Rudolf Steiner — Entitatile spirituale in corpurile ceresti

R udolf S teiner F 
ENTITAȚILE SPIRITUALE IN 
CORPURILE CERESTI 


ŞI ÎN REGNURILE NATURALE 
GA 136 


Ciclu de zece conferinţe ţinut la Helsingfors (Helsinki) 
în perioasa 3-14 aprilie 1912 
şi o conferinţă publică ţinută la Helsingfors la 12 aprilie 1912 


Traducere din limba germană: 
VICTOR OPRESCU 

Revizia textului: 

biolog dr. PETRE PAPACOSTEA 


Titlul original : DIE GEISTIGEN WESENHEITEN IN DEN 
HIMMELSKORPERN UND NATURREICHEN 


TREPTELE ADEVĂRULUI 


Antroposofia este un curent spiritual modern, 
fundamentat de austriacul Rudolf Steiner (1861-1925), 
personalitate complexă, dotată cu capacitatea de a 
dezvolta în mod consecvent şi interactiv atât mistica 
înaltă bazată pe experienţe interioare care l-au condus la 
cercetări aprofundate în lumea spirituală, cât şi gândirea 
riguros ştiinţifică despre spirit, prin opoziţie cu 
tendinţele materialismului dominant în secolul al XIX-lea 
şi prima parte a secolului al XX-lea. Materialismul 
urmărea eliminarea nivelului divin-spiritual din 
cunoaştere prin contestarea existenţei acestuia în 
Univers, ceea ce l-a îndreptăţit pe R. Steiner să afirme: 
„Tragedia materialismului constă în faptul că nu poate 
înţelege ce este materia". 


Pentru a sintetiza conţinutul de idei al antroposofiei sau 
ştiinţei despre spirit vom porni de la un principiu de bază 
formulat chiar de Rudolf Steiner: „Oricărei realităţi 
materiale din Univers îi corespunde ceva spiritual şi orice 
realitate spirituală din Univers primeşte la un moment 
dat expresie în lumea materială". Întreaga evoluţie, mai 
întâi biologică şi apoi social-istorică, a umanităţii este o 
ilustrare vie a acestui principiu. Cunoaşterea directă a 
resorturilor spirituale ale umanităţii, ca şi cunoaşterea 
exterioară a materiei, se obţine numai prin eforturi 
susţinute de perfecţionare a structurilor noastre 
sufleteşti şi spirituale, pentru a deveni apți şi demni de 
dezvoltarea conştientă şi responsabilă a relaţiei omului 
cu lumea spirituală în toată puritatea indispensabilă 
acestui scop. Unul din principalele scopuri ale 
antroposofiei constă în deschiderea căilor cunoaşterii de 
sine, fapt necesar pentru evoluţia viitoare a omenirii. 
Atât cunoaşterea de sine cât şi înţelegerea coerentă a 
lumii interioare şi a ambianţei telurice şi cosmice se pot 
dobândi prin studiul scrierilor antroposofice, întrucât 
logica riguroasă a expunerilor oferă gândirii posibilitatea 
aprecierii valorii acestora, chiar şi în lipsa accesului 
personal direct la lumile spirituale. Omul apare astfel ca 
o fiinţă dublă, cu problematică cosmică şi problematică 
terestră, având sarcina realizării sintezei superioare a 
acestora. 


În consecinţă, antroposofia este ştiinţa despre spirit care 
ne dă posibilitatea înţelegerii rațiunii de a fi a 
structurilor şi evenimentelor aparţinând lumii sensibile, 
precum şi a înlănţuirii acestora în timp şi spaţiu. Ea nu 
este o fundamentare teoretică pusă la îndemâna unei 
„secte religioase", cum încearcă să denigreze unele 
scrieri mişcarea antroposofică, ci reprezintă calea 
spirituală de valorificare concretă a forţelor de iubire 
aduse de Hristos pe Pământ, atât de necesară într-o 
perioadă în care dezbinarea între oameni se manifestă în 
toate relaţiile individuale şi de grup. Există, în prezent, 
antroposofi aparţinând celor mai diferite confesiuni 
religioase care consideră că au găsit, în sfârşit, în 


antroposofia lui R. Steiner un limbaj comun capabil să 
creeze baza pentru o nouă deschidere spirituală către 
lume, prin înţelegerea corectă a momentului-cheie 
pentru întreaga evoluţie cosmică pe care l-a reprezentat 
Evenimentul de pe Golgota de acum 2000 de ani. 


Antroposofia nu este teorie, ci cunoaştere vie, ceea ce se 
reflectă în faptul că a pus toate premisele şi a elaborat 
soluţii valoroase în diferitele domenii aplicative marcate 
de consecinţele tuturor situaţiilor de criză caracteristice 
lumii actuale pe care Rudolf Steiner le-a prevăzut cu 8-9 
decenii în urmă. Astfel, pe baza cunoaşterii aprofundate a 
omului (antropologia antroposofică), Rudolf Steiner, 
colaboratorii şi urmaşii săi au elaborat principiile şi 
metodele terapeutice ale medicinii antroposofice, ale 
agriculturii biodinamice, ale sistemului pedagogic 
Waldorf, ale tripartiţiei sociale, au dat naştere unui 
impuls original în arhitectură etc. Putem conchide că 
antroposofia este totodată o cale de cunoaştere obiectivă, 
o cale de autocunoaştere şi o cale de viaţă. Ea este 
prelungirea în Eul omului actual a activităţii lui Hristos, a 
Logosului care a acţionat de la începutul existenţei 
Universului. 


Mişcarea antroposofică, care s-a separat din mişcarea 
teosofică, s-a dezvoltat independent, şi numai în mod 
eronat sau abuziv este asociată cu alte curente şi 
organizaţii actuale. Ea deschide perspective luminoase 
educaţiei pentru libertate, iubirii dintre oameni şi 
colaborării cu natura, iar spiritualitatea românească, 
constitutiv creştină şi cu o largă deschidere spre 
înţelegerea integrării omului în Cosmos, este o matrice 
gata pregătită pentru receptarea şi dezvoltarea acestor 
imperative ale mileniului III. 

_ biolog dr. PETRE PAPACOSTEA 

IN LEGATURA CU PUBLICAREA CONFERINŢELOR LUI 

RUDOLF STEINER 


Baza ştiinţei spiritului orientată antroposofic o constituie 
lucrările scrise şi publicate de Rudolf Steiner (1861- 


1925). Pe lângă aceasta, el a ţinut, între 1900-1924, 
numeroase conferinţe şi cursuri, atât în faţa unui public 
larg, cât şi pentru membrii Societăţii teosofice, mai târziu 
ai Societăţii antroposofice. Vorbind în mod liber, el însuşi 
a dorit iniţial ca aceste conferinţe să nu fie consemnate în 
scris, deoarece ele erau concepute drept „comunicări 
orale, nedestinate tiparului". După ce însă s-au finalizat şi 
răspândit tot mai numeroase variante incomplete şi 
eronate după stenogramele şi notițele auditorilor, s-a 
văzut nevoit să reglementeze problema acestora. Şi a 
încredinţat Mariei Steiner von Sivers această misiune. Ei 
i-a revenit sarcina de a-i desemna pe cei care au dreptul 
să stenografieze conferințele, de a asigura administrarea 
stenogramelor şi revizuirea textelor pentru tipar. Din 
cauză că, fiind extrem de ocupat, Rudolf Steiner nu a 
putut corecta el însuşi textele, decât în cazuri foarte rare, 
în privinţa tuturor conferinţelor publicate trebuie să se 
ţină seama de această rezervă a sa: „Va trebui să se aibă 
în vedere faptul că în stenogramele nerevizuite de mine 
se găsesc greşeli". 


În legătură cu raportul dintre conferințele pentru 
membri, care, la început, erau accesibile numai sub 
formă de manuscrise tipărite pentru uz intern, şi cărţile 
sale, destinate publicului larg, Rudolf Steiner îşi exprimă 
punctul de vedere în lucrarea autobiografică Mein 
Lebensgang (Viaţa mea), capitolul 35. Cele spuse acolo 
sunt valabile, în egală măsură, în ceea ce priveşte 
cursurile ţinute, care se adresau unui cerc restrâns de 
participanţi, familiarizat cu bazele ştiintei spiritului. 


După moartea Mariei Steiner (1867-1948) s-a trecut, 
conform indicaţiilor sale, la tipărirea unei ediţii a 
operelor complete ale lui Rudolf Steiner (Rudolf Steiner - 
Gesamtausgabe, GA). Volumul de faţă constituie o parte a 
acestei ediţii. 


CUVÂNT INTRODUCTIV 


RĂSPUNS LA URĂRILE DE BUN VENIT ADRESATE 
AUDITORIULUI 
Helsingfors*, 3 aprilie 1912 


Iubiţii mei prieteni, atâtea cuvinte calde de bun venit mi- 
au fost adresate din partea dumneavoastră, încât, în 
primul rând, doresc să exprim o urare pornită din 
adâncul inimii, aşa cum ne facem unii altora, pretutindeni 
în lume, cei ce mergem pe calea căutărilor spirituale. 
Venind aici, în mijlocul dumneavoastră, însoţit de câţiva 
prieteni germani foarte apropiaţi, în această minunată 
ţară care ne evocă amintiri şi ne vorbeşte de vechi 
legende, aş dori dintru început, încercând să leg ceea ce 
este universal de ceea ce este particular, să arăt că, într- 
o mare parte din acele ţinuturi ale Europei Centrale unde 
a acţiona pe tărâmul ştiinţei spiritului este sarcina şi 
datoria mea, exista obiceiul ca, întâlnind un om cu totul 
străin, să-l întâmpinăm cu dragoste şi cu urările atât de 
des folosite „Griiss Gott" sau „Gott zum Gruss"**. Este o 
formulă de salut pur germană, utilizată curent în unele 
ţinuturi din Europa Centrală. La această urare mă 
gândesc acum, când mă refer la formula de salut cea mai 
scumpă mie, salut pe care doresc să vi-l adresez şi pe 
care îl consider atât de potrivit deoarece noi toţi, prin 
ţinuta noastră morală, prin felul nostru de a gândi, prin 
stăruința noastră într-un anume mod de cunoaştere, 
răspândit în lume, ne considerăm căutători întru Domnul. 
Şi, întrucât ne numim aşa, tot ceea ce ne defineşte se află 
în salutul nostru, care merge de la suflet la suflet la 
aceşti căutători ai divinului, chiar prin denumirea pe care 
ne permitem să ne-o acordăm. Numindu-ne căutători 
întru Domnul, noi apelăm la ceea ce este mai profund, la 
tot ce este mai intim în fiecare om. Ne adresăm astfel 
părtii celei mai intime, celei mai profunde a fiecărui om; 
în acelasi timp, dacă ne numim aşa, o facem din forul 
nostru cel mai intim, cel mai profund. In felul acesta, 
ceea ce exprimăm, numindu-ne căutători întru Domnul, 
se leagă de partea dumnezeească din noi. A face ca 


oamenii să se adune, din ce în ce mai mult, în baza a ceea 
ce exprimă acest nume, este țelul nostru cel mai scump, 
dorinţa noastră cea mai puternică. Şi dacă, poate din 
cauza limbii, ne înţelegem mai greu, ca unii ce suntem 
căutători întru Domnul - dacă ne străduim cu adevărat să 
fim aşa, dacă lăsăm să vorbească în noi partea cea mai 
intimă a fiinţei noastre - vom ajunge să comunicăm cu 
oamenii din întreaga lume. De aceea, atunci când ne 
întâlnim noi, căutătorii întru Domnul, apare atât de utilă 
împrospătarea străvechilor amintiri sacre - comune 
tuturor oamenilor. Noi spunem că toţi provenim dintr-o 
matcă originară, comună, de natură spiritual-divină şi că 
de aceea este posibil să vibreze în sufletele noastre acele 
corzi care să nuanţeze diferit amintirile cele mai vechi şi 
mai sacre ale omului, amintiri ce exprimă această natură 
spiritual-divină din care provenim cu toţii. Şi, astfel, noi 
apărem ca fraţi într-o familie atotcuprinzătoare a 
omenirii, fraţi care au pornit dintr-un cămin comun şi au 
parcurs o întreagă evoluţie, în diferite regiuni ale 
Pământului, fără să uite ceea ce le aminteste străvechea 
lor origine sacră. Ce reprezintă, deci, această căutare a 
divinului, acum, în prezent? Este o puternică dorinţă a 
noastră, a oamenilor, care înţelegem astăzi ce trebuie să 
ne unească, in viitor pe toţi, din ce în ce mai mult, în 
aşa fel încât să reînvie, în toate inimile, acea legătură 
care ne ţine laolaltă dacă privim cât mai departe, înapoi, 
în trecut. De aceea, este de la sine înţeles că noi, 
căutătorii întru Domnul, ne reunim sub semnul acestui 


salut pe care ni-l adresăm când ne întâlnim. 
* Helsingfors este vechea denumire suedeză a actualului 
Helsinki, capitala Finlandei. În 1912, Finlanda era sub ocupaţie 
rusească (n.t.). 
** Echivalentul românese cel mai apropiat ar fi „Doamne 
ajută!" şi „Lăudat fie Domnul!" (n.t.). 


Oamenii se întâlnesc, pretutindeni, pe tot Pământul. Unii 
se cunosc mai mult, alţii mai puţin, sunt prietenoşi sau se 
iubesc unii pe alţii. Aşa stau lucrurile în viaţa de toate 
zilele. Cei care au țeluri şi interese comune se adună, mai 
ales în vremea noastră, călăuziţi de aceste idealuri. Ne 
găsim astfel aici, împreună, pentru că, de fapt, fiecare îl 
cunoaşte pe celălalt. Dar oare cum se cunosc oamenii 


unii pe alţii? Se cunosc prin aceea că fiecare ştie ceva 
despre celălalt. Trecem prin lume indiferenți faţă de 
semeni de-ai noştri, despre care nu ştim nimic, dar 
întindem bucuroşi mâna celui care ne este veche 
cunoştinţă, surâdem celui pe care nu l-am mai întâlnit de 
mult şi care ne umple de bucurie lăuntrică prin simplul 
fapt că-l vedem, pe scurt, legătura dintre oameni se face 
prin aceea că unul ştie ceva despre celălalt. Dacă ne 
reunim aici ca cercetători în domeniul spiritual, înseamnă 
că fiecare ştie ceva despre ceilalţi, şi nimeni nu ne este 
străin. Ştim despre ceilalţi că fiecare, în forul lui cel mai 
intim, prin ceea ce este mai uman în el, trăieşte acelaşi 
ideal spiritual şi, astfel, ne apare, de la sine înţeles, ca o 
veche cunoştinţă. Pe lângă toate acestea, cunoaşterea 
spirituală poate face ca oameni care nu s-au văzut 
niciodată în planul fizic, exterior, să se poată întâlni, pe 
tot întinsul Pământului şi să ştie unul despre celălalt tot 
ce este mai important, aceasta pur şi simplu prin faptul 
că se regăsesc pe terenul comun al cunoaşterii spirituale. 
Aceasta ne arată ce să facem şi ce să vorbim, ne conferă 
acea cordialitate care nu trebuie să lipsească ori de câte 
ori ne întâlnim, amabilitate care s-a exprimat şi aici şi 
pentru care mulţumese din inimă. 

Iubiţii mei prieteni, dacă în conferințele pe care aşteptaţi 
să le ascultati - în toate apare spiritualul în care ne va 
introduce chiar prima conferinţă - se va regăsi 
cordialitatea de care am vorbit, atunci mă veţi înţelege în 
mod corect. Ca cercetători ai spiritualului şi ca truditori 
în cunoaşterea spiritului, noi trebuie să străbatem, mai 
întâi, tărâmul spiritului, pentru ca, în cele din urmă, după 
ce am lăsat nemărginita diversitate a vieţii sufleteşti să 
acţioneze asupra noastră, în rezultatele acestei 
cunoaşteri spirituale să ne regăsim din nou într-o 
cordială armonie. Şi aş dori ca dumneavoastră, din acest 
punct de vedere, să mă înţelegeţi. Dacă la început va fi 
vorba de lucruri pur spirituale pe care le vom aborda, 
conform temci ce mi-a fost dată de prietenii noştri, în 
următoarele zile nu se va spune nimic care să nu fie intim 
legat de scopul declarat acum. 


După exprimarea acestor gânduri, permiteţi-mi să trec la 
obiectul temei noastre. 

CONFERINŢA a ll-a 

Helsingfors, 4 aprilie 1912 
Aseară v-am descris drumul care conduce sufletul 
omenesc la observarea acelei lumi spirituale care stă 
ascunsă în spatele lumii fizice sensibile şi am atras 
atenţia asupra a două categorii de entităţi spirituale pe 
care privirea ocultă le descoperă atunci când înlătură 
vălul care acoperă lumea sensibilă în modul descris ieri. 
Astăzi vom vorbi despre alte două categorii de spirite ale 
naturii. O anumită categorie se arată privirii oculte 
exersate când se observă veştejirea şi moartea treptată, 
să spunem, din lumea plantelor, vara târziu sau toamna, 
îndeosebi moartea treptată a entităţilor din natură. Când 
plantele încep să dezvolte fructe, această dezvoltare 
poate fi lăsată să acţioneze asupra sufletului, aşa cum am 
arătat în conferinţa de ieri. Şi, tot aşa cum am arătat ieri, 
primim, pentru imaginaţiunile noastre, impresii de la 
entităţile spirituale care sunt implicate în fenomenele de 
veştejire sau de moarte treptată a entităţilor naturii. 
Dacă ieri am spus că plantele, primăvara, sunt parcă 
trase în sus, din pământ, de anumite entităţi a căror 
structură suferă o continuă metamorfoză, acum putem 
spune că după ce plantele au crescut, s-au dezvoltat, 
apare momentul când ele urmează, în mod necesar, să se 
veştejească şi atunci intervin alte entităţi, despre care 
nici măcar nu putem spune că şi-ar schimba necontenit 
forma, ci numai că nu au nici o formă. Ele ne apar 
strălucind ca nişte fulgere, licărind ca nişte mici 
meteoriti, pentru a dispărea imediat; aşa ne apar ele, ca 
nişte fulgere care dispar imediat, astfel că, propriu-zis, 
nu au nici un fel de formă; se abat asupra Pământului, 
sunt ca nişte lumini meteoritice rătăcitoare, când 
strălucind, când stingându-se. Aceste entităţi sunt legate, 
în primul rând, de maturizarea, de creşterea a tot ce 
există în regnurile naturale. Pentru ca fiinţele să se poată 
dezvolta în regnurile naturii există aceste forţe sau 
entităţi. Pentru privirea ocultă, asemenea entităţi sunt 
perceptibile numai atunci când ea se concentrează 


asupra aerului, şi anume asupra unui aer cât se poate de 
curat. leri am descris cea de a doua categorie de entităţi 
din natură, arătând că ele pot fi descoperite când lăsăm 
să acţioneze asupra noastră apa care se pulverizează sau 
care se aglomerează sub forma norilor, sau în alt mod. 
Dacă vrem, însă, să obţinem imaginea acestor entităţi 
care se aprind ca nişte meteori, pentru ca imediat să 
dispară fulgerător, trebuie să acţioneze asupra sufletului 
nostru un aer cât mai lipsit de vapori de apă, străbătut de 
lumina şi căldura Soarelui. Aceste entităţi trăiesc 
oarecum invizibile în aerul lipsit de vapori de apă, 
absorbind cu aviditate lumina de care este saturat şi pe 
care îl fac să strălucească şi să lumineze. Aceste entităţi 
se pleacă apoi, de exemplu, asupra lumii vegetale sau 
chiar asupra lumii animale şi au în grijă procesele de 
maturizare. 

Prin felul cum ajungem la aceste entităţi, vedem deja că, 
într-o anumită privinţă, ele ţin de ceea ce în ştiinţa 
spiritului, încă din timpuri străvechi, se cheamă 
„elemente". Ceea ce am prezentat ieri drept prima clasă 
a acestor entităţi, o întâlnim când coborâm în adâncul 
Pământului, când pătrundem în partea solidă a planetei 
noastre; acolo ies la iveală pentru imaginaţiunea noastră 
entităţi care au o formă precisă, statornică şi le putem 
numi spirite ale naturii solide sau spirite ale Pământului. 
A doua categorie pe care am descris-o ieri am întâlnit-o 
în apa care se aglomerează sau se pulverizează şi de 
aceea putem lega aceste entităţi spirituale de ceea ce 
ocultismul din toate timpurile a numit elementul fluid sau 
elementul apă. În acest element, ele se metamorfozează, 
preluând totodată rolul de a trage din sol tot ceea ce 
creşte, ceea ce lăstăreşte. De asemenea, cu elementul 
aer, cu aerul cel mai uscat posibil sunt legate acele 
entităţi spirituale despre care vom vorbi astăzi. Se poate 
vorbi, deci, despre Spirite ale pământului, ale apei şi ale 
aerului. 

Putem să luăm în discuţie şi o a patra categorie de astfel 
de entităţi spirituale. Privirea ocultă poate face 
cunoştinţă cu ele, dacă alege motnentul când o floare 
ajunge să formeze fructele şi germenul, şi observă apoi 


cum germenul creşte treptat, devenind o nouă plantă. 
Numai într-o asemenea conjunctură poate - altfel este 
mai greu - să se observe a patra categorie de entităţi din 
natură; ele sunt păstrătorii tuturor germenilor şi 
seminţelor din natură. Ele se comportă ca paznicii 
seminţelor care provin de la o generaţie de plante sau de 
la alte fiinţe din natură până la generaţia următoare. 
Aceste entităţi, păstrătoare ale seminţelor sau 
germenilor, făcând posibil, prin aceasta, ca pe Pătnânt să 
apară mereu şi mereu aceleaşi fiinţe, convieţuiesc cu 
căldura planetei noastre, cu ceea ce s-a numit 
dintotdeauna elementul foc sau elementul căldură. Din 
această cauză şi forţele seminţelor sunt legate de un 
anumit grad de căldură, de o anumită temperatură. Când 
privirea ocultă observă cu exactitate, ea constată că 
această modificare necesară a căldurii mediului este 
chiar elementul de care are nevoie sămânţa sau 
germenele pentru a se coace, că această transformare de 
căldură nevie în căldură vie este realizată de astfel de 
entităţi. Din această cauză, ele pot fi numite şi Spirite ale 
căldurii sau Spirite ale focului. Deocamdată am făcut 
cunoştinţă cu patru categorii de Spirite elementare ale 
naturii (mai multe vom afla în conferințele viitoare), care 
au o anumită relaţie cu ceea ce numim elementele 
pământ, apă, aer şi foc, ca şi cum aceste entităţi şi-ar 
avea teritoriul lor în aceste elemente, aşa cum omul 
însuşi îşi are teritoriul său pe întreaga planetă. Aşa cum 
oml este, aici pe Pământ, la el acasă, faţă de Univers, la 
fel se află ca acasă aceste entităţi în cele patru elemente 
menţionate. 

Ieri am atras atenţia asupra faptului că aceste diverse 
entităţi au pentru întregul Pământ, pentru toate regnurile 
sale şi pentru lumea terestră fizică aceeaşi importanţă pe 
care o are corpul eteric sau vital pentru fiecare om în 
parte. Diferenta este, după cum am spus ieri, că la om 
corpul eteric este o unitate, în timp ce corpul eteric al 
Pământului constă din multe, din foarte multe asemenea 
Spirite ale naturii, care, la rândul lor, se împart în patru 
categorii. În colaborarea vie a acestor fiinţe constă 
corpul eteric sau vital al Pământului. Acesta nu este, 


deci, o unitate, ci o pluralitate, o diversitate. Dacă vrem 
să cunoaştem acest corp eteric al Pământului, cu ajutorul 
privirii oculte, este necesar, aşa cum am arătat ieri, să 
facem ca lumea fizică să acţioneze moral asupra noastră 
şi prin aceasta să dispară vălul care o acoperă. Atunci 
devine vizibil ceea ce se ascunde în mod nemijlocit în 
spatele acestui văl, corpul eteric al Pământului. 

Ce se întâmplă dacă se îndepărtează ce am prezentat ca 
fiind corpul eteric al Pământului? Se ştie că al treilea 
membru component al entității umane, după corpul 
eteric, este corpul astral, corpul purtător al pasiunilor, al 
dorințelor, al suferințelor noastre. Când discutăm despre 
elementele superioare ale naturii umane, putem spune: 
La om, întâlnim mai întâi corpul fizic, apoi, în spatele 
acestuia, corpul eteric şi, după corpul eteric, corpul 
astral. Lucrurile stau la fel şi în natură. Dacă depăşim 
fizicul, ajungem în mod treptat la o pluralitate care ni se 
prezintă ca fiind corpul eteric al întregului Pământ cu 
toate regnurile sale. Putem vorbi, atunci, şi despre un fel 
de corp astral al Pământului, despre ceva care, 
raportându-se la întregul Pământ, la toate regnurile 
acestuia, ar corespunde corpului astral al omului? În 
orice caz, nu este atât de uşor să ne apropiem de acest 
corp astral al Pământului, cum ne-am apropiat de corpul 
său eteric. Am văzut că ne putem apropia relativ uşor de 
corpul eteric dacă nu lăsăm fenomenele naturii să 
acţioneze asupra noastră doar ca impresii senzoriale, ci 
ca impulsuri morale. Dar dacă vrem să pătrundem mai 
departe, pentru om sunt necesare exerciţii oculte mai 
profunde, aşa cum le puteţi găsi descrise, în parte, în 
lucrarea mea Cum se dobândesc cunoștințele despre 
lumile superioare*, în măsura în care se pot comunica, 
într-o lucrare adresată publicului larg, asemenea lucruri. 
Intr-un anumit punct al evoluţiei esoterice sau oculte, aşa 
cum puteţi citi în această carte, omul începe într-adevăr 
să devină conştient chiar şi în perioada trecută de la 
adormire la trezire, timp în care el nu este de obicei 
conştient. Se ştie, desigur, că starea inconştientă 
obişnuită, starea de somn a omului se bazează pe faptul 
că acesta, când doarme, deţine numai corpul fizic şi 


corpul eteric; corpul astral şi Eul se desprind şi atunci el 
este, chiar pentru starea sa normală, lipsit de conştienţă. 
Când se dedică din ce în ce mai mult exerciţiilor 
spirituale, care constau din meditaţie, concentrare etc., 
când face ca forţele adormite şi ascunse ale sufletului să 
fie tot mai puternice, atunci omul poate să realizeze o 
stare de somn conştientă, astfel că nu va mai fi lipsit de 
conştienţă când corpul astral se desprinde de corpul fizic 
şi de cel eteric, ci va avea de jur împrejurul lui, oricum, 
nu lumea fizică şi nici lumea pe care am descris-o 
anterior, lumea Spiritelor naturii, ci o alta, o lume încă 
mai spiritualizată decât cea prezentată mai înainte. Când 
vine clipa în care se trezeşte conştienţa, după ce s-a 
eliberat de corpul fizic şi de cel eteric, atunci omul 


percepe o cu totul altă categorie de entităti spirituale. 
* Lucrare de bază; apărută în 1904/1905. A fost tradusă şi în 
limba română, sub acelaşi titlu, la Editura Triade, Cluj 
(traducere din limba germană), precum şi la Editura Princeps, 
Iaşi, sub titlul Treptele iniţierii (traducere făcută după o 
versiune franceză) (n.t.). 


Ceea ce se prezintă mai întâi privirii oculte, care a 
evoluat până aici, este o categorie nouă de fiinţe 
spirituale pe care le percepe şi care sunt, oarecum, „şefi" 
peste Spiritele naturii. Să precizăm în ce măsură ei sunt 
comandanții. V-am spus că acele entităţi pe care le 
numim Spirite ale apei acţionează în special în lumea 
plantelor care răsar şi lăstăresc din sol. Spiritele naturii 
pe care le numim Spirite ale aerului au îndeosebi sarcina 
să acţioneze vara, târziu, şi toamna, când plantele se 
veştejesc şi pier. Atunci aceste spirite se cufundă ca nişte 
meteori în lumea plantelor, se simt satisfăcute, saturate 
parcă, pe seama acestei lumi vegetale, făcând ca plantele 
să se ofilească, să-şi piardă conformaţia din primăvară şi 
din vară. Această ordine, în sensul că o dată Spiritele 
apei, iar altădată Spiritele aerului acţionează asupra unei 
zone a Pământului, este determinată de regiunea în care 
se petrec; în emisfera nordică situaţia este bineînţeles cu 
totul alta decât în emisfera sudică. Această rânduială, 
care constă în a dirija spre momentul cel mai prielnic 
activitatea Spiritelor naturii corespunzătoare este dirijată 
de acele entităţi spirituale pe care reuşim să le 


recunoaştem abia când privirea ocultă a ajuns la un 
anumit grad de perfecţiune, suficient de departe, pentru 
ca omul, când s-a eliberat de corpul său eteric şi de cel 
fizic, să mai poată avea percepții în mediul în care se 
află. Putem, de exemplu, să spunem: În legătură cu 
Pământul, cu planeta noastră, acţionează entităţi 
spirituale care au rolul să coordoneze activitatea 
Spiritelor naturii în concordanţă cu anotimpurile şi care, 
în acest mod, provoacă schimbarea anotimpurilor în 
funcţie de diversele zone ale Pământului. Aceste entităţi 
spirituale reprezintă ceea ce am putea numi corpul astral 
al Pământului. Ele sunt totodată şi spiritele în care omul, 
seara, când se culcă, se cufundă cu propriul său corp 
astral. Acest corp astral este legat de Pământ şi este 
alcătuit din înalte entităţi spirituale, şi în regiunea unde 
aceste Spirite superioare planează în jurul planetei, 
impregnându-l ca o atmosferă spirituală, se cufundă 
corpul astral al omului în timpul somnului. 

Observaţia ocultă face deosebire între categoriile de 
Spirite ale naturii descrise la începutul conferinţelor 
noastre, Spirite ale pământului dens, Spirite ale apei 
ş.a.m.d., şi aceste Spirite superioare care conduc şi 
îndrumă Spiritele naturii. Spiritele naturii au în 
atribuţiunile lor să facă să rodească şi să germineze 
fiinţele din natură, să le ajute să se usuce, să se 
veştejească, atunci când e vremea, deci să aducă viaţă pe 
întreaga noastră planetă. Cu totul alt rol au entităţile 
spirituale pe care le putem numi, în ansamblul lor, ca 
fiind corpul astral al Pământului. Când reuşeşte să le 
cunoască cu privirea ocultă, omul le simte ca entităţi cu 
care propriul său suflet, propriul său corp astral are ceva 
în comun, ca entităţi care acţionează de aşa manieră 
asupra corpului astral al omului, şi chiar asupra corpului 
astral al animalelor, încât se poate vorbi nu numai de o 
acţiune stimulatoare, ci şi despre o acţiune aşa cum este 
aceea de a-ţi simţi propriul suflet şi de a gândi asupra lui. 
Spiritele naturale ale apei, ale aerului, pe care le 
observăm şi despre care putem spune că sunt în jurul 
nostru se diferenţiază de entităţile spirituale despre care 
tocmai vorbim acum prin aceea că despre ele nu putem 


spune că ar fi în preajma noastră, ci că suntem uniţi cu 
ele, cufundaţi în ele, atunci când ajungem să le 
percepem. Omul se contopeşte cu ele, iar ele vorbesc 
omului în spirit. Lucrurile se prezintă ca şi cum omul ar 
percepe în preajma sa gânduri, sentimente, şi chiar 
impulsuri de voinţă, de simpatie sau antipatie s-ar 
exprima în ceea ce aceste entităţi lasă să se reverse 
asupra noastră ca gânduri şi simţăminte. Astfel, se poate 
spune că noi trebuie să vedem în această categorie de 
spirite fiinie asemănătoare sufletului uman. 

Dacă ne întoarcem asupra a ceea ce am arătat puţin mai 
înainte, putem spune că tot felul de orânduieli temporale, 
de repartiţii în timp şi spaţiu sunt legate de activitatea 
acestor entităţi. De aceea, în ocultism există un cuvânt 
vechi prin care se denumesc aceste entităţi, pe care - 
cum am spus - le recunoaştem în ansamblu ca fiind 
corpul astral al Pământului, şi acest cuvânt, tradus în 
limba noastră, ar însemna Spirite ale perioadelor de 
revoluţie*. Nu ne referim numai la acea curgere regulată 
a timpului care determină creşterea şi apoi veştejirea 
plantelor, ci şi la curgerea de timp care se exprimă, 
relativ la planeta noastră, prin zi şi noapte. Această 
alternanță se datorează entităţilor considerate, repetăm, 
că alcătuiesc corpul astral al Pământului. Cu alte cuvinte, 
tot ceea ce este ritmicitate, alternanță periodică, tot ce 
este legat de schimbarea condiţiilor şi evenimentelor în 
timp, de repetarea lor, toate acestea sunt rânduite de 
entităţile spirituale care, toate, împreună, fac parte din 
corpul astral al Pământului şi cărora li se dă numele de 
Spirite ale perioadelor de revoluţie ale planetei noastre. 
Ceea ce un astronom descoperă prin calculele sale 
despre rotația Pământului în jurul axei sale, în privirea 
ocultă este perceptibil prin aceea că vede grupate în 
jurul întregului Pământ aceste Spirite ale perioadelor de 
revoluţie şi care sunt în mod real purtătoare ale forţelor 
care fac ca Pământul să se rotească în jurul axei sale. 
Este extrem de important ca în corpul astral al 
Pământului să vedem tot ceea ce este în legătură cu 
schimbările obişnuite, cum ar fi înflorirea şi veştejirea 
plantelor, dar şi tot ceea ce este legat de alternanţa între 


zi şi noapte, de anotimpuri, de ceasurile zilei, dimineaţă, 
prânz, seară etc. Ceea ce se petrece în acest mod evocă 
observatorului care a ajuns cu pregătirea sa ocultă până 
acolo încât, ieşind cu corpul astral din corpul fizic şi din 
cel eteric continuă totuşi să rămână conştient, entităţi 
spirituale care aparţin chiar categoriei Spiritelor 
perioadelor de revoluţie. 

* In germană, Geister der Umlaufszeiten - care se poate 

traduce prin Spirite ale curgerii timpului, Spirite ale 

ritmicităţii, Spirite ale perioadelor de revoluţie (n.t.). 
Acestea fiind spuse, am îndepărtat oarecum al doilea văl, 
vălul ţesut de Spiritele naturii. Se poate spune: Primul 
văl este ţesut de impresiile fizice pe care le avem şi pe 
care, dacă le îndepărtăm, ajungem la corpul eteric al 
Pământului, la Spiritele naturii. Reuşim apoi să 
îndepărtăm al doilea văl şi ajungem la Spiritele curgerii 
timpului care reglează tot ceea ce vine şi se reîntoarce în 
mod periodic, tot ce este supus modificărilor în timp. 
Noi ştim că în propriul nostru corp astral sălăşluieşte, ca 
să spunem aşa, ceea ce socotim a fi mădularul cel mai 
subtil al naturii fiinţei umane, şi pe care îl cuprindem 
rezumativ sub denumirea de Eu. Despre corpul nostru 
astral am spus că este cufundat în domeniul Spiritelor 
perioadelor de revoluţie, ca într-o mare vălurită a 
acestora; pentru conştienţa obişnuită Eul nostru doarme 
şi mai profund. Faptul că Eul nostru doarme încă şi mai 
profund este conştientizat de cel care parcurge o evoluţie 
ocultă prin aceea că învaţă să pătrundă mai întâi în 
percepțiile corpului astral, în lumea spiritului în care se 
cufunda şi care este alcătuită din Spiritele perioadelor de 
revoluţie. Această percepţie este, într-o anumită măsură, 
un obstacol periculos în calea evoluţiei esoterice, 
deoarece corpul astral al omului este ceva unitar, în timp 
ce tot ce ţine de domeniul Spiritelor perioadelor de 
revoluţie este, de fapt, o pluralitate, ceva foarte 
diversificat. Şi cum omul este, aşa cum am arătat, 
cufundat în această diversitate, când Eul său mai doarme 
încă, dar este treaz cu corpul său astral, se simte ca şi 
cum ar fi sfâşiat, rupt în bucăţi înăuntrul lumii Spiritelor 
perioadelor de revoluţie. Acest sentiment trebuie să fie 


evitat în cursul unei evoluţii esoterice corecte. De aceea, 
cei care pot da îndrumări pentru o astfel de evoluţie 
corectă trebuie să ia măsuri serioase, în sensul ca 
discipolul, pe cât posibil, să nu-i aducă Eul în stare de 
adormire când corpul său astral este deja treaz. Dacă Eul 
ar rămâne adormit, în timp ce corpul astral este treaz, 
omul şi-ar pierde coeziunea interioară şi s-ar destrăma ca 
şi Dionysos, împrăştiindu-se în întreaga lume astrală, 
lume formată, după cum ştim, din spiritele perioadelor de 
revoluţie. Printr-o educaţie esoterică bine condulă sunt 
luate, deci, măsuri pentru ca acest lucru să nu se 
întâmple. Măsurile constau în aceea că se urmăreşte cu 
mare grijă ca cel care, prin meditaţie, concentrare sau 
prin alte exercitii esoterice, este adus până la starea de 
clarvedere să nu piardă din vedere două lucruri. Este 
foarte important ca totul să fie astfel orânduit, încât să 
nu irosească două lucruri, pe care omul le are în viaţa sa 
obişnuită, dar pe care le poate pierde uşor în cursul 
evoluţiei esoterice, dacă nu este condus în mod corect. 
Dacă este corect dirijat, nu le va pierde. Principalul este 
ca omul să nu-şi piardă amintirea tuturor experienţelor 
trăite în cursul actualei încarnări, aşa cum le are în mod 
obişnuit în memoria sa. Coerenţa memoriei nu trebuie 
destrămată. În domeniul ocultismului coerenţa memoriei 
înseamnă mult mai mult decât în viaţa obişnuită. În mod 
curent, prin memorie se înţelege că poţi privi 
retrospectiv şi că nu ai pierdut din conştienţă evenimente 
importante din viaţă. În ocultism, în schimb, prin 
memorie corectă se înţelege şi faptul că omul, cu 
sensibilitatea şi afectivitatea sa, există numai prin ceea 
ce el a realizat în trecut şi nu consideră că ceva este 
valoros doar prin valoarea pe care i-o dau faptele din 
trecut. 

Să înţelegem toate acestea în mod corect, iubiții mei 
prieteni. Am exprimat, în cele spuse mai sus, ceva 
extraordinar de important. Dacă un om, prin educaţia sa 
ocultă, ar ajunge să spună: Eu sunt reîncarnarea cutărui 
sau cutărui spirit - fără să existe o justificare în acest 
sens prin tot ce a realizat până în momentul acela, în 
sens ocult, memoria i s-ar întrerupe. Un principiu 


important în evoluţia ocultă este acela de a nu acorda 
valoare decât realizărilor avute în lumea fizică, în 
încarnarea actuală. Acesta este un lucru deosebit de 
important. Orice altă valoare trebuie să apară neapărat 
în urma unei evoluţii superioare, care poate avea loc 
numai când omul se bazează, în primul rând, pe 
realitatea curentă, când nu se ia în considerare nimic 
altceva decât ceea ce a realizat în actuala încarnare. Este 
ceva foarte natural, dacă privim lucrurile în mod obiectiv, 
căci ceea ce s-a realizat în încarnarea actuală este, 
totodată, şi rezultatul încarnărilor anterioare, este ceea 
ce karma a făcut din noi până acum. Ce va face karma 
din noi în viitor trebuie să vină de la sine, nu ne este 
îngăduit să-i atribuim valoare. Pe scurt, dacă este nevoie 
să ne evaluăm noi înşine, o vom face numai la începutul 
pregătirii esoterice, în mod corect, atribuindu-ne o 
valoare numai pe baza a ceea ce este prezent în amintire 
ca aparţinând trecutului nostru. Acesta este un element 
pe care trebuie să-l reținem, pentru ca Eul să nu 
adoarmă, în timp ce corpul astral se trezeşte. 

Al doilea aspect pe care, ca om al prezentului, nu trebuie 
să-l pierdem din vedere este gradul de conştiinţă pe care- 
l avem în lumea fizică exterioară. Este ceva de extremă 
importanţă şi care trebuie luat în seamă. Veţi fi aflat 
uneori că cineva parcurge undeva o evoluţie ocultă. Dacă 
această pregătire nu este condusă şi urmată în mod 
corect, de cele mai multe ori experienţa arată că omul 
tratează cu mai multă uşurinţă lucrurile legate de 
problemele de conştiinţă decât înainte de a începe 
pregătirea ocultă. Inainte, educaţia primită, relaţiile 
sociale i-au arătat că-i este îngăduit sau nu să facă un 
lucru. După ce a început o pregătire ocultă, câte unul, 
care mai înainte nu minţea, de exemplu, începe acum să 
mintă, să ia lucrurile mai uşor în ce priveşte problemele 
de conştiinţă. Cel care urmează o pregătire ocultă nu 
trebuie să piardă nici o fărâmă din conştiinţa dobândită. 
Aşa cum, în ceea ce priveşte memoria, nu ne acordăm o 
valoare decât prin luarea în considerare a ceea ce am 
devenit şi am realizat până în prezent şi nu pe baza unei 
promisiuni a ceea ce vom face în viitor, la fel şi în cazul 


conştiinţei, trebuie s-o păstrăm aşa cum am dobândit-o în 
lumea fizică obişnuită. Dacă menţinem în conştienţa 
noastră aceste două elemente, o memorie sănătoasă, 
care să nu ne înşele, spunându-ne că am fi altcineva 
decât rezultă din propria noastră prestație, şi o conştiinţă 
care să nu ne permită să luăm lucrurile mai uşor, din 
punct de vedere moral, decât o făceam înainte, atunci Eul 
nostru nu va fi niciodată adormit, când corpul astral se 
trezeşte. In felul acesta menţinem coeziunea Eului în 
lumea în are se trezeşte corpul astral, când dormim 
veghind, când ne salvăm conştienţa, trecând-o în starea 
în care ne-am eliberat corpul astral de corpul eteric şi de 
cel fizic. Şi apoi, când ne trezim cu Eul nostru, simţim nu 
numai corpul astral legat de toate entităţile spirituale, pe 
care vi le-am prezentat astăzi ca fiind Spirite ale 
perioadelor de revoluţie ale planetei noastre, ci simţim, 
într-un mod cu totul aparte, că nu mai avem o legătură 
directă cu acel om individual, purtător al corpului fizic şi 
al corpului eteric în care ne găsim de obicei. Simţim, 
dimpotrivă, că toate calităţile corpului nostru fizic şi ale 
celui eteric ne sunt luate. Simţim cum ne este luat şi ceea 
ce poate vieţui numai în mod exterior, pe un anumit 
teritoriu al planetei, căci ceea ce trăieşte numai pe un 
teritoriu al planetei depinde de Spiritele perioadelor de 
revoluţie. Acum, însă, când Eul se trezeşte, ne simţim nu 
numai că suntem revărsaţi în întreaga lume a Spiritelor 
revenirilor ciclice, ci una cu întregul Spirit unitar al 
planetei; ne trezim în chiar Spiritul unitar al planetei. 
Este deosebit de important să simtim că aparţinem 
întregii planete. Pentru a da un amănunt, această viaţă 
contopită cu aceea a planetei se exprimă pentru privirea 
ocultă suficient de evoluată prin aceea că pentru omul 
care a atins punctul în care Eul şi corpul astral se trezesc 
concomitent, în timpul stării de veghe, când se află în 
lumea exterioară, şi unnăreşte cum Soarele parcurge 
bolta cerească din zori până în amurg, pentru acest om 
Soarele nu dispare nici când adoarme: Chiar şi atunci 
Soarele rămâne legat de el. Soarele continuă să 
lumineze, numai că totul îmbracă un aspect spiritual. 
Omul urmăreşte Soarele şi în timpul noptii, când doarme. 


El ajunge acum într-un stadiu în care nu mai este legat 
de stările schimbătoare ale planetei decâi atunci când 
trăieşte în corpul său astral. Când devine conştient de 
Eul său, omul nu mai are nimic de-a face cu aceste stări 
schimbătoare ale planetei; el devine conştient de toate 
stările pe care le poate parcurge planeta. El, omul, se 
revarsă în întreaga substanţă a Spiritului planetei. 
Spunând că omul a devenit una cu Spiritul planetei, că el 
trăieşte în comuniune cu acesta nu înseamnă că v-am 
comunicat ceva extraordinar referitor la clarvedere. 
Acesta nu este, aşa cum am înţeles-o aici, decât un 
început. Căci atunci când omul se trezeşte în felul descris 
el vieţuieşte propriu-zis Spiritul planetei în general, în 
timp ce acest spirit este alcătuit din multe, din foarte 
multe elemente, din minunate entităţi spirituale 
individualizate, după cum vom afla în conferințele 
unnătoare. Omul, însă, nu percepe încă toate aceste 
componente individualizate ale Spiritului planetei, 
multiplicitatea deosebită a acestui spirit. Ceea ce 
percepe el este faptul că deocamdată ştie un lucru: Eu 
trăiese în Spiritul planetar, cufundat ca într-o mare care 
scaldă spiritual întregul Pământ, şi care este, prin 
urmare, însuşi Spiritul Pământului. Omul poate să 
străbată multe şi lungi perioade de evoluţie ca să poată 
trăi această contopire, să devină una cu Spiritul planetei, 
dar începutul se face cum am spus mai înainte. După cum 
putem spune că în spatele corpului astral al omului se 
află Eul, la , fel putem vorbi şi despre faptul că în spatele 
a tot ceea ce numim totalitatea Spiritelor perioadelor de 
revoluţie se află ascuns însuşi Spiritul planetei. În timp 
ce Spiritele perioadelor de revoluţie conduc şi 
îndrumează Spiritele elementare ale naturii, pentru ca pe 
planetă să se producă schimbări ritmice, repetări în timp, 
schimbări şi alternante în spaţiu, Spiritul Pământului are 
o altă misiune. El are sarcina de a aduce Pământul în 
interacţiune cu celelalte corpuri cereşti din cadrul 
sistemului nostru solar, să-l dirijeze şi să-l conducă în aşa 
fel încât să ocupe în timp poziţiile corecte faţă de 
celelalte corpuri cereşti. Spiritul Pământului este, 
oarecum, marele aparat senzorial al planetei datorită 


căruia Pământul se plasează într-o relaţie corectă cu 
Universul. Pentru a rezuma succesiunea acelor entităţi 
spirituale cu care avem mai întâi de-a face aici, pe 
Pământ, şi la care putem ajunge printr-o evoluţie ocultă 
treptată, trebuie să adaug că cel mai exterior văl care 
acoperă lumea senzorială în toată multitudinea ei, cu tot 
ceea ce vedem aşternându-se în faţa simţurilor noastre, 
şi ceea ce putem înţelege cu raţiunea umană, ascunde în 
spatele său lumea Spiritelor elementare ale naturii. Apoi, 
dincolo de lumea Spiritelor naturii se află lumea 
Spiritelor perioadelor de revoluţie şi, dincolo de aceasta, 
Spiritul planetei. 

Dacă doriţi să faceţi o comparaţie între ceea ce cunoaşte 
conştienţa normală despre alcătuirea Universului şi 
alcătuirea acestui Univers, puteţi obţine o clarificare 
judecând astfel: vălul cel mai exterior al lumii ar fi lumea 
senzorială, în spatele ei lumea Spiritelor naturii, lumea 
Spiritelor perioadelor de revoluţie şi, apoi, Spiritul 
planetei. Trebuie să spunem că Spiritul planetei se 
comprimă în acţiunea sa până la nivelul lumii senzoriale, 
astfel că noi putem percepe, într-un anumit fel, în lumea 
senzorială imaginea sa; la fel procedează Spiritele 
perioadelor de revoluţie, la fel Spiritele naturii. Astfel, 
dacă observăm lumea senzorială cu conştienţa normală, 
vom afla în această lume senzorială, ca într-o 
supraimpresiune, urma lumilor care se află dincolo de ea, 
ca şi cum am avea în învelişul cel mai de sus, pe care l- 
am dat la o parte ca lume senzorială, chiar entităţile 
spirituale care acţionează în spatele acestora în mod 
progresiv. Conştienţa normală concepe lumea senzorială 
ca percepții ale acesteia; lumea Spiritelor naturii se 
imprimă în percepiiile noastre ca forţe ale naturii. În 
ceea ce spune ştiinţa despre forţele naturii nu este 
propriu-zis nimic adevărat. Pentru ocultişti aşa-zisele 
forţe ale naturii nu reprezintă nimic real, ele sunt iluzii, 
maya, sunt pecetea Spiritelor naturii care acţionează în 
spatele lumii senzoriale. 


Spiritul planetei Z 


„pe Peg jo opaerbboerora diborrtre vre rrperserre 


PO 


Spiritul perioadelor $ 4 A 
de revoluție $ A ți 
o... ..Î cvrar red teeter rotted ate e are ici 
. # 
Lumea spiritelor 4 i 7 
. it A 7 Lă 
să i oh e eoooo se obozeaae aaa Poate rposrtoevrrte 4- 
.. A y- 
Lumea senzorială 4; i Pai mier ; 
y LI] 
f: $ 
Simțul Legi Forțe Percepi 
naturii ale ale 


naturii naturii 


Amprenta Spiritelor perioadelor de revoluţie este ceea ce 
numim în mod obişnuit, pentru conştienţa normală, legile 
naturii. Toate legile naturii există, de fapt, prin aceea că 
Spiritele perioadelor de revoluţie acţionează şi dirijează 
ca Puteri. Pentru ocultişti, legile naturii nu reprezintă 
nimic. Când un naturalist vorbeşte despre legile naturii şi 
le consideră ca fiind de natură exterioară, ocultistul ştie 
că aceste legi se dezvăluie în adevărata lor realitate când 
omul ascultă cu atenţie, având corpul astral treaz, ceea 
ce spun Spiritele perioadelor de revoluţie şi cum 
ordonează şi dirijează ele Spiritele naturii. Aceasta se 
exprimă ca Maya, în aparenţe exterioare, în legile naturii. 
Conştienţa normală nu merge, de obicei, mai departe. Ea 
nu ajunge la amprenta Spiritului planetei în lumea 
exterioară. Conştienţa normală a omenirii contemporane 
vorbeşte despre lumea percepţiilor exterioare, despre 
faptele pe care le percepe, vorbeşte despre forţele 
naturii: lumină, căldură, magnetism, electricitate 
ş.a.m.d., despre forţa de atracţie, forţa de respingere, 
despre gravitație etc. Toate acestea sunt de fapt 
percepții din lumea iluziei care, în realitate, au la bază 
lumea Spiritelor naturii, corpul eteric al Pământului. 
Ştiinţa exterioară mai vorbeşte apoi şi despre legile 
naturii. Şi aceasta este, în realitate, tot maya. La bază, se 
află ceea ce am expus astăzi ca fiind lumea Spiritelor 
perioadelor de revoluţie. Abia când pătrunzi mai departe, 
ajungi şi la exprimarea Spiritului planetei în lumea 


exterioară a simţurilor. Ştiinţa nu face astăzi acest lucru, 
iar cei care o fac nu prea sunt crezuţi. Poetii, artiştii o 
fac, ei mai caută un sens în spatele lucrurilor. De ce 
înfloreşte lumea plantelor? De ce se nasc şi apoi pier 
genurile şi speciile animale? De ce trăieşte omul pe 
Pământ? Când se pun astfel de întrebări despre sensul 
fenomenelor din natură şi vrem să-i desluşim, să-i 
analizăm sensul, când vrem să-l combinăm din faptele 
exterioare, cum de multe ori mai încearcă s-o facă 
filosofia mai adâncă, atunci oamenii se apmpie de 
exteriorizarea însuşi a Spiritului planetei în lumea fizică. 
Dar astăzi nu se mai crede cu adevărat în această 
căutare a sensului existenţei. Sentimental se mai crede 
uneori, dar ştiinţa nu mai vrea să audă despre ce s-ar 
putea afla dincolo de legile naturii în mobilitatea 
fenomenelor. Dacă se mai caută un sens dincolo de legile 
naturii, în lucrurile existente în lume aşa cum sunt ele 
percepute prin simţuri, atunci am putea să percepem 
acest sens ca fiind amprenta Spiritului planetei în lumea 
sensibilă. Aceasta ar fi Maya exterioară. Mai întâi, o 
Maya exterioară este lumea sensibilă însăşi, căci o 
produce din sine corpul eteric al Pământului, substanţa 
Spiritelor naturii. O a doua Maya este ceea ce apare 
oamenilor din Spiritele naturii în forţele naturii; o a treia 
Maya - ceea ce apare ca legi ale naturii din spiritele 
timpurilor ciclice, şi o a patra Maya - ceva care, în ciuda 
naturii sale de Maya, vorbeşte sufletului uman, deoarece 
omul se simte, în percepţia sensului naturii, cel puţin 
legat cu Spiritul întregii planete, care conduce planeta _ 
prin spaţiul cosmic şi chiar dă întregii planete un sens. În 
această ultimă Maya se află în mod nemijlocit amprenta 
Spiritului planetei. 

Putem, deci, spune: Am ajuns astăzi până la Spiritul 
unitar al planetei. Şi dacă mai dorim să facem, în ceea ce 
am spus aici referitor la planetă, o paralelă cu omul, 
putem spune: Lumea senzorială corespunde corpului fizic 
al omului, lumea Spiritelor naturii corpului eteric, lumea 
Spiritelor perioadelor de revoluţie corpului astral, iar 
Spiritul planetei Eului uman. La fel cum Eul omului 
percepe ambianța fizică terestră, la fel percepe Spiritul 


planetei tot ceea ce este în lumea înconjurătoare şi în 
special în spaţiul cosmic exterior planetei şi dirijează 
faptele planetei şi chiar simţirea planetei, despre care 
vom vorbi mâine, potrivit cu aceste percepții din spaţiul 
cosmic. Căci ceea ce o planetă realizează în afară, în 
spaţiu, parcurgând drumul său propriu prin depărtările 
cosmice, şi ceea ce produce în propriul său corp, în 
elementele sale constitutive, toate sunt rezultatul 
percepţiei pe care Spiritul planetei îl are faţă de lumea 
exterioară. Aşa cum fiecare suflet uman în parte trăieşte 
pe Pământ alături de alţi oameni, orientându-se după 
aceştia, tot astfel trăieşte şi Spiritul planetei în corpul 
său planetar, care este chiar solul pe care noi stăm; dar 
acest Spirit al planetei trăieşte şi în societatea altor 
Spirite planetare, a altor Spirite ale corpurilor cereşti. 


CONFERINŢA a Ill-a 

Helsingfors, 5 aprilie 1912 
În cele două conferinţe anterioare, am făcut cunoştinţă 
cu anumite entităţi spirituale pe care privirea ocultă le 
poate întâlni când se adânceşte în viaţa spirituală a 
planetei noastre. Astăzi va fi necesar să continuăm pe un 
alt drum, pentru a ne înălța în lumea spirituală, deoarece 
doar printr-o abordare de pe o altă poziţie vom fi în stare 
să ne formăm reprezentări corecte despre natura 
entităţilor spirituale, de care am vorbit, până la nivelul 
aşa-numitului Spirit planetar. Va fi extrem de greu să 
caracterizăm, în cuvinte ale oricărei limbi vorbite, acele 
entităţi spirituale pe care ni le mijloceşte percepţia 
ocultă, căci limbile vorbite de oameni, cel puţin cele 
existente în prezent, sunt structurate numai pentru a 
descrie fenomenele şi faptele din planul fizic. Din această 
cauză, putem spera ca numai printr-o descriere făcută 
din diverse perspective să ne putem apropia de sensul 
celor spuse când se vorbeşte de entităţi spirituale. Pentru 
caracterizarea ce o vom face astăzi va fi nevoie să pornim 
de la natura umană însăşi, să ne lămurim mai întâi 
asupra unor proprietăţi precise ale naturii umane, pentru 
ca să putem descrie şi caracteriza entităţi superioare, pe 
care le întâlnim în lumi spirituale superioare. Să 


evidenţiem astăzi o calitate a naturii umane cu totul 
deosebită. Este acea calitate care poate fi caracterizată 
astfel: Omul este înzestrat cu posibilitatea de a trăi o 
viaţă interioară independentă de tot ceea ce este 
exterior. Această posibilitate o constatăm în orice clipă 
din viaţa noastră trează cotidiană. Ştim că în legătură cu 
ceea ce vedem cu ochii sau auzim cu urechile avem ceva 
în comun cu toate celelalte fiinţe care se pot folosi de 
simţurile lor. O viaţă interioară opusă lumii exterioare o 
avem în comun cu ceilalţi oameni şi, poate, şi cu alte 
entităţi. Fiecare, şi aceasta o ştim prea bine, îşi are 
propriile suferinţe şi bucurii, îşi are grijile şi supărările 
sale, îşi are speranţele şi idealurile sale şi, într-un anumit 
fel, aceste griji şi suferinţe, aceste supărări, aceste 
speranţe şi idealuri alcătuiesc un domeniu special, pe 
care, cu privirea fizică, nu-l putem percepe direct şi 
imediat la un alt om, domeniu pe care omul îl poartă cu 
sine prin lume ca fiind viaţa sa intimă, independentă. 
Când ne aflăm în acelaşi spaţiu cu un alt om, ştim ce pot 
percepe ochii şi urechile sale, dar ce se petrece în 
sufletul său, ce simte el în interioritatea lui, despre 
aceasta nu putem avea decât, poate, unele bănuieli din 
ceea ce vrea el să exteriorizeze prin expresia feţei, prin 
gesturi sau prin vorbele sale. Dacă vrea să-şi păstreze 
viaţa interioară ca pe o lume a sa, atunci nu putem 
pătrunde în lumea lui intimă. 

Dacă, însă, contemplăm cu privirea ocultă lucrurile care 
pentru început sunt ascunse pentru percepţia fizică 
exterioară, atunci descoperim entităţi care sunt în 
totalitate diferit constituite, din punct de vedere al 
proprietăţilor pe care tocmai le-am descris. Întâlnim 
entităţi care nu pot duce o viaţă interioară independentă, 
aşa cum o are omul. Categoria următoare de astfel de 
entităţi spirituale este cea care, atunci când au o viaţă 
interioară, trec într-o altă stare de conştienţă decât cea 
din viaţa pe care o duc în lumea exterioară şi cu lumea 
exterioară. Să încercăm să ne lămurim. Să presupunem 
că un om ar vrea să trăiască în interiorul său şi nu ar dori 
să-şi îndrepte privirea asupra lumii exterioare care îl 
înconjoară, nu ar dori să trăiască cu această lume 


exterioară; atunci, prin această voinţă, ar trebui să treacă 
într-o altă stare de conştienţă. Noi ştim că omul trece, 
fără voinţa sa, într-o altă stare de conştienţă, în viaţa 
normală, când se găseşte în stare de somn. Dar totodată 
mai ştim că somnul este provocat de faptul că atât corpul 
astral cât şi Eul se desprind de corpul eteric şi de corpul 
fizic. Mai ştim, de asemenea, că se întâmplă ceva cu omul 
când trebuie să treacă într-o altă stare de conştienţă. 
Prin simplul fapt că spune, de exemplu: Am în faţa mea o 
pajişte acoperită cu multe flori; privindu-le, ele îmi 
produc o bucurie - prin aceasta omul nu trece încă într-o 
altă stare de conştienţă; el îşi trăieşte, ca să spunem aşa, 
pentru sine însuşi bucuria faţă de priveliştea pe care i-o 
oferă o pajişte cu flori în comuniune cu lumea exterioară. 
Ei bine, acele entităţi pe care, cu ajutorul privirii oculte, 
le întâlnim într-o lume superioară ca făcând parte din 
prima categorie îşi modifică de fiecare dată starea de 
conştienţă când îşi îndreaptă percepţia şi activitatea de 
la lumea lor exterioară asupra lor însele, devenind o 
trăire interioară. La aceste entităţi nu este nevoie, 
aşadar, să se producă o separare între diverse mădulare 
constitutive ale fiinţei proprii, ci ele determină în sine, 
prin propria lor voinţă, apariţia unei alte stări de 
conştienţă. 

Dar percepțiile acestor entităţi despre care spunem că 
sunt cele mai apropiate de om nu sunt asemănătoare 
percepţiilor pe care le are omul. Acesta percepe datorită 
faptului că pentru simţurile sale apare o lume exterioară. 
El se dăruieşte acestei lumi exterioare, ca să spunem aşa. 
Entităţile despre care vorbim aici nu percep o asemenea 
lume exterioară aşa cum o percepe omul cu simţurile 
sale, ci ele percep precum omul - aceasta este doar o 
comparaţie - când, spre exemplu, vorbeşte singur sau 
face o mişcare cu mâna şi îşi percepe propria mişcare 
sau când cu o mimică oarecare îşi exteriorizează ceea ce 
are în suflet, pe scurt, când îşi exprimă propria sa natură. 
Deci, orice percepţie a acestor entităţi care aparţin unei 
lumi superioare şi despre care discutăm acum reprezintă 
o revelare a propriei lor fiinţe. Vă rog, iubiții mei 
prieteni, să aveţi în vedere faptul că, urcând către 


categoria superioară de entităţi, care nu mai sunt 
perceptibile exterior pentru om, avem de-a face cu 
entităţi care prin simplul act de perceptie se revelează şi 
exprimă ceea ce sunt ele însele. Aceste entităţi îşi percep 
propria lor fiinţă atâta timp cât vor să se reveleze, atâta 
timp cât se exprimă, într-un mod oarecare, către exterior. 
Ele sunt treze, am putea spune, numai în timpul în care 
se revelează. Când nu se revelează, când prin propria lor 
voinţă nu sunt în legătură cu lumea lor exterioară, cu 
lumea înconjurătoare, atunci apare pentru ele o altă 
stare de conştienţă, într-un anumit sens, ele dorm. Numai 
că somnul lor nu este un somn lipsit de conştienţă, cum 
se întâmplă la om, ci reprezintă un fel de diminuare, un 
fel de pierdere a sentimentului de sine. Aceste entităţi au 
acest sentiment de sine cât timp se revelează în afară şi îl 
pierd când nu se mai revelează. Ele nu dorm ca oamenii, 
ci în propria lor fiinţă intervine ceva asemănător cu 
revelarea unor lumi spirituale care se află la un nivel mai 
înalt decât lumea lor proprie. Ele sunt pline atunci în 
interioritatea lor de lumi spirituale superioare. 

Vă rog să reţineţi, când omul îşi îndreaptă privirea spre 
în afară şi percepe, el trăieşte împreună cu lumea 
exterioară şi se pierde în această lume, se pierde pe 
această planetă, de exemplu, în diversele regnuri ale 
naturii. Când îşi abate privirea de la lumea exterioară şi 
pătrunde în interioritatea sa, trăind o viaţă interioară 
independentă, atunci el se eliberează de lumea 
exterioară. Când acele entităţi despre care spunem că 
sunt cele mai apropiate de om acţionează în afară, ele se 
revelează sieşi şi trăiesc în această revelaţie sentimentul 
de sine; dacă se retrag în interioritatea lor, ele nu ajung, 
ca omul, la o viaţă interioară independentă, ci trăiesc cu 
alte lumi. Aşa cum omul, ieşind din ltunea sa interioară, 
percepe o altă lume, lumea exterioară, aceste entităţi 
percep lumi spirituale care se află deasupra lor când 
privesc în interiorul lor; atunci, ele ajung la o altă stare 
de conştienţă, se simt pline de alte entităţi, care se află 
pe o treaptă superioară lor. Dacă ne referim la om, 
putem spune: Omul se percepe pe sine când se retrage 
din lumea exterioară; atunci duce o viaţă interioară 


independentă. Entităţile din categoria cea mai apropiată - 
le numim în general entităţi din Ierarhia a treia - în loc de 
percepţie au revelaţie şi se trăiesc pe sine, în revelare au 
sentimentul de sine. În locul unei vieti interioare, ele au 
trăirea unor lumi spirituale superioare lor, cu alte 
cuvinte, în loc de viaţă interioară ele au ceea ce putem 
numi o umplere cu spirit. Aceasta este deosebirea 
esenţială între om şi entităţile care aparţin categoriei 
superioare celei mai apropiate de el. 

lerarhia a - revelaţie, umplere cu spirit 

treia 

Omul - percepții, viaţă interioară 

independentă 

Diferenţa între om şi entităţile din categoria cea mai 
apropiată (sau Ierarhia a treia) o putem exemplifica 
printr-un caz evident de viaţă. Omul ajunge să aibă trăiri 
interioare care să nu coincidă cu ceea ce el percepe în 
lumea exterioară şi când trăirea interioară nu este în 
concordanţă cu percepţia lumii exterioare, atunci avem 
cel mai evident caz de minciună. Pentru o mai bună 
înţelegere a acestei particularităţi a omului putem 
adăuga: Omul este capabil să perceapă ceva, să 
trezească în interioritatea sa alte reprezentări şi chiar să 
exprime altceva decât ceea ce corespunde percepţiilor. 
Prin această calitate omul poate contrazice prin minciună 
lumea exterioară. Aceasta este o facultate care, aşa cum 
vom vedea în conferințele care urmează, a trebuit să-i fie 
dată omului tocmai pentru ca prin propria sa voinţă 
liberă să poată ajunge la adevăr. Luând în considerare 
omul aşa cum este el, trebuie să privim această calitate 
în sensul că omul îşi formează, în viaţa sa interioară, 
reprezentări pe care le poate exprima, dar care nu 
corespund cu percepțiile, cu faptele. Această posibilitate 
nu se regăseşte la entităţile din categoriile superioare 
omului şi despre care am vorbit până acum, atâta timp 
cât îşi menţin natura proprie. Posibilitatea de a minţi este 
inexistentă la entităţile din Ierarhia a treia, dacă îşi 
mentin natura proprie. Ce s-ar întâmpla dacă o entitate 
din Ierarhia a treia ar vrea să mintă? Ar trebui ca în 
interioritatea sa să existe ceva pe care l-ar transmite în 


lumea exterioară altfel decât îl trăieşte. Atunci, însă, 
această entitate nu ar mai putea să perceapă acest lucru, 
căci tot ceea ce trăiesc aceste entităţi în interiorul lor 
devine revelaţie şi trece imediat în lumea exterioară. Ele 
trebuie să vieţuiască într-un domeniu al adevărului 
absolut, dacă vor să se trăiască pe ele însele. Să 
presupunem că ar minţi, adică ar avea în interiorul lor 
ceva pe care l-ar modifica în aşa fel încât nu ar mai fi în 
concordaniă cu revelaţiile lor; atunci nu ar mai putea să-l 
perceapă, căci ele nu pot percepe decât propria lor 
natură interioară. Sub impresia unei minciuni ar deveni 
buimace, ar trece imediat într-o altă stare de conştientă 
şi aceasta ar însemna o atenuare a conştienţei lor 
obişnuite, care poate exista numai în revelaţia 
interiorităţii lor. Există, deci, deasupra noastră o clasă de 
entităţi care prin natura lor specifică, proprie, trebuie să 
trăiască într-un climat de adevăr absolut, de totală 
sinceritate, dacă nu vor să-şi nege propria natură. Orice 
abatere de la adevăr şi sinceritate ar buimăci, putem 
spune, aceste entităţi, le-ar atenua conştienţa. Dacă 
aceste entităţi trebuie să fie observate cu ajutorul privirii 
oculte, este necesar ca ocultistul să afle mai întâi căile 
corecte pe care trebuie să le folosească pentru a le 
întâlni. Voi încerca să arăt cum poate să le găsească 
ocultistul. 

Prima condiţie pe care trebuie să o îndeplinească cel care 
vrea să se dezvolte din punct de vedere ocult este ca el 
să se străduiască, într-un anumit mod, să-şi depăşească 
viaţa interioară a conştienţei normale. Ne referim anume 
la ceea ce trăim în interioritatea proprie ca reprezentând 
trăirea noastră egoistă, la ceea ce vrem să avem din lume 
numai pentru noi. Cu cât omul care vrea să se dezvolte 
din punct de vedere ocult reuşeşte să se îndepărteze de 
ce ar putea fi o înclinaţie egoistă, de ce îl interesează 
numai pe el, cu atât se apropie mai mult de poarta prin 
care se pătrunde în lumile superioare. Să luăm un caz 
care ne este mai la îndemână. Ştim cu toţii că anumite 
adevăruri, anumite lucruri, pur şi simplu, ne plac sau nu 
ne plac, că un lucru sau altul ne este simpatic sau 
antipatic. Asemenea sentimente, pe care le întreţinem 


din propriul nostru îndemn, cel care vrea să se dezvolte 
din punct de vedere ocult trebuie să şi le scoată din 
inimă. Într-un anumit fel, el trebuie să se elibereze de tot 
ceea ce i-ar folosi numai lui. Acesta este un adevăr care 
este adeseori subliniat, dar care, de fapt, este mai greu 
de urmat decât se crede de obicei, căci în conştienţa 
normală omul are foarte puţine puncte de sprijin pentru a 
reuşi să se elibereze singur, să depăşească ceea ce are 
valoare numai pentru el. Să ne gândim o clipă ce trebuie 
să însemne această eliberare de sine. Eliberarea de ceea 
ce în mod obişnuit numim impulsuri egoiste nu este, 
poate, atât de grea. Dar trebuie să ţinem seama de faptul 
că omul s-a născut într-o anumită epocă, într-un anumit 
loc şi că dacă îşi aruncă privirea asupra a ceea ce îl 
înconjoară vede cu totul alte lucruri decât un alt om care 
trăieste într-un alt colţ al Pământului. Pe acela probabil îl 
interesează cu totul alte lucruri din preajma sa. Ca fiinţe 
umane fizic încarnate, noi suntem născuţi într-un anumit 
timp şi loc, suntem înconjurați de lucruri care ne trezesc 
interesul şi atenţia, care ne privesc personal şi care 
pentru un alt om sunt complet indiferente. Prin faptul că 
ne difereţiem ca oameni care trăim pe această planetă, 
suntem într-un anumit fel supuşi necesităţii ca fiecare să 
aibă propriile sale interese, propria sa patrie. Din această 
cauză, prin ceea ce învăţăm de la mediul nostru 
nemijlocit nu putem trăi niciodată în sensul cel mai înalt, 
pentru a ne elibera de interesele noastre umane, de ceea 
ce ne atrage atenţia ca oameni. Aşadar, pentru că suntem 
oameni, cu corp fizic, şi în măsura în care suntem aşa, 
prin percepțiile noastre în lumea exterioară nu putem 
reuşi să atingem poarta care să ne introducă într-o lume 
superioară. Trebuie să facem abstracţie de tot ce 
simţurile pot vedea în exterior, de combinaţiile pe care 
raţiunea le realizează cu lucrurile din lumea exterioară; 
ele ţin de interesele noastre speciale. Însă dacă privim la 
ceea ce avem în mod obişnuit în interioritatea noastră, 
durerile şi bucuriile, grijile şi mâhnirile, speranţele şi 
năzuinţele, atunci vom deveni foarte repede conştienţi de 
felul cum această lume interioară este dependentă de 
ceea ce trăim în exterior, cum totul se colorează în 


funcţie de ce trăim în afară. Există totusi o anumită 
diferentă. 

Va trebui să admitem că fiecare din noi deţinem în 
interior propria noastră lume. Faptul că unul s-a născut 
într-un anumit timp şi loc de pe Pământ, iar altul într-un 
alt loc şi în alt timp colorează într-un mod aparte lumea 
noastră interioară. Dar noi mai aflăm şi altceva despre 
această lume interioară. Ea este, desigur, lumea noastră 
specifică şi diferențiată, într-un anume fel; poartă o 
anumită culoare, dar mai are şi altă caracteristică. Când 
plecăm dintr-un loc în care suntem obişnuiţi cu anumite 
percepții senzoriale într-un alt loc, foarte îndepărtat, şi 
întâlnim acolo un om care a trecut prin experienţe şi a 
avut percepții exterioare cu totul diferite de ale noastre 
constatăm totuşi că ne putem înţelege cu el şi îl 
înţelegem tocmai pentru că şi el a trecut prin anumite 
suferinţe, pe care şi noi le-am trăit în mod asemănător, 
sau pentru că el se poate bucura de anumite lucruri ca şi 
noi. Cine nu a trăit sentimentul că se înţelege greu cu un 
om pe care îl întâlneşte într-un ţinut îndepărtat cu privire 
la lumea exterioară pe care o percep la fel, dar se poate 
înţelege uşor în legătură cu ceea ce inima simte şi 
doreşte? Prin lumea interioară, noi oamenii suntem deja 
mult mai apropiaţi unii de altii, decât prin lumea 
exterioară; într-adevăr, ar fi mică speranţa să răspândim 
ideile ştiinţei spiritului în întreaga omenire, dacă nu am 
putea fi conştienţi că în interiorul fiecărui om, oriunde s- 
ar afla pe Pământ, există ceva care-l face să se înţeleagă 
cu semenii săi. Pentru ca omul să fie complet eliberat de 
interiorul său specific, egoist, el trebuie să lepede şi acea 
coloratură a trăirii sale lăuntrice încă influenţată de 
lumea exterioară. Aceasta nu se poate realiza decât dacă 
există posibilitatea ca omul să trăiască în lumea sa 
interioară ceva ce nu mai primeşte de la lumea 
exterioară, ci care corespunde cu ceea ce putem numi 
inspiraţii, ceva ce se naşte şi se dezvoltă doar în suflet. 
Din viaţa interioară omul se poate înălța până acolo încât 
să simtă că în interioritatea sa se revelează ceva ce este 
independent de existenţa sa egoistă. Oamenii simt 
aceasta cu adevărat când pun în evidenţă faptul că pe 


întregul glob pământesc poate exista înţelegere pentru 
anumite idealuri morale, pentru anumite idealuri logice, 
de care nimeni nu se poate îndoi, care sunt clare fiecărui 
om pentru că ele nu îi sunt comunicate omului de lumea 
exterioară, ci de lumea interioară. 

Un domeniu - arid şi lucid, bineînţeles - stă, fără îndoială, 
la îndemâna tuturor oamenilor privind asemenea revelații 
interioare. Este acel domeniu care se referă la cifre şi la 
raportul dintre ele, pe scurt, domeniul matematicii, al 
numărătorii şi al calculelor. Faptul că trei ori trei fac 
nouă nu îl putem afla niciodată de la lumea exterioară, 
trebuie să ne fie revelat de lumea noastră interioară. Din 
această cauză, nu există nici o posibilitate să ne certăm 
pe acest subiect nicăieri pe Pământ. Dacă ceva este 
frumos sau urât, putem polemiza oriunde pe Pământ; că 
trei ori trei fac nouă, că un întreg este egal cu suma 
părţilor sale, sau că suma unghiurilor unui triunghi este 
de 180* omul ştie cu exactitate pentru că nu lumea 
exterioară i-a dezvăluit aceasta, ci interioritatea sa. Cu 
matematica, aridă şi lucidă, începe deja ceea ce putem 
numi inspiraţie. Numai că oamenii nu remarcă faptul că 
inspiraţia începe cu matematica fiindcă cei mai mulţi 
consideră acest domeniu îngrozitor de plicticos şi nu 
acceptă cu plăcere să li se reveleze ceva prin intermediul 
matematicii. În ce priveşte revelaţia interioară, lucrurile 
stau la fel şi în cazul adevărurilor morale. Când omul 
recunoaşte că ceva este drept, el spune: Aceasta este 
just, contrariul nu este just şi nici o putere exterioară din 
lume din planul fizic nu poate aduce argumente şi dovezi 
că ceea ce mi se revelează mie ca fiind just ar fi injust în 
interiorul meu - adevărurile morale se revelează şi ele 
prin ceea ce e lăuntric. Dacă cineva îşi îndreaptă privirea 
spirituală, sub influenţa sentimentelor şi a senzaţiilor 
sale, asupra acestei posibilităţi a revelaţiei lăuntrice, 
atunci prin aceasta el se poate educa. Este foarte utilă 
chiar o educaţie prin matematică. Omul trebuie să repete 
cu convingere următoarele gânduri: Dacă o mâncare sau 
alta este bună, despre aceasta eu pot avea o părere a 
mea, proprie, iar un altul poate să fie de altă părere. 
Depinde de bunul plac al fiecăruia. Matematica însă, sau 


obligaţiile morale nu depind de bunul plac şi eu ştiu, în 
acest caz, că ele îmi spun ceva, îmi revelează ceva faţă de 
care, dacă nu vreau să recunosc că este adevărat, mă 
descopăr ca nedemn faţă de umanitate. Această 
recunoaştere a unei revelații a interiorului meu, înţeleasă 
ca sentiment, ca impuls lăuntric, este o puternică forţă 
pedagogică în viaţa lăuntrică a omului, dacă acesta i se 
dedică prin meditaţie. Dacă el spune: În lumea senzorială 
există multe lucruri asupra cărora decide numai bunul 
meu plac, dar din interiorul spiritului mi se revelează 
lucruri asupra cărora bunul meu plac nu are nici o putere 
şi care totuşi mă privesc pe mine, despre care eu, ca om, 
trebuie să mă lămuresc, dacă lasă acest gând să devină 
din ce în ce mai puternic, încât el să poată fi constrâns 
prin propria sa interioritate, atunci omul îşi depăşeşte 
simplul egoism şi dobândeşte, cum am mai spus, o sine 
superioară care este una cu Spiritul lumii, superioară 
sinelui obişnuit arbitrar. O astfel de dispoziţie trebuie să 
dezvoltăm în noi dacă dorim să ajungem la poarta care ne 
conduce spre lumea spirituală. Dacă ne dăruim unor 
asemenea dispoziţii sufleteşti cu regularitate, aşa cum 
am spus, ele se dovedesc fertile. Ele se dovedesc fertile 
mai ales când le transformăm în gânduri concrete, pe cât 
posibil, şi anume când concentrăm în noi multe asemenea 
gânduri care ne apar adevărate şi care, totuşi, contrazic 
lumea senzorială exterioară. La început, asemenea 
gânduri pot fi doar imagini, dar aceste imagini sunt 
deosebit de necesare pentru evoluţia ocultă a omului. 
Vreau să vă prezint o asemenea imagine, prin care vedem 
cum poate omul să-şi împingă sufletul spre depăşire. 
Luaţi două pahare, unul cu apă, celălalt gol. Paharul cu 
apă trebuie să fie plin numai pe jumătate. Să presupunem 
că vedeţi aceste două pahare în lumea exterioară. Dacă 
din paharul cu apă treceţi o cantitate oarecare în paharul 
gol, atunci paharul care era gol conţine această cantitate 
de apă, iar celălalt pahar, după această operaţie, va avea 
mai puţină apă. Dacă luaţi din nou apă din paharul care 
fusese iniţial plin pe jumătate şi o puneţi în paharul care 
la început fusese gol, primul pahar va avea, evident, şi 
mai puţină apă, iar dacă vom continua operaţiunea în el 


va fi tot mai puţină apă. Aceasta este în lumea exterioară, 
fizico-sensibilă, o reprezentare exactă. 

Să ne imâginăm acum o situaţie complet diferită. 
Reprezentaţi-vă că turnaţi apă din paharul plin pe 
jumătate în paharul gol şi că prin această operaţiune nu 
numai că nu a scăzut cantitatea de apă din paharul plin, 
ci a crescut, şi dacă vom repeta operaţiunea cantitatea 
de apă în loc să scadă va creşte; în pahar va fi tot mai 
multă apă. Gânditi-vă bine la această situaţie. Este de la 
sine înţeles că orice om care se consideră raţional va 
spune: Această idee este o adevărată sminteală. Trebuie 
să-ţi reprezinţi că dintr-un pahar torni apă şi cantitatea 
de lichid în loc să scadă, creşte. Fără îndoială că aşa este, 
dacă această reprezentare o raportăm la lumea fizică; în 
acest caz este într-adevăr o sminteală, dar lucrurile stau 
exact cum ne-am reprezentat când ne raportăm la lumea 
spirituală. Să presupunem că un om are o inimă plină de 
iubire şi că el cedează o parte din această iubire unui alt 
om care are nevoie de ea; este o faptă plină de dragoste, 
şi prin aceasta el nu-şi goleşte inima; acordând cuiva 
multă iubire, el primeşte, în schimb, mai mult, este mai 
plin, şi dacă săvârşeste o altă faptă de iubire va fi şi mai 
plin, va avea şi mai mult. Omul nu devine mai sărac, nu 
se goleşte, savârşind o faptă plină de dragoste, ci devine 
mai bogat, mai plin. Dacă omul revarsă într-un altul ceva 
din iubirea sa, el însuşi se umple şi mai mult. 

Dacă pentru lumea fizică această reprezentare este 
imposibilă, lipsită de sens, pentru lumea spirituală ea 
este reală şi o putem înţelege ca pe un simbol pentru 
faptele spirituale. Iubirea este un sentiment atât de 
complex, încât nici un om nu ar trebui să aibă orgoliul de 
a crede că ar putea defini sau, şi mai mult, înţeleage 
iubirea în esenţa ei. Iubirea este complicată. O 
percepem, dar nici o definiţie nu o poate exprima. Dar un 
simbol, simplul simbol al unui pahar cu apă care, 
revărsându-se, rămâne totuşi plin, ne redă unul din 
atributele iubirii creatoare. De fapt, dacă ne reprezentăm 
complexitatea faptelor de iubire, nu facem altceva decât 
ceea ce face un matematician cu ştiinţa sa aridă. 
Niciodată nu există un cerc real, un triunghi adevărat; 


trebuie să ni le imaginăm. Când desenăm un cerc pe 
tablă şi îl privim cu o lupă nu vedem decât urme de cretă 
şi nişte puncte; un astfel de cerc nu va avea niciodată 
regularitatea unui cerc real. Trebuie să ne adresăm 
imaginaţiei noastre, vieţii noastre lăuntrice, dacă vrem să 
ne reprezentăm un cerc, un triunghi sau orice altceva. 
Pentru a ne reprezenta o faptă din lumea spirituală - 
iubirea, de exemplu - ne vom folosi de o imagine şi vom 
rămâne la o singură proprietate. 

Asemenea reprezentări sunt utile pentru dezvoltarea 
ocultă. Trebuie să remarcăm că ele depăşesc 
reprezentările comune şi dacă vrem, cu adevărat, să 
urcăm spre spiritualitate trebuie să ne formăm 
reprezentări contrare celor utilizate în lumea senzorială. 
Alcătuirea unor asemenea reprezentări simbolice este un 
mijloc important pentru a urca în lumea spirituală. Găsiţi 
acest lucru expus în lucrarea mea Cum se dobundesc 
cunoștințele despre lumile spirituale. Cu ajutorul lor, 
omul ajunge la ceva ce el nu poate percepe în lumea 
exterioară, dar care pătrunde în el. Dacă se dăruieşte tot 
mai mult acestei lumi de reprezentări simbolice, el 
ajunge să admită că prin fiecare om trăieşte ceva de 
natura unei fiinţe spirituale şi care este superioară 
omului, acestui om din actuala încarnare, cu egoismul 
său. 

Când recunoaştem că deasupra noastră exista o fiinţă 
care ne conduce pe noi, oamenii obişnuiti, ajungem la 
prima formă din şirul entităţilor care aparţin lerarhiei a 
treia, la acele entităţi pe care, în mod obişnuit, le numim 
Ingeri sau (cu termenul grecesc) Angeloi. Omul trăieşte 
mai întâi, cum am arătat, acţiunea intimă a unei fiinţe 
angelice în propria sa fiinţă. Dacă ne imaginăm această 
fiinţă care ne inspiră ca fiind independentă, astfel încât 
are facultăţile şi aptitudinile care au fost descrise mai 
înainte ca revelații şi ca umplere cu spirit, se ajunge la 
conceptul unei fiinţe care se află imediat şi nemijlocit 
deasupra omului şi care face parte din a treia Ierarhie. 
Astfel, ne putem referi la primele entităţi care se află 
deasupra omului ca fiind cele care conduc, îndrumă şi 
dirijează pe fiecare om în parte. 


În acest mod, v-am descris drumul pe care se poate 
apropia omul de primele fiinţe care se află situate 
deasupra lui, astfel încât el să-şi formeze o reprezentare 
a lor. Cum fiecare om are un conducător al său, privirea 
ocultă, când ne depăşim pe noi înşine, când ne depăşim 
interesele egoiste, ne atrage atenţia: Tu ai un conducător 
al tău. Există şi posibilitatea ca privirea ocultă să se 
îndrepte spre grupuri de oameni, spre seminţii, spre 
popoare ş.a.m.d. Asemenea colectivităţi umane au, de 
asemenea, un conducător, aşa cum fiecare om în parte îl 
are, după cum am arătat. Numai că aceste fiinţe care 
conduc popoare şi seminţii întregi sunt mai puternice 
decât conducătorii oamenilor individuali. În ocultismul 
occidental asemenea conducători de popoare sau 
semintii, care trăiesc în lumea spirituală şi au în loc de 
percepții revelații, în loc de viaţă interioară trăire 
spirituală, iar faptele lor se exprimă în ceea ce realizează 
un popor sau o seminţie întreagă, se numesc Arhangheli 
sau Archangeloi. Dacă omul progresează şi mai mult în 
dezvoltarea sa ocultă, poate ajunge să i se dezvăluie nu 
numai ceea ce îl conduce pe el, ci şi ceea ce conduce 
comunitatea de oameni căreia îi aparţine. 

Dacă evoluţia noastră ocultă continuă, vom întâlni 
entităţi, conducători de oameni care nu se mai ocupă de 
o singură seminţie, sau de un singur popor, ci sunt 
conducători ai mai multor epoci de cultură succesive. 
Dacă un cercetător cu pregătire ocultă adecvată 
urmăreşte, de exemplu, perioada în care au trăit vechii 
egipteni sau vechii caldeeni, constată că ceea ce 
constituie caracteristica acelui timp se datorează unei 
anumite conduceri. Conducerea se schimbă în timp. Dacă 
privirea ocultă priveşte spre ceea ce a urmat epocii vechi 
egiptene sau epocii vechi caldeene, spre o altă epocă, 
aceea în care grecii şi romanii dădeau tonul în viaţa 
spirituală a Occidentului, se adevereşte că, mai presus de 
conducerea fiecărui popor în parte, mai puternice decât 
Arhanghelii conducători de popoare, domnesc spirite 
care conduc simultan întregi grupuri de popoare şi care, 
după un anumit timp, sunt înlocuite de alte spirite 
conducătoare de epocă. Aşa cum în spaţiu, pe Pământ, 


găsim repartizate diferitele domenii ale Arhanghelilor, 
care conduc simultan grupuri de oameni, respectiv de 
popoare, dar pe fiecare în parte, tot astfel aflăm, dacă 
lăsăm privirea ocultă să se îndrepte asupra timpului care 
se scurge, că toate popoarele dintr-o epocă sunt conduse 
de spiritele proprii ale timpului, care sunt mai puternice 
decât Arhanghelii, sub conducerea lor aflându-se 
concomitent cele mai diferite popoare. Această a treia 
categorie din Ierarhia a treia o putem numi Spirite ale 
timpului sau Archai, aşa cum se cunosc în terminologia 
esoterismului occidental. 

Toate entităţile care aparţin lerarhiei a treia au 
caracteristicile pe care le-am expus astăzi şi pe care le- 
am numit revelații şi umplere cu spirit. Dacă privirea 
ocultă este pregătită pentru a ajunge la nivelul unor 
asemenea entităţi, percepe aceste caractere. Se poate 
deci spune: Dacă ceea ce în lumea spirituală înconjoară 
pe om şi este conducătorul său individual, dacă ceea ce 
trăieşte acolo în mod spiritual domneşte nevăzut şi ne 
incită la acţiuni impersonale şi la gânduri şi simţiri 
impersonale, avem de-a face cu entităţi ale lerarhiei a 
treia. Privirea ocultă percepe aceste entităţi, pentru că 
ele sunt realităţi. Dar chiar şi conştienţa normală trăieşte 
sub puterea lor, chiar dacă prin această conştienţă nu 
percepe Îngerul, dar stă sub îndrumarea acestuia chiar 
inconştient. La fel stau sub conducerea Arhanghelului 
popoarele sau comunităţile umane, sub conducerea 
Spiritului timpului epocile şi civilizațiile umane. 
Entităţile din Ierarhia a treia le găsim, aşa cum am spus, 
în ambianta spirituală cea mai apropiată. Dacă ne-am 
întoarce, în evoluţia planetei noastre, până la un anumit 
moment, pe care îl vom afla în conferințele ce vor urma, 
am constata că aceste entităţi care trăiesc şi activează 
numai în procesul cultural al omului produc neîncetat, 
din ele însele, alte entităţi. Aşa cum planta produce din 
propria sa entitate un germene, tot aşa produc şi 
entităţile lerarhiei a treia, pe care v-am descris-o, alte 
entităţi. Există, bineînţeles, o anumită deosebire între 
ceea ce produce planta sub formă de germene, dacă 
recurgem la această comparaţie, şi între entităţile ce se 


desprind din entităţile Ierarhiei a treia. Când planta 
produce un germene, acesta este, într-o oarecare 
măsură, echivalentul întregii plante, căci din el va apărea 
o plantă din aceeaşi specie. Şi entităţile produc alte 
entităţi, care se separă de ele, ca şi germenii plantelor. Şi 
ele capătă descendenţi, dar aceştia sunt inferiori. Ele 
sunt în mod necesar inferioare, deoarece primesc alte 
sarcini şi atribuţii, pe care nu le-ar putea îndeplini dacă 
nu ar avea acest statut de inferioritate. În ambianța 
noastră de natură spirituală există, după cum am arătat, 
Ingeri, Arhangheli, Spirite ale timpului sau Archai; 
acestea creează şi eliberează alte entităţi, care coboară 
din ambianța omului în regnurile naturii, şi privirea 
ocultă ne arată că entităţile pe care, în conferinţa de ieri 
şi în cea de alaltăieri, le-am prezentat ca Spirite ale 
naturii sunt chiar acele entităţi care s-au desprins din 
entităţile lerarhiei a treia, după cum am văzut în 
conferinţa de astăzi. Ele sunt descendenţi şi nu sunt în 
slujba omului, ci au alte sarcini, şi anume sunt în slujba 
naturii. De exemplu, anumiţi descendenţi ai Archailor 
sunt entităţile pe care le-am cunoscut ca spirite ale 
pământului. Cele care s-au desprins din Arhangheli şi au 
fost trimise jos, în natură, sunt Spirite ale apei, iar acelea 
care s-au desprins din Ingeri le-am prezentat ca Spirite 
ale aerului. Spiritele focului sau ale căldurii le vom 
cunoaşte ulterior. Vedem astfel că într-o anumită măsură, 
printr-un fel de sciziune a entităţilor din Ierarhia a treia, 
care reprezintă legătura noastră cu cea mai apropiată 
lume spirituală, s-au format alte entităţi, care au fost 
coborâte în domeniul elementar, al celor patru elemente, 
în aer, în apă şi pământ, în tot ceea ce se formează ca 
vapori, în tot ce este fluid, în tot ce este dur, pentru ca 
acolo, jos, să presteze anumite sarcini, pentru ca în sânul 
elementelor să-şi aibă domeniul de activitate şi să lucreze 
ca descendenţi inferiori ai entităţilor din Ierarhia a treia. 
Putem, deci, vorbi despre o rudenie între Spiritele naturii 
şi entităţile din Ierarhia a treia. 


CONFERINŢA a IV-a 
Helsingfors, 6 aprilie 1912 


Dacă vrem să cunoaştem esenţa forţelor şi a puterilor 
spirituale care sunt active în diversele regnuri ale naturii 
şi în corpurile cereşti, este necesar mai întâi să 
cunoaştem însăşi aceste entităţi spirituale, ceea ce am şi 
încercat să facem la începutul celor trei conferinţe ţinute 
până acum. Am caracterizat aşa-numitele Spirite ale 
naturii, după care ne-am ridicat până la entităţile care se 
află, în mod nemijlocit, deasupra omului, în cea mai 
apropiată lume de a noastră. Vom continua astăzi aceste 
consideraţii şi va trebui să ne referim la ceea ce s-a 
dovedit a fi pentru noi calea pe care putem ajunge la 
entităţile care aparţin Ilerarhiei a treia. In conferinţa 
anterioară am arătat că omul este apt să se depăşească, 
să învingă tot ce este interes egoist propriu, şi prin 
aceasta să se înalțe într-o sferă unde îşi va întâlni 
propriul îndrumător, care îi poate da o idee, o 
reprezentare despre acele entităţi pe care le numin, în 
sensul esoterismului occidental, Ingeri, Angeloi. Am 
arătat apoi că, făcând un pas mai departe pe acest drum, 
ajungem la cunoaşterea Spiritelor popoarelor sau a 
seminţiilor, la care ne-am referit numindu-le Arhangheli 
(Archangeloi), şi că mai există şi alte entităţi active în 
desfăşurarea procesului culturii, aşa-numitele Spirite ale 
timpului sau Archai. Dacă omul păşeşte pe calea pe care 
am schiţat-o ieri, el va obţine o reprezentare despre ce se 
înţelege prin entităţile lerarhiei a treia. Mult timp încă, 
chiar dacă se parcurge o evoluţie ocultă, omul va avea 
doar un sentiment. Abia după ce trece, cu răbdare şi 
perseverenţă, un timp îndelungat prin toate simţămintele 
şi senzațiile pe care le-am prezentat ieri se va putea trece 
la ceea ce se poate numi o vedere clarvăzătoare a acestor 
entităţi. 

Dacă merge pe acest drum, omul va descoperi că el 
însuşi se educă pentru o altă stare de conştienţă, a 
evoluat suficient, şi atunci poate începe contemplarea 
clarvăzătoare a entităţilor din Ierarhia a treia. Această 
nouă şi superioară stare de conştienţă se aseamănă cu 
somnul, prin aceea că omul se simte eliberat, cu Eul şi cu 


corpul său astral, de corpul fizic şi de cel eteric. Acest 
sentiment de eliberare trebuie să-l ai ca o senzaţie. Omul, 
angajat pe acest drum, trebuie să înveţe în mod treptat 
ce înseamnă să vezi nu cu ochii, să auzi nu cu urechile şi 
să gândeşti nu cu raţiunea legată de creier. Trebuie să 
mai diferenţiem prin ceva această nouă stare de 
conştienţă de somnul obişnuit, şi anume prin aceea că în 
această stare nu suntem lipsiţi de conştienţă, ci avem 
percepții ale existenţei entităţilor spirituale în preajma 
noastră; mai întâi avem un sentiment obscur că aceste 
entităţi sunt lângă noi, apoi, aşa cum am spus, apare o 
iluminare a conştienţei clarvăzătoare şi o contemplare vie 
a entităţilor din Ierarhia a treia, precum şi a 
descendenților lor, a Spiritelor elementare ale naturii. 
Dacă vrem să caracterizăm şi mai exact această stare, 
vom arăta că acela care se ridică în dezvoltarea sa ocultă 
până la această stare simte, în mod real, o separatie între 
conştienţa sa obişnuită şi această nouă stare de 
conştienţă. Ca o despărţire între starea de veghe şi somn, 
aşa apare, iniţial, pentru acela care a trecut printr-o 
evoluţie ocultă, separaţia dintre conştienţa stării de 
veghe, când omul vede cu ochii săi, aude cu urechile sale, 
gândeşte cu raţiunea sa, şi acea stare nouă de clarvedere 
în care pentru el nu mai există nimic din ceea ce se află 
în jurul său, nimic din ceea ce percepe în starea normală, 
obişnuită de conştienţă, ci o altă lume înconjurătoare, 
lumea celei de a treia Ierarhii şi a descendenților 
acesteia. Rezultatul este că omul reuşeşte să-şi 
amintească, în starea obişnuită de conştienţă, ce a trăit 
în cealaltă stare de conştienţă. 

Se poate, deci, stabili cu exactitate o treaptă de evoluţie 
ocultă a omului, în care el poate trăi alternativ, atât în 
starea de conştienţă obişnuită, când vede, aude şi 
gândeşte ca toţi ceilalţi oameni cu o conştienţă normală, 
cât şi într-o altă stare de conştienţă, pe care, într-un 
anumit fel, o poate provoca după bunul său plac, în care 
el percepe ceea ce există în lumea spirituală a lerarhiei a 
treia, în jurul său. Omul poate atunci să-şi amintească ce 
a trăit în starea de conştienţă a clarvederii, aşa cum în 
starea obişnuită de conştienţă îşi poate aminti un vis; 


dar, mai mult decât atât, el poate nu numai să-şi 
amintească trăirile din starea de clarvedere, ci le poate 
transpune în concepte şi idei obişnuite. Dacă un 
asemenea clarvăzător, fiind în starea de conştienţă 
normală, vrea să ştie ceva despre lumea spirituală sau 
vrea să povestească despre această lume, el trebuie să-şi 
amintească trăirile pe care le-a avut în starea de 
conştienţă clarvăzătoare. Un clarvăzător care se află pe 
această treaptă de dezvoltare nu are cunoştinţă decât 
despre entităţile pe care le-am descris ca aparţinând 
lerarhiei a treia şi descendentilor acestora. El nu ştie 
nimic despre flinţe care sunt de un rang superior celor 
din Ierarhia a treia. Dacă vrea să ştie mai mult, să ştie 
ceva despre lumile care sunt mai sus, el trebuie să atingă 
o treaptă de dezvoltare şi mai înaltă. 

Această treaptă superioară se dobândeşte continuând 
exerciţiile pe care le-am descris în lucrarea mea Cum se 
dobândesc cunoştinţele despre lumile superioare şi 
îndeosebi acele exerciţii care se referă la observarea 
plantelor, a animalelor ş.a.m.d. Dacă omul urmează 
aceste exerciţii, el va atinge o treaptă superioară de 
clarvedere. Ea constă în aceea că omul va avea nu numai 
două stări alternative, o stare normală, obişnuită de 
conştienţă şi o stare de clarvedere, fapt pentru care îşi 
poate aminti trăirile din starea de clarvedere în starea 
obişnuită de conştienţă, ci el va putea, dacă a ajuns la 
această treaptă superioară de clarvedere, să perceapă 
direct, fiind în starea obişnuită de conştienţă, chiar 
lumile spirituale şi entităţile spirituale, aşa cum priveşte 
cu ochii fizici lucrurile din lumea exterioară. El poate 
atunci, ca să spunem aşa, să-şi introducă clarvederea în 
starea sa normală de conştienţă şi poate vedea, dincolo 
de fiinţele care îl înconjoară în lumea exterioară, forţele 
şi entităţile spirituale ascunse mai adânc, ca în spatele 
unui văl. 

Se poate pune întrebarea: Ce fenomene au loc când un 
clarvăzător a ajuns în situaţia nu numai de a-şi aminti 
trăirile unei alte stări de conştienţă, ci de a putea face 
experienţa clarvederii direct în starea sa obişnuită de 
conştienţă? Când un om se ridică până la prima treaptă 


de clarvedere, el nu-şi poate utiliza în acest scop decât 
corpul astral, pentru a pătrunde cu privirea în lumea 
spirituală. Cu alte cuvinte, pentru a pătrunde cu privirea 
în prima treaptă de clarvedere se foloseşte corpul astral; 
pentru treapta a doua de clarvdere, pe care abia acum o 
vom descrie, omul poate învăţa să se folosească de corpul 
eteric. Cu ajutorul corpului eteric omul poate, fiind în 
starea de conştienţă obişnuită, să pătrundă într-o lume 
spirituală. Dacă reuşeşte să se folosească de corpul 
eteric ca de un instrument pentru obţinerea clarvederii, 
el va reuşi treptat să recunoască în lumea spirituală tot 
ce este legat de entităţile din Ierarhia a doua. 

Dar omul nu trebuie să se oprească aici, să rămână doar 
la perceperea propriului corp eteric, ci, când ajunge la 
această a doua treaptă de clarvedere, el face o 
experienţă foarte exactă. Prin această experienţă el se va 
simţi ca şi cum ar ieşi din propria fiinţă, ca şi cum nu s-ar 
mai simţi închis în propria sa piele. Dacă, de exemplu, stă 
în faţa unei plante sau a unui animal sau chiar a unui alt 
om, el se va simţi ca şi cum o parte din el însuşi s-ar afla 
în cealaltă fiinţă; se va simţi cufundat în cealaltă fiinţă. In 
starea de conştienţă normală şi când ne aflăm pe prima 
treaptă de clarvedere încă mai putem spune: Eu sunt 
aici, fiinţa pe care o văd este acolo. Pe a doua treaptă de 
clarvedere nu ne mai putem exprima aşa, ci vom spune: 
Acolo unde este fiinţa pe care o percep, acolo sunt şi eu 
însumi. Noi, oamenii, suntem astfel organizati, încât 
corpul nostru eteric se întinde în toate direcţiile, ca nişte 
tentacule, şi ne absoarbe în entităţile în care propria 
noastră fiinţă se cufundă chiar prin actul percepţiei. 
Există în starea de conştienţă normală, obişnuită, un 
sentiment care ne poate da o idee despre vieţuirea pe 
care un clarvăzător o are pe aceasta a doua treaptă de 
clarvedere, numai că ceea ce trăieşte clarvăzătorul este 
infinit mai intens şi nu e doar un sentiment, ci el se ridică 
până la o percepţie directă, la înţelegere şi chiar la 
cufundare. Sentimentul pe care îl are conştienţa normală 
şi care se aseamănă cu trăirea clarvăzătorilor pe treapta 
a doua de clarvedere este compasiunea, iubirea. Dar ce 
înseamnă când, în viaţa obişnuită, simţim compasiune şi 


iubire? Dacă gândim mai mult asupra esenței milei şi 
iubirii - despre aceasta am vorbit ieri -, aflăm că aceste 
sentimente ne conduc până la eliberarea de noi înşine şi 
până la starea de a ne transpune într-o altă fiinţă. Este un 
minunat mister al vieţii umane faptul de a fi capabili să 
simţim compasiune, iubire. Şi putem afirma că nici una 
din manifestările obişnuite ale conştienţei normale, ale 
conştienţei din starea de veghe nu poate să convingă mai 
mult pe om de divinitatea existenţei, decât faptul că el 
poate dezvolta în sine iubire şi milă. Ca fiinţă umană, ne 
trăim de obicei propria existenţă închişi în noi înşine sau 
trăim lumea percepând-o cu ajutorul simţurilor sau 
înţelegând-o cu ajutorul raţiunii. Nici o rațiune, nici un 
ochi nu poate privi în inima unui om, nu poate privi într- 
un suflet uman, căci, închis în cele mai intime cămări, 
celălalt suflet îşi păstrează tot ce are în el însuşi ca 
suferinţă sau bucurie. Minunat, chiar misterios ar trebui 
să-i apară fiecărui om că se poate cufunda în fiinţa 
celuilalt suflet, în viaţa acestuia, cu bucuriile şi 
suferinţele lui. Şi aşa cum noi putem să pătrundem în 
starea de conştienţă normală, prin compasiune şi iubire, 
în suferinţele şi bucuriile celorlate fiinţe conştiente, 
clarvăzătorul ajuns la a doua treaptă de clarvedere se 
deprinde să pătrundă nu numai în tot ce are conştienţă şi 
poate simţi suferinţă sau bucurii în mod omenesc sau 
asemănător omului, ci în tot ce este viu. Vă rog să 
reţineti ce am spus: în tot ce este viu. Căci pe această a 
doua treaptă de clarvedere omul învaţă să se cufunde 
numai în ce este viu şi nu este încă apt să pătrundă şi în 
ce nu este viu, care pare mort şi ne înconjoară ca 
mineral. De această cufundare în ceea ce este viu se 
leagă şi vederea a ceea ce se întâmplă în interiorul fiinţei 
în cauză. Dacă am ajuns la această a doua treaptă de 
clarvedere, ne simţim ca fiind noi înşine în interiorui 
fiinţelor vii, învăţăm să trăim cu plantele, cu animalele, 
să trăim în ceilalţi oameni. Dar nu numai atât. Învăţăm şi 
să cunoaştem dincolo de ce este viu, lumea spirituală 
superioară, lumea care este chiar a entitătilor din 
Ierarhia a doua. Este necesar să clarificăm aceste 
noţiuni, căci ele pot apărea ca o teorie seacă, dacă ne 


mărginim doar la o enumerare a entităţilor care aparţin 
Ilerarhiilor spirituale. Omul îşi poate face o reprezentare 
exactă asupra a ceea ce se întâmplă şi acţionează în 
spatele lumii sensibile numai când cunoaşte calea care 
conduce spre o conştienţă clarvăzătoare. 

Doresc acum să trec la caracterizarea entitătilor din 
Ierarhia a doua, la fel cum am procedat şi ieri, când am 
descris entităţile din Ierarhia a treia, pornind tot de la 
om. Spuneam ieri că entităţile din Ierarhia a treia se 
caracterizează prin aceea că, spre deosebire de om, care 
are percepţia lumii înconjurătoare, ele au revelaţia 
propriei lor fiinţe şi, în locul vieţii interioare pe care o are 
omul, au ceea ce numim umplere cu spirit. Când ne 
cufundăm în fiinţa lor, constatăm nu numai că percepţia 
entităţilor din Ierarhia a doua este revelaţia propriei 
fiinţe, dar că această revelaţie este însăşi propria lor 
fiinţă, ceva independent, separându-se de propria lor 
entitate. Ne putem reprezenta aceasta făcând o 
comparaţie cu un melc care îşi secretă propria sa 
cochilie, pe care şi-o construieşte singur. Cochilia este 
alcătuită dintr-o substanţă care iniţial face parte din 
corpul melcului; melcul îşi secretă cochilia. El prezintă 
acum, în afara propriei sale fiinţe, pe care o percepem cu 
privirea, şi ceva pe care îl elimină din sinea sa, care apoi 
există în mod obiectiv şi care rămâne. La fel stau 
lucrurile cu fiinţa proprie, cu natura proprie a entităţilor 
din Ierarhia a doua. Aceste entităţi nu-şi revelează numai 
sinea lor, cum e cazul entităţilor din Ierarhia a treia, ci 
ele separă această fiinţă din sinea lor, astfel încât ea 
rămâne ca o entitate independentă. 

Lucrurile devin mai clare dacă ne reprezentăm, pe de o 
parte, o fiinţă din lerarhia a treia, iar pe de altă parte o 
fiinţă din Ierarhia a doua. Mai întâi ne îndreptăm privirea 
ocultă spre fiinţa din Ierarhia a treia. Recunoaştem 
această fiinţă prin aceea că sinele său, interioritatea sa 
se revelează spre exterior, iar revelaţia sa este totodată 
şi reprezentarea sa; când reprezentarea interioară, 
trăirea sa interioară se modifică, apare o altă revelaţie. 
Aşa cum această fiinţă îşi modiiică în interior stările şi 
trăirile, tot astfel se modifică în continuu revelaţia 


exterioară. Dacă însă observăm o fiinţă din Ierarhia a 
doua cu privirea ocultă, lucrurile stau cu totul altfel. Şi în 
cazul lor, putem spune, de asemenea, că au percepţie, 
trăire interioară, dar ceea ce aceste entităţi trăiesc în 
interioritatea lor se desprinde ca un fel de coajă, ca un 
fel de piele şi devine o entitate independentă. Iar când 
entitatea trece la o altă stare interioară, când are o altă 
reprezentare şi, deci, se revelează într-un alt mod, 
vechea revelaţie continuă să existe, persistă, şi nu 
dispare, aşa cum se întâmplă cu revelaţiile entităţilor din 
Ierarhia a treia. Astfel, ceea ce apare în loc de revelaţie, 
la entităţile Ierarhiei a doua, este un fel de autocreaţie, 
un fel de coajă sau piele. O creatie a amprentei propriului 
sine, un fel de obiectivizare a propriului chip, aceasta 
este ceea ce se remarcă la entitătile din Ierarhia a doua. 
Ne putem pune apoi întrebarea: Ce apare, la entităţile 
din a doua Ierarhie, în locul a ceea ce la entităţile din 
Ierarhia a treia am numit umplere cu spirit? Pentru 
privirea ocultă apare clar că de fiecare dată când se 
separă acea imagine obiectivizată a propriului sine, ca un 
fel de coajă a sa şi care poartă pecetea propriei identități, 
în interioritatea entității se produce, pur şi simplu, viaţă. 
Intotdeauna apariţia vieţii este urmarea unei astfel de 
creatii-de-sine-însusi. 

Astfel, la entităţile din Ierarhia a treia trebuie să 
deosebim exterioritatea în revelaţia lor, şi interioritatea 
în umplerea cu spirit; la entităţile din Ierarhia a doua 
trebuie să deosebim partea lor exterioară ca „o creaţie de 
sine, obiectivată în imagini", şi interioritatea lor ca 
generatoare de viaţă, ca şi cum un fluid ar curge în mod 
continuu din sinea sa, separându-se spre exterior. In felul 
acesta se prezintă pentru privirea ocultă ceea ce 
entităţile din a doua Ierarhie săvârşesc atât în interiorul 
lor, cât şi în exterior. În timp ce umplerea cu spirit a 
entitătilor din Ierarhia a treia îi apare privirii oculte, în 
imagine, în imaginaţiune, ca un fel de lumină spirituală, 
acea curgere a vieţii, acea stimulare a vieţii a entităţilor 
din Ierarhia a doua, strâns legată de acea separare spre 
exterior, apare astfel încât percepţia ocultă produce 
impresia unor sunete spirituale, ca o muzică a sferelor. 


Sunt ca nişte sonorități spirituale, spre deosebire de 
luminile spirituale care apar în cazul entităţilor din 
Ierarhia a treia. 

Putem deosebi şi în cadrul entităţilor lerarhiei a doua 
mai multe categorii, aşa cum am făcut şi în cazul 
entităţilor aparţinând lerarhiei a treia. Diferenţierea 
acestor categorii se face mai greu, deoarece cu cât 
urcăm spre ierarhiile aflate pe trepte din ce în ie mai 
înalte identificarea acestor entităţi devine mai dificilă. Pe 
măsură ce urcăm, trebuie să ne formăm o reprezentare 
despre tot ce se află la baza lumii înconjurătoare, în 
măsura în care aceasta are forme. Aşa cum am mai spus, 
pentru această a doua treaptă de clarvedere contează 
numai ce este viu, nu şi ceea ce ne apare la prima vedere 
lipsit de viaţă. Ceea ce se are în vedere este viul, iar ceea 
ce este viu este mai întâi fasonat, format. Forme au 
plantele, forme au animalele, formă are omul. Când 
privirea clarvăzătoare, cu toate atributele sale, pe care 
le-am arătat, se îndreaptă spre tot ce are, în jurul nostru, 
în natură, o formă şi când, făcând abstracţie de tot ce 
este legat de fiinţă, vede numai forma şi ia în considerare 
multitudinea de forme existente la plante, la animale şi la 
oameni, atunci privirea clarvăzătoare percepe din 
totalitatea entităţilor aparţinând lerarhiei a doua pe 
acelea pe care le numim Spirite ale formei sau Exusiai. 
Dar, la entităţile din natura înconjurătoare, putem să 
avem în vedere şi altceva decât forma lor. Noi ştim că tot 
ce este viu îşi schimbă, într-un anumit mod, forma în timp 
ce creşte. De cele mai multe ori, această schimbare a 
formei, această metamorfoză ne izbeşte, mai ales în 
lumea vegetală. Indreptându-ne privirea clarvăzătoare, 
aflată pe treapta a doua de dezvoltare, asupra lumii 
vegetale în creştere, vedem cum planta îşi alcătuieşte 
încetul cu încetul forma, cum trece de la forma rădăcinii 
la forma frunzei, la forma florii, la forma fructului. 

Ne uităm la animalul care creşte, la omul care creşte, pe 
scurt, avem în vedere nu numai o formă, aşa cum ne 
apare la un moment dat, ci urmărim devenirea fiinţei vii. 
Dacă ne lăsăm stimulaţi de această perspectivă pe care 
ne-o dă devenirea unei fiinţe vii, cu alte cuvinte, de felul 


în care se modifică formele, cum sunt ele într-o continuă 
metamorfoză vie, atunci în faţa privirii oculte aflate pe 
treapta a doua de dezvoltare apare ceea ce numim 
categoria Spiritelor mişcării sau Dynamis. 

Un grad şi mai mare de dificultate îl are contemplarea 
celei de a treia categorii de entităţi din Ierarhia a doua. 
In acest sens, nu mai este suficientă doar observarea 
formelor şi modificarea lor, ci trebuie să se observe ceea 
ce se exprimă în formă. Există posibilitatea să arătăm 
cum se poate pregăti omul pentru o asemenea 
observaţie. Desigur, nu este suficientă o perfecţionare a 
conştienţei normale, aşa cum am arătat, ci sunt necesare 
şi celelalte exerciţii care îl ajută pe om să-şi formeze o 
privire ocultă şi să ajungă la această observaţie. El va 
trebui, deci, nu numai să se educe cu ajutorul conştienţei 
obişnuite pentru a ajunge la privirea ocultă, ci va fi 
necesar să practice exerciţii care să-l educe chiar cu 
ajutorul privirii oculte. Conştienţa clarvăzătoare trebuie 
să se educe mai întâi în a recunoaşte cum îşi exprimă 
omul în forma sa exterioară interioritatea sa. Aşa cum am 
mai spus, conştienţa normală poate face acest lucru, dar 
aceasta nu ar fi nimic altceva decât o presupunere, o 
bănuială a ceea ce se află dincolo de expresia figurii, a 
gestului, a fizionomiei omului. Când însă privirea unui 
clarvăzător care a evoluat până la treapta a doua de 
clarvedere lasă să actioneze asupra sa gesturile unui om, 
expresia mimică, fizionomia cuiva trezeşte în sine 
impulsuri prin care se poate educa în mod treptat pentru 
a observa entităţile categoriei a treia din Ierarhia a doua. 
Dar acest lucru nu se poate întâmpla - şi vă rog să daţi 
toată atenţia celor spuse acum -, dacă ne mărginim să 
luăm în considerare numai gesturile, expresiile de 
mimică sau fizionomia omului. La acest nivel nu se 
câştigă, propriu-zis, decât puţin. Regulile pregătirii 
oculte în acest domeniu cer, şi aceasta este foarte 
raţional, să se treacă la regnul vegetal. Animalele pot fi 
oarecum neglijate, nu este deosebit de important ce 
aflăm de la ele, în sensul pregătirii noastre. Este însă 
important ca, după ce ne-am educat, în sensul de a 
prelua ca trăire interioară ceea ce obţinem prin 


clarvedere din mimică, din fizionomia sau din gesturile 
unui om, să ne îndreptăm atenţia spre lumea plantelor, 
să ne desăvârşim pregătirea pe seama lumii vegetale. In 
acest domeniu, omul bine pregătit în sensul clarvederii 
va putea avea experienţe remarcabile, e1 va putea 
resimţi în mod profund deosebirea dintre o frunză care, 
să zicem, are o formă alungită (a) şi o frunză care are 
altă formă (b), sau între o floare care creşte în sus (c) şi o 
floare care se deschide în afară (d). O lume întreagă de 
diferenţe apare în trăirile noastre, dacă ne îndreptăm 
privirea ocultă situată pe treapta a doua de dezvoltare 
spre o floare de crin sau spre o lalea, sau lăsăm să 
acţioneze asupra noastră inflorescenţa ovăzului, sau 
urmărim tulpina orzului sau a grâului. 


A Pai KITT Pi .. 

i, p” i $ f: 4 P 
A . fo”, se, % 
ef Aae 5 E 
iy si și 
1,3 co $ Zi 34⁄5 
j A ç 4 Pà 27 p rA 
% y f Suon, A a 4 4 +3 
7 rA y 4 A ( i P Z 
f 4 4 E: rA a 4, % 4 
A p S htss A < CĂ LR A d 
4 $ j d ţ tn, é 

f $ P g r “ ti 
oe / “r Ka be 

4 Y e 3 

i, e i 

p“ 

a b o 


Toate acestea devin la fel de vii şi de grăitoare ca şi 
fizionomia unui om. Şi dacă ceea ce vedem la aceste 
plante devine pentru noi la fel de grăitor ca şi fizionomia 
sau gesturile unui om, dacă simţim că o floare care se 
deschide în afară este ca o mână a cărei palmă cu faţa 
interioară se îndreaptă în jos iar cu faţa exterioară în sus, 
dacă apoi vedem o floare care îşi strânge petalele spre 
vârf, ca o mişcare asemănătoare cu cea a mâinilor care 
se strâng - dacă, deci, resimţim gestul, fizionomia lumii 
vegetale, la care se adaugă şi culoarea, ca pe o 
fizionomie, atunci se trezeşte privirea ocultă interioară, 


percepţia ocultă şi înţelegerea ocultă şi se ajunge astfel 
la cunoaşterea celei de a treia categorii a entităţilor din 
Ierarhia a doua, pe care o numim Spirite ale înţelepciunii 
sau Kyriotetes. Această denumire este aleasă prin 
comparaţie, pe baza faptului că atunci când privim un om 
cu mimica sa, cu fizionomia şi gesturile sale vedem 
ţâşnind, trăind în afară spiritul său, înţelepciunea sa. La 
fel simţim cum entităţi spirituale ale Ierarhiei a doua 
impregnează întreaga natură şi se exprimă în fizionomia 
generală, în gestul general şi mimica generală ale 
naturii. Este o înţelepciune care curge plină de viaţă prin 
toate fiinţele şi prin toate regnurile naturii, şi nu este 
numai o înţelepciune generală, ci ea se diferenţiază 
continuu şi se obiectivizează într-o mulţime de alte 
entităţi spirituale, într-o mulţime de Spirite ale 
înţelepciunii . Când conştienţa ocultă se ridică până la 
aceste entităţi, s-a atins treapta cea mai înaltă de entităţi 
spirituale la care se poate ajunge în acest mod. 

Aşa cum am spus că entităţile din Ierarhia a treia, Îngeri, 
Arhangheli şi Spirite ale timpului (Archai), au 
descendenti, entităţi separate, desprinse din acestea, la 
fel găsim şi descendenii ai entităţilor din Ierarhia a doua. 
In decursul timpului, descendentii s-au desprins şi 
separat, în mod asemănător cu descendenţii lerarhiei a 
treia, şi din entităţile Ierarhiei a doua s-au desprins alte 
entităţi, care reprezintă apoi o categorie inferioară; şi 
sunt trimise jos, în regnurile naturii ca şi Spiritele naturii 
descendente din entităţile Ilerarhiei a treia. Aceşti 
descendenţi sunt un fel de maiştri şi contramaiştri în mic, 
în regnurile naturii, şi reprezintă aici ceea ce în ocultism 
numim suflete-grup ale plantelor, ale animalelor, suflete- 
grup în entităţile individuale. Astfel, privirea ocultă 
ajunsă pe treapta a doua de dezvoltare află în fiinţele 
care aparţin de regnurile vegetal şi animal aceste entităţi 
spirituale care nu sunt, ca în cazul omului, spirite 
individuale în diferitele personalităţi umane, ci găsim 
grupe de animale şi de plante care au forme 
asemănătoare şi sunt animate de o entitate spirituală 
comună. Cu alte cuvinte, găsim forma leilor, forma 
tigrilor, alte forme însufleţite animate de o entitate 


comună. Aceste esente sufletesti comune le numim 
suflete-grup şi sunt descendenţi desprinşi din entităţile 
lerarhiei a doua, după cum Spiritele elementare ale 
naturii sunt descendenţi ai entitătilor din Ierarhia a treia. 
Pătrundem în felul acesta, de jos în sus, în lumile 
superioare şi, când cuprindem cu privirea elementele 
care sunt importante pentru toate entităţile din regnurile 
vegetal, animal şi uman, găsim că în aceste elemente, în 
solide, în lichide, în formațiunile gazoase domnesc 
Spiritele naturii, care sunt descendenţi ai entităţilor din 
Ierarhia a treia. Dacă de la elementele pământ, apă, aer 
ne ridicăm la ceea ce cu ajutorul acestor elemente 
trăieşte în regnurile naturii, găsim entităţi spirituale care 
pătrund şi însufleţesc fiinţele din regnurile naturale şi 
formează sufletele-grup, care, aşa cum am văzut, sunt 
entităţi spirituale desprinse din entităţile care aparţin 
lerarhiei a doua. 
Puteţi vedea din toate acestea că numai pentru privirea 
ocultă evoluată până la treapta a doua sunt perceptibile 
aceste entităţi pe care le denumim suflete-grup. Numai 
acel om dezvoltat în plan ocult care-şi poate prelungi 
fiinţa propriului său corp eteric ca nişte tentacule poate 
să cunoască entităţile din Ierarhia a doua şi descendenţii 
acestora, sufletele-grup care animă diferitele regnuri ale 
naturii. Este încă şi mai greu să urcăm la entităţile primei 
Ierarhii, şi până la entităţile care, ca descendenţi ale 
acestora, acţionează de asemenea în regnurile naturii. 
Dar despre acestea vom vorbi în conferinţa de mâine. 
CONFERINŢA a V-a 


Helsingfors, 7 aprilie 1912 
Am înaintat în expunerile noastre până la ceea ce numim 
Ierarhia a doua de entităţi spirituale şi în conferinţa de 
ieri am făcut o prezentare a felului în care sufletul unui 
om trebuie să se comporte dacă vrea să pătrundă în 
esenţa lerarhiei a doua. Un drum încă şi mai greu duce 
spre un domeniu mult mai înalt de entităţi spirituale, 
spre acele entităţi care aparţin primei Ierarhii, cea mai 
înaltă, care ne este accesibilă - mai sus, omul nu are 
acces. S-a scos în evidenţă faptul că printr-o intensificare 
a acelor trăiri pe care le avem în viaţa obişnuită, cum ar 


fi mila şi iubirea, prin faptul că aceste trăiri sufleteşti 
sunt amplificate până la nivelul dezvoltării oculte, fiinţa 
noastră proprie se revarsă, oarecum din sine, se 
răspândeşte în afară şi se cufundă în entităţile pe care 
vrea să le contemple. Vă rog să înţelegeţi că ceea ce 
caracterizează această cufundare constă în aceea că 
însăsi fiinţa noastră se extinde ca nişte tentacule şi se 
răspândeşte în alte entităţi. Dar noi rămânem în acest 
timp lângă acele entităţi străine cu propria noastră 
conştienţă, continuăm să existăm cu viaţa noastră 
lăuntrică, nu ne pierdem. Aceasta este caracteristica 
treptei a doua de clarvedere, despre care am vorbit. Ştim 
că pe această a doua treaptă de clarvedere, în fiecare 
clipă în care ne simţim uniţi cu celelalte entităţi, noi încă 
avem propria identitate, existând oarecum alături de 
celelalte fiinţe. Numai că şi cea mai mică urmă de trăire 
egoistă trebuie să dispară, dacă dorim să ajungem la 
nivelul treptei a treia de clarvedere. 

La acest nivel, este necesar să pierdem cu totul 
sentimentul că. am exista într-un punct oarecare din 
Univers ca fiinţă aparte. Trebuie nu numai să ne 
revărsăm în entităţi străine şi să stăm alături de acestea 
cu propria noastră trăire, ci să simţim că entităţile 
străine sunt însăşi sinea noastră; trebuie să pierdem 
sentimentul şi senzaţia că am sta lângă entităţi străine. 
Dacă ne cufundăm, în felul acesta, în alte entităţi, vom 
reuşi să ne contemplăm pe noi înşine, aşa cum eram mai 
înainte, în viaţa obişnuită, dar ca o entitate străină. Cu 
alte cuvinte, ajunşi la treapta a treia de clarvedere, ne 
cufundăm, de exemplu, într-o fiinţă oarecare din 
regnurile naturii şi atunci nu vom privi din noi spre acea 
fiinţă, nu ne cufundăm în ea, aşa cum se întâmplă pe 
treapta a doua de clarvedere, ci ne considerăm una cu 
acea fiinţă şi privim dinspre ea spre noi înşine. Aşa cum 
altă dată priveam o fiinţă străină din afara noastră acum, 
pe a treia treaptă de clarvedere, privim din această finţă 
străină spre noi înşine ca spre o fiinţă străină. Aceasta 
este diferenţa între treapta a treia şi treapta a doua de 
clarvedere. Abia când atingem acest nivel reuşim să 
percepem, în afara entităţilor deja prezentate din 


lerarhiile a doua şi a treia, şi alte entităţi în ambianța 
noastră spirituală. 

Entităţile spirituale pe care le percepem acum sunt de 
asemenea împărţite în trei categorii. Prima categorie o 
percepem de preferinţă când, aşa cum am arătat, ne 
cufundăm în fiinţa altor oameni sau în fiinţa unor animale 
superioare şi ne educăm prin aceasta. Nu ceea ce 
percepem în alţi oameni sau în animalele superioare este 
esenţial, ci faptul că prin aceasta ne formăm, şi 
percepem dincolo de ele spirite care aparţin unei 
categorii din prima lerarhie: Spiritele voinţei sau cum se 
spune în esoterismul occidental Tronurile. Percepem 
acum entităţi pe care nu le putem caracteriza altfel decât 
spunând că ele nu sunt făcute din carne şi sânge, nici din 
lumină sau din aer, ci sunt formate din ceea ce nu putem 
percepe decât în noi înşine, când devenim conştienti că 
avem o voinţă. In ceea ce priveşte substanţa lor cea mai 
de jos, ele sunt alcătuite numai din voinţă. 

Când evoluăm, aşa cum am arătat, cufundându-ne cu 
privirea ocultă şi în animale inferioare şi în viaţa lor sau 
când ne cufundăm chiar şi în viaţa plantelor, dar nu ca să 
le caracterizăm, aşa cum am făcut ieri, prin gesturi, prin 
mimică, ci când devenim una cu plantele şi din ele ne 
privim pe noi înşine, ei bine, da, atunci am ajuns la o 
experienţă, la o trăire care nu se poate compara cu nimic 
cunoscut în lumea pe care o vedem în mod obişnuit în 
jurul nostru. Putem cel mult să realizăm o comparaţie cu 
proprietăţile acestor entităţi care aparţin categoriei a 
doua din prima lerarhie, o posibilitate de a le descrie, 
dacă lăsăm să acţioneze asupra sentimentelor noastre, 
asupra sufletului nostru acel ceva la care ajung unii 
oameni serioşi şi demni, care au străbătut un drum lung 
în viaţa lor pentru a acumula înţelepciune, care după 
mulţi ani de trăire intensă au acumulat atâta 
înţelepciune, încât putem spune: Când asemenea oameni 
rostesc o judecată, nu ne vorbeşte o voinţă personală, ci 
ne vorbeşte însăşi viaţa care s-a acumulat, prin ani, prin 
decenii, în aceşti oameni, fapt datorită căruia ei au 
devenit într-un anumit mod impersonali. Oameni care fac 
asupra noastră impresia că înţelepciunea lor acţionează 


în mod impersonal, că înţelepciunea lor apare ca floarea 
şi fructul unei vieţi mature evocă în noi un sentiment 
asemănător cu ceea ce acţionează asupra noastră din 
ambianța noastră spirituală, când ne-am ridicat la acea 
treaptă de clarvedere despre care va fi vorba în 
continuare. Această categorie de entităţi se numeşte, în 
termenii esoterismului occidental, Heruvimi. Este 
extraordinar de greu să caracterizăm entităţile din aceste 
categorii superioare, căci cu cât urcăm mai sus cu atât 
devine mai imposibil să găsim în viaţa obişnuită calităţi 
care să se compare cu măreţia şi sublimul entităţilor 
acestor lerarhii. Spiritele voinţei, care sunt categoria cea 
mai de jos a primei Ierarhii, le putem caracteriza prin 
aceea că ne putem face o idee clară despre ce este 
voinţa, voinţa fiind substanţa cea mai de jos din care sunt 
alcătuite aceste entităţi. Dar dacă ne-am referi numai la 
voinţa aşa cum apare ea la oameni sau la animale în viaţa 
normală, dacă am avea în vedere doar sentimentele şi 
gândurile obişnuite ale oamenilor, ar fi imposibil să 
caracterizăm entităţile din a doua categorie a primei 
Ierarhii prin ceea ce reprezintă la om gândirea, simţirea 
şi voinţa. În acest domeniu trebuie să ne referim numai la 
acei oameni cu totul deosebiti care au adunat în ei, în 
cursul vieţii, în sufletul lor, în felul în care am arătat deja, 
extraordinara putere a înţelepciunii. Dacă reuşim să 
simţim această înţelepciune, atunci percepem şi ceva 
asemănător cu ceea ce simte un ocultist când se află în 
faţa acelor entităţi pe care le numim Heruvimi. Este 
vorba de o înţelepciune care nu s-a adunat în cursul unor 
decenii, ca înţelepciunea care se manifestă la acei 
oameni deosebiti, ci în mii şi milioane de ani din evoluţia 
lumii şi care se revarsă către noi cu o forţă extraordinară 
din entităţile pe care le numim Heruvimi. 

Şi mai greu de caracterizat sunt entităţile din prima 
categorie, cea mai înaltă, a primei Ierarhii şi pe care le 
numim Serafimi. Ar fi posibil să ne facem o oarecare idee 
despre impresia pe care Serafimii o fac asupra privirii 
oculte numai dacă vom lua din viaţă următoarea 
comparaţie. Luăm cazul unui om care timp de decenii a 
acumulat trăiri sufleteşti care l-au condus la o 


înţelepciune copleşitoare şi ne închipuim că un asemenea 
înţelept vorbeşte în baza propriei sale înţelepciuni 
impersonale. Fiinţa sa este străbătută de un foc interior 
atât de mare încât el nu trebuie să ne spună nimic, ci 
este suficient doar să se aşeze în faţa noastră ca să 
vedem că înţelepciunea vieţii pe care i-a dat-o deceniile s- 
a aşternut în privirea sa, astfel încât această privire 
poate povesti despre suferinţele şi experienţele de 
decenii, iar noi avem impresia că această privire este tot 
atât de grăitoare ca însăşi lumea în care trăim. Dacă ne 
reprezentăm o asemenea privire sau că un astfel de 
înţelept a reuşit să ajungă până acolo, încât nu ne spune 
doar cuvinte, ci prin sunetul şi prin coloratura specifică a 
vorbelor sale dă expresie unor bogate experienţe de 
viaţă, iar noi auzim ceva ca un subton în ceea ceel 
exprimă, deoarece o spune cu un anumit Cum, iar din 
acest Cum noi surprindem o lume de experienţe de viaţă, 
obţinem un sentiment ca cel pe care îl are un ocultist 
când urcă până la Serafimi. Obţinem o reprezentare 
despre impresia pe care o are ocultistul experimentat 
atunci când se ridică spre entităţile pe care le numim 
Serafimi, caracterizând-o prin comparaţie ca acestea: ca 
o privire maturizată prin viaţă şi prin decenii de 
experienţă sau ca o frază formulată astfel încât nu auzim 
numai gânduri, ci în timp ce este rostită se exprimă un 
lucru cucerit prin suferinţă şi experienţe de viaţă, care a 
trecut prin bătălii şi încercări, pătrunzând în inimă; dacă 
auzim toate acestea printr-un subton, atunci am obţinut 
reprezentarea amintită. 

Recapitulând, am putea caracteriza entităţile din Ierarhia 
a treia, astfel: Ceea ce la om este reprezentare, la aceste 
entităţi este revelaţia sinelui propriu; ceea ce la om este 
viaţă lăuntrică şi conştienţă în stare de veghe, la aceste 
entităţi este umplere cu spirit. Entităţile din Ierarhia a 
doua le putem caracteriza astfel: Ceea ce la entităţile 
lerarhiei a treia este revelaţia sinelui, la Ierarhia a doua 
este realizare a sinelui, creaţie a propriei fiinţe, pecete a 
propriei fiinţe, iar ceea ce la entităţile Ilerarhiei a treia 
este împlinire spirituală, la entităţile lerarhiei a doua 
este declanşarea vieţii, care duce la o desprindere, la o 


autoobiectivizare. În sfârşit, ceea ce la entităţile Ierarhiei 
a doua este autocreatie se prezintă la fel şi la entităţile 
primei lerarhii, când le contemplăm cu privirea ocultă, 
dar este o diferenţă care constă mai ales în aceea că ceea 
ce entităţile lerarhiei a doua obiectivizează, ceea ce 
creează din propria lor substanţă există atâta timp cât 
aceste entităţi rămân legate de creaţia lor. Deci trebuie 
să reţineţi că entităţile din Ierarhia a doua pot avea un fel 
de copie a lor, o reproducere care rămâne însă legată de 
ele, nu se poate desprinde, nu există în mod independent. 
Această copie rămâne legată de entitatea care a produs- 
o. În cazul entităţilor din Ierarhia întâi, însă, situaţia este 
diferită, ele se obiectivizează, reproduc propria lor fiinţă, 
care se desprinde, ca o coajă, care este însă o copie 
fidelă a fiinţei proprii. Ea se desprinde de entitatea-mamă 
şi rămâne de sine stătătoare în lume, chiar după ce s-a 
desprins. Entităţile din prima Ierarhie nu-şi poartă 
creaţia legată de ele, iar aceasta continuă să existe chiar 
după ce s-a desprins. Acesta este un grad superior de 
obiectivizare, mai perfect decât cel existent la entităţile 
din Ierarhia a doua. Când o fiinţă din Ierarhia a doua 
creează, ea trebuie să rămână legată de fiinţa creată, 
pentru ca aceasta să nu se distrugă. Fiinţa creată ar 
muri, s-ar descompune, dacă entităţile-mamă nu ar 
rămâne legate de creaţia lor. Fiinţa creată are o 
identitate obiectivă, independentă, dar numai atâta timp 
cât rămâne legată de creatorul său. În cazul entităţilor 
din prima Ierarhie, entitatea care se separă de entitatea- 
mamă rămâne în continuare ceva independent şi obiectiv, 
chiar şi după ce s-a desprins de entitatea care a creat-o. 
Aşadar, recapitulăm, la Ierarhia a treia găsim revelaţie şi 
umplere cu spirit, la lerarhia a doua creaţie de sine şi 
efervescenţa de viaiă. La prima Ierarhie, compusă din 
Tronuri, Heruvimi şi Serafimi, făptura creată se separă, 
există separat, şi avem, deci, în loc de creaţie de sine, o 
creaţie cosmică. Ceea ce se desprinde din entităţile 
primei Ierarhii devine o lume distinctă. Este o lume atât 
de independentă, încât prezintă fenomene şi fapte chiar 
după ce entităţile creatoare, entităţile-mamă, nu mai sunt 
prezente. 


Acum ne putem pune următoarea întrebare: Care este 
viaţa proprie a entităţilor primei Ierarhii? Această viaţă 
se percepe pe sine însăşi în timp ce lasă să apară din 
substanţa proprie fiinţe obiective, independente, 
separându-se totodată de entitatea creatoare. Actul de 
creaţie a unor entităţi independente reprezintă pentru 
entităţile din prima Ierarhie starea lor normală de 
conştienţă interioară, trăirea lor interioară. Putem spune 
că ele privesc la ceea ce creează şi devine lume; nu este 
o contemplare în sine, ci o contemplare creatoare de lumi 
şi aceasta este însăşi natura esenței lor. Viaţa lor 
interioară, intimă este o creere de alte fiinţe. A crea alte 
fiinţe, a trăi în alte fiinţe, aceasta este trăirea interioară a 
entităţilor din prima Ierarhie. Crearea lumii este viaţa lor 
exterioară, crearea de fiinţe - viaţa lor interioară. 

Am atras atenţia, în decursul conferinţelor ţinute zilele 
acestea, asupra faptului că entităţile fiecărei Ierarhii au 
descendenţi, entităţi care se desprind şi coboară în 
regnurile naturii şi am arătat, în acest sens, că 
descendenţii lerarhiei a treia sunt spiritele elementare 
ale naturii iar descendenţii lerarhiei a doua sunt suflete- 
grup ale plantelor şi ale animalelor. Şi entităţile primei 
Ierarhii au descendenţi care se desprind, şi v-am descris 
deja, dintr-o altă perspectivă, aceste entităţi care descind 
din prima Ierarhie. V-am vorbit chiar în primele expuneri 
despre aceste entităţi, când am urcat până la aşa- 
numitele Spirite ale perioadelor de revoluţie, spirite care 
ordonează şi dirijează tot ce se petrece în mod ritmic şi 
se repetă în regnurile naturi. Entităţile primei Ierarhii 
creează şi desprind din propria lor fiinţă aceste entităţi 
care ordonează, de exemplu, alternanţa iarnă-vară, 
pentru ca, în felul acesta, plantele să încolţească, să 
crească şi apoi să se veştejească; ordonează apoi 
curgerea ritmică prin care animalele dintr-o anumită 
specie să aibă un mod de viaţă bine determinat, în care 
să se dezvolte de la naştere până la moarte. Şi în general, 
tot ce în regnurile naturii are un caracter de ritmicitate şi 
de repetare, cum ar fi ziua şi noaptea, sau schimbarea 
timpului, în cele patru anotimpuri, tot ce este ritmicitate, 
tot ce se bazează pe întâmplări care se repetă, totul este 


reglat, la Spiritele perioadelor de revoluţie, de 
descendenţii entităţilor din prima Ierarhie. Am putea 
caracteriza aceste spirite din perspectiva în care ne-am 
plasat acum câteva zile, iar acum le putem caracteriza în 
funcţie de propria lor origine, de descendenta lor, aşa 
cum am făcut astăzi. Să rezumăm esenţa celor trei 
Ierarhii, după cum urmează: 


PRIMA IERARHIE 


Creaţie Creaţie de fiinţe Spirite ale perioadelor de 
cosmică revoluţie 

IERARHIA A 

DOUA 
Creaţie de Experienţă de Suflete-grup 
sine viaţă 

IERARHIA A 

TREIA 
Revelaţie Umplere cu spirit Spirite elementare ale 
proprie naturii 


Dacă vrem să păşim mai departe în abordarea temei ce ni 
s-a propus, va trebui să ne familiarizăm cu reprezentări 
la care privirea unui ocultist ajunge treptat, familiarizare 
care pentru început este ceva mai greu de atins. Astăzi 
vom aduce totuşi în faţa sufletelor dumneavostră aceste 
reprezentări şi prin aceasta avem posibilitatea ca în 
următoarele conferinţe, când va trebui să ne treacă prin 
faţa privirii în întregime viaţa şi entitatea regnurilor 
naturii şi ale corpurilor cereşti, să ne obişnuim din ce în 
ce mai mult cu modul în care entităţile prezentate sunt 
legate de regnurile naturii şi de corpurile cereşti. În felul 
acesta vom putea obţine reprezentări din ce în ce mai 
precise. 

Când vorbim despre om, o facem în aşa fel încât acesta 
să fie caracterizat după felul în care se prezintă pentru 
privirea ocultă. Se poate urmări aceasta în scrieri 
teosofice cum ar fi, de exemplu, lucrările mele 
Theosophie şi Geheimwissenschaft*. Când contemplăm 
omul cu privirea ocultă, spunem: Ceea ce este perceptibil 


în primul rând la om, când îl privim cu ochii şi simţurile 
fizice, este corpul fizic. Vom considera corpul fizic ca 
fiind primul element constitutiv al omului. A1 doilea 
element este ceva de natură suprasensibilă, ce nu este 
vizibil pentru conştienţa normală: corpul eteric. Al 
treilea element pe care-l luăm în considerare este corpul 
astral. Dacă avem aceste trei mădulare deţinem 
aproximativ imaginea învelişurilor omului. Trecem apoi la 
mădularele superioare. Ele sunt de natură sufletească; 
sunt percepute în viaţa obişnuită ca viaţă sufletească, 
interioară. Aşa cum vorbim despre un înveliş exterior 
triplu, putem vorbi şi despre un suflet triplu, sufletul 
senzaţiei, sufletul raţiunii sau al simţirii şi sufletul 
conştienţei. Toate aceste mădulare care compun natura 
umană, de la corpul fizic până sus la sufletul conştienţei, 
există în prezent la fiecare om. Pătrundem apoi spre 
următorul mădular, pe care îl numim sinea spirituală sau, 
aşa cum mulţi dintre auditori sunt obişnuiţi, Manas. 
Următorul mădular se va forma la om abia în viitor; îl 
numim spiritul vieţii sau Budhi. Mai este apoi un ultim 
mădular, denumit Omul-Spirit sau Atma, care este natura 
cea mai intimă a omului şi care, în prezent, pentru 
conştienţa noastră actuală, este încă în stare latentă şi 
abia în evoluţia viitoare a Pământului se va arăta că este 
de fapt punctul central al conştienţei. Aceste mădulare 
ale naturii umane au toate un caracter unitar, putem 
spune că reprezintă unităţi. Intr-un anumit fel, corpul 
fizic reprezintă o unitate, corpul eteric, de asemenea, 
este o unitate şi la fel şi celelalte mădulare ale naturii 
umane. Omul în întregul lui este o unitate care constă în 
reunirea tuturor mădularelor şi în influenţa pe care o 
exercită unele asupra celorlalte. 
* Ambele lucrări sunt traduse în limba română: prima sub titlul 
Teosofia - Introducere în cunoaşterea suprasensibilă 
despre lume şi menirea omului, a doua sub titlul Ştiinţa 
spirituală. 
Ca să mergem mai departe cu expunerea noastră, trebuie 
să vă imaginaţi că există entităţi situate deasupra omului, 
la un nivel atât de înalt faţă de natura acestuia, încât nu 
sunt alcătuite din mădulare pe care le-am numit corp 
fizic, corp eteric ş.a.m.d., iar mădularele lor constitutive 


sunt la rândul lor tot entităţi. Dacă nu putem considera 
fiecare mădular al omului ca o entitate distinctă, ci numai 
ca un mădular constitutiv unitar, urcând spre acele 
entităţi care nu au un corp fizic ca parte constitutivă a 
lor, vom constata că ceea ce la om este corp fizic la 
aceste înalte entităţi am numit în expunerile noastre 
Spirite ale formei. Când spunem: Există o entitate de o 
categorie superioară care nu are, ca omul, un corp fizic 
ca parte a sa, ci are ca mădular constitutiv chiar o 
entitate, un spirit al formei, avem în faţa noastră 
reprezentarea unei entităţi pe care nu am ajuns încă să o 
caracterizăm, dar despre care vom vorbi acum. Dacă 
vrem să o descriem, să o caracterizăm, va trebui să ne 
folosim tot de reprezentări, aşa cum am făcut şi până 
acum. 

Spuneam că este greu să ajungem la aceste reprezentări, 
dar vom putea, printr-o analogie, să ne ridicăm la 
asemenea reprezentări de care avem nevoie acum. Priviţi 
cu atenţie un stup sau un muşuroi de furnici şi observați 
fiecare vietate în parte, fiecare albină din stup şi 
remarcaţi că stupul are un spirit comunitar, formează o 
reală entitate colectivă şi că fiecare albină este o parte 
constitutivă a acestui spirit comunitar, aşa cum şi 
dumneavoastră aveţi o parte din dumneavoastră în 
fiecare din mădularele propriei fiinţe. Aveţi aici o 
analogie semnificativă pentru acele entităţi şi mai înalte 
decât entităţile despre care am vorbit până acum, entităţi 
care au ca mădular constitutiv nu ceva ce am numit corp 
fizic la om, ci ceva ce trebuie să definim ca fiind el însuşi 
o entitate, ca fiind spirite ale formei. Aşa cum omul 
trăieşte în corpul său fizic, la fel trăiese acele entităţi 
care sunt de o asemenea măreție, încât au ca cel mai 
inferior mădular al lor Spirite ale formei, sau, dacă doriţi, 
un Spirit al formei. Apoi, oamenii au corpul eteric, iar 
aceste entităţi au ca al doilea mădular Spirite ale 
mişcării; în locul corpului astral al omului, au Spirite ale 
înţelepciunii în locul a ceea ce noi oamenii avem ca suflet 
al senzaţiei, aceste entităţi au ca al patrulea mădular 
Tronurile sau Spiritele voinţei, ca al cincilea element au 
Heruvimii, iar ca al şaselea element, aşa cum noi avem 


sufletul conştienţei, Serafimii. Şi aşa cum noi năzuim şi 
privim în sus spre ceea ce abia într-un viitor îndepărtat ni 
se va dărui în mod treptat, la fel privesc aceste entităţi 
spre ceva ce depăşeşte fiinţa Ierarhiilor. Aşa cum noi 
vorbim despre Manas, Budhi, Atma sau despre Sinea 
spirituală, Spiritul vieţii, Omul-Spirit, la fel priveşte 
această entitate, din elementul său de natură serafimică, 
aşa cum noi o facem din sufletul conştienţei, spre o 
spiritualitate primordială. Abia astfel au aceste entităţi 
ceva asemănător cu ceea ce considerăm a fi viaţa noastră 
lăuntrică, spirituală. Este neînchipuit de greu să ne 
putem face o reprezentare despre ceea ce există acolo 
sus, deasupra lerarhiilor ca entitate spirituală a celor mai 
sublime spirite. Din această cauză, în decursul evoluţiei 
umane, diversele religii şi concepţii despre lume s-au 
abținut, chiar cu o mare precauţiune plină de venerație, 
să prezinte în mod decisiv lumii senzoriale reprezentări 
care să evoce ceea ce există, deasupra lerarhiilor. Dacă 
pentru a caracteriza o imagine, o reprezentare aşa cum 
apare în sufletul unui ocultist, când acesta priveşte spre 
Serafimi, ar trebui să recurgem la unele metode pe care 
numai prin analogie le găsim la oameni care au o bogată 
experienţă de viaţă, nu va mai fi suficient tot ce apare la 
aceşti oameni ca expresie pură a vieţii lor pentru a 
caracteriza Sfânta Treime care stă deasupra Serafimilor 
ca Fiinţă supremă, ca Manas, Budhi şi Atma. 

In decursul evoluţiei umane s-a vorbit, vai!, prea mult 
despre presimţirile prudente cu care spiritul uman a 
vorbit despre ce este acolo, sus, în regiunile spirituale. 
Pentru că pentru spiritul uman ar fi mult mai potrivit să 
nu vrea să caracterizeze prin reprezentări luate din viaţa 
obişnuită sau prin tot felul de analogii şi comparații 
esenţialităţi cu o poziţie atât de înaltă, ar fi mult mai 
constructiv pentru om să dorească să înveţe din ce în ce 
mai mult, într-o stare de profundă venerație, pentru a 
obţine reprezentări care să se apropie de ce există acolo 
sus. Reprezentări aproximative asupra a ceea ce este 
acolo sus încearcă să dea religiile şi concepţiile despre 
lume, recurgând la concepte pline de înţelesuri şi foarte 
grăitoare, concepte care dobândesc, într-o oarecare 


măsură, un caracter excepţional, prin faptul că depăşesc 
viaţa individuală chiar şi în viaţa exterioară a simţurilor. 
Desigur, cu asemenea concepte nu se poate caracteriza 
nici măcar aproximativ Fiinţa superioară despre care 
este vorba acum, dar se poate evoca, într-o anumită 
măsură, o anumită reprezentare despre ceea ce nu se 
poate exprima şi care trebuie să fie învăluit într-o sfântă 
taină, într-un mister sacru. Căci nu ar trebui să ne 
apropiem fără nici o reţinere, cu concepte raţionale 
umane, formate în contact cu lumea noastră exterioară, 
de aceste lucruri. De aceea, în religie şi în concepţiile 
despre lume, care s-au succedat unele după altele, s-a 
încercat caracterizarea acestor lucruri cu presimţire şi cu 
frică, când a trebuit să se descrie sau, mai exact, să se 
dea nume la ceea ce depăşeşte natura umană şi rămâne o 
taină chiar şi în natură. 

Vechii egipteni au folosit conceptele de Copil sau Fiu, de 
Mamă şi de Tată pentru ceea ce depăşeşte omul 
individual. Creştinismul a încercat să găsească în 
succesiunea Sfântul Duh, Fiul şi Tatăl un nume pentru 
această Trinitate. De fapt, se poate spune că ar trebui să 
situăm Sfântul Duh pe locul al şaptelea, Fiul pe locul al 
optulea şi Tatăl pe locul al nouălea. Când este vorba de o 
fiinţă spre care ridicăm privirea şi al cărui conţinut 
superior dispare pentru noi ca într-un mister spiritual şi 
ne referim la această fiinţă în mod aluziv, numind-o 
Spirit, Fiu şi Tată, când contemplăm o asemenea fiinţă cu 
privirea ocultă, atunci trebuie să spunem: Aşa cum 
constatăm la om, privindu-l din punct de vedere exterior, 
că are un corp fizic şi acesta este elementul său 
constitutiv cel mai de jos, tot astfel, când contemplăm o 
asemenea fiinţă prin analogie cu omul, avem în faţa 
noastră Spiritul formei, adică un spirit care îşi dă o 
formă, un spirit conturat. Ar trebui să putem privi la ceea 
ce este analog, asemănător, din aceste entităţi corpului 
fizic uman, la ceea ce este structură. 

Aşa cum în corpul flzic al omului avem, ca elementul său 
cel mai de jos, ceva structurat şi format şi cum în această 
structură, care aşa cum ne apare este fără îndoială Maya, 
trăieşte ceea ce numim Spiritul formei, tot astfel ne 


apare, când ne îndreptăm privirea în spaţiul cosmic şi 
observăm o planetă - Mercur, Venus, Marte, Jupiter - 
forma exterioară a Spiritului formei; ei bine, planeta 
aparţine Spiritului formei la fel cum corpul fizic aparţine 
omului. Când un om stă în faţa noastră, această „formă" 
exprimă ce este viu în acel om, adică elementele 
suprasensibile, corpul eteric, corpul astral, sufletul 
senzatiei ş.a.m.d.; la fel, când vedem o planetă, forma sa 
exprimă însăşi „forma", Spiritului formei. Şi aşa cum în 
spatele formei umane, în spatele corpului fizic se află 
corpul eteric, corpul astral, sufletul senzaţiei ş.a.m.d., în 
spatele planetei se află şi îi aparţin entitătile pe care le 
numim Spirite ale mişcării, Spirite ale înţelepciunii, 
Tronuri, Heruvimi şi Serafimi. Dacă privim o planetă din 
punctul de vedere al ştiinţei spiritului, şi vrem să avem în 
faţa noastră fiinţa integrală a acestei planete, va trebui 
să spunem: Planeta ne apare în spaţiul cosmic pentru a o 
percepe, înfăţişându-ne făptura sa fizică, pe care i-a dat-o 
Spiritul formei, dar totodată ascunde, aşa cum omul 
ascunde de privirea fizică elementele sale subtile 
superioare, prezenţa acelor entităţi ale Ierarhiilor 
superioare care acţionează ca forţe în planetă şi în 
ambianța ei. Ne reprezentăm, aşadar, corect o planetă, 
cum ar fi Marte sau Mercur, dacă ne-o imaginăm mai 
întâi după forma sa fizică, apoi înconjurată şi străbătută 
de o atmosferă spirituală care tinde spre nesfârşit şi care 
îşi are forma fizică în chiar forma fizică a planetei, care 
este o creatie a Spiritelor formei şi care are în ambianța 
sa spirituală entităţile celorlalte Ierarhii. Numai 
considerând-o în felul acesta avem imaginea completă a 
planetei: în mijloc este elementul fizic, ca un sâmbure, iar 
în jurul său învelişuri spirituale alcătuite din entităţile 
lerarhiilor. Acest aspect îl vom relua în conferințele 
noastre următoare, în mod mai aprofundat. Pentru a 
sugera încă de astăzi direcţia in care vom aborda această 
problemă, să mai spunem cum o redă cercetarea ocultă. 
Am dat deja o indicație: forma fizică a planetei este 
creaţia Spiritului formei. Chiar şi forma Pământului este 
creaţia Spiritului formei. Despre Pământ ştim că în sine 
nu se află într-o stare de linişte, că este supus unei 


permanente transformări interne şi unei mobilități 
neîntrerupte. Vă aduceţi cu toţii aminte că în descrierile 
din Cronica Akasha înfăţişarea exterioară de astăzi a 
Pământului ne apare cu totul altfel decât, de exemplu, 
era în timpul perioadei de evoluţie terestră pe care o 
numim perioada atlanteană. În acea străveche perioadă, 
suprafaţa globului terestru care în prezent este acoperită 
de Oceanul Atlantic era reprezentată de un mare 
continent, în timp ce în locul unde se află astăzi Europa, 
Asia, Africa abia se formau continente. In felul acesta, 
masa, substanţa Pământului s-a modificat datorită 
mobilităţii sale interne. Planeta se află într-o frământare 
internă continuă. Gândiţi-vă, de exemplu, că ceea ce 
astăzi este insula Helgoland constituie doar o mică parte 
din ceea ce se ridica deasupra mării în secolele al IX-lea 
şi al X-lea. Chiar dacă perioadele în care au loc regrupări 
şi transformări interne ale aspectului planetei sunt 
relativ mari, fără a insista prea mult asupra acestor 
lucruri, fiecare îşi poate da seama că planeta noastră este 
într-o continuă mobilitate internă. Şi dacă se ia în 
considerare nu numai partea solidă a planetei, ci şi apele 
şi atmosfera, atunci însăşi viaţa de toate zilele ne arată 
că planeta se află într-o continuă mobilitate internă. În 
forma norilor, în ploaia care se formează, în toate 
fenomenele atmosferice, în fluxul şi refluxul mărilor şi 
oceanelor, în toate acestea planeta îşi revelează 
mobilitatea internă. Aceasta este viaţa planetei. In cadrul 
acestei vieţi acţionează, precum corpul eteric al omului 
individual, ceea ce am numit Spiritele mişcării. Deci, se 
poate spune: Structura exterioară a planetei este creaţia 
Spiritelor formei; mobilitatea internă este reglată de 
entităţi pe care le numim Spiritele mişcării. 

Planeta este, din punctul de vedere al ştiinţei spiritului, o 
adevărată fiinţă, o entitate în care tot ceea ce se petrece 
este condus de gândire. Nu numai că într-o planetă există 
o vitalitate internă, aşa cum spuneam, dar aceasta are şi 
o conştienţă ca planetă în întregul ei, căci este o entitate. 
Această conştientă, care corespunde cu conştienţa 
umană, în măsura în care forma inferioară a constienţei, 
subconştientul, este în corpul astral, în cazul planetei 


este guvernată de Spiritele înţelepciunii. Se poate spune: 
Conştienţa cea mai de jos a unei planete este condusă de 
Spiritele înţelepciunii. Dacă definim planeta numai în 
felul acesta, rămânem încă în cadrul planetei. Dar să 
privim planeta şi altfel. Ea are o formă precisă şi aceasta 
corespunde Spiritelor formei; are mobilitate internă, 
aceasta corespunde Spiritelor mişcării; totul este 
străbătut de conştienţă, care corespunde Spiritelor 
înţelepciunii. Să mergem însă mai departe. Planeta se 
mişcă prin spaţiu, ea are un impuls interior care o 
împinge prin spaţiu, corespunzător impulsului interior de 
voinţă al omului, care îl face să mişte picioarele, să 
păşească, să meargă prin spaţiu. Ceea ce conduce 
planeta prin spaţiu, ceea ce îi veghează mişcarea în 
spaţiu, ceea ce face ca, de exemplu, să se mişte în jurul 
unei stele fixe, aceasta se datorează acţiunii Spiritelor 
voinţei. Acestea dau planetei impulsul de a zbura prin 
spaţiu. Aşadar, mişcarea planetei în spaţiu corespunde 
impulsului dat de Spiritele voinţei sau Tronuri. Dar dacă 
planeta ar urma numai impulsul dat de Spiritele voinţei, 
fiecare planetă ar parcurge în Cosmos propriul său drum, 
necorelat cu al celorlalte planete, ceea ce nu este cazul, 
căci fiecare planetă se conduce după întregul sistem. 
Mişcarea planetei nu este reglată doar ca planeta să se 
mişte, ci să constituie o ordine în întregul sistem 
planetar. Aşa cum într-un grup de oameni care merg unii 
într-o parte, alţii în alta începe să se manifeste un scop 
comun, la fel sunt ordonate miscările planetelor până se 
armonizează. Această coordonare şi armonizare a 
mişcării unei planete cu mişcările altor planete este 
opera Heruvimilor. Reglarea mişcării comune a 
sistemului ţine de activitatea Heruvimilor. Fiecare sistem 
planetar, împreună cu steaua sa fixă, care este un fel de 
comandant suprem şi se află sub conducerea 
Heruvimilor, are la rândul lui legături cu alte sisteme 
planetare, care aparţin de alte stele fixe si trebuie să 
convină asupra locului pe care fiecare îl ocupă în spaţiu, 
aşa cum oamenii se înţeleg unii cu alţii şi convin asupra 
faptelor lor comune şi întemeiază un sistem social prin 
reciprocitatea faptelor. La fel, există o întelegere 


reciprocă între sistemele planetare. Există o înţelegere 
reciprocă între o stea fixă şi altă stea fixă. În felul acesta 
se constituie Cosmosul. Faptul că sistemele planetare 
vorbesc, ca să spunem aşa, unele cu altele şi se 
coordonează pentru a alcătui un cosmos închegat se 
datorează acţiunii acelor entităţi spirituale pe care le 
numim Serafimi. 
În felul acesta am exprimat tot ceea ce, la nivelul uman, 
merge până în sufletul conştienţei. Apoi, aşa cum în cazul 
omului ne ridicăm spre o viaţă spirituală mai elevată, 
depăşind sufletul conştienţei, în cazul sistemelor 
planetare, în care acţiunea Serafimilor corespunde 
nivelului sufletului conştienţei la om, dacă ne ridicăm mai 
sus, dincolo de Serafimi, ajungem la ceea ce am încercat 
astăzi, doar tangential, să caracterizăm ca Trinitate, o 
entitate cosmică supremă. Ajungem la ceea ce în Univers 
domneşte ca viaţă trinitar-divină, atotcuprinzătoare, 
dumnezeească şi care creează un acoperământ în fiecare 
sistem planetar. Aşa cum ceea ce trăieşte în om ca sine 
spirituală, ca Spirit al vieţii, ca Om-Spirit - Manas, Budhi, 
Atma - creează un acoperământ pentru sufletul 
conştienţei, sufletul raţiunii şi sufletul senzaţiei, corpul 
astral, corpul eteric şi corpul fizic, la fel există un 
acoperământ pentru stelele fixe ale sistemelor planetare, 
care se deplasează în spaţiu şi care sunt corpuri ale 
entităţilor divine. Şi contemplând viaţa cerului înstelat, 
contemplăm, de fapt, corpurile zeilor şi, în cele din urmă, 
Divinitatea. 

CONFERINŢA a VI-a 


Helsingfors, 8 aprilie 1912 
Ieri v-am vorbit despre ce reprezintă un sistem planetar 
şi felul în care el este dependent de diversele entităţi 
spirituale ale lerarhiilor care ne apar ca fiind suprapuse, 
pe care am căutat să le caracterizez în cursul 
conferinţelor anterioare: Am obţinut o reprezentare 
despre tot ce participă la existenţa unei planete şi am 
văzut cum aceasta îşi primeşte forma, respectiv 
configuraţia sau structura sa armonios închegată prin 
faptul că în ea acţionează Spiritele formei. Am văzut, de 
asemenea, că planeta are o viaţă interioară, o mobilitate 


interioară care este rezultatul acţiunii Spiritelor mişcării. 
Ceea ce putem numi conştienţa inferioară a planetei, pe 
care o putem compara cu conştienţa existentă în corpul 
astral al omului, am atribuit-o Spiritelor înţelepciunii. 
Impulsurile datorită cărora planeta nu stă nemişcată în 
spaţiu, ci îşi schimbă poziţia, se mişcă în spaţiu, le-am 
atribuit Spiritelor voinţei sau Tronurilor. Forţa care 
integrează planeta într-un sistem şi o face să nu meargă, 
ca să spunem aşa, pe un drum propriu, ci se deplasează 
în aşa fel, încât impulsurile sale de mişcare sunt în 
concordanţă cu impulsurile de mişcare din întregul 
sistem planetar de care aparţine, forţa, deci, care 
reglează mişcarea singulară a unei planete în corelaţie cu 
întregul sistem planetar se datorează acţiunii 
Heruvimilor sau Spiritele armoniei. În sfârşit, ceea ce am 
putea numi viaţa internă, sufletească a planetei, prin care 
aceasta intră în legătură cu alte corpuri cereşti, aşa cum 
omul intră, prin limbaj, în legătură cu alţi oameni, o 
atribuim Serafimilor. Astfel, când este vorba de o planetă 
trebuie luat în considerare un context, o țesătură în 
cadrul căreia ceea ce provine de la Spiritele formei este 
numai un nucleu în spatele căruia există o atmosferă 
spirituală, am putea spune un fel de aură, în care 
acţionează spirite ale celorlalte entităti din ierarhiile 
superioare, care sunt deasupra Spiritelor formei. 

Acum însă este necesar, dacă dorim să înţelegem corect 
tot ce am expus în ultima conferinţă şi am încercat acum 
să recapitulez în câteva cuvinte, să facem cunoştinţă şi 
cu alte reprezentări, reprezentări pe care le obţinem cel 
mai uşor dacă pornim de la entităţile lerarhiei a treia, 
care se învecinează, ca să spunem aşa, dinspre lumea 
spirituală, cu omul. Am spus că aceste entităţi se 
caracterizează prin faptul că ceea ce la om este percepţie 
la ele este revelaţie, iar ceea ce la om este viaţă lăuntrică 
la ele este umplere cu spirit. Deja la entităţile care se află 
pe o treaptă imediat superioară omului, mă refer la 
Ingeri sau Angeloi, întâlnim particularitatea că ceea ce 
ele percep este doar revelaţia sinei proprii şi că în 
interioritatea lor nu există ceva atât de independent, 
ceva încheiat cum are omul, ci ele simt că aici se aprind 


şi lăstăresc forţele şi entităţile ierarhiilor superioare, pe 
scurt, se simt inspirate şi pătrunse de spiritul acestor 
ierarhii. Fapt este că ceea ce numim la om viaţă 
interioară independentă la aceste entităţi propriu-zis nu 
există. Dacă doresc să-şi dezvolte fiinţa proprie, dacă vor 
să gândească, să simtă şi să vrea ca omul, totul se 
revelează în afară; nu ca omul, care îşi poate închide în 
sinea lui gândurile şi sentimentele şi poate lăsa ca un 
impuls de voinţă să nu se materializeze. Ceea ce trăieşte 
în aceste fiinţe, în măsura în care ele produc singure 
aceste gânduri, constituie totodată şi revelaţia lor în 
exterior. Dacă nu vor să se reveleze, ele nu pot face 
altceva decât să-şi simtă această interioritate umplută de 
lumea aflată deasupra lor. Astfel, în interioritatea lor 
trăieşte lumea ce se află mai presus de ele sau, dacă vor 
să aibă o viaţă proprie, ele se revelează obiectiv în afară. 
Aceste entităţi care se află imediat deasupra omului nu 
pot să ascundă nimic din ceea ce ar fi un produs al 
propriei gândiri sau simţiri, căci tot ce ar prelucra în 
interioritatea lor s-ar arăta în afară. Cu alte cuvinte, asa 
cum am mai amintit într-una din conferințele anterioare, 
aceste entităţi - Ingeri sau Angeloi - nu pot minţi, astfel 
încât ceea ce ele îşi reprezintă sau simt nu poate fi în 
dezacord cu lumea exterioară. Nu pot avea în sinea lor 
nici un fel de reprezentare care să nu fie în deplină 
concordanţă cu lumea exterioară, căci reprezentările pe 
care le au în interioritatea lor o percep chiar în revelaţia 
lor. Să presupunem însă că aceste entităţi ar avea dorinţa 
să-şi renege propria lor natură. Ce s-ar întâmpla atunci? 
Ei bine, la aceste entităţi, pe care le-am numit Ingeri, 
Arhangheli şi Archai sau Spirite ale timpului, constatăm 
că ceea ce li se revelează, ceea ce pot percepe este 
propria lor fiinţă. Dacă ar vrea să mintă, ar trebui să 
dezvolte în interioritatea lor ceva ce nu ar corespunde 
propriei fiinţe. Fiecare minciună ar fi o renegare a naturii 
lor, nu ar fi nimic altceva decât o anihilare, o nimicire a 
propriei fiinţe. Să presupunem, totuşi, că aceste entităţi 
ar dori să simtă în interioritatea lor ceva ce nu s-ar revela 
direct în afară - în acest caz ar trebui să dobândească o 
nouă natură. 


Ceea ce v-am descris acum, renegarea propriei naturi la 
entităţile lerarhiei a treia şi implicit dobândirea unei alte 
naturi, s-a întâmplat efectiv, la un moment dat, în cursul 
evoluţiei. Vom vedea pe parcursul conferinţelor 
unmătoare de ce a trebuit să se întâmple aceasta, dar 
deocamdată vreau să atrag atenţia încă o dată că aşa 
ceva s-a întâmplat, că s-au găsit, cu adevărat, printre 
entităţile din Ierarhia a treia unele care au avut dorinţa 
să aibă în interiorul lor trăiri pe care să nu trebuiască să 
le reveleze în afară, cu alte cuvinte, au simţit nevoia să-şi 
renege propria natură. Ce s-a întâmplat cu aceste entităţi 
în această situaţie? S-a petrecut ceva ce nu se întâmplă 
cu celelalte entităţi, care îşi păstrează natura proprie în 
cadrul lerarhiei a treia: nu pot avea independenţa 
interioară, aşa cum o are omul. Dacă vor să aibă o trăire 
interioară, sunt nevoite să se umple în egală măsură cu 
conţinutul lumii spirituale care se află deasupra lor. 
Dorinţa unui anunut număr de entităţi din Ierarhia a treia 
a fost să dezvolte în interioritatea lor ceva care să nu le 
întâmpine imediat în lumea exterioară ca percepţie, 
respectiv ca revelaţie a propriei lor fiinţe. Prin aceasta a 
apărut necesitatea ca ele să-şi renege propria natură şi 
să preia o altă natură. Pentru a se putea dezvolta o viaţă 
interioară proprie, independentă, a fost necesar ca un 
anumit număr de entităţi din Ierarhia a treia să renunţe 
la propria lor natură, să o renege. A fost nevoie ca aceste 
entităţi să acţioneze asupra lor într-un anumit mod, 
pentru ca anumite trăiri interioare să nu se mai reveleze 
în afară. Să ne punem acum întrebarea: Care au fost 
motivele care au putut împinge aceste entităţi să dezvolte 
în sinea lor o asemenea dorinţă? Dacă privim natura 
proprie a entităţilor din Ierarhia a treia, cu revelaţia şi cu 
umplerea cu spirit, remarcăm că acestea sunt cu totul în 
slujba entităţilor din Ierarhiile superioare lor, că ele nu 
au propriu-zis o viaţă proprie. Îngerii nu au o viaţă 
proprie, viaţa lor constă în revelaţie, există pentru lumea 
întreagă, şi îndată ce nu se mai revelează, interioritatea 
lor este luminată de viaţa Ierarhiilor superioare. Ceea ce 
a îndemnat un anumit număr din aceste entităţi să-şi 
renege natura a fost sentimentul de forţă, de 


independenţă, sentimentul de libertate. Într-o anumită 
perioadă din evoluţie, unui anumit număr de entităţi din 
Ierarhia a treia i s-a trezit instinctul, năzuinţa nu numai 
de a se desprinde de sub dependenţa entităţilor 
superioare lor, ci şi de a-şi dezvolta o viaţă a lor, proprie. 
Aceasta a fost de o importanţă excepţională pentru 
întreaga evoluţie a sistemului nostru planetar. Entităţile 
rebele ale Ilerarhiei a treia au pregătit independenţa 
proprie a omului, posibilitatea ca el să desfăşoare o viaţă 
interioară independentă, al cărei conţinut nu se revelează 
nemijlocit în afară, ci poate rămâne o trăire interioară 
independentă de revelaţia exterioară. 

Trebuie să vă spun că folosesc în mod intenţionat atât de 
multe cuvinte pentru a descrie toate aceste lucruri. Fac 
aceasta din cauza importanţei deosebite pe care o are 
conturarea cât mai precisă a ceea ce expun aici. Fapt 
este că, la un anumit număr de entităţi, din Ierarhia a 
treia a luat naştere o dorinţă vie de a dezvolta în ele o 
trăire interioară independentă. Ce a urmat după aceea 
este consecinta directă a acestei dorinţe. Dar care a fost 
urmarea, consecinţa? A fost cu adevărat ceva 
înspăimântător: renegarea propriei fiinţe, neadevărul, 
minciuna. Vedeţi, prin urmare, de ce este foarte 
important ca dumneavoastră să înţelegeţi că spirite din 
Ierarhia a treia care căpătaseră acest impuls nu au făcut- 
o din dorinţa de a minţi, ci pentru a-şi dezvolta o viaţă 
proprie, dar prin aceasta au trebuit să sufere 
consecinţele, şi anume să devină spirite ale neadevărului, 
spirite ale renegării propriei lor entităţi, spirite ale 
minciunii, cu alte cuvinte. Exact aşa cum cineva, să 
spunem, are de făcut un drum pe jos, într-o zi ploioasă şi 
trebuie neapărat să ţină seama că va trebui să suporte 
ploaia şi să fie udat, deşi nu a avut deloc această intenţie, 
tot astfel, spiritele de care este vorba aici nu au săvârşit 
această faptă pentru a se cufunda în neadevăr. Fapta lor 
îşi are originea în intenţia de a dezvolta o viaţă interioară 
independentă, o mobilitate interioară, numai că urmarea, 
consecinţa, a fost că au devenit concomitent spirite ale 
neadevărului. 


Toate entităţile spirituale care, în felul acesta, au 
constituit o a doua categorie, în cadrul entităţilor 
aparţinând lerarhiei a treia, prin negarea propriei lor 
naturi, le numim, în ocultism, Spirite luciferice. 
Conceptul de Spirit luciferic constă în primul rând în 
faptul că aceste spirite vor să dezvolte o viaţă interioară 
independentă. Se pune întrebarea ce a fost necesar să 
facă aceste spirite spre a-şi atinge scopul. Consecințele 
le-am văzut deja, dar ce a trebuit să întreprindă pentru a 
ajunge să dezvolte o viaţă interioară independentă vom 
afla daeă vom privi lucrurile dintr-o altă perspectivă. Ce 
au vrut să depăşească aceste spirite? Au vrut să supună, 
să înfrângă umplerea cu spirit, cu substanţa lerarhiilor 
superioare lor. Ele nu au mai vrut să se umple doar cu 
aceste entităţi ale Ilerarhiilor superioare, ci să-şi umple 
viaţa lor interioară cu propria fiinţă. Dar aceasta nu au 
putut-o realiza altfel decât renunțând la umplerea cu 
spiritul entităţilor superioare lor, astfel încât, în loc de a- 
şi păstra deschisă perspectiva liberă spre lerarhiile 
superioare, ele s-au separat, despărţindu-se de aceste 
entităţi mai înalte, şi în acest mod au putut să-şi procure 
o substanţă proprie din substanţa Ierarhiilor superioare. 
Despre ce este vorba în realitate, ne putem face o 
reprezentare exactă dacă vom urmări cele ce urmează. 
Să ne imaginăm entităţile lerarhiei a treia reprezentate 
grafic, în mod simbolic (vezi desenul) în aşa fel încât este 
clar că ele îşi revelează fiinţa proprie în afară, ca un fel 
de piele, şi că dezvoltă gândire sau simtire interioară, are 
loc o revelaţie, ca o aprindere a fiinţei lor. Când nu se 
revelează pe sine, atunci preiau ceea ce se infiltrează în 
ele ca lumină a lerarhiilor superioare; ele se umplu cu 
spiritul lerarhiilor superioare şi îşi deschid, parcă, 
întreaga lor fiinţă spre aceste Ierarhii. Entităţile 
spirituale ale lerarhiei a treia, despre care am vorbit, nu 
vor să se umple cu spiritul lerarhiilor superioare, nu vor 
să fie dependente de substanţa spirituală a acestora. Ele 
vor o viaţă spirituală independentă; se desprind, se 
separă şi acum fiinţa lerarhiilor superioare nu mai este în 
ele, ci deasupra lor. Se anulează legătura cu aceste 
entităţi superioare şi ele se desprind acum ca entităţi 


independente şi au, prin aceasta, păstrată în 
interioritatea lor propria lumină, ca şi cum ar fura ceea 
ce trebuia doar să le umple şi să le înalțe spre entităţile 
superioare. Cu acest furt îşi umplu propria interioritate şi 
prin aceasta îşi dezvoltă o latură independentă. Aceasta 
este o reprezentare care ne poate oferi o clarificare a 
acestor evenimente petrecute în Cosmos, fără de care nu 
am fi în situaţia de a putea înţelege, cu cunoaşterea şi 
conştienţa noastră fizică de oameni, un sistem solar în 
aspectul său de durabilitate şi permanenţă a stelelor. 
Fără această reprezentare, nu se înţelege viaţa stelelor, 
viaţa corpurilor cereşti. 


După cum vedeţi, am încercat să vă sugerez cum anumite 
entităti din Ierarhia a treia devin entităţi cu o altă natură, 
devin Spirite luciferice. In orice caz, ceea ce s-a 
întâmplat cu o parte din entităţile Ierarhiei a treia nu se 
poate întâmpla, în acelaşi mod, cu entităţi din celelalte 
Ierarhii, dar ceva asemănător poate avea loc. Dacă ne 
vom referi la ceea ce se întâmplă cu entităţi ale celorlalte 
Ierarhii, mai ales dacă vom aplica-o la Spiritele formei, 
ne putem forma o idee în legătură cu modul în care se 
formează un sistem planetar. 

La încheierea conferinţei de ieri am văzut că ceea ce 
percepe privirea noastră, în primul rând, la o planetă 
provine de la Spiritele formei. Dar prezentând lucrurile 
astfel nu le exprimăm destul de exact. Când priviţi o 
planetă, să zicem, Marte, Saturn sau Jupiter, care se află 
în Univers, şi o percepeţi aşa cum o vedeţi, cu ochii fizici 
sau chiar cu o lunetă, în ceea ce vă arată o astfel de 
formă nu sunt neapărat Spiritele formei. Să ne referim la 
cea mai îndepărtată planetă, Saturn, aşa cum a fost 
considerată multă vreme. Mai târziu au apărut alte două 
planete, Uranus şi Neptun, despre care vom mai vorbi, 
dar deocamdată să considerăm pe Saturn ca fiind cea 
mai îndepărtată. Dacă privim pe Saturn cu ochii proprii, 
în spaţiul cosmic ne apare - făcând abstracţie de inel - un 
fel de sferă luminoasă. Pentru ocultist, pentru cel care 


urmăreşte realitatea spirituală din Cosmos, această sferă 
pe care noi o numim Saturn nu este Saturn; pentru el se 
numeşte Saturn, luaţi notă!, întregul spaţiu mărginit de 
traseul eliptic aparent al planetei, adică de orbita lui 
Saturn. Astronomia descrie o traiectorie a lui Saturn pe 
care o prezintă ca fiind drumul planetei în jurul Soarelui. 
Despre cum stau lucrurile în realitate nu vreau să ne 
ocupăm acum, dar dacă luaţi ca argument această 
reprezentare obişnuită, atunci în mijloc vă imaginati că 
este Soarele, iar cercul exterior orbita lui Saturn, aşa 
cum admite astronomia. Atunci, ce se află în interiorul 
orbitei lui Saturn, în interiorul elipsei lui Saturn este, 
pentru ocultist, Saturn. Aceasta înseamnă că Saturn nu 
este numai ceea ce vede ochiul ca materie fizică cea mai 
exterioară a planetei, numai ce străluceşte pe cer, ci el 
ştie, iar privirea ocultă ne confirmă aceasta, că există un 
fel de aglomerare de substanţă care se întinde de la 
Soare până la orbita lui Saturn, astfel încât atunci când 
cuprindem toate acestea cu privirea ocultă avem de-a 
face cu un fel de substanţă eterică în întregul spaţiu (vezi 
figura haşurată). Ceea ce se află în interiorul acestei 
orbite trebuie să vă reprezentaţi că este plin de substanţă 
eterică, în orice caz nu într-o formă sferică, ci mai curând 
avem de-a face cu un fel de sferă foarte aplatizată, ca o 
lentilă. Dacă am privi această sferă dintr-o parte, ar 
trebui să o desenăm în aşa fel încât Soarele să fie la 
mijloc, iar planeta Saturn, văzută cu ochiul ocult, ar 
trebui prezentată ca o sferă puternic aplatizată, iar pe 
orbita însăşi aflându-se planeta fizică Saturn. 


Vom înţelege şi mai bine aceste lucruri, dacă vom adăuga 
imediat o reprezentare, pe care o putem avea în mod 
asemănător din ştiinţa ocultă, despre Jupiter. Astronomia 
exterioară, fizică, numeşte Jupiter acel corp strălucitor pe 
care îl plasează ca orbită în jurul Soarelui pe locul al 
doilea (cercul interior din desen). Pentru ocultist, nu 
acesta este Jupiter, ci tot ce se află în cuprinsul orbitei 
sale (haşurare mai densă). Privit lateral, vedem pe 
Jupiter desenat pe cercul al doilea, şi dacă pe Saturn l-am 


reprezentat cu haşuri mai largi pe Jupiter îl vom schiţa cu 
haşuri mai dense. Ceea ce descrie astronomia este doar 
un corp care este plasat la limita exterioară a 
adevăratului Jupiter ocult. Ceea ce vă spun acum nu sunt 
simple noţiuni abstracte, teoretioe sau fantezii, 
dimpotrivă, lucrurile stau exact aşa, adică nu materia 
fizică grosolană, ci substanţa fizică, eterică din spaţiul 
cuprins în interiorul orbitei este adevăratul Saturn, care 
umple structura sferică aplatizată ca o lentilă, aşa cum 
am desenat-o aici. Şi la fel de real este că acest al doilea 
spaţiu mai mic al lui Jupiter este plin de alte substanţe 
eterice, care se întrepătrund cu primele; substanţa 
eterică simplă se află numai în spaţiul dintre cele două 
orbite, în zona comună, substanţele se întrepătrund. Se 
poate pune întrebarea: Ce rol joacă în toată această 
orânduire Spiritele formei? Ei bine, Spiritul formei care 
stă la baza lui Saturn limitează, dă formă substanţei 
eterice pe care, în sens ocult, o numim Saturn. Această 
lentilă, cea mai exterioară, a fost modelată în forma ei 
prin Spiritul lui Saturn, care este un Spirit al formei. La 
fel este structurată şi lentila lui Jupiter de Spiritul formei 
care aparţine de Jupiter, şi tot aşa, lentila lui Marte este 
structurată de spiritul lui Marte, care este un Spirit al 
formei. 

Să ne punem o altă întrebare: Unde se află, de fapt, 
Spiritul formei care corespunde lui Saturn, sau lui 
Jupiter, sau lui Marte? Dacă ne referim la un loc în care 
s-ar afla aceste spirite, unde se află acel loc? În sensul 
obişnuit al cuvântului, nu se poate vorbi de aşa ceva, ci 
se poate doar spune: Aceste entităţi spirituale pe care le 
numim Spirite ale formei şi care acţionează ca forţe în 
substanţa eterică despre care am vorbit au toate un 
punct central comun, şi acesta nu este altul decât 
Soarele. Dacă, deci, vorbim de locul de unde pornesc 
Spiritele formei, respectiv Spiritul lui Saturn, cel al lui 
Jupiter sau al lui Marte ş.a.m.d., chiar şi Spiritul formei 
corespunzător Pământului, de unde începe acţiunea 
acestor spirite, vom găsi Soarele. Cu alte cuvinte, 
Spiritele formei, corespunzătoare planetelor, formează, 
ca să spunem aşa, un fel de colegiu, un fel de comitet de 


spirite, care îşi au sediul în Soare şi tot de pe Soare 
emană anumite substanţe eterice, mase eterice care sub 
acţiunea Spiritelor formei sunt delimitate în aşa fel, încât 
ia naştere ceea ce am numit Saturn ocult, Jupiter ocult 
ş.a.m.d. Şi acum să ne punem întrebarea: Care ar fi 
situaţia dacă în acest proces ar acţiona doar Spiritele 
formei? 

Răspunsul este că întregul sens al consideraţiilor pe care 
le-am expus arată că planetele fizice nu ar exista dacă 
Spiritele formei ar acţiona singure. Comunitatea sau 
colegiul pe care l-au constituit şi-ar fi avut sediul tot în 
Soare, iar de jur împrejur am avea sferele planetelor, 
până la sfera lui Saturn, căci ar exista sfere concentrice, 
globuri aplatizate, ca planete oculte: globul cel mai 
exterior ar fi format din substanţa eterică cea mai 
rarefiată, următorul, spre interior, dintr-o substanţă 
eterică mai densă, iar cel mai apropiat de Soare din cea 
mai densă substanţă eterică. Dacă Spiritele formei ar 
acţiona singure, nu ar exista planetele fizice, ci doar 
aglomerări de mase eterice în formă de globuri, care ar fi 
delimitate de ceea ce astronomia fizică numeşte astăzi 
orbitele planetelor. În realitate însă, în Cosmos, şi 
Spiritelor formei le corespund entităţi care se prezintă ca 
un fel de rebeli împotriva propriei lor clase. Aşa cum la 
entităţile lerarhiei a treia întâlnim Spiritele luciferice, 
care pentru a obţine o viaţă interioară independentă s-au 
desprins de substanţa spirituală a lerarhiilor superioare 
lor, tot astfel în sânul categoriei Spiritelor formei există 
anumite entităţi care se separă şi nu mai participă la 
evolutia ulterioară normală a acestor spirite, ci străbat o 
evoluţie proprie. Aceste spirite rebele se opun Spiritelor 
formei normale, li se împotrivesc. Rezultatul acestei 
răzvrătiri îl vom vedea în cele ce urmează. 


Să facem o schiţă (vezi desenul) şi să presupunem că în 
punctul său central (Soarele) se află colegiul spiritual al 
Spiritelor formei; Spiritul formei care acţionează spre 
Saturn dă naştere, prin acţiunea sa, acestui glob eteric 
aplatizat. Într-un punct exterior extrem al acestui glob 


eteric acţionează acum, împotriva Spiritului formei, care 
este în Soare, entitatea rebelă, acel Spirit al formei 
răzvrătit şi care este, într-un fel, un Spirit luciferic al 
Spiritelor formei. Acesta se opune acţiunii declanşate de 
spiritul normal din Soare şi acţiunea sa are loc din afară 
spre înăuntru. Cu alte cuvinte, Spiritul formei normal din 
Soare este activ spre exterior, centrifugal, ca să spunem 
aşa, şi produce ceea ce numim Saturnul ocult, ca o 
imensă sferă eterică cu punct central în Soare. De la 
periferie acţionează din spaţiul cosmic spre interior un 
Spirit al formei anormal, care s-a desprins de fiinţa 
Spiritelor formei normale şi prin interacţiunea a ceea ce 
lucrează din exterior, din spaţiul cosmic spre interior, cu 
ceea ce lucrează din Soare spre exterior, ia naştere aici, 
în acest punct, o aglomerare care în final se desprinde de 
sfera eterică şi devine planeta Saturn vizibilă pentru 
ochii noştri, planeta fizică. Astfel, trebuie să ne 
reprezentăm că acolo unde ochiul vede planeta fizică 
Saturn acţionează concomitent două forţe: una, forţa 
normală a Spiritului formei, care acţionează din Soare 
spre exterior, alta care i se opune într-un anumit punct, 
Spiritul formei rebel, care s-a separat. Prin aceasta ia 
naştere, în acel punct, o invaginare, substanţa eterică se 
invaginează şi această invaginare ochiul fizic o percepe 
ca fiind Saturnul fizic. La fel se întâmplă şi în cazul 
celorlalte planete, Jupiter fizic, Marte fizic s.a.m.d. 

Prin acest exemplu puteţi vedea cum, pentru fiecare caz 
în parte, ia naştere ceea ce noi numim Maya, marea 
iluzie. În realitate, în locul unde astronomia fizică 
plasează o planetă se manifestă interacţiunea dintre două 
forţe, şi numai datorită faptului că aici există în realitate 
un mare şi puternic corp ceresc eteric, căruia o forţă 
contrarie îi produce o spărtură astfel încât are loc în 
primul o invaginare laterală, apare aspectul de planetă 
fizică. Într-adevăr, în acest proces avem de-a face cu o 
invaginare, şi lucrurile ar trebui prezentate astfel: 
Spiritele formei au răspândit substanţa eterică din Soare 
până la o anumită limită, unde intervine acţiunea 
contrară a Spiritelor formei anormale şi invaginează 
materia, astfel încât, de fapt; ia naştere o spărtură în 


substanţa eterică. Cât priveşte substanţa eterică primară 
a planetei, ea nu mai există acolo unde ochiul fizic crede 
că vede planeta, căci adevărata planetă este acolo unde 
ochiul fizic nu vede nimic. Acest fapt este particularitatea 
specifică pentru Maya: în locul unde se vede planeta 
fizică este o cavitate. Veţi spune, poate, că aceasta este o 
reprezentare curioasă, şi vă veţi referi la planeta noastră, 
la Terra. În sensul celor spuse, ar trebui ca Pământul să 
fie în realitate un fel de glob aplatizat, cu punct central în 
Soare, iar la marginea lui să existe acea spărtură, acea 
invaginare. Puteţi spune: Frumoase lucruri auzim, dar 
noi ştim cu exactitate că ne mişcăm, de colo până colo, 
pe Pământul solid, masiv! La fel putem admite că acolo 
unde se află Saturn, Jupiter, Marte există îngrămădiri 
masive de materie şi nu cavităţi. Şi totuşi chiar şi aici, pe 
Pământul pe care păşiţi şi unde din cauza percepţiei 
iluzorii, a perceptiei de tip Maya, credeţi că mergeţi pe 
un teren ferm, care de fapt este un gol: Şi Pământul 
nostru, în măsura în care este o aglomerare de masă 
fizică în spaţiul cosmic, el este în realitate o cavitate, o 
scobitură în Cosmos. Întreaga materie fizică se formează 
prin întâlnirea unor forţe care îşi au originea în Spiritele 
formei, o întâlnire, mai exact o înfruntare, de forţe care 
ţin de Spiritele formei cu evoluţie normală cu forţe care 
tin de Spiritele formei anormale, potrivnice, rebele. Ele 
se înfruntă unele cu altele şi din această înfruntare 
rezultă o invaginare şi totodată are loc şi o spargere a 
formei, dar numai a formei. Forma se sparge şi apare o 
perforare. Forma spartă, sfărâmată este în realitate 
materia fizică. Materia în sens fizic există numai acolo 
unde formele (eterice) sunt sfărâmate (Nota 1). Astfel, şi 
planetele fizice sunt forme sfărâmate. 

În sistemul nostru planetar, Spiritele formei au, aşa cum 
rezultă din expunerile făcute până acum, ajutoare. Ele 
stabilese graniţele, aşa cum am arătat deja. Dar deasupra 
Spiritelor formei stau Spiritele mişcării, deasupra 
acestora Spiritele înţelepciunii. Şi mai sus găsim Spiritele 
voinţei sau Tronurile, apoi Heruvimii şi deasupra 
acestora Serafimii. Pe lângă toate aceste entităţi 
spirituale există şi altele, pe care le putem compara cu 


ceea ce am descris mai înainte ca fiind Spirite luciferice. 
Astfel încât, oriunde la marginea extremă, acolo unde se 
formează o planetă, la punctul exterior al sferei, nu avem 
de-a face numai cu colaborarea dintre Spiritele formei, ci 
aici se desfăşoară întotdeauna ceva, astfel încât de la 
Soare porneşte acţiunea lerarhiilor normale, iar din 
exterior spre interior intervine acţiunea lerarhiilor 
rebele. 

Serafimii şi 
Heruvimii fac, 
de asemenea, 


YJ. formei. Aceste 
// 7 entități au 
că / // misiunea să 
7%, / poarte din 


. 
. 


punctul 
central al 
sistemului 
planetar, adică 
din centrul 
Soarelui, spre 
exterior forţa 
latig, luminii. În 

4 timp ce devin 
PP $ 
j purtătoare de 
/ lumină, aceste 

frapat! entităţi ale 
primei 
Ierarhii, 

Serafimii şi Heruvimii, au aceeaşi relație cu lumina ca şi 
Spiritele formei cu substanta eterică. Şi aşa cum forţele 
Spiritelor formei normale actionează spre exterior şi li se 
opun Spiritele formei anormale, rebele, formându-se prin 
aceasta un gol în masa eterică, la fel acţionează şi forţele 
purtătoare de lumină, care umplu întregul spaţiu eteric, 
dar şi lor li se opun spirite rebele, rezultatul fiind că 


planeta reţine lumina şi o face vizibilă lumii fizice. Aşa 
cum planeta reţine forţele Spiritelor formei, ea reţine şi 
lumina, o reflectă înapoi, şi în felul acesta planeta apare 
ca un reflector al luminii pe care spiritele pe care le 
numim Serafimi şi Heruvimi o poartă din Soare spre 
planetă. Acesta este motivul pentru care o planetă nu are 
lumină proprie, deoarece monopolizează pentru sine 
forţa luminii care i s-ar cuveni ca entitate, dacă s-ar 
deschide spre Serafimi şi Heruvimi, şi prin aceasta se 
izolează şi se desprinde de întreg. Fiecare planetă are şi 
o astfel de lumină, obţinută prin strangulare, prin izolare. 
Nu este adevărat că planetele au doar o lumină 
împrumutată de la Soare. Fiecare planetă are lumina sa 
proprie, numai că o ţine ascunsă în sine şi o dezvoltă 
doar în folos propriu, pentru viaţa sa luminoasă 
interioară, independentă. Vom vedea câ o împărtăşesc 
numai propriilor entităţi ale regnului naturii care sunt pe 
planeta respectivă. Dar se închid faţă de acea lumină 
pentru care trebuie să se deschidă şi pe care trebuie să o 
preia din afară, care le este adusă prin Heruvimi şi 
Serafimi, o resping şi o aruncă înapoi. Din cauza aceasta 
planetele apar în spaţiul cosmic ca stele lipsite de lumină 
proprie. Deci, în lumina care curge dinspre Soare, se 
produce o invaginare, iar planeta se opune acestei lumini 
care vine de la Soare, o opreşte şi o aruncă înapoi. 

Ceea ce poate fi observat în lumea stelelor se prezintă cu 
totul altfel privirii oculte decât astronomiei fizice. Ceea 
ce există pentru astronomie nu este nimic altceva decât o 
descriere a iluziei; adevărul există în spatele acestei 
Maya, deoarece adevărul din spatele lumii materiale este 
lumea spirituală. Lumea materială nu există în realitate. 
Ceea ce numim lume materială este interacţiunea 
forţelor lumii spirituale. 

Am încercat, astăzi, să realizăm o descriere a modului în 
care se formează în realitate un sistem plenatar. În 
legătură cu acest subiect se cunoaşte prea puţin în mod 
corect în lumea ştiinţelor fizice. Şi ştiinţa consideră că un 
sistem planetar ia naştere tot dintr-un fel de aglomerare 
de substanţă eterică, numai că se ocoleşte în mod curios 
cel dintâi principiu care ar trebui să fie valabil pentru 


toate ştiinţele naturale. Cât de des li se povesteşte 
copiilor la şcoală - nu ştiu dacă şi aici se întâmplă, dar în 
Europa Centrală li se spune că, în sensul sistemului 
cosmogonic Kant-Laplace (Nota 2), astăzi aceste idei sunt 
oarecum schimbate, dar în ce priveşte principiul în sine 
nu s-a modificat nimic - că o masă de materie primordială 
ar fi intrat într-o mişcare de rotaţie şi prin aceasta s-ar fi 
desprins diferitele globuri planetare. Şi pentru ca această 
expunere să fie cât mai concretă, cât mai inteligibilă, li se 
arată copiilor, printr-o mică experienţă, cât de uşor poate 
lua naştere un sistem planetar. Se toarnă o picătură mai 
mare dintr-o substanţă uleioasă într-un vas cu apă 
(picătura de ulei va pluti pe apă) şi apoi se face un cerc 
dintr-un carton în zona ecuatorială. Se înfige un ac de la 
un pol la altul, apoi începe să se rotească şi se vede cum, 
în mod artificial, ia naştere din acea picătură de ulei un 
mic şi simplu sistem planetar. În perfectă concordanţă cu 
teoria cosmogonică a lui Kant-Laplace, se separă mici 
picături de ulei care încep să se rotească, în mijloc 
rămânând picătura cea mare, iniţială, adică Soarele. Ce 
poate fi mai natural decât să se ofere tineretului, ca 
dovadă palpabilă, ideea că lucrurile s-au petrecut la fel şi 
în Cosmos. Dar aici se face o mare şi gravă eroare, care 
nu ar trebui să se petreacă niciodată în cadrul ştiinţelor 
naturale. În orice experiment pe care îl realizăm nu 
trebuie să uităm anumite condiţii. Cel care uită aceste 
condiţii, fără de care nu se poate efectua nici un fel de 
experiment, acela nu descrie lucrurile în mod ştiinţific. 
Dacă se omite o anumită condiţie esenţială, nu se poate 
face o expunere ştiinţifică corectă. Or, condiţia esenţială 
în experimentul prezentat elevilor este ca profesorul să 
demonstreze că teoria Kant-Laplace nu ar fi posibilă dacă 
în Univers nu ar exista cineva care să învârtă întreaga 
masă eterică. Micile erori de logică nu sunt întotdeauna 
observate de oameni. Nici chiar erori capitale, erori de 
logică ale căror consecinţe se extind la întreaga gândire 
a oamenilor adeseori nu sunt remarcate. Nu există nici 
un mare domn profesor care să pună în mişcare din afară 
axul lumii în Cosmos, dar există diferitele entităţi 
spirituale ale Ierarhiilor care prin conlucrarea forţelor lor 


provoacă repartiţia şi coordonarea mişcărilor fiecărui 
corp ceresc. Aceasta este replica ce se poate da celor 
care cred că teoria comună materialistă, aşa cum se 
expune în ipoteza Kant-Laplace sau în ipotezele 
ulterioare, ar fi suficientă pentru a explica sistemul 
cosmic şi nu ar mai fi nevoie să se reflecteze şi la altceva, 
aşa cum fac ocultiştii. Celor care din punctul de vedere 
materialist obiectează împotriva acestei vii colaborări a 
Ierarhiilor ar trebui să li se răspundă: Cu această mare 
eroare de logică făcută în toate ipotezele materialiste 
asupra Cosmosului nu se va reuşi o demonstraţie, căci nu 
este nici o posibilitate de a explica un sistem planetar 
fără a apela la ajutorul celor care pot percepe lucrurile 
cu privirea ocultă. Fireşte, privirii oculte i se dezvăluie în 
mod permanent că ceea ce descrierea făcută pe baza 
simţurilor fizice consideră veridic este în realitate cu 
totul altceva. Ce vede ochiul fizic nu este nimic altceva 
decât lumina respinsă, aruncată înapoi, şi aceasta este 
urmarea faptului, pe care l-am expus deja, că Serafimii şi 
Heruvimii poartă lumina din Soare, răspândind-o în 
Cosmos, şi lor li se opun entităţile pe care le putem 
considera rebele, Serafimi şi Heruvimi de natură 
luciferică. Acestea se opun şi împing, în substanţa 
luminoasă solară, întunericul spre exterior, deoarece 
închid lumina în interior şi monopolizează pentru planetă 
o lumină proprie. 

Aceste idei, pe care le-am expus în baza unor observaţii 
şi cercetări de natură spirituală, au fost prezentate 
pentru prima dată într-o manieră deosebită în perioada 
postatlanteană de către marele Zarathustra (Nota 3) 
discipolilor săi. Tot ce străluceşte dinspre Soare, în afară, 
în Cosmos, aşa cum am arătat astăzi, vorbind despre 
entităţile ce aparţin înaltelor Ierarhii centrate în Soare, 
toate acestea Zarathustra le-a atribuit acelui înalt spirit 
pe care el l-a numit Ahura Mazdao sau Ormuzd. Fiecărui 
spirit care, din punctul central, din Soare îşi trimite în 
spaţiu forţele propriei entităţi i se împotrivesc spiritele 
rebele provenind din diferite Ierarhii, şi care în ansamblu 
formează împărăţia lui Ahriman. Vom vedea că trebuie să 
mai facem o delimitare între această împărăție a lui 


Ahriman şi cea a lui Lucifer - despre care vom vorbi ceva 
mai precis - şi cu privire la sistemul planetar. În 
încheierea acestor consideratii, trebuie să atragem 
atenţia că Zarathustra a vorbit discipolilor săi, referindu- 
se în mod simbolic la legătura dintre lumina radiind din 
Soare a lui Ahura Mazdao sau Ormuzd, în care s-a 
cuibărit influenţa lui Ahriman. Zarathustra spunea: Să ne 
închipuim doar simbolic că ceea ce porneşte din Soare 
este ceea ce răspândesc Heruvimii şi Serafimii prin 
lumină; ceea ce se contrapune din partea spiritelor 
anormale ale înaltelor Ierarhii, ceea ce acestea 
invaginează, trebuie să ne reprezentătn ca fiind înghiţit 
de întuneric, adică de lumina proprie ţinută prizonieră în 
interior şi care se revelează înspre exterior ca întuneric. 
Zarathustra prezenta aceasta ca fiind imperiul lui 
Angramainyu sau Ahriman. Vedem cum o asemenea 
doctrină care provine din zona sud-vestică a Asiei ne 
apare şi astăzi sub forma în care se întâlneşte pentru 
prima oară în epoca lui Zarathustra. Faptul că noi 
ajungem astăzi la unele concluzii pe care, dacă nu le-am 
găsit în Cronica Akasha, ne-au fost furnizate de 
cercetarea ocultă modernă şi pe care apoi le-am 
redescoperi la marii învăţaţi din trecut ne conferă un 
sentiment de mulţumire. Aceasta întăreşte cunoaşterea 
noastră despre marii învăţaţi din trecut. Şi dacă ne 
pătrundem de adevărul pe care în prezent îl aflăm prin 
cercetarea spirituală şi dacă, apoi, acelaşi adevăr ne 
luminează venind de la vechii îndrumători şi conducători 
ai omenirii, atunci descoperim o legătură reală cu 
aceştia. Abia atunci devin ei ceva viu, abia atunci îi 
înţelegem în modul cel mai corect. Însăşi evoluţia 
omenirii devine o importantă discuţie între spirite, nu 
purtată de la unul la altul în spaţiu, ci, în perioade 
succesive de timp, clarificându-se şi completându-se între 
ele şi conducând mai departe curentul culturii. 

CONFERINŢA a VIl-a 

Helsingfors, 10 aprilie 1912 
Din expunerile fâcute în conferințele anterioare aţi 
reţinut desigur că, dacă privim sistemul planetar şi în 
general cerul înstelat, avem în faţa ochilor de fapt o mare 


iluzie, o Maya, şi că ajungem la adevăr, la realitate, 
numai dacă obţinem treptat o cunoştinţă despre entităţile 
spirituale care acţionează în corpurile cereşti. Până 
acum, în cadrul expunerilor, a fost necesar să cunoaştem 
diferitele entităţi spirituale care acţionează în spaţiul 
cosmic, în sistemele stelare şi care aparţin celor trei 
Ierarhii de deasupra omului. Aţi remarcat, iubiţi prieteni, 
că ne-am apropiat, până acum de entităţile celor trei 
Ierarhii, prezentând de fiecare dată căile prin care 
conştienţa ocultă ajunge la un fel de percepţie şi de 
înţelegere a acestor entităţi, aflate nemijlocit sau chiar şi 
mijlocit deasupra omului. Am încercat să mergem pe un 
drum interior, un drum oarecum mistic-esoteric, pentru a 
dobândi un fel de reprezentare spiritual-sufletească 
despre caracterul propriu acestor entităţi din Ilerarhiile 
superioare. Abia în ultimul mocnent am încercat să 
trecem de la ce este interior la ce este exterior şi să 
arătăm cum, prin acţiunea comună a unei dualităţi în 
cadrul lerarhiilor, dualitate alcătuită din entităţile 
normale şi din entităţile luciferice, ia naştere forma 
stelelor, vizibile pentru simţurile exterioare. În conferinţa 
de astăzi aş dori ca, înainte de a trece mai departe, la 
aspectele esoteric-oculte, să vorbesc despre o altă cale, 
aceea care îi este dată conştienţei normale pentru a 
căuta drumul care în final se întâlneşte din nou cu căile 
pe care le-am străbătut în conferințele anterioare. Va fi 
nevoie să ne referim la unele lucruri discutate mai 
înainte, când păşim pe acest drum mai mult exterior, 
care pleacă de la faptele existente pentru conştienţa 
obişnuită. 

Când conştienţa normală priveşte în spaţiul cosmic ea 
descoperă corpuri cereşti de diferite feluri. Ele au fost 
descrise şi diferenţiate şi de astronomia fizică. Astăzi, am 
dori să luăm în considerare ceea ce este perceptibil într- 
un sistem planetar şi pentru conştienţa obişnuită, pentru 
astronomia materialistă. Avem aici planetele, apoi, opusă 
planetei, ca un fel de formaţiune dominantă, steaua fixă, 
respectiv Soarele, iar în jurul planetelor sateliții acestora 
- dacă ne referim la Pământ, Luna -, iar în interiorul 
sistemului planetar sunt acele stele uimitoare, care se 


lasă atât de greu integrate în imaginea globală a 
sistemului planetar pentru conştienţa exterioară, 
corpurile meteoriţilor şi ale cometelor. Să facem 
abstracţie de alte aspecte ale sistemului planetar şi să 
luăm în considerare numai pe cele patru amintite: 
planetele, steaua fixă, satelitul şi cometa. Trebuie să ne 
fie clar faptul că pentru conştienţa normală exterioară 
este posibilă numai observarea unei singure planete, 
aceea pe care se află conştienţa normală capabilă să 
perceapă lumea, deci, pentru locuitorii Pământului, 
Pământul ca planetă. 'Toate acestea sunt observabile la 
început pentru conştienţa exterioară normală numai în 
partea lor cea mai exterioară. Vrem, cu ajutorul 
premiselor pe care ni le oferă calea esoteric-ocultă, să 
examinăm această clasificare pe care o dă conştienţa 
normală. 

În cadrul entităţilor pe care le luăm în considerare am 
deosebit până acum omul ca aflându-se pe treapta cea 
mai de jos a scării lerarhiilor şi am urcat treptat, prin 
cele trei categorii ale Ierarhiei a treia, făcând o 
caracterizare a entităţilor respective, pe care, în acord cu 
esoterismul occidental, le-am numit Angeloi sau Ingeri, 
Archangeloi sau Arhangheli şi Archai. Imediat pe o 
treaptă superioară se află entităţile Ierarhiei a doua, pe 
care le-am numit Spirite ale formei, Spirite ale mişcării şi 
Spirite ale înţelepciunii; deasupra acestora se situează 
apoi entităţile din Ierarhia întâia, Spiritele voinţei sau 
Tronuri, Heruvimi şi Serafimi. Când îmbrăţişăm cu 
privirea întreaga scară a treptelor de rang ale diferitelor 
entităţi aparţinând celor trei Ierarhii, conştienţa 
esoterică are în faţa ochilor relaţii terestre. Avem de-a 
face cu toate aceste entităţi, aşa cum deja am văzut, când 
dorim să cunoaştem omul şi tot ce-i aparţine pe planeta 
sa în mod complet. Am văzut, în ultimele conferinţe, că 
toate fenomenele care privesc omul şi planeta pe care 
locuieşte nu pot fi înţelese în mod spiritual dacă nu avem 
în vedere aceste entităţi. Entităţile lerarhiei a treia, până 
la Archai, joacă un rol în procesul cultural-istoric, astfel 
încât aceste entităţi ale lerarhiei a treia fac ca omul să 
progreseze pas cu pas în cursul evoluţiei, dirijează 


mersul evolutiv al culturii. Am văzut, în continuare, că în 
timp ce entităţile lerarhiei a treia rămân la un nivel 
superior în procesele de cultură, anumiţi descendenţi ai 
lor, pe care i-am numit Spirite ale naturii, coboară în 
lume, în existenţa naturală şi acţionează aici. Am văzut, 
apoi, că, dacă ne referim la planeta însăşi, tot ce se 
referă la aceasta nu poate fi înţeles, dacă nu ne 
reprezentăm forma sa ca fiind opera Spiritelor formei, 
mobilitatea şi frământarea sa interioară ca datorându-se 
Spiritelor mişcării, iar conştienţa planetei Spiritelor 
înţelepciunii. Cu aceste minime noţiuni am rămas în ceea 
ce priveşte planeta şi, respectiv, în ceea ce priveşte 
Pământul şi omul. Am văzut totodată că, dacă ar fi active, 
numai entitătile superioare, până la Spiritele 
înţelepciunii, planeta ar rămâne imobilă. Ce se miscă, 
spre exterior, în sensul că are un impuls de mişcare, 
trebuie să atribuim Spiritelor voinţei sau Tronurilor, 

iar „faptul că mişcarea este reglată în planul întregului 
sistem planetar a trebuit s-o atribuim Heruvimilor. Prin 
aceasta, sistemul planetar este închegat, căci mişcarea şi 
reglarea planetelor sunt în aşa fel orânduite, încât ele 
formează împreună un sistem, întregul fiind dirijat de 
steaua fixă. Prin Serafimi comunică sistemul planetar cu 
spaţiul cosmic şi cu sistemele planetare învecinate. Se 
poate face o comparaţie cu faptul că oamenii în relaţiile 
lor sociale nu acţionează fiecare numai pentru sine - ceea 
ce s-ar asemăna cu activitatea Spiritelor voinţei -, ci ei se 
înţeleg unii cu alţii prin limbaj. La fel se face 
comunicarea de la un sistem planetar la altul, prin 
Serafimi. Ei sunt pentru sistemul planetar ceea ce este 
limbajul pentru oameni, îi leagă pe unii de alţii, îi ajută să 
se înţelegă. Serafimii poartă mesaje de la un sistem 
planetar la altul, dau de ştire despre ceea ce se întâmplă 
într-un sistem unui alt sistem. Astfel se închide lumea 
sistemelor planetare şi se formează întregul. 


A fost necesar să facem această expunere despre 
succesiunea ierarhică a entitătilor spirituale aparţinând 


lerarhiilor deoarece tot ce emană ca forţe şi ca moduri de 
a acţiona de la aceste entităţi este perceptibil în procesul 
apariţiei omului pe planeta sa. Aşa cum privirea ocultă ne 
învaţă că acest întreg sistem de entităţi este legat, într- 
un fel sau altul, de Pământ, tot aşa, un sistem 
asemănător are de-a face cu alte planete. Dacă omul vrea 
să-şi îndrepte, prin mijloacele pe care le are la îndemână, 
privirea ocultă spre celelalte planete ale sistemului 
planetar, el constată că aceleaşi experienţe şi exerciţii pe 
care trebuie să le facă atunci când vrea să se apropie de 
entităţile primei Ierarhii, Serafimi, Heruvimi şi Tronuri, 
le face şi în cazul planetelor. Cu alte cuvinte, tot ce v-am 
descris ca fiind necesar pentru a ne ridica la nivelul unei 
entităţi de rang serafimic sau heruvimic sau la rangul 
Tronurilor, tot ce omul trebuie să facă pentru a se ridica 
până la asemenea spirite, în măsura în care acestea 
coacţionează în evenimentele care au loc pe planeta 
noastră, este necesar să se întâmple şi atunci când el îşi 
îndreaptă privirea ocultă pentru a observa, să zicem, o 
planetă ca Saturn sau o altă planetă din sistemul 
planetar. Şi tot astfel trebuie să se procedeze şi în jos, 
până la Spiritele mişcării. Rezultatele pe care privirea 
ocultă le obţine în legătură cu Serafimii, Heruvimii, 
Tronurile, Spiritele înţelepciunii sunt absolut aceleaşi 
când e vorba de fiecare din planetele sistemului nostru 
solar, fie că vă angajaţi în observarea lui Marte, Jupiter, 
Mercur sau Venus. Pretutindeni aflaţi aceleaşi rezultate 
ca în cazul în care vreţi să observați Serafimii, Heruvimii, 
Tronurile sau Spiritele înţelepciunii. În schimb, nu mai 
aveţi aceleaşi rezultate dacă pentru planetele sistemului 
nostru luaţi în considerare modul de acţiune al Spiritelor 
mişcării sau al Spiritelor formei. Cu alte cuvinte, dacă 
încercăm să ne îndreptăm privirea ocultă asupra unei 
planete, să zicem asupra lui Marte, şi ne întrebăm cum 
acţionează Serafimii, Heruvimii, Tronurile şi Spiritele 
înţelepciunii asupra sa, vom primi următorul răspuns: 
Aceste spirite acţionează asupra lui Marte exact ca şi 
asupra Pământului. Dar dacă aceeaşi întrebare o punem 
referindu-ne la Spiritele mişcării sau la Spiritele formei, 
atunci răspunsul nu va mai fi acelaşi, activitatea acestor 


două categorii din Ierarhia a doua diferind de la o 
planetă la alta. Vom face, aşadar, o deosebire între 
Spiritele formei şi Spiritele mişcării fiecărei planete în 
parte. Acţiunea entităţilor de rangul Serafimilor, până la 
Spiritele înţelepciunii, este identică pentru toate 
planetele sistemului, în timp ce acţiunea Spiritelor 
mişcării şi a Spiritelor formei este specifică pentru 
fiecare planetă a sistemului nostru planetar în parte. 
Putem să ne îndreptăm acum privirea ocultă antrenată 
asupra Soarelui, steaua fixă a sistemului. Dacă vrem să 
cunoaştem steaua fixă în ceea ce are ea esenţial, trebuie 
să fim atenţi la faptul că în observarea acesteia nu 
trebuie să se ia în seamă ceea ce nu are importanţă 
pentru ea, ci pentru planetele din jurul său. Să ne 
înţelegem. Am expus alaltăieri felul cum toate aceste 
entităţi din lerarhiile superioare, de la Serafimi în jos, 
până la Spiritele formei, acţionează ca un fel de colegiu- 
Cosmos care îşi are sediul în Soare, unde este şi punctul 
de pornire al acţiunii acestora. Dacă astăzi am spus, de 
exemplu, că Marte îşi are propriile sale Spirite ale 
formei, la fel Jupiter, la fel Pământul etc., atunci trebuie, 
plastic vorbind - tot ce este referitor la aceste legături 
importante are mai mult sau mai puţin un caracter 
plastic, imaginativ -, să ne reprezentăm că şi reşedinţa 
lor, punctul de pornire al acţiunii Spiritelor formei 
specifice pentru planeta Marte, sau pentru Jupiter 
ş.a.m.d. se află tot în steaua fixă a sistemului, în Soare, 
de acolo acţionează, din Soare se raportează fiecăruia 
unde să se manifeste, pe Marte, pe Pământ, pe Jupiter, ca 
Spirite ale formei. Dar ceea ce fac ele este în beneficiul 
întregului sistem. Acum nu ne mai punem întrebarea ce 
se întâmplă în Soare, în steaua fixă, şi care are legătură 
cu planetele, ci ne punem problema ce se întâmplă în 
cadrul stelei fixe şi are importanţă pentru propriile ei 
fiinţe, pentru evoluţia entităţilor care se află aici. Trebuie 
să înţelegem că lucrurile sunt asemănătoare cu ce face 
un om pentru altul. În primul rând, noi am putea să nu 
înţelegem că acţiunea pe care un om o întreprinde pentru 
altul poate să însemne neapărat ceva pentru propria sa 
evoluţie. Ea este în beneficiul altora. Aşa este şi 


activitatea Spiritelor mişcării şi a Spiritelor formei, la 
care ne referim aici, în folosul sistemului solar. Acum 
însă ne întrebăm: Cum se desfăsoară evoluţia pe steaua 
fixă, considerată în sine ca fiinţă izolată, făcând 
abstracţie de faptul că este înconjurată de planete? Cine 
şi ce participă pe steaua fixă la evoluţia entităţilor care 
se află acolo? Şi aici întâlnim aceeaşi limită. Când 
îndreptăm privirea ocultă spre steaua fixă, în sistemul 
nostru planetar spre Soare, vom constata că doar acele 
entităţi ale Ierarhiilor superioare care merg de la 
Serafimi în jos, până la Spiritele înţelepciunii, au o 
anumită putere asupra fiinţelor din Soare. Acestea sunt 
active în evoluţia stelei fixe şi a entităţilor sale, în timp ce 
Spiritele mişcării şi Spiritele formei nu pot face nimic 
pentru evoluţia fiinţelor de pe Soare, deoarece lor le este 
repartizat ceea ce înconjoară steaua fixă, în sistemul 
planetar. 

Când, deci, cercetăm cu privirea ocultă steaua fixă, vom 
spune: Viaţa pe steaua fixă este atât de grandioasă, atât 
de sublimă, atât de puternică, încât entităţile care îşi 
urmează evoluţia acolo nu pot avea legătură decât cu 
entităţi de un nivel înalt, cum sunt Serafimii, Heruvimii, 
Tronurile şi Spiritele înţelepciunii; în acelaşi timp, fiinţele 
care-şi parcurg propria evoluţie pe steaua fixă, Spiritele 
mişcării şi Spiritele formei, nu pot să facă nimic pentru 
evoluţia acesteia, ele nu au un rang suficient de înalt. 
Deşi de o importanţă imensă pentru omenirea care 
populează planeta, ele nu influenţează entităţile care 
sălăşluiesc pe Soare, sunt neputincioase să intervină în 
evoluţia stelei fixe. Dacă, deci, luăm în considerare fiinţa 
planetei şi facem abstractie de omul care locuieşte pe 
Pământ, putem spune: Pentru planetă, în măsura în care 
aceasta are o poziţie în sistemul solar, sunt influente în 
mersul evoluţiei entităţile care coboară până la rangul 
Spiritelor formei, astfel încât trebuie să considerăm sfera 
de influenţă a stelei fixe până la Spiritele înţelepciunii; de 
la Spiritele formei în jos este sfera de influenţă a 
planetelor. 

Mai avem de discutat, în continuare, despre alte două 
feluri de corpuri cosmice, sateliții planetelor (lunile) şi 


cometele. Întrebarea este cum se prezintă privirii oculte 
aceste două categorii. Când privirea ocultă se fixează pe 
Lună, care se roteşte în jurul Pământului, ce fel de 
acţiuni descoperă ea acolo? 

Nimic asemănător cu ceea ce evoluează ca viaţă umană 
pe Pământ nu se găseşte pe Lună. O evoluţie 
asemănătoare celei umane nu se întâlneşte pe Lună. De 
asemenea, nimic ce ar aminti de existenţa regnului 
animal, cum este pe Pământ. Pe Lună, privirea ocultă nu 
poate găsi nimic ce ţine de aceste două realităţi. Nu 
vreau în nici un caz să spun, ceea ce ar fi un lucru cu 
totul superficial, că pe Lună nu se plimbă de colo până 
colo oameni încarnaţi sau animale ca cele de pe Pământ. 
Când face o astfel de afirmaţie ocultistul înţelege însă cu 
totul altceva. Ar putea să existe ceva, cum ar fi 
mădularele superioare umane, Eu, corp astral, pe oricare 
alt corp cosmic, parcurgând acolo o evoluţie, fără însă să 
fie încarnate într-un corp fizic uman sau într-un corp 
eteric uman. Am putea gândi, şi asemenea situaţii există 
în mod precis, că o evoluţie în sens spiritual poate avea 
loc, de exemplu, pe Lună, iară ca aspectul corporal 
exterior, expresia exterioară a acestor entităţi să fie 
asemănătoare cu cea a omului. Dar în ce priveşte Luna, 
nu este cazul. Ceva asemănător cu istoria umană, cu o 
evoluţie de entităţi care ar fi sufleteşte asemănătoare 
omului sau animalelor nu are loc pe Lună. Ceva mai mult, 
chiar dacă ne-am ridica de la om la acele fiinţe pe care le- 
am apreciat ca fiind cei mai apropiaţi îndrumători 
spirituali ai omului, şi pe care le-am găsit în rândul 
entităţilor din Ierarhiile superioare ca Îngeri, nici atunci 
nu întâlnim pe Lună evoluţia lor, nu a Îngerilor. Nu găsim 
nici moduri de acţiune, nici forţe asemănătoare celor 
care provin din interventia Îngerilor pe Pământ. Am făcut 
o caracterizare cât se poate de exactă a ceea ce au de 
făcut aceste entităţi pentru om, pe Pământ. O asemenea 
implicare nu există pe Lună. Nu găsim nicăieri, ca să 
spunem aşa, urma unor activităţi umane sau animale 
asemănătoare cu acelea pe care le cunoaştem ca 
provenind de la Îngeri. 


Dacă luăm însă în considerare forţele cu ajutorul cărora 
Arhanghelii fac ca evoluţia omului să progreseze şi dacă 
ne îndreptăm privirea ocultă spre Lună, constatăm în 
mod uimitor că aceste forţe sunt prezente: privirea ocultă 
găseşte pe Lună ca fiind foarte active aceleaşi forţe care, 
în cadrul dezvoltării terestre, acţionează în evoluţia unui 
popor prin spiritul poporului, prin spiritul Arhanghelului 
său. Arhanghelul care conduce în mod spiritual viaţa unui 
popor, aici, pe Pământ, se află, prin particularităţile sale 
specifice, ca forţe pe Lună şi el ne vorbeşte când ne 
îndreptăm privirea ocultă spre aceasta. 

Dacă, în continuare, ne vom referi la acele fiinţe 
spirituale pe care le numim Archai sau Spirite ale 
timpului şi care preiau evoluţia terestră de la o epocă la 
alta, de exemplu de la cultura egipteană la cea greacă 
sau de la cea greacă la epoca noastră, când avem o 
concepţie ocultă despre forţele prin care Spiritele 
timpului conduc evolutia umanităţii, atunci găsim acelaşi 
tip de forţe şi când privim la ce ne răspunde de pe Lună. 
Aşa cum am putut să desemnăm ca sferă a planetei 
entităţile, până la Spiritele formei, putem stabili o limită 
şi pentru Lună: sfera Lunii se extinde în jos până la 
nivelul Arhanghelilor. 

Înainte de a continua să urmărim în acelaşi mod 
rezultatele investigaţiilor oculte, va fi necesar să facem o 
comparaţie între Lună, planetă şi stea fixă din punctul de 
vedere al ştiinţei spiritului. Este util, când începem un 
astfel de studiu, să ne însuşim mai întâi unele 
reprezentări clare despre corpul fizic al omului, care nu 
este luat în considerare de anatomia şi fiziologia 
materialistă în ştiinţa actuală. Ce face anatomistul 
obişnuit când cercetează corpul fizic? El studiază un 
fragment, să zicem, ficatul sau o porţiune de nerv sau din 
masa creierului exact ca pe nişte substanţe care se află 
unele lângă altele. El le cercetează aşa cum ar face cu 
două obiecte alăturate şi le compară din punct de vedere 
pur exterior. Fiziologul sau anatomistul materialist nu iau 
în considerare faptul că dacă avem în faţa noastră o 
cantitate de substanţă cerebrală sau o porţiune de ficat 
acestea sunt lucruri radical diferite. Este vorba, de fapt, 


de o porţiune din corpul omenesc la care corpurile 
superioare, mădularele suprasensibile lucrează într-un 
mod cu totul diferit decât într-un alt organ. Aşa, de 
exemplu, dacă ne referim la o portiune din creier, 
întregul organ, întreaga structură şi formă nu s-ar fi 
putut naşte dacă această substanţă n-ar fi fost elaborată 
nu numai de corpul eteric, ci şi de corpul astral. Corpul 
astral străbate şi elaborează substanţa creierului şi nu 
există nimic în cadrul substanţei creierului, nimic în 
substanţa unui nerv, nici o părticică în care să nu 
conlucreze corpul astral alături de corpul eteric. 
Dimpotrivă, un fragment din ficat îl putem studia numai 
dacă ştim că rolul principal revine corpului eteric şi 
forţelor sale, iar corpul astral străbate ficatul ca apa un 
burete, dar nu participă la organizarea sa internă. O 
porţiune din masa creierului nu ne-o putem închipui altfel 
decât ca fiind, în cea mai mare parte, rezultatul acţiunii 
corpului astral şi numai în mică măsură a corpului eteric. 
lar dacă este vorba de întreaga structură a sistemului 
sangvin, despre alcătuirea inimii, vom constata că aici 
Eul are o contribuţie esenţială, în timp ce la organizarea 
materiei nervoase nu are nici un fel de contribuţie, şi cu 
atât mai puţin în alte organe. 

Dacă examinăm corpul fizic al omului în sensul 
adevăratei ştiinţe a spiritului şi nu în sensul unei simple 
scheme oculte, în diversele sale organe corporale 
descoperim lucruri, entităţi de valenţe diferite, de o 
natură extrem de variată. Se poate spune că ficatul sau 
splina depind de mădularele superioare care acţionează 
în acestea; ele sunt două organe foarte diferite. În 
funcţionarea splinei, corpul astral are o contribuţie 
deosebit de mare, în timp ce în funcţionarea ficatului nu 
are aproape nici o participare. Toate aceste aspectie şi 
realităţi vor trebui să fie studiate de fiziologi şi 
anatomişti, şi aceasta nu într-un viitor prea îndepărtat, 
deoarece aceste lucruri vor ieşi încetul cu încetul la 
iveală, în descrierea materialistă a organelor umane, 
animale şi vegetale. Dacă vor fi aşezate unul lângă altul 
două organe ca două obiecte, ca mazărea şi fasolea, aşa 
cum face în prezent anatomia şi fiziologia, această 


analiză nu are nici un sens. Felul în care un lucru se 
leagă de spirit, în lume şi în om, ne spune cum este el de 
fapt, în ce constă entitatea sa. Lucrurile sunt la fel atât la 
om, cât şi în sistemul ceresc. Un satelit - Luna - este cu 
totul altceva decât o planetă sau o stea fixă. Am văzut că 
relaţiile entităţilor din lerarhiile superioare cu steaua fixă 
sunt diferite de cele cu planeta şi altele decât cu Luna. În 
continuare trebuie să vedem în ce constau diferenţele 
care există între o lună, o planetă şi o stea fixă. Să 
extragem dintr-un sistem planetar tot ce reprezintă luni 
ale planetelor, adică să facem abstracţie pentru moment 
de steaua fixă şi de planete, sistemul să rămână numai cu 
lunile. Dacă privirea ocultă este astfel dirijată încât să 
observe numai lunile, adică tot ce reprezintă lunile dintr- 
un sistem planetar, şi unde forţele, până jos, la nivelul 
Arhanghelilor, care sunt aceleaşi ca pe Pământ şi sunt 
implicate în evoluţia epocilor de cultură succesive, atunci 
vom avea o imagine foarte exactă a acestora şi vom face 
o experienţă ocultă foarte precisă. Această experienţă 
ocultă o putem face şi a doua oară. 

Fără îndoială că cel care se apropie de lucruri cu o 
privire ocultă practică poate, dacă are suficientă forţă de 
voinţă, să elimine cu gândul steaua fixă şi planetele din 
sistemul planetar: îi rămân numai lunile, cu alte cuvinte 
el îşi adaptează privirea la toate lucrurile pentru care s-a 
pregătit. Acum mai trebuie căutat şi altceva, care ne 
oferă aceeaşi impresie pe care ne-o dau toate lunile 
sistemului împreună. Aceeaşi impresie pe care ne-o 
conferă totalitatea lunilor dintr-un sistem planetar o 
avem şi în faţa unui cadavru, a unui corp fizic al cărui 
purtător tocmai a trecut prin poarta morţii. Oricât ar 
părea de diferite în mod exterior aceste lucruri, diferenţa 
pe care o dau ştiinţele naturii este iluzie, Maya. Impresia 
obţinută de privirea ocultă, poziţia noastră ca oameni, pe 
de o parte, faţă de suma lunilor unui sistem planetar şi 
impresia dată, pe de altă parte, de un corp fizic părăsit 
de corpul său eteric, de cel astral etc., este aceeaşi. 
Rezultă de aici că în mod ocult trebuie să înţelegem că 
sistemul planetar îşi creează încetul cu încetul, prin 
existenţa lunilor care se formează permanent, propriul 


său cadavru. Toate lunile unui sistem planetar sunt ceea 
ce se integrează neîncetat ca un cadavru al sistemului. 
Deosebirea faţă de om constă în aceea că acesta, din 
clipa când a trecut cu entitatea sa în starea în care este 
sistemul planetar când se formează o lună, se desparte 
de cadavru, în timp ce sistemul planetar reţine cadavrul - 
luna - în cadrul sistemului, ceea ce moare în luni se 
reuneşte, se leagă împreună. Este ca şi cum, atunci când 
ar trece prin poarta morţii, omul nu şi-ar lăsa aici corpul 
fizic şi, prin nu ştiu ce forţe, pe care le-ar avea în sine, l- 
ar înghesui în nişte organe oarecare şi l-ar purta ca pe o 
remorcă, mai departe. Prin lunile sale, sistemul planetar 
îşi remorchează de fapt propriul cadavru, care se 
modifică în mod permanent în sine, un cadavru care are o 
evoluţie a sa proprie. 

Să mergem mai departe şi să încercăm să descriem 
impresia pe care o are privirea ocultă când elimină din 
gândire nu numai steaua fixă, eventualele comete, dar şi 
lunile, şi când ia în considerare doar ansamblul 
planetelor şi apoi, în timp ce se concentrează, lasă să 
acţioneze asupra sa numai acest sistem de planete. Dacă 
face acest lucru, şi impresia devine clară şi i se 
întipăreşte în memorie pentru a o putea descrie, atunci 
mai târziu va trebui să compare această impresie cu ceva 
ce este diferit de impresia pe care o poate avea doar de 
la o singură planetă. Când omul caută ceva care îi oferă o 
impresie ca aceea a totalităţii planetelor dintr-un sistem, 
el va ajunge, în ambianța terestră cea mai apropiată, la 
acea impresie pe care o are când lasă să acţioneze 
asupra sa diferitele forme de animale. Este o impresie 
care integral se dobândeşte deosebit de greu, dar se 
poate obţine parţial prin aceea că lasă să acţioneze 
asupra sa diverse forme de animale. Nu este posibil ca un 
om să aibă în acelaşi timp o impresie ocultă despre toate 
animalele de pe Pământ (ar fi ceva foarte complicat) dar 
se poate ajunge la un compromis dacă se ţine seama de 
ceea ce acţionează ca forţe oculte în formele animalelor. 
Din impresia formelor animalelor se poate obţine cu 
privirea ocultă ceva comparabil cu impresia pe care o 
face totalitatea planetelor dintr-un sistem. Deoarece 


regnul animal - şi în măsura în care omul are în corpul 
său viu un extract de corp animal putem face şi o 
comparaţie cu corpul uman în viaţă - deci deoarece 
regnul animal trăieşte pe Pământ şi o impresie despre 
toate forţele care acţionează în el este asemănătoare cu 
cea a forţelor care emană din planetele izolate, putem 
spune: Corpul viu, corpul cu care este înzestrată o fiinţă 
conştientă vie, aşa cum este cazul la omul primitiv sau la 
animal, corespunde planetelor unui sistem planetar, 
astfel încât avem în faţa noastră, în ceea ce putem numi 
masa totală a planetelor unui sistem planetar, corpul viu, 
adică, corpul pătruns de principiul vieţii şi al conştienţei. 
Totalitatea planetelor dintr-un sistem formează, aşadar, 
corpul viu al sistemului planetar. Dacă apreciem că toate 
entităţile spirituale despre care am spus că sunt prezente 
în sistemul planetar reprezintă spiritul şi sufletul 
sistemului planetar, atunci vom considera drept corp viu 
al sistemului totalitatea planetelor, iar drept cadavru, 
purtat după sine de planete, totalitatea lunilor. 

Să ne îndreptăm acum privirea ocultă spre steaua fixă a 
sistemului, în cazul nostru, spre Soare. Încercăm, în 
acelaşi mod în care am făcut-o pentru totalitatea lunilor 
şi a planetelor, să ne facem o impresie asupra stelei fixe. 
Dacă observăm cu atenţie impresia pe care o obţinem 
prin forţele active în steaua fixă, putem găsi din nou ceva 
ce poate da naştere unei impresii identice în cadrul 
relaţiilor terestre. Dar este ceva foarte greu de obţinut, 
căci de data aceasta avem de-a face cu regnul vegetai şi, 
bineînţeles, nu putem antrena totalitatea regnului 
vegetal de pe Pământ. Dar totodată este suficient, 
asemănător cu situaţia precedentă, dacă luăm în 
considerare în mod comparativ numai câteva forme 
vegetale pentru a ne forma o impresie despre ceea ce 
acţionează şi vieţuieşte în general în plante. Dacă lăsăm 
să acţioneze această impresie asupra privirii noastre 
oculte, aceasta ne aminteşte impresia pe care o avem 
despre evoluţia interioară a stelei fixe. 

În orice caz, diferenţa devine din ce în ce mai mare. 
Relativ la impresia ocultă, asemănarea dintre un cadavru 
uman şi totalitatea lunilor este încă izbitoare. Această 


asemănare este prezentă şi în cazul impresiilor pe care le 
face asupra omului lumea vegetală şi steaua fixă. Este o 
asemănare clară, dar ea nu mai este la fel de mare ca cea 
între un corp fizic părăsit de fiinţa umană şi totalitatea 
lunilor. Asemănarea devine însă şi mai mare dacă 
pretindem privirii oculte ceva special, anume, după ce 
am receptat impresia unui anumit număr de forme 
vegetale, facem abstracţie chiar de aceste plante pe care 
le-am observat cu privirea ocultă, facem abstracţie de 
corpurile lor fizice si utilizăm acele mijloace pe care le 
foloseşte un ocultist experimentat când priveşte corpurile 
eterice ale plantelor. Facem deci o observaţie 
colateralelă. Am reţinut impresia pe care ne-a făcut-o 
steaua fixă şi ne dorim apoi impresia asemnănătoare, dar 
nesatisfăcătoare pentru noi, pe care am primit-o de la un 
număr de plante. Mergem mai departe, făcând abstracţie 
de forma exterioară a plantei, lăsând doar corpul eteric al 
acestora să acţioneze asupra noastră. Abia atunci apare 
acea asemănare şi devine tot atât de mare ca şi 
asemănarea între cadavrul fizic al omului şi totalitatea 
lunilor. Rezultă de aici, pentru cunoaşterea ocultă, că, 
observând steaua fixă, observând ceea ce am înţeles că 
acţionează în steaua fixă, adică ceea ce este corpul eteric 
al sistemului planetar, obţinem de fapt impresia unui 
corp eteric. Inţelegem impresia pe care o primim de la 
steaua fixă dacă observăm contemplând corpul eteric al 
plantelor, aici unde corpul eteric nu este amestecat, nu 
acţionează încă împreună cu un corp astral, ci singur, în 
calitatea sa de corp eteric, împreună cu corpul fizic. 
Rezultă din aceasta că radiind din steaua fixă avem, în 
fapt, corpul eteric al sistemului planetar. 

Acum să recapitulăm: în Lună avem cadavrul sistemului 
planetar, în totalitatea planetelor avem corpul fizic, iar în 
steaua fixă corpul eteric al sistemului planetar. Pentru 
vederea ocultă, acea mortăciune, acea cunoaştere 
artificială pe care o găsim în orice astronomie fizică nu 
poate persista mult timp, căci privirea ocultă observă 
cum întregul sistem planetar este străbătut de viaţă, este 
un organism viu. Un curent continuu de viaţă eterică se 
scurge de la steaua fixă până la marginea sistemului 


planetar şi apoi se reîntoarce. Este un flux neîncetat de 
forţe vitale, ca şi în corpul viu al animalelor şi al 
plantelor, forţe care sunt centrate în steaua fixă, la fel 
cum este centrată viaţa animalului în inimă sau cum este 
centrată viaţa plantelor în diferitele organe care reglează 
mişcarea sevei în sus şi în jos. Pe scurt, avem de-a face 
cu un centru al sistemului planetar pe care trebuie să-l 
căutăm în steaua fixă. 

În continuare ne vom îndrepta privirea ocultă şi asupra 
cometelor, asupra vieţii cometelor. Ei bine, nu am nici o 
îndoială asupra faptului că dacă undeva, oriunde în 
ştiinţele naturale pozitive, exterioare, aceste lucruri pe 
care vi le-am expus ar fi auzite totul ar fi considerat ca 
ceva absolut nechibzuit; dar aceasta nu are nici o 
importanţă. Dacă ne referim la viaţa cometelor, lucrurile 
devin deosebit de dificile, deoarece ocazia de a studia 
viaţa unei comete este foarte rară, încât este necesară o 
anumită obiectivitate pentru a observa viaţa specifică a 
cometelor în sistemul planetar. 

Iubiţi prieteni, nu trebuie să vă îndoiţi nici o clipă că în 
sistemul nostru planetar nu există numai cadavrul, corpul 
fizic şi corpul eteric, aşa cum am arătat până acum, ci el 
este străbătut pretutindeni de entităţile diferitelor 
Ierarhii, că se găsesc, bineînţeles, pretutindeni forţe 
spiritual-sufleteşti. Trebuie să aveţi în vedere faptul că 
este de la sine înţeles că în sistemul planetar sunt 
prezente Spiritele timpului (Archai), Arhanghelii şi 
entităţile luciferice, care aparţin şi ele sistemului. Am 
descoperit până acum în sistemul planetar: cadavnil, 
corpul fizic şi corpul eteric. Putem însă spune că, din tot 
ce am discutat până acum, pretutindeni în sistem există 
şi substanţă astrală, căci în entităţile Ierarhiilor 
superioare există această substanţă. Când vorbim despre 
om, aşa cum se comportă ca un microcosmos, spunem: 
Omul se compune din corp fizic, corp eteric, corp astral 
ş.a.m.d. Când descriem un sistem planetar, este o mică 
deosebire privind elementele inferioare şi vom spune: 
Sistemul planetar se compune din lunile sale, care 
reprezintă cadavrul, din planetele sale, care sunt corpul 
său fizic, şi ca dirijor al acestora se manifestă steaua fixă, 


care este corpul eteric al sistemului. Astralitatea o găsim 
deja de la sine inclusă prin aceea că stim că în interiorul 
sistemului locuiesc entităţi. Asa cum omul trăieşte în 
învelişurile sale, la fel şi entităţile Ierarhiilor superioare 
locuiesc în învelişul de cadavru, în învelişul fizic şi în 
învelişul eteric ale sistemului planetar. In ce priveşte 
corpul astral, aş putea spune că deocamdată nu trebuie 
să ne îngrijim de acesta, îl găsim deja prin privirea 
esoteric-ocultă îndreptată spre interior. Dar dacă 
observați viaţa umană pe Pământ veţi fi de acord - 
aceasta o ştiţi din ştiinţa elementară a spiritului - că iau 
naştere entităţi şi forţe astrale, forme astrale care sunt 
dăunătoare, inhibitoare pentru viaţă. Chiar din om 
pornesc în mod continuu curente de gânduri eronate, 
urâte, rele şi care sunt realităţi; ele merg în lumea 
astrală, trăind acolo în continuare. Astfel, sfera astrală a 
unei planete este îmbibată nu numai cu ceea ce este 
substanţa normală a entității sale sufleteşti, ci şi cu 
această astralitate radiată de om. Şi dacă luăm în 
considerare şi forţele negative, dăunătoare pe care le 
aduc diversele Spirite luciferice, atunci vom găsi o 
infinitate de substanţe astrale dăunătoare în cadrul unui 
sistem planetar. Privirea spirituală, care are prilejul să 
observe viaţa unei comete, va constata câ tot ce este 
legat de comete în special şi de toate manifestările 
meteorologice din cadrul sistemului nostru planetar se 
străduieşte să colecteze toate produsele astrale 
dăunătoare din sistemul planetar şi să îndepărteze toate 
aceste produse nefaste din sistemul planetar. Vom vedea, 
în cursul acestor conferinţe, cum se comportă produsele 
astrale, în special cele dăunătoare emise de om; vom 
vedea că elementele dăunătoare mai puternice produse 
de elementele luciferice sunt eliminate prin comete din 
sistemul planetar. Despre felul cum are loc această 
eliminare vreau să vă ofer acum, la încheierea acestei 
conferinţe, o reprezentare. 


Dacă în 


schiţa 
p % alăturată 
1h, A reprezint un 
ltir în sistem 
pp“ tie planetar şi 
E + 1 o atita îmi însemn aici 
1” K ii. Soarele 
s E e Ai o “ ete 
r e v, We T putem indica 
E a A fa o cometă 
$ 7 Fă A %2 5% oarecare 
7 5 hon? 4 7 4 care i 
fe. Fi > 5 traversează 
h 27 "PA a g4 d Ap sistemul ca 
a, PET A egett a” ŞI cum ar 
“0 ao E: pr intersecta 
sistemul 
planetar. 
e Astronomia 
Pai fizică spune: 
Cometa vine 
de foarte 


departe. Dacă nu se poate preciza începutul unui lucru, 
atunci se spune, pur şi simplu, că acesta vine de foarte 
departe. La fel spune şi astronomia fizică: Vine de foarte 
departe şi se duce foarte departe. Deoarece anumite 
comete revin periodic, astronomia fizică nu poate gândi 
altfel decât că ele vin de foarte departe, străbat sistemul 
nostru solar, pentru a dispărea din nou, că au o 
traiectorie foarte largă în spaţiul cosmic şi apoi se 
reîntorc. Astronomia materialistă nu-şi poate reprezenta 
altfel lucrurile. Privirea spirituală relevă însă că acolo 
unde cometa dispare pentru ochii noştri fizici ea se 
dizolvă, iar traiectoria ei se înscrie într-o lume care nu 
mai face parte din spaţiul obişnuit tridimensional, nu mai 
există în lumea obişnuită. Ea dispare într-adevăr într-o 
parte şi reapare în cealaltă parte; între timp nu mai 
există. De fapt, dispare într-o parte şi se formează într-o 
altă parte a sistemului. Este, fără îndoială, o imagine pe 
care astronomia materialistă nu o poate înţelege, 


deoarece nu poate gândi aşa ceva, nu poate concepe că o 
cometă care reapare nu a mai existat înainte. 
Antroposoful ar trebui să ştie ce să facă cu aceste lucruri, 
căci el cunoaşte, de exemplu, că succesiunea corpurilor 
fizice ale unui om formează, în cursul reîncarnărilor, 
privit sub aspectul forţei, un întreg, deşi fizic ele nu au 
nici au o legătură unele cu altele. Pe scurt, cu excepţia 
câtorva comete, care cu adevărat au traiectorii eliptice 
foarte largi, cea mai mare parte a lor sunt astfel 
constituite, încât vin şi apoi pur şi simplu dispar, iar dacă 
revin înseamnă că, de fapt, s-au format din nou. De ce? 
Fiindcă, atunci când o cometă se apropie, ea exercită o 
forţă de atracţie, este iniţial un fel de centru de forţă 
spirituală, ea se formează numai datorită faptului că 
acest centru spiritual de forţă atrage tot ce este curent 
astral dăunător şi îl dezvoltă în jurul său. Vom vedea în 
continuare de ce cometa prezintă o coadă şi un nucleu, 
tocmai sub influenţa acestei atracţii de astralităţi 
dăunătoare. Pe măsură ce străbate sistemul planetar, 
cometa atrage la sine tot mai multă astralitate, pe care o 
poartă cu sine, iar când ajunge în cealaltă parte o poartă 
cu sine până când iese din sistemul planetar, apoi o 
leapădă în spaţiul cosmic. Apoi ciclul se reia, se formează 
din nou centrul de forţă, fără a avea nevoie de un spaţiu 
tridimensional şi, intrând apoi, din nou, în spaţiul 
sistemului planetar, culege noi substanţe astrale nocive 
şi le aruncă în spaţiul cosmic, în cealaltă parte. Astfel, 
viaţa unei comete trebuie să o vedem ca pe ceva care 
acţionează în mod permanent, ca furtunile care curăţă 
sistemul planetar de substanţele astrale dăunătoare. În 
timp ce cometa străbate sistemul planetar, elementele 
nocive din sânul acestuia, generate de radiaţiile astrale 
dăunătoare ale fiinţelor, sunt îndepărtate din sistemul 
planetar. În viaţa cometei nu avem deocamdată ceva care 
să ne poată oferi o analogie cu fiinţa umană, aşa cum am 
găsit o comparaţie între corpul fizic al omului şi corpul 
fizic al sistemului planetar, format din totalitatea 
planetelor din sistem, sau corpul eteric care a fost 
comparat cu radiaţia stelei fixe, care străbate întregul 
sistem ca un curent şi formează corpul eteric al acestuia. 


Dar nici la omul fizic, în continuă deplasare, lucrurile nu 
sunt statice, aşa că acesta târăşte cu sine cadavrul său. 
Sistemul planetar îşi poartă cadavrul cu sine. În plus, 
sistemul planetar dispune şi de un dispozitiv care îi 
îngăduie să se curețe de astralitatea nocivă cu ajutorul 
cometelor. 

Dacă am studia cometele numai sub aspectul lor exterior 
- Maya -, care este activ, prin forţe, în interiorul lor, ne- 
am descurca extraordinar de greu cu ceea ce am aflat în 
cursul acestei conferinţe. Am arătat cum putem urca 
până la Tronuri, că avem la dispoziţie, ca mijloc de 
rezolvare, numai studiul voinţei umane. Dacă acest 
studiu se întreprinde cu mijloacele oculte, se poate urca 
până la Tronuri. În comete nu găsim nimic din Tronuri, 
nimic din Spiritele înţelepciunii. Dacă privim cometa nu 
găsim nimic din ceea ce ar fi accesibil numai utilizând 
formele pe care le-am prezentat în ultimile zile ca metode 
oculte, aşadar, metode care pleacă de la faptul că omul 
nu este doar o fiinţă care gândeşte, simte şi are voinţă, ci 
care poate să facă o anumită impresie. Am arătat că 
această impresie o dobândim când lăsăm ca un om, care 
are în urma sa o experienţă bogată de viaţă, de zeci de 
ani, să acţioneze nemijlocit asupra noastră cu 
înţelepciunea sa, care a devenit un fel de extract al 
experienţei sale de viaţă, încât această înţelepciune 
produce mai mult decât s-ar putea obţine printr-o 
înţelegere a motivelor explicate pe baze logice. Ceea ce 
este convingător într-o înţelepciune provenită dintr-o 
experienţă umană vorbeşte când este conştientizat prin 
privirea spirituală, astfel încât spiritualul poate fi sesizat 
cu adevărat; abia aceasta dă privirii spirituale o 
reprezentare a Heruvimilor. lar dacă perfectionăm 
privirea ocultă cu ajutorul direct a ceea ce este 
convingător, deţinut de înţelepciunea însăşi, soarta 
neexprimată a unui asemenea om care transpune până în 
privire ceea ce a dobândit ca experienţă de viaţă, putem 
obţine înţelegere pentru impresia pe care trebuie să o 
avem în sfera Serafimilor. Totuşi, impresia pe care o 
putem dobândi în felul acesta nu ne conduce încă la 
contemplarea spiritualului care se află dincolo de 


comete. Toate acestea nu sunt suficiente pentru a studia 
în mod ocult o cometă. Numai acele două mijloace 
[amintite] care ne conduc [spre reprezentarea fiinţei] 
Heruvimilor şi a Serafimilor ne pot da înţelegerea 
necesară şi explicaţia cometelor. Sfera cometelor ajunge 
până la sfera Heruvimilor [şi a Serafimilor]; trebuie, 
aşadar, să ştim mai întâi în ce constă esenţa Serafimilor 
şi a Heruvimilor pentru a înţelege sensul pe care îl au 
substanţa şi mişcarea cometelor. 

Evoluţia cometelor este, aşadar, dependentă de entitătile 
din Ierarhiile superioare, coborând până la Heruvimi; 
evoluţia unei stele fixe este condusă de entitătile 
Ilerarhiilor superioare, coborând până la Spiritele 
înţelepciunii, evoluţia planetei însăşi, făcând abstracţie 
de oamenii care o locuiesc, este dependentă de forţele 
care provin de la entităţile şi Spiritele formei. Forţele 
care actionează pe Lună aparţin entităţilor lerarhiilor 
superioare, coborând până la Arhangheli. Am descris 
astfel, din diverse perspective, viaţa unui sistem planetar 
şi putem, pe această bază, să mergem mai departe în 
zilele următoare. În orice caz, trebuie să ţinem seama că 
tocmai într-o problemă ca aceasta nu putem rezolva 
nimic numai cu ajutorul unor definiţii şablon. Cât de des 
se spune că microcosmosul corespunde 
macrocosmosului! Putem spune despre om că este un 
microcosmos, un sistem solar în miniatură. Dar dacă 
dorim să vorbim despre faptul că aici este vorba de o 
corespondenţă, nu trebuie să ne oprim la astfel de 
declaraţii abstracte, ci este nevoie să ajungem la relaţii 
concrete, încât să ştim că pretutindeni în lume descrierile 
şablon au doar o valoare relativă. Şi dacă începem să 
descriem omul microcosmic de jos în sus, de la corpul 
fizic, ca fiinţă ce stă nemijlocit în faţa noastră, atunci şi în 
cazul sistemului planetar trebuie să începem cu 
descrierea cadavrului şi să găsim apoi în sistemul fizic 
substanţa din care este compus corpul cometei, care este 
expresia exterioară a acelei furtuni astrale purificatoare 
din sistemul planetar. 


CONFERINŢA a VIll-a 

Helsingfors, 11 aprilie 1912 
Cred că este bine să vorbese, chiar la începutul 
conferinţei de astăzi, despre importanţa pe care o are, 
mai ales pentru concepţia umană, pentru percepţia şi 
cunoaşterea umană, cosmosul fizic, sistemul cosmic fizic, 
pe care l-am cercetat ieri, în legătură cu părţile sale 
componente - cel puţin în legătură cu unele din ele. Am 
vorbit ieri despre viaţa cometelor, despre viaţa stelei fixe, 
viaţa solară, despre viaţa planetară şi cea a lunilor. Când 
se vorbeşte despre aceste corpuri cereşti din punctul de 
vedere al conştienţei obişnuite, atunci se au în vedere, 
desigur, numai corpurile cereşti pe care le percepem cu 
ochiul fizic. Dar în cursul conferinţelor noastre s-ar putea 
spune că am înlocuit acest sistem de corpuri cereşti cu 
altceva. L-am înlocuit cu contemplarea unor entităţi 
spirituale corespunzătoare şi pe care le-am identificat ca 
aparţinând diverselor Ierarhii cereşti. Ceea ce am relatat 
în acest sens ar putea să devină şi mai clar dacă vom 
spune că deasupra omului se află în mod nemijlocit 
categoria entităţilor pe care le numim Îngeri (Angeloi), 
sau entităţi angelice. Am mai arătat că omul, când vrea 
să ajungă la o concepţie asupra lumii spirituale, a lumii 
suprasensibile, trebuie să se perfecţioneze, orientându-se 
în sus, în direcţia entităţilor cele mai apropiate de el, 
după cum trebuie să înveţe să privească lumea cu modul 
de percepţie al Ingerilor. Putem să punem şi întrebarea: 
Când o astfel de fiinţă din categoria imediat superioară 
omului dobândeşte prin percepţia sa, pe care o numim 
revelaţie, o conştienţă despre Cosmos, cum arată pentru 
această fiinţă Cosmosul? Răspunsul la această întrebare 
va face să ne devină mai clar ceea ce urmează. O 
asemenea fiinţă angelică nu ar vedea, afară, în Cosmos, 
nimic din tot ce vedem noi şi despre care ştim că este o 
Maya, o iluzie pe care o producem numai prin privirea 
omenească. Aceasta trebuie să ne fie foarte clar. În 
schimb, o fiinţă angelică ar vedea şi ar percepe în felul 
său, aşa cum am arătat deja, diferitele acţiuni comune 
ale entităţilor Ilerarhiilor. O asemenea fiinţă, în loc să 
spună că acolo sus se află planeta Marte, ea spune mai 


curând: Acolo sus acţionează împreună, în modul pe care 
l-am descris, una sau alta dintre entităţile care fac parte 
din lerarhiile superioare. Cu alte cuvinte, pentru aceste 
entităţi, pentru Ingeri (Angeloi) întregul sistem cosmic ar 
apărea în mod nemijlocit ca un ansamblu de activităţi 
spirituale. Cum ar apărea unei asemenea fiinţe planetele 
sau alte corpuri cereşti vizibile pentru ochii noştri? 
Avem un motiv întemeiat să discutăm aceste lucruri, 
deoarece nu vom putea vorbi despre întregul Univers 
suprasensibil, care stă de fapt la baza sistemului nostru 
planetar, ceresc, sau al Cosmosului în general, dacă nu 
ne-am putea transpune, printr-o pregătire ocultă, în 
modul de percepţie al unei astfel de fiinţe. A fi 
clarvăzător nu înseamnă nimic altceva decât a crea 
posibilitatea de a vedea lumea la fel cum o vede o astfel 
de fiinţă. Aşadar, şi pentru conştienţa clarvăzătoare 
dispar, de fapt, formele, acele forme luminoase ale 
corpurilor cereşti vizibile în mod obişnuit cu ochiul fizic. 
Aceste forme nu mai există, dispar. pn schimb, conştienţa 
clarvăzătoare, ca şi, aşa cum am spus, conştienţa unei 
fiinţe angelice, primeşte totuşi impresii de la ceea ce 
corespunde corpurilor cereşti fizice. O conştienţă 
clarvăzătoare nu poate percepe Luna sau o planetă, de 
exemplu Marte, ca un om obişnuit, deoarece ar fi vorba 
de ar fi o percepţie fizică, totuşi conştienţa clarvăzătoare 
poate avea cunoştinţă despre ce există aici. Aş dori acum 
să vă ajut să vă faceti o imagine despre ce ştie conştienţa 
clarvăzătoare despre un asemenea corp ceresc. 
Dumneavoastră puteţi, la început doar teoretic, căci 
partea practică se obţine doar printr-o pregătire ocultă, 
să vă faceti o reprezentare despre aceasta, atunci când în 
suflet vă apare o amintire, o imagine reprezentativă 
despre ceea ce aţi trăit ieri sau alaltăieri. Fără îndoială, 
această imagine reprezentativă pe care o evocati în 
sufletul dumneavoastră este diferită de imaginea unui 
obiect care este prezent în faţa ochilor. Pe acesta îl 
priviţi cu toată intensitatea necesară. Când, a doua zi, vă 
amintiţi de acel obiect, să zicem un trandafir, aveţi o 
imagine-amintire a lui. Trebuie să vă fie foarte clară 
diferenţa care se face în sufletul dumneavoastră între 


imaginea-amintire şi obiectul care a dat naştere, prin 
impresie directă, acestei imagini-amintiri; în felul acesta 
aveţi posibilitatea să înţelegeţi cum percepe conştienţa 
clarvăzătoare corpurile cereşti. Aşadar, capacitatea de 
clarvedere se transpune în lume şi dacă, de exemplu, se 
transpune pe Marte sau pe Lună, nu ştie în mod 
nemijlocit ce ar apărea în faţa ochilor dacă aceste corpuri 
le-ar contempla fizic, dar prin această transpunere 
conştienţa clarvăzătoare primeşte ceva ce poate fi numit 
imagine-amintire, imagine a memoriei. La fel stau 
lucrurile cu tot ce apare ~ conştienţei normale, 
obişnuite, drept corpuri cereşti fizice. Pentru conştienţa 
clarvăzătoare toate acestea se prezintă în aşa fel încât 
ştim nemijlocit că tot ce ne apare sunt lucruri trecute, 
ceva care a avut o viaţă deplină în trecut, iar aşa cum 
este în prezent nu se află în forma iniţială, vie, ci ca o 
cochilie din care melcul a ieşit. Intregul sistem fizic de 
corpuri cereşti este de fapt martor al unor lucruri 
trecute, al unor evenimente trecute. În timp ce noi aici, 
pe Pământ, existăm concomitent cu lucrurile care ne 
apar în faţa ochilor, ceea ce vedem pe cerul înstelat nu 
reprezintă o stare care să corespundă prezentului viu, ci 
este Maya, o iluzie, şi reprezintă, de fapt, ceva ce a avut 
importanţă în trecut şi a rămas acolo. Lumea fizică a 
corpurilor cereşti reprezintă resturile unor fapte din 
trecut ale entitătilor corespunzătoare din Ierarhii, care 
ajung până în prezent ca o postacţiune a lor. 

Să precizăm şi mai mult lucrurile, bazându-ne pe un 
exemplu concret. Când privim Luna, conştienţa 
clarvăzătoare, care face în acest timp abstractie de orice 
altceva şi se concentrează numai asupra Lunii, primeşte 
în acest caz o impresie specifică, în sensul că Luna fizică, 
exterioară, dispare şi în locul ei conştienţei clarvăzătoare 
îi apare ceva ce produce o impresie asemănătoare celei 
pe care o avem în faţa unei reprezentări-amintire. Este o 
impresie potrivit căreia ceea ce apare de obicei în locul 
acela pentru ochiul fizic - dar tot ce este fizic este, 
bineînţeles, doar o iluzie - vorbeşte despre trecut, la fel 
cum se întâmplă şi în cazul reprezentării din amintire. 
Dacă lăsăm tot ce ne vorbeşte despre trecut să acţioneze 


asupra noastră, atunci impresia pe care o avem ne spune: 
Dacă ceea ce apare propriu-zis acolo, în faţa ochiului 
nostru ocult, ar acţiona şi nu ar fi paralizat datorită altor 
lucruri, atunci ar fi posibil ca, prin apropierea a ceea ce 
percepem pe Lună, Pământul nostru să nici nu existe în 
forma sa actuală. Luna dezvăluie conştienţei oculte ceva 
ce nu ar trebui să se întâmple, pentru ca viaţa noastră pe 
Pământ să fie posibilă. Dacă ceea ce ni se prezintă nu ar 
fi împiedicat, paralizat, de alte lucruri, atunci omul, de 
exemplu, nu ar putea exista, cu modul său actual de 
viaţă, prin ceea ce planeta însăsi ne dezvăluie referitor la 
Lună. Dimpotrivă, viaţa animală actuală de pe Pământ, ca 
şi viaţa vegetală, precum şi activităţile din cadrul lumii 
minerale nu ar fi prea mult deranjate. Anumite entităţi 
ale regnului animal şi ale celui vegetal ar fi trebuit să 
aibă alte forme (aceasta o recunoaştem nemijlocit prin 
forţele care acţionează asupra noastră din Lună), dar în 
esenţă viaţa animală, vegetală şi minerală ar fi posibile 
pe Pământ, dar nu şi viaţa umană. Luna ne vorbeşte, 
deci, despre o situaţie care, dacă ar fi activă, ar exclude 
viaţa omului pe Pământ. 

Observaţi, iubiţi prieteni, că încerc să descriu aceste 
lucruri cât mai concret posibil, aşa cum sunt văzute cu 
ajutorul privirii oculte. Nu doresc să vorbesc în scheme 
abstracte; în felul acesta s-ar putea spune tot felul de 
lucruri. Eu vreau să prezint aceste lucruri aşa cum apar 
ele pentru privirea ocultă. Dacă unui om care, să 
spunem, are 30 de ani, i-ar apărea deodată toate 
reprezentările pe care le-a avut la vârsta de 15 ani, 
dispărând în schimb toate celelalte reprezentări pe care 
le-a prelucrat în sufletul său de la 15 până la 30 de ani, el 
ar avea atunci în mod obiectiv, faţă de conştienţa sa, 
întreaga sa interioritate sufletească de la vârsta de 15 
ani. Dar el ar trebui să-si spună: Dacă în mine ar exista 
acum numai ceea ce constituia odinioară conţinutul vieţii 
mele sufleteşti, nu aş putea să gândesc tot ce gândesc 
acum nu ar fi posibil să fiu în starea sufletească pe care o 
am în prezent. Omul s-ar simţi cum era la 15 ani şi şi-ar 
da seama că tot ce trăieşte drept conţinut al vieţii sale 
sufleteşti de la această vârstă nu ar mai putea determina 


omul care este acum, că are totuşi de-a face cu ceea ce el 
a devenit. Vedeţi dar că într-un fel putem descrie 
impresia pe care o primim de la Lună. Putem spune că 
avem în mod nemijlocit următoarea impresie: Tu ai 
înaintea ta ceva ce nu îţi revelează în nici un caz 
prezentul, ci îţi vorbeşte numai despre trecut şi tot aşa 
cum, dacă la vârsta de 30 de ani ai percepe doar 
conţinutul vieţii sufleteşti pe care l-ai avut la 15 ani şi ar 
trebui să faci abstracţie de ceea ce ai devenit în ultimii 
15 ani, la fel ar trebui să faci abstracţie că acum există 
Pământul. Căci Pământul, aşa cum este în prezent, având 
toate condiţiile pentru ca omul să poată trăi pe el, nu ar 
exista dacă s-ar realiza ceea ce ne prezintă Luna. 
Impresia pe care o primeşte privirea clarvăzătoare este 
posibilă numai dacă aceasta are o astfel de pregătire 
încât să-şi poată forma un concept, o reprezentare asupra 
a ceea ce era Pământul înainte. Căci ce se vede acolo a 
fost posibil înaintea Pământului, iar ceea ce mai târziu a 
condus la aparitia propriu-zisă a Pământului a devenit 
posibil doar după ce starea pe care privirea clarvăzătoare 
o contemplă acum a dispărut. 

V-am descris ce trebuie să facă un clarvăzător pentru ca, 
aşa cum se spune, să se întoarcă prin Cronica Akasha 
spre o stare anterioară a sistemului nostru planetar, căci 
prin faptul de a-şi fi flxat privirea clarvăzătoare asupra 
Lunii el a surprins o stare anterioară a sistemului 
planetar. Dacă încercăm să descriem acest fapt acum, se 
poate vedea cum s-a comportat sistemul nostru planetar 
înainte să apară Pământul actual. Şi pentru că procedăm 
în aşa fel încât învăţăm să cunoaştem stadiul anterior 
naşterii Pământului nostru actual, prin aceea că 
focalizăm ce a rămas în Lună ca memorie a sa, din 
această cauză ne-am obişnuit să numim stadiul anterior 
al Pământului stadiul lunar. În orice caz, o lămurire 
deplină a întregii situaţii o putem avea abia atunci când 
din starea de clarvedere pe care am dezvoltat-o pentru a 
ajunge la o imagine-amintire a sistemului planetar 
trecem din nou la starea de conştienţă obişnuită şi 
încercăm să ne clarificăm în ce constă deosebirea. 
Diferenţa constă în aceea că trebuie să încercăm să 


aducem ambele impresii într-un fel de consonanţă, dar 
această acţiune este posibilă numai dacă facem 
abstracţie de Lună. Căci privirea obişnuită exterioară a 
conştienţei normale nu ne spune prea mult despre Lună. 
Dumneavoastră ştiţi desigur că astronomia oficială 
încearcă prin mai multe mijloace să obţină informaţii 
despre Lună, dar, în general, observaţia exterioară nu 
spune prea mult. Mai degrabă trebuie să comparăm o 
anumită observaţie clarvăzătoare a Pământului, aşa cum 
este el în prezent, ca un corp ceresc, cu rezultatul 
observatiilor exterioare. Când excludem tot ce este fizic 
în ceea ce apare în faţa ochilor noştri fizici, în diferitele 
regnuri ale naturii şi contemplăm apoi Pământul prin 
clarvedere, ni se dezvăluie că acesta, care ca planetă 
fizică se află nemijlocit sub noi şi în jurul nostru, se 
prezintă ca o stare evoluată a ceea ce fusese mai înainte 
Luna. Dacă vom compara cele două impresii vom fi în 
situaţia să punem următoarea întrebare: Cum a rezultat o 
stare din cealaltă? Atunci obţinem, ca de la sine, prin 
privirea clarvăzătoare lucrarea care s-a efectuat pentru 
ca o stare veche a Pământului, pe care tocmai am 
desemnat-o ca fiind starea sau stadiul lunar, să treacă la 
stadiul actual al Pământului. Şi avem impresia că această 
trecere de la un stadiu la altul s-a realizat de către acele 
entităţi spirituale pe care le-am numit, în ordinea 
Ilerarhiilor, Spiritele formei. Aşa obţinem posibilitatea de 
a pătrunde în devenirea planetei, în stadiile ei timpurii. 
Acum se pune problema: Putem pătrunde cu privirea şi 
mai departe în urmă? Această posibilitate trebuie să o 
luăm în considerare chiar şi numai pentru motivul că în 
felul acesta vom înţelege în adevăratul lor sens entităţile 
spirituale care participă la formarea acestor corpuri 
cereşti. 

Ca o a doua încercare de observaţie ocultă, să facem încă 
o dată abstracţie de Pământul nostru şi de Luna noastră 
şi mai ales de tot ce are caracter de lună în sistemul 
nostru planetar, şi, atât cât putem să o facem, să ne 
transpunem în starea unei alte planete sau chiar a unui 
număr mai mare de planete şi să comparăm aceste stări 
între ele. Vă rog să remarcaţi că eu vă prezint acum fapte 


adevărate, care pot apărea în conştienţa clarvăzătoare. 
Este posibil ca privirea clarvăzătoare, chiar dacă nu 
concomitent - de multe ori chiar situaţia dată nu permite 
acest lucru -, să fie îndreptată spre unele planete din 
sistemul nostru solar şi să cunoască ce impresii se 
primesc de la alte planete tot din sistemul planetar. Dacă 
se cercetează astfel o planetă sau mai multe nu se obţine 
prea mult, nu se primeşte nici o reprezentare clară. Dar 
se obţine imediat o reprezentare clară dacă se 
procedează într-un anumit mod cu impresiile sale 
clarvăzătoare. Vreau din nou să prezint o comparaţie, 
pentru a fi şi mai clar ceea ce vreau să spun. Să 
presupunem că v-aţi aminti ceva ce aţi trăit când aveati 
vârsta de 18 ani şi aţi spune: Când eram la 18 ani am 
avut faţă de această trăire un punct de vedere pentru 
care eram atunci pregătit. Dar lucrurile vor fi mai clare 
poate dacă mă voi referi şi îmi voi aminti şi o altă 
experienţă trăită. Despre aceleaşi lucruri, de care mi-am 
amintit, am mai avut o impresie şi când aveam 25 de ani. 
Vreau să compar acum ambele impresii. Încercaţi să vă 
clarificaţi ce câştigaţi în viaţă dacă comparaţi aceleaşi 
lucruri, separate în timp. Veţi obţine o impresie globală 
în care o impresie o luminează pe cealaltă. Printr-un 
asemenea exerciţiu de comparare veţi realiza un fel de 
metodă aritmetică şi veţi produce, de fapt, ceva cu totul 
nou în reprezentările rezultate din colaborarea ambelor 
impresii pe care le aveţi din amintire. Aşa trebuie să 
procedeze clarvăzătorul când experienţa i-a reuşit, să 
lase ca privirea clarvăzătoare să-i fie impresionată, să 
zicem, de Marte, de Mercur, de Venus, de Jupiter etc. 
Acum el nu mai trebuie să privească fiecare din aceste 
impresii separat, ci trebuie să le compare, să le lase să 
interacţioneze, să creeze relaţii între ele. Dacă se 
consacră acestei activităţi, va căpăta o nouă impresie. Cu 
ceea ce a dobândit prin compararea acestor impresii a 
obţinut o reprezentare-amintire a sistemului planetar. 
Din nou, nu este un stadiu care să fie posibil în prezent, 
ci o stare care a fost posibilă în trecut, căci exprimă ceva 
care, la fel cum am descris mai înainte pentru stadiul 


lunar, reprezintă cauza a ceea ce există în prezent în 
sistemul planetar. 

O impresie pe care o primim în felul acesta are 
particularităti cu adevărat atotcuprinzătoare. Ceea ce 
trebuie prezentat cu reprezentări aparent aride, ţine, de 
fapt, de impresiile cele mai deosebite pe care le poate 
avea un om. lar dacă am dori să explicăm în ce constă 
caracteristica acestei impresii, va trebui să alegem tot o 
comparaţie. Mărturisesc că nu aş putea să vă ofer ceva 
mai bun decât ceea ce vă spun acum pentru a descrie 
impresia pe care o primeşte omul în felul acesta. 

Nu stiu dacă dumneavoastră aţi avut vreodată, în viaţa 
fizică, următoarea impresie. Fără îndoială că aţi plâns 
cândva, aceasta în mod sigur, că tristeţea v-a umplut 
ochii de lacrimi şi aţi avut compasiune pentru fiinţele 
care au fost în jurul dumneavoastră. Dar mai poţi avea şi 
o altă impresie. Există cu siguranţă mulţi printre 
dumneavoastră care cunosc impresia care ne este 
produsă de o descriere captivantă şi emoţionantă dintr-o 
operă de artă, dintr-un roman, de exemplu; citim o scenă 
despre care ştim sigur că nu este reală, dar care ne 
impresionează până la lacrimi. Nu ne gândim dacă ceea 
ce citim este o realitate sau nu, ci luăm lucrurile 
povestite, care de fapt există numai în imaginaţie şi în 
sentimente, în aşa fel încât acţionează ca o realitate şi ne 
storc şuvoaie de lacrimi. Cine a avut vreodată această 
impresie, acela are o reprezentare despre ce înseamnă 
ca, prin ceva spiritual, despre care nu-ţi dai osteneala să 
te întrebi dacă are la bază o realitate sensibilă, să ajungi 
la o astfel de impresie care nu te lasă să te gândeşti la 
nimic altceva, decât la ceea ce cuprinde şi împinge pe 
cineva să se apropie de el însuşi, ceva ce-ţi umple sufletul 
printr-un act normal de percepţie al conştienţei 
obişnuite. 

Despre o asemenea impresie trebuie să vorbim, dacă 
vrem să descriem starea de care este cuprins cineva când 
compară impresiile pe care le primeşte conştienţa 
clarvăzătoare de la fiecare planetă în parte. Este vorba 
de o trăire care acţionează numai prin interioritatea 
noastră, ca o impresie sufletească. Apoi se obţine un 


concept real despre ce este propriu-zis o inspiraţie, când 
omul ştie lucruri pentru care există numai un impuls de 
cunoaştere venit din interior. Nimeni nu înţelege, de 
exemplu, conţinutul Evangheliilor în mod real, dacă nu le 
poate compara în ce priveşte impresia lor cu o impresie 
ca cea care a fost descrisă chiar acum. Căci Evangheliile 
sunt scrise din inspiraţie; trebuie doar să mergem la 
textul lor original. Dar mult mai puternică este impresia 
pe care o primim, în modul arătat, prin comparaţia 
impresiilor obţinute de la fiecarei planetă în parte. 
Acesta este unul din aspectele pe care aş dori să-l 
amintesc despre această impresie. A1 doilea este că 
această impresie nu o poate primi fără piedici cel care nu 
este apt cel puţin pentru o clipă - în epoca noastră abia 
am putea găsi persoane apte pentru perioade mai lungi 
decât clipe - să simtă, fără odihnă compasiune şi iubire, 
să înlăture complet egoismul din sufletul său, căci cea 
mai mică nuanţă de egoism cu care s-ar uni această 
impresie acţionează imediat în mod negativ şi cel în 
cauză ar avea, în loc de ceea ce am arătat, o stare ca o 
înceţoşare şi o deprimare a conştienţei. Conştienţa se 
întunecă, în acest caz, imediat. Din această cauză, a avea 
o asemenea impresie este una din trăirile de mare 
beatitudine. 

Dacă avem norocul să primim o asemenea impresie, 
atunci apare ceva cu totul deosebit. Atunci, orice ai face, 
Soarele nu mai poate fi Soare pentru conştienţă. Aşa cum 
îl aflăm pentru alte stări de conştienţă, Soarele nu mai 
poate fi perceput. El încetează de a mai fi ceva izolat. 
Abia când vom reuşi să ne orientăm în această direcţie 
vom avea următoarea impresie: În faţa mea se află ceva, 
o anumită stare, şi un Soare izolat nu mai are nici un 
sens. Căci întregul, care apare în faţa privirii oculte, îl 
putem avea numai dacă facem abstracţie de tot sistemul 
nostru planetar şi ne oprim doar asupra Soarelui actual, 
înlăturând impresia fizică asupra sa. Aceasta se poate 
realiza cel mai bine dacă încercăm să obţinem impresia 
ocultă despre Soare nu în timpul zilei, ci noaptea. 
Desigur, pentru impresia ocultă, faptul că noaptea 
Pământul fizic se află în faţa Soarelui nu este un motiv 


pentru a nu primi impresii de la Soare, căci pământul 
fizic este de nepătruns pentru privirea fizică, nu şi pentru 
ochiul ocult. În schimb, dacă încercăm să îndreptăm 
privirea ocultă asupra Soarelui la lumina strălucitoare a 
zilei atunci apar turburări atât de mari, încât nu se poate 
obţine o impresie ocultă despre Soare fără daune fizice. 
De aceea, în vechile Misterii, discipolii nu erau lăsaţi să 
realizeze în timpul zilei o impresie ocultă despre Soare, ci 
erau îndrumați să înveţe să cunoască în mod ocult 
Soarele, în caracteristicile sale specifice, în timpul când 
pentru ochiul fizic era invizibil, şi momentul cel mai 
potrivit era miezul nopţii. Ei erau îndrumați să-şi 
îndrepte privirea ocultă asupra Soarelui la miezul nopţii. 
De aceea, veţi găsi în unele descrieri ale vechilor 
Misterii, printre diferite lucruri care astăzi, cel mai 
adesea, nu sunt înţelese, de exemplu în Misteriile 
egiptene, această frază: Discipolul trebuie să vadă 
Soarele la miezul nopţii (Nota 4). 

Diletantii au născocit felurite explicaţii pentru a 
interpreta această vedere a Soarelui la miezul nopţii, prin 
diferite simboluri care mai de care mai năstruşnice. De 
obicei, se ignoră total faptul că pentru a înţelege în 
modul cel mai corect lucrurile comunicate prin scrierile 
oculte trebuie să le interpretăm cât mai puţin în mod 
simbolic, ci să luăm pe cât posibil lucrurile ad litteram. 
Pentru interpretări simbolice se simte îndreptăţit mai 
ales omul modern, deoarece conştienţa actuală nu mai 
este predispusă să înţeleagă aceste fapte venite din 
vechime. Pentru cei care au o gândire mai corectă, ar 
trebui să fie clar că în scrierile antice era un obicei de a 
se spune lucrurilor pe nume, de a vorbi foarte exact. Aş 
dori aici, ca o paranteză, să atrag atenţia asupra a ceva 
ce ar fi putut fi inclus în conferinţa publică ţinută acum 
două zile (Nota 5), în legătură cu Kriemhilde. Se 
povesteşte că, după ce Siegfried a murit, ea a reţinut 
pentru sine comoara Nibelungilor, făcând prin aceasta o 
faptă bună, dar Hagen i-a luat-o şi a asvârlit-o în Rin, iar 
când mai târziu Kriemhilde i-a cerut-o, la regele Atilla, 
Hagen nu i-a dezvăluit locul unde se află. Ei bine, vedeţi 
dumneavoastră, acest pasaj este relatat amănunţit în 


Cântecul Nibelungilor pentru a arunca lumină asupra 
unor lucruri. Eu am găsit la comentatorii de simboluri din 
povestea Nibelungilor explicaţii cu adevărat pline de 
spirit, de foarte mult spirit. Mărturisesc că ce se spune în 
aceste explicaţii pare de multe ori impresionant de 
spiritual. De cele mai multe ori, comoara Nibelungilor 
este prezentată ca simbol pentru un aspect spiritual 
anume. In primul rând, ar fi foarte greu să vindecăm o 
boală doar cu simple simboluri, după cum simbolul nu 
poate fi ascuns cuiva, deci nici Kriemhildei, prin 
aruncarea lui în Rin. Eu, cel puţin, nu-mi pot imagina că 
un simbol de felul celui pe care îl prezintă unii 
comentatori este aruncat în Rin. Mai ales, greu îmi pot 
închipui că s-ar putea lua cuiva ceva ce nu poate fi 
explicat decât ca simbol. Cine cunoaşte aceste lucruri 
ştie, fireşte, că este vorba de ceva cu totul deosebit, de 
ceva ce am putea numi talisman, un talisman de natură 
fizică, făcut însă astfel încât întreaga sa substanţă să fie 
alcătuită din aur. Dar acest aur era extras din pământuri 
aluvionare, din ceea ce apa cară în nisipul de râu, şi toată 
forţa pe care o are acest aur aluvionar este antrenată - 
acum intervine simbolul - sub forma talismanului şi 
acţiunea lui asupra Kriemhildei provoacă în ea forţe prin 
care poate vindeca bolile. Acest talisman l-a ascuns 
Hagen de Kriemhilda, iar mai târziu i-a tăinuit locul. 
Avem aici de-a face cu ceva de natură fizică, cu un obiect 
absolut real, întrucât numai prin modul special în care a 
fost confecţionat el dispunea de forţele oculte ce-i erau 
proprii. 

Am citat acest pasaj doar ca exemplu, pentru a vă arăta 
cum trebuie înţelese aceste lucruri din vechile scrieri. 
lată de ce trebuie luată în sens propriu expresia: Să vezi 
Soarele la miezul nopţii. Atunci se primeşte cel mai bine 
de la Soare impresia ocultă despre acesta, când nu eşti 
stânjenit de impresia fizică, când nu vezi nimic din 
lumina Soarelui, când îl contempli noaptea. Atunci 
primeşti impresia despre Soarele prezent şi ea este 
asemănătoare cu ceea ce se obţine prin impresia descrisă 
mai înainte. Se produce în felul acesta impresia unei stări 
încă şi mai timpurii a întregului sistem planetar, sistem 


căruia îi aparţine şi Pământul nostru, impresia unui 
stadiu când Soarele nu exista ca ceva separat, ci întregul 
sistem planetar era, într-un anumit fel, Soare, cuprinzând 
inclusiv şi substanţa Pământului nostru. Acest stadiu 
îndepărtat care era totodată şi stadiul Pământului este 
numit stadiul solar. Putem deci spune: Pământul nostru, 
înainte de a deveni ceea ce este astăzi, s-a aflat într-un 
stadiu lunar, iar mai înainte de acesta, într-un stadiu 
solar. 

O impresie corespunzătoare pentru o stare încă şi mai 
veche a planetei noastre se poate căpăta, dacă se 
încearcă obţinerea unei impresii oculte despre acea 
categorie de corpuri cereşti despre care am vorbit către 
sfârşitul conferinţei de ieri, şi anume despre comete. A 
vorbi despre aceasta în amănunt ar însemna să 
monpolizăm tot timpul pe care îl avem la dispozitie; din 
punct de vedere al metodei lucrurile se prezintă însă 
asemănător cu ce am prezentat deja. Dacă facem din nou 
o comparaţie între ceea ce se obţine prin percepţia ocultă 
a vieţii cometelor şi o reprezentare - acum este vorba să 
ne facem o anumită reprezentare, căci reprezentarea din 
amintire nu se poate compara cu ceva actual -, atunci se 
obţine în mod nemijlocit impresia, mai departe nu se 
poate merge, că s-a primit o impresie a unei stări care se 
situează înainte de stadiul solar, stare pe care din motive 
întemeiate o numim stadiul saturnian. Vedeţi dar cum 
trăirile noastre interioare, pe care le putem avea în 
legătură cu sistemul planetar, sunt pentru ocultişti 
decisive pentru reprezentarea pe care ei şi-o fac despre 
acest sistem planetar. 

Să părăsim acum, pentru putin timp, sistemul planetar. 
Tot ce am expus până aici am făcut-o cu scopul de a 
finaliza într-o descriere de ansamblu modul în care 
acţionează entităţile spirituale în corpurile cereşti. Va 
trebui însă, întrucât corpurile cereşti sunt alcătuite din 
regnurile naturale, să încercăm să ne formăm, tot din 
punctul de vedere al unui ocultist, o reprezentare asupra 
următoarei situaţii care apare în faţa privirii spirituale, 
când lăsăm să acţioneze asupra noastră fiecare regn 
natural, izolat. 


Să pornim în cercetarea şi observarea regnurilor de la 
om. Când se ia în considerare fiinţa umană, se arată că 
aceasta se compune din corp fizic, corp eteric, corp astral 
şi din ceea ce numim entitatea Eului, Eul însuşi; toate 
aceste lucruri le cunoaşteti. Entitatea umană alcătuită 
din aceste patru mădulare unde se găseşte pentru 
observaţia spiritual-ştiinţifică? Fiinţa cvadruplă a omului 
o găsim în lumea fizică, căci tot ceea ce am spus că se 
află în componenţa sa acţionează asupra noastră în 
lumea fizică. Să trecem apoi la lumea animalelor. Când 
observăm un animal constatăm că şi la acesta găsim un 
corp fizic în sânul lumii fizice, în lumea sensibilă 
obişnuită, aşa cum se întâmplă şi în cazul omului. În 
această privinţă nu există nici o îndoială. Mai trebuie să 
admitem că şi animalul are un corp eteric şi un corp 
astral, aşa cum admitem că omul are un corp eteric, 
deoarece corpul fizic singur, în mijlocul lumii fizice, este 
un lucru imposibil. Aceasta se constată îndată ce omul a 
trecut prin poarta morţii. Atunci corpul fizic rămâne într- 
adevăr singur în lumea fizică, dar se descompune, căci 
este lăsat în seama propriilor sale forţe. Cât timp omul 
este în viaţă, trebuie să existe un luptător permanent 
împotriva forţelor de descompunere ale corpului fizic, şi 
acest luptător este corpul eteric, vizibil însă numai 
pentru conştienţa ocultă. 


Omul Animalu Planta Mineralu 


l l 
Lumea devachanică - - - EUL 
superioară 
Lumea devachanică - - EUL corp 
astral 
Lumea astrală - EUL corp corp 
astral eteric 
Lumea fizică EUL corp corp corp 
corp astral eteric fizic 
astral corp corp 


corp eteric fizic 


eteric Corp 
Corp fizic 
fizic 


Aceeaşi relaţie există şi la animal, astfel că şi acestuia 
trebuie să-i atribuim un corp eteric în lumea fizică. Apoi, 
întrucât suntem pe deplin convinşi că faptele şi lucrurile 
exercită asupra omului nu numai influenţe, dar că aceste 
influenţe se oglindesc în el, provoacă în el ceva ce putem 
numi o oglindire lăuntrică, pentru aceasta atribuim 
omului un corp astral, pe care îl percepe numai privirea 
spirituală. Exact aşa stau lucrurile şi în cazul animalelor. 
In timp ce planta, de exemplu, nu scoate un strigăt când 
se exercită asupra ei o impresie din afară, animalul se 
manifestă zgomotos, cu alte cuvinte, o impresie din afară 
apare şi ca trăire lăuntrică. Privirea ocultă ne dezvăluie 
că o trăire interioară este posibilă numai dacă există un 
corp astral. În schimb, la animal, dacă rămânem în cadrul 
fenomenelor lumii fizice, nu putem vorbi despre un Eu. 
Acest lucru are un sens cel mult pentru anumiţi filosofi 
moderni care se iau numai după analogii. Dacă mergi 
însă numai pe analogii, atunci poţi afirma tot felul de 
lucruri. Există astăzi chiar teosofi cărora le insuflă un 
anumit respect când un cercetător al naturii, care a 
devenit renumit, Raoul France (Nota 6), atribuie şi 
plantelor suflet şi nu face deosebire între ce înseamnă 
suflet la animal şi ce înseamnă la plantă. El constată, 
ceea ce este corect, că există anumite plante care atunci 
când o mică insectă vine în apropierea lor îşi strâng 
frunzele, o prind şi o devorează. Un asemenea observator 
exterior spune: Acolo unde exterior, în natură, apare ceva 
care aparent este asemănător cu atragerea hranei şi 
devorarea acesteia, acolo trebuie să existe un lucru 
asemănător cu ceea ce există la fiinţele care caută şi apoi 
consumă hrana printr-o pornire sufletească, interioară. Ei 
bine, eu cunosc ceva care, de asemenea, atrage mici 
vietăţi, dar căreia în orice caz, nu i se poate atribui un 
suflet, după modelul filosofilor moderni ai naturii. Este 
vorba de o cursă de şoareci în care se găseşte slănină. 
Aceasta atrage şi ea vietăţi mici, şi dacă am proceda ca 


filosofii naturii, ar trebui să atribuim un suflet, cum se 
atribuie plantei carnivore Dionaea muscipula, şi cursei, 
căci şi aceasta atrage şoareci când este bine garnisită cu 
slănină. Toţi aceşti cercetători care ţin seama numai de 
aspectele exterioare nu ar trebui să uite acea năzuinţă 
care există la multi oameni cu convingeri spirituale şi 
care le dă satisfacţie când vine vorba de spirit. 

În această privinţă, chiar în cadrul literaturii germane, 
unii susţin că au fost scoase la iveală multe lucruri 
frumoase, dar un ocultist ar spune că s-au făcut multe 
prostii. Aşa cum nu se poate vorbi în cazul unei plante 
carnivore sau al oricărei alte plante despre un suflet 
animal asemănător celui al fiinţelor însufleţite, dacă 
privim lucrurile în mod imparţial, nu se poate spune nici 
despre un animal oarecare că ar avea un Eu. Animalul nu 
are un Eu aici, în lumea fizică. Doar cercetarea ocultă ne 
conduce la Eul animalului. Dar acest Eu nu se află în 
lumea în care se află Eul omului. Eul animalului este 
desprins de corpul său fizic, astfel că pentru a-l găsi 
trebuie să pătrundem într-o altă lume, pe care învăţăm să 
o cunoaştem dacă ne ridicăm cu privirea ocultă până la 
acest Eu animal. Şi dacă nu ne place să facem fel de fel 
de clasificări şi scheme şi să spunem că lumea constă din 
planul fizic, din planul astral, din planul mental ş.a.m.d., 
dacă, deci, nu ne place acest gen de expunere, deoarece 
sensul cuvintelor nu ne lămureşte prea mult, atunci 
trebuie să procedăm altfel. Chiar şi în unele lucrări 
teosofice (Nota 7) se vorbeşte foarte mult de „Logos" dar 
nu am găsit că s-ar suscita prin acest cuvânt reprezentări 
despre ceea ce este cu adevărat Logosul. De regulă, am 
constatat că autorii acestor cărţi ştiu despre Logos numai 
că se compune din cinci litere. Dar îndată ce încercăm să 
ajungem cu adevărat la reprezentări concrete, pentru ca 
să reținem ceva în mintea noastră, acestea se prefac în 
fum. Chiar dacă se spun fel de fel de lucruri despre 
Logos, că el ţese etc. etc., o conştienţă care se vrea 
concretă nu va şti cum să se descurce. Logosul este ceea 
ce este, dar cu siguranţă un păianjen nu este, şi ceea ce 
face nu poate fi în nici un caz o țesătură. În concluzie, nu 
este bine să folosim abstracţiuni pentru a suscita 


reprezentări atunci când este vorba de lucuri care 
depăşesc lumea fizică a omului. 

Este cu totul altceva când privirea ocultă caută la animal 
ceea ce la om se descoperă deja în lumea fizică, în toate 
faptele şi modurile de a proceda ale sale: Eul. Eul se 
găseşte şi la animal, dar nu aici, în lumea în care are 
corpul fizic, corpul eteric şi corpul astral, ci într-o lume 
suprasensibilă care apare numai dacă se îndepărtează 
vălul lumii obişnuite, care ascunde ceea ce se găseşte 
imediat după lumea sensibilă. Putem spune, aşadar: Eul 
animalului trebuie căutat într-o lume suprasensibilă. Şi 
despre acest Eu al animalului mai trebuie să adăugăm: El 
apare acolo, în faţa noastră, ca o realitate, dar în lumea 
fizică nu se manifestă ca o individualitate, şi acest lucru îl 
putem înţelege dacă ne îndreptăm atenţia asupra unor 
categorii de animale, asupra unei haite de lupi, a unei 
turme de oi ş.a.m.d. Şi aşa cum ambele noastre mâini cu 
cele zece degete, sau ambele noastre picioare au toate un 
singur suflet care, la rândul său, este purtătorul unui Eu, 
tot astfel un grup de animale alcătuite la fel au un astfel 
de Eu, pe care însă nu îl găsim în lumea fizică; aici el 
doar îşi trădează existenţa. Cel pasionat de abstracţiuni, 
materialistul de azi, spune: În animal este real doar ceea 
ce se vede cu ochii fizici, şi dacă ne formăm conceptul de 
„lup" sau conceptul de „miel" ele nu sunt decât simple 
concepte. Pentru ocultist ele nu sunt simple concepte 
care există în noi, ci sunt imagini oglindite ale unei 
realităţi, ceva ce nu există în planul fizic, ci se află într-o 
lume suprasensibilă. Totuşi, acest ceva îşi trădează 
existenţa, cu putină reflecţie, deja pe plan fizic. El 
revelează faptul că în afară de ceea ce putem percepe cu 
simţurile mai există ceva ce nu poate fi perceput în lumea 
fizică, dar care are importanţă pentru forţele lăuntrice 
ale animalului. Aş dori să atrag atenţia celor care 
consideră ideea de lup un simplu concept, care nu 
trebuie să corespundă nici unei realităţi, asupra 
următorului experiment. După cum ştim, lupul mănâncă 
miei. Hrăniţi lupul cu miei atâta timp cât este necesar ca 
întreaga materie fizică să se transforme, aşa cum au 
arătat ştiinţele naturale; astfel în timpul în care îşi 


înlocuieşte corporalitatea lupul a mâncat numai miei. 
Acum lupul are în el numai miei. Ceea ce este vizibil la 
lup, adică materia fizică, provine de la miei. Vedeţi apoi 
dacă lupul a devenit miel. Dacă nu a devenit miel, atunci 
nu aveţi nici un drept să spuneţi că ideea, conceptul de 
lup se epuizează numai în ceea ce poate fi perceput fizic, 
ci are în el şi ceva suprasensibil, care nu poate fi găsit 
mai înainte de a pătrunde în suprasensibil. Aşa cum cele 
zece degete ale mâinilor aparţin unui singur suflet, la fel 
şi toţi lupii aparţin unui Eu-grup, iar lumea în care se 
găseşte Eul-grup o numim concret lumea astrală. 

În ceea ce priveşte plantele, o consideraţie asemănătoare 
ne conduce la concluzia că în planul lumii fizice la plantă 
găsim numai corpul fizic şi corpul eteric. Şi tocmai 
aceasta este cauza pentru care planta, având numai corp 
fizic şi corp eteric, nu ţipă când este rănită. Deci, putem 
spune: În lumea fizică există numai corpul fizic şi corpul 
eteric al plantei. Dacă cercetăm cu privirea ocultă, adică 
ne transpunem pur şi simplu în lumea în care se găseşte 
Eul-grup al animalelor, adică în lumea astrală, vom găsi 
acolo referitor la lumea vegetală ceva caracteristic. Vom 
afla că şi în lumea plantelor există durere. Când planta 
este smulsă din pământ cu rădăcina se manifestă o 
durere asemănătoare cu aceea când smulgem un fir de 
păr dintr-un organism animal şi această durere este 
resimţită de întregul organism. Dar în legătură cu 
procesul de creştere al plantei apare şi fenomenul vieţii 
conştiente. Incercaţi să vă reprezentaţi fenomenul de 
încolţire - de ieşire a plantelor, primăvara, din pământ. 
Acest fenomen corespunde unui anumit sentiment care 
apare la unele entităţi spirituale care aparţin de Pământ, 
care includ Pământul în atmosfera lor spirituală. Dacă 
vrem să descriem acest sentiment, aceasta se poate face 
printr-o comparaţie cu sentimentul pe care îl avem în 
conştienţa noastră seara, când trecem din starea de 
veghe în starea de somn. Aşa cum atunci conştienţa 
începe treptat să se atenueze, la fel simt aceste spirite 
ale Pământului când plantele au început să germineze, 
primăvara. Ulterior, o dată cu veştejirea şi uscarea care 
se produce în lumea plantelor, alte entităţi spirituale, 


care sunt legate de atmosfera Pământului, au acelaşi 
sentiment pe care îl are omul când se trezeşte dimineaţa. 
Putem spune deci: Există fiinţe ataşate de organismul 
terestru care dezvoltă un sentiment asemănător celui pe 
care îl are corpul nostru astral în momentul când ne 
culcăm sau când ne trezim. Dar nu este permis să facem 
comparații abstracte. Aici, ar fi mult mai potrivită 
comparaţia dintre fenomenul de germinare al plantelor, 
primăvara, şi sentimentul pe care îl avem când ne trezim 
şi dintre fenomenul de uscare a plantelor, toamna, şi 
sentimentul pe care îl avem când adormim. Totuşi 
adevărată este situaţia inversă, căci entităţile despre 
care este vorba acum simt toamna un fel de trezire, şi 
simt ca un fel de adormire atunci când plantele sunt, 
primăvara, în germinare. Aceste entităţi nu sunt de fapt 
decât corpul astral al plantelor şi îl găsim acolo unde se 
află şi Eul-grup al animalelor. Corpul astral al plantelor 
există, aşadar, în aşa-zisul plan astral. 

Dar în legătură cu plantele trebuie să vorbim şi despre 
un Eu, şi pentru aceasta vom recurge tot la investigația 
ocultă. Eul plantelor se arată tot ca un Eu-grup, ca ceva 
ce ţine de un întreg grup de plante cu aceeaşi formă, aşa 
cum am constatat şi la Eul-grup al animalelor. Dar va fi o 
acţiune zadarnică să căutăm Eul-grup al plantelor acolo 
unde am găsit corpul lor astral şi unde este şi Eul-grup al 
animalelor, adică în planul astral. Va trebui, dimpotrivă, 
să mergem într-o lume suprasensibilă şi mai înaltă; 
trebuie să urcăm dincolo de lumea astrală, într-o lume pe 
care o simţim că se află mult mai sus. Abia într-o astfel 
de lume putem să situăm Eul-grup al plantelor. Dacă 
cercetăm această lume în care este de găsit Eul-grup al 
plantelor, putem să-i dăm un nume. O numim, fără ca 
numele să aibă vreo importanţă, lumea devachanică. 

In cazul mineralelor - şi acest lucru este uşor de 
recunoscut -, în lumea fizică se află numai corpul fizic. 
Tocmai prin aceasta ne apare mineralul ca reprezentând 
anorganicul, neviul. Corpul lor eteric îl găsim în lumea în 
care se află Eurile-grup ale animalelor şi corpurile astrale 
ale plantelor. Dar nu găsim acolo nimic ce ar arăta, într- 
un fel oarecare, că fiinţa mineralului are sentimente. 


Totuşi şi mineralul este viu. Constatăm chiar că această 
viaţă a mineralului durează nesfârşit de mult, are o 
creştere şi o evoluţie care se manifestă în feluritele 
minerale şi în feluritele forme minerale, pe scurt, găsim 
viaţa minerală, polimorfă a planetei, în planul astral. În 
faţa unui mineral, noi ştim să recunoaştem că el nu este 
mult diferit de propriile noastre oase, care au o structură 
minerală, dar care sunt totuşi legate de viaţa noastră. 
Deci, tot ce este mineral este şi legat de ceva viu, numai 
că acest viu îl găsim numai în planul astral. Dacă ne 
oprim, ca să spunem aşa, în mod ocult în lumea în care 
sunt Eurile-grup ale plantelor, vom remarca faptul că 
lumea minerală este legată şi de altceva, şi anume de 
sentimente, adică de ceva de natură astrală. Când 
pietrele sunt sfărâmate într-o carieră, pe planul astral nu 
se constată că ar fi vorba de ceva de natură sentimentală, 
dar în planul devachanic vedem imediat că atunci când 
piatra este lovită şi sfârâmată, când se desprind din ea 
bucăţi, apare ceva asemănător cu un sentiment de 
plăcere, un fel de desfătare. La om şi la animal, în 
asemenea cazuri, apar sentimente contrarii. Dacă un 
animal sau un om este tăiat sau lovit sau i se smulge păr 
de pe cap, se simte durere. La minerale, situaţia este 
contrară: când zdrobim un mineral, acesta simte 
satisfacţie. Dar dacă într-un pahar cu apă am dizolvat 
sare de bucătărie şi dacă urmărim cu privirea ocultă spre 
lumea devachanică, faptul că sarea începe să cristalizeze 
din nou provoacă durere, se simte durere în acel loc. Aşa 
se prezintă lucrurile peste tot în viaţa mineralelor, ori de 
câte ori un element lichid formează prin cristalizare ceva 
solid. Aşa a fost, de fapt, şi în cazul formării Pământului 
care, în trecut, se găsea într-o stare fluidă, era moale. 
Elementul solid, pământul, s-a format încetul cu încetul 
din ceea ce era lichid, iar acum noi păşim pe teren solid 
şi arăm pământul cu plugurile, producându-i prin aceasta 
nu durere, ci, dimpotrivă satisfacţie. In schimb, pentru 
entităţile legate de Pământ şi care constituie regnul 
astral al planetei, nu a fost un lucru plăcut faptul că au 
trebuit să se comprime pentru ca să fie posibilă viaţa 
omului pe planetă. De aceea, entităţile care constituie 


corpurile astrale din spatele pietrelor au trebuit să rabde 
dureri peste dureri. În regnul mineral, entitatea suferă o 
dată cu înaintarea procesului de maturizare a 
Pământului. Este un simţământ cu totul aparte pe care îl 
ai când, prin cercetarea ocultă, recunoşti această 
realitate, şi ne amintim de celebrul citat al unui initiat: 
„Orice creatură geme şi suferă de durere aşteptând 
mântuirea, aşteptând venirea unui copil" (Nota 8). 
Despre aceste lucruri se citeşte în mai toate scrierile 
bazate pe doctrinele oculte. Aceste scrieri oferă mult şi 
minţii celei mai simple, dar şi mai mult celui care poate 
percepe totul sau cel puţin o mare parte din acestea. 
Oftatul şi gemetele regnului mineral, care trebuie să se 
producă deoarece procesul cultural al Pământului are 
nevoie de un teren solid, Pavel le numea cu un termen 
generic: suspinul întregii făpturi. 

Aceste manifestări au loc în acele entităti care se află la 
baza regnului mineral, reprezentând corpul astral al 
acestuia, şi pe care le găsim în lumea devachanică. Eul 
propriu-zis, respectiv Eul-grup al regnului mineral, 
trebuie căutat într-o lume situată încă şi mai sus, şi pe 
care o vom numi lumea Devachanului superior. Aici 
găsim Eurile-grup ale mineralelor. Trebuie să vă 
dezobişnuiţi de reprezentarea de a identifica ceea ce 
numim corp astral cu lumea astrală. Corpul astral al 
mineralului trebuie căutat în planul devachanic, iar 
corpul eteric al acestuia, dimpotrivă, în lumea astrală; 
Eul-grup al animalelor trebuie căutat tot în planul astral, 
în schimb corpul astral al animalelor, ca şi al oamenilor, 
în lumea fizică. Corpul astral nu trebuie confundat cu 
lumea astrală. Aşa cum ni se înfăţişează lumea, putem 
spune: Ceea ce găsim la o fiinţă ca mădulare constitutive 
nu trebuie identificat cu lumile corespunzătoare, ci 
trebuie să ne obişnuim să presupunem existenţa unei 
diferențieri între entităţi diferite. O cercetare ocultă 
riguroasă ne dezvăluie aceasta în mod foarte clar. Vom 
găsi astfel, în lumea Devachanului superior, doar Eurile- 
grup ale mineralelor. Am prezentat în felul acesta 
relaţiile entităţilor diferite ale regnurilor naturale cu 
lumile superioare şi acest fapt poate constitui o bază 


pentru căutarea relaţiilor diverselor regnuri naturale cu 
entităţile creatoare ale Ierarhiilor care acţionează 
pretutindeni în lume, aşa cum le cunoaştem după cele 
arătate mai înainte. 


CONFERINŢA a IX-a 

Helsingfors, 13 aprilie 1912 
În ultima noastră expunere am arătat care este relaţia 
forţelor spirituale care acţionează în fiinţele care aparţin 
regnurilor naturale ale Pământului cu ceea ce se vede în 
exterior. Să ne amintim, pe scurt, cum am abordat aceste 
lucruri, deoarece este necesar ca asemenea aspecte, care 
formează partea esenţială a temei pe care ne-am propus 
să o dezvoltăm aici, să fie explicate mai pe larg, spre a ne 
conduce la ceea ce trebuie să culmineze propriu-zis în 
conferințele noastre: o înţelegere de ansamblu a 
interacțiunii vii a fiinţelor diverselor Ierarhii şi ale 
descendenților acestora în corpurile cereşti şi în 
regnurile naturale. Am spus că omul, pe planul fizic, are 
active cele patru mădulare componente ale entității sale, 
corpul fizic, corpul eteric, corpul astral şi Eul. Am 
demonstrat apoi că, în ce priveşte regnul animal, acesta 
are active pe planul fizic numai trei mădulare, corpul 
fizic, corpul eteric şi corpul astral; în schimb Eul-grup se 
află în planul astral. Am văzut în continuare că, în ce 
priveşte plantele, acestea au active în planul fizic corpul 
fizic şi corpul eteric, în planul astral au corpul astral şi în 
planul devachanic Eul-grup. La regnul mineral, găsim în 
planul fizic numai corpul fizic, corpul eteric se află în 
planul astral, corpul astral în planul devachanic, iar în 
ceea ce numim planul devachanic superior se află Eul- 
grup al mineralelor. 
Vreau să pătrundem acum mai mult în ce înseamnă toate 
acestea în realitate. Până acum am putut să spunem că 
privirea ocultă, care ne ridică până în prima lume 
suprasensibilă ce se află imediat deasupra lumii noastre, 
nu întâlneşte în cadrul lumii fizice la animal ceea ce 
găseşte la om, adică Eul; ceea ce numim Eu la om, la 
animal poate fi găsit numai în lumea astrală, în lumea 
suprasensibilă şi abia acolo îşi are punctul de plecare al 


activităţii sale. Constatăm că ştiinţa ocultă nu poate 
atribui animalului, în lumea fizică, Eul. Ea nu-i contestă 
animalului Eul, dar spune că acesta se găseşte doar în 
lumea astrală. 

Se poate uşor susţine obiecţiunea că şi la animale, în 
special la animalele superioare, la primate, s-ar putea 
vorbi de existenţa unui Eu în planul fizic, în timp ce 
corect ar fi să se spună doar că animalele, având în 
vedere multiplele lor funcțiuni şi abilităţi, dau dovadă de 
o extraordinară inteligenţă, o minunată putere de 
înţelegere, astfel că unele actiuni ale animalului pe 
planul fizic s-ar putea foarte bine compara cu ceea ce 
face şi omul pe planul fizic. Trebuie să spunem că cine se 
exprimă astfel nu a înţeles principiul de bază al acestor 
lucruri. Nimănui din cei care pătrund în aceste lucruri 
nu-i trece prin minte că, de exemplu, ceea ce noi numim 
forţe sufleteşti umane s-ar putea contesta animalelor în 
planul fizic. Nici nu poate fi vorba de aşa ceva. Aici îşi au 
originea cele mai felurite erori şi neînţelegeri. O 
asemenea neînțelegere o întâlnim la un anumit 
darwinism materialist al zilelor noastre când se spune: 
Voi antroposofii vedeţi lucrurile ca şi cum omul trebuie 
situat neapărat pe o treaptă superioară de spiritualitate 
faţă de animal, în timp ce se poate observa câtă 
inteligenţă dezvoltă un animal. Există atât de multă 
inteligenţă, chiar şi atât de multă morală instinctivă în 
lumea animalelor, încât se poate ca tot ce deţine omul în 
forţele sale sufleteşti să reprezinte un fel de treaptă 
superioară a ceea ce se găseşte deja în regnul animal. 
Punctul de vedere asupra a ce se întâmplă în această 
privinţă este cu totul deplasat. Unei abordări lipsite de 
idei preconcepute nu-i va trece prin minte să conteste 
chiar şi regnului animal înţelegere şi înţelepciune. Este 
suficient să ne clarificăm unele fapte, ca acela că 
omenirea a ajuns relativ târziu la descoperirea hârtiei în 
cursul evoluţiei sale culturale. In expunerile care 
prezintă istoricul descoperirii hârtiei, aceasta este 
prezentată ca o mare cucerire datorată inteligenţei 
umane, şi într-o anumită privinţă este într-adevăr un 
semn al progresului uman. Dar viespile au deţinut 


această artă cu milioane de ani înainte, căci ceea ce fac 
viespile în cuiburile lor este chiar hârtie. Deci, s-ar putea 
spune: Ceea ce produce raţiunea umană, găsim în regnul 
animal, chiar la specii situate jos de tot. Dar, repet, o 
gândire clară, lipsită de prejudecăţi, nu poate contesta în 
nici un caz regnului animal forţele sufleteşti umane, ca 
atare. Este foarte adevărat că noi, care ne situăm pe 
terenul ocultismului, suntem chiar convinşi că inteligenţa 
şi raţiunea acţionează mult mai precis, mult mai sigur la 
animal decât la om. Diferenţa este că la om toate aceste 
forţe sufleteşti se raportează la un Eu care se dezvoltă 
independent în lumea fizică şi parcurge chiar prin 
educaţie o evoluţie independentă. Când ne referim la un 
grup de indivizi aparţinând aceleiaşi specii animale, noi 
ştim că prin specia din care fac parte este condiţionat 
ciclul dezvoltării lor, aşadar, cu totul altfel decât la om, 
care se dezvoltă în mod individual. 

Dacă ne îndreptăm atenţia asupra ansamblului regnului 
animal, găsim în cadrul lumii animale cele mai variate 
forme, foarte diferite unele de altele, cu totul altfel decât 
sunt diferenţele dintre rasele umane. Pe tot întinsul 
globului pământesc găsim, fireşte, şi o mare diversitate la 
rasele umane, dar comparaţi aceasta cu infinita varietate 
a animalelor, de la speciile cele mai rudimentare la 
speciile mai avansate, şi veţi remarca cât de mare este 
diferenţierea din regnul animal. Cu totul altfel decât la 
om. De unde provine aceasta? Ne apropiem de un 
răspuns dacă mai întâi ne întrebăm: Cine creează 
diversele specii din regnul animal, diversele feluri de 
animale pe care le găsim răspândite pe glob? 

Aici privirea ocultă ne relevă că ceea ce produce 
diversitatea speciilor de animale nu depinde numai de 
influenţa mediului geografic, ci, dimpotrivă, varietatea 
animalelor şi a formelor îşi are originea în spaţiul ceresc 
sau mai exact spus în diverse puncte ale spaţiului ceresc, 
pentru că forţele care creează o anumită formă se află 
într-un alt punct al spaţiului ceresc decât forţele care 
creează altă formă. Forţele care creează diversele forme 
de animale afluează spre planeta noastră din alte planete 
ale sistemului solar. Întregul regn animal îl putem 


împărţi, de fapt, în şase sau şapte grupe principale care 
au Euri-grup superioare. Aceste Euri-grup superioare îşi 
au impulsurile lor de acţiune în cele şase-şapte planete 
principale care aparţin de sistemul nostru solar, astfel că 
din punct de vedere spiritual forţele care alcătuiesc 
grupele principale ale animalelor acţionează dinspre 
planete. Cu aceasta am spus ce înseamnă de fapt să 
vorbeşti în mod real despre Euri-grup la animale. 
Înseamnă că în animal trăiesc forţe a căror entitate nu 
trebuie căutată în nici un caz pe Pământ, ci în afara 
Pământului, în spaţiul ceresc, şi anume în lumea 
planetelor. Este ca şi cum regenţii formelor principale ale 
grupelor de animale trăiesc pe planetele noastre şi ei au 
trebuit să se retragă pe aceste planete pentru a putea 
acţiona cu forţele lor de la distanţele potrivite, din 
direcţiile corespunzătoare, spre Pământ. Dacă planetele 
ar trimite numai astfel de forme spre Pământul nostru, 
nu am avea în fapt o varietate atât de mare în regnul 
animal cum există în prezent, ci ar exista şapte forme 
principale. Într-o perioadă de timp extrem de îndepărtată 
au existat într-adevăr numai şapte forme principale în 
regnul animal. Dar aceste forme erau foarte mobile, 
determinabile, aveau oarecum o structură plastică, 
maleabilă, puteau fi uşor transformate, se putea trece de 
la o formă la altă formă, diferită, şi, mai târziu, chiar aşa 
s-a întâmplat. Cele şapte forme principale primordiale au 
rămas departe, în acel trecut extrem de îndepărtat. Apoi 
s-au asociat alte forţe, care au acţionat asupra forţelor 
planetelor, sprijinindu-le sau inhibându-le. 

Va trebui să vă vorbesc acum despre cum apar aceste 
alte forţe. Când ne îndreptăm privirea obişnuită în afară, 
spre întinderile cerului, impresia generală este că totul 
este uniform. Dar lucrurile nu stau aşa. Dacă ne 
îndreptăm privirea într-o direcţie oarecare, în spaţiu, în 
faţa cercetătorului ocult apare ceva cu totul diferit decât 
atunci când priveşte într-o altă direcţie a spaţiului. 
Spaţiul nu este nicidecum omogen, nu este acelaşi în 
toate părţile, ci din diverse direcţii ale Cosmosului 
acţionează forţe diferite, în funcţie de locul de unde vin. 


Întregul spaţiu cosmic este plin de entităţi spirituale 
apartinând diferitelor Ierarhii, care acţionează în mod 
diferit asupra Pământului, din diverse direcţii. În acele 
timpuri străvechi, când oamenii aveau o anumită 
clarvedere primordială, primitivă, acest lucru era foarte 
clar oamenilor. Ei spuneau: Când îmi îndrept privirea 
într-o anumită perioadă a zilei spre o direcţie pe cer, mă 
întâmpină unele forţe, dacă mă uit într-o altă direcţie mă 
întâmpină alte forţe. Oamenii percepeau, de asemenea, 
că din anumite puncte veneau din spaţiul cosmic forţe 
precis determinate, deosebit de importante pentru 
Pământ. Aceste forţe erau grupate în mod ordonat în 
cercul de stele din spaţiul ceresc, cerc pe care omul 
acelor timpuri îndepărtate l-a numit „Zodiac" sau „cercul 
animalelor"*. În toate timpurile s-a vorbit de Zodiac şi 
aceasta nu în mod zadarnic, căci oamenii îi cunoşteau 
însemnătatea. În spaţiul ceresc lucrurile se petrec astfel, 
încât forţele care acționau dinspre planeta Marte asupra 
Pământului şi au realizat în animalitatea încă plastică 
una din cele şapte forme principale acţionează diferit, 
după cum Marte se află într-o parte a Zodiacului sau în 
alta. Apoi Zodiacul a fost împărţit în 12 semne, care apar 
în mod natural ca nişte constelații, şi după cum forţele lui 
Marte, care sunt hotărâtoare pentru o formă de animal, 
se află în constelația Berbecului sau a Taurului, sau într-o 
altă constelație, acţiunea lor este diferită. În felul acesta 
s-au individualizat cele şapte forme principale. Din 
acestea rezultă apoi o mulţime de posibilităţi pentru 
nenumăratele forme de azi. Şi dacă ne gândim că, de 
exemplu, Marte poate acţiona în mod hotărâtor când se 
află în constelația Leului, astfel încât înlocuieşte influenţa 
acestei constelații cu privire la Pământ, sau când se află 
într-o altă parte, la fel de influent când Pământul este 
între Soare şi Marte, atunci apare un număr şi mai mare 
de posibilităţi. Toate acestea sunt forţe care au acţionat 
împreună pentru a diferenţia cele şapte grupe principale 
ale regnului animal. Aşa s-a creat multitudinea de forme 
animale pe Pământ, prin aceea că planetele sunt 
reşedinţa sufletelor-grup şi Eurilor-grup ale animalelor, 
de unde ele îşi revarsă forţele asupra Pământului, 


îndeplinindu-şi misiunea. Numai prin faptul că fiecare Eu- 
grup al unei forme de animal, care trebuie să acţioneze în 
jos dinspre Marte, a ales acest loc de pe cer îşi poate 
exercita acţiunea sa corespunzătoare pe Pământ. Aici se 
află forţele care au creat multitudinea formelor animale, 
şi când spunem că Eul-grup al animalelor trebuie căutat 
în planul astral expresia este absolut corectă şi reflectă 
realitatea. Când privirea ocultă vrea să caute Eul-grup al 
oricărei forme de animal, nu o va căuta pe Pământ, ci pe 
una din planetele sistemului nostru solar. Ceea ce 
privirea ocultă găseşte aici pe Pământ la om, pentru 
animal ea trebuie să se îndrepte în afară, în spatiul 
ceresc, spre planete. Şi la fel cum un om care are de 
făcut o lucrare ce comportă diferite puncte de lucru 
trebuie să se ducă la fiecare din aceste puncte, tot aşa 
Eul-grup care îşi are reşedinţa pe o planetă străbate 
spaţiul cosmic de-a lungul Zodiacului, pentru ca astfel, de 
acolo, să-şi diversifice forţele. 

* Zodiac, din limba greacă: zoon = animal, kyklos = cerc, a dat 

cuvântul zodiakos, deci „cercul animalelor", şi se referă la cele 

12 semne zodiacale şi constelații cu denumiri de animale (n.t.). 
Dacă facem o legătură între tot ce am stabilit până acum 
cu faptul că astăzi se caută cu atâta asiduitate impulsul 
care a dus la crearea multiplelor forme animale în tot 
felul de ipoteze materialiste, cum ar fi, de exemplu, 
„lupta pentru existenţă", „selecţia naturală" sau ceva 
asemănător, atunci ne apar cu adevărat grandioase 
faptele pe care le-a stabilit pe baza acestor străduinţe de 
pildă Darwin (Nota 9), în măsura în care el s-a rezumat 
numai la fapte. Căci, în această privinţă, darwinismul a 
descris în mod involuntar cum se produce mobilitatea 
formelor animale, cum se creează ele, de fapt, din forma 
fundamentală. Dar, prin predispoziţiile timpului nostru, s- 
a făcut abstracţie de faptul că forţele care creează aceste 
forme acţionează dinspre spaţiul ceresc, că, prin urmare, 
creatorii formelor animale trebuie căutati în lumea 
planetelor din sistemul nostru planetar, nu pe Pământ. 
Dacă însă ne punem întrebarea: Cum stau lucrurile în 
ceea ce-l priveşte pe om? răspunsul îl primim abia dacă 
în prealabil răspundem la o altă întrebare: Ce fel de 


spirite sunt cele pe care astăzi le-am considerat suflete- 
grup ale animalelor şi care îşi au reşedinţa în diferite 
planete. Răspunsul ne arată că Eurile-grup ale animalelor 
sunt entităţi descendente ale acelei categorii de entităţi 
spirituale care au fost numite de mine în cursul acestor 
conferinţe Spirite ale mişcării. Deci, trebuie să 
considerăm Eurile-grup ale animalelor descendenţi ai 
Spiritelor mişcării. Spiritele mişcării au dat din propria 
lor substanţă omului, în timpul vechiului stadiu lunar, 
corpul astral. Putem, aşadar, pentru a completa lucrurile 
să spunem: Pământul a avut un stadiu anterior de 
evoluţie, care este stadiul lunar; în timpul acelui stadiu, 
oamenii au primit de la Spiritele mişcării corpul astral. 
Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă: Când Pământul era 
Lună - vechea Lună, nu satelitul de acum, care nu este 
decât o bucată desprinsă din Pământ, în timp ce vechea 
Lună a fost o încarnare precedentă a actualului Pământ - 
când, deci, Pământul exista în acea veche stare lunară, 
Spiritele mişcării planau în jurul vechii Luni şi instilau în 
ceea ce omul aducea cu sine dintr-o stare planetară şi 
mai veche propria lor substanţă. Astfel, ceea ce omul a 
primit drept corp astral, ceea ce pentru el, atunci, era 
ceva nou, deoarece avea numai corp fizic şi corp eteric, 
provine de la Spiritele mişcării. Apoi, vechea Lună a 
dispărut şi s-a format Pământul actual. Totodată, 
Spiritele mişcării îşi continuă propria lor evoluţie şi 
dezvoltă o nouă categorie de entităţi, ca descendenţi. 
Aceşti descendenţi ai Spiritelor mişcării sunt entităţile pe 
care le desemnăm ca Euri-grup ale animalelor şi care îşi 
trăiesc propria lor evoluţie nu pe Pământ, ci pe alte 
planete, pentru ca, de acolo, să acţioneze în aşa fel 
asupra Pământului, încât să dea naştere diferitelor forme 
de animale, aşa cum am arătat. Acesta este caracterul 
specific al acelor entităţi pe care le putem considera ca 
fiind descendenţi ai entităţilor din Ierarhia a doua. 
Acum, să ne punem şi o altă întrebare: Dacă asupra 
animalelor acţionează dinspre planete descendenţii 
Spiritelor mişcării, acţionează oare entităţi spirituale 
asemănătoare şi asupra oamenilor, asupra regnului uman 
răspândit pe glob? Nu putem spune aceasta despre acele 


entităţi spirituale pe care le-am desemnat ca membre 
normale ale diferitelor Ierarhii. Dar am vorbit despre 
Spiritele luciferice şi am descris felul cum se comportă 
ele, spre deosebire de spiritele normale. La fiecare 
categorie din cele trei Ierarhii există acum, în actualul 
ciclu de evoluţie, şi Spiritele luciferice. Dar în timp ce 
sufletele-grup animale sunt descendenţi normali, 
descendenţi curaţi ai Spiritelor mişcării, Spiritele 
luciferice sunt spirite care s-au revoltat împotriva 
mersului normal al Spiritelor mişcării, care se opun 
Spiritelor mişcării normale. Spiritele mişcării luciferice 
sunt de asemenea grupate pe diferite planete în relaţia 
lor cu Pământul, ca şi descendenţii normali ai Spiritelor 
mişcării; ele şi-au împărţit oarecum rolul, în aşa fel, încât 
să acţioneze de pe diferite planete, unde îşi au reşedinţa. 
Aşa cum sufletele-grup ale animalelor locuiesc pe diferite 
planete, şi Spiritele luciferice ale mişcării locuiesc pe 
diferite planete. Ele au preluat misiunea care corespunde 
Spiritelor mişcării, să acţioneze dinspre planete în aşa fel 
încât pe Pământ să se nască grupuri de fiinţe 
corespunzătoare. Şi aşa cum s-au format şapte grupe 
principale de animale, care s-au specializat prin relaţiile 
descrise, la,fel au acţionat Spiritele luciferice ale mişcării 
dinspre planete asupra Pământului, producând 
diversificarea regnului uman, care, de fapt, a fost gândită 
iniţial după un plan unic. În timp ce omul a fost gândit în 
întregul plan cosmic în aşa fel încât numai o singură 
formă să-şi aibă locul pe Pământ, Spiritele luciferice ale 
mişcării au acţionat dinspre diverse planete şi au conferit 
formei umane diferențieri, astfel că au luat naştere forme 
specifice pentru principalele rase umane. O expunere mai 
amănuntită am făcut-o în conferinţa ţinută la Christiania 
(Nota 10) despre modul special în care acţionează 
Spiritele mişcării luciferice în formarea raselor. 

Trebuie să facem, aşadar, o deosebire între descendenţii 
Spiritelor mişcării şi Spiritele mişcării luciferice. Dar mai 
este şi altceva. Va trebui să ne punem întrebarea: Unde 
se află acum Spiritele mişcării normale care în timpul 
stadiului vechi lunar au conferit omului corpul astral? 
Adică spiritele care şi-au atins scopul evoluţiei lor în acel 


timp de tranziţie care s-a scurs de la formarea Lunii la 
formarea Pământului, acele Spirite ale mişcării complet 
maturizate unde se găsesc ele? Aceste spirite au şi ele o 
caracteristică: îşi au reşedinţa proprie sau, mai bine 
spus, câmpul lor de acţiune pe planetele sistemului 
nostru solar şi nu actionează direct ca Spirite ale mişcării 
de pe Soare, unde este, ca să spunem aşa, principalul lor 
loc de adunare, ci îşi trimit mai întâi radiaţiile spre 
planete şi de acolo actiunea lor se îndreaptă înapoi spre 
Pământ. În măsura în care avem de-a face cu adevăratele 
Spirite ale mişcării, acţiunea lor directă vine dinspre 
planetele sistemului nostru solar. Dar modul cum 
acţionează aceste entităţi spirituale aparţine desigur 
lumii suprasensibile, invizibilă ca atare. Numai efectul 
acţiunilor lor se exteriorizează, se realizează pe Pământ. 
Ce fac pentru om Spiritele mişcării, ele care anterior, pe 
vechea Lună, i-au dat, din propria substanţă, corpul 
astral? Acest corp astral era atunci conţinut ca un 
germene în fiinţa Pământului şi după ce vechea Lună a 
dispărut a trecut o perioadă intermediară şi s-a format 
Pământul de azi, acest corp astral s-a dezvoltat iar din 
germenul initial. Spiritele mişcării însă au evoluat spre o 
activitate superioară. Despre descendenţii lor ştim că au 
devenit sufletele-grup ale animalelor, despre spiritele 
care s-au răsculat împotriva lor, Spiritele luciferice, ştim 
că au contribuit la diferenţierea raselor umane. Dar 
Spiritele mişcării normal evoluate, adevărate, unde se 
află acum? Printr-un exemplu vom arăta în mod plastic 
cum stau lucrurile. 

Știm că fiecare om este îndrumat de ceea ce noi numim 
Ingerul său. Ştim, de asemenea, că popoarele sunt 
conduse pe plan spiritual în primul rând de Spiritele 
popoarelor sau Arhangheli - popoarele sunt altceva decât 
rasele. Mai ştim că epocile de cultură care se succedă 
unele după altele sunt conduse de Spirite ale timpului 
sau Archai. Deasupra Archailor se află acea categorie a 
Ilerarhiilor pe care o numim Spirite ale formei, iar 
deasupra lor se află Spiritele mişcării. Vreau să 
înţelegem stadiul în care se aflau aceste spirite pe 
Pământ, după ce au dat omului corpul său astral şi şi-au 


realizat propria lor evoluţie. Există de acum în evoluţia 
umană ceva ce depăşeşte competenţa Spiritelor timpului 
(a Archailor), ceva mult mai măreț, mai important pentru 
întreaga umanitate decât sfera de actiune a Spiritelor 
timpului. Spiritele timpului acţionează pe Pământ într-un 
timp determinat. Dar există evoluţii spirituale în cadrul 
evoluţiei globale a omenirii care cuprind sfere mai largi 
decât cele care se află sub conducerea Spiritelor 
timpului. Asemenea epoci din evoluţia omenirii care 
depăşesc sfera Spiritelor timpului au drept îndrumători 
Spiritele mişcării normal evoluate. Acestea se manifestă 
prin intervenţia lor în procesul de devenire al omenirii în 
aşa fel încât să dea marile impulsuri culturale. Dacă 
cercetăm istoria omenirii, istoria culturii şi a civilizaţiei 
în ansamblu, vedem, aşa cum am mai spus, că fiecare om 
în parte este îndrumat de Îngeri, popoarele de 
Arhangheli, anumite epoci apar ca epoci de cultură şi 
sunt dirijate de Spiritele timpului, iar unele, aşa cum vom 
vedea, de Spiritele formei. Dar mai avem apoi întreaga 
desfăşurare culturală a evoluţiei omenirii, astfel încât pe 
lungi perioade de timp, mult mai mari decât cele aflate 
sub conducerea Spiritelor timpului, sunt inspirate de 
Spirite ale mişcării care acţionează o dată de pe o 
planetă, altă dată pe de altă planetă, trimiţându-şi 
radiaţia spre Pământ. Acesta este modul de acţiune al 
Spiritelor mişcării normal evoluate. Ele se succed în 
procesul devenirii omenirii, făcându-şi simțită prezenţa în 
marile impulsuri culturale ale evoluţiei pământeşti, 
depăşind cu mult sferele Spiritelor timpului. Aşa a 
apărut, de exemplu, acel mare impuls civilizator al 
budismului. El a fost iniţiat de Spiritele mişcării care 
acționau dinspre planeta pe care astronomia actuală o 
numeşte Venus, iar vechea astronomie o numea Mercur - 
aceste două denumiri au fost schimbate între ele. Acest 
impuls cultural a venit iniţial de la acel Spirit al mişcării 
care s-a exprimat în budism. Alte mari impulsuri 
civilizatoare care au depăşit sfera Spiritelor timpului au 
venit de la Spiritele mişcării care acționau de pe alte 
planete. Recapitulând, trebuie să reținem că în timp ce 
din descendenţii Spiritelor mişcării provin sufletele-grup 


ale animalelor Spiritele mişcării luciferice au contribuit 
la diferenţierea raselor umane, iar Spiritele mişcării 
normal evoluate dau marile impulsuri culturale. Mai apar 
şi alte impulsuri, dar este important să luăm în 
considerare, din acest punct de vedere, impulsurile 
culturale. 

Acestea toate sunt adevăruri care privesc întregul nostru 
sistem planetar şi le găsim menţionate aici printre marile 
adevăruri cuprinse în Doctrina secretă a doamnei H.P. 
Blavatsky (Nota 11). Există o frază în care se spune: 
Buddha-Mercur. Buddha este egal cu Mercur (Nota 12), 
cu alte cuvirrte, individualitatea care a dat impuls 
budismului este acel Spirit al mişcării care acţionează 
dinspre această planetă. El este inspiratorul, de la acest 
spirit vine influenţa care se exprimă prin acest curent 
cultural. Lucrurile stau într-adevăr aşa; remarcabila 
lucrare a doamnei Blavatsky care cuprinde doctrina 
secretă ascunde mari adevăruri care trebuie doar să fie 
recunoscute în mod corect. Această lucrare nu trebuie să 
fie acceptată ca o carte de dogme, ci este necesar să 
urmărim fiecare lucru în parte. Numai aşa vom 
recunoaşte marea ei importanţă. Despre tot ce 
propovăduieşte un adevărat ocultist despre marile 
adevăruri se găsesc referiri importante chiar în doctrina 
secretă a doamnei Blavatsky. Şi când sub influenţa 
inspiratorului său (Nota 13) doamna Blavatsky a scris în 
Doctrina secretă că Buddha este egal cu Mercur la 
aceasta se asociază marele adevăr că inspiratorul 
doamnei H.P. Blavatsky ştia că acea individualitate care 
în al douăzeci şi nouălea an al vieţii a devenit Buddha a 
putut în acel moment, care ne este indicat în mod 
simbolic prin şederea sub pomul Bodhi, să fie inspirat de 
Spiritul mişcării care trona pe planeta Mercur. Prin 
aceasta, acea individualitate a devenit din bodhisattva un 
Buddha, adică unul din spiritele care nu mai este inspirat 
din sfera Pământului, ci primeşte inspiraţie din spaţiul 
cosmic, din Univers. O dată cu aceasta, el dispare din 
sfera terestră şi trece în Nirvana, adică într-o regiune 
unde sfera terestră nu mai joacă nici un rol. Prin 
conştienţa ei obişnuită, doamna H.P. Blavatsky nu ştia 


nimic despre multe din aceste lucruri, dar inspiratorul ei 
le cunoştea. Este necesar ca aceste adevăruri subtile să 
fie scoase din adâncurile ocultismului şi nu este permis 
ca lucrurile să fie prezentate haotic. Eu nu susţin că în 
clipa când un bodhisattva se ridică la rangul de Buddha 
acţionează numai Spiritul mişcării, inspirându-l, ci cred 
că au acţionat atunci şi alte entităţi ale Ierarhiilor 
superioare. Esenţial este că din acel moment celelalte 
spirite ale lerarhiei inferioare s-au îndepărtat şi că ela 
putut să ajungă la acele entităţi pe care le numim Spirite 
ale mişcării normal evoluate. 

Să trecem acum, înainte de a lua în considerare, dintr-un 
alt punct de vedere, procesul cultural al omenirii, la 
regnul vegetal. Aici corpul astral se află în planul astral, 
unde găsim şi Eul-grup al animalelor. Aceasta ne trimite 
din nou la faptul real care apare în faţa privirii oculte, şi 
anume că în cazul plantelor acţionează forţe care provin 
şi din stele, din sistemul planetar, nu numai în Eurile- 
grup, ci şi în corpul lor astral. În timp ce la animal 
Spiritele mişcării acţionează abia în forţele de grup, la 
plante ele acţionează deja asupra corpului astral vegetal, 
care aparţine sferei Spiritelor mişcării. Acestea sunt tot 
descendenţi ai Spiritelor mişcării, numai că se deosebesc 
de alţi descendenţi prin aceea că s-au format într-o altă 
perioadă, dar acţionează asupra corpului astral al 
plantelor, nu numai asupra Eului acestora. Putem spune 
din nou că asupra corpului astral al plantelor acţionează 
dinspre planetele sistemului nostru solar forţele 
Spiritelor mişcării sau ale descendenților. Corpul astral 
este cel care dă fiecărei fiinţe impulsul pentru mişcare. În 
planul fizic găsim la plante corpul fizic şi corpul eteric. 
Dacă asupra plantei ar acţiona vreuna din forţele 
aparţinând sferei Spiritelor mişcării, atunci aceste forţe 
(întrucât corpul astral nu se află în plantă, ci o înconjoară 
din toate părtile, o scaldă pur şi simplu) ar putea face ca 
planta să se mişte, dar nu aşa cum fac oamenii şi 
animalele, ci ar extrage-o, aşa cum a luat naştere, din 
Pământ. Dacă veţi observa cu atenţie cum la o plantă 
forţele se dezvoltă în spirale de la o inserţie de frunză la 
alta, veţi avea în faţa ochilor activitatea acestor forţe 


care acţionează dinspre planete. În funcţie de felul în 
care forţele descendenților Spiritelor mişcării acţionează 
dinspre o planetă sau alta, această linie specifică a 
inserțţiilor foliare este diferită. 

Există o metodă pentru a studia traiectoria reală a 
fiecărei planete în imaginea sa; şi dacă aceste fapte vor fi 
recunoscute de ştiinţa exterioară, unele lucruri vor trebui 
să fie corectate în sistemele astronomice de până acum. 
Anumite plante îşi datorează existenţa forţelor provenite 
de la Spiritele mişcării de pe planeta Marte, altele de la 
cele care provin de pe Venus şi altele din cele care vin de 
pe Mercur. Ele acţionează acolo şi, după cum această 
acţiune vine de pe o planetă sau de pe alta, comunică 
plantei mişcarea ce se exprimă în inserţia în spirală a 
frunzelor, mişcare ce se regăseşte şi în mişcarea planetei 
respective pe bolta cerului. Dacă observăm planta care 
se numeşte volbură, cu tulpina răsucită, vom vedea că 
mişcările în spirală ale tulpinei sunt o imitație a 


Z 
A 
LS", Z 
A Pi 
f, g3 
Pig top 
dili i Ø 
z u Gh 3 
j ij} s$ 
ZA i 
Zy 4 s} 
4 u %7 y 
l o G 47 
7, (475 Li 
Z m 4 s$, 
Z 4,77 AA 
Z #74 E, 
4 ity 3 


mişcărilor planetei, conduse de Spiritele mişcării. La 


plantele cu tulpina dreaptă în inserţia frunzei avem 
imaginea acelor forţe conduse de Spiritele mişcării din 
planetele care aparţin sistemului nostru solar. Aceste 
forţe acţionează în plante împreună cu Eurile-grup 
propriu-zise, iar acestea acţionează toate în aşa fel încât 
putem afla direcţia lor dacă legăm Soarele cu punctul 
central al Pământului, cu alte cuvinte, împreună cu 
forţele care provin de la Spiritele mişcării lucrează alte 
forţe, care merg în direcţia tulpinii plantei şi care sunt 
orientate întotdeauna spre punctul central al Pământului. 
Trebuie să compunem, aşadar, întreaga plantă din ceea 
ce se dezvoltă către Soare sau către punctul central al 
Pământului şi din ceea ce descrie înfăşurări şi imită 
mişcările planetelor, ce se manifestă în spiralele pe care 
se înscriu inserţiile frunzelor. Acestui fapt îi cores-punde 
situaţia reală că trebuie să căutăm influenţe directe ale 
Euri-lor-grup ale plantelor în direcţia de la Pământ la 
Soare. Aceasta înseamnă că dacă îndreptăm privirea 
ocultă nu către planete, ci către Soare, ea descoperă 
Eurile-grup ale plantelor. Aceste Euri-grup ale plantelor 
sunt de fapt descendenţii Spiritelor înţelepciunii, aşa cum 
Eurile-grup ale animalelor sunt descendenţii Spiritelor 
mişcării. Aşadar, în Eurile-grup ale plantelor trebuie să 
vedem descendenţii Spiritelor înţelepciunii. 

Am arătat, în cursul acestor conferinţe, că în Spiritele 
naturii trebuie să vedem descendenţii entităţilor din a 
treia Ierarhie, că în Eurile-grup trebuie să vedem 
descendenţii entităţilor din Ierarhia a doua. Pe lângă 
aceasta, vom mai adăuga Spiritele perioadelor de 
revoluţie care reglează mersul timpului. Am ajuns acum, 
în relatările noastre, la momentul în care putem să dăm 
unele indicaţii asupra activităţii unei anumite categorii 
de Spirite ale perioadelor de revoluţie. Putem spune că 
anumite Spirite ale perioadelor de revoluţie conlucrează, 
fac, pentru plante, legătura dintre acţiunile forţelor de 
mişcare care vin de la planete şi care determină 
creşterea spiralată şi forţele care provin din Soare. 
Acestea sunt legate, într-un anumit timp, prin 
intermediul Spiritelor perioadelor de revoluţie, şi anume 
în acea perioadă a anului când plantele se pregătesc 


pentru fecundare. Atunci se uneşte principiul de mişcare 
în spirală cu principiul creşterii tulpinale. Există, deci, un 
principiu care acţionează în formă de spirală în stamine 
şi un principiu care este continuarea directă a tulpinii, în 
pistilurile din mijlocul plantei. Când ciclul de creştere al 
plantei s-a terminat, cu alte cuvinte, când Spiritele 
perioadelor de revoluţie îmbină activitatea Spiritelor 
planetare cu activitatea Spiritului solar, se reglează în 
planta ajunsă la maturitate acele organe care până atunci 
au urmat în spirală planeta, într-un cerc, ca şi staminele 
dispuse de jur-împrejur, iar tulpina se maturizează şi se 
încheie în pistilurile plantei. Ambele sunt legate între ele. 
Dezvoltarea plantei încetează prin faptul că activităţilor 
Spiritelor mişcării şi ale Spiritelor înţelepciunii, 
împreună cu cea a descendenților lor, li se adaugă 
activitatea Spiritelor perioadelor de revoluţie, care leagă 
cele două activităţi spirituale într-un fel de legătură 
nupţială. 

Prin regnul vegetal am avut, deci, ocazia să facem 
cunoştinţă cu descendenţii Spiritelor înţelepciunii. 
Trebuie să admitem că aceştia - puteţi găsi în această 
privinţă expuneri în lucrările mele Geheimwissenschaft 
sau Akasha-Chronik* - s-au format din Spiritele 
înţelepciunii în perioada când înseşi Spiritele 
înţelepciunii au dat omului, din propria lor substanţă, 
corpul eteric. Lucrurile s-au petrecut în acea străveche 
perioadă când Pământul se afla în stadiul vechiului 
Soare, căci atunci a fost preluat corpul eteric al omului 
din Spiritele înţelepciunii. Dar de atunci vechiul Soare a 
evoluat, trecând prin stadiul lunar (vechea Lună), apoi a 
trecut în stadiul actual, stadiul terestru, Pământul actual. 
Deja în timpul stadiului lunar Spiritele înţelepciunii, care 
în vechiul Soare avuseseră posibilitatea să dea omului 
din substanţa lor corpul eteric, evoluaseră atât de mult, 
încât nu mai aveau nevoie să mai ofere din substanţa lor 
ceva omului. In stadiul terestru aceste spirite sunt 
angrenate în activităţi superioare. Caracteristic pentru 
descendenţii Spiritelor înţelepciunii, pe care le-am găsit 
ca Euri-grup în regnul vegetal, este că impulsul lor nu 
pare să vină numai dinspre planete, ci şi dinspre Soare; 


este chiar propriu Spiritelor înţelepciunii să se prezinte 
ca venind de la Soare spre Pământ. Cum arată deci 
impulsurile care provin de la Spiritele înţelepciunii care 
şi-au îndeplinit evoluţia normală? 

* Ambele lucrări sunt traduse şi în limba română sub titlul 

Știința ocultă (1993) sau Știința spirituală (1994) şi Din 

Cronica Akasha (1997). 
Am văzut că la unele spirite, cum este cel care l-a inspirat 
pe Buddha, a acţionat mai întâi un Spirit al mişcării cu 
evoluţia normală, dinspre o planetă. Să cercetăm acum 
Spiritele înţelepciunii normal evoluate. Le vom căuta, în 
spiritul celor discutate până acum, în Soare. Aceasta se 
va face în acelaşi sens în care am căutat activitatea 
Spiritelor mişcării venind dinspre planetele sistemului, 
chiar dacă îşi aveau propria reşedinţă pe Soare. Pornind 
de la Soare, trebuie să căutăm impulsul Spiritelor 
înţelepciunii cu evoluţie normală. Dar aici ni se 
înfătişează ceva special. La plante, întrucât avem de-a 
face cu descendenţii Spiritelor înţelepciunii, dacă 
procedăm corect din punct de vedere ocult, putem să 
constatăm diferențieri, dar dacă vom contempla plantele 
în relaţia lor cu Spiritele înţelepciunii de pe Soare, atunci 
mişcările lor ne apar ca o legătură directă dintre Soare şi 
punctul central al Pământului. Putem face o deosebire 
între ceea ce provine de la spiritele care îşi au reşedinţa 
pe planete, dar se contopeşte, într-o verticală, cu ceea ce 
simţim venind de la Spiritele înţelepciunii. În mod 
asemănător, şi despre aceasta cine cunoaşte faptele 
oculte din acest domeniu le va putea confirma printr-o 
relatare asemănătoare, în domeniul pe care îl tratăm aici, 
când ne îndreptăm privirea spre Soare - deoarece acolo 
trebuie să căutăm Spiritele înţelepciunii normale - nu mai 
putem constata diferențieri. Simţim că aici există o 
unitate. Ceea ce ne vine de la Spiritele normale se 
contopeşte într-o unitate. Şi dacă ne vom întreba unde 
apare, în activitatea terestră, această unitate a Spiritelor 
înţelepciunii care îşi au reşedinţa în mod nemijlocit pe 
Soare, vom pătrunde într-o sferă care ne duce mult mai 
departe. 


Sfera unui spirit cum a fost cel care a inspirat pe Buddha 
şi care face parte din Spiritele mişcării, cu reşedinţa pe 
planeta Mercur, este încă mică în comparaţie cu sfera 
mult mai cuprinzătoare care, în procesul devenirii 
umane, este dirijată de entitatea spirituală a înţelepciunii 
pe care o resimţim ca pe o unitate şi care trebuie căutată 
pe Soare. Dacă ne întoarcem în trecut, în cultura Indiei 
vechi, vom găsi că cei şapte sfinţi Rishi vorbeau din 
fundamentele lor oculte despre ceea ce aveau de dat 
fiecare omenirii. Ei erau conştienţi că păstrează ceea ce 
fusese dirijat de Spiritele mişcării în şapte lungi perioade 
de cultură. Şi ca şi cum şapte perioade succesive din 
evoluţia Pământului trebuiau să acţioneze concomitent 
prin aceea că au reunit într-un colegiu mari 
individualităţi, s-a întâmplat ca aceste şapte activităţi 
succesive ale Spiritelor planetare să iasă la lumină în 
ceea ce cei şapte sfinţi Rishi au avut de spus omenirii, 
fiecare din sine însuşi. Prin aceasta ei nu susțineau că 
ceea ce aveau de dat ar fi fost o revărsare directă, 
nemijlocită a unui Spirit al mişcării, ci spuneau că era ca 
un fel de amintire în sufletul fiecăruia dintre ei a ceea ce 
dăduseră anterior Spiritele mişcării. Căci marile comori 
de înţelepciune pe care sfinţii Rishi le-au dat omenirii 
erau excepţionalele amintiri despre vechile culturi 
atlanteene, într-o formă nouă. Dar aceşti şapte sfinţi 
Rishi spuneau: Peste ceea ce avem de oferit drept culturi 
ale unor epoci succesive se află ceva care trăieşte 
deasupra sferei noastre. Sfinţii Rishi au numit 
Vichvakarman acel ceva ce se afla deasupra sferei lor. Ei 
dădeau deci indicaţii despre ceva ce se afla deasupra 
sferei lor, care cuprinde o sferă terestră mai mare decât 
cea a Spiritelor mişcării luate separat. Ca sfere ale 
Spiritelor timpului sfinţii Rishi indicau epocile de cultură 
care se situau deasupra sferelor fiecărui Spirit al 
mişcării. 

A urmat apoi cultura lui Zarathustra. Şi el a pomenit 
despre acela pe care sfinţii Rishi l-au numit 
Vichvakarman, numai că el vorbea într-un alt mod despre 
acesta. L-a numit Ahura Mazdao. Atât sfinţii Rishi, cât şi 
Zarathustra ştiau că ceea ce se înţelege prin 


Vichvakarman reprezintă Spiritul înţelepciunii care se 
revarsă asupra Pământului, cuprinzându-l în sfere mai 
mari decât sfera diferitelor Spirite ale mişcării. Şi 
Zarathustra simţea că Ahura Mazdao avea sferă mai 
mare decât Spiritele mişcării. 

Urmează a treia epocă de cultură, cultura egipteană, 
când s-a înţeles, din raţiuni întemeiate, necesitatea de a 
spune: Prezentul - este vorba de acel prezent al epocii 
egiptene - nu este potrivit pentru a-şi îndrepta privirea 
spre acel mare Spirit solar al înţelepciunii, pe care 
Zarathustra îl presimţise în felul său. De aceea, cultura 
egipteană a îmbrăcat concepţia sa despre natura acelui 
spirit în legenda în care se spune că acest spirit, când a 
vrut să comunice cu Pământul, a fost imediat sfărâmat în 
bucăţi. Osiris, care este sfâşiat de fratele său, este un 
indiciu despre ceea ce, în această privinţă, sfinţii Rishi 
arătaseră deja prin Vichvakarman. A venit apoi a patra 
epocă de cultură postatlanteană. S-a spus că la ceea ce 
fiecare epocă anterioară indicase în acest sens trebuia să 
se ajungă, prin circumstanţe speciale, tocmai în această a 
patra epocă postatlanteană, printr-o contemplare 
nemijlocită, cu alte cuvinte, că prin evenimente deosebite 
s-ar fi dat celei de a patra epoci postatlanteene 
posibilitatea ca o entitate să fie inspirată de ea. 

Cei şapte Rishi arătaseră că această entitate există, 
Zarathustra spunea că privirea ocultă, dacă este 
îndreptată spre Soare, contemplă această entitate, 
cultura egipteană simţea că această entitate este încă 
atât de străină de Pământ, încât omul o întâlneşte abia 
după moarte, iar a patra epocă de cultură putea să 
dezvăluie, în legătură cu acest fapt, că în cursul evoluţiei 
Pământului au apărut condiţiile ca timp de trei ani o 
entitate umană să poată fi inspirată direct de Spiritul 
înţelepciunii. Prin aceasta a apărut posibilitatea să se 
recunoască, de fapt, că sfera acestui Spirit solar al 
înţelepciunii este mai largă decât sfera Spiritelor 
mişcării, deoarece cuprinde întregul proces de dezvoltare 
al Pământului. Ceea ce în limbajul sfinţilor Rishi era 
prezentat ca Vichvakarman, în cel al lui Zarathustra ca 
Ahura Mazdao, în cel al culturii egiptene, când îl 


înţelegem in mod corect, ceea ce se ascunde sub numele 
de Osiris, iar în limbajul epocii a patra de cultură ceea ce 
este indicat prin Christos, care a pătruns luminând prin 
poarta Spiritului solar al înţelepciunii. Aşa cum nu am 
spus că numai Spiritul mişcării a luminat prin Buddha, nu 
spun nici că numai Spiritul solar al înţelepciunii a 
luminat prin Christos. El a fost poarta prin care privirea 
ocultă se îndreaptă în afară, spre acele nesfârşite sfere în 
care se află Spiritele Ierarhiilor superioare; dar ţinta era 
Spiritul înţelepciunii, Spiritul solar al înţelepciunii. Aşa 
cum este relatia dintre Soare şi planete, la fel este relaţia 
Spiritului solar al înţelepciunii cu Spiritele mişcării care, 
în ce le priveşte, se exprimă, se manifestă în spirite ca cel 
care l-a inspirat pe Buddha. Aceasta a fost gândirea 
doamnei H.P. Blavatsky în teoria sa iniţială. Niciodată nu 
s-a gândit să identifice pe Christos cu unul dintre 
Spiritele planetare ale mişcării. 

Ar fi o decădere gravă de la spiritul începutului mişcării 
teosofice, în care a dominat atâta măreție, corectitudine 
şi interes pentru adevărurile oculte, dacă ar trebui să se 
ajungă la o confuzie în legătură cu ce am învăţat, datorită 
ocultismului, despre spirite ca cel care culminează într- 
un nume ca cel al lui Buddha, despre care H.P. Blavatsky, 
în expunerile sale, a arătat cât se poate de clar că 
corespundea planetei Mercur. Ar fi o ruptură de toate 
principiile iniţiale ale publicaţiilor teosofice, de această 
doctrină care pe atunci era înţeleasă corect şi care nu ar 
fi confundat niciodată spiritul lui Buddha cu spiritul lui 
Christos, dacă astăzi am confunda aceste două entităti, 
dacă, având în vedere elementele fundamentale ale 
doctrinei oculte, nu am şti să facem deosebirea între 
acele spirite care conduc devenirea omenirii în decursul 
epocilor succesive şi care îşi au punctul culminant în 
spirite precum Buddha şi acel spirit despre care toate 
celelalte, inclusiv Buddha, au depus mărturie, care este 
spiritul unic al dezvoltării Pământului, la fel cum 
principiul solar este cel care ţine închegat sistemul 
planetar. Acest spirit unic trebuie să fie numit, în spiritul 
epocii a patra de cultură postatlanteene, Christos. În 
cadrul sistemului solar nu se poate vorbi în mod normal 


de doi sori şi să se spună că un soare ar oculta Berbecul 
o dată şi un alt soare ar oculta Capricornul altă dată. 
Trebuie să fie foarte clar că acelaşi Soare străbate 
întregul Zodiac, dar sunt diverse planete care parcurg 
semnele Zodiacului. Şi la fel de clare trebuie să fie 
lucrurile atunci când vorbim despre Christos, care 
străbate sferele culturale ale întregii evoluţii umane pe 
Pământ, aşa cum a fost recunoscut în toate timpurile şi 
de toate religiile, atunci când aceste religii şi-au atins 
apogeul. Apoi, trebuie să facem o deosebire între acest 
spirit al lui Christos şi spiritele diferitelor sfere care îşi 
ating apogeul în marile individualităţi, aşa cum este cazul 
budismului, care îşi are apogeul în Buddha. Aceasta ne 
arată cum trebuie găsit ceea ce este obiectiv în aceste 
lucruri. 

Când un ocultist apusean face o referire la aceste fapte, 
nu este îngăduit să i se facă reproşul că aceasta ar fi o 
manifestare de intoleranţă faţă de alte sisteme religioase, 
pornind de la faptul că teosofia ar avea ca sarcină să lase 
fiecare religie în drepturile sale. Nu ar trebui însă să se 
uite faptul că ceea ce se pretinde de la ocultiştii din 
Occident este deja un fapt realizat. A apărut oare 
Impulsul lui Christos din Apus? S-a născut Impulsul lui 
Christos la un popor oarecare din Occident, din specificul 
său naţional sau rasial? Nu. Impulsul lui Christos a fost 
primit ca impuls valabil pentru întreaga omenire, deşi din 
punct de vedere a manifestării exterioare era străin 
popoarelor din Apus. Prin aceasta, cultura occidentală a 
arătat înţelegere pentru sentimentul de alienare necesar 
în ce priveşte ceea ce-i este propriu. Prin faptul că 
Apusul s-a lepădat de Spiritul mişcării de pe Marte ca 
inspirator nemijlocit şi l-a înlocuit cu spiritul lui Christos, 
cu inspiratorul care corespunde Spiritului înţelepciunii 
din Soare, Apusul a realizat o faptă istorică importantă. 
Şi este cu totul nepotrivit ca dintr-o altă direcţie 
religioasă să se reproşeze Occidentului, din această 
pricină, că este intolerant. Marii conducători ai celorlalte 
religii au arătat că recunosc deasupra Spiritelor mişcării 
Spiritul înţelepciunii. Numai cei care vor să facă din 
propriul lor Spirit al mişcării, sub un alt nume, un fel de 


spirit conducător, numai cei care nu vor să facă pasul 
care i-ar ridica de la spiritul lor la Spiritul solar, numai ei 
pot vorbi de intoleranţă, referindu-se tocmai la aceia care 
au tradus toleranța în practică. Ar trebui aplicată în alte 
domenii toleranța pe care Apusul a practicat-o când a 
substituit Spiritul mişcării cu Spiritul înţelepciunii. 

In felul acesta s-a realizat încă înainte de teosofie fapta 
teosofică de a acorda fiecărei religii dreptul de a nu 
pretinde nici un impuls pentru Christos unui grup uman 
oarecare, în afară de ceea ce pretinde teosofia: de a 
căuta acel impuls care este un impuls al întregii 
umanităţi, spre deosebire de alte religii, aşa cum este 
impulsul solar pentru toate planetele. Când aceste fapte 
sunt prezentate în mod obiectiv, acest lucru se face din 
profunzimile ocultismului, iar dacă vreodată s-ar spune 
că o astfel de prezentare a Impulsului lui Christos şi-ar 
avea originea într-un interes naţional special al unui 
popor oarecare sau al lumii occidentale, aceasta s-ar 
datora numai ignoranței sau unei denaturări a realităţii. 
În orice problemă, important este să privim faptele 
obiective cu sinceritate şi curaj, ceea ce este posibil 
numai dacă pătrundem în profunzimile devenirii cosmice. 
Toate adevărurile oculte ne arată cum se desfăşoară 
această devenire a lumii. Dar trebuie să avem nu numai 
curajul, ci şi obiectivitatea de a ne confrunta cu această 
devenire a Universului. Ce importanţă are dacă numele 
provin din Orient sau din Occident, dacă ele sunt 
atribuite unui spirit anume sau altuia; nu are nici o 
importanţă. Ne interesează ceea ce acţionează în lume, 
trebuie să recunoaştem. Iar ştiinţa spiritului ne conduce 
exact la aceasta, să vedem ce acţionează în lume. De 
fapt, în aria ştiinţei spiritului găsim cu uşurinţă, 
instinctiv, aş putea spune, adevărul. Nu trebuie să tânjim 
neapărat după senzatii noi, ci să încercăm să înţelegem 
ce se află în primele impulsuri ale mişcării teosofice. Prin 
faptul ca H.P. Blavatsky a identificat pe Buddha cu 
Mercur a fost rostit un mare adevăr, care, dacă va fi 
recunoscut, vom înţelege mai bine legătura ocultă a lui 
Buddha cu Christos, aşa cum se cunosc mai bine 
evenimentele cosmice atunci când cunoaştem relaţia 


dintre Mercur şi steaua fixă care este Soarele. Lucrurile 
nu ies la lumină prin prejudecăţi umane. Ele acţionează 
în procesul cultural, dacă le privim fără idei 
preconcepute. 
Această expunere a fost legată tocmai de ceea ce s-a spus 
astăzi în legătură cu spiritele active în planete şi în 
Soare, căci aceste spirite îşi extind acţiunea şi asupra 
Pământului şi despre multe alte lucruri care se expun în 
conferinţe de popularizare lumea nu bănuieşte cât de 
profund îşi au rădăcinile în ocultism. Astăzi putem să 
dezvăluim cât de întemeiată este legătura sferelor 
culturale succesive. Una din aceste epoci de cultură a 
culminat în figura lui Buddha, altă epocă în cel pe care a 
patra perioadă culturală l-a numit Christos. Felul cum 
una se deosebeşte de cealaltă îl putem afla numai din 
profunzimile ocultismului. Ocultismul atestă şi cum, 
considerând lucrurile în mod just, Cosmosul ne oferă 
semne pentru ceea ce intervine în adâncurile inimii 
noastre. Astfel, putem spune: Dacă învăţăm a cunoaşte 
scrisul răspândit în Cosmos, în stele, în rânduiala şi 
mişcările lor, atunci de pretutindeni din Cosmos vorbeşte 
ceea ce pătrunde inimile noastre cu adevăr, cu iubire şi 
cu acea evlavie care conduce mai departe evoluţia 
omenirii de la o epocă la alta. 

CONFERINŢA a X-a 


Helsingfors, 14 aprilie 1914 
În conferinţa de ieri, în care am făcut o prezentare a 
acţiunilor conjugate ale diverselor spirite din rândul 
Ierarhiilor în regnurile naturii, a rămas încă neatinsă o 
abordare a regnului mineral. Ne amintim că regnul 
mineral se caracterizează prin aceea că în planul fizic 
găsim numai corpul fizic, ceea ce corespunde corpului 
eteric al mineralului trebuie căutat în aşa-numita lume 
astrală, corpul astral în lumea Devachanului Inferior, iar 
Eul-grup în planul devachanic superior. Din acest punct 
de vedere, regnul mineral formează un contrast uimitor 
cu omul. În timp ce la om toate cele patru mădulare ale 
entității sale sunt active în planul fizic, atât corpul fizic, 
corpul eteric, corpul astral cât şi Eul, la mineral trebuie 
să căutăm fiecare din aceste mădulare în planuri diferite: 


ceea ce la om corespunde corpului eteric, corpul eteric al 
mineralului se află în planul astral; corpul astral îl găsim 
în Devachanul inferior, iar Eul-grup în Devachanul 
superior. În felul acesta, ceea ce la om se află concentrat 
în lumea fizică la regnul mineral acţionează pe planuri şi 
în lumi diferite. Despre ce este vorba în realitate rezultă 
foarte clar când cercetăm cu privirea ocultă. Chiar din 
perspectiva ocultismului, în planul fizic trebuie să căutăm 
din regnul mineral numai ceea ce este fizic perceptibil, în 
primul rând ceea ce numim formele lui. Noi ştim, de fapt 
- menţionăm aceasta acum doar în treacăt -, că lumea 
minerală, cel puţin parţial, ne apare formată astfel, încât 
această modelare o simtim ca pe ceva ce este conform cu 
natura minerală. Dacă privim un corp în formă de cub şi 
un altul de o formă diferită, ştim că aceste forme nu sunt 
întâmplătoare, ci ţin într-un anumit mod de natura 
mineralului. 

Cercetarea ocultă ne învaţă că aceste forme din regnul 
mineral, pe care le numim forme cristaline, trebuie să le 
atribuim în primul rând modului de acţiune al Spiritelor 
formei. Tocmai fiindcă ocultismul se opreşte pretutindeni 
asupra realităţii, asupra originii lucrurilor, numele date 
în ocultism caută să sublinieze un aspect caracteristic. 
Numele de Spirite ale formei a fost ales pe acest criteriu, 
pentru că în regnul mineral sunt active Spiritele formei şi 
mai ales descendenţi ai Spiritelor formei, în sensul în 
care am vorbit despre descendenţii Spiritelor Ilerarhiilor 
superioare, în cursul acestor conferinţe. Dacă dorim să 
înţelegem natura mineralului, trebuie să precizăm că 
pentru percepţia fizică este sesizabilă în general forma 
mineralului; fireşte, există şi anumite forţe care se 
manifestă în regnul mineral, cum ar fi forţele 
electricităţii, ale magnetismului, forţele care fac ca 
mineralele să ne apară în diverse culori. Pe scurt, trebuie 
să fim bine lămuriţi asupra faptului că la mineral 
elementul principal pe care îl putem observa în planul 
fizic este forma. Să neglijăm celelalte proprietăţi, să 
observăm bine formele pe care le constatăm la o mare 
parte a regnului mineral şi să înţelegem că aceste forme 


pure rezultă în primul rând ca urmare a modului de 
acţiune al Spiritelor formei sau al descendentilor lor. 
Ajungem acum la ceea ce trebuie considerat a fi al doilea 
element constitutiv al unei fiinţe aparţinând regnului 
mineral, la aşa-numitul corp eteric. Cercetătorul ocult nu 
găseşte corpul eteric la un mineral în lumea fizică, ci în 
aceeaşi regiune în care trebuie să caute când are în 
vedere corpul astral al plantelor sau Eul-grup al 
animalelor; am văzut ieri că el nu are nevoie să facă alte 
pregătiri în sufletul său, decât cele care sunt necesare 
pentru a găsi Eurile grup ale animalelor; cu aceeaşi stare 
de conştienţă cu care percepe Eurile-grup ale animalelor, 
precum şi entităţile astrale ale plantelor el găseşte şi 
ceea ce serveşte drept element eteric în regnul mineral. 
Din cele spuse rezultă că în această privinţă observaţia 
noastră trebuie să meargă până la nivelul planetelor 
dintr-un sistem planetar, iar în cazul nostru, trebuie să 
meargă până la planetele care sunt exterioare faţă de 
Pământ. Am arătat cum dinspre aceste planete 
acţionează în mod nemijlocit forţele corespunzătoare 
care se exteriorizează în Eurile-grup ale animalelor şi în 
corpurile astrale ale lumii vegetale. În această direcţie 
trebuie să ne îndreptăm, dacă vrem să găsim ceea ce 
acţionează în mineral ca element eteric. Felul cum este 
scăldat mineralul din toate părţile de forţe ale vieţii se 
dezvăluie abia când pătrundem în această viaţă generală, 
care este aceeaşi, omogenă, de la Pământ până la 
ultimele planete ale sistemului nostru planetar. Acolo 
găsim principiul prin care mineralul devine viu. Viaţa 
mineralului nu este, prin urmare, de găsit, în lumea 
fizică, nu în domeniul a ceea ce ne oferă Pământul în mod 
nemijlocit, ci în curenţii de viaţă care se revarsă dinspre 
planete. Avându-şi sursa în Soare, el vine totuşi 
nemijlocit dinspre planete ca un torent care pătrunde 
planeta noastră cu viaţă, pentru ca aici, cu descendenţii 
lor, spiritele eterice ale naturii, despre care am vorbit, să 
pătrundă ceea ce este formă, astfel încât ceea ce este 
formă să capete şi interioritate; cu alte cuvinte, forma 
mineralului, fiind singurul lucru care vine din planul flzic, 
ne apare de nepătruns, opunându-ne rezistenţă. Dacă în 


mineral nu ar fi activ decât ceea ce este activ pe planul 
fizic, el şi-ar face prezentă numai forma, dar această 
formă este totuşi plină de viaţă lăuntrică, de interioritate. 
Mineralul are în mod real interioritate, el are 
interioritatea diverselor substanţe minerale. Mineralul nu 
are numai formă, el are şi materie, substanţă. Dacă 
conştientizăm în mod nemijlocit această substanţă numai 
în lumea fizică, ea ne apare lipsită de viaţă, o substanţă 
moartă, dar pentru Cosmos ea nu este moartă, este ceva 
ce ţine de viaţa acestui spaţiu, ceva ce este secretat de 
viaţa sistemului planetar. Aşa cum organismul uman sau 
cel animal poate să secrete substanţe tari, de exemplu 
unghiile, la fel se secretă substanţa minerală. Dar forţele 
active prin care se face această eliminare, această 
secreție, nu trebuie căutate pe Pământ şi din această 
cauză aceste substanţe ne apar, aici, fără viaţă, moarte. 
Aceşti curenti de viaţă, aceste forţe vitale, acest eteric 
vine de la diferitele planete. Şi aşa cum atunci când ne- 
am ocupat de Eurile-grup ale animalelor am putut spune 
că prin ele iau fiinţă doar forme generale, care apoi sunt 
în continuare perfecţionate, la fel trebuie să spunem că 
aceşti curenţi de viaţă care coboară de la diferitele 
planete şi îmbibă Pământul din toate direcţiile nu creează 
forme pentru minerale, căci formele sunt opera Spiritelor 
formei, ci înzestrează mineralul cu interioritate, dar în 
aşa fel, încât această interioritate dă anumite tipuri, 
categorii de interioritate principale, substanţe principale, 
şi fiecare substanţă ţine de un anumit curent care 
provine de la o anumită planetă. Numai că de la aceste 
planete, prin aceşti curenţi planetari, nu se creează în 
regnul mineral tipuri înzestrate cu mobilitate, deoarece 
mineralele primesc forme precise, compacte; apoi, prin 
diferitele poziţii ale planetelor, aşa cum am arătat ieri 
vorbind despre sufletele-grup ale animalelor, în afară de 
tipurile principale, în afară de substanţele principale, se 
creează alte tipuri, substanţe secundare, care depind la 
rândul lor de poziţia în constelație a fiecărei planete; dar 
ceea ce o planetă creează prin caracteristica sa 
primordială se exprimă în substanţele principale ale 
organismului terestru. 


Avem, aşadar, anumite substanţe principale ale 
organismului terestru despre care putem spune: Aceasta 
este o substanţă care este străbătută de un curent eteric, 
provenind de la o anumită planetă; altă substanţă este 
străbătută de un curent provenind de la o altă planetă. 
Astfel, trebuie să atribuim natura substanţelor minerale 
activităţilor care se desfăşoară în cadrul sistemului 
planetar şi care se exteriorizează în organismul terestru 
sub formă de curenţi eterici. Acesta este motivul pentru 
care în şcolile oculte care cercetau aceste lucruri s-au 
atribuit acelor substanţe principale ale organismului 
terestru care sunt acţionate nemijlocit prin activitatea 
planetelor şi nu în primul rând prin constelații numele 
planetei corespunzătoare, cu respectarea observaţiei 
oculte. Dacă ne referim, în cadrul sistemului nostru 
planetar, la Saturn, acesta este legat de curentul care 
provine de la el şi pătrunde Pământul, ca un curent 
dătător de viaţă, şi de substanţa pe care o numim plumb. 
Avem deci, în cazul acesta, o substanţă principală care în 
interioritatea sa este însufleţită de Saturn. Jupiter 
însufleţeşte o substanţă principală pe care o numim 
staniu, Marte fierul, Venus - acum numită în sens ocult - 
cuprul. În ceea ce îl priveşte pe Mercur, avem în vedere 
că această planetă a fost confundată mai târziu cu Venus. 
Forţa dătătoare de viaţă care vine de la Mercur, în sensul 
denumirii oculte, a acţionat, creând o substanţă care a 
pătruns în organismul terestru şi a produs o şi mai mare 
apropiere, o şi mai mare asemănare cu planeta însăşi, 
căci Mercur este cea mai apropiată planetă de Pământ. 
Pentru aceasta, substanţei create i s-a dat acelaşi nume 
ca şi corpului ceresc respectiv, şi anume mercur sau 
argint viu. Acestea sunt substanţele principale care prin 
corpul lor eteric sunt dependente de planetele sistemului 
nostru solar. Şi dacă ne amintim ce am spus despre ceea 
ce acţionează din sistemul planetar, cu privire la 
sufletele-grup ale animalelor, la corpurile astrale ale 
vegetalelor, ştiţi că a fost vorba de entităţi care sunt 
legate de Spiritele mişcării, fie direct cu acestea, fie cu 
descendenţii lor, şi care acţionează în totalitate dinspre 
planete spre Pământ. In acest sens, trebuie să 


considerăm entităţile care pătrund eteric substanţele 
minerale ca făcând parte din sfera Spiritelor mişcării. 
Numai că noi trebuie să urcăm şi mai sus, dacă vrem să 
luăm cunoştinţă de ceea ce este corpul astral al regnului 
mineral. Din cele relatate până acum, vă va fi uşor să 
înţelegeţi că aşa cum, trecând de la corpul astral al 
plantelor la Eul-grup al lor, a trebuit să urcăm de la 
nivelul planetelor la Soare, la steaua fixă, tot astfel şi în 
cazul regnului mineral, dacă vrem să trecem de la corpul 
eteric la corpul astral, trebuie să urcăm din nou la steaua 
fixă. Aceasta înseamnă că privirea ocultă ne spune că 
astralul mineralului acţionează din grupul de entităţi care 
sunt perceptibile nemijlocit numai dinspre Soare, entităţi 
pe care le numim Spirite ale înţelepciunii, sau dinspre 
ceea ce este în legătură cu sfera acestora. Trebuie luate, 
aşadar, în considerare şi entităţile care sunt descendenţi 
ai Spiritelor înţelepciunii. Ceea ce acţionează ca 
astralitate în mineral este perceput de privirea ocultă în 
afara mineralului propriu-zis. In orice caz, viaţa care a 
fost descrisă ca aflându-se în mineral, etericul său, este 
împinsă, din afara acestuia. În timp ce corpul astral, la 
om sau la animal, reţine etericul din interiorul fiinţei, la 
mineral el este împins de corpul astral care se află în 
afara mineralului, nu legat de acesta, ca la om sau la 
animal. Se poate spune: Dacă avem în vedere legătura 
corpului astral al omului cu corpul său eteric lucrurile 
stau în aşa fel, încât ceea ce acţionează drept corp eteric 
este menţinut coerent prin forţe de atracţie, în timp ce la 
mineral etericul este presat prin forţe exterioare, astfel 
încât conţinutul este împins înăuntru prin forţe astrale 
active, constituind interioritatea mineralului, care se 
exprimă în curentul eteric. Coerenţa mineralului este 
menţinută pe căi astrale, din afară, prin aceea că această 
comprimare este determinată prin diferitele poziţii ale 
Soarelui faţă de Pământ. S-ar putea spune: Din punctul 
din care Soarele luminează Pământul este comprimată în 
mineral substanţa eterică. Aşadar, în timp ce etericul 
este dirijat spre Pământ dinspre planete, el este 
comprimat în mineral sau în cristal dinspre Soare, din 
acele forţe care provin din sfera Spiritelor înţelepciunii. 


Ni se prezintă aici ceva uimitor. Dacă această acţiune 
care se exercită din Soare asupra mineralelor ca forţă 
astrală este cercetată în mod ocult, recunoaştem în acest 
punct, în modul cel mai clar, un fapt extraordinar de 
important: învăţăm să cunoaştem că în timp ce toate 
forţele eterice care acţionează asupra mineralelor şi 
formează substanta de bază a acestora provin dinspre 
planete, coboară şi din Soare asemenea curenţi eterici 
asupra Pământului. Aşadar, pentru formarea normală a 
mineralelor, etericul substanţial provine de la planete şi 
numai substanţa eterică este concentrată, presată prin 
forţele care vin de la Soare; nu este adevărat că din 
Soare nu coboară curenţi eterici, deoarece un asemenea 
curent vine de la el. De ce vine de la Soare un curent 
eteric care poate să vitalizeze mineralul în interioritatea 
sa? De ce se întâmplă acest lucru? 

Totul se se datorează faptului că aici intervine acţiunea 
acelor forţe pe care le-am numit principiul luciferic. 
Acele spirite care fac parte din rangul lerarhiilor 
superioare şi acţionează în mod astral asupra mineralelor 
sunt, aşa cum am mentionat, Spiritele înţelepciunii, în 
timp ce Spiritele mişcării acţionează ca forţe eterice. 
Spiritele înţelepciunii care şi-au împlinit procesul lor 
normal de evoluţie acţionează din Soare ca forţe astrale 
asupra mineralelor. Dar există şi Spirite ale înţelepciunii 
care au devenit luciferice. Am arătat deja că această 
acţiune de luciferizare a anumitor entităţi dintr-o Ierarhie 
reprezintă un fel de stare de rebeliune în Cosmos. Starea 
aceasta de rebeliune apare datorită faptului că unele 
spirite de pe o treaptă a lerarhiilor se ridică împotriva 
celorlalte spirite de acelaşi rang, le combat şi fac cu totul 
altceva. La această împotrivire se ajunge prin aceea că 
ele nu mai urmează cursul normal al evoluţiei lor, aşa 
cum o fac spiritele normale. Aceste spirite rebele rămân 
pur şi simplu în urmă, pe o treaptă anterioară. Noi trăim 
în propriul nostru suflet năzuinţa de evadare, dar 
reprezentările şi obişnuinţele pe care ni le-am creat nu 
ne permit să realizăm ceea ce dorim, fiindcă şi aceste 


reprezentări şi obişnuinte vor să existe. Obişnuintele 
noastre sunt adeseori un fel de rebeli împotriva a ceea ce 
am dobândit prin strădanie într-o nouă perioadă a vieţii. 
La fel sunt entităţile spirituale care au rămas pe o 
treaptă inferioară, faţă de evoluţia normală; ele sunt ca 
nişte rebeli în Cosmos. Spiritele devenite luciferice, 
Spiritele înţelepciunii aparţinând lerarhiei a doua care nu 
au străbătut cursul normal al evolutiei, acum, în loc să 
emită din Soare curenţi astrali asupra mineralelor, 
revarsă curenţi eterici asupra Pământului. Prin aceasta s- 
a format o anumită substanţă minerală de bază care şi-a 
primit interioritatea direct din Soare. Nu din planete, ci 
din Soare şi-a primit aceasta interioritatea, şi această 
substanţă este aurul. Din această cauză ocultistul a 
atribuit aurul direct Soarelui. Aurul este acel mineral 
luciferic a cărui interioritate nu este activată eteric din 
planete, ci din Soare. Datorită acestui fapt, tocmai acest 
metal este, dintr-un anumit punct de vedere, altceva 
decât celelalte metale. 

Acum puteţi înţelege uşor că datorită faptului că din 
Soare vin curenţi eterici şi acţionează pe Pământ, 
realizând ceea ce în cadrul Pământului este un principiu 
de rebeliune, echilibrul său este tulburat. În ce priveşte 
regnul mineral, echilibrul terestru s-ar fi menţinut dacă 
toate infuziile de natură eterică asupra metalelor ar fi 
venit numai dinspre planete, iar de la Soare numai 
infuzia de natură astrală. Dar aşa cum stau lucrurile în 
prezent, vine şi de la Soare o infuzie de natură eterică, 
tulburând echilibrul terestru. Acest echilibru trebuia să 
fie restabilit de conducătorii înţelepţi ai lumii. Pământul 
nu-şi putea urma evoluţia în starea aceasta. Coacţionarea 
Ilerarhiilor trebuia să aibă loc în asa fel încât să fie 
obţinută restabilirea echilibrului. Puternicelor forţe 
eterice de natură luciferică trebuia să li se opună forţe 
care, într-un anumit fel, să paralizeze această influenţă. 
Aceasta ar fi fost posibil numai dacă acestui curent eteric 
care provine din Soare i s-ar fi opus un altul care să 
interacţioneze cu el, neutralizându-i într-un fel efectele. 
Aşadar, în timp ce unele Spirite ale înţelepciunii s-au 
dovedit a fi luciferice şi au emis din Soare curenţi de 


natură eterică spre regnul mineral de pe Pământ, alte 
spirite s-au îngrijit ca alţi curenţi să se opună acestor 
curenţi eterici. Aceşti curenţi de opoziţie, care 
restabilesc echilibrul, au fost creaţi din substanţa 
terestră cu echilibru deranjat, din care o parte a fost 
separată, şi aceasta s-a rotit ca Lună în jurul Pământului. 
Iată deci că curenților eterici care vin din Soare li se 
opune acum un alt curent eteric care vine de la Lună, 
deci dintr-o cu totul altă parte, şi restabileşte echilibrul. 
Deoarece Spiritele luciferice ale înţelepciunii 
dobândiseră posibilitatea ca din Soare să trimită curenţi 
eterici, era necesar ca alte Spirite ale înţelepciunii să 
renunţe să mai acţioneze de pe Soare, ceva mai mult, să- 
şi utilizeze forţele pentru a stabili echilibrul. Aceasta a 
însemnat o coborâre cosmică şi o colonie planetară a fost 
întemeiată pe Lună, de unde acum se scurg spre Pământ 
curenţi eterici; astfel a fost produsă o substanţă care 
trebuia să existe pe Pământ pentru a atenua forţa directă 
a aurului. Aceasta s-a întâmplat datorită faptului că Luna 
a fost despărțită de Pământ. Astfel a fost cu putinţă ca 
dinspre Spiritele înţelepciunii care au desprins Luna şi au 
devenit acum oponente ale Spiritelor luciferice ale 
înţelepciunii de pe Soare să străbată Pământul forţe 
eterice care au dus în final la producerea substanţei pe 
care o numim argint. Vedeţi deci că în Univers, în 
Cosmos, unele lucruri acţionează în aşa fel, încât am 
putea fi tentaţi să rezolvăm totul schematic, dar este 
ciudat că mereu schemele sunt infirmate. Dacă cineva s- 
ar gândi să susţină schematic că toate forţele eterice 
pentru minerale provin dinspre planete, el s-ar înşela 
căci în realitate două curente vin de la Soare şi de la 
Lună, şi prin aceasta s-au format pe Pământ alte două 
substanţe de bază. 

Dacă dorim să concretizăm modul în care se exprimă 
exterior în Univers ceea ce am spus până acum, putem 
parcurge următorul drum. Mai întâi trebuie să ne 
lămurim ce reprezintă ceea ce vedem când privim spre 
Soare. Am arătat acum câteva zile că dintre Ierarhiile 
superioare o evoluţie proprie pe steaua fixă o parcurg cu 
adevărat numai spiritele care ajung până la treapta 


Spiritelor înţelepciunii. Când ne îndreptăm, deci, privirea 
ocultă spre o stea fixă ştim că ceea ce este acolo, în 
interiorul stelei fixe, este substanţialitate a Spiritelor 
înţelepciunii. Acesta este adevăratul conţinut al stelei 
fixe. Omul îşi poate forma o reprezentare, o idee despre 
ce este această substanţialitate a Spiritelor înţelepciunii 
numai dacă se raportează la ceea ce există în el însuşi ca 
imagine a acestei substanţe. Ce reprezintă în noi înşine, 
în om în general, în sufletul uman, imaginea substanţei 
Spiritelor înţelepciunii? Gândurile noastre. Dar gândurile 
nu le vedem cu ochii fizici. Aceasta este şi cauza 
principală pentru care nici stelele fixe, în măsura în care 
sunt reşedinţa Spiritelor înţelepciunii adevărate, nu pot fi 
văzute cu ochi fizici. Ne aflăm într-un punct de unde din 
nou ne putem referi la enorma importanţă pe care 
trebuie să o acordăm străvechilor documente religioase 
care se bazează pe ocultism. Căci ştiţi, cu siguranţă, că în 
aceste documente, în Geneză de pildă, oamenii sunt 
prezentaţi într-un mod cel puţin ciudat. Ni se spune că 
Lucifer s-a apropiat de Eva şi i-a şoptit că dacă face ce 
vrea el i se vor deschide ochii. Cine cunoaşte textul 
originar nu se gândeşte deloc la o explicaţie simbolică. 
Căci, aşa cum se arată în Biblie, Binele şi Răul nu se 
referă la Binele şi Răul moral - aceasta aparţine unei alte 
istorii a evoluţiei culturii; ceea ce în Biblie este numit 
„bine" şi „rău" este ce se vede în afară, deci ceva ce nu 
este de natură spiritual-sufletească, ci este perceput cu 
ochii senzoriali, fizici. „Ochii vi se vor deschide!" Mai 
înainte nu erau deschişi. Acest lucru trebuie luat în sens 
literal. Înainte ca Lucifer să se adreseze oamenilor, 
aceştia puteau să aibă o contemplare în afară, ei vedeau, 
cu acea clarvedere primordială care fusese dată 
oamenilor, stelele fixe, dar le vedea ca substantă a 
Spiritelor înţelepciunii, le vedea în mod spiritual. Apoi, 
omul a început să le privească şi fizic, cu alte cuvinte, 
lumina a devenit perceptibilă pentru ochii săi fizici în 
momentul când a fost supus tentatiei luciferice. Aceasta 
înseamnă că în măsura în care stelele fixe sunt dirijate în 
primul rând de Spiritele înţelepciunii ele nu sunt vizibile 
pentru ochii fizici şi nu răspândesc lumină fizică. Lumina 


fizică este răspândită numai dacă există cineva care ar 
putea fi purtător al luminii, numai dacă lumina este 
sechestrată de un purtător. Pentru ca o stea fixă să poată 
deveni vizibilă mai este nevoie şi de altceva în afară de 
acţiunea fiinţelor spirituale ale înţelepciunii în steaua 
fixă. Mai este nevoie ca în steaua fixă să acţioneze şi 
Spirite luciferice, cele care s-au răzvrătit împotriva 
substanţei normale a înţelepciunii şi care o străbat cu 
principiul lor. Aşadar, în interiorul stelei fixe există ceva 
ce este vizibil numai în mod spiritual, care, împreună cu 
elementul care s-a răzvrătit împotriva substanţei 
înţelepciunii, pătrunde în aceasta cu principiul luciferic. 
Deci, în steaua fixă există ceva care este numai spiritual 
vizibil, dar şi ceea ce se răzvrăteşte împotriva acestei 
vizibilităţi pur spirituale ca esenţă luciferică şi care, 
împreună, pot duce lumina în afară, până la apariţia ei 
fizică. 

Steaua fixă nu ar fi vizibilă dacă în structura sa, în afara 
Spiritelor înţelepciunii care au evoluat normal, nu ar mai 
fi şi alte entităţi care nu şi-au împlinit misiunea, nu şi-au 
atins țelul normal al evoluţiei lor şi au rămas pe o treaptă 
subordonată, fie pe treapta Spiritelor mişcării, fie pe 
treapta Spiritelor formei. Există Spirite ale înţelepciunii 
care au rămas în urmă, nu au promovat şi nu şi-au atins 
telul şi pe care le identificăm ca purtătoare ale luminii în 
substanţa de bază, lipsită de lumină, a stelelor fixe. Şi 
dacă ne-am lămurit că de la steaua fixă, respectiv şi de la 
Soare, ne vine luminozitatea fizică numai pentru că 
Spiritelor înţelepciunii normal evoluate li se alătură şi 
acele Spirite ale înţelepciunii rămase în urmă şi care 
devin purtătoare de lumină, Lucifer, Phosphoros, atunci 
vom înţelege că aceeaşi cauză care face Soarele vizibil 
pentru ochii fizici, care ne trimite din steaua fixă lumina 
este şi cea care transmite spre Pământ curentele de viaţă 
eterice şi produce metalul pe care îl numim aur. De 
aceea a fost necesar ca de pe Lună să acţioneze, 
opunându-se, alte forţe - privirea ocultă le percepe ca 
efluvii eterice -, care conduc la formarea argintului. Dacă 
pe Lună există cu adevărat Spirite ale înţelepciunii care o 
opun Soarelui, pentru a se crea un echilibru, trebuie să 


mai ştim şi că aceste spirite nu pot să lumineze, căci 
Spiritele înţelepciunii nu luminează. Privirea ocultă care 
caută pe Lună Spirite ale înţelepciunii constată acest 
lucru, constată că ele nu luminează. Dar Spiritele 
înţelepciunii care au întemeiat pe Lună o colonie trebuie 
să excludă Spiritele luciferice, altminteri nu s-ar menţine 
echilibrul. 

Din această cauză, de pe Lună nu poate veni lumină 
proprie, ci numai lumina reflectată a Soarelui. Spirite ale 
înţelepciunii perfect normale, făcând un sacrificiu, şi-au 
stabilit reşedinţa pe Lună pentru ca de acolo să asigure 
Pământului curenţii care să menţină echilibrul faţă de 
curenţii luciferici care vin din Soare. De aceea este 
exclusă lumina proprie de la Lună. Faţă de starea de fapt 
care ne înconjoară în lumea fizică, nu este prea greu 
pentru unii să vadă doar un simbol pentru ceva ce este o 
profundă realitate ocultă. De la Soare ne vine lumină 
proprie, de la Lună nu, iar lumina reflectată care ne vine 
de la Lună şi al cărui purtător este Lucifer, Lucifer sau 
Phosphoros, ne anunţă că această lumină este exclus să 
vină de la Lună. Lucifer poate să apară numai printr-o 
imagine, printr-o Maya dinspre Lună, în sensul că 
reflectă lumina solară. Când, de exemplu, semiluna 
reflectă -lumina Soarelui, atunci pe Lună nu se află 
Spirite luciferice ale înţelepciunii, ci numai ce se revarsă 
din Soare de către Spiritele luciferice ale înţelepciunii şi 
se reflectă ca lumină. Dacă ne îndreptăm privirea ocultă 
spre Lună, dispare ceea ce se vede cu ochii fizici, dispare 
şi semiluna, căci aceasta există numai pentru privirea 
fizică; dar în locul unde era semiluna apare pentru 
privirea ocultă adevărata esenţă, care este baza razelor 
de lumină din Cosmos, apare imaginea lui Lucifer, fireşte 
ca o oglindire, ca o imagine reflectată. Inchipuiţi-vă 
imaginea lui Lucifer pentru privirea ocultă în locul 
semilunii şi va trebui să gândiţi: Luna îşi datorează 
existenţa faptului că Spiritele înţelepciunii normale au 
renunţat la reşedinţa lor în Soare, au stabilit o nouă 
reşedinţă în această colonie, unde au domolit ceea ce 
venea ca strălucire de la Spiritele luciferice. De aceea, 
apare în faţa privirii oculte Spiritul înţelepciunii deasupra 


semilunii, atenuând principiul luciferic. Simbolic, din 
punct de vedere ocult, imaginea arată un Spirit al 
înţelepciunii bun, îmblânzind principiul luciferic care se 
află dedesubt . 

Ocultiştii au creat o imagine structurată pe care în mod 
obişnuit o traducem ca pe un arhimesager al înaltului 
Spirit al înţelepciunii, Lucifer îmblânzit, şi în locul 
semiunii este pus Lucifer, care este încătuşat, îmblânzit. 
Este o imagine ocultă. Veţi găsi şi printre imaginile 
noastre oculte una care prezintă pe arhimesager 
înlănţuindu-l pe Lucifer (Nota 14). Aceasta ne conduce la 
profunde taine oculte. Ceea ce în exterior ne apare ca 
Maya, ca o mare iluzie, trebuie atribuit în realitate 
acţiunii conjugate a spiritelor lerarhiilor. Când privim 
cornul lunii cu ochii fizici strălucind argintiu, şi ceva mai 
sus observăm de multe ori o umbră îmbrăcată în 
întuneric, pentru privirea ocultă Luna nouă se transformă 
într-o fiinţă vie, având deasupra acel spirit înlănţuitor 
care stabileşte echilibrul pe Lună. Vedeţi dar că pentru 
crearea unui asemenea corp cum este satelitul nostru 
sunt necesare în Cosmos o seamă de pregătiri. 
Colaborarea diferitelor Ierarhii în Cosmos este ceva 
deosebit de complicat şi ar fi de dat în această privinţă 
multe lămuriri, care chiar şi într-un lung şir de conferinţe 
nu ar putea fi prezentate decât sumar. Putem lămuri 
acum numai principiul colaborării dintre Ilerarhiile 
spirituale. 

Retineti ideea care s-a emis cu referire la corpul astral al 
mineralelor. Trebuie să ne ocupăm acum şi de Eul-grup 
al mineralelor. Când vorbim de Eul-grup al mineralelor 
trebuie să-l căutăm într-o lume suprasensibilă şi mai 
înaltă, adică într-o lume pe care nu o găsim în regiunea 
unde se află Eurile-grup ale animalelor şi cele ale 
plantelor. Din această cauză, nici nu o găsim în Soare. 
Aşadar, unde se revelează privirii oculte Eul-grup al 
mineralelor? Ceea ce este caracteristic este faptul că Eul- 
grup al mineralelor nu îşi găseşte, propriu-zis, sfârşitul, 
capătul, nicăieri dacă ieşim în Univers, el se află în 
întregul spaţiu cosmic şi acţionează de acolo. Eul-grup al 
regnului mineral trebuie căutat în afara sistemului nostru 


planetar, trebuie să-l privim ca ceva care acţionează din 
afară în spaţiul planetar. Aceasta concordă şi cu ceea ce 
se cunoaşte din lucrarea mea Cronica Akasha, şi anume 
clasa imediat superioară de entităţi care urmează după 
Spiritele înţelepciunii sunt Spiritele voinţei sau Tronurile. 
Aceste Spirite ale voinţei care aparţin primei Ierarhii - 
descendentii lor nu sunt încă atât de evoluaţi încât să 
poată fi integrați primei Ierarhii -, aceste spirite ale 
voinţei sau descendenţii lor cedează din substanţa lor 
ceva ce duce la crearea Eului-grup al mineralelor şi care 
acţionează din afară în interiorul sistemului nostru 
planetar. Aceasta corespunde întru totul cu aceea că, 
imediat după revărsarea Spiritelor voinţei, a început 
formarea sistemului nostru planetar, cu vechiul Saturn, 
care este produsul Spiritelor voinţei. Aşa cum la vremea 
aceea sub influenţa lor a început să se contureze în 
spaţiul cosmic prima încarnare a Pământului, vechiul 
Saturn, la fel acţionează şi acum. De văzut nu putem 
vedea aceste Spirite ale voinţei decât prin faptul că 
atunci când devin luciferice ele se arată în acele entităţi 
pe care le găsim în preajma Pământului ca meteoriți, 
venind parcă din spaţiul cosmic. S-ar putea spune că ni 
se relevează originea cosmică, originea extraterestră a 
ceea ce luăm acum în considerare, prin aceea că, dacă 
Spiritele voinţei acţionează în interiorul sistemului, ele se 
ataşează uşor de ceea ce acţionează în sistemul planetar 
ca entităţi de natura cometelor şi a meteoriţior, de viaţa 
cometelor şi a meteoriţilor. 

Am arătat ce sens are această viaţă în sistemul planetar. 
În treacăt aş vrea să menţionez că, de fapt, cometa vine 
din afara sistemului şi într-un anumit fel îşi anexează 
ceea ce este mineral. În timp ce străbate sistemul 
planetar ea îşi însuşeşte ceea ce este produsul Spiritelor 
voinţei, mineralul. Urmarea poate fi că, în timp ce cometa 
goneşte prin sistemul planetar, ei i se asociază substanţe 
minerale care sunt apoi atrase de Pământ şi cad. Desigur, 
ceea ce cade nu este cometa, mai curând ea se face 
simțită pe Pământ prin ejectări de pietre meteoritice. 
Lucrurile sunt reale, şi dacă în cursul unei relatări pot 
apărea unele contradicții cu ceea ce a fost prezentat 


anterior, atunci este necesar să aşteptăm ca acestea să 
se rezolve ţinându-se seama de tot ce s-a spus până 
acum. 

Acesta a fost doar un indiciu care ar trebui să arate că în 
sistemul planetar avem de-a face realmente cu lucruri 
care acţionează din Cosmosul exterior în spaţiul planetar. 
Sufletele-grup ale mineralelor acţionează ca raze care vin 
din afară spre noi. Şi întrucât spaţiul ne oferă diferite 
moduri de acţiune, întrucât nu există un spaţiu uniform, 
sufletele-grup ale mineralelor, care aparţin domeniului 
Spiritelor voinţei, trimit spre noi radiaţii din diverse părti 
ale spaţiului, în modurile cele mai variate. Prin ceea ce 
vine pentru minerale dinspre planete, de la Soare, şi ce 
vine ca radiaţie din Cosmos în cele mai diverse direcţii, 
prin colaborarea tuturora acestora apare posibilitatea să 
nu fie prezente numai tipurile de bază pe care le-am 
menţionat astăzi că există în regnul mineral, ci pot 
apărea toate formele posibile de substanţe transformate 
ale regnului mineral. Ce substanţă conţine însă un 
mineral depinde exclusiv de modul în care acţionează 
forţele venite dinspre planete, de felul cum sunt ele 
influențate la rândul lor de alte forţe care, fie din Soare, 
fie din spaţiul cosmic, din diverse direcţii afluează în 
curenţi asupra Pământului. Întreaga diversitate a 
regnului mineral poate fi astfel înţeleasă. 

Când contemplăm actualul Saturn, el se prezintă pentru 
privirea ocultă ca cea mai exterioară planetă a sistemului 
nostru planetar. De ce? Pentru că, de fapt, Saturn, ca 
planetă, la fel ca şi vechiul Saturn, care a fost prima 
încarnare perceptibilă a Pământului de astăzi, este creat 
prin colaborarea curenților exteriori care vin din spaţiul 
cosmic. Dacă am fi putut observa planeta Saturn într-un 
stadiu foarte timpuriu de evoluţie a Pământului, am fi 
văzut că pe orbita sa avea un fel de nucleu şi un fel de 
coadă de cometă îndreptată către spaţiul cosmic exterior. 
Aceasta înseamnă că în perioada primordială a 
Pământului nostru Saturn ar fi arătat ca o cometă care 
prezenta o coadă orientată spre exterior. 


M 7 4/7 
LA 14y 11, mer [Z ZF 
. 4/4 A E ? IWA 
pr ii PP 
/ (rii yeer B r, 
/ "t4 
PU LA 


f 
„rr? rr, 


+ 
pr , tr, ty Alar 
fye, ” 
ai e pb i 
Li 


N 


Z Gt Z 
. re AFP Pa D 


pre teo core ett 


"tatpigedt! 


Aşa a fost înainte, şi faptele aflate în Cronica Akasha 
atestă aceasta. Această coadă a vechiului Saturn indica 
cele mai diverse directii în spaţiu, direcții care 
corespundeau curenților ce veneau din spaţiul cosmic, 
spaţiu dirijat de Spiritele voinţei şi care sunt în mod 
efectiv sufletele-grup ale mineralelor. Ceva mai târziu, 
când prin acţiunea entităţilor aparţinând celorlalte 
Ierarhii sistemul planetar s-a închis în sine, ceea ce era 
îndreptat spre spaţiul cosmic s-a retractat în aşa fel, 
încât din coadă a rezultat un inel. Inelul lui Saturn s-a 
format datorită atracției exercitate de sistemul planetar. 
Acest inel nu este nimic altceva, în faţa privirii oculte, 
decât un fenomen asemănător cu cel care a dus la 
apariţia cozii de cometă. Dacă aţi desfăşura inelul care îl 
înconjoară pe Saturn aţi obţine coada cometei. 

Avem deci posibilitatea să privim în trecut, la 
pătrunderea curenților care formau sufletele-grup ale 
mineralelor din sistemul nostru planetar. Din nou, 
diferitele poziţii ne indică în principal semnele 


Zodiacului. Este de remarcat faptul că cele două planete 
considerate astăzi ca fiind cele mai exterioare şi pe care 
astronomia fizică ni le prezintă ca făcând parte din 
sistemul planetar, Uranus şi Neptun, iniţial nu aparţineau 
sistemului nostru solar, ele s-au apropiat şi au intrat mai 
târziu în zona de atracţie a sistemului nostru planetar. 
Atunci s-au asociat celorlalte planete şi au rămas în 
cadrul sistemului solar. Din această cauză, nu le putem 
include în sistemul nostru planetar ca pe celelalte 
planete, de la Saturn până la Mercur, care au aparţinut 
de la început sistemului nostru. Noi trebuie să vedem în 
Saturn, mai ales dacă avem în vedere vechea sa 
structură, o planetă care, trimițând către Pământ 
propriul său curent eteric, care porneşte din nucleul său, 
creează o substanţă, plumbul. Dar în acelaşi timp vedem 
cum vin ca o avalanşă sufletele-grup ale mineralelor, cum 
sunt ele încorporate, în timp ce asupra lor se exercită o 
atracţie dinspre Soare, din care se revarsă corpul astral 
al mineralului. De la Soare se revarsă în spaţiu corpul 
astral al mineralelor, iar din spaţiul cosmic, 
extraplanetar, Eul mineralului. Ca urmare a acestei duble 
revărsări se produce o fecundare a Eului-grup cu corpul 
astral, prin care se ajunge la o deplină formare a 
metalului. 

Dacă revenim asupra cometelor, trebuie să mai 
remarcăm ceva ce se revarsă din spaţiul cosmic spre noi 
şi care poate fi asemănat cu sufletele-grup ale 
mineralelor. Sufletele-grup ale mineralelor sunt de 
domeniul Spiritelor voinţei. Deasupra lor se află entităţile 
care se află la baza vieţii cometei. Dar pretutindeni există 
şi entităţi luciferice, deci şi în comete, entităţi aflate la 
treapta de Tronuri, dar nu şi la treapta de Heruvimi şi 
Serafimi. Prin acţiunea Spiritelor luciferice cometa 
dobândeşte o natură minerală şi apare, aşadar, ca o 
pătrundere de natură minerală în sistemul planetar; cu 
alte cuvinte, trebuie să vedem în comete corpuri cosmice 
care apar din Cosmos într-o vreme când sistemul 
planetar este deja constituit. Din această cauză, cometa 
nu evoluează până la nivelul celorlalte corpuri din 


sistemul planetar, rămânând pe o treaptă cu mult mai 
timpurie. 

Ar fi desigur foarte interesant să urmărim etapele 
devenirii lumilor, felul cum se formează prin colaborarea 
Spiritelor Ierarhiilor în cadrul unui sistem planetar şi 
cum ne apar aceste spirite când ne îndreptăm privirea 
ocultă spre negurile Universului şi spre stele fixe 
îndepărtate. Oriunde ne îndreptăm privirea ocultă spre o 
stea fixă întâlnim în primul rând Spirite ale înţelepciunii 
normale. Întregul cer ar rămâne invizibil pentru ochii 
fizici şi vizibil doar pentru o conştienţă clarvăzătoare, 
dacă ar fi prezente şi active numai Spiritele înţelepciunii 
normale. Dar pretutindeni sunt infiltrate între Spiritele 
normale ale întelepciunii şi Spiritele de natură luciferică 
care aduc lumină fizică. proprie în lumile stelelor fixe. 
Când noaptea luminează cerul înstelat, cel care 
acţionează este de fapt Phosphoros şi peste tot în Univers 
constatăm că posibilitatea de modelare concretă există 
numai prin acţiunea comună a contrariilor, prin acţiunea 
comună a Spiritelor normale ale Ilerarhiilor şi a celor care 
s-au răzvrătit, adică au rămas în urmă. Cerul înstelat nu 
este luminos pentru ochiul fizic şi este vizibil ochiului 
spiritual prin Spiritele înţelepciunii normale; el a devenit 
luminos pentru ochiul fizic, revelându-se ca Maya, prin 
Lucifer sau prin Spirite luciferice, care sunt şi trebuie să 
fie active pretutindeni. 

Iată deci, iubitii mei prieteni, că am văzut ceva uimitor şi 
în regnul mineral. Am surprins astăzi, ca să spun aşa, 
Luna ca o scenă unde acţionează un Spirit al înţelepciunii 
care domoleşte pe Lucifer, fiindcă a fost necesar să se 
creeze un loc de unde să se poată stabili echilibrul faţă 
de acţiunea luciferică. Ce importanţă are aceasta pentru 
noi oamenii? Am văzut că la om toate elementele 
constitutive sunt reunite în planul fizic, în timp ce la 
mineral ele par să fie răspândite în toate lumile. Am găsit 
suflete-grup pentru minerale, plante şi animale. Există 
oare şi la oameni un fel de suflet-grup? Da, există. 
Sufletele-grup ale mineralelor le găsim în sfera 
Tronurilor, sufletele-grup ale plantelor în sfera Spiritelor 
înţelepciunii, sufletele-grup ale animalelor în sfera 


Spiritelor mişcării; la om însă situaţia a fost de aşa 
natură că el a primit un Eu, dar la început acest Eu a fost 
ca un suflet-grup revărsat de Spiritele formei. Sufletul- 
grup al omului a fost prevăzut de Spiritele formei să fie 
un suflet unitar al întregii omeniri. Ceea ce a dus însă la 
diferențieri, la diversificări ca cele caracteristice 
diferitelor rase, se datorează intervenţiei active a 
celorlalte spirite. Ceva despre aceste aspecte am 
menţionat în conferinţa de ieri. Omul a fost creat ca o 
unitate prin care trebuia să lucreze elementul comun, 
Eul-primordial al oamenilor, ca un suflet-grup care 
trăieşte în toţi oamenii şi care a coborât până în planul 
fizic. După cum la minerale Spiritele formei au creat 
numai forma exterioară a acestora, la om aceleaşi Spirite 
ale formei au creat Eul-grup, care apoi a fost diferențiat 
prin actiunea altor entităţi ale diferitelor Ierarhii. Prin 
formarea Lunii, s-a ajuns la stabilirea unui echilibru în 
regnul mineral, totodată, prin aceasta s-a creat un 
echilibru şi pentru om; în timp ce pentru regnul mineral 
de pe Lună există un echilibru fizic, există şi pentru om 
un principiu de natură lunară care combate influenţa 
luciferică, aşa cum în regnul mineral principiul întunecat 
al Lunii se opune principiului luciferic. Aşa cum în lumea 
minerală este activ ceva ce menţine pe Lună echilibrul 
faţă de principiul luciferic care se revarsă din Soare, la 
fel acţionează un principiu spiritual lunar împotriva 
ispitei luciferice exercitată asupra omului în cursul 
evoluţiei terestre. Aşa cum toate planetele şi toate 
corpurile cereşti sunt în legătură cu entităţi ale 
Ilerarhiilor superioare, la fel este şi Luna. Am văzut, de 
asemenea, că Spiritele înţelepciunii au întemeiat pe Lună 
o colonie pentru a salva echilibrul; tot astfel acţionează şi 
asupra omului din direcţia Lunii spirite echilibratoare 
împotriva lui Lucifer, care s-a apropiat, ispitindu-le, de 
om. Aşa cum el a răspândit lumina, a infiltrat şi în 
sufletul omului principiile sale. In felul acesta, ne putem 
referi la Lună ca fiind purtătoare a adversarilor lui 
Lucifer, ca reşedinţă a spiritelor neluminoase, dar care 
trebuie să existe acolo ca să ţină în echilibru pe purtătorii 


care răspândesc lumina şi care sunt totodată spiritele 
care ispitesc omenirea. 

În antichitatea ebraică, taina Lunii şi principiile sale 
spirituale au fost dezvăluite pentru prima oară omenirii, 
şi ceea ce fizic am găsit pe Lună este în aspectul său 
spiritual ceea ce antichitatea ebraică a denumit 
principiul Iahve. Prin aceasta, Luna este considerată 
punctul de plecare al forţelor active potrivnice lui 
Lucifer. Iahve sau Iehova este adversarul lui Lucifer. 
Învățătura secretă a vechilor evrei, referindu-se la Soare, 
spune: În Soare actionează Spirite nevăzute ale 
înţelepciunii, vizibile doar pentru privirea spirituală, nu şi 
pentru privirea fizică. Pentru aceasta intervine principiul 
luminos al lui Lucifer. Ceea ce se vede în exterior din 
principiul solar este Lucifer; în interior acţionează însă în 
cea mai deplină taină, nevăzut pentru privirea fizică, tot 
ce este accesibil prin Spiritele înţelepciunii, care 
formează poarta de intrare pentru acesta. Unul din 
aceste Spirite solare ale înţelepciunii s-a desprins şi, 
sacrificându-se, şi-a fixat reşedinţa pe Lună, pentru ca de 
acolo să acţioneze în aşa fel, încât lumina să fie 
domesticită, dar şi spiritualitatea lui Lucifer să fie 
stârpită. Antichitatea ebraică a văzut în Iahve sau Iehova 
un ambasador al acelor entităţi spirituale adevărate, 
superioare, spre care se deschide privirea prin Spiritele 
înţelepciunii, când privim în mod spiritual Soarele. Iahve 
trebuie să acţioneze de pe Lună - şi aceasta antichitatea 
ebraică şi-a reprezentat-o corect - până când oamenii vor 
deveni apti, la început în interiorul lor, să presimtă, să 
simtă, încetul cu încetul, să înţeleagă în mod 
suprasensibil faptul că din Soare nu vine numai 
elementul fizic vizibil datorat lui Lucifer, ci de aici are loc 
răspândirea a ceea ce se poate cunoaşte a fi Spiritele 
înţelepciunii, care sunt ca o poartă pentru acele lucruri. 
Antichitatea ebraică vedea în Iahve ceva similar cu 
Spiritele înţelepciunii din Soare, şi putem adăuga: Aşa 
cum lumina solară este reflectată de Lună în spaţiu, la 
fel, pentru adevărații iniţiaţi ai antichităţii ebraice, Iahve 
era reflectarea acelei entităţi spirituale care, cândva, 
când omul va deveni apt, va străluci din Soare, strălucire 


pe care sfinţii Rishi şi Zarathustra, precum şi slujitorii lui 
Osiris au prevestit-o. Aşa cum lumina Soarelui este 
reflectată de Lună în spatiu, la fel se revelează în Iahve 
sau lehova, ca un reflex, principiul Spiritului solar, pe 
care îl puteţi numi cum doriti: Vichvakarman, cum îi 
spuneau vechii indieni, Ahura Mazdao, cum îl numea 
Zarathustra, Osiris, ca la vechii egipteni, sau Christos, 
cum a fost numit în cea de-a patra epocă de cultură 
postatlanteană. Aceasta este concepţia esoterică despre 
Iahve: este principiul lunar reflectat, Christos cel 
dinainte anunţat. De aceea ne apare şi în Evanghelia lui 
Ioan (Nota 15) un pasaj care nu poate fi înţeles altfel, în 
care ni se spune că Moise vorbeşte de fapt despre 
Christos. In realitate este vorba de Iahve; dar Christos 
este cel care a fost anunţat mai înainte. Se face referire 
la un asemenea pasaj unde este vorba de Iahve, deoarece 
purtătorul lui Christos anunţa prin aceasta că Iahve este 
numai Christosul cel anunţat în timpurile vechi. 

Vedem cum aceste lucruri concordă si cum se 
armonizează consideraţiile pe care le-am expus astăzi cu 
cele din ziua precedentă; vedem, de asemenea, cum, de 
acum înainte, prin ceea ce numim lumină exterioară şi pe 
purtătorul ei trebuie să înţelegem ceva ce se află în luptă 
cu un principiu spiritual care se află pe făgaşul normal al 
evoluţiei sale şi care ne apare ca punct spiritual central 
al sistemului nostru planetar, aşa cum am prezentat 
lucrurile în conferinţa de ieri, ca şi în cea de astăzi. Nu 
are importanţă numele pe care le folosim, ci de o mare 
însemnătate este să recunoaştem întreaga valoare a 
acestui principiu. Trebuie să recunoaştem că pe plan 
spiritual vorbim de Christos aşa cum vorbim pe plan fizic 
de Soare, că pe plan spiritual vorbim de spirite planetare 
şi despre planete aşa cum vorbim în evoluţia culturii 
Pământului despre principiul lui Buddha. Iată, din nou, 
un punct unde găsiţi o importantă revelaţie la H.P. 
Blavatsky. Măreţia revelaţiilor pe care le întâlnim în 
Doctrina secretă se poate deduce şi din modul cum 
tratează Blavatsky conceptul de Iahve. Nu trebuie să ne 
scandalizăm de faptul că ea nu prezintă lucrurile 
obiectiv, deoarece are o anumită antipatie faţă de 


Christos şi de Iahve; dar adevărul iese totuşi la suprafaţă 
şi caracteristica lui Iahve ca zeitate lunară şi prezentarea 
lui Lucifer ca fiind adversarul său se dovedeşte a fi, la 
H.P. Blavatsky, ceva ce exprimă adevărul (Nota 16). 
Această prezentare, care la Blavatsky vine din inspiraţie, 
aceasta o primeşte exclusiv pe fondul naturii sale 
subiective, pentru că avea sentimentul că Lucifer este, de 
fapt, o zeitate bună. Îl simţea ca pe o zeitate bună şi îl 
prefera într-un anumit sens zeului lunar, fiindcă pentru 
ea Lucifer era un zeu solar. Aceasta este adevărat, dar 
noi trebuie să stabilim contextul adevărat pentru a putea 
înţelege formula de mai înainte: Christos este adevăratul 
Lucifer, „Christus verus Luciferus". Astăzi această 
formulă nu mai sună bine pentru oameni. Odinioară, mai 
suna încă bine când se ştia din doctrina secretă: În 
lumina exlerioară, fizică, se revelează Lucifer, Purtătorul 
de lumină, dar dacă prin lumina fizică pătrundem la 
Spiritele înţelepciunii, pătrundem la lumina spirituală, 
atunci ajungem la purtătorul luminii spirituale: Christus 
verus Luciferus. 

Eu cred, iubiţi prieteni, că în ciuda oricărei imperfecţiuni 
cu care această temă atotcuprinzătoare a putut fi 
prezentată, am reuşit totuşi să aduc ceva în faţa 
sufletelor voastre, ceva ce noi în domeniul ştiinţei 
spirituale dorim întotdeauna să obţinem: că tratarea 
oricărei teme ne pune în situaţia de a ridica privirea de la 
sensibil la spiritual. Este mai greu să facem această 
recunoaştere în corpurile cereşti care ne apar ca 
amprente ale minunilor lumii ce ne luminează din spaţiul 
cosmie, deoarece în aceste corpuri cereşti există o 
complicată coacţionare a entităţilor diferitelor Ierarhii şi 
pentru că putem să înţelegem tot ce se întâmplă în 
Univers numai dacă în spatele a tot ce este materie, chiar 
şi în spatele luminii fizice, găsim spiritul sau spiritele. 
Dincolo de ce este spiritual se găseşte viaţa comunitară, 
viaţa părintească, viaţa divină. Această viaţă, care este 
pretutindeni şi permanent activă, această dumnezeiască 
viaţă se împarte, înainte de a se exprima în lumea fizică, 
în numeroasele lumi ale Ilerarhiilor spirituale. Dar noi 
privim spre aceste lumi şi vedem în ele ceea ce stă la 


temelia minunilor cerului şi care acţionează până aici jos, 
în regnurile naturale. Şi în regnurile din natură se face 
simțită acţiunea lerarhiilor sau a descendenților 
acestora. Dacă privim spre spatiul ceresc cu acest 
simţământ, putem să ne creăm, printr-o astfel de 
contemplare, şi o impresie morală, o impresie morală 
care trebuie să constea în aceea că dacă lăsăm ca 
puternicele acţiuni ale Ilerarhiilor din spaţiul ceresc să 
câştige o cât de mică influenţă asupra noastră, atunci 
vom fi părăsiti de dorinţe, pofte şi pasiuni, pe care viaţa 
fizică, terestră, le provoacă. Aceste mişcări sufleteşti pe 
care le provoacă viaţa fizică pe Pământ sunt cele care 
răspândesc în evoluţia terestră ceea ce desparte pe 
oameni şi îi dezbină, ceea ce-i face să fie duşmani sau 
prieteni, partizani sau adversari. Se obtine, într-un sens 
moral mai înalt, o libertate, dacă ne desprindem, cel 
puţin pentru câteva clipe, de contemplarea celor 
pământeşti şi ne concentrăm asupra lumilor spiritelor din 
Univers. Acolo ne eliberăm de ceea ce altfel duce la 
pasiunile noastre egoiste şi care sunt cauzele tuturor 
luptelor şi a tuturor meschinăriilor pe Pământ. Din acest 
motiv, cel mai sigur mijloc de a realiza aceasta este să 
atingem înaltul ideal de viaţă antroposofică, când ne 
îndreptăm privirea în sus, spre cerul înstelat şi spre 
entităţile spirituale care conduc şi dirijează Universul, 
spre lerarhiile spirituale. Dacă noi, acolo sus, aşa cum 
am încercat şi ieri şi azi, fundamentăm curente de 
cultură şi importanţa spiritelor care inspiră religiile şi pe 
purtătorii de înţelepciune ai omenirii, atunci vom înceta 
să mai provocăm, pe Pământ, conflicte ca partizani ai 
diferitelor sisteme. Nu ne vom mai lega de nume şi nici 
nu vom mai fi dependenţi de aderarea la un grup de 
oameni pe Pământ. Când oamenii îşi vor căuta 
cunoştinţele acolo unde privirile tuturor locuitorilor 
Pământului pot să se îndrepte şi unde găsesc cunoştinţe 
comune - cunoştinţe care unesc, nu produc vrajbă -, dacă 
oamenii vor pătrunde până la ceea ce, ca limbaj al 
cerului, exprimă importanţa diferiților întemeietori de 
religii şi inspiratori ai omenirii, atunci idealul ştiinţei 
spiritului va instaura o atitudine tolerantă şi fără idei 


preconcepute faţă de toate religiile şi toate concepţiile 
despre lume şi viaţă. Oamenii nu se vor mai înfrunta, 
dacă nu se vor mai antrena în dispute pentru a lua partea 
unor reprezentanti ai curentelor religioase sau ai altor 
curente culturale, ci vor căuta originea acestor 
reprezentanţi afară, în spaţiul ceresc. În acest sens, se 
poate dobândi o concepţie morală de o mare importanţă 
care va face ca ceea ce altădată aducea pe Pământ 
învrăjbiri şi neînţelegeri să producă pace şi armonie. 
Trebuie doar să învăţăm să descifrăm grandioasa 
„Sscriere" pe care ne-o oferă formele şi mişcările 
corpurilor cereşti, să „citim" cum acţionează cu adevărat 
nu diferite spirite, ci aceleaşi spirite care lucrează pentru 
toţi oamenii de pe Pământ, care aparţin tuturor 
oamenilor. Toate aceste lucruri se pot lămuri chiar 
printr-o imagine fizică: Atâta timp cât rămânem pe 
Pământ, un grup de oameni poate locui la şes sau la 
munte, la răsărit sau la apus. Dacă însă privim mişcările 
Pământului, care îşi întoarce faţa spre stele, modificându- 
şi pozitia, fie în perioade de timp scurte sau în decursul a 
mii şi milioane de ani, vom vedea cum emisfera sudică se 
întoarce spre cea nordică, cerul înstelat din nord 
devenind vizibil, şi cum emisfera nordică se întoarce spre 
sud, iar bolta înstelată din sud devine vizibilă. Şi aşa cum 
Pământul, în decursul timpului, îşi întoarce faţa, ca să 
spunem aşa, către toate stelele care ne întâmpină din 
spaţiul cosmic cu strălucirea lor, la fel şi omenirea ar 
putea să înveţe din idealurile ştiinţei spiritului să 
privească fără idei preconcepute la tot ce ne comunică în 
mod spiritual spaţiul cosmic. Printr-o asemenea atitudine 
pozitivă faţă de lucruri, idealul antroposofic va fi realizat 
în condiţiile cele mai bune, nu prin accente sentimentale 
de iubire şi pace. Iubirea o vom realiza în mod real, ca şi 
pacea şi armonia interioară, dacă în condiţiile pe care ni 
le oferă Pământul, condiţii care au condus la împărţirea 
oamenilor în rase, popoare, religii, privirea ni se va 
îndrepta spre bolta înstelată, de unde spiritele ne 
vorbesc, şi vorbesc aceeaşi limbă pentru toate sufletele 
omeneşti, pentru fiecare suflet în parte, în toate 
timpurile, în eternitate, dacă le înţelegem în mod corect. 


În acest sens, aş dori, întrucât ne aflăm la încheierea 
acestui ciclu de conferinţe, să mă refer şi la efectul moral 
al oricărei abordări antroposofice; când ne străduim să 
cunoaştem faptele pe care ocultismul ni le prezintă. Când 
le cunoaştem în adevăratul lor sens ocult, ele se revarsă 
în cele din urmă în inima noastră, astfel încât cele 
învăţate devin în noi o forţă de viaţă, o speranţă de viaţă, 
înainte de orice energie morală, şi ne fac să devenim cu 
adevărat ceea ce putem numi cetăţeni ai lumilor cereşti. 
Apoi, prin viaţa sa spirituală, omul aduce cerul în 
condiţiile obiective ale Pământului şi va beneficia în 
decursul procesului cultural de ceea ce putem denumi în 
sensul cel mai pur armonie, pace. Din ce în ce mai mult 
omul va fi conştient că punctul de pornire ca şi sfârşitul 
evoluţiei culturale sunt dominate de un spirit al unităţii, 
un Spirit al formei, care acţionează unificator prin 
oameni şi se lasă stimulat de fraţii săi, celelalte Spirite 
ale formei, care îl slujesc, ca să transmită o acţiune 
unitară în întreaga omenire. În felul acesta, printr-o 
adevărată ştiinţă a cerului se va propaga pe Pământ ceva 
unificator pentru toţi oamenii şi cu aceasta va fi stimulată 
cunoaşterea intelectuală şi morală. Nu vrem, aşadar, o 
gândire abstractă, teoretică, ci vrem ca fiecare expunere 
să devină în acelaşi timp un izvor de forţă şi, înainte de 
toate, un izvor de forţă morală în noi şi atunci toate 
expunerile ne vor servi, chiar şi acelea care aparent sunt 
foarte îndepărtate, pentru a urmări ţelurile şi idealurile 
nemijlocite ale ştiinţei spiritului. 
Cu aceste cuvinte, care prin nuanţa lor sufletească 
trebuie să caracterizeze spiritul şi caracterul moral al 
conferinţelor noastre, aş dori, iubiţi prieteni, la sfârşitul 
acestui ciclu, să-mi iau rămas bun de la voi. 

OCULTISMUL ŞI INIŢIEREA 

Conferinţă publică 

Helsingfors, 12 aprilie 1912 
În prezent, cine vorbeşte despre ocultism trebuie să se 
aştepte ca foarte multe din cele ce are de spus să fie 
considerate nu numai ca o sumă de ipoteze hazardate, ci 
poate chiar ca ceva de domeniul reveriilor, al 
fantasticului. Şi dacă într-un suflet care acum este în 


formare sau care se bazează doar pe viaţa ştiinţifică se 
naşte un fel de opoziţie, de dezacord faţă de multe din 
lucrurile care fac obiectul consideraţiilor din această 
seară, în acest caz, vă rog să fiţi siguri că această 
opoziţie, care apare, de altfel, în inimile multor 
contemporani, este de înţeles şi eu însumi o consider 
perfect îndreptăţită. Mai întâi, aş dori să lămuresc ce se 
înţelege când vorbim astăzi despre ocultism şi despre 
acele metode de cercetare care conduc la rezultatele 
obţinute în ocultism şi pe care le putem rezuma într-un 
singur cuvânt: inițiere. Acest cuvânt nu trebuie înţeles 
altfel decât ca o sumă a tuturor acelor împliniri pe care 
omul le are de realizat când vrea să ajungă la rezultatele 
ocultismului. Pe de altă parte, nu înţeleg prin ocultism tot 
ce se vehiculează în prezent sub acest nume, ci mă refer 
numai la acele rezultate care se conformează modurilor 
de gândire ştiinţifică şi cerinţelor logice ale prezentului, 
rezultate ale unui anumit fel de ştiinţă a spiritului. Eu 
înţeleg prin acest cuvânt, şi cu respectarea punctelor de 
vedere amintite, toate cunoştinţele care vor să pătrundă 
în viaţa contemporană, cunoştinţe care trebuie să 
privească lucruri la care ştiinţa obişnuită, cunoaşterea 
curentă nu poate ajunge. Ceea ce îşi face intrarea în 
literatura contemporană din acest punct de vedere este 
foarte potrivit să provoace obiecțiile multora din 
contemporani care se întreabă: Ce sunt toate aceste 
lucruri care ni se prezintă şi prin care vor să ni se ofere 
cunoştinţe despre existenţa unei vieţi suprasensibile, 
despre fapte suprasensibile, ce sunt toate acestea dacă le 
comparăm cu rezultatele ştiinţelor naturale, rezultate 
care se întemeiază pe o cercetare riguros ştiinţifică? 
Cunoştinţele la care mă refer sunt înainte de toate 
tocmai acele cunoştinţe care ne conduc dincolo de ceea 
ce este perceptibil cu simţurile şi dincolo de ceea ce 
poate fi cunoscut cu ajutorul raţiunii condusă de 
instrumentul creierului, cunoştinţe care transcend ceea 
ce trăim între naştere şi moarte, care ne conduc în acele 
regiuni pe care omul le străbate după ce a trecut prin 
poarta morţii. Rezultatele la care ajunge ştiinţa spiritului 
sau acest ocultism vorbesc despre o evoluţie a nucleului 


spiritual din om; atunci când omul trece prin poarta 
morţii, acest nucleu spiritual-sufletesc al fiinţei păşeşte 
într-o lume suprasensibilă, într-o lume spirituală. Omul ia 
cu el, din viaţa şi experienţa pe care le-a străbătut între 
naştere şi moarte, într-un corp fizic, anumite forţe şi 
împreună cu alte forţe şi puteri de natură suprasensibilă, 
în intervalul care se scurge între moarte şi o nouă 
naştere, el îşi însuşeşte facultăţi şi forţe noi. Prin aceste 
facultăţi şi forţe noi, nucleul spiritual-sufletese al fiinţei 
se leagă cu ceea ce vine ca moştenire fizică în lanţul 
eredității, cu ceea ce provine de la părinti, mamă şi tată, 
şi în special de la străbuni. Abia prin această unire a 
nucleului spiritual cu substanţele şi forţele pur fizice 
apare omul întreg. 

Retineti din cele spuse că rezultatele acestei cercetări 
trebuie să vorbească despre o asemenea evoluţie a 
nucleului spiritual-sufletesc al fiinţei omului care se 
desfăşoară prin trecerea prin vieţi pământeşti repetate, 
vorbeşte adică de reîncarnare, de mai multe vieţi 
pământeşti, precum şi despre faptul că ceea ce trăim ca 
facultăţi interioare care lăstăresc în cursul unei vieţi din 
sufletul nostru, în timpul vieţii, sau ceea ce trăim chiar ca 
lovituri ale destinului, despre faptul că toate acestea 
sunt, într-un anumit fel, rezultatul a ceea ce noi înşine 
ne-am pregătit într-o viaţă pământească anterioară. 
Totodată, ele ne arată că şi ceea ce trăim acum, în viaţa 
actuală, experienţele pe care le facem şi facultăţile pe 
care ni le dezvoltăm, este trecut prin poarta morţii şi este 
prelucrat acolo, într-o lume suprasensibilă, pur spirituală, 
pentru ca atunci când prelucrarea a atins maturitatea să 
reapară într-o nouă existenţă terestră, aşa cum am 
arătat. Această cunoaştere este ceva pe care omul 
contemporan îl poate trata ca aparţinând de domeniul 
fanteziei. La aceasta se adaugă apoi lucrurile care, pe 
baza ştiinţei spiritului, vor să explice ceea ce aparţine în 
mod suprasensibil omului şi se adaugă fiinţei sale 
sensibile, acele lucruri care vor să arate că omul, în afara 
acelui corp fizic pe care îl percepm cu simţurile, mai are 
un purtător suprasensibil pe care îl putem întrevedea cu 
mijloacele ştiinţei spiritului şi pe care îl recunoaştem ca 


nucleu fiinţial spiritual-sufletesc, care parcurge destinele 
amintite prin vieţi pământeşti repetate. În literatura 
domeniului ştiinţei spiritului găsim relatări despre stadii 
timpurii ale vieţii omului în epoci din existenţa 
Pământului care s-au scurs în vremuri de mult trecute. 
Ba se dau chiar şi unele lămuriri bazate pe ştiinţa 
spiritului cu privire la stadii ale Cosmosului care au 
precedat apariţia Pământului ca planetă, aşa cum se 
prezintă în prezent, cu alte cuvinte se vorbeşte despre 
stadii evolutive care s-au desfăşurat înainte de apariţia 
vieţii noastre pământeşti. Aşadar, aceste indicaţii privesc 
însăşi evoluţia vieţii cosmice, privesc formarea 
Pământului şi a celorlalte corpuri cereşti. Plecând de la 
metodele utilizate de ştiinţa spiritului, pe de o parte, 
trebuie să se admită că ele permit să se cunoască ceva 
despre aceste lucruri care ating cele mai profunde zone 
ale vieţii omului, deoarece sunt legate de ce este omul, 
prin natura şi entitatea sa cea mai subtilă. Pe de altă 
parte, din nou trebuie să spunem că tocmai din punctul 
de vedere al cunoştinţelor noastre actuale despre natură 
se ridică o suspiciune îndreptăţită faţă de posibilitatea 
edificării unei cunoaşteri reale în acest domeniu. 
Următoarea întrebare care se poate ridica în legătură cu 
astfel de rezultate ale cercetării este aceea care ne va 
preocupa în această seară. Ea este cât se poate de 
îndreptăţită: Pe ce căi ajung la concluziile pe care le 
susţin aceia care fac asemenea afirmaţii? Cum fac? 
Despre faptul că ştiinţa contemporană nu ne poate spune 
nimic despre aceste lumi, că prin metodele sale, de altfel 
demne de admirat şi pe care nimeni nu le poate admira 
mai mult decât înşişi cercetătorii din domeniul spiritului, 
despre faptul că în ciuda rigurozităţii şi siguranţei sale, a 
logicii interioare, această ştiinţă contemporană nu poate 
pătrunde în acele domenii, despre toate acestea nici nu 
este nevoie să vorbim. Dar dacă o asemenea problemă se 
pune totuşi, atunci este posibil ca în sufletul omului să 
apară şi o altă întrebare: Deoarece este neîndoielnic că în 
fiecare om, în inima şi în sufletul său există o nostalgie 
pentru cunoaşterea şi înţelegerea acestor lucruri, cum se 
face atunci că tocmai prin metodele de cercetare cele 


mai corecte omul rămâne despărţit de lumea în care el ar 
dori să privească? Dacă se pune o asemenea întrebare 
fără idei preconcepute, se ajunge la concluzia că omul 
poate înţelege numai o anumită categorie de fapte, faţă 
de care se află într-o poziţie foarte precisă. Omul poate 
să înţeleagă numai lucrurile despre care ştie cum au 
apărut, cum devin ele. El poate să înţeleagă numai acele 
lucruri în a căror creaţie el se poate implica, într-un 
anumit mod pe care-l înţelege. Numai acele lucruri le 
poate înţelege la a căror creere el poate fi, într-un fel sau 
altul, prezent. Dacă, însă, omul îşi îndreaptă privirea 
asupra a ceea ce îl înconjoară în natură, asupra fiinţelor 
din toate regnurile naturii, va fl nevoit să recunoască: Da, 
aşa cum se prezintă toate acestea, cum apar ele gata 
făcute în faţa mea, eu le pot cerceta cu cele cinci simţuri 
ale mele, le pot recunoaşte, pentru că le pot studia legile 
cu ajutorul raţiunii mele, dar în clipa când vreau să 
cuprind cu mintea apariţia şi devenirea lor, atunci 
acestea se refuză privirii mele, care vrea să pătrundă în 
lucruri. Fiinţele şi faptele din regnurile naturii întâmpină 
pe om ca lucruri deja create, în aşa fel încât pare că el nu 
poate, deocamdată, să participe la producerea acestora. 
Dacă, pe de altă parte, omul priveşte în interiorul său, 
observă ce fiinţează în viaţa sa sufletească, ca gânduri, 
reprezentări, sentimente, impulsuri de voinţă, tot ce 
formează bogăţia lumii sale interioare, o lume a cărei 
realitate o trăieşte mult mai mult decât realitatea 
lucrurilor exterioare, chiar mai mult decât realitatea a 
ceea ce aparţine din el însuşi lumii exterioare. Cine ar 
putea tăgădui faptul că, mai mult decât realitatea 
proceselor fizice şi fiziologice care se desfăşoară în 
organismul nostru, au pentru noi realitate durerile şi 
suferinţele noastre, impulsurile şi pasiunile noastre, 
gândurile şi idealurile noastre, pe scurt, tot ce, din 
momentul când ne-am trezit dimineaţa şi până seara, 
când adormim, se agită necontenit în viaţa noastră 
sufletească. Dar şi atunci când încercăm să adâncim 
introspectia vieţii noastre sufleteşti şi vedem cum aceasta 
se deschide spre viaţa exterioară, cum un lucru sau altul 
ne impresionează, cum ne umple de grijă sau de bucurie, 


ei bine, şi atunci ne dăm seama că nu putem participa la 
procesul lor de formare. Iar când ştim că un lucru ne 
devine inteligibil doar dacă participăm la procesul său de 
creaţie, abia atunci ne este clar ce ne este refuzat prin 
ambele moduri de abordare amintite. Este, într-adevăr, 
suficient să aruncăm o privire asupra a ceea ce produce 
fantezia noastră, asupra a ceea ce creăm prin ce stă în 
puterile noastre interioare, asupra a ceea ce facem după 
gândurile şi idealurile noastre proprii, este suficient să 
ne amintim de tot ce este astăzi îngăduit omului să vadă 
prin tehnica sa, prin felul şi modul în care el combină 
forţele naturii ca să înţelegem ce simte el când participă 
la opera de construire, la creaţie, la devenire, 
sentimentul său de înţelegere satisfăcută, dar şi felul 
cum se simte nesatisfăcut, sentimentul că stă în faţa unei 
porţi prin care nu i se îngăduie să pătrundă atunci când, 
privind în jurul său, vede lucruri la al căror proces de 
creaţie nu poate participa. 

Şi acum să punem şi întrebarea dacă nu este totuşi 
posibil ca în ceea ce simţim ca un proces de devenire al 
existenţei în care suntem implicaţi să găsim undeva o 
modalitate de a participa la procesul de creaţie. Există un 
domeniu în care putem şti în mod nemijlocit că 
participăm la procesul de creaţie, dar în care ştim la fel 
de bine că nu putem pătrunde cu privirea, dacă rămânem 
doar la nivelul unei cunoaşteri şi a unei observaţii 
întemeiate doar pe conştienţa noastră obişnuită. Ce se 
petrece aici, în acel domeniu, i se revelează omului în 
fiecare zi, dacă ne gândim numai la ciudatele fenomene 
din timpul tranziţiilor de la somn la starea de veghe. 
Aceste fenomene sunt, pentru cel care vrea să pătrundă 
adânc în esenţa vieţii, de o mare importanţă. Ele 
provoacă ceva ce am putea numi un mister al vieţii; şi 
dacă conştienţa noastră obişnuită nu observă că există 
ceva deosebit de important în această alternanță somn- 
veghe, aceasta se datorează faptului că tot ce este 
obişnuit îşi pierde forţa de impresie asupra omului. 
Deoarece suntem obişnuinţi să trăim zilnic alternanţa 
între somn şi starea de veghe în intervalul de douăzeci şi 
patru de ore, nu ne mai dăm seama de marea şi 


excepţionala importanţă a acestui fenomen cotidian. 
Dacă vrem să aflăm în ce constă diferenţa dintre somn şi 
starea de veghe, trebuie să recunoaştem că la început 
totul pare foarte simplu, de la sine înţeles, căci fiecare 
dintre noi ştie că starea de somn apare ca un fel de 
suprasaturare a sufletului, care de la deşteptare şi până 
la culcare se manifestă ca un flux şi reflux de sentimente 
şi senzaţii, de pasiuni şi impulsuri, de dorinţe şi 
neîmpliniri, de reprezentări şi idealuri, pentru ca apoi 
totul să aibă o intensitate în descreştere şi această lume 
să se cufunde în întuneric, în obscuritatea 
inconştientului. Fiecare om este convins însă de faptul că 
şi în starea intermediară dintre momentul când adoarme 
seara şi se trezeste dimineaţa cu fiinţa sa se întâmplă 
ceva la care, însă, nu poate fi prezent cu conştienţa. Ceea 
ce putem spune despre aceste stări alternative, de somn 
şi de veghe, pare de la sine înţeles; însă, dacă ne gândim 
mai bine la acest „de la sine înţeles" atunci vom deveni 
conştienţi că motivul pentru care aici se pune un zăvor 
cunoaşterii noastre nu se află prea departe. Dacă luăm în 
considerare această alternantă stare de veghe/somn 
trebuie să spunem că, de fapt, întreaga noastră viaţă din 
starea de veghe, întreaga noastră viaţă conştientă din 
timpul zilei este ca un proces de dezagregare, de 
dizolvare a unor fenomene profunde care au loc în 
organismul nostru. Nu este aici locul să abordez, pentru 
că ne-am depărta prea mult de tema noastră, procesele 
fizice, chimice şi fiziologice care se petrec în fenomenele 
care se desfăsoară în cadrul oboselii. Nu este cazul să 
vorbim acum despre aceasta. Ceea ce sare însă în ochii 
oricui este că oboseala este un proces de uzură, de 
distrugere al unor forţe profunde ce lucrează în 
organismul nostru. Putem înţelege din aceasta că viaţa 
noastră din timpul zilei conţine în sine faptul uimitor că 
ea nu participă la refacerea noastră, ci, dimpotrivă, 
rezultatul este oboseala, că ne mistuie în mod continuu, 
ne consumă. Aceasta este realitatea: viaţa din timpul zilei 
este un proces de dezagregare, de epuizare şi oricărui 
observator lipsit de prejudecăţi i se arată în mod clar că 
somnul este un proces opus, un proces creator, care 


restabileşte, aducând din nou ordine în organism, 
creează din nou ceea ce procesul de veghe face să se 
ofilească. 

Este normal că noi tocmai despre acest proces creator 
care se desfăşoară în timpul somnului nu putem şti nimic. 
Este un proces creator care are loc în noi înşine, dar 
despre care totuşi nu putem şti nimic, deoarece chiar 
înainte de a ne angaja în el pierdem în mod nemijlocit 
starea de conştienţă. Nu putem vedea, aşadar, prin 
capacitatea noastră obişnuită de cunoaştere când un 
proces creator se petrece în noi. Din aceasta rezultă însă 
că am putea cuprinde ceea ce în natură, în fenomenele 
lumii este un proces creator numai dacă am reuşi să ne 
menţinem starea de conştienţă dincolo de acel proces 
care ne buimăceşte. În momentul în care omul îşi 
dezvoltă în sine puterea creatoare, conştienţa i se 
tulbură; el cade în starea de somn, de lipsă de conştienţă. 
Rezultă că fiinţa umană, aşa cum se prezintă în prezent, 
este astfel orânduită, încât atunci când ar trebui să 
participe la o activitate creatoare, activitate care are loc 
chiar în omul însuşi, acesta este buimăcit, conştienţa i se 
stinge şi, prin urmare, nu poate fi martor la procesul 
creator care se petrece în el însuşi. Noi nu putem 
pătrunde activitatea creatoare care are loc în interiorul 
organismului nostru deoarece conştienţa ne este 
adormită, astfel încât pentru conştienţa noastră acest 
proces rămâne o lume exterioară. Pentru a ajunge la 
cunoaşterea lucruritor care se petrec în spatele lumii 
senzoriale trebuie să depăşim conştienţa obişnuită; 
numai astfel vom putea să pătrundem într-un proces de 
creaţie, fie în cel care se desfăşoară în noi înşine, fie într- 
un altul asemănător. 

Există undeva în lume un lucru care să ne arăte că, 
depăşindu-ne pe noi înşine, depăşind conştienţa 
obişnuită, putem pătrunde în ceva străin pentru noi, fără 
ca aceasta să ne tulbure mintea, fără să cădem într-o 
stare de somn? În aria largă a conştienţei obişnuite există 
două lucruri prin care omul este scos din conştienţa sa 
obişnuită, din conştienţa de toate zilele, astfel încât să nu 
mai fie năucit sau cufundat în somn, aşa cum este acum 


în fiecare seară. Aceste două lucruri, care în cadrul stării 
de conştienţă obişnuită pot fi un model pentru ieşirea 
conştienţei din ea însăşi şi pentru pătrunderea acesteia 
în ceva străin, aparţin de domeniul moral. În acest sens, 
sufletul îşi poate crea concepte-model pentru modul în 
care se poate desprinde de el însuşi, fără să-i fie 
conştienţa tulburată, din două trăiri de natură morală 
care străbat întreaga viaţă umană. Aceste două trăiri 
sunt, în primul rând, mila, compasiunea şi, în doilea rând, 
conştiinţa morală. Dacă studiem modul în care 
compasiunea şi conştiinţa se asociază în viaţa morală cu 
conştienţa, atunci ne putem face o idee despre ce s-ar 
întâmpla dacă conştienţa s-ar desprinde de ea însăşi. 
Dacă simţim milă, iubire, simpatie pentru un suflet 
străin, atunci nu trăim în noi propriile noastre simţăminte 
- căci în acest caz nu am simţi mila şi iubirea - ci bucuria 
şi suferinţele, durerile şi plăcerile celuilalt suflet. Ne 
aflăm într-un moment când suntem pregătiţi să ne 
contopim cu celălalt suflet, trăim - şi o observaţie făcută 
fără idei preconcepute ne poate lămuri în acest sens - în 
afara conştienţei obişnuite, ne aflăm în celălalt suflet. De 
fapt, avem în faţa sufletului nostru un profund secret al 
vieţii. Acest secret, al trăirii în altul, este cu atât mai 
profund cu cât resimţim această contopire ca pe ceva 
moral, fără ca în acest timp să devenim ameţiţi şi fără a 
ne pierde conştienţa. Măsura în care un om este în stare 
să-şi păstreze conştienţa trează când nu-şi trăieşte 
propria suferinţă sau bucurie, ci suferinţele sau bucuriile 
unui suflet străin este un adevărat barometru pentru 
moralitatea sa. Când conştienţa este ca şi adormită faţă 
de suferinţele sau bucuriile unui suflet străin avem 
semnul unei deficienţe morale, căci ne aflăm într-o stare 
asemănătoare cu aceea pe care o avem faţă de propria 
activitate creatoare în timpul somnului. Conştienţa pare 
să doarmă faţă de suferinţele şi bucuriile altuia. 

O a doua trăire, tot în domeniul moral, care ne conduce 
la depăşirea conştienţei obişnuite, este conştiinţa, acea 
conştiinţă despre care, dacă o analizăm în mod obiectiv, 
fără idei preconcepute, putem spune: Ceea ce facem sau 
vrem să facem, împinşi de instinctele noastre, de 


pasiunea existenţei noastre, de ceea ce ne comandă 
simpatiile sau antipatiile pe care le avem, de ceea ce 
iubim sau detestăm, de ceea ce vrem să facem sau să nu 
facem, în toate aceste situaţii din afară se poate vorbi de 
educaţie, de relaţii sociale, dar niciodată despre ceea ce 
numim conştiinţă. Conştiinţa ne vine - acest lucru îl 
simţim şi îl trăim - dintr-o lume din care ni se vorbeşte în 
lumea noastră a percepţiilor, căci tot ce putem percepe 
se corectează când se transformă în impulsuri de acţiune 
prin cerinţele suprasensibile ale conştiinţei. O dovadă a 
existenţei conştiinţei o constituie, în domeniul moral, 
faptul că sufletului i se poate spune ceva, ceva ce nu 
există în starea de conştienţă obişnuită. Şi, din nou, avem 
de-a face cu un defect moral când sufletul, unde ar trebui 
să vorbească conştiinţa, intră într-un fel de somn, nu 
aude glasul conştiinţei, ascultă numai de ceea ce poate 
vorbi, în cadrul lumii sensibile, impulsurilor de acţionare 
din simpatie sau antipatie. Dacă ne putem deprinde să 
ieşim din conştienţa noastră fără a intra într-o stare de 
toropeală, atunci observăm, fiind în starea de conştienţă 
obişnuită, că în conştiinţă se petrece un fenomen prin 
care se vorbeşte sufletului, în aşa fel încât acesta nu este 
avizat să perceapă ceva, să primească impulsuri din 
partea a ceva care acţionează asupra sa, din lumea 
exterioară. De aici trebuie să tragem concluzia: Dacă 
permitem ca, aşa cum în domeniul moral pătrundem în 
alte fiinţe, în alte lucruri care se află în afara a ceea ce 
ştim, a conştienţei noastre, prin milă şi iubire, dacă 
permitem, aşadar, să ni se spună adevăruri prin 
intermediul conştiinţei, adevăruri care nu provin din 
lumea senzorială, dacă este posibil să pătrundem astfel în 
fiinţe străine şi să lăsăm ca în suflet să ni se vorbească 
după acel model în care vorbeşte constiinţa, atunci există 
posibilitatea de a pătrunde într-o altă lume decât cea 
care este dată conştienţei pe care o avem în starea de 
veghe de la trezire până la culcare. Această posibilitate 
rezultă, în mod practic, din acele metode pe care le 
numim metode de iniţiere. Acestea constau în aceea că 
viaţa noastră sufletească, în măsura în care ea este 
reprezentare, simţire şi voinţă, este activată într-un alt 


mod decât suntem obişnuiţi pentru activităţile din cadrul 
ştiinţei exterioare sau pentru cunoaşterea exterioară a 
lumii înconjurătoare. 

Pentru ce ne formăm, în viata obişnuită, reprezentări, 
concepte, idei? Nimeni nu va contesta că, în mod 
obişnuit, pentru omul contemporan, scopul în care el îşi 
creează reprezentări, concepte şi idei este ca prin 
acestea, ba chiar şi prin senzațiile şi sentimentele sale, să 
ajungă la o cunoaştere a ceea ce se află în lumea 
exterioară. Astăzi numim adevăr ceea ce corespunde, din 
conceptele şi ideile noastre, cu o lume exterioară 
oarecare, cu un fenomen al lumii exterioare care 
reprezintă o imagine a acelor fenomene. Pentru orice 
viaţă exterioară, pentru orice cultură exterioară numai 
această activitate a vieţii noastre sufleteşti este singura 
corectă. Dar această activitate a vieţii noastre sufleteşti 
trebuie să fie complet schimbată, dacă vrem să 
pătrundem în secretele suprasensibile ale existenţei, cu 
alte cuvinte - să folosim chiar acest cuvânt prohibit -, 
dacă vrem să pătrundem în secretele oculte; atunci 
trebuie să putem face abstracţie cu totul de ceea ce 
înseamnă, în lumea exterioară, conceptele, ideile şi 
imaginile reprezentărilor, precum şi senzațiile, 
sentimentele şi impulsurile de voinţă. Nu este necesar să 
ne întrebăm ce înseamnă aceste activităţi sau mişcări 
sufleteşti, cu privire la valoarea de adevăr pe care o au 
pentru un lucru sau altul din lumea exterioară. Trebuie 
doar ca tot ce poate deveni conţinut al vieţii noastre 
sufleteşti să fie considerat un mijloc de autoeducaţie 
pedagogică interioară pentru viaţa noastră sufletească: 
Trebuie să lăsăm ca ideile, conceptele şi chiar senzațiile 
şi sentimentele să acţioneze de aşa manieră în sufletul 
nostru, încât acesta să rămână închis faţă de tot ceea ce 
putem prelua din lumea exterioară şi chiar faţă de tot 
ceea ce, în cursul vieţii, am asimilat ca deprinderi şi trăiri 
şi le-am înmagazinat în memorie. Dacă, printr-un efort de 
voinţă, putem să facem abstracţie de toate impresiile pe 
care ni le transmite lumea exterioară şi simţurile, de 
toate calculele şi combinaţiile pe care le face raţiunea, 
dacă putem face abstracţie de toate necazurile şi grijile, 


dar şi de bucuriile şi de tot ce am adunat în memorie, 
dacă ne putem goli sufletul, aşa cum se goleşte el singur, 
seara, când datorită oboselii se instalează starea de 
somn, dacă apoi putem obţine exact opusul somnului, 
dacă suntem în stare ca în deplină facultate a conştienţei 
să călăuzim chiar această conştienţă spre orice fel de 
reprezentări fecunde, îndeosebi de natură simbolică, spre 
acelea care au cât mai multe înţelesuri, atunci nu trebuie 
să le cerem o valoare veridică, ci o valoare educativă 
pentru suflet. Dacă, în continuare, ne concentrăm 
sufletul, printr-o voinţă puternică, asupra unui anumit 
conţinut, fie o reprezentare imaginativă, fie un impuls 
senzitiv, pe care îl stabilim ca punct central al vieţii 
sufleteşti, dacă astfel activitatea sufletească, purificată 
de toate celelalte lucruri, o orientăm spre această 
imagine pe care singur a ales-o şi dacă reuşim să 
menţinem, printr-o mare putere a voinţei, întreaga viaţă 
sufletească în stare trează, concentrată asupra 
conţinutului pe care singuri l-am ales, atunci observăm 
că nu de la conţinutul acestei imagini, ci de la forţele 
sufleteşti parcă radiază ceva în viaţa noastră sufletească. 
Astfel ajungem să trăim interior ceva ce altfel nu putem 
trăi, trăire de la care obţinem experienţa nemijlocită; 
trăieşti acum ceva ce este atât de real, atât de important, 
atât de esenţial pentru existenţă, ca şi lucrurile concrete 
pe care le vedem cu ochii, le auzim cu urechile - este 
absolut la fel de real, numai că toate acestea nu le-ai 
putea cunoaşte şi trăi numai prin activitatea sufletească 
animată de lumea senzorială sau de rațiune. Pe scurt, 
abia acum se cunoaşte ce înseamnă trăire suprasensibilă; 
abia acum omul se ştie în nucleul său spiritual-sufletesc; 
abia acum începe el să înteleagă că se poate trăi într-o 
entitate interioară sufletească, independent de 
corporalitate. Conştienţa suferă acum în întregime o 
transformare. 

Subliniez că ceea ce conduce la o asemenea activitate 
interioară este opusul procesului pe care îl trăim atunci 
când ne concentrăm atenţia asupra unui obiect 
strălucitor, intrând într-un fel de hipnoză. Ceea ce se 
produce aici, de către o stare sufletească care altfel nu 


există, se face printr-o intensă concentrare asupra unui 
obiect care exclude orice alt fel de activitate sufletească. 
Ceea ce se realizează prin această concentrare asupra 
unui conţinut lăuntric liber ales corespunde cu o astfel de 
activitate sufletească, în sensul că este tot o concentrare; 
dar totodată este şi contariul, în măsura în care 
conştienţa se stinge când ne transpunem într-un fel de 
hipnoză cu ajutorul unui obiect strălucitor, în timp ce 
conştienţa rămâne activă dacă printr-un puternic act de 
voinţă punem în mişcare un conţinut lăuntric - dar numai 
lăuntric - de reprezentări în punctul central al vieţii 
sufleteşti. O asemenea metodă de a implica sufletul 
propriu se numeşte, cu o expresie folosită în ştiinţa 
spiritului, meditaţie. Aceasta este adevărata meditaţie. 
Atrag din nou atenţia că acest fel de meditaţie se 
realizează în practică mult mai greu decât s-ar putea 
crede la început, când ascultăm doar o simplă descriere. 
Căci numai cu unele încercări sporadice nu se obţine 
nimic în acest domeniu, ci trebuie în permanenţă să 
creăm noi reprezentări şi imagini, reprezentări care să 
pornească din viaţa noastră intelectuală şi morală, 
reprezentări simbolice; trebuie să obţinem în continuu 
asemenea concentrări, să realizăm asemenea meditații, 
soseşte acea clipă decisivă care nu este altceva decât 
cunoaştere lăuntrică: Tu ai în fiinţa ta un sâmbure al 
fiinţei tale sufletesc-spirituale care trăieşte într-o 
realitate suprasensibilă şi care nu se serveşte, pentru a 
percepe această lume suprasensibilă, de organe 
senzoriale exterioare sau de raţiunea dependentă de 
activitatea creierului. 

Din toate faptele pe care le-am expus până aici puteţi 
reţine unul, şi anume că am rămas în permanenţă în zona 
noastră interioară, că ne-am abătut de la lumea 
exterioară şi suntem repliaţi numai asupra interiorităţii 
noastre. Ceea ce putem afla acolo este, şi nici nu poate fi 
altfel, doar o experienţă interioară, dar această 
experienţă interioară ne duce practic la ceva foarte 
precis. Omul care realizează în acest mod o concentrare, 
o meditaţie, îşi vede câmpul său vizual plin de realităţi, 
realităţi pe care la început le putem numi viziuni. Sub 


formă de imagini apar tot felul de lucruri care nu se pot 
asemui cu ceea ce s-a trăit mai înainte; apar fel de fel de 
imagini care nu au nici o asemănare cu trăirile 
anterioare; cu anumite lucruri exterioare nu se poate 
face o comparaţie, dar în ce priveşte felul şi modul cum 
sunt alcătuite şi cum acţionează, totul reprezintă o 
experienţă absolut nouă, nu este o combinaţie de lucruri 
anterioare. Acest „absolut nou", în sensul curent pe care 
îl are utilizarea cuvântului, îl putem numi viziune. Este 
extrem de asemănător chiar în cele mai mici amănunte 
imaginilor de vis, numai că, în comparaţie cu imaginile 
obişnuite de vis, este de o intensitate mult mai mare şi de 
un realism care se impune, aş putea spune, o realitate 
insistentă. 

Aici survine, pentru cel care aplică metodele de obţinere 
a accesului în lumea suprasensibilă, un obstacol pe care 
îl putem numi pericol. Apare pericolul ca el să considere 
a priori această lume de imagini, de viziuni, ca fiind ceva 
real, ceva ce se află în faţa noastră, la fel cum s-a aflat în 
faţa lui lumea sensibilă obişnuită. Există primejdia să dea 
expresiei „această lume este reală" acelaşi sens pe care-l 
acordă când este vorba de lumea senzorială. Această 
primejdie devine mai mare dacă nu se aplică toate 
măsurile de precauţiune într-o astfel de pregătire ocultă, 
măsuri despre care astăzi nu vom putea discuta în 
amănunt, dar pe care mulţi dintre dumneavoastră le 
puteţi găsi explicate în lucrarea mea Cum se dobândesc 
cunoștințele despre lumile superioare. Dacă însă sunt 
luate aceste măsuri preventive, omul nu pierde nici o 
clipă, faţă de lumea care-i stă în faţă, sentimentul că el 
însuşi este cel care evocă această lume. Este de o 
importanţă deosebită ca niciodată conştienţa să nu fie 
lăsată să adoarmă, să se piardă, până la a ajunge la 
impresia că avem în faţa noastră o lume străină. Ea pare, 
într-adevăr, ca o lume străină, care se extinde în spaţiu, 
ea ne prezintă fenomene care se desfăşoară în timp, ca şi 
cele din lumea sensibilă exterioară, ea ne induce în 
eroare, ca şi un vis care apare a fi realitate. Persoanele 
care, datorită măsurilor de precauţiune de care am 
vorbit, nu ajung în situaţia de a vedea că această lume de 


viziuni nu este decât o lume creată de ei înşişi, ajung, 
bineînţeles, la reverie, la fantasme. Prin aceasta se 
deosebeşte omul cu adevărat clarvăzător - şi vă rog să 
îmi permiteţi să folosesc acest cuvânt - de cel care nu 
este decât un vizionar, un fantezist care crede că 
viziunile pe care le are în faţa sa ar fi ceva obiectiv; dar 
cel care înaintează spre adevărata clarvedere ştie în 
fiecare clipă, şi trebuie să ştie - printr-un autocontrol 
riguros -, că, deşi percepe o lume spaţială vastă în jurul 
său, nu are în faţă decât o lume închipuită, creată de el 
însuşi. Nici un moment - şi lucrurile acestea acţionează 
foarte sugestiv - conştienţa că are de-a face doar cu 
propria creaţie nu trebuie să se piardă. Această 
conştienţă trebuie să devină din nou obiect de meditaţie 
şi concentrare. Omul trebuie să-şi solicite voinţa mai mult 
şi mai intens şi să se concentreze din ce în ce mai activ 
asupra faptului că lumea pe care, ca să spunem aşa, a 
cucerit-o este propria lui creaţie, că ea este făurită de el 
însuşi. Apoi intervine - şi acest lucru poate fi descris, 
desigur, numai ca o trăire practică - ceva specific, în 
conştienţa noastră: recunoaştem acum că în această 
activitate am făcut ceva, şi am făcut în mod conştient, 
ceea ce facem şi în starea de conştienţă normală. 

S-a spus astăzi că în starea de conştienţă normală noi 
exercităm, de fapt, un proces de dezagregare asupra 
noastră înşine. Cu conştienţa sa normală, omul nu 
sesizează, nu ţine seama de aceasta. Dacă însă, în modul 
amintit, în deplină conştienţă, el ajunge să-şi creeze, ca 
printr-o vrăjitorie, o asemenea lume şi să menţină 
totodată gândul pe care l-am exprimat mai sus, intervine 
şi o deplină cunoaştere şi înţelegere a faptului că prin tot 
ce a dobândit, ceea ce, cu un termen tehnic, se numeşte 
cunoaştere imaginativă, el provoacă şi un proces de 
distrugere. Omul observă că întotdeauna ajunge la 
punctul unde lumea imaginativă îl poate, pur şi simplu, 
mistui, îl poate consuma, îl poate slăbi, poate ajunge 
chiar la o cedare a nervilor, la îmbolnăvire, dacă vrea să 
lase deoparte deplina conştienţă, numai printr-o voinţă 
puternică: Peste tot în această lume te găseşti tu însuţi. 
Forţa care rezidă în această conştienţă - în ea te afli tu 


însuţi - nu ne va lăsa niciodată să atingem acel punct în 
care am trece graniţa, dincolo de care ar începe procesul 
real de distrugere. Prin faptul că nu suntem lăsaţi să 
ajungem la procesul de distrugere, ci îl împiedicăm să se 
producă prin aceea că ne menţinem conştienţa că noi 
înşine suntem creatorii lumii imaginative, ei bine, prin 
aceasta suntem în situaţia de a participa la un proces de 
creaţie. Prin toate acestea pătrundem, de fapt, într-o 
lume creatoare şi învăţăm să cunoaştem, învăţăm să 
urmărim în mod conştient ce se întâmplă în mod 
asemănător atunci când, după ce am adormit, se petrec 
în noi activităţi creatoare pe care în starea de conştienţă 
normală nu le putem percepe. Învăţăm astfel că în acest 
mod devenim martori ai unui proces creator, înţelegem 
ceva despre o devenire, o devenire care are loc în noi 
înşine. 

Dar toate acestea - numai aceste etape ale iniţierii pot fi 
descrise - sunt legate şi de faptul că încetul cu încetul 
întregul proces ne constrânge să renunţăm la ceva la 
care un clarvăzător obişnuit nu renunţă cu plăcere. 
Clarvăzătorul obişnuit este atât de fericit când poate trăi 
în lumea viziunilor sale, se laudă atât de mult cu 
experienţele sale într-o lume superioară, şi aceasta 
acţionează atât de pregnant, încât poate lua uşor totul ca 
o realitate. Atunci el poate să intre foarte uşor într-o 
criză de nervi, într-o cădere nervoasă. Dacă însă impulsul 
de voinţă pe care l-am descris este menţinut cu deplina 
conştienţă: Tu însuţi faci toate astea!, dacă niciodată 
conştienţa nu este lăsată să adoarmă, ei bine, atunci 
survine ceea ce multora le aduce o părere de rău: faptul 
că acea forţă care rezidă în impulsul de voinţă menţionat 
se implică în mod distrugător asupra întregii lumi 
imaginative, şi că multe aspecte care clarvăzătorului 
obişnuit îi par a fi cele mai valoroase se risipesc, dispar. 
Cu alte cuvinte: În timp ce apariţia conştienţei 
imaginative este un element care reprezintă cu adevărat 
forţele care formează un proces creator - căci nu-l lăsăm 
să depăsească limita unde ar interveni distrugerea -, în 
timp ce, după modelul conştienţei obişnuite în care ieşim 
prin milă şi iubire din conştienţa noastră şi pătrundem 


într-un proces creator, dacă intervenim în mod 
autodistructiv, autoorganizator dar şi combinator, prin 
actul de voinţă descris, în lumea noastră vizionară, 
ajungem să dezvoltărn în noi o activitate ce nu poate fi 
percepută nicăieri în lumea exterioară şi care, totuşi, 
foarte curând se dovedeşte pentru observaţie a fi 
activitate creatoare care are loc în noi, şi care scapă 
conştienţei obişnuite, o faptă creatoare care reprezintă 
nucleul fiinţei noastre spiritual-sufleteşti, aşa cum 
acţionează în mod creator asupra propriului nostru 
organism, cum îşi extrage din nou forţele din ambianța 
spirituală şi cum stă în mijlocul Cosmosului spiritual. Pe 
treapta următoare care, în limbaj tehnic, se numeşte 
inspiraţie, învăţăm să recunoaştem nucleul fiinţei noastre 
spiritual-sufleteşti şi cum stă el în chiar forţele creatoare 
ale Cosmosului. În timp ce imaginaţia, ca primă treaptă a 
iniţierii, ne introduce în noi înşine, şi aceasta doar prin 
faptul că ni se deschide în faţă, ca printr-o vrajă, o lume 
care este în realitate numai o lume de viziuni, prin 
procesul de inspiraţie, trecem pe o treaptă superioară. În 
această lume de viziuni, pe care ne-a deschis-o 
imaginaţia, apare ca un fulger ceva ce acţionează ca şi 
cum ar veni din Cosmosul spiritual şi care vine, de fapt, 
în mod real de acolo - observaţia însăşi o confirmă -, ceva 
ce ne vorbeşte în aşa fel încât în conştienţa obişnuită, 
normală o recunoaştem numai în domeniul conştiinţei. 
Conştiinţa se mai poate compara cu felul în care în cazul 
inspiraţiei se vorbeşte conştienţei imaginative; apoi însă 
imaginaţia trece în inspiraţie şi ajungem astfel într-o 
lume cu adevărat spirituală, într-o adevărată lume 
suprasensibilă. 

Şi acum, prin faptul că prin propria noastră evoluţie am 
atins punctul de unde, în spatele evenimentelor sensibile 
putem vedea, de exemplu, minunatul secret al devenirii 
umane, vom putea să descifrăm şi secretul morţii. De 
acum ne va fi cu neputinţă să mai credem că ceea ce 
trăieşte în sufletul unui om - când vedem că acest om 
păşeşte prin naştere în existenţă, când ne dăm seama că 
trăsăturile mai întâi nedefinite ale feţei şi mişcările 
stângace ale copilului se dezvoltă şi devin treptat mişcări 


coerente şi trăsături bine conturate -, că tot ceea ce 
porneşte din punctul central al sufletului, care face 
plastică fizionomia, că până şi circumvoluţiunile cele mai 
fine ale creierului realizate abia după naştere ar apărea 
doar ca rezultat al eredității. Astăzi privim mai mult în 
trecut, spre nucleul spiritual şi sufletesc al fiinţei care 
vine de fapt dintr-o altă lume şi se conjugă cu ceea ce 
este luat de la mamă şi de la tată; nu ne referim numai la 
moştenirea ereditară, ci şi la ceea ce provine din lumea 
spirituală şi este legat cu ceea ce se moşteneşe prin 
ereditate de la părinţi sau, mai ales, de la străbuni. Ceea 
ce înainte era doar credinţă devine acum o concepţie 
reală: faptul că nucleul spiritual-sufletesc al fiinţei vine 
din lumea spirituală şi modelează plastic ceea ce este 
fizic-corporal. Dacă urmărim viaţa, şi o facem cu ajutorul 
cunoştinţelor dobândite prin iniţiere, constatăm că 
nucleul spiritual-sufletesc al fiinţei îşi orientează din ce în 
ce mai mult trăirile şi experienţele din cursul existenţei 
dintre moarte şi o nouă naştere către interioritate şi face 
abstracţie de lumea exterioară. Noi înţelegem cum prin 
această întoarcere a nucleului fiinţei de la ceea ce este 
exterior faţa se zbârceşte şi capătăm următoarea 
impresie directă: în timp ce, după ce am depăşit punctul 
culminant al vieţii, corporalitatea noastră exterioară 
începe să se veştejească, chiar şi creierul începe să se 
ofilească, astfel încât ceea ce sufletul poartă în sine nu 
mai ajunge să se exprime şi pare că însuşi sufletul ar 
degenera; vedem cum ceea ce nu mai poate să se 
exteriorizeze se retrage în interior, îşi concentrează 
forţele, aşa cum ceea ce am trăit, am experimentat, am 
îndurat sau am învins se regăseşte reunit în suflet şi 
atinge forţa sa interioară cea mai mare când părăseşte 
trupul; când procesul îşi continuă cursul, forţa interioară 
maximă se uneşte cu forţele care încheagă în lumea 
suprasensibilă arhetipul unei noi încarnări, a unui nou 
corp într-o nouă viaţă. Astfel, evoluţia nucleului spiritual- 
sufletesc al fiinţei, forţa sa de creaţie a corporalităţii 
exterioare, devine un fapt nemijlocit prin privirea în 
lumea spirituală. Şi când, apoi, comparăm ceea ce se află 
la începutul vieţii, plăsmuirea treptată a corpului, cu 


ceea ce se află la sfârşitul vieţii, cu retragerea-în-sine a 
experienţelor din timpul vieţii prin intermediul sufletului, 
cu desprinderea forţelor sufleteşti de trup şi cu trecerea 
prin poarta morţii, totul devine pentru o contemplare 
suprasensibilă asemănător cu comparaţia pe care o 
facem între momentul de început şi cel de sfârşit ale unei 
plante, când procesul final este de aşa natură încât ceea 
ce se formează ca germene, sămânţa, reprezintă un 
început pentru ceea ce va deveni viitoarea plantă. Dar în 
timp ce în cazul plantei vedem începutul şi sfârşitul, 
legate astfel încât, în esenţă, apare mereu acelaşi lucru, 
printr-o cunoaştere suprasensibilă dobândită prin iniţiere 
vedem că ceea ce a experimentat sufletul în cursul vieţii 
este întreţesut în nucleul sufletesc-spiritual al fiinţei şi 
cum omul, când revine după intervalul dintre moarte şi o 
nouă naştere, care este destul de lung, îşi formează noul 
trup. Acum, acest nucleu spiritual-sufletesc al fiinţei îşi 
formează noul trup, noua sa existenţă în aşa fel, încât să 
reprezinte efectele cauzelor faptelor trăite în vieţi 
anterioare. 

In felul acesta, prin acele metode care sunt dobândite 
prin iniţiere şi care îşi au modelul în sentimentul de 
compasiune şi conştiinţa conştienţei normale, procesele 
din lumea suprasensibilă legate de om devin cunoaştere 
nemijlocită. Iniţierea devine prin aceasta drumul prin 
care suim în lumile suprasensibile. 

Dacă vă aplecaţi mai mult asupra a ceea ce s-a comunicat 
aici în mod foarte sumar şi dacă urmăriţi ceea ce am 
scris în lucrarea mea Cum se dobândesc cunoştinţe 
despre lumile superioare, veţi constata că iniţierea, 
aşa cum este înfăţişată în prezent, are o particularitate 
foarte clară. Ea se orientează, prin modul cum îşi 
prezintă rezultatele, pentru a corespunde cerinţelor 
nivelului contemporan de cultură a umanitătii, 
pretențiilor actuale ale logicii, ale raţiunii sănătoase a 
omului şi ale ştiinţei, astfel ca aceste procedee de iniţiere 
să poată fi recunoscute ca reprezentând calea prin care 
omul, fiecare om, poate dobândi o cunoaştere a lumii 
suprasensibile. Prin acţiuni declanşate în deplină 
libertate, prin trezirea sufletului, a forţelor sufleteşti 


interioare, omul urcă spre aceste procese suprasensibile 
care îi desluşesc drumul nucleului spiritual-sufletesc al 
fiinţei sale prin lume, desluşiri care nu aparţin numai 
unei lumi care nu trebuie să ne preocupe, ci unei lumi din 
care trebuie să extragem permanent forţă şi încredere 
pentru viaţa obişnuită. Faptul că iniţierea ţine seama de 
mijloacele logicii noastre contemporane, de cerinţele 
ştiinţifice ale prezentului, reprezintă o cucerire, s-ar 
putea spune, a procesului de iniţiere. Oamenii vor reuşi, 
treptat, să câştige, pe această cale, cunoştinte după 
modelul gândirii ştiinţifice, cunoştinţe care pătrund în 
sentimentul religios, care dau satisfacţie sentimentului 
religios prin cunoaştere. Prin aceasta, se produce însă o 
răsturnare care se manifestă prin pătrunderea procesului 
de iniţiere în cultura prezentului şi a viitorului. Este o 
răsturnare în evoluţia omenirii care o putem caracteriza 
drept trecerea ce va avea loc de la credinţă la 
cunoaşterea lucrurilor suprasensibile. 

Credinţa, aşa cum a apărut şi s-a manifestat - şi se poate 
înţelege mai uşor că această schimbare poate surveni 
dacă luăm în considerare acest lucru - atunci când 
lucrurile se studiază cu mijloacele iniţierii, este de aşa 
natură încât nu este ceva născocit, ca o nouă explicaţie 
care şi-ar avea rădăcinile în irealitate, ci conduce înapoi, 
spre rezultate obţinute cu mult înainte de oameni iniţiaţi, 
duce la trăiri ale iniţierii. Numai că există o deosebire 
între noua iniţiere, aşa cum am prezentat-o aici şi care va 
deveni încetul cu încetul iniţierea preponderentă a 
omenirii, şi iniţierea din vechime. 

În vechime exista o regulă foarte strictă şi care mai 
există şi astăzi în lume, pentru multe sisteme de iniţiere, 
ca cel care caută drumul evocat să aibă un conducător, 
care în anumite cercuri este numit chiar conducător 
spiritual sau guru. Care este sarcina acestui guru? Ei 
bine, am văzut că în cursul unei evoluţii lăuntrice, aşa 
cum am descris-o, se ajunge la anumite pericole de care 
trebuie să fim preveniţi. La început, în acel tip de iniţiere 
care s-a moştenit din antichitate, sarcina pentru guru 
este aceea de a atrage atenţia asupra acestor pericole. Şi 
astăzi sarcina lui poate fi aceeaşi, dacă rămâne numai la 


rolul unui profesor care urmăreşte activitatea studentului 
şi se bucură de încrederea acestuia. Dar este clar că noul 
guru nu mai trebuie să fie ce a fost vechiul guru, şi din ce 
în ce mai puţin va avea voie să fie, pe măsură ce iniţierea 
se va adapta procesului progresiv al dezvoltării omenirii. 
De fapt, iniţierea a început aşa cum am arătat. Omului i 
se indicau, în măsura în care avea un maestru personal, 
diferitele reguli: acum te concentrezi asupra unui obiect, 
apoi asupra altuia, acum trebuie să faci acest exerciţiu, 
apoi altul; după aceasta se crea, sub strictă 
supraveghere, starea în care survine lumea imaginativă. 
În timp ce omul modern - şi aceasta rezidă în natura 
acestuia - trebuie ca prin propria sa voinţă să aducă 
imaginaţia în inspiraţie, această trecere se făcea înainte 
de către vechiul guru, care trecea pe discipol de la starea 
imaginativă la cea inspirativă, şi o făcea prin anumite 
influenţe care îi erau accesibile omului când era adus la o 
astfel de treaptă, astfel încât ceea ce am spus că acum se 
află în voinţa proprie a omului în trecut era exercitat de 
un guru, ca un impuls asupra discipolului. Guru implanta 
în discipol ceva care aducea ordine în viaţa imaginativă a 
acestuia, în viziunile sale. Dar în felul acesta omul nu mai 
era liber, guru îl avea în puterea sa şi discipolul devenea, 
într-o anume măsură, o unealtă în mâinile gurului. Este 
lesne de înţeles că, prin aceasta, toate vechile iniţieri, de 
unde rezultau şi toate cunoştinţele religioase, erau legate 
de un imperativ sever, care cerea ca guru, cel care 
conducea iniţierea, să fie mai presus de orice imoralitate, 
mai presus de exercitarea oricărei influenţe nocive 
asupra discipolului; guru trebuia să fie, prin mentalitatea 
sa, mai presus de orice posibilitate de a înşela şi numai 
când avea această calitate putea obţine rezultate; el 
trebuia să-şi folosească influenţa numai pentru a 
transmite elevului imaginile lumii superioare obţinute de 
el însuşi, astfel încât să-i uşureze discipolului calea. 

Eu cred că nu este nevoie de multe dovezi, dacă nu aveţi 
idei preconcepute, ca să înţelegeţi mersul conştienţei 
moderne, faptul că omenirea va deveni din ce în ce mai 
independentă de influenţe personale şi în legătură cu ce 
este cunoaşterea superioară, suprasensibilă. Este o 


cerinţă a mersului neîntrerupt al evoluţiei omenirii. Toţi 
acei guru care şi-au format discipoli în jurul lor, ca 
întemeietori de religii sau secte, vor dispărea din 
procesul evolutiv al umanităţii; în locul lor, pentru cei 
care caută iniţierea, vor apărea oameni de încredere, 
care se câştigă tot aşa cum se câştigă şi încrederea într- 
un profesor. Dar acesta trebuie să fie, ca să spunem aşa, 
un profesor liber ales şi care în nici un caz să nu fie ca un 
guru. Întemeierea de secte în felul vechilor adepţi nu mai 
satisface nevoile omenirii. Şi este chiar bine ca în 
legătură cu aspectele legate de evoluţia suprasensibilă 
oamenii să nu fie prea creduli, ci, dimpotrivă, să fie 
sceptici, să se întrebe nu o dată sau de două ori, ci de 
multe ori cui trebuie să acorde încrederea şi, dacă pot, să 
manifeste mult, foarte mult scepticism când cineva vine 
ca un profet, ca un întemeietor de secte, dacă un adept 
vrea să se impună ca un mare învăţător. În domeniul de 
care ne ocupăm acum, acesta este un moment periculos, 
când anumite curente spirituale, care vor să introducă 
ocultismul în lume, se bazează pe persoane care se 
pretind reprezentanţi ai unor mari învăţători, care vor să 
se impună oamenilor, şi nu pe o încredere care să 
pornească de 1a sine, pe o încredere lăuntrică izvorâtă 
din întâlnirea discipolului cu învățătorul şi care ia naştere 
în sufletul elevului. Într-o anumită privinţă noi am trăit 
un exemplu clasic pe care cred că este util să-l amintese 
acum. În ultimele decenii a apărut o personalitate care a 
adus în omenire cunoştinţe deosebit de importante, nu 
dintre cele care sunt recunoscute şi admise pe baza unor 
explicaţii de natură exterioară, ci din cele care s-au 
revelat prin trăinicia lor interioară, ca ceva ce conduce 
către secretele suprasensibilului. Un astfel de continut se 
află în cărţile doamnei H.P. Blavatsky, renumită în 
anumite cercuri. Ceea ce se află în aceste cărţi apare, 
chiar şi pentru cineva versat în aceste probleme, ca fiind 
deosebit de important, ce te introduce în secretele 
existenţei mai mult decât orice altceva. Dar, din 
nefericire, în momentul de început al mişcării oculte care 
s-a născut prin aceasta, ceva a dăunat mişcării oculte, 
ceva pe care nu vreau să-l prezint ca pe o greşeală sau o 


inexactitate; dimpotrivă, este ceva care a dăunat, în 
ciuda faptului că-şi avea justificarea sa: H.P. Blavatsky a 
invocat învăţători necunoscuţi lumii. Cine a cunoscut 
aptitudinile Helenei P. Blavatsky ştie că, prin 
posibilităţile pe care le avea, ea nu ar fi putut ajunge 
niciodată la cunoştinţe superioare. Aceste aptitudini se 
recomandă prin ele însele în măsura în care sunt 
adevărate şi pot fi verificate. De aceea nu a dăunat cu 
nimic că H.P. Blavatsky s-a referit la tradiţii, la învățături 
comunicate de un guru şi la care singură nu ar fi putut 
ajunge niciodată. Ei i-a dăunat, bineînţeles, faptul că 
lucrurile nu au fost acceptate în baza adevărului interior 
al ocultismului, ci pe baza unei autorităţi exterioare. 
Oricât de multă bunăvoință ar avea cineva, a trecut 
timpul, fie că vrem sau nu, când te puteai baza doar pe 
autoritatea exterioară a unui guru pentru a admite 
anumite lucruri. Acum lucrurile trebuie să fie acceptate 
doar pe baza autorităţii raţiunii sănătoase a omului. 
Astfel, tot ceea ce poate fi obţinut pe calea descrisă în 
scrieri cum este lucrarea mea Teosofia vă poate apărea 
ca rezultat strâns legat de cercetarea făcută în modul 
descris azi, dar că, o dată ce s-a obţinut rezultatul, acesta 
poate fi verificat şi comparat cu faptele vieţii, şi nu 
trebuie să fie acceptat în baza nici unei autorităţi. In felul 
acesta, iniţierea va putea fi concepută în mod corect 
numai dacă se ia în considerare că ea trebuie să se 
adapteze procesuiui culturii moderne, că recurge la 
mijloace şi metode care sunt accesibile fiecărui om. 

Cu siguranţă va mai dura mult până când oamenii de 
diverse niveluri de cultură şi cu diverse niveluri de 
pregătire să aibă nevoie de sfatul unui învăţător ocultist, 
să înţeleagă că trebuie să-i fie înlesnit accesul la iniţiere 
de către un astfel de învăţător, care deja a primit 
iniţierea şi în care au pătruns inspiraţiile unei lumi 
superioare, căci doar acesta poate să dea sfaturi corecte. 
Dar legătura dintre maestru şi discipol poate fi, aşa cum 
este în prezent, în lumea culturală actuală, relaţia între 
cel care vrea să înveţe ceva şi cel care poate preda ceva. 
Orice încercare de a crea mister în legătură cu calitatea 
de adepţi, orice încercare de a-i face pe oameni de a 


crede în profeţii noi sau în întemeietori de religii, toate 
acestea vor fi respinse de spiritul culturii moderne, de 
spiritul ştiinţific modern şi nu se recomandă prin simplul 
fapt că sunt în contradiţie cu spiritul culturii moderne. 
Singurul criteriu care va fi luat în seamă în viitor pentru 
ca cineva să poată fi învăţător vor fi rezultatele obţinute, 
deci modul cum se prezintă lumii. Numai prin încredere 
trebuie să fie îndrumat spre un învăţător cel care doreşte 
să fie sfătuit. Altminteri, dacă această precautie nu este 
luată, mai ales în domeniul ocultismului, unde se caută 
iniţierea, nu va dispărea din lume pericolul care constă în 
faptul că în acest domeniu, alături de iniţiatul care a 
căutat în mod corect drumul spre lumile suprasensibile şi 
face legătura cu realitatea acestei lumi, apare şi 
şarlatanul. Şi deoarece în timpul nostru există tot atâta 
credulitate şi plăcere de senzaţional pentru comunicări 
venite din lumea suprasensibilă care îşi au originea în 
iniţiere, cât şi mult scepticism, deoarece sunt mulţi 
oameni care cred cu uşurinţă în autoritatea unuia sau 
altuia, după cum există şi oameni care neagă totul, chiar 
şi ceea ce s-a obţinut prin cele mai stricte metode de 
cercetare suprasensibilă, este necesar să se 
răspândească o cale de cercetare care să conducă la 
faptele oculte aşa cum am prezentat-o chiar acum ca 
iniţiere. Drumul spre iniţiere poate fi abordat de fiecare 
om, iar rezultatele pot influenţa raţiunea sănătoasă a 
omului, la fel cum aceeaşi rațiune sânătoasă şi fără idei 
preconcepute preia unele rezultate ale cercetărilor 
ştiinţifice fără a le putea verifica în fecare caz, de 
exemplu, rezultatele care se obţin în clinici sau în 
laboratoare, pe care le poate verifica oricine, dacă îşi 
însuşeşte metodele necesare; dar sunt şi altele pe care 
nu le putem verifica, dar acceptăm ceea ce raţiunea 
umană ne spune că este adevărat. Aşa stau lucrurile şi în 
cazul rezultatelor iniţierii. Nu fiecare va fi în situaţia să 
facă verificări, dar cei care cercetează vor comunica 
lumii rezultatele obţinute şi raţiunea sănătoasă le va 
accepta, tot aşa cum sunt acceptate şi rezultatele altor 
ştiinţe. O deosebire există totuşi, şi anume că rezultatele 
iniţierii conţin adevăruri de care fiecare om are nevoie 


pentru a avea forţă şi siguranţă în faţa vicisitudinilor şi a 
bucuriilor vieţii, de a avea forţă şi siguranţă în munca sa, 
în activitatea sa, pentru ca să nu se piardă când viaţa îl 
încolţeşte dur, să poată prinde punctul central care să-l 
conducă în mod sigur pe drumul idealurilor sale. Forţă îi 
pot da însă rezultatele cercetării sale când are nevoie, în 
faţa unor necazuri, de consolare, de mângâiere faţă de 
ceea ce este copleşitor într-o lume în care domină boala 
şi moartea; înălţându-şi privirea spre faptele lumii 
spirituale, suprasensibile, lume căreia îi aparţinem şi de 
unde primim forţele care ne asigură rezistenţa necesară 
pentru a face faţă lumii materiale în care trăim. Căci din 
rezultatele iniţierii şi ale ocultismului va pătrunde în 
modul nostru de a gândi ceea ce s-ar putea rezuma în 
cuvinte care ar vrea să dea, în nuanţe de simţire, de 
sentimente, ceea ce s-a spus despre iniţiere, prin 
cuvintele: 

Vorbesc către simţurile omului 

lucrurile din îndepărtatele spaţii. 

Ele se schimbă în curgerea timpului. 

Cunoscător străbate sufletul omului, 

de nesfârşitele spaţii neîngrădit 

şi nestânjenit de curgerea timpului, 

în Împărăţia veşniciilor. 

NOTELE EDIŢIEI GERMANE 


Pentru acest ciclu de conferinţe, Rudolf Steiner a fost 
invitat de teosofii din Finlanda. Conferinţele au fost 
ţinute în sala Liceului National suedez. În afara 
conferintelor propriu-zise, au mai fost ţinute două 
conferinţe publice, una cu tema Esența eposului național 
cu referire specială la Kalewala, la 9 aprilie 1912, şi a 
doua, cu tema Ocultismul şi iniţierea, la 12 aprilie 1912, 
care este inclusă în acest volum. La aceste conferinţe, în 
afara gazdelor finlandeze, au participat şi numeroşi 
germani, membri ai secţiei germane a Societăţii 
teosofice, care s-au deplasat în acest scop la Helsingfors. 


Titlul acestui ciclu a fost stabilit chiar de Rudolf Steiner. 
k 


(1) În legătură cu această temă a se cerceta şi lucrarea 
lui Rudolf Steiner Lumea simţurilur și lurmea 
spiritelor (GA 134). 

(2) Immanuel Kant (1724-1804) a scris în 1755 lucrarea 
Științele naturale generale şi teoria cerului sau 
cercetarea asupra formării şi a originii mecanice a 
întregului univers tratate pe baza principiilor 
newtoniene. Lucrarea a fost completată de Laplace în 
1799 în unele puncte esenţiale şi cunoscută în general ca 
teoria Kant-Laplace. 

(3) Adevăratul sau primul Zarathustra, pe care istoricii 
greci îl situau cu cca 5-6 000 de ani înainte de războiul 
Troiei. A se vedea şi conferinta lui Rudolf Steiner despre 
Zarathustra, ţinută la Berlin la 19.1.1911, care se află 
cuprinsă în Răspunsul ştiinţei spiritului la marile 
probleme ale existenţei (GA 60). 

(4) Relatarea amănunţită asupra acestui aspect a se 
vedea şi în lucrarea lui Rudolf Steiner Misteriile 
Răsăritului şi ale Creştinismului (GA 144). 

(5) Conferinţa din 9 aprilie 1912, Esenţa eposului 
naţional cu referire specială la Kalewala, cuprinsă în 
volumul Legătura omului cu lumea elemertară (GA 
158). 

(6) Raoul Heinrich France (1874-1943). Autor de lucrări 
de ştiinţe naturale, de origine austriacă. Director al unui 
institut de biologie în Munchen. Lucrările sale au fost 
publicate de Rudolf Steiner în nr. 31 (1906) al revistei 
"Lucifer-Gnosis" (GA 34). 


(7) A se vedea şi Rudolf Steiner, Elementele de bază 
ale esoterismului. Conferinţa 27 (GA 93 a). 

(8) Apostol Pavel, Epistola către Romani 9.18. 

(9) Charles Darwin, 1809-1882, în lucrarea sa din 1859 
referitoare la originea speciilor şi lupta pentru existenţă. 
(10) Conferinţele de la Christiania (Oslo). Misiunea 
unor suflete ale popoarelor în legăturăcu mitologia 
nordic-germană (GA 121). 

(11) H.P. Blavatsky (1831-1891). Lucrarea sa de bază, 
scrisă în limba engleză, The Secret Doctrine, în 1888. O 
primă traducere în limba germană în 1899. 


(12) Citatul apare în Doctrina secretă, vol. Il, textual: 
„Domnul înţelepciunii este Mercur sau Buddha". 
(13) A se vedea lucrarea Mișcarea ocultă în secolul al 
XIX-lea şi rolul său în cultura mondială (GA 254). 
(14) Se referă la tablourile-peceţi 5 şi 6 din cele expuse la 
Congresul de la München în 1907 (GA 284). 
(15) Evanghelia după Ioan 5.46. 
(16) În legătură cu aceasta a se vedea şi conferinţa nr. 26 
din ciclul Elementele de bază ale esoterismului (GA 
93 a). 

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI 
Expresia germană Geister der Umlaufszeiten se referă 1a 
Spiritele mişcărilor de revoluţie, incluzând toate 
mişcările în jurul unei axe (mişcarea de rotaţie) sau ale 
unui centru (parcurgerea unei orbite planetare). Este 
vorba de spiritele a căror activitate determină alternanţe 
sau succesiuni de etape regulate, cum sunt ziua-noaptea, 
anotimpurile, dar şi fenomene fizice şi biologice 
succesive, regulate sau ciclice, legate de primele: îngheț- 
dezgheţ, germinare-răsărire-creştere-înflorire-coacerea 
seminţelor ş.a.m.d., pe scurt, toate activităţile care, 
exterior, se exprimă prin manifestări regulate care se 
oglindesc în aşa-numitele legi naturale sau Jegi ştiinţifice. 
În textele antroposofice publicate de Editura Univers 
Enciclopedic se face distincţia între două noţiuni 
exprimate prin cuvinte care în limba română au forme 
foarte asemănătoare, dar care în germană sunt diferite şi 
au conţinuturi net deosebite; este vorba de: 
Conştiinţă (Gewissen) = fundament moral care determină 
atitudinile omului faţă de diferite probleme, atât în cadrul 
relaţiilor cu lumile superioare cât si cu semenii săi. 
Conştienţă (Bewusstsein) = nivelul de reflcetare a 
realităţilor pe diferite trepte, corespunzător cu gradul de 
evoluţie al indivizilor umani. Semnalăm faptul că în 
traducerile din limba franceză adeseori aceste noţiuni 
sunt confundate, deoarece francezii folosesc în ambele 
cazuri acelaşi cuvânt, conscience.