Transilvania_1937_068_001

{08844 


TRANSILVANIA 


BULETIN » TEHNICĂ A CULTURII 


Biblioteca Univere a Farsinand, 


din cu 
Ai. PRY. 24 
Eru PLAR LEGAL. 


ANUL 68 IANUARIE-FEBRUARIE 1937 
SIBIU 


1 06544 


Anul 68. lanuarie—Februarie 1937. Nr. 1. 


TRANSILVANIA 


(Buletin de tehnică a culturii.) 


Educaţia femeii 


de Alexandru Nicolescu, 
Mitropolit de Alba lulia şi Făgăraş. 


in cartea canonicului Francesco Chiesa „Alle donne 
cristiane“, am cetit următorul episod din vieața marelui 
Napoleon: latr'o zi, într'o conversaţie cu generalii armatei 
sale, veni vorba despre educaţia copiilor. Când trebue să 
înceapă ea? întrebă împăratul. Unul răspunse: la 14 ani, 
pentrucă atunci începe copilul să fie capabil a se guverna 
pe sine. Un altul: la 7 ani; pentrucă atuncia se câştigă 
uzul raţiunii. Un al treilea: la 3 ani, fiindeă atunci copilul 
este capabil de a fi educat. Al patrulea: eu cred că de 
când copilul e în fașe, mama trebue să înceapă a-l educa 
bine. Un al cincilea: chiar şi înainte de a vedea copilul 
lumina zilei trebue să se aibă în vedere multe griji şi aten- 
uni, cari au mare importanţă în creşterea sau educaţia 
copilului. 

Napoleon își roteşte privirea în jur pe la toţi, spre a 
vedea dacă cineva ar vrea să ia cuvântul. Toți se uită la 
'el, cerându-i părerea, iară el: „Cred că nu a nimerit-o 
nici unul: educaţia copitlor trebue să înceapă, douăzeci 
de ant înainte de a se naște el, cu educația mamei“. 

Inţelepte vorbe! 

Aceste considerente îmi vin în minte când mă gândese 
la eforturile atât de laudabile ale „Astrei“ noastre pentru 
a da mamelor poporului român o bună edueaţie în şeolile 
4ârănești ce s'au înfiinţat, sub auspiciile sale, în diferite părţi 


1 L 


ale Ardealului, bunăoară în Brașov (despre programul căret 
şcoale din urmă scrie atât de frumos doctorul Căliman, în 
„Transilvania“, Nr. 5, anul 1936). Acolo se îmbrățișează, în 
cadrul cursurilor, toate problemele gospodărie! casnice, 
problemele de igienă, cultivarea cântecelor, jocurilor, obi- 
ceiurilor noastre naţionale, portul nostru naţional, atât de 
minunat și o seamă de alte probleme, atât de importante 
pentru economia noastră naţională şi eul specifice al nea- 
mului. Se dă atenţiunea cuvenită și problemei morale și 
religioase. Şi nu se putea să fie altfel, atunci, când morala 
şi religia sunt organie ceoncrescute cu firea poporului ro- 
mânesc. 

Eu, ea ierarh al Bisericii naţionale, nu pot decât să 
mă bucur de atenţiunea ce se acordă religie! și moralei 
şi să îndemn chiar pe cei ce conduce destinele acestor 
şcoli țărănești, să dea problemei din urmă o atenţiune din 
ce în ce mai mare. 

in cele următoare, mă voiu nizui a da câteva sugestii 
celor ce se angajează la înfăţişarea importanţei religiei și. 
morale! pentru mamele sau viitoarele noastre mame ro- 
mâne, în cadrul numitelor şeoli țărănești, 


Să le aducă aminte profesorii, înainte de toate, ma- 
melor sau viitoarelor mame, de fraza apostolului: „Că și 
când eram la voi aceasta am poruncit vouă, ca dacă nu 
va cineva să lucreze, nici să mânânce“ (Tesaloniceni, U., 
3, 10.) „Şi bine este omului când va ridiea jugul în tinere- 
tele sale“ (Plâng. lerem. lll., 22.) Să le inculce dect datoria 
mamelor, premergând ele, fireşte, cu pildă bună, de a-şi 
deprinde fetele să măture casa, să şteargă praful, să spele: 
vasele și rufele, să petecească hatnele, să ţie în ordine 
toate în casă, să nu stea o clipă neocupate. Hărnieia fe- 
rește de multe primejdii, odrăsleşte modestie și seriozitate, 
cruţă multe spese, scapă de mizerii. Fetele să-și atbă 
câmp de activitate în casă, în curte, în grădină, la câmp, 
fiind ferite a-şi găsi mângătere prin vecini, pe la şezători 
jocuri sau — dacă se due — să fie sub controlul perma- 
nent şi sever al mamei sau punându-le sub supravegherea 
persoanelor de încredere şi eroindu-le un timp fix şi o 
limită severă. 


Cea mai frumoasă podoabă a fetelor, ca şi a mamelor 
viitoare, este castitatea, apărată de pudoare, înconjurată 
de dorul de solitudine sfioasă, de dragoste de casă şi de 
părinţi. Să le ferească deet mamele şi să se ferească ele 
când vor deveni mame, de contactul cu persoane corupte, 
de lecturi nesănătoase, de legături echivoce şi ușuratice, 
fie cu persoane de acelaşi sex, fie cu persoane de alt sex. 
Am zis că pudoarea este cea mai bună apărare a casti- 
tăţii, de aceea se vor feri, tata și mama, de orice cuvânt 
sau gest alunecos și nepotrivit, păstrând regula onestităţii 
și a modestiei, mai ales în ce privește culcușul copiilor. 


Să nu se uite că una din însuşirile de frunte ale vi- 
itoarelor mame este enmpătul şi sobrietatea, prin ceea ce 
înţeleg nu numai înfrânarea în mâncare şi beutură, ei şi 
moderaţia și simţul de măsură în îmbrăcăminte şi spesele 
de orice sotu, fiind mulțumite cu starea şi condiţia proprie, 
fără de a pizmui pe alţii. De vor învăţa deci mamele să 
nu fie lacome la mâncare, să nu râvnească la lucruri ex- 
chisite, bomboane dulceţuri, ete. Le vor învăţa la modestie, 
în port şi îmbrăcăminte, fără de a râvni la prea multe 
zorzoane. Ambiţia şi imitarea cu orice preţ a suratelor mai 
înstărite sau mai vanitoase, dacă e deplasată undeva, e 
deplasată aci. Câte căsnieii nu se ruinează pentru mania 
de a fi la modă, încuibată şi în satele noastre! Cum nu 
se strecoară moda factice dela oraşe și în satele noastre, 
înveninâudu-le atmosfera curată! 

Nu vor neglija cei ce conduce destinele șceoaiei ţără- 
neşti să şi aducă aminte că ascultarea este una din cele 
mai esenţiale virtuţi creştineşti. „Ascultaţi de mai marii 
voştri şi vă plecaţi lor“, zice Apostolul către Ovret, XIU, 17. 

De sigur de aceea zice Apostolul către Ejezeni (VI, 1): 
„Fii, ascultați pe părinţii voştri fatru Domnul, că aceasta 
este cu dreptate“. Asacultare oarbă, dar nu de frică, ci 
pentru conștiință, fiind aceasta cu dreptate, cum remarcă 
Apostolul. Este şcoala cea mai bună, mai ales pentru vi- 
itoarele mame, pentru cala rândul lor să ştie asculta și să 
se supună autorităţii soţului lor cu care se vor lega, pe 
vieață, pe moarte. Nu zice Seriptura: „Şi la bărbatul tău 
întoarcerea ta şi el te va stăpâni“, Gen. lll., 16“. Această 


3 1% 


stăpânire a bărbatului, oricât de domoală și blândă ar fi, 
oricât de delieată atenţiuae i-ar da el soției sale, fără spi- 
ritul ascultării va fi intolerabilă. Guna de miere trece ca 
fumul, se risipește în vânt mai curând decât s'ar erede şi 
vine proza, proza fadă şi searbădă a vieţii, cu lanţul obo- 
selilor, a plietiselilor, a neplăcerilor, a greutăților, fie din 
partea soţului, fie din partea soerilor, cu eari eventual 
trăiesc împreună și atunci şcoala aspră a ascultării în care 
a fost crescută soţia ca tinără fată, îl va prinde de mi- 
nune. li va fi talismauul, care o va scoate la liman neîn- 
viforat, de mântuire. lluzia că omul e liber și stăpân pe 
faptele sale, este o iluzie, ca toate iluziile. Cel ce vrea să 
fie liber şi independent apucă câmpii, ea și calu! fără frâu 
și îşi frânge gâtul. libertatea noastră, calitatea cea mai 
nobilă a libertăţii noastre, este de a ne supune liber, de 
bună voie — aci intră în funcțiune libertatea, — legii lui 
Dumnezeu, chezăşia cea mai sigură a noastră, sprijinul 
cel mai puternic a folosirii corecte a libertăţii voinţei noa- 
sire, care — dacă nu ţine cout de norma evangelică — 
devine desfrâu, se preface în libertinaj. 

Li se va atrage ateuţiunea mamelor sau viitoarelor 
mame că soarele familiei este pacea. Pacea este temelia 
oricărei prosperității familiare; împiedecă neînțelegerile, 
calmează spiritele, îmblânzește durerile inevitabile ale vieţii, 
ușurează crucea; naște compătimirea sinceră, multiplică 
pildele bune și e mijlocul cel mai eficace de a reînălţa 
starea financiară a casei. Unde stăpânește pacea, pă- 
rinţii sunt respectaţi și ascultați, cel bătrâni cinstiţi, cei 
bolnav! au îngrijirile cele mai grijulii. Fraţii şi surorile, 
soacrele și nurorile se iubese şi se ajută împrumutat. lar 
persoanele de servielu nu contenese cu laudele când vor- 
bese de stăpânii lor. Dacă raiul poate avea vre-un ecou 
pe pămâni, îl are, de sigur, în sânul familiei, unde stăpâ- 
nește pacea. De aceea ne-a adus isus Hristos la naşterea 
Sa acest bun, mai preţios decât toate bunurile: pacea. 

Dar pacea, să ne aducem aminte, nu se poate fără 
dragoste. Ba fântâneşte din dragoste. 

De unde izvorese anumite izbuceniri, răbufairi sau ftu- 
flăcărări violente, cari termină întrun potop de injurii șt 


A 


blesteme şi în scene, cari răstoarnă toată casa? Din lipsă 
de dragoste. Dacă cutare femeie ar fi știut să închidă ochii, 
să-şi înfrâneze limba, să răspundă eu o vorbă dulce și 
afectuoasă, focul s'ar fi stins şi totul s'ar fi terminat. Ci 
ea a voit să riposteze cu tot preţul, să învingă ea, să aibă 
ea ultimul cuvânt să scoată ea limba de o poștă dacă celă- 
lait a scos-o de un cot şi atunci s'a ajuns unde sa ajuns 
și vieaţa familiară este un iad anticipat, unde este un foe 
nestins şi serâșnirea dinţilor. In anume familii nu zăreşti 
un surâs măcar, un cuvânt dulce, un act de bunăvoință şi 
gentileţă; acestea sunt pentru cei streini. De aci derivă 
dușmăniile perpetue, fuga de casă şi necredinţele grave, 
ale unuia sau ale ambilor soţi. 

Trebue să se pună în practică, din bună vreme, din 
tinerețe, porunca dragostei: să iubeşti pe de-aproapele tău 
ca pe tine însuţi. Sfânta Monica şi-a desarmat soţul păgân, 
pe Patriciu, om de o rară violenţă, prin spiritul dragostei, 
eare știa să-șt pună pază gurei și uşă de îngrădire împre- 
jurul buzelor sale. Şi suratelor, eari îi eereau cheia tainică 
a traiului bun dintre ea şi soţul său, le indica înfeânarea 
limbii, spunând să încerce și ele în căsnicia lor și vor 
vedea rezultatele fericite. 

Bi da: pentrucă: „Dragostea îndelung rabdă, se mi- 
lostiveşte, dragostea nu pizmueşte, dragostea nu se îndă- 
rătnicește, nu se trujeşte. Nu se poartă cu necuviință, nu 
caută ale sale, nu se întărită, nu gândește răul... toate IE 
sufere, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă... 
eum zice, atât de frumos, Apostolul neamurilor, la l. Co- 
rint. 13, 4 ş. e. l 

Cuvinte de aur, cari nu se pot repeta îndeajuns. Dra- 
gostea deci o va face mai ales pe viitoarea soție să câ- 
ştige acel spirit de jertfă, care te face să iei cu plăcere 
asupra ta crucea necazurilor, ştiind că cel dintâi, care a 
purtat Crucea fără de a murmura, a fost însuși Fiul lui 
Dumnezeu. A purtat-o de dragul nostru, ca să ne mântuiască! 

Nu-și vor uita, în sfârșit, educatorii noștri să amin- 
tească elevilor lor că, în definitiv, începutul înțelepciunii este 
„frica Domnului“, cum ne învaţă Pildele lui Solomon, 1., 2. 
lar sub noţiunea de „frica Domnului“, care este cuvântul 


5. 


de ordine al oricărei educaţii morale, se înţelege, cum ne 
tâlcuieşte Filllon, întreg ansamblul datorinţelor noastre 
jaţă de Dumnezeu, cultul intern și extern dumnezetese. Să 
ne învăţăm deci odraslele noastre, mai ales pe viitoarele 
mame, educatoarele viitoare ale familiei, că toată filosofia 
vleţii este în a te supune lui Dumnezeu şi poruncilor Gut. 
Bl Stăpânul, noi slugile. Bl a-toate-stăpânitorul, iar noi 
bieţi viermuleţi ce ne tîrîm în ţărână. Datori suntem deci 
a-l aduce cult intern și extern, a ne ruga hui, a participa 
la slujbele dumnezeieşti, a-l proslăvi în cântări de laude 
şi a-l preamări prin vieaţa noastră curată. Căci prin 
aceasta l se sfințește numele, prin aceasta li vine împă- 
răţia pe pământ şi se lățeşte în noi: mădularele vit ale 
împărăției: prin aceasta | se împlineşte voia pe pământ, 
ca și în cer. Toată vieaţa creştinească se rezumă, deci, 
în frica Domnului, suprema înțelepciune a vieţii. Cei ce 
sunt pătrunşi de această frică salutară a augustei majestăţi 
dumnezeeşiti, Il au pe Dumnezeu pururea înaintea ochilor, 
Îi văd prezenţa în toate actele şi faptele vieţii. Aceştia se 
nizuiese a studia cu asiduitate Seripturile: manifestarea pi- 
păită a votnţii lut Dumnezeu, a vrerii Sale sfinte și epopeea 
cea mai grandioasă a dragostei lui Dumnezeu faţă de not, 
ce culminează în istoria, vieaţa și moariea şi învierea lui 
Isus Hristos, Fiul lut Dumnezeu şi minunatele Sale înfăp- 
tuiri pentru fili oamenilor. 


Frica Domnului, deci, frică reverenţială de fii și nu de 
sclavi, care rezumă întreg ansamblul datoriilor noastre 
față de Dumnezeu, trebue să fie alfa și omega educaţiei 
morale, pe care o dau conducătorii școalelor noastre tă- 
răneşti, mamelor sau viitoarelor mame ale poporului no- 
siru românesc. 

Cu această din urmă idee, aș fi ajuns la sfârşitul meu, 
care voia să dea numai câteva sugestii celor ce-și tau 
sarcina nobilă să se îngrijească de laturea morală și reli- 
gioasă a programului școlilor țărănești. De volu fi servit 
cu ceva și eu cauzei ce-i animă pe conducători, mă voiu 
bucura din tot sufietul meu. Mi-am împlinit şi eu o mică 
partie din misiunea ce-mi incumbă ca Păstor al sufletelor. 


Figuri şi fapte pilduitoare, din trecut. 


Manifestul revoluționar dela 1885 


‘Conferință rostită în faţa Maiestăţii Sale Regelui Carol Il. și a Măriei Sale 

Marelui Voevod Mihai, Moştenitorul Tronului, în ședința festivă a Seeţiu- 

nilor șştiințițiee-literare ale „Asociaţiunii“, din prilejul adunării generale 
publice ţinută la Blaj, în zilele de 20-—21 Septemurie 1936 


de Alex. Lapedatu, 


Pregedinte al Academiei Române. 


De când Gh. Lazăr, trecu Carpaţii să întemeieze în- 
vățământul naţional în 'Țara-Românească și Gh. Asachi 
chemă, în acelaşi scop, pe cei dintâi profesori români ar- 
deleni la laşii Moldovei, -— de atunci, timp de un secol, 
-Şiruri neîntrerupte de intelectuali români de dincolo de 
munţi, din Ardeal, Banat, Crişana și Maramureș, au trecut, 
an de an, pe urmele şi după pilda lor, în „ţară“, cum nu- 
meau eil patria-mumă, să îndeplinească funeţiuni culturale 
-de care era atâta trebuinţă aci ca "n orice Stat în plină și 
activă organizare şi desvoltare naţională. 

Rolul pe care acești cărturari ardeleni l-au îndeplinit 
— ea profesori, profesionişti liberi și publicişti — în fostele 
Principate şi 'n vechiul Regat este cu adevărat grandios, 
iar numărul lor cu adevărat impresionant. Căci în afară de 
cei ce și-au închinat rostul lor învăţământului de acasă, 
de cei ce s'au: dedicat misiunii clericale şi de puţinii ee 
s'au putut menţine în profesiile libere şi în presa naţională, 
încolo, tot ce poporul român din Dacta superioară a putut 
-da, vreme de un veac, ca elemente de progres cultural, a 
trebuit să treacă munţii dincoace, să-şi caute azil şi con- 
-diţiuni mai prielnice de traiu. 

Evident, ceea ce-i mâna pe acești oameni încoace, 
pe căile pribegiei şi ale disţerării nu era numai necesitatea 
de a-şt câştiga şi asigura fiecare o situaţie materială, ci, 
în acelaş timp, o parte de ideal; dorul unet vieţi naţionale 
libere şi nestingherite întru îndeplinirea năzuinţelor lar su- 
fleteşti. Căci ei au fost campionii cei mai activi şi devotaţt» 


2 


nu numai ai idealului cultural, ei şi ai celui politie al nea- 
mului — ai „daco-românismului“, eum, în genere, era numit 
acest ideal. lar pentru aceasta, nu militau numai intelec- 
tualii de peste munţi, cì și ceilalţi fraţi ai lor veniţi în ţară, 
să se afirme și valideze în vieaţa economică. 

Mărturia pe care agentul polon în Țările Române 
— oroniez — al revoluţionarilor Principelui Adam Czar- 
toryski ne-a lăsat-o în această privință este foarte carac- 
teristică şi prețioasă, întru cât el prezintă pe acești din 
urmă, ca și pe intelectualii ardeleni, ca cei mai conşitiin- 
ctoşi şi aprigi propagandişti și luptători ai unităţii române 
integrale. Şi aceasta la 1838 adică în epoca când deabia 
se înfiripa, în formulele concrete şi precise de mai apoi, 
postulatele politice naţionale ce stau la baza constituirii șt 
desvoltării Statului unitar român de astăzi. 

„Ardelenii cari vin act ca profesori și ea negustori 
— serie Woroniez —- sunt cei mai vajnici propagatori at 
ideii unităţii naţionale. Ardealul — continuă el — strâm-- 
torat în desvoltarea sa naţională, vine în întâmpinarea Ro- 
mânilor cart au o situaţiune ceva mai bună. Ardelenii per- 
secutaţi de Unguri şi de Austrieci, vin în Ţara Românească, 
unde înrâurirea lor e foarte mare, graţie culturii lor mai. 
alese şi spiritului lor mai activ“. (P. P. Panaitescu, Planu- 
rile lui loan Câmpineanu pentru unitatea naţională a Româ-. 
nilor. Cluj 1924, p. 8). 

Negreșit, cu cât starea de spirit a societății române. 
din fostele Principate se impregna de necesitatea realt- 
zării postulatelor naţionale și cu cât puterea și prestigiul 
politie al noii Românii se afirma, cu atât propaganda șt 
lupta Românilor ardeleni — intelectuali și negustori — se 
înteţea şi întărea. In mijlocul lumii din ţara veche, ei fură: 
şi rămaseră fermentul de căpetenie al ideii politice de uni- 
tate românească. Nu este şcoală secundară sau superioară 
în vechiul Regat în care cărturarii ardeleni să nu fi pro- 
fesat, în permanenţă, idealul naţional. Şi nu este oraș în. 
care ei să nu fi fost priviţi de concetăţenii lor ea apostolt 
ai acestui ideal. 

Amintirea lor, ea atare, este şi astăzi încă vie și stă- 
ruitoare în sufletul celor ce i-au apucat sau i-au cunoscut: 


8 


măcar din relatările urmaşilor. E suficient să citească 
bunăoară cineva monografia pe care răposatul Episcop al 
Huşilor, lacob Antonovici, a consacrat-o lui loan Popeseu 
(Bârlad 1927), întemeietorul şi organizatorul învăţământulut 
național din Bârlad. ca să vadă ce suflete mari, eroice, 
de idealiști jertfitori, au fost acești minunaţi oameni. O mo- 
nograjie asupra lor este absolut necesară. Căci numai prin 
o asemenea scriere se va putea pune în evidenţă rolul 
covârșitor pe care l-au îndeplinit și serviciile imense pe: 
eare le-au adus cauzei naţionale întru pregătirea şi reali- 
zarea unităţii noastre politice. 

In vieața publică a ţării acești cărturari ardeleni au 
fost și au rămas înainte de orice Români, luptători, pe 
toate căile și prin toate mijloacele, pentru idealul naţional. 
De aceea îi găsim în toate societăţile întemeiate ca instru- 
mente ale acestui ideal, cum şi pretutindeni unde era o; 
aeţiune pentru promovarea lui. Rejfraetari hotăriţi at cu- 
rentelor sau doctrinelor politice, sociale şi culturale, care 
exeludeau din preocuparea lor ideea naţională, e! nu au 
luptat decât pentru ideile liberale, democratice şi naţionale 
ale timpului. De aceea s'au bucurat de marea încredere şi 
simpaţie a reprezentanţilor acestor idei, cari le-au deschis 
toate căile aseensiunilor în vieaţa publică a României. 

In schimb, în politica oficială a Statului român nu s'au 
amestecat, decât în măsura în care erau îndveptăţiţi să o. 
facă ca cetăţeni și ca purtători de demnități ori de răs- 
punderi în structura şi organizaţiunea sa. O singură dată 
au: încercat să forţeze lucrurile în această privință, să 
meargă înaintea însăşi a destinului istorie. B acţiunea re- 
voluţionară de acum o jumătate de veac, care face obiectul 
acestel comunicări şi pe care, cu bunăvoința și îngăduinţa 
d-voastră, volu încerca a o expune în cele următoare. 


l. 


Lumea românească din Capitala ţării, în special Ar- 
delenii Stabiliţi aci, trăiau, în vremea aceea, într'o continuă 
agitaţie naţională. 

La 1882 se fondă societatea naționalistă „Carpaţii“. 
Peripeţiile prin care trecu înfiinţarea acestei societăţi arată, 


9 


mai bine ea orice, starea de spirit de care vorbeam a Ar- 
-delenilor din Bucureşti. Căci, ea să vădească public ea- 
racterul ei, hotăriră să o numească „lredenta română“. 
La intervenţia de sigur a unor factori cu răspundere, se 
schimbă numirea în „Carpaţii“ — simbol al unităţii române. 
Se ştia însă că este societatea iredentistă a Românilor 
ardeleni din ţară, cari, însufleţiţi pentru scopul ce urmărea, 
fondară, îndată, filiale ale ei în toate centrele în care ace- 
știa se găseau în număr mai mare și cu stare mai bună 
— Brăila, Galaţi, Ploeşti, ete. 

Sfinţirea steagului societăţii dădu loe la o impresio- 
nantă manifestaţie naţională. Negăsind nici o biserică în 
care să se facă această solemnitate, Carpatinii se duseră 
în sala Orfeu, unde, sub preşedinţia venerabilului avocat 
şi publicist bănăţean, fost membru al acestei Academii, 
Vasile Maniu şi a înflăcăratelor sale cuvinte, se îndeplini 
actul sfințirii, eu un ritual, care aminteşte serie cano- 
nicul loan Georgescu (Școlile din Blaj, în Boabe de Grâu, 
București 1933 [a. 1V, Nr. 6], p. 3149) — ceremoniile din 
catacombele primelor veacuri creștine: membrii, doi câte 
-doi, treeură pe sub steagul tricolor, făcându-şi semnul crucit 
și sărutându-! eu înfiorare cutele. 

La 1883 se produse intrarea noastră în lagărul pute- 
rilor centrale ale triplei alianţe, prin tratatul cu Austro- Un- 
garia. Evenimentul provoacă o mare decepţie printre Ro- 
mânii ardeleni cari vedeau în acest tratat piedeca de că- 
petente a realizării mai apropiate a idealului lor naţional, 
Da 1684 serbarea centenarului lui Horia, interzisă în Un- 
garia, s'a putut face la Bucureşti numai după multe şi ne- 
plăcute incidente cu poliţia, care avea ordin să suprave- 
gheze ca nu cumva să se producă demonstraţiuni ostile 
la Legaţiunea Austro-Ungară. In fine, la 1885, anul în care 
suntem, se înfiinţă în sprijinul politieei de maghiarizare a 
Statului unguresc, lHultur-egylet-ul ardelenesc, faimoasa 
societate Emke, pentru desnaţionalizarea elementului ro- 
mânese de peste munţi. 

Toate aceste fapte și întâmplări erau de natură să tur- 
bure şi să agite conştiinţele şi sufletele româneşti, cu de- 
osebire ale tineretului ardelenesc din București și ale celar 


10 


ce simțeau la fel cu el. Acel ce se puse în fruntea agita- 
ţiei era un fost elev al școalelor din Blaj, atunei student 
la Universitatea din Bucureşti şi redactor la presa naţio- 
mnalistă din Capitală, bine cunoscut şi mult iubit în cercu- 
rile compatrioţilor pentru fanatismul său naţional şi pentru 
darul cu care ştia să animeze pe toți, cu cuvântul și cu 
scrisul său, pentru cauza Românilor robiţi stăpânirii un- 
gureşti — Gheorghe Secăşanu. 

Fire independentă și hotărită, pe dată ce trecu în ţară 
liberă, înţelese să se pună, cu toată ardoarea și vigoarea, 
în slujba naţiunii sale, militând, activ şi intens, pentru li- 
berarea fraţilor de acasă, pentru apărarea lor de maghia- 
rizarea de care erau ameninţaţi. Spiritul său eonspirator 
şi revoluţionar, de care dăduse dovadă încă la Blaj, prin 
legătura secretă făcută cu colegii săi de clasă pentru ser- 
barea de 3/15 Mai, avea să se manifesteze, de sine înţeles, 
mai cu seamă aci. 

Căci, priceput și energie organizator, puternice și ire- 
zistibil animator, el este întemeietorul Soc. „Carpați“, el 
port-drapelul Românismului revoltat în presa din Bucureşti, 
— mai întâi la „România liberă“, apoi la propriul său ziar 
„Unitatea Naţională“, — el organizatorul serbării pentru 
comemorarea centenarului revoluţiei lui Horia, cu un ră- 
sunet atât de puternice în ţară, serbare la care se puse 
bazele unui partid al iredentei române și tot el autorul 
ideii pubiicării și răspândirii unei proclamaţiuni revoluţio- 
nare cu prilejul constituirei Hultur-Bgylet-ului la Cluj, în 
August 1885, ea un răspuns dezesperat la intenţiile Ma- 
'ghiarimii ardelene de a nimici ființa naţională a neamului 
românesc transearpatin. 

ldeile sale iredentiste şi acţiunea sa revoluţionară erau 
de altminteri bine cunoscute, de sigur chiar şi în cercurile 
oficiale, din broşura pe care o publicase cu un an mai 
înainte sub inițialele numelui său 3. S.: Românii de peste 
munți — câteva chestiuni de actualitate (Bucureşti, Tip. St. 
Mihalegeu, 1884), — broşură, în care, după ce deserie si- 
tuațiunea grea a acestora, în constatări şi cuvinte impre- 
sionante şi arată ce este a se înțelege prin „rezistența 
pasivă“, el preconizează, ca mijloe de mântuire, educația 


11 


revoluţionară, în familie, în şcoală, în societate, pretutin- 
deni şi, firește, la capăt, revoluţia însăşi, care trebuia sus- 
ținută de ardelenii imigraţi în ţară şi de fraţii de aci, eu 
toate puterile şi prin toate mijloacele, ea singura ce mat 
putea salva soarta neamului de acolo. 


In toate lucrările sale, Gh. Secăşanu fu secondat de 
Gh. Ocăşanu, absolvent al liceului român din Brașov şi 
student și el la Universitatea din București. In desăvârșită 
comunitate de credinţe şi sentimente, ambii se legară printr'o 
strânsă şi intimă prietenie şi colaborare. De aceea îi în- 
tâlnim mereu împreună, la toate manifestaţiunile naţionale 
— la „Carpaţi“, în presă, la serbarea centenarului revo- 
luţiei lui Horia și la redactarea proelamaţiei revoluţionare 
de care am vorbit și ai cărei autori sau mărturisit de în- 
dată ce s'au pornit cercetările pentru aflarea lor și stabi- 
lirea răspunderilor. 


H. 


Proclamaţiunea aceasta avea să fie, în intenția auto- 
rilor, cum am spus, un răspuns dezesperat la politica de 
maghiarizare a Statului ungar şi a naţiunii maghiare. ln 
adevăr, politica sistematică a Statului ungar pentru des- 
naţionalizarea elementului românese de peste munţi începe 
în jurul anilor 1880. Ba este în directă legătură cu ascen- 
siunea politică a României. Căci numai după ce aceasta 
își câştigă independenţa și se proclamă regat, — numai 
atunei Ungurii văzură, în aceste evenimente, de natură a 
consolida şi a asigura desvoltarea viitoare, în sens na- 
tional, pan-românese, a noului Stat dunărean, un pericot 
pentru vechiul lor Stat milenar, prin afirmarea crescândă 
a veleităților iredentiste ale populaţiei sale și prin tendin- 
tele centrifugare, asemenea crescânde ale Românilor ce 
se găseau sub stăpânirea Coroanei Sf. Ştefan. Şi numai 
atunci se ivi, pentru dânșii, necesitatea unei politice siste- 
matice de maghiarizare a acestor Români prin desnaţio- 
nalizare forţată, violentă. 

Nu e, de sigur, momentul de a urmări întreagă această 
politică, dela legea pentru maghiarizarea învăţământului 
primar din 1879 până la faimoasa zonă culturală a Con- 


12. 


telui Apponyi din 1918, ea să dovedim că, în adevăr, ascen- 
siunea României, prin consolidarea poziţiei sale ea Stat 
naţional și prin prestigiul ce-şi câştigă an eu an în econ- 
eertul puterilor din sud-estul Buropei, a avut, ea urmare, 
o serie întreagă de măsuri, care de care mai draeonice, 
pentru desnaţionalizarea elementului românese de peste 
Carpaţi, spre a împledeca, dacă se putea, fatalitatea unirii 
lui cu patria-mumă. 

E suficient să arătăm că în serviciul acestei politice 
se puse imediat şi societatea maghiară, stimulată şi sus- 
jinută, moral şi material, tot de Stat. Astfel, în Ardeal, unde 
se considera că pericolul e mai mare şi unde deci trebuia 
lucrat mai intens şi cu rezultate mai grabnice, se puse la 
cale înfiinţarea unei societăţi culturale maghiare, al cărui 
scop, după program, după declarațiile conducătorilor şi 
după comentările presei, era desnaţionalizarea elementului 
românese sau, în formele eufemistice ale conducătorilor 
ei, readucerea la maică a elementului maghiar romanizat. 
Este faimosul „Brdely magyar Hultur-egylet“, prescurtat 
Emke, care trăieşte și funcţionează şi astăzi. 


Constituirea acestei societăţi, a clasei conducătoare 
maghiare din Ardeal, adică a asupritorilor direcţi ai po- 
porului nostru de acolo, provoacă o mare indignare și 
revoltă, care, neputându-se manifesta peste munţi, în Ar- 
deal, se manifestă cu atât mai puternic dincoace de munţi, 
în ţară liberă. Aceasta mat ales după ce se află că la Cluj 
se fac grandioase şi răsunătoare pregătiri pentru activarea 
societății. Tot ce maghiarimea ardeleană avea mai șovin 
își dăduse întâlniri acolo. Chiar și nemaghiari fură pro- 
vocaţi să participe. Renegaţii noștri taxau pe cei ce nu 
vor veni la festivitățile dela Cluj de-a-dreptul ea ireden- 
iişti, trădători de patrie. 

Evident că, în o astfel de atmosferă, indignarea şi re- 
volta tuturora se potenţă. Cei ce se făcură ecoul acestei 
legitime indignări și revolte fură, firește, cărturarii, inte- 
lectual români ardeleni, siliţi, de împrejurările vitrege de 
acasă, să emigreze în „ţară“. ȘI cum înfiinţarea Kultur- 
-egylet-ului veni imediat după interzicerea serbării cente- 
marului revoluţiei lui Horia și după manijfestaţia dela Bu- 


13 


cureşti în care se vorbi deschis de organizarea unei mig- 
cări iredente române, era natural că cei ce puseră la cale 
această mişcare şi în al căror suflet și conştiinţă se re- 
pereutau mai tare primejdiile ce puteau veni dela acţiunea 
acestei societăţi, să reacționeze mai întâi şi mai puternice, 
pe căi şi prin mijloace pe care le socoteau, în exaltarea 
lor naţională şi în mentalitatea lor revoluţionară, singurele 
eficace. 


Asifel născu în mintea acestor oameni ideea unei pro- 
clamaţiuni adresată deopotrivă Românilor de peste Car- 
paţi ea și celor de dincoace şi de pe urma căreia să se 
producă o mişcare iredentistă, revoluționară — mișcare 
prin care acești tineri, gata oricând a se jertfi pentru bt- 
nele şi fericirea neamului lor, socoteau că vor izbuti să 
împlinească, cu un ceas ma! degrabă, destinul istorie al 
neamului. Căci, negreșit, nu li se putea cere acestor tineri 
calcule diplomatice, împrejurări favorabile şi acţiuni siste- 
matice pentru ajungerea scopului urmărit. Nu ar fi fost ti- 
neri, dacă ar fi fost astfel. Aceste sunt pentru oameni 
vârstnici şi ehibzuiţi, pentru oameni eu experienţă şi răs- 
punderi. 

In această lumină trebueşte deci privită proclama- 
iunea revoluţionară a celor doi tineri studenţi români ar- 
delent dela București — Gh. Secăşanu şt Gh. Ocăşanu. 


Hl. 


Proclamația a fost tipărită pe foi volante, de mărimea 
unui ziar, de format mijlociu, pe cinci coloane, cu cerneală 
roşie. Ba e dată în numele „Comitetului de iniţiativă al ire- 
dentei române“, la 18 August 1885, adică în ziua când avea 
să se coustituiască la Cluj Hultur-egylet-ul unguresc și este 
adresată Românilor. Cuprinde trei părţi. 

In prima parte se arată motivele eari au determinat-o: 
„Ungurii discută astăzi la Cluj moartea jumătăţii neamului 
nostru, seriu autorii. De pretutindeni s'au adunat sbirii, 
spre a lua parte la pronunţarea acestei sentinţe. Toate 
straturile sociale, dela ministru până la pintenul ruginit al 
nemeșului ealieit, sunt reprezentate. ln mijlocul luminaţiilor 


14 


şi între aburii banchetelor, ţipetele lor sălbatice se topese 
întrun singur urlet: să facem din Ardeal o ţară ungu- 
rească!“ 

Apoi: „miei de suflet, tot atât pe cât de sălbateci la 
năravuri, îmbroboditu-și-au întreprinderea cu haina unet 
mincinoase legitimităţi. Nu vrem, zie ei, decât să întoarcem 
la matca naţionalităţii noastre pe Maghiarii românizaţi. Ma- 
ghiari românizaţi! Unde oare şi când?“ Şi urmează o po- 
lemică de natură istorică în care se arată că tocmai Ro- 
mânii au fost, în cursul timpului, cei maghiarizați şi că dacă 
nu sunt astăzi Maghiari mai numeroşi în Ardeal e pentrucă 
ei au venit aci numai ca oști cotropitoare care au pierit. 

Ungurii îşi dau seama de slăbiciunea lor în Ardeal 
şi de aceea vreau „înălțarea unei mari patrii maghiare pe 
ruinele patriei române. O vreau cu orice preţ, cu orice 
mijloc. Nimie nu e drept, nu e sfânt, nu e uman pentru el, 
afară de ce poate sluji la realizarea acestui scop. lată de 
ce vreau distrugerea noastră!“ 


A doua parte a proclamaţiei se adresează Românilor 
de peste munţi. E cea mai întinsă, mai energică şi mai im- 
presionabilă. Ar trebui reprodusă în întregime, ca să se 
poată înțelege tot sbuciumul sufletese al celor ce au seris-o. 
„Doi nu vă temeţi. Voi nu vă puteţi teme, le ziceau ei Ro- 
mânilor de peste munţi. Alte urgii s'au prăvălit asupra ca- 
pului vostru. Vi l-au plecat, dar din inimă nu vau putut 
stinge credinţa în voi, vigoarea de a-l rearidiea din nou. 
Astăa!, când vi se decretă moartea, în vinele voastre curge 
sângele eolonilor lui Traian mai iute, mai cu putere. Pe 
ulițele luminate ale Clujului, opinea moțulut calcă mai greu... 
Pe acest Ciuj și-l înseamnă el astăzi în mintea sa, cu semne 
neşterse. Jucăria sa de o minută fi-va, când va voi. Gândul 
acestui moț trebue să fie al vostru al tuturor, fratilor!“ 

lar după o scurtă privire istorică asupra revoluțiilor 
dela 1437, 1784 și 1848: „Strămoșii voştri nu se temeau, 
fraţi de peste munţi. Neînspăimântarea lor era izvorită din 
conştiinţa vigoarei lor nesecate. Când înverșunarea ma- 
ghiară era la culme, când moștenirea strămoșească era 
în supremul pericol, atunci rupeau cu răbdarea, cu supu- 
nerea şi luptau cum luptă un neam liber și vredate de l- 


15 


bertate. Unul din aceste momente supreme e astăzi pragul 
vostru. Nu mai suferiţi a fi amăgiţi de cărturarii căpătuiţi 
şi frieoși. Ordinea legală a încetat pentru voi de mult. Ba 
nu există decât pentru Unguri, ca să vă subjuge, să vă 
distrugă“. Şi după ce se face un sumbru tablou al tuturor 
mijloacelor nelegiuite și infame prin cari Ungurii caută 
să-și ajungă acest scop, proclamația încheie: 


„Toate acestea vi s'au făcut prin ordinea legală. Cum 
vă veţi mai putea apăra tot prin ea? Nu, fraţilor de peste 
munţi, nu vă lăsaţi a fi înșelaţi asupra adevăratei voastre 
stări, asupra celor ce vă așteaptă. Revoluţia vine! Deşi 
cerul vi se pare încă senin, pe zări se înerucișează însă 
fulgere. Ele v'o vestese. Revoluţia o proclamă astăzi înşişi 
Ungurii la Cluj. Căei între două popoare, dintre care unul 
decretează pe față peirea altuia, nu poate fi altă stare, 
decât starea de revoluţie. Nu aveţi arme. Aşa e. Revoluţia 
pe față nu vă este încă cu putinţă. S'au schimbat vremu- 
rile, dela Horia încoace. O să le aveţi însă şi veţi face-o! 
Ceea ce vi se impune astăzi e starea de revoluţie întru 
ascuns, la adăpostul nopţii, în umbra pădurilor, în relaţiile 
voastre zilnice eu Ungurii. 


„O, fraţilor, de ce uitaţi voi că tot avutul acelora eari 
susțin lupta de moarte împotriva voastră e în mânile voa- 
stre și că de el puteţi dispune după plac. Nu ştiţi voi ce 
lesne se poate preface în cenușă toată bogăţia unui grof, 
unui baron? Nu puteţi voi pricepe că nu vă găsiţi decât 
în stare de legitimă apărare, când vă scăpaţi de un sbir 
al administraţiei, justiţiei sau instrucției ungurești, prin sin- 
-gurele mijloace ce vă mai rămân. Citiţi și vedeţi cum se 
apără alte neamuri robite ea și voi. Uitaţi-vă la lrlandezi. 
Ce drame de legitimă apărare nu adăpostese nopţile lor...“ 


Şi aşa mai departe, întreagă această parte a procla- 
mafiei cuprinde îndemnuri la jel în ceea ce priveşte apă- 
rarea copiilor pe cari stăpânirea ungurească vrea să-i ia 
şi să-i crească ea, ca să-l facă „domni şi vânzători ai 
maţiei lor“, în ceea ce priveşte raporturile dintre asupriţi 
.şi asupritori, în ceea ce priveşte pe cei ce le vorbese „de 
înţelepelune şi răbdare“. 


46 


„Aceştia sunt prietenii Ungurilor și răi voitorii voştri 
inconştienţi. Nu aveţi încredere decât în cei hotăriţi să 
meargă gata de serviciu cu voi în noua cale. Niei Europa, 
ale! rasa latină nu există pentru durerile voastre. Ineetaţi 
de a vă mai gândi la Împărat. B 'un tiran ea toţi ceilalţi, 
care vă cere punga și sângele scump al copiilae voştri şi 
nu vă dă în sehimb decât urgia şi disprețul... 

A treia parte a proclamaţiei e adresată Românilor de. 
dincoace de munţi, tuturor, fără deosebire, dacă sunt năs- 
cuţi sau nu pe pământul românese liber. „Momentul e so- 
lemn pentru noi, ca și pentru Românii subjugaţi. A acuza 
guvernele e o eroare nepermisă. Să ne acuzăm mai bine 
pe noi, cari, obișnuiți a aștepta totul dela ele, am așteptat 
şi aşteptăm un întins şi serios sprijin pentru posturile ex- 
puse ale neamului nostru. Fără îndoială au și ele îndatoriri 
“către poporul român şi nu pot nesocoti exigenţele unei 
politiei naţionale. Dar un guvern își are drumul său croit 
de raţiunile de Stat. Să nu căutăm a-l abate dela ele. 


„Să ne facem însă datoria noi naţiune, noi opiniune 
publică. Să desfășurăm steagul iredentei române pretu- 
tindeni. Să răspundem cu vrednieie conjuraţiei dela Cluj. 

-An familie, în şeoală, în armată, să se cultive deopotrivă 
ideia de solidaritate între toţi Românii, comunitatea de as- 
piraţii, trebuinţa sfântă de ajutor împrumutat! Convingă-se 
fiecare Român că garanţia reală și statornică a neatârnării 
patrie! sale, nu stă în tratate, ci în complectarea unităţii 
moagtre naţionale. 

„Cea mai groaznică nenorocire va fi Denia România 
-căderea Transilvaniei. Da fi anticiparea cădere! sale. Dacă 
putem avea vreo misiune în Orient, e numai pentrucă 
suntem zece și nu cinci milioane. Să ne strângem rându- 
rile, să facem cât mai! în grabă ea Românii de peste munţi 
să ne simţească dragostea de frate şi Ungurii urgia de 
duşmani... Căci poporul român a știut să fie mare în toate 
„ceasurile grele...“ 


IV. 


Proclamaţia fu expediată cu poşta în toate părţile 
— în Ardeal, în Banat, Crişana şi Maramureş — la preoți, 


17 2 


învățători şt cetlaMi tntetectual! români, la redaeţiile zla- 
velor româneşti şi ungurești, la condueătorii societăţii Emke, 
ia oameni politiei maghtart, primului ministru al Lingariei 
'ehtar, contelut Coloman Tisza. La Caransebeş ea fu afișată 
noaptea, pe străzi, ceea ce provocă alarma ztarelor din 
Budapesta şi Diena, cărora faptul te fn comunicat telegraţte. 
Evident că, în asemenea condițiuni, lumea luă îndată cu- 
noștință de proclamația revoluționară a iredentei române.. 
Ziarele românești se grăbiră, firește, a o desavua, iar eele: 
săsești și ungurești a o condamna cu vehemenţă, cerând 
urmărirea severă și pedepsirea exemplară a celor ce o. 
vor colporta și răspândi. 

Alarma opintet publtee maghiare fu aşa de mare, că 
presa străină — austriacă și germană în deosebi — co- 
mentă cu amploare sensaţionala proclamaţie. Furios însă, 
„Kölnische Zeitung“, o consideră ca operă a Ungurilor, în 
scopul de a compromite pe Români, spre a justifiea astfel 
politica de opresiune împotriva tor a Contelui Tisza. Gu- 
vernul maghiar dădu ordin ctreular ca proclamația să se 
confişte pretutindeni, iar fişpanii comitatelor românești, pu- 
blteând acest ordin, amenințau cu cele mai riguroase sane- 
tiunt pe cei ce o ae dosi și nu o ar preda în termen au- 
taritățitor. Da fel procedară magisteaturile muntetptilor șt 
poliţiile orașelor. 

“Potuşi proclamaţii nu se prea strânsevă. Atunci începu 
goana după ele — cu denunţări şi urmăriri, eu perehiziţit 
și arestări. “Tribunalul din Tg.. Mureş, ca for competent în 
erimele de înaltă trădare, ordonă autorităţilor judietare din 
“frausilvania să facă perchiziţii domiciliare şi să aresteze 
pe toți cei suspecți, trimițându-i acolo pentru instrueţiune: 
și judecată. Procurorit şi judecătorii se puseră peste tot 
locul în funcţiune. Casele proteopopilog, preoţilor, îuvăţăto- 
rilor şi celorlalți intelectuali români, chiar ale sătenilor, 
bănniţi, fură perchiaițtonate de-a-rândul, ea să se desco- 
pere trădătorii. 

Ziarele timpului dau, toate, destule amănunte cu 
privire la aceste cercetări. Totuşi, ele nu le-au putut 
îmvegiatra decât în foarte mică măsură. Arhiwele tribuna- 
tutui dim Fg.-Mureş, ale comitatelor, orașelor, polițiilor şi 


18 


jandarmeriei, cereefate, ar da, de bună seamă, multe și 
surprinzătoare resultate. Toţi cet cunosenți ca națtonalişti 
inteausigenţi fură perelrizițtonaţi. Mutt, foarte mup fură 
arestaţi. Avram Stoico, preotul greco-catolice din Oavda de 
sus, preotul ortodox Rusu din Dimţul de jos, frumiașul Nie. 
Bena din Ptanul săsesc, învățătorii Aevedetu Mureşanu din 
Sebeşul săsesc și Peteu din Varadia. Paisprezece preoți 
din părţile Alba-lultet fură transportaţi în tanțari dela Tetuș 
la Tg.. Mureş. 

Redacţia „Tribunei“ încă fa perehtziţionată, spre a se 
vedea dacă manifestul nu s'a tipărit acolo. „Temesmwarer 
Aeitung“ acuza direct pe redactorul Pavel Rotaru dela 
„buminătorul“, ca autor al proclamaţiei iredentiate. Un 
oarecare C. Popoviet, care adresase Românilor o contra 
proclamaţie, se plânge, în „Pester Lloyd“ (din 12 Sept. 1885), 
că este ameninţat cu moartea de iredentiști. Studenţii ma- 
ghiari dela tiniversitatea din Cluj manifestă sgomotos m- 
potriva iredentei române, dând foe proclamaţiei dela Bu- 
cureşti și cerând Senatulut universitar să nu mai admită 
cărţi și publicaţii românești în biblioteca acele! Universi- 
tăţi. In fine, Ministrul de justiție din Budapesta dă ordin 
tribunalelor din Ardeal să controleze întreaga corespon- 
denţă sosită din România. 

Cum se vede, alarma a fost mare și generală. De sine 
înțeles că sttuațtunea conducătorilor români devent destul 
de dificilă, ca unti ee erau acuzaţi sau măcar suspectaţi 
de complicitate cu iridenta română. De aceez, „Gazeta 
Transtlvaniei“ (din 25 Aug. 6 Sept. 1885) ţine să scrie: 
„Desfidem pe orietne să dovedească că noi Românii de 
act, am dat vreodată cel mai mie prilej a se îndoi, că vrem 
să luptăm numai cu mijloace legale, pentru apărarea naţiona- 
lităţit noastre şi pentru egala noastră îndreptăţire. Am luptat 
și luptăm întotdeauna pe faţă și în mod legal şi este o 
adevărată însultă ce ne-o fae ztarele maghiare, dacă, faţă 
cu un apel revoluționar, ee sa trimis din afară, în mai 
multe lotalităţi din patrta noastră și încă chtar la maghiari 
şi care nu stă în mic? o legătură cu acţiunea aoa- 
stră. poliiteă, ue trag la dare de seamă şi ne ameninţă cu 
statariul...“ 


19 2* 


_ In congregația comitatului Caraş-Severin, Mihail Beşau 
și Coriolan Brediceanu resping proclamația şi afirmă lo- 
ialismul populaţiei române faţă de Statul ungar. ŞI la Braşov 
— cum de sigur şi în alte părţi — chestiunea proclamațţiet 
formă obiectul discuţiei în econgregaţie. La acuzările ce se 
aduceau Românilor, răspunse avocatul Dr. Lengeru. lar la 
adunarea Societăţii pentru fond de teatru român, ţinută în 
acel an la Bocşa, în Banat, losif Vulean, preşedintele so- 
eietăţii, ridică un toast pentru dinastie şi patrie, condam- 
nând proclamația şi pe iredentişti. 


V. 


Dba rându-i, guvernul român luă şi el măsuri pentru 
confişcarea proclamației şi urmărirea autorilor, cari se 
mărturisiră înşişi. Foile fură reținute la poștă și în trenu- 
rile ce le duceau spre graniță. Dar lucrurile nu se opriră 
aci. Căci guvernul ungurese interveni, pe cale diplomatică 
prin mijlocirea ministrului comun de afaceri streine dela 
Viena, să se ia măsurile cele mal riguroase împotriva agi- 
tatorilor. Corespondenţa dintre Legațiunea austro-ungară 
dela București și Ball-plaz-ul fostei capitale habsburgice 
ne dă foarte interesante lămuriri cu privire la această in- 
tervenţie şi la urmările el. 

Ba începe cu un raport — din 5 August 1885 — al 
lui v. Bisenstein cătră Kálnoky asupra unei excursiuni fă- 
cute în munţi de ofiţerii batalionului de vânători din Sinaia 
în societatea mai multor domni civili, printre cari şi Alex. 
Ciurcu. Ofițerii ar fi împlântat, cu această ocazie, un tret- 
color românesc pe unul din cei mat înalţi munţi ai regiunii. 
Câteva alle în urmă civilii ce parttetpaseră la excurstune 
oferiră ofițerilor un prânz foarte animat, cu muzică mill- 
tară, la un restaurant din localitate. Mulţumind ofiţerilor, 
Ciurcu le urează, întrun însufleţit toast, să împlânte cât 
mai curând tricolorul românese în munţii Transilvaniei. 

Relatând toate acestea, v. Bisenstein propunea ca 
întru cât Alex. Ciurcu este cetăţean ungur și călătoreşte 
adesea, în interese familiare, în Ardeal, să fie arestat, ju- 
decat și condamnat ca trădător. Contele Kálnoky, în nota 
ce face pe raport, se îndoește că propunerea e reecomon- 


20 


dabilă, dar — serie el — „este cert că Românii din Tran- 
silvania, stabiliţi în România, sunt lăsaţi să comită acte de 
trădare faţă de patria lor de origină“. 
Raportul acesta e numai! un preludiu la ceea ce ur- 
mează. L-am semnalat ca să se vadă cât de aproape erau 
urmărite manifestaţiunile şi acţiunile Românilor ardeleni 
de către Legaţiunea austro-ungară din ţară şi cum a ajuns 
Alex. Ciurcu să fie privit ca trădător şi să ceară expul- 
sarea lui, în legătură cu afacerea proclamaţiei revoluţio- 
nare, cu care, cum vom vedea, nu a avut nimic direct. 


Urmează o telegramă clfrată — din 31 August — a 
aceluiași, prin care se aduce la cunoștință celor dela Viena 
tipărirea, înir'o mică imprimerie evreiască, cu cerneală 
roşie, a proclamaţiei iridentei române, în câteva mii de 
exemplare, trimise, în cea mai mare parte, în Transilvania, 
Guvernul român — zice telegrama — a confiscat însă exem- 
plarele trimise pe linia ferată dela Predeal şi cere numele 
autorilor spre a-i expulsa. 

În o altă telegramă, tot cifrată, din 3 Septemvrie, se 
raportează că Comitetul iridente!, care ar dispune de 20 mii 
arme şi — până în acel moment — de 6 mii de voluntari, 
pregăteşte o incursiune peste munţi, în Ungarta. lar într'un 
raport secret, trimis a doua zi, 4 Septemorie, către Kál- 
noky, v. Bisenstein confirmă svonul incursiilor armate în 
Transilvania. Adaugă însă că guvernul român lucrează eu 
toată bunăvoința la suprimarea agitaţiilor. 

Am ferma convingere — zice el textual — că atâta 
vreme cât guvernul Brătianu-Sturdza va fi la cârmă, gu- 
vernul austro-ungar nu va avea nevoie să se ocupe de 
chestiunea iridentei. Totuşi s'a abținut a vorbi de aceste 
lucruri ministrului de externe, lui lon Câmpineanu, căet, 
dat fiind sentimentele sale, ușor ar putea crede că Austro- 
Ungaria e avizată la bunăvoința României. Ori, el, v. Bi: 
senstein, se fereşte a lăsa cuiva impresia măcar că ma- 
nifestaţiunile_iridentiste ar fi provocat vreun sentiment de 
frică în*patria sa. 

Ceea ce-l determina pe plenipotenţiarul austro-ungar 
la această rezervă faţă de lon Câmpineanu era convin- 
gerea că este un vrăjmaş declarat al Austro-Ungariei. În 


21 


adevăr, într'o serisoare, privată şi confidențială, din 19 Au- 
gust, către Hâlnoky. aduee la cunoştinţă acestuia că mi- 
nistrul de externe al României, într'o conversaţie pe eare 
ar fi avut-o cu o persoană demuă de toată încrederea, 
vedea fericirea ţării sale numai într'o alianţă cu Rusia. 

Căci, argumenta el: „Dacă în eventualitatea unui răs- 
botu între Rusia şi Austro- Ungaria, România ar fi alături 
de Rusia, atunci, în cag de victorie, ar eâgtiga fără îndo- 
ială Transilvania şi părţile Ungariei locuite de Români, iar 
întrun caz de înfrângere s'ar putea foarte bine ca România 
să-și piardă pentru un şir de ani independenţa, însă numai 
pentru ca apoi să renască ca o Românie mare şi să scu- 
ture jugul austro-ungar. Dacă, dimpotrivă, România ar fi 
alături de Austro-Ungaria, ar avea numai de pierdut și 
nimie de câştigat: Rusia, învingătoare, ar rusiţiea-o în 
foarte scurt timp, iar în cazul unei victorii austro-ungare 
nu putea căpăta nimie din partea acesteia“. 

Relatând acestea, v. BHisenstein relevă deosebirea de 
vedere, în această privinţă, dintre Câmpineanu și Preșe- 
diatele Consiliului și mai ales D. A. Sturdza, despre care 
spune, în acelaș raport, că la un dejun dela l-egaţie, la 
care participase cu secretarul general dela externe, Al. 
Beldiman, a rostit o cuvântare foarte caldă la adresa Av- 
stro. Ungariei, subliniind că în ciuda tuturor greutăților de 
ordia economie (era în vremea răsboiului nostru vamal cu 
fosta monarhie). guvernul român va continua să fie de 
partea celor dovă impărăţii, iar, cu altă ocazie, l-a încre- 
dințat că se vor lua măsuri riguroase împotriva iriden- 
tiştilor şi se va opri orice incursiune armată peste Carpaţi. 

Da Diena era însă alt sentiment. Acolo cele petrecute 
în România şi, mai ales, repereutarea lor în Ungaria pro- 
voacă o serioasă îngrijorare. Faptul reiese clar din tele- 
geama contelui Hálnoky către reprezentantul său la Bucu- 
reşti, din 4 Septemurie, în care i se ordonă textual : 

„Binevoiţi a ţine un limbagiu foarte hotărit faţă de gu- 
vernul român. Nu-i aseundeţi că, numai graţie incuriei şi 
toleranţei sale, mişcarea revoluţionară, îndreptată împo- 
teiva fruntariilor noastre şi asupra căreia am atras în mai 
multe rânduri atenţiunea sa, sa putut desvolia până la un 


aa 


asemenea grad. Intreaga răspundere cade asupra guver- 
nului regal, pe care-l facem răspunzător de liniștea fron- 
tierelor noastre şi de siguranţa agenţilor noștri. Aşteptăm, 
să se procedeze cu fermitate contra şefilor cunoscuţi ai 
mişcării. Dacă guvernul purcede la expulsarea lor, rugăm 
a fi încunoșiiințaţi de îndată de numele lor și de direcţia 
în care vor fi trimiși. Vă autorizez a nu neglija nimic ea 
să se simtă la Bucureşti că suntem în drept să cerem şi 
că cerem o acţiune energică“. 

In urma acestui ordin, ministrul austro-ungar se văzu: 
nevoit, ca în lipsa lui loan Brătianu din Capitală, să se. 
adreseze lui lon Câmpineanu, spre a-i aduce la cunoştinţă 
cuprinsul telegramei lui Kálnoky. Câmpineanu răspunse că 
nu poate accepta reproșul de incurie şi toleranţă, întrucât 
guvernul a pierdut mulţi aderenţi politici din cauza acţiunii 
sale contra iridentei. Va face însă tot ce-i cu putinţă să 
oprească în loe curentul revoluţionar, guvernul fiind decis 
să împiedice orice incursiune armată în Ungaria, pe eare 
de altfel nu o crede cu putință. Să nu se uite însă — spunea 
el — că partidele de opoziţie, ea să ereeze dificultăți gu- 
vernului, nu sunt streine de mișcare. 

Primind acest răspuns, Ministerul de Externe dela 
Viena telegrafiază Baronului Mayr că nu se îndoește că 
agitația este îndreptată şi împotriva guvernului român, dar 
să se insiste pe lângă Brătianu ca, profitând de această 
acțiune criminală, să statueze un exemplu, pedepsind pe 
autorii ei. Guvernul român va avea a decide dacă e cazul 
să expulseze pe cei ce sunt cetăţeni români, în special pe 
cei doi agitatori principali: redactorul Secăşanu şi direc- 
torul Ciurcu dela „L'indépendance roumaine“. Să ia con- 
tact cu Brătianu în sensul telegramei pe care o prezentase 
lui lon Câmpineanu. 

Lucrul nu fu însă cu putinţă până la 9 Septemvrie, 
când primul ministru se întoarse dela Florica în Capitală. 
“Convorbirea e relatată într'o serisoare particulară a lui 
Mayr către Kálnoky, din ziua însăşi a întrevederii, în ło- 
calul Degaţiunii. Brătianu spunea: 1. Proclamaţii revolu» 
ionare se pot imprima oriunde. Nu se poate aduce deci 
alei o învinuire că o atare proclamaţie s'a tipărit şi în Ro- 


23 


mânia; 2. Un partid al iridentei, cu sprijin în ţară, nu există. 
Ar fi să se facă prea multă onoare mânei de tineri exal- 
taţi care îşi zic tridenta română, considerându-l ea partid; 
3. Bl vede în această înscenare revoluţionară încercarea 
disperată a opoaiţiei de a răsturna guvernul prin compli- 
caţii exterioare; 4. Poliţia are firul agitaţiei în mână şi va 
îngriji să nu se producă alte manifestaţiuni. Conducătorilor 
agitaţiei li s'au pus în vedere că vor fi expulsaţi. dacă, 
orin conduita lor, vor da loe la cea mai mică plângere. 
E întrebarea însă dacă e recomandabil să se facă, prin 
expulsare, unor astfel de oameni obscuri, aureola de martiri. 


Ministrul austro-ungar obiecta: 1. Fiecare Stat, mie: 
sau mare, are îndatoriri faţă de vecinii săi dela care nu 
se poate substrage. la cu satisfacţie cunoştinţă că guvernul 
român este conştient de aceste îndatoriri și e destul de 
tare să le îndeplinească; 2. Măsurile de supraveghere nu 
trebue însă să se mărginească numai la cei direct ame- 
stecaţi în aceste agitaţii, e! şi la acei ce le încurajează, 
funcţionari ai Statului chiar. Brătianu s'a declarat de acord, 
țăgăduind a pedepsi cu ultima energie orice act de încu- 
rajare venit dela aceştia din urmă; 3. Fără a fi de părerea 
lui Brătianu că mişcarea ar fi cu totul neînsemnată, nu o. 
erede totuşi capabilă a întreprinde ceva mat serios din 
lipsă de mijloace (nervus rerum). lridentiștii sunt susținuți 
în primul rând de Românii transilvăneni ce locuese în ţară, 
în special de numeroşi profesori. Aceștia — se zice — otră- 
vese generaţiile în creştere cu idei șoviniste; 4. Ce pri- 
vește amestecul opoziţiei în agitația revoluţionară, war putea, 
ea Brătianu, 'să o pună toată în sarcina ei. B neîndoios: 
însă că nu este străină de această mişcare. Redactorii 
ziarului „România“ — al opoziţiei — au fost perfect iniţiaţi 
în afacerea proclamaţiunii și mulţi membri ai Clubului con- 
servator — personal cunoscuţi lui Mayr — au luat parte. 
la adunările secrete ale irtdentei. Și anul trecut a avut do- 
vezi că opoziţia wa fost străină de demonstraţia din faţa 
hegaţiunii (după serbarea pentru centenarul revoluţiei lut 
Horia). De asemenea — încheie el raportul — nu pot uita: 
că conducătorii marcanţi ai opoziţiei sunt partizani notorii 
ai Rusiei. 


24 


A doua zi, la 10 Septemvrie, înainte de a fi trimis ra- 
portul de mai sus, Mayr telegrafiază la Diena că Consiliut 
de miniştri s'a ocupat cu chestiunea expulsării. Brătianu 
ar fi de acord. Se teme însă că opoziţia va deslănţui o 
mare agitaţie pe chestiunea aceasta. Bi doreşte să cunoască 
şi părerea lui Kálnoky, care răspunde, referindu-se la te- 
legrama (din 4 Septemorie) prin care cerea cele mal se- 
vere măsuri pentru reprimarea agitaţiei şi pedepsirea agi- 
tatorilor. Şi adaugă: „tolerarea agitatorilor atât de perl- 
culoşi pe pământul românesc şi în parte chiar în slujbele 
Statului, trebue să înceteze. Guvernul român nu trebue să 
lase să treacă o astfel de ocazie, fără a dovedi autoritatea. 
și corectitudinea sa. 

Se repeta așa dar, în altă formă, cererea dela început. 
Şi, în adevăr, la 11 Septemorie, Mayr telegrajfiază la Viena 
că a trimis raportul cu referire la convorbirea cu Brătianu 
și că acesta roagă pe ministrul afacerilor streine al Austro- 
Ungariei să fle liniştit, deoarece guvernul român îşi va 
face datoria şi va purta de grije să fie linişte în ţară. La. 
acest mesagiu, Contele Kálnoky răspunde mulţumind lut 
Brătianu și spunând că are cea mai mare încredere în 
energia sa. E de mare importanţă, adaugă el, în interesul 
raporturilor noastre, ca dânsul să arate, prin fapte con- 
erete, voinţa sa fermă. 

in acelaş sens telegrajiază, la 13 Septemurie, după 
primirea raportului dela 9 Septemvrie. Şi anume: „Not 
vedem pentru guvernul român ocazia binevenită de a ac- 
ționa în mod sever contra mişcării crescânde împotriva 
drepturilor internaţionale. Creşterea nediseutabilă a acestet 
mişcări este urmarea lipsei complecte de pedeapsă pentru 
agitatori, care, parte, sunt musafiri pe pământul României, 
parte sunt chiar în slujba Statului și care pot conspira în 
mod deschis contra unei puteri amice şi vecine. Este ne- 
cesar ca guvernul român să se declare pe faţă și să pe- 
depsească din proprie iniţiativă. 

Cu «alte cuvinte se cerea hotărît expulsarea. Mai mult. 
Să se facă aceasta, nu ca fiind cerută de Austro-Ungaria, 
ei ea venind din propria iniţiativă a guvernului român. 
Evident acesfa nu putea face altfel. La 16 Septemorie, Mayr 


25 


comunică lui Kálnoky că sa decis expulsarea a şase per- 
soane, între care și a lui Ciurcu, iar a doua ai, la 17 Sep- 
temurie, relată întrun raport, că prefectul de poliţie s'a 
prezentat la L-egaţiune cerând certificate de călătorie pentru 
„supuşii unguri“ Gh. Secăşanu și Gh. Ocăşanu. A dispus 
Uberarea acestor certificate şi a dai ordin consulilor dia 
Galaţi şi Giurgiu de a-l apiga telegrafice despre trecerea 
expulsaţilor. Şi adaugă: „Expulsaţii erau consternaţi. In 
toate localurile publice se discută cu aprindere cazul...“ 


Mai departe, în acelaşi raport, se spune că sa pre- 
zentat la Legaţiune și dl Lahovary — (de sigur noul pro- 
prietar al ziarului „L'indpendance roumaine“: Gh. Em. La- 
hovary), eu Alex. Ciurcu (dela care cumpărase ziarul), ru- 
gându-l ca, întrucât dânsul, Mayr, ceruse expulsarea, să-i 
acorde un răgaz de câteva zile pentru plecare. Le răs- 
punse, fireşte, că na avut și nu are nici un amestec în 
expulsările ce s'au făcut. lar la întrebarea dacă poate face 
uz în publicitate de această declaraţie, a rugat ca numele 
său să fle cu totul lăsat de o parte în această chestiune. 
Intervenţia era, pentru reprezentantul austro-ungar, dovada 
legăturilor lui Iahovary eu Ciurcu și infenţiunii opoziţiei 
conservatoare de a avea două ziare — unul, mai violent, 
pentru interior, altui, mai moderat, pentru străinătate, spre 
a se putea provoca, după împrejurări, când la unui când 
la altul. 

La 18 Septemvrie se raporta că prefectul de poliţie 
a cerut certificate și pentru ceilalți expulsaţi „supuşi un- 
guri“. Unit plecară, prin Galaţi, în Franţa, tar Ciurcu, tatăl 
şi fiul, cu un al treilea, prin Giurgiu, la Rusciuc. Enervarea 
în tot oraşul, se scrie, era ieri seară foarte mare. Opoziția 
anunţase o întrunire foarte populată. Au vorbit patru ora- 
tori: avocatul Palade, care atacă violent pe Rege, „faimosul“ 
'Grădigteauu care se jură a se consacra de aci înainte iri- 
dentei, fostul ministru de justiție Giani şi Jean Lahovari, 
eari vorbiră, amândoi, împotriva legalităţii expulsării. la- 
truairea se termină la ora 11 seara, dar lumea rămase încă 
multă vreme pe străzi discutând cu aprindere evenimentele, 

Se semnalează în mod special prezenţa la această 
întrunire a lui Alexandru Catargi, unchiul Regelui Serbiei 


28 


şi fratele adjuiaatului general al iui, care nu lipseşte dela 
nici o demonstraţie anti-austriacă şi care adusese ia fa- 
trunire, în chip ostentativ, pe mai mulţi membri al opoziţiei 
conservatoare, cu marele său break. O manifestaţie ostilă 
în faţa Legaţiunii fu oprită la timp de poliţie, care luase 
măsuri şi pentru paza personală a ministrului austro-ungar. 
Afară de această întrunire deschisă, se ţinu o alta, secretă, 
la redactorul „Românului“, Vintilă Rosseti. Aci s'ar fi ho- 
tărit ajutorarea expulsaţilor și s'ar fi discutat chestiunea 
manifestaţiei dela Legație. Rosseti ar fi spus că eo prostie 
să se facă o atare demonstraţie, când poliţia este alarmată. 
Ba trebue făcută în timpul zilei, prin surprindere. 

In sfârşit, la 19 Septemvrie, se raportează că expul- 
saţii au părăsit „ieri“ Capitala, unii cu trenul de dimineaţă 
spre Galaţi, alţii spre Giurgiu. la ambele plecări o mul- 
fime mare de oameni s'au adunat pe peron. Afară de câ- 
teva scene patetice de adio, totul s'a petrecut în ordine. 
Alex. Catargi, unchiul Regelui Serbiei, a ţinut să fie şi de 
astă dată de faţă... Consulii dela Galaţi și dela Giurgiu 
avizară despre trecerea expulsaţilor prin aceste oraşe. 

Cu aceste ultime ştiri, se încheie corespondenţa di- 
plomatică dintre hegaţiunea austro-ungară din București 
și Ministerul Afacerilor Streine din Diena cu privire la 
proclamația revoluţionară și la expulsarea autorilor el. 
Monarhia vecină obținuse deplină satisfacţie în sensul ce- 
verilor ce formulase. Ce avea să urmeze nu o mai pre- 
ocupa aşa de aproape. Chestiunea rămânea să-și continue 
mersul ca o afacere de politică internă a Statului român. 


VI. 


In adevăr, cum am văzut şi din rapoartele legaţiunii 
austro-ungare, expulsarea celor șase români ardeleni pro- 
vocă în ţară, în Bucureşti în deosebi, mare emoție și agi- 
taţie. Bra pentru prima oară că un atare act se producea, 
pentru motive de ordin politie, nu numai faţă de Români, 
dar şi faţă de streini, faţă de acel streini, cari, căutând şi 
găsind în România azil peatru luptele lor politiee-aaţioaale, 
se dedeau la manifestaţiuni şi acţiuni revoluționare împo- 
iriva Statelor streine limitrofe. 


27 


Bulgarii, refugiaţi în România, găsiseră doar până 
într'atâta ocrotire că guvernul român fusese direct acuzat 
că uneltește împreună cu ei acțiuni împotriva Turciet. Se 
ştie apoi, că, la 1868, lon Brătianu a trebuit să se retragă 
din guvern, pe urma intervenţie! puterilor europene, tocmat 
sub acuzaţia că pregăteşte, cu Bulgarii refugiaţi dincoace 
de Dunăre, revolte în Baleani, iar cu Românii refugiaţi 
dincoace de munţi, incursiuni în Transilvania. Bste vremea 
când marele bărbat de Stat era considerat ca un incori- 
gibil şi primejdios mazainist în care guvernele streine nu 
pot avea încredere. 


Ori, întâmplările acestea erau încă vii în amintirea 
contimporanilor. Nu este deci de mirare că opinia publică 
primi cu mare emoție hotărîrea de expulsare a Ardele- 
nilor implicați în chestiunea proclamaţiei iridentiste și că 
se puse imediat în mişcare în favorul lor împotriva gu- 
vernului, neînțelegând şi neadmiţând ea o asemenea mă- 
sură să vină tocmai dela lon Brătianu. Căci, evident, ca 
întotdeauna și în toate părţile, această opinie publică se 
conducea după simţământul et naţional, au după raţiunea 
şi răspunderea ce, în atari împrejurări, incumbă conducă- 
torilor de Stat. 


Decretul de expulsare se dădu la 2/14 Septemovrie şi 
ju comunicat expulsaţilor la 4/16 Septemurie. La 6/18 Sep- 
temvrie el fu publicat în ziare. Tipărindu-l „Națiunea“, dădea 
relaţiuni precise și preţioase eu privire la fiecare expulsat 
în parte. Căci, afară de cet doi autori ai proclamaţiei, 
Gh. Secăşanu şi Gh. Oeăşanu şi de Al. Ciurcu, directorul 
ziarului „lindependance roumaine“, mai fură expulsaţi: 
Nicolae Ciurcu, tatăl lui Alexandru, casierul ziarului său, 
1. Droe-Bănciulescu, secretarul Societăţii „Carpaţii“ şi 
l. Corneanu, funcționar inferior la Calea Ferată, care avu 
nefericirea să citească proelamaţia faţă de un evreu ce-l 
denunţă ca colportor și răspânditor al et. 


Tot „Națiunea“, în acelaş număr, reproduce, după 
„D'independanee roumaine“ serisoarea lui Alex. Ciureu 
„către adevărații români“, în care arată că, fără să aibă 
nici un amestec în redactarea și lansarea proclamaţiei, a 


28 


fost totuși expulsat, din motive de răzbunare politică, ea 
unul ce, în ziarul său, ducea campanie necruțătoare îm- 
potriva guvernului. 

A doua zi, la 7/19 Septemvrie, publică scrisoarea de 
rămas bun al lui Gh. Secășanu, adresată mai întâi citito- 
rilor „Unităţii Naţionale“ — ziarul său — apoi fraţilor de 
peste munţi, aflaţi în România, serisoare bărbătească şi 
demnă, care se încheie eu accente pline de încredere în 
destinul neamului și cu strigătul de: Trăiască România! 


Faptul fiind astfel cunoscut, toate ziarele îl comentară. 
„Românul“ (din 7 Septemvrie 1885) face un aspru rechizl- 
toriu lui lon C. Brătianu, fostul revoluţionar și exilat dela 
1848. Dacă ar fi trăit, se spune, C., A. Rosetti ar fi știut 
şi putut împiedeca atentatul la libertatea presei și la os- 
pitalitatea tradiţională a Românilor, ruşinea expulsării frea- 
ilor înşişi de pe pământul patriei mume. Amintește atitu- 
dinea proteguitoare a lui l. C. Brătianu faţă de Bulgarii 
revoluționari. Asemenea cuvintele pe care le-a pronunţat în 
Parlament, ca răspuns la cei ce-l acuzau, în 1868, că fo- 
mentează mişcării iridentiste şi pregăteşte incursiuni ar- 
mate în Transilvania, cuvinte cari au provocat atunci, fur- 
tuni de aplauze şi au rămas adâne imprimate în inimile 
tuturor Românilor: „Când cumnatul meu se ceartă cu sora 
mea, nu am dreptul să mă amestec, dar când ridteă braţul 
s'o lovească, s'o înjunghie, atunei trebue să ridice şi eu 
braţul s'o oerotesc, s'o apăr“. 

Pe când presa discuta cu aprindere expulsarea, se 
făcu şi plecarea expulsaţilor, care-şi aleseră singuri punetul 
.de plecare peste graniţă, refuzând pașapoartele ungurești. 
Ciurcu, tatăl și fiul, eu 1. Corneanu, plecară, prin Giurgiu, 
la Rusciuc, unde se şi stabiliră, iar Secășanu și Droc-Băn- 
.etulescu, prin Galaţi, la Paris. 

Plecarea, în deosebi a acestor din urmă, dădu lee 
la impresionante manifestaţiuni. Lumea umplu peronul gării 
și sălile de așteptare. Când clopotul dădu al treilea și cel 
din urmă semnal de plecare și expulsaţii se urcară în va- 
goane, din toate părţile izbueniră strigăte însufleţite de 
„trălască România“ și „la revedere“. lu ultima clipă, |. Droe- 
Bănctulescu se aruncă jos, îngenunche și sărută pământul 


23 


țării, înmânând lui Dintilă Rosetti, directorul „Româmulut“, 
o scrisoare de rămas bun către frații din România liberă. 
Poliţia eu prefectul erau de faţă. Nu se întâmplă însă niei 
un incident. 

Agittaţia continuă și după plecare, prin întruniri de 
protestare convocate la Bucureşti şi în principalele orașe 
din țară, -- lași, Craiova, Ploești, ete. incetul eu în- 
cetul însă atmosfera încărcată dela început se risipit 
și lucrurile se potoliră. Singură „Gazeta Transilvaniei“ dela 
Braşov (17—22 lanuarie 1886) rămase să poarte o polemică 
mai lungă cu guvernul Brătanu asupra expulsării Ardete- 
nilor, în o serile de emel articole, sub titlul: „Ministrul 
Brătianu și Românii Ardeleni“, în care diseută impresta pe 
care această expulsare o făcu în Transilvania şi felul cum 
presa ungurească și oponia publică o exploată împotriva 
Românilor de aci, mai ales după discursul pe care lon 
Brătianu îl rosti, în Senat, ca răspuns lui C. Boerescu, în 
aceeași chestiune, la diseuţia adresei de răspuns la mesaj. 


VII. 


In Ungaria lucrurile nu se liniştiră însă așa de repede. 
Acolo, în judeţele dela granița românească (cele secuești, 
în particular) persista teama de agitaţii anti-maghiare şi de 
incursiuni din România. Subprefectul județului Ciuc rapor- 
tează Ministerulut de Interne, la 19 Octomvrie, că mişeă- 
rile iridentiste în satele româneşti dela frontieră (Bihor, 
'Tulgheş, Berchiş și Hollo) se înteţese. Denunţând cea inati- 
gatori pe „popii“ lor, el serte că unul din aceștia, cel din 
Hollo, trecând prin vama Tulgheș, pe teritor român sa 
aruncat jos, a îmbrăţişat pământul „patriei“ şi a iabuenit 
în plâns. indrăzneala iridenţilor, încurajată de proteeţia 
României, creşte mereu. Maghtarimea şi Armenimea din 
aceste părți este perielitată, satele secuești fiind departe, 
pe eând cele româneşti în imediata apropiere a Moldovei: 
Cere întărirea posturilor de jandarmi, eventual chiar tri- 
mierea unut regiment uaguresc de soldaţi. 

Comandantul de jandarm! din Cluj era îndrumat să 
cereeteze de aproape cele raportate şi să faeă propuneri 
în consecință. Totodată este autoriaat să angajeze agenți 


30 


mformativi (spiont) dintre jandarmii penstonaţi și alți indt- 
vizi îndemânateet, în contul Mintaterului de Interne, cart 
să urmărească atent mişcările naţionaliste, aducând eele 
aflate la eunoştința comandantului şi oftțeritor de jandarmi 
indieaţi de el. In fine, pentrueă, deșt proetamaţiunea irt- 
dentet române fusese trimisă preoţilor, învăţătorilor şi in- 
teleetualtlor românt din toate părţile, ntet unul din aceştia 
nu s'a conformat ordinulni de a o preda autorităţilor, Mt- 
nisterul de Interne, socotind faptul ea un act de patentă 
complicitate cu acţiunea revoluţionară, ţine să ta o serte 
întreagă de măsuri pentru supravegherea şt urmărirea lor. 


Astfel, la 25 Octomorie, dă un ordin eonfidenţial către 
prefeeţii judeţelor cu populaţia românească (în număr de 
douăzeci) în care se spune că atitudinea antipatriotieă a 
tuturor acestora e pe deplin dovedită, căci deși puși sub 
strictă supraveghere, că aceasta incumbă funcționarilor 
pe răspunderea lor personală. E! trebuese să denunțe orice 
acțiune și orice persoană care ar lucra împotriva intere- 
selor Statului, în special pe învățătorii şcoalelor române 
confesionale, pe notarii nepatrtoţi şi pe străinii cari vin în 
mod clandestin în ţară să turbure șt răzvrătească popu- 
laţia românească. Toate eheltuelile împreunate cu o astfel 
de supraveghere se vor pune la dispoziţia prefeeţilor. Ne- 
cesitatea asigurării ordinei și liniştei cere dela toţi fune- 
ționarii administrativi să și îndeplinească datoria până la 
saeriţiciu. 

ln aceeași zł, se trimite o adresă la Ministerul Cul- 
telor şi tnstrucțtuntt Publice, prin care se acuza direct de 
legături cu tridenta română, deci de trădare de patrie, toţi 
membrii clerului Bisericii ortodoxe române în frunte cu 
mitropolitul şt episcopii ei. Dovadă că proclamaţiile le-au 
fost trimise tuturor, că în șeoalele gr. or. române se face 
pe faţă educaţie antipatriotică până şi copiilor, că pe co- 
pertele catetelor este chipul regelui Romântei și harta Ro- 
mâniei Mari (până la Debretin), că biblioteetle şcolare sunt 
pline de eărţi şi hărţi irtdentiate, eă în semtnaeii sunt an- 
gajațt ea profesori agitatori notorii ea preotul Popescu 
(Simeon?) dia Ripaș, că mitropolitul Miron Romanul dă 
rol de frunte la toate ocazitie lui Partente Cosma, umil 


31 


din cei mai faimoși agitatori, că la serbări se arborează 
steagul naţional, că ehipiurile elevilor dela Brașov şi Sibiu 
sunt împodobite cu tricolorul românesc, că aceștia pri- 
mesce burse dela cercurile iridentiste din România şi tot 
deacolo îndrumări şi instrueţii agitatoriee... 

La fel clerul Bisericii unite, în frunte cu episcopul 
Victor Mihályi dela Lugoj şi eu mitropolitul dela Blaj, care, 
dacă nu mai mult, are datoria să apere interesele biserieit 
ce-i sunt încredințate împotriva iridentei române, ce ur- 
măreşte planul ea pe Românii gr. cat. să-i treacă la Bi- 
serica ortodoxă. Ca şi preoţii, tot așa învățătorii români 
de ambele confesiuni sunt acuzaţi că uneltese direct şi 
fanatic împotriva Statului ungar, pentru răzvrătirea popu- 
lației românești. Căci dacă institutele și școlile româneşti 
Şt-ar fi făcut datoria, se zice în adresă, n'ar fi surventt 
cele întâmplate. | 

In fine, o a treia adresă trimite ministrul preşedinte 
al Ungariei ministrului comun de Afaceri Streine al Monar- 
hiei, — adresă în care se spune că, deși guvernul român, 
în anumite cazuri, a intervenit cu energie, na făcut to- 
tuşi ce s'ar fi cuvenit şi îi era în putinţă, ca să înlăture 
răul pentru timp mai îndelungat. Dimpotrivă, a primit și 
angajat în secret pe faimoşii agitatori români din Ungaria, 
iar fiilor acestora le-a dat burse, a pus la cale, în mod 
publie, intrigi şi aţâţări, a provocat conțliete la graniţă. 
Măsurile luate au fost numai aparente. Proclamaţia triden- 
“tistă a fost confiscată numai! în parte. Restul a fost afişat 
în comunele dela graniţa ungurească. Bxilaţii au fost numai 
-de formă izgoniți din ţară. Bi sunt subvenţionaţi de gu- 
vernul român. Sa înființat o asociaţie eare să treacă pe 
Românii gr. eat. la Biserica ortodoxă. Cărţi didactice, ziare 
şi hărţi iridentiste se înirodue pe sub ascuns, dar cu știrea 
guvernului român, în Ungaria... i 

Toate acestea au pricinuit neliniştea şi tulburarea din 
-ultimul timp, și cari, prin măsurile energice ce s'au luat, 
au fost înlăturate. Dacă însă guvernul român nu va înde- 
plini îndatoririle sale, lucrurile se vor repeta. De aceea 
trebue intervenit ca el să pună capăt agitaţiilor, să se fi- 
Xeze graniţa cu Ungaria, să nu mai primească și oero- 


32 


tească pe agitatorii român! fugiţi peste munţi, să nu le mai 
dea burse, ete., ete. Intervenţia oficială a Excelenței voa- 
stre, se zice, a fost totdeauna încununată de succes. Nu 
mă îndoese că şi în cazul acesta va fi... 

Aşa dar o nație întreagă de trădători. Căci preoţii, 
învățătorii şi intelectualii vizaţi alcătutau clasa conducă- 
toare a poporului român din Ardeal. Ori toţi aceştia — în 
bloc, fără excepţie -—- erau învinuiți de trădare, puşi sub 
urmărire și ameninţaţi cu pedepse. Evident că, așa pre- 
zentate lucrurile, nu mai putea fi vorba de urmările și 
efectele acţiunii revoluţionare dela Bucureşti, ei de marea 
luptă permanentă, de rasă, dintre asupriţi și asupritori. Şi 
evident că, în asemenea condiţii, nu mai putea fi vorba de 
pace și liniște. O luptă surdă, dar îndârjită, era angajată 
— luptă ce avea să dureze până la lichidarea deplină și 
definitivă și în care ceea ce se petrecea atunci era numai 
un episod. Sfârșitul lui avea să se petreacă tot acolo unde 
începuse — la Bucureşti. 


Viu. 


In adevăr, chestia expulsărilor fu adusă în Parlament, 
atât în Adunarea Deputaţilor, cât şi în Senat. Bste ultima 
fază politică a ei — epilogul. Aceasta se făcu pe trei căi: 
1. Prin intervenţia lui C. Boerescu, la desbaterea adresei 
de răspuns la mesaj în Senat; 2. Prin petiția pe care ex- 
pulsaţii dela Rusctue — Ciurcu, tată! şi fiul, eu l. Corneanu — 
-o înaintară și Camerei! și Senatului și prin care solicitau 
ea prin votul lor, să se revină asupra decretului nedrept 
-de expulsare a unor Români de origine; 3. Prin interpelarea 
pe care M. Kogălniceanu o adresă Preşedintelui de Con- 
siliu, în Cameră. 

C. Boerescu ridică chestiunea în şedinţa Senatului 
dela 4 Decemvrie (Monitorul Oficial), Nr. 10, din 11 De- 
cemvrie 1885), spunând că, deși nu există nici o cerere 
-din partea Austro-Ungariei (?), totuşi 6 Români au fost iz- 
goniţi dm ţară, trimişi în exil. Cere primului ministru să 
“justifice acest act, întrucât, la discuția legii de expulsări, 
“în 1881, a declarat că niciodată nu va ezita să arate Par- 
lamentului motivele pentru care va face uz de această lege. 


33 3 


De altfel, susținea Boerescu, cum Constituţia nu pune pe 
Românii din alte State în categoria străinilor, legea din 
1881 nu-i privește și deei nu le poate fi aplicată. 

Deși intervenția fu foarte sumară, lon Brătianu ţinu 
să răspundă pe larg (Monitorul Oficial, Nr. 10, din 11 De- 
cemorte 1885). A trebuit să aplice legea, zicea el, pentrucă 
era vorba de interesele mari ale ţării primejduite prin ac- 
țiunea iredentiștilor. Numai dacă legea ar fi fost aplicată 
pentru vreun interes personal, al său sau al vreunuiamie, 
ar putea să fie învinuit. Niment din cei ce au rostit tirade 
pafetice pentru expulsaţi na făcut pentru Români şi Ro- 
mânism cât a făcut dânsul. El a insistat să se înscrie în 
Constituţie, la 1866, dispoziţia ca Românii din orice ţară, 
prin o simplă renunțare la protecţia străină, să fie recu- 
noscuţi ca cetățeni. Nimeni n'a primit pe Românii de peste: 
Carpaţi şi nu i-a îmbrățișat, cum i-a primit şi îmbrățișat el. 

Aceasta nu înseamnă însă să uite, ca alţii, de intere- 
sele generale ale ţării, elădită eu lupte şt jertfe de secole. 
Am suferit întemniţări şi persecuții de tot felul ca să eâ- 
știgăm situaţia pe care o avem astăzi. Românii de peste 
munţi să ne lase să ne conducem singuri politica noastră. 
Victor Emanuel a trebuit să exileze pe Mazzini, Zisu-t-a 
cineva trădător? Guvernul italtan a trebuit să ia măsuri 
contra iredentiștilor săi. Invinuitu-l-a cineva de lipsă de pa- 
triotism ? Suntem noi în măsură să ridicăm drapelul con- 
chistet Transilvaniei, Banatului, Bucovinei? Atunci de ce 
să ameninţăm, de ce să facem revoluţie în Austro-Ungaria ? 
ŞI când aceasta? Câteva zile înainte de izbucnirea revo- 
luţiei! din Filipopoli. Dacă Bulgarii dela noi ar fi făcut 
numai o mică mişcare, n'am fi fost acuzaţi că am copleșit 
Peninsula Balcanică şi Transilvania cu conspiratori, că 
suntem o naţiune de tulburători, în loe să fim ceea ce 
trecem în ochii Europei că suntem prin prudenţa noastră ? 

Şi termină: „Nu știu eine zice că Bulgarii şi Rume- 
lioţii ne-au imitat pe noi. Nu, domnilor, nu ne-a imitat ni- 
meni, în nimic. luaţi toată istoria noastră, de când a în- 
ceput mişearea Românilor, dela 1848 și veţi vedea că în 
totdeauna am fost pentru respectarea tratatelor. Căci numai 
în această respectare cet mici îşi găsesc puterea lor“. Fra 


34 


evident, o aluzie la recentul tratat pe care România îl în- 
cheiase cu Tripla Alianţă prin mijlocirea Austro-Ungariei. 


Ca răspuns la euvântarea lui lon Brătianu, exilaţii 
dela Paris — Secăşanu, Oeășianu și Bănciulescu — tri- 
miseră, la 22 Decemvrie, ziarului „Românul“ o întâmpinare 
prin care arătau că nu sau amestecat în politica ţării și 
nici n'au căutat să dea directive acestei politici. In pro- 
clamaţie n'au făcut apel la intervenţia guvernului român, 
ei a societăţii române. Nu s'au amestecat în politica de 
partide. Au cerut chiar aceasta dela toţi fraţi! lor așezați 
în țară. Felicitările ce i-au venit dlui l. Brătianu dela Ro- 
mânii din Ardeal, n'au venit, de sigur, dela cet întemnițați, 
ci dela oamenii tronului, cari, fatalmente, sunt oamenii Un- 
gurilor. 


Petiţia expulsaţilor dela Rusciuc fu desbătută în şe- 
dinţa Senatului dela 22 lanuarie 1886. Raportorul ei, M. Or- 
leanu, prezentă maturului corp un raport în care se năzui 
a dovedi că legea dela 1881 se aplică şt Românilor din 
afară, nerecunoscuţi încă cetăţeni și că deci măsura ex- 
pulsări!i este legală, că aceasta s'a făcut din motive de 
ordin superior, pentru interese generale ale ţării, amenin- 
tată de agitaţiile iridentiste şi revoluţionare şi că guvernul, 
care a dat decretul de expulsare, va avea de grije să-l 
abroge atunci când va socoti că măsura nu mai este ne- 
cesară (Monitorul Oficial, Ne. 30, din 25 lanuarie 1886). 


Senatul aprobă propunerea comisiunii de a trece la 
ordinea zilei asupra petiţiei. Dar membri opoziţiei, tn frunte 
cu G. Mârzescu, cerură insistent discuţia raportului, ceea 
ce se refuză însă. Atunci G. Mârzescu prezintă textul une! 
interpelări pe care o anunţase în ședința din 30 Noemvrie 
(Monitorul Oficial, Nr. 7 din 6 Decemvrie 1885) și pe care 
voi să o desvolte. Fiind împiedecat, pe motive de regula- 
ment, ceru cuvântul în chestiune personală. Dar interveaţia 
ministrului de justiţie Eugen Stăteseu și mat ales, a celut 
de culte; D. A. Sturdza, provoacă un mare seandal. 
Incidente penibile şi dureroase, chiar după 50 de ani, pentru 
cel ce le cercetează, determinate de pasiunile politice, de 
spiritul de intoleranţă şi de temperamentul irascibil al com- 


35 3% 


batanţilor şi asupra cărora e bine să nu mai stăruim. (Mo- 
nitorul Oficial, Nr. 30, din 25 lanuarie 1886). 

Dar punctul culminant al chestiunii expulsărilor în 
Parlament fu interpelarea lut M. Kogălniceanu, din Adu- 
narea Deputaţilor, dela 11 Februarie 1886 (Monitorul Oficial, 
Nr. 45, din 18 Februarie 1886 și în broşură separată: In- 
terpelațiunea privitoare la expulsarea Românilor de peste 
Carpaţi, adresată guvernului de M. Hogălniceanu, deputat 
al col. l. de Brăila, București 1886), cum şt răspunsul lui 
lon Brătianu la această interpelare. Ca întotdeauna, Ho- 
gălniceanu vorbi cald, frumos, impresionant. Cuvântarea 
sa, prin cuprins, constituie pagini de istorie, iar, prin formă,. 
ca expresie literară şi sentimentală, pagini de antologie. 
Ea merită să fie pusă alături de cele mai vestite cuvân- 
tări ale sale rostite în Parlament sau la Academie. 


Cum oratorul ţinea s'o arate dela început, această tn- 
terpelare privea o întreită cauză: de naţionalitate, de le- 
galitate și de umanitate. Cele din urmă se adresau guver- 
nului şi naţiunii române. Cea dintâi și guvernului şi naţiunii 
maghiare. Căct în ea trata raporturile politice dintre cele 
două State şi popoare în epoca contimporană, raporturi 
al căror bilanţ îl stabileşte Kogălniceanu într'o întinsă și 
foarte prețioasă expunere istorică şi din care reiese că 
Ungurii şi Ungaria datorese mai mult Românilor şi Ro- 
mâniei, decât aceştia acelora. 

Cetind aceste pagini de istorie, în care Kogălniceanu 
intră ca actor principal, simţi regretul că oameni noştri 
politici, bărbaţii de Stat, cart au avut rol aşa de însemnat 
la întemeierea, organizarea şi desvoltarea României mo- 
derne, nu şi-au seris memoriile. Căci, în cea mai mare 
parte, aceste pagini sunt pagini memorialistice. ln ele e 
vorba de împrejurările şi evenimentele de pe la 1859—60, 
din timpul răsbotului pentru eliberarea Lombardiei, când 
Ungurii, cu Kossuth, Klapka şt Teleky, vrotau să provoace 
o insurecție în “Transilvania, cu ajutorul lui Cuza Vodă, cu 
care el încheiară, în acest scop, o convenţiune formală, 
prin mijlocirea impăratului Napoleon şi a lui Dictor Ema- 
nuel. Imprejurările acestea sunt azi bine știute şi din alte 
izvoare. Totuşi, partea personală luată de Kogălniceanu la 


36 


ele nu este cunoscută decât din această cuvântare a sa. 
Aci zace interesul şi importanţa ei istorică, 

După ee, în felul acesta, stabileşte cari erau ideile şi 
angajamentele lui Kossuth şi ale tovarășilor săi cu privire 
la naţionalităţi în genere și la națiunea română în parti- 
cular în 1848 și în 1860, Hogălnieeanu arată cât de greșită 
este politica de maghiarizare a guvernelor şi naţiunii ma- 
ghiare. Bl stărueşte asupra ei dovedind cum în toate ceu- 
tele vieţii și organizaţiei de Stat activează această neferi- 
cită politică, cu deosebire față de Români. Tabloul este 
nu se poate mai complet și mai impresionant. Bl atestă 
cât de bine cunoştea marele bărbat de Stat starea Româ- 
nilor de peste munţi în vremea celei mai necruțătoare po- 
litiee de maghiarizare şi câtă dreptate aveau tinerii ce lan- 
saseră proclamaţiunea revoluţionară să se îngrijoreze de 
viitorul fraţilor lor de peste munţi. De altfel acesta era şi 
scopui interpelărit sale. 

Kogălniceanu încheie acest capitol al interpelării sale 
cu următoarele cuvinte: „Nu a venit timpul ca di prim-mi- 
nistru Brătianu să-şi aducă aminte cuvintele pe cari 
la 1868, cu ocaziunea discuţiunii asupra proiectului de 
adresă la tron, le-a zis de pe această tribună: „Când cum- 
natul meu se ceartă cu sora mea, eu nu mă amestec; dar 
când bărbatul surorei mele a ridicat braţul ca să o în- 
junghie, atunci ridie și eu braţul?“. 

„Aceste cuvinte explică — zicea el — proelamaţiunea 
iridenfei române. Scriitorul, autorul acestei proclamaţiuni, 
a fost în București, dar izvorul ei este în Budapesta, este 
în actele și persecuţiunile administraţiunii maghiare în contra 
Românilor. Şi stingerea iridentei nu o va face izgonirea a 
şase Români, ci contenirea erei persecuţiunilor și înlocuirea 
prin un regim de pace, de libertate şi de frăţiel 


„Oamenii de Stat din Ungaria îmi vor ierta acest con- 
siliu ce-mi permit a le da; li-l dau în acelaşi spirit, care 
m'a povăţuit în 1859 şi 1860 de a da ospitalitate la mii de 
emigranți unguri, de a scăpa dela furci mai multe capete 
scumpe naţiunii maghiare! Da, o afirm, regimul actual, de 
va continua, poate aduce focul şi sabia în locuinţele Ro- 
mânilor de peste Carpaţi; dar să nu creadă vecinii noștri 


37 


unguri, că prin aceasta ei își întărese patria şi viitorul na- 
țlonal! „Cuvinte profetice ce aveau să se adeverească pe 
deplin peste treizeci de ani numai. 


Partea privitoare la legalifatea măsurii de expulsare, 
din punct de vedere al efectului moral şi naţional, din 
punct de vedere al interpretării, juridice şi politice, în ţară 
şi în Ungaria, este iarăși foarte interesantă prin conside- 
rațiile, apropierile și destătnuirile pe cari autorul le face 
pentru susţinerea tezei sale. El combate pe lon Brătianu 
cu propriile sale cuvinte rostite la diferite ocazii în che- 
stlunea Românilor de peste munţi. Autorii proclamaţiei 
trebuiau reprimaţi neapărat, dar nu prin expulsare, ei prin 
judecare și condamnare în ţară. Rămâneau cel puţin pe 
pământul românesc. 


Ce priveşte, în fine, partea privitoare la umanitate, ea 
este atât de mişcătoare, încât trebue să fie reprodusă în 
întregime, ca una ce constitue de altfel şi minunata pero- 
raţie a cuvântării: „Domnilor, am zis că interpelarea mea 
mai are şi o parte umanitară; aceasta o adresez în spe- 
cial dlui prim-ministru. Mă adresez la umanitatea d-sale, la 
teecutul d-sale, la 1848, când şi d-sa şi eu şi mai toată 
generaţiunea de atunci am fost disțeraţi. Aveam mume, 
aveam surori, aveam rude; multe lacrimi au vărsat atunci 
mumele, surorile noastre şi în genere femeile române 
pentru exilul nostru. 

„Dar cel puţin această disţerare a fost rostită de 
străini! Dacă dl Brătianu a uitat astăzi îl readue aminte 
poemul lui Michelet! Fac apel, d-le lon Brătiene, la tinereţele 
d-tale, la cele ce profesa! atunci, la principiile ce le afișat; 
acestea te-au adus astăzi unde eşti. Ori cât eşti om de 
Stat, nu este bine să rupi cu trecutul d-tale, când mai ales 
acel trecut a fost aşa de frumos! 


„Sunt câteva zile de când a venit la mine femeia unuia 
dintre disțeraţi, cea mai săracă, cea mai nevoiașă, cea 
mai simplă Ardeleancă, spunându-mi că bărbatul său este 
iagonit din ţară, fără să fi făcut alteeva, decât că a fost 
surprins la drumul de fier citind o proelamaţiune ; ea plângea 
cu patru şiruri de lacrimi și îmi zicea: maş duce lângă 


38 


bărbatul meu, la Rusciuc, aş munci chiar cu braţele ea 
să-mi hrănese bărbatul; dar am capii şi trebue să stau 
cu ei aci pentru şcoli. 

„Acel râu de lacrimi care curgea pe faţa bietei ro- 
mânce, mi-au adus aminte de lacrimile ce în 1848, care 
întotdeauna aminteşte şi faptele d-tale de atunci și eu drept 
cuvânt, căci dela 1848 începe regeneraţiunea noastră, la 
care ai luat parte, adu-ţi aminte de acele lacrimi și şterge 
pe acelea care astăzi se varsă în urma ordinului d-tale 
de expulsare| 


„Şi după ce mam adresat la guvern, mă adresez și 
la Regele României, la fostul Domn al Românilor; îl conjur 
să se gândească, că sângele vărsat pe câmpurile de bătaie 
ale Plevnei, Griviței şi Smârdanului, a acoperit de glorie șia 
întărit tulpina tinerei noastre dinastii, lacrimile poporului, 
lacrimile mumelor, soțiilor şi fetelor române, departe de 
a întări şi de a face să se desvolte aceea tulpină, o vor 
slăbi, putrezindu i tinerele vlăstare! Sfârşind conjur pe dl 
lon Brătianu să nu facă, ca lacrimile vărsate din ochi de 
Români să păteze paginile istoriei întâiului Rege al Ro- 
mâniei“. 

în răspunsul său, lon Brătianu (Monitorul Oficial, Nr. 
45, din 18 Februarie 1886) trece asupra expunerii istorice 
din interpelare, sub cuvânt că nu-l privește şi stăruește 
numai asupra restului, „ca să şterg, zice el, lacrămile de 
pe faţa d-lui Kogălniceanu“. — „Să-i aduci înapoi, şi le-ai 
şters“, răspunse acesta. Dar lon Brătianu era un om, care, 
în chestiunile mari, politice, de interese superioare ale 
Statului, nu luneca pe panta sentimenutalismului, ci se ţinea 
drept, în mijlocul realităţilor, oricât de neplăcute i-ar fi 
fost ele. 

Arătând avantagiul lui Kogălniceanu de a fi vorbit eu 
libertatea omului ce nu se găsește la locul de răspundere, 
el relevă situația grea în care se află dânsul tocmai din 
această cauaă. De aceea trece de-a-dreptul în miezul che- 
stiunii — la motivele care l-au determinat să dea decretul 
de expulsare. Ține să reectijiee însă afirmația lui Hogăl- 
nitceanu că, dacă elementul român din Transilvania va ptert, 
va pieri şi România, mărturisind credinţa sa uestrămutată 


că, oricât de vitrege vor fi împrejurările în viitor, ca și 
în trecutul său, neamul românesc, întreg, va rezista, nu va 
pieri niciodată. Aceasta pentru ca să se şiie în Ungaria, 
orice ar face guvernul și națiunea ungurească, nu vor putea 
împiedeca în desvoltarea spre destinul său istoric, acest 
neam. 

Stărueşte apoi asupra sentimentelor sale faţă de Ro- 
mânii de peste Carpaţi, reamintind cele spuse în euvân- 
tarea de răspuns lui C. Boerescu, în Senat, că ela înscris. 
în Constituţie dreptul lor specific la recunoaştere şi că tot 
el i-a primit cu braţele deschise și i-a protegiuit, în des- 
avantajul chiar ai băștinașilor. Nu pentru proclamaţie i-a 
expulsat, ci pentru consecințele ce putea avea acţiunea 
lor agitatorie şi revoluţionară asupra Statului român, într'un 
moment foarte greu şi delicat politie. Căci, dacă Buigarii 
de pe Dunăre s'ar fi mișcat pentru insurecția din Rumelia: 
şi dacă Ardelenii dela „Carpaţi“ ar fi încercat măcar o 
incursiune cât de neînsemnată în Transilvania, — care ar 
fi fost situaţia României sub raportul obligaţiunilor sale 
internaţionale, față de puterile streine şi amice? 


Ardelenii au avut şi au soctetăţi culturale și naţio- 
nale în ţară, pe cari le-a sprijinit şi susținut toată lumea, 
cum este soc. „Transilvania“, a lui Papiu-llarian. Dar soc. 
„Carpaţi“ nu este de felul acesta. Ba face agitaţii neîngă- 
duite. A pus la cale o demonstraţie ostilă la „Legația Au- 
stro-Uugară“, care a trebuit să fie apărată zile de-a-rândul 
de poliţie. Ba iustigă lumea să se răscoale și să treacă 
Carpaţii. Sfaturile bune şi cuminţi ce s'au dat conducăto- 
rilor, wau fost ascultate. In proclamaţiune se recomandă 
mijloacele violente ale distrugerii, dinamita, asasinatul. „Fae 
apel la d-ta, dle Kogălniceanu şi te rog să-mi spul dacă 
în acţiunile noastre revoluționare, d-ta şi eu ne-am gândit 
vreodată să propagăm ceea ce acești oameni îndeamnă 
pe alţii să facă?“ 

Acestea au fost motivele pentru care a trebuit să ia 
măsura expulsării asupra autorilor proelamaţiei iridentiste 
— aicea lon Brătianu. lar la o ripostă a lui Kogălniceanu, 
de ce nu i-a dat în judecată, în loe să-i fi aruncat afară 
din ţară, el replica: „Eşti în eroare, d-le Kogălniceanu, căci 


40 


numai aruneaţi nu au fost. Am luat pentru dânșii toate pre- 
cauţiunile posibile ca să nu sufere. Bine voiește a te in- 
forma, dacă, în această privinţă, nu am luat mai multe pre- 
caujţluni, decât am luat pentru însăși copiii mei, când i-am: 
trimis la studii în străinătate...“ 


* $ * 


Cu aceasta, chestiunea proclamaţiunii revoluţionare 
dela 1885 şi a agitaţieice ea a provocat, atât dincoace, cât 
și dincolo de munţi, se încheie. Altele, de altă natură, îi 
luară locul. Exilaţii rămaseră câtăva vreme în streinătate.. 
lar când veni momentul să se întoarcă în patrie, fiecare 
îşi reluă rosturile sale. Căpetenia lor, Gh. Secăşanu, pe 
acela de modest profesor secundar la Severin, la Tulcea 
şi la Măgurele, unde se şi sfârşi din vieaţă, la 1930, în 
vârstă de 72 ani, ignorat de presa ce acum o jumătate de- 
veac, făcuse atâta sgomot în jurul numelui și mişcării sale. 


E singurul din tovarăşii de exil care a avut noro- 
cirea şi fericirea să vadă România întregită a năzuinţelor: 
și străduinţelor sale de tinereţe. ŞI, de sigur, nu odată va 
fi reflectat în această Românie, la acțiunea sa revoluţionară. 
Nu a putut-o regreta însă pentrucă a fost efluxul firesc al 
sufletului şi conştiinţei sale românești şi pentrucă a fost 
izbucnirea legitimă a sbuciumului în care a trăit întreaga 
sa generaţie faţă de primejdiile ce se ridicau atunci asupra 
neamului său de peste Carpaţi. 


Acţiunea aceasta constitue azi, istoriceşte, un episod 
interesant şi emoţionant al luptelor noastre de desrobire 
şi întregire. Am socotit — mai ales după ce am aflat co- 
respondenţa diplomatică din Arhivele dela Viena — că e 
bine să-l reconstituese şi să-l expun în întregul său, nu 
numai pentru interesul ce-l prezintă în sine, ci și ea un 
omagiu adus pe deoparte, șirului nesfârşit de luptători în- 
sufleţiți pentru unitatea naţională, veniţi de peste Carpaţi 
în ţara mumă, iar pe de altă parte, Blajului, care de două 
sute de api aproape, întreţine act, pe vatra luminoasă de 
învăţătură a şeoalelor sale, focul sacru al Românismului 
la care s'au călit sufletele și conștiinţele atâtor generaţiuni: 
de tineri ce au trecut pe la aceste șeoale și între cari a 


R1 


fost cândva şi luptătorul însufleţit şi neînfricat pentru unt- 
tatea naţională despre care am vorbit până acum, Gh. Se- 
căşanu. 

Și sunt profund mişcat și nespus de măgulit că mi-a 
fost dat să pot aduce aceste omagii scumpe inimii mele, 
ca român și ca istoric, în faţa M. S. Regelui, măritul şi 
luminatul nostru Suveran, căruia îi cer prea supus îngă- 
duința să-i proştern nestrămutat devotament, simțemintele 
de uemărginită iubire şi de respectuoasă gratitudine ale 
tuturor celor ce, ca și mine, simt sufletul Său regese tot- 
deauna alăturea cu sufletul neamului întru care este cu- 
fundat. 


42 


Indrumăni culturale. 


Sub semnul unificării sufleteşti 
de lon Breazu. 


Unitatea de program este unul din marile postulate 
ale ceasului de faţă, a cărui importanţă nu știm dacă e 
înțeleasă pe deplin de conducătorii organizaţiilor noastre 
şi de toţi muncitorii în ogorul „Astrei“. Ba singură ne va 
ajuta să atingem realizări masive, care să ne dea apoi 
dreptul să ne alegem noul obiective de muncă. 

Comitetul Central al Asoectaţiunii e preocupat în per- 
manenţă de acest gând al acţiunii sistematice şi unitare. 
El este şi raţiunea circularei, pe care di preşedinte al 
„Astrei“ a adresat-o preşedinţilor de despărţăminte și de 
cercuri culturale, prin ultimul număr al „Transilvaniei“, cir- 
culară, al cărei rost nu putem să-l subliniem îndeajuns. 

Pornind dela îndemnul Regal, atât de înţelept și de 
măgulitor pentru nol, de a continua munca de unificare su- 
fletească pentru care de altfel „Astra“ şi-a câştigat și până 
acum merite unanim recunoscute — dl Președinte îndrumă 
organizaţiile noastre să lupte în acest an pentru cunoa- 
şterea, prețuirea şi îmbogățirea acelor elemente ale pa- 
teimoniului nostru naţional, pe cari se întemeiază structura 
lui specifică şi unitară. 

Organele îndrumătoare ale „Astrei“, Comitetul Central 
și Seeţiunile ştiinţifiee și literare, îşi vor consacra o mare 
parte din activitatea lor punerii în valoare a acestor ele- 
mente. Broşuri speciale vor îmbogăţi „Biblioteca poporală“, 
conferințe rostite de specialiști vor arăta trăsăturile care 
constitue farmecul specifie al fisionomiei noastre etnice şi 
vor da îndrumări pentru recunoașterea și valorificarea lor. 

Până, atunci însă conducătorii despărţămintelor şi ecer- 
curilor noastre culturale sunt rugaţi să așeze în programul 
de activitate din anul în curs acest punct atât de impor- 
tant situându-se în felul acesta pe a linte generală unică 


43 


de muncă culturală. Căci fiecare poate contribui, după pri- 
ceperea şi dragostea lui, la cimentarea unităţii noastre 
sufletești. in sanctuarele „Astrei“, cuvântul acesta a fost 
rostit totdeauna cu iubire și adâncă înțelegere. Dacă pli- 
nirea vremilor ne-a găsit pregătiţi, strigând din toate piep- 
turile dreptul şi dorinţa noastră de a trăi împreună, aceasta 
se datoreşte, aici, în Ardeal, înainte de toate activităţii Aso- 
ciaţiei noastre. Cei care rostese deci acest gând în nu- 
mele ei — fie cuvântul lor cât de simplu și de nemeşte- 
șugit — au mai mult decât toţi îndreptăţirea să nu fie luaţi 
în deşert. Bi îl pot spune apoi cu certitudinea că își vor 
atinge scopul, pentrucă conștiința unităţii este adânc în- 
rădăcinată în toate straturile sociale ale neamului nostru. 
Cu toate împotrivirile vremurilor, cu toate hotarele care 
ne-au frânt trupul veacuri de-a-rândul, instinctul unității s'a 
țesut cu trăinicia și siguranţa unei fatalităţi istorice. Ase- 
menea culturii, unitatea sufletească este însă o jlacără care 
trebue hrănită fără întrerupere, cu iubire împinsă uneori 
până la jerifa de sine, pentru ca să ne putem bucura de 
lumina şi căldura et binecuvântată. Instinetul ei, care moce- 
neşte pretutindeni, care în vremuri de primejdie se poate 
ridiea pe culmile sublimului, trebue lămurit şi adâneit fără 
odihnă. Şi aceasta o poate face fiecare intelectual, dela 
profesorul de universitate, până la cel mai modest preot 
şi dascăl de sat. 


In eielurile de conferinţe care vor fi organizate la 
orașe, în leeţiunile școaielor țărănești, în cursurile serale 
pentru muncitori și meseriaşi, în deseinderile la sate, acest 
subiect să fie aşezat la loe de cinste. Din specificul no- 
stru etnie, a cărui conservare şi prosperitate este întâia 
grijă a „Astrel“, vor fi scoase în evidenţă, în acest an, mai 
ales acele elemente, care sunt suporturile de căpetenie 
ale unităţii noastre sufleteşti. Câte dintre neamurile pă- 
mântulu! se pot mândri de pildă cu o limbă atât de uni- 
tară ca a noastră? Atlasul Dingustie al României, opera 
monumentală care va fi publicată, începând cu acest an, 
de cătră Muzeul Limbii Române din Cluj, va aduce dovezi 
surprinzătoare pentru fundamentarea ştiinţifică a ace- 
stui adevăr. Chiar şi din hărţile desprinse din acest 


AA 


Atlas, pe care dl Sextil Puşcariu le-a publicat în ultimul 
număr din Revue de Transylvanie, se poate vedea cum 
graiul nostru n'a cunoscut niciodată împotrivirea graniţelor. 

Acelaşi lueru se poate spune și despre arta noastră 
populară. Fără îndoială că ea ne încântă și prin stufoasa 
el varietate. Sub întruchipările ei atât de diverse se as- 
cunde însă același duh comun, în care ne recunoaştem eu 
cu toţii de ori unde am fi. In „Spaţiul mioritie“, cartea lui 
atât de plină de frumuseți și de judecăţi drepte şi adânci, 
Lucian Blaga a arătat ca nimeni altul, care sunt liniile 
structurale ale acestei arte, atât de fericit împlinită, încât 
poate sta alăturea de cele mai strălucite dovezi de apti- 
tudine culturală şi distineţiune sufletească a neamului no- 
stru. Ori unde ne-am găsi dect pe întinderea pământului 
strămoșesc, dintr'un erâmpeiu de cântece sau dans, din li- 
aiile unu! covor sau ale unei ţesături, să descifrăm aeecentul 
lor panromânese și, odată descoperit, să-l arătăm și altora 
cu toată dragostea pe care o merită. 

Câte pilde de lupte eroice, împinse adesea până la 
jertfa supremă, nu pot fi apoi scoase din trecutul nostru? 
Sunt ele oare cunoscute pretutindeni, formează oare un 
capital sufletesc viu pentru fiecare Român? Pentru a aminti 
una singură: câţi dintre intelectualii noştri — să nu mai 
vorbim de ţărani! — cunose în plenitudinea ei viziunea de 
projet al unităţii, lupta de arhanghel a lui Nicolae Băl- 
cescu? Chipul acestui sfânt n'ar trebui să lipsească din 
nici o casă de Român. 

Cireulara dlui Președinte este deci cât se poate de 
binevenită. Avem credinţa că în raportul general din acest 
an, ne vom putea mândri cu munca unitară şi rodnică a 
tuturor despărţămintelor noastre, pentru îmbogățirea con- 
Ştiinţei unitare a raset. 


45 


O carte care ne trebue 
de prof. Valeriu Moldovan. 


Având nevoe de unele informaţiuni privitoare la tre- 
cutul Ardealului, am răsfoit o carte căreta abia acum încep 
să-i înțeleg rostul mai mult politie decât ştiinţifie. 

E vorba de o lucrare postumă a celebrului Jancsó 
Benedek istoricianul de pe vremi al mişcărilor noastre 
naţionaliste — sau dacă vreţi — iredentiste. 

Sunt îndeobşte cunoscute operile acestui seriitor ungur 
dintre cari amintim pe cea mai principală: „A Dáko- Román 
törekvések története“. 

Ri bine, bătrânul Janes6 Benedek a ţinut, ea înainte 
de moarte să dăruiască eonaţionalilor săi ajunşi pe urma 
tratatului de pace dela Trianon sub stăpânire românească, 
o „Istorie a Ardealului“ care a apărut numai în anul 1931, 
câteva luni după moartea autorului ei sub îngrijirea dlui 
Gyallay Domokos (Cluj, Editura Minerva). 

Scopul urmărit de autor iese în evidenţă din urmă- 
toarele fraze din prefaţă: „Am scris această carte cu in- 
tenția, ca să creez prin ea cel puţin în liniamente gene- 
rale un tablou coherent asupra vieţii istorice a popoarelor 
Ardealului şi în deosebi asupra celei a maghiarilor... Ge- 
neraţia de azi a Maghiarimii din Ardeal nu a avut prilejul 
să-ș! cunoască istoria proprie, ca pe o istorie a Ardea- 
lului. In şeoale t-a propus istoria statului maghiar integral 
şi a naţiunii maghiare, în care istoria lui ardelenească 
aparte şi-a pierdut particularitatea ei caracteristică și di- 
stinctivă, eontopindu-se în „cea dintâi“. 

„Ma îndemnat să sertu această carte lipsa aceea care 
se resimte la intelectualitatea maghiară din Ardeal, care 
ar dori să aibă o privire generală asupra istoriei sale...“ 
„Am scris această carte pe seama publicului mare și a 
tineretului“. 

ln faţa acestei solicitudint faţă de maghiarii din Ar- 
deal ni se impune vrând-nevrând — întrebarea: oare ce 
s'a făcut pe acest teren pentru Românii Ardeleni? 

Ori argumentele invocate de vechiul nostru protago- 
ulist Janes6 Benedek, nu se potrivesc în o mare măsură 


46 


— mutatis mutandis — şi asupra noastră a Românilor de 
dincoace de Carpaţi? Oare nu e şi la noi cazul, că istoria 
românilor din Ardeal, care se propune dela unire încoace, 
în cadrele istoriei generale a Românilor“ să-și fi pierdut 
particularitatea ei caracteristică şi distinctivă?“ 

Oare publicul mare şi tineretul român din Ardeal și 
Banat nu simte lipsa unei istorii serise în mod popular, 
care să-l ajute a dobândi o privire generală asupra ideilor 
şt faptelor și a suferințelor moşilor şi strămoşilor lor? 

Lipsa unei bune istorii a Ardealului, serisă de un 
Român, pentru Români şi cu deosebită considerare la Ro- 
mânii Ardeleni, e cu atât mai mare și mai urgentă, cu cât 
dela Gheorghe Barițiu încoace nu sa mai seris nimie în 
direcţia asta. Or valoroasa operă a lui Barițiu nici nu se 
mai află în comerţ, de altă parte evenimentele tratate acolo 
se încheie cu deceniul penultim al veacului trecut. 

Cel ce ar vrea să se lămurească asupra vicisitudi- 
nilor Românilor Ardeleni şi Bănăţeni din ultimele 3—4 de- 
cenil până la unire nu are la îndemână vreo carte lesne 
accesibilă și nu prea scumpă. 

Valoroasa lucrare a lui Teodor Păcăţianu „Cartea de 
Aur“ — pe lângă că e numai o Colecţie de documente, 
mai sufere şi de inconvenientul de a nu se mai găsi în 
comerț și de a nu fi mult prea voluminoasă pentru a putea 
fi utilizată de publicul mare și de tineret. 

Ori scopul nu se poate ajunge decât printr'o carte scrisă 
pe înţelesul tuturor, care să fie în același timp și ieftină. 

Credem, că ar fi datoria „Astrei“, ca să ia inițiativa 
stimulând printe'un premiu corespunzător pe istoricii noştri 
reputați, să ne dea cât mat urgent —- această carte — care 
ne trebue. 


4z 


„Astra“ în slujba unificării sufletești 
de |. Agârbiceanu. 


M. S. Regele Carol al ll-lea, preşedintele de onoare 
şi Înaltul Patron al Asociaţiunii noastre, a binevoit a indica 
pentru „Astra“ o actiultate cât mai intensă în seopul de- 
săvârşirii unificării sufletești a poporului român. Bo mare 
cinste pantru vechea noastră instituție de cultură, care se 
năzueşte să rămână mereu tinără, mereu prezentă în ac- 
tualitatea problemelor naţionale, aceasta atenţiune și di- 
stingere din partea Regelui României, inspiratorul principal 
al educației și culturii naţionale din întreaga ţară şi supra- 
veghetorul atent al înfăptuirilor ce răsar din aceste iniţiative. 


Programul Asociaţiunii, aşa cum a fast alcătuit de 
marii ei întemeietori, a îmbrăţişat și îmbrățișează toate ra- 
murile de activitate cart pot contribui la sporirea patri- 
moniului spiritual şi material a poporului. Cel mai înalt 
bun spiritual a fost considerat în programul din trecut al 
„Astrei“, trezirea şi întărirea conștiinței naţionale a homâ- 
ullor dela Apusul Carpaţilor. Sămânţa ce se aruncă pe 
oricare câmp de activitate cade pe loe sterp, dacă nu 
există acea sensibilitate care primește şi fructifică, dată 
de conştiinţa naţională. Pentru a înaufleţi masele mari pentru 
o mai înaltă, mai bună şi mai fericită vieaţă naţională, a 
“fost nevoe mai întâi ea poporul să se afle pe sine și să-și 
aprecieze valoarea lui, prin conștiința naţională. 

De aceea oricare domeniu, îmbrățișat în trecut de ae- 
tivitatea Asoclaţiunii, a fost nimbat eu ideia și sentimentul 
romanităţii noastre. Poate şi atunet când, după părerea 
“celor de azi, nu ar fi avut îndreptăţire acest romantism 
naţional. Cei de-atunci l-au aflat necesar tocmai pentru 
“trezirea şi întărirea conştiinţii naţionale. 

Mulţi au crezut că după untre „Astra“ se poate dis- 
pensa de-a ma! alimenta „mândria de a fi român“. Cei eart 
au cunoscut şi cunose realităţile din România Nord-De- 
stică, ravagiile rămase în urma vitregiel timpurilor abia 
opuse, știu că, cel puţin încă trei-patru decenii în anumite 
regiuni va trebui lucrat mai departe pentru deșteptarea 


28 


şi creșterea conștiinței naţionale. Sunt întregi straturi po- 
porale în Nord-Destul "Ţării, ca şi în Secuime pornite pe 
drumul maghiarizării pe care au fost aruncate de ocâr- 
muirea străină. Procesul desnaţionalizării lor trebue oprit 
pe loe și el nu se poate opri prin legi şi ordonanţe, e! 
numai prin redeșteptarea mândriei naţionale. Sunt atâţia 
intelectuali, între patruaeci și cinei—şaptezeci de ani, cari, 
cu o cultură complet străină şi potrivnică aspiraţiunilor 
românești, au nevoe de o puternică mândrie naţională, de 
o încredere desăvârșită în puterile și destinul poporului 
din care fae parte. 

lată pentru ce și după unire, „Astra“ a avut, ca o 
preocupare deosebită, continuarea activităţii pentru tre- 
zirea şi întărirea conștiinței naţionale. Ba nu s'a lăsat in- 
timidată de oameni cari bagatelizau aceste străduinţe, 
spunând că le-a trecut vremea, că timpul de azi nu e al 


romantismului naţional, ei al realizărilor pe teren. 


* 
x * 


De sigur că îndată după unire o instituţie ea „Astra“, 
trebuia să se gândească și la problema unificării sufleteşti 
a Românilor de pretutindenea. Pentru deşteptarea con- 
„ştiinţei naționale în regiunile unde se simte încă această 
nevoe, lucrează şi au menirea de-a interveni și alţi factori, 
în special şcoala și biserica naţională. „Astra“ a şi simţit 
necesitatea acestei probleme și îndată după unire a or- 
ganizat descinderea sa la București în cadrul unor mari 
sărbători naţionale, pentru întregul românism. De asemenea 
a organizat marele parastas naţional la Didra și Câmpeni, 
întru pomenirea Craiului Munţilor, Avram lancu. 

După cum fără o puteraică sensibilitate și rezonanţă 
a conştiinţei naţionale nu poate rodi nici o idee şi nici un 
sentiment în orice domeniu al vieţii naţionale ar fi sămă- 
nate, tot asemenea, fără realizarea unei puternice uni- 
“pieări sufletești, nu se pot închipui crearea şi executarea 
comandamentelor spirituale ale noului Stat român. 

Organizarea, consolidarea Statului român e strâns le- 
-gată de această unificare sufletească. 

EHvidenţiem dela început: e vorba numai despre de- 
săvârşirea aceste! unificări sufleteşti. Ba există de veacuri, 


aa 4 


cu. multe sute de ani înainte de unire. Dacă unitatea su- 
fletească, neamul românese a avut-o dela naştere, -- așa 
cum se vădeşte în limbă, lege, obieeturi, literatură şi artă 
poporală, — cum puţine alte popoare o au, — unificarea 
sufletească, adică unirea în gând, simțire, voință, ideal — 
am început să ne-o câştigăm dela întâia pâlpăire a eul- 
turii naţionale cărturăreșiti, dela întâia carte pentru toți Ro- 
mânii (Scriptura, Cronicarii) și dela întâia faptă istorică 
pentru neamul întreg (Mihai Viteazul). Ba a mers sporind, 
din veac în veac, până sau putut scrie și cânta mai întât 
versurile : 

Eu fi-s frate, tu-mi ești frate. 

Intr'amândoi un suflet bate. 

Unificarea sufletească nu e alteeva decât înflorirea unt- 


tăţii etnice, — acesta e temeiul ei natural și singurul. lar 
trezirea se face prin alimentarea conştiinţei, a mândriet 
naţionale. 


Ungurii, pe vremuri, au încercat imposibilul, antina- 
turalul şi de aceea au trebuit să fie înfrânți în năzuinţele 
lor: Bi căutau să făurească un gând, o simţire, o voinţă, 
un ideal comun pentru popoare cu etnicitate cu totul deo- 
sebite. Bi nu şi-au dat seama de legea naturală că un 
ideal comun nu-l poate crea şi urma decât o etnicitate 
omogenă. ln parte simțeau și ei lupta împotriva firii la care 
s'au angajat. Sperau însă ea prin sugrumarea culturilar 
naţionale, prin amorţirea eoaștiinţei naţionale, prin injec- 
tarea proprie! lor culturi, să schimbe însăși compoziţia et- 
nică a sufletului „minorităţilor“. 

Pentru a ajunge, pe eale artificială, la acel ideal comun. 
care e ehintesenţa unificării sufleteşti, au organizat ei în- 
treaga politică de maghiarizare. 

Pentru noi, lupta pentru desăvârşirea unificării sufle- 
teşti este un lucru firese şi, deci realizabil. Cu mult mai 
uşor decât pentru alte state naţionale, făurite sau mărite- 
în răsboiul mondial. La noi unirea în gând, simţire, voiuţă, 
s'a dovediţ, cu o putere elementară, în însăşi actele de 
unire ale Provinciilor. ldeaiul unirii politice, într'un Stat 
naţional, era unul general românesc, de -eel puţin două 
veacuri conştient. Unirea, la noi, sa făcut spontan, a fost 


50 


tabucnirea flacării din jarul care ardea de veacuri sub 
spuză. Că, în toate cele mari, am fost un gând, o simţire, 
o voinţă, că, deci, suntem unificaţi sufletește în liniile mari 
ale vieţii naţionale, după unire am dovedit-o prin uşurinţa 
eu care am făcut cele două reforme sociale: împroprie- 
tărirea și votul universal. Dacă după unire n'am fi avut un 
gând şi o inimă toate clasele sociale româneşti, cele două 
mari reforme revoluţionare ar fi putut îneca Țara în sânge. 
Că continuăm să fim unifieaţi sufletește în vremile mari 
de vieaţă, avem dovada în unanimă respingere a comu- 
uismului de către toate sufletele cu o trează conștiință na- 
flonală. 


x 
* x 


Unificarea sufletească totuşi nu e încă desăvârşită. 
Pentru a fi aşa e nevoe de un gând, o simțire și o voință, 
de acelaşi ideal, nu numai în lucrările mari, e! și în cele 
de duzină, de toate zilele. Cutezăm să afirmăm că în ceasul 
unirii această unificare sufletească şi în lucrările mtei, era 
mai mare decât azi. Aveam cu toţii, atunci o nemărginită 
încredere în tot ceea ce face națiunea română prin Statul 
său naţional, prin guvernele și parlamentul său. 


Dacă az! această încredere a mai slăbit în unele re- 
giuni sau în unele pături soeiale, în unii indivizi, pricina e 
a se căuta în noi înșine, mai ales în metodele și argu- 
mentele de luptă ale partidelor noastre paolitiee. Ble, pentru 
acapararea puterii, pentru combaterea adversarilor poli- 
tici, au aruncat lozince false, adeseori antinaţionale, fără 
să-şi dea seama că, împărțind naţia în biserici şi biseri- 
cuţe pun stavile în calea procesului de unificare sufle- 
tească, într'o vreme când el se desvolta firesc şi puternice. 


„Regionalismul“ n'a fost totuşi niciodată la not altceva 
decât un mijloe de luptă politică, nu o stare sufletească. 
Dovada e dată în faptul că el se topea îndată ee un partid 
sau altul care-l afișa, acapara puterea. Dovadă în împre- 
jurarea, că orieât de tare ar fi fost răscolite mizeriile şi 
aspiraţiile locale, la not, dela unire până azi, nu sa putut 
apropia nici umbra resentimentului între provincii, cum a 
fost, de-o pildă — un restim intre Croaţi și Sârbi. 


51 q* 


„Astra“, în slujba unificării sufletești are mai întâi de 
fureă chiar cu acestea perturbații dela suprafaţa vieţii na- 
lonale, pricinuite de învrăjbirea partidelor politice. Ba a 
înţeles, de ant în şir, să ia lupta împotriva acestor ano- 
malit şi să vestească din nou crezul solidarității naţionale, 
încercând să grupeze din nou, înfr'o tabără, pe cei des- 
binaţi de luptele și interesele politice. 

Cu tactica, perseverenţa şi desinteresul ce o carac- 
tertaează, ea a reușit, în multe părţi să refacă aceasta so- 
lidaritate. In oraşe în cari de ani de zile familiile româ- 
neşti, învrăjbite prin politică, nu mai ţineau relaţii, se izola, 
o tabără de activitatea culturală-naţională desvoltată de 
alta, — azi lucrează din nou în cadrele „Astrei“ mână în 
mână. Adunările noastre generale, necercetate o serie de 
ani de către unii fruntaşi, numai din motivul că persoanele 
dela conducerea ei, în vieaţa privată, mărturiseau şi urmau 
un alt crez politie, adunările despărţămintelor, boieotate 
de o parte a intelectualilor din partea locului, numai din 
motivul că cei dela conducere erau de alt colorit politie, 
— şl-au reluat aspectul lor de pe vremuri, întâlnindu-se 
aici din nou toată suflarea românească. 

Din an în an se înţelege la not tot mai mult de către 
toată lumea că învrăjbirile politice nu au ce căuta în lupta 
pentru binele colectiv al neamului. Aici toată lumea trebue 
să fie unită în gând, simţire, voinţă şi jertfă. 

De sigur că cel mai puternice mijloe de a îndepărta 
asperităţile produse de luptele politice este o puternică 
conștiință naţională. Numai ea poate duce la o tot mai 
mare unificare sufletească, fiindcă ea aduce imperativul 
naţional al aceluiași ideal. De aceea „Astra“ și după unire 
a lucrat și lucrează din răsputeri pentru o tot mai clară 
şi conştientă conștiință naţională. 

Nenorocirea e că-i lipaese mijloacele materiale pentru 
o operă atât de importantă, ea ști pentru mijloacele cari 
pot sluji direct unificării sufleteşti. 

Cât priveşte acestea din urmă, „Astra“, a dat un manual 
de Istorie şi unul de Geografie pentru piugarii români de 
pretutindenea, cel dintâi seris de dl l. Lupaș, al doilea de 
dl Sabin Oprean, amândouă apărute în Biblioteca popo- 


52 


rală. Sunt în eurs de tipărire alte trei volumaşe cari cu- 
prind conferințe despre Sărbătorile naţionale serise iar 
pentru românii de pretutindenea. Cunoaşterea de către toți 
Românii, — nu numat a acelor cari iasă asi din geoala ro- 
mânească, — a poporului român cu istoria lui, a pămân- 
tului pe care trăiesc, — e întâiul temei al uniri! în gând, 
simţire și voință, a unificării sufletești în acelaşi ideal. 
Sunt în curs de pregătire în același scop broșuri cu figuri 
culturale şi istorice ale românilor de pretutindeni, o bro- 
şură cu celea mai bune poezii naționale şi patriotice serise 
de autori din toate provinciile româneşti. Ar fi necesară o 
lucrare care să aducă, cu note cântecele și dansurile re- 
prezentative ale Românilor de pretutindenea, alta cu por- 
turile şi datinile românești din toate provineiile. 

Dar toate aceste lucrări ar trebut să apară în zeci 
de mii de exemplare, să fie serise de oameni competenţi 
eari să aibă timp pentru ele, având și o remuneraţie ma- 
terială. Cu mijloacele el de azi „Astra“ abia le poate ti- 
pări în câteva mii de exemplare şi autorilor lor nu le poate 
oferi niei un onorar. 

Pentru aceeaşi unificare sufletească, asupra cărela 
ne-a atras atenţiunea, ea o distineţie pentru „Astra“. M. S. 
Regele, preşedintele nostru se gândește la mari desein- 
deri, cu sute de intelectuali și popor, eu caracter cultural- 
naţional pe eare le-ar face „Astra“ în diferite regiuni ale 
României, pentru ca fraţii să se cunoască și mai bine. 
Desecinderi cari ar ţinea câteva aile, cu cercetări de sate, 
de gospodării. lar la noi, pe teritorul activităţii „Astrei“, 
să facă astfel de descălecări temporale, societăţi culturale 
din alte regiuni ale României. 

Unitatea etnică a Românilor se datorește în mare mă- 
sură vieţi! pastorale, cu străbaterea pământului străbun 
dela Maramureş, Orăştie și Sibiu până la Dunăre şi Nistru. 

Aceste descălecări culturale ar fi oarecum în nota 
tradiţiei şi eel mai bun mijloe de unificare sufletească. 

Ar simţi, s'ar convinge din experienţă, tot mai multă 
lume de cuvintele poetului: 

Eu fi-s frate, tu mi ești frate 
intr'amândoi un suflet bate. 


53 


Dar pentru executarea unui astfel de program e nevoe 
de alte mijloace materiale decât acelea pe care le poate 
avea „Astra“. 

Ca și până acum, ea va face însă tot ce-i stă în pu- 
tinţă şi pe terenul unificării sufleteşti, încredinţată că de- 
săvârşirea aceleia este un imperativ naţional în România- 
Mare. 


* y 


Pagina biopolitieă. 


Biopolitiea, un imperativ al timpului 
de Dr. Ovidiu Comșia. 


Când voim să analizăm vieaţa unei colectivităţi vmane în peisajul 
fenomenului civilizaţiei, trebue să ţinem cont de duplicitatea acestui fe- 
nomen. Spun duplicitate, fiindeă noianul de influențe reflectate din am- 
bianţa civilizată asupra coleetivităţii ni se înfăţişează, întradevăr sub 
două aspecte antagoniste: bune şi rele. Cele dintâi sunt imediate şi se 
impun dela sine observaţiuni curente, câtă vreme influenţele rele nu 
se vor trăda decât mai târziu, iar evidenţa lor va rămânea mult timp 
ascunsă observaţiunii celor neobignuiţi să privească lucrurile în pro~ 
funzime. „Bineţacerile“ şi „daunele“ civilizaţiei au fost şi vor rămâne 
„a filei două feţe“. 

Binefacerile civilizaţiei se desprind din împletirea celor patru rea- 
lităţi: urcarea standardului de vieaţă şi a bunei stări economice, ur- 
carea culturii generale, progresele tehnice, progresele ştiinţelor în ge- 
neral şi a medicinei curative şi preventive în particular. Rezultatele 
cele mai evidente, pe care le-a dat acest mănuuchiu de factori, tre- 
burse căutate în noua înfăţişare a vieţii omului din centrele civilizate. 
Sănătatea se păstrează eu mai multă uşurinţă în timp ce bolile se trea- 
tează sau se previn cu o siguranţă, uneori, absolută. Omul născut şi 
ereat în ambianja civilizației are şansa de a trăi de trei orl mai mult 
decât omul ambianţei primitive. Asifel, în timp ce Indul, spre exemplu, 
nu are la naştere gansa de a trăi peste 23 ani, durata medie a vieţii 
Anglosaxonului sau a Seandinavului tinde spre 70. Acest minunat re- 
zultat se datoreşte de sigur ocrotirii excepţionale a individului. Trebue 
să recunoaştem însă că toemai aici începe reversul filei pe care se 
înserie lunga serie de motive ce sintetizează daunele civilizației. Intr'a- 
devăr, ocrotirea ţesută cu mult rafinament în jurul fiecărui individ, in- 
diferent dacă e bun sau rău, util sau inutil, a pus în umbră valoarea 


SA 


forţelor selective care operau şi operează încă asupra coleetivităţilor 
umane ocolite de suflul civilizaţiei. Astfel, seleeţiunea naturală aspră 
în empirismul ei apriorice, dar eficace, care în trecut asigura supravie- 
4uilrea şi supremaţia numai celor bine înzestrați şi-a pierdut astăzi 
sensul, Boalele nu mai smulg din vieaţă făpturile debile cu aceeaşi 
mecruţare ca în trecvt, iar răsboaiele distrug toemai pe cei superiori 
ca înzestrare fizică şi normală. i 

Ambianța civilizată a sepat din vedere marele adevăr, că sporul 
numerice al deficienților ocrotițti, se aceentuiază din generaţie în 
generație şi că societatea viitorului se va surprinde la un mo- 
ment dat sub stăpânirea infra-omului, a valorilor negative cari înăbușe 
progresul și blamează cultura. Oare prăbuşirea vechilor culturi nu se 
datoreşte în mare parte acestui fenomen? Ce au făcut până în prezent 
popoarele civilizate pentru a evita o astfel de perspectivă? Prea pufin 
încă. Se conturenză totuşi eforturile de a asigura sucrescenţa celor 
înzestrați şi reprimarea sporului celor fără valoare, eforturi clădite pe 
adevărul descoperit de studiul eredității. Viitorul ne va arăta rezultatul. 

Civilizaţia fiind un destin inerent unei anumite faze din evoluţia 
popoarelor, mai curând sau mai târziu, ea va deveni o achiziţie a tu- 
turora. B curios cum la anumite popoare, fenomenul civilizaţiei îşi im- 
pune dela început revărsarea lui de daune, mai ales la acelea cari 
importă civilizaţia fără să-i asigure o înlănţuicre cu fondul lor firesc. 
Oare acesta să fie cazul şi la noi? Faptele pledează pentru aceasta. 
Dar în cele din urmă noi ne aflăm în pragul fenomenului şi, măsurile 
de apărare nu sunt încă târzii. Sunetul de alarmă s'a dat la noi de un 
deceniu şi jumătate, când prof. L Moldovan, sintetizase, imperativul 
neamului în consemnul biopoliticei ştiinţă politică înălțată pe realităţile 
fundamentale ale vieţii şi, nu pe spiritualităţile abstracte desprinse din 
teoria mediului, politieă bazată pe conceptul familiei şi nu a indivi- 
dului, pe neam ea închegare și finalitate specifică şi nu pe coleetivi- 
tatea imaginară de cetăţeni universali. 


Pagina eugenieă. 


Inzestrarea superioară ea fenomen 
ereditar 


de Dr. |. Făcăoaru. 


Nivelul intelectual — ca toate funcțiunile psihice şi însuşirile de 
orice natură — este condiționat ereditar. ln genetica umană există un 


material genealogie*) şi statistie suficient de bogat, spre a îngădui con- 
*) Acei dintre cititorii nostri, care ar dori să-şi facă un studiu genealogie al 
propriei familii după norme științițiee, sunt rugaţi a ne cere formularele eu indica- 


tiile necesare la Institutul de igienă şi igienă Socială, Cluj, str. Pasteur 6. imnarimatele 
se trimit gratuit gi în 2 exemplare, dacă ni se înapoiază o eopie. 


55 


cluzii întemeiate cu privire la rolul factorului ereditar în determinarea 
capacității naturale în sens pozitiv gi negativ a fiecărui ins. 

Pentru înzestrarea superloară avem eazul clasic al familiei ame- 
ricane Bdward. Prima soţie a lui Richard Edward se numea Blisabetie 
Tuttle. Această femee era o figură distinsă, de o mare frumuseță, înaltă; 
cu voinţă tare şi o inteligenţă superioară. După 24 ani de căsătorie a 
divorţat. A doua soţie a lui Richard Edward se numea Mary Taleott 
şi era de o inteligenţă medie. Au rezultat urmaşi din ambele căsă- 
torii. Deşi copiii au avut acelaş tată, valoarea lor socială este diferită, 
penirucă diferite erau calitățile mamelor lor: pe când descendenţii din 
prima căsătorie erau deosebit de bine înzestrați, urmaşii din a doua 
căsătorie nu s'au distins prin nimie. Străbunicul ramurii înzestrate este 
Jonathan Edward, fiul lui Richard Edward şi al Elisabetei Tuttle. In 
1900 urmașii lui Jonathan erau în număr de 1364. Dintre aceştia, 1205; 
sunt titraţi de vază: 


13 rectori (de universitate), 63 prof. universitari, 65 seritori di- 
stingi şi editori de reviste, 60 medici, 30 magistrați, 100 prof. de teo- 
logie, misionari, 100 avocați, 80 funeţionari superiori (intre cari un vice- 
preşedinte al Americei-de-Nord), 3 senatori, 75 ofițeri. 


Asemenea fenomene de ascensiune socială „în massă“ nu pot 
găsi altă explicație, decât aceea a unei plasme germinale cu dispoziţii 
preţioase. La roluri de conducere în vieaţa socială nu ajunge acel care 
vrea sau acel „care are noroc“, cum spune poporul, ci acela eu un 
destin fericit. Numai în acest sens se poate vorbi de „noroc“. Destinul 
fericit al cuiva stă în mănunchiul de calităţi conținute în celula sexuală 
a fiecăruia din cei doi părinţi. Rolul de ereaţiune culturală al celor 143 
de profesori universitari şi scriitori de merit nu poate fi însuşit, decât 
de acei investiţi printr'o naştere fericită cu pasiunea şi forţa intelec- 
tuală trebuitoare unei asemenea profesiuni. Chiar seriitorul de un ta- 
ent mai modest sau omul de un merit limitat, sunt totuşi cu mult de. 
asupra înzestrării medii a populaţiei generale. De reţinut e nu numai 
proporţia mare de intelectuali, din această;familie — luăm termenul fa- 
milie în accepțiunea lui cea mai largă — dar şi distincția în profesiunea 
lor. Ambele elemente indică intensitatea eredității şi calitatea supra- 
medie a patrimoniului ereditar, transmis descendenților. 


56 


Pagina demograjieă. 


Aspectul natalității din Europa după 


răsboiul mondial 
de Dr. Petru Râmneanţu. 


Nici odată de când ne este cunoscută istoria, problemele de po- 
pulaţie nu au fost ridicate la importanţa ce li se dă în deceniul actual. 
Mai toate popoarele vor să-şi eonsfințeaseă hotarele de astăzi prinir'o- 
densitate optimă a locuitorilor în raport cu suprafaţa pe eare o ocupă 
şi să-şi justifice dreptul permanent la ea printro descendență de vi- 
goare biologică maximă. Astfel principiile eugeniei şi realizările bio- 
politicei îşi lărgese pretutindeni terenul. Această preocupare, pare că: 
naţiunile nici nu îndrăznesc să o şoptească, dar din acțiunea atât de: 
asiduă pe teren, putem totuşi observa o tendință destul de evidentă: 
cele mai multe state nu vor să-și lărgească patrimoniul geografie prin 
ocupare de teren, urmată de o amalgamizare a neamurilor eterogene, 
ei din contră, vor să devină etnii puternice, eantitativ şi calitativ, gata 
oricând să se întindă acolo unde ar fi un gol fizice sau un spaţiu sub- 
populat. 

Cari naţiuni îşi vor realiza visul de a fi în permanenţă repre- 
zentate pe glob și cari vor ceda? Avem sau nu factori, cari să ne su- 
gereze vreo indicație, prin care să răspundem acestei întrebări măcar: 
eu probabilitate? Hotărit, că dispunem de asemenea factori. Intre ten- 
dința dată de desvoltarea spirituală, culturală şi a artelor, ne stau la 
dispoziție fenomenele asupra mişcării populaţiei. Acestea din urmă ne 
prezintă chiar şi o oarecare siguranță în această orientare. Mai ales. 
forţa natalității, de care ne ocupăm acum, ne spune foarte mult. Privit 
aspectul acesteia, în timpul de după răsboiu, tragem eoneluzia, că pro- 
porţia natalității, nu corespunde nici timpului de astăzi, nici entuzias- 
mului diferitelor popoare şi nici scopului pe eare îl urmărese unani-- 
mitatea statelor. 


Evoluţia natalității în Europa, dela 1921—1935. 
(Proporţii la 1000 loe.) 


1926 | 1931 


1933 | 1934 | 1935 f 


România. . a aa, 31.9 | 35,2 | 346| 32.0 | 32.4 | 30.7 


Polonia 350 | 32.7 | 29.4 | 265 | 26.5 | 26.1 
Jugoslavia . 35.0 | 34.7 | 33.2 | 314| 315| — 
Portugalia .. . . 33.0 | 31.6 | 30,0 | 289 | 284 | 28.4 


Pi 1921 | 1928 | 1931 i 
Ţările _1925|-— 930—1932 1933 | 1934 | 1935 
Bulgaria . . . . . .. 30.0 | 32.8 | 30.4 | 291 | 30.0 | 262 
Spania. ... .. a‘ 30.1 | 292 | 282 | 278 | 263 | 257 
Ungaria . . l.. . . 294| 258 | 236 | 220 | 21.9 | 20.9 
tallas es t- mt o a cu 295 | 263 | 24.4 | 23.7 | 23.4 | 23.3 
lhituania . .. . .. .. ... 27.7 | 28.3 | 26.9 | 25.7 | 248 | 233 | 
Cehoslovacia . . . . . . | 271 | 233| 212| 192| 187| 17.9 
Olanda. . . . . . . .. 25.8 | 23.2 | 22.1 ; 20.8 | 20.7, 20.2 
Finlanda . . . .,. . ’ 23.2 | 21.2 | 19.1 | 174| 181| — 
wlanda de Nord. .. . . 231 | 21.2 | 202 | 19.2 | 192 | 19.2 
Geecia. ... .. ... 23.0 | 30.2 | 29.7 | 288 | 31.2 Ea 
Danemarca . ..... . 22.3 | 194 | 18.0 | 173 | 178 | 17.7 
Austria. . . . a’ ‘a’ 22.2 | 17.6 | 15.6 | 143 | 13.5 | 132 
Norvegia. . . . .. .. o 22.0 | 17.9 | 163| 14.8 | 148 | 146 
Letonia . . . . .... 21.6 | 20.3 | 19.4 | 178 ! 171 17.5 
Germania. .. . . . . . 22.1 18.4 | 15.6 | 14.7 | 180| 189 
Belgia. . ..... . ... 20.5 | 185 | 17.9 | 16.5 | 16.0 | 154 
Anglia şi Galia .. . . . 19.9 | 16.7 | 156 | 149 | 153 | 152 
Estonia .. . . ... .. . 195 | 176 | 175 | 161 | 15.4 | 15.9 
Blwveţia. . .... .., 19.5 | 17.5 | 167 | 164| 16.2 | 160 
Franţa. . . .. ..... 19.3 | 18.2 | 17.4 | 162 | 16.1 15.2 
Suedia. . . a . . . a’ 19.1 159 | 146 | 13.7 | 137 | 138 


judecând, desvoltarea principiilor eugeniei şi a interesului pentru 
promovarea numerică a populaţiei în diferitele state, prin prizma scă- 
derii natalității, ne convingem, că nu dorul unei ofensive demografice 
le-a împins la această acţiune intensă, ci proporţiile clar prevăzute a 
unui pericol iminent. Scăderea natalității nefiind însă uniformă în toate 
țările şi mai ales neavând procentele relative de reducere paralele cu 
nivelul cultural, starea socială şi standardul de vieaţă al populaţiei, 
unora din ţări, îndeosebi celor mai înapoiate, trebue să le inspire şi o 
oarecare îngrijorare, ca nu cumva aceasta defensivă, care în unele 
țări a început să dea rezultate vădite, mâine să se transforme într'o 
ofensivă demografică. d 

Privind România, în comparaţie cu celelalte state îi constatăm o 
evoluţie a natalității destul de nefavorabilă. Intâiu, deşi avem un stan- 
dard de vieaţă destul de redus, totuşi natalitatea în anii 1933, 34, 35 a 
scăzut dela 1831—32, cu proporţii mult mai accentuate, decât chiar în 
tările mult mai civilizate. In al doilea rând, fapt pe care trebue să-l 
fixăm bine, țările limitrofe nouă, în special cele slave, Jugoslavia, Bul- 
garia şi probabil Rusia (nu-i 'cunoagtem precis evoluţia 'natalităţit), nu 
au scăderea natalității atât de pronunţată ea noi. 

Dar la noi, problema natalității. nu se pune deopotrivă nici în 
toate provinciile. ln Banat, în Criş-Maramureș și în Transilvania, nata- 
litatea are proporţii mult mai seăzute, decât în celelalte provinaii. Des- 


58 


coperim demografia, deci tocmai în partea țării eu cele mai multe mino- 
vităţi şi care e mai mult râvnită de vecini. lată de ce inaugurarea şi 
realizarea principiilor de biopolitică în Destul ţării, nu mai pot fi amâ- 
nate, până ce natalitatea va deveni o problemă şi în restul ţării. Noi 
fiind acasă, vedem problema mai clar, cu toate consecinţele ei, de 
aceea trebue să o demonstrăm tuturor pentru a avea concursul în evi- 
tarea producerii unei stări de subpaopulaţie în aceste provincii. 


Ultimele numere apărute în Biblioteca 
poporală a „Asoeciaţiunii“ 


Nr. 225. Amor și răzbunare, povestiri istorice de loan 
A. Lapedatu. 

Nr. 226—227. Şoimii Carpaţilor, (ldeologie — organi- 
zare — metode) de Prof. Dr. l. Hațieganu. 

Nr. 228. Din popor de Petrea Dascălul. 

Nr. 229—233. Boli, leacuri și Plantele de leac, de 
Dr. George Bujorean. 

Nr. 234. Răsărit de soare, piesă în 3 acte, de Nicolae 
Boerie. 

Nr. 235—236. De ce trebue să muncim, învățături eco- 
momice naţionale, de Gheorghe Brânduș. 

Nr. 237. Calendarul pentru popor al Asociaţiunii, pe 
anul 1937, întoemit de Horia Petra Petrescu. 

Nr. 238. Anecdote, de Gh. l. Chituc. 

Nr. 239. Zile Mari, Conferinţe pentru sărbătorile na- 
ționale: 24 lanuarie, 10 Mat, 8 lunie, Ziua Broilor și 1 De- 
eemvrie, de Horia Teculescu. 


59 


Material informativ şi eroniei. 


Nr. 493/1937. Sibiu, la 8 Februarie 1937. 


Convocare. 


Satisfăcând o cerinţă locală şi având avizul repre- 
gentanţilor „Asociaţiunii“ din Bănat, comitetul central al 
„Asociaţiunii pentru literatura română şi cultura poporului 
român“ în şedinţa din 6 Februarie 1937 şi în baza art. 38 
al statutelor „Asoctaţiunii“, a hotărît convocarea adunării 
generale constitutive a Regionalei Bănăţene la Timişoara, 
pe ziua de Duminecă, 28 Fehruarie 1937, ora 10 a. m, în 
localul şeoalei de comerţ, cu următoarea 


Ordine de zi: 


1. După serviciul divin, oficiat în bisericile românești, 
va avea loe la ora 11 a. m., deschiderea adunării de către 
dl vicepreședinte al „Asociaţiunii“ Dr. Gh. Preda; 

2. Cuvântul d-lui Dr. Al. Marta, președintele comitetului 
de organizare a Regionalei Bănăţene; 

3. Cuvânţările reprezentanţilor soctetăţilor culturale și 
ai autorităţilor locale; 

4. Emiterea Comisiunilor pentru: a) alegerea comite- 
tului Regionalei; b) membrilor secţiilor ştiinţifice literare; 
e) compunerea regulamentului intern al Regionale! Bănăţene; 

5. Dispoziţii pentru verificarea procesului verbal al 
adunării şi închiderea adunării generale. 


După prânz. 


Ora 17. Şedinţa plenară a secţiilor ştiinţifice-literare 
pentru constituirea organelor lor de conducere conf. art. 31 
din Regulamentul Seeţiilor; 

Ora 18. Conferința d-lui vicepreşedinte Dr. Gh. Preda 
cu subiectul: 


„Distinşi oameni şi mari nevropaţi“. 


Din şedinţa comitetului central al „Asoctaţiunit“, ţinută 
la 6 Februarie 1937, în Sibiu. 


lulia Moldovan m. p. Nieolae Băilă m. p. 
pregedinte. secretar, 


60 


„Transilvania“ în al 68-lea an. 
Gu acest număr, pășim în cel de-al 
68-lea an al vieții acestei reviste, 
devenită astăzi buletin printr'o foarte 
potrivită adaptare la noua concepție 
de  culturalizare a  „Asoeciaţiunii“. 
Anii grei pe care-i purtăm în spate, 
nu ne-au încovoiat totuși avântul. Cu 
o elasticitate uimitoare, „Teansilva- 
niat n'a înțeles a se osifica în tra- 
dițiuni moarte, ci a renaşte mereu 
din entuziasmul conducătorilor şi co- 
laboratorilor ei. Răspunzând unei 
nevoi de netăgăduit ca organ oficial 
al „Asociațiunii“ și ea oglindă a con- 
cepției de culturalizare pe care a 
adus-o la „Astra“ dl preşedinte Dr. 
uliu Moldovan, „Transilvania“ eemâna 
permaneni întinsă a centrului spre a 
sirânge cu căldură mâna muncitoare 
a despărțămintelor de pretutindeni. In 
paginile ei, întreaga vieață a „Aso- 
ciațiunii“ tinde a se răsfrânge cu bi- 
Puinfele şi elanurile ei. 

Păşind în cel de-al 68-lea an, co- 
mitetul redacțioral nu poale decât 
să-şi reinoiască rugămintea lui fier- 
binte către despărțăminte şi cercuri 
culturale: fiți mereu lăngă noi, tri- 
miteţi date despre activitatea voa- 
stră rodnică, sereţi articole de co- 
mentar al muncii pe teren spre a 
sprijini şi ridicarea culturală a tup- 
tătorilor din alte despărțăminte. 

Redacția. 
* 

Sextil Puşeariu a împlinit vâesta de 
'şaizeei de ani... Dacă un grup de 
prieteni şi elevi devotați ai ilustrului 
profesor dela universitatea din Cluj 
war fi luat hotărîrea să sărbăto- 
rească acest eveniment, cine s'ar 
fi gândit la el? Cei mulţi cu sigu- 
ranţă nu şi L-âr fi amintit, pentrucă 
Sextil Puşcariu n'a umblat niciodată 
după adulaţia lor; iar cei puţini, to- 
varăşii şi colaboratorii lui de muncă, 


sunt atât de răpiți de farmecul lui 
tineresc, de optimismul lui discret, 
dar neînfrânt, de puterea lui de 
muncă neoatoită, încât nu pot auzi 
decât glasul lui eald şi nu pot vedea 
decât ochii lui drepţi şi zimbetul lui 
deschis şi nici decum firele de ar- 
gint care i-au nins părul. 

Un profesor a fost desprins astfel 
dela catedra, pe eare de treizeci 
de ani o serveşte cu un devotament 
şi cu o conştiinţă a datoriei fără 
pereche, un savant a fost smuls 
dintre rafturile lui de cărţi şi fişe, 
din cara de dimineaţa până seara 
stoarce adevăr și vieală pentru a fi 
înălţat printre podoabele acestui 
neam. Oratorii festivi ai frumoasei 
sărbătoriri din aula universităţii şi 
dela banchetul care a urmat ace- 
steia abia au prididit să ne arate 
roadele acestui pom bogat — atât 
de încărcat l-a ajuns toamna vieţii. 
Ni s'a vorbit astfel: 

despre savantul deschizător de 
epocă şi creator de şcoală în filo- 
logia românească, a'eărui reputaţie 
a trecut demult frontierele ţării; 

despre profesorul cu graiu, fer- 
mecat, pe care studenţii îl iubese 
pentrucă şi el îşi iubeşte şi cin- 
steşte catedra; 

despre organizatorul neîntrecut, 
care a aşezat pe temelii atât de so- 
lide universitatea din Cluj, al cărei 
întâi rector a fost, încât ea strălu- 
ceşte astăzi printre cele mai alese 
dovezi de aptitudine culturală a nea- 
mului; care a dat vieaţă Muzeului 
Limbii Române, instituţie unică în 
felul ei, nu numai în fară, ci şi în 
străinătate, lăcag de studiu plin de 
iubire a graiului strămogese, a cărui 
uliimă operă, Atlasul hinguistie al 
României va fi o adevărată reve- 
laţie pentru istoria şi filologia noa- 
stră, unde marele Dieționar al Limbii 


61 


Române a fost așezat pe drumul 
cel bun; 

despre luptătorul din Bucovina 
pentru românism gi unitatea naţio- 
nală, în timpul când această pro- 
vincie a trecut printr'o mare răs- 
cruce istorică; 

despre creştinul care chiamă pe 
intelectuali să se închine altarului 
lui Christos, pe care l-au uitat; 

despre muncitorul fără odihnă; 

despre omul care prin farmecul 
şi armonia personalităţii lui face 
cinste rasei acesteia omenești, atât 
de plină de mizerii. 

Sărbătorirea profesorului dela 
Cluj a depăşit, în acest fel, propor- 
țiille unui eveniment universitar. O 
astfel de vieaţă nu poate fi oferită 
drept pildă numai studenţilor şi pro- 
fesorilor, ci tuturor muncitorilor în 
grădina neamului și în via Domnului. 

Prin preşedintele despărţământu- 
lui dela Cluj, „Astra“ şi-a spus gi 
ea cuvâniul la această sărbătorire. 
Ba nu putea să lipsească — cum 
de altfel wa lipsit nici odată dela 
masa unde se cinstește o vrednicie 
românească. Numele familiei Pug- 
cariu ale cărei rădăcini sunt atât 
de vechi, ale cărei ramuri se în- 
tind bogate peste întreg pământul 
românesc, este strâns legat de isto- 
ria instituţiei noastre. lon cav. de 
Puşcariu, unchiul sărbătoritului dela 
Cluj, face parte dintre ctitorii cei 
mai bine inspirați ai ei. Intro co- 
respondenţă plină de duh, trimisă 
în 1860 „Telegeafului Român“ din Si- 
biu, după ce constată „lipsa de reu- 
niuni“ în trecutul nostru, cere înte- 
meierea grabnicâ a unui „Panteon 
românesc“, la ale cărui „jocuri olim- 
pice“, tinerii să înveţe dela bătrâni 
cultul adevăratei limbi româneşti, 
care să pună bazele unui muzeu şi 
a unei biblioteci, adunările căruia 


să se ţină în toate oraşele Ardea- 
lului...“ şi mai pe urmă la Cernăuţi 
şi la Suceava“. Nu este aici miezul 
Asociaţiei, care a luat ființă un an 
în urmă? N 

Un alt unchiu al projesorului clu- 
jan, arhiereul llarion Puşcariu, a 
condus 12 ani despărțământul frun- 
taş al Sibiului, iar dela 1889 până 
la i901, una din epocele cele mai 
rodnice ale „Astrei“, a fost vicepre- 
şedintele ei. i 

Când Sextil Puşcariu se întorcea 
dela strălucitele lui studii din strei- 
nătate, gândul îl purta şi pe el spre 
„Astra“, al cărei secretar dorea să 
fie. Dacă destinul l-a dus pe alte 
căi, „Astra“ n'a uitat-o niciodată. 
Minunata lui Istorie a literaturii vechi, 
prin care am descifrat începuturile 
culturii noastre şi am învăţat să iu- 
bim pe cronicari şi pe marii me- 
şteri ai graiului, a inaugurat biblio- 
teea noastră pentru intelectuali. Ani 
de zile Sextil Puşcariu a purtat cu 
sine planul unei noui ediţii a Enei- 
clopediei Române, care ar fi fost o 
operă de căpătâiu pentru cultura 
României întregite şi un izvor de 
existență de întâiul ordin pentru 
„Astra“. Din prieini pe care în acest 
moment sărbătorese e bine să nu 
le mai spunem, planul a râmas în 
cartoane, aşteptâna vremuri mai pri- 
elice, 

Să dea Dumnezeu ca aceste vre- 
muri să nu întârzie prea mult pentru 
ea între operele pentru care îl vom 
slăvi pe Sextil Puşeariu la vârsta 
de şaptezeci de ani să stea şi acea- 
stă mărturie înaltă a virtuţilor lui 
creatoare. lon Breazu. 

% 

Dimitrie Gusti. După binemeritata 
sărbătorire a celor doi fraţi Alex. şi 
lon l. Lapedatu, despre care am 
scris, a avut obştia românească să 


a 


aducă prinos de recunoştinţă şi de 
laudă altor doi străluciți reprezen- 
tanţi ai ştiinţii româneşti: dlui Dimi- 
mitrie Gusti, care a împlinit 25 de 
ani de profesorat universitar şi dlui 
Sextil Puşcariu, care numără 60 de 
ani de vieaţă. 

Doi lampadajfori ai culturii, doi lup- 
tători proeminenţi, cari — după ro- 
mantismul ştiinţifice. și cultural, în- 
dreptăţit la timpul său — au desţe- 
lenit ogoarele şi — conştii de che- 
marea vremii — dau dovezi minu- 
nate, că se pricep la direcționarea 
unei mistici — a misticii culturale. 

x + - 

DI Dimitrie Gusti, s'a născut în 1880 
şi-a făcut liceul la lași, a 'studiat 
mai apoi la universităţile din Ger- 
mania (Leipzig) şi Franţa (Paris). 
Studii predilecte: sociologie, morala, 
economia politică, filosofia istoriei, 
dreptul internaţional. Da universi- 
tatea din laşi a fost chemat, încă 
înainte de răsboiul mondial, la cate- 
dra nou înființată de sociologie. A 
organizat aici Biblioteca universi- 
tăţii şi a pus bazele unui seminar 
universitar. Ca preşedinte al . Aso- 
ciaţiei pentru știința şi reforma so- 
cială“, a trecut, după răsboiu, la Bu- 
cureşti, la universitate. Ales membru 
al Acad. Rom. Din „Asociaţie“ ajunge 
în 1921, „Institutul social român“, în 
fruntea căruia se ajlă şi astăzi şi 
căruia îi dă o bună parte din ener- 
gia sa. Institutul acesta publică o 
foarte prețioasă „Arhivă pentru ştiinţe 
şi reforma socială“, eu colaborarea 
penelor celor mai competenţi dela 
noi, dar şi din străinătate. „lustitutul“ 
a publicat lucrări de mare preţ 
(despre Constituţia României şi a 
celorlalte ţări, espre doctrinele par- 
tidelor politice, despre politiea ex- 
ternă a României, despre „politiea 
culturii“). Prin intermediul acestui „In- 


stitut“, condus cu atâta competinjă 
şi pricepere de d-sa, sau ţinut cei- 
eluri de conferinţe, la cari au eco- 
laborat şi savanţi din străinătate. 

DI Gusti a organizat şi condus: 
Oficiul naţional al cooperaţiei, Casa: 
Autonomă a Monopolurilor, Socie- 
tatea Română de Radio-difuziune 
(Radio) — în 19:8 a condus tipărirea 
celor 3 mari volume: „Ardealul, Bå- 
natul, Crișana și Maramuregul“, a 
fost, din 1928, în fruntea operaţiilor 
recensământului poporului din 1930. 

Ca Ministru al Instrucțiunii — de 
3 ori — gi-a câştigat merite mai cu 
seamă cu adunarea in conglăsuire 
a şcolii cu realitatea, cu stările so- 
ciale româneşti de azi. 

Despre mânoasăa, plină de avânt 
activitate a dlui Gusti, ca director ` 
general al Fundaţiei culturele Re- 
gale „Principele Carol“ — am seris- 
pe larg în numărul premergător al 
revistei noastre, de aceea ne cere- 
dem dispensaţi e insista şi de astă- 
dată asupra acestei activități. Inere- 
stăm atâta doar că directiva dată ti- 
neretului universitar, în muncea con- 
struclivă, pe sate şi la orage, ni se 
pare cât se poate de potrivită gi 
— dorim ea — perseverând pe că- 
rarea aceasta — „Fundaţia“ să dea 
tot mai bogate şi mai strălucite roade. 

Cu drept cuvânt a putut vicepre- 
$ed. societății noastre, dl Dr. Gh: 
Preda, să sărbătorească, la Fundaţia 
Caroll, pe dl Gusti cuvântând astfel: 
„Faceţi parte din mănunchiul preţios. 
al acelora, cari aţi activat pentru li- 
berarea cea mai mare a poporului 
român de sub robia întunerecului, 
făcându-l conştient de o vieaţă po- 
trivită virtuţilor moştenite dela îna- 
intaşii sâi; faceţi parte dintre acet 
ce au ştiut să împreune atât de me- 
şteşugit cultura și polttiea cu știința 
și necesităţile neamului. Prin orga- 


63 


mizarea atâtor instituţii pe teren cul- 
tural, prin slujba apostoliei cuvân- 
tului grâit şi al condeiului cinstit, 
“înăâiţător de inimi, prin toată activi- 
tatea depusă în aceşti 25 ani şi care 
nu poate fi rezumată în această 
scurtă cuvântare ocazională, aţi cău- 
“tat să risipiţi vmbra neştiinţii din po- 
por, aţi căutat să deschideţi gustul 
lecturii în păturile largi ale acestui 
popor, şi ați adus o contribuţie din 
cele mai preţioase la evoluţia sănă- 
toasă şi în cadre populare a vieţii 
sociale“. 

- „Să-mi fie permis să accentuez 
laturea, prin care v'aţi înrudit foarte 
de aproape cu activitatea „Astrei“. 
Este vorba de dragostea şi interesul 
purtat de D-voastră satului româ- 
nese și sătenilor. Dragoste şi in- 
teres, cari nu au fost o utopie, o 
iluzie, un dor zadarnie al unui suflet 
înalt, ci a fost un fapt netăgăduit şi 
real, cu un rezultat concret, pozitiv 
.şi social, pe care D-voastră l-aţi 
arătat în atâtea ocaziuni, prin atâtea 
-ereaţiuui şi aplieaţiuni. 

„In organizaţiile periferice ale 
„Astrei“, unde D-voastră aţi activat 
uneori, în adunările ei generale, la 
care D-voastră aţi participat, chiar 
în Comitetul central, unde aţi fost în. 
vitat, D-Voastră v'aţi expus princi- 
piile călăuzitoare, cari armonizau 
perfect cu scopurile „Astrei“, sco- 
puri, ce se rezumă: în luminarea 
poporului dela sate, în deşteptarea 
gustului pentru literatura şi gtiința 
românească, în conservarea drago- 
.stei pentru tot ce constitue virtuţi şi 
“însuşiri proprii românești, manife- 
state prin atâtea datini şi obiceiuri 
bune. Şi această înrudire de acti- 
vitate V'a întărit şi mai mult în res- 
pectul față de bătrâna societate 
„Astra“, iar când vi s'a dat ocazia, 
„aţi ajutat-o. 


„Dacă recompensa biruinţii se dă 
în raport cu sjforțările ce le face 
fiecare nm şi cu rezultatele obținute 
— realizările pe teren cultural vă 
dau dreptul la una din paginile glo- 
rioase a cărţii de aur a vieţii noa- 
stre culturale“. 

x 

Străbătând despăeţămintele. Här- 
nicia Bisteițenilor. Când descinzi în 
acest oraş şi întri în vorbă cu un 
intelectual despre vieața culturală 
românească locală, numele . Astrei“ 
e rostit eu o stimă neprețfăcută şi eu 
o adâncă încredere în ulitorul ei. 
Acest prestigiu, Asociaţiunea și l-a 
câştigat prin activitatea întradevăr 
surprinzătoare — mai ales dacă ne 
gândim la mijloacele materiale de 
care dispune şi la modestele şi pu- 
ținele lui ajutoare — a preşedintelui 
despărțământului local dl Jon Pavel, 
fost inspector geolar. Cu toate că 
vârsta înaintată i-ar fi dat dreptul 
la odihnă, dragostea de românism — 
pe care doregte să-i vadă stăpâ- 
nitor nu numai al satelor, ci şi al 
oragelor noastre, — dorinţa fierbinte 
de ridicare culturală şi materială a 
ţăranului, nu-i dau o clipă de răgaz. 
In mare parte așa dar puterii de în- 
sufleţire a acestui vrednie fruntaş 
local, vieaţa eulturală a Bistriţei se 
desfăşoară întrun ritm care dă 
dreptul să punem multe nădejdi în 
despărțământul nostru de acolo. 

Inainte de toate trebue subliniată 
şi adusă de pildă şi altor despăr- 
țăminte, colaborarea rodnică, pe 
eare actualul} președinte, a reali- 
zat-o între toate instituțiile şi eate- 
goriile sociale locale. Niei o umbră 
de ceonfesionalism sau de politieia- 
nism — aceste două racile ale vieţii 
publice ardeleneşii, — nu păteasă 
activitatea „Astrei“. Autorităţile spri- 
jinese după puteri descinderile la 


G4 


sate şi realizările dela oraş ale des- 
părțământului ; armata de asemenea. 
Numai eu ajutorul lor de altfel s'au 
putut atinge înfăptuirile cu care se 
mândreşte acest despărțământ cu 
fonduri atât de modeste. 

infrucât privegte oraşul, un cielu 
de conferințe pentru intelectuali este 
organizat în fiecare an. Ceea ce me- 
rită încă să se ae sublinieze în mod 
deosebit, este grija pentru mese- 
riaşii români, cărora li se ţin cursuri 
serale din toate domeniile, dar mai 
ales cu scopul trezirii şi conser- 
vării congttinții lor româneşti. O bi- 
bliotecă de 50 vol. stă la dispoziţia 
lor. 

Asemenea altor despărțăminte ale 
„Astrei“, Bistriţa îşi face apoi un 
titlu de mândrie din contactul rodnie 
cu satele. Şceoale ţărăneşti au fost 
organizate în fiecare an. In anul 
acesta sunt speranțe să ia fiinţă 
şi o şcoală pentru gospodine. Cer- 
eurile culturale sunt urmărite de 
aproape de comitetul despărțămân- 
tului. Bibliotecile săteşii se înmul- 
țese. Buna lor funcționare este con- 
trolată în mod statornice. Descinde- 
ri'e la sate sunt frecvente şi se fac 
uneori cu un aparat eare te umple 
de uimire, dacă iei în considerare 
puterile intelectuale modeste ale 
despărțământului. Astfel în ziua de 
Dumineca 13 Decemorie nu mai puţin 
de 15 conferenţiari au fost risipiţi în 
satele din jurul Şieului. Cu acest 
prilej s'au luat măsuri pentru înte- 
meierea unui despărțământ local, 
idee care a fost primită eu multă în- 
sufleţire de  inteleciualii acestui 
orăşel. 

Această „muncă, săvârşită cu un 
sacru entuziasm, ajunge şi la re- 
zultate cu câre astăzi nu prea suntem 
obişnuiţi: ea cheamă ofranda dona- 
torilov. n rândul acestora Bistriţenii 


85 


aşează cu justificată mândrie pe dł 

Dr. T. Ferezan, datorită sprijinului 

bănese al căruia va putea lua ființă 

şcoala pentru gospodine, pe care 

aceşti harnici astrişti dorese de atâta 

timp să o aşeze printre realizările lor. 
* 

Infăptuiri şi nădejdi în Sălaj. Mi-a 
rămas neşgtearsă în amintire adu- 
narea generală din 1926 a „Astrei“, 
ținută la Zălau, cu eortejiile ei de 
țărani atât de sugestivi din punct de 
vedere etnografic, îneoiţiți însă pu- 
ternie de mizerie gi boală, cu cea 
mai tristă expoziţie de copii pe care 
mi-a fost dat s'o văd, Da această 
adunare, principiul biopolitie a fost 
discutat şi asezat cu convingere în 
centrul programului de activitate al 
„Astrei“. Filmul atât de dureros care 
ni se desfăşura pe dinaintea ochilor, 
era cea mai serioasă justificare a 
urgenţei lui. Piere vigoarea rasei, se 
stinge neamul! — acesta era stri- 
gătul care, chiar dacă nu era rostit, 
se putea citi pe toate buzele. 

Avem mângăierea că, dacă nu 
toate, cel puţin unele din despărță- 
mintele noastre din Sălaj au fostpă- 
trunse de acest strigăt de alarmă. 

Despărţământul central din Zâlau, 
datorită unei gospodăriri pricepute 
are astăzi o frumoasă avere. Pre- 
şedintele lui, dl Leotin Ghergariu, 
directorul gimnaziului loeal, îți arată 
eu justificată mândrie firma „Astrei“ 
care străluceşte pe una din cele mai 
arătoase case din centrul oraşului. 
O bibliotecă pentru intelectuali, de- 
stul de bogată, săli de jocuri şi di- 
stracţii, un muzeu — funeționează 
sau suni în curs de organizare, în 
sălile acestei adevărate „Case Na- 
tionale“, care tiade să se impună 
tot mai mult drept centru al vieţii in- 
telectuale a Românilor din loeali- 
tate Cea mai nouă achiziţie a des- 


părțământului este o popicărie mo- 
dern instalată, de pe urmele căreia 
"speră să se realizeze frumoase ve- 
nite pentru intensificarea activităţii 
„Astrei“. Ba va da poate odată po- 
sibilitatea realizării unei şcoli fără- 
neşti statornice — unul din idealu- 
rile pregedintelui actual. Sub egida 
„Astrei“ se lucrează, cu discreție, 
dar cu rezultate îmbucurătoare, la 
creşterea elementului românese din 
oraşul acesta înstrăinat. Meseriagii 
români sunt încurajați. Congştiinţa lor 
românească, ameninţată să slă- 
bească chiar şi astăzi, sub regimul 
românesc, este hrănită printr'un econ- 
fact permanent, atât prin conferințe 
cât şi individual, dela om la om 
Satele sunt străbătute des. Des- 
pre felul de funcționare al cercu- 
rilor culturale şi al bibliotecilor, con- 
ducerea  despărțământului are o 
înaltă idee. Dulapuri speciale vor fi 
dăruite fiecărei biblioteci, deoarece 
s'a constatat că, în lipsa lor, căr- 
file se răvăşese şi dispar. Folelorul 
acestei regiuni, nu îndeajuns de cu- 
noscute sub acest aspect, e eules 
eu îngrijire de însuşi pregedintele 
despărţământului. Se fac pregătiri 
pentru organizarea școalelor fără- 
nești. ; 

Acelaşi rost de ocrotire a vieţii ro- 
mânești sub toate aspectele, îl are 
şi despărțământul nostru din Careii 
Mari, condus de dl Aurel Coza, di- 
vectorul licelui „Vasile Lucaciu“ din 
acest oraş. Datorită vrednaiciei ro- 
mâneşiti a preşedintelui său, el a și 
reuşit să se impună ca atare, eu 
toate ocaziile. Dacă un funcționar 
românesc e alungat din localitate, 
datorită nu numai sabotărilor evreo- 
maghiare; ci uneori şi netrebnieiei 
politicianilor noştri, „Astra“ este 
aceea care îi ia apărarea; dacă în- 
treprinderile locale, toate în mâni 


streine, îşi bat joe de interesele sta~ 
tului şi ale elementului românesc, 
„Astra“ este aceea care luptă pen- 
tru respectarea lor. Numele ei a stră- 
bătut în acest fel nu odată până şi 
în parlamentul ţării. Sub cupola et, 
se reunesc toţii Românii din lo- 
calitate, cu prilejul marilor festivități 
naţionale, care îmbracă cu totul alt 
aspect, în acest oraş de frontieră. 
In satele de colonişti din apropiere 
se fac descinderi dese. O gazetă 
locală, Graiul Neamului, publicată 
sub egida „Astrei“, duce cuvântul 
românese în aceste sate. Sunt spe- 
rante să fie organizată şi în anul 
acesta o şcoală ţărănească, ase- 
mănătoare aceleia, care a dat re- 
gultate atât de strălucite acum doi ani. 
* 

Cursuri pentru meseriași la Tg.- 
Mureş. Despărjământul nostru din 
acest oraş, condus de atâţia ani de 
di Dr, I. Bozdog, cu o pricepere şi 
un devotament care îl aşează printre 
elementele frunteşe ale „Astrei“, s'a 
instalat în toamna trecută în localul 
lui propriu, încăpător şi modern ame- 
najat, din impunătorul „Cămin de 
ucenici“, care se ridică în piaţa ora- 
şului. In acest Cămin funcționează 
acum o şcoală ţărănească pentru 
bărbaţi (Şcoala pentru gospodine 
va fi organizată în altă parte) şi tot 
aici au loe cursuri serale sistema- 
tice pentru meseriaşii români din 
localitate. Astfel de cursuri există și 
în alte despărțăminte ale noastre. 
Ni se pare însă că aici au o formă 
mai închegată, ceeace ne determă 
să atragem acum atenţia asupra lor, 
în sperauţa că vom putea odată să 
ne ocupăm mai pe larg cu felul în 
care au fost organizate. Di se {fin 
adică ucenicilor nu numai leeţiuni 
din domeniul etie-naţional şi igienie, 
ei şi al îndeletnieirilor lor de fie- 


66 


care ai. Prin ele se tinde la perfec- 
ționarea ucenicilor în profesiunea 
de care şi-au legat existența. Cei 
mai buni tâmplari, croitori şi croi- 
tori gi pantofari din loe au fost eon- 
vinşi să colaboreze la aceste cursuri, 
făcând demonstraţii practice. Cursu- 
rile acestea vor dura două luni. 
+ 

Surprize dela Reghin. Reghinul, 
condus de Dr.-ul Nicoară, numele 
căruia e rostit cu sinceră admirație 
de fiecare țăran din acest despăr- 
țământ, ne aduce o nouă surpriză: 
Datorită acestui iubitor de oameni, 
alinător neodihnit al suferințelor lor, 
au avut loc, în toamna aceasta 
cursuri serale pentru educația ser- 
vitoarelor. Au fost învitate adică ser- 
vitoarele din Reghin ca în fiecare 
Duminecă după masa, în loe să-şi 
petreacă timpul în mod inutil şt poate 
chiar dăunător, să vină la spitalul 
Dr.-ului Nicoară pentru a învăța să 
spună o rugăciune, să-şi iubească 
neamul, să-şi îngrijească sănătatea 
şi să descifreze tainele unei cărți. 
ba început au venit zece; numărul 
lor a crescut apoi până la 50. Timp 
de două luni a durat această ex- 
perienţă ajungând la un rezultat eu 
totul neaşteptat, chiar pentru acela 
care le-a organizat, a cărul opti- 
mism şi energie nu cunoaşie ob- 
stacole. 

O altă surpriză a Reghinului, în 
curs de experienţă, este folosirea 
„horelor“ dela sate pentru înca- 
drarea tineretului în organizaţiile 
„Astrei“. Preşedintele Despărţămân- 
tului a obţinut dela Prefectura jude- 
țului împuternicirea de a nu acorda 
permis de „horă“ decât flăcăilor 
care se oBligă să contribue cu sume 
cât de modeste la fondurile cercu- 
rilor culturale şi ale echipelor goi- 
măreşti locale. Tinerii sunt îndru- 


maţi apoi ea în fiecare Duminecă 
să participe la gezătoarea culturală 
organizată la Cercul din loealitate. 
Bi sunt răspunzători de felul în care 
a decurs hora lor. Bătăile şi beţiile, 
destul „de frecvente cu astfel de 
ocazii, pot aduce suprimarea drep- 
tului de „horă“, Suntem nerăbdători 
să vedem cum va reuşi această 
nouă aâxperienţă a acestui despăr- 
țământ fruntaş. (ib). 


Despărţământul Sibiu îşi continuă 
activitatea sa prețioasă  printro 
muncă stăruitoare şi sistematică. 
După publicarea buletinului pe anul 
1935/36 întitulat „Pe culmile celor 75 
de ani“, un volum de 127 pagini adu- 
nând roadele unui seceriş bogat 
aşa cum şi cu alte prilejuri am in- 
semnat aci, desp. Sibiului — fărăo 
clipă de răgaz — a purees maide- 
parte însămânţând noui ogoare. Sec- 
fia economică im special tinde cu 
entuziasmul ei de acum, să egaleze 
muncea Secjiei medicale. 

Anchetele economice mai de mult 
începute, se continuă la Boifa şi se 
pregătese pentru Ghijasa de jos, Ți- 
chindeal şi llimbav. Doti N. Marlin, 
Dr. Sueiu-Sibianu şi prof. lulian Du- 
mitru activează aci cu o râvnă stă- 
ruitoare. 

In fiecare Duminecă şi de sărbă- 
tori apoi, satele sunt cutreerate ca 
totdeununa de ceonferenţiari tot mai 
bine gi potrivit pregătiţi pentru ea 
vorbele lor să cadă şi să rodească 
însutit. 

O faptă a desp., pe care condu- 
cerea dlui insp. Silviu Țeposu l-a 
dus la atâtea izbânzi, merită mai 
ales a fi relevată. B vorba anume 
de marele succes obţinut cu pri- 
lejul '„Zilei Astrei“, când despărţă- 
mintele de plasă, cercurile culturale 
şi desp. central judeţean, şi-au dove- 


67 5 


dit încă odată ataşamentul față de 

Asociaţie strângând oboluri exeep- 

țional de ridicate. Şi de data aceasta 

deci, desp. Sibiu a trecut printre 

fruntaşi, legitimând încrederea ce 

i s'a arătat totdeauna. Al D. 
* 

Un eatalog de cărţi ieftine şi bune, 
al despărțământului judeţean Sibiu. 
Știind cât de bine prind listele de cărţi 
vrednice de cetit, reproducem aiei, 
pentru comitetele despârțămintelor 
„Astrei“, spre informare, un catalog 
de câte 85 volume şi broșuri. Sunt 
cărţile trimise din partea harnicului 
despărțământ Sibiu cercurilor cul» 
turale din comunele sale. 

1. Simionescu l: Oraşe din Ro- 
mânia; 2. Slobozeanu H.: Copilul; 
3. Coşbuc Gh.; Răsboiul pentru ne- 
atârnare; 4. Cogbue Gh.: Povestea 
unei coroane de oţel; 5. Băjenaru: 
Povestea neamului; 6. Băjenaru: 
Poveștile lui Mog Dorogan; 7. Mor- 
lova: Cultura legumelor; 8. Bucura- 
Dumbravă: Haiducul; 9. Bucura- 
Dumbravă: Pandurul; 10. Gârleanu 
Em.: Prin lumea celor cari nu cu- 
vântă: 11. Vlahuţă Al.: Din trecutul 
nostru; 12. Dulfu P.: Răsbunarea Le- 
nuței: 13. Dulfu P.: Faptă şi răs- 
plată; 14. Dulfu P.: Dumnezeu şi oa- 
menii; 15. Dulfu P.: Odinioară; 16. 
Pora N.: Inir'o noapte, pe Bărăgan; 
17. Vissarion |. C.: Florica; 18. Me- 
teş Șt.: Vieaţa agrară, economică a 
Românilor din Ardeal şi Ungaria; 
19. Găvănescul l.: Fapte mari în zile 
grele; 20. Găvănescul |: Răsboiul 
nostru pentru întregirea neamului; 
21, Cristescu Dr. Gr.: Mai aproape 
de Tine Doamne |; 22. Cristescu De. 
Gr.: Mie a vieţui este Cristos; 23. 
Cristescu Dr. Gh.: invăţători şi sfinți; 
24. hi.-Col. lonescu- Morel; Goangă 
şi Târligă ; 25. Băilă | : Poezii, Sbu- 
ciumul Ardealului; 26. Talaz G.: 


Poesii, Soare; 27. Comga D: Nana 
Zamfira; 28. Lt.-Col: lonescu-Mo- 
rel: In ghiară de lup; 29. Meteş Şt.: 
Regele Ferdinand; 30. Preda Dr. 
Gh.: impresiunile unei călătorii în 
nordul Ajricei; 31. Sandu Z.: Oglinda 
inimii; 82. Meteş Şt.: Relaţiile bis. 
ort. rom. din Ardeal cu Principatele 
Române în sec. al XVlil-lea ; 33. Drag- 
nea Radu: Mihail tiogălniceanu ; 34. 
Preda Dr. Gh.: Griza de autoritate; 
35. Popovici T.: Florile dalbe, Cân- 
tece de colinde şi stea; 36. Dăn- 
cilă l.: Veghiază; 37. Dâncilă l.: In 
luptă cu ispita; 38. Cogbue Gh.: Ba- 
lade şi ldile; 39. Cogbuc Gh.: Fire 
de tort; 40. Cogbuc Gh.: Cântece de 
vitejie; 41. Dulfu P.: Păcală; 42, 
Dulfu P.: Făt-frumos; 43. Aldea 
Sandu: in urma plugului; 44. Bră- 
tescu-Voineşti l.: In lumea dreptăţii; 
25. Brâteseu-Voineşti l.: Intunerie şi 
lumină ; 46. Creangă l.: Opere com- 
plete; 47. bungianu Mih.: Clacă gi 
robot; 48. Slavici l.: Nuvele, volu- 
mul l; 49. Slavici l.: Nuvele, volu- 
mul ll; 50. Slavici l.: Nuvele, volu- 
mul Ul. ; 51. Slavici l.: Nuvele, volu- 
mul IV.; 52. lspirescu Petre: Bas- 
mele Românilor, volumul l.; 53. ls- 
pirescu Petre: Basmele Românilor, 
volumul il.; 52. Ispirescu Petre: Po- 
veştile unchiaşului sfătos; 55. Sa- 
doveanu Mihail: Vieţile sfinţilor, vo- 
tumul Î.; 56. Sadoveanu Mihail, Vie- 
tile sfinţilor, volumul ll; 57. Simio- 
nescu lon: Oameni aleşi. volumul l. > 
58. Simionescu lon: Oameni aleşi, 
volumul li.; 59. Slavici lon: Poveşti 
volumul 1.; 80. Slavici lon; Poveşti 
volumul ll; 6l. Cristescu Dr. Gr.: 
lertfe, datorii şi răspunderi; 62. |. U. 
Sorieu: influenţe româneşti în poe- 
zia şi folelorul uagurese; 63. lorga 
N.: istoria Românilor; 64. Lupaș Dr. 
|. : Cronicarii din Transilvania; 
65. Goga Eugen: Cartea fericirii; 


68 


66. Dan S. şi Dianu R.: Vieaţa lui 
Anton Pann; 87. Sadoveanu Mihail: 
Măria Sa Puiul Pădurii; 68. Sand 
Georg: Balta Dracului; 68. Galae- 
tion Gala: Caligraful Terţiu ; 70. Al- 
dea Sandu: Ameliorarea plantelor 
agr.; 71. Cezar Petrescu: Cei frei 
Regi; 72. Vissarion l. C.: Invietorul 
de morţi; 73. Voiculescu V.: Toate 
leacurile la îndemână; 74. Popa Die- 
tor loan: Diceleimul ; 75. Vopa V. loan: 
Cuiul lui Pepelea; 76. Giura Alexan- 
dru: Amintiri ; 77. Negruzzi C : Opere 
alese; 78. Agârbiceanu loan: Sehiţe 
şi povestiri; 79. Rebreanu liviu: 
Frământări ; 80. Ispirescu Petre: Bas- 
mele Românilor; 81. Cogbuce Gh.: 
Antologie V. şi opera lui: 82. Sha- 
hespeare: Neguţătorul din Veneţia; 
83. Eminescu M.: Versuri şi proză: 
84. Oniţiu Virgil: Schițe şi nuvele: 
85. losif St. O.: Patriarhale, poezii; 
36. Bassarabescu |. A.: Moş Stan, 
schiţe şi nuvele; 87. Aleesandri V.: 
"Cartea cea bună; 88. Eminescu M.: 
Cartea cea bună; 89. Kogălniceanu 
M.; Cartea eea bună; 90. Marian 
Florea: Păsările noastre; 91. Pann 
Anton: Povestea vorbei; 92. Cara- 
giale l L.: Sehiţe ugoare; 88. Pe- 
trescu Cezar: Omul din vis; 84. Dla- 
huţă Al.: Icoana șterse; 95. lorga N.: 
Oameni şi fapte. 

In bibliotecile „Astrei“ se găsese 
mai apoi toate broşurile din „Biblio- 
ieca poporală a Asociaţiuni:“, pre- 
cum şi toate dările de seamă ale 
„Astrei“. 

* 

Atlas bingoistie Român. 

ln anul ee vine va începe să apară, 
sub direcția d-lui Sextil Puşcariu, 
marele Atlas hinguistie Român. |n 
curs de opf ani limba noastră a fost 
studiată de d-nii Sever Pop, confe- 
rențiar la Universitatea din Cluj și 
Emil Petrovici, profesor de filologie 


slavă la aceeaşi Universitate, în 380 
de sate pe toată întinderea Româ- 
niei şi dincolo de hotarele ţării, la 
Românii din Grecia, Albania, lugo- 
slavia, Bulgaria, Ungaria, Cehoslo- 
vacia şi Uniunea Sovietică. Cele 
două chestionare pe baza cărora 
s'a cules un material extraordinar 
de bogat, cuprind 7000 de cuvinte. 
O mulţime de elemente latine, dis- 
părute din limba literară, vor apărea 
pe cele câteva mii de hărţi ale Atla- 
sului, căre dă şi fotografii de mare 
valoare pentru studiul einograției. 

Abia acum, când alături de atla- 
sele linguistice existente sau în curs 
de apariţie, ale Franţei, Cataloniei 
şi ltaliei, îl vom avea şi pe al Ro- 
mâniei, vom cunoaşte imaginea com- 
pletă a romanilăţii. 

Apariţia Atlasului Linguistie Român, 
pe care va trebui să se întemeieze 
de acum înainte orice cercetare 
asupra limbii noastre și asupra lim- 
bilor romanice în general, a fost sa- 
lutată cu entuziasm la noi şi în străi- 
nătate. Dl Jacob Jud, profesor la Uni- 
versitatea din Zürich spune despre 
această „mare realizare științifică“ 
(mwissensehajtiiche Grosstat“) că 
„începe un capitol nou nu numai în 
linguistiea română, ci şi în cea in- 
ternaţională“. 

Cei ee abonează Atlasul până la 
15 Februarie 1937, se bucură de o 
reducere de .10%/, plătind un volum 
cu 3500 Lei. (Lucrarea întreagă va 
avea 10 volume şi va fi terminată 
în 8 ani). Celor ce nu-şi pot procura 
această uperă monumentală, le re- 
comandăm Micul Atlas bDinguistic 
Român, care redă răspândirea cu- 
vintelor pe hărți sintetice colorate, 
de jormat mie. Acesta va costa 1500 
Lei de volum (200—250 hărţi). 

Doritorii de a-şi procura Atlasul 
se pot adresa Muzeului Limbii Ro- 


68 


mâne din Cluj, Sirada Elisabeta 23, 
dela care vor putea cere şi pros- 
pectul bogat ilustrat. 

* 


„Revista euesuriloe şi conferințe- 
lor“. In „Ce voim“ îşi motivează re- 
daeţia punctul de vedere ln pri- 
vința redactării: „Această revistă 
— aleătuită după modelul marei pu- 
bliceaţii franceze „Revue dez cours 
et des conferences“ — umple un gol 
în ramura vrevistică dela noi, întru 
cât conferințele gi cursurile se ţin 
numâi în centrele inari culturale şi 
de aportul lor se bucură numai un 
cere restrâns de auditori — anume 
intelectuali locali — pe când'cei mai 
de departe, ea să aibă acest profit, ar 
trebui să sacrifice timp şi bani mulţi..., 
vom tipări numai conferinţe şi lecţii 
din cursuri a căror valoare şi interes 
general sunt indiscutabile, spre a le 
publica în extenso ; deci deviza noa- 
stră va fi: non multa, sed multum. 
In scurt, va fi o antologie a cuge- 
tătorilor români şi, uneori, a celor 
străini, cari vor cuvânta pe pămân- 
tul românesc. Ne vor preocupa, în 
special, domeniile filosofiei, litera- 
turii şi istoriei, dat fiind că gândul 
nostru s'a îndreptat şi spre elevii 
şeoalelor secundare din ale căror 
biblioteci nu va lipsi. Datorită pu- 
terii sfaturilor profesorilor mari şi 
voinţei noastre de a le urma şi rea- 
liza ceva bun, presei, care ştie să 
culeagă ce e meritoriu, sperăm că 
vom învinge indiferența eetitorilon“, 

Numerele ce le-am consultat până 
acum ne îndeamnă să constatăm că 
redacţia revistei a căleat cu dreptul 
la alegerea conferenţiarilor şi a te- 
melor. E destul să îngirăm câţiva 
conferenţiari: N. lorga, l. Petrovici, 
. Simionescu, Gr. Trancu-laşi, Mih. 
Manoilescu, |. Pillat, C. Rădulescu- 
Motru, l. lupaş, G. Marinescu, G. 


Sefronie, Vladim. Ghidioneseu, l. M(- 
hăleescu, Marin Ștefănescu, ete., aa 
să ne convingem că revista are eo- 
laboratori prețiogi. 

Temele tratate, de asemenea alese, 
unele rostite în freanjuzegte. Despre 
Titu Maiorescu, Eminescu, Sado- 
veanu, V. Hugo, Beethoven, Chopin, 
Enescu, Ovidiu, Virgiliu, Salust, Ver. 
haeren, Garibaldi, Saazar, Giov. Gen: 
tile, despre puterea muncii, psiho- 
logia actorului, islamism, „cântecut 
vâvtelniţei“, străjerii, sport la români 
şi greci, educaţie religioasă, peda- 
gogia spiritualistă, angajamentele in- 
ternaţionale, teatrul în serviciul edu- 
eaţiei poporului, orientarea profe- 
sională.,. istoria românilor în see. al 
XVIU, inegalitatea sexelor, — am 
putea continua, dar credem că este 
de ajuns ca să fie pentru cetitorii 
noştri un îndemn ea să-şi: procure 
această revistă. 

Conferențiarii - propagandigti ai 
„Astrei“ vor găsi aiei material din 
greu pentru propaganda lor. Unele 
din conferințele publicate au fost ți- 
nute la Radio-Bucureşti, altele sunt 
cursuri universitare. „Fondator -ul 
revistei e dl prof. Gr. Preduf. Red. 
şi adm. București Ill., str. Tunari 15. 
Abon. anual 500 Lei (apare lunar). 
Instituţii 1000 Lei. 

+ 

„Viitoeul căejii şi al bibliotecilor“, 
aşa este întitulat un articol vrednle 
de cetit, în marea revistă franceză 
„Mercure de France“. Articolul este 
scris de bibliotecarul Bibliotecii mu- 
nicipale din: Châlons-sur-Marne. 

E bine să cunoaştem, câte odată 
şi o critică negativă, ca cu atât mat 
mult să perseverâm pe lângă car- 
tea cea bună, de aceea redăm aiet 
unele idei, cari ar trebui cântărite 
şi pe la noi, când e vorba de răs- 
pândirea, nu cu toptanul, fără de 


20 


selecţie, ei cu un anumit criteriu a 
cărților celor vrednice de cetit, la 
sale şi prin orașe. Mai luăm la cu- 
noştință şi țipetele de alarmă dintr'alte 
$ări înaintate. 

Aga dă „fipetul de alarmă“ repu- 
Aatul critie francez Andre Billy: 
moare carlea ! Cere o vastă anchetă, 
ea să se afle putinţa dea se reme- 
dia răul. 

Bibliotecarul francez susţine, pe 
baza unei experienţe de 40 de ani, 
că vede prea negru, că nu „erede“ 
în constatarea scriitorului G. Duha- 
mel, care a declarat că „gustul lec- 
turii este în plină decadență“. 

„Problema trebue pusă astfel: 
cartea, care, mai cu seamă din sec. 
al XVI-lea începând, a fost un ve- 
hicol al cinilizației, e pe cale de a 
înceta să joace rolul acesta prim- 
ordial ?“ 

Se impune o preciziune nouă. 

„Prin „carte“ nu putem înţelege ori 
„ce imprimat, din care o mare parte, 
„departe de a ajuta progresul eivi- 
„lizaţiei, îl întârzie sau vare asupra 
„lui nici o influenţă!“ 
. Aici citează biblioteearul din vor- 
birea marelui filosof contemporan 
José Ortega y Gasset, ținută la con- 
gresul al doilea al bibliotecarilor, 
din Madrid (1935). Pasagiul merită 
să fie remarcat, câtă vreme Spania 
sângeră, in parte, mulțumită serie- 
rilor incendiare, răspândite ea „li- 
ieratură“ de propagandă. | 

„Sunt deja prea multe cărţi (înţe- 
lege, de sigur, cărţi inutile). ...Dacă 
fiecare generaţie nouă continuă să 
acumuleze hârtie imprimată, într'a- 
ceeaşi proporţie ca generaţiile din 
aceşti ultim? ani, problema, pe eare 
excesul cărţilor o pune, va fi, într'a- 
devăr, spăimântătoare. Cultura, eare 
a eliberat pe om de codrul primitiv, 
îl svârle din nou în plinul codrului 


de cărţi, nu mai puţin greu de des- 
cureat şi nu mai puţin înăbugşitor. | 

„Darnu sunt numat prea multe ; se 
mai produc, în fiece zi, într'o abun- 
denţă torențială. Multe din ele sunt 
nefolositoare sau stupide; prezenţa 
lor gi conservarea lor este un punct 
mort pentru umanitate“. (Din „Misiu- 
nea biblioteearului“.) 

Dacă criza actuală, urmează bi- 
bliotecarul francez, va avea, ca re- 
zultat, mieşorarea numărului impri- 
matelor nefolositoare, n'avem decât 
să ne „felicităm“ din cauza aceasta. 

„Când e vorba de spirit, îşi pierd 
puterea cifrele. Ar fi absurd, după 
cum există tendinţa de a o face, de 
a judeca cultura unui popor după 
numărul publicațiile sale. In acest 
domeniu, mai cu seamă, trebue să 
te preocupi de calitatea celor tipă- 
rite. Dacă ar apărea mai puţine cărţi 
şi dacă ar fi mai bune, ar câştiga 
umanitatea de două ori. ba urma- 
urmei contează numai acele cărți, 
cari îmbogățese pe celtitorul lor şi 
cari îi permit de a se ridica sufle- 
teşte“, 

Puțin. trage în cumpănă dacă ama- 
torii de romane-foiletoane se due 
mai bucuros la cinematograf să le 
vadă, decât să le ceteasecă. Se în- 
tâmplă vre-un roman „insipid“ câ- 
ştigă chiar în interes, fiind înfăţişat 
pe pânza de cinematograf — ară- 
tând ţinuturi frumoase și fiind jucat 
de actori de seamă. ` 

Dimpotrivă: din experienţă — un 
film, cu un subiect scos dintr'un ro- 
man, cu calităţi literare, contribue 
ca lucrarea tipărită să câştiye ceti- 
tori. O mărturisesc librarii. 

Se întâmplă şi altceva: cinemato- 
graful stârneşte curiozitatea pentru 
istorie, pentru ştiinţă. Nu numai cë 
nu este un „duşman al cărți“, ei ci- 
nematograful este aliatul ei. 


iz, 


Intr'o anchetă, întreprinsă între ce- 
titorii bibliotecii, a constatat biblio- 
tecarul, că 70°% cercetează ceine- 
matograful, 15%/0 din cei ee nu merg, 
au trecut de 70 de ani. 

Amatorii de radio sunt mai puţin 
numeroşi. Trebue să se ia în eon- 
siderare partea pecuniară : nu tutu- 
rora le dă mâna să își cumpere un 
aparat de radio. ` 

ba întrebarea: ce vă împiedică 
să cetiţi, a fost unul şi acelaş răs- 
puns: „lipsa de timp“ — sau obli- 
gaţiile sociale prea numeroase sau 
cele profesionale sau supra-încăr- 
ealele programe de examene. 

Nu se poate afirma că se ceteşte 
mai puţin astăzi, fiindeă se vând 
mai puţine cărţi. 

O carte pe o poliţă de cărţi este 
un prietin, la care poţi reveni mereu. 
Publicația săptămânală, ori câtă plă- 
cere ne-ar oferi, nu este decâto 
poftă trecătoare, susține bibliote- 
carul. (?) 

Freţul cărţilor este şi în Franja, 
prea mare pentru majoritatea pun- 
gilor cetitorilor. 

Condiţiile economice grele duc, în 
mod fatal, la proprietatea colectivă 
— deoarece insul nu are putinţa 
de a-şi cumpăra multe cărţi, trebue 
să viziteze bibliotecile. 

Aici are să-şi găsească cetitorul 
noutăţile literare. Biblioteearul nu va 
fi în viilor numai un conservator de 
cărji, ci o câlăuză. Va avea să står- 
nească în publie gustul de a ceti şi 
să caute elementele acestei lecturi. 

Misiunea este aceasta: să cheme 
pe „omul de pe stradă“, pe cetăţean, 
şi să-i dea, în oraş, „grădini spiri- 
tuale“. Pe sate biblioteci, cari circulă, 
şi cari permit să se înnoiască des 


aprovizionarea cu cărţi. In regiunea 
Soisson s'a adeverit, că atât țăranii 
francezi, cât şi orâşenii, au drago- 
ste de lectură, câteodată au [ăranii 
chiar o pasiune mai mare de carte 
decât orăgenii. 

E vorba, deci, de o organizație 
administrativă. 

A doua misiune e mult mai deli- 
cată : bibliotecarul, după acelaşi Or- 
tega y Gasset, „are să exercite po- 
lifia cărții. Va trebui să ajungă im- 
blânzitorul cărții în furie“. 

Dor trebui să fie censuraţi, deci, 


'seriitorii, după editori şi critici şi de 


bibliotecari? Nar fi primejdioasă 
această censură ? De sigur, te poţi 
teme că nu va fi lipsit de orice în- 
vinuire verdictul, dar autorii şi ce- 
titorii vor putea să-şi aducă recla- 
mațţiile oricând înaintea conducerii 
bibliotecii. „Bibliotecarul nu va fi ua 
judecător, ci, după cuvintele lui Or- 
lega, „un medic, igienistul lecturilor“. 

De sigur, cultura spiritului cere li- 
bertate şi bibliotecarul nu poate im- 
pune cu puterea şi nici să fie un 
agent politie. 

„Om iniţiat în materie, amie cu sfa- 
furi bune, biblioteearul va încerea 
pur şi simplu, de a ndruma pe ce- 
itorii săi, ţinând seamă de gusturile 
lor, cari nu vor fi întotdeauna ale 
sale, va înţelege că unii preferă ro- 
manul de aventuri studiilor psiholo- 
gice; dar, în fiecare gen, îşi va da 
osteneala de a prezenta numai ceea 
ce este mai bun“. 

Bibliotecarul francez încheie: Bai- 
stă astfel de bibliotecari, mai cu 
seamă între cei tineri — e vorba 
numai ca guvernul să le dea mijloa- 
cele trebuincioase şi astfel va fi sal- 
vală cartea cea bună! H. PP. 


72