Dimineata Copiilor/Dimineata Copiilor, 1928 (Anul 5, nr. 203-255) 864 pag/DimineataCopiilor_1928-1669230553__pages401-450

DIMINEAȚA COPIILOR 


PAG. 9 


La o cârciumă dela margini „Dă-mi mâncare, băutură, Şi cârciumarul ca să vadă 
Stă să 'mbuce ş'el ceva : Tot ce-i scump şi bun să-mi dai, Că nu-i treabă de glumit, 
„Ei, cârciumare, strigă Haplea, Iţi plătesc oricât mi-ai cere, Scoase Haplea un pumn de gal- 


Rog, pofteşte mai încoa. Despre asta grije nai“. Şi pe masă i-a trântit. beni 


Mai încolo. doi prieteni, „Uite-o gâscă bună, grasă, Amândoi se duc la Haplea, 

Doi pungaşi fără păreche, Hai pe ea s'o jumulim, Una, de-alta tot întreabă : 

Când văzură tot bănetul, După cum i-arată chipul, „Cine sunteți ? Cum vă chiamă ? 
Işi şoptesc ei la ureche : Văd că-i rost să ne'nvârtim“. Pe la noi aveţi vr'o treabă ? 


e 
35323! 
— Eu sunt Haplea şi pornit-am „Vreau sajung un om cu îală, “Tar pungaşii bat din palme E 
La oraş să locuesc, . Un primar sau deputat, „Bravo, Hapleo, să trăeşti ! 
Căci la țară nu-i de mine, N'ar strica să fiu ministru Să-(i ajute Domnul Sfântul, 


Vreau prin lume să răzbesc. Şi să stau într'un palat.“ Ca s'ajungi tot ce doreşti. 
(Va urma) 


PAG. 10 


DIMINEAȚA COPIILOR 


FĂNEL CEL BUN ŞI NOROCOS 


„Fănel, spunea un ţăran slugii sale, văd că nu 
eşti bun de nimic. Dacă te trimit la semănat, pui 
în pământ grâu, acolo unde trebuie să pui porumb. 
Dacă te trimit la moară, te întorci fără făină. Strân- 
ge-ţi catratusele şi du-te cu Dumnezeu”. 


r 
M 


Eh i 
| 
AR 
N 

N 


Fănel îşi strânse lucrurile şi plecă în lumea largă. 
Era din nou fără lucru şi fără adăpost. Insă ţăranul 
şi ţăranca- erau foarte mulţumiţi că se scăpaseră 
de el, „N'ai băgat de seamă, zicea ţăranca bărbatului 
ei, că Fănel, decâteori era singur, vorbea mereu? 
Am privit deseori prin broasca uşei, iar când am 
intrat în odaie, am văzut că afară de el, nu mai era 
nimeni”. 

Intre acestea, Fănel mergea înainte pe drumul cel 
mare şi, aşa cum îi era obiceiul, îşi vorbea singur: 
„Oricum o fi, am să găsesc până la sfârşit vreun 
stăpân bun la inimă, ca să-mi dea un adăpost şi 
o bucăţică de pâine”. Deodată piatra din drum vorbi 
şi-i Zise: „la-mă cu tine!” 

— Te iau bucuros, răspunse Fănel, hai cu mine 
dacă nu-ţi place să stai aici. Numai să-mi spui unde 
vrei să te duc? 

— Să mă duci în vârful muntelui celui înalt. 
Deacolo m'am rostogolit eu 'odată până aicea jos. 

— Ştiu ce înseamnă să fii departe de locul de 
naştere. Deaceea, te voi duce chiar acolo”. 

Fănel puse. piatra. în traistă .şi-şi văzu mai de- 
parte de drum. Pe înserate se culcă sub un arbore, 
punându-şi drept căpătâi piatra care i se păru aşa 
de moale, ca şi cum ar fi fost umplută cu fulgi. 
Peste noapte, Fănel visă că ar fi mers departe, 
până ce a ajuns la marginea unei ape. Acolo o undă 


după R. Friedrichs 
de argint a sărit la țărm şi i-a zis: „Urcă-te pe 
spinarea mea şi te duc în partea cealaltă a apei”. 

Când ajunse la ţărmul celalt, Fănel zări de de- 
parte muntele din vârful căruia căzuse piatra. Insă a- 
cest munte era aşa de ascuţit, că nu era chip să te 
sui pe dânsul. Şi deodată veni înaintea lui o rază 
de aur şi îi zise: „Fănel, mă cunoşti? Am venit 
adeseori în odaia ta şi am stat de vorbă cu tine. 
Ştiu că vrei să te sui în vârful muntelui, dar până 
acolo nu-i nici un drum şi nici o cărare. Deaceea, 
cațără-te pe mine şi să nu-ţi fie teamă”. 

Fănel se anucă de rază şi se căţără pe dânsa. 
Insă raza era aşa de strălucitoare, că Fănel fu ne- 
voit să închidă ochii. Atunci se trezi din somn şi 
văzu că soarele îl izbea drept în faţă. Sări sprinten 
în sus şi dete fuga la râul din apropiere unde işi 
spălă ochii. „Acolo unde se varsă râulețul acesta, 
trebuie să fie şi apa cea mare ce-am visat”. Aşa îşi 
zise Fănel şi porni dealungul râului. 

In adevăr, pela amiazi Fănel ajunse la apa cea 
mare. Acolo stătu şi aşteptă o bucată de vreme. Şi 
iată că veni o undă de argint, sări la țărm şi îi 
grăi aşa cum îi vorbise în vis: „Urcă-te pe spinarea 
mea şi te duc în partea cealaltă a apei”. Fănel 
se urcă pe spinarea undei de argint şi ajunse teafăr 
la ţărmul celalt. De departe zări muntele şi când 
veni mai aproape de dânsul, văzu că nici un drum 
nu ducea în vârful lui. Dar după puţin, veni raza de 
aur şi îi spuse cuvintele pe care Fănel le auzise 


4 ID A 
SF MON (UNU 
ZAM K 


IRE 


Dara 
N (ăi ez 
AN A 


în vis. Fănel se apucă tare de rază, se căţără 
pe dânsa şi aşa ajunse în vârful muntelui. Acolo 
piatra din traistă îi zise: „Pune-mă jos”. lar Fănel 
făcu întocmai. 


DIMINEATA COPIILOR 


Dar pe când se pregătea să se coboare, iată că 
se ivi înaintea sa un om de patru ori mai mare decât 
dânsul. Uriaşul acesta purta în mână o măciucă 
groasă cât un trunchiu de stejar. Era sălbatic la 
înfăţişare şi aţinându-i drumul lui Fănel, îi zise cu 
un glas înfricoşetor: „Ce cauţi aicea, nătărăule?” 
Voia chiar să-l lovească cu măciuca, dar în clipa 
aceea raza de aur îl înfăşură pe Fănel iar uria- 
şul, orbit de puterea luminei, căzu depe piatră ro- 
stogolindu-se până jos la drum. Şi se auzi un 
troznet ca şi cum sar fi spart în bucăţi un mare 
vas de pământ. Era inima uriaşului care plesnise. 
In aceeaşi clipă uriaşul închise ochii pe vecie. Insă 
o mică privighetoare, pe care uriașul o ținea în- 
chisă în inima sa, îşi luă sborul şi începu să cânte 
bucuroasă în văzduh. După aceasta totul se făcu 
negru în jurul lui Fănel. 

Când îşi veni din nou în fire, se văzu zăcând 
la umbra unui arbore, iar susurul unui izvor a- 
jungea până la urechile sale. Tot atunci un moşneag 
se plecă peste capul lui şi cu acelaş glas cu care 
vorbise piatra din drum, grăi şi el zicând: „Du-te, 
copila mea, şi adu încă odată apă dela izvor”. lar 
o mână prietenoasă se aşternu pe fruntea lui Fănel. 

„Unde sunt?” întrebă “Fănel trezit din vis. 

Moşneagul îi răspunse: „Fănel, tu ne-ai scăpat din 
vraja în care eram prinşi. Uriaşul căruia i-a plez- 
nit inima, cerea de nevastă p2 fiica-mea. Insă fiindcă 
mam vrut să i-o dau, el dim răzbunare pretăcu 
palatu! nostru întrun munte, iar pe fiica mea în 
privighetoare, p2 care o ţinea închisă în inima lui. 
Cât despre mine, mă pretăcuse în piatra din drumi. 
Credea că e la adăpost de orice primejdie în vârful 
muntelui. In adevăr, noi mam fi scăpat, dacă nai 


PAG. 11 


| 


pi! bez 


(terta A edi i) 
WA a 


fi venit tu. Ştiu că eşti fără lucru şi fără adäpost. 
Deaceea, te rog, stai la noi”. 

Moşneagul sărută pe Fănel pe frunte, iar fiica 
moşneagului aduse dela izvor apă proaspătă într'un 
potir de argint. 

Fănel nu mai avu nevoie să umble hoinar prin 
lume, fiindcă moşneagul îi dădu pe fiică-sa de ne- 
vastă. Şi au trăit cu toţii fericiți şi mulţumiţi până 
la sfârşitul vieţei lor. 

lar dacă mă întrebaţi de unde ştiu povestea a- 
ceasta, vă spui că mi-au povestit-o unda de argint 
şi raza de aur. 

Prelucrare de Zoe V. Lecca 


CENUSRNSARNANEENGAEADANAN? „RENNES )NNBGRNDESINNENNRRENUDENENRENENERNBENNNREOREERONROR 8 4 i 03aaauauanaanvaasanananianast 


Cum s'a făcut cămila 
e: după Lessing 


Ci-că odată calul, apropiindu-se de Scaunul ceresc, 
îi grăi lui Dumnezeu în felul următor: 

„Inalte Stăpâne, spun şi mărturisesc toţi câţi mă 
văd că eu aş fi cea mai frumoasă făptură ce a ieșit 
din mâinile Tale. Imi place şi me să cred că aşa 
este. 

„Cu toate acestea, oare nar mai fi ceva de în- 
dreptat şi la mine, aşa ca să fiu şi mai frumos de 
cum sunt?” 

Dumnezeu zâmbi la cuvintele acestea şi-i zise: 
„Cam ce gândeşti că ar fi de îndreptat la tine? Spu- 
ne-mi, că îţi voiu faze pe plac. 

— Uite, răspunse calul, aș fi, poate, mai sprin- 
ten, dacă îmi faci picioarele mai lungi şi miai sub- 
tiri. Nu mi-ar strica de asemenea un gât lung ca de 
lebădă. Apoi, un piept mai lat mi-ar întări puterea. 
Şi din pricină că m'ai sortit pe mine, animalul Tău 
drag, să-l port pe om, gândesc că nat fi rău 


să-mi faci şi o şea, care să fie crescută pe mine în 
locul celei ce îmi pune călăreţul”. 

Dumnezeu îi întări vorba zicându-i: 

„Fie aşa precum doreşti! Aşteaptă numai o clipă”. 
Şi Dumnezeu rosti cuvântul creațiunei. Şi iată că 
din pulbere ţâşni viață şi pulberea împreunându-se, 
se prefăcu într'o ființă vie. Şi de odată se ivi cămila 
cea pocită. 

Calul o văzu şi se cutremură cuprins de scârbă. 

„lată, îi zise Dumnezeu, picioare mai lungi şi mai, 
subțiri; iată un gât de lebădă; iată un piept mai 
lat şi iată o şea crescută pe tine. 

Vrei, calule, să te prefac în felul acesta?” 

Calul tremura încă. 

„Du-te, îi grăi din nou Dumnezeu, cu o învăţătură 
bună şi fără să fii pedepsit de rândul acesta. 

„lar tu, făptură nouă, adăogă El, să trăieşti şi 
să rămâi de aci încolo, pentruca, aducându-și aminte 
de tine, calul să se căiască de nesocotinţa sa. Şi să 
mu poată privi la tine, fără să se cutremure”. 


St. Pr. 
PIC k 00 


PAG. 12 


DIMINEAȚA COPIILOR 


POVESTEA CELOR DOI BURLACI 


u fost odată doi prieteni, cari tră- 
iau împreună într'o căsută din mar- 
ginea satului. Oamenii din sat le 
spuneau: „Cei doi burlaci”, căci a- 
junseseră vrâsta de patruzeci de ani 
şi ei tot neînsurați erau. Aveau 
nu aveau, trăiau din greu din 
munca lor. Gospodăria le era vai 
de ea, nu vedeai o floare să surâdă în fereastră, nu 
vedeai o pasăre să ciugulească în ogradă. Când se 
întorceau seara dela muncă, nu-i aşteptau ca pe alţii 
focul pâlpâind vesel în vatră, lampa râzând lumi- 
noasă în cui, copiii ciripind prin casă şi nevasta 
pregătindu-le de ale gurii. Se întorceau trudiţi şi 
începeau acasă altă trudă. Doar motanul ce se pri- 
păşise la ei le era singura mângâiere. Cu el stăteau 
la masă, lui îi spuneau toate necazurile. Mâncau 
toţi trei dintr'o strachină, se culcau toţi trei întrun pat. 

Intro bună zi, când s'au întors acasă, mau mai 
găsit motanul. Au aşteptat ei să se întoarcă, au tre- 


cut zile, săptămâni, dar de întors nu sa mai întors. 
Şi urâtul s'a cuibărit şi mai mult în casa celor doi 
burlaci. 

„Măi frate, ne-a venit şi nouă vreme să ne cău- 
tăm tovarăşă. Prea e greu să trăim singuri. Bătrâ- 
neţele bat la poartă, ca mâine, poimâne nu vom mai 
putea munci şi mavem pe nimeni să ne uşureze 
bătrâneţele. Hai să plecăm să ne căutăm ursita. Tu 
apucă la Răsărit, iar eu mă voi îndrepta spre Apus. 
Locul de întâlnire să ne fie tot căsuţa noastră”. Aşa 
grăi cel mai mare dintre burlaci. 

Zis şi făcut. A doua zi dimineaţă, au făcut mămă- 
ligă, au împărţit-o în două, şi-au luat rămas bun unul 
de la altul şi au plecat. 

Au mers ei mult şi bine, dar de găsit ce căutau, 
tot mau mai găsit. 

S'au întors ei bieţii tot de unde au plecat, căci 
nici una nu le-a fost pe plac, ba că era prea tânără, 
ba prea bătrână, ba prea urâtă... cusururi se, găsesc 
ele multe. N 2004 iți] 

„Ei, ce-i de făcut? Dacă ne e sortit să murim bur- 
laci, tot burlaci rămânem”. Şi s'au apucat iar de 
muncă, mai amărâţi şi mai întumecaţi ca înainte căci 
acum şi motanul le lipsea. 

Intr'o seară, când se tânguiau unul altuia, iată că 
se aude bătând în uşă. 

„Intră”, răspunseră amândoi deodată. 

— Bună seara, oameni buni! Primiţi un druimeţ o- 
bosit să-şi odihnească ciolanele măcar o noapte în 
căsuţa d-voastră? Sunt de departe şi nu cunosc pe 
nimeni, nevoia ma adus pe meleagurile aisteal 

— Cum nu, suntem bucuroşi de oaspeţi, căci suntent 


DIMINEAȚA COPIILOReco.ooooooooooooooooooocooovorovovoovooeooeoe PAG. 13 


singuri şi ne căutăm urâtul în casă, zise unul din 
burlaci. 

l-au dat să mănânce din puţinul dt aveau şi 
vorbind de una, de alta străinul a început să-i mu- 
stre. 

— Păi, bine, oameni buni! Cum se poate să a- 
jungeţi la vârsta voastră şi să fiți neinsuraţi! Eu 
am două fete, doi bujori, ar îi numai potrivite pentru 
d-voastră. Eu nu vă spun nimic altă decât veniţi 
cu mine şi le vedeţi. Cu sila nimeni nu vă sileşte să 
le luaţi, dar eu cred că nu veţi sta mult la gânduri, 
când veţi vedea aşa mândrețe de fete. Nici urâte, 
nici leneşe nu sunt. 

S'au gândit burlacii noştui ce s'au gândit şi s'au 
hotărât să plece cu drumeţul. Mai ştii? Poate aici 
le stă norocul. 

Au închis casa şi au plecat cum sa luminat de 
ziuă. Şi au mers cale lungă să le ajungă, căci dru- 
mieţul nostru stătea la capătul pământului, aproape 
de poarta iadului. Străinul nu era altcineva de cât 
dracul, care de mult pândea pe bieţii oameni şi le 
pusese gând rău, voind să-i însoare după pofta ini- 
mei lui cele spurcate. 

Şi, obosiţi de atâta drum, când pierduseră burlacii 
orice speranţă să se mai oprească, iaca poposesc 
într'c curte frumoasă. Ce mai curte! Cu de toate în- 
destulată, cu flori multe, cu casă frumoasă, cu păsări 
şi vite din belşug. 

Inaintea călătorilor noştri au eşit două fete, două 
zâne, una bălaie ca ziua, alta oacheşă ca noaptea. 
Vesele, sprintene, să le sorbi nu altceva, au vrăjit 
dintr'o dată pe prietenii noştri. 

„Bucuroşi de peţitori, dragele mele?” Fetele ru- 
şinoase, şi-au pus capul în pământ şi mau răspuns 
nimic. Au intrat în casă. Acolo, curat, totul strălucea. 
Nu ştiai unde să-ţi îndrepţi privirea, la florile din 
fereşti, la zestrea de pe laviţă sau la ochii fetelor? 

Cât ai bate în palme, s'a aşternut masa. Şi... vorbă 
bună, şi chef şi... lucrurile s'au făcut aşa cum tre- 
buia să se facă. 

Când s'au întors burlacii la căsuţa lor, nu s'au mai 
întors singuri şi au luat cu ei şi Spre ce le 
găsiseră. IA N e 

Dar ce credeți că fetele degeaba gii PRE 

Ce credeți că-i | aştepta fericirea pe bieţii noştri 
prieteni? | ze ei d el 

De a doua zi şi-au adus iadul în casă. Drăcoai- 
cele de fete, cum au pus stăpânire pe inimele oa- 
menilor noştri, au şi început să le sângereze. 

Ei munceau ca şi altă dată, dar în casă tot nu se 
vedea nici un spor. Ori ce spuneau ei bieţii, nimic 
nu mai era pe placul femeilor. 

Dimineaţa tot ei trebuiau să se scoale mai întâiu, 
seara tot ei trebuiau să se culce mai pe urmă. Lenea 
se cuibărise şi mai mult în căsuţa din marginea 
satului. 

Cât era ziulica de mare, ele stăteau tolănite şi 


când veneau bărbaţii lor de la muncă, ele aveau 
gust de ceartă. 

Din slabi ce erau, bieţii noştri oameni ajunseseră 
numai pielea şi oasele. 

Rabdă azi, rabdă mâne, au răbdat ei ce au răbdat, 
căci răbdători erau din fire, până întro zi când 
scoşi din ţâţâni şi-au făcut cruce, au scuipat şi au 
strigat: „Pieriţi din fața noastră, Satanelor, voi nu 
sunteţi femei, sunteți drăcoaice!” - 


N'au apucat a-şi face bine cruce şi o pocnitură cum- 
plită se auzi. Un îum gros a cuprins odaia şi o 
duhoare puternică s'a împrăștiat în aer. Când sa 
mai limpezit în odaie, iar oamenii noştri s'au trezit 
din uluirea ce-i cuprinsese, nau mai văzut nici urmă 
de femee... 

Un mieunat slab se auzi afară şi cineva bătea uşor 
în uşă! Când deschiseră, motanul le sări în brațe. 

Bucuria lor a fost nespusă. Motanul se întorcea 
rupt, slab şi obosit. Nici el nu fusese prea fericit 
în călătorie. i 

Cei trei tovarăşi, fericiți că se regăseau iar împre- 
ună, şi-au luat din nou viața de mai înainte. Acum 
se simțeau mai fericiți, căci gustaseră amarul, mai 
fericiți, căci nu mai aveau ce râvni. 

Ferească Dumnezeu să ajungi să te însoare dracul! 

Tot lucrul la vremea lui. 


Lili Stere-Beldie 
—— oae 


Cămila vrând să dobândească coarne, şi-a pier- 


dut şi urechile. 
s.b 


La aşa cap, aşa căciulă. 


k*k ** 
Mai bine cap la sat decât coadă la oraş. 


PAG. 14 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Mitică face ocolul pământului 


PARTEA Il-a 
10) Ultimele zile ale lui Mitică la Constantinopol 


Despre Constantinopol, Mitică auzise şi citise, aşa 
cum am auzit şi am citit mulţi dintre noi, că ar 
îi un oraş neîngrijit, rău pavat şi că mai ales m'ai. 
putea face un pas, fără să te izbeşti de numeroşii 
câini, cari umplu străzile şi se dau la trecători, mai 
ales la trecătorii străini. 

Mitică vedea acum că tot ce citise şi i se spu- 
sese erau simple poveşti. Rari erau câinii cari hoi- 
năreau pe stradă fără stăpân — în tot cazul mult 
mai puţini de cum avea ocazie să vadă la Bucureşti. 

De asemenea, afară de unele cartiere, cum sunt 
Fanarul, Tatavla şi alte două, trei, oraşul era în ge- 
neral curat şi străzile bine întreţinute. 

Cât despre frumusețea poziţiilor naturale, Mitică 
nu întâlnise nicăeri ceva mai frumos, deşi cutreie- 
rase o parte aşa de mare de pământ. Ori încotro îşi 
îndrepta privirile, vedea tablouri şi peisagii, cum 
nici un pictor mu le poate aşterne pe pânză. 

lar într'o după amiazi, pe când Mitică, stând pe 
balconul dela otel, privea în partea asiatică a Con- 
stantinopolului, îşi închipui că oraşul Scutari ce se 
întinde dealungul țărmului asiatic al Bosforului, luase 
dintro dată foc, fiind cuprins în întregime într'o 
mare de flăcări aurii. 

„larăşi incendiu! îşi zise Mitică adăugând: Aşa 
cum merg aicea treburile, în curând no să rămâie 
din Constantinopol nici piatră peste piatră”. 

Se mira însă că nu vedea nici urmă de fum şi că 
alţi locuitori dela otel cari eşiseră şi ei pe balcon 
şi priveau la acelaş spectacol, în loc să fie neli- 
niştiți şi îngrijoraţi, stăteau nemişcaţi în admiraţie 
şi dădeau chiar semne de bucurie. 

„Ce cameni răi! zise Mitică. Se bucură de o ne- 
norocire așa de grozavă, cum e incendiul”. 

In curând, însă, Mitică înţelese că se înşelase, 
că adică nu era nici un incendiu. 

Ce era însă acea mare de flăcări, cari cuprinseseră 
oraşul Scutari? Nu era decât restrângerea pe 
geamurile dela ferestre şi pe zidurile albe ale oraşului 
ale razelor soarelui care se pregătea să se culce. 

Spectacolul era măreț, unic. Atunci Mitică îşi a- 
duse aminte că Grecii din vechime dăduseră oraşului 
Scutari numele de Hrisopolis, ceeace înseamnă o- 
raşul de aur”, tocmai pentru că se pare cufundat 
întru ocean de aur la ora din zi când soarelg 
stă să apună. 

„Dar zilele trec, îşi zise Mitică, şi eu mam vizitat 
încă decât o parte a minunatului, dar atât de în- 
tinsului oraş. Bosforul, insulele, Cornul de aur şi a- 
tâtea alte poziţii despre cari marii scriitori ai lumei 
ne-au dat descrieri aşa de frumoase”. 


Şi Mitică, pe care frigurile căpătate în Meso- 
potamia nu vroiau să-l părăsească deabinelea, ho- 
tări să se folosească de scurta vreme ce-i mai ră- 
mânea de stat la Constantinopol şi să cerceteze, 
fie şi în fugă, tot ce era mai interesant de văzut. 

Incepu cu Bosforul. Ce o Bosforul? Este acel canal 
natural şi îngust cât un râu, care uneşte Marea Neagră 
cu Marea de Marmara. 

De o parte şi de alta a lui se ridică dealuri acope- 
rite de păduri — multe sunt păduri de chiparoşi, 
— se întind poeni şi livezi de un verde admirabil, 
grădini de flori, iar printre ele o mulţime de vile, 
de chioşcuri, de oteluri impunătoare şi multe palate 
măreţe. Sunt palate de ale Sultanilor şi sunt palate 
clădite de bogătaşii oraşului. 

Când venind cu vaporul din Marea Neagră, in- 
tri în Bosfor, ai un spectacol feeric, vezi că ai intrat 
într'o ţară din basme, într'o ţară a visurilor. Nu 
mai ştii încotro să-ţi îndrepţi privirile şi ce să ad- 
miri mai mult. 

Şi suflă lin şi încet un vânt răcoritor, un vânt ce 
aduce parfum de flori şi mirezime de codru verde. 
E frumos, e nespus de. frumos Bosforul! Şi aceasta 
era şi impresia produsă lui Mitică. „O, cum mi-aş face 
şi eu o vilă pe Bosfor!” îşi zise pl cuprins de 
extaz. 

In ziua următoare Mitică se îmbarcă pe un va- 
poraş, care făcea curse la insule, la frumoasele in- 


_sule din Marea de Marmara şi cari se găsesc în 


imediata apropiere a Constantinopolului. 

Printre aceste insule — patru la număr — cea 
mai frumoasă, un fel de regină a lor, este cea nu- 
mită „Insula Prinţilor”. 

Acolo merse întâiu Mitică după un drum de vreo 
oră şi jumătate, drum făcut pe albul şi săltăreţul 
vapor. La „Insula Prinţilor” clima e mai dulce, soa- 
rele mai cald, cerul de cel mai frumios albastru, iar 
vânturile reci o ocolesc. Toată partea ridicată a in- 
sulei e acoperită de o pădure de brazi şi pini, la 
care mergi călărind pe răbdătorii şi cuminţii măgăruşi. 

In pădurea aceasta vezi plimbându-se mai ales 
oameni slăbiţi, bolnavi şi suferinzi. Şi mulţi îşi re- 
găsesc sănătatea şi puterile pierdute după o şedere 
de câtăva vreme în Insula Prinţilor. 

„ȘI aci e frumos şi e minunat! îşi zise Mitică." 
Şi aci aş dori să am o vilă între mare şi pădure”. 

După o zi petrecută, parte pe mare, parte în insule, 
Mitică îşi puse în gând să mai viziteze şi Cornul 
de aw şi după aceea să se întoarcă în ţară, ca 
să se mai odihnească şi să-şi caute de sănătate. 

Un pasager dela otel, pasager cu care se îm- 


` ze a raci wF SRT TER TETERNO, E TET TEE pa gp Piri G la) 
DIMINEAȚA COPIILOR PAG. 15 
. . . u 
. Pagina distractivă 
a e IT SE E 
CONCURSUL LUNAR No. 25 
La acest nou concurs oferim următoarele premii : 2) Joc muzical 
PREMIUL |. — Volume în valoare de Lei 250, după alegere 1 e 
din cata'ogul editurii „„Adeveru:“ e eoe 
PREMIUL Il. — Volume în valoare de Lei 150, după a'egere e 
din catalogui editurii „Adeverul“ e «e 
PREMIUL III. — Un abonament gratuit pe timp de 6 luni la e 
„Dimineaţa Copiior“. > s e 
PREMIUL IV. — Frumosul volum ilustrat „Comoara cu Poveşti“, e oè z 
şi „Irchisoarea de tori“ e e 
PREMIUL V. — Zece volume alese d'n „Bibiioteca Dimineața’ e o 
*** e o 
tă il treb deslegate : 2 
fati-foeertte ce crabi e Complectaţi f ecare două puucte cu câte o notă muzicală, 
1) Proverb ascuns încât citnd de sus în jos (de la 1—2) să vă dea un mare 
de Sorel Avramescu-Gonstanţa oraş «in America. s 
3) Joc în pătrat 
1) oa 00000 de L. și S. Avr.-C-ţa 
2) o ooo0o0o00 5 ) 00000 Casă mare 
3) Dago oooono0 2) aa000 Fructe mici 
300000 Bătae 
4 
210000 D000 d) 00000 Arac 
5» 000 ooon 5 00000 Accesorul unei arme 
Vertical la fel 
In fiecare rând de pătrăţele se vor pune câte două cuvinte — — 
orizontale cu următoarele semniticaţii : 1) Negaţie — Vânzător 4) Şaradă 
de anumite fructe. 2 Există — In aritme'ică. 3) Copac — Cu întâia câte odată 
Prietenă. 4) Prepoziţie — Fără lustru (fem.). 5) Massă de Rugăciunele sfârşesc 
aburi suspendaţi in atmosteră — Râpă. Citinlu se împreună Cu a doua în armată 
cuvintele orizontal din cele două careuri vom avea alte cu- Foarte adesea eu slujesc, 
vinte cu „următoarele semnificații : : i rara Iara Codi o OAA T 
1) Peşin. 2) Spargere. 3) OJārie. 4) Distrusă. 5) Obişnuit Totul vi-se pune’n cale 
şi regulat Când albumul răsfoiţi 
„Citindu-se numai cuv ntele din primul careu, de sus în 
JOS, vom da de un foarte cunoscut proverb româr esc. Odată cu deslegările cititorii trebue să trimeată 
CORE E şi cuponul de concurs No. 25 din pag. 16. - 
LII LILI LL LA LLC LL LL LL LILI LI LILI SALL LALA iii] 
prietenise, îl sfătui să facă escursiunea în Cornul guri, căpătate în Mesopotamia, nu vor să-mi dea 
de Aur cu barca şi după ce se înoptează. „Vei răgaz. 
avea, îi zise acest prieten, un spectacol mult mai De aceea să ne întoarcem în ţară, să ne întoarcem 
frumos şi impresii pe cari nu le vei uita aşa de acasă la noi. Fireşte, nu pentru totdeauna. După 
repede”. ce stăm o bucată de vreme, ne odihnim! şi ne întărim 
Şi Mitică făcu aşa cum fusese sfătuit, întorcân- bine în puteri, o pornim iarăşi razna prin lume. 
du-se şi din această excursiune mulţumit şi încântat. Mai sunt atâtea ţări pe cari nu le am cercetat şi pe 
Il impresionase în mod cu totul deosebit vederea. unde ma fâlfâit falnicul nostru tricolor. Le vom cer- 
din barcă a vechiului şi frumosului cimitir dela Eiub, ceta şi pe ele, dar deocamdată să ne întoarcem în 
unde sunt morminte de Sultani şi de atâţia oameni iubita noastră țară, care pentru noi este mai fru- 
însemnaji, cari în veacurile trecute dăduseră Turciei  mcasă şi mai scumpă decât toate ţările depe pământ”. 
atâta putere şi strălucire. A doua zi Mitică, înălțându-se în văzduh, sosi 
Ziua următoare Mitică îşi strângea bagajele şi stă- în mai puţin de trei ore dela Constantinopol la 
tea de vorbă cu credinciosul său câine: „Uragane, Bucureşti. 
sa sfârşit şi cu hoinăreala noastră dealungul pä- Vasile Stănolu 
mântului. Mă simt obosit, iar păcătoasele de fri- SFARŞIT 
Li 
x inae e E ian as 


ai 


i: 


: “EC = 
SK aiT à y | 


TOSA 


PAG 16 


Pi 
5 


ym 


pi 


E p 
ie yA 


AAS aa 


DE VORBĂ CU CITITORII 


Sal. Tur.—lţi publicăm anecdota „La recrutare”. In genul 
„Cântecu'ui de seară“ am publicat aşa de multe poezii, că 
cititorii s'au sătu'at de ele. 

D. C.-Loc».—Basmul cu .Cei trei urşi“, pe care d-ta ni 
J-ai trimes traducân'tu-l din englezeşie, a fost publicat de 
mult în revista noastră. Insă nu după un text englezesc, de 
oarece basmul! acesta există la multe popoare, iar originalul 
lui nu este englezesc. 

Pav. Ned.-Focșani. — Regretăm că n'am avut ce alege 
din cele trei poezii ce ne-ai trimis. Afară de „Bobocul de 
gâscă“, bucată căreia îi lipseşte acţiunea, celelalte două au 
multe înflorituri de stil, aşa că nu se potrivesc cu progra- 
mu! revistei noastre. 

Sim. V. R.-Brălia.— Un elev de clasa I-a (fie şi secun- 
dară) este prea mic, pentru ca să poată face poezii reuşite 
cu „Primăvaia“, . Vara“ etc. In loc dc aceasta, te stâtuim să 
înveți mai bine ortografia, ca să nu scrii „sa oprit“ ci „s'a 
oprit" şi nici „caşai“, ci c'așa-i. Mai allă că curând nu 1i- 
mează cu crâng şi nu se zice bine blagoslovit, cuvântul bine 
fiind cu totul de prisos. 

Bir. Ber.-Loco. Iți publicăm cele două hazuri, dar când 
scrii, fii atent la ortografie şi punctuație. Fabula veisilicată 
„Pisoiul şi vulpea“, pe care ne aducem aminte că am citit-o 
în limba germană în proză, lasă de dorit ca putere şi con- 
ciziune a veisurilor. E bunişuară traducerea du ă Schiler, 
dar ai putea face-o mai bună, pentru a hi publicabilă. Există 
versuri şi cuvinte de umplutură. La întrebări ţi se va răs- 
punde la rubrica respectivă. 

Z. Mer.-Filipeşti. — Cea mai bună încurajare şi cel mai 
bun semn de prietenie ce-ti purtăm, este să-ţi spunem ade- 
vărul. lar adevărul este că bucata în versuri „Oitanul“, tri- 
misă de d-ta, este slăb tă, aşa că nu poate i şi nici pentru 
d-ta nu « bine să fie publicată. De exemplu, rima: „vânt“ 
nu poate rima cu „blând“, iar „trompetei“ rimează şi mai 
pun cu „morţei“. Incă ceva. Nu e bine să începi a scrie 
despre lucruri triste. De o camdată, citeşte, învaţă, creşte 
sănătoasă şi voioasă şi iți va veni rândul să fii şi scriitoare. 

Cos. Săt.-Balaciu.—Scrii drăgut şi cu umor şi ne place 
să vedem în d-ta un bun scriitor. Insă, Moş Nae, care nu 
e tocmai aşa de ursuz, cum şi-l inchipue corespondentele 
d-tale, are şi o caiitate: e toarte modest şi nu vrea să se 
vorbească de dânsul. In alară de aceasta, el nu doreşte nu 
moartea— lerit-a stântul !— dar nici cea mai mică neplacere 
iubiţilor săi cititori şi drăgutelor cititoare. Mai este convins 
că pentru sfaturile şi poveţele prietenești de acum, micii şi 
nerăbdătorii colaboratori îi vor mulțumi mai târziu. lată a- 
tâtea motive cari ne opresc să publicăm „Serisoiile de va- 
canţă“, trimise de d-ta. 

T. Cat.-Vragoslavele.— In privinţa fabulei două obser- 
vaţii. Prima e ca fi lipseşte acțiunea, totul reducându se la 
o laudă de sine a şa'pelui, care — fie zis în treacăt — nu 
trece printre animalele frumoase şi la o critică a turturicăi. 
Află cu ocazia aceasta că La Fontaine, socotit drept cel mai 
mare iabulist al lumei, n'are In numeroasele saie fàbule a- 
proape nici un subiect original, ci toate sunt împrumutate. 
A doua observaţie. Tehnica versului— rima, numărul de sı- 
labe, accentul ritmic-— nu sunt observate. Poezia cu Primă- 
vara e slăbuţă. Incearcă înainte, dar nu ie giăbi. 

——— 00 kn 


NUMAI 


Eu când sunt cam indispus 
Imi-iau o ciocolată 
De mwar exista „SUCHARD 
Alta, — niciodată. 

———— DOC N 


ROMA 


DIMINEAȚA COPIILOR 


TAURUL ȘI CERBUL 


Un taur greoiu şi un cerb iute la picior păşteau o 
dată împreună într'o livede. 

„Cerbule, îi zise taurul, dacă se întâmplă şi dă 
peste noi leul, să fim ca un singur om, căci cu puteri 
unite vom putea să-l respingem. 

— Nu-mi cere aşa ceva, îi răspunse cerbul, căci 
ce zor am să mă iau la trântă cu leul, de care sunt 
sigur că mă va răpune, atunci când pot să scap 
foarte lesne de dânsul luând-o la fugă?” ! 

Fuga de dinaintea unei primejdii, căreia nu e chip 
să-i faci faţă, nu e ruşinoasă, ci numai sănătoasă. 

St. Pr. 


SNOONNNNANADEUNECNEUNUCESNNN INARRSAUSERENADURNNERNSOSNRDAS 
pr 


Ascultă-mă 
mititico, 
Trebuie să creşti 
mare, sănătoasă şi ro- 
bustă, trebuie să în- 
veţi cu plăcere şi fără 
a obosi, la timpul tău 
trebuie să devii aju- 
“orul şi sprijinul mamii 
in ocupațiile casnice, 
trebue deci să păstrezi 
negreşit acel dar ne- 
- prețuit ce se chiamă 
sănătate. 

Ei bine, dacă vrei 
să obţii toate astea nu 
pierde ocaziunea de a 
bea zilnic o ceaşcă de 
pe care mama prevăzătoare ţi-o va da 
dimineaţa şi pe care tu o savurezi cu 

multă poftă, fiind de gust excelent. 
mai delicios de cât 


o CACAO : i 


De vânzare la drogherii şi mag. cu coloniale. 
LILLE LELE LL LL LL LL ALL LLL LLS 


Trimeteţi copiii la 


PLAJA ARTIFICIALĂ 


București, Str. Mircea-Vodă, 44.— Telefon 349/81 


Săli spaţioase cu instalaţii de băi de soare artifi- 
cial, cu rezultate mai grabnice şi mai intense chiar 
decât soarele la mare sau pe munți. 

Copiii îşi fac tratamentul jucându-se în nisip ca la 
mare. Băile de soare artificia'e sunt recomandate 
cu succes pentru: anemici, limfatici (scrofuloşi), ra- 
chitici, debili, convalescenţi, nedesvoltaţi, etc. 


FUNCȚIONEAZĂ ZILNIC, cu personal medical spe- 
cializat. dela 9 — 1 dimineaţa şi 3- 7 seara. 
INDEMÂNA TUTUROR, TARIFUL FIIND MODERAT. 
Copii de școată în grupuri de 10-20 prețul pe jumătate. 


CUPON PENTRU CONCURS 25| 


Atelierele „ADEVERUL“ S. A. 


Cacao 


Ai putea dori ceva 


am pus 
5 


i- 


EŢUL LEI 


degeaba m 
PR 


că nu 


ăpuşi, 


d ep 


Mil 


i 


rii pe nas“. 


` 
> 
» 
9 
S 
3} 
h 
$ 
& 
z 
9 
è 
S 
9 
S 
X 
9 
S 
hesg 
X 
N 
© 
~ 
w 


„Sta 
ochela 


d a 


DIMINEATA COPIILOR. 


ip — ——— e —— ~ 


Nu putem răspunde 


# 

Nu putem răspunde, cu toate că ne roagă'stäruitor, 
listei de opt întrebări puse de cititorul nostru A. 
Kal. dela R.-Vâlcea. Motivul este că nu putem jertfi 
coloanele revistei şi nici munca şi timpul nostru, pen- 
tru a răspunde la întrebări cari nu-i trebuesc pentru 
altceva decât, precum ne spune el însuşi, să dez- 
lege nişte jocuri distractive dintr'o revistă. 

Nu acesta însă este scopul rubricei „De toate şi 
amestecate” şi nu pentru a ajuta cititorilor la lucruri 
aşa de mărunte, cum e dezlegarea unui joc distrac- 
tiv, am înfiinţat de atâta vreme această rubrică şi ne 
dăm atâta osteneală pentru ca ea să continue a fi in- 
teresantă. 

Scopul acestei rubrici este să dea cititorilor Cunoş- 
tinţe în adevăr folositoare, iar nici decum să-i dis- 
treze. Pentru distracţie avem alte rubrici... 

Deaceea, repetând că nu putem răspunde la în- 
țtrebările puse de cititorul pomenit mai sus, spunem 
încă odată să nu ni se facă asemenea întrebări. 


+ Iarăşi întrebări de prisos 


„ Cu toate că am dat de mai multe ori lămuririle tre- 
buincioase, suntem mereu întrebaţi de cititori, cari 
doresc să fie şi colaboratori: „Putem trimite spre pu- 
blicare bucăţi în proză sau în versuri?” 

Şi fiecare cere răspuns aparte la întrebarea sa. Noi 
însă nu putem întreține cu fiecare o corespondenţă 
particulară. Ar însemna să scriem câte 20—30 de 
scrisori pe zi, iar timpul nu ne permite în nici un fel. 

De aceea, am răspuns şi răspundem şi acum prin 
revistă că este cu totul de prisos să fim întrebaţi, dacă 
ni se pot trimite sau nu bucăţi spre publicare. 

: Da, oricine poate trimite, este absolut liber să ne 
trimită. Nu e nevoe de nici-o întrebare, de nici un răs- 
pims al nostru şi de nici o permisiune. 

Noi cercetăm cu toată bunăvoința, dar şi cu toată 
atenţia bucăţile ce primim. 

: Dacă sunt bune de publicat, le publicăm, dacă nu 
ri cea i se răspunde la rubrica „De vorbă cu 
| | | 

De aceea, rugăm incă odată să mu ni se mai 
facă întrebări, cari sunt cu otel de prisos. i 


- 


Mânăstirile din Barira 


Răspundem cititorului nostru Drăg. Mir. dela Bra- 
şov, care ne cere lämuririle azestea, că în toată Ro- 
mânia sunt în cifră rotundă două sute de mănăstiri cu 


vreo cinci mii de călugări şi călugărițe. Mănăstiri mai 
multe sunt în Vechiul Regat şi în Basarabia şi mai 
puţine în Ardeal şi în Bucovina. 

li mai răspundem aceluiaş cititor că mănăstirile 
nu sunt înlăuntrul oraşelor, ci afară, multe chiar 
izolate în munţi. De aceea, în oraşul Mizil, care îl 
interesează pe cititorul nostru, nu sunt mănăstiri, „ci 
biserici. 

Fiecare mănăstire are, fireşte, şi o biserică în care 
se face sfânta slujbă, însă nu orice biserică este în 
acelaş timp şi mănăstire. 

Venind la întrebarea lui, dat fiind că oraşul Mizil 
face parte din județul Buzău, în judeţul acesta noi 
cunoaștem, pentrucă le-am vizitat, mănăstirile Ră- 
teşti şi Ciolanu, ambele situate pe rad şi în 
poziţii foarte pitoreşti. 


Citeşte istoria modernă 


Acestea avem de răspuns cititorului nori C. N. 
Min. din Capitală, care ne pune următoarele untrebări: 
1). Ce sa hotărât la pacea dela Pirinei între Spa-_ 
via şi Franţa? 2). Ce s'a hotărât la pacea dela ae 
falia? 3). Cine a fost Walenstein? 

Nu răspundem la întrebările acestea, pentrucă ar 
urma să facem o întreagă lecţie de Istorie. Insă, 
pentru aşa ceva nu ne permite spaţiul şi nici nu-i 
vedem folosul. 

In adevăr, cele trei întrebări de mai sus fac parte 
din Istoria Modernă, care se învață în cursul se- 
cundar. Dacă cititorul nostru este în clasa în care se 
predă această parte a' Istoriei, mare decât să-şi des- 
chidă cartea de Istorie şi va găsi acolo lămuririle 
cerute. Dacă este într'o clasă inferioară, să aştepte să-i 
vie rândul când va învăța Istoria Modernă şi atunci 
va şti ce este cu întrebările puse de dânsul. 

Revista noastră nu poate înlocui cărţile de şcoală 
şi nici nu urmăreşte aşa ceva. 

In afară de aceasta, pentru a da lămuriri numai, 
asupra unei singure întrebări, cum este, de pildă, 
pacea dela Westfalia din anul 1648, ar trebui să 
facem întregul istoric al războiului de treizeci de ani, 
cu toate perioadele lui, cu tot amestecul în acest răz- 
boiu al atâtor state şi armate străine, cari s'au bătut 
pe pământul Germaniei. Cu alte cuvinte cel puţin 
o jumătate din revistă să fie ocupată cu chestiunea 
aceasta. Regretăm, dar lucrul nu e cu putinţă. 


Cereţi pretutindeni 
„PLICI ŞI PLUM” 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI — Str. SARINDAR 7, parter. — TELEFON 6/67 


ABONAMENTE : 1 AN 200 LEI || UN NUMĂR 5 LEI 
6 LUNI 1% „ IN STRĂINĂTATE DUBLU 


24 IUNIE 1928, — No, 228, ` Director: N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se înapolază 


REPRODUCEREA BUCAȚILOR ESTE STRICT INTERZISA 
TYYYYYYYYYYYYYYY 


DE ZIUA NEPOATEI CIOBANII 


Micuța mea, de-astă dată Sub poalele de munte, la umbră şi răcoare, 

Nuti am adus bomboane, nici Işi au ciobanii cuibul şi turme cu mlioare, 

Vreo pasăre de ciocolată, | Că au legat îrăţie pădurilor de ceteni; 

Cum sunt pentru copii mici. Isvorul, cerul, codrul, da, toate li-s prieteni. 

Ci ţi-am adus o jucărie: > In ei privim strămoşii sfătoşi. şi buni de glume 

Un Făt Frumos; é mititel Ce fapte de mărire au săvârşit în lume 

Şi are flori la pălărie; Şin sufletu-mi învie închisul foc al spuzei: 

Şi aren piept un clopoțel. Podoabă .şi coloare a Sarmisegetuzei... 

Şi iată, ca să-ţi placă ţie, — S'au adunat cu toţii şi povestesc la foc 

Să nu crezi că e nătărău, Din gloria străbună şi fapte cu noroc. 

Ţi-aduce'n mâini o poezie Domol îşi scoate baciul îluerul — şi'mpleteşte 

Făcută pentru chipul tău. Un viers can vremuri duse ce mişcă şi vrăjeşte. 

Invaţ'o tu pentru-a o spune, E-atâta foc şi jale în doina de demult!.. 

Căci nu ţi-o poate spune el; Şi-o viaţă'ntreagă, vere, aş vrea să tot ascult.. 

Şi legănându-l fă'i să sune Ciobanii-ascunde în suflet comoară seculară: 

Chiar inima din clopoțel. Ş'o doină, gluma, basmul şi dragostea de ţară. 
Nikita Macedonski I. I. Alexandres 


————— DOC k ———— 


EU SUNT MIC 


e ee 

a (9 
~ Dikas] 

> 

p 


Frățiorul azi îmi zise : S'o ascult în tot ce-mi spune, Pot să'nvăț eu de pe-acuma să $ 
„Stai de-o parte, că eşti mic, Şi să am purtare bună, Rău la nimeni să nu fac, e j 
Abia umbli pe picioare Să nu plâng, să nu o. supăr, Să fiu bun cu toată lumea bes 
Şi nu ştii să faci nimic“. Să nu spun nici o minciună. > otel > pe 

Dacă-s mic, voi creşte mare, Când tăticu dela treabă EP sant mic, dar pot i Astăzi 

Insă, uite, mă gândesc : Vine seara obosit, Să mă rog de Dumnezeu 


A z 3 Pentru mama mea iubită, 
Ce pot face pâr atuncea ? Să mă port aşa ca dânsul Pentru frați şi tatăl meu. 


Pot pe mama să iubesc, Să se simtă mulțumit, Moşuleţ 


DIMINEAȚA COPIILOR 


POVESTE POPULARĂ 


fost o dată un om sgârcit, dar ce 
fel de sgârcit? Nu se îndura să 
mănânce nici la două zile o dată, 
iar când nu mai putea sta pe pi- 
cioare de flămând, bea apă ca să-şi 
amăgească foamea. 

Nu ţin minte cum îl chema pe 
acest maţe-iripte, dar dacă i-am 
spune Calicescu cred că ar îi pentru dânsul un nume 
destul de potrivit. 

Şi Calicescu acesta era bogat, aşa de bogat, că dacă 
ar fi să cutreieri zece sate şi şapte oraşe, tot nai fi 
găsit pe alt cineva, care să-l ajungă în avere. Ce 
folos numai că nimeni nu vedea vreun bine de pe 
urma averei lui Calicescu şi că un ban intrat în punga 
lui, mu mai eşea de acolo, chiar de sar fi făcut 
moarte de om. 

Calicescu avea în beciul casei sale un butoiu mare 
şi adânc şi acolo îşi strângea el comoara. 

Nu era zi dela Dumnezeu în care să nu fi pus ceva 
în butoiu. Şi cu cât grămada de galbeni creştea şi 
se apropia de marginea butoiului, cu atât Calicescu 
se strângea mai tare, mânca mai puţin şi cheltuia 
şi mai puţin. 

Pentru cine strângea atâta avere? N'ar îi putut 
spune el însuşi, că — vorba aceea — nu avea nici 


de Ali-Baba 


căţel, nici purcel. N'avea copii, pentrucă, din sgâr- 
genie, nici nu se căsătorise. Se certase cu toate 
neamurile şi nu primea pe nimeni acasă la el. 

In vecini însă locuia un cizmar sărac, om cu o 
spuză de copii. Erau zile când cizmarul acesta nu 
câştiga nici cu ce să cumpere de ale mâncărei pen- 
tru copii. Cu toate acestea, de dimineaţa şi până seara 
târziu casa lui răsuna de cântece şi veselie. In zilele 
în cari maveau nici pâine pe masă, cizmarul zicea: 
„Ei, lasă, nevastă, flămânzim astăzi, pentru ca mâine 
să mâncăm mai bine”. 

Calicescu nu mai putea de ciudă şi mirare, văzând 
veselia şi voia bună din casa cizmarului. „Cântă şi 
petrece toată ziua pârlitul acesta, care mare după ce 
bea apă, pe când eu care, slavă Domnului, am cu 
ce să-mi apuc zilele, nu cânt şi nu râd niciodată”. 

Aşa îşi zicea Calicescu şi îi se otrăvea inima de 
pizmă şi necaz. 

Intro zi însă se întâlni faţă în faţă cu cizmarul, 
care se întorcea dela piaţă ţinând intro mână un 
peşte mare şi frumos, iar în mâna cealaltă o dami- 
geaână cu vin. 

„Ce sunt bunătăţile acestea, îi zise Calicescu, şi 
de unde ai avut atâţia bani să le cumperi?” 

Cizmarul îi răspunse vesel: „Am făcut o păreche 
de ghete pentru un muşteriu şi cu banii ce am câşti- 


“a 


DIMINEAȚA COPIILOR W0000000000000600000000000000000000oc9e000e PAG. 5 


gat, mi-am îngrijit şi eu de sufletul meu, căci de... 
o viață are omul. ....Dar, zise mai departe ciz- 
marul, mu vrei să ne faci cinstea să vii astăzi la 
masă la mine, ca să mâncăm împreună peştele şi 
să ciocnim câte un pahar de vin?” 

Calicescu, care de două zile nu dusese nimic la 
gură, se grăbi să primească şi chiar cu mare bu- 
cutie. Insă, la masă, când văzu ce veselie este în 
casa cizmarului, îi veni pe neașteptate un gând... 
dar ce gând? Ai îi zis că sgârcitul acela de Cali- 
cescu nu mai este în toate minţile. 

„Vecine, îi zise el cizmarului, ia o traistă mai mare 
şi dă mumai decât fuga la beciul de acasă la mine. 
Acolo vei vedea un butoiu aproape plin cu galbeni 
de aur. Scoate dintrinsul atâţia galbeni, până um- 
pli traista până la vârf — şi ai tăi să fie! Vreau să 
te scap de sărăcie şi să fac şi eu măcar un bine în 
viaţă”. 

Cizmarul nici n'aşteptă să-i mai spună o dată, 
ci luând o traistă mai mare, dădu fuga la beciul 
din casa “lui Calicescu. Insă se întoarse în mai puţin 
de două minute, cu traista tot aşa de goală, galben 
la față şi tremurând din tot trupul. 

„Ce ai păţit şi dece te-ai întors fără bani?” îl 
întrebă Calicescu. 

lar cizmarul, care nu-şi venise încă bine în fire, 
îi povesti precum urmează: „Cum am, pus mâna să 
scot galbeni din butoiu, şi văd că cineva mă apucă 
de mână şi mă strânge tare. După aceea, se iveşte 
„ înainte-mi un Harap, aşa de negru şi de pocit, să 
mi-a venit să leşin de spaimă. 

„Nu te atinge de banii aceştia, îmi porunci 21, 
fiindcă toţi galbenii din butoiu Calicescu îi strânge 
pentru Florea cel bun.” Imi dede apoi un brânciu 
şi mă scoase pe uşe afară. 

Mare şi nespusă fu mirarea lui Calicescu la auzul 
acestor cuvinte. Până atunci nici mauzise de vreun 
„Florea cel bun”, aşa că nu ştia cine este şi pe unde 
se găseşte. Dar întrebând pe unii, pe alţii, află, în 
şfârşit, că acest Florea era un bogitaş, care locuia 
într'o cetate dela gura râului şi că era cunoscut şi 
nibit pentru dărnicia şi inima sa cea bună. 

„Pentru Florea acesta strâng eu bani? îşi zise 
Calicescu. Stai să vadă el!” 

In grădină avea un stejar bătrân de câteva sute 
de ani. Tocmi lucrători de-l tăiară, despărţi trun- 
chiul stejarului, scobi tot pe dinăuntru, apoi, fără 
să fie văzut de cineva, puse în scobitură toţi gal- 
benii din butoiu. Şi după ce astupă bine scobitura, 
aşa ca să nu se cunoască şi să nu cadă dintr'insa 
banii, încărcă trunchiul de stejar în căruţă şi merse 
de-l aruncă în fundul râului. 

„Să poftească Florea acela să mai pue mâna pe 
banii mei!” îşi zise mulţumit Calicescu. 

Decât treaba n'a eşit aşa cum îşi închipuise el. 
Trunchiul de stejar nu rămase în fundul râului, ci 
fu dus mai departe de apă, până ce se opri la 
țărm aproape de casa lui Florea cel bun. Acolo fu 


găsit de nişte pescari săraci, cari, fără să bănuiască 
măcar că este ceva întrinsul, îl cărară la curtea 


lui Florea cel bun, zicându-şi: „Să stea acolo, ca să ne 
mai odihnim pe el, de câte ori ne ducem să-i cerem 
ajutor lui Florea cel bun”. 

Aşa stătea trunchiul de stejar, când într'o zi Ca- 
licescu pică în curtea lui Florea. 

Ţinea să vadă şi să cunoască pe omul despre care 
vorbea aşa de bine 


toată lumea 


Când... să-l lovească damblaua şi mai multe nul 
Trunchiul de stejar, aruncat de el în fundul râului, 
era în curtea lui Florea. 

Calicescu se rugă atunci de Florea să ducă un 
topor şi să despice în două trunchiul acela. Florea 
îi făcu în voe, cu toate că îi părea rău de frumuseţea 


de lemn. 
Trase de câteva ori cu toporul şi... înţelegeţi ce a 
urmat: o grămadă de galbeni strălucitori sa văr- 


sat din trunchiu. 

„Să-i împărţim frățeşte!” îi zise lui Calicescu, Flo- 
rea care nici nu visa de unde vine atâta bănet. 

„Nu primesc nici un ban!” strigă speriat Cali- 
cescu. 

Insä, Florea ce se gândi? ”Stai că tot voi face eu să 
aibă şi el partea sa”. De aceea, îi zise nevestei sale 
să coacă pentru Calicescu o turtă mare, ca să i 
o dea ca merinde pentru drum. In turta aceasta Florea 
băgă mai mulţi pumni de galbeni. 

In adevăr, a doua zi, când Calicescu îşi luă rămas 
bun şi porni înapoi acasă, Florea îi băgă în desagi 
două găini fripte, o ploscă cu vin şi turta cea plină 
cu galbeni. 

In drum, Calicescu poposi puţin la o vie, care era 


PAG. 6 '9000000000000000900000000000909v0000000004ee DIMINEAȚA COPIILOR 


tot via lui Florea cel bun. Lucrătorii din vie, aşa 
cum aveau poruncă dela stăpânul lor, îl poftiră pe 
Calicescu şi-l ospătară cu strugurii cei mai buni. 

„Am mâncat atâta, zise Calicescu, că trei zile nu 
mă mai gândesc la mâncare”. Scoase bunătăţile ce-i 
dăduse Florea şi le dede lucrătorilor. Aşa încăpu 
şi turta cu bani pe mâna acestora. 

Lucrătorii, însă văzând-o cât e de mare şi de 
frumoasă, îşi ziseră: „Decât să o mâncăm noi, miai 
bine i-o dăm în dar bunului nostru ri da care 
ne duce aşa de mult de grije”. ` 

Când Florea cel bun văzu că turta îi venise îna- 
poi neatinsă, se cruci de mirare, dar pe urmă zise: 
N'ai ce-i face Norocului şi nu e chip să te lupţi 
împotriva lui”, 

Aşa se împliniră cuvintele Harapului, care se ară- 
tase cizmarului în beciul dela casa lui Calicescu. 


O kÁ 
VULPEA ŞI COCOȘUL 


O vulpe flămândă auzi într'o noapte rece de iarnă 
că un cocoş cânta întrun copac. Vulpei i se făcu 
poftă. de carnea cocoşului. Insă fiindcă nu se putea 
sui până la dânsul, se gândi la o şiretenie. 

„Drăguţule cocoşel, strigă ea de jos, cum poţi să 
cânţi aşa de frumos într'o noapte aşa de rece? 

— Dau de veste că vine ziua, răspunse cocoşul. 

— Ziua? întrebă vulpea cu o mirare prefăcută. 
Păi e încă întuneric beznă!” 

Cocoşul umflându-se în pene, răspunse: „Păi noi 
pai e simţim ziua de mai înainte şi îi vestim' so- 

ea. 

— Aşa ceva e de necrezut, ceva dumnezeiesc, răs- 
punse vulpea. Aşa ceva numai proorocii sunt în stare 
să facă. Frumosule cocoş, nu ştii cât te admir pentru 
minunatul tău cântec”. 

Cocoşul cântă pentru a doua oară, iar sub copac 
vulpea începu să joace. „Dece joci?” întrebă cocoşul. 

Vulpea răspunse: „Tu cânţi, iar eu joc de bucurie. 
Cocoşelule dragă, eşti regele păsărilor! Zbori prin 
văzduh; cânţi mai frumos decât toate păsările; pre- 
vesteşti chiar lucrurile viitoare. Deaceea cum să nu mă 
bucur că am făcut cunoştinţa unui prooroc aşa de 
înţelept? Numai de aş fi vrednică să fiu pururea 
aproape de tine. Rogu-te dar dă-te jos ca să mă pot 
lăuda şi eu pe la prietene că am sărutat capul unui 
prooroc”. 

Cocoşului îi plăcu aşa de mult lauda linguşitoarei 
vulpi, că sbură îndată din copac şi întinse vulpei 
capul, ca să-l sărute. Vulpea însă îi strânse capul 
între dinţi şi îi zise în bătae de joc: „Nu eşti proo- 
roc. Altfel ai fi ştiut că maveam de gând să i 
sărut, ci să mă ospătez cu carnea ta”. 

Spunând acestea, vulpea îi rupse capul şi îl mancă 
pe loc cu pene cu tot. 

mă jiture cica este că nu trebue să ascultăm 
de linguşitori St. Pr. 


Pentru pisoiul lui Moş Nae 


Doritoarele şi doritorii de a fi naşii pisoiului că- | 
pătat în dar de Moş Nae, continuă să trimită tot 
felul de nume, însoţindu-le de scrisori în proză şi 
în versuri. 

Aşa, d-rele Marioara şi Eleonora Constantinescu 
cred că numele mai nimerit ar fi Puti-Julieta, d-ra 
Albişoara zice să fie Marcu Mărculiţă, d. Savu Gh. 
Avramescu dela Ploeşti propune două nume: Pipsi 
şi Suzel, d-ra Valeria Heinrichsohn din Capitală ne 
dă numele de Putuşoara; d-ra Milada Sramek, care 
ne mai scrie că la Chişinău s'au prins nişte Ţigani 
cari fură copii, ne propune numele Chis-Chis şi încă 
unul pe care nu l-am putut citi; d. Grecov Const. 
dela Ismail ne trimite câteva versuri, propunând nu- 
mele de Steluţa; d-ra Irina Ganceruc dela Chişinău, 
numele de eraş; d. George O. Maralis de la 
Tulcea, numele de Cereşel; d-ra Henriette Wertenş- 
tein dela R.-Sărat ne propune două nume Kobra 
sau Minca; d. Robu T. Constantin dela Ploeşti, nu- 
mele de Norişor; d. Leopold Ebner, numele de 
Pusişor; d-ra Elisabeta Schwarz din Capitală pro- 
pune două nume: Zambilica şi Sonia; d. Gh. I. Surugi 
dela Slobozia propune în versuri numele de Dorişor. 
d. Amilcar Al. Dimitriu dela Constanţa numele de 
Fulger sau Săgeată; micul şi drăguţul cititor Nicuşor- 
„Coca Nytta numele de Cerceluşa sau Nadia; Dodo 
“Vasilescu dela Brăila numele de Topsy; d-ra Graz- 
ziella Capt. Copăcianu dela Predeal numele de- Fan- 
tezia, iar surioara ci Yolanda numele de Speranţa; 
d-ra Mathilde Rufu numele de Sichi. 

In sfârşit, d-ra Netty Băcilă dela Constanţa pro- 
pune numele de Misty, însoţindu-l de următoaceie 
versuri: 

Prea stimate Moş Năică, | 
Sunt şi eu fetiţă mică 

Şi mă adresez anume 
Pisicuţei să-i dau nume. 

Ca o veche cititoare 

A revistei dumitale, 

Şi cum pisa-i drăgălaşă, 
Vreau să-i fiu şi eu o naşă. 
De-i pisică de neam mare j 
Mititica dumitale 

Şare blana cenuşie, 

Misty numele să-i fie. 


lar acum, când s'au trimis atâtea nume, Moş Nae, 
mulţumind tutulor pentru osteneala ce şi-au dat şi 
pentru prietenia ce i-au arătat lui şi pisoiului său, 
roagă pe drăguţele trimiţătoare şi pe drăguţii trimi- 
țători de nume din Capitală să poftească la redacţia 
revistei în după amiaza zilei de Vineri care urmează 
apariţiei numărului de faţă. Scopul invitaţiei este ca 
să alegem prin tragere la sorţi din numele bpr 
numele ce trebue să-l aibă pisoiul. i 


DIMINEAȚA COPIILOR '000000000000000000000000000000000000000oete PAG. ? 


PUI-PUI ŞI FI-FI 


Micuţi, micuţi ca două gheme de lână galbenă 
şi pufoasă şi nebunateci şi neascultători, ca doi co- 
pilaşi alintaţi prea mult, aşa erau Pui-Pui şi: Fi-Fi. 
Pui-Pui, niţel mai răsărit decât Fi-Fi, era tartorul 
răutăţilor. Nu sta o clipă locului şi în toate năzbâtiile 
îl lua de tovarăş şi pe fratele lui mai mic, pe Fi-Fi. 
Doamna Cloşcă — mama lor — se luase de gânduri. 

Geaba-i certa, geaba-i mai ciocănea din când în 
când cu ciocul pe spinare; ei tot nu se lăsau de 
şotii. Din prima zi, de când cu ciocurile lor plă- 
pânde spărseseră coaja ouălor, scoțând la lumină 
căpşoarele blonde, cu ochii mici şi megri, ca două 
gămălii de ac, de atunci nu sau astâmpărat. In loc 
să stea frumos la căldură, sub aripile ocrotitoare 
ale mamei lor au sbughit-o din coşul cu pae, in care-i 
clocise maica lor şi tipa, tipa, încet, încet, au pornit-o' 
razna prin ogradă şi drept la cotețul lui Castor au 
nimerit. 

De nu era-coana Leonora pe-aproape praf îi făcea 
pramatia de câine. I-a luat frumuşel în şorţ şi i-a dus 
sub aripa cloştii. Spaima care au tras'o ma fost tocmai 
mică şi câtva timp le-a pierit pofta de hoinăreală. 
Ei, dar, vezi. spaima a trecut, vremea s'a scurs zi 
după zi,.ei au crescut mărişori şi le-a venit iar pofta 

de ducă; Au pornit tiptil-tiptil către fundul ogrăzii. 

= Acolo, era o spărtură în gard şi prin ea se vedea 
câmpia verde şi pădurea umbroasă. 
Pui-Pui s'a uitat la Fi-Fi, Fi-Fi sa uitat la Pui-Pui, 
au clipit odată din ochi, au mai clipit odată, şi-au 
scuturat voiniceşte aripioarele şi au luat-o razna pe 
câmpie. Am spus că tot ce făcea Pui-Pui, se oprea 
şi Fi-Fi. De altfel avea întâetate şi ca mai mare 
Ş'apoi, el, era cocoş iar Fi-Fi găină. Doamne, şi ce 
frumoasă era câmpia! Prin iarba deasă mişinuau sute 
de gângănii, şi, era destul să întindă ciocul ca să 
prindă: prada cea mai gustoasă. 

— Dragă Fi-Fi — zise Pui-Pui în limba lor — 
ce-o să mai povestim fraților noştri, când ne-om 
întoarce acasă! Ba, eu am să le duc în cioc o 
gâză mare, mare, de-au să se sperie văzând-o şi-au 
să se “minuneze de vitejia mea. 

Şi au vorbit, au vorbit, au mers, au mers când, 
fără să-şi dea seama cum, se pomeniră în pădure. 
Deodată, auziră dintrun tufiş o şuerătură şi cu- 
prinşi .de groază zăriră un coşgogemite şarpe to- 
lănit la umbră. Fiara îngrozitoare şuera spăimântător 
şi-şi învârțea „prin aer limbile ascuţite. Când au vă- 
zut neastâmpăraţii puişori balaurul, mai-mai să le~ 
şine de. frică. Zăpăciţi, o luară la fugănapoi. De: 
atâta spaimă nici nu mai vedeau pe unde calcă. Bie- 
tul Pui-Pui întră cu un ochiu întrun ghimpe şi ți- 
pând de durere fugi nainte. Sărmana Fi-Fi căzu în- 
tro groapă şi işi frânse un picior. Târâş, târâş, 


ajunse, istovită de durere în ogradă. Aci, găsi pe 
Piu-Piu -în mijlocul fraţilor săi, cărora, în loc să 


le povestească vitejia lui, le spunea spaima prin 


care trecuse. Şi iată cum din cauza neascultării bietul 
Pui-Pui rămase chior pentru totdeauna, iar sărmana 
Fi-Fi schioapă. f 
Aşa păţesc toți cei neascultători. - 
de D. Const. Mersanu 


ZGÂRCITUL FURAT 


„Nenorocitul de mine! se plângea vecinului său ut 
zgârcit. In noaptea trecută mi-au furat comoara pe 
care o ţineam îngropată în grădină şi în locul ei 
mi-au pus o piatră”. E A NI 

Vecinul său însă îi răspunse zicându-i: 

„Tu maveai de gând să te foloseşti vreo dată de 
comoara ta. De aceea, închipue-ţi că piatra e o 
comoară, aşa că nu eşti mai sărac decât mai înainte. 

— Chiar dacă maş fi mai sărac de cum arm fost, 
îi” întoarse zgârcitul vorba, însă nu-i aşa că omul 
care mi-a furat-o este cu atâta mai bogat decât mine? 
Gândul că un altul a devenit mai bogat cu suma 
furată mă face să turbez de mânie”. 


i ; =o kM 


St. Pr. 


PAG. 8 


DIMINEAȚA COPIILOR 


vovda 
de MOŞ NAE Desene de IORDACHE 
II 


„Insă mare fi-i norocul „Căci avem noi ceeace n'are „Dac'o pui pe cap, îndată 

Că pe noi ne-ai întâlnit, Nici un rege şi 'mpărat. Nevăzut ai devenit, 
Cu-ajutorul nostru, Hapleo, O căciulă fermecată Stai la masă, mergi prin lume, 
Izbuti-vei negreşi!. Ce din rai chiar a picat. Nu e chip să fii zărit. 


d 


„Dacă vrei să strângi avere. „Nu te vede doară nimeni, — la s'o văd !“ le spune Haplea 
Pui- căciula şi porneşti lar când eşti un bosătaş, Şi ce vesel e deşteptul : 
La bancheri, la toți bogații Lesne-ajungi să fii, măi Hapleo, „Când plecai de-acasă, îşi zice, 


Şi de galbeni îi goleşti. Cel mai mare în oraş“. Văd că am călcat cu dreptul.“ 


fă 
Hi 


Dintr'o traistă scot pungaşii 
O căciulă ruptă toată : 
„Iat-o, Hapleo, asta este 
Cea căciulă fermecată ! 


„Haide, pune-o şi încearcă-o, Tremurând luă căciula 


Cum îţi şade să vedem, Şi pe capu-i cum 0-a pus, 
Dacă-i bună şi te prinde, Cei doi hoți strigară 'ndată : 
Poate târgul să 'ncheiem“. „Stai, măi Hapleo, ce te-ai dus ?“ 


A 


— Cum m'am dus? le zice Haplea „Că nici orbi, nici chiori nu sun- Şi se fac — mânca-i-ar boala —- 


Mă vedeţi că-s tot aci.“ 
Dar pungaşii tot îi strigă : 
„Dragă Hapleo, nu glumi. 


Buni ni-s ochii ce avem, tem, Că tot caută, scotocesc, is 
Şi privim în toată cârciuma, Merg la dreapta, merg la stânga, 
Nicăeri nu te vedem.“ Insă zic că nu-l găsesc. 


Ce mai vesel râde Haplea ! 
Şi îşi zice încântat : 

„Dacă iau căciula-aceasta. 
Am să fiu cel mai bogat.“ 


Ba-i 'ntreabă înc'o dată : lar căciula când îşi scoate, 

De cumva ei nu-l zăresc, Hoţii noştri s'au mirat : 
„Nu-ţi vedem nici nasul, Hapleo“ „Toată vremea ai fost la masă 
— Şi se jură, se crucesc, Şi de-aicea nai plecat ? 


(Va urma) 


fă 


PAG. 10 Â0..0.00..o.o00oo0oovve990ooooooovooooe DIMINEAȚA COPIILOR 


pe 
? . A £ e3 


Puf! Puf! Priviţi-mă: sunt o locomotivă nouă-nouţă, 
care abia am eşit din ateliere, nişte ateliere miari şi în 
care te pierzi. 

Şi cât sunt de bine făcută, de frumoasă şi de 
strălucitoare! Pui! pui! zău, că pot fi mândră dex 
înfăţişarea mea. 

„Ce nume să-i dăm?” a întrebat un domn cam 
în vârstă pe Barbu mecanicul, pe Barbu care de 
azi încolo îmi va fi stăpân şi tovarăş nedespărţit. 

lar Barbu, după ce sa scărpinat în ceafă şi a 
stat puţin să se gândească: „Domnule director general, 
eu cred car fi mai nimerit să-i spunem „Viteaza”. 

— Fie şi „Viteaza”, numai să caute a fi vrednică 
de numele ei”. 

l-am mulţumit lui Barbu în gând pentru îrumiosul 
mume ce mi-a dat şi mi-am zis: „O să vedeţi că nu vă 
veţi plânge de vitejia mea”. 

Am fost pusă pentru întâia oară pe şine în pe- 
ronul  gărei într'o zi de Duminică. A fost aleasă 
această zi de sărbbătoare, pentrucă ea aduce noroc. 

M'am uitat şi eu să văd cum este făcută lumea 
în care eşeamn acum! întâiu. Priveam cu cei doi ochi 
mari şi rotunzi, pe cari îi am înaintea mea, pentrucă 
iubiții mei cititori, şi eu văd şi seamăn în multe cu 
voi. 

Bunioară respir şi eu, dar aşa de tare că se aude 
la ilepărtări mari. Mănânc şi: beau şi eu, dar mă 
hrănesc numai cu foc — foc de cărbuni sau, uneori, 
de lemne. Cât despre băutură, îmi place apa, însă 
cât mai caldă. De asemenea umblu, dar căt de iute? 
Nu vă puteţi lua la întrecere cu mine, chiar dacă ar 
îi să încălecaţi caii cei mai sprinteni. 

Vorbesc şi eu, numai că vorba mea e cam ascuţită 


de VI. Astronomul 


şi aşa de puternică, încât se aude la poştii depăr- 


tare. Fireşte, am şi eu nevoe să mi se facă toaletă, 
să fiu unsă, curăţită şi îngrijită. In afară de aceasta, 
cât sunt eu de vitează, dat nu pot merge" toată 
vremea, fără să mă opresc şi să mă odihnesc. Ba 


chiar din când în când am nevoie să-i trag şi câte x 


un puiu de somn. 


„„Dar să vă spun povestea primei mele călătorii. 

M'au pus pe peronul gării în fruntea unui şir 
lung de vagoane. Aceste vagoane îmi erau încredințate 
mie, ca să le duc dealungul ţării şi să am grije de 
ele. Eram, prin urmare, stăpânul şi comandantul lor 
şi simțeam o hespusă mândrie. Când Barbu mia 
legat de vagonul ce venea după mine, cu nişte lan- 
turi groase de fier, le-am strigat vagoanelor cu gla- 
sul meu ascuţit: „Fiţi fără grije, căci cu mine nu vi 
se întâmplă nici un rău şi nici o nenorocire”. ; 

Insă, când sa apropiat ora să pornesc la drm, 
am văzut ceva care mi-a stricat toată bucuria. A- 
nume, eram! încredințată că, cel puţin, pentru prima 
mea călătorie, mi se va da să conduc un tren 
în care să nu fie decât oamenii cei mai de 
seamă ai țării; numai miniştri şi generali. Şi eram 
hotărâtă să îug iute ca fulgerul, să sbor că nici 
vântul nu mar fi putut ajunge. 

Dar cât de amărâtă şi de jignită m'am simţit, când 
am zărit îndărătul meu vreo două, trei -vagoane în- 
cărcate cu scânduri, mai încolo altele încărcate cu 
lemne, iar de mai departe ajungea la mine miget 
de vaci şi boi! Atunci am înţeles că sunt pusă să 
conduc un tren de marfă şi am oftat adânc. 

Totuşi, mi-am zis: „Vor vedea cu toţii că eu 
merit o soartă mai bună. Voi alerga aşa de iute şi 


n... 


PP 


aine (3 ARII AN aa 


e 


DIMINEATA COPIILO RW00000000000000000000000000000000000000eoeee PAG. 11 


cu atăta sprintenie, încât pe viitor mă vor intre- 
buinţa să conduc numai trenuri de mare lux şi din 
cele mai repezi”. 

Spuneam aşa, fără să-mi dau seama că atârn de 
voința lui Barbu şi de frânele cu cari mă putea opri 
în tot momentul. 

In sfârşit, sosi şi vremea de plecare. „Gata, Vi- 
teazo?, mă întrebă Barbu. 


„Gata”, am răspuns eu, răspunzând cu glasul meu 


puternic şi ascuţit. 

Şi am pornit pe cele două şine, cari se întindeau 
şi se prelungeau fără să se sfârşească. 

Pieriseră cele din urmă case ale oraşului. Acum 
de o parte şi de alta a drumului, se aşterneau ca un 
minunat covor pestrit livezi înflorite, câmpuri verzi, 
păduri talnice. 

Ţăranii se opreau din lucru, ca să mă privească şi 
să mă admire, copiii scoteau strigăte de bucurie şi 
mă salutau scoțându-şi căciulile şi pălăriile. Fireşte, 
bine crescută cum sunt, răspundeam şi eu acestor 
saluturi, trimițându-le nouri de fum. 

Şi fugeam, fugeam mereu, tot privind cu poftă 
şi curiozitate lumea pe care atunci o vedeam pen- 
tru întâia oară. 

Deodată Barbu imi încetinează mersul, tocmai când 
eu prinsesem ‘mai bine gust de fugit şi alergat. Ba 
chiar la un moment. dat, Sraa TEE NERA ii 


opreşte pe loc. Atunci am înţeles că nu sunt stăpână - 


pe soarta şi pe voința mea şi că un om, care este 
ca un fulg de pene pe lângă mine, poate să mă con- 
ducă după bunul său plac. 

Aşa dar, mam oprit fără voia mea şi am văzut 
că sosisem la prima staţie din drumul nostru. Mă 
aşteptam să fiu întâmpinată cu alaiu. Mă aşteptam 
ca staţia să fie împodobită în cinstea mea cu stea- 
guri, să trec sub un arc de triumf pe care să scrie: 
„Bine ai venit, Viteazo!” iar mii de oameni, îmbrăcaţi 
în haine de sărbătoare, să mă întâmpine cu stri- 
găte de ura! 

Când colo, în stația aceea — o stație mică şi ve- 
che —. nu erau decât doi, trei oameni, iar unul din- 
tr'înşii, care purta pe cap o şapcă roşie, în loc să vie 
să mă felicite şi să mă admire, îi zise lui Barbu: 
„Ai mers cam încet, căci eşti în întârziere cu trei 
minute”. 

Nu se putea o ocară mai dureroasă pentru mine 
care eram încredințată că întrecusem la mers toate 
locomotivele de până atunci. 

Am plecat posomorâtă şi supărată din staţia aceea 
şi am luat-o înainte mai iute de cum alergasețn' 
până acum. 

Insă, dindărătul unei căsuțe de ţară, vedem cum 
un copil, o fetiță de vreo patru anişori, eşi dintr'o 
cărare şi începu să meargă între şine, fără să pri- 
vesi opaa Uinpre. cca, ARE d oo Pr 
teala. Barbu îi strigă cât îl ţineau puterile, urlu şi 


eu de răsunau, munţii şi văile, dar fetiţa nu se abătea 
din drumul nostru. 

Văzând aceasta, Barbu a strâns frâna ca să mă 
oprească cu desăvârşire însă distanța până la fetiță 
era așa de mică, încât, deşi mergeam acum, foarte 
încet, dar nu era timp să mă opresc cu totul, mai ales 
că şi drumul cobora cam la vale. 

Fetiţa urma să fie călcată şi zdrobită, ceeace. nu 
doream câtuşi de puţin, fiindcă nu voiam să-mi în- 
cep viața făcând moarte de om. 

Atunci am Văzit ceva oc naw Să- uit biciodată, 
Şoferul Ghiţă, tovarăşul şi ajutorul lui Barbu, Ghiţă, 
care mă îndopa cu cărbuni şi cu apă, sări din mine, 
alergă drept la fetiţă, o luă în brațe, se culcă între 
şine şi se lungi lipindu-se cât mai mult de pământ. 

lar eu şi cu toate vagoanele ce trăgeam după mine 
am trecut peste ei doi. Credeam că-i. strivisem, când 
colo, nici nu-i atinsesem măcar, aşa că sau ales 
numai cu spaima. 

Pentru această faptă, Ghiţă a primit câteva zile 
mai târziu o medalie de aur. 

Era o răsplată pe care o meritase cu dreptate 
pentru curajul său, însă am avut şi eu partea mea 
de hărnicie fiindcă am izbutit să alunec pe sine aşe 
de uşor şi de sprinten, incat să ra. ali nici pe 
Ghiţă, nici pe copil. 

VI Asiriteaul 


PE ie şi ploşnița - 


(Indiană) 


Un păduche sălăşluia de mult în patul umui rege. 
Intr'o zi, o ploşniţă, adusă de vânt, pică în acelaș 


„Ce cauţi în casa mea? îi strigă pilacaeig Ca- 
ră-te de aici!” 

Decât ploşnița îl luă cu vorbe frumoase şi cu 
logiskt o RDA ete “iai ile 3 o gi 
din sângele regelui. 

Păduchele se lăsă înduplecat, însă o povăţui i 
cându-i: „Nu trebuie să-l pişti pe rege când e treaz, 
ci numai când doarme dus şi chiar ai n. date cât 
mai încet”, | 


Seara, când regele veni să se ai poguița, ui- 
tând de sfatul păduchelui, nici maşteptă ca regele 
s'adoarmă, ci îl pişcă tare şi cu toată lăcomia. 

Regele dete un țipăt de durere şi sări în sus stri- 
gând servitorilor: „Veniţi să vedeţi cine m'a pişcat”. 

Ploşniţa însă o şterse frumos de acolo, iar servitorii 
nu aa decât pe păduche, pe care îl şi omorâră 


pe loc 
Aşa pătese și cei cari vor să fie bumi as oameni 


răi. 
St Pr 


iD 


PAG. 12 


rei fete tinere şi frumoase stăteau 
de vorbă într'o seară pe prispa 
unei case de oameni săraci. 

„Aş dori, spunea cea mai mare, 
să mă mărit după bucătarul împă- 
ratului. Ce fericită aş fi! Aş mânca 
după pofta inimei mâncările cele 
mai gustoase, m'aş îngrăşa şi maş 
rotunji, aşa cum şade bine nevestei unui bucătar al 
împăratului. 

— Eşti o lacomă, îi zise fata a doua. Eu una 
aş dori să mă mărit după cofetarul împăratului. Băr- 
batul meu mi-ar face prăjiturile cele mai gustoase, 
fructe zaharisite şi siropuri după care îmi lasă de 
acum gura apă. Şi, bineînţeles, dacă bărbatu-mio 
îmi dă voie, am să vă chemi din când în când şi 
pe voi ca să vă ospătaţi cu bunătăţile dela mine. Dar 
tu, mică surioară, după cine ai vrea să te măgiţi? 

— Eu, răspunse cea întrebată, am ceva în gând, 
dar nu vreau să spun”. 

Surorile sale însă îi deteră atâta ghes, că la sfârşit 
mărturisi spunând: „Eu una vreau să mă mărit cu 
împăratul. Am să-l iubesc fără să-i cer altceva de 


Prelucrare de Dinu Pivniceru 


cât să mă lase să trăesc cu dânsul. Am să nasc 
un băiat viteaz ca el şi o fetiță mai frumoasă decât 
ziua, aşa că dacă ar fi mai târziu să mor, vederea 
acestor copii să-i înveselească inima. | 

— Dar mult mai ceri, neroado. 

— Eşti o proastă şi jumătate”. Aşa o certară 
surorile sale bătându-şi joc de ea. 

Sa întâmplat însă ca tocmai în seara aceia îm- 
păratul, care era un îlăcău în vârstă tânără, să 
iasă la plimbare şi să cutreiere orașul. Aşa se făcu 
că el auzi dorinţele celor trei surori, iar a doua zi 
le chemă la dânsul la palat. „V’am chemat, le zise 
el, ca să vă ajut să vă măritaţi după dorinţa voa- 
stră. Care din voi vrea să ia de bărbat pe bucătarul 
meu? 

— Eu, răspunse fata cea mai mare. 

— Dar pe cofetarul meu? 

— Eu, răspunse fata a doua. 

— Dacă-i aşa, să ştiţi că peste cincisprezece zile 
vă cunun şi vă dau la fiecare câte o zestre de 
zece mii de galbeni”. 

Cele două surori, în culmea bucuriei, mulțumiră 
înspăratului şi se pregătiră să plece, când împăratul 


DIMINEATA COPIILOR 


întorcându-se spre sora mai mică, fată care era cea 
mai frumoasă, îi zise: „Nu vrei să-mi spui ce ai 
zis aseară, pentru ca să-ţi împlinesc şi dorința 
ta?” Frumoasa fată se făcu toată roşie la față; 
crezu că împăratul îşi râde de dânsa şi ochii i se 
unplură de lacrimi. 


Surorile sale făceau haz de ruşinea ei, însă îm- 
păratul luând-o de mână o duse înaintea curteni- 
lor şi le zise: „Aceasta e logodnica mea”. 

Cele trei căsătorii avură loc în aceaşi zi. Insă 
cele două surori mai mari, geloase pe sora lor, 
dispreţuiau acuma ceeace altădată doriseră cu za 
dragoste. 

Tânăra împărăteasă era foarte iubită de APA 
pentru bunătatea sa şi de bărbatul ei pentru blân- 
deţea şi frumuseţea sa. Un an mai târziu împăratul 
fu nevoit să plece la războiu, iar câteva zile după 
plecarea sa împărăteasa năştea doi copii gemeni, 
un băiat şi-o fetiță. Erau amândoi aşa de frumoşi 
încât surorile împărătesei, cari n'avuseseră încă copii, 
nu mai puteau de ciudă şi necaz. 

Folosindu-se aşa dar de o oră când erau singure 
lângă împărăteasa care dormea, luară pe cei doi 
noui născuţi, fără să fie văzute de cineva, îi puseră 
apoi întrun coşuleţ şi îi aruncară în apa râului. 
După aceia tot ele trimiseră la împăratul pe un om 
de încredere al lor, ca să-i spună că împărăteasa 
după ce născuse un băiat şi o fată, i-a omorât făcând 
să piară orice urmă dintr'inşii. 

Impăratul se întoarse la palat şi întrebă slugile 
care îi spuseră că e adevărat că se născuseră doi 
copii, dar că pieriseră fără să se ştie cum şi în ce 
fel. Nimănui nu-i dete prin gând să bănuiască pe cele 
două surori, iar biata împărăteasă, întrebată la rân- 
dul ei, ma răspuns altfel decât vărsând şiroae de 
lacrimi. Impăratul. crezu că-i vinovată şi deaceea o 
închise în nişte încăperi ascunse ale palatului, ju- 
rând că mare s'o vadă cât va trăi. 

Intre acestea coşulețul cu cei doi copilaşi mergea 
înainte pe apa râului, până ce se opri la marginea 
grădinilor unui megustor bătrân, dar foarte bogat. 
Negustorul luă coşul, îl deschise şi fu mirat de 
neasemuita frumuseţe a celor doi copilaşi. Ducându-i 
numaidecât nevestei sale, îi zise: „Vezi ce ne-a trimis 


PAG. 13 


norocul. Să ai grijă de copilaşii aceştia, fiindcă ei 
au să fie mângăerea bătrâneţelor noastre”. 

Nevasta negustorului îi luă şi cum ziua aceia era 
sărbătoarea sfântului loan le dete numele de Juanillo 
şi Juanilla. li iubi şi îngriji de dânşii, ca şi cum ar 
fi : fost copiii ei. Cei doi micuţi crescură în tiber- 
tate şi în linişte şi an de an deveneau mai drăguţi 
şi mai frumoşi. 

După cincisprezece- ani - dela întâmplarea de mai 
sus muri nevasta negustorului, iar negustorul care 
simțea deasemenea că i se apropie sfârşitul, îi 
chemă pe cei doi fii de împărat şi după ce le spuse 
în ce fel i-a găsit, le vorbi în modul următor: 
„Promiteţi-mi- că veţi trăi în această casă în care 
ați crescut, fără să vă despărțiți unul de altul. Vă 
las toate bogăţiile mele cu urarea ca să vă: ajute 
Dumnezeu. să trăiţi în fericire. Când veţi fi mai 
mari în vârstă, căutaţi să aflaţi cine au: fost pă- 
rinţii voştri şi dacă îi găsiţi, fiți pentru dânşii tot 
aşa de buni şi iubitori cum aţi fost- pentru- noi. Ră- 
mâneţi cu bine, iubiții mei copii; Dumnezeu să vă 
binecuvinteze pentru bucuria de care am avut parte 
dela voi”. 

Câteva ore mai târziu, bătrânul negustor închise 
ochii şi muri. ai 


Un an de zile cei doi copii nu eşiră din casă, 
dar în sfârşit Juanilla care ştia că fratelui său îi 
place mult vânătoarea, îi spuse să meargă şi să 
vâneze. Insă Juanillo, care nu vroia să se despăr- 


Citiţi urmarea în pag. 14 jos. 


PAG. 14 


DIMINEAȚA COPIILOR 


E Legeiidă ungară 


i e vremea când Dumnezeu colinda lumea pe 
jos ca un simplu muritor întâlni în drum 

B um ţăran tânăr întins alene în iarbă. 

„Ce faci aici?” îl întrebă Dumnezeu. 
— la, mă hodinesc şi eu. $ 

— N'ar fi mai bine să lucrezi, ca să câştigi ceva 
bani? EERE OR A CR A 

— Şi eu asta doresc, dar toată lumea spune 
că mare nevoie de mine”. 

Dumnezeu îi luă atunci în slujba Sa, spunându-i, 
că nu va avea să se plângă de El, dacă îi va 
munci cinstit. Venind ora mesei, Dumnezeu cum- 
pără un miel şi apoi se opriră amândoi la umbra 
unui pom ca să-l frigă. Şi în timp ce servitorul 


rămase să jupoaie şi să frigă mielul, Dumnezeu s® 
repezi până în satul vecin să ceară puţină sare şi 
piper. Dar în lipsa lui, ţăranul nu-şi putu stăpâni 
lăcomia şi mâncă ficatul mielului. Şi pentrucă-i era 
frică să-şi mărturisească lăcomia, la toate întrebă- 
rile lui Dumnezeu, el o ţinea într'una: 

„De ce ficat e vorba? Că doar mieii mau ficat”. 

Degeaba il luă Dumnezeu şi cu binele şi cu răul, 
degeaba încercă să aducă martori pe toţi trecăto- 
rii, ţăranul ştia una şi bună. 

Către seară ajunseră într'un sat, unde aflară că 
fiica boerului era greu bolnavă şi că nici un doc- 
tor nu putea s'o vindece. Dumnezeu se duse drept 
la boer şi-i spuse că El va vindeca pe bolnavă. 


LL LL LILI LLLLALLLLU LL LL LL LL LL LL LL LL LL LL LL Leda n null n A În d na nl n 8 e alb all 


(Urmare din pag. 13) 

țească de soră-sa, o luă cu dânsul şi așa se făcu 
că mătuşa lor, nevasta cofetarului, îi zări într'una 
din zile. Dădu numai decât fuga la soră-sa, ne- 
vasta bucătarului, şi îi zise: „Am întâlnit doi co- 
pii care seamănă nespus de mult cu copiii sorei 
noastre împărăteasa; se prea poate să fie chiar ei. 
Dacă sunt ei, să ştii că va fi vai şi amar de noi”. 

Cele două surori rele se duseră la o bătrână 
vrăjitoare, cerându-i să facă aşa ca cei doi copii 
să piară. ! 
‘ Juanilla căpătase dela fratele său voia să stea 
singură acasă. Intr'o dimineață după ce Juanillo ple- 


case la vânătoare, o femeie bătrână veni la locu- 
ința lor şi ceru să vadă pe Juanilla. „Dumnezeule, 
strigă bătrâna, ce copii încântători! Am venit, dră- 
guţa mea, să văd dacă-ţi merge bine, fiindcă ne- 
vasta negustorului care te înfiase, îmi era bună prie- 
tenă şi înainte de moartea ei îmi spusese să viu şi să 
te văd. Dar unde este frățiorul tău? 

—  Juanillo sa dus la vânătoare. 

— Casa aceasta este mai frumoasă decât era o- 
dinioară. 

— Doriţi s'o cercetaţi din nou? Intră, te rog”, o 
poiti Juanilla foarte încrezătoare. 

(Va urma) 


DIMINEAȚA CO PIILO ROÂCoooooo0o0.0Â.Â00000Â0Â000000000009ooo... PAG. 15 


„Porunceşte să se clădească o casă fără uşi şi 
fără ferestre, cu un cuptor pe care vei pune să-l 
încălzească”, îi Dumnezeu. 

Tatăl fetei ascultă şi când căsuţa fu gata, luă 
pe bolnavă şi intră cu ea în casă care, deşi fără 
uşe, se deschise în fața lor şi se închise ca prin 
minune. 

Servitorul, care intrase odată cu stăpânul său îl 
văzu pe acesta punând pe bolnavă în cuptor, unde 
se prefăcu în cenuşe. Apoi, luând Dumnezeu un 
pumn din cenuşa asta, spuse: 

„Scoală-te şi umblă”. 

Indată fata se sculă mai voinică şi mai sănătoasă 
ca totdeauna. , 

In culmea fericirii, tatăl ei mulţumi acestui doc- 
tor, minunat şi-l încărcă cu daruri. - 4 l 

A doua zi dimineața, servitorul îşi luă rămas” bun 
dela Dumnezeu. 

„Imi va fi uşor, îşi făcea el socoteala, să câştig 
o mulţime de bani cu meseria asta”. 

Dumnezeu îi plăti pentru timpul cât îl servise 
şi se despărţiră, unul apucând la dreapta, şi cel- 
lalt la stânga. - 

Câteva zile mai -târziu, ţăranul ajunse într'un o- 
raş ai cărui locuitori erau tare îngrijați. Fiica îm- 
păratului era greu bolnavă şi doctorii cei mai buni 
nu mai. aveau nici o nădejde de scăpare. 

: „Asta-i” îşi. zise el. Şi se duse îndată să caute 


— Cea dintâiu grămadă e a mea, pentrucă eu 
am- vindecat pe fiica împăratului. A doua e a ta, 
pentrucă tu te legaseşi să o vindeci”. ! 
_— Şi a treia? 

— A treia va fi a aceluia care a mâncat ficatul 
mielului. 

— Dar eu l-am mâncat, o jur pe Maica Domnu- 
lui şi pe toţi sfinţii din cer. 

— Dacă tu Vai mâncat, te vei duce în iad”. 

Şi întradevăr, în clipa următoare veni dracul, ca 
să-l ducă pe omul cel mincinos tocmai în fundul 
iadului. 

Prelucrare de Daniela 
———— = sk = 


NU TE AMESTECA... 


„„Unde nu-ţi fierbe oala. Altfel, o păţeşti, cum a 
păţit-o gândacul din povestea de faţă. Să 
Gândacul acesta se rugă într'o zi de albină zicân- 
du-i: „la-mă şi pe mine în stupul tău, fiindcă şi eu 
mă pricep să fac miere şi chiar mai multă decât tine”. 
Albina îl crezu pe cuvânt şi-l primi în stup. In 
curând însă văzu că în loc să facă miere, gândacul 
mânca toată mierea făcută de dânsa şi de surorile 
ei. Supărată, îl înţepă cu acul şi-l omori pe loc. 
„Mizam meritat soarta, zise gândacul murind. Dece 


pe împărat, ca să-i spună că el poate să vindece âl promis ceeace nu eram în stare să fac?” 


„ fata. Făcu apoi întocmai ceeace făcuse şi Dumnezeu, 


dar degeaba se rugă „Scoală-te şi umblă!” că moarta 
nu înviă. 

Plictisit de aşteptare şi oarecum îngrijorat, îm- 
păratul spuse să se dărâme zidul căsuţei şi vä- 
zând că bolnava fusese prefăcută în cenuşe, po- 
runci să-l arunce la temniţă pe ţăran şi să-l spân- 
zure a: doua zi. | 

A doua zi. dimineaţa, tocmai când călăul se pre- 
gătea să îndeplinească porunca, ţăranul zări pe Dum- 
nezeu în mulţime. Cu glas plângător i se rugă: 

„Stăpâne, vino să învii pe fiica împăratului, căci 
altfel mă spânzură”. 

Dumnezeu îi ascultă rugămintea, o învie, aşa că 
scăpă viața fostului său servitor. - 

Impăratul îi plăti lui Dumnezeu cei trei sute de 
galbeni de aur pe cari îi promisese ţăranului şi 
cei doi ștrăini plecară din cetatea aceea. 

Pe drum, Dumnezeu îl întrebă pe servitor: 

„Ti-am scăpat viaţa; vei spune acum ce-ai făcut 
cu ficatul mielului? 

— In numele lui Dumnezeu, jur că mieii 
ficat”, răspunse mincinosul. 

Dumnezeu nu mai zise nimic. Către prânz, se 
opriră sub un pom să se odihnească. Dumnezeu 
luă cei' trei sute de galbeni şi făcu din ei trei gră- 
mezi. 

„Ce-i asta?” întrebă servitorul. Nu suntem de- 
cât doi. La ce bun trei grămezi? 


mau 


St. Pr. 


—— 


Doi oameni s'au întâlnit pe o potecă îngustă şi 
nici unul nu vroia să facă celuilalt loc să treacă. 
Supărat, unul dintrinşii zise: „Eu niciodată mam 
cedat unui prost!” 

— Eu cu plăcere — răspunse celălalt salutându-l. 

„ Trimisă de Camil Perlman 


Anunţăm pe cltitorii cari doresc să se aboneze 
la „DIMINEAȚA COPIILOR“ că vor primi la fiecare 
abonament câte un supliment gratuit de 5 volume 
cu povestiri alese din „Biblioteca Tineretul“, 

Preţul abonamentului a rămas acelaş, adică 200 
lei pentru un abonament pe timp de un an, sau 100 
lei pentru un abonament pe timp de şase luni. 

Cititorii din provincie pot trimite banii prin man- 
dat poştal pe adresa revistei, iar cititorii din Capi- 
tală pot achita chiar ei însăși la administraţia re- 
vistei „Dimineaţa Copiilor“ str. Sărindar 7—1. 
„Suplimentele gratuite se eliberează imediat iar în 
provincie se expediază prin pachet poștal. 


è PN ERE CE 


Am mâncat în a mea viață 

Fel de fel de ciocolate 

Dar m'am convins că „SUCHARD” 
Le întrece azi pe toate. 


PAG. 16 


DE VORBĂ CU CITITORII 


Con. Pir.-Loco.—Ai judecat drept spunând că din cauza 
formei şi facturei sale poezia „Farmec“ se adresează altui 
public cititor. Decât, chiar pentru publicul pe care l'ai avut 
în vedere, poezii în care se pune mereu în evidenţă „eul“ 
nostru, nu sunt primite cu o deosebită plăcere. 

Ion. V. St.-Loco. — „Primăvara“. O poezie cu versuri 
ca „balsamul e viața încrustată într'o rută“ cu greu vor fi 
gustate de oamenti mari, necum de micii noştri cititori. Re- 
gretăm, prin urmare, că n'o putem publica. 

I. Liv.-Craiova. — Din cele două poezii trimise de d-ta, 
îţi publicăm „Zâna doarme“, fără să spunem însă că e „din- 
tr'un volum în manuscris“, fiindcă aşa ceva nu se obişnueşte. 
Poezia „Cântec de noapte“ este într'un gen descriptiv de 
care s'a abuzat prea mult. 

Vic. Opr.-Loco.—Micuţă şi drăguță cititoare, primele în- 
cercări scrise la o vârstă mică, aşa cum eşti acum d-ta, nu 
se trimit spre publicare, ci se păstrează ca amintire în cae- 
tul în care au fost scrise, pentru a fi citite câţiva ani mai 
târziu, când vei zâmbi d-ta însăţi de gieşelile făcu e. Nu 
uita că abia ai eşit din clasele primare şi că meseria de scrii- 
tor nu este chiar aşa de uşoară. 

D-rei Pascu Maria-Craiova.— Moş Nae îi mulţumeşte 
din sullet pentu urările ei aşa de drăguţ scrise şi îi urează 
multă sănătate şi voe bună. 

G. L. Div.-Craiova. — Regretând că timpul nu-mi per- 
mite să-ţi răspun. personal, îţi fac cunoscut pe calea acea- 
sta că poezia d-tale „Rugă in oifelinat“ o păstrez pentru 
„Almanahul“ viitor, cu toate că are o formă cam prea li- 
terară. 

Vas. Cos.-Loco.— „Gânduri înstrăinate“. Am înţeles din 
felul d-tale de a scrie că eşti încă în vârstă mică, aşa că 
te-ai înşelat când ţi-ai închipuit că rândurile scrise de d-ta 
sunt versuri şi că toa:e la un loc formează o poezie. Con- 
tinuă să fii bunul nostru cititor şi lasă celor ma mari grija 
scrisului la revistă. 

C. Per.-Loce. — ţi publicăm din nou o glumă, însă îţi 
atragem atenţia că nu e de ajuns să ştii „esperanto“, ci tre- 
bue să cunoşti bine limba română. De ex. celui care mă- 
nâncă la restaurant i se zice „client“ sau „muşteriu“, iar nu 
„musatir“. De asemenea, nu se zice „cu aceasta trebue să 
vă p ângeţi“, ci „pentru aceasta trebue...“. De aceea nu te 
grăbi să fii scriitor. 

Gh. St. Săp.-Loco. — „Primăvara“ d-tale, mai lungă de 
cât era nevoe, este mai de grabă o enumărare a fenome- 
nelor naturei în timpul primăverei, decât exp'imarea in ver- 
suri concise şi alese a lrumosului tablou ce-l prezintă ano- 
timpul acesta. 

ur. St.-Sebeş. — „Păcală şi Tândală“. Am publicat de 
mult, buna domnişoară, o poveste cu acelaş subiect ca a= 
necdota versificată de d-ta şi te asigurăm că era mai com- 
plectă şi mai reuşită. Versurile d-tale sunt slăbuţe, ceeace 
arată că eşti încă in vârstă mică, aşa că cel mai bun lucru 
este să continui a îi cititoare. 

AL. Rot.-Loco.— „Ţoate-s dela Dumnezeu“. După scris, 
după greşelile de punctuație, de ortografie şi de acord de 
genuri (scrii: „tâlharii veni“ şi altele la fel), înțelegem că 
eşti prea mic, pentru ca să fii de pe acum scriitor. Lasăene, 
te rugăm, nouă grija redactărei revistei, iar d-ta continuă a 
fi cititor şi a te folosi de cuprinsul bucăţilor citite. 

P. C. S.-R. Sărat. — „Ţiganul şi curcanii“. Cu toată do- 
rința ce avem de a-ţi face o plăcere, publicând ceva şi de 
d-ta, dar crede-ne şi pe noi când îţi spunem că anecâota 
trimisă nu merge. Nu numai că e prea lungă pentru cele 
ce spui într'însa, dar versiiicarea ei lasă muit de dorit. Te 
rugăm cu ocazia aceasta să ne pui mai puţine întrebări, căci 
dacă ar fi să răspundem Ja toate, ar urma ca rubiica „De 
toate şi amestecate“ să fie ocupată numai cu râspunsurile 
Ja întrebările d-tale. Mai întreabă şi pe profesorii detale. 


DIMINEATA COPIILOR 


Trupul îmi bagăn casă şi capul afară'mi lasă? 


(mm) 
* ** 


Care bucate sunt mai cu gust? 
(aueoz no pougugu əs 212)) 
*** 
Unde stă iepurele şi nu fuge? 
(2262 u) 
*** 
Cine s'a născut şi încă ma murit? 
(na) 
Culese de Micheline Delage-Loco 


LLLLLELLETLTILLFELLLLLLLERLL LL LLLLLLLL LEA LLL L LAL E L S 


Trimeteţi copiii la 


PLAJA ARTIFICIALĂ 


Bucureşti, Str. Mircea-Vodă, 44,— Telefon 349/81 


Săli spaţioase cu instalaţii de băi de soare artifi- 
cial, cu rezultate mai grabnice și mai intense chiar 
decât soarele la mare sau pe munți. 

Copiii îşi fac tratamentul jucându-se în nisip ca la 
mare. Băile de soare artificiale sunt recomandate 
cu succes pentru: anemici, limfatici (scrofuloși), ra- 
chitici, debili, convalescențţi, nedesvoltaţi, etc. 

FUNCȚIONEAZĂ ZILNIC, cu personal medical spe- 
cializat, dela 9 — 1 dimineaţa şi 3— 7 seara. — LA 


INDEMÂNA TUTUROR, TARIFUL FIIND MODERAT. 
Copii de şcoală în grupuri de 10-20 preţul pe jumătate. 


PANEMIE—DEBILITATE 


"| 


NOI VRE 
EXCELENTA 


i 


p—s 
ATELIERELE „ADEVERUL“ S, A. 


LƏ EIH 


DEIER 


Aa 


DE 


Naşe şi nași venind să dea nume pisoiului lui Moş Preţul Lei 5. 


? 


O întrebare cam greşit pusă 


Cititoarea noastră H. P. din Capitală ne roagă s'o 
lămurim despre Montesquieu, Jean Jacques Rousseau 
şi Diderot, cari, zice ea, au un rol important în Is- 
toria contimporană. Intrebarea cititoarei noastre este 
greşit pusă, din cauză că acești trei scriitori francezi 
au trăit în veacul al 18-lea, iar nu în timpurile de faţă, 
aşa că nau avut cum să joace un rol în istoria con- 
timporană oameni cari au murit demult. Lămbriri 
despre dânşii dăm mai încolo. 


Cine « fost Hipocrate ? 


E întrebarea „devotatei” cititoare, d-rei Nyn. Ang. 
dela Bârlad. 

Hipocrate, Grec de origină, a fost cel mai vestit 
medic din vremurile vechi. Sa născut în anul 460 
mai înainte de lisus Cristos şi a murit în oraşul 
Larisa din Tesalia în anul 377 (se ştie că anii şi 
datele de mai înainte de lisus Cristos se socotesc 
scăzând, până ce ajungem la Naşterea Mântuito- 
rului, când începem să socotim adăugând). Trata- 
mentul lui Hipocrat era simplu,. fiind întemeiat mai 
ales pe dietă. Dela Hipocrate, care trece în mod 
meritat drept părintele medicinei, au rămas vreo 72 
de lucrări medicale, însă numai puţine dintr'însele 
sunt autentice, adică sunt cu adevărat scrise de 
dânsul. 

E bine de asemenea să nu se uite că din vremea 
lui şi până astăzi, medicina — şi în mod cu totul 
deosebit hirurgia — a făcut progres uimitoare, 
ceeace, de altfel, s'a întâmplat cu toate ştiinţele. 


Cine a fost Lineu și Lavoisier? 


Ne întreabă aceiași drăguță cititoare. 

Lineu (Carol), născut la 1707, mort la 1778, Suedez, 
a fost negreşit cel mai vestit botanist din timpul 
său. Lineu, care şi-a consacrat toată viaţa studiului 
plantelor şi florilor, a izbutit ca prin cercetările şi 
descoperirile sale ştiinţa Botanicei să facă mari pro- 
grese. Cele mai multe din numele ştinţitice latine ale 
florilor şi plantelor se datoresc lui Lineu. Tot el 
este autorul unui sistem ştiinţific, despre care spa- 
tiul nu ne îngădue să vorbim, dar de care specialiştii 
ce au venit după dânsul s'au folosit foarte mult. 

Lavoisier (citeşte Lavoazis cu accentul pe e) este 
un celebru chimist francez. S'a născut în anul 1743 
la Paris şi a murit tot la Paris în anul 1794, dar 
nu de moarte naturală, ci fiind executat pentru mo- 


TOATE și AMESTECATE 


"pp —— 7 PIE 


DIMINEATA COPIILOR - 


tive politice de regimul Teroarei, care stăpânea a- 
tunci în Franţa din vremea Marei Revoluții. 

Lavoisier este socotit şi cu drept cuvânt — ca 
întemeietorul chimiei moderne. 


Cine a fost Rabelais ? 


E tot d-ra Nyn. Ang. dela Bârlad, care ne pune 
aceasta a treia şi ultimă întrebare. 

Rabelais (citeşte Rabelé, cu accentul pe e dela 
sfârşit), care ocupă un loc de cinste în literatura 
franceză, o literatură foarte bogată şi minunat de 
frumoasă, este cel mai mare scriitor satiric în proză 
din veacul al 16-lea. 

Născut la 1495 şi mort în aul 1553, Rabelais, 
care a fost călugăr şi medic, ne-a lăsat o lungă 
povestire satirică, socotită drept un cap de operă 
a _literaturei. 

Lucrărei acesteia îi zice Gargantua şi Pantagruel 
şi este destul de voluminoasă. Intr'insa, sub forma 
unei poveşti închipuite, Rabelais batjocoreşte şi biciu- 
eşte moravurile şi relele apucături ale societăţii din 
vremea sa. 

De sigur, așa cum a fost scrisă atunci, astăzi e 
cam greu de citit. In adevăr, din veacul al 16-lea 
şi până în zilele noastre, limba franceză, la fel s'a 
întâmplat şi cu toate celelalte limbi — a suferit 
schimbări destul de însemnate. 


Scriitori mari şi capo-d'opere 

Intrebările ce ni se fac de atâta vreme şi la 
cari răspundem întrucât ne stă în putinţă, ne au 
dat o ideie pe care o vom înfăptui în „Almanahul 
Şcolarilor pe anul 1929”. Ne au dat anume ideia 
de a publica în „„Almanahul” acela câte un rezumat 
din cele mai mari capo-dopere ale literaturei din 
toate timpurile şi dela orice popor, însoţind aceste 
rezumate de o schiță biografică a autorilor -şi de 
portretele acestora — bine înţeles, de aceia ale căror 
portrete există. l 

In chipul acesta iubiții noştri cititori vor avea 
la un loc o expunere a tot ce inteligența omenească 
a produs mai strălucit şi mai neperitor. Având cu- 
noştințăä de ele, treptat, treptat îşi pot procura scrie- 
rile despre cari vom faze dări de seamă şi le pot 
citi ei înşişi, fie în original, fie în traduceri. 

Ne place să credem că iubiții noştri cititori vor 
primi cu plăcere vestea azeasta, pentrucă, alături de 
distracţii, ei sunt bucuroşi şi să se instruiască fără 
greutate şi fără mari osteneli. 


DIMINEATA 
COPiiLOR 


REDACŢIA ȘI ADMINISTRAŢIA 
BUCUREŞTI — Str. SĂRINDAR 7, parter. — TELEFON 6/67 


ere eie oio oie 


ABONAMENTE : 1 AN 


200 pică edi ba 
6 LUNI 1% „ 


IN STRĂINĂTATE DUBLU 


Director: N. BATZARIA 


1 IULIE 1928, — No. 229. Manuscrisele nepublicate nu se înapolaaă 


REPRODUCEREA BUCAȚILOR ESTE STRICT INTERZISA 


CUŢUL MEU 


01... Cuţul meu, ce bun era sărmanul, 
Pe când trăia — acum o săptămână. 
Cu el făceam — mi-aduc aminte — planul, 
Cum să furăm dulceaţa cea mai bună. 


Mâncând dulceața toată dar cu dânsul. 
Adică stai!... Doar eu mâncam dulceaţa, 
lar el gustând mă tot spăla pe mâini, 
Făcând mereu necaz la ceilalţi câini, 
Cari îşi muşcau întărâtaţi mustaţa. 


Şi mulţumit privea în ochii mei 


El începea să latre într'o doară, 

Chemând pe mama, ce îugea îndată. 
lar eu şiret furam dulceața toată, 
Cât ea umbla să vadă ce-i afară. 


Apoi fugeam cu el râzând pe stradă,. 


Cu-acea blândeţe de copil gingaș, 

Care zâmbeşten turma unor miei, 
Ce-şi cată hrana zilnic pe imaș. 

Când ma privit în ochi ultima oară, 
O!... Cuţul meu, ce bun era sărmianul!... 
N'avea mai mult, — abea'nplinise anul, 


Pentru-a ne prinde mai spre seară plânsul Dar ce să-i faci?.. 


Ne ascundeam îrumos să nu ne vadă, 


Au învins ai noştri 
Satu "'ntreg s'a strâns în vale 
La fântâna cu trei cruci ; 

Toți câți se'ntâlnesc în cale, 
Se întreabă : „und'te duci ?“ 


„Cum, nu ştii, bade Ilie, 

Că s'a 'nors Dinu Căprarul?" 
— „Merg şi eu atunci, bădie — 
Căci mi-e dor de el... hoinarul ! 


S'a svonit în sat pe dată, 
Că la Mărăşeşti, Românii 
In cămiăşi, pornit-au... gloată, 
Prăpădind pe toți păgânii. 
Satu 'ntreg s'a strâns în vale 
La trei cruci lângă fântână — 
Și în cântec de cavale, 
Chefuiră-o săptămână, 

Mircea Ciobanu 


——— oe 0 — 


———— DOC 00 — ——— 


a trebuit să moară!... 
Nicoţiae Graur 


DOARME ZÂNA 


Printre crengile de-anin 
Păienjeni isteți țesut-au 
Leagăn de mătase, fin, 
Unde zâna mititică 

Şi frumoasă ca o floare 
Doarme dusă, fără frică, 
Legănată "'ncetişor 

De a vântului suflare. 
Zâna doarme fără grije 

Şi pe față visu-i lin 

l-a pus zâmbet de copil, 
Dar din vale, spre anin, 
Urcă 'ncet călcând tiptil 
Cinci pitici cu bărbi lungi, sure, 
Vin încet, vin ca s'o fure... 
Fără grijă doarme zâna 
Ce-are în păr prinsă o stea 
Şi stăpână pe pădure, 


Dar piticii s lângă ea 

Și sunt gata să o fure... 
Dar deodată, furios, 
Vântul a suflat prin crengi 
Si coroana zânei mici 

A căzut cu sgomot jos 
Peste unul din pitici. 
Speriaţi, bieții de ei, 

N'du mai stat să vadă ce-i 
Şi de-atumba, pe cărare, 
S'au retras în fuga mare... 
lar în leagănul ei fin 
Zâna blândă, mititică, 
Doarme dusă, fără frică, 
Si pe faţă visu-i lin. 

l-a pus zâmbet de copil. 


Nu mai vin pitici tiptil. 
Ion Livadă 


DOC N — 


PAG. 4 


DIMINEATA COPIILOR 


POVESTEA UNUI BAN DE ARGINT 


n sertarele unui birou mare de 
stejar vechiu, vechiu deabia mai se 
putea ţine pe picioarele jumătate 
putrezite, se aflau îngrămădite la 
olaltă o mulţime de lucruri; unele 
mai frumoase, altele mai urâte; 
dar toate se cunoşteau după față, 

că prin multe veacuri trecuseră. 
Şi erau așa de diferite unele de altele, că un neştiu- 
tor sar fi mirat ce caută atâtea vechituri într'un 
loc şi le-ar fi aruncat la gunoi, ca pe nişte obiecte 
fără niciun preţ. Vezi, însă, că stăpânul acestor 
lucruri era un vechiu colecţionar de antichităţi, adică 
un strângător de lucruri artistice din vechime şi fie- 
care antică de astea, adică vechitură, preţuia, pen- 
tru bătrânul colecţionar, o avere. Toată ziua sta 
printre hărţoagele lui cercetându-le cu lupa şi la 
toate le dăduse de rost. Ştia bine că biroul de 
ştejar slujise, axum câteva sute de ani, ca masă de 
lucru lui Ludovic al XIV, regele Franţei, supranumit 
şi regele Soare. 

O statuetă de marmură, reprezintând o femee cu 
nasul ciuntit, fără o ureche, fără picioare, aflase 
după lungi cercetări că era opera unui mare sculptor 
din antichitate şi că reprezenta pe Zeița Diana la 
vânătoare. In sfârşit, la toate le dăduse de rost numai 
unui bănuţ de argint, cam ros de ani şi de pământ, 
nu-i putuse afla rostul şi se muncea bătrânul zi 


de D. Const. Mereanu 


de zi. Câte zile nu l-a ţinut în oţet ca să se mai 
şteargă rugina de pe el! Ce l-a mai frecat cu unsori 
şi cu pămânţel!; dar, degeaba. Nimic nu se cunoştea. 
In cele din urmă, plictisit şi obosit, îl lăsă în părăsire 
pe fundul sertarului şi nici nu se mai gândi la el. 

Intr'o noapte, pe când toate din casă dormeau 
tun, lucrurile din sertarul în care se afla și banul 
de argint se apucară la vorbă, povestindu-şi fie- 
care trecutul. Târziu, către miezul nopţii, veni şi 
rândul bănuţului de argint să-şi povestească viaţa. 

Dându-se dearostogolul către un col al sertaru- 
lui, se sui pe o călimară veche şi ridicându-se pe 
muche începu: 

„Făcusem de mai multe ori ocolul ţării, în care 
am văzut pentru prima oară lumina zilei, când, mă 
pomenii scos din visteria unui negustor bogat, unde 
lâncezeam de mai multă vreme. Impreună cu alți 
douăzeci de frați — adică treizeci cu toţi — am fost 
vărsaţi întro pungă şi daţi unui alt stăpân. 

— lată — zise vechiul stăpân celuilalt — acea- 
sta este răsplata ta dacă ne dai prins pe cel ce se 
crede Fiul lu Dumnezeu. 

Noul stăpân, care se chema luda, ne luă şi vân- 
turându-ne prin palmă, lacom la vederea strălucirii 
noastre, zise: — „Bine! şi pe preţul nostru luda şi-a 
vândut stăpânul. 

Am văzut apoi cum' cel vândut a fost luat de 
ostaşii romani şi dus la judecată. Iuda. s'a căit în - 


y 


DIMINEATA COPIILOR '00000000000oo00000000000oooooooooooooooooe PAG. 5 


urmă şi a venit să deanapoi banii negustorului dela 
care-i luase, dar acesta nu i-a primit. Atunci i-a 
aruncat cu pungă cu tot pe treptele templului unde 
erau adunaţi cerşetorii şi mare încăerare s'a făcut 
între acei neputincioşi, vrând fiecare din ei să ne 
aibă. Au murit mulţi şi mulţi s'au schilodit până 
ce la urmă am căzut toţi în mâna unui soldat ro- 
man ce trecea pe-acolo. Intro seară, cum umblam; 
din loc în loc cu noul nostru stăpân, au eşit dintr'o 
văgăună nişte tâlhari şi omorându-l am căzut toţi 
în mâinile tâlharilor. Aceştia erau patru şi vroind 
să ne împartă, nu sau înţeles între ei şi s'au bătut 
de moarte. Trei din ei muriră iar al patrulea, voind 
să fugă cu prada, se împiedică şi căzu cu pântecele 
în vârful unui cuţit rămas cu vârful în sus în mâna 
unuia din cei morţi. După chinuri groaznice îşi dădu 
şi el duhul, ţinând strânsă în mână punga în care 
ne aflam noi cei treizeci de arginţi. 

Păsămite un blestem ceresc căzuse asupra noa- 
stră că nu trecu mult şi un negustor, din cei ce 
merg cu marfă din ţară în ţară, dădu peste hoitu- 
rile tâlharilor şi atlându-ne pe noi în mâna unuia 
din ei ne luă în grabă şi-şi văzu de drum. Ajungând 
întrun oraş depărtat îşi destăcu marfa şi luă pe 
ea o pungă cu aur pe care o atârnă la brâu în locul 
nostru, iar pe noi ne vâri în sân. 

A doua zi, porni să-şi târguiască marfă nouă. 
Tocmi cu un alt negustor marfă pentru punga cu 
aur, dar în loc să-i dea aurul, dădu punga cu arginţi. 
Negustorul cellalt băgă de seamă şi se iscă mare 
incăerare din care stăpânul nostru de până atunci 
rămase mort. 

In ţara aceia însă omorâtorii se pedepseau aspru şi 
negustorul, înfricoşat, luându-ne cu el, fugi din oraş. 
Merse zile şi nopţi dearândul şi istovit de drum şi 
nemâncare căzu bolnav greu la marginea unui drum. 
Către seară, îl găsi acolo un drumeţ bătrân, cu 
fața plină de bunătate. Uitându-mă mai bine la el, 
recunoscui într'insul pe unul din Apostolii lui Isus 
cel vândut de luda pe preţul nostru. Era cel căruia 
ii ziceau Petru. Dovedind neputința celui ce zăcea 
în drum, îl cercetă cu deamănuntul. 

Negustorul se spovedi lui şi-i întinse punga. „Stre- 
ine, zise el — numai punga aceasta e vina marelui 
păcat”. La vederea noastră Petru se întunecă la 
chip şi grăi: „Mare pedeapsă dumnezeiască ţi-a fost 
dat, fiule. Aceştia sunt arginţii lui Iuda prin care 
Mântuitorul a fost răstignit pe cruce. Fundul apei 
să înghită aceşti bani, pentruca păcatul săvârşit o- 
dată să nu se mai întoarcă”. 

Zicând acestea, Apostolul Petru, luă punga în care 
ne aflam noi arginţii şi o aruncă în apa râului ce tre- 
cea pe acolo. Ajunşi în apă ne-am împrăştiat care 
încotro. Eu am fost adus vremendelungată de cu- 
rentul apei. 

Multe veacuri s'au scurs şi multă apă a curs pe 
râu. Anii mi-au coclit strălucirea metalului şi apa 


mi-a subţiat forma. Purtam pe față capul unui mare 
împărat roman; dar sa şters şi n'am rămas decât 
o biată monedă fără nume. Intro zi m'a înghiţit 
un peşte, peştele a fost prins şi dus la piaţă. Din 
piaţă la cumpărat bătrânul nostru stăpân şi tăin- 
du-l ma găsit în el. Noroc că anii şterseseră orice 


urmă din valoarea mea şi nimeni nu mai ştie să 
mă preţuiască, altfel, cine ştie câte nenorociri s'ar 
mai abate asupra celor ce miar step. 


Atară zorile începură să "se ivească. Banul de ar- 
gint tăcu şi întreg sertarul cuprinzător al atâtor 


rămăşiţe de veacuri căzu întrun somn adânc. 
D. Const. Mereanu 
——— ocko 


Ghiarele pisicii 
După Crilov 

Un şoarece şi un guzgan stăteau de vorbă. 

„Ai auzit vestea cea mare, zise şoarecele. A sosit 
vremea libertăţii pentru neamul şoricesc. Putem să 
trăim în voe oriunde ne place. 

Leul, fiind supărat, şi-a înfipt ghiarele în gâtul pi- 
sicii şi a zugrumat-o. De-acum am scăpat de cel 
mai mare duşman al nostru. 

— Aşa o fi, răspunse guzganul, dar să-ţi spun 
drept, eu nu prea cred. Când e vorba „de ghiare, 


apoi nu e nimeni mai tare decât pisica”. 
de Romaniţa . 


ai a cet 


Or 


_ 73 => Tu NI: 
C în 1 a 0 o E Zi PRE E RT i 
0 


PAG. 6 00000000000000000000eotovetooeeeeteoeteeoe DIMINEATA COPIILOR 


NE VINOVĂȚIE 


„De ce a plâns Ticu, domnule Cezar? 

— Lam mângâiat şi azi cu nuiaua. i 

— Intotdeauna, frate? ce Dumnezeu! 

— N'am ce să-i fac, domnule meditator. E un copil 
rău, înţelegi dumneata, un copil foarte rău. Auzi, 
să se ia la gâlceavă cu toate haimanalele depe stradă? 
Zi şi dumneata, mam dreptate? 

Tatăl lui Ticu îmi vorbea cu o amărăciune ade- 
vărată, în glas. Ticu, copiul de doisprezece ani, drag 
mie atât de mult, şedea ascuns, micşorat în el, vi- 


novat, într'un colţ al casei. De două luni, de când 
făceam lecţii cu el, niciodată nu-l văzusem atât de 
trist şi de negru la chip. 

Un fior de milă îmi mişcă inima. Nu ştiam dece, 
dar eu eram convins că Tiou fusese nevinovat. Mă 
îndreptai spre el şi îl mângâiai pe obrazul ud, de roua 
sărată, scursă din ochii lui vioi, străluciteori. 

— Lasă, Ticuşor, nu mai plânge, aşa e domnu 
Cezar. Apoi întorcându-mă către tatăl copilului, care 
şedea puţin posomorât, la masă, lângă mâna lui 
Ticu, o femee blaijnă şi lângă cele două surori blânde 
îi zisei: 

— Domnule Cezar, dumneata n'ai dreptate. Eu 
sunt convins că Tiou nu e un copil rău şi nu este 
nici vinovat. 

— De unde ştii dumneata? 

— E, ştiu eu de unde ştiu! Şi de aceia te rog să 
cam îl mai laşi în pace. 

— Bine, domnule, bine, văd că ţii la el, parcă 
ti-ar fi frate. 

Şi domnul Cezar, aruncându-mi o privire ascunsă 
plină de zâmbet şi bunătatea unui părinte, care nu 
vrea să-şi vadă copilul rău, făcu cu ochiul. 

Ticu se uită în ochii mei cu o adâncă recunoştinţă. 
Din privirea lui galeşă par'că se desprindeau o mul- 
time de vorbe calde, sufleteşti, multumitoare. 


de George Axinteanu 

Când surioara lui cea mică se aşeză la pian, să-şi 
cânte soltegiul ce-l avea de învăţat, pentru a doua 
zi, el mă atinse pe umăr. 

— Domnule meditator, sunteţi bun să mergeţi ps 
afară? 

Glasul lui Ticu era tremurat şi rugător. 

— Da, puiule, cu plăcere! 

Eşirăm. Când ajunserăm in grădina din spatele 
caselor, Ticu mă strânse înfiorat de mână. 

— Ce frumos e afară, domnule meditator! 

— Da, Ticule, pentrucă e lună... 

— Şi stele şi senin... 

Ticu se gândi puțin, apoi îmi şopti tremurat. 

— Ştiţi dece v'am chemat afară, domnule Cosa 
tator? | 4 

— Pentrucă ti-a fost frică să eşi singur. t 

— Nuuu. Ştiţi, uite, pentruca să vă spun dumnea- 
voastră, dece m'am bătut ou Logat lui poe 
bețivul. 

— Spune, Ticuşor, eu te ascult cu “acte: 

— Am văzut, domnule meditator. Dumneavoastră 
sunteţi bun şi nu ştiu de ce, dar eu vă am în gând 
întotdeauna. Să vedeţi! Azi dimineață m'am sculat 
înainte de a răsări soarele şi am venit aici în gră- 
dină. Colea, subt nucul ăsta, era o floare albă şi fru- 
moasă. Ea dormea cu un fluturaş mic în braţe. 
Wam apropiat de ea şi m'am lungit pe iarbă. Am 
privit mult timp floarea şi fluturele. Mi-erau aşa de 
dragi amândoi. Când a răsărit soarele, o rază ca 
de aur, a fugit până aici. Raza de lumină s'a aşezat 
pe floare, ca şi când le-ar fi spus la amândoi: 

— Hai copii, sculaţi; e ziuă! 

— Nu! nul nu! parcă i-ar fi răspuns îluturaşul, 
cu aripile ude de rouă. 

— Da! da! da! par'că ar fi izbucnit floricica. 

Atunci raza de soare a sărutat aripioarele flutu- 
raşului, ştergându-i apa de pe ele. Fluturaşul sim- 
tind că poate să sboare, a luat-o din loc. A plutit el 
aşa, câteva minute, peste florile toate, de aici, din 
grădină. Dar pe acolo, prin spărtura ulucilor a veni! 
Lamgărețu. Eu lam primit cu bucurie, şi după & 
i-am dat bună dimineaţa, i-am spus şi lui ce descope- 
risem eu aici în grădină. Dar el să vezi ce-a făcut, 
domnule meditator. 

— Ce-a făcut, Ticuşor? 

— A început să râdă, ca un derbedeu şi să se 
ia după fluture... Eu i-am spus să-l lase în pace, 
dar el nu ma ascultat. 

— Şi Ta prins?, întrebai eu nerăbdător. 

— Da, domnule meditator, l-a prins ticălosul, dădu 
Ticu, foarte trist din cap. 

— Ce a făcut cu el, apoi? 

— A început să-i smulgă, una câte una toate 


DIMINEAȚĂ COPIILOR 


aripile. Sărmanul îluturaş! Parcă îl auzeam cum ţipă: 

— Ajutor! ajutor! mă omoară nelegiuitul. IV aimi 
repezit atunci la Lungărețu şi i-am spus să lase 
fluturele jos. El a rânjit, şi ca să-mi facă mai mult 
în necaz, la rupt în două, la omorât! 

Nu ştiam ce să mai fac. Imi venea să-l stâşii, dar 
m'am gândit că iar are să mă bată tăticu. Wam mär- 
ginit numai să-i spun tare: 

— Eşti un ticălos, un nemernic! 

— lar tu eşti un prost, un mălăeţ, uite am să-ţi 
rup şi floarea, zise el tot rânjind. 

Atunci, când am văzut că mi-a rupt şi floarea, 
nam mai putut să mă stăpânesc, domnule meditator, 
şi i-am dat doi pumni în nas. A început să-i curgă 
sânge. Aşa, ţipând s'a dus la tat-su. Nicolau Beţivu a 
venit şi ma pârât la tata şi tăticu mi-a tras o 
bătae cu nuiaua, de-am s'o ţin minte multă vreme. 

Şi cu toate astea eu cred că nam fost vinovat, 
domnule meditator! 

— Da, Ticuşor, n'ai fost vinovat, dar tăticu tău 
n’a ştiut din ce cauză v'aţi luat la bătae. 

— Păi nici n'a vrut să mă asculte! 

— Aşa este el; de, părinte. Tu însă să nu mai 
vorbeşti cu copii răi, şi să vezi nare să se mai 
întâmple ce s'a întâmplat. 

— Da... da. 

Şi Ticu, uşurat par'că se inveseli. O strălucire ne- 
bănuită se ivi în ochii lui. Mă luă de mână şi îmi 
zise: 

— Hai să ascultăm pianul, domnule meditator. Să 
vezi ce frumos cântă Tanţi. 


dinam PAO, I 


— Haide, Ticuşor. 
Şi intrarăm amândoi în casă. 
George Axinteanu 


LILI LILI LL LILI LL LL LILLE LL LL LL Lele ddd ddd al n DO IOANDEDPED bla a be Delia Led 


BROASCA ȚESTOASĂ 
(Chineză) 

Giuang Gi pescuia odată la fluviul Pu. Şi iată că 
regele din Ciu trimise la dânsul doi slujbaşi înalţi, 
ca să-i spumă că regele îl face sfetnicul său şi îi 
încredinţează păstrarea în ţară a bunei rândueli. 

Giuang Gi, fără să lase undiţa din mână şi fără 
să-şi întoarcă măcar capul, le vorbi în felul urmă- 
tor: „Am auzit că în cetatea Ciu se găseşte o broască 
țestoasă moartă de acum trei mii de ani şi pe care 
regele o păstrează în altarul templului, înfăşurată în 
pânze de mătase. Ce credeţi însă că i-ar fi plăcut 
mai bine broaştei acesteia? Să fie moartă, aşa cum 
este, şi să| i se cinstească oasele sau să fie în viață 
şi să-şi târască după dânsa vara în road dela 
râu?” bt iai, 

Cei doi slujbaşi răspunseră: „De bună seamă că 
ar fi mai mulțumită să fie în viață şi să-şi târască 
în voe coada în nămolul dela râu”. 

— Dacă-i aşa, umblaţi sănătoşi şi spuneţi rege- 
lui că şi eu vreau mai bine să fiu în viaţă, chiar de 
ar fi să mă bălăcesc în noroiu”. 


St. Pr. 


PĂSTORUL FĂRĂ MILĂ 


(După Esop) 

Unui măgar „din pricina greutăţii ce purta, i se 
făcuse o rană în spinare, iar stăpânul său îi dete 
drumul să pască în livadă. până să i se închidă 
rana. 

Un corb, zăridu-l, se lăsă din zbor tocmai dea- 
supra ranei şi începu să dea într'insa cu ciocul său 
ascuţit. 

De durere, bietul măgar sărea în sus, dedea din 
picioare, urla şi sbiera. Insă corbul nici nu vrea să 
ştie, ci îl ciocănea înainte, găurindu-i şi mai rău rana. 

Ceva mai încolo, stăpânul măgarului şedea lumgit la 
umbră şi privea cum sare şi se sbate sărmanul mă- 
gar. l-ar fi fost cât se poate de lesne să alunge 
corbul, însă îi plăcea să facă haz de săriturile şi 
sbierătul de durere ale măgarului. Ba la urmă de 
tot, se porni să râdă cu hohote. 

„Acum simt de două ori mai rău durerile mele, 
îşi zise măgarul, văzând că râde de mine şi petrece 
pe socoteala mea tocmai acela care are datoria să 


mă apere şi să mă ocrotească.” 
St, Pr, 
—— nmk i 


PAG. 8 


DIMINEATA COPIILOR 


Căciula fermecată a lui Haplea 


de MOŞ NAE LE Desene de IORDACHE 


— N'am plecat, le zice Haplea. — Cât ţi-am cere, tot e eftin, „Dar ia scoate aici pe masă, * 
Ins’ acuma de vroii, Căci oricât ne vei plăti, Câţi bani ai, ca să vedem, 

Să vă cumpăr eu căciula, Tu prin târg de dai o raită, Dacă-i chip să-ți dăm căciula, 
Haide. spuneți cât doriţi ? Iti scoţi banii într'o zi. Târgul astăzi să 'ncheiem."“ 


Haplea numără şi scoate, „Hai noroc ! îi zic pungaşii, Ba mai zice : „Fac şi cinste ! 
De prin sân, din buzunare, Dau căciula, strâng toți banii, Vin, mâncare, ce doriţi, 
Galbeni de-aur cu grămada, Mulţumit îşi zice Haplea : Cât de plată, am căciula, 
Vr'o trei sute chiar îmi pare. „Vai, ce proşti au fost golanii !“ Voi de loc nu vă ’ngrijiti.“ 


: Es £ 
Şi mâncară şi băură, Dar pungaşilor le spune : Pleacă hoţii, însă Haplea. 
Zece sticle fură gata. „Voi luaţi-o la picior, Zice iarăşi : „Hai la plată“ 
lar la urmă strigă Haplea : Şi lăsați-mă pe mine, Şi râzând îşi puse 'n capu-i 


„Ei, cârciumare, tă-ne plata !““ Mă descurc eu chiar usor.” Cea căciulă fermecată. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


lată vine şi cârciumarul, „Unde sunt ? întreabă dânsul, — Eşti nebun ? îi zice omul 
Tot aşteaptă să-i plătească, Dacă poți să mă găseşti, Hai de grabă şi-mi plăteştee, 
Insă Haplea se porneşte Eu te văd, iar tu, cârciumare, Dup'aceea, dac'ai poftă, 
Ca să râdă, să glumească. Nu e chip să mă zăreşti“. Toată ziua trăncăneşte. 


— lar mă vezi ? îi spune Haplea,  „Aoleu ! dar nu se poate, — Ce căciulă ? Hai mai iute. 
Ci cârciumarul supărat Am căciula fermecată, Scoate banii să-mi plăteşti, 
De urechi îl trage tare, Ca s'o cumpăr, chiar acuma, Căci de nu, e vai de tine, 

Că biet Haplea a tipat. Eu mi-am dat averea toată. Rău de tot ai s'o pățeşti.“ 


Ce să scoată ? Bietul Haplea li luă şi pantalonii Gol, bătut, ca vai de lume, 
Rămăsese fără ban, Şi nici ghete nu-i lăsă, Capu'n jos şi prăpădit, 

lar cârciumarul, fără milă, Ba-i dădu bătae bună La Hăpleşti se 'ntoarce Haplea 
Il desbracă de suman. Și din cârciumă-l aruncă. Si de-atunci nu s'a nrnif. 


SFÂRŞIT 


PAG. 10 -eeeettbeei600000000000000bbbveetâdeoeecee DIMINEAȚA COPIILOR 


LUPUL CEL PR 


Intrun sat trăia odată un ţăran, care avea un 
Câine. Ani de zile câinele acesta păzise cu credință 
casa şi curtea, însă acum îmbătrânise şi slăbise aşa 
de rău, că abia mai putea să latre. Atunci ţăranul, om 
fără milă, îi trecu bietului câine o sfoară de gât, îl 
duse în pădure şi îl legă acolo de un arbore. Voia 
chiar să-l omoare, dar pe urmă se răsgândi, aşa că 
îl lăsă legat cum era, iar el se întoarse acasă. 

Rămas singur în pădure, câinele începu să-şi plângă 
soarta. Pe neaşteptate dintr'un tufiş răsări un lup 
groaznic la vedere. Lupul, văzând pe câine, rânji de 
bucurie şi îi zise: „Păcătosule, de când te aşteptam? 
De câte ori nu mai luat tu la goană, când dădeam 
târcoale casei şi curţei unde şedeai tu? Acum însă 
mi-ai picat în ghiare, aşa că ami să-ţi plătesc totul cu 
vâri şi îndesat. 


OST 


Poveste populară rusească 


— Dar ce gând ai cu mine, drăguțule lup?. întrebă 
câinele. 

— Nici un gând rău, decât să te mänânc cu carne, 
cu piele, cu tot. 

— Prost mai. eşti, lupule. Din pricina lăcomiei tale, 
nici nu-ţi dai seama de ce faci. Dece vrei să-ţi rupi 
dinţii în carnea mea, care e mai tare decât piatra? 
Dacă ţii aşa de mult să mă mănânci, uite ce trebuie 
să faci: desleagă-mă, hrăneşte-mă câteva zile cu carne 
bună şi proaspătă, pentru ca să mă mai îngraş, iar 
după aceea să mă mănânci cu poftă”. 

Lupul ascultă de vorbele câinelui. Il deslegă şi-i 
aduse o jumătate de cal pe care-l sfâşiase în ajun. 
„Mănâncă şi îngraşe-te”, îi zise el şi îl lăsă singur. 

După trei zile lupul se întoarse şi îl întrebă: „Ei 
câine, te-ai îngrăşat? 


= POTOP EPIC 


yT 


PPE a R A ; AREA i E 


DIMINEATA COPIILO0 Ree000000000000006600000606000306000000000tte PAG. îi 


— Prea puţin. Dar dacă mi-aduci încă o oaie, cred 
că atunci carnea mea va fi mai moale şi mai grasă”. 

Puțin deşteptul lup se duse pe câmp, prinse o oaie, 
o sugrumă şi o aduse câinelui. „Na, mănâncă şi 
îngraşă-te”. 

Câinele se aşternu pe mâncare, se îndopă bine 


şi căpătă noui puteri. După două zile, lupul veni ~ 


din nou şi întrebă iarăşi: „Ei câine, te-ai îngrăşat? 

— Incă nu. Dar dacă mi-aduci un berbec, cred că 
am să mă îngra; tocmai bine”. Lupul îi aduse şi un 
berbece zicându-i: „Altceva nu-ţi mai aduc; mănân- 
că-l şi peste două zile vin eu să te mănânc pe tine. 

— Bine, făcu câinele, iar în gândul său îşi zise: 
„Peste două zile să vedem care pe care”. 

In adevăr, când lupul se întoarse peste două zile, 
câinele, care era acuma în putere, începu să-şi arate 
colții şi să-l latre. „Câine blestemat, strigă lupul, aşa 
ne fu vorba?” Se repezi asupra câinelui ca să-l 
sfâşie. Dar câinele nu se lăsă mai prejos, ci îi în- 
fipse colții, găurindu-i bine cojocul. Lupul o rupse 
la fugă şi fugi atâta vreme cât crezu că aude lătratul 
câinelui. Se băgă întrun tufiş din pădure şi începu 
să-şi lingă rănile ce-i făcuse câinele. „Uite cum 'm'a 
înşelat ticălosul de câine, îşi zicea el, dar dacă îmi 
mai pică în ghiare, nu-l las nici o chpă în viață”. 

După ce lupul se vindecă de răni, eşi din nou după 
pradă. Şi iată că pe coasta unui munte zări un tap 
mare. Se apropie de el şi îi zise: „„Țapule, am venit 
să te mănânc! 

— Dece, drăguţule lup, vrei să-ţi strici bunătatea 
ta de dinţi în carnea mea tare ca piatra? Nu-i mai 
bine să te duci la picioarele muntelui şi să mă aştepţi 
acolo cu gura deschisă? Eu viu alergând de sus, sar 
în gura ta şi aşa mă înghiţi dintr'odată, fără să-ţi dai 
osteneala de a mă rupe şi mesteca”. 

Lupul se duse la picioarele muntelui, căscă gura 
mare, iar ţapul se repezi ca o săgeată, îl izbi pu- 
ternic cu coarnele şi o rupse mai departe la fugă. 
Abia după trei ceasuri lupul putu să se desmeticească 
„şi văzu că ţeasta capului îi era stfărâmată. Şi în- 
cepu să-şi vorbească singur zicându-şi: „Dacă laş 
fi sfâşiat pe ţap şi l-aş fi mâncat aşa cum se obiş- 
nueşte, acum aș fi avut burta plină, iar capul mi-ar fi 
fest sănătos. Văd însă că ticălosul de ţap şi-a bă- 
tut joc de mine, însă asta are să-mi fie o bună în- 
văţătură”. 

De acolo lupul se furişă în sat, unde întâlni o 
scroafă cu vreo doisprezece purcei. „Scroală, îi zise 
lupul, pregăteşte-te să te mănânc cu toţi purceii tăi. 

— Prost mai eşti, lupule. Nu vezi că purceii mei 
abia s'au născut? Vino mai întâi să-i botezăm, fii 
naşul lor şi după aceea mănâncă-i”. 

Lupul primi şi se duseră împreună la moara cea 
mare. Acolo scroata îi zise din nou: „„Naşule, tu 
stai mai încolo unde nu curge apa, iar eu îi botez pe 
purcei în apă şi după aceea ţi-i întind unul câte 
until”. 


i atit ateu ia iuti T = 


Lupul se bucura şi îşi zicea: „Ştiu că de rândul 
acesta am să mă îndop bine”. Se adăposti îndărătul 
unei scânduri care oprea apa, însă scroafa împinse 
repede această scândură, iar apa veni cu atâta putere, 
încât îl luă pe lup şi-l duse cu ea la vale. Cât despre 
scroată, ea se duse acasă cu purceii şi se culcă li- 
niştită, ca să-i tragă un puiu de somn. 


Lupul abia putu să scape din apă şi să iasă din 
nou pe uscat. Cum foamea nu-i dădea răgaz, se fu- 
rişe din nou în sat în căutarea de altă pradă. De 
rândul acesta însă îi merse şi mai rău, fiindcă un 
vânător, care tocmai se pregătea să meargă la vâ- 
mătoare, îl văzu, trase cu puşca în el şi-l culcă mort 
la pământ. l 

Acesta fu sfârşitul lupului cel prost. 

In româneşte de Vintilă Bratu 
———— Doc 0 ———— 


O rugăciune necugetată 


(După Esop) 
Un păstor îşi pierduse viţelul cel mai bun din 
cireadă. Il căută peste tot, dar căutarea-i fu zadar- 
nică. Atunci căzu în genunchi şi ridicând braţele spre 
cer, zise cu glas rugător: „Puternic Zeus! Scoate la 
iveală pe hoţ şi adă-l înaintea mea. Dacă îmi asculți 
rugăciunea, îţi aduc ca jertfă o capră tânără”. 
Abia rostise cuvintele acestea, că înaintea lui stă- 
tea hoţul. Dar "hoţul acesta nu era altul decât un leu 
groaznic şi care se uita la păstor cu ochii plini de 
sânge. f ý 
Văzând primejdia în care se găseşte, păstorul se 
aruncă din nou în genunchi şi se rugă în felul urmă- 
tor: „Atotputernice Zeus! Pentru o capră mi-ai adus 
pe hoţ înaintea mea, dar îţi jerttesc zece capre, dacă 
îl îndepărtezi dela mine”. 
Aşa se întâmplă des cu dorinţele oamenilor scurţi 
la minte. Se îngrozesc mai rău, atunci când le sunt 
îndeplinite. St. Pr, 


PAG. 12 


DIMINEAȚA COPIILOR 


PASAREA ADEVĂRULUI 


(URMARE) 


Poveste populară spaniolă 


E tot ce cerea bătrâna vrăjitoare. Se făcu că se 
minunează de tot ce vede şi apoi zise: „Grădina e 
foarte frumoasă, însă ar fi şi mai frumoasă dacă 
ar avea şi apă de argint. 

Pe Unde se găseşte apa aceasta? întrebă Jua- 
nilla. 

— Pe muntele Minunilor, la fântâna de argint. 
Dacă în havuzul din grădină torni câteva picături 
din apa aceia, toată apa devine mai strălucitoare 
decât argintul adevărat. De aceia spune fratelui tău 
să meargă şi să caute”. 


a, 


ay 


Baba plecă, iar Juanilla aşteptă cu nerăbdare 
întoarcerea fratelui său. Indată ce se întoarse, îl 
rugă să meargă la muntele Minunilor. „Ce nevoie a- 
vem de apa de care ţi-a vorbit vrăjitoarea? îi zise 
Juanillo. Şi fără ea, casa noastră este destul de 


frumoasă”. 
Juanilla însă se porni să plângă şi să zică în- 


Prelucrare de Dinu Pivniceru 


truna: „Vreau apă de argint, vreau apă de argint!” 

Ca să mo mai vadă plângând, Juanillo luă um 
urcior, încălecă pe calul său cel mai bun şi porni 
spre muntele Minunilor. Când ajunse la poalele acestui 
munte, văzu un pustnic cu părul alb şezând sub 
un arbore. „Cine ţi-a dorit răul, copilul meu, ca să te 
trimită aicea? îl întrebă pustnicul. 

— Wa trimes soră-mea care cu toate acestea mă 
iubeşte mult. Insă o bătrână vrăjitoare, Dumnezeu 
s'o bată, i-a băgat în cap să ceară apă de argint”. 

“Pustnicul îi răspunse zicând: „Văd că nu te îm- 
pinge lăcomia, deaceea an să-ţi dau o mână de a- 
jutor. Află însă că toţi câţi s'au dus la muntele Mi- 
nunilor, mu s'au întors deloc. 

Deaceia, ascultă: Urcă-te pe povârnişul acesta; la 
jumătatea drumului vei întâlni un leu ascuns prin- 
tre stânci. Leul acesta e paznicul fântânei. Dacă 
ține ochii închişi, stai locului, căci te pândeşte; dacă 
stă cu ochii deschişi, treci înainte fără teamă, fiindcă 
doarme. la apoi repede apa de argint şi întoarce-te 
alergând mai înainte de a se deştepta leul, care are 
somnul foarte uşor”. 

Juanillo mulţumi pustnicului şi începu să urce mun- 
tele. Nu după mult zări printre stâncile verzi şi trans- 
parente ca smaraldul o fântână strălucitoare. La mar- 
ginea fântânci stătea lungit un leu, ţinând ochii des- 
chişi. Juanillo trecu aşa de uşor pe lângă leu, că a- 
cesta nu se deşteptă. Umplu urciorul cu apă şi fugi 
alergând. fa zi e eat a 9 PRI 

Junilla care îl văzu că. se întoarce cu apa aşa 
de mult dorită, îl îmbrăţişă şi începu să sară în 
sus de bucurie: „Cât eşti de bun şi cât de mult te 
iubesc, îi zise ea. Haide, Juanillo, varsă apa în havuz”. 

Numai decât fântâna căpătă o strălucire aşa de vie, 
că nu te mai puteai sătura admirând-o. 

A doua zi vrăjitoarea veni din nou: „Bună ziua, 
mititica babei. Cum îţi merge pe ziua de azi? în- 
trebă ea pe Juanilla. 

„Foarte bine, dar vino să vezi ce mi-a adus Jua- 
nillo”. ale Dieta. i 

Când văzu apa argintie, vrăjitoarea se făcu gal- 
benă de mânie, fiindcă ea crezuse că Juanillo nu va 
scăpa din ghiarele leului. De aceia gândindu-se la 
altă răutate, îi zise Juanillei: „Dacă ai avea şi ste- 
jarul cu frunzele de aur, grădina ta ar fi o adevărată 
minune. E de ajuns ca frățiorul tău să-ţi aducă o 
ramură din stejarul acesta; sădind-o în grădină, va 
creşte în scurtă vreme un arbore a cărui fiecare 
frunză va cânta un cântec. Până acuma nimeni pe a- 
ceastă lume mare un astfel de arbore”. 

„Voi trimite pe Juanillo, răspunse Juanilla şi îmi 
va aduce ramura aceasta”. 


DIMINEATA COPIILOR 


Și de rândul acesta bietul Juanillo, văzând că 
soră-sa plânge mereu, porni în căutarea ramurei de 
stejar. Ajungând la bătrânul pustnic, îi povesti pen- 
tru ce venise, ia: pustnicul văzând că nici 
acum Juanillo nu fusese împins de lăcomie, se ho- 
tări să-l ajute din nou. De aceia îl povăţui în felul 
următor: „Când vei ajunge înaintea stejarului cu frun- 
zele de aur, ai să vezi acolo un şarpe foarte mare. 
Stai şi priveşte-l bine: dază are capul ascuns, e 
semn că te pândeşte; dacă are capul ridicat sus şi 
priveşte cu ochii deschişi la soare, e semn că doarme. 
Rupe ramura fără să descaleci şi fugi cât mai iute”. 

Juânillo mulţumi pustnicului şi porni să urce mun- 
tele. Ceva mai încolo de fântâna de argint văzu un 
arbore aşa de mare, că umbra lui ar îi acoperit un 
crâş întreg. Miile de frunze, mişcate de vânt, cântau 
o muzică fermecătoare, iar lângă arbore un şarpe 
groaznic stătea cu capul în sus şi privea la soare. 
Şarpele nu se mişcă atunci când Juanillo trecu pe 
dinainte-i. Juanillo rupse o ramură din arborele 
acela şi fugi apoi în goana calului. 

Juanilla întâmpină cu nespusă bucurie pe fratele 
său. Sădi ramura şi în câteva zile răsări un ar- 
bore măreț cu frunze aurite şi fiecare frunză cânta 
um cântec nespus de frumos. „Cât sunt de fericită, 


Mm 
(TIP 


(MI 
( 


==, 
==, 
g 
E 
== 


zise Juanilla, acum nu mai doresc nimic şi nu ne 
mai despărțim niciodată”. 

Când vrăjitoarea veni din nou, să crape de ne- 
caz şi mai multe nu. „Arborele acesta, zise ea, ar 
îi mult mei frumos dacă printre crăcile lui ar sbura 
Pa-ăreca Adevărului. Pasărea aceasta e albă şi stră- 
lucitoare ca zăpada când e luminată de razele soa- 
relui. Apoi ştie toate lucrurile şi cine o are, va fi 
fericit toată viața. 

— Unde se poate găsi această pasăre năzdră- 
vană? intrebă Juanilla: 

— La Muntele Minunilor, spune fratelui tău să o 
aducă”. 

Când Juanilla îi ceru lui Juanillo să medfgă să-i 
aducă pasărea, băiatul îi zise: „Văd că mă trimiţi 
mereu la moarte. Este o adevărată minune că până 
acum am scăpat cu viață. Cu toate acestea, plec 
din nou. la însă oglinda aceasta şi priveşte-o în 
fiecare dimineaţă; dacă se întunecă, e semn că sunt 
în primejdie. Şi mai este semn că nai să mă mai 
vezi niciodată”. Juanilla plânse, însă dorinţa de a 
avea pasărea năzdrăvană fu mai mare într'insa, aşa 
că lăsă să plece din nou fratele ei. 

Bătrânul pustnic stătea la poalele muntelui: „Fiule, 


_— 
Citiţi urmarea în pag. 14 jos. 


PAG. 14 


DIMINEATA COPIILOR 


O ZI DE SPITAL 


trundea prin ferestre şi săruta frunţile co- 
pilaşilor bolnavi, înlocuind pe bunele mame 
care suferă de dorul lor, ştiindu-i departe 
de casă. Unii, copii de şcoală, alții mai mici, alţii 
mititei de tot. Unul mai cuminte, altul nebunatic; 


a ra cinci, dimineaţa. Intr'unul din saloanele spi- 
a talului de copii din Bucureşti, lumina pä- 
E 

S 


uru! mai subțirel, mai plăpând, altul mai dolofan 
Dai la ora aceasta toți dormeau la fet de adânc 
şi visele lor erau nişte crâmpee frânte dintrun sin- 
gur vis. Numai unul singur nu dormea deloc. El se 
părpălea ca pe-o saltea ump'ută cu pureci în loc de 
lână. -Işi freca ochii, îşi trosnea degetele, îşi agita pi- 
cioarele, imitând mersul cu bicicleta pe o şosea ne- 
tedă şi largă, în sfârşit tot astfel îşi petrecu vremea, 
până când observă că ceasornicul rotund din perete 
arată ora şase fix. 

Roşu de bucurie, sări din pat ca un Vasilache pe 
arcuri; apoi cu ambele mâini făcute pâlnie la gură 
se apropie de urechea fiecărui copil, imitând zgo- 
motul sonor al unui ceasornic deşteptător. 

—  Sculaţi, măi, au venit toţi înfirmierii şi sfo- 
răiți încă? 

Cei care îl cunoşteau de mai multă vreme pe Ionel 
Cristu — căci aşa se numea acest convalescent — 
nu se supărau, ba chiar făceau mare haz privindu-l 
cu zâmbete vesele pe fața încă sommoroasă. Dar 


(Urmare din pag. 13) 


îi zise el lui Juanillo când îl văzu că vine din nou, 
ce păcat te-a împins să vii pentru a treia oară 
aicea? 

—  Soră-mea doreşte să aibă pasărea adevăru- 
lui; e cea din urmă dorință ce-i îndeplinesc, aşa 
că din dragoste pentru dânsa, te rog, vino-mi în- 


tr ajutor”. (Va urma) 


cei cari îl cunoşteau numai de o zi, nu-l puteau privi 
tot astfel. Mai cu seamă când erau treziţi din som- 
mul cel mai dulce. 

Cu toate acestea nimeni nu îndrăznea să se ia 
la harţă cu Ionel. Nu se lăsa bătut de nimeni la 
trântă, la box, la discuţie sau la învăţătură, la fa- 
bricarea aeroplanelor de hârtie, a capetelor de draci 
care scot limba, şi la toole poznele de soiul aces- 
tora. i 

De aceea unul dintre Soves săi ät suferință din 
spital îi făcuse un cântec: 


Frunză verde ineluş, 
Cine este bătăuş 

Şi Sfârlează 

Și ghiduş? 

Frunză verde de cercel, 
Asta este Ionel! 


Dar iată căntr'o dimineaţă, Ionel fu reclamat la 
infirmier pentrucă sculase pe copii din somn, sbâr- 
nâindu-le in urechi. lonel se interesa cine-i făcuse 
această festă. Află că era Benone — băiatul cu 
ochii negri şi cu trupul subţirel. i 

lonel aşteptă momentul potrivit ca să se răzbune 
şi năpustindu-se asupra micului Benone, încăerarea 
fu gata. Dar acesta deşi mult mai plăpând decât 
Ionel, nu voia să se lase invins. Lupta însă nu tinu 
mult. Fură despărțiți în câteva clipe de câte-o mână 
ce-i bătea prietenos pe umăr. Tresăriră întâlnind pri- 
virea plină de cuminţenie şi de bunătate a veci- 
nului lor de pat, Stroe. 

— Nu pentru astfel de fapte ne-a scăpat Dum- 
nezeu de pericolul boalei care ne-a adus în spital! 

Ştrengarul Ionel şi micul Benone lăsară ochii în 
jos, ruşinaţi. Trecură liniştiţi în patul lor. 

După amiază, ca de obiceiu, copiii îşi aşteptau pă- 
rinţii. Ionel fu primul fericit. Buna lui mamă îi cume 
părase tot ce o rugase el în ajun. Al doilea fu micul 
Benone. Surioara venise să-l vadă, aducându-i bom- 
boane şi cărți. Numai Stroe stătea ou gândul dus, 
privind spre tavan. 

— Tu nu aştepţi pe nimeni? îl întrebă Benone. 

— Nu, răspunse acesta, eu n'am părinţi. Mă creşte 
un tutore şi acesta e bătrân şi bolnav. Pe tata nu-l 
mai ţiu minte de loc, iar pe mame deabia mi-o a 
amintesc... Atâta ştiu: era frumoasă şi bună... 

Când Stroe îşi isprăvi povestea, câteşi trei copiii 
se simţiră legaţi unul de altul pentru toată viața. O- 
chii lor vărsau acum aceleaşi lacrimi, iar cutia cu 
caramele a drăgălaşului Benone era goală... 


Alexandru Bilciurescu 
DOC ko 


DIMINEAȚA COPIILOR 


MUŞTELE ŞI PĂIANJENII 


Un prinţ tânăr întrebă într'o zi: 

„Pentruce Dumnezeu a creat muştele şi păiajenii? 
Asemenea insecte nu sunt de nici un folos oamenilor 
şi dacă mi-ar sta în putinţă, le-aş prăpădi pe toate 
depe fața pământului”. 

Profesorul său îi răspunse: 

„Tot ce a creat Dumnezeu este aşa de înţelep- 
țeşte orânduit, încât toate creaturile, chiar şi cea 
mai neînsemnată, îşi au rostul lor. N 

— Inţeleg, răspunse prinţul, că în întreaga crea- 
țiune şi insectele pot să fie de folos, însă pentru noi 
oamenii, în deosebi, ele sunt un adevărat chin. 

— Omului deasemenea îi pot folosi insectele, îi 
răspunsc profesorul său, şi se poate chiar cu ajutorul 
celei mai neînsemnate insecte, să ne scăpăm, viața. 

— Aşa ceva nu e cu putinţă, îi zise prinţul. Cum 
aş putea eu să cer ajutorul unei muşte sau a unui 
păiajen ?” 

Câţiva ani mai târziu, prinţul plecă la războiu şi 
într'o zi se văzu nevoit să fugă din faţa duşmanului. 
Merse toată ziua, iar seara ajunse sdrobit de obo- 
seală. în mijlocul unei păduri unde se culcă lângă 
un copac. Un soldat duşman, care-l zărise, se a- 
propie încet, cu sabia în mână, ca să-l omoare. 
In aceeaşi clipă, o muscă veni de se aşeză pe nasul 
prinţului şi-l pişcă aşa de tare, încât el se sculă 
numaidecât. 

Zărindu-l pe duşman, scoase sabia, îl trânti cu o 
lovitură repede la pământ şi o luă la fugă. In aceeaşi 
pădure prinţul găsi o peşteră, în care se ascunse. 
In timpul nopţii un păianjen îşi ţesu pânza la in- 
trarea peşterei. Spre ziuă doi soldaţi duşmani por- 
niră în căutarea prinţului. Când ajunseră în dreptul 
peşterei, prinţul îi auzi vorbind. „Priveşte, zise unul 
dintr'înşii, aci trebuie să se fi ascuns. 

— Nu este cu putință ca el să fie ascuns aici, 
deoarece dacă ar fi intrat, s'ar fi rupt această pânză 
de păiajen”. Spunând aceasta, soldaţii se depărtară. 

Atunci prinţul căzu în genunchi şi împreunând 


b PAG. 15 


după Schmid 


mâinile multumi lui Dumnezeu zicând: ,Mulțumes- 
cu-Tı Tie, Doamne, că m'ai scăpat! Ieri cu ajutorul 
unei muşte, azi datorită acestui păiajen, care şi-a 
ţesut pânza la intrarea peşterei. Cât de bine e făcut 
tot ce a eşit din mâna Ta!” 

In româneşte de Anicuța Cărbuneanu 


E ll LL LL LL LILI LILLE LL LILI LITE LL LL LL ll deedee bebele di 


Graurul şi 


(Indiană) 

Nişte maimuțe, cari trăiau într'o pădure, zăriră 
intr'o zi rece de iarnă un licuriciu. 

Crezând că e chiar foc, îl prinseră, puseră peste el 
frunze veştede şi vreascuri, sperând că au să se a- 
prindă. 

Ba una din maimuțe sufla din răsputeri în licuriciu. 

O vrabie, care stătea prin apropiere, îi strigă mai- 
muţei: „Ascultă, cumătro, ăsta nu e foc, ci un licu- 
riciu, aşa că de geaba sutli şi te osteneşti”, 


pita aree ealii-aieacăi 
i a 9 4 a LA 


maimuţele 


Maimuţa nici nu-şi intoarse capul, ci ii dădu ina- 
inte cu suflatul. 

Văzând aceasta, vrabia sbură jos din copac şi a- 
propiindu-se de maimuţă, încercă s'o oprească cu 
sila dela această muncă zadarnică. Dar la urma ur- 
melcr, se înfurie şi maimuța şi luând o piatră asvârli 
cu dânsa în vrabie şi o omori pe loc. 

Nu te amesteca în treaba prostului: aceasta e în- 
văţătura fabulei. 

St. Pr. 


PAG. 16 H 


DE VORBĂ CUCITITORII 


V. H. Ţ.„Loco. — Ai copiat mai multe „ghicitori“ şi ni 
le-ai trimis, fără să spui lucrul acesta. De aceea, ne pare 
rău, dar nu le putem publica. 

Be nţă-Loco. — Ne-ai trimis o bucată scrisă cu creionul 
şi putin viteaţă. Aşa fiind, n'am putut să o luăm în cercetare. 

+ Pop.„Slat na.— „Poezia“. Ştim biue cu toţii că după 
cn apune soarele, începe să se însereze şi pe urmă se lasă 
îetunerecul nopţii. De aceea, nu e nici o nevoie să spunem 
J)ucrurile acestea în versuri slăbuțe de începător. Jocuri!e se 
cercetează de redactorul nostru special. N'am auzit până a- 
cum de vrun om vestit pe care să-l cheme Bode, aşa cum 
scrii d-ta, aşa că ne pare rău, dar n'avem ce să-ți răspuntem. 

Sax. D.— „Pastel“. Poezia d-tale arată un talent promită- 
tor, dar în genul acesta s'au pubiicat nespus de multe. Te 
mai sfătuim ca în poeziile descriptive să te iereşti de o e- 
numărare treptată a fenomenelor naturei. 

Nic. Gr-Loco. — roezia „Cearta“ ţi se publică. lar cât 
despie poezia „Prin muncă“, asemenea bucăţi conţinând 
sfaturi şi pove'e morale, se reuşesc mai bine când într'n- 
sele pui rodul une: experienţe trăite, al unor observaţii de 
mulţi ani de zile. De aceea, te stătuim pe d-ta, care eşti 
încă prea tânăr, să laşi pentru mai târziu astfel de subiecte. 

Mir C.-Loco.—lţi publicăm „Au învins ai noşiui“ şi „Pă- 
tania lui Costică“. Poezia „In amurg la ţară* se potriveşte 
puţin cu programul revistei noastre, iar „Oda“ este scrisă 
întrun ton declamator şi în afară de aceasta amestecă două 
lucruri cam deosebite. De altlel, ni se trimit aşa de multe 
poezii, că nu e chip să le publicăm pe toate, chiar când 
sunt publicabile. 

Gab. M. Cor.-Târgovişte. — „Măicuţei mele“. Vrei să 
ne asculți şi pe noi, mică şi drăguță domnişoară? Pe măi- 
cuţa d-tale să continui să o iubeşti, aşa cum scrii în poe- 
zioara ce ne ai trimis, dar poezii cari să fie bune de publi- 
cat să nu faci decât mult mai târziu, când vei creşte mai 
mare şi ve. învăţa mai multă carte. Acum fii voioasă şi să- 
nătoasă. 

Dem. B. Câr.„Loco.— „Inceput de poveste“ are versuri 
aşa de lungi, încât citirea lor devine foarte anevoioasă. In 
atară de aceasta, atât ea cât şi poezia „Pădure“. neavând 
nici o acțiune, se rotrivesc puțin peutru revista noastră. Spe- 
răm ca altă dată să avem din partea d-iale bucăţi pe cari 
le vom publica bucuros. 

Dum. Mar.-Craiova — Uite că uităm şi noi greşa'a co- 
misă, dar caută pe viitor să te fereşti de asemenea greşeli. 
Nici navem dreptu! şi nici onest lucru nu este să ne îns.- 
şim munca şi lucrul altora. 

I. Ros..Loco. Cam slăbuţe „poeziile“ tale, dragul nos- 
tru cititor. Astăzi, poa'e, te vei bucura văzându-le publicate, 
dar după trecere de câţiva ani te vei supăra pe noi, că te- 
am încurajat în slăbiciunea ta şi în capriliile jtale de copil, 
Am spus şi repetăm că primele încercări se păstrează în 
caet sau în album ca amintire pentru mai târziu, dar nu se 
tiimit spre publicare. 

Sam. Șf.-Ch'g'nău. — „Micul doctor“, o bucată pentru 
începători, n'are cine ştie ce conţinui, ca să merite osteneala 
să be tradusă şi cinstea să fie publicată. Asemenea poves- 
tiri pentru copii mici avem mult mai frumoase în limba ro- 
mână. Mai atlă că teiu face la plural fei, iar nu „teiuri“, cum 
ai scr's d-ta. 

Pop. C. S.-R.Sărat.—D-ta, care urmăreşti regulat revista, 
n'ai citi! oare că am dat deseori de veste să nu ni se tri- 
mită spre publicare bucăţi traduse din cărţile de şcoală stră- 
ine? Mai află că povestea cu Siegfred este inceputul pre- 
scurtat al marei epopei populare germane „Niebelungii“ 
(Das Niebelungenlied), despre care am scris la rubrica „De 
toate şi amestecate“. Poezia „Nopți de Iulie“ nu este în 
genul literaturei pentru copii. La ceielalte întrebări ţi se răs- 
punde separat. 


DIMINEATA COPIILOR 


Anunțăm pe cititorii cari doresc să se aboneze 
la „DIMINEAŢA COPIILOR: că vor primi la fiecare 
abonament câte u': supliment gratuit de 5 volume 
cu povestiri alese din „Biblioteca Tineretul, 

Preţul abonamentului a rămas acelaș, adică 200 
lei pentru un abonament pe timp de un an, sau 100 
lei pentru un abonament pe timp de șase luni. 

Cititorii din provincie pot trimite banii prin man- 
dat poștal pe adresa revistei, iar cititorii din Capi- 
tală po achita chiar ei însăşi la administraţia re- 
vis'ei „Dimineaţa Copiilor“ str. Sărindar 7—11. 

Suplimentele gratuite se eliberează imediat iar în 
provincie se expediază prin pachet poșta!, 


BUCURIE 


Am fost la teatru, — cinema, 

Şi nu m'am bucurat prea tare 

Luându-mi un pachet „SUCHARD” 

Avui o bucurie mare... 
Lele bl LL LLLLILILILLLLL Li LI 

. e ă i i - 

S'a dovedit :. iecturä pontru ioti osto 
„REALITATEA ILUSTRATĂ", revistă ilustrată 
de actualități. Ultimul număr apărut cuprinde peste 
100 ilustrațiuni, curiozități din toată lumea, modă, 
cinematograf, sport, știință popularizată, nuvele, jo- 
curi, glume, etc. — Tipărită în 3 culori, 20 de pa- 
giai mari, 8 lei exemplarul. 


Ascultă-mă 
mititico, 

Trebuie să creşti 
mare, sănătoasă şi ro- 
bustă, trebuie să în- 
veţi cu plăcere şi fără 
a obosi, la timpul tău 
trebuie să devii aju- 
torul şi sprijinul mamii 
în ocunațiile casnice, 
trebue deci să păstrezi 
negreşit acel dar ne- 
prepuit ce se chiamă 
sănătate. 

Ei bine, dacă vrel 
să obţii toate astea nu 
pierde ocaziunea de a 
bea zilnic o ceaşcă de 


Cacao pe care mama prevăzătoare ţi-o va da 


Do dimineaţa şi pe care tu o savurezi cu 


multă poftă, fiind de gust exceleni, . 
Ai pufea dori ceva 


mai delicios de cât Knor ? 


o CACAO 
De vânzare la drogherii şi mag. cu coloniale. 
SADONNBRAGECIALISSaNAREDERN ERIS 


Cereţi pretutindeni 


„PLICI ŞI PLUM“ 
PRETUL 20 LEI 


eee DT ae a ee ae eee 
ATELIERELE „ADEVERUL“ S, A, 


"w DIMINEATA 
1930 €OPiiLOR 


REVISTĂ SĂPTĂMÂNALĂ 
ja DIRECTOR: N. BATZARIA. 


A~ 


Straşnici pescari ce vor să prindă peşte cu mâna. | Preţul, Lei 5 


PAG. 2 


? 


Cine a fost Savonarola? 


Savonarola, despre care ne întreabă cititorul nostru 
Mar. I. I. dela Alexandria a fost un vestit călugăr 
catolic, Italian de origină şi făcând parte din tagma 
călugărească a Dominicanilor. S'a născut în anul 1452 
în orăşe'ul Ferrara, dar cea mai mare parte din viaţă 
şi-a petrecut-o la Florenţa, unde prin marele său ta- 
lent oratoric, pus în slujba unui fanatism religios fără 
păreche, a ajuns să fie aproape stăpânul Florenței. 

Savonarola a predicat cu mult talent, dar şi cu o 
înverşunare fanatică împotriva clerului catolic care 
nu-şi făcea datoria şi se deda la petreceri. A încer- 
cat chiar să întemeieze la Florenţa o republică al 
cărei conducător să fie el. 

Excomunicat de Papa Alexandru al VI-lea şi pără- 
sit de popor, Savonarola a fost arestat, chinuit şi 
ars pe rug în anul 1498. 

Despre dânsul şi activitatea lui, s'au scris în ma- 
ri'e limbi din Apus mai multe lucrări. 


Cine a fost Lenau? 


Drăguța noastră cititoare, d-ra Marcella Ros. din 
Capitală, ne sorie că învățând poezia „Die drei Zi- 
i (Cei trei Ţigani) de Lenau, i-s'a părut AO 

Eal 

ari "credem, fiindcă Lenau (Nicolae) este unul din 
cei mai mari poeţi lirici din literatura germană. Năs- 
cut în anul 1802, Lenau a murit la Viena (el este 
din Austria, nu din Germania, în anul 1850). In ul- 
timii şase ani ai vieţii sale, Lenau suferea de alie- 
nație mintală. 

Precum am spus, Lenau este unul din cei mai 
mari poeţi lirici germani. Poeziile sale sunt însă stră- 
bătute de mult pesimism, adică el vede că în viaţă 
totul e rău şi posomorât. In aceste privinţi, Lenau 
are multe puncte de asemănare cu renumitul nostru 
Eminescu 


pe _ —— 
a 


In afară de poezii mai scurte, Lenau a scris şi 
poeme lungi, printre cari una are chiar ca titlu „Sa- 
vonarola” şi vorbeşte despre omul de care am po- 


Cine a fost La Rochefoucauld ? 


E întrebarea cititorului nostru Alex. C. Part. din 
Capitală. 

Răspundem că La Rochefoucald (citeşte La Roş- 
fucol), membru al unei vechi şi foarte nobile familii 
franceze, a avut o viață împărțită în două părți ine- 


TOATE și AMESTECATE 


gale: în tinereţele sale şi până în pragul bătrâneţelor 
La Rochefoucauld, fire neastâmpărată şi vanitoasă, 
s'a amestecat în toate comploturile şi luptele civile din 

Franţa. Din această activitate în decursul căreia a şi 
fost grav rănit, La Rochefoucau'd nu s'a ales decât 
cu ruine şi nenorociri. 

Limiştindu-se la bătrâneţe, s'a apucat să-şi scrie 
Memoriile şi a mai scris şi Maxime. Aceste Maxime 
i-au asigurat lui La Rochefoucauld reputaţia de scrii- 
tor. Intr'insele găsim un stil frumos şi o limbă mi- 
nunată, un model de proză franceză, dar, întrucât 
priveşte ideile şi cugetările din aceste maxime, ele 
Sunt mai puiin frumoase şi mai puţin imorale. In ele, 
autorul lor ne arată egoismul, vanitatea şi amărăciu- 
nea că ma izbutit în viaţă. 

La Rochefoucauld s'a născut în anul 1613 şi a 
murit în anul 1689. 


Cine este Jules Renard ? | E 


Presupunem, că drăguțul nostru cititor Mir. V. Lep. 
din Capitală ne-a făcut această întrebare în legătură 
cu povestirea sau cu piesa de teatru Poil de Carotte 
(în româneşte Morcovăţ). > 

Răspundem că Jules Renard este, iar nu a fost, 
fiindcă trăeşte şi astăzi, unul din bunii scriitori fran- 
cezi contimporani. 

Născut în anul 1864, J. Renard a scris mai multe 
lucrări literare, arătându-ne în deosebi tipuri de mici 
burghezi din provincie. (Cam în genul acesta avem 
în româneşte minunatele nuvele şi povestiri ale ma- 
relui nostru scriitor Brătescu-Voineşti). 

Lucrarea în care se arată mai bine talentul lui J. 
Renard, este Poil de Carrotte. A scris-o mai întâi în 
formă de povestire, iar apoi a făcut cu acelaş su- 
biect o foarte frumoasă piesă de teatru. 

In scene cari plac şi mişcă, autorul me arată viaţa 
tristă a lui Poil de Carotte, un copil setos de dra- 
goste şi îngrijire, ceeace nu găseşte acolo unde ar 

să găsească, adică la maică-sa. 

Piesa aceasta trece printre cele mai bune din lite- 
ratura dramatică franceză din zilele noastre. 


Cuvinte înțelepte 


Unul care fusese păcălit de alt cineva, era luat în 
bătaie de joc de acesta că ma fost destul de deştept. 

Cel păcălit îi răspunse cu sânge rece: 

„Află dela mine că oamenii pe cari îi poţi înşela 
mai uşor sunt aceia cari nici nu se pricep şi nici nu 
se gândesc să înşele pe alţii”. 


ABONAMENTE : 


8 IULIE 1928. — No. 230. 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI — Str. SĂRINDAR 7, parter. — TELEFON 6/67 


UN NUMĂR 5 LEI 
IN STRĂINĂTATE DUBLU 


BATZARIA 


Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 


REPRODUCEREA BUCAȚILOR ESTE STRICT INTERZISA 


AAAAAAAAAAAAAAAAĂ 


VÂNĂTORUL | 


TYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYY: 


Cu puşca pe umăr, 
în zori de zi, 
porni 


— cu gloanţe prinsen brâu cu număr — 


Un vânător 

Şi cun copoi... 
Amândoi 

S'au îndreptat cu zor 
Spre baltă... 

lată-au ajuns 
Şi-amândoi 

S'au ascuns 

în păpuriş... 

Intr'un târziu, 

— spre cerul gol — 
din păpuriş porneşte-un stol 
de gâşten zbor... 
Atunci, 

dibaciul vânător, 


îndreaptă puşca în spre stol. x 


Un bubuit E. 
răsună'n gol i 


şi-un țtiuit 


răsună'n baltă... 

Din slava 'naltă, 

Porneşte 'n jos — în rostogol — 
Şi cade-o gâscă pe pământ... 
Copoiul fuge ca un vânt 

Spre pasărea lovită 

Şi 'ntr'o clipită, 

Se'ntoarce iar la vânător... 

El, voios o bagăn sac, 

Şi-apoi iară 

stau la pândă după trestia din lac, 
până, hei, târziu spre seară, 

Când amurgul lin 

se lasă... 

Ei atunci, — cu sacul plin — 

Veseli o pornesc spre casă... 


Zaharia George Buruiană 


Eu sunt Pisa, — vă uitaţi, 


Dar să nu mă deochiați ! 
Sunt frumoasă ca păpuşe, 
Sunt deşteaptă, jucăuşe, 
Stau în brațe la copii, 

Fac şi multe ghiduşii. 

Sunt vioaie şi glumeată 
Că oricine mă răstață, 
Insă, na ! vă spun să ştiţi, 
De cumva mă chinuiti, 
Ori de coadă m'apucați, 
Bine seama Să luaţi, 

Deşi mică, dar am shiare 
Ascutite. Ssâriu tare 


———— 0 k 


EU SUNT PISA 


Şi pe mâini şi pe obraz, 

Căci nu-mi place, nu fac haz, 
Să fiu trasă, chinuită, 

Vreau viață liniştită. 

Eu sunt Pisa — de vroiți, 

La Moş Nae mă 'ntâlniți. 
Sunt a lui şi-s pe vecie 

Si o spun cu bucurie, 

Căci Moş Nae mă'ngriieşte, 
Mă răsfață, mă iubeşte. 
Dimineața merg în pat 

El se face supărat, 

Zice: „larăşi ai venit ? 

Vezi din somn că mai trezit !“ 


Insă ware ce să facă, 
Ci se-apucă de se ioacă, 
lar când văd apoi că scrie, 
Hop ? îi sar eu pe hârtie 
Si mă 'ntind şi mă lungesc, 
Tot ce-a scris îi cam mânjesc, 
El îmi zice încruntat : 
„Piso, fugi c'am să te bat !“ 
Insă Ştiu c'aşa vorbeşte 
Căci Moş Nae mă iubeşte 
Eu sunt Pisa ! ca păpuşe, 
Eu sunt Pisa jucăuşe. 

Din limba pisicească de Moş Nae 


PAG. 4 


POVESTE POPULARĂ 


fost odată o femeie căreia îi zicea 
Lina-Mărăcina. „Lina” trebuia să-i 
zică, fiindcă aşa fusese botezată, 
dar dece să-i zică şi „„Mărăcina” ? 

Dacă nu-mi tăiaţi vorba şi as- 
cultați povestea ce urmează, veţi 
şti cu toţii de unde i-a venit po- 
recla aceea. 

Era Lina-Mărăcina o femeie imăritată şi măritată 
cam de mult, aşa că se găsea în vârsta când trebuia 
să fie cât mai coaptă la minte şi cât mai pricepută. 

Lina-Mărăcina era însă ca fructele acelea pe care 
le apucă toamna Şi tot necoapte rămân. Se născuse 
într'o ureche şi tot aşa rămăsese. In zadar se căznea 
biet bărbatu-său, om cumsecade şi bun gospodar, 
să o mai cuminţească, să o facă şi pe ea ca toate 
gospodinele. Toate sfaturile şi poveţile lui nu gă- 
seau nici o ascultare. 

Dar vezi că Dumnezeu, care se gândeşte la noi 
oamenii şi la binele nostru, a avut grijă şi de Lina- 
Mărăcina. Ce-i lipsea femeii acesteia din partea min- 
ţii, i-a întregit din partea norocului, aşa că ei îi se 
potrivea, dar tocmai pe dos, zicătoarea că e mai 
bine un dram de minte decât un car de noroc. 

lată, într'o zi Lina-Mărăcina pornise să meargă 
la pădure, ca să aducă de acolo nişte lemne. Luă, aşa 
dar, o bucată de frânghie, ca să aibă cu ce să lege 
lemnele. | 

Pe drum însă ce-şi zise: „Dece să port pe mine 
frânghia aceasta, ca să-mi fie o povară? Mai bine 
o tiu de un capăt şi o las să se târască pe jos”. 

Aşa şi făcu, când într'o livede frânghia se prinse 
în nişte mărăcini. Oricine altul sar fi dus şi ar fi 
destăcut-o. Lina-Mărăcina însă se supără foc pe mă- 
răcini şi începu să urle la dânşii: „Hoţilor şi pun- 
gaşilor, lăsaţi frânghia că e a mea!” 

Şi “trage de celălalt capăt şi trage, până ce smulse 
din pământ mărăcinii cu rădăcină cu tot. Dar ce-i 


DIMINEATA COPIILOR 


de N. Macedoneanul 


fu dat să vadă? In pământ sub mărăcini era o co- 
moară, o căldare plină până la vârf cu galbeni stră- 
lucitori. 

Văzându-i, Lina Mărăcdina — şi dela această in- 
cina” — îşi zise mulțumită: „O, ho! ce de potcoave 
mici! Foarte bune ca să potcovesc porcii cu ele”. Căci 
deşteptei noastre, galbenii i se părură că sunt pot- 
coave. | EIE A 

Işi umpu, aşa dar, şorțul şi o porni îndărăt spre 
casă. Când să intre pe poartă, o zări bărbatu-so 
care o întrebă: „Ce aduci în şorţ nevastă? 

— la, potcoave pentru porci”, răspunse ea deşer- 
tând şorţul. | PENTA 

Bărbatul ei nici nu-şi dede osteneala să o scoată 
din această credință greşită, ci strânse toată frumu- 
setea de galbeni şi se druse să-i îngroape în beciu. 
Dar Lina-Mărăcina privea printr'o crăpătură a uşei, 
aşa că vedea ce face şi unde-i ascunde. 

Puțin după aceasta, omul plecă de acasă după 
nişte treburi, iar Lina-Mărăcina rămase singură. Şi 
cum şedea în prispă, căscând gura la nişte ciori, 
cari sburau, iată că auzi un negustor care striga: 
„Vând oaie şi ulcioare cu fier vechiu şi potcoave vechi! 

— Vino încoa”, îi zise ea chemându-l. Dădu apoi 
fuga la beciu şi aduse de acolo doi pumni de galbeni. 
„Ce-mi dai pentru aceste .potooave de porci?” în- 
trebă ea. | 

Când văzu atâta bănet, negustorul crezu că vi- 
sează sau că femeia îşi râdea de dânsul. Işi dete 
insă în curând seama că nu e nici un vis şi că 
toanta aceea nit se gândeşte la vreo inşelătorie. 

De aceea, o întrebă: „Ai şi alte potcoave de a- 
cestea? | pin) 

— O căldare plină, dar dacă ţi le dau pe toate, 
câte oale şi ulcioare îmi dai pe ele? 

— Şi eu ţi le dau pe toate”, se grăbi să răs- 
pundă negustorul, care văzu că Dumnezeu îi pusese 
dintro dată mâna în cap. 


j 


ba 


DIMINEATA COPIILOR 


PAG. 5 


Şi aşa, Lina-Mărăcina dete o întreagă avere, ca să 
ia în schimb nişte vase de pământ, cari toate la um 
loc nu făceau nici doi galbeni. 

Lina-Mărăcina însă sărea în sus de bucurie şi tot 
zicea privind la bunătatea de martă: „Ce prost a 
fost negustorul şi cum l-am, păcălit!” 

Dar când se întoarse bărbatul ei şi află de cele 
întâmplate, bietului om să-i cadă damblaua şi mai 
multe nu. O rupse la fugă după negustor, dar pe a- 
cesta ia-l de unde nu-i. Parcă îl înghiţise pământul, 
aşa de nevăzut se făcuse. 

Insă Lina-Mărăcina nu era femeie să-şi facă sânge 
rău pentru um fleac de potcoave de porci, fiindcă 
aşa îi rămăsese ei în minte: că au fost potcoave 
Şi nu bani. 

De aceea, îi zise bărbatului ei: „Nu te iuți, băr- 
păţele, ca dacă îţi plac aşa de tare potcoavele de porci, 
îți găsesc eu altele”. 

Aşa s'a şi întâmplat. In aceiaşi Zi, cam pe înserate, 
treceau pe stradă nişte cămile, cari duceau vistieria 
împăratului. Una din cămile, care era mai greu în- 
cărcată, alunecă şi în cădere îşi rupse un picior, 
aşa că rămase mai în urmă, fără să fie văzută de 
paznici. Atunci Lina-Mărăcina se duse repede la a- 
ceastă, cămilă, o trase de căpăstru şi o băgă în curtea 
casei. [ii 

Chemă apoi pe bărbatul său şi îi zise: „la vino 
să vezi dacă nu sunt potcoave de porci pe dihania 
aceasta”. | | | 

Omul veni în fugă şi văzu că pe cămilă erau doi 
saci plini cu galbeni. li dete apoi cămilei drumul şi 


m 


făcu vânt şi Linei-Mărăcine, trimiţând-o. să care apă 
dela fântâna din vale. Până să meargă şi să se 
întoarcă Lina-Mărăcina, el ascunse bine galbenii de 
pe cămilă. 

A doua zi, crainicii împărăteşti dedeai peste tot 
de veste că împăratul dărueşte o jumătate din banii 
ce erau pe cămilă aceluia care va descoperi pe hoţ. 

Bărbatul Linei-Mărăcine o cam băgă pe mânecă. 
Se temu că-l dă de gol toanta. De aceea, îi zise: 
„Nevasto, fugi de te ascunde sub albie, că vin 
nişte ciori năzdrăvane, cari scot ochii oamenilor”. 


== a 


Lina-Mărăcina se băgă sub albie, iar -el, lovea . 
mereu cu un băț o cratiţă şi 'striga: „Fugiţi, ciorilor, 
şi nu scoateţi ochii nevestei mele!” F 


Citiţi urmarea în pag. 6 jos. 


PAG. 6 


ga voi, micuţi cititori, ştim: A fost o- 

dată un moş şo babă...” lacă — vă răs- 

pund eu — nu-i aşa!... că nu despre un 

moş şo babă vreau să vă povestesc, ci 
despre... dar s'o iau dela început... Aşa! 

A fost odată, nu de mult, ci în zilele noastre, un 
un băiat care se numea Hăplişor. Şi era acest Hă- 
plişor un mincinos şi un lăudăros fără pereche, că 
dacă s'apuca el să înşire celorlalţi copii câte-o min- 


“i \ fost odată ca niciodată... „A! ştim veți stri- 


DIMINEATA COPIILOR 


cor cel Volanicoa 


ciună, apoi o croia ş'o răsucea în aşa chip, că la 
urmă mai-mai s'o creadă şi el pe sfert. 

Şi nu arareori povestea el cum ducându-se cu 
Urechilă la pădure să-l pască, i-a ieşit înainte un 
lup mare cât o mătăhală, care i-a cerut să-i dea 
pe Urechilă să-l mănânce, iar el, Hăplişor, cwn nici 
ună nici două, unde nu mi-ţi apucă odată pe lup 
de coadă şi unde nu mi ţi-l învârti odată şi-l re- 
pezi până hăt, ca la zece stânjeni depărtare de loc, 
de se duse bietul lup ca măucit, jurându-se că în 
viaţa lui nu va mai cuteza să se mai atingă de Ure- 
chilă al lui Hăplişor... 

Altădată, întorcându-se dela târg, unde fusese să 
vândă o vacă — auziţi, un copil ca Hăplişor să 
se ducă la târg să vândă o vacă ?!... — întorcân- 
du-se printr'o pădure, îi ieşi în faţă un bandit groaz- 
mic la vedere, care punându-i pistolul în piept îi 
ceru, nici una nici două, să-i dea lui banii luaţi din 
vânzarea vacii. 
Insă Hăplişor, se făcu că scoate din brâu banii, 
dar scoase o custură de cuţit cu care, repezindu-se la 
haiduc, îl făcu harcea-parcea. 

Apoi staţi şi vă minunaţi de-aşa minciună şi de- 
aşa mincinos! Ce să nu te miri! că ceilalți copii se 
uitau la el ca la altă arătare, fiecare vrând să îi 
făcut ca el, cel puţin pe sfert din câte auzea. lar 
Hăplişor unde se îngâmfa şi se umila în pene, de 
mai-mai să zici că nu-l încape pielea. 

Unde mai pui că pe îfângă toate astea, fiecare 
căuta să-i intre în voe, aducându-i de acasă, care 
poame, care câte un colac; unii câte o bomboană 
ori o frântură de covrig cu susan; în sfârşit care 
ce putea, de se mira şi Hăplişor de ce căzuse peste 


Lele ll ll Le RALEA LL LLLLLL BI LLS PL LS LILI] 


(Urmare din pagina 5). 


Cu toate acestea, Lina-Mărăcina auzi ce spuneau 
crainicii şi eşind de sub albie, vroi să dea fuga şi 
să le spue că ea a gosit o cămilă încărcată cu pot- 
coave de porci. Şi nu tăcea, ci striga în gura mare, 
aşa că fu auzită şi dusă cu bărbatul ei Ja judecător. 

„Ce ai găsit?” o întrebă judecătorul, căruia îi lip- 
sea un ochiu. 

„O dihamie încărcată cu potcoave de porci”, răs- 
punse Lina-Mărăcina. 

„Și când ai găsit-o?” întrebă din nou judecătorul, 
mirat de răspunsul acesta. 

„Când au venit ciorile năzdrăvane”, grăi deşteapta 
noastră, 4 . i 


„Care ciori năzdrăvane?” întrebă pentru a treia 
oară judecătorul din ce în ce mai nedumerit. 

„Acelea cari scoteau ochii oamenilor şi cari ţi-au 
scos şi ţie un ochiw’, răspunse Lina-Mărăcina, în- 
figând un deget în ochiul scos al judecătorului. 

„Mi-aţi adus o nebună şi o smintită”, strigă mâniat 
judecătorul dând-o afară. 

Aşa s'a făcut că toţi banii găsiţi pe cămila împără- 
tească au rămas în mâinile bărbatului Linei- Mărăcine, 
o femeie care mavea un dram de minte, dar avea 
noroc cu carul. 


N. Macedoneanul 


= m PIE i 


i 


DIMINEAȚA CO PIILO Rbbebbteb00606t00000000000000d0dettooeaeteee PAG. ? 


el, umplându-şi burta cu de toate bunătăţile. Insfâr- 
şit, şi la joacă şi peste tot, Hăplişor era în cap mai 
ales că toţi îl numeau Hăplişor cel Voinicos. 
Bagseamă că toţi ţineau minte gogoşile cu lupul 
şi haiducul, cărora Hăplişor le făcuse de petrecanie 
— aşa zicea el!... : 
Ştiţi însă vorba care spume: 
„Hoţului şi mincinosului mu-i ajută Dumnezeu”... 
Hăplişor !... Ia vin, măi Hăplişor, ia vin, ia... Uite, 
îi zise maică-sa, du bunicăi strachima asta cu ciorbă, 
dar vezi şi n'o vărsa”. 


Hăplişor plecă să ducă bunicăi ciorba. „Şi na 
vărsal-o?” veţi întreba voi.. 
— Ba, bine că nu! Par’ că i-ar fi spus: „Vezi 


şi ai grijă d'o varsă”, că el chiar aşa făcu. Ba nu 
numai atât, căci sărind când pe un picior când pe 
altul, scăpă strachina din mână de mu se alese nici 
praful de ea... Ce faci acum, Hăplişor? Acasă nu- 
mai bine te aşteaptă! Incotro o apuci ?... Hăplişor 
cel Voinicos nu prea se sperie aşa uşor. lată-l luând 
calea codrului. Se aşterne la drum şi obosit şi trudit 


ajunge la marginea zăvoiului din luncă. Zăvoiul e fru- 
mos, păsările cântă de-a mai mare dragul, iar mi- 
rosul florilor te îmbată... 

După ceasuri întregi de hoinăreală prin pădure, 
nemâncat şi rebegit de frigul nopţei care se lăsase 
pe negândite, Hăplişor adormi gândindu-se îngro- 
zit la jivinele codrului. De-ar fi venit acum cumătrui 
lup nu ştiu, zău, dacă Hăplişor a: fi mai dat do- 
vezile de voinicie pe care le înşirase în. nenumăra- 
tele sale minciuni. Cât despre bandit, Hăplişor nici 
nu se mai gândea la el. 

Rebegit de frig lângă o tută de mărăcini Hăplişor 
adormi adânc şi nici nu bănuia că Cioban, câinele lor, 


era acum, dimineața — după ce cutreerase în lung şi 
lat pădurea — lângă el scheunând încetişor de bu- 
curie că-şi revede stăpânul iubit. Şi tot așteptând 
să se deştepte, Cioban începu să-l lingă pe obraji, 
pe frunte, pe ochi, doar-doar se va deştepta. 


Hăplişor deschise ochii... dar îi închise iar... Vai! 
Maică prea curată! ce dihanie se afla lângă. el ?... 
Sfinte Dumnezeule, scapă-mă,. se ruga Hăplişor în 
gând, luând pe Cioban drept cine ştie ce fiară săl- 


batecă... Câinele scoase un urlet de bucurie. Hăplişor 
sări ca fulgerul în sus, şi tot ca fulgerul o rupse la 
fugă spre casă. 

Lupul! se gândea Hăplişor, de bună seamă că 
lupul este! şi-i sfârâiau călcâiele prin iarba înrou- 
rată. Se opri rupt de oboseală, dar lupul — adică 
Cioban — se apropia în goană de stăpânul său. „Au 
Lupul!” Atât putu să mai zică. Hăplişor închise 
ochii şi căzu jos sleit de puteri. 

Copiii cari tocmai duceau vitele la păscut, alergară 
la strigătul lui Hăplişor. lar când aflară adevărul, 
unde se porniră pe un râs din cele cu hohote. 
Şi poate că vor fi râzând şi acum. 

M. Iordache 


Mioara a primit dela mătuşa ei o pisicuță de câ- 
teva zile. Intâlmindu-se după o bucată de vreme, 
mătuşa o întrebă cu mult interes: 

„Ce face pisicuţa pe care ţi-am dat-o? 

— Cum? nu ştii? răspunse Mioara, mirată... 

— Nu! s'a înecat? — Nu. — Ai pierdut-o? — Nu. 
A fugit? — Nu. — Au otrăvit-o? — Nu. — Ce sa 
întâmplat atunci? strigă mătuşa merăbdătoare. 

— A! sa făcut o pisică mare”. 

* ** 

Nicuşor nu inţe'ege multe iucruri, 

— Tăticule, de ce ne zic... Bucureştem ? 

— Bucureşteni, dela Bucureşti; Craiðveni, dela Cra- 
iova.. 

— A! De-abia acum înţeleg, ca şi la niti: că- 
lăraşi, dela cal; căprari dela capră”. 

Trimise de Birnbaum Bernardo 


PAG. 8 


Text de MOŞ NAE 


Desene de IORDACHE 


Haplea-al nostru şi Prostilă 
Rău, sărmanii-au sărăcit, 

Şi de foame să nu moară, 
Hai se-apucă de hoțit. 


Şi 'ntr'o noapte fără lună 
Drept la casa-i au pornit, 
Dar pe zid când vor să sară, 
Hoţii noştri s'au gândit. 


La Hăpleşti trăia pe-atuncea 
Bogătaşul Tingiroi. 

„Măi Prostilă, zice Haplea, 
Uite, ăsta e de noi“, 


„Dacă doarme, este bine, 
Insă dacă este treaz 

Şi ne prinde, nu rămânem 
De ruşine, făr' obraz 9“ 


Rândul ăsta Nea Prostilă 
Se-arătă mai priceput : 
„Hapleo dragă, zice dânsul, 
Am aflat ce-i de făcut. 


Stau pe loc, vorbesc în taină, 
Căci-nu-i treabă de glumit 
Şi“nici lesne. nu-i să ştie, 
Dacă-i treaz ori adormit. 


DIMINEATA COPIILOR 


ou vut jà 


„Să ne 'ntoarcem pân'acasă 
Două tobe să luăm 

Și venim apoi cu ele 

Sub ferestre să-i sunăm. 


AJ 


DIMINEAȚA CO P11 LO RO9000eeee0ooo....o...o.ooroooocosacoorbooooooei PAG. 9 


t 
p ai 
— 


„Dacă doarme — nu ne-aude, li plăcu lui Haplea gândul, 


Peste zid atunci sărim, ; Merg acasă, iarăşi vin, Y 
Dacă-i treaz — ne simte 'ndată. Şi în noaptea cea tăcută, | 
lute, Hapleo, noi fugim. Bat ei toba din senin. 


„Bate tare, măi Prostilă, 
Prea loveşti încetişor, 
Nu se-aude mai nimica,“ 
Zice Haplea mustrător. 


Dă-i Prostilă, trage-i Haplea, Și pe hoți puseră mâna ; 
Tingiroi sări din pat, „Măi nebuni, dar e-i cu voi ? 

Ba vecinii, ba tot satul — Vite-am vrut să ştim, zic dân- 
S'a trezit şi s'a sculat. Dacă doarme Tinsiroi. şii, 


„De dormea, gândeam că-i bine 
Să intrăm, să-l vizităm, 

De cumva nu se culcase, 

Nu vroiam să-l supărăm."“ 


Și deştepţi, cum sunt din fire, lar răsplata — puşcăria, 
Ce-au gândit, au spus îndată : Cum de sine se 'nțelege, 
Şi ghiciţi uşor acuma, Pe de-asupra mai primiră 
N'au rămas fără răsplată. $'o bătaie, chiar în lege. 


PAG. 10 *0e0eteetteetteototeteteesoeeoeototeeteeoee: DIMINEATA COPIILOR 


Lupul s'a cumințit, 


când a imbătrânit 


O povestire în şapte întâmplări 
I 


upânul lup îmbătrânise. li căzuseră dinții, iar 
picioarele nu-l mai ajutau să umble după vânat. 
Văzând aceasta, luă hotărârea ca să trăiască 
cu oile în pace şi în pună înțelegere. 
Se duse, aşa dar, la păstorul a cărui turmă 
era cea mai aproape de vizuina lui. i 
„Păstorule, zise lupul, crezi de mine că sunt vu 
fiară sălbatecă şi sângeroasă, însă credința ta e 
greşită. E adevărat că atunci când mă strânge foa- 
mea, mai mănânc şi eu câte una din oile tale, căci 
cu foamea nu te poţi lupta. Insă, dacă îmi dai atâte 
cât îmi trebuie să mă satur, jur să nu-ţi mai răpesc 
nici o oaie, aşa că vei fi foarte mulțumit de mine. 
Când sunt sătul, nici nu găseşti o făptură mai blândă 
decât mine” 


Ciobanul ii răspunse râzând: „Se poate să fie 


aşa cum spui, dar vorba e, când eşti tu sătul? Tu 
şi oamenii sgârciţi nu vă săturaţi niciodată. Aşa 
dar, şterge-o de aci şi cât mai iute”. 


II 


Jupânul lup se duse la un alt păstor şi îi grăi 
precum urmează: „Ştii că eu ţi-aş putea sugruinia 
toată vremea un număr mire de oi. Insă, dacă îmi 
dai şase oi pe an, mă leg cu jurământ să nu mă 


După Lessing 


mai ating de altele. Atunci poţi să dormi liniștit, 
iar câinii tăi să nu mai ducă nici o grije. 
Şase oi? întrebă păstorul. Dar şase oi fac 

aproape o turmă întreagă. 

— Ei bine, îi întoarse lupul vorba, dacă e aşa, 
mă mulţumesc şi cu cinci. 

— Văd, lupule, că astăzi ai poftă de glume. Dar 
cinci oi nu ţi-aş da odată cu capul. 

— Nici patru măcar? întrebă mai departe lupul. 
Păstorul însă dădea din cap în bătaie de joc. 

— Nici trei? Nici două? 

— Nici o oaie jigărită, îi răspunse răspicat păs- 
torul. Ar fi din parte-mi o nebunie să plătesc bir 
unui duşman, de care mă pot apăra foarte bine. 


° II 


yn 


„Trebuie să-mi roi bine a treia oară 
lupul ducându-se la un al treilea păstor. 

„Nu ştii cât de greu îmi vine, începu el cu vorba, 
când aud că voi oamenii credeţi despre mine că aş 
fi o fiară sângeroasă şi fără milă. Jur că mă ocărâţi pe 
nedrept. Uite, dă-mi mie o oaie pe an şi turma 
ta poate să pască în toată siguranţa şi libertatea 
în pădurea peste care sunt stăpân. O singură oaie! 
un fleac de nimic! S'ar putea oare să fiu mai ge- 
neros şi mai cumpătat? Dece râzi, ciobânaşule? 

— Ascultă, prietene, îl întrebă ciobănaşul la rân- 
dul său, ia spune-mi, ce vârstă ai? 

— Ce te priveşte vârsta mea? Sumt încă destul 
de tare, ca să-ţi sugrum oile. 

— Nu te supăra, jupâne, îi zise ciobănaşul. Văd 
că gândul tău bun ţi-a venit prea târziu şi anume 
după ce ti-au căzut dinţii. Faci acum pe generosul, 
fiindcă n'ai încotro. Deaceia, du-te în drumul tău”. 


, îşi zise 


IV 


Lupul plecă de acolo încruntat, cu toate acestea 
îşi făcu din nou curaj şi se duse la un al patrulea 
păstor. Tocmai atunci păstorului acesta îi murise 
câinele, aşa că lupul vroi să se folosească de pri- 
lejul bun. 

„Păstorule, îi zise el, m'am certat cu fraţii mei din 
pădure, şi m'am despărţit de dânşii, aşa că mami să 
mă împac cu ei câte zile am de trăit. Ştiu bine cât 
rău ai din partea lor. Insă, dacă mă iai în slujbă în 
locul câinelui tău mort, îţi dau cuvântul meu de 
cinste că nici un lup nu va îndrăzni să se atingă de 
un fir de păr al oilor tale. 

— Care va să zică, îi întoarse ciobanul vorba, 
vrei să-mi aperi oile de fraţii tăi din pădure?