Universul literar|BCUCLUJ_FP_486684_1930_046_0027

29 lunie 1930 





S Lei 





= 


ALECU RUSSO 


418. — UNIVERSUL LITERAR 





C titor 





ALECU RUSSO 


„O pagină ignorată din literatura româ- 
nă“ — astiel îşi subintitulează d. Petre 
Y. Ilaneş studiul de curând apărut în „E- 
ditura Casei Şcoalelor“ asupra lui Alecu 
Russo (î). E desigur destul adevăr în a- 
ceasiă afirmaţiune care priveşte pe unul 
dintre cei mai vajnici luptători pentru 
cauza românească : Alecu ltussu esie un 
nedreptăţit, un ignorat ca atâția alţii, un 
erou al onestităţii sufleteşti şi ali convin- 
gerilor absolute în legăiură cu una din- 
ire cele mai de seamă virtuţi sociale — 
iubirea pământului strămoşesc,  pasiunca 
neiuirâută pentru graiul şi fraţii săi. Asi- 
fel fiind lucrurile — soartu lui în istoria 
săracei noastre literaturi este un reflex 
dureros a ceeace sa întâmplat aiâtor şi 
atâtor aleşi ai neamului, rellexul puţinu- 
Îi interes pe care atâţi pretinşi oameni 
de cultură îl arată tocmai celor mai ii- 
pici reprezentanţi ai culturii noastre. 

Să nu se uite însă un lucru: o piedică 
— pentru străbaterea acestui sirat de cea- 
jă — a fost chiar opera scrisă a lui Alecu 
Russo -- în parte — îmbrăcată, în haina 
mai puţin accesibilă marelui public, a 
limbii franceze — în partie contestată, în 
parte — greoae — ca fond sufletesc şi 
ca exprimare, în general puţin populari- 
zată şi fuarte puţin popularizabilă. Nu- 
mai aşa se explică de ce — într'o recenţă 
programă analitică (din fericire — azi pă- 
răsită) -—- sforţările literare ale acestui 
erou al fanatismului românesc păruseră 
de prisos. 

Și totuşi — în faţa acestui complex de 
fapte — Alecu Russo pare — vai! — mai 
puţin nedreptăţit de cât alţii. Şi aceasta 
tocmai pentru că opera lui completă a fosti 
publicată iu două ediţiuni (1908, 1910), 
pentrucă, in legătură cu ea, sau scris stu- 
dii de valuare (ca acela amintit al d-lui 
Petre YV. Hancș), pentrucă o parte din cele 
scrise în limba franceză i-au fost traduse 
cu pricepere şi vulgarizate în biblioieci 
de popularizare, în fine. penirucă a con- 
tinuat să fie socotit adevăratul autor al 
uniti opere de mare efect şi cu precise ca- 


lităţi literare — „Cântarea României“. 
E —- desigur — o soartă pe care atâţi 
uitaţi ai scrisului românesc (uncori — 


mai merituoşi) ar putea-o invidia şi din 
cauza căreia cel ce semncază aceste rân- 
duri nu-l poate pune chiar pe primul plan 
de nedreptăţiţi. 


Viaţa lui Alecu Russo a fost — desigur 
foarte scurtă. destul de tristă și amarnic 
de sbnciumată. Trebue să ţinem socotea- 
lă — în primul loc — de sufleiul lui de 
adevărat primitiv — cu toată cultura su- 
perioară pe carc şi-o asimilase din şcoa- 
lele superioare ale Apusului şi din nume- 
roasele sale călătorii. In fond el rămâne 
acelaş entusiast nestăpânit, acelaş patriot 
integru, acelaş regionalist fanatic, acelaş 
democrat desăvârşit, acclaş luptător 
svăpăiat pata să înfrunte toate pri- 


— vre rar m 


1) Ediţia a [l-a, 1930, 





1817—1859) 


mejdiile, acelaş visător iucorigibil şi 
— mai ales — acelaș pusionat al drep- 
tății şi adevărului.  Duvezi se pot cuu 
destule: aimiutesc — doar peripeţule pe 
care le-a suterit prin iînchusorile ungu- 
reşui, din care a scupat ca prin nununt, 
Mepurturea la inunusurea Soveja, şi exl- 
lui la care a lost supus, faptul de a se îi 
lacut adovocat nui „ca să vadă dea- 
pruape lista comedie a nedrcptaţii”, dra- 
gosica lui pentru munte curc l-a deter- 
munat Să reiuze, cu demnitate Şi cu tarit, 
vu candidatură othicialu ta divanul ad: 
DOC — Lot atâtea iapre care dau pe laţă 
tucinai conturul, neitalusilicat de inteinpe- 
rue civihzaţici, al suilețului sau, 
e 

Pare curius ca despre upera iu Alecu 
Husso — mu se poate zice mai mult f Nu 
tOCMAL vasta şi uu prea variala — cu 
puate îi auchisa loarte uşor in calilicau- 
vui de primiuva — ama atâtea alte mu- 
tIvc, uar sua: ales dinu acela ca Alecu hus- 
su, na fust, na putut ii meiodată artist, 
AL iimprecdecă dela iceasca poate şi timpul 
n care a trăit — un tnmup de luptă şi de 
sacriliciu —- dar l-a impledecat ina cu 
seama vajuicul său cntuziasm patiiduuc, 
felui cun: îşi tălmăciă el pentru sine obli- 
gapuie scrutoriceşiti, încreucerca pc care o 
punca ai juenirea scriitorului, stguraiţa 
In temeinicia muncii acesiuna. 

Şi dovada cea ma buua este faptul de 
a Sc îi înregimeutat cel mai de timpuriu 
şi cel mai compiet, fapiul de a se în ală- 
turat cu teţ aevotamentul muncii de re- 
Luviere  cultural-romăâncasca dela „Dacia 
hierară”. Aici îşi găseşte Alccu lusso cei 
ma: potrivil adupost suiletese. Se imprie- 
lteneşie cu marii însullețitori şi se inro- 
lcază cu tut sultetul în slujba ue ulirmare 
a presugiului romanesc, De-aici prediiec- 
ţia sa pentru teme de interes exclusiv na- 
ional — de aici mai — cu deosebire con- 
servatorismul său — intoarcerea ciitre tru- 
cutul eroic, exhoriolismul siu — îndewm- 
nurile la fjupte măreţe în legătură cu pa- 
tria, în line —- desnocratismul său — com- 
pletu şi definiliva apropiere de sufletul 
ŞI viața poporului, a norodului cu inte- 
resele căruia se identilicase atât de Lim- 
puriu. Dintre toate acesica însă precum- 
păneşte simpatia pentru cei de Jos care 
lace dinu Alecu lusso un iniţiator şi uu 
iniăptuitor. Şi aceasta din atât de multe 
motive. dar mai ales din largul interes pe 
care, cu deusebire în „Amintiri”, il dă 
vieții puporanc, din grija cu care salută 
şi studiază poezia poporului „adevărata 
literatură cu care se put mândri Romă 
nii”, în fine din locul de frunte pe care 
incearcă să-l dea limbii, graiului celor de 
jos — cerând scriitorilor să se folosească 
mereu de aczastă exprimare clară, pito- 
rească, neame. E — din acest punct de 
vedere — Alecu lusso un rătăcit, dar un 
rătăcit de speţă superioară, un visător 
aobil iusufleţit de una -dintre cele mai 
frumvase Pasiuni, un închinător a! sufle- 
tului celur mulţi. Și dacar fi numai a- 


a, 


Îi 





de PAUL 1. PAPADOPOL 


laolaltă ne îndreptăţese să vedem în el : 





tât! Dar admiraţiunea lui lusso pentru 
poezia poporului nu € nici gratuită, aia 
numai exterioară. la nu ţâşneşte dintro 
idee preconcepută sau dintro udmiraţie, 
de ordin politico-social, dae dinu cunoag 
terea prolundă a pucziei poporului pe : 
care încearcă so studieze, dupi ce va î 
petrecut veri întregi asculiând-o, urma” 
rind-o şi eolecţionând-o. k un merit de 
care a tost lipsit Alezu itusso acela de a 
vedea în el un valoros Iolclorist, adetă: 
vatul culegător al celor mai multe dintre 
poeziile populare publicate de v. Alecsan- 
(ri, în fruntea cârura trebueşte conside- 
rată însăşi acea „Mioriţa” care va în fost 
încredinţată, desigur  întro fermă mai 
proprie popurului, bardului dela Marceşti, 

E un punct care constilue întradevăr 
un mare morii pentru Alecu Russo — mai 
ales dacă nu pierdem din vedere împre- 
jurările, refuzul înaintaşilor săi de a în- 
vădui predispoziţii artistice sufletului a- 
nonim 

lD)ar — pe lângă toate aceste lăudabile 
slorţări — Alecu Busso sa încercat în a- 
tâtea alte direzţiuni — mai puţin obicr 
vile pe atunci. 

Astlel — întrun timp În care literatura 
cra încă surghiunită sau în imposibilitate 
(e a se creia — Alecu Husso năzueşie să 
Scrie 9 proză suggestivă, presărală cu re- 
[lexiuni interesante şi cu observaţiuni pi- 
toreşii, conturănd mai deaproape genul 
atât de prcienţios al amintirilor, în care 
fără să se poutu apropia de L. Creangă, 
reuşeşte să fie — uneori — atât de colo- 
rat, atât de call. Sânt virtuţi care aparţia 
ncindoios lui Alecu Russo — mult mai 
amplu şi mai variat decât înaintaşii săi 
in această direcţiune — Eliade hădulescu 
şi M. Kogălniceanu. Fireşte că amintirile 
lui Alecu Russo trebuesc situate totuşi a- 
tât de depurte de acelea ale lui (. Ne: 
gruzzi Care este mai artist şi mai concen- 
trat. De-aici rezultă ov obligaţiure : aceea 
de a relacc această operă care, aşa cun &, 
prezintă serioase asperităţi sau măcar — 
de a o face cunoscută numai în [ragineu- 
te şi în cele mai interesante fragmente. & 
un aviz pentru posteritatea care, dacă 
vrea să prețucască pe Alecu Russo. trebue 
să-l cunoască  desbrăcat de orice falsă 
podoabă, de orice urmă de primitivitate, 
de amestecul acela continuu de literatu- 
ră şi neliieratură, de gânduri frumouse 
și retorism deșănţat în măsură să dea pe 
faţă mai muli omul politie decât pe scrii- 
torul îuremânatec. Fireşte că această tră: | 
sătură a talentului lui Alecu Russo cou- 
vinc de minune cu aceea pe care am rele- 
vat-o de visălor, cu cealaltă de primitiv, . 
de admirator al trecutului, de pasionatal 
păturii de jos şi de exkortativ şi toate 
















— a 


mai cu deuschire pe unul din cei mai | 
limpezi reprezentanţi ai romantismului 
românesc -- pe laturea prozei literare şi 
retorice. 

a 


Fără îndoială că — dintre toale Îîncer. | 







irile lui Alecu Russo — cea mai demnă 
: reținut este aceea de a se smulge toc- 
mi din ghiarele acestui romantism acut 
re-l stăpânia aşa de puternic. Ne inte- 
ează — prin urmare — un al doilea 
lecu Russa — acela despre care se vor- 
ete așa de rar şi aşa «dle puţin. Şi dacă 
radevăr se poute vorbi de o ignurare 
lui —: apoi aceasta trebueşte pusă în 
rânsă legătură cu activitatea de cerce- 
tor al rcatităţilor, cu acea interesantă 
ivitate ştiinţifică în care el sa mani- 
stat cu destulă distinețiune. Două «liree- 
ini l-au preocupat mai mult: cea criu- 
şi cea linșuistică. În prima este un a- 
vărat sewmnalizator mult mai bogat şi 
ai conturat chiar «decât hogulniceanu— 
aeurul căruia, până atunci, îi mai pu- 
m aivibui acest titlu. Se manifestă ca 
are şi în „Cugetări“ — dar mai cu 
amă în succintele încercări biografice: 
oetul Dăscălescu“, „Mihail Cuciurea- 
* — în fine în acel studiu pregnant şi 
acteristie ilespre „Poezia poporalu” la 
e nc-ani mai oprit. Sint tut atâtea lu- 
ivi care ni-l arată plutinii între centu- 
sm şi realitate, ba, ici şi colo, rcuşiul 
se smulgă din pâuza de păianjen a vru- 
romantice, Din aceste cercetări îl ve- 
m — pe deuparte — înzestrat cu buna- 
ința ju:lecătorului blând care ştie să 
adă şi să scuze, pe de alta, cu spiri- 
de justă aualiză şi de reală pătrunde 
în tine, en curajul unor respingeri v- 
abile şi binevoitoare. 
Sânt toemui însuşirile adevăratului cri- 
şi dacă Alvcu Russo na realizat prea 
t în această direcţie -— ne-a lăsat 1- 
vinva liledă a cecace ar îi puiut rea- 


colu însă unde a excelat Alecu Russo 
fost încercările de critică linguisută. 
Dacă în direcţiunca de mai sus na pu- 
! decât să semnalizeze — de astă dată 
alus un puternic sprijiu in campania 
abia începută — de curățirea, de des- 
wcare a limbii materne din crusta u- 
reforme care  tiadeau la desbinarea 
urarilur de pătura țărănească. Era 

în floare curentul latinist. Se cerea 
ificarea limbii — adică alungarea ne- 
pismelor şi înlocuirea lor prin clemen- 
romane luate, fie deadreptul din dicțio- 
ul limbii latiae, fic din vechile texte 
âneşti, fie din cconomia limbii :tahe- 
i — carc se păsca unora ca un uiu- 
ial limbii celor două popoare. Primej- 
cra inuincntă. Academia română — îu- 
Mată mult mai târziu — va În — până 
biu — înstăpânită de această pornire 
desfipurare a limbii strămoşeşti. Alccu 
iso a fost unul dintre puţinii cari au 
t din capul locului alifcl. L-a ajutat 
aceasta şi apropiereu sa de sufletul pu- 
„ui despre ale căruia calităţi vorbeşte 
atâtea ori aşa de frumos. E de mirare 
deci că — in „Cugetări“ mai ales — 
idică el cu demnitate împotriva „hao- 





sului limtistic“ din Ardeal pe care avu- 
sese ocazie să-l cunoască și cu prilejul 
adunării naţionale dela Blaj şt din dife- 
vite scrieri — printre care acea „Istoria 
HRomaniloru din Dacia superioare“, tipă- 
rită la Vienua, în 1851 „personificaţia u- 
nul sistem”, carte inutilizabilă tocmai pen- 
trucă „sistemul limbii înneacă sujetul”. 
Şi Iucrurile sânt coutinuate cu aceeaş te- 
nacitate în „Studie moldovană“ şi mai a- 
les în „Contra Ardelenilor” — un vijelios 
articol polemic. 

Fireşte ci nici aici Alecu Russo n'a pu- 
tut face prea mult. A ajutat cu folos — 
a luat mitsuri de îndreptare din vreme; 
a prevevit accentuarea unui rău şi a con- 
iribuit la înlăturarea lui. Atât. Ce păcat 
că, pe lângă această operă negativă, a 
incercat să-şi creeze, să recomande un 
sistem tot atât «le eronat, acela al adop- 
tării limbii populare ! Democratul şi omul 
de acțiune eşiau lin umbiă. Scriind : ce- 
lalalt, capetele a multor Români, perd, 
bieții ltomâni nu le înţelegea nici de 
cum, fraţi şi fii a miilor de lomâni.. nu 
vorbia -- el încerca să reformeze expri- 
marea literară după calapodul celei ţă- 
răneşti. 

Ne găsim și de astă dată, în fața unui 
scuzabil exces. 


După toate aceste consideraţiuni figu- 
ra lui Alecu Russo se ipapune — fără în- 
dJoială -— destul de conturată. Vede în cl 
un preţios um de cultură, o voinţă mai 
presus de toate pusă în slujba ridicării 
celor de jos, un om de acţiune, un patriot, 
ilublat de un scriitor acceptabil cu fru- 
moase posibilituţi de critic literar şi lin- 
guist. În faţa acestei situaţiuni de o preci- 
sune uimitoare, mai e oare nevoie să-i 
adăogăm acea „Cântare a Românici“ care 
a dat atâi de mult «de lucru cercctăiorilor 
literari — obligându-i so lege când de 
numele Jui, când de acela al lui Bălcescu? 
Credem că nu. Și aceasta din două mo- 
tive: pentrucă figura lui Alecu Russo 
apare în deajuns de conturată în mijlucu! 


acestor caracierizări — în desăvârşită u- 
nitate şi iu perfectă concordanţă cu su- 
fletul lu pentrucă — aşa cum o cunoaş- 
icm — ea se apropie, prin stil, prin ele- 


ganță, prin frază, prin sentimentul de 
«dnioşie, prin limba neprovincializată — 
de „Istoria Românilor sub Mihai Yodă Vi- 
cazul” de Bălcescu, E dacă vreţi—acesta 
supremul argument în favoarea tezei 
noastre — fără să insisi vrea multi asu- 
pra acesici nestabiliie încrederi în ener- 
gia acestui nean năpăstuit., unită cu dra- 
gostea firească pentru libertatea patriei 
sale care constitue fondul intim al celor 
două opere. În fața acestor constatări re- 
nunţăm lu argumentele istorice. Ne mulță- 
mim să invităm cetitorii la controlul celor 
două opere—spre a se convinge „de visu“ de 
dreptatea cuuzei noastre. Că ar fi exis- 
tând totuşi o versiune Alecu Russo. Ni- 


UNIVERSUL LITERAR. — 419 


mic de zis. Atâta numai că această ver- 
siune (chiar dacă e mai completă) e — 
»edeoparie — inferioară ca realizare, e 
xreoac şi prozaică, e plină de provincia- 
lismc şi de expresiuni plate, pedealta — 
dusă de mână, aproape copiată după ver- 
siunea Bălcescu.  Deaccea  preferăm sa 
luăm în considerare pe cealaltă care — 


pentru literatura românească — repre- 
zintă mai mult decât o simplă încercare 
neisbutită. 


E şi acesta tot un omagiu pentru Alecu 
Russo căruia nu vrem să-i atribuim decât 
ceeace îi aparţine şi îl face vrednic de 
admirația posterităţii. 


i PAUL |. PAPADOFOL 


NOTE BI0-BIBLIOGRAFICE 


Fiu al romanticului lancu Donici icare 
„Se căsăturise din dragoste cu vara sa, 
(fără să se cunune, deoarece legile ruseşti 
opriau astfel de căsătorii) Alecu Donici, 
supranumit Russu, şi pentru a se deosebi 
de cealaltă familie a fabulistului Alecu 
Donici, era de loc din Basarabia unde-şi 
petrece timpul aproape îl ani. Nu se ştie 
sigur când sa născut; se presupuac că" 
la 1817, „dacă nu şi mai încoace“. Stu- 
diază în Elveţia. După revoluția dela 
1848, trecu în Bucovina şi în Viena. Că- 
iitori prin Trazsilvania, în timpul revo- 
luţiei, Găsindu-i-se câteva exemplare din 
„Deşteptarea României“, fu închis la 
Cluj — de unde scăpă ca prin minune. 
Trece în SMuutenia, se duce la Paris, se 
întoarce în Moldova ca advocat, moare de 
oftică la uşi înainte de Unirea Principa- 
lelor, la 1859. (După P. V. Hancş). | 


„Ji: 
pb 

SCRIERI : 
Colaborează la: Albina românească, 


1846 ; Zin:brul, 1851—52; Calendarul zia- 
ralui Buciumul, 1855; Româuia literară, 
1855 ; Steaua Dunării, 1855—1856; 


Postume în: Foaia pentru literatură, 
Cernăuţi, 1568; Columna lui Traian, 


1874; Pevista română, 1865: Voix de la 
Roumanie, 1863; In manuscris sau păs- 
lrat: Ofiţeri francezi în Moldova; la 


pierre de tilleul ; lassy et ses habitauts 
en 1948; | 


EDIȚIUNI : 


Scrieri publicate de (Ed. Academiei) d. 
P. V. Haneş. Buc. 1908; Piatra corhului, 
Soveja. trad. în „Bibl. rom. Socec“ 1908; 

Scrieri, cu o prefață de G. Bozdau- 
Duică. Ed. Minerva, 1910; 

Cugetări şi amintiri în „Bibl. p. toţi“: 

Piatra Teiului, Iaşii şi locuitorii săi, 
irad. de (:,. Mărzăritărescu, Vălenii de 
munte (1909); , 


(după „Bibl. rom.” G. Adamescu), 


adie i PI. P. 





7 


420, — UNIVERSUL, LITERAR 


Poe Za e 








SONET 


Cei buni și cei viteji, cei fără pată, | „E țara presărată de morminte 
Cei dornici de viaţă şi de soare - Pierdute pe câmpii și pe coline 
Căzut-au toți pe negrele ogoare : Și tot mai rar pe vom aduce-aminte... 


Priveşte-ți fiii, țară 'nsângerată ! 


Departe de orașe și de lume, 


Ei dorm acum sub brazda roditoare, Sub zări însângerate de rubine 

Sub lanul blond, sub holda *mbelșugată, Câte-va cruci stinghere, fără nume ! 

Cu viața lor, cu jertfa lor bogată 

Hrănind nădejdea pâinei viitoare... - MIRCEA DEM. RADULESCU 


NOAPTE DE TOAMNĂ IN PUSTNICIE % 


Pam frânt din frământări de Jumi de tină Da: suiletu-mi hoinar şi "n agonii | 
Din drumuri fără zare şi hodină... Se aciuase 'n vreascuri pământii 

Am poposit cu stanțe ntr'o clisură Sub frunze moi pojgheţuiten straturi 

In peşteră de calcar ud de ploi Şi ui de-atâta besnă şi pustiu 

Şi mi-am făcut pe grimji de piatră sură Se strânse mic din sfâşgeri pe haturi 

Culcuy din preșuri galbene de foi... Ca un coral pe-oceanul fumuriu... 

lu pucea cu veştminte de milemi: Ş | Si-au ropotit pe jgheaburi șui şuvoae 

Mi-am stâns pojarn-aprins ca in gheenii. . - Târînd prundiş şi mâl prin vă:, zăvoae.., 

Șin spațiu fără margini, iără vrere | | Și toată noapte "n hăul mort de veacuri 

Ma prins un gând ciudat de peste zi Cu deşirări de ploi şi vânt pe dealuri 

Să mă desteg de humă. de durere, | Au plâns departe streşini la conacuri 
De neputința firii de a Îi... Și "n mine răstigniri de idealuri... 

Şi ca un cadru peste pustnicie — cp | GABRIEL DRAGAN 
Toriură frântă 'n gol de veşnreie — | 
Sau rupt din noapte ape dentuneric id uda i 
Cu 'nvolburări de tuş şi plâns şi frig, PER | a 

Si Sau prelins pe lespezi lung, himeric, *) Din volumul: „Lrofee die aur“, în curs 

Și mi-a venit, aşa, un gând să strig... de apariţie, 


POVESIEA LUI 


Sunt eu ce port scânteia imbiret creatoare | Şi strâng în pumnu-mi rece o inimă gingaşe 

Aden surâsul firei, distanța dimtre astre Ce-am pretacut-o *n grabă. prin legea de magie, 

Şi eu doar responsabil de dragostea ce moare Intr'alta ne "'nțeleasă, aprinsă, pătimaşe, 

In proza nemiloasă a patimilor voastre, (ce 'n Jocul ei topeşte întreaga duioşie. 

fu sunt ce-au fost odată Horaţiu şi Virgihu [n gama unor note ce vecinieia "mi cântă | | 

Un foc de sacrificim ce mistura fecioare S'ascunde tot misterul plăcerilor trăite 

Și port prietenia ce-au dus Traian cu Pliniu ȘI... de-am pierdut cărarea... acelaș fier mi "mplântă 
„În umbra de repaus din zilele «u soare. In inima-mi pustie şuvoiul de ispite... 

Lxpresie dau pânzei şi marmurei viaţă De-o chiamă Julieta, Cleopatra, Salomeia, 

in visele femeii, sunt leagăn de mătase, De'i vis ori răzbunare, de'i patimă, orgoliu, 

le sorb la flori parlumul şi arta mă răsfaţă. | E bobui cel de aur din spicul meu femeia... | 


[Dim fulger, alun forţa în clipe furtumoase Cu-o mână poartă facla, — cu alta "'mparte doliu. 


GALLIA TUDOR 


i —=—————._ 


UNIVERSUL LITERAR. — fl 


DANAIDELE 


Dela o vreme Jupiter fusese dat uitărei. 
Nimeni nu-i mai ardea mirezme, nimeni 
nu-i mai jertfea junici pe altare şi cio- 
plitorii in piatră nu-i mai făceau din daltă 
și ciocan chipul prin temple. 

Și oricât ar fi fost mai presus de toate 
acestea, uneori tot le simţea cu amărăciu- 
ne lipsa. Intrebaţi numai pe orice despot 
detronat, pe oricine a cunoscut odată sla- 
va, cum i Sar părea ca deodată nimeni, 
dar nimeni să nu-i mai aprindă smirnă, 
să nu mai iîngenunche inainte-i şi să mai 
ceară ajutor şi ocrotire. Căci zeu eşti nu- 


imai cât cred în tine oamenii şi-ţi înalță 
„altare, pe urmă rămâi numai unu biet mit. 


Dar Jupiter în Olimpul unde de veacuri 
sălăşlueste îşi păstrase încă acolo atotpu- 
ternicia. Zeii ceilalţi nici unul na mat în- 
cercat să-i ştirhească div slavă.  Titanii 
nu se mai răsvrătiseră. Și neschimbata o- 
rânduială întocmită chiar de dânsul dăi- 
nuia mereu ca şi la îmceputul vremuri- 
pr că Junona tot ca şi atunci îl pândeşte 
cu ochi iscoditori de femee geloasă, că Mi- 
crva. şi Diana vai tot fecioare-s !.. 

Poate că nici zeii nu-și făuresc desăvâr- 
ut soarta. 

Si zadarnice la ospeţe toarnă în cupe nec- 
larul si ambrozia Hebe rămasă tot tânără, 
Ganimed de veacuri rămas tot copil. Li 
pare lui Jupiter ades sălciu nectarul. 

Se uită cu ochi lacomi jos spre pământ, 
ude de atâta tirmp na scoborât. Nimeni 
uu sa pâudit la grele încercări să-l mai 
cheme. Se unită spre pământ, unde veacu- 
ile ce au trecut, au adus mereu prefa- 
ceri şi lume înoită. In Olimp nimic nu sa 
urnit din loc. Chipurile chiar sunt mereu 
aceleasi. Nimfele, muzele, zeițele nici cro- 
ala vesmântului nau schimbat-o! 

Și atata ar vrea Jupiter să mai sco- 
boave odată, să mai îndrăgească vreo pă- 
mânteancă fiică de rege or numai fată 
rumoasă. 


De nu o face, nu gelozia Junoncei îl o- 
preşte. Pricina e alta. Jupiter c oarecum 
intimidat de pământeni. Se uita- uneori 
rist la fulgerile cu care nu-i mai sperie. 
In schimb le-a luat oarecum dânsul frica, 
le când a văzul tot ce-au născocit dânşii. 
De când și cerul, împărăţia până acum 
contestată a Zeilor, e mereu violată, 
brăzdată zilnic de sborul pajurilor :nae- 
tre, a smeilor titanici, născociri și sluţi- 
wi ai pământurilor. 

Aşa fiind — cu toată dorința — nu-i ve- 
sa să mai coboare. mai ales că nici loc 
le adăpost nu mai avea, căci în temple 
Uți zei îi luaseră locul. 

Dar fiindcă îi era atâta de lungă vre- 
nea, sa dus într'o zi la ruda sa Hades să-l 
mai varlă. Auzise de alifel şi dânsul că 
n infern sunt mari prefaceri, că zilnic 
e» preschiimbă înfăţişarea : şi de mulțimea 
lor ce vin mereu, hotarele mereu lărgite 
u <ă cuprindă într'o zi tot chaosul. Iar 
Hades are să fie romnul celei mai mari 
imi, Până atunci în palatu-i subpămân- 
tan, înconjurat de aspri sfetnici împarte 
inuvaților pedepse, ce spun drept, că nu 
mi sc par atât de grozave. 

Că Tantal flămând răvneşte la nişte 
ructe din care n'a putut gusta nici odată... 
Dare e singurul care a întins zadarnic 
nâna spre ramura dosită ? Dar într'o mă- 
sură oarecare mi se pare că toţi întindem 
jmâini lacome spre ramuri ce sunt prea 


de 


aces cum 


Ş: însetaţi privim 
am aplecat 


atunci când 


sus pusu. 
seacă isvorul, 
cupa. 

Se svârcolese în smoală în tartar chi- 
nuiți ? Erau unii atâta de obişnuiţi de pe 
pământ cu osănda asta. că nici nu i-a Sur- 
prins prea mult poate. De văpaia unci pa- 
timi, de svârculirile unui gând nu sau ni- 
micit mulţi merzând apoi de bună voie în 
tarlar ? 

Dar la sfârsit oricâtă imaginaţie ar a- 
vea și zeii, nu pot născoci şi ei decât chi- 
nuri ce au fost și ori fi cât lumea pe pă- 
mânt întâi și apoi îu iad. 

De altfel nu e nici chiar aşa de urât pe 
acolu. Că nu e zi niciodată şi nici nu mail 
vezi soarele... Dar îuchipueşte-ţi că ai fi 
lucrător într'o mină toată viaţa. De cum 
se ivesc zorile te-ai scoborit în fund şi... 

Dar ce vorbesc? Nu încape asemănare. 
In mină e murdar, strâmt. lucrezi ghe- 
muit, stălcit în scobituri negre de humă 
si cărbune. Te îneacă uneori apele. Se pră- 
buşesce galerii şi te îngroapă! Te sfârtică 
în bucăţi explozii! Nici Hades nar avea 
inima să-şi trimită în mină osândiții. 

In tartar ce confort, lărgime, spaţiu. Un 
râu trece prin mijloc. Pomul lui Tantal 
înfloreşte, rodeşte. Tiuere femei trec cu 
amfore pe umăr. Nu poate să fie atâta 
ce urât acolo. 


Şi Jupiter nu de mult musafir lu: tla- 
des se plimbă cu gazda-i pe aleele poate 
cam umbroase ale infernului. Căci lumi- 
na o dă numai căldările cu smoală aprin- 
să în care ades sunt trupuri. 

Privea Jupiter mereu. De mult nu se 
amuzast atâta de bine, La ficce răspântie 
era ceva nou. Și lume! Tineret mai cu 
seamă ! Lucrul se înțelege, căci dacă a- 
jungi bătrân ai vreme de ajuns să fii şi 
cucernic, să te speli de păcate, dar dacă 
Parcele crude îţi taie firul vieţii tocmai 
la vârsta amorului. a păcatului ?.. 

Și trupurile mai toate tinere se svârco- 
lesc in văpăi. 

Braţe alhe se ridică, sâni se întrezăresce 
prin fun. De atâta vreme de când îşi fac 
osânda, trupurile astea ar trebui să fie 
complet consumate. 

liezistă mereu totuşi. Suut numai abia 
vumenite ca după mai prelungite băi de 
soare. Învăţută le e oare carnea cu ori şi 
ce dogoare ? 

In unele cazane perechi îşi fac alăturat 
osânda. Și le e mai uşoară poate. 

E din ce în ce mai interesant în tartar. 
Ce fad şi anost era Olimpul unde Junona 
nimfele, Hebe... Toate de veacuri aceleaşi ! 

Dar ce rost au femeile acestea ce vin 
cu amfore pe umăr? Cine sunt şi de ce 
își umple toate în apa Stixului amforele, 
ca să meargă să le deşerte apoi mai sus pe 
o colină întrun butoi vechi, dogit, care 
lasă prin doagele-i pleznite să curgă în- 
dată toată apa așa de greu adusă : pentru 
ca nenorocitele cărătoare să aducă iarăși, 
mereu, veşnic pe umerii lor trudiți apa. ca 
să umple apoi iar butoiul — vestitul bu- 
ioi al Danaidelor. 

Şi iată pe Jupiter interesat de odată 
de soaria şi de chinul lor. Şi apropiat le 
priveşte cu ochii lui de taur cu care a 
privit pe Europa, când a răpit-o: şi se 
înfoiază în toga-i albă, vrând poate să se 
preschimbe iară îu lebăda urişă, care se- 
dusese pe Leda, soața lui Tindar. 


LUCRE 


ŢIA PETRESCU 


Căci cărătuarele de upă, cincizeci la nu- 
măr, cu feţele lor triste, cu trupurile sub- 
tri, suut cu mult mai interesante prin 
contrast poate ca toate nimfele din Olimp 
ingrăşate de odihnă şi ambrozie. 

ȘI cum îşi uitase că însuşi el Jupiter în 
vremuri poruacise pedeapsa, a întrebai pe 
Hades ce vină au cele cincizeci de fete, 
le ispășşesc atâta de greu, cărând atâta 
apă, când vrednice ar fi să care nectar 
la masa zeilor. Şi poate i-ar părea şi lui 
atunci mai puțin sălciu nectarul, 

Hades a căutat întrun vechi dosar al 
erimelor celebre şi a găsit şi vina celor 
cincizeci de osândite. Si-au omorît cu toa- 
te soții chiar îu noaptea nunţei. Si acuma 
Ispăşesc. 

— „Cum!“ Sa indignat Jupiter deo- 
dată. „O crimă pasională, o dramă de al- 
cov ? Şi mau fost achitate? Cinc a putut 

le condamne 7 Dar trebue negreşit revi- 
zuit procesul!  Să-l trimitem. la juraţi. 
Cred că-i singura dată dela facerea lumii, 
când sunt osândite nişte femei numai pen- 
iru crima, că şi-au omorât bărbaţii. Dar 
câte altele de atuncea... Dar mar mai fi 
în Stix apă de ar fi fost osândite toate, 
so care cu amforele. Doar sau moderni- 
zat de atunci legile, sa revizuit codul şi 
când o femee astăzi omoară un bărbat e 
mai puţin pedepsită decât dacă ar fi rupt 
un măr din pomul vecinului“ 

„ȘI apui cine ştie dacă tot soţii ucişi 
nau fost vinovaţi. Poate că au fost prea 
brutali în noaptea nunții sau poate că... 
nau fost de-ajuns Ce martori au depus? 
Să fie chemaţi ară! In sfârşit trebue cu 
orice chip revizuit procesul .Dar până a- 
tunci să li se ridice pedeapsa. Butoiul să 
fie dat la reparat, ca să nu mai curgă din 
e! vreo picătură jă. 

„Și să se păstreze butoiul în acelaş loc 
în iartar ca dovadă a bunătăţii şi mărini- 
mici lui Jupiter !* care totuşi a lăsat 
mulțimea cealaltă de osândiţi să flămâu- 
zeazească or să se prăjească în smoală în- 
aiute. Ce vreţi? Frau de sigur mai pu- 
țin interesanţi şi nu putea cere lui Ha- 


des atâtea revizuiri de procese. 
Se va fi găsit desigur vreun cdogar în 


întunecatul ținut subpământean. Sunt și 
printre cei păcătoşi destui. 

Hades a dat poruneă şi cât au lipsit spre 
Stix, plecate cu amforele, fetele, — a şi 
[lost butoiul îneleiat, cercuit, reparat, așa 
ca nici un strop, să nu mai curgă. 

Dar bietul Jupiter n'a putut arca răs- 
piata bunătăţii lui. Mercur veni după el 
întrun suflet. 

[| cheta îndărăt în Olimp zrabnic Ju- 
nona. Răscoală, prăpăd, zavistie. Dacă 
dorise Jupiter şi în Olimp schimbare pu- 
tea fi pe deplin mulțumit acuma. 

Dar ce mesager buclicaş dusese până 
acolo toate noile născociri pământene ? Ce 
nade prin văzduh duseseră până acolo 
sunete de jazz, conferinţe feministe, sport 
și elegan[a, moda la Paris ?.... 

Nimfele răzvrătite nu mai veneau sme- 
vit să spele divinele picioare a lui Apolo. 
Multe îşi retezaseră cosșiţele. Clio fuma pe 
ascuns. Melpomena citea pe Gide iar Ku- 
terpe și Tespsichora se străduiau să a- 
ranțeze ceaturi cu jazzband în Olimp. 

Tinerii zei aruncători de discuri jucau 
acum foot-ball. 

Hercul stropşise pe câţiva prea uşori la 
box. 





422, — UNIVERSUL LITERAR 


Si-n loc de ambrozie turna Ganimed în 
cupe şampanie, cocteluri,... 

Căci în lipsa lui Jupiter ajunsese până 
acolo binefacerile civilizaţiei pământene. 
Si ce nau dărâmat? Căci nu mai respec- 
tau nimica cucvritorii aceştia proaspeți ai 
văzduhului. O pajură de a lor sburând 
cu 150 pe oră și neținând — cum se cu- 
vine -—- dreapta, lovisc în oiste carul lui 
Apolo şi-i betepise un cal. Și până să-i ia 
Apolo numărul fugise glonț peste Atlan- 
IC, 


Apoi un zmeu cu solzi de alumininrn. 
scăpat se vede din hanzarul unde cra ţi- 
nut tachis, sburârul nebun a trecut cu 
mult peste podeana de nori şi a dărâmat 
în trecere —. nătâng — un perete aşa fru- 
mys tapisat în bleu ciel a! camerei celor 
louă surori nemăritate : Diana și Minerva. 

Și Jupiler ofiă adânc văzând rezmerila 
și paguba. Plătise cam scump plimbarea. 
Orcât ar avea şi el nevoie de 0 <chimbar» 
nu mai e chip să plece de acasă Riscă să 
găsească în urmă dărâmată aşezarea veche 
si înlocuită cu vreo plebeiană republică. 
Ce s'ar face el atunci pribeag — cu fulee- 
rile lui. care nu mai înspăimântă pe ni- 
meni ? 

Dar să mai vorbim, «de Danaide. Când 
an turnat iară cele cincizeci de amfore în 
butoiul, care fusese până atunci unealia 
lor de tortură, când au turnat zic — cele 
cineizeci «le amfore, se astepta să vadă 
curgând ca de obiceiu apa: şi-n suvoaie 
mici să se întoarne iar la râul Stix care 
altmintrelea ar fi secat poate. Căci de vo 
veșnicie scoteau din cl apă. Dar de data 
asta butoiul wa curs şi îndată a fost plin 
pe jumătate Si mult sau mirat și sau bu- 
curat fetele Se chemau una pc alta şi-si 
arătau minunea : „Aglac vin de vezi! Ui- 
tă-te ca nu mai curge! Hira, lzmeue. Ca- 
lipso veniți de vedeţi minunea !“ 


- 


Și aşa au pierdut. mirate în jurul buto- 
iului. o bună bucată de vreme. Apoi au 
mers de au umplut iar amforele şi cu ele 
a fost îndată plin butoiul. 

Și Davaidele fericite — zile de-arânrlul 
nau făcut decât să-l privească. să se bu- 
cure si să povestească tuturor tovarăşilor 
de suferinti nouiatea senzațională, că chi- 
nul lor a încetat. 

Și atâta de mândre crau de interesul, 
de mila ce Jupiter le uriătase: şi au fost 
atât de fericite o vreme! | 


Dar.. Dar ce ţi-e cu femeia! Au înce- 
put după un timp să li se urască. Fireşte 
— nu mai făceau acum nimica. Și nici pe 
la ceilalţi osândiți nu mai îndrăznean să 
meargă. Erau privite din zi în zi cu ochi 
mai răi. Mila lui |upiter cra interpretată 
în atâtea feluri! Si atâtea bârfeli si vor. 
be schinibau pe seama lor, chinuiţii! 

Ce vreţi. pe tărâmul tuturor pedepselo: 
să fie numai ele scutite de pedeapsă ? 

Apoi se ivise şi vrajbă între cele, căci 
fiecare îşi atribuia ci singure meritul de 
a fi induioşat pe Jupiter. 

In sfârşit erau cu totul schimbate. Chiar 
trupeşte. Trupurile lor trândave acum îşi 
vierdeau armonia formelor subțiri. Şi își 
aduceau aminte cât de bine le stăteau pe 
umeri amforele pline. 

Dar mai mult ca toate le apasă acum 
0 nenorucire peste fire de marc: Celebre- 
le Danaide încep să fie date uitării. Ni- 
meni nu le mai pomeneste numele. Căci 
înțelegeţi : Danaidele fără pedeapsa buto- 
iului nesecat nu mai sunt decât nişte biete 
femei ca ori şi care. 

Si când veneau vizite prin infern — de 
Ja Dante se făcuse un obicei ca infernul 


să fie vizitat şi chinuiţiii întrebaţi, — 


puteți înțelese că toți  osândiții aveau 
câte ceva «le spus — afară de ele. 
Și butoiul veşnice, — exasperant de nlin 


—- elocea acum apa lui verzue şi murdară 
şi făcea bictelor feţe nemai luate de ni- 
meni în seamă o tortură cu mult mai 
mare, decât când erau osândite să-l. um- 
ple intruna. 

Si iată că se anunţă în infern o vizită a 
unui personaj important. Și toţi osândiţii 
isi scot mai mult la iveală necontenita lor 
iortură. Pregătind povestirea vinei lor, Își 
lărzese mai mult rănile. Suflă în smoală. 
să fie mai încinsă. (Ce durere nu eşti în 
stare să suferi numai să nu rămâi aşa 
mic neluat în seamă! 

Vantal ar fi fost de când uitat, dacă chi- 
nul foamei lui nu-i dăruia celebritatea ! 
Si câţi n'ar cumpăra-o astizi şt mai scump 
incă! Ca să-ți vezi numele si caricatura 
in gazete, cu ce nai plăti mândria asta ? 

Şi de aceea crau attâa de amărâte bic- 
tele fete, că ar fi putut să umple butoiul 
şi cu lacrimi. Dar butoiul reparat bine. 
era plin, veşnic plin. Zadarnic îi dau ele 
ocoale cu amforele lor acum inutile. 


POEME IN PROZĂ 





Nicăeri nici o spărtură cât de mică. 

Si personajul acela aşa de important | 
are să vină curând de tot, li ce şi anun- 
jată sosirea Si fireşte că nici nu are să k 
iee în seamă. Jupiter de ce ai făcut asta? 
Și-n loc de mulțumiri, blesteme se înalță 
spre Olimp. 

Dar în sfârsit chin! ăsta nu poate să 
mii dureze, 

Ţin sfat si Tira şi Aglae cele mai îndlrăz. 
nețe din ele — tot ele hotăriseră atunci și 
otaorul soţilor — chibzuesc şi — pe furi 
ca să nu afle nimeni, fac butoiului o 
spărtură. O spărtură mică, dar îndeajuns 
totuşi, ca până întrun ceas să-și piardi 
toaiă apa. Și atunci toate cu vaete, cu 
tipeie, cu lucrămi pe obraz, dar asa de fe. 
riciie în suflet, au luat pe umeri amforele 
și au purnit iar spre Stix să care apa. ȘI 
cele cincizeci de fete a lui PDanaos, după. 
ce au anunţat pretutindeni, că chinul lor 
reîncepe, suu apucat să umple iar, cu în: ; 
dă zadarnică butoiul menit să rămână 
vesnic gol, numai pentru mulțumirea aşa 
de scump plătită, de a nu fi date uitării. f 
de a-și păstra în veci remimele Danaidelor. 


LUCREȚIA PETRESCU | 





FERESTRELE TRECUTULUI 


Plouă mărunt. 

Plouă de mai multe nopţi. 

Frunzişul plnpitor în freamât. trenţură 
suveniruri adormite.. 

Trig. Vântul a trântit pniternie poarta 
după mine. Acelaş sunct ca o funie de 
teiu cucită — ud — și repezită în luntrea 
unui pescar, Puţină neorânduială “n timp. 
Plouă.... Plouă nemilos. Stropi sburători, 
de ploaie se întind întro vâțâitură albă 
pe gcamu. Câţiva porumbei sălbatici, au 
tăiat. ca o ştire nesigură. perdelele rect 
de plaaie — către o sură de văi. 

Pe stradelă. toate felinarele sînt stinse. 
O fată veștedă de plâns, aranja  întro 
glastră galhenă. niste Flori de mort. O 
vedeam în odaia ei, de peste «lrum. lumi: 
nată de donă lumânări nalte — si, câieo- 
dată. vrec împletitură de mătase a ful- 
gerului 'te-afară, mi-o arăta întrun fel 
de țipăt — sărutând un portret. Se vor- 
bea că amantul ei. «lin orasut C. => sinu- 
cise într'o trăsură de piață, în clrum spre 
rasă. când se 'ntorcea «dela un cinemato- 
graf, 


Inir'un tremur prelungit. mă trezii în 
iatacul men. răsfoind un album prăfuit 
ci uitat. Printre file erau presate. din co- 
pilărie. flori violete si câteva plante «de 
loamnă. Am dat pesta-un desen, care re- 
prezenta întro dungă de luneină. niste co- 
cori însirniți trâmbă. Apoi. altul: lângă 
un zid întnnecat și ploios — un câine lun- 
git. Un tablou impresionant pentru-o nouă 
poezie : Câinele ucis!... 

„Târziu. Noapte. Plouă — plonă —timp 
urât. "Tăcerea n simți ca un praf negru n 
ud. De ce mai trebuie să vegheze snflctul, 
ând însisi norii, prin scurgerea lor. ne 
strecoară în inimi suferințele zilelor şi 
nopților de nepricepere omenească ? 


Pe strada plină de noroi, v ridicătură 


de oumeni îmbrăcaţi la fel. se căţărau pi 
ziduri în «dunsuri macabre, 


Fata de peste drum, încbunise!... 
IOAN GEORGESCU 


e 


MI-E INIMA 


casă pustie. Cu stema nobleței în Îrunte, 
l-a hărăzit-u durerea. In ceasuri de cum- 
pănă grea. | 

Diu umbră răsar şi se înalţă, «doi crini 
spre fereastra închisă. In brazda dorului 
se pierd rădăcinile lor. Sau poate nu-s 
crini ci mâini înălțate spre rugă. Ori chiar 
numai umbra firavă a mâinilor din de- 
părtări. 

Dar crinii înflorese şi-şi înclină căp 
sorul cu mirul de aur, prin geamul scund 
să privească în taina inimii mele. Par 
ilori coborâte din ceruri cu —- argintul 
stelelor mutc... 

Si totuşi nu-s crini, niri flori coborâte 
din ceruri. FE umbra copilei divine, a du- 
verii duios întrupate, cu umbre de doruri 
în gene. 

Ea plânge. durerea, şi lacrămi cal 
blând pe pragul inimii mele, căldule ea 
ploaia de vară ce vodeşte belşugul câm- 
pici. | 

Si inima mi se înfioară. Nădejdi întlo- 
rose şi doruri şi-o umple cu noua viață, 
[a nu mai ce casă pustie! 

Rusa duiousci copile, cu mâini mai albe 
ca neauu îi cântă — un Înger — pt prispă, 
Icoana ci. dragă icoană, mi-e scumpă Şi 
<fântă podoabă, 


2. SANDU 




























Nu tin dacă a fost de vină noaptea, 
satu nevoia de petrecere pe care o simt u- 
ncori atât de puternică visătorii şi artiş- 
ti, sau curiuzitatea lui pururea trează 
când era vorba re teatru. dar după 12 la 
cuprins o dorinţă neinfrântă de a cunoaște 
de aproape lumea „Fetelor din Popa Nan“, 
de a vedca la cu acasă această lume pu- 
țin înţeleasă de cei mulţi — şi sa dus în 
vestita rmahala. Necunoscând pe nimeni 
prin partea locului, Liciu sa îndreptat 
spre comisarul despărţământului, Brutus 
Ciornei. unul din admiratorii săi. Ofiţerul 
le poliţie sa bucurat mult, se înțelege, de 
sosirea marelui artist, şi i-a spus că a îne- 
merit-o hinc. de oarece fetele «din Popa- 
Nan sânt aduuate la .„Postelnicul“, o sală 
te dani din strada lui Vodă Ţepeş. Neui- 
latul artist venea dela grădina unde juca 
în vara aceca şi era îmbrăcat în alb de 
sus şi până jos. Intrarea sa în sală na fost 
obserrată, de oarece dănţuitorii nu-l vă. 
zuseră până alunci decât pe scenă — şi a- 
colo nu taţi -- iar toată luarea aminte v 
atrăgea după sine comisarul de poliție, „şe- 
Îl circurnscripţiei“, acela care avea dren.- 
lul —- dacă nu prin lege, cel puţin prin 
obicei — de a le [acc, uncori. educaţiunca. 
Habar nu aveau flăcăii cu breton şi du- 
duile parfumate cu pomadă verde şi Fau 
de cologne. că Liciu — dacă nu alt Liciu, 
ecl puțin Moise din „Lipitorile satelor“ — 
este in mijlocul lor. 

lanțul era pe sfârsite, praful pudrase 
din belşug toate cele, lămpile începuseră 
să pâlpâe de oboseală şi căldura braţelor 
strânse se ridica în aer ispilitoare, înpăiu- 
jenind ochii, îndreptând toate privirile că- 
tre frumoasele mahalalei. Cine ar îndrăzni 
să aștearnă pe hârtie măcar partea cea 
mai nevinovati a gândurilor ce străbat o 
isală în care sa danţat câteva ceasuri ? 

Și ce privire nu sar pleca fulgerător 
lacă sar opri, o clipă numai. în ochii dăn- 
|uitorilor care nu ştiu să-şi ascundă simţi- 
ile, cum sânt cei dela margine? In at- 
mosfera accasta încărcată urma să se alea- 
gă „Regina Balului“. Titlul acesta este 
poate cel mai de scamă pe care îl poate 
cuceri o fată drăguță de mahala: el ţine 
adesea, locul «de zestre şi, în totdeauna pe 
cel de pețitoare. Când zici. a fost aleasă 
in entare Duminică „Regina Balului“. nu 
mai € nevoie să arăţi că are căpsorul asa, 
mijlocelul aminterca, picioruşul nu ştiu 
cum, mânuşițele nu ştiu cc fel: iar talen- 
tul aşa şi pe dincolo — e destul. Ceva se- 
ros începu să plutească în acr. învingând 
şi căldura și praful şi uităturile îndrăznețe 
şi şoaptele însoţite de chinuirea buzelor şi 
mperca mâinilor, ceva mai muli decât se- 
fios. ceva solemn. 


Puțin lucru este să alegi e Regină, fie 
ta chiar a balului ? Fiecare sc întreabă 
tine va fi fericita, fetele tremurând de plă- 
tere la ideca că ar fi ele şi de teamă că ar 
putea birui rivala lor; iar cavalerii tru- 
lindu-se să găsească mijloace noi, prin 
care ar pntea să cucerească mai multe vo- 
turi pentru alesele lor. 

— Mă, tu cești cu cineva ? 

— Nu, cu nimeni, nene Poirică. 

— Fi. atunci fă bine şi ia o carte poşia- 
i pentru Pachia mea; o cunasti. nu e 
aşa ? E ca şi nevasta mea: ne cununăm. 
— Păr să vezi, nene Peirică... 

— Mă, tu ştii că tot eu te scap, când e 


UNIVERSUL LITERAR. — 423 


i BĂLȚŢATUL 


de CONST. RAÂAULEŢ 


la o adică ? Pe de altă parie o dudue face 
un compliment până la pământ unui june 
care îşi strânse oribil un ochiu în jurul 
unei jumătăţi de ochelari, ce ar voi să în- 
locuească monaclul. 

— Mă votezi, nu c aşa? 

l)ouă tree la braţ prin fața unni melan- 
colic funcţionar de marchidăânic, cu care 
una din ele este întro mică neînțelegere 
vromelnică. Aceasta se ascute dând ochii 
peste cap şi întoarcând nasul încetişor — 
ca bustul de ceară din vitrina cutărui băr- 
bier : 

— Noi n'o alegem pe Miţa, acum sântem 
cu aristocrata. (Aţi înțeles că Miţa ste 
ca : iar acistocratae noua cucerire a mar- 
chidanului), 

Liciu priveşte în toate păițile cu luare 
aminte, ascultă şi ace. In vremea asta 
„poşta“ Înncționează : din toate părţile se 
cumpără cărţi poştale şi se aruncă în urnă. 

Cărţi postale ! Cărţi poştale ! 

| iciu se întoarse. In spaiele lui se afta o 
fetiţă slabă, urâtă şi şehioapă. Modest îm- 
brăcată, dar curălică, piepiănată simplu, 
părea că a căzut din cer în „salonul“ a- 
«ela. 

—— Ce at acolo, domnişoară ? 

— Voturi! 

— Voturi? 

— Dna. pentru „Regina Balului”. 

— Voturi de vânzare? — și buza de 
jos a marelui artist se strâmbă de odată 
în colțul stâng, ceeace îi se înlâmpla de 
obicei când cra desgustut. D:  astădată 
&lumea, 

— Da, pentru comitet. — mai îngină. 
sfioasă, copila. 

Liciu băgă mâna în buzunar. 

— Cam câte ai ac? 

— 0, sânt multe domnule! — răspun- 
se ca, ca şi cum ar fi ghicit să liciu voia 
-ă-i cumpere toaic voturile, 

— Câte? 

— De zece lei. 

Liciu sceate două piese şi i le întinse 
fetei, care rămăsese încremenită. Pe când 
ca se depirta. mulțumind, marele artist 
o chemă: 

— Cum te chiamă ? 

— loan Flena. 

— Pine d-soară Toan. du-te de-ţi vezi de 
treabă 

După plecarea vânzătoarei de voturi, 
Yiciu ceru două condce şi, tâni unul co- 
misarului, îi 7ise : 

Scrie, Ciornei 

— Ce? 

— Cum ? tot nai înțeles? loan E- 
lena ! 

In sfârşit urna Sa închis şi toate ini- 
mite au început să bată. Piepturile se ri- 
dicau si se lăsau repede. Sala era într'o 
asteptare chinuitoare. Vocea „pristavului“ 
se auzi, după puțin, în imjlocul tăcerii ge- 
nerale : 

— Anisoara Popa! 

— Bravo! Bravo! 

—  Tincuţa Belciug — 

— Trăiască ! 

— Marioara Muşitaru, zisă şi cârna, zisă 
si Ciucalata ! Votul se anulează de oare- 
ce compromite persoana. 

— Așa c! Aşa e! 

-- Acriviţa.... pristavul se întrerupe ; a- 
poi furios : 

— Cine e năzgânbul care a scris-o? 





— loan Elena! 


Nimeni nu aplaudă la auzul acestui 


nume. 

Pristavul continuă să scoată la voturi 
din urnă. 

— loan flena! Tăcere. 

— loan Flena! Fetele tresar. 

— Joau Elena! Duduile se uită una la 
alta. 

— loan Elena! Sirigăie de mirare. 

— loan Flena! Uimire generală. 

— loan Elena ! Câţiva dănțuitori se duc 
de controlează dacă nu cumva „postaşul” 
lumeşte. 

— Toan Elena! O voce din lundul sălii: 

— Mai las-o, Popescule ! 

— Tuan Elena! 

Nu știm cât a ţinut cărţile poştale cu 
acest nurae, dar numărul lor cra covâr- 
şitor. Către sfârşit ca să nu mănânce bă- 
tuic, prislavul mai schimbă : 

— Eiecna loan. 

Mânia stârnită în sală este de nedes- 
ris. Dar iată şi „rezultatul votului”: 

D-ra Elena loan a fost aleasă Hegina 
Balului. 

Sontân-şoniâc, sărmana fată înnaintea- 
ză cu ochii în jos spre locul de cinste, ro- 
sie de ruşine, năucită ca în vis. ȘI în 
mijlocul tirării tuinrora, dintr'un colţ al 
sălii răsună nişte aplauze repezi: Fra Li- 
ciu. Într'un ungher se ţine o consfătuire. 
Din când în când priviri îndrăzneţe se în- 
lveaplii pe furiş spre masa unde se aflau 
Liciu şi Ciornei. Doi încep să le dea târ- 
coale. 

— Mă, să ştii că Bălțatul ne-a ficut-o! 
Bălțatul cra, de bună seamă. lictu, Neîn- 
trecutul artist nici nu clipi. Comisarul în- 
trase însă la erije. Ştia el ce ştia: îşi cu- 
noștea cl oamenii. Cuvântul „Bălţatut”, 
rostit mai întâi cu sfială, fu spus apoi 
tare —. tarc şi, în curând, un strigăt obş- 
tesc cuprinse sala : „1! 

-- Jos cu „Băltatul“! le 

Liciu ştia numai ec sânt fetele din Popa 
Nan — din piesa lui Digeo — dar Cior- 
nei avca idee cam ce sânt şi..... băeții din 
Popa Nan. Pe de o parte îi dădu să înţe- 
leagă lui Liciu că ar fi bine să plece, fiind 
târziu : iar pe de alta se încruntă de 
vreo două ori la cei mai ţâvnoşi dintre 
instigatori. Căci se făcea propagandă în 
contra Bălţatului.. Liciu părea că nu în- 
țelege. Flăcăii cu breton îşi şopteau între 
ei, intrau şi eşeau. Se cunoştea cât de colo 
că se pune ceva la cale. Ce să facă bietul 
comisar ? Ar [i vestit poliția, dar nu-i ve- 
nea să-l lase pe Liciu nici o clipă singur: 
ar fi trimis pe cineva, dar auzea artistul. 
Era cum nu se poate mai rău. loan Elena 
plecase plângând condusă de fel de fel 
de batjocuri : 

— Uuu. dai. Unu, dit 

— FE fudulă de un picior! 

— L-a intrat un sâmbure în ghiată. 

— Drepţi! unu, doi! Unu. doi! 

In sfârșit servitorii începură să stingă 
lAmpile : singurul mijloc prin care poți 
să hoiărăști flăcăii din partea locului să 
părăsească sala de joc. Liciu şi Ciornei 
au rămas tnai la urmă. Către poartă se 
rrămădise vreo cincizeci de flăcăi, toţi cu 
moțul pe ochi şi cu reteveiul în mână. 

Când să iasă, un băețandru se apropie 
de Ciornei : 








pop UNIVERSUL LITERAR 


_GUZGANII 


lu timpul iernii «lin 1866, rănnăsesem 
pentru a zi, la reşedinţa din Yasnaia Po. 
Jiana, singur cu discipolul meu favorii, 
M. Teneromo. 

— Nu te temi de suzgeani?: întrebi 
leon  Niculaevier. care stinse lumânarea 
sl se înveli bine în păturile sale... Esti uu 
om fericit? Dar. cu. strasnic mă mai tem... 
[n acest mament chiar, aud un ştiu unde, 
Altă- 
şunci în această ca- 
moră... Poate ai observat niste cârlige în 


că raade ceva. Sunt mulţi, aici 
dată, se conservau 


tavan... Eră aici o magazie: astă se verde 


după cum suni tucrate bolțile și după 


înălțituea fereaurelor. Am venit să stau 
în acoastă laice fiindcă este mai căldu- 


roasă... Însă guzeanii mă nebhniştesc... Au 
ceva simbolic în frica ce mi-o inspiră. De 
alifel cănd îi privesti îți 
drăențe,  curăţele: 
preaipitate, 
sarea 


par unimale 
însă mișcările lor 
înfăți- 
cruzimea lor a- 
parenlă simholizează grozav de bine pă- 


repoziciunea lor. 
lor nelinistită și 


catul, si produce e impresiune de groază. 
c spaimă neschină, care roade si de care 
ori si cine. cu o dorinţă nebună „ar vrea 
să scape. 

„În aminiese, mal cu seamă, dev 
noupte. Î mult  ceatunei, în 
bătăliei dela Sebastopal, la 
parte 


timpul 
care luam 
cu olițer. 

„Către secura, focul artileriei deveni în- 
fricosăter, si bateria noastră întreagă Își 
desfăsură toată furia Bubuiturnile uvrman 
unele după altele si umpleau aerul cu poe- 


= Domnule sef, vor să-l facă sciipat pe 
Săltalul |! 

Iu enrie se tăcuse întuneric. Grupul se 
apropie. Se auzi >) voce givasă : 

— Ce caută Bălatul printre noi? Nu 
ne trebue aristocrați! Comisarul fterbea. 
Să dea signal de alarmă să aduce sergcu- 
ii. Sar. fi facut un scanilal cc nu i-ar fi 
plăcut ni licin. 

Atunei, în fața cetei înfurtate şi gata 
de bătae, pe când Liciu se pregătea să 
înainteze fără să dea nici o Înare aminte 
Mlicăilor din Popa Nanu. comisarul avu vo 
inspirație : 

Se duse cfrept spre ei şi. cu 0 voce care 
ii făcu să amuţească. le strigă vârându-și 
cuzoracul chipiului în nasul celui din faţă: 

— Mă, stii soi cine e domnul? E ar- 
tistul Ticiu dela Teatrul Naţional. 

In clipa accea sa petrecut peva uimul- 
tor, Cer «lin feunte îşi scoaxseră pălăriile : 
sar cei din fund se îndesau să-l vară. Si 
ca și cum ar îi fosi din vreme înţeleşi, cei 
cari cu un mement mai nainte sc lega- 
seră să-l cotonogcasci, strigau întrun 
&las : 

— Trăiască baciu ! 

Când Va huat dle mână să-l ducă până 
la trăsură, trecând prin mijlocul Păcăilor 
asezati acum pe două rânduri. Ciornei po- 
vosteste că brațul lut Liciu tremura. 


CONST. RÂULEŢ 


de LEON TOLSTOI 


pituri, trimițând departe  făsii aprinse. 
Dusmanul răspundea en îndârjire. Ghiu- 
lele cădeau ca ploaia în jurul sollaților și 
se spărgean deasupra capetelor lor. cu un 
-gomot asurzitor. 

„Orele mele de serviciu terminate. în. 
credințai bateria  îulocuitorului ncu, si 
coborii. ca să mă odihnesc, la adăpostul 
meu. Fră săpat sub un zid gros de pă- 
mânt și blindat, | 


„Mă întinsei pe patul meu de campanie 


şi înceopui să citesc la luminu unui capăt. 


de lumânare. 

„Somnul nn veniă. 

„ȘI cum să dornii? Mugetul tunurilor 
aiungei până la mine. şi, la fiecare dez- 
cărcare. mi sc păreă că tavanul și zidu- 
rile, cât pe ce, au să se prăbușească si uu 
să mă îngroape sub dărâmăturile lor. In 
realilaic, nu eră decât vibraținnea aeru- 
lui, care străbătând prin ușă, producea a- 
ceastă impresie de prăbușire. 

„Această constatare mă absorbi, şi, pe 
încetul. mă linisti: îndată ce mam încăl- 
zii şi simţindu-mă în afară dle orice pe- 
ricol, începni iarăşi să citesc. 

„Fără să-mi dau seama, aţipii și chiar 
aclormii De odată, simții că  puzganii, 
crau acolo 

„Nu desehisei ochii : dar. deslipind ubiă 
pleoapele, văzui. că locuința eră Inminată 
de acelaş capăt de lumânare. si că. pe 
podea, lânsă sacul cu proviziuni, stăteau 
doi enzgani enormi. 


„Mi se păreă, precis i-o spun, că stii- 
leau foaite liniștiți si că nu se miscau de 
loc. 

„Imehisei îndată ochii și aruncai cartea 
pentru ca sgomotul să-i puic pe fugă. Dar 
văzui că ei nu îngean. Mă întorsci. în 
toate chipurile, în pat: guzganii nu se 
duceau ; ci rodeau furios nu ştiu ce și au- 
iam cuw nu se mai astâmpărau. 

„Nu pot spune că am avut impresiunea 
că sau snit pe mine, sau că mi-au raus- 
cat picivarele, spinarea, capul. 

„Aceasta mar fi fost asa de agrozar: aş 
fi stiut ce voiau cu mine. Cecace făcea 
ca frica mea să fie de nedescris. eră că 
mi închipuiam mii de lucruri. cari de 
cari mai înspăimântătoare. Mă simţeam 
înconjurat de ei, si vedeam îndrăzneala 
lor neruşinală : simţiam puterea lor mis- 
ierioasă asupra mea; ei îmi paralizau 
bratele și picioarele: mă imubilizau nu- 
mai ei singuri: simțeam cum mi se rirlici 
părul în vârful capului, şi pielea mea se 
ridica în mii şi mii de încrețituri, cum se 
întâmplă, când 1e cuprinde o îrică gro- 
Zavă, 

„Eram aşă de ameţit de aceste sensaţii 
şi de spaima mea nespusă, că nu mal 
auziam bubuitul tunurilor bateriei mele. 


„Îmi amintesc, de bucuria ce simţi, 
când o bombă căzu aproape «le adăpostul : 
meu. și. când această bubuitură mi trez 
din amorţeală. Imi adusei aminte de ba- 
teria mea. de limbile de foc ce plouau, de 
curele mele ce serviciu. și regretam Că nu 4 
era încă rândul meu de a înlocui pc ofi- 
țerul de dimineaţă. 

„Ah! cu ce plăcere as fi părăsit adă- 
postul meu şi aş fi înlocunii pe ori și cine 
ar fi fost, 

„Dar ce-ar fi spus camarazii mei? 

„âș fi murit de ruşine să mărturisesc 
că-mi fusese frică “le wuzuani și că ci mau 
alungat, 

„Și simțeam cum alți dot eguzgani pă 
trunilenu în sufletul meu sub forma ru: 
sinei si a fricei. 

„„Rusşinea şi frica. Ele luptă între ele: 
şi una vrea să învingii pe cealaltă. Frica 
mă alungă de aici, din patul meu. si ru: 
sinea mă reține şi mă lintuczte în catleu- 
sul meu. 

„— Rămâi aici, şi dormi! 

„Dar nu poi să dorm! Sunt foarte tul- 
burat. 

„Și Zuzganii, nu aceia cari cra n su. 
fletul meu, ci, adevărații, acei cari trătau, 
acei cari crau pe podea, -— îi auzian ro 
zând şi continnând infernalul lar sgomot 

„Aruncai, cât colo, pătura de pe mine, 
sării jos din pat, şi. deepi în vârful pi- 
cioarelor, ca pe nişte catalige de cauciuc, | 
fugii afară. 

„Intâmplă-se orice. dar nu put sii stau 
în adăpostul meu... 

„Cerul eră în flacări din cauza sehije- 
tor de obuz: acrul, încărcat de praf, de 
înm si de pământ amed. ridicat de bom- 
be. eră înăbuşitor. Domnea un sgomnt a: 
surzitor. si la fiecare pas, riscai si găsești | 
moartea. 

„Dar, cu mă simţeam usor, ca și cumi 
as fi scăpat in cca mai mare primegilie, 

„Știu. ştiu că în această inprejurare, ca : 
si în toate relațiunile dinire oameni, pri: 
ema cca mai mare a iuturor relelor este 
lipsa de inhire. De aici vine frica, căci 
vriu iubire, vai frică. Tubirea nu știe de 
frică. Înțelee și simt micimea sufletului 
meu, şi lucrez din răsputeri ca să-l înalţ, | 
să-l lesăvârşesc”, 


Din franţuzeşie de 
AUNREȚIA TOTORSUL 





URIVERSUL LITERAR, — 425 


TEATRUL ROMÂNESC IN ARDEALUL 
DE PE VREMURI 


[n Ardealul de pe vremuri na existat 
si nu putea să existe decât teatru romă- 
nesc de diletanţi. Diferitele serbări cultu- 
rule, pelreceri dansante, sfinţiri de bise- 
vici si scoale la sate si la oraşe crau înu- 
preunate cu „producţiuni declamatorico- 
teatrale“, Asu numiții „artişti“ se recruta 
(n rândurile tinerimei studioase şi ale a- 
dorabilelor cuconițe din zilele acelea. În- 
Ire venerubilele matroane ale zilelor noas- 
tre nu sc va găsi, poate, nici una, care în 
zilele tinereței să nu fi secerat. ca „actri- 
ță”, puternice aplauze din partea pubu- 
cului iubitor ze artă românească. 

lua sate, aitistii se recrutau din flăcăi și 
fete de ţăran. iar directori de scenă crai 
preoţii si îuvățătorii. Exista şi o bogată 
literatură teatrală româneascii în Ardeal, 
cu Încrări originale, traduceri și localizări, 
u cărei autologie nu sa făcut încă, dar, 
ar teebui să se facă. Fără pretenția vre-u- 
nuci sleozehite valori literare, piesele de 
leatru ce se scriau în Ardeal avcau ten- 
dinte moralizatoare si mai ales... naționa- 
lizatoare. 

Se jucau mai ales piesele lui 7osif Pul- 
can. activul presedinte al „Societăţii pen- 
tra creiarea unui fond de teatru român”. 
In epocu romantică a lui „scrieți băieți, 
uumai scricți”, Ilosil Vulcan a scris şi 
iipărit vre-o cincizeci de piese, isvarite 
lin însuflețirea naţională a acelor vremi. 
Între acestea recordul — în ce priveste nu- 
mărul reprezentanţiilor îl bătea „Ruga 
dela Chisătău“, cternizarea scenică a 
unor fumoase ohicoiuri româneşti bănăţe- 
ne. Urmuu dialogurile Imi Alexandru fin- 
țariu, munoloacele lui Anton Pop şi multe 
altele. Apoi, tuate piesele poporale ale lui 
Alexandri, ca „Arvinte şi Pepelea”, Pia- 
tra din casă“ si „O nuntă la ţară”. [n ul- 
timii aui de stăpânire ungurească se mai 
jucau şi piesele lui Octavian Prie, între 
cari ., (O viisoară“ a ajuns aproape 0 mie 
de represcntaţii, 

Piesele ui Caragiale şi alte piese de 
valoare literari reală se jucau numai la 
oraşe cu prilejul congreselor „Astrei“ și 
ale „Societăţii teatrale“. Până în 1900 se 
organiză și la Blaj n representaţie teatrală 
cu „artisti studenți“ în seara de „.lăsatul 
seculni“”. când, devdată Blăjenii au fost 
nevoiţi să renunțe la accastă „pelrecanic“ 
pe urina unei poruuci straşnice venite de- 
la Budapesta.  „heuniunea  rodalilor ro- 
mâni” lin Sibiu, de sub conducerea lui 
Vietor 'Tordăsianu. deasemenea organiza 
câte-un ciclu de 4—5 representații teatrale 
in câsleai. lutro vreme, chiar şi „Reuniu- 
nca femeilor române“ din Blaj avea în- 
deletrniciri iecatrale. Teatru românesc sta- 


hil în Ardeal wa existat, «lar, gazetele ro- 


vânesti aveau. cu toate acestea, rubrică 
tcatralu românească stabilă. 

O siuzură dată sa jucat „Năpasta” ui 
Caragiale” întrun sat. dar, fără să fie 
primită cu simpatie «lin partea publicu- 
lui, alcătuit mai ales din țărani. In discu- 
jiile pornite cu acest prilej sa căzut de a- 
core, că .„Năpasta” e o piesă țărănească, 
dar nu pentru ţărani, 

„Socirtalea pentru cercarea unui font «le 
(catru” a nutrit un vis, pe care. în con- 
diţiile politice de atunci cluar şi cei mai 


optimişti romani aideleni îl credeau irea- 
lizabil. tra visul clădirii unui teatru ro- 
mânosc stabil, cu o trupă stabilă de ar- 
tisti profesionisti. Societatea a împărţit 
chiar şi burse „unor tineri de mare spe- 
“anţi”, pentru a se perfecționa în arta 
rnmatică Intre aceştia amintim pe Za- 
haria Baârsan, A. P. Bănuț şi actualul 
preot dela Seheşul Săsesc, d. Tifu Morar. 
Fondul societăţii atinsese cifra de un nui- 
Hon coroane. la ultimele congrese anuale 
preşedintele cu oare-are tramurare în glas 
iiceu constutarea, că ne apropiem de în- 
“ăptuirea -fântului vis. Se gândia el oare 
la forma realizării visului ? Poate... 

CO-iată intuşi, sa cladi: în Ardeal un 
tcatiu âtabil românesc, organizându-se și 
o trupă stabilă românescă. Dar, nu la o- 
rac, ci... la sate. Prin anii nouăzeci, preo- 
ul toar Baciu cin Șoimuș, jud. Bistriţa- 
Năsânml şi-a zidit casă parochială. Incă 
înainte de începerea clădirii i-a venit i- 
deta, ca lângă edificiul caselor parochiale 
<ă ridice şi o sală de teatru, cu staluri, 
loji şi galerii. loan Baciu dealtfel con- 
ducea 0 trupă de actori-diletanţi ţărani, 
in fruntea cărora a cutrecrat sute de o- 
vase şi sate ardelene şi bănăţene. cu un 
repertoriu „le vre-o zece piese (Alexandri, 
Iosif Vulcau, plus, localizări). 

„Amhteutrul” ce se clădia în casele pa- 
rochiale arca să fie „altarul principial 
ul templului artistic ce se extinde pe în- 
treg teritoriul pământului locuit de ro- 
wăânii supusi stăpânirii ungurești”. 

Dar, bunulni preot nu i-a fost sorocit 


să-şi vadă visul împlinit. Când „amfitea- 
trul” rra aproape terminat, au răsărit dc- 








GH. PETRAŞCU: 


să 
> 


î : E Ries. : ara i “3 





de SEPTIMIU POPA 


odată în comună câţiva jandarmi, con- 
auşi de un solrăbirău. Sau dresat procese 
verbale, loan Baciu a fost dat pe mâna 
parchetului, iar wazetele ungurești dela 
Budapesta si Cluj tunau şi fulserau îm- 
potriva popii valah, trădător de patrie. 
Insfârşit, visătorul preot a fost scos de sub 
ori-ce pedeapsă, dar, sa rostit sentinţa de 
moarte asupra „amfiteatrului“, care a fosi 
tansformar în două camere de locuit 
Cu lacrimi în ochi loan Baciu a asistat la 
dărimarea loţilor si galeriilor... 

Diu când în când şi cu permisiunea du- 
bândită cu. neînchipuite greutăți dela eu- 
vernul unguresc, venia în Ardeal vre-o 
trupă dela Bucureşti, ori, laşi. 

In vremea lor, atât Millo, cât şi Pascaly 
au cutreeral cn trupele lor oraşele Ardea- 
iului, hi 1912 a venit trupa lui Antonescu, 
care a jucat piesele lui Caragiale şi bu- 
căți traduse diu franțuzesşte. Condeiul o- 
menesc nar putea descrie însufleţirea cu 
care arilelenii însoțian drumul triumfal aj 
acestei trupe. Din depărtări de zeci şi 
chiar sute de chilometri alergau preoții, 
invățătovsii şi alţi cărturari dela sate, ca 
să asculte pe cei veniți în numele... vi- 
«ului neiraplinit. 

la Cluj. irupa lui Antonescu na fust 
admisă sii joace teatru, pe motiv că în 
acest oraș există teatru stabil unguresc. 
Sa organizat numai o cină prietenească 
in sala unui restaurant, en cântece, reci- 
lări, fragmienle dramatice şi... discursuri 
naționale. Cinu sa încheiat cu un duios 
„a vevedere”. După câțiva ani sa dove- 
dit. că acest „la revedere“ nu s'» sous în 
zadar. | 














TR dual 





„Pod din Toledo” 


406, — UNIVERSUL LITERAR 





caiac eu islicewear'că 








ZIARISTUL, SCRIITORUL ŞI ANUNŢUL 


Este creator de curente şi de glorii, 
distrugător de fotişi, iubitor de larma lup- 
ici. avantgarda tuturor hăiăliilor ce se 
dau pentru cauzele mari, cel dintâi care 
se sacrifică, cei din urmă carc profită. 

Ziaristul a contribuit, la noi, enorm la 
crearea curentului pentru intrarea în răz- 
boiu ; ziaristul de principii a fost educa- 
iorul cel mai de samă al poporului, pe 
care politicianii sau îl ignorau sau Îl tă- 
mâiau, după nevoie. Istoria zigristicei de 
idei se confundă cu însăşi mișcarea în- 
telectuulă de o sută de aui. Prin Curie- 
rul de ambe-sexe, Heliade Rădulescu a 
luptat la modernizarea Munteniei, prin 
zazete, Filimon a atacat trecutul şi obrăz- 
nicia tiranică u ciocoiului. Gazetele au 
creiat cureutul umru celor două princi- 
pate cu Domn comun. Ideile generoase 
le-au răspândit gazetarii mari, că A. Ro- 
setti, Cezar Bolliue. Panu. lon Nădejde, 
Ghereu, fraţii Bacalbaşa, Ranetti etc. iar 
marca mizeare naționalistă care cra să 
ne ducă la Unirea cea mare, pornită de 
Fminescu, a fost susţinută, timp de două 
decenii 7i cu zi, de un alt gazetar, formi- 
dahil acesta ca putere de muncă, vasii- 
tate de cunoştinie, vigoare şi pitoresc de 
stil, îndrăzneală şi fanatism patriotic: 
Niculae Iorga. 

A făcut peniru generația Unii: acest 
dascăl ce nu făcuseră două zeci «le vea- 
curi. Cei mai de seamă intelectuali, pro- 
fesori. pnblicişti au pornit de la el: i-a 
creat verbul său inspirat şi înălţător, 
convingerile sale exprimate zilnic în me- 
sagii scurte, coprinzătoare, inici plachete 
de bronz. rapodopere de multe ori, tot- 
deauna interesante şi captivante. 

Cea mai mare parte din numele de 
seamă ale gazetăriei şi publicisticei ac- 
tuale pornesc de la N. Iorga. 

Dar a existat la noi şi ziaristul profe- 
sionist, nu numai cel de idei. Reporterul 
ncubosit și cu informaţia la timp, redac- 
torul de editoriale al partidelor. de ar- 
ticolc de polemică, reporterul parlamen- 
lar, judiciar, de fapte diverse, etc.. In 
toate aceste ramificații ale gazetărici, de 
la primul redactor, secretarul de redacţie, 
reporterii. sau redactorii diverselor rubri- 
ce de azi, ce merg dela modă până la sport, 
de la șah până la cronicile infinite ale 
actualităţii—, sunt ziarişti cari se ridică 
la înălțimea celor mai buni profesionişti 
de aiurea. 

Ziaristul la noi a făcut mari progrese, 
a fost totdeauna în fruntea marelor miş- 
cări și curente şi a rcprezintat, poate, 
mai mult, ca celelalte ramuri ale vieţii 
naițonale. în această direcție, interesele 
generale. 

Este important de reținut acest lucru 
cu atât mai mult, cu cât ziaristul de prin- 
cipii și de idei începe să fie înlocuit cu 
„marele reportaj“ și cu reclama comer- 
cială. Crunicele cinematografice au  dis- 
părut înlocuite cu anunțuri plătite, în 
cari se exagerează şi în cari se caută cu- 
vântul suzestiv, ilustraţia nimerită pentru 
a frapa unaginaţia cilitorului, in acest 


caz, pe viitorul client.  Tut aşa «e face 
si cu cărțile, In afară, de cotidianele cu 
tradiție mare, și în revistele cu renume 
mondial, unde se recenzează sau se criti- 
că numai annmite cărţi, în cele mai multe 
cazuri se publică mici dări de seamă plă- 
tite sau' chiar anunţuri în rubrici lucra- 
tive pcutru ziare, 

Scriitorul este exclus din acest şivoi 
zilnic, dacă au este colaboratorul unei 
gazete. Din cauza amplei desvoltări ce 
su Inal-e ziarele. pline de rubrici variate 
si zilince, revistele sunt în plină deca- 
dență. 

Cititorul grăbit nu are vreme să se a- 
profundeze în studii şi în publicaţii de 
specialitate. Astronomul, financiarul, scrii- 
torul îşi condescază părerile în ziare unde 
este soticitut, mai bine plătit şi în con- 
tact cu marele public. 

De aci o criză a publicaţiei de idei. a 
magazinului — care crede că-şi va relua 
locul important educativ în viaja noas- 
ră socială, după ce vom trece cu bine 
cpoca această de tranziție și de lipsă 
de stabilitate—, în toate domeniile spiri- 
tului. 

Şi este natural să fie asa. In fenome: 
nele sociale, in van am căuta pete în 
«oare şi am face rec:iminări, de oare ce 
au <unt justificate cu nimic, Ele au baze 
serioase. ce nu pot fi negate şi nici puse 
în discuţie. 

Trăim într'o epocă de mare zăpăceală. 


In politică. în economic, în finanțe, în. 


viaţă socială. în artă, în curentele spiri- 
tuale, în constatările ştiinţei, revizuim 
totul. Știința din apodiectică şi infailibilă 
sa transfarmat într'un scepticism gencral, 
care repune în discuţie toate datele cex- 
perienţei noastre. In politică, formidabile 
curente unarhice dărîmă bazele principii- 
lor sacrasante de autoritate, ierarhie, dis 
ciplină, fără de cari nu poate să existe 
civilizalie şi progres. 

In economia politică sunt răsturnate 
ioate noțiunele de până acum; se pare 
că formula de salvare a Europei nu sa 
găsit încă şi suntem în căntarea ei, prin- 
irun compromis care nu e altceva de cât 
sentimentul de economic si de muncă 
fără prezet. 

Desigur că și arta suferă : șarlatanii si 
creatorii se amestecă în acceas oală. la 
ce adevărată creație ? Pnblicu! preocupat 
de ziua de azi nu se mai gândeşte decât 
cum să-şi asigure existența si cum cin 
puținul ce-l câştigă să profite mai icftin 
si cu ceva mai la îndemână. II salisface 
cinematogrulul, care nu-i cere ore fixe 
şi nici pierderea unei seri ; se mul(umeşte 
cu orice, numai să fie accesibil unui spi- 
rit simplist si primar. așa cum ni se rc- 
dau toate filmele. 

Totuşi, în acest haos, principiul funla- 
mental persistă ; ideia îşi menţine inal- 
terabilă forța ei magnifică. Tot plăcerile 
sufletului sunt cele mai mari, cele mai 
nobile, cele mai durabile. Omenirea de- 
zamăgită impregnată de un materialism 
cras în contradicţie cu marele  noustre 
idealuri, pentcu a trăi trebuie să revic la 


de ION FOTI 


divinele iluzii ale fanteziei, la  dulcile 
speranțe amăgiloare — hrana sufletului, 
cum suni alimeniele nutritoare corpului, 

Sufletul acesta de rcînlincrive. această 
renaştere a spirifului, după cele mai te- 
ribile zguduiri ale marelui război, se re- 
simte peste tot, cBiar în Rusia haotică, 
unde sentimentul de adoraţiune religioasă 
pâlpâie. se aprinde ca în primele seenle 
ule creştinismului, De altfel opera pseudo- 
miclică ale unor detracaţi este un semnal 
pentru a reveni la marca artă, ce nu 
crează decât vajnicele preocupări ale su: 
fletului și mo avreolcază decât nimbul de 
aur si de foc al idealului. 

“Tocmai acesti ideal ne mulţumeosie mai 
mult ca toate satisfacţiile materiale, pen. 
tru că este un fenomen interior perma- 
nent. ce bca la izvorul iluziilor noastre 
si se hrăneşte din minunatele creaţiuni 
ale fantezici. Ca într'o lanternă magică se 
oelindese în el toate dorințele noasire de 
mai bine, toate speranţele într'o dumne- 
zcire iertătoare, ce concentrează toate 
sforţările pentru a crria din viaţă noa- 
sfră un scop. o unealtă în serviciul cau- 
zclor mari. Idealul ne învață jertfa de 
since, ne-o face divină srferința pentru 
ceva nobil. ne îndeamnă la acte de curaj 
si ne creiază croi. chiar în mărunta exI3- 
tență 7ilnică a une umili. 

[z«onirea idealului din artă a ucis pa- 
radisul fantaziei. a coborât-o pe pământ 
ca o Ileană  Consânzeană cerșetoare, 
>mulzându-i aurcola frumnsejii încompa- 
rahile si a voluptății cerești. 

Ca focurile cari arătau pe dealuri sau 
pe munţi anronicrea unci nenorociri, asa 
materialismul infegral ne-a senfundat în 
dmrere si în nefericire veşnică, Acum, din 
toate unshiurile pământnlni apar salva- 
tari, Mesii cu misiuni divine, prevestitorii 
veacului de aur po care l-a ucis știința si 
«cepticismul în trecnt Semne de timpuri 
noui în artă sunt cvidente. Le salutăm 
aurora lor binefăcăloare. 


ODEON ED 5 NEI 
EPIGRAME 


Lui C. Ardeleanu, au: 
torul romanului „An, ucis 
pe Dumnezeu“, 


Deşi sunt mulţi ne 'nerezători, 


Eu totuşi cred că e uman 
Şi nu prea greu ea să-L omori 


Chiar şi pe EL...... cu-aşa: roman. 


* 


Lui N, hiritescu, auto- 
rul comediei „Un erou: 
Un erou ?,.. pardon, stimate !.., 
Cred c'afirmi veva greşi, 
Căci eroi sunt sute, poate: 
Toţi acei ce te-au... citit, 


AUREL CHIRESCU 





UNIVERSUI, LITERAR. — 427 





po E ca sE na c es 
SALONUL OFICIAL 


— ARHITECTURĂ ŞI ARTĂ DECORATIVĂ — 





SĂLILE SCOALFI DE ARINITECTURA 

Nici că sar nulea o împerechere mai 
clasică și mai firească. Cele mai tipice în- 
fiptuivi utile și frumoase sunt strânse Îu- 
trun mănuchi de o varietate concepţio- 
hală si de realizare care permite o in- 
cursiune în mai toate făgaşurile artelor 
respective. Asa sar putea defini în mai 
mulic cuvinte „Salonul, carc este o o- 
»lindă a vremii, a frământărilor ce a- 
nimă spiritele artistilor. 

Prima impresie ce ţi-o dă ansamblul e 
surprinzător de bună si în artele plastice 
«e ține scamă de acest moment hotărîtor. 
peutru ochiul unui fin observator. 

Să rămânem deocamdată la arhitectură, 
atât pentrucă — în general — însuşirile 
ci impune înâtetatea, cât şi prin obser. 
varea comparativă a celer expuse la „Sa- 
lon”. 

Arhiteciura prezentată la Salon are o 
însuşire caracteristică și semnificativă : 
varietatea stilurilor. 

Altă dată ficeare epocă îşi avea stilul 
preferat. 

Astăzi existența unui trecut bogat în 
motive de inspiratie arhitectonică. a făcut 
posibilă o rliversiiaie a stilurilor în aceias 
epacă. datorită gustului si preferiutelor 
artistului care are cum să-şi aleagă cole 
mai putrivite forme de expresie. 

La noi existi o arhitectură autohtonă, 
istorică, ubisnuită clădirilor din jurul mâ- 
năstirilor st caselor bocrosti. un stil care 
a rămas si astăzi, rar care numai pe a- 
locurea mai «e pur. De obicei astăzi, stilul 
arhondaricului de altă dati sa exaserat, 
deveniad de o frumusețe comună şi su- 
perficială. demnă să uirucască pe necunos- 
cătorii de artă. Aconerișul a devenit a 
certe de iocuri ascuțite si neregulate cari 
supără privirea, iar romanticele ceardaruri 

cu coloane si arcade osivale, balconase 
azăţate oriunde, justificate prin asa zisul 
stil de „nf“. 

Tucrwl însă nu csie inexplicabil. Încn- 
herența si nesiguranța spirituală, întâlnită 
si în alte «domenii artistice. îsi arc repre- 
2entanții ei şi în arhitectură. Se mai gă- 
sese însă și lucrări de stil pur. cum ne-au 
convinz unele lucrări nxpusc la „Salon“. 
ca de nildlă casa [. P.S S$. Patriarhului 
Miron Cristea din Draroslavele «e arhi- 
icctul Perechrt. earc năstrează toate far- 
mecile conucenlui în stil românesc. 

Dar lină aceaste onere pure. lână ..Cas- 
fol pânătoresc“ (Inou) atât de potrivit u- 
nci marini de pădure. la poalele munte- 
lui. lângă admirabila reronstitutre madre- 
vală a castelului .Corvinilor“ din Thuine- 
doara (Bomlenache. Canclta. Călnsăreanu, 
Nigo) și a biscrieilor mai ales bizantine. 
întâlneşti în „Salon“ ci alte stiluri străr- 
ne. De pilră stilul francez. elegaut si mar- 
staos, al Palatului Resal (Nenciulesecu) si 
<tilul clasic. greco-roman. al muzeului «li 
Alexandria (Becu). 

Și apni găsești la „Salon“ clificii mo- 
derne. care însă ararcori ating caracteris- 
tica stilului. 


Cele mai multe sunt etape «le suis și de 
purificare, spre ceeace pgăsesli numai răs- 
lot. 

Dar în lesătură cu arhitectura modernă, 
țin să fac o observaţie. Tendinţele arhi- 
lecturii moderne au făcut din această la 
tură a artelor plastice vestitoarea clasi- 
cismului spre care tinde. Cine a observat 
cele câtera  clăvliri în care nu mau 
există jocuri obositoare de linii întor 
tochiate şi interminente la care se adausă 
conglomeratele decorative. îmi va găsi pă- 
rerea adevărată, Preferinta pentru linia 
dreaptă în urhitectură, la care se adaosă 
enloana simplă, ca şi toate decorurile Li- 
uiare ezite din însăşi edificiul şi nu supra- 
puse dă o foarte bună impresie ochiului. 
Contemplatorul nu se mai opreşte la mo- 


“tive greoaie şi obositoare ca în asa zisul 


stil de „vilă. ci curge la vale odată cu 
linia si poate primi ansamblul fără sfor 
tare. Această arhitectură de linie simplă, 
sobră şi severă, care linişteşte prin seni- 
Mătatea ci şi nu frământă sufletul. este 
clasică. În acest sens arhitectura a făcut 
un pas înaintea celorlalte arte plastice și 
însăşi condifiile ei de existență, o va im- 
punc mai usor maltimei. 

la „Salon“ sunt câtesa proccte de pala- 
te inepnnătoare de frumusețe și de mă- 
reţie, concepute în stil modern. încă îm- 
pur, ca de pildă palatul „.Ligei Culturale” 
de Traianescu san acela de Cristinel, i- 
mobil de raport al lui Jotzn. sau palatul ..A- 
sigurării Românesti“ de Nădejde si Doi- 
cescu. Numai palatul „Asigurări Romă. 
nești“ al frațilo» Creangă este însă aproa- 
pe complet purificat de reminiscenițe străi- 
ne. Dar n lucrare cu totul deoschită si 
caracteristică. care nu mai are nimic din 
ce suntem obisnniți să vedem este proec- 
int întirlat „Casa unui arbhifect“ a d-lui 
Cananău. Fzte sincura lucrare pură din 
tot ,Saionul“ și sncecifică stilului clasic. 
asa cure va fi înteles în vremile noastre. 

Exagerările simplisie nu se împacă însă 
cu frumosul. fiindcă nu vpreze privirea 
“i lasă nrea evidentă ideea utilității. Asa 
sunt „.Admouistrafia C. F. BR.“ si .Oraz pe- 
frolhifer” (vrima de Moicescu și Fvalecanu. 
cealaltă de Zarifonal). Având în vedere 
sconnl nur praciie al acestor consirneții. 
probabil că autorii nici că “an vândit să 
satisfacă pretentiile esteticni. 

In general arhitectura prezentată la 
„Salon“, de stilari multiple si variate, în- 
spiră înteres prin grita cu cari e“pozanlii 
ne-au ofcrit frumosul adevărat. T.a impre- 
cia generală de frumusete rare se degaţea- 
ză din focul schematic al liniilor. ee a- 
Adaugă firma exterioară a ansamblului, 
colaritul si decoratiunile. 

Dar mai este ceva. Orzanizatorii „Sahn- 
nui” nu Sau multumit si ne arate nnto- 
rea de crealic a românului ne tăirîmul ar- 
hitecturti. ci an voit să comnleteze loca- 
eul omului şi să arate forta inventiv în 
cealaltă latură a frumosnlui util al locr- 
intei. decorațiunea. Dela încenut ținem sii 
spuner că arta recorativă. cel putin aşa 
cum e nrezentată la „Salon“ e de n valoa- 





de LUCIANA DRACOPOL -NEGULESCU 


re cu mult mai inferioară arhitecturei. De 
accea pe câtă vreme arhitectura poate ri- 
valiza cu orice producţii străine, arta de- 
corativă nu mulțumește pe cunoscătorii 
de orfevrerie. mai ales că obicctele străine 
sunt adesvori foarte reușite. 

Dar scăderile artelor decorative le vom 
abserva din mai multe puncte de veilcere. 
Intâi că la „Salon* nu sunt reprezentate 
toate «peciile artelor decorative și apoi că 
cele reprezenlate sunt de o valoare sub 
nivelul produselor străine. De pildă nu e 
xistă nici un fel de decoraţiune internă, 
sculptură în lemn, tapete. relicfuri. în: 
tun cuvânt nu cxislă arhitectura interi- 
oară. Singurele exemple în această cate- 
voria snnt „erara casei unui amator de 
artă” (Henriette Delavrancca-Gibory) şi o 
sehiţă de vitralin, (Beller), 

Interioarele sunt tot așa de slab repre- 
zeniate cu toate că sigur sar fi găsit oa- 
meni de sust care să stie să le facă mai 
reuşite 

Trecâuri la obiectele de detaliu avem de 
observat însuşiri ?n cadrul celor ce ne 
sunt date. 

Unele din vasele în ceramică ale d-lui 
Niculescu şi ale d-rei Petrescu sunt încer- 
cări cu carzeare valoare artistică. (Vas cu 
fărănei este autohionizarea unui vas antic 
grecesc, în care „Corzlet sunt românce în 
port ţitrănesc). 

Dintre covoarele românești mai reuşite 
remarcăm pe ale d-nei Vasiliu  Ghiu- 
ță. în care sunt bine prinse chipuri sculp- 
tate în lemn, după- concepția ţăranului, 
le o naivitate primitivă caracteristică. Co- 
loritul precum si molul de tratare dau 
impresia pirozravur=i. Dar dacă lucrările 
(-nci Ghiaţă sunt discutabile. covoarele 
d-nei colonel Șoarece ca si lucrările d-nei 
[. Toaniil cum vom arăta ime;liat, fac ex- 
cepție dela scăderile generale. Aceste co- 
voare cr motive străine, atât prin subiect, 
prin culorii si tesătură suni de ve frumu- 
sefe incrntsstabilă. 

Si mai slah reprezentate sunt sculptura 
si pictura :lecorativă, dar nu fără expli- 
cațic. 

Se xcde că la noi gustul pentru baso- 
rolicf și frescă aceste ornamente artistice, 
nu există. Biserica doar şi-a păstrat fresca 
religioasă De accea la „Salon“ basorelic- 
fi nu săsim. iar fresca religioasă a dl-rei 
Râmniceanu care reprezintă cunoscutul 
motiv relisios „Feciora cu pruncul“ e prea 
greoae si petrificată, ca să poată măcar 
pe departe egala motivele de valoare cu- 
noscute în istoria picturii. 

Dar câteva motive cu adevărat artis- 
tice, cart ies din comun, cum am obser- 
vat mai sus. sunt miniatnrile tempera ale 
(I-Ini Tonrcl Ioanid, între care mai de sca- 
mă estic fienra măreață a lui „Wihai Vi- 
leazul“. i 

Cu toate lipsurile și scăderile observate 
„Salonul“ de unvl acesta are destule cali- 
iăți ca să inspire admiraţie şi să multn- 
mească gusturile întrun sens, chiar dacă 
în celălalt aspect nu a putut-o face. 





428. — UNIVERSUL LITERAR 








CRȘ Ca Su-cașaa... 


INTOAPCEREA LA EVUL MEDIU este 
articolul de fond cu care se deschide nr. 
5 al revistei „Gâudirea“. Este o pivasă şi 
inteligenţă vomemurare a roimantismului— 
si un pnpas în ceeace această şcoală a 
descoperit ia noi. 


ACELAS NUMAR ADUCE: versuri în 
nota revistei semnate de d-nii: V. Voicul- 
lescu, |, Pillai si Dragoş Protopopescu; 
traducerea d-ini Lucian Blaga (Sonia de 
Kugo Marti); două capitole din „Cartea 
r.untelui sfâut“* de Sandu Tudor: a bo- 
gată şi variatii cronică, cum şi o mare can- 
titate de material plastic pretios:  vig- 
nete desemne și reproduceri din pictorii 
ultimelor expoziții. 


Cn un articol despre Pacifism, semnat 
de d Nichifor Crainic începe fascicola ur- 
mătoare. Se analizează cu pricepere ros- 
tul Societăţii Naţiunilor şi atitudinea po- 
poarelor crtndoxe faţă de uccastă îinsti- 
tuțiune de împăciuire. Drumul de urmat 
aici ar fi: „restabilirea raporturilor de 
prietenie sufletească cu vecinii nostri“ — 
țintă la care se va ajunge numai atunci 
când popuarele Palcanului se vor regăsi 
„în acel fond sufletese comun, de două 
ori milenar, care este credința lor orio- 
doxă“. | 

Şi de-aici o datorie a fiecăruia dintre 
accea de a ajuta această revenire, căci— 
adaogă autorul — „cine va considera a- 
cesi fond de tradiții străvechi sin stratu- 
rile Iui va 'nrădăcina ideea pacifică a So- 
cietății Natiunilor, va face operă duru- 
bilă si dumnezeească. „Fericiți făcătorii 
de pace că aceia fiii imi Dumnezeu se vor 
chema“. | 


DACA SAR MAT INDOI cineva despre 
ortodoxismul „Gândirii“, nu va avea dc: 
cât că răsfoească Nr. 4 (an X) care, dela 
articolul de fond, rezumat mai sus. până 
la cronica măruntă şi ultima vignetă — 
tine trează ideea acestei directive psiho- 
logico-literare. Asta însemnează că. dacă 
până acum 5 ani, orto.loxismul „Gândi- 
rii. era mai mult teoretic san de speciali- 
tate. astăzi sa practizat, a reuşit să sape 
brasde adânci, atrăgând. în valurile sale 
liniștite o samă de personalități, creiând sau 
orientând scriitori. Si fiindcă am în mână 
Nr. 4: volu adăoga că această notă ar- 
monizează de minune versurile d-lui L.. 
Blaca. cu proza lui Sandu Tudor. „Cimi- 
tirul” poetului religios G. Gregorian cu 
„Însemnările lui Safirim”, semnate de d. 


N. M. Condeescu — și toate acestea cu 
scrisoarea d-lui Vasile Băncilă (Intro bi- 
serică benedietină) — care afirmă, din 7i 


în zi, mai puternice dovezi de filosofie 
religioasă. | 

Ta „Cronică“: d. Al. Bădăuţă vorbește 
despre : romanul urban românesc (carac- 
terizâni : Calea Victoriei de Cezar Pe- 
trescu. T.a bal mascat de Yoncl Teodorea- 
nu şi la Paradis general de Cezar Pe- 
trescu), d. Paul Sterian despre „Joc se- 
cund“, al d-lui 1. Barbu. d. Ton Marin Sa- 
doveanu despre: „Scriitorii şi vieaţa so- 


cială“, ia: d. T. Vianu despre... d. Lon 
Marin Sadoveanu (Cântece de rob). 

In general: aceeay ireprosabilă înfăți- 
sare care inscrie „Gândirea“ în fruntea 
periodicelor româneşti. 


TARG MOLDOVENESC IN 1890 — ast- 
fcl se numeşte fragmentul pe care-l pi- 
blică marele prozator, d. Mihail Sadovea- 
nu în prima fascicolă a anului curent din 
„Viaţa românească“. E un moment mai 
ales descriptiv care convine de minune cu 
tot ce cunoastem din opera acestui meti- 
eulos slefuitor al cuvântului și cunoscă- 
tor al mediului moldovenesc 


UN ALT FRAGMENT publică, în ace- 
las număr, celălalt exponent al prozei dela 
Viata românească“ -2 d. Jean Bart sub 
iitlul : „O scrisoarte uitată“. 

Sânt câteva scene mişcătoare petrecute 
„Intrun pori, odată“. — Aşteptăm cn nr- 
rihdare primul roman al acestui experi- 
meniat cunoscător al vieții. 


Despre „LOGOFOTUL KONARKI ȘI 
POEZIA FRANCEZA A EPOCII“: scrie — 
cn toată priceperea (ibidem) d. prof. Ch. 
Drouhet —- stabilind câteva dintre mode- 
Iele unuia dintre primii noștri stihuitori 
Aceştia sânt: Leonard  (Idwilâs morale), 
Claudian : Reflexii asupra generaţiei noui. 
la istoricul lezăturilor sufleteşti dintre 
cele două popoare latine. 


La „NOTE PE MARGINEA CARŢI- 
LOR“ d. Al Rosetti, directorul „Cultu. 
rii naționale“ elogicază „Jocul secund“ al 
d-lui Ton Barbu, editat de aceeaș Casă. 


DIN SUMARUI. ACELTTAȘ fascicol: 
opere de idei: D. [. Sucianu : Prostia cu 
teorie a cunoasterii; A]. A. Philippide: 
Roflexii cu prilețul unui centenar: dr. F. 
Crăciun: Problema cancerului: Alex. 
Claudian : Refloxi; asnpra generaţiei noni 

Literatură: Ralu Rosetti: 

Dragostea ni  Osolinsky ; Henriette 
Yvonne Siah!: Plumb (ITI): versuri : Oti- 
lia Cazimir: Moment muzical; TDemoste- 
ne Bottez: Mistizism ; 

Crontei numeroase si variate semnează : 
d-na Izabela Sadoveanu. d. N. N. Tonitza. 
Thomas Grcenwood: Traian Broşteanu, 
Nicanor ct Comp. În zeneral numărul bo- 
eat și bine închegat. 


Despre „MUZECI NAŢIONAL de anti- 
chități“ scrie — în „.Boabe de grâu“. nr. 
3 — uu fudieios articol. însoțit de nume: 
roase şi reusite clisee, d. Radu Vulpe. E 
varba despre începuturile acestui muzeu 
si despre însemnatele rolacțiuni ce posedă - 
aceca a seneralului Mavros. maior Papa- 
7oglu. graf Scarlat Rosetti, Procopie Ca- 
sotii. Cezar  Boliac, Banul Chica. Dem. 
Sturza. M, Kogălniceanu. Dem. Enciules- 
cu. N, Creţulescu. 


Activităţii de director desfăşurate de 
Gr. Tocilescu şi YV. Pârvan li se rezervă 
spațiul cuvenit — cum şi pierderilor su- 
ferite în timpul din urmă. Se închee cu 
descrierea sălilor si a scoalei din Roma. 
căreia d. Al. Marcu, un elev al acesteia. 
îi consacră siudliul următor. Restul numă- 
rului : Tourinz- Clubul României de Mihai 





CCaZ ONearaes 





Haret și vu schiţă rle călătorie semnată de 
d. |. A. Rasurubescu, 


Ca totdeauna — cronica: bogată, ins- 
tructivă si variată — urmăreşte de aproa- 
pe mişcarea culturală dinnăuntru și din 
afară. 


TAJ P. CERNA îi este închinai Nr, 12 
al „L.uceafărulni literar şi artistic“ din 
Brăila. Articole comemorative: un apel 
către foslii prieteni ai poetului „să dea în 
vileag fapte pe curc le ştiu ca adevărate“ 
despre Cerna (semnat: Stelian Consian- 
lin). câteva „mintiri despre Panait Cerna“ 
(1. M. Costin) ca elev al liceului „N, Băl- 
cescu“ din Brăila — care-şi petrecea vre: 
mrea „scriind san cetind poezii din auto- 
rii săi favoriţi  pe-atunci:  Macedonsky, 
Verlaine, Raudelaire : o scurtă caracteri- 
zare hioerafică : „Viata şi opera poetului 
Panait Cerna“ de Tudor Șerbănercu şi 
„Impresii dim satul Iui Panait Cerna“ de 
Flena |. Cristache, 


ALYE COLABORARI: Versuri : Primă- 
vara de ÎI. Al. Bran-Lemeny şi Strigătul 
lui Napoleon — de Const-Goran ; Cântec 
antic de (GG. Buznea-Moldoveanu. Sonetul 
durerii de ton Focşoneanu, Despărţire de 
St. Alexiu cete. 

Activității culinral-literare a orașului i 


se rezervă un copios articol — susceptibil 
de unele mici completări şi rectificări, 
PATRU MONOGRAFII LITERARE 


sânt: Alceu Husso de Petre N. Haneș; 
N. TI. Petrascu: Vasile Alecsandri; 
Tudor Vianu : Poezia lui Eminescu : 
Paul [. Pupadopol: Un sol al birninţei: 
poetul St. O. Tosif. 
Pe când altele? Coşbuc, Vlahuţă, Gâr- 
leanu, Cerna, Caragiale așteapiă să fie stu- 
diați si aprafundați. 


„INDREPTAR“ (No. 4) continuă să a- 
dune pe vechii colaboratori ai „Vieţii 
nonă“. Asifel — numărul acesta ni-i rea- 
duce pe d-nii M. Cr(uceanu) și N. St(ăne- 
<ou), cu ale cărora nume eram atât de o- 
bicinniți. 

Se cleschide printr'o caracterizare a seri- 
iorului francez Alfred Mortres despre Ho- 
nor& de Balzac din care extragem 

„Balzac e un romantic pria dinamismul 
său, prin zugrăvirea excesivă și frenetică 
a personaziilor, printr'un caracter fatidic, 
prin paroxismul statornic al pasiunilor, 
prin romanescul situaţiunilor. Toate ace- 
ste însvsiri sânt mult depărtate de realis- 
mul plat al lui Zola, al lui Flaubert, al! 
Ini Guy de Manpassant“ 


De-aici rezultă că: „Gloria Imi Balzac 
dle abiă înzepe. Ea va crește dealungul 
veacurilor, pe măsură ce scriitorul va fi 
fost mai cunoscut”, căci, „dincolo de mo- 
ravuri, sânt caracterele şi pasiunile, care 
se schimbă cu mult mai încet“ . 

Restul numărului, bogat, variat și cu 
îngrijire scris. aduce literalura prețioasă 
a d-lor 1. M. Raşen şi Fug. Speranţia. a 
d-nei Via Pvrollo — dar mai ales o bogată 
și inteligentă cronică asupra actualității 
literare românesti şi—mai puțin—străine. 


PP. 











O Sedinta die 
Cao vase 


inlro zi un scriitor mediocru spuse lui 
haulzac : 

— Am mândria să pot spune, că sunt 
fiul operelor mele! 

— Brapu! Atunci, te rog să lrausmuiţi 
t-f-ili d-ale toate felicitările mele, ras- 
punse Balzac. L-ai scăpat de o gravă res. 
ponsabiliiate, 





+ 


Verhaeren era foarte econom.  Călălu- 
rind in Olanda cu pictorul spaniol he- 
20y5s, se insărcină să cumpere două bi- 
lete re tren, dar nu sai găsi decăt unul. 

— Ah? Liumuezeule ! spuse el priele- 
tilui său, Ani pierdut biletul tău, 


D-ra V., ec o artistă de laleni; dar in 
zestrali cu un fizic cât se poale de ne- 
plăcut. Jucind la heims o pirsă de Dev 
fRysel, partenerul e ti adresa următoa- 
rea replică : 

— „Doamnă, te schimbi lu faţă...” 

„Las-u să se schimbe, strigă cineva 
din sală, nu va pierde nimic”. 


intro seari, la premiera unei comedii 
foarte slabe, se uuzi deodali un flueral 
puternic şi ung, 

Autorul (îi. de Dornier) care tremuru 
in culise, exclamă cu parapou: 

— tiu cu dela cine vine asta! Colone- 
tul ! 

— Ce colonel? îl intrebă un confrate, 

— Un colonel de cavalerie, duşninnul 
meu cel mai înverşunat ? 

Cu prilejul celei de a duua reprezen- 
lație, fluerăturile se întețiră, De data 
asta nu mai fluera o singuri persoană, 
fluera toată sala. 

— Au ți-am spus eu, se văilă autorul, 
licălosul de colonel!... Nu mă slăbeşie 
de loc! 5 

—  Adevăral, mare dușmănie trebue 
<ă-ți poarte colonelul! ii răspunse con- 
fratele. “Astăseară na mai venit singur, 
a Denil cu tot regimentul. 


+ 


Au rămas celebre  slumele și farsele 
lui Le houoray, secrelarul d-nei de SE- 
DigR6. i 

intro zi, umbla sub pelerină, cu o pia- 
răi căt tuale zilele. Cănd fu întrebul ce 
face cu pia!ra, răspunse că e o mostră 
dintru casii ve care ar vrea so vândă, 


+ 


Un tarchiz,  bogal pulred, căruia îi 
intrase în cap ideea că șlie să picleze, 
chemă înlro zi la el acasă pe celebrul 
pictor Poussin, spre a-i cere părerea u- 
supra ultimului tablou pe care-l  smăân- 
gilise : 

— Dorunul> marchiz, spuse Poussin, 
pă lipsește un singur lecru ca să pu- 
teți fi considerat un pictor mare: sără- 
cia ! 


NHCa'car' es 





fo caz cu 


SFNATIUIL AMERICAN ARE. BROAȘTE 
NOI. 


La toate sălile Senatului american ail 
fost schimbate broaşiele. 320 de brvaşte 
automate vor usigura pe senatoai contra 
furtului. Intr'adevăr aceştia sau plâns câ 
le-au dispărut în ultimul timp  ctiferite 
hârtii din hirourile lor, 


/ICt, SĂPLAMANI DE REPREZENTAȚI 
SHAKESPEARIENE 


Comemorarea lestivală a lui William 
Shakespeare, la Stratford-on-Avon, va în: 
cepe in ziua de 7 lulie, cu o reprezentaţie 
a lui „Othello“. in rolul lui Othelic va 
apare Milirerl Walter George taves va 
interpreta pe lazo şi Joyce, Blanl pe Des- 
demona. 

Sărbăwrirea va continua timp «le zece 
săptămâni, până la 15 Septembrie. reprc- 
zentâăndu-se întregul repertoriu „Oihellu“, 
„Cea «de-a douăsprezecea noapte“, „Mult 
„zomot pentru Nimic”; „Visul unci nopți 
de vară“; „luliu Cezar”; „Romeo şi Ju- 
lieita“ ; „kemeile vesele din Windsor“: 
„llamlet”: „Furiuna“ ; „Regele Richard 
al [Îl lea” şi „Machbet“. 

In ziuu de 7 August se va da un mati- 
pcu special de dansuri, baleiuri şi repre- 
zentaţii de mimică. 


PLOAIE ARTIFICIALA 


După mai mulie experienţe nereuşite, 
deoarece au fost făcute pe o vreme nela- 
vorabilă, d. Veraort, un olandez a isbutit 
să producă ploac în vecinătatea Amster- 
damului prin asvărlirea «dle ghiață pulve- 
rzată, în ori. Această experienţă a fust 
taculă intrun avion la o înălțime de 
5500 picioare, 

Curând după aceasta experiența a înce: 
put să plouă cu găleata pe insula Mar: 
cken şi în apropiere, 


DIA BIRIIN D.A TOKIO CL AVIONUL. 


Aviatorul japonez Seji Yoshiwara, va 
întreprinde în cursul lunei August un 
sbor fără escală de la Berlin la Tokio. 
Sborul sa Fi exezulat cu un avion per- 
man de ctouă locuri, 


Shorul va fi susținut re marul Japo- 
nez „llochi Shimbun“. 


PRINŢUL DE WALES DOJIENIT 


Ziarul euglezese „News Chronicle” ra- 
latează că prinţul de Wales a primit div 
partea membrilor unor congregaţii reli- 
givase dela Cardiff o telegramă prin care 
aceştia îl doieneuu pe prinţ pentrucă nu 
respectă Duminica. 

Lelegrama era concepută astfel: „Cu 
i0t respectul ne permitem să atraem a- 
ienția Alteţii Voastre regale amintindu-i 
că are datoria să dea exemplul de sus 
viitorilor vostri supuşi leali, evitând de a 
desconsicdera Duminica. 


UNIVERSUL LITERAR. — 429 








caricatura zilei 
EXPLICAŢIE !... 





— Dar de ce se uită javra asta aşa la 
farfuria mea ? 

—  YVuţi înţelege: c farfuria în care i 
ce dă si hu să mănânce... 


(Lustige Blăfler — Berlin) 


CHEMAREA POMPIERILOR 





— Foc! Veniţi cât mai repede! Foc! 
— Unde? 
— Aici, domnule, ce dracu? Aici! 


(Loncdun Opinion) 


LA REPIICĂ... 


;] 
c 
3 


e LT Tin] 
+0 DAȚI 
CT OP d 





— Mai ai ceva de adăuzat pentru a te 
apăra ? 

— Daţi-mi timp. domnule presedinte, 
dați-mi timp! 

— Bine atunci: zece luni. ţi ujunz ? 


(Hamburger Illustrierte) 


430. — UNIVERSUL LITERAR 


Camenii cari au €șit la rând astăzi, li- 
leraţi, oameni politici, artişti şi alţii, în 
țara Moldovei, sunt acei tineri care cu 
vro douăzeci de aui mai înainte cra cu- 
noscuji sub nume de Nemţi, sau capete 
stropşite și cu denumirea de  l'ranţuzi, 
introdusă mai târziu. Nici o limbă în lume 
nu are up cuvânt destul de puternic ca 
să exprime dispreţuitoarea semnilieare a 
numelui de lranţuz, cu care umi bătrâni 
din Moldova posecliseră tinevii de pe la 
1355, oamenii de astăzi. 

Acei Dătrâni ce se născuseră în giubele 
şi caltaue încet câte încet au părăsit lu- 
mea, și câmpul au rămas  Nenmţilor şi 
I'ranţuzilor. 

Curioasă nălucire umencască !.. L)esi 
un pătrar de veac aproape a trecut ce 
atuncea, totuşi urmăm a ne chema tineri, 
și Di sc pure că suntem copilaşii cu plete 
lungi de pe la 1355; tot ne îngâmtarm cu 
denumirea de bonjuriști, poreclă iscodilă 
la 1548, Dar vai de Lincrimea aceasta şi 
de tinerețile acelzi tinerimii ! Franţuzii și 
Nemţii dela 1335, bunjuriştii dela 1845, 
sunt albi, suzi, şi cei mai anulţi în vârsta 
celor ce erau bătrâni, pe când am răsărit 
noi 

Oamcuii de astazi uită că nu au avut 
tinereţă ! lu ziua răsiăririi lor, pe la 1855, 
cel mai tâuăr din ei era mai bătrân încu 
decât cel mai bătrân din băatrâui, îie acul 
bătrân din vremea celor întăi Nemţi li. 
şi «dela 1555 până la 1855, adică întrun 
curs «le 20 de ani, inai mult au irăit Mol- 
dlova slecât în cele de pe urmă două 
veucuri. Viaţa părinţilor au trecut lină ca 
un rău ce cură prin livezi și grădini şi 
se perde fără vuet în Siret, Pe cât cra ei 
departe şi sirăini de voinicii ee dorim la 
Valea Albă, pe atâta ne-am născut şi noi 
străini şi departe de vânșii. Intâmplările 
lumei de pe 'mpregiur muria la graniţa 
țărei ; vălimăzagul veacului îi găsia şi-i 
lăsa loiştiţi.. 

Ei au deschis ochii întrun leagin moale 
de obiceiuri orientale ; noi am răsărit în 
arma ideilor avră; ochii şi gândul pă- 
rinţilur se uulrepta la răsărit, a noştri ochi 
slau ţinliţi spre apus! 

Este o vurbă ţărănească : săracu Șlețar 
Vodă, urde-i să vadă... Lmi iînchipuese 
câte oduiă că au eşit din mormânt un 
strămoș, un Vornic de țara de sus, nu 
boier de Urheiu, un Hatwman adevărat. un 
Căpitan de târg, sau macar cel mai as- 
cuns Postelnicel din Adunarea ţiărei car: 
au iscălit desrobirea vecinilor la 1772, în 
biserica Irei lerarbhilor. 

Oare Hatmanul acela ar putea săşi cu- 
noască uruwaşii în Moldovenii de astăzi ? 
lainele, năravurile, pământul au luat 
nrefacere, până şi limba, până şi numele! 
Ştefan Vodă sar erede în altă ţară. Pen- 
tru odihna sufletului său uuşi dori si 
mai vic Stefan Vodă, chiar şi de ar fi cu 
putință. Ce ar face el pe un pământ, 
unde nav mai râmas urme de umbra lui 
măcar ?.. Vorba lui nu mai este lirba- 
diul nostru... Strănepoţii Lrecheştilor, Dra- 
zomireşiilor, Movileşiilor, t-ar zice în ver- 
suri, în ude şi în proză: 

t'roule ilustru ! trompeta gloriei tale pe- 
netră animila bravilor romani de acdiniră- 
ciune graudioasă şi neîndefinisabilă pen- 
tru meritul ncîninvicibilităciunei tale !.., 

La carc lucruri frumoase, de şi neinfe- 
ligibile pentru dânsul, Şiefan Vodă, bietuil! 





PAGINI uITRTIE 


CUGETĂRI 


de ALECU RUSSO 


FRAGMENT 


ur holla ochii lui cei înfricoşiiori... şi sar 
Culca LACAȘI HI TOTI înece 

MU-e ieami ca în ziua de pe urmă, când 
irumbița cerească ne va cicma la giuu- 
Cata Cea nare, DU De VOI Putea iteiege 
CU SILALLOȘII LOŞIEII, MICI LN Da, tc a) 
idei, 

ULndei Șielan Vodă să ue audă! 

Sa spun drepe, răsipirea cea sute a tre- 
cutului ană pătrunde uc jale 1... lupia (og 
elor nouă a naruil răsipă peste rusipu 
i socictalea MoOlUuvencascu aăşu (e grun- 
IC ȘI Ce LemelDic, Că n SC put Cu MU 
au puiut îi alice lucruri şi ale obiceiuri 
(cut acesie de astuzi, Jalea incă nu Este 
insă că au !recut, dar ca au trecut tari 
a-si lusa testamentul ; rapegiunca cu care 
sau stins vrecutul dutre NOL este giuurcală 
cea mai iulricoşata a acului trecut! (Ce 
esTe vreiluue de trat nu muvare li. Unut 
Sunt Lapucle delia 172 pana la 1955, cate 
vor rutmanea drept lala şi LOLOS LU DLOIUI- 
culc furci 7... Laue sunt numele ncuitate 
We popor 7... Lrecutul e Mort ŞI de îut 
MOI! Dar IM Maite (E a arunca ţil- 
răna veeinica pe sicriul lui, SL Bal pri- 
VII PUȚIL e XU Se INM pia AUESC-OL I- 
ro casa UL Mort pe curcan viaţa lui nul 
ubia casiacii 7... Lopiii însă, rudele, ve- 
cinil SC struug, privesc încă odută la el, 
işi adue aminte dle bunele raposatului şi 
il petrec la groapu cu un frumos Şi Crey- 
unesc : „Dumnezeu sul erte, 

Să zicem şi Ii, Dumnezeu să terte Lre- 
cutul ! iusă cu vecinii şi rudele, Su lua 
aminte ce a avut bun rapusatul, 

Suntenr de ieri: putem Încă si DE ADU 
câteva din okiceiurile copilăriei nvastre, 
ODiCCiuri Ce nt vor Îrcce la CODUL BOŞIrI. 
Adevărai avem inimi moldovenească, dar 
um fost coții in doi peri: ne-am uuscur 
în Moldova bătrână ; am supt străinătaiea 
deşi capul ne este de Neamţ sau de krau- 
juz, avem o datorie fitască de a arunca 
câteva flori pe mormiăntul trecutului, va 
veni vremca, dacă mau şi Sosit, în care 
şi noi, tinerii de pe la 1855, tinerii şi bou- 
juciştii suri de astăzi vom fi chemaţi bă- 
uâni : von Îi giudecaţi nu după ceeace 
am făcut, dur după ceeace minţile stre- 
chiete or socoti că a trebuit să facem; 
vom fi osândiţi, nu după greuiaiea lup- 
tei şi a vtemci de atuncea, ci după pa- 
tima partizilur şi după placul opiniei mul- 
jimei. Urubra trecutului ce întunecă cănd 
şi când o parte din vieaţa noastră zilnică 
se împrăştie. Moldova vechie mi se înlă- 
(işază ca o pădure deasă şi mare, unde 
toporul au tuict iute în dreapta şi în 
siînea fără a fi încăput vremea de a cu- 
răţi locul. Plugul, adică civilizația, siir- 
peşte pe fic care zi rădăcinele şi preiace 
codrul în curătură, curătura în lan îÎru- 
mos, ear lanul în câmpii roditoare... La 
zisa giudecăţei, noi ac vom mMăguli ci an 
fost toporașii muncăi, jur strămoşii noştri, 
cu ce să se miugic sermanii | blorile cure 
aşi vre să arunc, le-aşi culege nu numai 
in vieața politică a trecutului, dar în cele 
mulie obiceinri casnice, din care unele 
nc-aii legănal în fază, și de care părinții 
nuşiri se rezăma în zioa luptei... Mulie 
din ele ad rămas, dar sermanele! ruşi- 
HUASE ŞI asculise. 

Franjuzii zic că oamenii cei mari nu 
au nici părinți, nici urmași!... Poale an 
pute să zicem şi noi ca dinşii, de şi nu 
sintem muri. Nimică nu mai leagă Mol- 


dova de asiăzi cu treculul, şi fără trecut 
societățile sint schioape. Naţiile care ai 
peruut şirul obiceiurilor părintești sint 
naţii favă rădăcină, nestatornice, saii, cum 
zice vorba ce proastă, nici Luve, nici Mol- 
devan ; Innba lor şi literatura nu aii te- 
melic, şi naționalitatea alunce este nu- 
mai 0 închipuire politică, 

Obiceiurile părintești ai purăsit cla- 
sele cultivute ; aceste clase sau depărtat 
de fizionomia puporală precit Sau  de- 
părtat «e trasițile boiereşti... Să nu ne 
nselam ; în Moldova astăzi eczistă cinuri, 
dar loreri nu mai Sint. avem proprit- 
tari, amploiuţi, bogaţi, speculanţi, poeți, 
advocaţi, prolesori, alegători, oameni, mai 
line său mar răi crescuţi... Cine gar mai 
zice astăzi om de casa cuiva ? Credinţele, 
vorba, era una la boier şi la plugar ; acea 
Jegărura sai întrerupt ! o prăpastie adincă 
desparte astăzi omul nou, poreclit boier, 
de popor și prăpastia aceea se chiamă 
știința. Pe cit boierul creşte în idei şi în 
învățătură, pe atita poporul rămâne în 
urmă. lu vremea trecută boierul vorbia, 
trăia cu ţeranul precum ar Îi vorbit cu 
alt al său necăflănil ; se înţelegea amin- 
Joi în limbă şi în idei, astăzi îl înţelegem 
cu inima nun, şi trebue să  învăţaăni 
limba lui. Li nu mai este pentru noi de 
cât un capital sai o studie morală sau 
Dilorească, Părinţii nu cunuştea studia 
pitorească... Avem dar o datorie sfintă, 
fiească şi uaţională a culege odoarele vic- 
țel păriateşti. Nenorocirea literaturei, pe- 
dantă în condeiii, pedantă în forme, pe- 
dantă îu idei, care îneacă şi omoară îu 
țările rumineşti desvoltarea spiritului şi 
a închipuire, vine din pricina neştiinjei 
limbei şi a tradiţiilor părinteşii ; litera- 
(ura aceasta nu are rădăcină, nici dă 
roadă. 

Când Lragozii şi Răduleştii a literaturei 
ati descălecat pe țărmurile romine nu ai 
iutins nrechile să audă de unde bate vin 
tul, ce jiwlă vorbia şi ce vorbe spunea 
Românii ; nu ali auzit resuuind cimpoiul 
prin văi; unu uu ascultat nici alea, nici 
bucuria ceănficelor; unu au apipăit inima 
lăutei... Rădeștii şi Drăgoşeştii, fugari «te 
la lLurnul Babinonului, vorbia latineşte, 
unii ilalieneşte. alţii nu ştica nici o limbă, 
unii galiceşte.. cum putea ci să înțeleasă 
romineasca, adică: o limbă  plămădită 
donă mii de ani în lacrimi, în singe, în 
căutăluvra stelelor şi a naturei 7... 

In loc de a zidi o Jiteratură ca materia- 
lul naţiei, ne-aii adus haosul păcitos a 
pocților, a învăţaţilor, a tehnologiștilor, 
a gramalicilor imperiei resărilene, rare 
ulerga vieaţa lor întreagă după un cuvint 
Noi, o regulă ingenioasă, o logogrită; şi 
ne-aii prefăcut pe noi Romiînii ardeleni, 
moldoveni și bucureşteni în lrisotinii şi 
Vadinsii veacului al XIX. 

Dumnezei, îşi!) va face milă cu noi şi 
va trimite vre un Sampollion ca să til- 
maccască urmaşilor noştri operele şi lim: 
Dle ce nc-uit adus Drăgoşeştii si Rădeştii 
acestii. 

Daca exte ca ncamul roîm să aibă şi el 
o limbi şi o literatură, spiritul public va 
părăsi căile pedanţilor şi se va îndrepta 
la isvorul adevărat: la tradiţiile şi obi- 
ceiurile pămintului, unde siaii ascunse 
incă şi formele și stilul; şi de ași fi poet, 
aşi culege mitolozia romină, care'i fru- 


i) în text „se“ 





UNIVERSUL LITBRAR. — 451 





Inierview-uri 








„CU D-L IONEL TEODOREANU 


De sttorul Medelenilor ne leagă sla- 
(ornic amintirea acelui portret 6 pe 4, pe 
care Dornia-Sa cind era în liceu şi-l oa 
ți desfacut  depe carnetul de identilate 
și l-a dul gazetelor să-l publice, Vi-l a- 
mintiţi : un băefandru frumos — de prin- 
tra Vl-a — cu blană la săt şi cu o fri- 
ziră precât de nedisciplinată, preatât de 
adorabilu. Mult timp, l-am crezut un ca- 
leg cam de aceeași vărstă cu noi şi toţi 
membrii societății literare „kliade hădu- 
lescu”' delu sfântul Sava eram crunt de 
geloşi, când îl vedeam răsfățindu-se în- 
tre porfrelele unor Sadoveani, Ibrăilea- 
nu, dopăârceanu, Demostene botez, ş. a.. 

L-am văzul mai țărziu citind la o şeză- 
foare în Capitală şi alunci am uvut im- 
presia certă că trebue să fie student cu 
semilicența neluală, pela Universitatea din 
lași. 

După ultima întrevedere, vârsta dom- 
nului Teodoreanu a rămas slaționară la a- 


moasă ca şi acea latină sau greacă; de 
aşi li istoric uşi strebate prin toate bor- 
deele să descopar o amiulire sau v rugină 
de armă ; de ași fi gramatic, aşi culuturi 
pe tuate malurile rumineşti şi aşi culege 
limba. 

Am agtuus sleparte, departe şi nu prea 
departe, cum zice ciuticul, Sintem în mi- 
nutul pajhic, unde trebue să facem chipul 
lrecutului,,. 

Ciţi ani să mai treacă și hainele, limba, 
odicerurle socictății vechiu de ieri se vor 
cutunda. Cum vom fabrica atunce drama 
sau elegia trecutului? Cu ce vom tăl- 
mMăci istoria, dacă nu cunoaştem sufletul 
moriuiui 7... Ce va putea îi propăşirea, 
dacă nu voui şti de unde aă pornit î... Ce 
mîngăere putem simţi noi, ostașii propă- 
sirei, dacă uu ştim mărirea luptei? Ce 
soii de părinți vom fi, dacă lepădăm 
toată moşienireca parinţească 7... 

Ciînticelc mancelor, stafiile nopţilor, po- 
vestile chelariului, pricteşugul ţiganaşilor, 
ocara și zaharul ziupiînesci, greceasca dus- 
calului, şi cite alte obiceiuri şi crediuțe 
care sau dus şi nor iai veni sint legate 
co vicaţă politică şi morală obytească, is- 
loria filosofică a vremilor trecute şi in- 
troducţia vremei uvuă. 


II. 


Cîud îşi aruncă cineva ochii pe ceca ce 
să chiamă Literatura homînă, puţine şi 
rari producții pot a-i opri cu plăcere; 
puţine indestulează mintea și inima ; cele 
ntulte stat copilăcii, cercări tără tovmă, 


„a cărora preț stă numai în costul tipo- 


zrafici şi în încrederea ce ai antorii lor 


“că nu se pot găsi lucruri mai frumoase 


în lume. Pentru a înțelege pe alţii trebuie 
gramaticele şi lecsicoanele a feliuritelor 
Himbi nco-laiine de astăzi, sau de nu, eşti 
silit a gici, ca cimiliturele D-lui R, înţe- 
lesul cuvintelor  schimosite de sistemele 
veniilor noi. 

Cînd ină aşiept la vre-o idee nouă, lă- 
muriiă, izvorită din mintea romînă şi scoa.- 
să la lumină în limbă romînă, îmi aduc 
aminte că ideca accea am cctit-o în au- 


celaș punct „beau temps”, iar Domnia-sa, 
prinirun gest de feminitate, nu mi-a des- 
tăinuil-o, mi-a făcut insă o declarație sen- 
zațională ; anume că are copii de 9 ani 
și dacă nu i-aş [i văzul în carne și oase, 
aş fi crezut că şi din asta face o coche- 
lărie. 

Am insistat întradins asupra celor de 
mai sus, fiindcă, dânsul sa realizat la o 
vârstă când alţii cutreeră redacțiile cu 
poezele n shiozdau, Si am mai stăruit 
şi peniru molivul că e, cum se ştie, de o 
popularitate cum nau avul o lu noi de- 
cit doi dictalori ai frumuseţii : Leonard și 
fudolf Vauieniino, 

Am face insă o eroare gravă dacă am 
crede că marele sufragiu de care se bu- 
cură se datorește numai calităților Dom- 
niei-sale fotogenice. Nu. Succesul enorm 
sa produs în cursul apariţiei Medeleni- 
lor, acea grundivasă frescă în care, în- 
muind penelu-i prodigios pe un şevalel 


tori franţezi sai nemți, cu deosebirea însă 
că aceşiuu u csprimaseră lină, lrunmoasă, 
iară silă, şi a. noştrii o prelac în lugu- 
aril. Unul preiace toată limba în iune, at- 
tul îu ţie, altu! în tu, altul în în... de nu 
„tii cau să ie întorci înure aceste patru 
punutur: cardinale a gramaticilor, 

Nu mal veste ertat luminilor a grăi ru- 
mineşte, sub osîadă de ignoranță ; o mare 
parte din ucei ce se încerc a scrie şi-aii 
dat cuvintul a schimosi ce este, și mulţi 


vuesc a face o limbă nouă: cei procopstți, 


sub cuvint că siut procopsiți şi au idei, cei 
neinvăţaţi pentru că doresc să pară în- 
vățaţi ; nici unul nu gindeşte cu limbele 
se fac prin vrene, prin scrieri bnue, după 
rindul şi spitiiul naţionalitiiţilor ! Ade- 
vuarat, nevoile nouă cer mijloace nouă, 
si ideale nouă, au trebuinţa de cuvinte nouă 
dar nevuca trebue să le dee la ivală, să 
le creeze şi să le împămintencască. Să fim 
siguri că unde ne-a trebui un cuvint, ne- 
vuea il va iscodi, nu după sistema cutii- 
ruiă Sau a cutăruia, dar după logica limnu- 
bei, pe care nu v fac nici învățații nici 
lecsicoa nelu. 

In veacul al NY, cind Europa era la 
punctul unde sintem noi de vre-o donă- 
zeci de ani la renașterea ştiinţelor şa ar- 
telor, pedantismul amerinţa limbele de o 
soartă ce are multi asemănare cu soarta 
liinbei nvastee. Latinismul încca spinitele ; 
neologismul ţiuca loc de talent ; iscodirea 
de cuvinte era geniul?! Cu cit o carte era 
plină de sisteme, cu cit era mai neînțe- 
lcasă, cu atita se părea mai frumoasă şi 
mai sublimă ! Pcdanţii se felicita unii pe 
alții... era epoha lor!!... Pe acea vrenu 
triiu Rabelais un um care ştiea latine- 
ste, dur vorbiu curat lranţuzeşte, cum sar 
zice astă-zi la noi: un om ce ar ştii frau- 
țuzeşte, dur ar vorbi, cu toate aceste, ro- 
mineşte. „Acest Pubelais ridea de pedanţi, 
carii dispoia merci  latineasca  vrind a 
sehismosi Îranţuzeasca. De sar ivi pe ţer- 
murile Dunărei un Rabelais, nu sar ru- 
şina să zică şi de noi că despoiem fran- 
țuzeasca, ca să *chimosim romineasca, 


incărcat de toate combinațiile coloristice, 
a zugrăvit cu vorbe, în tonuri însorile, co- 
pilăria şi adolescenți. Wu voiu uita nici- 
odată gestul fiicei unui moșier, când îmi 
ariifa, teatral, o raclă aurită în care odih- 
neau legute in piele șin panglice seria 
Mudelenilor, cu o inscripție de-asupră : 
„Aici doarme copilăria mea”. Deaserne.-: 
fct, cele două dudui care-au vărsat la- 
crimi multe când au închis paginile în 
care Olguţa era omorilă de autor, şi pe 
care lacrimi le-am cules întro batistă și 
am: arălal-o domnului Teodoreanu. În 
lcagărele şi in cataloagele grădinilor noas- 
tre de copii, vei găsi acum foarle mulle 
nume imprumulate dela Dănuţ, Olguţa, 
Monica. 


„I urnul Milenii“ şi recentul „Bal Mas- 
cat în care viscolul imagistic din celelulle 
»olume nu mai bătea acum decât sub 
forma unei brize răcoroase, vădesc uce- 


Au trebuit limbei  franţeze donă vea- 
curi pentru a se descurca de barbarismul 
pedantismului ! L-ai trebuit un şir de ova- 
meni ca Habelais, Pascal şi autorii al 
XVII şi al XVIII vea: pentru a se curăți 
de latinisni si «de ialienism, şi a se pune 
pe calea ei, 

Ce este literatura de nu chiar cespresia 
vieţii unci naţii? Inciurirea literaturilor, 
ca să fie dreaptă şi legiuită, trebuie să 
iasă din gradul civilizaţiei, din aplecarea 
nujională, din îuriurirea stărei morale, so- 
(iale şi politice ; toate aceste elemente ire- 
buie să se înşire delaolaltă, 

Când un popor moare, puterea liieratu- 
roi lui este moartă; rămîne numai 0 re- 
zervă de idei care nu sînt a nici unui po- 
por în deosebi, ci a omenirei întregi, fără 
deosebire de timpuri ; lar forma vechie în- 
trebuinţată la lucrul noii nu'i alta decil 
v giucărie. Cine întrebuinţiază forma Li- 
ieratariler vechi, învie poporul acel mori 
cu gîndul şi cu năravurile lui, căci lite- 
ratura nu poate fi decât haina unei fiinţi. 

Dar ce este pentru naţiile ce se răta- 
cese în îintrcitul pedantism a formei, a 
cuvintelor şi a momiţeriei străinilor ? 

De mirare este că Romiînii au început 
cu pedantemul cînd pilda naţiilor putea 
să le fie de învăţăiură. ltalicuii, Spanio- 
lii, Franţuzii sau desbătut vcacuri întregi 
în faşele pedantismului de tot feliul, pină 
ce în sfirşii, şi-au luat de seamă că al 
XIX veac după Hristus nu seamănă cu al 
XIĂ veac inainte de Ilristos; că credin- 
(ele au luat prefacere şi întiudere, că a- 
mestecarea noroadeior aii amestecat ideile 
şi aii alcătuit odată cu notă naţii și Jimbi 
noilă, cupă întimplările noiă ale omeni- 
rei Veacul al XVI, zis al renaşterei, nui 
alta decit reacţia lumei în limbi, ştiinți şi 
credinți, şi rescvala spiritului popoarelor 
în contea pedantismului. Ce ni sar părea 
vare să întâlnim pe uliţi o manină cu 
mestii turcești, cu frac, şi pe cap cu coif 
roman ? Pe teatru aseminea imbrăcăminte 
se chiamă anahronism, în literatură pe- 


dantism,. 
ALECU RUSSO 


- pia 
marci e rr 


430. — UNIVERSUL LITERAR 


iaşi putere de evocare pe planuri întinse 
şi multiple, 

Pentru la toumnă, pregăteşte in roman 
— poate lot în scrie — si care va îmbră- 
fisa unu mediu încă neexploalat.  Inchi- 
puiți-pă ce va mai da încă la ioeală dom- 
nul Teodoreanu, căci acum se consideră 
abia la incepulul carierit. 


Descinsesvm in gara laşi după 16 ore 
de călătorie plină de riscuri din cauza a- 
pelor revărsale. O lrăsură, mică aproape 
cât cărucioarele acele cu care Buberhan- 
tele duc copiii bogați la promenadă, ma 
dus în Fundălura Buzdugan la locuința 
domnilor frați Teodoreanu cari trebuiau 
să-mi dea cheile cu cari să descui porțile 
2ăivorile al> srriilorilor cu domiciliul în 
Capitala Moldovei, Primul pe care l-am 
nizitai a fosil domnul G. Ibrăileanu, cel 
mai ascuțit spirit critice din cultura ro- 
mănească de azi, filosoful și restauratorul 
celui mai măreț monument povlic ridical 
fn limba românească de Ausustul Emi- 
nescu. 


+ 


Cînd an. holărit ceasul  convorbirei, 
domnul 1. Teodoroaiun mă aştepta în ca- 
mera lur Păstorel. Era îmbrăcal în fai- 
moasa bluză rusească neagră și bine dis- 
Dus. 

A sărit ca un pui de cerb în mijlocul 
palulu: şi a ncrucișat picioarele : 

— Desidleratele criticei dau de multe ori 
rezultate comice. Nu ştiu dacă dumneata 
cunoşti „lEpilălam* de Jacques Chardon,. 
Fi bine, când a apărut, critica a spus: 
e o carte bună, dar c lucrată hkalandala; 
trebue purificață. Autorul a prelucrat vo- 
lumul în sensul Sugestiilor acestora. A- 
celusi critică a spus apoi că e o carte 
bună, dar ierată... scarbăd! 


— Îmi vorhiaţi adineaori de laşi şi cu 
Garecare nemulțumire... 


— Capitala Mollovei e în plină deca- 
lere. E un adevărat exod al scriitorilor 
şi intelectualilor ieşeni spre Metropolă, 
spre Bucureşti. După Unirea Principate- 
Icr, decăderea aceasta era de natură strict 
ceonomică ; din punct de vedere intelec- 
iual, cra întro situaţie priitoare, lova- 
(ă, mișcarea junimei, mai apoi a Vieții 
romineșii ş. a. Centrul de greutate poli- 
tic mutându-se la Bucureşti. oraș ce da 
loc de-acum la o desfăşurare de viaţă 
balzaciană. laşul sa purificat treptat de 
toate energiile. In ultimul timp. a deve- 
nit un fel de bâicin. un fel de ceată de 
furnici răsboiateo, Din alt punct de ve- 
dere, liniștea, pacea, împrejurimile lui fru- 
moase dau impresia unei cetăți benedic- 
tine, în care numai pulsează decât ener- 
zia spirituală, energia visului. Viaţa bu- 


TIP. ZIARULUIL UNIVERSUL, sir. BREZOIANU Nr. 


cureşieană are 0 mişcare ceniripedă, mer- 
zând dinafară spre interior, creator de 
valoii spirituale. 

După răsboiu, a apărut şi în Bucureşti 
un public cu veritabile înclinări spre cele 
spirituale. Am asistat de mulie ori la confe- 
rinţe şi am observat cum publicul sesiza fie- 
care nuanță, oricât de subtilă, fie prin a- 
plauze, fie prin alte gesturi. La lași, cun. 
spune Peladan, sa stabilit înire public şi 
creator acel jeu de pomme : amândoi sta- 
bilese un perfect echilibru de înşelegere 
recriprocă, Şi scriitorul găsind îuţelegere 
şi acel mediu prielnic creaţiei, e invitat 
să se deea cu mai mullă râvnă preocu- 
părilor lui de artă. Când nu există acest 
public, ratarea scriitorului nu e departe 

— Cum explicaji exodul acesta spre 
Bucureşti ? 

— E unu fenomen foarte curios. De yre- 
me ce în Apus oraşele de provincie sunt 
adevărate  fvcare «le înteleciualiiate, la 
noi după laşi, oraşe ca Galaţii, Cunstan- 
ţa. Craiova, Chișinăul ş. a. sunt aproape 
nule din acest punct de vedere. Îxistă 
oarecare aunimaţic la Cluj și la Cernăuţi. 

Metrojola noastră atrage prin nucleele 
de cultură pe care le are, prin profesorii 
cari locuiesc acolo, muzee, biblioteci ; dar 
mai ales prin ritmul acela de viaţă in- 
censă cu care pare a se fi deprins nervii 
contimporanilor. 

— D-ooastră Daţi gâudil să vă mutaţi 
la Bucurogli ? 


— Apareni naş avea nitiun motiv să 
rămân aci 


— Poale că tocmai această almosferii 
patriarhali vă e prielnică scrisului. 


— Toewmui de asta spun, N'aş avea dece, 
autrucât eu nu seriu decăt vara, pe care 
mi-o petrec uiurea nu în laşi. Propriu zis, 
viegiatura nu prea constitue pentru mine 
prilej de odihnă. 

— Ce preferaţi: marea, muntele, strei- 
nilafea 7 

-- Toate, în egală măsură sau puate 
mai puţin marea. E cald şi scrisul merge 
anevoie. Aşa, cram anii trecuți la Cons- 
tanța. Î.ocuiam acelaş imobil en prietenul 
Cezar Petrescu, care deasemenea, scrie 
mult vaca. Ca să putem lucra, ne des- 
brăcam fvurte sumar  aşterneam câte o 
pătură pe duşumea şi cu călimara ală- 
tri, scriara lungii jos ca acei ofiţeri cari 
făceau rapoarte sau dau ordine pe front, 
ascunși în măşii de apărare. Cezar Pre- 
trescu o ducea prost de toi în această pii- 
vință, fiiud gras, 

Nici aci nu puteam însă scăpa de cu- 
roziatea publicului care voia să ne vadă. 
Apăream din când în când asa rufoşi cutu 
cram, la fercastri. Femeile şi făceau 
cruce că de cine şiic ce arătări antidelu- 
viene. 


— Dar decetit când cetiți ? Aveti o lec- 
tură vastă 


—-. Citese încă din copilărie. Am înce- 


put cu haiducii, cu fermecătoarele „O 
mie şi una de nopţi“, cu Sherlock Hol- 
mes. cu romanele lui Jules Verue. Pe 
când eram în cursul superior al liceului, 
mam imulat «e-acasă la niște bunici ai 
mei. Cunosteam destul de bine viaţa, spor: 
turile si petreecoile mă: aduseseră intro 
stare de Glazare. Mam hotărît să nă re- 
trag fin lume. Mi-ant tuins părul, am a- 
bandonat toate costumele elegante sau cel 
puţin cvebeie și mam așezat pe citi, 
Am ciiit în vremea aceca atât de mult 


că mă mir că nu am orhit până ucum sau 


nu port cel puţin ochelari. 

Acura „leşi luat de vâriejul atâtor preo- 
cupări. săsesc destul timp să mă pun la 
curent cn noutățile licrare streine şi in- 
(ligene. 


— Si pe rari aufori streini îi preferați? 


-- Bineînţeles, mai întâi pe îoți cei 
mari a câror admirație [ie parcă impusă, 
lubesce iuli pe Alain lournier ; ador dela 
vârsta de 15 ani ve Rudvarul Nipling si-l 
aplaud cu azeeaşi copilărie tumultoasă 
pentru  Kinun, cea mai încăatătoare po- 
vesie în plină realitate, pentru cele cuuă 
volume ale junglei şi pentru unele chiu 
nuvelele lui. 


„.- Ciți englezeşte ? 


— Nu, în traducere franecză, lin poet 
pe care l-am citit si gândit dearlreptul în 
tot straniul şi toate  mirările ce răsar 
noaptea iu cele mai adânei tăceri ale 
hinţei, de-acolo de unde parcă vin varie 
de buhne și tăceri de mări. este Rainer 
Maria Rilke. Pe acesta îl savurez în ori: 
ginal, 


—.- Dintre ruși ? 


— Fraţii Karamazov, les Possedăs, Les 
messicurs Culollicfi, Salucox, Scedrin ş.a. 


— Dar dinire scriitorii noşiri ? 


— Preţuesc mult pe Sadoveanu şi Ar- 
uhezi  Stimez activitatea culturală ce se 
desfăşoară la Bucuresti și admir jupta pe 
care o dă Cozar Petrescu pentru a de- 
fini fizionomia socială a cpocii noastre. 
Tuturor celorlalţi scriitori cari muncese 
astăzi, le aduc aci la toți salutul meu 
friăţese. 


N. CRIYVEDIA 


(Continuare în numărul viitor).