Gerard de Villiers — [SAS] Capcana mortala

Gerard de Villiers 


Capcană mortala 
(Li Sha-Tin trebuie să moară) 


www.virtual-project.eu 


Vu Lab 


ISBN: 
973-597-025-2 


Malko Productions - Paris, 
Li Sha-Tin doit mourir 
© Gerard de Villiers, 
Pentru versiunea românească: 
OTINERAMA 
2001 


3 


Gerard de Villiers 


Capcană mortală 
(Li Sha-Tin trebuie să moară) 


În româneşte de Vasile Murgu 


2001 


Capitolul | 


Instalat confortabil în cada jacuzzi ale cărui jeturi de apă la 
32°C îi masau agreabil partea dorsală, Li Sha-Tin contempla 
valurile oceanului Pacific care asaltau promontoriul stâncos pe 
care era construit Wickaninnish Inn, într-un muget de parcă era 
sfârşitul lumii. Sunetul, captat de microfoane aflate în exterior, 
era retransmis în camerele hotelului de lux pe un fond de muzică 
clasică. Era apocalipsul civilizat. După ce se spărgeau de stânci, 
valurile inundau geamurile groase aflate la distanţă de un metru 
de el. 

Era impresionant, el crezându-se pe pasarela unui vas în plină 
furtună. 

Li Sha-Tin întinse mâna spre cupa de şampanie aşezată în 
echilibru pe marginea căzii şi sorbi un gât de lichid spumos, 
Taittinger Comtes de Champagne Blanc de Blanes producţia 
anului 1995, oferit cu graţie de direcţiune. Şampania era pentru 
chinezi o descoperire recentă pentru care el prinsese gust foarte 
repede după ce se instalase la Hong Kong într-un apartament de 
opt sute de metri pătraţi pe Causeway Bay, în perioada 
ascensiunii sale fulgerătoare. Cu ochii pe jumătate închişi, cu 
capul dat pe spate, Li Sha-Tin privi spre următorul val care se 
apropia mugind. Se simţea stăpânul lumii. Întâi de toate, era viu 
după ce evitase în ultimul moment o capcană întinsă de 
Goangbu! şi pe urmă, era bogat, foarte bogat. In afara bunurilor 
sale imobiliare rămase prin forţa împrejurărilor în China, el era 
stăpânul mai multor milioane de dolari împărţiţi prin diverse 
bănci din Singapore până-n insulele Caiman şi în sfârşit în 
Canada, ceea ce pentru un imigrant de lux nu era de plâns... 

După ce debarcase la Vancouver cu câteva luni în urmă, era 
neliniştit pentru că până atunci nu ieşise niciodată din China. 
Dar, graţie contactelor sale cu triadele? stabilite în Canada, el se 
adaptase repede la atmosfera din această ţară, deşi nu ştia 
decât câteva cuvinte în engleză. Limba sa materna era dialectul 
vorbit în Fujian, provincia sa de origine şi în Taiwan. La Hong 
Kong, el învățase cantoneza care era indispensabilă. Desigur, la 
Vancouver nu erau toate în roz şi el trebuia să se ferească 


1 Serviciile secrete chineze (n.a.). 
2 Mafiile chinezeşti (n.a.). 


5 


douăzeci şi patru din douăzeci şi patru de ore de o grămadă de 
răufăcători lansați pe urmele sale. Unii îl voiau mort sau viu, alţii, 
pur şi simplu mort, ca să nu-i mai punem la socoteală pe cei 
care-l doreau viu. Asta însemna foarte multă lume. 

Totuşi, Li Sha-Tin se putea mândri cu un parcurs strălucitor. 
Născut într-o familie săracă din Fujian, el se stabilise în capitala 
acesteia, Xiamen, chiar în faţa insulei Taiwan, declarată „zonă 
economică specială” prin graţia lui Deng Xiaoping. Acest statut 
care o ferea de constrângerile birocratice uşurase în mare 
măsură ascensiunea lui Li Sha-Tin, mai întâi prin afaceri 
imobiliare şi apoi graţie unei formidabile reţele de contrabandă 
între Taiwan şi China continentală unde el înlesnise pătrunderea 
ilegală a unor mărfuri în valoare de mai multe miliarde de dolari. 
Evident, o asemenea afacere presupunea pile sus-puse... 

Analfabet dar viclean, inteligent şi muncitor, Li Sha-Tin 
cheltuise la început câţiva yuani? investiţi în mici afaceri: o 
fabrică de umbrele, un mic comerţ cu piese de schimb de la 
maşinile date la topit, dar mai presus de orice, înţelesese că în 
China corupția domina totul. Atunci, el se lansase în 
contrabandă, la început la scară mică, apoi la scară din ce în ce 
mai mare, cumpărând vameşi militari şi autorităţi locale. 

Aceasta i-a permis imediat să importe din Taiwanul aflat chiar 
vizavi, automobile, material electronic, ciment, adică tot ce 
lipsea în China. 

Banii începură să curgă valuri. El a devenit omul cel mai 
celebru din Xiamen şi de asemenea, cel mai bogat. Autorităţile 
civile şi militare ale provinciei îi ciuguleau din mână. Puțin câte 
puţin, datorită grămezilor de yuani, seratelor organizate într-un 
imobil discret - Pavilionul roşu - unde excelenta supă de 
înotătoare de rechin rivaliza cu frumuseţea curtezanelor, Li Sha- 
Tin devenise unul din oamenii cei mai puternici din China. 

Cel mai influent protector al său era generalul Ji Zhengde, care 
după 1992 era şeful serviciilor de securitate pentru toată China. 
Il avea în buzunarul său şi pe Zhuang Rushun, guvernatorul 
adjunct al provinciei Fujian şi de asemenea, pe amiralul Liu 
Huaqging, comandantul marinei chineze de la Fujian, ca să nu mai 
vorbim de o grămadă de obscuri funcţionari şi mai ales de 
nepotul numărului unu chinez, Jiang Zemin. 

Graţie acestei puternice reţele, Li  Sha-Tin devenise 
binefăcătorul Xiamenului. 


3 Moneda chineză (n.a.). 


În 1996, el primise diploma de cetăţean de onoare al oraşului 
ca răsplată pentru donațiile pe care le făcuse pentru construirea 
de şcoli, drumuri şi cămine pentru pensionari. In 1997, el fusese 
proclamat unul din cei douăzeci de cetăţeni cei mai eminenţi din 
Hong Kong. 

Pentru a-şi consolida şi mai mult reputaţia, el a întreprins, tot 
la Xiamen, construirea unui zgârie nori de optzeci şi opt de etaje, 
cel mai înalt din oraş, ca şi a două turnuri ale căror geamuri 
trebuiau înrămate în aur, la fel ca vechile palate imperiale. 

Pentru a-şi mobila casa lui personală, el importase, tot 
fraudulos, un conteiner plin cu mobilier Claude Dalle, ales direct 
din catalog. 

Pe scurt, nimic nu era prea frumos pentru el. 

După care, tot acest edificiu se prăbuşise din cauza unei 
schimbări politice. Ji Zhengde, ministrul securităţii şi protector al 
lui Li Sha-Tin fusese înlocuit de un „Domn Curat”, Jia Chun Wang, 
care îngrozit de această economie paralelă, decisese, cu 
împuternicire de la Pekin, să pună capăt carierei lui Li Sha-Tin. 

Acesta din urmă dusese o luptă aspră, propunând chiar noului 
ministru un miliard de yuani dacă trecea cu vederea totul, dar nu 
era nimic de făcut. Reţeaua sa de funcţionari corupți fusese 
dislocat, complicii lui arestaţi şi bunurile sale confiscate. Li Sha- 
Tin, prevenit de prieteni, scăpase de o soartă de neinvidiat, 
refugiindu-se în Hong Kong - ultima sa reşedinţă şi cu primul 
avion plecase la Vancouver. 

Toate astea se petreceau cu un an în urmă şi dacă el n-ar fi 
fugit în pripă, ar fi fost desigur împuşcat, la fel ca alţi paisprezece 
din complicii lui, înalţi funcţionari şi militari, fără ca înverşunarea 
Pekinului să se domolească. El era ţinta „incoruptibililor” de la 
Pekin, căci, după ce comuniştii chinezi luaseră puterea în 1949, 
niciodată nu fusese întâlnit un asemenea caz de corupţie masivă. 

Debarcat ca „turist” în Canada, Li Sha-Tin ceruse azil politic de 
la sosirea sa şi spera să se stabilească acolo, ceea ce însă nu 
rezolva toate problemele sale pentru că Goangbu-ul nu-şi lăsa 
niciodată prada iar el era printre primii pe lista celor pe care 
puterea de la Pekin voia să-i vadă morţi. Totuşi la Vancouver el 
se simţea relativ în siguranţă, datorită unei duble protecţii: cea a 
canadienilor care se temeau să-l vadă dispărând şi cea a câtorva 
„colţoşi” din triade. El îi plătea în aur ca să-i asigure protecţia, 
ceea ce după părerea sa era o bună asigurare pentru viaţa lui. 

Cum el nu prea avea ce face prin Vancouver, în afară de 
telefoanele pe care le dădea în China pentru a se informa de 


7 


soarta complicilor lui sau să joace în diverse cazinouri din 
Columbia britanică, el acceptase sugestia unui prieten să vină 
să-şi petreacă weekend-ul în acest loc luxos şi nu regreta deloc. 
El se simţea aici mai în siguranţă decât la Vancouver şi putea 
spune că într-adevăr este la capătul lumii. 

Wickaninnish Inn, un fel de enorm castel cu arhitectură 
complicată se afla pe „Pacific Rim”, coasta de vest a insulei 
Vancouver, ea însăşi situată în faţa oraşului cu acelaşi nume, în 
faţa oceanului Pacific înecat într-o „rain forest” de imenşi brazi 
foarte aproape de oraşul Tofino. Pentru a ajunge aici, era nevoie 
să întreprinzi un adevărat voiaj: fie cu feribotul plecând de la 
Vancouver şi apoi trei ore de drum pentru a traversa insula, fie 
cu avionul până la Tofino. Acesta din urmă fusese mijlocul ales 
de Li Sha-Tin în compania celor doi bodyguarzi, „Black Ghost” 
Ming şi „Stupid Ricky” Tai Loon, doi membri ai triadei Dan Huen 
Lai. Ei ocupau cele două camere vecine cu apartamentul său 
echipat cu un magnific jacuzzi în care el se bălăcea acum. Acest 
hotel de lux nu avea decât vreo patruzeci de camere, mereu 
reţinute anticipat. Totuşi în afara contemplării valurilor furioase 
ale Pacificului, nu prea aveai ce face acolo. Marea era rece, 
vântul violent mătura plaja vecină şi ploua tot timpul. 

Aşa se face că de două zile, Li Sha-Tin nu ieşise din hotel, 
trecând de la Taittinger la coniacul Otard pentru a stropi 
mâncărurile chinezeşti preparate special pentru el, la preţuri 
exorbitante, de şeful hotelului obişnuit cu capriciile clienţilor săi 
excentrici şi miliardari. Chiar cu o parte din bunuri confiscate, Li 
Sha-Tin făcea parte încă din această categorie. 

Acesta se întoarse şi prinse cu delicateţe între nişte beţişoare 
o crevetă trecută prin sare şi piper dintr-o farfurie aşezată pe 
marginea căzii jacuzzi. La fel ca toţi chinezii, lui îi plăcea să 
mănânce toată ziua. In China hrana ocupa un loc foarte 
important. De altfel formula de salut în chineză se traduce literal 
prin „Dumneavoastră aţi mâncat?”... veche amintire a 
înspăimântătoarelor perioade de foamete care devastaseră 
Imperiul de Mijloc. 

Li Sha-Tin îşi înghiţi creveta şi asurzit de zgomotul provocat de 
o enormă baghetă ce se spărsese lovindu-se de geam la câţiva 
metri de el, abia auzi bătaia din uşă. 

— Intră! strigă el. 

Nu putea fi decât unul dintre bodyguarzii săi. Uşa se deschise 
şi în cadrul ei apăru un tânăr chinez zdrenţăros şi atletic, cu părul 
ras, îmbrăcat în maieu, jeanşi şi bascheţi. „Stupid Ricky” Tai 


8 


Loon. Oficial gardian la Yaohan Center, marele centru comercial 
din Richmond, oraşul chinezesc aflat la sud de Vancouver, el era 
mai ales un executant specializat în extorcări de bani care nu 
avea nici o ezitare în a-i determina pe debitorii cei mai reticenţi 
să înapoieze banii strivindu-le degetele unul câte unul. Cu trupul 
frânt în două din respect, „Stupid Ricky” murmură câteva cuvinte 
în cantoneză fără să îndrăznească să se apropie de jacuzzi. 

Li Sha-Tin se ridică atât de brusc, încât farfuria aflată în 
echilibru pe margine era cât pe ce să cadă. Luă apoi un prosop 
cu care-şi încinse talia. 

— Pofteşte-o înăuntru! ordonă el. 

„Stupid Ricky” se întoarse spre uşă şi lansă un şuierat 
imperativ. 

O tânără chinezoaică pătrunse în încăpere cu ochii plecaţi. Ea 
nu avea mai mult de douăzeci şi cinci de ani, părul îi era ridicat 
într-un coc complicat, faţa-i încântătoare era triunghiulară, era 
foarte machiată şi gura era agresiv rujată. Puloverul ei mula un 
piept de dimensiuni impozante, cu care în mod sigur nu se 
născuse, iar fusta sa mini acoperea doar prima treime a 
coapselor sale fusiforme. Cocoţată pe nişte pantofi cu toc. Ea 
atingea doar un metru şaizeci şi cinci. 

Ea se înclină uşor, puse poşeta pe care o ţinea în mâna 
dreaptă pe masa de cedru şi rămase imobilă cu ochii plecaţi cu 
modestie. „Stupid Ricky”, în urma unui gest discret al patronului 
său, bătu în retragere şi Li Sha-Tin se apropie de vizitatoarea sa 
măsurând-o cu lăcomie. Categoric, asociaţii lui din Hong Kong 
erau mereu la fel de delicaţi. El se interesă mai întâi de poşetă. 

— Este deschisă? întrebă el. 

— Da, răspunse chinezoaica dintr-o suflare. 

El acţiona cele două închizători şi ridică capacul, dând la 
iveală un exemplar din South China Morning Post El îl ridică şi 
zări nişte teancuri de bancnote de o sută de dolari frumos 
aliniate. Li Sha-Tin îşi simţi arterele dilatându-se de bucurie. Să 
reuşeşti să smulgi aceşti bani dintr-unul din conturile blocate, era 
o reuşită care-i permitea să nu se atingă de „ultimele rezerve”. 

— Câţi bani sunt aici? întrebă el. 

El ştia răspunsul, dar era circumspect totdeauna. 

— 400.000 de dolari, spuse chinezoaica indiferentă. 

Toate se legau. Banca sa din Hong Kong debitase contul lui de 
cinci sute de mii de dolari. Diferenţa reprezenta comisionul 
autorului acestei maşinaţiuni. Chiar hăituit, Li Sha-Tin avea mâna 
lungă. El închise capacul satisfăcut. Sistemul „courrier” era mai 


9 


sigur decât viramentele şi nu lăsa nici o urmă. Desigur, asta 
costa ceva mai mulţi bani, dar nu poţi avea ceva fără să nu 
plăteşti. Mai rămânea o ultimă verificare. 

— Cine ţi-a dat banii? întrebă el pe un ton indiferent. 

— „Nerv de bou”. 

Altfel spus, era vorba de Lee King Kan, fost poliţist din Macao, 
manager al Macao Race Track şi bodyguard al lui Stanley Ho, 
miliardarul jocurilor. Lee King Kan era legat prin metresa sa de 
Dan Huen Lai, triada lui Li Sha-Tin. Totul era în ordine. 

— Te-au întrebat ceva la vamă? o interogă el. 

— Nu. 

— Cum ai venit? 

— Cu Cathay Pacific, zborul direct. 

Privirea lui Li Sha-Tin alunecă de la gura bine desenată spre 
pieptul agresiv, apoi spre coapse. 

— Cum te numeşti? 


— Cindy Ling. 
Locuitorii din Hong Kong adoptau adesea un prenume 
englezesc. 


— Cu ce te ocupi? 

— Lucrez la Peninsula, la recepţie. 

El deschise din nou sacul de voiaj, scoase câteva bancnote 
dintr-unul dintre teancuri şi i le întinse lui Cindy Ung. 

— Fă câteva cumpărături înainte să pleci. 

Tânăra chinezoaică respinse bancnotele cu o expresie voit 
şocată. 

— Vai, nu, mulţumesc! Sunt onorată să fac servicii unui om 
atât de însemnat ca dumneavoastră. 

Ea puse bancnotele pe masa de cedru. Li Sha-Tin o fixă 
îndelung. Atitudinea tinerei femei era ambiguă. In mod normal, 
ar fi trebuit să plece după ce refuzase banii, dar nu se impunea 
neapărat. Privirile lor se încrucişară şi deodată el îşi explică 
motivul atitudinii ei. Prietenul său Lee King Kan îi trimisese două 
cadouri. La Vancouver ei nu avea o viaţă sexuală foarte activă, 
din motive de precauţie pentru securitate. Lui puţin îi păsa de 
toată lumea dar căldura din jacuzzi îi dilatase sexul şi se simţea 
deodată bine dispus. 

— Vrei să rămâi cu mine? o întrebă el brusc. 

— Dacă dumneavoastră doriţi... 

Spunând acestea îi adresă printre pleoapele pe jumătate 
închise o privire de femeie uşoară. Ea cobori ochii şi el avu 
impresia că ea îi aţintise asupra prosopului care-i acoperea 


10 


abdomenul şi această idee îl excită instantaneu. El se apropie de 
Cindy Ling, îşi petrecu braţul stâng în jurul mijlocului ei şi cu 
mâna dreaptă începu să-i mângâie sânii, descoperind cu plăcere 
că nu purta sutien. El adora sânii mari şi tari ca cei ai tinerei 
chinezoaice şi-şi ţinu mâna pe ei timp îndelungat. Cindy Ling se 
lăsă în voia lui cu ochii pe jumătate închişi. Această rezervă aţâţă 
şi mai tare dorinţa lui Li Sha-Tin. Fără nici o altă tatonare, el îşi 
strecură mâna sub fusta scurtă, apucând între degete un chilot 
de nylon pe care începu să-l tragă în jos. Cindy Ling îl ajută cu 
drăgălăşenie cu o mişcare de coapsă care ușura manevra. 
Această mişcare neprevăzută părea să facă parte din obligaţiile 
ei. Li Sha-Tin o împinse pe tânăra femeie sprijinind-o de 
marginea căzii şi reîncepu să caute pe sub fusta mini explorând 
cu degetele sale groase, de ţăran, sexul dezvelit. Când el îşi 
introduse acolo degetul arătător şi degetul mare, Cindy avu o 
tresărire. Sub apăsarea sexului lui Li Sha-Tin de-acum în erecţie, 
prosopul rulat în jurul taliei lui se desfăcu şi apăru deodată gol. 
Ca şi când nu s-ar fi aşteptat la asta, Cindy Ling, cu un gest 
grațios, plin de umilinţă, căzu în genunchi pe mocheta deasă şi 
prinse cu gura membrul tare, cu aplombul unei profesioniste. 
Strângând cu mâna baza membrului, ea începu să sugă încet, 
pândind din când în când cu o privire scurtă reacţia lui. Li Sha-Tin 
aprecia această simplitate. El adorase totdeauna curtezanele. 
Cum ei filma zbenguiala complicilor săi cu prostituatele pe care 
el le oferea cu generozitate, avea o mare experienţă vizuală a 
felaţiei. 

Această Cindy Ling era într-o formă foarte bună, mai ales după 
un zbor obositor. Întrucât ea îşi accelera ritmul, el o prinse de 
ceafă şi o obligă să se ridice în picioare. Sexul său era tensionat 
la maximum şi el nu voia să ejaculeze în gura ei. 

— Dezbracă-te! spuse el. 

Ascultătoare, Cindy Ling îşi scoase fusta şi puloverul dezvelind 
pieptul mare pe care Li Sha-Tin îl apreciase deja şi nişte fese şi 
coapse musculoase. Sexul ei era aproape în întregime ras, fapt. 
Care-i propulsă chinezului în artere o descărcare de adrenalină. 

— Vino în jacuzzi, îi propuse el. 

Aceasta era categoric ziua sa fastă. Patru sute de mii de dolari 


şi o încântătoare mică prostituată foarte ascultătoare. 
x 


x x 
Bine sprijinit pe treapta inferioară a căzii, cu spatele la jet şi cu 


11 


faţa la oceanul Pacific, Li Sha-Tin cuprinse talia lui Cindy aşezată 
în picioare în faţa lui, o făcu să pivoteze şi o atrase pe genunchii 
lui. Ea însăşi îşi strecură mâna între corpurile lor pentru a apuca 
sexul în erecţie şi a-l ghida spre sexul ei. Li Sha-Tin aşteptă mai 
întâi să ajungă pe buzele sexului oferit pentru a o apuca pe 
tânăra chinezoaică de coapse şi a o trage în jos, penetrând-o. El 
simţi cum sexul lui forţează mucoasa încă adormită şi avu 
impresia delicioasă a unui viol. 

Cu mâinile sale mari agăţate de coapsele lui Cindy, el se 
amuza ridicând-o şi lăsând-o apoi să cadă chiar puţin înainte ca 
sexul lui să iasă din pântecul ei. Puțin câte puţin, mucoasa 
devenea mai suplă şi el o penetra din ce în ce mai adânc. Cu 
coapsele bine desfăcute de coapsele lui. Ea îl primea cu mici 
oftaturi în timp ce el îi maltrata sânii cu furie. Cu faţa la oceanul 
dezlănţuit, aceasta era o senzaţie minunată. Li Sha-Tin mugea ca 
un vier fericit. După un galop scurt, el explodă în fundul 
pântecului lui Cindy cu un oftat de plăcere. 

Imediat ce el juisă, ea se degajă şi îngenunchiată în jacuzzi, îi 
cuprinse cu gura sexul încă în setare de erecţie pentru o a doua 
felaţie. Deîndată, Li Sha-Tin simţi renăscându-i vigoarea. Atunci 
Cindy îşi reluă poziţia pentru a fi penetrată, dar de data asta, cu 
faţa la el. Lui îi trebuiră câteva secunde pentru a realiza ce se 
petrece şi crezu că o să moară de fericire atunci când îşi simţi... 
sexul forțând încet orificiul dintre fesele sale, cu largul 
consimţământ ai lui Cindy care-i adresă un surâs lubric. 

— Vă place aşa? Vă simţiţi bine? 

— Da, este minunat, şuieră chinezul. 

— Sunteţi foarte mare, dar aşa e bine, adăugă Cindy, 
înfigându-se până în adâncul şalelor cu o mică grimasă. 

Ea se aplecă în faţă înlănţuindu-şi braţele de gâtul chinezului 
şi frecându-şi pieptul de bustul lui. Li Sha-Tin se simţea în al 
nouălea cer. Această mică ştrengăriţa urma să-i sugă toată 
vlaga. El îşi spuse că o s-o mai păstreze câteva zile. De-acum 
sfincterul devenise suplu şi membrul lui făcea mişcarea de du-te 
vino ca în sexul ei. Cu mâinile crispate de fesele musculoase. Un 
val enorm se strivi de nişa cu geam şi el, în mod involuntar, avu 
o mişcare de recul. In aceeaşi clipă el simţi o înţepătură aproape 
de urechea sa stângă, ca şi când s-ar fi încercat să i se înfigă un 
cui în cap. 

Nişa cu geam îi dezvălui atunci o imagine care-i produse un 
fior în şira spinării. Cindy Ling, în continuare înfiptă în sexul lui 
ţinea în mâna sa dreaptă ceva care semăna cu un ac lung. 


12 


instinctiv el o împinse pe tânăra femeie care căzu în cadă cu 
mâna dreaptă crispată pe acul mai mult ca sigur luat din cocul 
său. Lui Li Sha-Tin îi trebuiră câteva secunde pentru a realiza în 
ce situaţie se află. Cindy îl fixa cu privirea vizibil speriată. Ea se 
redresă încercând să iasă din jacuzzi. Li Sha-Tin revenindu-şi, îi 
apucă încheietura mâinii drepte şi o răsuci cu violenţă. 
Chinezoaica scăpă din mână acul care căzu în fundul căzii. 
Acesta se termina cu o gămălie neagră ca cele care susțineau 
cocul. 

Profitând de un moment de neatenţie al lui Li Sha-Tin care-şi 
ridicase ochii, Cindy se smulse din mâna acestuia cu o forţă de 
neimaginat şi cu dosul palmei îl lovi violent în laringe. Surprins, 
chinezul alunecă spre spate, lovindu-se de faţa laterală a căzii 
jacuzzi. lute ca un fulger, Cindy băgă mâna în cadă şi-şi recuperă 
acul de păr, năpustindu-se imediat asupra lui. Cu mâna stângă 
ea îi blocă capul de marginea căzii şi cu dreapta încercă să-i 
înfigă acul în ureche. Li Sha-Tin realiză într-o fracțiune de 
secundă că dacă-i reuşea manevra, vârful acului din oţel urma 
să-i străpungă creierul. 

Cu un efort disperat şi cu gâtul care încă îl mai durea, el reuşi 
s-o respingă şi ea căzu în baie, zbătându-se ca un peşte cu o 
detentă puternică. 

— Ricky! i 

Cindy ieşise deja din jacuzzi. In pielea goală ea traversă 
camera, căzând literalmente în braţele lui „Stupid Ricky”. Ei se 
încleştară într-o luptă sălbatică, un festival de lovituri cu dosul 
palmei şi lovituri de picior şi era cât pe ce ca ea să reuşească să 
fugă. Din fericire, Ricky era tâmpit dar rezistent. El reuşi s-o 
apuce de gât şi o lovi cu capul de perete până ce aceasta căzu. 

Li Sha-Tin ieşi la rândul său din jacuzzi şi aflat încă în stare de 
şoc, se apropie. Cu faţa la pământ, Cindy Ling, leşinată sau 
făcând pe leşinata, nu mai mişca. Li Sha-Tin uitase că este în 
pielea goală şi se grăbi să recupereze geanta, în timp ce „Stupid 
Ricky” o imobiliza pe chinezoaică cu ajutorul unui şnur smuls de 
la perdele. El se duse să ridice acul şi-l examina. Acesta semăna 
cu un ac din cele care-i susțineau cocul fetei şi avea un vârf din 
oţel ascuţit. Dacă n-ar fi fost valul mare care-i provocase 
mişcarea de recul, Cindy Ling l-ar fi omorât în cada jacuzzi. Zece 
centimetri de oţel în creier sunt foarte dăunători pentru sănătate. 

El se ridică, merse să ia o sticlă de coniac Otard XO pusă pe o 
etajeră şi bău o înghiţitură zdravănă. Timp de câteva minute se 
crezuse în paradis, dar trebuia să coboare pe pământ. Această 


13 


tentativă de asasinat; aducea cu sine semne foarte dezagreabile. 
Categoric, el nu se putea încrede în nimeni. Ricky terminase de 
imobilizat tânăra femeie, cu mâinile şi gleznele legate fedeleş. Li 
Sha-Tin o întoarse pe spate şi ea îl fixă cu o expresie tâmpă 
aproape indiferentă, fără nici o iluzie cu privire la ce-o aştepta. 

— Cine ţi-a ordonat să mă ucizi? întrebă ei cu o voce 
indiferentă. 

Nuditatea frumoasei chinezoaice nu-i mai tulbura. Ea nu clipi, 
dar râmase mută. 

„Stupid Ricky” rupse liniştea: 

— Boss, las-o pe mâna mea. 

x 
x x 


Cindy Ling zăcea din nou pe mochetă lungită pe burtă, cu 
„Stupid Ricky” îngenuncheat în dreptul scobiturii dintre fesele ei. 
Faţa chinezoaicei era împurpurată şi ea respira şuierat. La 
fiecare secundă Li Sha-Tin aştepta ca ei să-i vină rău. Din gură îi 
curgea salivă resorbită de mochetă. Braţul ei drept, dezlegat, era 
imobil de-a lungul corpului şi toate degetele, umflate şi răsucite, 
prinseseră un contur de culoare violet.. 

„Stupid Ricky” înşfăcă mâna stângă a lui Cindy şi ea gemu 
imediat: 

— Nu! Nu! 

Chinezul îi apucă degetul arătător şi începuse să-l răsucească 
pe spate. Lui Li Sha-Tin îi era greață. Degetul făcea spre spate un 
unghi din ce în ce mai imposibil sub apăsarea lui „Stupid Ricky”. 
Trosnetul osului fu perceptibil cu o fracțiune de secundă înaintea 
urletului de durere al lui Cindy. Ea ridică capul, apoi căzu din 
nou, cu faţa acoperită de sudoare. Deja „Stupid Ricky” apucase 
degetul mare. Li Sha-Tin îl opri cu un gest şi se aplecă spre 
chinezoaică. 

— Cine ţi-a ordonat să mă omori, repetă el pentru a şaptea 
oară întrebarea. 

El crezu că Cindy Ling va continua să păstreze tăcerea dar 
durerea era prea atroce. Ea bolborosi câteva cuvinte iar el 
înţelese numele de care se temea. 

— Lee King Kan. 

Acesta era unul dintre prietenii lui cei mai siguri. El se ghemui 
aproape de ea şi insistă: 

— Pentru ce? 

Cindy se răsuci uşor pe o parte şi începu să-şi depene istoria 


14 


cu o voce sacadată. În plus faţă de slujba ei de recepţioneră, ea 
lucra de asemenea în calitate de call-girl pentru triada Dan Huen 
Lai. Lee King Kan o întrebase dacă este gata să facă un serviciu 
organizaţiei, adică să-l omoare pe Li Sha-Tin. Deoarece ea ezita, 
el îi explicase că Goangbu îl pusese să aleagă: ori colabora, ori îi 
arestau pentru complicitatea la numeroasele activităţi criminale 
ale lui Li Sha-Tin, apoi urma şă fie aspru judecat, condamnat şi 
împuşcat. 

Li Sha-Tin sesiză situaţia. Goangbu „penetrase” deci sistemul 
lui de transfer de fonduri din conturile sale teoretic blocate. Incă 
o portiţă care se închidea! 

— Asta-i tot? întrebă el. 

Cindy Ling voia să trăiască. Ea începu să vorbească fără 
reţinere, explicând cum doi agenţi ai Goangbu o escortaseră 
până la Vancouver. Unui dintre ei avea un paşaport diplomatic şi 
el era cel care transportase banii, pentru ca vama canadiană să 
nu-i poată intercepta. Ei o aşteptau acum la Vancouver. 

— Unde? 

— La Vancouver Hotel. Trebuie să mă întâlnesc cu ei acolo.. 

— Cunoşti numele lor? 

— Da! 

Ei nu insistă. La ce bun să se războiască cu Goangbu? Aceştia 
nu erau decât nişte executanţi. De la sosirea sa în Canada, 
aceasta era prima tentativă directă pentru a-l elimina. Până 
acum, chinezii se mulţumiseră cu presiuni asupra guvernului 
canadian pentru a cere extrădarea lui în China ca criminal, numai 
că nu exista nici o convenţie în acest sens între cele două ţări. 

Pekinul mersese chiar mai departe, oferindu-se să primească 
mai multe mii de imigranţi chinezi clandestini arestaţi în Canada 
şi pe care China, până acum, refuzase să-i recunoască drept 
cetăţenii săi, cu condiţia ca pe listă să fie inclus şi Li Sha-Tin. 
Viktor Chang, avocatul acestuia din urmă, supraveghea 
îndeaproape manevrele chineze, căci era tentant pentru 
guvernul canadian să omoare doi iepuri dintr-un foc: să satisfacă 
Pekinul cu care întreținea strânse relaţii şi să scape de imigranții 
cu care nu ştia ce să facă. Victor Chang era gata să mobilizeze 
organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului, fără prea mari 
iluzii. Nu poţi folosi cuvintele în lupta contra raţiunii de stat. 

Epuizată de durere, Cindy rămase nemişcată şi mută. „Stupid 
Ricky” îi eliberă braţul stâng care căzu la fel ca celălalt. Cei doi 
bărbaţi schimbară o privire lungă. Era imposibil de trecut cu 
vederea această tentativă de omor. Chiar dacă aceasta nu 


15 


schimba nimic, dat fiind că putea fi urmată de altele asemenea, 
Li Sha-Tin nu putea ierta această trădare fără să-şi vadă 
prestigiul ştirbit. 

— Eu mă duc să-l caut pe „Black Ghost” Ming, spuse cu voce 
scăzută „Stupid Ricky”. 

Rămas singur cu Cindy Ling, Li Sha-Tin se îmbrăcă cu un 
pantalon şi un tee-shirt. Valurile continuau să se spargă de 
peretele din sticlă dar el nu le mai dădea atenţie. Această 
tentativă însemna începutul adevăratelor ostilităţi. El era obligat 
să-şi schimbe tactica. El se gândise totuşi să se stabilească în 
Canada şi de aici să-şi conducă afacerile din China, aşteptând ca 
apele să se liniştească. El nu era un om complicat. li plăcea să 
facă bani, să fie recunoscut şi să joace. Femeile abia după toate 
acestea ocupau un loc. Gânditor, el se juca cu acul de păr care 
era cât pe ce să-l ucidă. li fusese hărăzită o moarte silenţioasă şi 
rapidă care i-ar fi permis lui Cindy Ling să se eclipseze. Era 
posibil ca agenţii Goangbu să-l aştepte prin împrejurimi. 

Uşa se deschise în faţa lui „Stupid Ricky” şi „Black Ghost” 
Ming. Acesta din urmă avea faţa rotundă, inexpresivă cu ochii 
înguşti ca două muchii de lame de ras, purta un lanţ gros de aur 
în jurul gâtului şi la încheietura mâinii un enorm Breitling de aur 
care cântărea în jur de un kilogram şi un impozant inel. Spinarea, 
pieptul şi braţele erau în totalitate acoperite cu tatuaje 
multicolore care aveau toate o semnificaţie. El era originar din 
aceeaşi regiune ca şi „Stupid Ricky”, din sudul Chinei şi vorbea 
acelaşi dialect. 

„Stupid Ricky” se aplecă asupra lui Cindy Ling, o ridică şi o 
trase până la un scaun unde o sprijini ca să nu se prăbuşească. 
Curios, Li Sha-Tin se întreba cum vor proceda. In acest hotel de 
lux nu putea fi vorba să lase urme de sânge sau să facă prea 
mult zgomot, deci nu se putea folosi armă de foc şi, în plus, 
RCMP“-ul în mod sigur îl supraveghea, aşa că nu trebuiau să facă 
valuri, dar Cindy trebuia să plătească. 

Cei doi bărbaţi schimbară câteva cuvinte îl dialectul lor. 
Imediat, „Stupid Ricky” o cuprinse pe chinezoaică cu braţele la 
nivelul pieptului imobilizând-o. „Black Ghost” Ming întinse mâna 
spre farfuria cu creveţi reci şi luă cele două beţişoare puse de-a 
curmezişul. inându-le de un capăt, el reveni spre Cindy. 
Aceasta, cu capul aplecat pe pieptul său, părea leşinată. 

Chinezul o înşfăcă cu mâna stângă de păr şi-i trase cu 


t Royal Canadian Mounted Police (n.a.). 
16 


brutalitate capul pe spate. Instinctiv, ea deschise gura. lute ca 
fulgerul, „Black Ghost” Ming îi înfipse cele două beţişoare în 
gâtlej. Ea fu scuturată de o violentă tresărire atunci când 
vârfurile atinseră traheea şi sughiţă. Deja chinezul împingea 
beţişoarele împreunate, astfel ca acestea să pătrundă cât mai 
adânc posibil. Cindy începu să sară pe loc, sughiţând, gemând cu 
ochii ieşiţi din orbite, asfixiată de beţişoarele care o împiedicau 
să respire. Rezistenţa sa dură mai puţin de trei minute. Brusc, 
după un ultim sughiţ, trupul ei se cutremură tot şi ea se prăbuşi 
cu ochii ficşi. Murise ca cineva care s-a înecat cu un os de pui. 

„Black Ghost” scoase încet beţişoarele din gâtul victimei sale 
şi le puse la loc în farfurie. În caz că vor apărea probleme, cauza 
morţii era greu de găsit... Corpul lui Cindy alunecă de pe scaun şi 
se ghemui pe podea. Nu se scursese o oră de la sosirea ei. Li 
Sha-Tin era stăpânit de un singur gând, acela de a se întoarce la 
Vancouver. 

— Ce-o să faceţi cu cadavrul? întrebă el neliniştit. 

— Vom aştepta să se însereze, spuse „Black Ghost” Ming. Aici 
oamenii se culcă devreme. O vom îngropa în pădure. 

— Aveţi unelte? 

Ei nu aveau ce le trebuincioase. 

— Mai bine aruncaţi-o în mare, sugeră el. 

Avu loc o scurta discuţie tehnică. „Black Ghost” Ming nu era 
de acord. Ea nu avea aer în plămâni şi dacă se ajungea la 
autopsie, poliţia va trage concluzia că a fost un asasinat şi nu era 
momentul să se pună rău cu canadienii. 

— O.K., încheie Li Sha-Tin. Mergeţi la Tofino şi cumpăraţi cele 
necesare săpării unei gropi. 

Fără să spună vreun cuvânt, cei doi chinezi luară corpul şi-l 
duseră afară din apartament. Li Sha-Tin începu să se plimbe prin 
cameră, gândindu-se la o ripostă. El avea împotriva sa una din 
ţările cele mai puternice din lume şi alţi câţiva adversari, deloc 
neglijabili, ca să nu mai vorbim de canadienii care erau gata să 
vină pe capul lui, daca devenea dezagreabil. Viitorul i se păru 


deodată sumbru. 
x 


x x 
Pe Chesterman Beach cădea o ploaie fină la fel ca-n fiecare zi. 
Era ora două dimineaţa şi luminile lui Wickaninnish Inn se 
stinseseră de mult. Deşi era începutul lui iunie, era un frig 
pătrunzător. Nimeni nu observă cele două umbre care ieşeau 


17 


dintr-una din camerele laterale şi apoi mergeau prin galeria 
exterioară până la parking. Unul dintre ei ducea pe umăr ceva 
care semăna cu un covor rulat, iar cel de-al doilea un sac de golf. 
Evident, nu era ora potrivită pentru a juca golf şi de altfel, nu 
exista teren pentru aşa ceva în zonă, dar era practic. Ei 
pătrunseră în parcare, deschiseră portbagajul maşinii lor de 
închiriat 4x4 şi-şi depuseră acolo bagajele, înainte să se urce şi 
să pornească cu farurile stinse pe drumul ce ducea spre Pacific 
Rim Highway. 

In câteva minute, ei fură în afara razei vizuale a hotelului. 

Ajunşi la şoseaua cea mare, ei virară la dreapta ca pentru a 
merge la Port Alberni. Şoseaua era absolut pustie. După ce 
parcurseră un kilometru, ei mai virară odată la dreapta pe una 
din numeroasele poteci ce legau şoseaua de Chesterman Beach. 
Farurile luminau trunchiuri imense de brazi, una din ultimele 
„rain forest” din lume. „Black Ghost” Ming care conducea, 
schimbă viteza şi pătrunse în pădure. El nu merse prea departe. 
Solul era atât de impregnat de apă, încât îi era frică să nu 
rămână înţepeniţi în noroi. 

După vreo treizeci de metri, ei opri în plină pădure şi coborâră 
din vehicul. Locul era deosebit de sinistru. Valurile mari care se 
spărgeau pe plaja vecină produceau un fel de muget continuu. Ei 
luară o cazma şi un târnăcop şi începură să sape. Cei doi făceau 
treaba în tăcere la lumina farurilor. Le trebui o oră pentru a săpa 
o groapă adâncă de doi metri. Erau amândoi leoarcă de sudoare. 
Era o noapte atât de întunecoasă că nu-şi vedeau nici mâinile. În 
fine, „Black Ghost” Ming se îndreptă de şale cu o strâmbătură. 

— Atât ajunge, spuse el. 

Ei merseră să ia corpul înfăşurat într-o cuvertură şi îl derulară, 
aruncând corpul lui Cindy Ling în groapă, după care, nu le 
rămase decât să acopere groapa şi să niveleze solul. Cu un pic 
de noroc, acest corp nu va fi descoperit decât după mai multă 
vreme, el fiind suficient de adânc îngropat ca să nu fie dezgropat 
de animale. Pădurea - rezervaţie naturală - era interzisă celor 
care voiau să instaleze corturi, aşa că puteau sta liniştiţi. „Stupid 
Ricky” împături cu grijă cuvertura şi o puse la spate, înainte să 
plece spre hotel. 

Cindy Ling, intrată cu viză turistică în Canada, la fel ca 
majoritatea imigranţilor clandestini, va figura în statistici ca o 
clandestină în plus şi urma să fie căutată de poliţia canadiană, 
numai că acolo unde se afla ea, nu mai era de găsit. 

Peste douăzeci de minute, cei doi bărbaţi se înapoiaseră în 


18 


parking. 
x 
x * 


Nemişcat în camera lui întunecoasă, cu fereastra deschisă, 
John Mancham observa prin binoclul său cu infraroşii pe cei doi 
bărbaţi ce se pregăteau să coboare din marea maşină 4x4. El 
supraveghease plecarea lor. El băgă de seamă că ei nu mai 
aveau pachetele, ceea ce lămurea cauza sinistră a deplasării lor 
nocturne. Deoarece el observase în cursul zilei sosirea tinerei 
chinezoaice, era uşor de presupus ce se întâmplase. 

Cei doi bărbaţi intrară în hotel şi John Mancham închise 
fereastra, satisfăcut. Lucrurile începeau să se mişte. 


19 


Capitolul Il 


Malko decise să parcurgă pe jos distanţa dintre Hyatt, hotelul 
în care se cazase şi Sutton Place Hotel, locul unde era stabilită 
Întâlnirea şi care erau despărțite de trei blocuri. Ca întotdeauna, 
Downtown Vancouver nu era decât o imensă strangulare a 
circulaţiei şi Burrard Street nu tăcea excepţie de la regulă. Ploua 
şi circulaţia, deja lentă; se desfăşura cu încetineala unui melc. 
Toate pliantele turistice ale Columbiei britanice subliniau că 
Vancouver era singurul oraş din Canada în care nu ningea 
niciodată, dar uitau, în mod pudic, să menţioneze cele două sute 
de zile de ploaie pe an care totuşi, nu-i descurajau pe amatorii de 
activităţi în aer liber. Maşinile înţepenite în strangulări erau 
deseori dublate de ciclişti cu pulpe monstruoase, purtând căşti 
ca extratereştrii, pedalând în tee-shirt în ploaie. Locuitorii 
Columbiei britanice erau sportivi, chiar foarte sportivi. In fiecare 
weekend, ei se duceau pe biciclete, motociclete sau pe jos, să 
facă ascensiuni, să facă jogging sau să plonjeze în apele 
îngheţate ale Pacificului. De la nouă seara însă, oraşul se golea 
ca sub imperiul unei virtuale stingeri. Sosit în seara din ajun, 
Malko, după plecarea de la aeroport avusese impresia că 
traversează un imens ghost town. Vancouverul etala pe nişte 
kilometri buni localuri de proastă calitate şi cartiere rezidenţiale 
amestecate în dezordine, inestetic şi fără suflet. 

Hotelul Hyatt, în care CIA îi reţinuse o cameră era curat, trist şi 
banal, în mijlocul unei mulţimi de turnuri din sticlă şi de oţel care 
evocau Wall Streetul şi Shanghaiul. Asiaticii erau peste tot, 30% 
din populaţia Vancouverului provenind din China. Dacă bătrânul 
cartier Chinatown din centrul oraşului nu. Ocupa decât câteva 
străzi mărginite de buticuri prăfuite, Richmond, aflat la sud, era 
China în miniatură. În cea mai mare parte din buticuri nu se 
vorbea decât cantoneza. 

El grăbi pasul prin rafalele de vânt glacial. Deşi era luna iunie, 
te-ai fi crezut în noiembrie. Prognoza meteo la Vancouver, nu 
spunea dacă o sa plouă sau va fi frumos, ci dacă va ploua mult 
sau puţin. Prudenţi, locuitorii din Vancouver nu se despărţeau de 
umbrelele lor. 

Malko nu-şi putu reprima o criză de nostalgie. Dacă n-ar fi 
trebuit să câştige bani pentru întreţinerea castelului său, el ar fi 


20 


fost la Liezen împreună cu logodnica sa Alexandra, gata să se 
bucure de începutul verii în Austria. Probabil că în biblioteca sa 
se îngrămădeau  invitaţiile adresate Alteţei Sale Serenissime 
prinţul Malko Linge, dar vai, Liezenul era un veritabil butoi al 
Danaidelor şi cerea mereu mai mulţi bani, ca să nu mai vorbim 
de mobilier. In timpul uneia dintre absenţele sale, contesa 
Alexandra achiziţionase un magnific pat cu baldachin Louis al 
XVI-lea pe care-l reperase cu ocazia uneia dintre escapadele ei în 
magazinul Claude Dalle de la Cannes. 

El străbătu ultimii metri care-l despărţeau de cele 
şaptesprezece etaje ale lui Sutton Place Hotel. Un magnific 
Ferrari roşu staţiona în faţa intrării. El se duse direct la 
ascensoare şi apăsă pe butonul pentru etajul paisprezece. Pe uşa 
de la apartamentul 1406-08 era prins un panou cu firma: 
„Adventure Productions. Ring the bell and proced“. 

El se execută. O blondă cu trăsăturile feţei pronunţate, dar cu 
pieptul voluminos, citea Variety în spatele biroului instalat în 
micul antreu. Ea afişă imediat un surâs comercial şi întrebă cu 
un. Pronunţat accent american: 

— May I help you? 

— Am întâlnire cu domnul Simon Levine, îi răspunse Malko. 

— Care este numele dumneavoastră, dacă nu vă supăraţi? 

— Malko Linge. 

— Luaţi loc! Mă duc să văd dacă vă poate primi. 

Ea se ridică şi dispăru pe un mic culoar, balansând nişte 
coapse puse în valoare de o fustă foarte mulată. Când reapăru, 
ea deborda de bunăvoință. 

— Domnul Levine vă va primi imediat, îl anunţă ea cu o voce 
mult mai călduroasă. Vă rog să mă urmaţi! ; 

Lui i se păru legănatul şoldurilor mult mai accentuat. Inainte 
să-l introducă în birou, ea se întoarse şi îi adresă o privire în stare 
să topească o banchiză. 

— Numele meu este Sandra. Dacă aveţi nevoie de ceva, eu 
sunt la dispoziţia dumneavoastră. 

Unicul ocupant al camerei se ridică pentru a-l primi pe Malko 
cu mâna întinsă. Era un bărbat de talie scundă, părul grizonat, cu 
un nas de-a dreptul şocant, enorm, ca un apendice de focă. 
Numai acesta ieşea în evidenţă în faţa lui. Omul strânse cu 
putere mâna lui Malko. 


5 Adventure Productions. Sunaţi şi intraţi (n.a.). 
6 Cu ce vă pot fi de folos ? (n.a.). 


21 


— Simon Levine, se prezentă el. Aţi călătorit bine? Luaţi loc! 

Ei se aşezară de-o parte şi de cealaltă a mesei joase. Malko 
aruncă o privire pe pereţii acoperiţi cu fotografii. Cu planuri de 
film şi altele asemenea. Te-ai fi crezut cu adevărat într-o 
societate de producţie cinematografică şi nu într-o infrastructură 
clandestină a Central Intelligence Agency. Ca şi când i-ar fi ghicit 
gândurile, Simon Levine avu un surâs complice. 

— Ne jucăm rolul, chiar dacă omologii noştri canadieni nu se 
lasă înşelaţi. Societatea mea furnizează prestații - tehnicieni, 
material, figuranţi - unor producţii cinematografice care se 
toarnă aici pentru că este mai puţin scump decât la Hollywood. 
Se lucrează aici vreo două sute pe an începând de la X-Files la 
Highlander. Richard Gere umbla pe aici acum vreo cincisprezece 
zile. Eu însumi sunt în Vancouver de mai multe ori pe an şi asta 
fără nici o legătură cu activităţile agenţiei. 

— Cum reuşiţi dumneavoastră să îmbinaţi cele două ocupaţii? 
întrebă Malko, mirat de un amestec de acest gen. 

Desigur, el cunoştea foarte bine faptul că agenţia de informaţii 
americană controla în diferite domenii zeci de societăţi care-i 
serveau drept acoperire, dar nu se gândise la cinema. 

Simon Levine surâse dezarmant. In ciuda enormului său 
apendice, el avea mult farmec. 

— Inainte să ajung la Company, eram realmente producător. 
Fratele meu, care era analist la Langley, a fost cel care mi-a 
cerut să fac un serviciu anume. Treaba asta se petrecea acum 
zece ani. După aceea, această structură s-a dovedit prețioasă în 
numeroase cazuri. 

El tăcu. Compartimentarea nu era deci un cuvânt simbolic. 

— Acesta este motivul pentru care n-am auzit vorbindu-se 
niciodată despre dumneavoastră, conchise Malko, deşi eraţi 
ataşat la Serviciul Operaţiuni. 

— Eu am auzit vorbindu-se mult despre dumneavoastră, spuse 
Simon Levine cu un surâs călduros. Dumneavoastră sunteţi un 
mit la Langley. Afacerile pe care le rezolv eu de obicei cu 
Adventure Productions sunt infinit mai puţin primejdioase decât 
cele în care sunteţi implicat dumneavoastră. Apropo, doriţi să 
vorbim nemţeşte? Ştiu că dumneavoastră sunteţi austriac. 

— Asta nu vă deranjează? 

— Eu vorbesc germana, ebraica, araba, spaniola, portugheza 
şi un pic de chineză, preciză Simon Levine. Deşi american; eu 
sunt născut în Brazilia şi am trăit în Israel şi în Argentina. Să 
spunem că sunt multicultural. 


22 


În orice caz, el părea foarte diferit faţă de cea mai mare parte 
a agenţilor CIA, foarte acasă la el în societatea „civilă”. 

— Dumneavoastră sunteţi deci şeful acestei misiuni? întrebă 
Malko. 

— Eu eram. Eu sunt de-acum înainte la dispoziţia 
dumneavoastră la ordinul domnului Krongard. El este cel care 
după ce a discutat cu domnul Frank Capistrano, a cerut ca 
dumneavoastră să interveniţi în această afacere. 

„Buzzy” Krongard era un bancher care tocmai fusese numit 
Executive Director al CIA, ceea ce însemna numărul trei, în 
ierarhia Agenţiei. El reprezenta noua tendinţă „dură” ca urmare 
a alegerii în calitate de preşedinte a lui George W. Bush. El avea 
profilul oamenilor din OSS”, strămoşul CIA, supranumit „Oh So 
Social” datorită backgroundului universitar al membrilor săi. 
Nişte băieţi foarte bine crescuţi, nişte patrioţi fără inimă, înclinați 
mai degrabă spre acţiune decât spre analiză. „Buzzy” Krongard 
se înţelegea probabil de minune cu vechea cunoştinţă a lui 
Malko, nelipsitul consilier pentru probleme de securitate al Casei 
Albe sub. Mai mulţi preşedinţi, Frank Capistrano, cel care-l 
trimisese deja în câteva afaceri deosebit de încurcate. 

Se auziră bătăi în uşă şi Simon Levine îi strigă să intre. Un 
uriaş cu un fizic foarte „latino”, cu mustaţa cuceritoare intră în 
cameră. Simon Levine îl invită să ia loc şi făcu prezentările: 

— Malko, vi-l prezint pe Jesus Domingo, un vechi asset al 
Companiei. El a lucrat foarte bine în Honduras între 1980 şi 1984, 
într-un moment în care noi aveam acolo mari probleme. De 
atunci el locuieşte în Canada şi domnul Krongard s-a hotărât să 
apeleze la el. Ce se-ntâmplă Jesus? 

— Eu merg la Burnaby, anunţă Jesus Domingo. John merge cu 
mine. Vă sunăm dacă lucrurile se mişcă. 

— Perfect, aprobă Simon Levine. Fiţi prudent! Eu o să-l pun la 
curent pe domnul Linge cu situaţia. De-acum, de la el veţi primi 
instrucţiuni. 

— No problem, afirmă Jesus cu un surâs puţin crispat, înainte 
să se ridice şi să iasă. 

După ce fură din nou singuri, Malko întrebă: 

— Sunteţi numeroşi în echipa asta? 

— Vreo douăzeci pentru „preproducţie”, adică pentru partea 
„oficială” a activităţilor noastre. Noi dispunem de mai multe 
vehicule şi de un elicopter. Pentru operaţia „Sunset” - cea care 


7 Office of Special Services (n.a.). 
23 


vă interesează - sunt eu, un case-officer în mod normal lucrând 
la consulat, John Mancham, Jesus şi doi dintre oamenii săi care 
au emigrat în Canada împreună cu el, Manuel Garcia şi Juan 
Olvido. Consulatul asigură comunicațiile noastre codificate şi prin 
Isis Scott face legătura între cele două structuri. 

— Adică? întrebă Malko. 

Vizibil încurcat, Simon Revine aprinse o ţigară cu o brichetă 
Zippo decorată cu un cap de leu. 

— Isis Scott, explică el, era manechin aici. Ea s-a hotărât să se 
lanseze în cinema şi astfel am cunoscut-o eu. Eu i-am putut 
obţine anumite mici roluri aici şi la Hollywood şi trebuie să spun 
că m-am ataşat de ea. 

Altfel spus, era metresa lui. 

— Inţeleg, comentă Malko cu o voce indiferentă. Şi, care este 
rolul ei în operaţiunea „Sunset”? 

— Vă voi explica asta imediat, ocoli răspunsul Simon Levine, 
înainte, cred că trebuie să vă spun în ce constă operaţiunea... 

— N-ar fi inutil, spuse Malko sobru. 

Ca de obicei, el ignora motivul sosirii sale la Vancouver, abia 
venit dintr-o expediţie în Orientul Mijlociu unde era cât pe ce, 
odată în plus, să-şi lase pielea. 

Aceasta era a doua ocazie în doi ani când el se regăsea în 
Canada, iar Vancouver nu părea deloc mai atrăgător decât 
Montreal. Simion Levine se duse să caute o fotografie pe biroul 
său şi i-o întinse. 

— Dumneavoastră îl cunoaşteţi pe acest bărbat? 

Documentul reprezenta un chinez surâzător cu părul foarte 
scurt, faţa rotundă luminată de o privire rea, cu o mustață mică, 
nişte umeri atletici strânşi într-un polo. Părea să aibe patruzeci 
de ani. 

Malko îi restitui fotografia. 

— Nu, spuse el. Cine-i omul acesta? 

— Un personaj foarte interesant, explică Simon Levine. Li Sha- 
Tin născut la Xiamen în provincia Fujian, chiar în faţa insulei 
Taiwan. Este fiu de ţărani săraci, analfabet şi care nu vorbeşte 
nici măcar engleza. In mai puţin de douăzeci de ani, el a 
construit o avere colosală datorită contrabandei la scară mare, 
corupând o groaza de oficiali ai Partidului Comunist Chinez şi de- 
ai armatei populare. Se spune că el a introdus fraudulos în China 
diverse mărfuri pentru mai mult de zece miliarde de dolari. El 
importa vase întregi pline cu maşini Mercedes din Taiwan. Un 
funcţionar corupt îi furniza plăci cu numere şi acte de 


24 


înmatriculare şi el economisea 350% drepturi vamale. Din păcate 
pentru el, în 1999 schimbarea primului ministru de la Pekin a dus 
la căderea sistemului său. Mai mulţi dintre complicii săi foarte 
sus puşi au fost arestaţi. Paisprezece au fost deja împuşcaţi iar el 
este vânat. 

— Unde se găseşte acest personaj? 

— Aici, la Vancouver. 

Malko se încruntă. 

— Pentru ce se interesează Agenţia de Li Sha-Tin? 

Privirea vioaie a lui Simon Levine străluci. 

— Domnul Li Sha-Tin a compromis un număr incalculabil de 
foarte înalţi funcţionari ai partidului şi ai armatei. Complicii săi au 
fost recrutaţi din anturajul preşedintelui chinez Jiang Zemin, 
marele şef suprem. Este unul din cei mai activi. El este patronul 
zonei de coastă aflată chiar în faţa Taiwanului şi de unde ar 
putea porni operaţiunile militare contra acestei insule. Mai este 
nevoie să vă spun ce „sursă” ar reprezenta acest om pentru 
Agenţie? 

— Văd, spuse Malko. 

— Deci „Buzzy” Krongard m-a trimis aici cu misiunea să-l duc 
pe Li Sha-Tin cu orice preţ pe teritoriu american. La început, asta 
părea să fie o misiune extrem de uşoară dar după aceea... 

— După aceea ce? întrebă Malko intrigat. 

Vancouver era pe şosea la distanţă de o oră de frontiera 
americană şi în avion, la distanţă de câteva minute. In plus, 
Canada este o ţară aliată... 

— O să vă explic asta jos la bar, unul din colţurile simpatice 
din acest oraş. 

x 
x x 


O canadiană cu sâni imenşi, instalată la barul Gerard, împinse 
cu degetul mare şi puternic o bucata de lămâie pe gâtul sticlei 
sale de Corona şi o dădu pe gât dintr-o înghiţitură, sub privirea 
blazată a barmanului. 

Se găseau de toate la barul lui Sutton Place, chiar foarte 
elegant cu lambriurile sale din lemn, lumina şi boxele sale 
discrete unde poposeau câteva femei frumoase şi nişte oameni 
de afaceri. Te-ai fi crezut la New York. Nu exista nici un taburet 
liber şi conversațiile decurgeau în largul lor. Simon Levine se 
strecură împreună cu Malko în singura boxă liberă şi îi comandă 
chelnerului un dublu Defender „Cinci ani vechime” la gheaţă. 


25 


Malko ceru o votcă. Zgomotul de voci proteja conversaţia lor. 

Malko îl lăsă pe american să-şi savureze scotchul înainte de a-i 
pune prima întrebare care-i stătea pe buze. 

— Un om ca Li Sha-Tin ar fi trebuit să fie dornic să se refugieze 
în Statele Unite, remarcă el. Cum de n-a ajuns acolo? 

— Bună întrebare, recunoscu Simon Levine în timp ce studia o 
blondă înaltă cu voce stridentă căţărată pe un taburet la bar şi 
care pivotase expunând cea mai mare parte a coapselor sale. Eu 
nu vă pot da decât o parte a răspunsului. Mai întâi, Li Sha-Tin, 
prevenit că o să fie arestat, a sărit în primul avion spre Canada, 
ţară în care putea intra fără viză turistică. Apoi a cerut azil 
politic. Aparent el are mulţi prieteni aici şi se gândea că sejurul 
lui va fi de scurtă durată. Situaţia n-a evoluat în favoarea sa şi se 
pare că el nu se va putea întoarce niciodată în China, decât 
pentru a fi împuşcat. 

— De când sunteţi dumneavoastră aici, nu i-aţi propus azil 
politic? întrebă Malko mirat. 

Simon Levine oftă. 

— Noi suntem gata să-i oferim, un azil politic extrem de 
favorabil, preciză el, dar există un ce. Din momentul în care 
Pekinul a ştiut că Li Sha-Tin se află în Canada, diplomaţia chineză 
s-a dezlănţuit. Ambasadorul Chinei la Ottawa, domnul Mei Ping, a 
cerut oficial ca Li Sha-Tin să fie expulzat în China ca un criminal, 
în numele excelentelor relaţii existente între cele două ţări, ceea 
ce era cât pe ce să se înfăptuiască, dar din nenorocire nu există 
convenţie de extrădare între Canada şi China. Trebuiau deci 
votate câteva legi şi asta era o treabă mai grea, cu atât mai 
dificilă cu cât a intervenit şi Departamentul nostru de Stat la 
rândul lui, precizând că trimiterea în China a lui Li Sha-Tin la o 
execuţie sigură ar fi considerată ca un gest extrem de neamical. 
In plus, noi am alertat şi asociaţiile pentru drepturile omului de 
tipul Amnesty International care au început să urle şi urlă în 
continuare. Nu trebuie uitat că China deţine recordul mondial al 
pedepselor capitale. 

Malko îşi muie buzele în votca sa cu gheaţă. 

La bar, canadiana cu sânii mari ataca cea de-a treia Corona. 
Ea ar fi putut sugruma un grizzly între coapsele sale. 

— De ce ar face Canada jocul Pekinului? se miră el. 

— Foarte bună întrebare, spuse Simon Levine, surâzând 
ştrengăreşte. Dintre toate ţările industrializate, Canada este cea 
mai apropiată de Pekin, pentru două motive evidente şi pentru 
unul mai puţin clar. In primul rând, ponderea comunităţii chineze 


26 


în ţară şi volumul schimburilor comerciale. Al treilea motiv este 
mai controversat. Din numeroase surse din mediul informaţiilor, 
inclusiv FBl-ul, s-ar părea că Goangbu-ul, sprijinindu-se pe triade, 
a infiltrat mediul industrial şi politic canadian, printr-un sistem 
sofisticat de corupţie. FBl-ul a descoperit că cele două partide 
canadiene, Partidul Liberal şi Partidul Conservator - au primit 
contribuţii financiare oculte de provenienţă chineză. Unii dintre 
foştii poliţişti canadieni cu funcţii înalte se regăsesc în fruntea 
unor mari societăţi aparţinând unor chinezi. In Ontario, un studio 
de producţie cinematografică are un patron canadian dar este 
legat de o triadă, ea însăşi în contact cu serviciile de informaţii 
chineze. Guvernul din Pekin, discret dar sistematic, s-a infiltrat în 
toate societăţile cu tehnologie avansată, inclusiv nucleare şi a 
terminat prin a exercita o influenţă importantă în mediile politice 
canadiene. Foarte oficial, primul ministru canadian Jean Chretien, 
nu ascundea afinităţile sale cu China comunistă. 

— Şi asta o ştie toată lumea? întrebă Malko mirat. 

— Nu chiar, surâse Simon Levine. In 1996 cele două mari 
agenţii canadiene de informaţii, RCMP şi CSIS* au elaborat un 
raport privitor la penetrarea chineză în Canada. Raportul 
„Sidewinder”, conţinând douăzeci şi trei de pagini de dezvăluiri 
explozive care n-au fost făcute cunoscute publicului. Doar 
guvernul l-a citit şi a declarat că este o țesătură de minciuni, dar 
l-a clasat ca „secret” şi tuturor celor care au lucrat la el li s-a 
interzis să spună ceva. Unul dintre principalii autori ai raportului, 
ofiţer în cadrul RCMP, a fost trecut în rezervă pentru că s-a 
revoltat împotriva acestui „cover-up” şi nu s-a mai auzit 
niciodată nimic despre „Sidewinder”. 

— Dumneavoastră deţineţi informaţii de o calitate 
remarcabilă, îl felicită Malko. 

Simon Levine sorbi o înghiţitură de Defender şi spuse: 

— Acest ofiţer din RCMP. Brian Murray, este de mult timp una 
dintre sursele mele. Graţie lui, în decembrie 1996, am putut noi 
zădărnici o operaţiune a serviciilor chineze. Prin intermediul unei 
societăţi canadiene, ei îşi procuraseră două mii de AK-47 unor 
activişti indieni din rezervaţia Mohawk, acei Amerindian Warriors. 
Aceştia aveau intenţia să declanşeze un război de gherilă contra 
Statului Federal. De asemenea, după ce eu am fost însărcinat cu 
afacerea „Sunset”, l-am contactat din nou pe Brian Murray. Cum 
el şi-a păstrat nişte prieteni cam peste tot, noi am putut fi 


3 Canadian Security Intelligence Service (n.a.). 
27 


preveniţi de manipulaţiile guvernului canadian în timp optim, 
fapt care ne-a permis să le anihilăm iar el continuă să ne 
informeze. Aici intervine Isis Scott, după care el e nebun. Pentru 
a-şi păstra legătura cu ea, el a fost de acord să ne ajute, pentru 
că el îşi riscă libertatea şi poate chiar mai mult. Bineînţeles că ea 
îl plimbă dar acesta e un băiat foarte naiv. 

Lui aproape că i se umfla pieptul... Malko era grăbit s-o vadă 
pe această Mata-Hari canadiană. 

— Dacă sunteţi atât de bine informat, remarcă el, cum de n-aţi 
reuşit să-l recuperaţi pe Li Sha-Tin? 

— Deoarece canadienii se opun. Ei l-au prevenit că dacă ar 
încerca să se refugieze la noi, l-ar trimite imediat în China. 
Guvernul canadian a trimis o notă oficială la Washington cerând 
să nu se amestece în afacerea Li Sha-Tin. Bineînţeles că 
diplomaţii pederaşti de la State Departament s-au conformat şi 
au dat ordinele corespunzătoare la Langley. 

In bar zgomotul era din ce în ce mai mare şi Malko trebui să 
ridice vocea pentru a pune întrebarea următoare. 

— Şi dumneavoastră n-aţi acţionat? 

— Nu, recunoscu americanul. Li Sha-Tin este păzit în 
permanenţă de nişte membri ai RCMP. Nu te poţi apropia de el şi 
nici să-i telefonezi. Liniile sale telefonice sunt interceptate. Abia 
reuşim să-i supraveghem deplasările. Situaţia asta durează de 
două luni. Noi am avut emoţii acum două luni. El s-a dus la 
cazinoul din Niagara Falls, la câţiva kilometri de frontieră, ca să 
joace, iar noi l-am urmărit. Canadienii s-au prins şi l-au arestat 
sub un pretext neserios pentru a-l readuce aici. 

— Dumneavoastră aveţi contacte cu el? 

— Indirect, datorită unui avocat chinez, Victor Chang care, de 
asemenea, doreşte ca Li Sha-Tin să vină la noi. El i-a sugerat 
asta, dar răspunsul a fost evaziv. 

— Este ciudat... 

— Da şi nu. Noi avem impresia că Li Sha-Tin, până mai zilele 
trecute, spera încă să ajungă la un acord cu chinezii. Cred de 
asemenea, că mai există încă un motiv care explică reticenţa lui 
Li Sha-Tin de a veni în SUA. Acesta ar fi apropierea noastră de 
lumea din Taiwan. 

— Asta nu ar trebui să-l deranjeze, obiectă Malko. 

Simon Levine mai bău o înghiţitură din Defenderul său şi 
surâse. 

— Da, însă aici există o mică treabă pe care are să şi-o 
reproşeze. După ce a făcut avere în provincia sa, Li Sha-Tin a 


28 


emigrat la Hong Kong. Cum el cumpăra toate produsele de 
contrabandă din Taiwan, evident că avea relaţii excelente cu 
taiwanezii din Hong Kong. Dar în 1997, amicii comunişti ai lui Li 
Sha-Tin i-au cerut să-i ajute să anihileze reţeaua de spionaj 
taiwaneză din Hong Kong datorită relaţiilor sale. Fiind sociabil, el 
a acceptat şi s-a pomenit membru al Goangbu, nu din convingere 
politică bineînţeles, ci pentru a asigura o acoperire traficurilor 
sale. El s-a descurcat aşa de bine că a reuşit să-l „contacteze” pe 
şeful serviciilor militare din Taiwan la Hong Kong, Yue Bing Nan, 
care avea încredere în el. Fără să ezite, Li Sha-Tin l-a predat 
autorităţilor de la Pekin, la fel ca pe toată reţeaua lui. Astăzi, Yue 
Bing Nan, aşteaptă să fie împuşcat împreună cu alţi vreo 
douăzeci de spioni taiwanezi. Drept care, Taiwanese Intelligence 
a pus un premiu pe capul lui Li Sha-Tin. Ei îl vor mort şi dacă este 
posibil tăiat în bucățele mici, lucru care nu simplifică sarcina 
noastră, deoarece el se întreabă dacă după ce-l vom fi stors de 
secrete şi nu ne va mai fi util, nu vom fi tentaţi să-l transferăm 
colegilor noştri taiwanezi. 

„Ipoteză perfect plauzibilă” îşi spuse Malko care nu era naiv. O 
sursă uzată nu valora mai mult decât o sticlă goală de Coca. Era 
cert că Li Sha-Tin avea o personalitate cu multiple fațete. 

El se pregătea să pună o nouă întrebare, când remarcă o 
tânără femeie blondă croindu-şi drum prin mulţimea îngrămădită 
în jurul barului. Era o blondă înaltă cu părul împletit, privirea 
ascunsă în spatele unor ochelari negri, cu bluza mov explodând 
sub apăsarea a doi sâni mari, gura cărnoasă şi o alură de 
semeaţă. 

— Poftim, spuse el, uite un star! Există deci într-adevăr 
oameni de cinema aici. 

Blonda se apropia de masa lor. Simon Levine se ridică cu 
stângăcia precipitată a unui elev de liceu şi spuse cu o voce 
brusc schimbată: 

— Malko, v-o prezint pe Isis Scott! Isis, prinţul Malko Linge. 

Isis Scott rămase nemişcată, îşi ridică ochelarii negri şi-i 
adresă lui Malko o privire cu care ar fi putut fulgera un bizon - 
directă, sexy, sigură. 

— Good afternoon, Mister Linge, spuse ea cu o voce fermă. 
Sunt foarte bucuroasă că v-am cunoscut. 

Malko apucă mâna întinsă şi avu impresia că mâna tinerei 
femei era unsă cu un clei foarte puternic. Ea nu slăbea mâna lui, 
cu privirea în ochii acestuia, cu o expresie foarte comică şi un 
surâs carnivor. Cu coada ochiului, el văzu că Simon Levine 


29 


devenise verzui şi întorsese privirea într-o parte. 

— la loc Isis, propuse americanul cu vocea sugrumată. 

Malko putu în sfârşit să-şi recupereze mâna şi tânăra femeie 
se strecură printre ei doi în boxă. Abia aşezată ea se întoarse 
spre Simon Levine şi-l sărută îndelung pe gură, în timp ce coapsa 
ei se lipea pe sub faţa de masă de cea a lui Malko... 

Spioană de ocazie, dar autentică ticăloasă. 

După ce-şi recăpătă respiraţia, Simon Levine, renăscut după 
această manifestare de afecţiune, se aplecă spre Malko cu un 
aer conspirativ: 

— Aşa cum v-am explicat, Isis este momeala noastră pentru a- 
| recruta pe Brian Murray. 

Cu un gest plin de senzualitate, frumoasa Isis se întoarse spre 
Malko şi întrebă: 

— Mister Linge, dumneavoastră gândiţi că aş putea juca rolul 
unei bune momeli? 

Coapsa ei continua să fie sudată de cea a lui Malko. Acesta din 
urmă îşi spuse că recuperarea lui Li Sha-Tin promitea să-i rezerve 
câteva surprize. O creatură ca Isis nu risca să simplifice lucrurile. 

— Desigur, răspunse ei. Oricine ar risca să muşte din ea. 

Avu impresia că Simon Levine o să-i sară de gât, dar 
americanul se rezumă la un râs fals şi întrebă: 

— Isis, ce doriţi să beţi? 

— Un strawberry daiquiri. 

Pentru a destinde atmosfera, Malko adăugă imediat: 

— Povestiţi-mi urmarea. Ce vor canadienii? 

— Ei trag de timp, spuse americanul, pentru a permite 
chinezilor să-i lichideze discret pe Li Sha-Tin. Aceştia ar fi reuşit 
cu siguranţă fără protecţia asasinilor din triadele canadiene. Noi 
ne gândeam să găsim un truc pentru a-l exfiltra „uşor”, continuă 
Simon Levine, dar, acum câteva zile, s-a produs un incident care 
ne-a arătat că nu trebuie să dormim. Cred că de data asta. 
Serviciile chineze s-au hotărât să-l lichideze pe Li Sha-Tin cât mai 
repede posibil. Pentru asta sunteţi dumneavoastră aici. 


30 


Capitolul III 


— Ce s-a întâmplat? întreba Malko. . 

— Un incident pe care noi încă nu l-am elucidat. In cursul 
ultimului weekend, Li Sha-Tin şi garda sa de corp au plecat pe 
Vancouver Island într-un hotel de lux, Wickaninnish Inn. john 
Mancham i-a urmărit. Sâmbătă după-amiază, el a văzut sosind la 
hotel pe o tânără chinezoaică ce purta un sac de voiaj şi care 
venise cu avionul din Vancouver. Ea a întrebat de Li Sha-Tin şi el 
a primit-o imediat. 

El îi relată cele observate de case-officerul CIA, concluzionând 
cu asasinarea probabilă a acestei necunoscute. 

— Noi nu ştim ce s-a petrecut în realitate, nici chiar de unde 
venea ea, nici numele ei, dar sunt 99% şanse dintr-o sută, ca ea 
să fi fost omorâtă şi îngropată în „rain forest”. Cum ea a venit de 
bunăvoie, nu poate exista decât o singură explicaţie: ea a dorit 
să-l omoare pe Li Sha-Tin şi el sau zbirii lui au lichidata. Desigur, 
aceasta însă, este doar o ipoteză. Noi vom încerca s-o verificăm 
prin intermediul lui Victor Chang, avocatul lui Li Sha-Tin. Dacă 
această presupunere se adevereşte, acesta din urmă nu are cu 
ce se lăuda. După mine, chinezii nereuşind să obţină de la 
canadieni extrădarea lui Li Sha-Tin în China, au trecut la 
ofensivă, încercând să-l omoare. 

— Asta pare a fi logic, recunoscu Malko. De ce însă au trimis o 
femeie singură şi nu un comando de asasini? 

— Nu pot explica asta. Ar fi probabil mai uşor decât un atac 
frontal. Li Sha-Tin este bine păzit. 

— Oare n-o fi o tentativă a prietenilor dumneavoastră din 
Taiwan? 

— În principiu nu, îl asigură Simon Levine. Noi i-am întrebat. 

Gălăgia din bar era din ce în ce mai mare. Isis Scott căscă şi-i 
adresă un surâs cuceritor lui Malko. 

— Credeţi că eu l-aş putea seduce pe acest chinez? întrebă ea 
pe un ton hazliu. 

În mod sigur, ea era foarte surescitată. 

— Desigur! N-aţi încercat încă? 

Simon Levine răspunse în locul ei cam sec: 

— Li Sha-Tin nu iese din casă decât pentru a merge la Great 
Canadian Casino din Richmond sau la cel din Holiday Inn. Nu 


31 


vorbeşte cu nimeni, este înconjurat de garda sa personală şi nu 
vorbeşte decât cantoneza... 

Malko era cât pe ce să remarce că trupul lui Isis era poliglot, 
dar se reţinu la timp. Coapsa metresei oficiale a lui Simon Levine 
continua să fie lipită de a lui. 

— Ce intenţionaţi să faceţi? întrebă el. 

Simon Levine mai sorbi o înghiţitură de Defender. Nasul său 
păru să se fi alungit. 

— Langley vă cere sa organizaţi kidnappingul lui Li Sha-Tin, 
spuse el pe un ton lugubru. Aceasta este înainte de orice, o cursă 
contra cronometru între chinezii de la Pekin şi noi, cu un avantaj 
net pentru ei, căci canadienii vor închide ochii. 

— Din câte mi-aţi spus, remarcă Malko, aceasta este aproape 
o misiune imposibilă. 

— Nu! Foarte dificilă, îl corectă Simon Levine. Evident, dacă 
suntem prinşi, riscăm penitenciarul. 

Malko îşi reţinu un surâs. Levine îl făcea să se gândească la 
avocatul care vine să-l anunţe pe clientul său că a fost 
condamnat la pedeapsa capitală spunând „noi am fost 
condamnaţi la moarte”. Penitenciarul îi era destinat lui. Ca de 
obicei când riscurile erau mari, CIA prefera să cedeze afacerea. 

— Unde locuieşte Li Sha-Tin? întrebă el. 

— Intr-unul din cartierele şic din Vancouver, la est, la Burnaby, 
la etajul şaptesprezece al Crystal Court, un building care 
găzduieşte un sediu al RCMP la parter. Canadienii supraveghează 
toate contactele sale şi nu i se poate telefona, fără să fie 
ascultat. El este mereu însoţit de bodyguarzii săi. 

Cu alte cuvinte, ei trebuia să-i elimine pe chinezi şi pe 
canadieni. 

— Nu este deloc încurajator, spuse Malko. 

Simon Levine se uită chiorâş la el. 

— Acesta este motivul pentru care Langley v-a trimis aici. 
Când am sosit eu aici, credeam că istoria este mai degrabă 
amuzantă şi mă gândeam că va fi uşor să-i convingem pe chinezi 
să se alieze cu noi. In elicopter, în zece minute ai ieşit din spaţiul 
aerian canadian. De-acum înainte, este vorba de o operaţiune 
foarte dezagreabilă, comportând multe riscuri certe. Băieţii lui Li 
Sha-Tin nu vor ezita să ne omoare în văzul lumii, dacă e le 
ordonă. 

Malko îşi spuse că ar fi preferat să-i aibe cu el pe Chris Jones şi 
Milton Brabeck, cei doi „baby-sitters” ai CIA, complicii lui cei 
vechi, decât pe romanticul Simon Levine, aflat în plină lună de 


32 


miere cu încântătoarea sa creatură, prea preţioşi în ochii celor de 
la Langley ca să-i rişte cu nesăbuinţă. 

Terminându-şi votca, el întrebă: 

— Este Li Sha-Tin chiar atât de preţios? 

— Cred că dumneavoastră nu vă daţi seama. Dacă punem 
mâna pe acest tip. Putem destabiliza întregul sistem politic 
chinez. judecaţi şi dumneavoastră: principalul său complice este 
generalul Ji Zhengde, şeful Goangbu după 1992, Li Sha-Tin ştie 
totul despre el. El a fost arestat, dar are domiciliu forţat. El este 
cel care i-a trimis trei sute de mii de dolari lui Bill Clinton în 
timpul campaniei sale prezidenţiale în 1996 pentru a-l discredita. 
Lista oficială a complicilor săi se confundă cu staff-ul chinez şi noi 
nu ştim încă totul. Acesta este doar vârful icebergului. Li Sha-Tin 
nu are doar numere de telefon şi acte, ci şi filme. El îi invita pe 
toţi prietenii săi - demnitarii partidului - la nişte orgii în Pavilionul 
roşu din Xiamen unde îi filma. El are desigur nişte casete pe care 
ar fi bine să punem mâna. Noi n-am putut recruta niciodată 
oameni importanţi din ierarhia comunistă. Ei sunt gata să 
acţioneze la comandă. Am putea influenţa din interior politica 
chineză. Imaginaţi-vă că am fi avut asemenea mijloace la 
dispoziţie atunci când au capturat echipajul avionului nostru 
spion... 

— Dumneavoastră sunteţi sigur că Li Sha-Tin nu se laudă? 

Simon Levine îşi termină Defenderul său. Barul era acum ticsit 
şi zgomotul infernal. g 

— Noi nu suntem naivi. In decembrie trecut am recuperat un 
spion al Pekinului, colonelul Xu Junping, nu foarte important, dar 
ei ne-a confirmat tot ceea ce se spunea. Li Sha-Tin reuşise să 
câştige pentru afacerile sale complicitatea întregii ierarhii cele 
mai înalte a partidului şi armatei populare. Aceşti oameni ar 
constitui o „bancă de date” de nepreţuit pentru noi. De altfel 
Casa Albă nu s-a însetat în privinţa asta. China este obsesia 
noului nostru preşedinte. 

El tăcu. Isis Scott îşi terminase băutura şi-l chemă pe chelner 
pentru a mai comanda un pahar. Malko îl zări pe Jesus Domingo 
care-şi făcea drum cu coatele ca să ajungă la ei. 

— Poftim, uite-l pe spook?! spuse Isis. 

Latino-americanul se apropie, cu toţi dinţii rânjiţi, cu o privire 
lacomă îndreptată spre Isis. 

— Ce s-a întâmplat? întrebă imediat Simon Levine. 


° Urât (n.a.). 
33 


— Am nevoie de bani, spuse Jesus Domingo. Am legat 
prietenie cu unul din băieţii de la întreţinere din imobil. El ne 
poate da ţevi dar trebuie să-l motivăm. 

— O.K., o să-ţi dau, spuse americanul. Să urcăm! 

El se ridică şi Isis se încruntă. j 

— Eu n-am poftă să urc. Te aşteptăm aici. Imi termin băutura, 
întoarce-te repede. 

Simon Levine acceptă cu un oftat disperat şi se depărta însoţit 
de Jesus Domingo. 

Isis se întoarse spre Malko: 

— Acum suntem puțin singuri... 

La concursul de târâturi, ea putea pretinde medalia de aur. 

— Eu îl urăsc pe acest Domingo, spuse ea cu hotărâre. 

— Bine, spuse Malko, de ce? 

— Mai întâi, el a încercat într-o zi să mă dezbrace când am 
rămas singuri în birou. 

Dacă ea s-ar fi purtat cu Jesus aşa cum s-a purtat cu Malko, 
atunci avea toate scuzele. 

— Asta nu e bine, spuse Malko, dar este o ispită căreia îi pot 
cade victimă mulţi dintre bărbaţi... 

Ea spuse răsfăţându-se: 

— Vai! Mulţumesc. Acesta este totuşi un ticălos. Mi-a povestit 
viaţa lui. A omorât o mulţime de oameni. 

— Aşa! spuse Malko ciulind urechile. Aici în Canada? 

— Nu, în Honduras, ţara sa de origine. El lucra cu CIA şi 
conducea un escadron al morţii care-i lichida pe antiamericani. El 
s-a lăudat că a ucis sute de bărbaţi, femei şi copii, cu măciuca, 
împuşcându-i şi chiar înăbuşindu-i cu un sac de plastic. El a 
crezut că asta o să mă excite. 

— Şi asta v-a excitat? 

— Puțin, recunoscu Isis cu o figură încântătoare, dar prea 
puţin pentru a mă determina să-i cedez. 

— El nu este căutat? 

— Ba da! Din cauza asta s-a refugiat în Canada. Simon i-a 
promis c-o să-i faciliteze venirea în Statele Unite dar este totuşi 
un tip ticălos. 

Categoric, CIA nu-şi pierduse relele obiceiuri. Echipa destinată 
spre a rezolva cazul lui Li Sha-Tin era eterogenă, începând cu Isis 
Scot. Aceasta îl privea pe sub sprâncene pe Malko în timp ce-şi 
lipăia paharul de strawberry daiquiri recent comandat. 

— Vă plac? îl întrebă ea brusc pe Malko. 

— Sunteţi superbă, spuse Malko fără să se forţeze. 


34 


Isis se încruntă. 

— M-am îngrăşat. Înainte, când eram manechin, eram mult 
mai frumoasă. Acum mă întreb dacă plac bărbaţilor. 

— In ceea ce mă priveşte, da, spuse Malko. Dar se pare că 
Simon Levine este foarte subjugat de dumneavoastră. 

— El e puţin cam bătrân... şi foarte posesiv... 

Intre ei părea să fie o diferenţă cam de treizeci de ani. Simon 
Levine avea nişte circumstanţe. 

— Găsiţi un alt bărbat mai tânăr, sugeră el. 

— Nu, spuse ea hotărâtă. Eu vreau să fac cinema, să devin un 
star, să fiu celebră şi fără el n-o să reuşesc acest lucru. 

Cel puţin, era foarte cinstită.. 

— In acest caz, spuse Malko, trebuie să jucaţi rolul. 

Isis aprobă din cap. 

— Dumneavoastră sunteţi foarte mişto. Feriţi-vă de Jesus. 
Dacă aţi şti ce mi-a povestit... Dacă se întoarce în Honduras, îl 
omoară. Acolo el este condamnat la moarte. El a comis acolo 
nişte orori. Chiar şi în Canada el trebuie să se ascundă. Tot 
timpul este înarmat. Are un pistol mare plin cu gloanţe şi nu se 
gândeşte decât să violeze femei frumoase. Dumneavoastră aţi 
văzut-o pe blonda, pe Sandra de la recepţie, cea care seamănă 
cu un cal? Ea este nebună după Jesus. Seara ea încuie uşa cu 
cheia şi face dragoste în biroul ei. 

— De unde ştiţi? 

Isis surâse sarcastic. 

— Intr-o seară, ea n-a văzut că eu eram încă în biroul lui 
Simon. Eu am auzit-o guiţând ca o nebună. Eu am aruncat o 
privire. Ea era lungită pe birou lângă centrala telefonică şi ei în 
picioare o împingea cu mişcări ample... 

Evocând acestea, privirea ei se tulburase şi râmase fixată 
asupra lui Malko. Ochii ei erau de culoarea mării. 

— Aţi putea să mă duceţi la cinema? propuse ea. Nu trebuie 
să ştie Simion. Îmi place să flirtez pe întuneric. 

Se intra deja în zona roşie. 

— Ce vârstă aveţi dumneavoastră? întrebă Malko. 

— Douăzeci şi trei de ani. 

— N-aţi dori să aveţi un prieten de vârsta dumneavoastră? 

Isis îi aruncă o privire cu reproş. 

— Sunt nişte idioţi. Unul dintre tipii din vecini este un băiat 
foarte bine şi mă iubeşte de mult timp. Deja când eram 
puştoaică, el mă pipăia peste tot. Când am împlinit optsprezece 
ani, m-am culcat cu el. Pentru că i-am spus că-mi plac bărbaţii 


35 


foarte musculoşi, el s-a îndopat cu steroizi şi a devenit atlet. 

Ea pufni... 

— Numai că, s-a produs un incident. 

— Care? întrebă Malko intrigat. 

— His balls were reduced to two sweet peas'%..spuse ea 
pufăind. Ei nu mai putea nimic, chiar dacă era plin de muşchi. 
Atunci eu i-am părăsit şi el a murit. 

— Cum? P 

— S-a spânzurat în camera lui. Inainte însă îmi răsturnase 
maşina ca să-mi arate cât este de puternic... 

Prin fața lui Malko trecu un înger absolut înspăimântat. Nu mai 
exista tinereţe. Deodată Isis îl întrebă: 

— Unde locuiţi dumneavoastră? 

— La Hyatt. 

— Ce cameră? 

— 1708. De ce? 

— Pentru că eu aici locuiesc în aceeaşi cameră cu Simon, 
spuse ea simplu. 

Telemobilul ei sună şi îl smulse din poşetă. 

— Brian! I'm glad to hear you... 

Aparent; era vorba de Brian Murray, „sursa” lui Simon Levine. 
Conversaţia fu foarte scurtă. 

— Vrea să mă vadă, comunică Isis. Se pare că are ceva foarte 
important să-mi comunice. 

— Unde? Aici? 

Ea cobori vocea. 

— Nu, la el acasă. Mă duc repede acolo, înainte ca Simon să se 
întoarcă. Atenţie! El crede că noi ne întâlnim în locuri publice. 
Este însă mai agreabil la el, pentru că are muzică bună şi afară 
de asta el este minion. Pe curând! 

Ea se ridică, abandonând paharul de daiquiri abia început. 
Malko îşi spuse că Simon Levine nu-şi dusese tot calvarul la 
capăt. După toate aparențele, Brian Murray era de asemenea, 
amantul lui Isis. Nu trecuseră trei minute de la plecarea ei, atunci 
când Simon Levine reapăru. 

— Unde-i Isis? întrebă el imediat, ca şi când Malko ar fi ascuns- 
o sub masă. 

— A plecat la o întâlnire cu Brian Murray, îi comunică el. Se 
pare că el are o informaţie importantă. 


10 Testiculele lui au devenit de dimensiunea unui bob de mazăre 
(n.a.). 


36 


— Bine, spuse americanul, dintr-odată crispat. Nu v-a spus 
unde? 
— Nu. 
— Bine, zise el, resemnat. O să vă arăt unde locuieşte Li Sha- 
Tin. 
x 
x x 


Un enorm 4x4 marca Lincoln Interceptor negru cu geamurile 
fumurii era parcat în faţă la Sutton Place lângă maşina Ferrari. 
Simon Levine trânti portiera şi apucă volanul, ceea ce produse 
un zgomot de uşă de casă de bani. Maşina era blindată. Malko 
zări fixat între două scaune un pistol-mitralieră Skorpio. Ei se 
regăsea într-un mediu familial... 

Merseră pe Burrard Street, luând-o apoi la stânga în direcţia 
est. Circulaţia era exasperant de lentă din cauza stopurilor şi a 
ploii: Ei se angajară pe Kingsway, un bulevard lung ducând oblic 
spre sud-est, mărginită de garaje, de vile şi imobile vechi, deloc 
veselă. Americanul părea gânditor. El se uită cu coada ochiului 
spre Malko. 

— Isis nu v-a povestit prea multe amănunte picante? 

— Este încântătoare, se eschivă Malko. 

— Ea e foarte dificilă. De când s-a îngrăşat, este convinsă că 
şi-a pierdut sex-appealul. De-atunci încearcă să seducă pe toată 
lumea. 

— Pueril, oftă Malko. 

Americanul nu avea aerul să-i împărtăşească părerea. 

— Ea l-a aprins atât de tare pe Jesus, încât era cât pe ce s-o 
violeze în biroul meu. El e un latin... S-a purtat O.K. cu 
dumneavoastră? 

— Dal! 

Simon Levine păru mai calm. 

— Desigur, ea este foarte utilă în această misiune. Brian 
Murray îi ciuguleşte din mână. Fără ea, el nu ne-ar destăinui 
atâtea secrete. 

Ei mai merseră vreo douăzeci de minute, ajungând la Barnaby, 
periferia şic situată ia est de Vancouver. La intersecţia cu 
Willingdon Avenue, Simon Levine viră la dreapta. 

— Ajungem! Este turnul acela rotund de colo, cu reflexe 
verzui. 

El arăta spre un turn de vreo douăzeci de etaje cu storuri 
ciudate verzi la ferestre, care-l făceau să semene cu un 


37 


acuarium. El opri de-a lungul trotuarului din faţă la câţiva metri 
de un Dodge alb cu doi oameni la bord. 

— Aceştia sunt Manuel şi Juan, îi explică americanul. 

La dreapta imobilului se găsea sediul Mounted Police Station. 
Mai multe vehicule ale poliţiei staţionau pe o stradă transversală. 

Simon Levine şi Malko se apropiară mergând pe jos de Crystal 
Court. Printr-o poartă mare din sticlă se dădea în hol. Aşezat pe o 
banchetă lângă ascensor, un chinez de vreo treizeci de ani, în 
maieu, cu un sac de sport între picioare, citea un ziar. Umerii săi, 
braţele şi chiar mâinile lui erau tatuate. El avea faţa rotundă, 
părul tuns foarte scurt şi o expresie de brută. După ce aruncă o 
privire scurtă în direcţia lor, el se adânci din nou în lectura sa. 

Simon Levine se opri puţin mai departe. 

— Tocmai l-aţi văzut pe „Black Ghost” Ming, un criminal 
renumit, foarte primejdios, promovat ca şef al securităţii lui Li 
Sha-Tin, îi spuse el. Sunt desigur, mai mulţi bărbaţi în 
apartament la etajul şaptesprezece. Cu telefonul său mobil, el 
poate aduna în câteva minute o duzină de asasini. 

— Nu i se poate transmite un mesaj? 

— Nu! I s-a interzis să vorbească cu indiferent cine. 

Când ei trecură din nou, chinezul îi privi, de data asta cu mai 
multă insistenţă. Apoi, o maşină a poliţiei demară şi viră la colţ, 
trecând prin faţa lor spre intersecţia cu Kingsway. 

— Canadienii ne-au reperat în mod sigur, remarcă Malko. Ei nu 
reacţionează? 

Simon Levine surâse. 

— Bineînţeles că ei ştiu cine suntem, dar ştiu de asemenea că 
există un acord între ei şi State Department. Ei se cred la 
adăpost de orice lovitură. 

Ei se urcară în maşina lor 4x4, lăsându-i la pândă în 
continuare pe cei hondurieni. 

— Mă întreb ce-o fi aflat Brian Murray, spuse Simon Levine, în 
timp ce mergeau pe Kingsway în direcţia Sutton Place. Sper că 
nu e doar un pretext ca să bea ceva în compania lui Isis. 

Ei se duseră din nou la barul care era acum aproape pustiu. 
Simon Levine, nervos ca un licean, întorcea la fiecare treizeci de 
secunde privirea spre intrare. El era acum la al doilea pahar de 
Defender „Succes” ani vechime cu gheaţă şi Malko nu ştia unde 
să se mai bage. Era ora nouă seara şi Isis nu-şi făcuse apariţia. 
Pentru a douăzecea oară, americanul îl întrebă pe Malko: 

— Sunteţi sigur că nu v-a povestit nimic? 

Telefonul mobil al tinerei femei era dezactivat. La fiecare cinci 


38 


minute, Simon Levine suna la apartamentul lor, fără să 
primească vreun răspuns. Intre timp, el aprindea şi stingea 
bricheta Zippo într-un ritm exasperant. 

— Sigur, spuse Malko. Ea a trebuit să se ducă undeva departe 
unde i-a dat întâlnire. 

— Uite-o, spuse deodată Simon Levine sărind în picioare. 

Isis traversă barul cu un mers nonşalant şi senzual pentru a 
veni să se aşeze lângă ei. 

— Doamne! Ce circulaţie încurcată... oftă ea. 

In secunda aceea, Malko fu sigur că ea tocmai ieşise din patul 
lui Brian Murray. Ea era prea luminoasă, prea sigură de ea. 

— Pentru Dumnezeu, pe unde ai umblat? mormăi americanul. 

— Cu Brian, răspunse femeia. El a întârziat foarte mult. Ştii că 
treaba asta nu mă amuză. Eu fac asta doar ca să te servesc. 

— Unde? 

— Intr-o cafenea pe Powell Street. 

— Ce ţi-a spus? 

— Nimic. Mi-a dat asta pentru tine. 

Ea îi întinse un plic închis pe care el îl deschise imediat. Malko 
îi văzu expresia feţei schimbându-se. Fără să spună un cuvânt, 
americanul îi întinse foaia de hârtie, ca el să poată citi cele trei 
rânduri scrise la maşină: 

„Goangbu-ul pregăteşte răpirea lui Li Sha-Tin. El trebuie 
exfiltrat clandestin spre China pe cargoul Pretty River. Canadienii 
cooperează”. 


39 


Capitolul IV 


Malko puse hârtia pe masă, evaluând situaţia cu viteza 
fulgerului, Echipa sa heteroclită urma să se ciocnească cu voinţa 
a două guverne, dintre care unul cel al ţării în care se găseau. 
Vasul de pământ contra vasul de fier. 

— Aceasta-i o veste proastă, comentă el cu sobrietate. 

Total detaşată de aceste probleme, Isis scoase un pachet de 
Marlboro din poşetă şi Malko îi aprinse ţigara cu un Zippo de 
argint masiv. Tânăra suflă fumul şi întrebă: 

— Mergem să cinăm? Mi-e foame. 

Simon Levine era galben la faţă. De furie, el înghiţi cuburile de 
gheaţă cu restul de Defender „Succes”. 

Canadieni ticăloşii mormăi el printre dinţi. Jigodii nenorocite! 
Trebuie să prevenim Centrala de la Langley imediat, Isis! Brian ți- 
a mai spus ceva în afară de acest mesaj? 

Isis suflă fumul într-o stare euforică şi prea puţin îngrijorată de 
soarta lui Li Sha-Tin. Totul în ea, respira satisfacția sexuală. 

— Ba da, spuse ea. Brian mi-a spus că se va întâlni cu tine 
mâine la ora şase la locul obişnuit, că de-acum înainte, va 
încerca să obţină noi informaţii. Acum mergem să luăm masa? 

Ei nu trebuiră să meargă prea departe. Restaurantul, cu un 
bufet magnific, se învecina cu barul. Abia instalată la masă, Isis îi 
ceru chelnerului o sticlă de Taittinger. Probabil pentru a sărbători 
orgasmul ei clandestin. In timp ce ea pleca să se aprovizioneze la 
bufet, Malko întrebă: 

— Brian Murray este de încredere? 

— Până acum a fost, spuse americanul. El a devenit şi mai şi 
de când îi face curte lui Isis. Ştie că eu sunt cel care ţine lesa. 

O foarte lungă lesă... Care permite destule, dar era mai bine 
să-l lase pe Simon Levine pradă iluziilor sale. Malko era pentru 
pacea cuplurilor. 

— Ar trebui avertizat Li Sha-Tin, sugeră el. Aveţi vreo 
posibilitate? 

— Prin intermediul lui Victor Chang, avocatul său. Înainte am 
însă nevoie de precizări. Dumneavoastră veţi veni mâine cu mine 
să-l vedeţi pe Brian. Noi ne vom întâlni mereu în sala de 
aşteptare a dermatologului lui, în Medical Building, pe West 
Broadway la nr. 750. De-acum înainte, eu o să dau alarma la 


40 


Langley. Va trebui să mergem mâine dimineaţă la consulat ca să 
comunicăm pe un circuit protejat. 

Isis revenea cu un platou de gustări. Ea roşi uşor când întâlni 
privirea lui Malko şi întinse chelnerului care tocmai destupase 
sticla de Taittinger Comtes de Champagne Blanc de Blanes 1995 
paharul ei. 

— In seara asta doresc să petrecem, spuse ea. Mergem într-o 
tavernă? 

Văzând figura lui Levine, ai fii zis că el avea poftă să meargă 
mai degrabă într-un cimitir. 

x 
x x 


Consulatul american era instalat la numărul 1095 pe West 
Pender, într-un zgârie nori roşietic nou-nouţ, al cărui parter îl 
împărțea cu un Starbuck Coffe. Intrarea discretă se găsea pe o 
latură la numărul 1075. Un puşcaş marin care stătea de pază în 
spatele unui geam blindat, îi conduse până la primul etaj unde 
erau câteva birouri ocupate de sucursala locală a C.I.A. Fură 
primiţi de un bărbat corpolent, chel şi jovial. 

— Mike Carmel, îl prezentă Simon Levine. El este responsabil 
cu comunicațiile noastre şi cu sursele „tehnice”. Fără el noi am fi 
pe o insulă pustie, surzi şi muţi. Simon Levine se remontase după 
seara din ajun, poate graţie lui Isis. 

— Doriţi să începeţi? propuse agentul CIA. Am pregătit biroul. 
Nu aveţi decât să deschideţi telefonul. 

El îi conduse într-o încăpere fără fereastră, plină cu 
calculatoare, unde, pe o masă goală lângă o cafetieră şi mai 
multe ştraifuri de carton, era pus un telefon. Inainte de a se 
instala, Simon Levine se întoarse. 

— Nimic nou în problema chineză? 

Mike Carmel asculta de asemenea, convorbirile consulatului 
chinez, supravegheate şi de „urechile mari” ale NSA. 

— Analiza nu se face aici. Aştept ştirile de la Langley pe 
parcursul zilei. 

Simon Levine nu trebui decât să apese pe tasta pentru a intra 
în legătură cu Centrala CIA. De la Langley. „Buzzy” Krongard era 
în meeting, aşa că trebui să-şi încredinţeze informaţiile 
asistentului lui. Nu avea de făcut altceva, decât să aştepte 
instrucţiunile Centralei, care ea însăşi, avea să consulte Casa 
Albă. 

— Mergem să-l vizităm pe avocat? sugeră Malko. 


41 


— O.K., spuse americanul. Nu este departe de aici. Locuieşte 
la numărul 1200. 

Pe parbrizul maşinii era lipit un proces verbal de contravenţie 
pe care el îl rupse cu furie. Biroul lui Victor Chang se găsea la 
etajul şapte al unui zgârie nori vechi. O secretara chinezoaică 
foarte grasă le aduse la cunoştinţă că avocatul era toată 
dimineaţa plecat la Ottawa. Nu le mai rămânea decât să se ducă 
să ia masa, în aşteptarea întâlnirii cu Brian Murray. 

— Mergem s-o luăm pe Isis? sugeră imediat Simon Levine, 
după ce-şi consultă ceasul Breitling Navitimer. 

x 


* * 


instalat la biroul său în faţa unui pahar de ceai, Li Sha-Tin, cu 
o agendă mare deschisă în faţa lui, dădea unul după altul, 
telefoane în China. Nu decalajul de fus orar şi nici calitatea 
comunicaţiilor erau cauza, ci mai ales pentru că era vorba de 
telefoane mobile. 

In plus, el ştia evident că este ascultat de CSIS şi pe de altă 
parte, mulţi din cei cu care vorbea, erau ascultați de Goangbu. 

El golise deja o jumătate de pahar de ceai şi transpira 
abundent. Ceea ce făcea el, era o muncă de Penelopă. Scopul lui 
era simplu: să recupereze filmele compromiţătoare pe care nu 
avusese timp. Să le ia cu el. Incidentul de la Wickaninnish Inn 
fusese edificator. Pekinul îi declarase un război pe viaţă şi pe 
moarte. Dacă el reuşea să recupereze filmele, aceasta era 
pentru el o asigurare pe viaţă. Posesia lor i-ar furniza un 
formidabil mijloc de şantaj împotriva guvernului de la Pekin. 

El le încredinţase amantei sale, doamna Lin, căsătorită cu 
nepotul lui Jiang Zemin, deci o persoană intangibilă, dar nu ştia 
ce făcuse ea cu ele. Bineînţeles că nu se punea problema s-o 
cheme direct şi totodată era imposibil să menţioneze direct 
motivul apelurilor sale. 

El trebuia să procedeze din aproape în aproape, trimițând 
mesaje care să nu fie compromiţătoare şi care totuşi să conţină 
destule elemente din care interlocutorii lui să înţeleagă ce voia. 

In fine, mai exista un ultim element, pe care nu-l putea 
aprecia de la distanţă. Doamna Lin mai era oare de partea sa? 

El bău un gât de ceai şi pentru a cincisprezecea oară, tastă cu 
grijă un număr format din treisprezece cifre. Era ocupat, sau 
dezactivat. Acest număr trebuia să-l prindă cu orice preţ. Pentru 
a-şi calma furia el se ridică şi se duse să ia dintr-un mic bar o 


42 


sticlă de coniac Otard XO, din care îşi turnă puţin într-un balon. Ei 
se întoarse apoi la biroul său pentru a-l savura în linişte. Avea tot 
dreptul la o mică recreaţie şi coniacul bun era unul dintre micile 
lui păcate. 

După ce goli paharul el se aşeză lângă telefon, răbdător ca un 
benedictin. 

x 
x x 


West Broadway ducea de la est ia vest, pe la sud de Granville 
Bridge, în inima cartierului comercial din Vancouver. La numărul 
750 era un impozant building alb, cu mai multe restaurante la 
parter, ocupat de zeci de doctori. Ei luară ascensorul până la 
etajul paisprezece. Un afiş aflat pe uşa doctorului John Ridley 
îndemna să intri fără să baţi la uşă. Secretara durdulie şi 
mormăind a nemulţumire, înregistră numele lui Simon Levine şi 
le spuse să intre în sala de aşteptare. Era ora şase fix. Acolo se 
găsea o singură persoană absorbită de lectura lui Wat/ona/ 
Geographic Magazine, un bărbat de vreo cincizeci de ani, cu o 
ciudată panama de culoare crem, cu ochi mari albaştrii, o 
mustață şi alură de playboy, fără nici un aer de poliţist, ci mai 
degrabă cu cel al unui bătrân ecologist, aşa cum era, îmbrăcat în 
tee-shirt, pantalon de pânză şifonat şi un surâs puţin nerod. 

Simon Levine făcu prezentările, întrebând imediat: 

— Aţi primit confirmarea? 

Brian Murray răspunse cu un semn afirmativ al capului şi 
spuse cu o voce şoptită: 

— Da şi nu am putut prinde prea multe lucruri. 

— De la cine? şuieră Simon Levine. 

— Un prieten din CSIS. Birourile lor sunt chiar în faţa building- 
ului lui Vancouver Post. Ne cunoaştem de douăzeci de ani şi lui 
nu-i place întorsătura pe care o ia istoria aceasta. 

Ei vorbeau în şoaptă ca nişte conspiratori. 

— Ce ştiţi cu exactitate? insistă Simon Levine. 

— In două sau trei zile, cargoul chinezesc Pretty River venind 
de la Fusan din Coreea de Sud, va sosi la Vancouver unde va 
rămâne două zile pentru a încărca lemn şi containere goale de la 
COSCO înainte să plece din nou spre portul Tinyang de lângă 
Pekin. Canadienii s-au pus de acord cu chinezii pentru a-l exfiltra 
pe Li Sha-Tin cu ajutorul acestui cargou. Desigur, aceasta este o 
operaţiune organizată de Goangbu. Pe urmă, canadienii vor 
pretinde că Li Sha-Tin a fugit din ţară, fără ca ei să poată 


43 


întreprinde ceva. 

Lui Malko nu-i venea să creadă. 

— Guvernul canadian acoperă acest „kidnapping”? 

— Da. 

— Sunteţi sigur? 

— Absolut, confirmă Brian Murray cu vocea sa domoală. 
Lumina verde a venit din partea ministrului imigrării de la 
Ottawa, cu permisiunea primului ministru, care a obţinut de la 
chinezi ca toată operaţiunea să se deruleze fără mare tam-tam. 
Odată ajuns pe puntea lui Pretty River, soarta lui Li Sha-Tin e 
pecetluită. 

— Dar cum îl vor obliga să urce pe vas? 

— Probabil, ascuns într-un container gol, presupuse Brian 
Murray. Foarte des vama canadiană interceptează imigranţi 
clandestini provenind din China, ascunși în nişte conteinere unde 
stau ascunşi mai mult de cincisprezece zile. Ei au aerisire şi 
rezerve de hrană. De cele mai multe ori ei nu sunt prinşi. Ultima 
dată au fost interceptaţi pentru că imigranții închişi în 
conteinerul lor deja debarcat râdeau în interior şi au fost auziţi 
de un vameş. 

— Dar cum vor să-l răpească? 

Brian Murray depărtă braţele într-un gest de neputinţă. 

Despre asta, nu ştiu nimic, dar ultima fază a operaţiunii este 
uşoară. Mergeţi şi plimbaţi-vă în port! Sunt mii de conteinere 
îngrămădite cam peste tot, toate aparţinând companiei COSCO, 
iar aceasta este controlată de armata populară chineză. 

Conversaţia aceasta şuşotită, purtată într-o sală de aşteptare 
banală, părea fantastică. 

— Guvernul canadian ştie că vor exista reacţii la dispariţia lui 
Li Sha-Tin, obiectă Malko. Ei riscă incidente diplomatice şi o 
campanie de presă din partea organizaţiilor neguvernamentale 
umanitare.. 

Brian Murray dădu din cap cu un zâmbet trist. 

— Nici măcar atât! Ei vor pretinde că Li Sha-Tin le-a scăpat 
printre degete şi s-a ascuns pe undeva prin Canada ca alte mii 
de clandestini, pentru a evita ceea ce se numeşte removal adică 
expulzarea din Canada, în cazul în care li se refuză cererea de 
imigrare. Eu cred că totul a fost stabilit cu cincisprezece zile în 
urmă, cu ocazia unui voiaj la New York al ministrului imigrării 
unde s-a întâlnit cu nişte conducători chinezi. Aceştia au ridicat 
foarte sus ştacheta, spunând că nici nu poate fi vorba ca Li Sha- 
Tin să rămână în Canada unde ar reuşi în cele din urmă să intre 


44 


în contact cu inamicii lor, adică cu americanii şi i-au dat un 
termen foarte scurt. Potrivit surselor mele, ei au revenit la 
chestiune, cu o ofertă imposibil de refuzat. 

— Asta se leagă, spuse scurt Levine. Ei au eşuat în tentativa 
lor de asasinat de la Wickaninnish Inn, deci au schimbat tactica. 
Ei ştiu că noi ne învârtim în jurul lui Li Sha-Tin şi nu vor să-şi 
asume nici un risc. 

— Care o fi această ofertă „irefutabilă”? întrebă Malko. 

Brian Murray îşi ridică ochii de un albastru deschis cu acelaşi 
surâs vag inocent. 

— Canadienii au pe capul lor în jur de patru mii de imigranţi 
clandestini chinezi fără acte, pentru că atunci când au ajuns aici, 
ei le-au distrus sau le-au dat călăuzelor lor pentru ca ei să te 
poată folosi din nou. Nişte bieţi nenorociţi care vin pentru a 
scăpa de mizerie să lucreze aici. Nu are de-a face nimic cu 
politica.. Guvernul chinez a propus un protocol secret guvernului 
prin care acceptă să-i primească pe toţi aceşti chinezi, plus unul: 
Li Sha-Tin şi se angajează ca pe viitor să împiedice imigrația 
clandestină provenind din China, în Canada. Cei care vor fi 
repatriați nu riscă nimic. Aceştia sunt refugiaţi economici. In 
schimb Canada ar scăpa de o problemă grea. 

— Dumneavoastră nu aveţi nici un detaliu operaţional? întrebă 
Malko. Există totuşi o problemă delicată: Li Sha-Tin se află sub 
supravegherea poliţiei canadiene, căreia îi va fi greu să explice 
cum a lăsat să fie răpit. 

— Ştiu, recunoscu Brian Murray. Există desigur un truc pentru 
a-i scăpa de răspundere pe nişte canadieni, dar nu-l cunosc. Nu 
uitaţi că este o afacere de stat şi că secretul este bine păzit. 

— Dumneavoastră credeţi că chinezii se vor folosi de triade? 
întrebă Simon Levine. 

— Nu, nu cred. Mai degrabă poate de agenţii Goangbu care 
mişună prin Canada şi probabil pe Pretty River. 

El tăcu şi se uită imediat ia ceas. 

— Am o întâlnire peste câteva minute. Dacă am noutăţi o voi 
suna pe Isis. 

Ei se despărţiră tăcuţi strângându-şi mâinile şi ajunseră pe 
culoarul etajului paisprezece. Gânditor, Malko îl interpelă în 
şoaptă pe Simon Levine care îşi scărpina cu furie impozantul 
apendice nazal. 

— Echipa lui Jesus nu trebuie să-l scape din ochi nici o clipă pe 
Li Sha-Tin, conchise el. Pentru un moment, este tot ce putem 
face. Mă miră totuşi un lucru: canadienii ştiu că noi îl 


45 


supraveghem şi ei au comunicat asta chinezilor care în planurile 
lor sunt obligaţi să ţină seama de asta. Cum gândesc ei să se 
debaraseze de noi? 

— Nu ştiu, mărturisi americanul. Până ce acest nenorocit de 
cargou nu va pleca din Vancouver fără Li Sha-Tin, eu n-o să 
dorm. Chinezii s-au gândit poate să atace în forţă eliminându-ne. 
Primul lucru pe care trebuie să-l facem, este să aflăm când 
soseşte. O să dau ordin să telefoneze în port. 

— Trebuie, de asemenea, sublinie Malko, să avem instrucţiuni 
precise asupra conduitei de urmat. 


x 
x x 
Simon Levine îi întinse lui Malko - fără să spună vreun cuvânt, 
telexul tocmai decriptat pe care i-l dăduse Mike Carmel, 


ştampilat Very Secret şi For your eyes only. Malko îl citi cu 
atenţie. Purta semnătura lui „Buzzy” Krongard şi conţinutul lui 
era în acelaşi timp precis şi vag. Scopul operaţiunii „Sunset” era 
acela de a împiedica cu orice preţ înapoierea în China a lui Li 
Sha-Tin. li revenea deci şefului misiunii sarcina de a lua măsurile 
necesare. 

Malko simţi o dezagreabilă arsură pe coloana vertebrală. De 
acum şeful misiunii era el în mod cert, Canada era lada de gunoi 
a lumii, deşi era totuşi o ţară civilizată, cu nişte legi stricte şi 
poliţie, iar CIA îl împingea fără s-o spună explicit, la posibile 
acţiuni perfect ilegale, bineînţeles, având drept „soldaţi” un grup 
de criminali de război hondurieni. Agenţia nu prea se purta cu 
mănuşi, în ceea ce-l priveşte, el se bucura de consideraţie din 
partea CIA, dar nu era american deci putea fi sacrificat. El îi 
restitui documentul lui Simon Levine. Acesta nu pierdu nici o 
secundă. 

— Ce propuneţi? 

Cu abilitate, el tocmai transfera responsabilitatea acestei 
operaţiuni foarte riscante, de pe umerii săi pe cei ai lui Malko. 

— Jesus şi oamenii lui sunt la post? 

— Da. Ei sunt şi înarmaţi. 

— Când soseşte? 

— Potrivit căpităniei portului, mâine în jurul orei şapte 
dimineaţa. 

— Ei bine, nu ne rămâne decât să deschidem bine ochii şi să 
ne rugăm, concluziona Malko. 

Simon Levine îşi opri maşina chiar la ieşirea din Lion's Gate 


46 


Bridge, care făcea legătura dintre Stanley Park şi North 
Vancouver. Toate navele care intrau în Burrard Inlet unde se 
găseau toate docurile, trebuiau să treacă pe dedesubt. Podul 
enorm trecea pe la o înălţime de aproximativ treizeci de metri, 
strâmtoarea îngustă care se termina cu o fundătură, semănând 
oarecum cu Cornul de Aur de la Istanbul. Pe cheiuri erau 
îngrămădite mii de conteinere, gata să fie îmbarcate, mai ales 
de-a lungul căii ferate care străbătea longitudinal zona portuară, 
chiar după terminalul cruise boats-uriior şi heliport, o zonă liberă 
în faţă în care erau ancorate zeci de vase. 

Ploua şi un vânt violent mătura puntea. Simon Levine lăsă 
binoclul jos şi se întoarse spre Malko. 

— Cred că ăsta este. 

El îi dădu binoclul lui Malko. Acesta din urmă focaliză cargoul 
care tocmai dublase Point Atkinson la Vancouver West şi urma să 
treacă pe sub pod. El mergea doar cu cincisprezece noduri pe 
oră şi trecu mai mult de o jumătate de oră înainte ca ei să-i 
poată examina pupa. Pulsul lui Malko crescu. Drapelul chinez 
roşu cu stele flutura pe partea din spate a cargoului care purta 
pe cocă inscripţia Pretty River şi nişte caractere chinezeşti. 
Puntea era pustie şi semăna cu orice alt vas de categoria lui. Ei îi 
urmăriră cursa în timp ce el pătrundea în Burrard Inlet. El încetini 
şi în final aruncă ancora chiar în faţa zonei portuare, după 
heliport. 

Simon Levine îşi puse binoclul în etui oftând. 

— Cel puţin din acest punct de vedere, informaţia lui Brian 
Murray era exactă... 

— Ce-l mai atrage? întrebă Malko abţinându-se să precizeze 
„în afară de Isis”... 

— Acesta este un om onest rănit în amorul său propriu, 
explică Simon Levine, cu amărăciune, l-au distrus cariera pentru 
că-şi făcuse treaba descoperind nişte lucruri foarte grave. Şefii 
lui ierarhici nu l-au susţinut. El a fost chiar ameninţat. Totuşi, el 
continuă să fie loial ţării sale. El a refuzat să-mi dea copia 
raportului „Sidewinder” care este în posesia sa. 

Nu le rămânea decât să se întoarcă la Vancouver şi să 
reflecteze serios pentru, a obţine o mişcare avans faţă de 


Goangbu. 
x 


x x 
Simon Levine, Isis şi Malko terminau cina, la Sutton Place când 


47 


sună telefonul mobil al americanului. După ce răspunse, acesta 
tresări şi îi spuse lui Malko: 

— Li Sha-Tin va ieşi! Jesus mi-a telefonat. Mergem acolo. 

— Şi cu mine cum rămâne? întrebă Isis. Voiam să ies... 

Machiată, mulată într-un tee-shirt şi un pantalon încins cu o 
enormă centură aurită, ea era încă şi mai sexi ca de obicei. 

— Nu vom sta prea mult timp, îi promise Simon Levine. Este 
prea periculos ca să mergi cu noi. 

Peste douăzeci de minute, ei ajungeau în faţă la Crystal Court. 
Chiar în faţa Dodge-ului lui Jesus Domingo, staţiona o limuzină 
„stretch” de doisprezece metri lungime, un Lincoln Towncar 
negru cu geamurile fumurii. Jesus Domingo ieşi din maşina sa şi 
se duse la Interceptor. 

— M-am informat de la şoferul limuzinei, spuse ei. Aşteaptă un 
VIP chinez. Li Sha-Tin este singurul de genul ăsta care stă în 
acest imobil. 

De la sosirea lui Pretty River, hondurienii îşi dublaseră 
vigilenţa şi-i dădeau raportul lui Simon Levine fa fiecare sfert de 
oră. Malko privi în jurul lor. Nu exista nici o maşină de poliţie şi 
nici altă maşină banală. Canadienii păreau să nu se intereseze de 
Li Sha-Tin. 

Suspect. 

— Cei doi bodyguarzi sunt sus cu el, continuă Jesus. Unul a 
ieşit acum o oră ca să cumpere de mâncare la un supermarket la 
colţ cu Kingsway. Noi l-am urmărit, dar el nu s-a întâlnit cu 
nimeni. 

Trebuia avută în vedere, de asemenea, ipoteza că garda de 
corp a lui Li Sha-Tin să fi fost cumpărată de Goangbu... 

— Rămâneţi cu noi, îi spuse Malko lui Jesus Domingo. 

Cei doi oameni ai săi erau în Dodge-ul alb. Hondurianul luă loc 
în spate şi Malko zări sub vesta sa un pistol-mitralieră Skorpio, 
plus un mare pistol strecurat la centura sa. Ei aveau cu ce face 
faţă neprevăzutului. 

— Uite-l! spuse deodată Simon Levine. 

Din Crystal Court, aproape alergând, ieşi şi se urcă în limuzină 
un bărbat urmat de alţi doi. Erau prea departe pentru a-i putea 
identifica. În plus, Malko nu-l văzuse pe Li Sha-Tin decât în 
fotografie, aşa că îi dădu crezare americanului. Lincolnul demară 
spre sud virând apoi la stânga pe 49 Avenue în direcţia vest, 
traversând Vancouverul de la un capăt la altul. În interceptor 
domnea o linişte apăsătoare. Malko se întoarse. În afara Dodge- 
ului agenţilor CIA el nu zări nici un alt vehicul. In aparenţă, 


48 


canadienii nu-i urmăreau. 

Limuzina cea lungă înainta cu viteză de melc şi nu era greu de 
urmărit. Malko tresări: o motocicletă călărită de doi oameni cu 
cască tocmai îi dublase şi ajungea la nivelul Lincoln-ului. 

— Atenţie la motociclişti, spuse el. 

Simon Levine strivi acceleratorul şi Jesus Domingo scoase 
pistolul-mitralieră. Alertă falsă. Motocicleta depăşise deja 
limuzina. Aceasta ajunse la intersecţia cu Granville şi viră la 
stânga spre sud. Ei se treziră în bulevardul cel mare care tăia 
oraşul de la nord la sud şi ducea la aeroport şi ia Richmond. 

— Ei se duc la Richmond, spuse printre dinţi Simon Levine. 

— Ce să facă acolo? întrebă Malko. 

— Să-şi vadă prietenii. Acolo nu sunt decât chinezi. 

Intr-adevăr, la căpătui lui Granville Road, limuzina se angajă 
pe Arthur-Laing Bridge ca şi cum ar fi mers la aeroport. Malko îşi 
reţinea răsuflarea. Ajunsă în următoarea răscruce de autostrăzi, 
ea o luă spre est, ajungând din nou la un braţ de mare prin 
Moray Bridge. Ei se aflau la Richmond. Malko zări o placă 
indicând Bridgeport Road şi Simon Levine exclamă: 

— Merge la Diamond Casino. 

Peste câteva clipe ei parcau în spatele Lincoln-ului într-un 
parking destul de plin în faţa unui restaurant numit Dem Rib şi a 
ceea ce părea să fie un hangar. Locul nu prea arăta a cazinou cu 
lămpile sale cu neon albicioase în plină zonă industrială. Li Sha- 
Tin dispăruse împreună cu cei doi acoliţi ai lui în „hangar”. 

— Rămâneţi aici împreună cu prietenii dumneavoastră, îi 
spuse Malko lui Jesus. Supravegheaţi spatele clădirii. 

Firma cu neon din faţa lor anunţa „Black Diamond Casino”. Ei 
împinseră o poartă mică şi se pomeniră într-o sală zgomotoasă, 
prost luminată, plină de chinezi de ambele sexe, în care mesele 
mari de ruletă alternau cu black-jack. In dreapta intrării era o 
cameră mai mică rezervată pentru poker. 

Simon Levine şi Malko merseră încet printre şirurile de mese şi 
reuşiră să-l găsească în sfârşit pe Li Sha-Tin. Chinezul era singur 
la o masă de black-jack, în faţa unei crupiere prea machiata şi ea 
chinezoaică şi începuse să joace cu concentrarea unui copil, 
îngrămădind jetoane pe cele cinci amplasamente rezervate 
jucătorilor, el paria singur contra cazinoului, câte două - trei mii 
de dolari la fiecare lovitură. Malko se plasă astfel încât să-l 
observe. Acum eră prima dată când îl vedea în carne şi oase. 
Concentrat, cu ochii aproape închişi, Li Sha-Tin întorcea tacticos 
cărţile împărţite de crupieră şi câteodată, atunci când dădea o 


49 


lovitură bună, izbucnea într-un râs strident. Cei doi bodyguarzi se 
ţineau la distanţă. Ei nu jucau, dar ocoleau încet masa, adresând 
câteodată câteva cuvinte altor chinezi, studiindu-i cu mare 
atenţie pe cei care se apropiau de patronul lor. Privirea lui Malko 
se întâlni cu privirea vioaie a chinezului tatuat, „Black Ghost” 
Ming. El se apropie de Simon Levine. 

— Dacă am încerca să-i vorbim? 

— În mod sigur există nişte agenţi canadieni în sală, răspunse 
americanul, iar Li Sha-Tin nu vorbeşte decât cantoneza pe care 
eu n-o ştiu aşa bine. Să aşteptăm! 

O femeie slabă cu breton se apropie de chinez şi schimbă 
câteva cuvinte cu el. Alţi jucători de departe, îi aruncau priviri 
intrigate. Aparent, aici Li Sha-Tin era, în siguranţă. 

Simon Levine oftă. 

— Pe moment suntem aici. Adesea el joacă până în zori. Sunt 
mirat că nu-i reperez pe oamenii de la CSIS... 

Ei se îndepărtară supraveghind ieşirea. Atmosfera părea mai 
degrabă destinsă. Era greu să-ţi imaginezi că acest blând omuleţ 
în tee-shirt, pierdut în acest cazinou jalnic mânuia miliarde şi 
făcea să tremure guvernul chinez. 

— Nu vă este sete? întrebă Simon Levine. Aş bea un scotch. 

Malko nu avu timp să răspundă căci în exterior se auziră urlete 
de sirenă. Câteva clipe mai târziu o grămadă de poliţişti în 
uniformă şi în civil se năpustiră în micul cazinou. Imbrâncindu-i 
pe jucători, fugind printre mese, ei se îndreptară spre masa de 
black-jack la care se găsea Li Sha-Tin. 


50 


Capitolul V 


Privind la turma de poliţişti care se precipitau în direcţia sa, Li 
Sha-Tin se opri brusc din joc. „Black Ghost” Ming şi „Stupid 
Ricky” încercară să-i facă un baraj din corpurile lor, dar ei fură 
repede cotropiţi după o luptă de o violenţă rar întâlnită. „Black 
Ghost” Ming proiecta un poliţist pe o masă de ruletă înainte să 
fie încătuşat şi culcat pe burtă pe sol. „Stupid Ricky” se servi de 
o crupieră ca proiectil înainte să fie imobilizat. In ceea ce-l 
priveşte pe Li Sha-Tin, poliţiştii îl culcară pe postavul verde al 
unei mese de ruletă, cu faţa în mijlocul jetoanelor înainte de a-i 
răsuci braţele la spate şi a-i pune cătuşele. 

Un chinez foarte slab, probabil patronul cazinoului, apăru 
vorbind strident şi-i interpelă pe poliţişti. 

— Ce doriţi? Pentru ce-i arestaţi pe aceşti oameni? 

Unul dintre poliţişti îi răspunse cu dispreţ: 

— Ei făceau manipulaţii ilegale. Aceştia sunt nişte criminali. 
Dacă protestaţi, închidem cazinoul. 

Toţi jucătorii încetaseră să joace şi în sală domnea o linişte 
mormântală. Poliţiştii îi luară în stăpânirea lor pe cei trei bărbaţi. 
„Stupid Ricky” avea un cucui enorm pe frunte, ochiul stâng îi era 
închis şi tee-shirtul îi era zdrenţe. Cu repeziciune, poliţiştii duseră 
trioul spre ieşire. Malko şi Simon Levine îi urmară la distanţă. 
Parkingul, luminat de girofarurile unei duzini de maşini de poliţie, 
semăna cu o sărbătoare câmpenească. Nişte poliţişti împresurau 
hangarul. Malko îi văzu pe cei trei poliţişti urcând într-un furgon 
care demară imediat în urlet de sirenă, urmat de alte vehicule. 
Câteva clipe mai târziu, nu mai era nici o urmă a acestei 
descinderi cu lupte. Simon Levine şi Malko se întoarseră în 
cazinou. Numai o crupieră.. Plângând şi o masa de black-jack 
ruptă mai aminteau de această descindere a poliţiei. 

Manuel Garcia, un negrotei zdrenţăros cu aerul perfid, se 
apropie de Simon Levine şi-i şopti ceva la ureche. 

— Jesus a urmărit furgonul, îi spuse americanul lui Malko. Vom 
şti unde l-au dus. Mie nu-mi place treaba asta... Să ne întoarcem 
la hotel. 

Ei o luară pe Burrard Street. Parcând în faţa hotelului, ei 
văzură Dodgeul alb. Jesus era deja acolo. Ei se reîntâlniră la 
Gerard cu Isis care stătea în faţa inevitabilului strawberry 


51 


daiquiri. 

— De ce nu m-aţi luat cu voi? întrebă ea cu un aer supărat, 
odată ce se întâmpla ceva amuzant... 

— Unde l-au dus? îl întrebă Simon Levine pe Jesus Domingo. 

— La închisoarea de la colţul lui Gore Street cu Cordova, spuse 
hondurianul, ca şi pe ceilalţi. Nu au fost încă prezentaţi unui 
judecător. 

Totul mirosea a mânăreală. Malko aruncă o privire pe ceasul 
său Breitling Crosswind. Era ora unsprezece şi zece. In seara asta 
nu prea mai era nimic de făcut. 

— Mâine trebuie să mergem să-l vedem pe Victor Chang la 
prima oră, spuse el. Trebuie prevenit Li Sha-Tin despre ceea ce 
se întâmplă. 

El comandă o votcă, cu gândul la Pretty River ancorată la 
câţiva kilometri depărtare. Strania arestare a lui Li Sha-Tin de 
către poliţia canadiană nu putea fi o coincidenţă. Simon Levine, 
foarte iritat, se ridică şi spuse lui Isis: 

— Vino! Mâine ne sculăm devreme. 

Ea făcu pe supărata: 

— Aşteaptă, protestă ea, să-mi termin băutura. Nu mi-e somn. 

Lui Malko îi păru că ea încerca să-i prindă privirea. Prudent, el 
îşi termină votca dintr-o înghiţitură şi se ridică la rândul lui. 

— Mă duc şi eu acasă. La ce oră ne întâlnim aici? 

— Ora nouă. 

Jesus Domingo rămăsese şi el. Vizibil iritat, Simon Levine îl 
urmă pe Malko. Când fură afară din bar, el spuse: 

— Acest fiu de căţea de Jesus o s-o cobzărească pe Isis... 

— Ea vă iubeşte pe dumneavoastră, afirmă Malko fără să râdă. 
Nu riscaţi nimic. Pe mâine. 

El se depărtă mergând pe jos pe Burrard Street, pustie la ora 
aceea. Ploua ca întotdeauna. Hyatt-ul era încă mai sinistru decât 
de obicei. Ajuns în camera lui, se întreba ce manevră preparau 
canadienii. Cel puţin deocamdată, Li Sha-Tin era în siguranţă în 
închisoarea sa. 

x 
x x 


Malko se uita la CNN pentru a nu adormi fără să fie informat, 
atunci când auzi soneria de la uşa camerei sale. Mirat el se ridică 
şi se duse să-şi lipească ochiul de vizor. Pulsul său crescu ca o 
rachetă, Isis Scott se afla în spatele uşii. Cum de putuse urca, 
având în vedere că ascensoarele nu funcționau decât cu cheia 


52 


magnetică a unei camere? El îşi reţinu respiraţia şi aşteptă. Ea 
nu pleca. Din contră, ea îşi lipi gura de uşă. 

— Ştiu că sunteţi aici. Deschideţi! 

Cu un efort eroic, Malko se depărtă. Nici vorbă să se lase 
antrenat într-o aventură. Situaţia era deja destul de complicată. 
Se scurseră zece minute fără să se întâmple nimic nou, după 
care auzi păcănitul unei uşi. Se gândi că era vorba de camera 
vecină, până în momentul în care în mijlocul camerei prinse 
contur făptura lui Isis. El se ridică din fotoliul său şi se întoarse cu 
faţa spre ea stupefiat. 

— Cum aţi reuşit să intraţi? 

Ea îi adresă un surâs inocent. 

— Am chemat o cameristă şi i-am spus că mi-am uitat cheia. 
Vă indispune asta? 

— Cum aţi scăpat de Jesus? 

— l-am spus că mă duc să mă culc, că Simon este foarte gelos 
şi nu pot să rămân cu ei la bar. 

— Dacă Simon coboară şi nu vă găseşte acolo? 

— li voi spune că m-am dus să beau ceva cu Jesus. El nu o să 
îndrăznească să spună ceva pentru a nu deveni ridicol. Am luat 
ascensorul şi pe urmă am coborât imediat. 

Jezabel, fiica lui Belzebut... 

Ea îl privea surâzând, puţin lascivă, cu o expresie nostimă a 
ochilor ei de culoare albastru-verzuie. 

— Nu mă vreţi? îl întrebă ea. 

Era o situaţie caraghioasă, dar erotismul degajat de tânăra 
femeie era aproape palpabil. 

— Ce doriţi? o întrebă el, ca şi când asta n-ar fi fost evident. 

Isis îşi trecu vârful limbii pe buze şi spuse cu o voce de fetiţă: 

— Să mă liniştiţi. 

— De ce vă este frică? 

— Sunt neliniştită, spuse ea coborând ochii. Afară de nişte 
porci ca Jesus care ar viola şi o capră, bărbaţii nu se mai uită la 
mine de când m-am îngrăşat. Simon mi-a spus că 
dumneavoastră umblaţi mereu cu femei foarte frumoase şi 
atunci am vrut să văd dacă şi eu vă plac... 

— Dumneavoastră sunteţi cu Simon Levine, obiectă Malko, iar 
noi lucrăm împreună şi el este nebun după dumneavoastră. 

— El nu va afla nimic. 

— Mă atrageţi în mod deosebit, o asigură el, dar o să vă 
însoțesc la Sutton Place. 

El avansă, dar Isis nu făcu nici o mişcare. Ei aproape că se 


53 


atingeau şi el îi putea vedea sânii grei palpitând în decolteul 
pătrat al tee-shirtului, subliniaţi de broderia neagră a sutienului. 
Privirea lui Isis se întunecă. 

— In acest caz o să-i spun că dumneavoastră aţi revenit după 
plecarea lui şi aţi vrut să mă duceţi în camera dumneavoastră. El 
mă va crede. 

In mod sigur, ea era capabilă de aşa ceva. El încercă s-o aducă 
la realitate: 

— Isis, suntem într-o situaţie foarte dificilă. Nu e momentul să 
semeni discordie între noi. i 

— Puțin îmi pasă de chinez, spuse ea. intâi de toate, exista 
mai mult de un miliard de chinezi, aşa că unul în plus sau în 
minus... 

Ei se atingeau şi el îi putea simţi parfumul. Era un test inuman. 
El se gândi brusc la cele petrecute în ajun. 

— Brian nu v-a calmat? întrebă el. Se pare că vă place foarte 
mult. 

Isis strâmbă din nas. 

— Brian... Da, e drăguţ, dar n-a cunoscut niciodată o 
adevărată femeie. Ei mă place pentru că mă pipăie ore întregi. 

Ea tăcu, luă mâinile lui Malko şi le puse pe coapsele ei, apoi îl 
întrebă într-o răsuflare parfumată, cu ochii în ochii lui: 

— Dumneavoastră nu mă doriţi? Nu vă plac? 

Era imposibil să ştii dacă ea flirta sau vorbea serios. Gura ei se 
strivi cu dulceaţă de gura lui Malko şi tot corpul ei păru să se 
cufunde în corpul lui, ca şi când n-ar fi avut oase. Ea se mişca 
încet frecându-se de el, limba i se încolăcea voluptuos în jurul 
limbii lui, ca un mic animal independent şi îndrăzneţ. El simţea 
sânii ei lipiti de cămaşa sa. Brusc, ea strecură o mână între 
corpurile lor şi-i prinse sexul. 

— Se întăreşte, murmură ea extaziată. 

— Mi se mai întâmplă, spuse Malko, subtil ironic. 

Degetele lui Isis îl masau. Ele urcară cureaua şi ea murmură: 

— / want to see your dick”. 

Cât at clipi din ochi, ea îl dezbrăcă de tot ce o jena, cu o 
brutalitate masculină. Când el fu în pielea goală, ea cuprinse cu 
mâna sexul în stare de erecție şi cu privirea în ochii lui începu să- 
| mângâie smulgându-i lui Malko un oftat sugrumat. Această 
ticăloasă urma să-l facă să juiseze ca pe un elev de liceu. 

— Opreşte-te, o rugă el. 


11 Vreau să vă văd coada (n.a.). 
54 


Isis opri mişcarea degetelor sale fără să lase din mână sexul. 

— Din cauza mea sunteţi în stare de erecţie? 

— Cred că nu mai e nimeni în afară de noi în această cameră, 
replică Malko exasperat şi excitat în acelaşi timp. 

El o lipi de el, mângâindu-i fesele rotunde şi tari. El îi cuprinse 
sexul, dar ea se feri. Deodată, cu graţia unei balerine, ea se lăsă 
în genunchi, cu faţa la câţiva centimetri de sexul lui în erecţie. El 
închise ochii aşteptând ca ea să-l cuprindă cu gura, dar nu se 
întâmplă nimic. El îi redeschise: Isis era ca fermecată în faţa 
sexului tare. Malko îl puse mâna pe ceafă şi apăsă, lovindu-se 
însă de o rezistenţă neaşteptată. Ea îşi ridică spre el ochii 
inocenți. 

— Ce doriţi? 

Era totuşi evident... Furios, el o prinse de părul împletit şi cu 
ambele mâini împinse capul tinerei femei spre sexul său, 
aproape de a exploda. 

— Gura dumneavoastră. 

— Nu, spuse ea cu simplitate. Nu astăzi. 

Cu aceeaşi graţie, ea se ridică şi spuse: 

— Dacă sunteţi prea excitat, mângâiaţi-vă. Mi-ar plăcea să vă 
văd juisând, pentru mine, pentru că la mine vă gândiţi, nu este 
aşa? 

El ar fi omorât-o! Ea vorbea serios. Malko nu se mai putea 
stăpâni, aşa că o apucă de coapse şi o aruncă pe pat. Ei se 
luptară câteva clipe, până ce el reuşi s-o domine şi se aşeză 
peste ea cu picioarele larg desfăcute. In loc să protesteze, ea îi 
adresă un surâs vrăjit. 

— Mulţumesc! 

— Mulţumesc pentru ce? strigă el scos din fire. 

— M-aţi calmat. Ştiu acum că mă doriţi. 

Malko lipi mâna de sexul ei, scos în evidenţă de pantalonul 
colant. Era la un pas de un viol. 

— Exact, recunoscu el. Şi o să vă am. 

Cu o detentă neaşteptată, ea se eliberă şi se ridică. 

— Eu n-am venit aici pentru asta, spuse ea liniştită. V-am spus 
doar că aveam nevoie să fiu calmată, asta-i tot. 

Egocentrismul la acest nivel era admirabil. Malko ezita în 
privinţa modului în care urma să se comporte, când ea spuse cu 
o voce mai înceată: i 

— O să mă aveţi mai târziu şi doar cu o condiţie. In ciuda 
voinţei lui, el nu se putu împiedica să întrebe: 

— Ce condiţie? 


55 


— Vreau să ejaculaţi acum, aici, privindu-mă. 

Privirea ochilor ei albaştrii-verzui era intensă, hipnotică. Ea 
cobori asupra sexului său şi Malko avu impresia că erecţia sa era 
încă şi mai puternică. El respiră adânc şi, pradă furiei şi totodată 
dorinţei care făcea să-i zvâcnească tâmplele, el îşi cuprinse sexul 
cu degetele cu ochii în ochii lui Isis şi se mângâie. 

Ea îl privi ejaculând, ca tetanizată, cu privirea fixă şi el se 
întreba dacă nu cumva juisa şi ea. Apoi ea făcu un pas înainte, 
cuprinse între degetele sale sexul încă tare, culegând ultimele 
picături de lichid înainte de a se depărta cu un oftat de 
mulţumire. 

— Acum o să dorm bine... 

El auzi închizându-se uşa şi reveni la realitate. Ar fi spart 
televizorul cu lovituri de picior. Se năpusti sub duş pentru a se 
calma, gândindu-se la Simon Levine. Cu Isis, americanul nu avea 
nevoie de problemele CIA pentru a-şi face de lucru. In ciuda 
tuturor celor întâmplate, ruşinat, el se întreba dacă ea îşi va ţine 
promisiunea. Până atunci, trebuia salvat Li Sha-Tin. 

x 


* * 


Domnul Victor Chang semăna cu un drăcuşor, cu ciocul lui mic 
bine aranjat, cu costumul său impecabil şi ochii veseli puţin 
încruntaţi. El îi primise pe Simon Levine şi pe Malko într-o 
minisală de conferinţe decorată cu dragoni din carton, cadouri de 
la clienţii săi pentru Anul Nou chinezesc. 

— Li Sha-Tin a fost arestat ieri seară în timp ce 
dumneavoastră eraţi la Ottawa, spuse sumbru americanul. 

Domnul Victor Chang le întinse Vancouver Sun. 

— Ştiam. Priviţi! 

Un mare articol în josul paginii făcea cunoscut că poliţia 
efectuase o descindere la cazinoul din Richmond şi fuseseră 
arestaţi mai mulţi chinezi care se dedaseră acolo la manevre 
ilegale. Urmau numele lui Li Sha-Tin şi a bodyguarzilor săi. Mai 
preciza articolul că în dimineaţa celei de-a doua zi la nouă urma 
să aibă loc un hearing!? pentru a decide menţinerea în stare de 
detenţie a inculpaţilor. 

— Cum vă explicaţi dumneavoastră această arestare? întrebă 
Malko. 

Chinezul se încruntă: 

Este ciudat! Poliţia îi acuză pe Li Sha-Tin şi prietenii săi de 


12 Audiere (n.a.). 
56 


activităţi criminale fără nici o precizare. Eu voi cere dosarul şi 
vom şti mai multe mâine dimineaţă la hearing. Dumneavoastră o 
să veniţi? 

— Bineînţeles,  răspunseră ei în cor. Ce veţi face 
dumneavoastră? 

— Voi cere eliberarea domnului Li Sha-Tin şi a celorlalţi, dacă 
ei n-au avocat. 

Simon Levine îşi aprinse o ţigară fără să-şi disimuleze 
nervozitatea şi lăsă bricheta Zippo pe masă. 

— Chiar dacă Li Sha-Tin n-ar fi fost arestat, tot aş fi venit să vă 
văd în această dimineaţă, spuse el. Deţin informaţii 
neliniştitoare. Chinezii încearcă să-l răpească pentru a-l duce în 
China, cu complicitatea autorităţilor canadiene. 

Domnul Victor Chang albi. 

— Asta e o ruşine. Am să alertez presa şi organizaţiile pentru 
apărarea drepturilor omului. 

— Aşteptaţi, îl sfătui Simon Levine. Pe moment Li Sha-Tin este 
în siguranţă. Vom vedea ce se petrece mâine la hearing. Vă veţi 
duce mâine dimineaţă la ora nouă la audiere. 

Avocatul chinez nu se lăsă uşor convins. În final el cedă în faţa 
argumentelor lui Simon Levine. Atâta timp cât Li Sha-Tin se află 
în închisoare, nu i se poate întâmpla nimic. 

Ei se întoarseră la Sutton Place, întâlnindu-l acolo pe Jesus 
Domingo în biroul societăţii. Isis era invizibilă. Ploua în continuare 
şi aveau douăzeci şi patru de ore de inactivitate la dispoziţie, cu 
excepţia apelului lui Brian Murray. 

x 


* * 


Vreo duzină de jurnalişti şi fotografi se plimbau la etajul al 
XVIII-lea al clădirii în care era administraţia, ia colţul străzii 
Hamilton cu Georgia Street, unde urma să aibă loc audiența lui Li 
Sha-Tin. Audierea urma să aibă loc într-o sală modestă cu câteva 
rânduri de scaune. Domnul Victor Chang sosi gâfâind şi îi luă 
imediat deoparte pe Simon Levine şi Malko. 

— Am veşti bune, le comunică el. Li Sha-Tin va fi eliberat 
foarte repede. Nu s-a reţinut nici o acuzaţie în sarcina sa şi 
justiţia se mulţumeşte să-i interzică accesul în cazinourile din 
Columbia Britanică, sub pretextul că el spăla acolo bani. 

Era din ce în ce mai bizar. Uşierul anunţă începutul audierii şi 
toţi intrară în sala de şedinţe. Peste zece minute îşi făcu apariţia 
Li Sha-Tin în trening roşu. Incătuşat, încadrat de doi poliţişti. | se 


57 


luară cătuşele. Victor Chang luase loc lângă clientul său cu un alt 
chinez. Malko băgă de seamă că el i se adresa lui Li Sha-Tin 
numai prin intermediarul lui. 

— De ce nu-şi vorbesc? întrebă el. 

Simon Levine se aplecă la urechea lui. 

— Victor Chang este născut în Canada şi nu vorbeşte chineza. 
Ei au un interpret găsit de guvern şi eu presupun că el nu vrea 
să-i dezvăluie afacerea care ne preocupă. 

Malko îşi dădu brusc seama de absenţa lui „Black Ghost” Ming 
şi a lui „Stupid Ricky”. 

— Unde sunt cei doi bodyguarzi? îl întrebă el pe Simon Levine. 

Acesta n-avu timp să răspundă. Judecătorul pătrunsese în sală 
şi toată lumea se ridică. Incepea audierea. Magistratul vorbea cu 
voce joasă şi totul era tradus de interpretul oficial care anunţa că 
Li Sha-Tin cerea eliberarea sa imediată. Reprezentantul 
procuraturii la rândul său, spuse că nu se opune la asta, ca 
condiţia ca Domnul Li Sha-Tin să semneze, un angajament de a 
nu mai frecventa cazinourile din British Columbia. 

Urmă un scurt dialog între Li Sha-Tin, avocatul său şi interpret, 
apoi acesta din urmă anunţă că prevenitul accepta. După o 
scurtă întrerupere a şedinţei, judecătorul reveni şi comunică 
verdictul. 

— Acuzatul Li Sha-Tin va fi pus în libertate, anunţă el, din 
momentul în care copia legalizată în limba engleză a 
angajamentului său va sosi la grefă. 

Domnul Victor Chang se ridică atunci şi declară că el era de 
asemenea însărcinat cu apărarea bodyguarzilor lui Li Sha-Tin. 
Judecătorul îi replică aspru că existând un criminal record” 
canadian, aceştia rămâneau pe moment încarceraţi. 

jurnaliştii se dispersară. Simon Levine şi Malko îl ajunseră din 
urmă pe Victor Chang în stradă. Avocatul părea încântat. 

— Eram sigur că n-au nimic contra lui, spuse el. Malko era 
perplex. Arestările din ajun erau aranjate. Ce se urmărea dacă Li 
Sha-Tin fusese pus în libertate imediat? Deodată lui i se păru 
totul clar. Luându-l la o parte pe Simon Levine îi încredinţă 
temerile sale în şoaptă: 

— Mie mi-e clar. Ei i-au arestat pe bodyguarzii lui Li Sha-Tin 
pentru a-l lipsi de garda sa apropiată... El va ieşi din închisoare, 
foarte probabil azi şi va fi singur, în timp ce Pretty River mai este 
aici încă cel puţin două zile. 


13 Precedent judiciar, (n.a.). 
58 


Lui Simon Levine îi trebuiră câteva secunde pentru a judeca, 
apoi explodă: 

— Damn it! Evident! Este genial. 

El se năpusti spre Victor Chang în mare conversaţie cu nişte 
jurnalişti şi-l smulse literalmente de lângă ei. 

— Sub nici o formă clientul dumneavoastră nu trebuie să iasă 
din închisoare, îi spuse el avocatului înspăimântat. 


59 


Capitolul VI 


Cum avocatul chinez, tulburat, încă mai şovăia, Simon Levine 
şi Malko îl duseră spre Lincolnul Interceptor, care demară imediat 
în văzul jurnaliştilor, puţin şocaţi de această „răpire”. In timp ce 
urcau pe Georgia Street, americanul nu mai pierdu timpul. 

— Li Sha-Tin este în primejdie! îi comunică el. Tot ceea ce se 
întâmplă de ieri nu este decât un scenariu pus la cale de 
canadieni pentru a-l izola de paza sa de corp. 

El îi rezumă avocatului chinez teoria lui Malko, care era aşezat 
în spate. Victor Chang era descumpănit. 

— Va fi foarte greu să împiedicăm eliberarea lui din închisoare, 
obiectă el. 

— Atunci, sugeră Malko, să se pună sub protecţia noastră, cu 
cauţiunea dumneavoastră. Noi nu vom întreprinde nimic 
împotriva lui. Vrem doar ca lui să nu i se întâmple nimic. 

— Duceţi-vă acum să-l vizitaţi în carcera sa, împreună cu 
interpretul dumneavoastră. Atât timp cât Pretty River nu va fi 
plecat din Vancouver, el va fi în pericol, insistă Simon Levine.. 

— Lăsaţi-mă la palatul justiţiei, ceru Victor Chang. Trebuie să 
găsesc un traducător autorizat în care să am încredere. Dar nu 
credeţi că ar trebui să organizez o conferinţă de presă pentru a 
denunța această oribilă manipulare? 

Simon Levine strâmbă din nas. Rareori spionajul şi presa fac 
casă bună. 

— Nu, îl sfătui el. Ei îşi vor anula planul şi vor găsi altceva. 
Când îl veţi vedea pe Li Sha-Tin, spuneţi-i două lucruri: mai întâi 
că noi suntem gata să-l primim pe teritoriul american şi apoi că 
taiwanezii nu vor putea întreprinde nimic contra lui. 

— De ce taiwanezii? 

— El va înţelege. Singura sa şansă de supravieţuire este aceea 
de a coopera cu noi. 

Victor Chang îi aruncă o privire sfidătoare. 

— Dumneavoastră mi-aţi spus asta deja, dar clientul meu nu 
pare să fie de acord. Ei se teme ca dumneavoastră să nu-i puneţi 
apoi nişte condiţii în schimb. 

Simon Levine nu-l contrazise. 

— Bineînţeles, anumite informaţii care sunt în posesia lui şi 
care ne interesează, dar nu i le vom smulge prin constrângere şi 


60 


în al doilea rând, să nu mai viseze că va mai putea pune 
vreodată piciorul în China. 

— Foarte bine, spuse chinezul. O să vă sun cât mai curând. 

Ei îl lăsară la intersecţia dintre Freemont şi Hastings Street şi-l 
văzură dispărând în palatul justiţiei. 

— Să mergem la căpitănie, sugeră Malko. Dacă vom reuşi să 
aflăm data plecării lui Pretty River, vom avea o informaţie foarte 
prețioasă. 

x 
x x 


Pretty River, potrivit autorităților portuare, îşi anunţase 
ridicarea ancorei pentru vineri în zori. Rămâneau deci mai puțin 
de patruzeci şi opt de ore „periculoase”. Instalaţi în birourile din 
Adventure Productions, Simon Levine şi Malko îşi munceau 
creierii pentru a încerca să. Ghicească planul celor de la 
Goangbu. In mod normal, Li Sha-Tin trebuia să iasă din 
închisoare în cursul dimineţii şi să se ducă la apartamentul său 
din Burnaby. Fără „Black Ghost” Ming şi „Stupid Ricky”, în 
continuare încarceraţi, nu-i mai rămânea la dispoziţie decât 
protecţia CIA. 

Simon Levine aproape că smulse telefonul din soclul lui atunci 
când Sandra îl anunţă că-i va face legătura cu Victor Chang, 
Americanul branşă imediat microfonul şi Malko înţelese clar 
vocea nazalizată a chinezului. 

— Domnul Levine? 

— Da. 

— Am veşti foarte bune, îl anunţă avocatul vizibil încântat. Mai 
întâi domnul Li Sha-Tin rămâne încarcerat încă două zile pentru 
obscure raţiuni administrative. 

— Sunteţi sigur? întrebă Malko. 

Aceasta era cea mai bună ştire a dimineţii: Li Sha-Tin urma sa 
iasă în momentul în care Pretty River urma să ridice ancora. Oare 
Brian Murray nu se lăsase „intoxicat”? 

— Pe urmă? întrebă Simon Levine. 

— Am un permis pentru a-l vizita mâine dimineaţă şi am găsit 
un interpret sigur în persoana domnului Charlie Fang. Voi putea 
deci să-i transmit clientului meu recomandările dumneavoastră. 

— La ce oră vă veţi duce? 

— La ora nouă. li voi stabili întâlnire interpretului, în faţa 
închisorii. 

— Putem veni să vă facem o vizită la birou în jurul orei 


61 


unsprezece? 

— Nici o problemă. 

— Deci, pe mâine: 

După ce închiseră telefonul, cei doi bărbaţi se priviră liniştiţi. 
Simon Levine radia: 

— De data asta, spuse el, cred că suntem stăpâni pe situaţie, 
chiar dacă povestea lui Pretty River e vrăjeală. 

— Pentru ce să nu-l avem definitiv în mână? sugeră Malko. Să- 
| agăţăm pe Li Sha-Tin în momentul ieşirii sale din închisoare, să-l 
ducem direct la heliport şi de-acolo în SUA? 

Surâsul lui Simon Levine se şterse brusc. 

— Şi canadienii? 

— In mod normal, spuse Malko, ei nu vor fi acolo spre a lăsa 
mână liberă prietenilor lor de la Goangbu. 

Americanul îşi maltrată apendicele nazal. 

— Evident, recunoscu el, este o variantă seducătoare, dar ar fi 
mai bine să folosim un elicopter de la noi. 

— Mă gândeam că dumneavoastră dispuneţi de unul. 

— Este un pilot canadian, el nu este angajat de CIA şi nu sunt 
sigur că el va accepta. Trebuie să cer avizul de la Langley. 

Acţionaţi, spuse Malko decepţionat. Noi nu ne vom mai întâlni 
cu o astfel de situaţie. 

Din punct de vedere administrativ, Simon Levine era mereu 
răspunzător pentru „Sunset”, chiar dacă Malko era veritabilul şef 
de misiune, situaţie proastă şi ambiguă. 

x 


* * 


Ca de obicei, Simon Levine; Isis şi Malko luau cina la Sutton 
Place. Cei trei hondurieni, şomeri, instalaţi discret la o masă 
vecină îşi înmulţeau cursele tur-retur spre bufetul îmbietor. 
Malko îşi spuse i: a aceştia aveau într-adevăr figuri de asasini, 
ceea ce şi erau de fapt. Simon. Levine îi ţinea la distanţă 
folosindu-i doar pentru probleme punctuale. Americanul 
comunicase situația centralei de la Langley şi aştepta 
instrucţiunile ce urmau să sosească în dimineaţa următoare. 
Spre amiază, după vizita lor ia domnul Chang, ei urmau să 
dispună de toate elementele problemei. 

— Nici o veste de la Brian Murray? întrebă Malko. 

— Ba da! El mi-a telefonat, zise imediat Isis, lingând paiul din 
paharul ei de strawberry daiquiri. 

— Ce anume? 


62 


Simon Levine era să se înece cu cuburile de gheaţă din 
paharul de Defender. 

— Şi tu nu mi-ai spus nimic. 

Isis îi aruncă o privire care putea îngheţă şi lava. 

— El mie mi-a telefonat. Nu avea nimic să-ţi comunice ţie. 
Malko îşi spuse că ambianța se deteriora şi căscă ostentativ. 

Eu cred că mă voi duce să mă culc. Mâine ziua va fi grea. 
Plouă, pot să împrumut maşina de teren? 

— Desigur, acceptă imediat Simon Levine, întinzându-i cheile, 
încântat să rămână într-un tete-a-tete cu Isis. 

La volanul Interceptorului, Malko urcă din nou pe Burrard spre 
nord, acolo unde strada cobora la nivelul oceanului şi viră la 
dreapta pe Waterfront Driva, mergând de-a lungul zonei 
portuare, lăsând în urmă debarcaderul cruise boots-urilor. 
Waterfront Drive era încadrată între o cale ferată şi nişte terenuri 
virane unde erau înghesuite nişte containere pe punctul de a 
pleca. Zeci de macarale de-a lungul malului permiteau 
transbordarea lor pe vasele ancorate. La o sută de metri 
depărtară, el zări la stânga sa o placă indicând eliportul. Acesta 
din urmă era pe malul apei alături de cursele ce mergeau spre 
Vancouver Nord. El continuă să meargă drept, dar Waterfront 
Drive se termina într-o fundătură. El trebui să întoarcă şi să urce 
din nou pe o alee ducând la Main Street, care surplomba portul şi 
mergând spre sud. Pe urmă el viră la dreapta pe Hastings, 
revenind spre vest. Cartierul era sinistru, abandonat unei faune 
de vagabonzi, deşeuri umane, drojdia Vancouverului. Casele 
abandonate alternau cu vechi antrepozite, terenuri virane şi mici 
magazine, peste tot vagabonzi înghesuiți prin diverse unghere şi 
chiar, lucru rar la Vancouver, câteva prostituate hidoase, aşezate 
sub felinarele care difuzau o lumină gălbuie. Dezolant. Foarte 
dezolant. 

Era colţul unde albii cei mărunți, care rataseră trenul 
succesului, supravieţuiau de bine de rău din expediente şi 
ajutorul umanitar.  Buildingurile luminate din Downtown 
Vancouver nu erau totuşi decât la câteva sute de metri. 

Malko viră la dreapta pe Gore Street, revenind în direcţia 
mării. La un bloc mai departe, el găsi fa colţul cu Cordova Street, 
o construcţie din cărămidă roşie, aproape fără ferestre care 
ocupa tot terenul. Era închisoarea în care se găsea Li Sha-Tin. În 
faţă, era un şir de mici imobile care păreau nelocuite, o stație- 
service închisă şi o piaţă în aer liber luminată de nişte lămpi cu 
neon, în faţa căreia o prostituată albă cu un coc enorm îşi oferea 


63 


serviciile. 

El făcu de două ori înconjurul blocului pentru a-şi întipări bine 
topografia locurilor. Poarta de intrare-ieşire a închisorii se găsea 
pe Cordova, între Gore Street şi Dunievy Avenue. 

Ei plecă din nou, refăcând în sens invers acelaşi traseu, până 
la eliport. Opri în faţa acestuia şi privi acele fosforescente ale 
ceasului său Breitling. li trebuiseră exact şase minute dar ia 
această oră târzie, nu era practic nici un fel de circulaţie. În 
timpul zilei i-ar fi trebuit zece sau cincisprezece minute. In afara 
câtorva blocuri pe Hastings unde erau câteva buticuri pentru 
turişti, restul era mort. Magazine închise, ferestre cu scânduri, 
totul revărsând tristeţe. 

Atunci când ajunse la Hyatt, el era sigur că-l putea scoate din 
Canada pe Li Sha-Tin la ieşirea sa din închisoare, sub nasul 
canadienilor într-un timp record. Cu acest gând încurajator, el 
intră în camera sa. Beculeţul de la telefonul său pâlpâia. Era un 
mesaj. Vocea dulce a lui Isis: 


— O promisiune este o promisiune. Vise frumoase! 
x 


* * 


Victor Chang, într-o dispoziţie excelentă, se întorcea la 
apartamentul lui din Seymour Street, la volanul maşinii sale mari 
Honda. El luase cina cu nişte prieteni din comunitatea 
chinezească în restaurantul din Alexander Road la Richmond, 
dineu stropit cu coniac franțuzesc, a la chinoise. Cele trei pahare 
- balon de Otard XO care încheiaseră aceste agape îl făcuseră 
euforic. Ei conducea încet, deşi Granville Street era absolut 
pustie. Marele bulevard care tăia Vancouverul de la nord la sud 
traversa zona rezidenţială a oraşului cu vile aşezate în mijlocul 
unor mari grădini. Nu era nici un magazin. Liniştea era atât de 
mare, încât nu se-auzea decât clinchetul lămpilor de 
semnalizare. Oprit la intersecţia cu 12-e Avenue, Victor Chang 
remarcă deodată o maşină cenuşie şi realiză că aceasta îl 
urmărea începând de la Alexander Road. El nu-i putea zări pe 
ocupanţii acesteia şi pulsul său crescu repede. Oricum, Granville 
Street era singurul traseu pe care se putea merge spre nord. 

Ei demară şi trecu de o serie de semafoare. Maşina 
urmăritoare era în continuare lipită de el. Nervos, el îşi luă 
mobilul şi formă 91114. O voce necunoscută îi răspunse rapid şi-l 
întrebă ce doreşte, El îşi declină identitatea, indică Socul în care 


14 Numărul poliţiei (n. a.). 
64 


era şi anunţă: 

— Sunt urmărit de o maşină suspectă. Puteţi proceda la un 
control al identităţii ocupanților ei? 

El închise după ce polițistul de serviciu îi promise că îi va 
trimite un cruiser. El nu se afla decât la vreo şase blocuri de 
Granville Bridge şi îşi spuse că era stupid. De altfel, maşina 
cenuşie în sfârşit îl depăşea. Ea rulă câteva clipe la nivelul lui. El 
zări nişte chinezi, care nu aveau nimic suspect. O treime din 
populaţia din Vancouver era de această origine. Deodată, 
vehiculul celălalt acceleră, dar după zece metri, ea opri atât de 
brusc, încât Victor Chang nu avu decât timpul să strivească frâna 
înjurând, cu pulsul la 150. 

Cele patru portiere ale maşinii se deschiseră în acelaşi timp şi 
patru tineri chinezi încălţaţi în bascheţi se năpustiră asupra 
maşinii imobilizate. Victor Chang apucă mobilul dar nu avu timp 
să se mai servească de el. Unul dintre chinezi deschisese 
portiera sa. |l apucă de umăr şi-l aruncă pe şosea. Un altul îi luă 
locul la volanul maşinii Honda. Cât ai clipi din ochi, ceilalţi trei îl 
ridicară pe Victor Chang şi dispărură fugind pe o alee 
întunecoasă ducând spre o proprietate de pe Granville Street. 

O dubiţă staţiona în întuneric, cu portierele din spate deschise. 
Cei trei chinezi îl aruncară înăuntru pe Victor Chang, închizând 
fără să stea pe gânduri portierele şi plecară imediat. 

Avocatul încercă să se ridice în picioare, speriat de moarte şi 
dezorientat de întunericul absolut. Ei simţi un laţ strângându-se 
în jurul gâtului său şi primi o puternică lovitură de genunchi în 
spate, care-l trânti pe podeaua metalică. El încercă să se lupte 
pentru a scăpa de strânsoarea din jurul gâtului, dar nu reuşi. În 
faţa ochilor săi, totul se întunecă şi fără chiar să-şi poată da 
seama, el leşină. 

x 
x x 


Chinezul care conducea Honda zări deodată în oglinda 
retrovizoare o maşină a poliţiei. El se strădui să nu-şi schimbe 
alura. Faptul acesta în sine, nu avea nimic neliniştitor, 
Vancouverul fiind străbătut de zeci de echipaje de poliţie. Timp 
de câteva minute, nu se petrecu nimic deosebit, apoi girofarul 
maşinii se aprinse şi conducătorul ei dădu un uşor semnal de 
sirenă. 

Tânărul chinez resemnat dar neînţelegând nimic, încetini şi se 
opri pe partea dreaptă. Imediat, polițistul coborî din maşina sa, 


65 


se apropie de maşina Honda şi cu o lanternă electrică în mână îl 
întrebă pe şofer: 

— Vă numiţi Victor Chang? 

— Da, spuse el după o uşoară ezitare. 

— Dumneavoastră aţi sunat la 911 cu câteva secunde în urmă 
ca să spuneţi că sunteţi hărțuit de un alt vehicul? 

Chinezul de la volan aprobă printr-o mişcare a capului. 

— Da, eu sunt. 

— Unde-i celălalt vehicul? 

— Nu ştiu, a dispărut, bâigui chinezul. E probabil vreo 
greşeală. Totul e-n regulă, pot pleca? 

— O.K., spuse polițistul puţin intrigat. 

El îşi îndreptă fasciculul, luminos al lanternei spre placa de 
înmatriculare. Numărul corespundea. 

El voia să se îndepărteze, dar îl frapă un amănunt: 
conducătorul maşinii purta mănuşi negre, total neasortate cu 
bluzonul şi tee-shirtul său. El privi în ochii celuilalt şi îi citi groaza 
din privire, toate astea erau bizare. 

— Sir, întrebă el, puteţi să-mi prezentaţi permisul de 
conducere? 

Chinezul duse mâna la buzunar şi demară brusc cu un 
scrâşnet de roţi, cât pe ce să-l strivească pe poliţist. Acesta din 
urmă făcu un salt spre spate şi fugi până la maşina sa, 
spunându-i coechipierului: 

— Tipul ăsta a furat maşina. 

El se lansă în urmărirea Hondei în urletele sirenei, accelerând 
pe panta care ducea la Granville Bridge şi în centru. El îşi spuse 
că va fi uşor să-l prindă pe fugar, circulaţia fiind aproape nulă. 
Coechipierul era deja pregătit să alerteze toate echipajele de 
poliţie din Vancouver. 

In goana mare, ambele vehicule trecură cu o viteză mai mare 
de o sută la oră podul cel mare în direcţia centrului, pe Seymour 
Street. Al treilea semafor era pe culoarea roşie. Chinezul vru să 
treacă. El apucă să vadă cabina roşie a unei uriaşe semiremorci 
urcând în viteză pe Helmsley Street şi care, avea liber. Şocul fu 
teribil şi Honda se încastră sub remorca încărcată cu bere Coor's, 
într-un zgomot asurzitor de tăblărie strivită. Polițistul aflat la 
volanul echipajului evită accidentul la mustață. El şi colegul lui 
săriră din maşină şi alergară până la locul accidentului. Caroseria 
Hondei nu mai exista iar maşina, cât era de mare, nu mai avea 
decât un metru înălţime. Lanterna poliţiştilor lumină o grămadă 
de carne şi tablă amestecate, de unde nu mai răzbătea nici un 


66 


semn de viaţă. Şoferul cobori din cabina sa alb ca un cearşaf. 

— Son ofa bitch! murmură el, am trecut pe verde şi... 

— Ştiu, am văzut tot, spuse unul dintre poliţişti. 

Celălalt era ocupat cu chemarea unei ambulante. 

Peste o jumătate de oră, sosiră la faţa locului pompierii pentru 
a degaja cadavrul. Tânărul chinez mai purta încă mănuşile negre 
dar era mort, cu craniul spart şi cutia toracică strivită. Fu 
percheziţionat, dar nu avea nici un act, nimic. Nu găsiră altceva 
decât cincizeci de dolari, nici armă, nici o hârtie, nimic... 

— Asta trebuie să fie vreun clandestin, conchiseră poliţiştii. 

Probabil că nu va fi niciodată identificat. Agentul care-l 
controlase se întrebă ce se întâmplase cu proprietarul 
vehiculului, identificat graţie plăcii de înmatriculare şi apelului 
său telefonic. Era surprinzător faptul că el nu apăruse încă. 

x 


* * 


Dubiţa albă urca pe Memorial Bridge, la est de Burrard Inlet, 
ducând spre North Vancouver. Pe şoseaua 99 nu era multă 
circulaţie, din cauză că în fiecare noapte Lion's Bridge se 
închidea. Ajuns la capătul celălalt, şoferul dubiţei viră la dreapta, 
pe un drum ducând pe drumul ce mergea de-a lungul lui Indian 
Arm, un golfuleţ al mării şi urcând spre nord, ajunse la un mic 
târguşor numit Woodiands, total adormit, pe care-l traversă spre 
a ajunge într-un minuscul port, un simplu debarcader din lemn cu 
câteva ambarcaţiuni. Ei stopă în faţa lui. 

Portierele din spate se deschiseră în faţa celorlalţi doi chinezi 
care transportau un sac greu. Ei îl cărară până la una din 
ambarcaţiunile ancorate! a debarcader şi-l aruncară în fundul 
acesteia. Deja cel de-al treilea bărbat pornea motorul de 20 HP. 
Cu un zgomot redus, barca se depărtă de mâl. Totul era pustiu. 
Ei ajunseră în mijlocului Indian Arm şi opriră motorul. Liniştea era 
absolută. Noaptea nu existau pescari. Fără să spună ceva, ei 
ridicară sacul şi-l balansară deasupra punţii. ingreunat cu treizeci 
de kg de plumb, el se scufundă în apa întunecată. Locul nu 
fusese ales la întâmplare. Fundul mâlos absorbea toate corpurile 
străine care nu mai urcau niciodată la suprafaţă. Acesta era 
„cimitirul” favorit al triadelor pentru reglările de conturi discrete. 
Atunci când victima trebuia pedepsită aspru, era aruncată de vie, 
pentru ca ea să aibă timpul să se pocăiască. 

Fiind mai uşoară, ambarcaţiunea mergea cu aproape cinci 
noduri. Ea aparţinea probabil cuiva sigur, care primise ordinul în 


67 


seara precedentă, să verifice motorul şi să-i facă plinul. Peste 
zece minute, dubiţa pleca aşa cum venise. Ea traversă din nou 
Memorial Bridge, coborând spre sud. Granville Road era la fel de 
pustie. Vehiculul semnaliză şi se angajă pe o alee ducând spre 
proprietatea consulului Chinei, o foarte frumoasă vilă de tip vechi 
în mijlocul unui parc. 


68 


Capitolul VII 


Sonny Chai, asociatul lui Victor Chang, nu-şi mai ascundea 
neliniştea. Pentru a douăzecea oară el sună mobilul acestuia din 
urmă, apoi domiciliul lui. Mobilul era pe mesagerie şi la 
apartament nu răspundea nimeni. In faţa lui, Simon Levine şi 
Malko simțeau angoasa crescându-le odată cu trecerea fiecărui 
minut. Sosiţi aşa cum se înţeleseseră la ora unsprezece la biroul 
avocatului, ei nu-i găsiseră acolo decât pe Sonny Chai, deja 
neliniştit. Translatorul Charlie Fang îl aşteptase în faţa închisorii 
pe domnul Chang până la ora zece înainte să fi anunţat biroul, 
după care a plecat. 

Era imposibil de aflat dacă avocatul se culcase la el acasă, 
deoarece fiind celibatar, ei locuia singur. Sonny Chai telefonase 
zadarnic la toţi prietenii lui. 

În fine, telefonul sună şi Sonny Chai răspunse. Pe măsură ce 
conversaţia se derula, faţa acestuia se descompunea. Atunci 
când închise telefonul, el le făcu cunoscut cu o voce nesigură: 

— Era poliţia. Ei de asemenea îl caută pe Victor. Maşina sa a 
fost furată ieri seară după ce el a sunat la 911 pentru a le spune 
că este urmărit. Atunci când poliţiştii au intervenit, au găsit la 
volanul maşinii sale un tânăr chinez necunoscut care a fugit. 
Urmărit de un echipaj al poliţiei, el s-a aruncat accidental sub un 
camion şi a fost omorât pe loc. El nu avea nici o hârtie asupra lui 
iar poliţiştii ar vrea şi ei să înţeleagă ce s-a întâmplat. Ei se 
aşteptau ca Victor Chang să vină să depună plângere pentru 
furtul maşinii sale. My God. Sunt sigur că i s-a întâmplat ceva... 

Simon Levine şi Malko schimbară între ei o privire 
semnificativă. 

— A fost răpit, spuse Malko. Pentru a nu-l putea pune în gardă 
pe Li Sha-Tin. Sper că va fi găsit viu... 

Ei ar fi avut timp să-l pun la curent pe asociatul lui Victor 
Chang cu privire la ameninţarea care-l păştea pe Li Sha-Tin. 
Acesta bâlbâi: 

— Vreţi să spuneţi că ar putea fi... mort. 

El pronunţase ultimul cuvânt pe nerăsuflate. 

— Nimic nu este imposibil, spuse Malko. Dar noi nu trebuie să 
pierdem nici un minut. Puteţi telefona la închisoare în calitatea 
pe care o aveţi şi să întrebaţi când îl puteţi vizita pe Li Sha-Tin? 


69 


El trebuie prevenit cu orice preţ. 

Fără să mai discute, tânărul avocat ridică telefonul şi se 
conformă. Conversaţia dură mult. El nu reuşea să găsească 
interlocutorul competent. În final, el închise telefonul şi anunţă: 

— Ei mi-au răspuns că permisul de vizitare a fost emis pe 
numele lui Victor. Va trebui deci obţinut un altul şi asta nu este 
posibil înainte de mâine, ori cum el iese din închisoare azi, este 
inutil. 

Malko tresări. 

— Astăzi? Când? N 

Ei spun că nu ştiu. Asta depinde de formalităţile de la grefă. In 
general este vorba de sfârşitul dimineţii. 

Malko se întoarse spre Simon Levine. 

— Simon: chemaţi-l de îndată pe Jesus. Să ia poziţie în faţa 
închisorii şi să nu se mai mişte de acolo. Altfel, atunci când Li 
Sha-Tin va ieşi, va fi o pradă uşoară în mâna celor care vor să-l 
răpească. 

In timp ce forma numărul hondurianului pe mobilul său, Simon 
Levine întrebă: 

— În cazul unui atac, ce trebuie să facă Jesus? 

— Tot ce este necesar pentru ca Li Sha-Tin să nu cadă în 
mâinile celor de la Goangbu. Vom merge şi noi acolo îndată ce 
vom putea. 

El se întoarse spre Sonny Chai. 

— Aveţi posibilitatea să găsiţi un translator de engleză- 
cantoneză sigur? Charlie Fang de exemplu. Noi îl vom plăti cu o 
mie de dolari dar trebuie să sosească aici cât mai repede posibil. 

— Unde trebuie să meargă? 

— Să ne prindă din urmă la închisoare. lată numărul maşinii 
noastre. Este vorba de un 4x4 Lincoln Interceptor negru. Ţineţi- 
ne la curent, atunci când veţi avea veşti despre Victor Chang. 

— Mă ocup eu, promise Sonny Chal. 

Ei îl lăsară pe chinez total confuz. În ascensor, Simon Levine îl 
întrebă pe Malko: 

— Pentru ce nu i-aţi cerut să vină cu noi? 

— Pentru că, începând din acest moment noi suntem în 
ilegalitate, replică Malko. Noi vom organiza răpirea lui Li Sha-Tin 


şi pentru asta nu avem nevoie de avocatul lui. 
x 


x x 
Interceptorul era staționat pe Cordova Street, aproape de 


70 


colţul cu Gore Street. În faţa pieţii în aer liber instalată pe 
trotuarul lui Lion's Hotel, Malko nu-şi lua ochii de la faţada din 
cărămidă roşie a centrului penitenciarului ale cărui ferestre erau 
în mod ciudat mascate cu obloane albe opace. 

El îşi privi ceasul Crosswind. Era ora şase şi zece. Jesus 
Domingo pândea de la ora douăsprezece. Logic deci, Li Sha-Tin 
continua să se afle în interiorul închisorii, deşi ei nu aveau cum 
verifica. Ajunşi pe la ora trei, ei se reorganizaseră într-un 
dispozitiv simplu. Simon Levine apelase ca întărire la John 
Mancham, case-officerul ataşat la Sucursala de la Vancouver. 
Acesta luase loc în Dodge-ul lui Manuel Garcia şi Juan Olvido. 
Dodge-ul ocolea blocul fără încetare pentru a descoperi orice 
mişcare suspectă. 

Simon Levine, la volanul interceptorului, aprindea ţigară de la 
ţigară. In spatele vehiculului, Jesus Domingo, cu o cagulă de lână 
lângă el, îşi omora timpul scoțând şi montând la loc încărcătorul 
de la pistolul, mitralieră Skorpio. Prelungit cu un amortizor de 
sunet. Malko se dotase cu un Browning cu paisprezece focuri din 
arsenalul hondurianului. 

Simon Levine îşi reţinuse elicopterul său obişnuit care aştepta 
la heliport, ca pentru a merge pe Vancouver Island. El se întoarse 
spre Malko încordat şi spuse. 

— Se înserează. Nu avem permis să zburăm noaptea. 

— Vom vedea. 

In spate, Charlie Fang, translatorul furnizat de Sonny Chai, 
părea îngrozit. Slab ca un țâr, el nu-şi lua ochii de la arma 
Skorpio. Incet-încet, circulaţia se rărea. Un vagabond îşi bea 
berea în faţa Interceptorului într-un colţ al unui imobil decrepit. 
La colţul lui Gore Street apăru Dodge-ul. 

— Să ne mai mişcăm puţin, sugeră Malko. Spuneţi-le să ne ia 
locul. 

Simon Levine apăsă pe ambreiaj şi ei făcură ocolul blocului, cu 
viteză redusă, trecând prin faţa magnificei St. James Anglican 
Church al cărei alb imaculat contrasta puternic cu aspectul jalnic 
al cartierului. 

Revenit la punctul lor de plecare. Simon Levine oftă: 

— Este prea târziu. Nu mai iese el în seara asta. De altfel nu-l 
mai aşteaptă nimeni în afară de noi. Deci... 

— Dumneavoastră uitaţi un lucru, obiectă Malko. Cei care vor 
să-l răpească ştiu la ce oră trebuie să fie eliberat el. Ei nu vor 
veni decât în ultimul moment. 

După dispariţia lui Victor Chang, el era convins că avea de-a 


71 


face cu o operaţiune a celor de la Goangbu pregătită în cele mai 
mici amănunte. 

Un vuiet îi făcu să tresară. O betonieră enormă trecuse de 
intersecţia cu Gore Street. Ea trecu prin faţa lor şi se opri un pic 
mai departe. in locul acela, cât vedeai cu ochii nu există nici o 
clădire în construcţie. Nimeni nu cobori din vehiculul a cărui cuvă 
se învârtea regulat. 

Malko simţi cum pulsul îi creşte vertiginos. Noaptea se lăsase 
şi doar  felinarele luminau faţada închisorii străpungând 
obscuritatea străzii. 

— Simon, spuse el, preveniţi-i pe ceilalţi. Am impresia că se va 


petrece ceva. 
* 


x x 

— Damn it! Uite-l! 

Simon Levine aproape că strigase. Tocmai se deschisese 
poarta închisorii. La lumina felinarului, Malko zări o siluetă 
zdrenţăroasă care ieşea pe poartă cu un sac în mână. 

Era Li Sha-Tin, îmbrăcat cu acelaşi trening roşu pompier ca la 
audierea din ajun. El făcu câţiva paşi pe trotuar părând să ezite. 
Malko se întoarse spre translator. 

— Duceţi-vă repede la el! Explicaţi-i că cei de la Goangbu vor 
să-l răpească şi că noi suntem aici pentru a-i împiedica.. 

Plăpândul chinez se lăsă jos din maşină în momentul în care 
Jesus Domingo trase culasa armei sale. Simon Levine albise, cu 
privirea înţepenită în oglinda retrovizoare, cu mâinile crispate pe 
volan. Malko trase pistolul de la centură, deschise portiera şi 
cobori la rândul său din maşină. Betoniera nu se mişcase din loc. 
Li Sha-Tin ajunsese la marginea trotuarului. El făcu un semn cu 
mâna şi Malko înţelese de ce. El zărise un taxi gol care trecea pe 
la intersecţia cu Gore Street. Translatorul era încă în mijlocul 
străzii. 

Deodată Malko îşi dădu seama că ceva nu merge. Taxiul 
trecuse pe culoarea roşie, ori nici un taxi normal n-ar fi riscat aşa 
ceva. 

Taxiul se opri în dreptul lui Li Sha-Tin. Acesta din urmă 
deschidea deja portiera. Translatorul îi spuse ceva cu o voce 
stridentă şi Li Sha-Tin privi în direcţia lui. Vizibil surprins. In acel 
moment, un tânăr chinez sări din betonieră şi traversă strada în 
fugă. 

Ajungându-l pe translator îl făcu să se răsucească în jurul său 


72 


cu un dos de palmă trântindu-l în mijlocul străzii. Li Sha-Tin ezita 
cu mâna pe portiera taxiului. Şoferul, un chinez cu o alură de 
luptător se năpusti afară din maşina lui. Malko îl văzu ridicând o 
bâtă şi coborând-o pe ceafa lui Li Sha-Tin. Acesta căzu fără să 
vrea în interiorul taxiului cu capul înainte. g 

Tânărul chinez care-l anihilase pe interpret se duse la taxi. În 
momentul în care vroia să se urce, îl văzu pe Malko. Intorcându- 
se, el scoase o armă de la centură şi deschise focul fără să ezite. 
Malko nu avu timp să se adăpostească în spatele caroseriei 
blindate a Interceptorului. Ei auzi nişte şocuri surde de proiectil 
lovind tabla groasă, dar nu putu riposta de frică să nu-l lovească 
pe Li Sha-Tin. Şoferul taxiului sărise repede la volan şi vehiculul 
demară avându-l pe Li Sha-Tin în spate şi cu tânărul chinez 
înarmat. Malko se precipită spre translatorul întins în mijlocul 
străzii. Era imposibil să-l abandoneze acolo şi în afară de asta, 
era posibil să mai aibă nevoie de el. 

In acel moment, Dodge-ul care-şi terminase ocolul blocului 
reapăru pe Gore Street. Aflat la volanul Interceptorului, Simon 
Levine striga la John Mancham dându-l instrucţiuni. Dodge-ul îi 
ocoli pe Malko şi pe translator şi se lansă în urmărirea taxiului. 

Atunci demară şi betoniera într-un nor de praf. Taxiul tocmai 
oprise la culoarea roşie a semaforului din Dunleavy Avenue, 
Dodge-ul se opri alături. In acel moment, claxonul betonierei 
scoase un fel de muget ca de elefant şi taxiul demară din nou 
trecând peste stop. Dodge-ul nu avu timp să facă aceeaşi 
manevră. Betoniera îl lovi cu toată greutatea celor treizeci de 
tone ale sale, îl împinse de-a curmezişul intersecţiei cu bara sa 
enormă îndreptându-l spre trotuar. 

Malko, susţinându-l pe Charlie Fang încă în stare de şoc. 
Tocmai reuşise să ajungă la Interceptor. El îl auzi pe Simon 
Levine urlând: 

— My God! O să-i strivească. 

In poziţie oblică pe şosea, betoniera împingea Dodge-ul spre 
faţada unui vechi imobil, strivindu-l ca pe un fagure, după care 
se retrase lăsând doar un morman de fiare din care se auzeau 
ţipete îngrozitoare şi plecă din nou pe Cordova. 

Taxiul dispăruse de mult. 

x 
x x 


— John! John! You're O.K.? 
Indoit de şale peste portiera turtită a Dodge-ului, Simon Levine 


73 


încerca s-o deschidă cu disperare. Malko zări o silueta prăbuşită 
asupra volanului. Era cea a lui John Mancham, case-officerul CIA. 
Unul dintre hondurieni. Cu faţa însângerată, nu părea să se afle 
într-o situaţie mai bună. 

Celălalt. Juan Olvido. Deschise portiera din spate şi ieşi 
clătinându-se. Era şi el Groggy. Lui îi sângera faţa. Dar nu era 
decât din cauza cioburilor de geam. In sfârşit portiera din faţă 
cedă. Simon Levine reuşi să-l scoată pe John Mancham din 
caroseria maşinii. Americanul era leşinat şi era imposibil să-ţi dat 
seama dacă rănile sale erau serioase. In sinea sa, Malko tremura. 
In tot acest timp. Oamenii din Goangbu fugeau cu Li Sha-Tin. 

— Simon, spuse el, rămâneţi aici cu răniții. Eu continui 
urmărirea cu Jesus şi Juan. Malko se urcă la volan şi Jesus luă loc 
lângă el. in momentul în care se întoarse pentru a vedea ce face 
Juan, ei îşi dădură seama că translatorul chinez dispăruse. 
Profitând de incidentul cu Dodge-ul, acesta se eclipsase. Dacă 
aveau să-l găsească pe Li Sha-Tin, asta nu ar simplifica lucrurile. 
Dar înainte de toate trebuiau să pună mâna pe el. 

Demarând în trombă, Malko trecu peste stopul de la Dunleavy 
Avenue, apoi de următorul. Nici urmă de betonieră şi cu atât mai 
mult de taxi! El nu se oprea de înjurat printre dinţi, nebun de 
furie că fusese păcălit. 

— Unde or fi ei? întrebă Jesus depăşit. 

In spate Juan îşi tampona obrazul, mai degrabă în stare 
proastă. 

— In mod sigur, se duc spre port, spuse Malko. 

Ajuns la intersecţia cu Main Street, el viră la dreapta: marea 
arteră care cobora spre Waterfront Drive, de-a lungul cheiurilor. 
El ajunse în dreptul zonei portuare, mai viră odată la dreapta, 
parcurse două sute de metri pentru a ajunge într-o fundătura, 
trebui să se întoarcă, pentru a parcurge Waterfront Drive cu 
toată viteza, fără să vadă nimic. Ajuns la heliport, el se întoarse 
din nou înjurând. El nu reuşea să traverseze în partea cealaltă. 
Cu pulsul accelerat la nebunie, el îşi impuse să conducă mai 
încet. La dreapta era calea ferată şi la stânga terenurile zonei 
portuare, ale cărei macarale se profilau sub clarul de lună. 

La această oră tardivă totul era întunecat şi pustiu. Deodată 
zări farurile unei maşini care se pregătea să traverseze unul din 
terenurile virane în direcţia Waterfront Drive. Aceasta debuşa în 
câmp deschis înaintea sa şi se depărtă spre rampa de pe Main 
Street. El avu timp să vadă că era un taxi. 

Ce făcea un taxi la această oră în acest colţ pustiu? El ajunse 


74 


în dreptul locului de unde apăruse acesta, luă un viraj şi se 
angajă pe un mare teren viran care se termina la malul apei. El 
aprinse faza mare a farurilor, nezărind la început decât 
conteinere înghesuite unele peste altele. Mai apoi, puternicul 
fascicul de lumină dădu la iveală o siluetă neaşteptată - 
betoniera oprită lângă un şir de conteinere. 

Jesus scoase un strigăt sălbatic. 

— Ei sunt aici! Hijos de puta! 

In momentul în care Malko se apropia, betoniera se puse în 
mişcare. Şi viră la stânga. Intr-un muget asurzitor de motor 
diesel, vehiculul enorm venea direct spre ei. Malko. Orbit de 
farurile ei. Făcu un viraj într-o parte şi roţile Interceptorului 
căzură într-un făgaş. Ei săriră cu toţii până în plafon. Malko 
restabili traiectoria şi acceleră. 

— Păzea! urlă Jesus. 

Betoniera se năpustea asupra Interceptorului ca un rinocer 
furios. Ei urmau să fie striviţi. Malko mai viră odată ca un 
toreador care evită taurul dar interceptorul căzu iar într-un fel de 
groapă. Motorul cală. Betoniera se apropia într-un muget de 
motor. Ei n-ar mai fi avut timp să redemareze. 

— Săriţi! urlă Malko dând exemplu personal. 

Ei nu reuşiseră bine să se ridice că enorma bară a betonierei 
le iovi într-o parte maşina. 

Se auzi un zgomot surd şi interceptorul fu răsturnat pe o 
parte, cu partea laterală turtită în ciuda blindajului său. 

Malko şi hondurienii fugeau deja spre conteinerele aliniate de- 
a lungul cheiului. Malko distinse nişte siluete care mişunau în 
întuneric şi auzi ţipete şi interjecţii în limba chineză. Unul dintre 
chinezi se detaşă de ceilalţi, se năpusti în direcţia lor şi ridică 
braţul drept ca şi cum ar lansa o grenadă. 

Juan Olvido care fugea alături de Malko, scoase un țipăt şi se 
prăbuşi ca fulgerat. Malko se opri. Se aplecă asupra lui şi-l 
întoarse. Hondurianul avea înfiptă în ochiul drept o stea de oţel 
în cinci colţuri cu cinci braţe oţelite ca nişte lame de ras. 

El se ridică furios. Cel care lansase steaua se pregătea să 
arunce o a doua. El nu ezită. Trăgând piedica Browningului de la 
cingătoarea sa, el strânse crosa cu ambele mâini întinse şi apăsă 
pe trăgaci. Cele paisprezece focuri porniră în serie cu o viteză 
nebună. El îşi simţea pumnul ca scuturat de descărcări electrice. 
Când chiulasa rămase deschisă şi încărcătorul gol, chinezul nu 
mai era decât o grămadă de cârpe pe pământ. 

Jesus Domingo continuase să avanseze trăgând rafale fără 


75 


zgomot cu arma sa Skorpio. Se mai auziră focuri de revolver apoi 
se lăsă liniştea. Atunci când Malko şi Jesus ajunseră lângă şirul 
de conteinere, descoperiră încă patru corpuri întinse pe jos. 

Malko nu avu timp să se întrebe unde era Li Sha-Tin, Betoniera 
revenea la asalt într-un muget de infern. Jesus nu-şi pierdu 
sângele rece. Reîncărcând arma el înjură printre dinţi: 

— Cabron! 

El aşteptă ca enormul vehicul să se apropie şi deschise focul 
trăgând rafale scurte ochind parbrizul. La-nceput. Proiectilele 
sale părură să n-aibă nici un efect. 

Betoniera continua să avanseze. Deodată însă, cursa ei îşi 
modifică sensul. Ea trecu la câţiva centimetri de ei într-un 
zgomot asurzitor şi fără să reducă viteza, se arunca în apa 
portului. 

Se auzi un enorm plescăit. Şoferul, probabil mort, pierduse 
controlul volanului. 

Acum domnea o linişte apăsătoare. Malko privi în jurul său. 

Nici urmă de Li Sha-Tin. 

x 
x x 


El nu dispunea de prea mult timp. Era posibil ca exploziile să fi 
fost auzite. Malko strigă: 

— Li Sha-Tin! Li Sha-Tin! 

Nici un răspuns. 

Măcar de n-ar fi fost ucis în schimbul de focuri. Malko luă mica 
lanternă de care nu se despărţea niciodată şi începu să 
examineze conteinerele înghesuite de-a lungul cheiului. Toate 
purtau o enormă inscripţie cu litere negre pe fond roşu: COSCO. 
El îşi reînnoi chemările fără mai mult succes. Jesus, adăpostit 
lângă unul dintre conteinere, pusese un nou încărcător la arma 
sa şi supraveghea împrejurimile. Malko îşi continua inspecția. 
Deodată, ia al treilea conteiner, el zări ceea ce căuta. In timp ce 
celelalte aveau uşile metalice zăvorâte, acesta le avea 
întredeschise. El le împinse şi ele se deschiseră printr-un scârţâit. 

El lumină interiorul cu fasciculul luminos şi pulsul său se 
acceleră. Conteinerul era gol, dar într-un colţ erau o grămadă de 
cuverturi, o navetă cu sticle cu apă şi o cutie mare. El găsise 
„cabina” lui Li Sha-Tin dar acesta nu mai era acolo. Ei nu mai avu 
timp să-şi pună întrebări, tetanizat de strigătul lui Jesus 
Domingo. 


76 


— He is here! He is fleing!t 

Malko ieşi din conteiner şi se năpusti spre hondurianul care 
gesticula ca un nebun, arătându-i o siluetă care fugea cât o 
ţineau picioarele de-a lungul unui gard care despărţea terenul pe 
care erau ei de următorul. Fără să se gândească, Malko demară 
ca un alergător pe o sută de metri, urmărit de Jesus. 

Dar solul era denivelat şi el nu mai avea douăzeci de ani. 
După ce fusese rănit la Hong Kong, plămânii îi făceau uneori zile 
fripte. Cu furia în suflet, el trebui să încetinească. Fugarul 
ajunsese deja la Waterfront Drive. El escaladă taluzul care ducea 
la calea ferată şi când o trecu pe sub un felinar. Malko 
recunoscu, fără riscul de a greşi, treningul roşu al lui Li Sha-Tin. 

Atunci când el şi Jesus ajunseră la rândul lor la calea ferată, 
chinezul se făcuse nevăzut. Era imposibil să fie găsit în labirintul 
de conteinere îngrămădite. Copleşit de furie, Malko se opri 
pentru a-şi recăpăta suflarea. 

Ce dezordine! 

Jesus privi nervos în jurul său. 

— Să mergem! Să mergem! spuse el încet. 

Malko, amărât, privi pentru ultima oară locul în care dispăruse 
Li Sha-Tin. Waterfront Drive era pustiu. Ei se întoarse spre 
hondurian. 

— Dar prietenul dumneavoastră? 

Jesus tăcu un gest de neputinţă. 

— Nu se mai poate face nimic pentru el. 

Ei plecară pe jos, tăcuţi, trecând prin faţa heliportului. După ce 
parcurseră cinci sute de metri, ei ajunseră la extremitatea lui 
Burrard Street, la şase blocuri distanţă de Wyatt. Ei se despărţiră 
în faţa hotelului, cu o scurtă strângere de mână. Malko nu se afla 
în camera sa de cinci minute, când telefonul sună. Era Simon 
Levine. 

— L-am văzut pe Jesus, îl anunţă el. Sunt la curent. 

Malko oftă. 

— Cel puţin n-au pus mâna pe el cei de la Goangbu. Ce face 
John? 

— Una dintre coastele sale i-a perforat plămânul. El are un 
traumatism cranian, dar se va însănătoşi. In momentul acesta, ei 
trebuie să se afle deja într-un spital din Seattle. L-am evacuat cu 
un elicopter sanitar. Din fericire, Manuel Garcia nu are decât răni 
fără nici o gravitate. Ce porcărie! 


15 El este aici. Fuge! (n.a.). 
77 


— Nu este greşeala nimănui, oftă Malko. Bad luck. 
Era cât pe ce să reuşească, numai că şansa nu poate veni 


totdeauna la întâlnire. 
x 


* * 


Malko nu reuşea să adoarmă. Telefonul sună din nou. El sfârşi 
prin a răspunde, spunându-şi că dacă era Isis îi va propune o 
întâlnire. Ca de fiecare dată după ce înfrunta moartea, el simţea 
un puternic impuls sexual. 

Nu era decât tot Simon Levine. Americanul părea un pic mai 
reconfortat. 

— Am vorbit cu Washingtonul, îi spuse el. Ei ne felicită pentru 
că am zădărnicit manevra celor de la Goangbu. 

— Bravo! spuse Malko. Fără entuziasm. 

— Ei spun de asemenea, că trebuie făcut totul pentru a-l găsi 
pe Li Sha-Tin înaintea oamenilor Pekinului. 

Reîncepea vânătoarea. Desigur cei de la Goangbu nu vor 
renunţa din cauza unui eşec. Malko încercă să se convingă că 
pierduse o bătălie, dar nu războiul. 


78 


Capitolul VIII 


— Li Sha-Tin a dispărut, anunţă Simon Levine cu voce ştearsă. 
El nu este în apartamentul lui din Crystal Court. Jesus stă la 
pândă acolo cu Manuel Garcia. Telefonul din apartament nu 
răspunde. După toate câte s-au întâmplat, au venit nişte poliţişti 
în această dimineaţă ca să pună o grămadă de întrebări. Ei de 
asemenea, îl caută. 

Intr-un mic birou care dădea în cel a consulului american, 
legat de Langley cu un telefon protejat, fusese instalată o mică 
sală de conferinţe. Erau acolo aranjate gustări, cafea şi apă 
minerală. Simon Levine avea cearcăne la ochi, deoarece îşi 
petrecuse o parte din noapte redactând „hârtii” care mergeau 
acum la faxul codificat al consulatului. Bilanţul ofensivei 
Goangbu-ului era încărcat. 

Un mort, hondurianul Juan Olvido, un rănit grav, John 
Mancham, doi răniţi uşor, dacă-l puneau la socoteală şi pe 
translatorul furnizat de Sonny Chai şi interceptorul redus la o 
masă de fier vechi. Totuşi, punctul esenţial era, cu siguranţă, 
dispariţia lui Li Sha-Tin. Malko bău puţină cafea rece şi conchise: 

— De-acum înainte, noi avem proba cârdăşiei dintre canadieni 
şi guvernul din Pekin. Eliberarea lui Li Sha-Tin era astfel 
planificată, încât să permită răpirea lui. Şoferul taxiului ştia cu 
câteva minute înainte ora când acesta va ieşi din închisoare. A 
fost un întreg lanţ de complicităţi. 

— Pe care noi nu-l vom putea dovedi niciodată, oftă Simon 
Levine. În fine, dacă noi n-am fi fost acolo, în acest moment Li 
Sha-Tin ar fi plutit pe Pretty River spre China. Treaba este cum 
să-l găsim acum? 

— Două persoane ne pot ajuta, spuse Malko. Brian Murray 
care deja a obţinut informaţii preţioase şi eventual, Sonny Chai. 
Trebuie să aflăm ce s-a întâmplat cu cele două gorile ale lui Li 
Sha-Tin. Prin ele, am putea ajunge până la el. 

Simon Levine îşi consultă ceasul. 

— Eu trebuie să rămân aici. Îi voi cere lui Isis să-i telefoneze lui 
Brian Murray. Mergeţi să-l vedeţi pe Sonny Chai. Ne întâlnim la 


dejun la Sutton Place. 
x 


79 


Sonny Chai părea încă şi mai abătut faţă de vizita lor 
precedentă. In momentul în care-l primi în biroul său pe Malko, el 
îi spuse pe un ton deznădăjduit: 

— Mă tem că Victor e mort. Am telefonat la poliţie şi ei nu-şi 
pot explica dispariţia lui. Ei i-au percheziţionat apartamentul şi n- 
au găsit nici un indiciu. 

Malko dădu din cap resemnat. 

— Dispariţia lui este legată de afacerea Li Sha-Tin. A fost 
eliminat probabil de oamenii Pekinului. 

Tânărul avocat îi aruncă o privire plină de spaimă. 

— Ce s-o fi petrecut oare în închisoare? Translatorul meu era 
cât pe ce să fie şi el omorât, i-a fost teamă pentru viaţa lui. 
Tocmai mi-a dat telefon. 

— Lucrurile au luat o întorsătură proastă, îi explică Malko. 

El îi povesti lui Sonny Chai despre încăierarea sângeroasă de 
pe docuri şi dispariţia lui Li Sha-Tin. 

— Trebuie să mă informez privitor la soarta celor doi 
bodyguarzi, conchise el şi să-i contactez. Prin ei este posibil să 
regăsesc urma lui Li Sha-Tin. Puteţi să-mi daţi o mână de ajutor? 

— Desigur! li voi da telefon judecătorului însărcinat cu această 
afacere. Sper că-mi va da un răspuns. 

El ceru secretarei sale să cheme palatul de justiţie şi-i oferi un 
pahar cu ceai lui Malko. Telefonul sună peste câteva clipe. Era 
secretara. 

— Domnule Chai, cei doi clienţi ai dumneavoastră au fost 
eliberaţi în această dimineaţă, îi comunică ea, pentru o cauţiune 
de cinci mii de dolari. 

Malko îşi reţinu o înjurătură. Situaţia rămânea aceeaşi. 

— Trebuie să-i găsim, spuse el. Putem face rost de adresele 
lor? 

— Desigur. 

Secretara sună câteva minute mai târziu şi le comunică două 
adrese din Richmond cu două numere de telefon 
corespunzătoare. Sonny Chai sună imediat cele două numere şi 
nimeri succesiv peste soțiile celor doi vagabonzi chinezi. 
Răspunsurile lor fură identice: soţii lor nu mai locuiau acolo de 
mult timp şi ele nu ştiau unde se găseau aceştia. 

Incă o pistă se înfunda. 

— Dumneavoastră aveţi antene în comunitatea chinezească, îi 
spuse Malko avocatului. Vă puteţi informa cu privire la Li Sha- 
Tin? El nu s-a mutat pe altă planetă! 

— Voi face tot ce-mi va sta în putinţă, promise Sonny Chai, dar 


80 


dacă el a fost luat în primire de reţeaua triadelor va fi foarte greu 
să-l găsim repede. 

— Poliţia canadiană cunoaşte aceste reţele? 

Sonny Chai surâse enigmatic. 


— Nu. Vă chem eu de îndată ce aflu ceva. 
x 


* * 


Simon Levine era agăţat de telefon în biroul lui Adventure 
Productions. El închise, epuizat şi cu ochii injectaţi. 

— „Buzzy” Krongard vrea să mă duc să raportez prin viu grai 
ia Langley, spuse el. Plec imediat, numai că din cauza decalajului 
orar, voi ajunge seara târziu şi nu mă voi putea înapoia decât 
mâine seară. 

— Aveţi noutăţi de la Brian Murray? întrebă Malko, după ce-i 
relatase cum decursese vizita la domnul Sonny Chai. 

— Isis a lăsat un mesaj pe mobilul său. Sper că o va suna. 

— Dar dinspre Burnaby? 

— Nimic nou. Jesus şi Manuel sunt acolo şi nu se mişcă. 

El făcu o scurtă pauza şi adăugă pe un ton ambiguu: 

— V-o încredinţez pe Isis. Eu n-o să am timp nici măcar să iau 
dejunul, i-am trasat sarcina Sandrei să închirieze o nouă maşină. 
Ar trebui să fie adusă imediat. 

Cu diplomatul încuiat, ei plecă cu paşi mari afară din birou, 
desigur cu moartea în suflet pentru că trebuia s-o lase pe Isis în 
urma lui. Malko realiză că nu avea nici măcar numărul mobilului 
tinerei femei şi o chemă pe Sandra. 

— Puteţi s-o chemaţi pe doamna Scott în apartamentul ei? 

Peste treizeci de secunde, Isis era la celălalt capăt al firului, 
fierbinte. Prima întrebare pe care o puse fu: 

— A plecat Simon? 

— De cinci minute, preciză Malko. 

— Ouau! Ne vom putea amuza. 

Lui Malko nu prea îi stătea gândul la amuzament. 

— V-a telefonat Brian Murray? 

— Da. 

— Ce a spus? 

— Mi-a fixat întâlnire în seara asta. 

— Unde? 

Ea râse cristalin. 

— Vă voi spune dacă sunteţi foarte drăguţ. Ne întâlnim jos la 
bufet înainte să coboare, Malko îl chemă pe Jesus: nimic nou 


81 


dinspre partea aceea. Calm deplin. 
x 


* * 


Malko degusta un bloody mary pentru a-şi mai destinde nervii, 
când o voce ironică întrebă: 

— Pot să iau loc? 

Isis era în faţa mesei mai sexy ca niciodată cu gura sa roşie, 
ochelari negri şi un taior orange curbat care-i dezvelea picioarele 
lungi fusiforme şi îi sublinia amploarea coapselor. 

Malko îi aruncă o privire admirativă. 

— Sunteţi magnifică! Nici un kilogram în plus. 

Ea se aşeză cu un surâs ironic. 

— Deci Simon e plecat? 

— Dumneavoastră o ştiţi la fel de bine ca şi mine. 

— S-a rugat de mine să merg cu el, confirmă ea. El este 
convins că vreau să mă culc cu scârba aia de Jesus. Chiar pe o 
insulă pustie, n-aş face aşa ceva. Imi comandaţi şi mie un 
strawberry daiquiri? 

Malko aşteptă ca ea să fi gustat o cantitate destul de mare 
după care o întrebă: 

— Unde este prevăzută întâlnirea cu Brian Murray din seara 
asta? 

Ea îi aruncă o privire ironică. 

— V-am spus că o să vă dezvălui dacă sunteţi drăguţ cu mine. 
Nu este încă cazul. 

— Isis, insistă el, este extrem de important să vorbesc cu el. 

Ea spuse cu o indignare mimată: 

— Dar el cu mine are rendez-vous-ul. Eu nu ştiu dacă el 
doreşte să vă vadă. 

Ea se aplecă înainte, ceea ce îi permise lui Malko să vadă. Că 
ea nu purta decât un sutien negru pe sub taior şi adăugă: 

— Dar dacă sunteţi într-adevăr drăguţ, până diseară vă iau cu 
mine. 

Malko se întreba dacă s-o sugrume imediat, sau să mai 
aştepte puţin. 

— Deci, care-i programul? 

— Ronţăim puţin şi apoi facem ceva cumpărături, propuse 
tânăra femeie. 

x 
x x 


Isis scutură un corset negru pe sub nasul lui Malko sub privirea 


82 


amuzată a vânzătoarei din Victoria's Secret. 

— ţi place asta, darling? 

Infernal. Mai întâi Isis îl târâse într-un mare magazin de 
decoraţiuni unde ea îi arătase lui Malko canapeaua viselor sale, o 
creaţie a decoratorului parizian Claude Dalle, o canapea Art deco 
din piele neagră cu spate, galben crocodil. Pe urmă fuseseră în 
trei magazine de lenjerie. Isis se amuza copios. Malko îl suna la 
telefon la fiecare jumătate de oră pe Jesus, aflat la pândă la 
Burnaby. Isis parcă jurase. Să-l facă să-şi iasă din sărite. 

— Cumpăr corsetul, îi spuse ea. Asta îl excită teribil pe soţul 
meu. 

Vânzătoarea roşi. La Vancouver se foloseau mai mult 
genunchierele decât corsetul Malko trebui să plătească şase sute 
de dolari. Ei plecară încărcaţi cu pachete. 

— Mergem acasă, spuse ea. 

Lui Malko nu trebui să-i mai spună a doua oară. 

După ce o lăsă pe Isis, el se duse la Burnaby, în noua Toyota 
Land Cruiser închiriată, pentru a le ridica moralul celor doi 
hondurieni. Jesus cobori din noua lor maşină, un Ford bej. 

— Sunt sătul până peste cap. Sunt sigur că el nu-i aici. 
Canadienii nu se arată pe-aici, deci ei ştiu unde se află ei. 

— Rămâneţi aici până la ora zece seara, le ordonă Malko. 
Vedeţi dacă se aprinde lumina în apartament! 

El plecă din nou. Breitlingul său arăta ora cinci. Avea destul 
timp la dispoziţie. Douăzeci de minute mai târziu, el ajunse pe 
terenul unde avusese loc confruntarea din ajun. Caroseria 
Interceptorului era tot acolo, dar conteinerele dispăruseră. El 
merse până la chei. Pretty River nu mai era ancorat în Burrard 
Inlet... 

El plecă şi sună şi mobilul în acelaşi timp. 

— Unde sunteţi? întrebă Isis. 

— In oraş... 

— Veniti, îi spuse ea. Vreau să vă arăt ceva. Sunt la birou. 

x 


* * 


Isis fu cea care-i deschise uşa marelui apartament care 
adăpostea biroul lui Adventure Productions, îmbrăcată în acelaşi 
taior dar cu picioarele împodobite în negru şi din belşug 
parfumată. O luminiţă amuzată plutea în ochii ei cenușii. 

— Unde-i Sandra? întrebă Malko, mirat. 

— Este aproape ora şase, aşa că ea a plecat. Doreaţi s-o 


83 


vedeţi? 

— Nu. La ce oră avem întâlnire cu Brian? 

— Veniţi, spuse ea, am să vă spun. 

Ea îl precedă în biroul lui Simon Levine a cărui fereastră mare 
dădea spre imobilul din faţă. Abia intră Malko şi ea se-ntoarse cu 
faţa spre el. 

— Veniţii repetă ea. V-am spus că vreau să vă arăt ceva. 

El se apropie. Atunci când fu aproape de ea, Isis îi luă mâinile 
cu un gest foarte blând şi i le puse pe partea laterală a şoldurilor 
sale. Instantaneu, el simţi adrenalina crescându-i în artere. Sub 
degetele sale, el simţea şerpii unui porțjartier bine întins, Isis îl 
studia cu coada ochiului. Ea văzu în ochii lui ce simţea şi 
murmură: 

— Eram sigură că asta o să vă placă. Pipăiţi-mi ciorapii... 

Ea îi luă mâna stângă şi i-o puse exact sub tivul fustei sale. 
Malko, în contact cu nylonul, îşi simţi libidoul crescând, Isis îşi 
desfăcuse uşor picioarele, atât cât îi permitea fusta strâmtă a 
taiorului. Ea îşi descheie sacoul. Malko descoperi doi sâni 
obraznici oferiţi de sutienul corsetului cumpărat la Victoria's 
Secret. Sfârcurile tari împungeau dantela şi erau la fel de roşii ca 
şi gura. 

— Eu îmi ţin totdeauna promisiunile, spuse ea. 

Pântecul ei avansa spre al lui şi respiraţia ei devenise mai 
rapidă. Malko mai rezista încă eroic. Nu se petrecu nimic timp de 
câteva clipe. 

— Nu mă doriţi? Sunt prea grasă? 

— De ce aici? întrebă Malko, încercând să câştige timp. 

— Pentru că mă excită faptul de a mă transpune în postura 
unei secretare puţin parşive care-şi excită patronul, spuse Isis cu 
simplitate. 

Cum Malko nu se mişca, ea îl respinse brusc, furioasă. 

— Cu atât mai rău pentru dumneavoastră! Brian va fi cel care 
va profita. O seară bună! 

El o apucă din nou de încheietura mânii, făcând-o să se 
răsucească. Privirile lor se întâlniră şi el simţi că ea nu glumea. 
Aceasta era capabilă să rateze întâlnirea cu Brian doar dintr-un 
capriciu... 

Nu schimbară nici un cuvânt. Când el o împinse spre birou, ea 
îşi trase fusta strâmtă în sus, ceea ce-i permitea să se deschidă 
un pic mai mult. Apăru partea de sus a ciorapilor cu şerpii negri 
ai jartierelor. In acelaşi timp gura ei se strivi de buzele lui Malko 
şi ea se aruncă asupra lui cu tot corpul. Odată scrupulele sale 


84 


înlăturate, el fu cel care puse mâinile pe coapsele lui Isis ridicând 
şi mai mult fusta. El atinse satinul negru al chilotului şi tânăra 
femeie scoase un geamăt. Malko îşi dădu seama imediat că ea 
nu juca o comedie. La rândul său, el simţi că abdomenul îi va 
exploda. Ei se mângâiau reciproc cu febrilitate. Isis îi smulse 
cureaua şi pantalonul îi căzu la glezne iar ea îi luă sexul în mână. 
El însuşi luase în stăpânire sexul inundat al tinerei femei. Atunci 
când el trase în jos chilotul de satin de-a lungul coapselor, cu 
corpul aplecat spre spate şi mâinile sprijinite de birou, ea îşi 
„trăia” fantasma de secretară siluită de patronul ei. Pe pipăite, 
ea puse piciorul său stâng pe un scaun pentru a se oferi mai 
bine. Malko nu mai avea poftă să tergiverseze. Dintr-o mişcare 
de şale bine ţintită, el se cufundă în abdomenul lui Isis. Dacă era 
să facă o treabă, cel puţin s-o facă bine. Apoi, bine arcuit, el se 
lăsă pe umerii tinerei femei, forţând-o să se culce peste birou de 
unde toate hărtiile îşi luară zborul Pe urmă, o apucă de şolduri 
ridicându-i picioarele la verticală. In această poziţie sexul tinerei 
fete era chiar pe marginea biroului. Malko se retrase puţin şi, 
apoi cu tot elanul, el o pătrunse cât îi era sexul de lung. 

— Aşa, da, gemu Isis, până la fund. 

Acum, cu picioarele ei ridicate spre tavan, el începu s-o 
penetreze cu lovituri ample, împingând-o puţin câte puţin pe 
biroul care se cutremura sub loviturile lui. Isis, cu o mână 
sprijinită de telefon şi cu alta de un biblioraft, se zvârcolea sub 
asalturile lui, scuturată de un orgasm cu repetiţie. Atunci când 
Malko se retrase brusc, ea emise un strigăt foarte puternic: 

— Non! Don't go! 

Deja ei o trăgea spre sine aşezând-o în picioare şi o întorcea 
cu spatele. Ea înţelese şi se alungi pe burtă pe birou. Eio 
penetră încă mai uşor în această poziţie. Isis, cu mâinile prinse 
de marginea opusă a biroului, gemea fără întrerupere. Cu mintea 
rece ca un iceberg, Malko era foarte decis s-o facă să plătească 
numărul ei de femeie stricată. El se mai retrase odată dar nu 
trebui să meargă prea departe pentru a găsi ce căuta. 

— Nu! ţipă Isis pe un ton diferit atunci când simţi sexul lui 
Malko aşezându-se pe deschiderea dintre fesele sale. 

Malko nu o luă în seamă. El forţă puţin sfincterul care rezista 
şi, în poziţie aproape verticală, apăsă cu toată greutatea. Inelul 
de muşchi cedă dintr-o dată şi el avu plăcerea să-şi vadă sexul 
dispărând între fesele lui Isis care urla ca o sirenă... Era strâmt, 
cald, delicios. Acest semi-viol îl excita atât de tare, încât explodă 
foarte repede înfundându-se încă mai mult. Ei rămaseră în 


85 


această poziţie încă câteva clipe, fulgeraţi de plăcere, după care 
el în sfârşit se retrase. Picioarele lui Isis se aşezară pe pământ. 
Tânăra femeie se întoarse. Rimelul de pe genele sale se topise şi 
se răspândise sub forma unor dungi negricioase pe faţă. Privirea 
sa era tulbure şi gura se dublase ca volum. Ea se lăsă să cadă pe 
mochetă, ca o păpuşă dezarticulată. 

— Ticălosule! murmură ea. M-a durut. 

Apoi ea se ridică şi cu nişte gesturi imprecise, întinse mâna, 
apucă sexul încă în stare de erecţie şi-l băgă în gură cu totul. 

Malko avu impresia că este supus unui electroşoc. Isis era încă 
mult mai nebună decât îşi închipuia el. 

x 


* * 


Isis nu lăsă mâna lui Malko decât la intrarea în restaurantul 
Capone's din Hamilton Street, cu doi instrumentişti de jazz şi 
fotografia lui Ai Capone pe pereţi. După ce fusese „violată” ea îşi 
refăcuse machiajul şi fusese cuminte ca o icoană. Malko inspecta 
sala în toată lungimea ei, cu un bar pe partea dreaptă şi cei doi 
instrumentişti care, pe o estradă în fund, cântau un jazz lipsit de 
entuziasm. 

Brian Murray era deja acolo, singur la o masă. El nu păru prea 
încântat văzându-l pe Malko, dar se osteni să-şi ascundă 
sentimentele. 

— Vă mulţumesc că aţi venit, spuse Malko, lăsând-o pe Isis să 
se aşeze pe banchetă lângă polițistul canadian. Suntem în rahat. 

Brian Murray deja pusese mâna pe coapsa lui Isis. Malko se 
întreba dacă ei va remarca faptul că ea purta ciorapi. Polițistul, 
se putea gândi că ea se gătise astfel pentru el. 

Canadianul râse scurt. Cu ochii lui frumoşi albaştri, trăsăturile 
sale regulate şi mustaţa stufoasă, el părea un play-boy la sfârşit 
de carieră. 

— Ştiu. Dar nu numai dumneavoastră. 

— Ce vreţi să spuneţi? 

— Şi cei de la CSIS sunt în cofă. Ei de asemeni, l-au pierdut pe 
Li Sha-Tin. Nimeni nu ştie unde este. 


86 


Capitolul IX 


Malko se simţi încurajat şi totodată perplex, chiar dacă asta 
confirma ceea ce el deja ştia de la Jesus. 

— Oare n-o fi vreo manevră de intoxicare? întrebă el, făcându- 
se avocatul diavolului. 

— Nu, afirmă imediat Brian Murray. Tocmai am stat la un 
pahar de băutură cu unul din vechii mei prieteni de la CSIS. Ei 
sunt înnebuniţi: Ottawa le spusese să nu se mai ocupe de 
afacere, or, în dimineaţa asta, ei au primit ordin de la şeful de 
cabinet al lui Chretien să-i găsească pe Li Sha-Tin cu orice preţ. 
Ei au pretins că acesta i-a fentat pe agenţii de la RCMP care 
vegheau asupra lui. Toată ziua ei au verificat domiciliul său şi 
câteva puncte unde ştiau că-l pot găsi, fără nici un rezultat. 

— Credeţi că a putut părăsi ţara? 

Brian Murray, tot masând maşinal coapsa lui Isis, rânji 
mecanic. 

— Unde vreţi să meargă, în afară de Statele Unite? El n-are 
paşaport. 

— Dumneavoastră n-aţi auzit nimic despre dispariţia lui Victor 
Chang? 

— Nimic. În mod sigur, asta e o operaţiune clandestină a celor 
de la Goangbu. Ei au nişte reţele implantate prin toată Canada. 

Ei se întrerupseră ca să facă comanda, Isis fu foarte 
decepţionată că nu aveau strawberry daiquiri şi comandă un 
Defender „Very Special Reserve”, ca şi Brian Murray. in 
momentul în care chelnerul se îndepărtă, Malko reveni fa asalt: 

— „Black Ghost” Ming şi „Stupid Ricky” au fost eliberaţi în 
dimineaţa asta, spuse el. Eu am încercat să-i găsesc prin 
intermediul lui Sonny Chai, asociatul lui Victor Chang, dar n-am 
reuşit. Aveţi idee cum putem pune mâna pe ei? 

Polițistul canadian făcu un gest de neputinţă. 

— Nu. Ştiu că au fost eliberaţi din ordinul parchetului. Cum 
poliţia locală nu era prevenită, ei s-au făcut nevăzuţi. Trebuie să 
fie pe undeva prin Richmond. 

— Cu Li Sha-Tin? 

Brian Murray bău o înghiţitură din băutura sa. 

— E foarte posibil, dar acolo, noi ajungem în reţeaua triadelor 
impenetrabile. Ei se pot ascunde acolo timp de câteva luni. Este 


87 


suficient ca ei să nu fie reperaţi prin telefon. Eu cred că lui Li 
Sha-Tin i-a fost tare teamă. El nu se aştepta probabil ca Pekinul 
să încerce să-l răpească. Vrea să câştige timp. Poate că 
negociază direct cu chinezii. 

— Ce să negocieze? 

— Nu ştiu nimic, mărturisi canadianul. Cu ei nu se ştie 
niciodată. Dar acum, când Li Sha-Tin are dovada că toţi 
canadienii sunt gata să-l trădeze, el nu se poate baza decât pe el 
însuşi. 

— Dar de ce nu se refugiază la americani? 

— La asta nu pot răspunde eu. 

Li se serviră nişte paste vâscoase în care pluteau bucăţi de 
ciuperci. În Canada erau încă la nivelul epocii de piatră în privinţa 
artei culinare. Epuizaţi, cei doi muzicieni părăsiseră estrada şi se 
duseseră la bar. Malko îl lăsă pe Brian Murray să atace pastele 
înainte să întrebe: 

— Aveţi vreo idee despre cum să-l găsim? 

Polițistul canadian se osteni cu fiertura vâscoasă înainte să 
răspundă. 

— Poate. Eu am de mult timp o „sursă” la Richmond, un 
membru al triadei King Kok. El mi-a vândut ponturi bune. Trebuie 
însă plătit. 

— Asta nu-i nici-o problemă. Cât? 

— Câteva sute de dolari. El este în concurenţă cu triada Big 
Circle Boys, pentru afaceri de racket. S-ar putea să ne ajute. El 
se numeşte William Hing Lun şi are un butic de „Dry cleaning” în 
Yaohan, marele supermarket din 3-e Avenue, la Richmond. 
Atenţie însă! Acolo nu sunt albi. Veţi fi repede reperat. Nu 
telefonaţi. Mergeţi acolo din partea mea. El mă cunoaşte sub 
pseudonimul „Grizzly”. Este tot ce pot eu să fac. 

Mai răscoli puţin pastele din farfuria sa. Pe care o împinse 
deoparte şi sorbi Defenderul dintr-o înghiţitură. Era clar că era 
obsedat de un singur gând, acela de a rămâne singur cu Isis. 
Tânăra femeie nu mâncase nimic. Fără muzică, locul era încă şi 
mai dezolant. 

Malko ceru nota în momentul în care cântăreții se apucau fără 
convingere de treabă. Atunci când ieşiră, afară ploua. Brian 
Murray îşi trecu braţul protector în jurul taliei lui Isis, în fine în al 
nouălea cer. Aceasta spuse deodată: 

— Brian mă va conduce. Ciao! Ciao! 

Malko îi privi depărtându-se. Canadianul câştigase un moment 
de fericire iar Isis era într-adevăr o târfă încântătoare. Lui îi mai 


88 


stăruiau în urechi ţipetele sale de plăcere. 
x 


* * 


Sediul secţiei „Informaţii” al RCMP se găsea la nr. 5255 pe 
Heather Street, în capătul sudic ai Vancouverului într-un tihnit 
cartier rezidenţial, între un teren de sport şi o şcoală. Pe clădirile 
sale enorme din cărămidă roşie nu exista nici o inscripţie, ci doar 
un discret drapel canadian indicând că e vorba de o clădire 
oficială. Brian Murray parcă maşina sa într-un parking aflat vizavi 
şi traversă puţin emoţionat. Mereu simţea o nostalgie atunci 
când revenea la vechea sa „casă”, din care fusese pe nedrept 
izgonit cu câteva luni în urmă. 

Pentru că nu mai avea legitimaţie de serviciu, el trebui să-şi 
comunice identitatea plantonului de serviciu şi să aştepte ca 
acesta să anunţe persoana cu care urma să se întâlnească, ceea 
ce era suprema umilinţă. In fine, fu autorizat să urce la primul 
etaj. Omul cu care avea întâlnire, Robert Parker, era directorul 
operaţional al acestei secţii. El nu încetase să-l vadă pe Brian 
Murray, chiar atunci când acesta din urmă fusese pus pe tuşă. 
Cei doi bărbaţi se cunoşteau şi se apreciau de douăzeci de ani. El 
era cel care în ajun, după consultarea şefilor săi, îi sugerase lui 
Brian Murray o posibilitate de a se reintegra în serviciu graţie 
legăturilor sale cu CIA. El păstra toată stima pentru vechiul său 
coleg. Deşi prost tratat, Brian Murray nu comisese crima 
supremă, aceea de a trăda, de a comunica presei conţinutul 
raportului „Sidewinder”. De cum îl primi pe vechiul agent al 
RCMP în biroul său, Robert Parker nu pierdu timpul cu formule de 
politeţe. 

— A mers? întrebă el. 

— Categoric, confirmă Murray. Sunt sigur că se vor folosi de 
pont. 

— Bravo! spuse Robert Parker. 

Târgul propus lui Brian Murray fusese ideea sa: să le întindă o 
capcană celor de la CIA. Ajutându-i să-l găsească pe Li Sha-Tin. 
Americanii dispuneau de mai multe mijloace şi în plus libertate 
de acţiune pentru a o face. Cum nimeni nu ştia în acel moment 
ce se va întâmpla cu Li Sha-Tin, era mai prudent din partea 
canadiană să nu se implice prea mult. 

In fine, colac peste pupăză, RCMP-ul era concurenta feroce a 
CSIS, în mod oficial însărcinată cu aceeaşi misiune de către 
Ottawa. Altfel spus, dacă Brian Murray reuşea, el contribuia la 


89 


gloria deja considerabilă a poliţiei călare canadiene. Şeful 
acesteia autorizase operaţiunea. Miza pentru Brian Murray era 
vitală. In caz de succes, el urma să fie reintegrat în fostul său 
serviciu. Robert Parker nu-şi ascunse satisfacția. 

— Bravo, dar fiţi prudent. Să nu subestimaţi CIA. Adesea, pe 
nedrept, ei ne iau de fraieri. Să nu facem şi noi ca ei. Sursa 
dumneavoastră este fiabilă? 

— Da! confirmă fostul poliţist, este. El mi-a dat adesea 
informaţii bune. 

Robert Parker nici măcar nu-l întrebase de nume. Aşa ceva, nu 
se obişnuia. Ei se despărţiră cu o viguroasă strângere de mână. 
Atunci când părăsi clădirea din cărămidă roşie, Brian Murray 
avea inima uşoară. El îşi întoarse privirea spre edificiu, 
spunându-şi că în curând va merge acolo în fiecare dimineaţă şi 
dacă mai reuşea s-o păstreze şi pe fantastica Isis, fericirea lui era 
completă. In ajun, după ce plecaseră de la restaurant, ea 
consimţise chiar să-l masturbeze în parkingul lui Diamond 
Casino, pretextând că trebuia să se întoarcă repede la hotel, 
pentru ca Simon Levine să nu bănuiască nimic. Când el o 
întrebase de ce îşi pusese ciorapi pentru a-i acorda o plăcere atât 
de modestă, ea i-o întoarse spunându-i că se gândea că va 
dispune de mai mult timp, dar că nu avea încredere în agentul 
CIA care o însoţise la restaurant. 

Ajuns acasă, Brian Murray se masturbase din nou, gândindu- 
se la picioarele lungi îmbrăcate în nylon ale lui Isis. Va fi a lui altă 


dată. Ea îi promisese. 
x 


* * 


Yaohan Center semăna cu toate supermagazinele americane 
sau canadiene, cu excepţia faptului că aici nu existau decât 
clienţi chinezi. Aflat la capătul lui 3-e Avenue, la intrarea în 
Richmond, el gemea de animaţie. Malko îşi parcă Land Cruiserul 
în parking şi se îndreptă spre supermagazin, însoţit de Isis. Cu 
ochelarii săi negri, taiorul-pantalon verde şi părul său lung 
împletit, făcea exact ce trebuia, pentru că erau însoţiţi de un 
cameraman şi de asistentul său, membri ai echipei de la 
Adventure Productions, o echipă de turnare în reperare. Ei 
atraseră câteva priviri curioase şi cam atât. In interior era o 
harababură indescriptibilă. La stânga erau raioane cu produse 
alimentare şi la dreapta zeci de mici buticuri, mai ales 
restaurante. La prima vedere, ei erau singurii albi. Ei făcură încet 


90 


turul tuturor buticurilor, ceea ce-i permise lui Malko să repereze 
boiangeria lui William Hing Lun, fixată între un restaurant de 
dim-sun şi o mică agenţie de voiaj. Ei se instalară în mijlocul 
atriumului şi comandară sticle cu coca. În jurul lor se mânca 
repede şi cu lăcomie. 

Peste cinci minute, cu un gest, aparent neîndemânatic, Malko 
răsturnă pe taiorul lui Isis o parte din Coca-Cola. Tânăra femeie 
îşi scoase taiorul pătat dând la iveală magnificul dragon tatuat 
pe umărul său stâng şi ei se îndreptară spre boiangeria lui 
William Hing Lun. Ei fură primiţi de o tânără funcţionară 
chinezoaică, care de abia vorbea un pic de engleză. Malko 
observă în fundul boiangeriei un bărbat mai în vârstă pregătindu- 
se să aranjeze nişte haine şi-i ceru: 

— Cali your boss! 

Ea ascultă şi chinezul se apropie de tejghea. El avea faţa 
plată, nişte ochi adânciţi în fundul orbitelor şi părul lăsat în părţi. 
El examină pata de Coca şi dădu din cap. 

— No, can do. Sorry’. 

Tocmai se pregătea să se depărteze, când Malko se aplecă 
spre el. 

— lama friend of „Grizzly”. I have to talk to you. 

Chinezul înlemni tetanizat şi privirea lui derapă. Apoi îl 
examină pe Malko şi se bâlbâi: 

— Not here, Not here! Radisson parking, half an hour. You 
have a car? 

— Toyota Land Cruiser bej 4X4. Big wheels. 

— O.K.! O.K.! 

El se cără în fundul buticului său ca şi când ar fi fost urmărit 
de diavol. Isis şi Malko ieşiră. 

— Vesta mea e terminată, remarcă Isis cu tristeţe. Simon va 
trebui să-mi cumpere una nouă. 

După şedinţa pe care o avusese cu Malko în birou, ea era 
dulce ca un înger. Simon Levine îi telefona la fiecare oră, între 
două meetinguri, jurând că va reveni în ora următoare, ca pentru 
a preveni o catastrofă care deja se produsese. El trebuia să se 
întoarcă în dimineaţa următoare. Aparent, CIA nu se hotăra 
odată cu privire la metoda ce trebuia folosită în afacerea Li Sha- 
Tin... 

Ei ajunseră la Land Cruiser, lăsându-l pe cameraman pe loc şi 


16 Nu pot să fac nimic, îmi pare rău (n.a.). 
17 Sunt un prieten al lui „Grizzly” Trebuie să vă vorbesc (n.a.). 


91 


se duseră apoi puţin prin Richmond pentru a-şi mai omori timpul 
înainte să se întoarcă la parkingul de la hotelul; Radisson 
strălucitor de nou, care era vizavi de Yaohan Centre. 

— Mergeţi să beţi ceva la Radisson, îi spuse Malko lui Isis. E 
mai bine ca eu să-i vorbesc între patru ochi. 

El aşteptă încordat. De nu i-ar da plasă. Portiera care se 
deschise îl făcu să tresară: William Hing Lun se strecură în 
maşină ca un şarpe şi întrebă: 

— Where is Mr. „Grizzly”? 

— Not here! spuse Malko. | am his friend. Am nevoie de o 
informaţie. 500 de dolari. 

— What about? întrebă chinezul cocârjat pe scaunul lui. 

— Li Sha-Tin. Vreau să ştiu unde este. 

Boiangiul chinez nu reacţionă, ca şi când n-ar fi auzit, apoi, 
după câteva clipe de linişte, spuse: 

— Tomorrow, same time, here!. 

Mâna sa dreaptă era pusă lângă schimbătorul de viteze, cu 
palma în aer - o invitaţie mută. Malko puse acolo două bancnote 
de o sută de dolari. Nu trebuia să întineze afacerea. 

— O.K., spuse el. Tomorrow Dawe time. 

Chinezul se cără aşa cum venise. Nu-i mai rămânea decât s-o 
recupereze pe Isis. El o găsi la barul de la Radisson, încercând 
să-i explice unui chinez aiurit ce era un strawberry daiquiri. 

— Plecăm, spuse Malko. 

— S-a întors Simon, spuse ea, tocmai m-a sunat. 

x 
x x 


Simon Levine o devora pe Isis cu privirea, ca şi când n-ar fi 
văzut-o de un an. Cu ochii plecaţi, după ce îşi schimbase taiorul 
cu o rochie, metresa sa accepta cu modestie omagiul privirii lui 
arzătoare. Ei se forţă în mod vizibil pentru a-i spune: 

— Trebuie să vorbesc cu Malko. 

Isis se sculă, se îmbufna şi trânti uşa. Americanul, aprinse o 
ţigară cu bricheta sa Zippo cu cap de leu şi oftă: 

— Ce călătorie! Sunt frânt. Credeam că nu mă vor lăsa 
niciodată liniştit. 

— Deci, ce vor? 

— L-am întâlnit pe „Buzzy” Krongard, spuse Levine coborând 
vocea. El mi-a confirmat misiunea. El îl vrea pe Li Sha-Tin. Casa 
Albă face presiuni, deci continuăm cu mijloace mai crâncene. 


18 Mâine, la aceeaşi oră, aici (n.a.). 
92 


— Care? 

— Ei ne trimit de la Seattle un elicopter echipat cu o cameră 
termică. 

— Ca să facă ce? 

— Să ne ajute să-l găsim pe Li Sha-Tin. Cu această minune a 
tehnici se poate vedea şi prin pereţi. Camera asta reacţionează 
la căldura degajată de fiinţele umane. 

— Este în stare să facă diferenţa dintre o vacă şi un chinez? 

Simon Levine nu savură gluma. 

— Categoric! Se văd formele, cu zonele calde ale corpului, 
chiar şi prin pereţi şi identifică sursele de căldură, ceea ce 
permite să-ţi dai seama dacă o casă sau un apartament sunt 
locuite. 

Nu mai rămânea decât să fie găsit locul unde se putea 
ascunde Li Sha-Tin. 

— Perfect,  conchise Malko, dar pe moment camera 
dumneavoastră nu serveşte la nimic. 

EI îi relată întâlnirea sa cu William Hing Lun şi sublinie: 

— Pe moment, aceasta este singura noastră pistă. In aparenţă 
şi canadienii îl caută dar nu-l găsesc. 

Malko se ridică. 

— Bine, vă las să vă rezolvaţi treburile. Jesus pândeşte în 
continuare la Burnaby, pentru cazul improbabil în care Li Sha-Tin 
ar reapărea. 

In ascensor el se întrebă dacă Isis o să-i facă amantului ei en 


titre onorurile noului său corset. 
x 


* * 


De astă dată, Malko venire singur la Richmond. Jesus era 
blocat la Burnaby şi Simon Levine fusese acaparat de sis. 
Americanul îl determinase să ia chiar şi o armă, Browningul cu 
paisprezece cartuşe pe care el îl şi folosise deja. Goangbu-ul 
arătase cu prisosinţă cât poate fi de primejdios. 

La ora fixată, el îl văzu pe boiangiu traversând parkingul şi 
privind în jurul său. 

— You have the money? întrebă el, îndată ce ocupă loc în 
Land Cruiser. 

— Yes. 

Malko scoase trei bancnote de o sută de dolari, dar chinezul le 
refuză: 


93 


— More. One thousand. Very, very, dangerous”. 

El tăcu semnul de tăiere a gâtului. Malko mai adăugă cinci 
bancnote. 

— Seaplane, bâlbâi chinezul. Gone to Vancouver Island with 
friends. 

— Where? 

— Don't know. 

Din nou cu mâna întinsă, chinezul preciză: 

— Seaplane go from down cruise boats building”. 

Timpul celor câteva bancnote în plus trecuse. Malko se 
întoarse la Vancouver în fuga mare. Simon Levine avusese 
probabil parte de farmecele lui Isis, căci era mai bine dispus. El 
sări în sus de bucurie ascultând povestea lui. 

— Eu Îi cunosc pe cei care dirijează hidroavioanele. L-am 
folosit pentru nişte filme. 

Săriră în Land Cruiser, în direcția nord a oraşului. Punctul de 
plecare a hidroavioanelor era în josul enormei clădiri care 
adăpostea terminalul vapoarelor de croazieră, un fel de teren 
viran cu barăci din lemn. Hidroavioanele se balansau un pic mai 
jos, de-a lungul unui ponton din lemn. Simon Levine intră în 
prima baracă unde dădu peste un funcționar bucuros să 
întâlnească un client potențial. El începu să-i explice că va avea 
în curând nevoie de un aparat pentru a explora Vancouver 
Island, apoi conversaţia alunecă spre afaceri. 

— Nu prea bine, mărturisi operatorul, din cauza timpului prost 
şi a crizei. Tocmai am avut un client chinez acum câteva zile. El 
voia să admire Pacific Rim cu nişte prieteni, l-am lăsat acolo din 
cauza vremii proaste. 

Simon Levine continua să surâdă. 

— A bine, cine era? 

Locatorul de hidroavioane se scuză surâzând: 

— Nu vă pot spune. Secret profesional... Treaba s-a petrecut 
acum patru zile. 

— Patru zile? Sunteţi sigur? 

— Da. Aşteptaţi... 

El verifică data într-un registru. 

— Exact. Numărul 8745 este cel care a fost acolo. Grunmanul 
roşu. El a revenit de dimineaţă. 


19 Mai mult. O mie. Foarte, foarte periculos (n.a.). 
20 Hidroavionul pleacă de la baza companiei vapoarelor de croaziera 
(n.a.). 


94 


Malko şi Simon Levine se priviră. În ziua aceea, Li Sha-Tin era 
încă la închisoare. „Sursa” lui Brian Murray îi dusese cu preşul. Ei 
mulţumiră şi plecară. Afară, Simon Levine exploadă: 

— Son of a bitch! lar suntem în rahat. 

— Sau mai degrabă nu am ieşit de-acolo, sublinie Malko. 

Ei ajunseră ia Sutton Place unde se întâlniră cu Jesus Domingo 
care se întorsese de la Burnaby. Hondurianul nu se pierdu cu 
firea. 

— Trebuie să-l revedem pe acest tip şi să-l motivăm serios, 
spuse el cu un surâs neliniştitor. 

Parcarea de la Yaohan Center era aproape pustie la ora opt şi 
jumătate seara, supermarketul închizându-se la nouă. Maşina 
Land Cruiser era parcată în faţa ieşirii de cinci ore. Isis nu lua 
parte la călătorie, fiind înlocuită de Jesus Domingo. Acesta se 
dusese de mai multe ori să verifice dacă boiangiul mai era încă 
în buticul său. El ieşi din Yaohan Center şi se urcă în maşină. 

— Inchide acum, anunţă el. 

Peste zece minute, măruntul chinez, îmbrăcat cu o cămaşă 
albă şi pantalon negru, apăru împreună cu funcţionarul său. Ei se 
îndreptară spre o minusculă maşină japoneză, o Nissan Micra. 

— Nu putea acţiona acum. 

William Hing Lun ieşi din parcare şi cobori pe Avenue, virând 
apoi la dreapta în Westminster Highway. După ce parcurse o 
milă, el îl lăsă pe angajatul său în faţa unui pavilion şi continuă 
drumul, traversând un cartier rezidenţial liniştit pentru a se opri 
în faţa unei mici vile. Malko îşi făcu apariţia în spatele chinezului 
în momentul în care acesta se oprea în drumul său de acces. El 
zări Land Cruiserul în oglinda sa retrovizoare, dar acesta îl bloca. 
Rămase câteva clipe nemişcat la volanul maşinii sale. După care 
cobori cu un surâs crispat pe buze. Malko îl primi cu acelaşi 
surâs. 

— Am nevoie de un supliment de informaţii, spuse el. Noi am 
găsit urma lui Li Sha-Tin datorită dumneavoastră dar mai puteţi 
încă să ne ajutaţi. 

Chinezul se destinse instantaneu mirosind o posibilitate de a 
mai câştiga ceva. 

— Tomorrow, tomorrow, bâlbâi el. Nu aici, pericol. 

— O.K., mergem un pic mai departe. Urcaţi, spuse Malko pe un 
ton care nu admitea replică. 

Boiangiul se căţără lângă el, aruncând o privire neliniştită spre 
Jesus Domingo, instalat pe bancheta din spate. Malko acceleră 
din nou iar chinezul îi indică un teren viran puţin mai departe, 


95 


unde se opriră. Noaptea se lăsase, era perfect. În plus, geamurile 
opace îi fereau de priviri indiscrete. 

Abia se oprise autovehiculul, când cu un gest rapid, Jesus 
Domingo aplecat în faţă îi trecu chinezului peste cap o cagulă 
făcută dintr-un sac gros din material plastic, transparent închis 
cu două laţuri din oţel pe care, cu o mişcare scurtă din 
încheietură, Jesus le strânse în jurul gâtului chinezului. Malko 
văzu privirea îngrozită a boiangiului care începu să se zbată 
lovind furios cu picioarele, încercând să desfacă laţurile. Lui nu-i 
mai rămânea pentru a respira decât aerul deja viciat care se mai 
găsea în plămânii săi. Malko îl văzu cum se întunecă la faţă 
învineţindu-se. Se asfixia. 

— Atenţie Jesus! Il omorâţi. 

— Ba nu, spuse liniştit hondurianul. Ştiu eu ce fac. Vreţi să 
vorbească sau nu? 

Chinezul făcea nişte salturi ca de ied pe scaunul său, emițând 
sunete oribile estompate de plastic. Jesus slăbi uşor strânsoarea, 
lăsând să pătrundă puţin aer. Chinezul respira cu lăcomie, 
agitând braţele şi încercând să vorbească. Jesus Domingo se 
aplecă spre el şi strigă: 

— Tu ne-ai înşelat. Noi vrem o informaţie exactă. Vrem pe 
cineva care să ne ducă la Li Sha-Tin. Altfel... 

Chinezul mârâi dând din mâini. Cu un gest hotărât, 
hondurianul strânse cordonul la loc, explicându-i calm lui Malko: 

— De obicei, nu vorbesc imediat. Trebuie să simtă cu adevărat 
frica. 

William Hing Lun reîncepuse să dea lovituri dezordonate cu 
picioarele, să se zgârie pe gât, să încerce să se smulgă de pe 
scaun, dar Jesus îl ţinea bine. Din nou, în momentul în care 
victima sa urma să dea ochii peste cap, el mai slăbi strânsoarea. 
De data asta, Malko se gândi că reacţionase prea târziu. Prăbuşit 
pe scaun, chinezul părea să-şi fi pierdut cunoştinţa. 

— El joacă comedie, hotărî Jesus. Toţi fac la fel. Aşteptaţi! 

Ei scoase un fel de ciocănel pentru gheaţă şi-i dădu chinezului 
în şale o împunsătură violentă. Acesta scoase un urlet înăbuşit în 
plastic şi începu să se agite. Malko era scârbit de această şedinţă 
de tortură, dar aveau oare altă alegere? 

— Bine, spuse Jesus. De data asta o să-l las mai mult timp. 
Trebuie să simtă c-o să crape. j 

El strânse cu violență cordonul sacului. In mod vizibil, chinezul 
încerca să nu mai respire, dar el trebui să dea drumul aerului din 
plămâni într-un horcăit de agonie şi din nou ajunse în pragul 


96 


asfixiei, sub privirea nemiloasă a lui Jesus. Acesta din urmă îi 
urmărea convulsiile cu un aer de cunoscător. 

— Acum a ajuns la capătul puterilor, comentă el. O ultimă 
strânsoare şi va deveni cooperant. 

Din nou el slăbi strânsoarea şi boiangiul mai găsi puţin aer. 
Pieptul lui slab se ridica cu toată viteza şi mâinile i se crispau de 
marginea sacului într-o încercare inutilă de a-l îndepărta de gâtul 
său, dar acesta era ţinut de un fir de oţel rigid. Jesus se aplecă la 
urechea lui şi ţipă: 

— Mă auzi? 

Ei abia auziră un „da”. Hondurianul adăugă: 

— Vorbeşti? Sau la dracu... 

William Hing Lun nu spuse nimic. Jesus se aplecă asupra lui. 

— Muy bien, amigo! Adios! 

In mod sigur chinezul nu înţelegea spaniola, dar el sesiza 
perfect intonaţia vocii şi, mai ales, simţea laţul de oţel 
strângându-se în jurul gâtului, rănindu-i pielea şi privându-l odată 
în plus de oxigen. Cu dinţii strânşi, Jesus începu să-l tragă spre 
spate şi de data asta, gesturile disperate ale chinezului avură o 
rezonanţă diferită: el simţea că moare. Malko, copleşit de 
dezgust, vru să pună capăt acestui supliciu. 

— Opriţi! îi spuse el lui Jesus. 

Hondurianul nici nu se sinchisi să răspundă. Nebun de furie, 
Malko scoase Browningul şi îl îndreptă spre tâmpla agentului CIA. 

— Lăsaţi-l imediat sau vă zbor creierii! William Hing Lun mai 
scoase un horcăit apoi se prăbuşi pe scaun. Jesus slăbi imediat 
strânsoarea. Ingrozit, Malko se uită la chinez, crezându-l mort, 
până când văzu că pieptul i se ridică încet. Ei îşi recăpăta încet- 
încet cunoştinţa şi bâlbâi câteva cuvinte. Instinctiv, Malko cobori 
ţeava armei sale. 

— Vrea să vorbească, traduse Jesus Domingo, fără să bage în 
seamă ameninţarea armei. 

El scoase din buzunar un pix şi un carneţel pe care le puse pe 
genunchiul celui torturat. 

— Scrie! urlă el. Asta e ultima ta şansă. 

Pe jumătate inconştient, chinezul nu-l văzuse nici măcar pe 
Malko în timp ce-l ameninţa pe călăul său cu pistoletul. Cu o 
mână tremurătoare, el scrise pe carnet un singur nume: Betty. 

— Care Betty? urlă Jesus la urechea lui, citind peste umărul 
chinezului. 

Acesta adăugă imediat: 


97 


— The loan shark”. 

Era ceva, dar nu destul. Jesus mai strânse puţin laţul de oţel 
pentru a arăta că încă avea putere şi strigă: 

— Cine-i asta? Unde putem s-o găsim? 

Chinezul începu să scrie: „Prietena lui Li Sha-Tin. Ea închiriază 
casa pentru el. Lucrează la Delta Hospital.” 

— Unde stă? 

— Nu ştiu. Ea are o mare maşină neagră. 

El respira sacadat şi avea ochii injectaţi de sânge. De data 
asta, el spunea adevărul. 

— Scoteţi-i cagula, ordonă Malko. 

Jesus ascultă şi chinezul rămase nemişcat mai mult de un 
minut, respirând cu lăcomie, apoi spuse cu o voce rugătoare: 

— Nu spuneţi nimic nimănui. Ei m-ar omori. Betty, foarte 
puternică, foarte periculoasă. O.K.? 

— O.K.! promise Malko. 

— Dumneavoastră ştiţi unde este Li Sha-Tin? 

— Nu! Nu! Cu siguranţă Betty ştie. 

Fusese destul de speriat pentru a nu minţi. 

— Pot să plec? Pot să plec? 

— O.K., spuse Malko. 

Chinezul o zbughi pe portieră şi dispăru în întuneric. Jesus 
Domingo spuse cu o voce sigură: 

— Ticălosul ăsta stătea bine cu inima. Mă mâncau palmele să-i 
dau câteva scatoalce. 

Malko nu răspunse, amintindu-şi de „Mâinile Murdare”. Viaţa 
în afara legii nu e totdeauna uşoară. Intocmai ca un automat, el 
porni spre Vancouver cu un sentiment de greață. 

Acum trebuia găsită „Betty cea care dă bani cu camătă”. Brian 
Murray, cel care cunoştea universul triadelor, putea în mod cert 
să-i ajute. 


21 Cea care dă bani cu camătă (n.a.) . 
98 


Capitolul X 


Nici măcar o pisică nu era în restaurantul italian Piccolo 
Mondo, ceea ce pe Malko îl aranja nemaipomenit. De dimineaţă, 
Isis se întâlnise cu Brian Murray într-o cafenea pentru a-i 
comunica numele lui „Betty cea care dă bani cu camătă” şi ei 
hotărâseră să se întâlnească cu toţii seara la cină. Ex-poliţistul 
canadian sosise cu o servietă mare tixită cu documente, de unde 
scosese fişa care-l interesa pe Malko şi începu să citească: 

— lată! Betty Yan Tun, născută la 7 noiembrie 1969. 
Cunoscută de către poliţie pentru activităţi de camătă în diferite 
cazinouri din British Columbia. A făcut obiectul unei anchete într- 
o afacere de extorcare de fonduri. A fost condamnată în 1996 
pentru furt cu violenţă şi şantaj. Este cunoscută ca violentă şi 
periculoasă, membră a triadei Big Circles Boys, sau Dan Huen 
Lai. 

— Ce nume nostim. 

— Membrii acestei triade provin din armata populară chineză. 
Ea a fost numită astfel în amintirea lagărelor care încercuiau 
Guangzu (Canton) în timpul Revoluţiei Culturale. 

— Şi există şi femei în triade? 

— In China da. Ca executante, prostituate, dar îndeplinind 
câteodată şi roluri importante. 

— Dumneavoastră o cunoaşteţi pe această Betty? 

Canadianul dădu din cap. 

— Nu. Există sute ca ea; implicate în mica delicvenţă. Nu ştiu 
cum la putut ea întâlni pe Li Sha-Tin, dar este o criminală. 

— Ea ar dispune de o reţea ca să-l ascundă? 

— Este foarte posibil. In orice caz, nu la ea. Apartamentul ei 
din Richmond este foarte mic şi cu o grămadă de vecini. Oficial, 
ea are un nivel de trai foarte scăzut. Ea este doar femeie de 
serviciu la spitalul Delta. 

— informatorul dumneavoastră a spus că are o maşină 4X4. 

Brian se uită în raportul poliției.. 

— Exact. Ea nu este pe numele ei. Este vorba de o CRV Honda, 
înmatriculată sub nr. RDG 475. Ce veţi face în continuare? 

— O s-o urmăresc, sugeră Malko, deoarece este inutil s-o 
interoghez. Ea nu va vorbi în mod sigur. 

In restaurantul italian domnea un calm olimpian şi puteau să 


99 


discute în toată liniştea. Li Sha-Tin părea să fi dispărut de pe 
suprafaţa pământului. Malko îşi consultă ceasul Crosswind. Era 
nouă şi douăzeci. Oare Betty Tun mai era încă la spital? Singurul 
mijloc de a afla, era să se ducă acolo. 

— Eu vă părăsesc, le spuse el lui Brian Murray şi lui Isis. Mă 
duc. Să fac o plimbare pe acolo. 

El era efectiv omul care lega cuplul. 

x 


* * 


Li Sha-Tin, aşezat în spatele limuzinei sale condusă de „Stupid 
Ricky” privea ta defilarea  buildingurilor din Downtown 
Vancouver. Acolitul său „Black Ghost” Ming era aşezat lângă el. 
Cu aceştia doi lângă el, chinezul se simţea în siguranţă. După 
fuga sa disperată, el reconstituise ceea ce se întâmplase. Din 
fericire, la Richmond el cunoştea nişte oameni siguri. De mult 
timp, el organizase un refugiu sigur în caz că s-ar produce ceva. 
De asemenea nu-i era greu deloc să dispară fără urmă. De cum 
fuseseră eliberaţi, cei doi bodyguarzi ai săi i se alăturară, ca 
urmare a mesajelor pe care el le lăsase. De atunci el se 
ascundea. Nevrând să fie reperat de canadieni, el îşi răsese 
mustaţa şi se îmbrăca mai „conservator”. În seara aceasta, era 
prima ieşire din bârlogul său la îndemnul unuia dintre amicii săi 
care conducea o reţea de Escort Girl, pentru că Li Sha-Tin era 
muncit de gânduri negre. El simţea nevoia unei destinderi. Să te 
învârteşti toată ziua în loc, fără să poţi da măcar un telefon, era 
inuman, trebuia însă să fie hiperprudent. Canadienii, ca şi 
chinezii de la Goangbu, îl căutau probabil peste tot, după 
kidnappingul ratat. Situaţia asta nu putea dura o veşnicie. Acum 
că avea proba cârdăşiei dintre China şi Canada, el nu mai avea la 
dispoziţie prea multe soluţii. Desigur, el mai avea încă bani, îşi 
putea procura un paşaport, dar din momentul în care ar relua 
legătura cu ai săi - familia sau oameni de afaceri - ar fi reperat 
imediat şi ar reîncepe vânătoarea. El totuşi, nu putea trece pe o 
altă planetă. Cel mai mult, lui îi lipsea jocul. Nu îndrăznea să le 
ceară partenerilor să se ducă să-l viziteze în bârlogul lui, pentru 
că era foarte riscant şi afară de asta, pokerul nu-l prea amuza. El 
adora jocurile de cazinou: black-jack, ruleta şi mai ales bacaraua. 
El putea juca douăzeci şi patru de ore în continuu. Maşina 
încetini şi „Black Ghost” Ming se întoarse spre el: 

— Am ajuns boss. Mă duc să văd care e situaţia? 

— Du-te! 


100 


Maşina se parcă şi chinezul împinse uşa de la intrarea unui bar 
numit Madame Chloe de pe Richards Streets. In realitate, acolo 
era un bordel. Aici, Li Sha-Tin nu era decât un chinez anonim. La 
Richmond ar fi riscat să fie descoperit. „Black Ghost” Ming 
deschise portiera. 

— Puteţi intra, patroane. 

Li Sha-Tin traversă strada în pas vioi şi intră într-un salon care 
dădea spre o mică scară, în momentul în care el intra, o blondă 
înaltă cu fustiţă roz fugi râzând. El o arătă cu degetul şi-i spuse 
lui „Black Ghost” Ming: 

— Pe asta o vreau. 

El începu să urce scara care ducea spre mai multe saloane pe 
unde îşi făceau veacul vreo douăsprezece fete. Patroana, o 
canadiană durdulie şi mieroasă, îi prezentă lui Li Sha-Tin pe 
blonda roşie la faţă, cu coapsele cărnoase, răspunzând la numele 
de Cynthia. El o alesese la întâmplare, nefiind prea atras de 
femeile albe. Madame Chloe îl anunţă cu un surâs subînţeles: 

— Cynthia este regina masajului. 

Cynthia îl luă de mână pe Li Sha-Tin şi-l duse într-o cabină de 
masaj. Ea se dezbrăcă şi pe urmă îl puse, pudică, un prosop pe 
burtă. Cu ochii închişi, Li Sha-Tin o lăsa să-şi facă treaba. Cynthia 
începu să-i maseze umerii şi pe urmă bustul, coapsele şi pulpele. 
El îndura cu răbdare. Ar fi dorit ca ea să înceapă imediat 
adevăratul masaj. 

In sfârşit, ea îşi unse mâinile cu cremă şi se apropie de zona 
sensibilă, abia prinzând în mână sexul chinezului. Asta fu de 
ajuns ca să se întărească imediat. Băgând mâna pe sub prosop, 
ea se apucă să-l masturbeze cu abilitate, băgându-i din când în 
când arătătorul în anus. Incântat, Li Sha-Tin simţea că sângele îi 
afluează în partea de jos a abdomenului. El îşi smulse prosopul şi 
îndepărtă mâinile Cynthiei. El nu dorea să juiseze în felul ăsta. 
Întrucât ea părea să nu înţeleagă, el o apucă de ceafă cu o mână 
puternică şi o curbă spre el. 

De formă, Cynthia se împotrivi puţin înainte de a-i administra 
o felaţie de un profesionalism admirabil. Li Sha-Tin îşi spuse că 
ea lingea la fel de bine ca fata din Hong Kong care voise să-l 
omoare. Aceasta era forma de sexualitate pe care el o prefera. El 
simţi seva urcând dinspre mijloc şi scoase un țipăt. Apăsându-i 
violenţă pe ceafa celei care-i administra felaţia ea înţelese 
conţinutul mesajului şi nu se retrase. Uşurat, chinezul închise 
ochii şi se destinse. După satisfacerea dorinţei sexuale, el se 
grăbea să se întoarcă rapid în ascunzătoarea sa. Fiecare 


101 


deplasare reprezenta o primejdie. 

După ce se îmbrăcă, el cobori, lăsându-l pe „Black Ghost” 
Ming să plătească. Ignoranţa lui în materie de limbă engleză, îl 
rupea de lume. El nu se simţea bine decât în cazinouri, în care 
limba era universală. Un nouă de caro, era peste tot un nouă de 
caro. El se înfundă în limuzină şi aţipi aproape imediat. 

x 


* * 


Delta Hospital era un mic stabiliment mai degrabă elegant, în 
mijlocul unui parc în comuna Surrey, la est de Richmond, cu ceva 
mai mult de o sută de camere, la acelaşi nivel. Aflat la volanul 
maşinii sale, Malko scruta vehiculele aflate în parcare şi 
aparţinând salariaţilor, cu lămpile de poziţie aprinse. El o găsi pe 
cea pe care o căuta la capătul şirului, o maşină 4X4 neagră CRV 
Honda, cu numărul matricol RDG 475. 

Nu era chiar o maşină de femeie de serviciu, dar numărul 
corespundea. Deci Betty Tun era încă la serviciu. 

— Ce facem? întrebă Jesus Domingo. 

Era aproape ora unsprezece şi Malko nu avea nici o idee 
privitoare la orarul chinezoaicei. In spitale se lucrează douăzeci şi 
patru din douăzeci şi patru de ore. 

— Aşteptăm până la miezul nopţii, decise el. 

Cu radio în surdină, farurile stinse, Land Cruiserul părea 
neocupat. Malko îl sună pe Simon Levine pe mobil, lăsându-i un 
mesaj. Nu le mai rămânea altceva de făcut decât să aştepte. 
Jesus Domingo aţipi şi începu să sforăie, ceea ce era insuportabil. 
Malko se dădu jos din maşină pentru a lua aer. El era încă afară, 
atunci când văzu farurile Hondei aprinzându-se. El nici n-o 
văzuse pe chinezoaică atunci când ieşise din spital. Nu avu decât 
timpul necesar să se urce în Land Cruiser. Honda trecu aproape 
de el în trombă, mergând spre ieşire, prea repede pentru a 
vedea cine era la volan. El demară imediat la rândul său, ceea 
ce-l trezi pe Jesus şi se lansă în urmărirea ei, îngrijindu-se să 
păstreze o distanţă rezonabilă atunci când o ajunse. 

Betty Yan Tun mergea spre Richmond. Ea încetini de mai 
multe ori, ca şi când s-ar fi ştiut urmărită, apoi merse în zig-zag 
pe străzile liniştite din Richmond pentru ca în final să se înfunde 
în Alexandra Road, de-a lungul căreia erau mai multe 
restaurante, din care cea mai mare parte erau închise. Ea intră în 
parcarea lui Landmark Plaza, un mic centru comercial şi intră în 
Grand Buffet Restaurant. Malko se dădu jos din maşină şi merse 


102 


să se uite prin vitrină. Mai erau doar câţiva clienţi şi Betty Tun se 
instalase la tejghea. El se întreba dacă merita osteneala să 
aştepte, dar se hotări în final s-o urmărească până la capăt şi se 
duse la maşina sa parcată în faţă, de-a lungul trotuarului. Malko 
o văzu pe chinezoaică ieşind. Ea avea în mână o bâtă de base- 
ball, aproape la fel de mare ca mâna sa. Cu un pas ferm, ea se 
îndreptă spre Land Cruiser. Jesus Domingo tresări. 

— Hei! Ce se întâmplă? 

Ei nu aşteptară mult timp răspunsul la întrebarea lor. Un şoc 
violent scutură Land Cruiserul. Un alt vehicul îi lovise în spate. 
Malko zări în oglinda retrovizoare o dubă din care erau pe 
punctul de a cobori mai mulţi chinezi. Betty Tun se opri în faţa 
capotei maşinii, ridică bâta de base-ball şi cu toată forţa o cobori 
lovind parbrizul, care se sparse sub puterea loviturii. 

— Bitch! mormăi Jesus. 

El deschise portiera şi se pomeni faţă în faţă cu patru chinezi 
foarte tineri, înarmaţi cu topoare. El nu avu nici măcar timpul să 
se urce în maşină pentru a-şi lua arma. Cu o lovitură de picior, 
unul dintre chinezi îl făcu să se plieze în două. Un procedeu 
Kung-fu. Ceilalţi trei se năpustiră fără un cuvânt asupra 
cauciucurilor maşinii cu lovituri de topor. A 

In câteva secunde marele 4X4 rămăsese pe genţi. În acest 
timp, Betty Tun făcea înconjurul maşinii spărgând cu bâta toate 
geamurile şi lovind caroseria într-un acces de violenţă de 
nedescris. Malko, înlemnit de surpriză, nu ştia cum să 
reacționeze. Era clar că adversarii lor nu voiau să-i omoare. 
Atacul încetă la fel de brusc cum începuse. În timp ce cei patru 
chinezi se retrăgeau din jurul Land Cruiserului imobilizat, Betty 
Yan Tun se duse la maşina ei, aruncă înăuntru bâta de base-ball 
şi demară în trombă. 

Malko, neputincios, o văzu depărtându-se pe Alexandra Road. 
Chinezii mai rămaseră încă câteva clipe impasibili, siguri de ei, 
după care se urcară în dubită şi plecară la rândul lor. 

Simon Levine, refăcut după o noapte cu Isis, nu avea 
astâmpăr. 

— De data asta suntem pe drumul cel bun, exultă el. Această 
Betty Yan Tun pare a fi persoana care-l poate ajuta pe Li Sha-Tin 
şi felul în care a reacţionat este revelator. Ea nu vrea ca cineva 
să se ocupe de ea. 

Malko îi mai stăvili din entuziasm. 

— Aşteptaţi! Ea, categoric, nu ştia cine sunt eu. A acţionat 
orbeşte, numai pentru faptul că şi-a dat seama că o urmăream. 


103 


Ea este o criminală. După Brian Murray, ea are multe bube la 
activul său. În orice caz, este prevenită şi nu văd cum vom putea 
s-o urmărim ca să ne conducă la Li Sha-Tin, dacă într-adevăr, ea 
este cea care-l ascunde... 

— Elicopterul! îl întrerupse americanul. El este operaţional 
începând de azi, cu un echipaj al Agenţiei, sub acoperirea lui 
Adventure Productions. Pilotul lor este un tehnician al camerei 
termice. O vom pândi la ieşirea din spital şi o vom urmări cu 
elicopterul. Asta fac tot timpul tipii de la DEA?. Eu mă oblig să 
obţin autorizaţiile necesare de la canadieni. 

— Cel puţin asta ne va conduce la domiciliul ei, spuse Malko, 
dar există probabil un mijloc mai simplu. Canadienii vor deveni 
suspicioşi. 

— Care? 

— Cartea de telefon, spuse Malko, sau 411, serviciul de 
informaţii. 

— O pun imediat pe Sandra să caute, spuse americanul. 

După ce închise telefonul, Simon Levine se întinse şi bău 
puţină cafea rece şi spuse: 

— O mică despărţire e bună din când în când! Isis mi-a spus că 
a simţit mult lipsa mea. 

Un înger în portjartier traversă camera şi dispăru, ruşinat de 
atâta duplicitate. Isis avea o carieră frumoasă înaintea ei. Sandra 
intră în birou şi-i întinse o hârtie lui Simon Levine. 

— Sir, iată adresa şi numărul de telefon. 

Malko citi peste umărul lui: 327 Hartnell Road, Richmond. Tel: 
6056498. Simon Levine deschise un atlas al oraşului. Hartnell 
Road era o mică stradă înfundată care dădea în 5-e Avenue, nu 
departe de drumul 99 mergând spre sud prin tunelul George- 
Massez, sub Fraser River, nu departe de spitalul unde lucra Betty 
Tun. 

— Trebuie verificat dacă este exactă adresa, sugeră Malko. 
Cum ea a lucrat până târziu ieri seară, este posibil să mai fie încă 
acasă. Putem avea elicopterul imediat? 

— Imediat ce vom avea autorizaţia de survol, îl asigură Simon 
Levine. Eu îl cunosc pe tipul care le eliberează. In principiu, într-o 
oră va fi operaţional. 

— Mă duc deja la maşina, propuse Malko. Păstrăm legătura 
prin telefoanele mobile. 

Un nou Land Cruiser strălucitor, înlocuise epava abandonată în 


2? Drug Enforcement Agency (n.a.). 
104 


Alexandra Road. 
x 


* * 


Era la dracu”! Chiar mergând pe drumul 99, lui Malko îi 
trebuiră mai mult de douăzeci de minute. Cartierul în care locuia 
Betty Yan Tun nu era vesel: un mare parc industrial şi nişte 
terenuri virane. El se opri la intrarea pe Hartnell Road, o stradă 
înfundată, merse să parcheze într-o altă fundătură în faţă şi se 
întoarse pe jos. Străzile erau mărginite de viluţe mai degrabă 
elegante. El pătrunse pe alee, scrutând numerele. Ajunsese fa 
227. O sută de metri mai departe, chiar înainte să vadă casa, el 
zări Honda CRV neagră şi se întoarse imediat, aşteptând apelul 
lui Simon Levine. 

— Bingo! anunţă el. Adresa e bună şi ea este aici, sau cel 
puţin maşina este aici. 

— Super, spuse americanul. Eu am o autorizaţie de survol 
asupra Richmondului pe o rază de o milă. Eu merg la heliport. 
Rămâneţi în zonă. Vă sun din nou. 

Malko se deplasă urcând pe 5-e Avenue şi ajunse într-un loc 
de unde putea supraveghea ieşirea din fundătura, fără să se facă 
prea mult remarcat. Nu trebuia decât să aştepte. 

Peste patruzeci de minute, sună mobilul trezindu-l din 
aţipeală. Printre paraziți, el recunoscu vocea lui Simon Levine. 

— Am descoperit-o! îl anunţă triumfător americanul. Sunt 
deasupra lui Fraser River, puţin mai la sud de casă. Maşina 4X4 
este perfect vizibilă. g 

Malko se dădu jos din maşină şi ridică capul. li veni greu să 
repereze elicopterul care se învârtea în loc deasupra râului. Rolul 
lui se terminase. Mai ales, nu trebuia să-l zărească Betty Yan 
Tun, El luă mobilul. 

— Exista un loc, nu prea departe, unde aţi putea ateriza? Mi-ar 
plăcea să fiu cu dumneavoastră. 

Răspunsul veni cinci minute mai târziu. 

— Putem risca. Foarte aproape de aici, la capătul lui Race Mill 
Road, lipit de drumul 99 este un teren rezervat zborurilor de 
machete. Parcaţi acolo. Eu pot să cobor şi să vă iau, fără să vadă 
nimeni. Dacă mă reperează radarul, voi spune că am avut o 
problemă tehnica. Deplasaţi-vă acolo imediat. 

Malko sări la volanul maşinii sale. Peste zece minute el zări un 
panou pe care era scris: „Model airplanes flying site”. Era foarte 
vizibil: zeci de machete de la unu la patru metri erau manipulate 


105 


de proprietarii lor instalaţi pe marginea unei mari peluze servind 
drept pistă de decolare. In momentul în care sosea el, o 
fortăreață zburătoare B17 de pe vremea celui de-al doilea război 
mondial decola încet dar sigur. De departe ai fi spus că era una 
adevărată. Ei opri în parcare şi privi pe cer. Elicopterul lui Simon 
Levine era în zbor staționar deasupra drumului 99, la vreo sută 
de metri. 

— Am ajuns! comunică Malko prin mobilul său. 

— Eu aterizez în colţul de sud-est, îl anunţă americanul. Malko 
ocoli cât putu de repede terenul în mijlocul zgomotului produs de 
machete. Extaziaţi, proprietarii acestora nu-i acordau nici o 
atenţie. Unii dintre ei, întâmpinară sosirea elicopterului cu 
gesturi furioase. Abia atinseseră patinele iarba şi Malko fugi pe 
sub palete şi se urcă la bord. Pilotul porni imediat spre est. Malko 
se prinse cu chinga şi examină solul de sub ei. Aşezat la stânga, 
în spatele lui Simon Levine, el avea o vedere perfectă. Nu-i 
trebuiră decât câteva minute pentru a repera mai întâi Hartnell 
Road şi apoi maşina Honda CRV neagră. 

— Ce autonomie de zbor avem? se interesă el. 

— Trei ore. 

Ei începură să efectueze cercuri mari în jurul vilei lui Betty Yan 
Tun, rugându-se ca ea să iasă. 

x 
x x 


— Ea a plecat de-acasă! comunică pilotul în receptor, 
înclinând aparatul pe stânga. 

Malko privi dedesubt. Honda CRV neagră era deja aproape de 
intersecţia cu 5-e Avenue. Ea viră la stânga, urcând spre nord. 
Chiar înainte să ajungă la intersecţia cu Steveston Highway, ea 
mai vira odată la stânga, intrând în parcarea unui mare centru 
comercial, Cornwood Plaza. Ei o văzură foarte clar pe chinezoaică 
coborând şi pătrunzând în clădire, fără să ridice capul. Ea nu-i 
reperase. 

Făcură noi cercuri pe cer, mai departe de astă dată. Datorită 
binoclurilor, se distingea maşina la aproape un kilometru. Peste 
patruzeci de minute, Malko fu cel care dădu alarma. 

— lese! 

Betty Yan Tun tocmai ieşise din centru! comercial încărcată cu 
mai multe sacoşe ca un hamal. Ea instală totul în CRV şi plecă, 
de data asta pe şoseaua 99, în direcția nord. Era încă şi mai uşor 
de urmărit. Adesea, elicopterele poliţiei supraveghează traficul. 


106 


Chiar dacă ea îl repera pe al lor, nu era nimic grav. 

Honda neagră merse până la capătul şoselei 99 şi continuă pe 
Oak Street, care traversa cartierul cel mâi şic din Vancouver, cu 
vile mari construite de-a lungul aleilor împădurite. La o milă mai 
departe, ea viră la dreapta. 

— Asta trebuie să fie 57-e Avenue, spuse Simon Levine, 
aplecat peste o hartă. 

Chinezoaica parcurse încet aleea încadrată de case elegante, 
despărțite unele de altele prin nişte grădini, apoi se opri într-o 
fundătură. Ea ieşi din maşină cu pachetele sale şi parcurse vreo 
sută de metri până la una din casele de pe 57-e Avenue. Eio 
văzură deschizând grilajul, traversând grădina şi pătrunzând în 
interior. Simon Levine, echipat cu un teleobiectiv nou, fotografia 
fără încetare. 

Se scurseră douăzeci de minute şi Betty Tun nu mai ieşea. 
Totuşi obloanele de la geamuri erau închise şi casa părea 
nelocuită. După o oră de asemenea exerciţiu, pilotul anunţă: 

— Trebuie să ne întoarcem. 

— Combustibilul? 

Cu regret, ei renunţară la pânda lor aeriană. Mai târziu, 
coborând din elicopter, Malko şi Simon Levine traseră concluziile: 

— Oare de ce n-a parcat ea în faţa acelei vile? întrebă Malko. 
Avea nişte pachete. 

— Bună întrebare, recunoscu americanul. Trebuie să aflăm cui 
îi aparţine. _ 

Ei gândeau ambii acelaşi lucru. In acest cartier retras, casa 
aceasta arătoasă şi izolată putea fi ascunzătoarea, ideală pentru 
Li Sha-Tin. 


107 


Capitolul XI 


Casa de la numărul 1238 W de pe 57-e Avenue West era o vilă 
cochetă cu un grilaj negru şi o pajişte frumos tunsă care o 
despărţea de stradă. Două globuri albe care încadrau portalul şi 
sculptura din lemn a porţii de la intrare erau tipic chinezeşti. 
Casa se compunea din parter şi etajul întâi cu acoperiş aproape 
plat din ţiglă roşie. 57-e Avenue era perpendiculară pe Granville 
Road şi acolo existau doar case particulare. Nu existau trotuare 
iar peluzele se terminau direct pe asfalt. Era un cartier de înalt 
nivel rezidenţial. 

Oprit în faţa unei vile, Malko privi în jurul lui. De la numărul 
1238 nu parvenea nici un semn de viaţă. Obloanele erau trase, 
grădina în paragină vizibilă, poarta zăvorâtă şi totuşi fotografiile 
aeriene nu lăsau nici un dubiu. Acolo intrase Betty Tun cu 
pachetele sale. 

Perplex şi decepţionat, Malko se ducea spre maşina lui, atunci 
când zări o femeie care se pregătea să taie nişte trandafiri, la 
trei case depărtare. El afişă cel mai încântător surâs: 

— Aş dori sa cumpăr ceva în acest cartier, explică el. Nu 
cunoaşteţi nimic pe aici? 

Femeia lăsă din mână foarfeca, îl analiză îndelung şi încercă 
să-şi dea seama dacă el putea deveni un vecin agreabil. După ce 
se încheie testul, ea dădu din cap.: 

— Pe moment, nu văd nici o posibilitate. Pe aici oamenii nu se 
mişcă prea mult. Este atât de plăcut... 

— Intr-adevăr, recunoscu el. Apropo! La numărul 1238 există o 
casă care pare nelocuită. O fi aceasta de vânzare? 

Femeia se gândi puţin. 

— La 1238... Ah, da, văd. Nu, nu cred. Ea aparţine unor chinezi 
din Hong Kong şi au cumpărat-o în 1996 când Hong Kong-ul a 
trecut sub administraţia chineză. Ei au stat şase luni în 
Vancouver şi cum lucrurile s-au derulat în mod favorabil, ei s-au 
înapoiat acolo şi au încuiat casa, dar eu nu cred că este de 
vânzare. Nu a fost niciodată un afiş în acest sens. Din timp în 
timp, vin nişte chinezi să facă curat. 

— Cine? 

— Nu ştiu. Nişte chinezi. Există nişte agenţii la Real Estate 
spre 3-e Road. Aţi putea obţine informaţii de-acolo... 


108 


Ea îşi luă foarfeca şi Malko se depărtă spre maşina sa, intrigat. 
Casa aparţinea deci unor chinezi, fapt care ar putea indica o 
legătură cu Li Sha-Tin. Vizita lui Betty Tun se putea explica 
perfect dacă ea fusese însărcinată cu întreţinerea. Oricum, 
meseria ei „oficială” era aceea de femeie de serviciu. El se afla 
deci în încurcătură. Ca să supravegheze această casă zi şi 
noapte, era imposibil în acest cartier liniştit. Camera termică a lui 
Simon Levine era o posibilă soluţie, pentru că şi în cazul în care 
el ar reuşi să-l identifice pe proprietar, asta n-ar însemna mare 


lucru. 
x 


* * 


— Aşa ceva este posibil, confirmă Burt Me Adam, tehnicianul 
din cadrul TD? al CIA, operator ai camerei termice amplasată la 
bordul elicopterului furnizat de Agenţie. Pur şi simplu, cum se 
face destul de cald, trebuie să aştepţi miezul nopţii pentru a 
opera, pentru a lăsa pereţii să se răcească. Altfel nu se face 
deosebirea. 

— La ce distanţă o să lucraţi? întreba Malko. Zgomotul 
elicopterului nu trebuie să-l alerteze pe Li Sha-Tin, dacă el se 
ascunde în vila aceea. 

— Nici o problemă, îl asigură Burt Me Adam. Se poate lucra 
eficace până la o distanţă de zece kilometri, dar cum suntem 
într-un ambient urban, va fi preferabil să ne apropiem la patru 
sau cinci. 

— O să cer imediat o autorizaţie de survol de noapte, spuse 
Simon Levine. 

Americanul era entuziasmat. Dacă într-adevăr Li Sha-Tin se 
ascundea în această casă aparent neocupată, ei aveau în fine, 
un avans hotărâtor faţă de canadieni şi Goangbu. 

x 


* * 


În maşina care-i ducea fa heliport pe pilot, pe Burt Me Adam, 
Simon Levine şi Malko. Nu vorbea nimeni. Ei se culcaseră cu toţii, 
foarte devreme, dar Malko nu putuse închide un ochi din cauza 
tensiunii nervoase. 

Noaptea, Vancouverul era aproape frumos cu covorul său de 
lumini strălucitoare. Elicopterul se ridică rapid şi viră spre sud. 
Acele luminoase ale Breitingului lui Malko indicau ora trei şi 
jumătate. Ei erau singuri pe cer. Simon Levine, instalat în faţă 


23 Serviciul Tehnic (n.a.). 
109 


lângă pilot şi Malko, lângă tehnicianul camerei termice şi al 
echipamentului. Camera, ea însăşi se afla în exterior, fixată sub 
rotor. Ea avea un obiectiv enorm de aproape cincizeci de 
centimetri diametru. Toată lumea era dotată cu căşti radio 
pentru a comunica mai uşor. Burt Me Adam dădu un ordin 
pilotului care se imobiliză în zbor staționar la o distanţă de circa 
4 kilometri de 57-e Avenue West. 

Timp de vreo zece minute nu se mai auzi decât vuietul produs 
de rotor. Burt Me Adam îşi regia aparatele de control şi identifica 
obiectivul. În sfârşit ei le comunică în căşti: 

— Gata! Asta e cadrul casei. 

— Camera străpunge pereţii? se interesă Malko mirat. 

— Categoric! Este întocmai ca ghidajul infraroşu al unei 
rachete care se îndreaptă automat spre o sursă de căldură. Aici, 
detecția este infinit mai sensibilă. 

Timp de câteva minute se lăsa linişte. Toată lumea îşi reţinea 
răsuflarea, după care Burt Me Adam anunţă: 

— Mi se pare că această casă este încălzită. 

El îi arătă lui Malko două raze albe verticale care se detaşau 
pe imaginea mai întunecoasă. 

— Acestea sunt conductele de încălzire... 

Acesta era primul semn bun - nu se încălzeşte o casă 
nelocuită, decât în plină iarnă. 

Intr-o linişte apăsătoare tehnicianul îşi continuă reglajele, 
plimbând obiectivul stabilizat de un giroscop prin toată casa. 
Chiar dacă elicopterul se mişca puţin, camera rămânea strict 
imobilă, dând o imagine curată. Malko zări pe ecran ceea ce îi 
păru ca o fantomă, o imagine albicioasă în lungime. 

— Ce-i asta? întrebă el. i 

— O persoană care se află la etajul întâi. li răspunse Burt Me 
Adam cu o voce calmă. 

— Sunteţi sigur? 

— Sigur. De altfel, acum fotografiem. 

Obiectivul se plimba prin toată casa. Malko, aplecat asupra 
ecranului, distinse două noi „fantome”. 

— Aceştia sunt tot oameni? întrebă el. 

— Da, răspunse Burt Me Adam. Ei se găsesc la parter. 

Era ceva incredibil. La mai mulţi kilometri distanţă, se puteau 
repera nişte fiinţe umane, noaptea, într-o casă închisă. Burt Me 
Adam îşi continuă explorarea timp de încă câteva minute, 
fotografiind din toate poziţiile, după care anunţă pilotul: 

— Eu mi-am terminat treaba. In afara celor trei persoane, nu 


110 


mai e nimeni înăuntru. 

Elicopterul se înclină spre dreapta şi plecă în direcţia nord. 
Malko spuse îndreptându-se spre Simon Levine: 

— Trei persoane, acestea pot fi Li Sha-Tin, „Black Ghost” Ming 
şi „Stupid Ricky”... 

— Dacă este aşa, spuse triumfător americanul, atunci avem 
jackpotul. 

Un sfert de oră mai târziu, ei aterizau pe heliportul pustiu. 
Simon Levine spuse în momentul în care se urcau în maşină: 
întâlnire mâine la ora nouă la consulat pentru comentarea 
fotografiilor... 

Malko nu puse întrebarea care-i stătea pe buze: în faza 
următoare care va fi viitorul obiectiv? Dacă Li Sha-Tin era 


localizat, ce puteau să facă ei? 
x 


* * 


Li Sha-Tin nu putea dormi din cauza fricii. Bineînţeles, el nu 
auzise elicopterul dar ce-l neliniştea era faptul că nu avea nici o 
veste din China. Stătuse ore întregi la telefon şi pusese la punct 
un sistem complicat, care dacă funcţiona corect, i-ar fi permis să 
recupereze la Vancouver preţioasele safe filme. Din păcate, el nu 
va putea afla decât la primirea lor dacă sistemul fusese viabil. 

În aşteptare el stătea ca pe ghimpi. Pe moment, poziţia lui era 
mai degrabă confortabilă. Această casă aparţinea unei prietene a 
lui care locuia în Hong Kong. Ea fusese cea care-i făcuse legătura 
cu Betty Tun, care era însărcinată cu întreţinerea lui. Atunci când 
fu lă ananghie, el se gândise imediat la această ascunzătoare 
ideală. Betty Tun acceptase imediat. Cunoscând bine firea 
omului, Li Sha-Tin propusese cu generozitate cinci sute de dolari 
„chirie” pe zi. Aceşti bani urmau să intre desigur, în buzunarul lui 
„Betty the loan shark", care-şi merita cu prisosinţă numele. 
Siguranţa însă nu are preţ, cu atât mai mult cu cât chinezoaica 
asigura toată logistica. 

Mai întâi ea fusese aceea care-i recuperase pe „Black Ghost” 
Ming şi pe „Stupid Ricky” la ieşirea lor din închisoare. Fără ei, Li 
Sha-Tin s-ar fi simţit oarecum dezbrăcat... Apoi, ea îi asigura 
aprovizionarea şi legătura cu exteriorul. In casă nu exista telefon 
şi Li Sha-Tin nu voia să-şi utilizeze mobilul deoarece risca să fie 
reperat.. 

Betty Tun îi spusese, cu ocazia ultimei sale vizite, despre 
maşina care o urmărise la ieşirea din Delta Hospital. Li Sha-Tin fu 


111 


convins imediat că era vorba de oamenii de la CIA. Canadienii nu 
s-ar fi lăsat trataţi astfel, iar pe moment, el nu dorea să cadă în 
labele americanilor. Raționamentul lui era simplu: să poată să 
rămână în Canada după încheierea unui acord cu cei de la 
Goangbu. Pentru asta, avea însă nevoie de preţioasele lui filme. 

Pentru orice eventualitate, ei o întrebase pe Betty dacă, în caz 
de nevoie, nu l-ar putea adăposti sub un nume fals la Delta 
Hospital. 

Enervat, el cobori în bucătărie pentru ca să-şi ia un ceai rece 
care exista în permanenţă în refrigerator. Imediat, „Black Ghost” 
Ming îşi făcu apariţia. El avea în mod cert o ureche fină, ceea ce 
îl linişti pe Li Sha-Tin. Cei doi bodyguarzi păreau să accepte 
încarcerarea lor de bunăvoie, dar pentru cât timp? 

Oricum, ei. Nu putea sa rămână o veşnicie ascuns pe 57-e 


Avenue West. 
x 


* * 


Fotografiile făcute cu camera termică, comentate de Burt Me 
Adam, treceau de o jumătate de oră din mână în mână. El nu 
avea nici un dubiu. Casa nelocuită era ocupată în noaptea 
precedentă de trei persoane. Ar fi trebuit să fie o coincidenţă 
extraordinară ca să nu fie vorba de Li Sha-Tin şi cei doi paznici ai 
săi. Dar, Malko nu mai credea de mult timp în coincidenţe. 

El întrerupse liniştea care domnea de câteva secunde în biroul 
consulatului întrebând: 

— Presupunând că suntem siguri că e vorba de Li Sha-Tin, ce 
facem? 

După o clipă, el realiză că Simon Levine se agita nervos pe 
scaunul său, ca şi când era grăbit să comunice o revelaţie 
importantă. Acesta profită de ocazie. 

— Nu este mult, spuse el, de când am avut o convorbire pe 
linia noastră codificată cu „Buzzy” Krongard. El e categoric. Noi 
trebuie să fim cei care punem mâna pe Li Sha-Tin. Nu vom mai 
întâlni un moment atât de favorabil. Nici cei de la Goangbu, nici 
canadienii nu ştiu unde se găseşte şi el nu are decât doi 
bodyguarzi. 

— Şi cum credeţi dumneavoastră că ar trebui procedat? 
întrebă Malko politicos, văzând că problemele se pun cu mare 
rapiditate. 

Pentru a se stăpâni. Simon Levine răsucea între degete 
bricheta sa Zippo întocmai ca un prestidigitator. El îi adresă un 


112 


surâs ipocrit lui Malko. 

— Treaba asta nu trebuie să fie prea dificilă, comentă el. Este 
vorba de o operaţiune clasică de comando. 

— Cum să pătrunzi într-o asemenea casă? întrebă Malko. 

— Mai întâi, deschizând cu un şperaclu poarta exterioară, 
spuse liniştit americanul şi pe urmă aruncând în aer uşa de la 
intrare cu o mică încărcătură explozivă. 

— Şi după aceea? 

Malko simţea că i se face părul măciucă. Era clar că Simon 
Levine nu avea nici o experienţă practică în acest gen de 
operaţiuni. 

— Şi pe urmă, noi îl capturăm pe Li Sha-Tin. 

— Dar bodyguarzi săi? 

— li vom neutraliza cu grenade orbitoare şi bineînţeles, noi 
vom fi înarmaţi. 

— Care „noi”? întrebă Malko. 

— Jesus şi Manuel Garcia. Jesus mi-a spus că altădată în 
Honduras el a executat misiuni similare. 

— Noi suntem în Canada, nu în Honduras, remarcă Malko. Să 
presupunem însă că ne pomenim cu Li Sha-Tin în braţe. Cum 
procedăm? 

Simon Levine nu se tulbură. 

— Dumneavoastră îl veţi aduce la heliport unde eu vă voi 
aştepta cu un elicopter. Zece minute mai târziu, Li Sha-Tin va fi 
în spaţiul aerian american. Este exact ceea ce noi am prevăzut, 
dacă vă mai amintiţi, atunci când îl aşteptam la ieşirea din 
închisoare. Este vorba tot de un „back-up”. Dumneavoastră îl 
duceţi în maşină la frontieră. Pe teritoriul canadian nu există nici 
un control pentru a ieşi din ţară şi de partea cealaltă vom fi 
aşteptaţi. Noaptea nu există circulaţie, astfel că dumneavoastră 
veţi ajunge acolo în mai puţin de treizeci de minute. Eu totuşi, 
prefer elicopterul. 

El tăcu. Lui Malko nu-i venea să-şi creadă urechilor. 

— DDO este cel care a conceput acest plan? 

— Nu, răspunse Simon Levine. Eu i l-am comunicat domnului 
„Buzzy”  Krongard, care l-a aprobat cu entuziasm. Deja, 
materialul este pe drum. El a insistat ca toţi participanţii la 
operaţiune să poarte veste antiglonţ pentru a diminua riscurile... 

— Este foarte drăguţ din partea sa, persiflă Malko. Apropo, 
care sunt rolurile dumneavoastră şi al meu în această schemă 
delirantă? 

Simon Levine răsuci nervos bricheta între degete, amuzându- 


113 


se şi făcând să pocnească capacul. 

— Eu voi fi la heliport, gata de plecare. Dumneavoastră 
conduceţi Land Cruiserul dar nu intraţi în casă. Doar Jesus şi 
Manuel vor duce la îndeplinire măsurile „active”. 

— Şi dacă „Black Ghost” Ming şi „Stupid Ricky” rezistă? 

— Jesus garantează că ei nu vor avea timp. Grenadele 
orbitoare îi vor neutraliza fără să le facă rău în timp ce ei îl vor 
lua pe Li Sha-Tin. 

— Şi dacă acesta din urmă se apără? 

Simon Levine rămase tăcut câteva clipe, apoi înlătură 
obiecţiunea cu o frază categorică: 

— Jesus şi Manuel nu-şi vor asuma nici un risc. 

Categoric, el avea răspunsuri la toate. Malko îl privi drept în 
ochi. El îşi riscase adesea viaţa pentru CIA şi asta făcea parte din 
regulile jocului, dar aici, era vorba de cu totul altceva. 

— Din informaţiile pe care le deţineţi kidnappingul cu violenţă 
cum este pedepsit în Canada? Cu douăzeci sau cu treizeci de 
ani? 

— Este vorba de o afacere politică, pledă americanul. Când 
canadienii îşi vor da seama ce s-a întâmplat, noi vom fi deja în 
siguranţă. Oricum, dumneavoastră nu riscaţi nimic pentru că 
aşteptaţi afară la volanul maşinii. Jesus şi Manuel sunt nişte 
profesionişti şi vă amintesc că planul a fost aprobat de domnul 
Krongard. 

Lui Malko îi veni poftă să-i înşire toate planurile geniale 
„aprobate” de statele majore care se terminaseră cu un eşec. 

— De acord, spuse el. Vă previn însă. Că la cea mai mică 
defecţiune, eu mă car, cu sau fără Li Sha-Tin. 

El nu avea poftă să se trezească într-un penitenciar canadian, 
departe de castelul său din Liezen şi de Alexandra. 

Uşurarea lui Simon Levine fu palpabilă. 

— Bravo! spuse el. Nu mă aşteptam la mai puţin din partea 
dumneavoastră. 

— Şi când consideraţi că se va putea opera? 

— In noaptea următoare. Materialul trebuie să sosească aici 
de la Seattle în jurul orei cinci. Nu ştim cât va mai sta Li Sha-Tin 
în casa aceea, aşa că trebuie acţionat repede. 

Văzând proasta dispoziţie a lui Malko, americanul îi adresă un 
surâs călduros. 

— Veniţi! Vom sărbători asta cu şampanie împreună cu sis. 

x 


114 


* * 


— Brian vă aşteaptă la doctorul său la ora două, anunţă Isis, 
vizibil dezolată că nu a fost invitată la acest rendez-vous. 

Simon Levine păli. 

— Măcar de n-ar fi vreo problemă... 

Abia mâncă şi-şi muie doar buzele în şampanie. Malko. 
Spunându-şi că nu trebuie niciodată să refuzi lucrurile bune, 
comandase o sticlă de Taittinger Blanc de Blanes 1995 pe care o 
împărţi cu Isis. Era ţigareta acelui condamnat la moarte. 

Imediat ce termină ultima înghiţitură, el şi Simon Levine 
plecară spre 750 West Broadway. Americanul, îngândurat, nu 
scoase nici o vorbă tot drumul. Când ajunseră la cabinetul 
medical, Brian Murray era deja acolo cu panamaua sa mare şi 
surâsul lui angelic. 

— Am ţinut să vă văd, pentru că, spuse el în introducere, am 
confirmarea că Li Sha-Tin se află în continuare la Vancouver. 
Acum două zile, el a vizitat un bordel din Richards Street, 
împreună cu gardienii lui. Din păcate, canadienii au aflat prea 
târziu şi nu ştiu cu exactitate unde se ascunde. Vancouverul este 
foarte întins. 

Malko schimbă o privire cu Simon Levine. Acesta din urmă, 
abia se stăpâni să nu-i spună că descoperiseră ascunzătoarea lui 
Li Sha-Tin. 

— Foarte interesant, spuse el cu o voce indiferentă, dar 
insuficient. Vă mulţumesc totuşi. Nu vom uita niciodată ce aţi 
făcut pentru noi. 

— Nu mi-am făcut decât datoria, spuse ex-poliţistul canadian. 
Nu-mi place nedreptatea, mai ales că eu însumi am fost 
nedreptăţit. 

Simon Levine îşi privi ceasul ostentativ. 

— Trebuie să plecăm. Avem multe de făcut până diseară... 

Era într-o stare atât de euforică, încât puţin lipsi să nu-l sărute 
pe gură pe Brian Murray. Atunci când se urcară în maşină, Malko 
se rugă în sinea lui ca „materialul” să nu fi sosit. 

Nu-i plăcea întorsătura pe care o luau lucrurile. 

x 


x x 
Pe 57-e Avenue West, în afara ţipetelor câtorva păsări de 
noapte, nu se auzea nici un zgomot şi nici lumină nu era. Malko, 
la volanul Land Cruiserului urmărise „comandoul” format din 
Jesus şi Manuel care se deplasa într-o Toyota, parcată de acum în 


115 


faţa casei de la nr. 1238. Malko se dusese să parcheze cincizeci 
de metri mai departe cu farurile stinse. Simon Levine se plimba 
nerăbdător la heliport, după ce reţinuse un elicopter cu o 
autorizaţie de zbor de noapte, pretextând o filmare. Planul de 
zbor indica direcţia de zbor spre Vancouver Island. In realitate ei 
urmau să se îndrepte direct spre spaţiul aerian american cu 
Malko, Isis şi Li Sha-Tin. Simon Levine nu voia s-o lase în urmă pe 
logodnica sa. 

Materialul ajunsese cu bine la ora cinci, inclusiv un puternic 
somnifer care trebuia administrat lui Li Sha-Tin dacă nu se arăta 
cooperant. | se putea face o injecție chiar şi prin haine. Jesus. Și 
Manuel nu trebuiau să încerce să părăsească Canada pentru un 
moment. 

Malko cobori geamul ascultând liniştea nopţii. Deodată, el auzi 
un pocnet de metal care îi păru asurzitor. Jesus reuşise să 
deschidă poarta grilajului, trezind cartierul întreg. El se uită la 
acele luminoase ale Breitlingului său. Operaţiunea începuse la 
ora două fix. La ora două şi trei minute, o explozie surdă tulbură 
liniştea. Jesus aruncase în aer uşa de la intrare. Venise rândul 
grenadelor orbitoare. 

Nu se văzură lumini orbitoare, ci o scurtă rafală de pistol- 
mitralieră care-ţi trimise un jet de adrenalină în artere. leşiseră 
deja din scenariu. Pentru orice eventualitate, el îşi puse 
Browningul pe genunchi. Se auziră două noi rafale scurte după 
care un foc de revolver. Trăgeau cel puţin trei arme. El simţi 
crescându-i pulsul, împuşcăturile urmau să trezească tot 
cartierul. 

Uitând de orice prudenţă, el coborî din maşină şi plecă fugind 
spre vilă. Grilajul era deschis. Se auziră alte focuri de armă. Cu 
Browningul în mână, el pătrunse în grădină, atunci când ieşi din 
casă o siluetă îndoită de mijloc. Manuel Garcia se ţinea de burtă, 
clătinându-se ca un om beat. Malko îl prinse de brat.. 

— Ce se petrece? 

— Explozivul n-a deschis uşa care era blindată, bâlbâi rănitul. 
A trebuit să tragem o rafală, care i-a trezit pe cei din interior. Ei 
au tras. La dracu, eu o să mor... 

— Şi Li Sha-Tin? 

— El este sus, încuiat în camera sa şi nu mai avem exploziv. 
Duceţi-mă vă rog la maşină. 

Malko îl susţinu până la Toyota parcată la câţiva metri mai 
departe şi-l instală pe bancheta din spate. Manuel Garcia gemea 
de durere cu mâinile crispate pe abdomen. 


116 


Malko se reîntoarse la vilă şi trecu de grilaj cu pistoletul în 
mâini. Aventura asta se transformase într-o nebunie, care trebuia 
să înceteze cu orice preţ. El pătrunse în casă. Un corp era întins 
pe culoar. Era al chinezului care se numea „Stupid Ricky”, rănit 
la faţă de mai multe gloanţe. 

Undeva se auzi un foc de armă. Acesta trebuia să fie „Black 
Ghost” Ming. Malko se năpusti pe scară, aproape ciocnindu-se cu 
o masă umană care cobora în fugă. Era Li Sha-Tin în ţinută de 
sport, cu ochii ieşiţi din orbite, cu o seringă înfiptă în braţ şi Jesus 
Domingo cu arma sa Skorpio în mâna dreaptă. El îl recunoscu pe 
Malko tocmai la timp şi înjură: 

— Nenorocitul! Se încuiase bulangiul ăsta. Era la telefon când 
am reuşit să stric broasca. Măcar de n-ar fi reuşit să-i cheme pe 
copoi. 

— Să ne cărăm, spuse Malko posomorăt. 

In momentul în care ajungeau la uşă, un proiectil făcu ţăndări 
geamul, chiar în faţa lor. „Black Ghost” Ming, ascuns în 
bucătărie, ţinea sub focul armei sale intrarea împiedicându-i să 
iasă. Asta punea capac la toate. 

Deodată Li Sha-Tin se făcu mai greu. Malko înţelese că acesta 
îşi pierduse cunoştinţa. Era efectul somniferului. Asta mai lipsea! 
Ei se adăpostiră după ultimile trepte ale scării, afară din raza 
tirului lui „Black Ghost” Ming. Malko nu-i mai simţea pulsul. Dacă 
nu reuşeau să iasă, poliţia urma să pună mâna pe ei fără nici o 
problemă. 

— Unde-i nenorocitul de Manuel? întrebă Jesus.. 

— E rănit, spuse Malko. Nu ne poate ajuta. Eu voi încerca să-l 
car pe Li Sha-Tin. Aşezaţi-l pe umărul meu şi deschideţi focul 
îndată ce pornesc. 

Jesus reuşi de bine de rău să-l fixeze pe chinez în spatele lui 
Malko. Acesta părea un măgar mort. Malko îşi încordă toţi 
muşchii. 

— Gata! 

Jesus înainta atât cât se putea şi începu să tragă. Malko 
aşteptă sfârşitul primei rafale şi începu să fugă traversând holul 
ca o ghiulea, antrenată de greutatea lui Li Sha-Tin. In spatele său 
Jesus îşi goli încărcătorul. El îl prinse din urmă pe Malko în 
grădină acoperindu-i fuga cu mici rafale. La fiecare secundă, 
Malko se aştepta, să audă sirenele maşinilor poliţiei. In fine, ei 
ajunseră în stradă. 

Chiar în acel moment un vehicul frâna în faţa casei de la 
numărul 1238 într-un scrâşnet de pneuri. Era Honda CRV neagră 


117 


a lui Betty Tun. 

Chinezoaica se năpusti cu o puşcă de asalt Armalite în mână. 
Jenat de Li Sha-Tin, Malko nu avu timpul necesar să reacționeze. 
Ca într-un coşmar, el o văzu pe Betty Tun fixându-şi arma la 
umăr şi ochindu-l în plin piept. Explozia se confundă cu o durere 
violentă pe care o simţi la nivelul inimii, atunci când fu izbit de 
proiectil. 


Instantaneu, el îşi pierdu cunoştinţa şi totul se cufundă în 
întuneric. 


118 


Capitolul XII 


Jesus Domingo ieşi pe poarta casei de la nr. 1238 şi văzu 
prăbuşindu-se pe şosea masa formată din Malko şi Li Sha-Tin. El 
nu mai stătu prea mult pe gânduri şi trase asupra lui Betty Tun o 
rafală cu Skorpio-ul său, înainte ca ea să aibă timp să-şi îndrepte 
Armalita contra lui. Cu mai multe proiectile în torace şi în 
abdomen, chinezoaica se prăbuşi lăsând să-i cadă arma într-un 
zgomot de metal pe asfalt, moartă înainte ca să fi atins solul. 

Liniştea se lăsă în jurul hondurianului. li mai stăruia ţiuitul în 
urechi. Uitând de „Black Ghost” Ming, tupilat încă în vilă, ei se 
precipită spre Malko şi îl scutură. 

— Madre de Dios! Hey, Malko? 

Nici o reacţie. El îi desfăcu haina şi scoase un strigăt de 
bucurie, descoperind o vestă antiglonţ Kevlar. El o pipăi pe 
deasupra şi imediat simţi un obstacol. Era glonţul Armalitei înfipt 
în țesătura deasă. Jesus descheie vesta, smulse cămaşa roşie şi îi 
dezveli pieptul lui Malko, dând de o enormă arsură roşie. Energia 
cinetică a glonţului se transformase în căldură. Hondurianul 
începu să-l scuture ca pe un prun. 

— Malko! Malko! Todo esta bien! 

Din cauza emoției, el uitase să vorbească englezeşte. Malko 
întredeschise ochii şi gemu, trecându-şi mâna peste pieptul care- 
| durea, zăpăcit, dar conştient. Leşinul său nu durase decât 
câteva secunde. Jesus privi în jurul lui. Era un miracol că poliţia 
nu era încă acolo. Cum să facă el ca să se descurce singur cu doi 
invalizi în cârcă? 

x 
x x 


Malko avea impresia că pieptul îi este strâns într-o menghină, 
îi trebuiră câteva secunde ca să realizeze că e viu. Şocul 
proiectilului Armalitei fusese teribil, chiar purtând vesta Kevlar şi- 
| aruncase la pământ, ca o foarte puternică lovitură de pumn. 
Dar fără vestă, proiectilul i-ar fi pătruns în inimă. Simţea o arsură 
teribilă în piept. El auzea vag exclamaţiile lui Jesus aplecat peste 
el, dar nu reuşea să se mişte. 

In sfârşii, cu un efort nemaipomenit, el reuşi să se ridice în 
fund şi privi în jurul său, zărind cadavrul lui Betty Tun alături. Fu 
cuprins de un tremur convulsiv, reacţia organismului său la şocul 


119 


terifiant al impactului. 

Conştientiză imediat pericolul şi-şi adună ceea ce mai 
rămăsese din forţele lui. Văzându-i privirea mai calmă, 
hondurianul îl sprijini de sub axile şi-l ajută să se ridice. El abia se 
ţinea pe picioare. 

— Vamos! Vamos! repetă Jesus. Se puede caminar?” 

— E în regulă, spuse Malko. 

Capul i se învârtea şi avea impresia că i se trecuse un fier de 
călcat încins pe piept. El zări Land Cruiserul la câţiva paşi şi i se 
păru o distanţă de ani lumină. 

— Să mergem la maşină, spuse Jesus. 

Cu arma sa Skorpio pe umăr, el se aplecă şi reuşi să-l ridice pe 
Li Sha-Tin şi să-l arunce peste umărul său. In ciuda greutăţii pe 
care o căra, el ajunse primul la maşină şi se debarasa de 
chinezul cu siringa înfiptă în continuare în braţ, aruncându-l în 
spate. Malko se apropia clătinându-se. El se lăsă fără forţă să 
cadă pe scaunul pasagerului. Jesus, aflat deja la volan, fără să 
privească în spate, demară în trombă şi timp de un sfert de oră 
conduse nebuneşte prin străzile liniştite ale acestui cartier 
rezidenţial, până când ajunse în dreptul unei staţii-service închise 
şi opri acolo. 

El opri motorul, stinse farurile şi rămase câteva clipe cu 
mâinile sprijinite de volan, pentru ca ele să se oprească din 
tremurat. Pe urmă, scoase o ţigară dintr-un pachet şi o aprinse 
cu bricheta Zippo de care nu se despărţea niciodată de când 
plecase din Honduras. Ea purta emblema batalionului 316, fapt 
pentru care ar fi fost tăiat în bucățele dacă ar fi fost prins în ţara 
lui 

El aruncă o privire în spate. Li Sha-Tin era în continuare 
inconştient. El îşi dădu seama că un telefon mobil sună în 
maşină. Era cel al lui Malko care părea să nu-l audă. Jesus îşi făcu 
maşinal semnul crucii întrebându-se cum de putuseră ieşi de- 
acolo şi deodată îşi dădu seama că-l uitaseră pe Manuel Garcia. 

Primul său reflex fu acela de a se întoarce în 57-e Avenue, 
apoi realiză că ar fi fost o nebunie. Poliţia în mod obligatoriu avea 
să se ducă acolo şi îşi va asumă grija lui Manuel. Cu ochii închişi 
şi inima bătând mai-mai să-i iasă din piept, el încercă să-şi 
regăsească calmul, fără să mai audă telefonul mobil al lui Malko 


care suna fără încetare. 
x 


24 Haideţi! Haideţi! Puteţi să mergeţi? (n. a.). 
120 


* * 


Malko deschise ochii şi se întrebă unde este. După ce se 
târâse până la maşină, el îşi pierduse din nou cunoştinţa. Puțin 
câte puţin, îşi recăpătă memoria reînnodând firul faptelor. 
Niciodată nu fusese atât de aproape de moarte. El se întoarse şi 
văzu faţa crispată a lui Jesus care îi spunea ceva. Cuvintelor le 
trebuiră ceva timp până să-i ajungă la creier. 

— Mobilul dumneavoastră! Mobilul dumneavoastră! 

El se căută în buzunar şi-şi deschise mobilul. Vocea isterică a 
lui Simon Levine îi vibră în timpan. 

— Damn it! De un sfert de oră vă chem! 

Automat, Malko îşi cobori ochii pe acele luminoase 
supradimensionate ale Breitlingului Crosswind. Era ora două 
patruzeci şi cinci. Trei sferturi de oră se scurseseră de la 
începutul asaltului care n-ar fi trebuit să dureze decât cinci 
minute, iar Simon Levine continua să-i urle în ureche. El reuşi să 
articuleze câteva cuvinte. 

— Lucrurile au luat o întorsătură proastă. Manuel Garcia este 
grav rănit, mie mi-au tras un glonţ în piept şi fără Kevlar aş fi fost 
mort. Chinezoaica a intervenit cu o puşcă de asalt. 

— Şi Li Sha-Tin? 

Malko se uită în spate şi-l zări pe chinezul înghesuit pe banca 
din spate. 

— Este aici, doarme. 

Simon Levine emise un fel de zgomot răguşit care putea fi luat 
drept strigăt de bucurie şi întrebă: 

— Unde sunteţi? 

Malko se întoarse spre Jesus. 

— Unde suntem? 

— Nu-mi dau seama, spuse  hondurianul. Undeva în 
Vancouver, într-o staţie-service închisă. 

— O.K! O.K.! spuse americanul. Incercaţi să ajungeţi la 
Granville Road şi îndreptaţi-vă spre sud. Poliţia este la heliport şi 
interzic toate decolările. Noi folosim un al doilea plan. Inţelegeţi? 
Alternativa de schimb. 

— Da, aprobă Malko, fără să înţeleagă într-adevăr ceva. 

Creierul lui se repunea în funcţie foarte greu. El îi transmise lui 
Jesus instrucţiunile lui Simon Levine, după care, provizoriu, nu 
mai manifestă nici o preocupare pentru situaţie. 

x 


121 


După vreo douăzeci de minute, maşina lor rula pe autostrada 
99, o autostradă pustie, în direcţia sud. Aceasta traversa păduri 
şi câmpii. Malko îşi revenise din ameţeală, iar în spate, Li Sha- 
Tin, vizibil aflat încă sub efectul narcoticului se aşezase în şezut 
şi contempla şoseaua, neştiind ce căuta acolo. Mobilul lui Malko 
sună din nou. 

— Unde sunteţi? întrebă Simon Levine. 

— Tocmai am trecut de intersecţia cu Sunside Road, îi 
comunică Malko. 

Şoseaua 99 ducea spre sud, spre frontiera cu Statele Unite la 
White Rock. 

— Perfect, aprobă americanul Eu mă aflu chiar în spatele 
dumneavoastră şi când veţi zări o staţie-service, vă opriţi şi mă 
anunţaţi. 

Jesus mai rulă încă trei kilometri înainte să zărească o firmă 
luminoasă Sunoco. Staţia era închisă. El opri şi Malko îl chemă pe 
Simon Levine. Americanul, la volanul unui Ford anonim de 
închiriat, sosi cinci minute mai târziu. El sări din maşina sa şi se 
precipită spre Malko. 

— Bravo! Well done! Dumneavoastră veniţi în maşina mea cu 
Li Sha-Tin iar Jesus se întoarce cu asta la Vancouver. Este mai 
sigur. 

Zărindu-l pe Li Sha-Tin în spatele Land Cruiser-ului, Simon 
Levine îi adresă câteva cuvinte în chineză. Celălalt îl privi fără să 
răspundă. Ori cantoneza lui era foarte stricată, ori Li Sha-Tin era 
încă ameţit. 

Transportarea lui în Ford nu pusese probleme. Malko 
descoperi fără surprindere prezenţa lui Isis pe scaunul din faţă. El 
se instală în spate împreună cu Li Sha-Tin mereu groggy, lăsând 
în Land Cruiser vesta sa antiglonţ, o amintire totuşi interesantă, 
dar păstrând totuşi Browningul, a cărui provenienţă poliţia 
canadiană n-ar fi putut-o stabili. Câteva clipe mai târziu, cele 
două vehicule se despărţiră. Jesus, la volanul Land Cruiserului 
traversă terenul viran care despărţea cele două sensuri ale 
autostrăzii întorcându-se spre Vancouver, în timp ce Simon 
Levine continua să meargă spre frontieră, până la care mai 
aveau de parcurs vreo douăzeci de kilometri. Americanul încercă 
din nou să angajeze un dialog cu Li Sha-Tin explicându-i în 
chineza sa stricată că el reprezenta guvernul american şi dorea 
să-i ofere azil politic, fără să obţină alt răspuns decât o privire 
ceţoasă, ceea ce, într-un fel era poate mai bine. 

Malko se întorcea fără încetare, scrutând autostrada pustie. La 


122 


ora aceea, poliţia canadiană, în mod sigur ajunsese în vilă, 
găsind cadavrele lui „Stupid Ricky”, Betty Tun şi pe Manuel 
Garcia, rănit sau mort. Intervenţia canadienilor la heliport, era 
dovada că ei erau la curent cu operaţiunea, dar probabil că nu 
ştiau încă totul, fapt care explica neintervenţia lor pe 57-e 
Avenue West. În prezent, ei fuseseră în mod sigur alertaţi de 
vecini. 

Dacă Manuel Garcia scăpa cu viaţă, ei urmau să afle foarte 
repede totul. 

Oricum, prezenţa cadavrului lui „Stupid Ricky”, le permitea să 
facă legătura cu Li Sha-Tin, chiar dacă „Black Ghost” Ming a 
putut să dispară. 

Dispariţia lui Li Sha-Tin îi putea duce cu gândul la frontiera cu 
Statele Unite. Este un miracol faptul că poliţia n-a interceptat 
încă Cruiser-ul. 

Gândindu-se probabil la aceiaşi lucru, Simon Levine se cală pe 
frecvențele poliţiei. Nimic neliniştitor. El se întoarse spre Malko. 

— Cred că-i în regulă! 

Isis se întoarse la rândul său cu o expresie neobişnuită pe 
chip. Ai fi spus că este o mică fată surprinsă în timp ce se 
pregătea să fure o prăjitură. 

— V-a fost frică tare? întrebă ea. Simon mi-a spus că aţi fost 
rănit. 

— Foarte! spuse Malko subtil-ironic. Nici nu mă gândeam că 
voi mai scăpa. 

Pieptul îl mai ardea în locul în care vesta Kevlar se încălzise. El 
avea un mare hematom pe piept şi se simţea încă ciudat, 
revăzând calmul cu care Betty Tun îl ochise. Era o adevărată 
profesionistă, nu o amatoare. Ea de asemenea, eră moartă. La 
volan, Simon acceleră. 

— În zece minute vom fi la frontieră, anunţă el. Acolo suntem 
aşteptaţi de un elicopter. Ne vom putea culca la Seattle. 

Era deja trecut de ora trei dimineaţa... 

— De ce a blocat poliţia heliportul? întrebă Malko. 

Americanul se întunecă la faţă. 

— Nu ştiu. Mai întâi au chemat turnul de control pentru a bloca 
decolările, după care au sosit două maşini ale poliţiei. Eu m-am 
întâlnit cu ele. 

— Deci ei ştiau, spuse Malko cu o voce indiferentă. 

— Nu pot să nu mă gândesc la asta, spuse americanul, cu 
încordare. N-am făcut nici un apropo ia telefon, n-am vorbit cu 
nimeni despre asta. 


123 


— Cu nimeni? insistă Malko. 

O idee începea să încolţească în mintea lui Malko. 

Simon Levine nu avu timp să răspundă. O voce piţigăiată 
întretăiată de suspine, vorbi de lângă el: 

— Eu i-am vorbit despre asta lui Brian! 

Malko se aplecă. Isis avea faţa inundată în lacrimi şi bărbia îi 
tremura. Ea părea un copil prins cu minciuna. Simon Levine se 
întoarse spre Malko, aproape la fel de încurcat ca şi Isis. 

— Eu îi spusesem despre asta lui Isis, mărturisi el. Eram atât 
de mândru să închei cu brio această operaţiune... 

Malko nu răspunse. La ce bun? Confidenţele făcute în pat 
provocaseră mai multe catastrofe decât arma nucleară, iar aici 
era vorba de două perne. El se uita la obrazul lui Isis şi privirea i 
se opri în oglinda retrovizoare simțind că pulsul îi creşte 
vertiginos. Erau urmăriţi de o maşină, cu girofar pe acoperiş şi el 
recunoscu un echipaj al Highway Patrol canadiene. Explicaţiile 
deveneau inutile. 

x 
x x 


— Poliţia este în spatele nostru, spuse el calm. 

Simon Levine sări literalmente până-n plafonul maşinii. EI 
reduse viteza şi Malko îi văzu privirea îngrozită, reflectată în 
oglindă în timp ce înjura cu jumătate gură: 

— God damn it! Ce mai e şi asta? 

Timp de câteva minute, el observă maşina poliţiei care-i urma 
la vreo sută de metri, fără să încerce să-i prindă, fapt care-l 
linişti. 

— Nu-i nimic! Doar o banală patrulă de poliţie în misiune de 
rutină. Altfel ne-ar fi oprit. 

Malko se uită cu coada ochiului la Li Sha-Tin. Chinezul moţăia 
în continuare. Somniferul CIA era de bună calitate. El se întoarse 
încă odată. Maşina poliţiei era tot acolo. 

— Suntem departe de frontieră? 

— Doar la zece minute, spuse americanul. 

Se lăsă din nou liniştea. Drumul continua drept, într-un peisaj 
dezolant. Lui Malko îi venea greu să se destindă. Ei erau pe 
punctul de a răpi un cetăţean chinez pentru a-l duce dincolo de 
frontieră. Chiar şi în Canada, fapta asta constituia un delict. Ei 
ajunseră pe vârful unui povârniş. In partea cealaltă, era un fel de 
vâlcea şi autostrada se despărţea în două, de-o parte şi de 
cealaltă a unui teren viran cu iarbă şi plantat cu arbori, peste 


124 


care exista un mare arc alb - Peace Arch, surmontat de un imens 
drapel american. In adâncul vâlcelei era postul de frontieră 
american. 

Simon Levine o luă spre partea dreaptă, cea rezervată celor 
care locuiau pe frontieră şi erau purtători de permis. 

— Am ajuns, spuse el. Pe partea canadiană nu este nici un 
control. După aceea urmează postul nostru de imigrare. 

— Maşina de poliţie este tot acolo, spuse Malko şi chiar s-a 
mai apropiat... Ei merg tot în Statele Unite? 

Simon Levine nu avu timp să răspundă, prea ocupat să pună 
frână. Cele trei benzi ale autostrăzii erau blocate de maşini ale 
poliţiei canadiene dispuse în şicană şi cu girofarurile mergând, cu 
un gard mobil în mijloc. În acelaşi moment, maşina care-i 
urmărea puse în funcţie girofarul şi declanşa sirena. Mako simţi 
că i se urcă stomacul în gât. Era clar că intraseră într-o capcană 
bine organizată. Simon Levine părea să ezite în privinţa 
comportării ce trebuia adoptată. Malko se aplecă în spatele său. 

— Simon, fără fiţe! Vă opriţi! 

Alb la faţă, americanul bâlbâi ceva, dar ascultă. La o sută de 
metri în faţa lor, se distingeau funcţionarii de la serviciul 
american de imigrare, pământul tuturor făgăduinţelor... 
inaccesibil. De cum opriră, mai mulţi ofiţeri canadieni înconjurară 
maşina. Simon Levine cobori geamul şi un mountie îl salută 
respectuos. 

— Controlul de la imigrări, sir. Prezentaţi vă rog actele! 

Americanul îi întinse paşaportul său şi cel al lui Isis. Polițistul 
abia dacă le aruncă o privire. La rândul său, Malko le întinse 
paşaportul său austriac fără a declanşa mai mult interes. 
Polițistul întinse atunci mâna spre Li Sha-Tin. 

— Dar acest gentleman? 

— El nu vorbeşte engleza, spuse Simon Levine. Ne-au cerut 
nişte prieteni să-l aducem cu noi. 

— El n-are acte? 

— Ba da, desigur. 

Ca prin minune, apăru un poliţist de origine asiatică şi-l 
interpelă pe Li Sha-Tin care răspunse cu nişte cuvinte de 
neînțeles. Malko nu mai ştia unde să se bage. Dialogul fu foarte 
scurt şi polițistul concluziona: 

— Acest om nu este autorizat să părăsească Canada. 
Paşaportul i-a fost confiscat de către Immigration Office. Sunt 
obligat să-l arestez. 

Fără să mai fie rugat, Li Sha-Tin coborî din maşină. Abia ajuns 


125 


pe şosea, i se puseră cătuşe. Ofiţerul îi salută politicos şi îi spuse 
lui Simon Levine: 

— Dumneavoastră vă puteţi continua călătoria, sunteţi în 
regulă. Buna dumneavoastră credinţă a fost înşelată. Have a 
good day. 

Fierbând de furie în tăcere, Simon Levine porni din nou şi se 
opri o sută de metri mai departe, pe teritoriul american. Lângă 
funcţionarii serviciului de imigrare americani stătea un mic grup 
de civili. Americanul cobori din Ford înjurând ca un birjar. Unul 
dintre civili se apropie de el şi întrebă: 

— Ce s-a întâmplat? Nu i-au dat voie să iasă? 

— Evident! urlă Simon Levine ieşindu-şi din fire. Ne-au dat 
plasă. 

Malko privi maşinile canadiene care plecau împreună cu Li 
Sha-Tin. 

— Ne aşteptau, spuse el. Cineva i-a prevenit. N-ar fi trebuit să 
plecăm imediat. 

— Şi ce să facem? lătra Simon Levine. Să mergem la Sutton 
Place cu un chinez drogat fără acte? 

Tăcută, Isis îşi ştergea discretă lacrimile. 

Simon Levine îşi aprinsese o ţigară şi se plimba ca un leu în 
cuşcă. Malko regândi toată operaţiunea din 57-e Avenue West, 
înțelegând de ce nu intervenise poliţia. Toată operaţiunea fusese 
supravegheată de la început şi politia canadiană ştiuse de unde 
să-l recupereze pa Li Sha-Tin, acolo la frontieră. Ei nici măcar nu- 
şi dăduseră osteneala să percheziţioneze vehiculul. Ei nu aveau 
nevoie de un incident. El se apropie de Simon Levine. 

— Liniştiţi-vă! S-ar fi putut termina mult mai prost. 

Americanul îi aruncă o privire furioasă. 

— A! Da? 

— Da, spuse simplu Malko. Deja, fără vesta antiglonţ, 
dumneavoastră aveaţi un mort în plus. Şi poliţia ar fi putut să 
apară în timpul kidnappingului iar o poliţie neprevenită... 
Imaginaţi-vă scena... 

Americanul se mai calmă puţin. 

— Ar fi deci Brian Murray cel care ne-a turnat? 

— Nu-l văd decât pe el în stare s-o facă, spuse Malko, 
deoarece Isis l-a pus la curent. 

Simon Levine era copleșit. 

— Dar pentru ce? El ne-a ajutat totdeauna. 

— Nu ştiu, mărturisi Malko. In afară de noi, el era singurul care 
ştia. Totul arată că, începând de ieri seară, poliţia canadiană ştia. 


126 


lar din momentul în care au blocat heliportul, ei se îndoiau că 
veţi încerca să ajungeţi la frontieră... 

Vizibil tulburat, americanul nu răspunse. Isis se apropie şi 
spuse în şoaptă: 

— Simon, te rog, iartă-mă. 

Ca şi cum asta ar fi declanşat în Simon Levine un resort, el se 
scutură: 

— Nu! Ajunge! Asta-i greşeala mea. N-ar fi trebuit să-ţi 
vorbesc niciodată despre asta, spuse el. Nu întoarcem la 
Vancouver. 

Nici Malko nu era prea entuziasmat. 

— In vilă au fost cel puţin doi morţi, remarcă el. Poate chiar 
trei, dacă „Black Ghost” Ming rămăsese acolo, fără a-l mai pune 
pe Manuel la socoteală. Nu vă e teamă să mergeţi să vă aruncaţi 
în gura lupului? 

Simon Levine dădu din cap. 

— Nu. Dacă voiau să ne facă necazuri, o făceau mai devreme. 
Asta nu-i o afacere criminală ordinară, sublinie el. Ei aveau nişte 
ordine. Tot ce voiau ei, era recuperarea lui Li Sha-Tin. Ei nu 
căutau războiul cu noi. S-au angajat probabil faţă de chinezi să-l 
împiedice să părăsească Canada. 

Nu le mai rămânea decât să treacă frontiera. Malko îşi spuse 


că în fond, el nu omorâse pe nimeni. 
x 


* * 


Vancouver Sun îşi făcuse manşeta din incidentul petrecut în 
57-e Avenue West, cu fotografiile corpului întins în mijlocul 
şoselei al lui Betty Tun, cu detalii privind trecutul infracţional al 
celor trei victime. Manuel Garcia, descoperit mort, era un 
emigrant clandestin, odinioară membru al escadronului morţii nr. 
316 din Honduras... căutat pentru crime de război. Betty Tun şi 
„Stupid Ricky” erau criminali înrăiţi, amestecați în diverse 
traficuri. Poliţia bănuia că este vorba de o reglare de conturi. Nu 
se spunea nimic despre Li Sha-Tin sau despre „Black Ghost” 
Ming. Aparent, acesta fugise înainte să sosească poliţia. Casa de 
la numărul 1238 fusese percheziţionată fără rezultat. Poliţia se 
gândea că aceasta servea drept refugiu pentru criminalii căutaţi 
de poliţie, ceea ce nu era în întregime fals. 

Malko reîmpături jurnalul, fiind lămurit. Simon Levine, cu 
cearcăne sub ochi, părea exasperat. 

— Aveţi noutăţi despre Li Sha-Tin? întrebă Malko. 


127 


— Nici una! Încerc de azi dimineaţă să vorbesc cu Brian 
Murray, în zadar. Mi se spune că numărul său nu este repartizat. 

Malko îşi reţinu un surâs amar. Era ceva clasic în munca de 
spionaj. Când o operaţiune se termina, participanţii dispăreau 
fără urmă. Fără nici o explicaţie, totul se schimba: numere de 
telefon, adrese, obiceiuri. Ei nu-l vor mai revedea pe Brian 
Murray, ceea ce era încă o dovadă a trădării sale. 

— El este trădătorul, conchise Malko, pentru un motiv pe care 
nu-l vom afla vreodată. ? 

— Eu nu-l mai pot folosi nici pe Jesus. Incet, încet, trebuie să-l 
exfiltrez. Era inclus în operaţiune. Şi-a făcut treaba. 

— Prost, sublinie Malko. Este bine totuşi să fie de partea 
cealaltă a frontierei. Dacă ar fi prins de către poliţia canadiană, ei 
l-ar face să vorbească şi asta ar fi jenant. 

— Am să pun la punct exfiltrarea sa chiar azi, promise 
americanul. 

— Eu mă duc la biroul lui Sonny Chai, spuse Malko, să încerc 


să dau de urma lui Li Sha-Tin. 
x 


* * 


Malko fu primit de o secretară graţioasă, cu un surâs 
încântător, la nr. 1200 pe West Pender. 

— Aţi venit să-l vedeţi pe domnul Chai? Tocmai a sosit. 

Cinci minute mai târziu, el intră în biroul avocatului chinez. 

— Dumneavoastră veniţi pentru problema lui Li Sha-Tin? 
întrebă acesta din urmă înainte ca Malko să fi deschis gura. 

Acesta recunoscu cu mirare: 

— Da, dar de unde ştiţi? 

— A apărut în această dimineaţă un comunicat al Ministerului 
Justiţiei cu privire la el, precizând că el s-a predat din nou şi că o 
audiere urmează să aibă loc mâine la ora unu, pentru a stabili 
soarta sa. 

— Vă veţi duce? 

— Bineînţeles, sunt apărătorul lui. 

— Este încarcerat? 

— Da, am să cer însă să fie autorizat să se întoarcă la 
apartamentul său din Burnaby. 

Malko îşi stăpâni un surâs descurajat. Se revenise în punctul 
de unde plecaseră: Li Sha-Tin sub controlul poliţiei canadiene şi 
cei de la Goangbu gata reînceapă vânătoarea. 


128 


Capitolul XIII 


Aşezat pe o banchetă în faţa avocatului său, domnul Sonny 
Chai, asistat de un translator sigur, vorbea cu voce joasă, pe un 
ton încordat. 

— Dumneavoastră trebuie să faceţi tot posibilul ca să-i 
obţineţi eliberarea, explică translatorul. Este foarte important. 

Sonny Chai făcu o mişcare din cap. 

— Treaba asta o să fie foarte grea. Canadienii spun că ela 
încercat să părăsească ţara clandestin. Lor le este teamă că nu 
se va prezenta la o nouă citaţie dacă va fi pus în libertate. 

Li Sha-Tin vorbi timp îndelungat, pe un ton categoric. El insista 
ca avocatul să facă imposibilul. El era pregătit să plătească o 
cauţiune, oricât de ridicată. Maestrul Sonny Chai promise că va 
merge să-l vadă imediat pe judecător şi Li Sha-Tin fu dus în 
celula sa, luând cu el plicul adus de avocatul său. Acesta se 
întreba ce putea conţine. Acest plic pe care un necunoscut îl 
depusese la biroul său şi care-i determina pe Li Sha-Tin să vrea 
să iasă din închisoare cu orice preţ. 

x 
x x 


Revenit în celula sa, Li Sha-Tin deschise plicul şi examină 
documentele pe care le conţinea. Erau nişte fotografii recente 
din vila sa din Xiamen, cea pe care el dorise să o transforme în 
rival al Pekinului. Din cele două imobile care trebuiau poleite cu 
aur, nu rămăseseră decât nişte carcase de beton gol în mijlocul 
unui teren mocirlos şi care nu vor fi terminate niciodată. 
Pavilionul său roşu în care erau primiţi oaspeţii de marcă şi 
trataţi regeşte - cu supă de înotătoare de rechin şi femei 
superbe, era închis, condamnat, cu vitraliile albastre fără 
geamuri. Un panou bătut în cuie pe uşă, indica făptui că de-acum 
înainte acolo era proprietatea statului chinez. Dar cel mai demn 
de milă, ceea ce îl deprimă cel mai tare pe Li Sha-Tin, era soarta 
Oraşului interzis în miniatură pe care el dorise să-l construiască 
mai departe de oraş. 

Clişeele arătau că sala Armoniei supreme, leii de bronz şi 
riviera Apelor de Aur, totul era abandonat, purpura stâlpilor se 
scorojea, scările se prăbuşeau şi nimeni nu se mai aventura să 
se ducă în acel foc, de acum blestemat. Macheta aşezată lângă 


129 


poarta Păcii celeste era sfărâmată în bucățele. Ea reprezenta 
parcul de distracţii pe care Li Sha-Tin visase să-l instaleze în jurul 
Oraşului interzis: piscine, tobogane. 

Li Sha-Tin lăsă din mână fotografiile cu lacrimi în ochi. Mai 
mult decât vânătoarea feroce a cărui ţintă era şi amenințările cu 
moartea care planau asupra sa, prăbuşirea viselor sale de copil 
sărac îl loveau în inimă. Ar fi vrut atât de mult să fie 
binefăcătorul oraşului său... Desigur, el extorcase sume colosale 
dar o mare parte serviseră la iniţierea acestor construcţii 
faraonice. 

Din fericire, aceste fotografii care-i pricinuiau amărăciunea, 
reprezentau de asemenea un mesaj de bun augur. Asta însemna 
că pachetul încredinţat cu câteva luni în urmă doamnei Lin, 
vechea sa metresă şi complice, ajunsese în mâini bune la 
Vancouver după o călătorie cu peripeții plecând de la Xiamen, 
via Hong Kong şi Toronto. Erau casete video, vreo douăzeci la 
număr, nu de prea bună calitate dar de o imensă valoare, filme 
cu care Li Sha-Tin îi prinsese în ultimii ani pe complicii săi de la 
diferite nivele ale administraţiei, atunci când îi primea în 
Pavilionul său roşu, în compania unor call-girls. 

Unele dintre ele nu mai aveau decât o valoare documentară, 
protagoniştii lor fiind deja executaţi. Altele constituiau adevărate 
bombe, nişte mijloace de şantaj unice, privind pe unii membrii 
din ierarhia partidului şi armatei. Unii erau suspectaţi, alţii nu. Li 
Sha-Tin ştia că americanii ar da oricât pentru a avea acces la 
aceste documente care ar fi putut destabiliza o parte a 
aparatului guvernamental chinez. Numai că chinezul nu era un 
nebun. Un mijloc de şantaj, odată ce te-ai servit de el, nu mai 
valorează nimic. Astfel se face că el hotărâse să nu se servească 
de ele decât ca o ultimă resursă. El avea nevoie de un timp de 
chibzuinţă după evenimentele din ultimile zile. 

El nu-i avea la inimă pe americani pentru că încercaseră să-l 
răpească, dar din cauza lor, acum ajunsese din nou în ghearele 
canadienilor şi pe deasupra în închisoare el nu-şi putea recupera 
preţioasele casete decât fiind liber, l-ar fi fost de ajuns să prevină 
o anume persoană cu un mesaj convenit. Atunci când aceste 
casete ar reveni în mâna sa, el ar încerca să negocieze cu 
guvernul chinez - ultima sa şansă. Odată bariera chineză 
ridicată, el ar putea probabil părăsi Canada. Faptul de a i se fi 
interzis accesul la cazinoul din Columbia Britanică îi dăduse o 
lovitură în moralul său, cu atât mai mult cu cât pretextul era fals, 
el netrişând niciodată. Ei juca doar pentru a-şi procura senzaţii 


130 


tari. 

Astăzi se blestema pentru a nu fi simţit din ce parte bătea 
vântul, el care totdeauna se lăudase că are fler. Numirea noului 
ministru ai securităţii, un om integru, fusese cel care dăduse 
semnul îngropării businessului său şi el ştia că înverşunarea 
autorităţilor de la Pekin în privinţa sa, nu se datora numai banilor 
extorcaţi. El le produsese o mare pierdere de imagine. De-acum 
înainte, toată lumea cunoştea numele şi faptele sale, ceea ce 
pentru Pekin era mai mult decât putea îndura. El nu-şi făcea 
iluzii. Chinezii nu-l vor ierta niciodată. Era acelaşi lucru ca şi cu 
Taiwanul. Ei erau răbdători şi ştiau că într-o zi Taiwanul va 
ajunge sub suveranitatea lor şi de asemenea, Li Sha-Tin trebuia 
să moară pentru a-şi ispăşi păcatul de orgoliu... 

Singura lui şansă era aceea de a-i ţine la distanţă cu un mijloc 
de retorsiune, aşa cum se stăpâneşte o fiară într-un număr de 
circ, dar la primul semn de slăbiciune ea s-ar declanşa. 

El trebuia să-şi recupereze aceste documente cu orice preţ şi 
să le pună la loc sigur. Vila de la numărul 1238 din 57-e Avenue 
fusese pierdută, dar mai avea şi alte mijloace. 

x 


* * 


Conferinţa în trei dintre Malko, Simon Levine şi „Buzzy” 
Krongard la Langley, se ţinea la consulatul american printr-un 
telefon protejat. Acesta era un nou consiliu de război după 
catastrofa din 57-e Avenue. 

— Am terminat cu acţiunile directe, decise numărul trei din 
CIA. Singura noastră şansă este aceea de a-l convinge pe Li Sha- 
Tin să ceară oficial azil în Statele Unite. Canadienilor nu le va fi 
uşor să-i refuze permisiunea de a părăsi ţara. Mai aveţi un mijloc 
de a-l aborda? 

— Da, spuse Malko, prin biroul lui Sonny Chai, însă Li Sha-Tin 
ştie deja ce vrem noi. El nu şi-a manifestat dorinţa de a emigra în 
Statele Unite. Nu ştiu cum să facem să-l convingem. Ce-i putem 
oferi mai nou? 

— Mai întâi certitudinea că va obţine un permis pentru şedere 
nelimitată, răspunse „Buzzy” Krongard. Apoi, dacă el va fi 
cooperant, ajutorul Agenţiei pentru a-şi reface viaţa sub un nou 
nume, cu protecţia noastră. 

— Pentru cât timp? 

— Lăsaţi asta în aer, îi sfătui numărul trei din cadrul CIA. Nu 
vom discuta asta decât atunci când va ajunge aici. 


131 


— Mi-e teamă că el doreşte să discute asta acum. Nu-i un 
imbecil. 

— O.K. Asiguraţi-vă atunci că el are date interesante... 
Cuvântul lui nu este de ajuns pentru a compromite nişte oameni. 
Ne trebuie documente şi precizări. 

— De acord, conchise Simon Levine. Vom încerca. 

Ei întrerupseră conferinţa şi cerură de băut. În timpul acestei 
pauze, Sandra intră şi puse un fax pe birou. Era un articol din 
South China Morning Star anunțând că guvernul chinez blocase 
toate conturile bancare ale lui Li Sha-Tin. 

— Dumneavoastră credeţi că asta e posibil? întrebă Malko. 

— O să verific, replică Simon Levine. Noi avem lista conturilor 
sale off shore. Ei nu pot face mare lucru în privinţa asta. Cel 
puţin aşa sper. Audierea de mâine nu va fi tristă. 

x 
x x 


Mica sală de la etajul al şaisprezecelea ai Government Building 
era arhiplină. In faţă era judecătoarea, la dreapta reprezentantul 
ministerului public şi la stânga Li Sha-Tin, flancat de translatorul 
său, de domnul Sonny Chai şi de doi poliţişti. Asistenţii toţi erau 
jurnalişti, în cea mai mare parte chinezi, însoţiţi de cameramani. 
Simon Levine se aplecă spre Malko şi îi spuse la ureche: 
Dumneavoastră îl vedeţi pe tipul înalt, ras în cap, cu costum 
deschis la culoare şi ochelari negri, din ultimul rând? 

— Da. 

— Este reprezentantul Goangbu-ului: El lucrează sub acoperire 
diplomatică la consulat. Mă miră prezenţa sa. In mod normal, el 
nu vine niciodată... 

Un cameraman al Fairchild TV, canalul chinez, veni să-l filmeze 
pe Li Sha-Tin foarte de aproape, chiar înainte de intrare 
adjudecătorului, Daphne Shaw, însărcinată să se pronunţe 
asupra cererii de imigrare a chinezului. 

Toată lumea se ridică şi de-abia se aşezase judecătoarea, 
când Sonny Chai luă cuvântul: 

— Eu am încheiat un acord cu procurorul, anunţă el. Acesta 
acceptă ca domnul Li Sha-Tin să fie pus în libertate cu condiţia ca 
el, să plătească personal gărzile autorizate care-l vor 
supraveghea zi şi noapte. Este vorba de firma Intercom Security 
al cărui sediu se află la numărul 1820 pe West Pender. Domnul Li 
Sha-Tin a semnat deja; un cec de 20.000 de dolari reprezentând 
prestaţia pe o săptămână; pentru Bank o. F Canada, contul nr. 


132 


10380 064715. El va fi deci pus în libertate la terminarea acestei 
audieri. 

Avocatul se duse la judecătoare spre a-i înmâna copia cecului, 
interogat cu privirea, reprezentantul ministerului public se ridică. 

— Confirm acest acord, anunţă el. Nu ne opunem ca inculpatul 
să se ducă la apartamentul său din Burnaby. 

Douăzeci de mii de dolari, pe săptămână, fie ei şi canadieni 
era scump. Malko se întreba care era motivaţia chinezului. 

Adevărata şedinţă începu cu lectura plictisitoare a pieselor 
deja citate şi a diferitelor bătălii legale. Aceasta dură douăzeci de 
minute bune şi toată lumea moţăia. Li Sha-Tin părea complet pe 
dinafară. In sfârşit i se dădu din nou cuvântul reprezentantului 
public. Reprezentantul său se ridică ţinând o foaie de hârtie în 
mână şi anunţă: 

— Doamnă, judecător, am aici un document de cea mai mare 
importanţă care ar trebui să determine respingerea cererii de 
instalare în China a domnului. Li Sha-Tin, titularul paşaportului 
din Hong Kong cu numărul H90059154. 

— Despre ce este vorba, întrebă judecătoarea Daphne Shaw. 

— Domnul Li Sha-Tin este un criminal căutat în ţara lui, 
Republica Populară Chineză. El riscă pedeapsa capitală, iar 
autorităţilor noastre le repugnă să-l trimită la o moarte sigură. 
Acest obstacol este de-acum depăşit. Eu am aici o comunicare a 
ministerului imigrărilor, un document redactat oficial de către 
guvernul chinez. Autorităţile de la Pekin se angajează în scris ca 
în cazul în care domnul Li Sha-Tin va fi retrimis în ţara sa să nu 
fie condamnat decât la o pedeapsă cu închisoarea comparabilă 
cu cea pe care ar primi-o în Canada pentru fapte similare. În 
consecinţă, vă cer să respingeţi cererea de imigrare a domnului 
Li Sha-Tin şi de expulzare în ţara sa de origine. 

O linişte de moarte urmă declaraţiei sale în timp ce 
translatorul o traducea lui Li Sha-Tin. Daphne Shaw părea luată 
prin surprindere. Deodată Li Sha-Tin se ridică de parcă ar fi fost 
împins de un resort şi începu să vocifereze în limba chineză. 
Translatorul tocmai era pe punctul să-şi continue traducerea. 

— Ăştia sunt nişte mincinoşi! urla Li Sha-Tin. Desigur, ei nu mă 
vor omori oficial, dar va exista un deţinut care va fi pus să mă 
omoare în schimbul suspendării pedepsei. 

El se reaşeză transpirat. Jurnaliştii notau cu fervoare. Toate 
privirile se întoarseră spre judecătoare. 

— Şedinţa se suspendă pentru o jumătate de oră. 

In sală era larmă. Li Sha-Tin stătea la locul său năucit. Malko îl 


133 


supraveghea pe reprezentantul  Goangbu-ului, impasibil. 
Deodată, un alt chinez se adresă cu o voce pițigăiată ziariştilor: 

— Eu sunt consulul Republicii Populare Chineze, strigă el. 
Vreau să aduc un document la cunoştinţa presei. Este vorba de 
un ordin al tribunalului din Hong Kong care blochează toate 
bunurile lui Li Sha-Tin, inclusiv conturile bancare, ceea ce face 
dovada vinovăţiei sale. 

Acela era articolul din South China Morning Star...Consulul 
distribui cu generozitate documentele sale în timp ce Malko şi 
Simon Levine era pe hol. 

— Miroase urât, conchise americanul. Nenorociţii de la Pekin 
au găsit fisura în cuirasă. Este povestea cu pedeapsa cu moartea 
care făcea guvernul canadian să ezite cât de cât. Acum acesta 
nu mai e decât un criminal ordinar. 

— Ce mai putem face? întrebă Malko. 

După eşecul încercării lor de a-l scoate din Canada, ei au 
reacţionat destul de repede... 

— Să aşteptăm să vedem ce va spune judecătoarea. 

x 


* * 


Judecătoarea luă loc într-o linişte apăsătoare. Li Sha-Tin se 
redresase şi i se putea vedea crisparea muşchilor maxilarului. 
Toate speranţele sale erau pe punctul de a se spulbera. Avocatul 
lui şuşotea la urechea bătrânului translator care nu mai putea 
spune nimic. Judecătoarea îşi drese glasul. 

— Decizia îi va fi comunicată domnului Li Sha-Tin în termen de 
opt zile, anunţă ea cu o voce indiferentă. Următoarea şedinţă, 
luni pe 27 la ora nouă. 

Ea se ridică într-un vacarm de nedescris. Reprezentantul 
Goangbu-ului deja se îndrepta spre ieşire cu un aer satisfăcut. 
jurnaliştii îl copleşeau pe Li Sha-Tin cu întrebări în limba chineză. 
Malko îl ajunse din urmă pe Sonny Chai. 

— Ce gândiţi dumneavoastră despre asta? 

Avocatul lui Li Sha-Tin era năucit. 

— Este o parodie de judecată, spuse el. Toată lumea ştie că 
chinezii nu se vor ţine de cuvânt, dar onoarea Canadei e terfelită. 
Domnul Li Sha-Tin va dispărea în gulagul chinez şi acolo va fi 
omorât. 

— Aveţi vreo cale legală? 

— Nu, trebui să recunoască omul legii după o scurtă ezitare. 
Noi ne lovim de raţiuni de stat. Totul se decide la Ottawa. 


134 


Judecătoarea va face ceea ce i s-a spus să facă. Eu însă, mă voi 
prezenta la Curtea Supremă... 

— Recursul este suspensiv? 

Avocatul cobori capul. 

— Nu, din păcate. Şi pe deasupra este şi foarte lung, în timp 
ce un removal order poate fi executat în câteva zile, mai ales în 
circumstanţele prezente. Voi vedea ce se mai poate face. 

Malko şi Simon Levine coborâră din nou, deloc veseli. Chinezii 
tocmai marcaseră un punct serios. Nu se mai punea problema 
convingerii lui Li Sha-Tin să meargă în Statele Unite. De-acum 
înainte, el avea domiciliul forţat în aşteptarea rezultatului 
audierii. Ei ajunseră din nou la Sutton Place. Simon Levine era 
aşteptat de o grămadă de documente. El le comentă împreună 
cu Malko. 

— Agenţia s-a informat privitor la conturile lui Li Sha-Tin. Totul 
a fost blocat în afara unui cont din Hong Kong Bank din Caiman 
Island cu un sold în jur de 1.500.000 de dolari, unul la Toronto, la 
Midland cu 500.000 de dolari şi un al treilea la Bank of Canada 
care serveşte pentru acoperirea cheltuielilor sale curente, cu o 
sumă de circa 300.000 de dolari. Evident, noi nu ştim de ce sumă 
cash dispune el, dar nu prea cred. Grosul bogăției sale este în 
China, în societăţi, terenuri, valori imobiliare. 

— Ei sunt pe punctul de a-l sugruma, concluzionă Malko. Este 
bine jucat, în aşteptarea recuperării oficiale. 

Acest om, care manipulase miliarde de dolari, care oferise 
două miliarde de yuani pentru libertatea sa, era aproape încolţit. 
Era însă mai bine să fi un sărac în viaţă la Vancouver decât un 
mort în China iar Li Sha-Tin îşi putea reface bogăţia. El era încă 
tânăr. Simon Levine scoase o brichetă Zippo, de data asta cu cap 
de tigru - el făcea colecţie din acestea - şi îşi aprinse o ţigară 
neascunzându-şi descurajarea. 

— Eu cred că este sfârşitul partidei, mărturisi el. De-acum este 
o afacere de la guvern la guvern. Un triunghi China - Canada - 
Statele Unite. Casa Albă ştie dacă vor să facă efectiv presiuni. 

— Dumneavoastră ştiţi bine că nu vor face aşa ceva, spuse 
Malko. Diplomaţii au oroare de confruntări. Ei contează pe 
oameni ca noi pentru a rezolva problemele. 

Americanul făcu un gest de descurajare. 

— Eu nu mai am nici o idee. Dar dumneavoastră? 

— Eu am poate o idee, spuse Malko, dar este greu de pus în 
aplicare. 


135 


Capitolul XIV 


Simon Levine îi aruncă lui Malko o privire năucă şi neliniştită. 

— Dumneavoastră vedeţi vreo soluţie pentru a convinge 
guvernul canadian să-şi schimbe atitudinea acum când se 
pregăteşte să-l predea pe Li Sha-Tin chinezilor? 

— Este doar o posibilitate, îl corectă Malko, cu mulţi „dacă” 
veniţi în maşina! 

Trotuarul din Hamilton Street începea să fie invadat de 
jurnalişti iar toţi se duseră la Fordul lui Simon Levine. Odată 
instalaţi în maşină, Malko îşi începu demonstraţia. 

— Guvernul canadian doreşte să facă Pekinului pe plac. 
Singurul mijloc de a-l face să renunţe este acela de a face 
presiuni asupra sa. 

Simon Levine dădu din cap neîncrezător. 

— Cum? Ameninţându-l cu o bombă atomică? 

— Noi am putea avea poate echivalentul, replică Malko fără să 
dezarmeze: raportul „Sidewinder”. 

— „Sidewinder”? se revoltă americanul. Nu mi-a căzut 
niciodată în mână. 

— Este exact, recunoscu Malko. Cunoaşteţi însă pe cineva 
care posedă un exemplar: Brian Murray. 

— Ticălosul care ne-a trădat! mormăi Simon Levine. Şi credeţi 
că o să ni-l dea! Am reflectat şi eu. El a avut nevoie de această 
trădare pentru a obţine în schimb reintegrarea în RCMP. Era 
bolnav din cauză că nu mai aparţinea corpului său de elită. 

— El ne-a ajutat totuşi, anunţă Malko. Fără el, noi nu l-am fi 
găsit niciodată pe Li Sha-Tin. Problema acum este alta: el are 
raportul „Sidewinder”. Dacă dumneavoastră aţi putea pune 
mâna pe el, noi am propune canadienilor un schimb: ei să nu-l 
predea pe Li Sha-Tin Chinei şi noi nu vom da publicităţii raportul. 
După părerea mea, aceasta este o ofertă pe care o vor studia cu 
seriozitate. 

Simon Levine ridică din umeri. 

— O.K., dar există un mare ce. Întâi de toate, Brian Murray s-a 
evaporat şi în al doilea rând, el lucrează de-acum înainte 
împotriva noastră. 

— Asta este adevărat, recunoscu Malko. Dar noi avem o arma 
secretă. 


136 


— O armă secretă? 

— Isis. 

Simon Levine păru ca lovit de fulger şi Malko înţelese că 
trebuia să înainteze cu foarte mare prudenţă. 

— Da, explică el, dumneavoastră ştiţi că Brian Murray e nebun 
după Isis, chiar dacă ea nu i-a acordat nici un favor. Asta e una 
din raţiunile pentru care el v-a ajutat în această afacere. Eu 
gândesc că el va încerca s-o revadă chiar după toate cele câte s- 
au întâmplat, sau cel puţin, să stabilească un contact cu ea. 

Faţa încruntată a lui Simon Levine spunea că această 
posibilitate nu-l încânta. 

— Continuaţi, spuse el cu o anumită asprime în voce. 

— Recunosc că planul meu constă într-un pariu, recunoscu 
Malko: acela că Brian Murray va încerca s-o întâlnească. Dacă 
asta nu se întâmplă, nouă nu ne va rămâne decât să ne rugăm 
pentru sufletul lui Li Sha-Tin, dar este totuşi o şansă să încercăm. 

— Şi mai departe? chelălăi americanul. Cred totuşi că n-o s-o 
băgaţi pe Isis în patul acestui ticălos pentru a recupera raportul 
„Sidewinder”? 

— Bineînţeles că nu, spuse Malko, liniştitor, dar începând din 
momentul în care am pus mâna pe el, îi vom putea reproşa 
această manipulare. Ei are de ce să-şi ceară scuze. 

El nu-i putea destăinui esenţialul raţionamentului său lui 
Simon Levine şi anume că Brian Murray fiind deja amantul lui 
Isis, în mod fatal va încerca s-o revadă. 

Simon Levine, fulminant din cauza furiei, demară atât de 
brusc, încât fu cât pe ce să fie lovit de un camion. 

— O.K.! O.K!, mormăi el. Vorbiţi-i despre asta lui Isis, dar aveţi 
tot interesul să supervizaţi treaba. 

Malko surâse fără să răspundă. Planul lui, un dublu şantaj, era 
întortocheat şi greu de realizat, mai întâi asupra lui Brian Murray 
şi apoi asupra guvernului canadian, partea a doua fiind mai 
uşoară. El nu găsise încă modul în care ar fi putut să-i „sucească 
mâna” poliţistului canadian. Nu avea decât un singur atu pervers 
şi delicat: Isis. Ideea care-i frământa mintea, într-un fel, era 
aceea de a obţine raportul „Sidewinder” în schimbul lui Isis, dar 
nu i-o putea spune direct lui Simon Levine. 

x 
x x 


Isis, adâncită în catalogul Romeo şterpelit din magazinul de 
decoraţiuni, era aşezată într-un fotoliu adânc, cu picioarele pe o 


137 


masă joasă în faţa unui televizor cu sunetul redus la zero. 
Văzându-l pe Malko, ea lăsă din mână catalogul şi îi adresă un 
surâs deosebit de sexy. Ea părea să fi uitat cu totul de „purtarea 
sa cea rea”. 

— Ei poftim! O fantomă! Unde-i Simon? 

— E plecat la consulat, ca să telefoneze, spuse Malko. 

El se aşeză pe masa joasă. Isis, mulată într-un combinezon alb 
şi un pantalon din latex, provoca mereu mâncărimi în vârful 
degetelor. Ea se întinse, dezvelindu-şi intenţionat sânii. 

— Aveţi poftă să faceţi sex? întrebă ea cu un ton languros şi 
provocator. Dacă el e la consulat, avem tot timpul. Acolo pierde 
ore întregi. 

Ea îi întinse braţele, ironică. Malko se ridică, veni în spatele ei 
şi se aplecă destul de mult pentru ca ea să-l poată prinde şi 
cobori faţa spre ea. In câteva secunde, ei se înlănţuiră într-un 
sărut furios. Isis se răsucea în fotoliul ei. Ea se dezlipi de Malko, 
gâfâind: 

— Veniţi! Asta-mi face poftă de sex. 

Mecanic, ea îi puse mâna pe abdomen într-un simulacru de 
mângâiere. Malko surâse mulţumit. Luarea aceasta de contact, 
aducea rezultatul scontat. 

— De ce să nu faceţi sex cu amantul dumneavoastră obişnuit? 
întrebă el. 

— Simon? întrebă Isis, cu o mutră mai degrabă dezgustată. 

— Nu! Brian. 

Tânăra femeie se întunecă la faţă. 

— Brian, ticălosul acela! Nu vreau să-l mai revăd vreodată 
după cele ce a făcut. 

Malko îşi fixă ochii în privirea ei. 

— Nu mai ştiţi nimic despre el? 

— Nu. 

Privirea sa fugise în lături şi negarea sa era efectiv lipsită de 
convingere. 

— Minţiţi, spuse simplu Malko. Brian e înnebunit după 
dumneavoastră. El v-a telefonat, fără doar şi poate. 

— Da, este adevărat, admise Isis cu reticenţă, dar i-am închis 
telefonul în nas. 

— El nu v-a lăsat un număr de telefon? 

— Este un număr mascat. 

Brian Murray rămânea, orice ar fi, un profesionist, chiar şi în 
viaţa sa particulară. De data asta, ea spunea adevărul. 

— El o să vă sune din nou, spuse Malko, pentru a vă fixa un 


138 


rendez-vous. Trebuie să acceptaţi. 

Isis rămase tăcută câteva clipe. Era clar că ea dorea din toată 
fiinţa sa acest lucru, nu că ar fi fost îndrăgostită, dar ea nu putea 
rezista ideii că Brian Murray era nebun după ea... 

— De ce? 

— Pentru a vă repara imprudenţa, spuse el. 

— Dacă fac asta, Simon mă va părăsi, iar eu fără el, nu voi 
ajunge niciodată la Hollywood. 

— Simon nu va afla niciodată, promise Malko. El ar fi nebun de 
furie dacă ar şti ce vă propun eu, dar trebuie să vorbesc 
neapărat cu Brian pentru a încerca să-l salvez pe Li Sha-Tin, aşa 
că din momentul în care aveţi întâlnire cu el, mă anunţaţi 
imediat. 

Ea îl privi îndelung cu ambiguitate, apoi îşi întinse braţele spre 
el. 

— De-acord, oftă ea, dar am nevoie de puţină afecţiune, 
acum. 

Ei îşi reluaseră sărutul de-acolo de unde-l lăsaseră. Isis luă 
mâna lui Malko şi o duse până la mijlocul ei, strecurând-o pe sub 
latex. Nu era momentul cel mai potrivit ca s-o contrarieze. Malko 
îi mângâie pântecul, depărtând dantela chilotului şi îi atinse 
sexul. Atunci când începu s-o maseze, Isis începu să geamă şi să 
se răsucească în toate felurile. Intr-un timp record, ea fu 
scuturată de un orgasm violent şi se lăsă-n fotoliul ei cu privirea 
înceţoşată. 

— Contez pe dumneavoastră, spuse Malko, plecând în vârful 


picioarelor. 
x 


* * 


Simon Levine era într-o dispoziţie  execrabilă. Vestea 
schimbării de părere a canadienilor produsese o catastrofă la 
Langley, care nu vedea nici o posibilitate de a-i opri. In timpul 
dimineţii, americanul îşi asumase destule riscuri pentru a-l putea 
scoate din Canada pe Jesus Domingo. Cadavrul lui Manuel Garcia 
fusese găsit şi poliţia făcuse legătura, ea căutându-l acum pe 
hondurian cu asiduitate. Pentru mai multă siguranţă, Adventure 
Productions declarase furtul maşinii Land Cruiser. 

Din fericire, Isis se pusese la trei ace cu o rochie roşie şi scurtă 
care la fiecare din mişcările ei, permitea să se vadă chilotul 
asortat cu rochia. In sufrageria lui Sutton Place domnea o foarte 
vie animaţie, dar atmosfera de la masa lor era lugubră. 


139 


Profitând de faptul că Simon Levine se dusese la toaletă, Isis, 
foarte surescitată, îi şopti lui Malko: 

— Gata! Am fixat întâlnirea. 

— Unde şi când? 

— Într-un motel, Kingerest pe Kingsway la nr. 3212, mâine la 
orele douăsprezece şi jumătate. 

— Cum o să faceţi cu Simon? 

— li voi spune că am oră la coafor şi că pe urmă o să fac 
cumpărături. Ce trebuie să fac? 

— Mergeţi acolo cu maşina dumneavoastră. 

Ea îi aruncă o privire mirată. 

— Vreţi să mă culc cu el? Asta-i tot? 

— Nu, spuse Malko. Eu voi intra în scenă după aceea. 

Privirea lui Isis se aprinse. 

— Il veţi ucide? 

Ea nu era atât de naivă pe cât părea. 

— Nu, spuse Malko. O să stau de vorbă cu el. 

Simon Levine se apropia de ei, aşa că tăcură. 

x 


* * 


Kingsway nu-şi merita într-adevăr numele, şerpuind prin 
mijlocul unui cartier prăfuit, mărginit de mici buticuri, garaje şi 
vechi case din lemn prost întreţinute. Malko reduse viteza. La 
numărul 3212 era un motel ieftin, a cărui zugrăveală roz murdar 
se scorojea şi care oferea camere începând de la 37 de dolari. 
Maşinile erau parcate într-o curte interioară în faţa camerelor. 
Malko parcă vizavi şi se duse la motel pe jos. Pistolul greu 
Browning atârna la centură, ceea ce urma să facă nu-i plăcea, 
dar era singurul mod de a-i salva viaţa lui Li Sha-Tin. 

El aruncă o privire în curte şi reperă imediat Mustangul alb al 
lui Isis în faţa camerei 24. 

x 
x * 

încântat şi cu inima bătând mai să-i spargă pieptul, Brian 
Murray o contempla pe Isis care tocmai intrase în camera mizeră 
şi care îi părea mai frumoasă decât în amintirile sale. El nu se 
putuse abţine să nu-i telefoneze după ce rupsese legăturile sale 
cu CIA. Gândul la ea îl punea pe jar. Niciodată n-ar fi crezut că ea 
va mai accepta să-l revadă. 

Ea îl fixa provocatoare, ispititoare ca un diavol, îmbrăcată într- 
o bluză albă, fără sutien, cu o fustiţă scurtă crăpată în lături. Ea îi 


140 


adresă un surâs vorace şi lacom. 

— Am fost nebună atunci când am acceptat să vin, mieună ea. 
De ce mai doriţi să mă revedeţi? 

Brian Murray avea senzaţia că sexul său urma să-i deşire 
pantalonul, atât o dorea de mult. El se apropie, îi trecu un braţ în 
lungul taliei, lipindu-se de ea şi respirându-i parfumul. El oftă: 

— Nu am dorit în viaţa mea atât de mult o femeie. 

Isis îşi apăsă pubisul de corpul lui, spunându-şi că la urma 
urmei, el avea oarece farmec cu ochii lui albaştri, mustaţa sa 
bine aranjată şi surâsul un pic neghiob. Era mai degrabă un tip 
frumos. 

— Atunci ce mai aşteptaţi? 

Ca un înfometat, el începu s-o îmbrăţişeze pipăindu-i toate 
tivurile, ridicându-i fusta pentru a-i atinge chilotul mătăsos şi 
umed. Sprijinită de perete, Isis se lăsa în voia lui, strecurând 
simplu o mână între ei, pentru a se asigura de realitatea dorinţei 
sale. 

— Vă daţi seama ce risc pentru a vă revedea? spuse el. Ei vor 
desigur să mă omoare, dar eu nu prea am poftă de asta. Aţi spus 
ceva cuiva? 

— Nimic, jură Isis, îmbrăţişează-mă. 

Brian Murray îi ridică febril veşmintele. El tremura din cauza 
excitaţiei. Cu o încetineală calculată, Isis se dezbrăcă de bluză şi 
de fustă, apoi de chilot, nepăstrând decât pantofii, după care se 
aruncă pe pat cu picioarele desfăcute. 

— Ne aflăm într-un motel, spuse ea. Posedaţi-mă ca pe o 
prostituată! 

Excitat de cauza dorinţei, Brian Murray o contempla uitând de 
erecţia sa triumfală. El ar fi vrut s-o îmbrăţişeze şi s-o acopere cu 
sărutări, în mod sigur, nu s-o trateze ca pe o prostituată. 

— Vino! spuse Isis nerăbdătoare. 

El se hotărî. Se lungi cu precauţie alături de ea, începu să-i 
sărute pântecul, coborând până la sexul ei. Isis îl apucă de 
păr,trăgându-l peste ea. 

— Posedă-mă! 

Din poziţia în care se afla, el nu trebui decât să împingă uşor 
şalele înainte spre a o penetra. De-abia începuseră să facă sex, 
că Isis începu să se mişte sub el. Picioarele îi fugeau în toate 
direcţiile şi tocurile sale ascuţite îi loveau şezutul. Ochii ei erau 
ieşiţi din orbite şi era în pragul orgasmului. Unghiile sale îi 
zgâriau ceafa lui Brian Murray care, excitat de această 
dezlănţuire, începu s-o deşele cu nişte mişcări ample, însoţite cu 


141 


nişte icnete de măcelar, ca şi cum ar fi vrut s-o despice în două. 

Isis delira de plăcere, cu bazinul scuturat de spasme. Brian 
juisă cu un strigăt sălbatic şi căzu peste ea. Abia revenită la 
realitate, Isis îl împinse şi se ridică în picioare. 

— Trebuie să plec, căci Simon o să mă caute peste tot. 

Ea se precipită spre baie în timp ce el îşi savura orgasmul. 
Bărbatul nu-şi putea reveni din această frenezie sexuală. Era 
posibil ca Isis să-l iubească la urma urmei. Ea reveni în cameră 
cu machiajul refăcut, strălucitoare, cu ochelarii de soare fixaţi în 
părul său lung răsucit şi simţi că o doreşte din nou. El sări din pat 
şi strângând-o la pieptul lui, îi strecură o mână între coapse. 

— Nu pleca! 

Isis se eliberă. 

— Ne vom revedea. 

Ea deschisese deja uşa. Brian Murray vru s-o urmeze şi 
înţepeni locului, fulgerat, văzându-l pe Malko în cadrul uşii. Isis 
profită de acest moment de uluială şi reuşi să ajungă la maşina 
sa. Dezbrăcat, dezorientat, polițistul canadian avu impresia că i 
se străpunge inima. Sentimentul care-l domină la început fu 
tristeţea de a constata că Isis îl trădase, apoi sub privirea rece a 
lui Malko el se chirci. 

— Cred că noi avem multe să ne spunem Brian, spuse Malko. 

In acel moment zări canadianul marele pistolet pe care îl purta 
Malko şi îşi spuse că Isis este totuşi o stricată. Ce-i mai rău, este 
că totuşi el o mai dorea încă. 

x 
x x 


— Îmbrăcaţi-vă, îi dădu ordin Malko. 

El începu să se îmbrace în grabă întrebându-se ce va mai 
urma Atunci când ţinuta sa fu corectă, el se întoarse cu faţa spre 
Malko. 

— Pentru ce aţi venit aici? 

— Pentru a regla conturile, spuse cu răceală Malko. Din cauza 
dumneavoastră au murit trei persoane, Li Sha-Tin a căzut din 
nou în mâinile canadienilor şi eu însumi era să mor acolo. 

— Din cauza mea? 

— indirect, recunoscu Malko. Dumneavoastră aţi prevenit 
RCMP-ul cu privire la proiectul nostru de răpire. 

Deoarece canadianul nu-i dădea nici un răspuns, el insistă: 

— Pentru ce aţi făcut asta? 

Brian Murray se prăbuşi pe pat şi-şi luă capul în mâini. 


142 


— Mi s-a oferit reintegrarea în serviciu, cu avansare. E oribil să 
fi şomer şi marginalizat. 

Malko îl privi uşor dezgustat. 

— Raportul „Sidewinder” este exact sau nu? 

Polițistul tresări. 

— Bineînţeles că este exact. 

— Deci, aţi acceptat să lucraţi din nou pentru nişte oameni pe 
care îi ştiaţi corupți până în măduva oaselor de organizaţiile 
chineze ale crimei organizate. 

Canadianul lăsă capul în jos fără să răspundă. Malko mai 
răsuci cuțitul în rană. 

— Dumneavoastră aveaţi o poziţie care vă permitea să ştiţi că 
guvernul canadian vrea să facă pe placul chinezilor sacrificând 
viaţa lui Li Sha-Tin. Dacă el pune piciorul în China va fi omorât. 
Asta nu v-a oprit. Astăzi chinezii s-au angajat să nu-l execute, 
ceea ce-i un truc, dar a fost suficient pentru guvernul de la 
Ottawa ca să-şi motiveze extrădarea. 

— Nu ştiam asta, protestă canadianul cu o voce slabă. 

El părea debusolat, ceea ce îi sugeră o idee lui Malko. Acesta 
venise cu intenţia de a-l ameninţa pentru a-l forţa să-i dea 
raportul „Sidewinder”. Deodată el întrevăzu o nouă soluţie. 

— Eu credeam că dumneavoastră detestaţi nedreptăţile, 
spuse el cu o voce şuierătoare. 

— Da, este adevărat. 

— Nu credeţi că extrădarea lui Li Sha-Tin ar fi una din ele? 

— Da, desigur, dar ce pot eu face? 

— Dumneavoastră o puteţi bloca. 

Ochii albaştri ai lui Brian Murray se umplură de uimire. 

— Dar cum? 

— Remiţându-mi raportul „Sidewinder”. Eu îl voi da guvernului 
canadian în schimbul vieţii lui Li Sha-Tin şi în acelaşi timp voi 
salva imaginea Canadei. 

Brian Murray, ca şi când n-ar fi auzit, nu răspunse. Malko simţi 
că acesta este într-o stare de slăbiciune psihologică intensă. El 
mai răsuci odată cuțitul. 

— Aceasta ar fi singura soluţie de a recâştiga stima lui Isis. La 
ora actuală vă dispreţuieşte pentru că ne-aţi trădat. 

Brian Murray ridică capul. 

— Credeţi? 

— Sunt convins. 

Canadianul reflectă câteva clipe. 

— Voi fi arestat, urmărit. 


143 


— Nimeni nu va şti că de la dumneavoastră a pornit totul. Mai 
există şi alte exemplare ale raportului? 

— Da, încă două. 

— Atunci cum rămâne? 

— Credeţi că Isis mă va ierta? 

— Desigur, îi promise Malko. 

Brian Murray mai reflectă în tăcere încă câteva clipe, după 
care spuse cu o voce indiferentă: 

— Bine, o să vi-l dau. 

Dragostea lui Isis cântărea în decizia lui mai mult decât 
perspectiva de a salva viaţa lui Li Sha-Tin. 

— Unde-l aveţi? 

Fără să răspundă, Brian Murray se ridică şi trecu în faţa lui 
Malko îndreptându-se spre uşă. Acesta îl escortă până la maşina 
sa parcată nu departe de Kingsway. Mâinile lui Brian Murray 
tremurau pe volan. Enorma sa pălărie albă îi dădea aerul unui 
oarecare aventurier în stare de milă. Ei merseră spre centru, fără 
să-şi spună nici un cuvânt şi se opriră în faţa unei mici agenţii a 
lui Bank of Canada în Cardero Street. Ei intrară împreună şi 
coborâră în sala cu case de bani împreună cu un funcţionar al 
băncii. 

Malko, încordat la maximum, observa toate manevrele pentru 
deschiderea casei de bani, rugându-se să nu fie nimic 
imponderabil. 

Brian Murray luă un plic mare de culoare maro şi i-l întinse lui 
Malko. 

— Poftiţi! 

— Mulţumesc, spuse Malko. Dumneavoastră aţi făcut o faptă 
bună. 

Brian Murray oftă deziluzionat: 

— Cred că voi plăti asta foarte scump. 

Ei se despărţiră la ieşirea din bancă şi Malko luă un taxi. 
Polițistul canadian, într-adevăr risca sa plătească scump 
dragostea sa nebună pentru Isis, dar aşa era războiul. Li Sha-Tin 
trebuia salvat. Nu mai rămânea decât ca raţionamentul lui Malko 
să se dovedească exact şi canadienii să cedeze la şantaj. 


144 


Capitolul XV 


Era un fum să-l tai cu cuțitul. Cei patru bărbaţi erau instalaţi 
de-o parte şi de cealaltă a unei mese imense, la primul etaj al 
sediului Poliţiei călare, serviciul „Informaţii”, pe Heather Street. 
Intâlnirea fusese preparată prin mai multe reuniuni oficioase 
dintre Simon Levine şi omologii săi canadieni. De prisos să mai 
spunem că situaţia era tensionată. Canadienii începuseră prin a 
trata cu aroganță oferta CIA, transmisa de Simon Levine şefului 
RCMP, care el însuşi trebuise să dea socoteală la Ottawa. Mai 
întâi RCMP prelinsese că raportul „Sidewinder” era un amalgam 
de minciuni şi inexactităţi. Simon Levine prevăzuse această 
reacţie şi-şi activase antenele. Incepând de a doua zi, The 
Province publica un extras din „Sidewinder”, promițând cititorilor 
săi că le va pune la dispoziţie cât de curând urmarea. Reacţia 
canadienilor fu rapidă: o cerere de întâlnire la cel mai înalt nivel. 
Aceasta fusese acceptată. Chiar DDO al CIA fu cel care se 
deplasă, în vederea finalizării unui acord simplu: agenţia federală 
americană se angaja să nu publice vreodată acest raport şi nici 
vreun extras al acestuia, în timp ce guvernul canadian se 
angajează oficial să nu-l extrădeze pe Li Sha-Tin în China, chiar 
dacă constituia obiectul unei măsuri de removal. 

Dezbaterea ajunsese până la Ottawa, care ţinuse în secret 
propunerea timp de patruzeci şi opt de ore. Un al doilea articol 
apărut în The Province deblocase procesul. Întâlnirea finală avea 
ca scop să „netezească” asperităţile între americani şi canadieni. 

Bougon, şeful RCMP împinse spre Simon Levine comunicatul 
guvernului canadian, pregătit de Ministerul Imigrării.. 

— Acesta va fi distribuit agenţiilor de presă la sfârşitul zilei, 
adăugă el, după ce va fi remis oficial ambasadorului chinez. 

Simon Levine îl trecu lui Malko. Textul era clar şi explicit: 
„Guvernul Canadei, ţinând seama de pericolele potenţiale care l- 
ar ameninţa pe un cetăţean chinez. Domnul Li Sha-Tin, dacă ar fi 
retrimis în ţara lui, a decis irevocabil ca acest individ, în caz că 
statutul de imigrant i-ar fi refuzat şi ar constitui obiectul unei 
măsuri de expulzare de pe teritoriul canadian, să-şi aleagă 
viitoarea sa ţară de primire”. 

Nu se făcea nici o aluzie cu privire la angajamentul guvernului 
chinez de a comuta pedeapsa lui Li Sha-Tin. Nu trebuia vexat 


145 


nimeni, dar, chinezii urmau să înnebunească de furie Simon 
Levine strecură documentul în servieta sa şi îi adresă un surâs 
inocent vecinului său. 

— Ţineţi ca domnul Sha-Tin să rămână pe teritoriul canadian? 

Canadianul ridică din umeri. 

— Evident, nu! El este un criminal, dar pe moment este 
imposibil să procedăm la un removal pentru el, atât timp cât 
procedura de cerere de azil nu a ajuns la termen. Asta poate 
dura luni de zile şi chiar ani. 

— Dar dacă domnul Li Sha-Tin decide cu de la sine putere să 
părăsească Canada, nu v-aţi opune? insistă Simon Levine. 

— In principiu nu. 

Americanul se ridică, imitat de Malko. 

— Vă mulţumesc. 

El şi Malko părăsiră sala într-o linişte glacială. Canadienii nu 
vor uita aşa de uşor felul în care americanii le forţaseră mâna. 

— Nu ne mai rămâne decât să-l convingem pe Li Sha-Tin, 
conchise Malko după ce ieşiră. Am să mă dedic acestui scop. Am 
o întâlnire mâine dimineaţa cu domnul Sonny Chai. Trebuie să 
acţionăm repede. Pekinul va căuta un răspuns, iar noi nu mai 
avem pe nimeni pentru a-l proteja. Ar fi stupid să moară acum. 

x 


* * 


Tsang Ming-na, reprezentantul Goangbu-ului la Vancouver, 
codifica cu sârg mesajul pe care trebuia să-l adreseze centralei 
sale. Comunicatul guvernului canadian tocmai îi căzuse în mână. 
Ca din întâmplare, el nu putuse întâlni pe nimeni la Ottawa. Il 
ocoleau. El nu-şi făcea iluzii. Americanii îşi băgaseră coada şi nici 
cea mai mare iritare a Pekinului nu putea schima situaţia cu 
nimic. China dispunea de mijloace de retorsiune limitate faţă de 
Canada. 

Trebuia deci ca Pekinul să trimită instrucţiuni pentru o nouă 
acţiune, care nu putea fi decât clandestină. El dispunea la 
Vancouver de oameni siguri - cei care rezolvaseră problema lui 
Victor Chang. Era însă nevoie de un plan de bătaie. Era greu să 
ataci frontal gărzile de la Intercom Security care vegheau asupra 
lui Li Sha-Tin. Trebuia ceva mai sofisticat. La început, cei din 
Goangbu avuseseră în vedere o otrăvire, fără să dea curs acestui 
proiect. Aceasta era o idee care merita revăzuta. 

După ce-şi termină corvoada, Tsang Ming-na se îndreptă spre 
mica sala cu telefoane cifrate din mansarda vilei care adăpostea 


146 


consulatul, de pe Granville Road. Ţinând seama de decalajul 
orar, el urma să primească răspunsul a doua zi, deşi timpul 


presa. 
x 


* * 


Isis radia de fericire după ce-şi realizase rolul vital pe care-l 
jucase în deblocarea situaţiei, după ce provocase o catastrofă. 
Malko aşteptase ca totul să fie reglat înainte să-i permită să-l 
revadă pe Brian Murray. Ea se precipită spre Malko atunci când 
el intră în biroul lui Simon Levine, care era plecat la consulat. 

— Urmează să mă întâlnesc imediat cu Brian, îi spuse ea. l-am 
lăsat un mesaj. 

— Unde? La motelul Kingerest? 

— Nu, la el. Pentru un dineu de amorezaţi. 

Ea radia. 

— Indrăgostită? întrebă Malko amuzat. 

— Este prima dată când un bărbat îşi riscă viaţa pentru a mă 
poseda. Nu-i aşa că-i flatant? Mă voi face foarte frumoasă. 

Trădarea lui Brian Murray fusese uitată. Totul părea să treacă 
pe lângă Isis ca apa pe fulgii unei rațe. 

x 


* * 


Simon Levine părea să fi înghiţit un pahar cu acid sulfuric. El 
era la al treilea Defender şi nu se bine dispusese. Malko, 
cunoscând situaţia, nu îndrăznea să-l chestioneze prea 
amănunţit. Americanul fu cel care sparse tăcerea, cu o voce 
aparent indiferentă: 

— Dumneavoastră credeţi că ar fi trebuit s-o împiedic să se 
ducă la acest rendez-vous? 

Isis nu putuse face altfel decât să-i mărturisească că se duce 
să cineze cu Brian Murray. Malko îşi reţinu un surâs: măcar să nu 
provoace o erupție vulcanică. 

— Nu, desigur, spuse el. Brian merita cu prisosinţă o mică 
recompensă. 

Americanul întrebă cu o voce sugrumată: 

— Dumneavoastră vreţi să spuneţi că... 

Malko se grăbi să corecteze formularea sa nefericită. 

— Un dineu nu reprezintă ceva grav, spuse el, liniştitor. 

— Ea v-a spus unde se întâlnesc? 

— Cred că într-un restaurant. 

— Mie, spuse pe un ton sumbru americanul, n-a vrut să-mi 


147 


spună nimic. 

— Brian Murray şi-a răscumpărat greşeala, pledă Malko. 

— Neisprăvitul ăsta... 

El comandă un alt Defender: erau nume care nu mai trebuiau 
pronunţata Malko se rugă în linişte ca Isis să nu doarmă prin 
străini. 

x 
x x 


La volanul Mustangului său, Isis avansa ca un melc încercând 
să descifreze numerele caselor de pe Marine Drive, la North 
Vancouver, o stradă cu câteva buildinguri moderne şi nişte mici 
vile la malul apei. Nişte joggeri alergau pe peluze iar nişte copii 
se jucau cu mingea. Era foarte bucolic. In sfârşit zări 
Volkswagenul verde al poliţistului canadian. Ajunsese la 
destinaţie. 

Ea parcă în spatele buburuzei şi pătrunse în mica grădină 
ascunsă în spatele unei bariere de arbori. Casa, cu obloanele sale 
vopsite şi ţiglele bine lustruite, semăna cu o jucărie. In interior 
strălucea o lumină. Ea bătu la uşa de la intrare, dar nu răspunse 
nimeni, dar totuşi zări că uşa era întredeschisă. Ea surâse: 
acesta era stilul lui Brian, de a o aştepta îmbrăcat într-un halat 
de casă. Ea îşi ridică fusta pentru a verifica dacă ciorapii erau 
bine întinşi. Pentru el, ea se deghizase într-o vampă din anii '50 
cu un taior foarte curbat, un decolteu adânc, machiaj de cocotă 
şi nişte ciorapi de un negru închis. 

— Brian? 

Nici un răspuns. Surâzând în sinea sa, împinse uşa. Aceasta nu 
se deschise în întregime ci se opri într-un obstacol. Isis trebui să 
se strecoare prin crăpătura uşii pentru a intra. Camera era 
luminată de lumânările aşezate pe masă şi de o lampă. Ei îi 
trebuiră câteva secunde pentru a înţelege de ce nu se deschidea 
uşa. 

Pe podea era lungit corpul unui bărbat îmbrăcat în pantalon 
negru şi cămaşă albă, devenită stacojie din cauza sângelui cu 
care era impregnată. Isis nu avea experienţa morţii, dar simţi 
imediat că era vorba de un cadavru. Ea nu îndrăznea să-l 
privească pe mortul culcat pe burtă, dar acesta nu putea fi decât 
Brian. Timp de câteva secunde ea rămase paralizată de spaimă. 
Picioarele refuzau s-o asculte. 

Ingrozită, privi în jurul ei, întrebându-se dacă nu cumva 
asasinul mai era încă acolo. Recăpătându-şi controlul asupra 


148 


picioarelor, ea ocoli cadavrul. Cuprinsă de un acces brutal de 
greață, ea se târî la bucătărie unde vomită lângă un platou cu 
stridii şi o farfurie cu foie gras. Puțin refăcută, ea reveni în living- 
room şi se lăsă să cadă pe o canapea. Din cauza tremurului 


mâinilor, ei îi fu greu să formeze un număr pe mobilul său. 
x 


* * 


— Malko! 

Malko simţi adrenalina năpustindu-se prin arterele sale. Vocea 
lui Isis nu era aceea pe care o cunoştea, mereu gata să 
glumească. Ea era răguşită, tremurătoare, ştearsă. 

— Da, spuse el. Ce s-a întâmplat? 

— El... El e mort, spuse ea. 

— Mort? Cum? 

— Cu lovituri de cuţit, mi se pare. Este murdar de sânge peste 
tot, e ceva oribil, nu îndrăznesc să fac nimic. Veniţi, veniţi 
repede! 

— Adresa? 

— Marine Drive, North Vancouver 176. Veniţi? 

— Da, promise Malko. Nu atingeţi nimic, nu vă mişcaţi. 

El îşi luă Browningul, îl strecură la cingătoare şi ceru maşina 
sa la recepţia lui Hyatt. Din fericire, Simon Levine preferase să 
rămână singur pentru a-şi rumega amărăciunea. El trebuia să 
traverseze Stanley Park pentru a ajunge în North Vancouver. 
Dacă Lion's Bridge nu era închis, îi trebuia o jumătate de oră ca 
să ajungă acolo, în timp ce traversa marele parc, el se întrebă ce 
s-a putut întâmpla. 

Douăzeci de minute mai târziu, el se oprea în faţa numărului 
176 pe Marine Drive, chiar în spatele Mustangului lui Isis. După 
ce trase piedica armei sale, el traversă grădina şi împinse uşa 
spunând: 

— Eu sunt, Isis! 

Mirosul fad al sângelui îi pătrunse în nări. Tânăra americană 
era cu faţa la el, prăbuşită pe canapea, buimăcită, chiar în faţa 
cadavrului lui Brian Murray. Ea se ridică şi i se aruncă în braţe 
tremurând ca o frunză. 

— E oribil, oribil, se bâlbâi ea. Cine a putut face asta? 

— Nu ştiu, spuse Malko. Calmaţi-vă! 

Ea se aşeză din nou şi scoase o ţigară pe care el i-o aprinse cu 
brichete sa Zippo cu stemă. El examina după aceea cadavrul, 
fără să-l atingă. Ei fusese străpuns cu lovituri de cuţit, doar în 


149 


spinare. Numără o duzină de lovituri. Nu exista nici o urmă de 
luptă. Probabil că Brian Murray deschisese uşa asasinului său 
fără nici o precauţie, crezând că e vorba de Isis. 

Această crimă nu părea să fie imputabilă canadienilor. Acesta 
părea să fie răspunsul chinezilor la comunicatul emis de Ottawa, 
ceea ce însemna că unul dintre canadieni le explicase chinezilor 
rolul lui Brian Murray în schimbarea opiniei guvernului canadian, 
fără a-şi da seama că-l condamna la moarte. 

El se întoarse spre divan şi o luă pe Isis. De mână. 

— Haideţi! 

— Nu chemăm poliţia? 

— El e mort. Este inutil să vă amestecați în treaba asta. Poliţia 
nu va găsi nimic. Pace sufletului său! 

Când să iasă, ea se aruncă brusc în braţele lui Malko, spunând 
cu o voce de copil: 

— Doamne ce frică mi-a fost! Am crezut că voi muri. 

Malko o simţi cum se înmoaie în braţele sale şi crezu că va 
leşina. Corpul lui Isis însă, fu deodată cuprins de nişte ondulaţii 
care n-aveau nimic de-a face cu frica. Lui îi trebuiră câteva 
secunde ca să-şi dea seama că Isis se freca de el, fără nici o 
ambiguitate. Privirile lor se întâlniră, cea a tinerei femei având o 
expresie stranie, dusă şi vagă. 

— Şi eu care mă făcusem aşa de frumoasă... murmură ea. 

— Dumneavoastră sunteţi mereu frumoasă, spuse Malko 
pentru a o calma. Veniţi! Este mai bine să nu rămânem aici. 

Isis rămase lipită de el. Cu gura lipită de gura lui, ea spuse în 
şoaptă: 

— AŞ vrea să facem dragoste acum, aici. Niciodată nu voi mai 
fi în situaţia asta. 

Cu privirea fixată asupra cadavrului fostului său amant, ea se 
freca încet de Malko într-un balans lânced, plin de senzualitate. 
Nu mai simţea nici măcar mirosul sângelui. El se aprinse la 
rândul său şi Isis remarcă imediat cu perversitate: 

— Nu-i aşa că vă excită şi pe dumneavoastră? 

Era o treabă prea complicată ca să-i explice că de fapt 
atingerea corpului ei care i se oferea şi nu cadavrul îi producea 
acest efect. Ei o făcu să se răsucească pentru a nu mai avea 
înaintea ochilor cadavrul lui Brian Murray, sprijinind-o de masa 
preparată pentru dineu! de îndrăgostiţi. Isis începu imediat să-l 
sărute, în timp ce bazinul efectua mici ondulaţii. El îi strecură 
mâna pe sub fustă şi urcă de-a lungul unei coapse pentru a găsi 
sexul oferit fără nici o barieră. Ca pentru a se scuza, Isis 


150 


murmură: 

— Am vrut să-i fac o surpriză şi nu mi-am pus nimic... 

Ochii săi se închiseră atunci când Malko o posedă cu o 
brutalitate voită, ceea ce o duse repede la un orgasm care o 
scutură ca o descărcare electrică. 

— Aşteptaţi spuse ea, cu un geamăt. Aşteptaţi! 

Ca o naufragiată agăţându-se de geamandură, ea începu să-l 
dezbrace, până ce degajă ceea ce dorea, lăsându-se apoi să 
cadă pe covorul albastru cu lâna moale. Timp de câteva minute, 
ea îi supse organul cu furie, apoi ridică ochii. 

— Posedaţi-mă aici, lângă el. 

Ea era deja întoarsă pe spate, cu fusta ridicată peste burtă, cu 
picioarele îmbrăcate în negru larg desfăcute. Malko o penetră cu 
o singură lovitură de şale fixând-o pe covor. Isis gemu agăţându- 
se de el. Malko îi simţea bazinul răsucindu-se sub el şi crezu că 
urma să juiseze. Ea însă îl respinse rugându-l: 

— Aşteptaţi! Culcaţi-vă! 

El trebui doar să se răstoarne, imediat Isis se sui călare peste 
el şi se înfipse în sexul lui o singură mişcare, aşezându-şi mâinile 
lui Malko pe coapse. 

— Posedaţi-mă puţin în poziţia aceasta! spuse ea dintr-o 
suflare: 

Cu bustul drept, părul fluturând în jurul feţei, ea începu să se 
frece ca o nebună în timp ce el o penetra cât mai adânc. Ţinând 
gura deschisă şi cu o privire de nebună, ea se îndrepta spre un 
orgasm care-i smulse un strigăt sălbatic înainte de a cădea peste 
Malko. Cu privirea fixată asupra cadavrului aflat ia câţiva 
centimetri de ei. 

— N-am juisat niciodată atâta, spuse ea. 

Situaţia începea să devină delicată. Putea să vină oricând 
cineva. Malko o respinse, ea fiind încă ameţită. De asemenea, 
era prima dată când el făcea sex lângă un mort. O ajută pe Isis 
să se ridice iar ea se îndreptă spre uşă şi se opri în mijlocul 
grădinii, cu ochii ridicaţi spre rarele stele. 

— Simt că-mi tremură picioarele, oftă ea, sprijinindu-se de 
Malko. Niciodată n-ar fi vrut Simon să facă aşa ceva. Ideea asta 
mi-a venit în minte când v-am văzut. N-am mai simţit teama şi 
mi-am amintit de ce am venit. 

— Puteţi să şofaţi? întrebă Malko. 

— Cred că da. 

— Atunci noi ne despărţim aici. Cred că ar fi mai bine să nu-i 
spunem nimic lui Simon. El va afla ştirea din ziare. 


151 


Isis îl măsură cu privirea: 

— Vă dezgust? 

Malko surâse ambiguu. 

— Nu chiar de tot, din păcate. 

În ochii lui Isis apăru un licăr de furie. Cu faţa foarte aproape 
de Malko, ea spuse: 

— Mai adineauri, când mi-aţi penetrat sexul, vă excitaţi foarte 
tare... Asta nu vă dezgusta! Sexul dumneavoastră era tare ca un 
mâner de topor, de vă simţeam în fundul abdomenului. 

Ea se răsuci brusc şi se depărtă cu paşi mari. Malko o privi 
urcându-se în maşina sa. Suferințele lui Simon Levine nu se 
opreau acolo. 

Chinezii acţionaseră foarte repede. Asta era promiţător. Dacă 
ei nu reuşea să pună la punct exfiltrarea lui Li Sha-Tin, în zilele 
următoare chinezul risca să sfârşească precum Brian Murray. Nu 
trebuia pierdută nici o secundă, înainte ca oamenii Pekinului să 
întindă o ultimă capcană mortală. 


152 


Capitolul XVI 


Mangşeta ziarului Vancouver Sun se întindea pe opt coloane şi 
întruna din ele, cu o fotografie în culori a lui Brian Murray, 
acoperit cu o pânză verde, mort în living-room-ul său şi un 
portret medalion. 

„RCMP surperintendant stabbed to death”? titra cotidianul. 
Crima fusese descoperită spre miezul nopţii de oamenii unei 
patrule a poliţiei intrigaţi de faptul că poarta casei era deschisă. 
Cadavrul primise mai mult de cincisprezece lovituri de cuţit. 
Primele cercetări duseseră la concluzia că fuseseră doi asasini. 
Nimeni nu a înţeles nimic şi toată lumea se pierdea în 
presupuneri privind cauzele acestei crime sălbatice. Bineînţeles, 
într-un cadru se amintea şi de episodul „Sidewinder” şi 
destituirea lui Brian Murray. Pe de altă parte, un comunicat de la 
Ottawa preciza că afacerea „Sidewinder” era înmormântată de 
mult timp şi că Brian Murray fusese reintegrat recent în serviciul 
său. 

Simon Levine împături ziarul cu o grimasă. 

— Canadienii se simt probabil prost... Chinezii au fost 
pesemne ajutaţi să intuiască rolul lui Brian în afacerea noastră. 

— Crima asta dovedeşte că ei nu se dau bătuţi în ciuda 
ultimelor evenimente. Noi avem deci interesul să facem 
imposibilul ca să-l scoatem urgent pe Li Sha-Tin din Canada. 

Simon Levine scoase din servieta sa un teanc de documente 
pe care i le întinse lui Malko. 

— lată acordul oficial al Departamentului de Stat pentru 
imigrarea în Statele Unite a lui Li Sha-Tin! Este aproape ca o 
invitaţie. O scrisoare oficioasă anexată la aceasta precizează că 
începând din secunda în care a trecut frontiera, noi îi vom 
asigura protecţia orice s-ar întâmpla şi că nimeni nu-i va pune 
întrebări privind sursa fondurilor sale pe care le-ar putea 
repartiza în diverse paradise fiscale. 

Rațiunea de stat era mereu la fel de eficace. Malko luă 
documentele şi remarcă: 

— Dumneavoastră nu spuneţi nimic despre ce aşteptaţi de la 
el? 

Simon Levine surâse viclean. 


5 Un comisar principal al Poliţiei călare înjunghiat (n.a.). 
153 


— Trebuie mai întâi să-l oprim. Pe urmă, va fi treaba analiştilor 
să-l stoarcă de informaţii, din momentul în care va fi în siguranţă. 
Când aveţi întâlnire cu avocatul lui? 

— lau masa cu el, spuse Malko, la Vancouver Hotel. Apropo! 
Ce s-a mai întâmplat cu Jesus Domingo? Exfiltrarea sa s-a sfârşit 
cu bine? 

— Este la Los Angeles, în stand-by. Eu fac demersurile ca să i 
se elibereze un green card. El doreşte să-şi cumpere o fermă în 
Oregon. 

O crimă încheiată cu bine, deschidea toate porţile. 

x 
x x 


În sufrageria imensă a celui mai şic hotel din Vancouver, cu 
plafonul ca de catedrală, plutea un fum albastru-verzui. Sonny 
Chai şi Malko ocupau o masă în colţul cel mai întunecos şi cel 
mai depărtat de bar. Ambianţa era de aşa manieră, că îi îndemna 
să vorbească în şoaptă. La a treia masă de la ei, un client solitar 
citea New York Times mâncând distrat. 

Malko îşi puse Browningul său cu un cartuş pe ţeavă, pe 
scaunul de alături, ascuns sub un ziar Vancouver Sun spre mai 
multă siguranţă. In principiu, chinezii n-aveau nici un motiv să-l 
ucidă, evident, în afară de o răzbunare. Domnul Chai puse pe 
masă grămada de documente ştampilate ale „State Department” 
şi tăie o bucăţică din Prim Rib-ul său şi o mestecă surâzând 
inocent: 

— Această ofertă îmi pare deosebit de generoasă, potrivit 
tradiţiei unei mari democraţii ca Statele Unite. 

— Absolut, confirmă Malko, întrebându-se unde voia să ajungă 
interlocutorul său. 

— Totuşi, continuă chinezul, canadienii îl consideră pe Li Sha- 
Tin un primejdios criminal, ca şi autorităţile de la Pekin. 
Primindu-l pe clientul meu, nu riscaţi un scandal politic? 

Malko nu-şi putu reţine un surâs. 

— Relaţiile dintre China şi Statele Unite sunt foarte diferite de 
cele dintre Canada şi Statele Unite. Nici Congresul, nici presa nu 
vor interveni în această afacere care este pur administrativă. 
Domnul Li Sha-Tin va obţine imediat un statut de refugiat politic 
ceea îl pune în afara oricărei acţiuni întreprinsă de ţara sa de 
origine pentru a-l recupera. Documentele pe care vi le-am 
prezentat sunt o confirmare în acest sens. Hotărârea este 
ireversibilă. 


154 


Sonny Chai începu să mestece foarte lent, ca şi cum n-ar mai 
fi avut dinţi şi aşteptă să vină cafeaua pentru a spune cu o voce 
indiferentă: 

— Am văzut că în schimbul acestei ospitalităţi dumneavoastră 
nu-i cereţi nimic domnului Li Sha-Tin. 

Malko o făcu pe indignatul. 

— Ce schimb? Este vorba de o acţiune umanitară, pentru a 
veni în ajutorul unui om persecutat de un regim comunist 
dictatorial... Serviţi un coniac? 

Cunoscând preferința chinezilor pentru coniacul franțuzesc, 
Malko comandă un Otard XO pentru avocat. Acest gest urma să 
faciliteze finalul discuţiei. 

— Clientul meu ar dori ca, înainte de a lua în consideraţie 
oferta dumneavoastră, să se angajeze public că nu va face nimic 
din ce ar putea prejudicia ţara sa. Vedeţi vreo problemă în asta? 

— Nici cea mai mică problemă, spuse Malko imperturbabil. 

Satisfăcut, domnul Chai savură coniacul. Cursa pentru 
câştigarea Oscarului pentru cel mai mare mincinos urma să fie 
grea... Amândoi ştiau la ce se puteau aştepta, dar în felul acesta 
se salvau aparențele. Ei mai flecăriră încă puţin, atâta cât 
chinezul să-şi termine coniacul, după care domnul Chai îşi aranjă 
documentele în servietă. 

— O să-i transmit toate acestea clientului meu, anunţă el şi voi 
încerca să organizez o întâlnire. 

— Cu cât mai repede, cu atât mai bine, preciză Malko. 

— Vom angaja şi un translator, propuse domnul Chai, ca să nu 
se ivească vreo neînțelegere. 


* * 


Isis dorise să se ducă la funeraliile lui Brian Murray la care nu 
erau prezenţi decât nişte poliţişti şi mama sa. Bineînţeles că 
ancheta nu avansase cu nici un pas. Asasinarea lui Brian Murray 
rămânea un mister, ca şi dispariţia lui Victor Chang, cu excepţia 
unor iniţiaţi. Se scurseseră două zile de la întâlnirea cu maestrul 
Chai şi Simon Levine stătea ca pe cărbuni aprinşi, hărțuit de 
mesajele de la Washington. Cu canadienii, relaţiile se rupseseră. 
Li Sha-Tin, eliberat aşa cum fusese prevăzut, se întorsese la 
apartamentul sau din Burnaby. Ca prin minune, reapăruse şi 
„Black Ghost” Ming care nu-l mai părăsea. Aparent, canadienii nu 
detectaseră prezenţa lui în locul unde se  produseseră 
împuşcăturile pe 57-e Avenue West. Cum cele două gorile ale 


155 


Intercom Security însărcinate cu paza lui de către guvernul 
canadian erau şi ele prezente, Li Sha-Tin era la adăpost de o 
tentativă de lichidare a Goangbu-ului. 

Isis, care-şi lua foarte în serios rolul de văduvă, îmbrăcată în 
negru, căscă şi-l întrebă pe Simon Levine: 

— Mai rămânem mult timp la Vancouver, dragul meu? Eu 
trebuie să mă prezint la o audiție la Hollywood cu un producător 
care m-a remarcat. 

— Vom pleca cât de curând, o asigură americanul, dar asta nu 
depinde de noi. 

Malko nu ştia ce basme îi povestise Isis lui Simon Levine după 
seara petrecută la Brian Murray, dar ei erau într-o nouă lună de 
miere... 

Mobilul lui Malko sună. El recunoscu vocea domnului Chai. 

— Clientul meu acceptă să vă primească astăzi la ora 
şaptesprezece, îl anunţă avocatul chinez. Ne vom întâlni la 


intrarea lui Crystal Court. 
x 


* * 


Malko se simţi invadat de o mare uşurare atunci când Îl văzu 
pe Sonny Chai frânând în faţă la Crystal Court. Simon Levine şi el 
aşteptau deja de un sfert de oră. Avocatul era însoţit de un 
bătrân translator. Malko ridică ochii spre faţada imobilului, 
hidoasă, cu storurile sale verzi care-l făceau. Să semene cu o 
piscină. 

Interpretul îi anunţă prin interfon şi ei luară ascensorul până la 
etajul şapte. Deasupra uşii apartamentului lui Li Sha-Tin o 
cameră filma vizitatorii. Maestrul Chai sună şi după un 
impresionant zgomot de zăvoare, uşa se deschise şi apăru un 
„dur” în maieu negru, cu un Uzi în mână, care lui Malko îi aduse 
aminte de Chris Jones prin lungimea antebraţelor sale. Antreul 
era minuscul şi ei ajunseră imediat într-un mic salon prost 
iluminat. 

Li Sha-Tin Stătea aşezat în spatele unui birou, cu privirea 
veselă, surâzând, îmbrăcat cu un tee-shirt şi un pantalon. El se 
ridică şi strânse îndelung mâna vizitatorilor săi, pronunţând 
câteva cuvinte în chineză. 

— Vă urează bun venit, traduse avocatul. 

Oricum, Li Sha-Tin nu era un ranchiunos. Ultima dată când îl 
văzuse pe Malko, acesta participa la tentativa de kidnapping 
pusă la cale de CIA. Malko îl revedea cu seringa înfiptă în braţ. 


156 


Aparent, incidentul fusese uitat. 

Ei se instalară în faţa biroului şi avocatul începu să-i citească 
documentul Departamentului de Stat, tradus de interpret. 
„Durul” cu arma lui se retrăsese în antreu. Malko începu să-şi 
spună că ei se aflau pe punctul de a reuşi. Lectura şi traducerea 
durară aproape o oră. În continuare, luă cuvântul Li Sha-Tin. 

— In el se spune că nu vrea să indispună ţara sa, traduse 
interpretul, că el are încă multe interese acolo, mai ales la Hong 
Kong şi că nu va face nici o declaraţie publică antichineză. 

— Niciodată nu-i vom cere aşa ceva, afirmă virtuos Simon 
Levine, practic cu mâna pe inimă. 

Li Sha-Tin părea un pisoi mare pe jumătate adormit. După 
terminarea lecturii urmă o pauză. Apoi, se angajă o lungă 
conversaţie în chineză între el şi translator, care traduse: 

— Domnul Li Sha-Tin întreabă dacă în viitor i-ar putea aduce în 
Statele Unite şi pe membrii familiei sale. 

Aceasta era o chestiune pe care nu o prevăzuse nimeni. Simon 
Levine încercă să iasă din încurcătură printr-o piruetă. 

— Problema aceasta va trebui studiată mai târziu, spuse el. 
Problema va fi soluţionată bineînţeles cu bunăvoință. 

Urmă un alt dialog neînțeles. Li Sha-Tin arbora în continuare 
acelaşi surâs. Interpretul spuse: 

— Domnul Li Sha-Tin doreşte ca atât cererea sa cât şi 
răspunsul pozitiv să fie menţionate în protocol. 

Malko crezu că Simon Levine va sări să-l sugrume. Americanul 
reuşi să surâdă şi-l întrebă cu o voce indiferentă: 

— La cine se gândeşte domnul Li Sha-Tin? Soţia sa, copiii? 

Interpretul avea răspunsul pregătit: 

— Da, bineînţeles. Dar domnul Li Sha-Tin are de asemenea 
mai mulţi fraţi şi o persoană care îi este foarte apropiată, o 
femeie care l-a ajutat mult în afacerile sale. 

O metresă! Simon Levine era pe punctul să se descompună. 
China, numărând un miliard de locuitori, cu toţii mai mult sau 
mai puţin legaţi prin legături familiale, treaba asta putea merge 
departe. El nu putu bate în retragere. 

— Trebuie să supun chestiunea guvernului meu, spuse el, dar 
noi vom putea să lăsăm acest punct în suspensie şi să semnăm 
astăzi. 

Li Sha-Tin avu un râs sec, foarte simpatic. Părea încântat. 

— Domnul Li Sha-Tin doreşte ca totul să fie reglat în acelaşi 
timp, comunică translatorul. 

Treaba rămânea blocată. Cu moartea în suflet, Simon Levine 


157 


trebui să se recunoască învins. 

— Am să transmit cererea dumneavoastră, spuse el. Ne putem 
întâlni mâine la aceeaşi oră? Voi fi în posesia răspunsului 
definitiv. 

Urmă un dialog anglo-chinez. Li Sha-Tin era de acord. Toată 
lumea se ridică, se făcură plecăciunile de rigoare şi plecară cu 
toţii sub ochiul vigilent al „durului” care trase toate zăvoarele în 
urma lor. Simon Levine fuma furios. Il apostrofă pe avocat: 

— Clientul dumneavoastră nu-şi dă seama de favoarea pe care 
i-o face guvernul american. N-ar trebui să ajungă prea departe 
cu manevrele astea. 

Sonny Chai avu un râs foarte chinezesc, foarte politicos şi 
foarte înţepător. 

— Eu cred că asta nu e o problemă pentru guvernul american, 
spuse el cu vocea sa plăpândă. Aceasta va fi o lovitură pentru 
prestigiul Pekinului. Şi să nu uităm că în toate ţările se practică 
reîntregirea familiei. Aşa este omeneşte. 

— Apropo! întrebă Malko, ştiţi de ce domnul Li Sha-Tin n-a 
cerut niciodată azil politic în Statele Unite? Ar fi fost în interesul 
lui. 

— Efectiv, nu ştiu, afirmă avocatul. Doar Victor Chang s-ar fi 
putut să ştie. Eu cred că el voia, în mod sincer, să se stabilească 
în Canada. El vorbise despre o crescătorie de păsări. Dorea să 
redevină fermier. 

Ceea ce era extraordinar, era faptul că reuşea să spună 
această enormitate păstrându-şi seriozitatea. Ei se despărţiră la 
intrarea lui Crystal Court dându-şi întâlnire pentru a doua zi. 

În maşină, Malko îl întrebă pe Simon Levine: 

— Până unde puteţi merge? 

— Nu ştiu, mărturisi americanul, dar nu prea departe. Cu copiii 
va fi O.K., cu soţia de asemenea, dar mai departe... El nu poate 
prezenta pe oricine drept frate al său. Eu cred că el blufează. 
Este un negociator redutabil. Ei n-a cerut niciodată acest lucru 
canadienilor. El simte punctul vulnerabil şi vrea să profite cât mai 
mult posibil. 

— Să sperăm că mâine va fi ultima rundă, oftă Malko. 

El era grăbit să părăsească Vancouver cu ploile şi chinezii săi. 
Singurul lucru interesant în acest oraş era Isis şi ea de asemenea 
urma să plece. Malko concluziona: 

— Eu sunt de părerea dumneavoastră. Nu trebuie cedat în faţa 
şantajului. Li Sha-Tin este în dificultate. El ştie că aici chinezii vor 
pune mâna pe el mai devreme sau mai târziu şi că nu i se va mai 


158 


oferi o ocazie similară. 

— Să vă audă Cel de Sus! spuse Simon Levine. Eu îmi 
pusesem în gând să sărbătorim victoria noastră la Top of 
Vancouver. O să mergem totuşi acolo. O să-i facă plăcere lui Isis. 

x 


* * 


Peisajul Vancouverului îţi tăia respiraţia iar mâncarea, apetitul. 
Restaurantul Top of Vancouver aflat în vârful unui turn, la 
intersecţia dintre Hastings şi Richard Street, era una dintre 
atracțiile turistice ale oraşului. De zece minute Isis se chinuia cu 
friptura sa de bizon care ar fi trebuit secţionată cu fierăstrăul. Ea 
renunţă şi ceru chelnerului, foarte mirat, o omletă. Friptura de 
bizon era specialitatea casei. Purtând rochia sa roşie, cu 
decolteul pătrat, cu părul pieptănat In două cozi de fiecare parte 
a capului, ea părea o Lolita deosebit de sulfuroasă care-şi făcea o 
plăcere din a prezenta o poziţie puţin cam prea provocatoare în 
atenţia lui Simon Levine. Acesta înghiţea cu noduri mâncarea 
proastă servită cu o solemnitate comică. Din când în când, Isis îi 
arunca câte o privire incendiară lui Malko, pentru a-şi menţine 
forma. Vânzoleala lor în apropierea cadavrului lui Brian Murray 
care nu apucase să se răcească, rămânea pentru el o amintire 
extraordinară. Bine strunită, Isis putea deveni o „iscoadă” pentru 
CIA mai ceva decât Mandy cocota, de-acum aranjată cu lordul 
său englez. Ea era mai originală şi mai greu de manipulat, dar în 
mod cert, cu mai multă imaginaţie şi perversitate, două calităţi 
greu de găsit la aceeaşi persoană. 

— Nu dansăm? sugeră ea la desert. 

— Dans! 

Simon Levine era deja indispus. Dacă ea plecă la vânătoarea 
de pisoi, se puteau aştepta la ce era mai râu. Malko se grăbi să 
dezamorseze bomba. 

— Mai întâi vom sărbători cu şampanie apropiata noastră 
victorie, propuse el. 

Chemă chelnerul şi comandă un magnum de Taittinger 
Comtes de Champagne Blanc de Blanes 1995, care fu adusă 
practic cu o gardă de onoare, ceea ce era normal ţinând seama 
de preţul facturat. Din momentul în care bulele străluciră, Isis 
uită de dans. Excitată de şampanie, la sfârşitul mesei ea se 
aplecă spre Simon Levine, îi înfipse o limbă ascuţită până în 
amigdale şi îi ceru iertare pentru toate ororile trecute şi viitoare, 
mângâindu-l totuşi pe sub faţa de masă pe Malko cu un picior 


159 


desculţ: Era incorigibilă. 

Sub efectul şampaniei, Malko deveni euforic. După toate 
aceste morţi şi acest oraş plicticos, el retrăia. El chiar începu să 
se întrebe cum să facă să-l trimită pe Simon Levine la culcare 
pentru a profita de starea de spirit a lui Isis vizibil pusă pe şotii, 
mai-mai să-l împingă în păcat şi pe Sf. Bernard-Pustnicul. 
incurajat de limba îndrăzneață a tinerei lui metrese, Simon 
Levine nu se mai gândea la altceva decât să plonjeze în infern. 
Când se goli sticla, el se ridică şi o luă de mână. Dacă s-ar fi 
putut descotorosi de Malko ar fi făcut-o. 

Ei se despărţiră în holul lui Sutton Place. De data asta, el o 
ţinea de talie, ca să nu-i scape. Malko îşi spuse că dacă ea ar fi 
fost cea care ar fi cerut admiterea familiei lui Li Sha-Tin, el ar fi 
obţinut dreptul la toţi verii până la gradul şaisprezece şi chiar 
mai mult. 

Intorcându-se pe jos la Hyatt, el se întreba dacă calmul din 
ultimile zile nu ascundea o manevră întortocheată a Goangbu- 
ului. Ori chinezii renunţaseră, ori preparau o lovitură. El se 
întoarse de mai multe ori, verificând din instinct prezenţa 
marelui său Browning la centură. Mai rămâneau câteva zile de 
angoasă. 

x 
x x 


— Am obţinut aprobarea pentru doi copii şi o soţie legitimă, 
spuse Simon Levine când se întâlni cu Malko în holul lui Sutton 
Place. Nimic mai mult, nici măcar un phoetus. 

El avea un aer atât de fericit încât Malko deduse că Isis 
avusese o criză de gentileţe. Deşi asta nu servea decât ca să-l 
înşele mai vârtos după aceea, acesta era totuşi un drog. După un 
asemenea moment el se simţea în nori, fapt de care va profita 
negocierea cu Li Sha-Tin, fără îndoială. Ei ajunseră la intrarea lui 
Crystal Court şi Simon Levine anunţă imediat: 

— Am obţinut concesii importante de la guvernul american, 
dar eu vă spun că nu voi putea merge mai departe. Ori acceptă 
ori renunţă. 

— Voi face tot posibilul ca să-l conving pe clientul meu, afirmă 
avocatul cu vocea sa subţire. 

Fură primiţi de o altă „gorilă” mai solidă, dar la fel de bine 
înarmată. Era ca un mic portavion. Malko îşi spuse că Chris Jones 
şi Milton Brabeck n-ar ti şomat în acest oraş. Luară loc şi 
avocatul, reîncepu plictisitoarea sa lectură. Li Sha-Tin mormăia. 


160 


El nu spuse nimic atunci când translatorul îi aduse la cunoştinţă 
noile concesii ale CIA. Ei schimbară câteva cuvinte în chineză, 
apoi domnul Chai se întoarse spre Simon Levine. 

— Domnul Li Sha-Tin vă mulţumeşte pentru eforturile 
dumneavoastră. El este de-acum de acord să accepte oferta 
dumneavoastră. 

Toată lumea se destinse. Li Sha-Tin schimbă o strângere de 
mână cu Simon Levine şi Malko apoi spuse câteva cuvinte în 
chineză. 

— El doreşte să ţină un toast pentru noua noastră prietenie, 
spuse avocatul. 

— Excelentă idee, aprobă Simon Levine, care-şi spuse că o 
bucurie nu vine niciodată singură. 

Li Sha-Tin chemă pe cineva şi noul venit îşi făcu apariţia. 
Acesta era vechea cunoştinţă „Black Ghost” Ming, la fel de 
tatuat, care aruncă o privire indiferentă vizitatorilor, ca şi când 
niciodată nu i-ar fi văzut. El dispăru şi reveni, ţinând o tavă cu 
mai multe pahare balon şi o sticlă abia începută de coniac Otard 
XO. Chinezii adorau coniacul şi ei chiar fabricau chiar o imitație 
de Brandy, o contrafacere, dar coniacul era obligatoriu 
franțuzesc. Li Sha-Tin destupă sticla solemn şi umplu paharele, 
după care îl ridică pe al său. 

— El bea pentru prietenia, de acum de nezdruncinat, între el şi 
Statele Unite, traduse avocatul. N 

Ei nu avură timp să savureze coniacul. Intocmai ca un ţăran, Li 
Sha-Tin goli paharul său dintr-o înghiţitură. Presat, Simon Levine 
îl imită. El ar fi înghiţit paharul cu totul. 

Ei semnară şi Simon Levine puse întrebarea cea mai 
importantă: 

— Când va fi gata să plece domnul Li Sha-Tin? 

— Chiar acum, spuse domnul Chai cu un râs acru. El şi-a 
pregătit chiar şi bagajele. 

Lui Simon Levine nu-i veni să creadă urechilor. El bâlbâi: 

— Perfect! Perfect! Nu vom lua elicopterul. Mă duc imediat să-i 
previn pe canadieni să nu ne facă probleme la frontieră. 

Nu mai putea de fericire. Li Sha-Tin şi translatorul îşi şoptiră 
ceva la ureche, după care avocatul interveni cu o întrebare 
făcuta cu o voce timidă. 

— Domnul Li Sha-Tin ar dori să ia cu el şi garda sa de corp, 
măcar pentru primele zile. Acesta dispune de un paşaport 
canadian. El e imigrant „legal”. 

In acest stadiu, Simon Levine era într-o stare atât de euforică, 


161 


încât nu discută nimic.. 

— Îi vor acorda o viză de turist pentru trei luni. Merge? 

— Merge! traduse avocatul. 

Intr-o tăcere de ceremonie religioasă, „Black Ghost” Ming 
ridică două valize mari şi se îndreptă spre ieşire. Li Sha-Tin îşi 
puse haina. Nu părea trist că-şi părăseşte apartamentul Ei era 
deja în micul antreu atunci când sună telefonul. După o ezitare 
de câteva clipe, el ridică receptorul. La început ascultă fără să 
spună nimic, apoi replică prin scurte onomatopee. După 
crisparea de pe obraz, Malko îşi spuse că era vorba de o 
convorbire foarte importantă şi care se prelungea... 

Stând ca pe jar, Simon Levine îi şopti avocatului: 

— Spuneţi-i să scurteze... 

Sonny Chai, după un scurt dialog cu translatorul, preciză: 

— Este greu, ştiţi, apelul vine din China... 

Malko simţi un fior neplăcut de-a lungul şirei spinării. Lui nu-i 
plăcea asta. Conversaţia se prelungea. Toată lumea înţepenise. 
Li Sha-Tin părea din ce în ce mai încordat. Malko îl observa pe 
translator, care-şi încruntase sprâncenele şi părea îngrijorat. El 
era singurul care înţelegea ce spunea Li Sha-Tin. Doar „gorila” 
era liniştită şi răsfoia revista Hustler, categoric pornografică. 
Atmosfera era încordată la maximum. În sfârşit, Li Sha-Tin 
închise. 

— Haideţi să mergem, spuse Simon Levine, ajuns în preajma 
crizei de nervi. 

Li Sha-Tin îi spuse câteva cuvinte în chineză lui „Black Ghost” 
Ming care luă din nou valizele şi le duse în living-room. 

x 
x x 


Malko crezu că Simon Levine va face infarct. 

— Ce se întâmplă? urlă americanul. 

Li Sha-Tin spuse o frază lungă, sacadată, tradusă imediat de 
interpret cu o voce nesigură: 

— Domnul Li Sha-Tin a decis să nu părăsească deocamdată 
Canada. 


162 


Capitolul XVII 


Simon Levine deveni dintr-odată stacojiu. Nasul său deja 
proeminent, părea să se fi dublat ca volum. 

— Ce spune? întrebă el. Nu mai vrea să plece acum când totul 
este aranjat? Ce mai vrea? Luna de pe cer? 

El fierbea. Avocatul încercă să-l calmeze cu vocea sa firavă. 

— Nu, domnul Li Sha-Tin nu vrea luna de pe cer, ci doar un 
răgaz. Unul dintre fraţii săi a obţinut învoirea din partea 
autorităţilor chineze să vină să-l vadă la Vancouver. El trebuie să 
sosească poimâine. Li Sha-Tin doreşte neapărat să-l vadă. 

— Şi după aceea? 

— După aceea, afirmă maestrul Chai, domnul Li Sha-Tin va 
pleca în Statele Unite, aşa cum s-a convenit. Este vorba doar de 
o mică amânare. 

„Mica amânare va deveni mare”, îşi spuse Malko, 
neîncrezător... Cufundat în fotoliul său, Li Sha-Tin părea absent. 
Simon Levine se mai încăpăţâna să creadă într-un miracol. 

— De ce acest frate nu vine în Statele Unite? întrebă ei. Acest 
lucru, de asemenea, ar fi simplu. 

Aparent, nu era aşa, căci, după traducere, avocatul anunţă 
simplu că era imposibil. 

— Care este motivul acestei vizite? insistă în continuare 
americanul. 

Urmă un nou dialog neînțeles şi translatorul explică: 

— Este o afacere de familie, totul va fi rezolvat foarte repede 
şi domnul Li Sha-Tin va pleca cu dumneavoastră. 

Nu mai era de făcut altceva decât să accepte hotărârea lui. 
Malko puse o ultimă întrebare: 

— Când soseşte exact fratele domnului Li Sha-Tin? 

— Poimâine, cu zborul de la Hong Kong, răspunse avocatul. 
Acum, ar trebui să-l lăsăm pe clientul meu care trebuie să-l 
cheme pe fratele său la telefon ca să pună la punct detaliile 
acestei vizite. Eu rămân în contact cu dumneavoastră. Vom 
putea pleca în trei zile, adăugă el pe un ton încrezător. 

Nu le mai rămânea decât să se retragă. „Gorila” terminase de 
citit Hustler-ul, indiferent la drama care se juca lângă el. „Black 
Ghost” Ming readuse valizele în cameră, iar Li Sha-Tin le spuse 
distrat la revedere. Evident, el era tulburat de acest telefon 


163 


neaşteptat. În ascensor, Simon Levine explodă: 

— Asta-i o escrocherie! Ne duce cu preşul! Ar fi trebuit să-l 
luăm cu forţa. 

— Am mai încercat deja odată, sublinie Malko şi am văzut ce-a 
ieşit. L-am observat pe Li Sha-Tin în timpul acelei convorbiri 
telefonice. Nu juca teatru. Era bulversat. Eu mă întreb ce 
ascunde acest gest al autorităţilor de la Pekin. Odată ajuns la 
Vancouver, fratele poate şi el să ceară azil politic. Asta este o 
manevră a celor de la Goangbu. Dar care? Trebuie mai întâi să 
ştim când soseşte, să-l luăm în urmărire şi să nu-l mai scăpăm. 
Asta va fi mai sigur decât să ne încredem în Sonny Chai. 

— Mă ocup eu de asta prin sucursală de la Hong Kong, 
promise Simon Levine. Avem numele lui şi asta deja e ceva. Ne 


întâlnim la Sutton Place. 
x 


* * 


În mod excepţional, deasupra Vancouverului strălucea un 
soare radios şi Malko se simţea foarte bine dispus. Ideea de a 
pleca din Canada în Statele Unite împreună cu Isis nu era 
dezagreabilă. 

Atunci când intră în sala de mese a lui Sutton Place, îl văzu pe 
Simon Levine la o masă lângă bufet şi după faţa lui văzu că ceva 
nu este în regulă. Americanul îi adresă un surâs trist. 

— Isis nu a mai vrut să aştepte. Ea a plecat la Los Angeles să- 
şi vadă producătorul, spuse el cu un ton lugubru. 

Malko, mai liniştit, se reţinu să nu surâdă. Nu era deci, decât o 
problemă de inimă a şefului misiunii CIA. 

— Este normal sa se gândească la cariera ei, remarcă el. Vă 
veţi întâlni acolo... 

Simon Levine îi aruncă o privire tristă. 

— İl cunosc pe acest producător. Ultima dată când a fost să-l 
vadă, era cât pe ce s-o violeze în biroul său. Bineînţeles, i-a fixat 
întâlnire la el. 

— Isis nu mai e la vârsta când poate fi violată, remarcă Malko. 
Nu aveţi de ce vă teme. 

Poate că ea singură se întinsese pe birou. Simon Levine îşi 
înecă o parte din amarul său într-un dublu Defender „Cinci ani 
vechime” şi adăugă pe un ton şi mai lugubru: 

— Dumneavoastră aveaţi dreptate în privinţa chinezilor. 
Sucursala de la Hong Kong a lucrat bine. Fratele lui Li Sha-Tin 
soseşte cu zborul Cathay Airlines 654 poimâine la 11.45, numai 


164 


că nu este singur... 

— Adică? 

— Doi membrii ai Goangbu-ului vor fi de asemenea în avion. 
Asta nu mai este o coincidenţă. Având paşapoarte din Hong Kong 
şi acoperiri comerciale, ei pot intra în Canada fără nici o 
problemă. 

— Ar trebui să-i agăţăm la sosire şi să nu le mai dăm drumul, 
fu de părere Malko. Problema este cum să-i recunoaştem dacă Li 
Sha-Tin nu merge în întâmpinarea lor? 

— Vom căuta un vicleşug, promise americanul, ca să-l 
reperăm la sosire. Eu nu vreau să semnalez canadienilor 
prezenţa acestor agenţi ai Goangbu-ului, pe care în mod sigur ei 
nu-i cunosc. Rămânem în familie. 

— Este normal ca ei să-l încadreze, remarcă Malko, pentru a fi 
sigur că el se va întoarce. 

Americanul clătină din cap. j 

— Au ei alte mijloace, nu esta asta. In plus, aceşti tipi sunt 
foarte sus plasați în ierarhia serviciilor chineze. Aceştia nu sunt 
simpli executanţi. Unul dintre ei este numărul 2 din provincie iar 
celălalt este cureaua de transmisie cu Pekinul. Boşii ăştia nu 
traversează Pacificul pentru a lua ceaiul. Eu mă întreb ce lovitură 
ne pregătesc. 

— Vom afla foarte repede, oftă Malko. 

x 


* * 


Zborul Cathay Airlines tocmai aterizase şi se oprise la poarta C 
27 aproape la ora stabilită, în ciuda celor cincisprezece ore de 
zbor. Pasagerii urmau să coboare în circa douăzeci de minute. 
Simon Levine şi Malko erau postați la ieşirea bagajelor, alături de 
ghişeul de rezervări la hotel. Malko îi explicase unei funcţionare 
că ei aşteptau pe cineva care nu-i cunoaşte şi ea se arătase de 
acord să vorbească prin porta-voce. Deodată Malko tresări 
văzând în mulţime o figură cunoscută. 

„Black Ghost” Ming, de neconfundat prin tatuajele sale, citea 
un ziar chinezesc la o distanţă de douăzeci de metri de ei. 
Aparent, ei nu-i zărise... El trebuia să fie în posesia unui mijloc de 
a-l recunoaşte pe fratele lui Li Sha-Tin, căci nu părea să-şi facă 
griji. Simon Levine şi Malko bătură în retragere, renunțând la 
apelurile prin porta-voce. După vreo jumătate de oră, pasagerii 
zborului de la Hong Kong începură să iasă. Erau aproape toţi 
chinezi. „Balck Ghost” Ming împăturise ziarul. Deodată, ei îl 


165 


văzură îndreptându-se spre un chinez, mai degrabă tânăr, cu 
părul perie, în costum de culoare închisă, cu faţa bucălată. Cei 
doi bărbaţi schimbară câteva cuvinte şi se dădură puţin mai 
deoparte. Călătorul nu avea decât o valiză mică, ceea ce făcea 
dovada unui sejur scurt. Cel puţin sub acest aspect, Li Sha-Tin 
spusese adevărul... 

Ei aşteptară fără să se mişte. Câteva minute mai târziu, li se 
alăturară doi chinezi foarte slabi, de vreo cincizeci de ani, cu faţa 
severă, cu ochelari. Nici ei nu aveau bagaje multe. 

— Uite-i pe tipii de la Goangbu, şopti Simon Levine. 

Urmă o scurtă conversaţie. Deja „Black Ghost” Ming se 
despărţise de ei. Cei doi agenţi de la Goangbu şi fratele lui Li 
Sha-Tin se îndreptară spre taxiuri. Simon Levine fugea deja să-şi 
ia maşina din parcare. Malko rămase în spatele chinezilor. 
Aceştia nu schimbau nici un cuvânt şi nimeni nu le dădea nici o 
atenţie. Aparent, serviciile canadiene nu-i reperaseră. Când ei se 
urcară într-un taxi, Simon Levine era deja în coada lor. Cele două 
vehicule porniră pe autostrada ce ducea spre aeroport, legată 
apoi cu autostrada 99. Ajunsă însă la intersecţia de autostrăzi 
permiţând ieşirea din Sea Island unde se găsea aeroportul, taxiul 
porni spre Moray Bridge; spre sud, în loc să meargă spre nord. Ei 
nu mergeau la Vancouver. 

Filajul era relativ uşor pe autostradă, pe care o părăsiră nu 
după mult timp, taxiul virând la dreapta. Peste cinci minute, 
vehiculul celor trei chinezi se opri în faţa unui hotel într-un loc 
izolat - Delta Hotel. Malko îi ajunse din urmă în hol şi-i văzu pe 
noii sosiți îndreptându-se spre recepţie. Ei aveau în mod sigur 
rezervări, căci se îndreptară foarte repede spre ascensor. 
Asumându-şi un risc maxim, Malko urcă în ascensor cu ei. 

Trei minute mai târziu, el ştia ceea ce-l interesa. Fratele lui Li 
Sha-Tin avea camera 808 iar cei doi chinezi 806 şi 810. El era 
bine păzit. Cobori edificat şi se duse la Simon Levine care se 
frământa nerăbdător. B 

— Cred c-ar trebui să-mi iau o cameră aici, sugeră Malko. In 
felul ăsta va fi mai uşor. Rămâneţi aici, eu mă duc să iau valiza 
de la Hyatt şi revin. Mai ales, nu trebuie scăpate întâlnirile lor în 
grup... 

El plecă în taxi pentru as lăsa maşina americanului şi se 
înapoie peste patruzeci de minute, după ce-şi făcu singur 
rezervarea. El ceru o cameră la etajul opt şi obţinu camera 829. 
Era perfect. Nu trebuia să facă altceva decât să aştepte. Ei 
hotărâră să supravegheze holul rând pe rând. 


166 


* 
* * 


În jur de ora cinci, fratele lui Li Sha-Tin îşi făcu apariţia, flancat 
de cei doi agenţi de la Goangbu. Era prima dată când scoteau 
nasul afară de la sosirea lor. Trebuie spus că cele cincisprezece 
ore de zbor în clasa „eco” trebuie să-i fi scuturat puţin. Ei se 
instalară într-unul din saloane şi comandară ceai. Malko şi Simon 
Levine supravegheau locul în mod discret. Era rândul 
americanului să supravegheze parcarea, atunci când văzu sosind 
o limuzină neagră, lungă, din care coborâră Li Sha-Tin şi „Black 
Ghost” Ming, inseparabila sa gorilă. Cei doi bărbaţi se alăturară 
celorlalţi în micul salon. Ei îşi vorbiseră deci. Simon Levine îl găsi 
pe Malko în hol. De departe, el puteau să-i vadă pe cei cinci 
oameni conversând. Chiar dacă s-ar fi apropiat, nu ar fi servit la 
nimic deoarece ei vorbeau în limba chineză. Peste o oră, ei se 
găseau în acelaşi loc. Atunci când îl puteau vedea pe Li Sha-Tin, 
acesta părea încordat şi nervos, plimbându-şi fără încetare mâna 
prin părul tuns.. 

La un moment dat, din locul în care era, Malko îl văzu pe unul 
din oamenii de la Goangbu scoțând o foaie de hârtie şi 
întinzându-i-o chinezului. Celălalt se ridică pentru a telefona de la 
un telemobil. 

În mod straniu, fratele lui Li Sha-Tin părea complet străin de 
discuţie, stând mut în colţul său. Era oare aceasta oboseala, sau 
altceva? 

Malko traversă hotelul pentru a merge la toaletă, când ochii îi 
căzură pe o femeie care se pregătea să împingă uşa turnantă, o 
chinezoaică suplă cu părul scurt, cu ochelari negri, purtând haină 
şi pantalon de piele neagră strâns cu o centură groasă. 

Malko o privea ca pe orice femeie frumoasă când simţi un şoc 
care-l imobiliză. Era Ling Sima, încântătoarea chinezoaică 
membră a Goangbu-ului pe care o întâlnise cu un an mai 
devreme la Hong Kong, cea care-i permisese să-l recupereze pe 
Jeffrey Cox, ostaticul american din Jolo şi cu care avusese o 
aventură trecătoare. 

Ce făcea ea acolo? 

Ea, la rândul său, îl zărise. Cu multă naturaleţe, ea se duse 
spre el şi îi întinse mâna sa lungă şi fină. 

— Sunt încântată să vă revăd, spuse ea, ca şi când s-ar fi 
despărţit în ajun. 

Malko păstră mâna puţin mai mult timp decât s-ar fi cuvenit. 


167 


Pradă mai multor sentimente, mai întâi acela de a întâlni o 
femeie cu care avusese plăcute clipe de dragoste, dar mai ales 
de primejdie. El cunoştea rolul important al lui Ling Sima în 
operaţiunile clandestine ale Goangbu-ului. Faptul că ea se găsea 
la Vancouver, nu era o întâmplare. 

— Dumneavoastră nu vă aşteptaţi să mă vedeţi, surâse ea. 

— Nu, într-adevăr, recunoscu Malko. De când sunteţi la 
Vancouver? 

— Doar de câteva ore. M-am odihnit, căci am parcurs un drum 
lung de la Bangkok. 

— Aţi venit cu zborul Cathay? nu se putu abţine să nu întrebe 
Malko. 

— Nu! Cu American Airlines, ieri seară. Eu ştiam c-o să vă 
întâlnesc. 

Ochii ei erau strălucitori de maliţiozitate. El îşi spuse că ea 
continuă să fie la fel de excitantă, în ciuda vocii sale metalice. 
Dintr-un colţ al holului, Simon Levine asista uimit la această 
întâlnire neaşteptată. Malko reîncepu cu glumele sale. 

— Presupun că aveţi ce face pe moment, spuse el cu un surâs. 
Dar aţi fi liberă pentru dineu? 

Ling Sima spuse fără nici o ezitare. 

— Cu multă plăcere. Unde? 

— Vă convine ora nouă seara la barul lui Sutton Place pe 
Burrard Street? 

— Cu plăcere, pe curând. 

Malko o urmări cu privirea în timp ce se îndrepta spre salonul 
în care cei cinci chinezi o aşteptau. Ei se ridicară cu toţii şi cei doi 
agenţi ai Goangbu se frânseră de şale în faţa ei. Malko nu putu 
să i vadă mai mult. 

Simon Levine se năpusti cu întrebările ca un nebun. 

— O cunoaşteţi pe această chinezoaică? întrebă el, speriat. 
Cine este? 

Malko îşi permise un surâs sarcastic... 

— Una din cele mai bune agente ale Goangbu-ului... Ea vine 
direct de la Bangkok, probabil ca să soluţioneze afacerea lui Li 
Sha-Tin. Ceilalţi doi nu sunt decât subalterni. Ea vorbeşte direct 
cu Pekinul. Voi afla mai multe. lau masa cu ea în seara asta... 

Era inutil să-i povestească viaţa sa privată. El văzu în privirea 
lui Simon Levine că americanul era pe punctul de a pune la- 
ndoială existenţa lui Dumnezeu. 

— Luaţi masa cu ea! repetă el ca un papagal. Ea ştie că vă 
ocupați de Li Sha-Tin? 


168 


— Ea ştia asta de când a venit aici, preciză Malko. Radioul 
funcţionează de asemenea şi la chinezi. 

— Damn it! mormăi americanul. Ce mă fac eu? 

— Dumneavoastră o chemaţi pe Isis, îl sfătui Malko. Asta o să-i 
facă plăcere în mod sigur şi vă va ridica moralul. Cât timp 
vorbeşte cu dumneavoastră la telefon ea nu poate face nimic 
rău. 

— Credeţi? întrebă americanul care se pare că-şi revenise din 
iluziile sale. 

Malko aruncă o privire în direcţia salonului. Ling Sima, cu 
picioarele lungi încrucişate în faţa ei vorbea fără întrerupere cu 
vocea sa metalică. Fratele lui Li Sha-Tin stătea cocârjat pe 
scaunul său, în timp ce Li Sha-Tin însuşi, ţinea capul între umeri 
ca un boxeur care se pregăteşte să primească lovituri. 
Conversaţia nu părea să fie prea plăcută. 

— Să plecăm! îi spuse el lui Simon Levine, ca să nu devenim 
ridicoli. Eu voi şti mai multe peste două ore. 

Cu adevărat, ei se întreba ce îi va spune Ling Sima. Aceasta 
era o femeie redutabilă şi nu acceptase invitaţia doar ca să-i facă 
plăcere. 


169 


Capitolul XVIII 


Ling Sima îşi croi drum prin mulţimea îngrămădită în jurul 
barului de la Gerard cu prestanţa unei prințese. Malko se ridică în 
picioare pentru a o primi. Avea tenul tot palid, ceea ce îi scotea 
în evidenţă gura de un roşu aprins ca un fruct. Părul îi era lăcuit 
ca o cască, purta o bluză aurie mulând un piept mic şi un 
pantalon de mătase neagră care dădea impresia că măsoară 
patru metri înălţime. Ea se stropise cu un parfum discret, fapt de 
care Malko îşi dădu seama când îi sărută mâna. 

— Şampanie? întrebă el. 

— O idee excelentă, aprobă Ling Sima. La Bangkok este prea 
cald ca să bei şampanie, dar aici este perfect. 

El ceru barmanului o sticlă de Taittinger Comtes de 
Champagne Rose 1995 şi-şi ridicară cupele. 

— Pentru întâlnirile noastre! spuse chinezoaica. Le-aş fi dorit 
în alte împrejurări, dar în fine... 

— De ce? întrebă Malko mimând surpriza. Pentru că de data 
asta nu suntem de aceeaşi parte a baricadei? 

Ling Sima mătură ipoteza cu un gest de nepăsare: 

— Nu, asta nu are nici o importanţă. Acesta e un joc, nu-i aşa, 
un fel de go, numai că mie nu-mi place să pierd, mai ales din 
cauza unui bărbat care nu-mi displace. 

Spunând acestea, ochii ei se uitau în ochii lui şi el se revăzu 
fiind gata s-o sodomizeze în micul salon din faţa magazinului ei 
de bijuterii din Bangkok, în ciuda vocii ei metalice, din ea se 
degaja un erotism intens. Ei mai serviră şampanie. Ce voia să 
spună ea? 

— Unde luăm cina? întrebă ea. 

— Există un excelent restaurant franțuzesc în celălalt capăt al 
străzii, la Vancouver Hotel, foarte liniştit. 

— Ei bine, să mergem acolo, spuse ea. Aici este prea mult 
zgomot. 

Atunci când se ridică, ea fu urmărită de bărbaţi cu privirea. 
Avea o crupă ca un magnet, nişte fese înalte şi rotunde la 
capătul unor picioare interminabile. La restaurant, ea scoase o 
ţigară şi un Zippo „Slim” decorat cu o inimă pe care Malko i-o luă 
din mână pentru a o aprinde: Ei comandară şi se observară 
câteva clipe. El fu cel care atacă. 


170 


— Nu credeam să vă regăsesc amestecată în afacerea Li Sha- 
Tin, remarcă el. Este destul de departe de Bangkok. 

Ling Sima surâse. 

— Este o istorie importantă pentru noi. Partidul mi-a cerut să 
mă implic. Afacerea a fost prost antamată. 

— Cum? 

Ea trase din ţigara sa. 

— Li Sha-Tin este un bandit. El a câştigat mulţi bani datorită 
oficialităților corupte. In loc să-l fi speriat şi să-l determine să 
plece în străinătate, ar fi trebuit să încheie un acord cu el, în care 
să se stabilească obligaţia de a-şi denunța în mod public 
complicii, să restituie o parte din banii furaţi şi totul ar fi fost în 
ordine. Noul ministru de interne a vrut să facă exces de zel 
pentru a-l epata pe Jiang Zemin şi acum, adăugă ea cu un surâs 
plin de amărăciune, Li Sha-Tin este recuperat de CIA... 

Malko îşi băgă nasul în farfurie. Era prea frumos. Cu Ling Sima 
nu avea rost să joace mai fin. 

— Dacă sunteţi la Vancouver, remarcă el, n-aţi venit doar 
pentru a lua act de proasta ei derulare. 

— Nu, spuse chinezoaica tăind carnea. Em venit cu o misiune 
precisă - aceea de a-l readuce pe Li Sha-Tin la sentimente mai 
bune, pentru a-i dovedi că nu mai suntem animați de intenţii rele 
în privinţa lui. Fratele lui, după ce a fost arestat, a fost repus în 
libertate. Li Sha-Tin însuşi ar putea reveni recunoscându-şi 
greşeala. Numai că, am ajuns prea târziu... 

— Adică? 

— Tocmai am avut o lungă discuţie cu Li Sha-Tin. l-am explicat 
că am venit la Vancouver cu cinci obiective: să-l văd, să-i spun 
ce aşteaptă guvernul nostru de la el, să-l sfătuiesc să se 
reîntoarcă în China pentru a ne da informaţii despre anumite 
persoane oficiale implicate în operaţiuni de contrabandă pentru a 
le putea băga la închisoare şi în fine, să-i fac o propunere 
generoasă. 

— Care? 

— Sunt autorizată de Pekin să-l asigur că revenind în China, el 
îşi poate păstra o parte din bunuri şi că el şi familia sa vor 
dispune de paşaport. Şi vor putea pleca din ţară atunci când vor 
dori. 

Malko o fixă blocat. 

— Este fără doar şi poate o propunere interesantă. El n-a 
acceptat-o? 

Ling Sima îi dădu o lovitură de picior pe sub masă, mai în 


171 


glumă, mai în serios. 

— Am ajuns după ce primise propunerea dumneavoastră. Ei 
mi-a explicat că nu mai are încredere în noi. Aceşti imbecili din 
Pekin au încercat să-l asasineze, apoi să-l răpească şi în sfârşit 
să-i determine pe canadieni să-l predea guvernului nostru. Sigur 
că a devenit suspicios. De când aţi reuşit să-l convingeţi, el nu 
vrea să ştie decât de Statele Unite. Eu ştiu ce doriţi. De altfel nici 
el nu se îndoieşte de asta, Eu sper doar că nu veţi juca toate 
cărţile. 

Malko dădu din cap. 

— Dumneavoastră ştiţi bine că nu vă pot promite asta. De 
altfel asta nu depinde de mine. 

Ea păru să reflecteze, apoi ridică capul. 

— Este adevărat? De data asta nu mai suntem în aceeaşi 
tabără. Dumneavoastră sunteţi chiar un ingrat. 

— Asta nu vă împiedică pe dumneavoastră să fiţi mereu la fel 
de seducătoare, se grăbi să spună Malko. 

Ling Sima îi adresă un surâs feroce. 

— Dar dumneavoastră mă veţi face să-mi pierd prestigiul... 

— Sunt dezolat, protestă Malko. Dumneavoastră într-adevăr n- 
aţi obţinut nimic de la el? 

Ea se strâmbă. 

— Ba da. Mi-a promis că-mi va da câteva nume, în schimbul 
deblocării unora dintre bunurile sale şi a asigurării că familia sa 
nu va fi în continuare urmărită, dar a refuzat oferta principală. 
Dacă am înţeles eu bine îl duceţi poimâine în Statele Unite? 

Malko simţi că i se năpusteşte adrenalina în artere. Ei 
câştigase deci. Adversarul îi confirma asta... 

— Asta conveniserăm înainte de sosirea dumneavoastră, 
spuse el prudent. 

— Venirea mea nu va schimba nimic, spuse sec, Ling Sima, un 
voiaj lung şi obositor pentru nimic. Cei doi imbecili care l-au 
însoţit pe fratele său, ar fi putut obţine aceleaşi informaţii. Li 
Sha-Tin nu este nebun şi n-are nici o morală. El, de bună voie, a 
schimbat numele câtorva complici ai săi în schimbul unor 
fonduri, dar eu visam să-l duc cu mine la Hong Kong, de asta am 
venit aici. 

Ea se întrerupse furioasă că se deconspirase. Malko pe de-o 
parte era bucuros de succesul său, dar pe de altă parte, era 
indispus de faptul că o decepţionase pe Ling Sima care îl ajutase 
atât de mult cu un an în urmă. Ea se încruntă înăbuşindu-şi un 
căscat: 


172 


— Bine, mă simt puţin obosită. Aţi putea să mă conduceţi? 
Presupun că ştiţi unde este consulatul. Eu acolo locuiesc. 

— Bineînţeles! spuse Malko surâzând. 

El aşteptă să ajungă în maşină şi îi propuse: 

— Aveţi timp să mergem să bem ceva? 

Ling Sima se întoarse spre el, privindu-l în faţă. 

— Am timp, spuse ea, dar nu vreau. 

— De ce? 

— Pentru că n-am chef să reîncepem ca la Bangkok, să mă las 
dusă. 

— Am păstrat şi încadrat gravura de la dumneavoastră, 
sublinie Malko cu perfidie, punându-i pe coapsă o mână 
posesivă. 

Ling Sima nu protestă, dar luă mâna şi i-o dădu deoparte. 

— Nu, spuse ea hotărâtă. Eu nu voi face dragoste cu 
dumneavoastră în seara asta. Mai întâi pentru că n-aş juisa... 

— De ce? 

— Din cauza dumneavoastră, voi suferi o umilinţă profesională 
teribilă. Imi voi pierde stima oamenilor de la Pekin. 

— Atunci, de ce acest pantalon, această ţinută sexy care te 
invită la viol? 

Ea îi aruncă o privire feroce. 

— Pentru a vă aminti ce pierdeţi. 

Tăcură câteva clipe. Aceasta era o tentativă abilă de 
destabilizare. Malko îşi spuse că dacă o femeie ca Ling Sima era 
gata să se ofere în schimbul unei afaceri însemna că efectiv 
chinezii pierduseră partida. Chinezoaica spuse cu o voce mai 
puţin metalică: 

— Duceţi-mă acum, imediat. 

El se supuse. Nu avea nici un rost să procedeze cu viclenie. El 
ar fi putut s-o mintă, dar asta n-ar fi deblocat situaţia. Atunci 
când opri la Granville Road în faţa aleei care ducea spre 
consulat, Ling Sima se aplecă spre el şi-i sărută buzele. 

— Bună seara, spuse ea cu vocea sa aspră de „colonel”. Sunt 
fericită că v-am revăzut. 

Ea sări din maşină şi traversă în pas vioi, dispărând pe alee, 
fără să întoarcă capul. 

x 
x x 


Simon Levine îşi devora literalmente breakfastul etalând un 
strat gros de maple syrup. Era într-o dispoziţie excelentă. 


173 


— Sonny Chai m-a sunat, spuse el. Li Sha-Tin s-a ţinut de 
promisiune. Plecăm în seara asta. 

— Ştiam, spuse Malko. Ling Sima şi-a mărturisit înfrângerea. 

— Există o singură schimbare, continuă americanul euforic. Li 
Sha-Tin, înainte de a fi interogat, vrea să petreacă câteva zile la 
Las Vegas. 

— La Las Vegas! Pentru Dumnezeu, de ce? 

— Jocul, spuse americanul cu sobrietate. Se pare că toată 
viaţa la asta visează. Este un înrăit jucător. Aşa că, consultându- 
mă cu cei de la Langley, am acceptat. El a cerut de asemenea ca 
„gorila” sa, tatuatul ăla, să-l însoţească acolo. Eu, dinspre partea 
mea, ham convocat pe Jesus care se plictiseşte la Los Angeles. El 
va juca rolul de „baby-sitter” timp de o săptămână şi pe urmă, 
direcţia la „fermă?*”. 

— Ei bine, e ceva formidabil, conchise Malko. Dumneavoastră 
aţi fost foarte convingător, pentru că chinezii i-au oferit scuze lui 
Li Sha-Tin. Asta dorea să-i spună fratele său. Puteţi să verificaţi 
dacă el a plecat într-adevăr? 

S-a aranjat, îl asigură americanul. Ei pleacă toţi trei în noaptea 
asta la ora unu şi jumătate în direcţia Hong Kong. 

— Şi Ling Sima? 

— Cine? 

— Ah da, dumneavoastră nu ştiţi numele ei. Puteţi verifica 
unde pleacă? 

El îi transmise datele chinezoaicei şi se despărţiră. Nu mai 
aveau nimic de făcut până diseară. Malko murea de poftă să 
telefoneze la consulatul chinez. In final se lăsă pradă ispitei. li 
răspunse o voce într-o engleză stricată: 

— Ce doriţi? 

— Miss Ling Sima. 

— Eu nu cunosc. Ea lucrează aici? 

— Nu, preciză Malko, ea a dormit la consulat. Este o amică a 
consulului. 

— Aşteptaţi! 

Răspunsul căzu ca o lovitură de trăsnet. El auzi cum se 
schimba legătura. Peste două minute, aceeaşi voce spuse în 
receptor: 

— Noi nu cunoaştem nici o persoană cu acest nume. 

Exit frumoasa Ling Sima. Nu-i mai rămânea decât să-şi facă 
bagajele. 


25 Locul în care erau interogaţi transfugii (n. a.). 
174 


* 
* * 


Interminabilul Lincoln negru, lung de şapte metri, se opri în 
faţa aerogării din Vancouver Airport, urmată de alte două 
vehicule - un Chevrolet gri cu placă CD în care erau patru 
puşcaşi marini împrumutată de la consulatul american şi Fordul 
lui Simon Levine cu Malko. Li Sha-Tin şi „Black Ghost” Ming se 
dădură jos din maşină, însoţiţi de Sonny Chai. Chinezul purta o 
haină pusă peste un tee-shirt şi părea posomorât. Avocatul său 
se apropie de Simon Levine cu un aer îngrijorat. 

— Dumneavoastră aveţi siguranţa că nu vor fi probleme cu 
canadienii? 

— Sigur, afirmă americanul. De altfel, nu este nici un control 
aici la ieşirea din Canada. 

Cele două grupuri se reuniră, traversară holul şi se duseră la 
ghişeul lui Alaska Airlines, singurul zbor direct spre Las Vegas. 
Simon Levine blocase tot compartimentul de clasa întâi. Imediat, 
ei primiră tichetele lor de îmbarcare. Cei patru puşcaşi marini 
rămăseseră în holul aerogării. Nu se înregistra nici o prezenţă din 
partea autorităţilor canadiene, deşi fuseseră anunţate de 
plecare. Erau însă prea umilite ca să se arate. Micul grup 
parcurse în linişte itinerarul complicat care ducea spre ghişeele 
serviciului de imigrare americană. Simon Levine începuse să se 
deconecteze. Atunci când văzu drapelul înstelat şi civilii care-l 
aşteptau de cealaltă parte a „frontierei”, el grăbi pasul. 

Doi bărbaţi se detaşară din grupul lor, venind în întâmpinarea 
lor. Fură făcute prezentările şi unul dintre ei i se adresă direct lui 
Li Sha-Tin. 

— Bine aţi venit în Statele Unite, domnule Li Sha-Tin. 

Sonny Chai radia. Totul era gata. Fără nici un fel de control, ei 
ajunseră în sala de îmbarcare, amestecați printre ceilalţi 
pasageri. Practic, ei erau pe teritoriul Statelor Unite. Sonny Chai 
îi adresă un gest de rămas bun clientului său şi se îndepărtă. 
Simon Levine, radios, se aplecă spre Malko şi spuse încet: 

— We made it!?7 

— Formidabil! spuse Malko simțind un pic de amărăciune, 
gândindu-se la Ling Sima. 

Stând deoparte, Li Sha-Tin părea absent la ce se petrecea în 
jurul său. Lângă el, „Black Ghost” Ming părea în aceeaşi stare. 
Odată instalaţi în avion, Simon Levine îi spuse lui Malko: 


27 Am reuşit! (n. a.). 
175 


— Agenţia a rezervat un apartament la Mirage la etajul A, cel 
mai de sus, cu mai mult de trei camere. Jesus este deja acolo. El 
va veni să ne caute la aeroport şi vom dormi acolo. 

In timpul celor trei ore de zbor, Malko aţipi, obosit de 
tensiunea, nervoasă. Odată în plus, el câştigase la mustață. El 
revedea corpul lui Brian Murray lungit în living-room-ul său şi mai 
simţea încă în piept durerea în locul în care era arsura produsă 
de vesta antiglonţ. Dumnezeu voise ca el să nu moară la 
Vancouver. 

Puțin mai târziu, întunericul negru ca cerneala fu presărat cu 
lumini, din ce în ce mai numeroase. Ei ajungeau la Las Vegas. 
Modestul orăşel întemeiat în urmă cu patruzeci de ani de 
gangsterul Bugsy Siegel, devenise un oraş întins, cu o populaţie 
de un milion opt sute de mii de locuitori care desfiinţase deşertul 
până la lacul Mead. Un oraş unic în lume, un Disneyland pentru 
adulţi, cu mereu mai multe hoteluri. Ultimile două duseseră 
capacitatea hotelieră la o sută douăzeci de mii de camere, de 
trei ori mai mult decât Parisul şi aceasta era în continuă creştere. 
Văzut din avion, „Strip-ul” Las Vegas Boulevard, unde erau 
aliniate toate cazinourile cele mai prestigioase, părea un şarpe 
luminos. Lumina în oraş nu se stingea niciodată, nu exista nici un 
ceas în cazinouri şi se putea juca douăzeci şi patru din douăzeci 
şi patru de ore. 

Fasciculul vertical de lumină al hotelului Louksor, semănând 
cu un panaş de science-fiction, urca spre stele ca un proiector de 
DEA. Li Sha-Tin se trezise şi cu faţa lipită de hublou, privise 
oraşul visurilor sale. 

Atunci când, părăsind pasarela, el zări şirurile de automate de 
monede din sala de îmbarcare, el îi apostrofă râzând pe „Black 
Ghost” Ming. Părea să-şi fi recăpătat energia. Aeroportul era de 
asemenea, ca un imens cazinou, chiar şi sala de bagaje. Chinezul 
nu mai avea astâmpăr în timp ce-şi aşteptau bagajele. Se ivi 
Jesus Domingo purtând ochelari negri şi o haină în carouri şi îi 
asigură că totul mergea bine. Simon Levine îl luă deoparte. 

— Job-ul dumitale este să nu-l scapi din ochi nici o clipă, atât 
timp cât el va fi aici. 

— Dar cealaltă „gorilă”? Ce face el pe aici? întrebă 
hondurianul. 

— Acelaşi lucru ca şi dumneata, dar acela îi e fidel lui. 

Tot timpul cât dură drumul până la hotel, Li Sha-Tin căscă 
ochii uimiţi, ca un copil în faţa unui gigantic magazin de jucării. 
Un acvariu enorm plin cu peşti tropicali, inclusiv câţiva mici 


176 


rechini, trona în spatele recepţiei hotelului Mirage. Jesus aranjase 
totul şi îi conduse la etajul A. Pentru a ajunge la ascensoarele 
păzite de cerberii cărora începând de la ora nouă seara trebuia 
să le prezinţi cheia de la camere, se traversa mai întâi o grădină 
tropicală artificială şi apoi imensa sală de jocuri - Li Sha-Tin era 
cu ochii ieşiţi din orbite. Clinchetul asurzitor al automatelor de 
monede nu înceta nici o clipă, în fondul muzical şi freamătul 
jucătorilor. Atmosfera era cea a holului dintr-o gară, într-o zi de 
plecare în vacanţă... 

La etajul A, ei îi conduseră mai întâi pe Li Sha-Tin în 
apartamentul său, aranjat somptuos cu mobile lăcuite şi 
încrustate cu motive Versace, create de Claude Dalle şi se 
despărţiră. Malko şi Jesus aveau camere în faţa apartamentului 
lui Li Sha-Tin, în South Wing, Simon Levine avea o cameră în East 
Wing şi îi superviza pe cei şase oameni ai CIA sosiți de la 
Washington pentru protecţia strictă a chinezului. Rolul lor era 
acela de a forma în jurul acestuia un fel de cordon destinat să 
contracareze vreun atac surpriză din partea celor de la Goangbu. 
De-abia deschise Malko valiza sa, când auzi bătăi în uşă. Era 
„Black Ghost” Ming. Impasibil, chinezul anunţă: 

— Mister Li Sha-Tin wants to gamble. Where is the baccara? 

Engleza sa stricată era totuşi inteligibilă. El era mai degrabă 
de temut datorită tatuajelor, frunţii joase, părului ras şi aerului 
său brutal. Malko îşi privi ceasul Breitling. Era ora două şi 
jumătate dimineaţa. 

— Now? 

— Now. 

— O.K. I will take you there. 

Imediat, el îi ceru lui Jesus să-i însoţească la baccara. Li Sha- 
Tin era deja pe culoar, cu o borsetă mare în mână. Ei coborâră cu 
toţii şi Malko îi conduse până la sala cu mese de baccara. Două 
din cele patru mese erau active. Li Sha-Tin luă un scaun şi 
scoase din borsetă o grămadă enormă de bancnote de o sută de 
dolari. Un crupier flegmatic le numără. Erau o sută douăzeci de 
mii de dolari. 

— Ce fel de jetoane? întrebă el. 

— Five thousand, răspunse „Black Ghost” Ming în locul şefului 
său. 

Acesta din urmă era transfigurat şi privirea îi strălucea. Cu un 
gest sigur, el puse o grămadă de jetoane de cinci mii de dolari pe 
bancă şi trase apoi două cărţi, filându-le încet, înainte de a le 
întoarce cu un mormăit de încântare. Erau un patru şi un cinci. 


177 


Suma nouă. 

Bancherul trase la rândul său, doi de zece, adică nimic, apoi 
un doi şi un patru. 

Pierdut. 

Li Sha-Tin încasă optzeci de mii de dolari şi-şi împrăştie 
jetoanele cam peste tot. Jesus Domingo căscă ochii mari 
înnebunit. Malko îşi spuse că suma aceasta i-ar fi permis să-şi 
refacă acoperişul castelului său. Li Sha-Tin, cu privirea 
strălucitoare şi fremătând din toate măruntaiele, trăindu-şi visul, 
era de nerecunoscut. Malko căscă discret şi-i şopti lui Jesus: 

— Eu mă duc să mă culc. 

Chinezul era capabil să joace până-n zori. 

Din camera sa, Malko privi luminile strălucitoare ale oraşului, 
spunându-şi deodată că Ling Sima acceptase prea uşor 
înfrângerea sa, dar lui îi venea greu să-şi frământe creierul şi nu 
vedea ce se mai putea întâmpla în continuare. Ei se găseau pe 
teritoriul Statelor Unite, într-o ambianţă peste măsură de 
securizată, într-unul din oraşele cele mai sigure din lume. 

Inainte să adoarmă, el îşi spuse că într-o zi va merge la 
Bangkok să-i ceară scuze frumoasei chinezoaice. 


178 


Capitolul XIX 


Li Sha-Tin, care juca împotriva băncii, îşi primi cele două cărţi. 
După ce le filă încet, el le întoarse pe faţă. Era un patru şi un trei. 
Regula jocului de baccara impunea ca el să nu tragă. Bancherul 
aşteptă puţin. El avea doi-doi. Chinezul plasase treizeci de mii de 
dolari pe „Tie”, care plătea de nouă ori miza. Doar că, pentru a 
câştiga, trebuia ca el să aibă acelaşi număr de puncte. 
Bancherul, o crupieră chinezoaică cu faţa obosită, prea machiată 
şi ochii dezgustaţi, trase la rândul său o carte din pachet. 

Era un cinci. 

Li Sha-Tin lovi cu pumnul în postavul mesei, cu trăsăturile 
crispate. El pierduse şi nu mai avea în faţa lui decât un jeton. 

— S-ar spune că vrea să se ruineze, îi murmură Simon Levine 
la ureche lui Malko. 

Cei doi bărbaţi stăteau în picioare în spatele chinezului şi a lui 
„Black Ghost” Ming. Acesta din urmă, aşezat alături de Li Sha- 
Tin, juca şi el, dar mult mai modest, cu jetoane de o sută de 
dolari şi câştiga puţin. De şase zile de când erau la Las Vegas, Li 
Sha-Tin nu se dezlipise de masa de baccara. Jucând câte 
şaisprezece ore neîntrerupte, nu mânca nimic, servind distrat 
câte o băutură adusă de o „pit girl” căreia îi dădea câte un jeton 
de cinci mii de dolari. Trebuie spus că afară era o căldură 
sufocantă cu rafale de vânt fierbinte care dădeau impresia că te 
aflai în spatele jetului unui reactor. 

CIA, prin viramentele efectuate către Mirage, urmărea evoluţia 
pierderilor lui, care în dimineaţa aceea ajunseseră la două 
milioane şase sute cincizeci şi patru de dolari, în ciuda zilelor în 
care ieşise câştigător. Chiar din ziua sosirii sale, el virase un 
milion de dolari în contul cazinoului, care-i remisese un card din 
plastic negru, permițându-i să tragă bani direct de la masa de 
joc. Aceşti bani veneau din trei conturi diferite. Atenţie! Doar CIA 
ignora soldul lor de plecare... 

Li Sha-Tin, după câteva clipe de derută, se reaşeză la masa de 
joc şi-şi agită cârdul său negru. Imediat un şef de partidă se 
apropie şi chinezul murmură ceva la urechea acestuia. 

— Cinci sute de mii, repetă şeful de partidă. 

Scoţând un fel de carnet de cecuri din smokingul său, el 
întocmi „cecul” tras la ordinul cazinoului şi i-l întinse lui Li Sha- 


179 


Tin ca să-l semneze. El se depărtă un pic de masă pentru a cere 
permisiunea contabilităţii înainte de a aduce jetoanele. Din 
respect, „Black Ghost” Ming, îşi întrerupse jocul. Convorbirea 
dură mai mult timp decât se obişnuia. Trăsăturile chinezului se 
încordară. Cu capul într-o parte, el urmărea convorbirea 
funcţionarului cazinoului la telefon. Acesta închise telefonul şi se 
apropie din nou de Li Sha-Tin, vizibil contrariat. Cu voce şoptită 
el îi spuse câteva cuvinte la ureche şi se îndepărtă. 

Peste douăzeci de secunde, Li Sha-Tin se ridică brusc de pe 
scaunul său, fără să spună nici un cuvânt şi se depărtă. „Black 
Ghost” Ming îşi strânse la rândul lui jetoanele şi-l urmă. Jesus 
Domingo care veghea la intrarea în sala de baccara se luă după 
ei, în direcţia ascensoarelor. Simon Levine se apropie de Malko în 
aceeaşi timp încurajat şi contrariat. 

— Gata, spuse el şi-a epuizat creditul. Treaba asta trebuie să 
fie în jur de trei milioane de dolari. Voi verifica împreună cu cei 
de la cazino. El a consumat două conturi de la Caiman Islands şi 
unul de la Toronto... Sper că nu contează pe noi ca să-l 
întreţinem... 

— El dispune în mod cert de alte conturi, îl asigură Malko. 

El urmărise de asemenea drumul lui Li Sha-Tin spre infern. 
Acesta din urmă, de la sosirea sa, nici măcar nu ieşise din 
Mirage. El îşi comanda masa în cameră, prin intermediul room- 
service, indiferent de oră. El nici nu aruncase vreo privire asupra 
tichetelor pentru „show-urile” pe care cazinoul le trăgea asupra 
lui. El mergea din apartamentul lui de la etajul treizeci unde, 
după cum spunea Simon Levine „Only God is above us?” la sala 
de baccara şi la asta se rezuma totul. 

Atmosfera de la Las Vegas părea să-l fi înnebunit. Ori nu era 
decât un jucător pasionat care îşi satisfăcea capriciul înainte de 
a-şi schimba viaţa. Malko îşi consultă ceasul. Era ora unu şi 
treizeci de minute. Era mai bine să se ducă la culcare, deoarece, 
ei în mod cert aveau să plece a doua zi spre Washington. CIA nu 
era hotărâtă să sponsorizeze Mirage-ul. 

— Eu mă duc la culcare. Dumneavoastră ce faceţi? 

— Eu mă duc să beau un Defender „Succes” pentru a celebra 
sfârşitul coşmarului, spuse americanul, voi comanda un avion 
pentru mâine, după care voi face şi eu la fel ca dumneavoastră. 
Măcar de nu s-ar spânzura în apartamentul său. Abia aştept să 
ajung la Los Angeles. Oraşul ăsta te scoate din minţi. 


28 Deasupra noastră doar Dumnezeu există (n.a.). 
180 


Este adevărat că zgomotul permanent produs de automatele 
pentru monede, anunţurile de jackpot, rumoarea mulţimii, fondul 
muzical şi ritmul trepidant sfârşea prin a te deprima. CIA urma 
să-şi încaseze răsplata pentru răbdarea şi încăpăţânarea sa. 
Malko îşi spunea că se va întoarce la Liezen pentru primele zile 
frumoase în Austria. El urcă în camera sa. „Voice mail box-ul” 
său clipea. El ascultă mesajele ce-i erau destinate. Vocea dulce a 
lui Isis îi promitea mii de momente fericite dacă se ducea s-o 
întâlnească la West Hollywood, fără detalii, dar tonul vocii sale, 
era suficient. 

El privi câteva clipe strălucirea luminilor oraşului şi se duse la 
culcare. Dacă i-ar fi telefonat lui Isis, aceasta l-ar fi ţinut o oră la 
telefon. Asta e excitant câteodată. Odată, o simţise juisând chiar. 


Y Măcar de n-ar fi fost un simulacru. 
x 


* * 


Jesus Domingo, instinctiv, îi urmărise pe cei doi chinezi până la 
apartamentul lor. In cele şase zile, ei deveniseră amici. Şi el juca 
iar „Black Ghost” Ming recunoscuse în el un frate de suferinţă. 
Desigur, conversațiile dintre ei erau sumare, dar ei trăiau practic 
împreună. 

Li Sha-Tin se prăbuşi în fotoliul lui. El îl apostrofă în limba 
chineză pe bodyguardul său. Cei doi bărbaţi sporovăiră câteva 
secunde, apoi, prin telemobilul său, „Black Ghost” Ming dădu un 
telefon. Spunându-şi că ziua sa de muncă se terminase, Jesus 
Domingo se ridică. „Black Ghost” Ming îl întrebă: 

— You want a drink? 

— Scotch, răspunse hondurianul. 

„Black Ghost” Ming se duse la bar de unde luă o sticlă de 
Defender „Cinci ani vechime” şi îi turnă o cantitate generoasă. Li 
Sha-Tin, cufundat în fotoliu în faţa lui Jesus, părea să moţăie. 
Hondurianul se întreba cum de pot pierde atâţia bani, fără să se 
arunce pe fereastră. La Mirage treaba asta era de alt fel 
imposibilă, căci pentru evitarea acestor reacţii nefaste care ar fi 
ştirbit prestigiul firmei, ferestrele erau zăbrelite iar deschiderea 
lor atrăgea sosirea imediată a pompierilor. 

Jesus bău o înghiţitură din paharul său de scotch şi plimbă 
alcoolul prin cerul gurii ca să-i savureze gustul. El intenţiona să-l 
întrebe pe „Black Ghost” Ming dacă nu dorea să coboare din nou 
ca să mai joace când simţi ceva rece strângându-i-se în jurul 
gâtului. Tras spre spate, el scăpă din mână paharul, al cărui 


181 


conţinut se răspândi pe covor. 

„Black Ghost” Ming îi trecuse peste cap o cagulă din material 
plastic, asemănătoare cu cea cu care Jesus îşi asfixiase victimele 
cu ani în urmă în Honduras. El se încordă, încercă cu disperare 
să-şi strecoare degetele între gâtul său şi sârma din oţel, pentru 
a câştiga câteva secunde, cu creierul concentrat asupra unei 
singure ideii, aceea de a trăi. 

El ar fi reuşit poate, dacă Li Sha-Tin nu ar fi sărit din fotoliul 
său. Cu o forţă incredibilă, el apucă mâinile lui Jesus smulgându- 
i-le de la gât şi fixându-le pe abdomen. Hondurianul îi vedea faţa 
crispată de efort dar total indiferentă, la câţiva centimetri de 
obrazul lui. El încercă zadarnic să-l îndepărteze cu lovituri de 
picior, căci Li Sha-Tin era călare peste el. Cu plămânii gata să 
explodeze, el se luptă până ce totul deveni negru în faţa ochilor 
lui. 

El muri chiar înainte de a înţelege pentru ce îi omorau. 

x 


* * 


Întins pe patul său, cu faţa la oglinda mare care practic, era 
singurul element decorativ din cameră, pe Malko nu reuşea să-l 
fure somnul. Era muncit de o întrebare insidioasă. De ce Li Sha- 
Tin pusese atâta înverşunare în a se ruina? El nu era expert în 
baccara, dar în cursul ultimelor zile, avusese adesea impresia că 
chinezul juca la-ntâmplare... 

Atunci când pierdea, părea liniştit. 

Telefonul sună şi el nu vru să-şi asume riscul de a nu 
răspunde. Era Isis. 

— De ce nu m-aţi sunat? îi reproşă ea. Eu mă plictisesc la Los 
Angeles. 

— Nu trebuia să vă duceţi acolo... 

— Nu-l mai suportam pe Simon. Dumneavoastră când veniţi? 

— Nu ştiu, mărturisi Malko. Nu prea sunt sigur că voi trece pe 
acolo. 

— Veniţi! insistă Isis şi el şi-o imagină dând din picior. Vreau 
să fac dragoste cu dumneavoastră. Sunt îndrăgostită. 

Ceea ce era o mare noutate... 

— Voi încerca, promise Malko. 

— Sunteţi în continuare tot cu chinezul dumneavoastră? 

— Da. 

— Atunci, sunaţi-mă mâine. Eu merg la Victoria's Secret. O să 
vă povestesc ce-am cumpărat... 


182 


* 
* * 


Li Sha-Tin şi „Black Ghost” Ming ieşiră din ascensoare şi se 
amestecară în mulţimea jucătorilor încă numeroşi, trecând prin 
faţa discotecii unde o cântăreaţă îmbrăcată în piele neagră 
scotea nişte sunete oribile. Ei ajunseră la ieşirea ce ducea spre 
parcare fără probleme, trecând prin faţa recepţiei pustii. 

O pasarelă lega hotelul de clădirea parkingului gratuit la 
nivelul etajului şapte. Apoi, luară ascensorul până la etajul 
unsprezece, cel al maşinilor de închiriat. La unul din 
amplasamentele companiei Hertz, aştepta o maşină albă fără 
număr de înmatriculare, cu doi chinezi la bord. Ei schimbară 
câteva cuvinte şi unul dintre ei, cel aşezat lângă şofer, cobori 
pentru a-l lăsa în locul său pe Li Sha-Tin. Acesta era într-o stare 
de semiinconştienţă. Incepând din acel moment, nu-l mai 
interesa nimic. El nu ştia nici măcar unde se va duce. Numai că, 
destinaţia finală nu era o surpriză. Aceasta era China. 

Dodgeul Intrepid ieşi pe stradă, viră la stânga pentru a ajunge 
pe autostrada 15 care mergea paralel cu Las Vegas Boulevard. 
Ea se îndreptă apoi spre sud, spre California. Cu un ochi distrat, 
chinezul privea la defilarea hotelurilor, unul în stil mai baroc 
decât altui, de la castelul din basme Excalibur, la piramida din 
Luxor, trecând pe la Turnul Eiffel sau clubul piraţilor din Treasure 
Island. Mirage-ul cu vulcanul său la intrare, care se declanşa ia 
fiecare trei. Sferturi de oră, era unul dintre cele mai frumoase... 
Oricum, pe el toate astea de acum îl lăsau indiferent. 

Ei rulară în linişte timp de vreo douăzeci de minute, după care 
şoferul părăsi autostrada prin rampa ducând spre şoseaua 160, 
un drum mic care mergea de-a lungul frontierei cu Statul 
California, în plin pustiu. Foarte repede, luminile şi construcţiile 
deveniră rare. Necunoscând Nevada, Li Sha-Tin nu ştia unde se 
duce. El nu avusese ocazia să-şi pună întrebarea. 

Atunci când tocmai trecuseră de micul oraş Mountain Spring, 
deja adormit, el simţi strângându-se în jurul gâtului său o sârmă, 
subţire din oţel care începea să-i taie respiraţia. Deşi el nu avea 
o poftă nebună de viaţă, instinctul de conservare îl făcu să se 
zbată, sprijinindu-se cu picioarele de tabloul de bord pentru a 
împinge spre spate scaunul său. Era exact ceea ce aştepta 
asasinul său. Acum, ţinând sârma în mâna stângă, „Black Ghost” 
Ming începu cu dreapta să străpungă spătarul scaunului din faţă 
cu lovituri violente cu târnăcopul de spart gheaţă. Tija lungă de 


183 


oţel, după ce străpunse spătarul se înfipse în spatele lui Li Sha- 
Tin. 

Şoferul continuă pe drumul pustiu, drept, fără să devieze, în 
ciuda gesturilor dezordonate ale chinezului pe care-l asasinau. Li 
Sha-Tin horcăia, cu plămânii înjunghiaţi. Printre buze îi curgea o 
spumă de culoare roz. Sugrumat, înjunghiat, el se lupta încă, din 
reflex. Deodată fu scuturat de un spasm violent, scoase un ultim 
horcăit surd şi încetă să se mai zbată. Toporul pentru gheaţă 
reuşise să străpungă inima. 

„Black Ghost” Ming îi mai dădu şase lovituri înainte să se 
oprească. Spătarul era inundat de sânge. Capul dat pe spate al 
lui Li Sha-Tin privea spre stele fără să le vadă. Şoferul reduse 
viteza şi o luă pe un drum la stânga în direcţia unui panou pe 
care era scris „Potosi Canon”. 

Pe-acolo nu mai era asfalt. Era o pistă strâmtă care şerpuia 
printre două coline golaşe şi pustii. Un burrito - măgar sălbatic, 
intră aproape sub roţile maşinii. Ei parcurseră încă trei mile apoi 
şoferul se opri pe un teren viran în stânga. Ce trei chinezi 
coborâră din maşină şi deschiseră. Portbagajul de unde luară 
cazmale şi târnăcoape şi o pânză mare în care înfăşurară corpul 
lui Li Sha-Tin. Avu loc un scurt dialog. Şoferul trebuia să plece 
pentru a nu atrage atenţia vreunei patrule de poliţie. Ei îşi 
dădură întâlnire peste două ore; ceea ce le lăsa timp destul 
pentru a săpa o groapă şi a-l acopere. In acest timp, şoferul urma 
să se ducă la Pahrump şi să se întoarcă. 

„Black Ghost” Ming şi chinezul din Las Vegas se îndreptară pe 
o cărare pietruită ducând la un mina-canion în josul drumului. 
Acesta era locul în care, în timpurile bune ale lui Bugsy Siegel, 
erau îngropaţi jucătorii prea norocoşi care plecau cu buzunarele 
pline de la cazinou. Aceasta era prima data când urma să fie 
îngropat unul care pierduse... 

x 
x x 


Şoferul Dodge-ului Intrepid, făcu doua semnale cu farurile, 
atunci când ieşi din viraj şi zări două siluete In marginea 
drumului. Treaba se terminase. El se opri atâta timp cât strângă 
uneltele şi oamenii urcară, după care vehicolul plecă în direcţia 
Las Vegas. Şoferul îşi privi ceasul. 

— Ai destul timp frăţioare, îi spuse el lut „Blak Ghost” Ming. 
Avionul tău pleacă peste două ore. 

La ora cinci şi zece, exista o cursă direct spre Vancouver. 


184 


Nimeni nu vorbi nimic până la Mc Carran Airport Dodge-ul parcă 
şi cei doi chinezi schimbară o lungă strângere de mâni. Gung Ho 
cel din Las Vegas, ca şi „Black Ghost” Ming, aparţineau triadei 
Big Circle Boys, fapt care facilitase în mare măsură întoarcerea 
lui „Black Ghost” Ming. În China, conta în primul rând fidelitatea. 
In China „Black Ghost” Ming îl trădase tot atât de uşor pe Li Sha- 
Tin ca şi cum ar fi omorât un ţânţar. Ei nici măcar nu vorbeau 
acelaşi dialect şi veneau din două provincii diferite. 

El cobori din Dodge şi intră în aeroportul care nu se închidea 
niciodată, cu sacul său negru de voiaj în care avea două sute de 
mii de dolari în bilete de o sută, ceea ce nu era de mirare atunci 
când veneai din Las Vegas. Cum avea destul timp de pierdut, el 
se instală în faţa unui automat de monede, ca să-şi omoare 
timpul până la decolarea avionului. 

x 
x x 


Gung Ho şi tovarăşul său plecară spre est în direcţia lacului 
Mead. Ei rulară aproape o oră mergând pe nişte drumuri strâmte 
într-o zonă deşertică - numai aşa ceva exista în jurul Las Vegas- 
ului, până când ajunseră la un panou anunțând: „Gypsum Cave”. 
Acolo odinioară se exploatase gips, dar cariera era abandonată 
de mult timp. Ei făcură un semn cu farurile şi imediat un altul le 
răspunse. Era o maşină în care-i aşteptau doi chinezi. 

Ei coborâră din Dodge şi unul dintre noii veniţi se apropie cu o 
canistră de benzină în mână. El stropi din belşug motorul şi 
portbagajul şi termină cu o dungă pe solul stâncos. Ei urcară cu 
toţii în noul vehicul şi, înainte să plece, Gung Ho scoase un Zippo 
şi-l apropie de solul impregnat cu benzină. Apărură câteva 
scântei albastre apoi dunga se propagă cu toată viteza până la 
Dodge-ul care se aprinse cu un pluf surd. Atunci când ei ajunseră 
la creastă, ea ardea ca un foc de artificii, la mai mult de treizeci 
de mile de locul unde fusese îngropat cadavrul lui Li Sha-Tin, 
căruia îi luaseră toate actele şi-l lăsaseră gol puşcă pentru a fi 
cât mai greu de identificat în cazul în care ar fi fost găsit. Oricum 
nici unul din cadavrele care erau presărate prin deşert, nu fusese 
găsit. 

Ajungând aproape de Freemont Street, Gung Ho le propuse 
colegilor: 

— Ce-ar fi dacă am merge să mâncăm ceva? 

Ei lucraseră bine şi nu le era somn. Marea triadă Big Circle 
Boys putea să se mândrească de „detaşamentul” său din Las 


185 


Vegas. Ataşamentul faţă de aceeaşi patrie nu era o vorbă goală. 
x 


* * 


Malko fu trezit de soneria insistentă a telefonului. Vocea 
speriată a lui Simon Levine îl smulse ireversibil din somn. 

— Jesus nu răspunde din camera lui, îl anunţă americanul. 

Malko îşi spuse că nu era sfârşitul lumii. Hondurianul era 
probabil ocupat cu jocul sau o fi agăţat vreo pipiţă. Ceasul său 
arăta ora opt şi zece. 

— Nu pot face nimic în privinţa asta, spuse el. Nu sunt 
însărcinat cu paza lui. 

— Mergeţi să bateţi la uşa lui, insistă americanul, care se 
găsea în East Wing. 

Resemnat, Malko se înfăşură într-un prosop de baie - Mirage- 
ul nu furniza haine de casă - şi ieşi pe hol. El se duse să bată la 
uşa lui Jesus Domingo, fără să obţină răspuns. Pe uşa 
apartamentului lui Li Sha-Tin era prins un afiş cu inscripţia „Do 
not disturb”. El se îndreptă spre camera sa. 

— Nu răspunde, spuse el. Ori e mort de beat, ori a ieşit 
undeva. 

— Asta mă nelinişteşte, spuse americanul. Nici la Li Sha-Tin nu 
răspunde nimeni. De obicei „Black Ghost” Ming răspunde de la 
prima sonerie. Eu anunţ securitatea. Să ne întâlnim peste cinci 
minute. 

Brusc, Malko se întrebă dacă Li Sha-Tin nu se sinucisese. 
Aceasta părea o idee nebunească, dar explica frenezia cu care 
juca în ultimile zile. El urma să afle foarte repede. 


186 


Capitolul XX 


Simon Levine privea îngrozit cadavrul lui Jesus Domingo, 
înghesuit în fotoliul din faţa televizorului încă aprins, cu sacul de 
plastic transparent strâns în jurul gâtului. Faţa i se umflase într- 
un edem hidos şi pielea îi devenise negricioasă. Responsabilul cu 
securitatea chemă de la telemobilul său conducerea. Nu se 
punea problema ca locuitorii Mirage-ului să fi auzit ceva de 
această crimă sălbatică. Malko şi Simon Levine parcurseră rapid 
apartamentul. Evident, Li Sha-Tin şi „Black Ghost” Ming 
dispăruseră. Totuşi, toate lucrurile personale ale celor doi bărbaţi 
erau acolo. Cotrobăind în şifonier, Malko zări o casetă încastrată 
în perete, deschisă şi probabil goală. Din întâmplare, el băgă 
mâna în interiorul ei şi spre marea sa surpriză, simţi contururile 
unui obiect pe care-l scoase din casetă. Era un pachet de 
mărimea unei cărămizi mari învelit în plastic negru. El se gândi 
imediat la drog. Îl luă şi se duse în „sitting-room”ul 
apartamentului. 

— Supravegheaţi toate aeroporturile, era pe punctul de a 
recomanda Simon Levine unui interlocutor invizibil. La fel şi 
şosele. Preveniţi-i pe şerifii locali, difuzaţi semnalmentele celor 
doi chinezi. Unul dintre ei nu are acte. 

El se pregătea să solicite ajutorul FBl-ului. În Statele Unite CIA 
nu avea nici o putere poliţienească. Alb la faţă, neras, înjurând 
neîntrerupt, el era imaginea înfrângerii. „Dispozitivul de 
protecţie” format din agenţii CIA care ar fi trebuit să 
supravegheze în permanenţă cazinoul nu funcţionase. El era pe 
punctul de a descoperi motivul acestei disfuncţii. Atunci când Li 
Sha-Tin. După ce se ruinase la baccara, urcase în apartamentul 
său. Ei îşi încetară - supravegherea, spunându-şi că el nu va mai 
ieşi, la fel ca în zilele precedente... Americanul se apropie de 
Malko. 

— El a plecat în intervalul de la ora două dimineaţa şi până în 
prezent. In acest moment sunt interogaţi responsabilii cu 
securitatea şi vom privi filmele înregistrate de camere. Filme de 
C...t. 

În cazinou existau camere ascunse peste tot. Una dintre ele i- 
ar fi putut înregistra pe cei doi chinezi în trecere. Malko dădu din 
cap. 


187 


— Oricum, asta nu schimbă mult lucrurile. După părerea mea 
asta n-a fost o nesăbuinţă. Li Sha-Tin şi-a pregătit fuga. Pentru 
asta s-a încăpățânat să piardă. 

Simon Levine îl privi blocat. 

— Şi atunci, unde-i? 

— Departe, oftă Malko. La Las Vegas există de asemenea 
chinezi. Noi nu l-am supravegheat tot timpul pe „Black Ghost” 
Ming şi acesta a avut tot timpul să ia nişte contacte. După 
părerea mea, Li Sha-Tin a găsit refugiu în altă ţară. El este poate 
deja în Mexic, ţară preferată de oamenii certaţi cu legea. Tijuana, 
oraşul de la frontieră, se găsea la cinci sau şase ore distanţă de 
Las Vegas. Dacă chinezii plecaseră în jur de ora două, ei erau 
deja în Mexic. 

Apartamentul se umplu de poliţişti şi de oamenii din paza 
cazinoului. Apăru între timp şi direcţiunea. Nu mai era nimic de 
făcut. Simon Levine remarcă între timp pachetul din mâna lui 
Malko. 

— Ce-i asta? 

— Nu ştiu nimic. L-am găsit în casetă. Ar fi mai bine să-l 
verificăm împreună, sugeră Malko. 

Simon Levine, împreună cu Malko, se holba la ecranul 
televizorului din camera sa, de parcă era o transmisie în direct 
de la Falusul de Aur. Ei erau la al treilea film video. Pachetul 
abandonat în casetă şi găsit de Malko, conţinea vreo 
cincisprezece filme. Fiecare dintre ele era înfăşurat într-o foaie 
de hârtie cu un lung text explicativ în limba chineză probabil 
numele personajelor, căci decorul era mereu aproape acelaşi: 
camere somptuoase împodobite cu oglinzi şi cocote, toate 
chinezoaice, care-şi îndeplineau prestaţia. 

In cel la care tocmai se uitau, o fată, ghemuită pe un fel de 
chevalet din lemn sculptat, era sodomizată de un bărbat 
corpolent cu faţa blazată, în timp ce ea administra o felaţie unui 
alt tip aşezat în faţa ei. Care la rândul său primea mângâieri 
bucale de la o a doua fată, îngenuncheată în spatele lui. Din când 
în când, camera video se fixa asupra a două uniforme de 
generali ai Armatei Populare Chineze cu nişte caschete, 
aparţinând probabil beneficiarilor acestei vesele prostioare. 

În filmul precedent, Simon Levine pretindea că l-a recunoscut 
pe nepotul lui Jiang Zemin, omul numărul unu al regimului de la 
Pekin, ceea ce părea destul de posibil date fiind relaţiile fui Li 
Sha-Tin. Presupusul nepot călărea o foarte tânără fată legată pe 
o masă, profitând alternativ când de sexul, când de gura, când 


188 


de orificiul anal al acesteia. Filmul se termină. Fiecare film nu 
dura decât o jumătate de oră. Simon Levine saliva de fericire, 
uitând aproape de dispariţia lui Li Sha-Tin. 

— Astea sunt lingouri de aur, exclamă el. Vă imaginaţi ce 
importanţă vor avea documentele astea când vor fi traduse, 
chiar şi fără Li Sha-Tin. 

— Şi dumneavoastră n-aţi tradus încă dialogurile, remarcă 
ironic Malko. Este suficient pentru a face să ciripească toate 
serviciile de informaţii chineze, plus armata. Nu asta căutaţi 
dumneavoastră? 

— Ar fi fost mai bine dacă erau însoţite de mărturiile şi 
explicaţiile lui Li Sha-Tin, spuse americanul, dar acestea sunt 
document nepreţuite. N-am fi obţinut niciodată asta, remarcă el 
într-un mare moment de modestie. 

Ei se apucară de „lucru”. După patru ore, ei văzuseră totul. 
Aproape treizeci de oficialități chineze fuseseră filmate, fără 
ştiinţa lor, mereu în compania unor fete, câteodată pregătindu-se 
să se drogheze. Existau vreo şase camere asemănătoare, fără 
nici un geam, cu un mobilier redus la strictul necesar: pat, masă, 
şevalet, care permitea „prezentarea” fetelor într-o manieră 
deosebit de sexy. Nici una nu era prea frumoasă, dar erau nişte 
adevărate profesioniste. „Prietenilor” lui Li Sha-Tin nu trebuia să 
le pară rău că se lăsaseră corupți. 

Intr-o ţară atât de puritană precum China comunistă, acest 
gen de dezmâăţ nu era prea frecvent. 

— Voi trimite astea prin curierul special la Langley, anunţă 
americanul, l-am vorbit lui „Buzzy” despre astea şi el a salivat 
gândindu-se la ele. 

Telefonul îi întrerupse. El ascultă câteva secunde, după care 
sări în sus. 

— Au găsit urmele pe unde a trecut Li Sha-Tin. Veniţi! 

x 
x x 


Era o cameră care semăna cu un turn de control, cu zeci de 
ecrane care filmau în timp real mişcările din cazinou. Cea mai 
mare parte arătau sălile de joc - în felul acesta erau descoperiţi 
trişorii - dar nici culoarele sau restaurantele nu erau cruţate. 

Simon Levine şi Malko luară loc în fotolii în faţa marelui ecran. 
Graţie telecomenzii era posibil de „montat” o secvenţă luată de 
mai multe camere de filmare. Şedinţa începu. O cameră plasată 
în faţa unor „guest elevators”, îl arăta pe Li Sha-Tin ieşind dintr-o 


189 


cabină, urmat de „Black Ghost” Ming. Cei doi bărbaţi nu aveau 
nici un sac de voiaj şi păreau foarte calmi. In dreapta imaginii, 
era scrisă ora când fusese luată - două şi zece, deci la o 
jumătate de oră după ce părăsiseră sala de baccara. 

Camerele îi urmăreau pe cei doi bărbaţi în timp ce traversau 
sala de joc, treceau prin faţa recepţiei şi plecând prin ieşirea ce 
ducea spre parking. 

— Ei îl asasinaseră deja pe Jesus, oftă Simon Levine. 

Aceasta implica deja o premeditare. Nu se poate găsi la- 
ndemână un sac de plastic strâns cu un fir de sârmă de oţel la 
ora două dimineaţa, chiar şi la Las Vegas. 

Ei urmăriră de trei ori filmul cu fuga celor doi chinezi, în 
continuare, ei putuseră pleca oriunde... 

După aceea, ei părăsiră sala de proiecţie şi se duseră în 
apartamentul chinezului. 

Malko era perplex. 

— Li Sha-Tin şi-a pregătit fuga, remarcă el. Avea un sac de 
voiaj. Pentru ce a lăsat în urma sa aceste filme care valorau aur? 
El nu este genul oamenilor distraţi. 

Simon Levine reflectă îndelung, înainte să spună: 

— Nu găsesc nici o explicaţie, dar bine că a făcut-o... în felul 
ăsta părem mai puţin ridicoli. 

Malko insistă: 

— Aceasta este cheia dispariţiei sale. Dacă noi vom găsi 
explicaţia acestei anomalii, vom şti de ce şi unde s-a dus... 

Americanul ridică din umeri. 

— Mexic, desigur, sau a rămas prin împrejurimi, ascuns de 
vreo comunitate chinezească, dar efectiv, nu văd pentru ce, 
deoarece el în mod oficiat era admis în această ţară. 

Conversaţia se opri în acel moment. Suna telefonul. Agenţia 
federală descoperise tocmai escala lui „Black Ghost” Ming la 
aeroport unde se îmbarcase în zborul Air Alaska la ora cinci şi 
zece spre Vancouver, în aparenţă, fără să se ascundă. El se afla 
de mult în Canada. 

— Voi solicita omologilor canadieni să-l interogheze, spuse 
imediat Simon Levine. El ştie ce s-a întâmplat şi el trebuie să fie 
cel care l-a asasinat pe Jesus Domingo. 

Afirmațiile sale erau lipsite de convingere. Lui îi era indiferentă 
soarta hondurianului tot atât cât şi soarta primului său Zippo. 
Soarta unui asasin de profesie care este omorât la rândul lui, nu 
impresionează mulţimea. 

— Bine, spuse Malko, eu mă duc să-mi fac bagajul. 


190 


* 
* * 


Viaţa la Mirage continua ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. 
Oamenii nu citeau ziarele, nu se uitau la televizor, deci nimeni nu 
erau la curent cu drama. Numai localnicii luaseră la cunoştinţă, 
dar prea puţin le păsa. Pentru a-şi omori timpul, Malko hoinărise 
mâi întâi prin galeria cu vânzare Bellagio în care erau aliniate 
toate buticurile de lux, de la Vuitton la Claude Dalle trecând pe la 
Hermes sau Dolce Galbane. După aceea, se dusese să viziteze 
„The Secret Gardens of Siegfried and Roy”, un minizoo în care se 
zbăteau nişte tigrii albi şi nişte lei pe care doi magicieni îi tăceau 
să dispară pe scenă în fiecare seară. El continua să-şi pună 
întrebarea de ce făcuse Li Sha-Tin un cadou atât de valoros celor 
de la CIA. 

Sună telemobilul său. El se aştepta să audă vocea lui Simon 
Levine. Dar auzi o voce feminină. 

— Malko! 

Intr-o fracțiune de secundă el recunoscu vocea cu inflexiuni 
uşor metalice a lui Ling Sima. Creierul său demară la primul sfert 
de tur al manivelei. La Bangkok era ora unsprezece a zilei 
următoare. Maşinal el întrebă: 

— Unde sunteţi dumneavoastră? 

Chinezoaica râse uşor metalic. 

— Ca şi dumneavoastră, la Las Vegas. 

El crezu efectiv că îi fuge pământul de sub picioare. Ling Sima 
la Las Vegas putea fi explicaţia dispariţiei lui Li Sha-Tin. Ea le 
dăduse plasă! Ca prin vis, el o auzi pe chinezoaică propunând: 

— Dacă sunteţi liber vă propun să luăm cina împreună. Eu plec 
mâine spre Bangkok. Mi-ar face o deosebită plăcere să vă văd 
înainte să plec. Sunteţi de acord? 

— Desigur, spuse Malko, încă năucit de surpriză. 

— Atunci veniţi să mă căutaţi în jur de ora opt la Bellagio. 
Camera 2107. Pe curând! 

Abia închisese telefonul, când acesta sună din nou. De data 
asta era Simon Levine. 

— S-a găsit o maşină furată incendiată în pustiu azi noapte, îl 
anunţă el foarte excitat. Există aproape sigur o legătură cu 
dispariţia lui Li Sha-Tin. 

— Tot ce-i posibil, recunoscu Malko, dar şi eu am o pistă.. 

— Care? 

— Vă voi spune mai târziu. Nu vreau să fac anticipaţii. Fiţi 


191 


liniştit, eu nu plec încă din Las Vegas. 

El se întoarse la cazinou, uimit. Cum putuse chinezoaica să-l 
convingă pe Li Sha-Tin să se întoarcă în China? Pentru că aceasta 
era cheia misterului dispariţiei chinezului. Impreună cu cei din 
Goangbu, lui nu-i fusese greu să-şi organizeze fuga. Ling Sima îşi 
savura poate victoria. 

x 
x * 


Lui Malko îi bătea puternic inima atunci când bătu la uşa 
camerei 2107. Abia se termină vibrarea soneriei, când uşa se 
deschise dând la iveală o apariţie care-ţi tăia răsuflarea. 

Lui Ling Sima îi trebuise ceva timp ca să se machieze. Părul 
lăcuit coafat în formă de cască, ochii mai alungiţi, scoşi în 
evidenţă cu culoare bleu, o gura roşie care-ţi făcea poftă să 
muşti din ea şi mai ales o ţinută incredibilă pentru ea, atât de 
discretă: un combinezon de mătase-panteră care-i mula corpul 
de la gât până la glezne şi care-i venea ca o mănuşă, simplu 
ranforsată în locurile strategice, dar, în mod vizibil purtată fără 
lenjerie intimă. El îi putea admira linia sânilor ei mici şi atunci 
când ea se întoarse, aceea a crupei magnifice de care el 
profitase odinioară. 

— Vă place? întrebă ea, cu vocea sa aspră. Am cumpărat asta 
jos, la galerie. Se găsesc lucruri extraordinare. Evident numai la 
Las Vegas se poate găsi aşa ceva. 

— Sunteţi minunată, spuse Malko, cu o sinceritate 
dezarmantă. 

Libidoul său crescuse dintr-o dată. Nu voia altceva decât să se 
arunce, imediat asupra lui Ling Sima. Privirile lor se întâlniră şi ea 
surâse complice. 

— Să mergem mai întâi, să mâncăm, spuse ea. Mor de foame. 

Ea se apropie şi-l atinse fugitiv cu tot corpul, precizând cu o 
voce mai suavă: 

— În seara asta mă simt mai în apele mele decât la 
Vancouver. Am poftă să mă destind. Am rezervat o masă jos la 
Prime, pe terasă. Vom fi liniştiţi. 

Ea merse înaintea lui şi, din nou. El trebui să se abţină să nu 
se arunce asupra ei. El însă ardea de nerăbdare să cunoască 
adevărul. El luă iniţiativa la restaurant, comandând imediat o 
sticlă de Taittinger Comtes de Champagne Blanc de Blanes. 
Chelnerul le dădu posibilitatea să aleagă între recoltele din mai 
mulţi ani şi el optă pentru 1988. În Las Vegas se găseau într- 


192 


adevăr de toate. Ei ciocniră şi Ling Sima degustă mai întâi supa 
sa de homari cu graţia unei pisici. Malko stătea ca pe jar, în 
sfârşit, ea făcu a pauză; scoase o ţigaretă pe care Malko i-o 
aprinse imediat cu bricheta sa Zippo cu stemă. 

Degetele lor se atinseră şi ea îi adresă un surâs ironic. 

— Ardeţi de nerăbdare să aflaţi, nu-i aşa?... 

El nu avu curajul să mintă. Ar fi fost ridicol. 

— Da, spuse el. Li Sha-Tin era sub protecţia CIA. El nu avea 
decât de câştigat dacă rămânea în Statele Unite. Cum aţi reuşit 
să-l convingeţi sa fugă? 

Liag Sima trase îndelung din ţigară şi răspunse calm: 

— Totul era aranjat la Vancouver, după reuniunea noastră de 
la hotelul Delta, dar îi acordasem o favoare - aceea de a se 
amuza câteva zile la Las Vegas şi să cheltuie câţi bani va vrea el. 
După aceea nu va mai avea nevoie de bani. Acesta era un vis al 
lui şi nu deranja prea mult... 

Aceasta era cel puţin o parte din adevăr. Malko insistă: 

— Deci atunci când noi cinam împreună. Dumneavoastră 
jucaţi o comedie? 

Ling Sima aproape pufni, gest care nu era în obiceiul ei. 

— Bineînţeles! Trebuia dat ceva în schimb, trebuia adormită 
vigilenţa dumneavoastră, cea a prietenilor dumneavoastră, ca 
totul să se deruleze conform planului stabilit. Acesta a fost unul 
dintre momentele cele mai grele ale vieţii mele. Urlam de 
bucurie interioară, muream de poftă să fac dragoste cu 
dumneavoastră, dar eram obligată să joc rolul femeii frigide, 
blocate. 

— Sunteţi o artistă excelentă, remarcă Malko cu un pic de 
amărăciune. 

— Mulţumesc! Dumneavoastră mă mai doriţi? 

— Nu, spuse Malko, decât dacă-mi spuneţi cum l-aţi convins 
pe Li Sha-Tin. 

— Desigur. 

Ea scoase din poşeta sa un sul de hârtie pe care-l derulă. Mai 
întâi, el nu văzu decât caracterele chinezeşti, apoi văzu că lângă 
fiecare rând exista şi traducerea în engleză. Era o listă de nume: 
Sui Quing Li; Chang To Li; Chang Biao Li; Liang Zhi Li; Yue Bing 
Nan; Ming Ti Tsang; Ming Tsu Tsang; Su Lan Tsang; Guang You 
Tsang; Qiu Ju Li; Xiao Hui Liu. 

Malko ridică ochii intrigat. 

— Cine sunt aceşti oameni? 

— Membrii cei mai apropiați ai familiei lui Li Sha-Tin, explică 


193 


Ling Sima. Nu i-am inclus şi pe copiii dar sunt o duzină. Această 
listă îmi fusese înmânată de grupul 4 - 20, comisia însărcinată cu 
rezolvarea cazului lui Li Sha-Tin. Sunt pe listă şi fraţii lui, surorile 
sale, membrii familiei sale prin alianţă, cumnaţi şi cumnate. Noi 
în China avem familii mari, adăugă ea fără să râdă. Atunci când 
am venit la hotelul De/ta, i-am arătat această listă lui Li Sha-Tin, 
după care i-am dat cuvântul fratelui lui. Acesta din urmă i-a 
confirmat că paisprezece dintre prieteni şi complici fuseseră deja 
executaţi în urma unor procese secrete. El însuşi era deţinut şi 
fusese autorizat să asiste la aceste execuţii. 

— Este monstruos, spuse Malko căruia îi pierise pofta. 

— Nu, îl corectă Ling Sima, este o măsură indispensabilă 
pentru a-l face credibil faţă de fratele lui. După ce el şi-a expus 
mărturia, eu i-am explicat lui Li Sha-Tin termenii alternativei cu 
care el se confrunta. Eu nu dispuneam de nici un mijloc ca să-l 
aduc în China iar guvernul canadian îşi încălcase angajamentele 
luate faţă de noi. Atunci, i-am propus următoarea alternativă: ori 
pleca în Statele Unite şi atunci toţi membrii familiei sale 
începând cu fratele venit din China urmau să fie executaţi într-un 
termen foarte scurt, sentinţele fiind deja redactate, sau accepta 
să vină de bunăvoie în China pentru a suferi o pedeapsă justă, 
familia fiind cruţată şi, putând chiar să păstreze o parte din 
bogăţia sa. 

Ingrozit, el lăsă să se răcească New York steak-ul său. El avea 
impresia că se află în faţa unei umanoide lipsită de orice 
sensibilitate. Ea vorbea despre oameni aşa cum se vorbeşte 
despre insecte. Potrivit normelor comuniste, individul nu 
înseamnă nimic. 

— Şi el v-a crezut? întrebă el neîncrezător. 

Ling Sima lăsă vexată furculita din mână. 

— Bineînţeles! Aceasta nu era o capcană, între chinezi, atunci 
când facem o tranzacţie, ne ţinem de cuvânt. In afară de asta, eu 
ştiam că Li Sha-Tin, chiar dacă era un tâlhar, ca toţi chinezii, era 
foarte ataşat de familia sa. Atunci când fratele său i-a spus că va 
fi împuşcat la înapoierea sa, el a clacat. Restul a fost uşor. Era 
suficient să organizezi modalităţile practice. Eu am acceptat 
etapa Las Vegas pentru că un om care face de bunăvoie un 
sacrificiu pentru o cauză nobilă, merită o compensație. 

— Deci dumneavoastră nu eraţi plecată la Bangkok? 

— Nu! Eu am venit direct aici pentru a organiza totul. 

El avea impresia că a primit o lovitură în cap. Incântătoarea 
creatură debordând de sexualitate din faţa lui, era un monstru 


194 


fără sentimente. Deşi ar fi vrut să se concentreze asupra 
frumuseţii ei fizice, el nu reuşea să-şi scoată din minte oroarea 
pe care ea i-o revelase. 

— Deci, spuse el, Li Sha-Tin va muri. 

Ea înclină capul fără să răspundă, apoi, ca şi când i-ar fi citit 
gândurile, ea preciză cu voce mai blândă: 

— Nu uitaţi că pentru a-şi putea vedea liniştit de contrabanda 
sa, el ne-a dat pe mână toată reţeaua de spionaj a Taiwanului 
din Hong Kong, oameni care erau prietenii lui şi care toţi au fost 
împuşcaţi. 

Un înger cu aripile ciuruite de gloanţe trecu şi fugi spre Strip, 
înotau în plină murdărie. 

— Nu voi lua desert ci doar o cafea, după care vom merge la 


dumneavoastră. 
x 


x x 

Chiar şi cei mai pătimaşi jucători aciuiţi pe lângă automatele 
pentru monede nu se puteau abţine şi întorceau capul după Ling 
Sima. Ea se întoarse râzând atunci când ajunse în faţa 
ascensoarelor şi remarcă: 

— Bărbaţii mă iau drept prostituată în ţinuta asta. 

Ea era mai rău decât asta... Malko comandase de la Be//agio 
să-i fie adusă în cameră o sticlă de Taittinger Comtes de 
Champagne Rose 1993. Ling Sima surâse cu subiînţeles 
descoperind oglinda mare în care se reflecta patul şi o mare 
parte din cameră. Nu exista nici minibar nici toaletă, trebuia o 
compensație... Ea aşteptă ca Malko să destupe şampania şi 
ciocniră din nou. Camera era luminată doar de luminile de pe 
Strip. 

Apoi, Ling Sima lăsă paharul din mână, îşi împreună braţele 
după gâtul lui Malko şi-l sărută îndelung. Taittingerul îl ajuta pe 
Malko să se rupă de realitate. El înţelese de asemenea toată 
manevra încâlcită a chinezilor. Pierdut în gândurile sale, el o auzi 
pe Ling Sima spunându-i: 

— Nu mă mai doriţi? 

Această simplă propoziţie îl dezlănţui pe Malko şi brusc el 
decise să trăiască momentul. Pipăind tot combinezonul, el nu 
găsi nici un fermoar. Vexat, el fu obligat să întrebe: 

— Cum desfacem asta? 

— Asta nu se desface, preciza Ling Sima cu vocea sa răguşită. 
Ori nu faci nimic, ori o deşiri. 


195 


Evident, ea opta pentru varianta a doua. Mătasea nu rezistă 
prea mult timp lui Malko. El o deşiră în dreptul sânilor şi în cel al 
interminabilelor coapse ale lui Ling Sima. Când îi cuceri sexul 
deja inundat, ea se cambră ca un animal, el se dezbrăcă şi o 
aruncă pe pat în patru labe. După aceea, el o luă prin spate, 
penetrând-o cu o puternică lovitură din şale care-l făcu să ajungă 
în fundul ei. Oglinda reflecta o cuplare stranie - o panteră 
călărită de un bărbat. 

Atunci când ea juisă ridică capul ca o sălbăticiune scoțând un 
lung mieunat. 

Era efectiv o foarte bună idee de a-i lăsa hainele pe ea. Malko 
se controla cu răceală şi continuă s-o sucească în toate poziţiile, 
până ce în fine juisă şi el, strivind-o sub el cu picioarele lungi 
încolăcite în jurul coapselor sale. 

— Mai dă-mi puţină şampanie, ceru ea. Mă simt atât de bine. 


Apoi vom face dragoste cum vrei tu. 
x 


* * 


Lungiţi în faţa oglinzii Ling Sima şi Malko flirtau între două 
mângâ:ieri. Îl mai frământa o idee şi îi puse ultima întrebare. 

— Toată lumea ştie că ţara ta este coruptă până în măduva 
oaselor, spuse el. De ce atunci atâta înverşunare contra lui Li 
Sha-Tin? 

Ea surâse. 

— Pentru că el a mers foarte departe şi foarte sus. El atinsese 
vârful ierarhiei. Lor li s-a făcut frică. Ei sunt cei care m-au trimis, 
pentru a se proteja. Acum să nu mai vorbim de asta. 

Ea luă paharul şi, râzând, îi vărsă conţinutul peste sexul lui 

Malko. Era rece şi ustura, dar foarte repede, gura şi limba 
chinezoaicei îl făcură să uite senzaţia iniţială de frig. Era prima 
dată când ea îi lua sexul în gură. Ea îl supse, aşa cum le făcea pe 
toate; cu tehnică, silinţă şi un pic de senzualitate. Atunci când îl 
simţi tare, potrivit gustului său, ea îl prinse, îl introduse în sexul 
ei şi începu să galopeze. 
_ Ei juisară aproape în acelaşi timp şi căzură pe pat satisfăcuţi. 
In acelaşi timp începu să clipească frenetic semnalul roşu al 
mobilului lui Malko. Simon Levine se căţăra probabil pe pereţi, 
ceea ce îl tulbură pe Malko. 

Deodată el realiză că Ling Sima nu mai vorbea. Respirația ei 
era calmă şi regulată. Obosită de sex şi de Taittinger, ea 
adormise, cu sentimentul datoriei îndeplinite. Acum Malko 


196 


înţelesese motivul neglijenţei lui Li Sha-Tin. Știind că el urma să 
moară, le lăsase un mic cadou, nu chiar o asigurare pe viaţă. 
Aceasta era pur şi simplu răzbunarea sa. Malko adormi la rândul 
său. 

El fu trezit de lumina zilei. Era şase dimineaţa. Ling Sima 
dormea în continuare cu spatele la el. El se apropie de ea şi 
contactul cu pielea sa catifelată şi cu mătasea îl excitară din nou. 
El o prinse de coapse şi o aşeză aşa cum îi convenea, purtând 
mereu deghizarea sa de panteră. Pe jumătate adormită, ea se 
lăsă aşezată în genunchi în faţa oglinzii şi o penetră forțând 
puţin, ceea ce spori deliciul actului. 

El avea impresia că face dragoste cu o fiinţă din domeniul 
science fiction. 

Atunci când o simţi că participă, ei se retrase şi fără să ezite o 
penetră în orificiul anal! Ling Sima tresări, gemu dar nu se 
eschivă. El ştia că ea adora acest mod de a face dragoste. Malko 
o prinse de coapse cu amândouă mâinile şi în timp ce efectua 
mişcările de du-te vino între fesele ei, în lumina blândă a zorilor, 
îşi spuse că totuşi ea nu câştigase chiar tot, datorită generosului 
cadou postum care le rămăsese de la Li Sha-Tin. 

Acest gând îl făcu să juiseze şi mai puternic, atunci când 
explodă între fesele ei. 


Sfârşit 


197 


Cuprins 


Capitolul | oma taci sistata aa sia md an otet e davai tea a 5 
Capitolu ||| IDEE RPR RE E PRET RER 0 REITERAT ESEE EEDE EE RAI A 20 
Capitolul VIE ac oii icter Des lau a na il i dt na accea d ie 31 
ez] o ice] LU) ÎN. 20990 EP III O PRO IMN IRI RR TINE ZI PE SIR 40 
Capitolul NV cete Deo ao a Rec tb a 51 
Capitolul N aseara sn ca aa aa os O a 60 
Capitolul 4 | IRIMIA ORI NOR E RIP RR NR RP AIE NR 69 
Capitolúl VIll sita oo eee a libri nea ae sa ti ai ni ar at 79 
82| oul! LU IP, AARE A ARO PRIOPCEA e Pe COR ACR 87 
e ADUNI X oneee e site aaa Qaida ta RA 99 
Capitolul d VERO PERON RR RR RI II ROC E TRAET INNRRII R 108 
Capitolul Xl larissa PERI ID E E IAR SR RR 0 SE NE PIPI OVI IEI 119 
Capitolul XI locas to a te ai ra at a at 129 
Capitolul, XIV seaca nioo po e N d ia ec 136 
Capitolul XV ARE OR RIN ENE EURIPIDE OR PIPER INI RI IRI A 145 
Capitolul XV INCOME RI A ROTOR II PIECE NOIR IERI PROC RIP 153 
= 119] ale | [IL] [8.4474 | PPP SR RR ERIE ICI II PI INNER RETR ISI, 163 
= 119] ale II) (447, |] RIND PO A DAR a RE OERRR p NR  0 170 
Capitolül XIX- ci inna dea a do ac tr at 179 
Capitolul XX seo ein 0 EEEE od i al 187 
CLIP IIS sta a oii iei i ei dl a a DB iai 198 


198