Similare: (înapoi la toate)
Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul PDF)
Cumpără: caută cartea la librării
“Dacă var băcea acegiiă, /ptetrele por Ira. d. = AP Evanghelie după Lica 19 4 mi CUVÂNTUL Ş = EGIDNAI Periodic al Românilor naționalişti creştini - în duhul NATIONAL CREŞTIN al lui Corneliu Zelea“Codreanu - Anul V, Nr. 68, MARTIE 2009 Apare DUPĂ jumătatea lunii 2,5 RON (25.000 lei vechi) a a a a d Se Ra Director: NICADOR ZELEA-CODREANU__ Redactor şef: Nicoleta Codrin | DI = TI nuj ar. 6, sec il: cuvantul-legionarQzelea-codreanu.com;__ site: w.zelea-codreani CUPRINS: RErraltale Ce-aţi pierdut din vedere Carte Apionară Cal troian intra muros (XI) Zip-rag prin Pasarela (VII) Document Presă legionară R/itudiai Răspuns către America Corepondentă ludaism şi anti-iudaism (II) Încă o dictatură. Sau Antihrist Autonomia Bisericii SPuritualitate Nae lonescu — îndreptar (II) Concuri Frăția de Cruce; Pigta Medachiei Editorial: "VINOVAȚII DE SERVICIU”, ROMÂNII! În conformitate cu o lege nescrisă, dar, culmea, respectată aproape de toți cei capabili să îşi exprime o părere aparent competentă, discutarea în public a problemelor pe care ni le creează majoritatea minoritarilor trăitori pe meleagurile noastre a devenit un act condamnabil, din categoria xenofobie, antisemitism, naționalism, extremism! Nu contează dacă problemele sunt reale, nu contează impactul asupra restului populației, nu contează că devenim în fața lumii, fără să merităm aceste calificative, hoți, leneşi, murdari, sălbatici sau chiar criminali, consemnul trebuie păstrat, iar populaţia majoritară să accepte în tăcere toate ponoasele conviețuirii, ca într-o căsătorie forțată şi nepotrivită. Discutarea acestor probleme, abordarea lor în mod realist şi în termeni absolut legali, are ca scop încetarea "jocului" cu “ascunsul după piersic” şi este obligatoriu în favoarea găsirii unei soluții, pentru a se renunța la minciună şi fățămicie. Minciuna ordinară este că problemă legată de viața şi poziția minorităţilor etnice. Al doilea motiv ar fi condamnarea colectivă a poporului român, ca un popor de sălbatici sanguinari, xenofobi, asupra căruia trebuie aplicate măsuri speciale în sensul durității, măsuri care ar trebui să inducă în rândul populației o mentalitate de acceptare a anormalului, a nedreptăților, a inversării valorilor. La ora actuală există două minorități etnice în România, care prin pretențiile lor total nejustificate ne obligă să tragem un semnal de alarmă şi să ne expunem poziția vis-a-vis de situaţia creată; apropos de "un semnal de alarmă”, tragem acest semnal de aproape 90 de ani, începând cu mişcările studenţeşti de la 1920. Problema este veche. Poziţia noastră trebuie exprimată în contextul politic de astăzi, când au devenit inacceptabile pretențiile ungurilor şi țiganilor trăitori în România. Fără discuţie că aceste pretenții sunt total diferite prin scopul urmărit, şi de aceea vor trebui discutate separat. Dacă pentru unguri, un popor hamic şi de sute de ani sub influența unor civilizații mai evoluate din centrul şi vestul Europei, problema este de fapt încercarea de a crea o enclavă în interiorul României şi apoi să determine o reacție gen lugoslavia, [ED AETEEE ITEN RIA) MNioador Delta i Cadheanii CUVANTUL [| Pag. 1 pentru toate neajunsurile minoritarilor sunt de vină românii, pe poziţie de majoritari. _ Oficialităţile şi aşa-zisa "societate civilă”, cea căreia i se dă atenţie şi crezare, bine sponsorizată de către duşmani recunoscuţi ai intereselor naţionale, işi fac un merit din a prezenta situația minoritarilor în culorile cele rnai sumbre, din două molive: Primul, ar fi pentru a scoate în evidență incapacitatea autorităţilor de a rezolva orice "VINOVAŢII DE SERVICIU”, ROMÂNII! pentru ţigani sau rromi, cum vreți să le spuneţi, “problemele” sunt de ordin economic, încercând a fi justificate prin inechităţile sociale pe care le suferă. : . Am utilizat termenul de "ţigan” şi ar fi primul lucru de discutat: cine şi de ce a hotărât că acest termen trebuie să fie un termen de ocară? De ce nu vine cineva să ne impună să schimbăm denumirile în limba română ale tuturor minorităţilor care trăiesc pe teritoriul României? Eu cred că sunt destui țigani care sunt mândri de neamul din care se trag. F Nu rămâne decât varianta că o entitate supranațională, cea de care toată lumea ştie, care este deja numită şi în mass media “licuriciul", vrea să creeze o diversiune de dimensiuni planetare, în lupta lor seculară de distrugere a identității poporului român. Se pare că termenul "rrom" a reuşit să fie impus după manevrele d-lui Soros, evreu ungur multimiliardar, acceptat ca atare de Uniunea Europeană, după denumirea pe care "prietenii" şi conaționalii noştri unguri o dau ţiganilor, şi anume "roma". În mod evident, ceea ce trebuie schimbat la această minoritate etnică nu este numele, ci sistemul de relaţii cu societatea în general, prin schimbarea mentalități lor, atât la nivel individual, cât mai ales la nivelul diferitelor organizaţii nonguvernamentale, la nivelul liderilor rromi de opinie. Aceştia nu cunosc termenul de “îndatoriri”, ci numai termenul de “drepturi”. Cum îşi poate cineva închipui că într-o societate normală a sec. XXI poți avea un statut privilegiat economic dacă nu contribui ca orice membru al ei la formarea venitului naţional? Se încearcă permanent acreditarea ideii că rromii sunt defavorizați în ocuparea locurilor de muncă şi că societatea este vinovată de starea de sărăcie şi înapoiere în care trăieşte o mare parte a acestei populații. Este o minciună ordinară, prin care se urmăreşte justificarea unor măsuri economice care, de fapt, nu fac decât să perpetueze actuala stare de lucruri. Aş vrea să mă contrazică cineva şi să-mi dea un singur exemplu de rrom care, având o pregătire corespunzătoare, a fost refuzat la ocuparea unui post oarecare. Citesc în presă diverse aprecieri la adresa subiectului, enunțate de sociologi care se ocupă de situația minorităţilor, şi rămân uluit de afirmaţiile care se fac. Ovidiu Voicu, despre care nu ştiu mare lucru, dar bănuiesc a fi un specialist în materie consemnează: "Acum şi dintotdeauna minoritatea momă a fost cea mai defavorizată”, iar Salat Levente: "sunt priviţi cu mari prejudecăţi în ceea ce priveşte raportarea la muncă şi unele aspecte ale specificului cultural”, Duceţi-vă în orice piață bucureşteană; peste 90% din "negustori" sunt țigani care, lucru cunoscut şi dezbătut câteodată în presă, fixează prețurile produselor, ocupând tarabele de vânzare a produselor agricole, destinate producătorilor din mediul rural, devenind intermediari, mărind artificial prețurile, E În construcții ştiu că lucrau foarte mulți ca fierari betonişti”, bine plătiți şi chiar apreciaţi ca meseriași, Toți "florarii” din Bucureşti sunt țigani şi de când mă ştiu pe lume nu le zice nimeni "dă-te mai încolo”. Sunt medici, mulți s-au făcut preoți, ingineri, actori, cântăreţi, sunt pline primăriile, ministerele, diverse instituții publice - de jos, până la înalți demnitari - preşedinţi de republică, deputați, miniştri, ziarişti etc., etc, Sunt prezenți în Armată, Jandarmerie, în sportul de performanță, în învățământi... Şi ce mai vreți, să îl legănăm pe braţe? Poate am face şi acest lucru, dar au un defect capital: în momentul în care dețin o oarecare putere, prin funcţie, prin situaţia economică, prin superioritate numerică, rin diferența de forță sau de vârstă, devin Pag. 2 Poliţie, agresivi fără a fi provocaţi într-un fel oarecare. Acesta este motivul pentru care foarte mulți români nu îi agreează. - - "Fac legea" în mediul rural, agresând în special copii şi bătrâni, apelează la bunurile altora, căci nu vei vedea în curțile lor mica grădină pe care românul şi-o face pentru nevoile zilnice, îşi procură lemnele de foc "agresând" pădurile sau plantațiile. ă Au pretenția de a nu respecta anumite legi obligatorii oricărul cetățean român, invocând obiceiuri tradiţionale sau judecata unor "autorități numite de obşte, lucru inadmisibil legal. a Acelaşi sociolog Ovidiu Voicu remarcă: "Românii dovedesc o mare toleranță față de minoritățile mici, inclusiv cele de altă religie, cum ar fi musulmanii sau tătarii, cărora nu li se reproşează nimic". Dar în continuare remarcă intoleranța pentru maghiari, decretând: "Prejudecăţile istorice sunt greu de scos din memorie, dacă nu se fac eforturi în sistemul de educaţie." Măi nea Ovidiule, ca intelectual ce te afli, ştii că prejudecată = idee preconcepută. Adică o idee avansată înainte de a cunoaşte şi, să zicem, judeca lucrurile; păi după sute de ani de stăpânire ungurească a Transilvaniei şi după iredentismul acut din ziua de astăzi, poți numi aprecierile ca prejudecăţi sau, slavă Domnului, ca postjudecăţi! Păi toleranța românului, la fel ca a oricărui om de pe lume, are o relație directă cu starea de lucruri: ce face şi ce nu face minoritarul, ce pretenții are, începând de la pretenția de a se comporta ca un stăpân față de majoritar în relația de zi cu zi, continuând cu pretenţia de a fi discriminat pozitiv, cu tot felul de avantaje financiare şi sociale, şi până la pretenţiile teritoriale ungureşti! Măi nea sociologule, ce pretenții alarmante şi nejustificate are mahomedanul sau tătarul?. Îţi cere autonomia Dobrogei? Sau iţi cere să-i dai locuri de muncă bine plătite unde să nu faci mare lucru şi să fii admis cu patru clase primare? Despre unguri, ce să vorbim: un popor civilizat în viața de toate zilele, harnic, curat. Ce să zic de vecinul meu ungur, vecinul de apartament: ne salutăm, eventual bem o bere jos la grădină, dar până aici. ÎI văd că mă priveşte cu o oarecare doză de suspiciune şi, dacă intră în casă la mine, examinează atent gradul de curățenie, în ideea că va putea să mă privească mai târziu cu o superioritate pe care să o percep totuşi. Suntem vecini buni, dar el votează disciplinat cu U.D.M.R., partid ilegal tolerat de nişte autorităţi schiloade, partid care nu pierde nici o secundă a existenței lui de a complota pentru dezintegrarea teritorială a statului român. lanoş, vecinul meu, ciocneşte câteodată cu mine un pahar de ceva, dar prietenia lui merge până la interesele naționale; î! invidiez! Dacă îl întreabă cineva pe lon ceva despre unguri, lon, în inocența lui infantilă, îţi răspunde că sunt nişte oameni foarte drăguți, de toată isprava, şi că cine îi vorbeşte de rău este ori rău intenţionat, din motive pe care nu încearcă să le desluşească, ori nu a avul contacte directe cu unguri. Cum se poate aşa ceva? te întrebi nedumerit. Pare normal, că noi nu avem nimic de revendicat de la unguri şi lon stă la bloc, în Pantelimon, şi este total dezinteresat de mascata dar reala epurare etnică a românilor din județele cu populație majoritar ungurească; pierde din vedere - eufemistic vorbind - problemele la nivel naţional, şi mândria lui de român se limitează drastic la susținerea echipei naționale de fotbal, bând un păhărel în plus şi vociferând în fața televizorului!!! i Începusem descrierea ungurilor cu cuvintele "un popor civilizat în viața de toate zilele”. În cazuri excepţionale, în cazurile în care a înclinat balanţa puterii în favoarea lor, ce au făcuţ la cedarea Ardealului în august 19407 Voi ați uitat, căci bunătatea proverbială a românului se manifestă şi prin amnezie. Nu voi compara masacrele la care s-au dedat ungurii atunci când-li s-a dat Transilvania pe tavă, de către axa Roma-Berlin, cu masacrele prin care alți minoritari, profitând de împrejurări cu o lună înainte, la cedarea Basarabiei, au făcut un adevărat genocid, cifrat la peste 50.000 de morți, într-un iureş de răzbunări iudaice. Nu ținem contabilitatea ororilor pentru a răspunde cu aceeaşi monedă şi în aceeaşi măsură. Suntem însă obligați să taxăm oamenii la adevărata lor valoare şi să nu ne închipuim că masacrele comise odată cu dezmembrarea Iugoslaviei nu s-ar repeta şi în România într-un caz similar. Ochiul nostru trebuie să îşi păstreze agerimea măcar în: măsura în care vecinul meu de apartament nu uită niciodată că este ungur şi că datoria lui este să voteze cu U.D.M.R.! În țara românească, evident, cele mai numeroase minorităţi sunt cele de care discutăm. În legătură cu acestea se încearcă formarea unei opinii publice, dirijată de proprietarii marilor cotidiene, în cea mai mare parte în mâna unor trusturi străine de presă; oricine ştie cum arată şi a cui este mâna aceasta. Ideea de bază care este: prezentarea românilor, cum spuneam, în orice situație, ca pe vinovaţi de starea minoritarilor, încât ar trebui să crezi că minoritarii sunt nişte îngeri şi românii nişte draci Salat Levente - aflăm a fi profesor de ştiinţe politice la Universitate Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în mod evident votant -al U.D.M.R. - ne explică, în marea domniei sale înțelepciune, că în condițiile de criză, pentru a se detuma atenția cetățenilor de la problemele interne importante, se caută "țapi ispăşitori” pe care se aruncă vina în cadrul unei diversiuni naţionale, şi că țapii ispăşitori ai crizei ar fi rromii şi maghiarii. Faptul că face publică o asemenea prostie într-un ziar de mare tiraj, din punctul domniei sale de vedere, este o chestiune personală, dar ideea de a = încerca să convingi pe alții cu asemenea jul teorii reflectă disprețul pentru cititor. Ce se înțelege de aici: relațiile tensionate dintre majoritari şi minoritari au legătură cu criza economică, deci sunt relaţii de conjunctură. Să înțelegem că autorităţile, mari apărătoare ale drepturilor populației majoritare, profită de "criză" şi aruncă vină pe rromi şi unguri. "Maghiarii şi rromii, vinovați de serviciu” - constata şi sociologul Ovidiu Voicu; nu, domnilor, vinovați de serviciu”, dacă nu sunt minoritarii, atunci sunt românii! Indiferent de situație, vă amintiți să fi fost vreodată altfel? Deci românul ae fapt, vor să sugereze nişte slugi : i e tul că De ce trebuie să fie el o Aa da plăteşte, el este marele platitor. de oi ati ru că el trebuie privit de restul ie ție!) Eara îi poate adapta, unul duşmănos val SI EB i pe toate alasurile că sunt peretii al Pie Ai lu se dă destul, solicitând creşte =, dual ee eieariea, şi sociale, duşmănos E sa 9 ial eclară absolut deschis, P! dl nara i TE, Că e ai rupă a XI felul de or sicubul şi care Îşi fac în văzul Mat cu scapul hr nizaţii politice. şi chiar paramilitare arat de a reface “Ungaria Mare” în daună Serbiei, a României, a Slovaciei i nu mai E acul! CUVÂNTUL LEGIONAR Martie 2009 A/rualitale CE-ATI PIERDUT DIN VEDERE - ŞTIRI LUNA MARTIE - Pe data de 12.03.2009 Senatul PNȚ: valori. Mişcarea Legionară, reprezentată juridic prin Asociația fondator. Dragi creştini şi bunii noştri camarazi, bucurați-vă că a ieşit încă un număr din „Cuvântul legionar”: aici puteți citi toate ştirile cenzurate de Guvern, Preşedinţie şi Serviciile secrete. De asemenea, puteți citi tot ceea ce presa mogulilor, aservită intereselor politicienilor corupți, „homosexuali, masoni şi infractori” (aşa cum îi numea părintele Constituţiei, Antonie Iorgovan, asasinat prin iradiere de către cei pe care i-a demascat), tot ceea ce presa, ziceam, caută să ascundă populației de ani şi ani de zile. Luna aceasta dedicăm întreaga pagină de ştiri informării românilor în legătură cu cele 6 (şase) mitinguri care au avut loc în lunile febr. - martie 2009, la care populația şi-a exprimat protestul şi aversiunea faţă de noile dosare de securitate, față de îndosarierea românilor, faţă 'de microciparea actelor -de identitate, față de noul comunism, față de masonerie, față de controlul absolut alj ființei umane exercitat de către nişte bolnavi de putere (pe care nici mama coreligionarului lor Freud nu-i mai salvează de lață autodistrugere), control a exercitat prin slugile lor! credincioase din Guvernul României, cățeluşii „Azorică fără cipilică”. România este primul stat din Europa în care se impune, deocamdată, obligativitatea paşapoartelor biometrice ce conțin şi amprentele individului şi imaginea facială a acestuia. Primul stat în care masoneria bate cu pumnul în masă, iar clerul nostru, vlăguit de masoni infiltrați, tace şi tremură după perdea, în casă. Cu excepţia Mitropolitului loan Valahul, recunoscut de Cernăuţi şi damnat de ruşinea asta de Sfânt Sinod al nostru, cu excepția Maicii Ecaterina de la Ierusalim, apostrofată şi ea de ruşinea de purtător de cuvânt al Patriarhiei, di. Stoica, cu excepția Părintelui Filoteu de la Mănăstirea Petru Vodă, dar mai ales cu excepția bravului Părinte Nicolae din Drumul Taberei căruia Patriarhul nostru nu îi ajunge nici măcar la înălțimea gleznei din punct de vedere spiritual, nici o față bisericească nu a îndrăznit să apară la aceste proteste; ba, mai mult, preoții au fost îndemnați să îşi vadă de treaba lor de către Preafericitul nefericit. PRIMUL MITING a avut loc la poalele dealului Mitropoliei, unde sute de oameni s-au manifestat ca ființe libere, cerând libertatea de “a alege între a avea pașaport cu dosar de securitate electronic (cip) și urmărire GPS a vieţii private, şi a avea paşaport normal, Mitingul a fost organizat de Coaliția Împotriva Statului Polițienesc, organizație fără personalitate juridică, din care fac parte mal multe ONG-uri care au simţit pericolul iminent al dictaturii Viitoare, ONG-uri ce au în componenţă ziarişti, doctori, ingineri, avocaţi, arhitecţi, studenți, filosofi, sportivi, scriitori, oameni din adevărata societate civilă nefabricată în laborator, Aici s-au strigat lozinci directe, printre care “Afară cu masonii!” şi s-au arborat bannere cu lozinci de genul “Spuneţi NU Noii Ordini Mondiale!”. De asemenea, s-au luat interviuri care nu au fost date nici o dată la televizor întrucât atingeau coarda sensibilă numită masonerie. S-a filmat doar tot ce au găsit mai prost şi s-a dat pe posturi tot ce s-a putut mai prost, Totul într-o regie subțirică, dar bine direcționată. AL DOILEA MITING a avut loc în fața Guvernului, vis a vis, pe esplanada din fața muzeului CD a iniţiat o întâlnire cu ! m fo un DREAPTA ROMÂNEASCĂ, fidelă principiilor de bază ale poporului român: religie, tradiţie, Antipa, ca nu cumva protestatarii să deranjeze coliba guvernanților, coliba țigăncii Elena Udrea (să ne fie cu iertare, dar aşa o numea co-etnicul său Mădălin Voicu) sau a homosexualilor şi masonilor (să ne fie din nou cu iertare, dar aşa îi numea colegul lor, Antonie Iorgovan, asasinat de către aceiaşi masoni, homosexuali, infractori (aoleu, nu am făcut cumva un pleonasm??). Retardații ăştia, care ne-au aruncat cât mai departe de ei, ca nu cumva să ne audă, încă nu au înțeles că scopul vieții nu este acela de a număra cum trec anii cât mai mult cu putință, eventual până te plictiseşti, ci scopul acestei vieţi este valoarea morală şi duhovnicească a acestor ani, la care numărul devine un apendice nesemnificativ. Scopul vieţii nu este să furi cât mai mult, să-i calci în picioare pe ceilalţi şi să fii părtaş la crimă şi dictatură, ci scopul vieţii este mântuirea personală ca individ şi apoi mântuirea neamului ca „tot” din care face parte individul. Mântuirea strict personală este doar o mântuire egoistă La acest al doilea miting, ca şi la primul, au apărut ca fotoreporteri nişte fătuci roşcovane, cu pistrui roşiatici şi băieți cu dioptrii şi nas coroiat, care nu mai pridideau să facă poze bătrânelor ce aveau în mâini cifra 666 sau foi pe care scria ceva cu antihristul. Asta pentru a arăta în reportajele alea de doi bani pe care le-au scos a doua zi, în ziarele subvenţionate de globalişti, că, vezi Doamne, o mână de babe nebune şi de bigoți fanatici şi fără pic de cultură, protestează împotriva ştiinţei pe care doar minţile lor luminate o pot pricepe. Săracii dobitoci, nici măcar nu o să ştie ce o să-i lovească peste ceafa lor groasă! Ei sunt de fapt ceea ce Lenin numea „idioții utili”: băiețaşi şi fătuci cu certitudini “europene”, deontologi de profesie, gorile din grădina „democrației”, indivizi ce au crelerul mare cât creierul mic (care de fapt le lipseşte cu desăvârşire) şi valeți din neam în neamul lor de slugi Securiştii infiltraţi printre protestatari, cu feţele lor de bucătari sau măcelari, cu şepci şi ochelari de soare, erau atât de "ieşiţi din decor”, încât cuvântul "penibil" ar putea fi definit ca o floare oferită lor AL TREILEA MITING a avut loc în mod spontan pe scările Tribunalului Bucureşti, acolo unde era pe rol procesul intentat de către mii de cetățeni statului român, pentu a nu mai fi obligați de către democrație (sistem politic care se dovedeşte pe zi ce trece a fi unul dintre cele mai proaste care au existat în istorie) să primească paşapoarte biometrice, adică paşapoartele cu dosarul de securitate încorporat în ele. Bineînţeles că procesul a fost pierdut pentru că miza era - păstrând totuşi proporțiile - aceeaşi ca la Procesul Holocaustului din Toronto, Canada, AL PATRULEA MITING spontan a avut loc la Patriarhie, unde Sfântul Sinod „dezbătea” de zor de o lună ceea ce i se impusese de la început de către masonerie, pe cale ierarhic superioară. Patriarhul nostru, Preafericitul nefericit Daniel, a oficiat slujba într-o biserică în care privirea mireanului a rămas peratiia de ştiri Sanda de Jar | : CUVANTUL LEGIONAR Martie 2009 u mai multe formaţiuni politice care au hotărât constituirea convenției proprietate, familie, în vederea apărării acestor “Acţiunea Română”, sub conducerea d-lui Nicador Zelea-Codreanu, a participat in calitate de membru țintuită locului atunci când, uitându-se pe tavanul bisericii, în partea dreaptă, a văzut — pliu, drace! - câţiva îngeraşi pictaţi în cerc care se interferau cu piramidele masonice cu ochiul atoatevăzător cu tot! A urmat ruşinea ruşinilor, prima trădare ortodoxă din Balcani în această problemă, răspunsul slugarnic al Patriarhiei care a spus că nu vede nici un pericol în aceste paşapoarte. Ea, Patriarhia, prin anumite voci din sânul său, consideră că 666 este un număr ca toate celelalte! Acest răspuns nu ne arată decât gradul avansat de infiltrare iudeo-masonică de la vârtul Patriarhiei române, comparativ cu Patriarhia sârbă sau cu cea greacă. Să nu ne înțelegeți greşit: iubim ortodoxia şi suntem gata să murim pentru ea, dar nu iubim masoneria! De ce nu o iubim? Păi hai să luăm doar câteva din ultimele “năzbătii” şi binefaceri ale sale (că doar este o organizație discretă de binefacere, nu-i aşa?): asasinarea lui Antonie lorgovan prin iradiere şi declanşare a cancerului (declaraţia fi aparţine lui Iorgovan), după ce acesta declarase că principalul criteriu de promovare în politica românească este homosexualitatea, masoneria şi infracţionalitatea, dând nume precise şi declarându-le război; asasinarea Părintelui Nicu Găină care a fost inițial mutat disciplinar de la parohia din Borăneşti la parohiile din Socoale şi Gresia, unde şi-a găsit sfârşitul predicând în continuare împotriva masoneriei, a buletinelor electronice, a microcipurilor, a ecumenismului şi a preoților corupți din ortodoxie; asasinarea părintelui de la Rugineşti, de o sută şi ceva de kilograme, care în câteva săptămâni a ajuns o stafie de om şi s-a prăpădit, după ce a demascat putregaiul din văriul clerului (despre acest caz vom vorbi pe larg într-un număr viitor); ridicarea, în timpul nopții, a celor doisprezece călugări de la Mănăstirea "Negru Vodă” şi înlocuirea lor cu un autocar de măicuțe "cu dosar curat”, deşi se ştie că Mănăstirea "Negru Vodă” este doar de călugări (nu s-a aflat niciodată ce s-a întâmplat de fapt cu aceşti călugări şi unde au fost duşi timp de câteva luni); ridicarea, de acum câteva zile, a Părintelui Burlan din Drumul Taberei pentru că nu s-a supus indicațiilor date de Preafericitul de a păstra tăcerea în privința evenimentelor grave care se întâmplă chiar acum. De altfel, Patriarhul Daniel, pe vremea când era Mitropolitul Moldovei, a vrut să-l mazilească şi pe Părintele Iustin Pârvu, dar s-a opus Patriarhul de atunci, Teoctist, care i-a spus: "Lăsați stânca aia acolo unde este!” După aceea, un mirean ajuns la spovedanie la Mănăstirea “Petru Vodă” Neamţ a scos cuțitul şi l-a împlântat în alt preot, confundându-l cu Părintele lustin Pânu. Şi exemplele pot continua mult şi bine. AL CINCILEA MITING s-a desfăşurat din nou la poalele Patriarhiei, sperând a înmuia inimile celor din vârful dealului. S-au strigat următoarele lozinci pe care presa aservită şi slugile din ea nu le-au adus la cunoştinţa publicului niciodată: “Ruşine, Stoicat”, “Ruşine, Daniel!", “La Patriarhie fără masonerie!', “Lăsaţi-ne să alegem!*, şi multe altele. Acest miting a durat patru ore! AL ŞASELEA MITING a durat tot patru ore şi, spre disperarea autorităţilor care pregătiseră un țarc mult prea mic pentru manifestanți, la acesta au venit aprox. 1000 de oameni! * Pag. 3 x Zap- 407 firii CHIŞINAU - BALȚI — OTACI Am luat-o înapoi spre şoseaua care duce la Chişinău, şi de aici, din vorbă în vorbă cu localnicii, mergând pe un drum secundar, am ajuns la Orheiul Vechi. . De la marginea satului un drum sinuos coboară într-un „crater, unde se afla hotelul în care intenționam să înnoptăm, nu înainte însă să vizităm vestigiile istorice amintite, datând de aprox. două milenii. Dar surpriză; nici țipenie de om - hotelul cât şi restaurantul erau închise din lipsă de clienți... „Recepționera” ne-a spus că nu este voie să mergem cu maşina, deşi exista un drum în preajma grotelor din dealuri, care ducea la bisericuța unde preotul nu mai fusese văzut de câteva săptămâni. Cu asemenea „încurajări” am luat, la unison, cea mai adecvată soluție: să dormim la un hotel din Bălţi, oraş aflat la cca. 70 de km în nord de Orhei N] populatia rusă se afla pe a treia poziție, după cea românească şi evreiască. Ă Hotelul central, care poartă numele oraşului, este o clădire în formă de paralelipiped, cu 8 niveluri, de culoare cenuşie, cu mobilier vechi în camere strâmte şi care miros a mucegai. Recepționera şi cameristele au înțeles ce le-am spus, dar răspunsurile lor au fost în limba rusă. i Am ţinut să vedem centrul oraşului, aflat în imediata apropiere să În piața centrală, numită "Vasile Alecsandri”, mare, băncile erau ocupate de cei care "evadaseră din blocurile încinse de -căldura soarelui şi am remarcat prezența multor tineri, unii cu rolele, alții aflaţi la o ţigara şi la un pepsi băut la „botul calului”. Aici se află Palatul Culturii cu arhitectură specific sovietică, adică foarte simplă, fără decoraţiuni Toropeala datorată caniculei, oboseala drumului şi cele trei „rateuri” de la Vadul lui Vodă, Crama Chişinăului şi Orheii Vechi ne-au făcut să fim mai puţin vorbăreți şi să ne dorim să facem un duş rece. De pe şosea am văzut în mijlocul câmpului, în plin soare, în câteva locuri, țărani care vindeau fructe drumeţilor, cu precădere pepeni şi struguri. Oraşul Bălţi este al treilea oraş ca mărime din! Republica Moldova, după Chişinău şi Tiraspol, fiind un important centru industrial şi cultural, având o universitate, teatre, muzee şi o populație de 160.000 de locuitori, Mi-a plăcut datorită faptului că are străzi dreple, cu o vegetație bine îngrijită, magazine! mari, multe scuaruri cu statul. Este un oraş nou, alcătuit numai din blocuri lipsite de personalitate, toate cu arhitectură identică. Pe stradă şi în magazine se vorbeşte cu precădere în limba rusă, deşi în oraşul basarabean pe vremea când era încorporat în România Mare, "VINOVAȚII DE SERVICIU”, ROMÂNII! (continuare din pag. 2) Desigur, vor spune unii, constatatori avem cu duiumul, dar problemele nu se rezolvă cu constatări de la care lipsesc soluțiile, Nu suntem de acord cu acest fel de a privi lucrurile: există soluții, şi Mişcarea Leglonară, prin doctrina şi ideologia el, oferă soluții pe cât de logice, pe atât de legale. Să fie clar, însă: soluția este sămânța de grâu care ne dă "pâlnea noastră cea de toate zilele”, dar sămânța trebuie să ajungă într-un ogor bine pregătit de cultivator; bobul bun este soluția, iar ogorul bine pregătit - aşa cum, de bună seamă, ați înțeles - este poporul român! Pag. 4 exterioare, în culoare cenuşie dar de dimensiune remarcabilă. Lângă palat se află Direcţia Generală a Populaţiei, în faţa acesteia fiind un basorelief din bronz care reprezintă pe cei trei mari corifei ai A arunca bobul-soluție în deşertul mentalități; actuale a românilor, ar fi un gest inutil şi o insultă la adresa bobului! Mişcarea Legionară, de-a lungul existenței sale, a avut întotdeauna ca preocupare principală transformarea indiferenţei şi lipsei de interes a românilor pentru adevăratele probleme ale ţării, transformarea. atitudinii de "după mine, potopul” - sau deşertul, în personificarea de faţă - în dragostea ŞI interesul pentru "bobul de grâu” ce trebuia primit. Scapurile Mişcării Legionare au rămas aceleaşi, drumul spre izbăvirea poporului român este Şi va fi neschimbat. CUVÂNTUL LEGIONAR Martie 2009 - SOROCA - CAHUL (VII vreun motiv oa am ajutat sufici am lăsat să işi din Transii condiţiile şa democrația mereu * "atâta timp cât nu Vinovații de serviciu! limită şi această | dllapei i imită inu 7 ut) comunismului: Marx, Engels şi Lenin! Vis a vis se află Teatrul Vasile Alexandri (în acea seară se juca „Chiriţa în provincie”), Tot în „buricul” oraşului se află statuia lui Ştefan cel Mare, dar şi un tanc ridicat pe un postamenţ. Tancuri din timpul celui de-al doilea război mondial se găseau pretutindeni în fostul imperiu sovietic, ca un simbol al comunismului; așa cum am Spus, oraşul Bălţi fiind rusofon, nu ne-a mirat cocoțarea TK 14 pe podiumul de beton. Dimineața am pornit să vizităm oraşul. Vis a vis de hotel se află Biserica Armenească construită în 1916, bine conservată, închisa credincioşilor până acum 15 ani, aici fiind un planetariu (care, din fericire, acum a fost desființat, bisericii redându-i-se funcțiunea), Vis-a-vis se găseşte bazinul acoperit de înot pentru copii, "Delfinul" şi alături parcul pentru ji copii “Andrieş”, umbros, dotat cu puncte de distracție; roata, lanţuri, jucării, dar "nu putea să lipsească” şi un mic monument care să ii da amintească celor veniţi să se relaxeze că oraşul a ii fost „eliberat de sub jugul fascist în aprilie 1944" Lângă acest parc se află cea mai frumoasă biserică din oraş, Sf. Constantin şi Elena, construită de oficialitățile române în 1935, operă a arh. Gabrielescu, un edificiu religios superb care a fost profanat imediat după încheierea războiului crucile de pe impunătoarele turle au fost date jos, iar biserica, o adevărată bijuterie arhitectonică, a fost transformată în "Muzeul ateismului”. După 1990 a fost redeschisă, i-au fost puse la loc crucile, şi icoanele mari, aurite, au fost expuse din nou în interior. Nu am întâlnit pe nimeni în biserică, fiind zi de lucru, dar am aflat că duminicile şi de sărbători afluența celor veniţi la rugăciune este deosebit de mare, Dacă suntem "vinovații de serviciu” pentru recare, în nici un caz pentru că nu lent minoritatea rromilor sau că nu i facă de cap cum au vrut ungurii Ivania, acceptând ca nişte adormili ntajului lor permanent cu "Europa" şi CU prost înțeleasă. Yom înţelege că răbdarea are şi ea 2 nu trebuie împinsă până la Ce nu face românul la disperare! Lira RĂSPUNS CĂTRE AMERICA Dragul nostru camarad, Vă răspundem printr-un articol asupra căruia a căzut de acord toată redacția noastră, chiar dacă scrisoarea dvs. a fost adresată d-lui Nicador Zelea- Codreanu, întrucât această scrisoare a implicat toată echipa ce formează redacţia “Cuvântul legionar” şi toți camarazii care compun lună de lună articolele revistei. De la început trebuie să vă spunem că suntem absolut edificați de onestitatea şi buna dvs. credință în tot ceea ce susțineți. Numai că, aşa cum vă începeți scrisoarea, şi noi suntem de acord că “erare humanum est”: toți suntem supuşi greşelii, contează să nu fim sus-puşi greşelii. În Jegătură cu ceea ce numiţi “criticarea altor religi”, vă putem afirma că noi nu am criticat niciodată OAMENII care sunt incluşi în aceste religii, mulți fiind naivi de bună credință, îndepărtați de ortodoxie de faptul că "nu au văzut pădurea de copaci”, ci religia respectivă în sine Trebuie să facem o mare deosebire, La dogma religiei noastre strămoşeşti ortodoxe, de 2000 de ani, la ceea ce a însemnat creştinismul la origini, incluzând o zonă foarte largă ce cuprinde multe țări, inclusiv din Orient, nu putem critica nimic. Avem a critica, în schimb (fără a ne crede judecători divini şi nici măcar fără prihană), oamenii ce sunt în momentul actual la conducerea Bisericii Ortodoxe Române: masoneria de la vârt, ruşinea şi putregaiul de acolo,. începând cu Patriarhul Daniel, cu purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, di. Stoica (dacă vreți, mărind aria, cu părintele Fetea din cartierul New York-ez Queens, care a lucrat la greu şi cu râvnă cu structurile Securităţii, ca mulți, mulți alţii pe care îi cunoaştem), incluzând neapărat şi pe temutul evreu “ortodox“ Armand Munteanu care punea contra cost, chiar din vârful dealului Mitropoliei din Bucureşti, oamenii verificaţi de el şi cu multe bube în cap, în posturi cheie ale Bisericii. Dar noi nu o să blamăm niciodată Biserica noastră strămoşească pentru o mână de nemernici care vor da socoteală pentru toate nenorocirile pe care le fac, în timp ce adevărații noştri sfinți şi mucenici în viață sunt undeva în parohiile de țară sau în vârful muntelui, mutaţi de colo-colo şi chiar maziliți atunci când scot pe gură lucruri pe care “Preafericitul” şi maeştrii săi nu vor să le audă, Înțelegem perfect că sunt oameni naivi, incluzând chiar pastori, care vorbesc cu râvnă despre dumnezeire în Biserica Baptistă, dar aceşti oameni refuză să vadă că deşi ei ca indivizi sunt bine intenţionaţi, cultul baptist este la origini o creaţie a francmasoneriei. Concluzionând, ortodoxia are mii de ani vechime, ceea ce “ne face să credem” că este mult mai aproape de “original”, în timp ce confesiunile neoprotestante sunt create de indivizi care s-au pus în slujba celor care doresc dominaţia lumii, printre altele şi prin distrugerea religiei creştine, prin divizarea ei şi înlocuirea originalului cu o copie proastă. Cu alte cuvinte, ortodoxia este garantată ca religie şi putere harică, dar are uscăturile ei, pe când alte culte, cum ar fi cele neoprotestante sunt greşite dintru început, prin însăşi doctrina lor, indiferent că bisericile acestora sunt populate şi cu oameni oneşti. Revista noastră s-a transformat de-a lungul timpului din „periodic naţionalist ortodox” în „periodic al românilor naționaliști creştini”. Şi noi dorim unirea cu cei care sunt catolici. Dar nu pulem accepta ca cei care au făcul marea schismă în 1054 să ni se arate ca prieteni acum şi să ne unească ei într-o singură religie mondială. Unirea Bisericii nu are cum să fie făcută de aceia care au făcut tot posibilul să o facă praf şi pulbere de-a lungul sutelor de ani! După cum bine şiiţi, precedentul Şer al Senatului Legionar a fost avocatul instructor legionar din vremea Căpitanului, Nelu Rusu, care a fost greco- CATOLIC, dar crezul impotriva duşmanilor lui Hristos ne-a unit, iar apartenența religioasă a devenit un amănunt. Pe de altă parte, nu credem că poate suferi vreo comparaţie în această viaţă şi CUVÂNTUL LEGIONAR Martie 2009 ans tavie St Rarack be Divin Tercu7)A (NANA ii = nici în cea viitoare, tabăra de muncă legionară de la Carmen Sylva cu şantierul de la Bumbeşti Livezeni sau Agnita Botorca. Este foarte simplu şi foarte limpede: tabăra de la Carmen Sylva a avut în componență doar naţionalişti creştini, inclusiv intelectuali de seamă, care veneau şi munceau de bună voie, nesiliți de nimeni şi fără retribuție, pe când şantierele comuniste includeau opusul, adică doar atei comunişti oportunişti printre care se rătăceau şi foşti „duşmani ai poporului” aduşi cu arcanul sau mânaţi de frica de a găsi o portiță prin care să scape de închisoarea regimului, oameni retribuiți în urma muncii lor. Aceştia prestau munca de frică, din obligație, sau din motive materiale. Pare clară diferența? Una este o realizare a tineretului român făcută cu inima, cu sufletul, cu dragostea curată faţă de Hristos şi față de lucrul bine făcut pefitru țara sa, iar cealaltă este o realizare a tineretului român făcută cu joarda de la spate, din motivele enumerate mai sus. z Este adevărat că epoca comunistă de tip vechi pare acum o perioadă înfloritoare față de epoca globalistă a comunismul de tip nou, dar asta nu înseamnă că dintre două rele trebuie să alegem vreuna. Secera şi ciocanul pe culoarea roşie ce reprezenta sângele, teroarea şi violența, din drapelul URSS, au fost înlocuite cu mistria şi compasul pe culoare dulce-albastră a masoneriei reprezentate pe drapelul european! Steluţa de pe steagul comunist de tip vechi, ce reprezintă cele cinci mari bănci evreieşti, a fost multiplicată ca o clonă proastă pe steagul comunist de tip nou al Europei globaliste. Comunismul roşu, bazat pe crimă, genocid, teroare a fost înlocuit prin comunismul albastru bazat pe vorbă mieroasă şi perfidă, în spatele căreia se va ascunde aceeaşi crimă, genocid, teroare din trecut, multiplicată precum steluțele de pe steag, pentru că arhitecții celor două „Mării cu alte pălării” sunt aceiaşi maniaci schizofrenici. La fel de adevărat este că teroarea înființată după 1945 va părea un uşor socialism de primăvară, (deja incepe să se vadă şi să se simtă acest lucru), faţă de adevăratul comunism satanic ce este înființat sub denumirea naivă şi nevinovată de „globalism”. Această titulatură vă poate duce în eroare la fel ca şi subiectul cu celelalte religii. Ceauşescu s-a răsculat tacit, doar din orgoliu lui de țăran căpos, împotriva planurilor. inițiale care au stat la baza creării comunismului internaționalist în lume, el nedorind o dictatură internaţională în care el să fie o slugă oarecare, ci o dictatură naţională română în care el să fie rege, ŞI astiel, a înlocuit dictatura internaţională a cozilor de topor fără de ţară, cu dictatura cozilor de mătură autohtone. Chiar dacă anumite intenţii le putem vedea acum lăudabile, ca de pildă plata datoriilor externe pentru a scăpa de sub jugul iudeo-financiar-masonic, sau neinstrăinarea avuţiilor ţării, aceste intenţii s-au folosit din start de un sistem damnat, putred, ipocrit Şi ateu: comunismul de tip vechi. Aşadar nu poţi face lucruri bune şi plăcute lui Dumnezeu mergând în cârca satanei, nici în politică şi în nicl un caz în religie. Sistemul politic bazat pe crimă şi înființat de francmasonii evrei din Europa, cu larga sponsorizare şi contribuţie financiară a francmasonilor din America (Wall Street), comunismul roşu, a fost putred de la început. Realizările lui Ceauşescu se află doar în cadrul acestui sistem şi nu vor putea ieşi niciodată în afara lui, pentru că doar de el s-au folosit, doar cu el au lucrat, doar pe el s-au sprijinit. Punct. Religia baptistă înființată de francmasoni este putredă de la început, oricât de onest ar fi pastorul, pentru că are la bază dogma francmasonică a poporului ales să guverneze lumea, şi nu a poporului ales să releve divinitatea. Pastorii baptişti şi evangheliști spun să ascultăm de evrei, să nu îi criticăm în nici un fel căci sunt popor ales, să nu-i atingem cu o floare că şi lisus a fost evreu, şi practic te avertizează că te iei la trântă cu Dumnezeu etc. etc., iar goyimea este înşelată şi “pune botul” la prosteala asta. Religiile neoprotestante sunt nişte religii obediente față de ceea ce scrie în bibliile modificate de francmasoni, şi nu nişte religii luptătoare pentru adevăr şi dreptate în adevăratul sens al cuvântului. Cum aud de ceva ce nu le convine sau în care nu au curaj să se bage, spun că ele nu fac politică şi-ţi bagă sub nas citate biblice interpretate de ei cum vor. Ca şi cum lisus nu a făcut politică! O politică a binelui suprem! lisus Hristos a spus întâi: „Am venit să aduc sabia, să despart pe frate de soră şi pe tată de fiu”, abia mai tărziu a-zis: „Eu vă dau pacea” - şi asta doar celor care cred în El. Prin urmare, El a fost un luptător care nu dorea unire cu orice preț, unire în păcat sau erezie. Dacă tatăl sau mama erau credincioşi iar fiul lor nu, EI nu i-a îndemnat să se unească, ci să rămână despărțiți dacă nu se poate altfel, dacă nu se încreştinează şi cel fără de credință, pentru ca nu cumva cel credincios să imprumute din necredința celuilalt. lisus prima oară a dat cu biciul în templu şi a răsturnat mesele stră-stră-străbunicilor bancherilor „americani şi ai băieților de pe Wall Street, iar pe vameşi şi pe farisei i-a disprețuit profund aşa cum a disprețuit dintotdeauna ipocrizia, falsitatea şi minciuna, Aici este o discuţie atât de largă, încât preferăm să ne oprim acum. Noi nu batjocorim America, ci America a ales să se batjocorească singură, atunci când a început să calce în picioare toate valorile pe care nouă ni le-a servit dimineața, la prânz şi seara, zi de zi, lună de lună, an după an; libertate, egalitate, drepturile omului, dreptul la autodeterminare, antirasism etc., etc. Este greu de acceptat că America este primul stat masonic din lume, condus de masoni, după de ai făcut 19 ani de puşcărie grea comunistă, visând că într-o zi această Americă te va salva. Este un sentiment oribil, ştim! Este greu de acceptat că de fapt visul american poate fi definit mai bine prin sintagma "coşmarul american”. Este greu pentru oricine. Dar a trăi ignorând adevărul înseamnă a trăi periculos. Asta au făcut propaganda hollywood-iană, mass- media şi politicienii “aleşi”: au spălat creiere, au turnat ani de zile picătura chinezească şi au creat o himeră, un vis în care au trăit mase uriaşe de oameni - şi constatăm că mulţi încă mai trăiesc. Ceea ce nu a reuşit URSS prin teroare şi genocid, a reuşit America cu vorbă prefăcută şi prin acceptul dat de bună voie de către cetățenii ei creduli: comunismul în toată splendoarea sa! Ce mai este privat acum în America? Nimic! Nici bănci, nici fabrici nici uzine, nimic, nimic. Totul în mâna statului, pentru ca acesta “să le salveze” Dar asta s-a întâmplat doar după ce masonii au preluat statul cu totul, ei fiind statul, de fapt ŞI ce stat! Un stat care transformă bisericile în apartamente! Din nou ne vedem nevoiţi de a pune punct şi acestui subiect care se poate trata pe zeci de pagini, dar probabil inutil pentru cei care au certitudinile lor naive, Pag. 5 ÎNCĂ O DICTATURĂ. SAU ANTIHRIST Îşi mai poate închipui cineva că "divide et impera” a fost un dicton latin? Aşa ni se dă de înțeles, dacă sună latineşte, ca şi "liberte, egalite, fraternite”, pur franțuzesc, domile! Dar tot dintre vorbele rămase de demult 'ne-o amintim şi pe aceea că romanii au cucerit lumea cu spada şi mistria, care va să zică nu cu intriga şi corupția. Astea erau specifice altora, care au contribuit generos şi la ruinarea Imperiului Roman. Prin urmare, astăzi, când urmărim alarmaţi reacţiile paralitice ale poporului român până şi la cele mai evidente pericole, măcar să fim conştienţi că nu de la Traian (cel de atunci) ni se trage boala asta. Pe mulți români îi enervează teribil apariția, pe nepusă masă, a actelor cu cip. Se adună o mică parte din ei, să opună rezistență prin mijloacele firave puse la dispoziție de “democrație”, iar alții, mai numeroşi, işi folosesc dreptul (tot democratic) la nepăsare. Cei care, totuşi, se alătură ocazional, nu fac un front comun. Protestează pe prea multe voci, un vorbitor îl contrazice pe cel dinainte, totul degenerează în dezbateri care rămân în coadă de peşte. Colac peste pupăză, marcarea oamenilor ca pe vite canceroase a avut, şi darul de a eclipsa urmărirea convorbirilor telefonice şi a navigării pe internet, în aşa fel încât pentru acelea nimeni nu mai are nimic de spus. Exact la final de mandat, haita lui Tăriceanu a lăsat aceste două bombe cu explozie întârziată. lar acum, chiar dacă ai lui Boc nu stăpânesc revoltele şi trebuie să-şi arunce cipurile la gunoi, cealaltă boacănă tot rămâne, spre desfătarea noii Securități. De fapt, nu se dă nimic la gunoi, totul se pune la păstrare, că mai prind ei un moment când noi nu suntem atenți şi începe din nou circul. Se încruntă Dumnezeu la voi, trădători neruşinați! Dintre toate aberaţiile legislative pe care, an după an, parcă le strigăm la pereți, cazul de față a ieşit la suprafață numai datorită curajului părintelui Iustin Pârvu: Pentru a înțelege credibilitatea, viabilitatea mesajului, iată, foarte pe scurt, care a fost viața acestui renumit duhovnic. A slujit ca preot militar pe front, în vremea lui Antonescu. După război a fost trimis în cele mai crunte închisori, împreună cu alte sute de mii de legionari şi simpatizanți ai acestora. Dar trebuie s-o recunoaştem, pe un călugăr viteaz îl sperii mai greu cu zăbrelele, când el singur a renunțat la cele lumeşti, decât pe un mireân la fel de viteaz. (Doar că deţinuţii nu erau pur şi simplu privaţi de libertate, ci şi maltrataţi în ultimul hal!) Eliberat după 12 ani, a slujit la Mănăstirea Secu. Apoi a fost arestat din nou, că nu prea se prinsese de el "reeducarea”, impunându-i-se domiciliu forțat la Mânăstirea Bistriţa. După 1989, părintele a revenit la Secu, pentru ca doi ani mai târziu să se retragă în sihăstrie. Însă faima sa de duhovnic a strâns frați călugări în jurul lui, aşa că a întemeiat mănăstirea de la Petru Vodă, unde este stareț. Notorietatea de luptător incoruptibil, trecutul curat, imposibil de calomniat, îl fac să echivaleze cu un întreg pluton de Vasile Paraschivi mărşăluind în aceeaşi cadență şi spunându-i unei mulţimi de Băseşti, cu glas de tunet, că sunt nişte comunişti. (Vasile Paraschiv este un alt anticomunist de o viaţă, care nu a scăpat ocazia să-l demaşte pe preşedinte, împreună cu toți politicienii. A apărut şi la televizor, ca să nu mai poată spune nimeni “n-am ştiut”.) De ce învăţătura creştină ne pune în alertă? Chiar şi un ateu, deschizând Apocalipsa, ar trebui să fie cel puţin Intrigat de acuratețea incredibilă a unor descrieri ale prezentului, datând din plină epocă romană. Descrieri care în zilele noastre nu mai par metaforice, ci mai degrabă lucruri văzute aievea. Sfântul loan nu avea cunoştinţe tehnice referitor la ce este un cod de bare sau cum funcţionează un televizor, sau de ce unele radiaţii de proveniență tehnologică sporesc riscul de cancer, O parte din scepticismul generat de scrierile biblice provine din faptul că în multe epoci s-au tot găsit câte unii care să vadă peste tot "semne". Nici nu-i condamnăm - în fond, istoria Europel a fost presărată cu nenumărate tragedii, chiar de-ar fi să numărăm numai epidemiile devastatoare, în care "meritul" simpaticei Pag.6 CUVÂNTUL LEGIONAR Ma ființe bipede şi gânditoare ar mai putea fi pus la îndoială. Plus cutremure, incendii, măceluri... De prea multe ori, vremurile chiar au arătat ca sfârşitul lumii! În plus, fiecare generaţie de creştini nutrea în sinea ei gândul că ea este cea sortită Marii Încercări. (Nu speranța, Doamne fereşte! Nici noi nu ne-am dori să fim.) “Lupul la oi, lupul la oi” - o dată, de cinci, de douăzeci de ori, mereu alarmă falsă... dar o dată lupul tot vine, iar atunci, ghinion, păstorul nu mai crede, nu mai sare în picioare. Totuşi, "semnele" din trecut au fost mereu obscure, inventate ad-hoc din exces de zel sau rea intenţie, în timp ce astăzi Apocalipsa este o lentilă tot mai limpede şi mai exact focalizată. Pe scurt, s-or fi găsit mulți idioţi care să se tatueze cu "666" pe braț, chiar şi cu secole în urmă, dar acum credem că Sfântul loan se referea la acest cip blestemat, doar că nu ştia cum să-i zică. Nu este prima oară când un preot român denunță codul de bare, cartea de credit sau implantul cu cip ca fiind arme ale satanei pentru înrobirea noastră Au spus-o şi alţii în public, la fel de tare ca părintele Pârvu, desigur fără intenția de a-şi da importanţă sau de a provoca dezbinări în sânul Bisericii. Toate aceste cazuri au fost şi rămân acte de curaj, prin care acei preoți nu şi-au făcut decât datoria de a-i informa pe credincioşi. Ceea ce diferențiază acest apel de cele anterioare este tocmai momentul în care a fost făcut, când amenințarea nu mai este ipotetică, ci scrisă negru pe alb în Monitorul Oficial. De aici şi graba televiziunilor de a-l ridiculiza, încercând să-i diminueze prestanța prin montaje înşelătoare. Degeaba. Este de ajuns să-l vezi, nu poate [3 PP părea ridicol. |; Deşi unii s-ar fi fi aşteptat ca mass media să dea cu sfinția sa de pământ, având în vedere interesul 'lor- de "mari europeni", nici o instituție majoră nu a îndrăznit să ia o astfel de atitudine în mod fățiş. Ar fi fost o gafă evidentă. Toate tergiversările lor oferă timpul necesar trezirii românilor mahmuriți, cu condiția ca tabăra creştină să se convingă mai repede de gravitatea situației şi să se mobilizeze Deja această cauză se bucură de o largă susţinere, însă, după cum spuneam, unirea şi organizarea celor aflați de aceeaşi parte a baricadei lasă mult de dorit. În continuare, vom combate reacţiile negative la apelul lui lustin Pârvu. Nu-l reproducem, fiind destul de amplu, dar (încă) poate fi găsit cu uşurinţă pe internet, 1. De ce se amestecă Biserica în treburile statului? Separarea Bisericii de stat, aşa cum se prezintă astăzi, este un deziderat masonic, un “bun” câştigat cu ocazia Revoluției din Franța (nu "franceză”), care a deschis drumul către bolşevism. n Țările Române, pe vremea domnitorilor, mitropoliţii nu ocupau funcții politice, dar erau sfetnici, exact menirea Bisericii în stat. În orice caz, conducătorii binecuvântaţi de mitropolit în biserică au făcut mult mai mult bine românilor decât cei care depun în prezent acel jurământ găunos în fața colegilor de hoţii şi vânzări de ţară. lar în momentul de faţă, Biserica nu intervine în treburile statului, ar fi făcut-o dacă Prea Fericitul Daniel s-ar fi dus să depună un veto în Parlament. Nici nu poate, Doar unii preoți îşi sfătuiesc (excelent, spunem noi) credincioşii, apoi aceştia, poporul, se amestecă în treburile statului. Nici aşa nu vreţi? Dar "democraţia"? Ei, dacă nu, atunci să se facă odată ete aia pe faţă, tot vă ascundeţi atâta după leget... si 2. De ce părintele Iustin foloseşte cuvinte atât de "tari"? Prin această formulare, ca ziarist, încerc să traduc invectivele pe care şi le permit cei ce postează comentarii pe internet. Evident că s-au găsit mulți atei agresivi să-l insulte pe Iustin Pârvu, sau Biserica, sau creştinismul în general. Bine că nu au acelaşi tupeu şi când e vorba de "poporul ales", că s-ar trezi hrăniţi printre gratii! Textul cu pricina nu sună ca un comunicat prezidențial - ras, tuns şi frezat - literă moartă. Cei “laici” nu agreează acel limbaj profetic, plin de dramatism şi implicare afectivă. Aşa că sub acest pretext (cu care işi adorm propriile conştiinţe), stau de o parte, deşi ar trebui să ni se alăture, pentru că şi ei doresc drepturile pe care acest protest le apără. Un secol de presă iudaică a reuşit să le bată bine în cap ideea că popii sunt retrograzi... Mă întreb dacă le-ar conveni mai mult tonul sec al acestui articol. Aşadar, două exprimări au fost mai frecvent atacate ca dovezi de fanatism. "Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârtul sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în brațe cu vrăjmaşul!" Da, invocarea martiriului în fața unuia proaspăt trezit din somnul democrației cade cam greu la stomac. Dar dacă visul era frumos, pe când realitatea este un coşmar, ce ar trebui să spunem? "Ce dimineaţă minunată! Nu mai dormi puțin, puiule?” Indigestia afectează şi rațiunea: mulți care au citit acest fragment au înțeles că părintele lustin instigă la acte de violență, sau chiar la sinucidere. Nimic din toate acestea! Mesajul este clar, dacă nu ţineţi foaia invers: o să fie din ce în ce mai greu de suportat neajunsurile făcute celor ce nu se aliniază Noii Ordini, mai ales celor care nu primesc semnul diavolului, dar trebuie să luptați, să rezistați până la capăt. lar dacă îndulcim şi mai mult formularea, nu va mai avea nici o legătură cu realitatea. ("Nu vrei, te rog, -să-mi. aduci o cană cu apă? A luat foc bucătăria... aaaşa, mersi mult”) Şi acum, ceva spus de părintele Iustin Pârvu într- o formă blândă, însă cu un miez dureros "Va trebui să creăm mici fortărețe, mici cetățui de supravieţuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep şi îşi amintesc Rânduiala, unde să avem pământul nostru, şcoala noastră - în care să ne creştem copiii in duhul aceasta ortodox, să avem spitalele şi moaşele noastre." Acest fragment poate fi înțeles în două moduri Primul este acesta: este scris că aceste vremuri vor veni, iar dacă nu veți purta semnul (cipul implantat, pregătit prin varianta lui provizorie, cipul din acte), nu veţi mai putea primi salarii, îngrijiri medicale, nu veţi mai cumpăra nici un covrig. Nici n- o să aveți dreptul la proprietate (neputând plăti impozite), ce să mai vorbim de mijloacele de a o dobândi, aşa că trebuie să acceptaţi exilul. Poate că n-o să fiţi vânați cu îndârjire, cum erau legionarii din munţi, dar nici nu veţi avea parte de beneficiile modernităţii. Al doilea mod de interpretare este referirea la o ameninţare care poate fi învinsă aici şi acum. Opuneți-vă acestor manevre cu toată puterea pentru că, altfel, bulgărele va porni la vale şi nu veți mai avea de ales! Se cere îndrăzneală şi o hotărâre de fier ca să spui.aşa ceva în public. Mulți vor râde, mai mulți te vor crede "popă nebun", în orice caz foarte puțini îți vor da dreptate înainte ca incredibilul să devină evident. Până aici am comentat atitudini care se leagă mai mult de persoana care a lansat apelul, de ceea ce reprezintă această persoană, şi mai puţin de mesajul în sine. Ponderea acestor afronturi era de aşteptat, tocmai pentru că se calcă puternic pedala de discreditare a influenței creştine. Masonii vor să ne dezarmeze şi apoi să se joace cu "societatea civilă” de-a şoarecele şi pisica. Prea mulți sunt "progresiştii” care nu înțeleg că, fără creştinism, acesta ar fi raportul de forțe. lar aceştia înghit fără comentarii propaganda oficială, parcă scăpată direct din penița lui Bush Junior, cu greşeli de ortografie, încât ne şi mirăm că poale păcăli pe cineva. rtie 2009 Cică sistemul actelor moderne ajută combaterea terorismului, precum şi demascarea criminalilor de război. Se comentează defavorabil refuzul neclintit al poporului sârb. Citez dintr-un blog pe care l-am studiat mai temeinic, al lui Răzvan Vintilescu: "Exemplul Serbiei, în care o majoritate ortodoxă a susținut - eliminarea introducerii datelor biometrice din oficiu pe documentele de identitate, cred că poale fi interpretat nu doar în cheie religioasă, ci şi după o teorie realistă. O asemenea măsură ar fi dus la identificarea multor criminali de război, infractori, contrabandişii, care însă pe plan local sunt consideraţi eroi. ŞI cum patriotismul sârbesc este vajnic, de aici a pornit şi presiunea publică." Nu doresc să discut “filosofia” “opoziţiei” dintre "religios" şi "realist", ca să nu-mi bat joc de timpul „ vostru. Dar de ce sârbii îşi consideră infractorii şi contrabandiştii eroi?! Am înțeles ce-i cu criminalii de război: aşa i-au botezat americanii, ca să aibă apoi moliv să "rateze țintele”, omorând civili cu duiumul şi distrugând infrastructura țării. Şi apoi să aibă ce reconstrui, în profitul lor, lar România, în care la un moment dat chiar căzuse o rachetă (pe câmp, credem că dintr-o greşeală autentică, dar de tot răsul), n-a zis nici "păs”, fiind în NATO, iar NATO punând veşnic pumnul în gură Dar care trib de înapoiaţi mintali credeți- că îşi protejează infractorii de drept comun, să nu cumva să pună americanii mâna pe ei? Mult mai probabil, este vorba de luptători naționalişti adevăraţi, care s-au gândit numai la binele țării lor. Dacă, să zicem, nişte golani de la noi ar sparge geamurile de la ambasada SUA, oare românii, în general, ar dori să le | ia apărarea? lar cei care i-ar apăra ar face-o din "vajnic" patriotism? | Ri Cum ar putea funcţiona acest sistem în [ăsit UE, dacă unele state nu-l adoptă? Prost, 3 evident, sau, şi mai bine, deloc. Suntem adversarii acestei invenţii odioase, iar dacă în unele state europene se va implementa, n-avem ce să facem, va trebui să ne mulțumim cu absenţa ei în [5 România. Vă întreb: De ce mai există țări separate, cu parlamente proprii, dacă nu se poate admite eventualitatea ca acestea să voteze uneori diferit? Dacă la noi s-ar abroga această lege, ce-ar face UE, ar vota ei pentru noi cu tancurile? Sau ar invita Armata Roşie, să vină ei ca în 1944, că tot le-a rămas familiară geografia țării noastre? (Ba nu, pentru că erau în stare de ebrietate; moşii lor alcoolici nu-şi mai amintesc cât au violat şi jefuit pe aici.) Nu, bineînțeles, dar ne-ar "sancţiona", acesta este cuvântul. Îmi amintesc de Eminescu, care a reacţionat prompt când recunoaşterea Independenţei ne fusese condiționată de acordarea cetățeniei române tuturor evreilor din țară, în bloc. Cu alte cuvinte, o “sancțiune” grozavă! Totuşi, marele nostru ziarist a refuzat răul mai mare, acceptarea, iar şantajul a fost până la urmă dejucat. Și acum este clar: tot acceptarea "bunăvoinței” europene este răul cel mai mare! Îmi propun să fac şi o sinteză a argumentelor "laice" contra buletinelor, paşapoartelor, permiselor auto cu cip-cirip, precum şi împotriva implanturilor. Le-am aflat din ziare, de pe internet, de la manifestațiile din faţa Patriarhiei. La unele, eu singur nici nu m-aş fi gândit. Atrag atenția asupra obişnuitei confuzii dintre URMĂRIRE, caro ne violează secretele vieții personale, şi CONTROL, care ne răpeşte libertatea de a acționa după propria vointă. Ele sunt într-o strânsă interdependență, însă această contuzie îi face pe mulți să baljocorească mesajele de protest -prin inepţii de acest fel: "Şi ce-i, domile, dacă ăia ştiu unde sunt, nu mai sunt liber să fac ce vreau?" Ca şi cum toți aceşti “europeni” ar investi atât de mult doar ca să ne contemple “mai de aproaj aflându-ne toate secretele, fără nici o intenţie de a le folosi apoi împotriva noastră! Naivitate iresponsabilă! Nu voi fi "imparial”, nu am de gând să fac enumerări seci, lăsând totul să se bată cap în cap, în stilul abordat de mass media dominantă, inter- şi antinațională. Dacă pe ei îi lrige de la spate conducerea Marii Unluni iEuropene, să ne predea CUVÂNTUL LEGIONAR Martie 2009 Cei ce conlucrează perseverent la constituirea statului mondial cu religie unică şi regim polițienesc (deh, cum ar putea altfel ţinuţi în obedienţă salahorii de noi!), adoptă politica paşilor mărunți. Adică: aceste „inocente” măsuri de identificare a mărfurilor, apoi a persoanelor, nu par să aibă nimic diabolic, nu? Dacă vrem să scrutăm puţin cu mintea ce ar putea urma, vom reuşi să vedem ceva destul de indezirabil: autoritățile, ce vor cunoaşte toate particularitățile noastre sociale, medicale, de credinţă şi de preferinţe, cât şi toate mişcările noastre (monitorizate de rețeaua de „securitate” a transponderelor urbane şi rutiere), vor putea oricând sa intervină cu interdicții ferme asupra libertăţii noastre de conştiinţă, dacă facem ceva ce nu convine ideologiei „corecte” a statului. Toate aceste tehnici de control total al persoanei deschid porțile unor abuzuri ale celor puternici asupra celor slabi, fără precedent in istoria omenirii. Oamenii îşi îndreptățesc comodităţile cu orice preț, chiar mințindu-se că e normal să fie amprentaţi, ascultați, urmăriți. Reporter - ClPurile vor fi incluse doar în paşapoarte şi buletine sau, în final, vor fi implantate în organismul uman şi, la ce nivel? Cristian Presura, cercetător la Phillips, care a lucrat cu astfel de sisteme: - Momentan ele vor exista doar în paşapoarte. Pe viitor insă există posibilitatea ca acestea să fie implantate în corpul uman deşi, dacă vor fi implantate, acestea vor lua o formă cu totul diferită. Discuia este deschisă şi există atât pe masa de lucru a cercetătorilor, cât şi în dezbaterile legiferatorilor. Avantajele țin, de obicei, de uşurarea administrării (ca de exemplu: plata la magazin, care se poale face automat, numai trecând pe lângă casa de marcat!) mai repede legați fedeleş, nouă ni se răsucesc martirii şi strămoşii în morminte, ne crapă obrazul când ne gândim la ce se alege de rodul jertfei lor. 1, Unitatea de memorie electronică. Inițial, acest magnific grăunte prezent în actele noastre viitoare era prezentat ca nefiind cu nimic mai deştept decăt un memory-stick. Pentru depozitarea unor selecții din curriculum yitae, a unei scanâri de amprente, a detaliilor faciale, eventual şi de retină, nu este nevole de 1GB de memorie, am şi eu câteva fleacuri din astea acasă. Nici gradul de miniaturizare cerut nu este nemaipomenit - se pot produce asemenea dispozitive încât să se vadă numai la microscop. Acest lucru este principalul împoiva căruia se protestează la adunări. Pe bună dreptate, numai că îmi vine să urlu când mă gândesc câtă agitație se face pentru un bobâmac peste nas, trecându-se lejer cu vederea o mie de ciomege în cap! Se vorbeşte despre încălcarea prezumției de nevinovăție, prin însemnarea unor date care înainte se luau numai infractorilor dovediţi, de acord, este un gest urât, nejustificat. “ Altceva. Respectivele dale stocate vor restrânge selectiv accesul persoanelor la bunuri, servicii sau informaţii. Am mai prezentat acest subiect anul trecut, în august, când vorbeam despre cărțile de credit. Acestea, desigur, se încadrează în exac! aceeaşi categorie de mijloace potenţial represive, dar veți fi, probabil, luaţi în râs, dacă veţi aduce vorba despre aşa ceva în cadrul unei manifestații de peieel Totuşi, deocamdată (insist: DEOCAMDATĂ), puteţi refuza cartea de credit, sau dacă sunteţi obligați să o acceptaţi de la serviciu, drept unicul mod de a primi salariul, cel puţin puteți extrage banii lichizi de la bancomate, fără a o folosi direct în magazine. În schimb, când se ajunge la actele noi, pe care am dori să nu le vedem niciodată, gluma se îngroaşă. Puteţi să nu conduceţi un automobil sau să nu călătoriţi în străinătate, deşi este mizerabilă ideea unor asemenea renunțări pentru a boicota această invenţie nenorocită. Este chiar mult mai greu să abandonați asigurarea medicală, sau să refuzaji actualizarea buletinului de identitate, la expirarea acestuia. Acordarea unei categorii totmai largi de drepturi legitime va fi condiționată de acceptarea cipului, într-o formă sau alta, așa că refuzul va deveni foarte greu de asumat. Nu vă păcăliți că lucrurile se vor opri cum sunt acum! 2. Dispozitivul de urmărire. Deja este la mintea cocoşului că nu numai telefoanele mobile pot fi urmărite prin sistemul GPS (global positioning system). Nici nu trebuie să ne lansâm în presupuneri, pentru că dragii de masoni nu au făcut toată treaba cu mânuțele lor, ci şi-au mai pus şi slugile "prostuțe” la treabă, aşa că zvonul a transpirat, chiar şi oficial. Oare nu s-a făcut ij reclamă imenselor beneficii ale urmăririi GPS a animalelor de casă, apoi a unor bătrâni bolnavi, apoi a copiilor care s-ar putea pierde de acasă? Mulţumim lui si Dumnezeu pentru adversarii proşti, că şi aşa ne aşteaplă o luptă grea! Este absolut clar, nu încearcă nimeni să o mai întoarcă: printre atâtea alte dispozitive de uz comun, şi actele cu microcip vor fi localizate prin satelit. Având în vedere că purtarea buletinului de identitate este obligatorie, puteţi să vă bucuraţi: sunteți pe hartă. Nici viitorul implant nu ar putea face mai mult, din acest punct de vedere. Mai rămâne doar ca aceste cipuri să funcționeze şi ca microloane cu transmisie continuă, deşi nu puţini sunt cei care suspectează deja telefoanele mobile de această sarcină ingrată, Vă dați seama? Combinația perfectă dintre anatomia melcului şi comunism: cu casa în cârcă, plină de microfoane, urmărit de “sus”, cetățeanul se târăşte încet spre o cizmă sionistă care să-l "remodeleze”. 3. Pericole medicale. Cipul cu pricina a fost deja experimentat pe diverse animale, la scară largă. Prima oară când am auzi! de aşa ceva a lost la o emisiune TV, probabil pe Animal Planet, unde i se făcea implantul respectiv unei balene, sub pretextul urmăririi traseului de migraţie al acelei subspecii pe cale de dispariţie. Da, sigur, protecție ecologistă! Presupun că acea nefericită balenă este în zadar sfătuită de prietenele ei să lase fumatul, că oricum cancerul i se trage de la altceva. Apoi s-au pus cipuri la vaci, pentru localizare, în caz că s-ar pierde. Un important contingent dintre noile vaci-Terminator au suferit necroze de țesut în vecinătatea zonei de implant. Nu, n-au înnebunit, dom-le, "vaca nebună” a fost doar un subterfugiu pentru ruinarea ultimei ramuri care mergea bine în economia românească, Acum, pisicile şi câinii prietenilor fac zgomote ostile în fața televizorului, când aud ce li se pregăteşte. Implantul obligatoriu, imediat, tocmai lor, care sunt întotdeauna "politically correct”, adică nu gândesc! Probabil că evadarea lor în sălbăticie, în creierii munţilor, ar fi acum o idee mai bună ca niciodată. Oricum, le vom regăsi nu peste mult timp, când ne vom lua câmpii noi înşine (asupra acestei idei voi reveni). Fâfan âncu Pag. 7 Zralitalz ÎNDREPTAR ORTODOX (III) SORȚII DE IZBÂNDĂ Al NOII OFENSIVE CATOLICE Pornită să cucerească inşi, ea riscă să neglijeze şi să piardă suflete. Neţinând seamă de elementul viu, concret, istoric, catolicismul se poate aventura să facă prozeliți peste tot pământul, dat fiind că pentru el nu există condițiuni istorice de realizare. Orice om poate deveni catolic. lată convingerea inebranlabilă a Romei. Poate însă, în adevăr? S-a observat că protestantismul a făcut ravagii înăuntrul. bisericii romano-catolice; dar că a fost incapabil să realizeze cel mai mic progres în țările ortodoxe. Explicaţia nu stă în precelența ortodoxiei, cum le-ar plăcea unora din noi să creadă; ci într-un fapt mult mai simplu: în faptul că biserica romano- catolică înglobase în sânul ei populații şi naţiuni care, structural, nu se puteau încadra În doctrina catolică; — şi care, mai curând sau mai târziu, trebuiau să se desprindă de ea, căutându-şi formele fireşti de viața religioasă. Căci oricât ar trece biserica romană cu vederea tendințele particulariste — ce formă mai necatolică voiţi decât franciscanismul, de pildă, care totuşi e tolerat, ba chiar patronat, în catolicism! — realitățile spirituale sfârşesc uneori prin a depăşi această biserică; formula lor fiind alta. Faptul acesta însă, că înăuntrul catolicismului s-a ivit larga mişcare de reformă a protestantismului, formează dovada peremptorie că o confesiune nu se poate întinde la infinit; ci că, dimpotrivă, ea îşi găseşte limite de expansiune în anumite împrejurări locale, istorice, care determină structuri fundamental deosebite — şi deci — incompatibilități. Asemenea incompatibilități structurale există însă, după convingerea mea, între catolicism şi rumânie. Căci catolicism şi ortodoxie nu sunt numai confesiuni, prezentând anumite deosebiri dogmatice şi culturale, ci două valorificări fundamental deosebite ale existenței în genere. Diferenţele dogmatice sunt, aş putea spune, punctele cele mai puțin deosebitoare. Marea neînțelegere, incompatibilitatea, impenetrabilitatea categorică dintre catolicism şi ortodoxie îşi au originile în altă parte: în structurile spirituale istorice, concrete, care le formează suportul, înăuntrul cărora ele se realizează. Nu e deloc o întâmplare, deci, că răsăritul Europei este ortodox, iar sud-vestul ei, catolic. Confesiunea face parte integrantă şi e oarecum determinată de plămada sufletească a regiunilor respective. Acesta e adevărul fundamental în problema naţiunii şi religiei: ele sunt realități colective. Suntem, ca atare, ortodocși, pentru că suntem români, şi suntem români pentru că suntem ortodocși. Să devenim catolici? Ca să devenim catolici, ar trebui să ne transformăm astfel suleteşte încât să putem realiza catolicismul. Transformarea aceasta însemnează însă: renunțarea la istoria noastră şi la structura noastră spirituală. Cu alte cuvinte: renunțarea la românie. Aci nu există o a treia poziție; sau rămâi român, şi atunci catolicismul tău nu e o realitate; sau devii catolic şi atunci nu mai eşti român. Cine crede altfel, se înşeală. Realitățile sunt aci — şi ne putem controla, lată de ce nu mi-e teamă de noua ofensivă catolică, D- Frollo zice — şi cu el toți catolicii — că învăţătura lui Christos e una; și că, prin urmare, adevărul învățăturii lui e universal, Din această afirmație, care este netăgăduit valabilă, preopinenţii noștri deduc însă că acest adevăr unul trebuie să fie Văzut de toţi la fel. Trebuie? Se poate. ŞI nici măcar nu zic că nu e posibil, Gine ştie ce va mai hotări Dumnezeu cu noi până la sfârşitul „veaculul"! Eu constat însă că asta nu s-a întâmplat încă. Şi că adevărul învățăturii lul Christos unul e pentru ortodocşi, altul pentru catolici şi, în sfârşit, altul pentru protestanți. ȘI ceea ce e mai cludat încă, fiecare din noi, dinăuntru acestor categorii, suntem încredințaţi că adevărul nostru e absolut. Din Pag. 8 NAE IONESCU FAPTUL acesta, pe care nu-l poate contesta nimeni, eu deduc că, chiar dacă învățătura lui Christos e una în ea însăşi, trăirea ei şi înțelegerea ei diferă în timp şi spațiu. Cu alte cuvinte: viața religioasă a unui ins, participarea lul la învăţătură, este condiţionată istoriceşte. De unde eu conchid cu necesitate că apartenența la o credință e un fenomen natural. Dumnezeu mi-a vorbit — desigur Dar eu nu || pot înțelege decât cu facultăţile mele de OM, istoriceşte condiţionat. Pot eu deci învăța pe dinafară „catehismul bisericii romane, şi pot declara cât voi voi că sunt catolic; asta nu are însă nici o valoare, atâta vreme cât eu nu voi fi trăit în condiţiunile istorice în care s-a desfăşurat catolicismul, şi nu voi fi eu însumi produsul acelor condițiuni. Cum adică? Până la 1518 germanii AU FOST efectiv catolici, şi de la acea dată AU DEVENIT efectiv protestanți? Până la 1699 o parte din românii ardeleni au fost efectiv ortodocşi, şi de la acea dată au devenit efectiv catolici? E o glumă! Mai drept e să spunem, cred eu, că germanii nu au fost niciodată efectiv catolici, ci totdeauna protestanți — şi că românii nu au devenit niciodată catolici, ci au rămas mereu ortodocşi — chiar dacă unii şi alţii ar crede-o şi declara-o altfel. Asta însemnează că formele de viață spirituală nu se transmit şi nu se impun; ci ele se nasc, pur şi simplu. „Transmiterile” sunt întotdeauna o impunere de forme arbitrare sub care mocneşte realitatea (cazul protestantismului). Forme arbitrare, pe care de cele mai multe ori nu le înțelegem şi deci nici nu le asimilăm Îi rugăm [pe catolici] să ne lase în pace în ortodoxia noastră — atâta câtă este, după cum îi lăsăm noi în pace în catolicismul lor— chiar acolo unde nue. „Internaționala” sub glugă Dacă eu am acceptat discuția cu catolicii noştri, e pentru că am crezut că între ei şi mine există ceva comun: punctul de plecare; care, în speţă, nu putea fi decât unul: existența speciilor şi incapacitatea naturii de a le depăşi prin variațiuni lente. Este marele principiu antievoluționist pe care biserica romană şi l-a însuşit în chip categoric şi pe care puținătatea mea îl profesează încă de pe vremea când — ca orice biolog care se respectă — omora broaşte ca să afle secretul vieţii, Spre surprinderea mea, a trebuit să constat însă că punctul litigios, pentru care trebuia, până la sfârşit, să combat, era caracterul organic al unităţilor spirituale şi incapacitatea lor de a se transforma unele în altele; fapt pe care eu îl enunțam în formula formele de viață spirituală, condiţionate toate istoriceşte, nu se transmit, ci se nasc. Din nefericire, neințelegerea acestui fapt fundamental, de care au dat, în discuţia noastră, dovadă catolicii, este un fenomen cu mult mai general; care depăşeşte tema pusă în dezbatere şi caracterizează un moment spiritual pe care, în vremurile de faţă, îl depăşim, dar care e încă activ la „bonzii” noştri „intelectuali” şi continuă să ne terorizeze cu prestigiul lui „ştiinţific”. Toată falsitatea şi artificialitatea culturii româneşti de aproape 100 de ani încoace, e rezultatul încercărilor făcute la noi de a se transpune — nici măcar de a se transplanta, deci! — în realitățile moldovalahe anumite forme de viaţă apusene care acolo se născuseră în adevăr în chip organic. lar postulatul, presupoziția acestor încercări, a fost întotdeauna convingerea că formele de cultură - în ultimă analiză: de spiritualitate — se pot transmite şi deci Importa. Eroare fundamentală, care s-a verificat pretutindeni ca atare. Sunt încredințat că neamul nostru nu se va reculege, nu va lua cunoştinţă de e! însuşi şi nu va izbuti să devină creator în ordinea spirituală decât din momentul în care va pricepe, în sfârşit, că în această ordine nu se poate construi “decât pe baze autohtone şi că orice import de idei — valabil, desigur, în cadrele stricte ale tehnicii — rămâne sterp şi duce la aparițiuni ridicule; rostul acestor idei importate neputând fi decât cel mult de „combustibil”, în nici un caz de „Sămânţă”. îmi dau seama, desigur, de falsa perspectivă pe care o creează astăzi obişnuințele noastre și lenea noastră de cugetare, neputința noastră de a ne smulge unor tipare de gândire care ne sunt cu violență impuse de aproape un veac. Asta nu mă va împiedica însă să afirm şi să pun mereu ca temă de reflecţie, pentru cei care nu au pierdut obişnuința de cugetare, faptul fundamental că influențele între culturi sunt numai aparente şi că orice cultură nu împrumută alteia mai „inaintate” decât nume pentru realități proprii, originare — sâmburele însuşi, elementul esențial şi caracteristic generator fiind, prin însăşi natura lui, netransformabil şi deci neasimilabil. lată convingerea noastră cu adevărat ştiinţifică, aceasta; iată mărturisirea noastră de credință, care trage o precisă linie de demarcație între noi şi toate intemnaţionalele din lume, fie ele negre, albe, verzi sau roşii. Ar mai fi ceva de adăugat? Nu. Ortodoxie şi Politică - Sectanții In adunarea eparhială la Cluj s-au spus cuvinte grele față de activitatea sectelor religioase din țară lar între toate, cel mai greu cuvânt a căzut asupra statului, care, se pare că prin atitudinea şi măsurile lui, mai mult împiedică decât înlesneşte acțiunea Bisericii. Este un fel comod, dar ineficace, de a înțelege dificultățile noastre religioase. De ce nu am avea sinceritatea — şi curajul — să punem problema în adevărații ei termeni? E adevărat că din toate punctele de vedere, sectele acestea, mistice sau protestante, sunt, ca spiritualitate, incomparabil inferioare ortodoxiei. Dar ele, şi mai ales cele care vin din Apus, au marele avantaj politic că izvorăsc din aceeaşi structură spirituală care ne-a dat statul modern. Dezbrăcând marele principiu creştin al iubirii de toată semnificaţia lui ontologic-metafizică şi transpunându-l în planul subiectiv-psihologic al realităţii concrete, „noul creştinism”, din care se inspiră toate aceste secte, a încetat, e drept, să aibă cel mai uşor contact cu religiozitatea, dar a izbutit să se încadreze perfect în ideologia juridică a noilor state europene. Mai mult, el face parte integrantă din această ideologie, este pur şi simplu această ideologie A cere deci statului modern ştienţist, democratic şi egalitar, sprijin împotriva ofensivei dizolvante a sectelor protestantizante, este cel puţin nepotrivit Statul şi sectele sunt frați buni, vorbesc aceeaşi limbă, sunt unul şi acelaşi lucru. Biserica noastră e viclima unei iluzii grave. Din faptul că ultima noastră Constituţie a consimţit să recunoască o religie. de stat în înfăţişarea ortodoxă a creştinismului, oamenii Bisericii se socotesc îndreplăţiţi a crede că statul s-a identificat cu interesele înalte ale Bisericii. Nu. Statul actual nu mai este aliatul firesc al Bisericii, pentru că el a incetat de a fi statul creştin. Pipină realizată de Nolte Codin CUVÂNTUL LEGIONAR Martie 2009 Cate “epionară "CAL TROIAN INTRA MUROS” - de preot comandant al Bunei Vestiri, secretarul Partidului Totul Pentru Țară, ION DUMITRESCU-BORŞA (XI) 'Ciorogaru mă încunoşiințase că la biserica Visarion se va oficia un parastas pentru profesorul Nae Ionescu şi mă ruga să participăm şi noi. Era un prilej de a constata ce atitudine vor lua unii legionari, căci la asemenea ocazii veneau mulți, mai ales că Nae lonescu fusese adorat de toți. Am luat loc, cu Ciorogaru, într-un colț mai retras, de unde am observat că eram priviţi cu ochi răi de unii, ceea ce nu a scăpat din vedere nici familiei celui mort. După terminarea serviciului religios, în curtea bisericii, cum ne-au văzut, ne-au întors spatele şi, fără să ne dea vreo atenţie, au plecat aruncându-ne câte o privire răutăcioasă. Până şi pictorul Basarab, cu care fusesem în strânse relații de prietenie, a fost primul care ne-a întors spatele demonstrativ. Ică Antonescu se vedea şi discuta - cum am mai spus - cu unii din vechii comandanți legionari. Ciorogaru a venit să-mi comunice că a doua zi la orele 12 suntem invitaţi la Preşedinţie, la Ică Antonescu. Am fost punctuali şi ne-a primit imediat. Eram cei mai luați în seamă de conducătorul statului Deasupra scaunului prezidenţial pe care trona Ică, veghea pe perete icoana Sf. Arhanghel Mihail. Poate că era patronul zilei lui onomastice, căci numele de botez ce-l purta era IVlihai. Dar mi l-a arătat cu mâna întinsă ca patron al Legiunii şi ne-a vorbit o oră şi jumătate numai despre legionari şi doctrina legionară, fără ca măcar să pomenească ceva despre scopul pentru care ne chemase, sau să scoatem şi noi un cuvânt, ca să ne concedieze, pe motiv că mai are două audiențe; dar cu rugămintea că săptămâna ce vine, în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră, să ne prezentăm pentru continuarea discuțiilor. Ne-am dus şi a vorbit tot el, de data aceasta părând a se apropia de subiect: ce a făcut Sima... nu a ascultat de Conducător, căruia trebuie să-i dăm toată ascultarea... s-a răzvrătit - a făcut rebeliunea - şi iată unde a ajuns. Ne-a mai înşirat verzi şi uscate, ca iarăşi să ne invite, la fel, pentru săptămâna următoare. Nu am putut nici de data aceasta să vorbim, cu toate că am incercat în două rânduri să-l întrerupem pentru a intra în subiectul pentru care eram invitați. Am bănuit că bate apa în piuă, ca să arate Generalului că el se. ocupa intens de - problema ce i-a fost încredințată, dar cine ştie ce minciuni debita, că nu se putea cădea de acord. Ne-am dus a treia săptămână. De dala aceasta şela de cabinet ne-a rugat, poftindu-ne într-o antecameră, că trebuie să aşteptăm vreo oră, căci Preşedintele este ocupat cu ministrul Germaniei. (...) Ajunsesem la convingerea că că urmărea numai alegerea câtorva figuri mai reprezentative dintre legionarii vechi, cărora să le încredințeze anumite posturi. Nu-j convenea o organizare a Mişcării Legionare. O oră, două, două şi jumătate - şi Ică nu mai apărea. întrebând secretara, ne-a spus că a fost chemat de Conducător, comunicându-i să ne roage a-l aştepta. Spunând secretarei că nu mai putem aştepta, am plecat. Au trecut poate vreo două luni. Ică nu ne mai chemase. România declarase război Rusiei pentru cucerirea Basarabiei, aşa era planul la început, şi armatele române alături de cele germane înaintau pe fronturile stabilite, Armata noastră, prin lupte grele, a Wecut Prutul ca să recucerească Basarabia După acest timp, prin telefon am fost anunţat să mă prezint Imediat la Preşedinţia Consiliului de Miniştri. Era în jurul orei 12. Nu se specificase ora, dar pentru că chemarea era imediat, nu mai încăpea întârziere. Erau mal mulți legionari acolo. Intormându-mă, fuseseră chemaţi ca reprezentanţi ai diferitelor grupări de legionari, cum îi socotise Ică, şi Cu care mai avusese întrevederi, In ordinea în care fuseseră invitaţi, erau de față: Alexandru Constant cu Victor Vajen (acesta din urmă trimisese, de la Roma unde era ministru, o telegramă Conducătorului, prin care înfiera rebeliunea făcută de Sima, declarând că rămâne alături de regimul Antonescu, pentru care mai rămăsese în funcţiune la Roma, fiind rechemat după vreo trei luni; făcuse figură bună acolo, intrând în relaţii directe cu conducerea), apoi dr. Noveanu cu Gusti Bidianu, Andrei lonescu însoțit de Dumitrescu- Zăpadă, ca din partea lui Mironovici, Radu Budişteanu şi eu cu Ciorogaru. Fără multă aşteptare, Ică a deschis uşa, cerându- şi scuze că a fost silit să ne convoace pe toți şi că urmează sa discute pe rând cu noi. „Vă rog să aşteptaţi. Vom începe intâr - ne privea pe toţi — "cu părintele Dumitrescu şi cu di. dr. Ciorogaru”. Am găsit de cuviință să intervin; „D-le prim-ministru, de ce dvs., care sunteți până peste cap de ocupat, să va pierdeţi atâta limp cu noi? Nu suntem grupări şi grupuleţe, nici biserici şi bisericuțe. Toţi suntem una, şi de acord. Aşa că puteți discuta cu noi toți deodată”. M-a privit, nu prea părea încântat de intervenție. „Aşa. Bine. Atunci poftiți cu toții în cabinet." (...) Şi, ca şi în alte rânduri, Ică a început cu o mulțime de digresiuni, evitând să ajungă la concluzii. Ne-am dat seama că fusese forțat de Conducător să ne convoace, poate pentru ultima oară. ÎI bănuia de rea-credință. Dar avea să-l ducă şi de data aceasta cu minciuni. După ce Ică a înşirat vrute şi pevrute, ferindu-se a face propuneri. directe, a vorbit Noveanu în termeni lămuriți: "Aşa cum a declarat conducătorul statului că va reface Legiunea cu vechi legionari ai lui Codreanu, noi stăm la dispoziţie şi, dacă socoteşte că găseşte intre noi persoane demne de încredere pentu a fi numite în posturi de răspundere, primim şi ne vom face dalona cu conştiinciozitate.” A mai intervenit Constant, că-l rugăm pe di. gen. Antonescu ca la cererea noastră să fie eliberați din starea de arest unii dintre legionarii care nu poartă nici o vină, căci în arestarea lor autoritățile au abuzat, şi totodată să mai înceteze prigoana, angajându-ne, cu autoritatea care o avem, că nimeni nu se va mai deda la dezordini şi acte de violență. Cu acestea s-a încheiat ultima discuţie cu Ică Făgăduindu-ne că va comunica Conducătorului rezultatul întrevederilor şi concluziile în final, ne- am despărțit. (...) Nu au mai avut loc nici un fel de tratative. Nici nu mă mai interesa politica ce se ducea în culise. (...) Era în primăvara anului 1942, prin aprilie, când am prirnit un telefon urgent, ca la ora 8 seara să mă prezint în audiență la Mareşal, Nu cerusem eu Generalul, şe( de cabinet, venit de pe front cu mâna dreaptă lipsă, invalid de război, mi-a explicat că este dorința Mareşalului ca să mă vadă, rugându-mă să fiu punctual ca la armată. (...) La ora 8 fix, Mareşalul a deschis uşa, conducând pe cel cu care avuşese discuția în cabinet. (...) M-a luat de braț şi m-a condus până în fața biroului său, într-o cameră mare, spațioasă, cu balcon către Piaa Victoriei. S-a aşezat în fotoliu, invitându-mă să ocup loc în fața lui Aproape tot timpul a vorbit. Mareşalul, începând de când I-a cunoscut pe Corneliu Zelea Codreanu, întâlnirile lor de la Predeal şi discuțiile ce au avut impreună. (...) „L-am admirat şi l-am Iubit pentru gândurile lui curate. L-am plâns când a murit şi aşa cum a lost omorât Am crezut, când am cunoscut pe SIMA, că am de-a face cu un urmaş de-a lui, tot aşa de sincer, şi de curat la suflet. [,..) După ce am dat ființă Statului Legionar, i-am cerut să-mi dea oameni pe care să-i numesc în posturi de răspundere, cerându-i să-mi lase numai pe cei doi care erau alaşați de mine (n. n.: Mihai Antonescu şi Rioşeanu). Lucrurile nu au mers aşa cum am crezut eu. Cădeam de acord în multe probleme de conducere a statului pentru ca el să facă contrariul. li ceream să- Pgină realizată de Jian Buzescu, “tudent CUVÂNTUL LEGIONAR Martie 2009 (continuare din numărul trecut) mi prezinte elemente de elită| din Mişcarea Legionară ca să le încredințăm roluri del conducere căci erau mulți din cei ce lucraseră cu Codreanu, şi-mi recomanda figuri ce nul prea avuseseră legături cul legionarii. Se înconjurase de| nişte elemente tinere, mail mult haimanale, care-l] proslăveau în cântece şi-şi făceau de cap cu o mulțime| de ilegalităţi, dezordine, furturi şi crime. l-am atras atenția, mi-a făgăduit că lucrurile se vor îndrepta, dar răul continua şi mai agraval. (...) Nu-ţi închipui câtă durere mi-au provocat cele petrecule ulterior, cu prol. Codreanu, cu arestarea d- tale, cu loate actele de sălbălicie şi cu crimele de la Jilava. Când am plecat pentru întrevederea cu Hiller, |- am rugat să meargă cu mine şi a refuzat. (...) Am crezut că, fiind tânăr şi fără experiență, îndemnat cine ştie de cine la acte necugelate; a procedat greşit, dar că omul acesta se putea corija. Avea de partea lui simpatia legionară. El era Comandantul şi era de datoria mea să-l îndrum pe calea cea bună. îl iubeam şi voiam să fac om din el. Prin oamenii mei eram la curent cu tot ce se punea la cale şi tot ce apoi se săvârşea. Căulam să se evile unele acte ruşinoase, reuşind în câteva rânduri. A vrut să te omoare pe dumneala şi pe Ciorogaru, ca find elemente distructive ale organizației legionare, acuzați şi de trădare. Informațiile mele erau contrare. Erai un om stimat, fusesei alături de Codreanu multă vreme, luptasei în Spania, erai-ultimul supraviețuitor, şi când mi-a cerut consimțământul pentru exterminare, m-am opus din toate puterile, amenințând că, dacă va săvârşi acest act, voi rupe definitiv legăturile cu el şi cu oamenii lui. Te-au ţinut arestat, urmărind un moment prielnic ca să te omoare, când cu cazul lorga şi Madgearu, care a fost o ruşine pentru neamul românesc, că a dal naştere unor derbedei care să asasineze pe cel mai mare cărturar al ţării. cu renume mondial. Ai scăpat printr-un concurs de imprejurări prielnice. (...) A pomit rebeliunea aşa cum o cunoşti. Nu eram străin de tot ce se pusese la cale şi am luat măsuri din vreme ca să impiedic un dezastru.” Mareşalul mi-a vorbit mult şi fără întrerupere, ca la urmă să mă întrebe; „Mă mențin încă pe poziția mea cu Statul Legionar şi reorganizarea Legiunii cu oameni cu care a lucrat Corneliu Codreanu. Dumneata ce ai de gând să faci? Ii propun să lucrezi cu mine. Te voi face vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri Să strângi rândurile elementelor de onoare, ca'să-i punem la treabă.” Nu mă aşteptasem la asemenea propuneri. Eram puţin încurcat şi nici nu-mi surădea ceea ce mă aştepta. În cele din urmă, am găsit soiuția; „D-le Mareşal, o datorie de conştiinţă mă face să vă dau următorul răspuns: Suntem în plin război cu ruşii. Se spune că este Războiul Sfânt comunismului dărâmător de biserici şi distrugător al credinței creştine. Găsesc că este de datoria mea; aşa cum am luptat în Spania, de ce să lipsesc din războiul pe care îl poartă |ara mea? fu socoli! un laş şi un dezertor de socotesc eu pe toți fugarii căutat în primul rând să-şi pună capul la aceea vă cer îngăduința de a ordona să fiu trimis front în calitatea mea de preol pentru luptă, pe cât timp credeți dvs. Când mă voi Inapoia. vă stau la dispoziție, aşa cum veți dori." [...) „Cu bine!" mi-a zis. lar în gândul meu, când mergeam spre casă, repetam: "Numai dacă ar fi bine!” (continuare în numărul viitor) ji Se Documeni PRESĂ LEGIONARĂ INTERBELICĂ TREI REVISTE LITERARE DIN CERNĂUȚI Este ştiut că Bucovina a fost, în perioada dintre cele două războaie mondiale, o zonă în care Mişcarea Legionară a fost foarte activă, În cadrul ei găsindu-se conducători intelectuali de prestigiu cu mari merite în cultura noastră Această parte de nord a țării era un conglomerat de etnii, aici trăind, în afară de români şi evrei, ruşi, ucrainieni, germani şi polonezi care erau bine organizați în asociații culturale care aveau, toate, propriile lor organe de presă şi zeci de lăcaşuri de cult. Afirmarea elementului românesc, majoritar, era deci, o necesitate stringentă şi românii cu dragoste față de neam şi țară, au aderat fără ezitare, la cea mai indicată organizaţie naționalistă: Mişcarea Legionară. Am prezentat la această rubrică titlurile câtorva ziare legionare care au apărut la Cernăuţi, Suceava şi Rădăuţi. Dar trebuie scos în evidență faptul că oraşul Cernăuţi a fost singurul din țară unde s-au țipărit reviste literare legionare, nu una ci trei: Însemnări sociologice, Iconar şi Țara Sipeniţului. Un adevărat record! Să răsfoim împreună aceste trei reviste literare, toate cu un conținut remarcabil şi îngrijit aspect tipografic. Să fac o precizare: dacă la ziarele legionare prezentate am putut reda unele mici fragmente din articolele cele mai interesante şi am făcut unele comentarii care se impuneau, în cazul de față fiind vorba de reviste culturale, cu texte destul de lungi, care nu pot fi fragmentate şi analizate, sau poezii, întrucât revista noastră nu dispune de mult spajiu tipografic, mă voi mărgini doar de a enumera titlurile cele mai interesante, dar care, de cele mai multe ori, spun totul. Încep cu prezentarea celei mai cunoscute şi răspândite reviste literare _ cernăuțene, „INSEMNARI SOCIOLOGICE. „Motorul” acestei publicaţii a fost eruditul profesor universitar Traian Brăileanu, care a grupat în jurul lui numele unor oameni de cultură nu numai din zona Bucovinei ci din toată țara. Unul dintre cei mai mari sociologi români, bun cunoscător a limbilor de largă SS nenumărate simpozioane europene, Traian Brăileanu a ajuns ministru al culturii în 1940, fapt ce a dus la arestarea lui, încă de la finele anului 1944, şi la moartea în închisoare în 1947. PRIMUL NUMĂR al! revistei .INSEMNĂRI SOCIOLOGICE apare la 5 aprilie 1935, redacția fiind pe str. Gen. Berthelot 5, iar administrația Ia prof. Constantin Zappa, str. Balinister 15. Articolul de fond este semna! de directorul ei şi se intitulează „Ce vom însemna” şi tot Traian Brălleanu este autorul unui alt articol, „Eroarea intrată în sociologie”. Tot în primul număr se remarcă: „Răzeşii” de Leon Topa, „Literatura şi societatea românească” de Barbu Sluşanski, „Disciplina şi Ccamaraderia ca forțe politice” de G, Macrin şi „Desființarea Teatrului Naţional din Cernăuţi” de Vasile Posteucă, DIN NR. 2-3, 4, 5 şi 6 DIN 1935 redau titlurile i spae semnate de Traian Brăileanu: „Ştefan cel Mare şi arta de a guvema”, „Problema muncitorească in lumina doctrinei naţionaliste”, „deea comunităţii româneşti”, „Etnografie şi etnologie”, „Legea degenerării elitelor”. ANUL 1l, 1936, are o tematică variată şi interesantă, dar articolele sunt mari, din această cauză în unele numere existând doar 2-3 semnături, Bunăoară, în NR. 1 din Pag. 10 luna aprilie semnează doar Tralan Brâileanu (două articole: „Artişti şi artizan? şi „Feminizare şi eleminare”) şi lon Turcan („Problema arcaşilor”). Atât. La fel şi în NR. 4 din iulie 1936: „Ministrul Leon Blum” de Andre Jaussoin, „Problema identității statulu” de Traian Brăileanu şi „Lupla impotriva anarhiei demagocice” de lon Turcan NR. 5 DIN AUG. 1936 are însă un reportaj care este o excepție față de profilul revistei, aceasta fiind axată pe articole ştiinţifice: „Asasinalul de la Cemăuţi al studentului Gh. Grigor”, semnat de Gh. Macrin. Pe o vreme ploioasă 30.000 de oameni au participat la înmormântarea studentului legionar, victimă a fraţilor Edie şi Ignatz Wagner, evrei, membri ai societăţii culturale „Margenrait”, omorât în Grădina Publică Tot în acest număr al revistei Traian Brăileanu semnează articolul „Puterea celor bogați şi bogăția celor: puternic”, iar Vasile Nitu „Coruperea moravurilor în elita românească”. Se face şi recenzia cărții „Rolul organizațiilor militare moldovene în actul Unirii Basarabiei? de Gherman Pântea, carte apărută la Chişinău ÎN NR. 6 DIN SEPT. 1936 Traian Brăileanu scrie „Adevăruri paradoxale", lon Turcan „Pericolul comunist şi legitima apărare”, lon N. Mailat „Politica lui Lenin", iar Nicolae Roşu „Sensul mărginirilor” Pentru prima oară îşi face loc şi rubrica ce va deveni permanentă, „Revista cărților”, care prezintă cititorilor „Căpitanul de lomBanea, „Tineretul şi politica” de Ernest Bernea şi „Schiturile şi sihăstriile Bucovinei de altădată” de Erast Hostiuc. IN NR. 7 DIN OCT. 1936 Traian Brăileanu face o amplă recenzie a cărţii „Pentru legionar” de Corneliu Zelea Codreanu şi tot el semnează articolul „Funcţionarism şi birocralism”. George Macrin are şi el două articole „Taberele de muncă” şi recenzia broşurii lui Radu Gyr, „Femeia şi eroismul spiritual, moral şi național” apărută în 48 de pagini în editura „Cetățuia legionară”. - NR. 9 DIN DEC. 1936 are 100% conținut legionar: Traian Brăileanu - „Desăvârşirea structurii elitei legionare”, |AI. Ştefanovici - „Cartea Căpitanulur, lon Turcan - „Tabere şi şantiere”, Barbu Sluşanski - „Antidotul comunismului” şi lon Negură - „10 decembrie 1927". NR. 2 DIN MAI 1937 are: Traian Brăileanu - „Adevărala democrație”. Barbu Sluşanski - „Ura de clasă şi ura de rasă”, George Macrin - „Exterminarea bătrânilor” şi o recenzie remarcabilă asupra cărții tânărului filosof, care nu a mai avut ocazia să se afirme în anii comunismului, Radu |. Paul, autorul al două volume mari, cca, 850 de pagini, sub titlurile „Viaţa estetică” şi, respectiv, „Arta” ÎN NR. 4 DIN IULIE 1937 Traian Brăileanu semnează „Tehnica politicii legionare”. NR. 10 DIN IAN. 1938 are articolele lui Traian Brăileanu „După alegerile din decembrie 1937 şi „Despre valoarea ştiințer, iar Mircea Streinu scrie „Câteva considerente despre actuala poezie românească” NR. 11 DIN FEBR. 1938 are ca repere „Primalul ordinei morale” de Traian Brăileanu, „România de aur de Dragoş Protopopescu, „Contribuţia Bucovinei tinere la poezia românească” de Mircea Streinu. Revista este suprimată odată cu instaurarea dictaturii lui Carol al II-lea, în febr. 1938, şi reapare la 1 sept. 1940, dar la Bucureşti, datorită ocupării nordului Bucovinei de către sovietici. Sediul din Capitală al revistei se aNă pe str. Uranus, la nr. 23A ÎN NR. 1 DIN SEPT. 1940, apărut în acelaşi format, dar cu titlul în culoare verde, întâlnim titlurile: „Principiul ordinei sociale” de Traian Brăileanu, „România şi Germania” de PP. Panaitescu, „Structura organizației totalitare” şi „Nae Ionescu" - de Vasile Băncilă, iar ÎN NR. 2-3, OCT. - NOV. 1940, „Singurătatea geniulur şi „Najiunea şi puterile sociale”, ambele sub semnătura lui Traian Brăileanu, „Despre bunătate şi mărturisin pentru un om nou” de Emest Bemea, „Temeiurile revoluțiilor totalitare" de Radu |. Paul, „Cunoaşterea României peste hotare” de Leon Topa, Căteva titluri, şi ele semnificative, DIN NR. 4-5, 6, 7 şi 8 din 1940; „Victor Puiu Gârcineanu” de Barbu Sluşanski, „Luptători” de Traian Brăileanu, „Cuibur de Th Fecioru, „Mişcarea Legionară şi muncitorimea” de Traian Herseni, „Despre bucurie” de Ernest Bernea, „Muncitorul legionar de George Macrin, „Descifrarea unui sens” de preotul lie Imbrescu, „Viața legionară, izvor de creație” de pictorul Alex. Basarab şi „Doctrina legionară ca ştiinţă” de Traian Brăileanu. ULTIMUL NUMĂR a! .INSEMNĂRILOR SOCIOLOGICE” poartă data de 15 IAN. 1941, şi are, printre altele, articolele „Scrisul românesc în 1940 de Mircea Streinu şi „Despre metafizica nielzscheiană” de C. Săndulescu Prezentând cititorilor doar titlurile articolelor din revista „Însemnări sociologice”, aceştia își pot da lesne seama de nivelul remarcabil al publicației de prim rang în sociologia românească Cea de-a doua revistă este cu profil literar si se intitulează "ICONAR” Scopul acestei reviste era de a face cunoscut întregii țări preocupările literare si, mai ales, talentul tinerilor bucovineni, publicația având deci rolul unei rampe de lansare - ceea ce, de-a lungul timpului, a reuşit pe deplin. In 1931 la Cernăuţi s-a înființat gruparea literară "Iconar” condusă de Gh. Antonovici, G. Drumur, Nicolae Pavel şi lon Roşca, la care a aderat toată floarea . tinerimii bucovinene, in frunte cu lulian Vesper. Apoi s-a înființat editura cu acelaşi nume, condusă de lulian Vesper şi Mircea Streinu, care de la 1 aug. 1933 şi până la 21 febr. 1934 a reuşit să tipărească 30 de plachete Revista "/CONAR” a apărut în sept. 1935, ultimul ei număr fiind tipărit în ianuarie 1938 când a fost interzisă pentru conţinutul său cu profund caracter legionar. Avea o apariție lunară şi un aspeci plăcut, bogat ilustrată de talentatul grafician Rudolt Rybiczka Legat de acest nume fac o paranteză: în urmă cu 10- 15 ani am participat la vernisajul expoziţiei organizate în fosta bibliotecă municipală, unde artistul, plecat din Romănia în1940 şi stabilit apoi în Germania, la Breslau, a prezentat în țara sa de origine pe care nu o uitase, peste 100 de lucrări. Revista "/conar" a fost condusă de Mircea Streinu şi Liviu Rusu. Câteva cuvinte despre Mircea Streinu: talentul său remarcabil a fost răsplătit prin cele trei premii naționale primite în 1934, 1939 şi 1943. În nov. 1939 a fost referent de presă al Ţinutului Suceava, iar în 1940 a fost caplat în Direcţia Naţională de Presă care avea sediul în Bucureşti. A murit la 17 aprilie 1945, pe fondul unei boli mai vechi, TBC, eveniment ce a trecut neobservat, convingerile sale naționaliste dându-i la fund amintirea. Ar fi aberant să se creadă că personalitatea complexă a lui Mircea Streinu poate fi realizată într-un articol. Moartea l-a cruța! de ceea ce urma să i se întâmple datorită orientării sale politice ȘI tematicii sale literare. În romanul său, în două volume, intitulat "Prăvălia diavolului”, apărut în 1942, el critică vehement ciuntirea Bucovinei, iar despre romanul "Drama casei Timotei” criticii vremii au spus că el poate sta cu cinste alături de romanele maestrului său, Liviu Rebreanu. Dar să răstoim împreună ia - revistei peria sediul redacţiei te eee str. a „nr. 9. Articolul de fond din primul număr este semna! de 2 Erei CUVÂNTUL LEGIONAR Martie 2009 4 Coreppondentiă IUDAISM ŞI ANTI-IUDAISM — CONSIDERAȚII. (|) Problema autenticității "Protocoalelor înțelepților Sionului" nu este deci o problemă decât pentru cei nu vor să vadă, nici să audă. Nimeni nu-i mai surd decât cel ce nu vrea să audă, Chestiunea acestei autenticități este însă secundară. Publicate înaintea Primului Război Mondial, Protocoalele expun un plan confirmat pe deplin de cele două războaie mondiale, de multe alte evenimente istorice recente. Chiar dacă aceste Protocoale sunt "false", chiar dacă complotul în chestiune este inexistent, totul se petrece ca şi cum acest complot există şi funcționează din plin! Ideea conspirației înțelepților Sionului nu poate fi exclusă prin ordonanțe guvernamentale sau decizii judecătoreşti, ea poate şi trebuie luată în calcul ca ipoteză de lucru, pentru explicarea şi înțelegerea unor evenimente, a unor cataclisme sociale diferite dar convergente prin semnificaţia lor de ansamblu. a Ideea Protocoalelor Înțelepților Sionului este simplă: împins de voința sa patologică de putere, Israel face totul pentru a-şi subordona Europa şi apoi lumea întreagă, convins că în asta constă misiunea şi destinul lui de "popor ales”. Reală sau imaginară, tema unui astfel de complot are un caracter economic şi politic: Israel începe prin a se infiltra economiceşte, prin a pune mâna pe părghiile financiare, de producție şi desfacere, controlând în ultimă instanță totul, exercitând întreaga putere Principalul obstacol istoric în calea acestei întreprinderi de cucerire a Europei creştine de altădată a. fost criteriul național şi monarho- aristocratic de organizare a puterii în statele vizate. Trebuia mai întăi ca bazele naţionale şi aristocratice ale puterii să fie compromise şi distruse în principalele state europene. Dacă evreii ar fi încercat să facă aceasta prin ei înşişi, nu numaj că nu ar fi reuşit, dar ar fi atras atenţia şi provocat reacţia defensivă a celor care, dimpotrivă, trebuiau adormiţi înainte de lovitura de pe urmă. Aşa stând lucrurile, evreii nu puteau acționa decât în mod indirect: prin favorizarea şi răspândirea ideologiilor generatoare de revoltă socială, prin punerea în lumină a aspectelor negative, a abuzurilor şi injustiţiilor regimurilor aristocratice, prin răspândirea germenilor spiritului critic, raționalist şi anti- monarhic, prin alterarea omogenității etice, etnice, sociale şi ideologice ale vechilor state din Europa Cum putea fi realizate toate acestea ? Răspunsul nu necesită formularea vreunei ipoteze. Este suficient să amintim ceea ce efectiv s-a petrecut: a apărut şi a fost încurajat materialismul, individualismul, toate problemele posibile au fost treptat reduse la aspectul economic, la ban, în ultimă instanţă la o cifră pe ecran, la o problemă de telecomunicații, de electronică! Pe planul acțiunii politice, burghezia a fost împinsă contra aristocrației. Apoi a fost inventat “proletariatul”, împins şi el, la rândul lui, contra burgheziei. Aşa a fost inventată "lupta de clasă”, așa au fost provocate "revoluțiile", cele două războaie mondiale... De îndată ce Europa a fost distrusă în acest fel, de îndată ce calul troian al liberalismului anarhic si al vițelului de aur a pătruns în interiorul statelor creştine europene, barajul tradiţional ce îi ținea pe evrei la respect s-a prăbuşit. Astfel, Israel si- a putut lansa la atac cea de a cincea sa coloană! Curând indivizii şi popoarele nu au mai crezul nici recunoscut altă valoare decât cea a aurului, prin intermediul căruia au căzut sub jugul criticismului, al raționalismului, directorilor de jurnale, alchimiştilor de opinie publică. Graţie tupeului şi aurului lor, evreii au preluat controlul finanțelor, al presei, al culturii şi religiei. Pârghiile de comandă ale lumii moderne au trecut aste! pe nesimţite în mâinile lui Israel. Naţiunile, guvernele, parlamentele, întreprinderile E CUVÂNTUL LEGIONAR Martie 2009 mai mari sau mai mici au ajuns instrumentele acestuia. Popoarele ce şi-au pierdut tradițiile şi “personalitatea”, popoarele reduse la burta flămândă, la gloata pofticioasă de zombi, nu sunt şi nu pot fi libere, nu au nevoie şi nici nu ştiu ce face cu libertatea. Libertatea este pentru oamenii adevărați, adică intregi în spiritul lor. Gloatele abrutizate nu sunt şi nu pot fi libere, ele nu au ce face cu libertatea pe care nici măcar nu o înțeleg, Cam acesta este conținutul Protocoalelor, document ce a exercitat o imensă influență asupra anti-iudaismului secolului XX. In ce măsură această doctrină corespunde realității ? Istoria socială şi politică a Europei moderne verifică în întregime obiectivele expuse în "Protocoale": prăbuşirea vechilor instituţii monarhice şi aristocratice, înlocuirea dreptului divin cu cel natural, lansarea la apă a iluminismului, a utopiilor revoluționare, promovarea burgheziei la rangul de clasă conducătoare a societăţii, mitul democrației, oligarhia capitalistă, omnipotența finanțelor, marxism, proletariat, luptă de clasă, bolşevism, Gulag, holocaust! Odată în plus, se pune problema măsurii în care evreii şi acoliţii lor sunt cu adevărat cei ce au provocat aceste fenomene, sau măcar le-au favorizat. Se poate ca într-adevăr, după cum se pretinde, evreii să fie în dosul tuturor acestor evenimente. Datoria noastră este să ne încredințăm, pe de o parte. Pe de alta, nu este cazul să cădem în ispită de a vedea peste tot numai pe evrei şi acțiunile lor, în care caz pe bună dreptate s-ar pune problema unde sunt non-evreii şi ce fac ei în zilele când nu dau piept cu evreii? ! Anumite aspecte sunt însă cât se poate de clare. Legătura de filiație dintre tradiția evreiască şi francmasonerie nu poate fi contestată. Nu numai că evreii şi-au dat seama că se pot foloşi de francmasonerie spre a-şi atinge scopurile mai rapid şi mai bine, aşa cum au recunoscut oficial mulți francmasoni celebri, mai vechi sau mai noi; ei înşişi sunt cei care au înființat sau finanţat în ascuns înființarea celor mai multe loji, obedienţe şi rituri masonice, astfel incât acestea să poată pescui în apele tulburi ale tuturor categoriilor sociale şi sensibilităților posibile. Astfel, de la presupusa atitudine radical- catolică a Templierilor, francmasoneria a trecut la anti-catolicism declarat, laicism şi raționalism, nomadism spiritual ce nu a putut avea loc decât sub semnul unei puternice influențe evreieşti. Până de curând, francmasonetia a negat orice participare la pregătirea şi realizarea Revoluției franceze. In ultima vreme autori de diverse obedienţe îşi fac un merit istoric din a fi moşit această revoluție, care a antrenat apoi o sene întreagă de răsturnări antitradiționale în întreaga Europă şi apoi în întreaga lume. Cât priveşte marxismul şi socialismul, acestea sunt în întregime creația evreilor, produse ale (continuare din numărul trecut) spiritului evreiesc. Principalii fondatori şi discipoli socialişti, bolşevici, comunişti sau social-democrați sunt evrei (Marx-Mordechai, Lassalle-Wolfson, Rosa Luxemburg, Kautsky, Bernstein, Kamenev, Zinoviev, Lenin etc.). Dându-şi mâna cu democrația, liberalismul s-a iudaizat definitiv. Cei ce au realizat acest concubinaj sunt evreii Riesler, Jakoley şi Simson. Acţiunea nocivă a acestor ideologii este continuată astăzi de diversele doctrine pacifiste, mondialo-globaliste şi ecumeniste, care vorbesc numai de pace, fără să spună o vorbă însă despre marii făcători de război, în frunte cu Statele Unite. Această ideologie confuză, cu nuanțe pacifiste, democrato-lesbiene şi pederasto-ofensive este parte integrantă din doctrina socială masonică, vitrină a spiritului evreiesc. Organizațiile internaționale precum Naţiunile Unite- şi diversele antene ale acesteia sunt produse ale aceluiaşi spirit evreiesc, conduse de aceeaşi oligarhie capitalistă, democrată şi liberală care este instrumentul central al puterii iudaice mondiale. Anti-iudaismul radical consideră nu fără argumente că în funcţie de împrejurări, influența evreiască îmbracă una sau alta din aceste forme, care deşi par diferite şi chiar opozabile, sunt produsul aceluiaşi spirit şi converg câtre realizarea aceluiaşi scop: înrobirea tuturor popoarelor lumii întru profitul şi gloria evreilor. De la caz la caz, influența evreiască se exercită fie prin pacifism, fie prin liberalism, marxism, homosexualism, psihanaliză, pornografie, nu în ultimul rând printr-o Biserică ce L-a trădat pe Cristos, prin sectele ce seamănă confuzie. Pentru orice om cu capul-pe umeri, doctrina marxistă nu corespunde realității. Asta nu a constituit însă o piedică pentru cei care au lansat-o şi promovat-o, care au ştiut să-şi recruteze naivii şi canaliile de care aveau nevoie, să fabrice generaţii peste generații de imbecili-docți, pocți prin îndoctrinare în diversele "şcoli" şi "academii" de partid. Păcăleala iudeo-marxistă a dura! aproximativ un secol şi jumătate, timp în care s-au publicat texte chipurile istorice, precum Manifestul comunist, s-au tăiat păduri întregi pentru a se tipări gângăvelile iudeo-dialectice ale lui Lenin, Stalin, ale neajutoratului Ceauşescu şi ale consoartei sale chimiste, academician-doctor-inginer-om-de-ştiință- de-renume-internațional, care nu ştia să citească nici măcar formula chimică a apei! Evreii s-au priceput, vreme de zeci de ani, să scoată în stradă milioane de oameni, pe toate mgridianele pământului, spre a- şi manifesta "fierbintele ataşament” la idealul "de aur al comunismului... Forța aceasta teribilă de nivelare a acționat contra tuturor valorilor. Prezenţa ocultă dar şi pe față a elementelor evreieşti în cadrul diverselor aşa-numite revoluţii este de notorietate publică. Francmasonii evrei Cremieux şi Gambetta au jucat un rol decisiv în cadrul Revoluţiei franceze de la 1848, Bela Kuhn, Georg Lucacs si alții în Revoluția maghiară de la 1919, Lenin şi întreaga lui bandă de evrei în cadrul Revoluţiei iudeo-bolşevice din 1917, Ana Pauker, Vasile Luca, Chişinevski, Teohari Georgescu-Tescovici şi alţii în cele petrecute la noi după 23 aug. 1944. Lista ar putea continua la nesfârşit. In toate aceste cazuri este vorba de acţiunea convergentă a unor revolte anti-monarhice şi anti-tradiționale pe de o parte, pacifiste socialiste şi de nivelare internaţională pe de alta. Cele două războaie mondiale au fost plănuite de acelaşi spirit iudaic, conform scenariului descris în Protocoalele înțelepților Sionului. Primul Război Mondial s-a soldat cu prăbuşirea ultimelor aristocrații imperiale iar al doilea prin transformarea întregii Europe într-un lagăr de concentrare iudeo-sovietic în Est şi iudeo- american în Vest. (continuare în numărul viitor) Pag. 11 Istoricii acceptă în cea mai mare parte că atât Biserica cât şi statul au avut un important rol în formarea şi funcţionarea statelor şi personalității popoarelor lor. Momentul crucial al apariţiei Bisericii ca factor social şi politic îl constituie actul împăratului Constantin cel Mare de la începutul sec. IV prin care a creştinat popoarele supuse, creştinismul devenind religie oficială, ieşind din faza de prigoană. Apoi ciocnirile dintre cei doi factori existențiali ai statului s-au desfăşurat secole în şir: de exemplu luptele dintre papii catolici şi regii încoronați din Apus, care au durat sute de ani în Evul Mediu şi Modern. Neamul românesc s-a născut sub oblăduirea Bisericii şi conducătorilor ei, care s- au identificat cu necazurile existenței lor, ajutând cu sfaturile lor pe conducătorii politici, contribuind la consolidarea națiunii abia născute. Decretul lui Cuza Vodă a stabilit poziția Bisericii în societate şi raporturile ei cu conducerea statului şi prevedea ca Sinodul, forul suprem al Bisericii, să fie convocat de către Domnul Statului. Şi de aci lucrurile s-au încurcat şi au rămas aşa până în zilele noastre. Dar dreptul Bisericii cu caracter canonic, de a reglementa, conduce şi administra afacerile sale religioase şi culturale nu a fost respectat de stat. Alăta vreme cât la conducere s-au aflat conducători şi partide politice "cu frica lui Dumnezeu”, orice neințelegeri s-au rezolvat reciproc, dar a urmat regimul comunist “care, condus de atei, nu a recunoscut nici un Drept Canonic şi a acționat pentru distrugerea Bisericii. Relaţiile cu statul au fost reconsiderate „sub forma unei supuneri brutale şi de netrecut pe care conducătorii au impus-o, negând faptul că Biserica este instituită de Dumnezeu, că are un caracter spiritual şi este neschimbătoare, pe când statul este îngăduit de Dumnezeu, că are un caracter pământesc şi este schimbător. După revoluție, statul român a ignorat aceste coordonate ale bunei înțelegeri. Astfel, deşi în Parlamentul țării existau "DE DREPT” în Senat 3 episcopi, iar în Camera Deputaților 5, statul comunist a desființat această regulă, iar regimul neocomunist de după Revoluţie a consfințit la menținerea acestei măsuri discriminatorii. În absenta atitudinii demne şi autoritare a acestor demnitari clerici s-a putut asista la certuri vulgare în Parlament şi la aprobarea unor legi cu un caracter profund imoral şi ilegal, care -constituie o ruşine a aparatului legislativ. iii ÎNCĂ O DICTATURĂ. SAU ANTIHRIST 4. Dispozitivul de control. Ştiu de ceva timp că viața bate filmul (horror), dar asta numai pentru că şi ea are un "scenarist" pe cinste. Păpușarul-regizor ar mai putea face încă două lucruri cu mica voastră jucărie. A) Să vă provoace intenționat îmbolnăvirea. Mai sus, discutam de riscuri, dar viaţa e deja plină de ele, asumate de alții pe seama noastră. Există o mulțime de asemenea "drăgălășenii” (“E"-urile din ce în ce mai inevitabile, Cola, releurile de transmisie GSM pe o mulțime de blocuri ş.amd.) care încearcă să compenseze avântul necontrolat al medicinei, ca nu cumva să apucăm să stăm de vorbă cu strânepoţii noştri, Dar, pentru cazul unor cetățeni refractari la Noua Ordine, riscul respectiv ar putea fi "ajutat" cu ajutorul unor emisii speciale ale cipului, care să le infuențeze metabolismul, rata de producere a ilor etc. Şi tot pe baza acestei presupuneri, ajungem la B) controlul mental. . Pag, 12 Corejporudentă AUTONOMIA BISERICII Pentru a aduce la normalitate această importantă problemă este urgent necesară redefinirea raporturilor Bisericii cu statul şi a enoriaşilor cu capii Bisericii. Aceasta are datoria de a nu ceda de la esența învățăturii creştine, oricâte primejdii ar comporta atitudinea sa, dârză dar curată. Orice justificări aleatorii ar fi invocate, nu vor fi admise de istorie, compromisurile constituind dovada unei slăbiciuni şi laşități a conducătorilor bisericeşti Argumentele fostului patriarh Iustinian Marina, instalat la începutul ocupației țării noastre, sunt demne de un activist comunist mediocru, neridicându-se la nivelul spiritual apostolic. Încercarea sa de a justifica clericilor superiori că lipsa de atitudine potrivnică regulilor comuniste este o atitudine salvatoare pentru Biserică în conjunctura de după 1944, a fost falsă şi trădătoare. Din istoria celor două milenii de existentă s-a dovedit că "Biserica învinge când este prigonită, se afirmă când este părăsită şi e recunoscută când este atacată”. In situația de astăzi Biserica nu trebuie să se retragă de pe poziţiile rezervate ei de Dumnezeu, ti trebuie să lupte cu statul, având în grija ei destinele a 20 milioane enoriaşi, care sunt în acelaşi timp şi români Modul de guvernare este de multe ori necorespunzător, pe măsura conducătorilor incompetenți, corupți şi lipsiţi de loialitate şi bună credință față de țară. Datoria Bisericii este să intervină direct în respingerea proiectelor de lege rele, care se depun spre aprobare. Dar pentru aceasta trebuie voci competente si hotărâte în Parlamentul țării BISERICA NU POATE FI REDUSĂ LA O SIMPLĂ INSTITUȚIE A STATULUI. Fiind o entitate spirituală, nu-şi formulează dorințe lumeşti ca: putere politică, supremație, victorii armate sau amenințări cu arme distrugătoare în masă. Ea doreşte o pace Nu este uşor să-mi închipui că mi s-ar putea induce un o -idee de tipul "2+2=5", dar îmi pot imagina cum aş fi infuențat spre euforie, depresie, panică sau porniri violente. De exemplu, consumul unor substanțe poate face acest lucru, iar în anumite situaţii, organismul produce el însuşi asemenea substanțe, putând fi influenţat de factori externi. De cip. În ultimă instanță, cipul este un receptor de telecomandă, iar la apăsarea unui buton, "omul modem” execută mişcarea, la altul se opreşte, zâmbeşte, dă ochii peste cap, râde, moare! Tot Sfântul loan ne-a Spus asta. Iarăşi nu găsea cuvinte cu care să reproducă viziunea, așa că a spus "işi vor pierde sufletur'. 5. Vă aşteptaţi să urmeze ceva şi mai grav... nu ajunge?! Vreau doar să menţionez că, la un miting împotriva introducerii noilor acte, s-a ridicat un cetățean case şi-a motivat refuzul (deci şi alăturarea de noi, ceilalţi "nebuni") prin faptul că aceste cipuri prin bună conviețuire şi iubire frățească, Acestea sunt valorile pentru care ea există şi se luptă în favoarea enoriaşilor săi. ” Acolo unde există Duhul Domnului, acolo este libertate ” (2 Corinteni 3-37). Aceasta este vocația Bisericii în lume Statul a încercat - şi de multe ori a reuşit - să folosească în scopuri politice cadrele superioare ale clerului şi chiar enoriaşii de rând Reducând la simplu problema, trebuie stabilit criteriul justeței relațiilor dintre cei doi i factori de putere Astfel, stalul trebuie să revizuiască litigiile ji materiale cu Biserica Ortodoxă Română şi cu celelalte biserici şi culte. Ca atare, patrimoniul care de drept aparține BOR să-i fie restituit, precum şi patrimoniul celorlalte biserici care a fost naționalizat de comunişti. Averile bisericeşti nu au la bază însuşiri nelegale, ci danii ale unor domnitori, boieri și persoane particulare pentru întrajutorarea Bisericii Organizarea modemă a Bisericii la cerințele societăţii actuale necesită cheltuieli din ce în ce mai mari. Resursele din care se suportau erau modeste: cotizaţiile enoriaşilor şi daniile boierilor şi persoanelor mai înstărite. Din actele de danii păstrate până astăzi, rezultă că aveau ca scop construcția și reparația celor existente, mici spitale pe lângă Biserici, "boleşniţe” - cum erau denumite în epocă, în care erau ajutați cei săraci, cantine, locaţii pentru întrunirea credincioşilor în care îşi serbau evenimente ca: nunți, botezuri, zile onomastice etc Daniile care formau baza lor materială, constituie din punct de vedere juridic PROPRIETATEA Bisericilor şi ele nu pot fi naţionalizate de stat, fiind cultivate pentru produse de hrană ale obiectivelor menționate. O Biserică săracă nu poate avea putere să lupte cu statul, bogat şi cu putere, care are tendința s-o minimalizeze sau chiar să o umilească. Deci restituirea bunurilor confiscate să fie restituite "in integrum ”. Apoi, problema acordării unor contribuții la salariile clerului să nu constituie un argument pentru "ASCULTARE" a sugestiilor statului: ar fi un fel de mită electorală. De asemenea, la numirea înalților prelați din ierarhia Bisericii să nu mai existe "recomandări nominalizate” care constituie ingerințe ale puterii în conducerea Bisericii Oricum, problema Separării Bisericii de stat nu poate fi cerută de un Partid politic, chiar CREŞTIN DEMOCRAT, ci trebuie să constituie un proces de ample analize sâciale, religioase şi politice. Petre Mandea costă foarte mult, pe banii contribuabililor, că este vreme de criză etc, Partă am vorbi de scumpirea țelinei, d-le revoltat! Atât aţi înțeles? Dar sufletul, destinul omenesc, cât costă, trei la zece mii? De exemplu, eu, dacă aş fi mason. aş fi atâl de simpatic încât să vă dau noul buletin contra o taxă simbolică, aşa cum a fost şi cu cel vechi, iar cipul din partea casei. Plus, bineințeles, o oarece şpagă la organu' de poliţie, dacă vă trebuie imediat şi nu pofiiţi la coadă. E bine? Final. Se mai organizează manifestații. Va trebui să le onorați cu prezența voastră, pentru că, altfel, o mână de oameni nu pot face nimic, cu tot cu cauza lor cea dreaptă. Va trebui să ne alăturăm cu destul care nu gândesc la fel! ca noi, chiar dacă vedem că unii fac greşeli evidente. Dacă nu, cu ocazia următoare S-ar putea să protesteze cipurile, făcând figuraţie, în calitate de purtători. CUVÂNTUL LEGIONAR - Martie 2009 : _ZIG ZAG PRIN BA CHIŞINĂU - BĂLȚI — OTACI - SOROCA - CAHUL Am ajuns din nou în centrul oraşului şi am făcut un tur de forţă vizitând toate cele 9 biserici şi catedrale din oraş. Începutul l-am făcut cu Catedrala dinj Bălți, operă a arh. A, Gabrielescu, ca şij biserica Sf. Constantin şi Elena, construcția| ei întinzându-se timp de un deceniu (1924 - 1934), apoi am trecut pragul celei mai vechi biserici din oraş, Sf. Nicolae, construită între 1791-1795 de arh. Weismann, o biserică mică, unde preotul, care terminase slujba ținută în limba rusă, nu ne-a putut răspunde la Întrebările noastre puse în limba română A văzut apoi biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel, construită între 1915-1925, o biserică mică, liliput chiar, cu ziduri albe, aflată zid înj zid cu închisoarea oraşului. O altă biserică ce ne-a plăcut a fost cea cu hramul Sf Arhanghel Mihail, a ortodocşilor de rit vechi, Construită între 1926-1933 şi apoi alta, biserica Naşterii Maicii Domnului, zidită în 1884; am intrat apoi în biserica Sf. Cuvioasă Parascheva, cea mai mare, construită, de asemeni, În perioada interbelică, între 1924-1934. Biserica Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, romano-catolică, a fost fidicată tot în același anl. Cea cu hramul "St. Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail” este însă o construcție nouă, doar de 5 anl, cu o arhitectură Îndrăzneaţă Se poate observa lesne că majoritatea bisericilor enumerate au fost ridicate între anii 1925-1938 Meritul “erupției” arhitectonice religioate îi revine episcopului Puiu Visarion (1881-1949) care a invitat la edificarea acestor monumente de cult arhitecți cu renume; A, Gabrielescu, A. Ivanov, E. Spries. Ar fi Nedrept dacă nu am asocia numelui episcopului Puiu Visarion cu cel al lui Emanoil Catelly, prefectul Judeţului, un om energic, cu inițiativă, onest şi bun român. Era o fire robustă, figura-l respira sinceritate, era de o simplitate distinsă, un om care nu a trâlt Numai, ci a şi făurit istorie. Deşi se putea stabili în România din iunie 1940, odată cu Invadarea Basarabiei de către sovietici, el.nu înţelegea să-i părăsească la nevole, în timpuri grele pe basarabeni, după ce împărțise belșugul și bucuria cu aceştia, deşi era convins că va muri pentru Ideea lui fermă că Basarabia făcea parte integrantă din România. A fost arestat la 5 iulie 1940 de către organele NKVD-ului din oraşul Bălţi și s-a stins din viață la 18 febr, 1943, În lagărul de muncă corecțională nr. 5 din Svendalvsc La anchetă a bătut cu pumnul în masă şa strigat: „Va muri o generaţie, două, dar dreptatea Va birul şi Basarabia va fi integrată statului român”, In cea mai mare librărie din Bălţi, având numele rometeu”, am crezut că mă aflu într-o librărie din loscova, deoarece peste 90% din cărți erau în limba rusă, Cărţile aranjate „cu furca” nu deranjau pe Cele tre vânzătoare care nu ştiau limba română, Din Yolumele în limba română, am găsit numai clasicii Eminescu, Creangă, Haşdeu şi alții care se studiază obligatoriu la liceu. De altfel, pe stradă, În magazine, se vorbea numai CUVÂNTUL LEGIONAR Martie 2009 limba rusă; aceasta este explicația pentru care la toate alegerile din oraș, făcute de-a lungul anilor, au avut câştig de cauză numa! comuniștii, toți rusotoni prin origine. Am trecut și prin piață; prețurile nu diferă de cele de la noi, dar, cum am mai spus, salariile sunt 1/3 din cele din România, deci toate produsele alimentare sunt foarte scumpe dacă le raportăm la puterea de cumpărare a basarabenilor Să nu omit să amintesc şi de cea mai frumoasă statuile din oraș, care îl reprezintă pe Marele şi Sfântul Ştefan, domnitorul Moldovei, ŞI fiindcă am amintit de statui, trebule să spun că acestea sunt destul de numeroase, de dimensiuni mai mici, însă, cu precădere busturi, amplasate în parcuri şi scuaruri, Am văzul bustul poetului ucrainean Taras Sevscenko şi monumente în memoria jerttelor de la Cernobâl şi a evreilor "victime ale genocidului făcut În anii celui de al doilea război mondial”. Dar dacă se doreşte echidistanță, de ce nu există şi un monument Închinat celor cea. 40.000 de prizonieri (32.000 români şi 8000 germani) capturați în martie 1944, în urma prăbuşirii frontului după sângeroasele bătălii de la Uman? Cei 40.000 de prizonieri români Își germani au avut o soartă cumplită neexistând posibilitatea de a fi încarceraţi în case sau barăci, ei au stat într-un câmp de la marginea Bălților, înconjurați de un gard de / sârmă ghimpată, expuşi intemperiilor, foamei şi lipsei totale de asistență medicală şi Î medicamente. Prizonierii mureau în număr extrem de -mare, câteva sute zilnic, iar morții erau îngropați fără a |i se şti numele, în gropi comune, ignorându-se astiel convențiile internaţionale la care aderase şi fosta URSS Săpăturile ulterioare au dus la descoperirea a mii de oseminte, mai ceva ca cele din pădurea Katyn, dar informația este ținută în mod voit sub tăcere de cei care fug de adevăr şi de consecinţele lui Străzile din Bălţi, cel de-al treilea oraş ca importanță din Basarabia, sunt frumoase, drepte şi largi, având de-a lungul lor blocuri cenuşii şi mohorâte. Marea lor majoritate au nume pur românești, din toate categoriile: au nume istorice, culturale, politice (de exemplu, Gh. Asachi, Alexandru cel Bun, Moldovei, Decebal, Putna, C. Stere, Dolina), dar şi nume care nu mai spun nimic astăzi: Ceapaev, luliu Fucik, Smalin, Zaslanav Plimbându-mă prin oraş am remarcat o clădire care făcea notă discordantă cu cele „stas” din jurul ei, prin frumuseţea arhitecturii, având şi un balcon din fier forjat susținut de şase coloane albe, o construcție din 1932, care adăposteşte Oficiul Stării Civile. Am văzut şi sediul Comunităţii Ruse, al Societății Ucrainienilor, al Comunităţii Evreieşti, al Comunităţii Germane şi Case Poloneză. Se distinge prin masivitatea ei Universitatea de Stat „Alecu Russo” și am rămas surprins când am văzut cât de numeroase sunt ansamblurile artistice de dansuri populare, cu sedii răspândite în tot oraşul: „Vântuleț”, „Flori de tei”, „Doiniţa”, teatrele de amatori „Baştina” şi „Premium”, ansamblurile de dans sportiv şi modern „Graţia”, „Flagrant”, „Struguraş” și formațiile de muzică uşoară „Orion”, „Allis” şi „Metronom”: ai crede că Bălți este un oraş al festivalurilor. Am aflat însă că toate aceste formaţii sunt permanent plecate în turnee, cu precădere în Rusia și Ucraina, în oraşele mici şi în comune, unde spectatorii nu pun mare preţ pe muzica și dansurile occidentale Mi-am încheiat vizita oraşului Bălți spre seară, două ore petrecându-le într-un parc mare, o adevărată oază de linişte şi sănătate. În mijlocul lui se află amenajată o pistă de caiac-canoe, câteva bazine de înot descoperite, o şcoală de şah, o şcoală de hipism şi o şcoală de fotbal; marele stadion „Olimpia”, cu capacitatea de 20.000 de locuri se află alături. La întoarcere, în drum spre hotel, am trecut un pod ce traversa râul Râutu, o apă galbenă şi mocirloasă care uneori, vara, seacă. Gândul m-a dus la marele actor Colea Răutu şi la Leonte Răutu, călăul literaturii române (în calitate de ministru în era comunistă), ambil evrei născuţi pe aceste meleaguri (continuare în numărul viitor) Pag. 13 Există stereotipul că dacă strănuți împotriva Americii, atunci înseamnă că eşti filo- rus, KGB-ist, şi aşa mai departe. O altă naivitate. Am scris poziția noastră până s-a terminat cerneala în stilouri şi am explicat că au avut loc două experimente dinte ale aalorei maniaci obsedați de putere control, unul nereuşit iar cel de-al doilea reuşit (din punctul lor de vedere): primul comunismul bolşevic rejectat de oameni datorită brutalității sale, nu a fost decât un “aşa nu!" pentru a consolida succesul celui de-al doilea - am numit aici marea democraţie americană. Sub această denumire (relaxantă şi care te face să dormi liniştit noaptea, visând Nuturaşi), s-a pregătit sistemul mondial de dominare a lumii. Uşor-uşor, visălorii din America au renunțat la multe din libertăţile lor, culminând recent cu trecerea în mâna statului a aproape tot ceea ce înseamnă bancă și economie. Stalin este fericit, dar nu vă luaţi de Obama! Circul Klotzko cu “ia dolarul, nu-i dolarul”, joaca asta dobitoacă de la bursă şi curs valutar a celor care sunt pupincuriştii Ocultei, pentru a prăbuşi definitiv dolarul şi a-l înlocui cu noua monedă Amero, ne explică de ce deşi America e în colaps, dolarul începe să crească. Şi va creşte şi va creşte şi va creşte până când va face Buuum şi va cădea de la mare înălțime, fix în capul celor care din păcate nu înțeleg nici acum mare lucru din ceea ce |i se întâmplă. PRESĂ LEGIONARĂ INTERBELICĂ ÎN NR. 11 DIN IULIE 1936, Vasile Posteucă îşi intitulează articolul "Câteva cuvinte despre viața şi opera lu Mihail Horadnic”, Stere Mihalexe "Disponibilitatea legionară”, Liviu Rusu "Cultura estetică postulat al educației legionare” şi Mircea Streinu "Drumul spre moarte" unde este descrisă drama zguduitoare când jandarmii austriaci, la îndemnul călăului Fischer, au spânzurat preoți, ca şi copii, bănuiți pentru trădare. n numărul din octombrie 1936: Motto-ul Căpitanului "Cine renunță la moarte, renunță la înviere”, V. Pasteucă, "Un nou mormânt, Traian Brăileanu "Jarăşi o jertfă”, Gh. Grigor, Barbu Sluşanski „Veniţi să ne închinăm", Liviu Rusu "Un an nou pentru Căpitan şi artă”, George Macrin "Raportul dintre românesc şi verde", Barbu Sluşanski "Biserica şi decadența morală a tineretului şi Leon Topa "Cartea Căpitanului, cartea învierii româneşt”. Anul următor, 1937, este şi mai bogat cu articole pe teme legionare. NR. DIN IAN. al acelui an este închinat în întregime memoriei lui Moţa şi Marin: Sever Al Slătinescu - "Eroism”, Mircea Streinu - "Moarte eroică”, lon Negură - "Sub semnul jertfei lui Ionel Moța”, Barbu Sluşanski - "Inălțarea Ja cer, V Posteucă - "Suprema jertfă", Vasile Posteucă - "Sub cerul destinului, semnificaţia plecării legionarilor în Spania”, Mircea Streinu - "Răsună pământul legionar. ÎN NR. DIN MARTIE 1937 se remarcă Barbu Sluşanski — cu articolul *Condamnări şi ispăşiri”, Claudiu Usatiuc - "În căutarea sufletului etnic”, Liviu Rusu - "Elementul gotic în cultura Bucoviner, Gh. Clime - "Sunt legionar şi Nicolae Totu - "Amintiri din începutul vieţii mele legionare”. DIN NR. 10, 11 şi 12 reliefez arțicolele: Mihail Polihroniade - "Tineretul şi politica extemă”, Gh Antonovici - "Suntem în plin războr, Barbu Sluşanski - "Reportaj german”, George Macrin - "Definirea poziţiilor”, lon Banea - "Preoțimea şi dăscălimea ardeleană”, Alexandru Constant - "Antinomia stat - democrație” (în final concluzia că "numai naționalismul în forma sa pură şi intransigentă, leglonarismul, poate salva Neamul românesc”), Leon Topa - "Misiunea legionară”, Barbu Sluşanski - Caimaicanul Vogoride”. Pag. 14 RĂSPUNS CĂTRE AMERICA Vă / ne întrebaţi unde sunt fabricile, uzinele etc, "făcute de Ceauşescu"? ("în vremea lui”, ar fi mai corect, că el şi politrucii lui n-au făcut nimic, ci tot bietul popor român) Păi, tâlharii din politica noastră, în majoritate masoni recrutaţi din fostul aparat de partid şi din structurile fostei Securități, le-au vândut pe comisioane personale grase, printre altele şi tâlharilor din Statele Unite care au venit să fure cât îi ține cârca, la fel ca destui alţi alogeni. Bou să fii, să nu iei, dacă ţi se dă aproape pe gratis! Primii care ar trebui să înfunde puşcăriile pe viață - ca să nu spunem mai mult- ar trebui să fie jigodiile autohtone, urmate de pramatiile alogene. Două puşcării mari cât nişte zgărie nori: una roz şi una mov, amândouă cu fundiţe roşii, aşa cum ne învață democraţia să prezentăm frumos lucrurile oribile Să ştiţi că, teoretic, distanța dintre România și America este egală exact cu distanța dintre America şi România: nici mai mult, nici mai puţin Dacă noi suntem prea departe de SUA pentru a o critica, se cere, printr-o logică elementară, a se aplica şi reciproca. Am spus “teoretic” pentru că România nu are baze militare în America, dar America are baze în România “şi deci, practic, America e mult mai aproape de noi Desigur este adevărat că se găsea carne inainte de 1989 la ruşi, ucrainieni, cât şi la americani, dar dacă mânca gura Streinului, nu potolea stomacurile românilor, nu? Stomacurile noastre digerau gheare În concluzie, pot afirma cu certitudine, prin titlurile citate, că revista "!CONAR” a intrat mândră şi sigură în viața intelectuală românească, ea nu poate lipsi din istoria culturală a presei noastre Revista "ICONAR” a reapărut în aprilie 1995 la Rădăuţi, dar şi-a incetat apariția după numai 5 numere. Neavând posibilitatea de a reproduce coperta unui număr din perioada interbelică, prezentăm cititorilor nr. 1 din seria nouă a revistei, Cea de a treia revistă culturală apărută la Cernăuţi se intitulează "ȚARA SIPENIȚULUT, care era tot de cultură şi luptă naționalistă. Sipeniţul era o mică bucată din jud, Cernăuţi, la graniţă alcătuită din câteva comune în care majoritatea populației o formau etnici ucrainieni cu nostalgia permanentă că localitățile lor nu făceau parte din Ucraina. Refuzul unora de a se încadra în Viața polilică şi economică a României a făcut ca revista "Țara Sipeniţului” să ia atitudine şi să combată aspiraţiile proucrainiene, lucru oglindi! în câteva articole. Publicaţia se remarca printr-un frumos aspect grafic, avea o periodicitate lunară, ca şi revistele precedente, iar coperta fiecărui număr era tipărită cu şi capete de pui pentru că trebuia să plătim datoria externă către băncile evreieşti. În ceea ce priveşte SCHIMBAREA din America venită o dată cu alegerea lui Obama, vă informăm că Obama a fost ales cu 50,7% de către populaţie, el câştigând la votul dat de ELECTORI, adică de acei 538 de indivizi care hotărăsc Preşedintele Americii din umbră. lar acest vot dat de către electori este prezentat la toate televiziunile, printr-o diversiune ordinară, ca “vot electoral”. Păi e frumos și democratic aşa? Obama va repune omenirea pe picioare, dar nu de data asta. Poate într-o altă viață, când el nu va mai fi propulsat de cercurile şi interesele Ocultei Suntem de acord că politicienii noştri de acum sunt mai răi decât cei dinainte de 1989, dar trebuie să deschidem ochii şi să vedem că cei de acum nu s-au format peste noapte, ci ei sunt creați dinainte de 1989 de către sistemul mult lăudat de dvs., tocmai pentru că ateismul, lipsa de Dumnezeu, creează asemenea monştri fără suflet. Şi cine Dumnezeu ne obligă pe noi să alegem dintre două rele, una? Dinainte de 1989, sau după 1989? Ruşi sau americani? Comunism sau globalism? Membru PCR sau membru mason? Ceauşescu sau Băsescu? Bush sau Obama? În esenţă, care este diferența între ele? - Ah, am găsit răspunsul la ultima întrebare! Să fie culoarea pielii? Cu deosebit respect, Redacţia altă culoare. A avut însă o viață mai scurtă: din iulie 1936 până în febr. 1937. Conducătorii ei erau Constantin Iacob |. şi Pompei Atanasius. Citez căteva titluri DIN PRIMUL NUMĂR: "Românismul în nordul județului Cemâuţi de V. Posteucă, "Noj _ şi Ucraina Mare" de Dragoş Vitencu, "Intoarcerea Argonauţilor” de Vasile Băncilă, "O mare biruință legionară” de Ernest Bernea și "Legionansmul şi muncitorii de Constantin Mani. ÎN NR. 2 găsim articolele: "Bucovinismul şi românismul', "Monumentul elui Ferdinand din Vascâuţi” de Ovidiu Țopa, iar ÎN NR. 3, "Cheie de boltă pentru o filosofie a comunității românești” de Traian Brălleanu, "Fântână cu panduri” de Radu Gyr, "Jurnalişti bucovineni” de C. Loghin, "Cartea legionarilor” (recenzia "Pentru legionari”) de Pompei Atanasius, "Matinală” de Yoanne Rassignon, "Un bilanţ al luptei începute la 10 decembrie 1922" de Vasile Posteucă şi reflecţii asupra conferinței lui Traian Brălleanu de la Teatrul Naţional, Tralan Brăileanu fiind considerat "pânntele spiritual a/ studențimii cermâuțene, mare dascăl al legionarismului”. NR. 1 - 2, IAN. — FEBR. 1937, are pe copertă cn Vi emit (ra, realizate din lemn, creaţie a lui Ru ybiczka. Din sumarul acestui ULTIM NUMĂR: on |. Moţa - "Binefacerea Invien, Traian Brălleanu - "În căutarea sulletuluP, Cicerone Mucenic - "Pământ şi cer”, Vasile Posteucă - "fon Creangă”, Ion. |. Moţa - "Esenţialu, Nae lonescu - Primejdie celor de pe urmă”, "Părintele Vartolomeu preamăreşte munca legionară”. CUVÂNTUL LEGIONAR Martie 2009 ISTORIA CENZURATĂ - premii în cărți - : Condiţii de participare: vârsta max. 35 ani; răspunsurile se vor trimite în scris pe adresa sediului, sau se pot da personal, la sediu, până la data de 10 a lunii următoare apariției revistei. Premiile se vor ridica de la redacţie. RĂSPUNSUL CORECT LA ÎNTREBAREA LUNII FEBRUARIE: "Care sunt liniile directoare ale Frăției de Cruce?” a fost dat de Eugen Mărculescu din Giurgiu, 28 de ani, care a câştigat cartea "Țara, Legiunea, Căpitanul” — "Mişcarea Legionară în documente de istorie orală” RĂSPUNSUL ESTE URMĂTORUL: FRĂȚIA DE CRUCE (F.D.C ) a fost înființată de IONI. MOŢA şi GH. ISTRATE, cei dol mari şefi al Frăţiilor de Cruce pe CORNELIU ZELEA CODREANU în 1924 (inaintea înființării Legiunii), sub conducerea lui ION |. MOȚA, în scopul creşterii tinerei generații în spirit românesc, naționalist şi ortodox; următorul mare şei, educator şi organizator al Frăţiilor de Cruce pe țară a fost GH. ISTRATE Copiii, în marea lor parte fii de țărani, nu puteau beneficia de îndrumarea părinţilor (fiind plecaţi la oraşe, la şcoli); în plus, rolul educațional al şcolii era inexistent, ca şi în zilele noastre; de al!fel, părinţii de azi, deşi locuiesc împreună cu copiii lor, sunt prea ocupați cu serviciul şi prea obosiţi pentru a se ocupa de educație, lăsând aceasta în grija şcolii În Frăția de Cruce erau încadrați elevii de liceu, până la majorat, când puteau deveni legionari 'Frățiile de Cruce pregătesc tineretul şcolăresc Este şi natural: şcolarii de astăzi vor fi conducătorii de mâine.” "Şi este vârsta la care copilul Îşi face cu adevărat educația pentru toată viața lui. De modul cum tânărul primeşte educația la această vărstă depinde trăinicia societății de mâine. Vor creşte copiii în spiritul egoismului, aşişderea va fi societatea de mâine, pornită pe drumul pierzării, fără coeziunea elementelor din care se compune. Dar nu numai societatea, ci neamul acela se va prăbuşi, fiind stăpânit de duhul trădării şi al laşităţii, duh imbibat în structura fiecărui individ crescut la umbra unei astfel de şcoli. Iarăşi, dacă vor creşte copiii în spiritul întrăţirii în jurul unui scop măreț şi comun, al unui ideal, care să fie idealul neamului lor, societatea de mâine, reprezentată prin ei, aşişderea va fi, iar naţia întreagă, fiind stăpânită de duhul eroismului pe toate tărămurile, cu voia lui Dumnezeu, va străbate veacurile tot mare şi puternică. Aruncând o privire In viața şcolărească a României de astăzi ți se frânge inima de durere Văzând falsitatea educaţiei în care sunt crescuţi copii. Din punct de vedere intelectual, şcolarului i se imbibă creierul cu o serie de abstracțiuni, din Care prea puțin mai retine până la absolvire. Educaţie sufletească ori nu există, ori | se dau directive cu totul în afară de cerințele sufletului românesc. În fine, superficială Apoi, ori Ii se dă copiilor o viață de prea multă libertate - pedagogia celor dezinteresați - ori Ii se îngrădeşte viața prin uciderea oricărui spirit de Iniţiativă a individului. educația fizică este delormală, Cncurl Şi cine nu observă şi nu trăieşte tragedia mare a degenerării și prăbuşirii naţiei româneşti!” (extras din CARTEA "FRĂȚIA DE CRUCE, 1937, scrisă de comandant legionar, economist şi pedagog GH. ISTRATE, şeful Frăţiilor de Cruce pe țară, martir legionar asasinat în masacrul elitei legionare din noaptea de 21/22 sept. 1939) DENUMIREA de „Frăție de Cruce" nu a fost luată la întâmplare: o întâlnim în Biserica Ortodoxă, unde copiii botezați în aceeaşi apă se numesc toată viața lor "fraţi de cruce”; de asemenea, o întâlnim în istoria şi legendele româneşti, cu ințelesuri mai adânci şi cu sens mal apropiat de şcoala legionară: doi sau mai mulți români, ale căror inimi băteau la fel, se legau fraţi între ei şi, spre deosebire de fraţii de sânge, inimile lor legându-se pentru scopuri înălțătoare, întru realizarea cărora invocau puterea sacrificiului - şi cum crucea este simbolul sacrificiului - ei se numeau „rai de cruce”. Aşa au fost haiducii vremurilor de restrişte, a căror luptă era pomită împotriva fărădelegilor din țară, şi care se legau între ei să lupte până la ultima picătură de sânge, încrustându-şi, în semn de ţinere a legământului de „frate de cruce”, semnul crucii în came Ca linie generală, in şedinţele Frăției de Cruce se imprimă spiritul legionăr: camaraderia, onoarea, tăcerea, gândirea, spiritul de jertfă, corectitudinea, ordinea, punctualitatea, vitejia, credința, spiritul de întreprindere şi de organizare, munca, se cultivă voinţa, hotărârea, se călesc şi trupul, şi sufletul. Frăţiile de Cruce alimentau, după puterile lor materiale, lupta legionară; în timpul vacanței răspândeau pretutindeni credința legionară, fără să intre în polemici Toată pedagogia legionară este pedagogia bunului simţ. Practică, nu teorie seacă, aceasta este şcoala legionară; metoda educativă: a încercărilor, nu percepere simplă, abstractă, ci aplicare practică, pentru că însuşirea spiritului legionar nu se poate face prin "citit" sau "auzit", ci numai prin trăire, şi numai educaţia făcută Ia timp, "cu lingurița”, este temeinică 2 Toate situaţiile se judecă prin două prisme: a -Neamului şi a Bisericii Creştine; din împreunarea acestora s-a născul spiritul legionar "Vrei ca legionarul să fie aşa, fent de cutare păcat, sau stăpânit de cutare virtute, găseşte o metodă practică pentru aceasta Du-l în tabăra de muncă şi acolo, trăind viața de tabără, cu sesizarea fiecărui moment educativ, cu conştiinţa necesității acestora pentru pregătirea lui, se pregăleşte. Vrei să nu fie plecat înaintea greutăților vremii, să nu cedeze lor, să le infrunte, pune-! să care piatră şi să se străduiască să nidice din ce în ce mai mult: să nu o lase jos, până ce nu ajunge cu ea la punctul fixat. (...) Da, greutatea este prea mare pentru o aşa foră; dar sufletul lui îl ajută, îi spune: "Nu te lăsa, căci dacă astăzi cedezi la o aşa greutate. ce vei face” mâine în fața marilor primejdii?" Şi deodată forța lui creşie, creşte. Acesta este secretul legionar de pregătire. Dar nu poate fi imitat de nimeni, întrucât este legat de idealul legionar.” ȘT. Legionarul pe care-l pregăteşte Frăția de Cruce trebuie să fie un soldat, adică un . om complet, valid din ambele punctele de vedere: ( sufletesc şt fizic. Deviza este "Toţi pentru unul, și iba ai unul pentru toți!” uzi cz Alte extrase din "Frăția de Cruce" - Gh. Istrate: "Pentru ca să creezi trebuie să gândeşti. Ca să iei o inițiativă, să faci ceva nou care să folosească Legiunii şi țării, trebuie să gândeşti mult, mult de tot. lar ca să gândeşti, trebuie să taci. Nu poți gândi când vorbeşti.” "Idealul il face pe om să fie holărăl, şi cine este hotărât, învinge. Când ţi-a intrat în cap să faci ceva, ori fă cu toată Inima, plin de avânt, ori nu mai porni să faci. Hotărăt "Da" ori "nu. Şi dacă ai pornit cumva chiar cu stângul, dă-i înainte, apăsat, curajos. Biruinţele de orice natură sunt în funcţie de curajul cu care te-ai apucat să faci ceva.” "Nu oricine va putea absolvi această şcoală; căci, firesc este că, după cum constituțiile fizice cu anumite debilități nu pot ieşi din această stare, oricâte medicamente şi îngrijiri li s-ar da, de asemenea, indivizii cu anumite debilități sufleteşti nu se pot vindeca, oricătă şcoală s-ar face cu ei. Greutățile sunt lăsate de Dumnezeu ca să ne încerce. Să ne purifice sufletele.” "Aşa s-a pornit Mişcarea, din marea dragoste pentru Neamul Românesc. Nu este pomită din ură contra nimănui. Toate răluielile care au loc nu sunt pomite din ură conta nimănui, ci din dragostea nesfârşită față de Neam. Dragostea legionară este atât de mare, incât din această dragoste legionarii sunt în stare să facă orice. Să devină răzbunătoni. Reacţionan. Răzbunarea legionară este angelică. Este reacţiunea Binelui contra Răului. Este reacţiunea Arhanghelului impotriva Satanei. Este reacţiunea de soldat în război.” - - “Întreaga poveste a neamului nostru românesc ne imbie şi înalță sufletele cu scânteierea haiduceştilor legăminte de frate de Cruce. Ceva nemaipomenit în Istoria vreunui alt neam. Legăminle de legendă, şi totuşi trăite. Aşa a trălt neamul nostru în veacuri, cu scăpărături de legendă. Aievea legende vor fi peste veacurile viltoare legămintele legionare pe care noi astăzi le trăim. Şi se vor hrâni veacurile viitoare cu prisosință din „Legenda Căpilanului”, „Legenda Nicadorilor”, „Legenda lui Moța - Marin”, şi căte altele, precum ne hrănim şi noi astăzi cu legendele haiducilor." ÎNTREBAREA LUNII MARTIE: Cunoaşteţi câteva figuri reprezentative ale rezistenței în munți împotriva comunismului? PREMIU: "Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, vol. | — lon Gavrilă-Ogoranu CUVÂNTUL LEGIONAR Martie 2009 Pag. 15 Revista se difuzează la chioşcurile RODIPET din BUCUREŞTI, şi din toate reședințele de judeţ ale ţării (precum şi în alte localități) ABONAMENTE PENTRU ANUL 2009: Prețul unui abonament este de: = 70 RON pentru Europa; == 50 RON pentru țară (Bucureşti şi provinc ABONAMENTE PE ADRESA NICADOR CODREANU STR. BANUL DUMITRACHE NR. 35 SECT. 2, BUCUREŞTI, Tel.: (021) 2425471 === 130 RON pentru Canada, SUA, Australia NOTĂ SPECIALĂ: Rugâm abonaţii să ne semnaleze dacă nu primesc revista (chiar din luna următoare celei în care nu au primit-o), întrucât au existat anul acesta câteva cazuri în care revista nu a ajuns la destinatar (exclusiv din vina Poştei) Anton Negrea - Craiova: Colonelul Juan Domingo Peron (1895-1974), profesor de istorie militară la Şcoala Superioară de Război, secretar în cadrul Ministerului Apărării, apoi ataşat militar în câteva țări europene, printre care şi Italia (în anii 1939- 1941), a devenit simpatizant al ideilor lui Mussolini care transformase Italia, dintr-o țară săracă, de mâna a doua, într-o țară înfloritoare, dar, după modelul generalului spaniol Franco, a preconizat neutralitatea Argentinei La întoarcerea în țară a înființat El Grupo de Oficiales Unidos şi a participat activ la lovitura militară de stat din 1943, impotriva guvernului ineficient, ocupând mal multe posturi în cadrul guvernului militar, de la cel de subseoretar în cadrul Ministerului Apărării la cel de vicepreşedinte - al Argentinei şi ministru al Războiului. În 1945 a fost înlăturat şi închis, fiind eliberat cu ajutorul Evei Duarte, viitoarea Eva Peron, o frumoasă şi foarte elocventă prezentatoare !a radio, capabilă să înflăcăreze mulțimile, catolică ferventă, pe care o cunoscuse în urmă cu un an, cu ocazia unui conceri organizat în scopul colectării de fonduri pentru victimele unui cutremur, şi care făcuse o mare pasiune pentru el. Eva a organizat proteste populare masive, reuşind să provoace o grevă generală care a dus la eliberarea grabnică a lui Peron (200.000 de muncitori au intrat în capitală şi au cerut ca Peron să le fie preşedinte). Colonelul a acceptat mandatul argentinienilor, lar în febr. 1946 a fost ales preşedintele țării. A inițiat numeroase reforme sociale şi economice, a construit sute de şcoli şi spitale, a instituit un val de schimbări benefice în viața muncitorilor, a plătit datoria externă a țării, a naționalizat Banca Centrală a Argentinei, Căile Ferate, flota comercială şi întreg transportul public, Argentina înregistrând o creştere economică spectaculoasă, E! este fondatorul justițarismului, doctrină care dezaprobă liberalismul şi socialismul, caracterizându-se prin dirijism economic şi redistribuție socială (creşterea salariilor, crearea de asigurări sociale şi pensii), dar şi prin controlul asupra sindicatelor muncitoreşti, sprijin pentru țărani, dar şi urbanizare intensivă; democraţie directă, drept de vot pentru femei şi mitinguri grandioase, dar şi preponderența puterii personale; naționalism virulent, dar şi deschidere către investiţiile străine, Juan Peron a acordat azil politic unui număr mare de ofițeri nazişti, ceea ce a atras numeroase critici din partea comunității internaţionale. În 1955 trei general! argentinieni au organizat o lovitură de stat în urma cărula Juan Peron a fost exilat, trăind în Paraguay, Venezuela şi Republica Dominicană, lar sicriul Evei Peron, care murise de cancer în urmă cu dol ani, a fost scos din criptă şi a rătăcit prin lume până când Juan Peron a revenit la putere. În 1973 în Argentina au fost organizate alegeri, în urma cărora a fost ales preşedinte Hector Jose Camporra, un apropiat al lui Peron, care a organizat alegeri anticipate în același an, lar Peron a fost reales ca preşedinte. A murit după mai puţin de un an, În 1974. A fost succedat la preşedinţie de cea de-a doua soție a sa, Izabela Peron, care a fost îndepărtată printr-o lovitură militară de stat, în 1976. Eva Redactor şef: Nicoleta Codrin Colegiul de redacție: Relaţii Str. Mărgăritarelor nr. 6, cu publicul: Periodic editat de "ACȚIUNEA ROMÂNĂ” Emilian Ghika, Ștefan Buzescu, lonuț Moraru, Corneliu Mihai, Ştefan Hâncu ctor 2, Bucureşti - În fiecare Vineri, orele 15-19 (zona Circului = inters. eu Ştefan ce! Mare, colț cu str. V Lascăr) Tel.: (021) 2425471 CUVÂNTUL LEGIONAR Martie 2009 Peron (1919-1952), apărătoarea săracilor, motiv pentru care a fost numită *Madona celor fără cămăşi”, rămâne înscrisă în istorie drept una dintre cele mai puternice personalități ale lumii politice internaţionale, deși a murit la vârsta de doar 33 de ani, lar afecțiunea poporului pentru ea nu s-a stins nici azi. Informația pe care o aveţi este corectă legionarii refugiaţi din țară după sângeroasele evenimente din lan. 1941 au fost în număr aproximativ de 400 După terminarea războiului s-au stabilit cu precădere în Spania condusă de gen. naţionalist Francisca Franco, în Italia şi Germania; foarte puțini s-au stabilit în Franța sau au emigrat în SUA. Jumătate dintre ei însă au plecat în Argentina, la invitaţia lui Juan Domingo Peron şi nu înțeleg de ce vă miră acest gest: ca orice naționalisi, detesta socialismul şi toate curentele dizolvante şi avea o afinitate pentru naţionalişti Constantin Neacşu -— Urziceni: Termenul de "mozaism” este sinonim cu cel de “iudaism” pentru că Moise este fondatorul religiei evreieşti numită "iudaism" Tradiţia evreiască ii atribuie lui Moise scrierea pmmelor cinci cărți ale Bibliei ebraice, cărţi cunoscute sub numele de "Tora", sau sub echivalentul grecesc "Pentateuh” Nicolae Cimpoeru — Buzău: În 1859 Henry Dunant, om de afaceri elvețian, a călătorit în Italia pentru a se întâlni cu Napoleon al Ill-lea ca să discute problemele de afaceri din Algeria, la aceea vreme ocupată de Franța. Ajuns în micul oraş Solferino, a fost martor al bătăliei de la Solferino, când, într-o singură zi, aprox. 40.000 de soldați aparținând ambelor tabere au murit sau au fost abandonaţi pe câmpul de luptă, fiind răniţi. Henry 'Dunant a fost şocat de suferințele soldaților răniți şi de lipsa medicamentelor şi a instrumentelor medicale primare pentru ingrijirea acestora. Întors la Geneva, a scris cartea "Amintiri din Solferino”, publicată din banii proprii în 1862 şi a trimis-o liderilor politici şi militari din întreaga Europă, pledând pentru formarea unor organizații naţionale voluntare care să ajute la acordarea de îngrijiri medicale soldaților răniți în timpul războiului şi solicitând dezvoltarea tratatelor internaţionale care să garanteze protecția celor răniți pe câmpurile de luptă. Așa a luat naştere "Crucea Roşie”, care este o mişcare umanitară internațională a cărei misiune este aceea de a proteja viața şi sănătatea oamenilor, de a asigura respectul față de ființa umană şi de a preveni și alina suferința oamenilor, fără vreo discriminare în ceea ce priveşte naționalitatea, rasa, religia, clasele sociale sau opiniile politice "Crucea Roșie” constă în mal multe organizații distincte, societăţi naţionale, independente din punct de vedere legal, însă unite în cadrul aceleiaşi mișcări prin principii de bază, obiective, simboluri şi statuturi comune. Octavian Crişan - Mărăşeşti: Ne cerem scuze: spaţiul afectat acestei rubrici l-am epuizat deja luna aceasta, lar întrebările pe care le puneţi sunt numeroase şi necesită explicaţii mai ample, de aceea vă voi răspunde prin scrisoare Nolte Codrin ISSN 1583-9311 LL] 5 — sau 0745 074493 ]