Universul literar|BCUCLUJ_FP_486684_1929_045_0014

ERE ver'suză 


"Anul XLV Nr. 14 


31 Martie 1929 
5 Lei 





210. -—- GNIVERSUL, TITERAR 


IN NOAPTEA INVIERII 


Be sa PAI 


Răstăţat de mititel, ctescut ca o flod- 
re de seră, în aerul cald şi moleşitor, 
al desmerdărilor de fiecare clipă, Ar- 
tur Codrescu, rămăsese la vârsta când 
omul intră făţiş în lupta vieţii, acelaş 
copil purtat pe braţe, neştuitor de ce-i 
pe iume, scutit de orice griji, ferit de 
orice atingere cu adevărul, 

„.„Să nu răcească ingeraşul mamei” 
„Să Nu înveţe aşa mult, că slava 
Domnului, o să aibe cu ce trăi... „să 
nu-l depărtăm de lângă noi, catâta a- 
vem“, 

Si n'a răcit băiatul, nici carte multă 
na învăţat, nici de părinţi nu sa des- 
pănrțţit. Până la paispirezece ani a. fost 
„preparat“ de fraulein Wilma, a pur- 
tat rantulonaşi scurţi de catifea, plete 
buclate, şin creştet un moţ înodat cu 
o panglicuţă roşie, ca să nu-l deoachie 
humea, că era frumos ca o fetiță: Ochi 
mari albaştri, cu gene lungi resfrânte, 
şo gură mică, mică şiun obraz de o 
frăgezime și de o albeaţă... în sfârsit 
cadră, nu altceva. 

Si Codreștii erau oameni Ş 
foarte primitori. Casa lor dela ţară, 
casa. fericiţilor, cum ziceau prietenii, 
era un vechi ralat domnesc care păs- 
tra, împreună cu măreaţa simplitate 
a liniilor, şi largă ospitalitate a vre- 
muritor străbune. 


veseli și 


„Fericiţi oameni  Codreştii!* ziceau 
toţi cei cari cunoşteau casa şi viaţa 
lor. 


Inia'o dimineaţă era aşa pe aproape 
de Paşti au plecat amândoi să vadă 
o moşie, pe care vroiau să o cumpere 
pentru Artur al lor — împlimea, băiatul 
peste o lună, douăzeci de ani, şi-i pre- 


gătiau o mică surpriză de ziua lui. Si- 


leau să isprăvească repede, ca să-şi in- 
tre în stăpânire, să poată pune toate 
la cale, grădină, casă, gospodărie... că 
tare-i mai plăcuse lui Arthur priveliș- 
tea de acolo: şi plănuiau să rostească 


khucrurile în taină şi, când or veni colo 
cu băiatul să-i zică: 
„Eacă, Arturaş dragă, aici tu esti 


stăpân, — noi suntem mosafirii tăi“, 

Şi să fie masa întinsă și șlugi pre- 
gătite şi să înceapă a curge lume şi să 
se aştearnă pe chef și veselie, şi toţi, 
ciocnind paharele, să închine în sănă- 
tatea lui, de ziua lui, în casa lui, ca 
toată viaţa să-i meargă în plin... 

— E cam- rău drumu pe coastă, zice 
Voicu depe capră strângând  hăţurile, 
oare nar fi mai bine să dăm pe la Ne- 
greni. , 

— Mână "nainte! reteză scurt boerul 
pe care nu trebuia să-l facă cineva să 
spue de duuă ori o vorbă. 

Când au ajuns la cruce caii sau spe.- 
viat de o ruptură de Dal, și şi-au făcut 
vânt. di 
Roţite din stânga au scămat în râpă, 
doar un țipăt sfâșiitor a tăiat văzduhul, 
şi în groaznica prăpăstuire, caii, tră- 
sură, oameni,... nu sau mai ştiut ce-i. 

Bietul Artur, doi ani a fost ca nebun; 
plângea, spunea vorbe fără șir, se 'n- 
arunta la lume, şi nu-și mai bucla pă- 
rul, frumosul lui păr blond cu luciri 
de 'aur. o pata pc 

P E 


Epitropul avea un prieten bun, prie- 


tenul avea o fată drăguță și foarte mo- 
destă — că erau oameni săraci. Sa fă- 
cut ușor casa. De ţinut a fost mai greu. 
Fata cea modestă, cum a dat de ave: 
re, na mai fost deloc modestă. Lipsa 
de griji, bunătatea fără margini a băr- 
batului, huzurul şi luxul  nesocotit a 
făcut-o să ia câmpii, — și i-a luat îm- 
rreună cu un strengar de verişor care 
a reintegrat o în vechea ei sărăcie. 

Artur a desfăcut casa. dela oraș, cui- 
bul atâtor petreceri, de care acum îşi 
aducea aminte cu ruşine şi cu scârbă 
— şi sa închis jar în tăcutul lui pa- 
lat de pe malui Siretului. li erau u- 
râţi oamemri, toate erau urâte — și, ca 
liliecii ncaptea asa shurau cu negre 
fulgerări. prin hietul lui suflet gându- 
rile sinuciderii. La urma urmii ce în- 
țelegea el din viaţă? La ce mai făcea 
degeaba umbră pământului ? Simţea. tot 
mai lămurit netrabnicia vieţii lui, 

Nu mai credea în nimic. Evlavios nu 


fusese niciodată — și durerile sunt ca 
vijeliile : înteţesc flacările mari -— le 


cele mici le sting. 


Prea multe suferinţi. și prea nemeri- 
tate. Dece ?... 
Si mintea lui fragedă se lovea de 


întrebarea asta ca de străşnicia. celei 
mai mari nedreptăţi ce s'a văzut vre-o- 
dată. 

De cât-va timp numai putea dormi. 
Cât aţipia o clipă, acelaş vis urât îl 
cătâra pe povernișul aceleaşi stânci col- 
țuroase, — și el parcă da să se urce, 
să scape sus la lumină, şi nu putea; 
îi sâmgereau mâinile și genunchii sim- 
ţea că-l der și-l ard ca jarul, muchiile 
stâncei, şi tremura de groază când se 
uita în bezna prăpăstiei de sub picioa- 
vele lui, şi da să strige și nu putea. 

Se scula în friguri și începea iar să 
se plimbe în casă întrebându-se mereu: 
dece ?... dece? 

Și atâta lume care îl credea fericit.... 


Când vine seama, seara acea înourată 
și fără pic de stea, umbra ei posomo- 
râtă îmbracă toate formele în nu ştiu 
ce: vestmânt fioros și le vrăjeşte în rău, 
că chiam lucrurile frumoase și prietene 


“omului se prefac dela olaltă în vrăj- 


mași cari îl pândesc în moştrii cari a- 
leargă după el să-l omoare. Sufletul 


“Tui Artur înecat în întuneric era o lume 


de spaime, 

Toate gândurile lui erau 

în haina cea înfricoșată a 
dei. 
„Cât o fi ceasul?*.,. Și zâmbi singur 
de ideia asta ciudată a lui de a mai 
căuta să ştie cât ceasuri sunt, — el ca- 
re nu mai are nici un ceas de trăit! 
Nevolvemul încărcat aștepta pe margi- 
nea biuroului. 

lumina dela lampă tăia o solipire 
stramie pe ţeava de oţel — ai fi zis pri- 
virea unui diavol care-l chiamă. 

Se uită o clipă în oglindă și se văzu 
morţ, întins pe masă, cu mâinile pe 
piept... 

Cum de sa pomenit în biserică ?.. 

E în strană, şi în mâna dreaptă ţine 
« lumânare aprinsă, gânditor stă cu băr- 


îmbrăcate 
desnădej- 


de AL. VLAHUȚA 


bia, sprij imită în palma stângă, şi. d 

să-și aducă aminte, să-şi dea! sea 
sa întâmplat cu el. 

Biserica tixită de lume — cojoaa 
be, cămăși înflorite, bărbaţii mai dă 
altar, femeile mai în fund, și toți 
lumânărele aprinse, toată biserica 
nă de lumină, și de cântece în 
toare. 



























Hristos a inrial din morţi 
Cu moarte pre moarte călcân 
Și celor din mormânt 
Viaţă dăruindu-le... 


Cine la adus pe el aci? Se inin 
mereu de astă dată nedumerit cu 
sentiment de recunoștință înduioșal 
gător aproape fericit... 

Chemarea acea dulce şi stăruil 
a. clopotelor, ea la adus. Dece sună 
potele așa. de frumos în noaptea, în 
Parcă toată primăvara de afară se 
trumde şi răsună în sunetul lor, 
toate florile pomilor înfloriţi, atins 
sfimţțenia ceasului aceluia, se preia 
clopoței de argint și cântă şi el 
noaptea de Paști slava marelui ini 
de oameni, care a pătimit și sa 
pentru mântuirea noastră. 

„Cristos a înviat“! Vestea pn 
din uşa altarului, și credința noi 
lui cu adânc freamăt de glasuri ca 
adâme de vremi îi răspundea : „Ad 
vat a înviat”. Și zicea și Artur i 
„Adevărat a înviat“. 

„Treptat se luminau toate în 
tul lui. O fiinţă nouă se deştepta 
cu înţelesul deplin al vieții cu p 
de îndurare şi iubire ce isvorăşte 
taina cea mare a durerii, 

Acum se simţia un om — era 
om. 

Și când la eşirea din biserică, 
întâmpinat sătenii cu: „Hristos 4 
viat! Sa uitat la ei cu diragosi 
frate şi par'că atunci îi vedea întâi 
din toată inima lui renăscaată dest 
ca o floare la sărutarea primăverii, 
răspuns : 

„Adevărat a înviat“! 


din 1909, 


Publicată în „Universul“ 








d | VICTOR EFTIMIU 


PĂMÂNT HAIN.. 


Tu, care-ai văzut în zori de zi — minune ! — 
" Mârgăritar de foc pe înălțimi 

Un cer înviorat de heruvimi 

Cu revărsări de-argint şi flori pe strune, 


Pimânt bain, Golgota, nici un svon 
De frunză n'ai adăogat făpturii 

Ai vrut să fii în veac de veacuri tron 
Batjocurii și plânsului şi urii ? 


Tot ce nai dat pământului, ţi-a dat 
În bucuria nopții de'nviere 

Balsamul lumii din oțet şi fiere 

Şi trandafiri din spinul coronat. 


PÂNEI! 


vre. Noapte... Ploaie plângătoare... 
un puhoiu curg vânturi fără frâne... 
ind brutăria uliței bătrâne 

alt şi-aruncă veșteda-i lucoare. 


1şă, seribuliți de frig: un câne 

> biei milog cu mâni tremurătoare 
beau boarea plinelor cuptoare 
s4 lor privire plânge: — pâne! 





se cască negrele portiţi: 
| brazdei milostive, iată, 
și rumen râde pe lopată... 


preajma, aburi aromaţi o scaldă... 
i doi pribegi de-amaruri bântuiţi 
ki ilămânzi mănâncă pânca caldă... 


GEORGE VOEVIDCA 


TEAMĂ 


Pe toate drumurile, de acum 

Se lasă ceaţă deasă şi opacă; 

Sânt singur cu întârziat pe drum, 

În drum spre mahalaua mea săracă. 


Cum noaptea din imensa ei perdea 
Rupe făşii de “ndoliate umbre, 

De peste tot o linişte mai grea vi 
Ca în adâncuri de morminte sumbre. * 


Târziu... Din haos, par'că, un titan 
hiinde mâni dușmane peste mine — 
Mă simt pierdut şi mic, mă simt sărman 
Şi ntâia oară, Mamă, strig la tine... .. 


DEM, BASSARABEANU 


UNIVERSUL LITERAR. =. 1 











La poala ta mormintele nu'ncap 

Pe îngropați, — atât de greu se sapă... | 
Şacalii vin în noapte și s'adapă 

Cu sânge mort curând în vânăt cap. 


Pământ de piatră sterp și blestemat 

Nici floare și nici brad, nici mărăcine 
N'au năzuit spre cerul bun din tine | 
Şi rândunele nu te-au săgetat, XR ie Sei 


Copacii tăi ? Trei cruci ! Și rodul lor 
Doi ucigași şi-un sfânt bătut în cuie 
Trei umbre mari ce cresc mereu și suie 
Şi se topesc în cer de cositor ? 


FIOR SERAL 


Sa îurișat încet tăcerea 'n mine, 
Ca o călugăriţă 'ntr'o chilie. 

Melodios, din noapte visul vine 
Pe "ntinse aripi de melancolie — 


De pare că din ţară "ndepărtată, 
O pasere de iarnă sar abate 

Pe sufletu'mi, o ramură uscată, 
In care vîntul vieţii, aprig bate... 


Nici un cuvînt nu-şi ia din mine zborul, 
Ci, doar din cînd în cînd, adîne, răsună 
Ecoul părăsit, în care- Amorul, 

A plins pe-un fir de rază, dela lună. 


N. IONESCU-BONTAŞ 


ELIXIR: 


Ab, suflete, nu te'ndoi, ei speră! 
Treci peste tot ce'n drum ţi se opune, 
Astfel tu poţi sajungi la zile bune 
Și să priveşti măreț din a ta sferă. 


Sentința soartei tale'n veci n'apuue 
Ea te-a cuprins în braţe de ederă. 
- Numai durerea este efemeră. 

. Aceasta şi-un copil o poate spune. 


Dar tu, ce-ai fost menit să dai lumină, 
Dece să "'nchizi în tine o avere?! 
N'ar Îi păcat şi n'ai fi tu de vină ?! : -- 


Avântă-te cu-o aprigă putere 
Şi să nu-ţi pese de-i noroi sau tină: 2 
O lume 'ntreagă viața sa şi-o cere... * 


TRAIAN TANACGEGrIT 








în atnane anemia maia a 


mon mama mmm ra ma ma imense 


219, — UNIVERSUL LITERAR 


SORTUL VERDE 


Cuconu Grigore Condrea e un bun şi 
vechiu vânător. Il stimăm şi mai ales 
îl iubim pentru calităţile şi cusururile 
pe care le ate, ca orice vânător. Domnia- 
sa însuşi e gata să-și recunoască orice 
fel de cusur, afară de unul: imaginaţia. 
Vorbei aceştia cuconu Grigore îi spune 
altfel. Minciuna, dac'ar fi vânat, zice el, 
aş urmări-o cu cea mai mare ardoare. 
Iaţă cusurul capital al hresizi ncaste. 
Fu aş vrea, cucoane, vânătorul să fie 
om ; să nu-mi înşire cai vezi pe păreţi; 
să nu-mi combine nişte isprăvi de roman 
senzaţional, ca să rămân cu gura căsca- 
tă, uitându-mă la dânsul Stau, mă uit 
ş'ascult, si-mi place ; ştiu însă că nu-i 
nimic adevărat. Nici să nu mă asigure, 
în ceasul dintâi, când a făcut cunoştin- 
ţă cu mine, la un pahar de vin. că na 
tras greș nicindată. Ştie că are să um- 
ble alături de mine, are să sară vânat, 
arn să tragă şi are să greşească; cu 
toate acestea mă încredinţează că în 
viața lui aşa ceva nu i sa întâmplat. 
Iată ce fel de tagmă suntem noi. Şi ciu- 
dat este că eu îl cred — aşa i-1 de res- 
pectabilă înfăţişaree. şi de dulce vorba. 
Un om care în viaţa lui de toate zilele 
nu-şi poate reproşa nimic, strict cu el 
insuşi, strict cu alţii, om al datoriei şi 
bun părinte, îmi afirmă pe onoarea lui 
o fantasmagorie, pe care eu atuncea, 
față în faţă, sunt forţat s'o cred. pe 
urmă, când deschid caetul. ca să însemn 
cele de cuviinţă, mi-i ruşine mie singur 
de brzaconia pe care am auzit-o. 

— Asta la dumneata, cacoane Grigore, 
e cea, mai mare calitate, i-a zis unul din- 
tre noi întrun rând, sara, în popas vă- 
nătoresc de toamnă, 

— Cum ai zis, mă rog dumitale ? 

— Asta la dumneata, cucoane Grigore 
e cea mai mare cflitate, Nu îndrăznesti 
niciodată să treci dincolo de realităţi. 
Si ca să sfințeşti această disciplină, 
știm că, de două zeci şi opt ori treizeci 
de ani, ţii un juremi al vieţii dumitale 
cinegetice, în care însemni cu ştiinţifică 
metodă, ca să zic aşa, loviturile, piesele, 
împrejurările, curiozităţile. 

—Aşa, este, mărturisi cuconu Grigore 
Condrea. In acel caet. am însemnat tot 
ce se atinge de această îndeletnicire a 
vieții mele. Deschid și văd câte prepeliţi, 
câte potârnichi, câţi iepuri, câte greşuri. 
Acolo nu-i cxagerare, dcolo-i contahil- 
tate. La vânatul de pădure, îmi permit 
să adaog şi alte consideraţii de cere vor- 
biţi domniile voastre. Prima vulpe pe 
care o voi împușca în sezonul acesta va 
fi e nouăzeci şi șaptea. 

— Bravo! Foarte frumos, cucoana 
Grigore. 

— Ce-i frumos? ne întrebă tovarăşul 
nostru cu gravitate. Veţi vedea, în acel 
caet și câte am scăp în douăzeci și 
opt de ani de carieră. Acelea-s cu mult 
mai numeroase. Dac'am socoti. după ce 
=u scăpat de loviturile mele, câţi pui av 
fătat, câte găini şi rațe au mâncat, 
ne-am pune mâinile în cap. Ce-i frumos? 
Nu-i nimic frumos. 

— E frumos strictul adevăr cucpane 
Grigore. 

— Se poate, răspunse zâmbind priete- 
mul nostru, însă d:tţi-mi voie să vă con- 
trazie şi să vă spun, la un pahar de vin 
tă ea sunt cel dintâiu care nu admur a- 


cest frumos şi strict adevăr. N'am ce 
mă face, căci sunt încăpățânat de felul 
meu şam luat o hotărîre acum douăzeci 
şi opt de ani; dar să nu credeţi că n'o 
regret. adeseori. Rânduiala asta a mea, 
ţinându-mă în realităţi, m'a  Qepărtat, 
dacă voiţi să şiiţi dumneavoastră, de 
una din plăcerile pe care dumneavoas- 
tră le aveţi şi eu nu le am. Ea nu put 
înflori nimic, Pe urmă când aşi des: 
chide caetul mi-ar fi ruşine. Dacă n'ar fi 
caetul — clipa de fantezie ar (la o nvui 
formă șo nouă coloare unor anumite 
împrejurări trecute ; şi ași fi şi eu un 
adevărat vânător. 

— Ştii că ai haz? cacoane Grigore, 
strigă tovarășul care-l aţâţase la vorbă. 
Cine te-a pus atunci să întocmeșşti acel 
caet în care ai însemnut episoadele co- 
lor nouăzeci şi şase de vulpi ? 

— Ce episod? nu-i nici un episod! se 
oțări cuconu Grigore. 

— Cine te-a pus să-l scrii? 

— Cine m'a pus să-l scriu? Asta dormn- 
nilor e o istorie pe care nu m'aşi simţi 
în stare s'o trec în însemnările acelea 
prozaice ale mele. Cu toate acestea ea 
istorie importantă şi ar putea sluji de 
prefaţă castului meu. Dacă doriţi, sunt 
gata să vw spun, dar fără nici o înflo- 
rire şi fără de nici o pretenţie. 

Ascultaţi, 

Aveam houăsprezece ani și începeam 
să-mi fac ucenicia vânătorească. Imi 
cumpărase babaca pușcă, începusem 
a-mi dresa un căţel; şi era un bătrân, 
moş Costache Puşcrku, care mă iniţia 
în primele taine. Dela. moș Costache am 
învățat că întâi trebue să scuipi şi să 
sudui vânatul şi pe urmă să ridici puşea 
ia ochi. Numai aşa poţi «ea clipa nece- 
sară de calm, Așa, s'a făcut că am izbu- 
tit a aduce tcasă, făcând bucuria tată- 
lui meu, cel dintâi iepure. Potsă vă 
spun că acest întâi iepure l-am împuş- 
cat la 11 Septembrie 1898. Mi-a sărit 
din niște spinării, la o memgine de a: 
or, pe-o vreme de pâclă, 

Intro zi, trece pe la noi un frate a] 
mamei, mare moiicr îu ţinutul Brăilei, 
şi aflând de debuturile mele, îmi vor- 
beşte de răţăriile din nişte bălți de pe 
moşia lui, lângă Dunăre. Acolo să vii 
să-ți faci ucenicia, mânzule, zice el. Su 
nu pan mâna pe puşcă şi nu ţi-aș putea 
fi învăţător, însă ai să ai meşteri destui 
care să-ţi fie pildă. mai ales decă vine 
într'o Sâmbătă în preajma a două săr 
bători, Aloxanâru Ghenciu. Dela Alexan- 
tru Ghenciu zi ce învăţa, E o adevărată 
evanghelie, Imi place şi mie să-l ascult, 
măcar că nu sunt de meserie. 

Vă închipuiţi ce bucurie mi-a făcut 
acea propunere a li nenea 'Temistocie. 
Indetă mi-am pregătit pușca şi muni- 
țiile şam fost gata săl însoțesc. Nu 
ini-am luat nici un fel de bagaj; am ţi- 
nut numai să duc cu mine căţelui, pe 
coke îmi propuneam să-l învăţat & 
scoate din apă rațele lovite. Am plecat 
dimineaţa ; şi pe la vremea amiezii 2WD 
ajuns în Brălia. De acolo am mei făcul 
un cens cn trăsura. Sam intrat la un 
ecner cu foarte multă rânduială întoc- 
mit, Mătuşa mea, soția lui nenea Te: 
mistocle, m'a primit cu bucurie şi în- 
dată a băgat de seamă că-mi pla” prăji- 
turile cu cremă, A doua zi a văzut că-mi 
plac și suwmalele: asta a bucurat-o 








de MIIIAIL SADOVEANU 


foarte muult și mi-a prevestit 
mă fac voinic şi gras, ceeata 
tâmplat după cum vedeţi. Imi 
cuma sarmalele şi prăjiturile 
şi cântăresc o sută petru chil 

Am fost la baltă chiar din a 
şi după multe peripeții, am 
pereche de rațe de cele marii 
câte tocuri am dat greş: 
chestie. G 

In ziua a doua, cea cu sariti 
întâmplat să fie o Sâmbătă, 
mistocle primeşte o telegramih 
gentă. O desface, îşi vâră na 
apoi mi-o întinde co mare DE e 

— Poftim.  nepoate uri: i 
teşte şi te bucură, Esti băia [9 
ţi vine protesorul. 

Telegrama erei foarte lacori” 
sesc“, Iscălit: „Alexandru“, 

— Vine domnul Ghenciu? ih 
cu inima bătând. | 

— Aşa este, vine Alexandri 
confirmă nenea Temistocle. l, 
ai să găsești și învățături, fin 
aparate şi scule cum n'ai ma, 
când esti. Imi închipui că ed 
pert vânător de paseri de ați 
se cunosc în ţară. FE renuni, 
articole, într revistă a lq 
rească, lu însă nu le-am; 
odată. l 

— Mie, adăogă mătușă-n:l 
îmi place msi ales frumoasa 
mâncare a domnului  tihenea 
tabieturile şi felurile pe care re 
în cât imediat mă pun lam? 
îl văd degustând ca un adr e 

cător, şi pe urmă mâncând: ai 
şi cu dreptate, — mă simt ee 
moționată și-i sunt recunoseit a 

Sosirea domnului  Ghenciu 
lutrtă cu voie bună şi de aie! 
pezit feciorul la puşti, genţi. 
și scule, iar fata din casă b 
bleduari. Ii zâmboziu şi-l firaa 
dragoste, pe când se scoboat € 
droşcă ; iar unchiul meu Ta 
mătuşă-mea Calioţi îl aştepir= 
capul scărilor. cu dinţii stid:pg 
şi soare. 

Domnul Alexandru Ghe re 
om nalt, uscat și subţiratie. io 
dârz și sănătos. Purta u te 

barbă blondă înspicată cu op 
gint, care-i dădea o înfăţișar 4p 
bire respectabilă. Sui cu neă 
tinse s re stăpânii cona' ului-ţa 
rea cu efuziuni de adevărali, g; 
mia făcut o deosebită imp g 
afabil, m'a recunoscut înda: ş 
al său şi m'a bătut pe umir nă 
protectoare. 

I! priveam intimidat. 

„- Ei ce felcem colega? mi da 
încrantând spre mine sprâncăse 
dispus să mă urmezi ? e 

— De abia ai căzut dela E 
dragă! strigă mătuşă-mea £ 
Aihneşte-te puţin; reconfortey 
pahar de vin şi cu puţină gr 
mirare câtă pasiune pui di 
câtă energie cheltuești în ae pt 

- Adevărat, răspunse veiPe 
esta-i singura mea pasiune 2le 
țeleg viaţa decât subt acestupi 
numai asitel pot colora îritințu 
notonia existenţei. Cuconu Ipler 
fericit lingă batozele sale, =: 








LA 3 


cu pușca în mână în papură. la 
iu iazului, Trebue să ştii — îmi făcu 
darea să mi se adreseze personal,— 
bule să ştii, tinere, că, între toate, 
prefer vânatul de baltă, pentru di- 


Mitatea lui, pentru şireclicurile lui, — 


im frumuseţea peisaginlui. Aşi pu- 
zice că misterul acestui vânat nu-l 
joaște și nu-l preţueşte nimeni pe 
Re mai bine decât mine. Așa în cât 
il repaosului şi plăcerii de-a lu4 p 
re împreună cu dumneavoastră 
tert de oră: pe urmă îmi daţi voie 
hi fac pregătirile. Cea din urmă rază 
afințitului trebuie să fulgere în ţeava 
i mele. E un precept dela care nu 
abătut nici odată. 

Macordat în adevăr gustării timpul 
Hi necesar pe urmă mi-a pus în ve- 
asi mă pregătesc. Eu eram însă 
Imi scosei de după uşă pusca și 
bi și strigai pe Liuba căţeluşa mea 
. [, 

sista înţelegi dumneata a fi gata, 
2? mă întrebă zâmbind cu prietenie 
iu Ghenciu. Ai să afli mai târziu 
importanță au în amor prelimină- 
i ie asemenea şi vânătoarea îşi are 
le. sale, căci și vânătoarea e o pasiune 
Și amorul. Ceiace Stendhal a numit 
alizeţie, adică înflorirea în  imagi- 
a obiectului pasiunei, are loc cu 
Khită bogăție mai ales la vânători. 
iai să-mi dali voe să-mi scot din gea- 
diane toate câte-mi trebuesc pentru 
ediție, 

ldădui voie fără îndoială, respectuos 
himidat. Ora aceea o socoteam hotă- 

e pentru mine. Iniţiaţii vechi în- 
ţa desigur acelaşi sentiment de ut- 
Nşi recunoştinţă când începeau a 
inde in misterele eleusine. Cerui 
Hlului meu îngăduinţa să-l asist. 
jutai să deschidă geamantanele şi să 
re pe divanuri şi scetune p mulţime 
ibiecte necunoscute mie. Eu eram un 
diliv și începeam să mă ruşinez. Ii 
mal că adusesem cu mine o căţe- 
 setter, 

a ce-ţi poate servi un asemenea a 
Vă mă întrebă el privindu-mă pie- 
pun zâmbet care mi se păru vi- 
iubi LEA | 


k 


iii scoate rațele din apă, îi răs- 
Se! eu, 
are slujbă! importantă slujbă 
aievăr! îmi întoarse el cuvânt. Vă- 
i ula baltă poate întrebuința un 
fu mai bun: un ţăran care stă în 
piere cu barca. Dună ce-ai isprăvit 
ro se duce şi culege ce-a căzut. 
i du drumul câinelui, să umble şi 
ii szomot în timpul pasagiului, te 
4 judeci singur ce ispravă poţi face, 
cârduri se abat şi-ţi scapă. Eu am 
ian, care ceşteaptă cu luntrea 
fire isprăvesc, 
jlntradevăr, observaţia mi se pare 
mam invoit eu. 
kiera: logic și simplu. Pasajul di 
Ezra, ține jumătate de ceas. -A- 
bi jumătate de ceas trebue  donsa- 
iurului, Singurul meu lux, cânele 
dci prisoselnic. Priveam accesa 
iisfăşurate în juru-mi și mă  fe- 
Măi cer explicaţie. dintrun senti- 
(ile mândrie, propriu celor trimişi. 
hiingă nişte ghete enorme dintr'o 
kutnrnică și sgrunţuroasă, cu nişte 
bin deget de groase ghintuite cu 
uri și ghiare de oţel (specialitate 
ku pentru vânătorile africane, mă 


' 
4 
ț 
+ 
Li 


"încredința domnul Ghenciu), pe lângă 


două mantăli, dintre care una de ploae, 
pe lângă vălul de ţânţahi, pe lângă pă- 
lăria colonială, pe lângă mănușile fine 
de castor, pe lângă un scaun pliant 
foarte comod, cercetai şi două genţi pline 
de serii de obiecte necunosc-te. Cunoscui 
în una o trusă de bărbierit şi în alta 
nişte medicamente. Pe urmă rămăsei în 
admiraţie în faţa cutiilor de cartuşe: 
elegante, din piele groasă galbenă, în: 
chise cu lăcăţel de alamă. Erau două: în 
fiecare câte o stă de cartuşe. Cartuşe 
aduse din străinătate, cu îngrijire, dră- 
măluite şi sertisate, nişte minuni de 
cartuşe ! 

— Dumneata de unde îţi aduci cartu- 
sele ? mă întrebă domnul Ghenciu. 


— Dela Bucureşti, răspunsei eu, vag. 

Era însă o minciună, de care şacum 
mi-i ruşine. Cartușele mi le făceam eu 
singur cum mă  pricepean şi cum da 
Dumnezeu. 

—Dela Bucureşti ? 
varășul meu. Nam 
odată cartușele dumnealor. 
țumit ? 

— Da, am urmat eu a răspunde, cu 
obrajii împurpuraţi. 

Mă întrebam cine vor fi fiind „dum: 
nealor“ şi-i compătimeam, aşa în abs- 
tract, 

Fiecare cartuș care trecu în cartușieră 
fu verificat şi sunat la ureche. 

— Să ştii, îmi lămuri domnul Ghenciu 
că nouăzeci la sută din vânat scapi din 
pricina cartuşelor proaste. 

In privința asta nu mai putea fi nici 
o îndoială: îi dam perfectă dreptate, şi 
primii cu recunoştinţă adresa fabricii 
sale Sivaart d- Co. Midleton. Sussex En- 
gland. Negreşit nu mă simţeam în stare 
nici naveam intenţia să fac vre-o co- 
mandă, însă tinereţea sufere obisnuit, în 
asemenea împrejurări, de laşitete şi va- 
nitate. 

După ce se îmbrăcă întrun costum 
minunat, pe care i-l invidiam sincer. își 
luă pe el toate curelele şi halaturile şi 
rândui pentru servitorii care aveau să ne 
întovărăzească, toate celelalte boclucuri 
accesorii 


zâmbi cu milă to- 
întrebuințat nici 
Eşti mul- 


Observali şo bucată de pânză de un 


verde gingaș, în forma unui dreptunghi 
lungăreţ, prevăzută cu două șnururi de 
mătase. O priveam pentru anu ştiu 
câtea oară și nu îndrăzneam să cer 14- 
muriri, 

Domnul Alexandru Ghenciu, începu a 
râde cu bunătate și mă cuprinse de 
bărbie, dezmierdându-mă ca pe un co- 
pil ce eram, 

— Mon cher ami, îmi zise el; întreabă 
nu te sfii, căci un ucenic ca dumneata, 
nare de unde cunoaşte toate secretele» 
meșteșşugului. Trebue să știi în deosebi, 
că mai ales vânătarea la baltă se face 
cun lux deosebit de pregătiri și precau- 
țiuni. Ai să mă întrebi de ca: şam săti 
răspund. In cincisprezece ami, de când 
vânez, mai ales la baltă am putut ob- 
serva, întâiu, că rațele sunt cele mai vi- 
clene dintre paseri. Au privire ageră şi 
înțelegere subită a situaţiei. Deci  tre- 
bue să-ţi iei toate măsurile. Nu'ţi mai 
spun că. după mine nul, nu există tir 
mai variat, mai dificil şi mai instructiv 
din punct de vedere vânătoresc, decât ti- 
rul în rațe la, zbor. In deosebi am învă- 
țat a cunoaşte rațele la pasajele de sară. 
când trec uneori câ duse de vânt, alte ori 


UNIVERSUL LITERAR. — 213 
în zigzaguri fulgerate, alte ori ca nişte pro- 
iectile care se înşurubează în văzduh, spre 
stele. Le cunosc toate vicleniile şi toate 
calităţile de zburătoare. Calităţilor de 
zburătoare un vânător nu le poate opune 
de cât un tir calm și sigur. Iar viclentei, 
unele din aceste accesorii pe care le 
vezi. Masca, mănușile, etc., au de scop să 
îmi menţie liniștea necesară din spre 
partea ţânţarilor. Pânza aceasta verde, 
pe care o vezi, are şi ea un nost. E un 
șorț. 

I privii uimit. El zâmbi fin. 

— E un şorţ, e un şorţ, stărui el, ai 
auzit bine : e un şorţ. Acest şorţ îl încing 
pur şi simplu. E de coloarea papurei. 
Astfel îmi sînt mascate picioarele. O 
observaţie îndelungă m'a tăcut să ajung 
la, concluzia acestei necesităţi. Acuma 
știi tot ce trebuie şi putem merge la 
baltă, căci şi eu sunt gata. 

Mărturisesc că eram cu deosebire im- 
presionat.  Presimţeam că-mi trebueşe 
vreme ca să ajung la cunoştinţele de- 
pline, a<a de complicate, ale breslei. Ve- 
niră doi slujitori ca să încarce halatu:- 
rile. Apucai şi eu ceva în mâini ca să 
aduc un serviciu şun omagiu de supu- 
nere tovarăşului meu şi ca să nu par 
așa de sprinten şi de sărac. Grămădi- 
răm tot în trăsură, ne urcarăm şi noi, 
şi ca inima îndoită, lăsai pe Liuba a- 
casă, chelălăind cu jale în braţele bu: 
cătăresei. Toate slugile conacului, cu 
stăpânii în capul scării, ne asistară, pri- 
vindu;-ne cun interes în care desigur 
umila, mea persoană intra c'o foarte 
mică parte. 

Ajunşi la baltă, coborârăm cu d:ose- 
bită rânduială. Eu eram liber şi gata să 
fac orice. Domnul Ghenciu însă prubu- 
lui îndelung cea mai bună poziţie şi 
puse să i se transporte acolo toate ale 
sale. Porunci unde să se ascundă lun- 
trașul cu luntrea și-i dădu instrucţii se- 
vere în privinţa atitudinei pe care trebuia, 
s'o păstreze. Işi desfăcu scaunul. își în- 
cinse şorţul şi se identifică imediat cu 
peisagiul într'o deplină neclintire. 

Eu mă trăsei mai la o parte, într'o aş- 
teptare febrilă. Soarele se scufundase la 
asfințit şi balta cu pădurile ei afunde de 
trestii începea să se acopere de lucoarea 
amurgului ca de un fum de lumină. In 
ochiuri depărtate, în cotloane ascunse, iz- 
bucneau bătăi repetate de aripi şi măcă- 
ituri comice. Rațele se pregăteau să se 
înalțe subt cerul amurgului, încrucişân- 
du-se şi țesându-se spre locurile de pe- 
trecere şi de hrană ale nopţii. 

Deodată îmi zbucni inima când văzul 
cel dintâiu cârd năvălind spre mine. Şti- 
ind un meşter în preajma mea şi nea- 
vând vreme să scuip şi să le sudui, după 
rânduiala lui moş Costache, le lăsai să 
ireacă. Indată auzii în partea cealaltă, 
unde se instalase tovarăşul meu, două fo- 
curi scurte şi precise. 

— Trebuie şi repeziciune şi prezenţă de 
spirit, pentru zborul acesta fulgerător al 
rațelor, cugetam eu, şi inima urma să mi 
se zbată de tulburare. 

Insfârşit, îmi venea bine un cârdisor. 
drept pe deasupra pămătufului trestiilor. 
Stătui neclintit. le adresai în gând in- 
vectiva pe care o asuzisem la moşneag, 
și izbutii să pun în umăr cu liniște arma. 

Uitasem să scuip; însă, după cât am 
văzut, asta nu-i numai decât necesar. 
Una din rațe căzu. Indată mă liniştii de- 
plin, înfiorat de bucurie și de mândrie. 
Imi trecusem cu bine examenul. Altele 
puteau să-mi scape. 


Era o inserare liniştită ; şi din afunzi- 
mile bălților începură să curgă cârduri de 
rațe de toate mărimile, ca nişte accele- 
rate fantastice, Trăgeam din când în 
când cu grijă. Mai avui sa doua, şa 
treia mare bucurie. Eram atent şin spre 
locul unde rămăsese tovarășul meu; şi-mi 
aduc foarte bine aminte că-i număran 
loviturile. Totdeauna erau duble: pac- 
pac, şi le judecam în sine-mi juste şi 
precise. Curând trebuia să înceapă rolul 
luntraşului. 

Văzui curând pe omul din luntre ve- 
nind spre mine. Intunericul sexii creștea, 

— Ce este, Nicolae? îl întrebai. 

— Cuconașule, am venit să-ţi scot ra- 
țele, îmi răspunse el. Acuşi se face întu- 


toate ale sale, ne-am deprins cu el şi ni-i 
drag. Dar niciodată nu lam văzut împuş- 
când ceva. 

Drept vă spun, am avut eu o criză de 
jenă, şi nu înţelegeam cum am să pot da 
ochii cu tovarășul meu. Fără însă să pară 
de loc tulburat, domnul Alexandru Ghen- 
ciu veni spre mine mirându-se de ghini- 
onul pe care-l avusese. Bănuia întru cât- 
va şi cartușele şi era oarecum decis, dacă 
i se va mai întâmpla odată așa ceva, să 
nu mai rămâie clientul lui Stewurt & C-ie 
Midlelon, Susser, England. Păru cu to- 
tul lipsit de curiozitate pentru cel> trei 
vaţe pe care le scosese din baltă Nicolaie 
şi găsii şi eu de cuviinţă să le arăt ace- 
lași dispreţ şi aceiaşi indiferenţă, deși a- 





ST, DUMITRESCU : Portretul scriitorului Mihail Sadoveanu 


neric şi nu se mui vede. Intru cu picio- 
rul. Aici apa nu-mi ajunge nici până la 
glezne şi ţi le scot numai decât. Ai trei: 
le-am văzut unde au căzut, 

— Iţi mulţămesc, Nicolae, îi răspund 
eu. Dar cum se face c'ai lăsat luntreu ? 

— Am lăsat-o. Ce eram să fac acolo? 
cum au pornit rațele, am ieşit la mal 
sam băut o ţigară. Am văzut c'ai pușcat 
pe acestea trei. 

— Inţeleg. Dar de ce-ui lăsat pe boier ? 

— Da ce-am să-i fac eu boierului ? 

— "Te duci cu luntrea. Am auzit cel pu- 
țin douăzeci de' focuri duble. Trebuie să-i 
culegi rațele, după cum ţi-a poruncit. 

-- Care ruţe ? Naţele sau dus. Cum puş- 
că în ele, se duc mai năpraznic. 

-- Nu înţeleg. | 

— Apoi mata nu-l ştii. cuconașule, pe 
boierul nostru ? De câţi ani vine aici, cu 


bia aşteptam să fiu singur, să le cântă- 
resc în mână şi să le observ penajul. 

In drumul spre casă, protectorul: meu 
îmi împărtăşi un adaos de observaţii cine- 
getice, câștigate înb'o lungă experienţă. 
Era puţintel mai rezervit şi simţeam 
plutinit asupra persoanei sale, asupra tu- 
turor halaturilor, podoabei şi pestelcii 
verzi un fel de negură de mâhnire. Bănu- 
iam însă că totul e trecător şi că după 
dezamăgirea şi tristeţa clipei, pendulul 
pasiunii sale va marca iarăși arcul de 
uscensiune, 

Pentru tinereța şi firea inea, însă, ri- 
dicolul acestui măreț și respectabil nenea 
Alexandru Ghenciu a fost o lecţie hotări- 
toare. De atuncea am căzut în caetul meu 
de ticăloasă contabilitate. Cugetând însă 
bine, văd că nenea Alexandru era vână- 
tor și eu nu sânt, 


MIHAIL SADOVEANU 



































POEME IN PROZI 


de CHARLES BAUDELAl 
STREINUL 


- Pe ciue iubeşti tu mai mult, or 
misterios, răspunde-+mi ? pe tatăl tău, 
mana ta, pe sora ta ori pe fratele tău! 

— Nam nici tată, nici mamă, nici 3 
nici frate, 

— Pe prietenii tăi ? 

— Te foloseşti de-un cuvânt al căruij 
|eles mi-a rămias până astăzi necunos 

— Patria ta? 

— Nu ştiu sub cure latitudine e așe 

= Frumuseţea, ? 

— Aş iubi-o cu tot dragul, daca 
divină şi neunu'ritoare. 

— Aurul ? 

— Il urăsc, precum urăști pe 
nezZeu. 

— Ii bine, ce iubeşti tu atunci, 
nule ciudat ? 

— Iubesc norii... noriii uri trec, 
jos... minunaţii nori ! 

- 


PĂRUL 


Lasă-amă să-ţi sorb dung, lung, min 
părului tău, să-mi îmgrop în el toatăi 
ea şi un om însetat în apa izvoruhi 
lasă-mă să-ţi scutur buclele cu mâl 
mele, ca pe o basma parfumată. pentr 
să împrăştii amintiri în vânt. 

O, dacă le-ai putea tu şti pe toates 
le văd! pe toate câte le simt! pelă 
câte le aud, le înţeleg în părul tău! 
fletui meu pribegeste peste mirezme,] 
cum sufletul aitona peste muzică, 

Părul tău închide în el un vis, pliu 
vântrele și catarguri ; ele mă urmă 
şi mă poartă peste mări întinse 
mecătoare clime musene, unde că 
mai albastru și mai adânc, unde ui 
e parfumat de fructe, de frunze și 
pielea omenească. 

In oceanul părului tău, întrevăd 
port, ce mişună de cântece melanti 
de oameni viguroşi de toate naţiile 
corăbii de forme felurite, cari își şi 
țează silueta fină şi complicată pe im 
sul cerului, nnde curg siroaie, ves 
călduri. 

In desmierdările bucdhelor tale, regi 
dim now leneşul orekor lungi petraculi 
un diwan, în cabina unei corăbii 
moase, legămată de fluctuaţiunea, 
senzibilă a unui port, între gtastre 
flori şi bunmame cu gâlgâitoare apă 
riboare. 

Im focarul auzător al părului tău 
vespir mirosul tutunului amesteca 
opiu şi zahir : în noaptea părului tău 
văd străbucima nesfârşitul azurului 
cal ; în țărmii fulgilor părului tău 


îmbăt de mirosul amestecat al aul 
nului, al moscului si-al uleiului 
COCOS. 


Lasă-mnă să-ţi muze mult şi lung 
clele tale lenese şi megre. Când îţin 
părul tău elastic și răsvrătit în] 
că-mi gust amintirile. 


rad de SEUDARU SÂNGE 





UNIVERSUL LITERAR. — 215 


POVESTEA UNUI TRANDAFIR 


Era în îd lunuurie 1604. 

Se construia după planurile lui Phil- 
libert Delorme, o salerie paralelă cursu- 
ui Senei, destinată u uni Palatul Tui- 
Jeriilor cu Luvru, 

Majestatea sa Ludovic ul XIV, vuiu să 
se scuboure în sere, unde faimosul gră- 
dinar Le Aotre, adusese din cele patru 
părți ale lumii, florile cele mai rure și 
plantele cele mii curioase. 

Sub uceste bolți aerul era căldicel zi 
parfumat ca al unei zile de primăvară, 
La dreapta regelui mergea Colbert, 
gânditor, tăcut, mereu preocupat de pru- 
ete mărețe, sau văitându-se, văzând pe 
cel mai mure monarh al lumei, pier 
sindu-şi minţile în intrigi amorouse. 
In stânga se milădia Lauzun, curlezun 
umiiţios, şiret prin excelenţă, si cure cu 
wate acestea, nu uvea destulă fineţă, 
intru a «hici ura uscunsi sub favoarea 
rula, 

EL trebuia să ispăşească mui târziu, 
în castelul de Pignerol, crima de a fi 
mai amabil si mai frumos decât regele, 
— Purmnilor, — zise Ludovic XIV, ară- 
ind minisirului său și lui Lauzun, ad- 
mhabili portocali, ule căror fructe de 
aur, atirnau pe o rețea de verdeață, —- 
aceştia sunt dăruiți de fostul vostru dus- 
uan, Filip a) IV, astăzi socrul meu. EI 
şb devustat erădinile, pentru a 1Mmpo- 
bi Tuileriile, si Infantul Spuniei, vă- 
sani acești spleondizi urhuști, nu ar re- 
pta de loc aleiele dela Escurial, 

— Sire, — zise grav Colbert, — regina 
plinge o pierdere mult mai dureroasă, 
aceia a iubirii voustre, 

— Li aşi! -- zise Lauzun -- pentu a 
«eta un lucru, trebue mai întăi să-l 
vavur. Și dacă unu Mă înșel.... 

— Taci domuule duce.  Uşurinţa cu 
are vorbesti mii jicneşte, tot atât ca şi 
eprosul indirect cure l-a precedat, 
Iudovic al XIV-lea, reluă în urnă, în- 
breându-se către ministru. 

- Căsătoria mea este opera politicei 
hi Mazarin, si este destul să vă spun, 
ă nu sa consultat inima mea. 

Colbert se înclină fără a riispunde. 
— Cât pentru d-ta, domnule Lauzun— 
muă regele — aduţi aminte că Maria- 
rez este revina Franţei. Natura, sen- 
lineni lo ncastre, goneşte orice discu- 
fune, 

-- Sire, sunt foarte trist, ducă socotiți 
i vam jienit, 

— Să sfârşim! — zise Ludovic XIV, 
imopiindu-se de un om încă destul de 
inât, care nefiind anunţat de vizita re- 
plui, voia să-şi scoată haina pentru ui 
erâţa un splendia trundafir de Olanda. 
istu cra grădinarul. 
sul trecut. cl desenuse buschetele din 
leii și acum se ocupa, cu îngrijirea 
lilor, care trebuiau să înflorească 
pinăvară. 































jitai de oarecare amintiri, de s'gur 
icute, Le Notre, nu auzise upropie- 


țisitatorilor. EL mormăia în sine și 
să-i scape înjurături energice, pe 
orăţa cu foarieca. crăcile tran- 
lui, 

- Li ce? Suntem noi de vină ? îl îu- 
i regele. Grădinarul, se văzu pe 
slejtate in faţa Majestății Sale, ne- 
ind măcar lirmpul să'sși înbrace haina 
ji se jelui fără alt proeumbul: -— Sire, 
pate... azi dimineaţă: domnisoarele 
omoare, ale Doamnei Negina mamă, 
văvulit în grădină şi nau ţinut s0o- 


coteală nici de presenţa mea, nici de ru- 
găminţite ele. 

Ubservuţi acest magnolier din „Anreri- 
ca, este sinsurul pe care il posedă Ma- 
jestalea Voastră, 

Li bine, Sire, i-au rupt cele mui îru- 
moase flori. uu cules portocalele cele mai 
mari, au devastat trandaiiii ; din feri- 
cire am putut să ascund cel mai frumos 
trundafir pe cure îl iubesc ca pe copilul 
hieu, şi pe cure îi îngrijesc cu cea mai 
mare dragoste şi care va trăi cincizeci 
de ani, numai să fie biue îngrijit. 

Dacă eu mor mai înainte, să nu i se 
luse, să producă decât o singură floare 
de sezon. 

Te Notre se duse câţiva puşi mu 
inte, arătând trandafirul căruia 
cuse aceste elogii. 

— Acesta este trandafirul cu o sută 
de foi, Sire, pe care l-am salvat dela de- 
șastare. Dar dacă se va mui repetu uu 
asemenea lucru, declar Majestății Voa- 
stre.... 

— Aide. aice, linişteşte-te — zise Lu- 
dovie XIV, — fetele sunt ca şi fluturii, 
ete iubesc florile. 

-— Vai! drăcia dracului, 
turii nu rup crăcile şi nu mănâncă 
toculele. 

Reselui îi scăpă un surâs, la această 
ripostă a grădinarului. 

— Fi bine — zise El — spunc- mi care 
sunt vinovatele ? 

—- Toate Sire... udică, nu, mânia mă 
face să fiu nedrept, Una sinaură wa inmi- 
lat exemplul tovarăşelor sute: tocmai a- 
ceia care ereu mui tânără şi mai fru- 
moasă decât acest trandafir şi mai în 
cântătoare decit un înger. Sărmana fo- 
tiță, căute, să 1nă mângâie, pe când cele- 
lalte devastau ra într'o ţară cucerită. Ea 
se numeste Luiza. 

— 0 stiu, este domnisoara de lu Valli6- 
ve — zise Lauzuu, către Ludovic XIV, -—- 
aceiu pe care aţi rernarcat-o eri în cercul 
D.nei Henrietie. 

— Ea va fi recompensată, zise regele. 
Singară dintre toate domnisocrele de 
onoare, Domnisoara La Vallitre, va lua 
parte de balul ceil mom da astă seară aici. 

— Un bal? Ah! sărmanele mele finri, 
siripă Ile Notre,  frângându-și rnâinele 
de disverare. 

—- Dar Majestate. observă Colbert, ati 
vițomis, astăserră, audienţă la doi arhi- 
tecţi Clunde Ferrault şi Liheral Bruant! 
Cel dintâi trebue să vă prezinte desem- 
uurile Observatorului și cel dul doilea 
planul Hotelului Invalizilor. 

— Primeşte-i Dit:s pe acexti domni. — 
răspunse regele. Noi vom dansa, pe când 
«d-voastră veţi lucra pentru gloria noas- 
tră iar posteritutea vă va rămâne re- 
cunoscătozve. Numai, pentru a îmnocobi 
aceste ziduri goale, să ceri dela fabrica 
Gobelins, pe care ai fondat-o,  sâtova 
dim frunoasele tapiserii, cărora le-a fă. 
cut atâtea elogii. 

Am înteles, voi face intocmai Sure,— 
vise ministrul. 

Spre marea disperare a lui Le Notre, 
balul eu loc chiar în sere, transtormate, 
ca prin minune, într'o vastă gulerie, 
unde se schimhau miile de ghirlande de 
flori, în dicimante scânteietoare. Piecare 
portocal păren un măreț candelabru de 


i îna- 
ii fă- 


Sire, dar fiu- 
por- 


verdeață. având agăţate de crengile sale, 


lumânări aprinse. 
O mulţime de femei fîrumoise se  în- 
vârteau în mijlocul valurilor de lumină, 


FIUGEN DE MINECOURT 


sub arborii înfloriţi, grămădindu-se prin 
faţa regelui, spre a obţine fiecare o pri- 
vire de admiraţie, 

Vântul de iarnă sufla crâncen pe afu- 
ră, cerşeturul sgribulit tremura la colţul 
stradei, în schimb curtea regală, dansa 
ca într'o zi de vară sub rămurile înver- 
zile şi respira parfumul florilor, 

Tânăra regină nu lua parte la această 
adunare nebunatică, Mawia-Tereza evla- 
vioasă şi resemnată fupea de plăcevile 
sgomotoase în care se arunca regele, so- 
țul său, şi ținea. tovărăzie reginei antine, 
mătuşa sa. ] 

Prin urmare, balul cra sub presedinţia 
Doamnei Henrielte şi Olimpia Mancini, 
contesă de Soissons. 

Drăgăluşe și timidă porumbiţă, D-ra 
de la; Valligre, şedea retrasă într'un colţ. 
pe când regele, care de multă vreme o 
căuta cu ochii, o zări în sfârşit sub îru- 
mosul Maenolier, pe care tovarăşele sale 
îl devastuse de flori. faptă necugetată, 
pentru czhe fură pedepsite nefiind pof- 
tite să ia parte lu acest bal. 

Unu moment în urmă, mâna L.uizei, tre- 
mura, de emoţiune, strânsă de mâna re- 
gelui, căci Ludovic XIV, venise so invi- 
te la dans. 

La sfârșitul balului Le Notre, care pri- 
mise ordine precise. aduse trandatirul 
favorit, întrun mare și frunuoş ghiveci, 
bogat în ornamente aurite. 


Sărmanul om, aveii aerul umui  con- 
damnat care este dus la supliciu, 
El puse arbustul pe cea din urmă 


treantă a unei estrusie. lu vederea tuturor 
și fiecare putea să citească. în partea «le 
jos a e«hiveciului, aceste cuvinte cure 
stâvnise altă dată ceartă în Olimp : 

„Celei mai frumouse“. 

Douăzeci de rivale păliră, aflând că 
ducele de Lauzun. era însărcinat de Lu- 
dovic XIV, a duce trandafirul cu 100 foi, 
în epartamentul Domnişoarei de la Vu- 
licre. | 

Dar Le Notre, fu fericit, că i se per- 
mise de a îngriji personal, pe Qopilul său 
iubit, la favorita regelui. 

Acest trandafir, deveni un talisman 
misterios. asupra căruia tânăra domni- 
șoară, atrăsese stăruitorul amor al lui 
Tudovic XIV. 

Er urmărea cu cea ina mare griie, 
toate fnvele vrgetatiunei, se întrista până 
la lacrimi, dacă vreun nou boboc, nu se 
ivea lângă trandifiri! desvoltat, pentru 
al înlocui când se va scutura, 

Luiza nu cedase regelui decât diu iu- 
bire si visurile de ambiţie nu-i tulburase 
vă încă inimi ei naivă „aca de drăzălase 
si atât de rusinoasă“, cun scria despre 
dânsa At-me de Sevianâ. săirmana fată 
îsi plângea greșeala! sa. la piciorul cru- 
cifixualui. 

Rernuscările, pedepseau cu cruzime fe- 
vicirea sa şi de mai multe ori preotul 
care slujea liturghia. în Canela dela 
Versuilles, auzi suspine înăbușite, veniid 
dinspre tribuna regală şi văzu întorcân- 
du-se, o umbră albă, îngenunchiată. Era 
Domnişoara la Vailiere, care se rupa 
lui Dumnezeu, să-i ierte o noapte de 
zimor. Inger căzut, Luiza îşi amintea de 
cer. Zece ani trecură. Tânăra continuă 
ași expia prin lucriti, slăbiciunea îni- 
îmei sule. 

Nesăsim in Scint-Ger- 


castelul dela 


216, — UNIVERSUL LITERAN 

main trandafirul cu 100 foi. aşezat pe 
o mescioară poleită cu aur, der sărmana 
floare, cu toate îngrijirile lui Le Notre, 
se înclina tristă pe tulpina veştedă, lân- 
vă dânsa D-ra de la Vallitre. pe care 
regele o făcuse ducesă, plângea cu mare 
intristare. Ea primise acest titlu şi ono- 
rurile cure îl însoţeziu, nenorocita, nu- 
mai pentru copii săi, căci avea doi copii 
cu regele. cu regele pe care acum ni-l 
mai iubea. 

Luiza nu-și încredința durerea de cât 
lui Dumnezeu și unei amice, pe care o 
credea discretă şi sinceră, Franrvise 
Alhenuis de Mortemar, ducesă de Mon- 
tespan 

Aceasta intrând într'o seară la favori- 
ta regelui ; o găsi plângând. 

— Ce faci? — îi zise dânsa — de ce 
plângi ? Regele nu vine săţi dea probă 
«de iubire ? Dar îl acuzi pe nedrept Luizo, 

Drept orice răspuns, Domnișoara de lu 
Valiere, îşi aţinti ochii pe trandatirul 
care se vestejea. 

— Doamne! ce curioasă superstiție ai 
— zise Doamna de Montespan. care luă 
un scaun şi se aşeză lângă amica sa. Pe 
onoarea mea, dar e o adevărată copilă- 
vie, să crezi că iubirea unui rege, ur- 
mează destinul unei flori. Aide. copiliţo, 
adăogă ea. lovind uşor cu un evantail, 
mâinele frumpasei desolate — ești din 
ce în ce mai adorabilă, de ce oare nai 
nai fi adorată ? 

— Pentru că o alta este atât de dibace 
să-şi desfăşoare în ochii regelui, atrac- 
țiunile pe care, fără îndoială eu nu le 
am. 

Athenais îşi muşcă buzele. 

Aceste cuvinte ale Domnişoarei de 
la Valliere, aveuu un dccent de ironie 
dureroasă, ce nu puteau scăpa sșiretei 
ducese. i 

.uiza termină prin a înţelege, că con- 
fidenta sa. nu-i făcea protestări de ami- 
ciţie decât pentru a o pierde mai sigur. 

in ajun, după joc, Ludovic XIV, nu 
stătuse de vorbă, multă vreme cu Athe- 
hais ?- Nu petrecuse destul. de felul cum 
M-me de Montespan, batiocorea. imitând 
pe unele persoane dela Curta? In fine, 
nu i-ct răspuns el, prin aceste cuvinte, 
crude, la reproşurile D;rei de la Valliăre. 

— „Luizo, eşti nebună! Trandafirul 
tău. îţi face confidenţe. Bagă de geamă, 
el mă calomniakă !: | 

Cine alta de cât AMhânuis, putea să 
descopere acest candid mister de amor? 
Și vai! în ce împrejurări le descoperise. 

D-re? de la Valliere. în faţa rivalei sale. 
“abia putu să-și reţie lacrimile. dar tot 
fu observată de Athânnis. 

“Tonul uşor al D-nei de Montespan, con- 
solaţiile stle ipocrite. mângâierile a că- 
vor falşitate erau atât de transparente, 
indignară pe Luiza. ki nu se putu stă- 
pâni, de a nu-i arăta perfidia acestor 
mângâieri şi bucuria rău ascunsă sub 
aceleaşi consolări. 

Athemnais se prefăcu, că nu întelege. 

Ea se apropie de trandafir, scoase din 
una din mânuşile sale. vo sticluţă aproe» 
pe imperceptibilă și cu o mişcare repede 
ea stropi tulpina trandafirului, "u acel 
lichid corosiv ce conţinea sticluţa. 

„Era pentru a treia oară, de când M-me 
de Montespan. reinoia această manoperă 
infamă, convinsă că infidelitatea rege- 
lui, depindea de uscarea trandafirului 
cu 100 foi. 

A doua zi. Le Notre. găsi tranuufivul 
uscat. A 

Pentru el eri o pierdere nemărginită, 


INAPELABILE 


Pe când Hamide, văduva bogată a lui 
Guttam Husein se sbătea în chinurile 
nașterii, Ali și Mirza, lacomii săi cum- 
naţi încercau în camera vecină să cum- 
pere medicul, care se găsea în faţa celei 
mai grele probleme. 

Mama sau copilul trebuia să moară, 
căci amândouă vieţile nu puteau fi scă- 
pate. lar Ali și Mirza doreau din tot su- 
fetul moartea copilului, rămânând ei 
astfel moştenitorii imensei averi ai fra- 
telui lor. Căci văduva nu putea moşteni 
decât prin copilul ce i sar fi născut 
dela soţul care a văduvit-o în floarea 
tinereţii. 

Siujitorul vieţii cu cuțitul ds operaţie 
in mână cugeta adânc asupra datoriei 
sale, în timp ce Ali și Mirza îi vorbeau 
cu viclenie, 

„--Legile firii ne opresc să punem mai 
vresus viața unui copil de a mamei sale. 
le dragul unvi fruct, nu ne este permis 
să tăem pomul. 

Cu adâncă înţelepciune 
răspunse : 

— Nu cunosc mamă și fiu. Eu nu cu- 
nosc decât viața. Pentru ea mă lupt și 
impotriva morţii. Iar viaţa înseamnă 
vlăstar tânăr de dragul căruia culc bu- 
curor tulpina putredă la pământ. 

Atunci Ali și Mirza : 

-—— Dar vorbeşti ca un nelegiuit. Tu 
sclav al vieţii ai îndrăsni oare să jert- 
feşti chiar pe Inaltul Sultan unei mlă- 


de oarece nu mai avea nici un exemplar 
din această floare, 

Un şiroi de lacrimi, îi inundă faţa 
când se întoarse către D-ra de la 
Vallitre. 

Luiza înţelese că nu mai avea nici o 
speranţă. 

Mai albă ca varul, ea luă o foarfecă 
de aur și tăiă trandafirul veşted, pe 
care îl puse sub un glob de cristal. 

hidicându-si apoi ochii către cer. cău- 
tă spre divinitate. forța de a'şi stăpâni 
durerea. 


medicul le 


. . . . . . - . 


Secolul lui l.udovic XIV, căzu în ruină, 
cdlită cu gloria sa. Era în acea epocă 
nenorocită, când foametea prozavă și 
spăimântătoare, decima Parisul, pe când 
la frontiere Malborough și printul fu- 
geniu. distrugeau eawmata regală, clopo- 
tele monastirei din strada Sf. Iacob, su- 
nau de înmormântare şi pe două rân- 
duvi Carmelitele, în tăcere conduceau lu 
ultimul locaș, pe una din tovarăsele lor 
“de suferinţă. 

Când ele se retrăsese în chilii, după 
ce se terminase siujba mortuară. un bă- 
trân îngenunchiă pe mormântul proas- 
păt. Mâna sa ridică globul de cristal, 
pus pe lespede. luă trand-ifirul uscat, 
ducându-l la buze. murmurând cu o voce 
intreruntă de plâns 

- „Sărmană femee ! sărmană floare! 

Acest bătrân era grădinarul Le Notre, 
si carmelita moartă în ajun. era sora. 
I.uiza (Soeur Louise de la Mis6ricorde), 
altă dată „Dra de la Valiăre“. 


Trid. de CONST. MULTESCU 


de ION MUNTEANU 


diţe tinere? Nu crezi oare că, vorbele 
tale te-ar putea pierde? 

Dar medicul se încăpăţână în părerile 
sale ca un catâr persan şi ucizând pe 
mamă, scăpă fiul. 

Cei doi unchi ai noului născut, înfu- 
riați au dus plângerea în faţa cadiului, 
car; după-ce i-a ascultat cu atenţie, a) 
pronunţat următoarea sentinţă. 

— Alah e mai presus de Mahomed. 
care e mai presus de mine, iur eu mai 
presus de voi şi mama mai presus de 
fiu. Mama trebuia scăpată şi nu fiul, 
Iar pentrucă medicul sa încăpățânat în 
prostia sa, voi porunci să i se taie capul 
şi vouă deasemenea, pentruca împreună || 
să o căutaţi pe mamă pe cealaltă lume 
și so aduceţi înapoi. 

Eu voi îngriji de copil și dupăce vi 
veţi fi reîntors cu mama, vă voi tăia din 
nou capul împreună cu al copilului, 
care a fost hărăzit pe bună dreptate mor: 
ţii, si apoi dacă veţi încerca pe urmă 
să-mi apelaţi sentința, vă voi tăia capul 
si a treia oară. 

Și acum să se execute sentinţa. 


Şi 


La târgul din Sculin, Obeid Ulahîi 
vându lui Timur Hulagu din Isandae, 
zece catâri cu cincizeci de lire. 

Abia au schimbat insă animal şi pre; 
că au năvălit un roi de muște ne mii 
cunoscute până atunci, cari au începul 
să muşte până la sânge doo cel 
cameni. 

Au început să joace de durere E 





Ulah şi Timur Hulagu, iar catârii în 
tăritaţi au asvâriit cu copitele în a 
si apoi au început o fugă nebună, pier 
zându-se pentru tctdeauna din ochi 
stăpânului lor. | 
Timur lulagu, care predase aur 
«dar rămase fără catâri, îi pretinse vân 
zătorului să suporte și el paguba pej: 
mătate.. | 
Neînţelegându-se, sau luat la bătaie 
si apoi s'au supus judecății câdiului Mek 
chemei, în timp ce au pledat astfel: 
Obeid Ulah: — Alah, din înaltul ce 
rului, dorind să-l pedepsească pe Timul 
Hulagu, a așteptat până ce mi-a num 
rat lirele și i-am predat catârii şi apăj 
i-a luat. Macă dorinţa lui Alah era i 
mă pedepsească şi pe mine, ar fi trimi 
un vânt sălbatic și mi-ar fi suflat lireb 
din palmă. Atunci eu naș fi putut cer 
nimic cumpărătorului. E drept oare în 
să suport o pagubă străină. 
Pentru Timur Hulagu, vorbi cadiu 
după cum se spune mai la vale: 
Dreptatea e stăpână în ceruri, in 
nui cei de pe pământ datori suntem! 
vo urmăm după slabele noastre puteai 
Alah în bunătatea lui  nemărginib 
ţi-a luat deci catârii, o Timur Hula 
Pe bună dreptate vrei acum și tu, 
UObeid U)ah să aibă jumătate din pagubl 
căci pcate mușştele au fost trimise 
Mah încă înaintea de încheierea tări 
lui, şi deci te-a lovit pe tine nevinoi 
Deci aceasta-i sentinţa mea: pagu 
să o purtaţi în măsură egală... Tu Oh 
Uluh predă-mi cele 50 de lire şi grăl 
te-te să te ascunzi ochilor mei, lar 
Timur Hulagu mulţumește-mi pen 
lreptatea ce am făcut. împărțind pa 
în două jumătăţi egale: zece cămile 
Alah, iar preţul cămilelor mie. 



















































PSALMUL 9 


“tântare de slavă lui Dumnezeu, care 
nde pe nelegiuţi şi ocroteşte pe cei săr- 
ati, 


|| Starostelui cântăreților, după podo- 
„Mori pentru fiul* — un psalm al 
ți David. 

Î Lăudate-voi pe tine Doamne, din 
li inima mea ; istorisi-voi toate mi- 
sunile tale ; 

3) Veseli-mă-voi şi voi sălta de bucurie 
În tine. câta-voi, Prea Inalte, numele 
i! 
N) Pentru cuvântul că vrăjmaşii mei 
inapoi. se poticnesc şi pier din 
a ta, 

1 Căci tu ai adus la biruinţă pricina 
inpinlea mea ; tu ai șezut în jilţul tău 
drept judecător. 

1) Mustrat-ei popoarele, stârpit-ai pe 
N iiră ue lege, numele lor 
im și în veac de veac. 

î) Dugmanu! e una cu pământul, pa- 
igină pe veci, ie cetăților pe cari le-ai 
at pieritu-le-a până şi pomenirea. 
i) Li Domnul rămâne pururea şi iu- 
smazra spre judecată jilţul său. 

Judecă limea, întru dreptate, proces 
In neamurilor pe drepte pravili. 

|)! Şi, astfel, este Domnul un loc de 
îjare pentru cei apăsaţi un turn mân- 
or în vremi de strâmtorare. 

ţi) In tine îşi pun nădejdea cei ce 
e numele tă, căci tu nu părăseşti 
cei ce te caută pe tine Doamne. 

"Di) Slăviţi în cântări pe Domnul, sălă- 
kiorul in Sion, vestiți 
ue sale muri! 

Î) Căci el, răzbunăturul vărsărilor de 
be, si-u amintit de ei şi jiprieie sur 
ilor nu le-a uitat. 

i) Milostiv fii mie Douuinne ; vezi obi- 





l-ai şters 


intre nuruade 


wta din pirieu celor ce mă urăsc, 
dl ce mă ridici din porţile morţii, 
i Ca să propovăduesc toate faptele 
mei tale şi de izbăvirea ta să mă bu 
lvarte, în porţile fiicei Sionului. 

N) Prăbuşitu;:s'au păgănii in copea pe 
au precătit-o, în laţul je care lau 
nlrit s'a prins piciorul lor. 

Hi Siut fie că Domnul a făcut judu- 
j! în isprava lucrată de chiar mâi- 
5 li sa încurcat cel fără de les. 
imalon. Sela. 

Mi Intoavcă-se in locaşul murţii cei 
bgiuiţi, tot. păgânii cari îşi uită «le 
anezeu ! 

"Căci nu pe veci uitat este săracul, 


Mejdea ievoiașilor nu piere de istov. 


TREI PSALMI 


lin Psaltirea tradusă acum din nou de către preoţii prote- 
sori universitari: la facultatea teologică din Chişinău: 


GALA GALACTION şi VASILE RADU 


20) Inalţă-te, Doamne! Să nu biruia- 
scă omul ; judecaţi să fie, în faţa ta, pă- 
gânii ! 

Rl) Pune, Doamne, spaimă peste ei! 
Să-şi dea seama păgânii că numai oa- 
meni sînt! Sela, 


PSALMUL 19. 


Dexsvăiuirea măreției dumnezeeşti din 
natură şi din lege. 


"1) Starostelui cântăreților — ran psalm 
al lui David. 

2) Cerurile povestesc slava lui Dumne- 
zeu și tăria destăinueşte lucrul mâinilor 
sale : 

3) Ziua: zilei i-o spune în murmur şi 
noaptea nopţii i-o dă în ştire. 

1) Fără solie, fără cuvinte, fără graiu 
care să fie auzit. 

5) In tot pământul iese pravila lor și 
până la merginile lumei cuvintele lor. 
Soarelui i-a pregătit, acolo, cort, 

6) Și el e asemenea unui mire, ieşind 
din cămara sa, şi bucuros ca -n viteaz 
să străbată în fugă calea sa. 

7) EI răsare dela un capăt al cerului 
şi-l străbate rotund până la celălalt ca- 
păt și nimeni nu este în stare să se as- 
cunză de văpaia lui. 

8) Legea Domnului este desăvârşită: 
ea întărește sufletul ; mărturiile Domnu- 
lui sunt adevărate : ele înţelepţesc pe cei 
zmeriţi. 

9) Poruncile Domnului sunt drepte, ele 
înveselesc inima ; prăvila Domnului este 
curată : ea luminează ochii minţii. 

IC: Frica de Domnul e fără prihană; ea 
ține în veci vecilor judecăţile Domnului 
sunt adevăr: ele sunt toate drepte. 

11) Ele sunt mei de iubit decât aurul, 


decât pgrămezi de aur lămurit şi mai 
dulci decât mierea, de cât mierea care 


se scurge din fagure. 

12) Pentru aceea. servitorul țău na 
îndemn şi învăţătură dele! ele: întru 
păzirea lor e mare răsplătire. 

13) Cine poate să ia aminte lu greşe. 
lele cele fără de voe! Iartă-mi greşalele 
cele fără de știință cari rămân într'es- 
cuus! 

14%) Cruţă pe robul tău de oamenii se- 
meţi. ca să nu pună stăpânire asupra 
mea. Atunci voi fi fără vină și curat, 
dinspre păcatele cele mari. 

15) Fie cuvintele gurii mele şi cugeta: 
vea inimii mele, în faţa ta, spre bună 
plăcerea ta, o Doamne vecinice, stânca 
mea și izbăvitorul meu! 


PSALMUL 39. 


Cât de trecătoare e viaţa omului! Cerere 
pentru iertare şi pentru ocrotire 
dummnezeeuscă. 


1) Starostelui Cântăreţilor — lui Jedu- 
tun, Un psalm al lui David, 

2) Am zis: Voi păzi căile mele ca. să 
nu păcătuesc cu vorba; voi pune frâu 
gurii mele, câtă vreme cel fără de lege 
va fi înaintea mea. 

3) Şi ar rămas mut şi tăcut şi fără 
grai, lipsit de orice bine, dar durerea 
mea. sa întețit. 

4) Inlăuntrul meu sa aprins inima 
mea, în cugetul meu arde ca o văpaie, 
și jimba mea sa deslegat. 

5) Fă-mă, Doamne, să cunosc sfârşitul 
meu și lungimea zilelor mele câtă este. 
Vreau să ştiu cât sunt de trecător. 

6) Iată, tu ai dat zilelor mele lărgimea 
unei palme şi viața mea, este ca o nimica 
toată înaintea ta ; cu adevărat, omul este 
numai o suflare! Sela. 

7) Da, ca o umbră trece viața omului, 
adarnic este tot sbuciumul său, adună 
şi nu ştie cine va culege. 

8) Și acum ce pot să estept, o, Doamne? 
Nădejdea mea este în tine. 

9) Scapă-mă de toate păcatele mele, 
nu mă face de ocară în faţa celui nebun. 

10) Eu tac și gura n'o deschid căci tu 
eşti carele faci toate. 

11) Dă la o parte dela mine loviturile 
tale, căci de tăria mâinii tale mă pră- 
pădesc. 

12) Când pedepseşti pe om pentru fără 
de legea lui şi-l dojeneşti, tu nimiceşti, 
ca, molia, ce are el mai scump. Cu adevă- 
rat, omul este numai o suflare. Sela. 

13) Ascultă, Doamne, rugăciunea mea, 
pleacă urechea ta, la strigătul meu şi 
la, lacrimile mele ia aminte căci sunt la, 
tine un oaspete, un călător, ca şi pă- 
rinţii mei. 

14) Intorce dela mine privirea ta plină 
de mânie, ce: să mă înviorez, mai înain- 
te ca să plec şi să nu mai fiu. 





218. —- UNIVERSUL LITERAN 


calacea Eslcrenrea | 





POETI ŞI SCRIITORI DECADENŢI 


Acum sunt fourte mulţi — iar tânăra 
generaţie a trecut cu arme și baguje în 
acest lagăr. 

Desigur că acest lucru nu este spre 
cinstez, generaţiei şi vom arătu de ce. 

După război, a urmat o întreagă se- 
rie de tineri, cari nu au prea învăţat 
carte. Au trecut prin şcoală, cum câi- 
nele prin apă. Atunci sa alipit de o 
școală care nu le cere nici un fel de 
pregătire. 

Ce înţelegem nui prin  decadentisin, 
sau nui bine zis, scoala nouă? Ilisie o 
relatare, pur şi simplu, a realităţii, așa 
cum €, sau deformată de anumite vi- 
cii. Un decadent a fost şi acest Marcel 
Proust, care a ţinut să simtă spasmele 
incestului în cea mai scabroasă concep- 
ţie și în cea mai incâlcită formă lite- 
vară. Scoala nouă ne redă fotografii, 
sa feice concurenţă proastă  cinema- 
tografului, — a cărui valoare unică este 
că e mut, vai! de el va fi atunci, când 
va vorbi! Va fi moartea lui! Sigură și 
inevitiubilă ! 

Scrii o nuvelă,  potriveşti o  poesie, 
așa. cum te taie capul fără să ţi-l baţi 
de loc şi fără să te gândeşti a spune 
ceva. E cel mai ușor lucru din lume 
să fii scriitor din şcoală nouă: na ţi 
se cere nici un fel de cunoştinţe spe- 
ciale, e o trăncăneală de traze ca să 





„cpatezi“ pe proşti şi pe burghez. Ca un 
corolar al bolşevizmului social este a- 
ceastă şcoală nouă în artă, care niva- 
lează pe Grethe cu ultimul scrib sau 
vimăţor dela cutare gazetă literară de- 
cadentă. 

I sa spas şcoală decadentă, pentru 
că scoboară scrisul delu merea lui me- 


nire morală şi educativă la o simplă 
mâzgăleală de ancgramaţi sau arla- 


tani. 

De altfel publicul cel mare „ui mirosit? 
una, de acest scris decăzut, pe care îl 
vrepugnă şi de care fuge ca dracul de 
tămâie. 

Această şcoală şi-a ales de Dalui-Lu- 
ma pe un prozator de talent, şi la făcut 
ce nu este, edică poet. Ca elev al Muse- 
lor, iată ce scrie nvul Dalai Lama: 


Scriu aci, uituc, plecat, 
Ascultând glasul ciudul 
Al mlaştinii şi ul livezii, 
Si semnez: Tudor Aryhezi... 


Sau 


Cind îl rud păduchii cditeodută. . 
Pe dedesubtul platuoşei domneşti, 
Prinţul te simte, spadă fermecută, 
Prinsă de şold, cui tresărit şi creșii. 


Si încă Daki-Lama decadent este un 
poet „clasic“, dar elevii lui merg până 


lea [ÎI ru 








la nebunie cu libertăţile şi licenţe 
lor! 

Dar, despre asta. cu altă ocazie, vot 
mai reveni, | 

1, LOT 

+ 

LOVESTIEA CALENDARULUI del: 
mandor Negulescu Aurelian (Moş Del 
nare), | 

„Alarmat da desbinarea pe sare d 
manii credinţei scrămoşeşti ceurcă si 
tucă între fraţi, sguduind temeliile zi 
țianii“, vechiul navigator al apelor că 
este comundorul Negulescu Aurelian 
cunoscut sub blajinul nume de Moş: 
lamare — sa simţit îndemnat să îi 
la iveală, „Povestea calendurului“, e 
tribuind astfel cu sufletul său de b 
creștin şi cu necontestuta sa autori 
de cunoscător în ştiinţa astronomiei, 
răspândirea Juminei și Adevărului, 

Serisă întrun stil mai mult decât vi 
şi presărată cu adevărate scânteeri 
spirit, ,Pucestea calendarului”, cuprin 
într'o simpatică, dar eftină broşură | 
lei exemplarul) reuşeşte să arate cilil 


rului — instruindu-l și amuzându-l în 
deodată —. că acest măsurător al tin 


pului (Calendarul) nu este altceva ui 
cât un ceasornic omenesc, care treb 
îndreptat după cel ceresc. [ 

Sfătuim deci pe cititorii să-și protutţ 
această necesară lucrare populară, cai 
m'ar trebui să lipsească din nici o cai 





TEATRUL ALHAMBRA 





„VIAȚA E FRUMOASA“, 
cu Puiu Iancovescu 


Frumoasă piesă. 

Păcat, că are roluri cam multe. Nu 
fiindcă n'ar fi necesare excelentei piese 
tinereşti, ci fiindcă acei cari interpre- 
tează rolurile și mai ales strică admiru- 
bilei impresiuni, pe căre o fuc parteneru 
principali, Puiu Iancovescu si d-na Mu- 
rietu Sadova. 


Pentru întâia oară, cun văzut pe Ian- 
covesecu apărând pe scenă într'un costum 
sdrențăros, înfățișând an tip de vagu- 
hpnd, aș putea zice înţelept. 

Vagabondul nu fere nimic. Nare nici 
o ocupaţie. L.âncezeşte pe cheiul Senei și 
se odihneşte în azilurile de noapte. Și 
e mulțumit de viaţă, fiindcă nu râvneşte 
şi nu se simte umilit; e isteţ şi are vw 
melancolie de resemnat ; se simte |i- 
ber, deplin liber, fiindcă e descătuşat da 
vacarmil poftelor şi ispitelor. 

E în sufletul tipului reprezentat de 
Tancovescu, — numit în piesă Magnifi- 
centius, — interesantă filosofie. E o sin- 


teză de voioşie a liberării de sub năvala 
poftelor și dorințelor şi sfidare blajină 
faţă de cei cari se frământă și-și com- 
plică viaţa. 

Menificentius se întâlneşte cu o fată 
căreia-i aduce punga. pe care a pierdut-o. 
Fata se credea iubită. Repede însă a fost 
dezemăgită. 

Si atunci ispitită de spusele vagabon- 
«dului înţelept, mulţumit — caută să-l 
urmeze. Intră în azil şi ea. Dar deprin- 
derile de altă dată, tumultul în căre a 
trăit, ambițiile, râvnirile anterioare o 
atrag. 

Incă odâtă, frumoasă piesă. 

Fără îndoiclă, că piesa cere actori de 
nare talent. Protagonistii i-a găsit. Nu 
se putea să găsească alţii. Iancovescu e 
tânărul isteț, vioia, vibrant, care știe să 
interpreteze. mai mult încă, ştie să cu- 
laboreze cu autorul. reliefând adâncul 
înţeles ul dialogului si punând în valoa- 
ve importenţa caracteristică a expresiei. 

D-na Sadova. — despre care am spus 
într'o cronică trecută, că n'a prea cores- 
puns rolului, — de astă dată 2 fost pe a- 
celaş plan cu Iancovescu, 


Mai am “n cuvânt bun de spus, dlui 
lassy. Ceilalţi... 


B. C. 


unde se giseşte ceas și calendal 
perete. I. GB, 
——— 
TEA TRUL MI 

















„CLUBUL ȚICNIŢILOR' comediei 


3 acte. 


Poste din cauza titlului, care promiţ 
o farsă, sau o comedie bufă, poate di 
cauza interminabilului prim act, cinei 
putea preciza cauza unui succes, — 
blicul dela premieră u suferit o deza 
gire. 

Subiectul —pentru că sunt curioși e 
ar vipi să-l afle,—se poate rezuma esti 

O. lucrătoare cu nervi, protejată & 
trei bătrâni rataţi, ajunge mare câni 
reaţă, se cebotinizează. 

Maui târziu, ascultând glasul conștii 
ței, rechemată la viaţă de mizeria bătr 
nilor, renunţă lei musichall şi le dă 
concert la clubul lor, al țicnitilor. | 

Despre interpretare am putea spu 
că a fost mediocră. 

D. Fotino. cu mult curaj sa siliti 
ducă până la cupăt unrol destul de gri 

Momente bune au avut d-nii : Nicul 
cu-Buzău şi Antoniu. Cel din urmău 
bue urmărit, are talent. INI, 





ULAâNI VILBIDUL ALI FTNLI.  — =? 





şo ÎI ca Ss E a Cc ces 








EXPOZITIILE 


| In sala „lleanua” (Cartea  Nomăâneuscă) 
pictorul D. Stoica expune peste o sută de 
lucrări, picturi şi desenuri, în cea mai 
mare parte compoziţii cu subiecte din 
trecutul românesc istoric şi legendar, ori 
din lumea basmelor noastre. 
Nimic mai lăudabil ca stăruința artis- 





N. N. TONITZA: „Lea colţ“ 


tului d'a evoca, fixându-le definitiv, scene 
din viaţa eroică a strămoşilor cu pitores- 
tul costumelor, cu obiceiuri şi tradiţii se- 
! culare prinsen momente de încercări as- 
pre ale neamului frământat de vicisitu- 









N. N. TONITZA: Repaus 


| 
"dinile istorice  întaetăiate ici si colo de 
unantismul episoadelor duioase. 

E poate chiar un sacrificiu la cure ar- 
Liistul subscrie — se pare — cu destul en- 
insasi această predilecție, pentru o 
jursă unică de inspirație, care 'n limbaj 


mai comun sar: chema poate specializare. 
-— „Din luptele boerilor basarabeni en 


hoardele tătare“; „Barbarii în Do- 
brogea“ ; „Intoarcerea romanilor din 


incursie* ; „Panduri la toc“ ; „Panduri la 
taifas“ şi altele — sunt titluri destul de 
semmificative pentru delimitarea câmpu- 
lui de investigaţie plastică ale d-lui 
Stoica. 

D-sa este din seamu pictorilor cari, spre 
deosebire de cea nui mare parte u co- 
legilor  contimporani acordă în opera 


d-sule aneedotei rolul capital. pentru suc- 
cesul căruia se devotează totalul miilona- 
de realizere edificatoare atât în 


celor 


tanţă dela grupările din primul plan până 
la ultimul, lipsind tabloul de fundamen- 
tul impunător al unui moment sintetic 
pentru care restul compoziţiei trebuie să 
rămână accesoriu susţinător. 

Prin egalitatea de lumină personagiile 
şi lucrurile se suprapun plat ca imagini 
decupate din studii izolate, atunosfera lip- 
seşte și lucrurile pierd consistenţa lor. 

Aceste remarce sunt cu atât mai valu- 
bile cu cât subiecte ca acele ce for- 
mează majoritatea în tablourile d-lui 
Stoica — atitudini răsboinice — sunt prin 
natura lor făcute să deştepte un senti- 
ment de energie și cu atare mijloacele de 





N, N. TONITZA; Nud 


sensul documentar cât şi din punct de 
vedere plastic. 

Pentru acest rezultat, d. Stoica este cu 
prisosinţă îuzestrat cu însuşiri de com- 
poziţie ajutate de o surprinzătoare fa- 
cilitate de penel. 

„Sânt calităţi cari îşi uu cusururile lor. 

Astfel dacă pe deoparte nu se pot tă- 
pgădui meritele picturii istorice ale d-lui 
Stoica, nu pot trece însă neobservate anu- 
mite slăbiciuni ale picturii sale—pur și 
Simplu -—— detaşată de orice calificativ. 

Toată abilitatea d-sale nu poate înlocui 
lipsa de vigoare — dacă nu chiar o de- 
termină — pricinuită de un fundamental 
desinteres pentru valoraţie. De aci fragi- 
litatea expresiunii plastice, confuzia ude 
planuri și de volume la care contribuie 
în mod simţitor şi profuziunea de per'so- 
nagii și obiecte grămădite mărunt pe su- 
prafeţe relativ restrânse. 

In tablourile reprezintând de pildă o 
bătălie, o conspirație sau „proclamarea 
vevoluţiei”.., grămădirile mulţimii sunt 
upmărite de nuțoy cu prea egală impor, 


susţinere trebuiesc să fie din cele mai vi- 
guroase. 

Calitățile d-lui Stoica sânt ale unui ex- 
celent ilustrator, 

Câteva din desenurile d-sale sânt, prin 
puterea de observaţie, așezareu în pagină 
și intenţia de pătrundere interioară, măr- 
turii de un real talent care în tablourile 
mari se risipeste adesea, antrenat de 
virtuozităţi superficiale. 

„Un stegar“ (106) e un cap studiat s0- 
lid, bine închegat, de mult caracter, şi de 
un colorit cald. 

i i C, VLADESCU 








220. — UNIVERSUL LITERAR 





CE 0a ȘI-cusaa... 


Domnul Director, 


Sunteţi rugaţi să binevoiţi a publica 
în anunţurile bibliografice următoarea 
notă : 


Din Dicționarul Limbii Române, pu- 
blicet sub auspiciile Academiei homâne 
și redactat la Cluj sub conducerea 
d-lui y:rofesor Sextil Pușcariu, au apă- 
rut două noui fascicole: unul din to- 
mul I, partea II, cuprinzând cuvintele 
Cartal-Ce, şi celălalt (6) din Tomul II: 
Holercă-Imbrăcină, 

Fascicolele se vând cu 150 lei şi se 
pot procura prin librăria Pavel Suru 
sau deadreptul la cancelaria Academiei. 

Până acuma sunt publicate următoi 
rele părţi din marele dicţionar: 

Tomul Î, partea [. cu literele A-h, şi 
trei fascicole din partea II, cu litera 
C-Ce; iar din Tomul II, 6 fascicnle cu- 
prinzând litera F-/mbracină. 

Toate fascicolele apărute până acuma 
se pot procura în preţul total de lei 
1950. 


„SCRISUL NOSTRU“ este ultima re- 
vistă birlădeană, scoasă sub auspiciile 
„academiei“ cu acelaş nume — în să- 
nătosiul oraş do provincie care a dat 
aripi lui Vlahuţă, Gârleanu, Nanu, 
Corneliu Moldovanu... Apare  îngrijil 
şi  mndast — deocamdată lunar — 
cu colaborarea  câtorvă elemente vechi 
(d, Tutoveanu) alături de tineretul par- 
te cunoscut dela „Gândul vostru” parte 
abia dehutant. 

In numerele de Ian. şi kebr. d. Tub: 
veanu ne oferă interesante notițe în le- 
zătură cu istoria literară. desfăşurată 
pe aceste melcaguri. Din informațiunile 
d-sale aflăm că primele publicaţiuni li- 
ierare ale acestui oraş uu fost: gazeta 
„Paloda; (organ al intereselor generale”), 
revista culturală-literară, „tiheorghe La- 
7ăr“ şi „Semănătorul lui Vlahuţă. _V. 


UN SPAT pentru editorii cari se ocupă 
cu tipărirea de literatură auxiliară şco- 
larilor: să intrebuințeze pentru trans- 
crierea ei, cea mai corectă şi mai com- 
pletă ortosrafie a Academiei. Aceasta. 
chiar dacă „însrijitorii” acestor tipări- 
turi nu admit, din nestiință sau din 
snobisri, acea ortografie oficială. Jus- 
tificarea acestui sfat: lecturile amintite 
trebue să fiec ausxiliarele elevilor şi prin 
conţinutul, și prin forma, şi prin co- 
rectitudinea lor ortografică. p: 


„ORAINICUL:* din Ploesti e o revistă 


bilunară —- „Expoziţie colectivă de li- 
teratură” - care apare. de vreo 3 


d-lor I*. Voican 
Alexiu.  Serisă cu mult  res- 
pentru valoarea cuvântului, ea 
se fereşie cu grijă de înrâuririle stri- 
cătoare ale unui modernism  nesincer, 
nenatural, dezănţat și neliterar. Cetiren 
ei nu poate dăună nimănui. P. 


luni, sub conducerea 
si St, 


pect 


LITERATURA ŞI POLITICA. E un a- 
puestec pe care — hebdomadar — ov cu- 
nascută gazetă literară îl serveşte pu- 
blicuiui. 


_ GEORNZEeRe 


a —— 


Interesant » faptul că -— totuşi --- cre- 
zul ei gravitează, printr'o stranie încie- 
mânare echilibristică, pe rând sau si- 
multaneu în jurul atâtor axe politice, 

Astfel — spre a o caracteriză rezulna- 
tiv; 

prin redactorul şi directorul ei, face 
politică de partid, publicând numeroase 
contribuţiuni de-ale scriiturilur confra- 
terni ; 

prin note, informaţiuni şi 
prin unele dări de seamă şi 
fuce : 

când politică editorială . 

când politică de cenaclu: 

prin unii colaboratari, face politică de 
demcaralizare ; 

prin numeroasele traduceri cărora be 
dă adăpost, militează : 

când cu filosemitismul : 

cind cu sovictele ; 

când cu umanitarixmul ; - 

în fine — ultima înfăţisare: acum în 
urmă, şi-a pus în gând, ca un econ at 
mişcărilor comuniste, sii desgroapa po o- 
dihniţii întru cele vecinica ai vechei miş- 
cări socialiste — făcânul, bineînţeles, din 
fiecare un „erou“. 

E, desigur, un adevărat record să în- 
tâlneşti, în coprinsul acelorasi pagini, 
utâta amestec. Nu 'negăm, totusi, că 
scara posibilităţilor de orientare ar fi 
fost epuizată... p. 


reclame, 
spicuiri 


RUBRICI VOLANTE... Acciaş pub! 
caţiune merge pâniățacolo, în flatarea 
unora dintre colaboratorii săi, încât, 
pentru tămâera: lor, înfiinţează si 
desfiintează rubricile... Astfel, când 
vreunul dintre aceştia tipăreşte o nouă 
carte, foaia apare cu „Cronică  ]i- 
terară“; când, întâmplător,  conferen- 
țiază — cu rubrica numită „conferinţe“ ; 
înfine,, când un altul participă la vreo 
sezătoare, întâlnim rubrica „Sezători”, 
ocunată, bineniţoles, toată numai cu 
Matări la adresa fericitului participant. 
E desigur  - un exces de zel unic, dar 
si n batiocorire a cetitorului neexperi- 
mentat P. 


„ROMANȚIOȘII“ lui kr. Rostand au 
fost reeditaţi în traducerea în versuri 
a d-lui Mircea Rădulescu, Fără să in- 
trăm în intimitatea textului românesc, 
credem că bine sa făcut: „Romanţiosii”! 
e o operă de care sufletul românesc ac- 
tual are multă nevoe. Să adaog faptul 
imbucurător că traducătorul are oura- 
cari contingente formale cu autorul »- 
perei ? A P. 


DELAȚIUNE ? Revista „Pentm noi: 
continuă să apară în condițiuni — teh- 


nice, literare — destul de hune pentru 
tinerii sari îşi fac un crez din edita- 
rea ei. 


Credem însă că acuzaţiunea de delu- 
tori cu care sa răspuns unei notițe pe- 
dagogice publicată înirun număr ante- 
rior al „ll. L.* e gratuită şi -— dece 
nu ? — deardreptul jignitoare. 

Nu avem niciun interes să denun- 
ţăm pe nimeni. Autorităţile şcolare au 
— desigur — destule mijloace de supra- 
veghere (si cazul încă recent a dovedit-o) 
a moralității elevilor şi a bunului mers 
al scoalei, 

Am vrut atât: Să relevăm o contra- 
dicţie — întâi pentru conducerea publi- 





Mi. 


caţiunii (pe care o bănuinan puţin vigi- 
lentă de data aceasta). 

Sântem pentru încurajarea tinerelor 
talente. O spunem cu sufletul deschis, 
Adăogăm însă: în coudiţiunile, poate 
prea tiside, ale școlarităţii. In astfel Ae 
împrejurări clovul ca atare, chiar dacă 
avea o deprindere înaintată a exerciţiilor 
stilistice — nu are îngăduialu nu să 
recomanirle altora, dar nici să cetească 
anumite pagini. Aceasta —. bineînţeles 
- dacă ţinem cu orice preţ — să-l păz- 
trăm ca elev şi ca suflet curat. 

Deaici : imperativul categoric al unei 
intervenţiuni profesorale cure — însă- 
să nu fie numai cu numele. Concluzia: 
conducătorul revistei  „Peniru noi“ să 
contrcleze tot ce se publică sub răspun- 
derea personală a d-sale. P. 








„EDUCAŢIA: „revistă pentru şceală 
și familie“ a intrat — cu numărul pe 
lan, — Febr. în al XII-lea an de exis- 
tenţă. FE. — desigur — un record cu 
atât mai mult, cu cât, în tot acest, 
amintita publicaţiune, a făcut cunn- 
scute atâtea chestiuni de ordin  şco- 
laur si educativ, părinţilor si corpului 
«didactic. Aceste gânduri ne îndreptățese 
<ă felicităm pe „înorijitorii* ci: d-na 
Maria si d-1 Gh, DBoiu-Paladi, P. 


INCEPATORII.— Imi vine un caet cu 
versuri şi -— odată cu el — o nouă şi 
area enigmă, Fireşte — ne găsim în faţa 
unui debutant sau, mai de grabă, dehu. 
tante, — varsurile nu poartă nicio sem- 
nătură. Ne simţim oblizaţi să-l cetim — 
eu tot optimismul omului de bună cre 
dinţă — şi să reflectăm. 

Din nefericire, deastădată, puţine vom 
uveă de spus: 

o simţire, într'adevăr. se degaje din 
caet, dar — vai ! — o simţire care na 
ajuns să fie poetizată, care n'a putut să 
se fixeze ca artă. Și aceasta din ciuză că 

- în drumul ei spre această supremă 
țintă — a dat peste atâtea şi atâtea pie 
dici. Iată — deocamdată — una: 

lipsa completă a puterii de despersona: 
lizare şi impersonalizare. Cântărețul a. 
nonim prea e el, prea se închi'le în cer- 
cul restrâns al intereselor proprii, prea 
nledează o cauză pe care — vai! — nare 
mijloace s'o facă sensibilă si generică, 

Donici un sfat pentru începători: sân- 
teţi în vărsta simţirilor. Să nu credeţi 
însă că tot ce voi simţiţi interesează şi 
pe alţii. Asadar două Jucruri : mai întâi 
o selecţiune în simţire şi apoi o violenți 
de mijloace artistice prin ajutorul că 
rora Simţirile odată triate prin măsura 
generalului, să poată deveni opere de 
artă poetică, 

Dar nu acela e singurul cusur al 
caetului de care fu vorba. p. 


REEDITARI din literatura mui 

Vol. I „Opere complete“ de Al. 
bescu : 

din literatura medie : 

[. Slavici: Manea: din cer mai mul 
sau mai puţin nouă: 

I, Agârbiceanu: Arhanghelii ; Nestor 
Ureche : Zânele din Valea Cerbului: 

Damian Stănoiu: Necazurile părin: 
telui Ghedeon ; i 

Jonel 'Teudoreanu : Uliţa copilăriei. 


veche 
Odo 





4 





UNIVERSUL LITERAR, — %1 





Rai 





Ca car cr 








0 Secantnaca cie 
Cu vane 


Cineva întrebă pe doamna d'Argen- 
sun, soția ministrului de finanțe al jdui 
Ludovic al XV-lea pe care îl preferă 
dintre fraţii Tallien, reputați curteni- 
tori. 

— Uite ce e, răspunse ea, de câte or. 
stau de vorbă cu unul dintre ei, îl pre- 
ler pe cellalt! 


+ 


homancicrul Michaud, ceru cerlal cu 
ronfrutele său Lacretelle şi îl vorbeu de 
rău, de câte ceri avea prilejul. Intr'o 24 
un împortant om politic îi spuse un se- 
crel, atrăgăndu-i atenţiunea: 

— Fă aşa ca să nu şlie nimeni ce 
(i-am spus! 

-- Va să zică e necesar ca să nu se 
afle chestiunea asta? 

— Sigur ? 

— Atunci spune-i lui Lacretelle să o 
publice într'unul din romanele lui! 


e 


Se discuta, pe vremuri, în salonul /ru- 
moasei Eve Lavallitre despre caructeris- 
licile egoişitilor şi fiecare încerca să dea 
0 definiţie, 

Eve Lavalliere zămbi şi spuse cu con- 
vingere : 

— Egoist este bărbatul care mă vede 
şi nu doreşte să-mi facă cunoștința] 


* 


Celebrul avocat Campinchi, pleda un 
proces important la Curlea de Apel. Pre- 
şedintele distrat, discuta cu un magis- 
irat şi întorsese aproape spatele lui Cam- 
pinchi. 

Acesta însă fără să se demonteze, con- 
linuă calm: 

— Mă voi referi în această privinţă la 
hotărirea dată de onorata Curte în spa- 
tele căreia am cinstea, să pledez! 

Preşedintele a întrerupt brusc concer- 
sația şi s'a întors. 


* 


Romanul lui Pierre Benoit „Le lac 
sal6“ înainte de a apare în volum, a fost 
publicat în Revue de France. In această 
primă formă a publicărei, Pierre Benoil 
vorbind despre principala - sa eroină 
scria următoarele : 

„Ani în şir venea regulat la masă, se 
așeza, sta până ia sfârșit, dar nu deschi- 
dea gura“. 

Intrebat de un critic literar, în ce [el 
reușea să se hrănească această fenonie- 
nală Barbara Ubrich, dacă nu deschidea 
„gura, Pierre Benoit a scos această frază 
lu publicarea romanului în volum. 


* 


0 doamnă vine la pictorul Laurent 
să-i comande un portret și fi spune nu- 
mai decât: 

— Imi garantezi acemânarea ? 

- De sisur donmnnă! 

— Pentru câți ani?! 


cinci lire 








EH» caz car 


O MINUNE DE ARTA GREACA SE VA 
VINDE IN CURAND. 


U veste, cere a produs sensaţie în lu- 
mea întreagă și mai ales în America, e 
aceea că un faimos obiect de artă unic 
în felul său şi care de peste o sută de 
emi făcea fala marelui muzeu britanic 
va fi vândut prin licitaţie publică în 
ziua de 2 Mai în sala de vânzare a casei 
Cristie, Menzon & Woods din Londra, 
Acest obiect e faimosul vas grec, cu- 
noscut sub denumirea de „Vasul Port- 
land“ dură numele familiei ducilor de 
Portland a cărei proprietate e şi care îl 
împrumutese numai „Muzeului  Brita- 
nic“ spre a putea fi văzut de publicul 
din lumea întreagă. Acest minunat vas 
unic în felul său, e un splendid speci- 
men de artă greacă și a fost descoperit 
în Italia, lângă Roma fiind mai multă 
vreme proprietatea  femiliei Barberini, 
pe terenul căreia fusese găsit și tre- 
când apoi în posesia ducilor de Port- 
lamd. E! e de sticlă de un colorit delicat 
albestru, pe care sunt gravate în relief, 
în felul cameelor, graţioase figur: de fe- 
mei şi bărbaţi în alb. Procedeul între- 
buințat pentru executarea ecestui vas 
e necunoscut azi şi cum un al doilea 
exemplar, — cel puţin atât de perfect 
ca execuţie, — n'a mai fost găsit, se 
înțelege de ce se pune atâta preţ pe a- 
cest specimen unic. Se crede că el va 
fi vândut cu o sumă care poate varia 


între 50.000—109.000 dolari, sau poate 
chiar şi mai mult dacă se va naște 
concurenţă între amatorii de peste O- 


cean. Şi totuşi acest preţios obiect de 
artă ar prezenta un grav defect în o- 
chii profanilor sau ai vre-unui  îmba- 
găţit de război, improvizat amator de 
artă... căci el nu e intact, nu e nici măcar 
numzi știrbit ci e refăcut cu o răbdare 
adevărat măiastră din peste o sută de 
bucățele, după ce o piatră asvârlită de 
un nebun îl sfărâmase acum câteva 
zeci de ani chiar sub ochii _vizitatori- 
lor marelui muzeu Britanic. 


Nebunul a fost amendit numai cu 


costul vitrinei în 
care era vasul, — iar acesta a fost ra- 
constituit spre marez bucurie a iubitori. 
lor de frumos şi desigur spre satisfac- 
ţia fericitului cumpărător, care la 2 
Mai viitor se va numi proprietarul 
vasului Portland. 


sterline, 


caricatura zilei 


PRECOCITATE 





NICU (de 4 ani) către mama sa care 
urechia : Ă E 

— Ah! Dumnezeule, cum aşi vrea să 
fiu acum însurat !.,.. 


LINIŞTE... LINIŞTE... 





SENRVITOAREA (către  d-şoarele bă- 
trâne) : Săriţi, d-soarelor sa aprins cast. 
lată «i aparatul de stins. 

DOMNISOARA ANA: — Ți-am spus 
Mariţo să acuci întotdeauna obiectele pe 
tavă, i 

APTITUDIAI 





— Ştiţi. d-le. că i-am găsit un loc fetei 
mele. cz bnnă la toate... 

— Ai fost înţelept... căci nu era bună 
la nimic. (Show). 


599. — UNIVERSUL LITERAR 





Pagini uitate 





Fu am stiut odată o poveşte de Paşti, 
dar am uitat-o. Câte nu se îngroapă aşa, 
în cimitirul acela nomărginit, în care zac 
atâtea nenumărate privelişti și intâm- 
plări ce ne-au întâmpinat în viaţă, și 
cum uneori ne răsar aşa pe negândite, 

- iar alte ori trebue o sguduire mare, 
puternică, din alvră sau dinăuntru, ca 
să vecheme la viaţă arătări cari cine 
ştie câtă vreme au odihnit pănă atumci 
în mormâniul lor.. 

Ne poartă viața pe cărările ei şi ne 
duce, fără să ne pren dea răgaz să stăm 
și să chibzuim în toată clipa: unde? 
cum? Şi ne pomenim je căi de cari 
n'am visat, şi ne cufundăm în pustietăţi 
sau ne pierdem în vălmnășaguri, de care 
vămânem uiuniţi. 

lar uneori. trezindu-ne vedem că ne: 
am lăsat duşi în neştire de  şuvoiuri 
turburătoare, căci nam mai stiut paivi 
la dreațta și la stânga, ci ne-am uitat 
tot numai la dăra ce ne-a răpit cu ea, 
până ce sa întunecat zarea înaintea o- 
chilor nostri. 

In literatura universală nu vor îi fi- 
ind multe frumuseți la fel cu acea pe 
care a, pus-o Goâthe în scena din Fa- 
ust, în care sl, pătruns de nimicnicia 
vieţii şi a străduințelor neputincioase 
omenești; se hotărăşte să sfârșească, 
şi, ridicând cupa cu otravă, stă gata să 
închine zorilor solemmul şi  supremul 


salut... Dar în clipa aceea clopote în- 
cep să sune şi glas de coruri se aure: 
Cristos a 'Inziant! | 
i. Vestiţi bucurie A 
Cui scris fu să-l ție 
In tristă robie 


Străvechiul păcat... 


— Ce murmur adânc, ce sunete clu- 
re, îmi Smulg de la gură paharul e 
odată? — tresare atunci Faust și-și a- 
duce aminte... 

Câmtările continuă. E 
lor : 


corul  femei- 
Cu măresme, noi 
Lam înbălsămat, 
Credincioase apoi 
Aci tam culcat; 
Giulqiu i-am adus. 
Să-l îmhrobodim P 
S'acu pe Isus i 
Vai! nu-l mai găsim. 


Apoi răsună iar corul îngerilor: 
Cristos a întint! 
Vestiţi mântuire 
Celui ce "n iubire 
Prin grea ispitire - 
Trecut-a curat! 

Şi corul ucenicilor, şi iarăş indeninul 
dumnezeiesc întru indeplinirea menirei 
lor : 

(N Cu fapta lăudând, 
Pe lubire-drălând, “ 
ie Frăţeşte-ospătând, 
Curântul purtând 
Și har trâmbițând... 


Toate acestea răsună . şi în sufletul 
lui Faust din care credința își luase 


sborul, cât numai solia o mai auzia,-- 


si îl NE și îl supuue prin puterea 
amintirii: „Atunci se cobura ceresc su- 
vut pe fruntea mea în tăcerea sărbă- 
torii ; la glas de clopot am simţit fiorii 
ce numa "n rugăciune-am cuioseut, lin 
dor fierbinte și neînțeles, pe câmp și 
prin pădure mă mâna, -— şi printre la- 
arimi ce-mi curgeau ades, simţeam în 
mine-o lume cum creştea”. 

Amintirea! — „Cântarea aceasta jo- 
curile tinereţii, vestea, şi fericirea pri- 
măverii",.. Misterul a vorbit, misterul 
ce este în puterea veşnic vie şi învie- 
toare -- ea îl întoarce şi pe Taust” în 
brațele vieţii” — şi-l face să se avânte 
înta'o supremă pornire de duioşie, re- 
improspătată în inima ce cu un ceas 
maimte şi-o credea ofilită pe vecie: 
„Cântări cereşti şi dragi, sunaţt-mi 
dar! Curg „acrime, pământ, al tău 
sunt iar |... 

Puterea aceasta curăţitoare de su- 
flet, puterea aceasta misterioasă, a Le- 
împrospătării de simţiri şi gânduri, 
este oare-care-va dintre noi care să ro 
fi simţit nici odată? 

O sguduire din afară sau dinăuntru... 

„Stai faţă în faţă cu viaţa şi o ju- 
deci, — şi o găseşti  searbădă, fără 
rost, — cu puţine ademeniri înșelătoare, 
și cu multe desamăgiri hotărâte... Dece 
lanțul acesta să-l porţi, şi să-l duci 
„Dt înainte, când dela tine atârnă să-l 
arumei în colo mai degrabă? O  mis- 
care mâmdră, dispreţuitoare de tot:--- 
de tine însu-ţi zice, Leopardi, — şi de 





POVESIE DE PASTI 


de TON GONUN 


natură, si de puterea care în 


ascuns 
rosteşte osândă tuturora, și de nestâr 


şita desărtăciune a totului.,. 

O, vorbe ameţitoare, ce ca o otrari 
dureros de dulce picură peste  inime 
slabe și ne leapgănă în cunipăna sân: 
Hei de veci.., 

Daa ascultați! -- Ce saude?.,, „(e 
tnurmur' adânc, ce sunete clare“. 

Este un clopot ce porneşte în depir- 
tare şi altele îi răspund, și tot mai 
multe şi tot mai aproape... Noapte si 
îimpestrițează cu puncte de foc, — flă 
căruşe tremurânde în asdiera vântului, 
- și în fiecare din ele sa aprins o 
speranţă şi fiecare imploră o împlini 
re... Fiecare! — şi în fiecare din el 
este credință şi este iuhire.. 

0, câtă iubire este pe pământul a 
cesta şi dacă este măruntă și nu is 
bucneşte în totdeauna în văpaia mart 
ca să cuprindă lumea, — eu este to 
tuși acolo unde-va, în pălpăiri pierdute 
pe cari trebue să le știi să le cauţi ca 
să poţi să le găsești. A 

Din facăru acea mare, de acum o 
mie și nouă sute de ani Sau răspândi 
scântei peste tot pământul ;  iastă-le: 
aprinde-ţi iarăşi Ja ele dorul şi da 
postea de viaţă şi mergi alături, cu Da: 
căra ta luminându-ţi până la capătul 
drumului, 

Asta a fost 
adus-o aminte. 


povestea. Acum Nii-am 


lu. 1909. 


Publicată în „Universul: 





BIETUL EMINESCU 


Cu drept cuvânt bietul Lmiuescu !., 

In viaţă contestat după moarte în- 
jurat... 

Și seria ponegritorilur nu su încheiat... 

Sa împlinit abiu ua an decâind un tâ- 
văr donquichot al scrisului românesc 
decretă, cu un simţ estetic demn de epo- 
ca pietrii cioplite, că Eminescu ar fi fost 
un... mandolonist genial. Si, tot eram 
atunci, alte reproşuri prin „Sinteza“... 

Natural că lamea cunoseătoare a pra- 
testat cu vehemenţă. Cum însă preopi- 
nenţii îşi editau părerile. în publicaţiuni 
de familie şi cum atitudinea negativă. a. 
celor dintâi echivală cu gradul lor de 
pricepere liferară. protestul n'a. putut fi 
atât de puternic ca să poată dezorienta 
atenţiunea publică... 

Fireşte că îngerul răzbunării nu pu- 
teă să-și ţină prea mult tinip ascunsă, 
sahia de foc. Mai de grahă de căt 
ne-am fi aşteptat el a venit să închid 
gura tuturor ponearitorilor. Și iată cuni: 

Deși toate principalele edituri prezintă 
în volume poeziile lui Eminescu, alte e- 
dițiani noui, critice, cu îngrijive editate, 
be: chiar ilustrate și luxoase, se anunţă... 

Dar mai întâi o enumerare a tuturor 
acestor ediţiuni : 

a) vechi: 


1. (Scurtu) în Biblioteca p. toți”: 


2. (Maiorescu) la „Socec“ ; 

3. ([. Clopoţel) în hiblioteca „Senănă 
tarul” din Arăd; 

4. (M. Dragomirescu şi C-ţa Marine 
cu) în biblioteca „Căminul” (2 broşuri): 

5. (G. Bogdan-Duică) Ja „Cultura na 
țională* ; | 

6. (Ge. Adamescu) li „Cartea romi 
nească” : 

7. în fine o ediţie opribilă, lipsită k 
gust și de respect pentru marele înain- 
iaș pe care încearcă mai de grabă săl 
rompromită, amestecând bucăţi de forți 
cu simple încercări, aceea anonimă ae: 
diturii „Eminescu, 

In general, până mai eri se putea rit 
Eminescu în aceste 7 edliţiani (tvecâni 
cu vederea aceia bună, dar epuizată, a 
d-lui Iprga, și o a Il-a tot mignon edi 
turu Socec“), 

Fără îndoială nu prea multe, dar d, 
sigur destule, chiar la o populaţiune i 
15.000.000 locuitori. 

Ce se întâmplă însă? De când daf 
manii şi nepricepătorii scrisului romi 
nesc sau năpustit asupre, hietului Eni: 
nescu, numărul ediţiunilor anunţate nu 
numai că sa înmulțit, dar Ia cărțuliie 
de mză sus tipărite (cu mici şi puţin 
excepţii) vin să. se sub altele, ingit 
jite si luxoase. p. |. PAPADOPOL 











ceara reciesie 





STRANIA SI AVENTUROASA VIATĂ 





LINE LAN Lu DD CNI, N 





în exiruase 





A REGINEI CHRISTINA A SUEDIEI 


Henri-Robert 


Regina Christina a Suediei, fiica regelui soldat Gustav-Adolf, rămâne în istorie 
un personagiu, ce trebue studiat nu numai de istorici și romantieri, cât mai ales de 
psihiatri şi de neurologi. 


de pierdut. 



































fustav-Adoli, pe care contimporani! 
si lau numit Negele de zăpadă — din 
pricina reputației sale de om cu sufletul 
imaculit, — strălucise în tot timpul 
xurtei sale existențe, sub lumina unei 
incomparahile faime. 

Imelepeiune,  hotărire, generozitate, 
lunătate, statornicie. vitejie, devotement 
pentru binele public şi în sfârșit un far- 
mec le negrăit care l făcea iubit de că- 
te toţi supușii săi, iată darurile subli- 
me cu cari era înzestrat. acest suveran 
1 Suediei, care a domnit în prima ju- 
mâtate a veacului AVII. şi carea uvut 
o fiică — venită după alta două moarte 
n prima copilărie — numită Christina, 
născută în ziua de R Decembrie 10626:şi 
rămasă orină de tată când încă na 
mplinise 4 anişori, căci regele-soldat 
Gustav-Aolf, căzu ca un adevărat aro! 
i [rantea armitei sale, poe câmpul de 
hizhoi dela Lutzen. 

indoliata văduvă regală, Maria-Eleo- 
ra, stăpânită de o desnădejde ce părea 
nu-și mai găseşte sfârsit. încredinţă 
ucaţia fiicei sale Christina, la vârsta 
6 ani, unui consiliu de regență, for: 
din celo nui strălucite personagii 
regatului, 

In acest timp Cancelarul  (xenstiern 
guera în numele și în lpcul acestei mi- 
2 principese, înzestrată cu o inteli- 
mți de nemaipomenită precocitate, 
?-atru acest binecuvântat, motiv, Con- 
dial de Regeuţă găsi cu cule săi îmho- 
pzască spiritul ci întrun chip cu totul 
mprior, ueglijind bine înțeles cultura 
nului sinţ şi a. modestiei... 

ia $ ani călărea cu a sigurenţă de 
pr de cavaleria pe cei mai iuți cai ai 
mii, mergea «| vânătoare și practica 
mai îndrăzgeţe sporturi ale timpu- 
i[a acceaş vârstă ştia tot atât de 
i» latineste, irenţuzeşte şi nemţeşte ca, 
iluba sa natală și studia deopotrivă 
ara, italina și spaniola, fără să mai 
lim de filosofie și matematică, de 
nu se simţea de loc străină. 

Dar asta! nu ajungea. Cancelarul îusuş 
tnzacra zilnic câteva ceasuri ca să-l 
urească rostul ufacerilor regatului. si 
iniţieze în Viitarul rol de regină. 


U 16 ani, Christina. c. Suediei era 6 
mipesă în toată puterea cuvântului. 
; erminase instrucţia şi nu mai avea 


nevoie de cât să-si desăvârșească prac- 
ticu afucerilor de Stit, 

la parte la desbaterile consiliului de 
regență. Spiritul său uimeste pe niembri 
consiliului, iar precocitatez: su în jude- 
carea gravelor chestiuni ale regutului, o 
impuue din zi în zi mai mult spre n 
conducere efectivă, 

Toţi o cer ca regină, cir ea. refuză 
pentru un moment, invocând in spriji- 


Hal refuzului ei, inexperiența  inerentă 
vârstei. Acest fapt produse vu impresie 
atât de frumoasă in sferele conducă- 


toare ale statului, în cât excepţionale: în- 
credere în discernămiântul și maturu pi 
judecată, crescu în chip formidabil. 

Dar Christine nu prea suferea pe hă- 
trâni, si îu consecință hotări să se de- 
baraseze de cancelarul Oxenstiern, pe 
care reuşi să înlocuiască cu Adler 
Salvi:s, om de origină obscură, însă a: 
hil, linguşitor si energic. 

Salrius deveni în scurtă vreme far- 
totum-ul regatului, bine înţeles în ceea, 
ce priveşte afacerile de Stat căci din 
punctul de vedere 21 agrementulii și 
anturajului de Curte, Christina știu să. 
imrună pe contele Maanus dola Gardie. 
nobil de origină franceză, tânăr, fru- 
mos, bine zidit. cu un chip plin de dis- 
tincţiune, și de o eleganţă cu adevărat. 
refinată, 

I se atribuiau legituri intime cu tâ- 
năra reșină. cu atât mai mult cu cât 
din pricina lui, refuză să se mărite cu 
vărul său Carol-Gustav, nepotul răpo- 
satului rege Gusteh-Adolf_ și prinţ de 
rară distincţie, îndrăzneţ, soldat admi- 
vabil, ilustrându-se nrin fapte da arme 
în timpul războiului, 

Prinţul, de altminteri, nu era numai 
un pretendent, demn prin rangul şi ca- 
tităţile sale, de mâna Christinei. Era. un 
îndrăgostit sincer şi pasionat, impresio- 
nând prin elocvenţa sentimentelor sale, 
și prin desnădejdea sa în eventualitatea 
unui refuz. 

Ce folos însă că La Gehdie nu patea 
vedea. cu ochi buni asemenea căsătorie. 
Si această unire, dorită de întreg regatul 
nu se înfăptui, —- s;re satisfacția celui 
ce-și urmărea menţinerea  favorurilor 
câştigate şi spre disperarea nefericitului 
cavaler. 

Pentru asigurarea succesiunii la tron 
însă, Christina se hotări să prezinte Se- 


Inzestrată cu daruri excepționale de inteiigență și spirit, cuprinsă în plină domnie 
ce un dor de libertate fără frâu, abaică din calitatea sa ae suverană, și porn hai-hui 
de-alungul vechiului continent, în căutare de triumfuri eftine și de senzații nesocotite, 
până în clipa când aripa morței îi flutură de-asupra sufletului prihânit de toate ex- 
travaganțele, oprite nu numai unei regine, dar chiar şi unei femei, ce mar avea nimic 


natului pe vărul ei ca moştenitor pre- 
zmuntiv, ceeace se și «dmise fără nici un 
fel de reticenţă,. 

Si în 1650 Christiuu voi să abdice în 
favoarea acestui moștenitor prezumtiv, 
căci situația ei --. din pricini! vieţii îri- 
vole ce ducea -— începuse să devie into- 
lerabilă, i 

Un pamflet răspândit în public descria 
pe Regină ca pe o femee ușurafecă şi 
fără inimă, gândindu-se numai lă plă- 
cerile sale. cheltuind nebunește avutul 
Statului și ducând viaţă destrăbhălată 
în braţele favoriţilor săi, printre cari 
în primul vând contele Magnus de la 
Gurdie. 

Christina, furioasă ordonă să fie gă- 
siţi autorii acestui pemfiet. Si autorii au 
fost găsiţi în persoana lui Arnold Mes- 
senius și a fiului său, 

Procesul instruit în grabă, capetele lor 
shurohă de pe “uneri fără nici cea. mai 
mică urmă de clomenţă din partea celei 
insultata. 

Cu toată aceustă pedeapsă, amărăciu- 
nea cuprinse sufletul Christinei şi d»- 
vința de a ahdica nu o mai părăsea, 

Cât ar fi voit ca să trăiască în liber- 
tite şi să pornească, aşa, hai-hui de-a- 
lungul și de-alatul lumii, pentru a gusta. 
viața din plin cu toată puterea unei ti- 
rereţi rafinate şi a înclinărilor pătima- 
şe ce zac in sufletul unei femei bine în- 
zestrată de natură, 

Și lumea întreagă so opuse acestui 
gând de abdicare, începând ca fostul 
consilier e] tronului Oxenstiern, şi ter- 
minând cu Chanut, Ambasadorul Fran- 
ţei în Suedia, care n'ar fi văzut cu ochi 
buni, ca Christina. să nu mei fie regină. 


a, Suediei, iar contele — de origină fran- 
ceză — Magnus 'le la Gardie — să nu 


mai fie favoritul acestei suverane  ex- 
copţionale... 

In faţa atâtor insistenţe pline de cel 
mai curat devotament, Christina nu 
putu face altceva, decât să rămâie la 
postul său. şi sii renunţe la proectul său 
inoportun. 

+ 


Curtea regală a Christinei era tot ceea, 
ce se poate imagina mei curios în ana- 
lele dinastiilor europene din acel timp. 

Ea era locul de întâlnire al tuturor 
marilor  se.vanţi, filosofi și literați din 
străinătate și din ţară, 








dak. UNIVERSUL LITERAI 

La Stockolm Christina înființase cel 
dintâi salon literar al epocei, cu o vâstă 
bibliotecă -ande se găseau peste ppt mii 
de manuscrise arabe, ebraice, greceşti, 
latinești, şi unde însuş Descartes şi-a 
petrecut ultimii săi ani de viaţă şi de 
activitate intelectuală, și unde sar fi 
complăcut să mai trăiască încă,  dekă 
neobişnuința cu climatul Suediei — şi 
în special cu atmosfera glacială « vastei 
săli de studiu, — na Var fi răpus în pli- 
nă eflorescenţă filosofică... 

Şi pentru ce toate acestea? 

Pentru necesiti:tea sufletească a unui 
spirit dornic de cultură şi de răspânăi- 
re a culturii, sau pentru satisfacerea u- 
nei vanităţi neînfrânate, veşnic excitate 
de cei din anturdljil său, oameni lingu- 
şitori sau interesaţi, naivi încrezători, 
sau profitori dibaci ?... 

+ 


Fiul unui frizer din orașul Sens 
(Franța), de profesiune spiţer şi înzes- 
trat cu multă dibăcie în arta de a con- 
vinge lumea de leacurile sale, se impr»- 
viză într'o bună zi medic, socotind câ 
medicina (chiar când nu o cunoşti) e 
mai rentabilă de cât combinarea lezer- 
rilor în laborator. şi că omul este mai 
credul — când îl ameninţă boala — de 
cât însuşi copilul ce se amăgeşte cu 
două vorbe goale. 

Acest pseudomedic se numea Bourdelot 
iar Regina care se socoti datockhe să-l 
consulte (mai mult din pricina reputa- 
ției ce-şi câștigase fostul spiţer, de cât 
din aceea a vreunei nevoi fisiologice) se 
numea... Christina a Sinediei! 

Și Bourdelot vorbi Regina: 

„Majestatea Voastră duce o ezistenţă 
a/ură din cale  sedentară. Majestatea. 
Voastră îşi olrăveşșie sufletul şi corpul cu 
studiul filosoției şi al atâtor ştiinţe abs- 
iracte !... O femee la 25 ani (mai cu sea- 
mă când e de neam regesc) are nevoe de 
ezerciţii, de veselie, de mişcare în aer li- 
ber, de disiracţii!... In consecință îmi 
permileţi să vă duu umilul meu sfat,că 
pe toţi savanții curi vă înconjoară cu 
știința lor să-i daţi deoparte şi să înce- 
peți o viață adevărată, conformă legilor 
nalurii, şi tinereţii Voastre arzătoare |...“ 

Iată cum acest fals medic deveni omul 
indispensabil al Curţii, marele favorit,— 
Animatorul ! 

Epoca de adevărată frivolitate şi de 
plăceri fără socoteală a Reginei, începu 
tumultoasă, ca o undă repede. ce nu poa- 
te.fi nici abătută. nici indiguită de rigo- 
rile protestanților .din Stockolm, scanda- 
lizeţi de cele ce vedeau: 

„Nu cumva a înebunit 
lina ?..* 

Dar sămânţa aruncată 
— deşi reîntors în Franţa 
întârziere : 

Ușurateca Suverană nu-şi mai socotea 
faptele excentrice cum nu-şi mai socotea 
nici favoriţii. 

Lux, obscenităţi, frivolităţi, cheltueli 
nesăbuite, amanți. petreceri nesfârsite, 
iată unele din păcatele ce aveau să con- 
ducă pe Christina la abdicarea. forțată, 
așa cum nu dorise atunci când ceruse 
de bunăvoe să i se admită renunţarea la 
tron, în dorul ei de libertate... 

Şi abdicarea avi loc, în ziua de 11 Fe- 
bruarie 1654! Iar Carol-Gustav se urcă 
pe tronul Suediei înconjurat de toată în- 
crederea poporului ! 

La acea dată care trasează definitiv 
drumu! unui viitor plin de frământări, 
ex-regina Suediei avea 28 de ani! 


Regina  Cris- 


de Bourdebot. 
— recoltă fără 


TIP. ZIARULI LU NIVERSUL: i STR. 


Carând după acest eveniment tragic, 
Christina părăsi Suedia, cu intenţia de 
a nu se mai întoarce. 

In momentul când ex-Regina trebuia 
să se pună în marş — cu întrecga ei 
suită de 200 cavaleri recrutaţi atât din 
Suedia cât şi din toate ţările amice: 
Franţa, Italia. ete. — un trimis al rege- 
lui Carol-Gustav se înfăţișă Christinei 
din partea Stăânului său, pentru a-i 
oferi pentru ultima dată, căsătoria cu 
vechiul ei pretendent şi văr, 

De Christina nu se lăsă impresionată 
de atâta statornicie amoroasă, şi răs- 
punse scurt: 

„Dacă aşi fi voit să mă mărit cu «el, 
aşi fi făcut-o pe când eu eram Regină, 
iar el simplu prinţ!...* 

Şi convoiul exilaţilor voluntari se în- 
şirui pe drumurile rele ale epocei in- 
trând în Danemarca. unde — ca semn 
al unei libertăţi definitive şi necontrolate 
— puse să i se tundă părul „ă li gar- 
conne“ se îmbrăcă cu haine bărbătești, 
încălţă cisme. şi-şi urmă drumul călare, 
sub un nume de împrumut: „Contele de 
Dohna“. 

La 23 Decembrie 1654, „turneul Chris- 
tina“, care umbla din capitală în capi; 
tală, își făcu intrarea triumfală la Bru- 
xelles. 

Şi acolo, o nouă lovitură de teatru 


Din protestantă se făcu, fără nici un 
fel de șovăire, catolică. printr'un  cere- 


monial din ctre n'au lipsit numeroasele 
lovituri de tun! 

Conjecturi s'au făcut destule asupra 
acestei senzaţionale conversiuni, însă cea 
mai acreditată în acea vreme era pasiu- 
nea pentru noul ei fivorit Pimentel, de 
origină spaniolă. deci de confesie  ca- 
tolică  Ceeace este sigur, este că vestea 
acestei convertiri provocă în Suedia o 
consternare pe cât de generulă, pe atât 
de profundă. 

Cât despre Christina. se părea, prin- 
ir'o stranie aberaţie, că nu aștepta de 
cât acestă schimbare de religie, ca să 
nu mai păstreze nici un fel de rezervă 
în atitudinea sa morală. In tot timpul 
sederii sale la. Bruxelles, piuitare:. sa fu 
un adevărat subiect de scandal. Ușurinţa 
si necumpătareo îi erau acuin lozinca. 

Și „turneul Christina“ se puse din nou 
în marș, ajungând la Roma la 2Î Noem- 
brie 1655, unde îi se oferi de către însuș 
Papa, trăsura Vaticanului în care 2 car- 
dinali luară loc în faţa ex-reginei a 
Suediei. 

Şi a rămas le Roma o bună bucată de 
vreme, compremiţându-se şi aci prin bi- 
zareriile şi viaţa ei dezordonată, sedu- 
când pe un biet cardinal, care a trebuit să 






fie exilat din ordinul Papei ca si 
biserica de un scandal fără prec 


Și „turneul Christina“ se puse 
în mişcare spre Paris — unde istori 
mirilor solemne şi a compromiterii 
acte nesocotite se repetă — apoi la 
picene unde se afla Curtea regală 
ceză şi unde această mosafiră inc 
făcu fapte cari o oompromiseră defi 
cum bunăoară &manilitatea „Sus 
arătată unor lachei, afectaţi servit 
ei... 

Se întoarse la Homa, &poi reveli 
Franţa la Fointainbleau, unde cond 
la moarte pe un cavaler din suiţ 
marchizul italian Monaldeschi, si 
vânt că i-ar fi trădat anume secret 
sonale, încredințate lui. Dumnezei 
edevărul asupra acestei chestiuni, 
cert e că Monaldeschi a trebuii să 
o execuţie nemaipomenit de chinui 

Intr'una din galeriile palatulii 
Fontaineblecu, sărmanul cavale, 
gind ca o pasăre în colivie, printr 
durile de spadasini puşi acolo în 
scop, fu literalmente ciopârţit timp 
două ore, până când înebunit şiu 
ca o bestie mutilată, căzu în val d 
ge, şi primi lovitura de graţie înj 
gată. 

Iar „turneul Christina” trebui si 
răsească pământul ospitalierei F 
îndreptându-se iar spre Roma, și 
și de acolo spre Poionia — undeu 
gina Suediei solicită tronul penin 
și unde bineînţeles fu socotită cav 
turieră vanitoasă și periculoasă, 
se duse în Suedia declarând că a 
să-şi reia tronul părăsit odiniotă 
bună voie, dar fi pusă imediat k 


pect. 
Părăsi Suedia cu gând să se pui 
serviciul Germaniei dacă i se 


tronul ţărei sale. 

Se oferi şi l'reinţei, și se oferi tu 

Decădere morală la care se adi 
o decădere fizică, în urma unuit 
care o sluţi de-abinelea. 

Şi muri la: Roma, scurtă vrent 
ce se făcuse bine de brâncă, deo 
congestie pulmonară puternică, in 
de 19 Aprilie 1689, în vârstă de bd 
Si iată cum o femee, înzestrată u 
mai frumoase daruri ale firii, nu 
să însemne în istoria lumii şi căi 
țării sale, mai mult de cât p terihi 
hotină, 

Indemnul la libertate al falsului 
tor Bourdelot, făcuse operă fecun 


If 


(Les Grands procăs de I'lIlistoire, 


> - 











BREZOIANU 





Un Tratament complet 
pentru Piele 

este intrebuinţarea unită a Cremei, a Pudrei 

şi a Săpunului Simon, care fixează tinereţea 

pe faţa femeilor. 


SIMON 


Nr. 1i