Universul literar|BCUCLUJ_FP_486684_1926_0042_0034

mprimat încal. 


Ya Va ta V Va Va Ya Va Ya UC Wa LD ANI AY 


* a WI 


URNIVERDUL 
LITERAR 






In acest număr: MIHAIL DRAGOMIRESCU, 1. CĂLUGĂRU, LUCIAN BLAGA, ALEXANDRU SIHLEANU, 
RADU GYR, N. MILCU, TEODOR MURAŞANU, G. TALAZ, T. PĂUNESCU ULMU, GH. CARDAŞ, SARINA CASSVAN- 
PAS, OTILIA GHIBU, MARCEL ROMANESCU, RUD. A. KNAPP, P, IGIROŞ ANU, EUG. TITEANU, PAUL I PAPA- 
DOPOL şi N. N. TONITZA. — Buletin biblioyraiic de AL.SADI IONESGU. — Reproduceri după pictori mode 


An, XLII, Nr. 34, 


22 August 1926, . 


UNIVERSUL LITERAR 





CIŞMEGIUL 


Astă toamnă către scară. ma plimbam prin Cişmeghu, 
Admirând cât poate arta ce din mort te face viu, 
Căei ăst lac ec allădată, ca o lavră ovreiască, 

Resuna cu asurzeală de cântarea cea broştească, 
Astăzi este randevuul unde vezi că se :ntâlnese 
Feluri, feluri de fiinţe ce s'amestec, se lovesc. 
Cişmeziul e plimbarea nund- fără nici o plată, 

Mii de oameni fără treabă merg cu gura tot căscată: 
Aci rochia de lână şi turbanul de tulpan 

Se atinge de mătasea dela doamna de Lanfan; 
Surtucelul plin de pete dela Moisi ţidanul 

E si el d>opotrivă cu talmaca şi raglanul 

Ce eroi ca iseusință vrăsuliul Culuvrin 

Unui ţune ce te 'mbată de parfumul lui Gerlin. 

Aici vezi actori dramatici scurți în artă, lungi în plete ; 
Mume care vin de cată gineri pentru a lor fete; 
Apoi vezi şcolari mulţime cu ghiozdanul spânzurat, 
Gol de cărţi, dar plin dWarşice, ce pîn'școală nici cau dat; 
Pe sub sălcii trec tot cârduri de femei ce au de fală 

Se nu ştie decât numai cum bărbaţii se înşcală: 

Mai departe vezi faliţii rave blestem cu amar 
Speculile ce'i lăsară fără sfanț în posunar. 

Toi aci vezi că s'adună boernaşi de mahalale 

Cure judecă guvernul, care pun țara la cale, 

Care scot şi pun în treahă pe ispravnici şi zapeii, 
Care știu prin Tribunaluri câte ciorne si hârtii 

Sau făcut s'au să se facă; şi chiar jalba ce au dat-o, 
O Chiriţă ce se plinge vă pe scenă au jucat'o, 

Fată ce e Cişmegiu: - în el poți să observezi 

Pe toți care zi şi noapte îmblă după îrunze verzi. 


Dar mai vrednic de vedere c-acea masă mult vestită 
Unde vine de s'aşază lumea paraponisită. 

Auzisem de prin lume că din zori până 'noptat, 
imprejurul ei s'adună nelipsit şi regulat, Ă 
Câţi-va oameni jalnici care, bând pe ceas zece cafele 
Şi trăind într'un fum vecinice de ciubuc şi nargelele, 
Unul ultuiu se vailă, vărsând lacrimi înfocate, 

Că nu au chiverniseală, şi că slujbele sânt date 


Toi Ii oameni fără merit ce nu ştiu a profita 

De foloasele frumoase ce o slujbă poate da. 

M'aşezai şi en p'un scaun nu departe d'acea musă, 
Vrând să ailu chiar prin mine fiecărui de cei pasă, 

Din ci unul se sculase.—om cu ifos giu belin, 

Cu carotul pe mustață. cu binişul stacojiu. 

„Fraţilor, le zicea dânsul, am aflat o noutate, 

„De necaz de supărare şi acum inima îmi bate; 
„Piaţa urlă, lomea ţipă că guvernul actual 

„Vrea să 'mece Vornicia cu al tinerilor val; 

„Şi să puie prin Divanuri tot la lorgi de Santa-gura 
„Ce se plimb în ochi cu geamuri, strânşi în guler :colțurat, 
„Care'i mușcă de ureche, şi cu capul zarzavat ; 

„Ce ne zic că noi în (ară suntem molii rozătoare, 
„laimanale de acelea ce cumplit ne biciuese. 

„Ce ne strigă tombatere pe ori unde ne 'ntâlnese, 

„Şi noi stâlpii vechi ai ţărei care ştim cu vrednici 

„Să "umulţim din slujbulițe mica noastră avuţie, 

„Azi cu toții împreună ne vedem cataireesiţi, 

„Şi din ori şi ce câștiguri. depărtați şi urgisiţi, 

„A trecut a noastră vreme ! — de acum pe duioşie ! 
„Ne putând să întreprindem nici chiar vechia meserie .: 
„Căci auz că şi o bunci: e aproape a se :ntocmi, 

„Ca dWacum nici din dobândă să putem ne folosi. 

„Zic că astea sunt reforme, şi că lumea 'naintează ; 
„Ba zeu ! mie "mi vine a crede că ca racii 'napoiază“. 
Dyastea, şi altele mai multe zicea vechiul giubeliu, 
Cu carotul pe mustață cu binişul stacojru ; 

Eară cei ce stau de față asculiau a lui cuvinte, 

Muţi și galbeni de *ntristare ca fantasme din morminte. 


în . . . [| 1. n. cc . |. . . . . . . . . «. . 


Timpul curse ; — trecând eară prin cel loc de duioşie, 
O! surpriză neașteptată ! — masa lor era pustie! 
Intrebai ș. mi se răspunse că cei paraponisiți 

Astăzi şed la alte mese, şi sunt paragorisiţi. — 


ALECSANDRU SIHLEANU 


Din volumul „Armonii intime“, Bucureşti 1857. 





UNIVERSUL LITERAR 


Visele din vis ale lui Iiya Davidovici 


„Se împlinea anul. De când se năclăise 
în mlaștina unei odăiţe mobilate, cu gra- 
îii şi igrasic, unde singura privelişte per- 
misă cra Diserica. cu zugrăveula coşco- 
vită „unica voluptaie, tihna, Obicinuia să 
se lungească în patul negru, să tragă un 
tron de nucle alături, să fumeze, s'sculte 
sforăitul lui Fidelea, şoricar cafeniu şi 
deştept. Sa otrăvia cu tristeţi iremediabile 
și se mustra—Eij drace.. trândăvie l—au 
săi te mănânce tânjarii! — [ya cra un 
ins prea delicat care nu se brusca nici pe 
sine, trăia din întâmplare, în permanentă 
contradicție cu sine-şi: o viață în mai 
multe ctaje. în mai multe direcţii îndrep- 
tată, Singur, Femeia, exista numai ca un 
concept de fiinţă, sinteză de lux şi delicii, 
en neputinţă de concennt camaradă, prie- 
tenim o situație râvnită în ascuns, neajin- 
să. Gânduri, gânduri sc prelungiau coridoa 
re, drumuri de vis, aăi și reţele neumblate. 
prin ființa lvi. Sobiţa de tuciu cu burla- 
nul răsucit sc prindea pe retină, rama ve- 
nețiană cu portrete de familie, lavoarul, 
ulciorui de pământ, vendala caxrbonizată 
îl preocupan ca poliţile ajunse la sca- 
denţă. Şi camera care trebuia de mult 
declarată insalubră! Aci se policnea tot- 
deiuna şi nu se putea smulge apatici 
decât gândind cu glas iare. 

— Da... cine e inactiv se îngraşă, se ti- 
căloşeate... Ilva. ai stofă de mare dema- 
gog. Ducui fucerca? — Cum? Princi- 
palul e debutul. Nur îi rău să vorbesc... 
— De pildă: — Camarazi. prudenţa c un 
narcotice, Narcoticul raţiunei. Cal mai 
meschin dintre viii. care se practică pe o 
scară extrem de întinsă în societățile ci- 
vilizute. Din pricina: somnolenţei voastre 
sau înălțat cuminţii, viclenii raţionali 
cari aleătuese elita. O nobleță biuroera- 
tică, debilă. Care vă exploatează fără rise, 
vă Dirue cu blâmleţă. vă stăpâneşte cu 
«roază. Camarazi. aţi Tânucezii destul! 
Viciile voastre interioime au prins o ae: 
prime minerală, Spiritele sau vutinat de 
marasin Și plecăciune. Deaceca vă înpăr- 
ţii! în trei mari categorii identice, devse- 
bite unit în apnurenții:  secături, cari 
sunt. pentrucă le sade bine să fie, secături 
cari ns pentru can esua si secături 
cari nu sunt pentrucă nau avut încă pri- 
lejul să fie..—Camarazi nu renunţaţi la 
unica voastră forță de primenire şi aven- 
tură: tinereţa... 

Dar, pe când huranga aprins, întră pe 
usă d-goura Olguja, debitând cu repezi- 
ciune. timidă : 

— Donmule Ilya. ah ceteaţi aşa tarc?... 
Nu vă supăratți că vam deranjat ?... Ştiţi, 
n'aș putea spune că avem să ne plângem 
se muta. Numai că mama spune să vă 
mutaţi... Zice că nu poate ține chiriasi cu 
câini Câinele, ştii mata. strică mobila, 
mănâncă smântâna, Când vreau să-l bat 
arată colții. 

Noi, pe mata te iubim. A zis şi mama 
Ju tanti Pina. Da'cum să-l iubeşti pe Fi- 
delea ? e rîu, e urât... Dacă-l otrăveșii 
însă puteţi sta cât vreți... Iiya își prețuia 
cățelul: îl ştia cum simic, cumpătat, în- 
capabil de stricăciune, Gazda îl ura. Și 
Ilva stia deasiideri că gazda nare manit: 
urăște din culcul. Descoperise în căţel 
un spion. un vrăjoiaş îaverşunat. Ea lău- 
da confortul, enrăţenia ovăii şi Fidelea 
o compromitea, îi găsia metehnele, le exa- 
erau diubhiofeă airădmină. O eonnriromi= 
tca cu sistem. De pildă : se scotea patul, 
el afla în lemm, cuiburi de stetniţe; 
se văruiau pereţii. se căţăra și sgâria pe- 
reţii când zăria un punct mobil; vâna 
moliile, când se punea naftalină, strănuia 
cu refracție. Urla în întuneric când înce- 


pea plimbarea șoarecilor ; când aduceau 
vre-o pisică o gonia. 

— Sigur, trebue să-l otrăveşti! Unde ai 
mai auzit student cu căţel ? isbueni corul 
de fete schivnicite de o tardivă feciorie, 
Fetele gazdei, (cari erau de fapt nepoa- 
te) se purtau în uniformă gri ca şcolă- 
rițele, avean obraze sbârcite şi vesele. 
Irau demodate ca odaia. cu mirosul ei 
vrânced și imobil în decădere, rele ca 
fumul pe care-l înprăștia sobița de tuci. 
Nu lucrau nimic. Stăteau la parmalâcul 
cu geamuri colorate şi vorbian bârfiau şi 
se ciupceau întie ele, în lipsă de înteleini- 
cirr, Frau orfane şi aveau nume răsfă- 
țate, si primiri „vederi“, în ficcare Du- 
minică Olguţa era singura care  plesnia 
de tinereţe și polte. O cocă plămădită în 
lupie. rumenită în miere. Xamai uta fu- 
suse măritată şi avea un băiat: Gică. Un 
pungaş urât, cu bibe, Cu Ilya crau de o 
imutilă gentileţă, Și bătrâna mătușă, în 
rochie de șiae cafeniu, iubia conversaţia 


lui subțire. Când vorbia cu Ilya îşi 
amintea de un băiat care ia mu- 
rit la trei luni, care ar fi putut avea 


exact vârsta chiriaşului. Petrecea un ceaş 
plăcut, îşi pierdea dinţii falși îi punea 
ja loc cu limba şi tremurau grăsimile de 
pe dânsa de râs. Vocea îi se rătăcea în 
gât, se strecura iârâş printre gingiile 
stirbe. Pentru dânsul era un ceas de tar, 
tură conversaţia : privind-o o ascmăna 
cu un şoricar bătrân (de multe ori sa 





Un cântec 
al pământului 


Gropare toarnă bulgări grei 
Şi scuipă îndârjit, , 
Amurgu-i vânăt şi, ehei! 
Arama nopții-a sbârnâit. 


Gropare, astăzi huma parcă 

e soarbe *n gropiste adânc, 
Piciorul, plumbul ţi-l încarcă. — 
Gropare, bârca-am să-ți mănânc! 


Ai râs destul svârlind de-a dura 
Cioscinge hâde şi ciolane, 

Azi îmi rânjese spre tine gura— 
Auzi? E buha pe olane... 


Gropare, ciot bătrân cu sânge 
De viperă, tă-ți cruce lung, 
In turlă funia se strânge 

Şi urlete văzduhu *'mpungi... 


Gropure, 'n noapte aripi grele 
Sting candelele şin afund, 
Viermi în ciorchine sau mărgele 
Ți-aşteaptă ochiul ud şi scund... 


CGropare, noapte-a bubuit 
Si sa pornit furtuna 
O frunză de s'a răvăşit, 
Toţ una mii, tot una? 


T, PĂUNESCU-ULMU 


ŞT, DIMITRESCU : BUCĂTĂRIE BĂTRA NLASCĂ 


4 


hotărit să-și împuste cățelul, să nu mai 
a)ungă vârsta nesuferită de mătuşgă) cu 
o stelnijă descinsă din perete... 

La ultimatumul fetelor Ilya nu găsi răs- 
punsul prompt. Fra distrat. Cugeta cu 
încăpățânată stupiditate la un joc de cu- 
viivte. 

— Bine, dudue Olguţa...— am să văd.. 
Mă mai aşicpţi până mâine dimineaţa să 
vă dau răspuns ?... 

Rămas singur, fluera, — Hai Yidelea la 
plimbare. [a 5, trebue să mai facem şi o 
vizită la puşcărie !.., 

l.a poartă îl întâlni pe nepotul gazdei. 
Un macedonean flecar, mustăcios şi. beţiv; 
«d. Papudimitriu. Care se purta cu mole- 
livre şi frac, pălărie melom şi munşete de 
cauciuc. Sughiţă ca un guițat. Se plângea 
că-i orfan, nare cine să-l pieptene. Yor- 
bea despre o invenţie : un fcs.., să-l facă 
invizibil, să poată fura... 


$ 


Zima încliua spre amurg. un timp în 
care te plimbai ca într'o cutie dd puf. De- 
buta toumna cu metal pe frunze, cu ră- 
coare și cer limpede. Se întâlni. cu pric- 
tenul cu care avea să vizileze pe întem- 
nițat. Prietenul purta ochelari americani 
surâdea, vorbea ascuţit şi piţigăiat. Cu- 
getă că sunt oameni cari exişiă pentru 
că poartă pipă. o pereche de ochelari, 
Suiră în autobuzul care pleacă până la 
bariera dinspre temniţă. Tăceau. Ascul- 
tau palavre. Mahalagii râdeau indicând 
binale cu degete negru. Fete aveau buze 
roşii, degete la fel. Priveliştea alerga ca ma 
câine după vechicul. Ficgtecare simţi un 
serâşnet interior la oprirea bruscă a ma- 
şinei. Porniră pe jos, lăsând în urmă aba- 
iorul cu miros de sânge, podul care frân- 
ge tihna râului. Işi pegătiau o gravitate 
solemnă pentru clipa revederii. (Uu în- 
temnițat e mai presus de judecată, ui 
presus de vină. 'Trebue să-i vorbeşti stân- 
jenit, să cviţi cuvântul greu. O vizită la 
un puşcăriaş co viziiă decondoleanţe), 
Din mecanismul conmplicat al vieţii și 
mersul ei, numai vârful îşi păstra agcri- 


mu, Soseaua spânzura gârbovă po Spina- , 


rea dealului. Sus, tarle albe, zidul roşu. 
Peste ziduri, un cer înalt, slobod, care cu- 
noşiea senzul, unicul, veritabilui senz al 
libertăţii. La poaria închisorii : un cupeu 
închis, amintind un dric cl. |; câteva briş- 
te cu cai suri, oameni sluji cu suman 
Lt | Ii Era ie 

și opinci. Prin  fereăstruică,. se arătă un 
cap, un surâs sadic. Y , 

— Intraţi! O şapcă cusută cu fir sa- 
lută. 

Poarta cu multe lacăte se deschide. Im- 
cepe percheziţia. Călăuzirea pe sub bolți 
mânăstăreşti până la vorbitorul hoţilor. 
Vorbitorull e o' cușcă. Temnicerti ca_îm- 
blâuzitorii, deţinuţii ca panterele jigă- 
rile, 

Sunt palizi. fianiţi de suferință. Dar 
iată-l şi pe prieten! Venia gesticulând, ca 
descâlcind un ghem de aţă, era lămâiu, 
tuns şi purta surtucul pe braţ ea lucrăto- 
rii la plată. Un ţiirnuş soseşie. deabia i- 
nându-şi echilibrul, când o zăreşie pt 
mă-sa îşi bagă nasul cârn printre gratii 
ca să-și stăvilească plânsul, un altul vâră 
mâna în brâu cu un gest de suferinţă ne- 
aştepiată. Au vorbit puţin şi echivoc. E- 
vau încredinţați că libertatea lor e ofen- 
să pentru cel închis. Ceasul de vorbă se 
termină, Pe jos, înapoi, printre uliți po- 
vârmite; printre bordee de o umilinţă 
şi blândejă umană. Şi, pentrucă simţcau 
un gol. băură bere reec și amară sub un 
unlbrar de cârciumă. Tramvaiul îi aduse 
până în inima oraşului. Se opriră la o 
cimigerie, mâncară, din plictis „covrigi cu 
susan. Şi, se despărțiră, 


UNIVERSUL LITERAR 


ISVORUL 


A îost întrun murg de toamnă jilavă, 
Ori poate 'ntr'o senină zi de primăvară 
Sălbatecă, neastâmpărată şi fugară., 


A fost, ori n'a fost niciodată... Dar 
Căsuţele cu râsul lor de var, 
Biserica 'negrită şi cu turla schilavă,; 
Copiii cu cămăşile lor lungi şi albe, 
In sufictu-mi, cu străluciri de salbe, 
Tot vin.„. şi ca un făcător de rele 
Nu pot să mă mai apăr azi de ele. 


A fost într'un amurg de toamnă jilavă, 
Ori poate 'mtr'o senină zi de primăvară 
Sălbutecă și veselă, ca tot cc-i tânăr... 
U'rât de praf, de ziduri şi de carte 
Uwblam prin sat, ori stem, gândind departe, 
Pe prispa casi noastre dela țară... !? 

Nu ştiu, nu ştiu, nu-i mai aduc aminte, 
Nici cum a fost, nici cum s'a petrecut... ! 


Atât ştiu doar, că uneori pierdut 
Umblam pe câmpul gras de sănătate 

Şi ştiu că uneori în sat la noj 

Fra atâta râs şi voc bună — 

Dar eu cu vântul si cu umbrele *mpreună 
Umblam cântând prin lanuri de trifoi 

Și printre holde mari de grâu şi de secară. 


Si iar mai ştiu că zile dulci de Maiu, 
Din pvispa casei noastre dela fară, 

Eu desluşiam pe câmp un sfânt alaiu 
De popi, de oşti, de strigăt de fanfară, 
De fumuri de cădelniţi, de biserici, 

Ic *nchipuiri, de îlori. de cânt de clerici, 
De chiote, de nuntă şi de soare 

Inir'o neprihănită zi de sărbătoare... 


Can fața unci nccuprinse arătări 

De plăsmuiri, de basme şi minuni, 
Genunchii mei se prăbuşiau în dungi 
În iarba caldă de svâcniri şi sărutări 

Şi cu urechea pe pământul înflorit, 

Cu faţa printre spicile de orz cu gene lungi, 
Eu mă 'nchinam şi ascultam înmărmurit: 


Şi vuetul pământului 
Și baterile vântului 

Şi freamătul pădurilor 
Şi sgomotul securilor 








Singur, în răscrucea drnmurilor, în 
mijlocul norodului care mişuna, 

— Fermecate sunt femeile vara. când 
carnea subțire şi sănăloasă transpiră... şi 
tonmna când răcoarea se prinde pe obraji 
ca o pieliță de Dbrumă! Dar gândiă la o 
lovitură de stat. O pregătia de mult... 
Musse compacie utacă din trei părţi tem- 
vița. Vin fârâş, descind, urcă. — Se as- 
cund, se îmbulzesc... Din clopotniţă, zan- 
inele vestesc... Sunet de goarnă... armata 
wrcă pe metereze... (Firele sunt tăiate, 
poşta ocupată de insurgenți). Nu pot fi 
chemate ajutoare de nicăeri, Pulpele se 
îngvoşean. Oboseala îl înțepenca. Viărdu- 
hul stins în gaz și pâclă ustură ochii. In 
plin război civil, eră conducător şi com- 
hatant. Prin îmbulzeală vieţuia cât un 
jipăt. Se auziau pocencte, răgete snbtera- 
ne, puşti băteau cu întrerupere peste toaca 
mitralierelor, strigăte de triumf. 'Lemniţa 
a fost cucerită. Aici, Ilya va vorbi și — 
va fi aclamat de mulțimea care nu price- 
pe începutul evului nou ; dar se amări de 
osânda vicţii nivelate. Fără vrere, ești 
tuns, meschinizat. Se compătimi.  Porni 
spre casă. Işi aminti de Fidelca, unica lui 
pasiune, de uliimatumul Olguţei, — Ol- 


15 A GICA INI DR Lat 


Şi doinele plugarilor 

Şi strigătul drumarilor 
Şi cântecul fecioarelor 

Şi murmurul izvoarelor !,.. 


Si iar, par'că mai ştiu, cum altedăți, 

In vremea pururi pulbere fugară, 
La geamul casei noastre dela fară 

Cu mii de maci şi crini cânta grădina 
A fericire şi a sănătate 

Şi mă chema să-mi flutur părum vânt 
Şi să-i sărut de mii de ori lumina — 


Cînd pe sub poale de păduri şi pe sub coaste 
Cu svon de scuturi şi, sclipiri de oaste, 
Din vreme'n vreme chiotia câmpia 

Şi mă striga s'alerg cu ochi de soare 
Și să-i sărut, din gura "'ntreagă, bucuria... 


iar cu... eu ascultam uimit de toate, 
Copil în gânduri şi copil în sutlet... 
O, câte veri n'am pribegit prin lanuri 
Cu haina 'n vânt, eu pieptul destăcut, 
Căzniudu-mă cu mâinile amândouă 
Să prind în braţe hohotul pădurii 

Şi râsul câmpului... să le sărut! 


Ce vreau şi ce'nsemnară toate acesica 
Le mai simțesc în sullet doar povestea, 
Dar cum au fosti şi cum s'au petrecut 
Eu mu pot să-mi dau seama niciodată! 
Insă din argintiul farmec trecător 

Sea iezuit în :mine un izvor 

Acoperit cu frunze galbene de plop — 


Acar-arar, când sufletu-mi se'mparte, 

O mână *mpinge frunzele într'o parte 
Și, ca un must armonios ce-ar vrea să fiarbă 
Cu apele lui limpezi şi senine, 

izvorul se revarsă peste mine 

Şi curge *ntruna, curge să mă 'nnece 
Măreş, sălbatec şi tulburător — 


Sălbatecul, frumosul meu izvor, 
Ce-i pasă lui că apele-i mă dor!? 


]FODOR MURAŞANU 


Din volumul „Chiot Câmpenesc“ sub 
presă, 


guța ce o ființă delicioasă! — Era peni- 
bilă o mutare în faptul toamnei, o depla- 
sure în ucunoscut, într'o cameră neprie- 
icnoasă pentru gustul perfid al unei gaz- 
de care nu înţelege un suflet şi un căţel, 
Și suut camere care te primesc ca pe un 
ocupat, mârâe şi se supun pentrucă n'au 
încotro, dar sc; dau la nervi şi sfâşie. Che- 
iul era pustiu. Un tramvai suna pâcâind, 
parcă imprima manifeste incendiare şi 
le înwprăştia pe sine, Se plimbă îndelung 
Tarafe de lăutari colorau mirosul de ustu- 
roi şi cărnuri fripte. Incepusc să bureze. 
O pluae de vaselină. Trecea câte un be- 
jiv târşându-şi tălpile pe caldarâmul ud. 
Ca să se simtă, poate, întovărăşit îngâna. 
Asculta degringolada ecoului (vedeai du- 
pă cum se încovoaic). Desigur că-şi ad- 
miră vocea !..,. — Bezna creştea cu svon 
gâtuit de orchestră şi clipeau felinarele ! 
Ie asemui cu! ochii de fiară cătrănită care 
se nutreşte cu apă tulbure, te cerneleşie 
ca sepia. te încoliieşte ca șerpii. Pătrun- 
dca burniţa până în măduvă. 

La parmaclâc, se trezi din reveria be- 
jivă. 

— Te-ai gândit, domnule Îlya ? 


ONIPERSUL LITERAR 





D. GHIAȚă: BALCIC 


— V'am spus, la nuit porte conseil. — 
Mâine dimineaţă vă dau răspunsul. E, 
— Bine, dar dumneata nau vrei să ştii 
că turbatul l-a muşueat azi pe Gică, 
Gică fusese înadins legat la un genun- 
chi ca să, fie arătat chiriaşului, Toate gaz- 
dele au o fantastă uşurinţă în invenţia 
şicanelor. Dar mai ales asta ! Când plân- 
ge Gică nu trebue să-l priveşti. Nu trebue 
să treci prin entree să-l vezi cui plânge. 
Gică trebue menajat pentrucă e obraznic. 
Frebue iubit pentrucă-l iubeşte - Dă- 
trâna, alintat pentru că-l alintă şi ea. 


Se lungi în pat, stinse lampa, fumă i- 
gare după ţigare. Pernele erau reci, prin 
geamul spart intra răcoarea rcavănă, Un 
suflu cald se înălța peste fiinţă. Se trezi 
un văz neobişnuit. Capul greu se desprin- 
se din trup, se bălăbănia, plutia ca si- 
criile magice. Simţi beatitudinea sborului 
în înălţimi, ceva subtil care se volatiliza 
şi trupul lungit, în pat, persistând, afânat, 
ca o movilă de puf... 


Dar brusc se trezisă vieţile latente, vic- 
țile, faţă de care a fost neatent şi mitocan, 
vieţile de vis, în irupție de geizere şi son 
de. Erau vise simultane şi paralele, vise 
destăşurate în spaţiu în pofida legilor 
perspectivei. Toată massa de fiinţe sugru- 
mate pe sub tuneluri, tescuite subteran, 
isbucniau viețuind cu intensitate, toate 
gândurile perfide ieşeau la suprafaţă, toa- 
te reticențele, toate fulgerările de o clipă 
se desfăşurau cu faniiastă claritate. Ilya 
iși păstra, în vacarm, calmul. N'avea, glas, 
nu simţia nevoe de mişcare. Se simţi 
numai covârşit de solitudine și; privriă, în 
lipsă de altă preocupare. Ochiul reținca 
amănuntele cum rejine o femeie Leia, un 
detaliu anapoda de toaletă, se umplea de 
privelişti. Un fel de şopron cu miros de 
ceceni uscați. Crinzi sprijineau  burțile 
boloboaceloax de bare. Prin cepuri deschi- 
se se filtra o licoare chilimbarie. Ilyn 


gusta din toate boloboacele. Fiecare sta- 


cană avea ulii aromă, altă amărăciune, 
cari intrau în pori ca o baie de iod, în 
glandele din carul gurii, ca o amă reală de 
calochin: se depozitau ca în pivuiţi, 4 
stomac. 

Ilya se înălța într'o atmosferă le cristal, 
Inoidă, veselă, plutia. — Am băut bere 
in milostenia altora, am bolit şi ma 
preccupat sinuciderea, acum sunt mort 
şi nu mai există acum — îşi zise cu mâh- 
nire. — Şi aş vrea să spun ceva frumos... 
să reţim visul, îşi zise insul raţional] care 
stăruia viu. își păstra cumpătul și jude- 
cuta. Ştia precis di visează. Destrămai, 
fiecare jivină trăia din iniţiativă proprie, 
împotriva aparatului de ordine. Dar, deşi 
visul şopronului stăruia repetânlu-se în 
cercuri concentrice cu viteză crescândă, 
se rupse dintr'un punct periferic o pri- 
velişte arouă.—O piaţpetă cu -catedrală. Oa - 
meni, şuere, sgomote şi ecouri se pipăiau 
în besnă. 

Un glas:( Pi 

— Prindeţi-l pe Diitrânul pahonţ... inje- 
caji-l cu scopolomină. (Insul raţional îşi 
aminti. de medicul de temniţă americană 
Care inlocuia pe dejinuţi'ca să-i siluiască, 
6ă-i determine să spună numai axsdlevă- 
ul), Și porni o perimdare repezită.... ful- 
gerător zăria... temniţa, un grătar pe care 
se prăjesc hoţi... poarta. capul sudic... 
curtea... pavaj... brişte... bolți...  înmor- 
mântare cu muzică militară... 

— Înţeleg să-l injectăm ! striga un ne- 
cunoscut  retor...  Pnindeţi-l.  urzicaţiel 
smulgeţi-i adevărul — vă sfătuesc chiar, 
— să ne spună dacă trăim. Ferecaţi-l ca 
săi ne deslege de farmec. Recunosc: sco- 
polomina amorţeşte instinctele, dă visu- 
lui luciditatea cea mai adevărată, vieţii 
Inaximumul de neastâmpăr şi de calm. 
Deşteaptă viaţa fără închipuire, fără sur 
feranţă, uniformă, reduce materia la e- 
senţial Dar, — cime șiie unde sa asr 
cuns bătrânul pahonț? Injectaţi-vă mai 
întâi pe voi ca să nu vă minţiţi şi poate... 
— Să-l tundem! Nu vrem să ne mai 


Pu 


a: 


îngrozim... El e hirsut şi rău... Mulțimea 
îndesată bâzâia şi caicdrala sc sdruncina. 
Se iscă un învălmășag, piaţeta se răstur- 
nă ca oglindită în apă, plesniau lumini 
în danţ de aurore horeale, gânduri se 
inălţaiu trăgâua creerii în văzduh ca pe 
scripte, copaci ardeau cununi de bles- 
teme... 

Se deschise un geam spre alt peisaj. 

Ilya se pipăia. Funcţiona ca o maşină- 
surpriză, cm resorturi, se deschidea ca o 
armonică, Celelal:e vise continuau ca un 
ccou vizual, în penumbră, 

Se afla în camera unci vile, nevăzute 
«le ochi, dar a cărci imagine crescuse vie 
în minte, O cameră iapetată cu catifele 
negre, înflorite cu fir. 

Un catafalc înconjurat de sfeşnicare bi- 
sericeşti, mortul din sicriu, un fecior de 
casă cu. obrazul palid. În pereţi spânzură 
statui atârnate cu [rânghii de sârmă, la 
gcamuri apar capele cu obraze ovale și 
turtiie, sbârcite şi netede, en și fără bar- 
bă, o năvală de umbrei moi cari șoptesc și 
sc înghesue. foşnesc ca pomii în vânt, sâ- 
sâe cu, gume desumflate Ilya e covârşii, 
bortilit de e tristeță îniinsă, care jâszneşte 
diuir:insul ca dintre pietre, îl înmoae ca 
ploaia spumoasă. lristeja se adânceşte, 
inundă peste marginile ființei. Zarva înde- 
părtată a viselor se învârte; în jur e o 
linişte neclintită. Deodată sa pornit miş- 
care. Statucle au început alerge  îm- 
prejurul catafalcului, pe uşi au sbughit 
câini mopşi cu colţif oțeliţi. Mortul sa deş- 
iepiat şi-l strâuge de mână. Mortul avea 
răsuflul rece ca uşa deschisă spre curent, 
Ilva vrea să fugă, mopşii îl ameninţă, se 
reped cu boturi sălbatice, Nimeni nu vine 
să-l scape. Se sbătea în încleștare şi [i- 
gunile dela geam se scutură de râs. E un 
bohot de buiii goale, un râs scrânţâit de 
<caunc, un cor în mai niulte vori. 

O respiraţie accelerată îl frigea... căr- 
nuri fierbinţi îl pipăiau, buze lunccau, pe 
ceafă... degete în delir tremurau piano- 
tând pe coaste... un păr sburlit gâdila 
tâmpla, o gură bâjbâia, căutând gura 
lui, 

Se trezi besmetic. 

— “Tari... taci... Mata... tu ştii ?,.. Nu-i 
spui mătuşii ! 

O voce suspina fosforescentă, se stin- 
gea. Piciorul de căpriţă se întindea. ca un 
nerv. Un trup de fetiţă se contracta de 
îriguri, carnea plângea cu sughijuri. Olgu- 
ja se îmbiba în carnea lui ca'o alifie. 

Câinele se svârcoli pe sub pai, 

— Ah! bietul lidela.. i-o fi 
Nu-i așa : nu te mai muţi?.. 

Eu i-am spus mătuşii să nu te ţie cu 
căței... Nu-l mai iubi p Fidelea — nu? 

(Gâtâia și se răspândea în miresme). 
Mi-ai plăcut de când te-ai mutat la noi. 
Ce dracu ? Nu te pricepi ? Eşti al dracu- 
lui... Aştepţi să vie fetele Ia tine... 

Respiră otrava rămasă în cameră, se 
convinse că e viu, treaz, când auzi un 
glas ri ] 

— Olguţo! — i-a vezi de ce plânge 
(Gică 2. Patul gemu când cineva descinse. 
llya se pomeni iar singur, privindu-se în 
oglindă urmele torturilor delicate. — Ah ! 
cum nu ic mai recunoșteam, smechere ?,.. 
Şi aici cel nu ştia dece, îşi trase o palmă. 


ION CĂLUGĂRU 


frig ?... 


1922 Octombrie. 





lesor 


însă toate elementele 


IN EMPIREU 


Dialogul lil: Capodopera face parte din lumea psihofizică 


TITU MAIORESCU, VASILE CONTA, 


LIU ZAMFIRESCU, VLAHUȚĂ, 


DELAVRANCEA, Domnule  Ma- 
iorescu, no: sintem gata! 

VLAIILIȚĂ. — La ce? Barbule ? 
DELAVRANCEA, — Să ascultăm mai 
deparic teuriile integralismului. 
CARAGIALE. — Am fost noi poeţi pe 
lumeu ccalaltă; dar pe lumea asta ne-am 


făcut curat filosofi ! 


DULLIU ZAMILIRESCU. — Apoi şi pe 


lumeu cealaltă am făcut din când în când 


filosotie... Ştiţi, când nu prea ne da zor 
inspirația. : 

TELIU MAIORESCU, — Imi pare bine 
că vreţi să ţinem şirul, Dar eu, ca pro- 
ce-am fost şi aceasla a lost 
mândria vieţii mele —o să încep cu 
ovrecare inirebări. krau pawcă două ori 


trei clesiiuni care rămăseseră să fie lim- 


pezite. Ce zic: domnule Conta ? 

VASILE CONTA. — Pare-mi-se că una 
era ducă Logica simţirii, aşa cum 0 în- 
țelege ivtegralismul, nu este tot una cu 
Estetica cbişnuită ; sau dacă, din contră, 
nu e 0 nouă Estetică cc, împrumutând 
tot ce e bun din Estetica veche, răstoar- 
nă pe de-a *ntregul concepţiile de până 
acum, A doua era în legătură cu hiper- 
org: micul spenceriau, — lumea psihotizi- 
că, dar nu prea văd în ce legătură poate 
fi această chcstiune cu Estetica iniegra- 


lismului.., 


RIVALE. — Imi: daţi voc, Domnule 
Maiorescu t Eu am pomenit întâi de lu- 


_mea psihofizică a integralismului. si am 


pumenit-0, penirucă ca tocmai este întro 
strânsă legătură cu Logica simţirii con- 
siderală ca o nouă Estetică. o au 
VASILE: CONTA. — Aş vrea să văd şi 
eu, cum ? _ 
RIVALE. — Imi daţi voe să continun? 
MAJORILESCU. — Cu plăcere, mai cu 
seamă că dumneata ai supt învățătura de 
la isvor!! , 
TRIVALL. — Am văzut că Logica sim- 
țirii cuprinde principiile după care se 
obiectează şi capătă ființă de sine stătă- 
toare o purtie din sufleiul nostru, avânii 
lui  analizabile : 
inteleci, afeciivitate şi energie, și pe cele 
inanalizabile : misticul, ce le unifică. 


Dar am zis rău: „principiile“, pentrucă 


imlegralismul nu recunoaste decât unul: 
unitatea organică. Elementele din suflet 
ce se obiectivează irebue să aibă această 
uniiaie. Capodopera, rezultatul acestei o. 
biectivări este un organism, o fiintă nouă, 
sau şi, mai bine, o specie nouă, 

CARAGIALE, — lar ne-ai luat cu repe- 


zeala. 


TRIVALE! — Şi ce hocus-pocus este 
ăsta, de treci cu vorba de la capodoperă 
ja unitatea organică, de la unitatea or- 
ganică la ființa nouă şi dela fiinţa nouă, 
printrun sali mortal, la specia nouă. Mi 
se pare că ai să rupi gâtul integralis- 


mului. 


TRIVALE. — Nu cred. 

MAIORESCU. — Nici eu nu cred. dar 
că ai lvat-o prea repede cu identificările, 
cred şi eu. la so luăm mai cu binişorul. 
Şi, va să zică, o parte din suflet: inte- 
lect, afect şi voinţă, împreună cu rădă- 
cina lor mistică, se obiectivează. Asta 
însemnează că se întrupează în material 
fizic, în așa fel, că devine palpabiliă 
pentru toată lumea. Devine cum zicem 
noi, filosufii, universal obiectivă. 

AL, VLALUŢĂ. — Până aci, — şi age, 
= fuțelegeni și noi foarte bine, 


CARAGIALE, DELAVRANCEA, DUL- 


TRIVALE, 
MAIORESCU. — Acuma consecventa |! 
Dacă, partea sufletului unificată, — hai 


să zicem nai bine, armonizată în diferi- 
tele ci elemente —-levine corp material 
de sine stătător, atunci zice Trivale, a- 
cest corp apare ca ceva organic, ca 0 
ființă nouă, 

Al. VLANUTĂ. — Ca un lucru nou 
vreţi să ziceţi, 

TITU MAJORESCU. — Fie şi ca un 
lucru sou, dar lucru ori fiinţă tot una e, 
din momentul ce recunoaşiem că e ceva 
obiectivat. ceva deosebit si de sine stă- 
lător, faţă de sutletul din care s:a născut, 

CARAGIALE. — Vă rog. Domnule Ma- 
iorescu, să-mi daţi voie să vă întrerup. 
Imi vine în minte. cum mi-a venit mie 
de mulieori. atâtea năsbâtii, una mare. 
care tctuși poate să nu fie năsbâtie de 
loc. Dumneata ziseşi că luerul ori fiinţa 
aceea obicetivată, supusă logicei simţirii, 
— capodopera, ca să-i zicem pe nume — 
sta născut din sufletul poetului ori artis- 
tului. Docă sa născut, trebue să aibă tală 
şi mamă! Şi tare mă tem că integralis- 
mul va trehui să-i dea acestui făt-frumos 
doi părinți, pe care, fără greş cu îi cred 
că sunt Natura, mama, și Sufletul tatăi, 
Dia îmbrăţişarea Sufletului cu Natura 
trebue si răsară acea ființă nouă. capo- 
dopern ; şi să trăiască pe lume viaja ci 
independentă de a părinţilor. 

TILU MAJORLSCU. — Se nrea poate 
ee coca ce numeşii dumneata năsbâtie 
să fie o adâncă gândire. Dar urmărirea 
ci ne-ar rălăci din drumul pe care l-am 
apucat. E bine să reținem însă din aceas- 
tă observare a lui Caragiale termenul de 
„făt trumos“ dat capodoperei. Scăpăm şi 
de controversa cu „lucrul“ şi „ființa” 
domnului Vlahulă, Şi, deci, Logica simţi- 
rii gavantează că „fătfrumosul ceşit din 
sufletul poetului este viabil, iar nu o imi- 
tație de tinichea vopsită, 

RIVALI. — Aceusta e expresia cu 
care dumneavoastră ați caracterizat o- 
perele de imitație, scoțând în relief via- 
bilitatea şi originalitatea comediilor dom- 
nului Caragiale, 

TITU MAIORESCU, — Asa e, dar tre- 
buia atunci să accentuez nu numai viabi- 
litatea în legătură cu moravurile de la 
noi, de pe la 1895, ci şi pe cea în legătu- 
ră, cu vmanitatea. Dar desi cram convina 
de geniulitatea ercațiunilor lui Caragiale, 
— taciul, cu care trebuia să purced în 
critica de pe atunci, mă îndemna să-i re- 
ennosc doar talentul, atât de rar în ţara 
Roniânească pe vremea aceea... 

DUNIU ZAMFIRESCU. —  Ertati-mă, 
domnule Maiorescu, dar mi se pare că, 
cu amintirile din vremea pământească, 
iar ne-am depărtat de chestiune. Inţelese- 
scm că o capodoperă este o fiinţă, un 
„Făt-frumos“ cum s'a zis, născut din su- 
fletal poetului ; dar nu am înțeles de ce 
i-a zis Trivale specie. cum n'am înţeles 
cum stă lucrul cu lumea psihofizică, fără 
să mai vorbesc de legătura dintre Lozica 
simlirii şi Estetica curentă... 

DELAVRANCEA. — E adevărat că ne 
bălăcim cam de mult cu chestiile acestea, 
Și de asia, Trivale, ești de vină. Eu zice 
să rugăm pe domnul Maiorescu să des- 
făşure şiretenia mai departe numai dum- 
nealui, 

TITU MAIORESCU, — Numai eu sine 
gur n'o so pot face: una, că aci uu fac 
o lecțiune şi o să mă întrerupeți cu lie 


UNIPERSUL LITERAR 


Jocul cu fluturi 


Intre ierburi înflorite, între grâne 
Pe-un covor de borangic mă odihnese—- 
Boabele de grâu miroase-a pâine, 

Câte unul mai lăptos cu îl strivese 

Intre dinți—şi împletesc tăcut în sine 
Mii qe doruri, pentru viaţă împletesc, 


Peste lanuri de departe rotitor 

Nouraş, ca nişte sutlete de iloare 

Vin pre mine fluturi albi scăldaţi în 
[Soare : 

Eu i-aşiept şi-mi cat în suflet gândul lor 

Şimbătat imi râde suiletul, de-mi pare, 

Că pe cer e el stăpânitor... 


Și eu stolul iluturilor, parcă 

Yermecat de vraga vieţii mele, 

M'aw urcat pe-o străvezie barcă. 

Şi vâslim cu aripi ușurele 

Apele seninului departe, 

Ca mi-e drumul parcă dincolo de moarte... 


Ă G 





bertatea, pe care o aveli dela fiinta noa- 
siră empireică: și al doilea, că arfi cam 
monoton. Dar a avut dreptate Duiliu 
cu din nou să mă întrerupă, Si deci voiu 
căuta să înod firul. Capodovera sau făt- 
frumosul scăpat din sufletul poetului sau 
artistului are însuşirea de a fi suflet în- 
cerporat în materie fizică ; dar, în cons- 
Uitaţia capodoperei, materia fizică nu mai 
e fizică, fiind pătrunsă de suflet, nici 
stările sufletești nu mai sunt stări su- 
îleteşti, fiindcă nu pot fi pricepute decât 
prin materia fizică, Întegralismul e în 
drept dar ca, pe lângă lumea fizică şi pe 
lângă lumea sufletească să mai recunoas- 
că o a treia lume lumea psihofizică. Şi a- 
tanci, fireşte, avem trei feluri de fiinţe 
san lucruri : fiinţe fizice : un corp ceresc, 
un mincral, un ştejar, nn leu, un om: fi- 
ințe suflcicşti: o gândire, o pasiune, o 
impulsiune, o dorinţă, ete. şi fiinţe psi- 
hofizice : o statuă ca „Moise“ de Michel 
Angelo o epopee ca „Iliada“ lui Homer, 
o operă dramatică cum e „O Scrisoare 
picrduiă“ a dumitale, Caragiale, 

VASILE CONTA. — Impărțirea în trei 
lumi mi se pare arbitrară. Lumea psiho- 
fizică e în realitate hiperorganicul lui 
Spencer, care însă nu e decât o depen- 
denţă a lumii fizice. Orice nevoe în le- 
gătură cu conservarea exislenței fizice 
se traduce printr'o stare sufletească, do- 
rință sau lemere, care dă naștere la o 
mişeare fizică de apropiere sau de de- 
părtare față de lucrul dorit sau temut. 
Aşa fiind, orice capodoperă nu e altceva 
decât o mișcare hiperorganică sau. psi- 
hotizică în legătură cu nevoile artistului 
sau poetului. Şi de aci, invenţia aceasta 
cu a treia lume, mi se pare — cu voia 
du-:neavoastră. şi deşi suntem în' Empi- 
reu -- o mare moftologie... 

TITU MAIORESCU. — Te cam gră= 
heşti şi devii şi pasionat, domnule Conta. 
Nu uiia că trăeşti într'o lume. în cate 
wai crezut şi pe care cu toate acestea cu 
rațicnalismul dumitale rectiliniu, ai nc- 
gut-o -— deşi vezi că există. Şi acum să 
arăt de ce zic că ne grăbim, când identi- 
ficăm mişcările fizice dictate de voință 
cu feți frumoșii pe care-i numim opere 
de artă. Cele trei lumi pe care le deosi- 
heste integralismul există,  într'adevăr, 
Astfel lumea fizică e totalitatea fenome- 
nelor ca1€, prin actul de cunoaştere, ră- 
mâu neschimbate, Ori cât neam înmniti 
cunoştinţele despre „soare“, el tot „soâ: 


UNIVERSUL LITERAR 


re“ rămâne, absolut neinfluenţat de cu- 
noştinţele noasire despre dânsul. Asa e, 
domnule Conta ? d 

VAS! E CONTA. — Nu pot s'o tăgă- 
duesz: aşa «, Ă 

TITU MAIORESCU, — Lumea sufle- 
tească cuprinde din contră, totalitatea fe. 
nomenclor care, prin actul de cunoaştere, 
nu pot să nu se schimbe. Ca să cunosti 
a noţiune, o emoţiune, o hotărîre, trebue 
să-ți îndiepți atențiunea asupra lor şi să 
le tuminezi. De îndată insă ce le-ai luini- 
nat, le-ai schimbat. Integralismul arată 
că tot progresul omenesc ge clatoreşte toc- 
Mai acestei proprietăţi a fenomenelor su- 
fleteşti care au firea că nu pot să se 
schimbe, când vrem să le  cunoaştern. 
Orice cunoaştere în lumea sufletească e 
o critică — pozitivă sau negativă; — şi 
orice critică e o îndrumare spre sehim- 
bare, spre progres, Cred că e destul de 
clar. Aşa e, domnule Conta ? 

VASILL CONTA. — Şi, de-aş vrea so 
tăgăduese, nu pot. 

TITU MAIORESCU. — Acum, ia bă- 
gați de scamă la făt-frumosul pe care-l 
numim operă de artă şi vedeţi dacă pu- 
tean sii] antroducem în una sau alta din- 
tre aceste două lumi, precum am putu! 
introduce mișcările provenite din voinţă 
în sfera lumii fizice. Să luăm, de pildă, 
„O Scrisoare pierdută” a dumitale Cara- 
giale. Ştip că acum toată lumea o spune : 
dlintr'însa nu se poate schimba o virgulă, 
şi, cu cât cunoaștem mai multi, cu atât 
vedem <ă şirul cuvintelor din diferitele 
replice, şirul replicelor din diferitele 
scene, şirul scenelor din diferitele acte 
rămâne inalterabil şi absolut neschimba- 
bil. Din ce lume putem zice dar, că face 
parte înfăţişanea exterioară, forma, capo- 
doperci „O scrisoare pierdută“ ? 

VASIL, CONTA, — De sigur că din 
lunca fizică. 

TITU MAIORESCU, — Putem oare în- 
să zice ecelaş lueru şi de fondul ei? O 
înțelegem oare toți la fel? liinţa ei, în- 
tru cât e capodoperă, în acelaş fel se 
proociează în sufletele tuturor? Sau, în- 
trebând pe chiar autorul ci: Spune drept. 
domnule Caragiule, ducă ţi-o aduci a- 
minte acunt așa cum ai făcut-o atunci, 
său ducă în limpul vieţii dumitale ai u- 
vut acecaşi dee în privinţa interpretării 
dileriiclor dumitale personagii ? 

CARAGIAJ E. — Să vă spul numai una 
Fram la Weimar şi au petrecut o noapte 
în eceeaş cameră cu autorul integralis- 
mului. Li Die, o seară întreagă — afuri- 
situl. că. za 1-oiu zice altfel — ma ură. 
jit să-i spun care e personagiul principal 
al comediei. l-am pomeniti de Lipătexen, 
de Trahanache, de coana Zoijica — dar 
tocina? pe Cajavencu l-am uitat! Acuau 
juaccaâţi şi dumneavoastră... 

TILU MAIORESCU, — Atunci, din ce 
lume poute să facă fondul unei capudo- 
pere, cure, se schimbă dela un inclivid la 
individ, și care la acelaş individ şi chiar 
la individul crae a creiat-o se schimbă o- 
dată cu uctul de cunoaştere ? 

VASILE CONTA. — De bună seamă că 
face parte diu lumea psihică. 

TIPI: MAIORESCU. — Va să zică: făt 
frumosul nostru face parte şi din lumea 
fizică, si din lumea sufletească. Aşa c, 
domnule Contu ? Ă 

VASILE CONTA. — Nu pot so neg: 
capodopera face parte din umândouă lu- 
inile. Dar e pretenţios să spui că a vorba, 
nici mai mult nici mai puţin. decât de o 
a tre-ia lu-me ! Cel mult putem recunoas- 
te că mişcările exterioare dictate de 
voinţă prin dorinţele şi temerile noastre, 
sunt de două teluri: unele practice pe 
care le putem numi fizico psihice... 

TRIVALE, — Aşa le numeşte şi inte- 
gralismul, ! 


Să t 
Lei j ro at tt 


VASII i CONTA. — Te rog nu mă în- 
trerupe ! Şi zic: cel mult putem recu- 
noaşte unele mişcări practice fizicopsi- 
hice şi alele, teoretice sau ideale, pe 
care Îc putem numi psihofizice şi care nu 
sunt decât capodoperele, I)am teoretice 
pri ideale sun psihofiziae ele ca și cole- 
Jalte sunt tizice, ca unele ce au o formă 
în spaţiu şi în timp, pe care o putem mă- 
sura şi cântări ca pe orice element mate- 
rial. 

TITU MAIORESCU. — Asa ar fi, dacă 
făslrumosul numi capodoperă si-ar avea 
în adevăr existența în spațiu şi timp, ca 
mişcările celelalte fizice. 

Dar vezi că ele nu există docât în a- 
parență în spaţiu și timp. Ele trăese pe 
veșnicie numai şi numai în conştiinţa u- 
mană, Capodopera nu există. cum se 
pare, în afara noasiră ; ea nu poate exis. 
ta decâr în conştiinţa noastră şi numai 
atunci când, prin sârguință şi capacitate, 
an: putut-o introduce intrînsu cu toute or- 
gunele ci esențiale. Căci aci nu e vorba 
suma: de a memoru, precum presupune 
critica istorică. lu erice cuz nu e vorba 
dej a memoru numai imtelectualiceşte. Poţi 
memora aşa o capodoperă, fără so pri- 
«epi si deci fără so poţi introduce! în con- 
ştiinţă. Capodopera nu există decât a- 
tunci, cânsl toată substanţa ei sufletească 
văzută priv formă şi anmonie se prefac: 
in substană sufletească în  propria-ne 
conștiință integrală; Putem, oare domnule 





? 


Conta, să zicem acelaş Îneru și de cele: 
lalie mișcări utile, care cu drept cuvânt 
sunt considerate ca fizice sau fisicopsi- 
hice ? 

VASILE CONTA. — Mă declar învins. 
Arguwnentul este peremptoriu. Acum mi 
se lumiuează tot înaintea ochilor. E o a- 
devărată revelaţie. Da, acum văd că o 
capodoperă e altoeva decât regulamentul 
unor mișcări fizice. ka irăeşte în noi, deşi 
pare afară iri noi. Și mai văd. că deşi 
existenţa cr externă, forma e neschim- 
bată, fondul se schimbă, prin cunoaştere, 
delu om la ou, şi la fiecare om, dela act 
de „cunoaștere la act de cunoaştere Mai 
văd că taie particularitățile formei fi- 
zice Wau nici un înţeles fizic, căci nu pot 
fi iuțelese ele prin ele, ci numai prim 
nuanțele sufleteşti ce ele ne pot deștepta 
în snllet. Fste evident că psihicul se 
pierde în lizic şi fizicul se pierde în psi- 
hic, pentru ca să răgsariăe anănplouă într u- 
na, = cum Sa zis — ca un făt frumos 
dintrealtă lume. liste vorba de Iumea cea 
de-a treia — de lumea psihofizică, 

AL. VLANHUŢA, — Va să zică asta a 


fost lumea noastră, a poeţilor... 


TIVU MASORESCU, — A dumneavoas- 
tră, da: dar nunai când puteaţi creia 
capodopere. 

AL. VIANUŢA, — Păcat, Noi, poeţii, 
credem că ivi ce compwnem sunt capo- 
dopere — şi je-aceea ziceam, 


VĂSILE POPESCU : DIN MANGALIA 


O SPICIUL 


Zi de toamnă timpurie, Cer de plumb. 
Moimă. 

Un castel vechi la poalele unui munte 
adăposteşte o ceată de nebuni, mai mult 
sau mai puţin geniali. 

Parcul şi împrejurimile castelului sunt 
pustii. Pajiștea pe care șevaletele picto- 
rilor aruncă în zile însorite pete de um- 
bră, e umedă și băncile albe de plop stau 
părăsite. 

Nebunii sau închis prin odăile cu fe- 
estre oblonite, cu pereţii văruiţi și cu 
mobila de sanatoriu, 

Unul în halat, cu bonetă palbenă de 
lână, pufăe din lulea şi urmăreşte zborul 
muşteior pe jumătate amorţite de frig, 
Altul, citeşie biblia, călare pe scaun, AI 
treilea scrie şi-şi reciteşie cu glas tare, 
iu singurătatea odăiei, versurile. 

In sala «he Vectură, ca anese de sarie si 
divane bătrânegti, un copil îşi întemeiază 
o gosponlărie mimusculă pe covor. O fată 
tânără citeşte cu mâinile la tâmple. Doi 
biuzaţi joacă table. 

Inir'o odae mare cu trei ferestre ofe- 
rind trei perspeciive deosebite, stă ghe- 
muită o nebună mică şi îndlrăcită, 

„In ziua aceăsla nebunia e calmă. dulea 
şi inofensivă. 

A avut și zile de nebunie zbuciumată, 
furioasă şi nopţi vijelivase de nesomn, 
O torturează mereu unu gând. 

Din seara când bărbatul ei a găsşil-o în 
braţele iubitului şi-a închis-o în oduia 
cu cele trei ferestre, dim ultimul etaj, 
aude un zgomot ciadai care vime din horn 
și se opreşte la gura sobei, 

Sire! sfrr! sfru! 

Ce să fic? Nu e vântul. Atunci ce e? 
Nebuna nu mai arc sem. Sârâitul din 
coş îi stredeleşte în creer si în inimă. 
Voată noaptea stă întrun colţ şi ascultă: 

Sfrrt sfere! sfre! 

Mii de gânduri o năpădesc 

N'a avut noroc în viaţă. Acum e încu- 
iată în oxlae şi iubitul o așteaptă în zadar 
în turnul castelului. Cel puțin dacă slă- 
văitul ar lăsa-o să doarmă. 

În zimaasta de toamnă timpurie un slu- 
jitor al castelului a venit să aprindă 
focul, 

Sfârâitul din horn se aude din ce în ce 





aa! tare. Slujitorului ii e teamă să sea- 


propie. | 

— Auzi cum sfârâie în horn? Auzi? 

— Aud, răspunse stujitarul. 

— Ce să fie? 

— Ştiu eu? Or fi umblând duhurile. 

— Duhuri rele? 

— Doamne fereşte. Se zice că domniţi 
care ui stăpânit castelul nu se avea toc- 
mai bine cu Dumnezeu. 

— De ce? 

— Apoi vezi mata, era tare drăgos- 
toasă şi stăpânul e încuia în odaia asta. 
Bătrânii spun că îşi primea iubiții prin 
horn. 

Nebuna izbucni întrun râs scurt. 

Slujitorul îngheță de spaimă, cu mâna 
pe uşa sobei când o văzu sărind din pat 
si desehizând-o bruse. 

Sfârâitul încetă în horn şi umplu intro 
clipă odaia, 

Pin uşa deschică a sobei țâşni zglobie 
o rândunică, apoi încă una şi încă una, 
până ce umplură încăperea. 

Slujizorul deschise fereastra. 

Păsările se zbătură câtva timp în jurul 
cercevelelor, apoi o zbughiră ufară. lun 
odae nau rămas decât două. Siăteauu 
strâns lipite una de alta şi se dezinerdau 
cu ciocurile. 

Toate încercările de a le despărţi ră- 
măneau zădarnice, ele stăteau neclintite 
la căpătârul patului, parcă ar [i fost ţin- 
tuite acolo. î 

Siujitorul se închină şi egi îngrozit. 

Cele două păsărele se dezuuerdau ca 
doi îndrăgostiţi. 

Nebuna îşi aduse aminie «le cuvintele 
slujitorului: 

„Domnița sta încuiată în casă şi-şi. pri- 
mica iubiții pe horn“, 

la e domniţa., Sa prefăcul în pasăre 
și tubitul ei deasemenea. In sfârşit stau 
regăsit şi niuneni nu-i. mai poale despărți. 
Odaia poate să rămâe de acum încolo me- 
reu încuiată, : 

Sfârâitul a încetat. Nu se mai ante de- 
cât focul mocnind, în sobă. 

In atunosfera de acalmie din odac, pen. 
sionara castelului adoarme fericită, 

Ja căpătâiul patului cele două păsă- 
vele scăpate din captivitate, se dezmeuridlă 
cu diocurile lor ascuţite. 


SARINA CASSVAN-PAS 


DELAVRANCEA. — Teoria asta pare 
adevărată , dar grozav ne tae din ifosele 
ce le-am avui în viaţă, 

DUHAUC ZAMFIRESCU. — Po mine, ca- 
re am avut, mai înzinte de toate, o con- 
ştiinţă prea artistică, aproape mă nimi- 
ceșie. Am văzut-o eu din rândul trecut; 
dar omul nu poate fi decât CE E, nu ce 
cred: el despre sine, 

CARAGIALE. — Mi se pare că teoria 
asta mai muli hi: Creangă, lui Eminescu 
şi mie nk cenvine, De ce maş crede că 
e şi adevărată ? Căci doar aşa ne învaţă 
pragmaiisinul ! 

TIŢU MAIORESCU. — Pragmatismul 
confundă adevărul ştiinţifice cu adevărul 
practic. logica nielectualului cu logica 
voinței. Dar asia pentru altă dată! Să 
lăsăm şi această teorie, — ca şi persona- 
livăţile ! -- şi să conchidem. Capodope- 
rele, năsente din conştiinţă şi peste con- 
stiința poetului şi artistului, nu pot tră* 
Aocât în conşuinți omenirii : ea e atmos- 
fera şi corcul lor. Acolo ele brăesc ca exis- 
tenţe ale unici noi lumi, ale lumii psiho- 
flizice, care. lizică şi sufletească în ace- 
laş tinip. esta totu aliceva decât psihi- 
cal şi fizicul Această lume  psihofizică 
este descoperirea integmlismaului. şi tre- 
bue să ne mândium cu ea. Ba ne scapă 
de vechiul ideaiism, care plutea în norii 
nesiguranţei, si ne dă un nou idealism, 


dar pipăit. Dcşr nu pare mare lucru, a- 
ceastă teorie csle plină de  cousecvenţe 
neaşteptate, 

VASILE CONTA.—Această teorie. răs- 
toarnă în adevăr idealismul nebulos — 4- 
celaş pe care am vrui să-l văstorn şi eu 
cu materialismul meu a outrance — dar 
ca îl menţine dindu-i un înţeles tangibil 
şi controlabil. i 

DUDAU ZAMi IRESCU.— Teoria e fru- 
moasă şi lămurită, Şi aş vrea să fie tot 
aşa de lămurită și concepția capodoperei. 
specici şi Logica suntem în legătură cu 
steiica curentă, ; 

TRIVALE. — Aceste chestiuni acum se 
rezolvă nutuidecât. 

MALORISCU. — Numai decât, da ; dar 
nu acum, 

AL. VLAHUŢA. — Asta vream să zic şă 
eu. 

CARAGIALE, — Eu, să spun drept, gro- 
zav aș fi vrut că aflu, o clipă mai curând, 
cum de-am născut cu specii! 

TITLE MAIORESCU, —Nu ai mini de 
piexdat așieptân *. Caragiale ! 

- CARAGIALE. — Ce bine ar fi fost, 
domnule Maiorescu, ca noi să fi fast si 
pe pământ, cum suntem aci în Empireu | 

[PU MAIORESCU. — Bine că suntem 
aşa măcar acum 


MIM AL, DRAGOMIRESCU 


UNIVERSUL LITERAR 





Richard Wagner dirija „Lohengrin“ 
la Opera din Viena. Pela sfârşitul duetu- 
lui își puse bagheta pe pupitru, lăsă or- 
chestra să cânte singură şi surâse vesel. 
la slârșit, izbueni o furtună de aplauze 
atât de îndelungată, încât Wagner tre- 
bui să se ridice şi să mulțumească dela 
pupitru, scptind în acelaşi timp muzican- 
țiloe de lângă dânsul : | 

—- Ali se pare că-i place mai bine pu- 
Ilicului când nu dirijez cu ! 


* 


Inte'o noapte, Balzac mediia asupra u- 
nui roman, când auzi un sgomot dinspre 
iereasiră. Se uită acolo şi văzu cum, cu 
mure băgare de seamă, un corp omenesc 
se lăsă în camera sa, Balzac nm îşi putu 
reţine râsul văzâud pe acel nenorocit şi 
începu să râdă cu hohot. Banditul, uimit, 
observâudu-l, aproape involuntar îl în- 
irebă i 

— De ce râzi ? 

— Cum să unu râd prietene, răspunse 
Bulzac, când văd cum canţi ceva aici 
noavica, când eu nici ziua nu găsesc 
nimic! 

pia Si 

Un aniar dramatic fără succes se duse 
îute'o zi la Dumas tatăl şi-l ameninţă că 
se va sinucide, ucizându-și și cei trei 
copiii. dacă nu-i va da imestiat brei sute 
de franci. : 4 

Dumas seotoci toate buzunarele, dar nu 
găsi decât două sute. + 

= Imi trebue neapărat trei sute. re 
petă autorul san cu şi «ci lirei copiii ai 
ei <uni pierduţi! 

— Ei bine, îţi facţo propunere, zise Du- 
inus, it acesie două sute și sinueide-te 
deocamdată numai pe dumneata ! 

. 


cineva zise lui Sarah Bernhandi : 

—- Aveţi un păr alb, doamnă ! 

Sarah se apropie de oglindă, examină 
cu atenție părul alb, otiă apoi uşurată 
ZISUL 3 

— Slava Domnului că se află în coada 
mea falşă ! 

. 


Paderewsk: pubaa pe una din elevele 
sale să cânte o sonată de Schubert şi, 
înainie ca ea să înceapă, îi observă că 
compozitorul se gândise desigur la o 
logodnică, poate, şi că rândul de dra- 
posie îi este adresat ei. 

După aceia rugă pe fată, ca să înceapă. 

Fa cântă îa asa fel că Paderewski o în. 
trerupse, spunându-i : 

_— Dar, auzindu-vă domnişoară, am 
impresia că Schubert nu se adresează lo- 
godnicei, ci soacrei. 

a 

i udwig Borne, criticul german, se afla 
odată întrun cunoscut salon literar, A- 
propiindu-se de un grup de bătrâni cari 
«lscutau o chestiune de estetică, Lardwig, 
care navea alunci decât 20 de ani, m- 
terveni. Dar deabia începu să vorbească 
şi un. «domn respectabil, privindu-l pe 
după ochelari, îi zise: 

— "Taci. domnule, nu te anesteca, nu 
te-a întrebal nimeni. nimic. Eu la vârsta 
d-tale nu eram decât un măgar, 

—— Atunci vați conservat bine, ripostă 
Lirne, înelinându-se profund. 


N. A. PP. 


UNIVERSUL LITERAR 


Floarea lui Sânzien 


de RADU GYR şi N, MILCU 


— Actul I. — Ţara Gâzelor. — 


LIBELULA (apropiindu-se mai mult:) 
Sceoală, scouli Sânzien, 
Ştergeţi uclii de polen! 
Am să mor aci de dor? 
SANZIEN 
Daţi-ini floarea florilor!... 
(privind fi şi amăgit umbra libelmlei...) 
„O umbră 'n vânt alene se leagănă, şi vine 
Incoa iremurătoare... Saprovie de mine... 
(l.ibelula, ca şi cum ca ar ti cea visati :) 
Cu avipele *ntinse de mi-te-au rupt, -— te cer. 
De vei niuri, — te-oi duce pe picptul meu, la cert 
(revenianlu-si) 
„Dar un e floare albă visată din răzor.... 
— some e BARGAUNUL SFETNIC 
U libebulă plânge!.... 
SANZIE.N 
Nu-i floarea-florilor?.,.. 
(Pauză apăsătoare) 
Floarea, floarea îi e dragă !.. 
LIBELULA — —— — — 
Cine mi-a vorbit de ca” 
LIBELUA 
«« Din palatul meu, din mlaștini, am venit din țara meu, 
Te doream... Si-atunci nebună să mă risipesc în zare 
Am zburut... Da. obosită, în livadă, sub o îloare, 
M'am culcat s'adorm la umbră... Somnul mă cuprinsc-uşor.. 
Nu adânc... Simțeanu prin aripi, prin tot trupul, un fior 
Dulce, — că simţii de-odată cum plăcerea lui mă doare... 
M'am simţit atunci cuprinsă într'o coaje de răcoare 
Dar urdea:u... Și-atunci, trezită dintrun vis amăgitor 
Te-am văzut trecând, pe tine., 
SÂNZILN 
Unde-i „floarea-tlorilor 2 
Nu e ca! Plecaţi! Lăsaţi-mi somnul! artă, gâză dulce. 
Nu te pat iubi! In floare îmi duc dorul să se culce, 
LIBELULĂ 
Te-am iubit... Zburaşi departe... Am venit să-ţi fiu aproape 
N'ai să mă iubesti! Mai bine, Incurând or să mă'ngroape 
Sub polen vărsat de cupe argintii de crin, târziu. 
Și cu gândul dus la tine am sadorm fără să ştiu. 
Dorul meu le vrea! 
SÂNZIEN 
„„ În gândul meu curat de mărgărint 
Peritru ce să pic otravă, libelulă, să te mint? 
Floarea-florilor mi-e dragă ! 
(eșind din cupă, către sfetnic gi întreagă curte: 
Bărgăune, tu fânţar, 
Tu, trimisul să o cauţi, dincolo, peste hotare, 
Ai aflat-o? Spune! Unde-i? 
(toţi suni muţi) 
Haide, ce stai? O!?.. Țânţar!... 
ȚANTARUI MARACIAL 
Fluture, mărițe Doamne, a fost totul în zadar! 
SÂNZIENE 
Cum? 
ȚANŢȚARUI, MARACINE 
O! Rege-al țării noastre de grădini Jără de moarte. 
In zadar!,. 
SÂNZIEN 
Tăceţi tăcere. — Vecinic îmi va fi departe !... 
(cu glasul sugrumat de dmere :) 
Eu peniru ce să fiu un orb? 
De ce mireazma-i să n'o sorb? 
Mi-aş vinde viaţa pe un fir 
Ce pourlă aur de potir y 
Mi-aş rupe-uripa "n orice spin 
Pentru lumina ej de crin! 
„„ Şi-aş aduna atât polen 
Şi-atât nectar i-aş afluna, 
Cât wa gândit să strângă ea 
Pentru Sânzien... 
(plânsul îl încacă). 
Eu pentru ce să fiu un orb?... 
(Plânge) 
(Ta această clipă, ivate florile plâng. Petalele se cern pe 
jos, pe măsură ce fiecare floare îşi spune cântecul. Sânzieu 
irece dela una le alta, se reazimă cu durere de lujerul 


fiecăreia asculidudu-i jalea, — pentru a rămâne cel în: 
suş, nemângâiut 
Muguroaiele de furnici pe dealuri se leminează în roşu, 
în timp ce slupurile se colorează în galben. În depărtare, 
coruri de greivri). 
CRINUL, 


Crin plăpând bătut de brumă 
Eu sunt floarea albă "n flori, 
Dimineaţa pân 'n zori 
Cur din soare apă sfântă 
In căuşul meu de ccară. 
Si în hecare scară, 
In corola mea e nuntă: 
Stelele cu umbrele 
Mierea cu. albinele 
Vântu cu snspinele.,. 
Stropi de lacrimi. muguray, 
Nu mai plânge, fluturaş 1... 
(se scutură) 
BARGĂUNUL SFETNIC (Flrturului 3 
Mărite Dosmne, lusă ! Durerea e prea grea! 
Cunose povestea asta ; a fost cândva a mea... 
(Sânzicu plânge) 
TRANDAFIRUL 
Imbălsămat ca nimeni. en sânt un trandafir. 
Mi-e dragă o albină ! Dar mierea din chimir 
Mi-a luat-o, boaţă, toată! De-atunci pleacă în lume 
Eu, roza ei victimă. mă rog... a unei glume, 
Mi “wwbălsămă de miros de-atunceu Dumnezeu : 
Batrân, să fiu tot tânăr, şi so aştept mereu. 
(se scutură) 
Stropi de lacrimi, muguraş, 
Nu mai plânge fluturaş... 
(Săânzicn plânge) 
RARGAUNUL SFETNIC 
Auzi ? Si frundufirul... Durerea ta nu-i nouă, 
(m hiincdu-l) 
Vrei miere groasă, multă... Sau vrei un strop de rouă ?.,. 
TAMALȚA 
Sunt tlămâiță albă pe fruntea mirilor 
La nunta ta, o!... flutur, şi-a floarei florilor, 
(Sânzien tresure), 
La nunta voastră, îusu-nii jerttindu-mi floarea mea. 
Oricare-at Îi sprala, am S'0 "ECUNUn CU ie 
(Sc scutură) 
MARGIIERILA 


FLORILE TOATE 
ȘI Nol. 
SÂNZIEN 
Cum £,. toaie, toate, toate ??... 
LIBELULA 
Iau pildă de la voi... 
(îngenunche întrun colţ) 
SÂNZIEN 
Jubire ? Simt în mine o shiară de vrăjmaș... 
lubire ?... Trece vântul, sălbatec, prin panaş... 
Jubire !—Mi-i panașul de-argint, un nor de jum, 
Inhite.a. '$ cersctorul întârziat pe drum! 
„Un cavaler din basme cu haina sfâşiată | 
Doi, ochi în ceascăn vânăt, o liră stărâmată, 
Sau flutuee stivinic cu aripele strânse !.. 
(celorlalţi) . 
Urăse sfiala voastră! Nu vreau petale plânse... 
Şi florile-astea moarte să mi-le daţi pe foc! 
toi merge Însu-Iri, Singur. 
BARGAUNUI, SPETNIC 
Stăpâne, stai pe loc! 
(Toţi sunt îucremeniţi. Sânzien, vizionar :) 
SÂNZIEN 
E dincolo de lume. pe celălalt tărâm! 
Şi totuşi, e &proape!... lubim și o urâm.. 
O Dlestemăm, şi totuşi ni-i binecuvântarea ; 
E floarea câmparilor. a glastrelor, e flourea 
De pretutirideui !... Însă ea nu-i în nici o parte!,, 
BARGAUNUE, SPETNIC 


De nu ar [i minunea nur îi asa departe... 


Si cu. şi cui... 


19 


SANZIEN 
Pleca-voi singur, singur! Voi n'aţi găsit-o, eu 


O voi aflu! 
BARGAUNUL SFETNIC 
Dar bine... 
SANZIEN 
Ştiu : drumul este greu, 
O ALBINA 
Spre fara îlourei 2... Doamne, cu tine vor zbura 
Şi aripile noastre pe lângă-avipa ta! 
BARGAUNIELE SFETNIC (înduplecat de gând) 
Venim cu tine doamne! 


SANZIEN (fericit) 


. Cu toți ?... Adevărat !?.,. 
Curteni, curieni, să mergem ! Să daţi foc la palat! 
Aşa €?... Sânteţi gata? — încbunesc de dort!.. 


Trăiască voevtodui şi iloarea-florilor !.. 
SANZIEN 

Cutrecrai pământu!, nebun, din floare foare, 

De-uşi fi putut, —- s'o allu aşi fi zburat în soare, 

lar searu ?uvins de trudă, la umbra din poiene, 

Visum... la luna'm aripi NI clele pe antene... 
TOȚI 


Lu drum, spre ţara mândră a floacei — cosânzene ! 
SANZIEN 
Ori şi unde va îi ţara 
QGrice stuvili ne-ar desparte, 
Pân' la ca ori câtă cale 
Lungă-ax îi, cât de departe, 
Voi zhura, nebun, so ailu 
Chiar de-uvins de vânturi grele, 
Into zi au s'o mângâie 
Nunsai aripile mele,.. 
LiBELULA (din colțul ci de umbră) 
Vă cer, aripi de ceară, un strop de îndurare, 
Ai milă... până mâine... Eu mor de întristare,,, 
Si aş muri; şi altiel, chiar în de mai inbi: 
O libelulă moare când a trăit o zi... 
„În zori, putea-vei, tânăr, călăuzit de gând, 
Hotarul şării tale de gâze siărâmând, 
Să zbori... să zbori departe pe drum de raze lungi... 
Dar nai Sajuugi la floare... Nu trebue sajungi... 


SANZLEN 
Să nu ajung ? Ce spune? 
LIBELULA 


Cu aripele "n vânt, 
Aştept, în giulgi albastru, să-mi sape un mormânt. 
Mi-or ţintui în stele, mormântul, sub o floare, 
Dar şi atunci uripa spre tine-ar vrea să zboare... 
lubite, nu te duce! Indură-te de mine. 
Nenorocite îlutur !... 
SANZIEN 
Mă duc! Te las cu bine,. 
CAZELE 
La drum! plecăm îndată! 
BARGAUNUIL SFETNIC 
Aşa ni-i soarta !,.. 
O ALBINA (unui; greicr) 
Vere, 
Mai staţi, n'avem merinde! S'aduc puţină miere... 
LIBELULA (rugător, lui Sânzien -i 
Dar pleacă mâine, mâine !... 
SANZIEN 
Cum : mâine î... Nebunie f... 
Dar până mâine este mai mult de-o veşnicie 
De inâine“ mă desparte prăpăstii, veacuri, ape... 
„Acum“ sfărâmă timpul şi mi-o arată-aproape, 
Acum, acum! Sânt gata? Oşteni, bondari, furnici, 
V'aţi strâns cu toți ? Să mergem! Lu, sfetnice : aici 
Să-mi ţii alături, sfatul!.. Străjere. spre hotar! 
Tu greiere, în frunte |... Voi, viespi de chilimbar, 
Câliţi de zhor aripă Î... Piciorul pentru mers... 
(Oastea, s'a gătii de drum) 
Povor de gâze, haidem !. 
ȚANŢARLI. MARACINE (rămas cel dim urmă :) 
Un nou prilej de vers!?.. 
„Cu ființa-mi țâțâindă 
Ţeţu. de van iubit, 
Să wamiutiţi cu. totă 
De scumpu-mi ţâşâit...» 
(ese fluerând) 
SIRAMOŞUL GREIERILOR 
(Lrezindu-se din somn pentru o clipă:) 
iaj >? Ce e larma asta ? Nu poți să dormi un pic!.. 
Dar bine că plecară... Să aţipesc subt spic]... 
(Se culcă şi doarme). 
(iboul larmei de gâze se îndepărtează, Câte-va lumini 


UNIVERSUL LITERAR 


din satul de mușuroaie pâlpâie speriate. Tăcere, străbă- 
tută de plânsul înăbuşit al Libelulei. O lună nriaşă se 
urcă pe cer, 'loute florile par de chiciură). 
LIBELULA 
(după un hohot de plâns) 
„Şi a plecat... spre floare... departe'n 'miază-zi ! 
E teist să mori cu seara când ai trăit o zi. 
Asi vrea din Libclulă să mă preschimb în îloare... 
FLUTURUL DE NOAPTE 
(Intră. „Zboară”” de câteva ori împrejurul Libelule, apoi:) 
lubito, dormi? În noapte eşti singura suflare ? 
Siiu, Sânzien acuma departe e de-aici. 
Dar ui să-l uiţi, EI singur s'o ntoarce într'o zi, 
LIBELULA 
O, prea tarziu î.., 


TLUTURUL DE NOAPTE 
Das bine, — oricând nu-i prea târziu ! 
De-i dreaptă vorba asta, aş mai putea să viu 
Eu însumi lângă tine? Să cânt iubirea noastră ? 
Momnit ades, nehunul, de-o flacără albastră, 
De-un iclinar, de-un sfeşnie, uitasem chiar de-acea 
Cărei închin acuma, smerit, iubirea mea... 
LIBELULA 
Târziu fi-aduci aminte ! 
TLUTURUL DE; NOAPII 
Mustrarea ta mă doare 
. LIBELULA 
Eu bam iertat pe dânsul ca îndrăgit o floare, 
FLUTURUL DI NOAPTE . 
llai, uită-l! EL la rându-i te va uita... Nu crezi? 
i LIBELULA 
Să-l uit şi să mă uite... — Dar fluture, nu vezi 
Cum scara cade muarlă pe-o cruce de trifoi ? 


Eu mor cu ea... 
YLUCTURUL DE NOAPILE 
Să vină deci moartea pentru doi! 
LIBELULA 
O! nebunatec flutur !... De ce săltvrei să mori ? 
E de ajuns: Cu mine mor sute de surori, 
Voi, ce puteţi, în viaţă să'ntârziaţi mai mult 
Mă veţi uita, desigur,., 
FLUTURUL Di NOAPTE 
Dar., 
LIBELULA 
Nu te mai ascult... 
De altiel, pierd puterea. Inghiaţă viaţa'n trup. 
Luminile-mi sunt oarbe... In mii de părți mă rup. 
Dar nu-l uit... Şi toinş, mă va nita. Eu na. 
Pe-un jiricel de iarbă ia-mi trupul de mi-l du. 
Sub „floarea călcăvuşei» să-mi săpi mormânt, sub toartă. 
Dar nimănui, la nimeni nu aminti că-s moartă, 
Da'n zori şi'n pacea nopţii când ochii tac prin case, 
Să-mi plângi pe groapă lacrimi de stele de mătase 
Și lacrime de rouă şi de argint să-mi pui 
Săneere să cred că ele sânt lacrimile lui.., 
De ce nu sunt o floare... a boabă de polen. 
O, firicel de ierbă ?.. viaţă... Sânzien !... 
FLUTURUL DE NOAPTE 
O 1... Te iubesc... Răspunde, Ai adormit? Ce îel? 
Aşa curând, îndată ?... Visezi acum la el? 
Mă lasă lângă tine cu-aripu-ocrotitoare 
Se te învelesc... Pe aripi nu simţi plouând răcoare ? 
(Face un pas spre ea). 
Aşa , toţ mai aproape. Nu-i nimeni să ne vadă... 
O stea de-ar fi din ceruri aci pe loc, să cadă, — 
Un fir de iarbă încă nu sar trezi.., Ascultă !... 
Puţină, doar puţină iubire... Ce spui? Multă?.. 
N'ai spus nimic, iubite ? — O vorbă doar, doar una... 
Când ascunzându-și faţa can nor subțire, Luna 
Sc face că nu vede, (îngenunche) 
În preajma ta zlurând, 
Imi plec în «ngăciunc antenele vibrând... 
Aşa. tot mai aproape... Vezi? Ne plângeam de soartă. 
lubita mea, te lusă încet pe braţu-mi.., 
(ea îi cade în braţe. moale) 
— Moartă ?... 
(Midicându-se dia genunchi, de lângă leșul Libelulei şi 
amenințând cu ură, în urma convoiului Imi Sânzien : 
O, Sânzien ! Ştiu bipe... Tu i-ai sfârşit viaţa !... 
Te taie raărăcinii în drum! Te prindă ceața... 
Păcnjcnii în plase tot sângele să-ți sugă 
Și Crivăţul năpraznic să mi te-ajungă *n fugă! 
Omătul să-ți îaproape un trup bătut de ploi, 
Şi larna să-ţi călcască din aripe un sloi !... i 
„„Te-am blestemat !... Cu ura pe drum am să te prind!... 
(Sdrobit, după o pauză au ochii înfipţi în lună :) 
Aşi vrea în noaptea asta la lună să m'aprind!., 
Sfârșitul actului 1 


PNIFERSUL LITERAR 


DAIMONION 


IX TEORIA GENIULUI LUI KANT 

Kant detineşte geniul „facultatei)a idei 
pr estetice“ (Kritik der Urteilskraft pag, 
219 Recl. ) Să:destacem odată momâia ace- 
stei defiuiqii pentru a vedea dacă nu cum- 
va se ascunde o inimă vie subt haina ve- 
che înţepenită întrun schelet lemnos. :A- 
nevoie va cuceri formula aceasta simpatia 
ciliiorului de azi, ÎI înstrăinează! până la 
disperare—iutâiu încercarea aparentă de 
a raţionaiiza ce nu se poate raţionaliza , 
fenomenul estetic redus la cuvântul 
„idee, — şi apoi şi mai mult restrânge- 
rea neapărat lorțată a noţiunei de „ge- 
niu“ esclusiv la domeniul artei. Dar ma- 
rele fjlozul nu merge aşa departe cu ra- 
ționalizarea fenomenului estetic pe cât se 
parc, deoarece el înţelege prin cuvântul 
„idei estetice“ un lucru ce diferă binişor 
de cecace astăzi obişnuim să numim ast- 
Iel. 

„Intocmai cum la o idee a ratiunii 
imaginaţia nu istoveşte cu intuiţiile ei 
noţiunea dată, lot aşa la o idee estetică 
intelectul nu istoveşte cu noţiunile sale 
niciodată mtuiţia interioară a imagina- 
ției”. (ibid. 219). Cu alte cuvinte ideea es- 
tetică, e o iutuiţie (produs al imaginaţiei) 
ce rămâne indivizibilă prin imtelect şi ine- 
puizabilă prin noțiuni abstracte. Ideca 
estetică pria struatura ei esențial intuiţie, 
refuză să iutre în abstracţiuni categoria- 
le şi noțicuale, Pus în fața unei asemenea 
intuiţii estetice intelectul îşi schimbă 
neli:niştit punctul de vedere, se lărgeşie, 
sadună, aleargă în cerc, dar nu o poate 
priude niciuna din multele forme ce a- 
tărvă în vasta sa garderobă, Astăzi am 
spune: întuiția estetică e irajională. In 
„ideile estetice“ ale lui Kant intră deci, 
cam geomeirizat ce-i drept, şi acel ele- 
ment „nescio guid* despre care în veacul 
său au vorbit şi alţii. Kant, cu gândirea 
crescută în şcoala matematică şi trecut 
pri in anodiza critică a cunoaşterii, era nai 
chemat decât oricare altul să-şi dea sea- 
ma de gradul de iraţionlitaie a „ideilor 
estetice”. Prin urmare Kant nu raţionali- 
za deloc geniul. definindu-l ca facultate a 
„ideilor“ estetice. Nu tot atâi de părelni. 
că e însă a doua obiceţiune, ce se aduce 
definiției sale. Kant justifică avexarea 
geniului esclusiv la artă prin aceea că 
numai în artă ar exista creaţii cari nu se 
pot cxpiica nici ca conținut, nici ca ori- 
gină. Numai în artă ar exista plăsmuiri 
la cari nv se poate ajunge prin produce- 
re după anume „regule” conștiente. Do. 
“pă credinţa sa tot ce a închipuit bunăoară 
"Newton, în domeniul teoriei, presupune 
doar o mai mare dexteritate intelectuală 
şi o' tehnică mai încercată decât a omu- 
lui obişnuit, dar nu „geniu“. Şi aceasta 
fimdcă Newton și-ar fi putut lămuri sieşi 





1) Noţiunea de „facultate“ psihică, ana- 
cronică dela Herbari încoace, fără de-a-și 
pierde valoarea unei alte ficțiuni a'o dise 
cutăm aici. ma ca ta can boltit 


ca și altora pas cu pas procedeul prin 
cara şi-a construit teoriile, în vreme ce 
un Homer t orb, în înţeles mai profund 
că nu ştie cum creiază, 

Marele criticist îşi face prin închide- 
rea geniului înire boiarele artei îna:nte 
de toate sieşi o cumplită nedreptate, Vreo 
câteva decenii mai târziu Schopenhauer, 
cu un cuceritor farmec stilistic, schiţa a 
tcorie a geniului descriindu-se fără mult 
încunjur pe sine însuşi. Aproape toţi cari 
s'au încumetat la o asemenea teorie şi-au 
făcut autoportretul, cu cxcepţia lui Kant 
care obsedat de imperativul filozofării 
cinstite refuză categoric să se creadă un 
geniu : teoria sa rămâne astlel un im- 
presionant document al obieclivităţii pâ- 
nă la care în polida instinctelor de slă- 
vire de sine anume oameni sau putut 
ridica. ; j 

Portueiul absirei pe care Kant îl. fă- 
cca geniului nu trebuie prea muti schim 
bat, doar cadrul în care l-a vârât te- 
buie lărgit. În ştiinţă, în filozolie. ca si 
iu arlă e deopotrivă dată posibilitatea de 
a creia inconştient“ — intuiţii imepui- 
zabile, O ipoteză deopildă e ..senială* 
prin faptul că lămureşgte cu mult mai 
mult decât datele empirice pe temeiul că- 
xora a fost ridicată, prin faptul că, chiar 
simplă ticțiunc fiind, ejută la descope- 
rirea alior tenomene încă necunoscute, 
O apoteză cuprinde deci în momentul 
când e creiată cu mult mai mult decât se 
poate deduce din datele pe cari se ru- 
zimă. Acest mai inult constituie un inte- 
zesant echivalent al acelui plus inaţional 
pe care intuiţiile estetice le au faţă de 
uoţiunile intelcetului. Un alt moment, 
cure ne pare deadreplul kantian şi care 
probează cu entuziasm prezenţa „geniului“ 
în ştiinţă şi în filozolic, e următorul: de 
când cu ccicetările lui H. Vaihinger 3) a- 
sura marilor idei [ipoteze şi construcţii) 
xoduice din ştiinţă, ştim că în cele mai 
inulte cazuri acestea suni în ultima ana- 
liză „antilogice”, pticțiuni antiraţiona!e:, 
pline de cvntradicţii, şi că la făurirea lor 
ma putut prin urmare să ajute logica şi 
vegulcle inerente intelectului uman. Ace. 
sie ficțiuni rodnice sunt opera geniului 
şiiințitic, tot atât de inenșiieni elaborate 
ca oricare din plăsmuirile aristice. Pe 
când intuiţile estetice întrec logicul, ipo- 
tezele ştiinţifice adeseori siluesc logica. 

Că. în filozofie şi în deosebiin metafi- 
zică, geniul « oarecum în elementul său 
o dovedeşte observaţia devenită loc co- 
mun că 0 concepție despre lume şi viaţă 
unu e niciodată logic demonstrabilă. Orice 
filozolice e mai muli expresia abstraci- 
imaginară a unui temperament inselec- 
tual, a. unei personalităţi cu mai molte 
dimensiuni decât ar putea să aibă inte- 
leciul pur. 

Teoria kantiană despre geniu cuprinde 
în adevăr unul din lucrurile esenţiale ce 
sau spus despre geniu, punându-se în 





3) Veei: Philosophie dea Als ob. 


Ciclul casei albe 


Li 
Casă albă, 
Casă albă, 
Casă'n care mi-a 'nfloriţ 
Zări prea noui de bucurii, 
Te învesmântaşi acuma 
In învăluriri de scamă, 
De întârziată ceaţă, 


Stau cu mâinile-obosite 
Peste zimţul recei sticle 

Ale geamurilor nalte, 

Ochii mei — doi călători — 
Azi, sau deşteptat în larma 
Intristărilor de eri, 


Şi pe drum de limpezime, 
Merge dimineața albă 
Cuprinzând pălimi de zare 
Și crezând în invierea, 
Luminosului Amiază 


ul 


Călătorii mei s'au întâlnit 
Cu ea şi n'o cunosc. 

Au trecut pe lângă ea 

Şi acum se uită lung înapoi, 


Un văl argintiu selipeşte arar 
Pe fundul zării 'negurate. 

Şi casa albă, 

Cu bucuria ci întreagă, 
Se-afundă încet în aşteptare, 


Ii 
Aleluia! 
Am deschis fereastra azi, 
Și gerul de afară înţeapă, 
Cu ace mici de-argint. 
Sonor se rostogoleşte deşteptarea 
Pe străzile învecinate, 
Toţi paşii au un fel sigur 
Şi o corvoadă mai puțin, 
In dimineaţa asta rece, 


Aleluia! 

Cobaltul cernlui ţipă, 

Ca un atlaz scrobit 

Pe un trup prea crud. 

Cu mâini luminoase 

Soarele se joacă în brumă, 

In îerestrele întredeuchise, 

Portocoale multe râd pe toate geamu- 
rile, 

Şi câte-o floare adusă eri 

Tremură în ger, 


Aleluia! 

Azi noapte nu am mai ştiut 
De plânge canceroasa de alături. 
Si nu m'am deşteptat să văd 
Halucinaţii albe în odae, 

jucând în ape de oglinzi, 


Aleluia! 

Azi aş vrea să trec, 

Dincolo de poarta neagră. 
Să las întreaga casă alhă 
Cauchemar în pragul străzii. 


OTILIA GHIBU 


zi 


or 55) A 


? 





sarcina acestuia creiarea inconștientă de 
intuiţii ce întrec logicul. Ea greşeşte doar 
prin restricțiunea ce o face eliminând 
geniul din orice domeniu afară de cel 
artistic. Vom vedea că în teoria geniului 
Kant şi Goethe au văzut deopotrivă de 
adânc, cu deosebirea că întăiul a văzut 
mai precis, iar al doilea mai lurg. 


SE LUCIAN BLAGA 


PETRE ISPIRESCU 


(1838-1887) 


Peire Ispirescu sa făcut cunoscut în 
literatura woastră de acum 50 de ani 
prin publicarea unui bogat material 
popular care a fost primit cu mult en- 
tuziasin de scriitorii şi oamenii de știință 
de pe acea vreme, E «testul să amintim, 
că YV. Alecsandri, Alexandru Odobescu 
şi Boedau P. Haşdeu i-au prefațat volu- 
mele şi l-au lansat cu elogii opiniei pu- 
plice. 

Paralel cu suetivitatea «le folklorist, de 
care vom vonbi mai departe, Petre Is- 
pirescu a încercat să serie şi în genul 
povestirei. de vulgurizare. Luând subiec- 
ie din mitologia antică el sarie o serie 
«de „basme păgânești“ îmbrăcale  într'o 
formă populară primitivă, Nefiind un 
Dui cuioscător al vieţei antice, el nu 
reusește să me dea culoarea, locală şi nici 
atmasteru acelei vremi. Tu forma redată 


de dânsul, mitologia antică îşi pierde 
caracterul ci special şi se transformă, 


într'o mitologie Inolernă sau mai bine 
zis româneaseii, Supnanaturalul mitolo- 
gici se înfăţişează în forma miraculosu- 
lui din busmele noastre. 

“ot în forma povestirei de  vulgari- 
zare a încercat să redea şi puriruetele 
inavilor noștri „voinvozi dim trecut: Mihai 
Viteazul şi Ștefan cel Mare. 

Votuşi numele lui Petre Ispirescu nu 
rămâne legui de această uctivitate care 
l-ar fi făcut de mult uitat; el are un 
rol mai însemnat în istoria folklorului 
nostru, PD, Ispirescu este primul folklo- 
ist care ne-a dat cea mai bogată şi mat 
integrală colecţie de basme româneşti. 

Din valcareu acestei culegeri jude» 
caută din punct de vedere strict ştiinţific 
lesă multi de dorit, Ispirescu fiimd năs- 
cut şi crescut în București aa, avut po- 
sibilitatea să culcagă materialul folklo- 
vie dela ovigină, din mediul wealterat 
de sirăinism al vieţei «de „ţară. Majori- 
tatea basmelor sale au fost culese dela 
locuiiurii mahalalelor bucureştene în 
mijlocul cirora circulau o suunedlenie de 
căirticele cu poveşti de provenienţă, străi- 
nă. Este cunoscut exemplul cu basmul 
lui Gheorghe cel Viteaz care este na- 
ftonaizarea unui basm străin  „Aven 
tarile lui Liderik“. [n acest sens dacă 
sar face cercetări numuţioase s'ar mai 
găsi încă multe cazuri analoage, 

Coleejia de basme adunate de  Ispi- 
reszu prezintă maj puţin interes pentru 
folkiorist decât acea a lui |. “Creangă, 
cu toate că marele scriitor moldovean 
a literurizat forma basmului popular şi 
i-a dat o înfățișare proprie. 

Petre  Ispivescu, — împreună cu I. 
Bavac din Ardeal, Anton Pann din Mun- 
tenia şi o seric de alţi culegători mai 
mărunți, — face parte din acea şeoală 
felklorică care nu s'a adăpat dela izvo- 
rul bogat şi original al ţăranului, ci a 
căutat să culeagă orice i-a căzut în mâ- 
nă indiferent de unde ar fi acel mate- 
rial. 

Dacă Vasile Alecsandri a primit cu a- 
tâta entuziasm colecția de basme a lui 
Ispirescu, admiraţia sa îşi are deplină 
justificare pentru acea vreme. 

Poetul dela Mircești avea în. faja sa 
prima colecţie complectă din acest gen 
de literatură populară. 

Astăzi folkloristul român inarmat cu 
toată disciplina modernă nu mai poate 
avea acelaș entuziasm faţă de colecția 
lui Ispirescu şi pentru. cercetările sale 
pune mai multă bază acum pe colecţiile 
lui IL. Pop-Reteganul, Pericle Papahagi, 


Tudor Pamiile etc... decât pe aceea a 
lui Ispirescu. 

judecat însă în oglinda vremi sale, 
Petre Ispiresen a avut desigur un rol 
însemnat în istoria; folklorulmi nostru şi 
pe baza materialului bogat adunat de el 
sau făcut numeroase cercetări  ştiinţi- 
[ice destul de interesante. După dânsul 
a pornit o serie întreagă de folklorişti : 
D. Stăncescu, N. D. Popescu etc... care 
au adunat cu. sârguință din acest gen de 
literatură populară neglijat până a- 
tunci. 

E drept că dim toate speciile materia- 
lului felllorie, basmul se culege cel 
mai greu. O ghicitoare, un proverb, un 
cântec se transcriu uşor exact cun se 
aul; pe când un basm nu poate fi re- 
dat, aşa cum îl povestește bătrânul sfă- 
tos, decât cu foarte mare gremtate. Să 





PETRE ISPIRESCU 


ştie de alifel că acelaş basm are dife- 
rit variante formale şi frumuseţea lui 
este în strâusă legătură cu talentul po- 
vestaşului,  Culegătorul neavând mij- 
Joace să-l transcrie imediat, este nevoii 
să-l înveţe pe dinafară şi să-l fixeze pe 
hâriie după accea. Este firesc ca atare 
să-şi pue la contribuţie, în stilizarea lui 
şi ialentul său de scriitor. Aşa au făcut 
Il. Creangă, P, Ispirescu, Tudor Pamfile 
etc... şi tot aşa vor face şi folkioriştii de 
astăzi dacă nu vor avea cu ci aparate 
speciale de înregistrare exactă, 

Privite diu acest punct de vedere, cele 
mui frumoase basme românești. vor fi 
ale lui I. Creangă; după aceea ale lui 
Ispirescu şi aşa mai departe. i 

Un abil povestitor de „basme păgâ- 
ncşti“ şi de evenimente istorice naţio- 
male şi uu neiîntrecut povestitor de bas- 
me româneşti, aşa cred că trebue privit 
scriitorul Petre Ispirescu. 


: CH. CARDAŞ 
SPICUIRI BIBLIOGRAFICE 


A, — Opera, ediţii: 

1. Snoave sau poveștii populare. 
şnra |—M, Buc. 1875—1874, ed II, 
1379, ! 

2, Isprăvile şi viaţa lui Mihai Viteazul, 
Bue. 1876, cd. II Buc. 1885. 


Bro. 
Buc. 


UNIVERSUL LITERAR . 


GRADINA LUI TEOCRIT 


Plânsul lui Properţiu 


E! modo  solvebam nostra de 
[fronte corollas, 

Ponebamgue  tuis, - Cynthia, 
[temporibus... 


Când luminându-i calea cu îăclia 
l-aduseră pe braţe robii'n poartă, 
plecat pe patul ei, văzu că poartă . ; 
în linia din şale armonia, *| 


Rupându-şi de pe îrunte cununia, 
o coperi cu flori ca pe o moartă; asi 
gândea la firul vieții si la soartă. 
ln sânul alh ce-şi umilă bucuria, ial 


Dar funigeii lunei intrăm casă; Ta 
păianjenii de-argint trezesc femeia : _! 
îi scapără o lacrimă în noapte, 


Invins, ieşi sub cerul de mătasă; 
şi anzind în suflet roi de șoapte, 
săpă în ceară Elegia lil-a, 


x 


Y MARCEL ROMANESCU 





22 August, 1887: A murit filologul Ti- 
moteiu Cipariu. 

18%): A murit la Mircești poetul Vasi- 
le Alecsandri, 

23 August, 1880: S'a născut în Sibiu 
poetul Ion Borcia, cunoscutul traducă- 
tur din literatura germană. 

1922: A murit George Bengescu. 

25 August, 868: A murit imarele pro- 
zator C. Negruzzi. 

1907 : A murit Bogdan P. Haşdeu. 

26 August, 1884: A murit doctorul Ca- 
rol bDavila, : 

1907: A murit losif Vulcan. 

27 August, 1917: A murit la Cireşoaia 
seriiterul bucovinean Ion Grămadă. 

„28 August, 1834: S'a născut în Iaşi ju- 
ninistul Nicolae Culianu. 

1917: A murit scriitorul Anton Neum. 


ANNAIRĂDA AAA 
rw 


3. Din poveştile unchiaşului sfătos. Bas- 
me păgâneşti cu a prefață da'Al. Odo- 
bescu. Buc. 1879. Idem, it. Minerva. 
Buc. 1907. ! 

4. Pilde şi ghicitori, Buc. 1880, 

5. Legende sau basmele Românilor, 
Buc. 1882 cu o prefaţă de V. Alecsandri, 
Fld, 11 Buc. 189, ed. [il Buc. 1901, etic, 

6, Legende sau basmele Românilor, ghi- 
cifori şi proverburi. Cu o introducere 
de B. P. Haşdeu. Partea I—II Buc. 1872- 
1876. Idem în Bib. p. toți 

7. Jocuri şi jucării de copii, în Bib. po- 
porală a „lribunei“ din Sibiu, 

3. Basme, snoave şi glume, 
1855, ed. Î], 1895, 

9. Pomol Crăciunului, Buc. 1885. 

10. Basme adunate din gura poporului, 
Craiva, Fditura Sanmitca. 

11. Ştefan Vodă:cel Mare şi Bun. Bi. 
românească „Socec“ 1908, i 


Craiova 


+ 


UNIVERSUL LITERAR “ 





MODELUL 


__ Vechiul meu prieten Georges de Sunnois 
îmi serie: 

Nu m'am învreduicit încă să cercetez 
expeziția umicului Farditilleul; cu toate 
că, instalată cum este, în vastul atelier al 
muzeului pictorului Vieuxtemps, al cărui 


director şi custode e însuşi Fardtilleul — 


o asemenea vizită ar fi avut pentru mine 
un îndoit interes. 

Mărturisese însă cu toată francheţ că, 
deşi m'am străduit de nenumărate ori să 
mă apropii de poarta vechiului palat pes. 
ie care stăpâneşte o adâncă tihnă patriar- 
hală, întâmplări neprevăzute m'au încru- 
cişat la câți-va pași de casa răposatului 
artist şi de expoziția prietenului — și 
m'ani întors din cale. i 

Aşa, bunăceră, în ultima zi a încercări. 
lor mele, tocmai când îmi încheiam sim 
gurul nasture al sacoului, pentru a piişi 
irepresabil În sanctuarul artei din „rue de 
la Pitic — o blondă diabolică, o blondă 
eu ochi negri, şoldurile vii şi piciorul de o 
tulburătoare sprinteneală, îmi atinse, din 
mers, fata, cu buclele ci aurii, furişân- 
du-mi în carne o dureroasă chemare de ti- 
nercie, de primăvară, de libertate, 

Ca sivini aflu prilej de vorbă, am rupt 
prin grilajul de fier al unei curţi bogate. 
o ramură de liliac pe care mugurii țipau 
viața în încătuşarea gurguielor verzi — 
ŞI i-am întims-o : 

— E primăvară, Domnişoară... 

Fa mi-a zâmbit şi mi-a primit, fericită, 


darul umil. 
sd: zâmbetul gurii tinere, când dinţii 


a își cântă mefodia albului de fildeş 
A EM, fin al buzelor subțiri şi însân- 

Şi, ca şi cum crenguţa de liliac ar fi 
purtat pe ea podoaba tristă a florilor vio- 
lete, uecunoscuta cu ochi de păcură şi pă- 
rul de aur, o apropie de narinele nervoa- 
se şi aspiră îndelung parfumul primăve- 
rei nedestănţuite încă. 

Apoi îmi zise: li ! 

— Eşti pictor... 

Surprins, am intrebat-o: i 

—- Am pe frunte vre-o pată de „garan- 
ce” ori „galbenul de India“ mi-a lăsat pe 
taâini urmele lui exotice? 

—- Nu... In sehinb ai îndrăznealu nevi- 
novată a timpului din Montmartre, care, 
deși brutal şi mirosind veşnic a terebeun- 
tină, poartă totusi cu dânsul, în ochi, în 
gură, îu păr, reflexul preocupărilor lui 
intime: femeia. 

Am vrut să protestez, Fa îmi puse un 
deget pe buze: 

Vă cunosc bine, Sunteţi sîngurid bărbați 
cari naveţi de cât o ambițiune: Să ne 
umiliți. 

„Făcui o lamentabilă mutră de nedume- 
mre. A 

Dar ea mă lovi prieteneşte, peste faţă, 
cu ramura de liliac — şi îngăimă: 

— Sunt Landa.... 

— Landa!? ; 
— Fireşte, Nu-ţi aminteşti? Ascultă: 
Plus belle que YVânus se dressant sur le monde. 

Et versant les trâsors de sa serenite. 
Et le rayonnement de sa jeunesse blonde, 
+. x a w (] > d. 3 





1). Din volumul „Cronici fanteziste 
neliterare* care va apare în, curând. 


, 


13 


Deschiderea cursurilor Universităţei Popu- 
lare „Coasta de Argint“ din Balcic 


PRELEGERILE D-LUI EUGEN -TITEANU 
„OFENSIVA SPIRITULUI CONTRA- 
REVOLUTIONAR“ 


Universitatea populară „Coasta de Argint“ 
din Balcic, şi-a deschise cursurile de vară, în 
fața unui numeros public, prin trei prelegeri ale 
d-lui Eugen Titeanu, despre „Ofensiva spiritu- 
lui s<ontra-revoluţionar“, In prima conferinţă, 
domnul Fag. Titeanu a expus „Critica demo- 
craţiei şi doctrina contra-revoluţiei“. 

In întreaga Europă există o reacțiune împo- 
triva vechei ideologii democrate, împotriva par- 
lamentarismului şi împotriva principiilor peri- 
mate alc Revoluţiei franceze. In Spania avem 0 
reacțiune militară. In Italia o reacțiune a spiri- 
tului combatant. In Franţa o reacțiune burgheză 
şi catolică, La moi, o destăşurare de tendințe 
naţionaliste şi de apărare a rasei. Deşi diferite 
în manifestările lor exterioare toate aceste ac- 
țiuni se găsesc înrudite printr'un comun princi- 
piu spiritual. E reacţiunea împotriva ideologici 
democrate. E răsturnarea vechilor noţiuni ido- 
latrizate. Criza europeană a parlamentarismu- 
lui dovedeşte că societatea modernă îşi caută 
o nouă aşezare,  Parlamentarismul s'a dovedit 


incompetent. E domnia frazcologiei. Cetăţeanul 
a îost declarat în baza erorei revoluţionare, en- 
ciclopedic şi capabil să deţină o parcelă de su- 
veranitate, capabil să se pronunțe şi să hoti- 
rască n? ultima instanță. Se aiunge astfel la re- 
punerea în joc a întregei politici naţionale, Ja 
fiecare patru ani şi la punerea ei în îuncţic de 
hazardul unui fel de rișcă „capul sau Pajura” 
„pile ou face”. Pe această cale, întrun regim 
electoral ne viciat, se :ajunge la compromiterea 
marilor finii de directivă politică în care se re- 
2umă garanţia de permanenţă, de continuitate, 
a unei națiuni, ; 

Aceasta nu înseamnă câtuşi de puţin, supri- 
marea ori cărui drept detparticipare a cetăţea- 
nului la viaţa publică, a conducerea Cetiţei, 
Se revine pur şi simplu,fla organizarea hresle- 
lor, la reorganizarea statului pe baze corpora- 
tive, Ja reîncadrarea cetăţeanului în 'cadrul său 
profesional unde competenţa sa îi acordi într'a- 
devăr un drept suveran. Coel'mai umil ţăran va 
îi mai competent în corpurația agriculturei, 
decât medicul sau juristul pe îcare partidele i 
lau oferit ca reprezentant în parlament. Aiară 
de aceste, regimul electora! frugmentează i su- 
îletul autohton, rupe solidaritutea naţională, 


= 4 şi 
„e —-9 = 2-9 -8-e-0—-...9- E A O DS au 


FIINTEI NA: 





Acum îmi aminteam. 

Ab!... de când o doream, de când o 
dorea, de când o vis, de când mă tor- 
lura întâlnirea aceasta! 

l-am apucat braţul cu neastâmpărul ct- 
rat al unui părimte, care'şii regăsește co- 
pilul si vrea să-l apere. 

Iocuia departe. 

În tramvaiul care ne-a dus până la caka 
ei, am ferit-o de înghesmiala vulgară, în- 
făşurându-i mijlocul svelt cu braţele a- 
mânslouă, de teamă ca ici o haină şi nici 
un trup din plebe să nu-i atingă trupul. 

T-am simţit astfel lot caldul formelor 
ci virgimale şi — desbrăcând-o în gârd — 
i-am contemplat, suferind, splendoarea 
viului gol, 


. Li 


zorilor mă sur- 


Palpitarea violacee a 
retuşind ultimul 


prinse în odaia Iamndei, 
studiu în cărbune. 

Fa dormea adânc, după cumplita oho- 
seulă a celor opi ore de pozii. 

In patul mizerabil. părea un mallăr de 
petale proaspete, roz-albe, aruncate peste 
o movilă de cârpe. 

Odăiţa aceasta îm care se adăpostia mo- 
delul, avea înfăţişarea unei cutii vechi, 
mucegăite, peste pereţii căreia s'au pre- 
umblat odată șopârle oleioase şi verzi. 

Un „lavoir“ inprovizat dintr'un soziun 
spart şi un lighiani albastru, eru, în afară 
de patul de scânduri, singurul mobilier al 
camerei RR | i: 

Câteva rame hârbuite, atârnând strâmb 


pe ici pe colo, păstrau în ele nuduri, hi- 


doase, cu o coloratură glacială şi rân- 
cedă. i 

O silă grea mă cuprinse — apoi teama : 
urâtul mă înfricoşa, 

Am ţipat, fără să vreau: 


— Landal!... : 
Şi Landa tresări, spăimântată. 
— Ce este? 


— Landa!... aruncă; de ali ororile astea! 
Mă dor... 

— Nu pot. Sunt cu în ele... 

— Peste putinţă! 


ia 


— „văzută prin ochii voştri, 

— Fari glune sinistre, Landa....! 

Fa izbucni: 

— 0... nul. De ccemi vorbeşti astfel? 
Dur gândeşte-te.... Frumuseţea trupului 
ineu mi-ar fi câştigat iubirea regilor... 
Dacă aş fi voit, ajungeam 0 curtezană 
adorată şi temută. Din umbra palatelor de 
crictal aş fi stăpânii. cu vârful degetului 
mic, nn imperiu... Dar wam nutrit nici 
odată idealul acesta pe care orice fuemee 
da bulevard îl încălzeşie la sân, Ci un 
altul: Să triumf prin astă. Să trăiesc în 
sutele de veacuri viitoare si să jubilez 
de feridire — atunci când sufletul meu va 
prijegi în spaţiile siderale,.. să jnbilez de 
fericirea atâtor mii de generaţii îmbătate 
de mircazma neprihănită a frumuseţii 
mele trupeşti. 0... în mu: cunosti fericirea 
aceasta, „„nimeni n'o poate bănui, căci e 
niunai a mea, 

„anda tăcu o clipă, ca şi cum ar fi stat 
să cântărească gândurile, apoi rosxtogolin- 
du-se zdrobită peste dezordinea asterau. 
tului murdar. şopti înăbuşit: i 
„— Insă voi maţii înşelat... și intaţi umi- 
lit... 

— Cum?... de ce?.: Tanda! 

—. Priveşte: pe pereţii mei slau martore 
operele voastre. Sunt eu în ek... 

— Aruncă, Landa, ororile aslea... dis- 
iruge-le. 

— Nu... Ar fi şi prea târziu. Acuma 
trebuie să le păstrez. E singura mea mân- 
galere — și singura mea răzbunare. 

[şi acoperi ochii în palme. 

lLacrămi curate şi grele cădeau, cu un 
şirag de pesle risipite, pe rotunjiauile 
sculpturale ale sânilor ei. 

3 . - . .. Fi % - . . 

Pesie o lumă, când nam mai dus s'o 
văd în mahalaua depărtată, odaia cra 
pustie, 

De ce?... încotro plecase oare frumuse- 
ţa aceia vagabondă, misterioasă şi pură...? 


E N, N. TONITZA 


14 


fiindcă diviziunea este însusi principii său de 
viață. Regimul partidelor politice, corolar al 
regimului parlamentar şi democrat, aduce 'a- 
cest principiu al sfâşierei interne, care dela 
categorie la categorie de cetăţeni 'ajunge, în 
programele socializante, la concluzia luptei de 
clasă, ! 

Rezultatele nefaste se văd într'o societate 
democratică „tip“ ca cea franceză. -Statul nu 
trebuie să încapă pe mâna celor cari aduc con- 
cepjia luptei de clasă şi a diviziunei, căci el 
datoreşte o egală apărare a intereselor. Nega- 
rea de altiel a acestui principiu de 'viaţă a par- 
lamentarismului, ne-o oferă el însuşi prin aşa 
zisul guvern „de concentrare“, In perioadă o- 
Dişnuită se trăeşte sub regimul luptei de partid; 
când amenințările se precipită şi când rezulta- 
tele ncfaste ale acestui regim se desemnează, 
— regimul parlamentar oferă reţeta guvernului 
de concentrare. Cu alte cuvinte, în afară de 
acest guvern Care e negarea luptei parlamenta= 
Fe — guvernarea e neiastă intereselor particu- 
lare şi salutului public, 

Noţiunea abstractă de libertate, e deaseme- 
nea perimată. Şi cum mar îi? Să luăm o sin- 
gură libertate: aceia a presei, şi să vedem, ce 
rămâne, în fapt, din principiul caduc al demo- 
crației revoluţionare.  S'a acordat o libertate 
nominală, iar în schimb, regimul democrat a asi- 





EUG. TITEANU 


gurat, prin însăşi esenţa lui, vasalitatea gân- 
dirii prin instituirea dominaţiei bancare, care e 
prin excelenţă internațională. Scrisul e dictat 
de bancă. 

Ori, într'un regim de opinie publică, oricine 
îşi poate închipui ce îniluenţă au ziarele, aceste 
laboratoare de convingeri. lată dar, ce rămâne, 
din libertatea de gândire şi cum se falşifică aşa 
zisa -voinţă populară, care, în îapt, nu există. 
Regimul electoral  demeratic și parlamentar, 
rupe solidaritatea națională, 

In Ardeal, — bună 'oară — numai din motive 
electorale s'a deslănțuit o luptă confesională în- 
tre români; în același timp, peniru'a  polariza 
voturi, se fac în dauna naţiunii majoritare, con- 
cesiuni minorităţilor. Nu se poate face pe a- 
ceastă chestiune procesul unui partid, toate fac 


la îcl. E viţiul regimului, a a 
"RIA 
Il-a, FASCISM ŞI MONARHIE 


A doua prelegere a d-lui Eugen Titeanu a fost 


despre !,,Fascism şi Monarhie“. D-sa face istori- - 


cul mişcărei fasciste. Italia era în plină des- 
compunere politțiciană. Comuniştii ocupaw uzi- 
nele şi pretutindeni domina “asasinatul politic, 
Vechile cadre politiciane, timide, pline de 
scrupule democrate, crescute în croarea parla- 
mentară, in'aveau curajul de a reacţiona împo- 
triva partidelor de extrema stângă, prin mena- 


UNIVERSUL LITERAR 


Ce a scris Emil Gârleanu 


V OPERA PRINCIPALĂ 


Dine cele de până aici reese că opera 
principală a lui Gârleanu se găsteşte în 
t volume de nuvele, schițe, amintiri şi 1 
de însemnări, dintre 'xare 5 tipărite de 
autor şi 2 posinme. De acestea urmează 
să ue ocupăm în fragmentul de față. În 
ordine cronologică aceste volume sunt: 

1! Bătrânii, tipări! până 'n prezent. în 
3 ediţiuni (1905, 1909 şi a Ill-a nedatată) 
şi, conținând următoarele 17 „schiţe din 
vieața bocrilor moldoveni”; 

Bătrânii: Sineturile Conului  Gheor- 
ghies; Suflet de femee; Conu Iordache 
Iovu; Furtuna; Intro Duminică; Alte 
vremuri: Franţ; O întâmolare; Sufletul 
nu îmbătrâneşte; Un sfârşit; La vorbă în- 
tr'o seară de iarnă ; Boerul Furtună; Na. 
Ianca; Întuneric; O zi ca altele; Amin. 
iri, 

Această colecțiune (| ediţiune) s'a epui- 
zat fourie repede, 

2) Cea dintâi durere tipărită în 5 edi- 
tiuni şi anume: | la 1907, a II în 1909 în 
fine ultima iot nedată şi având în co- 
„prins următoarele 29 de bucăţi: 

Cea dintâi durere: Ucigaşul; Tata; O- 
chiu! lui 'Turculeţ; Vierul; la ajunul anului 
nou; Intâmplarea; Innecatul; Uitat; Un 
apreţuitor al frumosului; Cine a iubit-o; 
Moşilenitorul; 'Tresărirea; Fraţi; Gruşan; 
Flămând; Patima; Colonelul;  Partaşni; 
Tuzitul; Inşelat; Puişorii; „Odată; Pe- 
atunci; O amintire; Locul tinic; Pe ma- 
lul Siretului; La moarte; Un suilet. i 

3) Inir'o noapte de Maiu, editat numai 
de 2 ori (1908 şi 1925) conţine numai 16 
bucăţi şi anume: L.ID 

Into noapte de Maiu; O licitaţie; 
Cearta; Intrun an; În ajunul Crăciunu- 
lui; Ochii: Intârziatul; Un om de zahăr; 
Uu milostiv; Furnica; Calul; Gâza; Pri- 
măvara; Bolnavii; In Turneu; Punga. 

4) Nucul lui Odobac (editat în total de 
2 ori, în 1909 şi 1924) conţine 1? bucăţi şi 
anume: 


Nucul lui Odobac; Domnul Seneca; 


Demisia; Oratorul; în Vinerea Patimilor; 
Mântuitorul; In unele clipe: Petrecere; 
Mormintele; Furtuna; aL vorbă într'o sea. 
ră de eamă: Intuneric; La cules de vii; 
Negustorul Meremet; La un urmaş; Ham- 
barul: Fetița mamei. 

5) Din lumea celor cari nu cuvântă, 
edita'ă în 1910 şi 1925 cu 56 de bucăţi şi 
anume: 

Cât un fir de neghină: Gândăcelul; Să. 
răcuţul; Călătoare; Musculiţa; Intrun colţ 
de hişerică; Cântărețul; Hoinar; In curtea 
mea; După asemănarea lor; Cioc! cioc! 
cioc!: In fel de fel de fete: Mai sus!; Ne. 
despărțite; Pasăre de noapte; Vulturul; 
Cucoşul; Cu soarele; Luptătorii; Mări- 
nimie; Singuraticii; Filosoful; Când stă- 
pânul nu-i acasă; Grivei; Fricosul; Mu. 
safirul; Căprioara; Voinicul:; Gâza; Pără. 
sita: Calul; Tovarăşii; Trandafirul; Frun. 
za: Floarea lacrămilor; Varza. 

£) O lacrimă pe-o geană, editat în două 
rânduri, ambele după moartea autoru- 
lui (1915, 1923) cu 30 bucăţi: 

Vrabia; Tanti Amalia: In odăița ei; 
Comoara: Fereastra; Tâlharul;  Geloşii; 
Un volum de capodopere; Nenorocasul; 
Secretul; Lux!...; Pisălogul;  Palavra- 
giul; „Viaţa e un vis!*; Inhan; Ibrahim; 
Scrisoarea găsită, Recunoştinţa; La sfân. 
ta Paraschiva: Obiceiuri de sărbătri; Odi. 
wioară, la denii; In clopotnița bisericii 
pustii; Visul lui Pillat; De pe cruce; Cio., 


- plitorul; Meşterul de oslinzi; Fericirea; 


Culegătoarea de rouă; Depecând lucefe- 
ri...; O lacrimă pe-o geană. 

7) In fine volumul editat de „Casa 
şcoalelor“ foi în anul 1915 (reeditat du- 
pă cât se pare abia acum în urmă de Uni- 
versala Alcalav) în cuprinsul căruia gă. 
sim: 9 privelişti din ţară; 36 de schiţe şi 
13 însemnări de Duminică — tota]: 63 de 
bucăţi difertie. 

Total general: 208 bucăţi diferite şi de 
valori inegale — iată ce cuprind princi- 
palele 7 volume ale Imi Gârleanu. 


PALE PAPADOPOI 





IRA, a a d A a a a nt a at MORI 000, 


jarca cărora îşi asigurau viabilitatea electorală. 
Foştii combatanți aduceau sub 'conducerca lui 
Benito Mussolini, ura împotriva comunismului ; 
dar deopotrivă disprețul împotriva cadrelor po- 
liticeane şi parlamentare. După „marea adu- 


nare“ dela Neapole (24 Oct. 1922) Mussolini fă-. 


gidueşte celor 40.000 de legionari a căror defi- 
lare ?o0 primise, marsul asupra Romei, De fapt 
iasciştii erau stăpâni ai Italiei. Existau două 
guverne: unul lega! şi fictiv cel din Roma al 
domnului “Facta .Altul de fapt, la Milan: guver- 
nul fascist. D. Facta prezintă un decret pentru 
instituirea stărei de asediu şi reprimarea ac- 
țiunci fasciste, iRegele reiuză semnarea,  D. 
Facta se crede stăpân pe situaţie, în urma unui 
scrutin, Mussolini domina Italia. Domnul Facta 
avea 1300 de voturi. Pentru mentalitatea par- 
lamentară era suficient. 

Regele chiamă pe Mussolini şi'i încredinţează 
guvernul. Marşul asupra Romei 'e o victorie, 
Fascismul restabileşte ordinea şi asigură pro- 
păşirea şi restabilirea prestigiului italian, S'a 
opus de câtre unii Fascismul şi Monarhia. Ade- 
vărat că Fascismul ca origină este republican, 


dar e! a triumfat datorită  'monarhiei şi de 
atunci cheștiunea constituțională nu se mai 
pune, y 


Fascismul a triumfat datorită Regelui, iar Re- 
pole a îost scăpat datorită Faşcismului 'care a 
înfrânt revoluţia. 


III-a, CHARLES MAURRAS ȘI ROLUL 
„ACTȚIUNEI FRANCEZE“ 


In a treia prelegere, d. Eugen Titeanu, a vor 
bit despre încercarea de restaurare franceză, 


precizând personalitatea lui Charles Maurras 
şi roiul „Acţiunii Franceze“! 

În marca mişcare de restaurare spirituală, pe 
care o trăim, primul rol revine 'criticei „maur= 
rasiene'* şi doctrinei naţionaliste a cărui cou- 
cluzie firească e monarhia. Prima sistematizare 
şi prima prezentare şiiinţitică a criticei contra» 
revoluțonare se îace la ,Istitutul 'de Acţiune 
Franceză" adevărată Sorbonă a doctrinei auto 
ritare şi monarhice. Charles Maurras, Leon d: 
Montesauiou, Jules Lemaitre, Lucien Dubech, 
Henri yMassis, Rent Gross, Ren€ Benjamin, Ja- 
qucs Bainville — prezintă, la epoci diferite, pe 


doctrinarii contra revoluţiei. -Maestre, Bonal 
Rivarol, Le Play, ctc, 
Se revizuesc noţiunile democrate şi :ideolo- 


gia revoluţiei. Se alcătueşte un corp de doctri- 
nă socială şi politică, în jurul ideei monarhice. 
Se formulează critica anti parlamentară, sc pre- 
cizează ideea corporativă şi regionalismul fe- 
derator -al libertăţilor locale. La origina mişcă 
zei de azi şi a crizei democrate găsim critica 
de un sfert de veac a lui Maurras. D. Eugen 
Titeanu precizează rolul hotăritor al „Acţiune 
iranceze“ grupărei de opoziţie în vremea răz- 
boiului şi după pace. Face un evocator portret 
a lui Leon Daudet. Oscilaţia spirituală de azi 
nu cunoaşte decât două poluri; Lenin sau Maur- 
ras ceeace înscamnă, pe planul realizărilor, 
Moscova sau Roma. La Moscova se distruge. 
L.a Roma se construeşte. . i 


UNIVERSUL LITERAR 


Buletin bibliografic săptămânal ” 


32 POLITICĂ. 


Gheorghiu-Cirişanu (D. 4.). — Vremuri 
mari şi cameni mici, Bucureşti, 1926, 
68 p. Lei 20. Ă 

Goga (Octavian). — Discursul rostit în 
ședința Camerei dela 7 Iulie 1926. 
Cluj, (Tip. Dr. S. Bornemisa), 1926, 
24 p. 

Sever Iiomavale. — Spre alte orizonturi, 
„Noi şi „voi“. Arad, Pip. Diecezană, 
1926, 200 p. Lei 100. 2 

Vornic (Tiberiu), — Scrisorile unui „frip- 
turist”, Braşov, (Tip. W. Griinfeld & 
Comp.), 1926, 44 p. Lei 10. 

38 COMERȚ. TRANSPORT. 

Mircea (Ing. C. R.). -- Raport prezeniat 
în numele delegaţiunei române la 
congresul camerei de comerţ inter- 
naţională dela Bruxelles în Iunie 
1926. Bucureşti, (Tip.  Nădejdea), 
(1926), 77 p. 

Vlaicu (Vasile), — Nevoile de credit ale 
comersanţilor, meseriaşilor şi indu- 
striaşilor români, Conferinţă rostită 
la congresul din Cluj, 16 August 
1925, al reuniunilor de meseriaşi şi 
comersanţi din Ardeal şi Banat. 
Cluj, (Tip. Ardealul, f. d. 28 p. (Bi- 
blioteca Băncilor No. 27). 

Burghele-Dorohoiu (G. G.). — Linia c. 
f. r.  Dorohoiu—Noua-Suliţă—Cer- 
năuți şi Dangeni—$Șăveni—Rădăuţi— 
Lipcani. în legătură cu linia Cer- 
năuţi—Gr. Ghica V. V. şi cu linia 
Dorohoiu-—laşi—Vaslui. etc. Cu o 
prefaţă de d-l Paul Florinescu. Do- 
rohoiu, (Tip. [. L. Bercovici & Fiul), 
1926, 85 p. 

Davidescu (Ing. Alexandru), —- Naviga- 
țiunea la gurile Dunării. Bucureşti, 
(Tip. Lupta, N. Stroilă), 1996, 11 p. 
Fig. hartă. 


5 ŞTIINŢE PURE. 


Vasilovici (Dimitrie). — Table e loga- 
ritmi. Ediţia a il-a. Cernăuţi, (Tip. 
Mitropolitul Silvestra), 1926, 160 p. 
Lei 60 

Comptes-rendus de la sixime confâ- 
rence internationale de la chimie 
pure et applique București 22-25 
Juin 1925. Bucureşti, Societatea de 
chimie din România, 1926, 233 p.4+- 
13 pl. Fig, hărți. 

Dănăilă (N) et 1. Blam. — Sur lutilisa- 
tion rationnelle des lignites rou- 
mains.  Premidre communication : 
La distilation ă de basses tempera- 
tures. Bucarest, Sociât6 roumaine 
des sciences. 1926, 43 p. 

Annarul Institutului geologie al Româ- 
niei. Vol. XI 1995—1926. Bucureşti. 
(Tip. Cultura Naţională), 1926, XXI 
-- 396 :p. +94 tabele-+4 pl. Fig, 
hărți, 

Macovei (G.). — I.a Formations des Gi- 
sanonta d i 
La dud (Typ. Socec & Co.) 19%, 

p. 

Zuber (Dr. St). - l.activits des vclcans 
de boue en connexion avec Ja struc- 
ture des plis gazâifăres.  Quelques 
arguments contre la migration du 
pâtrole. Avec une introduction „sur 
la structure des plis diapires“, Bu- 
carest, (Typ. Socec & Qo.), 1926, 24 n, 

Roska, Mârton Dr. — Az Osrâgâszet, kâzi- 
kânyve. Î. A repibb kokor. Cluj, Edi- 
tura autorului (Nyom Minerva), 
1926, 354 p. 


*), A se vedea tabloul clasifieaţiunii 
zecimale în numărul 1. 


de AL.=SADI IONESCU 


Racovitza (E. G.). -- L'Institut de sp6o- 
logie de Cluj et considârations genâ- 
vales sur Llimportance, le râle et 
Torganisation des înstituts de re- 
cherches scientifiques (Premier rap- 
port. de la Direction -- Periode 1926 
a 1924). Cluj, (Typ. Ardealul), 1926, 
334+10 p. 

Fabre (J. [.). -— Din moravurile şi por- 
nirile insectelor (cu figuri). Tradu- 
core de Marin Demetrescu. Ediţia 
IV-a revăzută şi adăugită. Craiova, 
(Tip. Ramuri), 1926, 9% p. Fig. (Bi- 
hlioteca Cosinzeana No. 1). 

61 MEDICINĂ. FARMACIE. MEDICINĂ 


VETERINARĂ, 


Danieilo (I)r. Leon), -- Profilaxia indi- 
viduală, şi tratamentul tuberculozei 
pulmonare. Cluj, Editura subsecţiei 
medicale şi igienice a Astrei, 1926, 
107 p. Fig. (Biblioteca medicală și 
igienică a Astrei). i 

Haţieganu ([.). — Infecția tuberculoasă 
și profilaxia ei socială. Cluj, Editura 
subsecției medicale şi igienice a As- 
trei, 1926, 59 p. Fig. (Biblioteca me- 
dicală şi igienică a Astrei). 

Noţiuni de epidemiologie militară (poale 
contagioase) pentru Şcolile Sanitare 
Inferioare, . Bucureşti, (Tip. Lucia), 
1926, 122 p. 

Daraban (Dr. Em.). -- Medicaţiunea sul- 
furoasă în afectiunile de nas, gât și 
urechi. Bucureşti. (Tip. Poporul, Ni- 
culae C. Georgescu), [1926], 12 p. Fig. 

Iliescu (Dr. Const.) — Fibrilaţia auricu- 
lară si tratamentul ei. Bucuresti, 
(Tip. Văranu & Co.), 1926, 27 p. Fig. 


Niculescu (Dr. Gheorghe) şi C. Petrescu. 
-- Acţiunea apei minerale de Co- 
vasna (isvorul Horgas) asupra sectre- 
ției urinare (studiu clinic).  Bucu- 
veşti, (Tip. Cartea Românească), 
1926, 33 p. ! 

Sidor (Dr. Alexandru). — Cura la Tekir- 
shiol în Bolile de Fernci. Buzău, (Tip. 
Luca I. Oprescu), 1996, 23 p. 

Un doctor bătrân-Brăila. —- Nomencla- 
tura şi arta de a formula. Constanţa, 
(Tip. Constanţa), 1926, 8 p. 

Wonmnesch (Maximilian). — Studiul se- 
carei cornute din România. Cluj, 
(Tip. Ardealul), 1926, 48 p. Fie. 

63 STIINȚE AGRICOLE. 

Chiriţescu-Arva (Dr. M.). — Experienţe 
în câmp cu îngrăsăminte azotate. 
București. (Tip. Bucovina), 1926, 34 
p. F'g, diagrame. Lei 20. ! 

Niartinovici (C.). — Propedeniica agro- 
nomicv-economică sau Introducere 
în studiul Agronomiei şi a] Econo- 
miei rurale. Yase. IL. Cluj, (Tip. Ar- 
dealu!), 1926, 248 p. Lei 140, 

Simionesca (Ioan) și loan Zeicu. — No- 
țiuni de silvicultură. Pitești, (Tip. 
Aztistică, P. Mitu), 1926, 304 p. Vie. 

Gâspâr Jozsef. — A legelok 6s a râtek 


âpolâsârăi. Kilencedie Kiadâs. (Az . 


els6 es mâsodik Kiadâs Rottler J6z- 
seft6l). Kolozsvâr, (Nyom Concordia), 
1926, 43 p. 

Begnescu (Mod, Vet. Florin). — Albinele 
și albinăritul în România. București, 
(Tip. Bucovina), 1926, IV-+274 p.+ 
30 pl. Fig. Itărţi. 

Moga (Vasile $.). — Creșterea albinelor. 
Fdiţia III revăzută. București, Car- 
tea Românească, f. 0.,.4 p. Fig. Lei 
15. 

Stamatelache (1).). 
lor în România, 


-— Creşterea albine- 
“Schiţare istorică. 


Bucureşti, (Tip. Bucovina), 1926, 23 p. 


15 


Moga (Vasile S$.). — Creşterea gândaci” 
lor de mătase. Ediţia LII revăzută. 
Bucuresti, Cartea Românească, fî. d,, 
18 p. Fig. Lei 1, 


R LITERATURĂ. 
I. VITERATURĂ ROMÂNĂ, 


a) Poezie, - 


Constant (l:ugen Puul Savin). — Poezii. 
Amurg prin vitralii. Titanii pentru 
cei uitaţi. ldolt do humă. Cruiovu, 
Editura autorului, 1926, 68 p. Lei 40. 

i b) Teatru, 

Dragu (lon).. - Campania anilor 1916— 
18. Hanul Durerilor. Schiţă drama- 
tică. Bucureşti, (Tip. .Triumtul), 
1926, 69 p. 

Riuleţ (Constantin) şi Al. T. Stamatiad. 

- Femei ciudate. Piesă din reper- 
toriul. Teatrului Naţional. Ediţie .V. 
Slobozia, (Tip. bumina Poporului), 
1926, 24 p. Lei 10. (Teatrul de mâine 
No. 1), 


c) Proză. 
(Roman. Nuvelă, Eic.).: 


Blaga (L.ucian). - - Ferestre colorate. In- 
semnări şi fragmente. Arad, Librăria 
Diecezană, 1926, 128 p. Ii 10. (Biblio- 
teca Semănătorul Nr. 153-—54), 

Siavici (loan). — Nuvele. Vol. IV. Bucu- 
reşti, Cartea Românească, [1926], 
306 p. Lei 70. 

11. LITERATURĂ STRĂINĂ. 

Enghelberg (l.uță). -- „Şobes noch tiș“. 
Sțenen, Cuplein, Folcs vitze und: 
Ondere farşidenă umoristişe ideşe 
erțeilunghen. I.—]I tei]. Piatra-N., 
(Tip. heopold Şteinberg), 1926, 80 p. 

Kâăroly l6zsef. — Magyar miniatirăk. 
Auraci A szergă sajât kiadăsa, 19%, 

> p. 


MII. LITERATURĂ STRĂINĂ 
TRADUSĂ. 


Hamsun (Knut), — Foamea. Roman. Cu 
o prefață de Octave Mirbeau. Tra- 
ducere de Ion Pas, București, 1. Bră- 
nişteanu, [1926], 132 p. Lei 50. 

9 ISTORIE. BIOGRAFIE. 

Cazacu iDott. P.). — Ta verită storico 
sulla  questione:: şlella.  Bessarabia, 
Bucarest, (Tip. Cultura Nazionale), 
1926, 62 p.<4-14 pl. Fig, hărţi, 

Ghibănesca -(Gh.). --- Vasluiul. Studiu şi 
documente. laşi, (Tip. Viaţa Romă- 
mească), 1926 1 f. + LI + 3492 p. + 
1 pl. : 

Minea (1.). -- Imformatiile românești ale 
crunicului lan Dlugosz. Din cursul 
despre „izvoarele istoriei Români- 
lor ţinut la. Universitatea din Iaşi. 
Iași, (Tip. Viaţa Românească), 1926, 
68 p. Lei 100. 


4) Răsboiul României 1916-—1918, 


(Istorie, Memorii, Impresii, eie.). 

Sinescu (General N.). ---Istoricul între- 
buinţării cavaleriei române în răz- 
boiul mondial! 1916 și până la 1926. 
Vel. 1. Deja 16/VIII;910 — la 31/XIL 
1916 (13/1/917). Bucureşti, (Tip. Bmt- 
nescu), 1926, 384 p. 


») Biografie, 


A A M. -- Mihail Eminescu şi înteme- 
ierea „României June“ 1868—1871. 
Braşov, (Tip. A. Mureşianu, Bra- 


nisce & Co.), [1926], 19 p. Lei 20, 

Vasiliu (tm. D. B.). — Adevărata cauză 
a renunțărei la tron a fostului prin- 
cipe Carol. București, (Tip. Cultura), 
1926, 15 p. Lei 10. 


„18 


UNIVERSUL LITERAR 


ECOURI 


'TROMBONUL MISTERIOS 

Trebue să consemnăm numele unui tâ- 
năr prozator care sa afirmat, prin câte- 
'a, numai, dar valoroase bucăţi; publica- 
te în „Viaţa Românească“. Este d: T. Mot- 
nog. 

Ultiiua sa schiţă .„Trombonul mistero.s* 
(Viaţa howmâncască. XV. 5-6, Mai-lunie) se 
vemartit pria rătăciuite dintro serioasă 
influenţă a literaturii ruseşti, fără să îm 
piedice personulitatea scriitorului nostru 
să se afirme, 

Pârestea unui oraş halucinat de accen- 
tele unui trombon misterios şi mai ales 
woflecțiile ce stârneşte în imaginaţia erou- 
lui, alisiraci aproape, — „infeactorul stă- 
rii de ascaiu“ cun îl numeşte autorul — 
se desfăsoară întrun tempo «de moderat 
fantastic, care trebue subliniat, deoarece 
este o calitate prețioasă a unui tânăr ta- 
lent de. prozator. Vom citu ca cxemplifi- 
care pasajul final, en neliniştea ps care 
o aduce tăcerea trombonului misterios, 


In noaptea aceasta, /ca şi în celelalte care ur- 
mară, trombonul nu mai cântă, din motive tot 
atât de necunoscute ca acelea pentru?'care avu- 
sesc îndrăzneala să cânte, necunoscute ca şi 
trombonistul însuşi, Cartierul întreg !se trezi 
tntuși la timpul când trebuia să izbucneascii 
potopul de sunete mânioase. Spriiiniţi în "coate 
ascultau hicţii oameni în zadar, măcar că unora 
li se părea 'că trombonul cânti întradevăr. 

Lipsa trombouului misterios îl ncliniştea a- 
cum tot atât de mult ca și altă “dată, tonurile 
lui inelancolice şi barbare. 

Nici omul “intractar al stirii de asediu nu 
putea adormi, şi tot din aceiaşi pricini. 

„E curios — îşi zise e! scăpând!'de subt pri- 
vire rândurile grouse dela sfârşitul gazetei care 
publica. în două “limbi, ordonanța No. a -.- că 
Imcrurile anormale şi supăriitoare pot deveni 
cu vremea suportabile şi chiar plăcute, ca şi 
deprinderea de a fuma. 

„Câtă înme nu sc revoltă sincer, nu-si pene 
viața în primeidic pentru reîntronarea imui ti- 
ran imbecil şi rău, pentru păstrarea unui obi- 
cuiu incomod şi barbar ! Dar abolvască-se toate 
umbiţiile care încituşează societatea, şi zeci 
de uui lumea l!se va boci; se va frământa şi va 
lupta cu disperare ca să le îuvie din morţi... 

„Intocmai ca vagabondul care "doarme prost, 
dupu ce a fost îmbătat şi primenit cu rufe cu- 
rate, omenirea sufere 'de lipsa suferintei şi a 
prostiei. Este pare un cult al ci pentru mileniile 
preistorice de suferinţă şi de ?prostie ? 

„E. mai curând, ceva pus de natură în biata 
cmenire pentru scopurile!ei misterioase, în rta- 
lizarea cărora omul arc un roi nu nai însemnat 
dccât ul unei gâze, altunci protozoare sau ai 
unui microb“, 

Si în sutletul omului 'anonim creştea chinni- 
tozrea dorinţa ue a izbucni din haos o armă 
asurzitoare de tromboane, care si-i transforme 
creerii într'un muşchiu ce se strânge mototol 


REVISTE 


D CONTIMPORANIUL (Y. 68, lulie 


1926) : resistu d-lui Î. Vinea aduce ca de- 
obicei interesantă literatură şi ilustra- 


ție modernistă. Renroduceri din desenele 
si sculptura d-lui Mareel Iancu și Miliţa 
Petrașcu. O poezie de geomcirică inspi- 
rație : „Pentru Isarlâk“ de Ion Barbu; 
poeme şi fantezii de F. Aderca, | G. Cos. 
tin, Romulus Dianu, F. Brunea şi Sergiu 
Dan, ete. 

T] SOCIITATEA DE MAINE (UE, 34-32, 
4-5 Angus) : N. Ghiulea : Capitalismul şi 
cooperaţia ; N. Daşcovici : Greutăiile de- 
zarmării ; Fmanoil  Bucuţa: Călătoria 
Siătarului Milescu în China ; Ion Clopo. 
țel : Cum trăesc țăranii noștri etc, etc. 


Juste vederi publică revista în legătură 
cu necesitatea uwei antalogii a scriitori- 
lor ardeleni. Un astfel de regionalistm cut- 
tura]. e singurul vodnie, cum prea bun 
observă „Socictatea' de mâine“ : . 


Dintre provinciile alipiie, incontestabil ci Ar- 
dealul are cca mai bine definită civilizaţie lo- 
cală. Liniile acestei civilizaţii sau tras îndeo- 
schi în cursul secolului al XIX, odată cu tre- 
zirea la conştiinţa de sine a naţiei de aici. Sa 
format astfel o tradiţie culturală ardelencasci, 
bogat alimentată din regatul liber, care şi-a 
piistrat însă, totuş, nota specitică în gama cul- 
turii româneşti, ] 

Foarte puţin s'a lucrat în Ardealul de după 
unirc, pentru cunoaşterea acelei tradiţii şi pu- 
nerea ei în fața generațiilor cari se ridică, Iq- 
contestabil că aceste generaţii Ai novoie în 
primul rând de o mare baie în cultura generală 
românească, pentru înlăturarea petelor liisate 


de culțurile străine. Dar nu e mai puțin adevă- 
rat că cele trebuic puse în atingere sufleteascii 
cu acea eroică si sănătoasă tradiţie culturală 
ardelenească. Prin aceasta, regionalismul cultu- 
ral-creator e pus în legătură cu cca mai bo- 
gata sursă de alimentare a tui. 

Suiletul ardelenesc s'a rostit mai limpede în 
Jiverutura scriitorilor măscuţi şi crescuţi în me- 
diul- de aici. 

Şi cu toate deosebirile de influențe dela o c- 
pocă la alta, se poate constata o continuitale 
susţinutii în întreaga linie de evoluţie u acestei 
literaturi. Nu c locul “să arătăm aici caracțe- 
risticile acestor produse suileteşti : cle se vor 
demonstra “cu multiple dovezi, într'o Istorie a 
literaturii ardelene, care va trabui să se scrie 
odati.. aşa cum bine a scris-o pe a literaturii 
din. Bucovina, d-l Constantin Loghin, în cartea 
d-sale de curând apărută. 

Pâni ațunci însă, pentru sănitoasa alimentare 
a acelui regionalism cultural, a cărui utilitate 
a îost îndeajuns dovedită de oameni competenţi, 
ne trebuie o Antologie -a scriitorilor ardeleni, 
care ar cuprinde în paginile ci 'spuma sufietului 
ardelenesc. Ea ar fi de o deosebită utilitate 
pentru: educarea novilor Îgeneraţii în cunoaște- 
rea cuergiilor celei mai croice „provincii ; iar 
pentru tinerele forţe ale Ardealului, cari acum 
alcargi lin masse mari spre lumina culturii, —- 


un” îndreptar sufletesc pe drumul unei tradiții 
sănitoase. 


DI ȚARĂ DE JOS UIT. 7, 8 si 9, Tulie- 
Septembrie) : ilustrat cu reproduceri şi 
vigneite de N, N. Tonitza şi Stefan Dinu 
troscu, ucest triplu număr publică: un 
Îrngment din romanul „Vipera“ a d-lui 
G. M, Vlădescu, contribuții de intoviogrn 
fie literară de Gh. Cardaş. [. C. Băcilă. 
Paul Papadopol, poezii de AL. T. Stama- 
tiad, G. TPatoveanu, G. Pulludy şi acest 
erav vostel „Dimineața pe Bărăgan“ de 
d..G, Nichita : 


Spre ziuă, când 'bruma îşi scutură-argintul 
[ne ierburi, 
Când numai luceafărul : licăre singur pe boltă, 
Când sting licuricii luminile verzi-rubinii, 
Tiicerea *ntloreşte pe stepă şi creşte involtă. 


Cerul îşi schimbă treptat apele-i tulburi, 
O penisulă-i dă o culoarelde alb spălăcit, 
Nici o mişcare nu frcamătă-acum pe întinderi 
Nimic nu vibrează pe-oceanul pustiu... “infinit, 


Dar iată un zgomot sc rupe din inima stepei, 
9 undă de “îluer s'uude şi-un zvon de tiilingi, 
Altul în unde duioase răspunde melodic, 

Vaseri îşi scutură aripi din leneşe criingi. ! RA 
Cumpeni de puturi prind iarăşi glasuri, pe rând, 
Vântul începe Ivaluri de aur s'alinte, 





(n foc la a stâni urzâud înci viu, în flăcări, 
Fumul şi-l urcă la cer,lea o jertfă fierbinte, 


Si vivaţa începe diu nou să fiarbă pe stepă — 
Cui nechezând, 'chiote, glas de mioare, 

Foate trezesc armonii calde, vibrante, 

Sub pulberea fină de aur, ce curge din!'soure. 


1] Poezia „Cişmegiul“ pe care o publi- 
căm în acest număr şi pe catre o luăm 
din volumul „Armonii întime“ al lua A- 
Jecsurn leu Sibleanu”, a fost publicată pen- 
tru prima dară în „CONCORDIA“, „Jur. 
na! politic si Titeruriu“, Nr. 6 din 23 Fe- 
bruarie 157, 

În numărul următor al acestei foi 
(„Concordia“ Nr. 7), se anunță apropiata 
apariție a voluniului „Armonii intime“, 
care se împlimeșie la 16 Mariie a ace- 
lmiaş an. 

Peste o săptămână dela apariţia vo- 
lumelui, în numirul 14. la 24 Marti, 
Concordia anunţă  printruu  necrolog 
moariea poctului Alecsandru Sihteanu. 


COUEISMUL 


Emile Couc a fost preşedintele socie- 
tăţii lorene de Psihologie aplicată din 
Naney tnort Iunie 1926). 

Celebriiate mondială. Astăzi în Ano 
glia (londrâ) în cel mai mare spital și 
clinică se predă şi se praclică coueismul, 

In ce constă coueismul ? 

Prin  autosuggestie conştientă omul 
ponto îndrepta Înncţionarea defectuoasă 
a organelor, precum si atitudimea sa 
miială în viaţă, 

Mutarul fizicului şi  psihicalui este 
Incenștientul, care poale îi divijat prin 
autosuggeslie făcută după metoda Cou6, 

Motosli ceasta e expusă într'o bro- 
sură ajuasă lu sute de ediții în Franţa. 
Anglia si America. Broşura relutează si 
foarte numeroase cazuri de  vimdecări 
(fizice şi mowule). 

Bresura, în româneşte, cu explicaţia 
siiințifică a cneismuhui, se pregăteşte de 
d. D. V. Barnoschi însărcinat cu această 
lucrare de Soc. lorenă de psihologie dir. 
care face parte. : 

Cuejemnul este stiinţifie explicat de 
către câliva învățați. profesori de psiho: 
Jogie şi medicină din Franţa şi. Anglia. 

Cveştimismul însnşi prin vocea unui 
cardinal a adoptat deasemenea coueismul, 
fiindcă înointe de toate el este o strălu- 
cită dovadă a puterei spiritului asupra 
corpului. Și din acest punct de vedere 
ari ce religiuue urmează să-l adopte. 

Principii Cout : Inconştientul, nu cons- 
iiinţa ne conduce, Îmaginaţia învinge tot. 
deauna voința când e în conflict cu ea. 


RĂSPUNSURI 


O luncu Roman. — Autologia poeziilor 
lui B. Nemteanu, alcătuită ded. profesor 
M. Dragomirescu, a apărut în editura Ji- 
terară a Casci Şcoalelor și se găseşte la 
orice librăric din Bucureşti. 

O puteţi cere și direct cditurei. 


DC. Simionescu.—Colecţia Convorbiri- 
lor critice se paste cere dela Anticăria 
Ardealului din Cluj. 


O Geta Fotiade. —  Condiţiunile 
concursului de desen pentru copii le 
găsiţi în nr. 25 al „Universului. Literar“. 


Redactor PERPESSICIUS 





ATELIERELE SOC, ANONIME „UNIVER SUL“, STR. BREZOIANU No. 11, BUCUHEŞTE