Universul literar|BCUCLUJ_FP_486684_1930_046_0006

Anul XLVI Nr. 6 


2 Februarie 1930 
5 Lei 


NICULAE FILIMON 





82. — UNIVERSUL LITERAR 








Ctitorii O 








NICOLAE FILIMON | 


Pe la 183)—60 trăia în Bucureşti, Ni- 
colae Filimon, dascăl de biserică, redac- 
tor de gazetă şi critic de teatru. A murt 
de tuberculoză. D. Prof. Nicolae lorga în 
Prefaţa la Ciocoii-Vechi și Noui ne spune: 
„Nu se ştie nimic când sa născut, nici 
umile, nici de ce părinţi. Ce şcoală a fă- 
cut nu se poate spune şi nici nu prea a 
făcut multă, Nici data morţii lui nu sa 
hatărit până acum”, 

Se ştie că a mai fost conţopist la Au- 
hive. Opera lui cea mai de sekmă este 
romanii-foileton, „Ciocoii-Vechi şi Noi” 
“sau ce naşte din pisică, șoareci mănân- 
că“. Acestui român îi spune nuvelă şi 
ne mai spune că l-a scris în timp de 
şase luni. 

A mai scris o nuvelă mai iungă „Sluj- 


nicari“, în afară de romanul de mal 


SuB. 

n „Prologul* Ciocoilor spune: 
lul este înttodeauna şi în orice țară un 
om venal; ipocrit, laş, Org lios, lacom, 
brutal până la barbaniie și dotat de o 
ambiţie care eclată (sic!) ca o bombă pe 
dată ce şi-a ajuns ţinta aspiraţiunilor 


„Caozo- 


sale”. 

Tot ciocoilor li se adresează, într'o im- 
precaţiane : „Vouă dar, străluciți duce- 
feri ai viţiilor, cari ați mâncat siarea 
stăpânilnr voştri şi v'ati ridicat pe rui- 
nele acelora. ce nu v'au lăsat să muriţi 
în mizerie; vouă care sunteţi pulregiu- 
nea şi mucegaiulce sapă din temelii și 
răstoarnă împărăţiile şi domniile; vouă, 
cari a-ţi furat cu sfanţul din funcțiunile 
cele mici şi cu miile de galbeni din cele 
mari: iar acum când vaţi cumpărat 
moşii şi palate, stropiţi, stropiţi cu noroi 
pe tăcătorii voştri de bine, volă şi nu- 
mai vouă. dedic această slabă si nein- 
semnată scriere, Citiţi-o cu băgare de 
seamă, domnii mei, şi ori câte hoţii îmi 
vor fi scăpat din vedere, însemnați pe 
un catastif şi mi le trimiteţi ca să le 
adamg la a doua ediţiune“. 

Este pamiletul unui revoltat, Sunt 
părți de roman-adevărat, în ce prive- 
şte intriga şi desfăşurarea acţiunii, mo- 
dele de roman-foileton. Este lung, na:Y, 
de o grandilecvenţă burlească, dar ce pu- 
ternică, ce vie. ce atrăgătoare şi pasio- 
nantă este descrierea moravurilor! Aci 
ată valoarea operei, în mod fragmentar, 
dar ce important pentru cunoaşterea u- 
nei întregi epoci: cele d'ntâi decenii ale 
secolului trecut, redate într'o privelişte 
de neuitat, 


Dinu Pătunică (între 1813--1814) este 
un fiu al modernismului ce începea să 
răzbească şi la no. 

Filimon recunoaşte în epoca lui Caru: 
gea, una din cele mai triste ale istoriei 
noastre, prin flagelele ce au bântuit și 
prin faimoasa ciumă, descrisă cu atâta 
talent de lon Ghica, 

Dar Fitimon, dacă blestemă, e că şi în 
epoca lui situaţia ţării nu ea de invidiat. 
Pentru orice intaleotual era degastător 
spectacolul ariviştilor, al ciocoilor neo- 
brăzaţi, aventurieri stăpâni pe averile 
şi pe ghelhurile acestei ţări. Eminescu, 
Caragiale, Vlahuţă, Coşbuc vor resimţi 
cu cincizeci de ani mai târziu aceeaş re- 
voltă contra ciocilor, cari putea să fie 
cioclii acestui stat, dacă n'ar îi venit la 
timp reacţiunea intelectualilor de toate 
categoriile, 

Imprecaţiunea de mai jos ne dezvă- 
lue revolta scriitorului nepotolită si ge- 
nerală, 

„Doamne ! dece ne-ai părăsit? Pentru 
ce ne-ai dat în mâinile acestor ovameni 
nelesiuiţi, cari omoară şi sufletele şi tru- 
purile prin intrigele, tirania şi scală: 
lele (sic) lor? Până când vei suferi ca 
nişte mârşavi să, batjocoriască biata ţara 
noastră, pe care ai împodobit-o cu toate 
darurile dumnezeeştei Tale nubiri ? 

Scoală-te, Doamne! Apucă cu mâna 
trăznetele tale și stânpeşte însfârşit aceste 
fiare nesăţioase !* 

Din tot ce scrie, se vede ce a fost un 
autodidact, care na știut nimic solid. 
La fiecare rând citim „fericizea sublimă". 
„daruri divine”, Apoi: „scenă de tantu- 
îism“, „povara simulării“, „două idei ce 
deveniră Seceylla şi Charybda pentru gre- 
cuaică“, „arsenalul de viclenii“, 

Truizme de acestea, abundă, sunt prea 
multe, îneacă descrierile, dialogul, poves- 
tirea. 

Iată o pagină: „In toate nopțile, după 
ce expedia pe amândoi adoratorii săi, 
se “ngea pe chraz cu al;fie vânătă, di- 
mineaţa se ştergea cu albuş de ou, se 
aburia cu cărămizi încălzite în foc si 
stropite cu apă de salcâm ; apoi se spăla 
cu apă de pelin. Acestea le făcea ca să 
intindă pieliţa obrazului și să dispară 
zbârciturile ; apoi se ştergea cu un bu- 
rete muiat în apă de castraveți, ca să 
scoată petele şi se spoia ca dres ca să 
dea pieliţii o culoare mai albă“, Aci din 
nou, când e vorba si ne redea moravuri. 
Filimon devine un scriitor de rasă. 

Dinu Păturică, Kera Duduca, Postel- 


de ION FOTI i 


nicul Andronake, Tuzlac, Vătaful GI 
ghe, Baciul, sunt persoane vii, pe ce 
vedem că trăesc. In mediul lor. sei 
că şi limbajul autorului ne descrii 
miliar, aşa cum este, Deaceea, pe ! 
parfumul culoare: locale, avem şi o! 
nă a rnoravurilur ce se introducea 
romantismul la modă în toată Em 
Mai aflăm din romanul li Fi 
şi interesante însemnări asupra B 
reștilor prin 18î4 — cara era fară 
na”e, vin de noroi infect, 
lată şi jelania ţăranilor, care-si pi 
soarta : „O mare năpastă a căzut p 
puli nostru, cuconagule: strigară 
mulți odată. O să ne ducem în luni 
rendaş! ne jefueşte, zapciul ne ju 
de piei, garda de judeţ şi isprăvnice 
ung cu micre şi ne leagă de copat 
ne mănâncă muştele şi țânțari I 
Alt tabuu: „Toţi  slujbaşii mai! 
mici îşi aveau prepelicarii lov, cari 
tau vânatul şi-l aduceau înaintea ui 
tomului ca să-l jumulească“. 
Clasa de sus ni e redată sub domni! 
tiuragea, prin descrierea saniei mitolt 
a lui Beizadea făcută în forma car 
lui Apollo, trasă de şase cerbi. „Cu: 
teșul cel de postav alb, blănit cu sa 
de Moska : hangerul cel sămănat cui 
lanturi şi gugiumanul de samuri 
înndul alb al acestui îrumos prin 
precum şi rochiile cele nep.rețuite, ; 
rile şi feregelele... y 
„Domnița Ralu întorsese atât der 
capul tinerilor boeri şi cucoane, încă: 
multe ori vindeau moşii: de mare pre 
34 imiteze luxul şi strălucirea act 
principi risipitori“, u 
In vârful piramidei luxul cel mai, 
mățat și la bază mizeria cea mai 
gră. Un „Boroboaţă“ cari ia bun ră 
la ospăţul ui Pătarică: „In sănăt, 
săracilor țărani cărora le dăm fn 
de ardei şi le punem fierul roşu pe [ 
ca să le luăm bănişorii din pungă, 
wăiască văduvele şi copiii celor să, 
cărora le luăm pâinea din gurâ ca, 
mâncăm noi ăştiu peşte de Țar 
halvale de Edirne şi să bem vin ch. 
otic.... In sănătatea ţării întregi, pe!, 
am lăsat-o la sapă de lemn“. i 
O constatare: „Revoluţia lui Tr, 
Vladimirescu, care dete naţiunii ON; 
drepturile ei strămoşeşti, o datorăn 
mare parte, ideilor de libertate şi ară 
culese de pri romane şi în pităe 
Moartea lui Cezar, Achil, Timoleon, !, 
ba, etc, i t 


A găsim nenumărate lurcisme 
odă atunci: havadișuri, catrafuse, 
neu, alişveriş, teșcherea, daraveră, 

fet. zaraf, calemziu, marafetiuni, hus- 
mezat, mehtub. muhafiz. tertip, etc. 

ii să le dăm echivalente, căci mare 

e din ele au dispărut. 


"o asemenea stare 


îă 


kt 















socială. cum 


era natural ca România să sufere 
e flagelele fizice şi morale: 
omânia, această ţară  mănoasă și 
erlobită de natură cu toate darurile, 
uost ursi:tă de soartă să sufere toate 
le fizice si morale: cutremirile de 
hint, inundările râurilor, epidemiile 
Joitoare. incursiunile hoa:tlelor bar- 
id jafurile domn lor fanarioți şi spo- 
a'stematică a oştirilor ruseşti : toa- 
caste flagele nustiitoare păreau creata 
falalitame numai ca să nenorocească 
Bustă nefericită ţară, Dar ea a rezistat 
bivhăţie la toate loviturile şi a mei's 
Wcilea însemnată ei de  Providenţă. 
Mtând pe umeri crucea martiriului a 
intuitorului lumei 
40. fost în adevăr timpuri, când su 
nţele ulrobiseră curajul Românilor 
îi cii nostri crezând că luxul şi mo- 
i introdusă de dânşii, uu stins în 
Dia poporului român simţimintele de 
ionalitata şi libertate, săltând de hu- 
a; dar se amăgeau; căci Românul 
Jnzteptă teemai la timp şi cu armele 
mână, le proba că este încă viu şi gata 
lupta pentru drepturile sale. Ravo- 
ilin 1921 ce este, oare, dacă nu voceu 
entă în contra npăsări? Oare nu 
îi va deajuns pe un popor viu şi ho- 


I 4 miwunci sau a tuăi pentru Iiber- 
“ 









ar să ne oprim aici şi să arătăm 
oilor nostri poziţunea ţării înaintea 
Ă izbucnirea acestei revoluţii s50- 
e. 
i ăsele năvăliri ale oștirilor lu. Paz- 
ozlu și celorlalți paşi răzvrătiți în 
tri împărătiei turceşti, spăimântase 
A pe Iceuitonii ţării încât îi făcuse să 
e un popor aproape nomad, gata în 
momentul a-şi părăsi locuinţa şi ro- 
> nstenelelor ca să-şi scape viaţa în 
păturile munţilor, sau peste hotarele 
“il. unde nu putea să-i ajungă intaga- 
| ianatului şi lăcomia de bani a fa- 
iotului. Reshelul ruso-turcese. început 
1505 şi terminat în 1812 slei ţara și 
locuitori ei atât de mult, încât coman- 
i urmutelor rusești, supuseră chiar 
przoţi şi pe diaconi a le da proviarit 
ară de transport ; ba încă pentru ru- 
aa, omenirii au văzut în acea canpa- 
fupte cari indignează pe tot omul în 
a drenptă. Comisanii de aprovz o- 
„ după ce cereau mai multe provi- 
i decat le trebuiau. apoi la plecarea 
le vindeau înapoi sărman lor locu'- 
1, stricate, cu preţul întreit mai mult 
Ai. costau. 









i! 
4 «deserie în Ciocoii vechi şi noui, Fili- 
BI, 


Domnia lui Carazea, deşi la început 
promitea ceva pentru ușurarea ţănăi, dar 
mai în urmă căzu şi dânsa în gueșelile 
domniilor trecute : funcțiunile cele mai 
însemato se dedeau  grecilci veniţi cu 
Domnul din Stambul, iar boevii români 
erau dispreţuiţi şi exilați dacă îndrăz- 
nenu să-şi apere onoarea, 

„Veniturile ţării se vindeau în total 
la favoriți. cari despoiau fără milă pe 
nenorociţii locuitori. Dreptatea se vindea 
pe bani, şi când se întâmpla vr'o juda- 
cată între un fanariot şi un român, ori 
cât de lămurit. ar fi fost, dreptul Româ- 
nului, procesul se câştiga de fanarict. 

Aceste mari şi. nemaiauzite nedreptăţi 
silwă pe Jianul, Gruia şi alţii a se face 
tiihari de drumul mare și a-şi răzbuna 
omorând pa fanarioți şi pe ciocoii parve- 
niţi şi ajutând pe săraci. 

„Iată jalnica, stare în care se afla ţara 
inaintea reveluţiunii : dar ea deveni mai 
vea aub revoluțiune, căci, dacă sub un 
guvern legal se comiteau atâtea abuzuri 
oare câte nu s'a fi putut comite când o 
parte din ţară se guverna de o căimăcă: 
nie slabă și fără prestigiu ; alta de Ip- 
sant, iar restul de Tudor Vladimire- 
scu, 

„Numai bine se inplinia de trei ori 
sau patru ori trimestrial! taxidanii luau 
întreită zeciuială pentru oerit, ierbărit, 
lemnărit şi vânărit ; şi când sătenii nu 
mai aveau cu ce să plătească, îi ungeau 
cu păcură și-i lega de copuci ca să-i în- 
țepe v'ospele și țânțarii, apoi le vindea 
dobitoacele, şi după ce-i sărăcea cu de- 
săvârşire, îi închidea în coșare ca să nu 
poată reclama la stăpânine. Sau îi spân- 
zură pe ţărani cu capul în jos, le bătea 
țepuşe de trestie pe sub unghii, le lua 
vitele şi lucrur'le din casă şi le vindea. 

„Când se aşeză. Grigore Ghica la Dom- 
nie, ţăranii se sculară, mic si mare, în- 
făţişânr o jalbă le, domnie. 

„Fra o privelişte jalnică pentru un om 
de inimă a vedea pe nenorociţi ţărani 
in număr de patru-cinci sute, îmbiticaţi 
în zdrențe, desculți, veşteji la faţă si o- 
chii stinşi de sărăcie şi alte suterinţi 
ba unii dintr'ânşii purtau pe cap chiar 
semnele loviturilo: abia cicatrizate, iar 
cei de tot schilodiţi erau transportaţi în 
care de bei. 

Această epocă teribilă ne-o descre Fi- 
limon în sufletul lui nobil. deschis la 
marele idei ale secolului, chiar sub tor- 
ma sumară a unei culturi imperfecte, 
a trăit copilăria şi tinereţea de boem. Ne-a 
redat în imagini de neuitat Bucureștii 
dela începutul secolului al XIX-lea, ne-a 
descris, moravuri, tradiţii licărri de 
demnitate omenească, Ca protest contra 
stării mizerabile a ţăranului, care a mai 
durat un secol încă, premergător, opera 
lui, singura, „Ciocoii vechi şi noi“, care 
ne interesează, este un dccument din cele 
mai de seamă de psihologie ori de mora: 


UNIVERSUL LITERAR. — 45 


vuri, ale Renaşterai noastre naţionale. 
ori câte rezerve am face din punctul de 
vedere al operei pure de ariă. 


ION FOTI 
DM EEE 
NOTE B10-BIBLIOGRAFICE 


Nicolae lil:mon sa născut în 1819, 
mort în București în 1865. Şi-a dus via- 
(a fiind întâi psalt la o biserică, apoi 
corist la operă, după aceea flautist în 
orchestra teatrul. foiletonist muzical la 
„Naţionalul“. gazeta lui Vasile Boerescu; 
profesor de muzică şi în fine funcţionar 
la Arhiva Statului. Cawiera literară şi-o 
începu în Decerabrie 1857 ca foletonist 
la „Naţilonalul“. In 1858 face o călătorie 
in Germania și Italia şi. ca rod al a- 
cestei călătorii, publică: Excursiuni în 
Germania meridională ; Memorii artisti. 
ce şi critici, ÎNGU. Oraşul Bergamo, No- 
vele: Matei Cipriani, Ascanio, Eleonora 
neterminată). Lucrări de mai mare va- 
icare: Slujnicarii 18601, şi, mai cu sea: 
mă, romanul Ciocoi vechi și noui 1863. 
Publică primul basm românesc în în 
gazeta Ii ]. Ionescu „Țăranul român, 
la 1862. 

D. Nicolue Iorga ni-l descrie: 

„Pe la anul 1850—60 trăia în Bucu 
veşti, un biet om care nu era: nici bo 
gat, nici influent, nici frumos, nici tâ- 
năr şi nici măcar sănătos. Fusese: das- 
căl de biserică, redactor de gazetă, cri- 
lie de teatru și ajunsese ce ajunge Ro- 
mânul, când are noroc: funcţionar. El a 
iost câţi-va ani funcţionar la arhive, 
unde a scris hârtii și a primit leafa ce 
se cuveneu pentru acest serviciu banal, 
Până la pense na mers, dar desigur: 
că atunci când a murit de oftică, statul 
l-a în2ropat pe cheltuiala lui, fiindcă 
era funcţionar român și avea dreptul 
la aceasta. 


Trăesc oameni cari l-au cunoscut dar 
nu-şi aduc aminte mare lucru de dân- 
sul, fiindcă pare să fi fost o fiinţă care 
n'avea nimic neobișnuit. Nu se ştie (da- 
sigur precis N. Red.), nici când sa năa- 
cut, nici unde, nici din ce părinţi. Ce 
școală a făcut nu se poate spune, şi 
poate că nici n'a rnea făcut multă. Nici 
data morţei lui nu sa hotărât până 
acum. 

„Filimon a ser's proză, cărţi în proză, 
mai nwhe și destul de intime. 

Pe vreinea lui, ca şi acuma, se cetia 
franțuzeşte în Bucureşti şi el a citit, ca 
toată lumea franţuzească, fără să pu- 
tem şti cum a învăţat aceasta. 


„„„Avea un ochiu pătrunzător și o 
bună amintire. Și înjehebând o fabulă 
oarecare, deslânată şi naivă pe ici. pe 
colo, a prins a povesti în Slujnicarii şi 
în Ciocoii săi anumite din amintirile şi 
observaţiile sale“. 

Trebue romarcat, în Ciocoii vechi şi noi 
sau, ce naşte din pisică mănâncă șoa- 
reci, că Filimon nu sa mulţumit să de: 
numai o descriere a mcravurilor ci ne-a 
dat şi a povestire a revoluţiei lui Tudor 
Vladimirescu, din cele mai interesante 
din câte avem. 











84. — UNIVERSUL LITERAR 


poe z a e 








AVIOANE 


PE O 9 PD II 


Rotind, superbe, în imensitate, 
Semetul sbor al acvilei romane 
Voi înviați antica maiestate... 


Tăind văzduhul cu-aripi largi şi grele, 
In zumzetul puternic de motoare, 

Voi vă urcați plutind biruitoare 

Spre cerul vast, spre lumile de stele... în 


—- rr 


Şi'n cerul larg vă'ncununaţi virajul 
In voi privesc nădejdea ţării mele Cu nimbul biruințelor umane € 
Și visul ei și forţa viitoare Și floarea eroismului : Curajul ! - 
Şi-acolo sus voi străluciți în soare 


Ca șoimii glorioaselor drapele. MIRCEA DEM. RADULESCU 


SUFLETE DE AZI 


In umbra colonudelor de vis Şi şerpueşie "n mine trist un freamăt 


Imi îngenuebe sufletul în sară, Să nchege sinioniile de leri... 
Tăcerea 'n do-major se înfioară 
Şi lung vibrează *n gură de abis. Sr trece — schelete palide şi reci — ARI ? 
Imagini vagi pe drumuri de azur, — A Sh 
Şi melodia vastelor dureri Şi'n umbra colonadelor de vis în 1 
" Auzul mi-l îmbuibă cu greu geamăt, - Plâng risipirea sufletului pur... 


PAVEL NEDELCU » 


LA MOARTEA PORUMBELULUI i 


Cu ochi desprinşi din cer. cu trup plăpând, Dar într'o zi cum se 'nălta spre soare 3 
Eu lam văzut deatâtea ori cum sboară „Cu ochi; mei ce *n sbor l'au petrecut, , 
Mai sus de valea neagră şi murdară — Furtuna, ca un trăznet peste-o floare, 3 
De-oceanele tăcerilor flămând... Pe-aripile-i de înger au căzut... ; 
i L 
Vream ca să-l văd deasupră-mi cum pluteşte Şi Pam privit cum cade 'n țărână i 
Să-i văd aripile în larg cum bat, În groapa-aceasta "n care toţi se sbat ; 
Să simt şi în țărâna mea cum creşte Și Pam văzut cum moare 'nsângerait : 
::* Un mufăr de lumină "nflăcărat... i Cu visul meu în pulberea păgână... - u 
Su ret CONST. GONH 
- i > 
“a SPRE i i ] 
i ps Su i , r 
ra Ă 
he LA CRAMA : 
i ii ur Pe povârnigul revărsat în soare Să sorbi din pumni rubinul de corniță 1 
Te-aştept aci, la crama cuibărită Şi chihlibarul scump de razachie. e 
Intre gutuii scuturați de floare 1 
Și merii dulci cu poama pârgoită. Muşecând din buza ta nesăţioasă '] 
Mi-oi da licoarea dulce, pariumată. “ 
Din jghiabul frământat de trei codane, Dim gura fragedă şi răcorpasă, vu 
si Săltând pe sâni bogate sălbi de aur, S$'o beam cu răsuflarea ta deodată. 
a te Ţâșneşte mustul coaptelor broboune, 
Negru şi cald ca sângele de taur. Și de parfum de vin şi de fecioară a, 
Voi adormi târziu, în miez de noapte 
Te-aştept să vi cu soarele'n cosiță, - La sânul brun ca pâinea de secară. - 
Cn sânii mici, zbătându-se subt ie, Catitelat ca piesrsicile coapte. i 


N. DRAGHICESCU 


UNIVERSUL LITERAR. —. 35 


OSTFIAZONIFA 


)stfiazonifa ! 
mperechiere ude sunete ce -sueră prin- 
„dinţi cum pe sub steașină şueră cr. 
sul a-pru al iarnei, De cuprinsul fio- 
+ al închisorilor tale şi-or aminti, cu- 
murându-se. oamenii ca de atingereu 
ţii și de închipuirea, suferințelor în- 
rate aclo. si-or face mamele =paimă 
diilor 
>ropiit în capul oaselor, Dumitru ul 
fie: duse umândoi pumnii la ochi «le 
e şi-i frecă apăsat. Incetul cu încetul 
arsorile uscute se fărămițară şi des- 
indu-şi pleoapele roşii gi  umilate, 
tă aiurit împrejur, In obraji simţea 
arsură si prin oase dure. Adormise 
rcă mai adineaori ori nici nu ador: 
se. de ustu nu-si da seama bine. Dow 
in ameţeala vreunui început de vis, își 
nţise piciorul drept scuturat cu pu- 
e. Acuma fumurile somnului neizbă- 
„cercă să şi le risipească şi de înte- 
turil» pornite în coada ochilor, «luse 
*- pumnii la ei. Un glas aspru pe limbă 
ientă, i se răsti în ureche și de izbi- 
ra unui călcâiu în coaste icni ei o- 
tă: hâ!. 
— Secole no! Nu ştii? Meneni la uară. 
Dumitru îşi îrălță greoim trupul tot 
pricepând ce-i cu dânsul Din cosul 
sptului ii porni un horcâit sec ca « 
suflătură de foale sparte şi sprijinin- 
-se întrun picior numai, se clătină să 
dă. Cellalt îi sta sgârcit și acuma cu 
alele palmei şi-l freca. decsupra ga- 
chiului. Pe-asolo trecuse glonțul și de 
anci rămăsese cu beteşug. In fiece di- 
meați simţea cu un cuiu fienbinte prin 
'ul ranei, 
-- Haide na! se răsti iar glasul cel 
»Tru, 
?e dunga dintre umeri îl trecu un fior 
trupul ; se suâlțăi odită tare în timp 
printre dinți sâsâi ascuţit răsuflarea 
ze. Tan gură Da, Isi aducea aminte a- 
m. kri şi alaităeri şi mai alaltăeat. 
1 trei zilo. o echipă de corvoadă fusese 
ânduită <ă descarce cele patru vagou- 
de lemne scsite în gară şi să le care 
tabără. Si era zor să se facă treabi 
pade că ncădeau pe fiecare noapte lem- 
le la măsură. Oamenii erau însă slabi 
jfâră spor la lucru. Mai mult de două 
ispicături nu sufereau în spinare. 
Tsi petrecu degetele crăpate de frig și 
sere ue stin prin mînecile măntălutii 
fiivezii. lipi coatele de coaste și aduse 
umale încovăiate cruciș sub bărbie. In 
wcat lung i se curmă 'nir'o înliorure 
ferindu- şi piciorul beteag. păzi sontăc 
1 ns” afară, 
Acolo mai erau vreo două duzini. Mo- 
âi zgârcite de frig desluşindu-se ca un 
ird de curci mebegite în lumina vineţie 
felinarului electric, 
--- Merem no! 
Ceata da moniâi se urni greoi din loc 
porni deşirându-se la vale. Unul din 
“ămadă rosti înarijurat : 
— Dar nam mâncat! 
— Muncat! Aste Olah. nu muncat a- 
im. 'Trebue merem. 
L— Apoi că nici aseară. se tângui cel 
ceată, 
=— Teremtete ! Mere no! 
Grămada flimândă păşit înainte. 
Dumitru simţea ca o tăetură prin de- 
xt. Prinse cu amândouă mânele de ca- 
jtul cingătoarei de piele şi trase odată 
lături, scuturând' o pe jumătate la 


cuvmătura trupului. De prin barace e- 
siau acum şi alţii cânduindu-se. păicuri. 
pileuri, pe liniu taherei. in când se a- 
lâtnră de ceștilalţi: 

— Dar voi! 

— La bae. 

— Noi la gară. Lemuele. 

Frazele erau scurte si ţăşneuu atevue 
printre buzele strânse de frig, Din cei 
cu baea unul se furişă printre cei cu 
zara aşezându-se lângă ul Saftei. 

— Tu ești Mărine? 

— ku. Mai bine la lemne. 

-- Ori nu te-a văzut profosu ? 

— Gândesc că nu. La bae te ucide, 

Si Mărin oftă adânc: 

— Dar Voicu? 

— Zace. A copt si are fierbinţeală. 

- A copt?! 

— De cânt Pa pleznit Maieru ungur. 
A zis asa că nu i-a dat onoru. l-a repe- 
zit sabia drept peste încheietura umiă- 
vului. Pân' la os măi! 

— Taci! Dar Neacşu? E 

— A picat Jni la bac. Când lau ridi- 
cat. criţă măi! Ne-am fost proptit de-a 
spinarea să ne 'ncălzim. 'Dar eu mă ţi- 
neam numai întrun picior că cellalt mă 
darea. Rana. știi, Sapoi odată am vrut 
să viu pe spate că Neacşu a venit ci 
faţa în jus. Puf! Si sa zgârcit aşa şa- 
colo'a rămas. 

— Măi Răracu ! 

— Da mă!! Or să 
toţi. Dar vorba-i că Neacşu a 
Aşa vinţă |... 

— Hei?! Biunui Dumnezeu ! 

Si ceata intră acum pe linia comanda. 
lurei. De prin ogegile vavilioanelor se 
'nălţau drept în aus stâlpi de fum negri 
cios. Nici o adiere în văzduh. Inareme- 
nirea de uhiaţă a unei dimineţi geroase 
Domenii cătau ca jind la jocuinţele cu 
uşi ferecate, cn două rânduri de gen- 
muri. cu scoarţe 'n ferestre. în liuntrul 
cărora, se gârea pâlpâitni dulce al sobe 
lor. culcusurile moi şi calde ale ofiţeri: 
lov da strajă. aburul fierbinte al ceaini- 
culor. 

— Măi Mărine, tare'i greu! 

-- Greu bre. dapoi ce poţi face! 

Damitru clătină din cap, mai tăcu vu 
seamă ș'apoi iar grăi încet: 

— Iaca Neacsu a scăpat! 

— Scăpat de asta, dar vorba i-a ră- 
mas casa pustie Alde tată-so îi bătrân 
tara si fumeea de, fumen! 

Cellalt strânse uşor pleoapele copenind 
par'că un sând ascuns: 

— Eu n'am fnmee. 

Marin trase cu coada ochiului: 

—- Ori vrei să-ţi faci seamă ? 

Dumitru nu mai răspunse. Gloata se 
lesfăcu în două. Cei ea baea cârniră la 
stânga spre „carantină“. far echipa. de 
lemne ținu șoseaua tot 'nainte spre gară. 

O ainițire de desnădejde adâncă stă- 
pânea sufletul lui Dumitru. Prea. multă 
<uferință și el n'avea de ce ribda. Ce-l 
lesa cu pământul? Nici funie. ntce altă 
belea. Neam. Acuma Neacsu qi Gavrilă 
si Tudosie și alţii mulți, niniţi. odihnesc 
în paca. Nu-i mai doare ori rana. ori 
prin burtă. nu-i mai frământă iunghiul 
foamei si daca îngheţat păniântui peste 
dânşii, ce simţese ei! Ogorul are cine i-l 
Incra, părinţii is sănătoși și voinici, 
slava Domnului. 

O închinuire însă'i pironi gândul în 
loc, O clipă numai şi se scutură odată 


ne ucidă iaca pe 
scăpat ! 


de AL. VĂITOIANU 


ture parear fi citat să şil rupă din 
ereer : i 

— Hei că nu aşteaptă ea! Șapoi si de 
moi întoarce, mai sunt eu, se chiamă. 
om ! Aci, dacă nu leşi cu picerile 'nainte 
nici zdravăn nu scapi. Aşa rău, aşa rău 
la degeaha un chin! 

Acuma profosul îi împărțea pe la sti- 
vele de lemne. Paznicii se 'nşirară des- 
bre câmp şi camenii prinseră să-și în: 
careo apinările. Dumitru, cu gândurile 
lui încremenis= la o margine.  Uitase 
par'că de ce venise şi oțărându-se de ar- 
sura gerilui, căta undeva departe în de- 
sert i 

— No dorme? Si profosul ii repezi un 
picior să-l trezească. Lovit. drept în lu- 
en ranei, al Saftei săltă ca un cal şon- 
tonoz și aplecându-se, apucă in neştire 
un îemb. Prin negrul ochiior îi sticli o 
lumină. Se propti bine  întramândouă 
jieioarele si rana nu "şi-o Mai Siraţi 
niei frigul, De vraja unui gând cum 
plit, se 'nzdlrăvenise parcă. Cei doi oa: 
'meni se priviră scurt şi inânios, iar pro. 
fos“ duse mâna la tocul revolverului 
Asta. ţinu o clipă apoi Dumitru  oftă 
adânc și mârâind ne 'nţeles ca un bles: 
tem stăpânit. Puterile “i trezite da fuloe- 
rarea unui minut de răzvrătire, tot aşa 
de repede “i pieriră : 

— Măcar de Taș răpune, gândi el, tot 
una mi-i, Dar ăştia trag la burtă îna- 
“lins pa semne 

Si-și amintea de unul căruia îi spăr- 
sese mațele un câne de ungur, A pătimit 
omul şapte zile până sa prăpădit. Do- 
sise o sferă da pe hrazdă şi paznicul i-a 
hăgal. baioneta 'n pântece. 

Sirul de oameni se orândui pentru 
plecare. Trehuiau să transporte mereu 
până lu vremea mesei. Astăzi cată ne- 
areşit să se isprăvească măcar sle-ar 
căra toată ziua. P'rofosul îi numără. E- 
seau taţi la număr, 

— Merem,. se răsti dânsul si porniră. 

Dumitru se pitise între două stive. Şi- 
nele treceau chiar pe lângă el si 0 Ma- 
sină fluerase în gară. 0 manevră 86 
pregătea și vagoanele aveau să se mişie 
în sus și n jos. 

— Le ce atâta chin! Drept peste gât. 
Ca puiul de găină. Taie roata ca briciul. 
Nici nu rupe nici nu doare. Harsti si 


vata, 


Ceilalţi plecaseră şi de lipsa li ni- 
meni nu băgase da seamă. la numără- 
toare intruse Alărin Işi făcu de trei on 
semnul crucii şi se aseză pe burtă, Din- 
tre stive îi esea capul numai cât să vadă 
când o purni mașina și atunci si lo în- 
tinde scurt sub roate. 

Masina inr flueră si Ihunitru se "ntin- 
se hotărit. Dar deasupra lui nu se miş: 
că nimic. Numai vagoanele din capăt se 
“muciră întrun gemăt de arcuri rugi- 
nite. Omul se trase apoi între stive. 
Par'că simţise un tăius rece peste bera- 
gată şi de atinșereu închipuită a lui. î! 
trecuse un fior prin tot trupul: 

— Păcat! acuma era gata treaba! 

Și închipuiri depărtate i se treziră iar 
prin minte. Gândul de care din răsputei 
se scuturase adineaori, îl cuprinse dis- 
noavă ca un val năpraznic. Cercă ne- 
căiit să-l depărteze. dar de ce se fră- 
mânta, de ce vedenia mai deslusită i 
se zuxrăvea creerului. Incă odată flueră 
mașina și pe dinantea lui roţile prinseră 
a se 'nvârti dar Dumitru nu se mișcă 





36. UNIVERSUL LITERAR 


IN CEASUL DIN URMĂ: 


Nu ştiu, sa înserat, e noapte, or se des 
făşură încă, în plină taitea ei, pânza sură 
a zilei de iarnă. In jurul meu sa lăsat 
întunerec adânc şi simt doar nelipsitul 
miros greu, Zac «tus în nesanţire de trei 
zile. Zac de răceală cumplită. Mi-a intrat 
tn toate mădularele umeziala zidurilor. 
si nu mă doare atât de cumplit trupul, 
firav și şubreduit, cât mă doare altceva, 
Mă doure toată simţirea lui, 

Boalu-mi dă căldnri si remugeările 
Rufletului mă fac să măi  frământ 0O- 
chi-mi umflaţi. roşiţi poate, stau închişi. 
Na pot să daslipese pleoapele, Şi-mi 
place. Nu vreau să-mi văd decăderea 
in care niă aflu şi ţn sadcrm pe veci- 
nicie cu credinţa 'nselătoare, că altul. 
nu ticălosal de inine. se chinuezte şi se 
stinge pe patul de scânduri al odăii ru- 
sinoase. că eu sunt nevincvat și mă 
bucur aiurea “n toată voea de viaţă. 

Nu irbutese însă să mă nşel că bă- 
tăile inimii izbesc ca n'ste lovituri de 
ciocan. în piept şi spun la fiecare bătac: 

— Esti tu, nevrednicul. Eşti aci și su- 
teri pe bună dreptate. Atâta ţi-a rămas, 
dacă ţii să arăţi că eşti iucă Su chinul. 
Să te ftrigă, să te arză. să nţeje. să 
te strănungă. până te-i tă 

Mă zvăreolesc în pat, simţ că mă nă- 
huş, că o peatră grea îmi apasă pe su- 
flet. Nan murit: dar nu sunt nici viu: 
sunt un mort intre viisuutun viu mort, 
Mort nu numeui pentru lumea cealaltă, 


O moleşeală dulce pusese stăpânive a. 
suanra ui asemenea siinţirii lenoase au 
somnului neîmplinit : 


— Oamenii vor fi ajuns acum în tu- 
bără. Vei. ciuda profosului când o prin- 


de de veste, Sângele și mântuirea hui de 
câne !,... Qi scăpa eu.... Mare-i Dum 
nezeu... Coln.... să. mă văd odată.. 
Catrina'i fată cuminte... ştiu eu.... i 
moş Căruntu păzeşte el.... numai zile 
SĂ Am... 


Si Dumitru adornzi. 


Un juneshiu fierbinte îl săgetă prin 


coaste. Săltă adată tare de sale, un tre- - 


mur ca de fre îi zgâlţui trupul din 
crestet până 'n tălui şi rănrase moule lo- 
cului Prin păinienișul unei clipe de 
simțire, desluşi el, parcă. glusul aspru 
pe limbă stricată: 

— Aste porc vrut se fuge. 

lar pierzându-se în neguiu unei zări 


depărtate, vedeniu dulce nui dăinui ca 


o sclipire de fulger şi se şterse, 

Aşa muri, străpuns prin somn, un 08 
taș român prizonier în tabăra ungurea- 
seă dela Osfiazenifa, 

Ostfiuzouifa ! De păcatul cumplit ul 
uciderii fără vină, Istoria omenirei va 
pomeni numele tău drept pildă. Peste 
veacuri faima. ta urâcioasă vu. folosi cău- 
turarilor întru orânduirea pe obiceiuri 
a neamurilor şi cin cercetarea ei vor 
iraze dânşii dovadu sângelui mostenit. 
Si aşa cum noetul a cett pe porțile im- 
fernului. închipvirea omenească va scri 
pe zidurile tale: lăsaţi voi care intraţi 
aci, crice speranță afară! 


AL, VĂLITOIANU 


ci mort și pentru mine. Aceasta e gruzav 
de dureros. Poute să crează lumea ce o 
vrea despre tine ; câtă-vreme tu ai altă 
credinţă decât ea. nu eşti mort, Eu nu 
îndrăznesc „nu pct să ndrăznesc, să mă 
socotesc altfel de cum mă socotesc toţi. 
Din prutivă sunt mai rău, decât mă ţine 
lumea, 

Ce ştie ea de fuptele mele, nepârite «de 
nimeni,  nedescoperite, nemărturisite ?... 
Aci, la licărareu aceasta de gând mă 
mtican, mă cutremur şi mă chircesc. 

Mi-aduc aminte, ca priatr“o ceaţă deu- 
să. Nu ştiu, visez, aiurez, or sufletul îmi 
acoate m faţă, în” clipa. morţei. păcatele 
mele cele mai grele şi de neiertat. 

Se atlase o faptă urilă aumea: un furt 
de bani de la o mătuşe. Se făcuse vâlvă 
"n familie, în oraş chiar. Manu, cu 
cunostea apucăturile mele rele şi mă cel 
ta cu vorbe blânde, dulci, îmbrăţișăur 
Au-mă și plângând, a căutat să acopere 
i ticălosenia uceasia. Na putut însă. A 
prins de veste prea târziu, după ce fu- 
sese “nştiințat tata. A fost pentru el, 
biet. lovituvă de trăznet în senin. A că- 
„ut holbav, La lâsat inima, i sa parali- 
zat. o pante. A stat cu ochii n tavan o 
noapte 'ntreagă. Nu vorhia, nu auzia ni- 
mice ce se petroceu, ce se zicea n jurul 
lui: ofta doar, ofta. adânc, : 

Cu îngrijini. cu liniste şi-a venit în fire 
spre ziuă. A rotit atunci ochii prin cu- 
me”ă. Căuta parcă ceva. Când ma ză- 
et, sa ridicat în coute, a izbucnit ca 
intrun adănc îngropat: 

— Cum, tu aici ?.. Indrăzneşti să-mi 
pângăreşti şi elipele s<fârșitului curat ?... 

Muma sa 1rpezt la pat, sa asezat în 
fuţă-i. ca a perdea între el şi ntre locul, 
unde şedeam eu : 
Linisteste-te. Paule! 
tuurcă hoaula! Tavtă-l!,.. 

Nu glas de om, ci răcnet de leu rănit. 

mi sa părut stigătu lui: 
Să-l iert?.. Fu? Eu. omul 
viaţa întreagă n'am închinat cinstei cu 
vorba si cu fapta ?.. Să iert nemernicia 
asta ?... 

Și "'neruntându-se și mai tău, ros'ndu- 
se tot, frămăntându-ge, parear fi vrut 
ză se ridice “n sus, să vie la mine: 

— Să iasă de aci... Să nu-l mai văz, 

Să se ducăi.. Să se ducă!" 

Si Mai "nainte da ajunge ea lu use, a 
icnit glasul ma.mei:: 

— Te rog, Paule, dacă nu-l ierţi, 
cel puţin î,. 

De data aceasta na mai urmut nici 
un răspuns, Am văzut-o pe ea, intoreân- 
du-3e spre mine şi făcându-mi semn cu 
mâna să îes, 

Am deschis uşa, cu ochii n spre pat. 
Capul lui mare, cu chipu-i galben, atâr- 
na pe perină, O mână ciodălinoasă. îmi 
făcea, serun, abia mişcânăd din degete, să 
plec mhui iute, mai departe, departe de 
tot, 

Mama cerca să-l liniștească, mângâ- 
inda-i fruntea, sprijin ndu-i palma, care 
nu 'nceta să arăle, să ies, să [ug. 

M'am dus în capul Bcării şi am șezut 
acolo. Peste puţin timp am auz't ţipătul 
maniuii : închisese ochi pe vecinicie, a- 
cela care-mi fusese tată, aspuu dar drept, 
până 'n clipa morţei, Şi atât a ţipat bia- 
ta mamă, până ce wa putut! 


Să nu te mn- 


uită 


are » 


de MIHAIL LUNGIANU 


Am auzit şoptindu-se prin casă de. 
de doctor, Fugiau toţi în toate Ph 
Rămăsesem doar eu năuc în prag,; 
tăcut semn uşor să mă apropii Sin 
auzit şoaptele : 

— Ne-ai omurit cu faptele tale. 7, 
minte măcar d'acu. Să te ndrezii | 

Si. după ce su hodinit puţin, ABIA 
suflând : 

— Tat-tău nu îe-a iertut, Eu te ie 


stii, dar câud te-i îndrepta î... I 
Si ma mai mişcat, l-am dus lal 


pamândoi odată. Li sau - 
pomeni de fraţi. Mi-aduc aminte - 
mă sfătuiuu toți, ori de câte ori d 
la olaltă : 
— Ia seuma copile, prinde minte? 
să-te de biestemăţii. Indreaptă-te, e 
e vreme, capui o fi prea târziu !...? 
lu nu n'am pătruns însă det 
10%, NA m'am cutremurat de cutren 
lor. Părându-ami-se Că) săvânrşese | 
ce se cad, am uimit cu răutatea, 
căloşiile. ce ridicaseră colții în su. 
meu şi rânjeau cumplit. Am fost s 
nît de răntate, i-aan urmat mereu, 
a a însă sfârşit. A obosit şi ea * 


'ndep 


de veti 


€ 


iai arată colții, nu mai mă 
la tirălosii, Mă simt alt om, mă 
cura, mă simt uşa cum ai vrut „tg 


=ă fre fiul tău, cuie ai cercat tu, ni 
zadarnice să-l faci! E târziu acurn, LL 
ceasul dinu urină ÎI Dar ce dulce n 
pare acest ceas. Aş vrea să ţie asa! 
Pameă sunt altul, Ce bine mă si 
Ab'a acum înteleg fericirea  suflei 
curi nu se gândesc le rele, cari fuc he 
pe lume!.. Abia în clipa asta îmi? 
seama de adâncimea cuvintelor, t tat 

— Fii om, mă, nu secătură! Dey 
om adevărat trăeşti amar e drepf, 
inchizi ochii mulţumit de tine. îmi. 
în suflet. De eşti secătură, te învâ. 
tu cât te învârteşti n viaţă, dar ţii 
fundă odată, Şi de nu ţi-sa 'nfunda 
pe pământ, ţi se înfundă în faţa A 
puternicului stăpân, în fața a toatel! 
torului judecător! Şi acolo na mai n: 
nici prefăcătorii, nica minciuni ! ÎL 

Abia acum m'am pătruns de sfatu * 
vugăciunea-ţi caldă, mamă : A 

— Indreaptă-te, mamă, lasă-ţi ap 
turile păcătoasa ! Abia acum suntaj 
duit de fiori; dorinței de  indreper 





Mamă, mamă. sfântă-mamă ! Acuur 
că mai iertat. Primeşte-mă 'mpăcațe 
sânul tău!.,. ife 
Azi 

1929, Nov, 7, Se 
si îli 
*) Apare "n volimul „Licărir! în beznO 
























— Scoate-ţi-mă afară, la soure... 
fimpul era frumos şi sturzul vestise 
năvara, deşi se mai simţea în aer 
na, iar inamei îi era teamă să des- 
ilii fereastra dela odaia bolnavei. 
Până veni şi luna Martie, mai căldu- 
: în zori şi sub seară, cântau pitulicele 
[i vtejari și chiparoşi. Incepeau să se i- 
uscă frunzele. 

i moartea se apropia şi ea, repede. 
jilia ah:a mai putea să tuşească. De 
ia murmura.: : 
— Soarele.., 

— Dcumne, spunea mama, poate se va 
dura Dumnezeu. acum, înainte de 
ubti si vn săvârşi minunea. alungând 
artea, 

T pregătiră în sfârșit un pat în an- 
u, unde era la amiazi foarte cald. Ta- 
] o luă în braţe, ca pe o copilă (cât era 
uşoară !). şi după ce deschiseră mare 
n ,0 înveliră bine, 

Mprinseră candela ia icoana Maicii 
mnului şi pe urmă aşteptară preotul. 
r după spovedanie, acesta le spuse că 
va împărtăşi mai târziu. 

Soarele umplea odaia. In sufletul în- 
brat şi 'n ochii stinşi ai Em liei se în- 
vedeau primăverile pierdute. Se văzu 
că, alergând în jos. spre-râu. printre 
i și salcâmi: plecase să culeagă vio- 


le. 
— Mamă... Zâmbi. Si apoi spuse: Aş 
Pea să arm vivurele. Mi-e dor de ele. 


torsese dela şcoală. să se ducă după 
orele. Albă si îmbujorată la obraji, aşa 
um era odinioară aceea care e ps moar- 

acum. 

“Îşi str'gă prietenii. care se aflau spre 
asaccia, în cealaltă uliţă. Si ei veniră 
pede, unul după altul, în frunte cu 
arlino, cel mai mare dintre toţi. 

Insoțindu-şi tovarășii, pe când treceau 
| fugă din grădină în livadă. ca de a- 
plo să coboare la râu. Carlino se mai 
ită odată speriat spre casa unde știa 
& Emilia era pe moarte: vedea acolo, 
u închipuirea, numai lucruri triste, tai- 
i întunecate ; când, deodată, în lumina 
oarelui de primăvară, care umplea de 
îrălucire toate, zări prin usa dată de 
erete, fiinţa aceea albă. cu faţa şi mâi- 
ile de ceară. Mai văzu şi ochii plini de 
uferinţă. | se păru că-i zâmbeşte. Cu 
uzele ei de ceară. Ii zâmbea lui. 

Se înerozi... Are să moară! 

— Aide. Carlino! Aide odată! urlau 
gilalţi, gonind în vale. 

O ajunse întâi pe Annutcia, care era 
a si el de sprintenă. Cu câteva luni 
Aa! mică, îl întrecea aproape în vioi- 
iune. 

Supărată pe el. îl ocăra mereu pe când 
el nui mic dintre ei cădea, se ridica și 
ipa într'una, 

— Maimiuţoiule! Uf! 

Carlino nici nu se uita la ea. 

Dar câni se opriră la malul râului, 
l'răspunse cu o strâmbătură şi un mor- 
Aăit asa de carashioz. că fata isbucni 
n râs. Râdea tare. şi frumos, ca o fată 
dare Fugind, i se despletiseră coadele. 
| părul lung, cu luciri de aur. se îm- 
răst'ase pe umeri. 

Carlino, se apucase de cules, strigând 
Dereu : 


ă hotără ca Annuceia, care tocmai se 


UNIVERSUL LITERAR. — 8? 


VIORELELE 


de ADOLFO ALBERTAZZI 


— Veniţi aici, Sunt o mulţime de flori. 

Printre tufele şi trunchiurile de sal- 
câmi tăiați până la pământ. viorelele 
înfloriseră una lângă alta, strecurându- 
se și biruind ierburile dimprejur, Se în- 
treceau cu ele mărgăritărelele şi piciorul 
cocoşului, ghiocei și dediţeii. 

lar în vale, se simţea un miros nede- 
sluşit de flori şi ierburi, de plante încol- 
pute. de rauguri şi vlăstare. Scarele era 
fierbinte. Plopii îşi tremurau umbra în 
apa care curgea liniştită. limpede, dori- 
tuare de mângâierea umbrei. Ici şi colo. 
lucirile ei de cristal îndemna vrăbiile şi 
mierlele să bea. Sgomote, unele apropia- 
te. altele mui depărtate, dădeau să în- 
ţeleci mai hine viaţa renăscută, primă- 
vara pe care o respirau toate lucrurile : 
băzâitul bondarilor, fâşâitul şopârlelor 
printre frunze, plescăitul broaştelor în 
upă ; şi din când în când. în depărtare. 
cotecodăcitul găinilor, eroncănitul coţofa- 
nelor, sau câte un șuer rar al ciocârliei. 
Se simţea viaţa care se redeșştepta infri- 
auratiă. 

Tonietto și Linda, mai serioşi decâv 
Carlin) si Annuceia, aşezaseră frăţiorul 
cel mic la umbra răchitelor, şi-l sfătuise 
să stea cuminte, dacă vrea să nu-l mă- 
nânce lupul și să-l muşte șerpii. Incepu- 
ră și ei să culeagă flori. 

Dar cearta nu întârzie. Tonietto nu cu- 
legea numai viorele „ci şi alte flori. lău- 
dându-le mereu frumusețea. Linda lăuda 
viorelele alhe, care-s rari. 

— Nu. nu! numai de-astea. ţipa Car- 
lino. arătând viorelele viu colorate. 

— Numai de-astea ne trebue, repata 
Annuccia, Sunteţi nişte proşti! 

Si sălăgia nu încetă până ce Linda şi 
Tonietto nu se hotăriră să facă altceva. 

Se duseră la râu. acolo unde apa era 
scăzută, şi începură să facă un şanţ în 
nisip și noroi, Apoi dădură drumul la 
apă, bucurându-se de vârtejul apei. care 
năvălia în şănţuleţ. 

Micuţul. căruia i se urâse singur, 
scânceă: Viu şi eu. viu şi eu! Priveă 
în jur, sper'at. temându-se de lup şi de 
şerpi: nu îndrăsnea să vie singur. 

Carlino şi Annurcia se întreceau de zor 
la cules. Il făcea un buchet de viorele; 
ea aseza pe ce'ce culese la rădăcina u- 
nui plop. Până când sunetul unui clopot 
îi făcură să tresară, Se auzeau apoi bă- 
tăi scurte. repezi. 

— Ia! Vestesc sorei mele Paștile. spu- 
se Annuccia. 

Rumenă. la faţă. cu părul răsfirat și 
strălucitor în lumina soarelui.  înfier- 
bântată de muncă, cu trupul şi sufletul 
pline de energie care plutea în aer. în 
lumină si pe pământ, fotiţa asculta tă- 
cută, fără să se miște. 

In faţă. printre cele două maluri se 
zăria biserica şi partea din uliţă care 
ducea la pod. Pe acolo văzură cum 
înaintau purtătorii candelelor, îmbrăcaţi 
în naine alhe şi roșii; pe urmă venea 
preotul şi alţi clerici, şi însfârşit băr- 
baţii și femeile, purtând facle. 

Copiii priveau uimiţi cum înainta con- 
voiul. ajunsea la pod si dispărea apoi 
la coborire. Când procesiunea nu se mai 
văzu, lui Carlino îi apăru în faţă ta- 
bloul de mai 'nainte: bolnava întinsă 
în patul alb. cufundată în lumina care 
inunda oduia ; faţa de ceară, mâinile de 
ceară. şi-o urmabră de zâmbet pe buzele 
palide. 


— O împărtăsesc... Va muri chiar azi 
— gânâi Carlino, uitându-se ia tovarăşi. 

Tonietto şi Linda erau la râu. Se u- 
dau cu apă. tremurau și ţipau, Micuţul. 
pe care-l uitaseră, plânsese ce plânsese 
şi adurmise. Annucia, fără să spue o 
vorbă, culezea mereu. aplecând-se când 
aici, când colo, printre tufe. 

Acum, îi răsărise în cap o ultă idee 
lui Carlino: să facă din viurelele lui o 
coroniţi, pe care so pue pe sicriul li- 
miliei. când va muri. La înomrmântare, 
toţi au să spună: ce frumoasă coroană 
a făcut Carlino! 

Rupse două fire de papură. le răsuci 
si făcu un cerc. Asezat pe malul apei, 
incepu să înşire violetele pe coroană. 
Taina cea mare a morţii. pe care o des- 
coperise el pentru întâia dată. îi aduse 
aminte cum Duminica trecută, după 
slujbă. vorbise cu alţi prieteni despre a- 
celas lucru, 

Unul spusase: „Emilia lui Morigi e 
greu bolnavă“. lar alul: „are să moară 
de oftică. Păcat de ea: cât era de fru- 
inoasă !* Si ajunseseră să vorbească de 
lucruri ce nu, erau de nasul lor: de dra- 
goste, 

„Va muri fără îndoială !* 

La rândul ei. Annuceia se gândea şi 
ea. la multe. Nu că sora ei eră pe moar- 
te. Se obişnuise so vadă bolnavă, așa 
că în ziua aceea n'o impresionase veda- 
rea bolnavei. ca pe Carlino. Dar se gân- 
dea cum în timpul împărtăşăniei învă- 
țase ceva din Catehism și mai aflase 
de ce este navoe peatru a primi Sfintele 
Taine. De care păcate se spovedise sora 
sa? Amintiri nelămurite sălăşluiau în 
mintea ei: amint'ri a căror explicaţie 
o desl.işia acum. în lumina aceea orbi- 
toare a soarelui: o taină ce era gata să 
i se desvăluiasă. taina iubirii. taina cea 
mare a vieţii. 

Ajunsese la o tufă de mărăcini. Simţi 
aici o mare încredere în sine ; se putea 
apleca, fără greutate. la aducerile amin- 
le ce ce înconjurau. Dorinţi noui se deş- 
teptau la amintirea vorbelor pe care 
sora, ei la rostise altă dată iubitului ei: 

— Dacă mă vei lua de soţie... 

Apui, într'o zi căl'duţă de toamnă, pe 
când sta ascunsă în porumb. zărise pe 
Emilia. care alerga pe o potecă, întru 
întâmpinarea lui... 

Linda și Tonietto, obosiţi de atâta bă- 
lăceală în apă. voiau să plece. 

— Mai rămineţi! le sp-se Carlino. 

— Mai staţi cu noi! -- repetă Annu- 
cia. 

Dar aceia, fericiți. urcaseră dealul şi 
ridicând pe micuţ. î! târau cu ei. inârep- 
tându-se spre casă, 

Fără să-și întrerupă gândurile. An- 
nuccia stăruia în ispita-i de neînlăturat. 
Vedea încă pe sora ei. alergând. aprin- 
să la faţă, ca să-şi întâlnească iubitul. 

Si amintindu-și de Emilia, rând era 
sănătoasă. veselă şi fericită, Annuccia 
simţia că trăeşte în ea o lume nouă. 

De ce nar fi si ea fericită acum? 

Strigă : „Carlino !* 

Acesta n: răspunse. 

—- Vino încoacs! 
ceva |! 

— Lasă-mă în pace, vreau să termin 
coroana, morrnăi Carlino. Iesind din tu- 
fiş, se apropie de el, şi-i spuse: 

— Duminică am să am o roche nouă. 
Vrei să nuă conduci acasă, pe înserate? 


Vreau să-ţi spun 


SS, UNIVERSUL ITERAR 


VOINICU-INFLORITI 


de BELONI SULTANA-DRAGAN 


Llni părţile de Răsărit ale lumii trăia 
odată un împărat, numit. Asur-Banahu. 
!l avea trei feciori şi fiindcă era bă- 
trân si i sapropia sfârsitul vieţii. era 
mereu rmucit de gânduri, căci nu ştia 
«are «din fiii săi e mai vrednic, pentru 
ca Să-i potă lăsa moştenire împărăţia, 

Intro zi. chibzui Impăratul car fi bine 
să-si pună fiii la încercare. li chemă şi 
te spuse mai întăi să se ia la 'ntrecere 
intre dânzii, în trei fapte, şi cine le va 
indeplini pe toate trei, mui bine decât 
ceilulți, a lui va fi împărăţia. Li puse să 
ochiască şi să tracă cu arcul fiecare 
in câte un șoim în zbor. Băiatul cel mare 
si cel mijlociu traseră. pe alături. Numai 
cel mie lovi pasărea. Asur-Banahu avea 
în srajdurile lui un cal aprig pe care 
nu-l încălcease nimeni nici odată.  Işi 
puse fociorii si inealece calul să vadă 
care-o fi mai vrednic, Incereară cel mare 
și cel mijlociu și nu putură. Atunci mor- 
se si băiatul lui mai mic, pe'care. cândil 
văzu calul necheză si stătu la 'ncăle- 
cat fără împntrivire. - 

Intro zi de furtună. Iiupăratul Asur- 
hanahu chemă feciorii si-i pasc la a treia 
încercare. Li trimise la. malul mării. care 
nu era departe de cuntea împărătească 
și le spuse să-i aducă veste de ceeace 
var veilea și var afla acolo. Băieţii plo- 
cară dar când ajunseră pe malul mării. 
furtuna împrăstia apa înspumată peste 
stânci, iar e corabie cu pescari se svâr- 
cutea în valuri. care erau aproape scen- 
>hită Nirneni na îndrăznit să sapropie 
«de si. nunai băiatul cel mic se aruncă 
înnot și cu preţul vieţii sale ajută pes- 
carilor să scape dela moarte. 

Când. hăieţii se 'ntuarseră acasă po- 
veti fiecare ce-a văzut si ce a făcut. Veni 
şi rândul celui mai mie si Imnăratul 
cu ochii plini de bucurie. la auzul vor- 
belor lui îi zise: 


—_ Să teăești fiul meu mur'an şi nu 
«tiam că am un fecior cu atâta inimă 
în el. Tie o să-ţi las mostenire întreaga 
împărăție. Tu de azi înainte esti va'nicul 
casei noastre, floarea bucuriei mele şi o să 
te numeşti de acum V'oiniru Inftorit 

Hăiatul se plecă, și sărută mâna lui 
iafă-săn. apoi plecă la treburile lui. 


Vom “fi numai noi doi. și vom sta re 
vorbă. încet... Ă 

Băiatul, serios fără să fie surprins. 
ridică capul. O privi pe când ea își în- 
ilrepta părul, cu mâinile tremurânde. 
Si-i răspunse: 

— Da când vom fi mari! 

fără să se simtă turburat în ocupaţia 
sa, Carlina se duse la ea, să ia din vio- 
relele pe care le pusese sub Plop. Annu- 
ccia sta nemișcată. gândindu-se la acele 
vorhe : „Când vom fi mari... 


“Năspunsul aceata îi descoperea toată 
taina : taina iubirii și a vieţii. O cuprin- 
se mâhuirea.  Simţea o amărăciune 
mare, iar ochii i se umplură de lacrimi, 
Și cu o sforțare ridică privirea 'spre 
casă, ca să se reculeagi, încredințându-se 
că: acolo nu se întâmplase nimic. 

linda și Tunietto erau departe. sus. 
în livadă. 

Atunci numai, Annucciei în veni în 
2ănd că ncate sora ei e pe moarte. Băgă 
dle seamă că viorelele ei dispiruseră,. 


In urmă fraţii lui mai mari, îl cârtivă 

Va sătul de-atâta ură din 
purtaa fraţilor lui, se hotări să plece în 
lume. 

Spuse Impăratului că lui riu-i mai tie 
Iue împărăție. 

și luă calul și plecă încotro îl ducenu 
uri murile. Trecu asa în mers fără ţinu- 
tă vreme de, săptimâni peste săptămâni. 
prin păduri și codri, dealuri și văi până 
într'o zi se pomeni înir'o altă împărăție. 
in care stăpânea, după cum îi spuneau 
locuitorii. Crizu-Impărat. 

Voinicu-Inflorit o luă spre oraşul în 
care era scaunul împărăției, Când intră 
pe porţile cetăţii. văzu în dreatpa și n 
stânga numai jalate de murmoră si cleş. 
tar. Copacii erau plini de îlori mirosi- 
loare, cara atîrnau pe crângi albe ca ni- 
ste ciucuri de lumânări de spermanţetă. 
Pe la ferestre râdeau garoafe însângera.: 
te. iar prin grădini se plecau în adicri 
de vânt uşoare. cârduri întregi de trun- 
datiri și maci, aprinşi ca nişte buleări 
de jăratec. Voinicu-Inflorit. simțea că-l 
adoarme mirosul florilor și-l făceau par 
că să viseze, Ajunse în dreptul unei gră- 
din: unule un om tocmai stropia florile. 
Voinicu-Inflorit dădu bună ziua şi-l în- 
trebă dacă nu-l primeste și pe el. gră- 
«dinar. ra să 'narijească de flori, căci spu- 
nea. el, treaba asta îl place tare mult. Gră- 
dinarul car» era un vehil - din curtea 
acelui palat. îl primi bucuros şi-l 
chemă înăantru. Voinicu-Inflorit îsi băgă 
cahul la erajă. ospălă ceva. şi se duse 
anoi en celzlalt om în garăniniă. Tunseră 
iarba. pliviră «i udară florile din hrazde 
si lucrară ei asa. până pe sean, 

Atunci Domnița. singura fată a hi 
Cr'zu-Imy:ărat. —- căci acolo locuia. chiar 
pinpăratul — iesi la plimbare si trecând 
pe lingă orădină.  chemă pe vehil si-l 
întrebă : 

- Cine-i florarul. care lucrează cu tin 
în arădiniă ? se para că-i stră'n de ţinu- 
turile și înfățisarea roastră ! 

—  Imtradevăr. L.uminăţia Voustră e 
străin, precum ziceți. si l-am primit as- 
tăzi florar „căci spune că are mare plă: 
care să îngrijească de aceste ființe plă 
nânde. fluile, 

Domnița mai aruncă 0 privire stră nu- 


luate de Curlino. Se duse la cl, înfuriată. 

— Viorelele mele ! Le-am cules pentru 
umiţia! -— țipa ea, Dă-mi-le înapoi — 
Carlino nu voia. Tinând coroniţa în sus 
urla şi ei: 

- Dar eu pentnu cine-o fac? 

— Nu! 
mos. Nu o coroană. Apucă strâns. de 
coroană. El încercă să 1-0 smulgă din 
mână, să i-o ja cu sila. Coaja cu care 
fusese lerată se rupse, papura se des- 
făcu. iar viorelcle se împrăştiară pe jos, 

Băiatul se înfurie şi își înfipse mânu 
în părul fetei. Iar ea se apăra. sgâri:n- 
du-l, lovindu-l cu picoarele,.. În încăe- 
rare, uitase da tot. Si călcau în picioare 
viorelele, 

„Dar un țipăt ascuţit porni dinspre 
Casă. Tu bocet sfâsietor, îi despărţi. Se 
înzălheniră, şi se întrebau din ochi. 

— Mama, gemu Annuccia. Si. dispe- 
vată o luă la fugă în sus spre casă. 

- A murit. — se gândi Carlino. 


(din italienește de C. N NEGOIȚA) 


Imilia vrea un buchet fru- 










































hai Voiuicu-Entlorit -- şi plecă 
«departe. 

Trecură asa mai multe zile. 

Seara, Domnița se plimba ca de 
ceiu. Dar odală ce se 'ntâmplă: ce 
8 'ntunecă dinspre Miază Noapte ca pi 
cura si o vijelie more ge porni cu vă 
tari în vârtejuri. Pe limbi de foc şi d 
trăsnete. cchori pe pământ un bulaur 
”ias cu dovăspreze catete, fură Domn 
și se pierdu în întuneric, 

A dona zi Impăratul mihnit pes 
măsură, chemă la siat pe înţelepţii că 
mauirij — bătrânii lui — cu care se si 
tuise întotdeauna în vremuri de prime 
dii grele. Apoi Crizu-Imypărat porunci 
se bată darabanele si dădu sfoară "n țai 
e cine so putea să aducă fata mă 
pită de balaur. va avea ca răsplată, fad 
de nevastă si împărăţia lui toată. zest 

Vesiea se dusese ca glonţul în toa 
părțile. dar după trei zile nu cutezaxe îno 
nimeni, să pornească în ccnira acel 
haluur. Atunci Voinicu-Inflorit se'nfăţis 
Impăratului şi-i spuse : 

-— Tnălţule AL râie ami venit să 
spun că plec în căutarea haluurului. 

- Cum te numesti? îl întrebă Imp 
ratul, 

— Yoinicu-Inflorit. 

--- Mergi cu bine si Dumnezu să-ţi 
jute. 

Voinicu-Influrit îşi luă calul si plete 
Străbătu codri. trecu ape si "ntreba 
snde ponosiu. le balaur. Dar cum ne 
en el pe dram gânditor, își aminti 
ware arme. Ajunse într'o poiană ună 
bocănia unu ţipan îierar. i 

— Hei meştere, bine că te-am intâlni 
fă-mi fără zibavă, un palos si un bu 
tuzan după puterea mea. 

— Paloș ţi-oiu putea face, că-l lucre 
singur. dar buzdugan .nu știu zău CĂ 
mare cinc-mi bate ca barosul, 

— Lasă că-ţi dau eu ajutor, răspuu 
Voinicu-Inflorit, 


Țisanul prinse a sufla din foale de vă 
jâiau cărbunii şi cât ai face e mănrmnăl 
guță, pasul fu pata. Meşterul puse re 
hecte 4 "nroşit oţelul nentru buzdugan 
dar când îl scoase pe nicavală, ca să 
dea formă, Voinicu-Inilorit însfăcă har 
sul si dădu o lovitură cu atâta pute 
in nicovală. că o sfărimă în ţindă 
iar Duturugu întră toată în pământ. A 
tunci fiararul de ciudă. că-i sfărimă sc 
lele îi dădu brânci lui Voinicu-Infloră 
si spuse că nu-i mai face buzdugan. Da 
Voinicu-Taflorit î) înhăţă co mână d 
turul salvarilor, cu cealaltă «de mâni să 
spuse că dacă nu-i face, îl buseşte odată 
în pământ „de-i suni coastele ca o cobz 
si svârle dinţii jos din gură. ca pe fa 
sole. Ţiganul văzând cu cire are de-a 
tace. numai zise nici cârc. aduse o al 
nicovală “rugă pe Voinicu-Inilorii, s 
secată butnruga din pământ. Nu mai 
vea însă cărbuni și ţiganulu! îi veni în 
când felul. în care să se răzbune şi să 
cmoare pe acest  muşteriu nepoftât. 
trimise ni departe de acolo. într'o rariș 
de faci, sundu era a tulpină arsă de-ur 
balaur si prefăcută în mangal, Copa 
sedea în picioare uscat ca şi cum arf 
fost trăsnit și era păzit de-o namilă d 
sarpe, care mânca pe oricine s'aprop 
de trunchiu, 

VYoiniau-Inthorit când ajunse lângă tul 
pina d» cărhune se trezi în faţă cu ba 
laurul. Trase repede palozul si dobo 























in copac peste el. Balaurul se încâlei 
svârcolindu-se în ramurile stufoase. 

Voinicu-Intlorit dădu repede foc crăn- 
ilor, iar cu paloşul începu a sfârteca 
şarpele, Cum se pră jea în pară. balan: 
l, începu a se topi şi a vărsa grăsime 
n siroae pe iarbă. Murise. Acum Voi- 
nicu Inflorit stând și privind, la pârjo- 
ala spurcăciunii îi veni în gând sa- 
ingă cu degetul «e grăsimea. care curge 
e lingă picioarele lui. Dar sentâmplă 
că unde si-a uns degetul. sentări pielea 
ta fierul. Când văzu aşa se desbrăcă şi 
s tăvăli prin iarbă până se făcu doldo- 
ţa de erăsime, ca să se'mniiirească peste 
lot. dar în lungul dela mijlocul girei 
spinării și la subsuori nu-l atinse un- 
tura de balaur. Insă el nu luă în sea- 
mi asta, Luă cărbunii şi plecă înapoi la 
meşter. Când îl văzu țţiganul. se'ncrurci 
şi nu stia cum să-l servească mai re- 
pede, Ii făcu buzdugan si Voinicu-Inflo- 
rit plăti și plecă După ce mai merse o 
bucată de vreme prin buceaguri şi bă- 
ricane întinse, intră din nou în colinei 


cu păduri „Trecând pe lingă un tufiz 
calul Ini deodată storăi, ciuli urechile și 
sări în dcuă picioare speriat. Voinicu- 


nilo:t trase paloşul și dirtro tăetură 
iteză tufizul dela mijloc. Atunci din bu- 
eni. se ridică un om. care se stergea 
la ochi somnoros. 

-- Ce vânt voinice. te mână prin ţara 
căprioarelor şi a ciutelor? îl întrebă o- 
mul ridicându-se de jos. 

— Caut balaurul cu dousprezece ca- 
pete. care a furat fata lui Crizu-Impărat. 

— Apoi dacă e aşa, fii b'ne venit, căci 
de un astfel de tovarăș aveam și eu ne 
vo. Si zicând aceste vorbe. omul care 
iesi din tufiş pieri deodată ca un fum. 
din partea dreaptă a lui Voinicu-Inflo- 
rit şi apăru în stânga, 

Când în văzu Voinicu-Inflorit., se mi- 
mună în gândul lui de un astfel de om 
şi-l mai întrebă : 

— Dar cum poţi să te faci, nevăzut 
din fața oamenilor şi iar apoi să ieşi? 

— Vezi asta-i puterea mea și nu se 
cade so spun. 

— Mai e cale lungă până ln balaur? 

— Nu-i departe de aici. dar să vezi 
fum stau lucrurile: balaurul e acum. 
intro peșteră din sânul unui munte nu- 
mit „Muntele Smeilor”. Ca să intri la 
balaur. trebue să treci mai întâiu prin. 
lun gărlici de hrubă. pe unde după v 
heată de mers. dai în atundul minte- 
lui. de-o scobitură mare. unde se află 
o pesteră largă. Cheile acestei peşteri 
sunt la un uviaş, care a pus stăpânire în 
chip nedrept pe toate ţinuturile acestea 
unde ne aflăm. ku am stăpânit pe aici 
mai înainte dur uriasul a venit. în con- 
tra mea și era să mă omoare. dacă nu 
mă făceam nevăzut dinnaintea 'lui,. A 
jus'stăpânire pe casa mea si toate în- 
linderile cu acareturi, iazuri, mori şi pă- 
furi cu ciute şi căprioare. Eu sunt Span- 
tiog, zise omul ieşit din tufis. 


— Si eu mă numesc, Voinien-Inflorit. 
fui Impăratuiui Asur-Banahu. din păr- 
(de de Răsărit ale lumii. 

— Sunt tare bucuros — zise Spanciou 
că mă aflu înnaintea l.uminăţiei- 
Tale şi te rog să mă primeşti să-ţi fin 
lovarăş, căci ne-om fi de folos unul al- 
tuia. 

Voinicu-Intlorit luă pe Spanciog. din- 
napoia lui pe cal. plecară amândoi şi a- 
junseră 14 poarta uriaşului. Spanciog 
| dela spatele lui se făcu nevăzut. Vcinicu- 
|Inflorit ciocăni în porţi. leşi afară uria- 
!sul, cave când îl văzu îl întrebă dacă-l 
mănâncă cu pielea. Voinicu-Inflorit îi 
zise : 


— Păstrează-ţi glumele pentru alţii iar 
mie dă-mi cheile dela „Muntele Srmeilor”. 

Uriașul la aceste vorbe, sări ars în sus 
si voi să-i-dea un pumn în moalele ca- 
pulai, dar Voinicu-lnflorit se năpusti cu 
paloşul şi-l crestă în câteva locuri de-i 
țășni sângele. Nu se știe cum dar Voi- 
nicu-Inflorit scăpă palozul din mână și 
se'ncleștară la trântă. Se rostogoli unul 
peste altul şi se luptară pe viaţă şi pe 
moarte cam vreme de un ceas. Amândoi 
erau frânţi de oboseală încât se făcură 
loarcă de suduare care curgea cât nuc: 
de pe ei. In cele din urmă Voinicu-Inflo- 
rit încălecă pe gâtul uriașului şi prinse 
paloşul de mâner şi când să-i dea lovi- 
tura de aleluia se auzi gemând: 

— Nu mă omori, că-ţi dau cheile şi te 
duc la Muntele Smeilor să-ţi descuiu. 

Uriașul fu pus să jure şi să sărute pa- 
loşul. Apoi Vatnicu-lnflorit îl lăsă sa- 
ducă cheile şi plecară spre Muntele Smei: 
lor. Spanciog era în chip de umbră lân- 
să botul calului. 

Cum mergeau alături uriașul care-și 
luase de-acasă odată cu cheile si palo- 
sul pe ascuns.rămase puţin în urmă şi-i 
trăsni pe VOfhicu-Inflorit în sira spină- 
rii, unde pielea nu era unsă cu grăsime 
de sarpe. Voinieu-Inflor:t căzu mort de 
pe cal şi uriașul bucuros ca scăpat de 
un astfel 4e năsdrăvan. porni înnapoi. 
spre citea lui. Atunci repede Spancioa 
svârli o haină fermecată pe Voinicu-In- 
îovit care învie teafăr ca mai înnainte. 
Voinicu-Inflorit se aruncă pe cal si stri- 
ză uariaşului : 

— Inapoi .tartove unde ai plecat? 

Uriaşul o sfecli şi nu mai zise nimic. 
Voinicu-Inflerit îl puse atunci să mear- 
vă îana'mte că altfel îl trimite pe lumea 
“e alaltă, 

După cale 
hruba pe 


mdelungată au ajuns şi lu 
unde se putea intra în peșteri 


halaurului, Uriasul deschise și intrară 
innăantru,. Spanciog se făcu și el nevă- 


mt alături de dânşii. Cum mergea urtu- 
sul înainte în hruba de stânci, Voinicu- 
Inflorit îi puse piedică pe dinapoi, trase 
paloşul și-l omori. Astfel au scăpat de u- 
riaş. Atunci Spanciog îi spuse lui Voi- 
nicu-Inflorit : 
— De acum 
Crizu-lmpărat. 
Mewvseră o bucată bună pe sub pă- 
mânturi. Deodată se pomeniră în niste 
locuri neașteptate. Totul era parcă în- 
tro altă lume. Acolc în sânul munţilor 
se deschidea o vale largă înverzită cu 


vom putea luu fata li 


tot felul de pomi şi grădini pline cu 
soare. Aibastrul cevultui era străveziu cu 


sticla și parcă se topea pe lacuri şi iz- 
voare, De atâta frumuseţe Vo'nicu-Inflo- 
rit și Spancios nu mei stiau dacă trăese 
cu adevărat ori visează. Apucară pe n 
cărărue şi se treziră în faţa peşterii ba- 
laurului. Domnița fata lui Crizu-Impă- 
vat era înnăuntru. O găsiră întinsă pe 
nişte blănuri scumpe. cu păul despletit 
şi ochii tristi. Fata recunoscu pe Voi- 
n'cu-Inflorit. şi-i spuse lui Spanciog că-l 
stie pe acest tânăr. de când stropea flv- 
rile din grădina tatălui ei. Ea se lipi cu 
capul de pieptul lui Voinicu-Inflor't şi-l 
rusă s'o scape, ma repede din ghiara n- 
celui balaur, care acum era plecat după 
pradă. 

Voinicu-Intlorit luă fata şi cu Span: 
ciog înnainte, se "'ntoarseră toţi-trei pe 
cărarea pe care au verit. Napucară să 
intre în gârliciul hrubei şi se porni deo- 
dată o viielic. de se sgâlţia pământul. 
iar nourii negri ca smoala, căptuşiră ce- 
rul şi întunecară lumina soarelui. Se 
făcu ncapte. Atunci fata zise lui Voini- 
cu-Inflorit : 


UNIVERSUL LITERAR. — 89 


acestea sunt 
şi semn- 


— Să ne grăbim, căci 
semne. că halaurul e mân:0s 
tearce ucasă, 

Cum treceau grăbiţi prin hrubă se'm- 
piedeau deseori de bolovani. ori colţuri 
de stânci. Dar la o cctitură căzură şi se 
rostosoliră înspăimântați. unul peste al- 
tul. Se împiedecară de trupul uriaşului. 
Au ajuns afară. Dar tocmai atunci venea 
şnerând, balaurul cu douăspreze capete. 
Voinicu-Inflorit trase paloşul şi se re- 
pezi în el. [i reteză lrei capete dintr'o 
lovitură Atunci balaurul începua vărsu, 
jimb ide foc .care prăjeau şi ardeau tot, 
ce atingeau. Dar Spancic g stiind puterea 
focului îi dădu repede lui Voini-Inflo- 
vit, haina fermecată so ţie întro mână. 
dept pavăză, ca Să poată 'upta, căci 
para focului i-ar fi topit pielea de fier 
şi i-ar fi muiat paloșul de oţel. Se mai o- 
pinti Voinicu-Inilorit de vre-n câteva 
ori, până-i înfipse paloşul în beregată şi 
o sfârtecă. Tăe apoi şi pe celelalte ca- 
pete ale balaurului iar trupul i-l cio- 
pârţi în zeci ds bucăţi. Balaurul muri 
si “ncepu a ploua cu furtună. de credeai 
că Sf. Ilie spărsese fundunile dela toate 
bitoaele cerului... Stătu ploaea şi balta 
lui Dumnezeu se limpezi si soarele stră- 
lucea din nou curat. 

Spanciog aduse calul feciorului de Im- 
părat şi-i zise că la 'ntoarcere să oproas- 
că din drum la casa lui. unde până a- 
cum locuise uriașul. Apoi se făcu ne- 
văzat. 

Voinicu-Inflorit încălecă pe cal şi luă 
fata călare dinnaintea. lui si plecară. 
Când intrară pe porţile curţii lui Span- 
ciog, acesta le ieşi înainte şi-i primi ca 
pe cei mai de seamă oaspeţi. După ce 
ospătară și se odihniră. Spanc'og dădu 
în dar Domniţei lui Crizu-Impărat, ea- 
lul cel mai aprig şi frumos din herghe- 
liile lui, iar lui Voinicu-Inflorit îi dărui 
ca apărătoare un scut fermecat, tot nu- 
ma din aur și bronz. Fata și feciorul de 
Impărat mulțămiră| încălecară p& cai 
și plecară spre curtea Domniei lui Crizu- 
Impărat. Au mers zi și noapte şi au a- 
juns. Tatăl fetei îşi îmbrățisă copila si 
pe Voinic-Intlorit şi-i zise 

— Vrednie eşti fiule. de toată cinstea 
casei mele și de azi înnainte, dacă fata 
mea ţi-i pe plac. fii urmaș mândru al 
împărăției mele. 


Voinicu-Inflorit făcu o plecăciuhe în 
fața lui Ciizu-Impărat şi adăugă : 

— Slăvite Doamne. eu aici la curtea 
împărăției tale n'am fost cunoscut decât 
ca o slugă îndrăgostită de ficri în gră. 
dina palatului din faţă. Dar. eu sunt fe- 
ciorul mai mic a lui  Asur-Banahu. 
care-și are împărăţia în părţile de Ră- 
sărit ale lumii Din cauză că frații mei 
mai mari se certau pentru domnie şi a- 
veau ură pe mine am plecat încotro am 
văzut cu ochii, lăsându-le lor m'oşteni- 
rea scaunului pe care tatăl meu. voen 
să mi-o hărăzească mie. Azi sunt prea 
fericit de bunătatea Măriei-Tale şi ron 
pe Cel-de-Sus să te ţină să trăesti mulţi 
ani străjuit de toate bunurile pământești, 

Crizu-Impărat îl sărută pe frunte şi se 
asşeză iar pe trenul lui de aur. 

Dapă ce Voinicu-Inflorit se logodi cu 
Domnița se duse la tatăl lui. Asur-Bana- 
hu, ca să-i dea de ştire că sa 'nsurat 


și că-l pofteşte la nuntă împreună cu 
fraţii săi, pe care îi iartă lăsându-le lor 
împărăția. 


Apo: Voinicu-Inflorit s'a 'ntors acasă 
la logodnica lui şi-a făcut o nuntă cum 
nu se mai pomenise. 


BELONI SULTANA-DRAGAN . 


9, .- UNIVERSUL LITERAR 








————————— 


cP'aBac an HsăcPpeaP'es 





DAMIAN STĂNOIU :] 


„Duhovnicul Maicelor“] 
(Edit. Cartea Românească) 


O spuneam din capul locului: pentru 
toţi cei cari. amăgiţi de titlu, vor lua 
cartea părintelui Damian Stănoiu ct 
gândul precis de a gisi întifînsa amă- 
nunte picante sau numai goana după 
senzațional — ea podte ceenstitui o d 
zamăgire. Ne grăbim, prinurmare, să ri- 
sipim atruosfera care, fără a o parcuree, 
i star putea creiu de cetitorii amatori ai 
cronicelor scanduloase și divuluările obs- 
cene. Nimic din cecace se bănue, nimic 
din ceeace se exploatează, nimic din 
veeace se ţipă, pimic din felul cum se 
scrie, Nici senznţional, nici indecent nici 
abuziv, nici legături amoroase, dar totul 
8 simplu, liniștit, fivesc, naiv, igenuu și 
duios. Aceasta, dovedeste cu prisosință că 
părintele Stănoiu e întradevăr un talcit 
vizuros, că ştie să scria, că se pricepe 
să povestească, mai mult: ci ne poale 
stăpâni cu usurintă fără să aveleze lu 
niciunul dintre mijloacele moderne ula 
scrisilui contempottan, că sfinția sa. 
prin urmate, fără să asculte de glasuril» 
de sirenă ale acestiia si fără să se ten- 
mă că nu va fi înteresunt, că nu va găsi 
sprijin în massa cetiterilor, a. scris aşa 
cum s'a pricenut : simnlu, naiv, nou, nen- 
bicinuit, liniştit. E în aceasta fără în- 
doială. o mare învățătură de care şi 
scriitorii dar şi cetitorii trebue să ţină 
sncoteală. Din ea rcese şi artificiavitatea 
si — ca o urmare logică — succesul e- 
femer al celor cari scriu după modă. 
Adevăratul artist se retrage în sina. își 
astipă urechile la glasurile insinuante 
ale unci pretinse cereri şi înzăuat în pla- 
tosa, tulentului (fără să se gândească la 
cetitari sau la meschinele venituri pe 
care le-ar putea, realiza scriind asa sau 
altfel) se lasă condus de glasul inspira- 
țici intime. Se vrăjeşte pe sine — la pri- 
velistea clipelor retrăite — pentru a n: 
vrăji şi pe noi. Si cred că marii ilumi- 
ați au procedat totdeauna asa. O du- 
vadă — la noi — o constitue însuşi ge- 
nialul Eminescu care — întruna dinu 
„scrisori își mărturiseşte desgustul pen- 
tru astfel de scriitori. Lucrând asa. pă- 
tintele Damian Stănoiu și-a dovedit (lu- 
cru po care l-a făcut si în primele vu- 
lume) absoluta, independenţă a remarea- 
bilului său aan 

Intr'adevăr, cetiţi poveatirea  novelis- 
tică (pa care E ri VU Stănoiu i-a plăcut 
%o intituleze, foarte potvivit „Duhovnicul 
maicilor“) şi vă veți convinge că ea cu- 
prinde una din cele mai miizcă toare 
drame“ destinată să se piardă „nenovea- 
tită în năpraznica vâltoare a terentelor 
vieții: — drama sfâsietoare îăinuită în 
inima asuprită a părintelui Macaria, 
ucest martir trimis la mârăstirea Ibă- 
nești „ca să duhovnicească pre mai icile 
şi nre surorile cele de obste“ si să le în- 
vețe „sfânta și dumnezeiasca Scriptură“. 

Si caracterul Gramatie reiese mai cu 
seamă din ultimul capitol în care pă- 
rîntele duhovnic își îa rămas bun dela 
maici : 

„<a un bătrân înțeleni pricepu si se 
supuse fără cârtive și fără multă nărere 
de rău. Peste două ceasuri părăsia mâ- 
năstirea maicilor, dupăce mai întâi îşi 
făcuse datoria să însemneze la sfârşitul 


Hevuvicarului: lar după două zile ani 
nlecaţ, aşa binevoind Dumnezeu“, 

și — mai jos — când adres sându-li-se. 
ventru ultima oară, le zice: 

„lu, carevasăzică, aş avea dragoste 
să mai viu. căci răutate întiu  înima 
mea niciodată n'a încăput. Dar osteneala 
nu-mi va fi spre folos, nici mie, nici ce- 
lor ce, cu inima curată, mor primi, fi- 
mdcă ne învaţă un înţelept. părinte bi- 
sericese zicând : In locul unde ai avit o 
supărare — au sat de-ar fi. au craş de-ar 
fi, au mânăstire, au casă singurulică — 
vu te mai întoarce, căci altele vei întâm- 
pina. Iar Mântuitorul Iristos, când a 
lrimis pre sfinţii săi ucenici și apastoli 
să propovăduiască neunmurilor, așa îi sfă- 
tuia : „Când plecaţi dela cei ce nu vă vor 
asculta si nu vă vor primi pre voi, Lă- 
saţi-le și praful de sh păficurele VoAs- 
fre. Adevăr erăiese veni: mai usor va fi 
Sodonwului si Gomorului, la judecată, de 
cât cetăţii acelcia”. 

IE tragedia sfişieteare a idealistului in- 
corizibil. care nu putut remiza decât 
foarte puţini („am pus începătură întru 
cetirea şi întru înteleverea, seriptuntilor”), 
a omului de acţiune hotărît să plece din 
inijlocul acelora pe cari nu poate să-i 
întoarcă pe calea cea adevărată. Și lu- 
crul 0 cu atât mai evident, cu cât umo- 
rul atât de caracteristic acestui plin d2 
surprize povestitor, care se ilesprimila. 
cu toată, Misemaţia. fără șarjă. şi fără a 
fi căutat din restul operei — «dle astădată 
dispare. se volatilizează, lăsând loc liber 
celei mai sfâşistoare duioşii: maicile, 
pedepsite atât de aspru de părintele du- 
hovnie, în loc să se bicure de această 
plecare, pe care ele au dorit-o şi provo- 
cat-o rămân „foarte mâhnite“ și „obi- 
dite”.. „de întorsătura lucrurilor” : „cu- 
vintele duhovnicului... aşternuseră în bi- 
serică şi pe feţele lor“ o impresionantă 
„tăcere de mormânt“. Xu mai vorbim 
dospre grija ce au avut de a-i procura — 
la repezeală — merinde pentru drum, 
de încercarea de a-l întoarce, de silinţiu 
lor de a-l face să nu fie supărat, cel pu- 
tin... 

Dar să mă rofar şi la alte caracteristici 
ale acestei opera care ne atrage mai ales 
prin sirmrilitatea şi seninătatea ei clasică 
Fără o intrigă ahil întrețesută, fără si- 
“aţii voit complicate. fără prea multe și 
ohositoare voveztiri lăturalnice, fără po: 
pasuri nestârsite și intervenţiuni porso- 
nale. ea se desfăşoară calm și duios. du- 
pă un plan nu numai de-o preciziune 
uimitoare, dar mai ales de-o limpezime 
cristalină, prezentându-ne numai ceiece 
inchue si cum trebue. E — fără îndoială 
— un evident progres în nuvelistica ro- 
mănească si au toată dreptatea atâţi vă- 
nători de subiecte, să invidieze pe acest 
confrate care are piterea dlunnezeiască 
de a “da vieaţă amănuntului. umilului, 
de a fi în măsură să ocupe peste 200 de 
pagini cu fapltele pelrecute. la c mâ- 
năstire de maici, numai în... 2 zile. 

Si progresul e cu atât mai mare cu 
cât. In abolirea tuturor acestor împre- 
iurări, se adaogă altele — în aparenţă 
indisrensabile : aceea a timpului, pe care 
îl vedice la coprinsul celor 45 de ore, 
a locului (toată acţiunea se petrece în 
mânăstirea Ibănești). a acţiunii. care. în 
sensul ctimologie, e aproape inexistentă, 
și a caracterelor — meduse la minimuAi 








posibil : părintele Macarie.  pedeopar 
maicile, pedealta. 

E, se va recunoaşte, un exces de d 
sucism, un model de povestire simteti: 
o pildă vie de conciziune artistică — n 
»videntă astăzi cand lăbărţarea şi ac 
merările constituiesc supremul ideal 
voiţilor — scriitori, 

In astfei de împrejurări e firesc 
„Duhovnicul Maicilor“ să muiţunmea: 
pe toată iumea: pe iubitorii de artă 
ca şi pe cei de exotic: pe cei dintâi pr 
puterea de a emoţicra, pe ceilalţi —pr 
lumile nouă, necunoscute, prin practie 
religionse, prin atmosfera mânăstirea 
pe care li le desvălue. 

Fa mulțămește însă mai auseamă 
moralisti -— cari văd că. în fine, şi sc 
sul românesc a ajuns să dea sute dep 
pini fără a exploata trivialul (și, Dosu 
ne, ce mediu minunat ar fi avut păn 
tele Damian Stănoiu dacă ar fi vru 
Si — ceeace e luai grav: chiar pe pri 
văduitorii dreptei credinţe. cari —: 


astădată -- au pierdut ocaziunea de 
ivi fi ridiculizaţi, 
Părintele — scriitor a fosi. trebue! 


recunoaștem generos: şi-a menajat (bir 
înţeles: pe cât u fost posibil! confiraj 

Dar ceeace, fără discuţiuna, constitu 
cel mai nwre, cel mai de preţ merit 
acestei puvestini clasice este stilul, e 
vintele și expresiunile, formele, întors 
urile în care Sfinția Sa își desvălue 
voul chiar părintele Stănwiu sa întrec 
pe Sine, pe de o parte prin 'unitat 
desăvârşită a exprimării atât : 
proprii, precise si fireşti, pe deal 
prin adeauare, — grija cu care pune! 
ura fiecăruia dintre personagii — gr 
:ul său natural si specific, Sunt, pi 
urmare, în această carte două aruiur 
unul aproape obicinuit, comun -— ac 
al maicilor —- pe care ît întâlnim şi 
celelalte cărţi al Sfinţiei Sala, altul: 
totul original şi izclat — praiul pări 
teti Macarie —. stropit cu nrireasma 1 
haismului, a stilului biblic — vorbir 
omului în mintea căruia n'au răsun 
decât slasurile stinse ale cărţilor ve 
bisericesti. “ 

Arn citat mai sus unele fragmente. M 
bine de 3:4 din carte vine să li se al 
ture şi — odată cu ele — un vocabul 
stângaciu, mirosind a busuioc si a îv 
de mânăstire. o limbă colorată, boga 
în forme dispărute şi în inversiuni fe 
cite, un stil sănătos, colorat. plastic, 
iwăcător si moale — stilul marilor e 
dre ale scrisului şi amvonului române 
pe cara părintele Damian Stănoiu 
priceput. ca renarcabila-i putere de n 
tniţie. să-l readucă în vigoare, să-l în 
să retrăeuscă aeve. 

In felul acesta, noua d-sale carte. p! 
zintă, pe lângă înteresu! pur literar. 
un al Il-lea: acela de a ne transport 
prin ajutorul limbii sale sănătoase 
arhaic-româneşti, au câteva sute de a 
înapoi: în timpurile vitrege ale marii 
Wescălicători ai cărţii și culturi rom 
nesti — după chipul şi asemănarea e 
rora scrie și erăeşte întru toale fericit 
părinte Macarie, „când an fost anul 19 
dela naştarea Domnului nostru Lisi 
Hristoa iar. dela zidirea lumii 7423... 
15 ale lunii lui Florar. în ziua prăsnui 
cuviosului părintelui nostru Pahomie e 
Mare“,... 

PAUL I. PAPADOPOL 





PICTORUL G. CATARGI 

Astăzi mai mult ca oricând goanu 
nebună după bani se manifestă sub 
aspecte variate şi din nefericire dexscu- 
rajatoare. 

Atmosfera pare încărcată, criza ia 
locul unde insuccesul a inlocuit avân- 
llul aspiraţiunilor primordiale, iar ou- 
menij devin din ce în ce mai sceptiri. 
Până şi pictorii au  'transplantat ecoul 
Imuiţimii în muanţarea. culorilor lor, 
"dându-le invelişuri de întuneric cons- 
'ant şi puţin plăcut în acelaş timp. 

Apar totuşi pe alocurea pictori şi dim 
laceia, cari contopindu-se întru totul cu 
Idealul inoculat de arta frumosului, 
debarasaţi de ideia materialistă a tim- 
pului, negândindu-se la ziua de mâine, 
în avântul lor sublim creiază cu adevă. 
țat. Si printre aceştia nu cred că am 
aroşi, dacă l-am aşeza şi pe pictorul 4. 
Catargi. 





| 


| D-sa nevoind a ţine cont aşa de mult 
| d curentele timpului — şi în deosebi 
ale lumii upusene—cari din nefericire se 
|găseyte în contradicţie cu evoluţia ar- 
| tistucă, prezintă lucrări, ce evidenţiază 
mersul normal, înaintător al minuţio- 
lzităţii artistice care de altial a fost 

Ipunctul eficient al formaţiunii sale cu 
lom de artă, . 
|. Pictorul Catargi ne oferă în primui 
rind sub o factură de aleasă îngrijire 
siilistică, portrete. Astfel vedem viu în 
fuța noasră:  „Samsarul“, „Spaniola“, 
ersetorul”, „Comisionarul”  ş. a.m. 
|d, Toate însă sunt pătrunse de un pu- 
ternic reali adequat în chip minu- 
nat unui sănătos colorit, 

Trecând mai departe, apar fără să 
vrei, nu numai prin mărimea lor. dar 
în deosebi prin adânca sensibilitate sub 
icare sunt redate, trei nuduri; ela re- 
Iprezină prin execelenţă, cea mai curu- 
pită lovitură adusă  moderniştilor de 
trabă, cari au ridicat nu de puţine ori, 
Pieptele săli; Mozart! 

In altă ordine de idei — de altfel i- 
dia domină întreaga expoziţie a  pic- 
torului basarubean — găsim prinse în 
lpânze desiul de numeroase, peisagiuri 
fedate cu o vervă ce nu. întrece pute- 
rea de fidelitate în  descermământui 
realităţii. Astfel în „Cheiul  Dâmbovi- 
lei „O zi de primăvară“, „pesiaj de 
liarnă”, „In Ianuarie“, „Iarna la mare. 
jurecum şi în „Vagabondul“, „Căratul de 
pune. „După masă“ etc. se vede a- 
ldânca înţelegere a expozantului care 
| așează întro lumimă de. puternică 
jdeținere a talenului artistic. 

Expoziţia pictorului G. Catargi  des- 
|chide privirea spre un orizont de  se- 
mină măiestrie i oma ai 

















PICTORUL S. 1. TRIESTER se com- 
Iplace mai mult în categoria pesimiştilor; 
jcoloritul său e dominant de un atare az- 
pect. 

| Natura moartă este spendid redată, 
toma! din cauză că este moartă și 





— SALA MOZART — 


prin urmare întunecoasă. „Tufănicu 

ruginită“, „Gutuz*, „Tulpine“, „Stân- 
jenei”, „Compoziţia“, apar sub un as- 
pect real şi de foarte puţine ori exagt- 
raț în nuanţare. Astfel crisantemcie 
albe, deşi albe, se relicfează mai mult 
în gris. 

Trecând la pisagiuri. pictorul Tries- 
te: a avut grijă de a le prezenta cu 
oarecare  cochetărie pe alocurea.  (es- 
tul de puternică, redând nişte privelşti 
de aleasă realitate picturală. 

Ceeace însă  isbeşte pe vizitatorii 
expoziţiei pictorului  Triester sunt de- 
senurile în general, portretele în  de- 
osebi, „Biserica Sf, Antim“, „Grădina 
[eoaneai”, „Cam de studiu” şi mai cu 5- 
sebivn „Nud-studiu“, îl așează pe expo- 





G. CATARGI: In Ianuarie. 


zant, cu merit în fruntea artiştilor din 
uceastă direcţiune. 

In general lucrările pictorului S. 1. 
Triester, îl evidenţiază ca fiind pătruns 
de ulese calităţi picturale, ceeace îl an- 
gajează. și pentru viitor. 

+ 


Sula Mozart: HENRY VINTILESCU 
ȘI C. CONSTION.—Desigur faptul că doi 
artişti expun lucrările lor în aceeaş sală 
nu poale fi privit decât ca an senin de 
egală sau cel mult apropiată mentalitate 
artistică. Nu cred că ar putea fi cineva 
rare să rarcheze diferențieri dintre 
două tratări, tocmai printr'o alăturue 
rât mai evidentă. > 

Atât d. Henry Vintilescu — care nu 
este debutant — cât şi d. C. Consiion re- 
prezintă talente remarcabile, ce :totuşi 
pot fi uşor separate unul de altul. 
Deaceea, să vorbim de fiecare în parte. 

Pictorul H. Vintilescu — artist din 


UNIVERSUL LITERAR, — 91 





ŞD A ca Ss Ea Cc es 





EXPOZIŢIILE ACTUALE 


de MIHAIL GH. CONSTANTINESCU 


tută în fiu, are e deosebită predilecție 
spre peisagiuri marine, iubeşte marea, 
în deosebi cea agitată. Puternica sa re- 
dare coloristică se vede în special în e- 
fecte de noupte : Sabarul, Constanţa-port, 
Marea agitată, capul Midia, Casă tur- 
cească din Mamaia ș. a. m. d. 

In general toute tablourile pictorului 
Vintilescu vespiră o senintătate ce reu- 
şeşte să te transporteze — nu de puţine 
ori — în acele locuri cs le evoacă cu 
multă putere de pătrundere a realităţzi. 
evidențiind prin aceasta posesiunea unei 
alese stilizări alături le o măiastră co- 
loristică. 

Dacă t:ecem la pictorul CONSTION tre- 
buie să faceri aceleaşi remarce, cu deo- 
sebire că la d-sa nu se vede fixată încă. 
preriilecția spre un unumit gen artistic 
Desigur că un artist când are acest cil- 


raj, se lov=st> în marsul său, de uns!” 


lucruri ce pot fi definite:  contrariu 
mer:tațităţii lui pruprit. Sunt însă de a: 
juns să studiezi anumite lucrări ale 
țictorului Constion spre a-l califica la 
justa lui: valoare. 

Astfel acele minunute aquarele foar- 
te sugestiv intitulate: stufăris, barca. i- 
dilă, corăbi: cu pânze, crucea precum și 
câteva ad'nirabile troițe redate întrun 
colorit ce marchează vechimea lor. ne 
face să  întrevedem în debutantul de 
astăzi ce valoare remarcabilă. 

Tot în sula Mozart expune câteva ex- 
tampe japoneze, domnisoara Dcily Vinti- 
tescu. Ele sunt redate sub un aspect plă- 
cut şi interesant în acelaş timp, prin co: 
loritul lor specific — oriental — şi tra- 
tarea de o delicateţă văiită. 


+ 


Salu Ileana: LUCIA  DEMETRIADI. 
BĂLĂCESCU ȘI MILITZA PĂTRAȘCU. 
In timpul din urmă metoda ca pictorii 
să expună mai mulţi la un loc, se gene- 
valizează pe timp ce tuiece. 

Desigur că poate fi interpretată în pri- 
mul rând, ca op repercusiune u crizei e- 
conormice şi în domeniul vieţii artistice. 

Astfel şi la Cartea Românească expun 
d-nele Lucia Demetriade Bălăcescu  — 
pictură — și Militza Pătraşcu — sculp- 
tură. 

Picturile d-nei Bălăcescu sunt de o fac- 
tură severă și pe alocuri  denuturată. 
D-sa a vrnit să ne prezinte tipuri ce în- 
trec specificul ; acest lucru scade mult 
din valoarea ce ar putea să o prezinte 
lucrările sale. Astfel portretele — în de- 
osehi — sunt tratate întrun colorit pn- 
țin atrăgător. In orice caz dacă d-na Bă- 
lăcesc:: Demetriale a vroit să fie re- 
îvactară a frumosului, apoi a reuşit cu 
prisosinţă, 

Sculptura d-nei M. Pătraşcu este în- 
teresantă nu numai prin puternica au 
expresivitate cât mai ales, prin armonii 
formelor. Astfel „tors“ reprezintă prin 
excelenţă frumcsul stilizat. In orişice 
caz atmosfera ce realizează d-na  Pă- 
traşcu este superioară din toate punc- 
tele de verere. 





e 


92. - UNIVERSUL. LITERAR 








45 3 ce Şa-c3$aa... 


INTRUN BILANŢ AL ANULUI 1929, 
ui se vorbeste, între altele, pe deoparte— 
despre volumele mai vechi: I. Teodu- 
veanu -— Turnu! Milenei ; Cezar Petre- 
sea -— Intuuecare : IL. Minulescu: Cori- 
vent la Limba română: L. Rebreanu —- 
Ciuleanâra.  pedealia. despre atâtea 
neapărute încă... 

Wu pricepem un lucru: dle ce totuși 
nutorul susține că se ocupă ile produc: 
ție literară a anului expirat? Vina ceu 
mare o poartă insă cei ce tpăresc și 
plătesc astfel «de inepţiă. 


AUTORI REPREZENTATIVI  jentiu 
anul 1929. ap îi după acelaș priceput 
hilanţier: |. Poliz, E. Relgis, Leon Fi- 
raru şi... A. Dumbrăveanu-Pinguin. 

ȘI să se mai susţină că asemeni deţină- 
tori de condee, cari înțeleg să facă, politi- 
că de rasă la fiece prilej, nu înşeulă. cu 
stiință si voinţă. opinia puhlică, 


REVISIt REPREZENTATIVE pentr 
acelas an, vor fi desigur: Bilete-le de 
papagal, Hunpa - gi... Umanitarismul. 
1ă întreb numai: cum poate minţi ci- 
nevu în asa hai. Mai mult: cuun se poate 
minţi pe siue îusuși — inducând în eroa 
re o massă de cetitori docilă si lipsită 
de experiantă. 


IMPARŢIALITATE se poate numi ati- 
tudimea care rospiră din următoarea 
notiţă a aceluias? Tată-le: 

„Falanga și alte publicaţii ale d-lui 
Mihail Dragomirescu an publicat arti- 
cole abracadabrante ale maestrului şi 
au adus laude maestrului“, 

Trecând pasta stilul unui asemenea 
reportaj - nu putem lăsa nesubliniată 
uceastă atitudine de adevărat calomnia- 
to 


ȘI LIPSA DE OBIECTIVITATE a uces- 
tui cronicar se evidenţiază la capitolul 
eițituritor care cuprinde: Adevărul. Car- 
tea Homânească, Ancora Naţionala. 
Ciornei și... Cugetarea şi mai ales la 
vorbirea care suhiniază activitatea fie- 
căreia. 

lată. : despre „Cartea  remânească“, 
oditura cea mui activă. ni sc spune doar 
atât: „preziată. în fiecare lună cel pu- 
țin ? eărţi literare” pentruca. în legă- 
tură cu „Ancora d-lui Benvenisti“ tonul 
să devie deodată elogios: .face mari 
servicii literaturii orig'nale“. 

“Natural că. nentru un asemenea jude- 
vătar »bicctiv. _aetivitatea editurii Na- 
vianala condusă de entuziasmul d. S. 
Ciornei cure a isbutit să prezinte câteva 
lucrări da mare intares“. vu fi. nici mat 
nult, nici mai puţin decât .excențională“. 

F. fără îndoială, cea mai bună dovadă 
de independență, 


DACĂ AR FI TRĂIT EMINESCU e 
titlul unei anchete pe care v înregistrea- 
7ă „Vremea“ în numărul de Crăciun. 
Din răspunsurile. umeori destul de inte- 
resante. alteori-numai bizare. snicuim : 

„Viața lui nenorocită a provocat. în: 
ro măsură, simpatia. publică. Opera lui 
rămâne însă mare și fără tomurile bio- 


wvafice care sau scris în jurul figurii 
lui omenesti” ([.. Rebreanu). 

Nu soarta lui nenorocită a provocat 
simpatia unanimă de care se va bucura 
in veci. Aceasta sa petrecut în adevăr 
atunei imediat după moarte. livinescu 
da azi e detaşat complet din rama Iio. 
wrafică  romanțirnasă“. (N. Crainic). 

„Situaţia literară ? Ar fi fost desigur 
discutat şi contestat de rnodernişiii și 
îuimriztii din babilonia noastră literară” 
UC. Moldovanu), 

„Poezia lui adevărată nici azi nu e 
„simpatizată ; Eminescu e un mare ne- 
„cunoscut un ureşit înţeles“, (Camil Pe- 
trescu), 

„Viaţa lui nenorocită. aşa cum a fost 
exploatată de necroforii postumi, cred 
că i-a trivializat memoria” (0. Pun). 

„Cred că sfârșitul lui tragic şi popu- 
larizarea unicii lui aventuni sentimen- 
tale au contribuit mai mult decât va- 
ioarea operei sale literare, la simpatia 
publică de care va continua să se bu- 
care ca un adevărat erou de legendă na 
vională”. (Ton Minulescu). 

Ne impresionează în miod neplăcut 
faptul că. printre persoanele unchetate. 
se găsește şi celebrul d, Vladimir Stre- 
inu care e atât de... strein de opera lui 
Eminescu. încâi nu sa dat înapoi să-l 
numească „mandolinist genial. 


N. BELDICEANU TATĂL (POETUL) 
sste amintit, cu pietate prietenească, «de 
d. Barbu Văzăreanu întrun număr: re- 
cent al „Adevărului“. După ce ni se a- 
mintese începuturile modeste (din cauza 
limbii) ale acestui versiticator, d-sa în: 
sistă asupra poemei-clegii „Sorin“: „a 
arlavărată capodoperă“ „în care a dis- 
părut relorisrul filosofilor de odimioară 
și didacticitatea insistentă a pasteluiri- 
lor sale cu aliterațiuni:“. 

Incă odată : de ce d. B. 1. nu-si ia gar- 
cina unei antologii a operei poetice lă- 
sate de acest nefericit ? Mai ales. că ar: 
şi unde op tipări. 


„ZODIA BERBECULUI” se numeşte 
fuarte interesanta şi extrem de spirituala 
causerie pe care (in Curentul” dela î 
lan. 1930). o publică marele vostru ironist 
d. G. Topârceanu. Sunt reflecţiuni pline 
de umor şi de fantezie în legătură cu cel 
mai primejdios animal (cum îl numeşte 
d-sa) automobilul care, uneori, „capătă 
instincte de berhec*. FE, în acelas timp. 
D sariă minunată la adresa viterii anu- 
tomobilului care .este întotdeauna foar- 
fe grăbit: are aerul că scapă trenul. 
Plin de spirit este — îndaosehi finalul 
în cara ni se vorbeşte despre chipul «de 
înmulțire al automobilelor. 

Se poate, deci. conchide : d. FPopâueanu 
e întradevăr inepuizabil. 


BULETINUL CĂRȚII ROMÂNEŞTI u 
apărut si în al 12-lea număr, având pt 
copertă pe părintele Damian Stănoiu. 
iscusitul povestitor cu al cărui „Duhov- 
nic al maicilor” anul litanar sa încheiat 
atât de fericit. 

Foarte hozat capitolul. Drept, legisla- 
ie E. fără îndoială după ramura lite- 
rară, direcţiunea în care se scrie cel mai 
mulf. Din nenorocire şi aici. pe lângă 
atâtea studii serioase, se strecoară dea- 
tule broşuri de umplutură. a cărora mMo- 
destie de conţinut contrastează uimitor 
cu preţul fantastic. 








Cea Z ChHeaurses 





DOUA VOLUME, DE POEZII care p: 
a fi două meriloase popasuri în scrii 
actual suni: Acordurile d-lui Cc. SM, G 
zăcu şi serile cătunului: ale d-lui: 
Pop. Narţian. 


VOR APARE (in editura „Cartea R 
mânească“): Lucia Mantu: Umbre ch 
nezesti ; G. Ibrăileanu — Fioruri hier 
re ; Adrian Maniu — Jupânul făcători 
aur: Paul IL. Pupadopol — Un sol ali 


ruinţei : poetul St, O. Iosif. 

DIN „SCRISUL NOSTRU” co ink 
resanță caracterizare u hui Sadovear 
ide G, Tutoveanu): 

„Trăindu-si copilăria sub orizonu 


tare si înflorit al Moldovei, în “arlete 
vitonoase ale vijeliilor. de zăpadă şi 
rântecul molcom de ape şi de lunci, di 
valea, Siretului : împlinindu-si un de ai 
viața cu înt sburiumul neamului din car 
“a născut : aplecându-si iubitor ureche 
spte miile de doinasi ai brasdei ; și h 
minâncu-si. sufletul din cercetarea t 
multulni de suferinţi. de lupte si de gh 
rii Al trecutului... Sadoveanu creşte ] 
niştit și puternic, din adâncurile pk 
mântulni româpesc, întocmai ca stejar, 
care adună, în frunzisşu-i lucitor și trân 
bițările cumplite ale furtunii, si susurn 
astâmpărat al nopților de vară“. 
Revista e bine scrisă, precis tradiţie 
nalistă şi susţinută de numeroase : ta 
lente benle.- core dovedesc din plin e 
Pâladul nu-xi uită îndeletnicirile lit 
rate. 
E P.I.P. 


A apărut de curând, în editura Cărţi 
Raomănești, volumul de proză : „PORU: 
CA A ZECEA” Aatorit distinsului și 
noscutuh:i scriitor. d-nul Constantin k: 
vitescu. Preţul 75 lel, 

Li 


De asemenea în editura „Ciornei“ i 
CEZAR PIUTNESCU, cel mai fecund ri 
mandier al nostru, a publicat de curâni 
întruni elezant volum vromanul: „Cal 
Victoriei“, na care vom recenza întrt 
nul din namerile -viiioare. Cu ocazinne 
uparitunii romanului de mai sus, revk 
ta „Cronicarul” i-a închinat întâiul să 
număr cu. următoarea. dedicație pusă î 
cupul primei pacini : număr consarralr 
maencierului Cezar Petrescu, la  apariţ 
noului și vigurosului: său romani socii 
„Calea Virloriei', i 

E o atenţiune delicată pe care vigur 
sul și fecundul vomancier o merită e 
prisosință, iii i | 

T fel.cităm călduros si-i dorim acel: 
“nor la muncă. aceea putere de creaț 
si nceeaş: fantaste prodipgivasă, 

Articolele din Cronicarul“ sunt ser 
nate de penele compelinte și valoroasa 
ile d-lar: Tudor. Arghezi Gib. 1. Mih 
seu, (e. Topârceanu, Ion Duriitrese. 
[.ascăr Sebastian. Eniil Dorian, ete 

Revista „Cronicarul“ dela primul nr 
măr își anunță programul si scopul: 
pariției sale: astfel: „Cronicarul“ apa 
cu gindul de a sluji cartea romdneasi 
de n răspândi litertura nbastră în tpai 
centurile țari“... 

Tatr'un ceas bun. i -- 

: „SCRIO, 


Inicrear ea 





O Secisnacr cice 
 aweaszie 


“Regina Alurui-Ahtounela prefera trupa 
tare juta în Versailles celei care era an- 
pajată să “joace la curte, Firuse chiu 
abonament unuul, şi se ducea din crini 
în când cu prinripesu de Lumballe şi 
azista incognito într'o loje de lângă scr- 
nă, ce-i fusese vezereală. Din loale ge- 
nurile de spectacole prefera pe cele ci 
muzică. Lu un spectacol da: operetă, uc- 
jorii pe scend mâncau o sujut de varză. 
Vircsul apetisant at supei ajunsese până 
în lojea reginei căreia îi făcu nuuve poftă 
și ceru directorului să-i dea vve să ia 
parte lu ospăț. De atunci u rămas tru- 
diția că de ctite vri se juca upereta se 
funea pe scenă la masă un  tacdm în 
nlus, partea reginei. 


intro îi Ludovic ul XVI ucu jenteziu. 
să se ducă ia -peră lu un spectucut vu: 
balet să vadă, pe celebrul prim dunsato! 
ul operei din ucea epocă, pe Vestris, I- 
medual ce sc ununță vizitu vegelui lu 
ieatru, Vestris fu înştiințat de dorința 
regelui, 

— Au toi dunsa în uceustă seară, răs- 
punse Veslris, 

— Dar regele te rvagă să dunsezi! 
„— Sunt dezulat că trevbuc să refuz pe 
rege, dur îmi este imposibil să dansez! 
„ Fură trimiși o sumedenie de persoune 
sd îmteruie lu Vestris să dunseze, dar 
ioate fură- rețuzule. Atunci Vestyis pen= 
tu refuzul și necutiința lui fu dus şi 
închis într'a fcrtăreaţă. Acolo primi vi 
sita tatălui sdu, 

— Au pricep, zise tatăl, de ce nu ai 
trut să dunsezi; eu, cred ră tu ni cevt 
contra regelui! Tu ştii Joarte bine că 
jomilia Vestris nu a utut nici o dută 
nimic contru familiei Bourbon! 1ţi iu- 
loriic pe tiitor de u strica raporturile 
intre aceste dcuă familii. 


+ 


Aapoleon in timpul expediției la Ber- 
lin, juca într'o zi cărți cu generalul 
Rapp, i 

Cum în fuţa lui avea o mulțime de 
nipolecni lud un pumn din ei şi ii 1: 
să să cadă din mână cu sgumol. 

„— Au este aşu, spuse Aupolean, adre- 
sindu-se generalului Rapp, că  Prusie= 
pilor le zluc foarte mult aceşti micuţi 
napoleoni ? 

— Părerea mea, Sire, răspunse  curte- 
nitor Rapp, csie că Prusienilor le place 
sdu mui zis preferă în schimbul arestar 
micuţi napoleoni,.. pe cel mare! 


E] 


la ultimul bal dat în onoarea familiei 
egale din Weupole, pc care-i dădea du- 
cele dOrlzaus lu care asistu chiar rege- 
le, Carci al X minunat de frumuseţea 
Şoleriilor delu Palais Royal, spuse lui 
la Fontaine, : 

— Dummeaia de ce nu eşti în stare 
să-mi fuci ustiel de lucruri frumoase, 
Pentrucăd nu mi le-aţi comandul Sire, 
răspunse La Fontaine, 


b caz ca 


CONCURENȚA NAVALĂ INTRE AN- 
GLIA SI STATIELE-UNITE 


In cursul anulni 1929, Statele Unite au 
prevăzut în buget pentru flotă o sumă 
“1e vreo 4743.000.000 dolari, faţă. de cei 274 
milioane dolari cât prevăzuse Marea Bri- 
tabie, Preşedintele loover a declarat nu 
de mult, că dacă nn se va ajunge la un 
aranjament pentru reducerea flotei în 
conferința dela Londra, Statele Unite vor 
ti obligate să cheltuiască, în cei zece ani 
următori, suma de 1.200.000.000 dolari. 
pentru construcţii navale. Această sumă 
reprezintă mai mult de jumătate din 
taxa federală pe venit realizată anual tre- 
cut, 

Exceptând Marea Britanie, Statele U- 
nite au devenit cea mai puternică putere 
financiară şi economică din lume. Acest 
stat are o populaţie mult mai mare de 
uât a oricărui alt stat din Europa, ex- 
clusiv Rusia. Investiţiunile lui externe 
ating formidabila sumă de 15 miliarde 
dolari ; în 1928, comerţul său extern « 
fast aproape egal cu al Marei Britanii, 

Trusturile americane instalează fabrici 
în mai toate ţările impotante de pe glob. 

Deşi Statele Unite e unul din statele ce 
se bazează mai mult ca oricare altul pe 
resursele interioare, tabricele americane 
însă sunt tributare pentru materie pri- 
mă statelor străine. 

Actualmente flota americană este mai 
puternică decât flotele combinate ale tu- 
vuror naţiunilor din Europa, fără Ma- 
roa Britanie... Flota britanică este, totuş, 
mai mare de cât aceea a Statelor Unite. 
Vimp de trei sute de ani, imperiul brita- 
nic a susţinut principiul supremaţiei 
mărilor, 

Cu toate acostea, la sfârsitul războiului 
mondial, guvermul britanic si-a dat sea- 
ma că Statele Unite erau suficient bo- 
„aie spre a bate orice altă ţară întrv 
cursă de construcţii navale, eventualita- 
tea unui război cu Statele Unite nepu- 
tând nici măcar să fie discutată, De a- 
ceea, în eonterința dela. Washington, con- 
vucată de preşedintele Harding, în 191. 
imperiul hritanic a abandonat, de voe 
bună istoricul principiu al supremaţiei 
mărilor şi a acceptat o poziţie de egali- 
late cu Stutele Unite, în ce priveşte vu. 
ele de război, 

Din nenorocire însă, conferința dela, 
Washington na ishutit să ajungă la v 
iuțelegere pentru limitarea tonajului aşa 
zisului cchipaj auxiliar, adică al cruci- 
e-toarelor. rtistrugătoarelor şi submari- 
nelor. Din 1922 primejdia concurenţei na- 
vale între Mare Bnitanie şi Statele Uni- 
Ie, în ce priveşte echipajul auxiliar, mai 
„les al crucişetoarelor de 10.000 tone, a 
trestui,. 

In 194, Marea Britanie, T'ranţa, Japo- 
nia, au lansat ucest nou tip de vas de 
război. Statele Unite au dispus să se cun- 
s'ruiască, astfel de vase în acelas an 

Unvl diu scopurile conferinței navale 
dela L.ondra este acela de a se pune 5 
stavilă. concurenţei ce şi-o fac cole două 
mari pateri în privinţa construcției de 
crucisătoare. 


UNIVERSUL LITERAR. — 9% 


i E d 





caricatura ziiei 


NEGUSTORUI, DE VECHITURI 





-- Na prea merg alacenile ? 
= Nu tocmai bine, din cauza crizei fi- 
tanciare şi concurenţii din America... 


CONSOILARE TARDIVĂ 





— Ascultă dragă Anatol, relaţiv la mica 
noastră neînțelegere, n-am gândit că tot 
1u aveai dreptate... 


COPII 





- Ta spune-mi domnule: nu-i aşa că 
porţi doar un ochelar numai din spirit 
da economie ?!,. 


(Dimanehe ittustrev, 








“mult cu mânciurile 


04, -- UNIVERSUL IATERANR 


Nimic nu este mai perienlos pentru 
un Stat ce voiește a se raoraaniza, decât 
a da frânele guvernului în mâinile par- 
veniţilor, meniţi dim concepţiune * fi 
slugi, si educați întrun mal cum să 
poată. scoate lapte din piatră cu ovicp 
preţ !... 

Platon a zis cu două mii de ani îna- 
inte de a lua noi, pana în mână, ca Să 
descriem pe ciocni, că un om, ca Să poată 
deveni cetăţean onest, mai întâi de toate 
cată să fie născut în frica Di Dumne- 
zeu, şi din copilărie până la maturitate. 
ză trăiască înconțurat de cameni virtuosi 
şi drepţi. 

Ciocoiul este. totdeauna si în orice 
țară. un om venal, ipcerit, laş. orgolios, 
lacom, brutal, până la barbarie şi dotat 
de o armbiţiune nemărginită, cure eclată 
ca o bombă pe «lată ce şi-a ajuns ţiata 
aspirațiun:lor sale, 

Peviniera în care cresc aceşti inainici 
di onoarei si ai tuturor virtuţilor cetă- 
teneşti, este mai totdeauna casa bogutu- 
lui şi mai cu seamă a bogatului parve- 
nit. Aci vine ctocoiul umilit și cere 2 
servi pe boier pentru : o bucată «de pâine, 
v cameră de dermit şi un vestmânt. ca 
să se apere de usprimea frigului, 

In anii dintâi, aceste vulpi cu două 
picioare, cari întvec în ipocrizie și vicle- 
sug pe cele cu patru picioare din fabulele 
lui Esop și La Fontaine. petrec împre- 
ună cu servitorii cei înbiătrâniţi în pă- 
sate de tot felui, îi studiază cu cea ma: 
mare atențiune, îu cât la  dovăzeci «le 
ani, ei stiu foarte bine cum să fure closca 
depe ouă. fără să cârâe: cu alte cuvinte: 
stiu cât să fure dela aprovizionarea de 
toate zilele. cât dela aprovizionările cele 
mari, cât dela arendările moșiilor şi alte 
mei multe transacţiuni ale casei hoe- 
reşti în care se află servind. 

Stim cu toţii că între slugile dela. ca- 
cele bogajilor, ca în toate meseriile so- 
tiale, există o ierarchie oarecare, Ciaco- 
iul dar. își începe uneori cariora de la 
postul de rândaş; iar alteori dela  la- 
«heul ce se pune în coada trăsurii boe- 
rului, devine cu încetul sufrag'u, apoi 
vătaf la curte, iar mai pe urmă se face 
si al hoier. si cu toate că unii și alţii îi 
zic în deriziune btier făcul. copiii lui 
insă devin boieri şi fii de boier, 

In timpul pe cât ciocoiul umhlă cupă 
trăsura hoierutui, el află toate slăbiciu- 
nile stăpânului său si îi ajută, cât ponte, 
ca să și le împlimească. în paguba lui și 
in folosul său. Se întâmplă însă, «le 
multe ori ca stăpânul c'oociul să. aibă 
şi virtuţi, dar aceste lucruri pătrate nn 
pot să iutre în capul și n inima cea tri- 
unghiulară . şi îngustă a ciocoului ple- 
vut pe drumul de a deveni om mam ru 
orice preţ, 

Ca sufragiu se obicinueşte atât de 
du-licate. incât nn 
mai poate să trăiască fără: friptură e 
juzan, brânză de Parma, salam «dle Ve- 
vona, conserve de Franţa. şi vinuri din 
cele mui celebre deiluri ale  Furopei. 
Astfel dar. cânul ciocoiul ajurge la gra- 
dul de vătaf, esta connupt wmovaliceste și 
fiziceşte până la minluva oaselor. 
inălţat la acest lin urmă şi ma: sn- 


PAGINI UITATE 


PROLOG 


DIN CIOCOII VECHI ŞI NOUI 


de NICULAE FILIMON 


prem 2rad ul slugărici, cioaoiul devine 
prevăzător ca un prezident de cabinet... 
din Europa. ldsea ce-l preocupă ziua și 
noaptea este de a afla metocdul prin care 
să-şi facă stare, Diferite planuri i se 
prezintă în imaginaţiune, unul mai în- 
tunecos decât celălalt; le studiază pe 
toate şi găsinclu-le realizabile. le pune în 
lucrare fără mustrare de conștiință, 

Sa zis de mai mulţi filezofi şi cărtu- 
rari, că conştiinţa este cel mai aspru 
jude al criminalului. O fi, nu tăgădueac: 
dar vătaful dela curte cunoaşte mijlocul 
de a. şi-o face din aspru judecător, un 
consilier întoemai după cum îi trebue 
lui, 

El zice în sine: „Tot mn-ul este cent 
de Dumnezeu, cu dreptul de a se hrăni 
pe păminit : dece dar unii oameni au mu: 
mult decât trebue, cârd alţii nau nici 
chiar mijluacale necesare spre a se sus- 
ține ? Dece unii sunt puternici şi alţii 
nehăgaţi in seamă ? Dece unii stăpinesc 
pământuri întinse. iar alţii na au nici 
ch'ar pământul necesar spre a se în- 
mormăânta”? Aceasta este o sture de lu- 
cruri uno'"mală“ — zice înțeleptul vătui 
de cirie — „şi cată să e combată rin 
toate pnterile“, adnogă el. 

Astlel dar, omul nosiru, mergând din 
vaţionument în raţionament și din de- 
ducţie în deducție, dlavine comun st, fără 
stirea lui, si incepe a pune în lucrare 
uceastă doctrină atât de frumoasă şi e- 
palitară în apirenţă, cât este de hidoasă 
în fond, 


Nu trece mult i ingeriosul vătaf da 
curte se p ne cu ardoare a nivela starea 
societăţii după un metod mult mai prac- 
fie decât al adevăraţilor comunisti. In- 
cerearea Pu:usşeste re minune ; starea cu- 
munistului se îmbunătăţeşte cu aceiaş 
repeziciune cu care se ruinează a stăpi- 
nutui săn Işi cumpără: moșioare, viti- 
soare şi alte diminutive de acestea, cai 
fac viaţa lesne și plină de plăceri. 

După co a ruinat de ajuns pe nenuro- 
citu] boier. care nu l-a. lăsat <ă piară 
de foame pe drumuri, și după ce și-n 
luat rangul de Pitay, la care nu este vă- 
af să nu aspive, cmul nostru caută un 
pretext şi părăseşte casa stăpânului său. 
tocmai atunci când acesta simte cea mai 
mate nevoie de dânsul, 

liste cunoscut că omul îmbogăţit priu 
furtișag, nu se satură niciodaită de a- 
vere_ oricât dle boat ar devem: ci dan 
contră caută noui mijloace de a-si mări 
bogăţiile. Căsătoria dar, uovime peuiru 
dânsul o nauă mină de exploatat, Se 
propune ca ginere pe la teute fetele bo- 
sate ; trimite samsuri de căsătorie in 
toată ţara sit nu se însvară decât nunai 
utunci când păsegte a zestre după placul 
lui, fără să se turbure cât de puţin. dacă 
remeia cu | care își leagă soarta este: jună 
brumoasă şi crescută bine sau sută și 
iepravată. 

Omul ce se însoară numai  penitruca 
să-și mărească starea. nic'odată nu ia 
soție bună. Ciocoiul ştie şi aceusta, dar 
îi pasă fourte puţin, căci el nu are alti 
țintă decât wealizarea planurilor sale 
celor amb'ţioase. N'apucă să treacă luna 
de miere, şi causa ciocoialui devine o ca- 


fenea în care ne adună toată lepra 

cietăţii, Scoţia aa devine o Mesalimă: 

piti se nasc, Dumnezeu mai ştie c 

crese împreună cu slugile. şi tocmai c 

ajune la gradul cal mai înalt al coru 
țiunii, îi trimite în Franţa ca să în 
carte. 

Nenorociţii copii, lipsiţi de educaţiu 
snorală și neîntăriți prin virtuţi și exer 
ple d= onosre învăţate din casa pări 
ților, cum ajung la porţile Parisul 
cad în mâinile femeilor şi junilor cel 
stricaţi cari îi depravează şi mai ră 
iar când se întorc în patrie. în loc: 
adlacă cu dânșii luminile Europei ivi) 
zate, nu aduc decât viţiul şi depravan ) 
sau, dacă vreunul dintr'ânşii reuseste, 
invăţa câte ceva, această cultură intel 
tuală, nefiind susţinută, de o educaji 
morală, produce mai mult rău decât pir 
nenorocitei țări ce hrănește în sânu-i: 
semenea vipere. 

Ciocoiul sau puiul de ciocoi, ajuns e 
de stat, se deosibeşte de omul onest pr, 
mai multe fapte. dar mai cu seamă pre 
purtarea sa El nu se pronunţă definitţ 
pentru nici o stoetrină politică, nu : 
face :ulept credincios al nici unui pan 
— nu doară că are spiritul drept si n 
părtinitor, ci ca să poată exploata :j 
odată toate doctrinele şi partidele în ti 
losul său. 1 

Amorul de patrie, libertatea. egadită 
tea si dovotaimentul : sunt vorbele sucrg 
mentale ale ciocciului, pe cari le rosteși 
prin adunări publice și prvate: dara 
veste virtuți cetățeanaști, de cari face ş 
tâta pompă. nu sunt decât treptele scăm 
pe care voiește a se sui la putere; şi u 
neori, când ele nu servă deajuns. : 
aleargă la străini şi primeşte dela cdânși 
posturi în ţara sa, i 

Ajuns la gradul de mărime,  pentri 
care: a caniis toate mişeliile. a suferă 
toate umilinţele si a declamat, fără a! 
simţi. toate virtuțile din lume, ciocoin! 
işi ridică masca iprxcrizie: dela ochi, 
se arată lumii în mizerubila si -sricioasi 
eoliciune a sufletului său celui mic. ! 

Inima lui, asuprită: de suferinţele, d 
umilirile şi înjosirile prin care a trecu, 
devine incapabilă de orice s mţimânt feu 
mos şi unman. Libewtatea. presei îl supără) 
căci descoperă inicuităţile vieţii sale ş, 
nu-l )asă să despoaie de averi pe stat ş 
pe particulari: funcțiunile stâtilui hi, 
imparte In. ciacoi cu cea mai mare pn, 
digalitate, şi, ca să se poată folosi ma 
bine de orinduelile în serviri îşi recru 
tează un ciocoi tot de calibrul său şi 
speculează printr'ânsul piinea nenoroci 
ților funcţionari, | 

lată tipul cineoiul din toute țăr file ş 
mai cu seamă din ţara noastră, unde: 
lumina adevăratei civilizațiuni n'a ri: 
sipit încă norii cei groși ai ignoranță: 
şi ai depravaţiunii. Iată tipul ce ne pro. 
pinem a itrmări în deosebitele faze prin 
cari el a trecut în secolul nostru, dela! 
cioco'ul cu anteri. şi cu călimnări la brâu 
al timpurilor fanariotire, până Ja civ, 
cuiul cu frac și cu mănuși albe din zilei 
noastre, i 











UNIVERSUL LITERAR. — 95 









LouisHenry, tânărul boboc care avea 
că înflorească mai târziu în reuniunile 
boemilor artişti, sa născut în ziua de 
3 Martie 1822. Copilăria şi-u petrecut-o, 
ca un vis frumos, la părinţii săi, Tatăl 
său era crcitor şi spera, cu multă bu- 
cnie, să poată lăsa fiului său mesteşu- 
pu! ca și atelierul, Anii treceau şi pru- 
tlut bolnăvicios al lui lenry căpăta fră- 
wzime Şi culoare. Itoinărelile din stradă. 
unde îşi petrecea cel mai mult timp, îi 
teschiseră tânărului Henry gustul pen- 
tu vazahondaj. Era ca o albină care nu 
poate încă vi sboare, dar care ubia aș- 
teaptă timpul când va colinda «lin floa:e 
în flosre. Încă dela vărsta de zece ani 
Henry se îndrăgosteşte de o tânără fată 
din apropierea lui, căreia îi cânta ro- 
manțe improvizate de el şi cântece erv- 
liee. Tânăra so distrează. Dar micuțul 
suferă muit când află adevăratele sen- 
"wnte de prietenie pe care această fată 
lk arată. Mai târziu, căsătorită, îşi va 
miuce aminte cu mult drag de timpul 
cînd Henry îi declara dragostea  priu 
"utacele sale, 

Abia terminată scoala elementară, ta- 
1] vrea să-l bage într'o scoală de me- 
«rii de unde să jasă, peste câţiva ani. 
mestru pentru branșa sa pe care i-o 
destinase și lui, Mama sa se împotrive- 
ste cu cea mai mare înverşunare. Fa nu 
voeşte să facă din fiul său decât un om 
ulevărat, cu învăţătură, Cerbicia tată- 
ini nu sar putea învinge nici odată, 
ducă nar interveni d. de Jouy, un fel de 
binefăcătur al cartierului care convinge 
je tată să-l lase să urmeze mai departe 
căci el îi va găsi cu ce să se întreţină. 

Asttel Henry ii ia zborul încet spre 
wcurile pe cari le dorise atât de mult 
ş unde speră să-şi desmorţească nervii, 

liste adus într'o şcoală clericală de 
unde e! va trebui să iasă slujitor al bi- 
sericii. Dar, instinctiv se  împotriveşte. 
Îşi compiectează educaţia ca pentru un 
ff al poporului. Viaţa adevărată o sim- 
le în stradă după ce scapă de metodele 
pre ale pedasogilor Aci simte aerul 
ţii cun îi îmbujorează faţa răco- 
or și binefăcător .Aci, în şooala ele- 
tară are ocazie Murger să cunoască 
Fugâne Poitier, un băiat foarte bun 
inteligent. Această prietenie îi face 
e, Toate durerile ascunse are acum 
i să ; le împărtăşească. 

În acel timp noeţii-lucrători, ca şi cei- 
ți artiști obişnuiau să se întâlnească 
in când în când, la câte unul din ei. 
ntru a discuta diferite chestiuni la 
inea zilei. Asemenea cenacle erau mai 
uHe prin cartier, După o trecere de timp 
urger începu să le frecventeze cu foar- 


| 











ceuria recicasice îna exizease 





te multă pasiune. Grupul unde intra el 
se compunea din pictorii froți Desbros- 
ses. Paul Dupont. Chintreuil, etc. 

Zilele de peregrinare cari urmau aces- 
tor cenaele. erau socotite de Murger ca 
adevărate sărbători ale sufletului său în- 
setat de ineditul becurilor cu care lua 


-ucum prinral contact. Ce frumoase a: 


mintiri ii precurau aceste lungi prome- 


nade în tovărăşia pictorilor şi poeţilor 
prin toate cafeurile cartierului latin 


unde aceşti bcemi îşi aveau sediul. Aci 
în faţa unei cafele consumate sau în 
fața nnui vârf do țigare neaprins, în- 
cereau aceşti copii ai ARTEI, grațiile 
bune ale inspiraţiei, pe care apoi să vu î- 
cătuşeze în opere de artă durabile. 

Dam acest frumos vis al adolescentului 
Murger se dărâmă odată ce tatăl său 
află de viaţa (destrăbălată în concepţia 
lui), pe care fiul său o ducea în mijlo- 
rul prietenilor săi. De-acum fiirul isgonit 
din casa părintească ca nedemn. înce- 
pură greutăţile pentru acest frumos co- 
pil „atât de îndrăgostit de viaţa artiști- 
lor. Fu găzduit rând pe rând la priete- 
rii săi. până când găsi, graţie ajutoru- 
lui aceluiaş domn de Jouy, care-l scăpa- 
se prima oară de sub tiraniu tatălui său, 
postul de secretar la contele de Tolstni, 
unde primea, bine înţeles, alât cât îi a- 
jungea pentru ca să trăiască. Greutățile 
inerente începulului îi făcură multe nea- 
juns'ui pe cari, însă. acest minunat a- 
dolescent ştiu să le învingă, cu cea mai 
mare resemnare. 

Henry Murger mergea sigur pe acest 
drum al destinului. E interesant de rele- 
vat societatea lcr, academică, pe cati 0 
intitulaseră Les DBuzeurs denu și care 
avea un regulament de întocmire. Vesti- 
tul paragraf 5 interzicea în relaţiile din- 
tre membrii acestei societăţi manoperile 
fraud'iloase şi stabilea cea mai deplină 
armonie. Inspirația lor se călăuzea şi 
irumpea după paharul cu apă pe cari a- 
veşti umabili adolescenţi îl aveau perpe- 
tuu în faţă, 

In acest mediu de melanj, scriitorii tră- 
iau la o laltă cu femeile, unele modele 
artiştilor, altele midinete pripăşite în a- 
cest cartier al dragostei și artei. Era deci 
firesc ca şi Henry Murger să-şi simtă i- 
nima palpitând de emoție în faţa unei 
tinere temei. Şi asta se întâmplă curând, 


II 


Maria, o tânără fată, fu prima lui 
dragoste. Mică și fragedă, această copilă 
ueceptase căsătoria cu un oarecare ne- 
cuncscut, care era însă un hoţ, şef de 
bandă. Idila lor începu, cum era şi fi- 


VIAŢA BOEMULUI HENRY MURGER 


de GEORCES MONTORGUEIL 


In biografia de față, Murger apare ca un boem de rassă, care şi-a 
potolit elanul tinereții în mediul nemurițor al cartierului latin. Aci a cu- 
noscut adevărata viață, a cărei imagine vie este celebra lui capo d'operă 
Boema, unde și-a concretizat toată filosofia optimistă. Figura lui Mimi 
va răsbate timpurile şi va emoliona încă sfârșitul atâtor generalii de 
intelectuali cari, vor respecta sincer, odată cu sfârşitul ei tragic, și viața 

i lor de boemi, din finere[e. 


resc, sub cerul scânteetor al Luxembur- 
puli, unde sufletele lor tinere se sim- 
țiră atât de apropiate EL experimentând 
pentru prima oară dragostea adevărată. 
Ha dând drumul pasiunei ei fireşti, dela 
care fusese împiedicată prin acea, căsă- 
torie, pe cure n'o dorise. Intâlnirile lor 
erau tot atâtea sărbători pentru amân- 
doi când. hraţ la braţ parcurgeau gră- 
dini publice sau se înfundau în taini 
nopții „căutând să-i culeagă. adevăratul 
sens. Era acel iureş necruţător al tine- 
reţii nemuritoare, al tinereţii cu care fie. 
care om nu se întâlnește decât o singl- 
vă dală, Si tot o singură dută are ocazin 
*'o trăiască adevărat sau so scape. Un 
nor veni însă să turbure fericirea lor. So- 
(ul ei este prins şi demascat ca hoţ. Ma- 
ria nu mai vrea si mai rimâie în do- 
miciliul conjugal, de aceea conjură pa 
Murger să-i găsească un loc, pentru a 0 
adănosti 4—b zile. El caută în adevăr 
si găseşte la prietenul său devotat Guil- 
bert, pictor, claia lui, pe care acesta o 
cedă bucuros, pentru ea. Murger venea 
in fiecare zi so vulă şi să-i întărească 
durerea, În sfârșit procesul se judecă şi 
Maria. care era acuzată de complicitate. 
este achitată, Plin de fericire, Henry se 
mepede la ea să-i vestească această nou- 
tate. Dar aci avea să se lovească de pri- 
ma deziluzie din viaţa sa. Maria fugise 
cu Guilbert care v ademenise, Durerea 
sa lăuntrică era mare. Nu putea crede 
atâta nreficătorie în sufletul Mariei pe 
care îl simţise cald, adeseori. EI negli- 
jase însă că Maria, în afară de suflet 
mai avea și trup şi o necesitate imperi- 
dasă cerea satisfacerea exigenţelor tai. A- 
proape nebun de d-wvere, nu mai ştie ni. 
mic ce face. Starea sa fizică merge mai 
vău în asu fel că este nevoit să se inter- 
neze într'un spital. Astfel își începu, pro- 
priu zis cariera de observator şi de spec. 
tator atent la durerile omeneşti acest 
mare suflet care avea să dea cea mai 
pătrunzătoare şi mai elocventă operă din 
viața de boem, cu bucuriile şi necazu- 
rile ei, . 7 


PRIMII. ANI DE SPITAL 


Si Murger intră cu durerea morală în 
aceast !ocaş de tămăduire numai a dure- 
ii fizice. Prietenii lui devotați compă- 
timeau acest om blind. ban. cu o figură 
utăt. de expresivă. Mulţi dintre ei. bol- 
navi de asemenea. îl întovărăşiră şi aci, 
vrintre cari Ioseph Desbrosses. 

După ce se vindecă, părăsi spitalul și 
incepu iarăşi peregrinarea fără nici un 
scop a cartierului latin. Locuinţa şi-o im- 
proviză la prietenii săi devotați, care-l 


9%. — UNIVERSUL LITERAR 


primeau cu braţele deschise. Dar săni- 
tatea sa era serios ameninţată. Pentru 
aceasta trebui să intre din nou în spital, 
unde mai petrecu o bună bucată de timp. 
Nu putea depărta imaginea Mariei din 
preocnpările sale cotidiane. Ochii ei 
mari şi luminoşi îi reveneau ca un leit- 
motiv al simfoniei idilice. Tumultul vie- 
ţii din oraş nu-l mai împiedeca să soar- 
bă din liniştea meditativă a spitalului 
tenebros. Aceste clipe de aducere aminte 
erau toată viaţa sa. Era tot ce mai avea 
sfânt pe acest pământ: împreună cu 
prietenii lui devotați. Dâr destinul im- 
placabil voi să piardă în curând pe mai 
mulţi prieteni, printre care şi pe loseph 
Desbrosses. pictorul. Era unul din cei 
mai buni prieteni ai lui Murger. Unul 
din acei cari trăiseră în mod adevărat. 
viaţa de boem, cu toate mizeriile şi mul- 
țumirile ei. Pierderea lui însemna 0 
pierdere din el însuşi. Acest om atât de 
expresiv suicombase din rândul comba- 
tanţilor boeini. Luptase cu viaţa boemă. 
Dar fusese învins. După ce mai întâi sor- 
bise adânc din nectarul ei dulce şi otră- 
vitor. Onorurile prietenilor nu întârziase 
să-l recompenseze de toate privaţiunile pe 
care le avusese în viaţa frugală. 

Murger se desmetici puţin. şi dădu 
seamă că nu trebuia să se îndoaie ca v 
nueluşe deasupra durerii.. Ci să stea ţea- 
păn şi viguros, Mai erau multe de făcut 
pentru a putea promova din această e- 
tapă a vieţii lor. Imbărbătat de aceste 
hotărîri, ezi din spital cu gândul să lu- 
creze pentru a-şi îndeplini opera sa. 

Odată, când eșiră la câmp să lucrez: 
și să petreacă grupul lor format din 
Nabar, ' Chintreuil,  Lazare  Vasquez, 
Schaunard, etc., fară întâmpinați de ar 
hitectul Crampon, însoţit de o doamnă. 
metresa. lui. Rugară pe artişti să se a- 
filieze şi ci veseliei lon. ceeace li se a- 
probă. Murger examină protilul tinerei 
femei. O paloare expresivă inundă faţa 
fină de jur împrejur. Ceru lămuriri ar- 
hitectului Crampon care îi spuse că Lu- 
cile (acesta era numele ei) era o luernă- 
toare care nu trăise bine cu soţul şi pe 
care şi-o făcuse el metresă, după mai 
multe întâlniri. Acuma era ultima lor 
plimbare împreună. fiindcă trebuiau să 
se despartă. Ahia acum îşi dădu seama 
Marger cine era Lucile L.ouvet, florărea- 
să, care se căsătorise la 16 ani cu Fran- 
cois Polgaire, un lucrător. Figura ei in- 
dica însă, o suferinţă mult mai adâncă 
decât i se putea bănui, 

— Biată Mimi, zise cu vocea Jumătate 
Murger a cărui inimă începuse să bată 
pentru palida fată, întrun elan de înţe- 
legere şi de iubire, ceeace nu-l împiedecă 
totuşi să presimtă ochii luminoşi ai Ma- 
riei. 

L] 


De-acun» Murger incepu să publice im- 
presiile sale din viaţa de bvem sub ru- 
orica, „Scenes de b6heme“, la revista bu- 
levardieră Le Corsaire, care reflecta miș- 
carea literară, artistică și muzicală mai 
înaintată. în tendinţe. Aci zugrăvește cu 
o putere evocatoare primele scene din 
„romanul care l'a făcut nemuritor. Re- 
tribuţia lui era. mică, Aproape nimic. Cu 
care îşi plătea datoriile cari începuseră 
să-l sufoce. Daţa memorabilă. când a în- 
ceput publicarea acestor foiletoane este 
1 Martie 1845. 

Aci sunt redate în prima versiune tra- 
gedia lui Mimi și a lui Rudolphe, pre- 
cam şi conturarea acelei splendide Mu- 
sette, modelul, cu mentalitatea ei boemă. 
Aci sta în embrion toată tragedia iubi- 
rii lui Murger cu Maria, precum şi sfâr- 


şitui ei duios. Cititorii nu prea se îm- 
bulzeau să citească aceste fragmente 
rupte din inima, lui. Toată acea lume de 
basi în care se invârteşie povestirea, 
nu erau decât frânturi din propriile lui 
dureri şi nenorociri, Ena tot ceeace cre- 
zuse el mai demn de a iigura întro u- 
peră literară. Intâmplările se înşiruiau 
logic pe firul aducerior aminte şi: pana 
lui Murger scria propriile lui amintiri 
din prima, tinereţe. Propria lui fericire 
de a fi trăit în acel mediu de oameni 
aleşi, precum şi propria lui nenorocire, 
ultimă, de au fi pierdut iubirea lui atât 
de mult căutată, se reflectau în acele 
scene din viaţa de boem, caii aveau să-i 
aducă gloria într'o zi. 

Tot în acest timp îşi depăna firul le- 
căturii sale cu Lucile, încă dela prima 
lor întâlnire. Arhitectul plecase. Mena.- 
jul lor începuse un timp cu aceiaşi vra- 
je a iubirii de aită dată, pentru Maria. 
Dar inevitabilul se apropia. Murger se 
săturase de această viață  conjugală. 
Voia libertate şi mai ales aer. Femeia 
delicată şi înţelegătoare care era Lucile, 
a înţeles totul. Şi într'o seară când Mut- 
ger se întorcea mau târziu ca de obiceiu, 
acasă, nu mai găsi pe Lucile. Cu du- 
rerea in inimă, aceasta plecase să-şi reia 
locuinţa de cdinioară, deşi iubea pe 
Murger, 

Rămas singur, el închiriază o cameră 
sărăcăcioasă la un hote! mărginaş deoare- 
ce ii mergea prost. Şi aci medită nopţi 
întregi asupra proectelor literare. Dar 
intr'o noapte, auzi bătăi în uşa odăii 
sale. Întrebând cine este, ii răspunse o 
voce slabă, abia închegată. Inţelese că 
era Lucile şi îi deschise. Când aceasta 
intră el văzu o urmbră slabă, de care a- 
bia se mai ţinea pielea. Il rugă cu o voce 
caldă să-i dea adăpost căci nu mai a- 
vea pe nimeni, Cu ochii plini de lacrimi 
Murger o culcă în patul său. A doua zi 
se interesă prin prietenii săi şi graţie 
studentului în medicină limgene Tobin, 
obhţinu un loc pentru ea în spital. Când 
Eugene veni cu biletul de permis în spi- 
tal să il dea lui Murger, găsi numai pe 
Lucile acasă. Stânjenit voi să plece dar 
ea îl reţinu cerându-i biletul. 

-— Ştiu despre ce este vorba. Dă-mi bi- 
ietul şi mâine dimineaţa voi fi la spital, 
inţeleg că Henry nu poate să facă altfel 
şi mă supun. 

“A doua, zi era instalată singură la spi- 
tal. Murger îi promisese că va veni să 
o vadă. Dar nu se prea ţinea de cuvânt. 
Starea sănătăţii ei mergea din ce în ce 
mai rău, până când într'o noapte când 
Murger era într'o cafenea, fu anunţat de 
Tobim că a murit, Ca prins de friguri se 
sculase şi merse la fereastră unde în- 
cepu să plângă, Erau lacrimi  simcere 
pentru o iubire arzătoare. 

Dar a doua zi îi fu semnalată eroarea. 
Lucile nu murise, însă starea ei era 
foarte gravă. După 2-—9 zile Lucile sim- 
țind că sfârșitul ei se apropie, îşi expri- 
mă dorința să îmbrăţişeze pe IHenry 
înainte de a muri. Această dorință a ei 
tn adusă imediat la cunoștința lui Mur- 
per, care promise că va veni să o vadă. 
Când veni însă, după mai multe ezitări, 
Lucile murise fără, să-l poată vedea. Un 
copist notase mașinaliceşte pe registrul 
intrărilor și eşirilor la data de 9 Apri- 
lie 1848, decesul la orele 3 noaptea a „Lu- 
cilei L.ouvet, florăreasă, în vârstă de 24 
ani. născută la Paris“. 

„intrată la 6 Martie 48 iz 

„Tuberculoasă“, E îmi părti Sale 

Aceasta a fost adevărata Măi, care 


face. şi astăzi pe mulţi să verse lacrirai 
pe suferinţele ei. 





FIP. ZIARULUI „UNIVERSUL”, STR. BREZOIANU Nr. 11 
























































dă a ANAIS 


Scenele! boemei se luminaseră de A | 
în Le Covsaire. Acum. Murger int raseRii 
tuatative cu Buloz, hrector al Lo Jitiige 
des deuz Mondes., care pe vremea cei 
era cea mai citită şi preţuită din căiteif 
păreau, Aci începu Murger să publij 
multe alte foiletoane cari conținea ll 
ceiaşi boemie în pagini. scrise cu sSeliji 
de artă. După puţin timp, editorul Ji 
chel I.evy edită scenele boemei în vilă 
care avu mare succes, Scriitorul tu 
dore Baritre propuse în curând lui Miki 
ger transpunerea pe scenă a romasiul 
care-l pasionase atât, ceeace contwib 
și mai mult la succesul lui Murgar, 
piata literară. Succesul începuse să-l i 
conjoare din toate părţile cu miragiii d 
vis, cum i se păreau lu; toate situruții 
pe care le câştigă. , 

Tinereţea pe care ȘI-0 petrecuse SN 
c'umat voia să-: asigure cel puţin 
tragere fericită. Astfel se explică au: i 
ţia aproape magică a altei femei în jik 
ţa lui, cu numele de Anais, Această | 
meie auzise de faima lui şi mai ales. if 
tise romanul vieţii de boem pe care i 
vea sub căpătâiu. Ştia că toate acel 
cruri pe cari autorul le descrisese î 
ueale si mai ştia că însuşi autorul d | 
zusrăvit în persoana lui Rudolphe. 

"De aceea nare îi fu emoția când auf 
că autorul acesta celebru locueşte «hi: 
în acel corp de case. unde locuia sii 
Cunoştinţu fu făcută repede. Din print 
moment se înţeleseră şi Murger o sulf 
vinse să semneze contractul conj 
prin care stabileau menajul. Săniita 
era şuhedă și numai prin aerul d 
Marlotte o mai repară puţin. Oficialii: 
tea începuse să se intereseze de el. Ch 
peste puţin timp îi apăru decretul :pri 
care era numit. cavaler al ordinuluii JA 
giunei de onoare, care îi fu înmânat 
toată pompa. Prieteniii: îl asedia JA 
Marloite şi nu lăsară acest eveniine 
fără una din aceie sărbătoririi, tineresti, j 
cari exaltaseră odinioară tinereţea. 

Dar acest miraj nu ţinu decât pusi 
căci Murger se îmbolnăvi, Vrednicu, | 
tovarăşe de viaţă Anais se purtă totitiu 
pal ca o adevărată soţie şi tovarăşe. Ri 
semnarea și mai ales hotărirea, cari pr 
vidau în acest suflet femeiesc îi atruaze 
simpatia tuturor. De altfei însăşi Mu 
ger îi dedicase Les Vacances de Camil 
pe timpul când încă mai lucra si tund 
se reflectează toată “atmosfera. corulial 
care a donnit între ei. 

Prietenii lui începură pelerinajul 
căpătâiul muribundului. Insăşi oficialita 
litatea căută să ia parte la această i 
grijorare generală, In ziua de 24 Febiui 
rie 186]. orele 10 seara. Murgew îşi ulăd 
sfârşitul în mijlocul durerii generală 
Reprezentanţii Academiei, ai Minister 
Imi instrucţiunii publice, ai tuturor 
cictăţilor de cultură, ţinură să dea “ulii 
mul lor salut autorului BOEMII. Da 
mai ales prietenii lui luară parte 
crunta încercare pe care o suferiră Ipuiă 
moartea lui Henry. 'Și între ei Amai 
demna Anais. a cărei durere nu putut: 
avea margini, . ; 


ze 


! a N..CARE.= 


(Editura Bernard Grasset: 


e dă 


Pute 


mi 


3 // 
. 

Li 17; 

4 


—