Cuvantul Legionar nr. 137, decembrie 2014

4 


E 


- Direrde Serviciul Român de Informaţii 


Pa 


“Dao var băcea acejlia, /atebele COP Ip, 
A Borgia Lipă fica 72 47 
Pai 


"mi LUVANIUL 
e LEGIONAR 


Periodic al Românilor naţionalişti creştini 
_= în duhul NAȚIONAL CREȘTIN al lui Corneliu Zelea-Codreanu - 
Anul XI Nr. 137 DECEMBRIE 2014 Apare în ULTIMA ZI a lunii 2,5 lei 


Director fondator: NICADOR ZELEA-CODREANU 


Redactor-şef: Nicoleta Codrin 


RELAȚII CU PUBLICUL: 
Marius Prichici OP 32, CP 157, Bucureşti, tel.: 0746700117, e-mail: cuvantul-legionarOzelea-codreanu.com 
SITE: www.zelea-codreanu.com 


CUPRINS: 
Co/zde Crăciun în temniță 


(luai rate Ce-aţi pierdut din vedere 


oare de carte "Lungul drum al adevărului” Mcgtenirea Codreanu (X) 


Srudini Controversa Catedralei Mântuirii 


SER “Un sfert de veac degeaba 
România Românilor 


Per Apronară olelelică (XN) 
e Unde încetează toleranța 


Copeuri Diverse stiluri de luptă 
„ Buta edacţiei 
Editorial: CE-AŢI FĂCUT ÎN ULTIMII 25 DE ANI? 


Un decembrie de 
neuitat 

Rătăceam cu toţii pe 
străzi însetați de i. di i di 
i ; f Cei din spate şi din 
libertate. Ne întrebam sai ARES 

i i lateral îi împingeau pe 
dacă vom şti să fim da - ei a : cei din fală a 
oameni . liberi. Probabil Rare (e cb balconul prezidențial 
eram animați de acelaşi ş iar cei din față căutau 
sentiment ca al foştilor să se deplaseze spre 
deținuți politici — când spatele adunării şi să 
ieşiseră din puşcărie. în fugă. Toţi vroiau să 
închisoarea mai mare 3 


Au urmat bubuituri 
ca de explozii. 

Mulțimea a început 
să țipe şi să se agite. 


numită "Republica | fe pi ori Bel 
cialistă România”. ie 

Selo omânia un soi de nebunie 
a: 


colectivă. Aveau, 
probabil, ca şi mine, 
impresia că se 
deschisese focul 
asupra noastră, 

3 Am reuşit cu mare 
greu să rămân în 
“picioare şi să mă 
strecor printre 
îmbrânceli şi lovituri, cu 
hainele rupte. Alţii au 
pur şi simplu 
în pici 


"Eram angajată de 
câteva luni la un institut (5 
de proiectare din centrul 55 
Capitalei. În 21 
decembrie conducerea | 
ne-a scos  <<obligat- i 
forțat>> cu pancarte cu | 
lozinci şi portrete, să [3% 
asistăm în Piaţa Palatului 
la cuvântarea 
<<tovarăşului>> care se 
ținea în urma revoltei de 
la Timişoara. 

Era o atmosferă grea, apăsătoare. Trăiam toţi uimită de curajul celor care făceau asta şi, în acelaşi 
sub impresia masacrului de pe malul Begăi. timp, inundată de o senzație de descătuşare, de 

Într-un moment al gângăvelii  bombastice şi fericire: oamenii ieşiseră din muțenia devenită. 


zbierate cu care eram obişnuiţi demult, am emblematică, reacţionau! Îşi exprimau, deschis 
auzit huiduieli. Nu-mi venea să cred. Eram dezacordul. 


CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2014 f%! 


A CE-AȚI FĂCUT ÎN ULTIMII 25 DE ANI?. [contura din pag. 1) 


A doua zi zi la serviciu o colegă care 
locuia pe Bd. Magheru ne-a povestit că fusese 
trezită de un uruit sinistru şi țipete, ferestrele 
zăngăneau: tancurile intraseră în plin în Fă 
manifestanţii rămaşi în stradă peste noapte. fă 
Pe la 3-4 dimineața apăruseră furgonete care Sai 
încărcau morții. Asist 

Am plecat spre casă, îngrozită. Pe drum 
am văzut coloane de manifestanți care se 
îndreptau spre sediul CC. Păreau organizaţi şi 
de asta nu m-am gândit să mă amestec printre 
ei, deşi tare mi-ar fi plăcut. Ziua următoare 
însă am ieşit de capul meu şi am colindat pe 
străzile din centru, însetată de libertate, ca şi 
alte mii de bucureşteni, în 
covârşitoare tineri. Nu m-am mai dus la serviciu; cui 
li mai ardea? Se trăgea de la ferestrele blocurilor. La 
un moment dat m-am pomenit trântită la pământ, şi 
un glonţ tras pe traiectoria pe care mă aflam s-a 
înfipt în zid: un soldat mă salvase. Nu m-a 
impresionat prea mult: mă simțeam liberă, fericită, 
euforică, îi iubeam pe toţi cei ieşiţi în stradă, absolut 
pe toți, îmi venea să-i strâng la piept, să râd şi să 
plâng. Nu-mi păsa dacă muream chiar atunci. "Vom 
muri şi vom fi liberi”! Viaţa nu mai avea nici un preț, 
ci doar libertatea! Şi dăruirea! Au fost nişte momente 
unice, înălțătoare prin solidaritatea umană la care se 
ajunsese. 

Insă înainte de sfârşitul anului am început să mă 
trezesc din visul frumos pe care îl trăiam. Şleahta 
care se agita la televizor şi preluase din mers 
puterea era absolut penibilă şi, mai ales, formată din 
dubioşi. lar Ilici era comunist notoriu...” 

EI: 

"in 21 decembrie eram la serviciu. Şeful 
deschisese televizorul din hală ca să urmărim 
mitingul din Piaţa Palatului. Când <<tovarăşul>> 
încerca să ne <<ungă ochii>> promițând - că 
majorează salariile mizere cu 200 de lei, am auzit 
rumoare, huiduieli. Ceauşescu a intrat în panică şi a 
strigat răguşit la oameni să se liniştească, să stea la 
locurile lor. Zgomotul s-a amplificat însă, iar 
tovarăşul a dispărut de Ia balcon: N-am mai stat să 
se reia emisia. Eram convins că dictatura lui îşi trăia 
ultimele zile, poate chiar ore. 

A doua zi, pe 22, cam pe la ora 11.00, am plecat 
de la serviciu spre centru, într-o coloană de 7-8.000 
de oameni. Ne-am alăturat altor zeci de mii care se 
îndreptau spre sediul CC al PCR. M-am întâlnit cu 
ea (n. r.: cea din povestirea precedentă) pe Bd. 
Magheru, de parcă ne-am fi înțeles dinainte. Ne 
cunoşteam din şcoala generală. Ne-am urmat însă 
fiecare drumul lui: ea spre casă, eu spre sediul CC. 
Aveam să ne reîntâlnim peste un an, la facultate, şi 
chiar să ne unim destinele, dar asta e altă poveste. 

Am ajuns la CC după fuga dictatorului. Am 
colindat un timp pe străzile din jur, pline de 
manifestanți. Ne bucuram. 

La un moment dat s-a zvonit că la televizor se fac 
apeluri să vină oamenii să apere Televiziunea. Am 
plecat într-acolo. 

Am intrat în curte cu un grup de tineri şi ni s-au 
dat arme (AKM-uri şi câte un încărcător plin) dintr-un 
camion militar. N-aveam buletinul la mine şi totuşi 
mi-au dat şi mie. Singura condiţie era să-l predau la 
plecare. 

Cu armele în mână ne-am ataşat militarilor aflați 
lângă zidurile Televiziunii. Din loc în loc erau TAB-uri 
şi parapeţi din saci de nisip. 

Odată cu lăsarea întunericului focurile de armă 
dinspre casele de vis-a-vis s-au întețit. Vedeam focul 
şi trăgeam într-acolo. Era singura lumină pe care o 
vedeam. Stăteam într-o beznă de nu-ţi vedeai mâna. 
Ne feream când după boscheţi, când pe burtă. Cum 
te mişcai, militarii îţi spuneau: <<Capul la cutie, că 
te-mpuşcă!>> sau: <<Nu vorbi tare, că te-aude şi te 
ia în vizo>. = 

Spre dimineaţă ne toropise frigul, foamea şi 
oboseala. Şi mai ales, devenisem ţinte vizibile. Ne- 
au spus să mergem în staţia de metrou că vom găsi 
sandviciuri şi ceai cald. = 

Se trăgea de peste tot. Am ajuns la metrou în 
salturi scurte. i Ă 

În timp ce mă dezmorțeam cu un ceai m-am 
gândit la absurdul situaţiei: ce rost avea să păzim 
noi, nişte tineri neinstruiţi, incinta Televiziunii, câtă 

vreme erau acolo destui militari care să o 
facă? 


Ai 


(] 
LV Da 


majoritate ESSE 


A _- 

Nu m-am mai întors la Televiziune. M-am alăturat 
grupului care constituise filtre la staţia de metrou. se 
spunea că o garnitură de tren fusese oprită şi 
atacată de terorişti. De aceea când venea în staţie 
un tren noi, civilii, ne ascundeam, iar militarii luau 
poziţie de tragere. Apoi îi controlam pe toţi cei care 
coborau din tren. Am descoperit doar câţiva care 
aveau cuțite şi boxuri, pe care le-am confiscat, iar 
respectivi i-am predat militarilor. = 

Am rămas acolo 48 de vre. Plecasem de-acasă 
în urmă cu trei zile.» 


O mărturie zguduitoare: 

Baricada de la Intercontinental 

"Pe 21 decembrie, după ce s-a spart mitingul, ne- 
am retras spre Intercontinental, trecând prin cordonul 
de milițieni. Se trăgeau focuri de armă. Am văzut 
cum au fost ucişi doioameni. . 

Au început să vină trupele USLA (n. n.: Unităţile 
Speciale de Luptă Antiteroristă), cei de la Şcoala de 
Securitate din Băneasa şi TAB-urile. 

N-am mai plecat de la <<inter>>. Spre seară mai 
eram puţini. Am dat telefoane acasă, la prieteni, să 
vină lângă. noi şi să continuăm protestul, Strigam 
<<Jos Ceauşescu>>. Am făcut o tribună în dreptul 
străzii Batiştei ca să vorbim oamenilor. Nu aveam 
portavace. Ne-am constituit într-o grupare pe care 
am numit-o <<Dreptatea» Socială>>. şi am scris “o 
proclamaţie pe care s-o citim la Televiziune. 

A trecut în mare viteză un camion militar. Am 
numărat în urma lui 25 de victime rămase pe 
caldarâm: copii, tineri, femei. Au fost ridicaţi imediat 
şi aruncaţi în camioane. 

Ca să nu mai trecem printr-un astfel de măcel am 
ridicat o baricadă în dreptul lui Inter. Am folosit un 
container de la Dunărea, unsprezece maşini, dintre 
care două tiruri, o salvare, două camioane, o 
basculantă. 

La un moment dat cei de la Armată au anunțat că 
vor face un comunicat important. Am înțeles că vor 
veni tancuri. Am îngenuncheat. 

Au început să tragă: mai întâi cu trasoare în aer, 
după care în plin. Indivizi în pardesie bleumarin 
trăgeau în cei mai vehemenți dintre noi. Continuam 
să strigăm. 

Un tânăr s-a cățărat pe baricadă, şi-a scos 
haina şi cămaşa, rămânând cu pieptul gol, şi a 
strigat: <<Împuşcaţi-ne!l>>. L-au împuşcat. 

A venit un TAB care a încercat să spargă 
baricada, dar n-a reuşit. A fost incendiat cu o sticlă 
cu benzină. 

Apoi a venit un tanc. Lovea în baricadă ca un 
berbece. Fiecare lovitură însemna oameni morţi sau 
răniţi. Răniții erau scoşi pe brațe şi alții le luau 
locul. 

Mă cuprinsese o frică animalică. M-am refugiat la 
Inter, dar n-am putut să plec acasă, vroiam să văd 
ce se-ntâmplă. Simțeam o ruşine cumplită că 
fugisem şi mă întrebam ce sânge curge prin 
venele acelor oameni care rămăseseră să sprijine 
Baricada. 

Tancul s-a cățărat peste baricada formată din 
oameni şi maşini, ajungând în partea cealaltă, apoi 
s-a oprit, parcă neştiind ce să mai facă. A început să 
se rotească stânga-dreapta, omorând oameni. în 
continuare. 

Un grup de indivizi îmbrăcați în albastru, cu 
scuturi şi bâte, urmaţi de alţii cu pistoale în mâini, au 
venit dinspre clădirea Inter-ului. Vroiau să facă 
joncţiunea cu cei de peste drum, de la 
<<Pescarul>>, să-i prindă la mijloc pe supraviețuitori. 
Acesta a fost sfârşitul Baricadei.” 


PE laşitatea Patriarhului. A ţinut slujbă 


7 părintele Sandi Mehedințu, na | 
= preot care în zorii zilei de 22 dece | 
37| deschis porțile ferecate de trei ani ale 
3] Colțea, spălând obrazul Bisericii 


UE 
Biserici 
Mânjit de 
la Morg 


spitalului pentru tinerii asasinați pe Baricadă E 
Ij 


1 aduşi. acolo, apoi a ieşit afară, ținânq + 
2 stradă, pe locul masacrului, o Slujbă în 
pomenire a tuturor celor căzuți pentru libertate 
i-l Oamenii treceau, se închinau, prindea 
lumânări şi aruncau bancnote care se îmbibal 
de sângele proaspăt curs (încă nu eu 
spălat). Părintele păstrează şi acum acei bani 
însângeraţi ca pe relicve, dovezi ale acelor zije 
cutremurătoare. 

Zilele de 21 şi 22 ne-au rămas scrijelite î 
memorie. Şi au generat cel Puțin două întreba 
strigate obsesiv la toate mitingurile şi comemorărițe 
din anii 90: "21-22, cine-a tras în noi?” şi "Cine-a tras 
în noi după 22?. 

Răspunsurile date n-au fost altceva decât 
minciuni. Legea lustraţiei, cerută insistent în Stradă 
de masele de oameni, a fost ignorată, din posturile. 
cheie rânjind "eşalonul doi”, comuniştii "cu faţă 
umană”. E 

În toți aceşti 25 de ani s-au organizat comemorări 
în fiecare decembrie, la care oficialităţile mai bifau 0 
activitate din calendar, în timp ce părinții îşi plângeau 
copiii, iar orfanii, părinții, şi toți românii speranțele lor 
spulberate. 


După 25 de ani 

E suficient să ne amintim de jertfa acelor tineri 
minunaţi care au înfruntat literalmente moartea, cu 
pieptul gol? Ei au murit pentru un libertate, dar 
suntem noi acum oameni liberi? 

"Da”, vor spune cei care s-au realizat într-un fel 
sau altul, "sunteţi liberi să plecaţi în cele patru zări 
dacă nu vă convine aici”. Asta zicea şi ultimul 
preşedinte, de care am scăpat de curând. Credeţi că 
asta înțelegeau prin "libertate" acei tineri erai? 

__ Au plecat până acum cel puţin două milioane de 
tineri. Sigur nu de prea mult bine! A rămas țara fără 
ei, sau ei au rămas fără țară? 

-Di -mai avem libertatea să strigăm împotriva 
abuzurilor şi a trădărilor celor de la putere. 

Dar ce folos? Protestăm de trei ani împotriva 
proiectului Roşia Montană şi a explorării gazelor de 
şist, iar primul ministru instituie teroarea în rândul 
țăranilor. În timp ce Vrancea se cutremură tot mai 
des, drumurile şi. casele oamenilor se crapă, se 
continuă cu sfredelirea şi otrăvirea pământului şi a 
apelor, minţindu-se cu neobrăzare că explorarea a 
încetat! Munţii sunt despăduriţi, resursele strategice 
(petrol, ape minerale etc.) se "privatizează”, străinii 
ne cumpără pământul la bucată, ungurii sunt mai 
aproape ca oricând de a ne lua Transilvania fără 
luptă, aleşii ne vând. lar între timp preşedintele 
expirat ne-a anunțat, cu seninătate, că România şi-a 
cedat suveranitatea. 

Dar toate astea le cunoaşteţi demult. 

Şi ne-ntrebăm atunci: ce-au făcut românii în toți 
aceşti ani, de-au ajuns săraci în țară bogată, de-au 
ajuns nesocotiți în propria casă, iar mâine-poimâine 
nişte pribegi cărora li s-a furat țara de sub picioare? 

Unii, mai săraci cu duhul (există şi altă explicaţie, 
dar prefer s-o ignor, e mai gravă), pretind că ne 
tragem păcatul de a-l fi împuşcat pe Ceauşescu de 
Crăciun. Dar cum de nu le dă prin cap că de fapt 
tragem păcatul asasinării a sute de tineri eroi 
nevinovaţi, rămas nepedepsit?! Că tragem păcatul 
laşităţii şi indiferenței noastre? Am ales trădători şi 
ne-am lăsat conduşi de ei! 

"Ce-ai făcut în ultimii 5 ani?” era întrebarea 
rostită frecvent în urmă cu 25 de ani. Era începulul 
unei lustraţii ce se petrecea în stradă: dacă vroiai sâ 
"ieşi în faţă” şi să-ți asumi să conduci o ceată, 9 
mulţime sau o organizaţie, ţi se cerea să răspunzi la 
această întrebare. Trebuia să recunoşti dacă fusese! 
comunist sau membru în structura de represiune â 
PCR. Pentru că dorința românilor era de a nu mai 
conduşi de oameni "mânjiţi”. Ce s-a schimbat de 
atunci? 

Ce-aţi făcut în ultimii 25 de ani? 

Nimic. 

Şi nu vom face nimic până când nu ne 
vom scutura de blestemul pasivității, al 
neimplicării! 


Pe92 CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2014 


e ulii ci cuie i oi ud caii mic metil a aia iii iat, 


cilaidui ui Ma 


224 


dia 1 8 ci altii ati itzi Ai Dias îi Aare ia 6 Alti” acd il aa i Aita 00 ati A i ca A Acta 


(rul ral 


CE-AȚI PIERDUT DIN VEDERE 
CASA DE AJUTOR RECIPROC A B.O.R. 


. Biserica Ortodoxă Română, mai precis 
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, nu şi-a făcut 
bancă, aşa cum au anunțat, printre altele, Antena 
3, România Liberă sau Europa FM. 


Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei laşilor, 
părintele Const. Sturzu, a declarat că există de trei 
ani o Casă de Ajutor Reciproc (CAR), care 
funcţionează pentru angajaţii eparhiei. 

O Casă de Ajutor Reciproc nu este o bancă, ci 
0 asociație non-profit, cu statut juridic propriu, o 
instituție non-bancară, creată în sprijinul angajaţilor 
din Eparhia Iaşilor. 

Părintele Sturzu nu înțelege de unde şi cine a 
scos această informație ca fiind o noutate. 

"Da, avem CAR de mai bine de trei ani. 
Această asociaţie are un buget propriu de venituri şi 
cheltuieli şi nu constituie, cum greşit s-a înțeles, o 
afacere a Arhiepiscopiei Iaşilor. 

Astfel de iniţiative se regăsesc şi în alte eparhii 
din Biserica Ortodoxă Română, iar la nivelul Eparhiei 
Iaşilor ea constituie, de fapt, reluarea unei formule 
Similare de întrajutorare financiară pentru clerici şi 
mireni care a funcţionat de-a lungul vremii”. 

În ceea ce priveşte problema profitului rezultat din 
dobândă, acesta nu este luat de nimeni şi este 
împărțit la membrii cotizanţi ai CAR-ului. 

Dobânda de 6% pe an acoperă cheltuielile de 
funcţionare (salarii, sediu, telefoane etc.), iar dacă ar 
rămâne un ban profit, acela nu este luat de 
Mitropolie — nici nu are cum, CAR şi MMB sunt 
entități distincte şi independente una de alta, juridic 
şi economic vorbind - ci acel eventual profit se 
împarte, proporțional cu fondul pe care-l au, la 
membrii cotizanţi ai CAR-ului. 

Şi încă o lămurire: 6% dobândă pe an se aplică la 
soldul obținut după achitarea fiecărei rate în parte. 
Astfel, dacă cineva împrumută 1.000 lei şi îi achită 
într-un an, la final va plăti, în total, 1.032,84 lei. 
Practic, într-un an plăteşte mai puțin de 3,3% 


Mitropolia Moldovei şi Bucovinei 


dobândă reală. Pentru că se aplică mai întâi 6% la 
1.000 şi rezultă 60 de lei dobândă pe an ce se 
împarte la 12 luni, ca să aflăm dobânda aferentă 
primei luni de zile; astfel rezultă prima dobândă de 
plătit, de 5 lei (plus rata aferentă, adică 1000 lei 
împărţit la 12). Apoi cei 6% se aplică la soldul rămas 
de achitat şi rezultă în a doua lună 4,59 lei dobândă. 

Această activitate nu este în contradicție cu 
învățătura creştină: a se vedea pilda talanților, mai 
ales versetul de la Matei 25, 27, unde se spune: 
<<Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la 
zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu 
dobândă>>. 

Este. necreştineşte;-ca” persoană fizică, să dai 
bani şi să pretinzi cam de la aproapele tău. 
Mântuitorul îndeamnă chiar. să nu condiționăm 


kk 


împrumutul nostru cu nimic: <<Faceți bine şi daţi cu 
împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb>> (Luca 
6, 35). Însă atunci când se foloseşte un capital 
pentru a împrumuta pe cineva, practic este ca şi 
o participaţie la o investiție şi, aşa cum se vede 
din pilda talanților, ai dreptul să primeşti 
dobândă, adică partea din câştig aferentă 
capitalului investit”. 

Conform definiţiei date de Uniunea Naţională a 
Caselor de Ajutor Reciproc din România, "Casa de 
Ajutor Reciproc (CAR) este o asociație de 
persoane fizice, salariate sau care obțin venituri 
de natură salarială. Casa de Ajutor Reciproc este o 
instituție financiară  nebancară, fără scop 
patrimonial, organizată în vederea sprijinirii şi 
întrajutorării financiare a membrilor asociați”. 

În momentul obținerii împrumutului, enoriaşul va 
trebui să completeze o cerere, însă trebuie să 
îndeplinească două condiţii: să aibă un venit 
constant şi să fie creştin-ortodox, 

“Sper şi cred că vom reuşi, împreună cu preoții 
protopopi din teritoriu, să facem în scurt timp ca 
instituţia să funcționeze aşa cum ne dorim. 

Casa de Asigurări funcţionează ca o instituţie 
financiar non-bancară şi se pot înscrie în această 
asociație toți clericii şi mirenii creştini-ortodocşi. 
În momentul înscrierii, se va achita o taxă de 
înscriere de 35 de lei. Cotizaţia lunară este de 30 de 
lei, la care se adaugă doi lei pentru constituirea unui 
fond de ajutor”, a afirmat preşedintele Casei de 
Ajutor Reciproc pentru Clerici şi Mireni, preotul 
Grigore Timoftescu. 

Pentru a împrumuta bani de la CARCM 
(deocamdată maxim 10.000 lei), trebuie să aveţi un 
fond reprezentând o treime din suma solicitată. 

Filiale ale CARCM vor funcționa în fiecare 
protopopiat din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor. 


ZORII UNEI NOI LUMI: CEA A CIPURILOR 


De la 1 ian. 2015 microciparea câinilor 
devine obligatorie. 

Anunțată din martie 2014, devine 
obligatorie începând cu ianuarie 2015. 
Veterinarii nu mai pot trata sau opera un câine 
fără cip. Poliția Comunitară va fi dotată cu 
cititoare de cipuri, iar stăpânii animalelor 
fără cip RFID vor primi amendă cuprinsă între 
2.000 şi 5.000 de lei. 

Înțelegeam ca animalul să aibă un fel de 
act de identitate, chiar cu fotografie, cu nişte 
date (ale lui, ale stăpânului), să poarte la gât o 
zgardă cu medalion, cu datele înscrise... dar 
de ce microcip? De mii de ani omul a avut 
câini fără să fie nevoie de cip. 

"Ei, şi, ce importanță are?” vor întreba, 
poate, unii, mai puţin ageri. 

Păi să vedem. 

Avem carduri bancare cu cip, carduri de sănătate 
cu cip, permise auto cu cip, paşapoarte cu cip. Şi 
urmează — dacă aţi uitat — şi buletinele de identitate 
cu cip! Acestea sunt însă exterioare, Acum avem şi 
câini cu cip în corp! 

De aici şi până la a impune asta şi oamenilor 
nu mai sunt decât câțiva paşi: după câini vor 
urma deținuții, apoi bolnavii şi copiii (categorii 
care au nevoie de supraveghere non stop), apoi 
militarii, poliţiştii, funcționarii publici (obligați 
prin fişa postului)... şi apoi toată lumea. 

Tema s-a mai discutat: se începe de la un nivel 
care nu produce reacții (câinii) ca să se 
obişnuiască norodul. Căci câinele e animal, ce 
mare lucru, că doar e spre binele bla, bla, bla. Pentru 
drepturile puşcăriaşilor cine să strige? E vina lor c-au 


CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2014 


ajuns acolo! Şi, oricum, ce mare lucru? Apoi bolnavii 
au nevoie, umplându-se de beneficii. Copiii nu vor 
mai fi răpiți, nu se vor mai pierde, nu vor mai face 
atâtea prostii fiind urmăriți etc. Poliţiştii sunt cu “da, 
să trăiţi”. După care restul vine de la sine. BBC deja 
face reclamă brăţărilor cu cip RFID pentru copiii nou- 
născuţi şi e evident că nu mai e mult până se va face 
reclamă încorporării cipului în copii. 

În 2015 vor fi urmăriți cu cititorul de cip câinii, 
iar peste vreo 10-15 ani vom fi noi, e aşa greu de 
priceput? Totul pentru siguranța noastră, evident: 
de ce să avem atâtea acte (buletin, card de 
sănătate, permis auto, card bancar etc.), care se pot 
pierde sau fura, când le putem avea pe toate în 
corp? 

Şi tot internet-ul parcă a înnebunit brusc: dacă 
până acum mai găseai câte un site cât de cât serios 


care lua atitudine şi comenta asemenea 
pu acum toți preamăresc cipul la câini. 
n curând îi vor lăuda beneficiile pentru 
oameni! Păi ce, nu e bine ca orice poliţist 
(şi chiar hacker) să-ți poată citi dintr-o dată 
aj toată biografia, inclusiv opțiunile politice şi 
i] religioase, să-ți ştie proprietăţile, bolile, 
| prietenii, veniturile, datoriile? Nu e bine să 
poți fi telecomandat, teleghidat? Ba da... 
Dar... nu pentru tine! 

O să replicați că microcipul la animale 
se utilizează demult afară şi că n-a urmat 
şi cel la oameni, de ce suntem noi aşa 
prăpăstioşi? 

Chiar nu vedeţi că trăim în globalism, în 
mondialism, şi că întâi se aduc la numitor 
comun chestiunile mai puţin importante 
care nu produc mari scandaluri, pentru a ajunge în 
final la măsurile de proporţii? Să ne învăţăm şi noi, 
"înapoiații”, cu binefacerile cipului, că occidentalii s- 
au obişnuit, şi apoi se va trece simultan, în masă, la 
cipuirea oamenilor. Ca să nu se rişte ca mulţimi de 
“primitivi” din Răsărit să sară în sus... 

Aşa s-au desfăşurat lucrurile până acum şi n- 
avem nici un motiv să credem că vor decurge altfel: 
s-a pornit cu cipuirea actelor de identitate şi în urma 
protestelor s-au cipuit doar paşapoartele. Ca să ne 
obişnuim cu ideea. Oricum, nu erau mulţi interesaţi 
de paşapoarte, aşa că planul a mers strună. Acum 
urmează actele de identitate şi nimeni nu se mai 
revoltă. E clar, nu? 


Pedala 


Pag. 3 


"LUNGUL DRUM AL ADEVĂRULUI C 


Un prieten de-al nostru, bucureştean, se plimba prin centrul Braşovului în seara zilei de 19 d 
anunța o lansare de carte. l-a atras atenția nu doar titlul, ci şi faptul că autorul este un ofițer 
sala unde avea loc evenimentul şi... şi-a dat peste cap tot programul din acea seară. Pentru că nu s-a 
jumătate. Dar nu regretă deloc. Revenit în Capitală, ne-a scris articolul de faţă, dornic să ne relateze ex 


Cartea a fost prezentată chiar de autor, It.col.(r) 
Viorel Tocan. Este intitulată “LUNGUL DRUM AL 
ADEVĂRULUI CĂTRE LUMINĂ", pe afiş însă 
apărând titlul primului volum al acesteia, 
"PRIZONIER AL NOII PUTERI! (vor urma altele 
două). 

Unele informații despre autor le-am aflat de pe 
coperta patru. S-a născut în urmă cu 68 de ani, într- 
un sat dâmboviţean. Premiant în toți anii de şcoală 
elementară, n-a putut urma liceul, cum ar fi fost 
normal, întrucăt tatăl fusese trecut la chiaburi având 
doar trei hectare de pământ. lar unul dintre cei 13 
fraţi ai tatălui, avocat în Baroul din Bucureşti a fost 
membru al Mişcării Legionare. De aceea a fost 
nevoit să urmeze cursurile unei şcoli de meserii şi a 
lucrat patru ani într-o fabrică, timp în care şi-a făcut 
liceul la fără frecvenţă. În toamna lui 1967 a fost 
admis în Şcoala Militară din Sibiu, pe care o a 
absolvit-o în decembrie 1970. A fost repartizat la o 
unitate de artilerie din Bârlad, după şapte ani fiind 
mutat la Braşov. În decembrie 89 era ofițer 
instructor la Gărzile Patriotice. Şi aici începe 
drama lui. 

La puţin timp după dezlănțuirea măcelului în 
Braşov (noaptea de 22/23) îşi dă seama, treptat, că 


„ şeful său, It. col. Toma Ştefan, este în legătură cu 


teroriştii, punând astfel în pericol pe toţi cei aflaţi în 
clădirea asediată a Consiliului Judeţean, ca şi pe cei 
chemaţi să o apere din exterior, civili şi militari. Aşa 
cum s-a întâmplat, de alifel şi în Bucureşti, ca şi în 
alte oraşe mari din țară, după un scenariu prestabilit. 
- Invinuitul, şeful Gărzilor patriotice, este arestat şi 
după numai 45 de minute, eliberat. Conspirația şi 
trădarea erau la nivel mai înalt. Prima grijă a celui 
eliberat a fost să se răzbune. l-a trimis ofițerului 
nostru un ordin scris prin care îl trimitea la moarte 
sigură. (Toma dăduse deja ordin celui care se ocupa 
cu Gărzile patriotice la Intreprinderea Hidromecanica 
să meargă cu o maşină şi o grupă de luptători 
înarmaţi tocmai la obiectivul unde avea misiunea 
maiorul Tocan, pentru a lichida un terorist care va 
apărea acolo în uniformă de ofițer; deci cel vizat era 
Tocan). Şi îl împiedică să ia măsurile prevăzute chiar 
în ordin. Înainte de a hotărî ce cale va urma, maiorul 
Tocan se întâlneşte cu trei dintre revoluționarii aflați 
încă în clădire. Le cere părerea despre ce cred ei că 
ar trebui făcut. Se ajunge la concluzia că trebuie 
anunțată conducerea centrală a FSN. lar cei trei îl 
încurajează să plece la Bucureşti ca să raporteze 
despre situația dramatică existentă în Braşov. 

Şi maiorul trece la acţiune. Reuşeşte să iasă din 
clădire şi se urcă în primul tren, la miezul nopții de 
24/25 decembrie 1989. Dar n-ajunge la destinaţie. 
Este aşteptat la Câmpina de o patrulă a Gărzilor 
Patriotice şi de milițienii din gară. La sediul FSN este 
îmbrăcat civil sub ameninţarea pistolului şi dus la 
comandamentul marii unități din Ploieşti. Aici este 
interogat ca dezertor, apoi ca terorist periculos. Este 
depus într-o carceră din subsolul comenduirii 
garnizoanei, alături de un căpitan şi un subofițer de 
Securitate învinuiți de săvârşirea unor acţiuni 
teroriste. Supus unui tratament inuman, trece pe 
lângă moarte: în noaptea de 25/26 dec. la ora 2.30 
urma să fie scos din carceră şi dus în fața unui 
pluton de execuţie (nici acum, după 25 de ani, Tocan 
nu ştie de unde a venit ordinul care a anulat 
execuţia). În 28 decembrie este adus în Braşov, 
schimbând. prizonieratul din Ploieşti cu arestul la 
comenduirea garnizoanei. Pe 3 ianuarie 90 este 
internat prin şantaj în Spitalul Militar unde trece prin 
alte două situații grele. În dimineaţa de 8 ianuarie 90 
părăseşte spitalul şi Braşovul cu o maşină şi de data 
aceasta ajunge în Capitală, la guvern. Aici este 
aşteptat de  vice-prim ministrul Gelu Voican 
Voiculescu şi consilierii săi, col. Baiu şi maiorul 

procuror Mugurel Florescu, ambii prezenţi la 
procesul dictatorilor. În fața lor scrie un raport 


ragu di cale 


Lt. col (ez) Viorel Tocan 


LUNEUL DRUM 
AL ADEVĂRULUI 
CĂTRE LUMII 
Decembriese dai 


E 


despre situația din Braşov. Primit şi de Dumitru 
Mazilu, are neplăcuta surpriză să constate că nici 
acesta nu auzise că în Braşov muriseră oameni. Şi 
culmea, nici la Procuratura Generală nu se ştia! 
Acolo ajunge cu o maşină de la guvem, se 
întâlneşte cu procurorul general N. Popovici şi cu 
adjunctul lui, gen. procuror Gh. Diaconescu. Le 
vorbeşte pe scurt despre Braşov, promițând că a 
doua zi va da o declaraţie amplă. Dar nu o dă celor 
doi, ci maiorului procuror. Dan Voinea pentru că, 
înainte de a fi primit de Popovici, maiorul Tocan are 
o scurtă discuţie cu Gh. Robu care-l previne să-i 
spună cât mai puțin despre Braşov lui Popovici şi să 
nu-i dea nici o declaraţie, pe motiv că e foarte obosit, 
a doua zi urmând să se petreacă mari schimbări în 
Procuratura Generală, după care este primit de Gh. 
Robu, noul procuror general. Stabileşte cu acesta 
cum vor demara cercetările pentru aflarea adevărului 
despre crimele din Braşov, despre autorii trădării şi 
complicii acestora. Revine apoi în Spitalul Militar 
Braşov, unde rămâne internat până în 17 ianuarie. 
De aici va începe de fapt lungul şi sinuosul drum 
al adevărului, drum pe care autorul ne invită să-l 
parcurgem împreună, în cele două volume care 
vor urma. 


Desigur, v-am redat doar ce-am putut reţine din - 


emoţionanta prezentare făcută de locotenent- 
colonelul în rezervă Viorel Tocan. Retrăia parcă, 
după aiâţia ani, momentele-limită prin care trecuse. 

A răspuns apoi multelor întrebări puse de cei 
prezenți, care au fost aceleaşi cu cele puse în aceşti 
25 de ani care s-au scurs de-atunci, inclusiv. în 
cadrul Comisiei Senatoriale "Decembrie 1989” din 
care a făcut parte între 1991-1994, întrucât a făcut 
repetate demersuri pentru aflarea adevărului. 
Reproduc câteva dintre cele notate de mine : 

- Conflictul cu şeful dvs. şi faptul că l-ați învinuit 
de trădare constituiau încălcări ale regulamentelor 
militare şi chiar al jurământului depus ca ofițer ? 

- Nu, şiiată dece: 

a) Şeful de Stat Major, lt.col.Toma Ştefan, 
devenise alergic la simpla pronunțare a cuvintelor 
“Revoluţie” şi "revoluționari", s-a opus înarmării 
subordonaţilor, cu toate că eram obligaţi să purtăm 


ecembrie a.c..La un moment dat a văzut un afi 
în rezervă, ca şi tatăl prietenului nostru. S-a q 


lichidarea noastră, conform planului lor secret; 


ĂTRE LUMINĂ”, VOL. | 


VIOREL TOCAN 


Ş ce 
putut desprinde de acolo mai bine de o oră 


perienţa prin care trecuse. 


armele din dotare (ne aflam încă pe timpul alarmei 
de luptă); i . 

b) S-a demascat singur în noaptea de 23/24 
crezând că teroriștii intraseră în clădire şi începusei 

c) Trădarea lui era o faptă deosebit de mec 
care, în condiţiile de război în care ne aflam, se 
judeca de un tribunal militar excepţional Şi. se 
pedepsea cu condamnarea la moarte. lată extrasuj 
din jurământul militar: "Jur credință nestrămutată 
poporului român şi patriei mele Socialiste "Da 
patria noastră nu mai era Republica Socialista 
România, iar poporul se revoltase împotriva 
dictatorilor şi nu mai voia să audă de comunism Sau 
socialism. Voia să trăiască într-o țară liberă şi 
prosperă, numită, după Marea Unire, ROMÂNIA. 


- Nu puteți fi învinuit de neexecutarea Ordinului 
şefului şi apoi de dezertare prin plecarea neaprobată 
la Bucureşti? 

- Nu, întrucât: 

a) Ordinul lui era în mod vădit o răzbunare, luată 
ca atare şi de gen. Florea. Şi apoi, avea sens să 
execut ordinul unui trădător dovedit? 

b) Cu toate astea am pregătit plecarea mea în 
misiune, cu maşină şi patru oameni de la Gaz 
Metan. Numai că Toma îmi ascultase telefonul şi 
anulase tot ce stabilisem cu dispecerul de serviciu; 

c) Cred şi acum că încercarea mea de a ajunge 
la Bucureşti ca să cer ajutor pentru a se pune capăt 
vărsării de sânge nu a fost o dezertare. 


- Din cercetările făcute aţi putut descoperi cine 
erau teroriştii? 

- Primele răspunsuri le-a dat indirect, începând 
din 22 decembrie, chiar gen. Florea, prin faptul că 
indivizii prinşi cu arme la ei, în situaţii 
incriminatoare, duşi la el, erau eliberați imediat 
după un interogatoriu formal! (gen. Florea era 
comandantul celei mai mari unităţi militare din 
Braşov, Brigada de Vânători de Munte, şi 
Comandantul Garnizoanei Braşov, iar în după 
amiaza zilei de 22 decembrie 1989 fusese numit 
primul preşedinte al CJFSN Braşov; practic, cu 
câteva ore înainte gen. Victor Stănculescu i 
ordonase să preia conducerea judeţului şi a 
Securității). Excepţie a făcut cu doi dintre cei aflaţi în 
jurul său până în dimineaţa zilei de 24: după o 
inscenare au fost prinşi, bătuţi crunt şi puşi sub pază 
permanentă, apoi au fost ciuruiți cu gloanţe şi au 
murit ca nişte câini. 

La şedinţa CJFSN din 27 decembrie generalul a 
explicat că teroriștii erau "cei care, având arme şi 
tehnică de luptă moderne, inclusiv elicoptere, libieni 
Şi palestinieni, au tras în militari şi civili, făcând 
numeroase victime”! 

Dar din volumul "Din culisele luptei pentru putere 
1989-1990, autor Alex Mihai Stoenescu, aflăm 
despre "existența unei structuri deplin. conspirale 
care se mobiliza prin Comisariatele (centrele) 
Militare şi care a fost, după toate probabilităție, 
Sursa fenomenului teroriste. (pag.289). lar evidența 
membrilor _ acesteia, mobilizați prin ordine de 
chemare urgentă se aa doar în fișetul 
comandanților CMy-urilor (Comandamentele Militare 
Judeţene) - adaug eu. Şi mai precizez că astfel de 
terorişti” erau cât se poate de autohtoni, cu 9 
Pregătire militară mult superioară militarilor în termen 
ŞI perfecționată periodic prin concentrări P€ 
specialităţi. 

Timpul avut la dispoziţie de autor fiind limitat, â 
trebuit să se rezume doar la o parte din multe! 
întrebări pe care ni le punem cu toții. Mai ales cei 
mine, interesaţi de istoria necenzurată, mai veche 3! 
mairecentă. (continuare în pag. 12) 


Gota Saruatcu 


P29-4 CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2014 


e 


Rule 


CONTROVERSA CATEDRALEI MÂNTUIRII NEAMULUI 


Controverse 


Pe  şantierul Catedralei Mântuirii Neamului 
lucrările la suprastructură continuă. S-a realizat 
aprox. 50% din lucrare. 

„Sub influența mass mediei care ironizează sau 
Chiar atacă agresiv tot ceea ce ține de Biserică, ne- 
am întrebat şi noi dacă — şi de ce — ar fi utilă 
construirea unei mari Catedrale, intitulată pompos a 
"Mântuirii Neamului”. 

Mântuirea nu depinde de valoarea lăcaşelor de 
cult ŞI a infrastructurii. religioase, ci de credința, 
atitudinea şi faptele individului. Sfinţii. Părinţi 
avertizau încă de acum câteva secole că în vremea 
noastră bisericile vor. fi poleite, dar sufletele 
oamenilor goale, că lăcaşurile de cult vor fi mari, iar 
credința mică. Ni se părea absurdă o catedrală cu 

| lifturi şi 5000 de locuri, ca o sală de spectacol, în 
care comuniunea pare foarte dificil de realizat din 
cauza numărului mare de oameni care vor vorbi, se 


vor foi (ştim ce se întâmplă într-o biserică de cartier, [BE 
darmite în cogeamitea catedrala)! În plus, auzind în | 


multe. biserici din toată țara, ani la rând, preoții 
| rugându-se la fiecare Liturghie pentru finalizarea 
| Catedralei, văzând numeroase apeluri pentru donaţii, 
incepuserăm să dezvoltăm o reacție de respingere. 
Eram pur şi simplu agasaţi. 

Adăugând şi faptul că Patriarhul BOR nu este 
tocmai întruchiparea Sf. loan Gură de Aur (ca să ne 
exprimăm eufemistic), priveam construcția catedralei 
ca pe un soi de modemism neavenit, gen 
transformarea mănăstirilor în pensiuni, gen 
"săptămâna ecumenică” (programul de rugăciune 
comună cu catolicii și protestanții, aspru condamnat 
de canoanele Bisericii Ortodoxe). 

Am auzit deseori părerea: Patriarhul mai bine ŞI- 
ar vedea de misiunea lui pastoral-misionară, mai 
bine s-ar preocupa de îmbunătăţirea imaginii Bisericii 
care a avut şi are de suferit din cauza unor slujitori 
nevrednici, decât să se ocupe de chestiuni: de 
k fațadă, administrative. Dar spiritualitatea şi 
S administrativul nu se exclude pi 200 TAB 

Mulţi erau, de asemenea, îngrijorați că BOR se 
va îndatora prea mult pentru acest proiect ambițios, 
nu va putea plăti şi va ajunge să facă nepermise 
ş concesii creditorilor. Banii necesari construcţiei 
| catedralei însă reprezintă valoarea a doar 80 km de 
autostradă (80 milioane euro). BOR îşi asumă 
responsabilitatea financiară, banii  împrumutați 
| urmând a fi înapoiați într-un termen de 15 - 20 de 
ş ani. O parte din suma necesară exista deja, din 
conturile special deschise de la începutul lui 1990, 
unde credincioşii au făcut donaţii. Pentru lucrările de 
infrastructură au fost cheltuiţi aprox. 25 de milioane 
de euro, dintre care 12,5 milioane de la autoritățile 
statului, iar restul de la credincioşi. (Şi Arhiepiscopul, 
Atenei a donat 100.000 €, iar papa loan Paul al |I- 
lea, tot atât.) 

Da, a primit ajutor şi de la stat, dar în acest stat 
majoritatea populaţiei este ortodoxă (86% conform 
recensământului din 2011)! De altfel, Ministerul 
Cultelor acordă subvenții — din banii noştri — şi 
celorlalte culte, cum ar fi martorii lui Yehova! 

S-ar fi construit nu ştiu câte şcoli? Dar câte s-ar fi 
construit cu banii din campaniile electorale, de pildă? 
Auzim? : 

În plus, în cei trei ani de la începerea lucrărilor, 
sumele plătite la bugetul de stat de către BOR, 
reprezentând impozite şi contribuții sociale la 
salariile lucrătorilor de pe şantier, TVA-ul şi alte 
; taxe, au fost în valoare de 9 milioane euro! Deci 
banii daţi de stat s-au întors la acesta în proporție de 
3 


POETI POI PP PT RP e PT? 


trei sferturi! 

Totodată, am aflat că ideea unei catedrale 
naționale a fost propusă Sinodului Bisericii 
Autocefale Române şi regelui. Carol | de Vasile 
Stroiescu. A fost reluată în anii de după primul 
război mondial, când au şi apărut schiţe de proiecte 
ale arhitecţilor perioadei (cea mai cunoscută fiind 
cea a lui Petre Antonescu). Uitat în anii 
comunismului, proiectul a reapărut după 1989. 


E Trăgând o linie, cum legionarul este corect cu toţi 
j cei din jur, fie că-i plac sau nu, să 
recunoaştem că această Catedrală nu este 

aşa "rea" cum o prezintă duşmanii înveteraţi 


Ş j E = 


şi perfizi ai instituției Bisericii, construcţia ei având 
mai multe rosturi: 


Necesitatea liturgică 


Numai cine slujeşte sau participă la momentele 
solemne liturgice şi la ceremoniile- bisericeşti din 
actuala Catedrală patriarhală cunoaşte dificultăţile pe 
care le creează lipsa acută de spațiu în 
desfăşurarea normală a slujbelor religioase. 

Actuala Catedrală patriarhală, construită la 
mijlocul sec. XVII (1656-1658), a fost iniţial biserică 
mănăstirească, devenită ulterior catedrală 
mitropolitană în anul 1668, iar din 1925, odată cu 
înființarea Patriarhiei Române, ea serveşte în mod 
provizoriu drept Catedrală patriarhală până la 


Construirea, Catedralei-Mânţuirii Neamului, aşa cum 


se menţionează în pisania: ea deasupra uşii de 


intrare de patriarhul Miron Cristea, după lucrările de 
restaurare din anii 1932-1935. 

Toate catedralele mitropolitane din provinciile 
româneşti sunt cu mult mai încăpătoare decât 
actuala Catedrală patriarhală şi oferă clerului şi 
credincioşilor condiţii mai bune pentru desfăşurarea 


cultului. = 


Necesitatea publică $ 

Potrivit legii, cultele sunt persoane juridice de 
drept privat şi utilitate publică. În Catedrala Mântuirii 
Neamului vor fi organizate ceremonii religioase cu 
caracter public național, ca de exemplu pomenirea 
eroilor neamului românesc la sărbătoarea Înălţării 
Domnului şi Ziua eroilor: (unul dintre hramurile 
viitoarei Catedrale patriarhale) şi a eroilor din 
Decembrie 1989 sau slujba de Te-Deum la Ziua 
Naţională de 1 Decembrie. 

in acelaşi timp, în Catedrala Mântuirii Neamului 
se vor desfăşura alte ceremonii, aniversări sau 
comemorări cu caracter național şi internaţional, vor 
fi primiţi oaspeţii din străinătate şi vor fi organizate 
congrese, conferințe şi alte manifestări ale preoților 
şi tinerilor români din ţară şi străinătate. 

Utilitatea publică a viitoarei Catedrale patriarhale 
va fi sporită prin amenajarea spațiului generos de 
aproape 6 hectare din jurul ei ca parc public, 
mărind suprafaţa spaţiilor verzi din Bucureşti. 


Complementară şcolilor şi spitalelor 


Noua Catedrală patriarhală nu poate fi pusă în 
concurență sau opoziţie cu şcolile şi spitalele din 


„România, aşa cum fac cei ostili construirii, deoarece 


este complementară acestora. 

Şcolile publice din România sunt concurate şi 
completate de multe şcoli particulare, apărute după 
1990, aşa cum spitalele şi alte unități medicale de 
stat sunt concurate şi completate de centre medicale 
private. A 

În schimb, Biserica este singura şcoală care nu 
se finalizează cu examenul de Bacalureat sau cu 
studiile de doctorat, ci rămâne permanent o şcoală 
spirituală pentru toată viața, care îndrumă oamenii 


să caute viața cerească veşnică, încă din timpul vieţii 
lor pământeşti. 

În plus, ea este singurul spital care vindecă pe 
om de păcate prin iertare şi prin cultivarea virtuților 
spre a dobândi sănătate sufletească şi iubire curată 
pentru armonia în familie şi societate. 

Aşadar, Biserica este şcoală spirituală şi spital 
duhovnicesc, complementară tuturor şcolilor şi 
spitalelor publice. De aceea la solicitarea Bisericii 
în şcolile publice se predă şi religia, care educă pe 
copii şi tineri în spiritul valorilor perene şi eteme, 
completând astfel disciplinele ştiinţifice, iar în spitale 
sunt prezenţi preoți de caritate care ajută şi 
completează practica medicală ştiinţifică, întrucât 
omul este nu numai trup, ci şi suflet. 

Catedrala este un simbol al unei mari comunităţi 
în rugăciune, al unui oraş întreg, al unei provincii şi 
al unui popor. 


Simbol al unităţii dintre lucrarea spirituală şi 


| socială a Bisericii 


În ansamblul Catedralei Mântuirii Neamului, 
lucrarea spirituală de ordin liturgic, catehetic şi 
omiletic se va desfăşura în unitate şi completare cu 


=] lucrarea social-culturală prin Centrul de conferințe 


şi Muzeul creştinismului românesc,  social- 
filantropică prin cantina şi căminul pentru pelerini, şi 
social-medicală prin Centrul de diagnostic şi 
tratament, toate în incinta Catedralei noi. 


Simbol al unităţii dintre generaţii şi al 
românilor de pretutindeni 

Prin stilul arhitectonic tradițional bizantin- 
românesc va fi reprezentativă pentru credința 
majorității poporului român. 

Picturile — şi  mozaicurile viitoarei Catedrale 
patriarhale vor include sfinți şi lăcaşuri de cult 
reprezentative din toate provinciile româneşti şi chiar 
ale comunităţilor de români din afara României. 


Simbol al demnităţii naţionale 


Biserica Ortodoxă Română este astăzi singura 
între Bisericile ortodoxe fără o catedrală 


reprezentativă pentru credința majorității 
poporului român. 
Întrucât o biserică ortodoxă este învelişul 


arhitectural al unui conţinut spiritual, şi anume 
comuniunea oamenilor credincioşi cu Hristos, fiecare 
biserică ortodoxă trebuie să exprime eternitatea în 
timp, deci în fiecare veac. 

De remarcat faptul că în Bucureşti a fost 
construit stadionul "Naţional Arena” cu o 
capacitate de 55.000 de locuri, cu preţul de 234 
milioane euro, din fonduri publice, fără proteste în 
legătură cu oportunitatea acestui obiectiv sportiv. 
Stadionul a costat cât toate sumele alocate salariilor 
preoților şi construcției de lăcaşe de cult în 10 ani! 
(atenţie: pentru toate cultele, nu doar pentru BOR, şi 
există 22 de culte!) 


In schimb, Catedrala, cu o capacitate de 5.000 . 


de locuri, costând 80 milioane euro, va fi construită 
doar parțial din fonduri publice, restul banilor 
provenind din donaţii ale credincioşilor ortodocşi 
români din țară şi străinătate şi ale clerului. 

NOTĂ: Ca fapt divers, în 2011 banii alocaţi 
pentru BOR (salarii şi construcţii de biserici) de la 
bugetul de stat au fost de 29 de ori mai puțini 
decât cei pentru Educaţie şi de 15 ori mai puţini 
decât cei pentru Sănătate! (sursa: Ministerul de 
Finanţe) 

Deşi este cu puţin mai înaltă decât Palatul 
Parlamentului, având înălțimea de 120 metri, 
Catedrala reprezintă doar a zecea parte din 
suprafața desfăşurată a acestuia. 


Locul ales este Dealul Arsenalului, pe un teren de 
11 hectare aflat în proprietatea Patriarhiei. Catedrala 
va avea 120 m lungime, 70 m lățime şi 120 m 
înălţime, se va desfăşura pe o suprafață de 38.000 
de metri pătraţi şi va avea două hramuri: "Înălțarea 
Domnului” (Ziua Eroilor) şi "Sf. Apostol Andrei” 


(Apostolul românilor). ; 


CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2014 P29:5 


de daţ; 


UN SFERT DE VEAC DEGEABA. AJUNGE! 


A trecut un sfert de veac de-atunci. De la 
dramaticele evenimente petrecute şi la Braşov, ca 
şi la Timişoara, Bucureşti, Cluj şi alte mari oraşe, în 
acel sfârşit de decembrie 1989. 

Dintre miile de oameni ieşiţi în stradă ca să 
dărâme un regim devenit odios, câteva zeci din 
Braşov au plătit cu viața curajul lor. În amintirea 
acestor eroi-martiri Asociaţia "Pentru Adevărul 
Revoluţiei” (A.P.A.R Braşov) a organizat ŞI în 
acest an o comemorare, separată de cea la care 
au participat oficialităţile. Doar că nu am mai făcut-o 


la ora declanşării măcelului (2.40), ci în seara dela 
22, în speranța că vom atrage atenţia şi stârnibi 


Bi gi a | 


interesul mai multor persoane dintre cele aflate în 
centrul Braşovului cu diverse treburi şi preocupări. 
Comemorarea a urmat ritualul adoptat încă din 
anul 2009; pancartele cu numele şi fotografiile 
eroilor au format o Cruce „mare, marcată de 
lumânări aprinse, în Spaţiul dintre Prefectură şi 
troița ridicată în apropierea clădirii Modarom, de 
unde s-a pornit focul ucigător. La Troiţa Martirilor au 
fost rostite numele eroilor jertfiți pe altarul libertății 


afle ce facem acolo şi de ce. Le-am povestit cum 


pam ai 


au murit zeci de tineri, bărbaţi şi femei, civili şi) 


militari, pentru vina de a-şi fi dorit să fie liberi într-o 
țară liberă. Şi că pentru asta nu s-au temut să 
înfrunte gloanţele ucigaşe, cu pieptul gol. Pentru 
jertfa lor, noi toți şi mai ales generaţia tânără, avem 
datoria morală să ducem până la capăt 
Revoluția începută în urmă cu 25 de ani. 


De-atunci mulţi oameni, participanţi sau simpl 
spectatori la acele evenimente sângeroase, s-aul. 
întrebat pentru ce au murit şi au fost răniţi atâția | 
braşoveni? Că doar soarta țării se jucase deja 
la Timişoara şi apoi în Bucureşti. 

Ei bine, răspunsul nu e prea greu 
pentru că muncitorii 
braşoveni se revoltaseră cu doi ani 
în urmă împotriva regimului 
comunist şi a dictatorului, iar 
organele conducătoare ale Partidului şi 
Securității se temeau că o vor face din 
nou. Dovezi în acest sens: : 

- în drum spre Timişoara gen.| 
Mihalea Velicu, şeful |.G.M. se opreşte 
la Braşov în 17 decembrie şi ia măsuri 
pentru prevenirea unei noi revolte a 
muncitorilor din marile întreprinderi ale 
oraşului de la poalele Tâmpei; 

- activiştii de partid au primit arme şi 
muniții încă din ziua de 19 decembrie, 
cu care să se poată apăra la nevoie; 

- un general din Marele Stat Major, 
D. Pletos, a sosit în misiune la Braşov, 
fiind cazat la Casa Armatei; în 20 
decembrie îi raportează gen. N. Militaru 
(la acea dată un simplu general trecut 
în rezervă de Ceauşescu pentru 
legături cu G.R.U - Serviciul Secret al j 
Armatei Sovietice) că "braşovenii nu mai percutează 
ca în noiembrie 1987”; îl întreabă apoi ce trebuie să 
facă mai departe. 

Descifrăm aici interesele diametral opuse ale 
principalelor forțe ce se vor confrunta în perioada 
imediat următoare: pe de-o parte instituțiile 
statului comunist luând măsuri de prevenire şi 
reprimare a unei posibile revolte populare, pe de 
alta personaje făcând parte din conspirația 
anticeauşistă (şi nu anticomunistă) străduindu- 
se să provoace revolta care să-i propulseze la 
cârma statului. Nu întâmplător la Braşov. au 
complotat doi generali: unul în rezervă şi altul încă 
activ în cel mai înalt organism de conducere al 
Armatei, ambii privind către "Răsărit', de „unde 
aşteptau să le vină ajutorul, ca în 1944 şi în anii care 
au urmat. z 

Dar evenimentele petrecute la Braşov începând 
din 21 decembrie 1989 au prezentat şi alte aspecte 
ale confruntării celor două tabere; 


tal ii Si birt 


RU 


Crucea formată din pancartele cu numele martirilor, marcată de lumânări aprinse 


- Pentru aplicarea hotărârii Consiliului Judeţean 
din 18 decembrie a fost conceput şi materializat pe o 
hartă a municipiului Braşov un plan de intervenţie 
împotriva eventualilor manifestanți; de remarcat că în 
plan se specifica: "dacă manifestanți devin turbulenţi 
se va deschide focul împotriva lor” (cum făcuseră 
deja la Timişoara), şi tot important de consemnat 
este faptul că în paralel s-a întocmit un plan secret 
de acţiune, din ordinul şefului Inspectoratului 
Județean al Ministerului de Interne, gen. Gh. 
Zagoneanu, plan de care aveau cunoştinţă doar 
câteva persoane. i: 

- Mai puţin cunoscut este faptul că la Braşov a 
avut loc o primă "Mineriadă” în zilele de 21-23 
decembrie 1989: mai concret, un grup de peste 30 
de "mineri" din Valea Jiului au descins la hotelul 
Capitol, cu geamantane mari şi grele, convinşi fiind 
că sărbătorile de iarnă nu le pot petrece decât acolo; 
numai că în loc să schieze în Poiana Braşov, aşa 
cum era firesc, s-au confruntat cu cetăţeni străini 
cazaţi la acelaşi hotel, duelul de foc soldându-se cu 
morţi şi răniţi. 


flaveau datoria să cerceteze astfel de ca 


îi nu erau nişte fantome, ci indivizi bine 


z3 trei preşedinţi care i-au 


- Pe teritoriul județului Braşov au evolua 
doar. elicoptere ale intreprinderii de co sin lu 
Aeronautice (I.C.A Ghimbav), ci şi altele. ue 
însemne de identificare, care nu aparțineau A 
sau Ministerului de Interne. Acţiunile. lor i ej 
dubioase, ilegale; dar nu s-a făcut nimic tri 
elucidarea. apariției şi evoluţiei acestora. c; inu 
contră: persoanele care au vrut să ofere date ce n 
despre aceste aparate au fost averlizate Şi Chis 
amenințate că vor avea mari necazuri dacă îşi 
menţine declaraţiile (mai direct spus, organele ati 
SAzuri ay 
IN pericoj 
ŞI În cazul 
Că aceştia 
S f î a instruiți şi 
i dotați, cunoscuţi de cei care trebuiau să-i aresteze 
şi să-i cerceteze; şi asta pentru că acionau a 


acoperit acţiuni ilegale care puneau 
siguranța naţională). La fel au procedat 
"teroriştilor”, de unde se poate deduce 


il comanda şi în beneficiul celor care acaparaseră 


puterea, declarându-se "emanaţi ai Revoluţiei 
Până în prezent nu i-a tras nimeni la răspundere 
pentru faptele lor criminale. ge 

- În Braşov numărul celor ucişi în acele zile este 
mult mai mare decât cel declarat oficial (69). Şi în 
acest caz s-a recurs la intimidări şi ameninţări din 
partea organelor de cercetare la adresa martorilor 
care veneau cu dovezi concrete. 
Şi exemplele de acest fel pot continua, dar ce 
folos?! za 
Spunem asta de 25 de ani şi le cerem organelor 
abilitate să-şi facă datoria, conform legii, dar în 
zadar! Motivează că nu au "undă verde” de la 
autorități, mai precis de la Cotroceni, adică de Ia cei 

y i urmat . dictatorului 

Ceauşescu. Aceştia s-au considerat, ca şi 
predecesorul lor, "tătuci” ai națiunii, îndreptăţiţi să 
hotărască cum să trăim, ba chiar şi cât să trăim. lar 
în “ce priveşte adevărul, să ne 
mulțumim cu ce ni s-a inoculat în 
„decembrie. 1989, manipulându-ne. în 
toţi aceşti ani scurşi de atunci. 

Cum de şi-au permis această 
sfidare? 
„Simplu: ne-au simţit slabi şi 
neputincioşi, împovărați de grija zilei 
de mâine; de necazurile şi suferințele 
pe care ei ni le produc ca să ne reducă 
| la tăcere. lar majoritatea românilor sunt 
resemnați, fapt pentru care suportăm în 
continuare toate:  nedreptăţie şi 
umilințele. 


În 16 noiembrie 2014 mulţi dintre 
cetățenii ieşiţi la vot şi-au pus 
speranțele în Klaus lohannis, "neamţul" 
| care ar putea fi altfel decât predecesorii 
| lui cu terminația "escu”, care ar putea 
3] urma exemplul conaţionalilor săi, Carol 
| | şi Ferdinand, care au făurit România 


SII 
modernă şi au reîntregit-o, servind-o cu 
credință chiar împotriva intereselor ţării 
în care s-au născut. 4 

Neamţul-român ales să ne conducă n-ar trebui 
să facă altceva decât să respecte ceea ce ne-a 
promis în campania electorală! Şi nu i se cere să 
reintregească România, cum a făcut Ferdinand, 
ci măcar să păstreze Transilvania! : 

De asemenea, noul preşedinte ar putea dovedi 
Prin fapte, pentru prima oară după 25 de ani, că 


există voința politică de a se afla şi spune adevărul. 
Să vedem... 


În ce priveşte comemorarea  eroilor-mariiri al 
Revoluţiei, lor le suntem datori cu adevărul care le- 
ar aduce liniştea pentru vecie, iar pe noi ne-ar scoale 
din marasmul în care ne zbatem încă şi ne-ar reda 
libertatea ce ne-a fost confiscată din nou în 
decembrie 1989, odată cu Revoluţia. S-ar pune 
capăt astfel mistificării şi cenzurării istoriei poporului 
român. 


Dumnezeu să ocrotească România! 


Dre Iocan 


Pe9-9 CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2014 


Ziua de 1 DECEMBRIE, zi de sărbătoare în 
care omagiem idealul de unitate națională pentru 
care s-au jertfit strămoşii noştri, ne oferă prilejul să 
reflectăm mai mult la ceea ce ne-a unit de-a lungul 
istoriei şi la minunea prin care a dăinuit acest 
Neam aşezat "în calea tuturor răutăților”, cum 
nota cronicarul Miron Costin. 

| Dar, dincolo de parade militare ŞI ospăţuri în 
pieţele publice, reuşim oare să mai refacem, pe plan 
sufletesc, la nivel profund, comuniunea între români? 

Aceasta are ca temei conştiinţa noastră de sine 
care a fost atât de mult slăbită, conştiinţa destinului 
nostru comun: : 

"Ceea ce constituie un Neam este o unitate 
superioară, de ordin metafizic, o unitate de destin 
istoric, în care pământ, sânge, trecut, lege, limbă 
datini, obiceiuri, cuget, credință, muncă, stăpânire 
sunt contopite ca temeiuri ale comunităţii de 
soartă”, scria Mircea Vulcănescu. a 

„Dar câte dintre aceste valori tari, ca temeiuri ale 
unităţii noastre, ne mai însufiețesc şi ne mai unesc 
astăzi? 

Avem motive să ne întrebăm de ce ne-au 
însuflețit atât de tare nişte alegeri care au împărțit 
țara în două Românii după nişte criterii false. 3 

Dezbinarea face parte dintr-o inginerie socială 
aplicată ieri de comunişti şi, pe cât se pare, reluată 
astăzi cu zel de neoliberali. Instigările la ură şi la 
revoltă împotriva unui "duşman de clasă” ne întorc 
cu gândul la vremurile de tristă amintire. 

Unii dintre promotorii "revoluției culturale” pun, în 
manieră bolşevică, -un stigmat asupra Bisericii, 
denigrată ca fiind o "tumoare socială” „alţii proclamă 
că "a. venit timpul să punem serios în discuţie 
finanțarea BOR din bani publici” (Dan 
Tăpălagă/Hotnews), alţii blamează o mare parte a 
societăţii: "asistaţii”, bătrânii, țăranii etc., şi pe oricine 
se abate de la linie refuzând să adere cu entuziasm 
la "revoluţia transformării” menită să schimbe la față 
România după chipul Occidentului "luminat". 

Să nu ne lăsăm atraşi în această capcană. 

De-a lungul istoriei am îndurat atâtea năpaste şi 
atâtea atacuri la ființa neamului doar rămânând uniţi 
în credință. 

În puşcăriile comuniste, când se observa că între 
deţinuţi, în ciuda torturilor crâncene, inimaginabile, la 
care erau supuşi, se crea o adâncă unitate, născută 
nu numai din suferința comună, dar şi — ceea ce era 
cel mai important — din trăirea duhovnicească 
intensă. În scrierile memorialistice se vorbeşte des 
despre "candela vie”, "ştafeta rugăciunii care alerga 
de la om la om”, "rugăciunea în lanţ! — care, în pofida 
tuturor chinurilor, menținea un liant puternic între 
acele suflete înrădăcinate în credință şi Adevăr, 
dându-le putere lăuntrică, putere de jertfă pentru 
aproapele, curaj al mărturisirii. Atunci se încerca 
imediat, cu orice chip, prin intermediul "reeducaților”, 
spargerea acestei unităţi, prin picurarea în suflet a 
otrăvii neîncrederii, suspiciunii, fricii, urii. 

S-a spus că "lumea s-a schimbat după votul din 
noiembrie”. Oare "omul nou” pe care îl vor adepții 
acestei schimbări trebuie să se ralieze la o "societate 


BE at 


Rudi 


ROMÂNIA ROMÂNILOR 


1 Decembrie 1918 — fotografie de epocă 


civilă” îmbibată de ură neoliberală împotriva Bisericii, 
a bătrânilor, țăranilor, a săracilor, a ”asistaţilor”, a 
"antioccidentalilor” etc. şi a celor care deviază de la 
modul acceptat de gândire? 

Ceea ce se întâmpla în-închisorilor comuniste s-a 
extins astăzi în "marea închisoare”, scopul fiind 
acelaşi: distrugerea comuniunii dintre români şi a 
capacităţii lor de a coagula în jurul unor valori 
profunde prin care am dăinuit că Neam în istorie şi 
care scapă tiparelor ideologice reducţioniste şi 
maniheiste. 

Cei care urmăresc să ne redefinească potrivit 
acestor tipare vor reuşi să ne aducă într-o stare şi 
mai gravă de amnezie dacă ne vor face să uităm ce 
ne-a unit de-a lungul istoriei noastre zbuciumate, ce 
i-a unit pe strămoşii noştri care erau, în covârșitoare 
majoritate, țărani, ce i-a legat pe românii asupriți din 
Transilvania, care, în ciuda umilințelor şi prigoanelor 
sângeroase, au apărat cu dârzenie credinţa 
strămoşească şi demnitatea Neamului nostru 
(bisericile--de- lemn” sumtsun simbol. viu al-unităţii 
Neamului), ce i-a unit 'pe martirii închisorilor 
comuniste şi pe tinerii din decembrie 1989, care şi- 
au dat viața pentru România adevărată, "acea 
Românie profundă, vie, întemeiată pe credința de 
veacuri a Neamului nostru” (părintele Galeriu). 

"Au ieşit în stradă zeci şi sute de mii de oameni 
pentru alegeri. Cine va mişca un deget pentru 
credinţă şi pentru neam?” — întreabă părintele Mihai 
Aldea într-o predică deosebită. 

Cât de tare s-ar bate între ei politicienii 
aceştia, pentru care românii şi-au risipit atâtea 
energii în disensiuni şi dezbinări, pentru a apăra 
valorile esențiale, vii, care alcătuiesc fundamentul 
identităţii şi unităţii Neamului nostru? Cum s-a 
întâmplat de atâtea ori după '89, politica pe care au 
practicat-o — indiferent cine a avut în mâini pârghiile 
puterii şi destinele ţării — a condus la subminarea 
acestor valori. 

Să ne amintim că nu există "două Românii”, ci o 
singură Românie, "România românilor”, cum o 
numea marele român martir şi mărturisitor Mircea 
Vulcănescu: A 


kk 


"Există o Românie pe care trebuie să o 
regăsim cu orice preţ: România românilor, 
România viziunii româneşti. Ea singură contează. 

Sunt însă unii care au pe dracu-n ei. Vor să 
schimbe”. 

E România românilor care-şi iubesc Neamul 
pentru ceea ce are inalterabil în ființa lui şi care 
ştiu că rezistența şi demnitatea noastră stă în 
dreapta credință pentru care poporul român s-a jertfit 
şi a luptat vreme de secole. Istoria noastră s-a 
desfăşurat sub semnul crucii. 

E România țăranilor care, deşi dispreţuiți şi 
ignoraţi cu desăvârşire de politicieni, de mass-media 
şi de “elita” intelectuală, se luptă singuri să-şi 
apere micile gospodării, pământul şi apa, pe care 
corporaţiile, protejate şi ajutate de stat, au cale liberă 
să le prade sau să le distrugă. 

E România preoţilor care sunt modele de 
jertfelnicie şi de slujire, cu abnegaţie şi renunțare 
la sine, a lui Dumnezeu şi oamenilor aflați în 
suferință; a preoților îndureraţi de starea în care a 
fost adusă România — abandonată parcă între tâlhari 
— dar care se sârguiesc, pe cât pot, să îi oblojească 
rănile, precum samarineanul milostiv. 

E România profesorilor care, în ciuda situației 
dezastruoase din învățământ, nu şi-au părăsit 
vocaţia pentru un salariu mai bun într-o 
multinațională, ci au ales să dea ce e mai bun din ei 
pentru a face din copii nişte oameni întregi, cu 
respect faţă de propria limbă şi de propria cultură, 
față de Dumnezeu şi faţă de țară. 

Astfel de modele de omenie şi demnitate 
românească (modele care pot fi întâlnite şi în alte 
sfere profesionale), în vremuri inumane precum 
acestea, trebuie să ne dea speranță. 

Nu alegerile ne dau speranța în mai bine, ci 
aceşti oameni care se dăruiesc, cu jertfelnicie şi 
curaj, misiunii de a salva omenia, unii dându-şi 
osteneala să tămăduiască rănile României de azi şi 


„să o.ridice de jos, alţii plămădind România demnă de 


mâine. Acestea sunt, de fapt, elitele adevărate ale 
României. Fiindcă prin ele ”respiră” România. Ele 
sunt inima, ele sunt sufletul României. 

Aceştia sunt românii care iubesc cu adevărat 
România, jertfindu-se pentru ea, şi doar în iubire — 
care dă fundament şi trăinicie comuniunii cu cei de 
azi şi cu cei de ieri, întru aceeaşi credință, limbă, 
istorie şi destin — îşi are izvorul unitatea Neamului. 

“Nu vreau omul abstract, «umanitatea», ci 
omenia”, spunea Mircea Vulcănescu. 

Cine se situează în afara acestei Românii (în 
frunte cu autointitulatele ”elite” care-şi proclamă 
Superioritatea față de "masa înapoiată” şi 
"iresponsabilă”) nu are nici o legitimitate morală 
să ne spună cine suntem şi să ne împartă după 
criterii ideologice falsificatoare. 

Acestei Românii, României noastre, nu a 
politicienilor care o vând pe nimic, nu a “elitelor” 
care o privesc cu dispreț, îi urăm LA MULȚI ANI!! 


Fana Bazar 


TRIUMF ÎN POSTERITATE 


Li se cuvine 
"o jerbă a 
memoriei” 
tuturor celor 
care au rămas 
neabătuți pe 
linia Căpitanului, 
cum frumos 
spunea prof. 
Cristiana Hâncu, 
cea care l-a 
îngrijit cu mare 
devotament pe dr. 
Milcoveanu în 


Dr. Milcoveanu la 97 de ani 


ultimii lui ani de viaţă şi care i-a scris necrologul. 

Anul acesta s-au împlinit 5 ani de când doctorul 
legionar s-a îmbarcat pentru totdeauna în corbia 
eterică a Căpitanului. Efervescența lui nu a mai avut 
răbdare cu noi, să ne aştepte să-i serbăm 
centenarul, aşa cum proiectaserăm. Luna aceasta 
ar fi împlinit 103 ani, egalându-l ca longevitate pe 
instructorul legionar Viorel Tănase din Sibiu, cel 
mai bătrân legionar din lume (103 ani). 

Firi total diferite (dr. Milcoveanu studios, 
economistul Viorel Tănase milităros), îi unea acelaşi 
ideal pe care l-au slujit până la moarte. 

Trăitori ai unui secol de istorie pe care l-au 
perceput la fel, pe aceeaşi lungime de undă, implicaţi 
activ în viața legionară din vremea Căpitanului şi 
cunoscându-l direct, după 1990, amândoi membri ai 


Senatului Legionar, nu au încetat să arate tinerei 
generaţii principiile Mişcării şi să combată abaterea 
simistă. Pentru asta Viorel Tănase a fost ignorat cu 
obstinaţie, iar dr. Milcoveanu, mai "vizibil", mai 


cunoscut datorită numeroaselor cărţi publicate, a fost + 


atacat furibund şi calomniat ca nimeni altul. În 
schimb, paginile ziarului nostru au conţinut mereu 
ample interviuri cu ei. 

Luna mai ne va aminti întotdeauna de Viorel 
Tănase, aşa cum decembrie ni-l readuce în fața 
ochilor minții pe Şerban Milcoveanu. 


(continuare în pag. 11) 


CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2014 P29:7 


Dimerte 


SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII 


Se ştie că România are un număr 
disproporționat de agenți secreți, dar până acum 
acesta a fost pus într-un context destul de sumar: 
“mai mult decât Franța şi Germania la un loc”. 
Dar câţi sunt ei, exact? 

Am analizat COMPARATIV exclusiv serviciile de 
informații interne, cu atribuţii similare (contraspionaj, 
prevenirea terorismului şi crimei organizate, 
amenințările la adresa siguranței naţionale), din 
CELE MAI MARI ZECE ȚĂRI NATO. Datele au fost 
culese din surse publice: rapoarte, bugete, articole 
de presă. lată sumarul rezultatelor: 

Cele 10 țări au o populaţie de 800 de milioane de 
locuitori şi un total de aprox. 56.000 de agenţi mai 
mult sau mai puţin secreți în serviciile respective. 
ROMÂNIA se evidenţiază prin: 

„1. Număr: personalul de 12.000 de agenţi secreți 
rivalizează doar cu al FBI. Cu un procent de 2,5% 
din populația grupului celor 10 țări, România are mai 
mult de 20% din numărul total de agenţi al acestora. 
___ 2. Proporția față de populaţie: 600 de angajați 
în serviciile interne la suta de mii de locuitori. 
Următorul clasat, Polonia, are 128 de angajaţi la suta 
de mii de locuitori. Media în cele 10 țări este de 70, 
iar ultimul clasat este Italia, cu 27. 

3. Bugetul SRI are cea mai mare pondere în 
cheltuielile publice: jumătate de procent, de 5 ori 
mai mult decât este media în cele 10 state, care 
este de o zecime de procent. De exemplu FBI se 
descurcă cu doar o şeptime de procent din 
cheltuielile publice totale ale SUA. 

O să spuneți că nu se compară cheltuielile 
publice ale României cu cele ale SUA. Suntem de 
acord, dar şi în termeni absoluţi SRI reuşeşte să 
cheltuiască mai mult decât serviciile omoloage 
din Germania, Franţa, Italia sau Polonia. 

Bugetul instituției este public. Este adevărat că 
declarările pot fi false (de exemplu, bugetul 
raportat oficial de serviciul francez DGRI, de doar 41 
de milioane de euro, pare subevaluat în raport cu 
necesarul), dar noi comparăm__datele făcute 


publice. 
4. De asemenea, SRI este aparent singurul 
serviciu unde întreaga activitate este considerată 


“informație clasificată” din oficiu, nu doar de la caz la 
caz. 


Sursa: www. riscograma.ro 


Dar să ne întoarcem la începuturi. 
Când şi cum a luat naştere Serviciul Secret de 
Informații al României? 


Scurt istoric al serviciilor secrete în 
România 


12 — 1859 este data naşterii primului serviciu 
românesc specializat în obținerea de informații, 
conform revistei „Intelligence", editată de Serviciul 
Român de Informaţii. În cadrul reformelor lui Al. |. 
Cuza s-a înscris şi crearea unei secţii în Marele Stat 
Major care funcţiona ca serviciu de informații al 
Armatei. X 

În timpul Regatului României, începând cu 1889, 
viitorii spioni erau instruiți la Scoala Superioară de 
Război, în cadrul unui curs care trata „serviciul 
informaţiilor”. Cursanţii erau învăţaţi cum să culeagă 
informaţiile importante deținute de posibilii inamici: 
sustragerea de documente, tehnicile de acoperire 
etc. Rășcoala țărănească din 1907 a fost un mare 
eşec pentru structurile de informații româneşti. 
Începând cu acest moment s-a acordat o mai mare 
atenţie pericolelor care amenințau ordinea publică şi 
siguranța statului. Au apărut agenții acoperiţi şi 
numele conspirative. 

În 1913 a fost adoptată o lege care pedepsea 
trădarea de țară şi spionajul în favoarea străinilor cu 
închisoarea de la 2 la 15 ani. 

Primul război mondial a găsit România 
nepregătită din punct de vedere al serviciilor de 
informaţii. Majoritatea țărilor din Europa, inclusiv 
vecinele României, investiseră masiv, până atunci, în 
aceste structuri. 


În 1924 a fost numit în fruntea Serviciului Secret 
de_ Informaţii al Armatei Române (SSI) MIHAIL 
MORUZOV. 

El a a introdus 
primii civili în 
structurile 
secrete, după un 
model importat 
din Occident. La 
sfârşitul anilor '20 
Moruzov a 
început să 
colaboreze cu 
omologii săi din 
Franța, Germania 
şi Marea Britanie. 

În 1934 
Serviciul Secret şi-a definit o nouă organigramă, care 
cuprindea o Secţie de Informaţii Externe, una de 
Contrainformaţii, un birou juridic şi unul tehnic. 
Problema consta în faptul că serviciul se afla în 
subordinea Palatului Regal, nu a Consiliului de 
Apărare al Țării, cum era firesc. Dar despre aşa- 
zisele “servicii” aduse țării de celebrul Moruzov, 
ca şi despre ajungerea sa la conducerea SSI vom 
vorbi în numărul viitor. Acum urmăm firul istoric. 

Odată cu venirea gen. Antonescu la putere 
Moruzov a fost arestat, iar în fruntea Serviciului 
Secret a fost numit EUGEN CRISTESCU, fost şef al 
Siguranţei şi duşman declarat al organizaţiilor de 
dreapta, tot mai percutante în acea perioadă. 
Institulia a fost trecută în subordinea PreDedinliei 
Consiliului de MiniQtri. Noul director general al SSI, 
absolvent al al FacultăDii de Drept, se remarcase 
prin prigonirea legionarilor, (E clar că Antonescu 
vroia să fie “asigurat” astfel de loialitatea celor pe 


care-i adusese la 
guvemare.) 

Cristescu 
director în secția . 
informaţii (Siguranţa) din 
DirecDia Generală a 


PoliDliei, fusese demis din 
această funclie de către 
Carol al lIl-lea deoarece 
adunase informaDii | 
asupra Elenei Lupescu, | 
fapt denunDat de. către 

Moruzov. ke 3! = 

Din cauză că România se pregătea de război, 
SSl-ul reorganizat de Cristescu s-a orientat în 
principal asupra Uniunii Sovietice, iar pe linie internă 
împotriva Milicării Legionare şi a partidului 
comunist, în schimb activitatea opoziDiei a fost 
tolerată Di protejată. Ba chiar între anii 1943-1944 
SSI i-a protejat şi pe comuniLti: Petru Groza, lon 
Gh. Maurer, Mihai Beniuc (chiar angajat în SSI). 
Printre agenlii SSI s-au numărat cântăreaDia Maria 
Tănase, scriitorul Zaharia Stancu Qi . alte 
personalităDi a căror activitate e greu de reconstituit, 
întrucât în arhiva SSI nu există nici un dosar de 
informator din perioada 1928-1944, pentru că au fost 
distruse. După unele surse, la 23 aug. 1944, din cei 
850 de membri ai Partidului Comunist, mai mult 
de jumătate erau informatori ai serviciilor 
secrete, printre aceltia numărându-se (i lideri 
marcanli. 

Dei loial aliailor germani, la ordinul lui 
Antonescu SSI a tatonat Dansele unui eventual 
armistiDliu, ajutându-se de Deful confreriei masonice, 
Jean Pangal, de Grigore Gafencu, fost ministru de 
Externe Di de mulUi alDlii, iar agenDii americani Qi 
britanici prini Di anchetaDi de SSI au primit un 
regim de arest deosebit de blând. 

Gen. Aurel Aldea, participant direct la lovitura de 
la Palat împotriva gen. Antonescu, în mărturiile sale 
cuprinse în dosarele Securităii, declara: "Eugen 
Cristescu, Deful Serviciului Secret, chemat de gen. 
Sănătescu la Palat, a refuzat să vină. Cum s-a aflat 
mai târziu, s-a consultat cu gen. Tobescu de la 
Inspectoratul General al Jandarmeriei Di împreună 


s-au dus la LegaDia Germaniei, pentru a co 
ceea ce se petrece la Palat.” 

La 1 sept. 1944 Eugen Cristescu Di-a înainta 
demisia, acceptată de gen. Const. Sănătescu, Şeful 
guvernului provizoriu. 

Cristescu s-a refugiat cu o mare parte din arhiva 
sa în com. Bughea din Muscel, unde a fost arestaţ 
În sept. 1944 a fost transportat Di anchetat în URSs 
în cadrul grupei Antonescu, apoi retransmis 

âniei. 

Ro 046, prin sentinDa "Tribunalului Poporului 
(sovietic), au fost condamnali la moarte 11 acuzani. 
lon Antonescu, Mihai Antonescu, gen. Const. Vasiliu 
Gh. Alexianu, gen. C. Pantazi, Radu Lecca, gen. 
Nicolae Macici, Eugen Cristescu Da. În Urna 
interveniei ministrului  Justiiei, Lucre Liu 
Pătrăcanu, regele Mihai a comutat pedeapsa 
ultimilor Dapte condamnalii, printre care Pantazi, 
Leca, Macici Di Cristescu, la muncă silnică pe viană. 
După mărturia lui LucreDiu PătrăCicanu la. propriul 
său proces, Cristescu i-ar fi promis, contra salvării de 
la moarte, lista agenliilor britanici în România. 

Cristescu a murit decedat în 1950, în închisoarea 
VăcăreLti. RI = 

Evident, serviciile secrete româneşti au intrat pe 
mâinile cadrelor din URSS. 

În 1948 a fost înființată Direcţia Generală a 
Securităţii Poporului, devenită trei ani mai târziu 
Direcţia Generală a Securităţii Statului. Vreme de un 
deceniu a oscilat între statutul de parte integrantă în 
Ministerul de Interne şi autonomie. 

După retragerea trupelor sovietice au început 
epurările masive în Departamentul Securităţii 
Statului, ofițerii impuşi de URSS fiind trecuţi pe linie 
moartă. În 1968 a fost creat un serviciu, UM 09101 
A, care avea misiunea de a cunoaşte tot ce mişca în 
spaţiul sovietic şi de a urmări activitatea ofițerilor 
români şcoliți în URSS şi băuniţi a fi spioni ai 
Moscovei. (dosarele care l-au scos din armată şi pe 
gen. N. Militaru, devenit în timpul Revoluţiei din 1989 
ministru al Apărării) 

La începutul anilor '70, Securitatea era împărțită 
în şase direcţii: informaţii interne, contrainformaţii 
economice, contraspionaj, contrainformaţii militare, 
securitate/gardă şi cercetări penale. Este perioada în 
care serviciile secrete au fost foarte vizibile în 
societate, un număr uriaş de civili trecând prin 
birourile Securităţii pentru a discuta condiţiile 
colaborării. 

În orice stat Serviciile Secrete au datoria de a 
apăra cetățenii țării respective; în comunism însă, 
după încheierea hăituirii, schingiuirii, arestării, 
împuşcării elitei naționale, avea menirea de a 
Supraveghea ”reacţionarii” în special, dar pe 
toată lumea, în general. De asemenea, familiile 
celor fugiţi din țară erau atent monitorizate. 

Implicarea Securității în Revoluția din 1989 
este un subiect încă sensibil. În ultimii ani multe 
publicații au arătat cum colaboratori sau ofițeri de 
Securitate au declanşat evenimentele revoluţionare 
în majoritatea oraşelor din țară. Tot Securitatea, prin 
Direcţia a V-a, l-a lăsat descoperit pe Ceauşescu la 
22 decembrie 1989, forțându-l să fugă de furia 
maselor. S 

La 30 decembrie 1989 Consiliul Frontului Salvării 
Naţionale a dizolvat Direcţia Securităţii Statului, iar 
şeful acesteia, gen. lulian Vlad, este arestat, 
rămânând după gratii până la finalul anului 1993. A 

Timp de trei luni, între 30 dec. 1989 şi 26 martie 
1990, România nu a avut, în mod oficial, un serviciu 
secret. Neoficial, aceasta este perioada neclară în 
care rolul Securităţii a fost preluat de UM 0215 
(celebrul "doi şi-un sfert”), condusă de Gelu Voican 
Voiculescu (personaj dubios al Revoluţie, care până 
atunci colaborase în repetate rânduri cu securiştii). . 

Din martie 1990 şi până în 1997 Viroil 
Măgureanu, fost ofițer de Securitate, a îndeplinit 
funcția de şef al Serviciului Român de Informaţii. PE 
lângă SRI, în apanajul serviciilor secrete intră 
Serviciul de Informaţii Exteme şi Serviciul de 
Protecţie şi Pază. 


Munica 


(continuare în numărul viitor) 
uz vealială de Vel BO 
Pa9.5 CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2014 


Naşterea Domnului nu reprezintă or 
simplă comemorare a unui eveniment|i. 
istoric remarcabil care a influențat 
decisiv istoria întregii omenirii, ci un 

raznic dumnezeiesc, la care fiecare 
este chemat să se întâlnească personal 
cu Hristos. Și 

Costion Nicolescu în cartea "Elemente 
de teologie țărănească” (Ed. vremea, 
2005), remarca: 

"Gospodarul de odinioară, ajuns acasă 
de la Liturghie, unde a auzit, din 
Evanghelie ori din predica preotului, istoria 
întrupării şi Naşterii Mântuitorului lumii, la 

jăpânda lumină a opaițului, candelei sau 

lumânării, încălzit de focul vetrei humuit, a 
alcătuit poezii religioase de o sensibilitate 
aparte, strecurând în ele adevăr 
evanghelic şi farmec artistic. Versurile]. 
fascinante ale colindelor ascund o teologie 
adâncă, înfăţişată într-o frumuseţe literară 
extraordinară. De fapt, ele se dovedesc o continuare 
a slujbelor din Biserică. 

După ce s-a colindat se consideră că Dumnezeu 
a fost adus de către colindători şi a rămas în casa 


LINU-I LIN 
Contantin Dragotescu 


Colindăm flămânzi şi goi 
În pridvor de cânt. 
Anii cern zăpezi pe noi 
Vise aprinzând... 

“Zac la uşă drugii grei, 
Rănile ne dor, 
Lanţurile-s clopoței, 
Ruga noastră-i cor. 


Doamne, mâna să-Ți întinzi 
Peste robii Tăi 

Ca-n adâncuri să ne-aprinzi 
Stea de vâlvătăi. 


Vom porni din închisori 
Fulguiți de nea 

Ca s-ajungem până-n zori 
Lângă leslea Ta. 


Drept tămâie-am pregătit 
Lacrimi grele-n căni, 

Aur: lanţul ruginit, 

Smirnă: sânge-n răni. 
Suferinţa vom uita 

Sub cereşti lumini, 
Serafimii vor cânta, 
Incărcaţi de crini. 
Inimile, în cununi, 

Vom aduce-n dar. 
Peste jertfa lor S-aduni 
Nimburi mari de har. 
Linu-i lin ca dalbe flori 


Pe ferestre de-nchisori 
Dalbe, dalbe flori. 


Cind 


CER ŞI PĂMÂNT ROMÂNESC 


In alt colind Domnul este chiar invocat 


"723 Alsă colinde casa: <<Colindă-mă, Doamne, 
i colindă>>. 


respectivă care i-a primit: <<Noi ieşim, Dumnezeu 
intră>>. 

Omul care i-a primit pe colindători n-a fost numai 
gazda lor, ci şi a lui Hristos Insuşi: <<Rămâi, om 
bun, sănătos, / Ca un trandafir frumos, / C-ai fost 
gazda lui Hristos>>. 


CRĂCIUN ÎN TEMNIȚĂ 


LERU-I, DOAMNE, LER 
Radu Gyr 


Tot mai arde cerul sus 
Peste ieslea lui lisus. 
Leru-i, Doamne, ler. 


Vifleeme, colț de rai, 
" Îngeri palizi încă ăi = 
Leru-i, Doamne, ler. N 


Alb şi fraged Vifleem, 
În ce vis să te mai chem? 
Leru-i, Doamne, ler. 


Steaua sfântă de Crăciun 
Din ce praf s-o mai adun? - 
Leru-i, Doamne, ler.- 


Lacrimi mari pe cer se-aprind, 
Prin tristeţi de foc colind. 
Leru-i, Doamne, ler. 


Pentru-nsângeratul mag 
Pune, Doamne, spini pe prag. 
Leru-i, Doamne, ler. 


Şi acoperă cu lut 
Vifleemul meu pierdut. 
Leru-i, Doamne, ler. 


să Naşterea lui Hristos reprezintă nu 
numai momentul unei întâlniri individuale 
la sărbătorirea ei, în fiecare an de Crăciun, 
ci momentul marii întâlniri a întregii 
"| umanităţi cu Mântuitorul ei: <<Că azi S-a 
născut Hristos,/ Domnul cel prea luminos./ 
Şi umblând/ Şi tot colindând,/  Ne- 
| ntâlnim cu Dumnezeu>>.” 


Din nefericire, sensul acestui praznic 
dumnezeiesc a fost deturnat de activități 
SI străine care mută centrul de greutate 

Idinlăuntrul sufletului către periferia 

trupescului: căutăm cadouri, ne omorâm 
să aşezăm masa mare şi să trimitem 
mesaje peste mesaje cunoscuților. 
În marile oraşe colindătorii sunt tot mai 
puţini, colindă pentru bani, nu pentru bucuria de a 
vesti naşterea Mântuitorului. lar textele colindelor 
vechi le mai găsim prin unele cărţi... De aceea vă 
oferim o “picătură” din trăirea martirilor Neamului 
nostru: nişte colinde mai "speciale", compuse în 
urmă cu jumătate de secol, în închisori. 


SUS LA-NALTUL CERULUI 
Martir necunoscut, Aiud 


Sus la naltul cerului 
suie robii Domnului, 
vin convoi din temniţa Aiudului. 
Flori de lacrimi din cer cad, 
„Plânge cetina,de brad, 
munții suri bătrâna frunte şi-au plecat. 


Stele ard sub paşii lor, 

vântul zvon dă codrilor: 

trece-n lanţuri ceata osândiţilor. 
N-au avut aur curat, 

nici tămâie n-au aflat 

deţinuţii pentru Pruncul de-mpărat. 


Dar adus-au drept prinos 

Suflet dalb şi luminos 

Slobozit din trupuri frânte nemilos. 
La Hristos dac-au ajuns, 

la picioare blând l-au pus 

viața lor, urzită-n rugăciuni şi plâns. 
Sus la naltul cerului, 

mucenicii Domnului 

cer în rugă mântuirea Neamului. 


forțată şi nepotrivită. 


Mogienirea Codeanu (X) 


"VINOVAȚII DE SERVICIU”, ROMÂNII! 


Majoritari şi minoritari 

În conformitate cu o lege nescrisă, dar, 
culmea, respectată aproape de toți cei capabili să 
îşi exprime o părere aparent competentă, 
discutarea în public a problemelor pe care ni 
le creează majoritatea minoritarilor trăitori pe 
meleagurile noastre a devenit un act 
condamnabil din categoria  ”xenofobie”, 
"antisemitism”, naționalism, "extremism”! 

Nu contează dacă problemele sunt reale, nu 
contează impactul asupra restului populaţiei, nu 
contează că devenim în fața lumii, fără să 
merităm aceste calificative, “hoţi”, "leneşi 
"murdari", “sălbatici” sau chiar "criminali 
consemnul trebuie păstrat, iar populația 
majoritară să accepte în tăcere toate 
ponoasele  conviețuirii, ca într-o căsătorie 


Discutarea acestor probleme, abordarea lor în | 
mod realist şi în termeni absolut legali, are ca 
scop încetarea "jocului" cu. "ascunsul după 
piersic” şi este obligatorie în favoarea găsirii 
unei soluţii, pentru a se renunța la minciună şi 


fățămicie. Minciuna ordinară este că pentru 
toate neajunsurile minoritarilor sunt de vină |. 


Nicador Zelea-Codreanu 


încolo”. Sunt medici, mulți s-au făcut preoți, 
ingineri, actori, cântăreți. Sunt. pline 
primăriile, ministerele, diverse instituții 
publice (de jos şi până la înalți demnitari) de 
țigani: preşedinţi de republică, deputaţi, miniştri, 
| ziarişti etc., etc. Sunt prezenți în Armată, 
| Jandarmerie, Poliţie, în sportul de performanţă, în 
învățământ!,.. Şi ce mai vreți, să îi legănăm pe 
brațe? 

Poate am face şi acest lucru, dar au un 
defect capital: în momentul în care dețin o 
oarecare putere, prin funcţie, prin situația 
economică, prin superioritate numerică, prin 
diferența de forță sau de vârstă, devin agresivi 
fără a fi provocațţi într-un fel oarecare. Acesta 
este motivul pentru care foarte mulți români 
nu îi agreează. : ă 

"Fac legea” în mediul rural, agresând în 
special copii şi bătrâni, apelează la bunurile 
altora, căci nu vei vedea în curţile lor mica 
grădină pe care românul şi-o face pentru nevoile 
zilnice, îşi procură lemnele de foc "agresând” 
pădurile sau plantațiile. ş 

Au pretenţia de a nu respecta anumite legi 
obligatorii oricărui cetățean român, invocând 


românii, pe poziție de majoritari. 


Oficialităţile şi aşa-zisa "societate civilă", cea 
căreia i se dă atenţie şi crezare, bine 


Nicador Zelea-Codreanu alături de cel mai bătrân legionar din 


lume, Viorel.Tănase din Sibiu, 
Ia sărbătorirea centenarului acestuia 


sponsorizată de către duşmani recunoscuţi ai 
intereselor naţionale, îşi fac un merit din a prezenta 
situația minoritarilor în culorile cele mai sumbre, din 
două motive: 

- primul, pentru a scoate în evidență 
incapacitatea autorităţilor de a rezolva orice 
problemă legată de viața şi poziţia minorităților 
etnice; ICE et 

- al doilea motiv: condamnarea colectivă a 
poporului român ca un popor de sălbatici” 
sanguinari, "xenofobi”, asupra căruia trebuie aplicate 
măsuri speciale în sensul durității, măsuri care ar 
trebui să inducă în rândul populaţiei o mentalitate 
de acceptare a anormalului, a nedreptăților, a 
inversării valorilor. 


La ora actuală există două minorităţi etnice în 
România, care prin pretențiile lor total 
nejustificate ne obligă să tragem un semnal de 
alarmă şi să ne expunem poziția vis-a-vis de situaţia 
creată. Apropos de "un semnal de alarmă”: tragem 
acest semnal de aproape 90 de ani, începând cu 
mişcările studențeşii de la 1920. Problema este 
veche. 

Poziţia noastră trebuie exprimată în contextul 
politic de astăzi, când au devenit inacceptabile 
pretențiile UNGURILOR şi ȚIGANILOR trăitori. în 
România. 

Fără discuţie că aceste pretenții sunt total 
diferite prin scopul urmărit, şi de aceea vor trebui 
discutate separat. 

Dacă pentru unguri, un popor harnic şi de sute de 
ani sub influența unor civilizații mai evoluate din 
centrul şi vestul Europei, problema este de fapt 
încercarea de a crea o enclavă în interiorul României 
şi apoi să determine o reacţie gen Iugoslavia, pentru 
țigani (sau rromi, cum vreți să le spuneţi), 
"problemele" sunt de ordin economic, încercând a fi 
justificate prin inechităţile sociale pe care le suferă. 


Țiganii 
“Am utilizat termenul de "țigan" şi ar fi primul lucru 
de discutat: cine şi de ce a hotărât că acest 
termen trebuie să fie un termen de ocară? 

De ce nu vine cineva să ne impună să schimbăm 
denumirile în limba română ale tuturor minorităților 
care trăiesc pe teritoriul României? 

Eu cred că sunt destui țigani care sunt mândri de 
neamul din care se trag. 

Nu rămâne decât varianta că o entitate 
supranațională, cea de care toată lumea ştie, 
care este deja numită şi în mass media 

"Jicuriciul”, vrea să creeze o diversiune de 


“anume "roma", ” 


dimensiuni planetare, în lupta seculară de 
distrugere a identității poporului român. 

Se pare că termenul "mom" a reuşit să fie impus 
după manevrele d-lui Soros, evreu ungur 
multimiliardar, acceptat ca atare de Uniunea 
Europeană, după denumirea pe care "prietenii" şi 
conaționalii noştri unguri o dau ţiganilor, şi 


In mod evident, ceea ce trebuie schimbat la 
această minoritate etnică nu este numele, ci 
sistemul de relații cu societatea în general, prin 
schimbarea mentalităţii lor, atât la nivel individual, 
cât mai ales la nivelul diferitelor organizații 
nonguvernamentale, la nivelul liderilor rromi de 
opinie. Aceştia nu cunosc termenul de 
"îndatoriri, ci numai termenul de "drepturi". 

Cum îşi poate cineva închipui că într-o societate 
normală a sec. XXI poţi avea un statut privilegiat 
economic dacă nu contribui ca orice membru al ei la 
formarea venitului naţional? 

Se încearcă permanent acreditarea ideii că rromii 
sunt defavorizaţi în ocuparea locurilor de muncă şi 
că societatea este vinovată de starea de sărăcie şi 
înapoiere în care trăieşte o mare parte a acestei 
populații. 

Este o minciună ordinară prin care se urmăreşte 
justificarea unor măsuri economice care, de fapt, nu 
fac decât să perpetueze actuala stare de lucruri. 

Aş vrea să mă contrazică cineva şi să-mi dea un 
singur exemplu de rrom care, având o pregătire 
corespunzătoare, a fost refuzat la ocuparea unui 
post oarecare! 

Citesc în presă diverse aprecieri la adresa 
subiectului, enunțate de sociologi care se ocupă de 
situația minorităților, şi rămân uluit de afirmaţiile care 
se fac. 

Ovidiu Voicu, despre care nu ştiu mare lucru, dar 
bănuiesc a fi un specialist în materie, consemnează: 
"Acum şi dintotdeauna minoritatea momă a fost cea 
mai defavorizată”, iar Salat Levente: "sunt priviți:cu 
mari. prejudecăţi în ceea ce priveşte raportarea la 
muncă şi unele aspecte ale specificului cultural”. 

Duceţi-vă în orice piață bucureşteană! Peste 90% 
din "negustori" sunt ţigani care, lucru cunoscut şi 
dezbătut câteodată în presă, fixează preţurile 
produselor, ocupând tarabele de vânzare a 
produselor agricole, destinate producătorilor din 
mediul rural, devenind intermediari, mărind artificial 
prețurile. În construcții ştiu că lucrau foarte mulți ca 
"fierari betonişti”, bine plătiți şi chiar apreciați ca 
meseriaşi. Toţi "florarii" din Bucureşti sunt țigani şi de 
când mă ştiu pe lume nu le zice nimeni "dă-te mai 


obiceiuri tradiţionale sau judecata unor "autorități" 
numite de obşte, lucru inadmisibil legal. 

Acelaşi sociolog Ovidiu Voicu remarcă: 
“Românii dovedesc o mare toleranță față de 
minoritățile mici, inclusiv cele de altă religie, cum ar 
fi musulmanii sau tătarii, cărora nu li se reproşează 
nimic”. Dar în continuare remarcă intoleranţa pentru 
maghiari, decretând: "Prejudecăţile istorice sunt greu 
de scos din memorie, dacă nu se fac eforturi. în 
sistemul de educaţie." 

Măi nea Ovidiule, ca intelectual ce te afii, ştii că 


“prejudecată = “idee “preconcepută, “adică o idee 


avansată înainte de a cunoaşte şi, să zicem, înainte 
de a judeca lucrurile. Păi după sute de ani de 
stăpânire ungurească a Transilvaniei şi după 
iredentismul acut din ziua de astăzi, poţi numi 
aprecierile ca prejudecăţi?! Mai bine zis, ca 
postjudecăţi!! 

Păi toleranța românului, la fel ca a oricărui om 
de pe lume, are o relație -directă cu starea de 
lucruri: ce face şi ce nu face minoritarul, ce 
pretenții are, începând de la pretenţia de a se 
comporta ca un stăpân faţă de majoritar în relaţia 
de zi cu zi, continuând cu pretenţia de a fi discriminat 
pozitiv, cu tot felul de avantaje financiare şi sociale, 
Şi până la pretențiile teritoriale ungureşti! 

Măi, nea sociologule, ce pretenții alarmante şi 
nejustificate are mahomedanul sau tătarul? Îţi 
cere autonomia Dobrogei? Sau iţi cere să-i dai 
locuri de muncă bine plătite unde să nu faci mare 
lucru şi să fii admis cu patru clase primare? 


Ungurii 

Despre unguri, ce să vorbim: un popor civilizat în 
Viața de toate zilele, harnic, curat. 

Ce să zic despre vecinul meu ungur, vecinul de 
bloc: ne salutăm, eventual bem o bere la grădină, 
dar până aici! Îl văd că mă priveşte cu o oarecare 
doză de suspiciune şi, dacă intră în casă la mine, 
examinează atent gradul de curățenie în ideea că va 
putea să mă privească mai târziu cu o superioritate 
pe care să o percep totuşi. 

Suntem vecini buni, dar el votează disciplinat cu 
UDMR, partid ilegal tolerat de nişte autorități 
schiloade, partid care nu pierde nici o secundă a 
existenței lui de a complota pentru dezintegrarea 
teritorială a statului român. 

_lanoş, vecinul meu, ciocneşte câteodată cu 
mine un pahar de ceva, dar prietenia lui merge 
până la interesele naționale. ÎI invidiez! 

Dacă îl întreabă cineva pe lon ceva despre 
unguri, lon, în inocența lui infantilă, îţi răspunde că 
sunt nişte oameni foarte drăguţi, de toată isprava, şi 
că oricine îi vorbeşte de rău este ori rău intenţionat, 


Pe9'0 CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2014 


din motive pe care nu încearcă să le 
desluşească, ori nu a avut contacte 
directe cu unguri. 
Cum se poate aşa ceva? te întrebi 
nedumerit : FE 

Pare normal, că noi nu avem nimic de revendicat 
de la unguri şi lon stă la bloc, în Pantelimon, şi 
este total dezinteresat „de mascata dar reala 
epurare etnică a românilor din județele cu 
opulație majoritar ungurească; pierde din 
vedere - eufemistic vorbind - problemele la nivel 
naţional, şi mândria lui de român se limitează 
drastic la susţinerea echipei naționale de fotbal, 
vând un păhărel. în plus şi vociferând în fața 
țelevizorului!! - 

Începusem descrierea ungurilor cu cuvintele "un 
popor civilizat în viaţa de toate zilele”. 

În. cazuri excepționale, în cazurile în care a 

înclinat balanța puterii în favoarea lor, ce au făcut la 
cedarea Ardealului în august 1940? 
Voi aţi uitat, căci bunătatea proverbială a 
s românului se manifestă şi prin amnezie. 
i Nu voi compara masacrele la care s-au dedat 
ungurii atunci când li s-a dat Transilvania pe tavă de 
către axa Roma - Berlin, cu masacrele prin care alți 
minoritari, profitând de împrejurări, cu o lună înainte 
ja cedarea Basarabiei, au făcut un adevărat genocid, 
cifrat la peste 50.000 de morţi, într-un iureş al 
răzbunării iudaice. 

“Nu ținem contabilitatea ororilor pentru a 
răspunde cu aceeaşi monedă şi în aceeaşi 
măsură. Suntem însă obligaţi să taxăm oamenii 
Ja adevărata lor valoare şi să nu ne închipuim că 
masacrele comise odată cu dezmembrarea 
Iugoslaviei nu s-ar repeta şi în România într-un caz 
similar. Ochiul nostru trebuie să îşi păstreze 
agerimea măcar în măsura în care vecinul meu de 
apartament nu uită niciodată că este ungur şi că 
datoria lui este să voteze cu UDMR! 


Falsificarea opiniei publice 

În ţara românească (evident!) cele mai 
numeroase minorităţi sunt cele de care discutăm. În 
legătură cu acestea se încearcă formarea unei 
opinii publice dirijate de proprietarii marilor 


sete 


în 


ea 

Triumf al sufletului asupra trupului pieritor, 
doctorului legionar Şerban Milcoveanu ar trebui pur 
şi simplu să-i mulțumim pentru existența sa 
prodigioasă care a sfidat biologia. Implicat în cele 
mai diferite domenii de activitate: medicală, 
culturală, istorică, şi-a proiectat viața într-o 
continuă uitare de sine în plan personal. Modest şi 
de discret, a strălucit pe un itinerar creativ de 
„excepție. 

A onorat ascendența privilegiată care l-a obligat, 
în sens superlativ, o viață întreagă. Se înrudea cu 
- Cantacuzinii, cu Sturzeştii şi cu familia Ştirbey, 
precum atestă arborele genealogic pe care mulţi l-au 
putut cerceta în locuința sa, deschisă tuturor. 

De la Colegiul "Radu Greceanu” din Slatina, apoi 
prin Colegiul "Sf. Sava” din Bucureşti, Facultatea de 
Medicină (1929-1936) şi culminând cu doctoratul în 
medicină şi chirurgie obținut în 1937, s-a distins 
neîntrerupt, fiind mereu întâiul între colegi. 

Aristocrației din naştere i-a adăugat 
aristocrația în spirit, cea care i-a propulsat cariera 
universitară şi ştiinţifică - din nefericire, frântă încă 
de la începuturile ei din cauza crezul său legionar şi 
â combativităţii cu care l-a susținut. 

. Extern şi intern, prin examen, al Spitalelor Eforiei 
Civile din Bucureşti, a reuşit întâiul, prin concurs 
Public, în 1940, pentru postul de asistent universitar 
la clinica medicală a prof. dr. N. Gh. Lupu de la 
Spitalul Colentina, având drept contracandidaţi 
ă Viitoare celebrităţi medicale, precum George Emil 

Palade, cel care avea să fie laureat al premiului 
Nobel. Din păcate, n-a putut funcţiona aici decât 
până la venirea regimului comunist care l-a înlăturat 
„În 1945, 

„Prins în marele elan al ţării, a urcat trepte 
„Importante ale organizării activităţii studenţeşti a 
3 epocii: între 1935-1936 a fost ales preşedinte al 
Î- Societăţi Studenţilor în Medicină, iar în perioada 
„1937 — 1940 preşedintele Studențimii Române 
e Creştine pe ţară (UNSCR). În aceste 
împrejurări l-a cunoscut pe Căpitan şi 


“TRIUMF ÎN POSTERITATE (Gontiii 


cotidiene aflate în cea mai mare parte în mâna 
unor țrusturi străine de presă. Oricine ştie cum 
arată şi a cui este mâna aceasta. 

Ideea de bază este prezentarea românilor (cum 
spuneam, în orice situaţie) câ fiind vinovaţi de starea 
minoritarilor, încât ar trebui să crezi că minoritarii 
sunt nişte îngeri şi românii nişte draci. 

Salat Levente - profesor de ştiinţe politice la 
Universitate Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în mod 
evident votant al UDMR - ne explică, în marea 
domniei sale înțelepciune, că în condiţiile de criză, 
pentru a se deturna atenția cetățenilor de la 
problemele interne importante, se caută "ţapi 
ispăşitori” pe care se aruncă vina în cadrul unei 
diversiuni naţionale, şi că ţapii ispăşitori ai crizei ar fi 
rromii şi maghiarii. 

„ Faptul că face publică o asemenea prostie într-un 
ziar de mare tiraj, din punctul domniei sale de vedere 
este o chestiune personală, dar ideea de a încerca 
să convingi pe alții cu asemenea teorii reflectă 
disprețul pentru cititor. 

Ce se înțelege de aici: relaţiile tensionate dintre 
majoritari şi minoritari au legătură cu criza 
economică, deci sunt relaţii de conjunctură. Să 
înțelegem că autoritățile, mari apărătoare ale 
drepturilor populaţiei majoritare, profită de "criză" şi 
aruncă vina pe rromi şi unguri. 

"Maghiarii şi rromii, vinovaţi de serviciu” - 
constata şi sociologul Ovidiu Voicu. 

Nu, domnilor, "vinovaţi de serviciu”, dacă nu sunt 
minoritarii, atunci sunt românii! Indiferent de situație, 
vă amintiţi să fi fost vreodată altfel? 

Deci românul este - de fapt, vor să sugereze 
nişte slugi - vinovat de orice! 

De ce trebuie să fie el vinovat: pentru că el 
plăteşte, el este marele plătitor de impozite; 
pentru că el trebuie privit de restul lumii ca unul 
ce nu se poate “adapta”. (21), unul duşmănos cu 
țiganii care ţipă pe toate glasurile că sunt persecutați 
şi că nu li se dă destul, solicitând creşterea 
avantajelor economice şi sociale, duşmănos cu 
ungurii care declară absolut deschis, prin 
reprezentanţi (şi nu numai), că vor să rupă o bucată 
din teritoriul naţional, şi care îşi fac în văzul lumii tot 
felul de organizații politice şi chiar paramilitare cu 


nuari 
elita lui. S-a integrat fără rezerve în Mişcarea 
Legionară, în care a activat din 1935 şi până la 
moarte, fără a urmări distincții şi grade. S-a 
bucurat însă de apropierea şi prezența Căpitanului, 


Corneliu  Zelea-Codreanu, vreme de trei ani, 
neîntrerupt, care avea să-i jaloneze viața. 
Martor direct şi incomod al trădărilor 


epigonului Sima (Şi, mai târziu, autor al numeroase 
cărţi pe această temă), s-a departajat net de cei care 
denaturau linia  Fondatorului şi Organizatorului 
Mişcării, desfăşurând un continuu un efort polemic 
vreme .de două decenii. A suportat toate 
vicisitudinile şi calomniile care au decurs de aici. 

Întru această prețioasă comuniune cu Mişcarea 
Legionară în duhul Căpitanului şi-a pus chezăşie 
întreaga viață. A înfruntat succesiv cele trei dictaturi: 

- carlistă - când a fost închis la Râmnicu Sărat 
împreună cu elita legionară, fiind supraviețuitor al 
masacrului din noaptea de 21/22 sept. 1939; 

= antonesciană - când a trimis pe front în linia 
întâi cu ordin secret de lichidare, îndeplinindu-şi însă 
datoria către țară şi întorcându-se decorat cu 
Coroana României şi Steaua României panglica 
Virtutea Militară; 

- comunistă - prigoane şi subiacentele perioade 
de detenție la care I-au obligat fiecare dintre ele, şi 
marginalizarea profesională şi ştiinţifică, redus la 
zeci de ani de activitate într-o circumscripție ostilă, 
irosindu-i-se astfel tripla specializare în medicină 
internă, cardiologie şi balneo-fizioterapie, precum 
şi cele 42 de lucrări ştiinţifice, între care cea 
despre "Colapsul vascular yperitic”, "Tratamentul 
sterilizant al malariei” sau dovada histopatologică a 
unui tip de alergie, necunoscut pe atunci, lucrare 
publicată de Academia Franceză. De-a lungul a 
celor peste 70 de ani de practică medicală fără greş 
nu i s-a putut imputa vreodată un diagnostic eronat 
sau vreo neglijență. 

Acest interminabil şir de nedreptăţi nu i-au înfrânt, 
ci i-au întărit şi alimentat formidabilul elan intelectual, 
care a răbufnit zeci de ani mai târziu, După o formulă 


scopul declarat de a reface "Ungaria 
Mare" în dauna Serbiei, a României, a 
Slovaciei şi nu mai ştiu a cui! 


Soluția 

Desigur, vor spune unii, constatatori avem cu 
duiumul, dar problemele nu se rezolvă cu 
constatări de la care lipsesc soluţiile. 

Nu suntem de acord cu acest fel de a privi 
lucrurile: există soluţii, şi Mişcarea Legionară, prin 
doctrina şi ideologia ei, oferă soluții pe cât de 
logice, pe atât de legale. 

Să fie clar, însă: soluția este sămânța de grâu 
care ne dă "pâinea noastră cea de toate zilele”, dar 
sămânța trebuie să ajungă într-un ogor bine 
pregătit de cultivator. > 

Bobul bun este soluția — Mişcarea Legionară 


iar ogorul bine pregătit - aşa cum, de bună seamă, 
aţi înțeles - este poporul român! a a 

A arunca bobul-soluţie în deşertul mentalității 
actuale a românilor ar fi un gest inutil şi o insultă 
la adresa bobului! 

Mişcarea Legionară, de-a lungul existenţei sale, a 
avut întotdeauna ca preocupare principală 
transformarea indiferenţei şi lipsei de interes a 
românilor pentru adevăratele probleme ale ţării, 
transformarea atitudinii de "după mine, potopul” (sau 
deşertul), în personificarea de fată: în dragostea şi 
interesul pentru "bobul de grâu" ce trebuia primit. 

Scopurile Mişcării Legionare au rămas aceleaşi, 
drumul spre izbăvirea poporului român este şi va fi 
neschimbat. 

Dacă suntem "vinovații de serviciu” pentru 
vreun: motiv oarecare, în nici un caz pentru că nu 
am ajutat suficient minoritatea rromilor sau că nu 
am lăsat să îşi facă de cap cum au vrut ungurii 
din Transilvania, acceptând ca nişte adormiţi 
condiţiile şantajului lor permanent cu “Europa” şi cu 
democraţia prost înțeleasă. 

Vom fi mereu "'vinovaţii de serviciu” atâta 
timp cât nu vom înțelege că răbdarea are şi ea o 
limită şi această limită nu trebuie împinsă până la 
disperare! Ce nu face românul la disperare! 


"Cuvântul Legionar” nr. 68 


a generozităţii fără stavilă, după 1990 a conferențţiat 
neobosit, a acordat interviuri până în ultimul an de 
viață, traversând atât istoria medicinei cât şi istoria şi 
cultura țării. A avut şi incredibilă activitate editorială: 
peste 50 de volume încredințate tiparului. Dintre 
acestea amintim doar câteva: "Arhiva <<Învierea>> 
(4 vol.), "Războiul dintre Stat şi națiune” (3 vol.), 
"Corneliu Zelea-Codreanu, altceva decât Horia 
Sima” (2 vol.), "Cinci testamente politice”, "Pentru 
ce a fost asasinat Corneliu Zelea-Codreanu” (2 
vol.), "Cum am cunoscut Mişcarea Legionară”, 


— 


de. Miranu $erhaa 


"Dilema |nteee 
democraţie şi Nae Ionescu 
dictatură”, "Memorii pe 

1929 - 1989” şi multe 


altele. | 

ÎI putem readuce|f 
printre noi citindu-i 
cărțile... 


CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2014 P29:"1 


Piesă “pranartă lalele (XIN) 


Semnul exterior al organizaţiilor politice de tip nou 
e uniforma; cămăşile negre ale partidului fascist, 
cămăşile cafenii ale partidului naţional-socialist 
german, cămăşile verzi sau albastre (n. n.: ale 
cuziştilor, lăncierilor) ale naționaliştilor noşiri creştini. 
Politica nouă se îmbracă în uniformă nu numai 
pentru a crea o disciplină la îndemâna tuturor, ci mai 
ales pentru a simboliza conoret înțelesul deosebit şi 
înalt al acestei politici noi. 

Democraţia nu e capabilă să dea un înțeles 


eroic vieții colective. Ea e din principiu 
individualistă, iar în practică e bugetivoră, 
consumatoare. Educaţia individualistă a 


democraţiei, vorbind numai de "drepturile omului" 
sau de “drepturile cetățeanului”, sfârşeşte în 
egoismul practic cel mai sălbatic. Teoria 
"succesului" în sens american, adică metoda de a 
sacrifica pe oricine numai să ajungi la scopul 
personal pe care ţi l-ai propus — care e mai 
totdeauna crearea unei bogății imense — e o idee 
tipic. democratică. Educaţia aceasta dezintegrează 
pe individ din societate şi, făcând din fiecare o 
explozie permanentă de orgoliu vanitos şi de 
egoism, coboară societatea umană la nivelul 
animalic unde cel mai tare e cel mai lipsit de scrupul 
față de semenul său. În ultimă concluzie "dreptul 
omului” înseamnă sacrificarea tuturor pentru 
triumful egoist al câtorva. 

Politica nouă, antidemocratică, numită la noi în 
țară în derâdere, dar cu just cuvânt, politică de 
dreapta, tinde să impună în locul egoismului 
democratic o concepție eroică despre viață. Nu 
există individ izolat. Omul e celulă a familiei, familia e 
celulă a societăţii, fiecare ins e chemat să 


NOTĂ: 


POLITICA EROICĂ 


îndeplinească o funcție în marea şi complicata 
existență a națiunii. lar națiunea e statul organizat, 

Stat organizat, în înțelesul nou, nu înseamnă stat 
prevăzut cu cele câteva instituții obişnuite: 
parlamentarism, justiție, armată, administraţie, ci 
totalitatea funcţiunilor creatoare ale naţiunii puse în 
Stare de activitate normală. 

Stat organizat înseamnă întreaga națiune în 
activitate continuă. Ca să înțelegem mai bine acest 
adevăr, să luăm de exemplu chestiunea şomerilor. 
Ei sunt dezmoşteniții regimului democratic sau 
social-democratic. În economia liberă a regimului 
democratic capitalistul are nevoie de un număr variat 
de lucrători, după necesităţile producţiei. Necesitățile 
diminuate aduc diminuarea numărului lucrătorilor. 
Prisosul rămâne pe dinafară, pradă foamei. În 
regimul democratic şomerii sunt, de fapt, în afară de 
stat. Numai când numărul lor a crescut enorm şi 
amenințător statul a fost nevoit să le creeze un fond 
de ajutor, făcând din ei o categorie de pomanagii 
oficiali, un fel de funcționari bugetivori fără ocupaţie. 

Germania democratică a lăsat în ruină cei 6 
milioane de şomeri. instalându-se noul regim 
hitlerist, grija lui cea mai mare e să rezolve 
chestiunea şomajului, nu cu metodele democratice 
ale ajutoarelor de stat, care sunt simple expediente 
de moment, ci integrând pe cei fără lucru. în 
activitățile creatoare ale naţiunii. Intr-o jumătate 
de an numărul celor redaţi activităţii naţionale se 
ridică la peste 2 milioane. 

Pentru a salva pe săracii taliei din gheara 
foamei, Mussolini a secat bălțile, a desțelenit zeci de 
mii de hectare şi a făcut din ei plugari model. 

lată ce însemnează operă de reintegrare în 
naţiune şi ce înseamnă stat organizat. Nimeni nu e 


NICHIFOR CRAINIC 


indiferent; nimeni nu trebuie să fie de prisos. 
Statul mussolinian, statul "divinizat” de care râd 
proştii democraţiei române, trăieşte în fiecare 
cetățean ca o soluţie a zilei de azi şi ca o siguranță a 
zilei de mâine. Misiunea lui e integrarea tuturor în 
funcţiile organice, permanente, ale naţiunii 

Evident, pentru aceasta a fost necesară o nouă 
concepție de viață, o concepție eroică în locul 
eroismului democratic. Poate că aceasta e partea 
cea mai nobilă a revoluției fasciste: politica ridicată 
de la prestigiul egoismului, transformarea ei dintr-un 
ruşinos meşteşug lucrativ al democrației într-un 
sistem moral de stârnire şi dezvoltare a marilor 
elanuri generoase ce zac în natura umană. 

Politica veche e arta de a parveni fără merit şi de 
a te menține prin demagogie. : 

Politica nouă e, înainte de toate, o educaţie 
eroică, o pregătire pentru a lua în piept toate 
dificultăţile ocolite laş de democraţie, pentru a 
rezolva problemele lăsate de ea ca o moştenire 
tragică, pentru a te lua la trântă cu imposibilul şi 
cu absurdul. Democraţia parvenitismului şi a 
expedientelor crease un soi de fatalism laş, 
manifestat mai ales în aşa-zisele legi ale sociologiei 
şi ale economiei politice (amintiţi-vă de "criza 
mondială”, formula magică prin care democrații îşi 
ascund nulitatea!). 

Pentru politica nouă, eroică, nu există dificultăți 
fatale, ci dificultăţi ce trebuie înfrânte prin voinţa 
năpraznică de a crea. Fiindcă politica nouă e 
militărie. Ea se îmbracă în uniformă nu pentru a 
parada, ci pentu a. simboliza concret spiritul 
eroismului civic care animă generaţiile tinere. 


"Calendarul", anul Il, nr. 485, 10 oct. 1933 


ION DOBRE (pseudonim NICHIFOR CRAINIC), teolog, ziarist, poet, creatorul curentului "gândirist”, directorul renumitelor reviste "Calendarur' şi "Gândirea", 
deţinut politic în închisorile comuniste, a fost doar simpatizant legionar, cca. un an (1932-1933). 
Am reprodus acest articol din presa vremii pentru că suntem întru totul de acord cu caracterizarea politicii democratice în opoziţie cu politica economică de 
dreapta. Nota bene: Articolul nu abordează ideologia formațiunilor de dreapta, ci doar politica economică. Indiferent ce-au făcut Hitler şi Mussolini după 1933 


(anul scrierii articolului), nu poate fi ignorat modul în care au redresat economia țărilor lor. lar naţional-socialismul şi fascismul nu sunt totuna cu legionarismul, 


aşa cum nici cuziştii n-au fost totuna cu legionarii. 


kk 


"LUNGUL DRUM AL ADEVĂRULUI CĂTRE LUMINĂ” (continuare din pag 


Şi, parcă citindu-mi gândurile, autorul a spus, în 
final: "Pe bună dreptate vă veţi întreba: de ce nu s- 
a aflat - şi dacă s-a aflat, de ce nu s-a spus - 
adevărul despre Revoluţia din decembrie 1989? 

Răspunsul nu este chiar atât de greu de dat, 
precum s-ar crede: 


- pentru că Revoluţia a fost doar a noastră, a 


“ celor care am decis s-o apărăm cu orice preț ; a 


”lor”_a fost Contrarevoluţia din care trebuiau să 


rezulte cei 60.000 de morţi imputaţi dictatorilor prin 
rechizitoriul maiorului procuror D. Voinea şi prin care 
au creat şi menținut panica în rândul populației; 

- pentru că nu a existat voința politică să se afle. 

Experiența mea cu cei trei preşedinţi de până 
acum e amară. În special primul dintre ei, lon Ilici 
Iliescu, a ştiut cum să-şi mascheze atât aversiunea 
față de acest subiect dureros, cât şi piedicile pe care 
le-a pus în calea aflării adevărului. Iliescu s-a temut 
întotdeauna că-şi va pierde fotoliul şi va ajunge în 
fața justiţiei. Dar niciodată nu e prea târziu, cel puțin 
aşa ne învaţă istoria! lar adevărul nu trebuie să-l 
cerşim cuiva. Fiecare dintre participanţii activi la 
dărâmarea dictaturii este deținătorul unei părţi din 
adevăr. E de ajuns să vrem să le punem una lângă 


Nota Redacţiei: 


alta şi vom obține întregul adevăr. Şi abia atunci vom 
fi cu adevărat LIBERI! 


Aici s-a încheiat prezentarea făcută de autor. 

Au urmat momente de tăcere. Probabil, cei 
prezenţi acolo nu ştiam dacă şi ce ar mai fi de 
adăugat. Autorul a dat însă cuvântul celor prezenţi 
care ar fi dorit să relateze ceva din ce înseamnă trăiri 
personale în acele zile de neuitat sau să-şi spună 
părerea în legătură cu acestea. Şi am avut 
satisfacția să aud lucruri bănuite de mulţi, exprimate 
aici clar şi tranşant: 

- gen. Milea nu s-a sinucis, a fost “sinucis” de 
unul. dintre militarii aflaţi la fața locului, cel mai 
probabil de col. Pârcălăbescu, finul lui Milea, numit 
de puţin timp în fruntea Statului Major al Gărzilor 
Patriotice de pe lângă CC. al PCR; 

= Sergiu Nicolaescu a înființat şi condus Comisia 
Senatorială "Decembrie 1989” în principal pentru a 
Şterge urmele "turiştilor" intraţi în țară cu armament 
modern, pe care să-l folosească la "micul trafic de 
frontieră”. (Notă; Acelaşi domn regizor l-a ameninţat 
cu moartea pe autor în seara zilei de 10 sept. 1991 
pentru că, prin cercetările sale la Braşov, se 


apropiase prea mult de secretele bine păzite ale 
conspiratorilor.) 


Eram nevoit să plec şi am regretat fiindcă nu ai 
prea des ocazia să auzi aşa ceva. Şi sunt convins că 
din cuprinsul cărții vom afla amănunte palpitante, pe 
care autorul nu a avut timpul necesar să ni le 
prezinte. Ne-a Şi atenționat în sensul ăsta. 

Şi dacă judecăm lucrurile la rece, omul acesta, 
trecut prin atâtea momente grele, nu era un civil 
oarecare, ieşit în stradă alături de ceilalţi 
manifestanți împotriva regimului comunist. Era un 
ofițer al Armatei române care, descoperind că 
Revoluția e trădată chiar de cei ce aveau datoria 
să o apere, şi-a demascat şeful, asumându-şi un 
risc enorm. Asta îl putea costa chiar viața şi n-a lipsit 
mult să fie dus în fața plutonului de execuţie. Chiar 
de către militari ai Armatei române, camarazi de 
arme cu autorul. Numai că e/ nu făcea parte din 
conspirația ai cărei membrii au acaparat puterea 
în după-amiaza de 22 decembrie 1989. 

Vă spun sincer că aştept cu nerăbdare apariția 
celorlalte volume ale cărții autorului braşovean. 


Aveam cunoştinţă despre' lansarea cărții, dar, din păcate, n-am putut ajunge atunci la Braşov, astfel încât v-am fi prezentat cartea abia în 


ianuarie sau februarie 2015, după ce am fi citit-o. Printr- 


mulțumim pentru relatarea “proaspătă”, “caldă”, de la fața locului. 
Sperăm că în noul an tot mai mulţi prieteni se vor implica şi ne vor trimite articole interesante! 


Pe9-12 CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2014 


o întâmplare fericită dl. Victor lonescu a fost martor la eveniment şi îi 


UNDE ÎNCETEAZĂ 


Câteva texte creştine răstălmăcite în mod curent sub influeni 


cându-i pasivi, fără atitudine îm 


untul late 


“creştinismul e o religie a sclavilor”, îndepărtându-i pe tineri de Biserică. 


Nae Ionescu şi teologii din perioada int 


îngrijorați de amploarea "prostirii” oameni 


TOLERANȚA ÎN CREȘTINISM (|) 


L ță neo-protestantă şi masonică produc confuzie şi tulburare în rândul românilor, 
potriva nedreptăţilor, a abuzurilor şi chiar a trădărilor. Sau, şi 


mai grav, generează păreri de genul 


erbelică au dezbătut subiectul toleranței greşit înțelese în articole şi conferinţe. Astăzi duhovnici cunoscuţi, 
lor cu pasaje din Evanghelie răstălmăcite masonic încearcă, 


la rândul lor, să sfâşie vălul gros aruncat de 


străini peste credința strămoşească: toleranța excesivă şi fără discernământ este identificată de-a dreptul cu răul. 


"Cui îţi dă o palmă peste obraz, 
fite arce»-i-l şi pe celălalt” 


Am mai Spus că există astăzi în Ortodoxie o 
vicleană înşelare, o subtilă influență neo- 
rotestantă. Sunt anumite feluri de gândire şi 
xprimare neo-protestante, ba chiar unele principii 
fundamentale neo-protestante, strecurate subtil în 
inimile ortodocşilor. Prin filme, presă, radio, societate 
i alte mijloace, ele „au ajuns a se răspândi în 
întreaga lume. Şi mulți le iau de bune, şi nu găsesc 
nimic rău în ele. Ba chiar sunt destui ce le socotesc a 
fi ortodoxe şi îi cred în înşelare pe cei care nu le 
primesc. A a 

Dar toți aceştia uită că sunt destui apostoli 
mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli 
ai lui Hristos, ba Chiar şi satana se preface, uneori, în 
înger al luminii (II Corinteni 11.13-14). Aşa încât se 
cuvine să priveghem, să stăm treji şi, cercetând 
toate, să păstrăm ce este bine. 


Deci, oare este, precum spun multe din 

grupurile  neo-protestante, cu totul oprit 
creştinilor să folosească forța împotriva 
duşmanilor? 


Da! - strigă bucuroşi neo-protestanții. Creştinii 
trebuie să fie literalmente ca nişte oi duse Ia tăiere, 
fără de glas împotriva celor ce le junghie, să nu se 
apere niciodată, să nu se împotrivească niciodată, să 
nu răspundă niciodată la agresivitate decât cu 
rugăciuni, psalmi şi altele asemenea. 

Am putea să le răspundem că peste tot unde 
unii rătăciți au făcut aşa - unii chiar sub pretextul 
că "se încred în Dumnezeu” - au fost nimiciți. 
istoria Bisericii este martor neclintit în această 

ivință . 

E mai de folos este să arătăm că însuşi 
HRISTOS are altă părere. Ce spun Sfintele Scripturi 
despre cum se tâlcuieşte partea cu pălmuitul? 

Arhiereul L-a întrebat pe lisus despre ucenicii Lui 
şi despre învățătura Lui. lisus i-a răspuns: "Eu am 
vorbit pe față lumii; Eu am învățat întotdeauna în 
sinagogă şi în templu, unde se adună toți iudeii şi 
nimic nu am vorbit în ascuns. De ce Mă întrebi pe 
Mine? Întreabă pe cei ce au auzit ce le-am vorbit. 
lată aceştia ştiu ce am spus Eu. Şi zicând El 
acestea, unul din slujitorii, care era de faţă, l-a dat lui 
lisus o palmă, zicând: Aşa răspunzi Tu arhiereului? 
lisus i-a răspuns: Dacă am vorbit rău, dovedeşte ce 
este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?” 
(loan 18.19- 23) 

lată, deci, că Domnul lisus nu a întors capul 
într-o parte şi în alta, ca să tot fie pălmuit, ci l-a 
mustrat prin cuvânt pe cel care li făcuse această 
nedreptate! 

Deci nici vorbă ca Hristos să-Şi fi înțeles propriile 
cuvinte ad literam, ci simbolic! 

Dar şi Sf. Apostol Pavel, cel care nu o dată L-a 
văzut pe Hristos înviat, l-a fel a făcut! Pavel, fixând 
Sinedriul cu privirea, a zis: "Bărbaţi fraţi, eu cu bun 
cuget am viețuit înaintea lui Dumnezeu până în ziua 
aceasta. Arhiereul Anania a poruncit celor ce şedeau 
lângă el să-l bată peste gură. Atunci Pavel a zis către 
el: Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Şi tu şezi să 
mă judeci pe mine după Lege, şi, călcând Legea, 
porunceşti să mă bată?” (Faptele Apostolilor 23.1-3) 

După învățătura neo-protestanților, nici lisus 
Hristos, nici Pavel Apostolul nu au făcut bine! . 
Sau, după pildele Domnului nostru lisus Hristos şi Sf. 
Apostol Pavel, neo-protestanții înțeleg greşit 
Scripturile! 

„Să mergem însă şi mai departe. Este oare oprită 
orice violență a creştinului, în orice împrejurare, de 
Către Noul Testament? Ce spune Noul Testament? 


"lisus S-a urcat la Ierusalim. Şi a găsit şezănd în 
templu pe cei ce vindeau boi şi oi şi porumbei şi pe 
schimbătorii de bani. Şi, făcându-şi un bici din 
ştreanguri, i-a scos pe toţi afară din templu, şi oile şi 
boii, şi schimbătorilor le-a vărsat banii şi le-a 
răsturnat mesele”. (loan 2.13-15) 

Sunt unii care se amăgesc față de acest cuvânt al 
Evangheliei. Şi încearcă să se înşele singuri - ba şi 
pe alţii - cum că Hristos nu ar fi folosit biciul față de 
oameni, ci față de vite, cel mult, şi deci nu ar fi folosit 
în această împrejurare nici un fel de violență. Greşit 
însă! După ce face biciul îl'scoate afară pe cei care 
vindeau, cu toţii. Pentru ei'făcuse biciul! Şi că 
Hristos însuşi a folosit violența, se arată limpede 
prin aceea că a vărsat banii şi a răsturnat mesele! 

Şi era atât de înfricoşător în dreapta Sa mânie, că 
nici cei pedepsiţi, nici slugile lor, nici altcineva nu a 
îndrăznit să-L oprească în vreun fel. Păzitorii 
templului, înarmaţi cu bâte şi cuțite, nu au curaj nici 
măcar să deschidă gura, atât sunt de înspăimântați 
de lisus! Aici Hristos lisus se arată pe față ca împărat 
şi Domn al Oştilor cereşti! 

EI, care de obicei se înfăţişează ca Învățător, ca 
Mare Arhiereu, ca Mângâietor şi Vindecător, de 
această dată se arată ca împărat, plin de putere şi 
stăpânire, pedepsind pe cei răi. Pedepsindu-i fizic! 
Biciuindu-ipe ei şi animalele lor, răsturnându-le 
mesele şi risipindu-le banii! 

Ştiu că această imagine este străină 
pietismului neo-protestant ce a pătruns în 
Ortodoxie şi a dat pietism-pasivismul eretic ce 
parazitează pe Români (şi nu numai, din păcate). 
Deşi, trebuie amintit, sunt şi grupuri neo-protestante 
sau papiste care de la aceste texte biblice ajung la o 
apologie a violenţei la fel de inacceptabilă Ortodoxiei 
ca şi pietismul tâmp . 

Trebuie să înțelegem că Hristos lisus a osândit 
toată violența- personală, toată pedepsirea ori 
răzbunarea ce sunt ivite din interese personale, din 
orgoliu sau din altele asemenea. 

Dar, pentru apărarea Bisericii sau a ţării, 

Legea lui Hristos îngăduie, ba chiar 
binecuvântează folosirea armelor (n. n.: conform 
Canoanelor Apostolice şi ale celor şapte Sinoade 
Ecumenice = "Pidalion”). 
„Nu înseamnă aceasta, ferească Dumnezeul, că 
mai suntem sub legea talionului, că "dinte. pentru 
dinte” trebuie aplicat la nivel de stat. Ceea ce nu 
înseamnă că la nevoie - şi iar spunem: "la nevoie” - 
nu se pot lua armele. 


În această privință credem că o pildă minunată 
ne-o dă unii din domnitorii noştri mai de demult, 
adică marele BASARAB Intemeietorul. 


Acesta, atacat fiind de foştii aliați, adică de 
regele Ungariei şi voievodul Transilvaniei, doar din 
trufia şi răutatea acestora, a încercat cu vorbe bune 
a-i îmblânzi. E 

Apoi, deşi respins cu dispreţ, a încercat şi cu alte 
vorbe bune, ba chiar şi cu daruri şi cu toată smerirea. 

Dar când rău-credincioşii şi trădătorii invadatori au 
început a ucide şi jefui oamenii țării, Basarab a 
încetat cu soliile de pace. Şi în loc le-a dat un 
război pe care, cei care au mai scăpat. dintre 
invadatori, nu doar că I-au ţinut minte toată viața, 
dar l-au şi imortalizat pentru vrăjmaşi, în scris şi 
picturi. 

Acelaşi discernământ uluitor pentru noi a fost 
arătat şi de marele ŞTEFAN, sfântul domnitor al 
Moldovei, Lericiului, Mangopului şi, pentru o vreme, 
al Munteniei şi altor ținuturi. i 

Acesta, atunci când a urcat pe tronul Moldovei, 
ca primă faptă a sa ca domnitor, a iertat pe ucigaşii 
tatălui său! EI, care abia scăpase cu viaţă din acel 
atac mârşav şi trădător, i-a iertat pe ucigaşi. 

Unii au primit iertarea şi au venit alături de el. 
Şi în marile bătălii ce au urmat au stat alături ca nişte 
fraţi, .* împreună  jertfindu-se pentru apărarea 
Neamului şi a Credinței străbune. i 

Alţii, fie cu prefăcătorie, fie pe față, nu au primit 
această iertare şi au lucrat mai departe 
nelegiuirea. Şi au fost pedepsiți de domnitor, fiind 
decapitați, spânzurați sau ucişi în luptă, după 
cum s-a întâmplat. 

Şi chiar dacă unul din urmaşii trădătorilor a 
încercat să-şi scuze înaintaşul prihănind pe 


“domnitorul binecredincios, istoria a dovedit care a 


fost adevărul şi Dumnezeu a binecuvântat pe cel ce 
L-a slujit cu credință. 


Acelaşi discernământ se cere de la fiecare 
dintre noi, dar cu atât mai mult de la cei care sunt 
conducătorii noştri: primari, poliţişti, grăniceri, militari, 
jandarmi, prefecţi, parlamentari, miniştri, domnitori... 
Şi este un discernământ foarte greu de câştigat, 
câtă vreme ne ascundem după expresii biblice 
răstălmăcite. 

A întoarce obrazul celălalt nu înseamnă să ne 
prefacem capul în sac de box, ci să răspundem cu 
dragoste celor care ne fac rău, chiar dacă acest 
răspuns cuprinde mustrare sau alt mijloc de 
îndreptare. inseamnă să întoarcem spre cel care ne 
face rău obrazul sufletului nostru, aşa încât să nu fim 
călăuziţi în lucrarea noastră decât de Cuvântul lui 
Dumnezeu şi, pe cât putem, de lubirea Lui, nu de 
furie, ură, mândrie rănită sau alte asemenea patimi. 
Sf. Apostol Pavel şi, mai mult, însuşi Domnul nostru 
lisus Hristos ne arată limpede, chiar în Scripturi, că 
acesta este înțelesul cuvântului a întoarce obrazul 
celălalt, şi nu ceea ce îşi închipuie pietismul fără 
discernământ. 


lar dacă răul personal se rabdă pe cât este cu 


“putință, răul făcut Bisericii sau Țării ori Neamului 


este unul ce trebuie îndepărtat, prin mijloacele 
rânduite fiecăruia de Dumnezeu. Cel care e aşezat 
de Dumnezeu să folosescă armele, cu armele, cel 
care este cu rugăciunea, cu rugăciunea, cel care 
este cu cuvântul, desigur, prin cuvânt, cel care este 
cu altă lucrare, prin lucrarea lui. Căci darurile sunt 
felurite, dar acelaşi Duh; şi felurite slujiri sunt, dar 
acelaşi Domn; şi lucrările sunt felurite, dar este 
acelaşi Dumnezeu, care lucrează toate în toți (| 
Corinteni 12.4-6). Şi tot ce lucrăm, pentru Dumnezeu 
trebuie să lucrăm. 


- extras din cartea preotului Mihai Aldea, "Ortodoxia 
şi artele marţiale”, pg. 139-149 


(continuare în numărul viitor) 


CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2014 P29:19 


= 


Caneupi 


ISTORIE NECENZURATĂ 
- premii în cărți - 


Condiţii de participare: vârsta max. 35 ani; răspunsurile se vor trimite în scris pe 
adresa sediului, sau se pot da personal, la sediu, până la data de 20 a lunii următoare 
apariţiei revistei. Premiile se vor ridica de la redacţie. 


RĂSPUNSUL CORECT LA ÎNTREBAREA LUNII NOIEMBRIE; 
"Puteţi prezenta două-trei stiluri diferite de luptă politică?” 


a fost dat de Marian Popovici din laşi, 35 de ani, care a câştigat cartea "Evocări” de Const. 


Papanace. 


RĂSPUNSUL ESTE URMĂTORUL: 


Comandantul legionar CONST. PAPANACE, 
unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Corneliu 
Zelea-Codreanu, deputat pe listele Partidului "Totul 
Pentru Țară”, membru al Comandamentului Legionar 
"de prigoană” şi apoi al Forului Conducător Legionar 
din exil, s-a afirmat ca memorialist şi mai ales ca 
ideolog al Mişcării. 

Scriitor cu valențe multiple: politice, istorice şi 
filosofice, este cunoscut ca autor al multor cărți: 
"Destinul unei generații”, "M. Eminescu, un mare 
precursor al  legionarismului”, . "Evocări”, "Fără 
Căpitan”, "Cazul Horia Sima şi Mişcarea Legionară”, 
"Mişcarea Legionară şi macedo-românii” etc. Dar 
tocmai cea mai importantă, mai valoroasă dintre 
scrierile sale, cea intitulată "DIVERSE STILURI DE 
LUPTĂ POLITICĂ”, este, din păcate, prea puţin 
cunoscută publicului larg. A fost publicată post 
mortem, în. Macedonia, prin strădania surorii sale, 
Florica, membră a Cetăţuilor, care a descifrat 
manuscrisul conceput în lagărul de la Buchenwald în 
1942-1944 şi a fost republicată în 2004, tot în 
Macedonia, dar şi de Editura ”Infocon” din 
Constanţa. 

Cartea este scrisă de un intelectual, pentru 
intelectuali, solicitând concentrare maximă, şi, cu 
toate acestea, captivând asemeni unui roman. N-ar 
trebui să lipsească din nici o bibliotecă serioasă; în 
special politicienii, diplomaţii, militarii de carieră, 
istoricii, psihologii şi tineretul universitar ar trebui să 
o cunoască! Pentru că de la crearea lumii există o 
luptă permanentă în natură şi fiecare dintre noi, fie 
că suntem conştienţi de aceasta, fie că nu, luptăm - 
între noi şi cu natura - unii pentru a-şi agonisi pâinea 
zilnică, pentru a supraviețui, sau pentru a câştiga 
bunuri materiale sau pentru putere în societate, alţii 
pentru a face descoperiri sau pentru a crea. lar alții 
luptă pentru desăvârşire spirituală şi înălțarea spre 
Dumnezeu. Chiar şi în Cer, înaintea primei lupte de 
pe pământ, a avut loc o luptă: cea între Arhanghelul 
Mihail şi Lucifer. De aceea în decursul timpului s- 
au cristalizat diferite stiluri de luptă, în 
concordanță cu obiectivele propuse şi cu 
mijloacele (armele) întrebuințate, fiecare ducând 
lupta pe un anumit teren (moral sau imoral), un 
teren propriu fiecărui stil. 


În prima parte a cărții "Diverse stiluri de luptă 
politică” - patru capitole - se prezintă CONSIDERAȚII 
GENERALE asupra stil de luptă: 

- elementele componente ale unui stil, 

- tehnica şi arsenalul forței politice, 

- sursele de forță (pozitive şi negative), 

- manevrarea forţei. 

În partea a doua sunt analizate CELE 9 STILURI 
DE LUPTĂ: 

- stilul divin (stilul Mântuitorului, preluat de 
Biserica Ortodoxă), 

- stilul satanic (propriu masoneriei), 

- stilul hibrid (amestec de divin şi satanic, cel 
adoptat de Biserica romano-catolică), 

- stilul amoral (rațional), având ca exponent pe 
Machiavelli, 

- stilul eroic (propriu nordicilor), 

- stilul legionar (combinaţie între stilul divin şi cel 
eroic). 

- stilul temporizării (prototipuri: Ghandi, Iuliu 
Maniu), . 

- stilul  cabotinului (specific scenei şi 
democraţiei; exponenţi: Churchill, A.C. Cuza), 

- stilul sforarului (stilul culiselor), 
degenerat din stilul satanic. 


|. STILURI MAJORE DE LUPTĂ: 


1. STILUL DIVIN 


Însuşi Mântuitorul a luptat: în plan terestru. Nu a 
fost numai Învățător, ci şi cel mai mare luptător din 
istoria tuturor. timpurilor. (Binele împotriva Răului) 
Pentru că rezultate împotriva Răului nu se pot 
obține din contemplație, ci din activitate: "Cereți 
şi vi se va da, căutaţi şi veţi afja, bateți şi vi se va 
deschide." (Matei, 12/34). 

Mântuitorul a fost un adept al acțiunii şi nu al 
ascezei contemplative, un luptător în cel mai înalt 
înțeles al cuvântului. "Credinţa, dacă nu are fapte 
este moartă ea însăşi.” 

Pilda a fost aleasă ca metodă pentru că ea dă 
viața naturală, organică şi nefalsificată care are 
aderenţă cu profundul omenesc. lar corespondența 
între vorbă şi faptă constituie însăşi forța pentru 
acțiune. 

Lupta în timp şi spaţiu, potrivit țelului propus, nu 
se va putea duce decât organizat. Prin Biserică se 
va realiza continuitatea efortului în timp şi spațiu. 

ȚELUL îl reprezintă mântuirea, cucerirea vieții 
veşnice prin Inviere. Obiectivul final, etern, este 
cucerirea împărăției Cerurilor. Traiectoria este 
verticală, de înălțare. - an 2 

Lupta între bine şi rău este în primul rând 
luptă de teren, fiindcă adoptarea terenului 
hotărăşte rezultatul. Răul nu poate fi învins 
niciodată pe terenul său. Întunericul nu poate fi 
risipit decât prin lumină. 

TERENUL pe care îşi desfăşoară lupta stilul divin 


este cel al Binelui absolut, fără nici un 
compromis. 
Creştinii adevăraţi, scăldaţi în dragostea 


Mântuitorului, au devenit: invulnerabili sufleteşte. Ce 
poate conta materia? Ei nu vor putea fi învinşi pentru 
că adversarii lor cu armele materiale nu vor mai avea 
unde să lovească, vor cădea de oboseală, lovind. În 
acest fel armele de prigonire ale duşmanului, bazate 
pe materie, devin inoperante. Este clar că opunerea 
cu aceeaşi armă ar însemna alunecarea pe 
terenul adversarului şi prin aceasta s-ar renunța 
la însăşi esența obiectivului urmărit. Nu se poate 
învinge mişelia prin mişelie. De aceea ARMELE 
folosite sunt: 

- adevărul, 

- lumina, 

- dragostea, 

- credinţa, 

- jertfa, 

- exemplul, 

- fapta, 

- organizarea (fondarea Bisericii ca instituție). 

Acesta este stilul preluat şi păstrat de-a lungul 
timpului de Biserica Ortodoxă. 


2. STILUL SATANIC 


Stilul diametral opus celui divin este cel satanic. 

ȚELUL este acapararea tuturor bogățiilor 
pământeşti şi a întregii puteri materiale. 

TERENUL pe care dă lupta stilul satanic sunt: 

- întunericul, 

- ura, 

„= minciuna, 

- poftele (instinctele primare), 

- setea de stăpânire, 

- aurul. 

ARME: 

- dezrădăcinarea (ruperea de Cer şi de pământ) 

- diversiunea, 


- crima, 

- intriga, 

- banul, 

- calomnia, 

- stăpânirea tiranică. 

Spre deosebire de terenul luminos al Binelui 
absolut din stilul divin, terenul tacticii satanice este 
întunecat de toate patimile carnale, dominat de 
minciună şi spiritul luciferic şi frământat de ura 
distructivă. Va fi un teren al descompunerii morale 
şi o mlaştină a tuturor viciilor şi păcatelor. 
interesul material este factorul organizator al 
terenului tacticii satanice. Atragerea pe acest teren 
va fi nimicitoare pentru cel care se va lăsa ispitit. 
Diavolul i-a spus lui lisus în pustiu: “Acestea toate 
(împărăţiile lumii şi slava lor) ți le voi da, dacă vei 
cădea şi te vei închina mie.” (Matei, 4/9) 

Forța Cabalei, din care a rezultat aceea a 
masoneriei, îşi are originea în întuneric. Cagliostro, 
personajul. misterios al Revoluţiei Franceze, 
dispunând de forțele oculte ale magiei şi asirologiei, 
este eroul prototip al întunericului (legenda 
popularizată de masonerie). 

Conducerea se fixează pe terenul întunericului în 
această tactică pentru că aici nu este. văzut (deci 


“este mai puțin vulnerabil) şi totodată poate lovi cu 


toate armele  laşităţii. Presiunea întunericului se 
exercită prin faptul că au oameni acoperiți care au 
simulat o viaţă întreagă şi care la un moment 
necesar se demască. Neîncrederea pe care 
reuşesc să o răspândească este o formă rafinată 
de teroare. Nici o rază de lumină nu trebuie să 
străbată prin aceste tenebre, căci lumina dstramă 
însăşi esența stilului de luptă satanic. Misterul 
morţii planează asupra celui care totuşi îndrăzneşte 
să cunoască şi să dezvăluie această latură. 

Numai schimbarea terenului poate decide în 
defavoarea lor. De aceea cultivarea tuturor 
pasiunilor şi sub toate formele va constitui o 


“necesitate de prim ordin pentru tactica satanică. 


Toate armele lor negative se bazează pe acest 
teren. Şi înainte de a începe o luptă — oriunde s-ar 
găsi ei — acţiunea premergătoare va fi pregătirea 
terenului lor propriu, adică mai întâi opera de 
răscolire a instinctelor şi a tuturor poftelor carnale, 
cultivarea viciilor care ies din ele şi, pe urmă, 
manevrarea lor prin care să aducă descompunerea 
totală, adică atingerea scopului urmărit. Prin 
libertinaj, umanitarism şi promiscuitate se asigură 
terenul disoluţiei. 

= Spiritul capitalist, rapace şi fără srupule, îşi trage 
originea din  Talmua, fiindcă acolo este cultul 
“vițelului de aur” şi al bogăției ca mijloc pentru 
satisfacerea poftelor de posesiune şi dominație. 

Importanța terenului în tactica satanică este 
covârşitoare fiindcă reprezintă un principiu (principiul 
răului) care are o existenţă de la căderea omului în 
păcat şi va dăinui până la mântuirea lui. 

Năzuinţa acestei tactici va fi să-şi extindă cât mai 
mult terenul, fie pe plan material, fie pe planul 
Spiritului luciferic. Spiritul luciferic  încamează 
individualismul absolut şi, rupându-se de orice 
organism, devine principiul negației şi sursă de 
răutate, 


3. STILUL HIBRID 


Spre deosebire de Biserica Ortodoxă, Biserica 
Romano-Catolică nu încorporează în întregime 
tactica divină a Mântuitorului, adesea folosind linii 
întortocheate care se dezic de însăşi 
esența creştină. 


Pa9:'4 CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2014 


35 


Acţiunea ei alternează în timp. şi 
spațiu, fără a fi rectilinie, accentul 
căzând. pe stăpânirea universală 
pământească în numele 

ântuitorului, nu pe Binele absolut (ca în cazul 
jectivului Bisericii Ortodoxe). De aceea stilul 
de luptă se defineşte ca un hibrid între stilul 


catolic : 
divin şi cel satanic, Acest amestec de stiluri 
diametral opuse se datorează celor două 


bine prin învățăturii divine a 
Mântuitorului. cu moravurile introduse de Biserica 
Catolică. > 

În tacticile cu traiectorie mare şi țeluri 


transcendeniale, problema terenului este esențială, 

findcă numai terenul asigură continuitatea în timp şi 

spaţiu. Tactica hibridă, nerespectând această lege, 

 vaavea rezultate pe plan efemer, dar va pierde pe 
plan mare. 


4. STILUL RAȚIONAL (STILUL AMORAL) 


Stilul raţional este denumit "amora!” pentru că 
“tine cont doar de atingerea unui scop, indiferent 
"de natura lui. 

ȚELUL acestei tactici este succesul scopului 
propus. Centrul de greutate este viaţa trăită nu cu 
idealuri etice absolute, ci în măsura posibilităților 
existente (oportunism). Tactica este ieşită din 
rațiune. Calculul predomină--în „modul. cel. „mai 
"oportunist, dincolo de bine şi de rău. Singura mistică 


este aceea a forței cu orice mijloace pentru 


- asigurarea-—succesului, care este, în general, 
" material. Lipsa de mesianism se- explică prin lipsa de 
pasiune. 

Pornind de la premisa de a-l lua pe om aşa cum 
“este, adică omul obişnuit, mai ales cel desfigurat de 
"mediul frământat şi decăzut al epocii sale, legile 
formulate pentru el cultivă mai mult partea negativă. 

Este alt stil major de luptă cristalizat de-a lungul 
timpului, având ca prototip.pe Machiavelli. 

Principiile lui nu sunt altceva decât raţionalizarea 
“supremă a unei stări de lucruri decăzute sau, mai 
bine zis, a unei societăți care, din diferite cauze, îşi 
cultivase până atunci mai mult partea negativă. 

Stilul amoral foloseşte ARME atât din arsenalul 
celor negative: corupția, simularea, înşelăciunea, 
conspirația, cât şi din arsenalul celor pozitive: 
credința, ordinea, fermitatea, simţul măsurii, forța 
exemplului. 

„Odată indicat acest arsenal de arme, 
„ înfrumusețat cu eticheta “raţiunii de stat”, puţini pot 
fezista tentației satanice de a se servi din ele. Sub 
influența iudaică aceste principii au fost exaltate. 

Deci, dacă tehnica în sine — aşa cum este 
concepută de Machiavelli — nu are o tendință 
„ Negativă (imorală), fiindcă se bazează pe 
„ Constatarea unei realități, rămân; în schimb, 

elementele care pot da naştere unor combinații 
periculoase pentru sănătatea morală a societăţii. 

Despre Machiavelli au scris însuflețiţi foarte mulţi 
masoni. "Sunt mulţi Machiavelli”, cum spune 
Prezzolini: al iezuiţilor, al filosofilor, al 
enciclopediştilor, al protestanților, al catolicilor, 
al învățaţilor şi răzbunătorilor, al proxeneților şi, 
în sfârşit, al proştilor. Aşa s-a născut 
„ Machiavellismul”. Dacă ar fi trăit, Machiavelli ar fi 
Spus: “eu nu sunt machiavellic”! 

Concepţia de stat britanică reprezintă 
âmoralitatea  machiavellică. Palmerston spunea: 


“Anglia nu are nici amiciţii, nici vrăjmăşii eterne 
Numai interesele ei sunt neclintite” - utilitarismul cel 
mai feroce cu toată sulemeneala aristocratică şi 
tradițională, Pe acest temperament flegmatic, 
sănătos, şi-a găsit teren cinismul iudaic cu spiritul lui 
dizolvant şi rapace. 


5. STILUL EROIC 

Clocotul de viață, dăruirea şi disprețul de moarte 
formează traiectoria sa. 

Are un caracter individual, pentru că valoarea lui 
este înnăscută şi stă în interior. Ea se poate 
dobândi prin educaţie: se poate însă şi cultiva. 

Starea premergătoare a eroului are simptome 
cu totul deosebite de esența sa adevărată: leneş, 
delăsător, nemulţumit, cârcotaş, în adâncul. inimii 
este: bolnav, pesimist, până la chemarea interioară 
pentru o anumită faptă. Vrea un scop şi o misiune. 

Eroul este, prin excelență, creator, nu 
distruge. Fapta este respirația lui. Neînfăptuirea 
este păcat. Mântuitorul, când a spus că n-a venit să 
strice legea, ci s-o împlinească, a avut acelaşi impuls 
de esenţă eroică. 

Pasiunile în stilul eroic îmbracă haina nobilă a 
cavalerismului în înaltul înțeles al cuvântului. Sub 
această formă se pot înfrââna pasiunile 
destructive, satanice. Cavalerismul — peste forma 
degenerată şi caricaturală pe care a luat-o uneori — 
constituie prin tradiţie o frână intrată în sânge până şi 
la popoarele primitive. Noblețea apare în diferite 
obiceiuri: legea ospitalităţii, lupta dreaptă, cruțarea 
celui slab etc. 

Stilul eroic nu se află pe traiectorie cu 
finalitate religioasă, urmărind gloria ca formă de 
nemurire şi având voluptatea dăruirii. Răsplata 
eroului este gloria şi împlinirea datoriei. 

Tăria de caracter este caracteristică acestui stil, 

Motoarele principale ale acţiunii eroice sunt 
onoarea şi libertatea, năzuințe organice. 

Lozinca: victorie sau moarte. Cuvântarea lui 
Frederic cel Mare în preajma unei bătălii: “Rămâneți 
cu bine, domnii mei, mâine la această oră îl vom fi 
învins pe duşman sau nu ne vom revedea niciodată." 

Este un stil ofensiv, caracteristic nordicilor. 

Utilizează ca ARME: 

- sinceritatea, 

--generozitatea, ———— 

- forța proprie, 

- fidelitatea, 

- cultul strămoşilor, 

- responsabilitatea, 

- onoarea, 

- războiul preventiv, 

- lupta de gherilă, 

- poziția precisă. 

Subordonează individul colectivităţii. 


6. STILUL LEGIONAR 


În sfârşit, stilul drag inimii noastre, stilul legionar 
de luptă, am prezentat în multe rânduri în ziar, de 
aceea (precum şi din lipsă de spaţiu) nu vom insista 
asupra acestuia, limitându-ne să menţionăm că este 
o sinteză între stilul divin şi cel eroic. 

ȚELUL este acelaşi cu al stilului divin 
(Învierea), cu diferența că centrul de greutate este 
neamul românesc, nu împărăția cerurilor (neamul 
românesc trebuie înălțat pe drumul ce duce spre 
Înviere prin utilizarea talantului cu care l-a înzestrat 
Dumnezeu pe acest pământ). 

ARMELE . stilului divin se regăsesc în stilul 
legionar: 

- adevărul, 

- lumina, 

- dragostea, 

- credința, 

- jertfa, 

- fapta, 

- exemplul personal. 

La acestea se adăugă: 

- arme specific omeneşti: disciplina, emulaţia şi 
şarjarea din situaţii grele 

„= arme proprii stilului eroic: onoarea, vitejia, cultul 
strămoşilor, simplitatea, tăcerea, responsabilitatea. 

Acestor afinități cu stilul eroic le corespund 
însă diferențe esențiale: voința de putere nu este 
hipertrofiată şi amorală ca în tactica eroică; stilul 
legionar spiritualizează forța prin omenie. şi 
dăruire care merg până la jertfă. 


II. STILURI MINORE DE LUPTĂ 


4. STILUL TEMPORIZARII 

Este lipsit de ȚEL şi de voinţă vitală. 

Este diametral opus celui eroic, centrul de 
greutate reprezentându-l neschimbarea, şi bazându- 
se pe retorism, perseverenţă, hărțuială, rezistență 
pasivă, temporizare. Prototipuri: Ghandi, Maniu. 

Dorința de puritate şi frica de greşeli îi fac pe 
adepţii acestui stil ezitanţi, "căci acela care nu face 
nimic, nu face nici o greşeală." Este etica lui “a nu 
face nimic”. 

Dogmatismul formal dă naştere intelectualismului 
degenerat care este lipsit de “substanța” pe care o 
formează inteligența. Minimalizează totul şi nu 
alunecă pe alternative hotărâtoare (sau / sau), tinde 
organic spre compromis, reprezentând stilul politicii 
curente de oportunitate. Nu se angajează într-o 
luptă pe viaţă şi pe moarte. 

Este stilul celor pe jumătate învinşi şi care nu pot 
acţiona decât prin jumătăţi de măsură. 

În general, terenul acestei tactici este ca un teren 
mlăştinos care permite apărarea cu surprize, întrucât 
nu oferă atacatorului rezistenţe certe pentru ca să işi 
poată concentra eforturile în atac. 

Orice acțiune este sufocată de îndoieli. Nu poate 
învinge îndoiala şi se destramă în scepticism. 

“Drumul cel mai rău pe care îl poate alege 
cineva este de a nu alege pe nici unul.” (Frederic 
cel Mare) 

Tactica este cea a oboselii adversarului, a 
“coacerii fructelor” — care este, în fond, de esență 
negativă, iudaică, fiindcă se bazează pe uzura 
nervilor şi nu pe lovituri virile. 

ARME:rezistenţa pasivă, hărțuiala, retorismul 


2. STILUL CABOTINULUI 

Este, de asemenea, un stil degenerat de luptă 
pentru că nu există nici un ȚEL. 

Se desfăşoară pe scenă şi în mediul democratic, 
bazându-se pe senzaţional. Tehnica sa o constituie 
farsa. Nu are un plan de luptă. 

Mediul democratic este propriu cabotinismului. 
Scena este pretutindeni: parlament, presă, ţară, 
tribună, Curtea cu jurați etc. 

Cabotinul, dacă se întâmplă să aibă şi înfăţişare 
arătoasă, este desăvârşit. Salută morţii, botează 
copii, ţine cuvântări şi toasturi oriunde, este cavaler 
şi curtenitor față de femei, cunoaşte protocolul şi 
manierele elegante şi toate modalităţile prin care 
poate să se evidenţieze. Este patetic, foloseşte 
multe citate latineşti, aseamănă personalităţi 
contemporane cu cele antice. 

Cheia puterii cabotinului o formează agitarea 
masei, de unde vine şi demagogia. În fond se 
bazează pe disprețuirea cu cinism a oamenilor, 
indiferent de cultură, şi pe cunoaşterea slăbiciunilor 
care trebuie zgândărite şi gâdilate. 

Cei predispuşi adoptării unui asemenea stil sunt 
oamenii publici: cazurile A. C. Cuza, Churchill etc. 
şi, cu precădere, mediteraneenii. 

ARMELE sale sunt: retorismul, -maleabilitatea, 
agitația, minciuna. ş 


3. STILUL  SFORARULUI 
CULISELOR) 


Este degenerat din stilul satanic, excluzându- 
se reciproc cu stilul divin şi cu cel eroic. 

Cultivă misterul, suspiciunea. 

Este o prelungire a mediului întunecos a tacticii 
satanice în toate caracteristicile sale. Numai că 
folosirea nu se face cu aceeaşi intensitate şi 
organizare, întrucât aici stilul este minor, fără țeluri 
îndepărtate. 

Ipocrizia formează o chiurasă fiindcă cel care 
vrea să stea în umbră are neapărat nevoie de 
ipocrizie ca să nu îşi demaşte poziția pe care o 
ocupă şi nici intenţiile. De altfel, ipocrizia se 
potriveşte pentru toate stilurile negative de luptă: 
satanic, hibrid, amoral, temporizare etc. 

Totul este deformat prin prisma culiselor. În 
această atmosferă lucrurile cele mai simple se 
complică. Drumul devine întortocheat. Şi totul este 
cu dedesubturi. De aici derivă spiritul polițienesc şi 
cel de detectiv. 


(STILUL 


ÎNTREBAREA LUNII DECEMBRIE: Evenimentele din decembrie 1989 au fost revoluţie sau lovitură de stat? 


PREMIU: "Lungul drum al adevărului către lumină", vol. | — Viorel Tocan. 


CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2014 


Pag. 15 


Tel.; 


* a 2 Pedoaţiei 


pentru Europa; 130 RON pentru Canada, SUA, Australia, 
Se pot face abonamente pentru minim jumătate de an 


ABONAMENTE PE ADRESA; 
Marius Prichici OP 32, CP 157, sect.1 Bucureşti 
0746 700117 


Prețul unui abonament pentru un an: 
50 RON pentru ţară (Bucureşti și provincie), 70 RON 


CONT lei: RO07CECEB10008R0N3751727 
CONT euro: RO52CECEB100B2EUR3751731 


Mihai Stere Derdena - Poiana Câmpina: E 
Aţi avut dreptate cu Catedrala Mântuirii PER 
Neamului! Discuţia în contradictoriu cu dvs. 
ne-a pus pe cercetat şi... "caută şi vei afla”! 
Am aflat, dovadă articolul de la rubrica 
“Atitudini”. Vă mulțumesc pentru idei, pentru [5 
cărţi şi felicitare şi pentru cuvintele deosebit de 
calde şi frumoase! 

Ciprian Brebu - Călăraşi: Ideea de justiţie 
poate fi pusă la îndoială când învingătorii, care 
sunt şi judecători, şi părți în proces, îşi judecă 
învinşii, mai ales când tot învingătorii fixează 5 
bazele juridice ale procesului, încălcându-se, În 
în acelaşi timp, şi principiul de drept al 
neretroactivității legii. Acesta a fost cazul [ă 
Tribunalului Internaţional de la Nurnberg. De 
asemenea, alt fapt mai mult decât discutabil: 
din completul de judecată nu a făcut parte nici 
un reprezentant al țărilor neutre. De aceeajl 
crearea Tribunalului de la Nurnberg - şi ală 
celorlalte din alte oraşe - au suscitat în epocă [i 
multe luări de poziţie. Cu atât mai important PĂ 
este de remarcat faptul că, după o prealabilă ÎȘ 
cercetare, Comisia de anchetă de la Nurnberg 
nu putut stabili nici o vină pedepsibilă pentru 
Mişcarea Legionară. Nici pentru 
colaboraționism cu Reichul, în ciuda dubiosului 
"guvern de la Viena” al lui Sima. (Fusese prea 
nesemnificativ şi nu apucase să facă nimic 
concret în afară de împăunarea lui Sima ca 
"şef de guvern”, cucerirea unor cartele grase 
de masă, locuri bune la hotel şi ţipatul la un î 
microfon pe care nu-l mai asculta nimeni). Ca 
urmare a fost scoasă de sub acuzare. Nulă 
trebuie uitat însă că Sima se afla bine ascuns [88 
(ca şi la 3 sept. 1490, ca şi la 21 ian. 1941), | 
lăsând la voia întâmplării Mişcarea. Deşi e 
obligatoriu ca şeful legionar să fie în frunte în 
clipele grele, nu să dea dosul! Noroc cu 
declaraţiile date de comandantul legionar Vasile lasinschi şi cu memoriul 
întocmit de liberalul Mihai Fotin Enescu, consul în guvernul-fantomă de la Viena, 
luaţi prizonieri de americani! Acestea au realizat ceea ce impostorul nu fusese 


importantă: la Nurnberg şi în procesele care au urmat au fost anchetate şi 
judecate nu numai crimele împotriva păcii, crimele de război şi cele împotriva 
umanității, ci şi.ideologia naţional-socialistă şi fascistă, precum şi toate grupările 
politice europene considerate a fi dependente de aceste două ideologii. Faptul 
că Mişcarea Legionară nu a fost condamnată la Nurnberg, aşa cum au fost 


"Rexiştii” belgieni, "Ustaşa” croată condusă de Ante Pavelici, Hlinka-Garda 
slovacă; mişcarea norvegiană a lui A.V. Quisling ş.a.), demonstrează faptul că 
Mişcarea Legionară nu a fost la remorca nici unei ideologii europene şi cu atât 
mai puțin nu a servit interese străine, deşi a evoluat în mijlocul unor conjuncturi 
nefavorabile care au marcat-o dramatic prin asasinarea Fondatorului şi Şefului şi 
a majorităţii celor care constituiau elita ei. Interesant de remarcat este şi faptul că 
a mai fost scoasă de sub acuzare şi organizaţia bulgară "Strajnicii” creată de 
prof. Cantargief după modelul Mişcării Legionare. 

Alexandru Boicu — Piteşti: Noţiunea de "jertfă” nu se referă neapărat la 
jertfirea fizică, la moarte; orice fel de renunțare la materie, la egoism, în favoarea 
unui ideal reprezintă o jertfă (de exemplu chiar. sacrificarea din timpul liber 
personal pentru a ajuta un: semen reprezintă o. mică jertfă). Pentru legionari 
moartea în sine nu reprezintă un obiectiv în sine, dar nu-i înspăimântă pentru că, 
aşa cum scria şi Corneliu Zelea-Codreanu, "viața noastră nu se termină aici, la 
aceşti aşa de trecători 60 — 70 de ani, ci se prelungeşte dincolo”. A înviat Hristos, 
sădind nădejdea învierii din morţi. Ţelul final al oricărui creştin nu este viața 


ISSN 1583-9311 
Nicoleta Codrin 


Redactor-şef: 
Colegiul de redacţie: 


Relaţii 
cu publicul: 


Tel: 0746 700117 


e-mail: cuvantul-leg 


celelalte mişcări naționaliste din Europa ("Crucile cu săgeți” din Ungaria, -. 


capabil - sau nu vroise - să facă: scoaterea Mişcării de sub acuzare. O precizare 


Corneliu Mihai, Marius Prichici, Viorel Birzeanu, Vasile Păduraru 
Secretar redacție: Corneliu-Mihai 


Marius Prichici OP 32, CP 157, Bucureşti 
ionar(GQzelea-codreanu.com 


Învierea în 
lisus Hristos. 
reprezintă treapta spre Înviere. Depinde doar 
de noi înşine dacă vom fi capabili s-o urcăm 
d sau nu. Istoria s-a scris pornind de la jertfa 


a pământească, ci 
Mântuitorului 


numele 
Viața de aici 


supremă a lui lisus pentru triumful Binelui şi 
până la jertfa meşterului Manole pentru 
ridicarea bisericii, sau a lui Ştefan cel Mare 
pentru apărarea pământului strămoşesc şi a 
i creştinătăţii, sau a legionarilor pentru aceleaşi 
ideal cu al lui Ştefan. Istoria se scrie cu mica 
jertfă a fiecăruia din noi. Altfel, ne-o vor scrie 
alţii. După cum vor dori. 
Gabi Neagu — Vaslui: Chiar credeţi că 
Pătrăşcanu a fost 'o şansă ratată a 
comunismului românesc”, în sensul că un lider 
ca el ar fi făcut ca primele decenii de 
comunism în România să fie mai puțin 
Ri sângeroase?! Partizanii acestei teorii omit - fie 
din necunoaştere, fie cu bună ştiinţă - faptul că 
în perioada nov. 1944 — febr. 1948 Pătrăşcanu 
a fost ministrul Justiţiei, iar în timpul 
mandatului său ministerial a fost băgată în 
i puşcării şi exterminată toată floarea 
intelectualităţii româneşti şi toți naţionaliştii, 
i inclusiv studenți şi țărani. Şi tot Pătrăşcanu a 
refuzat graţierea mareşalului Antonescu. şi 
N “validat” abdicarea lui Mihai. lar lui Antonescu 
AI îi era îndatorat personal pentru că, în loc să-l 
închidă, îi stabilise domiciliu obligatoriu la 
Poiana Țapului în vremea războiului, când mii 
de tineri intelectuali piereau pe front! Dar 
i "nostalgicii” comunismului continuă să ne 
35 vorbească “despre "patriotismul", ba chiar de 
“i "naționalismul" şi de personalitatea 
i "luminoasă” a lui Pătrăşcanu! Gh. Gheorghiu- 
Dej şi Ana Pauker l-au acuzat pe Pătrăşcanu 
că ar fi căzut sub influenţa burgheziei, a fost 
destituit din guvern şi arestat în aprilie 1948, 
sub acuzaţia de înaltă trădare. A fost condamnat şi supus vreme de şase ani 
unui arest dur, apoi a fost împuşcat în 1954. A fost "reabilitat” de Ceauşescu. 

Ştefan Stroe - Constanţa: Secuii sunt urmaşii avarilor, neam turcic originar 
din Mongolia, înrudit lingvistic cu hunii, pecenegii, cumanii, tataro-mongolii, turcii 
etc., total diferiți de maghiarii finici. Secole de-a rândul regalitatea de la 
Budapesta şi nobilii maghiari au încercat să-i maghiarizeze pe secui. Catolicizaţi 
de unguri, acceptaţi ca aliați, urmaşii avarilor au continuat să fie, etnic, altceva. 
Pentru că au continuat să aibă o limbă a lor, un port şi obiceiuri proprii, încă 
vizibile în sec. XVI, pe cale de dispariţie în sec. XVII-XIX, într-atat de eficace a 
fost procesul de maghiarizare. Faptul că ei înşişi se numesc încă, astăzi, secui, 
atestă persistența conştiinţei unei deosebiri fundamentale față de populaţia 
maghiară, a unei etnii originare distincte. 

Claudiu Prisăcaru.- Câmpulung: Sunt de acord că trăim vremuri grele. Din 
toate punctele de vedere. Dar de 2000 de ani şi mai bine, încă de la daci, n-am 
trăit mai uşor! Şi, cel puţin, azi nu trebuie să murim în luptă! Sau în închisoare! 
Am ajuns însă să refuzăm să facem orice alt efort în afară de asigurarea traiului 
zilnic şi, eventual, a confortului personal. Ne plecăm în faţa "destinului” fără să 
vedem - sau, mai bine zis, fără să vrem să vedem - că destinul ni-l facem noi, 
conform înțelepciunii româneşti, "Dumnezeu te ajută, dar nu-ţi bagă în traistă”! Şi 
acum, ca şi în trecut, este interesul duşmanilor să vă facă să credeţi că nu mai 
avem altceva de făcut decât să ne resemnăm. Nu-i credeţi pe cei care şoptesc 
sau chiar strigă în gura mare că, oricum, orice speranţă e pierdută, că alţii 
hotărăsc soarta noastră. Există o singură şansă de supravieţuire a ţării şi a 
oamenilor cinstiți: organizarea rezistenței! În cadrul oferit de legile țării... 


VWicoleta Cad 


920053 


948485 


5