Universul literar|BCUCLUJ_FP_P3441_1941_050_0016

VNIVEDSUL 


PROPRIETAR: 


SOC. AN. „UNIVERSUL“ BUCUREŞTI, 
DIRECTOR ȘI AD-TOR DELEGAT, STELIAN POPESCU 


inscrisă sub No. 163 Trib. Ilfov 


ABONAMENTE; 


BREZOIANU 23 








a E 
ha: 





A drag Pi d 


1. PANTELI STANCIU 





= - 
Pare 


pei 27 





N pr AI 


Turcoaică din Dobrogea 


autorităţi și instituţii 1000 le) 
de onoare 
particulare 


E 


= ROM A = 


de Prof. ALEXANDRU MARCU 


Spre a contempla urmele Civilizației egipiene, omul modern 
trebue să sirăbală deşertul, să fie împresurat de el, izolat de lume, 
între piramidele cu morţi și tăcere, între colonadele stranii, cu ce- 
rul înfricoşetor drept acoperemânt şi sfinxii la picioare. Spre a con- 
templa urmele Civilizației elenice, acelaș om trebue să urce pe A- 
cropole, în aceeaș singurătate-de sus, în aceeaș, izolare-moartă, mai 
înfricoșetoare prin prezența mării albastre în depărtare, care-l îm- 
presoară acolo, pe Acropole, ca în fațor templelor dela Agrigent, sau 


în teatrul, fără lume, de la Siracusa. 


Roma, în schimb, este încă la Roma. Întâlnirea între toate for- 
mele ei de Civlizaţie și lumea actuală, se îniămplă în acelaș loc, 
permaneut, fără evitare, fără ciocnire, în mod firesc și armonios, in- 
dispensabil de armonios și de firesc, sub ochii aceloraș mărturii de 


atunci şi de acuma, 


lată în ce stă, dela inceput, unicitatea acestui oraș între cele- 
lalte Capitale de Civilizație ale lumii, între celelalte oraşe ale ita- 
liei chiar; iată ce trebue să emoționeze mai sincer pe oricine își 
face inirarea în Roma şi caulă săi lămurească pentru totdeauna 
semnificația cea mai larg-cuprinzătoare: prezența ruinelor, persis- 
tența lor în actualitate, pătrunderea lor în formele de viață modar- 
nă, familiarizarea cu ele, conviețuirea cu ele, între ele, în ele. Marea 
Metropolă nu este însă prin aceasta un imens muzeu de antichităţi, 
o vastă zonă de săpături arheologice, o Capitală în care formele 
de viaţă ultra-modemă și ultra-mecanizată să nu se desvolte în voe 


şi integral, 


Roma este un grandios teatru în aer liber, regisat între Coloseu, 
Termele lui Caracalla, Capitol, Siântul Petru şi Foruri. Însă dsco- 
rurile între care se desfăşoară în cicluri cotidiome acțiunea, cu mi3- 
carea atât de ordonată a maselor de actori-lume, nu sunt decât mo- 
numentele adevăratei Rome, a Papilor, a lui Constantin sau a lui 
August; sunt zidurile 'care-cu susținut monumentalitatea de colo- 


nade și marmoră a Romei imperiale. 


Pentru această unică scenografie, pinii aduc marea în imcinta 


Romei, iar fântânele aduc munţii. 


Pinii din grădinele Homei și apele fân!ânelor ei, sunt cele mai 
simfonice elemente ale impresionantului spectacol. Ei sunt înalți şi 
aerieni, în robustețea aqgrestă a trumchiurilor încovoiate elegant, 
svelte, în sus: sunt elastici ş sonori, în miriadele de fire verzi, me- 
talice, a buchetelor din văâri. Sub întsrunarea vântului, pinii din 
grădinile Romei învălue tonaiități minore de harpe eoline, sau des- 
fășoară notele grave, adânci, ale orgii din Catedrala lui Durine- 
zeu. Pinii din incinta de azi a acestei mari Capitale, au fost aduși 


dela țară, din Campania Romana, dintre mormintele de 


pe 


Via 


Appia, dintre turmele de oi zare pasc și acum sub acele morminte, 
scu din pinetele de pe malul mării ostiense, dintre castelele dela 
Nemi și Genzano: dacă n'au răsărit, dela ei, în pământul Romei, ca 
acolo, în câmp. Îi simţi urbanizaţi; rămaşi însă în ruslicitatea lor pri- 


mitivă, între eleganța și aristocrația marei Capitale. Văd încă, 


A 
n 


răspânlia aleei de sus, intre Villa Borghese și Valle Giulia, pinul 
din mijlocul șoselei de asfalt. Acestea se desface, unde la găsit, în 
două, ca să-l ocolească, să-l respecte, ferit de vălmășagul din ju- 
rui-i: neatins. Pe soclul lui de zid și pământ, pinul acela se înalţă 
drept simbol al legăturii subierane, între sol și cetate. - 

Apele din fântânile Romei îi aduc în centrele ei cele mai ur- 
bame, sănătatea şi prospețimea, deopotrivă de agrestă, a izvoarelor 
de munte. Prezenţa lor nu rămâne însă ascunsă; ci se impune, apare 
la lumină, se înalță în colonadele din Piața Vaticanului, ss revarsă 


în cascadele dela Trevi, se dantelează ondulat în gura leilor 


Piața del Popolo; alunecă iiniștit, ca 


pe laturile umei corăbii, 


din 
sub 


treptele de flori ale Pieţii di Spagna: se năpustesc printr'o spărtură 
de torent în iântâna monumentală de pe Gianicol. Este încă recs, 
această apă, așa cum a picurat dintre pietrele izvorului; așa cum a 
alunecat de acolo până în inima Romei, pe ighiabul de piatră al 
apeducielor. A pomit de sus, din munte, atunci, pe vremea Impă 
roților, dacă nu a Regilor. Ea este simbolul eternității Romei. De a- 
ceea se chiamă acolo cea mai bună apă „acqua perenne”, adică 
apa veșnică. Atunci când nu vor mai fi izvoare în munţii din jurul 
Romei, numai aiunci va înceta perenitatea Cetăţii, 


4 lată, așa dar, Roma: nu stratificare de cetăţi, suprapuneri de 
Civilizaţii, ascunderi de forme istorice și preschimbare integrală a 
lor, presupunere a lor; ci concomitență, alăturări, descoperiri, convie- 
fuire a muntelui cu marea, a Naturii lui Dumnezeu cu zidirea omu- 
lui, rămase in ceeace au ele mai autentic, aici, în metropola cea 
mari recentă, a Romei cesariene, cu Roma lui Mussolini. Iată Roma 
de azi, in care locuitorii se mai numesc încă „Romani“. Monumen- 
talitatea ei străveche trăeşte în mijlocul celei moderne, numai prin 


(Urmare în pagina 6-a) 


s00 
250 


LIN CLASIC AL 


REDACŢIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREȘTI | Str. Brezolanu 23-25 


TELEFON 3.30.10 





SPECIFICULUI ROMANESC 


Aşa l-am denumit pe Ion Pillat, în 
conferința pe care i-am închinat-o 
anul trecut, în sala „Dalles“. (Martie 
1940). 

Intr'adevăr, poetica lui Ion Pillat 
armonizează motivele unei inspiraţii 
ce se hrănește din cele mai autohto- 
ne izvoare reprezentative ale reali- 
tăţii noastre etnice — cu mijloacele 
tehnice de exprimare însă cele mai 
noi, cele mai rafinate. Un conţinut 
legat organic și adânc, de sufletul, 
pământul, trecutul și problematica 
neamului românesc — care vrea să-și 
clatine superba eflorescență expresi- 
vă, în azurul celor mai înalte pre- 
ocupări de artă inefabilă și perma- 
nentă. lar toată această încercare îe- 
cundă — poetul a stăruit să o urmă- 
xească pe un,plan de echilibru lumi- 
nos, în forme plastice şi albe de no- 
bilă viziune atică şi cu măsura şi cla- 
ritatea augustei linii clasice a fondu- 
lui latin ce sălășluește puternic, în a- 
dâncimile rasei noastre... 

Un clasic prin integrarea lui în 
sfera de interese capitale ale carac- 
terelor reprezentative ce se cer im- 
perios ridicate la rangul de mare 
spiritualitate și autentică artă — la 
care această realitate viguroasă ro- 
mânească a dovedit că are tot drep- 
tul. 


Un clasic prin atitudinea de seni- 
nătate şi cumpănire în fața lumii şi 
vieții — acoperind discret cu voalul 
artei, aburul fin de melancolie care 
reiese din evocarea trecutului și din 
constatarea curgerii  implacabile a 
timpului... 

Un-clasic prin cultul pentru Hela- 
da și pentru eternele lecţii ale eter- 
nului clasicism antic — şi un clasic 
prin forma. armonioasă, șlefuită cu 
pasiune. arzătoare pentru tot ce e 
limpezime, melodică arhitectură, ro- 
tunjime plastică şi lumină cât mai 
din plin, lumină îmbelșugată solară 
aidoma șesurilor româneşti cutropite 
vara de alb scânteietor şi de aur de 
grâne, sau lumină sudică  asernenea 
liniei marine românești dela Manga- 
lia, dela Balcicul nostalgic sau dela 
Caliacra exotică şi cretoasă... 








MARIA CHELSOI-CRISTEA 


de Prof. T. PĂUNESCU-ULMU 


Evident — Ion Pillat scriind mult, 
în “opera lui găsim și multă căutare 
şi uneori poate urme de grabă și în- 
grediente. Desigur, clasicul din el ar 
fi putut să-l înfrâneze uneori mai 
mult sau să-l silească altă dată, la o 
dăltuire şi mai răbdurie ori la o se- 
lecţionare cât mai riguroasă. Con- 
centrarea şi ancorarea în profunzimi 
— sunt şi rămân legile eterne şi gre- 
le de rod, ale realizărilor artistice 
nepieritoare! 

De aceia — Ion Pillat ar fi câștigat 
mai repede şi mai de mult, dacă ar 
fi lucraț mai intens sub semnul acas- 
tor legi, ceiace a început să adaoge 
la opera lui poetică — în ultima vre- 
me; adâncire, concentrare și subtili- 
tate şi în concept şi în expresie. 

Dela pitorescul din „Aci sosi pe 
vremuri“: 


In drumul lor spre zare, îmbătrâniră 
j Iplopii, 
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi. 
Nerăbdător bunicul pândise de la scară 
Berlina legănată prin lanuri de secară. 
Pe-atunci nu erau trenuri, ca azi, şi din 
[berlină, 
Sări, subţire-o fată, în largă crinolină. 
Privind cu ea sub lună, câmpia ca un 


lac 
Bunicul meu,. desigur, i-a recitit „La 
[lac“. 
lar când de-asupra casei, ca umbre 
[berze cad, 
li spuse „Sburătorul“ dz-un “tânăr 
[Eliad. 
până la sugestivul şi fineţea remar: 


cabile, din „Szară pe ape“: 


Murmurul apei tot mai 
Moale sa stins împrejur 
Seara şi-a tras aur pur 
Sub bărci de pescar. 
Păsări se duc în lumină 
Turma de fluer legată, 
Leneş cu-amurg se-adapă 
Insulă, pace deplină. 
Cântecul suie stingher 
Pe braţe fluide la cer. 
Linia țărmului ca un tăiș: 








(Urmare în pag. 6-a) 


N E IE i 


APARE SĂPTĂMÂNAL 


PREŢUL SLBEI SAMBATA 





ANUL L e Nr. 16 
12 Aprilie 1941 


Redactor responsabil : MIHAI NICULESCU 





Romanele de sem 


O parte din romanele scrise 
înaintea  lrăsboiului pe care-l 
trăim, pot fi considerate romane 
de semnificații. Inţeleg prin a- 
ceastă denumire cărțile în opozi- 
ție cu acelea care au Subiect. A- 
ceasta mar însemna că romanele 
de semnițicații mau subiect, dar 
că accentul lor de greutate se a- 
șează pe semnificat.v şi mai pu- 
țin pe acțiune, acțiunea fiind ca- 
racterizală prin dimensiunea lun- 
gimii, semnificația prin acea a a- 
dâncimii. S'aude des astăzi: carte 
fără subect. Nu înțelegem numai 
decât, în asemenea ocazii, că în. 
tradevăr nu-i subiect în acea 
carte, ci înțelegem, sau trebue să 
înțelegem, că autorul 710 acOr- 
dat subiectului atâta atențiune 
câtă semnificaţiilor. Semnifica. 
ţia e sinonimă cu înțeles, de unde 
reese că romanele în cauză ne 
fac să medităm. :Cele cu subiect 
ne amuză, ne distrează. După 0- 
rele de serviciu, apăsătoare, în. 
telectualul mijlociu cetește o car- 
te cu subiect. Ași crede că altfel 
face intelectualul din clasa celor 
adevăraţi, a cetitorilor pasionaţi, 
a acelor pe care Thibaudet îi 
considera făuritorii criticii spOn- 
tane. In mare parte e adevărăt 
că aceștiu nu iubesc în măsura 
clasei mijlocii romanele cu ak- 
țiune, dar iarăși este adevăras că 
de ele nu se pot debarasa. Am vă- 
zut deseori intelectuali fini, crea- 
tori de conştiinţă critică, de opi- 
ntune, mari iubitori de romane 
polițiste, care-s exponentul cei 
mai înat al TOmANnului Cu Su- 
biect. Acest fapt ar proba că d.- 
mândouă tipurile de roman CO- 
respund unor necesități. O epocă 
literară se deosebește însă de alta 
prin intensitatea necesităţilor 


- ce-o caracterizează. In romantis- 


mul francez opi;niunea curentă 
vede pe Hugo, Lomartine, Vigny 
şi Musset, exponenții în intensi- 
tate a unor necesi“ăţi ?itenare 
n0i. Dâr e surprinsă câmd Află că 
Balzac şi Stendhal au trăit şi au 
scris copo-d'operele lor exact în 
aceiaşi epocă, glorios romantică, 
Aceştia sunt exponenții unor ate 
necesități lierdre, dar intensita- 
tea fiind mai slabă, ei nu CUrac- 





Vasul negru cu flori 











nificaţii 

de MIHAIL CHIRNOAGĂ 
terizează epoca. Romantismul a- 
pare ca o reacțiune împotriva 
gustului elegiac postnapoleonian 
al formelor fără sinceritate, al 
scriitorilor fără suflet şi necesita. 
tea unei noui forme literare, a fost 
atât de mare încât noul curemt li- 
terar potoleş'e setea adânc re- 
simțită. Exemplul poate fi multi- 
plica:?. 

Epoca noastră literară nu s'a 
închis. Asupra ei nu se pot face 
judecăți definilive. 1 se pot, cel 
mult, remarca anumite direcţii, 
linii mari de forță, asupra soartei 
cărora îar nu se poate spune ni- 
mic definitiv. O asemenea linie 
de forță mi se pare a fi gustul că- 
tre semnificaţii, către înțelesuri 
şi subînțelesuri. Se poate urmări 
linia aceasta alât în poezie căt 
șin proză. 

Hermetismul constitue un efort 
de concentrare care duce la seli- 
minarea discursivității, la  elip- 
tism, de dce:a putem spune că-i 
un efort de a concentra în câl 
mai puține vorbe cât mai multe 
înțelesuri. Poetice bine înțeles. 
Prozatorul francez Andre Gide în 
rominele sale n'are subiecie. Su- 
biect propriu zis nu găsim nici la 
Charles Morgan. Iar subiectele 
lui Aldous, Huxley ascund înțele- 
suri grele, Romanele de semniţi- 
cații apar în societăți cu ascuţite 
preocupări intelectuale și cu o nu. 
meroasă elită de cetitori. Literu. 
tura franceză reprezintă cea ma 
abundentă culegere de romane 
semnificative. 

In paranteză fie spus, nedume.- 
riții de prelulindeni au pus căde- 
rea Franței în legătură cu m.șca- 
rea sa literdră ca şi cum scriitorii 
sunt făuritori de politicieni me- 
diocri. Dacă literatura are vreun 
efect atunci acesta nu poale fi 
decât binefăcător, căci spiritul 
deiectându-se asimilează în în- 
conștientul său plăcerea cu cau. 
zele care au prouus-0. Ori nu cu- 
nosc scriitori mări care au scris 
cărți mari propulsa'e de ura îm- 
polr.va oamenilor. Dar cunosc 
numeroși scriitori mari care au 
scris iubind adânc omenirea. 
Dragostea de oameni ne pare a fi 
și ea la baza marilor mișcări s0- 
cale ale tuturor timpurilor. De. 
aceia nu am înţeles acuzaţiile a- 
duse de acei Oameni împotriva 
Franţei a cărei decădere, spun ei, 
începe cu Descartes. Insăși Fran. 
ţa întocmind azi, după dezas:ru, 
o lisiă a cărților proibite, nu eli- 
mină pe Gide sau pe Valery, fău- 
ritori de lucuditate, dar elimină 
pe anumiţi pornografi şi anumiţi 
evrei, lucru care este cu totul alt- 
ceva. ' 

Literatura de semnificații nu a- 
pare viguroasă, continuă, decât la 
popoare cu e.ită intelectuală nu- 
meoasă. Iar noi nu avem elite de 
cetitori până acum. O ter.bilă d:s. 
cursivitate poetică a urmat efor- 
tului d. Ion Barbu. Iar romanelor 
dd. Camil Perrescu şi Mircea E- 
Laude li s'au răspuns pe piața 2i- 
terară cu o invazie de ciuperci, ro- 
măane în cea mai mare parte por- 
nografice, sau pur și simplu înep- 
ţii de forma ,„,Bagaj“, „Pe frontul 
Mărăşeşti învie morţii“, „Măl“, şi 
altele, Procasul desmăţului lite- 
răr e interesant dar nu ne putem 
opri. Ce înseamnă oare literatură 
de semnijicații? Cu toată “ispita 
definiţiilor, nu trebuie căutat 
un răspuns exact, o precisă deli- 
mitare. Dar a spune că literatura 
de semnificaţie se sprijină pe va- 
lorile umane, ni se pare a cuprin.- 
de mult din moţiunea exprimată. 
Valori morale sau sociale, ind:wvi- 
duale sau ale diverselor grupuri, 
ioate tinzând a lămuri uman.ta- 
tea în dievrsitatea sa morală, în 
complezitatea sa spirituală, iată 
ce s'ar înțelege prin Literatură de 
semnificaţii. Ea implică pantici- 
parea morală a lectorului, căruia 
in cele măi numeroase cazuri îi 
expune probleme. 

Deleotează în măsura în care 
cetitorul se delectează meditând. 
Dar plictiseşte de moarte, cânta 
interesul cetitorului este îndrep- 
tat în afara vieții. De ce s'a năs- 
cut o literatură de semnificaţii? 


(Urmare în pag. 6-a) 





REVISTA 


Din variatul cuprins al 
„Revistei clasice“, al cărei 
număr pe 1939—1940 a apă- 
vrut recent  într'un masiv 
volum de 360 pagini, ne o- 
prim în deosebi asupra stu- 
diului conducătorului  revi- 
stei, d. prof. N. 1. HERES- 
CU, Originalita delia lettera- 
tura, latina. Făcând nu de 
mult obiectul unei prelegeri 
la Facultatea de litere dim 
Roma, (1940), articolul d-lui 
prof. Herescu prezimtă punc- 
te de vedere ocazionale, a- 
pologetice, dar și consirera- 
iuni ce ne interesează în ce 
ne priveşte pe noi, românii. 
Lăsând la o parte aspectele 
apologetice, şi  restrângând 
problema la un interes par- 
ticular, o legăm cu întreba- 
rea dacă nu cumva are vre-o 
importanță faptul că sin- 
guri noi am păstrat și pur- 
tăm ca popor numele roma- 
nus. Abaterea chestiunii a- 
supra, acestui punct ne e în- 
găduită de însuși studiul 
d-lui Herescu, pentrucă în- 
suși d-sa, căutând să apere 
originalitatea literaturii a- 
tine, argumentează că nu 
perioada, de imitație a cultu- 
rii grecești este decisivă în 
formarea acestei literaturi 
ci momentul de emultaţie 
și apoi .faptul cert al 
continuării, prin Roma, a 
culturii mediteraneene, spre 
vremile moderne. E vorba 
aşa dar de o misiune ce a a- 
vut-o în Europa, neamul la- 
tin care a așezat civilizaţia 
actuală, fie pe temei creștin, 
romanizând doctrina sacră 
primită, din Răsărit, fie pe 
temeiul ştiinţei, (Renaste- 
rea). 

Ne permitem să contribu- 
im cu câteva sugestii la ex- 
plicaţia frumoasei misiuni 
romane, în lumea apusu- 
lui, spre a trage apoi 
concluzii despre o misiu- 
ne românească. In preocu- 
parea, noastră, adoptăm un 
punct, de plecare deosebit în- 
să de al d-lui prof. Herescu, 
și anume socotim valabilă 
teza lui Niebuhr, că în Italia 
a existat o veche cultură 
folklorică, tradițională.  A- 
mintim lectorului considera 
țiile făcute de noi în acest 
loc, nu de mult, asupra nu- 
melui „romanus“ şi „ro- 
mân“, când intenționam să 
arătăm că noi, românii, sun- 
tem la rândul nostru păstră- 
tori ai culturii latime tradi- 
ţionale. 

Când spuneam că la ori- 
ginea sa latină, „român“ 
(romanus) derivă dintr'o 
temă care însemnează, „pu- 
tere“, ne refeream la puterea 
naturală, de creștere şi des- 
voltare. Radicalul „ro“ sau 
„ra“ în limbile clasice, inqi- 
că o forţă în desfăşurare, în 
sensul în care lemnul fra- 
ged la început, al unui co- 
pac, se întărește treptat. In 
vorbirea, actuală avem cu- 
vântul „robust“, rezultat 
din latinescul „robustus“. 
Adjectivul „robustus“ deriva 
dela „robur“ care însemna 
întâi „lemn de stejar“, și 
apoi „stejar“ ; forma lui 
pare a 'fi aceeaș cu a lui 
„arbor“, iar schimbarea vo- 
calei trădează poate nevoia 
limbii de a avea un cuvânt 
prin care să numească o spe- 
ţă de copac, „stejarul“. ldeea 
este în orice caz aceeaș și o 
întâlnim şi în „ramus“, cu 
diminutivul „ramulus“, cu- 
vimte care s'au transmis la 
noi cu semnificația întrea- 
gă, „ram“ şi „ramură“. De 
observat că, în  latinește 
„ramus“ însemna și „spiță 
de neam“, „raziară a unei 
familii“, 

Ce siguranţă avem că, „To- 
manus“ se înrudește cu „„ro- 
bur“, „robustus“, sau „ra- 
mus'* şi înseamnă forță, pu- 
tere naturală ? In limba 
latină nu întâlnim, într”'ade- 
văr, o folosire a temei „din 
romanus“, cu accepţia „,for- 
ță“, în schimb, limba greacă, 
ne înlesnește deducţia de 
înrudire, fiindcă aici, dela 
„TO“, derivă numeroase cu- 


LI Li 


CRONICA 


CLASICA 


vinte comune, ca râmâ, cu 
sensul de „forţă fizică“, 

„putere corporală“, și apoi 
mai abstractizat de „putere 
a unei țări“, „tărie a sufle- 
tului“, curaj, iniţiativă. In 
grecește .,„Roma“ se spune 
cu acelaş cuvânt ,„„ROmâ“, 
nefiind deosebire decât de 
majusculă. De asemeni nu- 
male întemeetorului Romei, 
este în greceşte „ROmylos“, 
așezat, în aceeaș familie cu 
„TOME“, ca derivat dela ra- 
dicalul „ro“. 

Dealtminteri „Remus“ are 
în greaca veche și forma 
„R6mus*“ alături de „RE&- 
mus“, încât numele celor 
doi fraţi alăptaţi de lupoai- 
că ne pie a fi în strânsă 
legătură cu noțiunea „tare“. 
Cum tot în grecește întâlnim 
verbul „ronnymi“ care pe 
lângă semnificaţia  „sumt 
tare“, posedă și pe cea tran- 
zitivă „întăresc“, am fi ispi- 
tiți să credem că Romulus și 
Remus reprezintă numele 
întăritorilor cetăţii numită 
apoi „Roma“, ca rezultat al 
muncii de a întări opera lor 
de fortificaţie, în sensul în 
care spunem astăzi despre o 
lucrare similară că este o 
„întăritură“. 

Reţinem așa dar înţelesul 
activ de „întăritor“, ce pare 
închis în „romanus'“, cuvânt 
pe care îl gândim ca o for- 
ță ce se manifestă modifi- 
catoare asupra ceva din a- 
fară. Cât pentru originea 
celor doi întemeetori, mer- 
gem mai departe, la numele 
propriu Rhamnes, pe care îl 
purta una din cele trei popu- 
laţii care locuiau colinele de 
pe malul Tibrului, în timpuri 
imemoriale. Mommsen crede 
că numele foarte vechi al 
Romanilor, era acest „Rham- 
nes“* care atestă prin sonori- 
tatea sa nefamiliară, oare- 
cum în vorbirea latină, în- 
depărtata obârșie din limbi- 
le arice înrudite. Cât pentru 
semamntism, Mommsen jta- 
bilește cuvântului sensul de 
„pădurar“, „codrean'“, „om 
al pădurii“, ceeace este foar- 
te plauzibil deoarece avem 


în limba latină cuvântul 
rhamnes, cu semnificaţia 
„copac“, ca și grecescul 
„rAmnos“. 


Tot istoricul german a- 
trage atenţia că „Rhamnes' 
erau un trib, adică a treia 
parte din populaţia care își 
împărțţia cele șapte coline. 
(Histoire Romaine, I, 53, 
54), 

In afară de ce afirmă 
Mommsen despre vigoarea 
bănuită a familiei Rhamnes, 
scoborîtoare din rasa latină 
pură, şi în afară de dovada 
puterii făcută prin impune- 
rea numelui ei cetății și ce- 
lorlalte populaţii (Titi și 
Luceres), pe noi ne ispiteș- 
te constatarea despărțirii în 
trei a acestor arhaice semin- 
ţii. „Rhamnes“ erau o spiță 
dintr'un neam, erau un 
„ram“, luând termenul cu 
semsul de ordin, tagmă, (ur- 
zitori, începători). Acești 
„codreni“, „oameni ai pădu- 
rii“, au fost cei ce au avut 
inițiativa de a pune rându- 
ială peste celelalte neamuri, 
amplificând numele lor de 
oameni „tari“ ai codrului, cu 
sensul de întăritori ai cetă- 
ţii. Ideia, ce cutezăm să ne-o 
facem despre ei, închipuin- 
du-i un „ordin cavaleresc“, 
îndeplinind o a treia misiu- 
ne conform împărţirii între 
familiile depe malurile 'i- 
brului, ne-o favorizează Ti- 
tus Livius care, descriind ti- 
nereţea, lui Romulus şi Re- 
Mus, primii ce se remarcă 
dintre Rhamnes, spune că 
străbăteau pădurile, pasio- 
naţi de vânătoare, (venan- 
do peragrare saltus, 1, 8). O- 
cupându-se cu vânătoarea, 
arătau altfel decât ceilalți, 
mai „tari“, mai „curagioși'“, 
(robore corporibus animis- 
que) așa încât, în mod na- 
tural, le-a revenit sarcina de 
a apăra populația. Ar îi mo- 
mentul să stăruim  asu 
semnificației lupoaicei, cu- 


noscută, în legendă ca doică, 
a copiilor lepădaţi din po 
runca, regelui Amulius. Ră- 
mâne să se alcătuiască un 
studiu despre mitul lupoai- 
cei, atât de important pen- 
tnu noi. Deocamdată me mul- 
țtumim aici să luăm sensul 
său tradiţional, și observând 
că tribul păstra cultul zeu- 
lui-lup, să amintim că adora- 
rea celui mai întreprinzător 
animal din pădurile Euro- 
pei, stă în legătură cu divi- 
nitatea naturală a lui Pan, 
privind rodirea pământului, 
precum şi cu a lui Marte, 
zeu al apărării pământului. 
In acest sens, o variantă a 
legendei face pe Romulus şi 
Remus fii ai „lupoaicei“, iar 
dacă amintim că Rhea era 
fiica Cybelei, zeița pămân- 
tului, înţelegem mitul naş- 
terii lui Romulus şi Remus, 
ce consideră tată pe Marte. 
Au apărut din pământ pen- 
tru care au luptat, iar acea- 
stă apariţie a fost dela înce- 
put o „romanizare“, o ma- 
nifestare a forței şi o garan- 
ție a ei. Este interesant să 
indicăm, pentru sensul tran- 
sitiv pe-l acordăm lui „ro- 
manus“, existenţa termenu- 
ui „Romania“ în limba la- 
bină, care avea însemnarea 
de „ţări supuse Romamilor'“, 
prin urmare „arăta rezulta- 
tul acțiunii „romanizare“, 
pe care trebuie s'o înțelegem 
altfel decât zicem astăzi, de- 
pildă, „rusificare“, „maghia- 
rizare'“, etc. Nu era vorba de 
o transformare prin felurite 
metode, a unei naţiuni, cu 
scopul de a dispărea în cea 
latină, ci „romanizarea“ era 
o „întărire“, o indicație de 
întindere a puterii, o „forti- 
ficaţie“, aşa cum, în vorbi- 
rea. ţărănească, se spune des- 
pre o coastă de deal pe care 
copacii o apără de surpa- 
rea a;pelor,că s'a „înstejărit'“, 
s'a „împădurit“.Cu acest în- 
țeles transitiv, termenul „ro- 
manus“ s'a răspândit în în- 
treg imperiul, titul de „ci- 
vis romanus'“ fiind purtat cu 
cinstea unui merit câștigat. 

Cu cât ne apropiem de pe- 
rioada mai nouă a istoriei 
romame, şi observăm în spe- 
cial partea răsăniteană a 
imperiului, devim foarte in- 
structive informaţiile lui 
Pârvan despre numele ce 
și-l dau colonistii Daciei ori 
de unde veneau și din orice 
neam. Toţi își ziceau „ro- 
mani“ ceeace denotă pe lân- 
gă mândria de a fi cetăţeni 
ai împărăției, și un rest din 
vechea semnificație de a fi 
„tare“ de a „întări“ a face 
„întărituri“. Numele „roma- 
nus“ mărturisește parecă, o 
pecetie, o misiune și un 
rang, și în orice caz nu tre- 
buie să uităm semnificaţia 
lui arhaică stabilită de 
„Mommsen, de „codrean“, 
de om tare ca stejarul (ro- 
bustus) şi să-l privim ca o 
pomenire a legendarului or- 
din de vânători „Rhamnes“. 
Cultul zeului-lup îl putem 
deasemeni alătura, de zeifi- 
carea. aceluiaș animal al co- 
darului, de către Daci, ştiind 
că aceștia îl ridicaseră sim- 
bol în steagul de luptă, măr- 
turisind astfel închinarea la 
acelaş zeu Marte. Am cuie- 
za chiar să vedem o tran- 
smitere a mitului, dacă ac- 
ceptăm ce spune Platon des- 
pre Zalmoxis (Charmides) 
și admitem că profetul trac 
a fost un elev al școlii pita- 
gareice din sudul Italiei, a- 
vând în vedere pe de altă 
parte întâlnirea culturală a 
Romei cu sudul grecesc al 
peninsulei, de unde a adop- 
tat alfabetul. 

Consideraţiile noastre, au, 
precum am spus, costul de 
a da câteva sugestii în pro- 
blema isvoarelor străvechi 
ale originalității spiritului 
latin şi a puterii sale de a, 
continua spre timpurile de 
azi civilizația din bazinul 
mediteranian. Atinsă doar în 
treacăt problema, ea ră- 
mâne să fie arătată în as- 
pectele mai importante, 
ce-o leagă de creștinism, 


lucru, ce trebue făcut, evi- 


dent, întrun studiu mai 
amplu pe care îl promitem. 


CONSTANTIN FÂNTÂNERU 


UNIVERSUL? LITERAR 





STUDIO TEATRUL NATIONAL: 
SAPHO. piesă în 5 acte de A. 
DAUDET şi A. BELOT 


întreaga operă a lui Alphon- 
se Daniet este caracterizată, 
printmo deosebită influență 2 
şeoalelor realiste şi naturaliste. 

Nu vom face aici o amănun- 
ţită analiză a, operei lui Daudet, 
autorul acelor de neuitat „Let- 
tres de mon moulin”. 

Spaţiul prea restrâns al aces- 
tei cronici ne împiedică să insis- 
tăm asupra tuturor aspectelor 


interesante pe cari le oferă vas. 


ta lui operă. 

Nes vom rezuma să scrim câte- 
va cuvinte asupra romanrlui de 
scandal pe atunci; Spaho. 

Inconestabii, Daudet s'a do- 
vediţ a fi mai ales un fin cu- 
noscător al sufletului femenin. 

Autorul a căntaţ să se rezume 
la rolul de rece observator, care 
înregistrează pe hârtie faptele, 
fără a le comenta prea mult, 

Deseor3 însă, firea năvalnică pe 
care autorul încercă zadarnic s'0 
potolească la silit să arunce 
haina ae indiferenţă pe care o 
îmbrăcase, devenind în unele 
fragmente ale romanului un as- 
ptu biciuitor al unor moravuri 
din vremea să, sau un convins 
partizan al altor obiceiuri. 

Romanul „Sapho” a prilejuit 
pe vremea sa — după cum am 
mai spus — lungi discuţii în 
contradictoriu, 

A fost o adevărată carte ae 
scandal. E drept că viaţa acelei 
femei, Fanny — Saphc, cea iu- 
bită de pictori și poeţi — nu pu- 
tea. decât să indigneze pe mulți 
dintre  moraliştii eporei. Lu- 
cru care nu l-a împiedicat însă 
pe Daudet să scrie o piesă cu 
acelaș titiu și subiect, împreună 
cu Adolphe Belot, autorul piesei 
de mare succes „Le testament 
de Cesar Girodot“. 

In şotdeauna ne-a interesat 
transpunerea pe scenă a unui 
roman, Și trebue să recunoaştem 
că rareori am avuţ ocazia să 
constatăm că o operă de acest 
gen este reușită, 

In majoritatea cazurilor, at. 
mosfera romanului este cu de- 
săvârșire falsiiicată, odată ce 
piesa a fos transpusă pe scenă. 

Bine înţeles, Daudet s'a stră- 
duit să redea atmosfera, exactă 
a românului său, reuşind în 
mare parte. 

Mici impertecţiuni, urmări fa- 
tale ale unei dramatizări, ne 
opresc să spunem că ne aflăm in 
fața unei piese de teatru per- 
fecte. 

Este prea greu să condensezi 
în cinci acte, acțiunea unui în- 
treg roman. 

Autorii incearcă să explice 
untie tapte ale roilor, prin nişte 
discuţii hpsite de sens, 





CONCERTUL  MADELEINE 
COCORĂSCU—SANDU ALBU 


Muzica, de cameră îşi are ce- 
rinţele ei particulare bine defi- 
nite. N'a fost de aceea nici oda- 
tă o chezăşie sigură de isbândă 
în realizarea genului, nici auto- 
ritatea solistică a celui ce-l în- 
cearcă, nici succesele obţinute în 
alte domenii muzicale. 

De aceea, vom privi prin pris- 
ma acestor cerinţe aparte atâi pe 
d_ra Madeleine Cocorăscu cât şi 
pe d. Sandu Albu, deşi doveziie 
individuale ale acestor doi foarte 
cunoscuţi artişti sunt bine sta- 
tornicite în decursul carierii no- 
torii pe care au susţinut-o fie- 
care, 

Capacitatea propriu zis instru- 
mentală, legată de programul a- 
les, putea fi uşor dedusă din pre- 
zenţa în acelaş concert a trei din 
cele mai de temut condensări de 
probleme tehnice şi stilistice cu- 
noscute în literatura vioarei şi 
pianului şi înfățișate respectiv de 
sonatele:a noua, în la major, de 
Beethoven, de Cesar Franck şi 
de Richard Strauss. 

Drept introducere de pur cla- 
sicism, la aceste trei mari so. 
nate de concert, căci ni se pare 
potrivit să le numim astfel, a îi- 
gmrat, în plus, sonata în re ma- 
jor de Hăndel, cu accentul pre- 
cum se ştie pe latura violonis- 
tică, prilej pentru d. Albu de a-şi 
valorifica serioasa înţelegere şi 
temeinicia jocului. 

Se poate afirma că linia de 
realizare a concertului, abstrac- 
ție făcând de sonata de Hândel, 
a fost în continuă ascendență, 
începând cu sonata Kreutzer, cu 
bune afirmări, dar fără marea 
unitate stilistică şi desăvârșita 
echilibrare constructivă  aștep- 








SĂPTAĂMANII 





De-o pildă, în primul act, un- 
chiul îi spune lui Jean: „Eu plec 
și tu rămâi la Paris încă trei 
sai pentruca să-ţi termini studi- 
e”, 

De asemenea în actul III, 
Fanny îl întreabă pe Jean : „Ce 
ai cu acesţ copil pe care lam 
adoptat amândoi, acum trei 
luni ?%? 

Amândouă frazele sunţ cu de- 
săvârşire lipsite de sens. Jean 
ştia prea bine că vă rămâne încă 
trei ani la Paris, tot aşa cum 
apoi ştia că adoptase un copil. 
Publicul nu cunoştea însă aces- 
te lucruri — bine înţeles, admi- 
ţând ipoteza că nu cetise dinain- 
te romanul. Şi publicul trebuia 
informat. Autorii au recurs la 
acest procedeu copilăresc, dând 
la un moment dat eroilor prin- 
cipali rolul confidenţilor din tra- 
gediile clasice, 

Rolul principal al piesei a fost 
încredințat doamnei Marioara 
Voiculescu, pe care întotdeauna 
am admirat-o pentru marele său 
talent. Ș? cu toate că doamna 
Voiculescu este minunată în 


cursul celor 5 acte, cu toate că 
jocul ei e lipsit de cusur — poa- 
te, chiar prea perfect, prea lu- 
crat pentru a mai impresiona— 
nu isbuteşte totuși să transmită 
în sală acel fior pe care îl simţi 
în fața marilor creaţii, 

Şi, de ce oare? 

Răspunsul este, cred, destul de 
simplu, 

Nimeni nu poate crede nici-o 
secundă că doamna Voiculescu 
l-ar putea iubi pe tânărul Mihai 
Popescu. La fel nimeni nu poate 
crede că d, Miha; Popescu, care 
a reușit, totuși, lucruri excelente 
în rolul lui Jean, ar putea-o iubi 
pe doamna Voiculescu. 

Așa că, de astă dată, sun de 
aceeaș părere cu prietenul meu 
amator de calambururi care spu- 
nea după spectacol despre doam- 
na Voiculescu: C'est sa faute 
qu'elie a accepte de jouer Sa- 
pho”, 

Şi încă un mie amănunt: 
Doamna Voiculescu a interpre- 
tat acelaş rol în anul 1927, Şi 
sunt de atunci 14 ani. 

Excelente creaţii au realizat în 
restul ansamblului domnii Ion 
Manu, Finteșteanu, Gingulescu 
și doamnele Sonia Cluceru, Na- 
taşa Alexanăra, Madeleine An- 
dronescu, (pe care sperăm s'0 
reîntâlnim și în roluri mai mari) 
Doina Missir-Drăguş ș. a. 

Spectacolul a tost regisaţ de 
d. Soare Z. Soare, 

Decorurile au ifost semnate de 
d. Traian Cornescu, 

Sunt două nume cari prezintă 
destuie gatanțui de serozitate, 
aSultl ta aprevierile noasire sunt 
inutile, 


TRAIAN LALESCU 





Cronica 


PICTURA : ȘTIUBEI, BAR- 
BIERI, NIȚESCU, MARIA 
CHELSOI-CRISTEA. 

DESEN-GRAVURA: WANDA 
SACHELARIE, DIACONE.- 
SCU, D. $TEFANESCU, 
THEODOR DAN, PE- 
TRAȘCU. 


Ne amintim de vremuri 
foarte de demult, când d. 
Niţescu era cel mai bun elev 
al d-lui Mirea şi când d-sa 
realiza lucrări care — pen- 
tru epoca aceea și pentru 
studiile ce făcuse — erau 
excelente promisiuni. Mai 
toți piatorii care au trecut 
prin şcoala din calea Grivi- 
ței şi care au primit învăţă- 
turile lui Mirea, știu azi ce-i 
pot datora şi ce-i pot repro- 
şa. Orice învățătură — ca şi 
o sămânță excelentă — nu 
poate rodi decât într'un te- 
ren bun. Mirea de pildă a 
fost un excelent meșter în 
aceea că obișnuia pe elevi cu 
respectul studiului, al stu- 
diului uman, și, el care era 
prin definiţie un academic, 
un scolastic, a predicat toa- 
tă viaţa lui necesitatea stu- 
diului și a atelierului. Ciu- 
dată ironie însă, cei mai 
mulți sau poate cei mai buni 
dintre elevii săi, de cum au 
scăpat de influenţa sa, au 
îmbărțișat cu o sete şi cu 
bucurie neobișnuită peisa- 
giul „atât de detestat de bă- 
trânul și academicul Mirea, 
ceea, ce dovedește încă odată 
cât de nefolositor e să ai un 
singur unghiu din care să 
priveşti lucrurile, o unilate- 
rală și tiranică dorință de 
a-ți impune neapărat con- 
cepția. D. Niţescu e printre 
acei care au dezertat cel mai 
curând, căutând să-şi lumi- 
neze paleta în feeria plain- 
air-ului. In întregul ei, expo- 
ziția e destul de inegală, îac- 
turi destul de diverse își gă- 
sesc ecou în tablourile d-sa- 
le dar, multe lucrări — în 
care îl recunoaștem mai de- 
grabă (târgurile în soare) 
lucrări foarte spontane și în 
care pare eliberat de obsesia 
atelierului. 

e 

Marina. ca subiect în sine 
e poate cel mai ingrat motiv. 
Simplicitatea sa extremă a 





de ROMEO ALEXANDRESCU 


tate , continuând cu sonata de 
Franck, în care caracterele ge- 
nerale expresive au fost mai ac- 
centuat slujite şi sfârşind cu so- 
nata de Kichard Strauss care a 
fost interpretată întradevăr is- 
butit şi interesant. Virtuositatea 
de viu atac a d-rei Madeleine 
Cocorăscu, eleganța uşoară a me- 
canismului d-sale avântat, re- 
marcabila vervă pianistică cu 
care a răspuns capricioaselor 
jerbe de sonorități ce se împle- 
tesc din sbor în bogate palifonii 
în încărcata dar strălucitoarea 
parte a pianului, au excelat în 


cursul interpretării, d. Sandu 
Albu dând şi d-sa fie replicile 
dorite, fie relief dinamic cald în- 
suflețit şi pecetea personală a 
simţirii d-sale, exprimate cu deo- 
sebită vigoare şi elan, instrumen- 
tale. 

Succesul acestei interpretări, 
care a dominat hotărit întregul 
concert, a găsit ecou unanim în 
rândurile auditorilor, care lau 
subliniat fără rezerve, 


PIANISTUL GULDO AGOSTI 


Italia pare să fie astăzi egal 
de privilegiată, faţă de admira- 
bila ei avuţie în domeniul artei 
lirice, şi în ceeace privește arta 
instrumentală. Dovadă că suntem 
departe de a cunoaşte încă toate 
marile personalități ale virtuo- 


sităţii instrumentale italiene, este 
faptul că am avut şi vom mai 
avea încă de multe ori surprin- 
derea de a ne afla la un moment 
dat în faţa unui artţist de mare 
valoare, cu hotăriîtoare carieră în 
urma sa, cu reputaţia realmente 
consacrată, în ţara-i proprie și 
adesea și în mai toate centrele 
muzicale de pretutindeni, fără ca 


noi să-l fi auzit vreodată in Ro- 
mânia şi fără ca la noi să se fi 
avut cunoștință de activitatea 
sa. Este de exemplu cazul stră- 
iucitului virtuos și nobilului in- 
terpret al pianului. Guido Agosti, 

Cine a ascultat pe minunatul 
Carlo Zecchi, pe compozitorul 
ilustru şi pianistul uimitor Al- 
fredo Casella, pe înflăcărata Or- 
nella Santoliauido, pe inspiratui 
Nino Rossi, nu-și poate întregi 
cunoaşterea esenţială a măes- 
triei italizne pianistice fără a as- 
culta și pe acest excepţional ar- 
tist ce este Guido Agosti. 

Mecanism de oţel, dar capabil 
să se învăluiască în catifelările 
cele mai subtile, temperament a- 
prig şi concepţie stilistică supe- 
rioară, mare variaţie de mij- 
Joace, probitate artistică irepro- 
șabilă, simțire intensă şi de rară 
distincţie, caracterizează pe acest 
virtuos de elită, ale cărui inter- 
pretări sunt de o energică ele- 
ganță, ferm echilibru, aristocrată 
inţelegere şi mare bravură in- 
strumentală. 

Interpretări ca acelea date so- 
natei opus 110 de Beethoven, 
unor celebre pagini de Chopin, 
modernilor italieni sau unei pa- 
rafraze Wagner.-Liszt, redată ex- 
traordinar, au putut reflecta ca- 
tegorie clasa acestui virtuos şi 
interpret în adevăr de elită, a- 
cestui artist de splendide resurse 
şi admirabilă capacitate. 


e a că 


CONCERTUL SIMFONIC 
„FILARMONIA“, „RADIO“ 


Orchestrele „Filarmonica“ şi 
„Radio“, pentru prima dată con- 
topite, cu un total de 150 de exe- 
cutanţi, vor da Duminică 13 A- 
prilie, orele 11 a. m., la Ateneu, 
un mare concert simfonic, în be- 
neficiul artiștilor instrumentiști 
în șomaj. 

In program opere simfonice de 
Wagner, Schubert, Ceaikowsky şi 
George Enescu. 

Biletele la „Impresa“, str. Câm- 
pineanu 4. 


12 Aprilie 1941 === 





plastică 


de PAUL MIRACOVICI 


făcut şi pe Olandezi — atât 
de meșteri în marine — să 
populeze deșerturile de apă 
şi de cer cu câte o corabie 
gata să naufragieze, cu câte 
un grup de pescari pe un 
crâmpei de țărm. Astfel, nu 
ar îi putut justifica într'o e- 
pocă în care se lucra mai 
mult în atelier — și cu câtă 
minuţiozitate ! — compozi- 
ţii, figuri, existenţa tablou- 
lui. Le trebuia anecdotă, 
Abea în epoca modernă, 
când unii pictori au dat pei- 
sagiului noţiunea de „stare 
sufletească““ sa ajuns la a- 
ceste extreme  simplificări 
care sunt marinele de azi. D. 
Știubei ştie să evoce admira- 
bil un astfel de peisaj. In lo- 
cul vechilor corăbii, d-sa 
pune silueta elegantă a u- 
nui vas de război sau acea, și 
mai graţioasă a unui vapor 
de pasageri, albă ca un pes- 
căruș. Marinele sunt desigur 
pentru d. Știubei o „spe- 
cialitate“ — dacă putem 
spune astfel — în care e im- 
batabil, dar d-sa nu ne-a 
arătat în expoziția actuală 
schițele sau proectele de pic- 
tură murală pe care le-a exe- 
cutat în ultimii ani. Arta de- 
corativă are în d. Stiubei un 
prețios slujitor şi regretăm 
atât pentru noi cât și peritru 
public de a nu ne fi arătat 
realizările d-sale atât de 
merituoase în acest  dome- 
Nin, 

D. Barbieri ne evocă Bal- 
cicul, un Balcic colorat, 
plin de soare şi care ne in- 
spiră pe lângă bucuria de a 
revedea locuri atât de dragi 
melancolia de a trebui să le 
socotim atât de departe... 

Tablourile d-lui Barbieri 
au ceva ireal. Deși Balcicul 
este el însuşi bizar, par'că 
nepământean, d. Barbieri a, 
accentuat și mai mult acea- 
sta prin compoziţia și colo- 
raţia sa originală.  Inghe- 
suite între covoare, tablou- 
rile d-sale nu sunt la locul 
lor. Intr'o sală mai potrivită, 
efectul ar fi fost mai mare 
pentru public, ceea ce arta 
d-lui Barbieri merită pe de- 
plin, 

D-na Maria Chelsoi-Cris- 
tea, expune un foarte mare 
număr de pânze. D-sa și-a 
plimbat hărmicia în toată 
țara și în străinătate. Din 
Franţa, Italia d-sa a adus lu- 
crări care par a îi cele mai 
bune din expoziţie și care ne 
fac să credem în înclinarea 
d-sale deosebită pentm pei- 
saj. Naturi-moarte, siluete, 
flori, de asemenea participă 
la ansamblu dar credem că 
au fost mai puțin alese, cu 
atât mai mult, cu cât din 
fiecare subiect sunt multe 
lucrări excelente și meri- 
tuoase. 

In sala din mijloc ex- 
pun câţiva tineri artiști 
care i-am mai întâlnit ade- 
sea la Saloanele Oficiale ae 
gravură și desen. Grupul, 
alcătmit din d-rele Petrașcu, 
Wanda Sachelarie, şi d-nii 
Diaconescu, D. Ştefănescu şi 
Theodor Dan au înjghebat o 
expoziție luminoasă şi agre- 
abilă. O bună parte dintre 
expozanți abea debutează 
dar o fac cu deplin succes. 
Nimic supărător în lucrările 
expuse, din potrivă la fie- 
care expozant găsești lucrări 
care adesea dovedesc o reală 
cunoaştere a meșteșugului 
gravurii. 

D-ra Petrașcu, mai înain- 
tată decât ceilalţi îşi îngădue 
fantezii colorate, sau dese- 
nuri aproape canicaturale 
câteodată, dar care deși nu 
sunt gravuri pure sunt de 
mult efect. Despre ceilalți 
expozanți, mai toți meri- 
tuoși elevi ai d-lui prof. 
Tuca, am maj scris cu prile- 
jul expozițiilor de la școala 
de Arte-Frumoase. Ne pare 
bine văzând progresele fă- 
cute de atunci și seriozita- 
tea cu care sa lucrat, 





4 





— Vanătoare =— 








UNIVERSIJi LITERAR 


(Urmare din pag. 3-a) 


— Unde mai puneţi, doamnă, avantajul ps care-l are asupra 
noastră | continuă Alexandru, Cu ochelarii lui — adevărate teles- 
cope — va avea întâietate, Căci ce iepure sau ce vulpe ar puiea 
sta ascunsă ? Vor îi descoperiți şi la ţanc, pac | 

— Eu cred că vom face ravagii mâine! sentenționează Radu. 
lau arma lui Grosspapy cu șoc şi dubluşoc! 

— O să „şocăm” toată suflarea sălbatică a câmpului | adăugă 
Vasile, Ce ziceți de limbajul meu poetic ?- la ascultați: suflarea săl- 
batică a câmpului |! Nu sună fmmos ? | 

— Daa |! Ca un acozd de pian hodorogit sub bătălia spumoasă a 
degetelor tale aifredcortisne ! mă ameziec gi eu, 

— Și c&nd vom veni plini de vânal, vânt și ger, vom obliga pe 
„bărbierul” Ghiţă, aci de faţă, să-ți povestească mamy, palavre vâ- 
nă'oreşti... E un gen în care s'a specializat ca nimeni altui! mă 
laudă Radu. 

— Toiuş cred că aţi face bine să-l lăsaţi pe d, Fănică acasă! 

— Nu se poate, doamnă! sure Alexandru, N'are ce face acasă 
fără noi. Vreţi să-l găsim spânzurat ca pițigoiul în colivie ? Și apoi 
are căciulă, palton siraşnic şi e o ocuzie unică. O vânătoare ca cea 
d3 mâine n'ar trăi-o el nici în vis. Un motiv de inspirație superb pen- 
tru un nou „Psaudochinegheticos”, 

— Sigur |! aprobă Radu. Trebuie să știe și el ce-i aia o vânăo- 
re | Dacă Fănică s'ar îi născu! în epoca de piatră sau de bronz, după 
tine, mamy, el ar fi trebuit să moară de foame în peşteră. Ori nuii 
chiar ală! de fraier | 

B:eiul Fănică n'a mai zis nimic, Ne privia îngă pe fiecare prin 
ochelarii lui cu multe diopirii, nedumerit parcă, 

—Nu mai zici nimic domnule Fănică ? 

— Mai poi zice ceva, doamnă ? Facă-se voia lor Î... 

e 

A doua zi de dimineaţă nici nu se huminase bine de ziuă când 
m'a deșiepiat o bătaia în jareastra camerii unde dormeam, 

— Cine-i ? 

— Eu, Fănică ! 

— Da ? Bine Fănică! Ce doreşti ? 

— Păi... mai mergeţi la vânătoare ? 

Ei, să nu leșini ? El n'a dormit oproape de loc cu gândul la vâ- 
nă'oa:e. l-am sculat pe toți şi când i-am deschis ușa, a fost primit 
cu răcnete, 

— Ca te găsi, mă vânătomle ? Ai visat ceva urât ? 

— Am venit să văd dacă mai mergem | Căci eu nu vreau să 
pierd vremea, 

— Bravo Fănică |! zice Radu Uite-acum |! În doi timpi mă îm- 
brac și dzu ordine. Intr'o oră suntem gata | Cum e vremea ? 

— A fos! un ger de legendă azi noapte | 

— Cu-atâ! mai bina. lăl Scularea | 

Într'o oră toată casa era pusă pe pitior de alarmă şi făcea pre- 
gătiri, Dela cel din urmă rândaş şi până la siăpânu conacului toată 
lumea punea la punct „expedţia”, cum o intitula, pompos, Radu. 
Ap:oape de orele 8 și jumătate eram gata. Sania, încărcată cu tot 
d:chisul, ne aștepla trasă la scară. Imbrăcaţi în șube mari până în 
pământ, cu căciuli sdravene, fiecare cu o cogeamite pușcă pe umăr 
şi cu curtușierele doldora la b-âu, păream mai curând o ceată de 
tâlhari la drumul mare, nu vânători. 

— Mă, ia nuitați-vă la Fămică | Parcăi Taras-Bulba ! 

— Mă Fănică, aceia din spatele tău se chiamă căi armă, nu 
ciomag ! Ţine-o și tu mai fotogenic, mai vânătorește | 

Csilalţi aveau aparența mai ca lumea, atâ! câ! ne îngăduiau şu- 
bele să le avem. După multă tevatură ne-am asezat în samie. Caii, 
ținuți ia graid da multă vreme, deabia puteau fi ţinuţi pe loc da vi- 
zitia. N'au așteptat decât slăbirea hăţurilor, ca să şi pornească, În 
iața iatrăsii conacului iașise tot personstul m-ai ca să ne vrlă, 
Până şi pisicila | Doar nu de geaba plecau „haiducii“ în expediţie, 

Cum am ajuns în câmp desch's, Radu a luat hăurile ai cuusă 
vizitiului și dă-i bătaie, mergând cu caii în pliniă fugă, când pe 
d:um, când pe marginea lui, când pe câmpul întins, unda Radu fă- 
csa „turnan:e” cu noi. Bietul vizitiu nu ştia ce să mai facă: să sară, 
să stez sau săi ia lui Radu hățurile din mână. Fănică tot timpul cât 
a du:al cavalcada aceasta drăzească n'a zis un cuvânt, nu s'a emo- 
ționat o clipă, ca și când n'ar fi fost vorba de el. Am aiuns la ar- 
man după o goană nebună de o jumătate de ceas, 

Cuii erau lac ds apă. leșia aburul din ei cu din locomotive, 

— Ei, ce zici Fămică ? ai avut ceva emoții es:etice ? 

— Sunteţi niște mari blesiemaţi... Și emoția își are limitele ei, 
Ceenca ați tăcut voi a trecut de bariera normală, Și deci n'am mai 
simțit emoții, afară de a vizitiuiui, 

—— Mie mi-era teamă de cai, 'aracamn de mine. Că nu plătesc 
caii aceştia nici să aluzăresc o mie de ani d'aci înainte, 

— Eşti un ingrat, Fănică! După ce că ţi-am arătat ce înseamnă 
o cursă nebună cu troica, mai faci și nazuri filosofice... Hai |: Jos ! 
Verificaţi-vă puștile, încărcaţi, asiguraţi armele și să începem. Şu- 
bele să le iei și după ce bagi cati în grajd, să-i învelești, 

Câmpul era minunat, Sub bătaia albă a soarelui, întinderea pă- 
rea o tipsie uriașă, în care sclipiau sumedenie de giuvaeruri. Şi ni- 
meni, absolut nimeni, într'o tăcere albă, fără margini. ntulegând ceva 
uşor, stabilirăm un suma? plan de foc. Zăpoda e destul de mare. Ne 
hotărâm să pornim din marginea unei perdele subțiri de tmiani. Până 
acolo mergem cu toții. Dar după o sută ds metri începurăm să gâ- 
fâim. Eu, care dădusem ideia aceasta, începui s'o cam regret. Radu, 
mai „vânător” de cât noi, mergea atent, grav şi plin de el însuși, 

— Radule, păi eu nu prea văd vânatul! Să știi co să trag în 
ciori. Dar nici d'astea nu sunt pe aici | zise Alexandru. 

— Tu crezi că vânatul e prost, să vie așa, ca netotul în pușca ta, 
să fază „siui” şi tu să-l ocheşti și să tragi ? 

Caută | Aşteaptă-l î... 

— Eu am și obosit! zic eu. Asta! vânat cu pretenții | Auzi | Să-l 
cauţi | Săl aștepți ! 

— Păi da, deșteptule ! 

— Atunci unde e pretenţia ta că-i vânat berechet? Nu observi că 
atât cât vezi cu ochii nici o muscă nu se vede ? 

— Lasă-mă'n pace că ești fraier. Dacă eșii așa vânător, rămâi cu 
Fănică la urmă! 

— Ba pardon | protestează Fănică. Eu merg cu tine ! Mi-ai îm- 





puiat destul capul! cu îzprăvile tale vânătoreşii | Să te văd acum |... 
Că făceai pe grozavul | 

— Pofiim | Numai să avem şansă 1... 

— O îsi cu șansa ? Ii cam scad acțiunile | Tot mai bune-s în- 
venţiile mela... 

Vasile tace, călcând rar şi zâmbind din când în când, 

— Dar zi mă şi tu ceva | Măcar așa, chiar o prostiei îi spun, 
eu 

— Eu nu vorbesc, ci gândesc | Și gândesc la o chestia foarte se- 
rioasă., Numai că o să trebuiască să fac apel la Alexandru... 

— Sunt gata! 

— E vorba de crăpat copul ăstuia cu ideia vânătorii... Dar pen- 
tru asta e nevoie de un aparat. 

— N'ai amă? Iraga-i una și gata! Că tot n'avem noi în ce 
trage |... 

Am ajuns la tufani, De aici încep niște văi şi dealuri, o f:umu- 
seţe. Ne impărțim secioarele, Radu ne dă ultimele instrucțiuni p= 
care le primim zâmbind și pomim. Bine înțeles, Fănică porneşte cu 
Radu. Umblăm noi vreun sfart de oră fără să tragem vi:e-unuil un 
toc. Trebuia pretexiul și nici unui nu voiam să ne luăm asemenea 
răspundere. Mai ales că Radu era „maestrul de vânătoare”. In 
dreapta mea e Vasile, iar în stânga Alexandru, În stânga lui e Radu 
cu Fănică. Depărtare cam la 100 m. unul de altul. Ne vedzm până 
când îmtrăm în vale. Cel dintâi care dispare e Alexandru, care alu- 
necă şi se duce glonț până'n fundul văii, Râdem, căci nu s'a sculat 
de acolo până ce eu cu Vazile nu ne-am dus să-l ridicăm. Sun- 
tem aproape hotărâți să ne lăsăm de vână'oare, când deodată hu- 
ește valea de bubuiturile unui „doubi6”. Sigur că trăsese Radu. 

Am alergat câteși trei la creasta dealului. Dar nici Radu și nici 
Fămică nu se văd... Eu, nerăbdător o iau sp:e stânga, dana iar într'o 
vale, u:c şi-i zăresc pe amândoi fugind, 

Oare ? în vă 

S'au oprit. , 

— L'aţi făcut ciulama ? strig eu 

— LV'am scăpat | ţipă Radu... 

— Ce zice ? l-a luat urma ? mă întreabă Vasile, care e cu A- 
lexandru, veniţi după mine, 

— Auziţi că la scăpat 1... 

— Hm! L'a scăpat! Ca şi cum îl prinsee! Să te ferească Dum- 
nezeu ds vânători d'ăştia, 

Mergem şi noi acuma, Poate că vre-um iepure nenorocit să ns 
iasă în cale. Ceilalţi doi iar dispar în altă vale. 

— Să știi că ăştia sunt deciși să vâneze! mc eu, 

— La dracu! Sunt farseuri care vor să ns ducă, Mă mir că 
Fănică îi facs jocul lui Radu! 

— Eu nui văd bine da locl 

— Deabia o să avem de ce râde] 

Dar n'apucăm bine să ierminăm conversatia, că un al! „double” 
răsună, 

— Asta numai ca să facă impresie... la hai să începem și noi! 
Numai așa |]... Să creadă c'am dat aici pesta o grădină zoologică, 

Zis şi făcut, Am început a trage în buruteni în vân. Vânaiul î- 
maginar în care trăgeam se rostogolea pa văile alba în tumbe ian- 
tastice... 

— Am vânat destul? 

— Berechet, tăticule, că mă dor timpamele... Și acum, o m'că 
haltă de ajustare... Să ne facem socotelile şi ca niște bravi vânăiori 
să fumăm câie o pipă. 


Ne-am întâlnit tâzziu, aproape de orele 2 după amiază. Noi, a- 
dică eu, Alexandru si Vasile cu nimic în mâini afară de puști pe 
care le purtiăm ca pa niste omamente ad hoc, care să na justifice 
p-ezenja în câmp pe asemenea vreme, dar, spre marea noastră sur- 
prindsre, Radu şi cu Fănică au împușcat trei iepuri 

—— Cum ? Trei iepuri ? 

— Mda! răspunse Fănică superior. Si unul e al meu, pe cu: 
vân! d onoare | Dar voi? 

— Noi nimic !! Ne-a fost milă !,., zise Alxamdru, 

— Faceţi pe nebunii! Auzi! M'lă! La ce-aţi mai plecat, dacă 
avați sensbilitate d> fatițe pension ?, 

— Noi nu suntem criminali Î... sare și Vasile. 

— Sigur ! intervin eu. Ce ? ori le am dat eu viața ca să le-o iau? 
V-am hrănit eu ? Ce-s Dumnezeu, să dispun de viuţa lor? Că si pen- 
tru ei viața e frumoasă. De aceea o şi trăiesc! Alfzl s'ar lipsi de ea. 

— Ce mai staţi la discuţie cu ei ? zice Alexandru. Nu trebuie să 
vă mirați ! Uitaţi-vă la mutrele lor. Autentice tipuri lombroziene : 


Amurg 


- Bate vânt, apune'n voluri soarele 
Să-ţi sărule undele picioarele. 





Gândurile ce te duc învinne le 


Ard lumini în întunerec, stinge-le, 
Se aud în cer lovind copitele 

Trec tăcute umbrele, îspitele. 
Fugăriți de paseri mari, nevrutele 
Cerbii mândri poposesc cu ciutele. 


Lasă frunza să se miște, murmure, 
Somnul s'a trezit în apă tulbure. 
Nu atinge florile abisului 
Dacă vrei te duc în țara visului. 
Munţii ard apusu'mn frunze, sângele, 
Apele se sparg în maluri, plânge-le. 
Se deschide cerunait al duhului 
Zările şi vămile văzduhului, 
IULIAN POPA 











12 Aprilie 1941 





cap mare, fălci proeminente, mâini cu degete groase... Și vă mai 
miraţi ? 

— Habar n'avețţi ce-i aia vânătoare | Ca să vă fac eu edutaţia 
aceasta acum e zadarnic: prea tasziu | 

— Mersi d'asemenea educaţie ! N'am nevoie | 

— Pe mine nu mă miră atitudinea lui Radul E moşia lui, îe- 
purii cu crescut pe moșia aceasta, în stăzșii, mai are dreptul să facă 
ceeace a făzul. Dar mă mir de Fănică, care ori și cât, are aliă struc- 
tură | 

Şi o ochiadă rapid făcută, i-a arălat lui Radu că trebuie să se 
abțină dela discuție... 

— Acelaș lucru eram să-l spun eu... El, postul, omul senziliv, 
care plânge când luna intră în nori şi când rupe o floare, să-și în- 
carce arma cu glon! și moarte și să rupă viața unul biet iepure, care 
n'ae altă vină decât! aceia de a fi ieșit în calea lui! 

Alecsandru a dat atâta patetism spuselor lui, încât Fănică, izbit 
puternic, a dat drumul ispu:elui împușcat, în zăpadă. O şuviţă de 
sânge a impuspurat zăpada. 

— Eu nu mai înțelg nimic! zice Vasile. Ce fel de poeţi sunt ăștia 
domnule? O să trebuiască sămi corijez anumite idei despre anu- 
miţi oameni |... 

" Fănică şi-a privit lung victima. Ce-o fi gândnd? 

— Uite, omule, îți place? mă amiastec şi eu... Singe! Singe cald 
care svăcnia viață mai adineauri dinir'o inimă micuță și care acum 
s'a sfărșit. 

Fânică n'a mai putut răbda. Și a isbucnit, patetic: 

— De ce mă învinovățiţi ? Ce-aveţi cu mina? Ce vam făcut ? 
N'aţi fost voi cu ideia să veniţi la vânătoa:e? Parcă eu am voit săl 
împușc? Am întina arma si-am tra3... Cu ce-s eu de vină? 

N'am mai pulut duce jocul mai dzparte, Esenţialul fuzese spus 
de el și asa era deajunz. Mai este oare cazul să spun că sa râs 
popesie, ca la zile mari? ? 

Fănică ne-a privit sunprins, a schițat un zâmbet dar s'a recules 
imediai. Fusese copleşii da manevra noastră și n'a ințzlez-o. A vă- 
zut că o ieșire, deocamdată, era compromisă. 

— Sunieţi niște caraghioși!! 

Şi s'a retras pe marginea unei răpi, pe a cărei coastă abruptă 
crescuse niște lăs:ăris de po:umbe. Hazul a dura! câ.ăva vreme. Ra- 
du, cu lux de amănunte, ne-a povestit cum se îniâmplaze cazul, 

— Am crezut că visezi Dar când lam văzut că se rostogoleşte 
şi nu mai mișcă apoi în fundul văii, am rămas tablou... Și doar dim 
u'un foc! 

— A tras cu setell 

— Câineşia | 

— Nu-i el de vină! Poate vre-un strămoș... Știi, instincte prima: 
re, ancaşt:ale |... 

Şi hazul a durat pe această temă până când am observat că 
ni-e ioame,. Ne-am decis să ne înd:eptăm spe conac, Până aiun- 
gam asolo, până mâicăm şi ne pregătim de placare, tocmai bine 
ca să aiungem în sat pe lumină, 

Fănică însă nu se mai mișcase de acolo, 

— Heil domnul vânător nu merge la masă? 

— Lăsaţi-mă! De astăzi cm terminat cu voil Mâine chiar plec 
definitiv... Adică voi c:edeţi că eu sunt calul vostru de bătaia? Până 
când am să vă rabd toate tâmpenile voastre? 

— Mă Fănică! Eu am o soluție pentru cazul acesia! zice Vasile, 
Tot ai tu arma în mână, Ştii să tragi cu ec, dumnezeeşte... Trage mă, 
şi împușcă-ne fără remușcare! Și ai scăpat da moil 

— Sigur! Cu patru focuri ne-ai terminat. Mai ales că noi nu pu- 
tem fugi ca iepurii |... 

— Hail Curaj Fănică! Uite, ne aşezăm toți în rând. Îţi dăm şi 
încă o armă, ca să nu mai incarci! Pe a lui Radu, că-i cu soc și 
dublu șoc ! 

Fănică a ridicat ochelarii, s'a uitert lung la noi. Trebuie că aveam 
niște mutre mucalite, căci nu s'a putut obține și a început să râdă, 

— Sumteţi niste caraghioşi... Şi asta să-mi fie drept învăţălură, 
Altădată să nu mai încerc, pentru a satisixzce anumite eroisme care 
uu-mi aparțin, să-mi ies din felul meu de a fi! Am incercat şi eu 
azi să-mi calc pe suflet și-am pleznit-o rău... 

— Nu, Fănică, poţi să-ți ieşi din felul tău de a fi, dar să nu d 
zarmazi... Să-ţi ţii firea până la sfârşit, 

— Adică ai plecat la vânătoare, vânezi, nu te încurci ca dobi- 
tocii ășiia, cars au tremurat degeaba! adaugă Radu. 

Alexandru, înim'un elan spontom sare pe Fănică si începe o 
luptă în zăpadă. Luptă, care, bineînteles se te-mină în favoarea lui 

lecsandru. În toiul luptei insă căciula lui Fănică i-a ieşit de pe 
cap si s'a prăvălii în râpă, Dar nu s'a dus până'n fundul ei, ci sa 
oprit în tutăriș. 

— Nu-i nimic, Fănică! Nu s'a dus departe... 

— Eşti un mare nebun! Cu ce s'o agăț eu de acolo? 

— Smplu de tot! Dă-mi voie mie s'o iau cu țeava puștei, 

— Lasă, că iar faci vre-o poznă! O iau eu... 

Si Fănică a coborât uşor până unde a putut. Alexandru i-a în- 
țins arma. Toţi eram atenți la operația pe care, tacticoa, o făcea 
Fănică. A întins arma, a prins căciula şi a dat s'o ridice. Dar căciula 
s> agăţase bine de tot în ahimpii lăstărişului. Suceşte la dreapta, 
cârmeş'e-o lu stânga și însfârșit a reușit s'o ridice. S'a sprijinit apoi! 
şi şi a forțat braţul... Deodată o bubuitu:ă grozavă (ni s'a părut co 
de tun) și căciula lui Fănică a sărit în țăndări din țeava pustei. 

Apăsase, din greșeală şi pe trăgaci. Şi prat s'a tăcut căciula! 

L 

Tot drumul n'am făcut altceva decât am râs, Fănică, instalați 
în fundul săniei, n'a mai zis un cuvân!,.. Cred că fie:bea de ciudă, 

— Înţeleg, domnule, să faci vânăvare, dar încă așa cruzime 
n'am pomenit. Impușci iepuri, lupi, vulpi, uli, ciori, dar să me-gi 
p&nă acolo încât să-ți împuști și căciula, asta e prea de to. E o 
culme a vâănătoarei |... 

Alexandru nu mai are răbdare, 

— Haduls, nu se poate! Opreşti semia ca să împuşc și eu o ctoa- 
ră măcar! Nu, fiindcă mă fac de râs. Tu ai împușcat doi iepuri, Fă- 
nică un iepure și-o căciulă și eu nimic? 

— Bine cel putin că a fost căciula lui! Că dacă era streină, tre- 
buia neapărat s'o înapoiem. Și de unde s'o iei? Că parc'a tras în ea 
cu „dum-dum”, 

— Nuii nimic! Din trei piei de iepure scoatem noi o căciulă, cu 
toate că nu suntem cojocari,,, lar căciula care-a căzu! victimă, o vom 
păstra cu cin3ta în muzeul marilor isprăvi ale galeriei noastre, Şi să 
nu-i mai dăm pușcă pe mână, că e periculos... 


DAN BALTEANU 





Regisorul : Imi dați voe domnule Director să vă prezint pe d. Jimmy noul nostru dansator de parchet, 





— „Şi-acum găsese că orice discuție este inutilă ! 





12 Aprilie 1941 





EROUL 


Numai porumbielul veghea 
lângă rănit, porumbielul, călă- 
torul, dar credinciosul tovarăș 
al soldatului. Căzuse în loc de- 
părtat, în loc pustiu, în loc ne- 
umblat, viteazul pornit la luptă 
doar de dragul luptei și la izbân- 
dă doar de dragul iubirii. Se 
simţea sugrumat de orizontul 
prea îngust al pământului, iar 
pentru iubita lui îi trebuia da- 
ruri de dincolo de zâri. Dar a- 
cum, din trupul! bântuit de toa- 
te frigurile morţii „sângele țâș- 
nea în sacade gâlgâitoare, și din 
cărnuriie sfârtecate de foc și sa- 
bie și sgârcite de durere, oasele 
ieșeau la iveală ca niște lumă- 
nări frânte. Mult nu mai avea 
de trăit, i-o dovedeau umbrele 
din cer, frigul din trup și golul 
din suflet. Un singur gând lu- 
mina, sub pleoapele amorţite, 
credința în veșnicie : chipul ei. 

Atunci, cu o mișcare opintită, 
şi-a răsucit trupul din șeale și 
gura şi-a pus-o căuc peste cios- 
vârtele braţului schilod. Cu din- 
ţii a sfărâmat osul ciont, cu 
dinții a deschis vână nouă, cu 
dinţii a muiat peniță de os în 
cerneala sângelui și cu dinții a 
scris pe hârtia albă a credincioa- 
sei păsări cel din urmă cuvânt : 
Tu. 

Ea a înțeles nenorocirea nu- 
maidecât. Intr'o clipă. Apoi, în- 


crezut, de bine să-i răspundă la 
fel. Dar când să-şi împungă de- 
getul cu acul s'a speriat, o du- 
rea,,. iar ca să sângereze biata, 
păsărică nevinovată n'avea ini- 
mă. De când lumea însă, îscu- 
sința femeii e un dar al şearpe- 
lui, aşa că numaidecât a găsit 
mijlocul : rujul de buze. Şi în 
timp ce desemna cu creionul ro- 
şu pe aripa albă ca hârtia: Te 
voiu iubi mereu... ea își zâmbea 
galeș. 

— Iubitul meu nu va băga de 
seamă. Iubitul meu e un erou. 
Inafara luptei e atât de copilă- 
ros, el trăiește doar în iluzie. Pe 
iubitul meu nicicdată nu l-a 
preocupat amănuntul... 


BARBATUL 


Onicăi Busuioceanu 


Cele cinci prietene: Rodica, 
Dodica, Monica, Tunţu și cu 
Marioara s'au întâiniţ mai de- 
vreme — așa cum le fusese vor- 
ba — la poarta școalei. Taină 
mare. Jenică, băiatul portaru- 
lui, le-a promis o carte. Dar ce 
carte, Doamne Dumnezeule !... 
plină de tcate minunăţiile, de 
viteji ca'n basme, de haiduci, de 
pitici caraghioși, de gangsteri, 
de copii furaţi, de zâne pretăcu- 
te în vrăjitoare, şi de vrăjitoare 
mame de balauri. Ceva mai îru- 
mos ca la cinematograf. Şi aşa 


tr'o climă s'a înspământat și 
într'o clipă l-a jelit. La urmă a 


Ie a Pr a a i n ra i a td a a a (ON a a Pa a a a Ra o fa 


Sosisem la conacul moşiei din M. de vre-o câteva zile. Satul în- 
gropat într'o margine de Bărăgan, acolo unde câmpul se ia de mână 
cu luacna Borcii nu ne putea mulțumi din punctul de vedere al amu- 
aamentului. Totuș prietenul Radu își dădea toată osteneala să ne va- 
rieze oarezum întrebuințarea timpului, Dimineţile nu ne preocupau, 
căci le dormeam aproape în întregime; după amiezile însă, ca și 
serile erau mari puncte de întrebare. Lâncezeala începea imediat 
după masă și creștea îngrijorător cu cât înaintam în timp. 

Ne întundam în fotolii cât pulsam mai comod, ne tutuneam și 
pălăvrăgeam. După ce se epuiza și programul dela radio prin aczl 
„bună-ziua” de circumstanță, fadu încerca să cauie alte posturi. 
Dar crâmpeiele da muzică nu ne mulțumeau. Spre exemplu, Va- 
sile nu admitea să i se cânta după ora 3 decă! simfonii, Alexandiu 
voia „quelque chose” cu tomgouri, iar Fănică prefera tăcerea, Era 
singurul pe care nu-l preocupa timpul. Nu fiindcă ar îi tost lenes, ci 
pentrucă întotdeauna găsia cu ce să se ocupe. In general, scria. 
In odaia lui lampa ardea până noaptea târziu și dimineața toi e! se 
scula înaintea noastră. Ceace scria nu știam niciunul. Vag, ne vorbi- 
se cândva, întrun acces de sinceritate pe care l'a regretat mai târ- 
ziu, că scrie un romun. Niciunul dintre noi nu reușisem să punem 
mâna pe manuscris, deşi încercasem aproapa cu toţii; înto'deauna 
avea grijă să și-l ferece în geamemtun, 

Băial sărac, dar fearte bun camarad, aoseptase invitația lui 
Radu cu entuziasm, în'âi fiimdcă i se oferea linistea satului unde 
pulea „lucra“ în voie şși-al doilea pentrucă două săptămâni scăpa 
de chirie, lemne și masă. Asta o mărturisea singur, cu toaiă sinceri- 
tatea, Pentru felul lui calm, era, dintre noi toţi, preferatul mamei lui 
Radu. Pe noi ceilalți ne considera drept niște şirengari şi foarie de- 
seori ni-l dădea exemplu. 

Alexandru, un vlăigan cât toate zilele era preocupat de cariera 
lui foot-bail-istică și momentan de picio-ușele fotogenice ale fetei 
din cază, o brunetă îndrăcită pe care noi o boiezasem „negresa”, 
Plin de viață și cu o doză d> optimism remarcabil, se angrena în 
orice situaţie şi primia să fie păriaș la orice nebunie, căulând doar 
originalitatea și noutatea: şi niciodată nu regreta nimic în urmă 

— Sunteţi aiuriți! ne spunea el. Vă preocupă trecutul! De ce? 
Mă, treculul consumă faptele... La ce bun m'aş mai gândi că era 
mai bine dacă făceam aşa sau alfel? Odată ce fapta-i consumată, 
e zadarnic! Nu mai poți îndrepia nimic, Cel mult să tragi o con- 
cluzie! Un examplu: am primit să viu la Radu la moșie... Şi gândesc 
ca şi voi, că am făcut o prostie... Dar am făcuto de bunăvoie şi tre- 
buie s'o admit. Pe viitor însă n'am s'o mai fac. Acum aș îi patinat 
la București, aș îi dansat cu Mya, cu Lili, sau cu Sanda. Sau poate 
dădea vreo mașină pesie mine! 

— Fugi mă, cu teoriile tale] îi spuze Fănică. 

— Ce teorii, mă poetuls? Tu ştii să iei din viaţă to! ce este vis... 
Şi să-l tălmărești pe „strune“, cum spuna Radu. Eu ştiu să fug. să 
caul, să iau ceeace este real, Și de acest „real” să mă bucur, Ai 
primi! o clipă bună? la-o băiatule și fugi pe extremă condu-o ca pe-o 
minge, diiblează și când ai simţit că portarului îi e fiică, adică ad- 
versarului, bagă o „ungurească în ea și traga. Astai viața, nu 
prostiile pe care le'nșiri tu ca pe niște mărgele... Ce faci tu nu-i de- 
câ! o podoabă de care eu mă pot lipzi... La ce-mi foloseşte stihu! tău 
parfumat cu mstafore dacă n'am o coaiă de pâine, sau nu pot mân- 
gâia un picioruş d2 femeie ca al Negreseil, 

Volubilitatea lui, întotdeauna vie, îl făcea pe Fănică să renunțe 
la discuție. i 

Radu, cel mai voinic dintre noi, era „hatmamnul” tuturor năzdră- 
văniilor. Bun prieten cu Alexandru, el era acelu care găszia întot- 
deauna „poanta“ pentru care Alexandru avea soluția cea mai bună. 
Cuplul lor era celebm în cercurile pe care le frequentau. Un chei 
montat de ei constiuia tot ceeace era mai pe:f=ct în acest gen. De- 
țineau un adevărat monopol. Deaceea, după expresia lor, „rugi 
nsau” în atmosfera satului de pe Bărăgan, 

Vasile era „englazul” nostru. El nu vorbia decât rar; ne asculta 
însă în tăcere și doar din când în când ne răsplălea cu câte un su: 
râs atâ:nat cu silă în colțul buzelor. Dar nu dădza încpoi dela nici 
O „Cchestie” montată de cei doi. Ceeace îl deosebia de ei, era doar 
faptul că tăcea, Când vreunul din noi îl apostrefa pentru tăcerea 
lui, ne răspundea: 

— Tăcerea e de aurl. Și-apoi vorbele mele ar roşi alături de 
prostiile voastre care mă amuză! 

Și rămânea superior în tăcerea lui, surâzându-și sieși şi țigării 
atârnată pe buze. 

El era şi „artistul“ nostru. Cânta pe nas ca o havaiană și imita 
foarte bine sunetul de suxofon. Dar pentruca „instrumeniul” să se 
poată pune în funtiiune, erau necesare mai mule pahare de vin 
sau snapț. Snap în mediul familiar al gale:iei noastre, însemna o 
combinată de sirop cu secărică şi altă „chestie“ care tăcea partie 
din secretele lui profesionale, 

Cea mai mare părere de rău a vieții lui era că nu învățase 
pianul. Adeseori râdeam pe socoteala asta. 

— Râdaţi ca niște proşti! Habar n'aveți!! Uitaţi-vă mă ce degete 
ami Nici Aifred Cortot n'are degetele mele! Dar voi nu puteți apre- 
cia astail 

Totuş era sigur că-și va lua crcordson, După cum Alexandru 
era sigur că va ajunge îuzăior internaţional și după cum  Rudu 
spsra să ajungă ministru plenipotențiar în Argentina, unde auzise 
al că sunt femei inmoase. | 


trebuia, să fie. Căci Jenică e dat 
dracului, fură cărţi, vinde poze, 





== UNIVERSUL LITERAR > 


Schițe și epigrame 





de VICTOR PAPILIAN 


schimbă mărci, adună penițe, 
are saci cu bile... 

Hoţul a pus însă o pricină, 
Dă cartea, mai dă și o poză pe 
deasupra... dar numai celei mai 
frumoase. Și acum fetiţele se is- 
codeau pe îuriș. Rodica și-a tras 
pasca, într'o parte, ca să i se va- 
dă părul castaniu ca, de catifea. 
Dodica și-a încălțat pantofii cei 
noi, care —a băgat de seamă— 
îi face piciorul lung și subțire 
ca la artistele de cinematograf. 
Monica surâde mereu, ca săi 
se adâncească gropiţele în o- 
braji, Tunțu are cravată nouă, 
iar Marioara și-a strâns mijlocul 
mai tare în cordon. 

Repede, fetele au alergat sus 
în clasă au pus tăbliţele și 
ghiozdanele în bancă şi au dat 
fuga jos în curte, Acum dau 
târcoale căsuţei portarului, cu 
ochii la fereastra deschisă. Za- 
darnic. Ora întâlnirii a trecut de 
mult, iar la fereastră nimeni. 
Incep să se joace, să ţipe. A- 
leargă, se îmbrâncesc, râd tare... 
In fine ușa, se deschide și porta- 
rul pleacă sus la doamna direc- 
toare. Acum Marioara a căpătat 
curaj. 

— Jenică... Jenică... 

La fereastră a apărut un cap 
de țigănuș, vânăt lucios ca o 
pătlăgică  vânătă. Are ochii 
cârpiți de somn, cască mormă- 
ind și apoi se întinde. 

— Voi sunteţi ? 

— Da, da... noi, Nu vii jos? 


„Cele cinci fete își aud fiecare 











pantalonii peste cămașă, 


gata. 
— Cartea, cartea... 
— Staţi... comandă el. 


— Aliniaţi-vă la zid. _ 


după înălţime. 


— Tu, Rodico, ce ţi-ai 





]. = 
inima bătând ca un ciocănel 
de piano, în piept. In fine Jenică | S C, A 
apare. E desculț. Şi-a tras doar uU 6 er A del can 
i-a 
prins cu un cozondroc în cum- Toate stau sub semnul unui sbor împietrit ; 
pănă peste umeri şi toaleta-i ' Dealurile roșii, surâsul florilor învăpăiate 
! Un fac interior, un duh răsvrătit, 
Arzător în smalţuri lucitoare răsbate. 
Dintrodată s'a tăcut liniște. — Pământul cu umeri în grea încordare 
Fetele s'au așezat la poruncă, - Vălureşte sub blestem de jug nevăzut 
” Acum începe Iar duhul pădurii, în vânăta întunecare 
concurşul. Privirea examinato- Sub bolți de tăcere tângue, luceafăr căzut. 
rului a căpătat sclipirile ochiu- | 
lui de paianjen. Ape trec cu reflex de săbii în seară 
a i e Pus Aduc din trestii plâns de vise 'necate, 
ea E ha de geci | Sub steaua 'Țării din sânge şi ceară 
Fata s'a supus fără nâcio vor. Pe sub sălcii negre în ape plecate. 
| ION BĂLAN 


bă. 

— Şi tu, Dodico, ai picioare 
de cocostâre. Nu-mi placi. 

Ceie trei concurente rămase 
așteaptă cu sufletul la buze. 

— Ar fi ceva de capul tău, 
Monico, dar gropiţele celea din 
obraji te pocesc rău... Crede o- 
mul că ești știrbă... 

N'a mai rămas decât 'Țunţu 
şi cu Marioara. 

— Voi amândouă sunteţi pe 
gustul meu. 

Dar deodată deveni grav. 

— Tu, Marioaro, ai purtări 


rele... Te-a pus Doamna în ge- 


nunchi și ai stat la arest de a- 
tâtea ori... Pleacă. 

Acum s'a produs răzvrătirea, 
Cele patru candidate respinse 
sunt furioase. Furioase pe Jeni- 
că, dar mai furioase pe Tunţu. 
Marioara e capul răzvrătirii. 

— Fată de colonel e ea?.. 
Să-i fie ruşine... Auzi, să se „a- 
morezeze“' de băiatul portaru- 
lui... i 





In după amiaza aceia ne aflam adunaţi, ca de obicei, în salon. 
„Bună-ziua” speukeriiței ne surprinsese stând în fotolii. Radu care 
se afla în apropiere, a sucit butonul. Și am rămas toţi răziigniți în 
iotolii, ca niște urși în bârlog: Radu lângă aparatul de radio, Vasile 
lângă sobă, Fănică la masă, Alexandru lângă oglindă și eu lângă 
divanul care-mi cam făcea cu ochiul. Tăcerea se lăsase peste noi 
grea și ni se încolăcea în urechi ca nişte şerpi uriași, 

— Un sclav sămi aducă un chibrit! rupse tăcerea Alexamdru. 

Dar vorbele lui rămaseră fără ecou. 

— Nu s'aude?! Bine! Până când numi voiu desăvârși inven- 
ţia cu sclavii mei, rohotii, vorbele mele vor suna în gel. i 

— Uff !| făcu Radu. lar începi cu invențiile? 

— Ce săţi fac băiatule? Te puse dracu să m'aduri în satul 
ăsta, unde nu pot gândi decât la invenţii || 

— Când vei reuşi să-ți desăvârșeşti robotul, atunci vei ajunge 
cu siguranţă internațional !! adăugă Vasile. 

— Taci mă pianistule |! Piamist taciturm |! 

— Lăşaţi-l în pace! mă amestecai eu Alfa] e în stare să ne 
bată iar la cap cu principiile lui, cum făcu mai deunăzi cu cinema- 


togratul, 


— Adică ai vrea să zici că aia cu cinematograful nu-i practică? 
— Bu daaci Dar slăbeşite-ne! Ce dracu, suntem doar după 


masă! 


Invenţia cu cinematograful o închipuise 


tot în clipe de plicti- 


seală acuiă. Spre exemplu, el propunea să nu intri direct în sala de 
de speclacol, ci într'un fel de subsol unde să se afle toate scaunele 
libare, Să te aşezi comod și când ești gata să vizionezi filmul, să 
nu ai ciliceva de făcut dacă! să apeși pe um buton şi să te pome- 
neşti în sală, fără să mai deranjezi pe nimeni şi fără să te mai su- 
pere alţii. După ce ai văzut filmul, apeşi din nou pe buton și ieși tot 


asa de misterios cum ai intrat, 


Noi făcussm mare haz pe chestia asta, cu atât mai mult cu cât 
el credea serios în ceewre spunea. Mai târziu se gândise la roboţi 


ps cure săi puie să joace lootball: 


nsa el. 


fvai-ball-ul „ideal“ cum spu- 





Și după cum am mai spus, ne plictisecm grozav. Incepurăm să 
ne uităm unul la altul, parcă cerândune reciproc ajutor. Singurul 
mulțumit și nepreocupat de loc era Fănică, Citea un roman și când 
citea Fănică, nu mai exisia nimic în jurul lui. De sigur că absența 
lui irita, De aceea Radu se repezi și dinir'un gest îi luă cartea și i-o 


aruncă, 


— Da, mai dă-o dracului de carte, mă!, Cel puţin când ești cu 


noi, plictiseșie-te ca noi| 


— Ca ai şefule cu mine ? tresărise speriat Fănică, 

— Mă enervezi mă | Mă enervezi ! ! Ceeace faci tu acume ca 
și cum eu aș veni în cameră la tine când scrii la porcăria aia şi-aș 
tăia lemne cu un joagăr | Sau aș sbiera ca măgaru |: 


Noi şi dădurăm drumul la râs, 


— Păi așa ese |! Tu nu vezi că ne-am plictisit ? Dă şi tu o idee: 


ce facem? ll 


— Eu zic să ne facă Nuizi o catea |! zise Alexandru, 
— Admis! făcu Radu. Dar după aceea?! 
— În timp ce vom bea cafeaua, trebuie să găsim ceva |! 


Mă duc s'o anunţ pe Nutzi! 


— Nuuull. Stai locului că o anunț eul 


serviabil ! 


Nu fii mata așa de 


Cafelele au sosit un sfert de oră mal târziu, 
Și deși ne propusesem să găsim ceva, totuş am tăcut cu toții. 


— Ei, ce-ați amuţit? Ce facem? 


— Să iacem un pockeri zise Alexiu e n i 


Adriana 


| De ziua ta înnumeri tot albe primăveri, 

Cu soare blând și sincer — parfum de-alese flori, 
Pășești spre-o lume nouă, ce-adună m juru-i nori 
Şi-amurguri violete în dantelate seri. 


Te 'nnalţi zeiţă clară, şi astăzi, ca şi ieri 

Aceleași doruri, visuri — edenice comori, 
Te prind în mreji haotic... și ies biruitori 
Acei ce dau iubirii un sens ce nu i-l ceri... 


Pe-a douăzeci şi una din trepte, Adriana 
Iţi plimbi de astăzi singur, cu gând senin, condurii, 
Și, dornicul tău zâmbet, discret, în colţul gurii 


| Va înflori luceferi — tăcutele chemări.., 
Fii veselă !... Furtuna imploră desmierdări, 
Şi inima ta, Inger, o floare de sânziama.., 


i CONSTANTIN COJAN 





Vânătoare 


nuvelă — 


de DAN BALTEANU 


— Banal mă, banal! Nu ţi s'a acrit ? Și mie unul şi mie doi... 
Ful... Cară!! Vax,, Cei aia? Altul! 

— Eu propun să ne plimbăm ! zise Fămică, 

— Mda! Ca fetele da pension ; fetelor mergem în Cismigiu ? ! 

— Mai bine tăceai. Altul ! 

— Să mergem în sat și să jucăm biliard pe câte un șnapț! 

Da' să meargă și Fănică! 

— Bravo Vasiluche ! Ideea mea |! zise Radu. Tu ce ai de spus? 
mă întrebă și pe mine. 

Eu, în timp ce ei se tocmeau, privirile îmi fură atrase de o az. 
mă din perete. 

— Măi, eu am o idee! Dar nui pentru azi! Pentru mâine) 

— Zii! Dă-i drumul |! 

— Timpul s'a făcut frumos. Și e zăpadă destulă ca să-i îngheţe 
în cap invențiile lui Alexandru, să-i inspire lui Fănică o poezie în mai 
stiu eu ce metru sau k'lometru dacă vreţi, să-i taie potta de șnapț lui 
Vasile şi ţie să-ţi vedem talenisle. 

— Te-am cam ghicit | ironiză Radu, SU mergem să ne plimbăm 
la câmp! 

— Stai mă omule! De ce nu mă lași să termin ? Uite, acum 
mi-am întrerupt sirul ideilor ! 

— Leagă-l mai repede şi zi-i |. 

— Să mergem mâine dimineață la vânătoare | 

Faţa lui Radu s'a luminat brusc, 

— S'a făcut! Bravo mă! Fericită invenţie! L'ai bătut pe A- 
lexandru ! Cum dracu de nu m'am gândit la asta ? Pu.ști avem, car- 
iușe berechet... Mâine punem caii la sanie şi-o ştergem... Tii! Am 
un plan măreț. Luăm merinde şi rămânem la prânz la conacul no- 
stru dela Sâ:boaia, Nu mai e nici dracu acolo, da” ce-are aiacel, 
Va să zică pe mâine am rezolvat-o!... Haidem acum la biliard. 

Fănică rămase pe gânduri. 

— Ce rumegi, mă ? îl iuă la zor Alexandru. Să dea dracu să 
te prind că mâime-mi taci pe „prințesa“, Trag în tine... Și-acum îm- 
brăcarea, Poate între timp pot să 'ntâlnesc fetița mea cu ochii al- 
baştri. 

Dintre toți singur Fănică avea căciulă. O căciulă frumoasă, mo- 
cănească. Ceilalţi toți aveau pălării, 

— Să șiiți că mâine, Fănică, a plesnit-o cu căciula, Da noi ce 
dracu facem |... 

— Las' c'om găsi. Ei, gata ? Atunci haidem. 

Fănică îşi vâră căciula pe urechi, Nici nu bănuia ce tragedie îi 
rezerva pe a doua zi această imaculată căciulă mocănească, 

' o 

Seara lu masă hotărârea noastră a devenit „oticială”, adică 
Alexandru „speaker”ul nostru, a anunţat că mâine băieții vor porni 
la vânătoare. 

— Foarte bine ! a aprobat mama lui Radu. Să vă duceţi | Să a- 
veţi însă grijă ca să nu faceți cine ştie ce imprudență | 

— E, mamy, tu știi numai să cobeşti |! Cam ce-ur putea să ni se 
intâmple? Doar noi suntem copiiii! Să zici că ar puiea să ni se 
întâmple ceva dacă am pleca cu automobilul | Dar plecăm cu sa- 
nia ! di e Sia ” 

— Ce sanie, băiatule ? Troică, nu sanie! Să ne vedeţi mâine 
doamnă !. Veritabili cazaci ! Cazaci în troică |! Ca frumos sună! Și 
cel mai veritabil cazac, va fi prietenul Fănică ! El are şi căciulă ] 
ii — Cum? Merge și d. Fănică? a întrebat surprinsă mama lui 

adu. 

Ca la um semn toți au isbucnit în râz, Fănică, absent până a- 
tunci, ocupându-se cu devorarea unui copan de nu ştiu ce. pasăre, 
şi-a ridicat ochelarii cu lentila puternice și ne-a privit surprinz- 

— Aţi spus ceva doamnă ? 

— Am întrebat dacă te duci şi d-ta!? 

— Ce să fuc doumnă ? Dacă vor ei! Au detis aşa astăzi, așa 
să fie. A lupta contra lor, înseamnă a-ți complica formidabil și inutil 
viața, i 

"— Da, mamy, e legs | Cine îndrăznește să ne contrazică, ime- 
diat îl trecem prin furcile caudine ale invențiilor lu! Alexandru, sau 
il obligăm să asculte o oră pe Vasile bocindu-se că are degete de 
pianist | 

—Și apoi, după cum ne-a spus Hadu, e um câmp lung, unde o- 
chiul se bate cu marginile zării, Vă puleți închipui câtă imensitate 
care așteaptă să fie populată cu imaginaţia lui fecundă! Va veni 
de acolo plin de ger si de inspirație | 

— Ei, nu fiți răutărioşi, ne mustră mama lui Radu. 

— Lăsați-i doamnă, că nui nimic. Aştia sunt ca acele pisici pe 
care dacă le mângâi în trecere blana, nu mai scapi le ele... 

Mama lui Radu, amuzată peste măsură ne privia pe rând, ne- 
știind ce să mai SPUNĂ. 





De = (Umatec în page 40) 


sm 12 Aprilie 1941 





Note franceze 


PALUDES 


Poate una dintre cele mai plă- 
cute fantezii ale lui Andre Gide, 
este acea mică poveste pe care 
am citit-o de curând, Padules. 

Nimic dintr'un început nu poa- 
te da de bănuiţ cât farmec şi cât 
spiriţ se pot afla în râmdurile 
acestor „Paludes”. Dar este o 
carte atât de franceză, isvorită 
dintr'o minte franceză plină, cum 
spun undeva frații Goncourt, în 
jurnalul lor: de choses poctiques, 
ideales, surnaturelles : la partie 
chimerigue que met dans L'en- 
fance une legende de saint, un 
conte de fee. Ne-am reamintit 
poate de feeriile lui Giraudoux, 
în alt gen, mai puţin strălucitor, 
au mai puţină pompă, cu mai pu- 
ține scâateeri, dar nu mai puţin 
ironie vie, sarcasțică, armonioasă. 
Note ia întâmplare aproape, dis- 
parate, depănând firul unor gân- 
duri, fără nici-o altă preocupare. 
Frânturi d> gândun! poetice, așe- 
zate în viaţă în ordinea venirei 
or, 

Ce-i oare mai fermecător de- 
cât să poţi astfel urmări gându- 
rile unei minţi strălucitoare, se 
poate spune, în gestaţia lor. 


IN „PALUDES” 


am găsit acest pasagiu minu- 
nat: On dit toujours plus que 
cela. — Et ce qui surtout my 
interiorise, c'esţ ce que jy ai mis, 
sans le savoir; cette part d'in- 
conscient, que je voudrais appe- 
ler la part de Dieu. — Un livre 
est toujours une collaboration, et 
tant plus le livre vaut-il, que plus 
la part du scribe y est petite, que 
plus Vaccent de Dieu sera grand, 
— Attendons de partout la reve- 
lation de nos coeurs. 

Dacă întradevăr o carte spune 
ceeace autorul a început să spună. 
Sau mai bine zis, ceeace şi-a pus 
în gând: Dar unde ar rămâne 
atunci acea parte de îzbucnire a 
inspiraţiei, de creaţie spontană 
care se revarsă prin condei, în 
firul scrisului, 





Ar fi interesantă, fără îndoială, 
o anchetă prim lumea scriitorilor, 
pentru a afla cât din ideia cu 
care au pornit rămâne la sfârși- 
tul operei, și cât de mult apare 
ulterior, Este tocmai această par- 
te, cu multă fineţe comprimată 
de Gide, la part de Dieu, care în- 
lervine fără vrerea noastră, şi 
care este nu atât inspiraţia, fiind- 
că inspirația ne-a dat în fond şi 
impulsul de pornire, conceperea 0. 
perei „este altceva, o  emanuție 
care vine din afară de noi şi ne 
împinge la cu totul alte deslegări 
decât ceeace ne-am pus în gând, 
prin inspirație. 

Şi tocmai această parte este 
cea mai interesantă. Cea pe care 
o putem preţui cel mai mult, 

Mi se pare chiar că o carte în 
care totul este ponderat, așezat, 
ordonat, stabilit dintr'un început, 
este respingătoare, dificilă, supă- 
rătoare. 

Nu-i putem găsi colaborarea cu 
moi, nu avem pe unde să ne in- 
troducem, acea dulce dezordine a 
unor idei răslețe cari ne atrag, 
me îndeamnă şi pe noi să gân- 
dim citind, 

Când totul este pus la punct, 
întocmit dela început după o or- 
dine stabilită, par'că am avea 
deaface cu un dicţionar. Nu pu- 
tem pune nimic dela noi, ci to- 
tul ne este prezentat, cât mai bi- 
ne, închegat, stabilit, imuabil, 
Obaositor de imuabil. 

O colaborare. — Un livre est 
toujours un collaboration. Este 
singurul rost al unei cărți bune. 
Să ne ajute a ne desfăşura gân- 
durile, mânate de firul gândului 
autorului, 

Ne-a părut bine găsind a- 
ceastă lămurire tocmai în Palu- 
des, care mai mult ca oricare este 
un îndemn la gânduri. Nimic alt- 
ceva decât un îndemn. Un pre- 
text. 

Cu câtă dorință oșteptăm să 
mai gustăm usemenea „pretexte“, 
astăzi rare în  liseratura fran= 
ceză. 

VICTOR POPESCU 





Note germane 


WALTER FLEX 


(n. 1887), împlinise absa trei- 
zeci de ani când a căzut, ca; ofi- 
țer german, pe insula Oesel, şi, 
totuși, era pe deplin format ca 
scriitor și caracter. Predestinate 
jertiei pentru patrie, viaţa şi o- 
pera lui literară rămân un rno- 
del de conștiință totală și de- 
sinteresată integrare în neam. 
Walter Flex era, a fire de con- 
ducător înnăscut, dar din cate- 
goria adavăraţilor conducători 
cari știu că, înainte de a avea 
dreptul să comanzi altora, eşti 
dator să poruncești propriilor 
tale porniri. Nici o trăsătură de 
renitenţă faţă de ierarhia nece- 
sară nu-i tulbura cristalul su- 
fletului. Nisi o umbră de supra- 
evaluare a, propriei individua- 
lități considerată ca intrând, 
asemenea, unei celuie, — dotată, 
ce-i drept, cu darul iniţiativei, 
— în complexul crganism al 
naţiunei sale. Flex e unul din 
puţinele exemplare umane care 
a trăit, a lucrat și a murit în 
cea, mai strictă conformitate cu 
severele principii patriotice pe 
cari le-a propovăduit. Dar pa- 
triotismul lui nu era romantic, 
vag sau, pur și simplu, tine- 
rească înflăcărare, ci patriotism 
intansigent şi dun, patriotism 
spartan, Deși individuaiitate re- 
marcabilă, Flex a fost un ne- 
împăcat antiindividualisț. Ceva 
ca o patină de ațel dădea no- 
bleță aparte chipului său şi 
ceva ca reflexul oțelului te în- 
tâmpină, din ţoate poemele, po- 
vestirile și dramele lui. Până și 
în serişcrile cele mai laconice 
simţi prezenţa unui spirit care 
nu cunoaște compromis și nici 
un fel de concesie peniru ni- 
meni și nimic în lume, 

Aşa fiind, Flex nu pla oricui, 
dar toţi cei asemenea lui se vor 
simţi, întotdeauna, atrași, în 
mod inexplicabil, de opera pe 
care a lăsat-o neisprăvită can- 
titativ, dar împlinită ca mani- 
festare a unui destin poeție. 

Acum când noua luptă gar- 
mană actualizează atâtea crezuri 
și idealuri, editura, C. H. Beck 
din Munchen a reluat difuzarea 
în masse cât mai largi a pagi- 
nilor scrise de acest „Theodor 
Kârner“ al războiului trecut. 

In afară de operele complste 
(„Gesammelte Werke““, — două 
vclume de peste 1500 de pagini), 
C. H. Beck a lansat, anul trecut, 
volumul „Fur dich mein Vater- 
land! (scrisori de pe front), 
tragedia „Demetrius“, cu o in- 
troducere scrisă de Konrad 
Flex, — şi comedia „Die evan- 
ghelische Frauenrevolte in LO- 
wenberg“. 

Adăcgate la celelalte volume 
tipărite separat: („Vom grossen 
Abendmahi“, „Im Felde z2wi- 


schen Nacht und Tag“, „Walen- 
steins Anuitz“ „Klaus von B:s- 
mark“, „Das Weihnachtsmăr- 
chen des 50 Regiments“, „Lo- 
thar“ „Die schwimmende Insel]“ 
Şi „Novellen und Skizzen“), a- 
ceste trei cărţi, ca şi volumul 
„Der Wanderer zwischen bei- 
den Welten'' — capodopera lui 
Flex, și ca și volumul de scri- 
sori (,„Briefe'“), nu sunt numai 
dcvada cea mai reală despre 
popularitatea poetului căzut în 
războiul mondial, — („Der Wan- 
derer zwisehen beiden Welten“ 
a cunoscut un tiraj fantastic), — 
ci şi un omagiu adus operei 
aceluia care a confirmate cu în- 
săşi moartea sa că „Leutenanis- 
dienst tuen heisst: seinen Leu: 
ten vorleben, das Vorsterben ist 
dann wohl einmal ein Teil 
davon“. („A face serviciu de 
sublocotenent înseamnă: a duce 
o viaţă exemplară pentru oame- 
nii tăi, — în acest caz moartea 
exemplară, nu este decât o parte 
a acelei vieţi“), 


AGNES MIEGEL 


născută 1879, în Kânigsberg, e 
una din baladistele cele mai de 
seamă, ale literaturii mondiale, 
Un Bovries von Minchhausen, 
tot baladist şi descendent din 
popularul povestitor de minu- 
nate întâmplări munchhause- 
niene, — a consideră, pe Agnes 
Miegel, drept poetul „necondi- 
ţionat și indubitabil cel mai 
mare în viaţă al baladei“. Iar 
istorizii literaturii germane văd 
în ea o personalitate de  vizio- 
nară înzestrată cu toate înal- 
tele daruri ale cântecului celui 
mai greu de realizat, 


Baladele acestei poețe au 
timbru și ritm de eternitate. In- 
tradevăr, dela imnurile unui 
Pindar înzoace, nu sa scris ni- 
mic mai măreț şi mai profund, 
nimic mai cu severitate artisti- 
că orchestrat şi mai piin de a- 
vânt totodată, 

Noi il cunoaștem de obiceiu 
numai pe Francois Villon și nu 
ne ostenim să descifrăm nume- 
le pline ge taină septentricnală 
ale strofei din balada germană, 
Cel mult un Uhland, și acesta 
numai în haina ţraducerii, a re- 
ușit să ne încânte auzul. Dară 
balada prin care Agnes Miegel 
face legătura  direstă între le- 
genda Niebelungilor şi vremu- 
rile de azi, înclude orizonturi 
mut mai vaste, Crescută din sol 
natal și din cele mal adânzi 
pături ale sensibilităţii şi mito- 
logiei nordice, balada care o a- 
şează pe Agnes Miegel în rân- 
dul marilor poeţi ai lumii nu-și 
găseşte în nici o altă literatură 
echivalentul. . Din material a- 
propiaţ Sau pierdut în negurile 
preistoriei, Agnes Miegel își 


construiește cântecul pe ritmuri 
largi și tonuri de orgă. In afară 
de acestea, strofele îi sunt stră- 
bătute de un nezdruncinat şi 
puternic crez : Crezul în renaş- 
terea, germană prin germânism, 
—— 0 renaştere deci cu ajuterul 
azelor forțe permanente cari au 
modelat, milenii de-a rândul, 
triburile viguroase dar prea, de- 
seori desbinate ala comunităţii 
etnice care azi constitue marele 
Rei?h, 

Opera acestei vizionare ţi se 
impune însă nu numai prin 
fond şi formă ci şi printr'un alt 
fel da m:sterioasă, rezonanţă su- 
fleteassă pe care o trezește în 
simţurile și sângele cetitorului, 
Agnes Miegel e un numa aproa- 
pa necunoscut sau ca și necu- 
noscut la noi. Fie ca această 
modestă nctă să contribuie, 
măcar în măsura unui semn de 
întrebare, la complectarea cu- 
noștinţelor noastre prea lacu- 
nare în domeniul literelor ger- 
mane contimporane. 
PLASTICA GERMANA DE AZI 


VOLUMELE 


apărute în editura Rembranat 
din Berlin sunt, indiscutabil, ce- 
le mai bune cărţi germane de 
popularizare a artelor frumoase. 

„Die Deutsohe Plastik der Ge- 
genwart» („Plastica germană 
de azi“) opera lui Bruno E. 
Werner, publicată în această €- 
ditură e o revelaţie în felul «ei. 
[ncercâna să prezinte, între co- 
pertele unei cărţi, operele cele 


reprezentative ale sculp- 


mai 
turii nemţeşti din zilele noastre, 
Bruno E. Werner reușește să 
satisfacă pe deplin curiczitatea 


nu numai a cetitorului amator 
a] acestuj gen de cărţi, ci şi aş- 
teptările celui mai exigent critic 
de artă. 


SCRISORI DIN RAZBOIU 


Ca un destin potrivnice tutu- 
ror luminilor vieţii, războiul sa- 
mănă iar bezne pe câmpurile de 
luptă. Oamenii, Smulși din me- 
diile lor, sunt aruncaţi în ba- 
lanțele crunte ale unu; conflict 
pe care-l acceptă chiar dacă nu-l 
înțeleg, sau chiar împotriva în- 
țelegrii, 

Pranz Mar? e prins şi el de 
vârtejul haotic al războiului. Su- 
fleţ de artist preocupat până la 
suferință de mulţimea şi diver- 
sitatea problemelor pe cari le 
pune neinlănțuitul Moloch al 
popoarelor, Marc sorie scrisori, 
notează, desenează, se zbuciumă 
şi, supunându-se marșului către 
moarte al tuturora, cade ca ori 
care altul. Totuși, între adltimele 
lui însemnări şi scrisori licăre 
statornicia. de stea a unti con- 
vingeri ; „Cât de frumos, cât de 
mângâietor este să știi că spiri- 
tul nu poate muri, prin niţi un 
chin, prin nici o negare, în nici 
un pustiu“. 

Scrisorile și desenele lui Franz 
Marc, omul soldat, sau soldatul 
om şi artist, au ceva de testa- 
ment. Ele constituie o mare bu- 
curie pentru prietenii celui că- 
zut și impun respect trecătorilor 
grăbiţi. 


TRAIAN CHELARIU 





Note italiene 


PROFESORUL VICENZO DE 
RUVO din misiunea culturală 
italiană în România, a ţinut o 
interesantă conferință reativ la 
„Orientările doctrinei politica în 
Italia”, Miercuri 2 Aprilie, în 
sala Fundației Universitare „Ca- 
rol 1”, 

Pentm o mai bună înțelegere 
a fenomenului politic fascist, 
conferențiarul a sintetizat istoria 
politică a Italiei din antichitate 
până în epoca noastră, accen- 
tuând asupra originalității de 
totdeauna a desvoltării doctrine- 
lor politice italiene. 

Politica, discriminează Vicenzo 
de Ruvo, a fost în conștiința lu- 
mii dlasice, o armonioasă îmbi- 
mare a claselor socile, pentru a 
le egala atât cât e posibil în 
omenire, în scopul formării unui 
Stat ideal; într'o astfel de epocă 
individul nu reprezintă o valoa- 
re prin &l însuşi, ci numai întru- 
cât e considerat drept cetățean 
al unui Stat. 

Creștinismul aduce o notă fun- 
Gamenta! opusă în conţinutul 
noţiunii de individ, acesta capătă 
o valoare prin sine,  proectată 
în eternitate, dar numai în ca- 
zul când al recunoaște existenţa 
unei ondine morale superioare, 
divine — valoarea reală a in- 
dividului deci, e recunoscută nu- 
mai în viaţa de dincolo, cea eter- 
nă, nu și în viaţa noastră pă- 
mântească cea de toate zilele, 
unde valorile se poţ intenverti, 
noa-valorile fiind acceptate ca 
valori. 

Mai târziu, în epoca Umanis- 
mului şi a Renașterii se instau- 
rează o nouă concepție a omului; 
aceea care socotește pe individ 
ca liber creator al Jumii sale, 


fiind totuşi constrâns de unele 
cerinți de universalitate, prin 
care devenea un „mod” al sub- 
stanţei eterne. E aceasta o idee 
cu mult răsunet, mai cu seamă 
în Renaștere. 

Tocmai principiul unei libere 
capacităţi creatoare a individului 
e creatorul în germene a unei 
întregi epoci noui, generatorul 
marei mișcări burgheze care s'a 
terminat în Revoluţia franceză 
dela sfârşitul secolului al 
XVIII-lea, şi iniţiatorul ultimei 
încercări în acest gen, a sovialis- 
mului proletar. 


In mișcarea proletară se inter- 
pretează altfel valoarea indivi- 
dului, reducând-o mumai la va- 
loarea luată în sens de factor 
economic, 

In cadrul intereselor economi- 
ce valoarea omului e epuizată. 
Sau negat aici valorile supreme 
ale vieții, ale umanităţii în gere- 
re, ale patriei, ale virtuţilor mo- 
rale. 

Ca în toate fenomenele nega- 
tive similare, era necesar să iz- 
bucnească reacția; aceasta a fost 
fascismul. 

Fascismul, cât sar părea de 
curios, e totuși o democraţie; dar 
o democraţie înțeleasă în alt fel 
decum eram obișnuiți. 

O sinteză a libertăţii indivi- 
duale și a datoriilor vieţii — da- 
torii care dau sens şi libertăţii și 
vieții. 

Politica, spre deosebire de 
ceeace se înțelegea prin ea în 
antichitate, a ajuns  îndrumă- 
toarea vieţii poporului,  inspira- 

toarea unei noui ordine 


Intreaga doctrină fascistă se 
bazează astia pe o mouă con- 
cepție a vieţii, înțeleasă ca 0 
continuă emanare de valori. 

Dar valori care tree dincolo de 
interesele particulare ale indivi- 
dului realizator şi se înscriu în 
cercul mai larg al Patriei, al 
omenirii chiar. 


GUERRA,  RIVOLUZIONE 
E GIUSTIZIA SOCIALE 


Pentru unele idei, a căror lă- 
murire e atât de necesară în tim- 
purile în care trăim, traducem 
câteva pasagii curacteristice din 
articolul lui Mariano Pintus, 
„Război, revoluție şi dreptate so- 
cială'“, publicat în săptămânalul 
„Roma fascista“ din 13 Martie 
a. c. 

„Dreptatea socială e o realitate 
care va trebui să fie integral rea- 
lizată; şi este poate cea mai mare 
şi cea mai certă realitate a Euro- 
pei dim secolul nostru şi din cele 
viitoare. Cine nu înţelege nceasta, 
are ochii acoperiţi de o foarte 
întunecată bandă care-l împiede- 
că să vadă oamenii și ideile tim- 
pului nostru și chiar propria lui 
conștiință. 

Dar chiar printre aceia care 
cred şi care vor să arate credința 
în această mare idee, e rar să se 
găsească cineva care să aibă con- 
cepte clare sau măcar nu atât de 
înșelătoare... 

Voim aici să proclamăm că ju- 
stiția socială nu e marxism, nici 
bolșevism şi că ierarhia şi nu ni- 
velarea e la baza acestei idei. A 
fost spus că oamenii nu sunt e- 
gali; şi după această inegalitate 
intelectuală, morală şi fizică tre- 
bue să fie gradată substanța 
drepturilor și a datoriilor fiecă- 
TUia, 

Aceasta este dreptatea socială; 
fiecăruia după meritul și capaci- 
tatea sa. 

E timpul să abandonăm, poziția 
burgheză a proletarilor care văd 
propria lor insultă în câștigul al- 
tuia; dar e încă timpul să dispară 
paradoxul absurd și tragic în a- 
celaş timp, al marei bogății în 
măjlocul unei mari rnizerii, 


Dacă e just ca cineva care are 
un intelect superior şi o funcție 
mai însemnată, nu spunem mai 
înaltă mpentrucă toute funcţiile 
sunt egal de înalte și de nobile 
pentru scopurile sociale, să aibă 
un câștig mai mare; dar mu se 
mai poate totuși tolera ca oume- 
nilor pământului nostru care de 
atâtea ori au lăsat fășii de carne 
pentru apărarea și mărirea pa- 
triei comune, să le lipsească ne- 
cesarul pentru modesta viață de 
fiecare zi. 

Noua societate trebue să fie 
pătrunsă de spiritul social, nu de 
spiritul burghez, Sociatitatea, câte 
e realitate deosebită de socialism 
e bandiera unei noui ere, care va 
trebui să se bazeze pe aceasta, 

Munca, fie ea intelectuală sau 


manuală, este factorul comun care 


apropie, depărtează sau distinge. 
Munca poporului, care nu e mun- 
ca în comun a indivizilor care se 
obişnuia altădată să se numească 
blebe, ci acel complex național 
care merge dela Conducător până 
la ultimul cetăţean. 

Aceasta e dreptatea noastră so- 


în Stat.Cială bazată nu pe o nenaturală 


Note românesti 


TURNUL BABEL 


Neagu Rădulescu. apreciatul 
caricaturist şi prozator, a scos 
zilele acestea, la „Cugetarea”, 
o carte originală întitulată 
„Turnul Babel”. Originală prin 
materialul de care se serveşte 
şi înteresantă prin maniera 
proprie adoptată de autor. Un 
adevărat turn Babel, în care 
un mare număr de reprezen- 
tanți ai artelor se perindă prin 
faţa unui obiectiv dispus să le 
redea imaginea câteodată și 
numai întâmplător diformată, 
de cele mai multe ori reală, 
adică așa cum ea a fost sur- 
prinsă, nefalsificată. De aci și 
împresia de amar pe care şi-o 
lasă lectura acestui volum. 

Frescă a ultimilor ani atât 
de sbuciumați şi de bogaţi în 
evenimente de tot soiul, cartea 
autorului  „Dragostei noastre 
cea de toate zilele” este menită 
să-şi cucerească în scurtă vre- 
me un loc aparte în portretis- 
tica noastră actuală. Se îmbul. 
zesc  sgomotos, importanți, 
sfioși sau speriați, dau năvală 
în paginile cărţii lui Neagu mai 
toţi corifeii scrisului ; pierduţi 
printre aceștia, alții mai şterşi 
şi ei târâți în cercul de lumină 
al lanternei pe care Neagu 0 
mânueşte prin surprindere, 
prinzând atitudini şi chipuri 
chinuite sau preocupate de pro- 
pria-le persoană. Întâlnim ca- 
ricaturi sau medalioane pe care 
le putem întregi cu date a- 
prozimative ce realitatea  cu- 
noscută ni le procură din bel- 


ug. 
j casta! bârfeala își găsesc 
şi ele ecou în „Turnul Babel”, 
ceeace aduce, din păcate, 0 
notă minoră în acest film de 
scurt metraj regisat ghiduş de 
caricaturistul Neagu, care nu 
sa putut abține de a-și pleco 
urechea la anumiţi „prieteni şi 
inițiați”, acea categorie de oa- 
meni ce și-au făcut o profesie 
din vehicularea răutăților. Au- 
torul ştie să îndulcească la timp 
linia fracturată a povestirii, a- 
lunecând cu feinte surprinză- 
toare pe panta glumei nevino- 
oate. Furnicarul în permanen- 
tă agitaţie ce scoate capul din 
fiecare pagină, scurtele apari- 
ţii cu hazul şi necazul lor, fac 
din „Turnul Babel” o lume 
aparte cu viața ei proprie, îm 
posibil de contrafăcut, 
Caricaturile, răspândite cu 
dărnicie în text, își vor avea, 
desigur, și ele parte la succe- 
sul pe care îl va obține printre 
cititori noua carte a lui Neagu 


Rădulescu. 


FIGURA LUI EPAMINONDA 
BUCEVSCHI, 


— acel mare pictor cernăuţean 
nu îndeajuns de cunoscut, prie- 
ten, de gând şi iubire pentr 
plaiurile bucovinene, cu Mihat. 
Eminescu, — ne este prezentată 
călduros de d. Leca Morariu în 
ultimul număr (pe Aprilie) al re- 
vistei „Convorbiri Literare”. 

In restul aceluiaș număr, bo- 
gat și variat ca țobdeauna, cola 
borează d-nii: Liviu Rebreanu: 
Centenarul nuvelei româneşti 
(„Alexandru Lăpuşneanu” de C 
Negruzzi) ; C. Meissner : La co 
memorarea lui Maiorescu ; Ovi- 
diu Papadima : Moartea, — chip 
privit cu linişte; G. Tutoveanu: 
Aşteaptă-mă ; Teodor Al. Mun- 
ţeanu: Căţelul pământului; Geor- 
ge Chelariu; Cântece ; Teofil 
Lianu: Inscripţie; Aurel Tita: 
Stampă oltenească ; Ovid Cale- 
Goniu: Şi noaptea ei...; Alexan- 
dru Ionescu: Reflexele glandu- 
lare : Reflexul condiţional; Ali- 
ce Basarab: Litanie pentru El; 
ei. 

La Cronica măruntă semnează: 
Ştetan Cuciureanu, Vladimir Du- 
mitrescu, Vasile Netea, Traian 
Chelariu şi Teodor Al Munteanu. 


„ION MAIORESCU”, 


revista Colegiului Naţional „Ca- 
rol 1* gin Craiova, a apărut în- 
trun număr mărit pe Dec. 1940. 
Martie 1941. Publicaţiile şcolare 
despre care am mai vorbit in a- 
cest loc, pot fi categorisite — în 
grupe : 


linii mari — în două 


e Ra a ta n Pt a eee at POR 


nivelare, mict pe o imorală exploa- 
tare a unora în detrimentul alta- 
ra, dar fondată pe ierarhie, pe 
reale posibilități şi pe inteligența, 
productivă a oamenilor şi a po- 
poarelor. Fondată însă pe onesti- 
tatea tuturor dar mai ales a ace- 
lora care se găsesc la postul de 
comandă. Onestitate care e în 
mod special și esenţial o rațiune 
a dreptăţii“, 

NW'am avea de udăogat decât 
atâta: „Cine are urechi de auzit, 
să audă“, 


SORACTES 


unele lăsate în întregime pe sea.-. 
ma unui comitet de conducere 
alcătuit din elevi, şi altele diri. 
jate tat de un comitet forma* 
din profesori. Și unele şi altele 
suferă 'în privinţa scopului pen- 
tru care sunt scrise ; lipsa de ex- 
perienţă și avântul nestrunit cu 
care elevii înțeleg să se achite 
de această sarcină, cu mult prea 
grea pentru mintea lor fragedă, 
transformă foaia respectivă în- 
tr'un buletțin 
deschis tuturor acceselor de ins- 
pirație,  îngenunchiate în banal 
sau neputinţă. Aţunci când das: 
călii se amestecă prea mult în 
redactarea conținutului, capătă o 
notă de cocleală, de preţiozitate 
rareori accesibilă şi gustului şi 
înţelegerii şcolarilor. 

Formula ideală ar fi aceea care 
ar permite începătorilor o îndru. 
mare discretă și binevoitoare sub 
aripile căreia năvala de simțire 
și gând a celor fragezi să se des- 
făşoare normal, fără ruperi sau 
alunecări dăunătoare, 

Şi această chee fericită pare să 
o fi găsit conducătorii revistei 
„lon Maiorescu”. Cot la cot cu 
tinerii, profesorii simt acelaş im- 
bold ţineresc svâcnind în condei, 
preocupările lor se întreţes cu a- 
celea ale îndrumaţilor, păstrân- 
du-se pe o linie de interes co- 
mun. Studiile literare; versurile 
sau problemele de ştiinţă ce se 
întâlnesc în paginile tinerei pu- 
blicaţii craiovene, aparţin deo- 
potrivă unui cerc de oameni cari 
se vede că fac acest lucru mânaţi 
de un îndemn spre frumos și cu- 
noaștere mereu treaz, seriozitatea 
şi pasiunea depuse respirând în 
fiecare rând. 

Un cuvânt de bine și pentru 
ținuta aleasă în care se prezintă 
această publicaţie, reușind să 
şteargă  neplăcuta impresie ce 
produc uneori revistele provin. 
cale — unele cu pretenţii ce le 
depășesc — și toată lauda noastră 
celor ce întrețin nestinsă în Ce- 
tetea Banilor, cu sacrifici:, ne în. 
chipuim, dragostea pentru fru- 
Mos, luminând calea pe care 
paşii celor tineri să se îndrepte 
neșovă:tori. 


anost dar sincer, 


CONTRAPUNCT 


este numele unci noui reviste 
lunare ce apare la Timișoara, sub 
conducerea d-lui Liviu Linţia. 

Din sumarul primului număr, 
notăm : Victor Papilian: Tatăl; 
Elvira Damian : Unde eşti ? (ver- 


suri); Traian Turcu: Tăcerea 
mi-e vultur (versuri); Mihaela 
Papilian :; Carule mare (versuri); 
Liviu Giurgeca : Muzica ocri.- 
dentală ; etc. 

Un interesant stugiu, intitulat 
„Despre colindet, semnează în 
acest număr Mariana Pulpaş. 


C. POSTELNICU 


Da A a a a aan 


OMUL ȘI FIARA 
de DAN PETRĂȘINCU 


Peste câteva zile apare un vo- 
lam de proză, datorit 4-lu; Dan 
Petrașinecu. Cartea nouă sa in- 
titulează Omul şi Fiara iar edi- 
tura „Cultura Rcmâneasză“ o 
lansează. A 

Volumul cuprinde toate nuvs- 
lele d-lui Dan Petrașincu, mo- 
dificate și cu un cuvânt de lă- 
murire pentru cititori. Pentru 
cai ce cunos2 și au: urmărit, seri- 
sul acestui tânăr prozator, Omul 
și Fiara, va constitui o surpriză, 
Autorui: păşind peste treizeci 
de ani, încheie cu trecutul său, 
prezentând bilanţul tinereței 
sale în materie de nuvelă. 

Prezentat techni: în condiţii 
excelente de către editură, vo- 
lumul va avea aproape 500 de 
pagini format mare. El consacră 
așa dar, și din puneţ de vedere 
editorial, o carieră care dela în- 
ceput s'a afirmat sub cele mai 
bune auspirii. 


ION LAMBRU: „MANUAL DE 
GIMNASTICA“ 


A apărut în editura Vremea o 
instructivă lucrare a d-lui Du- 
mitru Ion Lambru, intitulată 
„Manual de gimnastică“, 
ărită î condi- 
țiuni tehnice, cu numeroase fo- 
tografii, desene și planșe, cu- 
prinde un interesant material 
pentru toţi amatorii de sport, 
indicând numeroase mișcări în 
legătură cu practicarea diferi- 
te:or sporturi, 

Lucrarea se bucură de apro- 
barea Oficiului Naţional de E- 
duzaţie Fizică și este recoman= 
dată de Organizarea Sportului 
Românzs?, ca fiind folositcare 
educaţiei fizice a tineretului. 


„PENTRU O FEMEE...“ 


Este titlul noului roman al 
cunoscutuiui scriitor Alexandru 
Bilciurescu, roman apărut în e- 
ditura „Cultura românească“, 

„Pentru o îemee“ este o carte 
realistă în care duioșia se imbi- 
nă cu umorul. E vorba în acea- 
stă carte de un om slab, fizice 
ște, care „pentru o femee“, în 
urma unei cure, se îngrașă atât 
de tare, încât ajunge într'un câre 
om.fenomen, cel mai gras de pe 
glob. Dar — ironie a soartei — 
tot „pentru o femee“ omul feno- 
men  slăbește în așa hal, încât 
din pricina lui, circul ajunge în 
pragul falimentului şi bieţii sal- 
timbanci rămân pe drumuri, 


Scriitorul Alexandru  Bilciu- 
rescu reprezintă vo frântură de 
umanitate. 





= OR 


Din marea și deplina tă- 
cere a munţilor, mie nu mi-a 
fost daţ decât sgomotul ra- 
nefiat de-o fereastră, al stră- 
zii. Din clinchetul de argint 
poetic al unei  talange, eu 
n'am decât surdul şi secul 
ecou al unui grătar dintr'o 
grădină de vară. Şi seara, 
când stelele ar trebui să pâl- 
pâe în înalturi cu îngerii, 
eu văd numai becuri elec- 
trice, cu sutele, cu miile. 
Floarea albă și galbenă a 1i- 
vezii, mi-o aduce sub geam 
țiganca guralivă, tăvălind-o 
în ape sordide. Melancoli- 
cele mele reverii dela două 
mii de metri altitudine, am 
prins să le risipesc în cafe- 
nele, sub fum de ţigară, în 
otravă de gând. Nimic din 
grava singurătate a culmilor 
nu mi-a mai rămas Mâine 
o să-mi cumpăr o colivie, ca 
să-mi ciuntesc aripile, ca să 
uit să sbor Așa cum stau 
în odaia aceasta, mi se pare 
că n'am să mai pot nicioda- 
tă să mă reazim cu spatele 
de-o stâncă și să urlu, nu- 
mai ca să aud ecoul, vuind 
și venind de departe, cu ie- 
purii sur; şi speriaţi. 

Oraș al inimii mele, totuși 
îți mulțumesc că încă nu 
m'ai ucis. 

Seara mă surprind în tine 
singur și speriat. Mâna, cal- 


FOI VOLANTE. 


A $= 


dă a iubitei s'a strâns, de- 
parte, în aşternut, şi așa 
cum stau chircit, nu mai 
aud decât dinţii ascuţiţi ai 
prietenului, cari se pregă- 
tesc să muşte din mine. Dar 
cuțitul pe care tu m'ai învă- 
tat să-l ascund în mână, 
oraș barbar, sună mai simi- 
stru și mai rece decât galbe- 
nii săi colți. In mâna pe 
care acra sa prietenie Mi-o 
va întimde, lama va scrijela 
o urmă roșie şi subţire, cât 
un rânjet. Apoi îmi voi scoa- 
te pălăria cu o perfectă po- 
litețe și-l voiu întreba: de 
ce sângerezi, scumpul meu 
amic ? Numai oamenii umui 
depărtat ev mediu mai 
știau, poate, să  zâmbească 
aşa. Lama va afla întot- 
deauna, o garoafă roşie care 
să-i ascundă coloarea. 

Am risipit de mult tot 
ceeace muntele îmi dăduse; 
intr'o bumă zi destul de rea, 
m'am întâlnit cu time, oraș 
al inimii mele, iar tu m'aj 
învățat să lupt și să tat. ŞI 
aşa, din marea tăcere a 
munților, eu am doar sgo- 
motul străzii rarefiat de un 
geam. Frageda creangă de 
stejar a prins să se prefacă 
în spadă. Oraș barbar, îţi 
mulțumesc ! : 


VLAD ALIMAN 





ii 








UNIVERSUL LITERAR. 








n. a 
a ca 


12 Aprilie 1931 


= COSMAR = Corespondența noastră 


Se aprinse  vâlvătaie, ce- 
rul din partea dinspre apus. 
Din  văgăuna aprinsă, de 
sângele răsturnat peste cer 
venea, săltând  fantasmago- 
Tic, monstrul... Căscă o gu- 
1ă, peșteră de iad, de-i în- 
căpu o casă, iar de printre 
măselele-i de jar, puţin du- 
pă aceia se scuturau fărâ- 
me; o bucată de uşe, un ca- 
păt de streaşină și un picio- 
ruş de copil. 

Pluti rotat, o clipă deasu- 
pra măreţei grădini din cen- 
trul orașului Walhud şi la 
lumina  ţâşnită din nările-i 
aprinse i se vedeau ochii; i- 
menși, înofând în orbite 
vâscoase clipind precipitat. 
Cu o saţisfacție păgână su- 
flă şi un cartier întreg dis- 
păru, ca luat de un uragan 
năpraznic. 

Apoi, vru să se apropie de 
biserica ce țrona  maiestoa- 
să în centrul grădinii. Dar 
se retrase îndărăt  gemând. 
Furiș, se aruncă orbește, o 
strânse între labe și o strivi 
de caldarâm. Pe locul unde 
căzu, ţâșni un izvor cu apă 
caldă. 

După atâtea sforțări, se 
simţi însetat și bău din iz- 
vor. 

Minune!... începu să se 
umile treptat, înspăimântă- 
tor, până când... plesni. Iar 
din bucățile împrăștiate se 
născu Intunericul. 

Deabea atunci îmi dădui 
seama că, vrăjit, stătusem 
nemișcat în contemplarea a- 
cestei  nemaiîntâlnite prive- 
vişti. 

lar în suflet părerile de 
rău adunate că se sfârșise 
atât de repede şi de nepre- 
văzut. Aproape fizic mă îm- 
brăţişase întunericul când 
cu o clipă mai înainte, plu- 
team iluminat de străluri- 
rea nefirească a monstrului. 

Desamăgit, mă întorsei să 
plec acasă, când simţii atin- 
gerea unei mâini pe umărul 
stâng. Deşi sigur că fusesem 
unicul spectator al genezei 
Intunericului nu mă sur- 
prindea prezența aceasta 
sireină. Lângă mine sta Ja- 
hayad. 

-- Ce vrei, Jahayad? 

— Mai nimic Lihabyad. 
Am venit pentru tine. Ți-am 
văzut strălucirea ochilor în 
faţa spectacolului. Deși ai 
refuzat la naștere orice plă- 
cere, ţi-am văzut strania lu- 
mină din privire. Și asta te 
trădează că nu ţi-a murit 
sufletul... Iţi dau să alegi; 


M'am așezat pe o bancă. 

Moartea,... să nu mai fii, 
lutul trupului de fiecare zi 
să-l amesteci cu lutul de'n- 
totdeauna. Să alungi purita- 
tea văzduhului necuprins, cu 
miasmele putrede ce se vor 
scurge din carnea cu zvâc» 
netul împietrit şi să hră- 
nești o lume de viermi care 
vor suge toată ofranda pe 
care ai făcut-o zilnice trupu: 
lui. lar sufletul, inutil, să 
plece spre vămi neţărmuri: 
te în goana cea fără de po- 
pas, sa se împrăștie și să aș: 
tepte scânteia care-l va re- 
prupa și reînvia în miezul 
unui trup prea strâmt pen- 
tru el... 

Cum? Să nu ma! fiu eu, 
să nu mă mai doară chinu- 
rile pe care le chem setos 
plestemând în fiecare zi şi 
plecând din nou genunchii 
spre a le chema din nou?... 
Să nu mai plec cu gânduri: 
le acolo, unde niciodată nu 
voi ajunge și să nu mai 
strâng în suflet amăgiri cari 
niciodată nu m'au întristat? 
Să nu-mi plimb privirea pe- 
ste meleaguri de lume, peste 
zări de lumină ţipată sau în- 
sângerată, să nu mă mai în- 
fășor în zilele pe care le u- 
răsc că trec atât de încet!.., 

Arta? O viaţă pe care va 
trebui s'o trec aplecat peste 
foi albe, pe care să le umple 
cu fărâme din sufletul cel 
setos de adâncuri şi cel flă- 
mând de înalţuri... Sensuri, 
trământări, îngenunchieri de 
gânduri, semeţe altă dată.. 
Să-ţi macini cotidian resturi 
de suflet răvășit ca să le 'n- 
şir pe aţa  înţelesurilor, ca 
mătăniile la gâtul unei amă- 
râte călugăriţa... Și-apoi du- 
pă o zbatere, fără de înțeles 
să te destrami uşor, să ţi se 
ascută simţurile până la pa- 
roxism ca să poţi asculta în- 
mărmurit  fâlfâitul straniu 
al giulgiului care te chiamă 
nostalgic de undeva foarte 
departe... 

Nu, ar fi zadarnic, tot a- 
colo aș ajunge. 

— Jahayad, am zis ceva? 

— Nu, nimic! 

Crezusem că am ţipat îm- 
potrivirea. Dar ţipase numa: 


gândul. 
Dragostea? Ş 
O roată zimțată străbă- 


tând pustiul vieții și al lu- 
mii, în goană nebună, bez- 
matică... Şi deodată... O altă 
roată, în aceiași goană ne- 
stăpânită și... încleștarea în 
zimţi. S'au căutat? Sau sim- 


de VSEVOLOD TOPOR 


pla coincidență, fatalitatea, 
fatum-ul orb? 

Tentrebi  sărman rătăci- 
tor, sărman pelerin prin lu- 
mea care nu e a ta, prin via- 
ţa pe care n'ai căutat-o, care 
te-a îmbrăcat într'o haină 
de dar, şi modest nu ţi-a plă- 
cut s'o refuzi. 

Uruitul angrenajului a în- 
ceput. Se învârte nebunește 
încleștat, împrăștiind râs și 
țipete de plăcere. Dar iată... 
zimţii s'au încurcat şi după 
îmbinarea de-o clipă, o roa- 
tă se desprinde, reîncepân- 
Gu-şi  vechea-i goană, cu o 
nebunie crescândă... 

A fost rătăcirea de-o eli- 
pă, trezirea ca apoi din nou 
să urmeze o altă rătăcire. 
Dragostea sufletească? Nu, 
nu cred îm ea. Din ziua în 
care aripa  arhanghelului, 
servitor sfânt al Domnului, 
a schițat gestul de alungare 
din paradisul nașterii pri- 
mare, către pământul păca- 
tului și al sterpelor plăceri?... 
Numai Eva ar fi putut iubi 
pe Adam, dacă şarpele ar fi 
fost strivit de călcâiul de 
foc al Făcătorului de bine. 

— Nu, Jahayad, nu vreau 
nimic! Vreau să rămân așa 
cum sunt. Singur, singur cu 
sufletul frate, şi să privesc 
peste  azururi. Să dorm ne- 
stingherit pe mușchii nopţii 
scăldate'n  liniştile turnate 
din palmele stelelor, să mă 
spăl cu apa noroiului puri- 
ficator și să mă hrănesc cu 
depărtări dași niciodată nu 
mă satur. Să mă trezesc în 
fiecare secol, să râd de oa- 
meni îmbrăcaţi paiaţe și să 
visez neantul pe care laş 
vrea adunat în pumn. 

— Tu spui, că-mi vrei bi- 
nele. Dar, ce e binele? E doar 
apa lină sau sălbatecă, care 
te poate duce la mal, dar şi 
la fund. 

— Sunt mulțumit așa. Să 
păşesc voios peste munţi, să 
mă joc cu vântul și să dau 
cu tifla spre cer. Mulţumi- 
rea e o himeră şi deaceia 
r'am să fiu niciodată mulțu- 
mit pentrucă detest himerele, 
bucuria e o scânteie născută 
bolnavă care a murit înain- 
te de amă încălzi, râsul o 
pată dez soare cu care m'am 
jucat uneori când îmi venea 
să plâng, iar plânsul o boa- 
bă de rouă pe patală de 
romaniță, pe care am băut-o 
când am fost însetat, fără 
să mă fi putut potoli... 

Aşa că... adio Jahayad... 

Fine. 


INVIERE 


Priviţi în jur de voi, popoare, 
Priviţi în largul firii nouă 
In cântec de privighetoare 
Azi, râde floare lângă floare 
Sim necuprinsa aare-a Firii 
RăSuUNă taina înțrățirii: 

„Pace vouă“!... 
Prin pomi, e numai veselie 
Im €rânguri, tântece și floare 
Şi coițul ierbii pe câmpie 
Suriden rază aurie, 
E Ssoare-acumiad. pe Ogor 
șin sufletele tuturor 

E soare!... 

In luncă pasc mioare mii 
Şi-o doină se'nfiripă'n luncă 
Șin lunc'o ceată de copii 
N'au loc de-atâtea nebunii; 
lar poate reveneala glie: 
Inalță îmnul ciocârliei 


Prinos de muncă!.. 


Și iată fețe zâmbitoare 
Pe-0gorul pâinii, care tace, 
Speranțe nou; surid în soare; 
Cu fiecare bob pe-ogoare. 
Se'naiță rugi către „Cel Sfânt“ 
„Belşug să deie pe pămân: 


„Și păce?.,. 


Priviţi în jur de rai, popoare 
'Nălțați.vă spre tot mai sus, 
Din nesfârşita, întinsa zare 
Din păsările călătoare 

Sin primăvara care'nvie 
Invien gând, pe deal, pe glie 


Jisus!?... 


Priviţi în prmăvar "afară 
Pe Ogorul ţării larg brăzdat 
Când plugurile noastre ară 
E zi de sfântă primăvară, 
E tinerețe, raiu şi cânt 
Sen cuta noului vestmânt 
„Hristos q înviat"! 


AMURG 


Moare în pleoapă lacrima 

Când sărut inelul de mărgean 

Cupe de cristal își răstoarnă noaptea, 
Şi o gondolă călca alene pe ocean, 


Nopți bizare pline de rugină 

Cu căderi de flori şi frunze în cenușiu, 

Poți să mă aștepți diseară într'o grădină. 
Sau să cumpăr plic și marcă ca să-ți scr.u? 





Un clasic al specificului românesc 


Viu cu searam noapte, IN PRIMĂVARĂ 

Viu cu 0 femee, sau cu o ghitară, 

Tu să-mi dai răgaz de noapte 

Și-apoi să-mi desmerzi în şoapte femee sau 
fecioară, 


l-am zâmbit şi am privit în zarea 
Poleită fin cu albastru, 

Unde-ades bătrânul meu Sihastru 
Călărași, 3 Dec. 1940. — Sufletul — şi'neacă întristareu, 
JEAN L. POPESCU-DRAGANEȘTI 


CÂNTEC 


Puncte vagi se contureazăn funduri. 
Parcă-ar ji şiraguri de mărgele? 

Nu bătrâne-s lacrimile tele, 

Nu le simţi cum picură din gânduri? 
Elenei 
Hai, zâmbește suflete — sihastru, 
Rupe — acum zăgasurile grele 
Şi te pierdem cânturi pe vălcele, 
Sub imensa boltă de albastru. 


Anii mi-au sunat ca o baladă de pe Rin, 
Ce-am cântat-o unei fete cu ochi negri şi 
: codițe; 
Intro seară când ca cel din urmă pelerin 
Colier de stele şi rubine i-am prins în co- MARIA CONSTANTINESCU-P:teşti 
sițe. pzdiiziii 
VAL DE AUR 
Am trecut prin lume zi de zi mai abătul, 
Viaţa mea banală mi-am scandat-o'n ver- 
suri; 
Anii mei au fost wicernii pentru început... 
Am umblat cu toamna isgonit pe șesuri. 


Mor în noapte stâncile de-albastre 

Temple cu catapetesme mute; 

Dar din toate, doar ideile trecute 

Au rămas, palpitări nebune, ale unor. scurte 
astre 

Pe nisipul de pe plajă, 

Vin suspinele amare. 

Mur în noapte stâncile de upe reci, 

Și rămân pentru credință, veștejite pentru 
veci, 


Anii mei — fântâni uitate cu apă sălcie, 
Trist î-am păstorit în urma fetei din ba- 
ladă; 
toamna morții ce-o să 
oi 2:00 
Amwii mei sunt anii unui flaşnetari de stradă. 


insoținându-mă cu 


Tremură în pray, nota de Ghitară 
Spartă, și 'ntr'o spuză de dantele 
DIMITRIE COBUZ Par frânturi dintr'o tăcere selenară 

Profitând lumini din păr de aur cu inele, 


Din ciclul „Minarete”. 
VASILE 1ON I. BOCAN 


SCRISOARE 


Și chiar de plec, în clipele aceste 

Te simt de minc mai aproape: 

Imi va părea trecutul o poveste, 

Un cântec de sirenă, legănat pe ape. 


CĂTRE VIAŢĂ 


Când m'am născut tu mă clemai, 
Tu soare, viață şi-mi zâmbiai, — 
Dar nuștieai?,,. 
Dar nu ştieai că pe pământ, 
Chiar pe Iisus Domnul l-ai 'mfrânt! — 
Şi-a fost doar sfânt!... 
S'a fost doar sfânt, deci Dumnezeu 
A pătimit atât de greu! — 
Atuncia eu? 


IONEL LEOENTE 


Te duc în toate gândurile mele; 
Aceiaşi lună ți-oiu aduce cânt 
Și-am să cobor aceiași pumni de stele 
— Doar pentru tine — pe pământ. 


O! nu te teme, nu te teme, 

Că ori'și unde soarta mă va duce, 
Luceferi tot pentru tine i-gi prefacem steme, 
Şi chipul tău îl voi purta în suflet, cruce, 
Tu să m'aștepți cuminte ca întotdeauna; TĂCERE 

Când voi veni, se va preface ziuan sărbă- 

Cresc norii cu cccoașe de clăbuci 


toare. 

Pe umeri — ca pe-o căprioară — ţi-ai aduce sub ceriul viu cu stele pe şnururi; 
luna ogrăzile, cu umerin uluci, 

Şin pumni, cât voi putea mai mult din dau spectrelor lunatece contururi. 
soare. 


Pe aripi de 'ntunerec. din cuibar, 
nocturne păsări poposesc pe casă; 
prin sufiet, ca un cântec de mătasă, 
îți poţi desface caierul lunar. 


RADU PĂTRĂȘCANU 


Isvoare „ntoarse 'n cchi sticloşi de jderi, 
curg codrilor în cupe pentru prânzuria» 
hatucinante fâșii de tăceri 

aşteaptă 'n crengi de cântec să le spânzuri,. 


(Urmare din pag. I-a! 


Sus, ostrov de humă. 

Jos, ostrov de vis. 

Intre mine şi sufletul meu 
Cumpăna stelei pe ape mereu. 
M'aplec pz oglinda fără hotar, 

Cu pașii luminii m'afund şi dispar 


este, fără îndoială, o distanță spre 
bimele şi al poeziei româneşti și al 
graiului nostru care a fost supus la 
o călire tare şi la o subţiere deose- 
bită... 

Dar Ion Pillat prin opera lui în- 
tinsă — a rupt legenda poetului ro- 
mân sleit de 30 ani și genial fabri- 
cant al unui unic volumaș. Cert — 


SUD 
nu cantitatea contează, ci calitatea. 
Totuşi — geniile se nasc la secole, iar 
operele monumentale apar în mo- 
mente şi mai rare... O cultură însă şi 
o literatură se afirmă printr'o perma- 
nentă elaborare, printr'o continuita- 
te asigurată, printr'un şir de contri- 
buţii statornice şi vii. Marea cultură 
şi literatură occidentală prin aceasta 
se caracterizează, prin aceasta mai a- 
les se relevează și stăpânește. 

Ion Pillat este, alături de puţini: 
scriitori români contemporani, și din 
acest punct de vedere, un exemplu 
intăritor pentru literatura noastră. 


Prof. T. PĂUNESCU-ULMU 


Un echinoz nostalgie stârnește ar.pi repezi 
peste surâsul verde de steaguri vegetaie. 
-oloanele de ape cu cânt întors din lespezi 
despătură pe coame heraldice ducale. 


so- 
tare 
vuiește lung în go'furi de alege și mesduze, 
vreludiu simfonie de lumânări stelare 
ce va "'nflori regală cu zâmbete obtuze. 


Amiaza zilei — perlă — cu despleliri 


Intregul ar fraged e clopot plin de glasur:. 
Tăcerile a!bastre se sfâşie 'n ectenii,.. 

Din imsule cu vrajă nescrisă în atlasuri 
vâslire de galeră aduce mirodenii... 


„ Aieveu, echinozul răsare-alături ud, 

iar chiotul vibrează oriunde mă întorn... 
Im mine, revărsarea luminii dela sud 

o beau barbari de ceuță din cupele de corn... 


ȘTEFAN AUG. DOINAŞ 


moartea, arta sau iubireal!... 


ROMA = 


(Urmare din pag. I-a) 





diferențieri de planuri şi suprapuneri de terase, Viziunea asupra ei 
o poți avea, sub acelaș apus de soare, de la Pincio sau de pe Monte 
Mario, ca și atunci, asupra Romei imperiale, sau, mai de mult, asupra 
modestei cetăți de sub seranul Lupei Capitoline. Copiii Romei se as- 
cund astăzi după tufele dz roze dintre statuele de Vestale din For 
şi se aleargă pe lespezile Căi: Sacre din fața Altarului lui Romulus 
şi Remus. Grădina Palatinului, fostul parc al Impăraților Romei, este 
astăzi loc de plimbare pentru tine. Poţi urca în voe treptele Altarului 
sub care stărue încă, învăluită în înfricoșelorul mister al religiei sale 
primitive, piatra de fundare a Romei. Calci in picioare incinta pă- 
trată, pe care a însemnat-o cu plugul intemeetorul, în vreme ce-și 
desfac aripile, pentru tine, ca atunci, acvilele, vii, în drumul triumfal 
spre Capitoliu, Descoperi la tot locul, printre cazela Romei de astăzi, 
în casele ei actuale, ziduri întregi din străvechile imcinte. Străzile 
Romei trac în viteză de motoare pe sub arcurile de triumf ale lui Con- 
siantin sau Tiberiu, pe care surprind, întrun mănunchi de raze furi- 
şate sub boltă, plastica, în mișcare, a umui basorelief. Ritmul ince- 
tinit al mulțimii în mers, dar tumultuos si inexorabil ca şi acuma, se 
codențează pe spirala de imens papirus a Columnei lui Traian, re- 
petând perpetuarea zotirii de sfredel în gol, din pământ in nouri, 
spre a simboliza etern incepere și nezârșire a Istoriei. Basilicele 
din marele For, acele adevărate școli de viaţă cetățenească romană, 
între care trona, prin grandoare şi bogăție de ornrmente, Basilica 
Emilia și Basilica Julia, s'au perpetuat în marile basilici ale Romei 
Siântului Petru, dela Vatican la Santa Maria Maggiore și dela Stfân- 
tul Ion Luteranul la San Paolo Fuori le Mura. 

Această înzuşire a Rcmei de a nu-şi întrerupe existența din veac 
în veac, s'a perpetuat de alfel şi în 'afemră de Roma veche, față de 
cea actuală. In palatul ambasadorilor Veneţiei pe lângă Sfântul 
Scaun, rămas intocmai, își are astăzi reședința Ducele Mussolini. 
In Colossul Flaviilar și al manrtirilor creştini, sa dau, în unele nopți 
de vară, spectacole în aer liber, cu reprezentări de Mistere creştine, 
Intro încăpere a Termelor lui Dioclețian a instalat Michelangelo 
biaorica Santa Maria degli Angeli; în altă încăpere a lor se găsește 
cal mai vast şi bogat muzeu arheologic al Romei; iar în centrul ace- 
lorași Terme a fost înălțat edificiul unuia din cele mai mari Minis- 
teze ale Italiei modeme. Intre ruinele Termelor lui Caracalla au loc 
populare și fastuoase reprezentații de teatru ale Romei de azi. Pro- 
cesiunea de credincioși urcă pantele Pieţii Siântului Petru, adunată 
ca s'o conducă la altare, de îmbrățișarea lerg cuprinzătoare a por- 
ticului lui Bernini, așa cum a urcat odinioară pantele Colinei Ca- 
pitoline. Statuile. de fluvii dela cele două extremităţi ale Pieței Na- 
vond, par încă pierrele ocoiite în goană de alergători, în Circul Ago- 
nal, Sub bolta de ghiaţă a Panteonului lui Agrippa, dorm sicriele 
de piatră ale Regilor Italiei moderne și, turișat acolo din feminitatea 
lui, alături de Regi, Raffaello, In schimb, mormântul, imens, de pro- 
porții unui mausoleu circular, al familiei imperiule, este astăzi 
sait concertelor simfonice din Roma; în vreme ce Michelangelo a 
rotunjit cupola de pe mormântul Siântului Petru, pentru care Bra- 


„mante a conceput fațada, pe care va îniregi-o apoi întreaga iscu- - 


FIPOGBAFIA ZIARULUI „UNIVERSUL“ BUCUREȘTI, STR. BREZOLANU 23 Taxa poștală plătită în numerar conform aprobării dir. G-la P. 7. 7. Nr. 24464-898 








sință a Renașterii. Marea bazilică închinată Sfântului, nu este decât 
mormântul lui şi templul Tronului. In preaimă-i, din mormintele lor, 
stem de veghe, dela cei dintâi pâmă la ultimul Pontifii Bisericii Ro- 
mame, pentru biblioteca şi muzeul cărora a lucrat tot Umanismul și 
toată știința Renașterii, Pe când apartamentele le-au fost pictate de 
Rattaello, Michelcmgelo a cutezat pentr capela lor de rugăciune re- 
trăirea mitului Creaţiei, în prezența lui Dumnezeu. 


Fiind la Roma, regăsinduse cu această conştiinţă acolo, va în- 
țelege omul zilelor noastre, de ori unde, semnificaţia cu adevărat 
emoţionantă a unui foarte cunoscut dicton: spre Roma au dus odi- 
nioară toate drumurile lumii, Dela Roma însă aceleași drumuri s'au 
intors apoi, spre a se răsfira în cele patru zări și a tăia, în desișul 
intunecat și nepătruns al tuturor barbariilor, înaintarea Civilizației 
si a noilor întemeieri. Din pieţele acestei Capitale de lume, au pornil, 
pe drumuri imperiale, răzfirate ca dintrun gigantic mănunchi licto- 
rial, salutate de locuitorii Cetăţii în Forul alb de soare şi marmoră, 
cohoriele noilor cuceriri întru Civilizație, până în marginile cele mai 
negre ale lumii neromane. De aceea este Roma Capitala spirituală a 
întregii lumi modeme, chiar când aceasta, voind să se renege pe 
sine, îi reneagă o asemenea calitate, In ce ne privește — și iată un 
simplu exemplu — simțim încă în trupul dacic al plugarului dună- 
rean şi al păstorului campatic, sufletul Romei. Se gândește vreunul 
din noi, fără a se înspăimânta, ce ar îi însemnat pentru soarta ccas- 
tui neam, cu toale urgiile prin care şi-a strecurat dăinuirea, risipi 
rea acestui suflet al Romei din ființa noastră, întunecarea acestei 
conştiinţe, ștergerea de pe hrisovul nobleţei noastre a celor mai în- 
tăritoare cuvinte? Naţionorlismul românesc, în ce are el mai înte- 
meiat dela Cronicari la Transilyăneni și dela ei la Romantici, își regă- 
sește sfântul și neperitorul său reazim în conștiința pornirii și în- 
toarcerii noastre acolo. 

Orgoliul Romei este si orgoliul nostru, Ne simţim părtaşii dez- 
tinului ei. Ne dă îndemn şi încredere conștiința universalității ei de 
totdeauna; prin Impărați, prin Papi, prin Renaștere, prin ceeace îă- 
gădueste acum, întru o nouă așezare a lumii. Căci — a spus-o Mus- 
soiini — „este destinul Romei să redevină Cetatea directoare a Ci- 
vilizaţiei întregului continent ai Europei”. Indreptăţirea acestei pre- 
zumţii stă în indestructibila constatare că numele ei face să răzune, 
dela un capăt la altul, Istoria lumii și totdeauna cu un cuvânt al ei 
de spus. De douăzeci de secole. 

Italienii nu pot uita că „acel mic spațiu al incintei Romei” a 
fost cândva centrul, inima și creerul unei vaste Impărăţii; că pe 
acel restrâna teritoriu s'a realizat una din minunile cele mai de ne- 
crezut ale Istoriei, datorită căreia o idee — Creștinismul — menită 
să nimicească marea forță a Romei, a fost asimilată de ea și pre- 
schimbată în însăș doctrina măreției sale actuale, 

De aceea a rămas Roma, totdeauna, „punctul lor de plecare şi 
de reper, simbolul vieţii lor naționale, mitul lor”, dovada vitalității 
acesiui neam în lume și Istorie, Roma de azi și de totdeauna, de 
acolo și de pretutindeni, este una singură, Nu o Romă a Ceszarilor 
şi alta a Papalității şi alta Roma zilelor noastre. Una singură şi de- 
finitivă, ca însuș legământul dintre Om si Dumnezeu, a cărei păs- 
trătoare este, 

In fața altarului Siânhalui Petru, Roma închină întregul ei tre- 

cut, de Păgânism şi de pietate creștină. 
Prof. ALEXANDRU MARCU 





Romanele de semnificaţii 


(Urmare din pag. l-a) 


Care sunt cauzele naşterii şi e- 
mistenții ei? Stim din ce reacții 
s'a născut romantismul, ca și sim- 
dolismul, ca și parmasienii, Pen- 
tru aceste epoci datele sunt pre- 
cise: epoca stă scrisă între limi- 
tele sale; e meschimbătoare. Dar 
cu toate schimbările ce epoca 
ToasTră va moi avea de suferit, 
putem spune că istoria nu Qunou- 


şte cataclismele sociale pe care: 


noi le tră:m; şi lucru acesta duce 
la meditarea asupra destinului 0. 
menirii. Numai năvălirile barbare 
și cruciadele au mai mișcat mise 
de oamen câte mișcă epoca noa 
stră, rupând echilibrele, In inter- 
val numai de 25 de ani Qouă uși. 
șe răsbogie usucă şi: pustiesc con- 
tinentele. Intre timp tunul ma 
încetat să bubuie și omenirea să 
cadă în sânge. Teribile necesități 
economice au legat continentele, 
nu numai națiunile, între ele pu- 
nând probleme materiale atât de 
importante, încât mulţi dintre 
noi du deptul să vdă în uc- 
tuala svârcolire, la baza ei, Cau- 
ze uriașe economice. Și cu toate 
acestea mai sunt și alte cauze, 
de-o împortanță egală. Omul a 
demonstrat deaiungul istoriei că 
încearcă întrun efort  necurmat 
să.și creieze o soartă spirituală 
mai bună, mai conformă cu nă- 
tura sa. 

Renașterea e mişcarea ce spur- 
ge imposibilele lipare  scolastice 
și descoperirea omului, în natura 
sa intimă. Reforma corespunde 


“mevoilor religioase, problemelor 


ridicate de Renaștere, dar cores. 
punde şi unei adânci, unitare, ne- 
cesități ale naturii omenești. 
Beiigeranții de astăzi transpor- 
tă în bombele cu explozii înalte 
nădejdele de măi bine corespuh.- 
2ătoare necesităţilor respective 
ale națiunilor. Eliminaţi din ace- 
sie mișcări care se produc în a. 


fara voinței lor, scriitorii ca și 
marea maforitate a omenirii ne. 
avertizată de scopurile înalte ale 
luptelor nu au altceva de făcut 
decât să mediteze cu mai multă 
ardoare la salvarea umanității. 
Probleme de conștiință, de since- 
riătate, de morală; mișcările so- 
ciule, ale maselor, problema ge- 
niilui iesotat în mijlocul omenirii, 
a dragostei în toată şurubăria sa 
intimă, constituesc teme prerdi- 
lecte ale romancierilor veacului 
nostru, Intelectudiul de elită își 
caută adămarea, potolirea setei de 
cunoaștere, în romanele care des- 
bat însăși problemele sale, ale 
dragostei stu ale conștiinței, In a- 
ceiași vreme intelectual niilo- 
ciu, înspăimântat şi depășit de 
problemele puse în discuție, ta bi- 
rou plictisit de lucrul asiduu, re- 
clamă şi el dreptul fa bucuria li- 
terară. Dar aceasta mu 'poaite fi 
pentru dânsul literatura subtilă a 
semmnificațiilor, ci o literatură 
viogie, care să-l repauzeze, |de ac- 
țiune. De aceia parale! cu înflori. 
rea diteraiurii de semnificații aa 
înfiorit în epoca noastră jromane- 
le polițiste sau de aventuri, dițu. 
2ate de jurhale sau de edituri a- 
nume create pentru acest soi de 
literatură. 

Foiletonul, fascicula şi colecția 
ieftină de cărţi de aventuri a în. 
fiorit la moi ca şin Italia ca şin 
Franța, în măsură egală. 

Cu toată paralela ejlorescență 
polițienească epoca noastră nu se 
va caracteriza prin TOMATE de 
acțiune. 

Intensitatea vibratorie transmi- 
țând viitorului sunetul mai grav 
al preocupărilor morale care se a. 
șează pe linia desbaterilor de tot. 
deauna ale omenirii şi va acoperi 
frenetica dar nesubstanțiala Wpro- 
ducție polițistă. 


MIHAIL CHIRNOAGAĂ .-