Dimineata Copiilor/Dimineata Copiilor, 1925 (Anul 2, nr. 47-98) 820 pag/DimineataCopiilor_1925-1669230514__pages301-350

3 
HAPLEA PREMIAT 


: ; i 3. „Şi cum spun, imi strigă Frosa* 
1. Cum îmi șade, dragi prieteni. 2? peregri n o ii pe. masa-í gata ! 
Cu cununa mea de laur? Fárá dánsul - jur pe cinste Se ráceste mămâliga 
Pe deasupra - bravo mie !— Si se strică; râu salata.“ 


Zece galbeni noui de aur. 


Nici n'as fi visat de fel. 


4. Eu mâ'mbrac. der pe fereastră 5 Mà reped glonț după dânsul. 6. Hoc qutm od ieri 
Vâd la masă.. Doamne sfinte! In câmașe cum eram, . Stricá B ited peinde te 
„Că Dorel din mămăligă O sbugheşte e! pe stradă, rigă „Bravo, uite-l prinde t" 


Tot mânâncă.-i dá'nainte. Dar nici eu nu-l mai slábeam. „Ba nu-l prinde, ră, scâpat 


4 în E A 
“7. Intálnim în drumul nostru 8. Şi tugim, fugim într'una, 9 mi nus E 
Altii ce fug tot pe jos. Pân'ajung eu la o sfoară sta 9 propric 
Alergare-i, ştiţi, cu premii = „E întâiul: bravo, bravo !" 8 E Hopes să trăiţi! 
Îi intrecem noi frnmos. Strigă lumea stráns'afará „Bravo. » 


PAG. 16 


nm Pap 004^ eta nm 
$ "af "TH 


„DIMINEAȚA COPIILOR» 


Regina pestilor 


LEGENDĂ 


Intr'o pădure mare din Franţa, se întâlneau un 
báejas şi o fetiță pe malurile râurilor, cari curgeau 
pe-acolo; el era trimes de unchiul său, care se nus 
mea Tord si era pădurar să strângă vreaseuri; eg 
era trimisă de părinții ei sä prindă tipari, căei M 
fiind joasă, se putea vedea in mal, Ea trebuia, in 
lipsa acestora, să aştepte printre pietre tracii, cari 
erâu foarte numeroşi. 


sârmana fetiță, întotdeauna îndoită şi cu picioa- 

rele în apă, era atât de milostivă pentru suferin- 
fele animalelor, încât de cele mai multe ori, vá- 
zând svárcolirile peştilor, pe cari ii răpia apei, 
îi punea din nou la loc, şi nu aducea decât raci, 
cari adesea ii injepau degetele până la sânge şi 
pentru cari era mai puţin bună. 

Báejagul, făcând legături de vreascuri, era ades 
certat de Tord, fie cá n'a adus destul, fie cá vor- 
bise prea mult cu mica pescăriţă. 


Era o zi anumitá, când aceşti copii nu se în-- 


tâlneau. 

In această zi, multe zâne frumoase se scăldau 
si se prefáceau în lebede, O zi după aceasta, micul 
pădurar zise pescárifei: 

— lii amintesti cá eri te-am văzut inotànd, cu 
toți peştii cari te urmau; tu insáfi erai un frumos 
peşte ros, cu: aripioarele. strălucind de solzi auriţi? 

— Imi amintesc, zise fetiţa; apoi, te-am văzut, 
cand erai pe mal, că semănai cu un frumos brad, 
ale cărui ramuri de sus erau durite şi toţi copacii 
pădurii te salutau, îndoindu-se până la pământ. 

— E adevărat, răspunse băeţaşul, am visat a- 
caas:a, 


— Şi eu am visat deasemenea ceeace mi-ai zis; 
dar cum se face că ne-am întâlnit in vis? 

In acest moment, conyorbirea lor fu întreruptă, 
căci Tord apáru. Acesta fneepu sü- | loveascá P 
tul cu un baston, pedepal at cauză că n 
strâns mai mult. 

— Si apoi, strigă «i, nu ti-am Spus sá ei si 
erengi, pe cari pofi să le rupi? 

— Dacă ași face aceasta, păzitorul m'ar pune 
în închisoare, dacă ar găsi în vreascurile mele crengi, 
Dar chiar, când voiam să fac aceasta, auzeam co- 


„pacul cum plângea! 


— Şi eu tot aga, spuse fetiţa, când duc peştii 
în coş, îi aud cântând atât c trist, încât îi arunc 
în apă. 

— Taci mincinoasă! strigă Tord, tu nu-mi laşi 
nepotul să lucreze. Te cunosc, tu esti regina peştilor. 
Dar cândva te voiu ucide. 

Peste câtva timp, pe când Tord, fiind ajutat de 
nepotul său, vroia să scoată plasa din apă, băe- 
țaşul recunoscu frumosul peşte cu solzi gs pe 
care l'a văzut în vis. Spre a-l apăra de Tord, 
lovi pe acesta peste mână. Tord, furios, îl piei d a 
n căutând să-l restoarne. Când rezistența copilu. 
ui era pe sfârşite, copacii mugiră şi o furtună groaz- 
nică pornindu-se, făcu pe Tord să se retragă in 
coliba sa. TT: puţin, Tord veni cu alţi pádurari. 
In zadar spinii şi mugchiul opreau trecerea, căci to- 
poarele loveau în dreapta si 'n stânga. Dar regina 
peştilor se plânse râurilor, cari inundară locul unde 
se găsea Tord şi tovarăşii săi, încât aceştia pe- 
rirá. Acum, el, micul pădurar, deveni regele páduri- 
lor şi ea, regina peştilor. De-aci înainte puturá să 
vorbească, nestingheriţi de nimeni, căci erau mari 


şi puternici. 
Tradusă de S. Fruchtmann 


Haplea la spovedit. TY 
S'a dus d Haplea sá se ddr Bena; după 


ce ka citit o rugăciune, 
ndn" ai M Hapleo r" o 


Um Me — Aşa greu n'am păcătuit părinte dar 
mi-adue aminte cá am bătut odată o broboadă, 
Popa, — Asta nu-i nici un păcat, Hapleo. 


`. Haplea, — Aşa ar fi, Sfinţia ta, dar broboada 


era in spate pe nevastü-mea, care ţipa de-ţi lua 
auzul, 
i * oxox 
Haplea. — De câte ori mănânci pe zi vecine? 
Vecinul. — Eu mănânc regulat de trei ori pe zi. 
Dar tu? 
Haplea. — Eu mănânc de două ori pe zi şi seara 


odată. : 
Trimise de Ste!an Bánollá-Bacifalàn 


„DIMINEAȚA COPIILOR. — moms PAD, | | 


Călătoriile unchiului meu 


(28 (Urmare) 


28.--Biruinfa noastră asupra bandijilor 


Bandiţii nu se aşteptau la primirea ce li s'a 
făcut. Isi inchipuiau cá nu vom îndrăzni să ne 
impotrivim, cá ne vom speria si ne vom da pri- 
zonieri in mâinile lor. De aceea, nu mică le-a fost 
uimirea, văzând că ne împotrivim, că tragem aşa 
de bine si cá párem hotăriți să ducem lupta până 
la sfârşit. 

S'au culcat cu toţii la pământ şi târindu-se în- 
dărăt, par'că ar îi fost nişte raci adevăraţi, au 
început să se depărteze de noi şi să-şi caute câte 
un adăpost unde să fie mai feriţi de gloanfele 
noastre, 

Darea aceasta indárüt a ridicat foarte mult cu- 
rajul luptătorilor din partea noastră. De unde, până 
acum mâinile le tremurau că abia mai puteau ţine 
puşca şi căutau să stea cât mai ascunși, acum au 
prins aşa de mare curaj, că cei mai mulţi din- 
tr'înşii s'au sculat în picioare vociferând şi ame- 
ninfánd pe bandiți cu pumnii. 

Gestul acesta nu le-a prins însă bine, căci gloan- 
fele trase de bandiți l-au nimerit pe unul drept 
în frunte, omorîndu-l pe loc, iar pe un al doi- 
lea ránindu-l foarte grav în piept. 

Văzând aceasta eu care, precum am spus, imi 
luasem rolul de comandant, am dat porunci se- 
vere ca să stea cu toţii ascungi, neridicând un 
deget sau nearătându-şi măcar vârful nasului. Sá 
nu tragă decât atunci când le-aş face un semn 
eu, care mă însărcinasem să supraveghez toate miş- 
cările bandijilor. | 

Imi făcusem un plan sau mai bine zis, hotă- 
fisem să aplic o tactică pe care o inváfasem în 
cărţile de şcoală. Era o tactică foarte simplă şi 
care se compunea din două părţi. Intâiu, dat fiind 
că noi eram mult mai puţini la număr decât ban- 
diţii, să stăm, cum se zice, în cea mai strictă de- 
fensivă, fără să ne expunem şi să nu tragem de- 
cât atunci când am fi avut siguranţa cá gloan- 
fele noastre nu s'ar fi pierdut în vânt. 

A doua parte a tacticei pe care vroiam să o 
aplic, era ca să tărăgănesc lupta până ce se în- 
noptează de-abinelea şi apoi, folosindu-mü de în- 
tunerecul nopţii, să fac eşiri şi să-i atac pe ban- 
diți pe neaşteptate, semănând panică şi omorind 
pe câți mai mulţi dintr'ingii. 

Am avut o adevărată mulţumire, constatând că 
planul mi-a reuşit așa precum îl dorisem. La a- 
ceasta am fost ajutat şi de nepriceperea bandi- 
flor, cari nici nu erau obişnuiţi cu lupte adevá- 
rate, ci făceau pe grozavii față de i de- 


HM ome em ys 


t 


de N, BATZARIA 


zarmaji sau de oameni ce nu îndrăzneau să le 
stea împotrivă. Aşa, văzând cá noi nu ne mis- 
căm şi nici nu tragem, au prins din nou curaj şi 
au făcut o încercare să iasă din adăposturile lor 
şi să se repeadă asupra noastră, O încercare ne- 
norocită pentru dânşii, deoarece îndată ce i-am vă- 
zut în picioare, am şi comandat „foc!” Precum am 
putut alla a doua zi, salva noastră a culcat încă 
trei bandiți la pământ. 

Husni-Melek care stătea lângă mine se mira foarte 
mult de purtarea mea. Nu se aştepta să am a- 
tâta pricepere la luptă si mai ales să-mi pásirez 
aşa de bine sângele rece. De exemplu, ba cân- 
tam încet un cântec, ba lăsam puşca jos, aprin- 
zând o ţigară şi fumând-o cât mai încet şi-tac- 
ticos. Acum recunosc că exageram şi eu nepăsa- 
rea şi sângele rece. Tineam însă ca Husni Melek 
să aibă despre mine cea mai bună părere cu pu- 
tniță. 

Intre acestea se lăsă şi noaptea pe care o aştep- 
tam cu nerăbdare, ca să-mi aplic şi partea a doua 
a planului meu. Ba chiar avui credinţa că şi Dum- 
nezeu venea să-mi dea o mână de ajutor sub forma 
unor nouri cari acoperiseră faţa lunei şi făcuseră 
ca pe pământ să domnească un intuneric desăvârşit. 

andiţii nu părăsiseră încă poziţiile lor, ci stă- 
teau la pândă aşa cum ar sta o haită de lupte sau 
de şacali. Altă încercare de a năvăli asupra noastră 
nu mai îndrăzniseră să facă. Din când în când, 
se mărgineau să tragă asupra-ne focuri de puşti 
la cari noi nici nu ne dedeam osteneala să răs- 
pundem. ` 

După ce sa inoptat însă deabinelea, am ales 
patru din Algerienii cei mai hotăriţi și am făcut 
cu dânşii prima eşire împotriva bandijilor. Imi in- 
semnasem încă de peste zi, punctul în care ban- 
dijii erau strânşi în număr mai mare şi hotárisem 
ca să dau aci primul atac de noapte. Am înainta: încet 
şi mergând deabuşilea, am izbutit să cădem tocmai 
în spatele acestor bandiți, fără ca să fim obser- 
vaji. Am căutat chiar să ne apropiem aga de mult, 
încât să-i putem distinge cu tot întunericul nopţii. 

Şi când am ajuns la o apropriere de vre-o două- 
zeci de metri, la o comandă a mea, am tras o 
salvă, după aceea a doua şi încă una. 

Efectul a întrecut așteptările mele. Nu numai că 
am culcat la pământ încă vre-o cinci-şease ban- 
diţi, dar toți ceilalţi cari erau aşezaţi în cerc in 
jurul caravanei noastre, s'au zăpăcit şi s'au spe- 
riat aşa de mult, încât au început să tragă uni 
într'alţii şi să alerge ca nebunii în toate părţile. 
Patru dintr'ingii, asvârlind puştile şi ridicând bra- 


fele în sus, s'au dus să se predea oamenilor din 
caravana noastră. Din cauza întunericului, mau pu- 
tut fi văzuţi că vin să se predea fără arme, aşa 
că au fost omoriji şi ei. 

In mai puţin de o jumătate de oră dela ata- 
cul meu de noapte s'a făcut din nou linişte. 

Dintre bandiți unii au fost omoriji, iar ceilalţi 
au rupt-o la fugă nebună. A trebuii să aşteptăm 
zorile zilei, pentru ca să vedem rezultatul luptei. 

In sfârşit, iată că sau deschis din nou por- 
file de lumină şi a pierit întunericul nopţii. Şi 
acum să numărăm şi să socotim. In lagărul nostru 
am avut doi morţi şi trei răniţi, dintre cari nu- 
mai unul ceva mai grav. Acesta a fost preţul cu 
care am plătit biruinţa noastră. 

Să-i numărăm şi pe duşmanii căzuţi. Unu, doi, 
trei..., sunt doisprezece morţi şi opt grav răniţi, 
cari záceau văetându-se pe câmpul de luptă. So- 
cotind deci că numărul lor total ar fi fost de 
trezeci, înseamnă că numărul celor ce-au putut scăpa 
cu viaţă este mai mic decât numărul celor ce-ar 
căzut morţi sau răniţi. 

Bătrânul Salem-ul Halid merge însă şi se uită 
cu băgare de seamă la fiecare din cei căzuţi. Şi 
cum umbla şi se uita, deodată dă un strigăt de 
bucurie, aleargă la mine, imi ia mâna şi o aco- 
perá de sărutări. Nu infelegeam de loc rostul a- 
cestei isbucniri de bucurie si al gesturilor sale. 

„Ce e? Ce s'a întâmplat, Salein-ul Halid?" l-am 
întrebat eu, silindu-mă să-mi retrag mâna. 

— „Sa dus, a murit, ne-am scăpat de dânsul!” 
strigă bătrânul Algerian. 

— „Cine s'a dus? De cine ne-am scăpat?” 

— „El, Abd-el Rahman, şeful bandifilor, groaza 
e şi a tuturor oamehilor cinstiţi si paş- 
uici, : 

Abd-el-Rahman zace mort, alături de alţi ticá- 
căloşi ca dânsul”. 

Wam dus eu, a venit Husni-Melek si au aler- 
gat toţi cei ce făceau parte din caravana noastră. 
Ne-am dus să-l vedem mort pe vestitul şef Abd-el- 
Rahman de care se îngrozeau locuitorii Algeriei 
şi cei din pustiul Saharei. 

in vârstă ca de vre-o treizeci de ani, Abd-el- 
Rahman avea o figură de un oval desăvârşit, un 
nas de vultur, părul negru, lung şi buclat şi o 
pereche de sprâncene ce despárfeau o frunte lată 
şi inteligentă de niște ochi mari şi negri. O gură 
intredeschisá lăsa să se vadă două şiruri de dinţi 
regulafi si mai albi decât laptele. 

Dacă ar fi să-i crezi pe Algerieni şi pe locui- 
torii din oaze, numărul victimelor omeneşti făcute 
de Abd-el-Rahman ar trece de zece mii. Aceasta 
înseamnă că oamenii prin părţile acestea fac cu 
adevărat din ţânţar, armásar si văd o sută acolo 
unde nu e decât unul. 

Pe mine însă mă astepta o cinste la care nici 


„DIMINEAȚA COPIILOR” 


maş fi visat. Anume, după ce s'a mai potolit bu- 
curia şi entuziasmul primului moment, ne-am a- 
şezat cu toţii pe jos ca să mai mâncăm ceva, căci 
de vre-o 20 de ceasuri n'avusesem vreme să ne 
gândim măcar la mâncare. Husni-Melek însă se 
aruncă. în vorbă şi zise: „Mai înainte de a sta la 
masă, vă cer voie să cânt un cântec întru amin- 
“rea. celor întâmplate”. Si Husni Melek începu: 


„Din țări depărtate venit-a flăcăul, 
„Viteaz fără seamăn si fär de pereche 
,E chipeș la față şi tare-i la suflet. 
„Pustiul trimis-a ca să-l nimicească | 
„Și tigri şi hiene şi şerpii sălbatici 
„Urlând vin cu toții, setoşi sunt de sânge 
Și mulți sunt la număr şi cranfi la vedere. 
Ci falnicul tânăr nu ştie ce-i teama, 
„Din ochii de vultur măcar nu clipeşte, 
„Nu “ntreabă la număr de mulți sunt duşmanii 
„Ci glonț se repede cu palogul mândru. 
"Ca leul se aruncă, prăpăd e în urmă-i 
„It fugă dușmanul ruşinea igi duce 
„Viteazul din urmă l-ajunge, 'l doboară, 
„Și lacuri de sânge se fac împrejuru-i. 
Dar unde-s dușmanii cei mulți ca nisipul? 
,Privifi-i, muşcat-au țărâna fierbinte; — 
„Să plângă prin sate vădane trei sute, 
„Să plângă si mame feciori ce pierit-aü 
„Răpuși de viteazul Adam ce ni-l cheamă 
„Se "nchină la dânsul războinicii noştri 
. „lar mândre fecioare oftează privindu-l, 
„Căci un e viteazul din țări depărtate”, 


E oare nevoie să spun că această poezie, făcută 
în cinstea mea şi făcută aşa fără nici o pregătire, 
m'a măgulit şi mai cu seamă m'a mişcat nespus 
de mult? Pe când o spunea cântând-o, ochii fru- 
moasei Husni-Melek străluceau ca două stele a- 
prinse, iar obrajii ii se imbujoraserá. Eram aşa 
de emoţionat, încât mi-a fost cu neputinţă să-i 
mulțumesc prin cuvinte ordonate şi prin fraze în- 
tregi. Am bâlbâit ceva, nici eu n'as putea spune 
ce anume. Husni. Melek a fost foarte mulţumită, 
văzând emoția ce mi-o pricinuise. 

(Và urma) 


„Clopotul fermecat’ 


Cititori, cereti la toate chioșcurile de ziare 
si librării „CLOPOTUL FERMECAT“, n-rul 2 dir 
Biblioteca „Tineretul“. 

„Clopotul fermecat“ care a apărut zilele a: 
cestea, cuprinde foarte frumoase povești ori- 
ginale de ALI-BABA. Preţul unui exemplar de 
36 de pagini, format mare, este de 5 lei. 

Cititi-I căci veţi fi mulțumiți- 


Vrai, 


DIMINEAȚA COPIILOR* 


Mult s'a laáàcomsit 
Şi râu s'a pâriit 


Cr = 


Un ţăran avea o vie. Aceasta era toată bo- 
găţia, dar şi toată, dragostea omului. 

Ingrija de vie mai mult ca un tată de copilul 
său. Acolo îşi petrecea el toate zilele, muncind, 
săpând si îngrăşând pământul şi curăţindu-l de 
toate buruenile vătămătoare. 

Prin urmare, nu e de mirat cá via ţăranului no- 
stru dădea nişte struguri cum mu se mai văzuseră 
prin locurile acelea. Un bob era mai mare decât o 
nucă, iar un ciorchin cântărea cel puţin 10 chilo- 
grame. 

Intr'un rând ţăranul igi zise: „Ia să duc impára- 
tului să guste din strugurii mei. Strânse un coş şi 
se duse în cetatea împărătească, 

Cánd se infáfise împăratului li zise: „Luminate 
stápáne, am o vie care este toată averea, dar şi 
toată bucuria vieţii mele. Şi cum mi-se spune că 
struguri ca ai mei nu se mai găsesc, am socotit 
cu mintea mea de om simplu si neinváfat cá ar fi 
pentru mine o nespusá fericire, dacá Mária Ta pri- 
meste din parte-mi strugurii aceştia”. 

Impăratul se minuná de frumuseţea strugurilor 
si ii dărui ţăranului o pungă cu galbeni. 

Intorcându-se în :sat, ţăranul nostru povesti la 
toată lumea despre primirea ce i-a făcut-o impá- 
ratul şi răsplata ce i-a dat-o, Auzind acestea, un alt 


pin. SAHAROV 4 Y 


PAQ. 73 


țăran, care era cel mai bogat din sat, luă un cal 
frumos şi porni cu dânsul să-l dea împăratului 
în dar în credinţa că va căpăta cine ştie ce răsplată 
mare şi bogată. z 

Se duse, împăratul îl primi, când află însă din 
ce sat este omul, înţelese numai decât gândul cu 
care i-a adus calul. De aceea, întorcându-se spre 
ţăran îi zise: „Tu mi-ai adus calul tău cel mai fru- 
mos, în schimb eu iţi voit da o parte din darul cel 
mai preţios ce mi-s'a făcut”, 

Aşa vorbi împăratul şi porunci să i-se dea țăra- 
nului drept răsplată un ciorchin din strugurii ce-j 
adusese celălalt ţăran. 

Infelegefi uşor că omul ma plecat mulțumit de 
felul cum a fost răsplătit. j 

Preincrare de All-Baba 


——— n ra o e 


DESCOPERIREA FOCULUI 


Nouă celor cari trăim astăzi, nici nu ne vine să 
credem că a fost o vreme când oamenii nu şiiau 
să fac foc. Deasemenea mulți ar râde, când li- 
s'ar spune că descoperirea focului a fost mai impor- 
tantă decât telegraful, telefonul, cinematograful, 
calea ferată, electricitatea, etc. etc. In ziua în care 
oamenii au ştiut să aprindă foc s'a făcut cel mai 
mare şi mai însemnat pas spre civilizaţie. 

Vă închipuiţi cum trăiau strămoşii strămoşilor no» 
stri atunci când maveau foc şi nu ştiau cum să-l 
aprindă. Carnea o mâncau crudă, ca şi peştele şi 
erburile. 

Si cum s'a descoperit focul? Printr'o simplă în- 
tâmplare. Până nu se descoperise focul, fireşte că 
nu se stia ce este apa caldă. Dar nu s'a ştiut şi 
multă vreme după descoperirea focului, de oarece 
oamenii din vremurile acelea nu se pricepeau să 
facă vase de pământ — de vasele de metal încă 
nu putea fi vorba — în cari să pună apă şi să o in- 
călzească la foc. Treptat, treptat s'au învăţat si au 
ajuns să topească şi să lucreze şi metale. 

De atunci s'a schimbat cu mult modul de traiu al 
oamenilor, 


— =: 
„D-le, fă bine şi-ţi chiamă câinele! Nu vezi că-mi 
rupe pantalonii şi mă muşcă? 
Stăpânul câinelui. — Degeaba l'as chema! Bietul 
câine nu aude, este surd. 
Trimisă de Spiro Apostolatos-Brăila 
++ x 
Intr'o- noapte Haplea se trezi şi aprinse un chi- 
brit. Frosinica, trezindu-se si ea, îl întrebă: „Ce 
este? Ce s'a întâmplat?” 
Haplea răspunse: „Am aprins chibritul ca să văd 
dacă nu cumva am lăsat lumânarea aprinsă”, 
Trimisă de I. bálan-Cralova 


ED 


— 


PAG. 14 
CUM SĂ NE JUCĂM 
mc mara semna ara aceea 


Caàntarul 


Lili si Puiu se joacă „de-a negustorii” — jocul 
lor cel mai drag. : 

Mai întâi au aranjat prăvălia: câteva scândurele 
sau bucăţi de carton, dela cutii vechi de ghete şi 
ţigări, aşezate pe pietre, sau pe alte cutii mai mici, 
erau tejghelele, pe cari aveau să ingire mai pe urmă 
toate bunătăţile din prăvălie. 

Salată verte — frunze de păpădie, culese din 
grădină; ridichi — fărimituri de cărămidă cu ver- 
deajá; ouă — pietricele mai mult sau mai puţin 
rotunde, apoi felurite hârtii colorate, care puteau 
să însemne fe! 'de fel de lucruri; legături de vreascuri 
márunfele — ţigări de foi şi aşa mai departe. Prá- 
vălia astfel orânduită — cu mătura de iarbă într'un 
colţ — era să atragă desigur cumpărători, cu atât 
mai mult, cu cât un afiş mare pe perete vestea că 
se vând mărfuri ieftine şi bune. 

(V'am spus că Lili, căreia îi plac foarte mult 
dulciurile, s'a pus să facă și nişte cozonaci straş- 
nici de nisip — în vederea sărbătorilor, desigur). 

Si intr'adevár musterii — copiii vecinului — ve- 


niră să admire şi să cumpere câte ceva din noua : 


prăvălie. Lili şi Puiu îi serviră cu mult zel. 

Dar când veni la plată — după oarecare toc- 
meală, Petrică, cumpărătorul, spuse: „De unde ştiu 
eu că nu m'ai înşelat, dacă n'ai cântar? 

Eu ţi-am cerut un kilogram de fasole — dar 
dacă lipsesc două sute de grame? Vreau să-mi cân- 
tăreşti marfa de față cu mine! 

Lili era gata să izbucnească în plâns: „De vnde 
să luăm cântar!” Dar Puiu, băiat deștept, zise: 
Vrei cântar, uite acum îl fac, sub ochii tăi. 

Luă o cutiufá de farmacie, si găuri atât capacul 
cât si cutiuţa în trei părţi, petrecând câte o aţă 
prin găuri, aşa cum v'o arată desenul A). Apoi 


Desen A Desen B 


despică o crenguţă mai groasă (poate fi si o sur- 
cică) la várf, şi aşeză transversal, în despicătură 
o altă crengufá, de ale cărei capete atârnă cutiu- 
fele. Pentru ca întregul cântar să stea in picioare, 
il aşeză intr'o cutiuţă, umplută cu nisip umed. (De- 
senul B). Greutățile aveau să fie reprezentate prin 


„DIMINEATA COPIILOR? 


pietre de diferite mărimi şi astfel Puiu putu să 

cântărească marfa, aşa cum o ceruse mugteriul. 
Tocmai exact nu era cântarul, asta-i drept, dar 

la urma urmei, nici Petrică nu avea pretenții să 


facă târgueli de sărbători în prăvălia lui Puiu ca 


într'o prăvălie adevărată. 


fugica 
——— DOI XI — —— 
Ce! mai mare animal 
1 Y 


f MA S 
pr mat AN 0 pidan EY 

Elefantul este, fireşte un animal foarte mare şi 
cântăreşte până la 4000 de chilograme, însă cel 
mai mare animal este fără îndoială balena. Balena 
ajunge până la o lungime de 45 de metri şi la o 
greutate de 250 de mii de chilograme. 

Elefantul este de asemenea, foarte puternic şi 
poate purta în spinare o greutate până la o mie 
de chilograme, dar balena e mult mai puternică, 
Cu o lovitură de coadă ea poate să întoarcă pe 
partea cealaltă şi să înece o corabie întreagă. 

Ca o dovadă de puterea balenei poate servi si 
întâmplarea următoare: Câţiva pescari aruncaseră 
şi izbutiseră să împlânte în corpul balenei un mare 
cârlig de fier. Balena însă, asa rănită cum era, 
putu să fugă 29 de ore fără să se oprească şi 
să tragă după dânsa corabia întreagă de care era 
legat cârligul de fier. Nu se opri decât după ce se 
simți slăbită de sângele mult ce-i cursese. 

S'a socotit că în vinele unei balene curge, după 
mărimea ei, 500 până la 1000 de chilograme de 
sânge. 
ecât animalul acesta care, fără doar şi poate, 
este cel mai mare de pe pământ şi trăeşte în mările 
dela Nord, devine din ce în ce mai rar. 

Cauzele sunt două. Pe de o parte este foarte vânat 
de pescari, iar pe de altă parte se înmulțește foarte 
încet. Balena naște un singur puiu şi acesta la trei 
ani odată. Noul născut este lung dela 3 până la 5 
metri si maică-sa il hrăneşte cu lapte, deoarece 
se ştie că balena este printre peşti singurul mamifer, 

è Vlad Nicoară 


-ás 


F-- 


„DIMINEATA COPIILOR” 


IOFOTO RS 


ICOS 


(i 
` 
C» < 
" 


CONCURSUL Nr. 5 


1. Incurcătură 


TW 
1 
D 


N 
i 
DEN 


LK "re: 

E s 

ZE cd Nw d É Pe: INW, 
V Han A, & MR E A 
ALR AR A ANSA ADS 

e Lp ih DE GRAE x 

LA wf ^ 

ZZ AN 

MR ey e AM 

221, 7 ae 

b ^ h 4M i e i i 

2 % Jd 
a o = 
APP aa : 


Pavel a plecat cu bicicleta în călătorie. Ajuns 
la o răspântie, vede stâlpul pe care erau indicate 
direcţiile drumurilor spre cele patru sate vecine, 
doborât. 

Cum a făcut Pavel pentru a se orienta bine, 
pornind pe drumul de care avea nevoie? 


a, Ghicitoare 


Cititori şi cititoare, 

V'am făcut o ghicitoare, 

Cine are mintea 'ntreagá 

Dintr'o dată o desleagă 

Căci nu-i grea, nici complicată, 
Doar dintr'un cuvânt formată, 
De-o citiţi direct, ei bine, 

Veţi găsi cum se cuvine 

O grădină minunată 

Toată 'n flori învesmântată, ` 
Invers cine o citeşte 

Va găsi un soi de peşte 

Care fără multă vorbă 

Poate îi mâncat ca ciorbă 

Sau de vreţi, chiar ca friptură 
Fript în unt sau în untură, 
Cine a ghicit, s'o scrie 

Pe o foaie de hârtie, 

S'o trimeatá la revistă, 

lară eu îl trec pe listă, 


—— À— — 


AGINA DISTR 


NER PAG. 75 3 


3. Problemá grea 


In mijlocul unui lac patrat se află o insulă tot 
patratá. . 4 

Fetiţa pe care o vedeţi în figura de mai jos, vrea ) 
să „treacă in acea insulă. Ea nu are insă la îndemână 
decât două scânduri. : 

Fiecare- din aceste scânduri e prea scurtă pentru | j 
a putea face punte dela un mal la aitul, totuşi 
fetița a. putut trece in insulă servindu-se de ele. 

Cum făcut ea? : 


" Lanas HE "m 
Ji 9. 1 e A 


eO 


ACTIVA. 


Cititorii vor trimite răspunsurile scrise scurt. cite, 


tară vorbe de prisos, in termen de 10 zie dela 
apariția revistei. 


" Des,eqaioruur li se vor acorda prin tragere la V. 
SOŢI, premii de mare valoare, K^ 
——L—ÉM—————— 


I - 3 


GHICITOARE teesenmiig E 


De iute ce sunt, 
Trei abia mă ţin; 
Din nas îmi curge cu 
Miere şi venin. E 
(moop)... d 
Trimisă de Gh. D. Nacu-com. Arsache 


DIRECT US 


Vai, ce bucuroşi sunt astăzi, E 
Nicu, Puiu si Agata, | 
Că direct de la ,,Suchard", să 
Li se-aduce ciocolatal... - A 

— — MR aie P d 


eA 


age 


J 


PEST 


De vorbá cu. cititorii 


Greşeli de gramatică. — Un cititor ne scrie te Vám. 


trimes Prezenta Poezie spre Publicare.“ 

liind-vorba de o poezie care însoţeşte scrisoarea, tre- 
duia să zică: Vătrimit“, la prezent, dar de altceva este 
deocamdată vorba. Anume. afară de verbul „trimes si 
de prepozitiunea „Spre“, celelalte cuvinte sunt“ scrise 
g:esit. Mai întâiu „vam“ se scrie despărţit, iaz nu un 
singur cuvânt. Apoi cuvintele „prezenta“. . „poezie“ şi 

„publicare“ trebuiau scrise așa, cu literă mică. 

Drágutule, învață întâiu lucrurile acestea elementare 
şi după aceea să te gândești să fii scriitor. 

Concursul literar.—Pentru concursul literar” ni-s'au 
trimis un număr foarte mare de bucăţi, ceeace nea bu- 
curat. Citirea şi cercetarea lor necesită însă vreme, aşa 
că nu ni-a fost cu putință să anunţăm rezultatul :n 
n-rul de față. In n-rul viitor vom publica însă poves- 
tea care a fost socotită ca cea mai reuşită, bine înţe- 
les ş cu numele tânărului. colaborator care a câștigat 
preniiul prin talentul său.. . 

Adàugám cá ceva mai încolo vom: anunfa şi alte con- 
cursuri ‘iterare. 

Cum nu se sorie, — Unul din cititorii noştri ne tri- 
mite o bucată în versuri şi ne scrie: „Am descris o poe- 
ze din vacanţa unui Hcealist". E greşit să scrij sau să 
zici; „Am descris o poezie”. 'Trebue zis: „am făcut o 
poezie”. De asemenea nu se zice „Licealist:, ci elev de 
liceu sau, cel mult, ,licean". * 

Cât despre bucata în versuri, ea lasá foarte mult. de 
dorit 
Ln did 
SCOLARI, _ 

Abonaţi-vă la „Dimineaţa Copulor“, ca să 

aveţi dreptul-de a-lua parte la marile si 


foarte bogatele premii, asa cum sunt a- 
rátate la pagina a doua a numárului de: 


faţă. 


Citiţi „Clopotul fermecat“ de Ali-Baba. . 


Un exemplar 5 lei. 
usa tift „SUFLETE DE VITEJI” 


Ceen No1 Regele Râului de Aur 


Tălăți şi păstraţi cu îngrijire acest cupon. 


—BIWINERTA € COPIILOR: | 


„Seo No. 4 


"CUPON 
DE PREMII 


' Povestea bibilicei 


După Grivadim 
“La început, când au fost făcute toate -lucrurile, 
Creatorul a spus: —] ,Ridicafi-vá si sbu- 
rati!" 


Si toate pásárile 'au spus, pe când se ridicau:: 


„Dacă este voia lui Dumnezeu, voim să ne ridi- 
cám şi să sburăm”. 

Numai bibilica a spus: „Dacă Dumnezeu - rea, 
sau nu, eu vreau să mă ridic să sbor”. S'a ri- 
dicat spre a sbură, dar a căzut jos; s'a ridicai 
încă odată pentru a sburà, dar a căzut încă odată 
jos. 

Şi Dumnezeu i-a spus: , Ti-am luat binecuván- 
tarea. Tu, bibilicá, de-acuma să-ţi poţi întrebuința 
numai picioarele!” 


Li I. N. Viad 
— — eomm meo - 


Gui argintat 


Luaţi un ou si ţineţi-l deasupra unei lumănări 
sau a unei lămpi cu gaz, până ce se inegreste cu 
fum. După ce s'a înegrit bine, bágafi-l intr'un vas 
cu apă astfel cà să fie-complect- acoperit cu- apă. 
Indată oul va căpăta o culoare argintie. Dacă vreţi 
să-şi: recapete culoarea neagră scoateţi-l din apă. 


: Din frențuzeşte de René Teodossidis-Brüila 


Haplea primind o. scrisoare -dela Hăplişor, care 
învăţa la oraş, se duce la Tănase care stie să ci- 
teascá şi-l roagă: 

„Citeşte scrisoarea asta tare, ca să aud eu, dar 
tu astupă-ţi urechile, ca să văd de face să auzi 
şi tul 

Trimisă de Manoie P, Aproian 
LA 
Urs teribil En ten 

Amatorul. — Aş vrea să-ţi cumpăr ursul 'd-tale 
din menagerie, dacá n'ar fi aşa pericr' 

De unde l-aţi adus? . -: ) ii 

—Dela un ţigan. i } 

= Atunci nu- chiar: aşa de: tonut: Ce facea 
colo? 16215 O ud 

— Srü'g rut?! : Sir boz 

— 2191912122 Cd i j 

; diei y» 

Greşeală 2 . i: : 

Domnul (în vizită). — “Câinele” d-tale “mi-a rupt, 
aşa din senin, cu dinții, pántalonii... 

“Bebe. — E o greşeală, vá asigur, nu prea vede 
bine de unde apucă, fiindcă... SC chior !.. E 

Spic 


EENE EAA a PIU A ot ee SEE . 
Atelierele „ADEVERUL” S. A. 


A 
N BATZARIA 


ANAL 


DIRECTOR 


) 


2 
< 
H 
n. 
a 
0 
< 
- 
g 
> 
iy 
[s 


PRETUL 4 LEI 


— Uite ce frumos mi-am legat „Dimineaţa Copiilor“ | 


PAG, 2 


Cititori] 


„DIMINEAȚA COPIILOR” 


Se apropie tragerea premiilor ! 
Strângeţi regulat cupoanele sau abonaţi-vă la revistă 
Și veţi primi imediat bonurile speciale de premii, 
lată şi lista marilor premii: 


1.—Un premiu in numerar de Lei 3000. 

2.— " " L] » Ww. 5 2000. 

$.— . » ” » » » 1000, 

4.— » » » » » n 500. 

5.—Un costum de haine marinar, după masură, 
dela magazinul „Carmen-Sulva”, str. Lipscani No. 68. 
` 6.—Una frumoasă rochiță, după mâsură, de la 
magazinul ,Kuleta" piața Sft. Gheorghe. 

7.—UN PIGAIFON cu trei plăci (şase cântece) 
cel mäi mic gramofon pentru copii. 

t UN CINEMATOGRAF cu trei filme. 

9.—UNAÀ GARNITURA cu unelte de traforaj. — 
Toate aceste 3 premii sunt furnizate de casa „O- 
deon", Calea Victoriei 79. Bucureşti. 

10—17. —OPT PREMII, pentru 8 câștigători, 
constând fiecare din câte o colecţie compleciá No. 
1—62 (Anul 1) „Dimineața Copiilor” legată in 
pânză eu o frumoasă copertă în culori, 

18.—UNA MAPA imitație piele, pentru purtat cărți. 

19.—UNA CUTIE AQUARELE 12 tuburi şi o 
perisulá. 

20.—UNA MAPA de birou, imitație piele, format 
mic fantesie, Toate aceste trei premii sunt furni- 
zate de câtre cunoscuta librárie A. Stânciulescu, 
B-dul Blisabeta, 5. 

21—22—23.— TREI PREMII constând fiecare în 
câte patru intrări gratuite, pentru 2 persoane, la 4 
programe diferite, la cinematografele din capitală 
sau provincie, | 

94—21.—PATRU PREMII constând fiecare în 
câte trei intrări gratuite la trei programe diferite — 2 


Costul abonamentelor: 


Pentru un an (52 numere) Lei 150 
» 6 luni (26 numere) Lei 80 


persoane — la cinematografele dia Capitală sau 
provincie. 

28 --â2.— CINCI PREMII constând fiecare în câte 
2 intrări gratuite, 2 persoane, la două programe di- 
ferite, la cinematografele din Capitală sau provincie, 

33—42.— ZECE PREMII, fiecare premiu con- 
stând in câte un asortiment de: 

1) Una sticlă originală cu excelenta apă de co- 
lonie partumată „Botot-Peris”, conţinând 14 kgr. 

2) Una sticlă apă de gură „Botot”, Paris. 

3) Una cutie praf de dinţi specială pentru copii, 

Aceste premii sunt furnizate de câtre concesionarul 
casei ,Bolot" din Paris, d-l B. Lax, str. Otete- 
liganu, 7. 

45-—45.—TREI PREMII, 3 focuri Strofa, prime'e 
jocuri româneşti; distracţia cea mai plăcută peutru 
mic şi mare, 

Fiecare joc este compus dintr'o cutie frumoasă cu 
101 piese cari constitue 6 jocuri diferite. Aceste jo- 
curi sunt furnizate de către „Cultura Naţională” 
Bucureşti, Str. Paris No. 1. 

46—50.— CINCI PREMI constând fiecare din cáte 
o colecţie de 4 volume scrieri alese pentru tineret. 

51—85.—CINCI PREMII constând fiecare din 
câte un abonament gratuit pe timp de un an la „Di- 
mineaja Copiilor”, 

566—60.—CixCI PREMII constând fiecare din 
câte un abonament gratuit pe timp de 6 luni la 
„Dimineața Copiilor”. 

61—70 — ZECE PREMII — zece cutii man 
fiecare conținând un asortiment de pachete din 
delicioasa ciocolată „SUCHARD”, 


Abonaţii mai primesc gratuit și câte o scoartă legată în pânză pentru 


păstrat revistele 


„DIMINEATA COPIILOR 


(| Fi 


DiMiNERT 


A ECOBuULDO 


- 


REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA : 
BUCUREȘTI. - STRADA SĂRINDAR 9-11 BUCUREȘTI. — TELEFON 6167 


ABONAMENTE: UN AN 150 LEI 
ŞASE LUNI 80 „ 
24 MAI 1925 


UN NUMAR 4 LEI 
IN STRAINATATE DUBLU 
Iranuscisele nepublicate nu se înapolază 


Furnica cea şireata 


O furnică mică, mititicá eşise într'o dimineață 
să şi caute de mâncare. Nu umblă mult, când iată 
că dă peste o babă supărată foc. „Ce-i cu tine, 
babo, de eşii aşa de supărată?” o întrebă furnica. 


— Cum să nu fiu supărată? îi întoarse baba 
vorba? Şoarecii imi mănâncă tot porumbul din ham- 
„bar; o vulpe bătrână imi fură toate gáinile din 
coteţ, iar un lup mare imi sfâşie toţi mieii. 

— Dar dece nu-i prinzi pe şoareci şi nu o- 
mori vulpea şi lupul? 

— Ce pot face eu? zice baba. Când pisica intră 
în hambar, soarecii se ascund în găuri. Şi nici 
nu se lasă ingelaji, ca să intre in cursa ce le-o 
pun ín toate serile. Vulpea vine în curte numai 
noaptea, iar lupul e mai puternic decât mine. 

— Dacă imi dai mie un sáculej cu grâu, eu 
iţi omor şi șoareci si vulpe si lup, grăi furnica. 

— Tu, o furnică aşa de mică, îi vei omori pe 
toţi? strigă baba foarte mirată. 

— Da, ii voi omori şi e treaba mea cum şi în 
ce fel. De cât vorba e: imi dai după aceea un 
săculeţ cu grâu? 

— Furnică mititică, zise baba, dacă îmi faci bi- 
nele acesta, ifi dau nu un săculeț, ci doi saci 
mari de grâu. 

Furnica luă apoi câteva fărimituri de brânză şi 
le duse in livedea care era în dosul magaziei de 
gràu a babei, Intrá dupá aceea in magazie si strigá: 
„Şoarecilor, şoarecilor! In livede sunt bucăţi in- 


tregi de brânză foarte gustoasá, La ce mai staţi 
şi nu mergeţi?” 

— ]fi mulţumim, mică furnică, li răspunseră şoa- 
recii, şi deterá cu toții fuga la livede. 

Fără să piardă vreme, furnica alergă la pisică 
şi-i zise: „„Cumătră Miso, toţi soarecii din maga- 
zia de grâne sunt în livede. Du-te mai de grabă 
şi mănâncă-i!” 

— Aşa e? zise Misa. Acum să mă vezi pe mine 
Şi o luă în spre livede, 


1 nd N m N ppu 
| A | | | 


ER 
"| 


RA. 
tas 

Când si furnica se duse la livede, pisica îi 
şi sugrumase pe taţi goarecii cari zăceau morţi la 


PAG. 4 


pământ. Văzând aceasta, merse drept la baba şi-i 
zise: „Toți şoarecii sunt omorifi. Vino să-i vezi”, 

Baba se duse, ti văzu şi grăi: „Iți mulțumesc 
mică furnică, dar cum vei face cu vulpea şi cu 
lupul?” 

— Aşteaptă şi vei vedea, îi răspunse furnica. Si 
se duse în pădure unde locuia vulpea cea hoaţă, 
După ce intră în pădure, începu să strige: ,Cu- 
mátrá vulpe, cumătră vulpe! In livedea din dosul 
magaziei de grâne a babei este o găină minunat 
de grasă”, 

— Acu mă duc să-i fac de petrecanie, ráspunse 
vulpea si o porni spre livede. 

Furnica se duse fără zăbavă -de-l găsi pe Gri- 
pei şi-i zise: „Fuga la livadă, că acolo este o 
vulpe!” 

— Ham! Ham! ii întoarse vorba Grivei, si cât 
ai clipi din ochi, se şi duse la livede, o înfăşcă 
pe vulpe si o trimise pe lumea cealaltă. 

lar furnica ii zise babei: „Babo, s'a dus şi vul- 
pea. Vino să o vezi moartă. 

— Cât de mult ifi mulţumesc! grăi baba bucu- 
roasă, când văzu trupul mort al vulpei. Dar cum 
vei face cu lupul care este aşa de puternic? 

— Aşteaptă si vei vedea ,fu răspunsul furnicii. 

Şi se duse la vizuina în care dormea lupul. 
„Nene lupule, îi zise ea, tu dormi aicea şi nu 
ştii ce miel gras paşte in livedea din dosul ma- 
gaziei de grâne a babei”. 

Lupul luă drumul la livede. Furnica însă îi spu- 
sese lui Grivei să nu plece, ci să-l aştepte şi pe 
jupânul lup, care avu acelaş sfârşit ca şi vulpea. 

Furnica o chemă din nou pe babă să vie la li- 
vede şi-i zise: „Sa dus şi lupul, vino să-l vezi!” 

Mare fu bucuria babei, când văzu că s'a scăpat 
şi de lup. ,Ifi mulţumesc foarte mult, mică, dar 
inţeleaptă furnică”, îi zise ea furnicii. „lată şi doi 
saci de grâu ca răsplată din partea mea!” 

Furnica îşi cără încet-încet grâul acasă la dânsa 
și avu cu ce trăi ea şi familia ei mai bine de un 
an de zile 

Prelucrare de Marcu Voinea 


— —— —— 


— 00 
Săndel rupsese buzunarul şi de frică să nu-l bată 
mămică-sa, o întrebă: 
— Mămică ghici ce am în buzunar? 
— Nimic! 
— Nu-i adevărat. 
— Atunci ce ai? 
— Dacá nu má bafi, iji spun! 
— Hai că te bat. 
— $tii ce? O gaurit. 
(E 
e— Mitică, pe farfuria aceasta au fos? au prăjituri 
şi acum nu a rămas decât una? 
` = Nam văzut, mamă, cá era întuneric. 
Trimise de (Gh. 0. Nacu-com, Arsacha 
"———— GOI m. P 


n DIMINEAȚA COPIILOR 


De fi-oiu spune 
scara basm Pe 


Micule, de-oiu spune basmu! 
Unei lumi ce nu mai este, 

O să crezi tu oare 'n lumea 
Inflorită, din poveste? 


Au crezut bunicii 'ntr'insa 
Şi-au crescut cu ea odată; 
Viaţa lor a fost ea însăşi 
O poveste fermecată. 


Heil Din vremile de-atuncea, 
Când şi când un svon răzbate 
prinzând in noi icoana 
Unor vremi de mult uitate. 


Tu ascultá-l, căci cu dànsw 
Ifi vorbeşte-o lume sfântă ` 
Fapte vechi cu vorbe nouă, 
Visuri de-altă dată cântă. 


Veşnic nou: „A fost odată”... 
Vine 'ntr'aripat cuvântul; 
S'a născut în altă lume 

Şi-a 'nflorit cu el pământul, 


Făt-Frumos cel "nalt, subţire 
Şi voinic ca nimeni altul, 
Care-asvârlă buzduganu-i 
Şi atinge 'n nori, înaltul, 


Sau Ileana Cosinzeana 

Cea mai mândră dintre fete, 
Ce strângea în ochii-i cerul 
Şi-aurul de grâne 'n plete 


Către ei să "'ndrepţi pornirea-h 
Şi privirile şi gândul 

Căci aşa cum desfătară 
Altádatá, ani dearândul, 


Si părinţii şi bunicii, 
Tot aşa şi-acum, copile, 
Vor găti copilăria-ţi 
Cu înviorate zile. 


Din gura prostului afli adevărul. 


**^5 

Mincinosul când spune adevărul, se bolnăveşte, 
. +. 

Cu răbdare şi cu tăcere, se face agurida miere 


LÀ 


Adevărul pluteşte ca untdelemnul. 


„DIMINEAȚA COPIILOR” 


pne e 


Oare ştiţi dece îmi plâgne copilul? " 


In grădină... 


75] leagănă mireazmă 
cddelnife de crini, - 
boltesc catapeteazmă 
hrunzișuri de arini... 


Grădina tace...Doarme, 

sau vrea să prindă-un svon 
cu care să își sfarme 
tăcerea de amvonP... 


O, nu!... Grădina-i trează 
și-ascultă cum, subt tel, 
bunicul cupânfează 
"etorisiri cu sme... 


«Si pomi cu poamă crudă 
și flori şi rami şi iarbă, 
O, toate vor s'audă 

pe mogul meu cu barbă... 


„Alături stă nepotul 
și-așteaptă, gânditor, 
ca „Făt — Invinge-Totul” 
Să iasă 'nvingütor... 


„„Surâde-acum... Pesemne 

că moşul i-a grăit 

de lungul „Strâmbă-lemne”, 
sau de-un pitic pocit.. 


„de Padu Gyr 
O zână, o Domniţă, 
„Copilul găgăuț”, 

„Fetiţa cu scufifá", 
„Balaurul din puț”, 


„Cotoiul cel cuminte” 
și „Statu-Barbă- Cot", 

p, loate-l vin în minte 
vicujulul nepot! a 


„Ascultă... si povestea . 

își toarnăn fir, lumina, =a 
iar basmele acestea 

le-aude şi grădina 


PAG. 6 


lonità Pierdevará 


De când se pomenise Ioniță pe lume și până 
ajunsese om sdravăn şi bun de muncă, nu învățase 
nici o meserie. Isi pierdea vremea cu lucruri de 
nimic „incepea de toate şi nimic nu isprăvea. 

Oamenii din satul lui îl poreclise ,,Pierdevará" şi 
aşa îi rămase numele, 

Intr'o bună zi, Ioniță se duse la cel mai chiabur 
om din sat și-l rugă cu multă stáruinjá să-i impru- 
mute o mie de lei. 


— Vere, zise el, am încercat de toate până acum,. 


am trecut prin toate meseriile; dar, pentrucă nici 
una n'a fost pentru mine, vreau să mă apuc de ne- 
gustorie şi să ştii că o să am noroc. Chiaburul, om 
bun, îşi închipui cá i-o fi venit şi lui Ioniță minte 
la cap şi fără multă rugăminte îi dădu mia de lei. 

Când se văzu Ioniță cu atâţia bani, numai ştia 
ce să facă de bucurie. 

— Ah! zise el, acum ştiu cá voi scăpa de să- 
tăcie. Am să stau o zi întreagă să mă gândesc bine 
ce fel de negoţ să fac. După o zi însă Ioniță nu 
găsise incă ce negof să facă. A doua zi incepu iar 
să se gândească, 

— Să fac negof de mere, — ca mâine vine iarnz 
şi mi le 'nghiaţă... Să vând zarzavaturi... nu prea 
es parale... că... oamenii au inceput să- -şi sădească 
fiecare prin grădini.” 

Astfel trecu o zi, două, trei, o săptămână până 
când dădu Dumnezeu şi se hotări să vândă peşte. 
^ — Peştele se vinde cu pref bun — gândea lo- 

PU <> si dack-H rămână D pui Ja sare și md dh 


$ 


"A 


„DIMINEAȚA COPIILOR” 


strică. Acum ia să vedem ce câştig aş avea dacă aş 


vinde pe zi o căruță de peşte care costă tocmai o 
mie de lei. 


Trebuie să ştiţi însă că mia de lei nu prea mai 
era mie. Scăzuse bine de tot pentru o săptămână 
întreagă, Toni nu putea să stea nemáncat si mân- 
carea din ce bani era s'o cumpere dacă nu din cei 
imprumuta[i. 

ot gândindu-se la câștig şi tot făcând socoteli 
peeste socoteli, trecu iar o săptămână şi Apa gon 
sfârşit se hotări să plece la piaţă să E fie peste, 
mare ii fu mirarea, când băgă de seamă cà dintr'o 
mie de lei nu-i mai rămăsese decât vrea două sute. 
= Piiul Pfiu! fluera bietul om. Uite bre când 
mare omul noroc... şi se întoarse acasă să se gân- 
dească iar ce poate face cu cei două sute de lei 
ce-i mai támásese. 

Lumea spune că Ioniţă Pierdevará s'a tot gân- 
dit până a păpat si bruma de bani ce-i mai rámá- 
sese; de aceea, zic şi eu ca să termin, varba ceea 
bătrânească: 

„Nici prea multă socoteală 


„Nu aduce pricopseală” 
D. Constantin Meregnu 


Rău faci, rău găsești 


Intr'o zi o vrabie pepe prinse un fánfar. Tân- 
ţarul strigă rugându-se: „„Dărueşte-mi viaţa, gên- 
deşte-te la tinereţea mea”. Dar vrabia a răspuns: 

„Ba nu, am să te mănânc „căci eu sunt mare si 
tu eşti mic". 

Tocmai atunci un vultur zări pasărea mâncân- 
du-şi prada şi se repezi, înălțându-se cu ea în 
ghiare. 

Atunci vrabia se ruga zicându-i: „Pentru ce mă 
omori? căci nimic nu [i-am stricat, dărueşte-mi, 
te Tog viaja". 

— „Ba nu, răspunse vulturul, te voiu mânca, căci 
eu Sunt mare şi tu eşti mică”. 

Dar pe când vulturul îşi mânca prada, ţinând-o 
între ghiare, o săgeată trimisă de un vânător strá- 
punse măreţul gât al vulturului. 

— Pentru ce mă omori? strigă vulturul pe moarte, 
Nu ţi-am stricat cu nimic, cruţă-mă, te rog. 

— „Pe drept te omor, răspunse vânătorul, căci 
eu sunt mare şi tu eşti mic”. 

Traducere do Rădulescu D. Alcx.-Roglori-de-Vede 

——— Wem ——— 


— „Mi-aţi spus cá papagalul d-voastră repetă 
tot ce aude, dar acum când l-am cumpărat, tace 
ca un peşte. Ce însemnează asta?” 

— Totul este în regulă, eu am spus că papagalul 
repetă tot ce aude, dar de 8 ani săracul a asurzit. 

Trimisă de T. Stelian Chişinău 
— — EK m — 


Ji pom e tm mmm n 


ap 


=- oa 


pre PEE 


DIMINEAȚA COPIILOR o i DAS. T. 


Norocul prosiului 


Un biet om bătrân şi sărac avea un fiu căruia 
å lipsea o doagă — şi poate şi mai multe. Intr'o 
zi nelotul ii zise tatălui său: „Tată, ori mă insori, 
ori de nu, dáràm casa". 

— Cum să te insor, când n'avem bani lescae? 

— Dacă n'avem bani, avem un bou, îi intoarse 
prostul verba: vinde-l unui măcelor, 


Mm fAnatae — 


Boui a auzit şi a fugit In pădure. 

După câtăva vreme, prostul începu din nou. 
„Tată, de nu mă insori, să știi că dărâm casa! 

— Te-aş Insura, dar vezi cá mavem o para 
chioară. 

— Dacă n'avem bani, avem un berbece; vinde-l. 

Berbecele a auzit şi a sters-o in pădure. 

Nu trecu mult la mijloc $i nătângul iar începu 
cu gura: „Tată, de nu mă insori, dărâm casal” 

— Ti-am spus, băiete, că n'avem bani. 

— Dacă n'avem bani, avem cocoșul; taie-l și 
vinde-l. 

Cocoşul a auzit şi a zburat şi el în pădure. 

Boul, berbecele si cocoşul s'au întâlnit câte-şi 
trei şi şi-au făcut împreună o locuință. Şi iată că 
b prins de veste Mog Martin, care işi puse în 
gând să-i mănânce și se duse la casa lor. Coco- 
$ul îl văzu, sări pe gard, izbi din aripi şi începu 
să cânte: „Cucuriguuul Ia dafi-mi-l încoace, il calc 
cu picioarele şi-l izbesc cu securea. Am aicea şi 
un cuțit, am aicea si frânghie. Aici pe loc îl talu”. 

Ursul sa speriat şi a luat-o la picior, fără să 


i — Ww 1 ) 
E NEMESIS METUS M I MNT PEE SEO RC 


at PR ——Ó—— ám, mc om e Commen tle aem, m uu di 


se uite îndărătul sáu; a fugit, a fugit până când 
de frică a piecat jos si a murit. 

Nerodul nostru s'a dus însă în pădure și a dat 
peste ursul mort, l-a jupuit de piele și a vândut-o, 
Cu banii aceia şi-a luat o nevastă şi a făcut nunta. 

Cât despre bou, berbece şi cocos, nu după mult 
s'au intors şi ei acasă. 

Din rusegio de Aii-Baba 


—————eot——9——— € 


Desteptáciunea lui Dorel 


Titel care, precum îl ştim, este un băiat ráu- 
tácios, simte o plăcere să | chinuiască pe bietul 
„nostru Dorel. Intr'una din zile ce-i trăzni lui Titel 

jns 


prin cáp? La luat pe D^-»! ai *à re ht 
butoiu go!l. După aceea, 
ca să nu poată esi, a 
astupat deschizátura bu 
'oiului cu o furcă de fie: 
pe care-a înfipt o adânc 
în pământ. 

Rázànd cu ráutate, l-a 
zis: „Dorel, să ştii că 
te am pedepsit să stai 
două ore închis în bu- 
toiul acesta! Dece nu 
mai eu să fiu pedepsit 
cu carceră 

Şi Titel plecă încântat 
de isprava sa. 

Dar drágutul nostru 
Dorelicá, o fi el cum o 
fi, insá numai prost si 
nepriceput nu este Ve 
deji ce făcu: strângân- 
du şi toate puterile, Îl 
împinse butoiul si 1 ros 
togoli, ducându-l mai 
departe. După aceasta 
îl împinse din nou si! 
duse iar la locul unde 
îl lăsase Titel. 

„Şi acum, îşi zise Do 
rel, să vedem ce va spu- 
ne d. Titel când va mai 
da pe aicea“, 

Dorel începu să sară 
$i să se joace prin curte 
în aşteptarea lui Titel Aad 
Şi iată că după trecere de doua ore veni şi Titel, 
cu gândul ca mai. întâiu să şi râdă de prizonier, 
întrebându-l în bătae de joc dacă a petrecut bine 
în butoiu şi după aceea să-i dea drumul. 

Care nu ia tost însă mirarea, văzând că bue 
toiul era tot acolo unde-l pusese gi astupat bine 
cu furca de fer, dar nici urmă de Dorel. : 


PAG. 8 


„DIMINEAŢ A COPIILOR 


Sosoiu Sosoilici lui Miju Miţişor 


Mifu dragă "ţi cer rerfare 

Cá la scumpa ta scrisoare 

Pân'acuma n'am putut 

Să-ţi răspund precum am vrut, 

Insă astăzi am o veste 

Cum n'a fost şi nu mai este. 

Stai să-ți spun: Cealaltă Joi 

Când pornii să viu la voi, 

Intálnesc un vânător 

Ce mergea, fugea de zor. 

lar în tolbă ce purta? 

Un ráfoi, pe legea mea! 

Mult atunci nu m'am gândit, 

Drept în tolbă-am şi sărit. 

„Poftă bună !* mi-am urat 

Şi ráfoiul l am mâncat. N 

L'am mâncat cu cioc şi pene, 
Insă-mi vine somn şi lene, 
Deci în tolbă m'am lungit 
Şi pe dat'am şi-adormit. 


Vânătorul tot mergea 

Şi nimic nu bănuia. 

Dar un glas îi strigá: „Stai! 
„Şi din tolbă scoate ce-ai, 
„Vânătoarea-acu-i oprită, 
„Ba-e aspru pedepsită.“ 


. Cel ce strigă-i pădurarul, 

Care face pe pândarul. 
iară bietul vânător 
li vorbeşte 'ncetişor : 
„Un ráfoiu, atáta-i tot, 

„De nu crezi, acu ţi-l scot.* 
Là jos tolba.. ce-am făcut? 
Mult pe gánduri mam stătut, 
Ci-am luat-o'la picior 
Şi râdeam, râdeam să mor. 

* XI i 


Vânătoru 'ncremeneşte, 


Scuipá "n sân si se cruceste 
„Piei, Satano!“ tot îşi zice, 
"Lucrul nu-i curat aice. 
"Din rájoi să faci pisică, 
-Zàu cá nu'nfeleg nimică.2 
lar pândarul ce făcea? 
Foarte rău se supăra 
Tolbă, puşcă le lua 

Şi de-acolo mil gonea : 


„Hai te cară tu de-aici, 
„Vânătorul de pisici !* 
Din limba pisicească do Mog Nae 


inima unei mame 
După Ratisbonne 


»Miümica fa este bolnavă, 
„Nu face sgomot puiul meu, 
„Nu-i întrista fafa-i suavă 
„Tu vezi cât suferă. de greu.” 


Copilul tace. Dar în grabă 

Cumplita moarte ?si face loc. 

Pe când toți plâng, copila PRI 
— „Acuma, pot dar să mă joc?” 


Fetifa'n negru e "nbrăcată, 

D'asta însă, nu-și dă seama. 

— „„Rochița-mi şade bine tată — 
„Haide să mă vadă mama!” 


Si suspinând tatăl îşi poartă 
Odorul drag, neştiutor, 

Pán'la sicriu — în care-i moartă 
Ființa scumpă-amânduror. — 
Priveşte-o, drag copil cuminte 
Pe-aceia care te-a iubit. 


; Sărut-o căci de-acum "nainte 


Wai so mai vezi — căci a murit! 
Dar când simți la piept pe fic? 
Inima moartei a mişcat 


Și iată „mama” se ridică 


E iubire — a renviat. 
f abs inaa Petru Basiliu 


Je. w Ds. 


PAG. 
de MOS NAE 


"C IHPTegeg 


ARTĂ CU FROSA 


& 
E -— SE amm £ 
1. De o vreme nu stiu ce-are, 2. Îl auzi din zorii zilei 3. „Casa stă nemâturată, 
Haplea stă morocános, „Froso !' strigă el rástit, Vaca nu-i de loc hrânită, 
Nu mai râde, nu e vesel, „Hai te scoală-aprinde tocul, Moare ea, măgarul, , poron 
Vede totul cã-i pe dos. Văd că rău te-ai lenevit! Nu râmâne nicio vitā.” 
| v aa i 
WE e | | 21]. 7 c0 
4. Biata Frosa — vai de dânsa! — 5, „Mai domol, mai blând, bárbate, 6. Însă Haplea-I tot acelaş, 
á Nu mai ştie ce să-i facă, Ce-i cu tine? Ce-ai páfit?  . Tot ursuz, posomorát, 
"n Cát de mult ea se trudeste, Unde-i Haplea de-aitá dată? Până când îl zice Frosa! 
€ in zadar, nu-i chip să-i placă, Nu te prinde-aga s cit” „Uf; nu pot, mi-s'a urâti 
| 
L 


9. — Foarte bine, zice Hapiea, 


> 


7. „Fă tu treaba mea din casă, 8. „Fii tu Frosa, eu în locui e 
Tu să mături, să gătești, Sap la vie pân' de seară, Dar să știi, te-ai păcălit. 
Spalà rute, cară apă, Imi vei spune tu pe urmă Fleac e treaba de femeie, 
Care treabă-i mal usoară.* N cinci minute-am isgrăvit, 


Vitele să le hrănesti, 


iii ALE lit a 


PAG: 10 


Ajutorul unui câine 


de bine 
dresat, că-l trimitea regula! In toate diminefile la o 
brutărie, ca să-i cumpere pâinea. Desteptul anima! 
lua in gură cosnita în care stăpânul său punea 
banii trebuincioşi. De mäi bine de un an de zile 
câinele făcea serviciul acesta, fără să gresenscá o 
singură dată sau fără să lase ca vreun om sau 
vreun alt câine să-i răpească pâinea. 

lată insă că intr'una din zile câinele, spre marea 
tirare a stăpânulul său, se intoarse acasă cu coș- 
nija goală:. fără pâine, dar și fără bani. 

„l-o fi răpit-o pe drum vreun câine mal mare" 
iși zise stăpânul său. Ceeace-l făcu să creadă şi mal 
mult în aceasta, era faptul că iubitul său câine se 
întoarse mult mai târziu ca de obiceiu și obosit din 
cale afară. 

A doua zi la fel. Stăpânul, ne mai ştiind cum 
să-şi explice această purtare a câinelui, se duse la 
brutar şi-l întrebă dacă in cele două zile din urmă 
a venit să cumpere pâine. 

„Da, a venit”, i-a răspuns brutarul adăugând: 
„Insă, nu ştiu nici eu din ce pricină, Indată ce i-am 
pus pâinea în coşniță, a și rupt-o la fugă nebună, 
ceeace nu făcea niciodată mai Inainte”. 

In ziua a treia stăpânu-său îl dete din nou cog- 
nija şi-l trimise la. brutărie, ca să cumpere pâlrie, 
in acelaş timp însă el se urcă intr'un automobil 
şi se luă după câine. 


Câinele se duse drept la brutărie, aşteaptă ca bru- 
tarul să scoată banii din cognita si in locul lor să 
pună pâine şi după aceea o luă la fugă, alergând 
cât îl pinu picioarele. Stápánu-sáu il urmărea în au- 
tomobil. 

Ce-i în dat omului să vadă? ln curtea aceea 


„DIMINEAȚA COPIILOR 


sub nişte dărămături, stătea o biată cáfea slabă, 
alăptând şapte căţei, fătaţi de câteva zile. Câinele 
se apropie de cățea, puse cognita la pământ şi-i 
făcu din cáp cățelei un semn ca să ia pâinea din 
coşniţă. Căţeaua, flămândă cum era, nici n'agteptá 
să fie rugată, ci se repezi asupra pâinei şi o mâncă 
toată, fără să lase o fărămitură. După aceasta câi- 
ie îşi luă din nou coşniţa in gură şi o porni spre 
casă, 

lată ce făcea bunul și milostivul animal cu pâi- 
nea cumpărată dela brutărie: ajută pe o mamă (fie 
şi o cățea) care avea şapte pui de hrănit. 

Stăpânul sáu, nu numai că nu-l certă, ci luă 
acasă la el cáfeaua $i o ingriji cát mai bine. 

: Darin Cyrsanu 


Copacul 


Pcph Briiov 


Copăcelul văzu pe un ţăran ţinând un topor şi-l 
zise: „Taie, te rog, întreaga pădure de jur-impre- 
jur, căci mă împiedică să cresc, nelăsând lumina 
să pătrundă până la mine Deasemenea rădăcinele 
mele mau spaţiu şi nu pot simţi adierea vântului 
atât de deasă a ajuns reţeaua de ramuri (esutá 
de copacii pădurii, De n'aşi fi fost impiedicat, 
desvoltându-mă In vole, aşi ajunge să fiu cel, mai 
frumos copac din tot ţinutul. Astăzi insă sunt sub- 
tire ca o trestie”. 

Țăranul făcu copăcelului pe plac si tăie pădu- 
rea. Dar bucuria copăcelului nu dură mult, căci 
argifa, ploaia, grindina si vântul l-au rupt. 

Atunci un şarpe l-a zis: ,,Nebunule, tu însuţi eşti 
cauza nenorocirii tale. Dac'ai fi crescut în sânul 
pădurii, apărat de copacii mai bătrâni, nu ţi-a 
fi păsat nici de argità și nici de vânt. Chiar dac 
mai pe urmă pădurea ar îi pierit, ai fi fost destul 
de puternic să ţii piept furtunii”. 

Tenir M. I.-2acta 


In numărul viitor se va găsi în revistă 
CUPONUL DE PREMII No. 16, adică 
ultimul cupon. Cititorii cari au strâns 
toate cuposnele, le vor expedia în plic 
pe adresa: Administraţie! revistel 
„Dimineața Copiilor“, Bucaresti, Sár:ndar 9-11 
șI vor primi! în schimb, prin poştă, câte 

INCI bonuri speciale pentru partici- 
pare la tragere, 

Atragem atenţiunea cititorilor că tre- 


bue să adauge în plic numele, localita- 
tea și adresa lor exactă. 


Cititorii din Capitală pot depune plicul: 


cu cupoanele la Administraţia reviatal — 
la portar, 


EN 
Aa ul 


ws "~ 


„DIMINEAȚA COPIILOR” 


Călătoriile 


(29 (Urmare) 


29. — Traiul meu la Tugurt 


Tugurt. Sunt mai multe luni de când am venit în 
această localitate, căreia nu-i pot zice sat, dar nici 
numele de oraș nu i se poate da. Dacă ar fi să în- 
trebuinfám un cuvânt mai pompos, am zice că Tu- 
gurt este „capitala” oazei cu acelaş nume. O ca- 
pitală care nu are mai mult de 1500 de locuitori. 
In al doilea rând, o „capitală” in care numai noi 
cei câţiva militari europeni stăm în case clădite 
aşa cum sunt casele de pretutindeni. Cât despre in- 
digeni cari formează aproape întreaga populaţie, ei 
locuesc în colibe sau chiar în corturi, făcute mai 
mult din piei de animale. 

Şi e cald, e nesuferit de cald la Tugurt. Sunt 
zile când crezi că nu vei mai putea răbda, că te 
vei topi in adcvára ul irf?'es al cuvàntu'ui. In schimb 
sunt nopți răcoroase, ba chiar unele aga de reci că 
trebuie să faci foc şi să te îmbraci destul de gros. 

Bine cá apa e bună şi din belşug si cá peste zi 
mai găseşti adăpost şi uşurare la umbra palmieri- 
lor cari sunt in număr foarte mare. 

Palmierii sunt, fără doar şi poate, darul cel mai 
preţios binefacerea cea mai mare pentru locuitorii 
oazelor Nu pentru lemnul şi nici pentru umbra lor, 
ci numai pentru fructele lor. Aceste fructe formează 
hrana principală a celor ce stau în oaze sau cu- 
treieră pustiul Saharei. Palmierii sunt de diferite 
feluri, dar cei ce ne interesează aicea sunt palmierii- 
curmali ale căror fructe, curmalele, sunt bine cuno- 
scute şi în Europa. 


Deosebirea este că în ţările noastre din Europa 
curmalele sunt frucie de lux şi se vând destul de 
scump pe când aicea la Tugurt dela începutul Sa- 
harei n'ai decât să-ţi dai osteneala să le culegi 
şi să mănânci după pofta inimei, că nimeni nu-ţi 
cere bani. 

.. 9i aga, au trecut mai multe luni de când mă 
găsesc la Tugurt. Pe frumoasa şi talentata Husni 
Melec n'am mai văzut-o. Două zile după biruinţa 
noastră asupra bandei lui Abd-el-Rahman, a avut 
“loc despărțirea. Fata s'a dus în direcţia ei, ca să 
se mărite şi să-şi unească soarta cu un Algerian 
pe care — după cum îmi spunea ea — nici nu-l 
văzuse la ochi, ca să ştie măcar cum e făcut. 

Imi reamintesc chiar că din cauza aceasta cău- 
tam să mai glumesc cu Husni-Melek. „Ce te faci, 
H Spuneam eu râzând, dacă viitorul tău soţ este 
chior, şchiop şi cocoşat sau măcar una din toate 
acestea?” 


— „Ce mă fac? imi răspundea ea pe acelaş 


cm min ESI ii alebat i 


E e e G, U 


unchiului meu 


m e mea 


I: 


de N. BATZARIA 


ton. Ii dau cu tifla şi iau drumul înapoi la pă- 
rinfi". 

i4 „Dar dacă părinţii tăi se supără pe tine şi 
nu te mai primesc în casă?” 

— „In cazul acesta...”, dar Husni Melek se o- 
prea din vorbă şi uitându-se în ochii mei, citea, 
parcă ar fi citit într'o carte deschisă, gândurile 
mele. 

„In cazul acesta, repeta ea roşindu-se, vin la 
Tugurt, ca să-ți cer să mă primeşti în slujba d-tale”, 

De sigur, n'a fost nici o nevoie ca Husni Me- 
lek să vie la Tugurt şi să-mi ceară vreun serviciu. 
Dovadă că bürbatul'ei n'a fost nici chior, nici schiop, 
nici cocoşat. Ii doresc din parte-mi frumoasei Husni 
Melek despre care păstrez şi voi păstra o neştearsă 
amitnire, o fericire cât mai desăvârşită. Simt nevoia 
să scriu lucrurile acestea, pentrucá imi spune ceva 
că nu-mi va fi dat să o mai întâlnesc vrecdată în 
vaiţă. 

.. Dar aproape nu e zi dela Dumnezeu in care 
să nu fie vorba de Husni Melek. Vorbim de dânsa 
şi în orele calde ale zilei când stăm la umbra pal- 
mierilor şi în nopţile neintrecut de frumoase, când: 
stăm pe terasa casei mele. 

Cu cine vorbim așa de des despre Husni Melek? 

E cam greu de ghicit. Vorbim cu Salein-ul-Halid, 
cu bătrânul şi înțeleptul Salem-ul-Falid, care se 
găseşte în serviciul meu. De când cu biruința câş- 
tigată asupra bandiţilor, bătrânul şi cumintele Al- 
gerian prinsese de mine o dragoste, parcă i-aş fi 
fost fiu al lui. Ba dacă ar fi să-l credem pe dân- 
sul, el mar fi ţinut nici la copiii săi aşa cum 
ținea la mine. 

Adevărul este că atunci când a venit ceasul des- 
părţirei, am observat că lui Salem-ul-Halid ii tre- 
mura rău de tot mâna, pe când lacrămi ii curgeau 
din ochii îmbătrâniţi. Şi atunci i-am zis: „Salem- 
ul-Halid, n'ai vrea să vii în serviciul meu la Tu- 
gurt?” 

Drept răspuns, bietul om se aruncă la picioarele 
mele şi îmi luă mâna pe care o acoperi de sărutări 
şi de lacrămi. Şi iată că Salem-ul-Halid este acum 
în serviciul meu sau mai bine zis este cel mai bun 
prieten al meu, tovarăşul meu nedespărţit şi sfet- 
nicul meu cel mai folositor. 

Cu dânsul vorbim aproape în toate zilele despre 
Husni Melek, păstrând vie şi întreagă amintirea 
despre dânsa. 

Salem-ul-Halid se socoate drept omul cel! mai 
fericit. N'are altă dorinţă decât să închidă ochii 
şi să moară aici lângă mine şi în serviciul meu. 

Eu însă i doresc să aibă parte de a viață cât 


ee 00 EEE Pe fi 


PAG. Iz 
mai lungă, mai -ntâiu pentrucá mi-e prietenul cel 
mai bun și mai credincios si al doilea pentrucă 
mari şi foarte însemnate sunt serviciile ce-mi a- 
duce. 

lată, mai zilele trecute am fost decorat de gu- 
vernul francez, pentrucă am izbutit să stârpesc unele 
bande de hoţi cari atăcau caravanele şi făceau ne- 
sigur drumul spre interiorul Saharei. Ei bine, ade- 
vărul gste că nu vitejiei mele, ci priceperei lui 
Salem-ul-Halid fi datoresc eu decorația — prima 
decorație ce am primit In viaţă. 

"Salem-ul-Halid, despre care mă mir de unde cu- 
moaşte atâta lume, are un dar minunat, extraordinar 
de a distinge pe oamenii cumsecade de aceia, cari 
au numai masca de oameni cinstiţi. Mulţi dintre 
bandiți se prefac In negustori şi se alipesc de vre- 
una din numeroasele caravane cari trec pe la Tu- 
guri unde fac un popas destul de mare. 

Aceşti bandiți cari vor să treacă drept negu- 
stori, caută să afle cât mai bine cari caravane duc 
cu ele lucruri mai de pref, cari călători sunt mai 
bogaţi, unde se găsesc detagamentele de soldaţi cari 
fac paza drumurilor, etc. etc. După ce iau toate 
informațiile acestea, se duc şi dau de veste tova- 
ari lor, cu cari atacă apoi caravana şi pe că- 

tori. 

Dela venirea lui Salem-ul-Halid la Tugurt, ban- 
diților cari vor să Yacá pe negustorii le-a mers 
cât se poate de rău. Cum vine o caravará, cum il 
vezi pe Salem-ul-Halid in mijlocul cürüugilor şi 
călătorilor. Stă de vorbă cu fiecare în parte, în- 
trebându-i de unde sunt, de unde vin, încotro merg, 
cam ce li-s'a întâmplat pe drum şi cu cine s'au 
întâlnit. Auzindu-l, ai crede cá este un adevărat 
judecător de instrucţie, dar un judecător de in- 
strucţie priceput şi îndemânatic cum nu e altul. 
Şi deodată, punând mâna pe câte vreunul din călă- 
tori, îi zice: „vino cu mine până la sahib-ul nostru". 

Sahib-ul, adică stăpânul, sunt eu. Mi-l aduce şi 
îmi spune la ureche: „Omul acesta nu e sigur şi 
ware gânduri bune”. Si mai întotdeauna se dove- 
deste că aşa şi este. 

Zice o veche zicătoare că ceice wau bătrâni să şi-i 
cumpere, dar un bătrân ca Salem-ul-Halid este o 
neprefuitá comoară. Şi priceput şi devotat, mai de- 
votat decât un câine, mai iubitor şi mai duios de- 
cât o mamă. Fără dânsul mărturisesc cá şederea 
Ia Tugurt mi-ar fi fost mult mai grea, mi-ar Ti 
devenit chiar nesuforită, 

De altíel, să nu se creadă cá nu aveam nimic 
de făcut. Mai intâiu trebuie să se ştie că viaţa imi 
era amenințată de mai multe primejdii. 

Primejdie din partea bandiţilor cărora nu le am 
dat răgaz până ce nu i-am stârpit sau nu i-am 
silit să fugă din drumul caravanelor şi să se ducă 
la depărtări mari. Primejdie de a muri de ġnso- 
lafie (o lovitură de soare) in zilele când cutreeram 


Noe „DIMINEAȚA COPIILOR" 


pustiul în urmărirea lor. Primejdie de a muri ín- 
fectat de pișcăturile unor insecte otrăvitoare cari 
sunt aşa de numeroase prin locurile acestea. 


Pe de altă parte, pentru locuitorii din oaza Tu- 
gurt ajunsesem să fiu un fel de judecător la cara 
veneau pentru orice fel de pricini. Veneau să le fac 
dreptate şi în chestiuni la cari mă puteam pricepe şi 
în chestiuni la cari nu mă pricepeam de loc. Eram 
însă foarte măgulit când vedeam că judecata mea 
era primită fără murmur, fără supărare şi că oa- 
menii din partea locului prinseserá pentru mine o 
prietenie care se întărea pe zi ce merge. 


Aveam în afară de aceasta îndatoririle mele strict 
militare, supravegheam că soldaţii să nu ducă lipsă 
de ceva, precum, desigur, căutam să nu care cumva 
de nu se poartă bine cu populaţia. 

Pedepseam cu toată severitatea pe soldatul care 
ar fi luat ceva dela vreun locuitor şi nu i-ar fi 
plătit sau care şi-ar fi permis să-l lovească. 

Noi eram acolo ca să introducem civilizaţia şi 
prin purtarea noastră să le dovedim indigenilor că 
cultura şi învățătura îi face pe oameni mai buni, 
mai drepți si mai milostivi. De aceea era de tre- 
buință ca noi Europenii să ne purtăm cu blân- 
deje şi să nu săvârşim nici un abuz şi nici o 
nedreptate. Trebuia ca indigenii să nu ne soco- 
tească drept nişte asupritori cari le-am ocupat fara, 
pentru ca să o stoarcem, ci să vadă în noi nişte 
prieteni şi nişte oameni veniţi să pună ordine, să-i 
civilizeze şi să asigure viaţa şi avutul fiecăruia. 

Imi dedeam, așa dar, toate silinjele să mă port 
în felul acesta si să câştig încrederea şi prietenia 
oamenilor. Simt o bucurie spunând că am izbutit. 


Cu toate ocupațiile enumărate până aci, imi ră- 
mâneau totus ore libere. Pe acestea le intrebuin- 
fam ca să studiez cát mai bine limba, obiceiurile, 
credințele, poveştile, legendele şi cântecele popu- 
lare ale indigenilor. Am caete întregi cu lucrurile 
acestea şi sper că le voiu publica într'o zi. 

Vedeţi, prin urmare, cá n'aveam vreme să mă 
plictisesc la Tugurt şi să mă vaet de singurătatea în 
care mă gáseam. 

(Va urma) 


„Clopotul fermecat 


Cititori, cereti la toate chioșcurile de ziare 
si librării „CLOPOTUL FERMECAT“, n-rul 2 din 
Biblioteca „Tineretul“. 

„Clopotul fermecat“ care a apărut zilele a- 
cestea, cuprinde foarte frumoase povești ori- 
ginale de ALI-BABA. Preţul unui exemplar de 
36 de pagini, format mare, este de 5 lei, 

Citiţi. căci veți fi multumiti, 


A fost odată ca niciodată un vrăjitor mare si 
puternic. Avea o barbă lungă şi neagră, nişte ochi 
strălucitori, iar pe buzele lui plutea vecinic un zâm- 
bet îngheţat. 

Pe lângă toate acestea, vrăjitorul avea un suflet 
foarte rău. Ii plăcea să vadă numai durere şi la- 
crimi, iar când întâlnea oameni veseli, ochii lui se 
întunecau şi dinţii scrâşneau de furie. 

Cu vrăjitoria lui, putea să aibă tot ce vroia, 
dar cu toate astea, simţea cá îi lipseşte ceva, ceva 
pe care el nu o putea face cu ştiinţa lui. 

Intr'o zi, însă, văzând că este atât de nenorocit, 
îşi puse în cap un plan pe care se grăbi să-l în- 
făptuiască. Făcu să fie nevăzute toate lucrurile ce 
erau pe lângă dânsul, îşi imbrácá o haină lungă 
de călugăr, îşi luă báful cu care făcea toate vrá- 
jitoriile şi o porni la drum. 

Mergând astfel, ajunse întrun sat foarte mic. 
Odată ajuns 'acolo, trase la o femee bătrână, ru- 
gând-o să-l lase să se odihnească şi el puţin, de 
oarece este foarte obosit. Femeea aceasta fiind 
foarte miloasă, îl primi cu bucurie. Avea şi ea un 
mic copilaş, pe care îl chema Ionel. 

„lonel, spuse bătrâna sa mamă, adu o cană de 
lapte pentru oaspetele nostru”. Ionel se duse şi peste 
puţin timp, se întoarse cu o cană plină de un lapte 
cald şi gustos. 

Apoi cu o mare dragoste femeia îngriji ca mog- 


PAG. I3 


neagul să aibă un pat moale in care să se odih= 
nească bine. 

La vederea acestei bunătăţi, vrăjitorul simți cum 
inima îi se înmoaie, și o minune! pentru prima oară 
in viaţă simți cum din ochi ii cad trei lacrimi dq 
înduioşare... 

A doua zi o porni din nou la drun. Ajunse pq 
înserat la o casă unde fu primit cu aceeaș dragoste 
ca si In cealaltă. Si din nou îi curseră din ochi 
trei lacrimi de bucurie... 

Plecá şi de aci. Şi acum ajunse într'un pustiu 
unde nu se vedea nimic. Nici un pom, nici o apă 
nu răcorea nisipul înfierbântat. Nimic, nimic... 

Dar, nu. Iată colo un om sărman care se trudea 
cu moartea de câteva zile, se trudea cu foamea gi 
mai ales cu grozava sete, 

Şi-atunci vrăjitorul simți cum inima îi plânge, 
cum ochii i se umezesc. Era un sentiment pe care 
nu-l avusese încă. 

Şi iarăși îi curseră trei lacrimi. Şi aceste lacrimi 
erau de Milă pentru sărmanul om care se chinuia 
în pustiul acela. 

Şi vrăjitorul simţi că acum are ceeace îi lipse 
până atunci. Ii lipsea înduioşarea, bucuria şi 
ales Mila, Mila care îi era necunoscută. 

Atunci strigă cu ochii către cer: „ţi mulţumesc, 
Doamne, cá mai invrednicit şi pe mine de a cus 


noaște bunurile tale", Şi In clipa aceea vrăjitorul ' 


muri. Muri însă cu un zâmbet de bucurie pe buze, 


Elsa Glasberg 
m i Or itm 


GHICITORI 


————— 


Ce aveau Egiptenii în oalele lor de carne? 


Spes (pun| un) 
Unde a băgat Adam pentru prima oară lingure* 
i (pdns ul) 


Trimisă de Egla-Looc 


— án — 
Profesorul, — „Tănase Mielu!* 
Tănase. — „Prezent”, 
Profesoral. — „Poţi să-mi spui zu numa „conte 
pus? ERA PG 
Tănase, — „Scara dom'le profesor", 
Profesorul. — „Cum, ,scara" e nume corpus?" 
Tănase. — „Da, dom'le profesor: scara e coma 
pusă dim... trepte. 
Trimisă de Gh. D. Nacu-com, Arzache 


DIRECT 
Vai, ce bucuroşi sunt astăzi, 


——" 
43137: 


PAG. I4 


„DIMINEAȚA COCPIILOR" 


Rezultatul concursului literar 


——— m ———— 


După cum cititorii vor lua cunoştinţă din . nu- 
mele pe cari le vom publica in numărul viitor, la 
concursul literar, anunfat in numárul 63 al revistei 
noastre, au luat parte foarte mulţi cititori. O spu- 
nem cu un sentiment de plăcere, că, aproape, toţi 
an prins exact înţelesul concursului şi şi-au dat 
osteneala ca să facă fiecare cât mai bine. 

Unii chiar au făcut prea bine. Anume ne-au trimis 
bucăţi încărcate cu prea multe descrieri şi com- 
parafii, scrise într'un stil ce s'au silit să-l facă 
prea literar. Aceasta a doveditt din partea trimi- 
fátorilor o imaginaţie foarte bogată şi un talent 
care promite, nu, însă, în genul literaturii pentru 
copii. 

Alţii — şi aceştia sunt cei mai mulţi — au imi- 
tat vechiul şi cunoscutul fel de poveşti cu Roşu- 
Împărat sau Verde-Impárat, cari se luptă impo- 
triva lui Negru-Impárat, ajutaţi de Făt-Frumos, aşa 
cum este în basmele şi poveşiile populare. 

In sfârşit, unii ne-au trimis răspunsurile in ver- 
suri. 

Dintre toate manuscrisele ce ni s'au trimis, am 
socotit, cá cele mai bune sunt trei pe cari le pu- 
blicám mai jos. 

Care din aceste trei e mai buná? Lásám ca 
cititorii să răspundă la aceste» întrebări. 

Fiecare cititor ne va trimite scris pe o carte 
poştală titlul bucáfei care i-a plăcut mai mult. Pre- 
miul întâiu va fi dat autorului bucății, care a fost 
găsită mai bună de un număr mai mare de ci- 
titori. 

Rugám ca rüspunsurile sá ni se trimitá cát mai 
curând, cel mai târziu zece zile de la apariţia nu- 
mărului de faţă. 

Odată cu rezultatul, vom da şi numele autorului 
tucăţii care a fost premiată. 


DIRECŢIUNEA 


Simbolul Păcii 


Şi aşa dragii moşului, a fost o ţară mare, — 
iare de tot, — si tare frumoasă, unde primăvara 
a eternă. 

Pe acolo natura era imbrăcată ca o mireasă şi 
otul era o desmerdare!.. Toţi trăiau bine — fe- 
meile zàmbeau muițumite, copiii erau cuminţi, pa- 
sările cântau imnuri de mulțumire către Domnul, 
fluturii şi albinele trăiau într'o imbrüfigare vecinică 
cu florile cele mai frumoase. 

Si in această ţară frumoasă — ţară ideală, ser- 
puită de ape bogate, cari de cari mai limpezi şi mai 
vorbárefe — trăia un împărat bătrân si bun, si 
era atât de bătrân împăratul acela, că avea o barbă 
albă până le genunchi..., iar sprâncenile-i erau atât 
de mari, de şi le ridica cu cárja şi pletele-i de 
argint cădeau pe umeri-i cei bătrâni şi incovciafi 
de povara anilor. 

Şi Impáratul care se simţia cá n'o să mai aibă 
mult de irăit; chemá in faţa palatului poporul din 
întreaga împărăție şi îi vorbi: 

: „Drag popor, precum ştiţi. povara anilor mă a- 
pasă şi 'n curând vă voiu părăsi. Aş vrea însă 


înainte de a trece la cele veşnice să dau celui 


mai vrednic dintre voi pe fiica mea şi scaunul ţării; 
şi deoarece nu ştiu pe cine să aleg de moeşieni- 
tor, voi lăsa alegerea în mâna norocului. Acela 
care peste două luni imi va aduce cel mai fru- 
mos lucru, va fi moștenitorul tronului. 

Cănd se împliniră cele două luni, curtea pala- 
tului era plină de fii de împărați, cari voiau să-şi 
arate lucrurile lor. Dar bătrânului Impărat nu-i 
plăcu nimica şi pe zi ce trecea, se făcea tot ma 
trist. 

Intr'o zi cu soare strălucitor şi cu cer mai se 
nin ca întotdeauna, in ciripit de rândunele si cân- 
tec de privighetori sosi la paiat Zefir cu cel mai 
frumos lucru: un porumbel si o ramură de măslini 
simbolul păcii. 

In ochii Impăratului nu se mai vedea nici o tri- 
stete, căci toate durerile i le alungase simbolul 
păcii. 

Impăratul imbrăţişă pe Zefir cu lacrimi de bus 
zurie şi ii puse pe frunte coroana şi apoi ii dădu 
mâna fiicei lui. 

Zefir ingenunchie în faţa domniţei, sărutându-l 
poala, întinse inelul de aur, şi după ce primi bine- 
cuvântarea bătrânului împărat, incinse cu bra- 
fele-i de voinic mijlocul subţire şi fraged al dom- 
nitei. i 

Făcură apoi nuntă mare, care finu trei zile şi trei 
nopţi în sir, si trăiră mulţi ani fericiţi până la 
adânci bătrâneţe. : 


“A 
B 
a 


PEPI 71 F 


„DIMINEAȚA COPIILOR” Pe PAU. I5 


Din fapte'e lui Burt l5-Împărat 


— Ia ascultă, bunicule, zise Lenufa, cine face 
Dare gălăgie aşa de mare in sacul matale cu poveşti? 

— Dacă oi càta ţi-oi spune, răspunse bunicul, 
pe al cărui pâr albe puteai ceti o bătrâneţe de câteva 
zeci de ani. 

Şi abia, abia, termină vorba, că se şi sculă de 
pe laiţa, pe care şedea, si se duse să caute in sac, 
numai şi numai să facă pe placul iubitei sale nepo- 
fele, care avea abea vreo șapte anigori. Dar când 
deschise sacul, ce să vuză? Mai că-nuw'i venea 
să creadă. 

Tocmai din fundul lui sări cu gură (către bă- 
trân) o poveste, care incepu să se roage de el, să-i 
dea şi ei dreptaie. 

— Da, zicea povestea, tocmai pe mine care sunt 
aşa de irumoasă, să mă laşi uitată in sac și să nu 
mă spui şi pe mine Lenujei, ca să mă cunoască gi 
ea! Si astfel zicând începu biata poveste, să plângă 
de rupea pământul. 

Dar bătrânuiui, pe semne, nu-i plăcea să. vază 
lacrimi curgând, căci şi începu a zice: 

„A fost odată ca nici odată, că dacă n'ar fi fost, 
nu s'ar povesti. 

A fost odată un împărat care stăpânea ţări si 
mări. Şi acest impărat pe drept se chema Burtilă- 
impárat, căci nu era altul in împărăție, care să 
aibă o burtă mai mare ca a lui. 

(De! era viteaz la mâncare şi avea de ce să fie, 
căci doară era impürai). Dar ia să lăsăm în pace 
buria impăraiului, (căci nu cumva să se supere) 
şi să povestim chipul, cum s'a făcut el stăpân peste 
cele ţări şi mări. La inceput impárá[ia lui era te 
miri ce şi mai nimic, dar nici impăratul singur nu 
ştia, cum se făcuse impărăjia lui aşa de mare. 

Pe semne se ţinea norocul de el, dar mai degrabă 
el de noroc, căci să vedeţi: Când era vorba de plă- 
cinte, o lua împăratul nostru înainte, dar când era 
vorba de război, hop şi el inapoi... ca racul. Dar ce 
mai la deal la vale, nu știa el să se războiască, dar 
cel puţin ştia să mănânce bine, ş'apoi mai siia să 
răsplătească vitejia, celor ce luptau în locul lui. 

Şi răsplata cea mai de seamă pe vremea aceea 
era laurul, semnul biruinfei, pe care îl dădea împă 
ratul cu mâna lui proprie, celor ce o meritau, în faţa 
poporului întreg făcând tot odată şi o mare sărbă- 
toare din ziua aceea, 

Astfel într'una din numeroasele sale lupte, se dis- 
tinse prin vitejia sa, un tânăr general, care pe lângă 
asta mai era şi frumos, căci acest general nu era 
atul decât vestitul Făt-Frumos. Apoi unde mai pu- 
neji, că şi impăratul avea o fată frumoasă ca o 
zână. Văzând împăratul asemănarea dintre cei doi ti- 


neri, crezu cá era un semn dumnezeesc şi hotári. 


că pe lângă cununa de laur să-i mai dea lui Fát- 
Frumos şi pe fiică-sa de sotia, 


ET 
CBE PIS 


ru "Mud lad NI C71 


După câteva zile palatul lmpárhtesc ers intr'o 
mare sârbâtoare, căci era ziua nunţii lui Făt-Fru- 
mos cu Domnița împăratului. Şi-apoi dă-i nene cu 
chef mare, incât pare-mi-se că ar fi ținut până azi 
nunta, dacă bunicul nu ar fi tăcut să mai poves- 
tească, nevrând să trezească pe Lenuţa din somnul 
ce o cuprinsese. Şi apol.... 

Frunză verde şi-o alună 

V'am spus o minciună bună, 

Căci încâlecai pe-o şea, 

Şi v'am spus povestea așa. 
DIE DID aeee 


Fluerasguifermecat 


Fost-a In vremurile vechi un împărat bătrân, care 
prin blândeţea si inţelepciunea sa ajunsese acolo, 
unde nici când mar fi năzuit. Si ţara lui era una 
dintre cele mai înzestrate şi mai imbelsugate. Că 
vezi, Dumnezeu se arătase aci prin holde de-a mai 
mare dragul să le priveşti; spicele de aur umflate 
de roadele pământului se plecau greoaie la vântul 
încărcat de mireasma florilor şi livezilor, cari in- 
stráinau pretutindeni poalele munţilor şi malurile 
râurilor. Metale preţioase sălăşluiau In sânul dă- 
ruitului pământ şi altele imbrácau forme diferite, 
după mâna trebuiufei. Oamenii erau fericiţi şi plu- 
leau deasupra `grijiior celor mai mici. Insă o adiere 
uşoară de pismă şi răutate a purces de-aieve, ale 
ciubări in sufbiet, rătăcirea. Căci vecinii împărați, 
nutreau acestei țări numai gânduri de cutropire, 
de pradă si doriufi furtunatice de a o cuceri. Totul 
era, că li se scurgeau ochii, aşa râmneau la ea. 

Acum, unul din acei împărați, lacom foarte, ca o 
fiară ce suflă numai a prădăciune, s'a chitit el mal 
bine ca áilalfi. Si unde mi-ţi trimite o sleaftà de 
spurcáciuni, să cutreere pe dosile [ara mult râvnită 
şi să le våre biefilor oameni, pe dracu In suflet; 
doar, doar o nápástui-o uşor. Si când fu in ajunul 
marelui rásboiu, armata se zăvori strașnic in la- 
găre, nemai voind să lupte. lar impăratul, ce se pre- 
gătise, acum stătea în îndoială. Multe-ar fi dat el 
să creadă, dar asta câtuş decât... 

La marginea unei păduri, un tânăr şi chipeş cio- 
bănaş îşi rumega tinerefiie în linişte de codru, când 
cu oifele pe cea pajişte verde, când inváriindu-se 
în hora sátucu'ui de pe vale. 

Şi când ducea el fluerul la gură, H zicea aşa de 
cu foc, că oamenii 'si lăsau trebuşoara s'o ia de- 
de-abătuță; lighioanele pădurii eşeau din vizuini 
şi se 'nháitau la drum, săltând; pădurea cu copacii, 
cu izvoarele, cu potecile, cu totul, se tot ducea fo- 
păind, încotro şi cât era voia ciobănaşului. Pásá- 
mi-te, ăst fluer era fermecat. : 

lar de-auzi el de pacostea de războiu ce va să-i 
cutrop şi mai vârtos de isprava armatei, gândi: 
cuiască?” Că un moment nu-şi mai 


PAQ. 10. 


flă In fluer, şi-o minune! Zidurte se cutremurară 
din temelii, porţile se dădură in lături, oştenii la 
cel glas curios cu sunete de marş grübeau.spre 
câmpul de luptă. 


Şi s'au războit acolo, şi-au fost viteji şi-au bi- 


ruit. Dară ciobanul se făcuse nevăzut, spre uimirea 
tuturor. Până când un om din garda imperială tot 
il prinse de urmă si intr'o zi scáldatá. în soare, 
zi de sărbătoare, el fu infáfisat înaintea tronului. Iar 
impăratul, înconjurat de suita şi de garda sa, cobori 
treptele tronului cu sceptrul în mâna dreaptă şi cu 
stânga, un fecioraş purtând în faţă mărul impără- 
fiei, el depuse pe fruntea salvatorului ţării sale. o 
cunună. Pe lângă -asta, plin de recunoştinţa ce-o 
datora ciobănaşului, îi dete pe însăşi fiica sa de 
soţie, domnija cea tânără şi frumoasă, că Doamne, 
mai plăcuse şi ei ciobánagul. Numai, vezi, el se 'n- 
toarse iar cu sofia sa, la turmă şi de credeţi astă 
poveste, apoi şi azi l'afi găsi pe-acolo; unde, nici 
eu nn ştiu... 


coc K-———— 
Pledicá mare : 


Călătorii unei mici gări, sunt indignaţi că trenul 
nu mai vine. Protesteazá agitând umbrelele. Şeful 
gării ese. de-i împacă. 

— Domnilor, răbdare! Trenul a avut un acci 
dent fără însemnătate: a călcat. o căruţă cu nuci. 

Un călător. — Ei, şi ce mai aşteaptă? 

Şeful. — Aşteaptă- până adună nucile risipite, de 
pe josle- 

du Bpic 


SCOLARI, 

Abonaţi-vă la „Dimineața Copiilor“, ca să 
aveţi dreptul de a lua parte la marile si 
foarte bogatele premii, aşa cum sunt a- 
Peer la pagina a doua a numărului de 

aţă, 


Îmi i iii n a a at ai i ii a ai i a ac 
Citiţi „Clopotul fermecat“ de Ali-Baba. 
Un exemplar 5 lei. 


Citiţi „SUFLETE DE VITEJI” 
Coet au Regele Râului de Aur 


„Tineretul“ . 


Tăiați şi păstraţi cu îngrijire acest cupon, 


„DIMINEAȚA COPIILOR“ - i 
CUPON 


DE PREMII No. 15 | 


„DIMINEAȚA COPIILOR? 


(Pf 


CON 


NW] 


v 
í 


WAA S OB. 
LY Z OX 4 4 


--l 


De vorbă cu cititorii 


A se scrio pe o singură pagină, — Unii dintre cel 
ce țin să ne fie colaboratori au înţeles giesit cuvintele 
acestea, crezând că le cerem să nu scrie în total decát 
o singură pagină. Nu, am vrut să spunem altceva. A- 
nume, pot să scrie mai multe pagiui, dar să nu scrie de 
cât numai pe o singură aţă a hârtiei, lăsând faţa cea- 
n albă. Credem acum cá au înţeles toţi despre ce e 
vorba. 

N. Gr.-Bolgrad. — Nu e de ajuns să spui „traducere 
din limba germană“, ci trebue să ne dai numele auto- 
rului, titlul cărţei sau revistei din care ai tradus, pre- 
cum Si titlul bucății în original. De altfel, bucata tri- 
misă ce d-ta este destul de cunoscută şi originalul nu 
e nemtesc. 

L. Ar.-Bálii.—In anecdota în versuri .Tiganul negus- 
tor” ai muite versuri de umplutură. In afară de aceasta 
abuzezi de inversiuni, scriind mereu: „Al său sat, a sa 
vie, al sáu frate“, etc. Mai află că celui mai înalt func- 
tionar administrativ dintr'un judeţ, i se zice „prefect“, 
nu ,perfect*, cum scrii d-ta. Citeşte cu băgare de seamă 
anecdotele de d-nii P, Dulfu şi Th. D. Speranţia și vei 
vedea si versuri brne şi o frumoasă limbă românească. 

Aur. Rád.-Loco. — „Păţania unui fluturaş-, Nu ne-ai 
dat numele cărţii, al autorului și titlul original. Al doi- 
lea, află că ,fiuturas", „lalea“ fiind substantive comune, 
nu se, scriu în corpul frazei cu literă mare. Aşa se scriu 
în limba germană, nu și in limba română, 

Iarăşi despre traduceri. — Am anunţat în repetite 
rândun să nuni se trimită traduceri din cărţile de şcoală, 
astfel de bucăți fiind bine cunoscute de ctitori., Totuşi 
multi continuă a netrim:te, Facem cunoscut pentru cea 
din urmă oară cá astfel de traduceri nu vor fi luate in 
seamă și că trimifütorilor nu li-se va da nici un răspuns. 

D-l D, $táv.. autorul poeziei „Răstăţata mamii“ e ru- 
gat să-și dea adresa. 

Cititorii şi colaboratorii din Capitală cari au de fă- 
cut comunicări sau de dat manuscrise spre publicare, 
sunt rugaţi să vie în persoană la redacţia revistei între 
orele 5—7 după amiazi. Aceasta spre a evita corespon- 
dentia prin poştă. 

L. L.-Barlad.— Neavând.adresa d-tale, răspundem pe 
această cale cá bucata „Bucurie“ e bine scrisă, dar e 
în genul de care s'a abuzat prea mult. Mereu copii or- 
fani, cu mame bolnave, devine obositor la citit. 

R. M.-Loco, autorul poeziei „Intre lăcrimioare” este 
rugat să treacă într'o zi de lucru (orele 5—7 după'a- 
miază) pe la redacţia revistei. 

o Do 
Omenia e mai scumpă de cât avufia 
d LL J ; x 
Mai bine un: na! ‘de cât zece: vei avea.: 
: í MC. ' esw A 


Lucrul de astăzi, nu-l lăsa pe mâne 
*** c 


Intàiu ascultă si pe urmă vorbeşte, 


wx —.—— 


— 


Atelierele ,ADE VERUL* S, A, 


m. canis dili 


„Dorelică, lasă-l în pace pe Sosoiu !“ 


"m 


UC PEAMEPR 


REVISTĂ SĂPTĂMÂNALĂ, 


DIRECTOR: N PAT 


TTD 


VERS 


sadi i f 


ZARIA: | 


OM one ueneueneus ue nuc pe. 


PAG, 2 


Cititori! | 


„DIMINEATA COPIILO 


Se apropie tragerea premiilor ! 
Strângeţi regulat cupoanele sau abonaţi-vă la revistă 
si veţi primi imediat bonurile speciale de premii. 
lată şi lista marilor premii: 


1.—Un premiu in numerar de Lei 3000. 

d " "n n „ » » 2000. 

3— n n " n » n 1000, 

4.— n n n n G 500, 

5,—Un costum de haine marinar, după măsură, 
cela magazinul ,, Carmen-Sylva", str. Lipscani No. 68. 

6,—Una frumoasă rochifá, după măsură, de la 
magazinul „Ruleta” piața Sft. Gheorghe, 

7T,—-UN PIGMIFON cu trei plăci (şase cântece) 
ce! mai mic T inus: ntru copii. 

C.—UN CINEMATOGRAF cu trei filme, 
.9,—UNA GARNITURA cu unelte de traforaj. — 
Toate aceste 3 premii sunt furnizate de casa ,,O- 
cecon", Calea Victoriei 79, Bucureşti. 

10—17.— OPT PREMII, pentru 8 câştigători, 
constând fiecare din câte o colecţie compleciă No. 
1—82 (Anul I) „Dimineața Copiilor" fegatà in 
pânză cu o frumoasă copertă in culori, 

18.—UNA MAPA imitație sia, pentru purtat cărți. 

19,—UNA CUTIE AQUARELE 12 tuburi $i o 
censulă, 

20,—-UNA MAPA de birou, imitație piele, format 
mic fantesie, Toate aceste trei premii sunt furni- 
zate de către cunoscuta librărie A. Stănciulescu, 
B-dul Elisabeta, 8. | 
.21—22—23,—TREI PREMII constând fiecare in 
câte patru intrări gratuite, pentru 2 persoane, la 4 
programe diferite, la cinematografele din capitală 
sau provincie, Y j 

24—27,.—PATRU PREMII constând fiecare în 
câte trei intrări gratuite la trei programe diferite — 2 


Costul abonamentelor: 


Pentru un an (52 numere) Lei 150 
" 6 luni (26 numere) Lei 80 


persoane — la cinematografele din Capitală sau 
provincie, 

28—32.—CINCI PREMII constând fiecare în câte 
2 intrări gratuite, 2 persoane, la două programe di- 
ferite, la cinematografele din Capitală sau provincie. 

43—42.— ZECE PREMII, han premiu con- 
stând în câte un asortiment de: 

1) Una sticlă originală cu excelenta apă de co- 
lonie parfumatá „Botot-Paris”, conţinând 14 kgr. 

2) Una sticlă apă de gură ,Botot", Paris. 

ȘI Una cutie prat de dinţi specială pentru copii. 

Aceste premii sunt furnizate de către concesionarul 
casei „Botot” din Paris, d-l B. Lax, str, Otete- 
liganu, 7. 

43—45.—TREI PREMII, 3 jocuri Stroja, primele 
jocuri româneşti; distracţia cea mai plăcută pentru 
mic şi mare. 

Fiecare joc este compus dintr'o cutie frumoasă cu 
101 piese cari constitue 6 jocuri diferite. Aceste jo- 
curi sunt furnizate de către „Cultura Naţională” 
București, Str. Paris No. 1. 

46—50.— CINCI PREMII constând fiecare din cáte 
o colecţie de 4 volume scrieri alese pentru tineret. 

81—55.—CINCI PREMII constând fiecare din 
câte un abonament gratuit pe timp de uii an la „Di» 
mineaţa Copiilor”. 

86—60.—CINCI PREMII constând fiecare din 
câte un abonament gratuit pe- timp de 6 luni la 
„Dimineaţa Copiilor”. 

61—70 — ZECE PREMII — zece cutii mari 
fiecare conţinând un asortiment de pachete din 
delicioasa ciocolată „SUCHARD”, 


Abonalii mai primesc gratuit și câte o scoarță leaată în pânză peniru 


oăstrat revistele. | 


© 


& 


èr 


i, 


vm 


“DIMINEAȚA” COPIILOR 


DiMiNEE TE COP iL ERES 


REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: 
BUCUREȘTI, — STRADA SÁRINDAR 9-11 BUCUREŞTI, — TELEFON 6l67 


ABONAMENTE: UN AN 150 LEI | UN NUMAR 4 LEI 
ŞASE LUNI SO „ | IN STRAINATATE DUBLU 
31 MAI 1925 Manuscisele nepublicate nu se inapolază 
== aa i. 


IN DRUM SPRE SCOALĂ 


. — sau: Ce se poate auzi intrun ghiozdan — 
de Blena Farago 


In drum spre școală. Intr'o frumoasă dimineaţă de Buretele, mut de tăcut, se strânge iar şi tremură 
primăvară. Stăpâna ghiozdanului e o elevă din clasa I-a şi tremură mereu, pe când, 


primară. In timp ce ea merge frumos si cuviineios pe x 
drum, lucrurile din ghiozdan se ceartă pe limba lor, Tüblifa, aproape împietrită de nedumerire ii pri 


aşa precum urmează : veşte pe rând şi ofteazá odată din greu, spunân- 
du-şi în gând: 


Abecedarul, către buretele, care proaspăt stors 
»'a cam lipit de el, foarte mânios. 

— Dă-te la o parte! Mi-ai umezit copertile!.., 

Buretele, mut de tăcut, se trage puţin către dreap- 
ta, dar pas de te apropie căci.. 

Aritmetica, cu nouăzeci şi nouă de plusuri in 
glas... 

— D'apoi mie!... Uite, mi-s numai pete fefile!.. 

Buretele, tot tácut, dá sá se dea la o parte, dar... 

O cutioară de tinichea plină cu bucájele de cio- 
colatá şi zahăr... 

— Vai de minel. Ruginesc!.. Pleacă, nesimţi» 
tule!.. 

Buretele, tot mut de tăcut s'a ghemuit, nenorocit, 
strecurându-se spre fundul ghiozdanului, dar... ur- 
gia. 

O undrea din ciorapul în lucru (făcând cor cu 
cutia): 

— Ce?. Vrei să má oxidez?, Piei d'aici, co- 
clitule!... 

Buretele, tot tăcut, tremură până ce in sfârşit a 
isbutit să se apropie de 
Ghemul de lână, care-l primeşte şi sopteste mi- 
os: 

— Vino să te svânţi un pic, biet nenorocitule!... 


Buretele, nespus de bucuros, se lipește de ghemul — (Cum să mă mai şteargă de n'o fi ud, bu» 
de lână ştergându-se uşor, dar... retele?., 

Ciorapul, in lucru, foarte dispreţuitor, şi cât p'aci NEI — 
să-şi scape de ciuda ochefii dintr'un rând de lán- Gândeşte de azi ce vei mânca mâine. 
țişor ; *oko* 


* - Ba te rog., N'eu goilá eu să m'aleg cu per Scumpul nu e domn peste banii săi, ci banii 
, domnesc peste eL 


PAG, 4 


„DIMINEAȚA COPIILOR» 


Moartea cocosului 
— Povesti ruseascá — 


Cocosul si gáina se plimbá in curtea popei. Co- 
coşul a zărit un bob de fasole, s'a-repezit să-l in- 
ghită, dar... iată că i s'a prins în gât şi s'a în- 
necat. Stă culcat săracul şi nu mai poate respira. 

Găinei i se făcu milă şi se duse la râu să ceară 
apă. Râul îi zise: „Du-te mai întâiu la teiu şi: cere-i 
să-ţi dea o frunză, vino cu, ea şi atunci ifi dau 
şi cu apă”. 


— Teiule dragă, dá-mi o “frunză, frunza o duc 
râului, râul îmi dă apă, apa i-o dau cocoşelului. 
Sa înnecat bietul cocos cu un bob de fasole şi 
nu respiră, nu aude, stă' culcat ca si cum ar fi 
murit”. 

Teiul îi zise: „du-te mai întâiu şi cere fetei stă- 
pânilor tăi să-ţi dea un fir de aţă; atunci îți dau 
şi eu o frunză. 

— Dudue dragă, dá-mi un fir. de aţă, ca să-l 
duc teiului; teiul îmi dă o frunză, frunza o duc 
râului; râul imi: dá apă, apa o duc cocoşelului. 
Sa înnecat bietul cocoş cu un bob de fasole şi 
pu respiră, nu aude, stă culcat ca şi cum ar fi 
murit”, ; 

Fata îi zise: „Du-te la vacă şi cere-i să-ţi dea 
lapte; atunci ili dau si eu firul de aţă”, 


Se duse găina la vacă: „Vacă, vácujá, dă-mi 
lapte; laptele să-l duc duduiei, duduia imi dă un fir 
de aţă; firul de aţă îl duc teiului, teiul îmi dă o 
frunză; frunza o duc râului, râul imi dă apă; apa 
o duc cocoşelului. Sa înnecat bietul cocos cu un 
bob de fasole şi nu respiră, nu aude, stă culcat 
ca şi. cum ar fi murit”. 

Vaca ii zise: „Du-te la livede şi cere secerá- 
torilor să-ţi dea fân, atunci îţi dau şi eu lapte”. 

Se duse găina la livede: „Dragilor secerátori, 
daţi-mi fân, fánul îl duc vacii, vaca imi dă lapte, 
lapele îl duc duduiei, duduia imi dá un fir de aţă; 
firul de aţă îl dau teiului, teiul îmi dă o frunză; 


> îrunza o duc râului, râul imi dă apă; apa o duc 


cocoşului. S'a înnecat bietul cocoş cu un bob de 
fasole si. nu. respiră, nu aude, stă culcat ca şi 
cum ar fi murit”. 

Secerătorii ii ziseră: „Du-te la fierari şi cere-le 
să-ţi dea o coasă”. 
Se duse găina la fierari: „Dragilor fierari, fáu- 
riţi-mi o coasă, coasa .o duc  secerătorilor, sece- 
rătorii îmi dau fân; fânul îl duc vacii, vaca îmi 
dă lapte; laptele il.duc duduiei, duduia imi dă un 
fir de aţă; firul de aţă il duc teiului, teiul imi dă 
o frunză; frunza o duc râului, râul îmi dă apă; 
apa o duc cocoşului. S'a înnecat bietul cocos cu 
un bob de fasole şi nu respiră, nu aude, stă culcat 

ca şi cum ar fi murit”. 

Fierarii îi ziseră: „Du-te la pădurari şi cere-le 
să-ţi dea cărbuni, atunci îţi fáurim şi noi o coasă”. 

Se duse “găina la pădurari: „Dragilor pădurari, 
da-ţi-mi cărbuni, cărbunii îi dau fierarilor, fierarii 
îmi făuresc o coasă; coasa o duc secerătorilor, se- 
cerătorii îmi dau fân; fânul îl duc vacii, vaca îmi 
dă lapte; laptele îl duc duduiei, duduia îmi dă un 
fir de aţă; firul de aţă îl duc teiului, teiul imi dă 
o frunză; frunza o duc râului, râul îmi dă apă; 
apa o duc cocoşului. S'a înnecat bietul cocoş cu 
un bob de fasole şi nu respiră, nu aude, stă culcat 
ca şi cum ar fi murit”. 

Pădurarii îi deteră cărbuni. Găina îi luă căr- 
bunii şi-i duse fierarilor; fierarii îi făcură o coasă, 
coasa o dete secerătorilor, secerătorii îi deteră fân; 
fânul îl duse vacii, vaca ii dete lapte; laptele îl* 
duse duduiei, duduia îi dete firul de aţă; firul de 
aţă îl duse teiului, teiul ii dete o frunză; frunza 
o duse râului, râul îi dete apă; apa o duse coco- 
şului. Cocoşul însă stătea culcat, fără să respire 
şi fără să audă ceva. Se înnecase biet de el în 
curtea popei cu un bob de fasole. 


Citiţi „SUFLETE DE VITEJI” 


Ja 


DIMINEAȚA COPIILOR”. 


Päjania unui automobilist 


La poarta unei case mari cu o poartă de fier, 
sa oprit un automobil mic şi frumos din care a 
coborit o domnişoară tânără şi foarte frumoasă. 

A sunat la uşa casei mari, cu poarta de fier; 
i s'a deschis şi domnişoara tânără şi foarte fru- 
moasă a intrat. Automobilul mic şi frumos a rămas 
la poarta casei cu porţi de fier. 

Ei! şi?... veţi întreba voi, ce e cu asta? 

Răbdare, răbdare, vă voiu răspunde eu. 

In faţa casei celei mari cu poartă de fier, se 
află o altă casă mai mică şi cu poartă de lemn. 
Rezemat de poarta de lemn sta Picu — băiatul 
stăpânului casei. Picul a văzut tot ce se 'ntàmplase 
la casa cea mare cu poartă de fier. Adică el vă- 
zuse cum un automobil mic şi frumos condus de 
o domnişoară tânără şi foarte îruinoasă, s'a oprit 
la casa cu poartă de fier; cum a coborit din el si 
cum a intrat în casă. 3 

Intâiu Picu s'a mirat cum o dpiinişoară aşa de 
tânără poate să conducă un automobil, fie el chiar 
aşa de mic. Apoi Picu şi-a zis: „la drept vorbind 


eu cred că nici nu este prea greu de condus un 
automobil, mai ales când este aşa de mic. Si cred 
că eu nu aş fi mai puţin îndemânatec dacă aş 
încerca acelaş lucru”. Zicându-şi acestea, el se a- 
propie încetişor de automobilul care tremura în- 
cetişor. După ce îl privi puţin cu o admiraţie a- 
mestecată cu puţină teamă, Picu făcându-şi curaj, 
se aruncă dintr'un salt sus, pe pernele moi ale 
automobilului: Apăsă, după cum văzuse pe domni- 


şoara tânără şi frumoasă — pe manivelă si ma- 
şina mică şi frumoasă porni în goană să alerge 
pe stradă. 


Noroc de bietul Picu, că maşina cea mică şi 
'"rumoasá se întâmplase sá nu mai aibă benzină, 
aşa că s'a oprit, aşa de odată. Ce frică a tras 
bietul Picu! Cred cá în viaja sa nu se va mai urca 
întrun automobil să-l conducă. De altfel, după 
această páfanie a mâncat o sfântă de bătaie. dela 
tatăl său, că a fost nevoit să se ţie multă vreme 
cu mâinile de locurile unde fusese lovit. 

| Puişor 


—— MOI LR —— — 


M] 
h 
š 


PAU. o 


Castelul părăsit 


Intro ţară depărtată dela Nord, acolo unde soa- 
wie abia se zăreşte licărind slab prin ceaţă, pe 
vârful unui munte înalt, se afla pe vremuri un 
castel falnic, zidit numai din marmoră albă ca lap- 
tele şi cu turnurile de aur sclipitor. Negru Impá- 
rat, Stăpânul acestui castel, un om rău la suflet 
şi foarte ingámfat, nu era mulțumit niciodată de 
bogăţiile ce le avea şi nici marea lui stăpânire 
peste uh popor destul de numeros nu-i sătura pofta 
de stăpânire. Ar îi vrut să domnească peste ome- 
nirea întreagă şi gândul acesta nu-i da pas nici 
"? somn. 


Intro bună zi, adună toate oştirile şi porni cu 


războiu împotriva tuturor ţărilor învecinate. După 
uni de lupte se intoarse la castel victorios, stăpân 
pe zeci de ţări şi nesemuite bogății; dar mai 
posomorit şi ingámfat ca oricând. Firea lui lacomá 
nu-i dădea răgaz o clipă şi de ce avea mai multe 
bogății, ar fi vrut sá aibe tot mai multe. 
upă un timp porni din nou războaiele şi aşa 

nemul[umitul împărat ajunse în vre-o zece ani să 
cucerească omenitea întreagă, să stăpânească toate 
bogăţiile apelor şi pământului. Setea lui de a a- 
vea tot mai mult nu se potoli însă. 

— Vreau să stăpânesc totul! striga ca turbat către 
sfetnicii lui... y 

Ititt'O seară, cum sta îngândurat pe terasa ca- 
stelului, ridicându-si ochii către ceruri, zări din 


iai RIA E i a A 


„DIMINEAȚA COPIILOR» 


de D. Const. Lféréanu 


întâmplare, priutr'o deschizătură de nori licărind 
o stea. La vederea stelei, rămase înmărmurit... 

In ţara lui, acoperită veşnic cu nori, nu văzuse 
niciodată, frumoasa licărire a stelelor şi prin fá- 
rile pe cari le cucerise, norii acopereau cerul în- 
dată ce Negru Impărat călca hotarele. Plin de bu- 
curie îşi chemă sfetnicii si arátàndu-le.steaua ii 
intrebá ce poate sá fie. 

— Impárate — ráspunserá sfetnicii — Dumne- 
zeu este stăpân pe toate; dar, in marea lui buná- 
tate ne-a dat nouă oamenilor, stăpânirea pămân- 
tului. Dincolo de acest pământ nu ni-i dat nouă 
nici să cugetăm măcar, 

— Eu vreau să stăpânesc totul! Mă voiu cățăre 
pe cel mai înalt vârt de stâncă, mă voiu agăța 
cu mâinile de nori şi voiu ajuinge să cunosc, măcar, 
ce e dincolo de nori. 

Zicând astfel, Negtu Impárat, cuprins ca de ne- 
bunie, o luă la fugă către várfurile munţilor si 
cățărându-se pe cea mai înaltă stâncă, al cărei vârf 
sgâria norii, îşi inlánfui cu putere braţele de o 
trâmbă de nori. In aceiaş clipă un trosnet despicá 
văzduhul si nemulțurmitul împărat se práváll in pră- 
pastia adâncă, 

De atunci castelul său a rămas pustiu căci toţi 
slujitorii şi-au văzut care 'ncotro de drum. Cu tim- 
pul, vânturile si ploile au ros mărețele ziduri si 
una câte una lespezile de marmoră s'au desprins 
din locul lor, rostogolindu-se fărâmate prin văile 
adânci şi... pustiul a pus stăpânire în locul mă- 
rejiei de altădată. 

Dumnezeu nu lasă niciodată nepedepsită lăcomia 


si ingámfarea, * 
D. Constantin Mereanu 


———— 


Cele mai mari coşuri de fabrici 


Coşul cel mai mare din lume era până acum la 
Uzinele metalurgice dela Saganosaki (Japonia) a- 
vând o înălţime de 767 metri şi un diametru sus de 
8 m. şi jumătate. 

Acest coş a fost distrus de cutremur la 1 Sept. 
1923. 

Uzina din Anaconda (America) a construit de 
curând un. coş pentru evacuarea gazelor minereurilor 
de cupru, având o înălţime de 778 metri. Diame- 
trul la b*wá e de 23 m. şi sus de 18 m.. 

Grosimea perefelui. e 2 metri la bază, 0,60 la 
creştet. JH G 

Uriaşul coș poate evacua 100.000 metri cubi de 
gaze pe minut. rs 

m — NOIR = 


FTT. 


mm 


wii 


„DIMINEAȚA COPIILOR” zem z 
păcâliciui păcălit 


— Máà 


Toate camerile unui hotel erau ocupate. Numai o 
ingură odaie cu două paturi mai era liberă si doi 
călători străini unul de altul, voiau s'o ia. 

Portarul întrebă, dacă domnii consimt să doarmă 
în aceiaşi oddie. 

„Cu plăcere, zise unul din ei, care voia însă să 
descurajeze pe celalalt, dacă pe domnul nu-l supără 
sforăitul. Vă previn cá sforái îngrozitor”. 

— Nu mă supăr deloc. Eu am somnul adânc. Nu- 
mai un lucru vă previu şi eu. Să nu vă speriaţi. Sunt 
somnambul şi noaptea, fără să-mi dau seama, mă 
dau jos din pat şi umblu pe pürete ,pe tavan... 

— Cum?! pe tavan?!? 

— Da, pe tavan. Cu picioarele pe tavan şi cu 
capul în jos. | 

— Si nu cádefi?!? 

— Nu. N'afi auzit de somnatnbuli? De lunateci? 

— Ba am auzit. Dar nu am vázut. Cei doi cálátori 
se înţeleg si ocupă odaia. A doua zi de dimineaţă 
„somnambulul” se scoală şi se adresează celuilalt. 

— Tare bine am dormit. Nici mam auzit deloc 
sforăitul d-tale. 

— Cum să storăi doni-le? Toată noaptea n'am 
închis ochii. 

Aşteptam să văd, cum umbli d-ta pe tavan. 

Andrei Popestu invátátor-Vulpesti-Buzáu 


Citiţi „Clopotul fermecat“ de Ali-Baba. 
Un exemplar 5 lei. 


PAQ. 7. 


Uitima modă 


Coana Prostilă admiră pălăria coahei Tocilă şi-i 
zice: „Frumoasă pălătie mai ai, coană Tocilă, mai 
ales pasărea de pe dânsa!” 

— Dacă aşa e ultima 
modă! îi întoarce , vorba 
coana Tocilă. 

Coana Prosti!á nu vroia 
să rămână mái prejos 
de cát vecina. ,,Dacá-i 
vorba pe fhodă si pe 
păsări, stai că-i arăt eu, 
îşi zicea eà singură. In 
loc de o pasăre artificia- 
lá, eu pun una adevărată 
şi vie", 

Si cum se nimerise cá 
in ziua aceea cumpürase 
dela piaţă un cocos, ii 
legá bine picioarele, ii 
mai scurtă aripile şi după 
aceea îl. aşeză bihe pe 
pălărie. Crezând că a fä- 
cut cine stie. ce ispravă, 
mergea mândră şi cu ca- 
pul în sus. La început 
cocoşul a dat să fugă, 
însă ccana Prostilă îl 
mai prinse cu nişte ace, 
îi mai trecu si o sfoară, 
aşa că bietul coco$ nu 
se putea mişca. 

Dorinţa cea mate a 
coanei Prostilă eta să se 
întâlnească din nou cu 
vecina ei, coana. Tocilă 
— nu de alt ceva, dat 
numai ca să vadă că på- 
lăria ei este şi mai de 
ultimă modă. Incepi aşa 
dar să o caute prin Hă- 
pleşti, locul de naştere 
al celor două cucoane. In sfârşit, o întâlni. M-+* 
mai înainte de a-i da „bună ziua”, se întâmplă 


altceva. 


Cocoşul cel viu de pe pălăria coanei Prostilă, 
uitându-se la cocoşul cel mort de pe pălăria coanei 
Tocilă, întinse gâtul și-i trase un „cucuriguu!” de 
răsună tot satul. Coana Tocilá să moară de teami 

„Vezi, îi zise râzând coana Prostilă, eu am ştiu: 
să fiu şi mai ultima modă! 


Cereti stu Regele Râului de Aur 


PAG.-8. 


Mitu Mitisor răspunde lui Sosoiu Sosolici - 


Scump Sosoiu Sosolici, 
De isprava mea ce zici ? 
Ce ispravă ? Stai, drăguță. 
Tu frumoasă pisicuţă. 


Ca pe rând să-ţi povestesc 
'N graiul nostru pisicesc. 
leri spre seară când stăteam 
Şi la şoareci mă gândeam 
Cât sunt buni şi de gustoşi, 
Cât de fragezi şi zemosi, 
Lola neavând ce să facă 
Hop se-apucă şi mă'mbracă 
C'o rochiţă nou-nouţă 

Si pe cap páláriufá, 

Ba îmi trece şun ghiozdan 
Şi chemând apoi pe-Jean, 
'N două labe mă ridică, 


Par'cá-s om, iar nu pisică, 
Şi má scot aga pe stradă, 


„Se cutremurá pămăntul 


Vrând ca lumea să mă vadă, 

Dar şi eu m'am supărat, 

Sgárt ! si: sfárt! i am sgâriat 

Ei să plângă s'au pornit; 

Eu la fugă o am sbughit. 

O iau razna pe câmpie. 

Cad ghiozdan şi pălărie, 

lar rochifa, vai de ea, 

De toţi spinii se-agăţa ` 
+*+ 


ean şi Lola ce făceau ? 
upá mine se.luau, ' 

Dar un Miţu-Miţişor 

Nu se prinde aşa uşor. 

Fug, Sosoiu, zbor ca: vântul, 


'N drum un lac am întâlnit | 
Peste el am şi sărit. 
Lola; Jean nu l-au văzut, 

Buf! într'ânsul au căzut. 

Cum esit-au, treaba lor, 

Căci eu Miţu Miţişor — . 
Nici nam stat ca să-i. privesc - 
Ci m'am dus să-i povestesc 
Lui Dorel, ce ca nebun, 

Făr' s'asculte tot să-i spun 

A luat-o la picior. 

Să le dea vrun ajutor 

Jean si Lola sunt plouafi 

Şi pe mine supăraţi. 

Dar din cele ce-au páfit, 

Cred acum s'au cuminţit. 


$^ 


susc PAG, 9 


de MOS NAE 


1. E stăpân acum în casă 
Haplea singur; stă, socoate, Vaca dau la pășunat, 
Cum să 'nceapă, ce să facă, Dau nutreţ la porc, la păsări. Si cu brânză sí pastramá, 
Cum să fie gata toate. Ba văd laptele-am uitat. . P'urmà cum dă Dumnezeu.“ 


Ò vag A) 


-L A ; ) = 
4. Cam așa-şi vorbesto Haplea, 5. Umple bine putineiul 6. lar in pivniță m'asteaptá 
Apoi zdraván a mâncat: Si sá batà-apoi se-apucá, Butoiagul cu pelin. 
„Treaba-acum e mai uşoară, Dar iși zice: „Rău mi-i sete, „Merg să-i trag o cană, două, 
Haide laptele să-l bat. „Văd gátlejul se usucă.“ Dup'aceea 'ndată vin." 


t 


Eh DUUM 


qa T 


i sd 
LE 


a EL SLM 4 tag Ir 
8. Însă'n curte putineiul 9. Lângă lapte vede porcul, 
"ară vinul când l-a scos: A căzut și s'a vărsat, Haplea mult nu s'a gândit: 
- noroc si veselie | Fuga Haplea, dar butolul Îl pocneste 'n cap c'o bâtă — 
işi urează bucurog Să-i astune-a si uitat. Porcu 'ndată-a şi murit; 


—— — —— za y 


PAD. id 


Crenguţa de liliac 


„DIMINEAȚA COPIILOR» 


A "nflorit si liliaciil! Peste noapte, tufişurile s'au 
îmbrăcat cu háina lor viorie de primăvară $i parcă 
tot văzduhul e plin de parfumul dulce al liliecilor 
în floare. 


25 


- emm a 

; eem ATTUR |n 

npe tM m il | 
uem vp 
Pium X Milieu 

Dar zilele trecute am găsit pe trotuare, o cren- 
guţă de liliac, abea imbobocitá, ce zăcea amărâtă 
prin praful ulifei. Am ridicat-o, am dus-o acasă, 
am agezat-o intr'un pahar cu apă, şi încetul cu 
incetul frunzele si floricelele ofilite şi-au revenit 
in lire, iat crenguţa de liliac, spre marea mea mi- 
rare a început să-mi vorbească. 

— ]lfi mulţumesc, cá nu mai lăsat să mor în 
stradă şi că mi-ai dat prilej să mă sting intr'un 
cadru mai potrivit firei mele, imi spuse. i 

— Dar nádájduesc cá vei trái multá vreme, ii 
spusei. Am să-ţi schimb apa în fiecare zi, te voiu 
aşeza la soare, şi astfel bobocii vor înflori. 

Crenguţa isi clătina mâhnită căpşoarele liliachii. 

— O nu, te 'nşeli. Bsbocii mei nu mai au puterea 
să infloreascá de-acum înainte, căci am fost smulsă 
cu nepăsare, din tufişul care mă hrănea. 

— Totuş buchetele de liliac prin florárii... 

— Da, tráesc şi ele; mai puţin timp decât lilia- 
tul din grădină, dar mai mult decât mine; căci 
nu uita, cá eu încă m'am înflorit bine si am fost 
aruncată în stradă, în atşiţa soarelui si în bătaia 
vântului, până m'ai ridicat tu. 

— Şi cine s'a purtat atât de rău cu tine, liliacule? 


| 
| 


— Nişte copii fără minte, zürlnd crengile de li- 
liac ditt grădină atârnând peste zăplaz, s'au urcat 
pe gârd şi au rupt ce au putut. Apoi, dezamăgiţi cá 


Tiu sunt încă bine infloritá, temându-se poate si 


de pedeapsa meritată, au tupt-o la fugă si pe mine 
m'au aruncat în stradă. 

— Nu ştiau oare aceşti copii, că pe lângă cru- 
Zimea de care au dat dovadă mai săvârşeau şi o 
faptă urâtă, atingându-se de bunul altuia? 

— Se vede cá nu şi-au dat seama de acest lucru, 
căci am auzit pe unul din ei zicând: E atâta liliac 
în grădina ästa, că putem fupe şi noi câteva cren- 
pe Dat dacă fiecare ar jiideca astfel, bietele tu- 
ige ar tămâne fără o singură floricicá. Trecând 
în faţa grădinei, în fiece zi, in drum spre şcoală, 
priveliştea si mireasma mea le-ar fi umplut inima 
de bucurie, pe când astfel au gustat o plăcere de 
câteva clipe, plăcere tiirbutată de glasul conştiinţei 
şi m'au nenorocit pe mine, o nevinovatàá ființă. 

— Dar de ce n'ai fipat, de ce nu te-ai împotrivit, 
crenguţo? | 

— Cum era s'o fac? Sunt prea slabă să mă apăr 
împotriva violenţei. N'am nici spini, ca trandafi- 
rul, nici frunze usturătoare ca urzica, Am plâns şi 
eu cât am putut, dar copiii nu m'au înţeles. 

De-aceia te rog pe tine, să le tălmăceşti în gra- 
iul lor, cele ce ţi-am spus pe limba mea. 

Şi zicând aceste cuvinte, bietele floricele se veste- 
jiră una câte una, 

M'am gândit atunci, ce bine ar fi fost, dacă ră- 
mâneau pe tufișul lor! Ar mai fi trăit câtva timp, 
iar după moartea lor, în loc de flori am fi avut 
roade si sámànfe, din care ar fi crescut alte tufişuri 
de liliac. 

Spuneţi si voi, dragi nepoți, mavea dreptate să 
plângă sármana crenguţă? 

Tugica 


Profesorul: Poţi să-mi spui, Popescule, unde se 
alfá Marea Moartă? 
Popescu: Pe lumea cealantă. 
+... 
Profesorul: Popescu, spune un substantte 
Popescu: „Un pepene”. 
Profesorul: Foarte bine, mai spune unul. 
Popescu: „Incă un pepene”. 
Trimise de Carol V. Dimoosou-Piutra N. 
* »* * 
Tiganu! la spovedit 
Tiganul ducându-se să se spovedească şi fiind 
intrebat de a făcut ceva, a răspuns: „N'am făcut 
nimic, părinte, dar aseară am furat un curcan şi-o 
gâscă dela boer Neacșu; te rog să nu mă spui”. 
"»imisà de Cristodorescu Q. Traian-T. Măgurele 


* 


P. ED d o. o cdit uitai fide 


L l i 


„DIMINEAȚA COPIILOR” 


S PAG dd. 


Călătoriile unchiului meu 


re a 


36 (Stârşit) 


30. - In Indochina. Moartea unchiului Adam 


Ieri am primit un orditi de care nu ştiu dacă 
trebue să mă bucur sau să mă intristez. Am primit 
anume otdinul să pătăsesc oaza Tugurt, de unde sunt 
mutat, $i să mă duc..., credeţi undeva in apro- 
piere, la vre-o oază vecină sau la vre-o localitate 
din Algeria? 

Nici pomeneală de aga ceva. Ori poate vă în- 
chipuifi că prin intervenţia vre-unui puternic prie- 
ten ce-aş fi avut la Paris, am fost mutat în vre-un 
oraş din Franţa? Nu, n'am astfel de prieteni şi, 
prin urmare, nu mă pot aştepta asa de vreme, la 
o astfel de bucurie. 

Ordinul primit glăsueşte că sunt mutat tocmai 
în provincia Laos din Indochina franceză. Plec a- 
dică dela Nordul Saharei şi mă duc tocmai la Su- 
dul Asiei. Pentru un iubitor de călătorii lungi, așa 
cum am fost din tofdeauna şi cum am rămas până 
astăzi, nu mă puteam plânge că aveam de iácut 
un drum scurt, Indochina nu e la doi paşi de 
Sahara. : 

Dar e vorba, sá má bucur sau sá má intristez 
de faptul mutărei mele? Dacă ar îi să judecăm 
după conţinutul ordinului primit dela superiorii mei, 
mai de grabă ar trebui să mă bucur şi să fiu 
mândru de laudele ce mi-se aduceau şi de re- 
cunoaşterea muncii mele. În adevăr, stă scris în- 
tr'insul că Ministerul de Războiu, apreciind fru- 
moasa mea purtare la Tuguri şi luând cu mulfu- 


„mire cunoştinţă de rezultatele fericite ce am ob- 


ţinut prin măsurile luate împotriva bandifilor şi 
pentru asigurarea ordinei, a socotit că aş putea 
aduce aceleaşi servicii în provincia Laos din In- 
dochina unde bandiții s'au înmulţit în proporţii în- 
grijitoare. 

Dovadă că aceste cuvinte nu erau scrise aşa nu- 
mai ca să mă măgulească, o am în noua medalia 
militară care mi s'a trimis odată cu ordinul şi 
în faptul că — aceasta e partea care ma mișcat 
mai mult — sunt avansat cu un grad, devenind 
locotenent în loc de sublocotenent cum fusesem până 
acum. 

Să coasem, aşa dar, încă un galon la chipiu şi 
să ne uităm în oglindă, ca să vedem cum ne şade 
ca locotenent. 


Wam uitat: sunt tot acelaș, numai că îmi place 
să stau acum mai mult cu chipiul în cap, nu de 
altceva, dar se poate că mai mai sunt unii cari 
nau aflat cà sunt locotenent şi cari m'at putea 
chema zicându-mi: „Domnule sublocotenent!” 

Prin urmate, e bine să ai două galoane la chi- 


de N. BATZARIB 


piu, ba mar strica să mai fie şi un al treilea. 

Să sperăm că nu va întârzia şi el. 

Totuşi, simt că mi-se lasă pe suflet un nour 
de mâhnire la gândul cå trebue să părăsesc Tu- 
gurt. 
De sigur, aicea sunt cu totul lipsit de plăcerile 
şi distracţiile ce le găseşti în oraşele din Europa. 
Sunt in ţără sălbatică, arsă de un soare tropi- 
cal si impresurată de pustiul nemătginit. Locuitorii 
indigeni cu cari am de-a-face zilnic, sunt printre 
oamenii cei mai înapoiaţi de pe fața pământului. 

Cu toate acestea, aim prins pentru dânşii un sen- 
timent de adâncă ptietenie. Si ei, cari simt lucrul 
acesta, má răsplătesc cu o dragoste şi cu un de 
votament fără margini. Sunt convins că mulți din- 
tr'ingii şi-ar da bucutos viaţa, dacă ar vedea că 
eu sunt în primejdie. 

Chiar astăzi am avut o dovadă a prieteniei ce 
mi-o poartă. Am chemat acasă la mine pe mai 
mulți dintr'ingii şi le-am împărtăşit ordinul ce mi 
s'a trimis, spunâtidu-le că peste câteva zile tfe- 
bue să părăsesc — si chiar pentru totdeauna — 
oaza Tugurt. Bieţii oameni au fost aşa de máh- 
nidi de vestea aceasta, în cát din ochii multora 
cürgeau lacrimi de o durere care nu putea fi dè- 
cât siticeră si adevărată. 4 

Nu mai vorbesc de bătrânul şi iubitul meu Sä- 
lem-ul Halid. Dintru început şi-a închipuit că-l iau 
şi pe dânsul, aşa că vestea mutürei mele nu l-a 
supărat. Mă întreba chiat cam unde vine Indo- 
china, prin ce pustiuri duce dturmul acolo, ce fel 
de oameni sunt Indocliinezii si cum ne vom in- 
felege cu dânşii. 

Văzând că vorbeşte mereu la persoana întâia plii- 
ralá, n'am vrut să-l las în rătăcire, ci i-am spuit 
lămurit că numai eu sunt mutat în Indochina şi 
că el va sta si de aci încolo la Tugurt, fiind pc 
lângă ofiţerul care mă va înlocui si în serviciul 
Franţei. 

Bietul om! Mai bine l-aş fi lăsat în credința 
sa până în ultimul moment. A fost pentru dân- 
sul lovitura cea mai dureroasă ce i-se putea aduce. 
O bună bucată de vreme a stat năuc, fără să poată 
sputie căva. A izbucnit după aceea în lacrámi, pentru 
că puţin mai în urmă să-mi sărute mâinile şi să 
mă roage să-l iau, încredințându-mă că nu cere 
nici o plată, că îşi va da toate silinfele ca să mă 
servească şi mai bine de cum mă servise până 
atunci, că el mare altă dorință decât să închidă 
ochii şi să moară în apropierea mea. 

Incă odată, bietul otn! N'a fost chip să se con- 
vingă de adevărul cá n'aveam nici mijloace bă- 


neşti si nici nu stătea în puterea mea să-l iau cu 
mine în Indochina. A rămas în credinţa că nu mai 
țin la dânsul şi gândul acesta l-a făcut să fie 
nemângâiat. 

lată ce puternice prietenii şi legături sufleteşti 
aruncau o umbră deasă asupra bucuriei ce-ar fi 
trebuit să o simt cá sunt avansat, cá sunt trimis 
să cercetez şi alte ţări şi că superiorii mei mă 
apreciază şi aşteaptă mult dela munca şi priceperea 
mea. 

Dar la militărie otdinul e ordin: nu se discută, 
ci se execută. Mi-s'a poruncit să merg în Indo- 
china, trebue. să merg, indiferent dacă lucrul a- 
cesta mă bucură sau mă întristează. Mi-ain făcut 
bagajele, am aşteptat sosirea succesorului meu, pen- 
tru ca să-i predau serviciul şi, după ce mi-am luat 
rămas bun dela lumea din Tugurt, o lume unde 
am văzut că mam decât prieteni, am făcut în- 
dărăt drumul călare pe cămilă dela Tugurt la Biskra, 
iar dela Biskra până la Alger cu trenul. 

Scriu rândurile acestea dela Alger, unde sunt de 
două zile în aşteptarea vaporului care, străbătând 
mări şi oceane, mă va duce — cine ştie în câtă 
vreme — până în indepártata Indochiná. 

Dar locul meu de naştere? Dar părinţii, frații, 
şi rudele mele? Dar frumoasa ţară Românească spre 
care pornisem când am plecat întâiu şi întâiu 
de acasă? Când îmi voiu putea vedea din nou 
părinţi, fraţi, rude şi locul meu de naştere? Şi 
când îmi voiu îndeplini dorinţa pe care nam ui- 
tat-o si la care mam renunțat de a mă duce in 
Tara Românească? 

“Imi pun întrebările acestea în odaia de otel dela 
Alger şi mă simt copleşit de un șentiment pe care 


.. bine-bine nu pot să-l lămuresc eu însumi. E un 


sentiment si de tristefe si de descurajare, dar tot- 
deodată si un sentiment de singurătate. Da, mă 
simt singur, izolat, párásit. Am impresia cá sunt 
un biet gráunte de nisip aruncat in mijlocul pu- 
stiului. Dacă acolo în Indochina sunt răpus de 
boală sau de un glonte al bandifilor, nu voiu a- 
vea làngá mine pe nimeni dintre ai mei, care sá-mi 
uşureze suferinţele din ultimele clipe. Si cine va 
veni sá verse o lacrimá sau sá depuná o floare pe 
mormântul meu? Nimeni! Nimeni! 

..Dar, să má scutur de gândurile acestea negre! 
La urma urmelor, sunt tânăr — n'am împlinit nici 
22 de ani — sunt plin de viaţă şi de sănătate şi 
cred că mă aşteaptă un viitor frumos. Şi dece 
adică trebue neapărat să mor în Indochina? Voiu 
sta acolo atâta cât e nevoe, îmi voiu face cât mai 
conştiincios datoria, voiu trimite pe lumea cealaltă 
cât mai mulți bandiți cari mar vrea să se predea 
şi după aceea má voiu întoarce din nou, bine înţeles, 
nu la Tugurt. Mă voiu duce să-mi văd părinţii şi 
locul de naştere şi apoi voiu lua din nou drumul 
spre Tara Românească de unde nu voiu mai pleca. 


EEUU TUUM aee 
Jt E X^ 2 Ve AER: X a 
d S > 


„DIMINEAȚA COPIILOR» 


Fireşte, va ii pentru mine cea mai mare fericire 
a vieţii, dacă voiu putea intr'o zi să-mi pun in 
serviciul Tárei Româneşti munca, priceperea, expe- 
rienfa şi chiar viaţa mea. 

De aceea; să gonesc gândurile triste şi să mă 
pregătesc de plecare. 

Vaporul cu care trebue să plec în Indochina a 
sosit în portul Alger. Mă duc să mă îmbarce. Voiu 
continua din Indochina povestirea peripefiilor mele. 
Până atunci să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea 
o mare liniştită şi să ne trimită un vânt favorabil. 


XXX 


CATEVA CUVINTE DE INCHEIERE. — Aci 
se termină manuscrisele unchiului meu Adam. Bine 
înţeles, sunt mulţi, sunt foarte mulţi ani de când 
nu mai este printre cei vii. N'a murit, însă, aşa 
cum se temea el, răpus de boală în Indochina sau 
de glontele vre-unui bandit. In Indochina a stat 
patru ani, a făcut treabă bună şi a fost înaintat 
la gradul de căpitan. A luat după aceea parte la 
o campanie împotriva Chinei, pentru ca mai târ- 
ziu să-l găsim luptându-se în Madagascar, unde 
a şi fost omorit. 

Nu ştiu dacă a scris şi întâmplările sale din 
țările acestea. Printre pachetele cu manuscrise ce 
ne-au rămas dela dânsul, mam găsit nici-o însem- 
nare în privinţa aceasta. O uniformă de ofiţer, o 
sabie încovoiată cu mânerul încrustat cu argint, două 
pistoale şi câteva decoraţii militare: e tot ce ră- 
măsese dela unchiul meu. Zic „rămăsese”, pentrucá 
şi scriitorul acestor rânduri, trebuind să colinde cam 
mult în viaţă, mar putea spune ce au devenit pre- 
joaisele amintiri dela omul care a cercetat trei con- 
tinente, a umblat prin atâtea ţări, dar a murit cu 
durerea că nu şi-a putut îndeplini dorinţa sa cea 


: mare, de a vedea Tara Românească, o ţară pe care 


suntem dátori s'o iubim cu toată dragostea şi să 


o servim cu toată credinţa, 
Sfârşit 


—— pnmo mee — — — 


Sgârcitul si comoara furată 

Un zgârcit se plângea către vecinul său: 

— Sunt cel mai nefericit om depe faţa pământului. 
Azi noapte, nişte hoţi mi-au furat comoara ingro- 
pată la rădăcina unui copac. Vecinul răspunse: 

— Eu nu te-am văzut niciodată să-ţi foloseşti 
comoara ta. Aşa că-ţi închipueşte că în locul comorii 
ar fi o piatră; tot una-i pentru tine: 

— Şi dac'ar fi aşa”, zise sgârcitul, „acel care m'a 
furat, îşi are banii mei. El îi întrebuinţează, el chel- 
tueşte bănişorii, cu atâta trudă strânşi. Imi vine 
să mă spànzur!" 

— „Lasă că eşti sgârcit; dar eşti şi invidios”, în- 
cheie celalt, care se mira de patima vecinului său. 

Taducere de Oscar Simionescu-Brăila 


[DIMINEATA COPIILOR” 


Mantaua d 


PAG. 13 


e purpură 


— Poveste din timpurile vechi — 


In piaţa cea mare a cetăţii Menfis din Persia, 
ptintre mulţimea care forfotea şi se uita la frumoa- 
sele mărfuri, era si un grec, pe nume Si/onte, înfă- 
şurat intr'o manta de cea mai vie culoare de pur- 
pură, 


Frumuseţea şi strălucirea mantalei acesteia atra- 
seră băgarea de seamă a unui tânăr chipeş, voinic 
şi înarmat cu arme grele şi lucioase. Tânărul acesta, 
care făcea parte din garda regelui persan, se apro- 
pie de Silonte şi-l întrebă. „Nu-mi vinzi mie man- 
taua de purpură? Ifi dau oricât mi-ai cere”. 

a: Silonte, văzând dorința cea mare a Persanului, 
ii întoarse vorba zicându-i: „Nu o vând, dar fiindcă 
văd că îți place aşa de mult, ţi-o dau în dar”. 

Au trecut ani la mijloc. Norocul celor doi tineri 
se schimbase mult. Aşa tânărul şi voinicul persan 
ajunse un rege atotputernic cu numele de Dariu Is- 
faspe care a fost cu oştile sale şi prin locurile a- 
cestea cu mult mai înainte de cucerirea Daciei de 
către Romani. 


Iată cá intr'una din zile un grec, exilat din fara 
sa, se prezintă la palatul lui Dariu, cerând să-i vor- 
bească regelui. „Lăsaţi-mă să intru, se ruga el de 
paznici, pentrucă şi eu odată i-am făcut regelui un 
dar de care fusese aşa de mulţumit, încât nu se poate 
să nu mă primească şi să nu mă asculte”. 


Aţi înţeles că grecul acesta nu era decât Silonte, 
care ţinea morţiş Să; i se dea drumul până in sala 


cea mare unde regele Dariu stătea pe un tron de 
aur. 

In sfârşit, căpetenia paznicilor îi aduse lui Dariu 
la cunoştinţă că un grec tere în ruptul capului să 
fie primit de rege căruia i-ar fi făput odată o mare 
plăcere. 

„Nu .ţiu minte, zise Dariu, ca vre-un grec să-mi 
ti tăcut o plăcere cât de mică: De aceea, lăsaţi-l să 
intre, ca să-l pot face de râs şi de ruşine”. 

Insă, îndată ce-l văzu pe Silonte, il recunoscu 
şi-şi aduse aminte de ziua îndepărtată când pri: 
mise în dar mantaua de purpură. Mai înainte ca gre- 
cul să fi putut spune ceva, Dariu îi zise: „Da, 
tu mi-ai făcut darul care m'a bucurat mai mult ca 
orice în viaţă. Acum când sunt rege, vreau să te 
rásplátesc dându-ţi aur şi argint ori cât ai dori". 

— N'am venit să-ţi cer bani, îi răspunse Silonte, 
ci un serviciu mult mai mare. Insula Samos, pa- 
tria mea, a fost cucerită de un tiran, care l-a ucis pe 
fratele meu Policrat ce domnea acolo şi pe mine m'a 
surghiunit. Ajutá-má ca această insulă să fie libe- 
rată, fără multă vărsare de sânge. 

— Samos va fi liberă! grăi apăsat puternicul rege 
Dariu. Porunci ca o oaste numeroasă, comandată de 
Otane, unul din cei mai buni generali persani, să 
pornească întru liberarea insulei Samos. 

A fost de ajuns ca oastea aceasta să se apropie 
de Samos, pentruca tiranul şi ceilalţi duşmani ai lui 
Silonte să o rupă la fugă, fără să încerce vre-o îm- 
potrivire cât de mică. 

Din italieneşte 
— e QUELS cms . 

Profesorul. — Slab Matei, slab, ce să-ţi fac? ai 
nota 3 în catalog... 

Elevul. — Se poate, domnule profesor? De când 
iau untură de peste, mama îmi spune că mam mai 
îngrăşat... 

s.. + 

Mama. — Ce-ai învăţat azi, Ionel. la scoală? 

Ionel. — Alfabetul... 


Mama. — Si pe urmă? 
lonel. — L-am uitat. 
+++ 
Frosa. — Cu cine semeni tu Hăplişor, ştii? 
Hăplişor. — Cu tăticul. 
Frosa, — Si tăticu-tău cu cine seamănă? . 
Hăplişor. — Cu mine. i 
+» 
Nicu. — Toto, de. acasă dela tine, e departe 


"până la şcoală? 
Toto, — Ca dela şcoală până acasă, - 
Trimise de Hauller A. Teodor-Loco 


—— 000 Lon MM 


PAO. [46 2E „DIMINEAȚA COPIILOR” 


Altă istorioară cu Cocorocu 

Cocorocu precum ştim cu toții, e un pui de zână 
pic, mic ca un degetar. 

Are sufletul frumos şi bun şi inima curată şi 
mică ca o furnică. 

Ziua adoarme, printre petalele unei crisanteme 
ori într'un lan cu grâu, așa la întâmplare, unde-o 
prinde somnul. 


Noaptea, toată noaptea rătăceşte. 

E mereu îndrăgostită, e mereu veselă şi fericită, 
şi veşnic e pe drumuri. 

Ii plac gângăniile de prin ierburi; când poate 
prinde un greere, ori un gândăcel ca să stee la taifas, 
- nu mai poate de bucurie. 

Adorá melcii, se imbatá sub parfumul florilor, 
de susurul apelor, se cutremură sub luminile licuri- 
cilor, şi zburdă nemai pomenit când se întâlneşte 
cu o şopârlă care fuge speriată, prin iarbă, printre 
pietre. 

In inserarea aceia liniştită, copacii se clătinau 
sub adierea molcomá a zefirilor, şi firul de iarbă 
se legăna molatec. 

Cerul era alb-albastru, pătat pe ici pe colo de 
norișori, transparenţi. Luna plină, era ca un măr 
de ceară. Cocorocu se întorcea în grădinița pău- 
nilor. Se opri obosită de drum, în apropiere de 
o fântână ca o ceşcuţă de cafea. 

Privea prin împrejurimi cu- privirea vioaie. 

Zürile albastre, clipitul stelelor şi freamátul ier- 
bii, o înveseleau. 

Găsi jos lângă piciortisele ei, un gândac lunguet, 
roşialic, care se imbrátisa cu un pui de sopârlă, cu 
trupul verzui si mládios. 


— Numai de nu ne-ar prinde mama, — vorbi 
gândăcelul sfios. 

— O! copilule, nu-ţi fie teamă. Te voi apăra 
eu, — îl încurajă sopárla. 

Da, nu mi-e aga teamá. Dar mama imi spu- 
nea sá má feresc de tine. 

— Eu doar nu-ţi pot face nici un rău, — li- 
nişti sopárla pe gândăcel. 

Sopárlei ii sclipiau ochii. Gândăcelul se făcu 
ghem, neinfelegánd de ce are presimţiri rele și de 
ce l'a cuprins aga dintr'odată o teamă neinfeleasá. 
Voi să fugă. Ceva ciudat parcă îl ţinea locului. 

Cocorocu prevăzu primejdia. Goni şopârla care se 
strecură printre ierburi, departe, 

Gândăcelul scăpase de o moarte sigură. Şi asta 
datorită lui Cocorocu. 

Noaptea era liniştită, senină şi plină de un far- 
mec nespus. 

Copacii se legănau. O stea căzuse în apă. Jos 
lângă picioarele lui Cocorocu, gândăcelul plângea 
de bucurie. Nu ştia cum să-i mulţumească. 

Cocorocu, plecă mai departe, pe alte poteci, cu 
ochii în depărtări, cu sufletul mulţumit că a să- 
vârşit o faptă bună. / 

Ciaudiu Ilarion 


——— CCI — —— 


Cei ce au luat parte lai coneursul literar 


La concursul literar publicat în No. 63 al revistei 
au obținut mențiune următorii trimițători: 

Ion Spic, Loco; Petre V. Possea, Loco; Arse- 
nescu P. C-tin, Loco; D. I. Dumitrescu-Uda, Loco; 
Marioara Tulescu, Loco; M. I. Dumitrescu-Mya, 
Loco; Dinu G. Niculae, Loco; Elsa Glasberg, Loco; 
Zaharia Ionel, Braşov; Masica Wassermann, Bâr- 
lad; Ticu Semilian, Brăila; Mira Han, Bulgarov 
M. Vladimir, Galaţi; Ulia Vasiliu, Timişoara; Gli- 
gor I. Ioan, Caracal; Dida Castrisanu, Cluj. 


Am mai primit bucăți pentru concurs, dela ur- 
mătorii cititori din; 

Capitală: Georgeta Nicolau, C. Niculescu, B. M. 
Sultana, Bruno Petreanu, Nedelcu M. Ioan, Alice 
Margulius, Eugenia Gologan, Eugenia Steriu, Edith 
Glavicek, Niculescu H. Const., P. D. I., Elena Ho- 
párteanu, Pârvulescu D. Ioan, Marot Capon, Nancy 
Harlat, Matias Goldenberg, Istodorescu Florica, 
Vasilescu V. Vasile, Alice Vianu, Blasbalg Beno, Fá- 
gărăşeanu I. Ioan, Alice Zoe Cristeanu, Wolfsohn 
Carmen, Clemence Claudia, N. V., Alice Stóbeol, 
Innozentiu Robaeki, Morel Reichstadt, Predescu Ion, 
Petrescu I. Gheorghe, Emil Iosif, Rosner Aimé, 
Muntenescu Adrian, Coleta Ionescu, Iordache D. 
Hie, Gartenberg S. Alfons, Quirin Robacki, Mişu 
Iancu, Tony Fruchtmann. Otilia M. Taga. 

Aiud: Baltariu B. 


m Fe 


„DIMINEAȚA COPIILOR» : PAG. 15 
“Bacău; L, Mortha. Desenuri incurcate 
"Bălți: I. Iusehevici si I. Dumitrescu, py AR 

Bârlad: O. Kapelovici si Dora Gâtlan. lată mai jos două desenuri in care cititorii vor 
Bolgrad: P. Hstrahonsca. avea de găsit ceeace alții au pierdut. 

Botoşani: Alexandru Kindler. — —— muse mersa, 

Brăila: M. Drucmann, Muscă C. A., Mişu Hof- v: 


îmann, Nicolae P. Máriufá. 

“Buzău: Mielufa I. Marcovici. 

Caracal: Uica Bibianu, Stefania Bibian 

Cámpina: Const. Horjea. 

Constanţa: Onescu Gh. Anastasiu. 

Craiova: Zaschievici C. Victor, Ion Bardan, 

Focșani: Fenerstein Natalia. 

Galaţi:  Cardaş Ilie, George loaniţescu, Bruno 
Graur, Ioan I. Tărăbuţă. 

Haşfalău: Ana Gomboş. 

lași: N. Andreescu. 

Jupâneşti (Muscel): Elena şi Zenovia I. I. Ser- 
bánescu. 

Lugoj: Doina St. Petreanu. 

Medjidia: Onescu Alexandrina. 

Odobeşti: M. eo pi) 

Oradia Mare: Ecaterina Costin. 

Pașcani: Leon Gottlieb. 

Ploesti: Marietta Manolescu, Coiocaru' I. Paul, 
Sándulescu Emilia. 

Piteşti: El. Vensaug. 


P. Neamț: M. Solomon Fi Hg A. 
Roman: Gh. Lazăr. — Băete dragă, n'al: văzut vitelul meu? 
Tg.-Jiu: Alexandru Stefulescu. nA Tm 
- Tg.-Mures; Ovid Cristea. i ip F1: 4 
T. Măgurele; Florescu Valentin, Dan P. Mihail. | 1 i 
T. Severin: Vasile P. Nistor. i i t 
——— an N 
DIRECT | 


Vai, ce bucuroşi sunt astăzi, i! 


Nicu, Puiu și Agata, i M | 
Că direct de la „„Suchard”, ( 4 
Li se-aduce ciocolatal... N 

—— — OSI NI ——— v 


Distracţie interesantă 
Să se găsească cheia acestui jot. 4 


LASUNA 
OTDIRE O S 
PAUENÎ 


EAPIEG / J 3 
ISGAAL M | 
CNARAO — Ascultă bătrâno, rața dumitale am văzut-o pe 
aci. 
hiiroea 890i-Bucnrosit ... 
iem ; Nu ni se vor trimite deslegärile jocurilor de jaţă. 


+ 


ia Îi 


a 


PAG. 10. 


De vorbă cu cititorii 


È Mitr.„Tighina.—,Şarada d-tale e prea lesne de ghi- 
cit. Povestea. ,Sapte vaci* e bine scrisă, .insá'nu.o. pu- 
'tem publica, între altele si pentru că trebue să avem 
respect pentru fefile bisericesti. 

Str.-Dorohoiu.—,Tabloul prietenului“ este foarte 
frumos povestită în anecdotele d-lui Th. D. Speranţia: 

„Pățania unui om“.—Un cititor din părţile Lugojului 
ne trimite cu titlul acesta o bucată în versuri, adăo- 
gând că e o întâmplare adevărată. 

Dragul meu, faptul acesta nu are importanţă în scrie- 
rile literare. Nu te întreabă nimeni dacă este adevărat 
sau nu, ci toată lumea cere ca tot ce scrii, să fie cât 
mai frumos exprimat. 

I. I. Ios.-Bráila, — Neavând adresa d-tale, îţi ráspun- 
dem pe calea aceasta că bucăţile trimise de d-ta sunt 
slăbuţe, însă cea mai slabă e bucata ,Orfanul', căreia 
cam greu i se poate zice poezie. Si RUN îşi are re- 
guli pe cari d-ta nu le cunosti încă. Citeşte cu atenţie 
poezii de poeţii nostri, ca să te obisnuesti, între altele, 
şi cu rima, accentul ritmic, numărul de silabe, etc. Nu 
te grăbi să vrei să fii scriitor, 

Aţi, veţi.— Aceste verbe ajutătoare prescurtate, se scriu 
aşa cum le am scris, iar nu „a-ţi“, .ve-(i*, cum scriu 
unii cari vor să colaboreze. A le scrie despărțite, este o 
greşeală tot aşa de mare ca si'cum, bunăoară, ai scrie 
„apă* nu într'un cuvânt, ci „a-pă“. Copiii să bage de pe 
acum de seamă si să nu facă astfel de greșeli de orto- 
grafie, de cari mai târziu le va fi greu să se lepede. 

Când se pun virgule ? Așa ne întreabă un cititor din 
capitală. Am putea răspunde pe scurt că se despart 
prin virgulă substantivele sau adjectivele cari vin unul 
după altul în aceiași Pie A Ama şi nu sunt legate în- 
tre ele prin conjuncţiunea  „și”. Se mai despart prin 
virgule propozifiunile principale de cele secundare, pre- 
cum, de asemenea, se pun între virgule apozi[iunile si 
vocativele. 

Recunoastem însă singuri cá explicaţia aceasta nu e 
destul de complectá şi, de clară. De aceea lucru mai de 
folos este ca atunci când cititorii din capitală au vreo 
'nedumerire asupra unei chestiuni, să-şi dea osteneala să 
| vie la redacţia revistei, în zilele de lucru între orele 5-7 
“după aniiazi. Aci vor avea lámuririle necesare. 


SOCIETATEA „NOUA MATERNITATE“ 
Fd egens i curánd un CONCURS DE FRUMU- 
SETE si DESVOLTARE FIZICĂ PENTRU COPII. 
^ Concursul va fi prilej de a se demonstra gradul 
de ies nate a -diferitelor metode de alăptare şi 
îngrijire. i 

Inscrietl copiii la:aceast concurs: sunt admişi până 
la vârsta de 5.anl. 

Juriul va fi compus din profesori universitari, spe- 
cialişti în- materie și din artişti. — . / 

Potretele copiilor. premiaţi vor fi publicate în ziarele 
din Capitală. Taxa de înscriere Lel 60. — Părinţii ne- 
voiași sunt scutiți de taxă. - 

Inscrierile, cari se pot face si pe cale de corespon- 
£e se primesc la sediul Societății, Strada Traian 

o. i 


„DIMINEAŢA COPIILOR“ 


gr MÀ a t a e —á À —]— — 


CUPON 
DE PREMII 


| 
No. 16 | 


Noua povestire a „Dimineţii Copiilor“. > 


Cu numărul de față so termină „Călătoriue 
unchiului meu”, Prinurmare, în numărul viitor, 


“vom începe publicarea unei noui povestiri 


intitulată „ALINA IN ȚARA MIN On". E 
povestirea unor întâmplări foarte ciudate şi 
extraordinare pe cari suntem siguri că cititorii 
nostri le vor urmări cu un interes din ce în ce 
mai mare. Originalul acestei scrieri este en- 
glezesc, aga cá noi dám aci traducerea ro- 
mânească, Po lânga aceasta, povestirea va fi 
însoțită si de desene din cele mai reuşite. 

Aşa dar, pregătiți-vă ca incepând cu numá- 
rul viitor să citiţi cu toții „ALINA IN ŢARA 
MINUNILOR”, 3 


PÁTANIILE LUI HAPLEA 


Cele povestite la pagina hazlie din nu- 
mărul de faţă sunt urmarea întâmplărilor 
povestite in numárnl trecut la aceiaşi pa- 
gină. Povestea acestor noi pátánii a iu» 
bitului nostru Haplea fiind cam lungă, 
a trebuit să o împărţim în mai multe nu- 
mere, aşa că aceiaşi poveste va conti- 
nua în încă două numere. 


In numărul de faţă se găseşte ULTI- 
MUL CUPON DE PREMII (No. 16). 

Toţi cititorii cari au strâns cupoanele sunt ru- 
gafi a le trimite în plic închis pe adresa: 


Administraţia revistei „Dimineaţa Copiilor“ 


Bucureşti, Str. Sărindar 9—11 
Şi vor primi în schimb prin poştă câte cinci 
bonuri speciale pentru participarea la tragere. 
Cititorii din capitală pot 'depune plicul cu 
cupoanele direct la administraţia revistei — lă 
portar, aşteptând apoi să primească acasă, prin 
poştă, bonurile speciale: 
Cititorii si din provincie si din cápitalá sunt 
rugați să adauge in plic numele si adresa lor 
exactă. : . 


CITITORI, . 


In curând vom anunţa ziua când va 
avea loc TRAGEREA MARILOR PREMI! 
împreună cu o frumoasă serbare or- 
ganizată anume pentru toți abonaţi; 
si cititorii ,,Diminetii Copiilor.“ 

Vor fi surprize piăcute. 


— — 


Atelierele „ADEVERUL“ S. A. 


A 
N BATZARIA 


ANAL 


) 


2 
< 
H 
L 
4 
Qo 
< 
i- 
o 
2 
[ni 
c 


DIRECTOR: 


Mua, SAWARO WY — 


PREŢUL 4 LEI 


u 


ior 


Şin pustiu nu citesc decât „Dimineaţa Copii 


PAG. 2 


Cititori / 


= „DIMINEAȚA COPIILOK" 


Se apropie tragerea premiilor ! 
otrángeti regulat cupoanele sau abonalti-và la revistă 
si veți primi imediat bonurile speciale de premii. 
lată şi lista marilor premii: 


1.—Un premiu în numerar de Lei 3000. 


E. y» » » | » » 2000. 
d "n " EL] » » » 1000. 
a; » » » » » 500. 


5.—Un costum de haine marinar, după măsură, 
dela magazinul ,, Carmen-Sylva", str. Lipscani No. 68. 

6.—Una frumoasă rochifá, după măsură, de la 
magázinul „Ruleta? piaţa Sft. Gheorghe. 

7.—UN PIGMIFON cu trei plăci (şase cântece) 
ce! măi mic gramofon pentru copii. 

€. =UN CINEMATOGRAF cu trei filme. 

9.—UNA GARNITURA cu unelte de traforaj. — 
Toate aceste 3 premii sunt furnizate de casa ,,O- 
leon", Calea Victoriei 79. Bucureşti. 

10—17,— OPT PREMII, pentru 8 câștigători, 
constând fiecare din câte o colecţie complectă No. 
1—52 (Anul I) „Dimineaţa Copiilor” legată in 
pânză cu o frumoasă copertă în culori. 

18.—UNA MAPA imitație piele, pentru purtat cărţi. 

19,—UNA CUTIE AQUARELE 12 tuburi şi o 
pensulă. 

20.—UNA MAPA de bitou, imitație piele, format 
mic fantesie: Toate aceste trei premii sunt furni- 
zale de către cunoscuta librărie A. Stănciulescu, 
B-dul Elisabeta, 5. 

21—22—28.—TREI PREMII constând fiecare în 
câte patru intrări gratuite, pentru 2 persoane, la 4 
programe diferite, la cinematografele din capitală 
sau provincie, 

24—27.—PATRU PREMII constând fiecare în 
câte trei intrări gratuite la trei programe diferite — 2 


Costul abonamentelor: 


Pentru un an (52 numere) Lei 150 
á 6 luni (26 numere) Lei 80 


persoane — la cinematografele din Capitală sau 
provincie. 

28—52.—CINCI PREMII constând fiecare în câte 
2 intrări gratuite, 2 persoane, la două programe di- 
ferite, la cinematografele din Capitală sau provincie. 

33—42,— ZECE PREMII, fiecare premiu con- 
stând în câte un asortiment de: 

1) Una sticlă originală cu excelenta apă de co- 
lonie parfumată „Botot-Paris”, conţinând 14 kgr. 

2) Una sticlă apă de gură „Botot”, Paris. 

$) Una cutie praf de dinţi specială pentru copii. 

Aceste premii sunt furnizate de către concesionarul 
casei „Botot” din Paris, d-l B. Lax, str. Otete- 
ligant, 7, 

43—45.—TREI PREMII, 3 jocuri Stroja, prime!e 
jocuri româneşti; distracţia cea mai plăcută pentru 
mic şi mare. 

Fiecare joc este compus dintr'o cutie frumoasă cu 
101 piese cari constitue 6 jocuri diferite. Aceste jo- 
curi sunt furnizate de către , Cultura Naţională” 
Bucureşti, Str. Paris No. 1. 

46—50.— CINCI PREMII constând fiecare din câte 
o colecţie de 4 volume scrieri alese pentru tineret. 

51—55.—CINCI PREMII sonstánd fiecare din 
câte un abonament gratuit pe mp de un an la „Di- 
mineaţa Copiilor”. 

56—60.—CINCI PREMII constând fiecare din 
câte un abonament gratuit pe timp de 6 luni la 
„Dimineaţa Copiilor”, 

61—70 — ZECE PREMII — zece cutii mari 
fiecare conţinând un asortiment de pachete din 
delicioasa ciocolată „SUCHARD”, 


Abonalii mai primesc aratuit si câte o scoarță legată în pânză pentru 


păstrat revistele. 


- 


Q 


DiMiN 


JI X 


ATR DCOBuLOM 


REDACȚIA SI ADMINISTRAŢIA: 
BUCUREŞTI, — STRADA SÁRINDAR 9-11 BUCUREŞTI. — TELEFON 6167 


ABONAMENTE: UN AN 150 LEI 
ŞASE LUNI 80 „ 
7 IUNIE 1925 


UN NUMAR 4 LEI 
IN STRAINATATE DUBLU 
Dianuscisele nepublicate nu se inapolazá 


Cum a scápat Victoras de post 


"— „Mamă, nu mai vreau post! tae o găină!” 

Victoraş plânge. Nu 'nfelege de ce, de trei sáp- 
támáni, mama n'a mai táiat nici o pasáre, n'a mai 
gátit nimic de carne. Bietului copil ii e poftá de-un 
ostropel, de-o fripturá cu sos... nu numai iahnie de 
cartofi, iahnie de fasole, şi mai ales linte... uf! ne- 
suferitá linte, neagră si innecücioasá. 

— Când mâncăm, mamă, friptură? 

— La Paşti, maică, la Paşti... ai răbdare... 

— Şi când e Paştele? 

— Mai e, mai e... când ai să vezi ouă roşii, atunci 
€ Paştile. Atunci tăiem miel, facem cozonaci... 

— Cozonaci! Miel!... 

"Nu doară cá Victoraş e lacom, nu, Doamne fereşte! 
Dar el e acum şcolar, e în clasa I, cu toate că n'are 
încă şapte ani. L-au dat de timpuriu, tocmai fiind- 
că ai lui au văzut că e ,stofá" în el. Dar, cum la 
şcoală a tot auzit că omul trebue să postească pen- 
tru ca să-i ierte Dumnezeu păcatele, acum stă şi se 
socoteşte. ,,Ce păcate a făcut? A omorât? Nu. A fu- 
rat? Nu. A minţit? Nu. Atunci? De ce să-l chinuiascá 
numai cu linte, cu cartofi? Uf! de-ar veni Pastile 
cu cozonaci!...” Asa da..., mai înţelege si el... 

— „Și, mamă, zici că mai e mult până la Paşti?” 

— Ti-am spus, răspunde mama, plictisită de a- 
tâta sâcâială; când vei vedea ouă roşii colo pe masă, 
atunci să ştii că a venit Paştile. 

"Mama iese după treburi. 

Victoraş a rămas singur. Şi-a scris socotelile pen- 
tru a doua zi si acum, cu coatele rezemate pe fe- 
reastrá se uitá la vecinul sáu Luca, báiatul zugra- 
vului. 

O ideie năstruşnică ii fulgeră prin cap. Luca 
ăsta... tiil... iuite, Luca, dacă s'o da bine pe lânga 
el, poate să-i aducă văpsele... 

Intro clipă, Victoraş, e lângă Luca. 

— Măi, Luco, ifi dau un piaivaz, şi cinci bile, 
îmi dai niticá văpsea roşie? 


de Ana Nículescu-Codreanu 


— Ihâ,... face Luca, ispitit nu atâta de fágáduiala 
plaivazului, cât de cele cinci bile; îţi dau anilină. 
Târgul s'a făcut uşor, 


Victoraş nici nu putea seara să adoarmá de ne- 
răbdare. De-ar veni ziua mai curând!... . 

Dădu Dumnezeu să vină şi ziua. Victotag pân- 
deşte până când mama pleacă la piaţă. Cum e Du- 
minecă şi mare şcoală, a rămas singur acasă. Ehe! 
par'că el e prost! Are el un descântec, s'aducă Paş- 
tele gumaidecát. Se face broască la pământ, ri- 
dică macatul dela pat, dibue în cosul in care mama g 


PAG, 2 SETI TA ORE RE CEPE DER E PER PE e 


pus o cloşcă, în dorul de-a avea pui de timpuriu şi 
umple o strachină cu ouă. Cloşca cârâe, cloncăne 
desperată, sármaná mamă rămasă fără copilaşi... 

Şi când vine mama de la piaţă, Victoraş îi iese 
iunainte, vesel nevoie mare. 

— Mamă, mamá, la noi a venit Paştile!... ia să 
Nezil... 

Pe masă, vre-o douăzeci de ouă, roşii ca focul; 
subt pat cloşca, înfoiată ca o varză, cloncăne jal- 
nic. 

— Blăctomatule! ce-ai făcut? strigă femeea, scoasá 
din fire. 

— Ca să vină mai iute Paştile, mamă... face Vic- 


“oraş nevinovat... 
Ana Niculescu-Godroanu 


——— co = ——— 


Fata mosului Răchită 


Diti'ecn 
Ca o gâză furișată, 
Sboará "n barba-i cărunțită. 
Ce r.: drăcușor de fată, 
Fata mosului Răchită! 


Că nu-i fir şi nu e seară, 

Să nu-l cânte, să nu-l joace, 
Ba cu stânga, dreapta iară 
Place-ori nu, lui moşu-i place. 


Ba, şi cu-amândowse'nfruptă. 
„Ei, tot barba ţi-ai ales? el 
Spune gata, ca de luptă 

Si-o să strâmbe mult, dæi vesel/... 


— „Dă-mi-o mie, că fi-oi face, 
„Prinț cu ochişori de rouă 
„Si-apoi las! de nu ţi-o place 
„Si păpuşa mea cea nouă!”,., 


— „Bat-o focu, să'o bată, 

„Ce-ai de gând s'o faci mâncare?” 
— Ptii!... vreau... nu ?nțelegi odată, 
„Sü mă fac cucoană mare, 


Si cu ?n zâmbet, mogul cată, 
Către zarea amurgită: 
„Aşa drăcuşor de fată, 
"se Mare decât moş Răchită!...” 
Aurel Dumitrescu-Gonstanța 
—— SOCI DR -—-——— 
nase se întâlneşte cu Haplea şi-i zice: 
„Ce mai face îratele tău? 
E la spital, răspunde Haplea. 
Dar ce are săracul? întrebă din nou Tănase. 
Nimic, răspunde Haplea, e doctor. 
Trimisă de Nelu Barasch-Loco 


[T9 


„DIMINEAȚA COPIILOR» “m 


* 


Prájina si bastonut 

Prájina si bastonul 

Prieteni buni acum 

Mergeau pe-un drum. ? 

Prăjina cum mergea 

Făcea paşi rari 

Şi mari. 

Bastonul, márunfei, 

Táetei. 

Şi cum mergea 

“Cam gâtâia 

Să se ţină de ea. 

— Vai, ce mic şi scurt a 
‘Mai esti pe lângă miner.. 

Păcat de tine! 

Şi câte pierzi 

De nu le vezi!.. 

Eu văd de-aci în depărtare 

Pân colo 'n munţi, 

Pàn hát la Mare! 

Cu capu-ajung adeseori 

Pàn sus in nori! 

Şi-aşa de sus dela pământ 

In largul meu ce mândru sunti.. 

Má mir de tine mic ce esti 

Cá ai curaj să mai tráestil.. 

Zău, uite singur tu, de vrei, 

De-ajungi pân la genunchii mei!.. 

Vorbind aşa 

Prăjina mea, 

Hop, iată 'ncolo dinspre saf 

Aleargá-un bivol ca turbat 
Sá dee peste ea. LU 
Ea hai la fugá, fugi si ea F 
Că ce vrei doar, mă rog, să stea? 

Şi dânsa fugi!.. Baston... şi el A 
Mai márunfel, mai prichindel, : 
Dar dá-i la fell.. 

Si fugi, si fugi, 

Şi fug cât pot 

Pe drum, pe cámp si peste tot; 

Pe drum, pe câmp 

Si pe-aráturá 

Pàn iatá 'n drum o crápáturá, 

Si cel baston s'ascunde 'n ea. 

Prájina hai şi dânsa vrea; 

Dar ori şi cât grăbi să sară 

Dela genunchi rămâne afară; 

Iar bivolul venind turbat 

O rupse 'n două, 

Ce păcat!.. 

Şi-acum se pune-o întrebare: 

E bine chiar să fii prea mare? 

Th. D. Speranţia 


vf 


Cine merge pe alăturea cu drumul, cade jos. 


„DIMINEAȚA COPIILOR» 


a^ ps 


xp pem. j 
E U ^ 


a Pt = 3 


PAG. 5 


Invüáfatul iz&etor de lemne 


Ciu-Fiu era un tăietor de lemne, 
sărac lipit *pámántului. Cu toate 
acestea, nu numai că ştia carte şi 
ştia să scrie cele câteva mii de 
litere ale alfabetului chinez, dar 
toată plăcerea şi bucuria sa nu 
era alta decât să citească mereu 
şi ziua şi noaptea. 

Citea in toate orele de odihnă 


-— 0 veche poveste chineză — 


şi nu se despárjea de carte nici 
când se intorcea dela pădure in- 
doit sub greaua povară a legátu- 
rei de lemne. 

Citea si zi de zi devenea mai 
invátat, tot mai inváfat. 

Insă nevastá-sa, care nici nu ştia 
cum se fine in mână o carte, rău 


isi mai bătea joc de bietul Ciu- 
Fiu. „Carte si invăţătură ne tre 
buie nouă? Nu vezi că n'avem-ce 
mânca diseară? Nu vezi că toţi 
tăietorii de lemne au treabă si că 
numai tu rămâi cu cartea în mână? 

Ciu-Fiu îi spunea, liniştit: „Să 
vezi, nevastă. cum intr'o zi voiu 


ajunge om mare’. Femeia il (dug 
şi mai râu peste picior si ii smul- 
gea cartea din mână. 

Totus, Ciu-Fiu ii dădea inainte 
cu invátatul şi cititul, până când 
intr'o zi nevastá-sa, supărată, fugi 
deacasă şi-l lăsă singur. Nu după 
mult, iată că Ciu-Fiu, despre a că- 


rui învăţătură morse vestea până 
la palatul impáratului, fu numit 
mandarin, adică mare funcționar 
chinez. 

Cát despre nevastă-sa, căra pie- 
tre la construcţia unui pod, ca să 
aibă ce mânca. 

După o bucată de vreme trecu 


pe acolo o trăsură aurită si trasă 
de patru cai. Cine era intr'insa? 
Ciu-Fiu care ajunsese sfetnic al 
împăratului chinezesc. O văzu pe 
nevastá-sa şi-i zise: „Dacă ai fi 
stat acasă şi ai fi avut incredere 
in invățătura mea, ai fi fost si tu 
astâzi alături de mine si imbrá« 
cală numai ig ochii de mătase 


Cei doi şoareci 


Un şoarece de oraş, îmbrăcat după ulti- 
ma modă, se duse în vizită lun alt şoarece, 


prieten al său, şi care locuia afară pe câmp. 
Soarele de câmp îl ospătă pe musafir cu câ- 
'eva boabe de grâu. | 

„Ei, dar mare sărăcie mai e pe la voi!“ 
îi zise şoarecele de oras. „Vino la mine şi să 
vezi ce mai traiu îi duc eu“. 

Nu după mult şoarecele de câmp se duse 
să întoarcă vizita prietenului său dela oraş. 

Cei doi şoareci aşteptară ascunşi intr'o 
gaură până ce oamenii din casă să ia masa. 
După ce văzură că nu mai rămăsese nimeni 
in odaie, eşiră din gaură, si se urcará pe 
masă şi începură să se ghiftuiască cu toate 
bunătăţile, aşa cum nici nu visase bietul 
şoarece de câmp. 

Dar iată că șoarecele de oraş auzi un 
miorlăit care îi era prea bine cunoscut. 

„Fugi să ne ascundem în gaură!“ strigă el, 
„că vine Miţu, duşmanul nostru de moarte!“ 

Stătură aşa ca o jumătate de oră, până ce 
Mifu părăsi sofrageria. Soarecii nostri esirá 
din nou din gaurá si se urcará pe masá. A- 
cum însă nu prea era mult de mâncat, de 
parece Miţu nu stătuse acolo de florile mă- 
rului. 
„In afară de aceasta, nu trecu mult la mij- 
loc si auziră un nou zgomot, un umblet. 

„Să ne ascundem iute, cá vine stăpânul 
casei 1'* 
\ Acesta puse un fel de cutie aproape de 


„DIMINEAȚA COPIILOR: 


gaura în care stăteau ascunși şoarecii şi după 
aceea eşi şi el din sofragerie. 

„Ce-i drăcia aceasta ?“ întrebă şoarecele 
de câmp. 

— Nu te apropia. de dânsa, cá se sfár- 
seste cu tine, îi strigă șoarecele de oraş. E o 
cursă în care ne prinde pe noi si în care au 
pierit mulţi din neamul nostru. 

— Să auzim de bine, prietene, îi întoarse 
vorba şoarecele de câmp. E adevărat că aicea 
mâncaţi mai bine, în schimb însă la mine 
nu suni nici pisici si nici curse, asa că mán- 


cám lucruri mai simple, dar cel puţin sun- 
tem siguri de viaţa noastră. 
Marin Opreano 
———.. —————— 


Cât e de mare soarele ?.. 


Acum 2000 de ani filozoful grec Anaxagora credea 
că sperie lumea afirmând că soarele e mare cát ...Pe- 
loponezul (partea de Sud a Greciei). 

Astăzi ştiu şi copiii din şcolile primare că soarele 
e de 1.300.000 ori mai mare ca Pământul. 

Steaua Antares e de 125 milioane de ori mai mare 
ca soarele. 

LI dl 


IUBIȚI CITITORI, 


Terminându-se cu publicarea cupoane- 
lor de premii — a căror tragere va avea 
loc în cursul lunei lunie — revista noastră 
sa hotărât să procure tuturor abonaților 
și cititorilor, surprize noui şi foarte plă- 
cute. — Amănunte veți găsi în numărul 
viitor al revistei. 


A 


d 


„DIMINEAȚA COPIILOR» a 


Imana şi femeia făra copii 


— Poveste dela Negrii din Africa — 


O iemee care n'avea copii îşi zise intr'o zi: „Mă 
duc să-l întreb pe Imana". Si se duse in pădurea 
in care locuia Imana. Cànd s'a dus in pádure, a in- 
trebat dacă este acasă şi când l-a văzut, i-s'a rugat 
zicându-ă: „Imana, vino-mi iatr'ajutor!" 


zi z 1 es JI; A 
Env 
| AIR 


Ti 


— Ce vrei? o intrebá el. — Doresc sá am un copil. 

Si Imana îi zise: „Du-te şi pe cel dintâi animal 
mic pe care îl întâlneşti, apucă-l cu mâinile şi ri- 
dică-l în sus. Dar caută să nu-ţi fie scárbá". „A- 
ceasta e totul?” întrebă femeia. 

— Da, răspunse Imana. 

Femeia se duse la soră-sa mai tânără: Tocmai 
atunci copiii acesieia se jucau în noroiu. Erau mici 
şi nepricepuţi. Unul mai mic se apropie de dânsa. 
Ea însă il îmbrânci, zicándu-i: „Fugi încolo, cá má 
umpli de noroiu!" Dar mama copilului îl luă în 
braţe şi-l curáfi, 

După aceia îi povesti sorei sale cum fusese la 
Imana şi ce-i spusese zieul. 

„Dacă-i aşa, îi zise sora mai tânăra, m curând 
vei căpăta un copii”. 

Femeia aşteptă în zadar un an întreg, ca să 
nască un copil şi apoi se duse din nou la Imana. 

„lar ai venit?” o întrebă acesta. 

— Da, răspunse ea, căci m'am căpătat copil. 

Imana îi grăi: „N'ai văzut micul animal de care 
îți vorbisem?" 

— Nu, întoarse ea vorba. 

Imana îi zise din nou:. „L'ai văzut, dar n'ai vrut 
să-l apuci cu mâinile tale". 

— Imana, te înşeli, ii zise împotrivă femeia, 
mam văzut nimic. , 

Imana ii vorbi zicându-i: ..Ascuitá, te-ai dus la 


Y 


sora ta, tocmai când se jucau copiii in noroiu. Nici 
n'ai vrut să ştii de dânşii, ba pe unui l'ai îmbrânci? 
şi l'ai dat în lături”. 

Femeia făcu mirată: „Este oare copilul un ani- 
mal?” 

Imana răspunse: „Nu are si el viață? Maică-sa 
l-a luat în braţe, cu toate cá era plin de noroiu, Ea 
are dragoste de copii, pe când ţie dragostea aceasta 
îţi lipseşte”. 

Şi femeia plecă în jos capul şi se întoarse acasă 
foarte tristă. 

Notă. — Imana este unul din cei mai mari zei in care 
rred negrii din Atrica. 


— — — eaim — — — 
Strengarul pedepsit 


+ . ' 

Bietul Lică e băiat bun, dar fricos din cale a- 
fară. Petrică ii ştie cusu- 
rul acesta şi de aceea caută 
orice ocazie ca să-l sperie. 
Asa, mai alaltáieri Petrică 
luá o pungá de hártie, o 
umflă bine suflànd cu pu- 
tere inir'insa, iar după a- 
ceea il aşteptă pe Lică la 
un colţ de stradă. „Poci 
se auzi odatá si bietul Licá, 
inchipuindu-si cá a tras ci- 
neva cu puşca, căzu la pă- 
mânt mai mult mort decât 
viu. 

“Dar a doua zi ce făcu 
Licá? Luá si el o pungá de 
o hârtie prin care nu trece 
apá si ducándu-se la Pe 
tricá îi zise: „Mă prind pe 
cinci lei că nu poţi face să 
pocnească şi această pungă 
de hârtie”. 

— Ai umplui-o bine cu 
aer? îl întrebă Petricá. 

— Da, şi chiar am le- 
gat-o cu o sfoară ca aerul 
să nu poată esi. 

— Dacă-i aşa, mă prind, 
îi zise Petrică hotárit. 

Luă punga în mâna dreap- 
tă, iar cu mâna stângă ii 
dete o loviiură aşa de pu- 
ternică încât hârtia se rup- 
se, iar toatá apa dintr'insa 
fágni in obrazul lui Pe- 
irică. | 

Era acum rândul lui Lic: 
să râdă de páfania cura- 
giosului. dar neastâmpăratului de Petrică. 


——— 
T> 


RT DE OR 


PAČ. 3.= x „DIMINEAȚA COPIILOR* 


Sosoiu Sosolici lui Mitu Mitisor 


Tu esti Mifu, eu Sosoi, 

O, ce bine e de noi, 

Că ne scriem, ne, iubim 

Şi pe toţi înveselim 

Cu păţanii, povestiri, 

De-s frumoase, să te miri, 

Dar să las eu vorba multă E 
Si te rog puţin m'ascultá, - - - 
Căci ce am de.povestit,. 

Zău cá nu s'a pomenit, ^ - 

O femeie târgoveaţă, 
Cum mergea pe drum 'la piaţă, 
Buf! deodată se. trezeşte 

Cu o minge: ce-o loveşte 

Drept în nas şi iată, biata, 


La pământ apoi cădea 

Pe un şarpe, zău, mă crede, 

Căci aşa fu scris se vede — 

Să se 'ntàámple''n ziua ceia, 

Incepând doar cu femeia, 

Numai pozne şi drăcii, 

Dar s'un bine — vrei să-l ştii? 

Dacă piatra nu cădea 

Şi pe şarpe nu-l strivea, 

Mare rău s'ar fi 'ntâmplat, 

Căci lighioana-ar îi muşcat : 

P'o fetiță mititică, 

Biata nevăzând nimicá, n 
Se ducea 'n drum inigtidi, 
S'ar fi fost ca - otrăvită. 
Ei, ce spui de toate acestea? 
Dar inchei aci povestea 


A sc..3: lin cap găleata, 
lará laptele din ea 

Tot pe mine se vársa. 
Vai, ce rău m'am speriat! Si te e botisor 
Ş'am sărit întrun băiat. Oa cana. IEN 3 (à abi 


Dragă Mifu. Mitigor. 


JTipá dânsul şi se'ncurcá Din limba visiceascá de Mos Nae $ 


Si scăpând din mână-o furtă 
Furca, par'că-i un făcut, 

'N capul unui a căzut 

Ce pe umeri-i. purta 

Coasă mare şi cânta. 

Coasa cade 'n Urechilă, 
Chiar pe bot — să-i plângi de milă — 
Sbiară, bietul, şi loveşte 

"ntr'o piatră ce 'ntâlneşte 

Piatra 'n sus se ridica, 


E RED A 


Noaptea, la colţul unei străzi dosnice: Între doi cunoscuţi: 

Hoţul: Sau imi! dai bani, sau ifi iau viaţa! 

Trecătorul: N'am bani. 

H:, 4: Atunci dá-mi ceasuí. 

Trecătorul: Nu îl am. Mi l-a furat acum o sän- 
tămână, 


— Cum d-le, crezi cá existá câini mai deştepţi 
decât stăpânii lor? . 
— Desigur! Şi ca probă că eu am unul din câinii 
aceştia. , 
Trimise de Pizv Horiance-Nicolai- e-Galail 


» 


WP TWIN e gemere 


de MOS NAE 


an dragă, și zice 2, »Lapte-i una, porcul două 3. Fuga 'n pivniţă dà Haplea, - 
Văd că azi când m'am sculat lar a treia... vel de mine! Curge vinul tot pe jos 
— De dormeam era mai bine — Am uitat să 'nchid butoiul, Se fácuse baltă mare, 
Eu tángul.am călcat... fácui de-rusine;-—— 4 oaie mi es 


4. „Ce să fac"? se vaetă bietul 5. „Mămăligă, se 'ntelege, 8. Un ceaun cu apă-i umple 
Hai sá fac ceva máncare Ce mai 'ncolo, mai 'ncoace? Şi-l atârnă peste foc... 


Și la câmp să duc nevestei... Mămăliga românească Dar din grajd răsună-un muget, 
Las' că ştiu eu cum se face." Sare 'ndatà el din loc. 


7. ,Prost sunt Doamne, sunt chiar 8. Stă flămândă şi 'nsetată °’ Dar la grajd când vru să meargă 
Uite vaca... am uitat, (Haplea! ` lar sărmanul Urechilă De duiap s'a 'mpiedicat 
Când trecu pe-aci vácarul N'are fir de pai în iesle, Farfurii, pahare, sticle, 


Să o dau la păşunat Zău: de mine că mi-e silă'. in bucăţi s'au sfărâmat, 


V EINT A : 4 PERI > PW a EL 


ete 


TEA 


do B. Champileury 


De mult de tot tráia 
un impárat foarte pu- 
ternic si foarte viteaz, 
care domnia peste o 
impárájie foarte în- 
tinsă. Il chema Carol 
cel Mare, din cauza 
numeroaselor sale tüz- 
boaie pe cari le-a cág- 
tigat. Mai ales se lup- 
tase cu păgânii, cári 
erau in imprejurimile 
împărăției sale. Aceş- 
tia, văzând cu cine au 
de luptat, il rugará sá 
j închee pace, ceeace im- 

păratul făcu, fiind şi 
el obosit de atâtea 
CE lupte. 
Aşa dar el hotári să se reîntoarcă in patria sa. 
Pentru a fi instiinfat dacă nu-l vor atáca păgânii 
după plecare, lăsă în urmă un pâlc de ostaşi, aleşi 
dintre cei mai viteji, sub conducerea lui Roland, ne- 
potul său. Aceştia, dacă vor simji că vre-o primejdie 
amenință armata din spate, să anunțe pe împărat 
orin sunet de corn... 

Apoi trimise la Marsil, căpetenia păgânilor, un 
sol, care să semneze pacea. Acest sol era un nobil, 


foarte răutăcios, numit Ganelon si care ura foarte ` 


mult pe Rolland, pentru că acesta era socotit drept 
cel mai viteaz oștean al lui Carol cel Mare. 

Ganelon, ajungând în tabăra lui Marsil, se in- 
jelege cu acesta să atace pâlcul de oşteni, con- 
duşi de Roland şi care rămăseseră mai în urmă. 
Marsil isi pregăteşte trei armate numeroase, mai 
ales că Ganelon îi atrase atenţia că deşi sunt pu- 
tini, totuş sunt foarte viteji . 

In timp ce împăratul Carol cel Mare, era cu ar- 
mata mult înainte, Marsil atacă cu o armată pâlcul 
de soldaţi. Roland îi încurajează şi năvălind unde 
era primeidia mai mare, sporeşte curajul a lor săi, 


E 


= „DIMINEAȚA COPIILOR” 


cari luptau unul contra opt. Astfel nimiciră ei două 
armate păgâne. Acum însă ei obosiră si rămaseră 
foarte puţini. Apare o a 3-a armată duşmană mult 
mai numeroasă. Ostaşii împăratului nu se mai pot 
împotrivi, dar cad pe mormane de păgâni ucişi. 
i In sfârşit nu mai rămâne din micul grup de os- 


| taşi decât Roland. 


Acesta luptă din răsputeri, dar simțind că puterile 
il părăsesc, scoate cornul dela cingátoare şi su- 
flând din toate puterile, cade de pe cal neinsufle- 
jit. Păgânii sar de bucurie, dar deodată apate in 
fugă armata împăratului în frunte cu Carol cel Mare, 


| care auzise sunetul cornului. Păgânii se risipesc 


îingroziţi: parte sunt măcelăriți parte aruncați în 
Tu Ebru ce curgea in apropierea câmpului de 
uptá. 

Impăratul Carol se întoarse în patrie învingător, 
dar trist prin pierderea atâtor viteji. Acum se află 
că Ganelon e cauza acestei trădări. Deaceea Îl tri- 
mise să fie judecat. 

Pe atunci însă nu judecau oamenii, ci Dumnezeu. 
Impricinatul igi ea un luptător, care trebuia să 


se lupte cu un altul. In caz când luptătorul impri-- 


cinatului era biruit ,se credea cá e un semn că D-zeu 
vrea să arate că acela e vinovat. In caz cone 
trar, împricinatul era lăsat liber. 

Astfel Pau judecat pe Ganelon. Acesta şi-a ales 
un bun luptător, care însă a fost învins de adversar, 
astfel că Ganelon a fost pedepsit să fie sfágiat în 
patru bucăţi de patru cai. 

Impăratul Carol îl răzbună astfel pe viteazul 


Roland. 
| B. Crampilenry 
M a EE maa 
Cine s'a născut şi n'a murit? 
'(9415204-p nT) 


4« ox ox 
Cine se naşte cu barbă? 
(74495) 
s.e 
Batbă am, popă nu-s, coarne am, drac nu-s? 
*(1ndv [) 
s.. 


Inaintea cui işi scoate toată lumea pălăria, chiar 
şi regele?. 
*(1171201Q49Q Dopulbul) 


2*9, 
Ce buruiană o poate cunoaşte şi orbul? 
"(992409 
LE NE 


O sută de frați, într'un brâu legaţi? 
'(1mdoug 


x ox 
Cine are urechi si nu poate auzi? 
“(702 ) 
Trimco do Didioà Diarinosou. invájNosragi Argog 


Esc a i — — —À