Nicolae-Iorga-Razboiul-Nostru-in-Note-Zilnice-Volumul-3-1917-1918

N.1IORGA 


AZBOIUL NOSTRU 
in NOTE ZILNICE 


VOLUMUL al Ill-lea 4917 — 1918 
4 lanuarie — 31 Martie 


e 
Ed e 


RAM URI" s. A. 
CRAIOVA 


RAZBOIUL NOSTRU 
IN NOTE ZILNICE 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 


Războiul nostru 


în note zilnice 
1917 — 1918 


VOL. al Ili-lea 


www.dacoromanica.ro 


Sufletul romănesc 
(Conterinţe ținute elevilor 
, Şcolii Militare) 

L 
SUFERINŢA. 


Acestea sînt învățături pentru tineret, spre a-l ajuta să aibă 
acei suflet care trebuie. 

E sufletul împotrivirii pănă la capăt, al îndărătniciei fara mar- 
geni în facerea datoriei. Căci de aceia sintem pe lume si nu de 
altceva: ca să biruim sau să murim pe locul hotărit de soartă» 
Ostașul trebuie să se gindeascä orictnd, fără să se inhoare, că 
supt picioarele lui ‘este poate mormîntul care-l aşteaptă si să nu 
crute nimic pentru a face să se îndeplinească rostul la care e 
chemat. 

Cu suflete tari se tine lumea şi înnaintează. Nimic nu se face 
fără dinsele şi cu ele orice este cu putinţă. Luptele nu se poartă 
cu braţul, ui cu energia morală care-l ridică şi loveşte. Această 
energie morală trebuie descoperită la fiecare, culhvatä, exasperată 
în ceasurile marilor primejâni. Fără dinsa societăţile sînt forme tre- 
cătoare care dispar la cea d'intăiu încercare a legăturilor lor. 

Nimic nu folosește mai mult pentru această operă de conso- 
lidare sufletească decit suferința. Suferintä. şi nu noroc ni trebuie. 
Căci meritul cel mare al unui popor nu este că sa finut cu noroc 
şi a biruit, ci că împotriva norocului a putut să trâiască și să se 
desvolte, trecind peste toate impotrivirile şi raspunzind la frecare 
lovitură printr’o nouă încordare a Înnţei sale. 

Tot trecutul nostru nici n'a fost deciţ o lungă şi grea poveste 
de suferință. Numai cine n'o cunoaşte se poate speria de ceia ce 
întîmpinăm astăzi, căutînd numai în fugă mintwrea de primejdie. Ef 
samănă cu unul căruia o boală i-ar răpi toată experienţa ce a în: 
grämädit în cursul vieți sale: fiecare fapt neprielmc i s'ar părea 
că nu poale fi înlăturat; ar crede că moarleai pindeste din dosu 


www.dacoromanica.ro 


6 Războiul nostru în note zilnice 


fiecărei piedici, Ori gindiţi-vă că un copil nou-născut, ar avea, fara 
experienţă, o judecată; cea d'intăiu noapte i s'ar părea sfirsitul lumii, 
coborirea Iadului asupră-i, si i-ar trebui să vadă de mai multe ori 
cum lumina urmează întunerecului si zorile deschid o nouă cale a 
soarelui pentru ca să înțeleagă că aceste ceasuri negre sînt un 
semn de crufare şi milă al naturii față de om, pe care-l îngăduie- 
astiel să se odihnească şi să-şi refacă puterile. 

Şi neamul nostru a trecut prin multe nopţi şi foarte adinci, 
pentru ca din nou pe căi de lumină să-și urmeze mersul pe care 
nici întunecimea de azi nu-l va opri pentru multă vreme. Mai proas- 
pat, mai bucuros de luptă, mai tare fafa de asprimile timpurilor s'a 
ridicat el după fiecare inserat al norocului său, şi tot aşa va fi si 
acuma» 

Tleam de răbdări şi de îndurare ne-a făcut si aierul în care 
ne miscäm si pămintul pe care ne sprijinim. 

Aici nu e, cum se zice în cărți, zonă femperafa, ci vreme con: 
tinuu neagezaté. Väzduhurile înseşi se bat necurmat între ele şi 
abia îngăduie să ducem o viaţă în care se oglindeşte însuși neas- 
împărul lor. Nu numai că peste primăverile abia schifate şi toam- 
nele tărzii sau grabife spre sfirsit se astern troiene de iarnă şi veri” 
grele de arşiță apasă asupra noastră, dar în fiecare din aceste două 
singure adevărate anotimpuri o săptămînă nu samănă cu alta şi 
necontenite virtejuri schimbăioare par a străbate natura înseși, Trăim 
fiindcă resistam şi numai cit resistäm. 

Pämintul acesta e un drum, unul din marile drumuri ale lumii, 
fotdeauna cercetate şi atit de adese ori tulburate. De jur împrejur 
locuri fermecätoare prin frumusetä si ispititoare prin rodnicie. Ce. 
altă potrivire a naturii poate atrage mai mulţi străini din toate un. - 
ghiurile lumii, pe care această cale ce nu se poate închide îi aduce 
aşa de uşor la aceste comori şi la acest raiu? În zădar vorbeau 
buletinele germane de grozavii munți romăneşti pe cari, luptind si 
cu piedecile firii, au izbutit totuşi a-i trece încăpăţinata vitejie a 
năvălitorului; aici nu sînt nici zidurile de piatră ale Pireneilor, nici 
ghețarii Alpilor de-asupra cărora să fi răsărit silueta îndrăzneață a 
unui nou Bonaparte, nici varfurile de neagră piatră goală ale munţilor 
dalmatini; pe alocurea ai trecut granița fără să îi băgat de samă. 
măcar, 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 7 


Fi bine, din acest drum strămoşii noştri au voit să-și facă 
locuința, fără a fi cărăușii sau robii nimănui, ci tragind in jurul lor 
singurul zid ce se poate: al pazei necurmate, al grabei de a ras- 
punde la fiecare atac,al hotăririi care e in stare a reîncepe oricind 
o luptă pierdută. Pasăre cu cuibul lîngă drum, cum spune cîntecul. 
Şi anume în pomul cu multă roadă, în care fot trecătorul e indem- 
“nat de lipsa ca şi de lăcomia lui să arunce cu pietre. 

Aceasta a dat caracterul întregii noastre istorii, acte dintr'o 
dramă de eroică suferință, de suferință pe care numai un exiraor- 
dinar eroism, de persistentä si răzbunătoare elasticitate, a putut o 
împiedeca de a fi însăşi peirea. 

lată Tracii, cei d'intăiu strămoși. Toată viata lor a fost numai 
~o luptă; o luptă se glorifică în chiar religia lor, care trimetea soli 
Ja cer în vîrful sulitelor pe care singerau. În fiecare primăvară plecau 
războinicii să-şi caute hrana în provinciile romane de peste Dunăre 
$i numai odată cu toamna se întorceau acasă. Un an fără războiu 
era aproape un an de foamete. 

Ce tari se făceau astfel sufletele încordate fără încetare! Pu- 
fini barbari au resistat aşa de îndelung Romanilor. Si, cînd, după 
cele din urmă sfortéri, a venit ceasul cel din urmă, Decebal și cu 
«căciularii> săi, fruntaşi ai nafiei, nau cerut pașaport de la nimeni, 
ci au întins o masă mare, unde otrava era amestecată cu vinul. 
Şi-au băut libertatea, știind bine că dincolo de poarta neguroasă a 
morții niciun duşman nu mai poate urmări sufletul scăpat de orice 
prigonire şi de orice robie. 

Roma n’a venit aici să se odihnească. O necontenită sträduintä 
a fost întreaga ei operă pe acest pamint. Pentru că exploatatorul 
de mine să poată lucra în orașele din nou create a trebuit ca os: 
tașul să nu se despartă un singur moment de valul apărător la 
care păzia. Păzia pănă la bătrineţă, şi, cînd se dădea un ogor ve- 
teranului ai cărui copii erau născuţi adesea din femei dacice cu 
sîngele aprins, el făcea si mai departe strajă lingă agonisita lui, 
lingă leagănul familiei sale. Căci din patru zări roiau duşmanii și, 
între dînşii, mai ales acei Gofi cari sînt străbunii cetelor germanice 
venite aici ca să li se deie de energia voastră, tineri ostaşi de mine, 
mormîntul pe care nu l-au găsit aiurea, alături de jertfele Jor care 


www.dacoromanica.ro 


8 Războiul nostru în note zilnice 


se vor bucura în pămînt de vecinătatea ucigașului pedepsit pentru 
crima sa. 

Cind Împărăţia s'a retras de aici, ea încercase întăiu toate 
mijloacele pentru a pästra moştenirea Ini Trajan. S'au dus legio- 
arii cu armele şi steagurile tor, şi, cînd dincolo de Dunăre s'au 

oprif la alte vetre, lj-au dat numele Daciei părăsite pentru a însemna 
astfel, nu numai o amintire în trecut, ci mai cu samă 9 datorie în 
viitor, la care totdeauna s'au gîndit şi nu odată, prin recucerirea 
malului sting, unde dormiau părinții atitora dintre ostagi, au și în- 
deplinit-o. 

Si, după plecarea soldaţilor, a dregătorilor, a fost aici ceva 
unic în istoria popoarelor. În poiene de codri, în văi de munte, in 
ascunzătorile unui pămînt deprins a se apăra prin tainele sale au 
rămas mii şi mii de oameni părăsiţi, cari, n'au voit însă ca şi ei 
însişi să se părăsească pe sine. Bieji țărani fără Stat, fără cirmuire, 
fără avere, fără unelte scumpe de apărare, ej au rămaspe ac: 
farina, înrădăcinaţi ca ştejarul pădurilor meree. În umbra lor au 
perit multe buruieni truiaşe care-și ridicaseră capul mai presus de 
statornicia lor nebiruită. Istoria, care locuiește în capitale şi in la- 
găre, nu vorbeşie de dinsii, dar ni putem inchipui printre cite gro- 
zave suferinji, prin cit sacrificiu bucuros, prin cîtă indurerare şi prin 
ce împotrivire, şau menţinut ei aici, întemeind şi desvoltind semin- 
fia noastră, nu citeva zeci de ani, cîteva veacuri chiar, ci — gene- 
rațiile gingaşe să şi-o amintească! — o mie de ani încheiaţă, de pe 
la 300, cind Roma a renunţat fatis, la stăpinirea Daciei, pănă la 
1.300, cînd cele d'intăiu Domnii romăneşti sau ivit, pe temeiul ve- 
chilor judeţe si Voavodate, 

Ele nu s'au ivit pentru a trăi în linişte şi pace pufreda, ocro- 
tite în huzurul lor miserabil de toleranța vecinilor, Nu întrun colt 
de adăpoșt au poruncit cei à ‘intäiu Domni romini, ferindu-se de 
atingeres dureroasă cu sträinyl duşman, ci pe acel duşman l-au 
dorit, lau provocat, l-au sfidat, căutină în luptă grea şi îndelungată, 
în sufexinta așteptărilor şi nedumerișilor asupra izbindei acel ele- 
ment de consolidare politică ce numai cu greu se poate, căpăta 
altfel. Cuiburile domnești, de la început au fost Argeşul muntean şi 
Baia Moldovei. 

Şi Craiul de peste munji a înţeles desfiderea şi primejdia. Şi-a 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 9 


dat samă că acești Voevezi, ai unei „Ţeri Romänesti® sau ai celei- 
lalfe, s'at suit asa de sus că să vadă drept în Ardealul său, unde 
regii arpadieni furfsindi-se distruseseră un alt Voevodat romänesc, 
poate cel d'intăiu şi singurul pe vremea sa, care din mijlocul în- 
susi al cetății munților ar fi stäpinit asupra Rominilor de pretu- 
tindeni. Timp de aproape două sute de ani Ungurul a fost dus- 
manul de căpetenie, care se potolia numai atuncea cînd vre-un 
Domn misel schița un gest de supunere, în numele creştinătăţii 
comune. De cite ori însă un om adevărat stapinia dincoace de munți, 
el relua tradiţia luptelor pentru întregirea obstii romänesti şi, în 
suferințe nouă, prin năvăliri, defronări, ucideri, robii în ceasurile 
neprielnice, sufletul neamului se cälia pentru viitor lar, cînd se 
odihnia Ungurul, Polonul se arunca de la granița răsăriteană pentru 
a înnăbuşi acest dirz suflet al <Valahului» care din fiece încercare 
se ridica mai aprig şi mai nedomolit. Din aceste lupte ni-au rămas 
zăloage în această färinà: sîngele lui Matiag Corvinul, armele stă- 
rimate alé Teutonilor minafi, cu aceiaşi înşelătoare cruce pe care 
am văzut-o azi, la aeroplanele ucigaşe, de ambiția nebună a lui 
Ioan Albert şi, după lupta de la Posada, în 1330, pecetea pierdută 
a regelui Carol Robert, cu care vom pecetlu! noi, pentru totdeauna, 
desrobirea Ardealului de tiranii străini, hoţi şi asupritori. 

La 1526 Ungaria regälä sa prăbuşit. Ceata sturluibatecă a 
magnafilor a fost încunjurată şi strînsă la piept pănă la moarte de 
ienicerii lui Soliman-cel. Märef, şi trupul tînărului rege Ludovic, părăsit 
de ai săi, a căzut în mlaşiina care ascunse un veac şi jumătate 
coroana cu strimbă cruce a regatului. Cînd, după 1683, ea fu ridi- 
cată şi curafiti de Latinul Eugeniu de Savoia, prini italian cu edu- 
catie francesä, un Habsburg şi-o puse pe cap, şi de aici fnrainte 
prin Habsburgi şi totuşi contra Habsburgilor s'a éesvoltat acel 
năvălitor nalioralism maghiar, care după ce a fost, pănă ieri, lacheul 
obraznic, revoltat şi lacom, al Casei de Austria, se fine astăzi zgo- 
motos de sîngeroasele legiuni de fier ale germanismului cotropitor. 

În acest timp însă şi contra Turcilor noi né-am pâstral. Cu 
ce suferinfe spune, timp dé trei veacuri, fiecare pagină din istoria 
noastră. Nu ne-am ferit nici de ei, ci cu sfeag drept am stat noi, 
cei puţini, înnaintea for, cei fără de număr. Este ‘dare vre-un sat 
pe acest pămînt care să nu-şi fi Sat birul de singe și de lacrimi 


www.dacoromanica.ro 


10 Războlul nosiru in note zilnice 


Turcimii si hordelor tataresti pe care Sulianul le năpustia asupra 
celor mai îndărăinici dintre creştini? La urmă, cînd brațele obosite: 
numai puteau finea sabia, cu cel din urmă ban ruginii de sudoare 
af feranului sărac am plătii dreptul de a nu avea în cuprinsul 
hotarelor noastre niciun dregător turc, de a nu se săpa in pamin- 
tul nosiru temelia niciunei moschei, de a răminea cu legea, dati- 
nele, asezamintele şi dinastiile noastre înir'o vreme cînd din Buda 
poruncia Paşa si cind peste cäsufele umiliie ale Pestei se revarsa- 
zitnic cîntarea muezzinului care chema pe Allah stäpinul. 

Cînd apoi Crestinätatea — cea apuseană: a Imperialilor aus: 
irieci şi a Polonilor, cea răsăriteană: a Rusilor — s'a ridicat impo- 
triva Turciei decăzute, am recăpătat multe din privilegiile noastre 
usurpaie şi odată cu dreptul nostru care înnainta pas cu pas se 
innalta în zare tot mai sus idealul nostru. Toate le-am plăiit însă 
cu cele mai cumplite suferinfi şi cu jertfele cele mai mari. Timp 
de două veacuri, de la cele d'intăiu războaie turco-polone ale lui 
Sobieski, după 1660, pănă la acel tratat din Paris, la 1856, care 
a pus basele Romăniei unite înire hotarele celor două Principate, 
noi am trait mai mult supt ocupaţie Siräinä, care şi aceia se tinea 
numai cu necurmata luptă contra vechiului stăpin, ce trebuia să 
se întoarcă răzbunător la fiecare iratat nou. Ce m'am rabdat atunci?: 
Jafuri, stoarceri, morţi, siluiri, batjocuri fără nume şi fără număr. 
Si ce n'am dat? Casa noastră, pinea noastră, banul nosiru, trupul 
nostru jertfit şi, pe lingă toate, vitejia celor d'intäiu ostaşi romini 
noi, cari, une ori supt Austrieci, totdeauna supi Ruşi, şi-au oferit: 
bucuroşi sîngele pentru biruința Crucii. : 

Bunicii nostri încă au avut să treacă prin suferinţă. Au fost 
umilifi şi ei prin ocupațiile străine, au fost măcelăriți şi ei de hor- 
dele turcesti în trecere, au plaiit în tara şi au pribegit peste hotare 
ani întregi şi, mai ales, s'au întrebat cu o durere pe care începem 
a o înţelege, cum va ieşi fara lor din viforul cumplii prin care tre- 
cea E adevărai că fiii lor au avut răgaz, în curs de o singură ge- 
neratie, să facă pohiică şi bani, lăsînd apărarea Romăniei şi grija 
rominismului în sama unei Europe care, de mult, nu mai există. 
Atunci tipul viteazului ostaş şi al infeleptului boier, al marilor gos- 
podine au fost înlocuite prea adesea prin acela al nerusinafitor de: 
amindouä sexele care-şi expun luxul si destrăbălarea în mijlocul. 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 11 


‘calamitäfilor publice. Dar poate fi vorba, un moment măcar, ca 
tineretul, de la care se cer jertiele prin care—gi nu prin pomană— 
“se puate recistiga ceia ce devotamentul fără noroc n'a putut păstra, 
să se inspire de la acest singur ceas al uitării de sine în loc să-şi 
facă onoare din reluarea întregii tradiţii de nebiruită suferință a 
“înnaintaşilor ? 


Il. 
LUPTA. 


Am văzut ce viață grea, mult mai grea decît a noastră de 
acum, au avut-o strămoşii, de la cei mai îndepărtați pănă la părinţii 
părinților nostri. Dintre cite societăţi omeneşti au trăit vre-odată, 
“puţine au avut de îndurat atita cît au avut înnaintaşii noşirii. N'a 
‘fost măcar, la mijloc, un veac de linişte, in care să ni putem în- 
trebuinfa toate puierile sufletului la creatiune, ci necontenit a tre- 
buit să împiedecăm distrugerea pornită contra ființei noastre înseși, 

Dar fiecare sulerință a crescut comoara puterilor noasire Fie: 
care zi rea a fost spre binele nostru. Şi n'ar fi putut să ne bată 
soarta mai tare decit dacă, dindu-ni hotare sigure, ni-ar fi facut cu 
putință o bună viață fara griji şi fără lupte. 

Şi alţii se laudă cu primejdiile de care au fost incunjurafi și 
care i-au întărit, i-au educat. Ratzel, unul din acei învăţaţi cari nu 
s'au isolat de lume pentru a îi oameni de ştiinţă, ci au înțeles că 
“ştiinţa porneste din nevoile omenesti, se hrănește din ele şi se în- 
dreaptă, harnică şi iubitoare, spre ele pentru a le mulțămi, a spus, 
intr’o cärticicé pentru poporul său, că niciunui fapt n’are să-i mul- 
ţămească mai mult decît aceluia că la nicio graniță nu era, pentru 
“Germanii lui, un prieten sigur, ci că pretutindeni se intilnia sau 
amenințarea sau măcar nesiguranța. Aceasta i-a învățat să facă 
aceia ce astăzi n'au facut: să-şi recunoască si să-şi pregătească 
“toate puterile fără a lăsa ca măcar o färimä din ele să se piardă, 
‘prin trîndăvie sau lipsă de organisare. 

Primejdia noastră a fost dascălul nostru, Azi ni se mai dă o 
învățătură. Să nu ne căinăm, ci să spunem mai de grabă: bine- 
cuvintate fie greutăţile, piedecile, suferintile de azi, fiindcă asemenea 
nenorociri vor trebui neapărat să ne facă a pune în luptă toate 
puterile unui neam întreg! 


www.dacoromanica.ro 


12 Războiul nosira în note zilnice 
} 

Ne putem întreba însă acum: in asemenea împrejurări, cum 
a putut oare această societate omenească să dureze în formele ei 
naţionale fără ca vre unul din valurile care au lovit-o, au şi acoperit-o 
de atitea ori, să-i fie mormîntul? 

Doar au căzut teri maj vestite şi mai mari. A perit Bizanțul 
si a perit Polonia. Roma cea nouă din Orient a dispărut, nu de 
puterea Turcilor osmanlii — o biată bandă de barbari din stepă —, 
ci tocmai de ilusiile ce-şi făcea în tăria unor ziduri rău apărate 
şi în ajutorul unor prieteni nepregătiţi pentru aceasta. Polonia, tara 
de trei ori mai mare decît vechile noastre Domnii, n'a dispărut 
măcar prin războiu — căci mai tărziu a venit numai Koszciusko ca 
să-i proclame, la capătul unei nobile lupte, sfirşitul—, ci printr'o 
formalitate diplomatică, prin iscăliturile si pecetile unui protocol, 
care nu însemna o glorioasă infringere, ci o înjositoare necinste. A 
dispărut ca să nu se ridice pănă la simulacrul de azi, cind duioasa , 
Austrie și onesta Prusie, asasinii de acum o sută cincizeci de ani 
desgroapä pe victima lor pentru a vedea dacă n'a rămas cumva în 
buzunarul ej... o armată. 

O Împärätie, un Regat s'au şters astfel din rîndurile Statelor, 
Şi noi, mai mici, mai puţini, neajutafi de nimeni, de ce ne-am ţinut, 
cu toată întregimea absolută, meiafisică, a nenorocirii, şi anume 
două mii de ani măcar, ceia ce trebue strigat necontenit în urechea 
sperioşilor de cinci luni, cari, astăzi, demoraliseazä nafia pe care 
soarta a lovit-o, — pentru că experienţa istorică romănească nu li 
e mai lungă adesea decât a lor şi a părinților lor? 

Unii, cei mai mulți, vor spune: pentru resistență, pentru bi- 
ruinfa trebuie doar soldaţi multi, arme destule, iar, ca șefi, odini- 
oară arhangheli träsnind cu palosul, iar azi istefi ingineri militari 
siguri de calculele lor. 

Da, numai cit, pentru ca soldaţii să nu fie pentru lagărele de 
prisonieri, armele pentru prada de războiu, iar șefii numai pentru 
viitoarele consideraţii strategice ale istoricilor de războaie pierdute, 
se cere ceva: un suflet, 

Strămoşii noştri l-au avut: tare, luminos, neïnfrint. Să vedem 
insesi elementele din care s'a alcătuit. 

Dar, de la început, să fixäm un principiu general. Tari sînt 
acele societäfi omeneşti la care există în fiecare un sentiment mat 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 13 


puternic decit grija de sine însuși, iar acelea ja care grija de 
persoana sa, de familia sa, de averea sa a fiecăruia primează, 
acelea sînt societăți slabe, dacă nu chiar condamnate. Fiecare om 
e dator să raporieze suferința lui la binele sau la răul societății 
intregi din care face parle, iar nu Starea întreagă a acestei societăți 
la suferința lui. 

La inceput a fost Ja poporul acesta al nostru o nesträmutatä 
credinţă în Dumnezeu. Nu acea credință pe din ‘afara care se mul 
tameste cu forme, încheind cu Dumnezeu un pact si presintind la 
capăt socoteala posturilor, mătăniilor şi presenfelor la slujbe pentru 
a înlocui rugăciunea cea adevărată printr'un energic: <dă-mi>. Evla- 
via strămoșilor nostri pe vremea lui Stefan-cel Mare — sublimă 
linişte in luptă chiar, unică în istoria noastră—era de alfa natură, 

Fiecare dintre jupiători, începînd cu Voevodul însuşi, nu se 
simţia pe sine, în biruinfa sau în infringere, ci privind toate supt 
lafurea vesniciei, se simtia în orice clipă legat de Dumnezeu care 
lupta prin ei, căci opera Lui se indephnea în luptă. 

De aici şi bisericile ridicate oriunde a fost înfruntat duşmanul, 
Ele nu sint podoabe, amintiri, simbole, ci recunoașteri depline si 
loaiale. Domnul se privia ca un Craiu- David din Biblie: ca si 
acesta, ieşise numai cu praştia innaintea uriasului turcesc, şi Go- 
liatul păgin căzuse la atingerea pieiricelei aruncate de dinsul pen- 
tru ca să se îndeplinească voința lui Dumnezeu. Si noi, cari nu mai 
clădim lăcaşuri de închinare, putem da lui Dumnezeu, care se vä- 
deste în sîngele martirilor căzuţi pentru ţară ca şi în razele bune 
ale soarelui, ceva care ar exprima şi mai bine recunoştinţa noastră 
pentru acel singe dăruit viitorului nostru: momentul, nevăzui, dar 
real, al dreptăţii şi libertăţii chiar a celor cari, simpli terani mun- 
citori de ogoare, și-au oferit încă odată, hotärifi sl voiosi, viata 
pentru fara. 

A venit apoi si altă vreme, in care sufletul de acţiune al nos- 
tnt a luat altă forme, pentru acei cari mergeau cu încredere si cu 
loaială credință față de Voevod, de domnul oștirilor, de căpetenia 
păzboinică a Statului. Minunatul palog al lui Mihai ori cumpănita 
sabie a lui Rareș înseamnă această fasă nouă în desvoltarea pute- 
silor noastre sufletesti. 


www.dacoromanica.ro 


14 Războiui nostru în note zilnice 

Se poate vedea chiar în viata celui din urmă momentul pre- 
cis cină cele două curente se amestecă. 

Turcii au venit, multi, mai mulţi decît dinsul, pe vremea cînd 
o sută de mii de oameni însemna mai mult decit usine întregi puse 
pe roate şi servite de milioanele meșterilor fara vitejie, cînă armata 
era o grupare sufletească, nu o organisatie industrială. Boierii au 
părăsit pe căpetenia lor, fiii simfind în ei oboseala părinţilor cari 
luptaseră supi Ştefan. Moldova întreagă a fost cucerită de Soliman- 
cel-Märef, şi Vodă cel cu suflet tare a trecut în Ardeal, unde am 
mai fost odată cu sabia şi unde, revenind mine şi cu înţelepciunea, 
vom sti să raminem. Mergea să se închidă în acea cetate a Ciceului 
înnaintea pietrelor căreia vă veţi opri atunci, mine,cu admirație şi pietate. 

În cale s'a oprit la mănăstirea Bistriţa, din munţi, lingă Piatra, 
şi acela care răspundea Polonilor trufasi de izbinda de la Obertyn: 
«Dumnezeu e cel care m'a biruit, pentru păcatele mele», a căzut 
plingind innaintea icoanelor şi nu s'a sfiit s'o spuie pe urmă fäfis 
întrun act solemn. Aici e încă omul care se vede numai din mila 
lui Dumnezeu, Dar, cînd se va fi dus la Constantinopol, pentru a 
porni din nou, pe largi aripi sigure, către cuibul său din Moldova, 
el va scoate acel mare sirigăt de hotărire pe care-l citam şi altă 
dată din acest loc, pentru alt auditoriu: <Voiu fi ce am fost si mai 
mult decit atiia>. Omul începe să se vada şi pe el însuşi, puterea, 
talentul său; e! începe a recunoaşte pe Dumnezeu, nu afarà de 
dinsul, ci in lăuntrul său chiar, ca putere activă si creatoare. Si 
ostaşii cred şi ei că este aşa. În Voevod văă pe arahnghel, care 
si el e numit în vechea terminologie slavonă tot Voevod,— Mihai al 
nostru trecind astfel in graiu alături de marele Voevod ceresc al 
cărui nume îl purta, 

Am infrat, de la un timp, în legătură cu lumea apuseană, care 
în noile ei forme de cultură moderna vorbia de drept si dreptate, 
după datinele mindre ale Romei, Puterea acestei convingeri că 
oricine se sprijine pe drept e la locul lui şi că nimeni nu poate 
birui fără steag de dreptate nea întărit din nou dată de noile pri- 
mejôii şi nenorociri care veniau asupra noastra. 

lată-l pe băirînul Voevod Brincoveanu ridicat din Scaunul său 
domnesc asupra Pașiilor chiar, în ajunul voioasei serbători de pri- 
măvară. Din tot ce-a avut, nimic nu i-a rămas decit carnea lui şi a 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 15 


copiilor lui. Şi pe aceştia îi va vedea murind, pănă la cel mai mic; 
va vedea stingindu-se neamul şi numele său. Un cuvint ar fi 
ajuns ca să-i scape, cuvintul lepădării de lege, dar el n'a voit să-l 
rostească, Şi-a pus capul, după ce căzuseră acelea ale tuturor odras- 
letor lui. Şi n'a plins, n'a blăstămat măcar, ci a murii senin astep- 
tind. Căci era sigur că, murind pentru drept, opera de dreptate 
se va săvirşi neapărat contra celor cari-i făcuseră strimbätatea cea 
mai cumplită. 

Şi nu vom îi în stare să îndurăm astăzi suferințe, de multe 
ori cu atita mai mici, în aceiași senină aşteptare a lucrurilor care 
trebuie să fie fiindcă sint drepte? Noi, cari sîntem din neamul celor 
ce au văzut perind copiii lor în credința stăruitoare că apără pe 
Dumnezeu însuşi în dreptatea lui, nu vom şti să salvăm onoarea 
unei generaţii şi, cu dinsa, viitorul unui întreg popor, indurind acele 
dureri care se îngrămădesc tocmai pentru a grăbi pedeapsa, neapărată? 


La inceput am crezut în Dumnezeu care nu ajută numai, ci 
lucrează însuși. La puterea acestei convingeri am adaus pe aceia 
a_încrederii în virtuțile căpeteniilor noastre şi în sfîrşit a nezgudu- 
itei credințe în dreptate ca temelie statornică a lumii. În curînd, 
după 1700, am mai sprijinit fapta noastră de îndurare şi de luptă 
pe încă un temeiu nezguduit: credința în viitorul terii şi neamului. 

Prin Ardealul unde ne-a dus şi acum steaua călătoare, răsăria 
cite un biet preot, cîte un călugăr umil, cite un scolar adăpostit 
Dumnezeu ştie cum şi pe unde, care cetise în cronici şi în cărțile 
de istorie şi căpătase de acolo încredințarea că toate încercările şi 
umilintile presentului nu însamnă nimic față de marele trecut al 
Romei şi de isprävile Voevozilor şi că — după vorba lui Rares, pe 
care n'o ştiau, — ce a fost odată se poate intoarce. Mai mult: că 
trebuie să se întoarcă, Transfigurafi ieşiseră din adăposturile unde-i 
ajunsese Buna Vestire a misiunii noastre naționale. Si atunci de 
pe plaiurile unde propoveèuiserä un Samuil Micu, un Gheorghe Şincai, 
un Petru Maior, a bătut învietorul vînt de munte care, intrind în 
plaminii trîndavi ai boierimii noastre fanariote, a indemnat-o la acea 
luptă, în numle Patriei, al Naţiei, care a dus la Unirea Principatelor 
si a pregătit noua luptă de care ne ținem astăzi pentru a birw 
într'însa mine. 


www.dacoromanica.ro 


16 Războiul nosira în note zilnice 


Dar, pe lingă atited si atif de tari elemente de putere sufle- 
tească, moştenite, trebuie să adăugim noi, cei de astazi, ucenicii 
fericiți ai henorocirii, încă unit. 

FI se elaborează acum în Durere: solidaritatea deplină, 
neapărată între cei de sus şi cei de jos, între voi, cari veți fi ofițeri, 
gi aceia cari vot lupta supt ordinele voastre, 

Am pornit la războiu fot pe clase. N’ani avut acea contopire 
sufletească prin care armata întreagă ajunge a fi un singu/ guflet 
căre luptă st biruieşte, Cäpeteniile au condus şi ajittat pe teranul 
ostaș, dar prea adese ori nau fost ună şi aceiaşi ființă cu dinsul, 
prin comunitatea strămoşilor şi unitatea Misiunii de îndeplinit. 

Acest mare fenomen de minunată piefacere trebuie sävirgit 
astăzi, 

Căci nu that există decît două feluri de oameni: Rominul de 
treabă, vrednic ba toate, şi Rominul nefrebnic, care mine nu va 
avea loc la praznicul biruintei. Alte clase decît clasele morale nu le 
recunoaştemi şi, Supă această încercare, vom sti să potrivim şi cla- 
sele materiale după valoarea morală a celor ce le vor compune. 

Să imifim minunatd cothunitate sufletească a frafilor nostri 
de lupiă si de suferință, mai greu încercați decit noi, Sirbii. Ofiţer 
înseamnă ntimdi acel soldaf care conduce pănă fa capäl, care se 
fetrage numai cel din urmă cd si căpitanul d¢ corabie în ceasul 
riaufragtului pe care nu l-a pufut înlătura. Ofitet’ înseamnă numai 
fratele cel mai mare si mat bun între fraţii săi mai inici. Ofiţer e 
acel care înțelege că gradul sau nu cuprinde niciun privilegiu, ci e 
şi o onoare, dar și o grea, serioasă şi continuă datorie. 

Acested să le aveţi în minte cînd veţi îi în războiul cel nou 
al răscumpărării. Să-i faceţi cu toafă mintea si cu toată carnea 
voastră, mdi gata de jertfä decit cei mai umil teran. Să-i dati sol- 
dafului tot ceia ce fără voi tat lipsi, iar celui cé cadé pentru fară 
să-i ţineţi, prit memargenifa voastră milă si iubire, locul acefora 
Car? nu sînt acolo ca să-l mingile şi să-? pfingă. 

Astfet vom fi vrednfci de generaţiile care au suferit atita si 
totuşi au ştiut birui: prin fofi si pentru toți 


7 lanuar 1917. 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 17 


III. 
(NOSTENIREA SUFLETEASCĂ 


Tot ce se petrece în viața unui popor lasă urme. Nu numai 
în paginile istoricilor, scrise pe basa altor lucruri scrise şi potrivite 
ci si aiurea. Mai ales aiurea. Şi anume în sufletele chiar ale celor 
cari au lucrat si au pătimit, cari au trecut prin beţia triumfurilor şi 
ptin smerenia infringerilor, cari au primit astfel întipăriri ce nu 8e 
pot şterge. Şi aceste întipăriri se transmit prin povestiri înduioşate 
şi mindre urmașilor. Mai mult decit atita: pe cînd paginile isto- 
ricilor se fac tot mai şterse, de fa a treia, de fa a patra gene- 
ralie ele nemai fiind decit un material de studiu oarecare, acesfe 
urme vii în sufletele vii, ajung tot mai puternice, adincindu-se iot 
mai mult cu cît amintirile trecutului pot fi mai necesare pentru ne- 
voile presentului. 

Si este încă o deosebire. În cărți evenimentele se păstrează 
+ că fapte: în suflete ele creiaza stări de spirit Şi aceste stări de 
spirit sînt factorii dé căpetenie în besvoltarea poporului care pleacă 
de la dinselé şi lucrează prin mijlocirea lor. 

Aceste stări de spirit le putem găsi în masele cele mari, adinci 
şi curate — cînd nu le tulbură, cum zicea odatä, intr’o convor- 
Dire particulară, însuşi Regele acestei feri —, care păstrează fra 
difia, deci suma tuturor acestor stări de spirit moștenite. 

Se va găsi ästfel la milioanele de ferani cari alcătuiesc si 
astăzi partea cea mai mâre şi mai bună a ostașilor noşiri întăiu 
o puternică si indisolubilă legătură cu pămîntul pe care sau näs- 
cut si au muncit. Apărarea lui îndelungată, adăugirea lui neconfe- 
nită cu trupurile mucenicilor din atitea lupte, au stabilit această 
mare şi sfintä legătură. 

Putem zică chiar că nu & team care să aibă mai strinsă le- 
gătură decît al nostru. Aceasta întăiu pentru că € un heam de fe- 
rani — şi nu e rău. Cutare bărbat de Stat, rămas acuma la Bucu- 
resti, răspundea cuvintelor mele de grijă şi iubire pentru sate: 
«<Mie-imi trebuie Romania orașelor». De sigur că şi ea are fd- 
losul ei, şi mai ales cînd se gindeste cineva, ca acél om politic, de 
preferință, sau exclusiv, la noïlé condiții economice ale vieții mo- 


www.dacoromanica.ro 


18 Războiul nostra în note zilnice 


derne. Oraşele, cînd noi le-am facut, cînd noi le conducem si le 
dominäm, au un rol de frunte în viata națională. Dar și din acest 
punct de vedere satul mulfamit şi fericit trebuie să fie acolo, nu 
numai pentru a le hrăni, ci şi pentru a reînnoi, a împrospăta ne- 
contenit oraşele. 

Neamul nostru e încă şi un neam de terani statornic inra- 
däcinati pe ogoarele lor. Dincolo de munte, stim bine cînd au venit 
Saşii, ba chiar, în atitea casuri, putem precisa şi cînd s'au aşezat 
coloniile, mai nouă sau mai vechi, ale Ungurilor. Ei rămîn pe lo- 
curile lor si le apără din conștiință patriotică impusă prin şcoli, din 
ordin oficiat venit de [a autorități, dar din instinct, nu. Tot asa, din: 
colo de Dunăre, continue transmigräri au înnoit poporaţia. Sirbul 
dunărean de azi se cobpară dintrun bunic venit din interior, cînd 
rătăcirile şi apăsările albanese au schimbat rostul locuinţei fiecä- 
ruia. Bulgarul de pe malul drept al Dunării si de pe termul Mării 
Negre este un colonist de originie recentă la 1878 încă erau aici 
numai Turci și Gägäuti, de singe grecesc, de lege creștină, dar de 
limbă turcească: dialectul arată lămurit — o recunosc şi etnografii 
bulgari — din ce regiune a venit fiecare grup de colonişti. Cu ai 
noştri însă nu e fot așa: din generaţie în generaţie, din loc în loc, 
afară de uşoare mişcări de la munte spre ses, oamenii au rămas 
la vetrele sträbune. La distanță de secole, mulfämitä resistentei 
neîntrerupte, au stai la aceiași brazdă oameni cu același sînge, cu 
acelaşi graiu, cu aceleaşi obiceiuri şi chiar cu acelaş nume. 

Mine, după ce vor trece aceste săptămini cumplite, îi vom 
găsi tot acolo. Vor fi räbôat fara să se încovoaie o stäpinire străină 
al cărui obiceiu îl pierduserăm de mult, vor fi adaos mormintele 
celor ucişi si celor asasinați la mormintele, pe care le păziau de 
mult, ale vechilor morți din cimitirul satului. incercarea de a ras: 
fira pe jeran, cara a putut izbuti aiurea, va raminea aici zădarnică 
şi aceasta va întări şi mai mult legătura dintre om și pămînt. 

Aceasta nu se întimplă decit cu foarte vechi rase. Ele sin- 
gure nu se lasă imprastiate de primejdie şi de nenorocire. Pe rui- 
nele oraşelor italiene distruse de cutremur cei scäpati cu viață s'au 
adunat şi, in loc să-şi iea pașapoarte pentru vre-o Argentina oare- 
care, unde ar fi fost bine veniţi, şi-au refäcut din lemn vechile să- 
laşuri. „Oameni ai pămîntului aceluia“, zicea atunci Doamna Elena 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA _ Ex 
a lui Cuza-Vodä, despre toţi aceia cari fără frică au stat innaintea 
amenințării puterilor oarbe. lar in părţile francese de curind 
luate înnapoi de la Germani cutare feran bätrin se apropie fara 
emoție de rămăşiţele casei sale ruinate pentru a verifica elementele 
rămase solide şi a se pregăti de noua clădire. Numai rasele abo- 
rigene, fiii cei mai vechi ai pămîntului, primesc de la acesta, la orice 
atingere, puterea tainică prin care pot rezista şi rămânea şi mai 
departe. 

De aceia îmi permit a crede că, de ar îi fost posibil fafa de 
greutăţile multiple ce trebuiau infruntate, fiecare trupă trebuia aşe- 
zată în locurile pe care, nu numai că le cunoaştem mai bine, ci le 
iubeşte cu o mai puternică şi a tot sfăpânitoare iubire, lîngă bise- 
ricuja închinărilor sale, lângă brazda sudorilor şi cimitirul odihnelor 
strămoşeşti. 


Un al doilea element al tăriei noastre sufletesti în puternicile 
clase fundamentale este conștiința legii si iubirea de dânsa. 

Pentru a fi legali n'avem nevoie de regulamentele, ordonan- 
tele şi mijloacele de constrângere de care atâmă popoare cu mai 
multe mijloace fehnice, cu mai multă deprindere fa munca indus: 
trială modernă, dar cu mai puţină cultură sufletească în cel mai 
depărtat trecut. Acest popor al nostru, de mişcări libere, caprici- 
oase în aparență, este cel mai strâns „legat“ de anume norme 
vechi în care, dacă vei căuta bine, găseşti străvechile norme de 
drept ale Romei înseşi. Nicăiri cuvântul lege, moştenire romană, de 
care s'au prins şi anume rituri arhaice trace pentru viața societä- 
tilor, n'are o sieră mai vastă şi un sens mai profund. E şi religie 
şi e mai presus decât religia însăşi. Un atot puternic înstinct de 
legalitate e o parte esențială din capitalul chiar cu care intrăm in 
viață, 

Această legalitaie primordială, care numește crima şi toate 
grozăviile ei cu scurta formulă de condamnare : „fără-de-lege“, poate 
să vă fie de mare ajutor în conducerea soldaţilor voştri. Pentru a 
trage tot folosul dintr'insa nu trebuie să adäugiti însă la exemplele de 
ilegalitate pe care necurmat le-a dat guvernarea prin aventurieri 
străini. Are drept să vorbească de lege, de ascultarea faţă de dinsa, 
numai acela care nu se depărtează de dinsa prin niciuna din fap- 


www.dacoromanica.ro 


20 Războlul nosira in note zilnice 


fele sale. Ofiţerul trebue să fie, si prin faptul că pe cîmpul de 
luplă toate puterile, pănă [a dreptul de viaţă si de moarte se adună 
în el, o icoană însă-și a legalilăţii conştiente, netulburată de vre-un 
abus, care i-ar distruge caracterul moral şi ar infecta de imoralitate 
şi pe soldaţi. 

Mai presus de lege însă concepţia de drepiale. Legea ser- 
veşia dreptatea; aceasta creiază si poate creia oricind legea; legea 
există numai în funcțiune de dreptate, pe cînd dreptatea poate 
exista şi lucra şi fără forma, oricit de necesară și de efectivă, dar 
totuși trecătoare a legii. 

Poporul nostru na fost numai dintre acelea care au știut bine 
ce esie dreptatea, ci el a si dat-o totdeauna acelor cari aveau a 
face cu dinsul si a și asteptat-o oricind de la alții, a fost deprins 
să i se dea, Şi anume: sigur, simplu, expediliv şi practic. Făcători 
de dreptate, juzi, i-au fost întăile căpetenii, judeţe s'au chemat în- 
tale formaţiuni politice, Tronul a fost un Scaun de judecată, mare 
judecător a fost, de la început, Voevodul. 

Atitia dintre călătorii străini au văzut cu uimire şi admiraţie 
vechile scene de dreptate patriarhală în ferile noastre. Putin după 
1580 Francesul Fourquevaulz a fost, aici, în Iasi, chiar, pe iocul 
unde se ridică ultima formă a Palatului Administrativ, martorul ju- 
decäfilor lui Petru- Vodă Schiopul, care, supt un cort de frunzar, 
primia zilnic plingerile oricărui feran care ingenunchind înnaintea 
lui, îşi spunea fără nicio formă scrisă păsul şi durerea, avind si- 
guranta că Voda fără zăbavă fe va ajuta si îndrepta. lar, două 
veacuri după aceasta. alt Frances, secretarul domnesc d Hauterive 
era impresionat de atitudinea simplilor săteni, cari, înnaintea Dom- 
nilor, după citeva clipe de o discretă şi respectoasă tăcere, începeau 
a-şi arăta pricina şi năcazul cu o limpeziciune, cu o scurtime, cu 
© maiestate, vrednice de Roma cea veche. 

Aşa au trăit ai nostri, veac de veac, în dreptate. Nu vă mirati 
că o pretind şi astăzi de Ja voi si dela cei mai mari decit voi: 
toată răsplata celui bun, harnic şi jertfitor, dar celui care nu vrea 
să fie bun, nici să lucreze şi să jertfeascä, toată pedeapsa — si 
anume; rapede, visibil, înnaintea tuturora. Doar şi Nicolae Mavro- 
cordat, Fanariotul care învăţașe romäneste și cetia letopisetele Mol- 
dovei, indraznia, de-si străin si fără partid, să încuie, aici chiar, în 
beciu, pe boerii cei mari cînd lucrau rău şi avînd brațele deschise 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 21 - 


————————> 


oricind pentru dreptatea răzeşului, a simplului feran Aici nu sînt 
între săraci şi slabi, naturi ca a negrilor din Africa Orientală ger- 
mană, cari se lasă împuşcaţi din balcon de ofiferul cuceritor cînd 
a băut prea mult. Totul pentru dreptate, dar în afară de dinsa 
nimic, e o lozincä de care veacurile au învăţat pe ai noştri să nu 
se despartă. 

Convingerile vechilor scriitori ardeleni despre veșnicia patriei 
şi a neamului trăiesc în sufletele tuturora. Nu vă uitaţi cânuo 
spun, ca representantii patriotismului si naţionalismului sedentar 
cari vor redeveni limbuţi la orice paradă si festivitate, după războiu, 
cînd nu vor mai vedea după dinşii pe recrutor şi ordinele de che- 
mare ale comenduirilor. Sint patrioţi şi iubitori de neam feranii 
nostri, de şi n'o spun — sau poate focmai de aceia. 

În exagerarea caricaturalä de către dinsul a defectelor oricărui 
vecin nu se vede atita o ură, o duşmănie măcar a Rominului fata 
de alte nații, cit siguranţa că este pe lume un singur neam adevărat 
serios, demn, al lui. Țeranu? romin nu fine numai la neamul lui 
ci iräeste exclusiv într 'însul. 

tar, cit priveşte patria; , Tara“ lui e ferra a Romanilor, e pă- 
miîntul de sprijin şi de roadă si e pămîntul întreg pentru el. Sen- 
timentul pe care-l are pentru dinsa e nemärgenit şi, fiind şi atit de 
firesc, el găseşte expresiile cele mai simple pentru a-l märturisi, 
pentru a se spovedi de dinsul. „Mergem Ja războiu?“, întrebam pe 
plugarii, pe cărăuşii de la Vălenii miei de pe vremuri. Si oricare 
din ei răspundea fără a sta pe ginduri. „Dacă fara o cere,—mer- 
gem“, 

Căci aici stă marea deosebire între concepţia lui feraneasca, 
de ostaș, de muncitor şi de birnic, şi între concepția oräsanului. 
E! privește fara ca pe aceia care poale cere orice de la dinsul, 
pe cînd cellalt aşteaptă de la dinsa orice pentru sine, 

Fiind aşa de bun patriot şi de călduros iubitor al neamului 
Său, Rominul de baștină este si cel mai omenos dintre vecini si 
dintre adversari. La el se conciliază ca la niciun alt popor aceste două 
însuşiri, care dau prin armonia lor dovada sigură a unei aristocrații 
de rasă. 

Între ceilalţi, unii au cultul umanităţii, dar sînt dispuşi a cin- 
tari şi a răspinge cererile terii şi neamului, ca acei cintärefi de im- 


www.dacoromanica.ro 


22 Războiul nosiru in rote zilnite 


nuri internationale supt steaguri roșii cari nici în clipa celor mai 
eroice avinturi nu-și abjura crezul cel vechiu. Sint pe lume clase 
“internaţionale si sint si nafif internationale, 

Mai sînt apoi — mai ales — popoare capabile de cele mai 
'devotate sfortäri pentru sine, dar care nu merg mai departe decit 
cercul îngust al interesului lor. Dacă Sirbul — adevărat teran si 
el —, e cavaleresc, idealist, Bulgarul, la care clasa micilor prăvă- 
diasi a dat nota mentalitäfii nationale, e practic, meschin, lacom si 
sälbatec. Si ieri el lăsa în urma avintului cälärefilor săi sate dis- 
truse, femei pingărite, oameni schingiuifi, cară cu trupurile tăiate 
ale copii lor misi. 

Germania ea însăşi în ultimele timpuri s'a despărţit, prin egois- 
mui ei fără friu, distrugător de State si ucigaș de naţionalităţi, de 
acea umanitate pe care odinioară era mindra că o poate servi. Mai 
sînt încă persoane, cu intenții bune si o conştiinţă nobilă, care-şi 
amintesc recunoscător de Germania de ieri si se pregătesc a cădea 
da picioarele Germaniei de mine, iar pentru Germania de azi au 
prețuire, indreptäfire, ba chiar admiraţie. Germania nu mai poate 
pretinde, asa cum este acuma, la nici-o recunoastere din partea 
omenirii, — între altele, şi mai ales, pentru că nu este ea însăși. 
Să revie întăiu la ce a fost, si cei ce vor face parte din a treia 
generaţie după războiu vor vedea ce au de făcut, Pănă atunci însă 
să nu ni mai vorbească de filosofia lui Kant şi de poesia lui Schiller, 
căci ea însăşi are să se îndrepte întăiu spre acea filosoiie şi spre 
acea poesie pe care prin acțiunea ei de astăzi le-a desonorat. 

Cu cit mai mult trebuie să preferim, in ce privește simțul de 
umanitate, concepţia latină, care e si a noastră! Atita lume cunoaște 
poesia în care Victor Hugo înfăţişează un moment din viata părin- 
telui său generalul, lupiător supt Napoleon Liu in Spania. Un 
soldat duşman rănit înnaintea lui cere apă: „dă-i“, strigă generalul 
soldatului care-l însoţeşte. Cînd plosca e aplecată asupra ränitului 
acesta scoate pistolul şi caută să tragă. „Totuşi dă-i să bea“, e răs- 
punsul acestuia, Ori să ni amintim pe acei soldați romini pe cari 
comandantul lor îi lăsase să judece Unguri prinși luptind contra 
regulelor războiului. După o clipă ei se întorc spuind: „Toi zicem 
să-i lăsaţi în plata Domnului“. Şi plata Domnului, totăeauna dreaptă, 
€ pentru veșnicie. 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 23 


Un ultim cuvînt despre acea solidaritate, care e marea nevoie 
de astăzi, Pentru voi este o datorie; pentru aceia cari vor fi supt 
ordinele voastre e o necesitate şi o putere sufleteascä. 

Doi n'am întemeiat Statele noastre prin cuceritori suprapusi cu- 
ceritilor şi avină drepturi asupra lor. Orice ar fi crezul „coconii* 
anticamerilor fanariote, cari au strecurat pentru citva timp $i alte 
obiceiuri la noi, străine de firea noastră, dar incapabile de a o con- 
rupe durabil, feranul nu se simte nici acum, în sărăcia şi pără- 
sirea lui, sluga din datorie de naştere a unui stăpîn prin drepi de 
naştere. Prin terani s'a întemeiat ţara, de Domni cu port bizantin, 
dar cu suflet feränesc. Prin terani s'au purtat vechile lupte şi ve- 
chile victorii s'au cîştigat. Boierimea eroică pleca de la feranime 
prin biruinfé ca să se întoarcă la dinsa cînd alţii aveau rîndul lor 
să biruiascä. Regulamentul Organic a încercat în adevăr să substi- 
tuie vechii fratii romanesti, care se păstra încă; o nouă ordine de 
lucruri basată pe nobleţa funcţiilor. Dar şi mai departe boierul a 
trăit între ai lui din Sat, avînd aceiași biserică de închinare în cu- 
prinsul căreia, prin botezuri şi cununii, el se încuscria din nou cu 
fraţii săi terani, avind aceleaşi hramuri si aceleaşi petreceri, schim- 
bind ginduri asemănătoare în aceiaşi limbă. La Divanurile ad hoc, 
care au pregätit Unirea, ca şi la adunarea munteană pentru chestia 
proprietăţii, în 1848, nu ca robi innaintea coconilor au venit feranit 
ci ca o rudă mai săracă, dar mai muncitoare innaintea fratelui pe 
care l-a ajutat norocul. Si zilele cele mai glorioase pentru armata 
noastră în 1877 au fost acelea ale colaborării perfecfe înire vechii 
tovarăşi de muncă şi de luptă. 

Aceste puteri sufletesti toate să le întrebuinţaji total fara a 
lăsa ceva să se piardă, dacă voifi să căpătaţi biruinţa care vi se 
cere şi pe care sînt sigur că ardeti de dorinţa de a o da. 


21 fanuar, 1917 


Domnii terii si ai neamului. 


În ajunul Anului Nou, în vechea casă boierească unde se 
adăposteşte astăzi Regina ferii şi copiii Săi şi unde poposeste întor- 
cindu-se de pe frontul luptelor Regele resistentei şi pregătirii nafio- 
nale s'a petrecut o scenă din acelea pentru care Curțile n'au pro- 


www.dacoromanica.ro 


24 Războiul nostru în note zilnice 


tocol şi etichetă spaniolă, între atitea paragrafe, nu prevede nimic. 

Pe scări nit erau rinduifi demnitarii, ci, de o parte, scriitori, 
profesori, artişti, adiişi si ei aici de acelaş vint al pribegiei şi spri- 
jinifi pe aceiaşi hotarfre de a sta in fafa primejdiei pănă Ja capăt, 
iar, de alta, oameni din marea si nobfla muftithe a muncii şi a 
suferinței. Erau aristocrați ai luptei, purtind haine de uniformă care 
au fost stropite de singe, erau zdraveni cetăţeni din Ciurchi şi din 
Tätérasi cari n’au văzut pe Rege decit în zilele mari ale părăzilor 
de pe vremuri, erau cercetași cari represintat toate şcolile Romäniei 
ocupate şi nu lipsiau nici alţii a căror „uniformă“ era laibărul 
pärintesc ros, pătăt şi rupt, înfrățit de bine de rău cu cämaga 
proprie, pe care uitaseră s'o schimbe. 

A sunat după datinä, „buhaiul“ ce „buhaiu“; erau patru!—si la 
mtgetul teribilei putini, căreia coada de cal prinsă în pielea întinsă ca o 
dobă îi dăduse acest glas, vulau coridoare pline de lachei şi sălile 
cele mari de unde veniau Domnii şi prinții Romăniei să vada ce 
vreau aceşti oaspeţi de hoapte, sosiți cu bune nădejăi. Era un vuïet 
de glasuri in care silinfile a două coruri cäpturate pe stradă se 
uniau cu amintirile vechiului cor de tipografi de la Văleni şi cu 
sfortärile individuale ale mai multor diletanţi cari n’ar putea spuhe 
precis ce este un Conservatoriu. Normele musicei corale nu erâu, 
cred, observate prea de aproape, dar atita zvon şi bucurie nu se 
poate să mai fi fost decit în timpurile cînd în lupta comună şi în 
iubirea obştească se întemeiau monarhiile. 

A venit înnaintea urâtorilor din toate clasele poporului romin 
Regele însuşi, Regina, domnitele si prințul Nicolae, care învățase 
pentru a o spune părintelui său ce inseamnă în romäneste, şi anume 
azi, vechea devisă belgică à revoltei: Confidens Domino non movetut: 
cine se încrede în Dumnezeu nu se clatină. lar dintrun colţ de 
cămărută, unde copiii se culcă odată cu noaptea, a ieşito domnifä 
mititică, a cării toaletă de gală era o cămașă de mătasă viorie şi 
doi papuci trasi pe pielea goală a picioruselor. 

Regina a plins, mari lacrimi duioase, pentru durerile tuturora, 
cînd i s'a amintit de dinsele, şi a plins şi pentr speranţele ce i 
Sau adus. An väzut-d iôfi plingind lîncă Usdrul uși celei mâri st 
au iningiiat-o tofi, făcut, plingiad cu foţii. Cu dchil minori şi totiiși 
înlăcrămâţi Regele căută îi fiitorul încâ acoperit dé taină cele ce 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 25 


trebuie să fie. N'aşi putea spune anume la ce se gindiau domniţele, 
lar prințul cel mic se gindia la bustul său pe care i-l adusese 
sculptorul Dimitriu-Biriad, ofiţer romin, rănit. 

Spot corurile poporului pribeag si ale poporului sărac au tăcut. 
Regele a mers cu păharul în mînă către innalti funcţionari ca șeful 
nostru de ateliere Onciu Constantin şi maşinistul Mitică Georgescu 
şi toată ceata celor cari fac gazeta aceasta, si a ciocnit păharul său 
de acela pe care-l întindeau mini de simpli ostași «Ne vom întoarce, 
înnapoi prin luptă, să știţi>, a spus Măria Sa. Şi Onciu a răspuns: 
«Ne vom întoarce, Malestate, căci aşa frebuie>. Alături, fiecărui 
cercetaş Regina insasi li impärtia singurele acadele de Anul Nou 
dp care sau împărtăşit si ei, si idrăşi, nu ştiu de ce, cei de fafa 
ay lăcrămat tăcut. 

De jur împrejur se întindea un mare oraş vechiu, prin străzile 
întunecoase ale caruja se strecurau la acest ceas nevăzute fantasme, 
de luptători cari ny s'au dat, de căpitani cari n'au pierdut încre- 
derea si umbre de Voevozi le duceau spre lăcaşul de restriste al 
acelora către cari cu coroana lor a frecul același suflef de iubire 
pentru cei mulţi cari muncesg şi se luptă, cari cred si rămîn. Din- 
colo de lumina ferestilor erau ei, cu sutele, cu miile, încălzină intu- 
nericul de căldura învierii lor trecătoare, Și în bătrina casă sturd- 
zească vechii Siäpini răsăriau prin funduri de umbră, chemaţi de 
vechile datini din nou primite intr'igsa şi, dacă nu puteau cinta 
odatä, cu norodul, tovarăşul lor in pace şi războiu, în ochii fără 
realitate lucia, la plinsy} dyipg al celor vii, ceva care sămăna cuo 
lagrimä, Şi la spatele domnitei celei mici, cu piciorul gol în conpuri, 
răşăria umbrind-o însăşi icoana dp legendă care i-a dat numele, 
Cosinzeana basmelor, cäreia-i place de colinde. 

Şi să se ştie de cej cari vor mosteni de pe urma jerttei şi 
suferintel nqastre de azi, că Any} Nou 1917 l-au petrecut Regii 
Romăniei şi copiii lor în tpväräsia de suffet cu toţi fiji acestei feri 
şi că tot, trecutul ef, toală poesia ei milenară au fost strălucita 
paradă a umilet serbări la care echii Lor ay vărsat lacrimi şi de 
speranțe tari ay umplut, inimile Lor, 

4 fonaar, 1947. 


www.dacoromanica.ro 


26 Războlo! nostru în note zilnice 


O lecţie de solidaritate umană. 


Germania presintä tuturora harta teritoriilor cucerite şi o întinde 
în fiecare zi prin sacrificiile miilor de ostaşi cu cari îngraşă păminturi 
cari niciodată nu vor fi ale ei. Ea numără prisonierii din lagărele 
sale şi se mindreste cu sutele de mii de oameni din cele mai nobile 
rase cari, în loc să ajute acasă, între ai lor, la progresul omenirii, 
in care au fost unelte speciale poate, descarcă muniţiile dușmanului 
prin gări şi prin noroiu şi zăpadă îndreaptă ori construiesc şoselele 
pe care se va merge contra patriei lor sia aliaflor ei. Ea ni 04 
zilnic lista corăbiilor scufundate, corăbii inimice, corăbii neutre, 
corăbii de războiu şi simple corăbii de marfa cari nu duceau nicio 
contrabandă, Ea rasfoieste cu mindrie în fafa lumii paginile istoriei 
luptelor pe care cu succes le-a purtat. Maşinile ei lucrează la pre- 
gătire si la distrugere, zi de zi, si 60 de milioane de oameni nu sînt 
ingäduifi să-şi aibă nici satul, nici odihna. Si, cu toate acestea, ea 
nu ajunge ia niciun capăt. 

Aceasta e tragedia Germaniei, dar pentru omenire este una 
din cele mai mari lecţii ce s'au dat vre-odatd, şi va fi si una din 
cele mai rodnice 

O tara s'a străduit, după ce şi-a atins ţintele cele mai apro- 
piate, să aibă dominaţia lumii. Şi-a făcut socotelile cu o finetä deo- 
sebită. A întrebuințat în acelaşi timp mijloacele cele mai felurite 
pentru ca să ajungă mai bine în acelaşi scop. Austria învinsă, care 
părea gata să se sfarme în folosul naționalităților care se zbăteau 
într'însa pentru libertate, a fost legată strîns, ca „prietenă“, de învin- 
gătoarea ei. Bismarck, organisatorul victoriei, şi-a zis că acele natio- 
nalitafi, odată liberate, vor merge drumurile lor, care nu duc ia 
Berlin, pe cînd forma austriacă a Statului poate fi întrebuințată 
pentru folosul germanismului. Dualismul adăugia numai datoria de 
a se cultiva şi grandomania maghiară. Si tot odată Rusia era ador- 
mită cu imnuri către autocrafie, pe cînd biurocratii nemți îi rodeau 
inima si generalii nemți ii trădau secretele. Pentru Anglia a fost 
multă vreme legătura dinastică si visita tînărului Împărat la regatele 
dela Cowes, unde ţinea aşa de mult să fie învingător. Pentru Franţa, 
dărnicia zimbetelor şi complimentelor faţă de marii ei artiști în 
turneu, Pentru Balcani, trufia amestecată cu bacsisul, pe cînd la 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 27 


Bucureşti vanităţile erau cu îngrijire cercetate, constatate, etichetate: 
şi cultivate. America avea schimbul de profesori universitari, şi aspra 
energie a lui Rooseveli, cel deprins cu viaţa printre sălbatecii văcari 
din şesuri, era curtenitä de prietenia personală a celui ce se visa 
purtind în mînă globul cel adevărat al stäpinirii peste lumea întreagă. 
Si, in sfirsit, în fiecare an aproape, räsäria la Venetia, odată cu 
primăvara, frumoasa corabie albă care, în sunet de musici zilnice 
şi în freamătul luntrilor de visită solemnă, aştepta pe urmaşul lui 
Frederic Barba-Rosie, care nu mai avea să înfrunte nicio coaliţie 
orăşenească pentru ca să atingă acea culme de supremație cei se 
oferia singură, conform tratatelor, asa cum Berlinul ştie să le între: 
buinteze. 

Europa întreagă era subminată, orbită prin asigurări si mägu- 
liri, îngrozită prin mari parade amenințătoare, legată prin nesfirşite 
fire, — suptire fiecare, dar alcătuind împreună cea mai resistentă 
țesătură politică ce s'a pomenit pe lume. Se aştepta numai, cu o 
nesfirsitä răboare, cu o tenacitate fără păreche momentul cînd cele- 
din urmă conclusii se vor putea trage şi iumea întreagă, căzută în 
genunchi, va adora pe Cesar 

Atunci s'a desfăşurat noua epopeie germanică şi în uniforme 
moderne, cu armele celei mai perfecte tehnice, vorbind limba în care 
Goethe şi Schiller și-au veşnicit simfirea si gîndul celor mai adinci 
cugetători s'a întrupat, eroii singerosi şi lacomi ai „Cintului Niebe- 
lungilor“ s'au aruncat, rivnind tot ce era bogăţie pe fata pămîntului 
şi întrebuințind pentru ca să ajungă la dinsa cele mai infernale 
mijloace pe care le-a cunoscut arta distrugerii, 

Si iată că foate izbinzile nu slujesc la nimic. Cu toate jafurile 
nafia prădalnică rămine cea mai îlămîndă de pe fata pămîntului. Cu 
toate triumfurile anunțate, serbălorite, strigate prin frimbitele pägîne 
ale unei nebune trufii, „învinşii“ nu se sperie, nu se incovoaie, nu 
renunță. 

Spectacol unic în istoria omenirii: învingătorul, care se chi- 
nuește, nu-şi află liniştea şi pacea, nu-şi descopere mijloacele pen: 
tru a păstra ce a cucerit; învingătorul care cu o mînă întinde 
ramura de finic a păcii, iar cu cealaltă flutură flacära noilor incendii, 
strigind lumii că în desperarea sa va sti să găsească arme pe care 
nimeni nu le-a visat în cele mai sîngeroase visuri şi, socotind că 


www.dacoromanica.ro 


28 Războiul nostra în note zilnice 


dreptul a încetat de a mai exista,va întrebuința fără stială uneltele 
calăului, de vrema ce nu şi ajunge ţinta cu armele ostasilor. 

Şi omenirea s'a strins laolaltă pentru a răspundea la măgulirile 
cele mai dulci ca si la presiunile cele mai sälbatece cu un na, în 
care se cuprinde toată viata ei morală de azi, tot ideaiul moral în 
numele căruța îşi pregăteşte viitorul. 

Unui mic Stat baijocunt, provocat pentru a se găsi prilejul de 
a-l distruge si a se trage peste pămintul lui linia Berlin— Bagdad, 
ia venit în ajutor Rusia. Franţa, de şi î se garanta integritatea 
europeană, şi-a îndepunit îndatoririle, Angiia s'a înfățișat la rîndul 
ei, creind spontaheu o mare şi mindra armată. Italia s'a despleticit 
din mreaja alianțelor Romănia şi-a riscat viitorul și viata însăși. lar, 
de jur împrejur, ce sint acești neutri decit ce era corul în vechea 
tragedie elemcä: acei cari tălmăcesc după principii morale lupta pe 
care © poartă actoni dramei ? 

La un duşman nu se aŞitpta Germania diplomatică şi militară: 
la solidarilatea morală a omenirii întregi. Si pe acest duşman 
nimeni st n mitc nu-l poate învinge. 


5 fanuar, 1917. 
Neutralitate si trafitie. 


A fi orf a nu fi neutru nu e numai o chestie de posibilitate 
imorală pentru noi, — cu lumea latină aproape întreagă în luptă 
şi cu neconienitul strigăt de durere al Rominilor din Ardeal și Unga- 
ria — şi una de postbilitate materială — despre care am votbit 
în acest loc chiar. acum citeva zile —, ci şi o chestie de tradifie. 

Sint f-r care au fost întemeiate pentru neutralitate ori cărora 
neutraltat-a actuală li vine în chip firesc din toată desvoltarea jor 
istorică Ş: atunci ea li este in adevăr impusă, pentru că această 
desvoltar- istorică vine din chiar aşezarea lor, din conditule fircsti 
in care s'au atlat Ola inc-pui gi se află și acuma. 

B Igia a fost intemesata finmdcä Europa sa încredințat, după 
o mişcare r- votuționară, că o parte insemnata din supușii regelui 
olandes al Terilor de jos nu pot trăi mai à parte supt stapintrea lui, 
dar mai a'es p ntru ca să se găsească între Francia şi Angha wn 
Stat care să le împiedice de a se lovi, — ceia ce s'a și atins pănă 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 29 


ce noua Germanie prusiană a declarat că n'o pot opri <petecile de 
hirtie> ale tratatelor, Elveţia e o veche asociaţie militară, ajunsă 
apoi şi economică, în care oameni de rase devsebite şi de altă 
cultura și-au părăsit idealele fara a putea crea vreunul nou; legătura 
lor morală se află, nu intr’o tendință spre viitor, ci în anuntirea 
résistentei glorioase a unui trecut comun: Wilhelm Tell liberatorul 
e numai al trecutului şi nu se proiectează măreț, ca Mihai Viteazul 
pe cerul roşu al unui viitor de nof lupte. 

Statele scandinave sint — si prin canalul Kiel în apropierea 
Danemarcei — aproape insulare, şi singura revendicare posibilă e 
a Danesilor, prea stabi pentru a lucră singuri, prea isolați de frafii 
lor penfru a putea lucra în comün; stăpinirea suedesă în Finlanda 
ar însemna dominația în Marea Baltică şi dispanfia Petrogradului, 
Iepuri imposibile, Olanda e mulfämité cu ce are, şi politica ei a 
fost totdeauna o politică a defensivei: de aliminterea cei ce o vad 
ca un Stat european se înşeală; bucata de pămînt din Europa e 
numai ca o vastă Capitală pentru întinse colonii. Spania, de cînd 
nu mai serveşte de basă unei Impärälii mondiale, a fost cea mai 
pufiñ întreprinzătoare dintre teri, şi Pirineii sînt pentru geograf 
un munte de hotar între Europa şi ....Africa. America este unde 
este. 

Dar noi? Niciodată şi fafä de nimeni n'am fost neutri În 
toate luptele am fost amestecați şi tuturora li-am dus greul mai 
mult decit aceia chiar cari, la Răsăntul şi la Apusul nostru, înce. 
puseră încăierarea. Am fost cîmp de luptă şi mijloc de luptă, dar 
nu numai atita am şi folosit adesea din luptele la care am parti- 
cipat, nu numai din toate puterile, dar şi din toată inima. Fără 
aceste främintäri n'am fi avut feodele din Ardeal ale lui Viaicu si 
Mircea, ale lui Stefan-cel-Mare şi Petru Rareș, fără ele mar fi trecut 
de zeci de ori steagurile noastre de năvălire şi de biruinfä dincoto 
de munţi. Fără ele nu s'ar fi cules vamă moldovenească la Prej- 
merui Brașovului şi un urmaş al lui Stefan, acel Petru Vodă însuşi, 
nar fi străbătut în răăvan străzile B-stnfei ardelene. Fără «le Mihai 
Viteazul n'ar fi rămas in amntirea alor să ca „(hai Craul“. 

Cînd ruperea neutralității nu nea adus cîştig, a trebint să-i 
siferim paguba. Aşa erau împrejurările încît nici pe aceasta n'am 
Putut-o înlătura. Războaiele dintre Turci, de o parte, Ruși ori Aus- 


www.dacoromanica.ro 


30 Războiul nosiru în note zilnice 


trieci, de alta, au interesat oricind, nu numai simtirea, dar si acti- 
unea noastră 

A fost, ce e drept, un vis boieresc, de comodă vegetare îngră- 
şată, să trecem ca neutri permanenți in sama Europei. S'a văzut 
exemplul Beigiei, protecţia europeană, garantarea Greciei, în acelaşi 
an, 1830. Două generaţii s'au străduit la noi să creeze un Stat de 
aceiaşi măsură, şi prin trafatul din Paris au şi ajuns să aibă garanţia 
Europei înscrisă într'un act solemn. Apoi abia s'au gîndit intemee- 
torii idealisti ai Romăniei moderne la nevoia unei armate, 

Dar războiul dela 1877 — cel Vintăiu după neutralisarea 
noastră de drept public european — s'a ivit, Ce n'am facut ca să 
fim neutri, ca să ni crufäm oamenii, banii şi tara; la ce uși n'am 
bătut; la ce picioare n'am ingenunchiat! Şi resultatul a fost că a 
trebuit să ne batem. Cu folos, cu pagubă, cu cif folos, cu cîtă 
pagubă, e altceva; nu era în puterea noastră. Dar a ne bate n'am 
putut refusa. . 

La 1914—6, ni-au trebuit doi ani de främintäri, de discordii 
şi ură pentru a ne hotări; sînt încă suflete sfasiate si suflete neho- 
tarite. Dar e tot aşa de puţin motiv pentru păreri de rău ca si în 
generaţia trecută. 

Nu se putea alifel. Aşa ni cere locul unde ne aflam, aga ni cere 
sfăşierea între mai multe teri à neamului nostru, așa ni cere o 
presiune fatală de care nu putem scăpa cu o neutralitate care nu 
poate resista unuia fără să se razime vădit pe însuși dușmanul 
aceluia, — $i atunci ce mai înseamnă neutralitate ? Dar o mai cere 
ceva: însuși sufletul pe care ni l-am format si care-și pretinde 
nerăbdător acțiunea fără a se opri asupra resultatelor ei imediate. 

Am făcut päräsind neutralitatea şi unul din acele acte sufle- 
testi elementare, instinctive care prin fatalitatea lor tradiţională chiar 
se sustraa discuţiei. 


6 Januar, 1917, 
„Psihosa“ noastră. 
Împăratul Wilhelm, marele cuceritor de drepturi, därimätor de 
state şi distrugător de popoare, a făcut să se publice pentru siiinta 


lumii întregi si pentru studiile speciale ale cercetătorului de psiho- 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 31 


iogii bizare, cu sau fără sinceritate, scrisoarea cu care a precedat 
înfăţişarea către duşmani şi neutri a notei ce a fost răspinsă. În 
intenția imperialului şi regalulul ei autor, ea nu este un act politic, 
ci o lămurire de conştiinţă. Această conştiinţă declară el că o mai 
are, după ce a purtat-o pe toate cimpiile singeroase ale crimelor 
pe care el însuşi le-a provocat şi în puterea ei voieşte să „libereze“ 
lumea de hidele fantasme ucigaşe pe care voinţa lui te-a deslän- 
tuit, într'un acces de supremă trufie. Îşi închipuie că, „răspunzător“ 
înnaintea lui Dumnezeu — cum de sigur este şi mai mult decit şi ar 
putea închipui şi în clipele celor mai teribile reveniri şi mustrări 
de cuget —, isi închipuie că Dumnezeu îi stă încă alături, că poate 
dispune, pe lingă puterile pe care omul le pregăteşte şi le ste, de 
acele mari şi tainice puteri, cu mult mai presus de noi, care ne 
întovărăşesc oriunde facem un lucru drept şi bun Si domnescul 
märturisitor către sine şi cäfre.. public adauge că suferintile dus- 
manilor chiar îl umplu de milă, ca unul ce are și o <inima>, — 
fapt ce nu este de mirare, fiindcă in foarte multe casuri sînt desa- 
greabile, ba chiar mişcătoare pănă la lacrimi, spasmele aproapelui 
pe care l-ai ucis. 

Acestea pentru sine, cel fără vinovăţie, represintantul unei na- 
“iuni pe care-a ameninfat-o în chiar existenţa ei, tirind-o la lupta 
pentru apărare, glontele copilului nebunatec care la Seraievo a pus 
capăt zilelor arhiducelui Francesc-Ferdinand. 

Celorlalti, dușmanilor de carii e milă, li aruncă pentru starea 
lor de spirit — odată cu stropii lacrimilor sale, care curg odată la 
trei ani —, insulia de <psihosä”. 

Învăţat cuvînt cultural „psihosa“ .. El înseamnă o stare de su- 
flet anormală, în care nu se mai vede nimic ca de obiceiu şi se 
fac lucruri pe care în disposifia obişnuită nu le-ai putea face, 

Nu-l vom întoarce, ca o înfierare a crimei, contra augustei 
persoane chiar care l-a rostit. Îl reținem pentru noi, — cei cuce- 
riti. cei singerati, cei umilifi şi ameninţaţi cu moartea de presa tu- 
turor ambiliosilor descreierati şi fără suilet. 

O, mare şi nobilă <psihosä», care ai smuls fiecăruia ce n’ar 
fi fost in stare să dea altfel, „normal“! Tu care ai facut din ne- 
gustorul engles un cavaler de cruciată, din räsvrätitul frances un 
strajer neadormit al patriei, din umanitarul rus un vărsător de singe 


www.dacoromanica.ro 


32 Războiul nostru in note zilnice 


pentru drept, din precautul Italian un cutezätor al idealului şi ni-ai 
dat si nouă, blajin popor trist sau comod, puterea de a $i că am 
pierdut două treimi de ţară, o sută de mii de oameni, că nu mai 
avem 0 Capitală, că am lasat Ougmanului pe frafii doriți de libe- 
rare, că suferim azi sirimtorarea şi primejdia şi câ mini e şi mai 
mare strimtoare, © primejdie şi mai grea ne poate aştepta, şi totuşi 
nimănui, dintre aceia cari au un suflet, nu ni pare rău! 

„Psihosă“ mare şi nobilă, tu ai salvat omenirea de innecarea 
în noroiul materialismului modern. lar, dacă Împăratul acestei culturi 
te-a numit aga, noi ne gindim la „psihosa“ umană a Celui ce a stat 
pe cruce între tilhari pentru a mintui pe oameni, şi-i mulfämim cui 
deşteaptă prin insulta lui o icoană divină ca s'o punem alături de 
priveliştea umană a nespuselor noastre suferinfi. 

7 lanuar, 1917, 


Scoala lui Stefan-cel-Mare 


Nu ştiu da.a n sala de Marti, în care, după venirea Princi- 
peselor Romăniei, lumea se îmblinzia cu atita avint, dar nu şi cu 
o egală cunoștință a îndatoririlor cui întră în salele de spectacol, 
Sau putut auzi prin necontenitul zgomot rostirea unei păreri pe 
care o repet aici,—ceia ce poate îi folositor şi pentru cei ce nu-şi 
pot procura bilete la represintalii de binefacere cu preţurile, fireste, 
crescute. 

Am început, spuneam, avind innaintea ochilor, fermecati, idea- 
iul lui Mihai Viteazul, dar am uitat să ne pregătim la Şcoala lui 
$tefan-cel-Mare, la acea grea şi bună şcoală, folositoare mai ales 
neamului nostru, cu deteciele lui naturale; şcoală de răbdare, de 
resistentä, de elasticitate sufleteascä în stare să se ridice si din 
cele mai grele infringeri şi să. capete înnapoi pămîntul pierdut. 
Acuma va trebui ca această şcoală pe care n'am facut-o înnainie 
de înfrîngere, s'o facem după, lăsă a îi pulut cruța toate jerifele 
de puteri şi de mindrie, pa care ni le-a cerut infringerea, 

M4 gindigem opafă, cină, pomeniam, la 1904, patru sute de 
anj de la moartea marelui şi seninului strămoș, să întemeiem o 
asemenea școală pentru alk Scop, Eva vorba atunci să se apropie 
prie acelaş învățătură Despre. luceuriie romănegii, prin acelaşi cu- 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 33 


noaşiere şi cultivare a celei mai bune tradiţii, prin camaraderia de 
fiecare clipă—aşa cum, pe urmă, am avut-o la infilnirile de vară 
din Vălenii acum „ocupați de inimic“,—Romini din toate părţile, ai 
căror înnaintaşi au avut măcar în parte, de o potrivä, stăpînirea 
sau ocrotirea lui Ştefan. Acuma însă şcoala, fără alt coperiş decit 
al cerurilor noastre şi fără alti învăţători decit durerea şi răbdarea 
va trebui să fie altceva: pentru cei de aici si poate si pentru aceia 
cari sînt încă pentru noi „dincolo“, o şcoală de energie naţională. 

S'o urmăm toți. Nu e niciunul care în n’aibä nevoie de lec. 
tiile ei, fiindcă n'a fost unui pe care în aceste zile să nu-l fi ba- 
tut în voie vintului tare al momentelor nenorocite și să nu! fi clă- 
tinat, mai scurt sau mai indelung, în însăşi temelia sa morală. 
Cine a fost impresionat de fapte în afară de principii, acela ma- 
are nevoie de şcoala aceasta a celui ce „biruit se ridica asupra 
birtuforului, 

Să li priască fa toţi! Să dea generafiei de azi prin pocăință 
şi reeducare, iar celei de mine prin mai buna crestere ce vom sti 
să-i dăm, nu calitaji, care se pot moșteni, nu cunostinti, care se 
pot căpăta şi prin şcoala oficială şi formală, ci viritufi, în tot ve- 
chiul si marele înţeles Sarbatesc al cuvintului! 

7 anuar, 1917, 


Călătoria principelui Carol 


Mostenitorul Tronului romin a plecat în Rusia, întovărăşit de 
primul ministru, ceia ce arată caracterul politic, de mare însemnă- 
tate, al călătoriei sale. 

Nu putem încerca să precisăm scopul misiunii pe care o in- 
deplineste principele Caro!. Ea e însă firească intr’o vreme cînd 
pretutindeni, se părăseşte vechea cale a neînțelegerilor prin note 
diplomatice pentru a se lua, hotărit, calea nouă a relaţiilor perso- 
nale, pline de franchet&. Întrevederea de la Roma e doar lucru de 
ieri şi se aşteaptă de pe urma ei cele mai mari înlesniri pentru 
războiul din Apus. Pentru cel din Răsărit—cel putin, tot atit de 
însemnat, după furiosa apăsare germană,—pot aduce tot asa de 
mari înlesniri întrevederiie de la Petrograd. 


www.dacoromanica.ro 


34 Războiul aosiru în note zilnice 


Principele, care, cînd era numai un adolescent, a cîștigat prin 
simpatica lui înfățișare şi prin vioiciunea convorbirii Sale,’ toate ini- 
mile în drumul ce a facut la Roma, va fi si în Capitala Rusiei, nu 
numai solul cu autoritate al ţerii sale, ci si un oaspete bine primit 
în cercuri dinastice unde are atitea rude de aproape. E! li va pu- 
tea spune tof ce a stat în cugetul nostru cînd ne-am hotărît a lua 
parte la războiu, toate speranţele ce au facut să ni bată inimile, 
toată hotărîrea pe care am pus-o şi o punem in statornica inde- 
plinire a unei chemări pe care nici morţi n'o vom părăsi Prin cu- 
vintele miscate ate Lui se va putea sti cu adevărat ce jertfe fără 
nume de oameni si de agonisită, de bogăție si de cultură a adus 
pănă acum un mic popor care a indrasnit să stea în fata uriaşului 
german, fiindcă avea conştiinţa absolută a dreptăţii sale nemuritoare. 


Il aşteptăm cu vești bune, şi pănă atunci vom urma a ţinea 
în suflete trează flacăra dreaptă a credintei. Asigurările pe care le 


va da despre noi nu vor îi înșelate. Cum în munte divisiile noastre 
continuă să înfrunte fara infricosare turbatul atac al hordelor cu- 
ceritoare, noi, cesfialaiti, strinsi în jurul unui steag, care e însăși 
rațiunea de a trăi a tuturora, nu vom ceda la nicio amenințare și 
ia nicio ispita 

| Au mai fost drumuri romänesti într'acolo; acesta e cel d'in- 
tăiu care duce încrederea unui neam in ursitele sale viitoare si de 
aceia-l salutäm cu toții bucuroşi si plini de nădejde. 

& fanuar, 1917. 


Trenul Purischievici 


În gara Iasi se aflä un tren sanitar care înseamnă si o operă 
culturală prin biblioteca alipită la dinsul şi mai ales prin numărul, 
aşa de mare, al cărţilor pentru soldaţi pe care-l cuprinde si printre 
care, în rîndul întăiu, apare Cuvîntul lui Dumnezeu, sfinta carte de 
bunătate pentru toate sufletele, pănă la cele mai umile şi mai sme- 
rite, care s'a tipărit anume într'o ediţie purtäreatä, | 

Pentru cine cunoaşte sufletul rusesc, aşa cum el se întrupează 
intr’o bogată şi nobilă literatură, putinţa unei asemenea opere apare 
foarte naturală. În Rusia, amatorii de cultură, «științifică» specia- 
listă şi precisă, biruitor materialistă, pot găsi multe neajunsuri. Evi- 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 35 


ST 


dent că avem a face cu un imens organism care nu funcționează 
cu perfecta regularitate a motorului german de proporţii reduse si 
de un material omenesc unitar, si cineva ar avea drept să se in- 
rtebe chiar dacă această regularitate, fără iniţiativă şi adaptare, se 
poate peniru 200 de milioane de oameni apartinind tuturor raselor 
şi sämänati pe un uriaș teritoriu, acoperind toate zonele şi o larga 
parte din două continente. Dar în schimb e acolo o adincd milă de 
oameni, un deplin simţ de frätie şi un sentiment al tainei in care 
plutesc toate lucrurile noastre omeneşti, cum nu le-ai mai afla aiu- 
rea. Şi, notati bine, nu mila de om pentru că e util, pentru cä are 
a juca un rol, milă asămănătoare cu aceia pentru calul de cursă 
prin care vei ciştiga premiul cel mare la alergări, ci mila de om 
pentru ea însăşi, pentru dragostea de dinsul, pentru scînteia dum- 
nezeiască ce se cuprinde în el. 

Ca şi despre lucrurile din Rusia, nici despre oameni n'ar tre- 
bui să se judece după întăia vedere. Altiel n'am înţelege nici tre- 
nul Purişchievici pentru însănătoşirea trupului şi îmbogățirea minţii, 
pentru ajutor si mingiiere. Ce nu s'a scris şi spus despre omul 
politic ,reactionar“, despre apărătorul pogromurilor! Citi oare au 
voit să vadă în el numai creştinul cu iubire de ai săi, cu sete de 
a se devota unei opere de mintuire publică, fie şi pe căi greşite? 
Şi iată că războiul a isbucnit pentru ca omul atît de mult atacat 
să se prefacä în apostolul compătimirii, în apărătorul dreptului terii 
sale și într'un organisator al binelui. 

D. Purişchievici el însuşi, nu numai fapta sa, sînt dintre marile 
surprinderi pe care le poate da omenirii imensa reservă morală a 
Rusiei. 


8 lanuar 1917 
Cei şepte preoţi. 


Erau cu cinci mai puţin decît Sfinţii Apostoli, cei şepte preoți 
cari au venit la mine în după-amiaza aceia — şi mai tineri şi cite 
unul mai bätrin, cum îi adunase pribegia dinfrun județ muntean 
năvălit de duşman —, dar cu apostolii lui Hristos cari propoveduiau 
adevărul de milă pentru oameni şi cu primejdia de fiece clipă a 
vietii lor înseşi, nu sămănau. 


www.dacoromanica.ro 


36 Războiul nostru în noie ziinice 


Căci părinţii veniau la mine pentru ei înșii sau, cum s'au in- 
grijit să preciseze, „pentru pielea lor“. Pe acea „piele“ pe care, 
cum li-am spus, tot va trebui s'o dăm viermilor pămîntului, ori in- 
treagă, ori găurită de gloanţe, pe acea scumpă pielcică de nimica 
toată se îngrijiseră s'o salveze cînd Nemţii au întrat prin sate, jert- 
find, spuneau ei, și cite un preot — pe care-l confundau cu cei de 
„dincolo“ — pentru ca să nu mai vorbească de „Ardeal“. Fugiseră 
de la casele lor, lăsindu-şi familiile şi acea avere pe care rosturile 
Bisericii nu împiedecă pe slujitorii ei de a şi-o strînge, şi acuma, 
în acest laşi atit de străin pentru dinşii, ei se gindiau să-şi caute 
ceva ocupaţie. De pildă, să intervin eu ca să fie primiţi la vre-un 
spital, la vre-o formaţiune sanitară Si cum cam știu și eu ce ine 
seamnă aceasta, am adaus: „ca să treceţi în Rusia cu dinsa?“. lar 
părinţii, bucuroși că li-am înţeles gîndul, au strigat întrun glas: 
„Tocmai de-aceia!“, 

Li-am vorbit atunci de datoria cea mare pe care azi o avem 
cu toţii, şi nu către bietele „pieile“ noastre, lăsate de Dumnezeu 
numai ca să cuprindă un suflet, avînd, aceasta, o misiune binefä- 
cătoare pe lume. Pe aceste meleaguri necunoscute pentru visita- 
torii miei mai rătăcesc şi alţii din aceleași locuri: sute, poate mii 
de oameni fără hrană, fără adăpost, fără rude, prieteni si sfatuitori. 
Nu numai că nu ştiu la ce ușă să bată, dar nici haina lor — zoren- 
tele de cămăși din care au rămas numai firele —, nici vorba lor 
nu-i ajută a găsi undeva un sprijin. Au fost printre ei terani frun- 
taşi, oameni cu agonisită. Sint mai ales, în număr covirşitor, tineri 
pe cari ţara i-a chemat în acest loc unde sînt ca între străini fiindcă 
mare cine-i primi şi conduce; printre dinsii poate că atitia au în- 
vafat carte la părintele care-și caută putinţa de a trece hotarul. Ce 
ar fi dacă acesta şi-ar părăsi gîndul „pielei“ şi al drumului, dacă 
i ar căuta, jar stringe, i-ar nutri, — oi răzlețe ale turmei care s'a 
risipit? Dacă la anume case ei ar sti că este vatra lor, cu preoţii 
lor asteptindu-i lîngă dinsa? Căci doar, cînd administraţia lor nu 
mai există, cînă deputaţii lor i-au uitat poate, cine mai rămîne de 
cît popa? 

Cei şepte s'au uitat lung, lung la mine. Unul a spus că nu 
„e deprins cu ideia morţii“, care l-ar aştepta poate, că vrea „să 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 37 


lucreze pentru patrie după îndeplinirea idealului naţional“. Altul s'a 
plins că şi-a găsit cu greu odaie. Si, la un semn al celui mai prac: 
tic, toți şi au luat în grabă ziua bună şi s'au dus. 


9 lanuar 1917 


«Aici zac doisprezece viteji 
soldați romini...» 


Asa se ceteste în limba năvălitorilor nostri pe o cruce de 
lemn într'un colț de Jara Romănească ocupată lingă Dunăre. Si, 
pentru că scindura va putrezi în curînd, pentru că ploile pot șterge 
grăbita însemnare a biruitorului, pentru că ofiţerul superior care a 
cetit cu ochii în lacrimi această scurtă, dar prețioasă recunoaștere 
este încă în luptă, m'am gindit să păstrez aici această însemnare. 

Nu ştim ce se scrie în presa germană, de obiceiu nedreaptă 
cu duşmanul si dispusă a exagera meritele soldaţilor împărăteşti, 
despre tragedia, vrednicä de vremurile antice prin imensitatea sufe- 
rinfei după încordarea luptei, care s'a petrecut pe sesurile noastre. 
Nu mă voiu încrede nici în povestirea oficială a iuncărilor de la 
Statul-major imperial, cari vor dovedi fără multă greutate că și lupta 
de la Marna a fost o victorie germană fiindcă s'a scos o armată 
de unde nu mai trebuia pentru a face cu putință o lovitură aiurea, 
în Rusia, si că acele cinci luni de măcel de la Somme au fost 
totuşi şi de un mare succes fiindcă Germanilor li-a mai tămas o 
baltă nemărgenită, plină de cadavre, în față, si douăsprezece linij 
de retragere la spate. Şi, de alminterea, va îi acolo expunerea sirict 
ştiințitică a planurilor inginereşti ce s'au făcut, a modului precis 
cum au fost executate si a învăţăturiior ce se pot trage ca să se 
omoare si de acum înnainte tot aşa oameni care-şi apără patria şi 
dreptul. 

Poate totuşi că în acest popor german, odată aşa de duios, 
de simţitor la orice suferinté — ori altfel literatura nu e decit o 
minciună naţională, cum € aşa de adesea o minciună personală, — 
se vor găsi, printre acei cari ascultă de sila unei porunci pe care 
s'au deprins să n'o discute niciodată, şi oameni cari să spure sin- 
cer, cu adevărul pe care orice soldat îl datoreşte soldatului cu care 


www.dacoromanica.ro 


38 Războinl nosiru in note zilnice 


se luptă ce a fost această împotrivire romănească de care vorbesc 
astăzi aşa de puţin şi prietenii fiindcă în desfășurarea problemei 
numai resuifafele interesează şi noi n'am putut infatisa resuitatul 
ce se aştepta de la noi. 

Pănă atunci inscripția mizgilită pe scîndura aceia îmi ajunge 
şi-ţi va ajunge si fie, cetitorule. 

Vezi scena, grozava şi nobila scenă. Flacali stăteau cu arma 
în mînă, cu foc în ochii setosi de răzbunare. În sufletul lor trăia 
uriaşa pftimä cu care străbunii îşi făceau datoria, Şi, de odată, de 
după cutare deal, din cutare pădurice, au răsărit trei patru Nemfti 
mititei şi păcătoşi de să-i suili. Unul din ei a descărcat din spinare 
mitraliera si, pe cind ceilalți aşteptau în ascunzători, a început a 
opera. Cei doisprezece ai nostri zăceau amestecați in ţărină. Si 
atunci, — atunci, — ucigaşii şi-au dat samă că n'au cîştigat o iz- 
bindă, ci au făcut o crimă şi, fiind cärturari, mustrarea lor de cu- 
get a scris aceste cuvinte care sînt pentru ei o înfierare: <Aici 
zac doisprezece viteji soldați romini>. 


9 anuar 1917 


Serbători unice. 


Cea din urmă din marile serbători de iarnă, în prăznuirea că- 
rora se mai păstrează ceva din vechea şi marea datină împărătească 
a Domnilor nostri, Boboteaza, a trebuit să fie trecută cu vederea în 
Capitala Romăniei, unde astăzi porunceşte guvernatorul german şi 
ajutoarele sale austriac, bulgar şi! poate turc... Căci nu vreuna 
din aceste mindre persoane războinice va fi primit, va fi avut 
dreptul de a primi pe Mitropolitul Primat al ferii aducind sfintele 
icoane la Curte, nu el va fi presidat fa aruncarea crucii în Dim. 
boviţa si va fi răsplătit pe indrazneful ei pescuitor, Jar trupele care 
trebuiau să fie trecute în revistă, ele descarcă în gări munitia în- 
vingătorilor şi sapă şanţuri pentru viitoarea apărare a usurpafiei lor 
ori alţii, mai fericiţi cu mult, dorm pe cîmpiile de luptă fara să ştie 
că jertfa lor cea din urmă n'a putut opri năvălirea şi apăra cetatea 
de Scaun a Regelui. 

Această încetare a legii în zilele fărădelegii, care vor fi insem- 
hate cu negru în istoria tuturor locurilor pîngărite şi apäsate, 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 39 


această întrerupere a datinei se intimpla—nu Sar crede—pentru 
întăia oară in şase suie de ani de la întemeiarea Terii Romänesti. 

Au mai fost ocupaţii străine pe acest pamint. Ele au ținut une- 
ori destul de mult, Veacul al XVIII-lea mai mult decît pe jumătate 
e pla numai de povestea lor. Prin Curţiie domneşti şi boeresti aie 
Bucureştilor au băciuit un alt Coburg decît aventurierul de la Sotia, 
un Enzenberg şi, innaintea for ca şi în urmă, represintanfi militari 
ai allei Puteri creştine, Rusia. Ei veniau însă, chiar şi Austriecii, 
supt alt aspect decît al cuceritorilor de astăzi. Se infatigau ca des- 
robitori ai creştinătăţii apăsate de Turci, ca restauratori ai unui free 
cut mai orept şi mai bun, ca pregälitori ai unei dezvoltări nafio- 
nale, Pe acele vremuri pline încă de întunerec, căci nu cunoşteau, 
gazuri asfix:ante, gloanțe dum-Oum, submarine pentru călători ino* 
fensivi si aeroplane ucigaşe pentru femeile şi copiii oraşelor, nu 
i-ar fi trecut prin minte nici celui mai sălbatec caporai de meserie 
că 0 cucerire înseamnă dreptul de a prada pe oricine de orice, de 
a ucide civili pentru motive închipuite, de a băga cai in biserici— 
cum nici Turcii n'o făceau decit prea rar!—, şi toate acestea numai 
pentru a stoarce si a desnationalisa. 

Si atunci, in veacul cind biserica, de orice lege si de orice 
rit, era sacră si pentru cel mai îndrăzneţ iiber-cugetător şi pentru 
ateul cei mai fanfaron,—căci aitiei cum s'ar fi păstrat neatinse în curs 
de atita timp miile de biserici ale terilor noastre!—,cind supt străini 
puteau trăi toate amintirile, ba chiar şi toate speranţele, cînd erau 
generali cari ţineau ca presenfa lor trecătoare să se păstreze prin 
opere de utilitate publică, şi astăzi încă întrebuințate, nu se impunea 
terilor noastre nicio schimbare de obiceiu, nicio pervertire de da- 
tind. Afară de oastea care trecea şi era găzduită în trecere, afară 
de generalui care represinta în fruntea cîrmuirii altă putere supremă 
decit a Sultanului tot boierii, aicätuifi în Sfat administrativ, cirmuiau 
fara, după o rinduialä din care nimic nu fusese înlăturat. Pana şi 
pecetile cele vechi erau păstrate de aceste Divanuri, a căror cores- 
-pondență se purta liber în limba romănească. 

Dar e mai bine asa, si mulfämim brutalilor cuceritori de as- 
täzi. Să fie închise bisericile la marile hramuri, cum sînt închise 
şcolile de spirit naţional si scumpele noastre instituţii de cultură. 
‘Fie bine venită franchefa sălbatecă prusiană si neputinfa de a'şi 


www.dacoromanica.ro 


40 Războiul noslru in note zilnice 
ascunde turbarea a Bulgarului! Germania, care nu ne va putea 
omori totuşi, va vedea cîndva folosul pe care ni l-a adus ocupaţia 
ei de astăzi, cu toate ororile si umilinfile ei, 

„ Ea însăşi, cu puterea ei de acuma, cu solidaritatea înlăuntru, 
cu nespusa ură defensivă în atară, e opera lui Turenne, care aars 
Palatinatul si a lui Napoleon I, care a dat decrete în Berlin. Acest 
element de reculegere şi intărire sufletească lipsea fericitei Romănii 
a lui Vasile Alecsandri, frăind ca şi Suveranul! după Imnul Regal, 
„în pace si onor“. Ce nilipsea, ni dă astăzi Falkenhayn şi (Ta: 
ckensen 

Şi.i asigurăm, fiind Valahii lui „ține minte“, că vom plätio 
la vreme cu virf si îndesat, Orice dușman al Germaniei, Bulgariei 
si Turciei, oricînd si pentru orice, se va putea adresă la noi, Să 
fie sigur că nu vom lipsi la apel! 


10 lanuar, 1917, 


Divizia XV-a 


Regele mulfameste în deosebi, în cuvintele cele mai călduroase 
divisiei a XV-a, pe care a pus-o la hotar „ca să păzească pămintul 
Patriei“ şi care si acum, din vară în toamnă, din toamnă în aspra 
iarnă de lanuar, „a rămas neclintitä cu toate atacurile furioase ale 


inamicului“, 
Aproape jumătate de an aceşti oameni vrednici au dus lupta 


îndirjită a datoriei lor de Komini şi de ostași în văile şi pădurile 
unui Tinut de munte pe care, nu numai că-l! cunosc foarle bine, 
dar l-au întărit, printr'o muncă de fiecare clipă, punct de punct; în 
asa fel încît trupele germane şi austriace, care aveau neapărată 
nevoie de acel colt de țară, n’au putut răzbi decît cu cele mai mari 
greutäfi si ca să fie imediat aruncate innapoi. Si tot județul a fost, 
informat și asigurat asupra acţiunilor care se făceau pentru apă- 
rarea lui. lar, cînd a fost vorba de odihnă și peniru aceşti viteji 
de o unică statornicie, infiptä în pamiutu! ferii, ei sau rugat din 
toată puterea sufletului să fie lăsaţi acolo—unde fi place. 

Cine au fost acei cari au putut încălzi şi căli pănă intr’atita 
suiletele soldaţilor incredintafi lor? 

În frunte au stat generali ale căror nume nu le insemnam 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 41 


aici fiindcă ele vor fi însemnate in întăiele rînduri ale gloriei defen- 
sivei romăneşti din 1916, într'un timp cînd se vor putea atribui 
fiecăruia pe deplin meritele pe care şi fe-a cîștigat. 

Citeva cuvinte însă despre acela care, colaborator al coman- 
dantilor de divizie de pănă acum, e chemat astăzi să iea condu- 
cea întregului grup de operaţii. 

Îmi aduc aminte de începuturile prieteniei noastre Era la 1907. 
Se vorbia de pătrunderea străinilor, Austriecii, în țară pentru a 
zărobi pe teranii revoltați, și erau oameni cari, în criminala lor 
lipsă de patriotism, ii doriau ca să se perpetueze un vechiu regim 
de nedreptate socială. Atunci, în casa mea păzită de forța publică 
împotriva instinctelor sanguinare ale arendașilor bulgari si greci, 
turbati la gîndul că fi scapă buna pradă care e țeranul romin, 
Vlahul prost şi supus, a venit un tindr căpitan, care era însuşi fiul 
primului ministru, şi mi-a spus aceste cuvinte pe care nu le voiu 
uita niciodată: „Dacă ar pătrunde străinul, cel Ô'intäiu ofiţer care 
va alerga contra tui în fruntea teranilor revoliaţi, voiu fi eu“. 

L-am văzut mai tirziu desfigurat de lovitura cuiva care cău- 
fase un duel contra „calomniatorului“ armatei, vinovat că a sem- 
Halat relele şi a cerut îndreptări, care n’au venit toate. De atunci 
polemica lui a încetat, dar munca lui nu. Cei mai buni ofițeri ai 
noştri sînt elevii fui, aş zice: credincioşii lui. 

Înnainte de războiu, e! a semnalat greutăți şi primejdii asupra 
cărora trebuia să se oprească atenția cea mai străbătătoare. Avea 
si el păreri politice, care nu erau ale majoritafei naţiunii şi pe care 
şi eu le-am crezut si le cred gresite. Dar, cînd s'a ridicat steagul, 
acest otifer n'a fost decît apărătorul devotat al moşiei lucrate si 
apărate de neamul său, 

Dacă aş spune însă cum îl chiamă acelor cari nu l-au gicit, 
ar fi singurul care s'ar supăra. 

11 lanuar 1917. 

O gazetă romănească 


în străinătate. 


„L'Ind&pendance Roumaine“, în ediţia ei autentică, apare la 
laşi şi, date fiind împrejurările, într'o formă foarte bună. Ea lamu- 
reste, cum trebuie, asupra rosturilor si sentimentelor noastre, pe 


www.dacoromanica.ro 


42 Războiul nostru in note zilnice 


» 


străinii, prieteni şi neutri cari se găsesc în mijlocul nostru şi dă; 
ştiri folositoare, — întru cif nu strică zăbava firească a corespon- 
denjei, — străinătăţii. Era un lucru de îndeplinit şi el se îndepli- 
neşie în chip onorabil şi util pentru tara. 

Dar să nu uităm că atiia n'ajunge. Dacă ar mai fi nevoie de 
exemple, al Sirbilor ar sia, plin de învățăminie, înnaintea noastră. 
Cum am mai spus și altă dată în această foaie, Europa e plină de 
scrierile lor de propagandă, una mai bună decit alta şi la care cola- 
borează oameni de frunte ai naţiei. lar resultatul e că afifia, cari 
încep a vedea în Transilvania numai „greşeala strategică a armatei 
romine, sint gata să lupte şi cu drèpiele pretenţii moderate ale 
italienilor aliaţi cind e vorba de drepturile jugoslave între Alpii 
lulieni şi la Adriatică. 

Din partea noastră, de la vechea agitaţie încoace, nimic, dar 
absolut nimic, — afară de valoarea morală a articolelor <talenta- 
tului» Eftimiu şi de competenţa conferințelor <învățatului“ domn A. 
A, de Stourdza. 

Deci, se va zice, e vorba de foi, de reviste romanesti în strai- 
nătate. Dar cine nu crede la noi că slie franjuzeste, cine îşi refusă 
talentul de ziarist, cine nu s'a născut cu neapäratele cunostinfi 
sociale, economice şi istorice? Şi, mai ales, cine nu doreşte, să fie, 
pe banii Statului şi cu ifosul de agent politic, la Paris ori la vreo 
Geneva sau Lausanne oarecare, fie şi—ca să lăsăm pe mai putin— 
la Nizza? | 

Nu, onorati apărători ai drepturilor noastre naționale, nu e 
vorba de aceasta, ci de ceva mai practic, mult mai practic. 

La 1857 trăia intro cămăruță din Bruxelles un tînăr care 
publică foaia revendicafiitor romänesti „L'Etoile du Danube“, si 
care cerşia galben după galben banii necesari operei nespus de 
utile. El cetia toată presa europeană, alerga, reproducea şi comenta; 
el traducea ce avea mai util presa noastră; el primia şi tipärea 
articole de la un Kogălniceanu şi aiţii, cari aveau de lucru acasă. 

Ce mare lucru, cum vedeţi, şi ce lucru uşor! Nu s'ar putea 
relua oare şi astăzi? Du de pretentiosii numelui, averii, titlurilor si 
importanţei lor politice, cari au umplut lumea peniru a scăpa de 
orice primejdie şi de orice muncă pentru fara! Ci de vre-un biet 
băiat harnic şi devolat, cum s'ar găsi fără îndoială, de vre-un ofifer 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 43 


Tänit, de Henri Stahl, să zicem, ai cărui picior a fost sfarimat de 
glont si care face azi instrucţie recrutilor la Roman, de şi e cel 
mai potrivit pentru aceasta, si ca stenograf şi vechiu subdirector al 
Agentiei Romine. 

O simplă întrebare cui poate dispune 


41 fanuar 1922. 
Datoria cea mare 


Prin aceste rînduri, pe care aş dori să le fac cif mai convin- 
gătoare si mai calde, mă adresez către toți aceia cari, în grade şi 
situaţii deosebite, întăţişează ceia ce noi numim, cu o nesfirsitä iubire, 
pentru vitejia, pentru încercările şi suierințele ei, armaia noastră, 
armata Romăniei, armata poporului romănesc întreg şi a viitorului 
acestui neam, 

Ştim tot ce a facut și stim de ce n'a putut face mai mult, În 
tara unde şi femeile din sate spuneau pe cale ofițerilor nostri în retra- 
gere că, după ce şi-au dat bărbatul, fiul, fratele, ar dori să aibă ele 
însele în mînă o armă, un mijloc de luptă oarecare pentru a lovi în 
străinul aducător de desonoare, acești ostaşi pot privi în ochi fără 
sfialä si pe criticul cel mai înnäcrit si mai aspru. Va veni o vreme 
cînd va trebui să înceteze cirtirile pe care numai arare ori le-am 
auzit din gura ofițerilor combatanți. 

Această armată, care e cea mai scumpă comoară a noastră, 
trebuie să se refacă, afară de eroicele trupe care luptă încă Ja hotarul 
de Sud-Vest al Moldovei. Iniru cît a innaintat această operă şi cit 
mai este de făcut, nu e locul să se discute aici. Și competențele 
cele mai nediscutabile nu se cade să fie limbute în asemenea impre- 
iurări şi dintre subiecieie de flecärie, unul ar irebui să lipsească 
fără îndoială : convorbirile despre fapta armatei şi despre viitorul 
care o aşteaptă. Ofițerii mai ales sînt datori să nu-şi comunica între 
ei şi mai ales să nu comunice publicului decît lucruri care să 
cuprindă sau un mijloc de înviorare sau un sfat bun şi practic, care 
să se poată îndeplini îndată. Altiel, în cele mai multe casuri, e o 
faptă zădarnică, în unele chiar o faptă rea, o crimă aproape. 

Cine judecă aspru împrejurările unei retrageri n'a cetit nicio. 
ati o singură pagină din cărţile care le descriu. Dacă sar fi uitat 


www.dacoromanica.ro 


44 Razboia! nostru în note ziinice 


putintel prin povestirile care cuprind si nenorocul şi durerile marilor 
epopei militare, ar vorbi altfel. Căci in fiecare din ele va găsi sufe- 
mnti care nu sînt mai prejos de suferintile noastre. 

Ar vedea şi acolo arozăviile asupra cărora trebuie să deschi- 
dem ochii pentru a mingiia si a îndrepta, nu pentru a cleveti- 
Dimic din miseria omenească n'a fost crufat unor oameni cari aveau 
aită experienţă şi disciplina decit noi. Batrinu! general Pilat, care a 
fost sub seful de stat-major el lui Bourbaki, în războiul din 1870 
al Franciei, v'ar putea spune cum, după înfrîngere, 150.000 de Fran: 
cesi flaminzi şi desculți — căci bocancii furnisafi de Gooillot nu se 
potriviau, şi oamenii n aveau nici ciorapi, nici obiele, ci-si singerau 
picioarele pe zăpadă şi pe ghiata — s'au îndreptat tot prin fara lor, 
spre adăpostul prietenos al Sviţerei, dar nici 10.000 n'au ajuns acolo 
şi aceia erau in cea mai mare parte degeraţi si schiloz pe viaţă 
Nu mai vorbim de patimile, în acest războiu chiar, ale armatelor, 
austriece din 1914. 

Cea mai dumnezeiască, deci si mai omenească, din cărţi, Biblia, 
nu e doar in zădar, de la un capăt la altul, un strigăt de durere 
la care în Evanghelie răspunde mila. Între aceste sfinte datorii ome- 
nesti trebuie să se învirtă scurta viață a noastră — mare povară 
şi mare binecuviniare: asprimea fafä de sine în suportarea oricării 
dureri şi duiosia fata de aiţii, de oricare alţii în mîngiierea suie» 
rintei lor. 

Dar din orice povestire de blăstăm şi amar reiese şi o indrep- 
tare: lucrurile omeneşti se strică lesne, dar nu e unul din ele, pănă 
la moartea stăpină, pe care hărnicia şi solidaritatea omenească să 
nu-l poată aduce spre bine. 

Şi aceasta e datoria noastră. În casul în care ne priveşte pe 
toţi, cu mindria noastră de azi şi viitorul nostru de mine, ea înseamnă. 
să ni facem din nou armata, dacă nu mai multă, dar şi ma: ofehta 
sufletește şi înzestrată cu toate cele de nevoie pentru luptele de 
mine. 

Nu poate fi o stare de spirit mai ticăloasă decît a omului 
care se crede plătit, odată pentru totdeauna, față de soartă. Dobinda 
darului vieții trebue s'o plătim necontenit până la capăl, si asupra 
mărimii ei nu avem dreptul a ne fingui, cit ni se cere şi oricind 
ni se cere, trebuie să dăm. Soldatul slăbănog care, întrun moment 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 45 


de laşă desperare, îşi trage gloniele în mîna stingă pentru „a scăpa“ 
şi e pus la zid şi împuşcat, nu e mai vrednic de infierare si de 
pedeapsă decit acela care-și mutileazä sufletul lui însuși pentru a 
denega societăţii, ferii, naţiei, serviciile datorite 

Nu s'a minuit războiul. O spunea vechiul preşedinte american : 
războaiele pentru interes se pot întrerupe oricînd printrun pact 
potrivit cu împrejurările ; acelea însă care pornesc pentru un prin- 
cipiu, fie chiar si în legătură cu interese mai puţin respectabile, 
acelea nu se pot mintui decît prin biruinţa acelui principiu. Si raz- 
boiul acesta e dintre ele. 

Mai mult: pentru noi a fost o iuptă pe care ni-a cerut-o 
onoarea naţională. Această onoare cere însă ca nimeni să n'o poată 
tăgăoui, ci victoria să se adauge jertfei pentru a închide gura tuturora, 
Să se ştie bine că, dacă azi nu-şi ieau revanşa luptătorii din 1916, 
ei nu fac decit să zăbovească această răsplătire pe care o datorim 
mai ales natilor ticäloase care din vecinătatea Romăniei au alergat 
să iea parte la despoierea şi însîngerarea ei. Nu voifi, — şi nu din 
ordin, ci din toată inima — războiul cel nou pe care vi-l cere si 
cea d'inlăiu datorie? Fi bine, să stifi că veţi fi chemaţi a-l purta 
mine, și fără aliați ca acei de azi, sau el va cădea asupra coptilor 
pe cari-i iubiți une ori asa de mutt, încît patria vine în rândul al 
doilea, şi aceia pe care n'afi voit s'o läsafi văduvă va fi mine o 
mamă nenorocilă si fără sprijin în bätrinefele ei. 

Să nu se plingä nimeni de greşelile organisatiei. Acea orga 
nisafie nu există doar în afară de noi fofi; nu e unul din noi care 
să nu fie parte din organisafia aceia. E uşor lucru să dai toate pe 
sama altuia, care şi el o 04 pe samata. Şi o jară liberă are mai putin 
decît alta dreptul de a învinui necontenit regimul pe care si l-a dat, 
ci ea are datoria de a-l! întregi şi a-l suplini unde lipseşte. 

A considera Statui în afară de oamenii cari fac parte din el 
şi prin care el trăeşte e o nebunie, îngăduită numai necunoscătorilor. 
Statul sîntem astăzi cu toții, îndată ce ne lăsăm pufintel la o parte 
pe noi Ca să facem bine celorlalti. 

S'o facem! Îndură, biet soldat purtat pe drumuri, îndură pentru 
tine însuți si pentru ai tăi; indurä căci au fost mucenici cari au 
îndurat şi mai mult ca să vadă pe Dumnezeu fafa la fata! Ajuta-te 
şi tu însuţi şi ajută pe camaradul tău. Săteni săraci pe lingă cari 


www.dacoromanica.ro 


46 Războiul nostru in note zilnice 


trec ostaşi rătăciţi, deschideţi uşa pribeagului care-şi caută steagul, 
pentru el şi pentru voi: aduceţi-vă aminte că Sfintul Martin avea 
numai o mantie şi că a tăiai jumătate din ea pentru ca so dea 
cerşitorului. Oräseni, cari ati fost apärafi de fratele vostru acesta 
in zdrenfe şi îlămînd, împărțiți cu el tot ce aveţi; adunafi-va în 
societăţi de ajutoare şi ocrotire! Si voi, doamne care cercetaţi stä- 
ruitor spitalele, uitaţi-vă în jurul vostru, căci veţi vedea şi alte suferinti. 

lar ofiţerilor, o nație întreagă li cere să meargă cu toții şi 
fără părere de rău acolo unde-i aşteaptă acel razboiu de mine, a! 
nostru, întăiu fiindcă e vorba de însăși fara noastră, care nu se 
poate înlătura si pe care cu mindrie şi încredere trebuie să-l purtäm. 


12 fanuar, 1917. | 
Socialistii şi Războiul 


Atitudinea socialistilor din deosebitele feri în cursul războiului 
actual e în adevăr interesantă, şi în ea se cuprinde mai multă învă- 
fäturä decît în toate discuţiile teoretice făcute pentru şi contra 
acestei doctrine. 

Căci nu trebuie să se uite—si de aceia se si uită de obiceiu 
—că socialismul nu e una din acele teorii metafisice, cărora li se 
cere numai sa fie originală şi „frumoasă“ ca să aibă recunoaşiere 
un moment şi ca să treacă apoi pentru vecie în museul formulelor 
pe care trebuie să le înveţe studenţii în filosofie. Şi Socialismul nu 
e—ca înnaintaşii săi din Franţa, pe vremea lui Saint-Simon, lui 
Fourier şi a „părintelui“ Enfantino, simplă dorință sentimentală de 
mai multă dreptate, mai mult bine si mai multă frafie între oameni, 
—2dorinţă la care trebuie să se închine orice suflet nobil. Ba chiar 
socialismul nu mai este—măcar în Germania, care-şi simte datoria 
de a retrage tot ea învăţăturile pe care, cind le-a crezut adevărate 
le-a procalmai în lumea largä,—nu mai este, zic, nici un adevăr 
de economie politică, aşa cum i se părea lui Karl Marx şi celor 
d'intăiu comentatori ai lui. Ci împrejurările şi lupta au făcut din 
socialism instrumentul de partid prin care o clasă bine detinită 
luptă pentru o maf largă parte, pentru o cit mai largă parte, din 
venitul producției ia care iea parte, contra altei clase, tot aşa de 
bine definită, al cării interese să păstreze pentru sine cît mai mult 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 47 


din acest venit al producţiei pe care o provoacă, o întreţine si o 
supraveghează prin capitalul său, adecă tot prin muncă, dar strinsä 
la un loc, şi nu mînile acelui care a făcut-o. 

Aceasta o vede toată lumea, dar socialisti nu se invoesc, de 
loc si nicăeri, a trece ca un partid oportunist, care nu domină im- 
prejurările, ci se lasă condus de ele si care ascultă, nu de singura 
pasiune mare a iubirii poporului, ci de o sumă de patimi ceva mai 
mici. El oftează încă tot vechile doruri sentimentale şi nu uită să 

amintescă principiile din vechia sa Biblie în care nu mai caută nimeni, 
Lă 

Dar acele doruri sentimentale îi impun să fie totdeauna contra 
săibătăciilor de sport singeros ale castei diplomaților şi iuncärilor 
de speta celor din Germania, iar acele principii nu pot cuprinde în 
ele legitimarea altui războiu de cit a singurului războiu de defensivă, 
care e pentru o societate ce este mișcarea de răspingere a unui 
muşchiu atacat, un act reflex. 

În războiul de faţă însă, dacă în Franţa socialismul mai scoate 
doar, după obiceiu, vechiu! strigăt revoluţionar, inspirindu se mai mult 
de la evenimentele din 1789 decit de la (Marx al Germaniei, dacă 
în Camera Italiei el urmează datoria sa de a face zgomot mai mult 
decît toate partidele celelalte la un loc, dacă, insfirsit, la Petrograd 
el înseamnă numai tendințele spre o prefacere violentă a stărilor 
de lucruri actuale, in Germania e altfel. Oricîi de mult răsunet ar 
fi avut dreapta şi nobila protestare a lui Liebknecht, oricile tulbu- 
rări ar fi provocat în cercurile oficiale ca şi pe stradă, unde prigo- 
nitul, osinditul, intemnitatul a devenit un erou al luptei pentru pine, 
oricît, în foaia oficială a partidului, „Vorwaerts“, s'ar vorbi, pentru 
a întreținea popularitatea, de foame şi de alte lipsuri ale natiei, 
majoritatea socialiştilor germani sînt pentru un războiu pe care se 
fac a-l crede şi îndreptăţit. 

S'au speriat de <militarismul», de ,reactionarismul“, fie si 
numai da „egoismul“ engles ? S'au aprins de ură contra „tovară: 
şilor“ din Franţa și din Rusia, au devenit sensibili la „poesia cuce- 
irilor“, | 

Nimic din toate acestea, Explicaţia e alta: una singură si foarte 
simplă. 

Pentru Germania războiul juncärilor şi al sefului Jor, al cuge- 
tätorilor de filosofie feroce si al adepților lor mai este si războiul 


www.dacoromanica.ro 


48 Războiul nostra in note zilnice 


de expansiune economică a unui popor care, după socotinfa sa, nu 
crede că se poate altfel decît aşa sau printro interzicere de avint 
care niciodată nu poate veni dinnaunfru. Muncitorul german, cu 
odäifa sa de baie, cu mica sa bibliotecă specială, cu teatrele sale 
şi frenul său de plăcere, este, față de muncitorii din alte teri, Rusia, 
Italia, chiar Franţa, un adevărat burghes, un borer, cum am zice 
noi. La boierie însă scara de înnălțare e fără margeni. Si numărul 
robilor trebuie înmulţit cu orice spiţă se suie. 

Aceasta înseamnă însă, în lipsa mijloacelor de a convinge pe 
alții că eşti supraomul care simte nevoia de a-i întrebuința pe dinsii 
ca suboameni, pentru că sint, şi cei mai deștepţi dintre ei, «rasă 
interioară» fafa de Neamţui cel mai bleg—, războiul: oricare răz- 
boiu, cu orcine, pănă la ultima limită a puterilor. 

Costă mult? De sigur. Dar si Germanii cunosc adevărul pe 
cara noi if îmbrăcăm în rostirea ironică: obrazul suplire se fine cu 
cheltuială. 

Si de aceia socialiştii germani, ajunşi de fapt simpli exponenfi 
ai sufletului popular, aprobă. 

E, de sigur, o întărire, prin reintegrare, a sufletului german, 
dar tot aşa de sigur că în socialism e moartea, nu numai a Enter- 
nafiot.alei, dar şi a credinței în ultimile „principii“ care-l susțineau 
şi păreau a-l legitima. 

15 lanuar 1917 

E neutralitate aceasta? 


Am răscolit, cîteva zile, gazete, nouă şi vechi, în care neutri 
din Olanda si Svitera, Norvegia şi Danemarca, îşi arată părerea despre 
dezvoltarea războiului, şi am ieşit din cetirea lor cu impresia dure- 
roasă a unei mari nedreptati făcute ferii şi natiei noastre. 

Înţeleg bine de ce unele din aceste foi tipăresc aproape numai 
telegrame de izvor german, de ce totdeauna Ii se dă locul de frunte, 
de ce se caută chiar caractere deosebite pentru a îmbrăca în ele 
comunicatele Împăratului din Berlin. Simpatii „culturale“, pe care 
Germanii au ştiut să si le cistige, cu orice pret. 

Dar, pe lingă acest afişaj de telegrame într'o scumpă vitrină, 
după dorinţa fabricantului furnisor, mai este şi o altă parte- 
comentariile. 

Ele nu ni sint favorabile, 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 49 


Se va zice însă: asemenea aprecieri sînt făcute real si mmpar- 
țial. Ori nu e adevărat că am pierdut lupte, că am făcut o retra- 
cere, că o parte din teritoriul nostru e ocupată de duşman? Şi ce 
are neutrul cu noi ca să ascundă aceste lucruri ori să privească 
ia ele cu alt ochiu decît al socotitorului rece de resultate? 

Francesii au publicat acum de curind o brosurä: <Puteţi fi 
neutri faté de crimă?“ Adecă de crima nedreptului atac german, a 
urmăririi unor scopuri odioase, de stoarcere şi desnafionalisare, a 
intrebuinfarii celor mai ticäloase arme: jaful şi vărsarea singelui 
nevinovat. lar incheierile broşurii spun: lăsaţi neutralitatea şi, dacă 
vă e sufletul curat, veniți în rîndurile noasire ori, dacă nu este aşa, 
îiți încaltea alături cu oamenii nelegiuirilor. 

Nu vom merge aşa departe Ştim bine, prin cîte am suferit, 
ce riscă acela care, mai slab şi mai putin pregătit, se atinge de 
oarba maşină germană şi înțelegem pe aceia cari nu văd măcar, în 
schimb, avantagii mari în legătură cu îndeplinirea unei sfinte datorii 
nationale. 

Dar un lucru trebuie să-l spunem, avem dreptul să | spunem. 
Şi iată care. 

O luptă are încă un sens moral şi o valoare ideală. Cum? A 
sări să aperi dreptul nu e nimic? A-fi jertfi ce ai mai scump nu 
merită o recunoaştere? A da cea ma: înnaltă măsură de vitejie nu 
cere o laudă? A suferi ce suferim noi nu face sa curgă o lacrimă, 
nu smulge un cuvînt de mingilere? Ni se cuvine doar acea cari: 
catură dm New-Vork, reprodusă de norvegiana Affonbladet, în care, 
de-asupra unei rubrici care spune: „iată idealul national romin“, 
se vede pumnul lui Mackensen şi pumnul lui Falkenhayn zdrobind 
armata şi bogăţia Romăniei? 

Nu, cinstiți confrati, aceasta nu e o neutralitate politică la 
care aveți dreptul voi, ci o neutralitate de conştiinţă, la care nimeni 
nare dreptul. 

Înţeleg: nimeni care e măcar creştin. Ori trebuie să credem 
pe Multatuli, care a scris în Olanda şi era un bun şi mare Olandes 
despre anume interpretări burghese şi moderne ale cuvîntului Aceluia 
care pregăteşte Scaun de judecată pentru drepfii si nedreptii acestei 


lumi ? 
44 fanuar 1917. 


www.dacoromanica.ro 


50 Războiul nostru în note zilnice 


«Vom muri de foame...» 


»Vom muri de foame“, strigă în Germania o lume întreagă, 
dar nu ne dăm. Voim pacea, desigur, dar pacea noastră. Acea pace 
pe care nu îndrăznim a o precisa, așa de monstruase sînt condi- 
fille pe care ar trebui să le rostim, O voim pentru a nu trebui să 
ne mai batem odată, ci pentru a dobindi încă de acum dominaţia 
politică şi drepiul de stoarcere economică asupra lumii. 

Strigätul e sincer, în fanatismul lui nebun, şi el are chiar nota 
unei mari frumuseți epice, — căci şi foamea este una din formele 
cele mai straşnice ale suferinței omeneşti, 

Lumea îl aude, dar şi ea, din partea ei, nu vrea să se deie. 
Si ea voiește pacea, dar pacea tuturora şi pentru fofi, buna pace 
care poate dura pentru că, dacă n'a putut să înlăture orice nedrep- 
tate, n'ar mai lăsa niciuna care, zi şi noapte, să strige dureroasă 
înnaintea Domnului. Si, iarăși, îi trebuie această pace îiindcă nu 
mai vrea mäcelul si ruina acestui cataclism fără păreche 

Harden, asprul polemist german de la «Zukunft*, a aruncat 
această soluție: să nu fie victoria Germaniei, fiindcă n'ar suferi-o 
lumea şi să nu fie nici biruinţa celorlalţi asupra Germaniei, fiindcă 
nici aceia war fi dispuşi să o sufere Ci, fără ultima încercare, cu 
urmări indiscutabile, să se încheie încă de acum pacea concesiilor 
mutuale, fără jignire azi, fără dor de răzbunare mini. 

La aceasia se opune însă amintirea neştearsă a lucrurilor 
care Sau întimplat pănă acum, priveliştea ruinelor îngrămădite, rana 
ce nu se poate închide în sufletele milioanelor, sîngele lui Avel care 
nu se poate usca pentru ca să vie şi ceasul iertării lui Cain. 

Pacea nu se poate întoarce pe lume fără o sancțiune. Nu 


numai dramele teatrului o cer, ci si dramele, cu mult mai zqudui- 
toare, ale vietii istorice, 

Osinda trebuie să cadă asupra cuiva. Şi ea nu poate atinge 
pe apărătorii dreptului, ci numai pe aceia cari s'au organisat, cu o 
demonică stäruinfä, nu pentru a-l învinge sau înlătura, ci pentru a-l 
exclude definitiv din iume. 

Cine va fi acel cineva? Poporul german va îngădui, intro 
revenire la conştiinţă, să fie clasa lui dominantă singură? Sau se 
va presinta întreg pentru expiafie ? 

În acest cas, el „va muri de foame“, dar nude foamea pinii,. 
ci de foamea iubirii altor oameni. 

14 fanuer 1917, 

www.dacoromanica.ro 


N. IORGA Si 


Imitatorul lui... 


Cind, la 1914, Germanii au pornit la luptă contra Franciei, 
pe care credeau s'o doboare dintr’o singură izbitură, o fantasmă se 
“îăcea înnaintea ochilor împărăteşitii lor căpetenii şi a generalilor din 
sfatul său Suprem. Fantasma aceluia care acum o sută de ani pe 
aceleaşi cimpii de luptă dăduse omenirii priveliştea celor mai invier- 
şunate lupte şi a celor mai vaste cuceriri, 

— De ce nu şi un Napoleon? 

Lovitura cea mare n'a izbutit. Cutare general s'a lăsat oprit 
in mişcarea ce trebuia să încunjure și să sfarme orice împotrivire. 
Puteri dușmane nouă au răsărit unde nu se aşteptau fauritorii pla- 
nului d'intăiu, condamnat înnainte de a se împlini o singură lună 
de razboiu. Ostiri imense s'au alcătuit acolo unde se bănuia numai 
putinţa unor biete miliții puţine şi neexperimentate. Sufletul popoa- 
relor s'a trezit pretutindeni cu o elementară furie, căreia nimic nu 
poate să-i resiste. Și acela care pornise pentru a dărima uriaşi 
aleargă acuma pretutindeni, cu mindria cuvenită, pentru a prinde 
pe unul mai mic decit dinsul si, mai mult decit atita, a-i prinde în 
grabă, nepregätit, ca nu cumva să se intimple şi din partea acestuia 
slabul vre-un pocinog. 

Neputind impune pacea, o cere. Toate trimbitele Împărăției 
cîntă furioase un imens: ,ieal de pe mine că-l omor“. Si, de fapt, 
omul se vinzoleste turbat, chiar de ar fi să moară, numai să poată 
fringe încă un gitlej în spasmele unei agonii fara folos. Zi de zi, 
miile de mii se cutundă în pămînt prin voia consumatorului de 
oameni. 

Si, peste cimpiile de măcel, unde pămîntul <distrus> de ghiu- 
tele nu mai poate da morminte, va fi trecînd une ori, înviată prin 
acest acru miros de singe proaspăt, fantoma aceluia pe care acesta 
pretinde a-l imita, Simplu si fără tast— în mäntälufa lui cenusie, cu 
-pălăriuţa pe care nu strălucesc în argint şi aur emblemele măririi. 
Noapte de noapte ei caută biruința şi nu găseşte decit masacrul. 
Caută gindul creator, caută fulgerătoarea inovaţie, caută scopul lumi- 
nos, caută mareata epopeie care răscumpără prin proporţiile ei 
morale. Şi nu găseşte decît netrebnice şmicherii de ingineri, cărora 
nu li-a cerut niciodată secretul biruinfelor. Un fior de suprem dez- 


www.dacoromanica.ro 


52 Războiul nosiru in note zilnice 


gust mişcă mäniälufa, şi genialul cap se clatină de durere şi dispe- 
rare. Războiul a ajuns a îi deci atita şi numai pentru atita! 

Va fi simțind omul cel trufaş de la Berlin această osindă, de 
la o nevăzută instanță, mai competentă decit toate, asupra orgiei 
sale de singe? Va îi simtind-o măcar cînd pe buzelei alunecă, în 
rasele de läudärosie bolnăvicioasă, numele însuși al lui Napoleon? 


15 fanuar 1917. 7 
Noul Împărat Austriac 


A începe o Domnie,—chiar şi asupra unui bătrin Stat care se 
luptă pentru ca din putregaiul lui să nu răsară energice State nouă— 
prin situația de umilit vicariu şi poate şi mai rău. de biată unealtă 
a unui poruncitor aliat, care nu vrea să ştie decît de sine şi de 
interesele sale, e un roi pe care puţini oameni pe lume lar primi. 
Chiar şi cînd acela care-şi inaugurează stăpînirea e un tinăr neexpe: 
rient, ca-Suveranul din Viena, care acum trei ani nu sar fi gindit 
că aşa de curind îl aşteaptă o aşa de mare și grea sarcină. 

Se va zice: naturi de acest fel se potrivesc cu împrejurările 
în loc să încerce a lupta cu ele. Ele ieau forma impusă de auto- 
ritatea care a căzut, inexorabilă, asupra lor, fie autoritatea unei rude, 
fie a unui ministru, cu atit mai mult a unui bätrin coleg încoronat, 
înzestrat cu puternice însușiri de voință si cu un temperament ce, 
îmbălîndu-se pe sine, îmbată şi pe alții şi care, pe lîngă toate, ar 
putea spune cu tot dreptul că, dacă Austria a creat-o Rudolf de 
Habsburg, el, Wilhelm de Prusia, a inviat-o, din rămăşiţele culese 
pe cimpii de infringerea din Galiţia. 

Ştiu eu dacă această presupunere se poate menținea ?... Nu 
numai în dramele tui Shakespeare Mostenitorul @e Tron nu samănă 
cu stăpînitorul. Se uită prea lesne că dinastiile au un suffet comun, 
care se vädeste pe neaşteptate în ceasurile mari si grele, că deci 
şi în acest tînăr Împărat si rege există, şi nu numai ca picături ale 
singelui transmis, cite ceva din acei strămoşi a căror succesiune, 
care porneşte ca legitimitate de la Carol-cel-Mare n'a fost îngăduit 
să o iea fiindcă aceasta displacea parvenifilor din Berlin. 

Şi apoi nu hotăreşte singur seful încoronat al Casei arhiducale. 
Mai sînt şi alţii în acest cerc al Habsburgilor în care orice membru 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 53 


e deprins a se complini cu energiile şi talentele celorlalţi, — ceia 
ce la Hohenzolerni se îniimplă cu mult mai puţin. E un straşnic 
bloc de tradiție dinastică, pe care-l menţin din răspuleri, întru cît 
n'ar ajunge propria lui inertie, nevoile catolicismului, care acolo 
guvernează, şi interesele unei clase, care fără această dinastie mar 
însemna mai nimic, 

(Multe din aceste lucruri scapă din vedere acelor cari se opresc 
numai asupra lui Carol I-iu, Împărat al Austriei şi Rege apostolic 
al Unganei, şi-l cîntăresc ca om, ca omul ce arată a fi şi cea fost 
pănă ieri, Privind putintel împrejur, alte conclusii încep a răsări. 

Şi cine le întrevede nu s’ar mira dacă mine în plină Mettei- 
europa, prusiană, at începe să strălucească iarăşi la Viena vechile 
odoare, păstraie acolo, ale Împărăției, care, dacă nu pot readuce 
pe Carol-cel-Mare, nu se cer să impodobeascä pe Wilhelm-cel-Crud. 

25 lonuar 1917. 

Critice 


E lucru recunoscut de cind e lumea că singur succesul are 
lăudători. Doar nu fac aşa numai ziariştii contemporani cari culeg 
impresia publicului şi i-o restituie întro formă mai mult sau mai 
putin literară, dar și istorici cari vin pe urmă cu bogata lor infor- 
maţie în braţe şi cari, oameni disciplinaţi, salută si ei pe acela care 
izbutind, s'a indvrenicit de plecăciunile tuturora și isi fac datoria 
de-a arunca si ei o piatră acolo unde asupra celui ce na putut 
ieşi la capăt în întreprinderea lui s'a grămădit în cursul vremii mor- 
manul cel mare de bolovani şi pietricele, 

Dar nicio speţă de curtenitori ai fericirii şi ponegritori fără 
simtire ai nenorocului nu este mai antipatică decît criticul militar 
care-şi face obiceiul de a constata că aşa trebuia să se întimple 
şi că, dacă el însuşi are o parte din „geniul“ învingătorului, pentru 
nimic in lume n'ar fi fost in stare să facă greşelile invinsului. 

Puteam scăpa noi de această soartă? 

Ce aplause nu s'au ridicat din toate părțile cînă pasurile Car- 
patilor au fost trecute de noi şi cînd zi de zi înnaintă acea ofen- 
sivă a cărei basă n'o cerceta atuncea nimeni? Cu cite măguliri nu 
era întimpinată chiar resistenfa noastră în aceleași pasuri după 
apariția Germanilor în Ardeal! Să fi putut face acelaşi lucru pănă 


www.dacoromanica.ro 


54 Războiul nostra in note zilnice 


la sfirsit faţă de întreaga armată nouă de Orient a Puterilor cen- 
trale si faţă de tot ce a putut culege Germania de pe toate celelalte 
fronturi unde s'a înregistrat în timp de trei luni o singură lovitură 
mai mare contra lor, o, atunci am fi avut şi noi ceva din acea su- 
premă înţelepciune pe care Dumnezeu a dăruit-o criticilor militari de 
toată mîna: mari generali luptători, „comandanţi“ cari scriu la reviste 
de cuprins universal, strategi din Olanda cari doar să fi a avut a 
<ombate în viaţa lor revolta cîtorva sute de indigeni din lava, nemul- 
tämiti cu preţul plantațiilor de catea. 

N'am izbutit însă într'un plan bine sau rău conceput,—n’are-a 
face pentru dinsii. Cu cîtă asprime se aruncă asupra noastră, pentru 
retragerea din Muntenia; unde totuşi nu s'a îngropat armata noastră, 
musirarea din toate părţile. 

Unuia i se pare că ne-am increzut prea mult în puterile noastre 
—ca şi cum şi-a putut închipui cineva, aici la noi, măcar o clipă, 
că putem ajunge la ţintă fără acea ofensivă generală de care, dacă 
mu mă înşel, fusese vorba, cu oarecare solemnitate, în August 
1916, Altuia i se năzărea că aveam o teribilă armată de „un milion“ 
(ascultați vă rog!) şi că eram astfel nesfirsit superiori numeric duş- 
manului. Un al treilea care uită că forțele noastre nu fuseseră schim- 
bate, nu putuseră să fie schimbate frei luni în şir — cas unic în 
istoria războiului de azi—, îşi asigură naivii cetitori că două deta- 
samente germano-austro-bulgare, lucrind la distante periculoase, au 
fost de ajuns ca să ne silească la evacuare, Si atitia cronicari hazlii 
găsesc explicaţia în lipsa de „aparență“ a ofiţerilor romini, pe cari 
omul nostru i-a văzut pe stradă şi i-a taxat îndată cu ochiul stra- 
bătător al adevăratului militar, 

Le suferim şi astea, stind bine că nici un fel de prostie nu 
e mai fanjoga decit aceia care se simte datoare a dovedi că e şi 
specială, 

Le suferim cu atit mai lesne, trecină peste întăia impresie de 
amărăciune, cu cît sintem siguri că armata va sti să-şi ia o stră- 
iucită revanşă asupra motivelor căreia aceiaşi critici militari vor 
medita îndelung ca să-i găsească explicarea—mai ştii? — poate chiar 
în batjocurile cu care ne gratificä astăzi, 


16 lanuar 1917. 


www.dacoromanica.ro 


N, IORGA 55 


Imposibilitatea biruintei germane 


O biruintä nu e numai un succes militar. E şi o anume stare 
de spirit la învingător, nezguduita siguranță că a biruit, că va birui, 
că nimic nu-i poate zmulge roadele biruiniei lui. Şi e convingerea 
contrară la duşman: că e învins odată pentru totdeauna, că disputa 
cu armele în mînă e încheiată, că pentru multă vreme încă el nu 
va mai fi în stare să deschidă procesul pe care o lovitură atotpu- 
ternică l-a hotärit. 

Cîte puteri mai are unul şi cite altul vine numai în al doilea 
rind, dacă nu mai e sufletul care să fie in stare ale căuta pretutin-- 
dine, a le organisa, a le arunca pline de nădejăe, asupra protivni- 
cului. Napoleon al Ili-lea spunea despre lupta sa de la Solferino 
că Împăratul Francisc-losif căpătase de fapt biruința, dar, fiindcă 
uitase s’o anunţe la Viena, ei bine, a anunţat el la Paris biruinţa sa. 

Învinsul trebuie să se fi încredințat, înnainte de toate, că la 
învingător este o putere pe care n'o poate birui cu niciun pref 
contra căreia, orice ar face, el trebuie să ramiie inferior Une ori 
e un om de geniu sau de mare falent, un Napoleon, un Eugeniu 
de Savoia, căruia nimeni nu i se opune; alte ori o cantitate de 
trupe care nu poate fi întrecută de partea cealaltă; ori elemente de 
tehnică, de mestesug pe care să ştii bine că nu le poți descoperi, 
nu fi le poţi procura, oricît te-ai strădui. 

Dar, cu toate isbinzile pe anume locuri ale Germanilor, cu 
toată trufaşa lor afișare, cu toată îndărătnicia exploatării lor, cu toată 
ocupația unor vaste ținuturi in Vest, în Sud, în Ost, Puterile inte- 
legerii nu vreau să audă de pace, de acea pace care ar consfinti 
pretenţiile germane, ba nici chiar de aceia care ar lăsa lucrurile în 
starea lor de astăzi Aceste Puteri, care represintă de fapt peste 
trei sferturi ale lumii întregi, se pregătesc, din potriva, de lupte 
nouă, şi mai indirjite. 

Şi e firesc să fie aşa, fiindcă orice element de convingere in 
ce priveşte infringerea lipseşte. 

Un om de geniu, de mare talent? Doar n'o crede nimeni că 
Hindenburg, Falkenhayn si Mackensen sînt altceva decit tacticieni 
dibaci, cari reuşesc une ori, cînd toate celelalte condiţii, de număr 
şi armament sînt date! 


www.dacoromanica.ro 


56 Războiul nostru in note zilnice 


Dumăr covirsifor de trupe? Dar stim număra şi noi si ni putem 
da samă că o anume suprafaţă de pămînt nu poate da peste un 


număr de oameni, Armamentul ? Numai cu aceasta s'au ciştigat succe- 
sele cele mari, s'a zdrobit oastea cu inimă mare a vitezei noastre Ro- 
minii. Dar usina englesă, usina francesa, usina italiană, usina, de 
furnisare asigurată, a Americei, usina nouă a Rusiei, depărtata usină 
a Japoniei n'ajung pentru a copleşi singure usinele Germaniei şi 
Austriei de care se ţin doi aliaţi barbari care ei înşii nu pot fabrica? 

Toaie acestea fără a mai pomeni de bătaia lui Dumnezeu care 
se apropie: foametea. 

Nu, triumfätoarea Germanie e, de fapt, învinsă. O spune neted 
actul de conştiinţă sigur de sine care e refusul de pace al Aliaților. 
lar dacă pretentiosilor de la Berlin li trebuie şi o argumentatie pe 
cimpul de luptă, unde vor mai lăsa citeva milioane de oameni,— 
puţină răboare si vor avea-o şi pe aceia! 

16 fanuar 1917 


Romănia nouă 


De Romănia Mare s'a vorbit în de ajuns, prin discursuri de 
întruniri publice, prin înilăcărate articole de ziar, prin toate formele 
posibile de publicităţii. 

Realisarea ei, după anume capete, trebuia să se facă foarte 
expeditiv. Austro-Ungurii erau ajunși la capătul mijloacelor lor, Ger- 
manii nu puteau desface de pe frontul apusean niciun singur soldat, 
cu Bulgarii ne aranjaseram. Era vorba de o simplă ocupare, la 
„momentul“ potrivit, anunțat, de altfel, inimicului cu o discreţie de 
trebuiau, să-i fiuie urechile zi si noapte 

Şi, odată întemeiată Romănia Mare, prin simplă lărgire a hota- 
relor sale, pe vasta scenă, creată de o biruintä uşoară, s'ar fi des- 
fäsurat spectacolul obişnuit, pe care atiţia ardeau de nerăboare de 
a! presinta, cu mijlacele de care dispun, la Braşov, la Alba-lulia si 
la Cernăuţi. 

Nu ştiu cît ar fi folosit provinciile desrobite din această simplă 
alipire, care n'ar fi putut duce şi la contopirea suiletelor noastre, 
care, în ce priveşte părerile despre Stat, despre interesul general, 
despre moralitatea publică nu erau întru toate asemenea. Oricării 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 57 


+ « 
cresteri de hotare trebuie să-i corespundă şi o creștere de suflet, 
cum orice scădere de suflet amenință să aducă $1 o scădere de 
hotar. © 

Soarta a voit însă altfel. Ca ne-a smuis din brațele acelor 
conrupătoare cu zimbetul veşnic care sint ilusiile, şi ne-a luai innapoi 
ea; mama noastră cea iubitoare şi severă, la şcoala ei cea veche şi 
aspră. Prin singe şi lacrimi ea ne curăță, prin durere ne înnalţă si 
în ce priveşte rostul fiecăruia în viitor, ea priveşte atent, cu nepăr- 
tenire, şi statorniceşie chemarea fiecăruia după dovezile de adevă- 
rată destoinicie pe care le-a dat. 

Prea mulţi credeau că Romănia Mare e aceia care va da Ro- 
mănia Nouă, şi erau elemente de adevăr în socotinta lor Vedem 
acuma că Romănia Nouă trebuia să preceadă Romănia (Mare. 

Sau încă mai bine această Romanie Mare fäcindu-se dupa 
cumplitele încercări de astăzi ea nu va mai avea să ceară noi mij- 
loace de îndreptare pentru cetăţenii cei vechi. Ci, dela însăşi crea- 
tiunea ei în dureri fără nume, ea va avea şi necesitatea morală a 
mărimii hotarelor sale. 

Păcat numai că nuvor mai vedea-o atifia care poate, cu altfel 
de înțelegere a lucrurilor, arfi în fruntea grelei iupte ce ne aşteaptă 
în loc să îngraşe cîmpul luptelor care n'au fost încununate de isbinda! 


17 lanuar 1917, 


Iaşul de azi 


A mai fost cinăva laşul de däunäzi, blîndul Iasi moale şi cam 
trist, prins in mici griji de familie, de cerc închis ori şi de coterie 
politică, dar, înnainte de tcate, stăpinit, fără a-şi da samă indestul 
— căci doar aici au răsărit pe rind radicalisme şi socialisme treca- 
toare, duşmane ale tradiției! — de acea melancolie specială a glori- 
oaselor ruine care de trei sferturi de veac il încunjură ? Unde ai 
mai găsi acel frumos, /impede laşi al iernilor cu zăpadă groasă, în 
care la ferestile pline cu lucruri frumoase şi bune se opriau oamenii 
linistiti, cari priveau îndelung la lucrurile mici cu care se poate face 
plăcere mare? Ori laşul mişcărilor studenfesti, al luptelor pentru 
alegeri la <Centru», al întrunirilor de maniiestare şi protestare, al 
tineretului preocupat de ideale 7 


www.dacoromanica.ro 


58 Razboiai nostru în note zilnice 


În loc, prin zăpada răpede terielită şi terciuită, trec soldaţi 
din toaie ferile aliate, trec ostasii nostri întorși de la un front spre 
a se pregăti de luptă pe altul, trec, in grupe sau räsleti, pribegii 
tuturor ocupaţiilor şi tuturor claselor. Lupta, gloria, miseria străbat, 
cu aceiaşi grabă întrigurată, locurile unde pănă atunci s'a purtat o 
simpatică melancolie şi o poesie visătoare. 

Pentru leşenii adevăraţi şi vechi e o privelişte neobișnuită si 
ciudată. Oraşul lor pare că sa retras pentru a face loc unui drum 
mare, unui sleah bătut de toate nevoile şi de toate nenorocirile. Mine, 
cînd neasteptaful act de mare tragedie războinică se va fi închis, 
ei se vor întreba poate, din odăile lor gospodăreşti, de pe băncile 
şcolilor din nou deschise, din grădinile plăcutelor sieste dacă in 
adevăr a bătui vre-odatä viferul care a strîns la ei atiţia oaspeţi 
dintre cari mulji nu vor mai călca niciodată pe aici. 

Dar este şi cine să cunoască aceste vremuri. Marturii vechilor 
vremuri privesc din turnurile cojite de: veacuri, cu ochii adinci ai 
fereştilor negre, {a această desfășurare necontenită de oaste, la 
acest amestec de giorie şi de suferință, la această pribegie nelinis- 
tită care-şi caută drumul, zimbind cu usurätate sau plingind cu amar, 
la aceste aspre bejenii de iarnă, Vor suna pentru morii luptelor 
de azi clopote care au vorbit şi de alte jertie, și ele vor vesti atunci 
şi biruința pentru care soldaţii din 1916 s'au jertfit. 

lar, pănă atunci, din pacea lor silnică, din mujenia lor impusă 
© soaptä pare că se desface, mărturisind. Şi ea caută să ni spuie 
ceia ce de muit uitasem: că numele bun si tara întinsă se capătă 
pe această cale, numai pe aceasta! 


47 lanuar 1917. 
Vrancea. 


De două luni de zile mai ales necontenite lupte se dau în 
Vrancea. Cele trei văi care o străbat sînt pline de oștile noastre 
care apără cu o învierşunare înnaintea căruia, cu recunoștință şi 
admiraţie sa închinat Regele însuși, acest colt de veche si minèrä 
viață romănească. 

Aşa a fost în adevăr, de ia începutul aicătuirilor noastre, acest 
colţ de pădure bătrină, acest sobor de muncele întortochiate, căruia, 
în vremea strămutărilor de populaţii, oaspeţi slavi, de mult dispa- 


www.dacoromanica.ro 


N, IORGA 59 


nt 


rufi, i-au dat acest răsunător nume de Vrancea, pe care si l-a ales 
între toate, unul din cele mai frumoase talente ale literaturii noastre 
mai nouă, 

Erau acolo dirji terani liberi, boieri fără diplomă de boicrie 
fiindcă erau, pe locurile lor, mai vechi, mult mai vechi decit Voe- 
vodul si decit cele două feri din care au făcut parte pe rind, căci, 
întăiu apărători de hotar ai Statului întemeiat de Basarab, ei au 
trecut numai pe vremea lui Alexandru-cel-Bun şi al {ui Stefan-cel- 
Mare ai Moldovei eroică, în plină mişcare de întindere a hotarelor ei. 

Şi după aceia a fost aice, dacă nu „republica“ pe care şi-o 
închipuia odinioară ştiinţa noastră istorică într'o fasă de romantică 
tinerefä, un cuib de inimoşi săteni iiberi, cari nu ascultau de Vornicii 
domneşti decit în măsura 'n care si aceștia se supuneau sfintei 
datini străbune, 

Vrancea aceasta era un cuib de cîntece, un izvor de legende. 
Peniru că satele erau aga de adînc înrădăcinate în frecutul ferii 
țesut din aceste legende şi cîntat în aceste cîntece, Dar şi pentru 
că pe aici petrecea cu oile ciobanul ardelean, Mocanul, marele răs- 
pinditor al viersului popular, de pe o clină pe alta, de pe o vale 
pe altă vale. 

Și se poate zice că această Vrance era însăşi icoana în mic 
a unităţii neamului nostru. Străjerul moldovean păzia din ziduri pe 
care fluturase odată steagul cu vulturul Terii-Romanesti. Oameni 
din Rucăr si Dragoslave ascultau de chemarea la oaste a Voevo- 
dului Moldovei. Biserica lui Matei Basarab însemna la Soveja juru- 
infa de pace a Muntenilor către Vodă Vasile din Suceava, Şi iata-] 
pe acest fiu al Ardealului cintind din fluier ca un cîntec de che- 
mare către viitor. Chiar fără s'o fi pregătit poetic Alexandri, „Mio- 
rita“ vrinceanä ar îi putut să fie o armonioasă prevestire a unităţii 
naționale prin poporul feran. 

Nu e o simplă întîmplare că străinul caută tocmai vechile 
vetre in care au ars cele d'intăiu focuri mari ale vitejiei romänesti 
creatoare de State: Oltenia lui Litovoiu, Argeșul băsărabesc, Cimpu- 
lungul celei %intăiu înjghebări orășenești, Dornele bătrine, lîngă 
Cimpulungul bucovinean unde expira usurpatia austriacă, si această 
Vrance chinuită astăzi. Vor răsări de acolo flacäri din nou şi ni 
vor arăta nouă vechile drumuri ale descălecărilor de tara. 

18 lanuar 1917 


www.dacoromanica.ro 


60 Războiul nosiru în note zilnice 


Cine plinge pe Francisc-losif. 


N'a fost suveran despre care să se fi spus mai des, poate 
în lipsă de altă temă pentru laudă, că e încunjurat de veneratia şi 
iubirea tuturora decit Francisc-losii, cu desele lui aniversări şi jubi- 
leuri de batrin tenace care nu se dă. De ce nu erau multämite 
„popoarele sale“? De cite ori călca în vre-o expositie si cu zim- 
betul blajin at unei oficialități obosite făcea complimentul lui obis- 
nuit: <D-ta ai făcut aceasta! Foarte bine”, ziaristul care urmărise 
pe augustui visitator făcea să se observe că un fior de bucurie, 
am zice chiar de mindrie națională, străbătuse spinarea celor de 
față Dacă avea guturaiu si scăpa de dinsul, dacă iesia la primblare 
pe vreme bună, dacă i se năştea încă un urmaș, toate erau prilej 
de mulfämire generală. Cînd se dădea, de vrăjmaşii Ausiriei, asigu- 
xarea că (Monarhia va finea numai cit si viata „bătrînului“, era şi 
recunoașterea acestei iubiri» care lega pe orice bun Austriac, pe 
orice bun <supus> de figura Împăratului nemuritor. 

Au trecut acum două luni în capăt de cînd la poarta criptei 
Capucinilor din Viena sa presintat maistrul de ceremonii al Curţii 
cerind în zadar întrarea pentru <Împăratul>, pentru <regele apos- 
tolic al Ungariei», pentru ca la urmă sä se facă loc numai, după 
datinä: «unui biet om cu păcate, îratele nostru Francisc-losif». Si 
ce s'a întîmplat oare cînd presupusa legătură de <iubire» a dispărut? 

Se va zice că războiul a impiedecat lucruri care altfel s’ar fi 
produs de sigur: declaraţia de independență a Ungariei, răscoala 
Boemiei, reclamafiile tulburătoare ale naționalităților pregătite oe 
mult pentru o ultimă socoteală. 

Am crede că şi fără marele războiu care amuteste gurile şi 
intepeneste braţele tot aşa ar fi fost. Căci jegătura nu e în persoană, 
ci în sistem, imperialismul acesta tradiţional avind ceva din schim- 
bătoarea imutabilitate a Papalității. 

Și siubirea» pentru Francisc-losif ? Afară de cîțiva biefi Romini 
din Ardeal culegind vreascuri de speranțe uscate în pădurea aus- 
triacă, ea era un fenomen curat vienes, pe care-l proclama — si-l 
generalisa — presa din Viena. 

Am fost şi eu, cel ce scriu aicea, marturul vieţii de toate 
zilele a acestui Împărat, ba chiar... vecinul său! Arhivele erau odată 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 61 


“în aripa dreaptă a vechiului Burg, între <Camera* de jos si <apar- 
tameniele private» din al treilea rind, iar în al patrulea era biblio- 
teca Arhivelor. ‘Cind lucram jos, de-asupra se desfăşura la ceasurile 
unu, în sunetul musicei militare, prînzul împărătesc, după care supt 
gang se auzia vuietul trăsurii care scotea pe mosneag la primblare, 
iar, cînd treceam sus, la gangul luminat cu lămpi si ’n amiaza mare, 
»gardistul de corp“ care mă confunda cu cine ştie ce faţă luminată 
bătea din pinteni şi saluta. 

Această musică de fiecare zi, această primblare pe acelaşi drum, 
același neschimbat zîmbet erau o nevoie pentru Vienes ca şi Opera 
si berăria, şi ele erau împlinirea unei datorii faţă de dinsul. Credea 
că i se cade. Şi acum cine le mai dă? Deci este şi va îi jale în 
Viena pănă ce acest puncf de spectacol va fi înlocui: cu altul. Dar 
nici aici durerea nu iea forma îngrijitoare pentru o lume care asistă 
zilnic la masacre cum nu le ar fi putut da niciun Tamerlan turbat, 
Am văzut doar pe vremuri această populaţie primind, intr’o noapte 
de vară, sicriul, ridicat sus pe simpiul catafalc negru, al Împărătesei 
asasinate, si astep'area era întreruptă, nu de zgomotul suspinelor, 
ci de al halbelor de bere care circulau fără întrerupere. 

Se va consola si Viena prin alt articol de program. Şi, întrun 
an de zile, nimeni nu va plînge pe Francisc-losif cel care a fost 
atit de iubit... 


48 fanuar 1918 


Altfel de emigrati 


Sint şeizeci şi şese de ani aproape. Pe luntri turceşti primi- 
tive, pe aspre ghimii fără locuri de stat si mai ales fără locuri de 
odihnit, arşi de soarele toamnei calde încă, ori stropiti de roua 
amurgurilor şi a zorilor reci, un număr de pribegi ai unei cause 
pierdute plecau spre oraşele Apusului. Citiva tineri idealişti cari-si 
închipuiseră că o formă politică și socială se poate face şi cu idei 
de imprumut, care abia de au atins sufletele; cîţiva senini visäiori 
cari credeau că are o trăinicie şi steagul care nu e incunjurat de 
puşti încărcate; cîțiva umanitari blinzi cari se felicitau că biruinţa 
lor — aşa de înșelătoare! — na fost împliniată intr’o brazdă 
muiată cu singe. 


www.dacoromanica.ro 


62 Războiul nostru in noie zilnice __ 

Au mers băieţii de la 48 în Franţa şi aiurea, dar mai ales în 
Parisul marilor idei de prefacere a lumii pe basele libertăţii si nafi- 
onalitäti, Va fi fost vre unul pe care să-! ispitească intr’acolo 
petreceri, cunoscute sau necunoscute, dulci răgazuri trindave, calde 
culcusuri pănă la care să nu pătrundă nimic din vijeliile care des- 
rădăcinau neatirnarea terii lor? Nu cred. Şi erau toţi săraci ca 
vai de Dinsii, neavînd în buzunarele lor suptiri nici titluri de rentă; 
nici cecuri la marile bănci din străinătate, nici rămăşiţele recom- 
penselor naţionale, Îi găsiai, adese ori cu femeie, cu copii, în grea 
lipsă, dacă nu în adevărată miserie, prin odăiţe ca pentru studenţi, 
prin cite un adăpost oferit de un prieten frances, ba chiar prin 
cutare sat de lingă marea Capitală, pentru că pe acolo viaţa era 
mai ieftenä, 

Aşa au trait, nu citeva săptămîni, ci ani de zile. Si ei nu 
îurmăriau un războiu cu bune nädejdi, ale căruia progrese să fi 
nsemnat, zi de zi, apropierea ceasului cînd vor fi din nou la vetrele 
lor în ţară liberată, Un asemenea războiu, cu prefacerile lui fericite, 
nu se putea gici măcar în viitor, de şi ei îlaștepiau așa de mult, dorind 
de el, cum spune Scriptura, «ca si cerbul de isvoare». Si, chiar cînd 
au inceput luptele nouă, cine putea să aibă vre-o siguranţă ca din 
ele va ieşi tocmai întemeiarea acelei Romănii spre care se uitau ca 
spre răsăritul unei stele întărziate aprinşii lor ochi de tineri? 

Dar acsasia nu i-a impiedecat de a munci, în sărăcie; în iso- 
lare, în părăsire, a munci necontenit, unde se putea pune o vorbă, 
unde se putea strecura un rind, unde se putea inriuri un suflet, 
— pentru că, cine ştie ?, poate că va veni vremea ca toate acestea 
să folosească... 

O, domnilor, cari plecaţi astăzi, înzestrați cu de toate, departe, 
unde nu se aud, azi suspinele ostasilor nostri întorși, gemetele 
populațiilor încălcate, plinsetele bejenarilor si unde, mine, nu se va 
auzi cumplitul chiot de răzbunare al noii noastre lupte, căutaţi la 
Paris urma innaintasilor voştri. Poate veţi găsi-o. Şi veţi călca innapoi 
pragul vechilor mansarde cu conştiinţa unei datorii care singură 
indreptafeste pe cineva să nu steie fa căpătiiul fratelui său cînd se 
chinueste! 

19 Ianuar 1917, 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 63 


Prin foame? 


Se ştie că plingerea obişnuită a Germanilo: e aceia că se 
întrebuinţează contra lor pentru ai reduce mijloace care nu sînt 
propriu vorbind cele militare. De mult încă ei vorbesc de copiii lor 
cari n'au lapte spre a putea creşte şi a face de acum în douăzeci 
de ani ce fac părinții lor acuma, de bolnavii lor cari nu-şi pot hrăni 
neputintele după prescriptiie medicale, de o întreagă lume nevino- 
vata căreia corăbiile englese li taie hrana silindu-i a se ținea numai 
cu cartofi mai mult sau mai putin stricati. Şi presa exaltată a des- 
perării de azi ameninţă că se va reîncepe războiul de submarine— 
ca şi cum astăzi am avea un armistițiu —, că în apropierea coas- 
telor englese şi francese se va scufunda orice vas, al oricărei natii, 
cu orice încărcătură, pentru ca măcar, dacă piere de foame Ger- 
mania, Anglia să nu huzureasca. 

Şi după ce se vor isprăvi aceste grozave lucruri sîntem siguri 
că vom auzi acelaşi strigăt de indignare: ne-ali silit la o pace nepri- 
elnicä, ni-afi luat provincii, nouă şi aliaţilor nostri; dar aceasta nu 
scade întru nimic dreptul nostru la hegemonia mondială. Si anume 
pentru că ne-a{j flaminzit. Si ce fel de biruintä este aceia prin 


foame ? : 
Dacă s ar îi încercat o astiel de armă într'un războiu cum se 


făcea pe vremuri, între armate, evident că ar fi o indreptatire în 
plingerea germană. Dacă este să fie această nenorocire a distruge- 
rilor de vieţi omeneşti în masă, moartea se poate da altfel şi altora 
decit prin flămînzire acelora cari nu fin armele in mina. 

Dar, aşa cum este războiul de azi — şi cum na mai fost 
altui —, Germania l-a voit, ea l-a pregătit îndelung, ea l-a „utilat“, 
cu grijă, cu ştiinţă, cu dragoste, am zice. Ea a cerut himiei, nu 
numai gaze asfixiante pentru soldaţii duşmani, nu numai licvide 
aprinse care se poată fi împroşcate asupra lui, ci şi flacoanele de 
morvă de la Bucureşti ori pastilele incendiare pentru case particu- 
lare, în Belgia. Ea, Germania oficială şi militară, a format planul 
grandios și infam, de a înarma un popor întreg — odată nobil si 
uman — pentru îngenunchierea, stoarcerea şi, la nevoie, distrugerea 
restului omenirii, 

Celelalte popoare, cărora nu li se recunoaste—pur şi simplu — 


www.dacoromanica.ro 


64 Războiul nostru în note zilnice 


dreptul de a fräi, nu se gîndesc la o operă de distrugere asămă- 
nătoare. Nimeni n'a strigat: moarte Germaniei. Dar idealul de teribit 
egoism al actualei Germanii, acela trebuie distrus, cu orice pret 
distrus, cu orice suferință, a oricui, şi, deci, să se dea voie, şi a 
Germaniei însăşi, care nu lasă loc de trăit nimănuia în oarba trufie 
a nebunei sale ambiţii. 

Pentru binele rasei omenești, prin orice mijloc, deci, da, $! 
prin foame 

20 lanvar 1917, 


«Ca să nu ni se puie 
viata în pericol.....» 


Am avut înnaintea mea un lung act înzestrat cu multe iscäli- 
turi, prin care un număr %e functionari financiari cereau ministrului 
lor să iea măsurile cuvenite pentru ca să li iasă de undeva o leafă 
în pribegie, iar nu să fie siliți a se supune măsurii luate de alt 
ministru, acel de Războiu, prin care oamenii de vrista lor erau poi: 
titi să între în rîndurile armatei. Aceasta, spuneau cei vre-o treizeci 
de semnatari n'ar voi-o, «ca să nu ni se puie viața în pericot>. 
Funcţia chiar care li sar da ar trebui să fie de aşa natură încît 
această viaţă prețioasă să fie crufatä. 

Deci nişte mişei, cari-si refusă Patriei serviciile, cari tremură 
la gîndul că ar putea să steie în fata gloanfelor, cu urmări Doamne 
fereşte, pierzătoare pentru acea pielcică de care vorbiau şi cei septe 
preoţi, dispuşi şi ei a servi ferii pe căi asigurate, după <realisarea 
dealului naţional»! Atifia oameni tineri şi voinici nu sînt decit nişte 
ifugari cari se gîndesc la singură viaţa for, fără a-şi da samă că o 
fara trăieşte cu atit mai sigur, cu cît mai mulţi din fiii ei ard de 
dorul morţii pentru dinsa. 

Va fi şi acest sentiment, dar este mai ales aliul. 

Nu se poate ca acești treizeci să fie de o potrivă de fricosi, 
căci, fraţi buni, dintr’o păreche cu tremuriciu, să fie, şi încă nar 
putea să dea exact aceiaşi dovadă de miselie. Și apoi fricosii nu 
obicinuiesc a vorbi aşa de limpede. cit de puţină inteligență să 
aibă, ei tot vor găsi scuse frumoase şi «onorabile», invocind apti- 
tuoini speciale, mari talente sedentare, geniu de birou, ori măcar, 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 65 


ca popii noşiri, dorința lor de a vedea neapărat cum „se infaptu- 
ieşte România Mare“, ceia ce de supt farina glorioasă a unui cîmp 
de luptă este, vai, imposibil. | 

Dar toţi treizeci au aceiaşi convingere nezguduitä, pe care o 
vor păstra şi după cetirea acestui articol: că, adecă, ei nu daforesc 
acest serviciu, că el nu e, pentru dinsii, că ostenelife drumurilor, 
nesiguranța hranei din fiecare zi, trivialitatea murdară a tranșeelor, 
pănă şi la primejdia morţii (ferească Dumnezeu!), acelea sînt lucruri 
pentru ferani, pentru lumea cea de jos, dela care ei au scos biru- 
rile pentru Stat şi remisa lor, — întrun cuvînt, pentru acei cari 
„au învăţat carte“, 

Aceasta e marea, miserabila ratacire. Atifia alţii o împărtă- 
şesc şi, fără a face petiții de atîta sinceritate către ministrul res- 
pectiv, ştiu, păstrind aparența serviciului adus Patriei, să <nu-şi 
puie viața în pericol. Si ei fac parte din vasta asociaţie a <cäritu- 
rarilor>, cari au învăţat carte, de sigur — fie şi numai atita cîtă 
se cere pentru a fi perceptor —, dar n'au înțeles nici pănă acuma 
ce înseamnă a învăţa carte. 

inseamnă, o frații miei întru învățătură, o colegii miei întru 
Știință, să faci în deplină putere a constiinfei cel puțin atita cit 
face, ca sacrificiu a egoismului său, din simplu instinct, acel sărac 
care luptă şi azi, pe unde a mai fost lăsat, și va lupta mine si 
mai indirjit, pentru fară. Ai fi tu acestuia un exemplu, în loc să-ți 
fie el fie o mustrare. 

Cînd toată lumea va fi înțeles aceasta’ că se învaţă carte 
pentru a-ţi îndeplini orice datorie mai bine și mai din greu, în loc 
să scapi de toate numai pentru că ai ştiut să treci cu un conve“ 
nabil 4 sau 5, timp de atijia ani de zile, la <toate materiile», atunci 
multe lucruri vor fi altfel. Si se va putea zice atunci că „şcoala a 
dat biruința“, cum s'a zis de Germania de la 1870, în loc să tre- 
buiască a spune, ca astăzi, că <infringerea a dat-o școala». 

20 fanuar 1917. 

Lipsa... 


Să vorbim şi de unele lucruri care dor pe toată lumea azi 
şi o îngrijorează pe mine, de şi trebuie să mărturisim că ea se 


www.dacoromanica.ro 


66 Războiul nostru in note zilnice 


opreşte fot la obisnuitele plingeri zădarnice către Statul-providenja, 
care ar trebui să facă toate cele din nimic. 

Nu sînt lemne întrun oraş pe care-l încunjură strălucite păduri 
ca acelea de la Birnova, ce se continuă, cu admirabile desisuri 
pănă la mănăstirea Dobrovätului şi la gospodäria model din Poienii 
Regelui: Nu sînt legume, nu sînt lapturi, nu e altceva decit, cu sau 
fără zăbăvi, pînea noastră cea neagră de toate zilele, 

Si atunci ? Să iasă din pămint lemnele, să iasă din pămînt 
morcovii, să aibă fiecare untul de întins pe pine şi cel de gătit 
bucatele.. 

Dar lipsesc mijloacele de transport? Ce are-a face: să fie! 

Intăiu o mică observaţie: strigă mai tare cine tot mai are ceva 
sau în măsură să-și procure. Alţii tac, sufăr, și uneori—mor. 

Nu trebuie să moară nimeni, căci omul e scump într'o vreme 
cînă sute de mii de vieţi se stîng în fiecare zi. lar cei cari au cu 
ce striga şi pentru ce striga să-mi îngăduie a face un apel la omenia 
lor şi a tuturora, care nu poate îi înlocuită prin nicio funcţiune 
de Stat. 

Pentru aceasta voiu pune cîteva întrebări marelui nostru 
duşman: egoismul, totdeauna activ în folosul său și totdeauna 
nemul{amit. 

E adevărat că pe la moşii apropiate sînt încă mari cantități 
de grîu, ba încă netreierat, si cosare pline de porumb? 

E adevărat că mii de fugari ar fi bucuroşi să tae lemne în 
pădurile apropiate ? 

E adevărat că pivnițele afifor oameni cu precaufiune gem de 
alimente ca pentru luni întregi de zile? 

Şi, apoi, în materie de transport: 

E adevărat că afîtia și-au păstrat încă si caii si vitele si căruțele ? 

€ adevărat că atitea automobile destul de încăpătoare nu sînt, 
ca să zicem așa, în circulația publica? 

Şi, acum, o ultimă întrebare: 

Ceasul al unsprezecelea n'a sosit ca să înțeleagă orcine că 
nimeni nu poate trăi mulfämit în mijlocul nenorocirii, si în mijlocul 
foametei sătul ? 

Cine are ceva de declarat, s'o facă din vreme; cine are ceva 
de oferit, să ofere pănă se mai poate aștepta. [si vor cîştiga 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 67 
şi o linişte a conştiinţei de care nu sau putut bucura pănă acum: 

Căci altfel Statul va înterveni, cu mînă de fier, cum freduie. 
Şi şiiţi ce va face atunci? În loc să dea şi mai mult celor care 
ţipă fiindcă socot că tot n'au îndestul, li va mai lua ceva pentru 
dreapta şi sfinta egalizare cu cei cari tac poate fiindcd, de mult, 
nu mai au nimic: 


21 lanuar 1917 
Nu numai milostenie, ci muncă! 


Mii şi mii de oameni se adună prin oraşele moldovenești, 
sirigindu-şi foamea şi frigul prin feţele lor stinse, prin zdrentele 
care-i acopär neîndestulător, prin mersul groaznicei oboseli care-i 
apropie zilnic de moarte. 

Afară de bestilie — încă destul de multe — care nau măcar 
inima unui plantator american care trage faţă de robii sai negri 
toate consecințele pielei albe cu care l-a înzestrat Dumnezeu şi 
care cred că pot trăi în bine si după ce a crăpat calicul care li-a 
muncit pănă atunci, — nu e nimeni care să nu se simtă prins de 
milă fafa de suferința lor şi să nu fi dea ajutorul ce poate; o pine, 
un ban, un lemn, un adăpost. 

Numai cit, lasă că n'ajunge, dar mai este ceva: lucrul are şi 
o laiure morală. 

Nu e nevoie să mai spunem odată că această nație a avut si 
pănă acum prea mult cultul unei caritäfi care scuteste de 
muncă, Poate chiar calicia de sus a fost calicia cea mare, și-mi 
aduc aminte de nobilul domn care, acum cifiva ani, se presinta in 
fiecare Sîmbătă la <scumpii săi amici? pentru a li cere contribuţia 
de cinci lei.— Voyons mon vieux! Si pe urmă se suia înnapoi în 
eleganta trăsură care-l adusese. 

Dar, vorba e, acuma cînd, pentru a reface uriaşele ruine ale 
războiului, pentru a-i plăti strivitoarele datorii, care se vor urca” 
dacă mai merge cîtva timp tot aşa si la sutele de miliarde, se cere 
o activare sălbatecă a muncii omeneşti, noi facem o imensă scoala 
de cerşit pentru acest tinerei cate ar putea crede, ferească Dum- 
nezeu, că cerşitoria face parte din atributele eroismului ? 

Du, să nu-i umilim azi şi să nu‘i conrupem pe viaţă. Munca 
sfinteste, însânătoşează, innalfa. Să i-o dăm! 


www.dacoromanica.ro 


68 Razboial nostru in note zilnice 


Să li-o dea Siaiul şi comunele. Ce nu lipseste în orașele 
noastre, al căror ev-mediu oriental e abia spoit cu inscripţii moderne? 
Si ce nu s'ar putea face pentru a se pomeni această ingramadire 
a nenorocirii, fecundă totuşi în opere! 

Şi să li-o dea particularii, cari nau desperat doar de existenţa 
mai departe a ferii şi doresc ca in Patria mai mare să aibă o gos: 
podärie mai bună. E greu oare ca în fiecare oraş să fie o bursa 
a Muncii prin care să se ştie, nu numai că este cineva refugiat dar 
şi ce ştie să facă în refugiul lui? 

Un întreg capitol de educaţie naţională poate fi deschis asifel 
de toți aceia cari nau ilusia periculoasă a unei lichidări nationale 
în desertare, inertie şi cerşitorie. 

2! lanuor 1917 


Un Stat care nu va fi: Ucraina. 


O, ce mare era planul de totală transformare a Europei, pe 
care-l alcätuise Germania, pentru folosul tovarășilor săi, al neuiritor 
cu aspirații naționale şi al popoarelor subjugate care-și arătaseră 
nemultamirea! Rusia aruncată în interior. Putere mai mult asiatică 
de acum înnainte, avind ca mări deschise pentru expansiunea ei 
doar Oceanul Inghetat si Caspica, iar de-alungul Mării Baltice, apoi 
pe Vistula. pe Nipru. pe Don chiar şi pe Cuban, pe tot litoralul 
Mani NMegre tot State „liberate“ pentru viitoarele apetituri austriace 
şi chiar germane, întru cif, bine înţeles, nu era vorba chiar de 
anexiuni imediate. 

Între aceste State era să fie şi Ucraina. Şi, pe cînd oasele 
Cazacilor lui Mazepa se înfiorau în pamint la vestea că sosește ziua 
răzbunării pentru Puitava, în anume cercuri de fa noi domnia 9 
mare bucurie că în sfirsit vom căpăta la Răsărit un dușman cu care 
se va putea trai, arhiducala, habsburgica Cräie pur nemfeascä a 
Ucrainei „înviate“. 

După atitea asigurări prin cărți de ştiinţă, prin articole de 
revistă, prin conferinfe, prin ziare, austriace, germane şi... romanesti; 
ne asteptam, chiar acei cari n'am crezut niciodată că poate învia 
supt formă națională neastimparul Cazacilor şi supt forma politică 
anarhia Nizovilor şi a Zaporojenilor, la nelipsita apariţie a noului 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 69 


si marelui Stat pe care, vezi Doamne, era să ne răzimăm, care era 
să ne garanteze şi chiar să ne tuteleze oarecum, Aşteptam să vedem 
räsärind un nou steag, inventat de-a dreptul, îiindcă Bogdan Hmil- 
nitchi n'a avut niciunul, să învăţăm o nouă Capitală, căci revolta 
teräneascä de odmioarä n'avea cetate de Scaun, să salutăm un nou 
uns al Domnului stäpin peste Rusnecii Bucovinei, Galiției şi altor 
Tinufuri. 

Cînd colo, asistăm la momeala polonă, la fägäduiala unei noi 
Lituanii, mai grozavă decit vechea Litvă care a fost, la anume pre- 
gătiri de viitor în provinciile baltice. Şi Tatarii Crimeii, cari doar 
nu trăiau decît cu gindul unei apropiate liberări, si aceia şi-au avut 
expositiile științifice şi politice pe la Berlin. Vor fi fost şi amatorii 
vreunei republice ciuvaşe sau mordvine prin Siberia. Dar de Ucraina, 
nimic 

Nici un biet discurs innantea gägäutilor dintr'un intunecat colț 
de provincie germană, nici un articol în gazeta specială a unui sat 
de frontieră, nici o ediție romäneascä de nou prospect liberator,— 
nimic, 

Împotriva acestei cälcäri de cuvint protestam. On ce ?, e vorba 
ca din independenţa Ucrainei, ariicol important din marele spec- 
tacol politic de mine, să se aleagă tot atita cit din Statul ceho- 
morav pe care „Comandamentul-general“ prusian il fägäduia la 1866 
în ceasul unui vechiu desastru austriac care s'a uitat? 


22 fanuar 1917. 


Moştenirea lui Bismarck 


Cînd, după ce pe mult timp vor fi distrus putinţa oricăror 
legături de simpatie şi prietenoasă colaborare cu alte neamuri, după 
ce vor fi lăsat în urmă, pe cimpiile, restituite vechilor stäpini, ale 
Belgiei, Franciei, Poloniei, Romănei, milioane dintre ai lor, în locui 
cărora străinii vor trebui să fie chemaţi ca să ajute la munca nati- 
onală, după ce vor îi înscris în analele omenirii cel mai sălbatec 
si mai stupid măcel ce s'a pomenit vre-odatä, făcut cu mijloacele 
ştiinţei celei mai desvoltate, care e prostituitä pentru astfel de usagii, 
ostașii germani se vor întoarce în mijlocul unor populaţii hämesite, 
decăzute fisiceşte, descurajate şi hotărite ca în veci să nu mai dea 


www.dacoromanica.ro 


10 Războiul nostru în note zilnice 


banul si sîngele ei pentru asemenea tilharii împărătești, ei vor trebui 
să puie coroana du recunoştinţă la picioarele Bismarcilor de bronz 
cu care bucuria pentru 1870 a împodobit toate oraşele Imperiului. 

Căci şi vor avea de ce. În adevăr lui Bismarck, marele cap 
creator si stäpinitor al acestuia, îi datoresc ei sforfarea uriașă si 
zguduitoarea catastrofă. Dacă Wilhelm al II-lea n'a realisat, cu incre- 
derea oarbă a personalităţii sale, îndrăgostită de sine si sigură de 
mistice legături cu un Dumnezeu de usagiu personal, un ultim punct 
de program al cancelariului căruia Orientul nu-i zicea nimic, el a 
tras ultima consecință a stării de lucruri pe care a creat-o uriagul 
därimat de dinsul cînd a inaugurat „noul curs“, aşa de putin nou, 
al politicei sale. 

A face dintrun mare număr de Siafe care nu se înțelegeau 
totdeauna între sine si pe care străinul le putea întrebuința unele 
contra altora, o mare Împărăţie,a da astiel unuia din cele mai mari 
şi mai harnice popoare ale lumii un singur cadru politic, care să-i 
permită a munci solidar, fără stoarcere din partea nimănui, la opere. 
de cultură, materială si morală, din care să profite şi omenirea 
întreagă, a fost o faptă dreaptă si o faptă mare. Unii spun că de 
ce Napoleon al Ill-lea a ingäduit-0, necugetind la ce putea sä fie de 
pe urma unității germane contra propriei sale eri, cum, de altmin- 
terea, i sa adus aceiaşi învinuire cînd a fost vorba de unitatea 
italiană, pe care nu numai că a permis-o, dar a şi ajutat-o. € vorbă 
degeaba: sint lucruri care trebuie să se îndeplinească; în loc să le 
scazi la măsura ta e ceva mai bun de facut: să te ridici Ja înnăl- 
timea lor. 

Dar cine face Unirea germană are o datorie, dacă nu e totuși, 
cu toată grandiositatea planurilor sale, cu toată arta find prin care 
le realisează, un simplu empiric genial, mergind dela un fapt la: 
altul, fără perspective mai largi decît activitatea şi viaţa lui însuși. 
Anume aceia de a căuta ca sprijin siatornic al creafunii sale urmă- 
rirea şi servirea pretutindeni a principiului însuși prin care opera 
ce a făcut capătă o indreptäfire şi o legitimare, 

De ce trebuia însă ca lumea să privească, de voie, de nevoie, 
cu pagubă, cu ciştig, acea reunire a tuturor puterilor germane, biru- 
itoare contra discordiei din lăuntru, biruitoare contra Austriei, biru- 
itoare, la urmă, şi contra Franciei, care a fost proclamată la Versa- 


www.dacoromanica.ro 


N.IORCA | 71 


illes, între icoanele învechite ale biruinfelor pe care Ludovic al 
XIV-lea le cistigase în puterea altui principiu, al voinței divine cobo- 
rite în dinastii ? 

Pentru că natiile au dreptul de a trai cu toate puterile lor 
numai pentru scopurile for. 

Să admiti acest principiu însemna să te deprinzi cu ideia Ger- 
maniei de la Rin la Vistula, oricîte neajunsuri ar cuprinde pentru 
poporui tău, oricite primejăii i-ar pregăti. Ba însemna ceva mai 
mult chiar: să tolerezi, să dorești, ca o nevoie de conştiinţă, o si 
mai mare Germanie, Germania integrală, deplină, cu adausul popu- 
latiflor vorbind aceiaşi limbă în provinciile Casei de Habsburg, sin- 
gurele care mai retineau o parte din moştenirea seculară a neamului 
german. 

Dar aici Bismarck, duşmanul «profesorilor», n'a vrut să 
aplece urechea spre aceia cari de întregi decenii vorbiau razboini- 
cilor şi diplomaților de consacrări şi sancțiuni pe care săbiile însîn- 
gerate nu le găsesc în trupul dușmanului pe care i-au răsturnat. 
luncărul empiric, creator de fapte care să trăiască prin sine si pentru 
sine, sprijinindu-se doar pe combinaţiile fecunde ale unei minți trecă- 
toare sau pe interese materiale care se schimbă din zi în zi, virtu- 
ozul genial și echilibristul minunat s'a gîndit mai mult ia putinţa, 
ce i se oferia, de a face să strălucească propriile lui mijloace de 
inteligenţă şi de voință decît să se puie modest în serviciul acelor 
puteri uriaşe ale naturii pentru care geniul uman nu e altceva decit 
un accident fără însemnătate al capriciului lor. 

Pentru că un nou atac contra Austriei ar fi fost o provocare 
contra Puterilor care îngăduiseră zdrobirea Franciei imperiale, pen: 
tru că temerile de viitor ale Rusiei se cereau a fi crufaie şi bänu- 
ielile Angliei ingelate, el s'a gindit numai ia o consolidare de Stat, 
în loc să se aprindă de o si mai mare rivna pentru o îndeplinire 
națională. Bucuros ar fi fost si de o mai îndelungată däinuire a 
legăturii cu puternica Rusie, măgulită în prejudecățile ei absolutisie, 
dar, cînd la 1878, a avut să aleagă între prietenia rusească şi cea 
austriacă, a optat hotărit pentru aceasta din urmă. Prin tratatul din 
Berlin, impus Rusitor, el a deschis astfel, larg, drumul Austriei în 
singura direcţie unde se putea întinde, în Orientul turcesc. 

Austria însă, fie şi în forma ei contaminată cu Maghiarii 


www.dacoromanica.ro 


72 Războiul nostra in note zilnice 


— Habsburgii facindu-si o haină politică asemenea cu pantalonii 
Sviferilor Papei, in care un crac e galben şi unul e roşu —, nu 
poate să se fie de sine, dar încă să înnainteze! Si totuşi ambiția 
de cotropire, sprijinită pe vechi tradiţii, nu i-a lipsit niciodată. Boj- 
baind si şchiopătind a întrat ea în infernul balcanic, pentru ca nu 
odată, la strigătele ei de ajutor,. Germania să alerge. 

Întăiu cu neplăcere, murmurind că e smulsă de la ocupațiile: 
absorbante ale politicei sale interne. Apoi s'a deprins. Ceva mai 
tărziu, a căpătat gust. Firea lui Wilhelm al it-lea în sfirsit a făcut-o 
să se pasioneze. Tutorul de la început ajunse a lucra astiel pe 
sama lui proprie. 

Dar Statul german industrial, furios şi nebuneşte industrial, 
ca orice novice și ca orice parvenit, poporul german îndulcit la ban 
şi la plăcerile acelea pe care, cînd erau la Paris, le afurisea cu 
groază, căutau debuseuri pentru maria produsă cu nemiluita, tere- 
nuri de colonisare pentru prisosul, produs tot cu nemiluita, al popu- 
latiei. Puteau să caute alte continente, unde se cere însă modestie, 
văboare si mai ales tact,toate însuşiri pe care parvenitismul increzut 
le desprefuiesfe. Dar Turcia era mai aproape si ea era idealul în 
asemenea materie: un vacuum, un spațiu imens gol de muncă, de 
credință, de patriotism, întinzindu-se de la Uschiub pănă la Basora 
şi la capul Bab el-mandeb. Peste nepufinfa austriacă se ajungea 
astfel ia agonia otomană. 

Aceasta însemna însă: lupta, pe viaţă şi pe moarte, cu Rusia 
pentru Baicani şi Asia Mică si pentru Mesopolamia, pentru Oceanul! 
sudic cu Anglia. Şi mai însemna ceva, ce vedem noi astăzi: impo- 
sibilitatea materială de a birui întrinsa Însemna în sfirsit raliarea 
în jurul Rusiei chiar, nu numai în jurul Angliei, a acelor aspirații 
naţionale asupra cărora Germania nouă, îniemeiată totuşi, numai si 
numai pe principiul național, predicat trei sferturi de veac, prin 
filosofie si poesie, prin etnografie şi filologie, prin istoria literatu- 
rilor și a civillsafiilor, omenirii întregi, trecuse cu un despret de sec 
diplomat unit cu scuturarea din umeri a brufalitäfii iuncărului. 

Odată, pentru a face plăcere aliatului austriac, Bismack spu- 
sese vestita vorbă că pentru chestia Orientului n'ar jertfi <oasele 
unui soldat pomeranian». A jerfit totuşi, în 1878, toate sfortärile 
diplomaţiei sale, pentru a face serviciu asociafilor din Viena. lar 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 73 


acela care i-a urmat la conducerea ambițiilor şi poftelor germane 
îi sacrifică azi, nu un soldat pomeranian, cu carnea şi oasele lui, 
ci floarea tinerimii germane, temeiul de energie umană al Imperiului 
si, în acelaș limp, viitorul Germaniei si onoarea uneia din cele mai 
frumoase civilisafii morale 

Cine merge în contra faptelor singure, zice azi «profesorul», e 
pedepsit numai pentru că nu le-a văzut şi prețuit după cuviință; 
cine merge contra principiilor, oricine ar fi el, acela e distrus, în 
esenţa însăşi a operei sale. 

21 fanuar 1917, 


Zädärnicii 


Toate civilisatiile sînt pline de forme. Ce lucru mare au însemnat 
odată, la începuturile lor, căci omenirea e zgircită, cu atenţia şi 
iubirea ei nu primeşte niciun adaus de muncă sau de povară pănă 
n'a bătui multă vreme la usa închisă înnoirilor! Pe urmă însă agerul 
drumeţ de veste nouă sa găsit bine la colțul sobei si acolo s'a 
prins de bunul somn din care nu fine să se desfepte. Cu vremea 
Chiar nici nu se mai poate destepta! 

Vine însă o clipă neobișnuită. Trăznetul cade pe căsuţa aceia 
unde oaspetele nemișcat se confundä acum cu mobila. Cine are 
viaţă mai multă ajută, cine totuşi are viață scapă. lar veșnicul 
adormit se mistuie în flăcări. Mai tirziu, cind ceilalți se vor întoarce 
innapoi pentru a reclădi ce a stricat focul, nici nu vor băga de seamă 
că nu mai e mutul din colțul vetrei; li se va părea numai că e 
mai mult spațiu şi mai multă luminä—si se vor bucura. 

Așa va fi în focul acestui cumplit războiu, nu numai cu atitia 
oameni, dar cu atitea categorii sociale, strălucitoare, dar inutile, cu 
atitia factori politici pe care nimeni nu-i bägase de seamă că au 
iesit cu totul din us, dar şi cu anume elemenie şi ramuri de ştiinţă, cu 
anume concepţii si cu anume idei care nu vor mai încărca mintea 
scolarilor. 

lată acest socialism, care, aşa de gălăgios în timp de pace 
wa putut împiedeca izbucnirea războiului nedrept în fara chiar unde 
se pretindea mai tare, si nici nu i-a putut îmblinzi cruzimea, cum 
azi nu-i poate scurta durata. lață această Biserică romană care 
Mormaie neutralitäfi latinești lăsină să se vadă că mina-i întinsă 


www.dacoromanica.ro 


74 Războiul nostru in note zrinice 


către subsidiile tuturora, n'are fulgere pentru nimeni. lată acea 
filosofie din care nu picură asupra omenirii în suferință nici atita 
mîngiiere cit din cea mai simplă și mai joasă forma a religiei. lată 
aceasta literatură care, în de obşte, aşteaptă întrările triumfale pentru 
a-şi lua pasul de defilare. 

Zădărnicii! 

Si omenirea are prea mult de lucru ca să le mai sufere după 
ce le-a recunoscut, 


24 lanuar 1917, 
O manifestaţie englesă 


care s'a pierdut din vedere 


În Novembre frecut, la Kings College din Londra, vechiul şi 
bunul nostru prieten 0° Seton Watson a ținut o conferință despre 
Romănia, aratind că ea a întrat în räzboiu mai ales pentru a-şi 
hberă fraţii din Ardeal. D-sa a calificat situația acestora ca un ade- 
vărat ilotism. Combätind vechi prejudecăţi englese, a observat că 
legea naționalităților, cu care se laudă Ungurii, na fost niciodată 
pusă în aplicare, și ultimile evenimente l-au servit ca să arate că 
Romănia ştie ce risc primește prin hotărîrea ei, „cel din urmă om 
de pe stradă“, a zis à. Seton Watson, trebuie s'o recunoască acum. 
A înşirat, în continuare, motivele, de interes şi de prestigiu, care 
au făcut ca Germania să cadă cu toată greutatea ei asupra noastră.. 
„Atitudinea Germaniei fafa de Romănia a fost cea mai bună dovadă. 
despre scopul Germaniei în Orient. A o zădărnici e şi o cerință a 
onoarei $1 una a creditului Puterilor Intelegerilor“. Conferinfa, într'o 
formă mai deplină, a fost publicată apei in revista „Europa Nouă“ * 
a aceluiaşi, 

Necunoscute ni erau însă discuţiile care au urmat lată-ie 
după foaia din Boston, <The christian science Monitor» de la 11 
ale lunii 

<Sir Arthur Evans, propuină a se vota multämiri presedinielui 
şi conferenfiarului, a spus că orice sar întîmpla, Rominii îşi vor 
retinea locul între popoarele europene. Intrarea Romăniei în războiu 
a pus pe totdeauna un capăt unei situații periculoase, Acest pericol 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 75 


care nu exista mai putin în anume înnalte cercuri ale Regatului 
Unit decit aiurea, era că se putea ajunge la vre-un compromis cu 
acea putere maghiară care era satelitul Germaniei şi centrul silin- 
telor ei virtuale în Orientul apropiat. Solemna îndatorire în care 
Puterile aliate au intrat fata de Romănia a pus un capăt definitiv 
acestor încercări şi acestor intrigi, în oricît de înnalte cercuri s’ar 
fi aflat ele. 

Dr. Burrows, rector la Kings College, a sprijinit moţiunea şi 
a propus următorul mesagiu către biroul Universităţii din Bucuresti 
pe care a cerut să-l poată trimete cu voia auditorului: „O mare 
adunare a Universităţii din Londra, strinsä la Kings College, ca să 
asculte o conferinţă despre Romănia şi Ardeal de dr. Seton-Waston 
supt presidentia ministrului Romăniei, trimete cele mai călduroase 
salutäri Universităţii din Bucuresti si entusiaste urări pentru biruința 
vitezei armete romanesti si liberarea Ardealului de nesuferitul jug 
străin. Legaţi inseparabil de Franţa eroică și aliaţi statornici ai 
Italiei şi Portugaliei, ne bucurăm că încă una din natiile latine a 
tras sabia pentru causa libertăţii Ne indatorim la toväräsie loială 
de arme gi aşteptăm (/ook Jorward for) o intimitate necontenit 
crescină între Marea Briianie şi Romănia“. 

Era păcat ca aceste cuvinte, care n'au fost niciodată ştiute— 
din vina cui? —, să nu seadauge ia acele nobile recunoașteri care 
<resc în lupta şi suferinfa grea de astăzi, puterile de împotrivire 
ale acestui neam, din nou încercat de soartă. 


24 lanuar 1977, 
Unirea cea nouă 


Ne aşteptam numai la clipele înălțătoare cînă ne vom vedea 
peniru întăiaşi dată cu îrajii noşiri din Ardeal si Bucovina, scăpaţi 
de supt stăpînirea străinului. Înţeleg acea clipă cind ameninţarea unei 
întoarceri răzbunătoare a dușmanului nar mai fi ameninţat, cînd 
regimul militar, de reservă si de precaufiuni neapărate, ar fi încetat 
<înd s'ar fi întors la vetrele lor insfirsit liberate acei fruntași pe 
cari Ungurii, Ausiriecii îi luaseră în retragerea lor peniru a-i duce 
nu ştiu unde și cu ce scop. Cite sînt să se împărtășească în ase- 
menea momente: vechi speranţe pe care le-au murmurat băftrînii 
murină, mişcări sufletești mai nouă trezite în suilete de ivirea unei 


www.dacoromanica.ro 


76 Războiul nostra în note zilnice 


culturi mai îndrăzneţe, suferinfe şi umiliri îndelung îndurate cu 
inima singerindä, dar frintä nu, si, în sfirsit, marea, neasămănata 
bucurie de a vedea în locuri unde numai romäneste se aude, unde 
Dumnezeu se laudă numai in graiu romănesc, unde amintirile sînt 
numai ale neamului nostru, oastea romănească şi stăpînirea de pace 
a Romăniei, cu tot ceia ce aduce şi tot ce poate pregăti! 

Împrejurările, neasteptate pentru cei mai mulți şi pentru toţi 
dureroase, care sau petrecut de la Octombre încoace, ni pun în 
vedere si alte momente, de o si mai duioasă unire, de o reuntre 
scăldată în lacrimi şi luminată în razele celei mai curate bucurii. 

E sigur pentru orcine cugetă alffel decit tirindu-se greoi şi 
fricos de la un fapt la altul prin întunerecui lipsei de judecată, că 
zmeul german va crăpa, cu toate fäpturile imunde ale parasifilor 
ascunşi supt zalele solzilor lui. Se vor sămăra dinții lui si vor 
creşte din ei uriașii morali ai timpurilor cînd omul muncitor nu va 
mai tremura, de hatirul trîntonlor militari şi diplomatici, pentru ceia 
ce-l aşieaptă mine, Şi atunci, pe Calea Victoriei, care va fi Calea 
Răzbunării, Regele Ferdinand va intra în cetatea sa de Scaun, si 
fiori, frumoase flori romänesti, care nau fost culese prin lagärile 
de deporiare, vor cădea asupra frdsurii Reginei Maria şi a copiilor 
Ei, Asprii soldaţi din 1916 se vor întoarce intinerifi cu anul cel nou. 

Atunci vom regăsi pe ai noștri. Ne vom cunoaşte şi totuşi 
nu ne vom cunoaşte. Mare va fi bucuria regăsirii fefelor care au 
fost, dar şi mai mare bucuria descoperirii sufletelor care n'au fost. 
Două suflete colective, de dor si suierință, isi vor grăi atuncea, 
unul de greutatea îndurării străinului, altul de mindria de a-! fi 
biruit. 

Si aceia va fi pentru toți Rominii cea mai mare 21 

25 lanuar 1917, 


Ce dă astăzi Moldova 


Cine nu ştie cu ce jertiă moldovenească s'a întemeiat Statul 
romin unit la 1859! N'are decit să se uite cineva la acest vechiu 
şi trist oraş al Iașului, cu bisericile lui uitate şi fără parohieni, cu 
străzile lun de pe care se cojeşte asfaltul sfărimat, cu splendidele 
curți boiereşti care de zeci de ani n'au văzut niciun moment istoric, 


www.dacoromanica.ro 


N. EORGA 77 


nicio mare veselie, cu Universitatea lui putin frecventată, cu spaţiul 
goi, ca pentru mii şi mii de case, între culmile frumoaselor coline 
care au văzut atita glorie, 

În părăsirea ei, Moldova putea fi minără și numai de rolul 
pe care l-a jucat atunci. Ea na decăzut, cum se spune prea adesea 
ori, înjosindu-se actul pe care l-a făcut, ci sînge din organele ei, 
un moment amorfife pănă ia o nouă creştere a vieţii nationale, a 
fost aruncat în alte părți, care s'au împuternicit Si inima, marea 
inimă nobilă, care a împins acel sînge, aducător de credinţă, de 
ideal, de poesie istorică, a fost acest oraș al lasului. 

Dar iată că a venit 1916. S'a întîmplat acum un lucru la care 
nimeni poate nu s'a aşteptat. De pretutindeni unde dominația străină 
a adus hibernarea tristă, inghetul si intepenirea, valuri de singe au 
pormt înnapoi spre vechea Moldovă. Oraşele ei nu mai încap astăzi 
de locuitori, casele cuprind une ori zeci de familii, se descopere şi 
cel din urmă colt nelocuit pănă atunci, cea din urmă fărîmă de 
pine se culege pentru oaspeții cari vin necontenit, nacajifi, infricosali, 
fläminzi. 

Dar acest singe s'a stricat in zilele bielsugului, ale grosola- 
nului materialism, satisfăcut de sine, al lipsei de grijă si de milă 
pentru cel smerit şi sărac. Otrăvurile trindävie, luxului si trufiei îl 
viciază. Fasul îl împrospătează prin atingerea cu acei supfire aier 
de idealism care»! încunjură in tristeta lui. Încercările suferinfei şi 
lipsurile îşi îndeplinesc dumnezeiasca opera. Aierul proaspăt de 
eroism a pătruns și a înnoit acest sînge învechit şi greoiu 

Iasul își va face actfel opera lui. Acest singe purificat il va 
arunca iarăşi, în palpitările eroice aie luptelor, către părțile apăsate 
şi mortificate de străini. Şi a doua oară rominismul întreg se va 
simţi prin el mai puternic şi mai gata de o viaţă nouă, intinerta..... 


25 fanuer 1917. 


Hotärîrea Germaniei 


Prin glasu! totdeauna solemn al bietului om în redingotă care 
se sbate între cistea lui firească, atunci cînd califică năvălirea Belgiei 
de act nedrept, şi între lecţia de filosofie politică pe care o primește 
zilnic, atunci cînd declară tratatele „petece de hîrtie“, Germania 


www.dacoromanica.ro 


78 Războiul nosiru in note zilnice 


deciară duşmanilor si acelor neutri pe cari-i ştie ajutători ai dusma- 
nilor că de acum înnainte nu mai fine samă de restricţiile pe care 
şi le-a impus ea însăși (nu America, să credeți!) şi că va purta 
războiul pe Mare cu orice arme, contra oricui, numai să se ispră- 
vească odată far, ca indreptäfire, vechiul sofism al lui Clausewitz: 
că «umanitatea» în războiu e una singură, acea răpeziciune care 
împuţinează numărul jertfelor, oricare ar fi mijloacele ce se între- 
buinteazä pentru a <face răpede», — pănă la flacoanele de morvă 
şi poate, mine, pănă la atentatele contra sefilor mai dirji şi mai 
capabili (semnalăm acest importani articol, care s'a uitat, cel puţin 
la enumerafie). 

Va să zică într'o anume zonă, foarte largă, orice corabie, 
bănuită că duce hrană sau mijloace de luptă duşmanilor, va fi scu- 
fundată. Doar de se face graţie „amicilor“ americani de a putea 
urma, pe un anume drum gi cu patentă în regulă, transportul de 
călători, 

Ni închipuiam cum va răspunde această Americă, după ce ea 
însăşi a impus, cu toată puterea, supt acelaşi preşedinte care şi azi 
stă în fruntea Republicei, respectul dreptului neutrilor şi mai ales 
respectul celei mai elementare umanitäfi. Nu stim, însă, dacă Ame- 
rica impotrivindu-se pănă la războiu, unor asemenea măsuri, Ger- 
maniei pirate i-ar păsa chiar aşa de mult şi nu sar felicita mai 
curind de încetarea acelei neutralităţi americane atît de strins legate 
de Anglia, atit de pline de simpatie si de recunostintä față de 
Franţa. 

Cit priveşte pe ceilalți neutri, vor protesta ei numai tot aşa 
de tare, şi mai ales de efectiv, ca Papa, care nu-şi poate apăra 
decit luntrea de pescari a Sfintului Petru, de mult ancorată în 
Paradis? Se afirmă că Spania însă-şi ar merge pănă la ruperea 
relațiilor. 

Din fericire, mai sînt şi duşmanii. 

De mult ei ştiau meşteşugul teribilelor U numerotate ale vikin- 
gului de contrabandă din Berlin. Au plase pentru ele în fundul 
mărilor, au pentru ele tunuri pe vasele de comerț. Ba Edison li 
poate da mijlocul de a li fixa locul exact unde se aflä submarinele. 
Şi mai au un lucru pe care Germanii nu-l pot distruge cu toate 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 79 


fuiminätiile oratorice ale bietului Bethmann, „om onest“ în serviciul 
crimei: o îlotă cum bandiții n'o au, si nu vor avea-o niciodată. 

Si atunci la ce folosește declaraţia de azi, care spune fără a 
mira pe nimeni că Germania nu se 04 înnapoi fafa de infamie ? 

Întrebati pe baba care tremură la usa brutăriei. Ea vă va 
răspunde, Cancelariul i-a mai înşelat cu poveştile lui despre minu- 
natele Uboofe foamea pe încă vre-o două săptămini., 

26 lanuar 1917. 

Asa e bine! 


Cind se dau lupte ca aceia de azi, între Puterile aliate, de o 
parle, şi, de alta, între ruşinoasa coaliție de barbari cu instincte 
medievale de simplă distrugere şi cucerire, la care se adaugă moas- 
tele păstrate în Austria ale Sfintuiui Imperiu roman de nație ger- 
manică, e bine ca situaţia să fie cît se poate de limpede, ca să 
reiasă cit se poate de tare deosebirile fundamentale, absolute, între 
unii şi între ceilalţi, între principiile care se proiesează într'o tabără 
şi între acelea care au pus în mişcare pe cealaltă. 

De la început, au fost prea multi neutri. Numărul lor n'ar îi 
produs nicio mirare $i nicio supărare dacă ar fi fost un războiu ca 
mulfe altele pănă acum, pentru un hotar, pentru o provincie, pentru 
o ambiţie personală. Multi au şi puiut crede, o bucată de vreme, 
că aşa este Si cînd spuneau, prin declarații oficiale și prin ziare, 
că războiul nu-i priveşte, pe ei care n'au nicio atitudine neapărată 
fata de acel hotar, de acea provincie, de acea ambiţie, cine ar fi 
putut zice ceva? 

E adevărat că Aliaţii au afirmat încă din cele d'intăiu zile la 
ce înțeleg să folosească silintile lor. Nu la deschiderea unui nou şir 
de războaie, ci la oprirea de multă vreme, dacă nu pentru totdeauna, 
a operei războinice, care tulbură o măreaţă şi strălucită colaborafie 
de cultura Declaraţiile acestea au puiut îi crezute ori ba. Unii au 
văzui mai mult interesul teritorial, care nu putea lipsi, şi aceasta 
i-a făcut să pretindă, de bună credinţă, că altceva nu mai este 

Dar iată că Germania însăşi se luptă din răsputeri — poate 
a nu arăla că învinsă nu este ea însăși, puterea ei — ca să arate 
că e vorba de un principiu, că ea represintä principiul forţei fara 
altă indrepfatire. Ba mai mult si mai clar decit atita, căci sînt multe 


www.dacoromanica.ro 


80 Războiul nostru în aoie zilaice 


re 


feluri de forță: ai forfei de Stat, care se poate ridica în contra 
forței nafionale ca si a forței morale. Dar Statul nu e adesea decit 
un produs istoric oarecare, în mina şi la indemina unei dinastii, 
unei caste oarecare. Si atunci cu ce drept cei omenirii să se jert- 
fească pentru aceasta? Şi din aceasta ce folos poate să scoată 
omenirea ? 

| Aceasta e întrebarea pe care au pus-o, din mijlocul intereselor 
tor, Puterile beligerante. Acuma însă, în afară de orice interes, o 
pun neuirti de până azi 

Si aici stă însemnătatea momentului 


26 lonuar 1917 


Destăinuirile 


Germania stăpină pe văile si sesurile muntene, lăsînd Dobrogea 
„anexată“ în sama bunilor camarazi bulgari, s'a îngrijit să n'aibă 
marturi ai fratärh teritoriului „pus în exploatare“ ca o simplă pădure 
bălrină, bogată în esențe preţioase. De oare ce nu mai este la Bu- 
curesti un Rege, un Guvern, de ce ar mai fi miniştri străini, cari 
nau pe lingă cine să mai represinte tara lor? Deci, afară cu d-1 
Wopicka, afară cu 01 Vredenburgh, cu Americanul ca si cu Olan- 
desul, deci cu toată lumea neutră, indiscretă poate, căci represintantii 
Spaniei au urmat Ja lași Curtea romînă! 

Si, acum, pe lucru... Nu ne vede nimeni. iar, cît priveşte re- 
putatia, cu aceia sau căputat de mult cismele victoriosilor soldaţi 
ai Împăratului. Dacă <iesim bine», ni facem ca la 1870, alta nouă 
De iubirea popoarelor se ştie că au nevoie numai natiile slabe, iar, 
dacă alţii nu ne vor stima, ei bine, ne vom stima noi cu atîta mai 
mult, si pe două ori pe-atita! 

Ce-o fi pe urmă, vom vedea, şi vor vedea si ei. Deocamdată 
orictt de bine păzit ar fi frontul german de către adăpostul nostru 
începem a vedea Si văd si neutrii, cu sau fără represintant, si scriu 
în foile lor, care, acelea, ni vin 

Aflăm astiel că pe căile ferate odată romine merge zilnic peste 
hotar toală bogăția ferii în hrană și îmbrăcăminte, în combustibil 
şi obiecte de artă. Ce nu trece prin pasuri iea calea Giurgiului, — 
o ruină părăsită, — pentru ca, pe podul de pontoane, să meargă 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 81 


spre Rusciuc şi apoi spre Constantinopolul flamind. În acest timp 
populația satelor moare de foame, jar lumea din orașe, aşteaptă 
dureros o bucată de pine, în spatele străinilor, cari vin întovărăşiți 
de soldații nafiei sau măcar graiului lor. Bonurile ce se dau tera- 
nilor sînt nu numai nule; dar insultătoare; pe ete scrie: „Dum- 
nezeu să pedepsească Anglia şi să ajute pe bietul Valah“, ori: 
„pentru un porc două palme de la comandantul păduchilor“. Cete 
de soldaţi, cu ofiţerii în frunte, furä prin magasii şi ameninţă cu 
moarte pe „Valahul puturors“... 

Aceasta, deocamdată. 

Să plingem? Mu! Avem altceva de făcut. Şi apoi napa aceasta 
nu e la cea d'intăiu din grozavele încercări care alcătuiesc toată 
povestea ei Multe le-am făcut la loc; le vom face și pe acestea. Și 
le vom face mai bine, mai trainic şi mai frumos. 

Mai curind avem să multämim. 

Îți aduci aminte, cetitorule, de pretenfiosul leneș, care, în loc 
să ajute ca ţara lui să se îndrepte, mormăia: i-ar trebui o admi- 
nistrafie germană? Mai întîlnesti pe fostul student in Germania, 
recunoscător pentru pomana unei diplome «de Orient»? Te mai 
supără negustorul care visează cistiguri ca la Berlin? Şi te mai 
umple de indignare străinul din țară scofindu-ti ochii cu modétele 
nemtesti, inimitabile ? 

Pentru toți aceștia lucrează comandamentele imperiale din teri- 
toriul ocupat: pentru ei şi pentru cine-i crede. Si pentru că nici o 
altă lecție nu putea prinde, sîntem nesfirsit de recunoscători 

27 Januar 1917 


Gesturi inofensive 


Unii din confrații nostri au dat la lumină lucruri urita despre 
a căror săvirşire la Bucuresti ştia toată lumea, de şi un sentiment 
de scîrbă oprise pănă acum publicarea for. 

E vorba de acele cîteva persoane, cu o reputaţie ușor cisti- 
gată si dibaciu menţinută în lungile şi sterpele noastre iupte de 
partide, care, «pentru a ocroti populaţia», au rămas în teritoriile 
ocupate, ba au făcut si o întinsă propagandă ca să rămiie cit mai 


www.dacoromanica.ro 


82 Războiul noslru în note zilnice 
———————————————————————————————————————————————————————————————————————————————— > 


multă lume „cunoscută“, menită să-i incunjure azi, ridicindu-li im- 
portanta, şi să li formeze mini, în noile iupte, criminale pe care 
le pregătesc, o devotată gardă personală. E vorba de acei funetio- 
nari înnalți cari n'au ascultat de ordinile formale ce aveau de a 
întovărăşi Guvernul, ci supt deosebite pretexte, a căror zădărnicie 
a ieşit răpede la iveală, au rămas ca să salute — şi să şi ajute 
— pe străin. E vorba de oamenii temerilor şi sperantelor, ai ran- 
cunelor şi calculelor, cari nu vreau să ştie de altă Romănie decit 
aceia care se resumă în chivăra cu bold a Excelenței Sale glorio- 
sului maresal Mackensen. Într'un cuvînt de toți acei oameni cari au 
uitat elementarul precept moral: că, oricare ar fi convingerile unui 
om, oricit de sincer ar fi luptat pentru a le face să biruiască, nui 
este permis nimănui să nu urmeze steagul ferii, contra oricui sar 
îi ridicat st în orice mînă sar găsi, că a-ţi părăsi Regele în ceasuri 
de nenorocire e o infamie, nedemnă de un om cu cît de puţină 
creştere a sentimentelor sale, că a întinde, pentru orice scop, mina 
dușmanului plin încă de sîngele apărătorilor Patriei este un act de 
care şi obrazul unui brigand ar trebui să se înroşească, 

Aceşti oameni încep a vorbi prin ziarele ungurești şi austriece, 
căci cele germane au griji mai serioase, €i arată greșelile noastre, 
ei semnalează <slăbiciunea> Regelui, ei proclamă nulitatea Parla- 
mentului şi totuşi, îndrăznesc a pomeni de independenţa terii şi de 
viitorul ei. « 

Ar fi de vorbit ma pe larg de îndărătnicia unora, apartinind unei 
epoce ispravite, de tumbele cutezătoare ale alfuia care ieri inca 
aproba războiul si declara Francesilor că trebuie dus pănă la capăt, 
de viata fără orientare morală a celor din jurul lor, dar ceva ne 
opreşte de la această desgustătoare sarcină, care ne-ar duce în 
anticamerile căsărmilor germane din Bucureştii ocupați. 

E sentimentul adînc că o eră sa încheiat şi că a răscoli în 
putreziciunea mormintelor ei e de prisos. Şi nu felicităm nici pe 
străinul care cu desfätare soarbe aroma cadaverică a descompu- 
nerii lor. 


27 lanuar 1917 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 85 


Tirpitz 


Măsura sälbatecä pe care a luat-o Germania pentru a imblinzi 
putintei foamea de pine si biruinfä a civilior ei si pe care, in aşa 
de ipocrite forme, arată acum fata de neutri că a infeles-o altfel şi 
că e gata să introducă în folosul lor schimbări care nar atinge 
principiul însuşi, nu se datorește blajinului Cancelariu, feroce numai 
cind are ordin să joace acest rol. Ea e datorită unui întreg partid 
care, de ani de zile, s'a străduit să zmulgă războiul si care nu se 
jasă descurajat de nicio neizbinda, ci stăruie să se recurgă la ulti- 
mele mijloace, în credința că astfel biruinţa se poate cistiga. 

Acest partid e alcătuit din multe categorii omenești. În el vei 
găsi vechi declamatori pe tema chemării pe care,o are Germania, 
şi Germania singură, pe lume, vei intilni oameni politici cari încearcă 
astfel să si refacă o faimă. Nu vor lipsi, fireşte, ofițeri cari au învățat 
ia şcoală după Clausewitz şi proiesori cari se închină după crezul 
lui Treitschke, fără a mai pomeni o lume întreagă pe care o stăpi- 
neste, în materie de concepții, nebunia împrumutată de la Nietzsche. 
Dar dintre ei toți unul se ridică, în care poporul german, înşelat si 
orbit, mânat către prăpastie de fantasmele ce i s'au vrăjit, prigoni- 
toare, din urmă, vede, nu numai pe omul care a găsit calea cea 
dreaptă, pe acela care din toate puterile sufletului său luptă ca ea 
să fie urmată, ci si pe un zdravan şef militar şi pe însuşi prepa- 
ratorul, plin de răbdare şi de devotament, al operei „mărețe“ ce 
este să se îndeplinească, 

Acest om, popular între cei populari, e amiralul Tirpitz. 

El si cu Hindenburg sînt oamenii cei mari ai Imperiului, ai 
coaliţiei întregi, aceia cari au altare la Stambul si Soffa, la Pesta 
şi Viena ca si, mai ales, la Berlin. De dinsul ca marinar sînt legate 
azi toate speranţele, precum de cellalt ca generalisim au fost legate 
pănă acum toate triumfurile. Împăratul magnilocvent şi neastimpä- 
ratul său fiu se pierd în umbra acestor mărimi neasämänate. 

Si faptul că acești şeti pot să joace un asemenea rol arată: 
calitatea însăşi a războiului. 

Unui Ibsen i se părea, la 1871, că biruinţa legată de un Bis- 
marck, Moltke şi Roon n’are nici prestigiul moral, nici frumuseta 
poetică şi că deci e o ispravă mare, poate, dar totuşi o fapiă mică. 


www.dacoromanica.ro 


84 Războiul nostra in note zilnice 


Si el ridica în fata acestora şi a celor mai mici decit dinşii marile 
icoane de legendă şi chiar cite o figura de istorie adevărată ca a 
lui Carol al XIl-lea Iată, spunea el, adevărații eroi, adecă aceia 
prin cari omenirea, capitalul ei sufletesc a sporit. 

Ce ar zice astăzi severul apărător al. dreptului neştirbit pe 
care-l are conştiinţa îndreptată către adevăr, de ce trăsnete ar fi 
capabil stilul lui de prooroc dacă ar vedea în fruntea ucigaşilor 
omenirii pe Hindenburg şi acum şi pe Tirpitz? 

Pe Hindenburg, bătrînul general de rutină, din bunul simţ al 
căruia, atent pentru greşelile dugmanului, n'a scînteiat o singură 
ideie strategică nouă; pe Tirpitz, administratorul harnic al departa- 
meniului Marinei, care nu-și va scrie niciodată numele alături de 
al unui Delson? , 

lar noi iată ce zicem. Şi-a facut Dumnezeu milă cu bietii 
oameni cînd pentru hidoasa meserie de azi n’a prostifwt însușiri 
mai mari decit ale lui Tirpitz scufundătorul! 


28 fanuar 1917 


Nobieţa Germanilor 


— Cu ce se landa — 


Lupta pe care am dus-o cu Germanii se desface astăzi iimpede 
în liniile ei de căpeteme. Nu voiu discuta aici sregatirea; voiu 
afirma însă un lucru care nu se poate tăgădui: că ar fi fost foarte 
greu ca, date fiind puterile pe care le aveam înnaintea noastră 
— masini şi oameni — să fi facut mai bine. 

Nici nu mai e nevoie să se recapituleze argumentele. De ajuns 
să amintim că de o parte era cea mai desvoltată industrie de pe 
lume, cea mai înnaintată organisare de cultură materială, un popor 
de 70 de milioane tirind după sine încă mai multi sclavi, cari toți 
au vrut să se impäriäseascä de onoarea „distrugerii“ noastre şi, pe 
lingă toate, experienţa pe care o poate da un războiu de doi ani 
si selecţia pe care o poate introduce între conducători lar, de alta, 
— ce ştim că sintem, 

Germanii ei înşii au recunoscui la început surprinderile pe 
care le-au întilnit în Carpaţii romini. Regimentele noastre de vină. 
fori şi grăniceri i-au wmit, Infanteria noastră, în genere, li-a insuflat 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 85 


respect după cé au văzut cum ştie să infunde dintro lowtură a 
patului pustii cea mai solidă chivără şi cu capul de supt dinsa. Nu 
odată au facut artileriei noastre cinstea de a crede că o conduc 
cei d'intăiu artileristi de pe lume, ofițerii francesi. Astăzi încă la 
Oituz, în Putna, oriunde-i întimpină, soldaţii romini isi fac în chip 
exemplar datoria, 

lată însă că acum altă tactică se adoptă, în cornunicatele şi 
presa germană, fata de noi. 

Germanii sînt un neam puricător din fire. Cum au pus mina 
pe hirtiile noastre, au început să caute prin ele, febril, ce ar putea 
desonora o armată, cu care ştiu ei bine că n’au isprävit încă. 

Am văzut ce au publicat pănă acum. O singură temă sar 
putea pleda pe basa lor: a pregătirii neîndestulätoare 

Dar atunci se pune întrebarea, unde e desonoarea: fa ace 
car: nepregătiți au da! ce am dat noi sau la cei cari, cu cea mai 
superbă pregătire, nu şi-au atins totuşi scopul ? 

S'ar putea ca argumentalia germană să nu fie contra noastră, 

cum, au avut de gind, ci contra for. 


28 lanuar 1917 
Sanctiunile 


Cerute multă vreme de sentimentul public revoltat, sancţiunile, 
pe care le-au zăbovit împrejurănle şi, une ori, anume interese care 
nu erau cele particulare, au venit, Armata a fost despovăraiă de 
conducătorii cari n'au avut norocul de a conduce la biruinta si 
despre cari nu se putea crede că ar îi chemaţi a ciștiga revanșa 
datorită armelor noastre. Au venit apoi schimbări esenţiale în perso- 
nalul dirigent al unor mari servicii în legătură cu armata. Doi diplo- 
mafi al căror nume era legat de o politică pe care nu vom mai 
relua-o, au fost înlăturați din rîndurile celor cari pot servi sforțăriie 
şi sacrificiile noastre. Mai ieri, în sfirsit, vin două veşti care arată 
că acţiunea se continuă, că ea devine tot mai energică, nesfiindu-se 
de a da hotăriri de acelea care cutremură, învaţă şi purifică. 

Regele şi-a pus semnătura pe actul de condamnare a unui 
general care a făcut prin atitudinea sa absolut incompetentă sau 
vinovată, să se piardă o mare biruinfä, să se părăsească Bucureştii 


www.dacoromanica.ro 


86 Războiul nostra in noie zilnice 


si, împreună cu Capitala, restul Munteniei invadate de duşman, Si 
aceiaşi semnătură regală se întimpină supt altă sentință, aceia prin 
care sint desfituiţi trei diplomaţi, şefi de misiuni, cari, părăsîndu-şi 
iocul lor de reşedinţă, între duşmanii Romăniei, n'au urmat Guvernul 
terii, ci au rămas la Bucuresti, între aceiaşi duşmani. 

Casul generalului e tragic; el aminteşte pe al lui Bazaine în 
1871, al acelui puternic mareşal de care ar îi atirnat ca 150.000 
de oameni strinşi ia Metz să alerge în ajutorul armatei ce apăra 
Parisul şi care, lăsindu-se încunjurat de Germani, a privit nepăsător 
la înceata şi sigura lor operă de încercuire, de înfometare, de zu- 
grumare, pănă ce la urmă a dat vrăjmașului, nu numai bietele ră- 
mäsifi stoarse ale unei mindre armate, dar steaguri de lungă glorie 
pe care se îngrijise atent a le păstra pentru Arsenalul din Berlin. 
Acel om näzdrävan şi frumos, dintr'o familie onorabilă, care a purtat 
© viaţă întreagă cu mindrie uniforma romănească va suferi cumplita 
pedeapsă a degradării şi va trece pe cinci ani la munca silnică a 
unei ocne, ‘ 


Cit priveste pe cei frei diplomafi cari vor dispensa noua Ro- 
mănie de serviciile lor, numele lor sînt cunoscute: d. Edgar Mavro- 
cordat, după ce a figurat multă vreme ca ministru la Belgrad, e 
acela care a presintat la Viena declarația de războiu din August; 
d. C. G. Manu, fiul unui prim-ministru şi fruntaş de partid, era la 
Constantinopol ministrul care trebuia să ne informeze asupra pre- 
gatirilor si intenţiilor Turciei; iar d. V. Pisoski îşi formase repu- 
tația mai mult printr’o vestită scrisoare în care spunea că acea 
chestie macedoneană pe care fusese trimis s'o ajute nu e decit o 
farsă națională de care un om de spirit poate ride. 

Nu ştiu ce păreri aveau colegii săi ofițeri despre capacitatea 
de a cistiga victorii şi de a se sacrifica pentru idealul naţional a 
generalului Socec Nu cred însă că între oamenii cunoscători s'ar 
găsi unul, unul singur, care să fi ales pentru a munci — şi unde! — 
în folosul unei feri înir'o situaţie ca a Romăniei pe vremea războ- 
iului european oameni avind trecutul şi statele de servicii ale d-lor 
Edgar Mavrocordat, €. G. Manu si V. Pisoski. 

Şi atunci chestiunea care se poate discuta, odată ce s'a pro- 
nunjat sancţiunea oficială, mai arată încă o lature. E admisibil ca 
servicii importante să fie încredințate sau păstrate unor oameni cari 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 87 


n’au fost îndestul de cercetaţi in ce priveşte şi antecedentele si 
aptitudinile lor ? 

Odată s'ar fi zis: da. Diplomaţia romină era doar prea adesea 
ori un adăpost al oamenilor de bună familie, cari n'aveau calităţile 
cerute pentru un rol în politica internă; pe lingă dinsii se strecurau 
cîțiva tineri fără nume cari-si puteau suplini sefii, în eleganta lor 
insuficienţă. Aşa era datina, de la început, si nu era vinovat nici 
cine numia, nici cine primia, Acele cunostinti care călăuzesc fiecare 
pas al ministrului plenipotenţiar, acel cald patriotism de care trebuie 
să fie încălzit în fiecare acţiune a lui erau adause personale pentru 
care nu era räspins cineva, dar care nu i se cereau, lar, aläluri, 
agenţi străini mai modeşii, aspri funcționari fără prestigiu social, 
cheltuiau toată munca şi fanatismul lor pentru a sti tot, pentru a 
prepara tot si a fi astfel de ajutor ferii lor în calea spre mărire 
și glorie. 

Ministrului care a rostit astăzi sentința asupra diplomaților 
uitători de datorie îi datorim aceleaşi mulfamiri ca şi acelui care a 
presintat iscăliturii regale sentinţa contra generalului Socec. Dar 
pentru Romănia de mîni aşteptăm, între altele, între multe altele, şi 
cu totul alt sistem în ce priveşte represintarea ei în străinătate. 


29 Ianuar 1917. 
Zäpada 


Tot păminiui ţerii e cuprins de zăpada înnaltă şi nu trec 
citeva zile fără ca o nouă năvală a îulgilor neobosiţi să-i îndesească 
şi mai mult covorul. Sint ani de cînd n'a mai fost acest bielsug 
de troiane, de cînd gerul n'a fost unit cu atita risipä a nămeţilor. 

O parte din populaţia noastră sufere crud de pe urma unei 
ierni aşa de grele, întrun timp cind nevoile armatei taie toate dru- 
murile si cînd rosturile atitor mii de familii au fost aşa de mult 
schimbate, încît ele nu mai sînt în stare a se regăsi în noile îm- 
prejurări, Nu mai vorbim de sărăcime, în zilele grele cină şi oa- 
menii bogaţi, depärtali de nenorocire şi primejdie de Ia vetrele lor, 
au tremurat de frigo supt îngrămădeala blănurilor scumpe. 

Mai aspru cade această încercare, neasteptatä, de fapt, dupa 
buna toamnă blindă, după un Decembre primăvăratec, asupra tuturor 


www.dacoromanica.ro 


88 Războiul nosirn in nole zilnice 


acelora cari nu mai au un cămin si cari rătăcesc din casă în casă, 
une ori din sat în sat, căutind, fără sfatul şi indreptarea nimănui, 
un adăpost, Sint băeţi în floarea vristei cari la istovirea prin foame 
adaugă cumplitele chinuri ale frigului şi cari văd rasfringindu-se în 
ochii sticlosi ai agoniei lor acel colţ caldut din vechea viaţă de 
sat, acel codru de mămăligă din <bogäfia» de odinioară, cari fi par 
ce poate fi mai bun si mai prietenos pe pămîntul unde azi ei nu 
mai sînt pentru ceilalți decît o biată „incurcătură“ care rătăceșie, 
sufere şi moare. În rejativa odihnă de care se pot bucura unii, 
aceştia se simt incunjurafi încă de figurile desperate ale atitor fraţi 
buni şi vrednici, aşa de tineri si aşa de nenorocifi. cari par a se 
zbate in jurul fläcärilor căminului si al mîncării calde de pe masă, 
şi este oare om căruia să nu-i pară rău că nu sînt ajutoare la 
indemina fiecăruia din noi? 

Departe, în centrele de refacere, sufăr soldaţii, si de aceiaşi 
suferință se împărtășesc şi aceia cari au măcar suprema onoare de 
a sta în fata dușmanului. Dar dintr’un loc şi din altul vin necon- 
tenit afitia cari n'au putut resista, cărora cumpliful ger li-a încre- 
menit trupul, dăruit cu atîta mărinimie ferti 

Dar e ceva care ne împacă totuși cu această minie alui Dum: 
nezeu 

Sufăr si ei dușmanii cari ne-au năvălit. 

Sufăr pe pămîntul cae nu e al lor, sufăr în mijlocul ruinelor 
pecare le-au făcut, sufăr de-asupra brazdei pe care au umplut-o de 
morţii noştri. Turcii pirpirii din Anatolia, Bulgarii locurilor mai calde, 
Nemţii şi Ungurii depringi cu mincare multă şi huzur calduf, sufăr 
— şi mai cumplit decît ai noştri Schiaună la nemiloasa lună a nop- 
filor de ger si crapă lupii sălbateci, 

Si sînt clipe cînd ne uităm oe toate ale noastre şi din ras- 
puteri ne rugăm ca zăpada să fie $i mai înnaltă, gerul mai aspru, 
numai să se isprăvească odată pe aceste Jocuri nevinovate spur- 
ate şi stricate de dinşii, säminta blăstămată a fiarelor! 


29 lanuar 1917. 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 89 


Moartea lor? 


În ultima-i cuvintare, de dirz magnat, care vorbeşte de mărimea 
şi soliditatea averii sale tocmai în momentul cînd nu-și mai poate 
plăti datoriile şi se gäteste de o sinucidere sau de o salvatoare 
fugă în America, vinovatul vinovaţilor, contele Tisza, vorbind de 
condițiile păcii, a strigat incă odată că el o vrea, că ai lui o vor, 
că însuşi fratele Wilhelm, Vilmoş baci, de ia Berlin, ar voi-o, dar 
bine înțeles dacă acea tovărăşie de lacomi răufăcători cari sînt 
Puterile înțelegerii ar renunţa la gândul rău ce a pus apărătorilor 
păcii din Mitfeleuropa. Dacă, fafa de Maghiari, ca şi fata de Turci, 
de Bulgari — biete nafii inofensive —, față de Germanii ei înșii — 
dulci mieluşei! —,n'ar avea planuri de moarte, 

Să trăim, pare a zice fălcosul Tartuffe din Pesta, să traim,— 
iată singura noastră dorință, — doar să trăim; ar adăugi vre un 
Reventlow berlines, ceva mai bine si mai sigur: cu intregiri şi cu 
„garanţii“, Să scăpăm de creparaţiile> care răsună lugubru pentru 
noi in telegramele de Anul Nou ale lui Poincaré şi în care credem 
că se ascund oare care planuri de anatomie teritorială. Altceva nu 
voim. Convingeli-vä, asasinilor! 

Moartea lor? Dar cine o vrea ? Dar cine o crede cu putință? 
Ce diplomat real? Ce cugetător cu disciplină în gindurile sale? Ce 
om care trăieşte în adevăr pe pămînt şi nu înțelege a plăti cu iungi 
primejdii şi amenințări trecătoarea satisfacție de a vedea un dușman 
execrat la picioarele sale, zvircolindu-se în agonia morală a supre- 
melor umiliri ? 

Începînd cu vătatul barbarilor, cu Germania însăși, doar cifiva 
teoreticieni romantici visau în 1914 de sfarimarea Imperiului, de 
„liberarea“ Statelor de Miazäzi. Ici şi colo mai sint de aceia cari 
cred că la Maienta, la Colonia, la Coblenz, în teritoriui renan, locuit 
de Gali germanisati şi de atitea ori guvernat de Francesi, străbătut 
de legile si datinele Jor, s'ar putea restabili regimul din vremea 
celui dintăiu Napoleon. Încolo, cererea, nesträmutatä, a Franciei, e 
numai a fi ea restabilită în situaţia teritorială de la 1870, redindu- 
i se Alsacia şi Lorena. 

Turcii fin să rămiie Otomani, deci să păstreze Stambulul, pe 
care Rusia si aliatele ei înţeleg a-l administra într'un fel potrivit cu 


www.dacoromanica.ro 


90 Războiul nosiru in noie zilnice 


aşezarea la Bostor si Dardanele a dominaţiei creștine ortodoxe. E 
aceasta o lovitură de moarte pentru rasa turcească? Doar pentru 
cine nu-i cunoaşte suferințele din momentul cînd împrejurările au 
făcut moștenitoare a Bizanțului o biată semintie de stepă, care, a 
doua zi după imperialisarea ei prin victorie, sa dat roabă învin- 
şilor, musulmani noi de suprafrafa, cari, ca regenti, au stapinit de 
fapt Împărăţia, si pe niciun neam cu mai multă nemilostevire de 
cît pe cuceritorii ei înşişi. A trimete pe Turcii adevăraţi înnapoi în 
Anadol înseamnă a scoate din splendidul ghiveciu de portelanä 
răoăcinile închircite ale stejarului pentru a le lăsa să se desvolfe 
larg şi sănătos în solul natal. (Pe Enver şi Talaat i-ar putea lăsa 
Turcii şi în Constantinopol, unde ar găsi mijlocul să se aranjeze), 

»Moartea“ Bulgariei pentru că nu i s'ar admite stăpînirea in 
toată Macedonia, perspectivele albanese, visurile de Mare Adriatică, 
termu! (Dării Negre întreg pănă la gurile Dunării, ba chiar delta 
însăși, cu bogățiile şi rolul ei economic? Dar marea nenorocire 
pentru acest mic popor, înnapoiat în cultură și fara calităţi crea- 
toare, ar fi tocmai să se îndeplinească visurile grandomane ale 
șefului său de astăzi, atribuindu-i o misiune pe care n'o poate înde- 
plini, ceia ce l-ar constringe a se face numai unul din paznicii devo- 
taţi ai liniei Bremerhaven-Bagdad şi, tot odată, a-l face să-şi para- 
sească acel caracter curat naţional care e singura lui indreptatire 
la viata. 

Ramine Ungaria, pe care contele Tisza vrea s'o apere de cuțitul 
ridicat pentru sacrificiul ei, 

Sîntem duşmanii Ungurilor. De aceia am început şi războiul, 
Cu dinșii si numai eu dinsii aveam socoteala cea mare, Li-am omorit 
ostaşi si ei ni:au omorît ostaşi. Li-am ocupai teritoriul si ei îl ocupă 
pe al nostru. Dacă ura contra Germaniei distrugătoare si jignitoare 
a tuturor rosturilor noastre acopere momentan ura contra Ungurului, 
ea este încă sentimentul care insuflefeste ostirile noastre. 

Aceasta nu ne împiedacă însă de a recunoaşte că Ungaria nu 
e o Austrie, că o mare parte din pămîntul unguresc e focuif de 
adevăraţi Unguri, că ei au dreptul sacru de a-l păstra Şi mai mult 
decit atita: că presenta lor acolo e bine venită. În sfirgit că între 
noi şi ei pot fi în viitor alte legături decît cele de azi, 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 91 


=> = 


Asa moarte voim noi unui neam pe care în afitea feluri, prin 
noi si prin ai noştri de dincolo, l-am ajutat să trăiască. 

Dar pentru aceasta el va trebui să sacrifice ce nu este al 
lui, Înseamnă aceasta <moarte»? Dar ucizi pe cineva despovărîndu-l 
de o creatiune artificială, plină pentru dinsul însuşi de dureri side 
otravä, cum este pentru un Stat orice provincie eterogend, reţinută 
în silă, carei macină puterile şi-i împiedecă mersul? 

Pentru a înțelege aceasta se cere Ungurilor cam mult: să uite 
ceva din <dreptul» pe care l-au învăţat la scoala şi să se libereze 
de un sentiment căruia pănă acum i-au jertfit totul. Nu spunem că 
aceasta se poate. Dar, dacă s'ar putea, din acel moment sar dată, 
nu peirea Ungariei, ci începerea adevăratei sale vieţi naţionale. 

Si noi, duşmanii cei vechi şi mari, am saluta aceasta cu o 
sinceră bucurie, 


30 anuar 1917. 
Totul pentru armată ! 


Sint multe plingerile ce se aud, şi atitea dintre dinsele foarte 
indreptafite, de şi adese ori, pentru cine-si dă samă de împrejurări, 
zädarnice, Care e omul care, astăzi, să aibă ce-a avut, să poată 
ceia ce putea odinioară ? Si vorbesc numai de aceia cari trăiau cu- 
mintea și cumpătata viaţă normală, fără a mă gindi la ceilalţi, de a 
căror risipă, de a căror ameţită voluptate de zi şi de noapte sa 
speriat lumea pănă la acel scriitor danes, care, vazind Bucureştii 
în plin războiu, cu complicaţii de holeră, în 1913, siriga, după ce-i 
analizase toate complicatele destătări: <Sodomă a Balcanului!>. 

E o mindvie a răbda. Acesta este singurul mijloc prin care 
simţi în fiecare moment solidaritatea cu poporul tău, În orice plă- 
cere pe care no poate împărtăși si altul e un act de deserfiune 
faţă de camarazii luptei comune, Ca să nu te ruşinezi de tine trebuie 
să tremuri şi tu alături de cel care cade pe drumuri, fulgerat de 
viscol, şi să simţi şi tu ceva din infrinareaflamindului care nu ştie 
unde s'a copt în ziua aceia o pine pentru dinsul. 

Dar e şi un alt motiv care trebuie să amufeascä şi plingerile 
acelora pe cari soarta i-a atins mai greu, Noi frăim astăzi cu toții 
în așteptarea armatei care trebuie să ni Cea înnapoi ce-am pierdut, 


www.dacoromanica.ro 


92 Războiul nostru in note zilnice 


care singură trebuie să ne restituie în ce a putut smulge dușmanul 
si singurd să ni pregătească pentru viiior hotarele dreptului nostru 

Știu că sînt putregaiuri de Bizanţ care zic aşa: am jucat rolul 
nostru pănă la capăt; actul al cincilea, încheierea tragediei se va 
face pentru noi, dar nu de noi si, în orice cas, nu în rindul intiiu 
şi mai ales de noi. Trecutul tuturor Statelor arată ce primejdioasă 
e această ilusie, Şi oameni cuminţi, dintre neutri, ni spun şi astăzi: 
să aveţi armata voastră şi atunci veţi fi siguri de viitorul vostru, 
numa! atunci. 

Criminal ar fi cine n’ar cheltui toate puterile sale pentru ca 
armata să fie refăcută. Misel ar fi oricine din rîndurile ei nu sar 
devota acestei sfinte şi neapărate opere. 

Multe mai trebuie încă pentru desävirsirea ei : hrană, veşminte. 
Până ce acestea toate nu sînt în tabere, noi navem dreptul la 
nimic, — nic: la cole mai simple cerinti ale viefn O pine neagră 
nu ni se cade să mîncăm cîlă vreme poate fi un soldat caruta 
să i lipsească. 

Fireşte că aceia cari sînt conducători ai arntatei nu se pot 
gîndi decit fa acelaşi soldat, în tot ce ei au dreptul a cere socie- 
tätii civile. Dar aceasta societate, in drumul ei de azi, nu poate 
avea decît un strigăt, un mare strigăt entusiast, în care să i se 
cuprindă sufletul întreg, ce se oferă bucuros: Jotul pentru armată, 


30 lanuar, 1917, 


Si dupa razboiu... 


Un înnalt funcţionar germann a instiintat pe ai săi, cari credeau, 
în mare parte, că odată cu încheierea păcii vor curge neapărat 
riurile de lapte şi miere cari sint azi oprite de blocul engles, că 
această stare de lucruri, a îngustării tuturor satisfacţiilor, va urma 
încă o bucată de vreme, poate chiar mult timp, după războiu. Mai 
scădere a cursului mărcii, mai — şicu deosebire! — ură obştească? 
contra acestei Germanii lacome şi neasămănat de crude, fiecare va 
trebui să sufere, să se restringä si să sé constringd, să-şi dea cele 
maj mari osteneli ale trupului şi minţii ca să ajungă la «pînea sa 
de toate zilele“. Cartela urită va dura astfel şi după ce granițele 
se vor deschide 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 95 


Acelaş iucru trebuie să-l spunem și noi, cif mai des, cit mai 
tare, cit mai larg, şi acestei societăţi a noastre, dar nu în ce pri- 
veşte ingustarea traiului, şi care, totuşi, va fi si aceia un fapt, un 
mare fapt al unui îndelungat viitor —, ci în ce priveşte starea 
sufletească. 

Ştiu că sînt şi incongibili. Firi rele, dar Oe, cele mai multe 
ori firi slabe, ei nu'şi pot ieși din obiceiu. Si ultimul ban şi-l dau 
pentru viciul — sau viciile — în care au trăit. Sînt în stare să 
degere în zăpadă ceasuri întregi ca să-şi aibă părticica din ,mus- 
chiuleţ“ ori din ultimul transport misterios de peste de la Galaţi. 
Descopăr si cu cele mai mari sforfari pe cîrctumarul contrabandist 
care desface pe întunerec vechi vinuri moldoveneşti. Nu şi pot închi- 
pui o noapte în care să lipsească partida de cărţi. Si pe viforul cel 
mai cumplit ei vor urmări pe stradă, pe Calea Victoriei, cea d'intău 
făptură femeiască răsărită în caiea lor. Regretă numai că nau cu 
ce trece în Rusia, unde li se pare că-i așteaptă toaiă lumea cu 
bielsug şi musica. 

Dar multi au înţeles. Doamne mari stau in cämärufe mici. 
Legiunea servitorilor francesi, germani, englesi s'a risipit Mesele 
mari de odinioară se reduc la cîteva feluri pregătite cine ştie cum, 
untdelemnul de floarea soarelui fiind locul untului de la moşie. Soci- 
etatea aleasă şi variată s'a restrins ia membrii familiei si la cite 
un bun prieten credincios, adus de viscol în acelaşi adăpost. În 
locul cătătoriilor prin strălucite locuri calde, ajunge o mică primblare 
pe zăpadă la Copou. Si se găsesc şi distracţii la care nu Sar fi 
putut gîndi cineva înnainte: afifia cari nu cetiau cu anii nemeresc 
la două-trei zile în prăvălioara rece a anticvarului Kuppermann şi 
jeau suspinind cărţi de istorie, de filosofie in care nu ai măcar 
mingiierea unui adulter inedit; piese Oe vechiu repertoriu romănesc 
ailă ascultători afen{i; mulţi ar dori conferințe, care şi după a mea 
părere ar trebui să se relele. Si, în materie de gazete, cutare, cetind 
acest „Neam Romănesc“ al nostru, ramine pe gînduri aflind că 
apare de doisprezece ani fără să fi văzut măcar un număr înnainte 
de ceasul nenorocirii care face alegerea cea staşnică... 

Dar între acești convertiți la altă viaţă, mai bine de frei sfer- 
turi îşi zic; Să dea Dumnezeu pacea! Să facă Dumnezeu România 


www.dacoromanica.ro 


94 Războiul nostru in note zilnice 


Mare! Şi atunci, atunci — ne vom întoarce si ni vom răstoarce! 

Ci nu aşa, domnilor si doamnelor, 

De întors, ne vom întoarce. Vom găsi însă ruine de morminte, 
vom găsi sîngele vechiu si lacrămile totdeauna nouă, vom găsi pustiu 
şi suferință. Vom găsi drepturi care nu erau mai înnainie, pentru 
alții, iar, pentru dumneavoastră, datorii care înnainte nu erau. 

Si ce datorii! Refacerea une: feri, învierea unui neam. 

Azi, vedeţi, se cere o moralitate pasivă, — şi încă precum 
văzurăm, poți scăpa de dinsa. O moralitate activă, necontenit şi 
teribil de activă, se va cere mini. Fără moralitate nu veţi putea fi 
activi, dar nici fără activitate morali ! 

S'o ştiţi, s'o ştim cu toții. Ceia ce sa petrecut în aceste luni 
nu e un accident, ci cuprinde în sine imperativul categoric al unei 
transformări totale. Cine e incapabil de dinsa va fi măturat cu sfa- 
rimäturile de pähare la capătul betiilor făcute de străini în casele 
cinstite unde mini va începe, si mai încordată, munca. 


31 Jonuar 1917. 


«Trimesii la vaträ» 


Sint rele care nu se pot îndrepta. Cu inima sfăşiată le vezi, 
le mingii prin cifeva din acele cuvinte in care sufletul omenesc ist 
xăscumpără neputinta de a lucra si a fi de ajutor şi cei soartei 
nedrepte să-şi curme urgia. Dar nu e îngăduit să se confunde cu 
dinsele alte rele, cît de grozave, cărora mintea omenească, îndată 
ceo scoţi din temniţa rutinei, li poate afla un leac, 

Între soldaţii cari au luptat cu un spirit de jertiă fără de 
margeni, despreţuină predarea in momente cînd ispita ei se infatisa 
si celor mai resistenfi, sînt atifia cari totuşi nau putut ţinea la 
probă, fisiceste, pănă la stirşit. Ca şi aceia dintre răniţi cari nu 
mai pot fi de folos armatei, ei sînt stersi din rîndurile ei. Comisi- 
unea specială îi <trimete ia vatră> pe unii ca si pe ceilalți, 

A se întoarce acasă biruitori, a fost visul tuturor vitejilor. Dar 
este ceva să fe întorci chiar numai cînd ai conştiinţa că ţi-ai facut 
“datoria, dăruindu-ţi terii, poate pentru totdeauna, vlaga și sănătatea. 
Adevăratul ostaş va regreta, de sigur, că n'a avut norocul să ramiie 
supi steag pănă în ceasul din urmă și că singur revine între ai lui. 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 95 
Dar dulce e totuşi să vezi din nou locurile iubite ale muncii de 
pănă atunci si să vorbeşti acelora al căror glas ai crezut de atitea 
ori că nui vei mai auzi pe lumea aceasta... 

«Trimiterea la vatră» ajunge însă o adevărată osindä, o con- 
damnare la moarte chiar, cînd cel <impropriu pentru serviciu> se 
găsește, nu numai fără putinţa de a munci, dar şi fără deprinderea 
oamenilor, în părţi unde nare nici rude, nici prieteni, nici avere, 
nici credit. Ce poate face un biet om ca acesta? Îl vei vedea rătă- 
cind, cersind poate — gloriosul ostaș! —, murind miserabil, de 
foame şi de frig la un colţ de drum, — căci ispita faptei rele nu 
poate pătrunăe în astfel de suflete dupăce ele au făcut astfel de lucrun. 

Ar fi uşor să se spuie ce se face aiurea pentru a sprijini, 
pentru a inzdraveni cu totul, pentru a pregăti la o nouă viaţă utilă, 
ba încă şi mai utilă, societății, pe reformat sau pe mutilat. Dar şi 
mai uşor se poate obiecta că împrejurările noastre si mai ales res- 
tringerea ferii libere, care trebuie să hrănească sute de mi: de ostaşi, 
nu îngăduie aceste mari şi frumoase lucruri, 

Totuşi e neadmisibil ca »trimesii la vatră“, să fie executaţi 
prin frig şi prin foame, 

Şi se poate face ceva pentru Oinşii, dacă nu de administraţie, 
măcar de societate, de particulari, 

Nu mă gindesc nici la ajutorul dat intimplätor, adesea cui nu 
trebuie. Este o ştiinţă de a cere pe care o desprefuiesc tocmai cei 
mai vreonici. Si apoi, ca să ajuţi cu siguranță şi cu siguranţa ta, în 
astfel de împrejurări tulburi, trebuie să ai garanții. 

Să se dea deci acestea de cine e în măsură s’o facă Doam- 
nele care îngrijesc de răniţi ar putea lua iniţiativa. Sa se ceară 
fiecărui particular să declare pe cine ar putea primi şi în legătură 
cu ce ajuior la casă, la atelier, la fabrică, la un lucru oarecare.Să 
i se trimeată dintre cei fără rost pe acela care se prinde la aşa 
ceva, arătină anume şi sigur cine garantează pentru el. Vă aduceţi 
aminte că în Apus orice soldat își află o astfel de ocrotitoare, care-l 
îngrijeşte cu daruri, ba chiar că şi în Romănia se înscriau astiel de 
„marraines“, 

Si in acest chip sar înlătura dintre spectacolele triste ale 
zilei de azi unul care hotărît nu trebuie să se intimpine. 


31 flanuer 1917. 
www.dacoromanica.ro 


96 Razboiul rostru in note zilnice 


Inutilii. 


Anume înştiințări care apar in ziare—une ori şi cu litere deo- 
sebit de mari — poftesc spre Rusia în trenurile speciale, care s'au 
căpătat, pe toţi acei cari, neavind aici, în Iasi, un rost oficial, sint 
inutili. Ba chiar împovărători prin faptul că ei consumă, — şi unii 
chiar Dumnezeu şiie cîf consumă, în dauna celor utili! 

Nu ştiu cît de mult sînt cercetate acum trenurile de sese sute 
de persoane care erau aşa de mult dorite cu cîteva săptămîni în 
urmă, chiar dacă ar fi avut destinaţia pentru Infern. Nu zic nimic 
împotriva acestui mijloc de a face loc prin case şi de a scădea 
năvala în pieţele de alimenie. Evident că sint sisteme și sisteme 
si că e mai uşor decit să cauţi unde se află pînea să faci 54 plece 
acela care ar minca-o. Eu mă opresc, în competența mea redusă: 
asupra calităţii acesteia de <inutili>. 

Doamne al tuturor teriior de pe lume, al celor bune şi al celor 
rele, al celor harnice şi al celor leneșe, al celor prevăzătoare şi al 
celor nepreväzäloare, al celor iubite si al celor care nau dragostea 
ce li sar cuveni, este vre-o țară pe lume unde omul, nobilă fap- 
tură, pe orice grad al desvoltării sale s'ar găsi, să fie inutil? 

Germanii zic: nu, ei cari prin sistemul lor de reţele de sirma 
au ajuns să se apere cu cîteva batalioane contra mai multor divisii; 
Italienii, care-și crufa atit de mult soldaţii, Francesii, care-i riscă 
numai cînd trebuie, Englesii zic şi ei tot: nu. Si nu numai in ce 
priveşte pe soldat, ci pe oricare om. În sfirgit ei îl vreau nu numai 
ca ființă vie ci ca ființă care lucrează. Si ei înşii se vreau aşa, 
pănă intr’atita încît văduvele soldaţilor căzuţi au cerut în Franţa să 
li se dea orice Jocuri numai să poată scoate din birouri şi ateliere 
încă un rînd de luptători. 

Se va răspunde: noi nu ne simţim inutili si ne-am învoi a 
mînca mai puţin şi a munci mai mult; dar cine ne chiamă? Statul? 
Comunele ? 

Despre Stat şi comune nu vorbim cu aceia cari le-au condi- 
ționat aşa cum sinf. Dar nu ştiu ca vre-un Stat, vre-o comună să 
fi chemat şi condus vre-odată pe oamenii cari au facut din Vestul 
american un Raiu al lumii, ba încă pe băiatul de paisprezece an 
din New-York care iea lumea în piept. Şi-mi aduc aminte o ilus- 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 97 


trafie americană: într'o groapă adinca doi oameni tineri; ziduri mari 
în fata, iar dincolo de ele cupole si turnuri de palate. Unul stă jos 
şi spune im. De partea cealaită, tovarăşul lui, care a sării, supli- 
neste: posibil ! 

Ori mă insel eu mult, ori e plin acest sacru si chinuit colfisor 
de fara de atitea, de atitea nevoi! Mişcă-te putin şi ai să le vezi. 
Răpede fără să fi deschidă ochii nimeni, vei vedea unde si ce poți. 
Dacă tot nu-ți ajunge, iea un exemplu: intereseazä-te ce au facut... 
străinii de aici, cari si ei sau deslocuit, 

Omul e o valoare care se poate adaugi la orice lucru. Si e 
dator s'o dovedească în fiecare moment al existenței sale. Insultă 
mai mare decit aceia de inuii] nu i se poate aduce, far, cînd şi el 
0 recunoaşte, se sinucide. 

Dar se vor zice: sînt şi infirmi morali, infirmii moșiilor arendate, 
ai rentelor moştenite, ai birourilor de sinecure, ai luptelor interne ca în 
timpurile normale. Aceia nu sînt inutili? Atita ştiu că mult se poate 
schimba omul dacă vrea și că sînt vremi în care şi paraliticul trebuie 
«să-şi tea patul său şi să umble». Dar, dacă totuși n'ar ficu putință, să 
nu se uite un lucru: cine e inutil aice, poate fi, chiar dacă exporiă 
aurul, adeca sîngele ferii, pentru a-l cheltui aiurea <indesirabil» acolo. 

1 Februar 1917. 


Italia si Romănia 


De la început sa pus în legătură mat strinsä, între aliați 
pentru o mai dreaptă Europă, Jatilia si Rominia. Identitatea de inte- 
rese era evidentă, cum era netăgăduit că aceste două eri se for- 
maserä in basa aceluiaşi principiu şi în aceleaşi forme, dacă nu 
totdeauna şi pe aceiaşi cale. Precum trecutul lor pornia de la aceiaşi 
sfinté şi glorioasă vatră antică, tot astfel viitorul lor le mina, cu 
o pulere căreia nu i se poate resista, către acelaşi cîmp de 
activitate, cerind aceleași sacrilicii pentru scopuri de cultură politica 
asămănătoare De aceia mulţi credeau chiar că această unitate de 
origine, de situaţie şi de îndreptare trebuia să le facă a și porni 
împreună peniru opera de luptă. 

In mijlocul nenorocirilor no/astre n'am urmat poate destul de 


www.dacoromanica.ro 


98 Razboiul nostru in note zilnice 


aproape Italia in sforfarile şi grijile ei. Şi poate că in Italia însăși 
—şi din vina tuturor acelora cari, acolo, aveau dreptul si putinţa 
de a vorbi despre noi — interesul pentru suferințele romänesti n'a 
fost în de ajuns de bine întreţinut, şi mai ales nu s'au dat acelor 
cari aşteptau cele mai mari lucruri de la noi toate aceste lămuriri 
cari erau de nevoie casă se înţeleagă de ce nu le-am putut îndeplini 

Dar, cînd aceiaşi soartă stăpineşte două naţiuni, nu e nevoie 
ca ele să se caute prea mult pentru a se regăsi totdeauna, 

Aceasta se vede şi astăzi în ce priveşte Italia şi Romănia, 

Foamea şi desperarea germänä urmăreşte pacea, fie si prin 
nouă crime, menite să teroriseze şi să descurajeze. E de netăgăduit 
că, oricit à quduită ar fi hotarirea cercurilor coducătoare din 
ferile aliate nu ceda pănă la îndeplinirea condiţiilor morale 
pentru care ‘ut acest războiu fără exemplu, sint persoane, 
unele de o in situaţie si de o mare autoritate, care cred că 
si fără aceaste putea ajunge la o pace prielnică şi durabilă, 
Fără să se fi p at din vre-o parte, oficial, condiţiile de pace, 
atitia vorbesc, in, ole gi interviewuri, de dinsele. Alsacia şi 
Lorena figurează una alături de evacuările teritoriilor ocupate 
dar nu odata soz’ stro-Ungariei nu e alinsă printrun singur 
cuvînt 

Dar războiul i opuf Italia pentru un scop national care 
presupune desfiinţarea triei, şi noi ne-am luptat, primejduind tot 
ce avem, pentru un sc 1fional tot aşa de drept, care presupune 
reducerea Ungariei fa s “le ei hotare naţionale. 

Cui nu-şi aduce a de acest fapt, cui frece prea uşor 
asupra imenselor noastre ficii şi asupra imensului folos pe care 
l-a adus intervenția acesto "4 Puteri latine în Alpi şi în Carpaţi, 
trebuie să i se vorbească mun, necontenit şi tare, de această 
condiţie neapărată a păcii. 

A singurei păci care ar urabilă, căci: fără această sanc- 
tiune, toată lumea s'o ştie, nu fi linişte pe lume, ci [a cel din- 
tiiu prilej, fie si contra infele ii de Stat, cele două națiuni 
vor lua-o de la capăt. 


i Februar 1917 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 99 
Interventia publicului. 


Am primit astăzi o scrisoare şi am auzit din gura uneidoamne 
© povestire. 

Scrisoarea înfățișa una din cele mai triste scene. N'o reproduc, 
căci aţi văzut cu toţii ceva care samănă alt colţ din dureroasa 
tragedie. Ostaşi care se întorceau prin zăpadă, obosiţi, storşi. În 
frunte, ofiţerul rănit, pe un cal infirm. 

Şi aiurea, pretutindeni se vor fi vazind astfel de scene. Serbia 
a întățişat în această privință culmea groazei. O lume a văzut sia 
plîns asupra sacrificiului eroicilor soldaţi cari, in avîntul lor, nu plecaseră 
— nici acolo—contra maşinelor diabolice ale Germaniei, nici contra 
asprimii unei clime nemiloase. Dar, cind aceste lucruri le vezi pe 
pămîntul terii tale, inima fi se rupe de durere. 

Dar atita n'ajunge. Atita si pornirea care te face să apuci 
condeiul cu infrigurare şi se adaugi o veste rea la acelea ce se 
string în inima unui om care nu poate ajuta. Trebuie ce nu ne-am 
deprins a face, în nico privinţă: intervenţia activă a publicului. 

Ori unde aiurea, am văzut-o, şi, cu cit e mai efectivă, cu 
atit mai înnaltă trebuie să fie civilisafia, civilisafia morală de unde 
pleacă Abia sosisem la Paris, ca tinăr student din Rominia, unde 
la orice se petrece, o luptă de idei, un scandal, o faptă nobilă, o 
suferință, o agonie, trecătorul se uită lung, pănă se satură, apoi trece 
mai departe. Si îmi aduc aminte şi azi de bucuria ce am simţit 
väzind cum, fără intervenţia vre-unui vardist, o lăptăreasă căreia o 
căruță rău condusă îi stricase toate oalele, a fost imediat despă- 
gubită complect, in aplausele lumii adunate. Se amestecase, între 
altele, fără vorbă multă, un domn decorat care arăta să nu giumeascä. 

La Viena ajutorul în cas de accidente îl dă publicul, căruia 
anunciuri cu instrucții practice îi spun in ce loc se găseşte targa 
şi depositul de pansament. Nu moare cineva pe stradă acolo, ca 
un cîine, între oameni de legea, de natia, de limba lui. Si nu mai 
vorbesc de acea „ireiwillige Feuerwehr“, de acei pompieri voluntari 
ai Germaniei, perfect organisati, cari apar [a orice semnal de incendiu 
şi sînt gata de actele cele mai eroice pentru alţii, adecă pentru toți. 

Cum, în mulțimea care a văzut scena nu era nimeni să ajute? 

Doamna-mi spune însă că s'au făcut une ori Încercări în zadar, 


www.dacoromanica.ro 


100 Razboiul nostru in note zilnire 


Pe o căruță între soldaţii retragerii, zăcea galben ca un mort un 
tânăr cu figura distinsă. Cei cari-l duceau, explicau că moare de 
foame. O persoană din public, o temeie, interveni. Voia să-l încăl- 
zească, să-i dea un pahar cu lapte, să-l recheme la viață. Se ruga 
— va fi fost si ea o mamă!— să i-] încredințeze o clipă. Dar jan- 
darmul rural care escortase căruța a răspinso brutal, lovind-o. 
«Lasă-l să moară!» 

— Si, am întrebat eu, ce a mai fost? 

— Nimic, Carufa sa dus, cu muribundul 

Intervenţia publicului nu trebuie să fie numai un act senti- 
mental, ci un ajutor efectiv, Si cine se impofriveste la acest ajutor 
se cuvine să stie ce înseamnă sancţiunea, pedeapsa, căpătată cu 
statornică presiune de la aceia de care atirnă. 

E vremea, măcar azi, ca o întreagă socieiate să fie în ade- 
văr viel 

2 Februar 1917. 


Acei cari nu se pot ierta... 


Vor fi scriid infamii Ungurii contra noastră? De Germani am 
spus aici chiar că, încercînd a-și desonora un dușman mai putin 
ocrotit de soartă cu tot ce trebue afurisitului mestesug care se nu- 
meşte «războiul modern», ajung de fapt a’si desonora propria lor 
victorie, — căci ce Dumnezeu au făcut trei luni de zile în Carpaţi 
cu un duşman aşa de inferior! Şi apoi crilica acestor oameni, cari 
prin atitudinea lor fafä de noi, au omorit un comerț care li aducea 
odată aşa de mari avantagii si au izgonit pentru totdeauna din mij- 
locul nostru colonii care înfloriau ca pe pămîntul lor de moştenire, 
atinge numai unele puncte de organizaţie, unele elemente de con- 
ducere sau felul cum s'a îmbinat activitatea politică şi acţiunea mi- 
litară. €a nu atacă naţia însăşi în principiul ei de viaţă, acea nati- 
une pe care pina în ultimul moment ar fi dorit s’o retie în vechea 
legătură cu dinsii. 

Este in84 pe lume o nație, nici mare, nici cultă, nici nobilă, 
o nație de ferani robi până ieri, o nație care sa ridicat pe un pă- 
mânt îngrăşat cu trupurile feranilor soldaţi ai României de la 1877, 
si care nu se sfieste să arunce ostirii întregi, soldatului ca atare, 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 104 
poporului în totalitatea lui insuite fără păreche, pe care nu le-am 
mai găsit nicăeri, de sute si mii de ani de cînd fraiam aici, iubiţi 
rare ori, dar Stimaţi adesea si de cei mai crunfi şi mai vechi dus- 
mani. Reproducem aiurea, textul, acele deciaraţii ale ,intelectua- 
lilor“ bulgari din Lausanne, cari aşează pe soldatul romin, „de care 
nu te poţi împiedeca de a ride decit astupindu fi gura“, între Negri 
şi Indusi, cari, totuşi, se ştie că au cuțite aprige si mini care stiu 
să se slujească bine de dinsele. Sirbul e vajnic vrăjmaş astăzi şi, 
cand strică pietrele pentru noile șosele ale Bulgarului, îl ameninţă 
că la şi mai grea muncă va pune pe Bulgar în ceasul biruinţei; Ger- 
maunul e o icoană dumnezeiască pe pămînt, Francesul ca şi Engle- 
sul e „mijlociu“ ca valoare militară; şi Rusul, dar Românul, — ce 
caricatură ! «Asta să si apere țara»! <Inconştientul> şi <prostul» ăsta! 

E adevărat că nerusinatul grandoman îşi ride grozav si de 
Austriacul aliat, cu Ungur cu tot, si că vede în Italian o jucărie 
agreabilă pentru baioneta bulgară. O bună lecţie pentru „fratele“ ma- 
ghiar de azi, pentru căldurosul ocrotitor italian de ieri, care poate 
nu e convins nici acum de ce se ascunde în aceste sutiete de näpirci. 

Noi însă sîntem convinși! 

Vom ieși din acest războiu. Popoarele nu mor. Ele trec prin 
moarte pentru a fi si mai vii „a treia zi după Scripturi“. Cine crede 
-că neajunsuri de conducere pot aiinge principiul lor viial nu înte- 
lege o buche din vasta carte a istoriei 

Romania va avea © zi de mine. Vom sti toți cum s'o curäfim 
“şi s'o întărim. Dar vom mai şti un lucru: să chibzuim de o sută de 
ori tot pasul către alte naţiuni, 

$i, dintre aceia cari azi sau unit pentru a ne insingera și ter- 
feli, dacă vom putea atribui unele circumstanţe atenuante altora, cart 
Sînt cum sînt azi prin clasa care a pus mina pe cirma lor, prin 
creșterea ce li s'a dat, nici una nu va exista pentru cei cari nu 
ni-au cruțat, de şi singuri nu ne-ar fi putut învinge, — ci li-au tre- 
buit atotputernici aliați, cari-i întrebuințează și-i despreţuiesc, — nici 
cele mai ignebile injurii. ° 

Intre acei cari vor trebui să simtă tot ce am strâns în sutlete 
contra lor prin suferința noastră de astăzi, canaliile de pesta Du- 
năre stau în rândul întăiu — ca aceia cari nu se pot ierta. 

2 Februar 1911 


www.dacoromanica.ro 


102 Războiul nostra în note zilnice 


«Omul». 


Un fenomen obişnuit în societatea noastră aşa de încercată 
astăzi e să auzi mai pe fiecare spuind, cu un amestec de durere 
şi de entusiastă aşteptare, la fiece nouă lovitură, la orice adaus de 
conștiință a suferințelor: O, dacă am avea omul/ Si aceasta nu e 
de ieri, de alaltäieri, ci de cum S'au abätut greutăţile asupra noastră. 

Se va zice; poate unde sînt atitea lipsuri... Şi nu eu voiu 
pretinde că nu sint, si grele, şi că unele din ele totuşi s'ar putea 
îndrepta. Dar, dacă am avea la îndemină puteri şi mai multe, suflete 
şi mai devotate, capacităţi extraordinare chiar afară numai de un 
întreg grup de genii cu certificat antropologic si psihologic în regulă, 
de la autorităţi ştiinţifice din străinătate, că în adevăr domnul cutare 
gi domnul cutare genii sînt şi genii sever verificate, afară de casul 
acesta unic şi de neînchipuit, tot am umbla cäufind pe toate cără- 
rile pribegiei si desorientärii noastre «omul>. 

Nu vreau să fac o comparaţie, in care ag infäfisa pe cineva, 
care în miezul zilei caulă soarele pe care nu-l recunoaşte după 
lumina lui şi pe care l-ar şi vedea dacă sar îndura să nu se uite, 
numai în pämint, ci să-şi ridice ochii în sus, Uitindu-te în sus vezi 
multe lucruri mai mari decit omul, şi nu mai simfi nevoia de ali 
recunoaşte si acea răsfringere în bietele noroafe ale lumii care e 
si cel mai mare om faţă de puterile sublime de la care purcede 
şi pe care, cif poate, le represintă şi el. Vreau să mă fin numai la 
lucrurile omeneşti, să mărgenesc probiema la ceia ce doreşte opinia 
publică in urmărirea unei puteri individuale care ar fi în stare să 
salveze tot şi să cucerească ce aşteptam şi încă n'am putut cuceri. 

E în adevărun mare dar din ceruri să aibă un popor <omul> 
său la timp. Dese ori se supără pe dinsul, dar fapia lui tot trebue 
să o accepte, pentru că e bună și prielnică tuturora. Mai la urmă 
şiii ce?, poţi s'e treci pe numele vreunui idiot, și atunci ești în 
stare să jerti pe acela care a săvirșit-o. 

Numai cit omu/, acela nu e și o chezăşie că o sä fie și fapta. 
Ce de oameni s'au născut pe lume şi au murit cu taina Jor nouä- 
noufä, neatinsă de nimeni, în trupul lor care putrezeste! Şi de jur 
împrejur toți o cereau, dar nu se gindia nimeni că o faptă se cere 
numai lucrind pentru dinsa şi un „om“ se vădeşte numai cînd aria. 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 103 


=== 


lui măreaţă se cîntă pe vasta unealtă de armonie a unei socletäfi 
întregi. 

Şi atunci fapta lui e, mai la urmă, fapta tuturora, căci altfel 
nici a lui n’ar fi putut să fie. 

<Om“ îţi trebuie, cetäfene? Te cred, căci sufar ca si tine. Eu 
it ştiu unde e, E aici aproape de mine, de tine, de noi toţi şi de 
fiecare Cintre noi. A fost orb în mijlocul luminii, olog a fost în 
mijlocul mişcării, neprevăzător între aceia cari şi prin taina nopţii 
şi prin scoarţa pămîntului ajunseseră în stare să vadă. A petrecut 
şi în ceasul al unsprezecelea şi, cînd bătea miezul nopții si era să 
vie Fiul Omului, dormia’ca fetele cele nebune ale Scripturii, Dar, 
aşa cum este, nu se poate cineva mai deștept, mai în stare dea 
munci, mai chemat a săvirşi pe lume, după datina bună a înnain- 
taşilor săi, decit dinsul. Chiamă-l de unde zace, nu-l cruța, lovest2-] 
dacă se îndărătniceşte a dormi, ireacă-l cu zăpadă, zvirle-l în ger 
afară, strigă-i in urechi să nul mai îngăduiești să trindäveascä, si la 
urma urmei tot o să trebuiască să asculte de întețirea, de mus- 
trarea, de îndemnul tuturora si va ajunge — în locul unde va fi 
împins gi ţinut la mijlocul muncii şi în fafa primejoiei — „omul“, 

Acela, dragă frate, eşti — oricine ai fi și în orice rost — tu 
însuți. 


3 Februar 1917. 


Necunoscutii. 


Ce s'a văzut în această foaie, acele citeva linii de laudă, ames- 
tecată foarte adesa ori cu o critică nedreaptä, e fof ce s'a scris 
despre noi în cele mai cumplite momente ale vieţii noastre nafio- 
nale, supt cea mai grea amenintard a prezentului şi viitorului nostru. 
Cei mai multi sau margenit se facă prevederi asupra lucrurilor ce 
s'ar mai putea intimpla cu noi, atifia au socotit ce ar fi fost dacă 
am fi pornit în alt fel st in altă parte; ba cîte unul ni-a luat aspră 
socoteală pentru că n'avem ceiace ai săi chiar trebuiau să ne deie.... 

Am căulat cu lăcomie nesăţioasă sute si mii de ziare pe care 
am avut prilejul să le capăt: ziare prietene, ziare neutre, cu gindul 
că totuşi nu se poate înire atitea consideraţii strategice, critice şi 
“prevederi, se va găsi undeva și cîteva rînduri în care să fie vorba 


www.dacoromanica.ro 


104 Rézbole! nostra in note zilnice 


de însuşi acest popor care sa jertfit, de bogăţia lui prădată im 
așteptarea <reparaţiilor>, de cîmpiile lui spurcate de năvălitor, de 
satele lui albe, frumoase nimicite de biruitor, de miile şi miile de 
vieţi care s'au stins în lupta dreaptă, ca voinici, ori în nespusele- 
suferinti fisice, în zdrobirea de suflet şi umilinţa lungilor retrageri 
flămînde şi îngheţate. Un rînd, două, bunilor domni cari credeţi şi 
în umanitate, cum cetesc în alte articole, şi despre acest suflet af 
unei întregi naţiuni, care a pătimit pentru alţii de la începuturile 
viejii sale, care a stat răbdător să primească săgețile ce trebuiau 
să omoare pe alţii, care n'a agonisit nimic pentru ca alții să fie 
bogaţi, care a furat războiului veşnic cele citeva fărime scumpe ale 
culturii sale. Ceva despre ce a făcut şi ce face, ce a suferit şi 
ce sufere acest supus străjer al tuturor drepturilor străine, care 
Doarme in frig şi in ploaie pe pragul civilisatiei europene şi peste 
care dau întiiu toți cinii fläminzi, toți tilharii Drumurilor, 

Şi acel rind nu l-am găsit. Prin pustiul obisnuitelor telegrame, 
doar impresii răzlețe ale vre unui călător milos, care-şi aduce aminte, 
ca Olandesul de alaltäeri, că am avut şi noi clipele noastre de 
bucurie şi care se opreste un moment să cinte un psalm de recu- 
noastere la căpătăiul indurărilor noastre. Dar aşa numai ca turist, 
în numele său propriu. incolo, dintre alitia prieteni ce aveam în: 
zilele bune, nu s'a mișcat nimeni să apuce condeiul ca să vorbească 
despre noi, niciun învățat romanist, niciun istoric al locurilor răsă- 
ritene, — nimeni. Doar să fi fost aşa ceva la vreun Neamţ uitat 
de censura ferii sale, dar gazetele lor nu le cetesc. Si, dacă ag fi 
un Ungur, ştiţi ce aş face? După ce şi eu as fi constatat cum a 
fost primită în lumea largă tragedia romănească, răstignirea pentru 
Drept a unui popor fericit pănă atunci m'aş apuca, eu Maghiarul,— 
ca să arăt că nu degeaba au zis romanticii şi naivii că neamul mieu 
e cavaleresc—şi aş face o pemenire a faptelor şi simfirilor acestui 
meam învins, de să plângă şi pietrele cetind-o, 

Dar ziarele nemtesti nu vin, — şi, de altfel, slabă nădejde la 
. romanişti şi la erudilif istorici, cari au altă grijă decît a simţi în 
sufletul Jor ce trece prin sufletele acelora de cari s'a ocupat precisa, 
bine informata şi aşa de seaca lor ştiinţă. lar Ungur nu sînt pentru 
a salva reputafia de cavalerism a nafiel ungurești, Sint numai un 
biet Român care, la 1913, ajungind la Vrafa ca duşman şi văzână 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 19% 


statuia unui tînăr poet buigar care se jertfise pentru fara lui şi 
murise mäcelärit de Turci, propuneam să se depuie o coroană cu 
tricolor romănesc în semn de recunoaştere peniru vitejia nenoro- 
cită în sacrificiul suprem. 

Sint numai un biet Romin, si, privind Ia ce capătă toate 
«celelalte popoare amestecate în luptă: imnuri entusiaste, ca Franţa, 
duioase lacrimi zilnice, ca Belgia, omagii în nenorocire, ca Serbia, 
respectuase recunoașteri, ca Rusia, fie $i blăstămuri și urgisiri, ca 
Aliaţii crimei, mă gindesc cu melancolie— indignarea nu e un senti- 
ment ca pentru ziua de azi—că totuşi pentru noi a fost mai grea 
soarta care ne-a lăsat să fim: necunoscufil... 


3 Februar 1917 


O mai veche încercare 
austriacă de a ne anexa. 


intrun memoriu osebit vom arăta în ce împrejurări şi în ce 
torme revoluționarii unguri au încercat după 1859 să se folo- 
sească de fara si armata lui Cuza-Vodă peniru a desface de supt 
stăpinirea Austriei provinciile Coroanei Sfântului Stefan. 

Vom cerceta aici, după memoriile generalului La Marmora (Un 
polpiă di luce sugli evanti politici e militari det!’ anno 1866 ediția 
a 5-a, Florenţa 1873), în ce chip aceste negociaiii se leagă de acelea 
prin care Austriei i s'a oferit, pe aceiaşi vreme, în locul Veneilei 
Principatele Unite. 

Cind, în Januar 1861, La Marmora a fost trimis la Berlin 
pentru a stabili cel d'intăiu contact cu noul rege Wilhelm Liu, în 
Special cu privire la problema venețiană, Cavour începu cu scuse, 
faţă de acest Suveran, cunoscut ca duşman al agitaţiilor revolutio- 
nare, pentru «armele expediate din Genova (Ungurilor) şi seches- 
trate în porturile Principatelor moldo-valahe> (sic; p. 5). I se Jă- 
muria că ele fuseseră trimese de Unguri, de cunoscutul general 
Tarr, „căruia generalul Garibaldi i le dăruise în cursul dictaturii 
sale în cele Două Sicilii“, 

Despre aceste Principate nu s'a mai vorbit apoi nimic în cursul 
misiunii la Berlin a lui Marmora. italienii văzură însă cum afacerea 
Schleswig Holsteinului făcu din Austria aliata Prusiei pentru ca mai 


www.dacoromanica.ro 


106 Războin! nostra în note zilnice 


tărziu numai, aceiaşi afacere să le scoată în luptă una impotriva 
celeilalte, Ceasul unităţii italiene venise cu aceasta, 

Dar, încă de ia 26 Novembre 1864, generalul fiind acuma sef 
al Cabinetului italian, ambasadorul regal la Paris, Nigra, il ingtiinta 
că; după părerea Franciei, Austria n’ar vinde Veneţia, dar Drouyn 
de Lhuys, ministrul de Externe al lui Napoleon ai Ill-lea, «crede că 
poate în viitor se va putea învinge împotriva Austriei, dacă, în loc 
de bani, s'ar propune o schimbare de teritoriu> (p. 39). 

Era vorba de Principate. La Marmora nu împărtăşia în această 
privință încrederea lui Nigra si a Ministeriului care precedase pe 
al sau. „Puse proiectul la o parte“, 

Peste un an insă, Prusia făcea să se întrebe Ministeriul ita- 
lian, ce atitudine ar avea Italia în casul, probabil, al unui războiu 
între Prusia şi Austria“ (p. 41), La Marmora ceru asigurări şi făcu 
să atirne răspunsul său de disposifiile Impăratului Francesilor fafa 
de un asemenea razboiu. Indată după aceasta însă convenţia de la 
Gastein împăca pe cele dovă Puteri germane, spre marea indignare 
a Italiei. 


La Marmora se hotärî atunci să cumpere Veneţia. 

În 1865 se începeau negociafi clandestine între Italia şi Aus- 
tria, care nu voia nici măcar să-i recunoască existența politică, Era 
vorba de o împăcare plătiiă cu prețul Veneţiei şi al unui teritoriu 
tirolez mergind pănă la Isonzo, dar nu si mai departe, Intre ches- 
tiunile puse de trimesul secret era şi aceia care ne privea pe noi: 
«Poate că la Viena sint aplecati la o politică mai timidă“ — decit 
revanşa contra Prusiei şi reluarea vechiului rol în Confederalia ger- 
manică —„şi se gîndesc a mări Coroana Sfintului Stefan împin- 
gind-o pănă la limita extremă a malului sting dunărean“ (p. 47). 
La aceasta La Marmora răspundea că nu-şi poate lua angajamente 
peniru vitor, avind destul de lucru cu întărirea unităţii italiene, 
după care va căuta să dovedească tendinţele absolut conservative 
ale regatului, 


Încă din lanuar 1866, Metternich, ambasadorul austriac la 


Paris, vorbia lui Nigra, represintantul lui Victor Emanuel af II-lea, 
despre posibilitatea ca „anume împrejurări în Europa“, „să facă 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 107 


necesarä o modificare teritorială“, şi atunci „nu s'ar putea exclude 
a priori putinţa pentru Austria de a renunţa la Veneţia în schimb 
pentru alte compensaţii teritoriale“ (p, 71). 

In Mart, 1866, Bismark declara că se călcase convenţia de Ja 
Gastein si 14spingea oferta de mediafie engleză, cerând imperios 
Italiei să-i răspundă dacă ar declara războiu Austriei, imediat. 

Şi necontenit, în formele cele mai variate, dar toate insidioase, 
el propunea Italiei o legătură care, împingină-o în războiu pe dinsa 
întăiu, ar fi procurat Prusiei un mijloc mai simpatic de a intra în 
luptă ea însăşi. Trebui să se hotărască însă a lua asupra-si riscul 
deschiderii ostilităților 

In acest timp însă, după instrucţiile lui La Marmora, Italia, 
care nu era sigură că Prusia va merge dincolo de scopurile ei 
proprii, făcea să se întrebe la Paris dacă nu s'ar putea face schim- 
bul, avut în vedere mai de demult între Principatele romine şi 
‘Venetia. Ca argumente pentru Napoleon al III-lea, două: propune- 
rile de colaboratie războinică ale Prusiei şi apoi „revoluția din Prin- 
cipate“, — căderea prin complotul militar cunoscut, a lui Cuza” 
Vodă (p. 119). 

Avem răspunsul dat de Impăratul el însuşi lui Nigra: «Lovit 
de această ideie», el arată că „sar putea pune pe tapet la confe- 
rintä această propunere, dacă numai Austria nu sar arăta nefavo- 
abilă“, dar adăugia' «că privia tocmai ca foarte probabil retusul 
Austriei» (p. 119). 

Conferinţele de care e vorba, sînt acelea în care trebuia să 
se hotărască la Paris ce se va face cu noi după răsturnarea Dom- 
nului Unirii. 

Era în această nehotărîre şi sfiala acelui care la 1859 dăduse 
basele Romaniei moderne, de a se afinge din nou de opera sa 
pentru a o distruge? Era potrivirea instinctului de dreptate, revolta 
unui temperament nobil faţă de ideia de-a întrebuința un mijloc asa 
de meschin pentru ca să ajungă totuşi la un scop mai însemnat 
decît menţinerea Statului latin de la Dunăre: unitatea lialiei, de 
care-l lega doar si sîngele ? 

Nigra ei însuși, care nu era un diplomat de duzină, avu şi el 
asemenea scrupule. În acelaş raport din l-iu Mart 1866 el spune 
-că sperind să ajungă în piaţa Sfintului Marcu peste trei luni, i-ar 


www.dacoromanica.ro 


108 Războiul nostra în noie ziinice 


conveni mai bine „revendicarea Veneţiei prin alianța prusiană* şi 
incheie astiel: Dacă Puterile cred că trebuie să propuie o combi- 
nație care ar avea de resultat cesiunea Veneţiei fără răsboiu, so 
facă şi, de spre pariea ei. Italia o va primi Dar noi nu trebuie- 
să avem aparența de a jertfi Austriei Principatele (Ma noi non 
dobbiamo avere l'apparenza di Sacrificare all’Austria i Principatiz 
p. 120). 

Şi iată comentariul cu care, după câţiva ani, La Marmora 
însuşi întovărășeşte expunerea acestor negociatii: 

»Eu nu ştiu dacă există o artă cu care să se poată evita si 
aparenţa că ai voit ceiace ai propus; dar, dacă o astfel de artă 
există, deciar în ce mă privesie cănu am pentru dinsa nici aplecare, 
nici admiraţie. 

„Am văzut toldeauna, şi n aş putea-o repeta în destul, că lea- 
litatea şi sinceritatea sint cele mai bune chizeşii ale unei politice 
politice bune şi sănătoase. Şi să nu mi se zică de nimeni cum că 
la înşelăciunile şi încurcăturile altuia ai dreptul să opui înşelăciu- 
mie şi incurcäturile tale, de unde sa născut fristul proverb îrances: 
corsarului, corsar $i jumätate, 

»Precum civilisafia modernă a izbutit să curate mările de ori 
ce fel de piraterie, eu sper că nu e departe ziua in care se va 
izbuti să se purifice şi politica. Dacă nu se poate evita războiul, 
facă-se măcar in chip loial, cum loial l-am făcut noi în 1866; pentru 
care am şi putut inira după puţine luni la San-Marco fara a trece 
prin Principatele Dunărene și a încurca (sconvolgere) şi a compro- 
mite celelalte populaţii ale Dunării“ (p. 120) 

De altfel Anglia sfirsi prin refusul ei hotărit chinul constiin- 
telor delicate. La 17 Mart, Nigra raporta: „Împăratul, credincios 
făgăduelii ce mi-a făcut, a lucrat pe lingă Cabinetul engles ca să 
încerce a face să prevaleze combinaţia schimbului Principatelor cu 
Venetia. Din nenorocire Lord Clarendon s'a rostit în chip defavo- 
rabil. Pe de altă parte se pare că Austria nu vrea să știe de 
această combinație... Singura noastră speranță se reduce deci la un 
războiu în înţelegere cu Prusia“. (p. 121). 

Urmară, in April şi Maiu lungi negocieri, în cursul cărora 
Prusia încesrcă să scape de îndatorirea, sluată prin tratat solemn, 
de a ajuta italia, dacă Austria ar ataca-o. La Marmora, din parte-i 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 109 


reîusă să calce tratatul declarindu-se Italia neutră in casul unui 
războiu austro-prusian. La capătul lui Maiu Viena se gindia înna- 
inte de toate la marea răluială cu Prusia. Ea făcea silinti desperate 
pe lingă Napoleon al Lil-lea, care visa limitele vechi ale Franciei ia 
Rin. Şi, de odată, ea oieri, prin miilocirea Franciei; Italiei Venetia. 
dacă ea însăşi ar lua Silesia. 


Napoleon al Ill-lea voia un congres care ar fi lămurit lucru- 
rile fără războiu, Italia avind Venetia, Austria Silesia, Franţa Rinul, 
iar Prusia Schleswig-Hoisteinul şi citeva Principate germanice care 
i-ar conveni (P. 226). 

Această provincie smulsă odinioară de Frederic-cel-(Mare de 
la Maria-Teresa, ar fi îniocuit astfel ca obiect de compensație Prin- 
cipatele. Dar trebuia ceva si pentru acei biefi prinți germani scoşi 
din sdlasurile lor care <conveneau Prusiei». Şi atunci cetim cu 
uimire în raportul din 71 Maiu ai lui Nigra: „Prinţi germani depo- 
sedafi de Prusia (des princes germaniques déposédés par la Prusse} 
ar merge (iraient) în Principatele Dunărene“. Anglia însăşi de data 
aceasta nu se mai impotrivia. 

Să nu uităm că situația nu se consolidase aici și că dădusem 
lumii priveliștea scandaloasă a mişcării separatiste de la Tasi. 


Principele Carol izbutise însă să ajungă la București, peste 
cîteva zile. Bar Turria nu vroia să-l recunoască, și în Londra se 
ştia la 25 că ea va interveni în Principate (p. 251), dacă n'ar fi 
fost hotărită Franța să o împiedece (p. 251 şi 254). Atunci Bis- 
mark, care propunea să dea Franciei mai curind Belgia (p. 243), 
se gîndi iarăşi la o compensație în aceastălaltă parte. lată ce scria 
trimesul italian la Berlin, generalul Govone, despre intrevederea 
Yui cu Bismark, la 21 ale iunei: «Preşedintele Consiliului mi-a vorbit 
de chestia Principatelor Dunărene, ca de un nou element care ar 
putea face obiect de interese pentru Franţa. Dar n'am înţeles bine 
ideia contelui de Bismark şi nu m'am oprit ca să-i fac întrebări în 
această privință. Am reţinut numai declaraţia sa că Prințul de Ho- 
hezollern desertase (aveva disertate), ca să zic aşa, pentru a merge 
la Bucuresti; că Principatele se socotiau {si fenevano) desiul de 
tari ca să resiste unei intervenţii turceşti, dar că, în orice cas, dacă 


www.dacoromanica.ro 


110 Războiul nostru în note zilnice 


Principele ar fi izgonit Prusia n'ar avea nimic de obiectat“ (non 
atrebbe nulle a vederci). 

Rusia ea însăşi, care juca un mare rol în aceste încercări de 
mediatie, n'ar fi fost împotriva unci asemenea soluții. Căci iată ce 
scrie representantul italiei la Petersburg în ziua de 23 Maiu: „Cît 
despre Prinţul de Hohenzollern, Cabinetul rusesc e foarte contra- 
viat, dar pare că voiește să aştepte care va fi atitudinea conferinţei, 
afară numai că ar cerceta (saut 2 aviser) dacă celelalte Puteri 
tolerează această gravă călcare a tratatului, în care bănuieşte de- 
getul Franciei“ (p. 248), În această privință Prusia nu era aplecatä 
să mentie alt punct de vedere, şi, la 31, ambasadorul Italiei la 
Berlin scrie aşa: „Guvernul prusian era, de sigur, de conivenfä cu 
plecarea şi primirea Coroanei din partea Prințului de Hohenzollern; 
dar acum, cînd spera ca, cu ajutorul dorințelor populațiilor şi a 
faptului îndeplinit, Prinţul să se poată menținea, el va manevra asa 
încât să nu ciocneascä (heurter) politica Rusiei, pe care are cel mai 
mare interes să o menajeze“ (p. 260). 


Atunci, Austria rupse ori-ce putință de soluţie paşnică. €a arătă 
la 1-iu lunie, că e dispusă si ea pentru discuţia în congres, dar cu 
condiția, ridiculă, ca niciuna din Puterile ce ar lua parta la dinsul 
să nu realiseze vre-un cîştig teritorial, — atunci cînd fiecare din ele 
nu se gindia decit la aceasta! La 1-iu iunie Bismark declară, în 
sfirsit, că „trebuie să se isprăvească odată, cu orice pref“. Chiar şi 
Franța era de părere că <răspunsul Austriei face conferința impo- 
sibilă>. Rusia și Anglia aveau altă părere. <Congresul», scrie La 
Marmora, „era mort, si peste puţin era înmormîntat cu onorurile 
militare“. 

Noi nu mai eram interesați decit prin planul pruso-italian de 
a provoca o răscoală a Ungurilor contra Austriei, şi la 10 Maiu, 
generalul Klapka, aflätor la Bruxelles, amintea că mişcarea revolu- 
ționară maghiară „își are armele în Principate“ (p. 318) Ambasa- 
dorul Barral răspundea însă agenților de la Berlin ai emigrației că 
Italia <e destul de tare fără să facă apel la elementul unguresc» 
(p. 331). 

Din coniră se credea la Berlin că un atac italian prin Dal- 
mafia ar putea provoca o puternică mișcare a Ungurilor ca si a 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 411 


Siavilor şi ar ajuta înnaintarea trupelor prusiene spre Viena (p. 347). 
Ba chiar s’ar putea ca un „corp volant“ să intre din Silesia în 
părţile ungurești vecine. 


Şi aşa am scăpat noi atunci: de duşmani, de prieteni si mat 
ales de consecințele, care puleau să ni fie fatale, ale propriilor 
noastre greșeh“ 


4 Februar 1917, 


Sentimentele învingătorilor 


La încercări mari dar hotäritoare, supune războiul sufletele 
Oamenilor in deosebi, ca si al najilor în totalitatea lor! Si ferice 
de acel popor care în acest foc cumplit dovedeşte că aurul său mo- 
ral era fără amestec, . 

Germanii au biruit: aiurea si, acum în urmă, la noi. Acesta e 
un lucru care nu se poate tăgădui. Dar însemnătatea biruinfei nu 
stă, cum am mai spus aici, în faptul ei însuşi, ci în urmările pe 
care le produce. De mare pref sînt urmările maieriale, cînă te poţi 
întoarce cu întreg rodul biruintei — căci şi această sămănătură stro- 
pită cu singe are grindinile şi seceta ei, dar preţul cel mai mare 
il au urmările morale, dacă le poți scoate şi păstra 

Cu greu însă Germanii biruitori le vor putea aduce acasă, și 
aici acasă, de alifel, vor găsi mai multă amărăciune şi descurajare, 
mai multă ciudă pentru o socoteală negustorească ce n'a ieșit la 
capăt şi a mîncat și din capital, decît noblefa limpede a sufletului 
curäfit prin jeriia pe care dinainte ar fi stiut-o şi ar fi primit-o cu 
bucurie. 

Cetim zi de zi că gospodinele germane nu se împacă de loc 
cu variatiunile alimentare in jurul cartofilor putrezi şi cu himia in- 
genioasă a bucătăriei celei nouă. Ar lăsa din toată inima pe inva 
tatii cari au născocit o hrană ca aceasta să se sature ei singuri de 
dinsa. Şi, fiindcă poliţia crede altfel — căci poaie si mănîncă alifel 
— gâlceava e gata, şi bucuria în presa înţelegerii. 

Dar despre neajunsurile de hrană, să nu mai vorbim, că ne 
aude lumea şi n'avem nici himisti la îndămînă cu meşteșugui lor 
de a ne face să mincăm friptură de carton şi pine de surcele.. 


www.dacoromanica.ro 


142 Războiul! nostre în note zilaice 


Ce e în sufletul biruitorului soldat, ştiam prin scrisorile, prin 
carnetele lor, în Franţa. Păcat că la noi nu s'au căutat la prisioneri 
asemenea scrise și că nu s'au publicati! Poate unde e aşa de greu 
să faci măcar cit te-au învățat alţii că se poate face! Ceia ce nu 
împiedică însă că după războiu vom îi lipsiţi de o însemnată armă 
întru apărarea dreptului nostru si a onoarei noastre. 

Dar oştirile germane sînt întovărăşite, cum n'au fost ale noastre, 
de o mulțime de „doctori“ speciali, doctori de condeiu, bine înţeles, 
cari nu pretind a lecui pe nimeni. Ei îşi aleg impresiile, fac putintel 
stil în jurul lor, vorbind de mărimea armatei, de zgomotul tunurilor, 
de răpeziciunea margurilor și alte elemente simple ale musicei pa- 
triotice, si, ici şi colo, prin atita nisip retoric strecoară şi cite un 
grăunte de sămânță vie, dau ştiri reale, din care poţi folosi ceva. 

Si ce suflet se vede, Doamne, într'insele! 

Am räsfoit o sumă acuma chiar. Nimic din sentimentul de ură 
faţă de invins, acea ură care nu e un sentiment bun de sigur, dar 
un sentiment viz este, şi un sentiment inviordfor pentru alții. De 
ce ne-ar uri? Ce liam făcut noi ăstora, chiar dacă li-am deranjat 
putin interesele, atacind pe Ungurii aga de iubiţi — mai ales! — 
sufletului lor. 

Du este, iarăş, nimic din acel senliment de compătimire pe 
care suiletele creştine îl au pentru orice suierință, — şi ce grea a 
fost suferinta noastră! Nu mai vorbim de frumoasa simfire de res- 
pect cavaleresc faţă de acela care ţi-a stat duşman în faţă cu toate 
puterile trupului său, cu toată incordarea sufletului său şi pe care 
soarta, ori lucruri în afară de el, l-au impiedecat de a te răpune. 

Şă fi fost măcar jena, pe care o resimte orice om cu inima 
la locul ei cînd calcă un pdmiut asupra căruia mare niciun drepi, 
cînd tulbură în toată viaţa lor oameni inofensivi cari n’au ținut e 
armă, cari n'au lucrat la nici-o declaraţie de războiu si în ochii 
cărora lucesc încă lacrimi pentru fiii, fraţii, copii lor, căzuți pe cinm- 
pul de luptă. Par'că ai voi să te faci iertat prin blândeţă sicrutare, 
prin ajutorul de hrană, prin îngrijirea sănătăţii celor bolnavi, de toţi 
aceşti nevinovaţi O spune sincer: aşa a fost sentimentul noszru în 
Bulgaria la 1913. Seara cînd ne adunam, vorbiam fiecare de bol- 
navul căutat fără bani, de bătrirul mingiiat pentru pierderea lui, de 
tăcerea păstrată în cursul zilei pentru a nu supăra într'o odae de- 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 113 


parte pe femeia care plingea pentru soţul ei dispărut, de bomboa- 
nele, de banii împărțiți copiilor, cari alergau cu toţii în jurul nostru, 
ba veniau la chemarea noastră şi din fundul cimpului. Si în acest 
timp femeile erau ajutate la seceris de soldaţii noștri, cari-si între- 
rupeau o clipă marşul pentru a ridica în spinare povara prea grea 
pentru șalele batrinei cu feciorul la oaste. 

Aşa fac „doctorii“? Minunaţi că la noi sint biblioteci, cu cărți 
în mai multe limbi, că se întâlnesc femei mai inteligente decit ale 
lor, că ofițeri prinşi le spun èirz că pănă la sfârşit mai este, că si 
socialiştii li argumentează dreptatea războiului nostru, ei flecăresc 
încoto prosteşte despre iucruri fără însemnătate. Pare că ar face 
un foileion dintr'un oraș de băi, în care un doliu ar fi oprit balu- 
rile. lar cind au de spus şi ei ceva, batjocuresc sătucenele sărace, 
casele acoperite cu stuf, ferestile cu geamurile sparte, mosneagul şi 
nevasta cari, cu ochii rätäcifi de durere, privesc pe ostasul străin, 
gândindu-se la a! lor pe drumul de retragere Şi refrene miserabile 
din insuliele săsești cu „Wilde Walachei“ şi le amintesc şi au lipsa 
de gust de a le trimete publicului de acasă pentru a ride... 

Şi ştii, confrate „doctor“, de unde vine toată miseria de care 
faci haz? Vine de acolo că o mie de ani neam de neamul aces- 
tora, săracii, au muncit şi au singerat, necontenit în fata barbarului 
de care azi te slujesti contra lut ca să facă osinză neam de nea- 
mul tău acasă, în linişte şi pace... 

Îmi aduc aminte de vechiul Vodă Mihai, cel viu azi neconte- 
mii în sufletele noastre. A bătut pe Unguri, a luat Ardealul; mîndrui 
cardinal; domnul ferii, a perit. If aduc înnainte, mort, ucigașii lui, 
ciobanii secui. Şi a fost — aţi zice, „doctorilor“, — un rinjit în fafa 
biruitorului şi de pe buza Jui au căzut cuvinte de insultă? Nu, ci 
glasul aspru a zis atit; „Săracul popa!“. Si a poruncit să se facă 
mortului o îngropare de rege 

Invingători aceștia, cu vermina lor savantă de „doctori“ după 
dânșii ? Dar n'au sufletul pentru aceesta! Şi singur sufletul hotărăşte! 


4 Februar 1917. 


www.dacoromanica.ro 


114 Războlul posira în note ziinice 


Degenerarea rasei europene. 


Războiul produce biruinţi, cînd deo parte, cind de alta. Pro- 
duce, mai ales pentru Germani, ocupare si stoarcere de provincii, 
Produce glorie de gazetă şi literatură de ocasie, — din care, bagati 
însă de samă, — poesia lipsește. Dar, cind toate acestea vor trăi 
doar, mai mult sau putin, în cărțile bibliotecilor, el va fi pomenit, 
mai mult: înfățișat zi de zi prin alt mare gi teribil resultat al sau: 
degenerarea rasei europene. 

Să ne gindim numai la statistica pe care de curînd o publi- 
cam aici. Până acum, şase milioane de morţi. De trei ori pe atitia 
răniţi, în mare parte infirmi: ce copii vor putea să aibă aceştia şi 
cu ce muncă o să-i poată crește si tinea! Adäugiti cam tot pe 
atâţia, deci alte vre-o douăzeci de milioane, de bolnavi pe viaţă: 
ofticosi, reumatici, nevropati, pentru ca să vorbim numai de bolile 
cele mai obişnuite. 

Atitia sunt însă numai aceia pe care-i trimet oștile. Să ne 
uităm puţintel şi în societatea civilă. lată toți aceia cari au rämas 
fără sprijin şi cari se hrănesc — în unele ţări mai de loc — din 
mila publicului sau din subtirele ajutor at Statului, Să facem un loc 
şi celor pe cari această hrană nu-i face a-şi tămădui un suflet rănit 
pentru totăeauna prin pierderea îndrumată. Cu milioanele se vor 
număra toți aceştia cu trupul slăbit, cu mintea zguduită. Țineţi samă 
şi de răsunetul produs in sufletele care au pe cineva în luptă, de 
bătaia tunurilor, neconteniiă pe alocurea, de trei ani de zile. Tota- 
litatea celor mai nobile naţii rabdä de foame de atitea luni si hrana 
care te înşeală azi te va distruge mini prin urmările ei de debili: 
tare. Dacă mai ține citva timp această groaznică suierință, nu va 
mai îi în Germania un om în adevăr teziăr, afară de cercul res- 
trins al cîtorva privilegiați cari se ascund pentru a trăi altfel, 

Dar aceasta n'ajunge. O privire de conpătimire, — o nobiii 
iuncări începători si provocatori ai catastrofei, pe care ţineţi so 
ducefi pănă în fundul präpästiei —o privire asupra copiilor?! Asupra 
copiilor fläminzi, ingroziti, sălbătăciţi, cari cresc pentru bolile care 
mini îi vor nimici. $i, la întoarcerea părinților total storsi, alte mili- 
oane de copii se vor număra, cari de la naştere vor purta stigmatul 
anilor criminali ! 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA its 


Şi să încheiem cu provincile cucerite pentru a fi despoiate şi 
unde cuceritorul aşteaptă să vie din America pinea de toate zilele 
a cuceritului Să încheiem cu Belgia care-şi strînge dinţii pentru a 
nu urla de foame, cu Polonia unde cei hräniti cu cartofi singuri se 
umilă şi crapă zilnic cu miile, şi — se va zice mâni — cu biata 
Romănia aceasta... 

A vrut Wilhelm al II-lea Împărat şi Rege, ca numele lui să 
nu fle uitat în veci. Gloria aceasta va avea-o, neasămănată. Se va 
uita de Napoleon însuşi, pe care vor trebui să-l caute în cărți, dar 
de Wilhelm nu va putea să uite nimeni, căci îl vor vedea. În orice 
semn de decădere al rasei chemate a stăpini pentru întotdeauna 
omenirea vor vedea figura lui. 

Şi, cînd lumea-şi va da sama pe deplin de tot imensul rău 
pe care l-a facut trufia nebună a acestui om, că va arunca insufi- 
cienta tuturor poreclelor prin care înseamnă răutatea stäpinitorilor 
cari au adus nenorocirea asupra ferilor şi popoarelor, şi va găsi 
numai, pentru a însemna enormitatea crimei sale, numele aceluia 
care în fapta sa de omor împotriva fratelui ucidea jumătate din 
viitorul omenirii. Şi ca numele lui Cain ea va urmări de-a lungul 
secolelor blästämind umbra necontenit îugară şi fără de odihnă a 
aceluia pe care ai săi îl chemau Împăratul Wilhelm! 


4 Februar 1917 


Călătoria Principelui Carol în Rusia. 


De trei săptămâni Mostenitorul Tronului, intoväräsit de şeful 
Guvernului, se află în Rusia, și am primit necontenit știri despre 
ceia ce s'a petrecut în cursul acestei călătorii. Ea s'a întîmplat să 
fie în aceiași vreme cu acea conierință de la Petrograd care era 
menită sa complecteze hotărîrile luate cu putin înnainte de conte: 
rinta de la Roma, aşa încît aceste stiri, cu ceia ce spun şi cu ceia 
ce trebuie să se înțeleagă, sunt mai prețioase decît simplele amă- 
nunté, oricît de onorabile pentru țară, ale unei primiri binevoitoare. 

Principele a mers și pe front. A putut să vadă şi în alte puncte 
acea oştire rusească, admirabilă prin puterea ei de împotrivire, prin 
prin răbdarea ei fata de orice încercări, prin devotamentul ei nemar- 
ginit pentru părintele ei Împăratul şi pentru sfinta Patrie nemuri- 


www.dacoromanica.ro 


H6 Rézboiul nostru in note zilnice 


toare. A putuf să prindă mai bine uriașa putere ce se desface din 
aceste milioane care nu se vor clinti de la datorie până în ceasul 
victoriei. S'a fäcut prin această înviorătoare privelişte mai fare în 
a respinge calomniile interesate. care-şi suerä minciutile în urechea 
cui vrea şi cui nu vrea să le audă, 

In (Moscova, in Chiev, Principele Carol a putut să vadă si 
altă Rusie decit cea oficială; vechea Rusie milenară, strins legată 
de aşezămintele ei străbune, însufletitä de sentimentele care au 
străbătut zeci de generaţii, îndreptată prin desvoltarea fatalä a sfor- 
țărilor ei spre scopuri care pot întra numai, în caiculele noastre 
de viitor, ca lucruri, care neapărat vor trebui să se intimple. S'a 
putut convinge si mai bine care sunt părțile de nebiruită inspiraţie 
populară în direcţiile politice pe care oticialitatea le primeşte numai 
pentru a le servi, dar nu este în sfara să le inoveze, aşa, precum 
oficialitatea germană a produs într'o sfätuire de economişti de Stat 
şi de politiciani o Mitfeleuropa, o „Europă mijlocie“ de dominație 
şi exploatare care n'a trait un singur moment în sufletul popo- 
rului însuşi. 

Primul-ministru a întrat în contact cu oamenii cari astăzi ser- 
vesc şi represintă Rusia, şi pentru orice conducător politic aceste 
relaţii personale sunt de un imens folos, desväluindu-i acea inter- 
pretare necesară a scrisului, care fara cunoştinţa realitäfitor umane 
este imposibilă, 

Ceia ce s'a făcut însă prin aceasta pentru mai strinsele legături 
din viitor, firește neapărate, căci în anticamera germano-austriacă, 
nu poate căuia să se întoarcă, peste ruinele ferii sale, decât un 
nebun sau un desperat, nu ajunge. Va trebui si altceva decit această 
utilă călătorie, 

Vom trebui să mergem noi acolo, cu toții, și să aducem pe 
puternicii nostri prieteni, de azi şi de mine, la noi. Cine poate, va 
merge însuşi, cine nu, va găsi în profesorul, în conferenţiarul chemat 
anume %entru aceasta, în cartea poate chiar anume tradusă pentru 
noi în limba noastră, — în locul întimplătoarelor iraduceri francese 
pentru intelectuali, — mijlocul de a înlocui contactul direct. 

Va fi altiel de contact decit acela de azi, când Ruşii ostaşi 
se ailă în Romănia si Romini pribegi în Rusia. Cei dintăiu văd 
aamai drumul spre lupta lor și sunt prinşi intro legătură din care 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 117 


su se pot desface unul cite unul pentru a se apropia de noi; 
văzîndu-ne la suprafaţă, şi nu prin ce avem mai bun, nu ne supărăm 
peniru aprecierele nedrepte ale cutărui impresionist, care nu s'a îm- 
pärtäsit de însuși sufeletui nostru. Jar pribegii cari studiază în vre o 
Odesä internaţională; prețul otelurilor şi lista de bucate a restau- 
rantelor, nu pot prinde sufletuf rusesc, — între altele, pentru că n’att 
adus sufletul în care s'ar putea prinde acela. 

Cele două aaţii însă, care se văd astăzi, se vor cunoaşte mine. 
Si, oricît de mică ar fi naţia noastră faţă de vecinii nostri de la 
Răsărit, folosui va fi reciproc. Căci în cele unsprezece milioane- 
färimifate de soartă, ale poporului nostru este o personalitate pe 
care au făcut-o veacurile prin loviturile şi încercările lor si ea nu 
poate să întereseze duios pe orişicine. 

Va fi o mare bucurie pentru noi în ceasul cînd prin silintele 
noastre marele popor rusesc va fi recunoscut aceasta. 


5 Februar 1917. 
Lupii. 


Ticăloasă fiară e şi lupul! Vara se întundă în porumb la apro- 
pierea drumetului, fie şi un copil; îl gonesfi ca pe-un cine misel 
dintr'an singur tiohänit. larna însă, cînd tot cuprinsul e numai zăpadă 
albă, cînd drumurile se fac grele şi ajutorul nu poate răsări de 
ori unde, cînd viscolele închid zănle, ei se adună în ceată, şi atunci 
au curajul care li lipsia înnainte. Vai de cine li iese în cale, de 
eine trece prin apropierea locului lor de pîndă şi de petrecere! Ba 
chiar vai de acela dintre ei pe care l-a atins glontele drumetulut 
amenințat! Fraţii isi fac răpede socoteala că rănitul acela, lup cum 
este, oieră o hrană mai putin primejdioasă decît marele duşman, 
omul, care pănă la sfirsit ştie să se apere... 

Şi vremuri grele ca ale noastre, cu zări închise şi lipsa ajuto- 
rului obişnuit isi au — in contra oamenilor cinstiţi, aşa de multi, 
gi sus şi jos, cari nu li pot da de urmă totdeauna viclenilor aces- 
tora, — lupii. 

In mijlocul iipsei şi durerii tuturora il vezi räsärind schimbat, 
dar schimbat in bine. € mai roscovan si mai rotofeiu. Ce bine-} 
prinde blana nouă-nouţă, pe care în alte împrejarări nar fi avut 


www.dacoromanica.ro 


118 Războiul nostre in nole zilnice 


de unde s'o «cumpere»! Şi ochii îi sticlesc de un sat pe care înnainte 
nu putea să-l găsească în aceiaşi măsură. 

Crapă lumea de ger afară. Căruţe aduc ostaşi cari au degerat 
pe drumurile patriei nävälite și impufinate. Te sfiegti să te uiţi în 
feţele galbene ca de ceară ale bietilor flăcăi chemaţi la recrutare 
din Ținuturile ocupate. Reci căutături de năcaz zäcut se prind în 
ochii acelor femei sărace care au rămas fără sprijin în colțul lor 
introienit de mahala. Aierul e greu parecă de toată lăcuta suferință 
necontenitä a celor cari-l răsuilă. 

Prin mulţime trece automobilul, sania de lux a lupului. Aşa 
ceva n'a prins el niciodată. Bun lucru e și răsboiul pentru omul 
deştept! € aşa de mulțămit, încît uită si acea ipocrisie—un fel de 
bună cuviință a păcatului — care face pe cel cu greşala să caute 
a nu se deosebi [a înfăţişare de aceia chiar prin cari a ajuns să 
fie ce nu merita, şi înir'un chip care nu este iertat nimănuia, 

Supt ochii miei trec căruțele. Sint pline virf de saci mari şi 
mici, de sticle, de cutii şi cutiufe. Merg poate la un deposit public 
pentru ajutorul sărăcimii care nu-şi mai aduce aminte de anumite 
articole alimentate? Q nu! Ele cotesc ca să intre în cutare curte 
unde de mult, zi de zi, căraturile se urmează. Intelegeti ce s'a imtim- 
plat: şi aici a lucrat lupul... [aţi crede poate că toate aceste lucruri 
sînt mai ieftine decît de obiceiu, ba unele chiar, date fitnd însuşirile 
aceluia pe care-l vor hrăni, gratuite ? 

Aş înţelege, lupule, să-ţi cerci colții contra dușmanului. În toate 
ferile, lupi de războiu apar Ei cară, aiurea, din casele teritoriilor 
ocupate tot ce se poate căra fără să ai un drept și, mai ales, fara 
să ai o conştiinţă. Iti insusesti juvaiere, blănuri, haine, albituri, ba 
chiar, une ori, dormeuse şi perdele, fără a mai vorbi de vitele bune 
la gospodăria de-acasă. Aga au facut Prusienii în Franţa la 1870 
de li-a rămas acolo veşnică faima. Asa vor fi făcind domnii și stă. 
pânii noştri de azi în Muntenia năvălită. Urit păcat, care acopere 
de ruşine fără capăt numele unui popor întreg! Dar mai urit, mai 
hidos une ori, e obiceiul cellalt: de a despoia Vistieria imputinata 
a ferii tale, de a înşela pe şefii tăi, de a simula ceia ce nu ești 
— hrănindu-te, de pildă, bun civil bătrîn, de la o popotă de ofiţeri —, 
de a lua pinea din gura säracilor,— şi chiar a săracilor ostaşi,— 
pentru a-ți face depositul tău particular de iubitor şef de familie, 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 119 


de a-ți înzestra vizuina cu bucăți rupte din trupul singerat al fra- 
felui si tovarăşului tău, — lupule! 

Să le facem ceva, azi, lupilor, ar îi greu. E iarna, iarna lor, 
gi mavem cu ce face bătaia. Să-i privim cu luare aminte, să însemnăm 
drumul care duce la culcuşul lor. Va veni pe urmă primăvara şi se 
vor deschide cărările. li vom urmări măcar atunci pănă acolo, în 
fundul culcuşului. Si vor plăti! 


5 Februar, 1917. 


Machiavelul Maghiar 


Prin binevoitoarea mijlocire a foii pe care o susține armata 
austriacă, Reichspost, odinioară sprijinifoarea Rominilor, de cite ori, 
cu o căutătură duşmănoasă către Unguri, strigau: <Trăiască Austria» 
şi »Moroc bun Germanilor“, aflăm insfirgit veşti, dacă nu despre 
faptele şi suferintele Rominilor pe cari i-a lăsat în urmă retragerea 
soldaţilor noştri, măcar despre scrisul lor. 

Anume ziarul din Viena dă, în extras şi traducere, un articol 
vechiu acuma de aproape trei luni, al «Gazetei Transilvaniei», în 
care e vorba de cruzimile acelor „ucigași miserabili“, nedmni de 
numele de Romini, de coborirea din Roma, cari sînt Romini de 
dincoace; pretinşii liberatori, al căror jug <injositor» a fost suferit 
cu atîta stringere de inimă pănă în clipa cind au apărut iarăşi, 
—cu escorta germană cuvenită unor eroi care încă nu şi-au venit 
in fire—e<fiii Patnei». Atunci <hienele războiului» au luat-o la fugă 
hifinind din spinările lor strimbe, iar Rominilor celor adevăraţi nu 
li rămîne astăzi, în mijlocul bucuriei de cari sînt continu stäpinifi, 
să tăgădiască orice legături de singe cu aceste fiar efără vitejie 
şi nobletä. 

Aşa se scria deci în romăneşte supt vechiul fitlu glorios al „Gazetei 
Transilvaniei“, care aminteşte de anul 1848, de cea d întăiu ridicare 
de steaguri pentru libertatea și unitatea naţională precum şi de imnul 
nemuritor smuls de cele mai mari dureri şi de speranţele cele mai 
înnalte ale lui Andrei (Murășanu, cel mai vestit prin acest imn chiar, 
din seminfia sa, totdeauna nedespärtitä de credinţa, munca si jertia 
pentru acel ideal romănesc pe care recuperatorii Ardealului cred că 
kau nimicit odată cu călcarea profanatoare pe frumoasele plaiuri. 


www.dacoromanica.ro 


120 Războiul nostru în note ziinice 


muntene după un debut aşa de ‘frumos, din care simţi cum strigă 
şi pofta omorului de frate, setea unui Cain mişel, care, neputind 
iovi însuşi, îndeamnă pe altul să verse răzbunător, un singe care 
e şi al său, ce va îi mai fi venit! In ce crescendo admirabil se 
va fi desvoltat nobila simfire, cu adevărat vrednicä de armnia romină 
a graiului nostru, care se imbraca în vesmintul de <patriotică> indig- 
mare al acestor rinduri! Ni se zbirleşte pe spinare asprul păr sur 
nouă, hienelor, în ultimul culcuş pe care ni l-au lăsat vinătorii de Hare. 

Numai cit aceste cuvinte nu înseamnă decîi decit o contribuţie 
ia dosarele ce se vor face pentru Curtea Marţială în momentul cînd 
se va rosti din nou în biserica din Schei rugăciunea întru sănătatea 
Regelui Ferdinand. Sint un moment din crima naţională a doi-trei 
indivizi — îi bănuim cine sint—, cari vor plăti cum merită să pla- 
tească aceia, mai ticăloşi decit desertorii de la o armată,—desertorii 
şi insultătorii neamului lor, însuşi. Salva plutonului de executare 
wa fi răspunsul, mai scurt și mai energic decit provocarea,— afară 
numai de viteazul administrator al <miserabililor> nu va merge, în 
ceasul socotelilor din urmă, al socotelilor celor mari prin vre-o 
Budapesté cfräteascä» pentru a şi adinci studiile asupra caracterelor 
deosebitoare ale Rominului celui adevărat şi asupra puiului de Roman, 
aşa cum el l-a înțeles gi l-a voit. 

Dar cine a luat pe această putredä otreapă umană, l-a curätit 
de imundiciile sălaşurilor sale obişnuite şi, despaduchindu-! de urmele 
wiefii sale de toate zilele, i-a aşezat în cămăruța brașoveană unde 
au scris Muräseni şi atifia alți Romini de treabă, peniru a spune 
aceste lucruri demne de dinsul, acela fintea ceva mat mult decât 
încă un incident rusinos într'o viață perdutä. El voia să deie ilusia 
unei declarații obşteşti a Rominilor ardeleni, să exploateze această 
declaraţie prin toată presa maghiară și germană, care-i sta la dispo- 
sitie s'o răspândească în lumea largă la neutri, la prietenii noştri 
chiar, între cari sunt încă naivi cari mai cred în nobleta cavalerească 
a Ungurilor şi ar dori ca aceşii slugoi din ambiţie şi ură ai germa- 
nismului, pe cari-] urăsc de o potrivă, să fie crufafi la marea osindä. 
Si mai trăgea nădejde încă de un lucru: să facă atmosferä în tara 
chiar, între Românii de peste munți, să-i suggestioneze, vezi dura- 
neata, în semnul patriotismului maghiar cu care înțelege a resolvi 
el chestia romănească. 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 12t 


Numai cit sistemul e vechiu si patentat ca prost de cel putin 
zece brevete din tot atitea jeri. in Austria sînt pline arhivele de 
constatarea faimoaselor lui resultate. în toate limbile naţionale vorbite 
de <popoarele> ei s'au insultat tot aşa de scirbos aceste popoare 
ele însele. D. profesor Gheorghe Alexics de la Pesta s'a distins ant 
de zile pe acest teren, dar tot nu l-apututbirui pe fratele Moldovan 
Gergely de la Cluj; am îi nedrepti dacă am uita excelenta foaie 
Deșteptarea din Braşov, a unui om Cum se cade care se cheamă 
profesorul Vlaicu. Ieri încă, pe cînd <ţeranii> din Suceava impu- 
neau lui Vodă Ferdinand să nu calce cumva în moşia lui $tefan-cel- 
Mare, care a fost un excelent birocrat de la Czernowitz, precum se 
ştie, gazeia din Suceava ne spăla cum e mai rău, de şi eram încă neutri. 

Conform cu toată această practică și în ce ne privește, ne 
puteam aştepta după «Gazeta Transilvaniei> in care räsunau can- 
tecile de bucurie ale ostaşilor noştri şi cele d'intăiu rugăciuni ros- 
tite tare, în biserici, pe străzi, în piețe de acei cari o mie de ani 
n'au fost stăpini pe soarta lor, să avem ¢Gazeta Transilvaniei» a 
izgonitorului de <hiene> din moştenirea lui stăpînu-sâu... 

Dar tocmai acest lung şir de precedente arată ce se culege 
cu asemenea procedări: la ai tăi înşii, pe care nuvi poţi înşela, un 
zimbet de ironie, la publicul internaţional, pe care nu-l poţi minţi 
o indiferență complectă, iar la aceia al căror suflet, călit în ura de 
veacuri si luminat o clipă de raza ce nu se poate uita, indignarea 
şi revolta. 

E tot aga de adevărat cit de adevărată şi mare e deose- 
birea între Machiavelul, lumină de înţelepciune, care a trait in 
cancelariile Florenței, şi între falşul Machieval, care se tireste, me- 
nindu-şi în blăstemele, lui chiar sfirsitul prin temnifile şi supt spin- 
zurătorile Ardealului din 1916. 


6 Februar 1917, 
Aurel Ponovict 
Foaia <România> ni se spune să îi aflat din Geneva moartea 
lui Aurel Popowci Întru cit e adevărată această ştire, pe care 0 d0- 


rim călduros să fie desmințită, se va şti la timp. Deocamndată ves- 
tea ni recheamă în minte figura acestui om neobișnuil. 


www.dacoromanica.ro 


122 Războiul nosira în note zilnice 


Căci neobişnuit îl stim şi în marea forță impunătoare a tru- 
pului si a sufletului său ca şi în robusta lui credință că imposibilul 
poate îi totui adus pe pämini, şi în munca şi în lupta sa neîntrerupte 
ca şi în speranţele si ilusiile de care niciodată nu sa putui despărţi, 
crezând, în generosifatea romantică a sufletului său, că afirmațiile 
singure, făcute, repetate, strigate cu desperatä inviersunare sînt în 
Stare să creeze si faptele, care au obiceiul să vie singure, ori de le 
cheamă cineva ori de nu le voiește nimeni, 

Nu un om de discuţie, capabil de ascultare, de acceptare, de 
toleranță şi curtenie, ci un tiran cumplit al convingerilor sale, Ele ti 
făceau impresia că vin de aiurea prin el, robif lor de Ja cea d'intäiu 
ideie care i-a răsărit în minte, că-l zbuciumă și-l aruncă în creşterea 
lor tumultuoasă, care n'avea nevoie de fința lui decit pentru a se 
rosti omeneşte față de oamenii ceilalţi, cu acel funet de glas, înăbu- 
sitor al celei d'infäiu silabe a răspunsului, care cădea asupra-ti 
catind a te nimici fisiceste. Cumplit bărbat! Dar nu prin el însuşi, 
prin personalitatea lui, pe care ai fi putut-o descoperi si pe alte 
terenuri şi ai fi fost în stare s'o reconstituesti ca s’o înţelegi ci numaj 
prin această zdrobitoare impunere a aceluiaşi şir de idei. Nu numai 
asupra Rominilor lui, ori asupra străinilor cu cari a venit în atin- 
gere, se exercita feribila constringere de a zice aşa si nu aiffel 
dar şi asupra cărților pe care el le cetise pentru a scoate argu- 
meniele în favoarea tesei sale. Ce zic: cetise; cuvintul frebuie să 
fie: cifase! Le chemase cu putere de procuror, le cercetase cu 
asprimea judecătorului de instrucție, te condamnase a spune ce voia el. 

Nicio exagerare nu-l inspdiminta pentru a „dovedi“ si mai 
bine că soluţia tui singură poate, trebuie să fie primită, Doar era 
exagerarea însăși, în talie, în glas, în scris în viață! Nu o caldă 
exagerare meridională, în ochii căreia ride uneori o irorie care te 
împacă o clipă cu orice brutalitate de pănă atunci, ci o rece exa- 
gerare de avalanşă norditä, crescută prin toată ghiata si piatra 
care se prinde, în rostogolire, de ghiafa și piatră primitivă. Vai de 
grădinile înflorite, de micufele case pline de copii, de dumbrăvile 
aromite de tineri iubiri, care se găsesc în vale! 

Monstruasa tesa a lui Houston Stewart Chamberlain: că orice 
e bun în omenire frebuei să fie german, că Rafael, Michel-Angelo, 
toată lumea geniilor italiene creatoare sînt de rasă germanică, pre- 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 125 


cum dovedeşte o suvité de păr blond, un zmbet de azur în ochi, 
ori un poetic nume teoutonic la mamă, la bunică, a găsit la Aurel 
Popovici, nu un sprijinitor, ci un fanatic. A crezut în ea mai mult 
decît proorocul Mohammed în soliile arhanghelului Gavriil, pentru 
care a pus lumea supt sabie pe vre-o mie de ani. De Romani nu 
mai avea nevoie, autorul vestitei „Replice“, odată ce toată lumea 
ştia că de la Roma venim; dar trebuia ca Duhul Sfint să fi vorbit 
nemteste Apostolilor în ziua de Dumineca Mare, trebuia ceva ca 
această enormitate pentru ca toate neamurile să exclame *Groes- 
&sterreich>, Austria Mare. 

EI a apărat acest ideal de bună şi veșnică Austrie Mare, l-a 
representat. Era parcă însuşi această mare Austrie, vorbină romă- 
nește cu suflet nemtesc şi bägind cu buzduganul „ideile sănătoase“ 
în capetele sfarimate pentrucă zăboviseră o clipă a striga: , Trätascä 
tata nostru Împăratul“. Toată masivitatea absolutistă a monstrului 
îmbrăcat în pilea popoarelor jupuite anume pentru aceasta era întru- 
chipată în trupul şi faţa, în visul şi scrisul, în glasul şi pasul lui. 

lar azi fantoma uriaşe a minciunii celei mari a viitorului se 
cufunda in nimicnice. Austria Mare, — săraca Austrie.., ,Publicisti® 
de la Frankfurt se cred chemaţi să-i croiască pentru mini cămaşa 
de forță in numele Majestății Sale prusiene. 

Şi atunci omul care se deprinsese a nu trăi pentru altceva 
s'a naruit. Ceiace rămăsese după acesta din Aurel Popovici ar fi murit 
acum, Şi anume în colțul de Sviţeră unde-l exilase, cu ameninţări de 
spinzurătoare, Austria care nu poate fi mare. 

Pacat! Orice mare credință sfinfeste sufletul prin care a trecut. 
Şi e un exemplu pentru oameni, şi în aceste vremuri pline de 
cameleoni dibaci și de actori politici cu haine pestrife, ca și 
matele lor adesea, omul care a aparţinut, pănă la absurd, dar şi 
pănă la moarte, unei singure idei. 


6 Februar 1917. 
Binefacerile germanilor. 
Germanii şi-au pus în minte să arate lumii că, orice s'ar spune 


despre dinsii şi, mai ales, orice s'ar fi spus, ei sint totuși <cultu- 
rali> şi în afară de strălucita lor organisalie şi de perfecta stăpt- 


www.dacoromanica.ro 


124 Războiul nostra in noie zilnice 


nire a elementelor materiale care se află în orice civilisatie, dar a 
căror sumă nu formează nicio civilisalie. 

Si de aiurea se semnalează o imblinzire, un etalagiu de ,po- 
iiteță“, sfortäri care duc măcar la acea <obsecviosilate» cu care trufaşul 
cînd e silit, înlocuieşte politefa cea adevărată, care, de şi se ex 
primă prin gesturi şi cuvinte, tot numai de la inimă vine. Are parte 
şi Belgia de așa ceva. Lipseste populaţiei mincarea, supt ochii sok 
datilor împărăteşti, aşa de bine nutriți pentru aşa de frumoasa 
slujbă ce ei o fac? Pling copiii de foame, se istovesc bolnavii, cer- 
gesc femeile ai căror bărbaţi au fost surguniff cu decret ta o fabrică 
din cutare localitate germană necunoscută ? N'are-a face! O ming? 
iere o pot găsi în faptul că sentinelele.care păzesc nafia, nu numai 
că au o față asa de sănătoasă, dar au primit ordin ca la vederea 
oricării dureri să-și räschire obrăgiorii pentru a schiță un zimbet 
teutonic consolator! 

Da, «politicosi>, deci <obsecvioşi»>. Mai mult chiar: sacrul sol- 
dat german permite acestei vermine belgiene care n'a putut învinge 
să fie, ea nepolilicoasă față de dinsul, să-i cinte supt nas cutare 
versuri in care <Împăratul păcii» are un ușor profil de asasin, să 
strige injurii din mijlocul turmei minate spre trenurile pentru expor- 
dul de lucrători, să-i dea cite-un chiont infundat, ba chiar—supremă 
insultă ?—să-i arate, purtat în triumf, aclamat, ridicat sus ca o cruce 
a lui Constantin, „în semnul căreia se învinge“, steagul cu trei 
colori al Belgiei libere si neatirnate. 

Ce voiti, oamenii au o reputaţie de refăcut. Li sa spus acum 
trei ani că pot să-şi strice reputaţia fără nicio teamă, căci aşa ceva 
nu mai are pref. S'au executat. Acuma se vede la Berlin că totuşi 
are pret. S'o puie la loc! Si se străduiesc oamenii cum pot, uitind 
un lucru: că reputaţia ţi-o strici singur, dar pentru a reface trebuie 
Si consimfimintul celor cari nu pot uita. 

Totuși aceasta spălătură generală de tot sîngele nevinovat, de 
toate murdăriile abusurilor şi esceselor e neapărată. Doar spre pace 
înțeleg a merge aceia cari şi-au greşit lovitura contra celei ma 
märete şi mai fecunde păci de care s'a bucurat vre-odată lumea. 
Cînd strigă din traşeia unde nu se mai poate trai; <Kamerad», cum 
spunea o foaie francesă, nu sînt ei oare datori să arăle că toată 
“cruzimea si brutalitatea de pănă acum erau, nu firea lor însăşi — 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 125 


—— iii ===> 


ferească Dumnezeu! —, ci numai un punci de program, după care 
vine altui, — dacă voifi chiar o dulce pasioralä cu solo de flaut, 
de să pungă şi oaspeţii unei grădini de aclimatatie. S'o execute 
Bulgarul, care e rural! 

In atita bunătate care izvorăşte gilgiind din blajinul sutiet ger- 
manic nu putem fi uitaţi. E drept că vre-o cîteva luni am fost tra- 
taţi ca o «Valahie sălbetecă>, o Wilde Walachei, față de păcatele 
de necredinfä ale căreia se impune tradiționala hirurgie bulgărească 
si turcească (de alji sălbateci decît de Bulgaro-Turci nu dispun Ger- 
manii fiindcă li s'au luat coloniile), Dar acum s'a isprävit cel putin 
cit se caută pacea pe calea persuasivă a submarinelor. Crima a 
devenit maritima; pe uscat suntem acuma frați, de şi îndărătnicii 
din înţelegere nu vreau încă s'o recunoască. Atunci iată că Vaiahia 
a devenit „Rumânien“, vechea clientă modestă care venia cea d'in- 
tăiu ia prăvălie, dădea banii cei mai mulți pe maria cea mai proastă 
si multämia, pe de-asupra, pentru favoarea ce i sa facut 

Pana si calea telegrafiei fără fir se întrebuințează pentru a 
dovedi lumii că dominația germană aici e o mare binefacere. Se 
dau şi amănunte, convingătoare. Cutare oraş, Buzăul, Focşanii, are 
de două, de frei ori mai multa paturi în spitale. Serviciul în ele s'a 
îmbunătăţit. Despăducherea se face în chip superior. Specialişti ger- 
mani au alergat, şi încă mai vin. Oamenii au aflat întăia oară ce e 
radiografia şi alte descoperiri moderne. Hrana curge din bielşug; 
doar în fiecare Căcaină a izvorit lapte din care beau nemţii cu grămada... 

Si, zău e păcat ca o nație a cării vitejie e netăgăduită şi al 
cării devotament orb e fara exemplu, se face de ris cu asemenea 
presintare de circumstanţe atenuate pentru încălcarea şi ruina unui 
bun popor mic care-şi caută numai dreptatea, fie ea si pe calea, 
sever opriiă, Bremerhaven-Bagdad! 

Aceleaşi comunicate recunosc că şi Crucea Roşie Romina are 
partea ef în aceste „binefaceri“. Nu vom căuta ce sens politic si 
personal poate să aibă acest adaus, complementar şi mai ales com- 
plimentar. Vorba e că stdpinul nostru spune în fond aga: fi-am luat 
tot si din aceia li-am dat si lor ceva. Ceia ce credem că era şi 
neapărat: doar trebuie ca bestia valahă să-ți muncească azi şi mine 
să-ţi cumpere mărfurile | 

Ce binefaceri a primit sufletul îndurerat, inima rănită a fraților 


www.dacoromanica.ro 


126 R&zboful nostru in note zilnice 


nostri nu mai vorbim. Poate vre-o gazetă ca aceia de Ja Brașov, 
de care vorbiam ieri, scriind despre «miserabilul> şi «<hienele> ce 
suntem azi pentru cei ce plâng gindindu-se [a noi, cum și noi gin- 
dindu-ne Ja ei plingem. 

Ba nu, zău, la sfirsitul războiului, cînd minile pline de singe 
pănă ’n cot vor scrie teorii supfiri pe netedă hirtie albă, nar fi 
bine ca Germanii, în revisuirea, neapărată, a unei morale care altfel 
li-ar striga crima din fiecare pagină, să facă un capitol adiţional 
despre binefaceri, cu exemple luate din Ardealul liberat şi din România 
miluifa? 


7 Februar 1917. 


Nu cu speranţe... 


Ai început un lucru. Te-ai închinat lui. Singurul scop pe care-l 
vezi e acela care încunună opera. Între el şi tine s'a stabilit o abso- 
luiă şi măreaţă intimitate, care nu îngăduie niciun amestec. Numai 
aşa se poate ajunge la capăt, 

In operele păcii ca şi în opera de războiu. lar; când războiul 
nu e o uriaşe tirnuială sîngeroasă pentru a face să treacă mai multe 
nenorocite capete omeneşti de la un domn şi stăpîn la altul, cum 
Sa crezut de la Asurbanipal din Asiria pănă la Wilhelm J. R.—Impe- 
rator, Rex pe latinegte, de şi, de mult, ar trebui să fie nobilele ini- 
tiale germanice care li corespund: Kaiser, Kânig: K. K.—, atunci 
şi mai mult frebuie să se închidă toată munca şi toată cugetarea, 
care şi ea trebuie să fie exclusiv, o muncă pentru războiu, în ser- 
virea scopului unic şi permanent. 

Dar iată că marea lingusitoare Speranţa, cea mai primejdioasă 
din zine, găsește mijlocul să înlăture toate sentinelele şi să cinte 
ilusii poetice, fabule romantice la urechea acelora cari au datoria de 
a fi numai asprii soldaţi ai realităţii, ai acelei realităţi de care dis- 
pun ei, dispun sigur şi imediat, 

Se luptă pe viață şi pe moarte cele două frinturi în care s'a 
rupt omenirea si care nu se pot tirgui şi nu pot cădea Ia învoială, 
căci e în joc toată soarta lumii care va îi de acum înnainte. Chestia 
este dacă mai avem rostul să trăim în libertate ori trebuie să ni 
facem grumazii pentru jug şi în jug, cu ochii la pämint, să ni crestem 


www.dacoromanica.ro 


D. IORGA 127 


şi copiii pentru a nu fi aşa de nenorocifi ca aceia cari supt căiciiul 
străinului își aduc aminte azi de tot ce au cetit, de ce au învăţat, 
şi sint chinuifi de grozava întrebare. atunci cum se poate ca noi 
să suferim aceasta ? 

Un singur lucru se cere, în aceste condiţii. Pentru ca să avem 
singura biruință posibilă, biruința întreagă, să ne dăm întregi silin- 
telor prin care o urmărim. 

Speranţa zice însă; nu! Cité vreme se luptau numai Franţa, 
Anglia, Rusia, ea arată către Italia neutră şi soptia: să intervie ea 
şi totui se va sfârşi, căci prin Alpii iulieni e drumul Vienii, precum 
Napoleon-cel-Mare a dovedit-o. Ea a intervenit sa luptat onest, 
stăruitor. Se ajungea de sigur, şi la Viena, dacă, fără aminare, toată 
lumea se dădea toată pentru biruinfä. Dar speranţa era acolo ca 
s'o împiedece: vedeţi Bulgaria; dacă ar fi cu noi, Sar tăia calea 
Constantinopolei. Dar Bulgaria a intervenit în sensul cellalt. O, cit 
era de necesară, imediat, sforfarea supremă! Dar nu; dacă Speranţa 
ştie o cale mai sigură.. Romănia, aceia are grine multe şi petroliu 
nesiirşit. Dacă sar putea cîştiga ea, Bulgaria piere de armă gi blocul 
central, de foame. A intervenit Romănia si a făcut — ce putea. Un 
strigat de desilusie s'a ridicat contra... Romăniei. Dar lucrul nu e 
iremebiabil, spune Speranţa, Să declare numai războiu Statele-Unite 
şi Germania va fi zdrobitä măcar prin efectul... moral. Şi noi... îl 
aşteptăm încă, în vremea păstrată acţiunii fiecăruia, ne întrerupt, la 
locul său, gindindu-se la alţii numai pentru a-i ajuta mai bine prin 
opera sa proprie, 

O, de sar curma odată cu toate iluşiile! Să între în războiu 
odată toţi neutrii, obiecte de speranță si de speranță zădarnică! Să 
între unde vreau, în tabăra noastră ori şi în cealaltă! Danesi, Olan- 
desi, Suedesi, Norvegieni, Spanioli, fie şi Chinesi, la cari am ajuns 
să plasăm o parte din aşteptările noastre! Să vie şi Elveţia la rand 
cu cele trei naţiuni ale sale! Să „între“ şi America-de-Sud, şi Oceania, 
şi toate planetele locuite! 

Si atunci cu siguranţă, uşa speranţelor fiind închisă la spate, 
luptătorii Dreptului, pe cari nimic nu-i va distra şi adormi, vor da 
asaltul cel mare pentru a isprăvi prin biruința deplină acest cumplit 
chin al omenirii. 

7 Februar 1947. 


www.dacoromanica.ro 


128 Războlsl nostre in note zilnice 


Rasa. 


Rindurile pe eare ni lea adus ofițerul M. R. Sturoza m'au 
mișcat adinc. lată deci în tara unde atită tineret a putut să se 
„aranjeze“ potrivit cu talentele sale— mai ales familiare sisociale—, iată 
un bătrin de septezeci gi doi de ani—mai cetifi odată: septezeci şi doi care, 
fără să-i fi cerut nimeni aceasta, fără să fi putut gîndi a i-o cere, 
se presintä, liniştit şi decis, la regimentul pe carel:a părăsit nu mai 
de curînd decit în 1877, care solicită favoarea şi onoarea de a fi 
primit din nou în vechiul lui rang de sergent si, la cea d'ntäiu mare 
ciocnire cu duşmanul, primejdia de moarte fiind numai vădită, dar 
de neînlăturat, acel care-şi reclamă dreptul de a cădea cel d'intäiu 
e mosneagul. Şi moare acolo aparind brazda,—bătrinul fiu cinstit 
al ferii lui nemuritoare! 

E o pagină eroică din acelea pe care cu greu le-ar putea 
infatiga naţiuni a căror vitejie s'a cîntat mai mult decit a noastră, 
© icoană de märetie războinică pe care copiii trebuie s'o găsească 
de acum înnainte în cărțile cele nouă, care-i vor învăța, —nu să 
evită greutatea glorioasă de a fi oameni, ci să caute, necontent, într'o 
nobilă pornire de ambilie, a fi, cît mai mult şi cit mai bine oameni. 

De sigur că asemenea exemple folosesc Nepotul batrinului gi 
povestitorul emoționat al sacrificiului său ni-ar putea spune însă 
dacă acela a răscolit prin multe cărți înnainte de a fi aşa cum a 
fost. Eu ag crede că nu era un mare cărturar. Ori că n'a făcut 
fapta lui pentru că se lămurise îndelung asupra faptei altora şi pri. 
mise modelul dela dinsa, Nici el singur n’ar fi fost în stare să ni 
spue de ce şi-a luat hotărîrea şi moartea lui frumosä nu figura în 
niciun program teoretic al învăţăturii lui. De fa sine au venit foate, 
cînd s'au atins, scdparind eroism, aceste două mari lucruri, si tari; 
momentul suprem şi rasa lui. 

Da, rasa. Se crede, de obiceiu, că e un fel de datorie, întro 
ţară democratică,— şi sint oameni care afirmă că noi am fost până 
acum o ţară democratică —să nu crezi în rasă. Si într'un anume fel de a 
tnfatisa rasa nu cred nici eu, ferească Dumnezeu ! Nu s'a găsit oare 
un cuconăşel de politica şi de gazetă care a spus limpede şi linistit 
din fundul canapelei, innaintea atitor oameni de treabă cari muncesc, 
că el are ,aphtudini moștenite“ şi, aga fund, este, cu tot neamul 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 129 


lui, ce trăeşte şi va trăi, un fel de boier din mila lui Dumnezeu? 

Aşa nu, cu voia marelui demnitar cu drept de moştenire, care 
ar trebui să găsească o numire de prefect în primele sale pelinci 
pentru ca la cel d'intăiu cuvînt pe care-i va rosti să fie recunoscut 
ca ilustru orator. Dar rasa este, nu numai unul din marile adevä- 
ruri, dar şi una din marile binecuvinfäri în viata unei societăți, 
prin toată comoara de bună cuviință înnăscută, de splendidă modestie, 
de pasiune în a fi de folos, de superb despref fafa de acele dureri 
şi de moarte în fafa cărora omul de rînd tremură adesea. 

Si ce bine venite sunt clipe ca acestea de azi! Mai întăiu, 
pentru a recunoaşte si a îngusta după cuviinţă o aristrocrafie, sus. 
Orice clasă privilegiată se formează neapărat în jurul unui adevăr: 
de singe, de merite, de glorie, de onoare, Pe urmă însă vine ames- 
tecul, încet, dibaciu, — aşa de dibaciu încît doar genealogistul de 
mai poate recunoaşte, Căci numele însuşi nu înseamnă alt ceva decât 
că în acea familie a fost cîndva un bărbat care avea tot dreptul 
să-l poarte. In colo, fel de fel de inrudiri şi incuscriri, de prietenii, 
de tovărăşii, în acea necontenită acäfare ambițioasă care suie pe 
bogătaş, pe funcţionarul înnalt, pe aventurier, pe îndrăsneţul şarlatan 
pe strălucitorul om de lume, pe străinul îmbulzicios alături de 
nobilul cel mai autentic, sus, la locul care se vede. 

In timp obişnuit nici nu se cunosc unul de altul. Vine însă 
momentul suprem, clipa decisivă, ca astăzi. Alegerea se va face 
imediat, fulgerător. In fata boierasilor gătiţi cari privesc războiul cu 
telescopul va răsări dintr’un colţ de ţară moşneagul de septezeci şi 
doi de ani, uitat de toată lumea, pentru ca să arăte cum se moare 
pentru ţară și la virsta sa, ba chiar mai frumos decit in tinerefa. 

<Vitejia>, a- spus poetul eroismului, «nu aşteaptă numărul 
anilor>, De sigur, dar, cînd sunt prea multi anii, ea desprefuieste 
să-i numere. 

Şi astiel intro societate unde privilegiul ocupă atita loc, Gloria 
mai înseamnă la 1916, ceasul sublimei sforfari spre biruinta şi intre- 
gire, pe un Golescu, un Carp... Şi se opreşte, 

Dar ea are cu miile alte nume de însemnat. Sint ale ostaşi- 
lor smerifi si dirji pe cari iau trimes satele. Deci, va spune <demo: 


www.dacoromanica.ro 


130 Războiul nostru în note zilnice 


cratul», cu zoologia lui politică, unde totuşi ar încăpea concepţia 
rasef, — nu e rasa! 

Ba tocmai este. 

Căci rasa înseamnă creșterea din generație în generație a 
oamenilor cari nu s'au despărțit nici odată, prin înrudire sau emi- 
grare, prin schimbare de singe sau de iocuinfä, din acelaşi mediu 
moral. Şi poate fi oare o mai absolută continuitate materială si 
morală, o transmisiune mai sigură, de viaţă fisică şi sufletească, 
decit a feranului? 

Şi de aici, şi la dinsul, spontaneitatea şi simplicitatea isprăvii 
ce face şi a sacrificiului pe care-l aduce. 

Slava războiului, cit de crunt, care, cu o siguranţă desavirsita, 
ştiinţifică, ne-a pus în stare să cunoaştem în ceia ce se numia sus 
şi jos cari sunt oamenii de cari dispunem pentru viitorul pe care 
trebuie să ni-l pregătim, — poate şi pentru ceilalţi, dar numai 
prin aceștia ! 

8 Februar 1917. 


Directorul sănătăţii publice. 


in bunele schimbări care s'au facut în timpul din urmă este 
una care va bucura pe oricine s'a gindit serios la lucrul care este 
de făcut şi la însuşirile persoanei căreia i s'a încredințat. € vorba 
de acel directorat al sănătăţii publice care s'a creat pentru d-rul 
I, Cantacuzino. 

Una din grijile mari pentru mine trebuie să fie în adevăr 
această sănătate a naţiunii. Şi nu e vorba numai să smulgem din 
ghiarele bolilor molipsitoare, să desmeticim din zăpăceala ucigasä 
a suferințelor şi privafiunilor de tot felul miile de soldaţi şi de 
recruți cari aşteaptă cu desperare bunul aier primăvăratec. Nici să 
cruțăm pe cele citeva elemente orăşeneşti care nu se vor supune 
îndemnului de a pleca în Rusia si prea mult legaţi de acest pămînt 
vor căuta ca, rămiind, să-i fie de acel veşnic si real ajutor care 
face pe cineva neexilabil. S'au dat cele cinci sute de mii ca să 
fie — poate pentru întăia oară — priveliștea sănătoasă a unui las 
curat, cum se pare că lau dorit şi acei ce l-au aşezat in acest 
minunat mediu de dealuri înnalte şi curente vii. Bine s'a făcut şi 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 131 


după ce vom vedea fapta îndeplinită, cu şi mai multă inimă vom 
spune, a doua oară: bine s'a făcut! 

Dar grija sănătăţii publice înseamnă aitceva decit lupta cu 
bolile de azi, cărora nu li pasă de frig, cu bolile de mini, care 
aşteaptă supt zăpada albă ce se murdäreste. Inseamna crearea—şi 
prin legi care nu sînt numai regulamentele sanitare şi care nu 
Sint chiar în rîndul întăiu regulamentele sanifare—a acelei Romănii 
sănătoase, care, trebuie s'o spunem, ni-a lipsit in momentul de incer- 
care,—prefacind prea adesea retrageri pe care oamenii mai zdra- 
veni le-ar fi făcut relativ ușor, în nenorociri ireparabiie. Căci resis- 
fența feranuiui nostru nu e o dogmă medicală, ci numai, prea 
adese ori, o miserabilă sursă socială. 

Credem că d-rul Cantacuzino na înţeles a-şi mărgeni direc: 
toratul său sanitar la greul moment de astăzi. După dinsul va veni, 
între alte datorii de refacere națională, şi aceia a refacerii fisice, 
care va împiedeca femeile de a se chinui nouă luni de zile pentru 
cioclii de prunci şi care va pune stavilă bolilor orăşeneşti pe care 
soldații le aduc pentru a nenoroci sate întregi, dar mai ales care 
va da feranului nostru facea hrană sănătoasă pe care dintre toti 
Jocuitorii Romăniei n'o are tocmai el, cel ce 04 hrana tuturora. 

Va fi un mare sacrificiu pentru învățatul entusiast în cerce- 
tările sale, devotat ştiinţei pe care fanatic o iubeşte. Puţini o ştiu 
în de ajuns. Dar viaţa întreagă a doctorului loan Cantacuzino a 
fost un sacrificiu. El începe odată cu întăia lui tinerefä. Studentul, 
cercetătorul de laboratoriu a făcut bucuros ideilor democratice de 
care a fost si este însufleţit jertfa rosturilor sale boiereşti de tot 
felul — doar şi Domni au voit să fie ai lui! — si a veniturilor 
sale din care numai cine n'a cerut, învocînă un scop nobil, de aju- 
toare a poporului fara drepturi, nu s'a împărtăşit. Pentru a îi între 
cei de neamul său, încă aşa de inapoiati — şi mai ales în ce pri- 
veste ştiinţa lui —, el şi-a părăsit admirabilul mediu parisian, legä- 
"turile sale francese, obisnuinta cu o societate străină, care-l putea 
reclamă ca al ei. 

Dar atita n'ajunge. Se ştie că d-rul Cantacuzino a refusat, ca 
schimbarea de guvern — vai, aceasta determină schimbări şi în 
domeniul sanitar! — locul de direclor al Serviciului Sanitar, pe 
care-] avuse, lăsând în locul său pe colaboratorul care acuma, mi 


www.dacoromanica.ro 


132 Războlul nostru în note zilnice 


se pare, se găsește încă în Germania. Motivul nu e cunoscut însă 
multora cari au putut crede în oboseală, în desgustul pentru munca 
administrativă. Eu îl aud însă vorbind în laboratoriul său: Mai am 
câțiva ani de activitate ştiinţifică; urmăresc studiile mele despre 
scarlatină. Am făcut calculele mele: îmi ajunge timpul numai bine. 
Dar nu pot desface din el pentru nimic alta. 

Si, de la începutul războiului, a tot desfăcut, în loc să-şi aducă 
aminte ce bune laboratorii sunt în Paris. Far astăzi iea asupră-şi 
sarcina cea mai grea poate pe care o poate lua în Romănia cineva 
care nu este comandantul ostirifor. 

Îi urăm să ni dea mîne Romănia cea sănătoasă fisiceşte. Pentru 
rest, se vor găsi oameni! 


8 Februar 1917 


Prisonierii. 


Dacă ar fi facut cineva o carte de învățătură pentru Germa- 
nia, — responsabilă şi pentru aliatele ei, pe care le conduce — 
pentru ca ea însăşi să lucreze împotriva intereselor ei, ridicind pe 
toată lumea împotrivă-i şi stricind orice prilej prin care ar fi putut 
să dreagă, într'o măsură oarecare măcar, răul pe care şi l-a făcut, 
n'ar fi fost în stare să recomande mijloace mai potrivite decît acelea 
pe care oficialitatea germană singură le descopere pentru a se dăuna 
şi a se compromite. 

Ar fi doar de ajuns să amintim acest sistem ciudat de a <isprăvi 
răsboiul» cît mai răpede prin cele mai sălbatece crime fără a tinea 
samă de un lucru: prin aceasta, chiar de s'ar admite imposibilitatea 
că se poate dobindi frafaful, dar pacea, aceia nu o va avea nici- 
odată națiunea care a lovit, fără alegere de arme si călcînd in 
picioare orice invoieli internationale, orice practice omeneşti, pe 
fiecare neam aproape — chiar pe neutri, cari tac de frică, — în 
ce aveau mai preţios ca interes material şi în ce aveau, ca mîndrie, 
mai sfint. 

La dreptul vorbină, nu Germanii sînt aceia cari au stabilit 
ştiinţa sufletului omenesc, dar, oricum, ei au lucrat mult pentru 
lămurirea şi îmbogățirea ei. Totuşi în lume nu s’ar fi găsit mai 
nerozi psihologi decît aceia cari, doctori în filosofie cei mai multi— 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 133 


cînd nu sînt militari cu şcoli superioare de ast 6 CORNE Ger- 
mania de astăzi. 

Una din marile greşeli pe care, într'un viitor îndelung, le va 
pläli scump țara care n’a găsit calea pentru a fi primită ca una din 
cele d'intăiu ale lumii, de cele ce rămîneau tolusi de o samă cu 
dinsa, va fi şi fratamentul prisonierilor. 

Sint foarte delicafi Germanii în ce-i priveşte pe dingii ca pri 
sonieri. Francesii s'au plins totdeauna de aroganta ofițerilor, pe care 
s'au mulțămit so primească zimbind. Pas să fi facut altfel: presa 
germană stătea [a pîndă. Ucigaşi de civili fără apărare, de bieti copii 
nevinovaţi, pingäritori de femei, incendiatori, cit voiţi, dar, fiindcă au 
făcut-o din ordin, toate onorurile executorului de Stat, călăului cu 
misiune specială. I s'a întimplat odată, în Franţa, unei biete călu- 
gärife nervoase, pe care o turbaseră urletele de zi si noapte ale 
durerii omeneşti, să atingă «cu un şervet» obrazul cutărui rănit ger- 
man care striga si el aceiaşi suferință; altfel spun superiorii ei, 
femeie bună şi miloasă, aducind servicii apreciabile. Îndată deli- 
cata Germanie s'a cutremurat: un prisonier, un rănit, un om care 
sufere! Staţia Nauen a făcut să se mişte aierul in cele patru părți 
ale lumii, ca să se stie ce infamie a putut face „sora“ Cutare. 

Aliaţii au însă şi ei un dosar. Au descoperit regulamentul german 
de pedepse pentru prisonierii cari <nu se poartă bine», şi sînt în 
stăpînirea amănuntelor de aplicare. Le-au dat, după o comunicaţie 
aeriană, şi foile noastre: nafia care, pentru păcate mici, îşi leagă 
pe chiar soidaţii ei de copac cu ochii la soare, trebuie să găsească 
ceva mai grozav pentru duşmanul aga de mult urit. Şi iată c'a ajuns 
pănă la groapa de supliciu, în care biefii oameni sînt päräsifi asprimii 
gerului de iarnă, 

»€s ist nicht wahr“, „nu e adevărat“, a fost răspunsul. Dar, 
de cînd au scris această formulă supt protestarea profesorilor de 
Universitate şi a invätatilor, gata să se jure pe ce au mai scump, 
afară de respectul pentru adevăr pe care-l represintă prin însăşi 
proiesia şi chemarea lor, că nimeni nu s'a atins de catedrala de la 
Reims, de atunci stim că aceste cuvinte înseamnă cu totul altceva. 

Acuma iată şi bietul Haralamb Toma al nostru, A lupiat in 
Ardeal, l-au prins lingă Braşov, l-au dus la Medias, l-au purtat cîtă 


www.dacoromanica.ro 


134 Razboiul nostru in note zilnice 


ti: i de mare Tara Ungurenscă şi Nemţească pe acela care păstrase 
în ochi groaza privelistilor cu ofițeri răniţi, orbiti, schingiuiţi, cînd 
aşteptau ca fie şi duşmanul să-i ajute în durerea lor. L-or îi des- 
brăcat şi descălțat, cum avem sigură veste din Muntenia, unde, la 
Brăila, fac așa şi cu populaţia civilă, de şi o mînă pe urmă, contra 
oricărui drept, să li facă trangee la Siretu. Mincare nu e pentru 
dinşii decît farimitura ce rămîna de la masa altora,—pe cind naivii 
de noi oprim pe stradă prisonierul mai palid ca să-l întrebăm cum 
a fost hrănit şi miloase cocoane li dau mîncărică bună în gură ca 
la puii de vrabie, prin spitale. Şi Haralamb Toma a căutat să facă 
din ultimile lui puteri, şanţuri în Tirolul inghefat, pănă ce, Ja urmă, 
biată zdreantä omenească, s'a tirit în tabăra italiană, unde n'a fost 
în stare la început să cricnească o vorbă, pentru a-şi desluşi apoi 
această grozavă poveste. 

Dar bine, Germania şi cei trei Crai de la Răsărit umblă după 
pace. Oricum, nu cred să fi avind de gînd a decreta războiul per- 
manent, de şi, mai an, zicea că e pregătită şi pentru aşa ceva, 
Pacea — aceasta înseamnă industria, comerţul, afacerile, Ucigaşul şi 
despoietorul de azi va fi zimbitorul agent de plasare de mini, cu 
l4difa de probe călătorind din otel în otel. Şi acela cu care va voi 
să facă afacerile va fi doar în atitea casuri prisonierul de ieri, — 
acela pe care l-ai desculţat, l-ai desbräcat, l-ai pus la munca siinică, 
l-ai băgat în groapă. Cu ce obraz te mai infäfigezi înnaintea lui? 

Şi era aşa de uşor, cu tot ce cuprinde admirabil acea mare 
Germanie, cu munca ei grămădită de veacuri şi îndoită în cincizeci 
de ani, cu <colosaleie> ei opere de clădire, cu buna ei rînduială 
perfectă, cu netägäduitele însuşiri, neasemänate, ale vietei ei mate- 
riale, să prefacä presenta pe luni şi ani de zile a miilor de prisonieri 
într'un fel de demonstraţie practică a puterilor ei de civilisatie, fie 
şi intr'un sens care înlătură prea mult sufletul... 

Dar pentru aceasta nu trebuie să-i pui în groapă şi tiebuie 
să li dai atita îmbrăcăminte şi hrană ca să înțeleagă şi ei ce se 
petrece supt ochii lor! 


9 Februar 1917. 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 135 


Să respectăm pe 
aproapele nostru! 


Între păcatele noastre, pe care va trebui să le îndreptăm, nea- 
-părat şi cit de iute, nu socot să fie altul mai greu, mai pricinuitor 
de rele, distrugind toată voia bună, toată dorinţa de a folosi aliora 
Si ferii, decit vechea datină — nici orientală n'aş zice, ci curat figä- 
nească, urma unei ruşinoase robii, — a insultării, la orice nemul- 
tumire, a celui mai mic decit tine, şi, putin dacă nu se pleacă asa 
cum îl voeşii, lovitura, ghiontul, palma, pumnul. 

Asupra onoarei cuiva n'are nimeni niciun drept, asupra părții 
sfinte din lăuntrul lui, Dacă prin brutalitäfi repetate ai ajuns a o 
nimici la un om, care poate să te asculte apoi, între insulte şi palme, 
ca un cine care nu mai miriie supt lovituri, ai ucis un suflet, si 
nu Ştiu dacă aceasta nu e o crimă deopotrivă cu uciderea trupului. 
Sint şi de aceia care au ucis la minie, fara conștiință, trupul celor 
ce este aproapele lor, dar fără conştiinţă, fără punerea în practică 
a unui îndelungat sistem de violență nu poți să nimicesti sufletul, 

Nici cînd nu e îngăduit aşa ceva. Ar îi trebuit ca în fara unde 
răul era aga de rdspindit să se fi facut o lege specială, în care 
pedeapsa — pe care judecătorul, din părtenire fafa de cei ce sint 
de sama lui, să n'o poată înlătura — să atingă fără zăbavă pe 
vinovat. Nici forme, nici cheltuială, nici apeluri. Constatare şi repre- 
siune, cea mai aspră, Doar aşa ceva s'a făcut în America, unde strin- 
gindu-se lume din toate părțile, cu tot felul de apucături, Amer:- 
canul de rasa veche, întemeietorul şi apărătorul 3intru început al 
libertăţii n'a vrut ca onoarea lui să fie expusă la batjocurile oricărui 
venetic ticălos abia coborit din corabie. Acolo cine-i fi, faci frumos 
temuifa dacă ţi-o veni potta să te legi de cinstea cuiva, fie şi numai 
prin vorbă. 

Dar insulta, lovitura față de cel mic şi fără apărare innaintea 
ta, neîngăduite pănă acum, sînt astăzi adevărate crime. 

Sufletele se cer, conştiente, demne, mindre. Numai ele te pot 
face să porţi o luptă ca aceasta, jertfind tot ceia ce e plăcerea și 
mulțămirea vieţii. Şi cel din urmă soldat — un suilet împărătesc 
irebuie să aibă, întocmai ca al Domnului şi Regelui său. Niciodată 


www.dacoromanica.ro 


136 Razboiul nostru in note zilnice 


nu s'a cerui mai mult oricui să fie chip al lui Dumnezeu pe pămînt. 
Şi tu, nemernicule, care adesea nu ţi-ai putea da samă cum de ai 
ajuns unde esti, arunci batjocura si împarti lovitura fratelui tău de 
la care se cere tot ce poate da o ființă omenească? Căci se văd 
zilnic civili insultind şi lovind de la adăpostul lor luptători de ieri 
sau de mine. 

Luptători de ieri... Ştii tu care sudui şi baţi prin ce a trecut 
omul pe care-l ai înnaintea ta şi al cărui nume măcar nu-l cunoşti? 
L-a cruțat oare moartea ca să cadă supt lașa ta jignire? Si, chiar 
dacă n'a fost soldat, ştii tu prin ce dureri a trecut moşneagul care 
poate şi-a pierdut copilul, pribeagul care lasă în urmă agonisita 
unei vieţi întregi în sama Turcului, Bulgarului, Ungurului, Neam- 
tului, veniţi de pe unde dracul şi-a înțercat copiii, seful de familie 
despărţit de ai săi care poartă în inimă atita dor si atita jale, co- 
pilul rămas sărac de fafa ori și femeia care nu mai are un sprijin 
pe lume? Stii ce jertfă ai înnaintea {a si în fiinfa acelui singur 
om cifi viteji insulfi, cifi morți lovesti peste obraz? 

Pun această întrebare înnaintea conştiinţei tale, oricine ai fi. 
Urgia răspunsului ei să te urmărească! 

lar celorlalţi, fraților nostri romini, cari trebuie să ne iubim; 
citi si cum sîntem, frafeste li spun în folosul fratilor: pază bună la 
vorbă si la fapta voastră, Să respectăm pe aproapele nostru! 


9 Februar 1917 
Functionari... 


O societate omenească poate să se fie si să biruiască astăzi 
în lupta cumplită ce s'a deschis între feri şi neamuri şi care va 
ținea si după încheiarea păcii, mult timp încă după închierea păcii, 
printr'o singură şi mare însuşire: fiecare din aceia cari 0 alcătuiesc 
să fie om, în adevăr om Viu, si cî? se poate mai mult! om. 

Odată şiiu că nu era aşa. Şi credea cineva că nu-şi face niciun 
rău — din potrivă! —, că nu face niciun rău acelora în mijlocul 
cărora trăiește dacă nu e om în deplinul—si asa de greul—inteles 
al cuvîntului. Fiecare căuta să se crufe de atingeriie aspre ale vieții, 
să-şi facă ziduri de cetate împotriva ei, de să n'ajungă la dingul 
nimic din furtunile și amenintările realității. Si pe copii şi-i creştea 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 137 


O See 


aşa, pe fete ca şi pe băeţi. Să nu rabde ei ce-ai rabdat tu, să nu 
treacă ei prin ce fita fost dat fie să treci, s'o ducă mai bine fara 
să fi infruntat nimic. De aceia jertiele cele mari în creşterea lor, 
de ai fi fost În stare să cheltuesti şi ultimul ban numai să-i aperi 
de asalturile vieţii, fără a te gindi că îi faci astfel cel mai mare 
rău, căci singura fericire şi singura putere este viafa, cu tot ce e 
bun si, tot aşa, cu tot ce e rău întrînsa şi că, odată nu-ți dă ea 
o lovitură, fără să-ți răsplătească däruindu-fi mijlocul de a fi mai 
tare faţă de alte lovituri ce pot veni. 

În dorința aceasta de „a se asigura“, de „a se aranja“, de 
„a se plasă“, de „a-şi face o carieră“, dacă fetele erau aşezate cu 
zestri mari Ja bărbaţi cari, de cele mai multe ori, le iubiau tocmai 
de aceia, băieţii erau minati, inir’o lume ca a moastră, spre func- 
tionarism. 

Popor mic, cu forfe puţine, şi acelea încă neindesiulator des- 
voltate. Boieri, sus, abia pe jumătate trezifi din somnul ietacurilor 
cu divane moi; ferani jos, abia, ori nici pe jumătate desmeticiti din 
toropeala apăsării şi a mizeriei. Atita era natia O nobilime de 
cavaleri fără astimpăr, căutînd duşmanul in cele patru colfuri ale 
zării, nu se afla; nici o inielectualitate frămîntată de idei îndrăzneţe, 
dorind infocat să schimbe toate in spre bine, prin cea mai invier- 
şunată luptă pentru libertate; nici-o negustorime care să taie dru- 
murile Europei în căutarea cistigului, ori o muncitorime industrială 
cu sufletul ofelit de lupta zilnică împotriva asprei materii rebele; la 
noi, în sfîrșit, nu se aşezaseră săteni de colonisafie, deprinşi, ca 
Englesii din America, să cerceteze păduri neumblate, pustiuri pline 
de duşmani înnainte de a infige cei patru ferusi ai colibei. 

Aiurea erau acestea, toate sau o parte numai din ele. La înce: 
putul veacului trecut un om mare şi un om strasnic a visat să dom- 
nească el şi neam de neamul lui cu atotputernicia pe care lui, i se 
întimplase să i-o dea geniul. Biruitorul Napoleon I-fu, care era si- 
gur că nu se poate găsi cap mai bun decit al lui, din mila lui Dum- 
nezeu care la făcut așa, a căutat, cum oare să nirâneze mai bine 
toate puterile acelea care sar fi putut ridica, dacă nu împotriva lui, 
măcar împotriva urmasului mai slab. Atunci a creat functionarismul. 

Pana atunci făceai o slujbă după datina veche. O tăceai din 
timp in timp, nu totdeauna. Rostul nu fi se hotaria prin Siujbă, ci 


www.dacoromanica.ro 


138 Războiul nostru in note zilnice 


prin ce aveai, de fa început, pe lîngă dinsa. Nu te lăudai cu dinsa 
mai mult. Alături de dinsa aveai ideile tale, legăturile tale, plăcerile 
tale şi activitatea ta. Erai un om, un om întreg, care găsiai vreme 
pentru o funcție, şi adesea numai pentru că erai chemat ia dinsa, 
pentru cd-ji plăcea să cauţi de dinsa 

Napoleon a zis: nu; aceasta e periculos. Omul îmi scapă; 
trebuie să creez un neom care să fie al mieu. Si a facut funcţionarul 
pentru o funcfie, scoala pentru functionar şi socieiatea întreagă a 
pus-o supt ordinile lui. Un imens ordin cavaleresc —o, cit de puțin 
cavaleresc! — al formei, al hirtiei mizgilite a fost creat astiel, şi 
nici cele mai grele lanţuri şi lacăte de fier n'au ţinut la temniţă mili 
oanele de oameni ca aceste coli de hirtie nesfirsite ale formei admi- 
nistrative. | 

Si le-am primit si noi. In ceas rau le am primit! 

Si ce era viu încă în noi sa distrus, răpede, intr'o generaţie. 
Acolo unde orice boier, orice mazil, proprietar de pămînt înnainte 
de toate, putea primi o carte domnească pentru a merge, fără plată, 
să îndeplinească un rost: de judecată, de hotărnicie, de suprave- 
ghere a unei lucrări publice, acolo unde orice om putea fi un func- 
fionar, un funcționar gratuit după priceperea lui şi cu toată cinstea, 
căci răspundea față de Vodă el însuşi, care vorbise către <credin- 
ciosul jui» Cutare,—omul a fost pus de-o parte, funcţionarul de alta, 
şi anume: deasupra celui d’intäiu, de care era deosebit cu totul 
lui tot. 

Uitaţi-vă numai la dinsul, la domnia sa domnul funcționar între 
dosarele sale de toate zilele, De multe ori era făcut să fie un om 
harnic, bun, folositor, plin de iniţiativă şi de tragere de inimă De 
la şcoală însă, care numai funcţionari trebuie sa deie, că de aceia 
este si creaiă—şcoală primară, şcoală secundară, şcoală superi- 
oară—, începe a fi amputat, împuţinai. Se face cu calitajile lui 
înnăscute cum face grădinarul de parc frances „Ludovic al XIV-lea“ 
cu puterea îndrăzneață a ramurilor care cresc şi caută a se întinde; 
foarfeca îi 64 forma voită şi i-o reface necontenit ca un <fason» 
de păr sau de barbă. El ştie pe ce drum merge si spre ce loc: 
acel tron de zădărnicie, care e biroul şi despre care i se spune ca 
e lucrul cel mai însemnat din lume. Leafa si ceva zesire, a fost 
dealul. Atifia adaugă: ce mai pică, si este cine să-i învețe. Odată 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 139 


instalat, viata lui se stinge încetul pe încetul; singele i se face cer. 
neală, trupul pare că se înnobilează în hirtie. Dosar ambulant, cu 
orariu fix, el ajunge, după ce sa sustras vieţii prin funcţie, să se 
sustragă funcţiei prin chiul. O, marele, sfintul chiul, care-ţi 04 
răgazul partidei de table la cafenea, al cetirii tuturor gazetelor şi 
al tărăboiului cu familia, ai rămas singurul ideal al atitor mii de 
oameni, menifi pentru altceva. Si ei sunt <sarea pămîntului», «stilpii 
societății»... 

Vine o vreme aga de grozavă ca acea de acum. Oameni, 
oameni, se cere pe toate cărările. Oameni pentru luptă şi suferinta. 
Oameni pentru orice, pentru ce e mai rău și mai greu. Oameni 
cari să scoată apă din stîncă si griu din nisip. Forfe neodihnite 
care să se poată apuca de orice lucru și să-l ducă la capăt Ochi 
de foc, braţe de fier! 

Şi-i cei cui? Socieiäfii funcţionarilor... 

Să vreie, nu mai pot. L-a diformat pregătirea şi ocupaţia. Nu-si 
pot ieși din tormă. Nu pot ridica de jos pe cel căzut dacă n'au 
„hîrtie în regulă“. Nu-şi cunosc fratele dacă mare „bilet de iden- 
titate“. Ce inutili sunt, Doamne, şi fiind aşa de mulţi, ce nenorociti 
şi pentru dinsii, pentru ai lor de acasă! 

Şi atunci se impune fatal, în locul splendidei soluții: radioasa 
muncă a tuturora, cealaită soluție, marea osindä a societăţii para- 
lisate de functionarismul orb, olog, ciung, netrebnic: evacuarea cu 
ieafa luată pe trei luni înnainte! 

lată ce a făcut din noi sistemul. 


tf Februar 1917. 
Omul cel vechiu. 


Este şi lume care, în nemultämirea ei aga de firească, săvâr- 
şeşte greşeala de a căuta ca vinovat pe cutare si pe cutare. Dacă 
l-ai înlătura, dacă l-ai pedepsi, ai îndrepta toate; aşa măcar sa-[ 
vorbeşti de rău, şi tot ai facut ceva. Doar de pe vremea Evreilor 
celor vechi cari făceau pe un biet fap să li primească toate paca 
tele și-l izgoniau în pustiu, ca să ramtie ei curafi, acesta e sistemul 
ce se impune mai uşor unei lumi vinovate, 

Mai este şi altul, ceva mai inteligent—și zgomotos şi el, cri- 


www.dacoromanica.ro 


140 Războiul nostru în note zilnice 


ticant, agitat nevoe mare. Ține discursuri la cafenea, blastămă pe 
stradă, trimete scrisori anonime. Pentru dinsul răul vine dintr’aceia 
că este o categorie socială, o clasă vinovată. Aceleia să i se facă 
sfârșitul, şi toate vor merge bine. „Ciocoii, dom'le!.. Las’ co să 
vadă ei pe urmă.“ 

Dar eu aş recomanda cetățeanului care <pune fara la cale» 
şi mă lămureşte prin scrisorile lui anonime ce aş avea și eu de 
făcut pentru a salva fara, un al treilea sistem. E ceva mai greu 
decit celelalte, dar e mai bun, E si mai practic, fiindcă-l poți începe 
de Ia tine însuţi, mai ciocoiu de cum crezi, fiindcă aga de mult 
ai fi Urut să fii si tu unul dintre ciocoii cu cari te lupfi. („Cio- 
coiu“ înseamnă acesta: ori ce om care nu ajunge prin muncă, nu 
se fine prin muncă si n’are dragoste pentru muncă, dar umblă tehuiu 
pe toaie cărările si potecile păcatului după toate bunurile vieții; 
asta s'o ştii dela mine, ciocoiu tu însuţi cari nu incapi de ceilalţi 
ciocoi !) 

Sistemul mieu e acesta: să lepădăm pe <omui cel vechiu>, dus- 
manul nostru cel grozav, acela care ne urmăreşte in războiu şi care 
amenință să rămiie lîngă noi si în pacea viitoare, care nu cere mai 
puțină trudă şi mai mici jertfe decît războiul însuşi, 

Şă-l urmărim şi să-l distrugem pe miserabilul acela, să | scoa- 
tem şi din colțul cel mai tăinuit al suiletului fiecăruia, căci e şiret 
fără margini şi se face la loc din cea din urmă farimifa. Nu vrea 
să dea nimic de la el si caută totul de la alfii. E leneș defi cir- 
neste nasul. Mincinos e şi slugarnic, dar e si Spornic la frasä şi 
truiaş mai dihai decît un Impärat. Nu încape de altul şi toate mij- 
loacele de intrigă le întrebuințează pentru a scăpa de aproapele si 
a-i face său, Toväräsia cu el nu se încape nici la cel mai gras şi 
mai sigur cîştig, căci îl vrea tot pentru dinsul. Grozavă fiară şi omul 
cel vechiu! 

EI a inventat «Statul», şi l-a recomandat si feranului. Statul 
e tot ce nu eşti tu: el are, el dă; singur ei nu cere. Poţi să-i pre- 
tinzi toate, că el le are; doar orice Romin e născut măcar sef de 
cabinet, cu automobil propriu, al irindăviei sale, pe care Statul are 
s'o intretie. Nu-l lăsa, înhață-l, cînele de Stat rău care nu-şi face, 
datoria! 

Dar, oricum, fot vezi la urmă că Statui e puțintel şi vecinul 


www.dacoromanica.ro 


N. }ORGA 141 


aproapele dumitale. De el te lovesti umblind dupa Stat. Si el însuşi, 
făcând acelaş drnm, dă de dumneata. Si atunci, conflictul cel teribil, 
războiul civil în permauenfä: de ce, fa dat, eu si nu el; de ce, la 
luat, el si nu eu! Mare ticălos omul cel vechiu! 

La lupta contra lui să pornim toţi, Credeţi-mă e singura solujie. 
Ni-o cer ruinele în mijlocul cărora ne vom găsi mini. Ni o cer copiii 
nostri, cari nu trebuie să pată ca noi. Şi ni-o mai cere cineva: cei 
iubiţi ai noştri cari au murit în luptă tocmai fiindcă se desbarasera 
de egoismul omului celui vechiu! 


11 Februar 1917. 
Franta cea adevarata. 


În conferinta sa, ţinută la Londra, din care mai eri d-nul V. 
Bogrea reproduce aici chiar partea mai caracteristică, Maurice Barrés 
se plinge de reaua înțelegere pe care pănă la strălucita dovadă ce 
a făcut-o de trei ani încoace a intimpinat-o Franţa din partea lumii 
întregi, — din partea prietenilor ca şi din a duşmanilor, Şi cu min- 
dria cea mai flreascä el relevă ce a vădit acest războiu, care va fi 
făcut pe orice nație să-şi descopere defecte cei fuseseră ascunse, 
dar numai pe foarte puţine să-şi afle calitatile de care nu-şi dăduse 
sama încă nici ele înseși. 

Da, e foarte adevărat că, într'o privință, n'am ştiut nimeni ce 
este Franța, Nu era într'aceasta, în ce priveşte pe aliaţii ei de 
astăzi, nicio rea-vointä. Din potrivä ni părea rău ca de noi înşine. 
Dar impresia era, de fapt, aceasta: că, într'un conflict militar, o aşa 
de nobilă societate omenească n'ar mai putea dovedi toate acele 
virtuți războinice care au facut pentru totdeaua glorioşi pe Francesii 
de odinioară. 

Voiu adăogi că nu era o opinie culeasă din cărţi. După aproape 
treizeci de ani, cît n'am văzut fara iubită a studiilor mele de tînăr, 
împrejurări mai prielnice m'au adus la Paris acum patru ani, deci 
chiar în ajunul războiului. Îşi poate închipui oricine in ce disposifie 
adinc emotionatä am văzut toate. Îmi luam, atent, impresii de viata 
pe care aveam de gînd să le public şi pe care le-am și publicat, 
intr’o carte, Note de drum, despre care a ştiut numai profesorul 
Stefänescu pentru a face o amabilă dare de samă infr’o revistă care 


www.dacoromanica.ro 


142 Razboiul nostru in note zilnice 


nu ştia de obiceiu cu ce mi-oiu fi pefrecind eu vremea; amintesc 
deci de lucrurile acestea şi pentru că nimeni n'a cetit cărticica. La 
un războiu în Apus, la un războiu european nu se gindia nimen 4 
nici intervenţia Romîniei peste Dunăre nu se produsese Totuşi, la 
Londra, în zilele Congresului istoric, Germanii nu arătaseră niciun 
fel de prietenie pentru Franța, iar de Anglia vorbiau în cei mai răi 
termeni, deşi unii făceau comunicațiile lor în englezeşte. Era ceva 
în aier, iar, în ce priveşte pe Francesi şi Germani, ca de obiceiu, 
nu puteai să-i vezi pe unii sau pe alții fără să te gindesti la ce-şi 
pregătesc pentru ziua următoare. Armata unei feri si a celeilalte 
trebuia să fie un obiect da mare interes, spiritul militar de o parte 
şi de alta a Rinului merita o cercetare serioasă. Ei bine, se părea 
că în Franţa esle atit individualism, totăeauna desgustat de rea- 
hfatea pe care o lua în bătaie de joc, şi totdeauna gata de mişcări 
contra autorităţii în orice domeniu, incit nu mai poate fi vorba de 
reluarea tuturor acelor tradiții eroice care cer încredere şi solida- 
ritate. i 

De alminterea Francesii înşii credeau aşa. Era ca o mare obo 
seală în suflete. Niciodată admiraţia pentru Germania nu fusese mai 
mare decit în acest moment cînd Jules Huret cladia o întreagă enci- 
clopedie în mai multe volume ca să arăte nu numai că e invinci- 
bilă, dar că nimeni m'ar putea-o opri in opera de a lua în pose- 
siune lumea. Oameni pe cari în tinereţă îi cunoscuşi plini de viaţă 
şi de avint iti spuneau liniştit că sufletul naţional e în scădere, că 
nu se mai interesează decit de ce-i poate măguli obositele gusturi 
Teatrul dădea piese, şi belgiene, care se invirtiau une ori în jurul 
chestiunii sociale presintate brutal ori scormoniau, de obiceiu, casuri 
de adulteriu cum nu se mai văzuseră. Literatura suna din pintenii 
silabelor şi se ânstra innaintea unui public care-i cerea numai nou- 
tate, cu presintarea ca eroi de dramă poetică a figurilor din corabia 
lui Noe, orice ar zice cunoscătorii acelui vechiu gust frances care 
nu greşia niciodată Se poate afirma fără a greşi că nicio mare 
figură representativă nu cuprindea în sine tot ce-şi aminteşte, tot ce 
e în stare si tot ce voiește poporul frances. Lipsiau chiar acei 
oameni, cu grea sarcnă, cari merg înnainte în umbră, găsind cărări 
în huiduielije sau indiferența acelor cari cred că mau nevoie de 
dinsele: intelectualitatea francesä nu voia să fie regentala. 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 143 


Aga era; nu ne puteam înșela asupra acestor fapte. 

Du este însă indreptatita cealaltă parte din actul de acusatie 
al lui Barrés: că toți vedeau numai o Franfä totdeauna gătită, tot- 
deauna veselă si gata de chefuri, pentrit dinsa și pentru alții, o 
Franta care, fiind local de plăcere, se distrează si ea împreună cu 
oaspeţii de toate nafiile. Erau şi de aceia cari credeau aşa ceva, 
chiar după ce stătuseră mai mult timp în cuprinsul ei, fie si numai 
la Paris. Dar hotărît că ei vedeau foarte rău. Doar în acest Paris 
chiar cea mai muncitoare și cea mai econoamă burghesie din lume 
îşi expunea în casă, în prăvălie, pe stradă, la fiecare ceas din zi 
minunile modestiei sale active, Provincia nu trebuie s'o cauţi la 
sute de chilometri departe de Capitală; ea locuiește nouă-zecimi din 
Parisul însuşi. O admirabilă provincială e doar acea frumoasä femeie 
sigură de sine care in rochia-i de lină neagră își caută de gospo- 
daria fără slugi sau cu singura slugă închiriată cîteva ceasuri pe zi 
şi care ocupă cu familia ei două, trei câmärute la rindul al treilea, 
primină fume de vre-o două ori pe an, atunci cînd soțul ei, si dinsa 
chiar, osiaş credincios al casei, cîşiigă cît aceia cari in Romania 
locuiesc infr’un mic palat şi au aufomobil la hangar Orb trebuie 
să fii şi stricat ca să nu vezi mii de femei ca acestea gi să-ţi rămiie 
în ochi numai profesionista desfriului. 

E drept că o literatură mult mai cetitä în streinatate spunea 
altfel. Dar cu puţină osteneală era mijlocul să afli că ea nu spune 
adeväru!, tot adevărul, si are în vedere cistigul şi efectul şi e scrisă 
de oameni cari nu trăiesc în mijlocul acestei solide burghesii, cari 
nu vreau s’o cunoască şi s'o recunoască. A spuso doar un Ame- 
rican, într'o carte foarte răspîndită. Şi explicaţia haoticei vieţi morale 
din unele locuri şi cercuri o dădea în altă carte, încă mai cunos: 
cută, Les métèques, „strămii de obirşie“, un romancier frances care 
descoperise nasurile greceşti, provenienfele levantine si egiptene, 
mofturile exotice ale acelor cari compromiteau Parisul prin viata 
lor înainte de a-l calomnia prin ce scriau şi vorbiau despre dinsul- 

Ceia ce n'am ştiut însă, e altceva. Anume: valoarea milifard 
a unei burghezii ca aceasta, unei teränimi ca aceia care-i sămăna, 
valoarea maselor adinci ale acestui popor, singurele hotdritoare în 
marile încercări si în marile prefaceri, puterea sufletului de răbdare 
şi îndărătnicie de credință si de sacrificiu care, desfäcindu-se din 


www.dacoromanica.ro 


144 Razboiul nosira in note zilnice 


ele, face ca şi restul naţiunii să uite de cea spus sia scris pentru 
a reveni la marile virtuli simple ale strămoşilor. 

Si poate pentru noi Rominii era mai anevoioasă greşeala. Căci» 
în ce ne priveşte, aşteptăm totul de la aceste mase, care din neno- 
rocire, Wau avut la noi pentru avintul şi rezistența feranului con- 
ducerea bună a lirgovefului din clasa muncitoare. 

Recunoscind-o astăzi, vedem în izbinda poporului frances o 
dovadă de ce am putea face noi înşine cînd munca modestă ar lua 
în stăpinire oraşele noastre. 


12 Februar 1917, 
Specialisare şi bunăvoință. 


Ce lucru mare e pentru desvoltarea omenirii specialisarea, cînd 
economiseste puterile omului numai pentru a nu le risipi, pentru a le 
strînge toate ale fiecăruia asupra locului unde pot folosi mai bine! 
Si, în schimb, ce fatal şi pierzător lucru e să.ţi sprijini pe speciali- 
Sare pornirea către lene si traiu goi, furisindu-te, în numele speciali- 
tății, de pretutindeni pentru ca să nu te găsească nimeni nicăieri! 

O vedem astăzi asa de bine! Inutilitatea miilor de oameni vine 
din aceia că fiecare s'a specialisat la lucru lui şi în altul <nu se 
pricepe> şi «nu poate». Aşteaptă să revie vremurile cînd să se 
întoarcă la îndeletnicirea lui obişnuită, iar pănă atunci îi pare rău 
de sigur, dar nu poate face nimic. Aşa a învăţat, aşa sa deprins. 
Omul de bunăvoință, acela care se înfățișează oriunde în ori ce este 
în stare să-şi arate puterile şi priceperea, acela lipseşte într'o vreme 
cînd n'ai timp să verifici prea de aproape certificatele şi statele de 
serviciu ale nimănuia. S'a ajuns asffel la situaţia aceasta ciudată, 
că, în adevăratele lagăre de concentrare care sînt oraşele Moldo- 
vei, de o parte mii de oameni întind mina, la colțul stradei sau în 
cabinetele miniştrilor, la ghişeurile băncilor — mînă degeratä, mînă 
înmănuşată —, iar autorităţile repetă în zădar cererile lor desperate 
de ajutor omenesc la lucrările publice care se impun. 

Aşa e specialitatea: lucru scump şi care, la nevoie, nu face. 
Nu face mai ales cînd e vorba de acel lucru care n'aduce răsplată 
bună, nici cinste mare, oricit ar folosi lumii. Specialistul, fie şi in cel 
mai de jos rind af „oficialității“ nu va face cu nici un pref ceva 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 145 


care să nu fie ca pentru „rangul“ iui. Şi nu-şi închipuie cineva cit 
de multe sînt rangurile prin care te poţi sustrage de Ia lucrul spornic 
şi util! 

Nu voiu uita întimplarea pe care v'o povestesc aici în loc de 
alte explicaţii, 

Acum vre-o sase-sapte ani, cu priiejul serbărilor jubileului uni- 
versitar din laşi, Suverana noastră de astăzi şi-a arătat dorinţa de 
a vedea cele mai caracteristice din bisericile acestui vechiu Scaun 

e Domnie. | sepärea că e mai interesant decît să primească anos- 
le omagii ale atitor dregători, mari şi mici, cari nu sînt buni de 
altceva, —şi poate nici de aceasta. 

In program era întăiu biserica, de mult în reparaţie, dar plind 
încă de lucruri originale a lui Ion Golea. Se şiie ce vastă curte e 
cuprinsă între splendidele ziduri ale lui Duca-Vodä, curäfite azi pe 
jumätate măcar. Dar nu știu toţi ce bălărie, ce spini şi ciulini, erau 
acolo, în toamna aceia, de acopereau şi cărarea. 

je acest desig de buruiană trebuia să treacä Principesa 
Mostenitoare- 

Am rugat pe cei în drept să ordone curățirea. Mi s'a răspuns 
că aceasta priveşte Primăria.—Dar pănă la Primărie e un lucru de 
facut şi acum.—Nu se poate face; las’ sä vadă Primăria!—Dar Prin- 
cesa 0 să-şi rupă rochia. —Să şi-o rupă; tocmai atunci o să vadă 
Primăria... 

Thu era de chip. Am chemat pe sergeni. L-am rugat să facă 
el ceia ce se impunea neapărat, O ce ochi mi-a aruncat! El să facă 
aşa ceva? Dar nu-l îngăduie specialitatea si rangul... 

Măsuram acuma întinderea operei ce mă aștepta pe mine, care 
n'am avut niciodată specialitate, nici conştiinţa unui rang. Atunci 
cineva se înfățişă voios și nerăbăător. Era birjarul rus care mă adusese. 

— Să-mi dea o coasă! Eu sunt de la ţară .. Princesa nu fre- 
buie să vadă aşa ceva! 

In cinci minute se și făcuse o bună cărare largă. Birjarul era 
asa de vesel, dar celorlalți nu fi era ruşine, 

E cărare de făcut între spini si ciulini mine, ca să treacă 
ldealul national. O, de n'ar fi atitea specialităţi şi ranguri, cum l-am 


putea primi! 
12 Februar 1917. 


www.dacoromanica.ro 


146 Războiul nosira in note zilnice 


Mine... 


N’au trăit niciodată popoarele mai mult decit acuma dincolo 
de presentul lor pentru a nu vedea decit mine, un mine mintuitor, 
asigurător, nu numai un mine de pace, dar de o pace în care se 
string toate drepturile cistigate prin cea mai învierșunată luptă, 
toate dobinzile bogate ale capitalului de incordäri si suferințe fara nume, 

Î! doresc de o potriva, cu o patima înfocată, şi unii şi alţii 
şi aceia de cari ne-am alipit pentru apărarea dreptuluituturora fără 
care nu poate fi și dăinui nici dreptul nostru şi aceia împotriva cărora 
facem toate sforfärile noastre pentru a-i reduce cu sila la acea viaţă în aèe- 
văr omenească pe care au părăsit-o pentru a se arunca turbat pe pusilu- 
rile urii şi silei. Fiindcă, dacă noi avem siguranța acestui drept pe 
cere-| represintăm, ei trăiesc in ilusia lui, ce li-a fost dată de cea 
mai vicleană dintre oficialități, care nu uită să li spuie zi de zi că 
de aceia chinul lor cumplit pentru că s'au apucat să îndeplinească 
aşa, între tilharul bulgar la dreapta şi tilharul turc la stinga—voia 
lui Dumnezeu pe pămint, aducindu-i-se ca sacrificiu. Şi vor şi ei 
pacea, o vor din toate aspiraţiile sufletului lor, hämesiti, sfabiti, cu 
mintea străbătută de vedeniile nenorocirilor prin care—ori de-au 
fost învingători—şi ei au trecut, cu inima sfăşiată de pierderile pe 
care le-au îndurat... 

O să vie primăvara. In Apus, cele d'intăiu solii ale vremii mai 
bune au sosit. Si aici, în mijlocul zăpezilor cari cad, cifeo zi de 
moloşag anunţă prefacerea timpului, sosirea zilelor de lumină 
mireazmă. Cu ce dispositie ieşiam odată înnaintea lor din tainiţile 
noastre de iarnă! Se făcea idilă şi în sufletele cele mai tari. Acuma 
nu mai vedem, nu mai așteptăm nimic de la bunătatea naturii, care, 
ştie să fie şi aşa de frumoasă, așa de blindä, Înlăturăm din minţile 
noastre toate amintirile de cer albastru şi de pădure tinärä, de 
soare cald şi de izvoare vesele, cum înlăturăm fărimile de cîntec 
voios care uneori ni saltă prin gînd. Nimic nu ni trebue, nimic nu. 
cerem decit numai un singur lucru, —- acela care va fi mine, de şi. 

cînd va fi acel mine, nu-l stim. 

Cînd, anume, va îi? Va veni cum îl aşteptăm sau altfel ?, zic unii: 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 147 


Germanii, oricît s'ar ascunde, aşa zic, Ei, cari sunt partea 
cugetătoare a Europei mijlocii, cu Bulgari „mijlocii“ şi Turci »euro- 
peni“ formînd membrele inferioare ale acestei Europe (şi deci cu 
voia de a dormi pe urechea aceia şi de a nu-şi face niciun fel de 
temeri pentru viitor, în somnul cel greu al prostului, încredinţat că 
a făcut lucru mare). Cancelarul, miniştrii, presa strigă că nu dau 
nimic înnapoi, că nu lasă, să li se fure cistigul.., că e o hoţie săi 
prăzi de ce au furat, Şi străbătătoarea foaie satirica francesa întă- 
tiseazä pe bietul Bethmann-Holiweg, născut să fie pastor protestant 
sau profesor de „imperativ categoric“, fugind supt amenințarea săbiilor, 
pistoalelor, pustilor lumii întregi cu boccelujele de onestă agonisită 
care sînt Belgia, Serbia, Polonia — cit se dobindise pănă atunci—, 
în strigătul că oamenii aceştia răi vreau să-l despoaie. 

Cine se arată însă aşa, cine afirmă că, oricum, Austria va 
trebui să nu mai fie ca înnainte cine răspindeşte zvonul că se 
găseşte încă o Constituţie — încă o împărtăşanie Ja boală grea — 
în Viena, cine.şi pune cite odată întrebarea: «Mai la urmă, ce avem 
noi cu Serbia», cine începe să aleagă în Belgia ce este de luat şi 
ce se mai poate lăsa, acela nu vede viitorul fără ca inima să nu 
i se rupă ia gindul că jertia milioanelor de Germani pe care i-a 
ucis glonfele, ori boala, ori foamea, ori frigul ar putea să fie zădare 
nică, ba încă mai rău, să fi adus numai coborirea şi imputinarea 
Patriei. 

Şi totuşi sunt oameni şi acolo cari irec peste ori şi ce şi 
strigă, cu mina siabă întinsă către ceva care nu se vede încă: vie 
mini, orice ar aduce! 

Din partea aceastălaltă, căreia i-am adaus energia şi credința 
noastră, oamenii nu suni singurii cari să pregătească ace! mine; 
cineva mai puternic decit dinsii îi susține: conștiința neclintitä a 
unui Drept care nu poate lipsi, căci altfel pare că însuşi echilibrul 
lumilor — şi acela sprijinit pe forte, nu pe temelii materiale, — 
s'ar rupe şi toate aceste lumi nebune care se fin plutind prin legă- 
furile tainice dintre ele s'ar prăbuşi print'o umaşă iunecare în spa- 
tul fără fund. 

Cum se aştepta odată în suferinfele postului, de cei slabi, 
bătrini şi bolnavi, în ger şi umezeală, sosirea Paştilor de bucurie, 
așa iese întreg sufletul nostru, cu toată nerăbdarea ce-l aruncă, din 


www.dacoromanica.ro 


148 Războiul nostru in note zilnice 


mijlocul durerilor şi infrinarilor lui, înnainte, tot înnainte, întru intim- 
pinarea acelui glorios mine. 

Dar va îi o Înviere. Nu se poate să nu fie € o cerinţă fatală 
a Lumii, care nu poate trăi fără aceasta, (Mormintele se vor des- 
chide şi ce a fost mort în apăsare se va ridica din nou sprinten 
si luminos spre cerul fericirilor de care atita timp a fost despărțit. 

Dar în așteptarea acelei zile care împacă si alina astăzi orice, 
n’ajunge infrinarea postului, nici faclia de credință pe care aşteptăm 
să se coboare lumina ceasului celui mare şi să-i aprindă flacăra. 
Mai trebuie ceva, singurul lucru care e de facut astăzi, cînd la noi 
înșine n'avem voie să ne gindim, la nimic din ce ne mulfämeste si 
ne asigură pe noi, căci însuși ceasul de acuma nu există, ci numai 
pregătirea „ceasului muit dorit“. 

Trebuie ca fiecare din noi să puie încă odată umărul, fie şi 
cel mai măcinat de răni și mai singerat, ca să ridice, împreună cu 
toţi ceilalți, lespedea cea grea pe care numai Dumnezeu, care pentru 
răscumpărare a trecut prin mormint, a putut s'o ridice singur. 


15 Februar 1917 


Pentru satisfacerea nevoilor 
noastre de hrană. 


De ce se ascundem ? Sint griji mari în ceia ce privește şi 
hrana noastră de mine. 

Un războiu ca acesta nu poate scăpa nicio tara şi de această 
amenințare. Germania, cu populaţia ei așa de deasă și deprinsă a 
mînca mai bine decît oricare alta — afară de cea engleză —, a 
început să simtă intăiu neajunsurile hranei neîndestulätoare, iar de 
la o bucată de vreme, chiar chinurile foamei, pe care n'o poate 
adormi nici ordonanța cea mai inteleapia, nici cea mai devotată 
bunăvoință administrativă şi nici cea mai bună cataplasmă patrio- 
tică din gazete. A fost o vreme cînd toată lumea ridea de Neamful 
flämind, şi, dacă trebuie să te lupfi cu duşmanul din toate puterile 
tale, necrufindu-l cum nici el nu te crutä, nu e bine să rizi nici de 
răul lui, fiindcă se poate să te atingă si pe tine. Cind Germania 
suferia, nu se putea ca aceiaşi soartă să nu atingă și pe aliații ei, 


www.dacoromanica.ro 


N 10RGA 149 


CI = 


cari, de şi sint în luptă de rangul al doilea si al treilea, puteau să 
aibă totuși la mîncare stomahurile de rangul întăiu ca fratele aus- 
triac şi mai ales flamingiosul si însetatul frate ungur. Viena căuta 
să oprească hrana Berlinului, Pesta hrana Vienei, Orientalii turco- 
bulgari säsi păstreze o bucăţică pentru ei pănă ce, tot inselindu-se, 
au ajuns să rabde cu toții. 

Nu se poate zice că în Italia şi Anglia nu este o oarecare 
jenă în procurarea alimentelor. Zilele de post, cartelele de cumpä- 
tare, recomandarea unei noi liste de bucate, formula englesă pentru 
partea de mincare a Crăciunului o arată în de ajuns. Franţa se 
găsește prin marile ei bogății agricole într'o situaţie mai bună. Dar 
în Rusia însăşi nu toate provinciile se află în aceiaşi situaţie de 
deplină mulţămire 

În ce ne privește, lovitura din Novembre și sosirea ostirilor 
aliate în Moldova impufinatä au schimbat cu totul situaţia. Franzela 
de toate zilele a ajuns pîinea neagră împotriva căreia nu cirtim, ci 
dorim numai ca această modestă hrană a săracului să ne unească 
şi astiel cif mai mult cu suferinta veche, veşnic a celui care el ni 
dă pinea. Şi îndoieli plutesc asupra viitorului: pănă la recoltă şi 
chiar, dată fiind ingustarea ogoarelor, crisa de braţe si lipsa de vite, 
după recoltă. 

S'au cerut Statului, care nu mai dispune de vechile lui mij- 
loace si nu poate sări, în aceste zile de nevoie, suta de ani care-i 
lipseşte pentru a îi la înălțimea Staielor apusene, măsuri, din care 
unele s'au şi luat. Avem de mult zilele de post; vom avea cartelele. 

Un singur lucru nu numai că i-l putem cere, dar trebuie să 
i-i impunem. Să înceteze acea partenire care e în ticăloasele noastre 
moravuri, Să se puie oameni harnici, netemători şi incoruptibili la 
controlul unei distribuții imparfiale. Şi să se ceară, îndată ce sar 
putea bănui măcar o primejdie de foamete, declaraţia provisiilor pe 
care une ori le-au făcut tocmai aceia cari de alții, si nu de dinsii 
erau datori să se îngrijească, Să-şi golească pivnițele acaparatorii 
particulari mai răi decît negustorii abusivi, fiindcă, aceștia cel putin, 
cu orice pret ar vinde, vor vinde fotusi cindva! 

Dacă nu mă înşel, postul mare se deschide în curind: Ştii ce 
e postui: nu maninci carne. Zeci de generaţii credincioase asa au 
facut: n'au mîncat carne patruzeci de zile în sir si nu erau mai 


www.dacoromanica.ro 


150 Războiul nostru in note zunice 


slăbănoage decit noi. Ce ar fi dacă, în fara unde nu știu cu ce vom 
ara, nu S'ar tăia vite decît, exclusiv, pentru oaste ? Contrariul ar fi 
un păcat, o crimă aproape. 


* 


Dar oricine e dator să se incordeze la lucru, colaborind cum 
poate, nu numai la consumafie, ci si la producţie, 

Să trimeată la ţară, în colonii agricole, toţi pribegii cari nu 
vor intra în oaste Clasele mijlocii ca şi feranii; <boierimea» chiar 
să-şi ia locul în conducerea muncii sfinte care ne așteaptă în pri- 
mävarä O bună statistică, o distribuţie cuminte a forțelor şi o exe- 
cutare fără milă a programului. Nu se va face? Pe sufletul cui n'a 
vrut şi mai ales pe sufletul cui n'a constrins să vreie, nenorocirea 
ce poate urma şi pe care istoria va insemna-o aspru! 

Dar încă un lucru. Toată Romănia, deci şi Moldova, e, nu 
numai o ţară de ogoare mari care se lucrează la cîmp, dar şi de 
ogoare mici care nu se lucrează în jurul casei fiecăruia. Însă aceasta 
azi nu e de îngăduit, Franţa paşte vite în Bois de Boulogneal Pari- 
sului şi în Tiergarten al Berlinului se culegeau cartofi. Acolo însă 
mare cineva hectare de curte si de hvade pustie în mijlocul ora- 
şului, unde nici flori măcar nu se pun. Și fiecare feran n'are acolo 
pentru întorsul carului o adevărată mosioarä prefăcută, barbar, în 
bâtătură 

A le lăsa sterpe acesle mii de hectare de bun pămînt rodnic 
e o ticăloşie fără margeni azi, în ceasul cînd foamea se adauge ia 
amenințările viitorului. Pe toate aceste locuri se poate ridica în două 
trei luni recolta legumelor şi a cartofilor timpurii, SAminta se poate 
găsi, cred; dacă nu, so aducem de oriunde, cu orice pret. E o 
datorie care nu se poate evita 

Căci dacă am ajunge să fim şi jerifele lipsei de hrană, după 
atitea învățături ale noastre şi ale altora, n'am merita altceva decit 
să fim mutaţi cu toţii din Europa ca nişte Turci oarecari cari n'au 
fost în stare a se gospodäri după cerinţele vremii, 

Avem în tei ce ne conduc destui oameni patrioţi şi cuminţi 
cari să tie samă de aceste observații şi să găsească energia ce 
trebuie pentru marea acțiune de asigurare a hranei. Să-i ajutăm 
numai în tot ce-am aşteptat de la dinşii şi li-am cerut! 


13 Februar 1917 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 151 


Aniversarea luptelor de la Verdun. 


Presa francesa şi, cu dinsa, poporul frances întreg, sărbăto- 
reste, peste doliile pe care nu le-a uitat nimeni, dar pe care nimeni 
nu le socoate altfel decit ca o dureroasă datorie față de Patrie şi 
Omenire, zilele de la Verdun, şi vede în ele, cu dreptate, mai mult 
chiar decît în “minunea de la Marna” începutul tragicului sfirsit 
al planurilor germane şi deci al izbăvirii naţiunilor, 

Si noi ni aducem aminte de acele zile neuitate prin grelele 
amenințări ce cuprindeau. Eram incă neutri, dar nu de neutralitatea 
sufletelor. De mult ni vedeam locul în cea mai mare luptă pe care 
au dat-o vre-odatä oamenii şi pentru scopurile cele mai mari. Unii 
îşi arătau neräbôarea de a se ocupa odată acest loc, alţii n'o aveau 
această nerăbdare fiindcă ştiau bine că, pănă la capăt, nu vom lipsi 
de la datoria noastră. Ne priviam încă de atunci ca luptători, căci 
toate puterile noasire cele din lăuntru erau acolo unde în uriaşa 
încieştare părea că se hotăreşte însuşi războiul. 

Si ne temeam oe biruinţa germană, ne temeam cum nu ne-am 
temut vre-odala de ceva, nici măcar în ceasul nenorocirilor noastre 
de ieri, care erau numai ale noastre, cei ce trăim asläzi, si nu atin- 
geau întregul viifor, principiul de viaţă, chiar al poporului nostru. 
Pregătirile erau înspăimintătoare, nimic pe alt front nu oprise pe 
Germani de a-şi arunca sutele de mii de oameni asupra cetăţii care, 
odată cu Metz si Toul, intrase în regatul francez de pe vremuri ca 
întregire neapărată a defensivei sale la Răsărit. Cele mai grozave 
invenții tehnice erau întrebuințate cu o siguranță fara greș Nimic 
nu se cruța din ce trebuia să asigure biruința, nici miile de oameni 
cari, la citeva zile odată, erau trimeşi în coloane profunde, cu sigu- 
ranta că ele se vor topi supt tocul aprig al artileriei francese. Moară 
cit de mulţi, numai ceiatea să cadă, o ziceau nu numai şefii cari 
conduceau fără mustrare de cuget, în fanatismul dalorici, mäcelul, 
dar si cel din urmă soldat, în deplina conşiiință că aceasta:i e 
ceasul din urmă, i 

Forturile cădeau, unui după altul. După imense sforfari, de 
sigur, care zQuduiau lumea de admiraţie, dar cădeau. Vedeai zi de 
zi subfiindu-se, şiirbindu-se cingătoarea, inima ea insd-si a minèrei 
apărări îrancese se zăria, expusă loviturilor ucigaşe. Era atunci la 


www.dacoromanica.ro 


2 


152 Războiul nostru în note zilnicé 


noi, între noi, pretutindeni, şi un partid de rătăciţi sau de cumpă- 
rafi care tăcea cu învierşunare o propagandă favorabilă intereselor 
germane, şi la vitrina, adesea spartă de indignarea tineretului, a 
ziarului <laşul» se înfățișa, alături de icoana, pe care cei cari o 
arătau nu o ştiau cit de sublimă este, a bätrinului rege sirb tras 
cu boii pe calea pribegiei, Verdunul cu apărările sale distruse, cu 
siguranţa apropiatei sale căderi. 

Era mai greu decit la Marna. Aceja a fost o luptă cu armata 
germană, numai cu dinsa, oricit de admirabilă i-ar fi fost organi- 
sarea şi de istefe planurile pe care le urmăria. Armata francesa a 
avut norocul de a-i zădărnici aceste planuri, ceia ce r'a atins însăși 
organisafia dușmanului. De atunci însă națiunea întreagă se deş- 
teptase la conştiinţa lucrurilor ce se pot cîştiga; ea simţea întreagă 
cu puterea celor sepiezeci de milioane ale ei, bucuria triumiurilor 
lui Hindenburg, mindria ambițiilor Împăratului, primejdia ce ar ieşi 
din neizbinda socotelilor militare care trebuiau să-i dea ori domnia 
lumii ori desonoarea, isolarea, carantina ciumatilor în mijlocul unei 
omeniri în care de acum înnainie numai prin sila biruitoare isi mai 
putea afla şi lărgi locul. Ce bătea în zidurile Verdunului, ce se pră- 
buşia supt ghiulelele, ce urla de bucurie acolo si în spasmele ago- 
niei, bucuroasă că totuşi contribue la cucerirea neapărată, oricit de 
grea şi oricît de tirzie, era întreaga energie vitală a celui mai impe- 
rios şi mai lacom popor de pe lume. 

Pentru oricine cetatea unică prin rezistența ei ajunsese un 
simbol. Era [deia care se apără, Dreptul care sîngeră si nu se dă, 
Libertatea care resistă. De cite ori ameninţarea se intefia, simfiam 
cum ni se clatină supt picioare înseşi temeliile ființei noastre de 
astăzi şi de miine. Ceva din idealul tuturor sperantelor noastre se 
framinta la fiecare lovitură biruitoare a tunului german. Mai mici ne 
simfiam cu fiecare pierdere de Ja Verdun, mai puţini şi mai expuşi 
în chiar hotarele noastre din momentul acela. Erau zile în care se 
lăsa asupra tuturor celor ce au o inimă, asupra imensei majorifi a 
poporului nostru apăsarea de plumb a unei osinde fatale care-ţi 
mărgineşte viata la cîteva zile pe care le ai înnainte, 

Si aveam o mare mustrare de cugef, şi aceia cari nidădeam 
samă că, oricît risc va trebui să primim în momentul intrării noastre 
în acțiune, nu puteam !ua asupră-ni să alegem ziua cînd, cu mica 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 153 


noastră oştire, am fi fost singuri în cimp, Ja cellalt capăt al Eu. 
ropei, pe cind la Verdun se consuma sacriiiciul acelor pe cari voiam 
să-i ajutăm. De ce se hotărește — ni ziceam — şi despre noi fără 
ca noi înşi-ne să îi luat parte prinir'o singură mişcare de impo- 
trivire Ja decisiunea cari ni pecetlueşte ursitele, care se pare că le 
va ingropa pentru totdeauna ?... 

Si aliceva ni era menit în acele mari planuri care cuprind 
omenirea fara ca ea însăși să le poată prevedea şi urmări. Ver- 
dunul era să rămiie, dar erau să vie si la noi ostile de la Verdun, 
cu Falkenhayn învinsul în fruntea Jor. Erau să intimpine îrei luni, 
în munții noştrii cei fără cetăţi, din rîndurile noastre fără artilerie 
grea, în tara noastră fără mijloace tehnice, acea împotrivire a Drep- 
tului care, dacă nu răstoarnă totdeauna în clipă pe Goliat cu praşiia 
lui David, arată însă totdeauna că este şi afară de el o putere si 
că totuşi ea va isprăvi prin a-l răpune. Ni s'a făcut si nouă Onoarea, 
care va rămînea, de a fi înfruntat trei luni de zile cea mai puter- 
nică oştire de pe lume, sfortarea desperaiä a celei mai inviersu- 
nate naţiuni, dinţii mistretului turbat care caută o prada mai slabă 
pentru a © spircui, şi aceasta prin ce? prin cîţiva terani de strajă 
înaintea satelor sărmane ale „Valahiei Sälbatece“. Si în aceste trei 
luni oricine pe lume a avut o inimă n'a pierdut din ochi aceiași 
luptă pentru viitorul tuturora, înaintea căreia se zbătuseră inimile 
noastre cînd ea se purta la Verdun. 

Cînd noi ne jertfiam, cetatea se refăcea însă, luindu-şi din nou 
toate forturile in stapinire. Simbolul se ridica iarăşi întreg înna- 
intea oamenilor, cu sensul său de Ideie, de Drept, de Libertate. 

De departe, singerali, îngustaţi în dureri de pribegie şi supt 
ameninţări de foame, cu suferințele fără nume ale întregului nostru 
popor in față, salutăm cu nezguduită increderere acest simbol al 
mîntuirii tuturora şi înnainte de toate a celor ce au pätimit pentru 
reîntregirea lui. 


44 Februar 1917, 


www.dacoromanica.ro 


154 Războiul nosiru în note zilnice 


Se poate! 


— Un exemplu — 


Cind vorbeşti de bună gospodărie în această ţară unde prea 
adeseori Dumnezeu ară, seceră şi umple hambarele, si unde adesea 
mestecä şi para celui ce nu putea s'o înghită întreagă, mulți ar fi 
dispuşi să creadă că ai confundat lucruri de aiurea cu lucruri de 
aici. Întrebuințarea oricărui mijloc de agonisită pe care l-a lăsat o 
darnică natură, pentru a te ferici pe tine şi prin indestularea ta si 
pe atitia în jurul tau n'ar fi fost pănă azi în programul nostru de 
activitate, căci se putea prea bine ca si noi să fim mul{amiti cu 
hrana — pănă la teranul deprins s'o aibă pe sponci — şi pămîntul 
stramosesc să se odihnească Ba chiar azi, cind nevoia vorbeşte 
tare, pănă ce, mini, va striga desperată, chinuindu-ne în zbuciumul 
ei, e adevărat că multe s’ar cere să se facă, dar acelea sînt de prin 
alte locuri, unde trăiesc altfel de oameni, pe cînd această tara nu 
e în stare a da mult mai mult decit a dat pănă acuma; 

Deci mai bine decit să se are toloacele, decit să se desfunde 
maidanele pline de murdării, în loc să fie pline de brazde, decit să 
se deslelenească locurile fără stapin şi fiecare să tragă din livada, 
din curtea lui care aşteaptă poate de o mie de ani munca ome- 
nească pentru a o răsplăti din belşug, — mai bine să murim de 
foame, blastimind doar Germanul. Ori să aşteptăm succesul ofen- 
sivei —, care va veni şi convinși sintem că va avea succes, dar nu 
ne va face să fim intimpinafi dincolo de hotarele strîmtorării noastre 
de belșugul, adus în care triumfale, al Canaanului pe care l-am 
părăsit, ct de flaminzi mai dornici de hrană de cit noi înșine. 

Jn asemenea credinfi, o ducem zi de zi, şi cînd năvălirile tur- 
bate ale celei mai crunte ierni vor înceta în sfîrşit, cînd soare cală 
va ride asupra cîmpiilor care, in binecuvintata zamă de zăpadă 
vor aştepta nerăbăătoare munca omului, cei mai mulți — frică n 
este — tot aşa vor judeca, asteptind să lucreze «Statul Romin> 
înhămat la plug de «Dumnezeul părinților noştri» pentru comozii 
urmaşi ai acestor harnici părinţi cari de aceia aveau si un Dum: 
nezeu, 

Dar privelişti din însăşi această bună fara arată că se poate, 

Este, nu departe de Prut, un oraş ca toate ale noastre. Mari 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 155 
clădiri oficiale urite, hardughii pompoase ale parvenitilor, căsuțe 
particulare bine ţinute, grădiniţe de flori ici si colo. Vre-o livadă 
de pomi într'ales, vre-un ogoraș pentru nevoile casei, nicăiri: doar 
şi proprietarii de moșii cumpără în piață găinile pe care le crește 
nu ştiu mai ce zină în curțile părăginite ale teranului din vecinătate. 

Într'o margine se ridică biserica lui Stefan-cel-Mare şi lingă 
dtasa curțile Viddicai, Strămoșul, däruind lăcașului său moşii prin 
deosebite parti ale ferii, i-a hotărnicit una şi de jur împrejurul clă- 
dirilor, pentru călugări cari n'aveau alt budget decit al bunei lor 
socoteli de gospodari. O adevărată proprietate ca pentru un Belgian 
sau Olandes. 

Supt atitia episcopi va fi fost o mare paragină de bălării. Dar 
sa găsit unul care n'a putut să vadă asa ceva. Cu citiva oameni 
ce-i avea la indemina a pornit lucrul. În față livada de pomi e un 
raiu, în dos, pănă de vale, se întinde un petec de ogor Îîngă altul, 
pregătină din belşug hrană acelui care a cinstit pămîntul scormo- 
nindu-l cu sapa. Este acolo si grădină de legume, si micul lan de 
porumb, si păşunea pentru vite, și colțul în care scurmă găinile 
frumoase, şi cîte alte galife ale casei. Si toamna hambarele sînt 
pline, iar terna însăşi se bucură de isprava pe care a făcut-o astep- 
tind zăpada s'o odihnească. 

Asa este la Huşi, la episcopie. Dacă nu credeți, întrebaţi, pe 
părintele Vlădica Nicodim. El vă va spune ce poate tace în ţara pe 
care o ticälosesc, prin faptä şi exemplu, coconasii vulgari, un nobil 
fiu de cioban din munte. 


14 Februar 1917, 
«Democrația» … 


Între alte învinuiri care ni s'au adus pentru direcția politică 
pe care o urmăm si care se impunea de o potrivă sentimentelor 
noastre ca şi celor mai esenţiale si mai vädite interese este si aceia 
că democrația romănească s'a lăsat smomită de vechile simpatii— 
şi acelea foarte putin serioase si adinci, spun criticii, — pentru demo: 
cratiile apusene şi s'a alipit de absolutismul rus, atunci cînd putea 
asa de bine și cu un așa de mare folos să continue legăturile, ono- 
rabile si profitabile, cu „democraţia“ germană. 


www.dacoromanica.ro 


156 Războiul nostru în note ziinice 


Căci Germanii cred în adevăr că este democrație în viaţa lor 
actuală. (Mişcarea generală pentru un războiu de la care orice 
familie asleapta, după oarecare sacrificii, pe care, mai la urmă, 
poate că era să le facă numai vecinul, mîncare mai multă şi mai 
ietină şi un cîştig mai mare decit pănă atunci, acea entusiastă lăcomie 
către bunurile materiale ale lumii întregi ar îi fost, spunea cineva, 
chiar dovada acestei democraţii. Numai democraţiile sint în stare 
să-şi hotărască singure războaiele, şi biefii oameni, bine prinși în 
mreji de discursuri şi articole, vedeau cu adevărat că de la fiecare 
din ei pleacă hotărirea războiului. Între altele și fiindcă fiecare se 
simtia foarte jignit de atitudinea mai multor Puteri europene şi pentru 
că şi băcanul din colț luase parte la descoperirea marelui complot 
englezesc menit să distrugă Imperiul, Cînd striga <Gott straie 
England», <de cap să-i fie Angliei», orice cetățean german se simţea 
liber. lar acuma, cind la fiecare îngustare de rațiune se face apel 
ia sentimentele națiunii, pentru a se urma războiul pănă la istovirea 
generală, cînd — pretind unii — se poartă din casă în casă chipul 
sbirlit şi uscat al unui Împărat de fantasie, chinuit de suferintele 
pe care i le-ar fi causind alții, ce se vädesie aliceva decit voința 
poporului, neinduplecatä, de a nu ceda? 

Și, în acest timp, noi, autorii revoluţiei de la 1848, noi plutim 
despoiaţi în apele despotismului... 

Aceasta ar fi gata, de alminterea, să fi-o explice, mai mult 
sau mai putin pe furis si la ureche, o sumă de onorabili bărbaţi, 
de un netăgăduit patriotism, care s'au obişnuit însă, din finerefele 
lor generoase, a iubi numai ce înseamnă libertate, voinţă națională 
şi democraţie progresistă—şi progresivă, S'ar fi încălzit si ei pentru 
lupta noastră, ar compătimi mai mult pentru durerile noastre, dacă, 
in acest răsboiu în care e vorba de <liberare naţională», în ce 
priveşte cea mai aproape legătură a noastră, ar fi şi puţină „liber. 
tate politică». Si de cite ori se întîmplă la Petrograd ceva care ar 
putea fi interpretat ca un succes al <reacţiunii», ei clipesc miste- 
rios din ochi, soptindu-fi: „Vezi...“. 

Nu mai vorbim de oarecare lume din Bucuresti, care a rămas 
fiindcă a voit. Atiţia bărbaţi de Stat conservatori, a căror <demo- 
crafie> se răzima in ,dorobantul“ cel de la Poliţie ori în prefectul 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 157 


de judet falsificator de alegeri, avea o repulsie firească pentru 
alianţa în care nu era pretutindeni o democraţie garantată. 

Şi oare în ce să fi stind această democraţie după care se 
prépädeste atita lume? 

In forme? — atunci e ca la noi, şi poate fifoarte frumoasă, 
dar aşa de necesară nu s'a dovedit că este. In instituţii?, — ele 
sint ce sini, nu prin ele, ci prin oamenii cari sînt cupringi în ele. 
China are Parlament şi şi-a ales cîndva un preşedinte de Republică 
dar n'aşi sfătui pe nici un călător să meargă acolo peniru a studia 
drepturile cetățenești; cei ce au tăiat cozile cele vechi în numele 
democrației, au desgolit giturile, si giturile goale chiamă acolo de 
mii de ani ascufisul săbiei calăului, E o republică si (Mexicul ca şi 
Statele Unite, dar nu cred că generalul Villa sau alt factor cons- 
titufional de condus ca dinsul ar putea explica altfel decît cu cara- 
bina drepturile unui conducător de cetățeni liberi, Şi fiindcă e vorba 
de libertate, niciun Stat n'o onorează mai mult decît acea tovărăşie 
de negri de pe coasta apuseană a Africei care a ținut să se cheme 
Liberia, dar îrică-mi e că acolo principala libertate e aceia de a 
scormoni prin buzunarele aproapelui. 

Poate să mă înşel, dar s'ar putea ca democrația cea adevä- 
rată să fie, nu voiu zice, cum s'a mai zis pe aici: în „moravuri“, 
ci, mai pe înțeles si mai deplin: în suflete. 

Unde aceste sufiete vreau să comande fără să respecte dreptui 
altuia, unde tot ele sunt gata să robească dacă interesul personal 
li-o cere, unde îiecine aşteaptă o constringere pentru a ținea samă 
de cele mai sfinte din legile care fin pe oameni împreună, unde ei 
n'au dragoste si milă unii de alții, acolo nu e democrație. 

Căci, dacă este democraţia aritmetică şi filosofică a lui Rous- 
seau care era dela Paris, este şi democraţia inimi a lui Hristos, 
care este din ceruri. ' 

Priviţi la aceşti Ruşi „absolutişti“, cu mintea necontenit chi- 
nuită de marile probleme ale vieţii, care au un sens şi la acel om 
din popor, de ta care, la capătul tuturor rătăcirilor prin filosofii, un 
Tolstoi mergea să înveţe şi se lumina de o nouă lumină, Priviţi la 
seninătatea şi răbdarea cu care merg la moarte, Daţi-vă sama c?/ 
de aproape e unul de altul la dinșii, ce frajeste trăiesc si mor, în 
ce nobilă camaraderie sufletească necontenitä, din care vine apoi 


www.dacoromanica.ro 


158 Războiul nostru in note zilnice 


şi camarederia lor militară, îşi duc ei petrecerea pe pamint. Pătrun- 
deti-vä de acel spirit al marilor taine in care la orice ceas plutește 
sufletul oamenilor simpli. Ascultafi fierbintea rugăciune sălbatec de 
sinceră, in care răbdătorii ostași cer de la sus puterea dea merge 
înainte, oricit, oriunde, 

Dar democratul va obiecta: sunt lucruri pe care le stim si 
noi; pe acest popor umi din noi l-au cunoscut acolo chiar, pentru 
el au suferit cu trupul Dar Rusia — Rusia e guvernul! 

Cînd însă un suflet popular e așa de puternic, cind el dă o 
literatură, care e, azi, toată numai a lui — ceia ce nu se mai 
întîmplă cu vre-o literatură europeană, — cind spiritul lui stăpi- 
neste prin ea toate constiinfele, ce mai înseamnă forma tradiţională, 
ea însăşi plină de elemente vechi patriarhale, pe care astăzi o stra- 
bate acest suflet şi pe care mine o va absorbi? 

Si, cînd pe lingă lungul alaiu de smeriti ostași străini în care 
nu mai descoperi care e soldatul si care e ofițerul, vezi trecind 
trăsura de casă, automobilul de lux, blana de pret si fata domi- 
nantä a democrației» noastre, fără voie iti vine să spui, să strigi: 
dani, Doamne, pentru poporul nostru de mine, ceva din „absolu- 
tismul“ lor! 


15 Februar, 1917, 


Lacrimile de la hotar. 


Un Sirb povestea dăunăzi, în zilele bucuriei de la Monastir, 
care a refăcut un colț de patrie nesfirsit de scump şi moraliceste 
aşa de mare încît un întreg trecut de glorie si un întreg viitor de 
mărire pot începea în el, cum a fost în 1914 plecarea lui peste 
hotar. 

Soldaţii trecuseră pe aiurea în străinătatea pustiurilor de ghiata 
ale Albaniei, urmăriți de focul duşmanului, inghifiti de zăpezile mun. 
telui, flaminzi şi storşi pînă la moarte. O samă de functionari, care 
nu îndeplineau rosturi militare, aveau să treacă, peste granița de 
Miazazi, în Grecia. 

Niciunul din ei nu se născuse acolo. Casele lor erau departe 
de această Macedonie. Oamenii şi locurile nu sămănau întru toate 
cu ce văzuseră şi iubiseră ei în copilăria lor. Niciun sentiment local 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 159 


familiar, personal nu-i lega de aceste ripe şi văi. Sabia ostașilor 
biruit ori adăugise abia acest pămînt slav la teritoriul cel vechiu al 
Patriei. Era numai o Serbie nouă, de dăunăzi, nedeplină, în care 
mulţi din locuitori voiau încă o altă dominație. Dar era o Serbie. 
Steagul tricolor flutură asupra ei în momentul cînd s'a dat ordinul 
evacuării: <toată lumea peste hotar». 

În Grecia neutră aştepta tot ce poate dori un om îngri- 
jorat şi obosit: casă cäldutä, mincare din destul, politefä şi prie- 
tenie, ca între aliaţi, cum se simtiau atuncea. Dar, spunea funcţio- 
narul, cînd am trecut de piatra nouă-nouţă a hotarului şi am intrat 
în străinătate, fara să ne mai gindim la cif va trebui să stăm acolo, 
cînd umbra acelui sfint steag s'a luat de pe sufletul nostru, ne-am 
oprit pe loc si, fără să avem puterea de a mai arunca privire in 
urmă, am plins, am plins cu lacrămi calde, îndelung, ca nişte copii. 

De ce mă gindesc la această scenă, care mi-a umezit ochii şi 
mie, în vremea cînd eram la Bucuresti şi stiri de biruinţă ni veniau 
din Ținuturile Romänesti unde innaintau mindre si voioase oștile 
Regelui Rominilor! De ce-mi răsare în minte vechiul psalm prefăcut 
în romăneşte, în plins de doinä romănească, al băirinului Viädicä 
Dosoftei, care povestia, parecă, în dulosia acestui viers că va merge 
şi el între străini — de şi cei mai prelnici pentru dinsul şi cei mai 
ubiti inimii lui — şi că se va sfirgi acolo: 


La apa- Vavilonului, 

Jälind de fara Domnului, 
Acolo şezum şi plinsem, 
La voroavă că ne strinsem, 
De te-as mai putea uita-te, 
lerusalime cetate!,., 


leri a plecat trenul al treilea, şi prospectul din ziare e aşa de 
atrăgător... Aici la noi e atita jale, şi lipsă, şi ameninfare.. Nopți 
polare prind pe cimp miile de ostaşi cari sînt chemaţi a reface 
Patria, a libera neamul. Crapă lemnele trosnind ca puștile supt 
ferestile mele și luna crudă privește de sus la atita miserie ome- 
neasca. In faţă fachile se zbat ca nişte suflete nemingiiate la fe- 
reastra cämärufei de spital unde se așează morţii. In funduri de 


www.dacoromanica.ro 


160 Războiul nostru în note zilnice 


mabalale tremură copii cari s'au culcat fără o bucată de pine şi 
visează de tata care undeva, visind de dinsii, a murit de ger... 
«Vagoanele de clasa Ill-a chiar sint foarte comode. Primirea 
deosebit de amicală.> 
Şi oare lacrimi se vor îi vărsat la hotar şi aice? 


15 Februar 1917. 
Supt ochii străinilor... 


Un lucru pe care-l uităm prea mult este că nu sintem singuri 
între noi. 

ÎI uităm cînd, de şi nu lipsesc mijloacele bănești şi mijloa- 
cele de brațe — chiar de-ar îi să intrebuintäm sila pentru a le pune 
la lucrul pe care-i datoresc — nu dăm oraşelor noastre înfăţişarea 
pe care o cere, de alminierea, şi cea mai elemeniară grijă de igienä. 
Il uităm cînd ținem încă deschise locuri de petrecere, cum sînt 
cluburile de joc de cărţi, scinteietoare din ferestile lor obras- 
nice, atunci cînă soldatul obosit care și-a facut datoria către tara, 
rănitul care şi-a părăsit abia patul de spital, isi caută tremurind un 
adăpost prin întunerecul plin de groaza morţii. Il uităm cînd cu 
aceiaşi sfinți mucenici ai luptei pentru onoarea și întregirea noastră 
naţională se amestecă pe străzi vesele grupuri de oameni fara ocu- 
patie, bucurîndu-se cu inconstientä de o îrumuseţă a zilei de Dumi- 
necă sau de sărbătoare pe care n'o tulbură privelistea miseriei ome- 
neşti celei mai vrednice de respect şi de ajufor. Il uităm cînd 
afisäm desertiunile de la muncă şi datorie care, măcar, trebuiesc 
ascunse, dacă nu constrinse si, întîmplător, pedepsite. Si nu maj 
putin cînd în locurile de frateascd suferință umană, supt ochii sti- 
cloşi ai murinzilor, gustul plăcerilor mina şi fiinfi care, acolo cel 
putin, n'au ce căuta, 

Noi nu ştim tot binele şi tot răul nostru. Chiar de ni-l spunem 
pe acesta din urmă, se crede de atita lume, că e o simplă forma, 
o atitudine — şi iată totul! Vitiul poate îi aşa de amabi! şi atît de 
zimbitor păcatul... lartă şi d-ta din inima, chiar dacă te-ai deprins 
a-l critica din buze, vechiul obiceiu pe care ai brutalitatea — rău- 
crescutule! — de a-t califica: närav. 

Nici așa ceva n'am putea fagddui, acei cari vedem în critica 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 151 


aceia care nu urmăreşte persoanele pentru scopuri personale, ci 
greşelile pentru scopuri cari nu sînt numai morale, dar și natio- 
nale, — sănătatea sufletească fiind singura putere a unui popor, — 
marea datorie a tuturor ceasurilor, şi a ceasului acestuia încă 
mai mult. 

Dar, pentru Dumnezeu, sînt aici si streini, aliaţi, prieteni, „fraţi“! 
De sigur. Numai cît aceasta nu înseamnă să-i ispitim şi la plăcerile 
pe care nu le-au cerut, să-i poftim, de vor sau de nu vor, la viata 
noastră cea de toate zilele, să-i măgulim cu vorbele bărbătești ale 
curtenirii şi cu vorbele de ispită ale — altora, să-i inifiem în tris- 
tele intimitati ale sufletelor care nau putut fi asanate. Ci înseamnă 
altceva: dacă nu am ajuns încă a fi cum doresc oamenii cari iubesc 
mai mult această fara — si în ce poli iubi o ţară mai mult, mai 
gelos, decit în onoarea ei? —, să ascundem măcar ce nu trebuie, 
cu niciun chip, să se vadă, mai ales de cine, mai la urma urmei, 
nici nu e bucuros s'o vadă, Sistemul nu e cel mai recomandabil, 
dar să facem cu unele maidane ale vieţii noastre morale ce sa 
făcut la Bucureşti cînd a venit cutare Împărat şi s'au tras garduri 
înnalte dincolo de care oaspetele putea să-şi închipuie ce doria el, 

Căci se păstrează în minte pe o viaţă şi se scriu pentru veci 
lucrurile care se petrec aici supt ochii acestor ostași şi medici: 
Francesi, față de care avem să dovedim că Rominul nu e <boierul- 
valah» şi nici imitatorul luxului desanfat si ai răzgiierilor vinovate 
din depozitele de <meteci> si de <rastacueri”, ale Parisului, Englesi 
cu bună memorie, cari acasă tin o așa de religioasă morală a fami- 
liei si a societăţii şi pe cari ticăloşia fisică şi morală îi revoltă in 
cel mai înnalt grad, Ruși, milosi pentru suferință, cari ştiu prea putin 
despre această ţară, unde altă informatie de moravuri trebuia să-i 
întimpine de la cei d’intäiu paşi, De am fi o ţară neutră, şi încă niar 
fi oprită petrecerea uşoară, luxul destrămat, desordinea şi zăpăceala, 
atunci cînd dincolo de hotare furtuna cumplită ar sămăna cu miile 
trupurile omeneşti zdrobite, dar atunci cînd morii de glonte, de 
ger, de oboseală, sint înşişi fraţii nostri de acelaşi singe, cînd in 
graiul nostru strigă lupta si se plînge durerea, cînd în orice transee 
în orice spital, este poate un gînd eroic, ce ne caută în lumea min- 
giietoare a amintirilor sale. 


www.dacoromanica.ro 


162 Războiul nostra in note zilnice 


Se vor însemna lucrurile ce se văd aici. Mulţi din cei ce vor 
lua condeiul se vor mulfämi să spuie anecdote de momente agrea” 
bile petrecute pe pämintul acoperii cu atita singe înghețat al Romi- 
niei în zilele ei cutremurător de tragice, Alţii vor osindi păcate pe 
care, astăzi, acasă la el, chiar de vor fi fost cîndva, nu le mai 
intimpinä, — căci nenorocirea aduce, între alte daruri, şi acela că 
oamenii încep a respecta sufletul în acel trup care, dacă se dăru: 
ieşte pentru patrie întrun loc, nu trebuie profanat prin desfriu 
aiurea. Si vor fi atifia cari, după ce comuniunea frdteasca de astăzi 
va trece, vor ride... 

Voi cari n'ati căutat trecutul terii şi neamului în mărturii străine, 
cu dorul de a găsi numai vitejie, evlavie, virtuţi casnice, cultură 
morală, ştiţi voi durerea fără nume, oribila ruşine de a găsi acolo 
pomelnicul păcatelor unei societăţi care, neputind îi bună, n'a căutat 
măcar să se observe în public? Si vă ginditi, — lăsind lao parte 
acuma datoria de a duce mai departe o moştenire în care a fost 
şi atîta cinste, de a nu culca petrecerea unică pe înseși mormin- 
tele unor nobili înnaintaşi —, vă gindifi la copiii şi nepoţii voştri 
cari vor ceti anume lucruri despre voi în cărţi deschise, prin limba 
în care sînt alcătuite, curiositatii nemiloase şi lumii întregi ? 


16 Februar 1917 


Un binefăcător oaspe al Romîniei. 


De două ori pănă acum a cercetat tara, petrecîno zile şi säp- 
tamini întregi în mijlocul noştru, sora Reginei noastre, Marea-Du- 
cesă Victoria. 

A adus o la noi dorul de a vedea si în restriste şi suferinţă 
pe aceia cari-i sînt aşa de aproape, şi cine a văzut-o lucrind în 
vechea casă boierească, ajunsă Palatul ceasurilor celor mai grele 
din viata Romăniei, la darurile de Crăciun pentru ostasii de pe 
front. În convorbirea ce întovăşia munca răbdătoare a degetelor 
agere ea amesteca o notă de energică infierare a celor cari au adus 
asupra omenirii întregi o suferinfä cum n'a mai cunoscut-o pănă 
acum. 

Venise aducătoare de daruri pentru smeritii viteji ai ferii pe 
care şi ea o iubește din marea iubire a surorii sale pentru frumu- 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 163 


setea acestor lucruri şi bunătatea oamenilor acestora, Ränitit n'au 
știut poate de ce în anume momente lipsurile de cari suferiau au 
putut fi măcar în parte acoperite, Din contribuția Crucii Roşii 
ruseşti, din ajutoarele adunate anume pentru noi şi din propria ei 
jerită, Marea-Ducesă a înjghebat un întreg vagon de daruri pentru 
nevoile și patimile noastre. Rufaria adusă din Rusia a îngăduit să 
se poate face chiar acele pachete care au fost în serbătorile de 
jarnă bucuria soldaţilor noştri, cari n’au prea adese ori rude şi 
prieteni să se îngrijească de ei în acele zile mari. In spitale s'a 
putut adăugi astfel la stocul de lucruri adus încă din Bucuresti de 
Regina, care continuă zilnic împărțirea de hrană, de paturi, de rufärie, 
de articole de menaj, oprită fiind numai de boală de a cerceta 
Insäsi felul cum se face distribuţia şi de a vedea cum sar mai 
putea acoperi în parte măcar uriaşele nevoi. O mare parte din doc- 
torii vine tot din Rusia. 

Plecind, Marea-Ducesă Victoria s'a declarat gata oricind să 
adauge Ja darurile de pănă acum şi să alerge în ajutorul nevoilor 
noastre, Acum în urmă i s'a cerut un spor de aprovisionare, a cărui 
sosire se aşteapiă, 

€ bine ca aceste fapte să fie stiute de toată lumea, Vom fi 
avînd noi multe defecte, dar o calitate nu ni se poate tăgădui, Raul 
ce ni se face îl iertăm aşa de uşor încît poate de aceia atifia cad 
asupra noastră cu o neomenie pe care 0 ştiu bine că nu ne ya lăsa 
inima s'o pedepsim după cuviință. Dar binele nu-l uităm niciodată, 
şi mai ales acela care ni se face în zile cînd putem simţi asa de 
greu nerecunoaşterea silințelor noastre şi părăsirea în care am fi 
lăsaţi după ce am dat tot ce puteam, în zilele cînd buzele noastre 
sînt amare şi uscate, 

Si, cînd binele acesta vine, nu numai din acea compătimire 
care atinge suferința fara să fie samă poate anume de acel care 
o îndură, ci dintro adevărată iubire, care ne osebeste din alţii 
pentru a ne mingiia şi sprijini, tocmai pe noi, stim să răspundem 
cu însutită iubire inimii compătimitoare care a bătut penfru durerea 
noastră. 


16 Februar 1917. 


www.dacoromanica.ro 


164 Razboiul nostru in note zilnice 


Principiul National: 
Origina sidesvoltarea lui 


|, 
DEFINIŢIE ŞI GENERALITĂŢI 


De sigur că nu acum e vreme de tratat subiecte abstracte. 
Vorbaria, filosofică, literară ori istorică, trebuie sä-si fi făcut vremea. 
Împrumutată din alte feri, unde totuşi şi-a avut rostul ei, ea n'a 
sporit cu nimic capitalul de energie trebuitor pentru a se ajunge 
cele mai înnalte scopuri, dar şi cele mai grele de ajuns, în viaţa 
unei națiuni. Orice nu ar atinge de-a dreptul cu interesele şi nevoile 
de astăzi n’are în acest moment niciun drept la viaţă. Vremea for- 
melor de cultură peniru ele însele a trecut. 

Dar întrun cas explicațiile abstracte pot fi îngăduite şi cerute 
chiar: atunci cînd prin ele se poate înțelege mai bine de ce am 
început lupta care ne prinde întregi de şese juni de zile, care ne 
poartă astăzi prin dureri fără nume, dar care impotriva for şi a 
tuturor încercărilor care se poate să ne mai aştepie, trebuie dusă 
cu acea hotărire, care e astăzi adevăratul eroism, pănă la sfîrşit. 

De această natură sînt consideratiile asupra principiului naţional 
pe care vreau să le desfäsur aici 


I. 


De principiul national vorbește toată lumea. Vorbim noi, cari 
avem Ôdreptul s'o facem fiindcă în puterea lui ne-am alcătuit in forme 
politice chiar de la începutul vieţii noastre istorice, fiindcă nedes- 
partiti de dinsul am trăit toate silinfile, lupteie şi suferinfile noastre. 
De principiul naţional vorbesc şi aliații noştri, State care repre- 
sintă un singur popor sau predomnirea cu totul hotäritoare prin 
număr sau prin cultură a unui popor, care el a creat Statul și |-a 
apărat mai mult în zile grele, asupra celorlalte, Dar de acelaşi 
principiu national vorbesc şi duşmanii. Vorbește si stărimătoarea 
de națiuni, distrugătoarea de State, Germania. 

Simpatiile sale pentru principiul national se manifesta şi în 
Europa. Are o mare slăbiciune pentru Poloni, cărora vrea să li 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 165 


deie o fara ca să capete de la această țară o armată, Cine i-ar 
putea tăgădui dreptul de a se ocupa cea d’intaiu de acest neam 
nobil şi nenorocit, cind ea, Germania, ori măcar Prusia care o con- 
duce, a luat iniţiativa împărțirii vechiului regat polon? Căci ei îi 
trebuia ca o nevoie de viaţă bucata de Polonie pe care, desfacind-o 
cu ascufitele foarfece ale diplomaţiei aale, şi a însuşit-o. Doar nu 
se putea trece uşor din Marca veche a Brandemburgului în vechea 
tara a Ordinului Teutonic, Prusia ducală, fără a îngloba acea Prusie 
regală care se află la mijloc; nu se putea lega adevărat şi defi- 
mtiv Berlinul de Kânigsberg fără a supune puterii aceluiaşi Suveran 
Posen, întăiu, Danzig şi Thorn, pe urmă. Dacă pentru Rusia anexa- 
rea vastelor teritorii polone care i-au venit ca parte, însemna o 
adăugire grosolană, nefirească, la corpul naţional, care prin aceasta 
apăsa cu cotul, provocător și intefitor de greutăţi viitoare, asupra 
Germaniei vecine, dacă pentru Austria, moştenitoare de pretenţii 
ungureşiia răpirea Galiției sămăna cu intinderea unui nas de obras- 
nică scormonire într'o vecinătate care n’o privea, pentru Prusia cele 
două adausuri pe socoteala Poloniei însemnau însăşi consolidarea 
teritorială, Această pradă face parte din necesităţile ei de existenţă. 
Regalitatea Hohenzollerailor, marchizi numai pănă atunci în onestul 
lor Brandenburg legitim, nu e numai „în Prusia“ dar si prin Prusia. 
Si aceia cari, să tot vrea, si nu pot părăsi Posnania şi vechile bur- 
guri teutonice ori portul cel mai viu de la Baltica răsăriteană fara 
ca însăşi hegemonia Prusiei în Germania să se ciatine cuteazä a 
mai răscoli mormintul mindrei Polonii spintecate în bucăţi, de două, 
de trei ori ca să poată fi ucisă ? 

Cit de mult fine savanta Germanie modernă să refacă harta 
Balcanilor, pentru a satisface principiul national în ce privește pe 
Bulgari! Acest neam, care presintä az un program de anexäri în 
puterea dreptului rasei, pentru ca, după ce el ar fi îndeplinit, să 
născocească apoi, cu sau fără dreptul rasei, un al doilea si mai 
vasi, vrea Dobrogea şi vrea Macedonia, în toată întinderea lor. Şi 
ştiinţa germană, la care politica face atif de adesea apeluri impe- 
rioase, nu şiie că Dobrogea a fost odinioară drumul, păzit de Tatarii 
colonisati, al ostirilor turceşti, că Bulgarii sunt veniți în vechea noastră 
Dobroge din coloniile formate, cu elemente de pretutindeni, de Ruşi 
în Basarabia interioară, în Bugeacul de odinioară al Tatarilor, că 


www.dacoromanica.ro 


166 Războiul nostru în note zilnice 


în chiar Dobrogea cealaltă, care a fostanexată de Romănia la 1913, 
populația bulgărească veche dispăruse, de multe ori se mutase pe 
cestälalt mal dunărean, înlocuiță fiind după 1878 de oameni dir 
acelaşi neam, dar veniți de pretutindeni, din toate colţurile Balca- 
nului, cum dovedeşte — şi o recunosc şi etnografii lor — deose- 
birea de dialect. N'a înțeles, vezi bine, niciodată această ştiinţă, prea 
mult sluga politicei, că în Macedonia sunt Slavi, dintro ramură 
deosebită, pe cari majung ca să-i facem Bulgari unele particulari- 
tati de graiu ori acest nume pe care ei şi-l dau pentru că de mult, 
cu sute de ani în urmă, au făcut parte din Impărăţiile bulgăreşti 
care s'au succedat şi că bietii oameni doar atita vreau: linişte, ordine 
și dreptul de a-şi asculta liturghia în vechea slavonă a lui Chiril şi 
Metodiu. Nimic din toate acestea nu vrea să le spuie nici ştiinţa, 
şi nu 0 politica de minciună şi perfidie va putea s'o suplinească 
în descoperirea şi proclamarea unor adevăruri care nu-i sunt favo- 
rabile. 

Nu vom mai vorbi de Irlanda, pentru salvarea căreia s'a îns- 
cenat o revoluţie, bogată în jertfe, acea Irlandä căreia, fără înd0- 
ială, îi trebuie adinci reforme, dar care, despărțită de Bretania-Mare, 
nar mai avea nici un rost, nici o valoare pe lume. Ori de Tatarii, 
de o aşa de nobilă rasă, chinuită totdeauna — nu e aşa? — de 
dorința independenței pe care Rusia li-a dato spre a li-o lua apoi 
pentru dinsa pe la 1780 şi cari astăzi organisează demonstraţii Ja 
Beriin în vederea restabilirii Statului de odinioară ai Hanilor. Ori, 
în sfirsit, de Estoni, de Letoni, de Lituani, cărora Germania, nebună 
de etnografie, cauta a li crea o patrie? Atunci de ce să nu se 
ceară un Stat provental în Sudul Franciei, unul catalan, deosebit 
poate şi de acesta, o republică bască şi ce alta ar mai putea găsi 
privirea atentă a scormonitorului de rase moarte, unele de la nas 
tere chiar ? 

Dar mai ales popoarele Asiei şi Africei se bucură de nesfir- 
şita iubire a cugetătorilor politici din Berlin, cari, făcînd simplă etno- 
grafie, cred că recunosc şi ajută principiul naţional, 

Nu pot trai inimile bune din Friedrichstrasse de jalea Indiei, 
care nu şi-a realisat independența naţională la care şi ea are dreptul. 
Cit s'a vorbit şi scris despre tirania celor citeva mii de Englesi 
asupra milioanelor de Hinduşi, setosi de libertate si tinzind din toate 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 167 


“puterile lor către Unirea dorită! De fapt, India ca unitate politică 
a fost creatä de Anglia, şi numai Anglia o poate menține unită. 
Acolo nu era un Stat pe care stäpinii de azi ai peninsulei să-l fi 
nimicit, ci o lume întreagă de State fără limite naturale, fără legi- 
smitate istorică, fără perspective în viitor, un haos de teri stărimate 
$i de alte feri care niciodată nu s'au putut închega, o împleticire 
de <vachi stäpini, hinduşi, mahrati sau musulmani>!, incapabili de 
a trăi în pace unii faţă de alţii şi de a represinta altceva decit o 
ambiţie pe atit de nelinişiită pe cit de stearpă. 

O casă cuceritoare apăsa de mii de ani o rasă supusă, cu 
care pentru nimic în lume n'ar fi consimțit să se confunde. Caste 
suprapuse erau despărțite, şi peniru totdeauna, prin tot ce poate 
tinea la o parte, permanent, pe un om de alt om: sîngele, religia, 
amintirile istorice, conştiinţa întreagă. Prin guvernatorii şi Consiliile 
sale, prin residentii şi presidentii săi, Anglia dă acestei lumi inval- 
măşite tocmai ce nu-şi putea da ea singură: finanțe orinduite, 
reforme sociale, desvoltare economică, tot ceia ce duce înnainte 
societățile omeneşti. Dacă ar voi, dacă ar intra în sistemul ei să 
pătrundă mai adînc într'o administraţie în care tradiţiile trecutului 
au atita rol, poate că multe din relele de azi, pănă la foametea 
periodică a sărăcimii, la care nimeni nu se uită cu mai multă nepă- 
sare decit nobilimea istorică a vechilor luptători, ar dispărea din 
această tara, unde şi mizeria are proporțiile monstruoase ale tem- 
plelor şi comorilor, ale munţilor şi riurilor. Pentru cîteva congrese 
mai mult mohamedane decit indiene, pentru o simplă agitaţie de 
intelectuali se cere <desrobire> intr’o țară unde omul <n'are nicio 
ideje de viata politică aşa cum se înțelege in Europa, in care ches- 
tiile de liberiate, de sufragiu universal, de unitate naţională, nu 
există pentru un neam conservator prin esență st indiferent actelor 
acelor cari-l guvernează, în afară de riturile religioase şi de dreptul 
asupra pămîntului» ? 2) 

Aceiaşi grijă o poartă bunul apostol împărătesc de la Berlin 
şi supuşilor francesi din Algeria, din Tunis —, unde regimul e al 
unui Simplu protectorat —, din Maroc, — unde autoritatea politică 


9 H. Blorzy, în Revues des deuw mondes, 1874, p. 186 
2) ind 


www.dacoromanica.ro 


168 Razboiul nostru in note zilnice 


a Franciei a pătruns abia, şi ocrotitilor Angliei din Egipt, fara a 
mai pomeni pe noii cucerifi ai Italiei în Tripolitania. 

Cei d'intăiu sunt Arabi, cari şi-au isprăvit viata politică, si 
poate pentru totdeauna. Aici nu e o nouă națiune care-şi caută 
forma politică, în stare să dea o nouă civilisatie, ci peste Berberii 
storşi de dominaţia arabă, de scurta si sălbateca exploatare van: 
dala s’au asternut Arabii transplantafi în aceste locuri unde nau 
prins niciodată rădăcini prea adinci. Asupra unora ca şi asupra 
celorlalţi ursitele s'au îndeplinit. Atitia in Tunis se laudă astăzi cu 
acea ocrotire francesä cäreia-i datoresc binefaceri pe care înnainte 
de aceasta nici nu le-ar fi visat, şi de mult Algeria, crufatä în religia 
ei, mare nici o protestare de adus înnaintea lumii. 

Cit priveşte Egiptul, ef are un singur băştinaș, fellahul, care 
a muncit pe rind Ja piramidele, zăgazurile, canalurile şi basinurile 
de inundație ale tuturora. El nu vrea alfa decit să i se ceară mai 
puţine dări şi să fie bătut, dacă se poate, mai rar. leri încă el era 
proprietalea lui Mehemed Ali; azi e bucuros să fie numai marfa 
colonială a Englesului, De-asupra lui sînt acei coboritori din sclavii 
turcomani sau cerchesi cari au fost Mamelucii, unele odrasle dege- 
nerate ale rasei arabe, precum şi destui Turci desţeraţi: ei au putut 
da răscoala militară a lui Arabi-Paşa, prin 1880, care nu se va mai 
repeta. lar dreptul Turciei, care e vorba să fie restabilit, de hatirut 
frumosului bărbat Enver, acest drept e numai din vremea cind dupa 
ce Mehemed-Ali însuşi si fiul său adoptiv Ibrahim, cei d'întiiu vice- 
regi, anexaseră Siria, cuceriseră Anatolia şi înaintau spre Stambul, 
unde ar fi voit să puie dinastia lor proaspătă în locul decăzutei 
dinastii a lui Osman, Statul egiptan, independent afară de oarecare 
forme de închinare la istalarea chedivilor, a fost prins, pentru nici 
jumătate de veac, în organismul de centralizare de sistem apusean 
al Imperiului otoman, 

Germania voieşte de fapt teritorii încredințate raselor inferioare, 
raselor stoarse, raselor fără viitor, pentru a servi exploatatiei sale 
economice, 

Concepţia e explicabilă prin originea prusiană a Imperiului de 
astăzi. Ceia ce nu înseamnă: germană, ci din potriva. Germania, 
aceia are alte tradiţii, care vin Oe la Schiller şi Goethe, iar, ma 
departe, de la Luther. I sar face ei o nedreptate, dariuncărilor şi 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 169 


lui Willhelm al il-lea un mare serviciu confundindu-i pe ei cu aceasta 
tradiție care ne face să întilnim gind şi muncă germană în orice 
sistem şi în orice ispravă a omenirii, 

De fapt Prusia e aceia care lucrează cum vedem şi care cu- 
getă așa pentru a-şi scusa lucrul. Această Prusie e însă în originile 
ei etnice borusä şi slavă, iar, în teoria ei, ea sa desvoliat după 
sistemul de Stat — „Statul sînt eu“, fiindcă aşa vrea „mila lui 
Dumnezeu“, ca în Biblie —, al lui Ludovic al XIV-lea. Tradusă în 
lipsa de gust prusiană, ea înseamnă mecanisarea, automatismul so- 
ciefatii după programul impus de Guvern, pe cînd vechea Germa- 
nie era plină de spontaneitatea individuală, de libertatea alegerii, 
care toate au căzut jertia borusianismului aufocratic. 


Il. 


Principiul nufional cere însă aliceva decit crearea de State 
nominale pentru popoare variabile, de fapt pentru affe popoare, El 
cere imperios ca fiecare neam să trăiască pentru sine, în margi- 
nile dreptului său, 

Dar după ce se pot cunoaşte aceste margeni? Adecă: ce 
înseamnă națiunea însăşi ? 

Germania cea mai veche crease o anume teorie simplă în 
aceasta privință, teorie pe care o păstrează, de altfel, fiindcă-i con- 
vine şi astăzi. Limba, constatată, după metoda lor sigură, de filologi 
aceia hotărăşte. 

Conira acestei teorii se ridică însă, — chiar din vremea ro- 
mantică de pe la 1830, cînd Becker cîntă <Rinul german» al său 
ca să-i răspundă cu indignare Alfred de Musset si, cu o epică re- 
volta, Victor Hugo, Franţa. Aparind drepturile ei, ea atinge întru 
citva, printr’o lature măcar, principiul pe care, nu fără dreptate, se 
laudă că ea este aceia care l-a aruncat, în circulaţia, prin ideia 
de libertate care domină propaganda Revoluţiei de la 1789, 

Cînd s'a proclamat, în acele zile de prefacere, că poporul 
poate dispune de sine însuşi, Franța n'avea numai ca acuma, acea 
populaţie proventala, din Sud, mai legată poate de Catalani decit 
de Francesii propriu-zisi, populaţie de altă rasă si de alt graiu, pe 
care şi azi il păstrează în viata practică şi din care a făcut dm nou 


www.dacoromanica.ro 


170 Razboiul nostru in note zilnice 


o altă limbă literară pentru opere poetice de o superioară valoare,. 
ori pe acei Bretoni, cari aparţin aceliași comunităţi celtice ca și 
Galii din colțul sud-vestic, al Bretaniei-Mari. Ea cuprindea, de la 
cucerirea lui Ludovic al XIV-lea si de la «camerele lui de reuniune?, 
care i-au adus Strasburgul, Alsacia, 

Evident o tara de Imperiu, cu principi germani ca seniori, o 
tară de limbă germană, pe care Francesii au îngăduit-o în şcoli 
totdeauna, adäogîndu-i, după însăși călduroasa cerere a lecuitorilor, 
limba francesä, mai ales de la marea reformă în învăţămînt a iui 
Guizot, prin anii 1840. De oare ce Aisacienii vorbiau un dialect 
german, noua Germanie romantica-i reclamă pentru sine. Tara lor 
era pusă în programul revindecaţiilor de viitor. 

Franţa a protestat. Argumentul ei era, conform doctrinei de 
la 1789 că Alsacienii nu vor si că deci nu pot fi desfacufi, chiar 
spre binele lor, dacă nu vor. Limba se părea apărătorilor situaţiei 
care dăinuia acolo de două veacuri un fenomen fără prea multă 
însemnătate, Si, astăzi, argumentul se repetă, cînd e vorba de ase 
lua, ca despăgubire pentru ce a cheltuit, pierdut și suferit poporul 
frances, o bancă de pamint la Mosela sau la Rin, cu Aachen-Aix- 
la-Chapelle, cetatea lui Carol-cel-Mare, cu Maienta, Coblenz şi Colo- 
nia, unde rasa e galică, amestecată cu mult element roman în oraşe, 
unde viaţa economică avea atitea legături cu Franţa, unde prinții şi 
nobilii îşi făceau onoare, a servi cu soldații lor lui Ludovic al XIV-lea, 
al XV-lea, sau al XVI-lea şi a împodobi cu presenta lor Curtea fără 
pareche a märefului Versailles, 

De fapt, limba are o însemnătate hotärîtoare in multe casuri, 
şi plebiscitul, bun pentru a întreba un popor asupra situatilor po- 
litice interne, nu e de mate ajutor in ce priveşte alipirea sau des- 
lipirea fragmentelor unei națiuni. Părerea noastră este că asemenea 
fragmente pot fi silite a fi ceia ce trebuie să fie. 

Această constringere se poate face însă numai de populaţii 
înnapoiate, fara conştiinţă. Dar Alsacienii erau, din potrivă, dintre, 
cele mai bine desvoltate, într'o seculară sforfare culturală. 

Resistenta lor la chemarea «patriei» germane trebuia să-şi 
afle aiurea şi explicaţie şi indreptafirea. i 

Ei se simtiau Francesi. Si erau Francesi, cu toată limba lor 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 171 


deosebită, Francesi din toată inima, din toată fiinţa lor morală, 
„Fiindcă această ființă morală însăşi era fracesă. 

Două veacuri de colaborare istorică îi facuse aşa. 

Dar atunci şi Ungurii, cari au Ardealul încă de la 1100, pe 
cind noi mam avut acolo, în afară de cele cîteva luni ale domina” 
tiei lui Mihai Viteazul, decît părți schimbătoare, feude resiete, Un- 
gurii ni pot tăgădui nouă dreptul de a intra şi de a rămîne acolo? 

Du, căci colaborația istorică presupune paritatea. In Alsacia, 
localnicii au stat ca domni pe pămîntul lor, ajutind /ră/ește pe Fran- 
<esii cari-i umseră cu dinsii. In Ardeal Rominii au rămas, după 
întinderea dominaţiei- maghiare asupra lor, ca şerbi pe vechea lor 
moşie, siliți a servi, în munca păcii, în truda si jertia războiului 
pe stadpini, cari-i supuseseră pănă la tăgăduirea însăşi a valorii lor 
umane. In astfel de condiţii nu asociaţii morale se produc, ci se 
disociază interesele, sentimentele, aspirațiile, pănă la acele uri neîm- 
păcate care distrug un Stat şi împiedecă pentru totdeauna refa- 
cerea lui. | 

Si, în schimb, fafa de noi, cari trimeteam în Ardeal cărţile, 
cari făceam acolo Vlădicii, cari comunicam acolo toate progresele 
<ulturii noastre naţionale pentru a le primi de la aceşti frafi duse 
şi mai departe, variate şi îmbogăţite în alte condiții de viaţă, erau 
în acest trecut de sute de ani elemente de asociaţie istorică, neexis- 
tente între Rominii din Ardeal şi Unguri, cu toate luptele purtate 
în comun, dar nu în acelaşi rînd, cu toate suferințele îndurate îm- 
preună, dar nu cu aceiaşi intensitate. 

Nu fiindcă limba n'are însemnăiate, ci fiindcă limbii i se adäo- 
giseră toate celelalte elemente, Alsacienii nu puteau îi citați , somafi, 
<onstrinsi a se presenta pentru a îi încorporaţi, ca recruţii într'o 
armată, în sistemul politic prusian. 


iI. 


Ajunge însă adausul tradiției îstorice la gralu pentru a hotări 
dreptul unui popor asupra unui teritoriu, pentru a face să i se atri- 
buie ca o complinire necesară elementele în mare parie sau în tota- 
litate de aceiaşi rasă care locuiesc pe acea bucată de pămînt? 
Într'aceasta numai stă a doua parte din definiția principiului national, 


www.dacoromanica.ro 


172 Războiul nostru in note zilnice 


a cărui parte d'intăiu s'a văzuta fi dreptul oricărui neam de a 
trăi pentru sine ? 

E nespus de greu să se analizeze, să se enumere şi să se 
doseze lot ce se euprinde în conceptul moral af unei naţiuni, dar 
nu e nimeni care să nu recunoască existența naţiunii înseşi ca fiinţă 
morală. 

Aparfin aceleiaşi nafiuni, cu drept deplin şi exclusiv asupra 
întregului teritoriu pe care ea îl locuieşte în majoritate covirsifoare, 
toți oamenii cari au mosienit si au dus mai departe același suflet 

Şi aceasta cuprinde şi indreptafirea principiului : pentru că 
orice suflet viu şi în stare de continuă desvollare este încă o posi- 
bilitate de progres pentru omenire, în singurele forme care-l îngă- 
duie, cînd e vorba de viața morală: formele naţionale. 

+ 

S'a obiectat însă, mai ales de cînd viaţa economică a luat o 
aşa de puternică desvoltare, că acest principiu national nu mai cores- 
punde silinfelor pe care astăzi le face omenirea pentru a se orga: 
nisa in forme capabile de a desvolta o muncă bine înzestrată cu 
toate mijloacele materiale si de a strecura în marea concurență 
internațională produsele insesi ale acesiei munci. State mari, cu 
hotare netede, cu forme organice, sînt necesare marii producții și 
marilor drumuri. 

Că o fara trebuie să aibă o aşezare geografică, hotare lim- 
pezi, că ea nu poate fi formată după cercetările migăloase ale ling- 
vistilor, e un adevăr, Nu poate exista un Stat legitim și durabil fără 
caracter national, dar nici unul care să nu cuprindă elemente ete- 
rogene, pe care numai o ştiinţă politică mioapă şi neghioabă caută 
a le strivi pentru a le confunda cu elementul dominat. Dar a cere 
în puterea avintului economic de astăzi, a intereselor capitalului 
Trieste pentru Germania si Salonicul pentru Austria, fie si prin 
sucursala bulgară, e absurd. Cultura economică nu poate reclama 
singură un teritoriu care aparține altei culturi morale, nici chair altui 
drept politic. Ea n'are nevoie să înlăture pe aceasta şi să distrugă 
pe cealaltă, Stăpinirea ei se poate exercita foarte bine și supt alt 
steag. Du erau oare Anatolia, Siria, înnainte de războiu, proprie- 
tatea economică a acelor cari aduceau acolo mai mulți bani, treceau 
mai multă marfä şi provocau mai multă muncă ? 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 173 


Interesele economice pot provoca foarte bine asociații, cît de 
vaste şi cif de strîns unite prin legături de aceiaşi natură econo- 
mică. Dar, ele fiind trecătoare şi schimbătoare, după materia primă 
după sistemul de fabricaţie, după natura minit de operă, nu pot 
atinge factorii permanenţi, cum, fiind totuși pur materiale, nu pot 
să înlăture si să suplinească factorii morali. 

Şi factorii permanenţi, factorii morali, cer, peniru linistea si 
progresul lumii, pentru însăși posibilitatea unor realități economice 
normale, pe deplin asigurate, aşezarea vieţii politica pe basa dată o 
de natura însăşi, creatoare prin lungi sfortäri, care par conduse de o 
conşiiință superioară conștiinței noastre, a naţiunilor trăind numai 
pentru dinsele în toată întregimea teritoriului animat de sufletul lor, 


II 
REVOLUȚIA FRANCESA ŞI PRINCIPIUL DATIONALITATILOR 


i 


Revoluţia francesă a procaimat dreptul oricărui om, oricărui 
grup de oameni de a dispune de sine însuşi, îniăturind orice, «tiranie» 
si scapind de apăsarea sufletească a oricării „superstiții“, — ceia 
ce înseamnă în limbagiu obişnuit: <regalitate> şi «religie». 

«Națiunea» era de acum liberă, Ori unde apărea ea însäsi, — 
fie şi numai printr'o gloată anonimă şi irespoasabiiă, alcătuită din 
furii femeesti dela Halele Parisului, din vagabonzi flaminzi, din agi- 
tatori de meserie supt conducerea vanitatii umflate peste orice mar- 
geni —, orice autoritate înceta, fiindcă ea nu era doar decit a “dele- 
gatie», care se găsia acum in fata acelor care o delegaserä. Capete 
de regi, de fruntaşi ai societăţii, ai cugetării, ai literaturii cădeau 
zilnic în aplausele unor fanatici cari n'aveau altă ocupație decît să 
asiste Ja descoronarea terii lor, la imputinarea vitalitatii nationale 
în umbra umedă de singe a esafodului, ca să se dovedească lumii 
acest fapt: că orice «sclavie» a încetat, de vreme ce foştii «sclavi» 
pot încerca orice împotriva acelor cari «iau ţinut în lanţuri» Dum- 
nezeu el însuși, care n'avea măcar <delegaţie», dispăruse în pro- 
fitul unui înlocuitor ales în toată forma de <naţiunea> adunată in 
tumultoase comitii. «Rațiunea», personificatä pe sirăzi intr’o fry- 
moasă femeie de teatru. Din fot vechiul regim nu se lăsase nici 


www.dacoromanica.ro 


174 Războiul nostru în note zilnice 


măsurile şi greutăţile, nici calendarul, nici ra de la Hristos: totul 
trebuia să piară fiindcă aşa voia <nafiunea> pornită pe reformă 
generală şi radicală, 

Insemna însă aceasta, nu numai întronarea unei «naţiuni poli- 
tice», dar şi instaurarea principiului naţional, aşa cum lam definit 
mai sus, ca esență de drept a vieții organice a societăţilor ome- 
nesti, concrete şi osebite între ele ? 

Cituşi de putin. 

Ce se petrecea atunci ni e, in mare parte, de neinfeles noud, 
cari putem recunoaște atit: o stare neobişnuită a minfilor trebuia 
să producă şi fenomene sociale nouă, nepomenife şi incapabile de 
a se întoarce după ce fiarele sangvinare, care fuseseră odinioară 
bunii burghesi harnici şi economi, paşnici convorbitori plini de vervă 
în saloane, trecuseră în sălile de petreceri ale Directorului şi în 
anticamerele lui Bonaparte, distribuitorul de ranguri şi demnități, 
Cu sufletul ce-l avem acuma, nu putem pricepe cum o lume întreagă 
a putut abdica, lovită de o răpede paralisie totală, de şi cuprindea 
atita putere, atita inteligenţă, atita drepti netăgăduli, innaintea capri- 
ciilor criminale ale unei mulțimi afitate artificial, prin mijloace pe 
care istoria a ajuns acum a le cunoaşte, Nu putem pricepe, nu 
numai cum de nu s'a împotrivit acest rege batjocorit, arestat, intem- 
nifat, minat la ghilotină, aceste Parlamente supuse injuriilor şi vio- 
lentelor sistematice ale plebei, dar nici măcar cum de sau putut 
crede aşa de indreptatifi în actele lor absurde năvălitorii vechii 
ordini sociale. 

De sigur că nici ei nu ne-ar înțelege pe noi. Cum de selasă 
astăzi majoritatea popoarelor culte ale lumii să fie prinsă în cea 
mai grozavă Iotä, al cării sfîrşit nu se poate prevedea? Cum de 
primeşte cu liniştea unei supreme hotărîri pe care nimic n’o poate 
sgudui, jertfe care pănă acum numai, se ridică la douăzeci de mili- 
oane scoase din luptă, fără a număra de vre-o două ori pe atita 
de oameni cari, prin suferinţa lor morală, prin lipsa lor de sprijin, 
prin stoarcerea lor fisică în anii plapinzi ai copilăriei, chiar vor fi 
pentru societate, nu un factor activ şi folositor, ci un trist balsam 
care va trebui întreținut prin munca altora? Nu li-ar putea intra în 
minte acelor revoluționari cari au vărsat doar singele <vinovat» a 
citeva mii de «trădători faţă de naţiune» şi au stricat, cu decret 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 175 


formal de la Convenţie, vechile morminte ale regilor, pentru a răs- 
pindi în vint cenușa ‘tiranilor> de pe vremuri şi a li rostogoli pe 
străzi titvele mucede, cum punem în primejdie, fara să ni pară rău 
de loc, — aşa de mare e causa de viitor pe care o servim,—pănă 
şi acele monumente şi obiecte care înfăţişează cel mai mare triumf 
al artei asupra materiei rebele. 

Noi însă primim, în suferința noastră decit care nu se poate 
una mai mare, cu liniștea convingerilor sigure, gata de orice, aceste 
piedeci şi aceste ruine, acest singe și acest prăpăd. Aşa am fost 
crescuți. Pentru naționalitatea de care ni-a vorbit si cea d'intăiu 
carte pe care am luat-o în mînă, şi cea d’intäiu lecţie pe care am 
primit-o, pentru dinsa care a fost mediul ambiant al vietei noastre 
întregi riscăm şi răpunem orice bun, orice putere şi viata noastră 
însăși, cum alte vremuri ar fi făcut-o pentru credința religioasă ori 
pentru datoria faţă de stăpîn. Chiar în ferile unde nu e o singură 
nație, tot de ideie națională se vorbeşte pentru a se cîştiga ascul- 
tarea si a se pregăti lupta. Aşa e în Ungaria, unde, pentru a fi 
acea nație unică, se degradează celelalte nafii constitutive la rangul 
inferior de <nationalitäti> etnografice fără legitimare constituțională 
şi indreptatire culturală. Aşa e în Statele-Unite, unde, cu toate că 
e primit oricine aduce o capacitate, o bunăvoință $i acceptarea 
ordinii publice, ziaristica, literatura, şcoala, viata socială pregătesc 
o nouă naţionalitate, de limbă englesă, dar de spirit american. Aşa 
e în Germania însăşi, unde a treia parte din vechea Polonie, tra- 
tată ca element de museu, ca simplă reminiscență istorică, nzre o 
singură şcoală în limba ei şi nu poate rosti un singur cuvînt polon 
în cea din urmă adunare a celui din urmă sat. * 

Niciodată oamenii de la 1789 mar fi crezut să se ajungă aici, 
la aceasta scădere si impufinare a omenirii, egală pretutindeni cu 
ea însăşi, uniformă şi de aceiaşi esenţă, pe care ei o serviau în 
silințele ei spre un progres care, plecind de la aceleași principii 
pentru toți, trebuie să producă pentru toți aceleaşi resultate. Rous- 
seau se născuse la Geneva, scrisese in Paris, se refugiase în Anglia, 
dar el se inspirase de la o cugetare universală pentru a da resul- 
tate de teorie a căror aplicaţie era și ea universală. Interesant era 
felul cum se alcătuieşte societatea prin „contractul social“ în care 
credeau toți după dinsul, interesantă era viciarea acestui «contract» 


www.dacoromanica.ro 


176 Războiul nostru în note zilnice 


prin abusul claselor şi castelor, interesant dreptul pe care aceste 
încălcări nu-l puteau atinge şi pe care toate spiritele consecvente 
erau chemate să-l apere si șă-l ducă la biruinfä. Calitatea concretă, 
reală a unui om şi a celuilalt n'avea nicio valoare; ar fi fost bine 
chiar să nu existe; dacă totuși ea exista, filosoful politic si omul 
politic care-i servia conclusiile n'aveau să-şi facă grijă cu dinsa. 

Se făcea, în puterea unei singure doctrine, o propaganda unică 
unei socitäfi concepute ca absolut unitară. 


Il. 


Fuseseră cînăva rasele: cu vechi datine proprii, cu credinfi 
religioase particulare, cu organisalii speciale, de foarte veche origine. 
Ele distruseră Imperiul sau mai bine sfărimaseră bătrînul trup în 
care ]incezia ideia imperială romană pentru ca ea să străbată în 
organismele lor tinere și viguroase. În Apus se ridică, prin acești 
Germani definitiv dumesnicifi şi aduşi ca jerffä la vechile altare 
păgine ale antichității, Sfintul Imperiu Roman, de nafia lor germană» 
de la Carol-cel-Mare, peste Ottoni, pănă la marele Carol Quintul. 
Si tot aşa în Răsărit, după scăderea Imperiului roman din Cons: 
tantinopol, redevenit Bizanțul ce fusese la început, tentativele bul- 
gărești, apoi cele sirbesti de a crea un Imperiu roman de rasă slavă. 

O coloratura naţională militară se poate admite în amindouă 
aceste apariţii de Stat: una polificä insă, nu. Germania lui Wiheim 
al Il-lea, — căci e o ideie romană, nemuritoare, care se sbate în 
grozavul ei sbucium, cerind tot acest singe de pe cîmpul de luptă 
pentru a-şi recăpăta din nou viaţa de care atîta timp a fost lipsită—, 
nare nimic a face cu Sfintul Imperiu medieval; Germanii ca rasă, 
aşa cum vreau să se valorifice ei astăzi, n'au aface mmic cu vechea 
tradiție romană întrupată în creafiunea politică a lui Carol-cel-Mare, 
cu adausul unor elemente noi venite din concepţia umtara a ome- 
nirii ca Biserică a lui Hristos. Frederic Barba-Rosie nu da nicio 
autoritate acelor cari 'au ieşit ca Impărați din singurul act al unei 
victorii pe care niciunul din ei n'au cistigat-o, ca să represinte o 
stare de spirit cu totul nouă în națiunea lor germană. Căci altfel ar 
trebui să recunoaştem o continuitate de drept între Bulgaria <Ta- 
rului» său constituțional de astăzi şi vechea Bulgarie, simplu lagăr 


www.dacoromanica.ro 


N jORGA 177 


barbar incercind a cuceri Tarigradul, cum Germanii au cucerit Roma, 
fără să poată raminea într însa, dar numai peniru a se confunda 
în vechea ordine romană a acestei Rome Nouă care era Constan- 
iinopolul. Si să admitem aceasta ni e imposibil, margenindu-ne a 
ride, si pesie crimele lui actuale, de pretenţiile unui popor care n'a 
ştiut niciodată, de cînd e liber, să găsească o relaţie sănătoasă intre 
ce vrea şi ce poate. . 

Nimeni nu voia să apartie atunci unei naţiuni Viaţa romană, 
cultura latină, idealul imperial, patima unei indestructibile unităţi 
cuceriseră şi stapiniau totul. Divisiunea era privită ca un păcat, față 
de omenire, ca o întoarcere la starea de sălbătăcie, ca o săritură 
în anarhia începuturilor, Popoarele erau, de sigur, elementul de rea- 
litate, generatorul de putere materială, dar ceiace exisia mai ales, 
cu mult mai sus decii dinsele, era tradiția romană, legitimitatea 
imperială, scopul cel adevărat pentru care irăiau oamenii. 

Totuşi de la un timp această despreţuită realitate îşi cîştigă 
locul. Du pentru că ar fi fost recunoscuiă ca avind dreptul la acest 
loc. N'a fost în Apus nicio mişcare națională cînd Viliehardouin ş 
Joinville au început a se gîndi, în rătăcirile lor prin Ținuturile de 
cruciată, la <dulcea Franfa» de acasă, ori, în Răsărit, cînd Paleo- 
logii întorşi la Constantinopol după exilul lor în Anatolia, uitară 
putin de Imperiu şi prinseră a vorbi de o Romais, aproape natio- 
nal grecească, a Romeilor, Romani odată, cari însă acum se numiau 
aşa tocmai pentru că nu mai erau Romani. E tot atita avini nafio- 
nal cuceritor aici cit a fost la noi, cînd, spre sfirşitul evului mediu 
al nosiru, de limbă slavonă, care sa prelungit pina în veacul al 
XVli-lea — si de aici, fără pregătire, lăsind buna casă veche cu 
temelii milenare, am sărit în hangarul improvisat, de scinduri con- 
temporane — am primit în Stat şi Biserică limba vulgară: n'am 
gonit slavona pe uşa cea mare a siintului lăcaş pentru ca tot prin 
această întrare de căpetenie să fie primită limba romănească, de 
Vodă cu coroana pe cap si de Viădică în veșminte arhieresti, ci 
una a fost condusă solemn, cu lacrimi, afară de templul unde nu 
mai voia să rămiie, iar cealaltă s'a strecurat modestă pe o uşiţă 
din altar. 

Se părea că, oricare ar fi fost împrejurările înscăunării sale, 


www.dacoromanica.ro 


178 Războiul nostru in note zilnice 


această limbă vulgară, care însemna un suilet osebit, deci o rasă 
conştientă de sine, va învinge. Povestirea populară ajungea cronica 
bogată a lui Froissart, gluma înflorită a lui Rabelais; cintecul rustic 
începea să răsune, tot acolo în Franţa, pe buzele lui Guillaume de 
Machaut, al Cristiniei de Pisan, ale lui Alain Chartier şi Eustache 
Deschamps, ale lui Villon şi Olivier Basselin. Dar iată că Roma se 
întoarce din nou. 

în nemurirea ei, ea apăru în alt domeniu. Puse stăpinire în 
întoarcerea ei ofensivă, pe însuşi sufletul omenirii. Renaşterea a 
însemnat în ordinea morală ceia ce în ordinea materială însemnase 
Imperiul carolingian, o înviere, peste realitate şi mai presus de 
dinsa. Cicerone domină frasa, cu stilul şi formele sale gramaticale, 
Virgiliu, Horaţiu poesia: limba latină confunda din nou intr’o unitate 
viața popoarelor. 

Dar o literatură, o cultură se susține printr'un public, şi acela 
lipsia pentru îrumoasa operă da savantă artificialitate. Lumea tinea 
însă la conceptul ispititor al unității culturale. Se încearcă, o bucată 
de vreme, cu limba italiană, care a fost, un secol, limba de cores- 
pondenta diplomatică, de literatură istorică, de înţelegere generală 
umană ; ea a cuprins — mai fericită şi decit vechea latină medie- 
vală — Răsăritul ca şi Apusul. O literatură artistică restabili însă 
vechi norme stricte care o făceau să fie mai grea de întrebuințat 
în vulgara frasä de toate zilele. Atunci francesa-i luă locul — acea 
francesă care, parcă anume pentru acest scop, fusese oarecum 
universalisată prin afluxul de termini abstracti, latini, prin substi- 
tuirea la mlădioasa sintaxă populară a ordinii logice, a consecventei 
matematice prin reforma lingvistică a lui Ronsard şi a Pleiadei. 

Franţa e acum pretutindeni. «Literatură francesä» se numeşte 
aceia care a fost făcută de Francesii de rassă în limitele regatului 
frances, dar despărțirea e arbitrară. Ori e poate alttel literatura, 
francesa în spirit, deşi gustul nu mai e acelaşi, a lui Frederic-cel- 
Mare, imitator al lui Voltaire? Sau literatura pe care o face la 
Stockholm acel rege Gustav care, pănă la încercările de a libera 
pe Regina Maria-Antoineta, a fost cu inima la Paris şi la Versailles. 
Sau încercările de la Petersburg ale Ecaterinei a Il-a. Sau, în sfirsit, 
adaptările, la Constantinopol ca şi la laşi şi Bucureşti ale Fanario- 
tilor noştri, 


www.dacoromanica.ro 


N. JORGA 179 


Chiar şi cînd se întrebuinţează limba naţională. fondut cultural 
comun ramine. Italia are în Metastasio, in Alfieri scriitori mari, cari 
sînt însă ai secolului al XVIII-lea, nu ai poporului italian, care-și 
are doar vre-un poet dialectal, ca abatele Meli, cîntind în viersul 
lui sicilian lucruri de acolo, din partea lui cea mică. In Germania 
unde Curtea marelui Frederic ride de asprimea graiului teutonic, 
Lessing combate teorii dramatice francese cu ordine francesa şi 
stil frances; Goethe e un zeu roman al poesiei, iar Schiller e îiul 
sufletesc al revoltei si pasiunii de libertate a lui Rousseau. 

În ce priveşte Anglia, ea nu şi-ar fi jertfit limba, din mindrie, 
pentru nicio alta, dar comunitatea culturală cu Franţa e asa de 
complectă încît, dacă Voltaire a învăţat în societatea englesă şi 
societatea englesă a chemat pe Rousseau ca s'o învețe pe dinsa, 
şi contrarul se putea întimpla. Ori e vr'o deosebire între precep- 
tele lui Pope Englesul și ale Francesului Boileau, între natura cum 
o vede Delille si cum o vede Thomson? 


Ill. 


Ce putea face deci Revoluţia, tumultosut produs politic al 
acestei culturi care nu e a niciunui popor fiinăcă e a Franciei şi 
nu e nici cu adevărat a Franciei fiindcă o poate primi orice popor, 
decit să dea norme abstracte unei libertăți naționale pentru o 
națiune umană care nu admite nafiuni organice? 

A şi făcut aşa. Umanitatea i s'a infafisat cum se înfăţişează 
copiii unui pedagog normal, care nu se preocupă de numele lor, 
încă mai puţin de capitalul omenesc special, ireductibil, pe care-l 
întätiseazä şi care, pe banca unde au doar numărul lor de ordin, 
îi hrăneşte cu unitatea programului pentru a-i arunca tot ignorati, 
dacă nu şi ignoranfi, intro societate pe care ei no cunosc şi care 
nu-i cunoaşte. Norme legal de binefăcătoare pentru orice grupă 
întimplătoare, necunoscută ca individualitate, a imensei omeniri 
abstracte Germani ca Anacharsis Cloots, Italieni, Poloni defilau îna- 
intea Convenţiei, aducind, fără delegaţie legală, omagiile unor naţiuni 
pe care nu le cunoşteau şi nu voiau să le cunoască, de şi făceau 
parte din ele. 

De aceia, şi nu numai prin talentul unui Jourdan, Moreau, 
Marceau, armatele Republicei au biruit şi cucerit aşa de repede mai 


www.dacoromanica.ro 


180 Razboiul nostru in note zilnice 


toată Europa centrală şi sudică,de aceia s'a revărsat asa de fulgerator 
norocul genial al lui Bonaparte. Naţiile se oferiau liberatorilor, cărora 
li sacrificau <tirania> de pănă atunci, întocmai cum Bizantinii din 
Siria, coplesiti de administrație, storsi de fisc, zărobiţi de o imensă 
cultură formală, s'au oierit odinioară Arabilor patriarcali mîncätori 
de curmale şi lăcuste, cari aduceau înnapoi vechea idilă patriarcala. 


Liberare a popoarelor, da, însă—şi aceasta e lucrul de cäpe- 
tenie—nu pentru a le restitui lor înselor, pentru a face din ele 
instrumentele vii de progres ale umanităţii. 

Din potrivă, dărîmînă viata locală, cuiburile de veche conlu- 
crare particulară, pline de iubire si poesie, risipind sfärimäturile 
datinilor şi cenușa tradiţiilor, naţiile cele adevărate se despoiau de 
ce aveau mai viu si mai sacru. Legile nouă ca pentru oricine, for- 
mele administrative aplicabile oriunde creau poate o nouă umani- 
tate, dar fără acele temelii de individualitate naţională care singure 
o pot susținea, Ce efecte morale produce această distrugere a me- 
diului real se poate vedea aici la noi, comparind pe vechiul boier 
bejănar care în fundul codrilor se prindea de cel din urmă bulgäre 
al ţărînei natale cu civilisatul care, nu ştie măcar cînd a trecut 
graniţa, dincolo de care îl aşteaptă în liniște o mai bună alimentație. 


Plugul lui Napoleon ara atunci larg, dar nu adinc, și mai ales 
fără să se arunce în urma lui vre-o saminta. 

Undeva însă, în Sud-Vestul european, o țară rămăsese pe care 
întinderea noii culturi raționale uniforme o crufase. Văile sălbatece 
ale Pireneilor si Sierrelor nu îngăduiseră bătaia liberă a vintului ce 
nebunise lumea. Era aici rugina trecutului, îngustimea comunităţilor 
restrînse, mireazma de biserică şi neagra lepră a castelelor epopeii 
creştine din evul mediu. Oriunde geniul napoleonian ar fi împrăş- 
tiat planurile generalilor mediocri, armatele lui moderne ar fi bătut 
alte armate care imitau încă stingaciu pe ale lui. Aici însă puterea 
intilni un suflet, un suflet national si, cum se. întimplă totdeauna 
în asemenea ciocniri, — ea se zdrobi. 


17 Februar 1917 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 181 


Sentinta Americana. 


De fa începutul lui Februar stil nou, cînd a pornit războiul 
cel nou al submarinelor, poema epică a Tirpitziadei, vrednicä de a 
fi pusă alături — asa-i?— cu stramosescul Niebelungentied, a cam 
trecut vreme, si speranțele acelora cari vedeau America intrind în 
războiu pentru a pedepsi pe piraţii desperärii au fost ingelate. 

Fiindcă era vorba de o hotărîre mai deplină care ar fi venit 
îndată după ruperea relaţiilor. Dorința noastră, aşa de firească, de 
a vedea pedepsit cu o clipă mai curînd un duşman sălbatec, care 
suge zi de zi vlaga pămîntului nostru ocupat, vedea acum o mare 
flotă scotind din ascunzişul său, de unde se rățoieşte de trei ani 
de zile, flota germană si o armată capabilă de toate isprăvile fisice 
şi însufleţită de acel apirit de neîntrecută mindrie care deosebeşte 
pe American, mergind, cu vre-un Roosevelt în frunte, contra obosi- 
telor batalioane ale ultimelor victorii germane. În zare, luminosul 
răsărit al soarelui păcii pe un cer limpezit pentru ziua dreptății... 

Frumoasă privelişte, dar pe care în aceste condiții nu vom 
vedea-o, Sunt multe feluri de a distruge o putere, şi America, oricît 
de mari ar fi pregătirile sale, oricît de tare ar vorbi, nu pare să 
fi ales acesta 

Condiţiile luptelor navale de astăzi s'au văzut în marea întilnire 
din strimtorile Danemarcei. Uriaşii Mării resistă cu greu micii pri- 
mejdii nevăzute care-i pindeşte şi, cu progresele artileriei, fiecare e 
cu mult mai mult la discrefia adversarului, de care nu se poate 
feri. Succesul se cumpără cu sacrificii nespuse, de oameni și de 
material, şi el nu e măcar aga de neted încît adversarul să nu 
poată pune si el, măcar pentru usagiul intern, trimbita victoriei la 
gură. După întîlnire, în loc de a se pomeni ca odinioară mişcările 
îndrăznețe, execuţia măiastră a mindrelor concepții, se face o groso- 
lana socoteală a pierderilor şi cumpăna apleacă spre acela care, 
de şi nici unul nici altul n’a ajuns la nn resultat definitiv, a pierdut 
mai puțin. Se cer păreri de specialist pentru a hotări lucrul și mai 
bine. La o debarcare pe teritorul inamic — şi ce mare lovitură ar 
fi aceasta pentru Germani! — nu se poate gindi nimeni, date fiind 
greutățile de a duce peste ape minate, în apropierea unui term 
straşnic apărat de artilerie în veşnică mişcare, ca la Dardanele, ieri 


www.dacoromanica.ro 


182 Razbolul nostru in note zilnice 


nenumăratele transporturi ce ar putea purta o armată vrednicä de 
acest nume. 

lar, cit priveşte concursul pe alt feren al unei asemenea armate, 
dacă Germanii caută să înşele lumea — gi poate că se înşeală şi 
ei singuri — cînd vorbesc de complecta întrerupere prin scufunda- 
toarele lor a comunicației maritime, nu e mai puțin adevărat că 
drumul peste ocean a devenit destul de nesigur şi că mari vase de 
transport ducind miile de soldafi nu pot să-l încerce, Si, admifind 
că ar face o, şi cu succes, ce ar însemna un adaus de citeva sute 
de mii de oameni veniți, cu atita zabavă, cită se poate aştepta, 
dintr'o țară ce nu e organizată, în imensitatea ei, pentru această 
meserie, care a ajuns astăzi o specialitate, în uriasele inclestari de 
acuma, unde de fapt, spațiul lipseşte pentru o desfäsurare a forţelor! 
Răpeziciunea mişcărilor decide doar, cum s'a văzut, mai mult decit 
elementele pe care le poți întrebuința pentru a face aceste mişcări. 

Epopeia americană, cum o înțeleg oamenii aplecati la visuri, 
nu vom vedea-o. Statele-Unite poate că nici mar voi-o, chiar de ar 
îi cu putinţă: cine ştie cîtă legitimă mindrie au oamenii de acolo, 
nu crede că un rol auxiliar, asa un fel de rol canadian în mare, 
pe un cîmp de luptä care e fireşte al altora, ar putea să li zim- 
bească, 

America are alt rol, si acel ro! şi-l joacă, 

Nu vreau să vorbesc mai ales de rolul ce cuprinde furnisarea 
de muniții şi trimiterea de hrană, care vor continua, de şi semintia 
Tirpitzilor crede că s'a isprăvit de acuma cu transporturile americane 
şi că aliaţii vor trebui să se resirîngă la ce poate da ogorul lor şi 
fabrica lor — gi pot da mult, foarte mult, şi vreme îndelungată! 
Ci altul e faptul hotăritor 

Războiu de usură s'a văzut a fi, de la început, marele räzboiu 
al lumii. Cind, mijloacele tehnice cunoscindu-se, surprinderea a fost 
înlăturată şi şansele s'au egalizat, cu atit mai mult s'a putut vedea 
că lucrui sta aşa: cine poate ţinea mai mult?, ca să se răspundă: 
totuşi cei mai mulți, de vreme ce elasticitatea firească a omului cult 
îi îngăduie să-şi dea organisatia care la început îi lipsia. 

Stim de mult cine e, de fapt, invinsul, oricît ar sămăna lumea 
cu învingătoarele sale desastre. Dar, pentru a se ajunge mai curînd 


EI 


la capăt, pentru ca lumea să rasufle în sfîrşit, trebuia ca Germania 


www.dacoromanica.ro 


N, IORGA 183 


să recunoască acest lucru, — căci toată hotărîrea e numai la dinsa. 
Germania, adecä nu oficialitatea, ci acea nație care sîngeră cind e 
sătulă şi cînd nu sîngeră, crapă de foame, 

Prin toate mijloacele de prestigiu, prin toate artiticiile de jude. 
cată, cei de sus, răspunzătorii, vinovatii, încearcă a ținea această 
energie încordată pănă la uliimele margeni ale desperării. — Nu va 
dati încă, nu vă dati; cine vă spune că no să isbutiti fiind-ca nu 
aveți dreptate ? Cine ? Dusmanul? Dar e interesul lui! 

Micii neutri din prejur au fiecare un interes, economic sau 
politic, şi au, mai ales, o sfintă frică. Prestigiul li lipseşte față de 
Germania deprinsă a admira numai proportiile. În fundul Oceanului 
este o țară cit o lume. Germania se străduieşte de zeci de ani, cu 
Împăratul în frunte, s'o cîştige Ambasadorul! ei era invocat ieri încă, 
ia mese ca pentru un Rege, să-şi dea părerea. Mii şi mii de cetă- 
feni germani trăiesc pe acolo, contribuind la uriaşa opinie publică 
după care Singură se conduce Statul, 

Şi acum America vorbeşte, Vă inchipuifi ce factor nou s'a 
adaos la conștiința germană a viitorului ? 


* 


I se cerea 0 sentință marii Republice. A dat o. Ceva poate să 
vie pe urmă, dar lucrul cel mare s'a savirsit în momentul chiar al 
declarației sale. 


17 Februar, 1917, 


Ce am adăugit? 


În acest răsboiu ca nealtele, fiecare popor s'a văzut aruncat 
din cele d'intăiu momente ale participării sale, dincolo de drumu” 
rile pe care era obișnuit să meargă. 

S’a tot vorbit de pregătire, De sigur că pregătirea face mult; 
cum mam şti-o tocmai noi, cari n am învăţat încă valoarea timpului 
şi, cari, neavînd pedagogul lingă noi, ca alții, n'am putut fi ingtiin- 
fati necontenit că vremea se strecoară! Dar, întrun anume sens, 
pregătirea mare valoarea care i se atribuie. Mintea încordată a tutu- 
rora schimbă necontenit condiţiile problemei militare. O pregătire 
trebuie, de sigur: să-ţi ai toate forţele strînse şi să-ți fi format 


www.dacoromanica.ro 


184 Războiul nostru în note zilnice 


+ 


Sufletul ce trebuie pentru a le putea întrebuința în fiecare moment 
Dar cum, aceasta n’o poate spune nimeni. In fiecare moment te 
poți găsi înnaintea altor mijloace si altor procedee, şi cine se îndă- 
rătniceşte la ce a învăţat, la ce e deprins a face, fanaticul progra- 
mului, bucherul, acela s'a gsindit singur. 

Tlăscocirile cele mai ingenioase şi cele mai criminale au ieşit 
răpede din modă. Zeppelinurile sînt acum istorie veche; nu se 
încearcă măcar reeditarea lor revăzută şi adăugită. Gazele asfixiante 
şi liculdele inflamante trezesc zimbetu! lui Edison. N’am mai auzit 
de miraculoasele tankuri, de şi mijloc contra lor nu s'a găsit. Nu 
s'a găsit, dar adversarul ştie că ele sînt. 

Du noi, aceştia cari împrumutăm de aiurea uneltele tehnice, 
puteam pune între şansele noastre de izbindă ori de conservare 
surprinderi de felul acestora. Mijloacele nu le avem pentru a uimi 
lumea cu invențiile romänesti. 

Dar ceva puteam face, eram datori să facem, Si, pentru că 
nu l-am facut pănă acum, datori sintem ca de acuma înnainte să 
suplinim hpsa, pentru onoarea noastră naţională. Căci fiecare popor 
va fi judecat după ceia ce-i vor fi putut stoarce din fondul de 
cugetare si voință împrejurările cele neasdmdnat de grele, crisa 
de ființă sau de neființă, de lărgire sau de distrugere, prin care 
frecem cu toții. 

Acest pämint al nostru avea taine pe care nu le cunoșteam 
cînd am întrat în luptă, şi el închide bogății — şi aceasta înseamnă 
mijloace de luptă — de care nu ne-am folosit pănă acum. 

Războiul l-am făcut cum scrie în cärfile altora, nu şi cum cer 
locurile noasire. Stefan-cel-Mare, Mihai Viteazul au fost victorioși, 
cu oştile lor puţine, fiindcă au fost inovatori. Ei au cerut lecţii 
pămîntului prieten, care lor li-a spus ce nu voia să spuie dusma- 
nului. De aceia au învins de atitea ori; de aceia, învinși, nau putut 
fi distruși, retrăgindu-se in sigurele adăposturi ale tainelor lui. 

Aceasta în ce priveşte războiul însuşi, Dar, în ce priveşte 
condiţiile lui chiar, mijloacele de a-l sprijini şi hrăni, pămîntul nostru 
așteaptă încă neîntrebat; pare că simți cum se sguduie de durere 
că nu i se cere şi lui, cel mut şi puternic, partea pe care o poate 
da pentru păstrarea neamului care din märuntaiele lui a ieşit. 

Uitah-vă de jur imprejur, Toţi au facut ce nu sar fi aşteptat 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 185 


dinsii, ce nu credeau singuri că pot face. S'au găsii comori nebă: 
nuite; puteri uitate sau pus la lucru; toată ştiinţa a fost data lao 
parte pentru ca din nevoile pe care nu le putea ajuta să scapere 
o ştiinţă nouă. Nimeni nu vrea să se dea învins pănă nu va fi 
stors tot ce zace în pămint, tot ce poate izbucni creator din ener- 
gia omenească. 

Faţă de ce aveam, de ce puteam, ce am înnoit oare noi, ce 
am adaugif noi, — iată întrebarea care irebuie să ne urmărească 
ceas de ceas, zi de zi, pănă-i vom fi dat răspunsul, 


17 Februar 1917 


Preţul omului. 


Se pare că aici la noi totul a ajuns să fie scump, afară de 
un lucru: omul. 

Totul o dovedește. Nu voiu spune că si felul cum a fosi purtat 
războiul — unii au spus-o, fiind-cä o fatalitate a făcut să avem, in 
fata noastră, fără să li putem opune acelaşi armament, soldaţii cei 
mai bine înzestrați, supi raportul tehnică cari se pot închipui. Cu 
piepturile dorobantilor ne-am bătut, si nu e de mirare că pănă la 
sfirsit ele iotuşi n'au ajuns. 

Dar tocmai pentru că s'a facut această consumatie de oameni 
fără nicio comparaţie cu a altora, căci cineva care poate fi informat 
îmi vorbia de 60.000 în trei luni, cea mai strictă crufare trebuie 
pe urmă. Şi totuşi pretutindeni ni se pare că vedem o risipă de 
viaţă omenească pe care o puteam evita, o pufem evita încă, 

Nu vorbesc numai de trupe, nu vorbese chiar de ele în rîndul 
întăiu, Si cînd rămășițe din vechea pedanterie blestemată şi din 
pripa uşuratecă impun drumuri zădarnice pe vremi cumplite, nu e 
aici răul cel mare. Nu lui i se datorește faptul, nu dureros, ci sfä- 
sietor, că la fiecare pas vezi omul tinăr şi frumos care se pierde. 
Ar fi fost de ajuns ca o îngrijire părintească, o milă de îrate, un 
ajutor al aproapelui să se fi îndreptat asupra lui cînd începea să 
şovăiască, si era scăpat. Acuma însă e prea tirziu isi primblă squ- 
duitoarea agonie din loc în loc, pe jumătate în altă lume, si infecția 
pe care o răspîndește chiamă pe drumul cel fără capăt tovarăși noi 


www.dacoromanica.ro 


196 Războiul nostru In note zitnicé 


din mijlocul acelora cari fără hrană au stat în mijlocul furtunilor şi 
supt apăsarea gerurilor, 

Statistica înseamnă : azi atifia, mine atitia.. Cutare se plinge 
că nu sînt scînduri pentru sicrie, 

Pe alocuri sate întregi sini prinse în patima cea grozavă. Am 
avut în mina statistice care m'au îniiorat. Naşteri — citeva, une ori 
a zecea parte din numărul morţilor; şi ce nașteri! Pe cuptorul fără 
foc lingă care se sgribulesc copiii ceilalţi fara cămaşă. Hrana, — 
să nu mai vorbim: doar o stim în timpurile obişnuite! Linistit, 
Sigur, moartea merge din loc în loc si cosește, strînge, lasă locul 
gol în urmă. Calea slobodă e deschisă bolilor. Medicul e la oaste, 
dacă e la oaste. Oricum, nimeni nu-i găseşte şi, în resignarea amor- 
titä, nimeni nul caulă. Hoiturile nu se îngroapă, de şi atitea braţe 
fără ocupaţie se află în preajmă, dar «na venit ordin>, Morţii nu 
se acopăr cu pămînt, ci se presară. Dovezile le are azi în mini 
cine trebuie, omul milos şi bun care va lua măsuri, 

Dar ele trebuiau luate şi pănă acum. Doarle luăm pentru noi. 
orăşenii, cît de cit, Chiar în oraşele unde se vede că nu se şiie 
ce e mătura şi unde fiecare cetățean socoate că gunoiul care-i putia 
în curte miroase a busuioc dacă si l-a clădit supt fereastră, în 
stradă, unde are mingiierea măcar că poate îmbolnăvi și pe tre- 
cător, aproapele sau. Da, măsuri se iau pentru urbanitatea noastră 
sedentard, Nu mai vorbim de trenuri speciale pentru a merge unde 
se mänincä icre şi sardele, ori măcar se întinde zilnic unt pe pine 
şi poți bea un păhar cu lapie în fiecare dimineaţă. 

Dar se ordonă inoculäri, se execută lumea pentru a le face, 
Intre clădirile de hoituri ale drumurilor mari, în preajma mormin- 
telor omeneşii deschise cine inoculeazä ? Poate moartea care aşteaptă, 
odată cu cele dintăiu călduri umede raspinditoare ale miasmelor, 
din pămînt şi de supt pămini. 

Si, totuşi medici sunt, şi elemente administrative destule. Dar 
fi trebuie oraș şi înlesnirile civilisafiei. Au plecat din ţară doctori 
vestiți specialişti unici, ca dintr’'un loc unde, ferească Dumnezeu, 
poți ajunge să päräsesti ceva din dulcile obiceiuri cu care esti 
deprins. 

Si, apoi, de ce atita trudă, atîta sbucium ? Doar e vorba de 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 187 


oameni, de oameni mici şi proşti, — şi de aceia sunt destui, Viaţa 
omenească e astăzi ieitină. 

Aiurea; nu, zău nu! Trebuie s’o cheltuiesti, dar o faci cu cea 
mai mare scumpătate. De aici încetineala savaniă, lunga pregătire 
a ofensivelor; de aici atenta îngrijire a bolnavului, crutarea iubitoare 
şi a celui mai sărac dintre săraci. Toată omenirea ya pierde, dar 
vai de cel ce va fi pierdut relativ mai mult! 

Să nu fim noi aceia, — după Sirbi, singurii cari nau putut 
evita grozava nenorocire ce i-a atins, cari de-odatä s'au trezit fără 
teritoriu. Cu un lucru biruiam odată: cu numărul Pe omogeneitatea 
populajiei de aici ni sprijinim dreptul de a trăi, cum cerem Ardea- 
lului pe temeiul superiorității numerice a neamului nostru. Valahii 
aceştia au fost multi si spornici. Să nu fie a//fe? în viitor; să nu 
dispară acest temeiu de căpetenie al nostru. Să nu ne trezim cu 
Sate goale, cu sate stoarse înnaintea unei lumi, vrăjmaşe gi după 
războiu, care mai are şi alte mijloace de luptă, Pamintul rău locuit 
chiamă pe strâin e un adevăr crud al istoriei, Că vor îi orășeni; 
transportaţi în Rusia unii, hräniti ceilalți cu cartele şi inoculati după 
cuviință, cred. Tot oameni deştepţi şi vorbăreți, <culţi> şi <cons- 
tienti>. Doar ne cunoaştem şi sînt atifia dintre ei pentru cari avem 
şi alfa jubire decit aceia pe cari azi orice Romin oricărui Romin 
i-o datoreste. Dar ei au un dublu neajuns: bărbații nu pot munci 
și femeile nu vreau să facă copii. 

lar, dacă închidem ochii şi mai departe, dragă frate cu care 
visam înnainte de Rominia Mare, safele se duc... 

Pretuiti omul; ca pe icoana lui Dumnezeu respectați.l aceia 
cari credeţi; ca pe fratele vostru de acelaşi neam iubifi-l, aceia cari 
intelegefi ce înseamnă o națiune; ca pe semenul vostru ajutați-l 
milos, aceia cari aveţi filantropie în suflet, căci ati cetit despre nobili 
oameni albi cari alergau să ajute în mijlocul molimelor asiatice 
oameni de altă rasă si de altă culoare, Salvaţi.i, finefi-l viu şi sänä- 
tos pănă la vremea pe care o aşteptăm, aceia cari măcar șiifi să 
vă faceți socotelile. 

Căci comoară cum e omul nu se mai găsește, si nu ştiţi ce 
lume de bunătate şi energie îngropați cu cel din urmă vagabond 
care cade pe şosea lîngă un hoit de vită: nehränit, neincălzit, neîm- 
părtăşit şi — nemîngăiat! 

18 Februar 1917, 

www.dacoromanica.ro 


188 Războiul nostru in note zilnice 


Nobilul cel nou: omul cel bun. 


Faptul că presa romineasca întreagă a vorbit pe larg, cäldu- 
ros, de pierderea unui om care îusese numai un institutor, un dascăl 
de bună voie al calicimii cu un leu ceasul în folosul altor săraci 
care mai avea doar meritul de a îi veghiat fără precurmare lingă patu- 
rile răniților şi bolnavilor, pănă ce boala l-a răpus si pe dinsul 
faptul că i sau adus iaude neobişnuite, ridicindu | sus peste ceilalţi 
numai pentru că a fost un om bun şi binefäcätor, trăind pentru alții, 
nu pentru dinsul, ajutind din toată inima pe oricine, isi are însemnă: 
tatea. Şă fi murit unul din aceia cari şi acum își afişează civila, dar nu 
şi civilisata mutră în automobile şi trăsuri care nu sunt nici ale lor, 
nici richisifionate pentru dinşii, cari cer mai călduros decit o victorie 
să nu li ipsească nimic din programul de la bucătărie în toate 
zilele, cari, cînd nu pleacă ei înşii, te scot si din bucäfica asta de 
tara cu itosurile şi mofturile lor, s'ar fi publicat necrologul obligat 
din partea familiei cu două rînduri de biografie, şi atit. Pentru învă- 
tatorul Tenie au plins cu lacrimi atitia. 

Si, cind, ieri, dispărea, de o moarte grozavă, profesorul Miha- 
ileanu, s'a pomenit de sigur că era un om învăţat şi că a publicat 
lucruri importante de filologie clasică, dar atenţia publică era che- 
mată, de 0. Bogrea ca şi de à. Petrovici şi de alti runoscuti si 
pretuitori adevăraţi ai lui, asupra faptului că era modest si blind, 
că tinea din toată inima la ţara lui, că era un om bun şi un bun 
cetățean, 

Şi cred că acest nou criteriu va raminea de acum înainte, că 
după dinsul vor fi judecaţi toţi, că el va îndemna pe copiii ce vor 
creşte să fie tot aşa, că pe învățăiorii lor îi va face să treacă inna. 
inte de orice notă de „specialitate“ nota Ia puriare, — şi nu la 
ne-purtarea trupului imobil, a minţii încremenite in atenţie, ci Ia 
purtarea activă, ajutătoare, săritoare, cum se zice, la orice nevoie, 
la orice muncă, avind în vedere numai interesul altora, interesul 
obşiesc. Asa ceva cum începuse a face, cu un netăgăduit folos, 
şcoala cealaltă, cercetăşia, al cării folos l-a văzut vioaia minte, 
îndreptată spre realitati, a Principelui Mostenitor, care, el, nu e 
dintre cei cari preţuiesc pe oameni după ce i se spune că sunt, ci 
după ce vede singur. 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 189 


Aceasta ar fi însă o revoluţie. Pur şi simplu o revoluţie. Si 
„una din cele mai mari, 

Revoluţia formelor ? Le aceia, zgomotoasă, singeroasä, ambi- 
tioasä, cifi nu s'au gindit! Si au vrut s'o facă. Si în oarecare 
măsură au gi fäcuto. Dăunăzi chiar venia la mine in Bucuresti 
cineva care de atunci s'a „plasat“, ca să-mi propuie, mie specialist 
bätrin, care miros motivele <:dealismului> de la o sută de metri 
să-l ajut să mai facă una. Ori de o face-o ori den'o face-o, cînd n'o 
mai fi <plasat», toi una. Noi o s'o avem, dacă mergem pe calea 
aeeasta, pe ceaialtă: tăcută, nesîngeroasă și dusmanä tocmai o ori- 
cării ambiţn. Revoluția întrebuințării fiecăruia după priceperea şi 
bunăvoința lui si a preluirii după inima ce a pus-o în ce-a facut. 

Gindifi vă numai că acuma o sută de ani erai cineva numai 
dacă aveai în cap o căciulă mai mare decit a celorlalţi şi că puteai 
purta islicul în de obşte numai dacă erai, cu sau fără voia Tiga- 
nilor de casă, urmaşul autentic al unui boier de la 1600 ori, dacă 
nu erai de aici, al oricărui Grec de pe lume Şi că de ia 1834 
înnainte, fi se scria numele în amintirea oamenilor numai dacă 
aveai un cin, o funcție, dacă te pulea vedea lumea, la anume cea- 
suri, înnaintea unui anume birou, chiar să-ți fi fumat doar ţigara 
acolo, şi-ţi făceai portia de conversaţie cu alt trintor. Că, în sfirsit, 
de pe la 1830 te impunea un palat la Bucuresti. echipagiu la 
Şoşea şi un jour fixe la care cei mai inteligenţi și mai bine cres- 
cufi erau slugile. 

Dar veţi spune: aşa a fost pănă la regimul parlamentar, pănă 
la întinderea unei mai innalte civilisaţii. Pe urmă a venit rindul 
omului de talent. 

Da, <omul de talent». Avind o calitate de naștere, fără vina 
şi, fără meritul lui, ca un glas bun ori o aptitudine pentru dant, 
care, acelea, cer măcar să muncesti mult ca să pofi face ceva din 
ele. <Oratorul> tuturor împrejurărilor, pe care un <răspuns la mesa: 
giu> îl înzestrează cu dreptul de a pompa ia toate băncile şi de a 
rivni la toate portofolule. Ori <scriitorul> cu condeiu meşter, care 
ştie să zică şi aşa si aşa, cum te ia si — cum îl ie. Histrionul 
vieţii noastre publice, aplaudat de cei cari l-au cîștigat si plătit şi 
admirat prosteste de cei cari poate încă nu lau cetit nici nu l-au 


www.dacoromanica.ro 


190 Războiul nosiru în note zilnice 


ascultat, Omul care, <avind talent», se crede, nu dafor să fie cit 
mai bun, ci în drept să fie cit de rău, 

Pe acesta, adaus la noblefa singelui dubios si a cinului fără 
folos, la pompa averii, vine astăzi şi-l înlocuieşte acela care, fara 
strămoşi, fără bani, fără rang, n'a avut în materie de talent decit 
unul, si mare: acela de a fi în fiece zi mai bun in sine însuşi și 
mai binefăcător faţă de aljii. 


19 Februar 1917 


Un German despre Romania. 


Foaia germanofilä din Haga Allgemeine Handelsblatt a dat, 
în Nerul ei din 2 lanuar, stiri din Bucuresti care sint de mare 
interes. 

Nu vom releva partea care priveşte <ușurătatea> hotäririi 
noastre si ideia <naivă> pe care ni-am făcut-o despre un războiu 


în care zeci de mii din ai corespondentului german şi-au lăsat oasele 
aici la noi. 


I s'a spus la Bucuresti, unde a intrat cinci zile după cuce- 
virea alor săi, că a fost o <capitulare> a <vestitei» cetăţi clădite de 
Brialmont, ale cărui merite le atinge în treacăt, că, totuşi, cetatea 
fiind degarnisită de tunuri, ‘din trufie>, un căpitan german cu o 
sută şaizeci de oameni s'a apropiat de <torturile nordice>. unde 
s'au predat „soldaţii romîni ce răsăriseră pe ziduri“, în număr de 
epatrusprezece» (!), Ca să fie mai interesant de cetit, omul nostru 
hazliu cum i-a facut D-zeu natia — se ştie cit spirit se säläslu- 
ieşte în Germnnia, din generaţie în generaţie — arată că unii şi 
alții s'au suit în <patru tramvaie electrice, care aşteptau la staţia 
finală, ca în fiecare seară, și s'au oprit la un mare otel>, unde 
«dame si domni romini stăteau cu grămada, fumau și rideau», pănă 
ce vederea cuceritorilor, cari cereau si ei mincare şi loc de odihnă 
a speriat pe toți inconştienţii aceștia. După socotinfa coresponden- 
tului, vagonul de tramvaiu ar trebui dus în triumi la Zeughaus în 
Berlin. 

Să tot rizil,., 

<A doua zi comandantul suprem a mers călare la comandan- 
tul trupelor din Capitală. De fapt, a fost acoperit de flori. În linia 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 191 


întăiu (in Roofdzaak) de Germani, Austriaci şi Unguri, cari, după 
© internare de mai multe luni, se bucurau acum de cîteva zile, de 
libertatea lor, şi primiră firește cu bucurie pe ai lor cari defilau. 
Dar si de Romini, aderenti ai lui Carp, de cei cu sentimente ger- 
mane si de ne-Carpişti, a căror mina, plină de flori, se deschidea 
cu teamă.» 

Parcă vezi scena. Să mori de ris}... 

Omul nostru sa pus pe lucru. Timp de «cinci zile» — cite 
nu poţi învăța în scurt timp, fiind un Neamț aşa de deştept! — 
a întrebat pe atitia Romini, „Oameni de pe stradă, din burghesie, 
ofițeri prisonieri si soldaţi, politiciani, adversari ai lui Brătianu, ai 
cărui aderenti au fugit cu el fa Iași». Toţi i-au spus că visau de 
„Romănia-Mare“, dar, să fi ştiut că se amestecă și Germania, ra- 
mineau neutri; tot aşa dacă şi-ar fi dat samă de falsitatea deciara- 
ratiei lui Radev că nu se va amesteca Bulgaria (1). O primblare pănă 
la Tisa, ca în 1913. Aga ne-ar fi asigurat şi Regina, <a cării reală 
influenţă politică nu trebuie socotită prea puţin». Parlamentul şi 
functionarii, simple creaturi guvernamentale, au aplaudat. 

Aşa proşti, toţi, să te strici de ris! 

Şi <orbi>... La chestiile interne nu s'ar fi gindit nimeni, — 
filogermanii ei înşii visînă de Odesa şi Chiev. Nu purtau grija ferii 
ci gindul li era tot la <Romănia Mare», la Ardealul, care nu-i vrea, 
ori la alfa pradă. Dar totuşi adevărat <spirit public» pe la ăştia nu 
se află. 

Aşa-i ? Ce bestii! Aomirabilă distracţie pentru turist! 

Dar să vedeți... Brutele acestea erau în culmea bucuriei, cînd 
iată că apar zeppelinurile, Le credeau... <romăneşti, francese ori 
ruseşti» şi strigau pe străzi: ura! <Atunci bombele plesniră şi sute 
dia ei se vinzolirä în sînge, şi fipau şi urlau de durere», 

Să îi fost acolo! Aşa o petrecere! Ti-ar fi trecut şi durerea 
de măsele.. 

Iată însă Turtucaia, Silistra. Îndoieli asupra conducerii, Gene- 
ralul Berthelot e adus ca <Mesia>. Vorbe crude se raportează, — 
onul are legături cu <ministrul unei Puieri neutrale>. Se așteaptă 
tunuri grele <în sese luni». 

Ce zici de copilăroşii ăştia ? Delicioşi, nu e aşa ? In Romănia 
irebuie să vii ca să vezi aşa ceva... 


www.dacoromanica.ro 


192 Războiul nostra în note zilnice 


«Patrusprezece zile a trăit Bucureştiul înşelat de biruinţa din 
valea Jiului». Generali cari sfătuiau retragerea în Moldova au fost 
*destituitiz. D. Berthelot voia apărarea Carpaţilor. Zbucium, spe- 
ranfe, infringeri.. Ruşii vin tîrziu... Călugărenii înseamnă lovitura 
decisivă. Bucureștii cad. 

Ce comedie! Face să vii asa de departe ca s'o vezi.. 

Regele a dat ordinul de a se părăsi Capitala. «Cu trei zile 
înnainte plingea...“ Voia să se lase prins, să joace rolul lui Napo- 
leon al Ifl-lea în 1870. Dar Brătianu il băgă cu sila în automobil, 
care aştepta în noaptea neagră, pentru a-l ducela laşi, unde Regina 
îşi căutase de mai nainte refugiul. Şi acuma în ochii Bucureste- 
nilor Regele si Regina şi Brătianu şi Ionescu sînt trădători, Carp 
şi Marghitoman sint ridicaţi în slavă. <Jos Inţelegerea!» (in îran- 
fuzeste} <Altfel, se trăieşie bine cu Germanii si Austriacii. Slava 
Domnuiul că nu-s Bulgari şi Turci... De ce safe mirică în pravahi 
se vind, nu numai chipurile lui Carp și Marghiloman și Maiorescu, 
ci si ale lui Mackensen si Falkenhayn si Hindenburg şi Ludendroff, 
că Romini şi Romince caută pe stradă foi ilustrate germane, că ei 
se indeasa la biroul foii anfantiste prin excelenţă, Adevărul, unde 
apare acum Bukarester Tageblaït, in text german şi romănesc. . La 
Capşa numai Carpiştii au acum cuvîntul, supt conducerea redacto- 
rului-sef al Moldove, foaia lui Carp, şi vorbesc despre vutorul 
Romăniei, despre Regele ce ar fi să se aleagă, despre Ministerul 
Carp, despre noile hotare de la Est și Vest, de Ja Noră şi Sud», 

Incîntător şi ndicoi, — nu e aşa? 

Numai cit ca să judeci in acest fel si în acest ton tragedia 
unui popor, a sperantelor, jertiei şi suferințelor lui fără nume, — 
ce păduche moral trebuie să fii, spiritual cîrnäfar al nobilei tale 
patrii ! 

19 Februar 1917. 


Un an de la moartea 
Reginei Elisaveta. 


S'a făcut ieri parastasul de un an pentru Regina Elisaveta. 
Parastas de pribegie pentru o Regină care se odihneşte în 
pămînt, supus duşmanului! Cita tragedie nu se cuprinde în această 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 193 


singură constatare... Sofia celui dintăiu Rege al Romăniei, a ace- 
luia care a irăit o viaţă întreagă cu credinţa că opera sa va inna- 
inta de la sine, liniştit şi sigur, fără sa cunoască furtunile şi tras- 
metele, că se va adăugi din generație în generaţie prin ocrotirea 
puterilor cereşti cărora el, credinciosul, li-o închinase, nu va avea 
steagul ferii sale în mijlocul frupelor care vor da onorurile lingă 
mormîntul său, 

Căci va fi fost şi la Argeş pomenire ieri, Du vor fi uitat s'o 
facă acei cari i-au stat mai aproape şi pe cari întîmplarea i-a päs- 
trat acolo, si nu numai episcopul, raémas în mijlocul turmei sale 
nenorocite, care, fără soborul! strălucit de acum un an, va rosti rugă- 
ciunile asupra odihnei celor doi tovarăşi regali ai unei vieţi lungi 
şi — întru cît omenesfe se poate — fericite. Dar va fi ţinut mai 
ales s'o facă altcineva: el, sfră:nul. 

Vor suna îluierele ostilor germane, vor zîngăni turnurile cu 
clopoței ale detaşamentului de paradă, vor scînteia coifurile biru- 
intei şi săbiile ce se vor presenta vor fi acelea de pe care s'a 
spălat abia sîngele rominesc, — acelaşi sînge de care s'au atins cu 
milă de mamă în războiul de liberare degetele ei, Doamna terit. 

Şi aici e o tragedie, în cele două slujbe care se fac în aceiaşi 
țară, sub scutul a două osti care s'au luptat şi dintre cari una 
represinta o cucerire obrasnicä, iar cealaltă o nobilă apărare neno- 
rocită, € o tragedie în lupta care se 02, în jurul acestei Linistite si 
Odihnite, între cei cari nu uită în sufletul ei desfăcut de legăturile 
pămîntului pe Doamna care de atitea ori, într'o lungă petrecere în 
mijlocul lor, a fost cuprinsă de aceleaşi sentimente cu Ţara, şi între 
cei cari vreau să afirme; prin cinstirea ce-i aduc, nu numai porun- 
cttoarea lor presentä în <Valahia> zOrobită, dar şi dreptul pe care-i 
au asupra ei. Drept, care e mai mare decit al cuceririi, căci o cer 
pentru dînşii în puterea originii ei naţionale, a vremurilor de tine- 
retä petrecute la Rinul lor, a întregului ei scris care nu s'a putut 
desface de limba în care însăși simtirea ei era deprinsă a vorbi, 
„A noastră este“, spunem noi, cu duioșia amintirilor, şi din partea 
lor ni se răspunde cu dirza afirmare a unui popor care nu uită 
niciodată nimic din ce-i aparține supt orice lature: „E a noastră“! 

Ea este însă, aceia care a fost Regină pe lume, — fiicä iubi. 


www.dacoromanica.ro 


194 Razboiul nostru in note zilnice 


foare pe un pämint si pe altul mama devotată —, înnainte de toate 
a lui Dumnezeu astăzi. 

A Lui care i-a dat cindva darul cel mare al naşterii sale, dar 
ieri cel mai mare dar ce i-l putea Oa: nepretuitul dar al morții, 

Sintem acum la un cap de ţară, adäpostiti, parecă, nu numai 
supt săbiile ostaşilor de mine, dar şi supt märeata ocrotire miste- 
rioasă a strămoşilor eroici din vechea Moldova, cari dorm aproape 
de noi în necropola lor bucovineanä. Mini, se va alege de noi, 
potrivit cu drepiatea în care credem, ca să putem trăi. Am pierdut 
atita din puterite noastre, dar una din ele o avem, mai desävirsitä 
decit oricind: unitatea morală a celor cari se află aici, in acest ada- 
post, care e un punct de razim şi un punct de plecare. De la rege 
pănă la cel din urmă soldat, de la Doamna ferii pănă la bătrina 
văduvă care, plingindu-si singurul fiu, speră în biruința răsplătitoare 
a țerii, un singur suflet sîntem. Între multele lacrimi care se varsă 
nu e niciuna de părere de rău pentru ce am făcut. O lume întreagă 
pe care am trăit-o s'a închis prin voința noastră în August 1914 
si aici nu se află nimeni din cei cari o regretă, 

I s'ar fi putut cere Aceleia care întrupa această lume în ea 
însăşi si în tot trecutul ei, in tot dreptul ei de a-şi aminti acest 
trecut şi de al iubi, să urmeze singură datoria venind cu noi în- 
tăiu, după noi pe urmă? Si ce ar fi adus cu sine în aceste zile 
din viaţa noastră ? 

Dar Dumnezeu a vrui altfel: El a păstrat-o la focul ei fără 
să fi putut fi așteptată într'altul. 

Aşa de mult o uitasem! Astăzi o intilnim din nou, dar în sin- 
gurul loc unde nimic nu se strecoară între ce-a fost ea si ce sun» 
tem noi astăzi, în casa lui Dumnezeu care a chemat-o acolo numai 
unde sufletul ei se putea linişti: la Dinsul. 


20 Februar 1917 


O ocazie prea scurtă. 


Între lucrurile pe care niciodată nu le poţi privi cu indife- 
ren{4 este lipsa de răsunet a scrisului în care pui, odată cu nes- 
guduitele credinti cari fac unitatea unei vieţi omeneşti, —mai merită 
astfel s'o trăieşti? — tot ce ai mai bun in sufletul tau. Să vezi 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 195 


bine că anume lucruri sînt aşa, că ele vor trebui neapărat, prin 
teribila logică a lucrurilor, să ducă, şi fără cataclisme mondiale, 
ca acelea de azi, la anume resultate, să-ţi laşi toate rosturile si 
plăcerile cele mai îngăduite ale existenței pentru a striga la mar- 
ginea präpästiei de care se apropie veselul tren de excursionisti, şi 
să nu se uite nimeni din aceia pe cari-i iubeşti totuşi, în zgomo- 
toasa lor zăpăceală, la „nebunia“ instiinfarii tale, — asta este o 
durere, vă asigur. 

Doisprezece ani a trăit foaia aceasta, şi sînt încă vre-o citi-va 
oameni lingă mine cari ştiu ce năcaz era pentru noi toţi ziua de 
Sîmbătă, în care trebuiau banii pe cari-i cerea tipografia ziarului 
necetit şi neajutat. Dar era si un năcaz mal mare decît acela de 
a-ţi căciuli mindria pe la creditori si pe la debitorii cari nu voiau 
să plătească: era tăcerea adincă, voită, orinduită, în jurul acestei 
înştiințări în care ni se cobora tot sufletul. 

O mîngiiere în aceste încercări ni-a fost să vedem izvorul 
curat pe care cu sudorile noastre l-am deschis În stîncă servin dacum 
spre înviorarea mulțimilor obosite şi pline de desperare. Şi de aceia 
noi, trei, patru oameni, avem şi azi, pe lingă mindria de a lucra 
fără arginti pentru poporul nostru nenorocit, mingiieréa că în ade- 
văr îi folosește ce facem noi. 

Ni părea bine însă de altceva încă. Dacă cei multi n au ştiut 
de noi pentru că gustul lor, înnadins conrupt de o presă desträbä- 
lată — nu numai minciuni, intrigi şi injurii! — nu ne cunoştea si 
să ne fi cunoscut, nu ne suferia, erau alții cari ne ştiau bine, dar 
se fereau de noi. Şi aceşti oameni erau tocmai aceia cari, supt fir- 
mele ce tot se schimbau, aveau conducerea terii în mînă. Orice 
mijloc de a-i inriuri lipsia acelei oneste cugetări critice căreia ii 
închinasem foaia. 

flenorocirea comună, care ne-a apropiat şi ne-a luminat, a 
făcut însă şi din ei cetitorii noştri, ba încă, dat fiind numărul redus 
al foilor, zilnicii noştri cetitori. Si, cum noi nu dorim decît ca fie- 
care să fie cum trebuie, pastrind, dacă face aceasta, tot ceia ‘ce i-a 
dat soarta, o perspectivă de spornică muncă laolaltă se deschidea. 

Dar iată că viata se face grea, că un număr de Columbi şi 
Pizarri descopăr că la capătul pămîntului este totuşi o vastă fara 
‘care se chiamă Rusia, că se poate trăi acolo între oameni buni şi 


www.dacoromanica.ro 


198 Războiul nostru în note zilnice 


primitori, că răsboiul se resimte acolo mai puţin, — şi iată cetitori 
noştri cei mai rari care ne părăsesc, 

Şi, cînă se vor întoarce, vor îi vremuri mai bune. Porumbul 
cu ramura de măslin va sbura înnaintea trenurilor de revenire, Si 
vai, în emoțiile reinstalarii, în beţia de putere din Doua Romänie, 
ziarul nostru va fi din nou uitat. Glasut lui vor căuta, să-l acopere 
iarăşi tipetele desfriului şi urletul pasiunilor, într'un carnaval politic 
care a fost doar numai infrerupi ca un local de petrecere care se 
închide trei zile „pentru causă de doliu“. 

Şi cit am fost cetifi ni se pare totuşi că e prea puţin fata de 
o Stare de spirit pe care o cunoaştem şi sintem, convinşi că ea ar 
fi cerut un trafament mai îndelungat... 


20 Februar 1917, 
Cut-el-amara 


Acum un an de zile presa <Europei Centrale» era în jubilare. 
Marele plan pe care-l formaserä Englesii şi Rușii de a lua în stă: 
pinire acea linie a Tigrului care îace parte din vastul plan econo- 
mic al Germaniei părea sdrobit. După vestile prea optimiste că din 
munții Armeniei cucerite, unde n'ar mai fi de acum înainte picior 
de duşman, oştile Țarului se coboară spre vechiul raiu istoric şi 
teologic al (Mesopotamiei, iată că o armată englesă, o adevărată 
armată englesä, nu numai prin steag, ci şi prin originea naţională a 
celor din care e alcătuită, se lasă înconjurată de forțe turceşti su- 
perioare, pe care le-a strîns, le-a echipat şi le-a condus după esce- 
lente planuri migäloase ştiința răsboinică germană şi, la capătul 
suferinfelor ei grozave, stoarsă de foame şi arsă de sete, ea se 
predă. Unul din cei mai buni generali ai Marii-Britanii, un număr 
de ofițeri pretiosi şi mii de soldaţi merg în captivitatea furceascä 
din Anatolia, : 

Un Sedan asiafic, nu e aşa? Si cu toate consecințele Seda- 
nului: renunțarea la luptă, după o lovitură care împiedecă o refa- 
cere şi o reluare de activitate în viitor, închiderea unui capitol de 
istorie, asupra căruia mina sorții a aruncat brutal porțile de aramă 
ale nenorocirii, 

Cine a observat cu atenţie însă, nu numai ținuta generalului 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 197 


care capitulase si a statului-major de prisonieri, dar şi atitudinea 
întregii prese englese, care, de sigur, nu e obişnuilă să se cäineze, 
dar lasă a se înțelege ce e ireparabil în loviturile pe care le pri- 
meste naţia, a fost însă de alfa părere. Drumul Bagdadului trebuie 
închis, nu numai pentru ce înseamnă astăzi şi pentru ce poate însemna 
mine, dar şi pentru simbolul pe care-i înfățișează în uriaşa ambiţie 
germană de a domina lumea cu puterea şi munca braţelor unui 
popor turbat de energie. Bremerhaven-Bagdad, prin Viena, Pesta, 
Sofia, si Constantinopol. Dacă începutul acestui drum nu poate fi 
atacat, dacă termenii mijlocii nau putut primi loviturile ce li se 
pregătiseră si se încerccseră, în punctul final se poate lovi ideia. 
Şi biruința momentană a Turcilor numise, din punct de vedere 
milifar, acest punct final, <Cuf-el Amara». 

Cum S'a strîns oastea cea “nouă, din ce elemente, aduse pe 
ce cale, în ce chip s'a făcut legătura cu aliaţii ruşi, aceasta se va 
şti mai tirziu, Nu s'a prevestit nimic şi nu s'a strigat, ieri măcar, 
biruința aşteptată cu siguranţă, deşi Turcii vorbiau acum de succese 
ale inamicului caré nu sînt «decisive? şi de cexecufarea mișcărilor 
de mai înainte ordonate», în stilinvätat de la Ausirieci. Si de odată, 
în chip impresionant, se anunţă în :Parlamentul de la Londra că 
s'a făcut, 

Si-ar fi închipuit oare Turcii, cum li spunea învățații bărbați 
politici de la Berlin, că Anglia e cu totul învechită, usaté in toate 
încheieturile ei, o bätrinä Cartagenă Înnecată de grăsimea bogățiilor 
şi — evident! — trindäviei sale si că n'ai decit să trimefi contra 
ostilor ei, mercenare sau coloniale, în Mesopotamia ori aiurea, un 
număr oarecare de bune bestii umane viteze, îmbrăcate, incältate 
innarmate, învățate şi comandate de fabricantul german de industria 
răsboinică, pentru a-i zdrobi mindria si a-i distruge pentru tofdeauna 
acele interese pentru afirmarea si desvoltarea cărora a munci! sute 
de ani cel mai tenace popor de pe lume? Ori înțelepciunea politică 
a Tiganului turcesc şi turcit care e Talaat, Mare-Vizir din mila lui 
Allah, conceput ca un bulibasä care fine cu puradeii lui şi numaj 
cu dinsii, e aşa de ascuţită încît să joace pe acel reprezentant ai 
unei rase <obosite> şi <degenerate> care e Loyd George? 

Anglia i-a arătat Turciei încă odată că e în măsură să execute 
sentintele de moarte pe care nu obişnuieşte a le rosti de două ori 


www.dacoromanica.ro 


198 Războiul nostru în nole zilnice 


asupra unui popor netrebnic. Se poaie întimpla că şi după biruinţa 

aceasta să mai intervie zăbăvi, se poate întimpla ca armata învinsă 

care a rămas, să-şi cerce din nou norocul — si chiar să-l aibă, 

cucerirea de acum are însă însemnătatea ei prin aliceva decit ea 

însăşi. Ea este o dovadă că, orice sar întîmpla, Anglia nu renunță. 
La Cut-el-Amare azi; la Stambul, mine! 


21 Februat 1917 
In Rominia ocupată 


Un cătător german care a străbătut la începutul Jui [anuar 
Romănia ocupată dă lămuririle ce urmează in Algemeen Handeisblad 
din 9 ale lunii. 


A trecut de la Giurgiu spre Bucuresti pe la Călugăreni Atri- 
buie iniţiativa marii lupte de acolo generalului Berthelot. <Romiînii 
şi Ruşii s'au luptat Cu un curaj desperat şi cu o extraordinară 
energie (volharding), si citva timp s'a părut că norocul va fi cu ei. 
O divisie turcească a trebuit să cedeze înnaintea năvălirii. Dar în 
momentul cel mai greu o divisie germană aleargă în ajutor si după 
o luptä învierşunată Rușii şi Rominii trebuiră să se retragă». 


Călătorul a văzut pe tot drumul urmele grozave ale marii lupte. 
Biruitorii nu îngropaseră morții, cari zăceau în şeanţuri, pe cîmp 
şi pe drum, lîngă cai şi cîni morți (foaia e cunoscută pentru senti- 
mentele sale germanofile; D. R.). <Toţi copacii erau sfärimati de 
srapnele. «Se vede că dușmanul a fost improscat aici cu foc de 
şrapnele şi de puşcă». Delicatul scriitor german descrie unul cite 
unul morţii, în atitudinile în care-i prinsese sfirsitul. Şi pe urmă se 
întreabă de ce politica a făcut aceste jertfe, fără să înțeleagă prin 
aceasta criminala politică a propriului său popor, 


<Ţerani se 'ntorceau din Bucuresti unde fugiseră cu femeile 
şi copiii lor, Oucind în căruțe bolnavii si uneltele : obosiţi de moarte 
şi triști, cu dor de casa lor si chinuifi la gindul cum vor găsi». Si 
ticălosul se întreabă de ce aceşti oameni necăjiţi nu luau asupra 
lor inmormintarea victimelor luptei! Nu uită să spuie însă că bieţii 
oameni intilnifi în cale îşi scoteau căciulile innaninte lui. Pentru a 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 199 


adăugi: <Invinsul care se teme de învingătorul său şi a cărui fafa 
se luminează cînd acela răspunde binevoitor fa umilita lui închină- 
ciune, cînd nu-i zice nimic, îl lasă să-şi caute de drum, de drumul 
lui obositor, lung, jalnic, pe care-! înseamnă morții şi cînii şi cioa- 
rele care mănîncă pe morţi > 

Constată că podurile mici erau distruse, iar cele mari în ființă 
şi vede o dovadă <a ușurălăţii care de fapt merită să fie pedepsită». , 

La o sută de chilometri de Bucureşti satele sînt înconjurate 
de cadavre! Strat-expedihon! Canibalul se bucură văzină o biatä bă- 
trinä moartă în scaunul ei afară. Paza o fac Turcii din Anatolia cu 
“fața melancolică şi Bulgarii—expresia însăşi a calatorului—<rinjesc. 

Toate acestea la o lună după luptă... 


21 Februar 1917. 


Germania nu se teme de nimic, a spus-o adese ori. Nici de 
desonorarea ei proprie, cum o dovedeşte zi de zi. Mai mult decit 
atita: cum se laudă. Numai să ajungă la capătul voinfelor sale, îi 
e indiferent drumul. Puterea se face respectată prin ea însăşi şi e 
indiferentă mutra pe care o are acela care e silit să plece fruntea 
la pămînt înaintea comandei. S'a interesat cineva vre-odată dacă 
-ostnditul la spinzurätoare zimbeşte amabil aceluia care trage de 
funie? 

Ceia ce alții—ticăloşii sau nenorocifii de ei!—fac pe tăcutele, 
ceia ce tăgăduiesc şi înnaintea celor mai strivitoare dovezi, ceia ce 
contestă înnaintea judecății aspre a istoriei, Germania o strigă fatis, 
îsfidător înnaintea lumii. Dovadă cu scufundările, în cursul cărora 
acusă pe duşman că nu fine samă de regulele dreptului interna- 
fional şi că jigneşte interesele de comerj ale neutrilor. Dovadă, acuma, 
<u ostatecii din Bucuresti. 

Pănă la războiul din 1870 era dogmă sfintă că războiul nu 
poate atinge pe civili, chiar nici dacă ei, cum sînt datori, si cînd 
constiinfa lor a zis astfel, susțin, nu numai cu puterile lor mate: 
‘tiale armatele Patriei, dar cu dorința lor cea mai călduroasă aspi- 
rațiile ei către victorie. Femeile, copiii, bătrinii sint sacri pentru 
nvingător şi cuceritor. Bărbaţii chiar nu pot fi jignifi prin nimic 


www.dacoromanica.ro 


200 Războiul nostru în note zilnice 


atunci cînd nu s'au amestecat în cursul luptei şi n'au savirsit niciun 
act de dușmănie după coborirea steagului lor naţional. 

Nu s'a gîndit nimenipănă la această data, fatală pentru însăşi 
Cugetarea umană, că acești oameni, pănă la cel din urmă copil 
tutilisaail>, pot fi minafi la muncă împotriva intereselor terii lor 
iubite, că ei se pot prefece în unelte de răsboiu contra fraţilor lor 
pé cari nu i-a cuprins nenorocirea robiei, că li se pot cere şi im- 
pune declaraţii de dușmănie faţă de Suveranul şi poporul for. Ideia 
unor convoiuri de nenorocifi cari sînt duși în alfa fume pentru a 
îndeplini acolo munca lor zilnică era, nu reprobabilă numai, dar de 
neînchipuit pentru socotința omenească normală, $i cine ar fi putut 
crede că fetele din pensioane vor fi constrinse;a face robotă pentru 
armata dusmanä! 

Tot asa nimeni nu şi-ar îi putut închipui regimul de ostateci 
pe care Germania, fara rușine, l-a înscris, de la început, în regimul 
său de terorisare asiriană. 

E admisibil, pănă la un punct, de şi în această măsură se 
ascunde o groaznică nedreptate personală, ca, intr’o localitate àe 
care nu esti sigur, să arestezi un număr de oameni cunoscuţi, ame- 
ninfind că-i impusti la ce-l d'intăiu semn de dusmänie pe care l-ar 
da populaţia. Faci calcului că nimeni nu va îndrăzmi so încerce, 
flindcä-i e milă oricui de aceşti oameni vrednici de respectul si de 
iubirea tuturora, si, de sigur, doreşti să nu fii silit a-i împuşca, nu 
numa; fiindcă ar fi trebuit ca înnainte de aceasta za fi suferit însuţi 
nepläcerile şi primejdiile unui atac, dar si pentru că e ignobil să 
ucizi nevinovați cu siguranță că ei sînt nevinovați. Şi era şi un fel 
de indreptatire a violenței: prin această executare, oribilă în ea 
însăși pentru ostaşul care e şi un om de onoare, pedepsiai, fie şi 
în persoana altuia decit vinovatul — pe care să zicem că nu l-ai 
putul avea în mînă, — un act care el însuşi e nelegal şi neloial, o 
ingelare, o trădare, 

Dar comunicatul care ni se trimete din Berlin acuma —, după 
acela prin care se cerea acestei Romănii redusă la lipsurile Mol- 
dovei să hrănească familiile mobilisafilor, care altfel vor îi lăsate, 
fără milă, să moară de foame, de către aceia cari doar ei string 
veniturile ferii ocupate —, comunicatul acesta spune altceva. 

La Otel imperial sunt ostaci Se vor mai adăugi, din numărul 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 201 


persoanelor <distinse”, Şi se vor lua măsuri «contra lor>,—măsuri 
al căror caracter şi a căror întindere nu se precisează, pentru că 
nu au, în concepţia germană, nicio limită. 

Şi aceasta pentru ce? Bucureştii s'au apărat ei? Simt ocu- 
panţii vre-o primejdie care-i ameninţă ? Au descoperii ei vre-un 
comp!ot? Suntem noi în cursul unei ofensive, pentru care să ne fi 
înţeles cu ai nostri de acolo? Doar la hotar e o linişte relativă, 
comunicațiile sunt complect tăiate, iar încă din Decembre Germanii 
înşii anunțau prin foile neutre că Bucureştenii sunt <cu totul linis- 
titi» şi <arată cea mai mare bunăvoință faţă de soldatul străin». 
Avem dovezile în ziarele olandese. 

Dar nici nu se gindeste la aşa ceva «sistemul German». E 
vorba de situația deportaților apartinind najiunilor din<Europa Cen- 
trală». «Se zice» că &i ar fi fost trimeşi in Rusia şi deci, pănă nu 
se tratează bine, pănă nu se probează aceasta, se yor aduna osta- 
fecii şi se vor lua <măsuri»>. 

Mai întăiu aceşti deportați ştiau foarte bine că ruperea rela- 
tülor cu ferile lor, că războiul e o chestie de timp numai; ei vedeau 
bine că lumea nui iubeşte, că o grea bănuială apasă asupra lor; 
de ce au rămas deci într'o ţară invadată de spionagiul nerusinat al 
conaţionaillor? 

Al doilea, — după împrejurările ţerii — ei au fost trataţi con- 
venabil în satele Bărăganului, în mijlocul miseriei propriei noastre 
populaţii care li-a dat tot ce avea. Mulţi au fost readusi în Bucu- 
resti; atitia lăsaţi pe la case. Acestia, și nu cei liberafi de Ger- 
mani, li-au ieşit cu flori înnainte. lar, dacă drumul spre Moldova 
în Novembre a fost greu, era mai uşor oare al soldaţilor nostri 
goniti de maşinile de execuţie ale biruitorilor ? 

Nu voi discuta chestia readucerii din Rusia, fiindcă nu ştiu 
cum S'ar putea afirma că au fost trimeşi acolo. 

Dar, în sfirgit, şi mai ales, ce au a face ostafecii nostri cu 
aceste lucruri toate? Ce influenté pot avea ei asupra Guvernului 
nostru ? Ce acţiune ilegală a comis acesta? In ce chip se poate 
pune în legătură una cu alta? 

Şi ce capăt poate avea acest „sistem“, — fiindcă, evident, e 
Unul? Nu se poate, atunci, ca, mîne, pentru ca să aibă pacea dorită, 
Germania, care azi se mulţumeşte a înnecă si pe călătorii neutri 


www.dacoromanica.ro 


202 Razboiul nostru in note zilnice 


cari plutesc in ape ce nu sint ale ei, să declare liniştit că, dacă in 
atitea zile nu i se dă pacea pe care o doreşte, va omori şi altfel 
decit prin încetul chin al foamei pe toți prisonierii, ostatecii, depor- 
taţii şi simplii cetățeni ai terilor cari-i refus&.. propria lor sinuci- 
dere politică ? 

E un act de nebunie, e falimentul logicei omenești, care avea 
odată în Germani aşa de străluciți represintanti. Dar se adevereşte 
prin aceasta un lucru, de învățătură omenirii: că nu se poate otrăvi 
simțirea unui popor în însăşi inima lui fără ca mintea să nu cadă 
în spasmele celei mai criminale nebunii, 


22 Februar 1917, 


Ca o scrisoare, pentru 


cine nu înțelege altfel... 


Pe străzile acestui oraş de refugiu, spre a cărui lumină se 
îndreaptă suferinfele de pretutindeni, căutină patul în care să moară 
și negăsindu-l de multe ori nici pe acela, în recile spitale bintuife 
de molime, prin mormanele de zăpadă, depositele permanente ale 
tuturor murdäriilor si alte privelişti de tragedie asiatică, treceţi aproape 
la fiecare sfert de ceas. Trecefi cu frumoase automobile, galbene, 
roşii, albastre ca un cer senin, dumneavoastră, elegante doamne şi 
domnişoare, ale căror toalete de exil sînt fără îndoială menite să 
mingiie ochii flămîndului si ai murindului, care stă pe loc şi, pe 
picioarele lui tremurătoare, vă priveşte. Li daţi în treacăt un zîmbet, 
zîmbetul mulţămirii de care sintefi cuprinse cînd frumoasa maşină 
iute vă dă sentimentul usoarei lunecări răpezi către odaia cu gust 
mobilată, unde vă aşteaptă o plăcută societate, cu convorbire, musica 
şi alte agremente ale vieţii. 

A supune la o critică nevinovăția d-voastră, surizătoare ar fi, 
dacă nu nedrept, dar brutal. Incerc de aceia altă cale pentru a vă 
vorbi direct, fără jignire, de lucruri pe care cu mintea d-voasird 
care, dacă uită lesne, înțelege repede, sinteti în stare a le înțelege 
şi în tot ceia ce ascund. 

E adevărat că omul nu poate trai numai plingind. Este în 
sufletul lui o dualitate care, şi din cele mai mari şi mai adevărate 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 203 


suferinti, il rechiamă la viaţă. Natura care 0a lovituri grele, se 
îngrijeşte a le cumpăni prin puterea noastră de a uita, de a face 
măcar în unele clipe abstracție de ele. Si e adevărat iarăşi că în 
sănătatea si puterea oricării ființe este ca o dumnezeiască legătură 
cu ceia ce de jur împrejur trăieşte şi se bucură, — si numai cu 
aceia. 

Sentimentul poate să fie jignit însă. Dorinţa de a vedea toată 
lumea la fel poate să fie supărată. Cite un judecător aspru poate 
vorbi şi de bun gust, mai ales față de persoane care prin creşterea 
Jor şi prin mediul social dinstins in care trăiesc sînt în părerea 
generală păstrătoarele lui cele mai chemate. 

Să lăsăm însă acestea, Să înțelegem şi atitea cerinţe legitime 
<hiar în cea mai amară pribegie; aceia de a lua aier, singură sau 
cu copiii, întrun oraş care, din nenorocire, are numai primbiări 
prea scurte şi prea puţin îngrijie, aceia de-a ajunge mai răpede la 
an dineu sau la o serată. Să zicem chiar — căci, în atitea casuri 
chiar asa trebuie să lie—nobilul zel de a fi cu o clipă mai curînd 
Ja căpătiiul suferinței care aşteaptă cu atita nerăbdare. De ce să 
fie zoriti numai bărbaţii, cari aleargă forfota fiecare după cite o 
Datorie care nu-i îngăduie să framinte zăpada si noroaiele drumurilor ? 

Imi permit însă a vă atrage atenția asupra unor sentimente 
pe care nu le judec dacă sînt sau ba înôreptälite, dar care sînt 
şi sint într'o vreme cînd trebuie să fii samă, şi prin fapte, de tot 
ceia ce este. 

Este întăiu—poate pentru înlăia oară aici — un sentiment de 
drepi, cu atit mai puternic, cu cît e mai nou. 

Acest sentiment, care cere pentru sine şi tinde a lua de la alţii, 
dar care poate exista şi fără aceste porniri, întreabă pe oricine, la 
orice, despre indreptafirea lui la lucrurile de care se bucură, la 
fiecare din ele. El fe întreabă cu ce merit, prin ce jertfä, cu prețul 
cării munci, prin ce singe ai ajuns le ceia ce fe vede lumea că ai, 
Si încă mai aspru, ef vrea săi spui şi la ce servește ceia ce iei 
de la altul ca să fit pentru fine. 

Si, pricepefi, inteligente doamne şi domnişoare, că nu li s'ar 
putea spune acestor oameni cari au pătimit si sînt chemaţi la pa- 
timi nouă, prin ce chinuri pentru patrie afi trecut pentru a ajunge 
fa acele frumoase trăsuri răpezi din care vă filfife valurile multi- 


www.dacoromanica.ro 


204 Războiul nostru în note zilnice 


colore şi mai ales ce lucru aşa de mare faceţi ca să le opriţi de 
unde. pot aduce folos Patriei care se apară ori nevoilor care strigă 
desperat după ajutorul fără intirziere. 

Un alt sentiment—pe care acuma întăiu îl vedem răsărind în 
inimile noastre—e acela al fratiei noastre nationale, al datoriei de 
iubire pe care o avem unii față de ceilalți, af neaparatei compă- 
timiri care trebuie să se îndrepte de oricine e mai ocrotit de soartă 
către oricine sufere supt ochii lui, 

Trecătorii aceştia uscați de foame, storsi de zacerea prin spi- 
tale, infepenifi de viscole nu cer chiar aşa de mult. Ei nu pretind 
să li se gătească o odăiță cochetă unde servitori bine deprinsi să 
li aducă un ceaiu aromatic cu cozonacul zilelor de foamete, copi 
anume pentru ei în pitării care au numai uşa de din dos. Prin 
minte nu li trece infirmilor să ceară ca uniforma for ruptă, murdară 
$i păduchioasă să fie înlocuită printr'un complect de la croitorul 
care ia două sute de lei numai pentru fason. Dar, sînt neinduplecati 
cînd e vorba de un lucru. Ei caută în ochii fiecăruia din cei pen- 
tru cari S'au jertfit o smerită privire de caritate creștină şi de fra- 
fească recunoștință 

Şi de sigur o aveţi pentru dinsii, dar mașina trece cam 
răpede şi uite, li sar putea năzări că privirea d-voastră nu-i vede, 
sau chiar că în iutea ei fulgerare, îi despretuieste. 

Aşa-i că nu e bine? Nu e bine azi, dar apoi mine! 

De aceia v'aşi ruga de un lucru, —fiindcă vorbesc în numele 
miilor de oameni cari sufăr şi au mult amar în inimă. $4 Issam 
celor cari aleargă după grabnicile păsuri ale teri toate aceste mijloace 
de a suprima spaţiul. Noi ăştialaiţi să ni vedem tot dreptul să mai 
lăsăm ceva si din el, si în moina murdară să ne ifratim cum ne 
infratim—ori nu ?—la sinea neagră. 

Căci, dacă noi, bărbaţii, sintem la înfăţişare tot aşa. ori de facem 
bine ori de facem rău, niciodată nu-i şade mai urit unei femei decît 
cînd usurpă, sfidează şi—fără a-şi da samä—insultä. 


22 Februar 1917 


www.dacoromanica.ro 


N, IORGA 205 


Democraţia războiului 


Încetul pe încetul începem a ne deprinde şi cu altă demo- 
cratie decit cu vechea noastră cunoşiinţă, a formelor politice cons- 
titutionale. O democrație de suflete şi de merite, care creiază ran- 
guri noi intr’o societate ce era deprinsă a le recunoaşte după ce 
i se spune, nu a le împărţi după ce vede ea însăşi. 

Și războiul nostru a început, de si vedeam bine ce se petre. 
cuse pe alte cimpuri de luptă, cu ideia îndătinată a răpezilor ata- 
curi triumfätoare, a strälucitelor încăierări cu frumosi ofițeri în 
frunte, a loviturilor care decid prin vitejie şi chiar numai prin ati- 
tudine. Uitasem pe StefanWVodä cel smerit si räbdätor, <omul lui 
Dumnezeu» tare în inima fui credincioasă, stind în adincul codrilor 
la pindä, peste mlăştini şi desisuri nesträbätute, si vedeam numai 
marea năvală a Jui Mihai care dă jos de pe cai Vizirii si li rupe 
dinţii batrinetelor stirbe în noroiul infringerilor. 

Buletinele au fost însă o piatră de încercare pentru curiosi- 
tatea publică neräbdätoare a <războiului de trei luni», Plăceau mai 
mult cele d'intăiu, cu cite o cucerire ardeleană pe zi, la care per- 
soanele informate mai adaugiau cite una de la dinsele, — căci am 
auzit astiei, cu asigurări oficioase, nu numai luarea Sibiiului, dar si 
Varnei. Celelalte, în cumplita luptă de munte, cu duşmanul care 
cerca toate trecătorile, au început să obosească. Crau mai mult note 
de geografie războinică decit altceva. Şi, chiar fără oraşul cucerit 
în fiecare zi, îi trebuia sufletului deprins cu cellalt eroism o fapta, 
un nume pentru fiecare comunicaţie oficială către dinsul. 

Presa putea împlini această lipsă. Ea care era silită a da din cînd 
în cînd doar exemplele eroice fuate din foile francese, dintre intimpla- 
rile războiului din Apusul asa de iubit, dar totuşi depăriat. De ce 
nu se spune — cerea lumea — si cite ceva din toată vitejia ce se 
cheltueşte in acest munte al sfintri noastre apărări? Si cînd s'au 
trimis ziariştii la Jiu, după o victorie, ei n'au avut nimic de povestit: 
tunul dușman bătea ia cinsprezece chilometri și dincolo de această 
zonă periculoasă se vedeau doar ghiulele care cădeau, cu zgomot 
mare ni se spunea —, dar cu efect mai slab. 

Cîteva zile după aceasta, zăgazul de trupuri chinuite, de sfor- 
țări omeneşti pe care nicio odihnă nu venise să ie întrerupă, se 


www.dacoromanica.ro 


206 Războiul nostru în note zilnice 


sférima printr'o îndrăsneaţă lovitură, plină de risc, a inamicului. 
Tragedia retragerii peste o țară înlreagă începea. Glorioasele inci- 
dente din fiecare zi, între care şi oO mare bătălie, cu care orice 
neam s'ar mindri, treceau neobservate. — Salvam Bucurestii? Si, 
dacă nu, unde ne oprim şi ce facem? era întrebarea tuturora. Şi 
pe cind în Vrancea şi la Oituz se prelungia admirabila, uimitoarea 
resistentä, răsunetul celei din urmă întrebări se prelungia, zguduitore 
în suflete. 

Era momentul criticelor. Nu condamni niciodată cu mai multă 
asprime decit cînd n’ai nicio parte în evitarea greşelii şi al doilea, 
cînd nici nu te pricepi în chestie. Inutilitatea absolută si absoluta 
neînțelegere au nişte sentințe de te înfidri. Cine n'a trecut, la rindul 
său, dintre conducători, înnaintea Curţii marţiale a incompetinfei de 
stradă şi de salon sau de club, fiindcă în această Moldova cu stare 
de asediu nu mai este cafeneaua? 

Eram gata să incheiem istoria războiului nostru — căci mulți 
voiau să nu-i mai dăm urmare, ci să presintăm aliaţilor contul nos- 
tru, ispravit şi iscälit, — cu aceste judecăţi critice şi cu impresia 
detesiabilă că «lovitura? militară n'a isbutit, vădind lumii şi insu- 
ficienta noasiră ca națiune. 

Şi aceasta ar fi fost în adevăr grav. Căci războiul actual e 
singurul care angajează o nație întreagă în fot ce este, in tot ce 
are şi în tot ce poate, care învederează şi tot avintul, dar mai ales 
toată resistenfa morală, toată capacitatea de mucenicie pe care © 
cuprinde. Si dupe dovezile făcute în acest domeniu va fi prefuita 
si căutată pentru alianfe si sprijin fiecare nație, indiferent de ce 
sa va însemna în tratatele de mine în favorul sau în paguba ei 

Dar iată că vine şi vremea alfei critice, a criticei care știe 
lucrurile şi are calitatea de a le judeca. În tot cursul lunei Ianuar 
sute de decoraţii au fost împărțite de un Rege care nu e dispus 
să recompenseze talente sociale sau politice ori complimente de 
Curte, unor ofițeri despre a căror ispravă nu auzise nimeni. Si la 
fiecare se spune anume ce a facut, în forma scurtă a decretului, 
care e o revelaţie, pănă ce va veni vremea dea se tipări, în cartea 
eroismului romănesc din 1916, înseşi rapoartele care au provocat 
decorarea. Şi cei mai amari critici, pe cari, de altminterea, începem 
orice rang social ar avea, săi trimetem în oddi de reflecţie asupra 


www.dacoromanica.ro 


N, IORGA 207 


datoriei oricui de a nu-şi batjocori tara la strimtoare si la durere— 
şi aceia încep să vadă că n'a fost acea «conducere proastă> cu 
care-şi umpleau gurile cele sgomotoase. 

Dar ceia ce face gloria armatei noastre insegi şi cea mai mare 
onoare acelor cari au recomandat recunoaşterea publică a unor 
asemenea fapte e decorarea în massă a gradelor inferioare şi a 
soldaților simpli, a teranilor cari au luptat pentru întregirea şi înnăl- 
farea acelei feri căreia în timp de pace i-au fost cei mai devotați 
muncitori. Că „se bătuseră bine“, ştiam toţi; dar că fusese în 
isprava lor individuală atita avint voios, atita spontaneitate născo- 
citoare, trebuia decretul decorării care să ni-o spuie, 

Zi de zi se adäugia astiei noblefa satelor de mine, care va 
trebui salutată pănă la pamini, chiar în presenta arendasului străin, 
dacă va reveni. Dar decrete regale cu un caracter special apar acum 
pentru a ni vorbi în deosebi de fapte care ar merita înscrise in 
toate cărţile de morală cetäfeneascä şi militară care se vor mai face 
la noi, pănă la soldatul de ieri cu o singură mînă care cere sănu 
fie trimes acasă, căci poate arunca granâtele în duşmanul care l-a 
schiiodit. 

Toţi factorii hotăritori s'au înțeles pentru a face această operă 
de mare şi adevărată democraţie care, dacă nu urcă pe eroul feran 
în curți bogate, îi încunjură fruntea de aureola gloriei. Dar în ea 
vedem încă un semn al vremurilor ce stau să vină. Ni amintim 
cuvintarea de la desvelirea statuii lui Vodă Ştirbei in Craiova, făgă. 
duinta solemnă din Mesagiu, toate mărturisirile unui mare suflet 
sincer şi franc, si desfacem şi din aceste onoruri date feränimii 
supt arme formula politică a viitorului, 

Prin stăruitoarea ei îndeplinire vom putea arăta lumii și afffel 
decit prin eroismul războinic de ce este în stare acest popor cînd 
funcfionează în rostul lor adevărat si organele esențiale, impiede- 
cate si amorțite pănă acum. 


23 Februar 1917. 
Legături rupte. 


Nu e de azi si de ieri pornirea spre îndreptare în societatea 
noastră, Mai mult sau mai puţin, în urma unui şir de încercări, nu 
aşa de grozave ca aceste de astăzi, dar destul de simţite, ea se 


www.dacoromanica.ro 


208 Räzboiul nostru în note zilnice 


găsia în sufletul fiecărui om cinstit şi cu înțelegere pentru ce se 
petrece în jurul lui. Oarecare trîndăvie orientală, moştenire turcească 
in clasele de sus, iar, în cele de jos, sfrala robului care, chiar dacă-şi 
cunoaşte dreptul, nu îndrăsnește să şi-l afirme, au fost o mare pie- 
decă pentru desfășurarea energiilor nouă ce ar fi fost în stare să 
ni dea, pentru Romănia Mare de mine, sdravana Romănie sănă- 
toasă şi curată de astăzi. Dar a mai fost o piedecä, — mai mare 
poale şi decît aceasta, 

Noi am avut un vechiu regim, avaniagios pentru multă lume, 
de şi pentru cea mai multă era o nenorocire şi o veşnică amenin: 
tare de suferință încă mai grea. Acea lume, foarte inteligentă, se 
găsia bine înir'o stare de lucruri protivnică intereselor adevărate 
ale nafiei, se găsia aşa de bine încît tinea din tot sufletul ei satis- 
făcut să nu se clintească nimic. Orice mişcare ar fi tulburat putin 
ideala fericire în care plutia ea, din mila norocului, mai mult decît 
din orice alt motiv, al muncii proprii sau al drepturilor moştenite. 
Erau numai citeva mii de oameni, dar foarte tari, 

Aceşti oameni nu se iubiau peste măsură între sine. Zailony 
duşmanul Fanariofilor, pe lingă cari totuşi se îngrăşase ca medic de 
casă, a vorbit cîndva despre dusmäniile de moarte care, în această 
castă constantinopolitană care s'a mutat in mare parte la noi, pentru 
totdeauna, despärtiau pe frate de frate, pe fiu de tată, cînă o glo- 
riolă sau un cîştig scînteia ori atrăgea pe unii ca şi pe alții. Si 
dacă aşa era între membrii unei familii, ce putea să fie între tova- 
răşii fără voie ai acestei societăți de exploatare, veniţi fiecare din 
alt loc, cu alte obiceiuri, dar cu aceiaşi nestinsa sete de mărire şi 
traiu bun? 

Totuşi era aşa de mare folosul de a îi în acest loc, şi nu 
afară, unde fierbea munca grea, dar numai arare ori se rătăcia răs- 
plata, încît minunate legături ca de oțel îi ţineau pe toți laolaltă. 
St oameni dibaci găsiră mijlocui de a li da acestor legături o com- 
plicatie fină care nu jena pe nimeni, dar împiedeca pe oricine de 
a ieşi din marea asociație a dominaţiei fără drept şi a satisfactiei 
fără osteneală, Şi cercetași ageri băteau cîmp şi pădure de jur im- 
prejur căutînd orice talent care putea ajunge o forță, orice ambiţie 
care putea naşte o primejdie, orice ştiinţă şi muncă în care se putea 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 209 


găsi încă un regim, pentru a trece dincolo de rețeaua privilegiului 
gi a le anexă la formidabila ligă. 

Din generație în generație, printr'o educație anume, se păstra 
această solidaritate în care elemente curat materiale înlocuiau stima 
şi iubirea între sine, precum şi acel frumos simţ de camaraderie, 
care, într'o avintatä muncă plină de primejdii, face prieteni nedes- 
pärtiti din oameni cari abia s'au văzut şi nu ştiu măcar cum îi 
chiamă. 

Tunurile germane, care au facut afifea ruine şi au umplut 
atîtea morminte, au adus însă şi acest resultat pe care nimeni nu-l 
aştepta, ci toți credeau, erau oarecum datori să creadă intr’o vic- 
torie fără asemenea suferinfi cum le îndurăm azi cu toții: în aceste 
dărimături din trecut, care, din nenorocire, cuprind, în ce privește 
oamenii, şi atitea speranţe, de viitor, firele refelei de isolare între 
cei care-şi arogau dreptul de a cere tot, fără să ştie singuri de 
ce, erau deprinși a da totul, s'au rupt. Sîntem amestecați cu toţii 
împreună în. dureri şi speranţe astăzi, precum, mine, trebue să fim 
amestecați în avintul răsplătitor al luptelor pentru biruintä. Prin sfä. 
rimarea mestesugitelor legături am redevenit un singur popor, — 
afară de cîțiva cari în colțuri uitate de focul cumplit caută, ca să 
si le însușească pe ascuns, fărimile, părăsite de alții, ale bielşu- 
gului ieften de odinioară. 

Ceia ce a venit din adincul inimii se reface foarte uşor, cum 
se reface carnea vie spintecată de fier şi arsă de foc, dar interesul 
material odată zdrobit, cit de mari să-i fie proporțiile, nu se mai 
poate cirpi. 

Fanarul cel vechiu, neconstitutional, şi noul Fanar, de consti- 
tufie modernă, au trudit veacuri pentru a face ceia ce astăzi nu 
mai există decît ca acele rămăşiţe miserabile pe care le duc apele 
a doua zi după o infringere. Unde va fi insă mine Fanarul regene- 
rator pentru toată aceasta netrebnicie pretențioasă care suprima 
bunavointa şi enerva talentul? $i chiar să fie, cine-i va da timpul 
lung şi liniştit, care-i trebuie pentru a repara? 

Pentru întiia oară fiecare din noi nu mai € decit un Romin, 
dator a se dărui Romîniei. Adunați pentru aceiaşi luptă azi, ne 
așteaptă mini aceiaşi muncă, De unde vine, liecare, e indiferent- 


www.dacoromanica.ro 


210 Războiul nostru în note zilnice 


Trebuie să uităm cu toții, să fericim ceasul grozav cdre, rupind 
legăturile de odinioară, a putut apropia peste sférimäturile intere- 
selor ce isolau, bunävoinfele şi devotamentul care unesc, 

23 Februar 1917. 


Opera Germaniei. 


Reproducem în foaia noastră mărturiile unui călător german 
asupra stării în care se află regiunile balcanice şi dunărene peste 
care s'a întins războiul. Nici cea mai sălbatecă închipuire nu putea 
concepe ceva mai grozav si mai hid. Cimpii de luptă unde si acum 
se întind reţelele de sirma ruptă peste șanțurile umplute de noroiu 
rămăşiţe ale caselor distruse; pe aiocurea, ca ia Călugărenii nos- 
tri, visitafi la 3 Ianuar stil nou, atunci cînd lupta s'a dat la înce: 
putul lui Decembrie după acelaş stil, şanțurile, drumul însuşi, tot 
cîmpul plin, de aceia cari, neputind smulge unui duşman superior 
în arme şi număr biruinţa, meritau de la dinsul măcar farina cu 
care să li se acopere rămăşiţele, Profanările merg alături cu nimi- 
cirile. La Nis, unde a stat un bătrân Rege eroic, scormonesc cînii 
prin dărâmături, iar alături o partidă de bridge e jucată de ofijeri 
fără ocupaţie, în locul chiar unde el a rostit ultimele lui cuvinte, 
îmbărbăiînd la lupla desperată „peniru altare şi vetre“, după for- 
mula vechilor Romani, cu cari ai lui au sămănat la suflet, Nicăiri 
altfel de oameni în toată această Serbie prădată, arsă, batjocurita 
decit indigeni cu căciula în mînă, sentinele räztefe pe locuri pustii 
şi bestii bulgäresti care, ca la Neajlovul nostru, iese din tainitele 
unde consumă provisiile de iarnă ate bielului {eran şi, uitindu-se la 
toată ticăloşia pe care a făcut-o haita lor, <rinjesc». Fi dau însăși 
nota morală a biruinfei, — ei si cînii, cioarele cari, tacufi pare că 
de groaza vedeniei, sfäsie şi inghit, fraţi buni, surori «dulci> cut 
astfej de banditi ai victoriilor străine, 

La Monastir o lume întreagă a murit de foame, — căci cine 
putea da cinci lei pe un codru de pine! O prăvălie n'a rămas ne 
prădată, în retragerea lor, de aceia cari-şi pun minile la ochi de 
cîte ori vorbesc de durerea pentru iubita Macedonie pe care li-a 
smuls-o Sirbul nesäfios. Prin valuri de noroiu trec vitele istovite de | 
la Salonic pănă la Ohrida, în sus, si in jos, de la Belgrad pänä la 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 211 
aceiaşi Ohridă Drumetul nostru a auzit pe drumul Uschiubului co- 
mande germane si li răspundeau infundate blästämuri din partea 
soldaţilor tirifi pănă aici din calda Germaniei a Crăciunului. 

Polonia ruseaacă înlreagă, Galijia toată, Bucovina în cea mai 
mare parte—vă inchipuifi ce a mai putut răminea în acele părţi 
cîmpulungene pe care şi le smulg ostirile de trei ani de zile în ne- 
contenitul tunet af artileriei grele!—au foametea în permanenţă, ne- 
siguranţa zilei de mine; hrana o 04 America, acelor ținuturi unde 
Germanul a venit numai ca să ieie. Oraşe întregi au perit, care nu 
se vor mai reface niciodată; încă din 1914 în cîmpiile galitiene, așa 
de roditoare, nu se mai ştie ce e aratul, căci vita de muncă lip- 
seşte: şi boul, si calul, mincafi, päräsifi prin ripi, furafi. Puturile de 
petrol de acolo abia acum încep a se reface, şi toți cei întrebuin- 
tati odată la dinsele, în aceşti doi ani de părăsire vor fi crăpat de 
foame. Cînd s'a cerut, de liberatorii austro-germani, Poloniei «auto- 
nome» un ajutor de oaste, n’au răspuns nici o mie de oameni, nu 
numai penfru că nu voiau tinerii ci şi pentru că tineri mu mai erau 

In fericita Ungarie, care a putut ara, sămăna şi culege şi ca- 
re şi ţinea mortis, si contra stäpinului german, pîinea pe care a 
strîns o şi ascuns-o, drumurile sunt sămănate de fugari; în lagărele 
de concentrare, in depositele de prisonieri bintue molima, si sute 
de oameni cad zilnic jertfă a hranei insuficiente, fiindcă nu poate 
minca toată lumea şi fiecare începe cu ai lui. Strigătul după hrană 
umple întreaga Germanie biruitoare, care se istovește mai mult—o 
spune ea însăși — și se hrănește mai putin. intoxicația patriotică nu . 
mai ajunge să ingele chinurile fisice ale bolnavilor, bătrînilor, feme- 
ilor, copiilor. Că se transmite în străinătate vestea oficială a Raiu- 
lui in care petrec, — aceasta nu fine loc de mîncare nimănuia, şi 
citatia la ordinea zilei, <Crucea de fier» adusă de comandanţi, nu 
dau casei pustiite pe bărbaţii cari o țineau cu munca lor. Zile ca 
acestea nu le-a mai apucat poporul german de cind este, — de atita 
putem îi siguri. 

Belgia, între ruinele sale glorioase, aşteaptă de trei ani cea- 
sul mai bun, care zăboveşte, şi atita înfloritoare Jinuturi francese 
împărtăşesc suferințele ei. Bărbaţi valizi exporfafi la munca silnică, 
gurile inutile trimese peste granițe sau transportate undeva, în 
convoiuri; nicio muncă industrială decit pentru duşman; munca su- 


www.dacoromanica.ro 


212 Războlul nostru în note zilnice 
Pia — — 


fleteascä total întreruptă. Temnifele pline de orice om a încercat 
printrun cuvint să aducă mingiiere, Unul singur a rămas în picioare, 
acel bătrin cardinal pe care-l apără în opera lui eroică de ajutor şi 
protestare întreg prestigiul Bisericii romane, 

Și pe Mari si Ocean, de la un capăt pănă la altul al apelor 
mărginite de termuri unde se varsă zilnic sîngele cel mai scump al 
omenirii, corăbii se înneacă, ducînd cu ele şi hrana de care doresc 
flămînzii, cărbunele cu care s'ar fi încălzit cei rebegiti de frig, si, 
odată cu aceste măriuri care nu trebuie să ajungă la capăt, atitia 
oameni cari mau luplat, atitia cetăţeni ai ferilor rămase pașnice, 
cad la fundul valurilor. 

Aşa a voit Germania; aşa voieşte azi. E opera ei. 

Aşa a voit, știind ce face. Nimeni n'a provocat-o, nimeni nu 
era în stare s'o amenințe, Era tare printre cei tari. Nu se făcea pe 
lume nimic fără voia ei, Si totuși a cerut mai mult: umila recu- 
noastere generală a domniei sale, de popoarele căzute în praf şi 
singe. Si, aruncind desfiderea ei umanităţii aproape desarmate, știa 
bine cum va fi acest războiu, fiiocă nota tehnică era s'o deie ea, 
cu secretele ei blăstămate. Acea notă tehnică prin care s'a făcut o 
lucrare de distrugere pe care vechile horde, în răpedea lor trecere 
pe drumurile mari, nici n'au sävirsit-o, nici mar fi fost în stare a 
o sävirsi şi — poate nici n'au dorit-o. 

Aşa vrea astăzi, cînd face imposibila pacea prin cererile ei de 
despăgubire (!), de întărire, de mărire şi mai ales cînd, prin natura 
alianțelor de care se crede legată numai pentru că ele înseamnă 
o robie către dinsa, ea nu poate consimti la aşezarea lumii pe acele 
base de dreptate care singure pot asigura un viitor de pace şi con: 
lucrare. 

In zbor de corbi, cu urletul cînilor după dinsa, supt osinda 
ochilor cari n'au voie să plingă, trece peste cumplitul pustiu pe care 
l-a facut, cea d'intäiu din nafiile civilisate ale lumii. Flaminda, ch- 
nuită în adincul conştiinţei ei, trece. 

O pedeapsă pentru dinsa? Dar cine ar putea-o născoci ase- 
menea cu păcatul? Si ce ar putea intrece oare însăşi priveliştea în: 
fiorätoare a unei opere ca aceasta, care va raminea ireparabila? 


24 Februar 1917. 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 2i3 


Unitatea necesară, 


Acel care tulbură azi lumea cu turbarea ambitiei sale nemär- 
ginite, Împăratul german, poftit să inaugureze o nouă si mare cla- 
dire publică în Capitala sa, pe care înțelegea so refacă după un 
gust ciudat, a scris în cartea Comunei, spre uimirea multora, bătri- 
nul vers al lui Homer: «Nu e bună stăpînirea de mulţi; unul să 
fie stăpinul», 

În vremile obişnuite, din fapta tuturora se alege dela sine 
gindul unic de care e înșuileţită viata unui popor, si acest gind merge 
apoi de la sine înnainte, pare că n'ar veni din zarva şi zvonul, din 
neintelegerea şi gilceava atitora. € bine sau e rău că atitia lucrează, 
îmbulzindu-se totdeauna si împiedecându se adesea? Trebuie să 
răspundem că e bine. Prin această împărtăşire a tuturora fiecare 
capătă tragere de inimă, fiindcă se ştie fiecare că a ajutat şi că 
nimeni nu l-a oprit de a se încerca unde l-a dus pofta lui de a fo* 
losi sau măcar de a se semnala. Si, apoi nu se simte nedreptăţit 
nimeni fiindcă altul i-ar îi luat înnainte; căci doar au mers împre* 
ună © bucată de vreme şi sa văzut că unul fine la probă mai mult 
şi altul mai putin. 

In vremuri grele, hotăritoare, nu e aşa, Atunci cuvîntul ve- 
chiului poem grecesc are toată valoarea lui. A şi “Yost rostit doar 
din mijlocul unor lupte mari, de care atirna soarta unui neam întreg! 

Un războiu ca acesta, care cere toate sl de care toate atârnă 
nu îngădue experienţe si concurențe. Eşti supt focul duşmanului si 
n'ai vreme, n’ai Orept, e păcat şi e crimă să încerci pe rind pla: 
nurile tuturor bundvointelor care se cred puteri, ale oricărui neas- 
timpar pe care cel cu defectul sau prietenii lui îl confundă cu ge- 
niul. Fiecare mişcare îţi este observată, fiecare moment de tulbu- 
rare se întrebuințează de acela care o clipă nu te pierde din ochi, 
si orice prefacere aduce cu sine o tulburare. Une ori, rare ori, în 
casuri unice, această tulburare, cu pagubele ei neapărate, se răs- 
cumpără apoi prin foloase cu mult mai mari. Dar dacă nu se răs- 
cumpără? 

Pe nimeni să nu-l înşele inteligenţa lui, oricît de vioaie, Răz- 
boiul acesta nemtesc, turcesc, bulgăresc și unguresc nu e un räz- 
boiu de inteligenţă, care distrează şi uimeste. E un räzboiu de con- 


www.dacoromanica.ro 


214 Războiul nostru în note zilnice 


finuitate, care cere mai presus de orice ca acelaş gind să fie tors 
pănă la capăt, pănă ce se va isprăvi firul. Bun, rău, — dar mai rău 
decit al lor se poate? Şi totuşi continuitatea lor, supraomenească, 
sau şi numai bestială, i-a scăpat până acum de la pedeapsa pe 
care de sigur o meritau și care fără aceasta ar fi venit räpede. 

La prietenii noştri au fost la început atîtea planuri strălucite, 
atitea ambiţii s'au aruncat înnainte ca să li se patenteze dreptul de 
a comanda. Pe alocurea personalități s'au impus cu lovituri îndrăz- 
nefe; nu vom spune în ce miästini s'au îngropat. Pe urmă însă sa 
luat un plan, oricare, si la spatele lui s'a pus unom, care era mai 
dispus să-l urmeze fără a se preocupa de sine însuși. leri îl chema 
Joffre si French, azi e Nivelle si Douglas Haigh; cu toate criticile 
ce s'au adus conducerii—unele foarte îndreptățite—, la Italieni s'a 
chemat Cadorna. Odată ce e vorba de resistenfa unui popor, care 
el e eroul sau e miselul, cel care stă pănă la capăt ori cel care 
plînge si nu vrea să mai rabde,—un plan şi un general, un program 
şi un guvern sînt lucruri care trebuie să fie de sigur, dar care nu 
hotăresc ele ceia ce se va petrece și ținta Ja care se va ajunge. 

Ferice de acele popoare care au înţeles de /a început acest 
iucru, şi vai, de o sută de ori vai, de acelea care nici pănă la urmă 
nu} vor înțelege! Cel mai bun cetățean, ca și cel mai bun ostaş, 
nu e acela care strică rîndurile cäutindu-si locul în ceasul supre- 
melor primejăii, ci acela care și-l tine pe al său, întărind acele rin- 
duri. Abnegarea e virtutea celui din urmă ca şi a celui d'intăiu 
într'un moment din viața omenirii cînd oricui, pe orice treaptă, î 
se cere aceiași fet de virtuți. Nu te îngriji de ce se va face cu tine; 
împrejurările vor iucra pentru aceasta, dacă trebuie. Dar pe urmă 
numai; acuma nici ele n'au voie să se zbuciume pentru a te înnălța, 
fie şi la locul de care de a mie de ori îl meriti. 

A ştiut-o bine poporul nostru şi cînd avea în calea lui mai 
puţine greutăți decît cele de azi. A stiut-o fiindcă a încercal-o aga 
de adese ori pe biata lui piele plină de răni si deci grozav de sim- 
titoare, Acela care a răbăat zeci şi sute de năvăliri şi care stie că 
greul lor nu se întruntă cu un strălucit zbor de fluturi de primăvară, 
unul mai vioiu şi mai ambițios de cit altul, ci cu sprijinirea din greu 
a cîte unui om care nu se vede, dar trebuie lăsat acolo în fund de 
sant la munca lui, ace! neam care a suferit mai mult de pe urma 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 215 


dragostei celor ce voiau să-l fericeascä şi nu puteau s'o faca alifet 
decit ceva mai sus decit semenii lor, a topit înir'o formulă veşnică 
oţelul acelor îndurări seculare: «Schimbarea Domnilor, bucuria ne: 
bunilor>. 

Este astăzi vremea cînd avem datoria de a nu clinti dela nici-o 
sarcină pe „domnul“ pe care l-au dat vremile, ci de a-l sili toţi de 
a face cit poate şi ceva mai mult, a păstra, prin el şi mai presus 
de ei, unitatea neapărată a sacrei resistente. Si dacă nu putem în- 
lătura pe nebuni, cu ambițiile şi ilusiile lor, cu proiectele si cons- 
piratiile în care-şi îmbracă agitația, să ştim măcar un lucru: să-i 
împiedecăm de a se „bucura“ pe ruinele ordinii absolut necesare, 
în unitatea ei prefectă, pentru victorie. 


24 Februar 1917 


«Ambasadori» germani... 


De cînd Bernstorii, <agerul> ambasador german, a plecat din 
Washigton, pentru a se întoarce la dulcea concordie flămindă a 
iazmelor turbata de-acasă, nu trace zi fără să se descopere în sama 
lui, corectul diplomat, lucruri pe lingă care, deşi în acelaşi gen, 
isprăvile fostului coleg austriac, Dumba, sînt floare la ureche, Ames- 
tecat într'o sumă de comploturi şi conspirații, cu gindul numai la 
greve, la atentate, la răscoale, acest eminent bombagiu represinta 
tocmai acel tip de Trimes.., *extraordinar> despre care onestul gene- 
ral italian La Marmora spunea cîndva cu indignare că nu şi-l poate 
inchipui lucrind pe căi criminale pentru zguduirea şi distrugerea 
Statului însuşi pe lingă care este acreditat, 

Germania protestă că Bernstorff era numai tun om de pre- 
cauțiune», Se ştie că politica ei se razimă, între alte principii sacre, 
pe acesta al <precauţiunii», Să te feresti de oricine, fie și cel mai 
bun prieten, şi pentru aceasta să începi prin a-l trata ca duşman 
tu; fiindcă altfel, cine ştie ?, poate-fi iea el înnainte! Introdus in 
viața practică, ar fi, de sigur, o mare si frumoasă inovaţie: ai vedea 
doi logodnici särutindu-se intiia oară cu tot felul de cuțite, revol- 
vere şi sticle de otravă în buzunar, fiindcă, dragostea ca dragostea, 
dar, la urmă, cine ştie? 

America, deși țară eminamente inventivä şi patria lui Edison, 


www.dacoromanica.ro 


216 Războiul nostru în note zilnice 


a rămas în urmă fafä de această inovaţie, aşa de ingenioasă. A 
plecat şi din Berlin un ambasador, Gerard. De la ieşirea din Pala- 
tul său, s'a aflat, ca noutate, numai atita: că discursurile ce i se 
atribuiau erau pomazuife pentru folosul Germaniei înseși si că, doar 
el credea oameni de treabă pe atitia * <amici germani» cari nu erau 
de ioc aşa. A mai spus, trecînd din Franţa în Spania, lîngă Ocea- 
nul cutreierat de submarinele filantropice ale <amicilor>, că în fara 
lui Vilhelm al II-lea este ceva mai puţină fericire de cum o spune 
presa împărătească şi telegrafia fără fir. Dar nu s'au aflat în urma 
lui nici bombe, nici depozite de explosive, nici hirtii de tovărăşie 
cu bandiții, nici învoieli tainice cu fofi duşmanii Germaniei și cu 
aceia cari, deși neutri, ar pufea să fie duşmani. 

Aşa a fost desigur si la Bucureşti, cînd a plecat, cu de-a sila 
0, Vopicka, ministrul Statelor Unite, care avea un mare cusur: că-i 
era milă de patimile populaţiei noastre, prădată, batjocurită, strivită 
supt sarcini pe care nu le poate purta, călcată în picioare de cis- 
mele Bulgarului si pălmuită de mîna Turcului, A putut veni oricine 
să scotocească, după sistemul german căruia nu-i scapă nimic, ba 
ar fi putut să-i caute si în geamantane. Diplomatul a avut o misi- 
une de protecţie în numele umanităţii, şi şi-a îndeplinit-o. Dar secre- 
tarul d-lui Vopicka, d. Andrews, a iscălit ce-a văzut acasă la à. von 
dem Busche cînd şi-a părăsit Legația: ce comoară de mijloace uci- 
gașe adunase, în tovărășie cu demnul său complice bulgar, acest, 
represintant între neutri al unui Stat care se bătea cu alfii, aiurea . 


+ 


Între alte ocupații ale lui Bernstorff care au ieşit la iveală a 
fost una despre care se vorbeşte mai mult de ‘îteva zile: întele- 
gerea cu Mexicul. 

Germania, — 0 ţară de cultură, care pindeste, 04 năvală, fură 
şi distruge şi ea, — în străinătate. (Mexicul, alta, care pindeste, dă 
năvală fură si distruge si ea. — dar înlăuntru, Acolo, barbaria e 
<în familie». Un general se ridică împotriva altui general, un pre: 
şedinte se improvizează împotriva aliui preşedinte. Ambiţiile celor 
cari vor să-şi fericească {ara urcindu-se pe fotoliul tuturor rivnirilor 
sint în veşnică fierbere, Cei ce au mai multe șanse dea se impune . 
naţiunii sînt foştii căpitani de briganzi, a căror experiență e la înnăl- 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 217 


timea situaţiei. Gospodăria o fac mai mult străinii; cultura se aduce 
gata din străinătate. E cu neputinţă să nu admiri această <ordine>, 
mai ales după ce te-ai tăcut frate, «de cruce», fiindcă aga merge 
vorba, cu creştinii aceia de Turci si cu oamenii de onoare cari sînt 
Bulgarii. 

Dacă aşa fac ei Mexicanii acasă la dînșii, cu ai lor, ce n’ar 
putea face în străinătate, cu duşmanii? Aşa s'a întrebat loaialul 
ambasador Bernstori, represintantul culturii (de răpciugă, de ciumă, 
etc.) în America aceasta necioplită încă supt raportul moralei. — 
Ce splendizi aliaţi ar fi aceştia cînd li s'ar atrage atenția că la doi 
paşi de fara lor sînt cîmpiile roditoare, oraşele pline de bogății 
cistigate printr’o muncă de peste un veac ale Statelor-Unite! Aliați, 
bine înţeles, dacă acel om rău Wilson nu-şi lasă scufundati com- 
patriofii, ca nişte vulgari Englesi, Francesi sau Italieni. Dar e bine 
ca 0 fara să-şi iea precaufiunile. 

Pe această temă a precauţiunilor... Germania pledează acum 
înnaintea Americanilor, pe cari-i ştie oameni cu principii învechite 
şi cu forme neroade. Spuneţi, jurafilor, <nu e vinovat», în tribuna- 
lul de morală la care ţineţi aşa de mult! A fost un patriot şi atita, 
intrebuintind mijloacele ştiinţei diplomatice. Pe lingă ce-a făcut prin 
ateliere și usine, pe lîngă legăturile, dovedite, cu agitatorii şi asa 
sinii, ce importanță poate avea o scurtă conversaţie secretă cu bri. 
ganzii d-lui Carranza? Prosfi voi, Americanii, că, atita timp cit 
puteaţi ținea un ambasador la Berlin, n'aji întrebat Danemarca 
durerdasă dacă nu-şi mai aduce aminte de cine i-a furat Sleswig- 
Holsteinul și n'ar fi dispusă la o alianţă, aşa doar la o întîmplare... 

America nu se «convinge» însă, şi nici lumea cealaltă. Ba mai 
bănuesc ceva: este chiar un aliat care nu s'a convins de posibili- 
tatea morală a unei legături cu Mexicul. Acel aliat austriac, care 
Wa uitat că acum cincizeci de ani innaintea unor briganzi mexicani 
ca aceştia, transformafi în apărători republicani ai Patriei, cădea 
ciuruit de gloanțe ca un simplu <trädätor> acel frumos si cavale- 
resc Împărat al Mexicului, Maximilian, care era însuşi fratele lui 
Francisc-losii I-iu. Şi în cripta Capucinilor din Viena se inlilniau 
ieri abia cei doi fraţi pe cari după o jumătate de veac moartea, 
care-i despartise, îi reunia. 


www.dacoromanica.ro 


218 Războiul nostru în note zilnice 


Dar ce are-a face Francisc-losif! Om vechiu ieri, mort vechiu 
azi. Trăiască 8. Carranza, (Mexicul — Bulgarie a Americei — si... 
cultura ! 


25 Februar 1917 


Pentru a se sti in viitor. 


D. Pascanu amintea mai ieri, in această foaie chiar, datoria 
ce avem de a strînge tot ce priveşte pătimirea de azi pentru ca 
mai tărziu să ni dăm samă mai bine, documentat, de împrejurări 
şi fapte care ne zguduie prea mult ca să le putem prefui întocmai 
cum S'ar cere, 

Nouă înşine aceste mărturii ni vor îi de folos pentru a ni 
indrepta judecäfile. Zic: <judecafi> şi in alt înţeles, fiindcă, după 
ce se vor isprăvi toate socotelile cu streinul si vom fi între noi, 
judecăţi vor trebui să înceapă, nu pentru a pedepsi oamenii tot- 
deauna, dar totdeauna pentru a evita greşelile ce sau făcut. Si 
asemenea dovezi vor folosi şi acelor cari nu ştiu nimic de la noi 
şi cari vor trebui, la revederea dorită, să alle fot ce au făcut fie-i 
care, cum noi înşine nu vom putea reîncepe viata împreună, așa 
cum a fost, pănă nu vom cunoaşte tot ce au facut ceilalți, cu Verzea 
de la Bucuresti, cu Tamara de la Cîmpulung, cu Ciorâneanu de la 
Giurgiu şi alţii şi alții. 

Un dosar istoric neapărat, dar, aşa pufintel, si un dosar judi- 
ciar, — hirtia tipărită şi simpla hirtie scrisă care va trebui să se 
adune atent si să se păzească bine, cu toată dorinţa multora de a 
vedea că dispare ce-i privește aşa de aproape. 

O parie din acest dosar o vom putea alcătui noi, cu mijloa- 
cele ce ni stau la îndemină. Alta, ar trebui s'o facă ceilalţi. Credem 
că ge va găsi, dincolo, cineva care nu va face o selecţie potrivită 
de simpatiile sale în materie de aliaţi sau cu prevederile sale fafa 
de prieteni și de el însuşi. „Dincolo“, la Bucureşti, și nu mai puţin 
în cellalt „dincolo“, cel vechiu, de care sîntem mai despărțiți astăzi 
decît oricind. 

Din dosarul „ocupaţilor“ nu va trebui să lipsească, ascunsă 
bine, toată informaţia despre crimele culturalilor cu două labe car 
furä, ard, ucid şi desonoreazä. Nu afirmatii vagi, ci precisări siricte 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 219 


Nu şiiu dacă vom avea mijlocul de a pedepsi în de ajuns pe fie- 
care din aceste bestii, dar o pedeapsă va fi pentru ei şi aceia de 
a se face lista acestor miserabili, cu păcatul fiecăruia în faţă, pentru a 
se sti, în orice ţară, că acelaşi om, apărină ca negustor, ca samsar, 
ca excursionist, irebuie oprit pe prag ca animalele imunde care 
spurcă orice ating. 

Să căutăm însă a cuprinde în dosarul nostru de aici cit mai 
multe din scrisorile, din carnetele celor căzuţi, vii sau morţi, în 
mîinile noastre. 

E păcat să se piardă! Şi, pănă acum, n'am văzut decît două 
trei din ele apărute în litere de tipar, fără a se da o fotografie, fără 
a se arăta unde să păstrează originalul. Deci mărturii care se pot 
tăgădui, Germanii fiind obişnuiţi a nega evidența însăşi. Fiecare 
soldat sau ofifar iea pentru el asemenea dovezi nepretuite şi une 
ori le pierde, pe cînd ele sînt o proprietate a naţiunii întregi, cum- 
părată prin suferințele ei cumplite. 

Mă îndrept către aceia cari pot da otdine în această privință. 
Să se caute scrisul duşmanului, să se centraliseze cu îngrijire, să 
se publice, şi pentru străinătate. Să rugăm pe aliaţii noştri ruşi să 
ni dea aceste documenie care privesc insultele aduse ferii noastre 
şi cari ne revin nouă, Să facem aceiaşi rugăminte şi altor aliaţi 
pentru carnetele soldaţilor veniţi dela noi la dinsii. 

Astăzi se poate să culegem putin. Miine ofensiva de prima- 
vară va deschide posibilitatea unei mai bogate recolte de spove- 
danii prețioase, S'o facem! Aceia pe cari-i vom avea înnainte vor 
fi devastatorii, incendiatorii, pîngăritorii blindelor noastre sate, ai 
orașelor noastre înfloritoare. Mărturiile crimelor sînt în buzunarele 
lor, Să nu le scăpăm şi, odată ce se vor găsi, să nu le pierdem! 

Vom avea să ni arătăm nouă și lumii întregi ce s'a facut cu 
noi în aceşti ani fatali, şi nimic din ce ne poate curäti înlăuntru și 
din ce ne poate apăra în afară nu trebuie pierdut, 

Cred că se va tinea samă, de toată lumea, şi mai ales unde 
trebuie şi se poaie mai muli, de dorinţa aceasta. 


25 Februar 1917. 


www.dacoromanica.ro 


220 Războiul nostru in note zilnice 


Ce poate face un popor neliber 


In războiul acesta au fost prinse prin interesele lor toate 
popoarele, iar, prin puterile lor scoase în luptă, prin sîngele lor 
vărsat, cele mai însemnate din natiile Europei. Nu e una pentru care 
anii cari încep cu fatalul 1914 să nu însemne ori începutul unei 
mari nenorociri ori al unei strălucite glorii şi al unei refaceri peste 
toate așteptările, dar pentru toate el va însemna un sacrificiu fără 
päreche. 

Prin caracterul lor violent, dar scurt, alte războaie au arătat 
numai pregătirea pe care o avea un Sta! la momentul cînd şi-a 
încercat norocul. In lupta, cu capătul poate încă departe, care sa 
deschis acum trei ani, aceasta e numai fasa d'intăiu. Cine n'are 
pregătirea, și-o plăteşte, Dar după aceia vine altceva. Națiunea 
întreagă intervine pentru opera de răbdare si de refacere şi în- 
tr însa isi dă toată măsura, în aşa chip, încît sentința pe care o 
va rosti soarta asupra ei nu va putea fi alăcaiă multă vreme. 

' Sint însă popoare, sau numai fărimi de popoare, care nau 
Statul lor, Si ele trec totuşi prin aceleași fase. Dacă un Stat se 
pregăteşte material, o nație neliberă trebuie să-şi aibă pentru orice 
împrejurări pregătirea morală, N'o are ?, :plăteşie. Dar lungimea 
războiului îi îngăduie să facă o nouă si hotăritoare dovadă a pute- 
rilor sale. 

N'a avut pregătirea morală trebuitoare biata noastă rominime 
supusă jugului străin. Chestii care trebuiau să se fi pus tuturora, 
de mult, pentru ca fofi să fe în stare a li da aceiași solufie la 
momentul loviturii năprasnice, au fost, din nenorocire, chestii de 
conștiință pentru fiecare. Să ne marim oare că în Ardeal, unde 
numărul Rominilor trăind pentru alţii e mai mare, unii au luat calea 
de noroiu şi gunoaie a lui Mangra, în care se băltăcăiesc porcii 
tuturor națiunilor, cînd la noi, aice, în plină <cultură naţională», cu 
şcoli şi Academii, şi ziare, şi cărţi si Atenee si ce a mai lăsat Dum- 
nezeu ca să se lumineze sufletele omeneşti pănă în adincul lor cel 
mai afund sj astăzi atitia cred că a pacta cu vechiul prieten, plin 
azi pănă la cot de singele soldaţilor nostri, este numai un alt metod 
de a servi.patria şi neamul ? 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 221 


Putem judeca aga, cu toată asprimea, fiindcă sînt şi popoare 
nehbere în intregimea lor care totuşi au lucrat în alt chip. 

Mă gindesc întăiu la Poloni, la acest mare popor care n'are 
de mai bine de o sută de ani marea lui fara, 

In aparență, ei ar fi tocmai aceia cari au dovedit şi dovedesc 
mai multă discordie in ce priveşte mijloacele prin care se poate 
ajunge la scopul dorit de toţi: învierea Poloniei de odinioară, ca 
popor liber, neatirnat, dacă se poate si cit se poate între hotarele 
mindrului Regat de odinioară. O parte din ei, crescuţi în tradiții 
si speranţe austriace, s'a aşezat de la început în tabăra Puterilor 
Centrale şi au mers aşa de departe, încît, fără a spune un singur 
cuvint bun despre tratarea în Prusia a milioanelor de fraţi cari au 
ost totdeauna prada despreţuită a oficialitatii germane, n'au facut 
totuși o piedecă pentru direcţia urmată de dinșii, nu numai din 
aceste suferinti, dar nici măcar din faptul că Berlinul înțelege a 
nu se vorbi despre Polonia lui, anexată odată pentru totdeauna 
si pe care nu înţelege a o da nici Polonilor ei înşii. Iar alţi Poloni, 
destui, cu șefii Poloniei ruseşti si cu puternicile şi influentele colonii 
de intelectuali din Franţa, din Svitera si de aiurea în frunte, rămîn 
sincer si devotat alipiti causei Înţelegerii, chiar dacă ea nu înţelege 
a Oa, odată cu unitatea teritorială, si neatirnarea dorită. 

Totuși cine se uită mai bine mai vede ceva, 

Pe cind sistemul Mangra sau Verzea înseamnă la noi a serv 
pe străin pentru dinsul, deci desertiune şi robie, sistemul Polonilor 
dintr'un lagăr fafa de cei din lagărul cellalt nu e decit infrebuin- 
{area ştrăinului pentru scopuri proprii. 

Intre Poloni nu s'a auzit pănă acum un singur strigăt de ura 
care să despartă pe fraţi. Fiecare s'a ridicat mai presus de ideile, 
şi sentimentele sale de ieri, pentru ca fiecare să lucreze numai în 
vederea situaţiei de mine. Am cetit regulat foaia galitionä Polen 
plină de multe stiri interesante, am urmărit propaganda comitetului 
parisian, mi Sa comunicat si informatie orală; am cetit duiosul apel 
al lui Sienkiewicz către publicul american. 

Din toate se vede același sistem: ufilisarea tuturor mijloacelor 
pentru singura finta. Utilisarea lor, nu prin declarații goale, astep- 
lind vestul de la alții, ci prin cea mai inviersunaté muncă a fie- 
Cäruia. 


www.dacoromanica.ro 


222 Războiul nostru în note zi!nicé 


Au voit năvălitorii să facă Ministerii, să organizeze servicii. Ca 
din pămînt au răsărit bunävoinfele. Si nu reclamagiii, ci muncitorii. 
Cei mai buni oameni sau apucat de cea mai grea muncă. Azi in- 
vätämintul public e organisat întreg, si asa încît nimeni să nu-l poată 
distruge sau schimba. In ordinea administrativă şi economică s'a 
facut tot aşa. 

Au rămas mii $i mii de Poloni cu fraţii lor de rassă Ruşii? 
Ei au tras tot folosul din credința lor. In Ardeal de sigur că nu 
se vede de cit cinematograful stäpinilor intorsi în scaunele lor de 
domnie; la Chiev pentru pribegi se dă teatrul polon care, odată, 
nici la Varşovia nu era îngăduit. 

A prins răsboiul pe atifia Poloni peste hotare? Ei nu caută 
să se bucure de situaţia lor privilegiată faţă de cei ce mor de glonte, 
de molimă ori de noua şi grozava „boală a foamei“. Nici nu-şi pierd 
vremea expuindu-se cu cite un interview fără folos prin coloanele 
ziarelor care ar consimfi să-i primească. Nu, ci s'au pus la lucru 
şi acolo, iarăşi la lucrul cel mai greu. Sute de cărţi serioase, mun- 
cite, apără causa Poloniei viitoare. Si, pentru ajutorarea celor ce 
sufăr azi, s'a organizat o admirabilă operă de caritate naţionaiă. 
«De la 9 Januar la Liu Iulie 19162, spunea Sienkiewicz, „am strîns 
suma de 12,571.276 franci, din care am trimes pănă la acea data 
12.137.044". „Am căpătat“, spune el mai încolo, „în Svitera auio- 
risafie de a trimete treizeci de vagoane de lapte condensat peniru 
copii“. Şi, în ce priveşte siguranţa ajungerii la desilnaţie, el adauge 
că <niciun ban, niciun pachet de provisii nu s'a pierdut». 

lată ce poate face pentru ai săi un popor îără Stat, dar în 
care — ceia ce aiurea sa uitat —fieecare om are inimă pentru 
frafii săi. 

26 Februar 1917, 


Mila cea mai sfintä. 


Acum cîteva zile in vila „Greierul“ dela Rapedea, unde e acum 
spital de boli molipsitoare, servit exclusiv de medici francesi, s'a 
stins o nobilă femeie care venise din depärtata Franţă, pentru a fi 
de ajutor unor oameni despre cari auzise numai din zvon că sufăr 
şi au nevoie de îngrijre. l-a fost drag de Ourerea celor săraci si 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 223 


===> 


foarte nenorociti si a închinat lor, cu gindul la Dumnezeul în care 
credea, o viata la care putea să mai aibă mulfämiri. După datina 
țerii sale, a muncit ca o roabă pentru a muri ca o sfintä. 

Atita lume a fost înduioşată de această soartă care va 
face să se odihnească in ferna noastră plină de morminte proas- 
pete aceia pe care la capătul firesc al zilelor sale ar îi aşteptato 
acasă locul de veşnică sălăşiuire lingă ai săi cari au iubit-o si pe 
cari i-a iubit. Si cine n’ar fi înduioşat cind infirmiera francesă care 
a pătimit pentru noi nu era măcar datoare s'o facă? Nu era da 
toare nici prin ordine ce-i s'ar fi dat de cine ar îi avut dreptul, 
nici prin nevoile ei materiale. Ba nici măcar prin acea datorie care 
ne pune pe toţi la dispoziţia ferii noastre, la orice sarcină ni-er 
cere-o, cît de periculoasă şi cit de umilă. Nu, între straini a mers, 
între ignorati, S'a intimplat să găsească pe ai săi, devotatii ofițeri 
medici cari ştiu bine — si de aceia dovedesc un aşa de frumos 
zel — că, dacă oriunde se serveşte causa Franciei se serveste si 
causa umanităţii, tot aşa şi oriunde se serveşte causa umamtăţii, 
causa Franciei se serveşte. Dar, desigur, și dacă nar fi prevăzut 
că i va găsi, tot ar îi venit. Asemenea suflete n'au nevoie de niciun 
alt sprijin în fapta lor decit credinţa carei susține şi mila de om, 
de orice om, care li însuleşte puterile şi preface moartea într'o se- 
nină şi fericită izbăvire, 

Cineva a propus a se aminti d ra de Goutel printr’un simplu 
monument de recunoștință. De sigr că i-l datorim, și-l va avea, Dar 
ea s’ar fi bucurat poate de altă comemorare a ei, care, aceia, se 
vede mai larg si se uită mai putin. 

Ori ce om trăieşte pe lume, dă un exemplu. De aici marea 
frumusefä şi teribila răspundere a vieţii. Să vrea ori să nu vrea, ft 
dă. Si, îacă exemplul e bun, nu poate fi mai mare bucurie pentru 
făcătorul de bine decît să ştie că, dacă el se duce, dacă, oricum, 
se va duce cîndva, sînt atifia cari vor merge pe urmele lui, și cari, 
fără dinsul, poate n'ar fi facut asa. 

E frumoasă fapia acestui suflet sacrificat suferinfei umane? 
A pune mina în buzunar pentru contribuţia de douăzeci de lei ia 
monument, e bun lucru, dar uşor. Si mai bun lucru, cel mai bun, 
dar şi cel mai greu, este—dacä-fi place—, să faci la fel, 

Atitea femei n'au familia lor care să-i tie la alte griji şi la 


www.dacoromanica.ro 


224 Războiul nostru în note ziinice 


alte datorii. Atitea ştiu că nu vor mai avea-o. Fiinfi singure pe lume 
pe © lume unde durerea rupe şi moartea coseste. Cad bolnavii Ia 
colțuri de stradă, şi, noaptea, in bărăci singuratece, prin locuri pustii, 
nemai fiind sanitari la îndemînă, tificit chinuiti de friguri se fac in- 
firmieri unii pentru alţii. Cite vieţi sînt de scăpat, Doamne, şi, măcar, 
cîte morți de mingiiat! A o face e ceva mai bine decit a lua un 
bilet pentru străinătate, şi sacrificiul găseşte o pine cînd e gata so 
împartă cu nenorocirea. 

Ori, dacă are cineva altă concepție despre dreptul fiinţei ome- * 
neşti de a trăi, de ce să mai deplingem pe aceia care a avut cre- 
dinfa pe care prin moartea ei a dovedit-o? 


26 Februar 1917. 


Din Bucurestii ocupati 
(O visifä la nişte criminali de Stat 


Olandesul care ne insultă în «Ailgemeen Handelsblad> dă, în 
n-l de la 10 anuar al foi, aceste note despre o audiență la à. P 
P. Carp. 

Innaintea casei, inscripția germană, contra musafirilor — zice 
corespondentul—: <Aici locueşte o familie olandesä>. Un jandarm 
romin la poariă, „un omagiu al comandaturii germane, care tratează 
pe marele prieten al Germanilor cu distincţie şi respect şi care în 
chiar seara ocupaţiei orașului a pus să i se facă imediat o visité 
de către doi ofițeri, şi să-l complimenteze — complimenteeren“. 

D. Carp a refusat „să vorbească politică“ acestui corepondent. 
Germanul îl complectează întăiu: Ji-ar părea un German, nu numai 
pentru că poartă monoclu şi are o mensurä de duel pe obraz — a 
studiat în Bonn şi a fost chiar »Borus“ acolo —, ci mai ales pen- 
tru că forma feţei sale... are ceva german». Apoi îl asculfa vorbind 
nintr’o germană fluentă, fără greşeli, fără accent aproape“. 

Ce anume? „Nu vorbesc politică, atit timp cit bubuie tunu- 
rile“. Dar, îndată: „Cît or să aibă de lucru, crezi d-ta, Germanii 
ca să curate Moldova de Ruși? 

Corespondentul e scandalisat: „Aceste cuvinte sună lare... $j 
nesimpatic. Rominut întreba cînd dușmanul va izgoni din fară pe 
aliatul României, si întreba cu o nerăbdare, parcă n’ar ti putut să 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 225 


mai aștepte. Această sinceritate era curată consecvență — bătrînul 
om cäpätinos (koppige) e consecvent — a cunoscutelor sale cuvinte 
din Consiliul de coroană, cînă şi-a exprimat speranța că Romănia 
va fi bătută răpede şi deplin. Zofusi, cînd aude cineva, de la omul 
care-i stă în fafa, o astfel de cufundare în propria sa convingere, 
de să-şi uite de fara lui însăşi în vremuri asa de strasnice, îl cu- 
prinde totuși un sentiment nepläcut. Right or wrong, mp country 
(«are or ba dreptate, tot fara mea este») e un alt punct de vedere...“ 

— De ce s'a socotit, spune străinul, aşa de puţin puterea 
germană, s'a pus atita temeiu pe Intelegere? „Gura lui Carp se 
închise convulsiv. Şi urechile, astfel aşa de fine; nu auziră nimic. 
Degetele minii stîngi bătură toba de marea bucată de cristal ce 
era pe masă... Am numit întimplător pe Brătianu. Dar iarăşi Carp 
nu auzia nimic“. 

Apoi vin în casă, la intilnirile obişnuite, „discipulii“, «în adevăr 
cultivați, inteligenţi bărbaţi tineri, cari şi-au făcut studiile la Lipsca, 
Berlin, Heidelberg, Paris şi cunoșteau işi Londra». Aveau pentru 
seful lor «o admiraţie oarbă». «Si ei se plecau în fata mersului lu- 
crurilor, cursului întîmplărilor militare. Nu se indoiau că Romănia 
va raminea un Stat neatirnat, natural cu alt Rege («natuurlijk met 
den anderen Koning»). Probabil va trebui cedată Dobrogea, poate 
şi o bucată din Muntenia — nu se ştie; o parte din Moldova, Ru: 
siei. Dar nici cu preful unei asemenea slăbiri nu se cumpără lu- 
crul prea scump, dacă se face un sfirsit puterii liberalilor... si a 
Reginei. Conservatorii vor lua parte si vor căuta alipirea la Pu- 
terile centrale. Şi atunci va începe o eră de fericire pentru popo- 
rul romîn. Din fericire — nu exagerez, ci citez literal, — sunt cîteva 
sute de mii de Romini în robie. Acești tineri sunt crufafi pentru fară. 

„Din punctul de vedere umanitar s'ar mai putea aproba putin 
acest ultim fel de a vorbi. Dar cu totul opus era ce urmează: ar 
fi lucru cuminte ca România să încheie acum pace cu Germania, 
să numească un Guvern provisoriu, care să înnarmeze sutele de 
mii de prisonieri. Această armată, întărită de artilerie germană, ar 
putea goni pe Ruși din colţul nordic al ţerii“, 

Ascultafi acuma, şi vă înfioraţi: 

«Am făcut acuma observaţia că un Olandes — care se ştie li- 


www.dacoromanica.ro 


226 Războiul nostru in note zilnice 


ber de sentimente naţionaliste, de şi-şi iubeşte țara —, nu se poate 
Strämuta într'un astfel de patriotism, care uită propria sa fară ne- 
norocitä, propriul sau popor în iubirea si ura față de alte popoare. 
Si am ajuns la încheierea — singura Justa, cred, — că aici Ost şi 
Vest se ating. 

Ostul, Orientul! care a rămas Orient, cu toți lungii ani de 
studiu in vest. Dacă tu, Apuseanul, te pui din acest punct de ve- 
dere numai, atunci nu-ți va cădea greu Carp cu consecventa lui“, 

lată cum demască şi judecă şi un dușman al Romîniei pe 
criminalii de Stat din Bucuresti. 


27 Februar 1917 


In mijlocul morții 


Mii şi mij de oameni au murit în lupte. Intre ei sunt atîfia 
pe cari i-am cunoscut bine și pe cari i-am iubit, cu cari sufletește 
ne-am împărtășit în viață cit au trecut pe pămîntul unde noi am 
mai rămas un timp, S’au stins atiţia alţii de ostenelă si de boli în tabere 
ori şi în satele pe care le-au atins [greutăţile de nesuferit ale răz- 
boiului. Se cumpără scump biruința — şi chiar dorința, nevoia, 
— dreptul aş zice—de a birui. Si, dacă la noi moartea silnică își 
face opera de şase luni, de trei ani ea seceră în provinciile romă- 
nesti nelibere atiția oameni zdraveni şi frumoşi de graiul si de 
sîngele nostru. Şi de la cel d'intăiu dintre dinsii careZa căzut che- 
mindu-gi în ajutor romäneste pe maica lui, de atuncea ca un nor 
stă de-asupra capetelor noastre, amenin{ator, prevestitor. 

Acuma de jurul împrejurul nostru moartea fără singe, hida 
moarte fără glorie care usucă si invinefeste, isi face opera. Ea lu- 
crează de zor după ferestile luminate ale spitalelor unde paturile 
sunt adunate grămadă ca |să poate încăpea mai mulţi bolnavi pe 
suprafața lor unită. Ea chiamă la dinsa pe omul stors şi desnä- 
dăjduit care-şi cearcă paşii încă odată, la cel d'intăiu soare primă- 
văratec, pe stradă. Si, dacă vederea celor d'intăiu trupuri pe tărgi, 
fără sicrie, face să fipe copiii inspäimintati, se vor deprinde. Doar cînd 
acum o jumătate de veac, se îngropau morţii de holeră cu grămada 
în curţile bisericilor, copiii cari sunt astăzi foarte bătrîni nu lipseau 
de la nicio inmormintare. 


www.dacoromanica.ro 


N, IORGA 227 


Si ce aşteptăm mine, liberarare, e tot o liberare prin maorte, 
«Cu moarte pte moarte călcînd>, spune vechiul imn al Bisericii. Nu 
vom îi noi doar simplii privitori ai reinstalării nostre în ce-am avut, a in- 
troducerii în ce am rivnit să avem. Vom trebui să mai adăugim la 
singele cu care ni-i framintat acel scump ogor al patriei noastre» 

lar pănă atunci asupra fiecăruia stă atirnatä sabia Ingerului. 

Murim, sau trăim în moarte, Sîntem ai ei, şi dacă nu ne iea, 
dacă zaboveste ori dacă ni îngăduie—de unde stim noi?—să vedem 
şi ziua de care dorim, „cum doreşte“, spune Scriptura, „cercul de 
izvoare“, 


Unii ar crede fara folos acest sumbru ceas in viața tuturora 
şi nu se învoiesc a trăi în această înnaltă si severeă Impärälie a 
morții. Dăcă la doi paşi este un hotar, dincolo de care nu e o ar- 
mată odosită, o populaţie săracă, o ingramadire de pribegi... 

Ci nu. Mai mare binefacere decît acest contact zilnic cu moar- 
tea, decit stăpînirea ei atot puternică asupra oricărui suflet nu se 
poate, Din mila lui Dumnezeu şi spre binele, daca nu al indiviziilor, 
dar a! societăţii întregi, a venii ea între noi, marea, aspra şi sigura 
Invăţătoare. 

Avem nevoie să înțelegem de ce trăim. Trebuia să cunoaştem 
preţul fiecării picăturii scumpe din această viaţă pe care atitia o 
turnau risipitor pe pragul tavernelor ori o lăsau să curgă elegant 
ca vinul cel rar dia cupele de aur. Se cerea să ni dăm samă de 
ce mare folos poate fi pentru noi şi pentru semenii nostri, şi ce 
zădarnic e altfel, a trăi acel termin indefinit care ni sa îngăduit 
ființei. 

Pentru aceasta, in fata ei, trebuie să fim: a (Morţii. <Străini ne 
simtiam unii de alţii, despărțiți prin tot ce are unul şi altul n’a avut, prin 
tot ce poate unul şi altul nu este în stare,prin favorile şi blăstemele 
Dorocului care se joacă nebuneste cu această viaţă pe care n'a fa- 
cut-o şi deci nu este a lui. Ce folosia predica frafiei! Fiecare isi 
aducea aminte de naşterea lui sau ținea seamă de unde l-a dus 
viața. Moartea culegea tăcută, nevăzută, în colțuri snopii ei, in care 
nu e spic care să se poată crede mai mult decît altul, Acuma 
toți sintem în cercul imens al secerii sale şi înțelegem cit de putin 


www.dacoromanica.ro 


228 Războiul nostru in note zilnice 


înseamnă că ne-am ridicat poate cu o fărimă de paiu mai sus decît 
altul. 

Ea nu alege, moartea, doamna noastră, nici între spicul plin 
și cel gol, ci taie. La ce va sluji recolta ei, aceia n'o ştim si n'o 
putem sti noi. Dar învățăturile pe care ni le dă ea, să le primim 
supus şi recunoscător. Că nu e unul din cei cari vor fi trăit supt 
acest cer de aramă si care să nu fie mini ceva mai înțelept decit 
innaintea urgiei. 

23 Februar 1917 


Zeppelin 


Nu-i punem crucea innaintea neamului, căci o singură cruce 
i s'ar potrivi aceluia care a dat alor săi mijlocul de a ucide în 
oraşe neapărate, la adinci ceasuri de noapie, cînd nevinovăția 
doarme şi visează de bine, copii, femei și bătrîni. O singură cruce: 
neagra cruce infernală de pe aeroplanele surori ale năsocirii lui 
drăceşii. 

Mosneagul care pleacă astăzi, ca să nu vadă un sfirsit care 
va veni de sigur, la ceasul său, acest iertat prin moarte de ispa- 
şirea pe pămînt a păcatului său, n'a fost numai un prieten perso- 
nal al acelui trufas Împărai care primește aşa de puțini muritori 
obișnuiți în cercul divin al intimitäfii sale, ci şi idolul poporului 
german. La Curte el apărea ca în casa lui proprie şi învăța pe copiii 
Prințului de Coroană „interesante“ jocuri cu <zeppelinul> său, prin 
care s'ar putea nimici ușor muşinoaie de existenfe omeneşti, menite 
morții, care se chiamă în geografie: Parisul, Londra... lar, la fiecare 
experiență a baloanelor lui călătoare, şi cel mai sărac german era 
în stare să-şi de banul de nafură numai să-i fie cu putință contelui 
a înlocui maşina distrusă prin alta, ajungind astfel la acea forma 
definitivă, sigură, care să fie lumea întreagă supt ameninţarea unei 
distrugeri imediate. Si cînd <zeppelinurile> au început să-şi facă 
«cursele?, ce nebunie a entusiasmului pe un popor întreg! 

De tapt pentru Germani acest inventator indärätnic în urmă» 
rirea planurilor sale a fost representantul însuși al epocei. Litera” 
ratura tinjea în rafinări de forma dulcege, în bizarerii de balamuc. 
Arta căuta necontenit pănă la fermul neguros al absurdului, formele 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 229 
nouă prin care singure credea că poate trăi. Cugetarea filosoficd se 
coborise la compilaţii şi repetări, Ştiinţa însăşi, mîndra ştiinţă 
germană, ajunsese a îi o simplă colaboratie comercială, Iniţiativa 
descoperitoare, bunătatea care creiază in jurul ei o altă viaţă nu 
erau acolo ca să dea figuri mari şi nouă, înaintea cărora toţi să 
se poată pleca. Nu era măcar un industriaş genial, un negustor cu 
planuri uriaşe în această ţară în care toţi munciau, dar nimeni nu 
se osebia, ca om, din munca tuturora. Atunci contele zburător luă 
pentru dânsul toată admiraţia, toată devoliunea contemporanilor. 
Germania lui Goethe şi a lui Bismark a trăit în zodia lui Zeppelin. 

Cînd a început războiul, aşteptau cu toţii că loviturile cele 
mari, hotărînd victoria, le va da maşina dumnezeieste de distrugă” 
toare a eroului național. Indată zmei! lui părăsiră hangarele şi între 
stelele veşnicie răsări în nopți de groază liniufa lor de foc fugare, 
departe sus, în lumile cereşti. Bombele aruncate dintre luceferi fă- 
cură din căsuțe de muncitori un morman de ruine si cărnuri arse. 
Opera lui Zeppelin începea, şi lumea, inspäimintatä, era să cadă la 
picioarele Germaniei, ca, odinioară, Pieile Roşii innainta cailor şi 
tunurilor, cum nu se mai văzuseră, ai lui Fernan Coretez. 

Dar o scurtă experienţă arătă ce valora toată această paradă 
ucigaşă. Unul după altul smeii căzură în Mari ori își spinzurară prin 
copaci märuntaiele desirate. Contele nu era deci, innaintea faptelor, 
decit un amuseur macabru, un sinistru boscar. 

Si <eroul national» văzu astiel räsärind ca zei noi pe generalii 
de infanterie cari nu ştiau nimic din mecanică, pe Hindenburgit 
grosolani de veche garnisoană, afirmind principiul forței după stră- 
mosgeasca datină. Ce va fi fost în inima acelui care spera să rămiie 
în mintea oamenilor ca distrugătorul cel mai mare? 

El moare azi desigur cu părerea de rău că imensa lui operă 
de măcel a dat faliment, şi, impreună cu scîrba pentru astfel de 
servicii aduse patriei umanitatea are faţă de acela care a vrut s’o 
ardă cu focul bombelor sale şi acel sentiment de comiseratie pe care-l 
inspiră totdeauna ridiculul. 


28 Februar 1917 


www.dacoromanica.ro 


230 Războiul nostru în note zilnicé 


Gheorghe Stănescu-Delar. 


Intre jertiele bolii care face cele mai mari victime azi e şi 
fostul revisor scolar de Argeş, Gheorghe Stänescu-Delar. 

Era un suflet cală si bun, pe fata căruia stäâtea, scrisă voiosia, 
bucuria de a fi de ajutor pentru orice lucru frumos si util. Viaţa 
lui întreagă n'a fost decit iubire pentruideal si dorință de a-l servi 
Nu se poaie închipui un om care să aibă el însuşi mai multă plă- 
cere în trezirea şi sprijinirea unui opere de interes public. 

Corpul nostru de institutori n'a fost fericit să aibă mulfi ca 
dinsul. 

L-am văzut la Pitesti luptîndu-se din răsputeri să lumineze 
lumea—mai mult indiferent—asupra acelor datorii superioare care 
dacă ar fi fost înțelese de toţi, multe lucruri nu sar fi petrecut Am 
vorbit in aceiaşi seară aceluiaşi public. Am petrecut ceasuri de 
ospilitate încîntătoare împreună cu dinsul. 

Păcat că astiel de bunävointi sunt luate tocmai atunci cînd 
pentru uriaşa operă de .refacere, ele ni-ar fi fost mai de nevoie. 


28 Februar 1917. 


Prisonierii nostri. 


«Miscarea> a dat extrase, de cel mai mare interes, din scri: 
sorile pe care le-au adresat Crucii Roşii si represintantilor Statelor 
neutre ofițerii romini prisonieri, nu numai in barbara Bulgarie răs- 
bunătoare, dar şi în Germania. Din Austria lipseşte, se pare, infor- 
mafia; ea nici nu era de nevoie, fiindcă Italienii ni spun zilnic ce 
este pe acolo cu bietii oameni cari au crezut că un soldat se'poate 
preda altui soldat cu mai mult noroc decît dinsul: ei sînt lăsaţi să 
moară de foame, fără ca pentru aceasta să fie crufali de cele 
mai grele munci la şosele şi şanţuri. lar, în ce privește Turcia, — 
de şi, pentru a fi drepți, trebuie să spunem că prisonierii luaţi la 
Galipole au mărturisit o tratare miloasă, aşa cum o impune Coranul 
ascultătorilor lui, — fotografia reprodusă in <Politiken» arată ce 
mişelească paradă fac invinsii, zdrobilit de la 1877 cu cei cäzufi în 
minile lor, în urma unor victorii în care Turcii au ştiut totuşi să 
fie învinşi: din fiii dorobantilor cari acum patruzeci de ani au scos, 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 231 


ia Plevna, pe leu din culcuși se face distracţie pentru plebea Stam 
bulului şi reclamă politică pentru Enver şi Talaat. 

Se poate admite ca, într'o țară unde mijloacele de bani au 
ajuns rare si unde boala bintuie, prisonierii să sulere alături cu 
soldaţii cari i-au prins si cu populaţia civilă. Aceasta se face din 
nevoie și cu durere. Prisonierul însuşi poate vedea că e și mai 
mare miseria $i suferința la omul care-l păzeşte, la sătenii de car- 
e încurajat. 

Nu se aşteaptă nimeni de sigur să-şi rupă un neam pinea de 
Ja gură pentru a da numai acelor cari au luptat contra lui. Dar 
un lucru se poate cere, dacă nu-l impune propria conștiință a celor 
cari hotărăsc. Sâ nu se facă împotriva prisonierilor operă de răs- 
bunare, începînd cu aceia cari, prin felul lor de viață obișnuit, 
prin Sensibilitatea lor mai mare, pot suferi mai dureros de pe 
urma ei. 

Noi mam făcut aşa. Faţă de soldatul prisonier, ca si fata de 
ofițer, ne-am desbrăcat şi de cea mai legitimă ură. Imi aduc aminte 
de cei d'întăiu Unguri, grăniceri, cari sau adus la Vălenii nostrii 
Subofiţerul avea o atitudine extrem de provocată; trintit jos, se uita 
la noi cu nişte furioși ochi galbeni de cucuveică împuşcată. Ceilalţi 
fumau filosofic. Nimeni nu li-a spus o vorbă rea; n'a rînjit măcar 
ia dînşii. Şi particularii au stăruit ca ei să aibă mîncare. 

Mai tîrziu cutare ofiţer doctor era adus în automobil special. 
si întrebat ce dorește, să manince, pentru ca el însuși să spuie, 
uimit: «Dar eu sint numai un prisonier!>. De pe cutare moşie, in- 
destulată cu de toate, nu mai e azi nimic de adus pentru că grupul 
de ofiferi prisonieri, germani în majoritate, au consumat tot; ba au 
făcut şi un mic chef pentru căderea Bucureştilor. Cind la Iasi am 
văzut simpli soldați dușmani pe stradă, ne-am interesati, cu colo» 
nelul Leonte cel d'intăiu, de la aprovisionarea armatei, dacă si cum 
au fost hränifi. 

Asta se chiamă omenie. Se pare însă că e o rămăşiţă de 
prostie, peste care trece progresul veacului. Altfel n'ar fi uitat Turcii 
teribilul tratament pe care l-au suferit în 1912—13 de la Bulgari. 
Ce am văzut noi acolo, la Plevna şi aiurea, era de inspăimîntat: 
muribunde bestii fliminde, torturate de boli cumplite, se repeziau 
plingină la bucata de pine pe care frafeste i-o dădeau pentru ca, azi, 


www.dacoromanica.ro 


232 Razboiul nostru in note zilnice 


aceiaşi oameni sa tirască în transeele lor pe copiii binefacatori- 
lor lor spre a-i pingäri. Singuri Bulgarii recunosc că aliaţii lor 
turci descopăr acum în tovarăşul de luptă pe acela care li-a pra- 
dat casa cu cinci ani în urmă şi... se imprietenesc si mai tare! 

Supuşi unui astiel de regim, mulţi dintre ai noștri nu se vor 
mai întoarce Şi cînd te gindesti că între ei sunt vitejii dela Cerna, 
cari au uimit pe duşman, si desperații apărători ai granifei la Cim- 
pulung şi Predeal... Crucea Roşie a noastră îşi va fi luat măsurile 
şi activitatea ei trebuie înzecită pentru a li folosi, dar, din nenoro- 
cire, cel puţin în ce priveşte pe Bulgari, cari, anume, au cerut o 
foarte mare parte din prisonieri, nu e nici o siguranță că nu-și 
însuşesc ei ajutoarele ce s'ar trimete. 

Este însă în această nouă suferință care ni se revelează si un 
bine, — dacă se poate întrebuința acest cuvint. 

Poate nu e neam mai dispus a-şi exagera păcatele lui şi cali- 
t&tile străinului decit noi aceştia. Avem o aplecare primejdioasă spre 
idealisarea dușmanului chiar. E o forma dea ne critica pe noi, dar 
nu una care să îndemne, ci una care să paraliseze silinfele de 
îndreptare. 

Să ne gindim ce sar fi întîmplat dacă in Germania şi Austro- 
Ungaria ai nostri ar îi întîmpinat ce erau în drept să aştepte. Ar 
fi venit mulţi cu ideile Bulgarului aceluia care, azi, se bate în piept 
că fără dreptate a facut panslavism contra Nemţilor, căci neam ca 
acela nu mai este. Ce ni-ar mai fi auzit urechile de la oameni cari 
uită ce trecut au avut <culturalii> aceştia şi ce trecut am avut noi 
şi cit de mult trebuie să se fie samă de situaţia noastră de biefi 
străjeri bătuţi de toate furtunile, sentinele pierdute ale civilisafiei. 

Acuma însă, dacă vor vedea o mai bună eûilitate, o superi- 
oară organisafie, o tehnică splendidă, ei vor fi încercat şi fotala 
lipsă de omenie care poate exista pe lingă toate aceste însuşiri. 

Şi vor înţelege poate că orice elemente de civilisatie care nu 
duc la omenie sunt numai o armă perfecționată în mîna unui nebun 
sau a unui criminal, 


1 Mart 1923 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 233 


Din Romănia ocupată 
(Petroliul,) 


Ziarul olandes <Allgemeen Handelsblad» dă, în n-l său din 6 
Januar, aceste stiri privitoare la petrohul romănesc pe care le tri- 
mete corespondentul său berlines, întors tocmai din teritoriile ocupate. 

El începe prin a pomeni măsurile de centralisare a produc- 
tiei de petrol luate de Guvernul nostru în momentul cînd puturile 
erau amenințate de o lovitură a dușmanului, Apäsarea crescind, se 
iea hotărirea de a distruge depositele şi instalaţiile înseşi, „Şi această 
hotărire a comisiunii romänesti a fost corectă. Si direcţiile socie- 
fatilor neutrale trebuiră să se mulfämeascä cu dinsa. Mai ales după 
ce li sa făgăduit despăgubire pentru cistigul brut şi pentru chel- 
tuielile de repunere în lucru a sondelor astupate şi a uneltelor“, 
Catastrofa se apropie însă, şi informatorul recunoaşte că a trebuit 
să se lase calea împiedecării metodice pentru a distrugerii totale. 
Totuşi se găseşte mijlocul de a arăta intervenţia colonelului Thom- 
son ca violentă, dar nu îndestul de potrivită scopului ce se urmăria, 

Astfel, pentru a nu se tăia retragerea trupelor romine, <care 
sau luptat foarte vitejeste la Predeal», nu s'a putut da foc lucrä- 
rilor <Stelei Romine» cu capital german (Deutsche Bank) de la 
Cimpina, Călătorul a văzut oraşul neatins, cu <căsuțele lui care 
amintesc puternic Orientul, în vale, si, pe dealuri, frumoasele, ma- 
tile sale vile albe, unde locuiesc bogaţii regi ai petrolului. Sondele, 
tankurile, magazinele «Stelei Romine» n'au putut fi nimicite, arse... 
Şi din miile de sonde care poartă literile S R. şi numărul de ordine 
sint totuși unele în ființă. Cea mai mare societate germană poate 
produce mai departe, îndată ce curentul electric se va repara... Cen- 
trala electrică de la Cimpina a rămas neatinsă“. Si ia Moreni a 
rămas „un put nou, gata cu totul de erupție“, căruia nu i s'a putut 
dua ventilul, de frică să nu fie un incendiu prea violent, după o 
enormă erupție de petrol şi gaz“. Şi instalaţiile de oțel ale Ameri- 
canilor au resistat. Dar <Germanii se gindesc a săpa puțuri nouă, 
„care ar fi gata în şase pănă la opt săptămîni“. „Și, la întoarcerea 
mea spre Berlin, am şi văzut citeva vagoane-tancuri pe căile ferate 
ungurești mergind spre Romănia, care frebuie să fie umplute cu 


www.dacoromanica.ro 


234 Războiul nostru în note zilnice 


petrol brut şi mai ales cu uleiu de maşină, care se găsia în depo- 
zite la Cimpina şi la Ploieşti“. 

Corespondentul a văzut încă puturile arzind. 

În casele de pe bulevardul Ploiestilor, părăsite, <ofiferi ger 
mani îşi căutau cartierul de noapte>. 


1 Mari 1923 


Căderea Bagdadului. 


Trupele ‘anglo-indiene au intrat în Bagdad. 

Din punct de vedere militar, e, fără îndoială, un mare eveni- 
ment. El înseamnă zdrobirea, fără putință de refacere, a puterii mi- 
litare turceşti, în Mesopotamia. Si mai mare e însemnătatea din 
punctul de vedere al prestigiului. Isi închipuie cineva ce efect va 
producă asupra infocatelor spirite ale Răsăritenilor vestea că ves- 
tita cetate a Califilor, cari li s'a părut totdeauna un Scaun de Im- 
paratie, a căzut în puterea soldaţilor acelui rege Gheorghe care e 
şi Împăratul Indiilor? Dar nu vrem să -ne oprim asupra impresiei 
pe care o va da acest însemnat [apt de arme în acea lume care-i 
poate aprecia mai mult supt laturea morală, ci asupra însemnătăţii 
lui reale, în legătură cu toate situaţiile de fapt, cu toate amintirile 
de veacuri şi cu toate liniile fireşti care duc, drept şi sigur, către 
viitor. | 

Această Mesopotamie a fost cind-va leagăn şi centru al unei 
Impărăţii. Aici întăiu, chiar şi în comparaţie cu Egiptul, viața poli- 
tic8 a răsărit din cea religioasă şi altarul a devenit tron. Cînd însă 
Babilonul şi Ninive n’au mai fost Capitale pentru regi cu tendințe 
de stäpinire universală, nu rasa supusă a Sirieniior, nici statuletele 
pe jumătate greceşti, nici cetăţile ionice de pe termurile Anatoliei 
n’au tins să impäräfeascä pe malurile Tigruiui sau Eufratului. Ti- 
nuturile de la Răsăritul acestor rîuri s'au coborit ele, de la Ecba- 
tana Mezilor la Persepolis şi la Ctesiionul Mesopotamiei. 

Mult timp s'a dat aici, mai tirziu, lupta între Vest si Ost si la 
capăt, potrivit cu însăşi nevoia geografică, Ostul a învins. Roma şi-a 
adus steagurile pănă în aceste locuri pentru a le închina în praf 
înnaintea Partilor. Noua Romă a Bizanțului n'a fost mai fericită faf& 
de Persia nouă. Si, cînd din alt Apus, Arabii veniră să facă din 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 235 


acest Bagdad, însuşi sediul venerat al Caliiatului lor, ei se prefäcurä 
îndată, politiceşte, după milenara datinä a Iranului Persiei 

Secole întregi, Turcii n'au fost aici decît hoţi de pustiu, sau 
soldați cu leafa, barbari în serviciul Impăratului-profet. Asa au ră- 
mas şi pănă astăzi în închipuirea acestei populaţii mesopotamiene, 
care, oricît de decăzută, simte încă cenuşa civilisatiilor bătrine pe 
care o răscoleşte la fiecare pas. Cum rideau ei, înnainte de a îi 
venit la Berlin si Viena uniformele şi enverina cu glugă a soldaţilor 
noului regim, de bietul nizam, totoeauna flämind şi zdrenfos! 

Imperiul Otoman era în culmea desvoltării sale, supt Soliman- 
'cel-Mărej, cînd pe aici isi înneca numai spahiii în nisipul pustiului. 
El avea Egiptul si Siria, fără să poată smulge din mina Sahului 
acest pămint al patriarhilor, Locuitorii se ofärau înnaintea Turcului 
şi nu numai pentru că era urmaşul barbarilor năimiţi, dar și pentru 
că însăşi credința lui religioasă, sunifä, jignia pe strictul păzitor at 
legii vechi, simplă si curată, pe siif, slävitorul lui Ali ucenicul Pro- 
orocului. Persia şi Mesopotania erau unite în aceiaşi mai veche forma 
a Islamului, Şi acei cari în Bagdad se impungeau cu cutitele în 
ziua de pomenire a mucenicului nu puteau să aibă decit scirbä pen- 
tru citi urmau pe ucigașii lui. 

Abia acum 250 de ani viteazul beliv furios care a fost Sul- 
tanul Murad al IV-lea şi-a facut întrarea în Bagdad, socotind aceasta 
ca o faptă aga de neobișnuită, încît cu coif de aur pe cap a trecut 
ia întoarcerea înnaintea mulţimii bucuroase din Stambul. De atunci 
însă regimul turcesc n'a însemnat pentru oraş decit părăsire şi ruină. 

Cucerirea englesă de astăzi e de fapt o liberare. Bagdadul 
mu se desface dintr'un Stat de care să se fi ținut de drept şi cu 
care să fi fost legat prin interese economice firești, necum din- 
tr’o comunitate spirituală, care n'a existat niciodată. In toate pri- 
vinjile el se întoarce la rosturile sale îndătinate, Ja nevoile înseși 
ale ființei sale materiale si morale. 

Anglia apare aici ca Impärätie indiană, ca mostenitoare a drep- 
turilor Persiei decäzute, si, nu mai putin, ca ocrotitoare de acum 
innainie a Sfintelor Lăcaşuri ale Profetului, Meca şi Medina. ŞI nu 
e numai o întîmplare că puterea care deschide un viitor nou de 
munca și prosperitate Mesopotamiei e tot aceia care, prin entusi- 
asmul ştiinţific şi îndărătnica stăruință a unui Layard, a făcut să 


www.dacoromanica.ro 


236 Razboiul nostru in note zilnice 


vorbească din nou, din ruinele chemate la viaţă de hirletul explora 
torului, vechea glorie a civilisatiilor babiloniene menite acum — cine 
ştie ?—, poate la o înviere. 


2 Mert 1917, 
Scoala in Bisericl. 


E curios lucru cit de mult ni lipseşte simţul practic în con- 
cepțiile noastre. Sintem asa de stäpinifi de o normalitate pe care 
împrejurările ne-au silit şi ne silesc a o părăsi, încît nu ne putem 
vegăsi în ce se găseşte dincolo de dinsa. Sămănăm cu un călător 
deprins cu şoseaua cea bună a excursiilor sale si care, atunci cind 
tilharii îi taie drumul pe acolo, nu se lamuresie pe potecile unde 
cel din urmă băiejaş de la fara ştie să-și descopere calea înir'o clipă. 

Nu stim nici mijloacele noasire ca oameni, nici posibilităţile 
acestei feri, şi, dacă se mai adaogă şi interesele sacrosancte ale e- 
goismelor celor mari, care trebuie crufate, atunci haosul e desävär- 
sit, şi rămiîi uimit şi de hotäririle la care se opresc unii şi de ră- 
sunetul pe care-l au în opinia publică. 

Şcolile stau închise de multă vreme. Se pare că, în nesigu- 
ranja de fiecare zi, nu se putea altfel. Au mai venit şi lipsurile de 
localuri; acum şi bolile au näpädit. Totul se tine într'o nație, si, ma- 
ales în astfel de timpuri, o rană zgindărită face ca toate celelalte să 
singere, 

N'ar fi fost nimic dacă familia ar îi suplinit scoala, care ea i 
însă-şi, în atâtea, a suplinit doar familia! «Familia» joacă cărti, «fa 
milia> cască gura prin noroiu, <familia> face visite, „famiha“ cere 
misiuni pentru străinătate, fiecare în «specialitatea> Jui. Şi atunci 
se cere iarăşi ca şcoala să între în acţiune, pentru ca toţi copiii 
cari s'au bătut cu zăpadă, toți absolvenţii cari s'au hirjonit pe tro- 
tuare în haine calde, înaintea soldaților goi, pentru ca aceşti viitori 
stapini <din grația lui Dumnezeu> să nu „piardă anul“... 

Că, vezi dumneata, de-aceia piere Ţara Românească! 

Profesorii vor face o pospăială de pregătire şi, nefiind alt loc 
ea se va îndeplini în biserici, spun unii dascăli. 

Escelentă ideie, răspunde publicul. O, scumpe vechi biserici, ce 
soartă vă aşteaptă! V'au amuţit de mult clopotele, care inviorau o- 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 237 


raşele cu chemările lor. Încă mai de mult credincioşii vă părăsi. 
seră. În colțuri pare că se adunau vechi umbre finguitoare care 
nu-şi mai intilneau urmaşii la slujba făcută pe mormintele lor. Su: 
fletele se simțeau singure supt lespezile cu slova care nu se mai 
cetesie. 

Acuma afi invia voi, biserici, si voi, morti de mult, ati avea 
companie. Clopotelul de clasă ar suna în cuprinsul zidurilor sfinte 
şi sunetul lui ar fi intovéräsit de chiote, de hohote şi de injurături, 
Tineretul ar face mustäti sfintelor de pe päreli şi ar scrie porcări, 
lîngă versetele sacre ale scripturii, iar în momentul de dulce visarei 
cîte unul ar tăia că briceagul în catapetesme. Pe vechile pietre sar 
strica, peste numele boierilor din vremuri, nuci pentru oara recratiel. 

Mai la urmă, de ce ar răminea bisericile neatinse în marea 
operă de distrugere, a Germanilor, de o parte, cu prada lor, iar, 
cu scoala noastră, de alta? 

Un popor mai puțin practic şi radical ar proceda poate altfel. 
Daca e vorba de vreme mai caldă, la doi paşi de oraşul contami- 
nat, la Răpedea sau aiurea, sînt dumbrăvi incinfatoare. O tabără 
cercetăşească în bun aier plin de mirezmele primăverii, supt cea 
d'intăiu lumină caldă de soare, ar strînge pe cei doritori de ştiinţă 
în vederea examenelor apropiate. In anticitate aşa se făcea şi An- 
glia ploiasă are afitea școli de pădure... 

far, pănă atunci, dacă trebue inceput mai de grabă, ce ar fi 
oare dacă am sili pe sutele de oameni cu zece odăi peniru doi, 
trei locuitori să se sirîngă pufintel ca să facd loc tineretului care 
vrea asa de mult să învețe? Dacă am curafi saloanele vaste ale 
viciilor sociale din clubur:? 

E adevărat însă că ar fi mai greu decît a da afară din că- 
suţa lui modestă pe Dumnezeu şi tot trecutul eviavios care s'a dus 
la Dinsul! 


2 Mart 1917. 


Spre stortäri nouä. 


Luptele au inceput. Dupä innainiarea Englesilor pe riul An- 
cre— metodică răspingere, curățire a terenului ocupat de dus- 
man — buletinele inseamnă de vre-o zece zile lovituri pe care Ger- 


www.dacoromanica.ro 


238 Războiul nostru în note zilnice 


mano-Austriecii arhiducelui losif le dau pe frontul bucovinean şi 
moldovenesc. In schimb, cu toate prevestirile din toamnă, nimeni 
nu Supără pe Sarrail, care ar fi ajuns să prefacă într'o adevărată 
oştire, unitară acum şi gata de luptă, materialul uman foarte divers, 
de la Englesul de rasă pură si de la Francesul autentic pănă la 
auxiliarii coloniali negri, care i s'a încredințat a doua zi după o par 
răsire de teren şi după o cutezäfoare strămutare. De şi lui Conrad 
de Hoetzendorf i sa reservat „altă misiune“, de şi Hindenburg a 
visat frontul italian, acea sfortare puternică în Alpi despre care s'a 
vorbit aşa de mult nu se anunţă prin nimic, 

De oparie se spune că opera de apărare a Germanilor în 
Vest e uriaşă, intrebuinfindu-se sute de mii de oameni ca să facă 
un „zid“ subteran din pămîntul Franciei ocupate, iar; de alta, la 
Franco-Englesi aşa de bine Sar fi potrivit toate pentru ofensivă, 
încît fiecare ofiter crede că din locul unde se află el va porni ma- 
rea mişcare de sdrobire a puterii germane. Douglas Haigh a poftit 
pe un operator de cinematograf să-l <iea» la Bruxelles, unde în 
curînd îşi va face întrarea — şi își închipuie oricine cu ce bucurie 
vor fi primii această veste cele trei milioane de prisonieri belgieni 
ai foametei —, iar Germanii iniţiaţi spun că în primăvară va fi cel 
mai „colosal“ din atacurile lor, ducind la o luptă cum nu s'a mai 
văzut: un „almagedon“ biblic, după însăşi expresia lor. 

In asemenea împrejurări, a sta cu minile încrucişate e pentru 
oricine are un loc de muncă, fie şi în cit de slabă legătură cu lupta 
în care omenirea şi-a încleştat toate puterile ei, e o crimă, Va tre- 
bui să se vadă pretutindeni ce s'a lucrat, tot ce s'a lucrat în această 
iarnă, şi sint popoare în care aceste trei luni de relativ răgaz au 
fost vremea cea mai ocupată din viața fiecäruia,— lucru pentru 
care, fără îndoială, de vor învinge sau si de vor fi învinse, ele vor 
trage folos. Fiecare cheltuială de osteneli va cruța măcar o chel- 
tuială de singe, căci focurile de mai mare resistență se evita de 
dușman, care le cunoaște, pentru a se lovi cele de resistenfä mai 
mica, si a întări puternic un front înseamnă, nu numai o garanție 
contra infringerii, dar chiar si una contra atacului însuși. 

Multe din cele ascunse or să se vadă în primăvara aceasta, 
şi ferice de cine a fost fiu drept fafa de fara sa, onoare cui sa 
dovedit loial aliat faţă de aliaţii sai! 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 239 


Oricum să fie însă situaţia oricui în acest moment care poate 
fi judecat ca suprem, nu numai pentru acest războiu, dar pentru 
viitorul omenirii întregi, să nu se suie nimeni în hirzobul de aur 
al sperantelor, Nu-i trage nimănui trăsura la scară ca să meargă 
la o excursie de refacere si de întregire. Nicio nație nu va fi mai 
bine servită de cît de ea însăşi şi în acest serviciu niciun singur 
individ nu se poate cruța pe sine. A schiţa celor de neamul tău 
scene de paradis în zare, unde mini vor fi flori albe în pomii ves- 
nici si poimine îructe hranifeare, este un păcat mare, aproape un 
act de trădare. Fiinăcă e afita lume care zice: ne-am plătit cu ce-am 
făcut; aşteptăm acuma răsplala; duşmanul însuşi aleargă să nio 
deie.— şi n'avem decit să ne pregătim pentru solemnitatea repara- 
toare a unor jertfe care nu se vor indoi, a unor Suferinfi care nu 
se vor mai întoarce. Contra noastră, cred ei, avem numai tifusul 
exantematic, care a sosit, ca la orice nație cu păduchi, şi holera, 
care stă după usa foametei. De ceilalţi duşmani ne-am plătit. 

Nu pot spune în ce ajuns oricui: feriti-va de ucigașa descu- 
rajare, dar şi mai mult de ilusiile care nu ucid mai puțin. Cead'in- 
tăiu te face ca să te distrugi singur, cea de-a doua aruncă incon- 
ştiența ta zimbitoare la picioarele vräjmasilor. Ca orice popor prins 
în luptă, putem aştepta tot binele si tot râul. 

Si aceasta nu înseamnă să desperezi de succesul final. Acela 
va fi, dar va fi al tuturora şi, prin aceasta, al fiecăruia. Dar la'do- 
bîndirea lui unii vor fi contribuit cu suferinfi mai mari și alții cu 
suferinti mai mici. $i, dat fiind că nu se caută niciodată drumul cel 
greu către victorie, între puterea cuiva şi suferinţa ce se va cere 
de la dinsul nu e un raport direct: asupra celui mic cad greutățile. 
Aşa a fost şi pănă acum; şi de acum va fi aşa, La urmä numai, 
potrivit su dreptul si cu îndatoririle formale, i se va răsplăti si ce- 
lui slab ce-a îndurat, 

Pana atunci de luptă și de durere să ne pregătim cu toții. 
Aceasta o putem face noi până sîntem vii, iar izbinda, aceia să 
fie ținta acțiunii, iar nu scusa inacfiunii noastre, 

Doar am plătit prea scump şi pănă acuma concepţia cealaltă, 

3 Mart 1917 


www.dacoromanica.ro 


240 Razboiul nostru in note zilnice 


Ca Luminäricä si Titinas... 


Cind vezi cum se ating si se cotesc pe stradă, de o parte, 
rämäsifa miseriei morale a luxului de sus, iar, de alta, persistenfa, 
şi, în haină de soldat si în biet suman rupt de „refugiat“, de re- 
crut, a miseriei materiale de jos, cind unul, cel fantos şi îmbrăcat 
cu prisos, n'are o privire pentru acela prin zdrentele căruia bate 
vîntul şi pătrunde umezeala, iar acesta, in mândria desperatä a 
isolării sale, nu îndreaptă către cellalt acea căutătură măcar prin 
care nenorocitul, şi dacă nu cere un ajutor, se plinge fratelui său, 
— ai zice: aspre suflete şi crudă ţară! Cînd ti se scrie, de cutare 
om din popor, care nu crede că legea creştină are a face numai 
cu anume formule si gesturi de botez, la nuntă si la ingropare, că 
pot fi oameni cari închid pe semenii lor în timp de iarnă intro 
galerie de sticlă şi-i lasă acolo fără a li purta grija altiel decit 
pentru a veni în fiecare dimineață cu căruţa ca să ridice pe morţi 
ca pe nişte <bolnavi> — ei spune asa —, nu mai afli nici cuvinte 
pentru a infiera această ciinie şi, iarăşi, te-ai întreba dacă nu e o 
stare de spirit generală şi cum tot nu murim noi în greutăţile de 
azi, şi viitorul l-ai privi cu cea mai severă grijă. 

Iti vin însă în minte atitea dovezi împotrivă. Străinii cari ne 
cercetează rămîn uimifi de numărul, de bogăţia spitalelor noastre, 
clădite de Domni şi domnite, de boieri şi jupinese, de familiile 
modeste ale negustorilor. Ceia ce face azi admiraţia Americei cînd 
se aflä cineva pentru a ridica din averea lui întreagă un adăpost 
era la noi un obiceiu şi o datorie curentă. Şi sînt poate unii care-şi 
mai aduc aminte de povestea — pe care totuşi istetii speculatori 
cari fac cărţile de cetire n’au găsit cu cale so puie in ele —, de 
povestea, zic, a lui Luminäricä cersitorul. Pentru ceilalţi, iată că li-o 
spun aici, după Costachi Negruzzi, după un vechiu articol de calen- 
dar şi după amintiri de familie, — căci şi ai miei i-au dat, ai miei 
cari, ca Votniceasa Mărioara Drăghici, întemeiau din banii lor și 
spital pentru bolnavii armatelor de invasiune pagina. 

Luminäricé era un calic, un biet calic zdrentos fără un loc 
de adăpost pe lume, căci el era pretutindeni, dar odihna, culcugul 
lui nicăieri. Nu un om, ci o privelişte a miseriei care cere bielşu- 
gului pentru ca miseria să înceteze. La cel mare şi la cel mic, la 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 241 


Domn, la Mitropolit, ca şi la cel din urmă feran, uşa era deschisă 
pentru solul neodihnit al nenorocirii care nici ea nu poate să se 
odihnească. A lăsa pe luminărică să iasă cu mîna goală era va 
păcat aşa de greu, incit nici cel mai crud n’ar fi fost în stare a-l 
săvirşi, căci o lumină de dumnezeiască milă iesia din zdrentele sale. 
Parcă Domnul Domnilor, cel smerit şi blind, călca din nou pragul 
palatelor si al colibelor, luînd de Ia unii, dind la alţii, pe tăcutele, 
ca de la suflet la suflet, pentru ca fericirea nimănui să nu fie pă- 
tată de conştiinţa că sînt nenorociri aläturea. 

Si sfintul cerşitor n’avea măcar o căruţă după dinsul în care 
să-şi poarte „agonisita“. Toate voia, nu numai să le stringă şi să 
le împartă, dar să le şi poarte el. Era batrin şi slab, dar picioarele 
lui iuți răscoliau prin noroaie şi zăpadă o ţară întreagă. Răsăria 
unde nu-l asteptai, aprindea focul in casa înghețată a bolnavului, 
infăşa în cele d'intăiu scutece albe copilul unei mame părăsite, ră- 
săria la nuntă ca să facă zesire fetei care n'avea un paiu să ducă 
la casa bărbatului «i, şi, cînd un mort fără rude zăcea pe masă, el 
se făcea frate şi fiu şi-l inmorminta asa cum cere legea. Dar a durat 
şi biserici din miile de galbeni ce le avea fa sine si de care niciun 
hot nu s’ar îi atins. 

Nu făcea nicio predică acelora la cari întra să ceară şi nu în- 
tovărăşia de niciun cuvînt darul lui Ia cei cărora venia să li deie, 
Avea însă necontenit aprinsă in mînă o faclioara. Părea însuşi sufletul 


care se zbuciumă pentru ca pe lume să nu fie durere și năcaz. De 
aceia-i ziceau Lumînărică. 


A murit în cămărufa unde una din marile doamne ale Mo!l- 
dovei i-a adăpostit slăbiciunea. Ca pe un stint l-au înmormîntat, Si 
după urma lui a răsărit un imitator: un alt biet om blind şi tăcut, 
care, cînd întilnia copii, se opria totdeauna ca să-i netezească pe 
crestet- După cuvintul ce spunea atunci, i s'a zis Titinaş, 


Un neam care a dat asifel de oameni nu poate fi crud. Ar 
puiea-o spune toți aceia cari s'au îndreptat şi în aceste împrejurări 
ia dinsul, Doamnele Olga Sturdza şi Balş, care string de pe drum 
muri pe bolinzi şi pe pribegii supfi de foame şi-i ajută a îi oameni, 
n’au încercat în zadar, pe lingă jerifa lor proprie, ce poate jertfa 


www.dacoromanica.ro 


242 Războiul nostru în note zilnice 


celorlalţi. Dar, astăzi şi mine, mai ales mine, cînd vom găsi în fara 
părsită un vast cîmp de nespuse suferințe, unde toate din nou vor 
trebui făcute, altă metodă se impune decît a cofisărilor în cerc re- 
strîns sau chiar a listelor de subscripţie, care ni-au adus totuşi o 
sumă asa de frumoasă pentru încălțatul giorioşilor nostri desculți. 


E metoda de a merge personal, din om în om, cineva, care, fara să 
fie măcar om oficial al lui Dumnezeu să-şi închidă viata în aceasta 
misiune. Cineva a cărui siguranță discretă, al cărui sacrificiu tăcut 
să ajungă a fi titlul de recomandafie fără greș fafa de fiecine. Cineva 
care să se întrupeze în durerea pentru care cere. € metoda, de 
mult uitată, a lui Luminäricä şi Titinas. 


3 Mart 1923, 


«Lucrătorii duşmani». 


Zi de zi tunurile trebuie să bată în ceia ce comunicatele 
numesc, crufind o simfire dureroasă, „grupe de lucrători dușmani“. 
li împrăștie azi, se refac mini. In aceleaşi locuri, dincolo de Siretiu, 
acolo unde au fost odată infioritoarele sate rimnicene, ei apar cu 
miile, lasă zilnic cîteva zeci, citeva sute, şi, după o noapte petre- 
eutä în cîmp deschis, pe viscol ori în apa zăpezilor topite, ei sînt 
aduşi iarăşi la sarcina pe care trebuie s'o îndeplinească: întărirea 
contra armatei ruso-romine a liniilor de apărare germane. Soldaţii, 
ei stau la adăpost, in tranşeele cäldute ori, la distanţă de front, 
prin cite-o casă care s'a putut păstra. Mänincä bine, beau, vorbesc 
de cele de-acasă, ca omul care-şi simte dreptul de a se odihni 
după cite a sävirsit. lar, în acest timp, supt vijelia ghiulelelor, aceia 
cari-i inlocuiesc într'o operă ce putea fi numai a lor muncesc pe 
apucatele la șanțuri. 

De unde să-i fi adus pe aceşti oameni nenorociti peste orice 
îuchipuire ? Să fie nişte osinditi scoşi din temnitele lor pentru a-şi 
răscumpăra astfel o viaţă pe care n'o merită? Nişte negri, cu pielea 
ieftenä, din aceia pe cari guvernatorii germani cari băuseră prea 
mult îi împuşcau ca sport? Căci nu se poate inchipui alfa speță de 
oameni decit aceştia cari să poată fi puşi la un astfel de lucru, şi 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 243 


== 


încă şi aceia numai în concepția germană, în care omul este cla- 
sificat pe grade şi în ceia ce priveşte capaciiatea lui. de a fi ucis! 

A îi soldat în războiu înseamnă a primi, în cea mai nobilă 
din jertie, orice primejdie fi se poate pune în cale cînd e vorba de 
apărarea intereselor Patriei şi neamului tău. Dar a cere cuiva care 
nu e soldat aceleași suferințe, a i le impune, fără ca în sufletul lui 
să fie ceva care să li corespundă ca întărire şi mingiiere, fără ca 
în viața ce va veni onoarea răsplătitoare să-l aştepte, sau măcar 
să aştepte pe cei rămaşi în urmă din neamul său, aceasta e o 
groaznică osîndă, pe care nimeni n are dreptul de a o rosti. 

Dar nu sunt aici pugcäriasi germani, nici negri cärati dintr'un 
fund de Africă aceia cari, lăsînd pe teren zi de zi zeci din ai lor 
spintecaţi de obuse, ridică ia Siretiu fortificațiile apărătoare ale 
Germanilor, Bulgarilor şi Turcilor, toţi trei rasa nobilă, fatä de 
caracterul ignobil al acestor măcelăriți. Sint însişi locuitorii acestor 
Tinuturi robite sau aceia cari din alte părți de robie sînt minafi 
aici pentru a fi executaţi de înşişi frații lor, de aliafit acestora, 
fiindcă nu se poate altfel. Executaţi în numele viitorului pe care-l 
doresc şi pentru care dincolo de aceste şanţuri pe care trebuie să 
le ridice, luptă cu glorie fraţii şi fii condamnaților acestora de 
0 nouă şi teribilă speță. 

Si nu numai fraţii şi fiii, ci şi — părinţii şi soţii. 

Căci rafinarea cruzimii Germanilor, furia lor oarbă de distra- 
gere, setea lor turbată de răsbunare a scos din adăpostul miserabil 
al părăsirii şi miseriei fără nume pe copiii nevristnici, pe femei gi 
i-a minat în turma nenorocită care-şi va lăsa, întreagă, oasele pe 
cîmpie pentru ca să dăinuiască o clipă mai mult robia germană în 
Romănia cea bună şi mănoasă, 

; Se spune că într'o Capitală europeană acum aproape un veac 
se dădea un strălucit bai de inaugurare întrun Palat care fusese 
total refăcut după un foc şi anume în mai puţin de un an; era cald 
înnăuntru, dar un fior străbătea pe aceia care se gindiau la jertfa 
omenească prin care aşa de iufe se pufuse face un lucru aşa de 
mare, i 

Cine priveşte uriasele piramide egiptene, îşi aminteşte cu du: 
rere, după atîtea mii de ani, de acea mulțime omenească de biefi 
robi minati cu biciul, cari au ridicat la porunca Faraonului aceşti 


www.dacoromanica.ro 


244 Războiul nostru in note zilnice 


munți de piatră, pe care i-a clădit trufia lui sfidind natura, chiar 
cu jertia atitor fiinfi omeneşti, a căror sudoare de agonie a prins 
aceste pietre una de alta, pănă la acea înnălțime ameţitoare. 

Dar cel putin acolo era o putere despotică trăgindu-şi dintr’o 
religie primită de toţi, din vechi tradiţii care legau societatea in- 
treagă, <dreptul» de a face pe cei mici şi muifi să contribuie cu 
viata lor sacriticată in masă la opera de care nafia întreagă se 
putea mîndri, chiar dacă ele erau numai un loc de îngropare pentru 
un tiran sau unul de petrecere pentru altul. 

Dar tăria de inimă a celui mai dur Faraon, lipsa de scrupule 
a celui mai sălbatec despot, sacrilegiul față de umanitate al bestiilor 
celor mai singeroase, sînt cu mult intrecute de aceia cari pun şi 
pe mama, pe soție, pe copilul soldatului aflätor supt steagul terii 
sale sau căzut întru apărarea ei să răscolească pămîntul scump al 
patriei pentru a face din el zăgaz împotriva întoarcerii chiar a ace- 
lora pe cari cu lacrimi îi așteaptă pentru a-i desrobi. 

Probabil că Germania sperează să poate distruge omenirea 
întreagă, lăsînd numai in jurul mărimii sale satanice pe gretosii 
acolifi, cu inferioritatea scrisă pe însăşi fafa lor, cari-i sînt Ungurii; 
Bulgarii şi Turcii; tot cee superior Neamţului ca frumusetä şi in- 
teligentä să fie distrus. Atunci crimele fără nume de azi nu vor 
avea o ispășire. Dacă însă opera de stirpire nu va putea fi dusă 
la capăt, vai de cine din neamurile pingăritoare şi ucigase va 
avea nevoie şi pesie o sută de ani de urmaşii acelora, cari pe 
pămîntul lor au pătimit ce pătimesc astăzi, la noi şi aiurea, cele 
mai nobile popoare ale lumii! 

4 Mart 1917, 


Valea Argesului dupa o 
descriere americana 


«The Pittsburg Dispatch“ dă aceste rînduri despre valea Arge- 
şului, după <buletinul geografic al războiului, publicat de Societatea 
Naţională Geograficä»: 

«Sint puţine locuri mai pitoresce în Europa Sudostică decit 
regiunea care mărgeneşte riul Argeş şi care a simţit acum în urnă 
greaua mină a războiului. 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 245 


Ca frumuseţe a locurilor, ca pitoresc al portului local, ca atrac- 
tie a locuinţelor feranesti, nu e în tot Sud-Ostul Europei nimic 
mai plăcut decît valea Argeşului, Cäsufele sînt simple clădiri mici, 
cu un Singur rind, cu cerdace largi acoperite cu streşini care se 
întind peste ele și sprijinite pe stilpi de lemn, Ferestile sint mici» 
dar gospodina romincă își arată iubirea de frumusetä și coloare prin 
oalele de flori de la fereastră şi prin plantele agätätoare pline şi 
ele de flori, cărora păreţii väruiti albi li dau un aşa de simplu fond. 

Cînd pleacă cineva din Bucuresti în timp de pace şi se în- 
toarce cu fata către Nord-Vest, spre Brasov, are întăiu să treacă 
peste un ses frist, cu aceiaşi uniformitate nesfirşită pe care o în- 
tilniai si în prairiile noastre pe vremi trecute si de cari dai cind 
pluteşti chiar lîngă term pe coasta Mexicului apusean. 

Dar nu după multă vreme şesul începe să fie verde, undulat, 
pastoral: acel încîntător tip de ţară supt-munte care se întinde tot- 
deauna între cîmpia neîntreruptă şi munţii cari răsar. Sate și case 
încunjurate de copaci presară dealurile încunjurătoare, afli cîmpi de 
griu, şi orice privelişte place. 

Către centrele de lingă cale se coboară în cete femei si fete 
în porturile lor indätinafe. Dacă e vară, au pentru călător cirese si 
alte fructe; dacă e iarnă, băuturi si de-ale mîncării. 

Cînd călătoreşti, nu poţi înlătura gindul că Romănia e o fara 
de fintini, căci le vezi pretutindeni, de-asupra cu o prăjină despi- 
cată şi încovoiată in viri, Pompe se văd rar, pentru că acest pămînt 
de ferani ai Romăniei merge tot cu uneltele cele vechi pe care Ame- 
rica le întrebuința cu o sută de ani în urmă, și mai ales ea este 
încă o țară de <vechi găleți de lemn». 

În inima acestui Tinut este tirgul Argeş, odată mindra cetate 
de Scaun a Terii-Romanesti, dar acum mulfämitä de a fi, în vre- 
muri normale de pace, cetatea-regină a unei văicele frumoase, Aici 
afli rămăşiţele vechiului castel al lui Radu-Negru, întemeietorul Prin- 
cipatului.., 

Tîrgul e înzestrat din belşug de interes prin rolul bisericesc 
ce l-a jucat în cele d'intăiu veacuri ale istoriei romänesti. Este aici 
a catedrală, mindrie a Romăniei, Stă la oarecare distanță de oraş, 
pe pămînt gol, fără basă, dar totuşi măreaţă şi impunătoare. A fost 
restaurată si închinată din nou pentru slujba celui Prea-Inalt în 


www.dacoromanica.ro 


246 Războiul nostru în note zilnice 


anul Domnului 1517, cu care prilej Patriarhul a fost asistat de cinci 
arhiepiscopi şi la vre-o mie de preoți, 

Dar măreţia clădirii intrecuse cu totul veniturile Vistieriei mun- 
tene care se puteau întrebuința pentru scopuri ca acestea, şi numai 
prin dărnicia Militel, fiică a Craiului Serbiei si soție a Domnului 
Terii-Romanesti, care şi-a dat juvaierele pentru acest scop, a putut 
îi ea desăvirşită. 

Războiul pare în cel mai innait grad ne la locul lui întrun 
astfel de cuprins de pastorală pace ca în valea Argeșului, si ori- 
cine a călătorii prin această vale şi a văzut feranii ei simpli, fru- 
moși, arsi de soare, harnici, va regreta pustiirea si jalea pe care 
je aduce războiul unui popor ca acesta“. 


4 Mart 1917, 
Războiu, insolentä si perversitate. 


S’ar părea că războiul, prin necontenita primejdie care ame- 
ninfä pe fiecare din cei ce iau parte ia dinsul, prin contactul cx 
puterea misterioasă a morţii ce pluteşte asupra tuturor capetelor, 
trebuie să fie o scoala sufletească a soldatului transformat, înno- 
bilat prin această zilnică privire în infinit, 

Poate însă că o scădere morală vine din noile condiţii în care 
el se poartă: pinda îndelungată ca a fiarelor sălbatece care nu 
vreau să risce saltul pănă nu sînt sigure de pradă, uciderea la 
distante enorme a unui dușman pe care-l distrugi fără să te fi mă 
surat cu dinsul, răpunerea lui prin şiretenii de tehnică, prin mijloace 
ignobile care de sigur că nu sar întrebuința pentru executarea 
criminalilor, ca gazele asfixiante licvidele aprinse. Cavalerismul ve- 
chilor lupte nu-şi atlă locul în asemenea împrejurări, şi mila rămin 
s'o aibă medicii şi surorile de caritate, dacă si pe dinsii nu tar 
îmbulzi atita lucru. 

Dar sînt temperamente naţionale care biruie orice împrejurări, 
năravuri ale unui neam întreg, aşa de răspicate încît unde l-ai pune 
tot ele jese la iveală. Ai putea cere o innobilare sau o înnălţare 
de suflet la Bulgar? Ori o anume educaţie e asa de stăpină pe 
oameni încit nici astfel de zile nu se pot purta alifel de cum au 
fost învăţaţi, 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 247 


Germanii dau asfel zilnic probe de o insolentä şi o perversi- 
tate, care, prin caracterul metodic, ştiinţific, am zice, supt care se 
vädeste arată că vine de la o întreagă pregătire îndelungată, atentă 
în acest sens. 

Se vede bine aceasta din inufilifatea chiar a unor procedări 
ca acestea, din stricäciunea pe care o fac celor cari le între- 
buinfeazä, şi nu numai ca reputaţie, ci ca interese. Ca fapte ome- 
nesti personale, ele nu se pot înțelege intr’o vreme ca aceasta, 
prin răutatea lor sălbatecă, prin degradanta lor meschinărie; ca fapte 
politice, ele sînt si mai putin de înţeles |prin daunele evidente pe 
care le aduc, prin răsbunările neapărăte pe care le pregătesc, şi pe 
o vreme fără margeni, căci cine si cind ar putea să uite si să ierte 
asemnea lucruri! 

Priviţi numai la ce se petrece în teritoriile ocupate, afara 
de Polonia, unde se joacă o desgustătoare comedie de «libertate» 
Că se fură totul, din ordin, aceia e o rușine a Sfafului german; 
că se flaminzeste lumea pretutindeni, că se deportează fa lucru sil- 
nic, că se descopăr zilnic mijloace nouă de a slăbi, în vederea 
unei stirpiri totale a raselor celor rele şi inferioare, aceia e o crimă 
a aceluiaşi Stat german. Poporul german e răspunzător pănă aici 
numai pentru că l-a tolerat pănă la începerea războiului, şi încă s'ar 
putea scusa că nu-l ştia ce este şi ce poate. Dar iată alte fapte 
care pun intr’o lumină de ticälosie sufletească, mai rea decit crima 
însăşi —, căci, une ori, ea cere curaj —, acest popor chiar, aşa 
cum ia făcut o deplorabilă educație. 

Nu voiu vorbi de priveliştea ce se vede zilnic în Ținuturile 
francese care vor trebui să fie părăsite. Acum cîteva luni un teran 
mergea în urma cailor săi şi ara — pentru hrana străinului, de 
sigur, dar şi pentru a lui şi a celor de pe lîngă dinsul. A dat Dum- 
nezeu şi griul a răsărit, des, plin de fägäduinte. Si acuma pe ace- 
laşi loc trece un soldat, întunecat la față cum poate îi cine înde- 
plineste această operă a Satanei. Si el are caii înhămaţi la plug. 
Dar ceia ce face e să întoarcă, să răstoarne, să distrugă sämänä- 
tura, din care nimeni nu trebuie să se nutrească dacă nu se va 
nutri el. 

Si aici, se va zice, e ordinul Statutui. Încă un punct al sis- 


www.dacoromanica.ro 


248 Războiul nostru in note zilnice 


temului Stirpeşti pămîntul, cum scazi puterea de viață a omului, 
ntentionat, liniştii, metodic, fiindcă așa frebuie, 

Dar, pentru Dumnezeu, de ce insolentele zilnice, ca în coionii, 
între Negri, unde şi-au făcut şcoala, a ostirii acesteia pe care na 
exasperat-o infringerea si care nu crede încă în catastrofa ce o 
amenință la capătul victoriilor sale; de ce singeroasa jignire a unui 
învins pe care totuşi nu-l vei putea distruge si cu care mine vei 
trebui să trăieşti din nou în relații pașnice? 

In Franţa, într'o țară unde demnitatea omenească, atinsă cit 
de ușor, sîngeră așa de bogat, saluiarea ofițerilor de către oricine, 
bătrîni, boinavi, oameni de o situaţie superioară, e regula. Cine nu 
face astfel, e bătut, — intelegeti, cravasat ca un cine! Si, pentru 
distracţie, cite unul e minat de mai multe ori înaintea Bestiei trium» 
fatoare, cu pălăria în mînă, supt amenințarea bățului... 

Nici plebea insolentă a revoluțiilor nu face aşa in răsbună- 
rile ei, adesea indreptätitä. Ucide, dar nu caută și sufletul însuşi 
pentru a-l rani... 

Şi te întrebi ce loc se poate face pe lume, mini, națiunii ger- 
mane după ce ea s'a tăvălit cu delicii in noroiui plămădit cu sin- 
gele pe care crima sa l'a vărsat! 


5 Mart. 1917, 
Darurile naţionale. 


Am cetit în anunciurile neobişnuite ale acestor zile unul care 
putea interesa în deosebi. Se anunța la o adresă oarecare, unde 
se ascundea, de sigur, pribegia, vinzarea cu pret scăzut a unui 
manşon şi unei <etoie> de blană scumpă, Înştiințarea n'a reapărut 
şi se pare că prefacerea în banii, aşa de necesari, a acestor podoabe 
din vechiul lux, s'a facut repede. 

Putem crede că vinzătoarea nu era o persoană bogată, dacă 
a trebuit să recurgă la acest mijloc. Şi poate pentru întăia oară va 
fi văzut că orice mijloc de înfrumusețare nu e la indemina oricui, 
că trebuie să ne resigaăm la această fatalitate socială care face ca 
unil să aibă mai mult și alţii mai putin, chiar indiferent de merit, 
şi că nu e îngăduit să iasă cineva din cadrul fixat de condiţiile înseși 
ale vieţii sale pentru a se înfățișa în lume cum nu-i îngăduie mij- 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 249 


en 


loacele ce i se cunosc, fie şi mäcar ca sănu se bănuiască alte mij- 
loace necunoscute. 

Dar mam gindii si la atitea care nu şi-au vindut mansoanele 
şi <etolele>, pe care le-au putut vedea oricine în aceste zile de 
nenorocire, şi aşa de multe. M’am gindit şi la casetele de juvaie 
ruri, cu miile, care au venit aici ori, mai ales, care prin Rusia au 
plecat în lumea largă. M’am gîndit la tot prisosul care s'a refugiat 
înnaintea nenorocirii şi care a evitat si evită încă a fi de vre un 
folos societății din a cării muncă a plecat. 

Statul, care-şi chibzuieşte împrumuturile, n'a cerut nimic Doar 
odată, la Bucuresti, o siioasă cerere de aur. S’au presintat cifiva 
idealişti, cîteva femei de funcţionari săraci, unul sau două nume 
cunoscute, şi — nu s'a mai vorbit de aceasta. Se pare că ajungea; 
evident că numai pentru aceasta se adresase Banca Naţională patrio- 
tismului celor ce au. Pe cind în Franţa donarea către casele Sta- 
tului a întregului aur aflător la particulari s'a urmărit metodic, în- 
delung, ani de zile, dînd spectacolul înnălțător al unității sufletești 
în sacrificiu, căci în graba așteptării după acea chitanţă-diplomă 
care e ca o decorație se îngrămădiau în mulțime milionarul şi femeia 
de la tara care a golit pănă în fund ciorapul vechilor sale economii. 
Si, la dușman, în Germania, nu este aproape un singur om din 
clasa mai avută care să nu poarte la deget, în locul javaierelor 
dăruite jerii, inelul de fier care va îi cîndva un titlu de onoare 
pentru familie, Fără a mai vorbi de vechile scene ale războiului 
contra lui Napoleon, care se văd încă în forma eterna a artei, cu 
mulțimile de femei nobile şi elegante, de modeste burghese, de 
sărace chiar ce au primit cîndva un dar, care depun toate aceste 
podoabe ale zădărniciei omeneşti pe masa plină a ofrandelor. Si 
vă aduceţi aminte încă de acea Domnă Miliţa, <despina> lui Nea- 
goe, care, văzînd, că nu se poate isprăvi opera pe care voise a o 
închina lui Dumnezeu, a prefăcut în marmură de clădire aurul si 
nestimatele stramosestilor juvaiere ale Casei sale. 

Se lăuda pe vremuri un tablou simbolic, care infatisa Moar- 
fea — să zicem în casul nostru, numai: Nenorocirea — în |deose- 
bitele feluri cum cercetează pe oameni într'o societate, Ici ea spri- 
jină, dreaptă, pe voinicul care cade pentru ţară; dincolo se apleacă 
asupra bätrinului care-și închide ochii obosiţi. Dar iat'o cum întră 


www.dacoromanica.ro 


150 Răzbnoiul nostru în note zilnice 


în sala petrecerilor, plină de oameni pentru care luxul a lucrat ani 
şi poate secole întregi. Din două ciolane vechi ea cîntă, frecindw-li 
osul putred, un cîntec funebru, și e o îmbulzeală în fuga celor cari 
nu şi-au şters încă buzele de ultima picătură a befiei, o parfumat& 
vijelie desnădăjduită de catifele şi mätäsuri, in scinteierea aurului 
şi pietrelor, pe cînd pe feţele crispate paliditatea agoniei e înlocuită 
de roşul fardurilor ce nu se pot şterge... 

De ce să aibă acest aspect nenorocirea noastră pribeagă, 
atunci cînd putem suteri și muri, putem räbèa şi munci fara toate 
aceste lucruri, care sînt pentru noi mai mult o dureroasă amintire 
a trecutului, dar de care Patria poate avea nevoie, dacă, numai, ea 
nu va fi avînd cine ştie unde comori nesecate, cum nu le-au avut 
feri a căror bogăție era vestită! 


5 Mart 1917. 
Ultima glorie a Osmanilor. 


Acuma cinci ani isprăviam cel din urmă volum, al cincilea, din 
Istoria Imperiului Otoman, în colecţia de <Istorii ale Statelor> din 
Gotha, fără a mă gîndi că vre-o-datä s'ar putea ca Germanii pen- 
tru cari scriam despre decadenfa turcească si mijloacele de a i opri 
cursul vor îi aliaţii acestor Turci decăzuţi, gräbind totuși procesul 
for de ruină, pentru a da o lovitură acelei Romănii în plină des- 
voltare căreia-i aparfineam eu, istoricul. Şi, cînd presintam cartea 
Regelui Carol, el însuşi, convins de fatala peire a Împărăției Sul- 
tanilor, spunea doar atîta că „se aştepta la această cădere a Tur- 
ciei, neapărată, numai cit nu așa de repede, în viaţa lui“. Se gin- 
dia oare acela care dusese la biruință oștile Romăniei contra ce- 
lui mai mare om al acestor Turci în ruină, Osman de la Plevna, 
ajutind asifel creşiinătatea în suferință și acele nalii balcanice, <îm- 
potriva cărora> spunea el, «nu voiu merge la béatrinefa după ce, 
tinăr încă, am ajutat la liberarea lor», se gindea el că va veni în 
curind o vreme — nici cinci ani după aceia! — în care nafia pen 
tru liberarea căreia luptase va da mina cu Turcia muribunda, zgu- 
duită de o ultimă tresărire de supremă ambiţie, pentru a veni aici 
la noi să aducă moartea, focul şi ruşinea ? Si ar ff putut el crede, 
acest Romin al datoriei sale, care avea în fundul inimii icoana ti- 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 251 


nerefelor sale germane nesfirgit de mult iubite, că aceia cari vor 
da semnalul, cari vor avea conducerea, cari vor culege folosul, cart 
vor călăuzi pe devastatori şi profanatori. la biserici ca să le spurce, 
la opere de cultură ca să le distrugă, la fapta lui întreagă ca s'o 
schilodească, vor fi Germanii lui de-acasă, îndepiiniă în Orient această 
ticăloşie fără nume de-a arunca stațiile şi hoţii de morminte asupra 
cäsufei albe în care se odihneşte munca grea răsplătită în sfirsit 
o clipă! | 

Tunurile lui de la Plevna aduse înnapoi la vechii stapini, cu 
ordin de la (Mackensen... 

Osmaliii au început în acea Asie Mică, leagănul întăilor isprăvi 
modeste pe care le-au facut, prin simple hoţii la drumul mare. Nici 
nu era altul rostul lor decit să pindeascd bogatele caravane care 
veniau din Asia centrală spre fermul Mediteranei, pentru a le des- 
poia. Astfel şi-au agonisit cea d’intäiu avere si gloria cea d'intăiu. 
Si, cînd, cu un pas mai departe, ei se închiriau pentru luptă, cui 
dădea mai mult, ajungînd apoi şi ia onorurile legăturilor de fami- 
lie între emirii lor pägîni şi Cantacuzinul împărătesc din Constan- 
tinopol, tâlhăria în dauna negustorilor, tălhărie de Stat, disciplinată, 
„sinceră“, —ca a Germaniei de azi, — a rămas îndeletnicirea lor 
de căpetenie. Cînd s'au aşezai in Europa, chemați de Ioan al VI-lea, 
care li dăduse un lagăr lingă Galipoli pentru a-i avea totdeauna la 
îndemînă, asteptind ca un cutremur de pămint să li permită intra- 
rea în cea d'intăiu cetate pe care au ocupat-o, ei şi-au continuat 
meseria, şi „cuceririle“ lor chiar au urmărit căile comerciale ca să 
aibă putinţa dela opri si dijmui pe orice drumef care ducea cu 
dinsul marfa sau bani. 

Şi iată că istoria revine la începuturile sale. 

Din această bandă s'a făcut o armată, din ascunzişul furtiga- 
gurilor sale s'a desvoltat o Impäräfie, emirii prădalnici sau sub- 
stituit Imparatilor bizantini. Istoria lumii trebuie să închine atitea 
pagini in care este şi glorie pentru a comemora ce au fost în stare 
să îndeplinească, prin vitejie şi stăruință, urmaşii lui Osman brigan- 
dul din văile Anatoliei. Şi apoi după şese sute de ani iată că po- 
vestea se repetă, bătrineța decăzută sămănînd cu copilăria fără în- 
dreptäri morale. + 

S'au ridicat nişte oameni fatali, cari, consièerind patria lor, 


www.dacoromanica.ro 


252 Războlul nostru în note zilnice 


cu al cării nume îşi umpleau gurile în exerciţii retorice de ipocrită 
demagogie, ca un mijloc de cîştig material sau de înnălțare ambi- 
fioasä, au pus-o în serviciul unei cause cu totul străine. Enver a 
vindut Împăratului de la Berlin pe Osmaliii de la 1914, așa cum 
Urcan emirul vindea ostirile sale Impăratului bizantin la 1350. Din 
nou aceia cari trecuseră în lunga lor existenţă politică prin atitea 
forme s'au prefacut in naimitii unui Stat cu care n'au nimic a face 
decît prin banii ce-i primesc de Ja dinsul si prin prada pe care o 
culeg supt scutul lui. Iarăşi se poartă din loc în loc, pănă în cim- 
piile Dobrogii unde li s'a spus că este o răsbunare „naţională“ de 
îndeplinit, pănă în șesul muntean, pănă în Galiţia, unde Ruşii sînt 
aratafi ca <dușmanul ereditar», doritori de stăpînirea Stambulului, 
ba pănă pe malurile acelui Isonzo, unde strămoşii lor au dat odi- 
nioară o mare luptă contra soldaţilor Republicei venețiene. Si iarăşi 
se scot ochii sfinjilor din biserici cărora fi se fură aurul, de acei 
cari se cred datori a nimici o credință creştină, spurcată pentru ei 
cind nu este a stăpinului însuşi. 

Numai cît această sinistră imitație a unei copilării sbuciumate 
face a se cheltui ultimele puteri, închinate la Nemti, ale Otomanului. 

In Galiţia, în Romania noastră, în Alpii italieni, în Caucasul 
glacial, în pustiurile Mesopotamiei, pe greaua vreme de iarnă prin 
care au trecut şi alte osti, deprinse cu frigul, se adunau ziinic cu 
miile trupurile înghețate ale acelora pe cari Enver îi trimesese să 
îndeplineascâ opera lor <patriotică». Atitea alte mii sau prăpădit 
de tifusul negru, — jumătate din armata întreagă, spun oameni 
bine informaţi. lar restul se istoveste supt tunurile duşmanilor pe 
cari singuri şi i-a căutat această vanitate interesată a unor şefi fără 
conștiință. 

Erau încă din rasa cea veche citeva sute de mii de oameni 
în colțul de Europă conservat Imperiului şi în văile Anatoliei. De 
ia un capăt al lumii la cellalt se risipește ce mai rămăsese adeva- 
rat, autentic, din Osmaniiii de odinioară, 


* 
* * 


O rasă piere, înşelată si trădată de aceia cari s'au ridicat prin 
intrigi şi revolte în fruntea ei. Şi dreptul de a trai al Sfatului în- 
susi încetează astfel. 

6 Mart 1917. 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 253 


Ce se poate face în pribegie. 


Străinătatea e iarăși plină de Romini, cari salută adese ori 
acele locuri din Apus ce li sînt mai bine cunoscute decit patria lor 
însăşi. Ziarele semnalează deplasări din Paris la Londra şi vice- 
versa ale unor persoane cu numele cunoscute în vechea noastră 
viață, cu strălucirea de răt-augur, Zi de zi se face gol aice, ramiind 
soldatul care se luptă, ränitul, bolnavul din spitale şi acea lume 
săracă pe care niciodată n'a apucat-o dorul de ducă, în legălura ei 
strînsă cu pămîntul. 

Ce poate însemna însă ducerea în sirăinătate, fie şi de pe 
urma celei mai netägäduite nevoi ? Un singur lucru: munca pentru 
fara in fiecare din zilele cît nu-i e dat pribeagului să vadă dure- 
rile si încercările ei. 

Adevărat că între cei ce se duc nu sînt numai specialişti, a 
căror misiune să se fixeze de la sine. Nu oricine, ca eminentul 
nostru concetätean şi confrate à. Emil Fagure, are chemarea firească 
de a culege de pe buzele lui lord Milner si lui Lloyd George asi- 
gurări pentru acea patrie pe care o iubeşte aşa de mult şi a ser- 
vit-o totdeauna aşa de nobil. Alţii trebuie să se mulfämeascä si cu 
sarcini mai modeste, Şi apoi mai sînt şi femeile, care ar putea crede 
că sexul lor are privilegiul de a face fara grijă, de acum înnainte, 
drumul de la otel la restaurant şi la teatru, 

lată ce fac însă în America Rusi fără specialitate, — bărbaţi 
si femei, — a căror imensă fara nu e atinsă de duşman decît în 
ce priveşte provincii apusene locuite de alte rase şi care ar putea 
zice, de sigur, că puiernicul lor Stat este în măsură a servi singur 
natia în toate nevoile ei. 

Au organizat în Statele Unite, cu care vor trabui legate în 
viitor relaţii aşa de strinse, în New-York, centrul de milioane, e 
mare exposifie nahonală, 

Ea are două scopuri. Pe de o parte vădeşte aliaţilor de mine 
şi toate bogăţiile care în tara chiamă capitalurile active şi frumu- 
setile de originalitate firească, de trecut istoric care se pot intilni 
în Ținuturile pe care le locuieşte neamul. Cele mai strălucite porturi 
ruseşti îmbracă, nu numai femei venite din Rusia, dar şi pe prie- 
tenele lor americane, care găsesc o plăcere deosebită să se vadă 


www.dacoromanica.ro 


254 Războiul nostru in note zilnice 


admirate şi supt această nouă întățişare. Se face musica populară, 
de coruri şi de solo, pentru un public care n'a mai auzit vre-odata 
aceste arii, Poate se întrebuinţează presenta visitatorilor pentru a 
face conferinţe, cari nicăiri n'ar putea fi ascultate cu mai multă sim- 
patie şi înțelegere decit în acest mediu. Şi presa americană înireagă 
dă notițe şi distracţii cu privire la această exposifie. 

lar, pe de altă parte, se string astfel, zi de zi, bani grei pen- 
tru răniții, pentru infirmii de acasă ai războiului. 

Femei au făcut mai ales aceasia, şi-mi închipuiu că acelea 
cari au lucrat o zi întreagă la Expositie se întorc pe la casele lor 
de pribegie cu altă conştiinţă decît a doamnei de la noi care-şi 
pune capul pe perină avind în minte doar ultimul răsunet al mu» 
sicei dintr'un local de petrecere al strainafafii sau ultimul cuvînt 
zädarnic al unei conversații frivole 


6 Mart 1917, 
Războiul dictator. 


Wilhelm al Il-lea I. R. de la Berlin sa gîndit că, avind o 
armată ca a fui şi o sumă de teribile descoperiri, care vor ieşi la 
iveală numai cînd va voi el, spre groaza dușmanului, poate da dru- 
mul statiei roşii a Războiului, pe care-l credea ca un fel de demon 
casnic, totdeauna la dispoziţia lui. 

Mai aproape de noi cineva care credea că față de poporul 
său maghiar, de <maghiaritatea> sa proprie, #manifatea e o nimica 
toată, contele Tisza, a judecat că, pentru a distruge nafionalitajile 
fără sentințe de moarte personale, care ar fi prea multe şi nu s'ar 
putea îndreptăţi cu niciun pretext, războiul ar fi mijlocul cel mai 
potrivit. 

La Stambul, Junii Turci, cari se priviau ca succesorii Chiu- 
pruliilor, {Vizirii reformatori ai Imperiului pe vremuri, au înţeles 
imediat, cu simţul lor fin de ce sînt ei si de ce sint împrejurările, 
că acum se poate reface toată gloria războinică, toată mărirea poli- 
țică a otomanismului şi că, mai la urmă, cum au două corăbii ger. 
mane, ar putea recupera şi Crimeia, 

Şi, la Sofia, un număr de bărbaţi politici, dintre cari unii se 
zbăteau de zor ca să creadă lumea că ei fac opoziţie, s'au cugetat 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 255 


că războiul european e o foarte bună ocazie pentru a crea Bulgaria 
Mare, în limitele pe care de mult le doria cea mai aprinsă gran- 
domanie naţională. 

Şi astfel, pe rind, în sunet de surle si de dobe, ori de simple 
fluiere prusiene, au plecat toți la luptă. Si fie care din ei credea 
că Războiul e aşa un lucru supus şi ascultător, de care te servesti 
ca de o bună armă pe care ai incerca-o adesea şi n'a dat gres nici- 
odată. Loveşte cu încărcătura pe care ai pus-o tu si în locul unde 
tu ai ochit. Si, pe urmă, după ce ai cules prada, iei unealia şi o 
pui iarăşi frumos în cuiul de unde nu se va mişca decit la voința 
celui ce dispune de dinsa. 

_ Kriegsherren, <domni ai războiului>, se striga cu mindrie la 
Berlin de iuncărul în uniformă, cu mina in solduri şi cu ochiul des- 
prefuifor supt monoclul ca o platoşă 

Lasind la o parte ruina succesivă a atitor planuri, <colosale» 
negreşite, care trebuiau să mintue lucrul dintr’o singură lovitură, 
samanind pămintul cu milioanele invinsilor, nimicitilor. neasteptata 
şi nedorita prelungire a acestor lupte unice a dovedit că Războiul 
nu e buna uneltă dorită pentru ambiţii împărăteşti şi regale sau 
ministeriale, ci că e/ însuși e o ființă, o mare şi straşnică ființă, 
care, odată primit, caută drumurile sale si le stdpineste cu totul. 
Generali, miniştri, Regi si Împărați, cu aceştia toţi se joacă logica 
lui neînduplecatä, care merge pănă laisfirşit. lar, cit priveşte scopul, 
micul scop egoist care i s'a pus înnainte, el îşi ride de dinsul: cine 
ar mai cunoaşte acest punct de ochire în flăcăraia imensă care la 
atingerea lui a cuprins zările ? 

I s'a dat drumul, — aceasta o poate omul; dar acum merge, 
merge E], şi nici un om nu poate să-l oprească. Fatalitatea e des- 
lănţuită, şi hotaririle ei sînt nesfirgit mai presus de noi. Ele ating, 
după norme care nu sunt ale noastre, pe care nu le inriureste nimic 
din interesele şi pasiunile noastre, toate greutăţile de care se lovia 
în mersul ei societatea contemporană, toate problemele pe care le 
ştia ori nu le ştia, pe care adesea închidea ochii ca să nu le vadă, 
şi cărora nu li găsia ea însăşi o deslegare. Nimic nu scapă de ochiul 
înflăcărat al stației roşii care răsbate pănă in fundul pămintului şi 
căreia nimic din constiintele noastre nu-i rămîne ascuns, Si, odată 
ce a descoperit un lucru, încă un lucru care nu e cum trebuie, care 


www.dacoromanica.ro 


256 Războiul nostru în note zilnice 


= 


se cere a fi altfel, fierul fără greș străbate şi taie. Toate ranele, 
toate racilele, toate bolile contractate, toate neajunsurile din naştere 
apar, cu o limpeziciune crudă fără păreche; niciuna nu poate scăpa 
de tratamentul lui, şi acesta nu poaie fi decît radical şi eroic, cum 
e însăşi esenţa lui. 

— Dar pentru Bremerhafen-Bagdad am facut războiul, sus- 
pină Berlinul cînd primeşte vestea întăririi Englesilor în cetatea 
Califilor. — Şi noi pentru hegemonia maghiară, se tinguieste poli- 
ticianul cel <energic> din Pesta. — Să ne oprim, căci avem Bul- 
garia Mare, reclamă îmbrăţişaţi Radoslavov, seful de guvern, si 
Ghesov oposantul. — Soliman Padisah, îndură-te de noi si vie Im 
pérätia ta, clanfane din dinţi bastarzii otomani din Stambul. 

Dar cum mai poate fi vorba de aceste lucruri cînd lumea toată 
e scoasă din toate legăturile ei? 

Priviţi numai ce se petrece in Germania. Era vorba de un 
triumf al cesarismului, de o înnălțare a dinastiei, de o imputerni- 
ciré a castei juncärilor care nu era în stare să se impue prin alt- 
ceva decit prin mari succese militare. Si acum lată problema cons- 
fifufionalä care se ridică aşa cum nimeni n'ar fi îndrăznit s'o facă 
fără războiu. Un ministru, cel mai important dupa Cancelariu, minis- 
trul de Afaceri Străine, cere, a doua zi după numirea sa, ca însăşi 
alcătuirea Imperiului să se schimbe in sens democratic, Si, putin 
timp după aceasta, unul din şefii partidului celui mai burghes, cu 
idealul numai în cuceriri, partidul nafional-liberal, propune să se 
desființeze privilegiul naşterii în chiar Camera Seniorilor, Mari lu- 
cruri care nu erau în program. Dar Războiul le-a pus, cu autori- 
tatea lui indiscutabilä. Si, la capătul flămînziei de cine ştie cifi ani, 
după ce atifia filosofi socialişti au pus, în silogismele lor, problema 
socială, o va pune El, în realităţile lui care nu sufär contrazicere, 
El, Războiul. 

Si opera lui se vede pretutindeni. În Austria, ef întrebuințează 
vechea ilusie a germanisării pentru a grăbi prin reacțiune emanci- 
parea definitivă a naţiunilor şi în Ungaria lasă să curgă sîngele 
«trădătorilor» din iubire pentru naţia lor pentru ca acest singe 
scump şi nobil să facă a incolfi säminfa de viitor liber care aștepta 
numai această rouă a execuțiilor, : 

Si de aiurea încă, vin depărtate vuiete de furtund.. Si acolo 


www.dacoromanica.ro 


N, IORGA 257 


Războiul face opera lui transformatoare scriind în mari slove roşii 
puncte de program nouă lingă micile linii negre pe care le-au tras 
diplomaţii şi generalii şi care, zi de zi, se şterg mai mult. 

Niciun singur loc de pe lume nu va scăpa de această acţiune 
care rascoleste tot pentru a preface totul. Naivi neutrii cari cred că 
au scăpat de acela care şi cînd nu voiesti a-i da sîngele tău, hotă- 
reste de lucrurile tale, nu după atitudinea politica pe care ai luat-o, 
ci după meritul puterii si dreptății tale. Şi acolo Războiul, pe care 
lar crede oprit la stilpul şi tablita de hotar— şi ce mai înseamnă 
azi hotarul însuşi! —, e domn, domn pesie tot ce va fi, fiindcă aşa 
trebuie să fie. 

Să nu încercăm nimeni, oameni sau grupări, a sta în calea 
hotărîrilor lui, care sint de esenţă divină! Să-l ajutăm mai curînd 
prin supunerea noasiră ia ce hotărăşte el! Peste focul lui cel mare 
să nu aruncam vesmintele supliri ale ilusiilor noastre ori pinza 
groasă a intereselor pe care nu voim să le părăsim! Să nu incer- 
cam măcar a scăpa prin gesturi istete de sallimbanci din calea osin- 
delor sale! Acuma El ridică şi coboară, El ucide şi El 04 viaţă, 

$i, fiindcd, oricît ar fi de crud, El e drept şi logic fafa de 
scopurile cele adevărate şi mari ale omenirii, — glorie Lui! 


7 Mart 1922, 


Ceilalţi. 


Cine a urmărit foaia noastră de la începutul războiului a putut 
vedea cif de mult ne-am păzit de a face vre-o deosebire națională 
între aceia de la cari el cerea aceleași sacrificii de sînge şi de sufe- 
rinfe, ori, măcar, dacă e vorba de populaţia străină care nu e supusă 
serviciului militar, de suferințe numai. 

Ni-am zis că nu avem drepiul să jignim niciun suflet, care 
poate fi sincer şi drept, patriotic şi chiar naţional, pentru amintiri, 
oricit de grele, pentru temeri, oricît de explicabile, pentru presu- 
puneri oricît de intemeiate. Poate că acolo unde am lovi prin cri- 
fica noastră, de o generalisare nedreaptă, plinge cineva un frate, 
un fiu, un părinte care s'a jertfit pentru ţara şi neamul a căror 


www.dacoromanica.ro 


258 Razboiul nostru in note zilnice 


iubire ai fi aplecat a li-o tägädui, Si între durerile care trebuie res- 
pectate este, în rîndul întăiu, aceasta. 

lată însă că, după seranalarea scenelor din Bucuresti, pe care,— 
să-mi dea voie à. D. Drăghicescu, simţul mieu de istoric le recu- 
noaşte absolut autentice, ramiind numai să li găsim cu toţii expli- 
catia —, se vorbeşte, tocmai: pentru a căuta această explicaţie, de 
străinii de acolo, cari, precum se ştie, formau laolaltä cam a treia 
parte din populația Capitalei României si azi, cînd sa produs o 
așa de puternică emigrație innaintea ndvdaltrit, vor ft formînd chiar 
aproape jumătatea. 

D. Drăghicescu spune în foaia francesa oficioasă, că ei sînt 

sau Germani, Austrieci, Unguri, Bulgari, Turci si Greci, sau «Evrei 
germanisati?, de provenienţă galitianä. Acestor străini li s'ar datori 
manifestatiile de înfrățire degradantä din Bucuresti. 
- De sigur că trebuie să mai adăugim ceva: toată acea pleava 
de secături luxoase și leneşe, străine de orice ideie morală sau 
nationalä, trăind ca nişte simple bestii de plăcere, care nu dau măcar 
prăsilă, toată acea spumă a unei vieţi sociale agitate prin neconte- 
mta parvenire cu duiumul care făcea ca Bucureştii să se infafiseze 
lumii ca un simplu loc de necontemiä desfătare; Pe aceia cu niciun 
chip nu-i părăsesc, căci doar ei sînt obiectul mieu de atentă ob- 
Servatie şi de nestinsă ură, o viaţă întreagă. 

Dar rămine foarte adevărată constatarea existenţei neglijate 
ieri, amenințătoare astăzi, prin trădarea ei şi pentru bunul nostru 
nume, a acelor zeci de mii de intruşi, dintre care jumătate sînt 
«Evreii germanisaţi», 

A înirat în București cine a vrut, sa aşezat cum a vrut, a 
făcut ce i s'a trecut prin minte. Nici umbră de stială, de trică mă- 
car. Oraş fără bariere, spre care puteau curge în voie gunoaiele 
iumii] Zi de zi spurcăciunea apelor tulburi se ridica mai sus, cäu- 
tind să ne înnece, Industrie, comerţ, credit, presă, indirect viata 
politică însăşi, — la discretia lor... Nouă ni ajungea biroul, cine- 
matograful sau teatrul şi — Calea Victoriei, 

Acum vedem pe cine am găzduit, 

Că ne vom întoarce, cine sar putea îndoi? Ne vom întoarce 
de sigur, şi pentru a face altceva decit ce am facut pănă acum. 
Dar un lucru va trebui să înțeleagă oricine, mai presus de orice 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 259 


scrupule de „umanitate“ — că doar „umanitate“ fac cu noi cuce- 
ritorii, amicii for, de la un capăt al ferii ocupate pănă la altul! — 
că nu este în Bucuresti ioc si pentru ei si pentru noi. 

Azi e loc pentru dinşii, fiindcă noi nu sîntem. Mine, cînd vom 
fl noi, loc, niciun loc nu va mai putea îi pentru dinsil. 

Dasarul fiecăruia, şi la capăt sentinţa: dreaptă, dar inexorabilă ! 


7 Mart 1917 
Imprejurarile din Rusia. 


In războiul acesta, plin de cele mai mari surprinderi, — căci 
faptele se întimplă prin legături pe care nu sîntem in stare a le 
urmări totdeauna, aşa sint de multe şi de fine şi, pe de altă parte, 
aşa de îndrăsneţe sînt hotăririle lui necruțătoare —, sint si impre- 
juräri pe care trebuie să ne mulţămim a le constata fără să le ju- 
decäm si a ne potrivi după ele fără a le întreba mai mult asupra 
causeior care le-au produs. Căci, afară de alte consideraţii, ele 
interesează înnainte de toate, numai prin ceeace pot însemna în 
desfäsurarea mai departe a războiului. Şi în presă chiar ele nu pot 
şi nu trebuie să fie apreciate supt alt raport decit doar de aceia 
cari, urmînd şi alte scopuri; le-au adus ei înşii la îndeplinire. 

Au fost tulburări la Petersburg, îndelungate, dar nu aga de 
violente, căci jertiele omeneşii au fost puţine. Țarul a abdicat în 
folosul fratelui său, Marele-Duce Mihail Alexandrovici, proclamat ca 
Impărat. Un Guvern provizoriu, alcătuit din membri ai Dumei, ce 
fusese amînată, şi avind în fruntea sa pe prințul Lvov, preşedintele 
Alianţei zemstvourilor, a înlocuit vechiul guvern, ai cărui membri 
au fost arestaţi. 

Toate ştirile, dintre care unele ajunse acum la lumina oficia. 
litatii, în presa şi în Parlamentul din Anglia, unde Bonar Law a 
anunțat şi explicat schimbările, se unesc in a spune că, între puti- 
nele victime ale miniei populare, se găsesc numai apărătorii de cäpe- 
tenie ai ideii de pace saparata, cifi vor fi fost, sau susţinătorii ace» 
lui războiu încet care nu putea amenința asa de mult succesul 
causei germane. Se poate adăugi că principalii comandanţi de fron- 
turi au fost iniţiaţi în hotăririle care au adus prefacerea, că ei le-au: 
aprobat si susținut, neintelegind, fireşte, ca necontenitul sacrificiu 


www.dacoromanica.ro 


260 Războiul nostru in note zilnice 


de singe al trupelor lor să fie pierdut. In armată, întrucît o putem 
constata noi, siguranţa că luptele se vor indirji, grabind, în acest 
moment hotärîtor, isbinda finală, a produs cel mai bun efect gi 
urmările se vor vedea, de sigur, în curînd. 

Noi sîntem astăzi asa de strinsi legaţi de puternicul Imperiu, 
încît ce se petrece acolo, nu numai că hotărăşte de presentul şi 
viitorul nostru, dar atinge în chipul cel mai puternic inimile noastre 
înseşi. Simfim pentru Rusia, în tot ce-i poate face rău şi în tot ce 
contribue să-i imputineze suferinţele, în toate uriaşele sforfari ce 
face ca să-şi apropie o biruinfä care va fi şi a noastră. 

Nu uităm, — aceasta fiind însăşi calitatea de căpetenie a su- 
fletului nostru —, nu uităm şi nu vom uita niciodată, oricare va fi 
soarta lui, pe oricine, atunci cînd ni-a putut face bine, s'a gindit 
la noi şi ne-a ajutat, iar, dacă a mai adaus şi acele vorbe de min- 
gere care ni merg drept în inimă în nenorocirea noastră, cu atît mai pu: 
țin îl vom putea despărţi de amintirea, ajunsă sacră, a suferințelor 
noastre de azi. À fi nerecunoscätori nu e în obiceiurile noastre si 
sentimentele ce s'au născut odată în aceste suflete alu noastre, pe 
care ne mindrim a le şti şi proclama oneste, nu dispar odată cu 
schimbarea norocului, 

Dar sîntem mulfamitori tuturor acelora care, în strigătele de 
bbertate totdeauna simpatice nouă amestecă şi îndemnul spre acel 
văzboiu fără zăbavă, fără crujare, fără diplomaţie, in care se cu- 
prinde şi însăşi izbăvirea noastră. 

Si, cînd vedem bucurie pe fata aliaților nostri, nu cercetăm 
prea mult asupra motivelor ei pentru ca şi noi să ne bucurăm că-i 
vedem întăriţi şi îndemnați, sporifi ca putere morală, îndreptată spre 
victorie, prin această bucurie însăşi. 


8 Mart 1917 
Calutii nostri. 


Supt feregtile mele trece, zquduindu-le, încă un greoiu sir de 
căruţe încărcate cu merinde şi munifii: Şi acei care le duc inna- 
inte, încet, răbdător şi sigur, nu sint cai mari normanzi, coborifi 
ca de pe un basorelief antic, nici frumoşi cai boierești cari zac de 
mult prin ripe, ci ei, calutii nogtri. 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 261 


l-am văzut o viaţă întreagă la toate. Dacă e vorba de un drum 
lung, ei îl fac. Dacă e vorba de o povară grea, ei oridică. Uneori, 
prin anume județe, ca în Roman, dacă e de ridicat brazda însăşi, 
ei o clintesc, — greaua brazdă a pămîntului care nu dă degeaba. 
Sprinteni i-am văzut la munte ducind pe spinare călăreţi cari păreau 
coboriţi din vechi icoane de stafete grăbite ale Voevozilor descä- 
lecălori şi apărători ai ţerii. In 1913 au străbătut pănă în funduri 
de Balcani pămîntul duşman gi s'au întors înnapoi, pe cind tova- 
răşii cei mari, cu cari nu erau deprinşi, au rămas pradă ciorilor. 
Acuma au cutreierat toată fara, găsind-o pretutindeni aceiași, tot 
aşa de frumoasă si tot aşa de aspră pentru ostenelile lor; ba au 
dat o raită şi prin Ardeal, unde sint si cat săseşti şi ungurești, 
nalți si făloşi, cari nu fac însă atita ispravă. 

Nu caută zările cu ochii de flacäri cälufii nostri; li stă privi. 
rea pironită la pămînt, la dragul pămînt de care ei se pot despărţi 
fot aşa de puţin ca și copacul pădurii şi iarba cimpului, totdeauna 
acolo. Merg lin şi necurmat ca pentru o nesfirsire de muncă şi 
rabdare, într'o supunere necontenită şi fără revoltă, orice sar în: 
timpla. Se vede bine că nu aşteaptă nimic, nici hrană din bielsug 
$i aleasă, nici acoperiş de-asupra lor, nici măcar o apărare împo- 
triva crivăţului sălbatec care-i bate în coastele cu părul putin si 
aspru, ros încă de atitea streanguri care la dinsii fin aşa de adesea 
iocul hamurilor de piele. Stau singerafi şi fläminzi în pustiul vinzolit 
de vifor şi — durează. A două zi, abia desmoriţi, vor ciuli ure 
chile a voie bună şi, mofaind din coama lor revărsată pe frunte, 
vor lua-o înainte, pănă cînd trebuie, pănă la capăt, pănă la moarte... 

Nu cer măcar cinstea marilor atacuri care umplu de glorie 
pe cal ca si pe călăreț Li s'a luat rostul acesta pe care-l aveau 
din bätrini. Şi, totuşi, cînd trece pe lîngă ei calul deştept si supus, 
minunat de potrivit pentru luptă, al Cazacului, ei se înfioară în 
umilința lor, ca la atingerea cu un îrate mai fericit. Căci făptura 
lor îi arată a fi de la o mamă. 

EI, cälutul nostru, face parte din sufletul însuşi al acestei feri. 
Ostaşul care iea de la dinsul hrana şi glontele şi-l simte tovarăș 
din vremi fără fund, fiu al aceluiași pămînt si păstrător al aceleiași 
mosteniri de sfintä răbdare prin care si unul si altul pot trăi. Si 
uneori, cind si unul si altul stau tot aşa de putin apärati innaintea 


www.dacoromanica.ro 


262 Războiul nosiru in noie zilnice 


asprimilor iernii, omul va îi simțind că au fost vremuri cind si în 
marile încleştări ale bătăliilor era nedespärtit de acest suflat prieten 
care cunoaşte tara tot aga de bine şi e tot asa de gata a se jertfi 
pentru dinsa fără vreo răsplată, 

Supt ferestile ce se zguduie trec cälutii noştri tragind con- 
voaiele grele. Trec cu ochii în pămînt, moţăină, ca pentru o cale 
nesfirsitä. Trec în suferința lor zilnică în spre biruintä, fără să-i so- 
coată cu nerabdarea celor ce-i priveac despretuitor în oraşe, depar- 
tarea. Pare că ştiu şi ei că undeva, la capătul incercärilor care ii 
mai trebuie încă, ne aşteaptă Biruinta. 


8 Mart 1917, 
Stăpinii Bucureştilor. 


Ştiri vin zilnic din Bucureşti. Cam tărziu, e drept, si întîme 
plător, atunci cînd se afirmă că aceia cari, acolo, au nevoie să cu- 
noască zilnic ce facem si ce zicem, sint informaţi aproape zi de 
zi. Dar, în sfirsit, prin soldați; cari scapă din prinsoare, prin bieli 
terani cari s'au strecurat din robia Egiptului ori prin încunjurul 
Europei, pe calea tuturor neutralilor, aflăm cîte ceva. 

La început veştile făceau sensație... Unii oameni foarte cunos- 
cufi, persoane cu influență politica, foşti miniştri, şefi de partid, 
actuali sau trecuţi, asigurau pe fiecare, — rugindu-l, implorindu-t 
aproape, să <rămiie“, ca să poată dovedi celui ce era să vie ce 
om popular şi însemnat este îndemnătorul şi pe cifi alţii îi poate 
stäpini —, că va ti bine supt Nemfi, cari vor ținea in friu pe «ceilalţi», 
că ei sunt oameni disciplinati, şi de treabă, că «se poartă bine, 
cum şi prin alte oraşe ocupate tot aşa s'au purtat. Şi acum se vor- 
bia de ostateci luaţi de la început, adaugiti pe urmă, de contribuții 
de războiu, imposibile, de furtul sistematic al lucrurilor de hrană, 
de prădarea caselor de tot ce li putea folosi lor, stépinilor. Intreaga 
comedie pe care o jucaseră aceşti oameni apărea astiel în toată 
hizenia ei, şi fiecare se felicita pe sine că n'a dat ascultare aces- 
tor şoapte de ticăloasă ispită, 

Au venit apoi șiirile despre miserabilii petrecători cari au pri- 
mit pe Nemţi, cu turco-bulgărimea lor barbară, ca pe nişte tova- 
răşi la restaurantele de noapie, la Alhambrele lor spelunce, la cite 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 263 


un “Café de Paris» unde si zidurile par mucede de păcătoşania 
ce s’a petrecut in cuprinsul lor. $i ascultind acestea ni treziam in 
minte scene din oraşele ocupate ale Franciei de la 1870 — căci 
ce este azi în Franţa neliberă nu putem ști —: ferestile astupate 
cu obloane, uşile lăcătuite, isolarea fiecăruia în locuinţa lui ca 
întrun mormint, hohotul de plins cu care se risipiau atifia cînd 
auziau cele d'intăiu fluiere ale paradei germane, 
În mijlocul miseriei celor ce nu se bucură, ci stau täcufi si 
aşteaptă, cu un dor fără de margeni, în mijlocul destrăbălării aces- 
tor eleganti clienţi de lupanare, stăpîmi trec. Ei nu-şi caută de ros- 
tul lor numai, ei nu se poartă după afaceri și datorii, ci se arafä, 
se supun, ca să afirme prin mutra lor obrasnică tot ceia ce sa 
petrecui, tot ce au impus mindriei şi simțului nostru de demnitate, 
Cel d'intăiu, cel care a început a fost Makensen, generalul 
cuceritor. Aşezat in casa Meitani de lîngă Ministerul de Razboiu— 
aceasta e ultima informaţie si, se pare, cea mai sigură, — el apare 
pe străzi la un anume ceas totdeauna și — bravează. Se zice că 
pănă acum nu j s'a întîmplat nicio neplacere; pasnica populaţie nu 
vrea să provoace represalii prin insulta adusă iuncărului eroic care 
îşi afişează mustätile supraumane; ea urmează învățăturile tipărite 
ale generalului Mustaţă, acel care a comandat Bucureştii predării. 
Fiinècä e vorba de à. (Mustaţă, d-sa, care a facut în 1913 
cunoscutul raid de cavalerie prin Bulgaria si a arătat în scris că-i 
pare rău numai de oprirea, prin ordin, de a intra in Sofia însăși, 
se aflä acum acolo. Bulgarii au ceruto, ca un popor spiritual şi 
care, pe lingă aceasta, pretinde a fi bun platnic. O mică plăcere 
ce s'a făcut astfel, cu bilet de îngăduire de la comanda supremă 
germană, unei populaţii care odinioară s'a temut putintel de apariţia 
rosiorilor şi cătăraşilor generalului. La Capşa, cum am spus, s'a 
instalat Statul major bulgar. € si intr’aceasta o veche fägäduintä, a 
lui Drandarevschi, bätrinul infanterist, care acum patru ani sia în- 
necat flotila danubianä, ca să nu cadă în mina Rominilor, întocmai 
cum s'a spus că Rostopcin a dat foc Moscovei ca să n'aibă unde 
locui Francesii lui Napoleon. Si, zilnic, cine vrea să vadă nasuri 
bulgărești, tot aga de eroice ca şi mustăţile lui Mackensen, n 'are decît 
să se uite la ferestile otelului. Presupun că nobilii oaspeţi atrag ei 


www.dacoromanica.ro 


264 Războiul nostru în note zilnice 


înşii atenția scuipind pe stradă în capul trecătorilor Mi se pare că 
superiorii lor germani obişnuiesc a o face pe aiurea, 

Nu ştiu ce vor fi făcînd Ungurii pentru a se distinga în cuce- 
rirea lor. Trebuie să fi găsit ceva. Căci pingărirea cäsutelor de țară 
şi arderea icoanelor „valahe“ in bisericutele sărmanilor nu se poate 
să fi ajuns mindriei lor, întărită printr’un succes ca acesta... 

Dar Turcii nu puteau să lase pe ceilalţi să se răsfeţe asa de 
arogant, parcă ei, copiii lui Osman hoțul cel bätrin, n’ar fi pe lume.- 
Între cei care fuseseră bătuți în Dobrogea şi în Vlașca, pentru a 
contribui astiel la izbinda finală, nu era niciunul care să poată fi 
pus în vitrină: nicio faimă, nicio muträ. Enver, intelegeti: frumosul 
Enver însuşi, s'a jertfit pentru patrie. Intre o visiune a lui Macken- 
sen si între una a vre-unui Drandarevschi bulgar, el a apărut fu- 
mind pe Calea Victoriei noastre figareta victoriei sale. 1877 era 
räsbunat astiel şi, în mormîntul Său; Osmanul de la Plevna sa 
învirtit de bucurie că din neamul său a răsărit un Seraschier, un. 
gaziu aşa de grugiuc ca acesta, 

Exorietur nostris ex ossibus ullor, <va răsări din oasele noas- 
tre răsplătitorul“, zicea un poet al rasei de biruitori cari, în loc sä 
insulte pe învinsul fără arme, se apropia de dinsul sil ajuta să se 
ridice la prosperitate şi fericire, — pentru care se va şi pomeni în 
veci, de omenirea întreagă, numele Romei, 

Ambiţia acestora e mai mică. Romanii aveau obiceiul să ră- 
miie unde pătrunseseră, și trofeie de marmură aminteau o nobilă 
victorie. Aceştia, trecători ca ţigara pe care o fumează în nasut 
cuceriților, ca scrumul pe care-l lasă pe trotuarul murdar, se eter- 
niseazä în — cărțile poștale pe care le tipăresc fiecare in fara lui. 
Căci se vind azi în Mittel-Eurepa, germano-maghiaro*bulgaro-turca, 
astfel de cartonașe represintind primblările {riumfale in București, 
de la Machensen la Enver. 

Parveniti, cari, „dindu-li Dumnezeu ce n'au avut, să miră de 
ce i-a găsit“ |, 

9 Mart 1947 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 265 


«Să mergem acasă la copii...» 


Intr'o prea-frumoasă scrisoare de la un ofițer de inimă, care 
„hu se uită la cer asteptind pacea“, cum a spus un Frances despre 
alte persoane, se aratä ce zic si ce cred ostaşii Romăniei care luptă 
şi nädäjouieste. 

Acolo nu se fac socoteli despre evenimente care sint aiurea 
şi inriuresc soarta noastră, dar n'o pot crea numai ele, nu se dis- 
cuta şi nu se croiesc zvonuri de toi felul, peniru ca orice fricos 
să-şi aibă zilnic porfia de îndreptățire a fricei sale; acolo nu se 
numără cele septe luni de cînd războiul ne supune încercărilor sale. 
Acolo e mişcare, e încordare de puteri, e infruntare a morții. Si 
este deci şi viața, sfinta şi marea viaţă, care se apără, care atacă 
şi arde de dorinţa victoriei şi cuceririi. Miasmele ce se ridică din 
gunoaiele ce putrezesc pe loc, stirpind și cite o säminfä bună care 
e prinsă în rămăşiţele acestea, nu se pot raspindi acolo unde aierul 
circulă iute, spintecat de gloanțe şi ghiulele și străpuns de fierul 
baionetelor. 

In țara duhului celui bun, unde nu e îngăduit să fie cineva 
un mise] care nu crede în viitorul ferii si nafiei lui si caută in lu- 
nea largă un loc de scăpare departe de primejdiile şi durerile lor, 
trăieşte ofițerul, a cărui scrisoare e de la un capăt la altul un crez 
de biruinfa si un strigăt de nerăbdare. 

Soldaţii, spune el, sint ca şi dinsul. Şi, cînd e vorba de ce 
doresc ei mai mult, după ce vor sparge zidul care apără acum pe 
hoţii de feri, pe apăsătorii de neamuri, ei soptesc, cu un dor fără 
margeni, la capătul eroicelor avinturt ale gindului: „să ni vedem 
copiii...“ 

Va va ajuta Dumnezeu și-i veți vedea. Pe drum de glorie veţi 
ajunge la dinsii, voinicilor cu braţ tare şi cu părinteasca inimă du- 
joasă. In mijlocul lor vă veţi povesti ispravile, cälind în foc de glorie 
sufletul lor tînăr, 

Dar ce veţi vedea întăiu vă va cutremura. Agonisita voastră, 
a celor mai mulţi, sa dus în vint. Pretutindeni unde a trecut stre- 
inul, pentru el şi pentru ai lui a luat totul. Nu s'a lăsat nici velinfa 
patului, şi zestrea fetelor îmbracă acum irupurile tovaräselor de 
acasă ale jăfuitorilor. Pentru dinsele au muncit mamele şi nevestele 


www.dacoromanica.ro 


266 Războiul nostru în note zilnice 


voastre nopţi îndelungate cu stativele şi cu acul. Iar în biserica unde 
vi s'a cetit cununia, unde v'afi împărtăşit de toate sfintele taine, 
unde părinții voştri au stat cu mînile cruciş pentru cea din urmă 
dată înaintea altarului, acolo e gunoiu de cai şi murdărie, şi din 
cenușa focurilor arse răsar fărimele de cununi aurite ale sfintilor 
pe care buzele voastre i-au sărutat. 

Acesta e străinul, soldaţi ai Romîniei, acela pe care cite unul 
şi-l închipuie ca un făcător de bine, milos, care va sosi de departe, 
ca să înlăture nedreptatea săracului, suferită de la cei de neamul 
lui însuşi, Acesta, ucigaşul, hoţul, siluitorul, pîngăritorul. Fiara / 

Da, da, la copli acasă să mergeţi. Fie-vă dulce zimbetul cc- 
piilor după atitea suferinti ale voastre, după atitea lacrimi ale lor. 
Dar, înnainte de toate, o grijă, o mare şi sfintă grijă s'o aveţi, 

Tinefi supt ochi Fiara, care şi ea o să alerge turbată către 
fincii ei de acasă, pe cari, după cele ce le-a făcut celor slabi si fara 
apărare din această ţară bună, nu mai e vrednicä a-i vedea. 

Bestia, să n'o scăpaţi!,. 


9 Mart 1917. 


Evacuările germane. 


Vesti neaşteptate pentru public ni vin din Apus. Germanii eva- 
Cueazä. După ce săptămîni si luni întregi s'au luptat pentru stapi- 
nirea unui sat, unui grup de case, unei locuinti isolate, ei părăsesc 
dintr'o dată o regiune întreagă, odinioară din cele mai bogate. En- 
glesii pot intra în vechea Péronne, unde Ludovic al XI lea, siretul 
diplomat regal cu lungul bot de viezure, a fost oaspetele, intemni- 
tat şi ameninţat cu moarte, al rivatului său Carol de Burgundia. Si, 
de alld parte, Francesii străbat în Roye si în Noyon, patria seve- 
rului dogmatist Calvin. 

Dusmanul care a petrecut aici doi ani întregi, storcind pă- 
mintul, însuşindu-şi agonisita omenească si jignind, terorisind pe 
bietii locuitori, se duce. Ca o perdea care se trage de-odatä, asaa 
dispărut linia lor aşa de îndelung si de bine apărată, şi pämintut 
care se părăseşte astiel cuprinde în adincurile lui mii şt mii de 
ostaşi cari au căzut apärind usurparea. E o lovitură de teatru, — 
evident, 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 267 


Înseamnă oare aceasta, că nu e şi o necesitate? Citusi de 
putin. Organisatorii meșteri ai teribelei drame ştiu bine ce impresie 
poate face acasă, cu toate dibäciile din comunicate si invirtiturile 
din explicaţiile tehnice ale proorocilor militari de speța maioruluj 
Moraht, o asemenea acţiune de retragere. Pinea se va fi părut mai 
puțină şi cartoful mai muced în ziua cînd a trebuit să se comunice 
această schimbare a frontului. Mii de oameni se vor fi întrebat, ca 
după cealaltă părăsire, la Verdun: de ce atunci acea pierdere a 
sutelor de mii de oameni, între cari şi atiţia din iubiții lor? 

Dar, dacă Imperiul vrea să cucerească, el ocupă teritorii la 
a căror păstrare nu s'au gindit niciodată conducătorii lui. Ele sint 
deținute pentru a le exploata pănă la capăt, pentru a impresiona 
pe acei cari le-au pierdut vremelnic şi a-i aduce la voinţa Germa- 
niei, dar şi pentru a îndeplini o nevoie strategică, firește frecä- 
foare, odătă cu sistemul din care face parte. 

Sä ne gindim si la aceasta cind apreciem marele succes anglo- 
frances de astăzi şi să ne bucurăm că regiuni aşa de mult vred- 
nice de simpatia oricui iese din ghiarele singerate ale parasitului. 

Caracatifa germană şi-a desfăcut una din tentacule din corpul 
frances, si, încetul pe încetul, regiunea torturaiă va reveni la viata. 
Dar braţul acesta rămine întreg, si el va căuta sä se întigă aiurea. 

In Italia, pe unde se fac demonstrațiile? Poate că da, fiindcă 
se fac. Dar poate, tocmai fiindcă se fac, nu. 

Fiecare să fie cu pază bună la locul lui, (Monstrul îşi schimbă 
aşezarea, dar, de şi släbit, e tof acelaşi! 


11 Mart 1923, 
Generalul Berthelot. 


Nu vreau să schitez figura ca ostaș a generalului frances care 
a venit aici ca să căutăm împreună căile biruinfei şi de la sfatul 
fuminat al căruia avem încă atita de așteptat Alţii au aceasta che- 
mare şi o vor îndeplini la ceasul cînd fiecăruia trebuie să-i arătăm 
recunoştinţa ce se cuvine pentru că a muncit lîngă noi şi ni-a dat 
sprijinul cunoștințelor şi energiei sale. N'am nici onoarea de a cu- 
noaşte, în isolarea mea socială, pe acela care, după mărturia tutu- 
rora, a adus, alături de marile sale calități ostasesti, şi acel spirit 


www.dacoromanica.ro 


268 Războiul nostru în note zilnice 


dé dreaptă cumpănire, dar şi de curtenitoare prevenienfä, care deo- 
sebeste najia sa. Cite am avea să învăţăm si supt acest raport 
de la acea solidă si sănătoasă burghesie francesa, călită în seculare 
lupte istorice, al cării represintant este generalul! 

Vreau să comunic humai cetitorilor miei plăcerea ce mi-a pro- 
dus o visiune de oaste, în ce are ea mai simplu si mai frumos. 

Plecind de la cartierul său generalul frances mergea călare la 
rosturile sale, cu ofițerul de ordonanță lîngă dinsul. Si era în fru- 
moasa uniformă legată de vechi si mari tradiții, în ținuta plină de 
o superioară demnitate în care nu se amesteca totuşi nicio trufie 
de castă, în liniştita înnaintare solemnă a micului grup, în faţa plină 
de energie calmă a generalului atita armonie —un tablou de Meis- 
sonnier, — încît lumea numeroasă care umplea trofoarele, se opria 
în loc şi multor civili — între cari mă mărturisesc şi eu — li venia 
Să salute în acel care trecea, nu numai pe marele tovarăş de arme 
al soldaţilor nostri, pe prietenul Romîniei si pe trimesul mindrei 
armate îrancese, ci pe acela în care se întrupa ceia ce rasa noas- 
tra latină înțelege prin armată. 

A venit războiul acesta nou de ingineri mecanici si de mate“ 
matici. Undeva într'un colț lucrează un om care fine înaintea sa 
hărţi de drumuri şi liste de calcule. Cînd iese din colțul acela de 
muncă, el aleargă grăbit cu automobilul, cum fac şi alţii, tot aşa de 
grăbiţi, cari nu iese din niciun colt de muncă. Sunet de sirenă, fum~ 
o licărire de colori șterse, aşa cum trebuie ca să nu le vadă dus- 
manul. S'a isprăvit. 

Dar sufletele noastre, pe care nicio predică de puritanism abs- 
tract nu le poate despoia de aspiraţiile lor către frumuseta, vreau, 
pe lîngă toate mijloacele moderne cari duc spre biruinfä, ceva mai 
mult. Zi trebuie imaginea, acea imagine pe care si arta a coborit-o 
aşa de adinc în sufletele acestea, pănă si la chipurile asupra cărora 
ni se opresc ochii în cărțile de istorie. Acea mindra imagine osta- 
șească în care să se vadă și ceia ce împodobește lupta pentru 
patrie şi ceia ce în figura omenească însăşi se oglindeste maret din 
conştiinţa ei. 

Generalul Berthelot arată că totuşi e permis ca ea să ni se- 
deie. Si pentru această privelişte, care a fost, cred, pentru toți și 
ca o solie de vremuri mai bune, îi sîntem foarte recunoscători. 


11 Mart 1923 


www.dacoromanica.ro 


N, IORGA 269 


Inlăuntrul Germaniei: 
Jocul cu Revoluţia. 


De două ori pănă acuma comunicatele oficiale germane sem- 
nalează mari victorii electorale socialiste. Odată era un loc de re 
presintant al Postdamului, acum e succesiunea acelui inimos apă- 
rător al politicei anti-razboinice, Liebknecht, care azi îşi ispäseste 
păcatele într'o închisoare. <Radicalul» a fost bătut cu o foarte mare 
majoritate de candidatul oficial socialist. 

Ar fi de mirare că astfel de resultate de alegeri se comunică 
stăinătăţii prin acele radiograme al căror scop unic este să lämu- 
rească lumea asupra succeselor si planurilor Germaniei. Dar pentru 
a înțelege de ce oficialitatii îi plac astfel de biruinfe trebuie să ne 
gindim la acel pact dintre Cancelariu şi o anume parte dintre socia- 
lişti care permite celui d'intăiu să se laude cu o unitate naţională 
desăvirşită în care întră şi socialismul. Ni aducem aminte şi de 
rolul pe care l-au jucat între neutri anume socialişti pe care quver- 
nul îi ţinea şi mai strins în cercul acţiunii sale. Şi ieri chiar, se 
spunea că în Bucuresti, pentru a se adăugi încă un element de 
discordie şi tulburare, pe mini, în viața noastră naţională, ca şi 
pentru a măguli pe acești aliaţi, odinioară revoluționari, sau liberat 
din temnitele noastre toţi talharii si trădătorii cari au pretins că 
au idei socialiste şi s'a fixat patru lei pe zi plata muncitorilor, 

Altă dată am indicat motivul acestei legături între socialism, 
care pe lingă planurile sale de fericire socială, cînd va fi și aceia, 
are deocamdată cultul libertăţii şi, ca mijloc de a o servi mai bine, 
revoluţia, şi, între cea mai îndrăcită tovărăşie de reactionari crimi- 
nali, gata să jertfeascä un popor întreg pentru nebunia consecventă, 
şi cu atît mai grozavă, a planurilor de glorie şi cucerire pe care le 
urmăresc. Gloria nu încălzeşte pe socialişti, cucerirea însă, aceia 
încălzeşte şi hrăneşte. Si în Germania sînt copii mulți si, mini, vor 
trebui hrănite multe guri... Deci, orice ar zice umbra lui Karl Marx 
şi aceia, si mai trufaşă, a lui Lassalle, «Trăiască Wilhelm al [l-lea»! 

Aceasta e însă o concepție, concepție politică de viitor. Şetii 
socialişti, oameni cari au trecut prin Universităţi, o pot avea, Po- 
porul însă, nu, El e prea <prost® ca s'o aibă, și poate unii din mij- 
locul lui sint şi prea buni. 


www.dacoromanica.ro 


270 Războiul nostru În note zilnice 


Teribila disciplină prusiană a zvirlit în războiu, cu toate sim- 
tirile lor, de la o vreme chiar cu toate trupurile lor, minate de foame 
şi chinuite de boli — acum e vărsatul, probabit sfrasnicul vărsat 
negru, — cele seizeci de milioane de oameni dintre cari măcar ju- 
mătate se puteau considera, intrucit o îngăduie soarta omenească, 
fericiți. Impăratul, care ştie şi pricepe, li-a fägäduit victoria supe- 
rioritäfii zdrobitoare, a îulgerătoarei răpeziciuni, cu vaste tert de 
colonisat pentru acea emigrație germană care s'o oprit de cifiva ani, 
dar care poate reîncepe şi căreia locurile depărtate ale continen- 
telor sălbatece nu-i plac. Ziarele erau în neconfeniiă scuturătură a 
frigurilor gloriei. Şi cele trei luni făgăduite au trecut, — pentru a 
da în loc trei ani, din care gloria n’a lipsit poate, din cind în cînd, 
cu cele mai grozave jertfe, dar lipseşte — si cartoful. 

Cit a răbdat Germania, din obişnuința supunerii, a devofiunii 
faţă de orice Dumnezeu în uniformă nu se poate spune. E, de sigur, 
şi un eroism admirabil, unit cu o uimitoare sfupidifafe inertä, cu o 
fascinatie care i-a incremenit şi-i încremeneste. Rabdarea si pe acolo 
insă trebuie să-şi aibă margenile ei, de si mult mai vaste decit 
aiurea. Miscäri de stradă care au trebuii reprimate cu armata — 
se zice chiar cu Turci rechisifionati anume pentru aceasta — au 
arătat-o şi o arată încă. Dar, cu toată convingerea contrară a iun- 
cărilor celor mari cari ticluiesc comunicatele, credem că nici alege 
rile acestea nu sînt fără însemnătate. Ele nu caută în socialist doar 
atitudinea parlamentară de azi, ei doctrina, care nu s'a schimbat 
şi amintirile une: lupte pe care n'a renegat-o nimeni; dar mai ales 
ele caută propriile speranțe de pace, pe care numele cunoscut al 
luptătorului popular pare a le servi. 

Comunicatele germane mai vorbesc, pe larg și cu bucurie, de 
partea socialistă a revoluţiei din Rusia, în care văd perspectivele 
acelei păci separate pe care le văzuseră şi în extremul reactionarim 
care s'a därimat mai alaltăieri. Din toată inima Germanul din Berlin 
ar ajuta aceste tendinţe si el caută măcar la Stocklom, instrumente 
care ar putea lucra în Finlanda. Aceasta ar fi, adecă, pe lingă favo- 
risarea socialismului oficia! inläuntru, favorisarea socialismului străin 
în afară. 

Nu e un sistem nou. La politicianii miopi intrebuintarea sen- 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 271 


timentului popular pentru scopurile lor meschine e o practică veche, 
dar cine fine minte putinte! trecutul ştie si efecfele. 

Nu putem spune întru cit nota socialistă se va simţi în eve- 
nimentele din Rusia si nici măcar întru cit aspirații spre pacea 
omenirii întregi pot însemna asiäzi infronarea în lumea întreagă, 
ptintr'o pace separată, a hegemoniei represintantilor germani ai 
războiului. Dar infeleptii din Berlin uită, în jocul pe care-l fac, legea 
că mișcările, odată provocate; nu ascultă decit logica lor proprie, 
si nu voinfa celor cari le-au provocat, 

Au văzut-o, iuncării emachiavelici”, cu însuși Războiul; vor 
vedea-o de sigur, si cu acea Revoluţie din care vreau să facă un 
instrument şi care mine poate să ajungă stăpîna tuturora, iar pentru 
acei cari au crezut că o pot înjuga la carul de triumf al Cesarului 
acasă, iar dincolo de hotare a o face foc viu care distruge tronuri 
şi steaguri, — distrugăloarea lor înşişi. 


42 Martie 1923 


Jertfa medicilor. 


Zi de zi, de pe urma contaaiunii ce s'a răspîndit acum citeva 
săptămîni, nesocotindu-se primejdia amenințătoare a uneia din cele 
mai grozave boli, mor medici și infirmieri a cărora pierdere în gre- 
lele împrejurări de faţă e cu atît mai grea, cu cit fiecare din cei 
cari se duc azi inseamnă şi un număr de bolnavi, de răniţi cari nu 
vor avea, mine, cine să-i ajute în suferințele lor, 

Epidemia pare că şi-a ales victimile. S'au pierdut cîţiva me- 
dici eminenfi —, unii din ei Romini veniţi din fara a cării nouă şi 
definitivă liberare o aşteptau cu atita dor și meritau s’o vadă ca 
răsplată pentru nobila lor hotărîre, iar alţii din numărul acelor stră- 
ini Francesi, mai ales, cari au alergat să aline suferința unor sol- 
dati ce s'au luptat pănă la ultimele puteri pentru aceiaşi mare şi 
sfintă causa. Secerisul a cuprins și atîta tineret in dorinţa de muncă, 
în spiritul de solidaritate si de sacrificiu a cărora am pus cu toţii 
speranțele noastre de îndreptare. Intre infirmieri s'au pierdut inte- 
lectuali cu o activitate cunoscută, oameni ai școlii, un pictor de ta- 
lent, Senielevici. Sint si fete tinere care s'au jertfit. 

In recunoslinta noastră aceşti eroi ai devotamentului vor avea 


www.dacoromanica.ro 


272 Războiul nostru în note zilnice 


un loc deosebit. Fără a fr dat moartea, ei au primit-o. Ei au cule- 
s-o la căpătiiul acelor cărora li aduceau mila și iubirea. O notă de 
blind sacrificiu creştin deosebeşte sfirsitul lor. 

Ei vor servi de învăţătură acelor cari vor veni după Oinşii 
pentru a îndeplini aceiaşi grea şi nobilă sarcină. Prea se uitase ele- 
mentul moral, refigios, as zice, dintr’insa, pentru a vedea numai © 
funcție sau o meserie. Prea se uitase că trup şi suflet omenesc 
face o singură ființă şi că nu se poate ridica din locul de zăcare 
cel d'intăiu fără a descoperi si mingiia pufintel pe cel de al doilea. 
Oare nau fost pe vremuri călugări, buni și miloşi călugări, fără 
legături cu lumea, aceia cari, în cumplirea bolilor ce trăsniau miile 
de nenorocifi, pănă la neagra molimă a ciumii, alergau, nu numai 
cu dorința de-a ajuta, dar cu o nestinsă sete de a împărtăşi mar- 
tirul, de la un muribund la altul, si se stringeau cu zimbetul pe 
buze că au putut găsi astfel poarta cerurilor unde Hristos cel bun 
stă de aşteaptă pe ai săi, 

Azi, acei cari s'au sacrificat nu trăiau în ideia religioasă, cu 
siguranţa materială a răsplătirilor ei. Si ei aveau o casă a lor, că- 
zută poate în mînile dușmanului, aveau pe ai lor de la vatră, cum 
nu-i aveau călugării inchinati Mintuitorului singur. Si totuși nu s'au 
incrincenat si nu s'au desgustat innaintea bietului om necunoscut 
care nici măcar nu putea să aştepte, în halul în care era, reche- 
marea la viaţă de pe urma îngrijirilor ce i se dau. L-a cuprins chiar, 
pe unii din ei, o aşa de nesfirsitä dragoste pentru suferința însăşi, 
o așa de nesfirsifa milă pentru sufletele ce se zbafeau în chinurile 
ei, încît unul dintre dinşii s'a rugat, printr'o ultimă și sublimă 
mărturisire de iubire, să nu fie despărţit nici în mormint de aceia 
între cari şi peniru cari sta să moară. 

După graul tribut pe care l-au plătit nenorocirii naţionale, me- 
dicii, infirmierii nostri vor şti să se păzească mai bine fără a răpi 
nimănui dreptul ce-l au la fräfescul sprijin. Vom avea, nădăjduim, 
mai puţine pierderi de plins. Dar va răminea pentru corpul medi- 
cal al Romăniei o nepentoare glorie că le-a avut pe cele de pana 
acum. 


12 Mart 1923 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 273 


Hunii. 


Nu e vorba de cei vechi, Cu dînșii sar potrivi mai puţin cele 
ce vreau să arăt, să amintesc aici. 

Căci vechii Huni au fost calomniafi. Erau spini, — Romanii, 
cari nu înțelegeau că aşa ceva poate veni din natură, născociau 
povestea că, de copii, se ardeau pe obraji cu coji de nucă fierbinți. 
(Nîncau carne zăcută, scoasă de supt şeaua calului, — li se atri- 
buia acestor călăreţi neobosifi, cari n'așteptau niciun convoiu de 
aprovisionare, o poftä specială pentru acest fel de hrană, Cu atit 
mai mult se exagera o sălbătăcie care nu era voită, cu toate că 
veniau din acea Asie centrală unde piramidele de capete sînt numai, 
ca statuile la noi, monumentele obişnuite ale victoriei. A spus Attila 
că e <biciul fui Dumnezeu» si că siarba nu creşie pe unde a tre- 
cut el» ? De ce oare un barbar n'ar fi lăudăros? Eroicul creştin 
care a fost Mihai al nostru a strigat doar cindva, la o minie, că el 
“va bate în frunte cu piroane anumite scrisori acelora cari le-au 
scris, şi totuşi n’ar fi fost în stare s'o facă! Altiel vechiul Hun cu 
ambiţii împărăteşti n'a făcut nicio hecatombă de victime în calea 
lui, şi cine fa văzut acasă, la stepele panonice, unde rasa lui Tisza 
pretinde că i-a succedat cu drept de moștenire, vorbește de un 
stăpînitor gospodar care stringea colonişti — si ei veniau bucuroşi 
supt scutul lui, — care clădia case si băi și era primit la intorsul 
de la vinat, nu de războinici crunfi de singe, ci de fete care-i cîn- 
tau faima lui si isprävile străbunilor, — întocmai cum în cintece 
bätrinesti era primit un Voevod al nostru de demult. 

„Huni“ li zic însă Englesii de la începutul războiului acelor 
barbari de o nouă speţă, serviţi de o tehnică ce n’are atace de loc 
cu civilisatia inimii, singura civilisafie ; li zic odiosilor «filosofi» 
innarmafi cari au luati lumea în piept pentru a o spune sau a o 
distruge, după legea de fier a superiorității de rasă și a dreptului 
de a nimici pe cel slab, nevolnic, odată ce nu consimte a se răs- 
cumpăra prin subordonare, ajungind astiel si el un simplu insfru- 
ment, alături de acele neinsufletite. Americanii au încercat, pentru 
a scoate la lumină pe säfbatec, numele străvechiu de „Teutoni“, si 
ei vorbesc deci de cuceriri şi jafuri ,teutonice* Francesii își au 


www.dacoromanica.ro 


274 Războiul nostru în note zilnice 


porecla lor pentru aceşti dușmani. Dar Englesii, oameni cu stator- 
nicie şi cari au practica barbariei de deosebite colori îşi menţin 
calificatia pentru această varietate de sălbateci: „Huni“. 

Si zi de zi li ese dreptatea. Germanii creiază astăzi în reali- 
tate acel tip hunic care nu se intiinija pănă acum decit în paginile 
întipărite de groază ale contemporanilor invasiei din veacul al IV-lea. 

Ceface se petrece azi cu prilejul evacuärilor din Franţa e încă 
o dovadă, 

Nevoile războiului i-au facut pe Germani să ocupe un frumos 
Tinut, cu splendide monumente vechi, cu cimpii bine lucrate şi inflo- 
ritoare livezi, cu oameni aparţinind unei nobile rase, si fine. Stiau 
că vor pleca, programul de anexiuni neîntinzindu-se aşa de departe. 
Puteau să-şi închipuie că mini aceste regiuni vor fi Franţă liberä 
în hotar cu dinsii. Cité delicatelä nu se impunea în relaţiile cu locui- 
torii, şi măcar cîtă prevedere pentru viitor! 

Şi cu toate acestea se ştie cum a fost tratată populaţia civilă 
din aceste locuri: stoarsă, fläminzitä, biciuită zilnic de cele mai crude 
insulte, Si, la plecare, Hunul pervers, bucuros de suferinfile sufle- 
testi ale celui ce stă supt puterea lui, a devenit feribiful Hun dis 
trugălor. 

Să arunci în aier podurile, o face orice oaste care se retrage. 
Să brăzdezi șoselele, e încă un mijloc de a te apăra, oprind inna- 
intarea dușmanului. Dar să tai pomii din livezi, să distrugi şi urma 
sămănăturilor, — aceasta înseamnă un singur lucru: instinctul nimi- 
citor al sufletului primitiv, cu deabolicele porniri pe care nici religia, 
nici învăţătura n'au fost în stare să le scoată din bruta ființă a 
barbarului, 

Şi, pentru a repeta scenele celui mai adînc ev mediu, captivii 
civili cu sutele sînt tiriti după horda care nu-și părăseşte niciodată 
prada, ci lasă în urmă cenuşa şi pustiul. Si, din cutare oraş, «cinci. 
zeci de fete, între cincisprezece şi douăzeci şi cinci de anis, spune 
comunicatul francez, sînt duse pentru petrecerea bestiilor, care nu 
înțeleg să [i fie urit pe drum după ce au petrecut aşa de bine în 
locurile unde au adus urgia si au lăsat prapadul. 

Să cetim de zece ori aceste descrieri. Ele nu cuprind inci- 
dente locale, capricit întimplătoare. E practica hunică, ridicată la 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 275 


legalitaiea unei discipline şi înnălfată la demnitatea unei filosofit. 
Să le cetim gi să ne deprindem cu ele, Căci să stim că pe 
© cale ca aceasta ne vom întoarce şi noi acasă. 


13 Mart 1917. 


Primblari şi inconstientä. 


Om cinstit care vei ceti aceste rînduri, om cu durere pentru 
suferintele ţerii tale, om milos cu compătimire pentru frafii fai cari 
zac în spitale şi pier pe drumuri, flaminzi şi goi, om patriot care 
simți nerăboarea răzbunătoare a umilinţilor pe care fi le-a impus 
soarta, om muncitor şi harnic, care ai căutat un colț în care lu- 
crul minilor tale să poată fi de folos ferii şi neamului tău şi care 
în sporul ostenelilor din fiecare zi iti afli mingiierea acestor încer- 
cari, nu ieşi pe străzile, în sfirşit curafite, ale centrului ieşean în 
ceasurile de după amiazi cînd e cald si soare şi se înghesuie — 
lumea care se primblă. 

Europa întreagă e un vast arsenal. Bulevardele pline odată de 
o lume căreia-i era îngăduit a-și căuta o inofensivă distracţie, nu 
văd decit fete pe care grija se uneşte cu maiestatea muncii nein- 
trerupte. În ţara viitorului unde se presupunea că sufletul naţional 
@ mai vesel, în Franţa, viata socială de odinioară, in care de alifel 
dominau străinii o continuă astăzi străinii singuri. Anglia e o imensă 
fabrică de arme, unde lucrează de zor, zi şi noapte, femei si fete, 
cari înţeleg că astăzi a fräi într'o fară care se luplă înseamnă a 
colabora prin ceva, prin cit de puțin, printr’o atitudine, printr’o 
Stare de spirit măcar, la victorie. Nu s'ar fi crezut vre-odatä că 
poate fi în stare lumea de atita muncă şi de o muncă aşa de de- 
votatä ca aceasta. 

Numai în putrede colţuri de Ausirie, de Ungarie se zice că 
ar fl altfel. Acolo cu miile se sustrag oamenii de la luptă şi de la 
lucru şi, fireşte, cînd nu dorm, — petrec. Dar acolo este măcar 
pedagogul german care rechiamă la ordine, fie si cu bätul, si este 
suferința hranei, greutatea pinii care imprimă o seriozitate tristă si 
pe feţele acelea care nu sînt innobilate prin sfortäri altruiste. 

Acuma, după ce ţi-ai amintit toate acestea, pe care de sigur 
le ştiai, cum nu se poate să nu le ştie cineva, compară cu ceia ce 


www.dacoromanica.ro 


276 Războiul nostru în note zilnice 


se vede aici, în laşul care a suferit pănă ieri de frig, care astăzi 
are foametea în perspectivă, în Capitala de pribegie care nu ştie 
cînd se va întregi fara, care se aşteaptă la uriaşele jertfe cu care 
va îi cumpărată victoria și care trebuie să considere cu preocupare 
necontenită ce se petrece în momente de supremă crisă ja aliaţii de 
cari aşa de mult atirnăm. 

Un val de lume elegantă se revarsă de la uitata statuie a lui 
Cuza-Vodă pănă la clubul de joc de cărți a cărui prosperitate tri- 
umfa, pănă ieri, din ferestile mindrei fafade. Ofiteri cu sutele, avind 
la braţ de sigur soţii iubite, dar iată si femei fără căpătiiu una după 
alta, expunind rochii nouă noufe si mantii al căror postav are une 
ori o ciudată asămănare cu acel postav albastru care se intrebuin- 
feazä pentru uniforme. Si e o mlädiere de talii, un şopotit de vorbe 
dulci, o bucurie de a trăi pentru sine si pentru alţii, — de să zici 
încă odată că ziaristul olandes care a spus că și la Bucuresti e tot 
aşa, la cei cari au rămas, nu minte. 

Dacă ai vedea o seară de înfrîngere, cu fugarii cäzind fulge- 
rafi pe drumuri, cu armele rupte şi tunurile parasite, cu nävala dus- 
manului turbat de frigurile succesului, cu steagurile tale în minile 
lui, — nu fi-ar fi atita ruşine, 

Ce să mai cerem măsuri ca aceia de la Bucuresti de a se 
interzice ofiţerilor fără ocupaţie petrecerea pe străzi? Ce să mai 
scriem articole indignate, ca acela despre automobile, care n'a co: 
borit din vehiculele nevoilor militare pe niciuna din usurpatoarele 
lor? Ce să mai infieram aceasta desträbälare ? E în zädar. 

Dar tu, om cinstit, om milos, om patriot şi mai ales om mun 
citor, fereste-te de a trece, pentru a nu-ţi împovora din nou sufle- 
tul pe care lucrul devotat fi l-a uşurat de miseriile momentului, pe 
aceasta cale a Inconstienfeil 


13 Mart 1923, 


Misiunea lui Briand. 


In aceste momente decisive pentru Înţelegere se trimete ca 
ambasador la Petrograd seful de pănă ieri al Cabinetului frances, 
Briand, si această misiune este, probabil, si causa pentru care el 
a parasit presidentia Consiliului. 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 277 


El ga trebui ca, biruind primejdiile drumului, care e însuşi un 
act de eroism, să înfrunte la ajungerea în Capitala unei Rusii nouă, 
nu democratice ci populare, una din cele mai grele şituaţii. Toată 
lumea spune că istoria se repetă, dar foarte puţini îşi dau seamă 
de înțelesul acestui cuvînt. El înseamnă, nu că ai dreptul de a face 
aceleaşi greşeli pe care în alte teri şi in alte locuri le-au făcut alți 
oameni, cari le-au şi plătit cu sîngele lor şi chiar cu binele ferii lor, 
ci că oriunde s'ar face aceste greșeli ele aduc după dinsèle aceleași 
urmări triste, aceleaşi pierderi si aceleaşi pedepse. Căci fatalitatile 
pe lume se fac totdeauna si prin oameni, iar puterea omului ca in- 
divid, ori în ce lucru se amestecă, e aşa de mare, încît el poate 
să dea cel putin un ait caracter evenimentelor care totuşi trebuie 
să se petreacă: el nu va opri furtuna pe care o trezesc imense pu- 
teri cerești, dar, cînd va cunoaște bine cum se destăşură ea; va 
duce la liman vasul pe care crivățul îi va fi zguduit, dar nul va fi 
putui innéca. 

Valurile marilor mişcări populare le cunoaşte foarte bine Tri- 
mesul acelei Francii republicane care prin discursurile oamenilor ei 
politici, dar şi prin scriierile istoricilor ei „oliciali“, pretinde că de- 
rivă din marea Revoluţie de la 1789 şi că, moştenindui dreplurile, 
îi urmează şi tradițiile. Se laudă, fara îndoială, Ia orice prilej marile 
fapte ale mişcării liberatoare, care a facut să curgă atita singe, nu 
numai nevinovat, dar, înnainte de toate, prețios, nespus de preţios 
pentru naţiune; însă, de un timp, nu se mai crede un păcat fata 
de Republica însăși să se arăte si rătăcirile ei, osebindu-se dintre 
corifeii ei pentru a-i şupune unei critice meritate pe aceia cari n’au 
făcut alta decit să urmărească scopuri nebune, răsărite în minți bol- 
nave, ori să ceară zilnic, ca un tribut ce ar fi fost datorit „virtuţi“ 
şi convingerilor lor, viața semenilor. 

Danton se clatină pe piedestalul său de lîngă Institutul Fran- 
ciei, (Darat nu mai e ca pentru contemporani <amicul poporului», 
şi singerosul Robespierre, recele osînditor al superioritatilor din ju- 
rul lui, n'ar mai putea fi presintat ca un erou national. Eroii nati- 
onali, aceia — o ştia si Franţa de’nnaintea războiului, iar acea de 
azi, după nespusele ei încordări si gloriile ei curate, o ştie şi mei 
bine — sînt generalii, răsăriţi din siratele nouă ale poporului, care, 
înnainte de treizeci de ani, printr'o iniuitie minunată pe cere li-o 


www.dacoromanica.ro 


278 Războiul nostru in note zilnice 


dădea pare că geniul însuşi al Patriei, au putut duce la biruinfa 
steagurile francese, fără a se întreba în fiecare moment care sînt 
schimbările constituționale, ce s'au introdus în Parisul tuturor agi- 
tafitor. 

Aceste lucruri le poate spune Briand bărbaţilor cari stau în 
fruntea mișcării revoluționare din Rusia, socialiștilor ca şi acelora 
cari, ca Miliucov, cunosc de sigur Revoluția Francesa, de vreme ce 
pornesc după toate tradiţiile acesteia, dar cărora o interpretare fran- 
cesă a ei, pe basa celor din urmă cercetări, dar mai ales a celor 
din urmă experienţe, li poate îi deosebit de prețioasă. Le poate 
spune cu atit mai convins cu cît însăşi cariera lui a fost o lungă 
desvoltare, care a dus pe infocatul agitator din tinereță, pe ideolo- 
gul care, ca Jaurès, se emotiona însuşi de frumuseta frasei sale, la 
Simțul unor realități care sunt, de sigur, mai puţin strălucitoare si 
aşa de mărgenite fafa de imensitatea visului, dar, în schimb, pline 
de nesfirsite binefaceri pentru omenirea noastră, care, să nu uităm, 
este ea însăşi, prin firea lucrurilor, mărginită în dreptul ei la fericire. 
Şi noii stăpini ai Rusiei vor vedea, cu toții, încă mai bine prin are 
gumentarea puternică a omului de Stat frances, a Trimesului ilustru 
al acelei Francli pe care o invocă şi ca învățătoare şi ca model, că 
dacă spiritul lui Lafayette duce, fără nicio sguduire, la prosperitatea 
neîntrerupiă, în creşterea continuă, a Americei-de-Nord, cellalt spirit 
al grăbitului radicalism politic şi social, care se aruncă spre o ţintă 
existentă numai în visiunile lui, nu e decit calea cea mai scurtă şi 
cea mai sîngeroasă prin care se frece de la monarhia tradiţională, 
încunjurată de garanţiile pe care le-au îngrămădit secolele, la cesa- 
rismul sprijinit numai pe bunul plac brutal al săbiei sale. 


14 Mart 1917. 
Jignirile fara folos. 


De sigur în starea de lucruri de la noi trebuie energie. Numai 
ea, energia fara preget, fără odihnă şi fără crufare poate îndrepta 
lucrurile. Pretutindeni trebuie să se lase la o parte, pentru vremi 
mai bune, omul amabil şi delicat, excelentul funcționar de biurou 
căruia îi lipseşte singura însuşire ce pretuieste astăzi, cînd toate 
puterile trebuie rdscolite,— oricine ar fipa şi sar indigna că i se 
tulbură obiceiurile, — şi aruncate în luptă. | 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 279 


In privința aceasta nu poate îi nici-o îndoială, Şi nu noi ne-am 
plînge, cari am cerut totdeauna ca privilegiile, care nu sînt bune 
niciodată, decît pentru acei ce se bucură de ele — şi, dacă saruita 
şi ei mai bine, nici pentru dinsii— , ca toate privilegiile de scutire 
şi sustragere să înceteze. Nu noi am cere să se facă politeţe ca în 
secolul al XVIII-lea faţă de aceia cari, cînd natia lor se zbate în 
asemenea miserii si se află în fata unor primejdii ca aceasta, inte- 
leg a-şi păstra huzurile lor din vremuri, de și niciodată nu le-au 
cumpărat prin muncă. 

Dar aceasta nu înseamnă a întrebuința greutăţile zilei de as- 
tăzi şi drepturile cu totul neobosite pe care le dau agenților puterii 
publice, de orice categorie si cu orice caracter, pentru a' întrona 
grosolănia ca mijloc unic de a guverna. 

Și zilnic avem dovezi că se face această încercare, Se brus- 
chează, se loveşte lumea, fără nici-o consideraţie față de cinstea, 
de numele bun, de vrista, de sexul nimănuia ; se aruncă fără niciun 
motiv vorbele cele mai grele, se îndreaptă amenințările cele mai 
Stragnice, se întrebuințează cele mai ordinare mijloace, Şi acei cari 
fac asa, intrind ca o furtună în casa omului care se sileşte a fi 
astfel fiindcă are in vedere. un scop mai innalt şi care vorbeşte tare 
pentru a căpăta ce i se cuvine în vederea scopului ce is’a hotărit- 
Nu, se vede bine că cel ce procedează astfel e încîntat că o poate 
face, că nu mai poate de mindrie în rolul cu care s'a îmbrăcat, 
că așa ar fi vrut să facă totdeauna şi-i pare bine că-i e îngăduit 
odată a o face. 

Dar atunci lucrul se schimbă cu totul. N'avem aface cu infer- 
mediarul devoiat si sever, neînduplecat, al necesității nafioanale, 
care fi poate cere orice şi oricum, ci cu abusivul din fire, cu fru- 
fasul din temperament, care, după ce o viaţă întreagă a regretat că 
s'au dus drepturile de a călca în picioare şi de a lovi în obrazpe 
oricine ale vechiului ispravnic şi sames şi zapciu, ale ciocoiului de 
fananiot, se imbatä acum de fericirea că împrejurările-i permit — sau 
aşa crede el— să lepede de pe ghiara moştenită mänusile supfiri 
ale civilisatiei apusene. 

Şi contra acestei întoarceri a celor mai hide vremi protestăm 
în numele acestei societăţi întregi. 

E o vreme astăzi cînd frebuie Să legäm pe fiecare cit mai 


www.dacoromanica.ro 


280 Războiul nostru in note zilnice 


nuit de fara si neamul lui, să le arătăm in lumina unei iubiri care 
cuprinde pe toţi, a utei dreptati care nu uită pe nimeni. Atifia tre- 
buie frezifi chiar la simțul datoriilor către Romănia și nafia romă- 
neascä şi pentru ca acest simţ să dureze trebuie ca iubire să fi 
fost la îndemnători. Altfel se ajunge la acest resultat monstruos: 
de a face pe atitia oameni să se depărteze cu inima de neamul din 
care fac parte şi de pămîntul pe care sau născut. Căci nu toate 
Sufletele se pot ridica așa de sus încit să vadă, peste toate jigni: 
rile şi suferințele care li pot veni de la represintantii puterilor Sta- 
tului, acest Stat însuşi, cu însemnarea lui naţională sublimă. 

Vechiul ciocoism a zvirlit peste hotarele materiale ale ferii 
sute de mii de Romini, pe cari nu-i vom mai putea recăpăta nicio- 
dată. Să nu arunce cumva astăzi noul ciocoism peste hotarele tovä- 
răşiei suileteşti a Rominilor, adsolut indispensabilă, pe atitia oameni 
patimili, batjocurifi si păgubiţi ! 

Căci plăcerea domniilor for nu răsplăteşte neamul de această 
pierdere. 


14 Mart 1917 


Virtutile dușmanului. 
ali het ee ti 


Trebuie s'o märturisim in toate privintele, moravurile 
noastre germane au decăzut jalnic. Respectul, despre care 
Goethe zicea că e adevăratul scop al oricări educați mo- 
rale, dispare din generația nouă cu o rapeziciune uriaşă . 
Fur noştri desprefulesc emtnenta valoare a vechilor tra= 
diți şi nu vreau să se uite decit la ce are sansa dea 
servi interesele lor nemijlocite. Lucrurile’sufletesti nu mat 
au hici-o putere asupra poporului nostru german. 


(Treiischke însuşi, în 1895) 


Cind, la început, domniau îndoieli asupra mersului războiului, 
două feluri de oameni se învoiau în părerea că Germania nu poate 
învinge sau —ceia ce, la urma urmei, e tot una—că ea nu se poate 
folosi de biruința ce ar ciştiga-o. Erau aceia cari nu cunoşteau Ger- 
mania decît prin ușoara critică a protivnicilor ei şi aceia cari prin 
ei înşii o cunoşteau nu ca specialistul care judecă o fara gi un po: 


+ 


por după felul cum specialitatea lui infloreste acolo, ci ca oameni 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 281. 


cari au trăit acolo şi, după ce au plecat, sau ținut in curent cu 
ce s'a petrecut inläuntru. 

Germania de acum treizeci, patruzeci de ani, avea de sigur 
multe neajunsuri, dar despre dinsa n’ai îi putut spune același lucru. 
Prea apropiată era încă biruința, saminfa păcatelor căzuse prea de 
curînd întrun pămînt care era deprins a da o recoltă cinstită si 
sănătoasă. Se păstra scrisul şi gîndul cel vechiu pentru care a res: 
pectat-o — şi a iubit-o — omenirea: se păstrau vechile moravuri de 
familie; respectul pentru femeie era ca o învăţătură religioasă şi 
tot aşa respectul pentru cărturar, pentru învăţat, pentru omul căruia 
mu-i trebuie o uniformă ca să domine cu fruntea pe ai să. Era în 
Berlinul de la 1890, pe care l-am cunoscut pe vremuri, un aier de 
rece constringere, de infepenire posomoritd, si nu lipsia nici bruta- 
litatea, grosolănia ca mijloc dea stăpîni, mai mult decit ca o vädire 
a firii omeneşti înseși. Dar <Germania Două> nu se alcätuise încă. 

Această «Germanie Nouă», trufas rebelă faţă de sfinta mos- 
tenire a înnaintaşilor— cineva dintre ei a spus că nu mai sint nici 
2000 de oameni cu felul de a gindi al lui Goethe—, o descriere, in 
cursul războiului, cineva care o urăşte destul pentru a îi căutatsăi 
dea de rost, un Polon din Paris, d. Teodor de Wyzewa, într'o carte 
Care poartă chiar acest titlu. 

Cercetind literatura ei mai nouă, el a găsit individualism des- 
frinat, un Eu sălbatec care cere totul pentru sine, si în acest indi- 
vidualism o nestinsă sete după bunurile și plăcerile cărnii, o furie 
de petrecere, de bogăţie pentru a petrece, care biruie acum şi pa- 
tima cea veche după onoruri şi distincţii. Omul cel mare, cum se 
străduiește a fi oricine, e un barbar harnic; care şi stoarce muşchii 
şi mintea pentru a produce mult, cît mai mult, bun ori rău, numai 
să afle cumpărători, pentru ca pe urmă să se arunce, cu produsul 
bogat al ostenelilor lui, asupra vieţii şi să-i stoarcă, fara scrupul, 
fără ruşine şi fără alt scop, toată mulțămirea de care se poate bu- 
cura fiece fibră de nervii lacomi. 

Dar, încă odată, biruința unor astiel de oameni nu poate fi 
suportatä. Ei omoară şi se omoară —— lucru pe care-l uităm prea 
adesea—in zădar. Omenirea nu-i va ţinea în spinare peniru a se 
lăsa suptă de dinsii cu niciun pret. (Dai curînd se va răpezi, nebună 
de durere în prăpastie, şi se va siărima acolo cu fiara care sa 


www.dacoromanica.ro 


282 Războiul nostru in note zilnice 


înfipt în muşchii ei si care nici nu se lasă si nici nu poate dobori. 

Să vedem măcar ce este în sufletul acesiei armate a biruin- 
felor, înnaintea căreia cad în genunchi toţi admiratorii succesului 
înnainte ca el să fie trecut prin aspra; dar neapărata revisuire a 
timpului 

Wyzewa a întrebat pe mai mulţi şi între alţii, pe Germanii, 
ei înşii, Poaie că şi mai aduc aminte cîte unii de <Mica garnisoana” 
pe care o zugrăvia un romancier de acolo, cu toată meschinäria ei 
ridiculă, din care se ridica numai, ca nota serioasă, cinicul desfriu, 
“Criticul a cercetat şi pe alţi romancieri şi a găsit la ei acelaşi ofiţer 
de societate şi de paradă—0a, de societate si de paradă —, preo- 
cupat de toaletele lui cäptusite cu vata, de pieptănătura lui, de suce 
cesele lui pe lingă femei care se ascund fot aşa de putin cit se 
ascunde el însuşi în asemenea cuceriri, pe care le crede <legltime>. 
A găsit aceiaşi oameni, cari, pănă la prinții din familii domnitoare, 
găsesc in betie,—cu care s'au învățat, de alminterea, de la scoala 
unde li sa spus că aceasta e © tradiție nobilă a stramosilor,—un 
mijloc de a se afirma si de a se <impune>, ajungind astfel în tur- 
barea periodică a alcoolului, supt ochii ordonaufelor care-i vad 
cum se degradează, «nişte adevăraţi barbari». 

Aceasia o spune şi un ofifer, unul care cu cinste a ieşit din: 
tr’o armată care /-a desgustat, căpitanul Pommer, om în carne si 
oase, care, în scrierea sa „Douăzeci de ani ca -ofifer de infanterie 
în ferile Imperiului“ (<Zwanzing Jahre als Infanterieoifizier in den 
Reichslanden>), denunța aceste lucruri in 7974. 

El mai consiată şi o neonesitate foarte întinsă, Ofiterii se în- 
şeală între ei, vinzindu-si, cu asigurare că nu caulă „să facă o 
afacere“, cai bătrîni si bolnavi, cari crapă peste cîteva săptămîni; 
ei trăiesc din datorii pe care, cind le fac chiar, ştiu bine că nu le 
vor plăti; ei silesc, cînd ajung în ranguri mari, pe inferiorii lor să 
li se cumpere automobile de primblare. lar, în ce privește com- 
pelenfa lor militară, ei sînt simpli îndeplinători, fără iubire si cu- 
riositate de a sti lucruri nouă, ai formelor îndătinate, prin care se 
pierde vremea fără folos Căci Pommer scrie, literal: <Orice ofițer 
care privește preparafia răsboinică drept scop principal al profe- 
Siunii sale simte fără voie o adevărată desnădejde, cînd descopere 
ci! de mult domină la noi aparența întreaga viață militară si cit 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 283 


de mult grija formei întrece pea fondului». Resultatul e că soldafi? 
urăsc casarma şi nu ştiu cum să scape mai râpede de armată. 

După gazele asfixiante, după licvidele aprinse, după „mitralie- 
rele de piept“, după tunurile care distrug oraşele la 15 kilometri, 
după opera himistilor şi isprava lui Krupp von Bohlen este—nu vă 
lăsaţi a fi induşi în eroare — aceasta. 

Şi cînd aceasta este la fund, acesta trebuie să-și dea şi ur- 
mările. 

Dar urmările nu pot fi decit infringerea finală a unei astfet 
de armate, ieşită dintr'o astfel de socitetate. 

Afară de un singnr cas: cînd lumea modernă toată n'ar fi 
mai bună decît atita. 

Si, oricîte defecte ar avea ca şi aiurea, inferioriiatea ei fafa 
de așa de putin ca energie morală nu sa dovedit încă, silind pe 
oamenii cum se cade să caute din nou în pustiuri Tebaidela iso- 
lării lor, 


15 Marf 1917. 


Retragerea de la spitale? 


De sigur că situaţia în spitalele noastre e mai grea astăzi 
decît oricind, cu toate îndreptările ce s'au semnalat în zilele din 
urmă. 

O boală căreia se spune că numai vremea mai bună, care 
apare şi dispare, în capriciile primăverii începătoare, i-ar putea 
pune capăt, îngrămădește pe bolnavi în paturile neîndestulätoare. 

Măsurile de pază nu sau putut lua pănă în timpul din urmă, 
lipsind rufăria şi chiar lemnele pentru spălaiul ei, Un număr de 
medici şi de infirmiere au căzut jerifä a unor îngrijiri devotate, şi 
societatea întreagă a primit cu o stringere de inimä dureroasă vestea 
bolii şi din nenorocire, în atitea ceasuri, a trecerii lor din viaţă, 

Asemenea jucruri sau petrecut şi aiurea. Efectul a fost in 
orice țară unde educaţia şi scrisul intrefin în suflete cultul datoriei, 
fără a mai vorbi de acelea unde dăinuieşte în toată puterea sa acel 
sentiment creştin, bucuros de jertfa unei vieţi trecătoare pentru 
înnalta şi veşnica mulfämire a cercurilor —, efectul, zic, a fost că 
o nobilă emulatie a făcut pe atiţia alţiisă alerge, nu pentru a căuia 


www.dacoromanica.ro 


284 Războiul nostru în note zilnice 


ca într'un sport periculos şi rar, primejdia, dar pentru a da ajutor 
cu toate precautiunile pentru a păstra o viaţă utilă, aproapelui în su- 
ferință, Căci, dacă este o contagiune nenorocită a lucrurilor rele, din 
fericirefirea omenească este capabilă si de contagiunea cealaltă, bine- 
cuvintatä, a faptelor bune. 

Să mai cităm execuțiile? Marea epidemie de tifos din Rusia 
a facut să răsară în 1890 un sfint entusiasm pentru durerile omului 
celui mai umil, Studenţi si studente, femei din cea mai bună socie- 
tate, tineri învățați de la cari se așteptau opere mari s'au aruncat 
cu patimă unde era focul mai cumplit. Si nu-i îndemna nimeni, 
necum să fie cineva care să-i glorifice. Se formase o ligă de obscu- 
rantisti cari, supt cuvint că poporul, dacă-l ajuţi, îşi <iea ‘nas» şi 
ajunge neguvernabil, făceau tot ce li stătea în putință ca să împie- 
dece simpla imparatire a pinii care venia din America pentru Tinu- 
turile stapinite de foamete. Eroii devotamentului cari cădeau în mij- 
locul bolnavilor ingrijiti de ei, sfinţii aceştia moderni erau piriti ca 
revoluționari şi pricinuitori de tulburări, Şi totuşi ei şi-au urmat 
calea de spini. Şi, cînd s'a adaus holera, şi la holeră au alergat 
cei rămași în viaţă. 

Acuma cer ajutor, nu numai bolnavii din spitale, dar şi soldaţii 
din anume lagăre, unde mai mult decit ofiţerii sînt necesari sani- 
tarii. Cum trebuie să se îngrămădească acolo toţi aceia cari pot 
folosi omului ce sufere pentru ţara lui şi pentru viitorul ce este să 
i se pregătească! Şi cite unuia în focul bolii i se vor fi năzărind 
albele văluri ale bunelor doamne care odată isi disputau, în fru- 
moasele spitale din Bucuresti, ranifii.. 

Dar se spune că drumul acela n'ar fi tocmai bătut atunci 
cînd trotoarele Iaşilor sînt pline de lume și banii se dau cune- 
miluita la jocul de cărți. Şi se pretinde chiar că la spitale se 
constată o adevărată deserfiune. 

Tar putea fi ceva mai frist. Căci ce umilinţă mai mare poate 
fi pentru un popor! decit aceia ca, atunci cînd din nenorocire nu 
Mai ajunge singur pentru a-și recăpăta teritoriul prin bărbaţi, el să 
aștepte şi de la femeile de aiurea grija pentru soldații săi in 
suferință ? 

Dar mila omenească e aga de mare, incit, fiti sigure, doamnelor, 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 285 


că ele vor veni pentru a 3a tot ajutorul cuvenit, dar pentru a și 
vorbi pe urmă de fara unde Dumnezeu, räspindind din belşug toate 
dorurile, a uitat să samene din destul şi sfinta säminfä a iubirii 
de oameni 


15 Mart 1917. 


Ce a pregătit revoluţia în Rusia. 


Revoluţia din Rusia, a! cării ultim resultat nu se poate pre- 
vedea nici de proorocul politic cei mai încercat, a cuprins cu o 
räpeziciune fără păreche întreaga fara imensă. In vre-o două săp- 
tămini ea a fost recunoscută şi aclamată, dacă nu de toată lumea, 
măcar de o parte imposantä a populației de la Marea Baltică pănă 
în Crimeia şi în centrele Siberiei, care nu mai sunt de mult isolate- 

S'ar crede că o pregătire îndelungată a framintai toate pro- 
vinciile, exercitindu-se măcar, cu putere şi cu metodă, asupra ele: 
mentului rusesc din ele. O astfel de pregătire ar fi cerut însă alte 
împrejurări decît cele de pănă acum, în care toiusi absolutismul 
bănuitor era forma de guvern, şi alti oameni decît sociahştii cari 
nu puteau pătrunde cu propaganda lor decit întrun anumit mediu 
şi decit liberalii, mai mult sentimeniali şi romantici, cari nu ştiau 
în destul cum se organisează mulțimile pentru mişcări așa de în- 
drasnefe. 

După toate infafisarite, a fost în aceste evenimente, pe care 
nu le aştepta nimeni în străinătate, o uriaşă spontaneitate, o subită 
manifestare a constiinfelor, vădirea fulgerătoare prin faptă a unei 
stări de spirit îormată îndelung. 

Aceasta s'a putut face însă numai în altă Rusie decit aceia 
pe care şi-o înfățișau atitia, — şi noi în rîndul intaiu, — alta, fără 
îndoială, decît a nuvelelor lui Cehov şi alfa chiar decit aceia care 
se descria de <specialiştii» în această materie cari erau, dupa pro- 
pria lor afirmaţie, socialistii nostri. 

In ultimii treizeci de ani o cultură cu caracter activ, căutînd 
cu sete sufletele pentru a le atinge, a le sgudui şi a le preface,s'a 
întins asupra Rusiei întregi. Ea a avut cetitori în stratele care aiu- 
rea nu cetesc sau cetesc numai pentru distracţie, neconsiderind 
cartea, de trecătoare plăcere, de interes fugar, drept o Evanghelie, 


www.dacoromanica.ro 


286 Războiul nostru în note zilnice 


căci nu se păstrează, acolo, din Evanghelia însăşi decît o forma la 
care nimeni nu gîndeşte zilnic ori amintirea unui lucru de mult 
părăsit sau sfärîimat. In acel popor rusesc, rămas adinc religios, 
pastrind chiar religiositatea, ca spirit, ca nevoie sufletească, în acele 
clase de sus pe care învățăturile înnalte le desfacusera în mare 
parte de stăpînirea tradiţiei, orice scris apărea ca o revelaţie şi ca 
o propagandă, care se primeşte ori se combate, cu patimă şi furie, 
dar nici într'un chip nu se priveşte ca trecătorul care un moment 
a desteptat luarea aminte şi la care, îndată după aceia, nu se mai 
gîndeşte nimeni. Pentru a căuta un răspuns la întrebări fundamen- 
tale se cercetau cu nerăbdare foile tipärite si la capăt cartea, prin 
care se intrevedea în fiece clipă autorul, era pentru cetitorul necon- 
tenit atent ori un duşman ori un prieten. 

Literatura naţională ea însăşi a căpătat tot mai mult acest 
caracter real, practic, fără care ea nu putea fi primită decît doar 
în acele cercuri aristocratice, străine de Rusia care se mişca în 
chinuri asteptind o mîntuire de la sine însăşi; dar acele cercuri 
cetiau în limbi apusene, care dau distracţia din bielşug. Se trecuse 
peste romantism, nu pentru a cădea în naturalismul care se laudă 
că oglindește numai ceia ce este fără să dea şi o judecată, ci pentru 
a implinta critica, vitejeste, în toate ranele corpului social. Întăiu 
se arunca anatema contra Jor, cum sa făcut cu Tolstoi, care nu 
era anormal la bäfrinelele sale, ci urma la vîrsta lui înnaintată miş- 
carea sufleteascä a societăţii întregi. Un Gorchi a trebuit să-și caute 
un adăpost sigur în străinătate. Pe urmă însă oficialitatea s'a de- 
prins, fiindcă acolo doar oficialitatea însăși e compusă din oameni, 
cari nu pot rămînea nesimfitori la curentele care agită societatea 
pe care sînt puşi s'o păzească si s'o înfrîneze. 

Între o astfel de literatură şi presă nu e decit o deosebire 
de format si de îngrijire a stilului. Una si alta au lucrat deci în 
deplină înţelegere, urmărind acelaşi scop. Presa de informaţie pură 
a dispărut ca şi literatura de pură distracţie. Societatea și-a cerut 
de o potrivă pentru nevoile si durerile ei ziarul ca şi cartea. Opera 
lor s'a exercitat în același timp si a fost deci de o putere uriaşă. 

Pentru a face să se coboare pănă în fund ideia, persoane 
devotate causei populare au întemeiat încă de acum douăzeci, trei- 
zeci de ani şcoli pe care le susțineau din mijloacele lor si unde 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 287 
adesea oamenii de-o înnaltă intelectuafitate fäceau lecţiile. Poate nu 
e ţară în lume unde atita tragere de inimă să se fi cheltuit pentru 
a chema pe cei mici şi mulți la împărtășirea binefacerilor sufletești. 
Bibliotecile populare ale Rusiei pot sta lîngă ale Danemarcei şi Ame- 
ricei. Si aceasta nu pentru a-i face <culfir, ca aiurea, ci pentru a-i 
face liberi și fericiți, pentru a-i îngădui să între ca nişte credincioşi 
deplin îndreptățiți în biserica ideii, pe cînd aiurea ei erau lăsaţi în 
pridvorul catehumenilor, 

Statul, privelegiafii au încercat să reacționeze. Această reac- 
fiune a dat şcoala ofcialä a poporului. Ea caută să propage ideia 
politică de supunere şi ideia religioasă numai fiindcă se credea că 
duce la supunere, witindu-se că, în Evanghelie, Chesarului îi revine 
numai forma, datoria din afară. Şi iată că Tolstoi a răsărit pentru 
a falmaci după nevoile Rusiei Evanghelia însăşi, arătind că lucrul 
de căpetenie e datoria din lăuntru şi că forma ea însăşi trebuie 
să se schimbe după dinsa. Căci Chesarul are datoria de a fr după 
voia lui Dumnezeu, care El este tatăl veşnic de o potrivă iubitor 
pentru toţi, al poporului care se schimbă din generaţie în generaţie, 

Sprijinul Scripturi înseși se dărîma asffel pentru oficiahtate. 
după ce i lipsise total sprijinul culturii la un popor care trecea întreg 
prin cea mai mare crisă a sufletului său. 

De aici avintul popular cu care el a atacat problema cea mare 
şi caute s'o rezolve. De aci însă pentru prietenii și aliații Rusieii 
pentru aceia pe cari soarta i-a legat mai aproape de dinsa, şi o 
asigurare pentru viitor. Căci nu mai avem a face, ca în Franţa Re» 
volutiei, cu care comparața se impune atît de uşor, cu o aristo- 
crafie făcînd sportul hbertăţii, cu o burghesie ambițioasă de a juca 
un roi şi cu un popor străin cu totul de orice învățătură care i-ar 
îi putut potoli şi orienta sforfarile, ci cu înțelegerea mai presus de 
clase a unui popor modern asupra căruia a lucrat decenii întreg, 
cu stăruinţă şi iubire o cultură care, fiind progresistă pănă la radi- 
calismul cel mai aprins si cel mai naiv, ramine totuși adînc religi- 
oasă şi larg umană 


16 Mart 1917. 


www.dacoromanica.ro 


288 Războiul nostru in note zilnice 


Răspuns unui «socialist». 
a — 


Un socialist care-şi aduce aminte că este socialist în momen- 
iul cînd toată lumea trebuie să-și aducă aminte numai că sînt Ro- 
mini, ni scrie pentru a protesta în contra frazei: Germanii «au 
liberat din temnitele noastre foti tilharii cari au pretins că au idei 
socialiste». 

Cetăţene dragă, putem să fim socialişti, dar să ştim întăiu 
romäneste sau o limbă neo-latină. 

Căci şi in limba portughesă, cind spui că cineva prefinde a 
fi un lucru, aceasta înseamnă a nu recunoaşte că și este ceia ce 
pretinde, 

Eu am vrut să spun atita: că Nemţii au liberat la Bucuresti 
pe toți hoţii si trădătorii cari, ca să scape de unde erau, au pre- 
fins că sînt socialişti. 

În ce priveşte socialiştii adevărați, să îi fost în locul lor, cu 
ori-cit de puţină dreptate m'ar fi închis ai miei, n'aşi fi ieşit, pentru 
nimica în lume, din mila Nemţilor. 

Dacă pentru d-ta Neamt si Romin, calău şi victimă, duşman 
şi frate, e tot una, păcat de ortografia şi caligrafia d-tale pe care 
Je recunosc bucuros. Ştiu că aceasta este o concepție, dar din zi 
în zi se vede mai bine ce cap ciudat trebuie să aibă cine o mai admite. 

Doamne, socialist... A fi anti-socialist este pentru à ta o cale 
spre fericirea socială a omenirii. Şi de aceia pui în perspectivă răs- 
coale si revolufii, de care mintea clară şi inima patriotică a majo- 
ritatii acestui popor ne vor feri. Dar eu cunosc altfel de socialism: 
el stă în a apăra ori ce cauză dreaptă a sărăcimii, în a ajuta ori 
ce nevoie a ei, în a-i servi întreg dreptul şi a-i pregăti, în unire cu 
interesele esenţiale ale naţiunii, un viitor uman. 

Nu e socialismul fariseuiui nici al vameșului şi nic! al lui 
Ahab — cetesti Biblia, cetätene ? —, care era un fel de socialist 
încoronat de speța d-tale cînd a expropiat via fui Nabol, proprietar, 
şi l-a ucis pre el, cum făgăduieşti să faci d-ta cu toţi acei cari n'au 
în cap maşina d-tale, expropriindu-i astfel şi de inteligenţa lor. Dar 
socialismul acesta este, hai să-i zicem, domnule, la sfîrşit, al bunu- 
lui Samarinean, care locuiește pănă în ziua de astăzi: în Evanghelie. 

Şi pe acela noi căutăm să-l urmăm. 


46 Mart 1917. 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 289 


Räspuns la o plingere. 


- 


O doamnă mi scrie pentru a se plinge că in această foaie, 
care nu caută să scormonească niciun sentiment negativ şi care ar 
dori să nu vorbească decit de gloria unei armate şi de virtuțile unei 
societăţi întregi, s'au atins sentimentele sale și ale multor altora, 
vorbindu-se rău, şi încă în termeni pe cari o ureche delicată nu 
iar putea asculta, despre Capitala nenorocită şi plină de durere a 
Romăniei. 

Ar fi o foarte grea invinmre Despre niciun ,Romiîn nu trebuie 
să se vorbească astăzi cu asprime, ci numai cu nesfirsifä dorinţă, 
cu călduroasa rugăminte de a-l face mai bun, pentru cinstea lui şi 
pentru binele Patriei. Deci cum am putea noi căuta să atingem 
categorii întregi dintre ai noştri? Şi încă oameni cari nu se pot 
apăra. Si nu se pot apăra pentru că fa dînşii străinul e domn, 
pentru că între noi si ei sînt liniile de luptă ale cuceritorului, pen- 
tru că glasul lor nu poate răzbate pănă la noi, aceia cari am plecat 
cu steagul! 

Ar îi foarte grea învinuire, doamnă; dar e nedreaptă, cu totul 
nedreaptă. Nimic în scrisul nostru n'o poate sprijini. 

Am vorbii eu singur si cu năcaz, cu ură — zici d-fa, şi recu- 
nosc şi eu — de o singură categorie de oameni, cari ni-au dai 
nenorocirile de care vorbeşte şi scrisoarea d-tale. De pleava trin- 
dăviei şi a luxului care s'a hrănit atîta vreme din măduva însăşi a 
neamului nostru. Aceştia nici nu pot fi socotiți între Romini, fiindcă 
Romin înseamnă astăzi o stare sufletească, nu un act de naşiere, 
starea sufletească prin care ai putut face binele, ori care, măcar 
cînd fi se atrage atenţia asupra greselilor şi neajunsurilor, te poate 
aduce a face binele în viitor. 

Ori poate, în părerea d-voastră, cele citeva mii de papagali ai 
civilisației apusene, al cării sens adinc şi adevarat, de muncă, de 
iubire de oameni, de solidaritate si de sacrificiu, nu-l pricep, acele 
păpuşi ale hainei, pieptănăturii şi vehiculului lor de primblare, acei 
clienți răi platnici ai Romăniei considerată ca un hRô/el garni cu 
sală de café-chantant jos, aceia represintă Bucureşiii. 


www.dacoromanica.ro 


290 Războiul nostru în note zilnice 


Nu, stimată doamnă. Si nici d-ta, care scrii aşa de frumos 
întro causă nepreaptă, n'ai putut crede aceasta 

Bucureștii de ieri, propriu vorbind, ca fisionomie morală a lor 
nu existau. In Capitala Romăniei se adunaseră zeci de mii de străini 
iar, ca populație romănească, funcţionari în număr copleşitor, 
oameni pohtici cu interese la centru şi persoane bogate care cre: 
deau că acest mare oraş e cel mai „habitabil“, mai vrednic de 
locuit din fară. Adauge miile de lucrători ai fabricilor şi, în ce pri- 
veste o populaţie localnicä, avînd vechi rădăcini, vei găsi aşa de 
puţină lume, mai multă sdracime... 

Dar se poate lua numai apărarea ca suflet a unui Qraş care 
îşi are unul. 

Bucureştii f-au avut. Ceteşte d-ta ce spune călătorul frances 
Doussault despre Capitala munteană de prin 1830—40, ceteşte ro- 
manele lui Filimon din 1860. Vei vedea o bună viaţă patriarhală» 
plină de mireazma poetică a trecutului, cu biserica Ja mijloc, cu 
popa dind învățătură copiilor între crucile strămoșilor, cu locuințele 
albe ale vecinilor cari stăteau în casele lor de veci și în fund, cu 
clădirea de piatră a boierului localnic, la curtea căruia preotul găsia 
ctitor pentru biserică, fetele nun la veselia lor, mameie botezäior al 
pruncilor, bolnavii ajutor la suferință, săracii sprijin în munca lor. 

Ştim însă cu toții că aşa ceva nu mai este. 

Dar un Bucureşti va fi, Îl vor forma cele citeva sute de oa- 
meni, în haine mai curind ponosite si cu buzunarele nu focmai 
pline, pe cari nu-i găsiai mici la alergări, nici la represintatiile cu 
preţuri exagerate, nici la adunările de societate, unde, cum ştiţi, se 
laudă aproapele şi se cultivă... literatura, nici în jurul mesei verzi a 
cluburilor, ci la cursurile Universităţii, la comemorările Ligei Cultu- 
rale, la conferintele de la Ateneu sau în orice loc se munceşte pen- 
tru societate, pentru fara şi Neam 

Pe acest Bucuresti îi pregăteşte si nenorocirea de azi, des- 
pre care nimeni wa vorbit mai dureros decît noi, dar al cărui rost 
istoric am încerat a-l fixa, cum e chemarea noastră. Îl pregătim 
toţi cari ne închinăm prin muncă devotată viitorului romănesc. Si 
ne ajută la aceasta mai mult — dă-mi voie so spun — acei cari 
înțeleg sensul criticilor noastre si nu se supără decit aceia, poate 
mai mulţi, care se supără tocmai pentru a nu trebui să-l înțeleagă, 

36 Mart 1917. 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 291 


Pacea separată a Austro-Ungariei? 


O telegramă din America, pornită de la corespondentul unuia 
din marile ei ziare, vorbeşte de posibilitatea unei păci apropiate cu 
Austro Ungaria. $i se adauge că ocasia mar trebui pierdută, că nicio- 
dată nu s'ar găsi o mai potrivită ocasie decit acuma. 

Telegrama a fost transmisă de aïatü nostri. E evident că li-ar 
trebui cit mai puţini duşmani. Dacă Austria s'ar desface de Ger- 
mania, problema războiului s'ar simplifica foarte mult. 

Ar mai fi doar o întrebare. Cum se poate oferi o pace Aus- 
tro-Ungariei, dacă este să considerăm aceasta trasmitere de ştire 
americană, cu considerafiile ei cu tot, ca o astfel de ofertă? In ce 
condiţii şi, să zicem cuvîntul, cu ce sacrificii din partea acelora 
chiar cari o oferä ? 

Răspunsul poate să fie mai putin interesant pentru alţii, cari 
pe vremuri, au văzul chiar, în Austria, ungurească ori ba, o nece- 
sitate a echilibrului european sau chiar o aliată posibilă. Pentru 
ltalia şi pentru noi aceştia, mici, cari am dat tot ce puteam da şi 
ceva mai mult decit ni se putea cere, pănă la primejduirea din punct 
de vedere etnic al viitorului nostru, pentru Sirbi, pentru Romini, 
răspunsul la această întrebare nu poate fi decit extraordinar de 
împortant, 

Din Austria nu, de şi în Decembre presa italiană credea că 
zăreşte în lipsa din titlurile actualului Împărat a Goriziei, a Trentului 
şi Triestului posibilitatea unei cedări a acestor teritorii nedindu-şi 
samă, că în titlul obisnuif al Suveranului austriac nu se pomenesc 
decit *ferile de Imperiu>, iar nu şi ținuturile ce li s'au adäugit. 

Carol Liu e bunul prieten a lui Wilhelm al Il-lea, şi (Dinis- 
feriul pe care şi l’a format e alcătuit numai din oameni cu cele 
mai pronunțate si dovedite sentimente germane, în ciuda originei 
boeme şi polone sau şi a singelui slav al unora dintre membrii lui: 
intimitatea, veche, a fui Berchtold este si ea o probă. Dar din Un- 
garia, care se zbate infernal pentru a ieşi întreagă, focmai ea, marea 
vinovată, care, prin nemăsurata ei ambiţie a provocat războiul, ni 
vin indicaţiile. 

Se ştie ce trudä şi-au dat oamenii din Pesta, de la o vreme 
încoace, ca să apară ca pacifici. La fiecare prilej se scoate la iveală 


www.dacoromanica.ro 


292 Războiul nostru în note zilnice 


activitatea Jui Karolyi, al cărui rol, şi înnainte de războiu, a fost 
să cultive prietenia cu Franţa. Un mare ziar engles, Morning Post, 
a fost cistigat pentru a strecura, din timp în timp, absoluţia Unga- 
riei nevinovate și pline şi azi de cele mai bune intenții. Cind <re- 
gele Carol al IV-lea» apăru dăunăzi la Pesta, i s'a strigat „Trăiască 
pacea”, si imediat s'a trimes telegrama în Apus, amestecindu-se 
dibaciu numele lui Karolyi, cel care stă gata să facă servicii Alia- 
ților şi lui însuşi, neamului său în rindul întăiu. S'a adus în Parla- 
ment, de un oarecare, ideia de a se cere mărirea Ungariei şi cu 
teritoriu romănesc, si îndată după programul comediei, a răsărit 
cellalt, care a declarat solemn că Regatul Sf. Stefan nu mai are 
nevoie de locuitori din alt neam. Aceasta ca să se ştie în Occident 
că Ungaria nu dorește la pace decit integritatea ei teritorială. 

Acum iată şi lovitura cea mare. Pester Loyd publică o adresă 
cătră aliaţii nostri, prin care sefu bisericeşti şi politici ai Romînilor 
de dincolo cer să fie lăsaţi în cuprinsul Statului naţional! maghiar, 
care nu face nicio deosebire între Ungur şi Neungur şi în care ai 
lor au trăit frateste cu Ungurimea aşa cum au de gind să facă si 
de-acum înnainte, nevroind în ruptul capului să fie <desrobifiz de 
acea lacomä Romănie, totdeauna dornică de pradă, Şi dedesupt se 
cetesc numele amînduror Mitropolifilor, ale canonicilor din Blaj, ale 
membrilor Consistoriului din Sibiiu, ale unei mari părți din depu- 
taţi şi din fruntaşi. 

Nu discutăm valoarea actului în sine. Doar nu era să vedem 
numele lui Mangra supi vre-un document de demnitate naţională, 
lar în ce priveşte celelalte nume, ele au fost culese în umbra spin- 
zurătorii de care atirnau trupuri de preoți si advocaţi romini exe- 
cutati pentru trădare. De ce nu s'ar fi pus şi numele lui Şaguna, 
ba chiar ale lui Avram Iancu si Horia, cari, cu cit pot astăzi să 
proteste, cum sînt şi unde sînt, s'ar fi lăsat iscäliti foarte ușor supt 
orice regenerare de ideal ? 

Ne interesează aici proba nouă şi strălucită a unei acţiuni 
care se urmăreşte pentru a ni răpi, nouă, popoarelor singerafe pănă 
la ultima picătură, răsplata care după toată dreptatea lui Dumnezeu 
ni se cuvine. 

Nu vom discuta ce poate să se întimple dacă sar admite 
aceste cereri. Doctrina despre valoarea tratatelor care s'a procla- 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 293 


mat la Berlin ar deveni atunci un adevăr general, care ar ţinea 
lumea în stare de veşnic războiu. lar Austro-Ungaria, care n'ar da 
nimic pentru a se aşeza lumea pe base de drept si Ae libertate 
s'ar găsi într'o stare de continuă revoluție, prin orice înşelătorie 
narcoticä ar căuta ca să potolească nafiile ei totuși nesatisfäcute 
după ce au fost jertfite aşa de crud pe toate cîmpiile de luptă. 

Vom aminti însă un fapi, tuturor acelor cari negociază și fac 
proiecte nesocotindu-l. 

Austria, Ungaria sînt, dacă nu mă insel, simple reminiscenfe 
din atlasele anterioare lui: August 19/4. lar acum există numai 
zona de războiu germană, care se întinde de la Rin la Vistula. Pe 
unde poate trece pacea sparată prin liniile germane, nu vedem. 

Şi astfel pentru întăia oară Wilhelm al Il-lea şi noi, calăul şi 
victima, avem un interes comun înnaintea căruia trebuie să cada, 
lasele planuri, de trădare fafa de insu! gi de strecurare faţă de 
noi, ale Ungariei 


17 Mart 1917. 
O scoala care se deschide 


Am publicat şi noi instiinfarea Ministeriului de instrucţie că 
gimnasiul Alexandru-cel-Bun, care poartă acest nume de veche linişte 
gloriasă şi de sigură înflorire a Moldovei, îşi deschide cursurile Cu 
şcolari de pretutindeni, cu un program de trei luni, cu o primăvă- 
ratecä revedere voioasă a lecţiilor, cu cărţi felurite, culese de pe 
unde se întîmplă, din împrumuturi şi danii, şcoala se începe în zile 
cînd din frumosul cer albasfru pot să cadă bombe asupra celor 
stringi pentru învăţătură. 

Un sentiment cu totul deosebit ni cuprinde inima la această 
veste. 

iată deci, la un popor care, şi înnainte de Unirea si liberarea 
lui deplină, şi-a avut rägazurile, garantate pe deplin, ale muncii şi 
învăţăturii naţionale, o şcoală de räspiatie unde se adună, nu fiii 
celor din partea locului, ci fugari din toate părțile Romăniei şi romi- 
n smului. Şi-au isprăvit anul cine ştie pe unde, afitia dintre dinsii, 
şi gindul unuia bate aiurea decit a celuilalt în clipele de odihnă 
„Cind studiul nu înlătură dorurile. În faţa, în graiul lor se recunoaşte 


www.dacoromanica.ro 


294 Razboiul nostru in note zilnice 


inriurirea altor locuri în care nu se poate merge de nimeni, căci ne 
lasă duşmanul. Pare că în jurul tuturora este şi alt zid decit al şcolii 
unde s'au întîlnit, acel zid de silă şi de primejdie care ne incon: 
joară pe toți. 

Vor fi oare şi la gimnasul Alexandru-cel-Bun obisnuitele risete 
şi hirjoane? Se poate, căci copiii se pot abstrage mai curind decît 
noi de la momentul şi de la mediul în care trăiesc. Dar împreju- 
rările în care învață nu pot lăsa cu totul nesimfitor nici pe cel mai 
greu de inriurit. Şi apoi ceia ce vede copilul nu-şi produce tot efectul 
decit une ori foarte tirziu,—ca un material pe care-l stringi pentru 
o cugetare mai matură si mai puternică. Vor fipe urmă, fiecare la 
locul lui, cetăţeni ai Romăniei restabilite şi întregite Viaţa publică 
se va desvolta cu aceiaşi putere ca în îrecut şi chiar, date fiind 
atitea probleme nouă, cu şi mai multă putere. Va fi nevoie ca restul 
vieţii noastre, a celor cari ca oameni facufi am apucat urgia de azi 
şi mai ales toată viaţa celor ce vin după noi să fie cu adevărat 
zdravänä şi hotărită pentru a ridica şi sprijini asemenea sarcini. 
Şi nespus de mult vor folosi generaţiei viitoare amintiri ca acelea 
de acuma, cu şcolile aceste improvisate, în care toate sărăciile şi 
suferințile, toate lacrimile şi dorurile, toată neräbdarea de muncă şi 
luptă răzbunătoare a Rominilor din cele patru colţuri au stat alături 
smerite, innantea Invafaturii care reîncepe, a sfntei Invätäturi in 
acea limbă naţională al cărui ultim sunet pierdut în golurile pus- 
tiului făcut de dinsul duşmanul ar voi să 1 audă pierzindu-se. 

Ca un semn de primăvară privim şi această şcoală. Nu e, azi,. 
mai mare decît mugurul care creşte minunat supt cea d'intäiu rază 
caldă. Craca e încă neagră, după cea din urmă zăpadă ce a căzut 
de pe dinsa, după gerul celei din urmă nopţi îngheţate. Dar ce pu- 
tere de frumusefä se ascunde în acel cälduf cuib de put in care 
dorm încă, strînse alături, ca nişte copii fricosi de frig, frunzele 
care vor da umbră şi răcoare şi vor schimba prin strălucirea lor 
nouă fafa însăşi a lumii! Aga stau supt paza depărtată a armelor 
părintești care cumpără cu singe fiecare ceas de culiură, copiii 
aceştia, mugur bătut de vifore. 

Vie odată si razele acelea bogate de triumfätoare izbindad care 
pentru noi vor fi o alinare si un îndemn, iar pentru toţi aceştia 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 295 


cari cu atita greu îşi încep viata lor conștientă o voiasă descätusare 
a puterilor ce se pregătesc astăzi în atita strinsoare si supt atitea 
ameninţări ! 
17 Mart 1917. 
Articolul iui Mangra. 


Canalia de popă care prin terfelirea demnităţii lui personale 
i primejduirea continuă a intereselor nafiei sale a ajuns a se putea 
zice, din mila Dracului, care-l va lua, şi a lui Tisza, care-l! ţine, 
Mitropolit al Rominilor ortodocşi din Ungaria, tipăreșie în ,Pester 
Lioyd“ din 13 Februar st. n. un articoi de fond despre <Noua 
fasă a chestiunii de naţionalitate romînă“, în care declară că, după 
contopirea prin războiu a tuturor neamurilor unite supt aceiaşi 
Coroană, nu mai există chestie de naţionalitate. El aminteşte prezi- 
cerea lui de acum un an că Romănia poate peri fără pagube, ba 
char cu folosi Rominilor legați de Habsburgi, Continuă cu blasfemii 
îngrozitoare ca aceasta: <Căci unde este astăzi mindra si indepe- 
denta Romănie? Ce soartă a avut de atunci Coroana de oţel ?>. 
Membrul activ ai Academiei Romine, salariatul Mimsteriilor din Ro- 
mania, agentul de propagandă al partidelor din Bucureşti acopere 
apoi de insulte ce nu se pot reproduce, scirbă fiindu-i condeiului 
care destui s'a silit a scrie spurcatul nume de Mangra, pe Regele 
nostru iubit, care ar fi fost silit... să fugă in Rusia 

Se adaugă că „30.000 de refugiaţi romini şi-au găsit mor- 
mintul la Chişinău“ și alţii 12.000 <au fost tiriti în Rusia spre afi 
înrolați în armata rusească», In acest timp cuceritorii Munteniei 
sînt priviți de populaţie ca „adevărații ei liberatori”, la capătul „cam- 
paniei de briganzi“ în Ardeal. 

<Romănia e astiel trezită din ilusiile grandomaniei sale crimi- 
nale ia realitatea crudă». Ea va primi recunăscătoare <alipirea către 
Puterile centrale într'un raport de confederație contra Rusiei». 

Nu mai înşirăm «argumentafia> istorică a acelui pe care legă- 
turile cu räposatul D. A, Sturdza i-au introèus aşa incult cum este 
“în secţia istorică a Academiei, 

Căci nu voim să luăm în pedepsirea acestor infamii un rol 
care revine — streangului. 


17 Mart 1917, 


www.dacoromanica.ro 


296 Razboiul nostru in note zilnice 


Bucuria recuperării francese. 


Nu sîntem nesimfitori la bucuria, la bucuria nemărginită a Fran. 
cesilor pentru reluarea în stăpînire a unui întreg Tinut dintre acelea 
pe care le-a cotropit furioasa năvală germană din 1914, 

E în adevăr o bucurie nouă. In 1870 Franţa a fost invadată 
în mare parte, dar părăsirea ei de căte dușman sa făcut numai 
după pace, şi încă Germanii își păstraseră, pentru a prelungi umi- 
linţa şi a spiona cele d'intăiu silinfi de îndepărtare, dreptul de a 
tinea garnisoane în oraşe pănă la plata enormei despăgubiri de 
războiu. Din ascunzătorile cele mai ferite banul strins cu sudori de 
sînge de sărac, de lucrătorul fără avere, de feranul cu un petec de 
pămînt a ieşit la iveală si cu mult înnainte de termenul care era 
fixat, banii, grelele miliarde, au fost räspunsi întregi şi Germanii au 
trebuii să piece odată cu plata preţului de răscumpărare. Am văzut 
stampe contemporane care înfäfisau retragerea acestor soldați cari 
nici în atitea luni fără luptă nu ştiuseră să se facă acceptaţi cîtuşi 
de putin de către populaţie, altfel aşa de blindä. Şeţii cäutaserä 
să arate o ultimă dată ordinea şi frumusefa trupei lor, să o pre- 
sinte învinşilor în toată impunătoarea ei strălucire pentru ca să fie 
minte pe multă vreme. Dar gindul tuturora era îndreptat în cea- 
lalfä parte, de unde trebuiau să vie acei ostaşi francesi pe cari 
condiţiile tratatului nu-i îngăduiseră pănă atunci să fie garnisoană 
în propria lor ţară. Florile plouau asupra steagului iubii care se 
întorcea, și la sunetul voioaselor trimbite care nu se mai auziseră 
de mult balcoanele se impodobiau cu colorile naţionale. 

Acuma aceiaşi întoarcere se face în mijlocul războiului, în aju- 
nul celor mai grozave lupte, care se socot a fi hotăritoare. Ocu- 
pafia ea însăşi a fost un şir de abusuri cumplite; zi de zi s'a stors 
după program, dintr’un sistem blăstămat, vlaga acestor orașe şi a 
satelor de prin prejur, Idealul ar fi fost distrugerea omului care nu 
poate fi robii, stirpirea pămîntului care nu poate fi păstrat, Si ceia 
ce nu s'a făcut în cei aproape frei ani de înceată sterilisare s'a 
căutat a se face în momentul plecării, cînd fiecare soldat avea mi- 
siunea de a nimici fof ce se Poate în locul chiar unde a fost gäz- 
duit si hrănit, pe cind, în 1871, cind o conspirație a prisonierilor francesi 
se formase pentru a pune în îlacări Germania,—ca răspuns Ia bucuria 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 297 


luării Parisului, — ofițerii îşi părăsiau casa unde siätuserä spre a 
nu fi siliți la această grozavă datorie. 

Şi acum în acele sărmane locuri despoiate de ce li făcea mă- 
retia istorică şi zîmbitoare frumusefä de odinioară soldatul frances 
răsbate. Răzbate plin de noroiu si de singe, după lupte şi lungi 
drumuri grele. Nu mai e parada de odinioară, cu balcoanele pline 
de oameni voiosi şi de femei entusiaste. Soldatul întră la el acasă 
cu pază de primejdie, cercetind fiecare colț care poate îi o ascun- 
zătoare a du$manului ce înşală şi pindesie şi cu aceiaşi primejdie 
din mijlocul vechilor ruine, cirpite stingaciu, ori din mijlocul ruinelor 
nouă care fumega, răsar fete stinse şi îngrijorate, de oameni fläminzi 
şi prigonifi, cari treizeci de luni n'au văzut steagul ferii lor decit ca 
Obiect de batjocură al strainului. 

Dar aceste intoarceri sunt tocmai acelea care întăresc sufletele 
şi li dau astfel acea putere care fine şi după sfinta furie a apărării 
pairiei. 1870 a zguduit adinc Franţa; poeții ei au însemnat în cu- 
«inte ca ale Profefilor indurerati ai Bibliei <anul cel grozav>; cite 
unul se temea chiar că viitorul Franciei e mărgenit de hotărirea 
barbarului, gata să dea, la ceasul lui, o nouă lovitură. Sese luni 
Parisul s'a zbuciumat de cele mai straşnice sentimente omeneşti. 
Dar pe urmă, în urmărirea scopurilor păcii si în patima luptelor 
interne, s'a închis încetul pe încetul vechea rană. În atita nenoro- 
cire n'ar fi crezut cineva că sînt elemente: de durere si umilință 
care lipsesc, 

Aceşti trei ani de tragedie au dovedit că räulatea omenească 
poate adăugi la tot ce a dat pănă acum. Francesilor, cei mai slu- 
jitori în această privință, tocmai lor li-a fost dat s’o încerce. Şi pu- 
teri uriaşe s'au trezit în sufletele jignite de obrăznicia barbarului. 
Astăzi triumful acestor puteri aduce cel d’intäiu act al reîntregirii 
Patriei. O privelişte ca aceasta nu se poate uita insă niciodată, Si 
cele mai depărtate generaţii îşi vor aduce aminte de acei cari au 
fost adevăraţi întemeietori din nou ai Franciei. 

Noi ne simțim adinc miscati înaintea glorioasei reintregiri. La 
ce ne gindim pentru noi, — trebuie s’o mai spunem? Avem însă 
mai ales o dorinţă pentru cele ce vor fi atuncea: să ne întoarcem 
nu ca în parada francesä din 1870, ci ca în luptele din 1917, în 
Juptele singeroase şi nimicitoare, dar care nu se uită niciodată! 

48 Mart, 1917. 

www.dacoromanica.ro 


298 Războiul nostru în note zilnice 


In toiul bolii! 


Scriu supt impresia tabloului infernal pe care mi l-au zugrăvit 
medicii unuia din cele mai mari spitale de aici din laşi. Treizect 
de bolnavi într'o cămăruţă, sute într'un singur colţ al clădini. Unii 
vin în agonie, fără să se ştie numele lor, şi sînt îngropaţi, nu numai 
fără o cruce, dar fără să se poată cunoaşte cine zace acolo după 
cumplita lui suferință. Doi medici singuri, cari se socot în fiecare 
clipă ca meniţi morţii, două infirmiere inspdimintate, un biet militian 
care rabdă toate cu sfinta răbdare față de orice a bunului nostru 
popor, nu ajung pentru a se da acestor bolnavi, acestor osindifi, 
nu ajutorul medical de care nu poate fi vorba, măcar pentru a se 
afla de ce sufăr, dar nici chiar ajutorul uman. Neajutafi, nehrăniţi, 
nemingäiafi, nestiuti mor bietii flăcăi cari au plecat din casa lor, 
din mijlocul celor iubiţi ai lor pentru a fi de folos țerii, pentru a-i 
tinea sus steagul şi a-i lărgi hotarele prin jertfa ființei Jor. 

Nu e pretutindeni aşa, nu poate îi aşa pretutindeni Că sedă 
© îngrijire devotată, cum o dau, de alminteri, pe cît pot si ja cifi 
pot si informatorii miei indurerati şi desnădăjduiţi, o arată marele 
număr de medici, de infirmieri, de farmacisti, de ofițeri superiori- 
cari şi au scris numele în cartea gloriei prin nobila lor abnegafie 
Se iau măsuri energice, pentru ca această stare de lucruri să în- 
ceteze. Boala se poate lecui, cum o dovedeşte practica nobilului 
medic frances de la <Greierul>, care, muncind zi şi noapte impre- 
ună cu soţia sa scapă, după însăși asigurarea sa, 80 la sută din 
bolnavi. E vorba numai ca tificit să fie așezați în condifiunile care 
să permintă îngrijirea lor. 

Dar cu aceasta ieşim din domeniul îatalităţii, ca întrun cas 
de ciumă epidemic’, şi chiar, — fiindcă avem totuşi un întins teri- 
toriu, avem aliaţi pe dinsul şi pănă azi nu s'au dat mari lovituri 
pe acest front, — ieşim şi din acela al unei imposibilitäfi materiale 
absolute, cum a fost cu Sirbii, pe care boala i-a atins în mijlocul 
celei mai cumplite iupte şi celei mai desastruase retrageri. Si né 
găsim în domeniul singurei administrații, 

Putem vorbi deci si noi, profanii. Şi iată ce sîntem îndreptăţițt 
a spune, 

E o crimă — sau un mijloc de a scăpa de grijă; dar, in de- 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 299 


finitiv, e tot una — să se care la Iaşi sute de bolnavi anonimi, în 
“stare gravă, cari pot îi trataţi aiurea. 

E o gresalä să se înfunde în odäi intectate si fără aier oameni 
cari pot trage în plăminii for puterea de însănătoşire pe care o dă 
primăvara. (Direcţia „baracamentelor“ nu vine prea curînd, dar 
aceasta înseamnă că trebuie să reciştige timpul pierdut). 

E un păcat să se păstreze palate nelocuite pentru prieteni şi 
«oameni de Oinstincfie» şi chiar să se ceară cîte o odaie două pen- 
tru găzduirea unor ofițeri inferiori cu ocupaţii sedentare pentru care 
S'ar putea face dormitorii comune (să ne gindim puţin şi la ce 
comoă locuiesc camarazii in transee). 

E alt păcat să se lase a hoinări pe stradă, pentru a merge la 
capăt, de foame și boală, atifia pribegi cari pot da ajutor la spi- 
tale (fără a mai vorbi de doamnele cu buze roşii care se primblă 
de dimineață pănă seara, ca intr’o stradă din Babilonul asediat). 

Adăugim că lipsa de milă faţă de convalescenfi şi de oameni 
evident bolnavi cari trec pe străzi fără să-i întrebe nimeni ce au, 
face ca aceşti räspinditori de parasifi cari străbat oraşele să samene 
moartea în jurul lor. Patrule conduse de sanitari ar trebui să adune 
în deposite, înzestrate cu hrană si băutură caldă, pe acei cari se 
impun, dacă nu din punctul de vedere al carităţii creștine, măcar 
din acela al solidarității sanitare a tuturora, unei grabnice şi atente 
îngrijiri. 

Facă-se ceva din aceste lucruri pe care le pede și le înfelege 
toată lumea, şi atunci nu vom omori în zădar soldaţi de cari avem 
nevoie, grămădină asupra lor şi o hecatomba din acei medici şi 
Samtari cari sînt azi mai prefiosi decît oricînd. 


18 Mart 1917 


Energia englesă 


Astăzi de la un capăt la altul al lumii, oriunde se apără causa 
dreptăţii, întîlneşti îndemnul engles, sprijinul engies, controlul engles, 
ajutorul în bani, necontenit, mărinimos al Angliei. Nu se poate spune 
cîtă energie, supt toate formele ei, arme, muniții, moneda, inteli- 
genţă omenească, a ieşit din îngustul cuprins al acelor insule spre 
care înnainte de această supremă încercare Germania prusiană se 


www.dacoromanica.ro 


300 Războiul nostru în note zilnice 


uita cu un imens despref, nevăzind acolo decit o Cartagine putredă 
în bogăţiile pe care nu va sti să le apere si o «mica armată vred- 
nică de despreţ“. Si, pe zi ce merge,aceste puteri cresc, ca şi cum 
nesfirsit li-ar fi izvorul, căci si este pe lume un lucru nesfarsit, unul 
singur: sufletul omenesc în credința şi hotărîrea lui absolute, nein- 
duplecate, 

Germania trebuia pedepsită pentru insolenţa ei fără pereche. 
Căci acesta e caracterul a tot ce spune şi face astăzi: insolenfa 
prefăcută în motor uriaş al unei societăţi întregi care nu se vede 
şi nu se crede decit pe dinsa singură şi pentru care restul lumiie 
pămînt de întrebuințat şi oameni de pus la jug. Să nu ne înșele 
aparențele, formidabila platoşă de tier în care se înfăţişează sälba- 
tecul Juptător pentru imposibiltăţile unei nedreptäfi cotropitoare- 
De fapt toate aceste tunuri şi puşti, toate aceste ştiinţifice mașini 
de moarte, cu gazurile şi lichidele lor asfixiante, otrăvitoare, ucigase 
nu sînt decit vădirea unui suflet, unei stări deosebite a sufletului 
omenesc. Si anume a sufletului insolent. 

ÎI au pe lume numai un singur fel de oameni, individual ori 
în grupă: parvenifii. Să fi fost încă acum o sută de ani jucăria lui 
Napoleon care n'ar fi putut pricepe ce'e aceia <natiunea germană» 
ca formă particulară a omenirii, pentru a trece supt stăpinirea po- 
lifieneasca, nu a Prusiei ca Stat, avind un popor care la creat şi-l 
fine, ci ca dinastie, cu casta ei de iuncări împrejur, să fi fost o 
proprietate, un lucru, din veac în veac, şi să te trezesti odată, prin 
opera unei brute geniale ca Bismarck, domn al ursitelor continen- 
tului, arbitru al rosturilor globului, este de ce să-ţi uiţi religia lui 
Luiher şi arta lui Goethe, filosofia lui Faust si. morala Margaretei, 
pentru a simţi că zeii toţi sînt in fine, pănă la Dumnezeul tuturora 
pe care fi l-ai rezervat pentru a-ţi păzi la uşă şi a merge chiar cu 
tine cind vrei să prăzi și să omori în vecini. 

Dar stările sufleteşti pot fi combätute numai cu a!/fe stări su- 
fletesti. Injeleg: energiile din lăuntru cu alte energii din lăuntru, si 
anume de sama for. Fără ele nicio maşină de combatere nv 
foloseşte, 

Se aştepta cele mai mari resultate de la milioanele de ostaşi 
ale Rusiei, de la puterea fortarefelor ei defensive, de la întinderea 
teritoriului ei şi de la asprimile iernii care inghit pe duşman. Vitejia 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 30t 


rusească a cîștigat multe frumoase victorii, dar insolenfa dusmanä 
räminea întreagă. Avintul frances, unit data aceasta şi cu o sfintă 
văboare devotată în apărarea patriei, toafa această energie morală 
a dat adversarului lovituri care l-au zguduit pănă la admiraţia pe 
care nici n’o mai ascunde, ei îndrăznesc a vedea într'insa un mijloc de 
împăcare (!) şi apropiere pe viitor. Dar pentru a se distruge această 
insolentä mai trebuia innainte de toate ceva: stăruința; îndărătnicia 
englesă, aceia care e azi, nu numai unde se văd steagurile Angliei, 
dar în orice loc se lucrează la îrîngerea energiei vrajmase. 

Dacă insolenta se produce fotdeauna şi neapărat la pavenit- 
această stăruinţă îndărătnică, răzimată pe o credință atot puternică, ce 
se întinde şi asupra viitorului şi-l vede aşa de hmpede ca un lucru 
ce-l ai supt ochi; nu se poate întilni decit fa popoarele care s'au 
deprins cu înceata desvoltare logică şi plină de dreptate a tuturor 
lucrurilor pe care le au. Numai ele, muncitoarele, cinstite, veşnic 
pe acelaş drum, nepierzind nimic din ce au strîns, ci addugind zilnic 
la ceia ce au cîștigat pănă atuncea, nu numai ca avere materială, 
ci şi ca idei şi concepţii, ca forme de Stat, ca prejudecăţi chiar, 
Sunt în stare a da această mere şi covirşitoare putere, in fafa că- 
reia iese în zădar, cu toată furia ei desprefuitoare, insolenta. Un 
gospodar care cunoaște tot preţul agonisitei sale în casa strămoşilor 
pe care o locuiește şi din care pietatea lui n’a înlăturat nimic din 
acele amintiri sacre care sunto mare forță morală, stă innaintea 
soldatului de aventură căruia un general cum nu se nasc nici din 
veac în veac i-a dat o pradă care l-a înnebunit, fäcindu-l incapabil 
de a vedea în fot ce este lîngă dinsul altceva decit o nouă pradă, 
anume pentru el. 

Cele două energii, atit de deosebite între ele, îşi stau fafa în 
fafa. Zi de zi una roade pe cealaltă. In lemnul nou, mindru de 
văpseala lui proaspătă, de sculpturile lui improvisate, cariul lucrează: 
la orice ceas se aude sunetul operei încete de neapărată nimicire, 
<Acesta va ucide pe aceia», ceci fuera cela, ca să intrebuinfäm 
formula poetutui profet. 

Şi va ieşi de aici o mare operă morală pentru toată omenirea. 
Prin exemplul catastrofei <colosale> se va încredința oricine, și ca 
individ, că idealul de urmărit nu e insolenta aruncată ca o fiară asupra 
<dobindei>, ci stăruința pioasă alături de comorile sfinte ale trecutului. 


29 Mart 1917 
www.dacoromanica.ro 


302 Războiul nostru in note zilnice 


Averile noastre. 


Trăim cu fofii, aceia dintre pribegi citi avem un suflet—adeca: 
oamenii—aşa de puţin pentru noi înşine, încît a ne gîndi la ale 
noastre, la locurile pe care le avem şi le-am lăsat şi de atitea ori 
nu le vom găsi, iar cum le-am lăsat nicio vorbă că nule vom găsi, 
ni pare zädärnicia zădărniciilor. 

Dacă totuşi ne gindim la ele adesea si le vedem prin visuri, dacă 
amintirea lor ne cercetează necontenit la ceasurile cînd munca nu ne 
ocupă întregi, aceasta este pentru că în ele am închis o parte din 
sufletul nostru, pentru că acest suflet însuși nu e întreg fără ele. Cu 
cit mai mult era intrinsele din esența noastră morală, cu atita 
le dorim mai muft, cu atita ni se stringe inima la ideia că nu le 
vom mai revedea niciodată, că va trebui să însuflețim îndelung, cu : 
trudă şi iubire, alte lucruri ca să ni tie locul acelora. 

Mosia unuia nu e numai pămintul-avere, ci e ocupaţia lui 
îndătinată, moştenirea Oe la ai lui, mîngiierea şi resortul activ al 
vieţii. Pe dinsa însăși pare că simţi cum o doare cînd supt ochiu 
strain ise despică brazda primăveri! si răsare cel d'intăiu colț de 
iarbă din vechea sämiîntä de familie care-şi caută în zădar stäpinul. 
Pentru cine se desfac astăzi mugurii acolo jos unde soarele e mai 
timpuriu în căldura lui, şi cele d'intăiu flori, vinetele flori de me- 
rigor şi albastrele viorele cu frunza plină pe cine-l salută în faptul 
zilei de Martie? Ce mină îngrijeşte pomii din livadă, pe bătrinii 
pomi cari fi-au umbrit copilăria şi cari tinjesc astăzi de tine, ori pe 
tinerii cari au fost aşezaţi de tine în pămîntul tău şi cari azi cer 
în zădar părinteasca ta mind iubitoare pentru a-i ajuta în munca 
unei rodiri nouă ? De hatirul cui se umple de floare, mini, ramura 
care în asprimea iernii pregătia pentru tine bucuria Floriilor ? 
Ce suflet străin se poartă prin albele cämärute ale odihnei tale? 

Şi, fiindcă vorbesc de ale tuturora, să vorbesc, dintre ale mele 
înseși, de alfceya încă. 

Sint septe luni de cind stau închise cărţile care aveau în 
fiecare zi dorinţa, nevoia de a spune un gînd acelui care le strin- 
sese din toată jertia iubitoare în cele patru colțuri ale lumii: orfane 
căzute pe mini profane de vinzători, aruncate în rafturi de anticvari 
goale ca sicriele şi uitate pe cheiurile bătute de ploi ale orașelor 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 303 


apuseune. Adoptate de iubirea care le descoperise în părăsirea lor 
şi avusese milă de neîngrijirea vitregă în care căzuseră, ele spuneau 
zilnic povestea pe care li-o lăsaseră părinții muritori, poveste de 
nemuritoare înțelepciune, Erau bucuroase în călătoriile lor necon- 
tente care le purtau pe scaune şi mese, spre a intilni tot alte 
tovarăşe, 

Acuma, din mila Germaniei culte și räspinditoare de cultură, 
ele zac prin ascunzători umede, cit din ele n'au fost räpite de sco- 
tocitorii <savanfi> ai cucerirei, cite nau ars in foc pentru a usca 
sîngele nostru de pe haina calăilor acestui neam. Pe celelalte de 
sigur aceiaşi soartă le așteaptă precum de dinsa se vor împărtăşi 
miile de scrisori stinse o viaţă întreagă, documentele încă ne pubii- 
cate cu care va muri 0 parte din viata societăţilor dispărute, notele 
adunate pentru munca mai grea a anilor tärzi. 

Si, cînd primăvara vine, cu tristeta cea mare a ferii, noi mai 
avem şi tristefa nemărturisită a fiecăruia, tristeta lucrurilor care,în 
aşteptarea morţii, ne chiamă în zădar pentru a li da un ultim aju- 
tor sau o ultimă miîngăiere 


19 Mort 1917 


Războiul supt mare. 


De fapt, astăzi mai însemnat decit loviturile ce se dau pe 
uscat, intrucii ele se mărgenesc ia lupte din tranșee sau la depla- 
sări de fronturi, fără vreuna din acele mari schimbări care înseamnă 
pentru 9 parte ca şi pentru alta o situație nouă, e războiul supt 
Mare. 

Germania l-a pregătit toată iarna. El, și nu un nou atac ful- 
gerător pe uscat, era marea surprindere pe care o pregătia, și 
pentru ca Guvernul să se ridice în ochii unei naţii căreia i se fă- 
găduise aşa de mult pentru a i se da numai ce vede acum. Celeo 
mie de submarine care se lucrau răboător, cu ce materiale se mai 
putuserä culege şi stringe la un loc, ele purtau în coastele lor vii- 
torul de glorie şi anexiuni al Patriei, 

Pentru a li se da drumul asupra comerţului lumii întregi, care 
ar încerca să atingă drumurile oprite — si ele sînt adesea singu- 
rele drumuri posibi'e —, sa jucat comedia unor oferte de pace; 


www.dacoromanica.ro 


304 Războiul nostru în note zilnice 


în care nu se întrevedea, nu numai calitatea condiţiilor, dar măcar 
scopul general, direcţia totală pe care o urmăria propunätorul. De 
acela s'a ridicat în pompa momentelor sale supreme Lohengrinul 
imperial ca să joace, în albul vesmint al unei nevinovafii spălate 
himic, rolul de arhanghel lăsat de Dumnezeu pe pămint pentru a 
potoli urile şi a infrafi neamurile. 

Cinismul «filosofic» al Germaniei insesi își dăduse sama că 
această crimă nouă, care trebuia să facă jertle şi dintre neutri, mai 
ales dintre dinşii, cerea o punere în scenă morală de cea mai im: 
posantă speţă. Bunii apostoli din Berlin ştiu că represintä totuşi 
atitea amvoane de pastori şi atitea catedre de filosofi „etici“ cari 
vorbesc zilnic de Dumnezeu din cer şi de Binele ideal spre care 
tinde omenirea ; ei s'au crezut datori deci să convingă pe neutri că 
asa e drept 

Războiul a ajuns o chestie de hrană: biruieste cine poate găsi 
mîncare mai mult decît adversarul. Germania, din parte-i, blocată 
cum este, trebuie să trăiască din propriile ei mijloace: şi-a sămănat 
parcurile şi grădinile; a cultivat morcovi în oale cu flori si, mine, 
va preface coperișurile în producătoare de zarzavat, mai aproape 
de apele ploilor şi de razele soareiui. Ea a dat un caracter ştiin- 
tific, de aparenfe estetice, unei alimentafii pe care stomahu! are 
ordin de la Guvern s'o recunoască autentică şi să se declare sătul 
în numele Maiestăţii Sale şi al generalului Hindenburg. Si, totuşi, 
sînt femei hirbarefe şi socialişti inviersunati cari protestă contra 
acestui sistem de a cuceri lumea întreagă prin soldaţi bine nutriţi 
ale căror rude mor de foame acasă. Martirul Botoki, arbitrul foa- 
metei, se dă peste cap pentru a găsi un nou mijloc ds a se pre- 
lungi ilusia alimentării. 

Şi, dacă e aşa, atunci de ce să mänînce Anglia, Franfa, Ifa- 
lia? E drept oare să fie aşa:ca flăminzitorii Germaniei să nu fie 
ei înşii fläminzifi? Şi atunci se cere prea mult oare acestor buni 
neutri dacă, supt ameninţarea periscopului, li se impune să nu apro- 
vizioneze pe duşman. = 

Aceasta e tesa germană. Neutrii pot tăgădui absolut un <drept» 
nou şi egoist care distruge dreptul lor vechiu si general de a face 
comerţ cu lucruri care nu sunt oprite. Intelegerea, la rindul ei, poate 
cere Germanilor, dacă au o rămăşiţă de loialitate şi cavalerism in 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 305 


suflete, să răspundă ia blocare, care e wn act fatis, militar, prin 
incercarea de a sfärima acea flotă care o îndeplineşte, de a o sfä- 
xîma chiar prin mijlocul acestor submarine. Germania preferă să 
înnece corăbiile cu griu şi cărbuni ale neutrilor. Odată ce duce la 
Scop... 

Întrebarea e însă: duce de fapt la acest scop hofia asasină 
a submarinelor? 

Nu se poate tăgădui că resultate importante au fost atinse. 
Dar nu prin valoarea noului instrument de luptă el însuși, care 
se poate recunoaște si distruge, — măcar de luptători, dacă nu de 
bielii neutri scandinavi şi olandesi cari se tem a trage cu tunul în 
duşmanul de supt valuri. Ci prin nepregătirea şi neglifenta luptäto- 
rilor, cari se puteau aștepta la acest fel de-a purta războiul pe care 
Germania-l intrebuinfase doar ciandestin și pănă acuma, cu toate 
asigurările date Americei cînd se mai putea spera neutralitatea ei, 
Constatarea englesä e formală: în 70 de casuri din 76 o corabie 
de negof purtind pe bord un Singur tun poate distruge bestia per- 
dă care iese din adincuri. Dar deocamdată acest tun flota comer: 
calä a Intelegerii nu-/ are. 

Pănă să-l aibă, cum i! va avea neapărat, Germania va putea pu- 
blica zilnic lista vaselor scufundate, uitind submarinele sale proprii 
care «nu s'au mai întors>. Provisiile nu mai pot veni cu siguranță 
şi în cantităţile așteptate, iar aportul neutrilor prin corăbiile lor a 
scăzut foarte mult si va rămînea scăzut chiar dacă se vor da pri- 
mele de asigurare proiectate. Şi aici însă trebuie să se fie sama 
de un fapt, esenţial: abia s'a început în ferile Înțelegerii o marge: 
nire a hranei pe care Germania o face de trei ani, si complicată 
eu cele mai asasine fabricafii ale himiel, 

Submarinul trebuia să resolve o problema innaintea căreia 
armele germane se opriseră neputincioase. 

Pentru a nu fi redusă ea însăși prin foame, Germania voieste 
Să fläminzeascä pe flăminzitorii ei chiar. Problema e pusă cu sim- 
plicitatea cu care ucigaşii „intelectuali“ pun în margenele singurului 
jor egoism problema asasinatului. Dar dacă totuşi nu se poate? 
Dar dacă, pentru a ne ţinea şi noi în margeniie ei, într'o progre- 
siune conlinuă spre foame, Germania, slăbită, înnaintează mai re- 


www.dacoromanica.ro 


306 Războiul nostru fn note zilnice 


pede spre slirşit ? Şi dacă se mai adaug armele celorlalţi, care ne 
par a fi neputincioase ? 

Ea va rămînea atunci numai cu un adaus greu la o deso- 
noare pe care de trei ani o caută pe toate căile. 


20 Mart 1917, 
Cei ce ni dau. 


De o bucată de vreme, în lipsurile noastre aşa de grele, ca 
pe un teritoriu atit de redus şi cu o desvoltare atît de slabă a 
vieţii noastre economice, simţim tot mai mult ajutorul aliaților nostri 
cărora li-am adus tot ceia ce, în situația noastră, li puteam aduce- 

Opera de ajutor din Anglia începută acum citeva luni, prin 
crearea unui fond asemenea cu acela care se crease pentru Sirbi, 
n'a tăcut să se mai vorbească de dinsa. Din Franța ni vin acuma 
prin elocventa demonstraţie de simpatie a unui om de însemnătatea 
politică si de valoarea intelectuală a lui Gabriel Hanotaux, istori- 
cul lui Richelieu și ministrul de Externe care şi-a scris numele în 
desvoltarea politicei francese, asigurări că nu vom fi uitaţi în daru- 
rile pe care poporul nobil între cele nobile le rAspindeste oriunde 
se duce lupta pentru scopurile lui, de justiție şi umanitate, 

Din aceste teri însă, ca si din depărtata Americă, unde nu s’a 
găsit încă o coardă care să poată vibra și pentru noi, ajutoarele 
pot sta numai în bani. Dar bani, mulfämitä împrumuturilor, avem 
şi noi, cum se vede, de alminterea, şi din neasămănata risipă a 
particularilor. lar pentru ajutoarele acelea cari ni trebuie pentru a 
trăi, drumurile sînt închise atita vreme cit Enver, chiurasat de stă- 
pînii săi germani, face paza la Bosforul său păgin. 

Mingiiati şi insuflefifi ne simţim prin ce ni se spune din Pa- 
ris, prin ce se strînge pentru acele stragnice nevoi care ne aşteaptă 
în viitor, cu satele noastre distruse, cu miile de infirmi si de debi- 
litati, cu zecile de mii ale copiilor lăsaţi pe drumuri, cu toată această 
cultură a noastră, aşa de modestă, dar aşa de greu cistigata, pe 
care va trebui s'o refacem, s’o întregim şi s'o curäfim, cu ostenelj 
nouă si cu nouă cheltueli, Deocamdată însă nu se pot folosi de 
atîta fräfeascä bunăvoință, de atîta caritate umană, nici măcar pri- 
begii nostri, căci, dacă, dintre Sirbi, corăbii întregi au adus în fe- 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 307 


SSS ooo 


rile apusene şi mai ales în Franţa copii fara sprijin cerind o pine 
şi un adăpost, dintre ai nostri au sosit, individual, în centrele mari 
ale Occidentului tot oameni cu avere, cari n'au nevoie de nimic alta 
decit de spectacolul virtuţilor personale şi naţionale din ţerile unde 
i-a strămutat grija de viaţa, sănătatea și liniștea lor. 

Lingă noi este însă Rusia. Şi ea a căpătat în cele d'intăiu 
timpuri atita ajutor de la aliafii ei din Vest. Pe imensul ei teritoriu 
însă, prin entusiasmul creator al unei rase care acum a descoperit 
cît de mult poate, în toate domeniile, s'a creat o industrie harnică 
şi spornică, prin care nu numai că se pot satisface nevoile interne, 
dar ni se pot acoperi, pe încetul, şi lipsurile moasire, tovarăși ai 
aceleiași sfinte întreprinderi. Mulţămită si necontenitei intervenţii 
personale a Reginei noastre, spitalele romänesti se fin cu trimeteri 
din Rusia. Acum ni se anunţă întemeierea de băi, așa de nece- 
sare — măcar in timp de războiu. Ziinic sosesc contribuţii la ali- 
mentatea noastră, amenințată si prin tot ce am dat, cu atita bucu- 
tie armatelor aliate. Pentru nevoile orașelor se vor stabili băcănii 
rusești, si pentru civili pe lîngă depositele pentru militari care există 
şi acum, _ 

Mulţămim din inimă, si nu vom uita. Mulţămim pentru că ni 
se face darui, dar încă pentru ceva, pe care firea înrudită a popo- 
rufui rus a simfit-o în adincul sufletului său uman gi creştin. 

Mulfamim Rusiei mai ales pentru că nu s'a aşteptat ca dis- 
crefia cu care, din mosi strămoşi, ne-am deprins să trăim şi să mus 
rim, ca această minora şi tăcută discreţie, supusă azi atitor chinuri, 
să cerseascä. 


20 Mart 1917. 


Ştiri din Rusia. 
DESPRE RUSIA DIN AJUN. 


Încă din lanuar corespondentul din Petrograd a lui Times vor- 
bia de <acea lume de ambifiosi, de lingusitori, de complesanfi, de 
fäcätori de minuni şi de sarlatani cari se fot poartă prin locurile 
innalfe>, de <mentalifatea cîtorva fosile, supuşi loiali, orbeste devo- 
taţi stăpinului lor, dar așa de speriaţi de ideile moderne, incit as- 


www.dacoromanica.ro 


308 Războiul nostru în note zilnice 


cultă bucuros propoveduirea teutonică si se lasă convinşi că din 
victoria aliaţilor, campioni ai libertății, s'ar putea naşte o adevărată 
primejdie pentru dinastie», de <administratiile şi birocrația Rusiei, 
putinul lor zel, ușurătatea, trufia for, fără a vorbi de alte vicii», de 
<puferile oculte şi de afiliarea lor la partidul zis al Potsdamului», 
de <misticism şi nevrologie“, de «slăbiciune şi falsitate>, de Raspu- 
tin, <taumaturgul lubric, executat de un membru al familiei impe- 
riale», de rosturile neîngăduite ale Mitropolitutui Pitirim, ale lui Pro- 
topopov, ale călugărului Mardarie, ale lui Manuilov (secretarul lui 
Rasputin; N. R.), ale doamnei Virubov, de păcatele care au dus 
vechea Rusie la revoluția din Februar. 

Dar el făcea să se observe că «tara trece printro perioadă 
de prosperietate economică fără precedent», de pe urma cumpärätu- 
rilor de războiu şi a suprimărilor alcoolului. „Toate industriile lu- 
crează din plin şi cu folos... Băncile sînt pline ochiu de bani, si 
depozitele lor ating zece miliarde de franci. Nu auzi vorbind decit 
de creștere de capital, de reorganisări și fusiuni de societăţi, si toate 
aceste operaţii consolidează armătura financiară a ferii și pregătesc 
avintul ei economic după războiu». 

In ce priveşte spiritul, iată ce cetim: „Armata întreagă, po- 
porul de la ţară şi din orașe, negustorii din Moscova—inima vechii 
Rusii —, Duma, Marii Duci, toată tara, întrun cuvint, vibrează ia 
unison. Toţi, în acelaşi act de credință, vreau să urmărească räz- 
boiul pănă la încheierea lui biruitoare; toți vreau să libereze patria 
de fuarea în stăpinire germană și s’o inzestreze cu o administraţie: 
cinstită, laborioasă și modernisatä. 

„Contra acestui sentiment naţional care se vădeşte zilnic tot 
mai limpede şi faţă de reprobafia unanimă a ferii, uneltirile cîtorva 
sute de fiinţe răutăcătoare și stricate n'ar putea birui. Nafia și or- 
ganele care sînt emanația ei directă se păzesc bine: întrun chip 
Sau în altul, violent ori ba, fermentele rele vor fi expulsate sau 
inndbusite. 

„Cu această siguranță vreau să incheiu aceste citeva note“. 

Nu se poate zice că nu sînt profeti si în ziua de astăzi. Căci 
această „asigurare“, trimeasă în Januar frecut, a fost publicată în 
numărul din 9 Februar al ziarului londonian. 


* 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 309 


PREVESTIREA FIRTUNII. 


lacä din lanuar şeptesprezece „din cei mai innalti şi influenți 
oameni“ din Rusia înnaintaseră Ţarului un memoriu, în care, spune 
Times, care resumă un articol din Ruscoe Slovo, «se cerea cu stă- 
ruință neapărata nevoie de a părăsi vechiul sistem de guvern ne- 
răspunzător. Ca răspuns la acest apel, foile conducătoare au înce- 
put să se rostească si ele cit mai limpede în favoarea unor schim- 
bari radicale în Guvern, invocind exemplul Angliei şi al Franciei, 
care, supt apăsarea războiului, au adoptat forme nouă şi nouă me- 
toade, deosebite de tradiţiile lor, fara să sufere cea mai mică pa- 
gubă, ci, din potrivă, cu cel mai mare folos pentru causa comună». 

»Novoe Vremia“ tipăria următoarele cuvinte clare, la care ar 
subscrie bucuros orice Rus cu grijă de interesul general: 

»Entusiasmul patriotic pe care natia l-a arătat la începutul 
războiului şi toate vädirile practice ale acelui spirit, desfăşurate în 
silintele generale de a creşie cantitatea de muniții şi de a coopera 
pe orice cale cu Armata au fost mai mult intimidate din porunca 
birocraţiei, care vedea în ele o primejdie pentru monopolul ei de 
guvern, : 

<Insträinarea între Cirmuire şi opinia publică trebuie să reac- 
tioneze şi asupra sufletului national, Entusiasmul popular s'a poto- 
lit repede, şi, in locul unirii tuturor forţelor ţerii, așa de voios pro- 
clamate în cele d'intăiu timpuri ale războiului, am avut de însemnai 
o depiorabilă lărgire a prapastici dintre nație şi cirmuitorii ei. 

<Toată tara urmăreşte acest proces cu cele mai amare senti- 
mente. Sîntem cît mai departe de unirea tuturora pentru războiu 
şi de biruința pe care o vedem îndeplinită de aliaţii noştri». 


20 Mart 1917 


Germania cesaristă înnaintea 
Rusiei revoluţionare 


Nu s'a văzut pănă acum în istorie un exemplu de trufie in- 
genunchiată ca acela al Germaniei de astăzi. Dar îngenunchiată 
fără acea sinceritate care răscumpără si face a se ierta păcatele. 
Ingenunchiatä grosolan și ipocrit tot de odată, umilindu-se prin tri- 


www.dacoromanica.ro 


310 Războiul! nosiru în note zilnice 


vialitatea gesturilor pe care le face, a cuvintelor de implorare pe 
care le rosteste, ca și prin acea hotărire de a se răzbuna dacă 
acest cersit plin de şireată smerenie ar fi cumva refusat. 

E astfel in Cancelariu și în acolifii săi tot sufletul calicului 
spaniol din <Gil Blas», care cu o mină cere gologanul, pe cînd 
cealaltă finteste o veche puşcă de brigand asupra trecälorului 

Ascultati-] intäu pe acela care nu îndrăzneşte a vorbi în nu- 
mele său, ci care, cum de atitea ori a lăsat a se înțelege, nu face 
decit să reproducă cuvintele împărătescului său stăpîn, pe profeso- 
ralul Bethmann-Holweg, care la zile mari îmbracă o aşa de teribilă 
uniformă şi face paşi așa de cuceritori încit să crezi că ai înnainte 
pe Bismarck însuşi, care şi-a lăsat în mormint capul, dar n'a uitat 
să-şi ieie coitul de paradă. Ce se închină jeranul rus înnaintea 
Sfinţilor Patapie şi Sisoe şi înaintea mucenicilor din Peştera de la 
Chiev, făcînd la fiecare două cuvinte o închinăciune de parcă stă 
să se arunce în apă şi apăsind mai bine cu fruntea lespezile de 
jos, care-i păreau că încep a se clintil Cancelariul mindrului Imperiu 
german, Vizirul lui Salmanasar, locotenentul parlamentar al Supra- 
omului imperial, l-a întrecut. A chemat în sprijin şi istoria, făcînd 
revelații, pe care vădit le şiie de la domnul său, despre anume 
sfaturi pe care Wilhelm al II-lea le-a dat neascultätorului si îndărăt- 
nicului care a fost Ţarul Nicolae. A adus cele mai straşnice asi- 
gurări că Germania oticială mare nimic cu noua Rusie, ci stă şi o 
admiră în măreţia ei populară că-i dorește tot binele, afară de o 
victorie, că pentru nimic in lume nu i-ar lua ceva,—regatul Polo: 
niei, care n'a dat soldaţii cerufi, regatul Lituaniei, Curlanda germană, 
Ucraina liberă fiind deci trecute la arhive; că pe frontul de Răsărit 
nu se va produce chiar niciun eveniment militar numai să nu fie 
4ulburafi aceia cari ar trebui să fie, si ei, niște buni vecini, în opera 
lor de mîntuire naţională. La restabilirea lui Nicolae al II-lea nu 
se gindeşte nimeni: de ce n'a ascultat sfaturile cele bune, supärind 
in acelaş timp pe propriul lui popor şi umplind de amărăciune inima 
bună a celui care-i cerea libertatea Rusiei! Să şi ispăşească deci 
păcatele, iar Rusia revoluționară, democratică, republicană să trăiască | 
E ordin chiar să trăiască, de vreme ce spune Maiestatea Sa prea 
innältatul Împărat a! lumii, de la Brema prin Sofia la... Bagdad şi 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 311 


Cut-el Amara, califul nemjesc care dispune de cel mai serviabil 
dintre <bätrinii Dumnezei» ., 

Ce spectacol si ce rusine! 

Şi comedia e aranjată. Socialistii oficiosi răsar, la comandă, 
Tonul lor e fireşte mai plin de încredere, de o caldă şi dulce inti- 
mitate Doar vorbesc către tovarăși. Către tovarăşi cari de sigur au 
rămas credincioși principiilor, care sunt pacifice,—dovada creditele 
de războiu pentru gazuri asfixiante și submarine pe care le-au votat 
fără o simplă observaţie, cu entusiasm, — pe cînd Englesii, Fran- 
cesii, chiar atiţia din Italieni s'au stricat în atingerea lor cu milita- 
rismul și vorbesc într'una de acele lucruri „militariste“, odioase 
urechii unui adevărat «socialist», ca Scheidemann, care sunt: drep- 
tate naţională, distrugere a Statelor de pradă, alungare a păginilor 
din Stambul, tăierea nasului bulgăresc, pedeapsa pentru chinul săl- 
batec al Belgiei. Dar Rusul revoluționar, acela e bun, e pacifist, e 
de treabă... El no să poarte războiu... El n'o să ceară socoteală 
pentru trecut, căci atunci doar era Ja Petrograd Țarul, care, acela, 
chinuia pe Sirbi sipe Belgieni. El n’o să pretindă schimbări de ho- 
tare. El n’o să pregeteze a sta în legătură cu Wilhelm pacitistul, 
pe care Universitatea din Stambul i-a şi propus doar pentru premiul 
Nobel al păcii... 

Ce umilință josnică si ce fätärnicie neghioabă! Pare că vezi 
fricosul care mîngiie cinele de care-i trimură carnea pe dinsul. Că 
el e bun, că el e cuminte, că nu muşcă... 

iată şi nobleta venind la rindul ei să se închine la sfintele 
icoane ale revoluţiei, poate ale revoluţiei sociale, lată conservatorii 
cari toată viaţa lor n'au visat decît de asemenea prefaceri şi cari 
şi noaptea, în iubirea lor de republică, dorm cu ghigilicuri roșii, în 
chip de bonete frigiene. luncării, dirzi iuncări cu mustafile ca parit 
şi cu sticla infiptä 'n ochiul cu care fe cercetează de la innältimea 
genealogiei lor prădalnice, toate manechinele fepene cu picioarele de 
lemn care se poartă prin lumea plebeilor în pas de paradă, expu- 
nin® frisura din îrunte si cărarea din ceafă, se prosternă cu o evalvie 
de să se scuture de ris munții inaintea profesorului şi advoca- 
tului din negustorime, ba chiar — și mai ales, fiindcă dela el se 
așteaptă, de fapt, mintuirea înnaintea socialistului cu şapcă si blusa 
plină de pete. Si ei asigură că în războiul său <defensiv>, Germania 


www.dacoromanica.ro 


312 Războiul nostru în note zilnice 


„nu s'a gindit! nicodată la cuceriri“, întocmai cum a spus Can: 
<elariul. Niciodată... Cine a spus altfel, măgar să fie! In special fafa 
de Rusia a domnit totdeauna singur regretul adînc că nu mai pot 
fi relaţiile de odinioară. Cu adevărata Rusie bine înțeles, nu cu Țarul, 
nu cu nobleţa. Faţă de feran, de muncitor a fost necurmat, în Im- 
periul vecin o iubire fără margeni. Puțin, şi toți aceşti «voni» 
cu latifundii si cu supuși, cari împart omenirea în specia lor, di- 
vină, şi speța, zoologică, a celorlalţi, ar cere să li se trimeată de 
la plug sau de la atelier un ginere pentru <sus-binele näscutele», 
hochwohlgeboren-ele lor fiice. Cit de sărac, cît de incult, cît de 
“murdar — numai Rus să fie. Si revoluţionar si socialist! 

Burghesia nu se poate lăsa mai pe jos. Liberal-nationalii aleargă 
gifiind: Ei cari, ieri încă, umpleau lumea de strigătul flamind după 
anexări, de hăulitul lor lacom după pămînturi. Protestările lor de 
pace, de dragoste, de fräfie sint si mai aprinse, Toate aceste fețe 
grase si roșii de oameni cari nu mănîncă după programul oficial si 
ear] şi-au anexat o burtă imperială se silesc a schiță zimbete care 
să se vadă bine, să se vadă de departe. 

— Veniţi, fraților; de cînd vă așteptăm! V'a ţinut departe de 
noi tarismul, pe care noi nu-l iubiam, fiindcă, precum se vede din 
chiar titlul nostru, noi sîntem liberali Si aceasta înseamnă că dorim 
libertatea, —şi o servim, Acasă la noi şi oriunde aiurea. Fiindcă o 
spune Cancelariul, noi nu voim să anexäm, dar, chiar de am fi voit 
să anexäm, era numai ca să liberäm. Venifi să ne îmbrățişăm: Ii- 
bertatea noastră cu libertatea voastră, noi, liberali, voi, liberati, să- 
mănind ca două picături de apă. Dacă a fost un războiu, l-au voit 
ceilalţi, pe cari i-aţi därimat. Vechiul regim, care a tocmit asasini 
în Serbia si care de hatirul acelui nemernic Stat mic a ofensat 
Austro Ungaria, o bătrînă damă onestă și liberală, totodată, cu apu- 
cături de republică. Dar voi sintefi nevinovaţi. Vă absolvim, ca fii 
mai mari ai libertăţii. Vă iertăm şi vă avem dragi. Venifi la nenea, 
că nénea are bomboane. Si Impăratul nostru, prunc nevinovat, care 
plinge zi și noapte, are o cutie plină. Uite cum vă face cu ochiul, 
mieluşelul Dumnezeului celui batrin nemțesc... 

Şi cind se aud aceste nenereli ale glasului răguşit de strigătele 
aicigase, cind se văd aceste mini abia spălate de singe care se in- 
find de schițează în aier alintäturi copilăroase, oricui îi răsar in minte 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 313 


acei soldaţi din transee, cruzi si lași, cari, după o ultimă încercare 
cu gaze asfixiante şi lichide aprinse, strigă din răsputeri «Kamerad> 
tiind însă la spate granata cu care sînt gata să lovească 

Rusul revoluţionar ni e un savant, si feranul, muncitorul, care 
domină azi soarta ferii lor, nau diplome de doctorat în buzunar 
dar sufletul bănuitor al omului din popor simle răpede cu cine are 
a face şi-şi recunoaşte dușmanul, oricîte schime ar face şi în orice 
haină s'ar înfățişa. El va face ca şi tovarășul său engles si frances, 
plecat de la aceiași muncă si pentru aceiaşi operă. Va ride — si 
va trage. 

Pana ce va vedea sau pe acești oameni învinşi, zdrobifi, sau 
pe adevăratul popor german liberat el însuşi si gata şi el de marea 
operă a libertăţii omenești. 


21 Mart 1947 


A doua epistolă 
către un socialist 


Motto Batjocureste pre cetățeni 
cel lipsit de minte, sar omul injetept 
limşte aduce 

(Seriptura.) 


La frumoasa scrisoare nouă a socialistului romin răspund 
foarte limpede. Laud pe Liebcknecht fiindcă, pe de o parte, in fara lui, 
a servit ideile de reformă socială, lovind numai in poftele de cuce- 
rire ale unei clase, fără a primejdui interesele vitale ale poporului 
său, iar, pe de alta, fiindcă oricine face cu putinţă hberarea terito- 
riului nostru și dreapta jui întregire ni este un prieten. Pe socia- 
listii romini ai doctorului Racovschi nu-i laud fiindcă seful lor, re- 
prezentant al unei familii de celebri naționaliști bulgari, a lucrat 
totdeauna contra intereselor de viaţă ale poporului nostru, ferindu-se 
cu cea mai mare prudenţă de a face rău la ai lui. Nu-i laud, ci îi 
osindesc, fiindcă au făcut dintr’o propaganda pacitistä mijlocul odios 
de a slăbi puterea de apărare a ferii, indemnind la deserfiune și 
de atitea ori dînd înşii exemplul. Si cu atit mai putin îmi sunt dragi, 
cu cit, în orbirea lor, au facut servicii politice tuturor Marghiloma- 
nilor reacţionari, numai pentru a-şi recăpăta zeul lor bulgăresc, pe 


www.dacoromanica.ro 


314 Războiul nosiru În note zilnice 


cind niciodată n'a intimpinat din partea lor decit injurii, prin <Ade- 
vărul> d lui Mille (perfect socialist pan la sfirsit, nu-i așa ?), cleve- 
tiri gi calomnii, cea mai sinceră şi devotată mişcare democratică— 
nu de și naţională, ci tocmai pentru că este națională — care a 
existat vre-odata în Rominia. 

D-ta pui fafa în fafä pe Bissolati şi pe Scheidemann cari 
amindoi isi aduc aminte întăiu de nafia lor şi apoi de ideile lor 
“sociale De ce nu laud si pe Scheidemann cum laud pe Bissolati ? 
Foarte simplu, pentru motivul arătat mai sus. E vorba de scopul 
pentru care unul și cellalt îşi servesc ţara: Italianul pentru atingerea 
unui drept, Germanul pentru săvirşirea unei nedreptäli. Ori, dacă 
aşi fi judecător, m'aşi avea să stabilesc o distincţie între părintele 
de familie care, cälcind datoria sa fafa de societate, ar fura o pine 
pentru a-şi hrăni copilul boinav şi între acela care, și el fiind sama 
în rîndul intäiu de interesele lui de familie, ar omori pe păzitorul 
unei comori pentru ca să procure fete: lui care merge la bai o 
parură de diamante? 

Războiul nostru nu se judecă, precum o faci d-ta, din <con- 
secinfele> lui. Căci cu acest sistem am ajunge foarfe departe, Pă- 
mintul n'ar trebui să credem că se învirte in jurul soarelui, fiindcă 
Galileu a fost osindit ia moarte. 

Dacă vorbeşti de roiul pe care l-am jucat in anumite impre- 
juräri de care nu e locul să vorbim mai mult aicea, să-mi dai voie 
să spun că d-ta, socialist inteligent, vorbeşti ca un poliţist... care n’ar 
fi inteligent. Si nu cred că aceasta este ambiția d-tale. 

Despre împrejurările de peste Prut mi am spus odată părerea, 
Orice avint către libertate nu ne lasă nesimtitori şi credem că ni- 
meni n’are de făcut lecţii revoluțiilor fiindcă ele se educă ‘prin sine 
înseşi. Pe schimbările de la noi, care şi mie mi se par fatale, as 
prefera să le văd educate de la început. Şi, pentru aceasta, să-mi 
dai voie, nu le-aş da pe mina à tale. Si mie, caremă cunosc, mi-ar 
tremura mina cînd m'as atinge de dinsele. 

«Elev al şcolii istorice germane», eu? Ba încă în acelaşi timp 
“administrator al lui Treitschke> si adversar al Revoluţiei francese, 
după o tradiţie care este şi a lui Joseph de Maistre si a lui Taine? 
Multe de toate pe capul unui om! Dar, pentru că totuşi el areunul, 
mar putea împăca în el idolatria de Stat a celui d'intăiu, mişticismul 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 315 
autoritar religios al celui de-al doilea şi sănătoasa critică de bun 
simț al celui de-al treilea. Si nu-mi trebuie niciuna din tustrele fiindcă 
nafia mea trece si peste idolul nemfesc al lui Treifschke şi peste 
Dumnezeul polițienesc al lui de Maistre şi cu afif mai mult peste 
empirismul fără ideal al lui Taine far, dacă, precum zici d-ta, nu 
trebuie «să mergi cu dreptarul zidarului ca să indrepfi liniile Cea- 
hidului?, nici eu nu mi-aş permite să refac geologia lui Dumnezeu, 
dar si d-ta ai găsi de rău anumite ascutisuri de stincă dacă ţi-ai 
rupe nasul de dinsele sau măcar dacă copilul d-tale şi-ar sfisia fun- 
dul pantalonilor, cu sau fără conţinut. Si atunci, la 1793 a pătumt 
şi ceva mai nobil decit nasul nostru. 

Te felicit că cetesti Biblia şi mai ales că ai cetit-o acolo unde 
spui în tranșee. Te-aşi felicita şi mai mult dacă ai fi fost acolo din 
convingere și iubire, nu numai din datorie. Dici eu nu vreau un Dum- 
nezeu pentru un singur popor, ,nafionatist* cum spui d-ta, dar, toc- 
mai fiindcă el nu poate fi astiel, se cuvine să fim putintel noi. O, 
dacă am avea un Dumnezeu nationalist romin, care să împiedice pe 
oricine de a ne apăsa, spircui şi batjocori cum îi vine la socoteală, 
care să ocrotească exclusiv, in preocupatii mai mărunte, nepotrivite 
oarecum cu infinitul divinității, desvoltarea muncii noastre oneste şi 
a modestei noastre culturi, dacă el fi-ar lua grija de a sta cu pa- 
duchii în spate si cu puşca in mina în fundul pămîntului umed ca 
să oprim totala noastră distrugere de bestiile flămînde ale lumii 
întregi, m'as face si eu infernationalist ca d-ta, fiindcă şi mie mie 
drag orice om pănă nu arată prin fapta lui că nu merită să fie. 

Pe cine „încurajează la asasinate şi prădăciuni“, să-l tratezi 
cum l-aşi trata si eu, dar, tocmai fiindca ai învăţat carte să-ți des- 
chizi bine ochii cînd arunci cuiva această acuzare. A vorbi de casa. 
sinat> acelor cari apără astăzi rămășița acestui pămînt și se gätesc 
a răzbuna cea mai cumplită neomenie e pentru’ un om incult in- 
constien{a, iar pentru cine are cultură, să mă ierfi: sminteală, ceia 
ce nu înseamnă lipsă de minte, ci minte întoarsă pe dos. Si fiindcă 
eu cred că mintea totdeauna se poate aduce la locul ei, de aceia 
discut cu ta şi-mi pare bine că anonimatul d-tale permite această 
intimitate. 

Îmi arăţi atitia idealişti cari n’au ajuns la capăt şi mă disua- 
dezi de a face mai departe o propagandă care nu priveşte numai 


www.dacoromanica.ro 


316 Războiul nostru in note zilnice 


pe “burghezi» — aici te înşeli —, ci, fără a-i despretui niciun sue 
flet omenesc, focmai pentru că nu sînt predominat ca d-ta de «pro- 
blema producfiunii si repartitiunii bogățiilor», ci mă gindesc chiar 
la acel popor in mijlocul căruia ai luptat si pe care arăţi că-l iu- 
besti ca şi mine, cel puțin ca „producător al bogățiilor“, cu sau 
fără <repartiţiune». 

Şi se poate să nu răzbesc nici la unii, nici la alţii. Dar cred, 
sînt convins ca de lumina zilei că orice sfortare onestă nu valo- 
reazä numai fiindcă poate să ajungă, ci pentru că neapărat trebuie 
să se continue, 

Si, dacă d-ta însuţi esti capabil de sfortäri oneste, ne vom 
intilni pe urmă, nu la piciorul esafodului pe care îl doreşti, ci la 
un început de brazdă pe care-l vreau eu. 


P. S. Cit despre d, Fagure, ţi-l abandonez împreună cu ad 
versarul său Wilhelm a! [I-lea. De la ei doi nu ne-om sfădi nici» 
odată, 


21 Mart 1917 


America lui Lafayette 


America se pregăteşte la războiul contra Germaniei, mergind 
asifel dincolo de aşteptările cele mai călduroase ale apărătonior 
dreptului de viață al popoarelor, Un curent de nemărginit entusiasm 
străbate toată această lume, de la un ocean la cellalt. Demon- 
Stratile populare se urmează zilnic; presa consacrată odintoară mai 
mult afacerilor si întimplărilor sensationale, scrie articole vrednice 
de idealismul cel mai curat al unei societăţi romantice, Daruri 
bogate se oieră pentru acei ce s'au închinat causei celei bune. Pare 
că un vînt de primăvară bate pe acolo, trezind suflete, bune suflete 
tineresti, gata de luptă şi de jertfä, viteze şi pline de încre- 
dere, într'o lume unde pănă acuma se vedea mai mult omul, putin 
cam trivial, care lucrează mult, stringe mult, cheltuește adesea ca 
un nebun şi nu vede pe lume alt scop decit acesta. Războiul cel 
mare, prin rostul lui de la început, prin caracterul pe care-l iea din ce 
în ce mai mult, prin sălbateca notă provocanta, sfidätoare pe care 
i-a dat-o Germania, a răscolit inimile tuturor acestor Yankei, pre, 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA AT 


ocupati de daraverile lor. Ei înțeleg acuma ce se găseşte, dacă 
viata merită a îi trăită, dincolo de acel praf de cărbuni, de acel 
vuiet de de masini, de acel [a3 al sfortärilor muncii la care se uită 
cu desgust Rabindranath Tagore, contemplativul indian. Viaţa care 
{i fusese prea mult un scop, redevine, cum trebue, iar mijloc numai, 
pentru aceia ce, dacă nu se află mai presus de omenire, stă de 
sigur mult mai presus decit orice om în parte. Același bogätasi 
cari, odinioară, după ce făcuseră petreceri cu flori proaspete în 
mijlocul iernii, cumpărau, pentru ca să aibă o casă în stilul engles 
al Tudorilor din veacul al XV-lea, bucată cu bucată, piatră cu piatră 
şi grindă cu grindă, toate părțile ei pentru a le strămuta deosebit 
incolo de Ocean, se gîndesc astăzi că milioanele lor pot servi mai 
bine pentru a face să înflorească pe pămînt acea dreptate despre 
cari li se vorbeşte in Biblia, de zilnică ‘intrebuintare a creştinătăţii 
for protestante. Si un popor întreg de oameni laborioşi răspunde 
la acest îndemn puind alături argintul muncii de aurul capitalului 

De ce toată această uriașă mişcare a spiritelor ? Această infri- 
gurata bătaie spontanee a inimilor ce se puteau crede nesimfifoare 
pentru tot aceia ce nu e descoperire, asociaţie, muncă şi plăcere? 
De ce această adevărată înviere a unei părți aşa de mari şi însem- 
nate a omenirii? 

Războiul însuși, prin învățăturile ce dau privelistile lui, totuşi 
n’ar fi ajuns să facă așa de repede o aşa de însemnată schimbare. 
Realitatea lui dureroasă nu putea înriuri în de ajuns pe aceia cari 
tocmai din causa asprei lor vieţi obișnuite caută pentru a da ce 
zace în fundul inimii lor ceva mai presus de real. Li trebue un 
element de poesie care să-i prefacä si să-i înnobileze, 

Acest element li l-a dat vechea și neintrerupta iubire, plină 
de cea mai mare admirație şi capabilă de cei mai mare devota- 
ment, pentru Franța. 

Acesi popor, aceste rase deosebite nu vorbesc franfuzeste. 
In amestecul de oameni cari trăiesc pe acolo Germanii strigă tare 
limba lor naţională, poate şi fiindcă au venit mai de curind şi păs- 
trează mai toate legăturile cu vechea patrie europeană. Jtalienii, 
cari se şi întorc cei mai mulți acasă, întru toate Italieni, Ce să mai 
vorbim de Unguri, de Slovaci, de Rusi, de neamurile care trimet 
acolo necărturari, a căror transformare se face prin aceasta chiar 


www.dacoromanica.ro 


318 Războiul nosiru în note zilnice 


cu mai multă greufate! Dar, dintre cele trei popoare care au pus 
basele Statelor Unite, Englesi, Olandesi şi Francesi, limba celor d intiiu 
a biruit si pănă într'atita, încît ceilalți şi-au uitat popria lor limbă. 

Sint Eenglesi in mare parte acești Americani, setosi de räz- 
boiu astăzi; vorbesc limba englesă; literatura pe care o cetesce 
în mare parte literatura englesă, venită din Europa. Atitea cerinti 
ale rasei, atitea inriuriri de fiecare clipă ale graiului, atita putere a 
literaturii, şi totuşi pentru ei toţi Anglia e numai unul din luptă- 
torii pentru o causă bună. N'am cetit un singur cuvînt duios, despre 
dinsa, o singură declaraţie ca acelea ce se pot culege din scrisul 
Canadienilor ori Australienilor. 

Cind isi infafigaz4 pe cavalerul dreptului, care frebuie să fie 
ajutat, ei toţi se gindesc la Franţa, Cind se revarsă căldura inimii 
lor, de Franţa e vorba. Cînd devotamentul lor către suferință caută 
un loc unde să se cheltuiască, pănă Ja moarte, spre Franţa pleacă 
studenţii, medicii, advocafii, poeţii, artiștii, si sînt bucuroși să facă 
sacrificiul cu care se simt datori, acolo. Supt steag frances li se 
pare că merg aceştia toți, milioanele care se dau peirii pentru 
ca violenţa, sila hidă să nu-şi puie pecetea înroşită în foc pe fruntea 
omenirii, din care să facă roaba ei osîndită la munca de veci. 

Dar acest steag frances ff şi cunosc ei, prin strămoșii şi innain- 
tasii lor. Pe cel engles l-au cunoscut cînd nu erau liberi si pentru 
că nu era liberi acei vechi colonişti englesi; pe cel frances l-au des- 
copent cînd a bătut ceasul libertăţii. Şi de aceia li e drag, de o 
nesfirsitä iubire, care poate cere orice şi căreia orice trebuie să i se 
dea. După îndemnul frances, cu ideile francese si cu ajutorul cava- 
leresc al Franciei de la 1780 sa creiat această Americă, azi cel 
mai puternic prin munca și averea sa din Statele lumii. Şi în con- 
stiinfa tuturora trăiește această datorie, 

În luptele celor vii, morţii și-au avut totdeauna partea, prin 
toată puterea ce se desface din amintirea lor, Morfii cei răi aruncă 
în prăpastie şi oamenii pe cari nu i-au văzut niciodată; morţii cei 
buni îndephnesc şi din mormintul lor opera de vitejie, de libertate, 
de drept pe care în viață au început-o numai, Şi astăzi lucrează 
pentru Franţa acei oamenii de mult acoperiţi de färinä cari în tine- 
rețea lor doritoare de a se cheltui pentru 0 causă mare, pentru un 
act de desrobire, au trecut Oceanul spre a sprijini în fruntea tru- 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 319 


pelelor regelui lor, care au trebuit să-i urmeze libertatea americană 
ce se zbate spre viaţă. Cavalerii tui Lafayette au trecut în zborul 
vitejiei lor desinteresate pe acesie locuri unde azi om lingă om 
lucrează cu spor, cu dragoste, dar—s'ar fi crezut— numai pentru ei. 

Dar nu pentru ei numai, ci, cum se vede acum şi pentru 
acei cari li-au dat o patrie, penfru Franța lui Lafayette căreia-i întind 
astăzi miliardul darurilor şi sînt gata a-i da, mine, si singele lor 

E o lecţie de morală pentru fiecare om în deosebi, o bună 
şi mare lecţie a doua zi după predicile de energie, „fără vre-un 
adaus moral oarecare ale materialismului. Deci interesul nu e sin- 
gur pe lume şi mci măcar cel mai tare. Ci idealismul iubitor de 
oameni nu e numai o bucurie şi o glorie pentru present, ci le lasă 
şi mostemre neperitoare şi pentru depărtaţii urmaşi ai viteazului 
binefäcätor, pe cînd crasul materialism, îmbrăcat in platoşa egois- 
mului său, ajunge unde a ajuns astăzi, cu toată «pregătirea» ei 
neasemănată, Germania, 

SI pentru această lecţie omenirea întreagă va trebui să-i fie 
recunoscätoare Americei Im Edison si Carnegie, triumtătoare, care 
n'a uitat pe Franţa lui Lafayette, mucenica. 


22 Mart 1917, 


Sarcina Italiei. 


Italia aşteaptă de două luni o lovitură pe care se pregăteşte 
a o răspinge cu toată energia sa răscoltă de o splendidă sforfare, 

Căci în adevăr sfortarea aceasta a ei e una din cele mai mä- 
rete care s'au făcut vre-odată. De şi a pornit tărziu la oluptă care 
şi pentru dinsa era neapărată, fiind vorba astăzi de soarta tuturor 
neamurilor în noua alcătuire a lumii și ea avînd peste hotare atitia 
dintre ai săi, dornici de hberare, nici Italia n’a putut prevedea gre- 
utafile care vor răsări în calea operei sale. Austria nu s'a dovedit 
nici mai bună nici mai rea decît o credea toată lumea, mai ales 
după ce duşmanii ei s'au convins de un lucru care nu stătea în 
prevederile acelora cari i-au dat cele d'intăiu lovituri: că ea nu le 
sfarima de la sine, cum se știa bine că nu va fi în stare să se apere 
singură Dar cit de puternic şi de ce natură va fi sprijinul ce-i va 
da Germania, aceasta nu se putea deslusi decit în cursul luptei, 


www.dacoromanica.ro 


320 Războiul nostru în note zilnice 


Şi aceasta atirna de însuşi scopul şi de înseşi mijloacele aces- 
tei Germanii, care s'au desluşit numai pe încetul. Uriasa nebunie 
a „Europei centrale“, funitä întrun singur sistem militar astăzi 
pentru a fi mine un singur sistem economic și politic chiar, a răsărit 
numai ceva mai tîrziu pe steagurile agresorilor fără scrupul şi fără 
cruțare fafa de alţii şi faţă de ei chiar. lar că un popor va fi în 
stare să cheltuiască pentru a atinge asemenea scopuri, văditilusorii 
nu numui toate puterile presentului, dar însăși energia generaţiilor 
viitoare, secätuind rasa tocmai atunci cînd voieşte să-i pregătească 
un mai mare viitor, se putea gîndi cineva la o aberaţie ca aceasta? 

Şi astfel, ca şi toţi ceilalți luptători porniţi contra Austriei 
decăzute, al cării ceas din urmă sunase și în conștiința propriilor 
ei apărători, Italia s'a găsit avind împotriva ei Germania, acea Ger- 
manie cu care pănă acum cîtva timp ea nici nu era în războiu, 

Ceia ce nu înseamnă, ca în casul nostru, cînd alte motive au- 
înrîurit pentru a ni se da lovitura menită să inspdiminte lumea prin 
distrugerea noastră, că soldaţi germani au luptat în Alpi, ci numai 
că principalele forțe ausiriece au fost lăsate să opereze necontenit 
în Alpi, de oare ce Ungaria trecuse, cu toate nevoile ei de apărare 
în mina Germaniei înseși, care, cu adunătura ei de soldaţi din toate 
neamurile, supuşi aceleiaşi discipline şi înnarmaţi din aceleaşi de 
posite, apăra şi Galiţia contra întinderii cuceririlor rusești, 

De atunci Italia a fost împiedecată de a se valorifica după 
puterile ei în Peninsula Balcanică, unde trebui să se mulțumească 
a face din Valona o fortăreață inexpugnabilă în calea ambițiilor bul- 
garesti şi a pătrunderii de veche dată, a Austriei chiar. lar după 
izbindele ei, asa de frumoase, care, cu biruirea unor greutăţi neîn- 
tinite pănă acum în istoria războaielor, i-au îngăduit să se facă 
stăpînă pe munţii neumblafi cu cari Monarhia se apără în această 
parte, ea a trebuit să resiste unei năvăliri austriace, care, cu mij- 
loace superioare, căuta să răzbată în Ținuturile italiene stapinite 
odaiä, tiranic, de Francisc-losif I-iu, Ce încordare i-a trebuit pen- 
tru a stavili si a fixă pe loc această avalanşă distrugătoare se ştie 
în de ajuns, Si, a doua zi după izbăvire, pe care si în ferile duş- 
mane vor fi fost cărturari cari s’o salute cu bucurie, stiind ce s'a 
păstrat culturii prin aceasta, înnaintarea italiană a continuat, incu- 
nunindu se acum cîteva luni prin luarea Goriziei. 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 321 


Astăzi se vorbeşte de o ofensivă, care ar trebui să fie o nouă 
şi mare "lovitură de teatru, zguduină lumea si silind pe aliaţi, supt 
impresia măreției sale barbare, la pacea aga de mult dorită în Ger- 
mania flămîndă. 

De aceasiă ofensivă, se vorbeşte zilnic în presa italiană. Dar 
fără nicio îngrijorare şi fără niciun apel către aliați, cari se ştie 
că-şi fac fiecare rostul lor acolo unde se află, in fața sarcinei pe 


care lta impus-o desvoilarea împrejurărilor. 
= + : + . ? 
E o lămurire aceasta, şi o fericită lămurire. Pănă acuma, so 


Spunem, greşala cea mare a Puterilor unite pentru libertate și jus- 
fitie stătea într'aceia că fiecare, urmind, üreste, şi scopurile sale, 
se rdzima, nefireste, pe ajutorul altora, şi dincolo de datoria pe care 
© aveau aceștia față de ei înşii. Pe urmă ilusia unei ofensive gene- 
rale a facut mult rau,—o ştim noi bine. Acum a intervenit o îm. 
pärtire de roluri: fiecare-si are rolul stabilit şi caută să şi-l inde- 
plinească, fără a crede că toti pot merge în același moment spre 
acelaşi scop; fiecare-și are sarcina care-l priveşte pe dinsul în rîndul 


întănu. Si, cu cit, chiar în cea mai Strînsă legătură, această 
Sarcmnă e mai neted fixată, cu atît mat bine. 
Altfel s'a ajuns ca fiecare din marii luptător: Să desvolte toate 


puterile sale. Ceia ce a facut Italia, în această privință, ajungind la 
o producţie uriaşă, înzecină mijloacele sale de acțiune, exportind 
az dim produsul unor industrii care nici nu existau la 1915, pre- 
fäcind tara întreagă întrun singur atelier, admirabil organisat şi si. 
lind, întrun cuvint, inteligența și puterea de muncă a unei rase su- 
perioare să dea tot ce sînt în stare, va fi pomenit mai tirziu de 
istorie cu un adinc respect. Astăzi Italia nu cere nimănui nimic: 


ea stă sigură de sine înnaintea dușmanului, orice ar vot el. 
Cu aceasta chiar se poate să ft înlăturat ofensiva ce se pre- 


gâtia. Ori de va fi însă ori de va trebui ca în valuri de singe ea 
să fle răspinsă, Italia îşi va fi facut pe deplin sarcina. Sarcina fata 
de sine, fafa de aliaţii ei şi, cînd se gîndeşte cineva ce apără ea, 
ce comori transmise de innaintasii geniali, ce patrimoniu nesfirsit 
de preţios pentru întreaga omenire, care de veacuri îngenunchiază in 
adorarea lui, mărimea acestei sarcini creşte şi mai mult în ochii tuturora. 

Si va veni o vreme cind duşmanii înşii, viindu şi în simţiri, 
vor adăua! tributul lor de recunostiinta. 

23 Mart 1917. 


www.dacoromanica.ro 


322 Războiul nostru in nate zilnice 


Un om. 


Cu tînguirile sîntem deprinşi. Orice Romin e, prin drept de 
naștere, saivator ai patriei—numai el sau şi cîţiva alții cari-i stau 
mai aproape și cari ar putea să-l ajute in opera lui. Are metode 
speciale fa care gindeste zi si noapte şi asupra elaborării cărora să 
nul întrebi fiindcă ai face păcatul de a-l tulbura. Pana ce aceste 
metode, fără greş vor fi pe deplin elaborate, pănă ce panaceia va 
fi stabilită și în cel mai din urmă amănunt al compositiei sale, să 
nu cei nimic decit două declaraţii mari şi late, pe care, de aimin- 
teri, ți le face si singur fără a-l sili prea mult: că toate lucrurile 
merg foarte rău, că sîntem un popor netrebnic şi o rasă degenerata 
dar că totuşi era un om, omul unic, care putea face lucruri mari, 
mintuitoare, glorioase Cu o singură condiţie: să fi fost în alt loc 
deci! locul lui. | 

In fiecare casă, la fiecare colţ de stradă, pe fiecare coloană 
de ziar îl poţi intilni pe acest negator asa de sigur în ce priveşte 
un lucru doar: calitățile fui proprii, pe care le reserva pentru acel 
moment așa de fericit, în care el „ar fi în situație să poată face 
ceva“. Goala lui trufie umple lumea de ifosuri totdeauna, de zgomot 
adesea dar niciodată de fapte 

Si, iată, faptele ni trebuie. 

Pentru ca să le avem şi să le opunem faptelor pe care, în 
fiecare clipă, le dau ceilalţi, în dauna noastră, se cere o speță de 
oameni mai putin măreaţă şi genială, mai putin cunoscutä, lăudată 
şi aplaudatä de intimii concepțiilor lor superbe, ni trebue omu? care 
să se găsească bine la locul lui. oricare ar fi şi să se facă din el 
un unghiu harnic din marele atelier care trebuie să fie societatea 
noastră, dacă voim să învingem putinfel şi aşa cum scrie devisa 
noastră, cam uitată de un timp: „prin noi înşine“. 

Căci să nu uităm un lucru. Siobod e oricare să creadă că ar 
fi bun de ceva mai mult. Dar trebuie să aducă şi dovezi necredin- 
cioşilor. Şi cea mai mare şi mai sigură dovadă nu e alta decit să 
facă bine si cu prisos ceia ce i se impune de situaţia mai modestă 
în care împrejurările l-au pus pentru moment. 

Si, dăunăzi, am avut mîngiierea să vorbesc cu un astfel de om. 

E comandant de regiment. Poartă pe piept răsplata glorioasă 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 323 


a vitejiei sale. A prins în lupta de la Neajlov o mare parte din 
prisonierii cari, defilind pe străzile Bucureşiilor, au dat un ultim 
fior de mindrie nenorocitei Capitale. A retras în cea mai bună or- 
dine trupa Jui biruitoare. A pus-o la bun adăpost întrun sat care 
nu era mai strasnic decit altele. La asanat si l-a civilisat. A trecui 
cu sănătate iarna care a cerut atitea jertfe altor regimente. A ţinut 
odată cu trupurile zdrevene, suilete vioaie, aprinse; neräbdätoare 
de luptă, pănă intr’atita incit la inspecția trecută de generalul romin 
care se găsește în fruntea armatei noastre si de generalul frances 
al cărui ochiu critic a descoperit de la început lipsurile noasire, 
aceşti: zăraveni ostaşi n'au cerut alfa decit începerea fără zăbavă a 
ofensivei. Toţi ştiu că pot muri, că au datoria de a-şi oferi viata 
şi toți sint bucuroşi de aceasta. 

€ o colonie de cameni cum trebuie pentru asemenea zile, in 
mijiocul unei frumoase păduri; hrana jor va răsări peste cîteva säp- 
tămini dm pămînt, prin ingriprea lor, căci şi-au pregătit din vreme 
straturi de zarzavaf, Ba chiar, pentru că Rominul e iubitor de fru- 
museta, au sămănat şi flori pe margine. 

Un ceas întreg am aflat un lucru de la acest șef cum dorim 
să fie toţi: ce bun lucru pe fume este să lucrezi la locul tău, N'a 
avut să învinuiască pe nimeni şi na lăsat să se înțeleagă că el în 
situetia aitua ar îi facut mai bine. Fiecare unde la pus soarta, si 
el munceste fericit pe ogoru! lui, pentru sporul tuturora si pentru 
birunta Patriei. 

Tovaräsi romini— căci aşa trebuie să ne privim astăzi citi 
nu sîntem trintori, cari se îngrașă, cit se ingrasä, Oar ja urmă se 
distrug, — tovarăşi romini, să sacnficdm tiecare geniul nostru critic 
care şi întinde negația peste toţi si peste toate ş:să facem, pe unde 
ne-a lăsat Dumnezeu, ceva din ce a facut la regimentul 9 de vinä- 
tori, întreg, sănătos, voios şi gata de luptă, feciorul de feren din 
Gorj care e iocoteneut-colonelui Rasoviceanw. 

23 Mart 1917. 


Declarația de războiu a Americei, 


Congresul american a declarat războiu Germaniei. 
De si evenimentul era de mult prevăzut şi dușmanii nostri se 
aşteptau la dinsul, luîndu-și măsurile în consecință, tctusi el va fi 


www.dacoromanica.ro 


324 Războiul nostra in note zilnice 


© zguduire pentru orice suflet omenesc, si pentru tot ce e bun si 
nobil, pentru orice e uman în omenire va fio bucurie fara margeni. 

Adäugirea puterilor materiale e un element de biruinfa în 
present şi atita. Creșterea puferii morale e un şi mai puternic ele- 
ment de biruinfa în acest present, dar în același timpe şi o ga- 
ranfie fafä de judecata vremurilor care vor veni. 

S'au bucurat Germanii si Ungurii lor cînd Turcia; Bulgaria 
le-au adus un aport de barbarie tenace, şi ei nau cerut mai mult, 
crezind că de alt ceva nici n'au nevoie. Bucuria noastră e de altă 
natură cînd la cele mai nobile popoare de pe paminf se adaugă 
astăzi în lupta pentru drept acea mare asociație de muncă, acea 
întreagă lume de energie, care desvoltă şi o conştiinţă vednicä de 
puterile sate. 

Imperiile Europei centrale au coborit o treaptă la fiecare 
nouă alianţă, care-i injosea si mai muit; noi ne ridicăm cu un pas 
de gigant, prin această nouă alianţă, care, fiind o aşa de puternică 
asigurare de izbindd, este şi o svpremă consacrare a scopurilor 
ce urmărim, 


24 Mart 1917, 


Călătoria regelui Ajbert 


Niciodată Belgia nu s'a găsit în mai grozave infrigurari. Lucrul 
în fabrici a încetat mai cu totul, după ce Germanii au luat si dus 
acasă fet ce putea servi pentru repararea armelor și munițnlor for; 
teranul lucrează pentru o recoltă care; ca şi cealaltă, va fi rechisitio- 
mată. Dacă, după intervenţii pe care nu le cunoaştem, dar care, 
probabil, vin de la Sfintul Scaun roman, Wilhelm al II-lea a renunțat 
la sistemul deportafiilor, cerind asupra celor petrecute un raport, 
ca şi cum ele i-ar fi rămas necunoscute pănă acum, lucrătorii cari 
erau odată floarea oraşelor belgiene se întorc din captivitatea lor 
într'un hal de plins, şi atitia dintre cei exilați nu se mai întorc de 
loc la casele lor. Mii şi mii de oameni lucrează si mai departe la 
întăriturile menită s& oprească innaintarea aliaţilor, a liberatorilor. Si, 
in sfirsitj—suprema suferinţă, amenințare de moarte pentru tofi—, 
războiul submarinelor face ca ajutoarele de hrană să nu mai poată 
veni acelora cari pănă acuma se ţineau numai din aceste frimeteri 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 325 


. 


şi marea apărătoare, America, declară înnaintea lumii că nu mai e în 
stare a-şi îndeplini marea si binecuvintata ei misiune. 

Sentința de moarte e rostită astfel asupra acestor trei mili- 
oane si jumătate de oameni activi și cinstiți, de muncitori fruntași 
ai omenirii civilisate, de nobili urmaşi ai acelor cari, veac de veac. 
au luptat pentru hbertate, cum au muncit pentru cultură şi artă, 
Si, nepäsätoare, brutele, care nu vor ucide cu mîinile lor, asistă la 
agonia acestui popor nobil şi viteaz, aruncind răspunderea chinurilor 
lui fără nume asupra Angliei care a hotărît blocada, asupra An- 
gliei care vrea continuarea războiului, asupra acestei pägine Angiti 
rele care nu vrea să lase pe buna Germanie creștină a-și îndeplini 
planurile de cucerire şi subjugare, de <înälfare» a omenirii prin dis- 
trugerea lucrurilor şi robirea oamenilor, 

Unde vor găsi măngiierea aceşti nenorocili în care omenirea 
vede pe martirii celei mai drepte cause? În ce parte vor vedea ei 
o rază de speranță după cei trei ani de întuneric adinc? De pe 
scaunul lui de Arhiepiscop, bătrinul cardinal fără frică la îndeplinirea 
datoriei pe care Dumnezeu a sprijinit-o pe umerii lui şi i-a întărit 
pentru aceasta, înfruntă puterile lumii, ameninfindu-le cu fulgere 
care lovesc fără să se vada, si cuvintele lui răsună ca o fagaduiala 
prin marea tăcere a spunerii, Dar n'ajunge. Prea e fără de mar- 
geni suferința, prea mult striveste realitatea pentru ca perspectivele 
dreptahi ce va veni neapărat să aline simţitor durerile. Clopotele 
biserizii nu s'au dus la Roma după vechea legendă pentru ca să 
aducă de acolo versuri de Inviere, ci ele au mers la luptă, si 
bronzul lor, care a vibrat de toate bucurile si restriștile acestui 
popor serveşte astăzi, după ce a trecut prin focul lui Krupp, să 
ucidă pe îiii Belgiei si pe prienii acestora, 


Şi astfel în zilele dumnezeieştilor Patimi, un dor imens de-a 
vedea aceste locuri asupra cârora sau abătut toate nenorocirile si 
unde moarlea va cosi mine cu secera fără luciu a foametei a îndemnat 
să plutească asupra cimpilor confiscali, asupra bisericilor ruinate 
si oraşelor arse, asupra jacasurilor de miserie şi de lipsă, pe însuși 
regele acestei teri nenorocite, Si, pe un aeroplan de războiu, la 
distanța de mai multe mii de metri, el a plutit asupra Patriei, 

A fi acolo, a vedea toate pe rind, aceste tocuri unde s'a născut 


www.dacoromanica.ro 


326 Razboiul nostru in note zilnice 


unde a avut bucuriile lui cele mari, unde a iubit şi a fost 
iubit de toate acele mii de oameni, unde a fost aclamat ca Rege 
şi plins ca pribeag si aşteptat de trei ani, zi de zi, ceas de ceas 
ca sol alb al fericirii ce se întoarce, ca bun înger de refacere şi 
răsplătire, şi să nu poată schimba un cuvint cu toţi aceia al căror 
suflet întreg merge către dinsul în suprema lui sforfare, să nu Ii 
poată da măcar vestea că în acel punrt fugar pe care-l salută 
tunurile speciale şi-l urmăresc păsările de vinătoare cu crucea neagră 
pe piei se află cel mult Dorit.. 

A plutit îndelung, nestiut de nimeni, în cerul, — nici acela pe 
deplin liber, — ai ferii sale, s'a oprit asupra lăcaşului unde acum 
trei ani copiii lui dormeau în linişte, şi, între srapnelele care-l 
urmăriau, s'a întors iarăşi în colțul îngust de pămînt, în care cu 
dinsul s'a refugiat libertatea Belgiei. 

Oamenii ştiu, ne asigură tot mai mult stiinfa, lucruri pe care 
nu le aduc la cunoștința lor simţurile pe care-şi dau samă că le au. 
Sintem încurajați fiecare din noi de o atmosferä specială, a noastră 
ca şi trupul pe care-l purtăm, și ea e necontenit străbătută de solii 
pe care n'am voit să le rostim si de veşti pe care nu le vedem 
venind, Atitea ni se spun astfel, pe care le credem că răsar numai 
din lăuntrul nostru si care sunt darul sufletelor bune ce se gîndesc 
la noi, și atîtea puteri al căror izvor nu-l bănuim nu sînt decit 
voința celorialfi, care vine către noi ca să se adauge la propria 
noastră voinţă. 

Si vor fi simţit astfel şi ei, pe pragul agoniei prin foame si 
supt biciu, în ajunul celei mai teribile mucenicii pe care a cunos- 
cut-o vre-un popor, mingiiere neaşteptată care le usca ochii plini 
de lacrimi, un năprasnic îndemn care li întăria inimi slăbite. 

Era iubirea şi credința regelui pribeag care trecea asupra lor. 


24 Mart 1917 


O ligă ce ar trebui să se întemeieze 


O revistă americană anunță că la ei acasă sa întemeiat o 
societate curioasă, dar vrednică de atenție şi de laudă, «Subway 
Court Club». Titlul nu l-am putea traduce în trei cuvinte romänesti 
corespunzătore, fiindcă noi n'avem încă tramvaie electrice subterane 


. 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 327 


îtindcă prin club înţelegem un loc unde joacă averile ce au, fără a 
le fi cistigat, măgarii cei mari ai zilelor grele de astăzi, si pentru 
că acest *court? nu înseamnă <curte» sipoate n'ar trebui să-l tra- 
ducem nici cu omenie fiindcă este aici o floare find gingaşe de 
cavalerism zimbitor %e care onesta, solida omenire se poate scuti: 

Dar, în sfirsit, iată de ce e vorba. Din această societate fac 
parte, — într'o lume altfel cam grosolană, în apucături, fiindcă si 
munceşte foarte mult şi e veşnic grăbită să ajungă la ceas şi să 
economisească o mişcare sau un cuvint de prisos—, acei cari se 
îndatoresc ca, mergind cu zisul tramvaiu subieran, „să-şi cedeze 
odată pe zi locul unei femei sau fete obosite“. Ca îndemn se spun 
în apel aceste cuvinte: *Adu-f: aminte că mama ta, sofia ta ori 
sora ta pot, mai curind sau mai fîrziu, să profite din exemplu tău 
cel bun“. Femeile, în schimb, au datoria să răspundă la această 
<curtoasie> prin cel mai frumos <mulţumesc> de care sini capabile, — 
şi Dumnezeu ştie ce îrumos ştiu să'l spue cînd vor. 

Şi cetind aceste rinduri m'am gindit la o mulțime de lucruri 
din viața noastă, şi din biata noastră viaţă de azi pind de miseriile 
pe care ni le dă soarta şi mai ales pe cari ni fe dam noi. Mi-am 
amintit de acei cari cred că un funcţionar poate fi bruscat în chiar 
oficiul său de oameni cari, intrind acolo, nu sint toiuşi decit visi- 
tatori, de acei cari strigă tare că toată comoara amintirilor unui 
neam merită doar să fie arsă sau şi, pe de-asupra ori pe alături, 
spurcată, la persoanele care nävälesc în birourile unui om ocupat 
şi îngrijorat şi cer să li se facă imediat ce doresc ele, fiindcă rostul 
lor în societate e aşa încît merită a îi serviţi în moment, la acei 
cari dau afarä pe cine li se adresează cu o cerere dreaptă, fie si 
cu una care nu se poate satisface atunci, la medicii cari tratează 
de ,canalii* pe bolnavi si la aceia cari sirigă: <eu vă sînt stăpin 
aici; voi, răniții, sintefi slugile mele», la toţi acei cari împart verbal 
şi în scris insultele si palme semenilor lor, altor Romini năcăjiţi. 
Și încă odată mi-a răsărit înainte acel tip, pe care-l cunoaştem cu 
toţii, al omului care se instalează totdeauna aşa încit să ia locul 
altuia, să supere pe toţi vecinii lui, să-i calce pe bătături, săli 
fumeze in nas, să se scobească în dinţi, să scuipe pe jos şi să caute 
pe figura hecârma cel mai mic semn de nemulfuaure pentru ca — 
de aliminterea fără nicio intenţie de a ajunge la bătaie — să zbiere: 


www.dacoromanica.ro 


328 Războiul nostra în note zilnice 


»Mă, da, ştii tu cine sînt eu?“ (ca o scusă adaugă că si la Berlin 
se face aşa şi că unul, cercetat cine e mai la urmă, sa dovedit a 
îi: figurant la un teatru de suburbie). 

Facem o ligă contra acestuia? Ce bine ar fi! Am mai pro- 
pus-o odată de mult, dar atunci mojicia nu ni cădea chiar așa de 
greu ca azi, cind doare grozav—si ni e, ca popor, şi aşa de ruşine! 

Nu ca să-i combatem, căci nam răzbi, aşa sînt de mulţi, si 
au şi o piele... Ci măcar ca să li spunem pe înțeles: mulfamim. 
Ca să-i excludem de la toate acele satisfacţii pe care n'ajung banii 
ca să le poți căpăta. Ca să li interzicem total societatea noastră şi 
ca să li creăm un fe! de dosar personal prin comunicațiile despre 
ce au făcut. Să-l publicăm la întîmplare, fără comentani. Si, de 
cîte ori ar îi vorba ca mijlocul să fie pus într'o funcţie unde trebue 
să intre în contact cu lumea, să comunicăm autorităţilor supe- 
rioare piesele de dovadă. 

Ar fi sigur că îndeplinindu-ți datoria, nu întimpini acele jigniri 
care nici ca pedeapsă nu trebue să atingă sufletul omenesc, 

24 Mart 1917. 


Impärtirea Austro-Ungariei. 


Se vorbește de o pace cu păstrarea Austro-Ungariei, < Schioapă> 
pace şi de o mie de ori nenorocită! Ea ar fi cu neputinţă după 
tratate, cu neputinfä după siarea de azi a luptei, dar mai ales cu 
neputinfa fafa de menirea firească a războaielor, nu dintre regi, ca 
odată, ci dintre naţiuni ca astăzi, 


In adevăr, războaiele care sînt chemate să resolve, întrun 
sens ori în altul, o problemă, nu se pot depărta de dinsa prin nicio 
silință, a nimäruia. Orice încercare de a le face să devieze le 
aduce mai aproape încă de punctul esențial, care nu poate fi înlă- 
turat de nimeni şi de nimic. 

Ceia ce a fost o ţintă firească ajunge, cînd anume împrejurări 
Caută să schimbe rostul luptei, o obsesiune, o urmărire de fiecare 
zi a gindului, Acei cari ar voi, din considerații de oportunitate, să 
isprăvească mai repede și fără aceasta, simt mustrarea de cuget, 
contra căreia se zbat, dar n’o pot birui, că alitea vieți omeneşti ar 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 329 


fi fost stinse, atitea ruini îngrămădite, atitea comori räpite ireme- 
diabil omenirii fără ca scopul să se fi atins. Cevai fine pe loc la 
datoria lor, oricit de grea, în oricît de dureroase împrejurări. 

Să zicem însă că puterea împrejurărilor neînjelegătoare, foame, 
schimbări interne, e aşa de mare încit soluția nu se poate da. Si, 
iarăşi, nu înţeleg numai o singură soluție, căci zăgăduirea prin fapte, 
prin faptele duse pănă la capătul lor, până la ultima lor conse- 
cinfă, a posibilității de a se ajunge ținta, neputinfa desävirsitä şi 
netăgăduită de a răzbate, este si ea un punct de oprire firesc. Să 
zicem că oboseala din alte pricini decit a infringerii militare ar a. 
duce pe aceia cari au pornit sau numai au primit— ca Aliaţii — 
războiul pentru a ajunge la o nouă stare de iucruri, să se oprească 
în cale, să propuie, pacea sau să o primească fără a se fi hotărit 
nimic în acea chestie tocmai pentru care s'a sfarmat pacea omenirii 
si pentru care i s'au impus aşa de mari dureri si sarcini aşa de 
grele. 

Ou războiu isprăvit față de scopul pe care l-a avut, nu zdro- 
beşte nici sufletul învinsului. Aceasta s'a văzut foarte bine şi în 
casul Franciei de ia 1870-1, care datează de atunci renovarea ei 
morală. El, războiul și-a făcut datoria, pe care o plătim doar destul 
de scump ca so vedem îndeplinită, de a înlătura tot ce e fals, tot 
ce nu mai poate dura, fof ce e incapabil de viață, de o parte ca 
şi de cealaltă. El lasă față 'n fata la sfirsit numai realități, adevă- 
ruri care s'au cintărit, care s'au măsurat, din care unul a trimis jos 
şi a despoiat pe cellalt, dar care sau gi curäfit, unul ca şi celialt. 
Astfel, de fapt, este un învins mai mare decit învinsul însuși, care 
dacă nu e glorios învingălor asupra protivnicului său, e totuși fe- 
ricit învingător asupra păcatelor sale. Căci acest învins sunt înseşi 
aceste păcate, pe care războiul le-a îniăturat, hirurgical, odată cu 
înseși organele politice de care sunt legate sau cu părțile putrede 
din aceste organisme, usurind astiel sănătatea viitoare, circulaţia 
liberă a gindului şi a muncii omenești. 

Nu îă însă aceasta, în casul Ungariei singure ori şi în casul 
Austriei, — şi vei avea contrariul. O demoralisare a omenirii va re- 
sulta din aceasta. Păcatele, dacă nu sint învinse, nimicite, nu rămîn 
numai unde erau, în momentul cînd cufitul a atins trupul vădindu-i 
brutal tainele; ele se răspindesc, cuceresc alăiurea, otrăvesc sîngele 


www.dacoromanica.ro 


330 Războiul nosiru în note zilnice 


întreg. Ai pornit împotriva unei tiranii, ai luptat cu dinsa principial 
ai voit s’o înlături cu totul pănă în adincurile unde poate răzbate 
fierul eroic, şi te-ai oprit. Ai chinuit pe bolnavul însuşi — care e în 
acest cas omerirea —, ţi-ai băiut joc uşuratec de suferința lui cea 
mare şi ai cusut înnapoi un trup infectat, care va merge răpede 
spre pieire, nu numai pentru că era bolnav, dar pentru că te-ai 
amestecat să-l operezi neavind însușirile ce trebuie pentru a merge 
pănă la capăt. Ai prefăcut atunci o fatalitate a forţelor oarbe, care 
distrug, într'o crimă a inconstienfei tale, care dacă nu a asasinat, 
a grăbit cel putin opera morţii. 

Şi ce moarte poate fi mai grozavă decit a sufletului omenesc 
cu toate acele nobile elemente de cugetare si simdire, de credință 
si de avint care au creat toate lucrunie prin care mai mult decît 
prin facultatea de a ne ţinea în picioare și de a rosti articulat gîn- 
duri ce nu sînt totdeauna superioare acelor care framinfa animali- 
tatea, sîntem vrednici de a ne numi oameni? Ce filosofie, ce artă, 
ce moralitate publică sau privată s'ar mai putea desvolta într'o so- 
cietate omenească în care s'ar fi vădit că nici cele mai mari jertfe 
fără păreche pănă azi, ale celor mai nobile elemente din umanitate 
n'ajung pentru a înlătura ce a rămas mai josnic şi mai nedrept din 
firania apăsătoare a raselor degenerate? 

Unii diplomaţi ar zice însă: mai la urmă ce ni pasa? Nu din 
sufletul omenesc trăim și nu pentru dinsul. Noi sîntem numai pro- 
vocatori de războaie pentru scepuri egoiste, imprumufind formule 
atrăgătoare de la cugetători spre a înşela vulgul care se jertfeste 
şi care, idealist ce este, cere totdeauna o ideie ca ţintă, pentru ca 
pe urmă, cînd ni convine nouă, să facem socoteaia finală. Şi dacă 
nu încheiem problema, ce-o fi? Dacă o încheiem, atuncea e rău, 
căci împiedecăm pe alţi diplomaţi de „a se distinge“ si de a se 
valorifica în viitor. 

Seacă înțelepciune de birou, de „cabinet“, si aceasta! Bok 
navul căruia boala i s'a întins vă cuprinde şi pe voi în durerea lui 
mărită, exasperată. Şi el se va zbate în chinuri de care şi voi veţi 
tremura si în care vă veţi fringe si voi. Asteptind liniştea compre- 
selor si ceaiurilor voastre cäldute, veţi vedea in schimb zguduirea 
uriaşă a corpului întreg, care nu vrea să moară si care în aceste 
zguduiri se chinuește si mai mult fără a se putea insänätosa. 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 331 


== 


Veţi avea, diplomaţi de convenientä, de oporiunitate, de cirpeli, 
ceva care nu e convenient, care nu vă va fi oportun de loc şi care 
va rupe odată cu cîrpelile haina toată pe care au fesut-o aşa de 
prost înnaintaşii voştri, ramiind goliciunea trupului torturat în acea 
agonie care e pentru societate orice zbucium material fără preo- 
cupafiile ideale care s'au vädit ca zädarnicie. 

Dacă nu veţi fi voit dreptatea naţională, veţi avea revoluția 
generală, care va îngropa, Samson orb si turbat, ultimele rămăşiţe 
ale civilisaţiei in care s'a închis ce a fost dumnezeiesc în mintea 
oamenilor, din veac în veac, 


25 Mart 1917. 


«De ce azi şi nu mine?» 


Eram tinar de tot cind m'am întors în tara, după cîţiva ani 
petrecuți în acel Apus care din zori şi pănă în noapte e oprit asupra 
muncii lui şi care, oricit sar cere mărgenirea ei şi condifionarea 
ei, nu poate trăi fericit decît cu ea si prin ea. Aveam înnaintea mea 
priveliştea caselor care dimineaţa sînt pline de lume harnicä în a 
se găti şi pregăti, pentru a răminea apoi goale ziua întreagă, pe 
cind în ateliere fierbe lucrul la care un întreg popor se imparta- 
geste. M4 urmăria ace! freamät voios al mulțimilor de dimineaţă 
care se înghesuie pe trotuare, cu zgomotul unor regimente ce trec 
spre luptă supt un steag pe care»! iubesc, şi acea vioaie întoarcere 
de seară, în care pe lingă această disciplină ostăşească, se mai 
amestecă şi o visare poetică prin care feţele par transfigurate in 
mulfämirea de conştiinţă a acelor cari ştiu că şi-au meritat «pinea 
noastră cea de toate zilele». imi rămăseseră în minte acele nes- 
fîrşite mese de biblioteci în care cetirile îndelungate, răbdătoare erau 
întrerupte de odată de acea căutătură care urmărește, dincolo de 
cartea främintatä in mîinile nervoase, ceva care a răsărit sub 
adevărul venit ca o răsplată, la ceasul lui, 

Si aveam o nestinsă sete de a lucra, pentru lucrul e! însuşi, 
de a crea, pentru singură bucuria creaţiunii, de a găsi şi de a spune 
numai ca să ştiu că am putut adăogi şi eu, cu cite puteri şi mai 
ales cu cîä voie bună mi-a dat firea, la comoara in care se con- 
topesc, într'o strălucire de nu se poate recunoaște partea fiecăruia 


www.dacoromanica.ro 


332 Războiul nostra in note ziinice 


silintile tuturora si care face pe cercetătorul bätrin să aibă ceva 
din sentimentul bătrinului muncitor de fabrică oprit pe ginduri, dar 
cu o sfinlă seriositate pe faţă, înnaintea märetei opere de tehnică, 
unde știe că şi vlaga lui s'a întrupat în fapta traimcă și folositoare 
omenirii. 

Şi văd încă biroul, cu toate lucrurile aşa de bine rinduite, al 
colegului de astăzi, om activ de altfel si bun gospodar, care orin- 
duia o parte din silinfele noastre, cite se legau de instituția lui, cu 
același simţ de datorie cu care făcea ca ordinea cea mai desavir- 
şită să domnească în luminarea, încălzirea, curățirea si reparația lo- 
calului. Birou de receptiune a muncii ştiinţifice, ca acelea în care 
la Lyon se primesc bucăţile de stofă ale lucrătorilor de mătasă, 
cercetind totul, ordonat, maşinal, corect, fara a ţinea samă doar de 
un lucru: cît suflet omenesc s'a prins în lirele acelea fesute noaptea 
tărziu, în biiguirea copiilor bolnavi, în secätuirea miseriei stă- 
pine ori şi în bucuria de a face un lucru bun şi frumos.— Bucata, 
plata; altul la rind! 

Era gata o carte la care lucrasem mult şi care era atunci 
pentru mine marea fericire, Doriam s'o văd mai iute brosatä, pusă 
în circulație, dată lumii, cîtă era s'o şiie, Şi colegul imi tăie scurt 
vorba de nerăbdare: 

— De ce azi si nu mine? 

Am răspuns atita: 

— Răspund îndată ce-mi vei spune d-ta: de ce mini si nu azi? 

E 


Priviţi ce e de jur împrejurul nostru. Cite lucruri de facut! Si 
e vorba de mintuirea, de viata noastră, de cel mai strălucit ideal, 
de cea mai adincä miserie, de cea mai grozavă primejdie. Se îu- 
crează de sigur, dar aceia chiar cari au datoria de a îndemna, de 
a grăbi, pănă la frigurile sfinte ale producţiei salvatoare, pănă la 
delirul de trudă al unei societăţi amenințate, aceia spun prea adesea: 

De ce azi si nu mine? 

Şi se aude îndată și răspunsul: 

— De ce mine și nu azi? 

Dar pe acela îl dă dusmanul. Si-l dă — pentru dinsul.... 

25 Mart 1917. 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 333 


Cum va face America războiul. 


Războiu între America si Germania? Pentru închipuirea noastră 
aceasta ar însemna; după vechile idei despre războiu, soldaţi 
într'o nouă uniformă apărind pe cimpiile de luptă ale Europei pentru 
a şi lua partea de sacrificiu şi de glorie împotriva dușmanului 
comun, şi nume nouă de bătălii sar înscrie în povestea războiului, 
alături de numele unor generali de cari nu sa vorbit pănă acum. 

De fapt, multi dintre Americani chiar, cari sînt acum mai ro- 
mantici de cum s'ar crede, tocmai pentru că de obiceiu nu sînt 
romantici de loc, doresc să vadă steagul sămănat de stele al marii 
Uniuni fluturind in acea Franţă care i-a atras inlupta prin farmecul 
ei de astăzi şi prin amintirile de acum un veac, Chiar dacă n'ar 
avca însemnătate prea mare din punct de vedere militar, totuși ar 
fi o satisfactie pentru suflete că ta eroii ambulantelor se adaugă eroii 
bătăliilor şi că se vor putea pomeni în viitor împreună cu acest 
mare războiu şi acei nobili tineri din America a căror jertfă de bună 
voie a contribuit şi ea la biruința dreptului şi la deschiderea unei 
epoce de mai mare fericire pentru oamenii. 

Căci Americanii sînt foarte sensibili la acest fel de a se face 
nemuritori. Amintirile războiului dintre Nord si Sud, între propnile 
lor State, pentru a pune capăt sclăviei negre, e şi astăzi amintit 
cu mindrie. Si, dacă in aceasta se fine samă mai ales de causa 
pentru care sa vărsat sîngele atitor mii de oameni de toate virs- 
tele, moartea recentă a amiralului Dewey a arătat cît de muit tine 
această societate de pașnică democraţie Ja aceia care şi-au cisligat 
un nume mare prin însuşiri de conducători războinici. Un fior a 
străbătut întreagă această lume amestecată la vestea că se află în 
agonie acel bătrîn care odată a dus la biruinfä contra Spaniei 
pentru cucerirea Filipinelor şi „dezrobirea“ Cubei drapelul american! 
Şi, de alminterea, oricine a străbătut revistele din New-York şi Chi- 
cago, cu narafiunile lor grozave, de aventuri neobişnuite, de incor- 
dări supraumane și de ciudate biruinţi, isi dădea sama că aceşti 
oameni aşteptau ceva care să întreacă margenile vieţii lor obișnuite; 
care să-i lege din nou cu poesia acelei vieţi europene care răsăria 
odată, cu toate tainele ei istorice și toată magia privelistilor ei să- 
mănate cu castele, palate şi ruine, in versune lui Longfellow. 


www.dacoromanica.ro 


334 Räzboiut nostru in note zilnice 


Dar adevăratul ei războiu îl va face America altfel. 

EI va fi, natural, confirmarea, in forme libere, a puternicului 
ajutor de care şi pănă acuma sau bucurat, în aşa de largă mă- 
sură, aliații din Europa. Comorile industriei americane vor fi des- 
chise fara reserva si fără margeni luptătorilor cari de trei ani se 
storc împotriva Bestiei apocaliptice, inchisă în cetatea de unde face 
din cînd în cînd fulgerătoarele ieşiri ucigase pe care le cunoaştem 
prea bine si noi. Aramă, cărbuni, de o parte, tunuri arme, muniții, 
de alta, vor călători în cantități enorme din acest reservoriu fara 
fund. Şi starea de războiu va adăugi în fabricaţie şi trimete un ele- 
ment nou, de o putere extraordinara, pe care Germanii care-și zic 
prea uşor: «nu e nimic, va fi mini ce a fost şi pănă acuma», nici 
nu lămuresc cît rău li va face, ei cari banuesc folosul oricărui factor 
nu e materie si organisatie. Va adäugi însă si această mindrie na- 
lionalä, această conștiință luptătoare, acest avint spre biruirea dus- 
manului, și, nu mai puțin, spre întrecerea propriilor tovarăși de 
luptă. Căci et trebuie să se producă neapărat, mat mult chiar decît 
in Anglia, într'o societate unde pe lîngă sportul, educator de energie: 
al celor cari s'au ridicat prin avere şi influență, mai este, la 
ceilalți, deprinderea încordărilor supreme, cîştigată în focul răz- 
Boiului industrial, al nemärgenitelor întreceri sociale și individuale. 
Fără a mai vorbi de această Capacitate de a născoci lucruri nouă 
care caută greutățile pentru a le învinge si a-și trage din aceasta 
cea mai mare giorie 

Dar pentru a-şi trimete partea în războiul care acum o cu- 
prinde si pe dinsa, cu interesele si cu onoarea ei, America are ne- 
voie de drum, si acest drum e închis acuma de sutele de subma- 
rine germane care prin sfidătoarea lor trimetere în adincurile Ocea- 
nului au provocat chiar conflictu! innarmat de astă-zi. 

Şi aceasta fixează rolul de căpetenie al intervenţiei militare 
americane. 

Cu orice pret marea Republică va trebui să-şi deschidă acest 
drum, să-l deschidă în aşa chip încît înlăturarea pentru toate tim- 
purile a unei asemenea crime față de omenire, a unui asemenea, 
abus infam al progreselor şiiinței să fie legată de numele american. 

Germania a început cu organisatia ei; pe încetul această or- 
ganisatie a fost creată si la Aliaţii europeni. A început cu hotărirea 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 335 


= 


ei de fier; o hotărire de fier îi opun Anglo-Francesii. A început cu 
tehnică nouă; altă tehnică tot aşa de neuă o posedă astăzi duş: 
mani de aici. A început cu invenţiunile altora, pe care le-a adoptat 
şi le-a întrebuințat în măsură „colosală“; şi pănă acuma, cu toată 
superioritatea tunului de 75 frances, nici o nouă invenfiune nu s'a 
furl pentru a o lăsa nepregătilă innaintea e şi ai anunţa astfel 
zdrobirea pe care pănă astăzi a ştiut s'o înlăture. 

Acum întră în luptă acea Putere care se laudă pe dreptate 
cu cele mai splendide cuceriri în domeniul ştiinţii aplicate. Ieri încă 
Edison, represintantul geniului ei, spunea că născocirile germane 
sint simple copilării de caracter învechit, care puleau fi combätute 
cu succes de la început. El şi ai fui se simţiau în stare a da mult 
mai mult. 

Aştăzi pot s'o facă, — și o vor face 

Şi astfel, hberînd marife de pirateria care trebuia să scape de 
pedeapsă pe criminal, în loc să scape lumea de crimele viitoare, 
America va dovedi că nimeni nu poate lua in deşert numele stinfei, 
operă de muncă şi binefacere; de fericire şi bună tovărăşie între 
oameni, fără ca ştiinţa însăşi, cu divina e: putere de creafiune spon- 
tanee, să nu intervie, mai curînd sau mai tărziu, pentru a-i da lovi- 
tura de graţie, 


26 Mart 1917. 


Convalescenta pe stradă. 


Cu toată protestarea cîtorva oameni miloşi, spectacolui de ne: 
suierii. compromifätor pentru inima ca şi pentru inteligența nafici 
noastre, care ar dovedi că nu se poate adapta împrejurărilor, al 
umbrelor omenenesti rătăcitoare, care-şi poartă pe străzi o conva- 
lescenfä asemenea cu începutul agoniei, continuă 

Din spitalele îngrămădite de bolnavi, bietii oameni trebuie, se 
pare, să fie scoşi înnainte de vreme. Nu se poate, de sigur din 
lipsă de material, să se improvizeze pentru dinşii, în aicr liber, lingă 
zidunile între care au zăcut, niște adäposturt, corturi sau baratce, 
unde să-şi capete puterile de care au nevoie pentru a servi ţara 
ca ostaşi mine. Mincarea mai substanţială de care s'au invrednicit 
un timp încetează, şi de afitea ori eiau nevoie de pinea sufletelor 


www.dacoromanica.ro 


336 Războiul nostru în note zilnice 


miloase. lar, ca îmbrăcăminte, bietele lor uniforme tirite prin no- 
roiul tranşeelor şi pătate de propriul lor singe vărsat pentru ţară 
se înfăţişează botite şi arse de căldura etuvelor, alături de pos- 
tavul nou nout al acelora cari nau singe de vărsat pentru nicio 
causa şi cari numai pe hartă au urmărit liniile de chinuitoare as- 
teptări ale acelor tranşee 

Cei mai gloriosi dintre Romini se înfăţişează astfel pare că 
ar fi cei din urmă dintre oameni, în trupul, haina si hrana lor. 

Că nu se ruşinează atite lume de o privelişte ca acesta, e un 
document moral de o nesfirşită tristetä, Că nu-şi 04 sama de as- 
prul critic care e, în tăcere lui, acel ofițer si soldat străin venit din 
teri unde convalescenja e iucru sfint pentru orcine si nu se găsesc 
mijloace care să fie destui de bune pentru a întări pe ostaşul 
ieşit din primejdie şi a-l mingiia de durerile lui de ieri şi de 
dorurile de astăzi, e o dovadă nouă a unei inconstienfi care ni-a 
făcut atita rău pănă acuma: alifia-$t închipuie, pesemne, că ia întoar- 
cerea lor acasă aceşti oaspeţi vor spune despre Romănia, cu 
bucurie, că e tara hainelor bine croite si a fetelor bine spoite în loc 
să Spuie, cu durere, că e aceia în care se sting, pe picioare ostasii 
cari au oferit, supt steag, cel mai mare sacrificiu pe care-l poate 
oferi ființa omenească unei datorii şi unui ideal. 

Ştiu că la Girleni lîngă Bacău s'a facut cel dintăiu loc de 
refacere pentru convalescenfi a căror spefă s'a descoperit abia 
acuma, pe lingă speța răniților şi bolnavilor, de o parte, a lupläto- 
rilor, de alta. Dar ştiu, iarăşi, că aceşti convalescenti n’au fost tri- 
megi de la spitale în stare cum trebuie, ci culeşi de pe stradă în 
halul cum au fost găsiţi — şi ştiu şi urmările. 

A venit acum primăvara, care în acest 1917 nu e, de sigur, 
numai o intefire către reveria tinerilor scutiți şi mobilisati pe loc 
ori un îndemn către costumele „legere“ ale obiectelor reveriei lor, 
ci 0 binefacere dumnezeiască pentru alinarea suferințelor, si in- 
zoravenirea släbiciumior. Vor răsări măcar acum adăposturiie pentru 
aceia cari azi rătăcesc din loc în loc spre regimenie unde atit de 
puţini vor ajunge şi doar pentru ca să aducă între cei sănătoşi ger- 
menii bolilor de care se stîng? 

Altfel ar fi mai bine să desfiinfäm spitalele. Căci oamenii pot 
muri şi fără ele. Ba încă mai repede, şi deci mai uşor, 

26 Mart 1917 - 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 337 


Generalul Nivelle. 


O revistă americană fixează ca principală însuşire a lui Nivelle 
iubirea pentru invenfiuni şi capacitatea lui de a desvolta necontenit 
mijloacele de care se folosește pentru a învinge. Locul său în fruntea 
armatelor francese din Vest se Batoreşte sistemului pe care l-a 
adoptat pentru a fi nedesparfit în istorie de numele lui. Joffre era 
pentru usura în tranşee, el a împins atacurile frontale în condifii 
care nu mai sint cele de odiniozră, ce siliau pe atacatori a face 
sacrificii indoite şi întreite ca ale apărătorilor. 

Autorul articolului arată câ până în Julie 1916 sistemul vechiu 
era în vigoare, de şi Germami căpătaseră succese la începutul lup: 
telor de la Verdun prin acțiunea preliminarä a celor 2 000 de tunuri. 
Pe Somme, unde Germanii au pierdut 670.000 de oameni, dar pre- 
tind că pierderile Aliaților au fost de 800.000, cei ce atacau au 
pierdut tot mai putin fafa de pierderile dușmanului In Octombre— 
Decembre, cu pierderi de 25.000 de oameni, Francesii au luat ia 
Verdun numai ca prisonieri 17.000. Acum apărătorul e acela care 
are piederile duble. „E adevărat că această metodă de ofensivă, 
întrebuințată în lupta de la Somme şi la Verdun, a restituit o parte 
abia apreciabiiä din provinciile cucerite ale Franciei și nimic din 
Belgia. Dar nu întinderea pămîntului ciştigat e criteriul. Ofensiva 
de la Somme şi cea francesä de la Verdun a adus pierderea a 
aproape lirei sferturi de milion de Germani, cu un preţ pe care 
Aliaţii puteau lua asuprä-si să-l plătească». Si, adauge scriitorul: 
„dacă din lulie la Decembrie în două lupte Germanii au pierderi 
de trei sferturi de mihon, au ei oamenii ce trebuie pentru a înfrunta 
pierderiie a trei sau patru asemenea lupte în anul viitor pe frontul 
din Apus? Si au ei ori pot ei căpăta tunurile şi munifitle care 
trebuie pentru a suporta trei ori patru lupte ca acestea, căci, dacă 
nau destul din aceste lucruri, proporția de pierderi va fi şi mai 
mare de cum a fost?" Ei nu pot avea artileria, pe care o au Ali- 
afii, si aceasta e decisiv; n'o pot avea, spune neutrul din Februar 
cu niciun chip şi cu nici un pref. Au încercat cu munca silnică a 
Belgienilor, in desperarea lor. Azi ei nu sunt încă bătuți si de aceia 


www.dacoromanica.ro 


338 Războiul nostru in note zilnice 


nici n’au conştiinţa invinsuluj. Dar mau nici perspectiva învingăto- 
rului Americanul dă dreptate generalului frances care spunea däu- 
nazi că «ţine lupul de urechi». 


26 Mart 1917. 


Liberarea Poioniei 


Acum un veac şi jumätate, Frederic-cel-Mare, gata să împartă 
în folosul lui şi Împărăţia cerurilor, din care ar fi scos pe toţi feri- 
citii pentru a o face casarmă de grenadiri prusiem, Maria-Teresa, 
«maica? Romimilor din Ardeal, pe cari-i tundea de mai multe ori 
pe an, şi Ecaterina a Il-4, care şi dădea toate sitințele să facă, în 
Peiersburgul său, „filosofie“ ca a lui Voltaire şi Diderot din Paris 
şi anexiuni ca ale ,värulul“ Frederic de la Berlin, se uniau pentru 
a împărți Polonia, pentru a <restabili liniştea» şi a lua <ce li con- 
vine”. Două alte împărțiri, la care sa adus, peste restaurarea lui 
Napoleon l-iu, opera de cirmpotire teritorială a tratatelor din Viena 
s'au săvirşit asupra acelor frumoase provincii care formaseră odini- 
oară un Stat de luptă contra pătrunderii turceşti de Sud ca şi 
contra germanisării venite din Vest asupra tuturor Slavilor. Aga-si 
plătiau datoria, pe de o parte, Habsburgii, cărora loan Sobieski 
li păstrase Viena, iar, pe de alta, Împărăteasa tuturor Ruşilor, pe 
care silintile seculare ale poporului polon le scutisera de a vorby 
în dialectul nemfesc de dincoace de Elba. 

Se ştie că unii criminali, cari n'au putut fi descoperiţi nicăiri, 
au fost găsiţi în sfirsit unde nu se gindise nimeni să-i caute, lingă 
mormîntul însuşi al victimei lor, unde-i chemase o putere neînvinsă, 
Asttel Statul căruia-i aparţine marea ,idele“ a fost acela care, îndată 
ce s'a format în capul conducătorilor săi planul uriaşei agresiuni 
contra umanităţii, a pus pe tapet chestia Poloniei, revenind astfel, 
în credința că-l chiamă acolo numai interesele lui, la locul unde 
Hohenzoiernul de Ja 1770 făcuse fapta, si cu mina strinsă „pre 
teneşte“ pe grumazul aliatului austriac, Germania îl silia şi pe 
acesta să vie înnapoi drept ia păcatul cel mare al Mariei Teresei 
lar, pe cind planul austro-prusian nu era încă deplin copt (Marele 
Duce Nicolae, ca delegat şi poate şi ca inspirator de căpetenie al 
vărului său împărătesc, atingea si ei problema polonă. 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 339 

Cele d'intăiu două Puteri voiau, bine înțeles, o Polonie care 
să are şi să samene pentru Germania, binefăcătoare şi deci exploa- 
tatoare de drept a omenirii fatregi, si ca să culeagă, dind cel mult 
partea sa muncitorului; cealaltă, în deosebire de duşmanele sale, 
înțelegea să nu îacă binele numai din punga altuia, bătut şi prădat 
de ce are cu drept, ca şi de ce a luat cu hapca, în complicitate 
cu înșişi făcătorii de dreptate, 

Dar condiţia refacerii unei Polonii largi, unitare, cuprinzină 
toate farimele risipite oăinioară, era nedesfacuta legătură, supt toate 
raporturile, cu Rusia. Si legătura era, oricum, mai naturala cu acel 
Stat rus a cărui rasă 04 jumătate din feränimea vechiului regat şi 
cu care viaţa Poloniei şi înnainte de spircuire fusese asa de mult 
amestecată. Căci ea însăşi, Polonia, încercase a îndeplini acelaşi vis 
de unitate slavă în Ost, cu sabia în mînă, înnainte de Romanovi, 
pe vremea cînd, acum mai puţin ca trei sute de ani, un print polon 
Siătea în Moscova, unde voma să rămiîie ca Țar, decit cu Prusia care 
însemna pentru vremea mai veche, infringerea de Poloni a Cavale- 
rilor Teutoni, dar şi pierderea Prusiei ducale către .Casa de Hohen- 
zolern, ori cu acel corp germanic întreg, cuprinzind astăzi şi Aus- 
tria, în forma lui <medio-europeană>, care nu fusese pentru Poloni, 
veac de veac, decit duşmanul ereditar. 

Toţi aceștia puteau reface Polonia pentru a încerca apoi Ss'o 
desfacă la cea d'intăwu ocasie potrivită Dar s'o învie, nu, cu toate 
prociamafiile şi cu toate declamatiile, Căci un Stat se poate forma 
din nou în hotarele lui de oricine, dar el nu-şi poate relua viata, 
întreruptă odinioară, prin grația mmănui, care, nu vine niciodată 
singură. Pentru ca această viaţă să se aprindă din nou, capabilă de 
a resista furrunilor viitorului trebuie sau o putere interioară, a 
însuşi poporului care a ţinut Statul cel vechiu şi care-l restitue prin 
biruitoarea spontaneitate a unei revoluţii, sau şi contactul cu o mare 
forță populară, din acelea care ating ţenle vecine pentru a le domina 
uheoti, pentru a le zgudui şi întări suileteşte totdeauna, chiar şi în 
ceasurile cînd mina care atinge nu poartă numai arma, ci si loveşte 
cu dinsa, dar încă atunci cînd ea se gäteste prietinoasă pentru a 
face să cadă la alţii lanţuri pe care ea însăşi si le-a rupt! 

Actul prin care Noua Rusie, — zi-i cum vrei si cum ai dor, 
să fie: democraticä, republicană, socialistă, dar Nouă este de sigur, 


www.dacoromanica.ro 


340 Războiul nostru în note zilnice 


şi numai în aceasta stă insämnätalea schimbăni —, prin care această 
Rusie Ionă declară că Polonia e de astăzi înnainte liberă, adăugină 
datoria unităţii militare numai pentru a împiedeca moral pe cei 
amestecați in opera de <refacere» întreprinsă de către Germani de 
a întrebuința arme polone contra fraţilor liberatori de astăzi, are 
valoarea sa în aceasta. Nu e forfa care strică și drege, în calcu- 
lele sale egoiste, — legată totdeauna de propriile ei păcate, pe care 
nu le poate mărturisi, căci ar trebui să piardă cistigul ce l-a mos- 
tenit de pe urma lor. Ci e sprritul, care nu se lasă opmt în liber- 
tatea lui de aceia cari lau falsificat îndeplinind în numele lui de 
fapte rele şi care, viu şi curat, curäteste si învie tot ce întilnește 
în calea lui, 

Polonia celor doi Împărați de drept divin, represintanfi ai 
unor casie militare si ai unei biurocrafii, putea să întrebuinţeze, la 
nevoie şi deocamdată, Poloni în opera ei de croitorie politică nafio- 
nală în Polonia rusească. Chiar dacă ar îi lăsat în sama celor mai 
buni dintre Poloni, a fruntasilor nafiei supt toate raporturile, Statul: 
tampon, tutelat, supraveghiat şi monopolisat pe care-l „fundaseră“ 
şi ai cărui ctitori înțelegeau să rămiie, cu dreptul de a numi pe 
preofi şi de a fi pomenifi cei d'intăiu la pomelnic, cu viii şi morţii; 
pănă la bunii şi evlavioşii creștini Frederic şi Maria-Teresa, aceia 
ar fi lăsat totuşi stampila lor, aristocratică, „doctorală“ şi birocra- 
tică, asupra noului Stat. El s'ar îi desvoltat national, de sigur, ca 
steag, mai putin naţional însă ca spirit, fiindcă acela vine oriunde 
numai din larga împărtăşire a maselor populare la viata Statului 
din continua stăpinire, iubitoare şi devotată, a lui de către Ddinsele. 
Polonia pe care sufletul rus liber o are in vedere e alfa: ea poate 
să samene cu ea însăşi, în ce are azi mai adevărat şi mai adinc, 
si nu e nevoie de nicio impunere ca să poată merge pe aceleaşi 
drumuri cu această Rusie populară. De o parte nişte sinistri ras- 
colitori de morminte, cari legau räbôätor oasele acelui care de mina 
lor perise pentru ca, infatigindu-] întreg şi sprijinindu-i drept de 
părete, să ceară a-i administra în numele lui, ca fiinţă vie, moste- 
nirea, iar, de alta, e flacăra vie și în veșnică mişcare a revoluțiilor 
care unde ajunge învie şi face a se ridica deplin şi zăravăn acela 
care în vremi licăloase căzuse jertia celor lacomi de avutul sau. 

Polonia creată azi nu va continua deci, chiar întrebuințind 


www.dacoromanica.ro 


N 10RGA 341 


aceiaşi oameni, cari au lucrat, inteligent și stăruitor, cu un spor mi- 
nunat, Polonia de iibertate pruso-habsburgicd, Ea va fi alta, şi anume 
aceia pe care de două veacuri o cere cultura umană pentru ca la 
locul ei, pe care nimeni nu i l-a putut lua, să-şi îndepiinească opera 
care numai ei îi revine, potrivit cu însuşirile, liber si larg desvol- 
tate, ale uneia din cele mai nobile rase. 


27 Mart, 1917. 
Cuvinte francese. 


Cultura francesa are însuşiri pe care nicio imitație, oricît de 
inteligentă, nicio contrafacere, oricit de dibace, nu și le poate ciştiga. 
Ele se mostenesc, vădirea lor se face fără nicio intenţie de a spune 
un lucru frumos sau de a face un luctu frumos. Din potrivă acte 
şi cuvinte au înfăţişarea de a veni de la sine, fără ca ele sd fi fost 
voite şi potrivite cu chibzuială împrejurărilor în care se produc şi 
se rostesc. Ar fi de mirare să fie altfel; lipsa acestor însuşiri ar 
fi la acela pentru care se constată un adevărat document de ne- 
existență a rasei care neapărat trebuie să le dea, 

Ele pot exista pe lângă talent; talenful nu face de cit să le 
impo®obeasca. Dar ele rămîn superioare talentului, care, mai la 
urmă, e numai o îndemânare (o „iscusire“ îi zic Ruşii, artei înseși). 
Ele pot reclama egalitatea $i faţă de geniul însuşi, căci marele 
creator de lucruri nouă nu poate da el însuși atita cit a îngrămădit, ca 
mari lucruri vechi, operă a mulfor genii, ereditatea, prin instinctele 
cu care înzestrează pe oameni. 

Cultura francesă e înnainte de toate o cultură a inimii. Ea 
ştie oricind si oriunde ce pretinde simfirea sănătoasă a unui om 
liber. Şi dă fără greş aceasta. Numai aceasta, dar aceasta în toată 
întregimea sa. Sâ numeşte de obiceiu «discreti> să laşi ca sufletul 
acelui către care te-ai îndreptat să răspundă singur la întrebarea 
pe care odată i-ai pus-o. Si nicio cultură de pe lume nu ştie mai 
mult decît aceasta unde să se oprească, pentru că a ştiut şi mo- 
mentul precis cînd trebuie să intervie 

La acestea m'am gindit cetind cuvintele roslite la Scoala mili- 
tară de aici de către generalul Berthelot şi de către un colonel frances 
care supraveghiază învățămîntul nostru militar, precum și cuvin- 


www.dacoromanica.ro 


342 Războiul nostru in note zilnice 


tarea ţinută, ia îngroparea căpitanului Clayeux de locotenent colonel 
Hucher. 

De o parte era vorba de un îndemn către tinerii ofițeri cari 
se gătesc a merge la regimente, de alta de ultima clipă lingä sicriul 
unui bun camaraă și a unui nobil soldat. Cit de mult se cheltuiește 
in asemenea prilejuri seaca retorică moartă, cit de nemilos cad flo- 
rile de prăvălie ale tipicului traditional! Si, cu toate că de atitea 
ori s'au repetat asemenea situaţii, stătuitorii oştirii noastre au găsit 
imediat nota adevărată. Noilor conducători de oameni li-au indicat 
cu un singur gest, scurt şi sigur, datoria lor de a-şi înțelege sol- 
datul şi de a-i lua în stapinire imma, jar celor cari se despärtiau 
de viteazul lor tovaroş h-au adus lacrimile în ochi prin amintirea 
celor de acasă, dar l-au rechemat și hotărîrea în suflet prin afir- 
marea datoriei de frafie militară şi umanitate ajutătoare pe care o 
îndeplinesc aici. 

După ascultarea acestor cuvinte francese fiecare a plecat mai 
nobil si mai bun. Căci, mai presus de frumoasa formă a unei vechi 
tradiții literare, o inimă se deschisese către inimile lor pentru a le 
întări si mingäia. 

27 Mart 1917. 


Retiectiuni in vremea 
schimbărilor la fata. 


Sint oameni deosebii de simţitori la schimbările care sînt să 
se petreacă în această lume, unde, cum zicea vechiul poet, <totul 
e pe o — schimbara». Dacă nu aud totdeauna cum fac alții, o deli- 
café şi interesantă minoritate — zvonurile subpămîntene si nu simt, 
ca alîtea fiinti inferioare omului, de alminterea, prin instinct că este 
să se petreacă un iucru mare si grozav, ei îl recunosc îndată ce 
Sa petrecut, îl admit ca definitiv, îl anunţă tuturora, ca menit să 
dăinuiască, şi sfătuiesc pe toţi să fie samă de dinsul. 

Pana aici, şi cu toate că schimbările înseşi „stau peo schim: 
bare“, e bine, şi nimeni nu s'ar gindi să critice asemenea persoane 
sensibile la variatiunile politice şi sociale, 

Dar de foarte multe ori cu acest rol de înştiinţare al baro- 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 343 
metrului nostru, totdeauna la fereastă ca să constate si se anunțe, 
se confundă un altui: 

Omul care afla şi comunică şi răspindeşte si aşigură crede că 
mai are şi misiunea de a conduce lucrurile pe care ie-a anunţat, 
schimbänle pe care le-a adus la cunoștința publică. Atitea şi atitea 
prefaceri frămîntă jumea, rind pe rînd glasurile cele mai deosebite 
se aud, vitrina notorietății vesteşte unui după altul spectacolele cele 
mai deosebite. <Conducătorul> nostru, care face uneori $i pe pro- 
fetul, nu se mulfameste a-și verihca profetiile si, oricum, a da cu 
credință nota zilei, ci se declară gata să şi servească acolo unde 
se găseşte, causa care a fost aclamată în alte feri sau măcar în 
în alte cercuri decit ale lui. Va fi, succesiv, cu convingere si energie 
apărătorul unei alianțe şi al celeilalte, partisanul unui sistem, 
de guvern gi al celuilalt, crainicul unei idei gi al unei idei opuse: 
Și va îndemna pe toată lumea să facă fot asa, pe răspunderea lui. 

Nu e vorba de o simplă contrazicere, căci din destule contra: 
ziceri se alcătuieşte viaţa omului care cugetă. Dar a omului care 
cugetä, care se întoarce necontenit, într'o onestă elaborare a cons. 
tiintei sale, şi asupra princiipiilor la care sa ginoit mai mult şi 
care au pătruns mai adînc în sufletul său  Astiel de contraziceri 
pot să fie uneori şi greşeli, în orice caz însă ele sint nobile silinti 
de a progresa, după o nouă şi dureroasă cercetare. în urmă omul 
n'a lăsat o Simplă haină, ci o parte din însăşi fiinţa sa vie a jerfit-o 
pentru a se găsi la un loc unde prin sîngele lui cald şi meritat să 
fie îngăduit. 

La atifia e altceva, fafa de stäpinul conștiinței sale, necontenit 
treze, acestälalt este sclavul Iucrumlor care se îndeplinesc, pentru 
ai impune şi a-l domina, dincolo de această conştiinţă şi care n'au 
nevoie de a se petrece printr'însa pentru a fi adoptată. Căci un 
Singur element li ajunge pentru ca să fie primite: să aibă o mai 
largă aprobare, să stirneascä aclamafti mai zgomotoase. 

E o adoptare exterioară. Nici măcar o adaptare interioară, 
care te face să prinzi prin ceva — cit de puţin dat de însuşi su- 
îletul tău ceia ce-ţi vine de aiurea. Nu, ci lucrul rămîne așa cum 
l-au făcut alții. La acești oameni nimic nu se amestecă în făptura 
lor morală, ci toate se atîrnă numai în afară şi se părăsesc, se im- 
bracă şi se desbracă. Sînt simplii indivizi care se fin la modă cu 


www.dacoromanica.ro 


344 Războiul nostru în note zilnice 


ideile, cum alţii se tin la modă cu hainele. Nu poți fi aspru cu ei, 
întrebindu-i de ce se poartă aşa astăzi, de si nu li se potrivește, 
de şi nu-i prinde. Fiindcă îți vor răspunde, uşor şi victorios: “dar 
nu vezi că toată lumea face tot aşa?“ 

Oameni de treabă în definitiv. Dar iucrul se complică în aceia 
cari, schimbindu-se numai aşa gsi numai atita, înţeleg să călăuzească 
pe alții pe drumuri pe care le-au descoperit odată cu lumea care 
a început a se îmbulzi pe ele 

Sint grele, foarte grele drumurile lumii. Şi trebuie să le cunoști 
aşa de bine pentru a fi îndrumătorul altora! Poate că nici nu e 
alt mijloc de a le cunoaște decit a fi rătăcit singur pe dinsele cînd 
drumul mare trecea pe aiurea, a fi înlăturat piedecile cu osteneala 
ta şi pe fiecare punct adaus să fi picurat un strop din sîngele tău: 

Şi să vii 0-ia, care habar mai avut de anume lucruri, si, printr'o 
umbră măiastră sărind din coadă în frunte, să cei încă un steag, 
pentru a-l primi în minile acelea care le-au purtat pe toate si a 
îndemna lumea să meargă după ta, căci aceasta înseamna a merge 
după ideia singură căreia numai un sacrificiu i-ai adus: acela de a 
renunța la altă ideie în care credeai tot aşa de putin si care avea 
marele defect de a nu mai fi populară!.. 

Pubiicul e bun, şi te-ar crede. I s'ar părea chiar că mai bun 
„şei“ e cel care a căzut aşa năprasnic din naitul cerului decît cel 
cu care era deprins în zilele de osteneli şi prigonire. Are si un aier 
mai proaspăt, mai odihnit 

Dar vezi că mai este şi acel vechiu muncitor care şi-a închis 
viata în ideia lui. Şi să te feresti a-l da în lături! Nu-ţi închipui 
cît poate ajunge de rău acest om bun, în acest singur cas. 

Ai zice: din invidie pentru persoana ta gralioasä, el, omul 
acela, aspru si sälbäticit, ori din gelosie faţă de succesul săriturilor 
tale, el care s'a tirit în genunchi şi in brinci pe nisipuri și pietre. 

Nu, ci numai din iubire si respect pentru ideia lui. 


28 Mart 1917 


Tot cersitorul din «Gil Blas». 


Atunci cînd vorbiam acum cîteva zile de cerşitorul lui Lesage 
care in romanul de aventuri spaniole <Gil Bias» stă la margenea 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 345 


drumului şi, dacă vede pe studentul din Salamanca întinde o mină 
iungă, lungă, de sa ajungă la buzunarul bietului băiat pe care-i crede 
naiv, pe cind subt manta stă o sinsatä lot aşa de lungă, gata să 
ceară si ea, cu gura ei deschisă —nu mă gindeam că Germania 
se găteşte a juca în cel mai scurt limp, întrun chip si mai grosolan, 
acest rol. 

— Mă opresc pentru a înșiiința pe cetitor că aceasta nu e 
o profefie, căci mă mulțămesc să-mi studiez subiectul pentru a-l 
cunoaşte pufintel; dar, în sfirsif, aşa e. — 

Mina lungă, lungă a Germaniei se îndrepta, în ajun chiar, către 
Rusia Nouă, rugind-o să-și arate noutatea printrun pacifism care 
i-ar sacrifica interesele de viaţă, 

— La urma urmei sînt trei mijloace de a ne înțelege: să dea 
mina Țarul nostru nemfesc, cu Împăratul vostru rusesc, să ni dăm 
mina unii cu alţii fără dînşii, sau să dea mâna încătuşată în fier, 
Cesarul de la noi cu profesorul Miliucov al vostru, Nu fi se pare 
tinere, că aceasta ar fi calea cea mai bună? 

Lui Miliucov însă i s'a părut că zisa labă, pe care o cunoaşie 
de mult, este cam aspră. St Rusia revoluționară nu s'a gîndit un, 
moment să-şi depuie steagul roșu în Zeughausul de la Berlin lingă 
tunurile cu vultur napoleonian ale Franciei de la 1870. 

Şi, atunci, cersitorul din *Gil Blas> a scos sineafa. 

Teïegramele de la Petrograd vorbesc de o uriașă storțare pe 
Stohod, pe frontul Riga, drept către Petrograd Gazurile asftxtante 
şi-au făcut datoria. Obusele himice au săpat dire largi între soi3ajii 
hbertăţii, cari au stropit cu sînge panglica roşie de pe pieptul lor. 
Si citeva mii de prisonieri pleacă în depositele de muribunzi prin 
foamete ai Germaniei pentru ca să li se explice de socialistii din 
Prusia datoria de a ceda a unui popor pacific, 

Si astea a doua zi după ce Bethmann Holweg se bătea cu 
pumnul în piept că pe frontul acesta răsăritean nu va fi ofensă. 
E de un humor german neasămănat, aşa-i? Si ce bine o să prinda 
farsa în paqmnile istoriei! 

Dar nerusinarea nu se opreşte aici, Tununie de pe Stohod 
au fost ecoui cätälelilor Cancelariului, in Reichstag, iar ecoul acesior 
căţăleii îi auzim acuma în Parlamentul unguresc. Oposifia maghiară 
se ieapădă că ar fi votat războiul cu poporul rusesc, ea care numai 


www.dacoromanica.ro 


346 Războiul nostru in note ziinice 


cu Ţarul avea aface, si asigură că se roagă, cu sefii ei în frunte; 
viitorii ei miniştri de mine, la <Dumnezeul maghiar> pentru ca liber- 
tatea rusească să prospereze, 

Aliaţii vor da ei destul de răpede singurul răspuns pe care-l 
merită o așa de trivialä comedie cu viața omenească și dreptul 
popoarelor ? 

Trebuie s'o credem. 


28 Mart 1917. 


Cuvîntul regelui. 


In duioasele si mindrele cuvinte, »line de atita iubire pentru 
tovarășii săi de luptă si de încredere nezguduitä în viitorul ferii 
asupra căreia cirmuiesfe, nu pentru a “presida>,ci peniru a vedea, 
a auzi și a lucra mai presus de fofi, cum mai presus de toți se 
găseşte Tronul, Regele a spus încă odată soldaţilor jerani că faga- 
duinfa Sa e dată în chip solemn şi irevocabil, că ea se va inde- 
plini cu orice pret „Vi se va da pămînt“ e scurta şi hotăritoarea 
formulă, care nu sufere nicio rästälmäcre din partea acelor cari 
Sar refusa să înțeleagă sau n'ar voi să urmeze necesitatea absolută 
a timpului cuprinsă în declarația Suveranului. El însuşi, Domnul 
terii, va da pilda ; din pămîntul ce are Coroana, din pămîntul lăsat 
ca moştenire de întemeietorul Regatului se vor desface ogoare pentru 
aceia cari cu arma în mină au dovedit cit de drag li este acest 
strămoşesc pămînt. Se va statornici din nou astfel acea legătură 
dintre sufletul omului şi stăpînirea lui care au făcut odinioară nebi- 
ruita putere a acestui neam. 

Cînd orice patriot se bucură de anunţarea marelui act ca apro- 
piat, istoricul mai are şi misiunea de a-l urmări în originile sale, 

In această decisiune a unui mare si nobil suflet nu e nicio 
înriurire din afară, a împrejurărilor sau a oamenilor. 

Trecuseră grozavele lupte din Mari 1907. Se ştie cum s'au 
interpretat asigurările date de Regele Carol în clipa cind viitorul 
însuşi al ferii părea primejouit, căci străinul era chemat aici ca să 
„tacă ordine“, de aceia chiar cari astăzi Ja Bucuresti îi lormeazä 
curtea și chentela. Atunci, represintind Coroana ia desvelirea statuii 
lui Vodă Ştirbei în Craiova, Principele Mostenitor a rostit judecăţi 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 347 


asupra operei agrare a Voevodului de acum cincizeci de ani, în care 
se vedeau punctele principale dintrun program de Domnie. Cel 
d'intăiu era prefacerea condiţiilor de viaţă ale claselor muncitoare 
în aşa chip încît pe îndestularea şi multämirea lor să se poată 
sprijini cu siguranță Statul. 

Atunci nimeni nu prevedea vreun războiu. Scopul se fixa de 
de sine, printr'un proces de conştiinţă, nu printr’o impunere. 

Nimeni nu ridicase din nou, în mijlocul dureroasei emoţii a 
unei evacuări şi retrageri, chestia acelor reforme pentru care în 
1914 fusese aleasă o Constituantă, ale cării zăbăvi vor îi apreciate 
după cuviință de cercetătorii vremilor ce vin. Atunci în Mesagiul 
său şeful unei ostiri care făcuse mai muit decit se putea cere de 
la puterile omenești rămase cu aşa de puţin sprijin întrun furios 
războiu de mașini, rostia tare şi desluşit intenția sa de a face ca 
numele lui Ferdinand Liu să rămiie nedestipit de liberarea socială 
definitivă a ţeranului, precum a lui Carol I-iu nu se va putea despărți 
de Independenţă şi al lui Cuza- Vodă de întăia împroprietărire a ace“ 
luiasi sătean. 

Pe atunci în niciuna din terile vecine nu se petrecuse nimic 
care să arăte că pe lingă preocupaţiile unui crincen războiu, pe 
viață si pe moarte, mai pot exista altele. 


. 


Dovada e făcută pe deplin. Regele a voit aşa după indclun- 
gata cugetare, plină de simțul räspunderilor Sale, asupra sarcinei 
pe care Istoria i-a fixat-o Lui, și numai Lui. 

Si în acest caracter al prefatenlor ce se vor indephni stă 
însăşi cea mai putermcă garanție a lor, Căci niciun capriciu de per- 
soană, niciun punci de program al vreunui partid şi niciun interes 
de clasă nu vor putea să împiedice opera de dreptate, atita timp 
cit prin iubirea şi sprijinul devotat al tuturor oamenilor muncitori 
şi cinstiți, şi impotriva oricării unetiiri, Domn al Romäniei e Fer- 
dinand lJ-iu. 


29 Mart 1917 


www.dacoromanica.ro 


348 Războiul nosiru în note zilnice 


O descoperire: Rusia. 


Ce putin ştim şi din ce credem a sti mai bine! Romănia, o 
țară necunoscută, pe care, în ce privește Moldova, o descopăr afifia 
abia acum şi nu încep măcar a o înțelege in ce are sfint, bun si 
vechiu. Franţa — Parisul, fără măcar acele cartiere în care urmează 
viata de odinioară, solida viaţă tradiţională pe care se razimă pu- 
terea francesă şi din care vitejia francesă răsare. Balcanii, cu prie- 
teniile si urile lor contra noastră, n-au rămas ienorafi, căci altfel 
am fi întrebuințat şi ajutat pe cele d’intäiu şi am fi zădărnicit, prin 
Sfortärile pe care atit de uşor le puteam face, pe cele de-al doilea. 
De Itaha nu mai vorbim: ajungea că badea Cirfan, ierte-i Dumne- 
zeu în robia lui ungurească de la Sinaia!, a fost la Columna lui 
Traian pentru a întoarce, ca Dac recunoscător, visita pe care acum 
o mie opt sute de ani Traian a făcut-o la Dunăre cu intenfii de 
întemeietor şi părinte. 

Dar ce nu ştiam de loc, era Rusia. 

Şi, dacă s'a întîmplat să nu cunoaştem Italia, unde, de almin- 
terea, oraşeie mici, cele mai interesante supt raportul autenticităţii 
italiene, n'au oteluri cum trebuie şi cer ca străinul să se înveţe cu 
bucătăria şi gospodăria najională, ori Franţa, care retinea la Paris 
pe cine nu-şi închipuia ce folositor mediu de muncă, de artă şi de 
amintiri este în oraşele provinciei sale în care se întîlnesc atitea 
clime şi atitea civilisaţii, — apoi, ca şi pentru Balcani, Rusia n'am 
cunoscut-o fiindcă n'am vrut, 

Si din causa unei anumite politice, care ni sa impus de îm- 
prejurări, dar pe care am continuat-o atitia ani, de si nu ni-o mai 
cereau împrejurările, ci din potrivă. Si din causa unei propagande, 
în legătură cu alte prietenii, care propagandă trufas berlinesă și mai 
ales obraznic austriacă, ni vorbia si nouă, ca si Polonilor, de Im- 
pärätia întunerecului, de terile analfabetismului, de sälasurile poli- 
fiei şi censurii unde odată cu biietul de tren scos ia graniţă se 
putea să fi luat şi un paşaport pentru Siberia. lar, maiales, de pe 
urma povestirilor, în mare parte adevărate în ce priveşte fapiele, 
ale acelor pe care vechiul regim rusesc îi prigonise, îi pusese în 
lanţuri, îi ameninfase cu moartea, îi deportase prin pustiuri siberiene 
si cărora aceasta persecuție li dădea și atîta mindrie personalâ 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 349 


încît, de mult ce pomeniau Rusia sbirilor, ei uitau să vorbească de 
altă Rusie, care se pare că exista. Lucru firesc, căci şi Silvio Pel- 
lico, vestitul autor al <Închisorilor sale», a cunoscut prea mult Spiel 
bergul, cu zidurile lui, ca să ni mai vorbească de Tiroiul nemfesc. 
Dar e adevărat că el venise acolo numai pentru aceia. 

Ne păziam astfel ca de foc de o singură graniță. Poate că 
met nu eram doriți prea mult dincolo de dinsa. Dacă pelerinii 
nostri erau bine cunoscuţi in Braşov şi la Borsec stiindu-se de tem- 
nicerii Rominilor de acolo că acești oameni eleganti, bucuroși de 
traiu bun, nu caută să tulbure întru nimic <bunele relati> dintre 
stäpini şi sclavi, aruncind vorbe de iredentism, ci mai de grabă 
admiră cafenelele de modă vienesă, rup neniţește cu chelnerii evreo- 
maghiari ş: ascultă cu bunä-cuviintä 7aipra magyar si tot reperto: 
riul nafional unguresc. Ruşii se vor fi gindit că astfel de visite prin 
unele provincii pot avea consecințe. Doar asemenea călători vin 
dntr'o ţară de libertăţi publice, dacă nu şi de adevărată democraţie. 

Şi asa nu le-am cunoscut de loc, pe aceste o sută şi seizeci 
de miloane în graniţă cu noi. Nam cunoscut măcar bibliotecile şi 
arhivele lor, care gem de lucruri ce ne privesc. Nam cunoscut mu- 
seele lor, pline şi de lucruri venite de aici şi de atitea altele înru- 
dite cu ale noastre. N’am cunoscut monumentele unui trecut în care 
se cuprinde şi al Potoniei, al Lituaniei, al Tatanior, care e asa de 
strîns împletit cu al nostru şi care, de altfel, fiind de altă ramură 
a bizantismului, altfel amestecată cu influenţe occidentale, merită 
aşa de mult a fi cunoscut prin sine. Ortodocşi cum sintem, n'am 
cunoscut viata bisericească a celui mai puternic din statele orto- 
doxe. Amatori de aventuri, n'am răsbătut în Imperiul unde rasele 
cele mai necunoscute nouă cuprind tainele cele mai iritante pentru 
curiosităţile obosite. Dar mai era ceva de facut. Am căutat să trecem 
de la forme culturale medievale, în gospodăria terii, a oraşelor 
şi a satelor, la formele de cultură modernă. A sări din una în alta 
înseamnă a distruge sprijinul de pănă acuma pentru a cădea ia plin 
pustiu, unde multă vreme nu vei avea alt adăpost decit al unor 
pretenfioase improvisaţii. Dar același lucru l-a voit Rusia cu imen- 
sele ei puteri şi cu mijloacele practice ale unei perfecte discipline 
unitare. Ea:a creat forme infermediare care s’ar îi potrivit aşa de 
bine cu aie noastre. Dar nu le am ştiut. 


www.dacoromanica.ro 


350 Războiul nostru în note zilnice 


Şi acolo fusese un popor ignorant, rămas astiel în aşa de 
mare parte in acei spaţiu infinit în care viaţa omenească e räschi- 
rată numai. Un popor ignorant era şi la noi, unde viața e mai în- 
grămădită, deci mai uşoară de schimbat. Totuşi noi n'am schim- 
bato decit prea putin. Si nu ni-ar îi folosit dacă vedeam ce au 
făcut aceștialalţi. 

In sfîrşit, trecerea noastră pe acolo n'ar fi adus oare la însuşi 
poporul rus, de care aveam şi avem atita nevoie, alte cunostinfi 
despre noi decit cele, aşa de vagi şi așa de neprielnice, pe caresă 
nu ne miräm daca 0in cînd în cînd le aflăm şi la apărătorii de 
acum, alături cu no, ai patriei noastre 

E azi un început de cunoaştere printr'o pribegie care se îm- 
bulzeste întăiu la casa liniştită si la restaurantul pilin de bunätäli. 
Cină s'a potolit şi s'a săturat, ea admiră o ordine care nu se prea 
vede la noi, şi o bunătate de inimă care ne minunează, fără a ne 
îndemna, 

Oamenii cari au văzut şi simţit aceste lucruri socot că au 
<descoperit® Rusia. Şi o spun cu mindrie compatrioților. 

Sintem de altă părere. Au descoperit numai ua lucru: că Rusia 
există. Cum există, de ce există şi pentru ce, rămîne să ailăm. 

Numai atunci însă vom putea vorbi de adevărata descoperire, 
fiindcă vom fi si profitai de dinsa. 


29 Mart 1917 


Pedeapsa tehnicei. 


Dacă s'a putut spune că războiul de fa 1870 l-a făcut, pentru 
Germania, învățătorul, apoi războiul de astăzi a ieşit întreg din Uni- 
versitatile şi din laboratoriile Germaniei. 

Din Universități mai mult decit din literatură Atitea lucruri 
nu lea spus militarilor nici Bernhardi si civihlor nu li-au spus, în 
pagini de tipar, mci Treitschke, nici filosoful supraomului. Şi totuși 
eie erau în suiletele acelora cari au plecat în Iulie 1914 cu cre- 
dinta tare că din vară pănă în Crăciun vor cuceri lumea prin zăro- 
birea vechiului duşman din Vest si a dușmanului celui nou care se 
ivise în Răsărit. Ipvatamintul oral, cu mai puţină răspundere fala 
de critică deci cu mai puțină siială, a îndrăznit a face un pas mai 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 351 


departe decît propaganda prin tipar, el nu s'a oprit de a rosti con- 
clusii pe care autorii de cărţi, mai prudenfi chiar cind atingeau cul- 
mile îndrăsnelii în acest domeniu, se mulfamiau să le lase în sama 
cettorului însuşi, care poate ru le trăgea totdeauna. Cei cari au 
frecventat în timpul din urmă aceste Universităţi stu bine — şi au 
Spus-o — spiritul de care erau insuflefite anume tectii, îndemnul 
care se desfăcea din ele. Erau aşa de cuceritoare, chiar din acel 
moment, în crezul de cotropire pe care-i rostiau innaintea noilor 
generaţii, încit, dacă ei înşii, ca străini, nu se înrolau în legiunle de 
fier ale Cesarului germanic, aveau măcar încredințarea că ele vor 
trebui, vor ft datoare să pornească si că nimic nu va putea să li 
steie în cale, că ar fi un păcat fafa de omenie să le oprească 
cineva. 

Şi, în acest timp, laboratoriul lucra. Se pregătia un mare raz- 
boiu de arhlerie, cu concursul tuturor inventiuniior, din care se 
scotea cel mai mare folos pentru masacru. Ceia ce aiurea, în terile 
unde se făcuse descoperirea, rămăsese in ijumile teoriei ori capa- 
tase o aplicaţie practică numai în industria creatoare, se punea aici 
cu cea mai răbdătoare energie si cu cea mai desăvirşită lipsă de 
milă — chiar de ar fi să se distrugă rase întregi — în serviciul 
operei de nimicire, care trebuia să lase pe Germanii singuri în 
picioare în mujlocul unui vast cimp de moarte făcut de dinşii, me- 
todic, ştiinţific, inexorabil. Atasafii lor militari vor fi ris în sufletul 
lor la vederea frumoaselor manevre din alte feri, la defilarea regi" 
mentelor de răbdătoare infanterie, cu mersul iute, la desfăşurarea 
sp'endidelor spectacole de cavalerie. Stjau ei bine că acestea erau 
lucruri de trecut, de şi lăudau şi indemnau în același sens; sfiau 
ei bine ce războiu se pregătește acasă şi cu ce arme, prin ce ploaie 
de foc, căzină continuu, neintrerupt, din gurile nebiruitelor tunuri 
mari cari prefac zidurile în praf, pămîntul însuşi întrun noroiu 
imund, cu care sînt confundate în aceiaşi oribilă plămadă rămăşi- 
tele sfarmate în bucățele mărunte ale soldaţilor duşmani cari mai 
cred că inteligența, iuteala, avintul lor ostăşesc vor mai folosi ceva. 
Imaginaţia acestor iniţiaţi în tainele cele mari pe care le-au ştiut 
păstra aşa de bine vedea acuma tot acest tineret îmbătat de sunetul 
trimbitelor, de filfiitul steagurilor, de cuvintările despre patrie 
ale şefilor, învinețindu se miserabil de agonia asfixiilor, otravindu-se 


www.dacoromanica.ro 


352 Razboiul nostru fn note zilnice 


de moarte prin emanatiile ghiulelelor himice şi arzind ca_tortele 
umane ale lui Neron in valurile de foc cumplit ale licvidelor aprinse. 
Şi se adăugiau la această visiune de viitor, spre a-i umplea de o 
si mai mare mindrie națională, miile de nevinovaţi cari se înneacă 
în Mari si Oceane la lovitura năpraznică a submarinului pentru ca 
dușmanului să nu i se poată aduce hrana, și oraşe desnădăjduite 
supt bombele pe care le aruncă aeroplanele, pentru ca la măcelul 
soldaţilor să se adauge groaza civililor şi să aducă răpede, la mo- 
mentul dorit, pacea de care simte nevoie noua Împärätie a lumii: 

O, Herr Professor, Herr Professor, în ce haină roşie de Me- 
fistotele fără ironie în crimele sale diabolice sa prefăcut vechea ta 
redingotă ştearsă de soare, şi in inconstienfa ta pairiotică ce 
blăstăm al omenirii întregi grämädesti asupra pletelor tale romantice 
atunci cînd vrei „Germania mai presus de orice“, de însuşi idea: 
lismul căruia odată i se consacrau, cu laboratori: cu tot, catedrele 
care nu se răzimau pe oasele milioanelor sacrificate ! 

Si acești pregätitori ai groaze: celei mari pentru omenire, care 
trebuia să ingenunche înnaintea distrugätoruiui zeu cu parafrăsnet 
la chivăra lui (Marte, credeau că atita trebuie pentru a birui, nu 
numai pe Rusi, dar şi pe Francesi, pe Englesi, şi, dacă se ames- 
tecă Italienii si alte popoare europene — America raminea de o 
parte, — ei bine, şi pe aceştia! 

Aci se înşeiau însă, pregälind pentru sfirsit un lucru la care 
nu se aşteptau: peirea for proprie prin aceleaşi mijloace, execuţia 
lor în massă prin aceleaşi procedee, plus supliciul foamei, la care 
nafia cea mai bine hrämtä oe pe lume putea fi mai sensibilă decit 
sobrii latini din Apus, ca să nu mai vorbim de bieti mämäligari si 
mincdlori de ceapă ca noi, 


Sint calități care, asigurind izbinda în räzboiu, nu se pot in- 
locu, care creiază o superiorilate permanentă acelora cart le au. 
Sint calitatile de rasă, calitafi sufleiesti, pe care duşmanul le poate 
recunoaște, dar nu și inima. Asa a fost odinioară cu ostașii vechiu 
Rome, iar, în timpuri mai nouă, cu acea <furie francesă>, iof asa 
de puternică din era războaielor italiene ale veacului al XV-lea pănă 
la cpica nävalä a <gojanilor? Revoluției celei Mari. Pas’ de fu ca 


www.dacoromanica.ro 


N. IORGA 353 


ae 


dinsii, dacă poţi, iar, pănă atunci, resignează-te să fii bătut, ca alt- 
ceva n’ai ce face, 

Sint apoi sisfeme nouă de războiu pe care o minte superi- 
oară lea descoperit ca potrivite pentru noile împrejurări în care 
este să se dea lupta. Înimicul şi-a dat samă de ele îndată, dar nu- 
mai © pregătire specială, în legătură si cu un mediu omenesc care 
la el poate nu este, le poate să fie adoptate pentru mintuire şi 
biruinţă. Aşa a fost cu iuteie războiu de mişcare al lui Napoleon, 
care i permite să-şi arunce masele mari undei trebuia. N'avea Ger- 
manul decit să iea pasul Francesului, dacă avea atita suflare şi atita 
Suflet. tar, dacă nu, să rabde şi să aştepte. 

Dar să crezi că puterile, fläcäräile şi maşinile d-tale de bronz, 
că toate aceste ucigase sperietori vor raminea, pănă ia capăt, fara 
rivale, aceasta înseamnă în adevăr ultima conclusie a nebuniei gran- 
domane care se vede numai pe sine. 

Dar, bine, patria himiei, fara de unde ai primit-o, e doar 
această Franţă pe care vreai s'o învingi astixiind-o şi oträvind-o. lar 
acea Anglie a cării <mică oştire vrednicä de despreţ> voiais'o ma- 
turi ca şi cetățile Belgiei cu bronzurile dumitale, e aceia care a 
învăţat lumea întreagă ce e aceia metalurgie, și tunurile cele mari 
pe care le-ai scos pentru a-i face sfirsitul n’au avut alt efect decit 
să trezească, odată cu 6.000.000 de ostaşi, vechile cuptoare ale 
Vulcanului britanic. lar, ca un ultim succes, iată „moş "Samuilă“ 
Americanul, care nu greseste mult spuind că meşter ca el nu mai 
este pe pămînt. Vine şi el cu himia lui, cu cuptoarele lui, vine si 
el la munca obstească a pedepsei taie. 

Gazuri astixiante îţi trebuie, Neamţule; poftim! Si licvide 
aprinse! Şi ceva submarine, cu ce poate adăugi o minte omenească 
nu mai puţin isteafä! Si aeroplane! far musica pe care ţi-o vor 
face gurile de bronz ale civilisatiei întregi, aceia o vei pomeni din 
generație în generaţie. 

Si nu te vei putea plinge nimănui. Fiindcă aşa ai voit tu însuți? 


30 Mari 1917 


www.dacoromanica.ro 


354 Războiul nostru in note zilmce 


Cînd ne vom reface... 


Nu vorbesc de refacerea militară, care, cu toată încercarea 
grozavă a bolilor, se va sfirşi cu voia lui Dumnezeu supt lumina 
sfintului soare bun de care se înviorează asa de repede suiletui 
Romînului nostru, voios fiu al luminii sale. Si nici de refacerea 
morală, care și aceia va veni la rindul ei încet, dar sigur, şi deff- 
nifiv, insä, s'o ştiţi fiecare, nu prin lumea subțire care vrea să facă 
din aceasta un sport, ci prin voința lui badea Jon eroul, hamalul si 
omul de dirvalé ai tuturora, care, cînd va vorbi de vitejie, îşi va 
putea descoperi pieptul, cînd va vorbi de cumpätare, îşi va suge 
burta, cînd va pomeni de spirit de familie, îşi va ingira cei zece 
copii, iar, cînd va cere să-şi poarte fiecare sarcina cinstit şi devotat, 
din greu şi zi de zi, va desface puţintel, cu voia dumneavoastră, 
nobietä!, spinarea plină de vinätäi şi de rănile ostenelilor sale. 

Va mai fi însă o refacere după aceasta, refacerea socială, prin 
înlocuirea pierderilor, de glonț si de boală, pe care ni le a cășunat 
acest războiu, cu foate urmările sale. Intreaga noasiră viață, aşa 
de mult stirbitä, va trebui să se reformeze, | 

Dar să se reformeze, vă rog, nu mecanic, puind un om unde 
a fost altul, un om mai tinär, fireste, unde a fost altul mai bătrin, 
un om mai putin pregătit unde a fost altul cu experienţă şi rutină, 
un improvisat unde a fost un specialist, ci să se reformeze, cum 
am zice, cu reformă. 
| Am fost casa cu temeliile slabe peste care am grämädit rin- 

duri de locuit si mai ales, cu gustul prost şi chibzuiala rca ce a 
presidat la clădirea noastră socială modernă, pe ruinele vechii că- 
suțe armonioase în simplicitatea ei, ornamente greoaie şi fără rost. 
Ce-am mai pus una peste alta inutilitäfile de fațadă! Cu cită genero- 
sitate am întrebuințat cadrele Apusului de birocratie napoleoniană 
pentru a aşeza lingă fiecare funcționar trei colegi care, nelucrind ei 
înşii nimic caută să! împiedece şi pe dinsul de a lucra! Ce mes- 
teri am fost in a înlocui sporul cu consumatia de ţigări si de hirtie 
de la Letea si de la Buşteni! Din ce cartoane sterpe si grele 
am construit Romănia noastră cea tare care trebuia să deie Marea 
Romănie | 

Ştiu bine că oamenii sistemului sînt la adăpost, cu fiii, nepoţii 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 355 


şi verii lor, cari şi-au avut supt perina prunciei decretul de numire 
intr’o funcţie potrivită cu prestigiul familiei. Ştiu bine că democraţia 
cea falsä, de simplă conruptie, îşi are în totdeauna pretorienii inar- 
mati cu voturi si impodobifi cu condeie pe care le compromit. 

Numai cit aşa nu mai merge. Un popor întreg vă va spune-o, 
de şi cred că nu trebuie să-l aşteptaţi să vorbească, 

Locurile lăsate goale prin războiu în marea inutilitate a func- 
fülor şi a barourilor trebuie să nu fie îndeplinite niciodată. Puţini 
funcționari şi bine plătiți! Ori nu lucrează destul de bine birourile 
pribegiei, în care n’avem citeodată nici a zecea parte din <forfele» 
obişnuite, cu sau fără dactilografele domnilor şefi respectivi? Si, 
dacă nu se mai pledează atita, piere lumea de năcaz, de acest 
năcaz ? 

Oameni de ispravă, atit !, Şi numirie să nu pretindă a crea 
capacitățile, ci să le aștepte. Fie pănă atunci locul numai suplinit, 
de atitia cari şi-ar lua acest spor de sarcină pentru un spor de 
venituri. Vacanţa să ramiie ca un îndemn pentru cine se pregătește. 

lar mulţimea cea mare a tinerilor să se îngrămădească la şco- 
lile de agricultură, ñe meserii, de tehnică, pe care le va cere mini 
omenirea întreagă mai mult de cit oricind. Si, mai degrabă decit la 
şcoli cari cer banii Statului impovärat, la ucenicie, la fabrică, la 
atelier, in toate aceste locuri de libertate, de iniţiativă, de concu- 
renta, unde teoria răsare spontaneu, fecundă, din labrioasa practică, 
E greu acolo, dar e cinstit şi răsplătitor, 

Şi, mai ales, după ce am văzut ce înseamnă străinul şi ne-am 
săturat de obräznicia, de pretenţia şi de trădarea lui. 


50 Mart 1917 


Restabilirea proporţiilor. 


Cuvintele Regelui trezesc atitea amintiri şi provoacă atitea 
reflecfii asupra marelui si durerosului subiect pe care cu franchetä, 
hotärîre şi dragoste îl ating. 

In momentul cînd a izbucnit războiul, impunindwni o datorie 
care era absolută, orice ar fi şi ori ce s'ar intimpla, în această țară 
de plugari, şese milioane de muncitori ai pămîntului, la cari se adau- 
giau citeva sute de mii de lucrători din oraşe, cu toată truda lor, 


www.dacoromanica.ro 


356 Războiul nostru în note zilnice 


serviau de basa pentru viata unei societăți superioare, unei lumi 
de sus, care avea o mulţime de însuşiri de suprafață si cîteva ade- 
vărate (dar pe vremea aceia nu se putea face încă deosebirea dintre 
ce e adevărat si ce e numai imitație, forma si decor). Din zori de 
ziua pănă la căderea nopfii, în lunile cînd vremea îngăduie lucrul, 
această parte mai mare din populația Romăniei, care este şi cea 
mai veche, cea mai curată si deci cea mai indreptäfitä, dar care era 
numai guvernată în ce privește dreptul politic, iar în ce priveşte 
dreptul social miluită din cînd în cind, în loc de ai se da tot ce 
i se cuvenia supt toate raporturile, isi făcea datoria de a scoate din 
pămîntul tot asa de vitreg tratat ca şi dinsa si stors şi el fără cuve- 
nita răsplată, toate lucrurile scumpe si bune de care o societate 
stapinitoare poate avea nevoie în privilegiul ei. Şi această societate 
ea însăşi, desfäsurind un lux de care se uimea Europa, se mulfamia, 
afară de puţine excepţii, cu atit mai vrednice de shmă, să cone 
sume ce agonisia mojicul. Ea nu dădea măcar, dacă nu munca minilor, 
care e pentru oricine și o igienă, măcar ceiace neapărat trebuie 
să se ceară de la oamenii pentru cari se ostenesc minile celorlalți: 
să dea o îngrijire necontenită şi străduitoare intereselor terii in 
toate privintele, facind-o să fie gata în orice moment peniru orice 
împrejurare şi sai ridice prestigiul printr’o literatură, o artă vred- 
nică de inteligenţa ei si oglindind însuşirile deosebitoare ale între- 
gului neam. Căci, vorbind numai de ultima datorie, Dacă pănă la 
1860, scrisul romănesc —- şi chiar începuturile de artă — a fost 
represintat de aceiaşi feciori de boieri cari au creat forma polilică 
a Romăniei, de atunci încoace scriitori şi artişti au fost în imensa 
majoritate, oameni din clasa mijlocie, din functionärimea cu obirşi? 
adesea feränesti si din această țerănime însăși, întrucît se putusr 
împărtăşi de cultură fără a se ridica prea sus în ranguri. 

Dar, în măsura în care ieşia fot mai mult la iveală pufina 
utilitate a acestei clase, deschisă, de altmintrelea, pentru orice străin 
exploatator şi pentru orice speţă de ciocoiu parvenit, ea apăsa tot 
mai greu asupra feränimii, care-i părea făcută pe lume numai pentru 
a o sprijini. Căci nu se găsia, in cite feri sini pe lume, un nou 
mijloc de a cheltui banii în zădar fără ca el să fie adoplat, în forma 
jui cea mai exagerată, de femeile şi chiar bărbaţii din această clasă. 

A represinta rasa cu cel mai absolut sacrificiu al vieţii pe 


www.dacoromanica.ro 


N IORGA 357 


cîmpiile de luptă, unde se cunoaşte si simțul de onoare a! fiecărui 
neam, este principala datorie a unei clase care cere cea mai mare 
parte din truda celorlalţi. Dar războiul a vădit puţine virtuţi răz- 
boinice la aceia cari nu erau, ori vrednici urmași de singe ai stră- 
lucitilor boieri de odinioară, prin cari s'a tulburat și sa primejduit 
de alitea ori, dar s'a şi ținut pănă la capăt, această țară, ori inte- 
lectualii crescuţi în doctrine noi de datorie naţională si de sacrificiu. 
Atitia au gäsit forma, perfect legală și absolut corectă, de a-și refusa 
sîngele patriei, purtind totuşi, cu eleganţă, haina care astăzi deose- 
beste pe aceia meniji celor mai mari primejôii si suferinfilor celor mai 
grele. Pe lingă aceasta nici nu face să mai vorbim de refusul, cu- 
noscut şi evident, al contribuţiei de avere, care aiurea a dovedit o 
solidaritate socială așa de frumoasa. 

In schimb feranul a dat — şi proporțional — partea cea mai 
largă de morţi, de răniţi, de jertfe a bolilor cumplite, Se poate zice 
că încă odată fara s'a rezimat pe el şi s'a onorat prin fapta lui, 
oferită cu acea simplicitate care însuteşte preţul lucrurilor care se dau. 

Regele anunţă în folosul lui mari fapte de libertate economică 
si chiar politică prin care va fi răsplătit, si oricine înțelege cit datorim 
astăzi omului „de jos“ va aplauda cu entusiasm această nobilă 
hotarire. 

Dar chestia mai are o lature. 

Dacă înnainte de războiu era prea mullä albästrime, numai 
cheltuitoare, nu si muncitoare, fafa de ferani, mulţi în adevăr, dar 
de la cari, dindu-li-se aşa de puţin, se cerea de sigur prea mult 
fafa de cif erau în stare prin puterea lor fisicd şi pregătirea for, 
după războiul în cursul căruia sîngele cel mult, aşa de mult şi viaga 
cea multă s'au iuat tot de la terani— unii ramiind în adincul cîm- 
piilor de luptă, alţii intorcindu-se infirmi si storşi pe mult timp de 
de puterile lor, — disproporția între acela care sprijină si hrăneşte 
şi acela care crede că va ji si de acum înainte tot așa sprijinit 
st hrănit, va fi cu mult mai mare. Acelaşi viaţă largă, acelaşi lux 
de „boier moldovo-valah“, aceiași grandoare de Levant vor trebui 
susținute adecă de o teränime care a pierdut sute de mii de capi 
de familie, care a rabdat foamea şi batjocura străinului prin femeile 
şi copiii din trei sferturi de ţară robite străinului cuceritor, care 


www.dacoromanica.ro 


358 Războiul nostru in note zilnice 


şi-a pierdut, în folosul oştirilor străine şi al nevoiior noastre chiar, 
putinul ce a fast în stare să puie la o parte. 

Dar aceasta nu se poate. Nu numai din puctul de vedere moral 
nu se poate, dar acum — absolut — nici din cel material. 
Principiile de resistentä ale fisicei mecanice, aplicate la societăţile 
omeneşti, nu o îngăduie. Nu mai e vorba de slăbirea celor de jos, 
care s'a urmat supt ochii unei inconstiente fără pereche, ci de sigu- 
ranfa disirugerii ior, dacă sistemul, agravat prin efectele războiului 
va urma. Ni zdrobim casa supt apăsarea unui coperiş de paradă, 
din care nu s'a luat mai nimic, atunci cînd umilii pärefi au fost 
zguduiţi de tunuri si strabatuti de ghiulele. 

Este cineva care să voiască acest ruşinos sfirsif, din vina lui, 
pentru una din cele mai nobile naţiuni, ca sînge şi ca suflet? Să 
iasă înnainte elegantul şi cheiuitorul bărbat, femeia veşnic <bine 
pusă» si voioasă de zbucium, să iasă înnainte şi so spui, 

Dacă nu însă, proporfia trebuie restabilită. 

Si nu sînt pentru aceasta decit două mijloace simple şi mari: 
înmulțirea numărului ferdnimii, şi peste cit era înnainte de 1916, 
şi înmulțirea muncii spornice a celorlalți. 

Avem o natalitate care e interioară numai acelei a Rusiei. A 
fost un dar al celor de jos, de care cei de sus nau stiut să pro- 
fite, măcar cît ştiu să profite stapinii de negri de bogata prăsilă a 
robilor lor. S'a îngăduit o mortalitate, a cării statistică e ce! mai 
teribil act de acusatie contra cîrmuitorilor acestei teri. Nici lui frod 
nu ia plătit Iudeia un tribut de copii ca aceia pe care-l dădeam 
noi nepăsării noastre criminale. Şi aici suferința teranului era luată 
în desert şi risipită idiot, pănă şi în fecunditatea ei creatoare, de 
acei care ei înșii şi în această privință dădeau ferii aşa de puţin. 

Această stare de lucruri va trebui să înceteze. Să ni păstrăm 
copiii, copiii frumoşi si zdraveni ai ţerii. Serviciul sanitar să înce- 
teze de a fi o forma pe lingă alte forme, devenind unui din orga- 
nele de căpetenie ale conservafiei şi întăririi naţionale. Să îndemne 
la viaţă, în ioc de a tolera şi mai departe moartea. Și de oriunde 
să se ia mijioacele pentru a se da aici. 

lar sporul de muncă ai ceior de sus să puie la loc deficitul 
de muncă al celor de jos. Industria, comerţul, agricultura modernă 
să adauge la ce păgubeşte vechea plugărie prin largile goluri în 


www.dacoromanica.ro 


N, IORGA 359 


şirul martirilor ei. Ca un lepros să fie încunjurat frintorul trufas si 
obrasnic care se ascunde şi de la onoarea discretă a muncii şi de 
la strălucita onoare a sacrificiului ostäsesc. 

E vorba de o reeducare a mutilajilor războiului. Ci bine, aju- 
ind-0 cu devotament, să-i punem alături în marele program social 
de mine şi educarea primă a unora, cu mult mai mulfi si mai 
pufini gloriosi : infirmii morali păcii. 

51 Mart 1917, 


Invätäturi din buze prietene. 


Prea adese ori un discurs funebru nu e Ia noi nici o lacrimä 
adevarată. Represintantii Franciei in Romănia, dd. de Saint-Aulaire 
şi general Berthelot, au arătat că el poate fi o pagină de istorie, 
cara va raminea în analele noastre, un document de cea mai sin- 
ceră şi comunicativă simfire si un mijloc de a da, cu spijinul atot- 
puternic al jertiei ce stă înnaintea ochilor lecţii de cea mai înnaltă 
morală, eroică și umanitară, 

Din atitea lucruri frumoase şi bune pe care le-au spus amindoi 
şi care constitue şi ele un adaus Ja acea inriurire francesă asupra 
inimii noastre de care se vorbeşte mai putin, de şi în rîndul întăiu 
ar trebui pomenită, două mai ales trebuie desfăcute din forma 
unitar armonioasă a cuvintarilor pentru a le cobori mai adinc şi mai 
solid în aminiirea noastră. 

Legăturile dintre popoare, a spus generalul Berthelot, nu se 
leagă cu adevărat la petreceri şi banchete, ci la munca şi la sufe- 
rinfa comună. 

Va fi stiind ceva oaspetele nostru din ceiace în trecut a suplinit 
între marea lui naţiune şi modestul nostru popor legăturile care 
ar fi putut să fie, care frebuiau să fie. Noi ştim, fireşte ceva mai 
mult. Ştim vieţi de student care trec pe lingă familia francesa fără 
a o cunoaște, chiar dacă ea n’ar îi închisă pentru visita străinului, 
ştim îndelungate petreceri de „aristocrați“ şi bogätasi care o viaţă 
întreagă, socoi că Parisul e numai un loc de plăcere, stim — e 
drept — şi represintanti de odinioară, ai Franciei cari nu s'au gîndit 
niciodată că supt oficialitate şi supt „buna societate“ a tuturor 
maimufäriilor este un popor, adevărat şi cinstit, care se descopere 


www.dacoromanica.ro 


360 Războiul nostru în note zilnice 


acum pe cimpiile de luptă şi pe paturile de spitale. O, stim multe, 
şi ni pare aşa de rău că ele ne-au ținut aşa de departe de Franța 
şi pe Franţa aşa de departe de noi, de si flecarii spuneau si spun 
că am fost o singură fiinţă morală, din care te trezesti că se socot 
a face parte si ei... 

Si diplomatul şi generalul s'au închinat înnaintea simplului soldat 
care se odihnia în sicriul său lingă colonel şi lingă profesorul de 
Universitate, Aceiaşi recunoştinţă miscatä l-a atins şi pe el ca şi 
pe frații săi, cu care împreună a mers în moartea pentru ţară. 

Si era aici — afi simfit-o cu tofii?—o mare şi, poate, dure- 
roasă lecție de democrație într'o țară unde nici acum nu se ştie in 
deajuns că, dacă pentru munca obişnuită a omului nu poate fi alta 
gradare decît a vredniciei fiecăruia faţă de scopul său, eroismul nu 
admite decit fräfeasca egalitate, si cel din urmă soldat ce s'a jertiit 
e fiul nobil al patriei care pe același drum de glorie se întoarce la 
strămoșii săi cari au fost. 

Şi poate că astăzi vom crede-0, de vreme ce ne-o spune de- 
mocrafia francesä, pe care o respectăm, o iubim si ar fi vremea s’o 
înțelegem bine pentru a o putea şi urma. 

Căci oaspeţii noştri ni-ar putea spune de sigur, că Franţa 
iubește mai mult, nu pe aceia carii vorbesc limba mai corect, ci 
pe aceia cari în inimă şi în gind îi samänä mai mult. 


31 Mart 1917. 


www.dacoromanica.ro 


CUPRINSUL: 


1. Sufletul romănesc (Conferinţe finute elevilor Şcoalii Miiitare) 


2. Domni ferit şi ai neamului . A . A 


3, O lecţie de solidaritate umană , : | 
4. Neutralitate si tradiji , : . : ; 
5. „Psihoasa“ noasiră =. , 3 , , 
6. Şcoala lui Ştefan-cel-Mare , . 

7. Călătoria principelui Carol . , A 

8. Trenul Purischievici , : ‘ + a 
9. Cei şepte preoţi . , 


10. „Aici zac doisprezece viteji soldați români; să 
41. Serbältori unice | , 
12. Divisia a XV-a , . | 


13. O gazetă romănească in sträinätate . : : 
44, Datoria cea mare : A A . , 
15, Socialistli si Războiul , A : : 


16. E neutraliiate aceasta ? : 
17. „Vom muri de foame...“ 


18. Imitatorul lui > : : A , : 
19. Noul Împărat Austriac 

20. Critice , . , ; 

21. Imposibilitatea biruinţii ian : A 


22. Romănia nouă . A i , 
23. lasul de azi : ; , | ‘ 
24. Vrancea , A , 
25, Cine plinge pe PT À . 
26. Allfel de emigraţi A 5 . : 
27. Prin foame Fs 

28, „Ca să nu ni se pule viola in "pericole 

29, Lipsa . N : ; : 


30. Nu numai milostenie, ci muncă E : E 
34. Un Stat care nu va fl: Ucraina A : : 
32. Mosfenirea lul Bismark , : | 
33. Zădărnicii . . . . 


www.dacoromanica.ro 


34. O manifestaţie englesă care s'a pierdut din vedere : . 74 
35. Unirea cea noua : : . > 3 . . 75 
36. Ce dă astăzi Moldova . : & : A E i 76 
37. Hotărirea Germaniei . E : E E . E 77 
38. Aşa e bine! . a : A : ‘ i ÿ 79 
39. Destäinuirile Și : . oN. à ‘ 3 : 80 
40. Gesturi inofensive . E é < . A . 81 
Ai. Tirpitz . E E ‘ 3 : i : 83 
42. Nobleta Germanilor ies se laudă) . 4 i ; ‘ 84 
43. Sancţiunile p . F : 7 . i , 85 
44. Zăpada . E “ ‘ : 3 . ‘i ‘ 87 
45. Moatea lor? A 3 i R À ‘ A A 89 
46. Totul pentru armată . E i 3 . : ; 91 
47. Si dupa razbotu... . ‘ : ‘ 3 À 5 92 
48, „Trimeşii la vatră“ . 3 3 A < A : 94 
49. Inutilii . A . F 5 < ; ; . 96 
50. Italia si Romania E 3 : ‘ . 3 E 97 
51. Intervenţia publicului . . : ‘ A i . 99 
52. Acei cari nu se pot ierta.. . : 3 À 3 - 100 
53. „Omul“ . R . . 3 . . : . 102 
54. Necunoscuţii . E 2 ‘i A A E „195 
55, O mai veche încercare austriacă de a ne anexa . a „105 
56. Sentimentele învingătorilor . F A : . . dit 
57. Degenerarea rasei europene . E R . . - 114 
58. Călătoria Prinjului Carol în Rusia . A : . . 115 
59. Lupii . é ‘ F Fi ‘ : . 117 
60. Machiavelul Maghiar : * ‘ ‘ A A „119 
61. Aurel Popovici . E E ‘i 5 . . „128 
62. Binefacerile Germanilor : . : ; + 123 
63. Nu cu speranţe... 5 5 a . : . - 126 
64. Rasa > : . . . 7 +. 128 
65. Directorul sănătăţii publice 3 3 : . . - 130 
66. Prisonierii . . : : . A „132 
67. Să respectăm pe dproayele nosiru . i . A „155 
68. Funcţionari... . à . . 5 E : . 156 
69. Omul cel vechiu : a E A . A . 139 
70. Franţa cea adevărată . 3 . ‘ . 3 „141 
71. Specialisare şi bunăvoință : . . 7 . . 144 
72. Mine E : . . . E . 146 
73. Pentru Latisfasésen étoiles noastre de hranä . à . 148 
74. Aniversarea luptelor de la Verdun . . . E . 151 
75. Se poate! (Un exemplu) . E : A 3 . 154 
76. „Democraţia“ . ; 5 3 A 4 . , 155 
71. Lacrimile de la hotar . 4 3 . . 7 . 158 
78. Supt ochii străinilor... . A 3 E . . 160 


www.dacoromanica.ro 


Pag 


79. Un binefäcätor oaspe al Romäniel . < 162 
80. Principiul National: Origina si desvoitarea iui (|. Definiţie si Ge. 
neralitäti; IL Revoluţia francesa şi principiul naționalităților) . 164 


81. Sentința Americană . . . i . . . 181 
82. Ce am adăugit? 5 E : . . pi „183 
83. Preţul omului . . , | : ; . 185 
84, Nobilul cei nou: omul cel jen : > | . . 188 
85. Un German despre Romănia . . 3 ; 4 . 19 
86. Un an de la moartea Reginei Elisaveta . ; . . 192 
87. O ocasie prea scurtă . ; . : : > . 194 
88, Cuf-el-amara . A A . . 3 . + 196 
89. in Romănia ocupată . : A : a . +. 198 
90. Ostalecii . A Pi A $ . . 19 
91. Ca o scrisoare, Sue cine nu a inbelege alifel. . A „202 
92, Democraţia războiului . 3 . A . A . 205 
93. Legaturi rupte . : . ; | ; ‘ - 207 
94, Opera Germaniei 3 : ; . : ‘ . 210 
95. Unitatea necesarä . A . A E A „ 243 
96. „Ambasadori“ germani... 3 ; A . : +. 215 
97, Pentru a se ști in viltor « . ; E : + 248 
98. Ce poate face un popor neliber . . . + 220 
99, Mila cea mai sfintä  . À . 222 
100. Din Bucureștii ocupați (O visité la niste criminali de stat) „224 
401 În mijlocul morjü A , ‘ A „226 
102 Zeppelin A A A „228 
193 Gheorghe Stănescu-Delar , A . A . 25 
104 Prisonierii noștri . . 230 
105 Din Romănia ocupată (Petroliul) . + 233 
106 Căderea Bagdadului : = ‘ 234 
197. Şcoală, în Biserici | 236 
108 Spre sforf&ri nouă E ; . + 237 
109. Ca Luminäricä sl Tilinag.. . ; . ; + 240 
410 „Lucrălorii duşmani“ . 3 242 
111 Valea Argeșuiul după o dsscrire americană : , 244 
112. Războiul, insolenfä şi perversilate A 246 
113 Darurile naţionale . ; 248 
114. Ullima giorie a Osmanilor . : 250 
115 Ce se poate face in pribegie . 253 
116 Războiul dictator . é a . 254 
117 Ceiialli . $ . . „257 
418 Împrejurările din Rusia: . | . 259 
119. Căluţij nostri : A - : . 260 
120. Stăpinii Bucureştilor . ‘ . . . 262 
121 „Să mergem acasă ia copii. * . i ' 265 
122 Evacuarile germane . + E R 266 


www.dacoromanica.ro 


123. Oeneralui Berthelof 


124. inlăuntrul Germaniei : Jocul cu 1 Revoluția 


125 Jertfa medicilor . 3 
126 Hunii . i 
127. Primblări şi înconștienţă . 
128 Misiunea lui Briand . E 
129. Jignirile fără folos , i 
130. Virtufile dușmanului . . 


131. Retragerea de la spitale 

132 Ce a pregătit revoiuţia în Rusia 
133. Răspuns unui „socialisi* ° 
134 Răspuns la o piingere 

135. Pacea separafä a Austro-Ungariei ? 
136, O şcoală care se deschide 

137 Articolul lui Mangra . : 
138. Bucuria recuperării francese 

139. În toiul boii! 


140 Energia engiesă . 
141. Averile noastre . ; 
142, Războiul supt mare . R 
143 Cei ce nt dau . . . 


144 Ştiri din Rusta . . . 
145. Germania cesaris{ä înnainlea Rusiei 
146. A două epistolă către un socialis{ 
147 America iui Lafayette . 

148 Sarcina Italiei . : 


149. Un om . R 
150 Declaraţia de războiu a Ress 
151. Cälätona regelui Albert E 


152, O ligă ce ar trebui să se întemeieze 


155. Împărțirea Austro-Ungariei . 


154 „De ce azi şi nu mîne?* 7 
155. Cum va face America razboiul 
156. Convalescenfa pe stradă . 
157. Generalui Nivelle . A 
158 Liberarea Poloniei . . 
159. Cuvinte francese : 


160 Reflecjiuni în vremea schimbărilor ia 
161 Tot cersitorul din „Gii Blas“ 

162, Cuvintul Regelui ; “ 

163 O descoperire: Rusia . 


164 Pedeapsa tehnicel ; A 
165 Cind ne vom reface... . à 
166. Restabilirea proporţiilor . 


167, Învăţături din buze prietene 


revoluţionare 


față . 


www.dacoromanica.ro 


AU APARUT IN EDITURA 


„RAMURI“ 


INSTITUT DE ARTE GRAFICE / SOCIETATE ANONIMĂ 
CRAIOVA / STRADA BIBESCU, 6 / CRAIOVA 
SucuRsALA: TURNU-SEVERIN 


ISTORIA ROMÂNILOR 
IN CHIPURI SIICOANE 


OPERA REVAZUTA SI COMPLECTATA 
DE 
N. IORGA 


OPERÀ OMUL CARE 
POETICĂ NI TREBUIE 


TEATRU 
DE DE 


N. IORGA N. IORGA 


BUCURIA SUB PLOPI 
COPIILOR VERSURI 


DE DE 
ALI-BABA ADA UMBRA 


Preţul Le: 50 


www.dacoromanica.ro