Gerard de Villiers — [SAS] Vaduvele din Hong Kong

DE. 


RARD DE VILLIERS 


ni 


i, 


Gerard de Villiers 


Vâduvele din Hong Kong 


VL: 


ISBN: 973-9138-71-3. 


Malko Productions - Paris, 
„Les trois veuves de Hong Kong”, 
© Gerard de Villiers, 
Pentru versiunea românească, 
„Văduvele din Hong Kong”. 
OTINERAMA 1999. 


Gerard de Villiers 


Văduvele din Hong 
Kong 


În româneşte de 
Cristina Szabo. 


1999 


Capitolul |. 


Cele trei maşini enorme torceau uşor, clipind din toate 
semnalizatoarele luminoase. Fiecare măsura cam treizeci 
de picioare lungime şi zece în înălţime. Conexiunile lor 
electronice se întindeau pe o grosime de mai multe 
picioare, în spatele peretelui de oţel. Funcţionau douăzeci şi 
patru de ore din douăzeci şi patru, fără oprire. În faţa 
fiecărui panou metalic, pupitrul de comandă şi operatorul 
păreau minuscule. Tastatura fiecăruia dintre cele trei 
elemente era la fel de complexă ca cea a unui Boeing. 

Cu excepţia zgomotului slab al maşinilor aliniate de-a 
lungul peretelui, nici un sunet nu se auzea în încăperea 
imensă. Pereţii şi plafonul erau complet acoperiţi cu un 
material care absorbea toate radiaţiile sonore, interioare şi 
exterioare. Mii de trunchiuri de con din plastic negru, 
asemănătoare cofrajelor de ouă. Sunetul cuvintelor părea 
să se stingă înainte de a fi rostite, ceea ce provoca foarte 
repede o senzaţie stranie. 

Cuprins de o nelinişte nedefinită în faţa acestor monştri, 
Malko îşi drese vocea doar ca să audă un zgomot. Ca şi 
când i-ar fi ghicit gândul, David Wise, directorul Diviziei 
Planuri de la CIA remarcă: 

— Calculatorul nu suportă zgomotul. Am descoperit că 
delicatele lui circuite electronice se defectează uşor atunci 
când sunt supuse la un mediu sonor mai puternic de 
cincisprezece decibeli. IBM a conceput acest material 
absorbant. Impresionant, nu-i aşa? Trebuie să schimbăm 


5 


operatorii la patru ore, altfel prezintă tulburări psihice 
grave. 

Malko privi spatele bărbatului aşezat în faţa claviaturii 
asemănătoare unui telex: 

— De ce Dumnezeu m-aţi adus aici? E sinistru. 

Se aflau în cel de-al treilea subsol al clădirii A de la 
Central Intelligence Agency, la Langley, situată la periferia 
Washingtonului. La uşa sălii calculatoarelor stăteau de pază 
doi gardieni având ordin să nu lase să treacă nici o 
persoană fără ecuson verde, rezervat şefilor de serviciu. 

— Ca să vi-l prezint pe Max, creierul electronic cel mai 
modern din lume, răspunse David Wise, cu o urmă de 
melancolie în voce. În douăzeci de ani ne va scoate complet 
din joc. Atunci vă veţi putea retrage în afurisitul acela de 
castel, unde vă veţi plictisi de moarte... 

Malko surâse. Castelul de la Liezen, din Austria, era 
punctul lui slab. De ani de zile înghiţea sume importante, 
câştigate în serviciul CIA, în ideea de a-l restaura şi a-i reda 
înfăţişarea demnă. Era singurul motiv care îl făcuse pe el, 
un autentic prinţ austriac, cu nenumărate titluri, să devină 
un agent de lux neoficial ar CIA. Farmecul lui, memoria lui 
uimitoare şi norocul care-l urmărea în permanenţă, 
suplineau lipsa lui de disciplină. Titlul de Alteță Serenisimă îi 
deschidea mult mai uşor uşile în comparaţie cu pistoalele 
colegilor lui. Chiar agent, un prinţ rămânea întotdeauna un 
prinţ. 

— In orice caz, veţi face în aşa fel încât retragerea să 
coincidă cu moartea, spuse el ironic, dar nu văd în ce mod 
soarta acestui Max mă priveşte pe mine... 

— Veţi înţelege, zise David Wise misterios. Priviţi. 

II luă pe Malko de braţ conducându-l spre maşina uriaşă. 

— Nu există decât două calculatoare din seria 9000 în 
întreaga lume, explică el. Celălalt se află la Pentagon. Prima 
maşină acumulează toate informaţiile codate primite timp 
de mai multe luni sau ani, orientate spre țelul final urmărit. 

David Wise făcu câţiva paşi spre cel de-al doilea element. 

— Aceasta este memoria lui Max, explică el. Toate 
informaţiile sunt transpuse pe cartele perforate care 
alimentează memoria. La rândul ei aceasta furnizează 


informaţii celei de-a treia maşini, cea mai performantă, 
creierul, care datorită elementelor furnizate de maşinile 
precedente reuşeşte să elaboreze indicaţii extrem de 
eficace, fiindcă sunt bazate pe date absolut obiective... 

Malko asculta fascinat. David Wise suspină şi spuse: 

— Dacă l-am fi avut pe Max, am fi putut evita dezastrul 
din Golful Porcilor. Niciodată nu ne-ar fi dat mână liberă 
pentru acţiune... 

In ciuda impasibilităţii, operatorul lui Max îi aruncă o 
privire  scandalizată lui David Wise. Golful Porcilor 
reprezenta pentru CIA cea mai ruşinoasă pată, stigmatul 
despre care nu se vorbea niciodată: invazia ratată din Cuba, 
declanşată în urma unor informaţii parţiale neverificate... 

— De-atunci drumul ni s-a netezit, continuă David Wise. 
Max este în serviciul nostru de şase luni şi a fost nevoit să 
înveţe cum să ne fie de folos... IBM vinde cu mare plăcere 
calculatoare mari, dar când trebuie să le facă să 
funcţioneze corect, inginerii lor sunt cuprinşi de depresii 
nervoase. Mă rog, până la urmă am reuşit... 

Malko urmărea uşor perplex acele explicaţii. 

— M-aţi adus aici ca să îmi provocaţi un complex de 
inferioritate? întrebă el. 

Şeful Diviziei Planuri catadicsi să surâdă. 

— Nu. Scopul acestei întâlniri vă priveşte direct. Max a 
elaborat următoarea dumneavoastră misiune. Uitaţi-vă aici. 

Se aplecă spre operatorul celei de-a treia maşini, 
spunându-i câteva vorbe la ureche. Acesta se ridică, luă 
dintr-un raft un teanc de fişe portocalii şi îl introduse printr- 
o fantă în maşină, apăsând apoi pe mai multe taste şi 
aşteptând. 

Zumzăitul calculatorului se  înteţi. Timp de câteva 
secunde nu se întâmplă nimic, apoi claviatura telexului se 
puse în mişcare, bătând cu rapiditate. Malko şi David Wise 
se aplecară asupra hârtiei ce se desfăşura în faţa lor. Pe ea 
erau scrise trei cuvinte. 

— Acţiune. Pericol imediat. 

Torsul maşinăriei încetă. David Wise smulse bucata de 
hârtie şi o puse în buzunar. Malko se încruntă: 

— Ce înseamnă asta? 


— Înseamnă că trebuie să plecaţi la Hong Kong, spuse 
calm şeful Diviziei Planuri. Nu am nici un amestec în 
această hotărâre. De altfel, aş fi preferat să vă las să vă 
odihniţi puţin după atâtea avataruri... 

Inchise cu grijă uşa grea care-l proteja pe Max. Malko miji 
ochii de culoarea aurului lichid. Aceştia deveneau verzi când 
era puternic contrariat. 

— Să speram că Max nu bea, altfel ar fi putut foarte bine 
să mă expedieze în Kamciatka. Dacă e aşa de inteligent, de 
ce nu vă dă ordin să folosiţi unul dintre oamenii din reţeaua 
locală? Aveţi chef să aruncaţi banii contribuabililor pe 
fereastră? Intr-o zi o să ajungeţi în faţa marelui juriu, ca 
Jimmy Hoffa. 

Ascensorul îşi deschise silențios uşile şi David Wise se 
dădu la o parte ca să-l lase să treacă pe Malko, înainte de a- 
i răspunde: 

— Avem nevoie de un om complet necunoscut. Dacă tot 
ieşim din rutină, măcar s-o facem până la capăt. In plus, 
agenţii noştri de acolo sunt atât de cunoscuţi, încât s-ar 
putea plimba în uniformă cu un ecuson pe care să scrie 
agent secret, fără ca cineva să se sesizeze. Englezii sunt şi 
ei foarte susceptibili. li tolerează pe analiştii şi pe sinologii 
noştri, dar personalul diviziei noastre îi oripilează... 

Parcurseseră cele douăzeci şi unu de etaje în şaisprezece 
secunde. Langley păşise deja în secolul următor. David Wise 
deschise uşa biroului său cu cheia micuță de care nu se 
despărţea niciodată şi care comanda cifrul încuietorii. Malko 
se aşeză în singurul fotoliu din încăpere, rezervat doar 
anumitor persoane şi aşteptă. David Wise îşi umplu pipa cu 
tutun: 

— Nu vă bateţi joc de Max. S-ar putea să ne ajute să 
evităm un dezastru fantastic. Cu câtva timp în urmă, un 
informator oarecare a contactat agenţia noastră din Hong 
Kong. Acel chinez pretindea că deţine o informaţie extrem 
de importantă privitoare la securitatea flotei a şaptea din 
Pacific. Şeful agenţiei din Hong Kong, Dick Ryan, nu i-a dat 
curs, invocând lipsa de credibilitate a sursei. Intâmplarea a 
fost însă codificată şi dată spre procesare lui Max. 

Tăcu o clipă, vrând să dea greutate spuselor. 


— Ei bine, Max a reacţionat imediat. Această informaţie 
verifica alte elemente pe care le poseda calculatorul, 
despre care noi nici măcar nu ştiam că sunt legate de acest 
pont. Acesta este avantajul lui Max: efectuează o sinteză 
imediată a informaţiilor, operaţie care nouă ne-ar lua 
săptămâni să le coordonăm şi să le analizăm. Am efectuat 
toate controalele posibile. Max este categoric. Informaţia 
acelui chinez are nouăzeci la sută şanse să fie adevărată şi 
vitală... lată de ce trebuie să plecaţi la Hong Kong. Incercaţi 
să nu-i lezaţi susceptibilitatea lui Dick. Munca pe care o face 
este tare ingrată. 

— De ce la Hong Kong? întrebă Malko. 

David Wise aruncă o privire spre calendarul electronic de 
pe birou. 

— Astăzi este 2 noiembrie. Pe 17, va sosi la Hong Kong 
portavionul Coral-Sea, cel mai mare vas al flotei a şaptea. In 
afară de Vietnam, Hong Kong-ul este singurul port unde se 
pot executa lansări pe o rază de trei mii de mile. 

— Am înţeles, zise Malko gânditor. 

Ploaia lovea în geamurile albăstrui ale biroului. Lumea 
dârdâia la Washington. In definitiv, perspectiva de-a sta la 
soare nu-i prea displăcea, cu toate că în sinea lui nu avea 
prea mare încredere în Max... Risca să facă o călătorie 
degeaba. 

— Acestea sunt instrucțiunile, spuse David Wise 
întinzându-i un plic gros de culoare maronie. Bani, o 
scrisoare de credit la Barclay's Bank şi documentele 
dumneavoastră... Acoperirea este foarte simplă: sunteţi 
producător delegat la Transinter Films şi mergeţi la Hong 
Kong pentru a repera exterioarele... Aveţi toate detaliile 
înăuntru. De altfel, filmul este într-adevăr programat... 

— Bine dar Transinter... 

— Ne aparţine. Ah! Apropo, în nici un caz să nu vă luaţi 
arma. Englezii sunt foarte susceptibili în acest domeniu. N- 
aş vrea să vă trimită pachet înapoi la coborârea din avion... 

Malko deschise plicul, aruncă o privire asupra biletului de 
avion şi tresări: decolarea era chiar în acea seară de la New 
York cu zborul 912 al Scandinavian Airlines. Destinația era 
Copenhaga, unde avea să ajungă a doua zi dimineaţa la ora 


9 


nouă... 

— Nu vă pierdeţi timpul, remarcă el. 

David Wise se scuză surâzând. 

— E în interesul dumneavoastră. Contabilitatea vă 
rezervase un loc la Panam pe ruta sudică: Frankfurt, Zurich, 
Roma, Beirut, Teheran, Karachi, New Delhi, Bangkok. O 
călătorie interminabilă, care v-ar fi adus în pragul 
depresiunii nervoase. V-am rezervat un loc la clasa întâi pe 
noua linie a Companiei Scandinavian, Transasian, via 
Copenhaga şi Taşkent. Veţi schimba avionul o singură dată 
la Bangkok, câştigând astfel opt ore, ceea ce cred că este 
un avantaj apreciabil... Numai că Transasian operează trei 
zile pe săptămână, luni, miercuri şi sâmbătă. Trebuie să 
plecaţi astă seară. Vă cunosc gusturile de lux, dragul meu 
prinţ Malko. La Taşkent vă puteţi aproviziona cu caviar şi cu 
acea votcă pe care o apreciaţi atât... 

Ochii aurii ai lui Malko scânteiară. Il simpatiza pe David 
Wise şi ştia că americanul îl invidia în sinea lui pentru titluri 
şi eleganţă. 

Acesta din urmă îi strânse mâna lui Malko şi îi zise: 

— O ultimă întrebare: cine v-a croit acest costum? 

Malko aproape izbucni în râs: 

— Vă spun la întoarcere, răspunse el îndepărtându-se pe 
coridor. Aşa veţi avea un motiv să vă gândiţi puţin la mine. 
Aveţi dreptate să căutaţi un croitor bun: un bărbat care se 
îmbracă aidoma unui gentleman, parcă devine un 
gentleman. 

Aruncându-i această fină ironie, se urcă în ascensor. 

x 


* * 


Coborând pe uşa din față a avionului DC-8 al Companiei 
Scandinavian, Malko avu impresia unei băi de abur. La 
Bangkok, sezonul ploilor de-abia se terminase şi Aeroportul 
Don-Muang era cuprins de o căldură apăsătoare şi umedă. 
In zece paşi fu lac de sudoare. 

Malko se gândea cu nostalgie la fotoliul confortabil de la 
clasa întâi. Cu toate că zburase mai bine de douăsprezece 
mii de kilometri, nu era prea obosit. La Copenhaga avusese 
timp să facă un duş şi să se bărbierească într-una din 


10 


camerele de odihnă pe care Scandinavian le punea la 
dispoziţia pasagerilor. Avea oroare să călătorească murdar 
şi neras; acest lucru îl făcea să aibă complexe şi să se simtă 
ca un emigrant. 

Etapa Copenhaga-Taşkent fusese străbătută ca fulgerul. 
Masa servită fusese somptuoasă, făcând să pălească de 
invidie orice restaurant de trei stele. Membră a Lanţului 
Rotisorilor, cea mai veche asociație  gastronomică, 
Scandinavian Airlines făcea minuni în materie de mâncăruri. 
Ca vechi european ce era, Malko era în mod special sensibil 
la aşa ceva. 

Ajuns la Taşkent, acolo unde, după spusele lui David 
Wise ar fi putut să cumpere un kilogram de caviar la preţul 
unui kilogram de orez, nu mai simţise ca altă dată vreo 
urmă de nelinişte. După aceea, urmase splendoarea 
Himalayei.  lmensul Super DC-8 plutea silențios la 
douăsprezece mii de metri altitudine, fără zguduituri, de-a 
lungul lanţului muntos acoperit de zăpadă. Un spectacol 
feeric. Vecina lui Malko, o suedeză sculpturală, scotea 
strigăte de admiraţie în timp ce filma cu febrilitate. Acesta 
fusese începutul agreabil flirt care se terminase deasupra 
Rangoon-ului: fata adormise pe umărul lui Malko, 
impregnându-i cu parfum sacoul de alpaca. Nu era loc de 
regrete, suedeza mergea la Djakarta. 

Clipind din ochi, în spatele eternilor săi ochelari negri, din 
cauza soarelui foarte puternic, văzu îndreptându-se spre el 
o thailandeză graţioasă de la Thai International. 

— Prinţul Malko Linge? gunguri ea în engleză. 

N-avea să ştie niciodată cum îl recunoscuse. 

— Eu sunt. 

— Am primit telexul de la Scandinavian. Aveţi un loc 
reţinut în avionul nostru Caravelle spre Hong Kong, care 
pleacă într-o oră şi jumătate. Daţi-mi tichetele de bagaje, 
mă ocup eu de ele. 

Imbietoarea ospitalitate thailandeză îl făcu să-şi aducă 
aminte de anumite lucruri. Ce se întâmplase cu frumoasa 
Thepin? Pentru a-şi abate gândurile, urmări cu privirea 
crupa micuță şi îmbrăcată în mov care se ondula în faţa lui. 
Stewardesele de la Thai erau la fel de fermecătoare şi de 


11 


eficace. Ajunse într-o sală de aşteptare climatizată, o 
adevărată oază faţă de etuva de afară. Fata îi aduse un 
namana! cu gheaţă şi nişte reviste. Trei sferturi de oră mai 
târziu, un zgomot de motoare îl făcu să ridice capul: avionul 
Super DC-8 al Companiei Scandinavian pleca spre 
Singapore şi Djakarta, luând-o cu el pe frumoasa suedeză, 
al cărei nume nici măcar nu-l ştia. 

Peste puţin timp, în megafon se auzi: 

— Thai International anunţă plecarea zborului numărul 
748 cu destinaţia Hong Kong, Taipei şi Tokyo... 

Malko se ridică. Ca prin minune, stewardesa „lui” reapăru 
şi îl trecu în faţa rândului ca pe un pasager în tranzit. După 
ce traversă fâşia de ciment încins, cabina avionului 
Caravelle i se păru un adăpost îngheţat. Alte două 
stewardese roiau grațios în jurul lui, îmbrăcate în saronguri 
portocalii, lungi până la glezne. Malko se afundă cu plăcere 
în fotoliu. La fiecare schimbare de temperatură, rana 
primită la Bangkok îl făcea să sufere de nevralgii 
intercostale violente. 

In timp ce îşi ştergea faţa cu un şerveţel fierbinte dat de 
stewardesă, avionul Caravelle al Companiei Thai decolă lin, 
cu destinaţia Hong Kong, unde aveau să ajungă peste patru 
ore. 

Hong Kong însemna în chineză „Port liniştit”, nu atât de 
liniştit pe cât credea Max calculatorul. 


1 Băutură thailandeză pe bază de lămâie (n.a.). 


12 


Capitolul II. 


Teasta rotundă a lui Cheng Chang ascundea un creier cât 
o nucă. Probabil că vântul sufla prin capul lui fără să 
întâlnească prea multe obstacole, dar când avea vreo idee, 
o urmărea până la capăt. Cheng Chang se aplecă spre 
hubloul Boeingului 727. Luminile insulei Hong Kong sclipeau 
în stânga aparatului. Răsucindu-şi gâtul, chinezul zări 
panglica balizată de lumini albastre a pistei de aterizare de 
la Kai-tak înaintând în mare ca un deget uriaş a cărui mână 
o reprezenta Kowloon, peninsula coloniei, unde se 
înghesuiau două milioane şi jumătate de persoane. 

Boeingul era pe jumătate gol. China Airlines opera doar 
de trei luni între Formosa şi Hong Kong şi încă nu putea face 
concurenţă luxoaselor Caravelle şi impecabilului serviciu ale 
concurentului, Thai International. Lângă chinez, o tânără 
strânsă într-un cheong-sam de mătase neagră, dormea cu 
gura deschisă şi cu rochia ridicată până la coapse. Cheng o 
privise pieziş pentru o secundă, înainte de a-şi încheia 
centura de siguranţă. Brusc îşi strecură mâna sub scaun: 
aproape că uitase de cutia cu ciocolată. 

Era tot ce adusese de la Formosa şi se simţea puţin 
amărât. Scotocindu-se de ultimii dolari pentru a plăti biletul 
de avion, visase să se întoarcă la Hong Kong cu buzunarele 
pline de bancnote, după ce agenţii de la Taipei l-ar fi primit 
cu braţele deschise. Naivul Cheng Chang îşi făcuse în minte 
un adevărat scenariu de cinema. 

Suspină. Boeingul viră pe o aripă şi se pregăti să se 
strecoare printre colinele periculoase din Hong Kong, ceea 
ce nu tulbură reveria morocănoasă a chinezului. 

Realitatea diferise mult de visele pe care şi le făcuse. 
Fusese primit într-un birou amărât, de către un căpitan într- 
o uniformă cu pete de grăsime, care îl ascultase distrat şi-l 
rugase să revină peste două zile. Cheng Chang, cunoscând 
uzanţele de la Kouo-Min-Tang, dăduse de înţeles discret că 
dacă informaţia lui era plătită la adevărata ei valoare, 
interlocutorul şi-ar fi primit partea. 


13 


Discursul lui fusese primit cu o tăcere glacială, ceea ce 
era de rău augur. Timp de două zile, bătuse în lung şi în lat 
Formosa, neavând nici măcar bani ca să profite de 
bordeluri, la fel de numeroase ca arborii de pe insulă. Atunci 
când dăduse cu ochii de interlocutorul lui, înţelesese 
imediat că nu avea să existe nici un târg. Ofiţerul îi spusese 
sec că serviciile de informaţii ale generalului Tehang Kai- 
chek nu aveau de gând să-şi pună mintea cu o râmă ca el. 

Insultă supremă, căpitanul nici măcar nu-i oferise ceai! Işi 
îndulcise atitudinea doar cât să-i întindă lui Cheng Chang, 
aplecat până la pământ, o enormă cutie cu ciocolată, 
cerându-i serviciul de a o duce părinţilor lui la Hong Kong. 
Adresa era pe cutie. 

Cheng Chang nu vrusese să contrarieze un asemenea 
personaj puternic şi luase cutia. 

Legându-şi strâns centura, chinezul mângâie pofticios cu 
privirea cutia mare de pe genunchi. Judecând după 
greutate, conţinea probabil trei straturi de bomboane. Simţi 
cum îi lasă gura apă. Trecuse mult timp de când nu mai 
avusese posibilitatea să-şi ofere o asemenea plăcere. 
Afacerile mergeau prost. Cheng Chang avea un mic birou pe 
o străduţă din Kowloon şi servea drept om bun la toate 
producătorilor de filme care veneau să-şi toarne producţiile 
la Hong Kong. Vechea servietă de piele maronie, înţesată 
de hârţoage, ochii globuloşi şi veşnicul surâs pe care-l afişa 
îl ajutaseră să-şi câştige decent traiul, până în momentul în 
care comuniştii începuseră să arunce bombe peste tot. 

Producătorii îşi luaseră zborul la fel de repede ca 
miliardarii chinezi de la Repulse Bay. Cheng fusese nevoit 
să-i concedieze pe cei doi tineri chinezi care-l ajutau, 
păstrând doar o secretară scheletică. Din fericire, telefonul 
era gratuit. Se mulțumea să conducă rarii turişti de la Hilton 
sau de la Mandarin în fumătoriile de opiu aşa-zis 
clandestine de la Wan-chai, ceea ce îi aducea doar cât să-şi 
cumpere un bol de orez pe zi. 

Cheng Chang suspină privind uimit bomboanele. 

Nu cerea prea mult de la viaţă. In zilele care trecuseră îşi 
construise planuri de viitor. Voia să cumpere fabrica de 
peruci a unui prieten. Avea nevoie de cincizeci de mii de 


14 


dolari Hong Kong. Achiziţia i-ar fi asigurat o viaţă liniştită, 
fără a mai pune la socoteală cele treizeci de tinere 
muncitoare asupra cărora şi-ar fi putut exercita un 
binemeritat drept de a le pipăi. 

Totul pierise ca un fum sub privirea dispreţuitoare a 
ofițerului de la Taipei. Nici americanii nu-l luaseră mai în 
serios. Nu era atât de uşor să se lanseze în spionaj. 

Brusc, Cheng simţi cum i se strânge stomacul de 
nelinişte. Dacă îl denunţau comuniştilor! Işi aduse aminte 
de ochii negri şi dispreţuitori ai ofițerului. Fusese obligat să-i 
dea numele şi adresa. 

Incercă să-şi adoarmă temerile. Cei de la Taipei îi urau pe 
comunişti. 

Gândindu-se la ofiţer îşi aduse aminte de bomboane şi se 
înfurie. Nu era totul pierdut! A 

Pipăi cu mâna zbârcită banda adezivă a pachetului. Il 
ascunsese sub scaun ca să evite tentaţia. li fusese puţin 
ruşine, dar acum căpătase curaj. 

Işi strecură unghia neagră pe sub bandă şi rupse hârtia. 
Avea timp. Cu o voce nazală şi un accent tăios de Tehing- 
king, stewardesa spuse: 

— Vom ateriza la Hong Kong în câteva clipe. Vă rugăm să 
nu fumaţi. 

Cheng Chang îi aruncă o privire scurtă vecinei sale, care 
dormea în continuare şi ridică delicat capacul cutiei 
enorme. Nu avea nici cea mai vagă intenţie să o servească 
şi pe ea. Capacul se desprinse cu un zgomot uşor şi Cheng îl 
puse cu grijă pe spătarul fotoliului, privind conţinutul cutiei. 

Stewardesa care servea bomboane pe coridorul principal 
auzi un strigăt înăbuşit. Privirea îi căzu pe chipul lui Cheng 
Chang făcând-o să-şi reprime o  exclamaţie. Ochii 
proeminenţi din naştere ai chinezului păreau şi mai tare 
ieşiţi din orbite. Crezu că i se făcuse rău şi se aplecă 
imediat spre el: 

— Sunteţi bolnav, domnule? 

Uitând de centura de siguranţă, Cheng vru să se ridice 
dar căzu la loc pe scaun. Ţinând cutia mare de bomboane 
cu amândouă mâinile, ca un preot Sfântul Potir, i-o întinse 
stewardesei, care o luă fără să se gândească. 


15 


Când aceasta văzu ce conţinea, scoase şi ea un strigăt 
sugrumat. O țesătură de fire multicolore lega patru cilindri 
roşii de mărimea unui cârnăcior obişnuit. In centrul 
sistemului se afla o cutie neagră cât un pachet de ţigări. 

Tânăra chinezoaică simţi cum i se taie picioarele. | se 
înmuiară genunchii şi fu nevoită să se sprijine de spătarul 
unui fotoliu ca să nu cadă. Privea alternativ la pasagerul 
care îi întinsese cutia şi la conţinutul acesteia. Inţepenise de 
groază. Boeingul se afla la treizeci de metri altitudine 
deasupra mării. Cu flapsurile coborâte, zbura cu două sute 
douăzeci de kilometri la oră. Lucru rar, vremea la Hong 
Kong era senină. Prin hublouri se zăreau siluetele a trei 
jonci mari care pluteau liniştite. 

Dintr-odată, stewardesa începu să urle. Un sunet răguşit 
şi continuu. Alergând neîndemânatecă pe tocurile înalte 
spre partea din faţă a avionului, ţinea în continuare cutia în 
mână de parcă degetele i se lipiseră de ea. 

Paralizat de groază, Cheng Chang o urmărea cu privirea. 
Buzele lui murmurau o rugă mută adresată cerului. Vecina 
lui tot nu se trezise. 

Flacăra roşie a exploziei îi izbi retina, înainte ca 
deflagraţia să-i spargă timpanele. Stewardesa păru smulsă 
de la pământ şi capul îi zbură prin cabină ca o minge de 
fotbal. Hublourile din faţă se volatilizară şi un fum negru şi 
gros invadă instantaneu cabina. Cheng Chang avu brusc 
impresia că se află într-un ascensor, drogat cu LSD. 
Boeingul 727, cu trenul de aterizare coborât, cădea ca o 
piatră spre apa neagră a golfului Hong Kong. Doborâţi de 
suflu, pilotul şi copilotul zăceau striviţi pe comenzi. 

Suflul exploziei îl atinse pe Cheng Chang care fu lipit de 
scaun ca de o mână uriaşă. Vecina lui se trezi urlând şi 
începu să zgârie braţul chinezului, cuprinsă de panică. 
Frenetic, Cheng Chang încercă să tragă de mânerul ieşirii 
de siguranţă. 

Intr-o jerbă de spumă, Boeingul 727 izbi suprafaţa apei, 
ţâşni în sus şi se rupse în două de la înălţimea aripilor. Un 
sampan care scotea din apă lăzi cu languste, aflat din 
nefericire chiar acolo, fu pulverizat pe loc. 


16 


Capitolul III. 


Era o cutie obişnuită, învelită în hârtie cafenie pe care 
ieşeau în evidenţă nişte caractere chinezeşti pictate, de un 
roşu puternic, având mărimea unei cutii de pantofi. Fusese 
pusă pe una dintre banchetele din holul Hotelului Hilton. 
Malko trecuse prin faţa ei fără măcar să o vadă. Brusc, 
strigătul ascuţit al unui servitor chinez îl făcu să se întoarcă. 
Arătând cu mâna spre cutie, băiatul tremura ca varga 
urlând ca o sirenă. 

Într-o secundă se creă panică. Cei şase funcţionari de la 
recepţie se aruncară ca la un semn sub tejghea, lăsând 
descoperiţi trei clienţi americani. Minionele, îmbrăcate în 
rochii chinezeşti foarte scurte, dispărură ca un stol de 
vrăbii. Funcţionarii şi clienţii cei mai curajoşi se trântiră pe 
burtă cu nasul în mochetă. 

Holul se golise ca prin minune. O singură persoană nu se 
putuse mişca: un secretar aşezat la un mic birou, la doi 
metri de obiect. Pentru a se îndepărta ar fi trebuit să treacă 
prin faţa lui. Fără să scape cutia de carton din ochi, ridică 
receptorul cu precauţii infinite şi formă trei de nouă. Când i 
se răspunse, articulă cu o voce pierită: 

— Veniţi repede... în holul Hotelului Hilton se află o 
bombă, închise şi rămase nemişcat fără să scape 
mecanismul din ochi. Râuri de sudoare îi şiroiau pe braţe. 
Mintea golită de gânduri refuza să raţioneze. 

Se auzea şi musca. Ascensoarele fuseseră oprite. Un 
funcţionar al hotelului bloca scara spre stradă, făcând nişte 
gesturi isterice. Rarii clienţi de la bar păreau încremeniţi pe 
scaune. Malko, adăpostit prudent în spatele unui stâlp, 
privea bomba, nevenindu-i să creadă că era adevărat. 

Hotelul Hilton se transformase în castelul Frumoasei din 
Pădurea Adormită, de parcă zgomotul ar fi putut să 
provoace explozia bombei. Tăcerea se prelungi mai multe 
minute interminabile. Încet, încet, toţi cei care se trântiseră 
pe podea se târâră cât mai departe de maşinărie. 

Afară se auzi zgomotul unei sirene apropiindu-se, strigăte 


17 


şi apeluri şi mai mulţi poliţişti cu căşti apărură în zonă. Într- 
o tăcere de moarte, se apropiară la un metru de bombă. Un 
telefon începu să sune pe tejgheaua de la recepţie dar 
nimeni nu răspunse. Chinezul care chemase poliţia încerca 
disperat să se facă una cu peretele din spatele lui. Costumul 
îi era atât de ud de parcă stătuse o oră într-o ploaie 
torențială. 

In spatele scuturilor, cei doi poliţişti înaintau pas cu pas. 

Transpiraseră şi ei. Dacă bomba era de putere mare, ar 
fi fost pulverizaţi. Un alb, un fost sergent englez, îmbrăcat 
în şort, li se alătură. Strigă un ordin şi înaintă calm până în 
dreptul bombei, aplecându-se asupra ei. 

Se lăsase o tăcere deplină. Instinctiv, Malko se ghemui în 
spatele stâlpului. Ar fi fost. O prostie să se lase ciopârţit de 
pomană. 

Sergentul făcu un semn chinezilor. Cu o prăjină de 
bambus, unul dintre ei începu să sondeze delicat pachetul 
suspect, încercând să-l întoarcă, dar acesta căzu pe 
banchetă, înfricoşat, chinezul făcu o mişcare greşită: 
împinsă prea violent, cutia căzu pe podea! 

Se auzi un strigăt sugrumat! Secretarul aşezat la birou îşi 
pierduse forma umană... 

Căderea pachetului provocase un zgomot înăbuşit şi 
uşor. Înghiţind o înjurătură, sergentul se ridică, făcu doi paşi 
şi culese cutia. 

Secretarul nu mai suportă: leşină şi se prăbuşi pe scaun. 
Sergentul cântări o secundă cutia şi izbucni în râs. O puse 
pe podea şi o strivi cu bocancul. Cartonul cedă: ambalajul 
era gol. 

Se împinseră care pe care ca să ajungă primii la falsa 
bombă. Un funcţionar de la recepţie sări peste tejghea. 
Sergentul sfâşia „bomba” cu mâinile mari şi roşii şi cu 
chipul impasibil. Patru sau cinci funcţionari ai hotelului se 
îngrămădiră slugarnici în jurul lui. Îi interogă rapid şi 
superficial. Bineînţeles, nimeni nu văzuse sau nu remarcase 
nimic. Inscripţia în chineză de pe bombă spunea: „Moarte 
imperialiştilor care aţâţă la război”. 

Un poliţist în uniformă urcă în goană scara şi îi spuse 
ceva la ureche sergentului: pe Hennessy Road, la mai puţin 


18 


de o milă, fusese pusă o bombă între şinele tramvaiului. 
Circulaţia fusese paralizată. Englezul culese resturile cutiei 
de carton şi salută. Era cea de-a şaptea bombă găsită de 
când îşi începuse serviciul la ora nouă dimineaţa. 

Aflat lângă Malko, un chinez voinic se ridică gâfâind şi 
murmură scuturându-se de praf: 

— Intr-o zi or să pună una adevărată şi atunci vom muri 
cu toţii... 

Nici măcar nu ştia câtă dreptate avea. Cu trei zile înainte, 
poliţia, în urma unui denunţ anonim, descoperise pe 
platforma superioară a unuia dintre ascensoarele de la 
Hilton două kilograme de TNT, de ajuns încât să expedieze 
ascensorul şi pe ocupanţii lui direct în infern. Evident, nici 
urmă de detonator. O misiune voluntară sau nu? Direcţia 
hotelului revărsase o ploaie de dolari asupra ziarelor de 
limbă engleză ca să nu pomenească despre incident, dar 
cotidienele chineze o făcuseră cu dragă inimă. De atunci, 
personalul chinez de la Hilton prefera să urce pe scări. 

Existau însă şi bombe adevărate. Poliţia era alertată cam 
de cincizeci de ori pe zi. La vederea unei valize sau a unei 
cutii abandonate, oamenii se precipitau la telefon. Echipele 
de genişti dormeau pe picioare. 

Hong Kong-ul nu mai era oraşul plăcerii şi al comerţului. 
Malko, sosit în ajun, spre seară, se simţise şi el obosit de 
atmosfera apăsătoare. Chinezii începuseră recucerirea 
psihologică a Hong Kong-ului, la fel cum făcuseră la Macao, 
unde episcopul nu mai avea dreptul să ţină slujba decât 
dacă cerea autorizaţia şefilor partidului. In aparenţă, tot 
administraţia portugheză conducea minuscula enclavă, dar 
şi cea mai neînsemnată dintre decizii se supunea birocraţiei 
chiţibuşare a comuniştilor. După o lungă campanie de 
intimidare şi de bombe, guvernatorul din Macao fusese 
nevoit să semneze un document cu nouă puncte, 
abandonând practic teritoriul comuniştilor. 

După ce digeraseră Macao, roşiii se legaseră de Hong 
Kong. Sigur că ar fi fost de ajuns ca generalul Lien-pao, 
comandantul şef al armatei chineze, să ridice doar degetul 
mic ca să facă praf mâna de englezi din Hong Kong, fără a 
provoca mai mult decât o reacţie de protest slab şi platonic 


19 


din partea ONU. Aceasta nu era însă soluţia „corectă”. 
Trebuia ca ocupanţii albi să-şi piardă prestigiul şi să se 
încline în faţa infinitei înţelepciuni a preşedintelui Mao. 
Comuniştii nu vroiau să ocupe Hong Kong-ul, ci doar să-l 
controleze. Cu o lună înainte, prezentaseră guvernatorului 
coloniei un document în unsprezece puncte, asemănător 
celui de la Macao, care fusese respins cu demnitate de 
reprezentantul Majestății Sale. 

Prima bombă explodase a doua zi... 

De atunci, Hong Kong-ul era paralizat. Incidentele 
groteşti alternau cu provocările dramatice. 

Wang-chai, cartierul fierbinte al Hong Kong-ului, la est de 
Victoria City, inima insulei şi fieful lui Suzie Wong, era 
pustiu. Comercianţii şi patronii cluburilor de noapte primeau 
consemne misterioase şi închideau brusc, pentru o oră sau 
două pe zi. Patronii nenumăratelor baruri se ofileau 
aşteptând în faţa saloanelor fără animatoare. Acestea 
rămâneau acasă, învățând pe de rost cărticica roşie a lui 
Mao. Trebuiau să se pregătească de viitor. Doar câteva 
bordeluri ieftine îşi păstraseră bruma de clientelă locală. 

Revoltele „spontane” izbucneau tot timpul. 

În ziua sosirii lui Malko, o sută de marinari din joncile 
comuniste care îşi descărcau marfa la North Point, la mai 
puţin de o milă de Hilton, luaseră cu asalt comisariatul 
portului, înarmaţi cu satâre şi cuțite. După ce-i molestaseră 
pe cel doi poliţişti englezi şi-i aruncaseră în mare pe chinezi, 
îi eliberaseră pe cei doi albi, goi puşcă şi cu corpul şi faţa 
acoperite cu inscripţii scrise cu vopsea roşie, acuzându-i de 
perversiuni pe guvernator şi pe soţia sa. In momentul în 
care apăruseră trei maşini încărcate cu poliţişti, 
manifestanţii dispăruseră pe joncile lor. Singurul arestat 
fusese un puşti de treisprezece ani, care scuipase în direcţia 
camioanelor blindate, pline cu arme. Poliţia fusese nevoită 
să-l elibereze ca să evite o nouă revoltă... 

După cum proclamase Fei-ming, redactorul şef al ziarului 
Steagul Roşu, cotidianul comunist din Hong Kong: „Englezii 
devin depresivi în faţa forţelor democratice”. 

Mai duri decât portughezii, englezii se ţineau tare, plătind 
cu aceeaşi monedă, dar lupta era inegală: treizeci de mii 


20 


contra trei milioane şi jumătate. Uşor, uşor, comuniştii 
făceau să crească tensiunea prin bombe, răpiri, revolte şi 
apeluri la crimă, transmise prin intermediul steagului roşu, 
cotidianul comunist tabu. 

Ceea ce se întâmpla acum nu era decât preludiul, 
prevedeau experţii. Intr-o zi, comuniştii vor crea un incident 
mai serios care îi va pune definitiv pe englezi în poziţie de 
inferioritate, forţându-i să accepte cele unsprezece puncte 
umilitoare ale ultimatumului comunist. 

Atunci Hong Kong-ul îşi va regăsi calmul, la fel de englez 
în aparenţă, dar administraţia britanică nu va fi decât o 
cochilie goală... 

In aşteptare, agitația se calma în holul de la Hilton. 
Singurul efect durabil al „bombei” fusese creşterea 
considerabilă a consumului de whisky la bar. Cei care 
asistaseră la incident înfloreau povestirea... O bombă la 
Hilton. Comuniştii nu mai respectau nimic. Proprietarii de 
magazine din galeria comercială afişau mine consternate. 
Chiar şi cele mai dure revoluţii chineze respectaseră 
întotdeauna comerţul. 

Malko luă cheia şi urcă în cameră. „Acoperirea” lui îi 
permisese să închirieze un apartament somptuos la etajul 
22 al hotelului. Priveliştea era feerică. Hiltonul, la fel ca 
Hotelul Mandarin, cel mai luxos din Hong Kong, domina 
Victoria Harbour, şenalul separând insula Hong Kong de 
peninsula Kowloon, străbătut în permanenţă de o mulţime 
de ambarcaţiuni diverse. 

Urletul unei sirene îl făcu să sară la fereastră. O maşină 
blindată a poliţiei gonea pe Connaugh Road spre vest. Altă 
bombă. Şi el care îşi imaginase un sejur ca o vacanţă la 
soare! 

O burniţă uşoară, rămăşiţa taifunului Emma, bătea în 
ferestrele de la Hilton. Printre picăturile de apă se zărea cu 
greu silueta masivă şi zimţată a Băncii Chinei, aflată de 
cealaltă parte a lui Queen's Road şi nenumăratele clădiri 
cenuşii de la Kowloon, formând o masă confuză şi aproape 
ireală undeva dincolo de Victoria Harbour. 

În ciuda vremii nefavorabile, traficul maritim era la fel de 
intens. Sampane, cargouri, wal/las-wallas, taxiuri nautice, 


21 


jonci pântecoase cu pânze peticite sau diesele obosite, se 
încrucişau pe Victoria Harbour, într-un balet feeric pentru 
privitori. Doar comuniştii mai utilizau pânzele tradiţionale: 
păcura era de negăsit în China comunistă. 

Malko se încruntă: era obligat să iasă pentru a lua 
legătura cu şeful Agenţiei CIA locale, Dick Ryan. Întâlnirea 
fusese fixată printr-o linie de telex codificată, între 
Washington şi consulat. Ryan se afla probabil pe Star Ferry, 
care făcea legătura între Hong Kong şi Kowloon. Americanul 
făcea naveta între insulă şi peninsulă între ora patru şi şase. 
Nu avea nevoie de semn de recunoaştere. Ochii aurii ai lui 
Malko erau de-ajuns. 

In momentul în care Malko îşi punea impermeabilul, 
cineva bătu discret la uşă. Se duse să deschidă: un tânăr 
chinez se înclină adânc în faţa lui şi îi întinse un pacheţel: 
cărţile de vizită pe care le comandase la sosire în ajun. 
Malko îi dădu un dolar Hong Kong bacşiş, ceea ce 
reprezenta cel mult cincisprezece cenți americani şi 
deschise pachetul. 

Cărţile de vizită aveau două feţe, una în engleză şi alta în 
chineză, lucru indispensabil la Hong Kong. Artizanul 
caligrafiase conştiincios titlul lui Malko. 

„Alteța Sa Serenisimă Prinţul Malko Linge”. Nu făcuse nici 
măcar greşeli de ortografie. Mai liniştit parcă, Malko ieşi din 
cameră. Se grăbea să se apuce de treabă serios Liftiera, 
îmbrăcată într-un cheong-sam auriu, îl făcu să-i bată inima 
mai tare. Semăna cu Thepin, tânăra thailandeză pe care o 
cunoscuse la Bangkok, când încercase să dea de urma lui 
Jim Stanford. 

Ascensorul opri cu o uşoară zguduitură. Chinezoaica îl 
privi calin pe Malko înainte de a deschide uşile. De obicei, 
când rămâneau singuri cu ea, albii se comportau aproape 


ca nişte maimute de la zoo... 
* 


x x 
Dick Ryan era aproape chel, voinic, cu un început de 
bărbie dublă, gura mică, ochii cafenii în continuă mişcare şi 
un aer energic. Aşezat pe una din banchetele de lemn de la 
prova feribotului, privea cu un aer absent barajul anti-taifun 


22 


de la Yaumati, adăpostind o masă compactă de jonci şi 
sampane. 

— Afurisită vreme, remarcă el. 

Malko îi privi mâinile: erau extrem de îngrijite, lucru rar la 
agenţi. Feribotul mare încetini. Se apropiau de Kowloon. 
Erau puţini albi la bord, dar nimeni nu părea să le de 
atenţie. Puteau fi luaţi drept nişte turişti obişnuiţi. Se 
pierdură în şuvoiul de chinezi care debarcau şi se aşezară la 
coadă pentru a se urca pe celălalt feribot care pleca spre 
Hong Kong. F 

Dick Ryan vorbea aproape fără să mişte buzele. Il 
reperase cu uşurinţă pe Malko. Cei doi nici măcar nu-şi 
strânseseră mâinile. 

Sprijiniţi cu coatele de balustradă, vorbeau cu 
repeziciune. 

Americanul se apropie brusc de Malko şi acesta simţi 
cum îi strecoară ceva în buzunarul impermeabilului. 

— Fotografia tipului. Se numeşte Cheng Chang, zise 
Ryan. Este destul de bună ca să-l recunoaşteţi. Adresa este 
pe spate. Am sunat azi dimineaţă la el la birou. Se întoarce 
astă seară de la Formosa cu un zbor al Companiei China 
Airlines. Vă puteţi întâlni la Kai-tak sau la el acasă. Probabil 
că s-a dus să-şi vândă marfa chinezilor moşneagului Tehang 
Kai-chek. 

Feribotul mare se opri cu o mică zguduitură. Zeci de 
ambarcaţiuni identice legau zi şi noapte Hong Kong-ul de 
Kowloon. 

— Credeţi că e ceva serios? întrebă prudent Malko. 

Ryan strâmbă din buze, rânjind în tăcere. 

— Tipi ca el vin la mine cam douăzeci pe lună. La sosirea 
mea aici mă distram interogând toţi refugiații veniţi din 
China comunistă. Povesteau orice pentru câţiva dolari. De 
altfel, aici toată lumea povesteşte orice: despre spionii 
comunişti, despre cei din Taipei, despre japonezi... De o 
lună încoace, singura informaţie absolut sigură pe care am 
putut-o comunica la centru a fost că sezonul ploilor va veni 
cu întârziere. Aşa că vă doresc numai bine... 

— Şi englezii? 

— Nişte jigodii... Sunt deja comunişti. Mai rău decât 


23 


chinezii. Nişte otrepe. 

Spectrul Reginei Victoria se strecură printre cei doi 
bărbaţi. Malko ştia că pentru anumiţi membri ai CIA şi nu 
puţini, Intelligence Service era sufocat de comunişti. Gurile 
rele insinuau chiar că regina Elisabeta semna statul de plată 
la KGB... Munca pe care o desfăşura CIA la Hong Kong nu 
era uşoară. Consulatul american, o clădire în formă de L, cu 
cincisprezece etaje, se afla la doi paşi de Hilton, pe Garden 
Road. Acoperişul era plin de antene, ca un bloc de la 
periferie. Era cel mai mare centru de ascultare din sud-estul 
asiatic. Douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru, 
sinologii ascultau tot ceea ce emiteau posturile de radio 
comuniste, în trei dialecte principale: mandarin, cantonez şi 
yunnan. Totul era digerat de trei calculatoare, care ocupau 
etajele cincisprezece şi şaisprezece. In fiecare dimineaţă, 
CIA trimitea o sinteză confidențială la Washington, ducând 
amabilitatea atât de departe, încât permitea şefului 
serviciilor de informaţii britanice să arunce o privire distrată 
asupra acelor informaţii plătite scump, înainte de a le 
arunca la coş. 

Abrutizaţi de propaganda comunistă, sinologii pendulau 
cuminţi între cantină şi studioul de ascultare, fără a face rău 
nimănui. 

Aşa că englezii îi tolerau, vânând totuşi necruţător orice 
persoană care ar fi putut fi un agent „cârtiţă”. 

— Nu-mi telefonaţi decât în caz de urgenţă, îl avertiză 
Dick Ryan. Am un birou mai discret decât consulatul. 
Electronics of California, pe San-po-Kong. In spatele străzii 
Kai-tak. O găsiţi în anuar. Noi controlăm magazinul. Eu nu 
vă cunosc. Dacă vă saltă, acest lucru mă va scuti de o 
şedinţă de văicăreli cu nemernicul de Whitcomb. _ 

Feribotul trecea prin faţa Hotelului Mandarin. In câteva 
minute aveau să debarce la Hong Kong. 

— Cine este Whitcomb? întrebă Malko. 

Ceea ce răspunse Ryan nu putea fi repetat. Conchise: 

— Este şi şeful securităţii britanice... Sper să nu vă 
întâlniți cu el. 

— Şi Coral-Sea? întrebă timid Malko. 

— Nu există nici un risc, zise ritos Dick Ryan. Doar nu vor 


24 


să-l atace cu catapulte. Tot ceea ce pot încerca este să 
înjunghie câţiva pe mal. Vom veghea. Bun şi acum la 
revedere. 

Se ridică primul. Când ajunse la un metru de Malko, 
strigă ironic pe un ton ascuţit: 

— Dacă tipul vă dă adresa unui bordel bun din Taipei, 
daţi-mi telefon, mă duc acolo săptămâna viitoare... 

Silueta sa masivă se pierdu în mulţime. Coborând fără 
grabă, Malko o luă pe jos înspre Hilton. 

De îndată ce rămase singur privi fotografia. O mutră 
obişnuită de chinez. 

intenţiona să urce strada Wardley până la Des Voeux 
Road şi să se oprească la croitor. Avea impresia că Max 
calculatorul nu era prea bine pus la punct. Dick era un tip 
care-şi cunoştea foarte bine meseria. 

Peste două ore avea să se ducă să-l caute pe onorabilul 
Cheng Chang la Kai-tak. Fotografia pe care o primise de la 
Dick era foarte bună. Şederea lui la Hong Kong nu risca să 


se prelungească prea mult... 
* 


* * 


Ajutorul de croitor Ma-yo-wung nu ştia mai mult de zece 
cuvinte în engleză şi ţinea cu orice preţ să-i croiască lui 
Malko hainele după moda italiană, care pentru el era 
culmea eleganţei. Timp de o jumătate de oră vorbiră ca 
surzii. Neclintit, chinezul repeta: 

— Very good, Sir, very good, arătându-i un sacou strâmt 
ca un corset. 

Malko se pregătea să abandoneze când întâlni privirea 
maliţioasă a unei fetiţe, o chinezoaică cu părul lung prins cu 
o bentiţă, îmbrăcată într-o bluză albă şi o fustă plisată 
bleumarin. Sub braţ purta un teanc de caiete. Schimba 
remarci pe un ton scăzut cu o fetiţă de vârsta ei, 
punctându-şi vorbele cu râsete înăbuşite. 

In mod vizibil, gâlceava lui Malko le amuza foarte tare. 

— Mă puteţi ajuta, domnişoară, dacă vorbiţi engleza? îi 
ceru Malko zâmbind seducător. 

Confuză la început, chinezoaica tăcu. Vorbea totuşi 
destul de bine engleza. Foarte repede şedinţa de probă luă 


25 


o altă întorsătură. Cu fraze scurte, de neînțeles pentru 
Malko, tânăra îl făcu pe croitor să abandoneze stilul italian. 

După ce totul se termină, Malko îi mulţumi călduros. 
Interpreta lui clipea mărunt, foarte intimidată. 

— Cum vă numiţi? întrebă el. 

— Po-yick. 

Fata îşi silabisi numele. Puncta fiecare frază cu râsete 
nervoase, neîncetând să-l scruteze pieziş pe Malko, 
fascinată de părul blond şi de ochii aurii. 

— Ei bine! Po-yick, îi propuse Malko. Vă ofer o îngheţată 
la cofetăria de la Hilton pentru a vă mulţumi de ajutor. 

Fetiţa refuză cu o vizibilă oroare de parcă Malko i-ar fi 
propus o orgie sexuală. Pentru că el nu se dădea bătut, fata 
mărturisi că ar fi fost foarte fericită dacă ar fi ajutat-o să-şi 
corecteze engleza... Pentru că refuzase invitaţia la 
cofetărie, căzură de acord să rămână în holul de la Hilton, 
un loc mult mai puţin expus perversiunilor. Ca prin minune, 
prietena ei dispăruse. Po-yick, intră în hotel cu capul în 
pământ şi cu un aer îngrozitor de jenat. Malko râdea în 
sinea lui. Remarcă o steluţă roşie prinsă pe cămaşa albă. 

— Sunteţi comunistă? întrebă el amuzat. 

— Desigur! 

Se instalaseră pe o banchetă din Jade Room, departe de 
privirile indiscrete. După ce Malko pronunţă cuvântul 
comunist, şirul întrebărilor puse pe un ton ascuţit păru să 
nu se mai sfârşească: 

— Preşedintele Mao este iubit în ţara dumneavoastră? 

— L-aţi citit operele? 

— Aveţi de unde cumpăra fotografii cu el? 

Spre marea lui ruşine, Malko fu nevoit să admită că nu 
citise cărticica roşie. 

— Sper că nu sunteţi un capitalist? întrebă Po-yick cu o 
urmă de dispreţ în voce. 

El jură că nu era decât un amărât de salariat exploatat de 
un patron nemilos, ceea ce era aproape adevărat, liniştind-o 
astfel pe tânăra chinezoaică. 

— Ţara dumneavoastră este o ţară prietenă? întrebă ea 
bănuitoare. 

La răspunsul afirmativ al lui Malko - Austria nu 


26 


manifestase niciodată intenţii agresive faţă de China - ea 
scoase un stilou din servietă şi desenă rapid mai multe 
caractere pe o foaie albă. 

— Este un poem de bun-venit, explică ea. Pentru prietenii 
străini. 

Mişcat, Malko îi mulţumi şi începură să verifice 
traducerea în engleză. Părul lung şi negru al lui Po-yick îi 
mângâia agreabil faţa lui Malko, în timp ce acesta stătea 
aplecat peste textul insipid. Po-yick era înaltă pentru o 
chinezoaică. Avea picioare lungi şi un piept minuscul. 

O adevărată Lolita în miniatură. 

După ce verificară tema, ea se ridică brusc, parcă jenată. 

— Trebuie să plec. 

— Şi eu trebuie să ies, spuse Malko. Să mergem 
împreună. 

Era timpul să-l caute pe Cheng Chang la Kai-tak. 

Aranjându-şi caietele, Po-yick întrebă timid: 

— De ce aţi venit la Hong Kong? 

Când el îi explică motivul venirii sale, reperarea unor 
exterioare pentru turnarea unui film, ochii chinezoaicei 
sclipiră aţâţaţi: 

— Mă luaţi şi pe mine când veţi turna filmul? 

— Desigur, promise Malko. 

Avea să mai dureze ceva până atunci. 

Uitând că trebuia să plece, ea îl asaltă cu întrebări despre 
Hollywood şi despre actori. li cunoştea pe cei mai buni la fel 
de bine cum ştia cugetările lui Mao, având o predilecție 
pentru Steve MacQueen. 

— Am ascuns o fotografie de-a lui printre caiete, explică 
ea. Mama mea ar fi fost furioasă dacă ar fi ştiut că admir un 
actor imperialist. Familia noastră are comunişti de nădejde. 
II admir foarte mult pe preşedintele Mao, adăugă ea repede 
cu o mutră gravă. 

Malko surâse: din cauza lui, această comunistă convinsă 
îşi pierdea timpul la Hilton, locul de perdiţie al societăţii 
capitaliste! Se uită cu discreţie la ceas şi spuse: 

— Nu mai am timp de discuţii acum. Trebuie să mă duc la 
Kai-tak să caut un prieten. 

Po-yick tropăia de nerăbdare pe lângă el. 


27 


— N-aţi vrea să mă lăsaţi în apropiere de casă, la 
Kowloon? îl întrebă ea. Am întârziat foarte tare. 

Amabil, o luă de braţ pe scară chiar în momentul în care 
un american îmbrăcat în civil, cu ţeasta rasă, urca spre ei. 
Acesta avu o tresărire de oroare la vederea acelei nimfe 
pierdută la braţul unui bărbat cu douăzeci şi cinci de ani 
mai mare ca ea şi care purta şosete albe! In anumite state 
americane, Malko ar fi fost trimis în camera de gazare 
pentru un asemenea atentat la bunele moravuri... 

Malko parcase Volkswagen-ul închiriat de la hotel în acea 
dimineaţă în apropiere de şase ricşe albastre rânduite în 
faţa intrării. Rareori ajungeau mai departe de intersecţia 
Queen's Road cu Garden Road, servind în special 
fotografiilor făcute de turişti. Ghemuiţi pe asfalt, 
conducătorii lor îi urmăriră cu o privire cinică pe Malko şi pe 
Po-yick. 

Po-yick se strecură lângă Malko, îşi puse caietele pe 
podea şi-şi încrucişă cuminte mâinile pe genunchi. Malko 
ajunse în locul unde acosta Star Ferry în trei minute. Puşti în 
picioarele goale vindeau Hong Kong Standard. Malko 
îmbarcă maşina pe puntea inferioară şi deschise portiera. 
Vântul proaspăt al mării îi mângâia plăcut faţa. Po-yick i se 
alătură. Feribotul deja ambala motoarele. Traversarea nu 
dura mai mult de zece minute. Ambarcaţiunea trecu pe 
lângă o joncă în care o chinezoaică, îmbrăcată într-un 
pantalon tradiţional larg şi cu un chip fără vârstă, vâslea 
frenetic. O lampă cu petrol se balansa la pupa, pe post de 
lumină de poziţie. 

Brusc, Malko zări un pachet cât o cutie de pantofi aşezat 
pe podea lângă maşină. Simţi nişte furnicături neplăcute în 
vârful degetelor, îi arătă obiectul lui Po-yick: 

— Uitaţi-vă! Dacă e o bombă? 

Chinezoaica izbucni într-un râs zglobiu înainte de a lovi 
cutia cu piciorul: 

— In nici un caz. Nu există bombe pe feriboturi! 

Malko se încruntă. 

— De ce? 

— Pentru că acestea aparţin prietenilor poporului. 

Cu alte cuvinte, comuniştilor. Straniu oraş, Hong Kong-ul. 


28 


În ciuda vârstei sale fragede, Po-yick părea la curent cu 
toate meandrele politicii. Malko abandonă subiectul, 
contemplând sutele de ambarcaţiuni care brăzdau şenalul. 
Brusc, simţi privirea însoţitoarei lui aţintită spre el şi 
întrebă: 

— De ce mă priviţi aşa? 

Po-yick deschise gura, apoi spuse extaziată: 

— Mă... mă uitam la ochii şi la părul dumneavoastră. Nu 
ştiam că poate exista aşa ceva. Sunteţi comunist? 

Malko rămase la rândul lui cu gura căscată. 

— Nu, de ce? 

Ea clătină din cap: 

— Pentru că dacă nu sunteţi comunist, sunteţi 
imperialist. Şi dacă sunteţi imperialist, înseamnă că sunteţi 
un om rău. 

Raționamentul ei dădea dovadă de o logică implacabilă. 
Amuzat, Malko replică: 

— Sunt un imperialist, cum spui tu, dar nu sunt un om 
rău... 

Chinezoaica nu avu timp să răspundă. O explozie surdă 
atrase toate privirile. Venea din partea de vest a şenalului 
Victoria Harbour. 

— Ce se întâmplă? întrebă Malko. 

— O bombă mare, zise Po-yick extaziată. 

Sunetul mai multor sirene de pompieri se auzi în 
depărtare. 

Semnalizând sonor scurt şi arţăgos, o vedetă cenuşie a 
Poliţiei se strecură pe lângă feribot, grăbindu-se la locul 
accidentului, într-un siaj de spumă albă. 

Goarna ascuţită a unei ambulanţe răsună în apropiere, în 
faţa Hotelului Peninsula, în Kowloon. Feribotul era la o sută 
de metri de chei. Malko se urcă în maşină. Po-yick se 
întunecase la faţă şi nu mai spunea nimic. Malko reuşi să 
iasă din ambuteiajul din Piaţa Yaumati şi o luă pe Jordan. 
Road, nerăbdător să ajungă la Kai-tak. 

* 


x * 


Marea era acoperită în întregime cu un soi de mâl, un 
amestec de carne omenească, de kerosen, de bagaje 


29 


desfăcute, de hârtii, de resturi de fotolii şi de câteva veste 
de salvare, împrăştiate pe o zonă de trei sute de metri, 
chiar în faţa promontoriului Devil's Peak, situat deasupra 
vârfului Sam Ka-tsuen. 

O vedetă a poliţiei pescui corpul unei chinezoaice 
aproape dezbrăcate şi o sută de metri mai încolo, acela a 
unui copil japonez căruia îi lipsea un braţ. Cu ajutorul unor 
căngi lungi, aduseră la bord o bucată de antenă, un 
fragment din carlinga făcută ţăndări, ciuruită de parcă 
fusese supusă unui tir cu arme automate. 

Puțin mai încolo, pluteau pe apă două portofele. Discret, 
ocupanţii unui mic sampan le culeseră şi le ascunseră sub 
un maldăr de lăzi cu homari. 

Golful Kowloon mişuna de ambarcaţiuni de toate felurile. 
Vedetele poliţiei încercau să îndepărteze toate joncile 
venite mai mult la prădat decât în ajutorul eventualilor 
supraviețuitori. Avionul se rupsese în două. Partea din spate 
zăcea intactă pe fundul noroios aflat la cincisprezece metri 
adâncime. Scafandrii plonjau neobosiţi, încercând să aducă 
la suprafaţă corpurile prinse în epavă. 

Partea din faţă, împreună cu aripile, se dislocase la 
contactul cu apa. Botul avionului lovise apa aproape sub un 
unghi de nouăzeci de grade. Acolo pluteau cele mai multe 
cadavre, oribil mutilate. Aproape toate corpurile găsite 
fuseseră secţionate la nivelul şoldurilor din cauza centurilor 
de siguranţă. Unii aveau arsuri superficiale datorate 
exploziei rezervoarelor de kerosen din aripi. Cu toate 
acestea, printre cadavre existau şi supraviețuitori! 

Imediat după catastrofă, vâslaşul unui sampan pescuise 
un bărbat şi o femeie, incapabili să vorbească, şocaţi, plini 
de fracturi dar totuşi în viaţă. j 

Un japonez ajunsese la bord înotând! Innebunit de frică o 
luase la fugă printre pistele de la Kai-tak şi fusese urcat cu 
forța într-o ambulanță. 

Provizoriu, traficul aerian fusese oprit. Pe pista de ciment 
înaintând spre mare staţionau maşini de pompieri şi 
ambulante. Patru elicoptere se roteau în cerc deasupra 
petei mari de kerosen, încercând să repereze corpurile. O 
jumătate de oră după accident nu mai exista nici o speranță 


30 


de a găsi alţi supraviețuitori. Cei rămaşi prizonieri în 
carlinga scufundată se înecaseră. 

In faţa spectacolului halucinant, Malko se înfioră. Venise 
pe jos până la marginea pistei de ciment pentru a vedea cu 
ochii lui dimensiunile catastrofei. In lumina amurgului nu se 
mai vedea decât lampa roşie a unei veste de salvare 
stinghere, plutind în mijlocul zonei sinistrate... Se umflase 
automat din cauza suflului exploziei. Nimeni nu avusese 
timp să o îmbrace. 

Nu mai era nimic de văzut. Malko o luă încet pe drumul 
spre clădirile aeroportului, croindu-şi drum prin mulţimea de 
curioşi care invadaseră terenul. Cei mai mulţi dintre ei, 
îmbrăcaţi sărăcăcios, veniseră în goană din cartierul vecin 
Kowloon City, oraşul interzis, refugiul tuturor recidiviştilor 
coloniei, în căutare de pradă. Unii se uitară cu ură la hainele 
bine croite ale lui Malko. In Kowloon City oamenii se omorau 
şi pentru o ţigară. 

Malko fu uşurat zărind luminile clădirilor de la Kai-tak. O 
linişte adâncă îl învăluise de la explozia auzită pe feribot. 
Presimţea că era vorba de avionul Companiei China Airlines 
fără însă să-şi explice această senzaţie. 

Trebuia să afle dacă Cheng Chang supravieţuise 
catastrofei sau nu. Deschise uşa de sticlă care dădea în 
holul aeroportului. 

Acolo domnea o harababură indescriptibilă. 

Nu există nimic mai strident decât vocea unui chinez şi 
acolo erau două sau trei sute, care urlau, apostrofau şi 
încercau să ia cu asalt biroul de la capătul holului, unde 
şeful Agenţiei China Airlines, palid, cu cămaşa albă pătată, 
făcea bilanţul căutărilor. Un chinez, cu ochii închişi, cu 
hainele zdrenţuite, într-o stare de prostaţie. Era întins pe o 
targă improvizată. Malko dădu din coate încercând să se 
apropie de el; nu era Cheng Chang. 

Vameşii şi poliţiştii încercau să stăpânească situaţia 
împingând sutele de persoane care invadaseră clădirea 
aeroportului, dar era aproape imposibil să separe 
vagabonzii de cei veniţi să-şi caute o rudă sau un prieten. 

Din difuzoare se scurgeau fără oprire ordine în chineză. 

Cu bastoanele ridicate, poliţiştii în şort goleau uşor, uşor 


31 


holul mare. 

Răbdător, Malko încerca să se apropie de cel care avea 
lista. Cu privirea rătăcită, se ferea prudent de zecile de 
mâini întinse spre el. Doi poliţişti chinezi, impasibili, cu 
bastoanele în mâini, îl încadrau. 

Privirea lui se opri o fracțiune de secundă asupra lui 
Malko şi acesta profită: 

— Cât supraviețuitori sunt? 

Celălalt răspunse: 

— Şapte, pentru moment. 

Ceea ce ţinea în mână nu era decât lista pasagerilor. 
Malko o privi în grabă, zărind anumite nume încercuite cu 
roşu. Morţii, probabil. Făcu un nou efort pentru a atrage 
atenţia funcţionarului. 

— Aşteptam un prieten, domnul Cheng Chang. Este 
printre supraviețuitori? 

O asemenea întrebare îi fusese pusă de cel puţin două 
sute de ori. O chinezoaică voinică, aflată în spatele lui 
Malko, nu-l scăpa pe funcţionar din ochi, aşteptând ca 
acesta să facă parcă o minune. 

— Nu ştim nimic, domnule, spuse el. Răniţii sunt la spital 
şi nu-i putem interoga pentru că şi-au pierdut actele. Dacă 
nu sunteţi o rudă apropiată, va trebui să aşteptaţi până 
mâine dimineaţă. 

Cu răsuflarea tăiată, îşi şterse fruntea. 

— Este printre morţi sau nu? insistă Malko. 

Celălalt catadicsi să arunce o privire pe listă şi spuse: 

— Până acum nu. 

Mulțimea din spatele lui Malko îl împingea pe acesta în 
faţă, într-o mişcare tăcută şi disperată. Inţelese că nu avea 
să afle nimic mai precis pentru moment. 

— Cum s-a întâmplat? mai întrebă el. 

Chipul şefului Agenţiei China Airlines se întunecă 
instantaneu: companiile au oroare de prăbuşirea avioanelor. 

— Nu ştim încă nimic, afirmă el. Se pare că aparatul s-a 
aflat în dificultate înainte de aterizare. Ancheta deja a 
început. Veţi fi ţinut la curent. 

Malko se degajă din mulţime. Chinezoaica voinică îi luă 
instantaneu locul, fără să scoată un cuvânt. Avioanele 


32 


începuseră din-nou să aterizeze şi în faţa chinezilor 
impecabili şi ursuzi de la ghişeele de imigrare se formase 
un rând de hinduşi. Afară, zecile de proiectoare scotoceau 
apele întunecate ale radei, în căutarea unor presupuşi 
supraviețuitori. Aria în care avusese loc accidentul fusese 
îndelung cercetată. Din Boeingul 727 nu mai rămăseseră 
decât resturile informe ale carlingii şi o bucată de derivor 
împodobită cu steaua albastră a chinezilor naţionalişti. Totul 
fusese dus într-un hangar dezafectat, sub paza unui soldat 
înarmat. 

Cheng Chang, era fie la morgă, fie pe fundul apei. Nici 
una din ipoteze nu-i convenea lui Malko. Complicaţiile 
începeau. Adio vacanțe liniştite la soare. Timp de o clipă se 
visă în castelul său, lângă şemineu. Un chinez tânăr îl 
îmbrânci şi fantasma se risipi. Un gând tenace şi încă fără 
formă îl sâcâia, ca o insectă dăunătoare: în meseria lui nu 
existau coincidenţe. Nu i se părea de bun augur că tocmai 
avionul în care se afla Cheng Chang se făcuse praf. Ar fi 
putut totuşi să fie doar o întâmplare regretabilă. Pentru a 
afla informaţiile deţinute de chinez nu-i mai rămânea decât 
să facă spiritism, metodă puţin folosită de spioni, fie ei chiar 
de lux. 

Totul se întâmplase pentru că Dick Ryan nu voise să-şi 
ştirbească fondurile secrete... 


33 


Capitolul IV. 


I se spunea „Holy” Tong. Tong Sfântul. Un sfânt laic şi 
depravat, bineînţeles, pentru că nici un sfânt veritabil nu şi- 
ar fi irosit viaţa pe stâncile Hong Kong-ului. . 

Porecla lui nu era întru totul gratuită. Intr-o anumită 
parte a lumii unde sângele rece se confunda frecvent cu 
cruzimea, Holy Tong era un tip de o bunătate rară. Era 
incapabil să facă rău cu bună ştiinţă oricărei creaturi, nici 
măcar unui hindus sau unui malaiezian. Acupunctor, îi 
îngrijea pe toţi care veneau la el, fără să ia măcar un dolar 
amărâţilor de coolies sau vâslaşilor de sampane. 

Astfel, era una dintre puţinele persoane din Hong Kong 
care se putea plimba noaptea prin oraşul flotant de la 
Aberdeen, fără a risca să i se înfigă un cuţit în spate. 

Aparent, singurele lui fapte rele constau în obţinerea de 
extrase de naştere din colonie, evident false, în schimbul 
trupurilor foarte tinerelor fecioare refugiate din China Roşie. 
Deoarece fetele nu mai erau de mult virgine, nu era decât 
în aparenţă o afacere necinstită. 

La prima vedere, avea de altfel toate calităţile şi două 
defecte: o bulimie erotică fără limită şi o incontinenţă 
verbală care îl punea deseori în situaţii delicate. Nepot de 
medic, la curtea împărătesei Tseu-hi, Holy era un ratat: nu 
reuşise niciodată să depăşească stadiul acupuncturii. Mai 
mult, duşmanii lui îl acuzau că înţeapă mai mult la 
întâmplare. 

În timpul războiului îi tratase pe toţi amiralii japonezi pe 
care pusese mâna. Erau încântați de acele lui de aur, mai 
ales că după fiecare şedinţă Holy le oferea o mică fiolă cu 
un afrodiziac conceput de el însuşi, capabil, după spusele 
sale, să stârnească şi un mort. Cum mare parte din 
beneficiarii acestui filtru se aflau aproape în acea stare, lui 
Holy Tong i se dusese uşor vestea de doctor minune. Pentru 
că o bucurie nu vine niciodată singură, Intelligence Service 
prinsese de veste despre interesanta clientelă a chinezului. 
Lui Holy îi plăcea să pălăvrăgească. Îi făcea mare plăcere să 


34 


povestească toate confidenţele făcute pe patul de suferinţă 
de periculoşii lui pacienţi, mai ales că în cursul uneia din 
întâlniri, noii săi prieteni avuseseră eleganța să-i pună la 
dispoziţie câteva tinere chinezoaice care respectau încă 
tabuurile morale ale vechii Chine. 

Totul fusese minunat până când Kempetai - gestapoul 
japonez - îi smulsese politicos din mâini un amiral, chiar în 
momentul în care acesta îi explica lui Holy planul 
următoarei sale bătălii. Chinezului i se oferiseră drept 
alternative dezvăluirea numelui persoanei sale de contact 
sau petrecerea unei nopţi cu un tigru bengalez care deja 
mâncase mai mulţi trădători. 

Holy era îngrozitor de sensibil şi ţinea mult la pielea lui. 

La englezi, pălăvrăgelile lui Holy se soldaseră cu câteva 
torturi cam neplăcute şi două Victoria Cross acordate cu 
titlu postum. 

Viaţa lui Holy Tong nu valora nici cât o ceapă degerată, 
până când ultimul amiral în trecere prin Hong Kong îi 
spusese, între două înţepături, unde se aflau ultimele 
submarine japoneze, coşmarul englezilor şi al 
americanilor... Fusese astfel gratificat cu câteva decoraţii şi 
cu un paşaport englez, ştergându-i-se astfel cu buretele 
micile păcate. 

Principalii lui clienţi erau morţi şi fusese nevoit să-şi 
refacă o clientelă locală, lucru de altfel foarte uşor. 

La cincizeci şi cinci de ani, Holy Tong poseda o vilă 
superbă pe Austin Road - o stradă liniştită situată la capătul 
funicularului de la Victoria Peak, beneficiind de o fabuloasă 
privelişte a golfului - acţiuni în mai multe săli de spectacole 
de la Kowloon, un cont în bancă în Suedia, un bar şic în 
Hong Kong-Ascot - concesiunea cantinei consulatului 
american şi bineînţeles, paşaportul englez care îi permitea 
să-şi ia zborul spre zări mai calde în momentul în care 
comuniştii s-ar fi plictisit să se joace de-a pisica cu 
şoarecele... 

Pe scurt, în acea dimineaţă de noiembrie, Holy Tong era 
mai degrabă optimist. Aşezat în poziţia lotus, în faţa 
peretelui de sticlă al biroului, privea zborul păsărilor. 

Tuan, servitorul lui, intră în tăcere şi puse pe masă un 


35 


platou cu ceaiul şi cu South China Mail, cotidianul ce data 
din epoca în care drapelul britanic flutura de la Shanghai la 
Singapore. Regina Elisabeta nu controla mai mult de o parte 
din teritoriul mare cât jumătate din Londra, dar titlul nu 
fusese schimbat. Minunaţii oameni englezi. 

Snobismul lui Holy consta în a nu citi decât presa 
engleză. Despături ziarul şi aruncă o privire titlurilor mari. 
Era anunţată catastrofa Boeingului de la China Airlines, 
avansându-se ipoteza că era vorba de un sabotaj. Impături 
repede cotidianul: avea oroare de veştile proaste. 

Inainte de a lua prima înghiţitură de ceai, se uită cu 
atenţie dacă vreo particulă plutea la suprafaţa lichidului, 
ceea ce ar fi fost semn foarte rău. Bunicul lui îi spusese 
întotdeauna să ţină seama de avertismentele cerului. 

Holy Tong bău o gură de ceai, râgâi politicos, cu toate că 
era singur şi puse ceaşca la loc pe masă. În încăperea în 
care se afla, închisă printr-o uşă dublă capitonată, tăcerea 
era deplină. Pereţii, îmbrăcaţi în catifea neagră, dispăreau 
sub rafturile pline de cărţi preţioase, împodobite cu gravuri 
de un erotism frenetic. O latură a camerei era ocupată de 
un divan foarte jos, negru şi el, cu perne de mătase de 
toate mărimile. Acolo dădea Holy consultaţiile. 

Alături, într-o nişă a bibliotecii, se găsea caseta din lemn 
de trandafir conţinând acele de aur. Telefonul era singurul 
obiect modern din încăpere, împreună cu interfonul ascuns 
în spatele unei gravuri. 

Holy înghiţea ultima picătură de ceai când din interfon se 
auzi: 

— E aici, anunţă simplu Tuan. 

Holy Tong se ridică vioi, aranjându-şi pliurile chimonoului 
de culoarea şofranului de talie mijlocie, era rotunjor şi 
durduliu, cu o burtică respectabilă. 

Scoase din birou o oglindă şi-şi inspectă rapid ţinuta. 
Părul argintiu era pieptănat cu îngrijire pe spate, dezvăluind 
fruntea înaltă şi bombată. Ochii vioi erau adăpostiţi în 
spatele unor ochelari fără montură. Gura lipsită de vlagă 
punea în evidenţă bărbia pufoasă. Cu toate acestea, Holy se 
simţea încă seducător, probabil din cauza furiei erotice de 
care dădea dovadă. 


36 


După ce-şi verifică ţinuta, îngenunche în faţa unei uşi a 
bibliotecii pe care o deschise. Acolo se afla micul său 
compartiment secret, unde ascundea filtrele de dragoste şi 
provizia de Ginseng. 

Scoase o fiolă plină cu un lichid incolor şi o pensulă pe 
care o înmuie în flacon. Desfăcându-şi chimonoul, pe sub 
care nu purta nimic, începu să se ungă cu grijă, cu mişcări 
rapide şi precise şi cu buzele strânse de concentrare. Simţi 
nişte furnicături destul de agreabile şi o senzaţie de frig. 

intreaga operaţiune nu dură decât treizeci de secunde. 
Holy Tong se ridică şi apăsă pe butonul interfonului. 

Peste câteva clipe, Tuan deschise uşa şi dispăru. Holy se 
înclină în faţa vizitatoarei. 

Aceasta putea avea orice vârstă, între treizeci şi cincizeci 
de ani. Cu părul negru cu şuviţe albe, pieptănat pe spate 
într-un coc auster, pomeţii proeminenţi, dinţi mari şi galbeni 
încălecaţi, dezgoliţi de buzele groase, un corp slab şi vânos, 
îmbrăcat într-un cheong-sam destul de prost croit, nu era cu 
adevărat frumoasă. Doar mâinile cu vene proeminente şi 
degete prelungi erau rasate. Avea chipul uşor machiat şi nu 
purta nici o bijuterie. 

Servitorul închise uşa şi ea aruncă poşeta direct pe 
canapea, îndreptându-se spre Holy Tong, rămas în picioare 
în mijlocul camerei. Chipul chinezului căpătase o expresie 
înfricoşată şi avidă în acelaşi timp. Era îndrăgostit 
nebuneşte de doamna Yao. Care-i inspira totodată groază. 

— Imbecilule, şuieră ea când ajunse în dreptul lui. 

Il pălmui cu toată forţa. Degetele subţiri lăsară o urmă 
roşie pe obrazul chinezului. Acesta făcu un pas în spate şi 
bâigui: 

— De ce? 

Cu lacrimi în ochi şi cu braţele atârnând, rămăsese 
înţepenit în mijlocul camerei. 

— De ce? repetă ironic chinezoaica. Mă întrebi de ce? Ar 
trebui să te ucid. 

Disperat şi neînţelegând mai nimic, Holy se trânti pe 
divan: 

— Nu pricep, gemu el. 

Ea se proţăpi în faţa lui: 


37 


— Ah! Nu înţelegi! Ei bine, am să-ţi spun o poveste: acum 
trei zile, un imbecil ca tine. S-a prezentat la Taipei la un 
ofiţer al serviciilor de informaţii. Avea de vânzare ceva 
foarte important despre noi. Ca să epateze, i-a spus o mică 
parte... 

— Eşti atent? întrebă ea pe un ton dur. 

Holy aprobă. 

— Din nefericire pentru acel imbecil, continuă doamna 
Yao, acel ofiţer îşi cunoştea interesul. Ne-a avertizat 
imediat. Am făcut o anchetă şi-am descoperit adevărul. 
Trădătorul a fost pedepsit... 

Holy ridică spre ea o privire de câine bătut. 

— Ce trădător? Nu înţeleg... 

Ochii negri ai doamnei Yao aruncau fulgere. Se aplecă 
asupra chinezului. 

— Dacă ţi-aş spune că numele trădătorului este Cheng 
Chang ai înţelege mai bine? 

— Cheng Chang, repetă Holy cu o voce în care se 
amestecau surpriza şi oroarea. Bine, dar... 

— Era prietenul tău, nu-i aşa? 

El bolborosi: 

— Da, desigur... dar... 

Ea continuă necruțătoare: 

— Şi tu nu i-ai spus nimic, nu? Nu i-ai repetat nimic din ce 
ţi-am încredinţat să păstrezi în cea mai mare taină? 

Brusc, Holy Tong păru prăbuşit: pleoapele, bărbia, întreg 
corpul păreau cuprinse de o amorţeală generală. Coborând 
privirea, murmură ca pentru sine: 

— Inseamnă că e... 

— Bineînţeles că e mort. Şi tu ar fi trebuit să fii. Câţi bani 
ai luat? 

Holy îşi frânse mâinile. O lua de la capăt. Se blestemă în 
sinea lui. Hotărât lucru, era incorigibil. 

— Nimic, îţi jur. Nimic, afirmă el. Nici un dolar. Am 
pălăvrăgit doar aşa cu Cheng, adăugă el pe un ton scăzut. 

— Ai pălăvrăgit, rânji doamna Yao. Ar trebui să te 
biciuiesc până crăpi. 

— Unde e Cheng acum? îndrăzni să întrebe chinezul. 

— Pe fundul golfului Kowloon împreună cu avionul, spuse 


38 


ea rece. Cel puţin, aşa sper, sau la morgă, făcut bucățele. 

— Ce? 

Dintr-o dată, Holy îşi uită frica şi ruşinea, bolborosind: 

— Eşti un monstru! Avionul care a explodat... Toată 
lumea... Cum ai putut? 

Agasată, ea ridică din umeri. 

— A fost un accident. Bomba trebuia să explodeze înainte 
să se urce în avion, la Taipei. Doar el ar fi fost ucis. Nu ştiu 
ce s-a întâmplat, dar cel răspunzător va fi pedepsit. Nu asta 
era soluţia corectă. De altfel, totul s-a întâmplat din vina ta, 
adăugă ea înfuriată. Te poţi considera fericit că lucrurile s- 
au oprit aici şi că trădătorul de Cheng Chang nu a avut timp 
să vorbească... 

Spre marea lui ruşine, Holy simţi o imensă uşurare. Cu 
toate acestea, Cheng Chang era prietenul lui de douăzeci 
de ani şi femeia din faţa lui îl condamnase fără milă la 
moarte. 

Ochii lui Holy se umplură de lacrimi. Doamna Yao stătea 
în faţa lui, cu mâinile pe şolduri, plină de dispreţ, privindu-l 
de sus. Brusc, simţi că o doreşte cu disperare. Işi trecu 
limba peste buzele uscate şi promise cu umilinţă: 

— N-am să mai fac. 

Se priviră o secundă în tăcere. Holy Tong înghiţi în sec. 
Doamna Yao era într-adevăr o femeie fascinantă. Nimeni nu 
ştia că era amantul ei şi era mai bine că se întâmplase aşa, 
căci doamna Yao era şeful unei organizaţii clandestine a 
partidului. Altfel spus, numărul unu al serviciilor secrete din 
Hong Kong, cea care o înlocuise pe ziarista Fei-ming, mult 
prea devotată mareşalului Lin-piao, rivalul preşedintelui 
Mao. Era singura persoană din colonie care putea obţine 
viza pentru China comunistă în două ore. Oficial, conducea 
cinematograful Astor cu o mână de fier. Cu un an în urmă, 
când se plângea de o criză de lumbago persistentă, o 
prietenă i-l recomandase pe Holy cel cu acele de aur. 

Neîncrezătoare, ea îl vizitase la vilă, fără gânduri 
ascunse. De mai mulţi ani, doamna Yao îşi sacrificase viaţa 
sexuală în favoarea cărticelei roşii, în urma pierderii soţului 
ei într-o încăierare politică. 

Când îi ceruse să-şi scoată rochia ca să o trateze, ea îl 


39 


avertizase sec: 

— Nu mă trataţi ca pe orice femeiuşcă. Am venit aici ca 
să mă vindec, nu pentru altceva. 

O oră mai târziu, spre imensa lui satisfacţie de altfel, 
aproape o violase. Mâinile chinezului degajau un magnetism 
erotic incontestabil şi orice autocritică pe care şi-ar fi făcut- 
o doamna Yao n-ar fi făcut-o să recunoască faptul că era o 
refulată. Doamna Yao suferea sub carapacea virtuoasă a 
partidului. Apetitul ei sexual, stăvilit atâta timp, găsise în 
Holy Tong partenerul ideal, a cărui bulimie erotică putea fi 
în sfârşit satisfăcută. In acelaşi timp, ea îl făcea să 
plătească acest lucru în concordanţă cu regulile partidului, 
umilindu-l cu plăcere. Cu toate acestea, îi mărturisise des 
secrete importante, convinsă că teroarea pe care i-o inspira 
avea să-i taie cheful de indiscreţii. In plus, îl ameninţa în 
permanenţă cu despărţirea, cu toate că ştia că i-ar fi fost 
greu să găsească un alt înlocuitor la fel de dotat şi de 
discret. 

— Bine, zise doamna Yao, acum plec. Să-ţi fie învăţătură 
de minte. 

Holy încremeni. După şocul pe care îl suferise, faptul că 
nu avea să facă dragoste cu ea îl înnebunea. 

— Nu vrei să te tratez? întrebă el timid. Nu durează mult. 

Cu poşeta în mână, ea păru să ezite, apoi o puse la loc şi 
se aşeză pe divan. 

— Grăbeşte-te, nu am prea mult timp. 

Holy deschise caseta din lemn de trandafir şi scoase 
două ace de aur. 

— Trebuie să-ţi scoţi rochia. 

Avea vocea răguşită şi-o mângâia în permanenţă cu 
privirea. 

Fără să răspundă, ea desfăcu capsele şi fermoarul 
rochiei. Când o văzu în desuurile de culoarea somonului, 
Holy simţi că moare de dorinţă. Cu toate că doamna Yao 
avea fesele flasce, pieptul zbârcit şi un corp slab de 
adolescentă rahitică, o prefera tuturor amantelor mai 
tinere, poate pentru că ştia că nu i se dăruia pentru nişte 
documente false. 

După ce se întinse pe burtă, bine sprijinită de perniţele 


40 


de mătase neagră, el îi înfipse repede unul dintre acele de 
aur la baza şalelor. Ea tresări uşor şi închise ochii. Holy luă 
cel de-al doilea ac şi i-l înfipse delicat în ceafă, apoi se 
ridică. 

Ritualul începuse. Niciodată până atunci doamna Yao nu 
făcuse dragoste cu el înainte de a se sacrifica pe altarul 
acupuncturii. 

Fără a scoate acele, Holy începu să-i maseze foarte uşor 
şalele şi spatele. Femeia stătea în continuare nemişcată. 
După mai multe minute, cu răsuflarea tăiată, el o împinse 
puţin întinzându-se lângă ea. Starea în care se afla l-ar fi 
făcut să se ruşineze şi pe un cimpanzeu în călduri. Doamna 
Yao se mişcă uşor. 

— S-a terminat? 

Şedinţa nu dura niciodată mai mult de cinci minute. Luat 
pe nepregătite Holy bolborosi: 

— Da, aşa cred. 

Scoase cu dexteritate acele. Chinezoaica sări imediat de 
pe divan şi se îmbrăcă în câteva secunde, aranjându-şi apoi 
cocul. Holy rămase prostit, cu acele în mână şi cu pântecul 
în flăcări. 

— Plec, îl anunţă doamna Yao senină. Mă simt mult mai 
bine. 

Făcu doi paşi spre uşă. Holy aruncă acele şi se repezi 
după ea. Ochelarii i se aburiseră. 

— Doar nu vrei să... 

— Ba da... 

Cu toate acestea, ea nu se desprinse când o luă în braţe 
şi o strânse violent la piept. 

— Eşti un porc, şuieră ea. Un câine. Nu ştii să-ţi înfrânezi 
instinctele. Uită-te la tine. Dă-mi drumul imediat, altfel îl 
chem pe Tuan. 

Brusc, Holy îşi regăsi liniştea interioară. Doamna Yao 
căpătasem expresie avidă pe care o cunoştea foarte bine, 
strângând din buzele groase care dezgoleau dinţii mari şi 
galbeni. Il dorea. 

O luă de mână, ghidându-i-o pe sub chimonoul de 
mătase. Dacă clienţii lui ar fi putut constata efectul filtrului 
de dragoste, ar fi comandat damigene întregi. Doamna Yao 


41 


dăduse ochii peste cap. Mâna sa se crispă o secundă pe 
corpul lui Holy, apoi femeia se dădu un pas înapoi. 

— Nu e nevoie să-mi scot rochia, nu-i aşa? murmură ea. 

Fără a aştepta răspunsul amantului, făcu să alunece 
slipul de-a lungul picioarelor şi-l aruncă pe birou. Holy Tong 
tremura de excitare. Aproape că o aruncă pe divan şi o 
pătrunse imediat. Ea se agăţă de el ca o lipitoare, cu nările 
dilatate,  agitându-şi spasmodic corpul slab, atât de 
puternic, încât se rostogoli pe podea împreună cu Holy. 
Îmbrăţişarea continuă pe covor până când doamna Yao 
scoase un şuierat aidoma unui cazan cu abur care se 
goleşte. 

Işi respinse instantaneu partenerul şi rămase întinsă pe 
spate cu răsuflarea tăiată, cu gura întredeschisă şi cu rochia 
ridicată pe pântec. 

Holy ar fi vrut să continue dar nu mai îndrăznea. O privi 
ridicându-se, aranjându-şi rochia şi părul. Incet, încet, 
femeia îşi recăpăta expresia semeaţă şi neliniştitoare. Il 
privi dispreţuitor pe Holy, căruia scurta îmbrăţişare nu-i 
adusese vizibil satisfacția, nici a trupului nici a sufletului. 

— Eşti indecent, spuse ea sec. 

Bărbatul se înfăşură imediat în chimono. Doamna Yao 
aprinse o ţigară Craven şi suflă cu voluptate primul fum. 
Alături de orgiile sexuale, ţigările englezeşti erau singurele 
abateri de la perceptele lui Mao. 

Era gata de plecare. Surâsul ei deveni ameninţător. 

— Din cauza ta, zise ea, am fost nevoită să-i mint pe 
tovarăşii din partid şi să jur că nu ştiu cum s-a putut 
produce o asemenea scurgere de informaţii. Dar dacă mai 
faci aşa ceva... 

Lăsă fraza în suspensie şi ieşi fără să-l sărute. Holy se 
gândi la Boeingul de pe fundul golfului Kowloon şi-l luă cu 
frig pe şira spinării. In acelaşi timp se simţi teribil de excitat 
la gândul că în anumite scurte momente doamna Yao 
devenea emoţionată, recunoscătoare şi uneori chiar umilă... 
Deja se gândea la următoarea ei vizită. 

Pentru a-şi abate gândurile, se aşeză din nou în faţa uşii 
de sticlă. Taifunul Emma dispăruse definitiv în direcţia 
Filipinelor, cu cortegiul lui de nori şi ploaie. Holy simţi o 


42 


vagă contrarietate. Cunoştea la Yaumati o minionă vâslaşă 
de sampan în vârstă de douăzeci de ani, care îl primea 
numai în zilele de furtună pentru că îi era frică să rămână 
singură. Acum era obligat să aştepte următorul taifun. N 

Holy Tong urmări cu privirea feriboturile verzi şi roşii. In 
zare, se detaşa net linia albastră a munţilor Chinei 
continentale. O altă lume. In anumite momente, Holy se 
simţea foarte singur. De şase luni, toți chinezii bogaţi care 
locuiau în vilele din vecinătate plecaseră discret la Bangkok, 
la Singapore, sau mult mai departe. Pentru a salva 
aparențele, lăsaseră în urmă nenumărați servitori, dar nu 
avea de gând să se mai întoarcă niciodată. Pe nesimţite, 
Hong Kong-ul se transforma, virând spre comunism. 

In ciuda priveliştii minunate, Holy nu reuşea să se 
calmeze. Se gândea în continuare la Cheng Chang, vechiul 
lui camarad. Nu prea inteligent, nu prea sclipitor, dar 
devotat. Ochii blânzi ai lui Holy fură invadaţi de lacrimi. Ca 
majoritatea chinezilor tradiţionalişti, credea cu tărie că 
sufletul unui mort nu-şi putea găsi liniştea decât dacă era 
îngropat în pământul strămoşilor săi. 

Era ultimul serviciu pe care-l putea face sărmanului 
Cheng Chang, născut ca şi el în mahalale din Tehung-King. 
Ridică receptorul şi sună o tânără chinezoaică pe care o 
folosise până atunci la lucruri mai puţin sordide: Mina, o 
târfă de condiţia lui, oficial damă de consumaţie. Nu se 
simţea în stare să se ducă el însuşi la morgă... 


43 


Capitolul V. 


O chinezoaică grăsună şi fără vârstă stătea în spatele 
unui birou vetust. În mijlocul camerei cu pereţii vopsiți în 
ulei. Imposibil de ştiut dacă mirosul de formol venea de la 
ea sau de la pereţi. Il privi cu indiferenţă pe Malko, 
impecabil în costumul de alpaca neagră şi îl întrebă într-o 
engleză excelentă: 

— Căutaţi un dispărut, domnule? Cum se numeşte? 

Malko suspină în sinea lui. De două zile devenise cel mai 
bun client al morgii din Kowloon, o clădire scundă şi 
murdară situată pe Po-chang Street în inima cartierului 
popular Tokwa-wan. De trei ori pe zi începea acelaşi ciclu de 
întrebări şi funcţionarii politicoşi îl trimiteau întotdeauna în 
acel birou ocupat doar de acea persoană. Răspunsul era 
invariabil: nu, nu fusese identificat corpul domnului Cheng 
Chang şi nu erau şanse de reuşită dată fiind starea corpului. 
Unele sicrie fuseseră umplute cu bucăţi de carne şi oase şi 
mult nisip... Oricum, nu trebuia să dispere. 

Politeţea chinezească era fără cusur. 

Toată lumea din Hong Kong părea să fi uitat de 
accidentul Boeingului, în afară de China Airlines, care 
promisese o recompensă de o sută de mii de dolari Hong 
Kong celui care ar fi furnizat elemente permiţând 
identificarea sabotorului sau sabotorilor.. 

Nimeni nu se prezentase încă. 

Malko devenise extrem de nervos. Se anunţa un nou 
taifun. Timpul se schimbase brusc şi un vânt prea cald 
pentru acel anotimp plimba nori grei deasupra 
contraforturilor Noilor-Teritorii. Atmosfera era sufocantă. Fu 
nevoit să facă apel la toată buna educaţie pentru a 
răspunde calm: 

— Domnul Cheng Chang din Kowloon. 

| se păru că chinezoaica clipi imperceptibil, asta doar 
dacă nu îi juca o festă ventilatorul de pe birou. in loc să-l 
invite să se întoarcă a doua zi, funcţionara surâse şi-i arăta 
cu degetele prelungi unicul scaun din încăpere: 


44 


— Nu vreţi să luaţi loc domnule? Mă duc să mă informez. 

Cu toate acestea avea o listă în faţa ei. Fără să-l 
privească, ieşi din birou închizând fără zgomot uşa în 
spatele ei. Malko nu avu timp să-şi pună vreo întrebare 
pentru că femeia se întoarse repede. 

— Acest domn a venit după corpul lui Cheng Chang, 
anunţă ea de parcă Malko ar fi cerut diamantul Koh-i-noor, 
unei persoane aflate în spatele ei. 

Malko întoarse capul şi întâlni privirea unor ochi uimitor 
de albaştri şi o mustață roşcovană, cum numai un colonel 
englez din armata Indiilor ar fi putut să poarte fără a fi 
ridicol. 

— Sunt colonelul Archie Whitcomb, îl anunţă nou venitul. 
Directorul Securităţii din colonie. 

Ca majoritatea albilor care-şi petrecuseră viaţa în 
Extremul Orient, colonelul Whitcomb îşi păstrase chipul 
uimitor de neted pentru vârsta lui. In momentul în care 
avea să se retragă, ar fi trecut brusc de la patruzeci la 
şaptezeci de ani. 

Cu silueta interminabilă şi mersul legănat, cu şortul kaki 
şi cu bastonul de piele, părea ieşit din paginile unei cărţi de 
Kipling. Nu avea însă aerul unui imbecil dar îi strânsese 
mâna ca într-o menghină. 

Malko se întreba cum putea suporta pe o asemenea 
căldură şosetele de lână albă, dar mai ales ce dorea de la 
el. Avertismentul lui Dick Ryan i se întipărise în memorie. 

— Sunt prinţul Malko Linge, spuse el la fel de snob 
ridicându-se, din Liezen, Austria. 

Colonelul Whitcomb era mult prea bine crescut ca să se 
îndoiască de cuvintele unui domn, sau să bănuiască aşa 
ceva, dar ochii lui albaştri căpătară o expresie extrem de 
distantă şi spuse rece: 

— Austriac, nu-i aşa? Purtaţi un nume vestit... De la cine 
l-aţi furat? Părea el să spună. Ochii albaştri, incisivi şi duri, îl 
măsurau pe Malko. Acesta vru să-şi enumere câteva dintre 
titluri: Cavaler de onoare şi devotament al Sfântului 
Sepulcru, Mare voievod al Voevodatului Serbiei... dar ar fi 
părut deplasat. Preferă să atace subiectul arzător: 

— A fost găsit corpul domnului Cheng Chang? 


45 


Colonelul Whitcomb îşi netezi visător mustaţa. 

— Imi permiteţi să vă întreb, spuse el suav, de ce vă 
interesaţi atât de această persoană? 

Malko pregătise de două zile răspunsul. Ochii lui aurii îl 
priviră la fel de inocent pe colonel: 

— Desigur. Am venit la Hong Kong să reperez exterioare 
pentru un film pe care casa mea de producţie intenţionează 
să-l toarne în colonie. Domnul Cheng Chang a mai lucrat 
pentru mine şi aducea nişte hârtii lipsite de valoare pentru 
alţii, dar care m-ar fi scutit să pierd un timp preţios. Sunt 
onorat şi flatat, domnule colonel, de interesul pe care mi-l 
arătaţi... 

Englezul spuse sec: 

— Domnule, atunci când un avion civil cu patruzeci şi 
şapte de persoane la bord este sabotat, datoria autorităţilor 
este să deschidă o anchetă serioasă, ceea ce şi facem. 

— Evident, întări Malko, aveţi o sarcină grea. Toate 
aceste bombe... 

— Care bombe? 

Ochii albaştri îl priveau fix. Semăna cu Nelson în bătălia 
de la Trafalgar. Pentru el nu existau bombe pe un teritoriu 
al Maiestăţii Sale. Când interesul Coroanei era în joc, 
colonelul Archie Whitcomb, decorat cu Distinguished 
Service Order, ştia să fie de o ipocrizie fără limite. 

Prietenii lui englezi vorbeau despre el ca despre o 
persoană admirabilă şi exemplară: o treime apostol, o 
treime estet şi o treime binefăcător al umanităţii. Un înger 
al lui Dumnezeu, care predica în teritoriile îndepărtate ale 
Coroanei mesajul de foc al reginei Victoria către chinezii de 
bună credinţă. 

Din nefericire, erau din ce în ce mai puţini. 

Anumiți americani din Serviciile speciale îl acuzau însă că 
îi denunţase comuniştilor pe chinezii prea independenţi din 
Taipei, uitând timp de doi ani să-i avertizeze pe aceştia - 
aliaţi în principiu - că filiera lor de infiltrare în China Roşie, 
cu punct de plecare Hong Kong, ducea direct la închisoarea 
din Canton, unde spionii erau tăiaţi în bucăţi mici sau 
cumpăraţi, după rangul pe care-l aveau. 

Ca răspuns la aceste comentarii veninoase, colonelul 


46 


Whitcomb anima cocteilurile de la Cricket Club, povestind 
istoria recentă a unuia dintre şefii CIA la Hong Kong, 
căpitanul Bliss. Marota acestuia era să formeze grupuri de 
rezistenţă anticomuniste în China continentală. Toată lumea 
ştia asta. Intr-o zi fusese contactat de un general din Taipei 
care îi mărturisise în cel mai mare secret că avea o mică 
trupă ce opera la două sute de mile de Hong Kong. li 
comunicase chiar frecvențele radio utilizate de acea 
grupare. Bineînţeles, căpitanul Bliss se năpustise la staţiile 
de ascultare. Minune! Fuseseră captate mesajele unui 
anumit post numit Radio China Liberă, fără îndoială 
anticomunist. Specialiştii gonio localizaseră emisiunea pe 
coasta Chinei, în apropiere de oraşul Chik Chu. 

A doua zi, Bliss îl implorase pe general să accepte 
alimente, muniții şi bani pentru a-şi dezvolta reţeaua. 
Celălalt se lăsase rugat, dar o lună mai târziu începuse să-şi 
construiască la Formosa o vilă cu douăzeci şi şase de 
camere şi piscină încălzită şi cumpărase acţiuni la cel mai 
important bordel de pe insulă. Norocul său ar fi fost complet 
dacă nişte colegi geloşi nu l-ar fi anunţat că „gruparea de 
rezistenţă” consta doar într-o joncă rapidă, închiriată de 
general, care se apropia un sfert de oră pe zi de coastă 
pentru a emite... 

Generalul dispăruse din vila neterminată şi căpitanul 
Bliss fusese mutat la Anchorage, în Alaska. 

Malko nu ştia aceste lucruri, dar intervenţia colonelul 
Whitcomb nu-i plăcea. Ochii englezului îl străpungeau cu 
intensitatea unui fascicul de raze gamma. 

Din fericire, ascultând de sfaturile de David Wise, nu 
purta asupra lui armă... 

De altfel, la trecerea prin vamă, funcţionara îi examinase 
meticulos bagajele, cercetând bănuitoare până şi lungimea 
pilei de unghii. Zi şi noapte, joncile traficanţilor transportau 
tone de mărfuri de contrabandă, dar un acord tacit între 
comunişti şi englezi stopase orice trafic de arme. La ce bun, 
de altfel? Armata chineză era la cincisprezece mile de 
Hilton. În ziua în care autorităţile de la Pekin s-ar fi hotărât 
să invadeze colonia, singurul lucru care i-ar fi întârziat ar fi 
fost circulaţia îngrozitor de înceată între Lo-hu, postul de 


47 


frontieră al Noilor-Teritorii şi Kowloon. 

Uitând de bombe, colonelul Whitcomb îl smulse pe Malko 
din meditaţie: 

— Doriţi veşti despre domnul Cheng Chang, spuse el. vă 
pot satisface această dorinţă. Binevoiţi să mă urmaţi... 

Cei doi bărbaţi se măsurară din priviri: Malko era aproape 
sigur că englezul nu-şi făcea nici o iluzie asupra adevăratei 
sale identități. Fără să răspundă, se ridică şi-l urmă pe 
colonel. Chinezoaica se cufundase din nou în hârţoagele ei 
mirosind a formol. 

Colonelul Whitcomb mergea cu paşi mari înaintea lui 
Malko. Traversară două curţi, mai multe coridoare şi se 
opriră în sfârşit în faţa unei uşi de sticlă păzită de un poliţist 
chinez care îl salută ţeapăn pe colonel. Acesta deschise uşa, 
dându-se la o parte pentru a-l lăsa pe Malko să treacă. În 
ochii lui lucea o urmă discretă de ironie încăperea, cu 
pereţii vopsiți în ulei alb, ca o sală de aşteptare de spital, 
era goală, cu excepţia unei bănci de lemn. 

Pe ea stăteau trei chinezoaice, depărtate una de alta de 
parcă n-ar fi vrut să-şi vorbească, cu capul în pământ şi cu 
mâinile pe genunchi. Toate trei erau îmbrăcate în alb, 
culoarea de doliu în China. 

Cea din stânga avea în jur de treizeci şi cinci de ani. 
Pieptănată tradiţional, purta un cheong-sam de bumbac 
imaculat, care punea în valoare pieptul de o mărime 
neobişnuită la femeile din rasa ei. Frământa în mâini o 


batistuţă şi avea ochii înroşiţi de lacrimi. Îl măsură o 
secundă cu privirea pe Malko şi lăsă din nou privirea în 
pământ. 


Vecina ei îl făcu să încremenească. Rar văzuse un chip de 
o asemenea frumuseţe. Neted şi rotund, ca al unei 
thailandeze, cu un nas uşor cârn şi buze uşor răsfrânte. 
Părul fin de culoare închisă cădea în cascadă pe umeri. Ar fi 
putut fi luată drept o tânără fată inocentă, dar ochii cafenii, 
duri şi goi, reflectau parcă toată urâţenia lumii. Privirea ei 
trecu prin Malko de parcă n-ar fi existat, fixându-l fără urmă 
de amabilitate pe colonelul Whitcomb. Malko zăbovi puţin 
studiind-o. Pantalonul de mătase albă şi bluza aproape 
transparentă erau într-un contrast comic cu îmbrăcămintea 


48 


clasică a vecinei sale. Avea membrele fine şi subţiri şi o 
talie incredibil de îngustă. 

In timp ce o privea, cea de-a treia femeie se ridică, 
împinsă ca de un resort şi îl apostrofă în chineză pe 
colonelul Whitcomb pe un ton acerb. Era mult mai tânără. 
Pantalonul şi tunica ofiţerească erau croite dintr-o țesătură 
țeapănă şi rugoasă, fără urmă de eleganţă. Nu era 
machiată şi chipul voluntar şi dur semăna cu botul unui 
pechinez, în perfectă armonie cu vocea. 

Printr-o frază scurtă în chineză, englezul îi impuse tăcere 
şi îi arătă cu degetul spre banchetă, surâzând ironic spre 
Malko. 

— V-o prezint pe doamna Cheng Chang. 

Degetul lui descrise un arc de cerc desemnând 
frumuseţea din mijloc. 

— Tot doamna Cheng Chang. 

Arătă apoi spre cea cu batista. Auzind numele chinezului, 
femeia ridică privirea. 

— Altă doamnă Cheng Chang. 

Ce porcărie! se gândi Malko. lată de ce colonelul îi arăta 
o asemenea solicitudine. 

— Vreţi să spuneţi că aceste trei femei pretind că sunt 
văduvele domnului Cheng Chang? întrebă el. 

— Exact! zise colonelul accentuând fiecare silabă. 

Văduva cu şosete albe sări de pe banchetă şi reîncepu să 
peroreze în chineză. Whitcomb o lăsă să vorbească, apoi 
traduse pentru Malko. 

— Aceasta tocmai îmi spunea că celelalte două sunt nişte 
târfe ieşite din împreunarea unui ou stricat cu o 
mandragoră şi că ea este singura soţie adevărată a 
răposatului Cheng Chang. 

— Bine, dar... 

Whitcomb ridică din umerii slabi: privirea lui îşi pierduse 
expresia. 

— Celelalte spun acelaşi lucru şi o pot dovedi... Priviţi. 

Se adresă în chineză celor trei femei. 

Ca una, toate scoaseră din poşetă câte un document de 
identitate pe care îl întinseră colonelului. Acesta le luă şi i le 
dădu lui Malko. 


49 


— Priviţi. 

Documentele erau în chineză, dar lui Malko nu-i fu greu 
să recunoască asemănarea caracterelor care însoțeau cele 
trei fotografii. Actele corespundeau aceleiaşi identități! 
Perplex, îi întinse hârtiile colonelului. 

— Nu aveţi nici o modalitate de a verifica autenticitatea 
documentelor? 

Englezul îşi permise un rânjet discret. 

— La Hong Kong, spuse el apăsând pe fiecare cuvânt, un 
extras de naştere costă trei mii de dolari - cinci sute de 
dolari SUA. Hârtiile sunt emise de funcţionari ai statului şi 
sunt la fel de autentice ca cele adevărate. Avem atât de 
mulţi refugiaţi. 

Aceste trei femei pretind că s-au născut ia Canton, 
Tehoung-king şi respectiv la Hou-tcheou. Poate mă puteţi 
ajuta, de vreme ce spuneţi că îl cunoaşteţi pe soţul lor. 

— Aveţi idee pentru ce motiv reclamă aceste trei femei 
corpul sărmanului Cheng Chang? 

— Nu mai mult decât motivul pe care-l aveţi 
dumneavoastră. 

Toate ca una, cele trei văduve ridicară privirea. Malko 
avu impresia dezagreabilă că e o muscă pe o placă de 
sticlă. 

In orice caz, toate trei înțelegeau engleza. Malko se 
dumirise de ce colonelul îl adusese în faţa celor trei văduve. 

— Nu cunosc nici una din aceste trei femei, afirmă el. 
Asta nu înseamnă nimic pentru că noi comunicam doar prin 
scrisori. Nu l-am întâlnit niciodată. 

Colonelul Whitcomb îl aprobă cu bonomie, apoi spuse ca 
pentru sine: 

— N-am nici un motiv să vă pun cuvântul la îndoială, dar 
nu reuşesc să înţeleg de ce atâta lume se interesează brusc 
de acest Cheng Chang care, după informaţiile noastre, nu 
era nici foarte bogat, nici foarte important. Aceste pasiuni 
duse dincolo de mormânt, mă lasă perplex, sunt nevoit să 
mărturisesc. 

Malko se afla într-o mare încurcătură. O operaţiune 
discretă ar fi avut şanse de reuşită. Cele trei chinezoaice îl 
priveau cu aerul flămând al unei pisici gata să înghită un 


50 


canar şchiop. Colonelul Whitcomb îşi lovea discret şosetele 
albe cu bastonul de piele, părând să se bucure în mod 
special de situaţie. Cel puţin una dintre cele trei femei 
cunoştea probabil secretul lui Cheng Chang. Trebuia să-şi 
facă o aliată. Dacă Cheng Chang fusese suprimat împreună 
cu alte patruzeci şi şase de persoane, înseamnă că Max 
ordinatorul avea dreptate. 

In munca de informaţii nu se făceau crime inutile. 

— Cum intenţionaţi să procedaţi cu aceste trei femei? 
întrebă Malko. 

Englezul emise un sunet care în anumite cluburi foarte 
selecte putea trece drept râs: 

— AŞ putea evident să vă cer să aşteptaţi împreună cu 
ele în această cameră până când vom clarifica situaţia, dar 
nu cred că ar fi foarte agreabil pentru dumneavoastră. 

— Sunt de acord, admise Malko imperturbabil. 

Colonelul Whitcomb se juca de-a şoarecele cu pisica. Din 
fericire, SUA şi Marea Britanie erau teoretic aliaţi! Dacă 
lucrurile ar fi stat altfel... 

— Voi fi pur şi simplu obligat, continuă englezul să le dau 
afară. 

Ţinu din nou un lung discurs în chineză. Vorbea uimitor 
de bine. Inchizând ochii, Malko l-ar fi putut lua drept un 
autohton. 

Cele trei femei nu răspunseră vorbelor colonelului. Se 
ridicară simplu şi ieşiră una după alta din cameră, în frunte 
cu chinezoaica îmbrăcată în tunica grosolană. Pe jumătate 
ironic, pe jumătate serios, colonelul contempla spectacolul. 
Când fu singur cu Malko, remarcă: 

— Hotărât lucru, gălbejitele sunt imprevizibile. Se pare că 
prezenţa dumneavoastră le-a fermecat. 

Nu acesta era cuvântul pe care l-ar fi folosit Malko. Fără 
să dea atenţie ironiei, îl urmă pe colonel de-a lungul 
culoarelor. Cele trei văduve mergeau în faţa lor, fără să 
schimbe un cuvânt. Ajunseră toţi la uşa care dădea în Po- 
chang Street. Un vânzător de supă chinezească, cu o 
marmită mare de aramă, aştepta ghemuit. Picioarele lui 
erau şi mai slabe decât cele ale colonelului Whitcomb. 

Cele trei văduve ieşiră primele, traversară strada şi 


51 


rămaseră nemişcate pe trotuarul din faţă. Englezul îi întinse 
mâna lui Malko. 

— Incântat să vă cunosc, domnule, spuse el pe un ton 
egal. Sper că dispariţia prematură a domnului Cheng Chang 
nu va dăuna prea tare filmului pe care-l turnaţi şi că 
şederea dumneavoastră în colonie va fi agreabilă. Feriţi-vă 
de hoţii de buzunare... Dacă avem noutăţi, vi le vom 
comunica fără întârziere. Succes, domnule Linge. 

Surâzând politicos, închise uşa în urma lui. Malko rămase 
singur pe stradă, faţă în faţă cu văduvele care aşteptau. 

Nu se putu împiedica să se gândească la faptul că CIA ar 
fi trebuit să înlocuiască dintre gorilele sale cu tipi aidoma 
colonelului Whitcomb, chiar dacă purtau şosete de lână 
albă. 

Nu se vedea nici un taxi. Fără să se întoarcă, o luă pe jos, 
preferând să lase iniţiativa celor trei văduve, căci dacă 
spera că ele l-ar fi putut ajuta, reciproca trebuia să fie şi ea 


valabilă. 
* 


x x 

Malko ieşise din maşină şi admira golful sprijinit de 
balustradă. Era un spectacol irezistibil, dar gândurile i se 
învălmăşeau în minte. Cine erau în realitate cele trei femei? 
Ce secret ascundea Cheng Chang? Având în vedere că 
fusese identificat de serviciile engleze, misiunea lui se 
anunţa şi mai delicată, oricare ar fi fost aceea. 

In faţa lui se înălţau clădirile moderne de pe Connaugh 
Road. Călătoria se apropia de sfârşit. Feribotul deja 
încetinea. Brusc, un minuscul walla-walla apăru în spatele 
vasului, ştergând aproape coca enormă. Malko văzu o mână 
gălbuie ieşind de sub prelată şi aruncând ceva în direcţia 
lui. 

instinctiv se dădu înapoi. 

Obiectul se rostogoli pe puntea metalică, la picioarele lui. 
Taxiul nautic viră şi se îndepărtă cu toată viteza. Malko se 
aplecă şi luă de jos obiectul aruncat. Era pur şi simplu o 
bucată de lemn învelită într-o hârtie pe care o despături. 

Cu litere de tipar, stângaci scrise, văzu o adresă: 

Tsing-fung Street, numărul 27, apartamentul 8b. 


52 


Fusese urmărit de una dintre văduve, care profitase de 
ocazie să intre în legătură cu el. Făcu bucățele hârtia şi o 
aruncă în mare, apoi urcă în Volkswagen. Ardea de 
nerăbdare să se ducă la adresa indicată, dar colonelul 
Whitcomb nu era un imbecil. In mod sigur Malko era 
urmărit. 

Ca să se amuze, opri şi parcă Volkswagen-ul în faţa 
Băncii Chinei, cartierul general al comuniştilor din Hong 
Kong. Era singura bancă din lume unde intrarea se făcea pe 
baza unei legitimaţii a partidului comunist. Doi gardieni în 
salopete albastre barau intrarea. Hiltonul era de cealaltă 
parte a Queen's Road. 

Prima persoană pe care o văzu după ce urcă scara 
rulantă fu Po-yick, fetiţa care-l ajutase la croitor. 

Insoţită de aceeaşi prietenă, stătea pe o banchetă, lângă 
vânzătorul de ziare. Când îl zări pe Malko, îşi aranjă una 
dintre şosetele albe şi cobori privirea muşcându-şi buzele. 

— Po-yick! zise el râzând. Ce bine îmi pare că vă văd. 

Cu o voce slabă, chinezoaica spuse: 

— Mi-am uitat caietele la dumneavoastră în maşină. 

Malko se forţă să surâdă. Avea alte griji pe cap. 

— Ar fi mai bine să veniţi mâine, Po-yick, îi spuse el. 
Pentru moment maşina mea nu e aici şi nu prea am timp. 

Po-yick se ridică vioaie. Ochii îi jucau în cap, ocolind 
permanent privirea lui Malko. 

— N-aş vrea să vă deranjez, murmură ea. 

Fără să spună la revedere, se întoarse pe călcâie şi se 
îndepărtă însoţită de inseparabila ei colegă. Brusc, Malko 
realiză că se îndrăgostise de el, aşa cum numai la 
paisprezece ani se întâmplă. 

Se simţea mişcat, dar nu avea timp să se ducă după ea. 

Ostentativ, îşi luă cheia şi se urcă în ascensor. Frumoasa 
liftieră îi surâse seducător. Din nou era singurul ei client. De 
când cu bomba, mulţi urcau pe jos. 

In loc să se ducă până la etajul douăzeci şi doi, se opri la 
patru, ca şi când s-ar fi dus la piscină, apoi coborî discret 
până la etajul inferior. Trecând pe lângă cafenea, o luă pe 
un hol pustiu, care ducea la una dintre ieşirile nefolosite ale 
hotelului spre Garden Road. In urma tulburărilor din ajun. 


53 


Doar intrarea principală era practicată. Doi poliţişti în civil îi 
controlau pe vizitatori şi coolies suspecți. 

Aşezat pe un scaun pliant, o flintă datând de pe vremea 
lăncierilor bengalezi, un gurkha bărbos îl privea venind. 

Hong Kong-ul era plin de acei hinduşi aduşi de englezi. 
Când părăsiseră India, luaseră cu ei pe cei mai compromişi 
dintre oamenii de încredere. De atunci, gurkhas şi sikhs, 
lipsiţi de ocupaţia lor principală - tăierea capetelor - se 
ofileau, fideli ca nişte ciobăneşti germani. 

Când Malko îi spuse că vroia să iasă, acela clătină din 
cap. In plus, nu prea ştia engleză şi Malko de-abia cunoştea 
câteva vorbe în dialectul lui... Discuţia risca să dureze la 
infinit. O hârtie de zece dolari Hong Kong îl făcu să se 
hotărască şi să revină la sentimente mai omeneşti. 

În definitiv, avea ordin să interzică intrarea chinezilor, nu 
şi ieşirea albilor. 

Malko ajunse pe Garden Road, strada ce urca dealul, 
paralel cu funicularul de pe Victoria Peak. Pentru mai multă 
siguranţă, luă un taxi de la staţia de plecare a funicularului. 
Nimeni n-avea cum să-l urmărească. Din acel loc intrarea 
principală era invizibilă. 

Îi arătă şoferului adresa. Din fericire, acesta înţelegea 
câteva cuvinte în engleză. Tsing-fung Street se afla în North 
Point, un cartier destul de sărac, la capătul insulei, locuit 
doar de chinezi. Lăsând pe dreapta Happy Valley, 
hipodromul, taxiul se afundă pe străduţele înguste din 
Wang-chai. Aproape la fiecare intersecţie, o maşină blindată 
de poliţie oprea maşinile şi ricşele. Inarmaţi cu mitraliere 
mai mari decât ei, poliţiştii chinezi purtau cască şi o ţinută 
impecabilă. 

Vechea poveste: bombele. 

Cu cât intra mai adânc în cartierul chinezesc, Malko se 
simţea din ce în ce mai puţin în largul lui. Nu se temuse 
niciodată de cei din rasa galbenă şi cu toate acestea ura pe 
care o simţea în jur era aproape palpabilă. La fiecare 
semafor doi sau trei tineri se apropiau de taxi şi mormăiau 
înjurături. Albii erau rari. Turiştii nu se aventurau niciodată 
mai departe de Queen's Road şi de magazinele sale 
elegante. 


54 


Altă dată i s-ar fi propus o pipă cu opium sau nişte fetiţe, 
acum i se ofereau manifeste preamărind cugetările lui Mao. 

Taxiul o luă King's Road şi coti la stânga, apoi opri în faţa 
unui enorm bloc de locuinţe plin de frânghii de rufe. 
Ajunsese. Parterul clădirii era ocupat de magazine 
sărăcăcioase, de la croitor până la atelierul de reparat ricşe. 

Malko plăti şi cobori. Oamenii îl priveau curioşi. Imobilele 
fuseseră construite pentru adăpostirea refugiaților din 
China comunistă, care trăiau din ajutoare şi din alocaţiile 
guvernamentale. 

O luă pe un coridor întunecat şi, minune, dădu peste un 
ascensor! Se opri la etajul opt. Liftul dădea într-un soi de 
coridor interior. Apartamentul 8b era imediat în dreapta. 
Malko privi în jur înainte de a apăsa pe sonerie. Nu se 
întâmplă nimic. Sună încă o dată fără succes şi aşteptă. O 
puştoaică ce cobora în fugă scara de serviciu îl privi pe 
furiş. 

Bizar! 

Se îndepărtă şi auzi în spatele lui un scârţâit. Uşa 
apartamentului 8b se întredeschise şi apăru un chip 
înfricoşat: acela a celei mai în vârstă dintre văduve. 


55 


Capitolul VI. 


Apartamentul mirosea a supă chinezească acră. La 
început, din cauza penumbrei, Malko nu distinse mare lucru. 
Involuntar, se izbi de femeie care tremură ca un armăsar 
nervos şi întoarse capul. Capotul îi era impregnat cu un 
parfum ieftin şi ameţitor. 

Chinezoaica îl conduse într-un mic antreu şi-l pofti într-un 
living cu mobile ieftine, acoperite cu huse de plastic. 
încăperea era luminată doar de o singură lampă şi cu toate 
că ferestrele erau deschise, storurile fuseseră trase. In 
cameră domnea o căldură apăsătoare şi nesănătoasă. 

El se aşeză pe un fotoliu neconfortabil şi chinezoaica luă 
loc în faţa lui. Nu schimbaseră încă nici o vorbă. O privi 
atent. Cu mâinile încrucişate pe genunchi, femeia părea 
terorizată. Nu avea un chip frumos, dar degaja o 
senzualitate excesivă, ca o baterie prea încărcată. De câte 
ori întâlnea privirea lui Malko, îşi întorcea capul ca în faţa 
unui spectacol obscen. 

— Cine sunteţi? întrebă ea, pe un ton scăzut, într-o 
engleză sacadată. 

Malko ezită. Era ca la ruleta rusească. 

— Un partener de afaceri. Trebuia să lucrăm împreună la 
un film, răspunse el într-un târziu. 

Ochii chinezoaicei oglindeau neîncredere. 

— A fost ucis. 

Nu era nici măcar o acuzaţie, doar o constatare, făcută 
cu o infinită oboseală. Malko nu ştia ce atitudine să adopte. 

— De ce atâta mister pentru o simplă întâlnire? 

— Mă tem, spuse ea. 

Era adevărat. 

— Dar cine sunteţi dumneavoastră de fapt? întrebă el 
extrem de curios. 

— Soţia lui. 

— Şi celelalte? 

Ea îşi frânse mâinile într-un gest copilăresc. 

— Nu ştiu, nu le-am văzut niciodată. M-au insultat. Mint. 


56 


N-a avut decât o singură nevastă, pe mine. 

Intreaga ei atitudine respira sinceritate, dar Malko deja 
cunoştea puterea de disimulare a asiaticelor. Aflat în faţa 
celorlalte două, acestea ar fi fost probabil la fel de sincere. 
Trebuia să afle cu orice preţ adevărul. 

— De ce a fost ucis soţul dumneavoastră? întrebă Malko. 

— Nu ştiu, gemu ea. Nu ştiu, dar a fost ucis. 

Brusc, izbucni în suspine înfundate. Lacrimile îi curgeau 
şiroaie pe faţă. Bărbia îi tremura uşor. Era demnă de milă. 

Jenat, Malko o lăsă să se liniştească. Ca să treacă peste 
acel moment, luă o mică statuetă de fildeş de pe un 
gheridon şi începu să se joace cu ea. Era ceea ce chinezii 
numeau fata doctorului. O figurină reprezentând corpul unei 
femei, care putea fi găsită odinioară în toate cabinetele 
medicilor chinezi, pentru pacientele timide. Pentru a evita 
să se dezbrace, acestea indicau pe statuetă locul dureros. 

Timp de mai multe minute, tăcerea fiu fu tulburată decât 
de suspinele chinezoaicei. Malko mângâia distrat coapsa 
statuetei, reflectând. Brusc, realiză că femeia nu mai 
plângea. Ridică privirea. Ea urmărea fascinată mişcarea 
mâinii pe fildeş, cu ochii ficşi şi cu buzele uşor 
întredeschise, dând la iveală dinţii foarte albi, de parcă 
Malko ar fi mângâiat-o chiar pe ea. Când acesta se opri, ea 
tresări ca zguduită şi ochii îşi pierdură fixitatea fără să 
scape din ochi statueta. 

Tulburat şi el, Malko reluă mişcarea. Docilă, chinezoaica 
tremura. Intr-un soi de uimitoare telepatie erotică. Niciun 
cuvânt nu fusese pronunţat de-a lungul mai multor minute. 

Cu bună ştiinţă, Malko atinse pântecul bombat al 
statuetei. 

In faţa lui, chinezoaica se ghemui de parcă primise un 
pumn, apoi îşi destinse brusc picioarele, ridicându-şi 
abdomenul. Capotul i se desfăcu şi Malko zări ciorapii fără 
jartiere. Nu purta nimic altceva. Cu mişcări vioaie, femeia îşi 
strânse capotul. 

Fără milă, el continuă să mângâie pântecul statuiei. 
Mâinile chinezoaicei lăsară capotul să se deschidă din nou, 
descoperindu-i trupul. Ca vrăjită, chinezoaica începu să 
geamă, să strige şi să zgârie țesătura canapelei, cu toate că 


57 


Malko se afla la trei metri de ea. Abandonând pântecul 
statuiei, mâna bărbatului urcă până la sânii de fildeş, 
strângându-i în palmă. 

Chinezoaica scoase un strigăt şi-şi îndreptă trupul. Avea 
o privire înnebunită, de parcă era în transă. Gesturile lui 
Malko o atingeau parcă direct. Prins în joc, bărbatul 
mângâie din nou brutal pântecul de fildeş. Femeia se opinti 
şi scoase un geamăt continuu printre buzele întredeschise, 
murmurând: 

— Nu m-a atins de cinci ani. 

— Cine? 

— Cheng Chang, soţul meu. 

— De ce, întrebă el mângâind uşor corpul statuiei. 

Cu ochii închişi, chinezoaica se destinse. Trupul îi era în 
continuare scuturat de tremurături. Nu-i trecea prin minte 
să-şi acopere cu capotul coapsele dezvelite. 

— Nu mă mai iubea, spuse ea deodată. Cu toate acestea, 
era un soţ bun. Nu mi-a lipsit niciodată nimic. 

judecând după cum arăta, nu minţea. 

Inseamnă că era adevărata lui soţie şi deci ştia cel mai 
puţin. Pierdut în gânduri, Malko încetini mişcarea mâinii. 
Chinezoaica îl aduse la realitate, implorându-l: 

— Vă rog, nu vă opriţi. 

Cuprins din nou de griji, Malko nu mai avea chef de acel 
joc. Puse statueta pe gheridon şi o întrebă direct: 

— Ce ştiţi despre secretul soţului dumneavoastră? 

Cu răsuflarea tăiată, doamna Cheng Chang rămase cu 
gura deschisă, de parcă fusese pălmuită. Sări brusc în 
picioare. Halatul i se deschise complet. In ciuda coapselor 
puţin cam pline, avea un corp frumos. 

Fără reticenţe, începu să-l înjure pe Malko cu glas scăzut, 
în chineză şi să bată din picior. Ridică vocea până când 
deveni un sunet ascuţit, începând să scuipe. Malko se 
repezi la ea ca s-o facă să tacă. 

— M-aţi dezonorat, se smiorcăi ea. Am să mă omor. 

li scăpă din mâini, rostogolindu-se spre fereastră şi 
începu să ridice storul. Malko o prinse şi o înlănţui. 

Femeia se zbătea cu o forţă nebunească. In timpul luptei, 
capotul se deschise complet, dezvelind pieptul greu. 


58 


Chinezoaica părea că-şi uitase delirul erotic. Murmurând 
cuvinte fără şir, încerca să se apropie din nou de fereastră 
cu intenţia evidentă de a se arunca. 

Uitând de orice galanterie, Malko o scutură furios. 

— Opriţi-vă, sunteţi nebună! 

Ea se opri brusc, fixându-l pe Malko cu o privire rătăcită. 
Acesta o privea în întreaga ei goliciune, dar ea nu părea să 
se sinchisească. Fără o vorbă, femeia se îndepărtă de 
fereastră clătinându-se. Uşor îngrijorat, Malko fu gata să se 
ia după ea, temându-se să nu-şi taie venele sau să sară pe 
cealaltă fereastră. 

Era însă atât de istovit, încât simţea nevoia să se aşeze. 
Nu-şi imaginase niciodată că o mângâiere telepatică ar fi 
putut provoca un asemenea dezastru... 

Nu ajunsese la nici un rezultat. Zbenguiala cu doamna 
Cheng Chang nu intrase în planurile sale. Dacă şi celelalte 
văduve îi rezervau acelaşi lucru... i 

Chinezoaica apăru la fel de brusc cum dispăruse. Işi 
scosese pur şi simplu halatul şi îşi machiase cu grijă ochii cu 
khol şi îşi fardase cu roşu gura şi sfârcurile. Malko nu avu 
timp să pună vreo întrebare. Văduva lui Cheng Chang se lipi 
de el, mişcându-se într-un mod scuzabil doar prin lunga ei 
abstinenţă. 

Răspândea un miros puternic şi animalic, care acoperea 
parfumul cu care se stropise din belşug. Cu privirea 
coborâtă, evită gura lui Malko, dar îl atrase pe podeaua 
acoperită cu o rogojină, dezbrăcându-l în tăcere cu gesturi 
foarte precise. 

Modul în care i se oferea era lipsit de pasiune. După ce îl 
dezbrăcă complet, îngenunche câteva secunde deasupra lui 
pentru a-i trezi dorinţa, dar nu făcu nici un gest de tandreţe. 
Un adevărat automat. 

Se trânti deodată peste el. Malko avu senzaţia că 
deschisese zăgazurile unui vulcan. Fără o vorbă, femeia se 
contorsiona, cu gura deschisă şi cu ochii daţi peste cap, 
agăţându-se de el de parcă s-ar fi înecat. 

Se zbătu astfel mult timp, fără ca bărbatul să-şi dea 
seama dacă atinsese plăcerea sau nu. Mişcările lor erau 
complet separate, total independente. Brusc, ea scoase un 


59 


strigăt sugrumat şi Malko îi simţi inima care-i bătea 
nebuneşte. 

In cameră era o linişte desăvârşită şi de afară se auzeau 
servitoarele care-şi aruncau invective în chineză. Totul i se 
părea ireal lui Malko. Cu douăzeci şi patru de ore mai 
devreme, aştepta un agent dublu care trebuia să-i dea o 
informaţie vitală pentru ţara lui de adopţie. Acum făcea 
dragoste cu o chinezoaică al cărui nume nici măcar nu-l 
cunoştea şi nici motivul pentru care făcea acest lucru. 

Ca şi când ar fi vrut să-i răspundă la acea întrebare mută, 
doamna Cheng Chang ridică uşor capul şi îi spuse în 
engleza ei şovăitoare: 

— Scuzaţi-mă, nu voiam acest lucru, dar m-aţi excitat 
atât de tare... Nu mai puteam, reținerea mă îmbolnăvea... 
Sunt cinci ani de când soţul meu nu a mai făcut dragoste cu 
mine. Nu mă mai dorea. Doar fetele foarte tinere şi foarte 
vicioase îl puteau excita. Cum avea puţini bani, se ducea la 
târfele din Wan-chai. Avea nevoie şi de filme... 

— Cinci ani! 

Malko o privea neîncrezător. Putea fi un alt truc, dar 
părea sinceră. De altfel, ea continuă: 

— N-ar fi trebuit să spun asta unui străin, dar n-aş vrea 
să mă judecaţi greşit. Nu mi-am înşelat soţul până astăzi. 
Sunteţi ispita întruchipată. Cum aţi ghicit dorinţa mea 
arzătoare? 

Flatat dar perplex, Malko o întrebă: 

— De ce nu l-aţi părăsit pe Cheng Chang? Sunteţi tânără 
şi frumoasă. 

— Să-l părăsesc? 

Tonul chinezoaicei exprima o profundă stupefacţie, de 
parcă Malko ar fi spus o blasfemie. 

— Bine, dar era un soţ foarte bun, izbucni ea vehement. 
Când a murit mama mea, a plătit opt sute de dolari pentru 
o înmormântare decentă şi i-a trimis trupul la Canton. M-a 
dus la restaurant cel puţin o dată pe săptămână şi nu mi-a 
lipsit nimic. El a cumpărat toate mobilele din apartament. 
Nu sunt o târfă şi nu-mi părăsesc soţul pentru aşa ceva. 

Era sincer şocată. Malko îşi dădu seama că făcuse o 
mişcare greşită. Hotărât lucru, sufletul oriental avea 


60 


ascunzişuri nebănuite. 

Incercând să evite acel subiect delicat, o întrebă: 

— De ce aţi vrut să luaţi legătura cu mine cu orice preţ? 

— Nu ştiu. Imi era frică. M-am gândit că dumneavoastră 
mi-aţi fi putut oferi o explicaţie. Când a plecat, mi-a spus că 
avea să câştige mulţi bani la Taipei. Aţi fost împreună? 

Malko clătină din cap: 

— Nu. 

Stăteau întinşi unul lângă altul, pe rogojina care îi intra 
adânc în carne lui Malko. Stranie poziţie pentru o Alteță 
Serenisimă, chiar aflată în călătorie. Spionajul era o meserie 
plină de surprize. 

Se gândi la celelalte femei pe care le întâlnise la morgă. 
Dacă aceasta era soţia legitimă, cine erau celelalte şi de ce 
se interesau de regretatul Cheng Chang? 

Bizar! Actele false nu se confecţionau singure şi domnul 
Cheng Chang nu era destul de bogat pentru a tenta nişte 
false Văduve. 

— Nu ştiţi despre afacerea care l-a dus la Formosa? 

— Nimic. Nu mă ţinea la curent cu problemele lui. De 
altfel, nu mai locuia aici de mult, din cauza fetelor. Credeam 
că m-aţi putea ajuta... 

Părea disperată. Malko insistă: 

— Nu cunoaşteţi pe nimeni care ar putea şti ceva? 

— De ce sunteţi atât de interesat? întrebă ea prompt, 
sprijinindu-se într-un cot. 

Malko ezită doar o secundă. 

— Lucrez pentru Serviciile de informaţii americane, spuse 
el. Soţul dumneavoastră era în posesia unei informaţii 
foarte importante. Acesta este motivul pentru care a fost 
ucis. 

Speriată, ea îşi acoperi gura cu palma. 

— Oribil. 

— Nu vă vine nimeni în minte? 

Ea ezită înainte de a răspunde. 

— Holy, poate. Era cel mai bun prieten al lui. Holy Tong. 
Are un birou în Hong Kong la Holland House. 

— De ce nu l-aţi întrebat? 

Ea clătină din cap. 


61 


— Nici măcar nu mă cunoaşte. Îl făcea pe Cheng să 
alerge după fete. Erau tot timpul împreună. Nu se gândeşte 
decât la femei. 

— Credeţi că soţul dumneavoastră a vorbit cu el? 

— Nu ştiu, poate. 

Malko deschise gura dar fu întrerupt de sunetul scurt al 
soneriei. Doamna Cheng Chang se ridică în genunchi, 
încrucişându-şi pudic mâinile pe sânii în formă de pară. 
Suspină uşor. 

— Ascundeţi-vă. Nu trebuie să fiţi văzut. 

O adevărată scenă de adulter. 

Malko se lăsă condus docil până în cameră, cu toate că 
partenera lui îi ajungea. Doar până la umăr. Mirosea a 
paciuli şi a transpiraţie dospită cu iz de peşte. Doamna 
Cheng Chang îi făcu semn să nu scoată un sunet şi închise 
uşor uşa, după ce îi aruncase hainele grămadă în cameră. 

Avu timp să o vadă îmbrăcându-şi capotul, înainte de a 
închide uşa. Profită de răgaz pentru a se îmbrăca. Dezmăţul 
în timpul orelor de serviciu era dezaprobat de înaltele 
oficialități de la CIA. Nici măcar spionii de lux nu făceau 
excepţie. 

Complet îmbrăcat, îşi lipi urechea de uşă ascultând. 
Semăna cu un personaj al lui Feydeau. Dată fiind 
incandescenţa frumoasei văduve Cheng Chang, aceasta se 
pregătea probabil să repete şedinţa pe rogojină, cu un tânăr 
poştaş... Aşteptă încă cinci minute, apoi întredeschise 
deliberat uşa şi aruncă o privire. 

Livingul era gol. Statueta de fildeş părea că îi face cu 
ochiul. inseamnă că femeia era în antreu sau plecase. Holul 
era despărţit de cameră printr-o draperie, dar nu se auzea 
nici un zgomot de conversaţie. Işi luă inima în dinţi, ieşi din 
cameră şi rămase încremenit. 

De sub draperie se zărea un picioruş, cu pedichiură 
impecabilă. 

Dădu la o parte perdeaua. Doamna Cheng Chang zăcea 
ghemuită pe spate, chiar în dreptul uşii, într-o postură 
involuntar obscenă, cu coapsele larg desfăcute. Mototolit 
sub trupul el, capotul nu mal ascundea nimic privirilor. 
Malko tresări: uşa rămăsese întredeschisă! 


62 


Se grăbi să o închidă, împingând astfel capul nefericitei 
femei şi îngenunche lângă ea. 

Avea ochii larg deschişi, cu pupilele dilatate şi maxilarul 
contractat de parcă ar fi vrut să muşte pe cineva înainte de 
a muri. La început crezu că fusese strangulată, dar zări 
înfipt în dreptul ficatului un ac de seringă. Îl scoase cu 
precauţie şi îl examină. 

II izbi imediat mirosul de migdale amare şi aruncă repede 
acul din mână. 

Cianură. 

Văduva lui Cheng Chang fusese otrăvită cu o doză 
masivă de cianură, injectată subcutanat. Asasinul sau 
asasinii o ţinuseră nemişcată în timp ce otrava îşi făcea 
efectul, blocând căile respiratorii. La o asemenea doză, totul 
durase mai puţin de un minut. In orice caz, nu era o crimă 
pasională. 

Malko se ridică şi inspectă rapid livingul pentru a vedea 
dacă nu uitase ceva, apoi întredeschise uşa şi după ce se 
asigură că holul era pustiu, ieşi, trânti uşa şi se repezi pe 
scară. Se temea să nu ajungă la închisoare pentru crimă. 

Fără a grăbi prea tare pasul, părăsi imobilul şi ajunse în 
stradă. Avu noroc şi zări un taxi. Se prăbuşi pe banchetă şi 
dădu prudent adresa Hotelului Mandarin. 

După Cheng Chang urmase una din soţii... Rămânea de 
aflat cine o suprimase. Holy Tong i-ar fi putut fi de ajutor. 


63 


Capitolul VII. 


Pe uşa de sticlă opacă scria cu litere negre: 

„W. Tong, Incorporated”. Malko bătu uşor cu inelul şi 
răsuci clanţa. Trecuse de şase seara şi se temea că nu va 
mai găsi pe nimeni. 

Ziua trecuse foarte repede. La nouă dimineaţa, Malko se 
întâlnise cu Dick Ryan la biroul Companiei Electronics of 
California pentru a face bilanţul situaţiei după uciderea 
văduvei lui Cheng Chang. Americanul izbucnise în râs când 
Malko pronunţase numele lui Holy Tong. 

— Puşlamaua aia bătrână! Cum de e amestecat? 

Malko îi povestise cum ajunsese doamna Cheng să-i 
vorbească despre Tong. 

— Nu vă pierdeţi timpul cu un asemenea tip, îl sfătuise 
Ryan. Este complet inofensiv, nu se gândeşte decât la 
agăţat. La barul lui, la Ascot, se mănâncă bine. 

După ce citise ziarele care relatau uciderea doamnei 
Cheng Chang, Malko se hotărâse totuşi să-l viziteze pe 
Tong. Oricum, clădirea Holland House, în care se afla biroul 
chinezului, era la o sută de metri de Hilton. 

Se chinuise îngrozitor, prin labirintul culoarelor, până 
dăduse de biroul situat la intersecţia Queen's Road cu Ice 
Street, după ce îşi pierduse după-amiaza ducându-se încă o 
dată la morgă. Cele două văduve în viaţă dispăruseră, 
colonelul Whitcomb nu se arătase şi Cheng Chang nu fusese 
găsit. 

Acum se pregătea de întâlnirea cu faimosul Tong. 

Biroul era puţin mai mare decât o debara. O secretară 
chineză fără vârstă bătea la maşină la o măsuţă plină de 
hârtii. 

încăperea mirosea a tămâie şi a ceară de parchet. Pereţii 
erau acoperiţi cu poze decupate din revistele chinezeşti şi 
japoneze, cu subiecte la limita pornografiei. 

— Domnul Tong? întrebă Malko. 

Secretara nu avu timp să răspundă. Un chinez rotunjor şi 
jovial apăruse în spatele lui Malko, intrând pe uşa rămasă 


64 


deschisă. 

— Eu sunt domnul Tong, spuse el cu o voce onctuoasă, 
aproape ecleziastică. Nu vreţi să luaţi loc? 

Îl împinse aproape pe Malko spre capătul încăperii, 
aşezându-l pe unicul fotoliu, apoi îl ocoli şi se aşeză şi el. 
Malko îl scruta plin de curiozitate: semăna cu un preot 
răspopit. Nu reuşea să-i prindă privirea. Mâinile grăsuţe se 
mişcau fără încetare. 

— Cărui fapt datorez onoarea acestei vizite? întrebă 
domnul Tong. 

Malko nu-şi scosese ochelarii, pentru a păstra un avantaj; 
asupra interlocutorului său. 

— Vin din partea unui prieten al dumneavoastră, spuse 
el; calm. Mi-a spus că m-aţi putea ajuta... 

Tong se lumină la faţă. 

— De ce suferiţi? întrebă el patern, aplecându-se peste 
birou. 

— Nu sufăr... 

Chinezul făcu un gest încurajator şi îi spuse pe un ton 
scăzut, plin de maliţie: 

— Văd, văd, dar puteţi vorbi liniştit. Secretara mea nu 
înţelege engleza. 

— Trebuie să vă spun ceva confidenţial, sublinie Malko. 
Eu... 

Tong întinse mâinile într-un gest liniştitor: Sfântul Petru 
binecuvântând apostolii. 

— Nu mai spuneţi nimic. Când s-a întâmplat? 

— leri, zise Malko. 

— Şşt, şşt, n-am nevoie de amănunte, îl întrerupse Tong. 
Aşteptaţi o secundă. 

li dădu un ordin în chineză secretarei. Aceasta lăsă 
maşina de scris şi luă din ultimul sertar al unui dulap o 
canistră plină cu un lichid incolor, apoi o mică fiolă goală şi 
o pipetă de sticlă. 

Domnul Tong mângâie din priviri canistra şi deşurubă 
dopul. 

— Acestui lichid i-am spus vin pentru bărbaţii slabi, îi zise 
el lui Malko. Bineînţeles, nu trebuie băut. S-ar putea să vă 
îmbolnăviţi foarte tare... 


65 


Malko se gândi dacă nu cumva domnul Tong abuzase de 
un altfel de vin. Cu gesturi materne, chinezul luă cu pipeta 
puţin lichid din canistră, umplu flaconul, înşurubă cu grijă 
dopul şi puse totul la loc. Malko remarcă particulele negre 
care pluteau în lichid. Nu părea prea îmbietor. Tong împinse 
fiola spre el: 

— Reacționează după două ore, spuse el pe un ton 
scăzut. Trebuie să utilizaţi o pensulă şi să lăsaţi să se usuce. 
Mai ales, spălaţi-vă după, pentru că are un gust uşor amar. 
Este doar un alcaloid, dar efectul este uimitor. 

Vocea i se transformase în şoaptă, dar în ochi îi lucea o 
veselie reţinută: 

— Şi eu îl folosesc des, îi mărturisi el. Săptămâna trecută 
am avut o petrecere cu nişte fete foarte tinere... Ei bine... 

Malko fu gata să cadă de pe fotoliu. Tong se pregătea să- 
i vândă un filtru de dragoste. Max calculatorul nu prevăzuse 
aşa ceva. Impinse ferm fiola spre interlocutorul lui şi spuse 
răspicat: 

— Domnule Tong, persoana care m-a trimis se numeşte 
doamna Cheng Chang, sau mai degrabă se numea. A fost 
ucisă aseară, după cum probabil aţi citit în ziare. 

Chipul chinezului de descompuse brusc, ca o bucată de 
unt la soare. Privi în jur, de parcă s-ar fi aşteptat ca din 
pereţi să apară gângănii. 

— Sunteţi sigur de ce spuneţi? zise el cu o voce slabă. 

Malko îl contempla în tăcere. Fiind vorba de o femeie pe 
care de-abia o cunoştea, părea destul de afectat. 

— Ştiţi că prietenul dumneavoastră Cheng Chang se afla 
în avionul Companiei China Airlines care s-a prăbuşit? 

— Da, da, spuse slab Tong. Am văzut lista pasagerilor. Un 
lucru oribil. 

Părea din ce în ce mai răvăşit. Malko îl examină curios. 
Toată buna dispoziţie îi dispăruse. In faţa lui se afla un 
bărbat îmbătrânit, obosit, gras şi dezorientat. 

Cu ochii pironiţi pe birou se juca cu fiola pe care i-o 
oferise lui Malko. Gândurile i se învălmăşeau în minte ca un 
roi de insecte dăunătoare. O lua din nou de la capăt. După 
moartea lui Cheng Chang, era convins de lipsa 
consecinţelor gafei pe care o făcuse, dar apăruse acel alb, 


66 


care mirosea de la o poştă a servicii secrete, cerându-i 
socoteală. De ce lui? Trebuia să afle cu orice preţ ce ştia 
celălalt despre relaţiile lui cu Cheng Chang. Se gândi la 
doamna Yao şi îşi reţinu un suspin. Trebuia să-i spună 
adevărul, dacă nu cumva îl ştia deja. 

— Vă doare ceva? întrebă Malko văzând aerul descompus 
al chinezului... 

Holy Tong încercă să-şi revină şi schiţă un surâs palid. 

— Nu, nu, dar am mult de lucru şi moartea prietenului 
meu a fost un şoc teribil. Şi dumneavoastră... 

— Nu mi-a fost propriu-zis prieten, se grăbi Malko să 
spună: Să zicem că era vorba de o relaţie de afaceri. 
Trebuia să-mi facă un serviciu important... Apropo, ştiţi că a 
fost asasinat? Avionul avea o bombă la bord, destinată se 
pare să-l ucidă pe domnul Cheng Chang... 

Holy Tong se întrebă dacă Malko îi remarcase tremurul 
mâinilor. 

— Imposibil, afirmă el cât putu mai ferm. Cine ar fi putut 
face aşa ceva? 

Ochii aurii ai lui Malko nu clipiră. După toate aparențele, 
chinezul ştia mai mult decât voia să spună. Singurul mijloc 
de a-i câştiga încrederea era de-a da cărţile pe faţă. 

— Domnule Tong, spuse el, trebuie să vă spun ceva. 
Lucrez pentru serviciile de informaţii americane şi această 
afacere mi se pare extrem de bizară... 

Holy rămase cu gura deschisă. 

— Şi ce mă priveşte pe mine? protestă el. Cheng îmi era 
prieten, nimic altceva... 

Malko îl linişti cu un gest: 

— Nu mă îndoiesc, dar împrejurările morţii sale sunt atât 
de stranii, încât vreau să o povestesc... lată ce ştiu. 

Ajunsese la întâlnirea sa cu doamna Cheng Chang, când 
secretara îi spuse lui Holy Tong o frază în chineză, frază ce îi 
declanşă o agitaţie febrilă. Părea cuprins de un acces ca de 
malarie. Privea când la uşă, când la Malko. Ochii i se 
rostogoleau ca nişte bile de loto. Brusc, se ridică. 

— Povestea dumneavoastră este foarte pasionantă, zise 
el, dar n-aţi prefera să o continuăm la cină? Veţi avea astfel 
timp să mă puneţi la curent. 


67 


Uşor surprins, Malko se ridică şi el. Chinezul îl împinse 
aproape afară din birou. Ajunşi pe palier, aruncă priviri 
îngrijorate spre coridorul deservit de celălalt ascensor, apoi 
traversă holul de la Holland House, de parcă l-ar fi avut pe 
însuşi preşedintele Mao pe urme. Nu se opri decât la 
marginea trotuarului străzii Ice. 

Două ricşe veneau agale. Coolie-ul care o trăgea pe 
prima era slab ca un schelet. Avea obrajii scobiţi şi palizi ca 
ai unui cadavru ambulant. Holy Tong făcu un gest 
imperceptibil şi amândouă opriră docil. Malko avu o mişcare 
de recul. Se jena să fie transportat de asemenea fantome. 

— Nu trebuie să aveţi scrupule, spuse domol Holy Tong. 
Dacă acest coolie vă stârneşte milă, îşi lungeşte zilele cu o 
săptămână; dar dacă nu câştigă bani astă seară, mâine 
dimineaţă va fi mort... 

Malko se instală fără tragere de inimă pe bancheta cu 
muşamaua jupuită. Coolie-ul scuipă un jet de salivă maronie 
şi porni, cu coastele asudate de efort şi cu privirea lipsită de 
viaţă, fofilându-se abil printre maşini. Niciunul dintre cei doi 
bărbaţi nu remarcă tânăra chinezoaică ce coborâse dintr-un 
taxi, chiar în momentul în care stătea de vorbă pe trotuar. 
Fata îi privi lung şi intră în holul de la Holland Building. 
Pentru a-şi abate gândurile, Malko privi în jur. Ricşa înainta 
cu o viteză uimitoare. Queen's Road rămăsese în urmă. 
Clădirile masive lăsaseră locul caselor vechi cu două etaje. 
Trotuarele aveau toate arcade, iar stâlpii erau plini de 
inscripţii roşii cu caractere enorme care constituiau firmele 
magazinelor. 

Ricşa opri în colţul străzii Ladder, o străduţă în pantă care 
urca spre piaţa hoţilor. Malko plăti cu o hârtie de cinci 
dolari. Coolie-ul avea de mâncare pentru două zile, cel 
puţin. Chinezul băgă banii în buzunar şi se aşeză pe vine 
între hulube, aşteptând următorul client. 

Holy părea să-şi fi regăsit buna dispoziţie. La venirea 
vizitatorului, uitase complet de Mina, care trebuia să 
sosească. Dacă n-ar fi fost secretara, ar fi dat nas în nas cu 
ea, lucru ce trebuia cu orice preţ evitat, altfel ar fi fost 
foarte greu să-l convingă că nu era amestecat în afacere. 

Restaurantul nu avea nume. Situat la ultimul etaj al 


68 


singurei clădiri de pe stradă, avea o clientelă exclusiv 
chineză. Malko şi Holy Tong se instalară într-un separeu 
retras. 

Nu exista meniu. Chinezoaice tinere în minijupe, circulau 
pe la mese, propunând cu o voce ascuţită felurile de 
mâncare purtate pe tăvi. Holy opri imediat două dintre ele, 
alese pentru el şi pentru Malko ceva gri şi nedefinit şi bău 
una după alta trei ceşti de ceai. Bătând-o peste fese pe una 
dintre fetele care întârziase mai mult lângă masă, spuse cu 
un surâs uşor forţat: 

— Aceste fete îşi câştigă foarte greu existenţa, aidoma 
multora din Hong Kong, aşa că toate lucrează în case de 
rendez-vous, după masa şi seara. Puteţi alege una, dacă 
doriţi. 

Malko declină politicos invitaţia. Timp de câteva minute, 
el şi Holy se ocupară cu mânuirea beţişoarelor şi cu băutul 
ceaiului. Holy Tong termină primul. Pocni din degete 
chemând una dintre fete. Aceasta se apropie aducând un 
platou acoperit cu un soi de clopot de sticlă, sub care 
colcăiau şerpi minusculi şi galbeni, lungi cât degetul. 

— Sunt delicioşi, afirmă Holy. li puteţi găsi numai în 
restaurantele bune. Nu vreţi să gustaţi? 

Asta mai lipsea! 

Fata luă un cleşte. Fu adus un vas cu apă fierbinte. 
Chinezoaica luă cinci şerpi, îi cufundă de vii în vas şi îi puse 
pe farfuria lui Holy Tong... 

Acesta începu imediat să-i desfacă. Aveau carnea albă ca 
de pui. Fiecare bucăţică era înmuiată într-un sos foarte 
picant. 

— Cum aţi ajuns la mine, întrebă el cu gura plină. 

Malko îi povesti pe scurt despre vizita sa la doamna 
Cheng Chang şi despre modul în care fusese ucisă. Holy 
Tong se înecă brusc cu cel de-al cincilea şarpe: cianura era 
folosită de comunişti... 

In acel moment ar fi dat cinci ani din viaţă să nu o fi 
cunoscut pe doamna Yao. Intrase într-o încurcătură 
îngrozitoare. Agentul american era fără să ştie pe urmele 
sale. Se înfioră şi înghiţi o ceaşcă de ceai atât de cald, încât 
îşi arse gura. 


69 


Malko îl studia cu o expresie de nepătruns pe chip. 

— Chiar nu ştiţi cine m-ar putea ajuta să aflu motivul 
pentru care au fost asasinați Cheng Chang şi soţia lui? Eraţi 
prieteni. Cu cine se sfătuia? 

Holy îşi şterse chipul cu un şervet cald. Chiar avea 
nevoie. 

— Cu siguranţă că e o greşeală, spuse el. Cheng Chang 
nu se ocupa cu asemenea afaceri. Era un om liniştit. 

— Şi soţia lui părea la fel, sublinie Malko. Cu toate 
acestea a fost asasinată practic sub ochii mei. Aş vrea să 
aflu de ce... 

Chinezul făcu un gest evaziv, semnificând că viaţa nu 
avea aceeaşi valoare la Hong Kong. Inima însă îi bătea 
nebuneşte în piept. Îşi reprimă cu greu dorinţa furioasă de a 
se ridica şi de a-şi lua picioarele la spinare, îndepărtându-se 
astfel de cel cu care stătea la masă. Pe de altă parte, se 
gândea cu groază la ce avea să spună doamna Yao. Cu 
siguranţă că ar fi vrut supravegherea spionului american. 
Nimic mai uşor, odată ce-l avea pe Holy. Acesta se înfioră: 
se afla din nou în situaţia care aproape îl costase viaţa cu 
douăzeci de ani în urmă. Cei cu care avea acum de-a face 
erau mai nemiloşi decât japonezii. 

— Nu vă pot ajuta, spuse el brusc, dar cunosc bine Hong 
Kong-ul. Dacă aveţi câteva momente libere... 

Strecură câteva bancnote în şervet şi se ridică. Malko îl 
imită şi se chirci de durere. Incă nu se obişnuise cu 
scaunele de lemn chinezeşti. Chiar şi perniţele erau de 
lemn! Il apucase din nou nevralgia. 

— Ce s-a întâmplat? întrebă Holy. 

Malko îi explică în timp ce coborau scările spre Ladder 
Street. Ochii lui Holy străluciră. Se afla în sfârşit pe teren 
sigur. 

— Vă pot vindeca, afirmă el. Cu acupunctură. Vin mâine 
la hotel şi începem tratamentul... 

In definitiv, era o metodă bună pentru a păstra legătura. 
Malko acceptă. Când ajunseră la colţ pe Queen's Road, îşi 
încrucişară paşii cu o chinezoaică uimitor de frumoasă, 
îmbrăcată într-un cheong-sam până la jumătatea coapselor. 
Fata le aruncă o privire semeaţă ca o regină. Bine dispus, 


70 


Holy Tong râse înfundat: 

— Lucrează la Lane Crawford. O puteţi avea pentru 
cincizeci de dolari. Hong Kong, bineînţeles. 

Era un caz aproape perfect de obsesie sexuală. Gândul la 
fete nu-i dădea pace toată ziua. Se aplecă spre Malko şi 
spuse pe un ton confidenţial: 

— Ar trebui într-o zi să organizăm o mică serată. Nu e 
prea scump. Costă o sută de dolari: trei fete şi nişte filme, 
pe care le aduc tot ele. 

La întoarcere luară un taxi. Chinezul flecărea fără 
încetare despre lucruri fără importanţă. Malko îl lăsă în 
colţul străzii Ice şi îşi continuă drumul până la Hilton. Pista 
se înfunda. Confuz şi libidinos, Tong nu avea aer de spion. 
Mă rog, dacă îl vindeca de nevralgii, tot era ceva... 

Urcă pe scara rulantă şi se duse la recepţie să-şi ia cheia. 
Brusc, dădu cu ochii de văduva numărul doi a lui Cheng 
Chang, cea mai frumoasă. 

Aşezată pe o banchetă, aceasta îl privea liniştită. 


71 


Capitolul VIII. 


O secundă interminabilă, privirea aurie a lui Malko 
rămase pironită în ochii chinezoaicei, apoi aceasta se ridică 
încet şi se îndreptă spre el. În ciuda mişcărilor feline, pe 
chip nu purta nici o expresie. Bărbatul o privi atent. Era 
îmbrăcată după moda europeană, într-un compleu de 
mătase portocalie foarte bine croit. Croitorii chinezi puteau 
fi cei mai buni din lume, atunci când doreau. 

Malko se înclină uşor şi îi sărută mâna. 

— Cred că ne-am mai întâlnit, spuse el. Cărui fapt îi 
datorez această plăcere? 

În faţa acestei galanterii, ea ezită uşor, apoi spuse cu o 
voce joasă şi răguşită, în contradicţie cu distincţia pe care o 
afişa: 

— Vreau să vă vorbesc. E important. 

N-ar fi fost politicos să o invite în cameră. Malko propuse: 

— N-aţi vrea să mergem la Den? Mi s-a spus că este un 
local foarte bun. 

Ea ridică din umeri. 

— Dacă doriţi. 

Părea că nu o interesează nimic. O luă înaintea lui Malko. 
Avea un mers semeţ, o ţinută maiestuoasă, cu bustul drept 
şi cu şalele cambrate. Un adevărat animal de rasă. 

Den, localul de noapte al hotelului, era împărţit în mici 
separeuri, închise cu paravane din imitație de bambus. 
Malko şi însoţitoarea sa se aşezară mai departe de 
orchestră. Comandă imediat o sticlă Moet et Chardon, 
scumpă ca aurul, apoi spuse: 

— N-am avut onoarea să vă fiu prezentat de colonelul 
Whitcomb: sunt prinţul Malko Linge. 

Fără să pară impresionată, ea ridică din umeri. Privit de 
aproape, chipul oglindea o teribilă duritate. 

— Mă numesc Mina, răspunse ea privind în gol. 

Nu mai schimbară o vorbă până când fu adusă şampania. 
Malko ridică cupa plină: 

— Pentru ce bem? 


72 


Cu regret, fata luă cupa şi schiţă ceva ce putea fi luat 
drept zâmbet: 

— Pentru succesul discuţiei noastre. 

Îşi înmuie buzele în lichidul rece, bău o înghiţitură şi 
remarcă: 

— E bună! 

Malko îi umplu din nou cupa. Orchestra începu să cânte. 
Era formată din filipinezi, cu aer de americani, care cântau 
în manieră chinezească. 

— Acolo unde lucrez, spuse chinezoaica jucându-se cu 
cupa goală, nu se serveşte şampanie. 

Malko îi umplu cupa: 

— Unde lucraţi? 

— La Kim Hall. Sunt animatoare. 

Işi goli cupa aproape imediat. Privirea lipsită de viaţă îşi 
recăpătase expresia şi obrajii i se înroşiseră. 

— Vorbiţi bine engleza, remarcă el. De ce nu încercaţi să 
găsiţi altceva? 

Fata îl privi aproape cu ură şi îi spuse dispreţuitoare: 

— Am intrat fraudulos în Hong Kong acum un an. 
Documentele mele sunt false. Ca să le plătesc am fost 
nevoită să mă culc timp de cincisprezece zile cu toţi bărbaţii 
care mi-au cerut-o. Cu toţi, înţelegeţi? Sunt o tolerată. Dacă 
aş încerca să iau postul unei fete cu acte în regulă, aş fi 
denunţată. Ştiţi ce înseamnă asta? 

Malko clătină a negaţie din cap. 

— Risc să fiu condusă la frontieră, la comunişti. 

Fata tăcu o clipă şi Malko îi văzu buzele tremurând. 

— Hong Kong-ul e o capcană, spuse ea. Odată ajuns aici, 
nu poţi merge mai departe. Vă aduceţi poate aminte de 
bărbatul care a reuşit acum câţiva ani să se strecoare pe 
feribotul spre Macao. Acolo au refuzat să-l debarce. La Hong 
Kong s-a întâmplat acelaşi lucru. Totul a durat trei luni. 
Nimeni nu a cedat. 

— Ce s-a întâmplat cu el? 

— S-a sinucis ca să nu înnebunească. Ar fi fost în stare 
să-l lase să îmbătrânească acolo. În doi, trei ani, comuniştii 
vor ajunge la Hong Kong. Pentru toţi cei care nu reuşesc să 
plece înainte, cortina va cobori definitiv. Nu vreau să fiu 


73 


acolo în acel moment. 

— Prin ce mijloace puteţi să părăsiţi Hong Kong-ul? 

Privirea fetei îl fulgeră. 

— Dacă aş putea pleca din Hong Kong singură, nu aş fi 
astă seară aici, în singura mea zi liberă. Ca să plec de aici şi 
să reuşesc să ajung în altă parte, îmi trebuie un paşaport, 
iar eu nu am decât un extras fals de naştere. Mă pot duce 
doar la Macao. Ca mine sunt zeci de mii. 

— De ce aţi cerut corpul lui Cheng Chang? o întrebă 
Malko. Nu sunteţi văduva lui. 

Ea ridică din umeri. 

— Am fost obligată să o fac. 

— De ce? 

— Nu pot să vă spun. 

— Cum m-aţi găsit? 

Ea ridică din umeri. 

— Nu are importanţă. Vreau să-mi spuneţi cine sunteţi şi 
de ce sunteţi interesat de corpul lui Cheng Chang. 

Pusese întrebarea brutal, ca un bărbat. 

— De ce? 

— V-aş putea ajuta. 

Părea mult prea serioasă ca să fie o capcană, dar Malko 
nu mai înţelegea nimic. 

— De ce m-aţi ajuta? întrebă el. 

— Pentru un paşaport englez sau american. 

— Ce ştiţi? 

Ea clătină din cap, rânjind cu amărăciune. 

— Nu faceţi pe prostul. Serviciu contra serviciu. 

O fată în slip şi sutien de lame dansa într-o cuşcă cu bare 
aurite în mijlocul scenei, pe o muzică demnă de Harlem. 
Malko ezita: 

— Sunteţi sigură că deţineţi informaţii importante? 

Buzele frumoase de deschiseră într-un rictus crud: 

— Aşa cred. In orice caz, aş putea să vă duc la cineva 
care ştie toată povestea. 

Malko nu se prea vedea în situaţia de a fabrica un 
paşaport fals. Dick Ryan ar fi sărit în sus dacă i-ar fi cerut 
aşa ceva. Departamentul de Stat nu îşi călca principiile. 

— Cine credeţi că sunt, întrebă el, ca să vă pot procura 


74 


un paşaport? 

— Nu-mi pasă. Dacă vreţi să aflaţi ceva, îmi daţi un 
paşaport. Mai există şi o altă metodă. 

— Care? 

— Să mă luaţi de nevastă. 

Glasul îi era lipsit de amabilitate. Ar fi putut foarte bine 
să citească şi cursul bursei. Malko nu se aşteptase la aşa 
ceva şi se forţă să surâdă: 

— Nu mi-a trecut prin minte că v-am inspirat o pasiune 
atât de bruscă când ne-am întâlnit deunăzi la morgă. 

Ea făcu o grimasă agasată. 

— Nu fiţi idiot. Vreau să mă căsătoresc cu 
dumneavoastră doar ca să plec de aici, să obţin un 
paşaport. De îndată ce vom ajunge în Statele Unite, vă 
promit să vă părăsesc în cinci minute. Nu veţi mai auzi de 
mine niciodată. Divorțul îl veţi obţine uşor. 

— Ce intenţionaţi să faceţi? 

Ea surâse obosită, arătându-şi dinţii impecabili. Era 
primul surâs din acea seară. 

— Voi fi târfă, ca şi aici. Nu ştiu să fac altceva şi este o 
meserie ce se poate practica oriunde. Cel puţin voi scăpa de 
frica de a fi arestată şi trimisă în China. Nu vreau să mă mai 
tem niciodată. 

Strânse violent paharul de cristal, gata să-l spargă. Malko 
era perplex: ce ştia ea cu adevărat? 

— De ce aţi apelat la mine? întrebă el. Aceste informaţii 
sunt preţioase pentru multă lume. 

— Sunteţi singurul care îmi poate da ce vreau, răspunse 
ea brutal. Englezii nu vor da niciodată un paşaport unei 
târfe chineze, cât despre bani, pot câştiga cât vreau cu 
corpul meu. 

In jur, lumea dansa şi flirta. Fata continua să se mişte în 
cuşcă. Den era plin de turişti care se temeau să iasă din 
hotel din cauza bombelor. Toţi erau însoţiţi de animatoare 
chineze. 

— Trebuie să mă gândesc, spuse Malko. Nu depinde de 
mine, dar vă promit că dacă pot, vă voi scoate din Hong 
Kong. 

Pentru prima oară, în ochii fetei luci ceva uman. 


75 


— Adevărat? 

— Adevărat. 

— Aveţi ochi de pisică, remarcă ea. Galbeni, ca de pisică. 
Luă cupa de şampanie şi o goli dintr-o singură înghiţitură. 
Amândoi reuşiseră să termine sticla de Moet et Chardon, 
care costa cât să întreţină timp de un an o familie din 
Kowloon. Mina părea uşor ameţită. Auzind melodia lentă 
cântată de orchestră, îl luă pe Malko de mână şi îl conduse 
spre ring. 

Acesta avu impresia că un şarpe cald şi moale se 
încolăcise în jurul lui. Fata părea să nu aibă oase. Era toată 
numai rotunjimi. 

— Vă voi arăta cum câştig banii, îi murmură ea la ureche. 
Făcu efectiv acest lucru, păstrându-şi expresia semeaţă şi 
impasibilă. 

— Gata, spuse Malko la sfârşitul dansului. M-aţi convins. 
Atentatul la pudoare nu era departe. Ea îi dădu drumul din 
îmbrăţişare şi continuară să danseze normal. Când se 
întoarseră la masă, Mina se uită la ceasul lui Malko. Era 
aproape două noaptea. Timpul trecuse repede. 

— E timpul să plecăm, spuse ea, altfel nu vom avea timp 
să facem dragoste şi mâine dimineaţă trebuie să mă scol 
devreme. 

— Dar nu vreau să fac dragoste cu dumneavoastră, 
protestă uşor Malko. 

Ea îl privi, uimită şi ironică în acelaşi timp: 

— Nu vă plac târfele? 

El îi luă mâna şi i-o sărută: 

— Sunteţi o femeie fermecătoare, spuse el şi credeţi-mă, 
nu folosesc prea des acest cuvânt. Poate altădată, după ce 
ne vom cunoaşte mai bine. Să mergem, vă însoțesc. 

Holul de la Hilton era pustiu. Luară un taxi până la 
debarcader şi de acolo un walla-walla care îi lăsă pe malul 
celălalt. Volkswagen-ul era în garaj şi nu dorea să se 
rătăcească prin labirintul din Kowloon City. Mina nu scosese 
un cuvânt tot drumul, ţinându-şi mâna în apă. 

Fata îi dădu adresa şoferului. Zece minute mai târziu, 
maşina se opri în faţa unui imobil cu tencuiala cojită. După 
moda chineză, la toate ferestrele atârnau frânghii de rufe. 


76 


— Mă puteţi găsi în fiecare seară la Kim Hali, spuse ea. 
Hotărâţi-vă repede. 

Işi recăpătase duritatea. 

Malko îi sărută mâna. Fata nu se grăbi să-şi desprindă 
mâna. 

— Ce păcat să sunt o târfă. Nimeni nu m-a tratat 
vreodată aşa cum aţi făcut-o dumneavoastră astă seară. 

Acelea fură ultimele cuvinte. Fata dispăru în holul 
întunecat al clădirii. 

În taxi, Malko recapitulă evenimentele. Hotărât lucru, 
Max calculatorul nu prevăzuse chiar totul. Un lucru îl şoca. 
Cheng Chang nu părea să fi fost un profesionist al muncii de 
spionaj. Cu toate acestea, se aflase în mod sigur în posesia 
unei informaţii vitale. In ce mod şi de la cine? 

Malko făcuse cunoştinţă cu două dintre văduve. Ce 
surpriză îi rezerva cea de-a treia? 


77 


Capitolul IX. 


Niciodată până atunci, de la începutul legăturii sale cu 
doamna Yao, Holy Tong nu se aventurase până la biroul 
acesteia de la Cinematograful Astor. Nu se simţea în largul 
lui când bătu la uşă. Vocea autoritară a amantei sale îi 
răspunse imediat. Impinse uşa şi încercă să pară prietenos 
şi liniştit. În sinea lui însă tremura. 

— Ce cauţi aici? 

Doamna Yao se îndreptă spre el fără să-i dea timp să 
intre în cameră. Lui Holy i se păru că dinţii mari şi galbeni 
se pregăteau să-l devoreze. 

— Voiam... să-ţi vorbesc personal, bolborosi el. E 
important. 

Ea se aşeză şi Holy înghiţi în sec văzând cum i se 
ondulează crupa sfrijită. 

— Ai făcut o nebunie venind aici! zise ea, pe un ton 
scăzut şi furios. 

— Toată lumea ştie că te tratez, protestă Holy Tong. 

Brusc, discursul pe care îl pregătise se spulberă în vânt. 

Incepu şovăitor: 

— Nu ai făcut bine omorând-o pe amărâta aceea. Nu 
greşise cu nimic. Gândul la ea nu mă lasă să dorm... 

Doamna Yao se împăună: 

— Nu te amesteca în afaceri, mizerabile. Eşti un tip 
infect. Din cauza limbii tale ascuţite s-a întâmplat totul. 
Imbecilule. Asta-i tot ce ai avut de spus? 

Vorbele ei nu îmbiau la dragoste. Sărmanul Holy Tong 
începu să regrete că venise, dar ce era mai grav de-abia 
acum urma. 

— Am primit vizita unui bărbat. Un agent american, cred. 
Făcea cercetări. Vreau să spun... 

Sub privirea rece a chinezoaicei, vorbele i se învălmăşiră 
în minte lui Holy Tong. Povesti vizita lui Malko, dând multe 
detalii, vorbii despre tratament şi se opri, cu fruntea 
acoperită de sudoare. 

— Cum te-a găsit? îl întrebă doamna Yao amenințătoare. 


78 


Holy îşi încrucişă mâinile grăsuţe. 

— Femeia, femeia care a murit i-a povestit despre mine. 

Nu spusese „cea pe care ai ucis-o” ca să nu o irite. 

Doamna Yao căzu pe gânduri. Ştia de existenţa acelui 
agent american, de când acesta revendicase corpul lui 
Cheng. Deodată, întrezări o modalitate de a-l folosi. 

— Dacă tot ai să-l revezi, spuse ea, trebuie să-mi faci un 
serviciu. 

— Oh! Nu, gemu Holy. Mi-e frică. 

— Are să-ţi fie şi mai frică dacă te ucid. Refuzi? spuse ea 
amenințătoare. 

— Nu, nu, fac tot ce vrei... 

Ea luă de pe masă un pachet de Craven, aprinse una fără 
să-i ofere şi lui Holy, o puse într-un portţigaret lung de 
bambus şi îşi încrucişă foarte sus picioarele: 

— iți dau posibilitatea să-ţi răscumperi greşeala, zise ea 
pe un ton dulceag. Uite ce-ai să-i spui... 

Ochii lui Holy clipiră în spatele ochelarilor. Doamna Yao îl 
fascina ca un şarpe. Timp de zece minute, îşi ascultă docil 
amanta. Ameţise. Se simţea de parcă s-ar fi prăbuşit într-un 
puț fără fund şi mai ales îi era frică. Blestemă în gând seara 
când se umflase în pene în faţa prietenului său Cheng 
Chang. 

— Voi face cum doreşti, spuse el pe un ton extrem de 
scăzut. 

Ea surâse satisfăcută. Fără probleme, se transformase 
într-o femeie senzuală şi dornică de a plăcea. 

— Voi veni la tine mâine seară, gunguri ea. Mă doare 
spatele... 

Sacul şi peticul. 

Holy simţi un bulgăr de foc în stomac. Când făcea 
dragoste cu el, doamna Yao îi şoptea vorbe pe care nici 
măcar târfele din cele mai bune bordeluri din Kowloon nu le 
puteau inventa. 

— Du-te acum, zise doamna Yao recăpătându-şi duritatea 
tonului. 

Holy ieşi în Hanoi Road, care mişuna de lume. Nu se 
simţea în largul lui. Un ucigaş plătit nu costa nici măcar 
cinci mii de dolari Hong Kong. O mizerie. Mergând pe 


79 


Nankin Road, Holy întorcea problema pe toate feţele. Se 
simţea încolţit. 

Ajunse în faţa Hotelului Peninsula în momentul în care 
dintr-un autocar cobora un şuvoi de turişti japonezi, aduşi 
de Matsamaru, cargoul ancorat în radă. 

* 


* * 


Malko îl aştepta pe Holy Tong care trebuia să vină să-l 
trateze la ora unsprezece, citind South China Morning Post. 
Cel mai important lucru era o listă lungă de atentate şi de 
tulburări. Uciderea doamnei Cheng Chang părea să fi trecut 
complet neobservată, cel puţin oficial. 

Cineva bătu uşor la uşă şi se duse să deschidă. 

In cadrul uşii zării silueta rotofeie a lui Holy Tong. 

Chinezul părea agitat şi nervos. Schimbară câteva 
banalităţi despre vreme, apoi Malko se întinse dezbrăcat pe 
pat, păstrând pe el doar un slip. Holy Tong pipăi delicat 
urmele rănilor vechi. Avea nişte mâini extrem de fine pentru 
un bărbat. 

— Cred că voi putea să vă uşurez foarte mult durerile, 
spuse el după ce îl examină. Este un caz relativ simplu. 

Scoase din buzunar o mică trusă cu ace, dar era atât de 
nervos încât o scăpă pe pat. 

— Ce s-a întâmplat domnule Tong? întrebă Malko. 
Totdeauna sunteţi aşa de încordat înainte de a trata pe 
cineva... 

Chinezul clătină din cap: 

— Nu, dar m-am mai gândit la ce mi-aţi spus ieri apropo 
de prietenul meu Cheng Chang... 

Malko ciuli urechea. Chinezul îi înfipsese un ac de aur 
între două coaste şi nu simţise absolut nici o durere. 
Uimitor. Alte trei ace îi fură înfipte în acelaşi mod în piele. 
Parcă ar fi fost vorba de o altă persoană. Destul de 
impresionant. 

— Trebuie să rămâneţi aşa cam zece minute, comentă 
Holy Tong, ca să poată acţiona asupra terminaţiilor 
nervoase. 

— De ce sunteţi tracasat de subiectul Cheng Chang? 
întrebă Malko. Doar e mort. 


80 


Holy clătină trist din cap. 

— Ştiu, ştiu, spuse chinezul prompt, dar mă întreb dacă 
nu cumva ştiu de ce... 

Malko se ridică în coate atât de brusc, încât fu gata să-şi 
smulgă acele! 

— Ce? 

Holy Tong bătea deja în retragere: 

— Nu ştiu nimic precis, îl asigură el. Mi-am amintit doar 
de o frază, un lucru pe care mi l-a spus. 

Malko stătea ca pe jar. Chinezul se juca distrat cu unul 
dintre acele nefolosite, lată explicaţia pentru nervozitatea 
pe care o afişase la prima lor întâlnire. 

— Domnule Tong, spuse el cu binişorul, dacă ştiţi ceva 
trebuie să-mi spuneţi. Este foarte, foarte important. 

Chinezul cobori privirea: 

— Mi-e frică. Vedeţi doar ce a păţit Cheng Chang. Nu, mai 
bine păstrez secretul pentru mine. Dacă ar afla cineva că 
am stat de vorbă... 

— Nimeni nu va afla niciodată, afirmă Malko. 

Holy se gândi cu amărăciune că i se spusese acelaşi lucru 
cu douăzeci de ani în urmă. In final tot se afla, mai ales la 
Hong Kong. 

Tăcu o clipă, apoi spuse domol: 

— Cu două zile înainte să plece la Taipei, Cheng Chang a 
venit la mine. Părea foarte aţâţat. 

— De ce? 

Holy se aplecă la urechea lui de parcă încăperea ar fi fost 
plină de spioni: 

— Mi-a spus că flota americană avea să fie atacată de 
comunişti cu prima ocazie când ar fi ajuns la Hong Kong! 

Malko îl privi pe chinez. Holy susţinu ferm privirea ochilor 
aurii. In sinea lui, Malko jubila. Electronica era totuşi ceva 
extraordinar. Mărturisirea chinezului verifica perfect ceea ce 
prevăzuse Max calculatorul. 

— Mai ştiţi şi altceva? întrebă el. 

Chinezul clătină din cap. 

— Nimic. Nu vorbea prea mult. Pe moment am crezut că 
glumea. Apoi, după cele petrecute... 

— Multă lume l-a crezut neserios, spuse Malko 


81 


posomorât. 

Brusc, se simţea mai uşurat. Misiunea lui se încheiase. 
Echipa lui Dick Ryan avea să vegheze asupra lui Cora/-Sea 
la sosirea în Hong Kong. În definitiv, totul fusese extrem de 
uşor. 

De acum se putea comporta ca un turist normal: să-şi 
comande nişte costume, să fumeze puţin opiu şi să admire 
minunatul spectacol al golfului fără să se teamă de un glonţ 
în spate. La sosirea lui Cora/-Sea avea să fie departe, la 
castelul său din Austria. Plecând cu Scandinavian, avea să 
coboare la Copenhaga încheind astfel afacerea. Simţi o 
imensă recunoştinţă pentru Holy Tong. 

Singura profund decepţionată, avea să fie Mina, care 
rămânea fără paşaport. Cuprins de bucurie, îi spuse lui 
Holy: 

— Dragul meu, vă invit la masă! 

Chinezul protestă slab, dar Malko insistă până când îl 
făcu să cedeze. Se îmbrăcă şi se îndreptară spre hol. 

Malko fu gata să izbucnească în râs: Po-yick stătea 
aşezată cuminte pe o banchetă! Era tot în compania 
prietenei sale. Hotărât lucru, se îndrăgostise nebuneşte de 
el. Pentru o clipă, Malko regretă că îl invitase pe chinez la 
masă. 

— Aşteptaţi-mă o clipă, îi ceru el. Trebuie să-i spun o 
vorbă acestei tinere domnişoare. 

Po-yick părea la fel de timidă. 

— Prietena mea a vrut să mănânce o îngheţată la 
cofetărie şi am venit cu ea... Nu credeam că am să vă 
întâlnesc. 

Malko surâse în faţa unei asemenea minciuni de 
proporţii, în ochii fetei se citea limpede tulburarea. Fu 
mişcat şi fermecat. 

— lau masa cu un domn, îi explică el, dar începând de 
astăzi voi fi mai liber să vă ajut la teme. Veniţi pe la şase. 

Ea clătină din cap fără să răspundă. Malko o mângâie pe 
obraz şi îl ajunse din urmă pe Holy Tong. Din privirea 
acestuia înţelese că crescuse mult în ochii lui. 

— Ştiu un restaurant coreean foarte bun pe Wan-chai, 
spuse chinezul. Acolo vom putea fi liniştiţi. 


82 


Malko se lăsă condus. Luară un taxi şi coborâră la 
Harcourt Road. Intrând pe Gloucester Road, fură opriţi de o 
maşină de poliţie aşezată de-a curmezişul străzii. Un 
important grup de manifestanți se formase în mahalalele de 
la Morrison Hill, în apropierea hipodromului de la Happy 
Valley. Maşinile nu mai puteau intra în Wan-chai. 

— Să mergem pe jos, îl sfătui Holy Tong. E foarte 
aproape. 

Intr-adevăr, restaurantul coreean se afla la mai puţin de 
un sfert de milă, în apropiere de debarcaderul feribotului pe 
Jordan Street. Malko era singurul european. Pe fiecare masă 
se afla un reşou cu petrol! 

Straniu. Malko înţelese de ce li se aduseră bucăţi de 
carne crudă... Bucătăria coreeană semăna cu cea franceză 
şi cea americană... Sosul care însoțea carnea putea dizolva 
şi vopseaua de pe masă. 

Vinul, amar şi tare, semăna cu un purgativ. Holy Tong îl 
îndemnă pe Malko să bea: 

— Este excelent pentru virilitate, afirmă el. Vinul de 
Ginseng este foarte căutat. 

Holy nu se dezminţea. 

Malko se programă pentru a doua zi, fiind de acord cu 
continuarea tratamentului. Holy avea însă altceva în minte: 

— Vă pot duce într-un loc nemaivăzut, îi şopti el lui 
Malko. Se numeşte Casa Păsărilor. Acolo puteţi vedea cele 
mai rare păsări şi cele mai frumoase fete din Hong Kong. 
Dacă sunteţi de acord, nu vă va costa nici un ban... 

— Este vorba de nişte filantropi? 

Holy scoase un gâlgâit, privindu-l lubric. 

— Nu, dar există foarte mulţi chinezi bogaţi, prea bătrâni 
pentru a face dragoste. Aceştia vin acolo pentru a privi. Ei 
plătesc fetele. j 

După cum vorbea, Holy părea unul de-al casei. In ceea 
ce-l privea, nici măcar nu-i trecea prin minte să servească 
drept cobai acelor chinezi bătrâni. Plăti şi ieşiră. Malko se 
grăbea să ajungă la consulat şi să-i dea vestea bună lui Dick 
Ryan. Chinezul se ducea acasă şi Malko îl lăsă în dreptul 


funicularului de pe Garden Street. 
* 


83 


* * 


Dick Ryan era îmbrăcat într-o manieră care l-ar fi făcut 
pe colonelul Whitcomb să urle. Un costum uşor, cu dungi 
atât de late, încât părea o uniformă de deportat. Fruntea îi 
era brăzdată de două riduri adânci. Nu notase nimic din ce 
povestise Malko, dar se jucase tot timpul cu creionul. 

Intrevederea avea loc în biroul de la etajul unsprezece. 
Prin fereastră se zărea Wan-chai şi partea vestică a golfului 
Kowloon. 

Malko termină de povestit. Ryan luă o gură de ceai şi se 
îndreptă spre fereastră. Acoperişul zimţat al Băncii Chinei se 
detaşa în soare. 

— Ce n-aş da să fac un tur pe-acolo, suspină el. 

Se întoarse spre Malko: 

— Coral-Sea va fi aici într-o săptămână. Povestea 
dumneavoastră devine acum credibilă. Aş vrea însă să ştiu 
cum un amărât ca Cheng Chang a intrat în posesia unei 
informaţii reale şi de o importanţă capitală! Altfel n-ar fi fost 
ucis. Intreaga poveste ascunde un mister. 

— Ce veţi face în legătură cu Cora/-Sea? 

Ryan scoase un sunet nedefinit. 

— Să mă rog şi să avertizez Washingtonul şi pe englezi. 
Cel mai bine ar fi să-şi amâne vizita. Vom avea astfel timp 
să descoperim ceva mai concret. Această decizie nu 
depinde însă de mine. 

— De ce să nu le spunem nimic englezilor şi să 
împiedicăm pur şi simplu portavionul să vină? sugeră Malko. 

Ryan scuipă cu precizie într-o scuipătoare aflată la un 
metru distanţă. 

— Glumiţi? Şi englezii? Şi comerţul local? Flota a şaptea 
este mană cerească pentru târfe şi pentru localurile din 
Wan-chai, fără ai mai pune la socoteală pe croitori. Dacă le- 
am da o asemenea lovitură pe tăcute, ar fi capabili să ne 
goneașcă de aici. Hong Kong-ul aparţine încă Majestății 
Sale.. II voi convoca pe iubitul colonel Whitcomb, pentru o 
scurtă conferinţă... Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Nu 
are decât să-l roage pe Buddha să ne dea mână liberă. Ştie 
că portavionul este în drum spre Hong Kong... Venirea lui 
înseamnă şi o mică încurajare în privinţa Chinei şi a 


84 


Taipeiului. Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla în cazul în care 
Coral-Sea şi alte două, trei ca el, s-ar afla în radă chiar în 
momentul în care comuniştii s-ar hotărî să invadeze Hong 
Kong-ul. O adevărată forţă de impunere a păcii, nu? Credeţi- 
mă, Whitcomb nu ne are la suflet, dar cu greu i s-ar putea 
smulge din mâini portavioanele. Ar trebui să fie acolo toţi 


lâncierii din Bengal... 
* 


* * 


Ochii albaştri ai colonelului Whitcomb îl priveau pe Dick 
Ryan fără să-l vadă. 

— Refuz, spuse el pe un ton egal... Ca responsabil cu 
securitatea în colonie, vă pot asigura că nimic nu se va 
întâmpla navelor flotei a şaptea pe perioada cât vor sta 
ancorate în radă. Răspund cu capul. 

Morocănos, Ryan ridică din umeri şi mormăi: 

— Demisia o să ne încălzească foarte tare, atunci când 
Coral-Sea se va afla pe fundul apei. 

Colonelul Whitcomb păru că nu auzise. Tamburina într-un 
ritm exasperant cu degetele pe sugativa din faţa lui. Cei trei 
bărbaţi se aflau în sala de conferinţe a consulatului, aflată 
la etajul trei. Malko de-abia avusese timp să se întoarcă la 
Hilton cu o oră înainte de reuniune. 

Colonelul Whitcomb nu fusese surprins să-l găsească pe 
Malko în birou. Se comportase de parcă n-ar fi existat. 

— In definitiv, zise Whitcomb sarcastic de ce vă temeţi, 
domnule Ryan? Credeam că portavionul Cora/-Sea este 
invulnerabil. 

Ryan scuipă şi ridică un deget acuzator: 

— Pe legea mea, dacă le-ar trece prin cap comuniştilor să 
instaleze o mitralieră pe Banca Chinei, cât timp v-ar trebui 
să-i alungaţi? Elicopterele dumneavoastră nu pot ateriza. 
Dacă ar trebui să vă bateţi din etaj în etaj, acest lucru v-ar 
lua trei săptămâni... De acord, Cora/-Sea va veni, dar pentru 
ca drapelul englez să fluture pe Banca Chinei... 

Whitcomb strânse din buze. Dick Ryan atinsese un punct 
sensibil. Enclavele comuniste din colonie îi stăteau ca un 
spin în coastă. 

— Dacă aţi fi însărcinat cu securitatea Hong Kong-ului, 


85 


răspunse el, tare aş vrea să ştiu cum aţi proceda. Vă 
reamintesc faptul că acei comunişti ne pot întrerupe apa 
când vor şi pot declanşa o revoluţie în patruzeci şi opt de 
ore, fără a trage un singur foc... 

Malko îşi drese glasul. Ryan şi Whitcomb se urau în mod 
vizibil, ceea ce nu ducea la nimic bun. 

— Colonele, îi spuse el, în ce mod vă afectează faptul că 
portavionul nu va veni de această dată la Hong Kong? Nu 
este o măsură definitivă. Vrem doar să evităm riscul unui 
incident. 

— Domnule, zise Whitcomb cu un dispreţ infinit în voce, 
nu ştiţi nimic despre rasa galbenă. Una din două: sau după 
cum cred, este vorba de o intoxicare abilă. In acest caz, 
adversarii noştri vor vedea că este de ajuns să ne sperie ca 
să dăm înapoi. Imaginaţi-vă consecinţele dezastruoase pe 
termen lung pentru colonie. 

| se adresă în special lui Ryan, pe un ton sarcastic: 

— La Macao, episcopul are nevoie de autorizaţia 
partidului pentru a deschide biserica. Vreţi să se întâmple 
acelaşi lucru şi la Hong Kong? 

Nimeni nu răspunse. Colonelul Whitcomb îşi aprinse pipa 
şi continuă: 

— In ipoteza că nu este un bluf, tot avem de pierdut. 
Comuniştii ştiu că portavionul Cora/-Sea va acosta aici; se 
vor întreba de ce nu mai vine şi astfel se va crea un 
precedent. Vor pretinde că a fost împiedicat de acţiunea 
forţelor democratice. Nu uitaţi că suntem angrenaţi într-o 
bătălie pe viaţă şi pe moarte, o luptă în care psihologia este 
mai importantă decât armele. Cât priveşte Cora/-Sea, nu 
este la fel de important ca cele opt divizii roşii aflate de 
cealaltă parte a frontierei, dar trebuie să se afle acolo... Pe 
scurt, amânarea vizitei ne-ar face să pierdem teren în faţa 
chinezilor. Mă opun vehement şi îmi exprim părerea ca 
reprezentant al Reginei şi al guvernului Regatului Unit. 

In orice caz, cocteilul de bun venit este deja pregătit, 
pentru ofiţerii superiori de pe Cora/-Sea, până la gradul de 
căpitan... 

Un cocteil care risca să se transforme într-unul Molotov... 
Fosta armată a Indiilor nu-şi pierduse drepturile. Malko îl 


86 


privea cu coada ochiului pe Dick Ryan care se abţinea să nu 
explodeze. Americanul strângea atât de tare din buzele 
subţiri, încât acestea deveniseră o dungă subţire. 

— Colonele, zise acesta  mieros, raţionamentul 
dumneavoastră este perfect. Puteţi însă să-mi spuneţi ce se 
va întâmpla dacă socotelile dumneavoastră vor da greş şi 
Coral-Sea va fi găsit pe fundul golfului Hong Kong? Uitaţi 
încă un lucru: eu sunt responsabil de securitatea vaselor 
flotei a şaptea, odată ajunse în radă. In împrejurările 
actuale, nu pot asigura însă această securitate. Cei care au 
pus o bombă la bordul Boeingului Companiei China Airlines 
nu glumesc, l-aţi identificat? 

Atmosfera nu se destindea de loc. 

Colonelul Whitcomb rămase tăcut un minut lung cât o 
eternitate: 

— Bine, zise el. În primul rând, serviciile noastre 
supraveghează îndeaproape afacerea Boeing. Pentru că mă 
siliţi, pot să vă mai spun că am dovada că numitul Cheng 
Chang este în viaţă. Suntem pe urmele lui. Dacă îl găsim, 
vom afla informaţiile care ne lipsesc. Asta explică 
optimismul meu... 

Ryan şi Malko schimbară o privire surprinsă. Asta era 
într-adevăr o veste inedită şi explozivă. 

— Cum aţi aflat că trăieşte? îl întrerupse brutal Ryan. 

— Am găsit persoana care a transportat un chinez rănit 
de la Kai-tak până la o casă de pe Hanoi Street, în seara 
accidentului. Ancheta a demonstrat că nu putea fi vorba 
decât de Cheng Chang. De atunci, i-am pierdut urma. 

— Aveţi pretenţia să găsiţi în trei zile un chinez în Hong 
Kong, spuse Ryan ironic, când dumneavoastră nu sunteţi în 
stare să-i opriţi pe cei care pun bombe... 

Englezul se înroşi violent. 

— Sunt în Hong Kong de cincisprezece ani, domnule 
Ryan, zise el şi pot să vă spun că rareori înregistrăm 
eşecuri. 

— Cheng Chang a fost grav rănit? întrebă Malko, 
încercând să evite ca englezul şi americanul să-şi sară unul 
altuia la gât. 

— Destul de serios, după declaraţiile martorului, dar nu 


87 


îndeajuns pentru a-i pune viaţa în pericol. 

— Nu sunteţi singurul care îl caută pe acest Cheng 
Chang, zise perfid Ryan. Nimeni nu poate garanta că îl veţi 
găsi primul... N 

Whitcomb nici nu clipi. Işi ratase cariera. La poker ar fi 
putut câştiga de zece ori solda. 

— Sunt fericit să îl întâlnesc aici pe domnul Linge, pe 
care l-am crezut ceea ce nu era, zise el. 

Ochii albaştri îl fixară pe Malko: 

— Anchetez moartea unei chinezoaice. Chiar soţia lui 
Cheng Chang. A fost asasinată cu o doză masivă de cianură 
a doua zi după explozia Boeingului. Un martor chinez, o 
tânără, a zărit un bărbat, un alb, ale cărui semnalmente 
corespund perfect cu cele ale domnului Linge, intrând în 
apartamentul crimei, cu câteva minute înainte de 
descoperirea corpului. L-am găsit şi pe şoferul de taxi care 
l-a dus pe domnul Linge departe de locul crimei. Sunt nevoit 
să-l rog pe colaboratorul dumneavoastră să stea la 
dispoziţia noastră. Nu exclud; nici o arestare... 

Malko se simţi mai degrabă stânjenit. inchisorile din Hong 
Kong erau probabil îngrozitoare. Se şi vedea deja sacrificat 
pe altarul relaţiilor anglo-americane... îi aruncă o privire lui 
Ryan: americanul se învineţise de furie, chipul lui luând 
culoarea cămăşii cu care era îmbrăcat. 

— Colonele Whitcomb, spuse el accentuând fiecare 
cuvânt, am onoarea să vă comunic că prinţul Malko Linge 
face parte din personalul diplomatic al consulatului nostru, 
cu titlul de viceconsul. In consecinţă, nici nu se pune 
problema să-l urmăriţi sau chiar să-l interogaţi. Tot ce puteţi 
face este să cereţi rechemarea lui. În împrejurările actuale, 
demersurile vor dura extrem de mult... 

Malko închise ochii aurii. Totul semăna cu un duş scoţian: 
nu-i displăcea poziţia de vice-consul... Corespundea mult 
mai mult aspirațiilor sale decât postura de spion de lux. 
Evident, ştiind că modestul consulat de la Hong Kong 
număra o sută cincizeci de vice-consuli, la o populaţie de 
trei mii cinci sute de americani, postul era mai mult 
onorific... în sfârşit... 

Colonelul Whitcomb nu dezarmă. 


88 


— Pot să vă întreb de când datează această numire? 

— De acum, zise brutal Ryan. Să nu-mi spuneţi că nu am 
dreptul să-l învestesc pe prinţul Malko, pentru că greşiţi. 

Englezul rămase cu gura căscată. Americanii nu 
respectau nici un fel de convenienţe. Ryan însă nu 
terminase: 

— Whitcomb, zise el, omiţându-i cu bună ştiinţă gradul, 
dacă cei din Formosa ar afla povestea cu filiera din Kwang- 
si, cred că ar fi în interesul dumneavoastră să vă cereţi 
mutarea... 

— Kwang-si? Repetă colonelul pe un ton neutru. Nu văd 
ce... 

— Lăsaţi-mă să vă reîmprospătez memoria, îl ironiză 
Ryan. Exista la un moment dat o filieră de infiltrare în China 
comunistă. Cei din Formosa au trimis anul trecut o duzină 
de agenţi, până când şi-au dat seama că aceştia erau 
aşteptaţi la Canton şi făcuţi bucățele, cu toate 
rafinamentele cerute de rangul lor. 

Americanul flutură ameninţător degetul. 

— Ştiaţi asta de la început, colonele Whitcomb, de la 
canalia de Wang-chai care a schimbat tabăra pentru a treia 
oară. Se întoarse spre Malko: Wang-chai este şeful poliţiei 
chineze din Hong Kong. A stat trei ani la comunişti apoi s-a 
întors. Numai că dumneavoastră nu aţi spus nimic, ca să-i 
scăpaţi pielea... 

Whitcomb trase din pipă: 

— Oamenii aceia ar fi murit oricum. Erau nişte proşti... 

— Dacă v-aţi pus în gând să omorâţi toţi proştii, mai bine 
i-aţi fi pus să sape în Marele Canion din Colorado. N-ar fi 
scăpat prea mulţi. 

— Dumneavoastră aţi fi făcut la fel, suspină nevinovat 
Whitcomb. Bănuiesc că nu-i prea stimaţi pe cei din 
Formosa, nu-i aşa? 

Vorbele lui erau de un cinism dezgustător. Malko privea 
ţintă masa. Tot ce auzise nu-i servea la nimic. Uitându-se la 
ceas, colonelul Whitcomb se ridică de parcă nimic nu se 
întâmplase. 

— Trebuie să plec. Ţineţi-mă ca curent cu data exactă a 
sosirii portavionului Cora/-Sea. 


89 


Îi întinse mâna lui Malko: 

— Felicitări pentru promovare, dragă domnule. 
Comunicaţi-mi adresa dumneavoastră ca să vă putem 
trimite invitaţii la recepţiile noastre. 

In vocea lui nu se ghicea nici urmă de ironie. Armata 
Indiilor fusese o şcoală bună. Nu-i strânse mâna lui Ryan, 
mulţumindu-se să încline scurt din cap. Făcându-şi de lucru 
cu nişte hârtii, americanul de abia răspunse. De îndată ce 
englezul ieşi, Ryan explodă: 

— Cât teatru, Dumnezeule, cât teatru! Şi încă de proastă 
calitate! Nenorociţii ştiu totul, dar nu mişcă un deget. Aşa 
au făcut şi când a fost vorba de Kwang-si. 

— De ce tot pomeniţi despre această poveste? 

Ryan mâzgălea cu furie hârtia din faţa lui: 

— Printre tipii din Formosa era unul de-al nostru, spuse el 
posomorât. Nemernicul de Whitcomb ştia acest lucru, dar 
consideră Hong Kong-ul drept moşia lui. Fiţi deci cu ochii în 
patru. De aici şi până la a vă denunța prietenilor lui nu este 
decât un pas. 

— Ultimul lucru înainte de a pleca de aici, zise visător 
Ryan, va fi să-i dau unuia cinci sute de dolari ca să-l 
împingă pe acest nemernic de englez sub roţile unui 
tramvai. Aşa voi pleca fericit. 

Frumos... Era ceea ce se putea numi o înţelegere 
cordială... 

Malko nu vru să se asocieze, nici măcar cu gândul, unei 
asemenea ticăloşii. Nici Ryan nu era un îngeraş. 

— Bine, zise americanul, aţi înţeles. Trebuie să daţi de 
amărâtul acela înaintea lui Whitcomb şi mai ales înaintea 
altora. E rândul dumneavoastră... 

— Sunteţi foarte optimist, suspină Malko. Sunt două 
milioane de chinezi în Hong Kong... 

— Vă  descurcaţi dumneavoastră. Nu uitaţi că v-am 
schimbat pe un portavion, mormăi Ryan. Cora/-Sea soseşte 
peste o săptămână şi aş vrea să ştiu mai multe despre 
această poveste. Nu m-ar mira să aibă un submarin în 
miniatură sau ceva asemănător... Daţi-i drumul. Sunt gata 
să vă ajut în orice fel. Practic, să vă asigur tichete de masă, 
o maşină cu care să fiţi reperat de la zece mile şi o hartă a 


90 


Hong Kong-ului... 

li strânse totuşi cu putere mâna lui Malko şi se cufundă în 
studierea unor sinteze. 

Malko părăsi perplex consulatul. 

Cum să-l găsească pe Cheng Chang? 

Doar Holy Tong şi Mina îl puteau ajuta, cu toate că cei doi 
erau la fel de puţin demni de încredere. Un soare puternic 
strălucea deasupra Hong Kong-ului. Feriboturile şi micile 
walla-walla din radă păreau nişte jucării. O  joncă 
pântecoasă, cu pânzele sfâşiate, defila majestuos prin faţa 
clădirii Central District. Indiferenţi la luxul insulei, echipajul 
se spăla aplecat peste bord, cu apă din mare. Arborau 
pavilionul comunist şi se întorceau probabil din China, cu 
marfă de contrabandă. Una dintre contradicţiile obişnuite la 
Hong Kong. 

Înainte de a intra în Hotelul Hilton, Malko se duse cu 
gândul la bărbatul hăituit, ascuns undeva pe insulă. Dacă 
era găsit, îl aştepta cu siguranţă moartea. Niciunul dintre 
urmăritori nu-şi făcea însă griji. Cel urmărit era prins în 
angrenajul nemilos al războiului secret. 

In faţa Hotelului Hilton, echipa de cricket se antrena de 
parcă nimic nu se petrecuse. 


91 


Capitolul X. 


În momentul în care Malko îi întinse cheia 
recepţionerului, un strigăt ascuţit îl făcu să se întoarcă. 

Silueta diafană a lui Po-yick de abia se mai zărea între doi 
gurkha voinici care o ţineau de ceafă ca pe un câine. Micuța 
chinezoaică se zbătea din toate puterile, chiţăind ca un 
şoarece. Unul dintre hinduşi o ridică în aer şi ea începu să 
dea furioasă din picioare. Sângele albastru al lui Malko se 
înfierbântă: îmbrâncind doi filipinezi burtoşi şi unsuroşi, 
traversă holul ca o săgeată. 

— Lăsaţi fetiţa în pace, le ordonă el celor doi gurkha. 

Cei doi hinduși îl priviră fără să priceapă, ridicară din 
umeri şi o târâră în continuare pe Po-yick. 

Malko se proţăpi în faţa celui mai înalt şi îl împinse cu 
degetul în pântecul revărsat: 

— Stop it! 

Managerul veni şi el în fugă, lumea începu să se adune, 
sub privirile neclintite ale funcţionarilor chinezi şi ale fetelor 
îmbrăcate în rochii lungi. Nici măcar nu priveau scena, de 
parcă s-ar fi petrecut pe o altă planetă. Le era frică. 

Malko îi surâse lui Po-yick şi o apucă de singura mână 
liberă: 

— Nu-ţi fie frică. 

Managerul, un italian cu ochelari, cu un aer extrem de 
plictisit, interveni: 

— Domnule, această fată este bănuită că ar fi adus aici 
bombe. Se ascunde de mult în hol. Situaţia este foarte 
gravă şi nu trebuie să stânjenim acţiunea poliţiei. 

Malko ridică din umeri şi îl fulgeră cu ochii aurii: 

— E ridicol, fata nu se ocupă cu aşa ceva. Trebuia să ne 
întâlnim. 

ltalianului îi căzu falca. Îl privi pe Malko, îmbrăcat într-un 
elegant costum de alpaca, apoi pe fetiţa cu şosete albe. 
Făcu apoi un semn din cap, celor doi hinduşi care, docili, 
dădură drumul prăzii. Imediat, Po-yick se refugie lângă 
Malko, cu ochii strălucind de furie în spatele ochelarilor. 


92 


Managerul tuşi discret: 

— Vă rog să ne scuzaţi, domnule, dar în împrejurările 
actuale, nu-i aşa... 

Se îndepărtă, grăbindu-se să împărtăşească celor de la 
recepţie, care văzuseră însă altele şi mai şi, o veste atât de 
picantă. Po-yick îşi luă demnă ghiozdanul şi îl urmă pe 
Malko la Dragon Boat Bar. Era prima oară că acceptase o 
asemenea invitaţie. Malko nu îndrăzni să-i propună să urce 
în cameră. Colonelul Whitcomb ar fi fost bucuros să-l acuze 
de corupere de minore... Comandă un suc de portocale 
pentru ea şi o votcă pentru el. Regretând că nu putea să-i 
dea să guste din şampania Moet et Chardon pe care direcţia 
hotelului i-o adusese în cameră. Probabil că Ryan îi 
avertizase despre proaspăta lui numire... 

— Pe mine mă căutaţi? întrebă Malko. 

Chinezoaica plecă privirea şi spuse cu o voce firavă: 

— Am condus o prietenă care locuieşte alături şi am 
trecut pe aici. Voiam să vorbim despre Steve MacQueen. 
Este imperialist? 

Malko izbucni în râs. Uite unde se pripăşise comunismul! 

— De ce? întrebă el. 

Po-yick se bosumflă. 

— Rulează un film cu el la Royal, pe Shentung Street. Aş 
fi vrut să-l văd dar preşedintele Mao a spus că trebuie să 
luptăm împotriva imperialismului prin orice mijloace. Dacă 
Steve MacQueen este un imperialist, nu pot să văd filmul... 

— Vă asigur că Steve nu este un imperialist. Oricum, nu 
mai mult ca mine... 

Ea îl privi pieziş: 

— Toţi americanii sunt imperialişti. Nu sunteţi american? 
Austria nu e aproape de America? 

— E destul de departe, dar noi admirăm foarte mult 
China. 

Ochelarii lui Po-yick se aburiră de o emoție puternică. 

De fiecare dată când se credea neobservată, îl mânca din 
ochi pe Malko. Cu un aer grav, îşi bău sucul de portocale şi 
întrebă: 

— Mi-e frică de bărbaţii bărboşi. N-aţi vrea să mă însoţiţi 
până la staţia de autobuz din colţul străzii Ice? 


93 


Încă un pretext pentru a fi cu el. Malko nu avea nimic de 
făcut până la masa de prânz, poate doar să dea de urma lui 
Cheng Chang. O sarcină aproape imposibilă. 

Plecă şi urmat de Po-yick, părăsi Dragon Boat Bar. 
Hindusul care stătea de pază îi aruncă o privire întunecată. 
Regreta sincer că nu-i sucise gâtul fetiţei, înainte de sosirea 
lui Malko. Ca toţi hinduşii, îi ura din toată inima pe chinezi. 

Un coolie slab ca un ţâr le bară drumul şi Malko nu scăpă 
de el decât cu o hârtie de cinci dolari. Foarte veselă, Po-yick 
mergea cu paşi mărunți pe lângă el. Brusc, înainte de 
ajunge la intersecţia Queen's Road cu Ice Street, se opri şi îl 
trase de mână pe Malko spre o poartă mare. Surprins, 
acesta se trezi într-un intrând întunecos şi strâmt. Nu avu 
timp să-şi pună vreo întrebare despre o asemenea 
comportare stranie. 

— Ţine şi asta, îi ceru ea. 

li întinse ghiozdanul, ca să poată căuta în el în voie. 
Scoase ceva care semăna cu o lanternă japoneză de hârtie, 
acoperită cu caractere chinezeşti de culoare roşie. 

Suflă repede şi obiectul se umflă, căpătând forma unui 
balon aproape pătrat, învelit în hârtie cafenie. Legă obiectul 
la gură şi îl puse pe asfalt, cu un aer concentrat şi comic. 
Obiectul era de mărimea unei mingi de fotbal. 

— Ce e asta? întrebă Malko. 

Po-yick pufni în râs: 

— O bombă! 

— O bombă? 

Malko privi neîncrezător obiectul. Văzuse umflându-se 
ceea ce părea a fi o minge de copil. Po-yick îl trase de mână 
spre Queen's Road. Fata o luă cu pas vioi în direcţia staţiei 
de autobuz. Acolo se aşeză la coadă, privindu-l pieziş pe 
Malko. 

— Ce înseamnă povestea asta? întrebă el sever. 

Chinezoaica râdea în hohote: 

— Este o bombă democratică, mă rog, una falsă. 
inscripţiile în chineză avertizează lumea să se îndepărteze, 
pentru că va sări în aer, ucigând toţi duşmanii poporului. 
Poliţia o va găsi şi va trimite o maşină şi mulţi agenţi. Nu 
ştiu că e falsă, înţelegeţi? Aşa, se vor chinui cu ea şi nu vor 


94 


avea timp să-i urmărească pe adevărații democrați... 

Malko rămase cu gura căscată. Privi înspre poarta unde 
se afla „bomba”. 

— Foarte rău. Dacă sunteţi prinsă? 

— Aş fi o martiră a revoluţiei, zise Po-yick serioasă şi 
imperturbabilă. Poliţiştii mă vor viola şi mă vor bate, dar nu 
voi denunța pe nimeni... 

Autobuzul verde sosise. Po-yick se ridică pe vârfurile 
balerinilor şi îl sărută pe Malko pe obraz. 

— Sunteţi foarte drăguţ. De vreme ce nu sunteţi un 
imperialist, nu v-aţi supărat, nu-i aşa? Bombele sunt doar 
pentru imperialişti... 

Cam îngrozit, Malko reuşi să o întrebe: 

— Faceţi asta des? 

— De fiecare dată când mi se cere, spuse mândră Po- 
yick. Fac parte din Frăția Fluturilor din Wan-chai. Suntem 
foarte activi şi... 

Restul se pierdu în uruitul autobuzului. Malko privi 
vehiculul greu îndepărtându-se. Incepuse să înţeleagă de ce 
englezii făceau crize de nervi când venea vorba despre 


chinezi... 
* 


* * 


Holy Tong mânca fără poftă, cu toate că la Ascot se 
simțea ca acasă, iar patronul, un fost legionar francez 
dezertor, venit într-o zi din Cambodgia, îi prepara o tocană 
formidabilă. 

Îi era frică. Doamna Yao venise la el acasă chiar în acea 
dimineață. Făcuseră dragoste pe săturate, dar ceva în 
atitudinea reținută a chinezoaicei îl speriase, cu toate că nu 
fusese mai dispreţuitoare ca altă dată. Holy îi raportase 
fidel discuţia cu Malko. Doamna Yao păruse satisfăcută, dar 
afişase totuşi o oarecare reticenţă. Fără să-l privească, 
remarcase: 

— Acest om nu-mi place. Pare mult mai deştept decât 
Cap de Ou. Poate fi periculos. 

Cap de Ou era porecla dată de comunişti lui Dick Ryan. 

Imbrăcându-se şi afişând acel rânjet care îi ţinea loc de 
râs, doamna Yao spusese: 


95 


— Dacă americanii te-ar răpi şi ţi-ar înfige ace în pântecul 
ăsta mare, ai vorbi. 

— Niciodată, jură fără convingere Holy. 

Doamna Yao îl strânsese atât de tare de sex încât îi 
dădură lacrimile. Femeia se ridicase, îl bătuse amical pe 
umăr şi spusese: 

— Vei vorbi. Sunt sigură. 

Holy dădu la o parte farfuria pe trei sferturi plină. 
Cuvintele doamnei Yao i se învălmăşeau în minte. Avea 
întâlnire cu bărbatul cu ochii aurii pentru o nouă şedinţă de 
acupunctură. Fu tentat să-i telefoneze pentru a amâna 
şedinţa, dar nu îndrăzni. Şi-ar fi pierdut prestigiul şi, mai 
grav, nu s-ar fi supus ordinelor doamnei Yao. 

Uşa restaurantului se deschise şi apăru Malko. Holy Tong 
se sili să mestece în continuare. Ochii noului sosit erau 
ascunşi în spatele lentilelor negre şi nu-i putea vedea 
expresia feţei. Surâse timid. Fără grabă, Malko se apropie 
de masă şi se aşeză. Holy înghiţi pe nemestecate şi râgâi 
uşor. 

— Prietenul dumneavoastră Cheng Chang trăieşte, îl 
anunţă Malko. O asemenea veste vă va bucura, sper. 

Brusc, Holy avu impresia că mănâncă iască. 

— Imposibil, se auzi spunând. 

— Ba da, s-a salvat înot, după explozia Boeingului. 

Momentul de tăcere i se păru chinezului interminabil. 
Ochii necruţători ai amantei sale îi jucau în minte: văzuse 
deja cadavre „interogate” în pivnițele cinematografului 
Astor. 

— Unde se află? întrebă el dintr-o suflare. 

Viaţa lui depindea de acel răspuns. 

— AŞ vrea şi eu să ştiu, oftă Malko. Poate mă ajutaţi să-l 
găsesc. 

Chinezul respinse cu un gest fructele de manghier 
confiate oferite de chelner. Malko îl lăsă să fiarbă în suc 
propriu. 

— Vă părăsesc, spuse el. Prefer să stau mai lângă 
fereastră. Imi place spectacolul străzii... 

Holy nu încercă să-l reţină. Era scăldat în sudoare. Prima 
reacţie fu să se repeadă la telefon ca să o anunţe pe 


96 


doamna Yao. Din fericire, se abţinu. Furia chinezoaicei l-ar fi 
copleşit. Atâta timp cât Cheng Chang nu fusese găsit, mai 
avea o şansă. Poate că totuşi murea... Gândul îl făcu pe 
Holy să se ruşineze, dar în situaţia lui era singura speranţă. 
Brusc, se hotărî să tacă până la noi ordine. 

Studiind meniul, Malko supraveghea sala. Se hotărâse să 
rişte şi să joace periculos. Multe lucruri îi scăpau în acea 
afacere. Persoanele care gravitau în jurul fantomei lui 
Cheng Chang aveau relaţii stranii. Frumoasa Mina, 
libidinosul Holy, colonelul Whitcomb, a treia văduvă pe care 
de abia o zărise... Ce doreau? Până şi Max calculatorul ar fi 
avut de furcă în găsirea răspunsului, nu doar un modest 
creier de aristocrat, pe deasupra şi puţin agent secret... 

Comandă un jigou, fel de mâncare rarisim la Hong Kong. 
Legiunea avea şi ea părţi bune. 

* 


* * 


Doamna Yao se închisese în biroul aflat deasupra 
cinematografului Astor pentru a reflecta. Pentru prima oară 
după mulţi ani, resimțea ceva interzis de legile nescrise ale 
partidului: ataşamentul faţă de o fiinţă periculoasă pentru 
acţiunea forţelor democratice. 

Incercase să se convingă că Holy Tong era doar o larvă 
mizerabilă, un porc care nu se gândea decât la satisfacția 
sexuală, un laş şi mai ales un tip apolitic, pe care nu se 
hotăra odată să-l suprime. Aceasta era soluţia justă. Se 
simţea uimită de ea însăşi. Ce grăunte de nisip bloca 
maşinăria perfectă care făcuse din ea şefa partidului la 
Hong Kong? 

Cu toate acestea, nu se putea hotărî. Tot gândindu-se, 
întrezări deodată o altă alternativă de acţiune. In definitiv, 
era de ajuns să câştige ceva timp. 

Zarurile erau aruncate. In luarea unei asemenea decizii, 
lichidarea unei persoane, nu încăpeau sentimente colegiale. 
Doamna Yao era atotputernică, cu condiţia însă ca după 
acţiune să alcătuiască un raport detaliat, abilitate în care 
excela. 

Ridică receptorul şi formă un număr care nu apărea în 
nici un anuar. 


97 


* 
x x 


Malko fu nevoit să-i dea şoferului cinci dolari ca să 
accepte să-l ducă la Kim Hali, pe Tai-wang Road. Ultima 
ediţie a ziarului Hong Kong Standard anunţa că Wan-chai 
fusese înconjurat de poliţie din cauza unei bombe adevărate 
care rănise grav trei persoane: poliţiştii însărcinaţi să o 
dezamorseze. Mulțimea împiedicase ambulanţele să ajungă 
la locul atentatului. 

Taxiul pătrunse în viteză pe Hennessy Road, cea mai 
mare arteră din Wan-chai. Nenumăratele firme pe care scria 
„Susie Wong” se balansau trist deasupra trotuarelor pustii. 

Urcând pe Tai-wang Road, animația îşi făcu simțită 
prezenţa. Drumul escalada una dintre colinele dominând 
cartierul Wan-chai. Clădirile deveneau din ce în ce mai rare, 
dar mai luxoase. Trecură prin faţa pagodei Peştera Tigrului 
şi taxiul opri în faţa unei clădiri joase ascunse în spatele 
unui gard înflorit. Priveliştea era feerică: de sus se putea 
vedea întreg cartierul Wang-chai şi golful. Un puşti cam de 
opt ani se opri în faţa lui Malko: îmbrăcat în zdrenţe, trăgea 
după el cu o sfoară o cutie mare de carton, plină cu resturi 
roind de muşte. Mâncarea pentru el şi familia lui. Îl privi fără 
vlagă pe Malko şi coborî pe o potecuţă dând spre Tai-wang 
Road. 

Malko privi în direcţia în care dispăruse copilul, în faţa lui, 
era o coşmelie de chirpici, lipită de colina abruptă. Englezii 
numeau pudic aşa ceva „zonă de redistribuire”. O vâlcea îi 
separa pe amărâţii refugiaţi de frumoasele vile de pe Tai- 
wang Road şi de turiştii veniţi să viziteze pagoda. Malko 
sună la poarta din faţa lui. 

O chinezoaică fără vârstă veni să-i deschidă şi nu-l 
întrebă nimic. După ce închise poarta, îl conduse pe un 
culoar lăcuit în roşu întunecat şi slab luminat. Pereţii păreau 
foarte groşi, pentru că nu se-auzea nici un zgomot din 
afară. Deodată ajunse în faţa unei deschizături acoperite cu 
o perdea de catifea neagră. Chinezoaica o dădu la o parte. 
Cobori câteva trepte şi se trezi într-o altă lume. 

Incăperea era mare, cu pereţi fluorescenţi, cu tavanul 
destul de jos, de care atârnau nenumărate colivii cu păsări 


98 


de toate culorile. 

Semăna cu un acvariu. Peste tot, zări bazine săpate în 
podeaua mozaicată. În ele înotau peşti tropicali, uimitor 
colorați. Intreaga sală, aidoma unui labirint, era împărţită 
într-un soi de separeuri, închise cu pereţi de sticlă opacă, 
irizată şi colorată, reflectând la infinit fluorescenţa pereţilor. 

Lui Malko îi trebui mai bine de un minut pentru a 
identifica straniul zgomot de fond ce domnea în acel 
paradis artificial: un amestec de muzică autentic chineză şi 
de ciripit de păsări. Zări în mijloc un minuscul ring de dans, 
pustiu în acel moment. De altfel, din cauza pereţilor opaci, 
încăperea părea goală. Ascultând însă cu atenţie, prinse 
sunet de voci, de râsete. 

Obişnuita mama-san, apăru imediat şi se înclină în faţa 
lui Malko. 

— O caut pe domnişoara Mina, spuse el. 

Ea dădu din cap şi îi făcu semn să o urmeze prin labirintul 
colorat. Pe măsură ce înaintă, Malko descoperi în spatele 
fiecărui paravan de sticlă fete, una mai frumoasă ca alta, 
înalte, diafane, cu rochii ce păreau să alunece de pe ele. în 
fiecare separeu se afla o masă joasă pe care erau puse 
băuturi şi două banchete moi, pline de perniţe de mătase, 
pe care vizitatorii se puteau aşeza sau întinde. 

Separeurile pe lângă care trecuse Malko erau ocupate de 
chinezi şi de animatoare, stând cuminte de vorbă. La un 
moment dat, călăuza sa se opri. 

Mina era acolo, cufundată într-o conversaţie cu alte două 
chinezoaice, cu chipul fin şi triunghiular. Văzându-l, ele se 
ridicară vioi. Mina le făcu un semn din priviri şi fetele 
dispărură în labirint. 

Chinezoaica purta o tunică mov şi nişte pantaloni de 
aceeaşi culoare. Era uşor machiată. Malko se aşeză lângă 
ea pe divan. 

— Ceai sau alcool? întrebă Mina. 

— Ceai. 

Se aştepta să vadă un ospătar. Deodată, un pătrat de 
mozaic din podea cobori ca un mic ascensor şi în mai puţin 
de un minut reapăru cu o tavă cu ceai. 

Remarcând surprinderea lui Malko, Mina catadicsi să 


99 


surâdă.. 

— Nouă ne place în mod deosebit discreţia, spuse ea. 

— Vreţi să fumaţi opiu? Este excelent, vine de pe 
platourile Birmaniei. 

Malko refuză politicos. Nu avea ochi decât pentru Mina. 
Era incredibil de frumoasă, la fel ca peştii tropicali înotând 
în bazinul de sub masă. 

— Ambianţa este agreabilă, remarcă Malko, feerică chiar. 

Chinezoaica se strâmbă: 

— Credeţi? 

Nu semăna cu  dancingurile prăfuite şi amărâte 
caracteristice Extremului Orient, în care se produceau târfe 
analfabete şi lipsite de graţie, sau cu sălile imense pline de 
sute de animatoare semănând cu nişte păpuşi mecanice. 

— Vreau să spun că e altfel decât localurile obişnuite din 
Hong Kong. 

Mina îşi arătă dinţii strălucitori: 

— Ascultaţi. 

Malko ciuli urechea. Din spatele paravanului care îi 
despărţea de celălalt separeu se auzea un zgomot confuz: 
suspine şi gemete, care nu lăsau nici o îndoială asupra 
activităţii practicate de ocupanţi. 

— Aici nu există camere, preciză Mina. Divanele sunt însă 
destul de confortabile pentru a face dragoste... Dacă vreţi, 
puteţi încerca. 

In acel moment o dori şi ea ştiu asta, dar nu schiţă nici 
un gest, observându-l ca pe o insectă la microscop. Dacă l- 
ar fi atins, ar fi posedat-o pe loc, pe divan. Ambianţa de 
erotism colectiv era probabil de vină. De parcă i-ar fi citit 
gândurile, Mina preciză: 

— Mulţi bărbaţi vin aici cu soțiile lor legitime, ca să se 
îndrăgostească din nou. 

— Nu se tem să fie deranjaţi, spuse el ironic. 

Degetele lungi şi fine ale chinezoaicei dădură la o parte o 
perniţă de mătase. Malko văzu o adevărată claviatură 
ascunsă în podea, lângă acvariu. 

— Acest buton avertizează ca nimeni să nu treacă prin 
faţa separeului. Celălalt cheamă o altă fată, acela un 
doctor... 


100 


— Un doctor? 

— Mulţi clienţi sunt în vârstă şi abuzează uneori... Un 
altul este pentru ajutor. In sfârşit, arătă ea un buton negru, 
acesta permite înregistrarea sonoră a ceea ce se petrece în 
separeu. Totul este centralizat într-o sală aflată sub noi. 
Orice este notat. La sosirea unui client, mama-san îl 
descoase, încercând să afle care dintre fete ar fi capabilă 
să-i satisfacă cele mai intime gusturi. 

— Măi să fie! zise Malko uimit, televiziunea mai lipseşte. 

— Anumite separeuri sunt prevăzute cu camere de luat 
vederi, preciză imperturbabilă Mina, dar nu sunt filmaţi 
decât albii, fără ştirea lor. Filmele sunt apoi vândute scump 
în străinătate. 

O asemenea organizare i-ar fi făcut şi pe şefii mafiei să-şi 
muşte pumnii. Malko îşi reveni cu greu. 

— Mina, spuse el, poate că veţi reuşi să obţineţi 
paşaportul. Cel al cărui corp îl căutaţi, Cheng Chang, 
trăieşte. Se ascunde undeva în Hong Kong. Am cinci zile la 
dispoziţie ca să-l găsesc. Mă puteţi ajuta? 

— Trăieşte, repetă ea pe un ton scăzut. Sunteţi sigur? 

— Sigur, spuse el prinzând curaj. Am nevoie de el. 

Mina părea absentă. Deodată, zise: 

— Mâine nu lucrez. Ne putem vedea. Poate aflu ceva în 
plus. 

— De acord, consimţi Malko. Căutaţi-mă la Hilton. 
Apartamentul 2220, cam pe la opt. 

Luă o înghiţitură de ceai şi se ridică. Trebuia să se vadă 
cu Dick Ryan. Mina îl însoţi până la uşă. Mama-san îi 
prezentă nota de plată: o sută de dolari Hong Kong. Mult 
prea mult pentru o ceaşcă de ceai, chiar băută în compania 
trupeşei Mina. leşi la soare, uşor ameţit. Hotărât lucru, Hong 
Kong-ul era plin de surprize. Firma de neon a magazinului 
japonez Damaru strălucea deasupra cartierului Wang-chai. 


In curând avea să se lase seara. 
* 


x x 
De abia intră în cameră că auzi sunând telefonul. Ridică 
receptorul. O voce feminină, incontestabil chineză, vorbind 
o engleză şuierată şi stâlcită, îl întrebă: 


101 


— Domnul Linge? 

— Da. 

— Dacă vreţi să aflaţi ceva despre domnul Cheng Chang, 
veniţi peste o oră la Fenwick Street Pier. Nu spuneţi nimic 
nimănui. 

Legătura se întrerupse. Malko rămase cu receptorul în 
mână. Memoria lui fără pereche nu-l putea înşela: era vocea 
deghizată a celei de a treia văduve a lui Cheng Chang, cea 
pe care nu o mai văzuse de la, morgă. Pentru cine lucra 
aceasta? 

Găsi cu uşurinţă pe hartă Fenwick Street Pier. Era la o 
aruncătură de intrarea în Wang-chai, în apropiere de 
cazarma poliţiei şi de heliport. Putea merge pe jos până 
acolo. Ferindu-se de colonelul Whitcomb, cobori în hol şi îi 
telefonă lui Dick Ryan de la o cabină publică. Americanul 
fluieră a pagubă. 

— Parcă văd că dăm peste doi sau trei Cheng Chang. Nu 
mai spun de informaţiile false... 

Un optimist incorigibil. 

Malko ar fi vrut să afle dacă reacţia lui era rezultatul 
indiscreţiilor sale controlate. In orice caz, angrenajul se 
pusese în mişcare... Nu avea decât să cadă de bună voie în 
capcană, sperând ca aceasta să nu se închidă prea repede. 
Păcat că nu-i avea alături pe Chris Jones şi pe Milton 
Brabeck, cele două gorile, împreună cu artileria lor 
portabilă. Nu le era frică de nimic, în afară de viruşi şi de 


microbi, nici măcar de chinezi. 
* 


x * 


Fenwick Street Pier era un loc la fel de sinistru ca un 
deşert: o bandă îngustă de beton înaintând în mare, 
separată de Harcourt Road printr-un loc viran. Malko 
aşteptă, învârtindu-se ca un leu în cuşcă. Trecuse o 
jumătate de ceas peste ora întâlnirii. Scrutase cu atenţie 
împrejurimile: nimic nu mişca pe micile sampane 
neluminate ancorate la ponton. 

Pe cealaltă parte a străzii Harcourt clipeau melancolic 
neoanele de la Suzie Wong Bar, gol din lipsă de marinari. O 
maşină blindată a poliţiei încetini trecând prin faţa 


102 


portarului şi coti pe Fenwick Street, întorcându-se la 
cazarmă. 

Venind pe jos, Malko simţise brusc în apropierea barului, 
din spatele unui oblon de fier coborât, mirosul caracteristic 
de opiu. 

O turnătorie clandestină. 

Nici urmă de văduvă. Malko avea un chef nebun să plece. 

Mai multe siluete dubioase apăruseră deja în umbra 
cheiului, un loc propice pentru a strânge de gât pe cineva. 

Apa întunecată clipocea de mal. O pereche înlănţuită 
trecu indiferentă pe lângă Malko şi se urcă într-un sampan. 
Rafalele de vânt îi lipeau costumul subţire de corp. De pe 
un sampan, o fată îi surâse şi veni spre el. La început nu 
înţelese ce spunea, apoi fata îşi desfăcu bluza, arătându-i 
sânii cruzi şi semeţi. Nu avea şaisprezece ani. Fără 
comentarii. Malko o refuză cu un surâs şi fata se întoarse pe 
sampan. N 

Traversă locul viran, pregătindu-se să plece. In acel 
moment apăru „văduva”, cu respirația tăiată, venind 
dinspre Wang-chai. Avea părul pieptănat pe spate, prins în 
coc. Bolborosi nişte explicații încurcate despre un baraj de 
poliţie unde fusese reţinută, apoi îl luă pe Malko de mână, 
îndreptându-se spre marginea pontonului. 

Un chinez aştepta în dreptul ultimului sampan. Doamna 
Cheng îl salută şi îl ajută pe Malko să urce. 

Sampanul era amenajat ca un dormitor. O banchetă 
destul de lungă pentru a putea sta pe ea întins, ocupa mare 
parte din încăpere. Perdele de pânză închideau ermetic cele 
patru laturi. Pus la vedere pe pat se afla un prosop uzat şi 
decolorat. O casă de rendez-vous flotantă. O lanternă de 
hârtie difuza o lumină gălbuie. Chinezoaica sări şi ea la 
bord. Imediat, Malko simţi alunecarea tăcută a sampanului. 
Chinezul manevra cârma. 

— Unde mergem? întrebă Malko destul de îngrijorat. 

— Vă voi explica, răspunse chinezoaica. Mai târziu. Nu 
scoateţi o vorbă. 

Timp de mai multe minute, nu schimbară nici o vorbă. Ea 
se aşezase lângă el. Nu se auzea decât clipocitul cârmei în 
apă şi zgomotul valurilor lovind coca. La un moment dat, 


103 


doamna Cheng se apropie de Malko. Era destul de 
frumoasă. li simţi mai întâi coapsa, apoi întreg corpul 
lipindu-se de al său. Crezu la început că raliul uşor al 
sampanului provocase acea mişcare, îşi schimbă puţin locul 
şi chinezoaica îl urmă, punându-i mâna pe genunchi. Nu 
scosese însă nici un cuvânt. A 

Mâna urcă uşor de-a lungul coapsei. In acelaşi timp, 
chinezoaica se lăsă pe spate pe banchetă. Hotărât lucru, 
văduvele lui Cheng erau tare zburdalnice. Accesul subit de 
pasiune nu i se păru de bun augur. Ridică discret perdeaua 
din dreptul lui. 

Se aflau chiar în mijlocul golfului Kowloon. Zări în 
apropiere silueta întunecată a unui cargou japonez. 
Doamna Cheng se ridică şi suflă în lampă. Se aşeză din nou 
şi mâna ei zăbovi pe corpul lui Malko, cu o precizie care ar fi 
făcut invidios şi un legionar. Intr-o clipă, înţelese scopul 
acelei explorări sistematice: femeia verifica dacă nu purta 
armă. 

Când chinezoaica îl trase spre ea, el nu se opuse, întins 
ca o strună şi pregătit de orice. 

Ea fu cu o zecime de secundă mai rapidă. Cu o forţă 
nebănuită, îl încolăci cu braţele şi cu picioarele, scoțând un 
strigăt gutural: 

— Gung ho! 

Perdelele de pânză de la prova fură date brusc la o parte: 
doi chinezi îmbrăcaţi doar în şort se aruncară asupra lui 
Malko. Aveau corpul uns cu ulei şi muşchi ca de oţel. 
Fiecare ţinea în mână o frânghie cu nodul gata făcut. Unul îi 
imobiliză gleznele, iar celălalt braţele. 

Fără o vorbă, doamna Cheng se ridică, îşi aranjă cocul şi 
aprinse lampa. Malko deschise gura ca să urle şi unul dintre 
chinezi i-o astupă cu o cârpă murdară. 

Unul dintre atacatori se ridică şi dispăru pe punte. Se 
întoarse aducând un obiect lung, pe care Malko nu reuşi să-l 
identifice imediat. Ridicând privirea, văzu că era vorba 
despre o bară enormă de sare gemă. Contactul cu suprafaţa 
rugoasă îi zgârie obrazul. Chinezul făcu un al doilea drum şi 
aduse o bară identică. 

Restul se petrecu foarte repede... Malko fu rostogolit spre 


104 


pupa, cu faţa în jos. Simţi cum i se pun cele două bare pe 
spate. Chinezii îl legară strâns cu nişte frânghii groase. 
Metoda era excelentă: îngreuiat de cele două bare de sare, 
avea să se scufunde ca un bolovan, în ciuda legăturilor 
destul de slabe. N-ar fi avut timp să se dezlege înainte de a 
se sufoca. Sarea avea să se topească rapid şi legăturile ar fi 
căzut de la sine; nici o urmă nu ar fi dovedit că înecul 
accidental era de fapt o crimă. 

Chinezoaica privea indiferentă scena. Privirile li se 
încrucişară şi Malko nu citi în ochii ei nici o urmă de interes, 
de parcă ar fi înecat nişte pisoi. 

Fără menajamente, cei doi chinezi îl înhăţară pe Malko, 
unul de umeri, celălalt de picioare. li desfăcură legăturile de 
la glezne şi de la încheieturi şi văduva lui Cheng Chang 
dădu la o parte uşor perdeaua. Cu o mişcare precisă, cei doi 
balansară corpul. Se auzi un plescăit surd, apoi nimic. 

Malko simţi apa rece înainte să apuce să i se facă frică. 
Nu avu timp să se dumirească. Cu ochii deschişi, se ducea 
la fund, în apa întunecată. Simţea cum îi pocnesc plămânii. 
Nu putea rezista mai mult de un minut. Încercând să scape 
de apăsarea insuportabilă, expiră uşor, cu sângele 
pulsându-i în tâmple. Işi aduse aminte de castel, apoi 
deschise larg gura şi apa murdară îi pătrunse în plămâni. 


105 


Capitolul XI. 


Mustăţile colonelului Whitcomb, răsucite precum 
coarnele unui taur, se pregăteau să lovească 
amenințătoare. Malko urlă. 

— Se trezeşte, zise o voce necunoscută. 

Deschise ochii, dar totul parcă plutea în jur. 

Malko se afla într-o cameră de spital, pe un pat strâmt 
înconjurat de aparate complicate. Vru să vorbească, dar nu 
scoase decât un mormăit din cauza măştii de oxigen de pe 
față. 

O mână de femeie i-o îndepărtă şi reuşi să bâlbâie câteva 
cuvinte. Obiectele din jur căpătară un contur mai precis. 
Colonelul Whitcomb, împreună cu un chinez în civil, stătea 
lângă pat. O asistentă chineză se învârtea în jurul lui Malko. 
Îi luă tensiunea şi notă cifrele pe o foaie de hârtie. 

— Aveţi noroc că m-am interesat de dumneavoastră, zise 
colonelul Whitcomb. Altfel, acum aţi fi pe fundul golfului 
Kowloon. 

Malko reuşi să surâdă. Dintr-o dată, englezul i se păru 
mai simpatic. Reuşi să se aşeze pe pat. Totul în jur se 
învârtea. Nu înţelegea cum ajunsese acolo. 

— Ce s-a întâmplat? întrebă el. 

— Mulţumiţi-i inspectorului Hinh. Răspunse Whitcomb 
arătându-l pe chinez, l-am dat ordin să vă urmărească. L-a 
îndeplinit întocmai. Dacă persoana cu care aveaţi întâlnire 
n-ar fi întârziat, n-ar fi reuşit să alerteze una dintre vedetele 
noastre echipată special. 

Malko se simţea din ce în ce mai bine. Remarcă chipul 
plăcut al micii infirmiere. 

— Bine, dar eram deja pe fundul apei, protestă el. 

Inspectorul Hinh surâse cu subînţeles şi se înclină: 

— Am urmat un antrenament special, spuse el. Pot plonja 
foarte adânc. 

Colonelul Whitcomb trase din pipă. 

— V-au prins la timp, cam pe la zece metri adâncime 
cred. Hinh este un înotător extraordinar. Când v-a văzut 


106 


îmbarcându-vă pe sampan a crezut că totul avea să se 
termine acolo. Avea pregătite butelii de oxigen, numai că 
nu ştia dacă sunteţi viu sau mort. Oricum, am fi avut nevoie 
de corp pentru anchetă. A chemat apoi prin radio un vas de 
patrulare, cu echipament de reanimare. A durat însă destul. 
Nu sunteţi peşte, totuşi... Apoi aţi fost adus aici. 

Discret, infirmiera ieşi. 

— Aţi prins-o pe chinezoaică? întrebă Malko. 

Whitcomb clătină din cap. 

— Nu. Din cauza dumneavoastră. Trebuia să vă salvăm, 
sau să o urmărim. Hinh a luat o decizie greşită, gândindu-se 
că aţi putea să ne daţi nişte informaţii mai târziu, lucru 
pentru care l-am şi mustrat. 

Câtă galanterie... Până la urmă, părerea lui Dick Ryan 
despre englez era poate justificată. 

Malko binecuvântă în sinea lui lipsa de disciplină a 
inspectorului Hinh. 

— Nu vă pot ajuta prea mult, răspunse el. Nu i-am văzut 
niciodată pe cei doi chinezi care m-au aruncat în apă, dar 
cred că sunt doar nişte ucigaşi plătiţi. Chinezoaica este cea 
de-a doua văduvă a lui Cheng Chang... 

Povesti rapid împrejurările întâlnirii. Whitcomb şi Hinh 
schimbară câteva fraze în chineză, apoi englezul dădu din 
cap: 

— Mă temeam de acest lucru. Nu ştim nimic despre ea. 
Am urmărit-o acum câteva zile, dar ne-a scăpat printre 
degete. 

— Sunt dezolat, zise Malko. 

Colonelul Whitcomb continua să-l privească insistent. 

— Nu fiţi dezolat, domnule Linge, spuse el încetişor. Ceva 
tot puteţi să-mi spuneţi: motivul pentru care au încercat să 
vă ucidă. Cunosc toate reţelele comuniste din Hong Kong. 
Au instrucţiuni precise să nu ucidă niciodată albi, decât în 
cazuri extreme. De ce oare v-au aruncat în golul Kowloon? 

Malko nu răspunse imediat. Din fericire, nu mai avea 
nevoie de oxigen, altfel colonelul Whitcomb ar fi încercat 
să-l asfixieze puţin ca să-l facă să răspundă mai repede. De 
când îşi recăpătase cunoştinţa, îşi punea aceeaşi întrebare, 
dar nu putea găsi un răspuns satisfăcător. Fără ştirea lui, 


107 


devenise periculos. Totul avea legătură cu faptul că Cheng 
Chang trăia. Două persoane aflaseră de la el: Mina şi Holy 
Tong... 

___— Nu am nici cea mai vagă idee, spuse el pe un ton egal. 
Imi pare rău, pentru că aş fi vrut să vă ajut, mai ales după 
serviciul pe care mi l-aţi făcut... 

Ochii aurii susţinură fără să clipească privirea azurie a 
colonelului Whitcomb. Englezul se controla perfect. Işi puse 
pipa în buzunar. 

— Ìn acest caz, nu-mi rămâne decât să vă las să vă 
recăpătaţi pofta de viaţă. Hainele vă stau la dispoziţie. Sper 
că nu vor mai atenta la viaţa dumneavoastră, pentru că 
inspectorul Hinh nu va fi aici ca să vă salveze. Având în 
vedere că nu ştiţi nimic, nu merită să vă asigurăm protecţia, 
nu-i aşa? 

— Absolut, zise Malko. Atentatul a fost probabil o eroare. 

In acel an, medalia olimpică de aur pentru minciună era 
aprig disputată. 

Colonelul salută şi ieşi. Ca şi când ar fi aşteptat după uşă, 
infirmiera apăru cu hainele lui Malko, împăturite îngrijit şi 
călcate. Spălătoresele chineze sunt cele mai bune din 
lume... Se îmbrăcă rapid, semnă câteva hârtii şi ieşi pe 
Salisbury Road, în faţa bătrânului Hotel Peninsula, cu capul 
greu şi cu un gust de noroi în gură. 

Luă unul dintre taxiurile oprite în faţa hotelului. Se 
grăbea să se întoarcă la confortul de la Hilton. 

Cât dură traversarea cu feribotul, nu ieşi din maşină. 
Reacţia la baia silită îşi făcea simțită prezenţa: picioarele i 
se înmuiaseră şi simţea junghiuri în piept. Capul îl durea şi 
mai tare din cauza problemei pe care nu reuşea să o 
rezolve: unde era Cheng Chang? Cum să găsească pe 
cineva în furnicarul Hong Kong-ului? În anumite locuri albii 
nu îndrăzneau să se aventureze fără a-şi pune viaţa în 
pericol... 

Brusc, îi veni o idee. Exista un loc unde nimeni nu ar fi 
dat de urma chinezului, nici poliţia, nici ucigaşii puşi pe 
urmele sale. In orice caz, era singura şansă. Malko se 
aplecă spre şofer: 

— Nu mai mergem la Hilton. Duceţi-mă la North Point. 


108 


* 
x x 


Clădirea în care locuise văduva lui Cheng Chang era la fel 
de animată. La adăpostul întunericului, Malko trecu aproape 
neobservat. Oprise taxiul cu mult înainte de a ajunge şi 
mersese pe jos o jumătate de milă, pe Victoria Park. In afară 
de oamenii lui Whitcomb, nimeni nu l-ar fi putut urmări. 
Urcă pe jos până la etajul opt. Coridorul luminat doar de un 
bec, o insultă la adresa progresului, era pustiu.. 
Apartamentul 8b purta pe uşă două sigilii de ceară roşie. Nu 
se gândise la acest lucru şi simţi cum i se năruie toate 
ipotezele. 

Auzi deodată un zgomot pe scară şi se lipi instinctiv de 
uşă, care cedă câţiva milimetri, dând la iveală un spaţiu 
între lemn şi ceară: sigiliul fusese dezlipit. Se putea intra în 
apartament, fără ca cineva să observe... 

Se scotoci prin buzunare şi găsi un briceag. Broasca 
părea uşor de deschis. Vâri la întâmplare lama între uşorul 
uşii şi limba broaştei, apoi apăsă cu toată puterea. 

Spre marea lui uimire, se auzi un „clic” sec şi uşa se 
deschise, în antreul întunecat. Broasca nu fusese încuiată. 

Fără a mai sta pe gânduri, împinse puţin mai tare uşa, se 
strecură în interior şi o închise la. Loc, trezindu-se într-o 
beznă totală. Brusc, realiză că viaţa îi putea fi în joc. 

Dacă era înarmat. Cheng Chang nu şi-ar fi pierdut 
vremea cu somaţii, odată încolţit. 

Rămase câteva secunde ghemuit în întuneric, cu spatele 
lipit de uşă. Din apartament nu se auzea nici un zgomot. 

Strigă încetişor: 

— Cheng Chang, nu vă temeţi, sunt un prieten. Un 
american. 

Nimic. 

Repetă apelul de mai multe ori, apoi se hotărî să 
înainteze în beznă. Se lovi imediat de uşa închisă. Se 
încurcă în perdeaua ce despărţea livingul de. Antreu şi se 
strecură pe sub ea. Un miros cunoscuţii izbi: opiu. 

Un al şaselea simţ îi spunea că încăperea era goală. 
Făcuse destul zgomot cu bună ştiinţă pentru a elimina orice 
dubiu. 


109 


După ce verifică pe pipăite că storurile erau trase, 
aprinse lumina. 

La prima vedere, nimic nu se schimbase de la ultima lui 
vizită. „Fata doctorului” trona în continuare pe măsuţă. 
Mobilele erau la locul lor. Pe podea se mai vedeau încă 
urmele de cretă cu care fusese delimitat conturul trupului 
doamnei Cheng Chang. 

Aprinse lumina şi intră în cameră. Patul purta urma unui 
corp. La piciorul patului zări un platou cu o pipă şi cu cele 
necesare unui fumător de opiu. Sub un fotoliu văzu mai 
multe cutii de conserve goale şi un şerveţel făcut ghem. Il 
culese şi îl examină: era plin de pete de sânge uscat. 

Cine altul decât Cheng Chang s-ar fi putut ascunde în 
acel apartament? Era ultimul loc unde duşmanii lui l-ar fi 
căutat. Aşternutul pătat dovedea că era rănit, probabil 
destul de grav. 

Malko se întoarse în living şi se aşeză pe un fotoliu. Nu 
ştia cum, dar Cheng Chang aflase că bomba din Boeing era 
pentru el. Frica era mai puternică decât dorinţa de a vinde 
informaţiile pe care le deţinea. Nu-i mai rămânea decât un 
lucru de făcut: să-l aştepte să se întoarcă, în cazul în care 
intenţiona acest lucru... Nimic nu indica prezenţa lui recentă 
acolo. Poate că îşi schimbase ascunzătoarea. Se hotărî să-şi 
petreacă noaptea acolo. Dacă Cheng Chang plecase după 
hrană sau după altceva, avea să se întoarcă destul de 
repede. 

Presimţind o lungă aşteptare, se întinse pe divan şi 
încercă să-şi golească mintea de gânduri, apoi stinse 
lumina. 

Timpul trecea greu. Malko începuse să se familiarizeze cu 
zgomotele clădirii: strigăte, radiouri, planşete de copil. 
Pânda în întuneric îi tocea nervii. Brusc, telefonul sună. 

Zgomotul neaşteptat îl făcu pe Malko să sară de pe 
canapea. 

Ţârâitul continua cu insistenţă. Se apropie de aparatul 
pus în hol. Avea doar câteva secunde pentru a se hotărî: să 
răspundă, sau să nu răspundă? 

La prima vedere, ar fi fost o tâmpenie să-şi semnaleze 
prezenţa. Cu toate acestea, un presentiment îl făcu să 


110 


ridice receptorul după al şaptelea apel. La început, de la 
capătul celălalt al firului nu se auzi nimic, apoi o voce 
speriată şi răguşită spuse în engleză: 

— Plecaţi, plecaţi repede, vă implor... 

In fundal se auzea un gâfâit, de parcă persoana care 
vorbea se chinuia să respire. Malko nu răspunse imediat. 
Era sigur că la capătul firului se afla bărbatul pe care îl 
căuta, chinezul hăituit: Cheng Chang. Cum de riscase să 
vorbească? Deodată, îşi aduse aminte de trosnetul auzit pe 
scară. Probabil că chinezul urcase pe furiş în urma lui. 
Lumina slabă a becului de pe palier fusese de ajuns ca să 
recunoască un alb, în principiu prieten. 

— Cheng Chang, spuse Malko domol, ştiu cine sunteţi. 
Sunt american, vreau să vă ajut. Unde sunteţi? 

Auzi un soi de suspin înfundat: 

— Plecaţi, plecaţi, repetă bărbatul. 

Malko simţi o asemenea disperare şi groază în vocea lui, 
încât fu cuprins de milă. 

— Ascultaţi-mă, îl rugă el, sunteţi urmărit. Nu puteţi să vă 
ascundeţi la infinit. Vă vor găsi. Eu pot să vă ajut, să vă 
salvez. 

Bărbatul nu răspunse imediat. Malko îi simţi tulburarea şi 
continuă: 

— Vă putem ajuta să plecaţi din Hong Kong. Spuneţi-mi 
unde sunteţi... Vă vom proteja. 

— Nu, nu, zise Cheng Chang precipitat. E prea periculos. 
Mi-e frică. 

— Veniţi la consulat. 

— E prea periculos, repetă chinezul... 

Malko simţi frica puternică din vocea lui Cheng Chang, 
dar şi dorinţa de a spune ceva. 

— Vă pot da un paşaport şi bani pentru a pleca din Hong 
Kong, promise el. Spuneţi-mi însă unde sunteţi? 

Tăcerea se prelungi, depăşind limitele unei pauze 
normale şi punându-i la încercare răbdarea. Malko îi simţea 
şovăiala. Chinezul respiră adânc, ca un sportiv obosit care 
se încordează pentru lin ultim efort. 

— Nu mă minţiţi? 

Tonul straniu îl făcu pe Malko să înţeleagă că 


111 


interlocutorul său ajunsese la limita disperării şi a fricii. 

— Nu, zise Malko hotărât pe un ton voit neutru. 

Din nou tăcere. Zgomotul uşor al paraziţilor de pe fir se 
transformase parcă într-un pârâit violent. N 

Vocea lui Cheng Chang îi pătrunse lui Malko ca un ac. În 
timpan. 

— Unde staţi? întrebă chinezul. 

Malko îi răspunse rapid, îşi silabisi numele şi îi dădu 
numărul camerei sale de la Hilton. Simţea că dacă ar fi 
folosit un cuvânt nepotrivit, Cheng Chang ar fi închis 
telefonul şi nu l-ar mai fi găsit. 

— Am să vă sun, spuse deodată chinezul. 

Se exprima ca un om pradă unei profunde confuzii. 
Vocabularul şi sintaxa erau normale, dar vocea lui exprima 
o suferinţă fără seamăn. Nu reuşea să se hotărască. 

Fără veste, închise telefonul. Cu urechile ţiuind, Malko 
puse la loc receptorul. Tăcerea apăsătoare din apartament 
îl sufoca. Cheng Chang, oriunde s-ar fi aflat, nu avea de 
gând să vină. Trebuia să se roage şi să aştepte. Ştia că 
reuşise să-l îmbărbăteze cât de cât pe chinez, dar nu era 
sigur că avea să-l facă să scape de frica aceea de animal 
hăituit. 

leşi şi închise cu grijă uşa în urma lui. Palierul era pustiu 
şi ajunse, fără probleme pe stradă. Poate că Cheng Chang îl 
pândea din întuneric. 

Coral-Sea avea să sosească peste cinci zile. Până atunci, 
chinezul trebuia să se hotărască să telefoneze. 


112 


Capitolul XII. 


Taxiul îi lăsă pe Malko şi pe Mina în portul Aberdeen, în 
faţa  debarcaderului restaurantului plutitor. Sea-Palace. 
Mirosul de putrefacție ar fi gonit şi un dihor. In faţa lor un 
copil chinez îşi scoase sexul şi începu să facă pipi pe un 
maldăr de gunoaie. 

Brusc, cu hainele frumos croite şi cu fata machiată la 
braţ, Malko se simţi deplasat. _ 

Aberdeen era plaga Hong Kong-ului. In portul minuscul şi 
mâlos din partea de sud a insulei, în contrast cu luminile de 
pe Victoria City, se aglomeraseră încet, încet, trei sau patru 
mii de jonci. Lipite una de alta, formau o magmă 
negricioasă şi greţoasă, în care trăia o populaţie mizerabilă 
de refugiaţi care nu posedau decât câteva scânduri 
putrede, ce se înfundau lent în apa noroioasă. 

Nimeni nu se ostenise să afle din ce trăiau locuitorii 
acelei mări a Sargaselor, în miniatură. Prostituţia, furtul şi 
cerşitul organizat erau activităţile cele mai frecvente. Din 
când în când, din apă era pescuit un corp ciopârţit sau 
strangulat, sau un făt pe jumătate devorat de şobolani. 
Pentru o persoană hăituită, era un refugiu practic inviolabil: 
joncile comunicau unele cu altele, iar percheziţionarea lor ar 
fi durat până la judecata de apoi. Cartierul avea de toate, 
de la atelierul unde erau mutilaţi copiii şi transformați în 
cerşetori, până la bordelurile pentru coolies, deservite de 
schelete pline de bube şi fără dinţi. 

Uşor, uşor, plaga a ajuns la mal, invadând sătucul 
Aberdeen şi întinzându-şi tentaculele până la imensul cimitir 
chinez ce acoperea colina. 

Buni negustori ca întotdeauna, câţiva chinezi bogaţi 
construiseră în acel port al disperării şi al mizeriei două 
enorme vapoare restaurant sclipind de lumini, poleite şi 
bine aprovizionate, ce striveau cu siluetele lor joncile negre 
şi infecte. Astfel, degustând cuiburi de rândunică importate 
clandestin de la Shanghai, străinii puteau admira în 
siguranţă cloaca umană ce îi înconjura. 


113 


Cufundat în gânduri, Malko privea reflexele roşiatice ale 
miilor de becuri de pe Sea-Palace. In jurul cheiului, amărâţii 
dormeau în cotloane întunecate, chiar pe pământ. Alţii 
somnolau, ghemuiţi în poziţia adoptată permanent de 
asiatici. 

O chinezoaică fără vârstă, purtând un copil pe spate, se 
apropie de el. Intr-o engleză stricată, ea îi propuse o joncă 
pentru a vizita Aberdeen-ul. Costa cinci dolari. Zeci de mici 
ambarcaţii, conduse de femei, se înghesuiau în jurul 
pontonului, încercând să atragă atenţia doritorilor prin 
strigăte ascuţite. Malko o alese pe cea mai puţin murdară şi 
o ajută pe Mina să se urce. Partea din spate era 
transformată în  banchetă.  Vâslaşa, care nu avea 
cincisprezece ani, manevra cârma cu ardoare. Sub stratul 
de jeg şi sub zdrenţe se zărea chipul grațios. Nu purta 
tradiționalul pantalon de mătase, ci o minijupă din satin 
negru. 

Surâse de mai multe ori, încercând să atragă privirea lui 
Malko. Politicos, acesta îi întoarse surâsul. Ea profită de 
ocazie şi depărtă imperceptibil genunchii, lăsându-l să vadă 
că nu purta nimic pe sub fustă. Surâsul i se accentuă. 

Mina rânji dispreţuitor şi scuipă în apă. Vâslaşa mormăi 
ceva şi apropie picioarele. Uneori, albii, chiar însoţiţi, nu se 
dădeau în lături să-şi satisfacă o fantezie rapidă în umbra 
joncilor pântecoase, atraşi de plăcerea riscului. Filosoafă în 
felul ei, fata îşi încetă avansurile. De altfel, ajunseseră deja 
la Sea-Palace. Vaporul restaurant avea trei etaje somptuos 
decorate. Un vacarm îngrozitor se auzea de la nivelul trei, 
unde se sărbătorea o nuntă. 

Fură poftiţi în sala de jos, încărcată cu obiecte aurite şi cu 
lambriuri. Numai decoraţiunea costase un milion de dolari 
Hong Kong. Destul pentru a hrăni, timp de un an, umbrele 
care înconjurau Sea-Palace... De un prost gust îngrozitor, 
sala era sufocată de nenumăraţii dragoni auriţi. Erau puţini 
chinezi. In spatele geamurilor murdare, falşi cerşetori 
implorau să li se arunce câteva resturi. 

Ospătarii chinezi tolerau situaţia, în primul rând pentru 
pitoresc, apoi pentru a nu se trezi plutind în apa murdară cu 
un cuţit în spate. 


114 


Malko alese un menu clasic, fără să-şi facă iluzii în 
privinţa calităţii mâncărurilor. Sea-Palace nu părea să fie un 
palat al gastronomiei. 

Li se aduse o supă cu cuiburi de rândunică, grasă şi fadă, 
apoi languste cu un sos puternic mirositor pentru a ascunde 
lipsa de prospeţime a alimentelor. Doar ceaiul era bun. Mina 
mânca repede, părând să aprecieze gustul preparatelor. 
Malko o supraveghea cu coada ochiului. In mod inexplicabil, 
aprecia prezenţa acelei târfe care nu-şi ascundea meseria. 
In ciuda trăsăturilor aproape perfecte, ea emana o răceală 
de gheaţă, părând la fel de intangibilă ca o felină. 

Malko se întrebă dacă făcuse bine ieşind cu Mina. Ar fi 
putut să contramandeze întâlnirea. Aşteptase toată ziua în 
camera de la Hilton telefonul lui Cheng Chang. 

In zadar. Cuprins de frică, chinezul se dăduse la fund. Era 
sigur că nu avea să sune. Odată cu el, îşi lua zborul şi 
singura şansă de a afla ce se uneltea împotriva port 
avionului Coral/-Sea. Dick Ryan era nervos. Tentativa 
împotriva lui Malko îl îngrijora. Se temea ca cei din flota a 
şaptea să nu fie atacați de chinezi pe mal. In alcovurile de 
la Suzie Wong Bars ar fi fost o pradă uşoară. Dacă ar fi fost 
consemnați la Hong Kong după două luni de aplicaţii, s-ar fi 
predat... 

Acesta fusese motivul pentru care Malko se hotărâse să 
se întâlnească cu Mina. Era amestecată în afacere şi poate 
aflase ceva util. 

In orice caz, telefonista de la Hilton primise instrucţiuni 
precise. Toate convorbirile pentru Malko erau direcționate la 
un număr unde Dick Ryan le supraveghea personal, 
împreună cu doi dintre cei mai siguri chinezi din serviciul 
său. 

De când se întâlnise cu Mina în holul de la Hilton, nu 
schimbaseră mai mult de zece vorbe. Acum, fata privea în 
gol şi se juca cu beţişoarele. Ori nu avea noutăţi, ori aştepta 
să fie întrebată, pentru a da mai multă importanţă 
informaţiilor... Cu asiaticii nu putea şti niciodată. 

— La ce te gândeşti? întrebă Malko. 

— La milioanele cheltuite pentru decorarea acestui 
restaurant, spuse ea. Uneori îmi urăsc poporul. Ştiţi că 


115 


acum câtva timp bandiții i-au răpit nevasta unui miliardar 
din Hong Kong? Au cerut un milion de dolari răscumpărare. 
Bărbatul îşi adora soţia şi ar fi putut plăti fără probleme... 
Presa a înhăţat însă subiectul. Nu putea să mai plătească 
fără a-şi pierde prestigiul şi atunci a refuzat, i-au trimis soţia 
înapoi pe bucățele, începând cu degetele, sânii şi urechile... 
Totul a durat o lună. De atunci, a cheltuit de trei ori mai 
mult decât i se ceruse, pedepsindu-i în torturi incredibile pe 
răpitori. 

— De unde ştiţi toate acestea? 

— De fiecare dată când primea o parte din nevasta lui, 
venea la mine, răspunse ea simplu. După aceea mă bătea 
îngrozitor, pedepsindu-mă pentru că sunt frumoasă. işi 
adora soţia. Mi-a adus toate hainele ei, ca să le îmbrac 
atunci când făceam dragoste. După aceea le-a ars. 

— De ce nu v-aţi căsătorit cu el? 

Ea ridică din umeri: 

— In această ţară nimeni nu ia de nevastă o târfă. 

Deodată suspină. 

— Oh! Cât aş vrea să plec! 

Malko profită de ocazie. 

— N-aţi aflat nimic? 

Ea clătină din cap. 

— Incă nu. 

— Timpul ne presează. Ceea ce vreau să aflu, astăzi 
valorează foarte mult, dar peste o săptămână s-ar putea să 
nu mai însemne nimic. 

Mina făcu un gest nerăbdător. Malko fu tentat să-i 
povestească despre baia în golful Kowloon, apoi se 
răzgândi. La ce bun? Făcu o ultimă tentativă: 

— Cine v-a cerut să vă duceţi la morgă după corpul lui 
Cheng Chang? 

— Nu pot să vă spun. 

Se închisese din nou în ea ca o scoică. Cu siguranţă ştia 
ceva, dar ce? Singurul lucru sigur era dorinţa ei de a părăsi 
Hong Kong-ul. Uşor agasat de mutismul însoţitoarei lui, 
Malko privi în jur. Avea impresia că îşi pierde timpul, situaţie 
obişnuită în Asia, unde concepţiile albilor nu aveau decât o 
valoare relativă. 


116 


Restaurantul se golea. Viaţa nocturnă şi clandestină din 
Aberdeen începuse. Siluete alarmante mişunau în umbră, în 
jurul restaurantului. Târfe în sampane, mici tripouri 
plutitoare unde se juca fan-tan şi alte lucruri şi mai 
îngrijorătoare. Tineri chinezi îmbrăcaţi în bluzoane negre, 
pândeau în întuneric, sperând să surprindă un turist izolat. 
Totul era pus pe seama comuniştilor... 

O parte din nuntaşi se instalase în fundul sălii, râzând 
tare şi îndopându-se cu alcool de orez. Chipurile străluceau 
de sudoare şi de grăsime. Bogat sau sărac, vecinătatea 
mizeriei nu deranja pe nimeni în China. La treizeci de metri 
de Sea-Palace era ancorată o joncă, unde o bandă de 
matroane mutila copii, transformându-i în cerşetori. Le 
zdrobeau membrele îi ardeau şi muiau rănile în apa 
murdară a portului ca să se infecteze... 

Pentru zece dolari, iniţiaţii puteau vizita fabrica de 
monştri, după o masă bună la Sea-Palace. 

Malko ceru nota de plată. Micii cerşetori prinseră curaj şi 
invadară sala. Unul dintre ei se duse la masă şi îl trase pe 
Malko de mână. Acesta se feri politicos, dar micul chinez 
rămase în picioare lângă masă, încăpățânat. Murmură o 
frază în chineză. Mina traduse: 

— Vrea să semnaţi în cartea de aur a localului. Toţi 
străinii o fac. Acolo, lângă intrare. Aşteaptă şi el un ban. 

Malko. Surâse şi se ridică. li fu adus restul. Băiatul o luă 
înainte şi îl conduse la o masă pe care se afla un registru 
mare plin de semnături şi de parafe în engleză şi în chineză. 
Malko îşi luă stiloul şi vru să procedeze la fel, dar rămase 
încremenit. 

Pe ultimul rând din registru văzu patru cuvinte în 
engleză, care-i dansau ca nişte litere de foc în faţa ochilor: 

— Temple Street nr. 34. Cheng. 

Băiatul se desprinse de mâna lui Malko şi dispăru în fugă. 
Malko mâzgăli ceva sub mesaj. Brusc, se auzi vocea lui 
Mina, care îl întrebă ironic: 

— Ce aţi scris? 

Malko tresări şi se aşeză în aşa fel încât să acopere 
pagina. Ochii lui întâlniră privirea de nepătruns a tinerei. Nu 
ştia dacă citise sau nu. Cel mai bine era să se comporte ca 


117 


şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Ardea însă de nerăbdare 
să plece. Privi în jur. Era supravegheat. Ce însemna acea 
adresă? 

— Oh! Am semnat doar! zise el luând-o de braţ. 

Ea se supuse docilă. Se întoarseră la mal, cu jonca 
localului. Malko îşi păstra cu greu calmul. 

Câteva dughene erau încă deschise, luminate cu lămpi cu 
acetilenă. Se urcară în primul taxi. Incă un lucru ieftin la 
Hong Kong, dar acolo totul era ieftin, inclusiv viaţa unui om. 

La fiecare viraj al drumului şerpuit, corpul lui Mina se 
lipea de el. Din cauza întunericului nu putea să-i ghicească 
expresia de pe chip. Dacă i-ar fi propus să meargă cu el la 
Hilton, ar fi acceptat, însă pentru moment nu asta îşi 
dorea... 

— Cred că alcoolul de orez mi-a dat dureri de cap, spuse 
el pe un ton cât mai detaşat... Aş prefera să mă duc la 
culcare. 

— Desigur, spuse ea cu o voce egală. Mai întâi aş vrea să 
vă arăt Piaţa de noapte. Aţi auzit de ea? 

— Nu, dar sunt cam obosit... 

— E în drumul nostru, explică Mina. Merită văzută şi nu 
vom pierde prea mult timp. 

Fără să aştepte răspunsul lui Malko îi spuse câteva 
cuvinte şoferului. La virajul următor, golful Hong Kong-ului, 
presărat cu mii de lumini, apăru în întreaga sa splendoare. 
Maşina întră în West Point, o periferie populară prelungindu- 
se spre vest cu Victoria City. Acolo era inima întregului 
trafic local al joncilor. 

leşind de pe Connaught Road, taxiul coti la stânga pe 
chei şi opri puţin mai departe, în faţa clădirilor feribotului 
pentru Macao. Mina cobori, expunând cu generozitate 
treizeci de centimetri din coapsele fusiforme. 

— Veniţi, zise ea, am ajuns. 

Malko o urmă, descoperind un spectacol uimitor. Piaţa 
mărginită de mare era ocupată de zeci de tarabe. Aproape 
toate erau restaurante unde se vindeau peşti, stridii, 
melci... Clienţii mâncau pe loc, aşezaţi pe băncuţe. Fiecare 
negustor avea o lampă cu acetilenă. O mulţime gălăgioasă 
şi compactă mişuna printre tarabe. 


118 


Mina se opri în faţa unui chinez stând pe vine şi perorând 
în faţa unui grup respectuos. 

— Acesta era un prezicător, explică ea. Toţi marinarii de 
pe jonci vin să mănânce aici. Nu e prea scump şi mâncarea 
e bună. Găsesc aici şi fete. Priviţi... 

O femeie fără vârstă discuta cu doi marinari. Era enormă, 
bucălată, puhavă, cu un nas mare şi turtit şi aproape 
cheală. O viziune de coşmar. A 

— Doar doi dolari Hong Kong, zise Mina. Işi practică 
meseria acolo, sub arcadele de la Des Voeux Road. 

Malko privi în direcţia indicată şi îşi reţinu o tresărire. Nu i 
se părea ceva senzaţional pentru un turist. Se pregăti să 
răspundă, dar brusc, nu o mai văzu pe Mina în spatele lui. 

O căută din ochi, dar strălucirea lămpilor cu acetilenă nu- 
i permitea să vadă mai departe. Crezu că se dusese la 
ghicitor. În definitiv, era o ocazie excelentă să o şteargă 
englezeşte, se gândi el, amintindu-şi cum stătea în spatele 
lui la Sea-Palace lângă cartea de onoare. 

Cu toate acestea, ea îi trăsese clapa! 

innebunit, îmbrânci gloata amorfă, îndreptându-se spre 
taxi. Era singurul alb. Mina dispăruse, înghițită de mulţime. 
Dădu oamenii la o parte, fără măcar să-şi ceară scuze. 
Trebuia să o găsească. Toate tarabele păreau la fel. 
Răsturnă o tavă cu melci şi pierdu secunde preţioase 
dându-i negustorului o hârtie de douăzeci de dolari şi 
scuzându-se, apoi o luă din nou la fugă, urmărit de privirile 
pline de ură. Deodată, îşi aminti de staţia de taxiuri de 
lângă debarcaderul feribotului. 

Incetă să mai alerge. Mina se fofilase probabil printre 
marinari. 

N-ar fi ajuns-o niciodată din urmă dacă n-ar fi fost doi 
chinezi. Aceştia îi blocară drumul cu un scop foarte precis. 
Malko o văzu din spate, încercând să se degajeze. O luă la 
fugă şi mai tare în momentul în care ea întoarse capul. Fata 
se lupta furioasă, dar unul dintre marinarii ce purta 
caschetă a la Mao nu vroia să-i dea drumul. 

Malko ajunse în dreptul grupului. 

Mina se întoarse cu tot corpul spre el. Era de 
nerecunoscut, mai frumoasă chiar, cu buzele strânse într-un 


119 


rictus furios. 

In momentul în care o apucă de braţ, ea începu să 
vorbească repede cu cei doi chinezi. Atitudinea acestora se 
schimbă imediat. Cu o privire rea, unul dintre ei îl apostrofă 
pe Malko în chineză. Celălalt strigă ceva spre un grup ce 
mânca melci, la câţiva metri distanţă de ei. 

Mai mulţi bărbaţi se ridicară cu încetineală. Mina 
continua să strige şi să aţâţe mulţimea. Fără veste, chinezul 
cu şapcă îl apucă pe Malko de reverele sacoului. 

In jurul grupului se strânseseră cam douăzeci de bărbaţi 
care nu scoteau o vorbă. Nu se auzea decât sfârâitul 
lămpilor cu acetilenă. Malko simţi un nod în gât. Nu exista 
nimic mai periculos decât mulţimea. Cei din jurul lui aveau 
timp să fugă de zece ori până la venirea poliţiei. 

Dacă îşi pierdea cumpătul era mort. Il privi sever pe 
chinezul care îl înhăţase şi se degajă fără brutalitate, dar cu 
o mişcare fermă. 

Alţi doi îl apucară pe la spate de braţe, vrând să-l 
imobilizeze. Reuşi încă o dată să se degajeze, dar cercul se 
strânsese şi mai tare. Simţea mirosul de peşte şi de jeg al 
celor care îl înconjurau. Mina surâse veninos şi spuse în 
engleză: 

— Le-am spus că sunteţi american şi că aţi încercat să 
mă violaţi în taxi, deşi eu doream să mă întorc acasă. Ar fi 
mai bine să mă lăsaţi în pace. Ard de nerăbdare să vă 
ucidă... 

— Sunteţi nebună, zise Malko fără voia lui. De ce aţi făcut 
asta? 

Fără veste, unul dintre chinezii voinici îl lovi pe Malko în 
plină faţă. Lovitura nu prea violentă îi atinse gura şi simţi 
gustul fad al sângelui. Vru să riposteze, dar văzu în 
penumbră lucirea lamei unui cuţit. 

Aveau să-l masacreze. 

— V-am promis un paşaport, spuse Malko încercând să-şi 
păstreze calmul. 

— Nu vă cred. Nu am încredere în dumneavoastră, zise 
Mina. Pot obţine mai mult. 

li surâse ademenitor primului chinez care se legase de 
ea, spunându-i o frază lungă. Bărbatul dădu cu putere din 


120 


cap, privindu-l ameninţător pe Malko. 

— Le-am spus că plec şi că îi rog să vă reţină o bună 
bucată de vreme ca să nu mă denunţaţi la poliţie. 

Râzând batjocoritor şi legănându-şi şoldurile, fata se 
îndepărtă. Malko vru să rupă cercul. O lovitură în pântec îl 
făcu să se îndoaie de durere. Ochii mijiţi îl priveau cu ură. 
De-abia aşteptau să-l arunce în port. Doi tipi aveau cuțite în 
mâini, ţinându-le orizontal ca nişte ucigași. 

Vru să vorbească în engleză, dar nimeni nu înţelegea sau 
nu voia să înţeleagă. Mina se urcă în taxi şi maşina porni. 

Un tip îl scuipă în faţă şi ceilalţi izbucniră în râs. Fără o 
vorbă, se şterse cu batista şi surâse. Uşor descumpăniţi, 
adversarii se îndepărtară imperceptibil, dar când vru să se 
degajeze, cercul se închise la loc. Chinezii rămaseră în jurul 
lui, timp de o clipă care dură cât o eternitate, apoi se 
îndepărtară unul câte unul. Cei care îşi întrerupseseră masa 
se întoarseră la tarabele cu melci. 

Malko rămase singur. 

In acel moment zări apropiindu-se cu paşi lenți doi 
poliţişti chinezi în uniformă. Impecabil îmbrăcaţi în şorturi, 
cu şosete albe, cu pistoale Smith & Wesson la brâu şi cu 
bastoane în mâini, îl priviră surprinşi pe Malko. Piaţa de 
noapte nu era un loc pentru albi, mai ales la acea oră. 

Malko alergă spre staţia de taxi. Ca de obicei, poliţiştii 
ajunseseră prea târziu... Din toate maşinile mai rămăseseră 
două Toyota. 

Primul şofer vorbea puţin engleza. Părea să ştie unde se 
afla Temple Street. 

— Kowloon, zise el, izbucnind în hohote de râs. 

De-abia după zece minute de conversaţie în dialect, 
Malko înţelese motivul veseliei: Temple Street era strada 
bordelurilor ieftine din Kowloon. Şoferul îi propuse lui Malko 
ceva mult mai select şi la preţuri foarte rezonabile. Işi opri 
şuvoiul vorbelor doar când ajunseră la feribot. Din 
nefericire, acesta tocmai pleca de la chei şi fură nevoiţi să 
aştepte douăzeci de minute. Nu se vedea decât un singur 
walla-walla. 

Malko se stăpânea cu greu. Mina era cu mult înaintea lui. 
Dacă lui Cheng îi intra în cap că Malko îl trădează, avea să 


121 


dispară definitiv. Nici măcar nu ştia dacă fusese urmărit. 
Scandalul făcut de Mina atrăsese cu siguranţă atenţia. Nu 
avea timp să-l cheme pe Dick Ryan în ajutor. 


122 


Capitolul XIII. 


Trei fetiţe cam de zece ani se aruncară la picioarele lui 
Malko în momentul în care acesta cobori din taxi. Se 
prinseră de mâini şi începură în jurul lui o horă îndrăcită, 
lamentându-se cu voce ascuţită. Prima dintre ele spuse: 

— ÎI iubesc pe tata! 

A doua răspunse: 

— O iubesc pe mama! 

Şi toate trei spuseră în cor: 

— Dar cel mai mult îl iubesc pe preşedintele Mao... 

La fel de brusc cum apăruseră, dispărură în umbra 
arcadelor, înveselite de festa jucată unui alb. 

În ciuda orei târzii, o mulţime compactă şi zgomotoasă se 
înghesuia pe Temple Street, invadând şoseaua. La câţiva 
metri de Jordan Street era o altă lume, plină de forfotă şi 
misterioasă, de nepătruns pentru un alb. 

Temple Street era vestită pentru două lucruri: bordelurile 
ieftine, unul în fiecare casă şi restaurantele ambulante unde 
se vindeau şerpi. Reptilele stăteau încolăcite în cuşti de 
sticlă, lângă cuptor, pe un soi de trăsurică. La cererea 
clientului, reptila era scoasă, era tăiată o bucată din ea şi 
friptă imediat. Clientul mânca în picioare sau stând pe vine 
în mijlocul drumului. Maşinile renunţaseră de mult să treacă 
pe Temple Street. Restaurantele ocupau tot carosabilul. Pe 
fiecare trotuar, printre arcade, vagabonzii se, fofilau printre 
maldărele de gunoaie. 

Malko găsi cu greu numărul 34. Cifrele erau acoperite cu 
jeg. Era un imobil cu trei etaje, plin de rufe la fiecare 
fereastră şi cu un culoar atât de murdar, încât nici gândacii 
nu călcau pe acolo. 

începu să plouă. Malko se refugie sub arcade, lovindu-se 
de nişte personaje dubioase. In pragul uşii de la numărul 34 
stătea o chinezoaică bătrână care, la vederea lui Malko, îi 
surâse ştirb şi murmură cu o expresie pe care o voia 
îmbietoare: 

— Fete frumoase, ieftine. 


123 


Malko intră în holul cenuşiu. Dacă strămoşii lui l-ar fi 
văzut în acel moment, s-ar fi răsucit în mormânt. Mirosul fad 
de opiu şi acela inimitabil de mizerie asiatică se amestecau 
într-un iz de putrefacție. Urcă o scară strâmtă şi şubredă. 

Prima fată pe care o văzu pe palier era ieftină poate, dar 
practica meseria de la sfârşitul războiului. Rochia 
chinezească lucind de jeg îi strângea ca într-un cleşte 
formele opulente, iar straturile succesive de fard nu 
reuşeau să-i ascundă toate ridurile. Femeia gunguri într-o 
engleză stricată: 

— Dragă. Noapte bună. Tu vii cu mine? 

Malko se cutremură. Era atât de urâtă încât locul ei ar fi 
trebuit să fie la universitate într-un borcan cu formol. 
Luându-i tăcerea drept aprobare, vru să-l îmbrăţişeze dar el 
făcu un pas înapoi. 

— Cheng Chang, spuse el. Domnul Cheng Chang. 

Ea păru să nu înţeleagă şi se apropie din nou de el. La 
întâmplare, Malko deschise o uşă şi văzu cinci fete jucând 
fan-tan pe o masă şchioapă. La vederea lui acestea se 
opriră din joc şi două dintre ele se ridicară şi se îndreptară 
spre el. Urmară alte explicaţii îndelungi. Cheng Chang părea 
complet necunoscut. Cu cât Malko se încăpăţâna, cu atât 
ele clătinau mai tare din cap. Brusc, una dintre ele râse 
ascuţit şi le interpelă pe celelalte. 

II luă apoi pe Malko de braţ şi cu o mimică expresivă îi 
făcu semn să o urmeze. Puţea a paciuli şi a sudoare şi la 
fiecare pas îl atingea în joacă pe Malko. Urcară două etaje. 
Fata bătu de două ori la o uşă şi aşteptă. Din interior se auzi 
zarvă, apoi uşa se deschise. Fata chicoti şi îl împinse pe 
Malko în faţa. 

Cu toate că văzuse multe la viaţa lui, tresări de dezgust. 
Becul gălbui lumina o apariţie grotescă. O japoneză în 
chimono, oarbă şi cu chipul descărnat. Ea murmură o frază 
de bun venit în japoneză şi se înclină. Lui Malko i se făcu 
greață. 

— Cheng Chang, îi strigă el dezgustat fetei care privea 
scena rânjind prosteşte. 

Deodată, se auzi un pas greu pe scară şi apăru un chinez 
voinic, în maiou, cu părul unsuros şi cu antebraţele enorme. 


124 


Atitudinea lui părea puţin încurajatoare. Într-o engleză 
corectă, îl întrebă: 

— S-a întâmplat ceva, domnule? 

— İl caut pe un anume Cheng Chang, spuse Malko. 
Trebuia să mă întâlnesc cu el aici. 

Chinezul îl privi ţintă. 

— Domnul Cheng Chang. Nu-l cunosc. E o greşeală. Nu 
doriţi o fată? Nu vă place niciuna? 

Malko strânse din buze: 

— V-am spus că îl caut pe Cheng Chang. Trebuie să fie 
aici. 

Celălalt ridică din umeri şi îl luă pe Malko de braţ cu 
degetele puternice şi încârligate ca nişte cange de oţel: 

— Dacă nu vreţi fete, repetă el, trebuie să plecaţi. Nu 
vrem scandal, domnule. 

Cei doi se priviră fix o secundă. Cu chipul încremenit, 
japoneza aştepta. Pentru a câştiga timp Malko întrebă: 

— Ce e cu oroarea asta? 

Chinezul se însufleţi brusc şi surâse, dând la iveală atâţia 
dinţi de aur, încât ar fi făcut invidioasă şi Africa de Sud. 

— Este o japoneză, domnule. Avem trei. Au fost 
capturate în timpul războiului şi noi le-am orbit pentru că 
japonezii au fost foarte cruzi cu noi. Din acest motiv, le 
oferim doar clienţilor japonezi, dar dacă o doriţi costă 
douăzeci de dolari Hong Kong... 

Chipul îi lucea de o veselie scârboasă. Prin mintea lui 
Malko trecură Idei criminale, dar nu era momentul. Preferă 
să îi întindă chinezului o hârtie de cincizeci de dolari Hong 
Kong. 

— Sunteţi sigur că nu-l cunoaşteţi pe Cheng Chang? 

Chinezul nici măcar nu se atinse de bancnotă. Uimitor. 

Clătină din cap fără să răspundă, de parcă nu înţelesese 
întrebarea. Descurajat, Malko puse banii la loc în buzunar şi 
cobori. 

Zarva şi mirosurile de pe Temple Street i se părură la fel 
de oribile. Fu abordat de o fetiţă care încercă să-l atragă în 
umbră. Rămase câteva secunde în faţa clădirii de la 
numărul 34, întrebându-se dacă să-l anunţe pe colonelul 
Whitcomb sau nu, dar dacă Cheng Chang era acolo, ceilalţi 


125 


l-ar fi putut lichida de zece ori până atunci. 

Ce idee bună avusese să-i dea întâlnire într-un bordel; 
era singurul loc unde nimeni nu l-ar fi urmărit şi unde s-ar fi 
putut duce fără a trezi bănuieli. La un moment dat, se auzi 
mişcare pe coridor. Malko făcu câţiva paşi şi îl văzu pe 
chinezul cu care vorbise. li făcu semn lui Malko să se 
apropie. 

— Bani, murmură el. 

Malko îi întinse o hârtie împăturită de o sută de dolari, pe 
care celălalt o făcu rapid să dispară: 

— Domnul Cheng Chang a plecat, zise el. S-a temut 
foarte tare. 

— Când? 

Chinezul privi în jur. 

— Nu de mult. 

— Unde? 

Celălalt clătină din cap. 

— Nu ştiu, domnule. Mulţi îl caută pe Cheng Chang... O 
fată. Apoi a venit altă fată. 

— Prima era frumoasă? 

— Da, da. 

Chinezul se grăbi să dispară. Cu un gest vag, se pierdu în 
întuneric, lăsându-l pe Malko pradă unei crize nervoase. 
Unde era Cheng Chang şi mai ales Mina? Venirea sa 
provocase dispariţia chinezului. Cine era cealaltă femeie 
care îl urmărea pe Cheng Chang? Din cauza feribotului, 
Mina avea o jumătate de oră avans în faţa lui. 

Se pregătea să plece spre Nathan Road când simţi o 
mână subţire agăţându-se de el. 

Un puşti de cincisprezece ani stătea ascuns în întuneric. 
Era slab, cu ochi strălucitori şi purta o pereche de jeans lipiţi 
de corp şi un maiou. La început Malko îl luă drept un tânăr 
pederast şi se trase înapoi, dar chinezul îl strânse mai tare 
şi murmură: 

— Domnul Cheng Chang. Vino. 

Malko tresări, amintindu-şi de Aberdeen. Părea o scenă 
din Kafka. Pe măsură ce se apropia de el, Cheng Chang 
fugea. La început vru să-l gonească, apoi îi puse câteva 
întrebări, dar celălalt clătină din cap. Engleza lui se oprea 


126 


acolo. La capătul puterilor, Malko îi făcu semn că era gata 
să-l urmeze. 

Intrară pe Nathan Road şi puştiul opri un taxi, urcând 
lângă şofer şi spunându-i ceva. Aparent, şoferul nu voia să 
meargă în acea direcţie. Chinezul vru să coboare, apoi prin 
gesturi, îi ceru bani lui Malko. Cu zece dolari, şoferul 
consimţi să pornească. Circulaţia era fluidă şi ieşiră repede 
din Kowloon, urcând spre nord. Blocuri de locuinţe, imense 
şi mizerabile, cu tone de rufe la ferestre, mărgineau drumul. 
Apoi peisajul se schimbă. 

Malko se crezu în Norvegia. Farurile luminau păduri de 
brad şi lacuri cu apă liniştită, asemănătoare cu fiordurile. 
Intrau în Noile Teritorii, limba de pământ muntoasă şi 
suprapopulată, aflată între Kowloon şi frontiera cu China 
comunistă. Malko era din ce în ce mai neliniştit: distracţia 
de bază a chinezilor comunişti era răpirea albilor şi 
eliberarea lor după mai multe luni... lucru care de multe ori 
nu se mai întâmpla. Nu apucase nici măcar să-l anunţe pe 
Dick Ryan... 

Rulau deja de o jumătate de oră, traversând mai multe 
sate adormite. Kowloon rămăsese mult în spate. Drumul ei; 
a mărginit de orezării. Trecură pe lângă un mic convoi 
militar englez şi ajunseră la malul mării, depăşind o fabrică 
de jonci, încă luminată. O firmă mare, cu litere negre pe 
fond alb, apăru în lumina farurilor. 

„Cha-to-kok.” 

Era unul dintre satele de frontieră ale coloniei. Malko îşi 
aducea foarte bine aminte că îl văzuse pe hartă. Jumătate 
din case se afla pe teritoriul comunist. La indicaţiile 
călăuzei, taxiul se opri la marginea drumului. Malko ieşi din 
maşină. 

Se aflau în dreptul primelor case, în faţa unui pod peste 
un râu secat. Soldaţii chinezi erau un kilometru mai 
departe. Ziua se putea vedea gardul de sârmă ghimpată al 
postului englez care apăra drumul. Nu se putea trece peste 
baraj fără permis. Şoferul întorsese Datsunul şi se certa cu 
călăuza pentru a fi plătit. Malko se şi vedea întorcându-se 
pe jos la Kowloon... Numai asta mai lipsea. Jucând ultima 
carte, scoase o hârtie de o sută de dolari, o rupse în două şi 


127 


îi întinse o jumătate chinezului, făcându-l să priceapă printr- 
o mimică sugestivă că avea să primească cealaltă jumătate 
la întoarcere. 

Şoferul mormăi, luă jumătatea de bancnotă şi opri 
motorul. 

Ce căutau acolo? Erau la aproape zece mile de Hong 
Kong. 

Călăuza părea grăbită să intre în satul pustiu şi mort în 
aparenţă. O luară pe o străduţă atât de îngustă, încât de- 
abia puteau merge unul lângă altul, din cauza 
nenumăratelor galantare din faţa dughenelor minuscule. 
Din fiecare apărură chipuri luminate de lămpi cu petrol. Unii 
chiar ieşiră din case, privindu-i în tăcere. Albii erau rari prin 
acele locuri... N 

Călăuza şovăi. Intrebă de mai multe ori încotro să 
meargă. Brusc, se opri în fața a ceea ce părea un hambar. 
După ce inspectă împrejurimile, îl împinse grăbit pe Malko 
înăuntru. În beznă plutea doar mirosul de opiu, apăsător şi 
înţepător. Chinezul închise uşa în spatele lor. Malko se simţi 
luat de mână şi călăuzit pe o scară abruptă, îngustă şi 
şubredă. 

Ajunseră într-un pod luminat slab de lămpi cu petrol. Mai 
mulţi bărbați stăteau  întinşi pe un soi de prici 
dreptunghiular. După ce se obişnui cu penumbra, Malko zări 
o bătrânică ghemuită într-un colţ, îmbrăcată în nişte 
zdrenţe negre, apoi un al doilea cerc de fumători. Se afla 
într-o turnătorie clandestină. 

Unii dintre fumători stăteau întinşi în cerc pe nişte ziare 
vechi, cu capul sprijinit pe nişte butuci de lemn. In mijloc se 
aflau ceşti de ceai şi pachete de ţigări. Alţii erau întinşi pe 
prici. Fumătorii îşi treceau în tăcere unul altuia singurele 
două pipe ale stabilimentului. Era o turnătorie pentru săraci. 

La vederea părului blond al lui Malko, unii dintre ei se 
ridicară speriaţi pe coate. O discuţie animată se înfiripă 
între chinez şi bătrână. Băiatul îl luă pe Malko de braţ şi îl 
forţă să se aşeze în mijlocul fumătorilor, chiar pe podea. 
Chinezii îi făcură politicoşi loc, oferindu-i un ziar aproape 
curat şi o mică perniţă de lemn! Furios, îl interpelă pe ghid 
şi se ridică: 


128 


— Unde este Cheng Chang? 

Urmă o explicaţie confuză şi încâlcită. Bătrâna, care 
bâiguia câteva vorbe în engleză se amestecă, trăgându-l pe 
Malko de mânecă. In final, înţelese că Cheng Chang era 
undeva în Cha-to-kok, într-un loc pe care călăuza lui trebuia 
să-l afle. Malko îl putea aştepta în siguranţă doar la 
fumătorie. Se resemnă. Orice discuţie ar fi însemnat 
pierdere de timp. 

Chinezul dispăru pe scară şi Malko se trezi cu pipa 
comună în mână. Indatoritor, vecinul lui arse un grăunte de 
opiu şi îl puse în pipă. Malko trase un fum lung. După al 
şaselea fum se simţea deja mai puţin nervos. Văzând că 
ştie să fumeze, chinezii se arătară încântați şi se ciondăniră 
care să i prepare pipa. Totul se petrecuse în cea mai 
deplină tăcere şi din motive temeinice. 

Pipele se succedară una după alta. Chinezii sporovăiau 
între ei pe un ton scăzut. Bătrâna aducea ceai şi ţigări. 
Malko pierduse puţin noţiunea timpului. Mirosul de opiu îl 
ameţea. Nu mai avea chef să se mişte. Nimeni nu se mai 
ocupa de el. 

Din când în când, gândul la Cheng Chang îl făcea să 
tresară. De parcă i-ar fi ghicit frământarea, vecinii lui îi şi 
pregăteau o pipă... Mai mulţi fumători se ridicară şi plecară, 
dându-i bătrânei câte o bancnotă mototolită. 

Călăuza lui apăru pe neaşteptate, ciufulită şi cu 
răsuflarea tăiată. Malko se ridică dintr-un salt. Chinezul era 
într-o stare extremă de agitaţie, murmurând cuvinte de 
neînțeles. Îl făcu să priceapă că trebuie să o plătească pe 
bătrână şi îi smulse trei hârtii de zece dolari, pe care femeia 
le făcu să dispară imediat. Malko presimţi o catastrofă. 

— Repede, repede, repetă chinezul împingându-l pe 
scară. 

Ajuns afară, începu să alerge pe străduţa pustie. Satul 
era un adevărat labirint de uliţe întunecate. Singur, Malko 
nu s-ar fi descurcat niciodată. 

Ghidul se opri în sfârşit în faţa unei porţi de lemn, pe care 
o deschise cu brutalitate. 

— Aici, zise el, înainte de a o lua la fugă, vrând să nu fie 
amestecat în cele ce aveau să urmeze. 


129 


Malko intră într-o încăpere cu pământ pe jos, luminată de 
o lampă cu petrol agăţată de o grindă. O siluetă întunecată, 
întinsă pe jos în mijlocul camerei, se mişca slab, gâfâind. 
Malko se apropie şi distinse o coapsă de femeie cu o mână 
cu unghii lungi şi roşii crispate pe pulpă. Când mâna urcă, 
apucând cu toată puterea zona dintre picioare, se auzi un 
urlet răguşit. Două femei se băteau cu ferocitate, fără o 
vorbă şi fără să-l zărească pe Malko. 

După un nou schimb de pumni, cele două combatante se 
rostogoliră una peste alta. Malko avu timp să recunoască 
chipul schimonosit al lui Mina. Din obrazul zgâriat puternic îi 
curgea sânge, privirea îi era rătăcită, gâfâia şi un rictus de 
furie înverşunată îi desfigura chipul. 

— Mina! o strigă Malko. 

Chinezoaica nu răspunse. Cu o lovitură de şale, reuşi să- 
şi lipească adversara de podea şi să se aşeze peste ea. 
Malko o recunoscu pe cea de-a doua văduvă a lui Cheng 
Chang, cea care voise să-l ucidă. Părea şi mai dărâmată 
decât Mina, respirând greoi cu ochii închişi. Mina îi smulse 
brutal bluza, descoperindu-i pieptul. Se auzi un strigăt 
îngrozitor. Mina se ridică şi îi strivi un sfârc... 

Din pieptul mutilat ţâşni un şuvoi de sânge. Imobilizându- 
şi în continuare adversara, Mina îşi smulse unul din pantofii 
cu toc înalt şi începu să o lovească cu toată puterea peste 
faţă pe rănită. Tocul ascuţit se înfipse în ochiul drept ca un 
piron şi rămase acolo. Durerea înfiorătoare o făcu pe 
adversara lui Mina să tresalte, atât de violent încât o 
răsturnă pe aceasta. 

Mina se ridică dintr-un salt, ciufulită şi cu o privire de 
nebună. Ochii ei îl priviră pe Malko fără să-l vadă. Se repezi 
într-un colţ întunecat şi se întoarse agitând o furcă groasă 
cu trei dinţi. 

Inainte ca Malko să poată interveni, înfipse furca în 
corpul inert al adversarei sale, icnind ca un tăietor de 
lemne. 

Chinezoaica rănită se răsuci ca un păianjen. Urletul de 
agonie se izbi de pereţii de piatră groasă. Cei trei dinţi ai 
furcii i se înfipseseră douăzeci de centimetri în corp, 
ţintuind-o de podea. Lui Mina nu-i era de ajuns. Ca şi când 


130 


ar fi pisat mei, smulsei furca şi lovi mai jos, în dreptul 
sexului. Părea că striveşte un animal dăunător. Lovită de 
moarte, chinezoaica se răsucea ca o râmă tăiată în bucăţi, 
horcăind ascuţit. Malko n-avea să uite toată viaţa strigătul 
acelei fete. 

Mina înfipse pentru ultima oară furca în corpul agitat de 
un tremur convulsiv. Cu capul dat pe spate, chinezoaica 
agoniza. 

Doar atunci păru să-şi dea seama de prezenţa lui Malko, 
aflat între uşă şi ea. Ridicând furca, din care mai picura încă 
sânge, ea se îndreptă spre el. 

— Lăsaţi-mă să trec, ordonă ea, sau vă ţintuiesc de 
perete ca pe această târfă. 

Părea dispusă să-şi ducă la îndeplinire ameninţarea. 
Malko privi femeia muribundă şi se dădu uşor la o parte. 

— Unde e Cheng Chang? întrebă el. 

Mina se aşeză repede între el şi uşă şi o deschise. 

— Acolo, zise ea arătând un colţ al încăperii şi o şterse. 

Malko se apropie de locul indicat. 

Aproape gol, un bărbat zăcea întins pe nişte saci vechi. 
Ochiul stâng îi atârna pe obraz, scos din orbită de o lovitură 
de pumn. Părţile sexuale erau îngrozitor de umflate. 
Ingreţoşat, Malko se întoarse cu spatele. Mirosul fad al 
sângelui se amesteca cu cel de jeg. Atinse chipul mortului: 
era cald încă. Fusese probabil torturat, în timp ce Malko se 
afla în turnătorie, de Mina sau de cealaltă tigroaică. 

Infrânându-şi dezgustul, întoarse corpul. Sub el nu erau 
decât bucăţi de pânză îmbibate cu sânge. Cheng Chang 
luase cu el secretul în mormânt. Nu înţelegea însă de ce 
fusese torturat. Era de-ajuns să fie ucis, ca să nu vorbească, 
doar dacă cea care îl torturase nu fusese Mina. Cu. Greu îşi 
putea imagina Malko asemenea ferocitate din partea unei 
fete atât de tinere. O văzuse însă dezlănţuindu-se... 

Străduţele din Cha-to-kok erau liniştite şi tăcute. Rătăci 
aproape un sfert de oră până ajunse la drumul principal. 

Taxiul era în continuare acolo, cu şoferul adormit la 
volan. ÎI trezi şi se trânti pe bancheta din spate. Trebuia s-o 
găsească pe Mina. 


131 


Capitolul XIV. 


Holy Tong înghiţi zgomotos în sec. Corpul perfect al lui 
Mina se supusese nesaţului său erotic mai bine de două ore 
şi cu toate acestea nu era atât de satisfăcut pe cât se 
aşteptase. 

Îşi plimbă mâna pe sânii tinerei, obţinând aceeaşi reacţie 
ca şi când ar fi mângâiat o piatră. Mijindu-şi pisiceşte ochii, 
ea respira liniştit ca un copil. Niciun freamăt nu înfiora 
pielea mătăsoasă şi chipul ei avea calmul olimpian ca al 
unei statui. Holy se aplecă la urechea fetei şi îi spuse ce 
dorea. Fără să-şi schimbe expresia, chinezoaica se execută 
docil, cu o tehnică şi cu o răbdare care ar fi meritat marele 
premiu la cursurile serale de erotism. Holy o ghida cu 
interjecţii scurte şi ea se supunea întocmai. 

Ea îşi reluă poziţia iniţială în timp ce bărbatul încerca să- 
şi liniştească bătăile inimii. Visul lui secret era să moară 
într-un asemenea paroxism sexual. Nu se mai temea nici de 
moarte. Cu toate acestea, în momentul în care se calma, 
insatisfacţia îl cuprinse din nou. Avea impresia că făcuse 
dragoste cu un robot minunat, dar totuşi robot. 

Cu mii de precauţii o întrebă pe chinezoaică dacă nu era 
posibil să fie mai nervoasă, mai cooperantă, dacă prefera 
acel cuvânt. 

Aceasta era întrebarea pe care o aştepta Mina din 
momentul în care Holy Tong o atinsese. 

— Nu-mi place acest loc, spuse ea dispreţuitoare, apoi 
bău o înghiţitură de ceai. 

Se aflau într-unui din separeurile din sticlă de la Kim Hali, 
înconjurați de perechi care făceau acelaşi lucru. 

Mina ajunsese foarte târziu la Kim Hali, venind direct din 
Cha-to-kok şi fusese nevoită să o îmbuneze pe mama-san 
spunându-i o minciună, ca să nu fie dată afară. Tot drumul 
se gândise ce urma să facă după ce îl ucisese pe Cheng 
Chang şi pe cealaltă chinezoaică. Ştia că aceasta din urmă 
lucra pentru comunişti. Mina avea foarte puţin timp la 
dispoziţie. În momentul în care avea să înceapă nemiloasa 


132 


hăituială, ceea ce păţise Cheng Chang avea să fie nimic pe 
lângă ce o aştepta pe ea. De exemplu, să fie ciopârţită 
bucată cu bucată, până când avea să înnebunească. 

Trebuia să găsească o ascunzătoare sigură. Inainte de 
căderea serii, urmărirea avea să înceapă. Trecuse pe la Kim 
Hali doar în speranţa de a-l întâlni pe Holy Tong, care era un 
obişnuit al casei, înainte de a se duce la el acasă. Fricos 
cum era, n-ar fi deschis niciodată uşa. 

Trecuse cu bună ştiinţă prin faţa separeului în care se 
afla acesta, împreună cu o fată mult mai puţin frumoasă 
decât ea. Bineînţeles că o chemase. li dăduse de înţeles că 
se putea folosi de ea în aceea seară, fără nici o plată... Doar 
din pură generozitate. 

O crezuse. Din acel moment ea aşteptase să audă fraza 
pe care el tocmai o pronunţase. 

— N-ar fi mai bine să mergem la mine? 

Era unul din puţinele locuri în care ar fi fost în siguranţă 
în acea noapte. In acelaşi timp, putea să stea de vorbă cu 
Tong. 

Fata păru să ezite. Animatoarelor le era strict interzis să 
plece cu clienţii, altfel Kim Hali ar fi dat faliment. 

— Am să spun că sunt bolnavă şi că trebuie să plec, zise 
ea văzându-i privirea dezolată. Pleacă tu primul. 

In acel moment, nu-i mai păsa de mama-san. Dacă planul 
îi reuşea, Kim Hali rămânea doar o amintire. Pe lângă frică, 
simţea o exaltare ameţitoare. Pentru prima oară de când se 
născuse, nu-şi datora puterea feselor rotunde şi frumoase. 
Uciderea chinezoaicei o eliberase de umilinţa aparentă şi de 
temerile secrete. Se simţea invulnerabilă. 

După ce lăsă să treacă ceva timp, se ridică şi se duse 


după mama-şan. 
* 
x x 


După cum se aştepta, Holy Tong o aştepta afară într-un 
taxi. Nu schimbară nici un cuvânt în timp ce rulau pe 
străzile pustii. Bărbatul puse mâna pe coapsa fetei şi ea îl 
lăsă mărinimoasă, chiar amuzată. 

De îndată ce ajunseră în bibliotecă, Holy îşi îmbrăţişă 
partenera. Cât durase drumul, imaginaţia lui erotică lucrase 


133 


frenetic. 

Ea se degajă brutal şi îl pălmui puternic, încât îi zburară 
ochelarii. Rămase cu gura căscată, pentru că nu se 
aşteptase la aşa ceva. Toată seara, Mina se supusese 
fanteziilor sale erotice pentru câţiva dolari. li trecu prin 
minte că gestul era menit să-l excite şi mai tare, dar 
expresia din ochii mari şi cafenii îl convinse de contrariu. Nu 
putea citi în ei decât ură şi dezgust. 

— Lasă-mă în pace, şuieră ea; adineauri a fost ultima 
dată când m-ai atins. 

Holy îşi trecu mâna peste faţă. Trăia un coşmar. Schiţă 
din nou un gest spre chinezoaică, dar aceasta scuipă ca o 
pisică: 

— Imbecilule! Nu mă crezi! Eşti gras, urât şi crezi că ştii 
să faci dragoste, dar n-ai satisfăcut niciodată o femeie. 

— Atunci de ce ai venit aici? bolborosi Holy. Credeam... 

Ea îl privi cu nespusă răutate. 

— Pentru că aşa aveam chef. 

— Pleacă, zise Holy într-o tresărire de demnitate. Nu eşti 
decât o târfă şi dispreţuiesc profund părţile intime ale 
maică-tii... 

Mina se aşeză pe canapeaua neagră şi rânji: 

— Nu plec. Voi dormi în camera ta şi tu te vei culca aici. 

Chinezul nu mai înţelegea nimic. Furia luase locul 
dorinţei. 

Se apropie de Mina şi o apucă strâns de braţ. Ea îl atinse 
cu genunchiul în părţile sensibile şi bărbatul de îndoi de 
durere. Cu lacrimi în ochi, o auzi spunând: 

— Voi pleca mâine dimineaţă şi mă voi întoarce peste 
patru zile. In acest timp vei vinde tot ce ai şi îmi vei da 
banii. După aceea nu vei mai auzi de mine niciodată. 

Mina visa cu ochii deschişi. Un paşaport adevărat nu 
costa mai mult de trei mii de dolari americani. Cu banii lui 
Holy, ar fi putut să-şi cumpere un mic bordel la Manila, în 
Filipine şi să pună pe altele să lucreze pentru ea de să le 
meargă fulgii. 

Uimit, Holy se întrebă dacă fata nu-şi pierduse uzul 
raţiunii. 

— L-am ucis adineauri pe prietenul tău Cheng Chang, îi 


134 


explică ea calm. Când m-ai trimis după el la morgă, nu mi-ai 
povestit despre micul lui secret... 

Chinezul simţi că înţepeneşte. 

— Ce vrei să spui? bolborosi el. Nu înţeleg... 

— Nu face pe prostul, răspunse dur Mina. Cheng Chang a 
vorbit înainte de a muri. Am aflat secretul pe care i l-ai 
încredinţat, ştiu cine ţi l-a spus şi cunosc pe cineva care e în 
stare să plătească oricât pentru el. Prietenul tău american. 
Acum mă crezi? conchise ea triumfător. 

Holy o crezu. Avea impresia că Victoria Peak i se 
prăbuşise în cap. Incercă să-şi adune gândurile dar creierul 
refuză să-l asculte. 

— Este foarte simplu, continuă Mina: ori îmi dai ce ţi-am 
cerut şi dispar fără o vorbă, ori peste patru zile voi povesti 
totul americanului. Ştii doar ce va face doamna Yao dacă 
totul eşuează din cauza ta, nu? Te va ucide. 

— Te va ucide şi pe tine, protestă Holy fără convingere. 

Mina ridică din umeri. 

— Poate, dar pe tine sigur te va omori. 

Incremenit, chinezul cobori privirea. Mina spunea 
adevărul. Doamna Yao avea să-l ucidă, fie doar pentru a-şi 
păstra prestigiul. Planul lui Mina era diabolic. Căută disperat 
o cale de scăpare întrezărind un grăunte de rațiune în acel 
coşmar: 

— De ce nu te duci să tratezi acum cu americanii? 
întrebă el. 

— Nu am încredere, zise Mina. Mă vor trage pe sfoară. 
Dacă eşti rezonabil scăpăm cu viaţă amândoi. Gândeşte-te 
bine. Mă duc să mă culc. 

Mina se simţea foarte puternică. Ştia că Holy Tong era 
slab de înger. N-ar fi încercat niciodată să-i facă rău. 

Timp de patru zile intenţiona să se ascundă la Macao, la 
o prietenă sigură. 

Se ridică şi ieşi din cameră, legănându-şi ironic crupa. 

Această viziune nu trezi decât o tristeţe apăsătoare în 
sufletul lui Holy Tong. Consternat, se trânti pe canapea. li 
mai rămâneau câteva ore până la răsăritul soarelui pentru a 
găsi o soluţie. Altfel, era obligat să accepte târgul cu Mina. 

* 


135 


* * 


Pentru prima oară după mult timp, Holy Tong nu-şi 
începu ziua cu o ceaşcă de ceai. Tuan îi adusese platoul cu 
micul dejun, dar nu putu înghiţi nimic. Mina plecase de 
aproape un minut, după ce îi golise portofelul şi îi scotocise 
prin sertare, luându-i o mie de dolari Hong Kong. Nu era 
decât începutul. 

— Pe luni, îi spusese ea. Dacă vrei să prinzi răsăritul 
soarelui marți dimineață, nu uita să faci toate 
aranjamentele. Nu-ţi dau nici măcar un sfert de oră în plus. 

O tuse discretă îl făcu pe Holy să tresară. Tuan 
contempla dezolat tava neatinsă în mintea înceţoşată a lui 
Holy Tong încolţi o idee. 

— Urmăreşte-o, îi ordonă servitorului şi spune-mi unde se 
duce. După aceea, adu-mi ziarele. 

Servitorul ieşi grăbit din birou. Din fericire, pentru că nu 
avea maşină, fata era obligată să ia funicularul. Putea să o 
prindă în staţie. 

Tuan se întoarse peste o oră, cu un teanc de ziare. O 
urmărise neobservat pe Mina până la debarcaderul 
feribotului spre Macao. Se îmbarcase pe primul vas, fără să 
schimbe o vorbă cu nimeni. Holy luă ziarele şi deschise 
grăbit Hong Kong Standard. Nu căută prea mult: fotografia 
cadavrului lui Cheng Chang se întindea pe cinci coloane pe 
prima pagină. Cu mâinile tremurânde, începu să citească 
articolul, spunându-şi că doamna Yao făcea probabil acelaşi 


lucru. 
* 


* * 


Malko dormise două ore. După un duş rece la şapte 
dimineața, se întâlnise cu Dick Ryan la Californian 
Electronics, punându-l la curent prin viu grai cu ce se 
întâmplase. După ce băură o tonă de cafea la fel de proastă 
ca cea din SUA, cei doi făcură bilanţul situaţiei. 

Nu aveau de ce să fie mândri. 

Coral-Sea ajungea acolo peste trei zile. După moartea 
definitivă a lui Cheng Chang, erau nevoiţi să o găsească pe 
Mina. Cascada de crime dovedea că nu era vorba deo 
simplă intoxicare, aşa cum crezuse Ryan. 


136 


Dick Ryan aştepta senin sosirea colonelului Whitcomb. 
Englezul putea dovedi uşor prezenţa lui Malko la Cha-to- 
kok. Se aştepta să-l audă scrâşnind din dinţi, dar nu avea de 
gând să-l ajute. Nici Malko, nici Ryan nu aveau de gând să-i 
vorbească despre rolul lui Mina în acea afacere. 

— Doar pe Holy Tong îl mai avem la mână, conchise trist 
Malko. 

Americanul ridică ochii spre cer: 

— Ce paiaţă. Doar nu contaţi pe el. Nu se gândeşte decât 
la sex. 

— Absolut, remarcă Malko. O cunoaşte poate pe Mina. 
Este genul de fată care îi place. Altfel, nu avem decât să 
dăm un anunţ ca să o găsim. N 

— Duceţi-vă dacă vreţi, suspină Ryan. In situaţia în care 
suntem... 

Malko se ridică. 

— In orice caz, mă întâlnesc cu el astăzi pentru 
tratament. Mă voi duce neanunţat la el acasă. Poate că nu a 
aflat despre al doilea deces al prietenului său Cheng 
Chang... 


* 
x x 


Când Tuan îl anunţă pe Holy Tong că un alb cu nişte ochi 
extraordinari voia să-l vadă, acesta vru să sară pe fereastră. 

După ce îşi aranjă părul, încercă să imprime chipului 
bucălat o expresie destinsă, dar în sinea lui tremura de 
încordare. 

— Pofteşte-l, îi spuse el servitorului. 

Malko se scuză pentru că îl deranjase acasă. Văzuse însă 
în ziare ştirea morţii lui Cheng Chang şi... À 

Chinezul nu reuşi să-şi ascundă tulburarea. li tremurau 
fălcile. Arătă spre teancul gros de ziare de pe birou. 

— Am aflat deja; îngrozitoare poveste. Înţeleg din ce în 
ce mai puţin. De ce nu mi-a dat nici un semn de viaţă? L-aş 
fi ajutat... 

— Da, de ce? spuse Malko gânditor. 

Holy Tong nu era un înger imaculat. 

Malko îşi puse în ordine ideile şi continuă: 

— De altfel, povestea este mult mai urâtă decât vă 


137 


imaginaţi, dragul meu Tong. Prietenul dumneavoastră a fost 
ucis de o persoană pe care poate o cunoaşteţi, o femeie... 

Incepu să-i povestească despre rolul pe care îl avusese 
Mina. Holy Tong reuşi cu greu să nu se ascundă sub 
canapea. Chinezoaica nu-i spusese că Malko asistase 
practic la crimă. Din ce în ce mai bine... Avea un chip atât 
de descompus, încât Malko îşi întrerupse relatarea: 

— Ce aţi păţit? O cunoaşteţi pe această femeie? 

In acel moment Holy îşi pierdu definitiv aerul de sfânt. 
Era dificil pentru oricine să fie sfânt în Hong Kong în acei 
ani. La vârsta lui, nu-i venea să-şi abandoneze confortul şi 
bună starea. Planul care îi veni în minte era foarte 
întortocheat, dar numai aşa se putea supune exigenţelor lui 
Mina. 

— A petrecut noaptea aici, mărturisi Holy Tong. Azi 
dimineaţă a plecat spre Macao. E o prostituată care 
lucrează la Kim Hall. Am fost acolo aseară şi am luat-o cu 
mine. Acum îmi dau seama cât era de nervoasă. Azi 
dimineaţă i-a cerut servitorului meu să o conducă la 
feribotul de Macao. 

Tot ce spusese stătea în picioare. Malko îl privi atent pe 
chinez. Agitaţia lui era astfel explicabilă, dar ceva îl sâcâia. 
Din nefericire, nu avea timp să despice firul în patru. Cel 
mai important era să o găsească pe Mina. 

— Nu vom face acupunctură în această dimineaţă, îl 
anunţă el, dar vă mulţumesc foarte mult. Ce noroc că fata 
şi-a petrecut noaptea la dumneavoastră! 

— Ce noroc, zise şi Holy Tong. 

Nu ştia încă pentru cine. 

Malko îşi luă repede rămas bun. Ajuns pe strada pustie, 
privi în jur. Nimeni. Cu toate acestea, ceva îi spunea că era 
supravegheat în permanenţă, altfel domnul Chang nu ar fi 
fost asasinat pentru a doua oară. 

Din spatele ferestrei, Holy Tong îl privi pe Malko plecând. 
Mâinile îi tremurau. După telefonul pe care urma să-l dea, n- 
avea să se mai poată privi niciodată în oglindă fără repulsie, 
lucru jenant pentru cochetăria pe care o afişa. In sinea lui 
însă, prefera o otreapă vie unui sfânt mort. 

x 


138 


* * 


Dick Ryan bea cu înghiţituri rare un Coca-Cola la 
cofetăria Hotelului Hilton, aruncând ocheade celei mai 
frumoase dintre ospătăriţe. Chipul rotund şi crupa bombată 
erau ceva rar la o asiatică. 

Ascultând povestirea lui Malko, chipul i se lumină, apoi i 
se întunecă. 

— Macao! mormăi el. Cum veţi reuşi să găsiţi o fată acolo 
doar în două zile? 

— Şi portughezii? 

Americanul fluieră a pagubă în faţa unei asemenea 
naivităţi. 

— Portughezii mor de frică în faţa chinezilor. Nu vor ridica 
nici măcar un deget, chiar dacă ar fi făcuţi bucăţi şi oferiţi 
drept hrană... 

Minunat lucru, solidaritatea occidentală. 

— Pot să încerc de unul singur, sugeră Malko eroic. 

Neîncrezător, Ryan clătină din cap. 

— Poate dura un an, iar Cora/-Sea ajunge aici poimâine. 
Există o modalitate, dar nu-mi convine deloc. Avem un 
agent la Macao. Un tip uimitor, care nu face parte din 
Divizia Planuri, un agent „conservă”. A fost plantat acolo cu 
mulţi ani în urmă, din ordinul Washingtonului şi nu l-am 
folosit niciodată. Imi era chiar interzis să intru în legătură cu 
el. Îl păstrează pentru situaţii cu adevărat grave, spre 
exemplu, în cazul în care am fi obligaţi să plecăm toţi de 
aici... 

— Cu atât mai rău, îl veţi folosi, chiar dacă astfel îl vom 
compromite. Ştiu că are nişte legături excelente la Macao. 
Vă poate ajuta. 

— Cum îl cheamă? 

Americanul surâse: 

— Poate nu mă credeţi, dar nu îi cunosc numele 
adevărat. Nici măcar nu sunt sigur că e american. Are un 
magazin de timbre pe Avenida de Almeida-Riveiro. Il veţi 
găsi foarte uşor. 

Trebuie amintit că Macao este puţin mai mare decât 
Place de la Concorde. 

— Cum îl voi recunoaşte? întrebă Malko. 


139 


— Vă voi da un obiect de recunoaştere, răspunse 
americanul. O monedă de argint de un dolar din 1902. In 
realitate, nu s-au bătut monezi în acel an. Ingenios, nu? 

— Există încă o mică problemă în cazul în care găsesc 
fata, sublinie Malko. Paşaportul. 

Ryan începu să-şi smulgă părul rar: 

— Doar nu credeţi că pot da paşapoarte aşa, oricum. 
Dacă află Departamentul de Stat, ajung la Sing-Sing. Va 
trebui să-mi semnaţi o justificare şi o declaraţie că interesul 
ţării a fost în joc. Sper că va fi de-ajuns, altfel va trebui să 
predăm afurisitul de paşaport, sau să-l declarăm pierdut... 

Chiar şi la Hong Kong, sacrosanta administraţie nu-şi 
pierdea drepturile. 

— Voi semna tot ce doriţi, îl asigură Malko. 

Americanul se ridică: 

— Bine, să mergem la mine în birou să vă dau tot ce 
aveţi nevoie. Există un hidroglisor care face legătura din 
două în două ore cu Macao. 


140 


Capitolul XV. 


Cugetările lui Mao erau peste tot: pe afişele mari cu 
caractere roşii, lipite pe copaci şi pe ziduri, pictate chiar pe 
asfaltul bulevardului Salazar sau distribuite sub formă de 
mici manifeste de către puşti în picioarele goale. De parcă 
n-ar fi fost de ajuns, megafoanele instalate pentru Marele 
Premiu din Macao, care avea loc săptămâna următoare, 
difuzau între două reprize de muzică piţigăiată cele mai 
importante aforisme ale genialului Mao Tse-dung. 

Hurducăit de taxiul fără amortizoare, Malko zări scheletul 
unei clădiri enorme dominând golful Praia Grande: un 
cazinou care nu avea să fie niciodată terminat. Motorul 
taxiului gâfâia urcând coasta bulevardului Salazar. La 
Macao, chiar şi benzina era obosită. 

Tirania comunistă îşi întindea încet tentaculele peste 
orăşelul învechit cu case pastelate ce degajau o melancolie 
patetică. Unde erau timpurile când bogaţii compradores - 
chinezii care făceau comerţ cu  străinătatea - 
transformaseră acel orăşel de provincie într-un infern al 
jocurilor de noroc? i 

Bogaţii fugiseră de mult. In fiecare duminică, episcopul, 
ultimul simbol al rezistenței faţă de comunişti, era nevoit să 
ceară partidului permisiunea de a deschide biserica de pe 
colina Armida-de-Penha... în timpul săptămânii, doi soldaţi 
portughezi somnolau în faţa uşii, împiedicând credincioşii să 
intre. 

Ultimii portughezi rămăseseră pe loc, închistaţi în 
obişnuinţă, dar infernul jocurilor de noroc murise, 
transformându-se într-un paradis comunist. 

În golful plat şi lipsit de frumuseţe al râului Perlelor, nu 
existau decât două cargouri ruginite şi nişte jonci uzate, cu 
pânzele zdrenţuite. 

Într-un efort derizoriu şi mişcător de a atrage ceva lume, 
în fiecare an era organizat un Mare Premiu de automobilism 
pe bulevardele pustii care înconjurau orăşelul. În acel an, în 
ciuda preparativelor febrile, nimeni nu ştia dacă acea 


141 


competiţie mai putea avea loc. Prost dispuşi, comuniştii 
ameninţaseră cu asasinarea piloților imperialişti. 

O nouă structură de beton şi oţel apăru pe coastă. 
Şoferul lui Malko, un metis sino-portughez, făcu o mutră 
dezgustată: 

— Incă un cazinou. Nu va fi niciodată terminat. 
Proprietarii au plecat acum doi ani la Singapore. 

Singapore! O altă lume, aflată la o oră şi un sfert de Hong 
Kong, cu  hidroglisoarele ultramoderne ale Companiei 
Shuntak. O călătorie feerică pe Marea Chinei, printre miile 
de insule nelocuite. 

Ancorat la ponton, hidroglisorul era singurul obiect 
modern din Macao. Restul rămăsese la nivelul secolului al 
XIX-lea. 

Sosirea maşinilor aducea un pic de animaţie, apoi totul 
cădea în apatia tulburată de ricşele cu coviltir verde, ale 
căror conducători pedalau ca nişte nebuni, transportând 
rarii turişti şi salutând orice uniformă întâlnită în cale. |n 
acel univers kafkian, polițistul chinez din Piaţa Senatului, 
avea mai multă putere decât guvernatorul portughez. Făcea 
parte din noua ordine, invizibilă şi omniprezentă în acelaşi 
timp. 

Taxiul îl lăsă pe Malko într-o piaţetă umbroasă, în faţa 
Hotelului Bela-Vista, palatul din Macao. Ultimul loc unde se 
mai putea găsi cafea braziliană. 

Bulevardul Almeida-Ribeiro se deschidea în faţa lui, cu 
dughenele pline de marfă ieftină. Ezită o clipă, temându-se 
să nu fi fost urmărit. Işi examinase atent tovarăşii de 
călătorie şi nu-l descoperise pe cel sau pe cea care ÎI 
supraveghea. 

Acolo, spionajul şi violenţa aparţineau parcă altei lumi. 
Malko o luă agale pe bulevard. In interiorul dughenelor, 
negustorii apatici nu păreau să aştepte nimic. 

Descoperi uşor magazinul filatelistului. Era singurul de 
acest fel, minuscul şi prăfuit, proţăpit între două dughene 
cu suveniruri. 

Cine ar fi putut colecţiona timbre la Macao? 

Vitrina conţinea doar câteva plicuri îngălbenite şi un 
catalog din 1956. 


142 


Malko împinse uşa, declanşând un clopoțel. Mirosea a aer 
închis şi a jeg. Un alb îmbrăcat într-o cămaşă decolorată 
apăru dintr-o încăpere alăturată. Era mai înalt ca Malko. 
Avea umeri largi, un chip cu trăsături marcate, lat şi turtit şi 
ochii înfundaţi în orbite. Era nebărbierit şi privirea injectată 
dovedea că nu dormise destul sau că băuse prea mult. 
Mormăi vag o formulă de salut la adresa lui Malko şi 
aşteptă, cu un aer surprins. Costumul elegant al lui Malko 
contrasta cu dugheana mizeră. 

Acesta scoase din buzunar dolarul de argint şi îl puse pe 
tejghea, jucându-se cu el parcă. 

— AŞ dori un plic cu timbre chinezeşti diverse din 1900, 
ceru el. 

Era prima parte a parolei. 

La început crezu că negustorul nu înţelesese. Niciun 
muşchi de pe faţă nu-i tresărise. Nu schiţase nici un gest. 
Atunci Malko împinse moneda spre el, în aşa fel încât să se 
vadă anul: 1902. Brusc, bărbatul îl întrebă cu alt ton: 

— De ce v-au trimis aici? 

II privea scrutător pe Malko, cu un aer lipsit de 
amabilitate. 

— Avem nevoie de dumneavoastră, spuse acesta. O 
poveste serioasă. Sunteţi singurul care ne poate ajuta. 

Celălalt clătină din cap: 

— Imbecilii, zise el ca pentru sine. Risipesc zece ani de 
muncă. 

Malko îl privi surprins: 

— De ce spuneţi asta? 

Negustorul de timbre ridică din umeri. 

— Totul se ştie la Macao. Totul. Astă seară „ei” vor afla 
că m-aţi vizitat. În trei zile vor şti cine sunteţi şi atunci... 

— Şi atunci? _ 

— Mă vor ucide sau mă vor hăitui. Inclin mai degrabă 
spre prima alternativă. Nu le place că îmi bat joc de ei. Mă 
rog, ce doriţi de la mine? 

Resemnarea din voce era incredibilă. Brusc, Malko 
descoperi faţeta ingrată a spionajului. Acel bărbat vindea 
timbre de ani de zile într-o dugheană amărâtă. Uitase cum 
se trăia în ţara lui, pregătit fiind pentru o singură misiune, a 


143 


cărei importanţă nici măcar nu avea să o cunoască. Malko 
se pregătea să îi explice, dar fu întrerupt de vacarmul 
infernal de pe stradă. O voce nazală şi ascuţită împrăştia 
prin megafoane sloganuri în chineză. Pereţii tremurau. 

— Ce se întâmplă? 

Malko îşi astupă urechile. Negustorul de timbre surâse 
trist. 

— Spălarea cotidiană a creierelor. Comuniştii au instalat 
megafoane în tot oraşul. De la ora două la ora cinci 
îndoctrinează populaţia şi vizitatorii. 

Infiorător. De ce se refugiase oare Mina acolo, în gura 
lupului? 

— lată ce caut, explică el, între două vociferări... 

O descrise pe Mina şi îi spuse numele. Celălalt îl ascultă 
atent, apoi dădu din cap: 

— Cred că nu va fi prea greu, spuse el, doar să nu fi 
trecut de cealaltă parte. 

— Nu cred, spuse Malko. De acolo venea. 

— Cine ştie? spuse americanul gânditor. Dacă se află la 
Macao, o voi găsi. Va fi prima şi ultima mea misiune. Soţia 
mea este chinezoaică, înţelegeţi, membră de partid. Ar fi 
ceva, nu? Nu ştie cine sunt în realitate. 

Făcu un gest fatalist: 

— Vă aştept aici la sfârşitul zilei. Până atunci, plimbaţi-vă, 
comportaţi-vă ca un turist şi mai ales nu atrageţi atenţia 
asupra dumneavoastră... Poftiţi! 

Malko puse în buzunar plicul cu timbre multicolore. 
Celălalt îl însoţi până la uşă şi îşi luă rămas bun pe un ton 
indiferent. 

* 


x * 


Pe celălalt mal al râului, lat de zece metri, sentinela 
patrula între o clădire mică şi un pâlc de copaci. | se vedea 
clar mitraliera de pe umăr şi căciula de blană cu steaua 
roşie comunistă. 

Era fascinant cum râul îngust separa două lumi atât de 
diferite. Pe malul portughez se zăreau câteva barăci din 
tablă ondulată şi nimic pe malul celălalt. 

— Veniţi, zise şoferul de taxi. Nu le place să fie priviţi 


144 


prea mult. 

Părea atât de înfricoşat, de parcă râul ar fi fost o linie de 
demarcaţie simbolică. Malko se întoarse cu regret la 
maşină. Acea frontieră cu China era de departe cel mai 
interesant lucru de văzut în Macao. Parcursese distrat 
străzile adormite ale orăşelului. Nu era nimic de vânzare, cu 
excepţia suvenirurilor fără valoare. 

Nu peste mult timp, Macao avea să semene cu ruinele 
vechii biserici din secolul al XVI-lea, care domina oraşul: o 
faţadă fără nimic în spatele ei. 

— Mi-ar place să plec în Hong: Kong. Nu cunoaşteţi ce 


cineva care mi-ar putea da de lucru? Sunt un bun mecanic. 
* 


* * 


Mereu acelaşi refren. Toată lumea pleca sau fugea. Malko 
fu tentat să-i spună că Hong Kong-ul era o altă fundătură, 
de unde nu mai putea să fugă în altă parte, dar nu avu 
curaj. Privirea ochilor mari şi blânzi ai metisului căuta o 
încurajare. Văzând că Malko nu răspunde, puse maşina în 
mişcare. 

La scurt timp opri: un grup de muzicanți, îmbrăcaţi în 
haine uzate şi tocite, cu nişte dragoni de hârtie, stătea pe 
terasa unei cafenele. 

— Se pregătesc să înmormânteze pe cineva, explică 
metisul. Vreţi să vedeţi? 

Ultimul spectacol din Macao. 

Mina se ascundea undeva în acel oraş fosilă, departe de 
furnicarul din Hong Kong. Oamenii erau resemnaţi ca nişte 
bolnavi incurabil... Speranţa murise. 

— Ne întoarcem în centru, îi ceru Malko. Aş vrea să fac 
nişte cumpărături. 

Era sigur că nu fusese urmărit de când se urcase în taxi. 
Erau atât de puţine vehicule la Macao. 

Lăsându-i generos o sută de dolari Hong Kong şoferului, o 
luă pe Bulevardul Almeida-Ribeiro. Intră în mai multe 
dughene, târguindu-se pentru suveniruri. Megafoanele 
tăcuseră, dar peste tot, banderole imense acoperite cu 
caractere roşii, preamăreau înţelepciunea lui Mao Tse-dung. 
Lumea trecea prin faţa lor cu ochii plecaţi, în afara unui 


145 


grup de turişti care se fotografiau complezent lângă ele. 

Magazinul filatelistului era în continuare pustiu. Malko 
trecu o dată prin faţa lui, se întoarse şi intră. Probabil că 
americanul îi pândea sosirea, căci dădu la o parte imediat 
perdeaua şi se aplecă peste tejghea. 

— Daţi-mi înapoi plicul, spuse el pe un ton scăzut. 

Malko i-l întinse. Negustorul îl cercetă şi scoase mai 
multe timbre pe care le întinse în faţa lui Malko. 

— Prefaceţi-vă că alegeţi, şopti el. Trebuie să fim foarte 
prudenţi. 

Cu un nod în gât, Malko se aplecă asupra timbrelor. 

— Aţi găsit fata? 

Buzele americanului de abia se mişcară. Regretând 
parcă, spuse: 

— Da. 

— Şi? 

— Locuieşte împreună cu o altă fată la Hotelul Barra, lână 
Bela-Vista. Prietena ei este crupieră la ultimul cazinou din 
Macao, un şlep ancorat în portul interior. Asta e tot ce ştiu. 

— Mulţumesc. 

Ochii lui Malko deveniră mai calzi. Curajul acelui bărbat îi 
inspira respect. Viaţa lui la Macao, într-o teamă continuă, 
era mult mai grea decât traiul agreabil dus de Malko, chiar 
dacă acesta îşi risca uneori viaţa. 

— intenţionaţi să rămâneţi aici? 

— Da. Ar fi o prostie să plec. Sper că voi reuşi să mă 
descurc. Plecaţi acum şi nu rămâneţi prea mult timp la 
Macao. Vă urez noroc. 

Malko puse în buzunar plicul cu timbre şi se îndreptă spre 
uşă. În ultimul moment, americanul îi şopti: 

— Mi-ar place să revăd într-o zi California, dar nu sunt 
mari şanse. 

Bulevardul Almeida-Ribeiro se golise de turişti. Ultimul 
hidroglisor pleca peste o jumătate de oră. Malko se îndreptă 
spre Bela-Vista. Găsi repede Hotelul Barra, situat pe o 
străduţă alăturată. Malko nu avu timp să-şi facă un plan de 
bătaie. Două fete ieşiră din hotel, ţinându-se de braţ. Una 
dintre ele era Mina. Se ascunse în intrândul unei porţi. Ele 
trecură prin faţa lui şi se urcară într-o ricşă. 


146 


* 
x x 


Cine nu visase la cazinourile din Macao? Când ricşa lui 
Malko se opri, se frecă la ochi de uimire. Se afla în celălalt 
capăt al oraşului, vizavi de coasta Chinei comuniste, într-un 
cartier popular. Zidurile cojite ale caselor erau acoperite cu 
afişe reprezentându-l pe Mao. In faţa lui se afla un soi de 
şlep cu două etaje, ancorat la chei. Mina şi cealaltă 
chinezoaică intraseră acolo. 

Şase ricşe aşteptau amorţite în faţa localului. 

Acela era cazinoul Royal. 

Năucit, Malko reuşi să coboare. La Las Vegas n-ar fi fost 
folosit nici pe post de sală de jocuri mecanice. Era minuscul, 
prăpădit, acel cazinou plutitor, ancorat cu vedere spre 
China. Ultima rămăşiţă din ceea ce fusese odată vestitul 
Macao, supranumit Monte Carlo al Asiei! 

Semăna cu un vapor de promenadă abandonat. Era încă 
poleit şi vopsit în roşu, dar portarul dispăruse: patronii 
făceau economie. Poate că aceştia ar fi remorcat cazinoul în 
altă parte, numai că acel loc se afla la două mii de mile 
marine distanţă... 

Se lăsase noaptea. O muzică amestecată se auzea 
dinspre cazinou. Malko patrulă timp de douăzeci de minute, 
sperând să o vadă pe Mina ieşind. Prefera să stea de vorbă 
cu ea între patru ochi. Intr-un final, se hotărî să treacă 
pasarela. Parterul fusese transformat în sală de spectacol. 
Actori mascaţi, în costume somptuoase, jucau o piesă 
chinezească greu de înţeles, în faţa a treizeci de spectatori 
ce degustau ceai de iasomie. 

De o parte şi de alta a şlepului existau scări spre etajele 
superioare, unde fuseseră amenajate sălile de joc. Malko 
urcă pe scara din stânga. 

Primul etaj era sinistru. Nu avea decât mese de fan-tan, 
deservite de crupiere, nişte fete frumoase cu rochii foarte 
scurte, având o dexteritate infernală în amestecarea cărţilor 
şi adunarea jetoanelor de toate culorile. Imediat, o fată cu 
gene lungi şi cu o teaşcă de încasator, se apropie de el: 

— Doriţi să schimbaţi bani, domule? 

Ca să nu se facă remarcat, Malko schimbă o sută de 


147 


dolari în jetoane mov. 

Ca peste tot în Asia, aparențele nu contau. Aşezat la 
masă, un chinez bătrân paria fără încetare. Părea adus de la 
Armata Salvării. Purta o cămaşă decolorată şi fără guler, o 
barbă de trei zile, avea mâinile murdare şi pantalonii foarte 
mototoliţi. Cu toate acestea, la un semn imperceptibil al 
degetelor murdare, una dintre casierele vaporoase îi punea 
în faţă cu generozitate un teanc de jetoane. Fără 
semnătură, fără nimic. 

Cu ajutorul oglinzilor de pe pereţi, Malko îi supraveghea 
pe cei ce se plimbau printre mese. Se temea să nu fi fost 
urmărit de la Hong Kong, dar de cine? La Macao putea să 
dispară pentru totdeauna, fără ca cineva să afle ce i se 
întâmplase. Chinezii făceau ce le poftea inima. 

Incet, încet, cazinoul se umplea. Printre jucători erau 
mulţi curioşi, intrarea fiind liberă. In fundul sălii rămăseseră 
însă neocupate cinci mese de „21”. in zadar crupierele 
adoptau poziţii sexi, aruncând ocheade înflăcărate. 

Nici urmă de Mina. 

Malko se îndreptă spre scara tapisată cu oglinzi. Urcând, 
zări pentru o clipă chipul reflectat al unui bărbat. Un chinez 
obişnuit între două vârste, cu părul lins şi pieptănat pe 
spate, bine îmbrăcat şi cu o faţă buhăită. Memoria 
uimitoare a lui Malko îi făcu însă un semn. Bărbatul stătuse 
lângă el în hidroglisor. 

Putea fi doar o întâmplare. Privirile nu li se încrucişară şi 
bărbatul dispăru. 

Ultimul etaj diferea de celelalte. Era etajul nobil, unde se 
juca mah-jong, tradiţional în China, ale cărui reguli erau de 
neînțeles pentru un european. Mah-jongul se juca pe două 
nivele. In faţa lui Malko, o masă lungă avea de o parte 
jucătorii şi de cealaltă crupierele. Acestea anunțau în 
chineză cu o voce ascuţită mizele şi numerele. Jucătorii 
puneau în continuu pe masă piesele ce semănau cu cele de 
domino, făcând un vacarm infernal. 

Plafonul avea o deschizătură ovală. Aşezaţi pe scaune 
joase, acolo se aflau alţi crupieri, fiecare ţinând în mână un 
coş legat cu o sfoară. Miza era pusă în coş, care era coborât 
apoi cu jetoanele câştigate. 


148 


Malko se apropie de masă. 

Coşurile se mişcau în permanenţă. O zări imediat pe 
Mina, stând în picioare lângă o crupieră. Avea pungi mari 
sub ochi şi chipul tras. Cu privirea strălucitoare, urmărea 
mişcarea jetoanelor. Prietena ei crupiera, muncea fără să 
ridice ochii. 

Inima lui Malko începu să bată mai repede. Prima parte a 
misiunii fusese un succes datorită filatelistului. Partea cea 
mai grea de abia urma. 

Se postă chiar vizavi de Mina, în spatele unui chinez cu 
faţa ciupită de vărsat. 

In principiu, nu risca nimic în cazinou. Avea destul timp 
să intervină în cazul în care Mina ar fi fost atacată. Situaţia 
se putea deteriora la ieşire. Nu avea asupra lui nici o armă. 

Mina ridică brusc privirea şi îl văzu. Fu singurul care 
remarcă uşoara mişcare de recul a fetei. Aceasta îşi 
recăpătă însă foarte repede cumpătul. Doar pomeţii 
îmbujoraţi şi zbaterea venei de pe tâmpla stângă îi trădau 
tulburarea. 

Deodată, Mina se îndepărtă de masă întorcându-i spatele 
lui Malko. 

Acesta o luă pe urmele ei. Fără să întoarcă privirea, fata 
dispăru pe scara din dreapta. Grăbi pasul şi o ajunse în 
momentul în care intra în toaleta doamnelor. 

Malko o urmă, uitând pentru moment de bunele maniere. 
Mina îl înfruntă imediat: 

— Plecaţi, şuieră ea. Ce nebunie să veniţi aici. Cum aţi 
reuşit să mă găsiţi? 

Malko ignoră întrebarea şi o privi cât mai seducător. 

— Important e că v-am găsit. Trebuie să mă ascultați. 
Sunt pregătit să vă ofer ceea ce aţi vrut. Poftiţi. 

Scoase din buzunarul interior al hainei paşaportul primit 
de ia Dick Ryan. 

— Nu-i lipsesc decât semnătura şi poza dumneavoastră, 
spuse Malko. Puteţi pleca din Hong Kong oricând. Mă rog, 
după ce vom fi siguri că informaţia dumneavoastră este 
exactă. Aşadar? 

Stările sufleteşti se succedau cu repeziciune pe chipul 
chinezoaicei. Malko îi simţi şovăiala. Păstrase în mod 


149 


intenţionat paşaportul în mână. Deodată, fata păru să-şi 
revină: 

— Sunteţi nebun, se stropşi ea. Nebun de legat. Dacă vă 
spun tot ce ştiu îmi pun pielea în joc. Mă vor găsi oriunde. 
Nu uitaţi că sunt chinezoaică. 

O femeie încercă să intre, dar Malko se sprijini cu toată 
greutatea de uşă, fără ca Mina să observe. Din fericire, 
necunoscuta nu insistă. 

— În orice caz, intenţionaţi să vindeţi informaţiile, insistă 
el. Aşa mi-aţi spus. 

Chinezoaica surâse şiret: 

— Desigur, dar fără să risc nimic. Cu dumneavoastră ar fi 
altfel. Acum lăsaţi-mă să trec. p 

Il împinse brutal pe Malko. Înainte ca acesta să 
reacționeze, fata ieşise. Se îndreptă spre sala de joc, 
scuzându-se faţă de o chinezoaică solidă care îl fulgeră cu 
privirea. 

Partida de mah-jong continua. Mina îi reluă locul lângă 
prietena ei. 

Malko se proţăpi în faţa fetei. Trebuia să o facă să 
cedeze, să se teamă mai mult de el decât de alţii. Chemă 
ostentativ o casieră şi schimbă o mie de dolari în jetoane. | 
se făcu respectuos loc şi începu să arunce jetoanele în 
coşuri. 

Mina îl fulgera cu privirea de fiecare dată când paria. La 
un moment dat reuşi să se apropie de ea şi îi şopti: 

— Vă aştept până la închiderea cazinoului. Am tot timpul. 
Gândiţi-vă la paşaport. 

Chinezoaica îşi schimbă uşor expresia şi Malko înţelese 
că marcase un punct. Fata se uită îngrijorată în jur. 

Nu se petrecu nimic timp de o oră. Malko şi Mina se 
studiau reciproc. Un coş plin de jetoane cobori în faţa lui, 
fără să ştie prea bine de ce. 

Chinezoaica se apropie de el şi îi spuse pe un ton scăzut: 

— M-am răzgândit, dar trebuie să plecaţi. E prea 
periculos. Duceţi-vă la hotel, vin şi eu după dumneavoastră. 

Malko nu avea chef să plece. Mina putea să se 
răzgândească încă o dată. După părerea lui, cazinoul era 
mult mai sigur decât străzile întunecate din Macao. 


150 


Cufundat în gânduri, urmărea distrat mişcarea de du-te 
vino a coşurilor. Subconştientul înregistră primul ceva 
anormal. Un coş aterizase pe pluşul verde, făcând un 
zgomot sec, asemănător cu un sac cu nisip. Il privi şi 
înţepeni. 

In mijlocul jetoanelor se afla o grenadă zimţată cu cuiul 
tras. Mecanismul scotea un şuierat uşor. Timp de o 
secundă, privi fascinat obiectul mortal, apoi urlă: 

— Mina, atenţie! 

Chinezoaica ridică privirea şi chipul i se descompuse. Nu 
scoase un sunet şi îşi înfipse degetele lungi în pluşul verde, 
de parcă de acolo putea veni salvarea. 

Cu o zecime de secundă înainte de explozie, Malko plonja 
sub masă. Avu impresia că trupul i se împrăştie în mii de 
bucăţi. 

* 
x x 


Un chinez flegmatic într-o bluză albă ştergea o pată 
imensă de sânge de pe podeaua de lemn. Fragmente din 
masa de joc zburaseră în toate direcţiile. 

jocul se oprise. Toată lumea reţinută de poliţie se 
grupase la câţiva metri de corpurile întinse pe jos. 

Un covor verde, de sub care ieşeau picioarele lui Mina, 
fusese aruncat în grabă peste trupul masacrat. Schijele 
grenadei îi tăiaseră practic corpul în două, în dreptul 
pântecului. Murise pe loc. O altă schijă îi secţionase carotida 
şi sângele împroşcase totul în jur pe o distanţă de trei metri. 

Alte trei corpuri zăceau lângă Mina, acoperite şi ele cu un 
covor verde: doi jucători şi o crupieră care nu se aplecase la 
timp. Malko fusese cel mai puţin afectat, pentru că se 
aruncase primul sub masă şi schijele trecuseră pe deasupra 
lui. Suflul îl proiectase însă la câţiva metri şi se simţea 
ameţit. 

Susţinut de doi ospătari, încercă să-şi revină. | se aduse 
un pahar plin cu un lichid roşu: vin chinezesc, călduţ şi 
scârbos. Se forţă să nu vomite şi se ridică în picioare. 
Cicatricea loviturii de cuţit primite la Bangkok îl durea 
îngrozitor. Dacă ar fi întors capul în momentul coborârii 
grenadei, ar fi zăcut şi el sub covorul verde. 


151 


Rămase încremenit în faţa unei bucăţi din masa de joc: 
patru degete lungi şi fine, tăiate ca de brici, rămăseseră 
agăţate de lemn. Erau ale lui Mina. Paşaportul îl ardea în 
buzunar. Tinerei chinezoaice nu-i mai trebuia. Nu mai avea 
nici un motiv să plece din Hong Kong. Lunga ei călătorie se 
terminase înainte de a începe. Malko simţi un gust de 
cenuşă în gură, cu toate că îşi amintea foarte bine cu câtă 
ferocitate îi ucisese Mina pe Cheng Chang şi pe cealaltă 
chinezoaică. 

Nişte poliţişti cu caschete teşite şi cu un aer adormit 
invadaseră cazinoul. Toată lumea era percheziţionată. 
Malko se apropie şi ceru explicaţii. După îndelungi 
parlamentări, fu condus la un grup de chinezi palizi şi 
tremurând din toate încheieturile: crupierii de la etajul 
superior. Din explicaţiile lor reieşea că un bărbat pusese 
grenada într-un coş, ţinându-i la respect pe crupieri cu un 
pistol şi ameninţându-i că trage la primul sunet. 

Bărbatul fugise cu o secundă înainte de explozie, 
aruncând arma în capul unui curajos care încercase să-l 
urmărească. Poliţiştii cercetau arma cu un soi de respect 
amestecat cu teamă. Malko aruncă o privire peste umărul 
unui chinez mai scund. 

Era o armă ciudată: un pistol greu cu două ţevi unite, 
aidoma unei puşti de vânătoare. Avea două chiulase şi două 
încărcătoare. Fusese fabricat în China populară pentru 
grupurile de rezistenţă din străinătate. 

Nu putea afla mai mult. Cora/-Sea urma să sosească la 
Hong Kong a doua zi dimineaţă şi nimeni nu ştia ce se 
urzise împotriva lui. 

Miza era nepreţuită. Lista cadavrelor o dovedea cu 
prisosinţă. 


152 


Capitolul XVI. 


Ancorat în mijlocul imensului golf Kowloon, portavionul 
Coral-Sea, sosit în timpul nopţii, părea o machetă amărâtă. 

Soarele radios se reflecta în coca de metal cenuşie. 
Avioanele cu aripile pliate, înşiruite pe punte, semănau cu 
nişte jucării. Cu toate acestea, portavionul era vârful de 
lance al flotei a şaptea: trei sute zece metri lungime, 
nouăzeci de avioane, din care douăzeci şi cinci bombardiere 
de vânătoare Phantom IV, zburând cu două mii patru sute 
de kilometrii la oră şi bineînţeles bombe atomice, depăşind 
ca putere de distrugere tot ceea ce fusese folosit în al 
doilea război mondial de toţi beligeranţii! 

In jurul lui Cora/-Sea. Trei distrugătoare şi o navă radar 
plină de antene făceau vigilent de pază. De pe puntea de 
şaptezeci şi şapte de metri lungime, un elicopter mare şi 
galben decolă lent şi rămase suspendat deasupra navei 
enorme, ca o muscă agăţată de un fir. 

Malko lăsă să cadă perdeaua de la fereastră. Se simţea 
slab şi descurajat după noaptea petrecută la Bela-Vista. Se 
întorsese de la Macao cu primul hidroglisor. Cu toate 
acestea, nu avansase cu nimic faţă de săptămâna 
anterioară. 

Secretul zăcea la morga din Macao împreună cu corpul 
ciopârţit al lui Mina. 

Coral-Sea venise pentru opt zile, mai mult decât suficient 
pentru toate atentatele din lume. Malko îşi frământase 
mintea şi nu descoperise cum ar fi putut chinezii să atace 
acei mastodont. China comunistă nu ar fi îndrăznit să 
utilizeze material de război. 

Rămâneau doar atentatele individuale contra marinarilor 
şi piloților. Supărător lucru, dar nu îndeajuns pentru a ştirbi 
puterea de foc a portavionului. Cu toate acestea, exista 
ceva, destul de important pentru ca cei ce puseseră la 
punct un asemenea plan să-i suprime fără milă pe toţi care 
ştiau prea multe. 

Malko nu înţelegea un lucru: la Macao, după uciderea 


153 


chinezoaicei, ar fi putut fi împuşcat fără milă de cel puţin 
zece ori. Nimeni nu-şi manifestase prezenţa. Poliţia îl lăsase 
să plece fără prea multe întrebări. Inseamnă că Malko nu-i 
interesa pe adversarii săi. Nu ştia nimic, nu putea face 
nimic, la ce bun să-l lichideze. Această atitudine i se păru 
liniştitoare şi umilitoare în acelaşi timp. Şi totuşi, cu patru 
zile înainte încercaseră să se debaraseze de el, cu toate că 
atunci ştia mai puţine. 

Sună telefonul: era Dick Ryan, deja la curent cu atentatul 
de la cazinoul din Macao. Numele lui Mina nu fusese 
dezvăluit încă, dar se îndoise de la început că putea să se 
folosească de ea. Nervos şi prost dispus îl întrebă ce noutăţi 
mai avea. 

Malko îşi povesti peripeţiile de la Macao. Americanul 
înjură cu voce joasă. Se aflau în impas. 

— Am convocat o conferinţă cu amiralul Riley, astăzi la 
prânz în biroul de la consulat, spuse Ryan. Vă rog să veniţi 
să-i daţi şi lui aceste veşti bune. 

După ce făcu duş, Malko îşi bău ceaiul şi cobori în hol. 

Semăna cu puntea de pe Coral-Sea. Fotoliile şi canapele 
erau ocupate de grupuri de piloţi americani aeronavali, sau 
se năruiau sub maldăre de bagaje. Ochii tuturor se holbau 
la fustele despicate ale chinezoaicelor care îi scrutau cu un 
dispreţ politicos. Unul dintre ei era atât de uimit, încât, 
stând în patru labe pe covor, fotografia picioarele îmbrăcate 
în ciorapi de plasă neagră ai uneia dintre ospătăriţele de la 
bar. 

Hotărât lucru, războiul din Vietnam servise şi el la ceva. 
După două luni pe un portavion, spectacolul tinerelor 
chinezoaice îi transforma în maimuțe în călduri. Cei mai 
mulţi dintre ei erau mult prea stupefiaţi pentru a face 
altceva decât să se aşeze pe bagaje şi să saliveze la 
vederea fetelor suple şi parfumate, care se atingeau uşor 
de ei, semeţe şi indiferente. 

Malko avea două ore de pierdut. Ideea care i se plimba 
prin minte apropo de Holy Tong merita verificată. Se urcă în 
Volkswagen şi se îndreptă spre Victoria Peak. 

Vila lui Holy Tong era închisă. Malko apăsă pe sonerie 
aproape un minut, apoi îşi lipi urechea de uşa de lemn. 


154 


Nu auzi nici un zgomot. 

Sună încă o dată, apoi începu să tamburineze cu 
degetele pe uşă, hotărât cu orice preţ să intre. Nu era 
momentul ca Tong să-i scape printre degete. Doar el în 
trimisese la Macao. 

Se gândi chiar să escaladeze gardul, dar auzi paşi pe 
pietriş. Uşa se deschise imediat şi apăru chipul rotund al lui 
Tuan: 

— Domnul Tong? întrebă Malko. 

Chinezul clătină din cap şi vru să închidă uşa, dar Malko 
îşi strecură rapid piciorul prin deschizătură: 

— Domnu' Tong nu aici. 

La fel de expresiv ca un mormânt. 

— Unde e? 

— Domnu’ Tong nu spune niciodată când pleacă, domnu’. 

Surâse nevinovat, arătându-şi dinţii stricaţi. Malko l-ar fi 
ucis. Din nefericire, nu putea viola intimitatea unui cetăţean 
chinez, sub pretextul că servitorul lui minţea. Mai ales că 
Tong era acasă. Işi scoase cu regret piciorul din 
deschizătură şi Tuan închise imediat. Malko auzi zgomotul 
zăvorului tras şi paşii îndepărtându-se. 

De după perdelele din birou, Holy Tong privi cu o uşurare 
nespusă maşina făcând cale întoarsă. Nu ştia că Mina 
murise, dar doamna Yao îi telefonase în zori ameninţându-l 
cu moartea în cazul în care ar fi luat legătura cu Malko în 
următoarele patruzeci şi opt de ore... Din contră, dacă era 
cuminte, urmau să petreacă weekend-ul împreună. 

Vrând să fie sigur, se hotărâse să se închidă în casă timp 
de două zile ca să nu rişte nimic. Pentru a-şi reveni, luă din 
bibliotecă un album erotic bogat ilustrat şi începu să-l 


studieze. 
* 


x * 


Amiralul John Riley era un bărbat de cincizeci de ani, cu 
ochi foarte albaştri şi cu craniul ras ca o bilă de biliard. Pe 
chipul lui de obicei amabil se citea că veştile primite de la 
Dick Ryan nu-i făceau plăcere. j 

Malko se eclipsase într-un colţ. In definitiv, afacerea era 
între Ryan şi Riley. Făcuse tot ce putuse. Soarele bătea cu 


155 


putere prin cele două uşi de sticlă şi un servitor tăcut 
umplea în permanenţă ceştile cu ceai. Conferinţa începuse 
de o oră, dar nici un rezultat practic nu se întrevedea. 

— Dacă înţeleg bine, conchise amiralul, comuniştii îmi 
vor ataca fie oamenii, fie nava, într-o manieră necunoscută 
şi într-un moment despre care nu ştim nimic... 

— Cam aşa ceva, fu de acord Dick Ryan frământându-se 
pe scaun. 

— Ei bine, zise amiralul, noroc că CIA ascunde aceste 
mărunţişuri de Navy Intelligence, acuzând-o de lipsă de 
seriozitate. S-ar putea spune că sunteţi bine informaţi în 
această privinţă. In plus, nu am nici măcar dreptul să ies în 
larg, fără a declanşa un incident diplomatic cu englezii... 

— Sunteţi invitat de către guvernator la un cockteil la ora 
şase, preciză Dick Ryan, pentru prima dată uşor ironic. 

Amiralul îl fulgeră cu privirea: 

— Trebuie să mă duc înarmat? 

Malko şi Dick nu răspunseră acestei săgeți. Amiralul se 
ridică şi le strânse cu putere mâinile. 

— Domnilor, vă mulţumesc oricum pentru eforturile 
depuse, îmi voi alerta toţi ofiţerii şi oamenii să se pună în 
gardă. Să sperăm că nu se va întâmpla nimic. 

— Să sperăm, zise şi Dick Ryan. 

După ce amiralul ieşi, îi spuse lui Malko: 

— Dragul meu, nu vă mai rămâne decât să plecaţi la 
cumpărături. Navy Intelligence a preluat afacerea. Vom 
vedea dacă sunt mai buni decât noi. Mie, Cora/-Sea mi-a 
scos peri albi. 

Malko nu se lăsă rugat. După două zile de emoţii 
violente, avea nevoie de puţină odihnă. Plecă de la 
consulat, parcă maşina şi o luă pe jos pe Queen's Road. 

Magazinele erau incredibil de bine aprovizionate. Ceasuri 
elveţiene, aur, perle, bijuterii, aparatură electronică 
umpleau vitrinele la nişte preţuri fără concurenţă: vama era 
ceva necunoscut în Hong Kong. 

Intră până la urmă într-un magazin chinezesc, un soi de 
Universal, unde se vindeau obiecte din China comunistă, la 
un preţ ridicol de scăzut. Vânzătorii, cinstiţi şi posaci, 
priveau dolarii cu aceeaşi venerație pe care o arătau 


156 


portretelor lui Mao. Malko cumpără feţe de masă brodate; 
avea acum destulă lenjerie să umple toate şifonierele din 
castel. 

Incărcat ca un hamal, se pregătea să intre pe uşa 
turnantă de la Hilton, când se auzi strigat. Era Po-yick, care, 
cu eterna ei fustiţă albastră, şosetele albe şi ghiozdanul pe 
umăr, încerca să-l ajungă din urmă. 

— Bună ziua, spuse ea cu vocea subţire şi melodioasă. V- 
am văzut de departe şi am luat-o la fugă ca să vă salut... 

Încă o minciună. Stătuse probabil ascunsă mai bine de o 
oră. Malko îi întinse un pachet: 

— Poftim, ajută-mă. Ş 

Fata îl luă şi se ţinu după Malko. În loc să se îndrepte 
spre scara rulantă, Malko se opri în faţa ascensorului din 
capătul galeriei comerciale. Po-yick îl privi speriată. Amuzat, 
el o linişti: 

— Trebuie să ducem totul la mine în cameră. Am evitat 
să trecem prin hol ca să nu ne vadă nimeni. Ţi-e frică să vii 
cu mine? 

Ea clătină din cap fără să răspundă, dar se urcă în 
ascensor. Privirea pe care o schimbă cu liftiera era de 
nedescris. Dacă ochii ar fi putut ucide, cele două ar fi căzut 
moarte pe loc... 

Fata făcu ochii mari la vederea apartamentului somptuos 
al lui Malko şi dădu târcoale sticlei de şampanie puse la 
rece în frapieră, foarte intimidată şi intrigată. Malko o luă 
politicos de braţ: 

— Aşează-te o clipă, spuse Malko, care se hotărâse să o 
tutuiască. Putem sta mai bine de vorbă aici decât în hol. 

Privirea fetiţei îl evita. Işi dădu seama că tremura din 
toate încheieturile, ca un animal speriat. Malko o făcu să se 
aşeze pe canapeaua în formă de L şi aprinse televizorul. Ca 
să o facă să se destindă, îi arătă cumpărăturile. Ea se 
extazie la vederea feţelor de masă, dar tot nu ridică 
privirea. 

— Astăzi nu ai teme de făcut? întrebă el. 

Ea dădu din cap a negaţie, scuturându-şi cosiţele. 

— Nu, dar trebuie să... 

— Nici bombe nu trebuie să pui? 


157 


De această dată ea surâse: 

— Oh! Nu, nu în fiecare zi. Vă mulţumesc. Sunteţi cu 
adevărat un prieten al poporului, recită ea. Eram sigură că 
nu sunteţi un imperialist. 

Malko râse din toată inima. Po-yick începuse să se 
obişnuiască. Privea curioasă în jur. 

— De ce aveţi două camere? întrebă ea. Sunteţi singur. 

— O cameră ca să te primesc, spuse Malko şi alta în care 
să dorm. 

Ea aruncă o privire spre dormitor şi întoarse repede 
capul, de parcă vederea patului ar fi speriat-o. Se încruntă. 

— Inseamnă că sunteţi un capitalist dacă aveţi atâţia 
bani. Asta nu bine. 

Po-yick nu glumea când era vorba de doctrină. Malko 
râse din toată inima şi îi arătă sticla de Moet et Chardon. De 
la numirea sa, primea una în fiecare dimineaţă, în semn de 
delicată atenţie. 

— Ai mai băut până acum şampanie? 

— Ce-i asta şampanie? 

Incredibil, dar adevărat. j 

— E un soi de vin, explică Malko, dar mult mai bun. In 
tara mea se bea când vrei să sărbătoreşti ceva, când eşti 
fericit... 

Po-yick privi sticla de parcă ar fi fost o grenadă: 

— Este o băutură capitalistă, zise ea timid. Nu ştiu dacă 
pot să beau. 

Imperturbabil, Malko o corectă: 

— Poţi să fi sigură că şi comuniştii beau aşa ceva. Ruşii 
sunt mari consumatori... 

Po-yick îl fulgeră cu privirea: 

— Ruşii nu sunt comunişti, spuse ea pe un ton dur. Sunt 
nişte reptile împuţite şi nişte contrarevoluţionari. Aşa a spus 
preşedintele Mao. 

— Bine, dar şi preşedintele Mao bea şampanie, afirmă 
Malko. Am văzut în fotografii... 

Po-yick nu era prea convinsă, dar spuse sfioasă: 

— Atunci am să încerc. Imi promiteţi că nu-mi face rău? 

— Îți jur. 

Se ridică să deschidă sticla. Fascinată, Po-yick îl privi 


158 


scoțând cu precauţie dopul. Acesta făcu «poc» şi Po-yick 
scoase un strigăt: 

— Vezi, e un fel de bombă, zise Malko vrând s-o 
liniştească. N 

Lichidul spumega în cupe. li întinse una chinezoaicei, 
ridicând-o pe a sa: 

— Pentru prietenia noastră! 

Ea îl imită dar nu spuse nimic. Fără să-l scape din ochi, îşi 
înmuie buzele în lichidul de culoarea ambrei şi tuşi uşor. 

— Pişcă! 

Malko îşi goli cupa. A 

— Nu-i aşa că e bună? |ţi place? 

Po-yick dădu din cap: 

— E bună. 

işi goli cupa dintr-o înghiţitură şi se aşeză mai bine pe 
divan, contemplându-l visătoare pe Malko. Acesta îi surâse. 
Era adorabilă. In câţiva ani avea să devină o fanatică 
periculoasă defilând cu pumnul ridicat pe străzile din Hong 
Kong. Cel puţin, făcuse cunoştinţă cu şampania. 

Malko se simţea bine în compania ei. Prospeţimea fetei 
contrasta cu noroiul în care era obligat să-şi facă meseria. 
Chiar dacă punea bombe de carton, nu era încă decât un 
copil. 

Umplu din nou cupele, punând mai puţin în cea a 
chinezoaicei. Şampania începuse să-şi facă efectul. Stătea 
mai destinsă pe divan şi avea privirea umedă şi tandră. 
Deodată, ea îl întrebă: 

— Când plecaţi din Hong Kong? 

— Nu ştiu. Peste câteva zile, răspunse Malko fără să stea 
pe gânduri. 

O simţi încordându-se. Ca să o consoleze, o luă pe după 
umeri. 

— De ce mă întrebi? 

Po-yick clătină din cap şi rămase mută. O lacrimă mare îi 
curse pe obraz. 

— De ce plângi? A 

Ea se întoarse spre el şi se aruncă în braţele lui. li simţii 
sânii minusculi strivindu-se de pieptul lui. Nu purta sutien. 
Chipul îi era scăldat în lacrimi. Fără o vorbă, îi sărută 


159 


stângaci ochii, obrajii, faţa şi apoi gura, fără să descleşteze 
buzele. 

Imbrăţişându-l strâns, îşi lipi buzele de gura lui Malko, cu 
atâta violenţă încât le clănţăniră dinţii, apoi se depărtă 
câţiva milimetri şi murmură: 

— Aw jung-yce nay. 

Apoi îşi sprijini capul de umărul lui Malko, continuând să-l 
strângă cu putere. Acesta se simţi mişcat şi puţin vinovat în 
acelaşi timp. Şampania te face să spui multe. 

— Ce înseamnă asta? _ 

— Te iubesc, spuse ea dintr-o suflare. In chineză. 

— Nu, o corectă el politicos, nu mă iubeşti cu adevărat. 
Mă placi doar. Şi eu simt acelaşi lucru pentru tine. 

Furioasă, ea se desprinse cu violenţă de el. 

— Ba te iubesc! Aş vrea să mă mărit cu tine, dar nu pot 
pentru că tu eşti capitalist şi eu comunistă. Voi fi nefericită 
toată viaţa... 

Semăna cu un film capitalist prost. Malko nu ştia ce să 
mai spună. 

— Mă voi întoarce la Hong Kong, spuse el. Dacă mă vei 
iubi şi atunci, vom vedea... 

Ea îl privi plină de speranţă. 

— Adevărat? 

— Adevărat. 

Se încruntă însă din nou şi puse capul pe umărul lui 
Malko. 

— Nu mă puteţi iubi pentru că nu am făcut dragoste. Nu 
pot să fac dragoste cu dumneavoastră... 

— Te iubesc oricum. 

Po-yick nu vroia să renunţe la idee: 

— Am o prietenă care face dragoste cu bărbaţii, spuse 
ea. O să o rog să facă şi cu dumneavoastră. Astfel vă veţi 
gândi la mine şi mă veţi iubi... 

Ce le trecea prin minte fetiţelor! Po-yick practica 
erotismul fără să ştie. Malko o mângâie pe păr. 

— N-am nevoie de asta, o asigură el. 

— Prietena mea e frumoasă, afirmă Po-yick cu 
vehemenţă. 

Doar după a treia cupă de şampanie renunţă la idee. 


160 


Mângâia cu degetele fine pieptul lui Malko, printre 
nasturii de la cămaşă. O simţea tulburată şi ezitantă. Fata îl 
sărută încă o dată, deschizând de această dată gura. Voit 
sau nu, i se oferea. Desfăcu unul dintre nasturii de la 
cămaşă şi îşi strecură mâna dreaptă spre spate, atingând 
cele cinci cicatrici. Situaţia luase o întorsătură care îl ului pe 
Malko. 

— Ochii dumneavoastră aurii îmi apar noaptea în vis, 
murmură ea. Nu am mai văzut alţii la fel. 

Bărbatul se desprinse uşor. Totul avea o limită. 
Indiferenţa fizică de la început îi pierise. Se simţea jenat de 
starea în care se afla. 

— Ai vrea să mă ajuţi să-mi cumpăr nişte cămăşi mâine 
după masă? îi propuse Malko pentru a destinde atmosfera. 

Lui Po-yick îi trebuiră câteva secunde ca să coboare pe 
pământ. 

— Mâine nu pot, spuse ea. 

Fără nici o noimă, pufni în râs. Şampania era de vină. 

— De ce râzi? 

Ea pufni din nou, înainte de a răspunde: 

— Mâine voi lupta contra imperialiştilor. Am o întâlnire la 
ora şase. 

El tresări: 

— lar pui bombe? 

— Nu, nu. li vom ataca pe americani. 

Malko avu impresia că-i fuge pământul de sub picioare. O 
privi pe Po-yick crezând că nu auzise bine: 

— Ce-ai spus? 

Poznaşă, ea repetă: 

— li vom ataca pe americani! 

Nu-i venea să creadă. Dacă Max calculatorul ar fi auzit 
asta, s-ar fi defectat. 

— Nu-ţi pot spune mai mult, e secret, zise ea. 

II îmbrăţişă din nou, dar Malko nu mai avea chef de joacă. 
Ceea ce căutase atât de departe şi pentru care riscase atât, 
se afla în mintea acelei fetiţe... Nu-i venea să creadă într-o 
asemenea coincidenţă. Po-yick putea fi mitomană. Amuţind 
brusc, luă mâna lui Malko şi o sărută mărunt şi tandru. Nu 
îndrăznea să-i pună întrebări prea directe, ca să nu-i 


161 


trezească bănuieli. 

— N-ar trebui să faci lucruri atât de periculoase, mormăi 
el. 

Ea clătină din cap. 

— Nu e periculos. Noi nu suntem răi ca imperialiştii, nu 
aruncăm cu napalm... Mai daţi-mi puţină şampanie. 

Po-yick devenise foarte volubilă, dar nu scotea o vorbă 
despre misterioasele ei proiecte. Malko îşi chinuise mintea 
degeaba şi tot nu reuşise să înţeleagă cum o fetiţă de 
paisprezece ani putea fi la curent cu planul ultra secret de 
distrugere a portavionului  Cora/-Sea. Cu toate acestea, 
ceva tot ştia. 

O clipă, fu tentat să-i spună adevărul. Pasiunea naivă ar fi 
făcut-o oare să trădeze? Se îndoia, era mult prea 
îndoctrinată... 

Brusc, Po-yick se uită la ceas şi strigă uşor speriată: 

— Trebuie să plec. 

El se sili să surâdă: 

— Nu ne-am putea vedea înainte de misteriosul tău 
proiect? La ora trei. Vom merge la magazinul chinezesc. 

Ea ezită, apoi spuse: 

— Bine, la trei. Promiteţi-mi însă că nu veţi spune nimic. 
N-ar fi trebuit să vorbesc. 

— Jur, promise Malko. 

Şampania franţuzească repurtase victoria, nu CIA. 

Inainte de a ieşi, ea îl îmbrăţişă, lipindu-şi corpul firav de 
trupul lui Malko, dându-i o sărutare demnă de Marylin 
Monroe... Chinezii învaţă repede. 

— Pe mâine. 

Fusta bleumarin şi şosetele albe dispărură. De îndată ce 
fu singur, Malko îl sună pe Dick Ryan la consulat. 

— S-ar putea să am noutăţi mâine, îl anunţă el. Nu vă pot 
spune nimic acum. 

— Îngenunchiaţi şi rugaţi-vă, zise Ryan. Amiralul îmi 
telefonează din cinci în cinci minute. Mă asigură că 
indiferent ce i s-ar întâmpla portavionului lui în această radă 
nenorocită, ultimul lucru pe care îl va face în viaţa lui va fi 
să distrugă Hong Kong-ul. 

— Amin. 


162 


Malko închise telefonul. Instinctul lui îi spunea că pista lui 
Po-yick era bună. 

Pentru a sărbători acest lucru, vru să bea o ultimă cupă 
de şampanie şi luă sticla de Moet et Chardon din frapieră. 
Gâtul alunecos îi scăpă din mână, sticla se lovi de frapieră şi 
aceasta se răsturnă. Vru să înjure dar încremeni. 

Pe fundul frapierei fusese fixată o cutiuţă neagră, 
imposibil de observat în mod normal. Se aplecă şi o culese. 
Obiectul, de mărimea unei cutii de chibrituri se desprinse 
uşor. Îi trebuiră doar zece secunde să identifice un emiţător 
miniaturizat, cuplat la un microfon. 

lată de ce hotelul era atât de generos cu el. Clienţii 
puteau fi spionaţi uşor şi comod. Cine s-ar fi temut de o 
frapieră? 

Se gândi imediat la Po-yick şi i se strânse inima. Era în 
pericol de moarte. Trebuia să o găsească cu orice preţ şi să 
o protejeze. Nu-i ştia decât prenumele! 

O singură persoană îl putea ajuta: colonelul Whitcomb. 
Nu-i păsa de ce-ar fi putut Dick Ryan să creadă. 

Formă 999, numărul de urgenţe al poliţiei şi îi spuse 
operatoarei: 

— Vreau să vorbesc cu colonelul Whitcomb. Sunt prinţul 
Malko Linge. Este foarte urgent şi important. 

Peste trei minute, la capătul celălalt al firului se auzi 
vocea englezului. 

— Ce s-a întâmplat domnule Linge? întrebă el. Vreun 
prieten de-al dumneavoastră a dat de necaz? 

— N-am chef de glume, colonele, îl întrerupse Malko. Ştiţi 
foarte bine că amândoi avem aceeaşi meserie şi luptăm 
aproape de aceeaşi parte a baricadei. Am nevoie de 
dumneavoastră. 

— Ah! 

In vocea englezului se ghicea un munte de neîncredere. 

— Trebuie să găsiţi o fetiţă de paisprezece de ani, pe 
nume Po-yick. Este în pericol de moarte. Ştie multe despre 
planul urzit împotriva portavionului Cora/-Sea. Cred că vă 
interesează. 

li dădu colonelului Whitcomb toate detaliile pe care le 
aflase. 


163 


Acesta ţinu să-l prevină. 

— Poate dura două ore sau două luni. 

— A plecat de aici acum o jumătate de oră, spuse Malko. 
Ar putea fi o pistă. 

— In acest caz va fi mai uşor, admise colonelul fără alte 
comentarii. 

Deşi nu fuma niciodată, Malko aprinse una din ţigările 
aduse împreună cu sticla de Moet et Chardon. Deschise 
televizorul, dar nu reuşi să urmărească programul stupid. 
Unde era Po-yick? 

Până atunci, avea mult de lucru: trebuia să-l găsească pe 
cel care îl asculta. 


164 


Capitolul XVII. 


Malko puse microfonul la loc, apa în frapieră şi sticla 
înăuntru, apoi sună. 

Câteva minute mai târziu, un ospătar chinez bătu la uşă. 

— Puteţi să luaţi şampania, zise Malko. 

Ţinea ostentativ cheia în mână şi ieşi imediat după 
ospătar, oprindu-se în faţa ascensoarelor. De îndată ce 
băiatul trecu pe lângă el, alergă spre cameră, deschise uşa 
şi se ascunse în şifonier. 

După vreo douăsprezece minute, cineva bătu la uşă şi 
aproape imediat, Malko o auzi deschizându-se şi 
închizându-se. Îşi ţinu răsuflarea. Prin uşa întredeschisă a 
şifonierului, auzi foşnete uşoare şi izbituri. leşi încetişor din 
ascunzătoare. Mocheta groasă înăbuşea zgomotul paşilor. 

Cameristul de pe etaj stătea în patru labe în faţa 
divanului, cu spatele la Malko. Acesta se apropie şi îl lovi 
puternic cu piciorul în şale. 

Celălalt se prăbuşi strigând de durere. Malko îl ridică de 
guler. Fără să-l lase să respire, începu să-l strângă de gât. 
Chinezul sughiţă şi se prăbuşi pe fotoliu. Pentru a evita 
orice fentă, Malko îl lovi încă o dată în plex. Invăţase lupta 
corp la corp la şcoala din San-Antonio, Texas, dar rareori 
făcea uz de ea, urând cu toată fiinţa violenţa. 

Un minut mai târziu, chinezul întredeschise ochii şi vru să 
se ridice. Malko îi puse microfonul sub nas: 

— Asta căutaţi? 

Chinezul bolborosi: 

— Nu înţeleg domnule, de ce m-aţi lovit. Am să mă plâng 
la direcţie... 

Vorbise pe un ton şovăitor. Malko îl pălmui de două ori. 
Încercă să se ridice, dar Malko, dezlănţuit, îl apucă de gât: 

— Cine v-a spus să puneţi acest microfon? 

Chinezul se ghemui de durere, dar nu răspunse. 

Cu capul plecat şi ochii pe jumătate închişi, se 
transformase într-o stană de piatră. Malko îi mai administra 
două laturi de palmă. 

— Cine v-a dat acest microfon? 


165 


Chinezul clătină din cap: 

— Nu ştiu ce vreţi să spuneţi, domnule. Voi depune 
plângere. Lăsaţi-mă să plec. 

Minţea atât de evident, încât Malko văzu roşu în faţa 
ochilor. Cu ajutorul lui putea ajunge la cei responsabili de 
toate crimele şi care o amenințau pe Po-yick. 

— Să vedem dacă vă mai dă mâna să minţiţi, zise Malko. 

li răsuci braţul drept la spate şi îl sili să traverseze 
camera, îl ameţi câteva clipe cu o lovitură după ceafă şi 
deschise fereastra. Aerul proaspăt pătrunse în cameră. Pe 
trotuarul de vizavi se înălța silueta impozantă, cenuşie şi 
crenelată a Băncii Chinei. 

Douăzeci şi două de etaje mai jos, maşinile de pe 
Connaught Road păreau nişte miniaturi. Peretele neted al 
clădirii provoca ameţeală. 

Apucându-l pe chinez de păr, Malko îl ridică şi îl târî la 
fereastră, scoţându-i pe jumătate corpul afară şi ţinându-l 
de curea ca să nu cadă. Băiatul îşi reveni imediat şi urlă. Cu 
capul în jos, încerca disperat să se prindă de peretele neted 
al clădirii. 

Malko îl apăsă pe ceafă. 

— De la cine aţi primit ordinele? strigă el. 

Nici un răspuns. 

Ţinându-l doar de curea, îl făcu să alunece câţiva 
centimetri în gol. Viaţa lui atârna doar de centura 
pantalonilor. 

Urletul se auzi până la terenul de cricket aflat optzeci de 
metri mai jos şi câţiva jucători ridicară privirile. Situaţia nu li 
se păru însă atât de gravă, încât să se deranjeze. 

— Vorbesc, vorbesc, scheună chinezul. 

Malko îl ridică puţin, fără să-l lase să se apuce de 
marginea ferestrei. Cu chipul congestionat, băiatul îşi 
recăpătă răsuflarea şi bolborosi: 

— Nu ştiu nimic, poliţia, chemaţi poliţia... 

— Eu sunt poliţia, zise Malko. Până ajung ei aici sunteţi 
deja mort. 

II făcu să alunece încet în hău. Chinezul scotea strigăte 
ascuţite, dar nu se zbătea ştiind că centura pantalonilor 
putea să cedeze. 


166 


Ţinându-se cu o mână de fereastră, Malko ajunsese la 
capătul puterilor. Sudoarea îi curgea în ochi şi ştia că nu 
mai putea rezista mult. In acel moment pantalonul pârâi. 

Chinezul urlă înfiorător. Viaţa lui atârna de un fir de păr. 

— Vorbesc, vorbesc, strigă băiatul. 

Intonaţia vocii se schimbase, dar Malko nu avea 
încredere în el. 

— Vorbiţi mai întâi. 

— Ridicaţi-mă, îl imploră chinezul. 

Malko îi dădu drumul câţiva milimetri şi se auzi un nou 
pârâit. Cameristul urlă: 

— Wong-lu de la recepţie. 

— Ce-a făcut? 

— Mi-a spus să aduc şampanie în fiecare zi, împreună cu 
acel obiect negru. 

Lui Malko îi veni brusc o idee. 

— Şi fata care a fost aici adineauri? 

— Fata, repetă Malko. 

— M-au silit! urlă chinezul. Ridicaţi-mă, vă rog, ridicați- 
mă. 
Lui Malko i se pusese un cârcel în braţul stâng şi nu ştia 
dacă mai e în stare să-l ridice pe chinez. Acesta simţi 
probabil, căci scheună: 

— Repede, repede, altfel cad. Repede... 

Malko nu-l mai auzea. Se simţi brusc îngrozitor de pustiit. 
Şi Po-yick... Presimţirea lui se adeverise. 

Chinezul se zbătea ca electrocutat, căţărându-se pe zid şi 
strivindu-şi faţa. Jos se adunase un grup de oameni care 
arătau fereastra cu degetul. Bărbatul suspendat în gol urla 
strident ca o sirenă. 

Malko avea un chef nebun să-l vadă murind. Trebuia doar 
să-şi desprindă mâna, dar atavismul lui fu mai puternic. 
începu să ridice corpul centimetru cu centimetru. Era la_ 
capătul puterilor. Dacă s-ar fi oprit, l-ar fi scăpat cu 
siguranţă. În sfârşit, chinezul ajunse în cameră şi se prăbuşi 
pe podea. intins pe spate, respira cu greutate. Mâna 
dreaptă se transformase într-un ciot sângerând. Incercând 
să se agaţe de perete, îşi smulsese trei unghii. Avea nasul 


167 


julit până la os şi sângera abundent. Trupul îi era scuturat 
de convulsii. 

Cineva bătu cu putere în uşa apartamentului. 
Împleticindu-se, Malko se duse să deschidă. 

Era colonelul Whitcomb, înconjurat de mai mulţi bărbaţi, 
albi şi chinezi. Malko nu şi-ar fi imaginat niciodată o reacţie 
atât de rapidă. Probabil că venise cu elicopterul. 

Expresia gravă de pe chipul englezului îl făcu pe Malko să 
priceapă imediat. 

— Aţi găsit-o pe Po-yick? spuse el. 

Englezul lăsă capul în jos. 

— Da. 

— E moartă, nu-i aşa? 

Remarcând surpriza englezului, Malko se dădu la o parte 
ca să-l lase să intre şi adăuga: 

— Asasinul ei e aici. Il puteţi aresta. 

Chinezul nu schiţase nici o mişcare. Nu se opuse când i 
se puseră cătuşele. Whitcomb tuşi şi spuse: 

— AŞ vrea să vedeţi corpul. Ce v-a făcut să-l bănuiţi pe 
acest om? 

Malko începu să povestească în momentul în care ieşiră 
din apartament. 

Luară ascensorul până la patru. Lângă intrarea spre 
terasă, se afla o sală de conferinţe cu uşa deschisă. Mai 
multe persoane, printre care şi poliţişti în uniformă, se 
adunaseră acolo discutând pe un ton scăzut. Colonelul 
Whitcomb îi arătă lui Malko o siluetă întinsă pe podea şi 
acoperită cu o cuvertură. 

— Aceasta este fata cu pricina. 

Se aplecă şi ridică un colţ al cuverturii, dând la iveală 
chipul tinerei, violet, cu ochii aproape ieşiţi din orbite şi cu 
limba scoasă. În jurul gâtului învineţit şi umflat fusese 
înfăşurată o curea. 

Colonelul Whitcomb acoperi chipul torturat şi se întoarse 
spre Malko, ţinta tuturor privirilor: 

— A fost strangulată şi violată, spuse el aparent fără 
emoție. Are încă fâşii de piele sub unghii. După telefonul 
dumneavoastră, am descoperit cu uşurinţă că nu părăsise 
hotelul. După o percheziţie minuțioasă, am găsit corpul sub 


168 


această masă de conferinţe, ascuns sub covor. 

Malko nu răspunse. Groaza şi furia îl încercau în aceeaşi 
măsură. Nu mai era o combinaţie abstractă între 
profesionişti. Îi mai răsuna încă în urechi vocea cristalină a 
fui Po-yick spunându-i: „Te iubesc”. Ştia că plasa bombe de 
hârtie, dar era totuşi o fetiţă nevinovată. Regreta din toată 
inima că nu-i dăduse drumul chinezului în gol. 

— Sper ca de astă dată să colaboraţi cu noi, spuse cu 
amărăciune Whitcomb. 

Ochii aurii ai lui Malko virau spre verde. 

— Vă dau cuvântul meu de onoare că în acest moment 
nu ştiu nimic în plus. 

Englezul nici nu clipi. 

— Oricum, vă rog să vă prezentaţi imediat la biroul meu 
pentru a înregistra declaraţia. 

Aruncând o ultimă privire corpului de sub cuvertură, 


Malko părăsi încăperea. 
* 


* * 


Cufundat într-un fotoliu de pai, colonelul Whitcomb 
trăgea din pipă. Ca în vremurile bune, un ventilator mare 
agăţat de tavan, se învârtea scârţâind. Colonelul refuzase 
cu încăpățânare aerul condiţionat, mergând până la 
sabotarea aparatelor instalate, lucru de neimaginat pentru 
o persoană ca el. 

Cu mâinile încătuşate la spate şi cu gleznele legate de un 
scaun, asasinul lui Po-yick stătea faţă în faţă cu colonelul, 
păzit de doi poliţişti în cămaşă şi cu bastoane de cauciuc în 
mâini. De fiecare dată când suspectul nu răspundea 
prompt, primea o lovitură peste ureche. Biroul se afla la 
etajul opt al unei clădiri de lângă Hilton. Singurul obiect 
nefuncţional era un portret uşor îngălbenit al Reginei 
Elisabeta. 

Aşezat pe un scaun mai confortabil, Malko asista la 
interogatoriu. Colonelul luă o pagină dactilografiată de o 
secretară ieşită parcă dintr-un roman de Agatha Cristie, o 
fată bătrână tăbăcită de treizeci de ani în extremul Orient şi 
citi cu voce tare: 

— Aţi declarat că, surprins în camera dumneavoastră, 


169 


numitul Yuen Long a mărturisit uciderea tinerei Po-yick încă 
neidentificată. Copleşit de remuşcări, acest individ a 
încercat apoi să se sinucidă aruncându-se pe fereastră şi 
doar intervenţia dumneavoastră i-a împiedicat să-şi pună 
planul funest în aplicare... Rămâne doar să semnaţi. 

Malko semnă fără o vorbă şi colonelul puse procesul- 
verbal în dosar, reluând interogatoriul, sau mai degrabă 
monologul în chineză. |n ciuda loviturilor care îi plouau 
peste cap şi peste chipul însângerat, Yuen Long se 
mulțumea doar să emită din când în când un protest 
ascuţit. După un sfert de oră, colonelul Whitcomb se ridică 
şi dădu un ordin în chineză. Prizonierului îi fură dezlegate 
imediat gleznele. Încadrat de cei doi gardieni, ieşi din 
cameră, urmat de Malko şi de colonel. Englezul îi spuse 
gânditor lui Malko: 

— Nu putem scoate nimic de la el prin metode normale. 
Pretinde că a ucis fata într-o criză de nebunie, dorind s-o 
violeze Nu o să se lase cu una cu două. L-am interogat şi pe 
chinezul care a dat ordinul, dar minte cu neruşinare. De 
atunci, presupusul asasin nu mai recunoaşte cele declarate. 
Spune că nu a văzut în viaţa lui un microfon. Este mort de 
frică. 

Whitcomb surâse cu pipa în gură. 

— Vom încerca o ultimă experienţă, explică el. 

Ascensorul opri la subsol. O luară pe un coridor jegos şi 
slab luminat şi intrară într-o încăpere care mirosea a formol. 
Peretele din fund era împărţit în casete. A 

— Aceasta este morga noastră, anunţă englezul. Incă nu 
ne am instalat prea bine. 

Temperatura extrem de scăzută îl făcu pe Malko să 
dârdâie. Cu chipul indiferent, chinezul fixa peretele de 
ciment. Unul dintre gardieni îl lovi puternic cu piciorul în 
şale, izbindu-l cu chipul deja învineţit de ciment. Colonelul 
ignoră intervenţia. 

In mijlocul încăperii se afla un sicriu enorm din lemn alb, 
cu capacul ridicat. Malko remarcă un amănunt uimitor. 
Patru găuri de grosimea unui deget fuseseră perforate în 
capac. Burghiul se afla încă acolo. 

La ordinul lui Whitcomb, doi chinezi îmbrăcaţi în alb 


170 


deschiseră una dintre casete şi scoaseră un corp învelit într- 
un plastic transparent. Desfăşurară cu dibăcie linţoliul, dând 
la iveală corpul lui  Po-yick. Intervenise rigiditatea 
cadaverică. Avea braţele întinse pe lângă corp, dar chipul îi 
smulse o exclamaţie lui Malko. Părea zdrobit cu ciocanul: 
complet negru şi tumefiat, capul era de două ori mai mare 
decât normal. Pe gâtul galben violaceu se zărea o tăietură 
lungă. 

— Autopsia, explică Whitcomb. 

Doar faptul că trăgea mai des din pipă îi trăda emoția. Ca 
să nu-l copleşească greaţa, Malko priză puţin tutun de 
Virginia. 

Tresări brusc: părul lung al lui Po-yick fusese complet 
tăiat. Efectul era îngrozitor. 

— Tot autopsia? întrebă Malko. 

Whitcomb clătină din cap: 

— Nu, angajaţii noştri municipali, pe care îi plătim din 
nefericire prost, îşi iau anumite beneficii. Negustorii de 
peruci dau douăzeci de dolari pentru părul lung şi zece 
pentru cel scurt. 

Intre timp, cei doi ciocli o întinseră pe Po-yick pe o parte 
în coşciug. Paşnic. Whitcomb se apropie de chinez şi începu 
să-i vorbească pe un ton calm, aproape şugubăţ. Lui Malko i 
se părură foarte stranii aceste manevre de punere a 
corpului în coşciug. Imediat, chinezul scoase un strigăt 
îngrozitor şi începu să se zbată. 

Cei doi gardieni se aruncară asupra lui şi cu lovituri de 
baston îl împinseră spre sicriu şi îl rostogoliră înăuntru. 
Timp de o clipă mâinile încătuşate rămaseră agăţate de 
marginea coşciugului. O lovitură puternică de baston îi 
zdrobi arătătorul. Yuen Long strigă ascuţit, zbătându-se 
îngrozitor. Chipul schimonosit, cu ochii înnebuniţi de groază, 
apăru deasupra marginii de lemn. Unul dintre ciocli îl 
împinse la loc, lipindu-l cu faţa de chipul oribil al moartei. 

Incapabil să privească în continuare, Malko întoarse 
capul. | se zbârlise pielea. 

Colonelul îşi drese discret glasul. Unul dintre bărbaţii în 
bluză albă înşuruba deja capacul sicriului, fără să dea 
atenţie strigătelor celui îngropat de viu. Urletele acestuia 


171 


făceau să tremure închisoarea improvizată. 

— Vreti să-l îngropaţi de viu? întrebă Malko pierit. 

Whitcomb surâse cordial: 

— Absolut deloc. Il las însă să creadă că am această 
intenţie. Cei de felul lui sunt foarte primitivi şi foarte 
superstiţioşi în privinţa morţii. Acesta este convins că 
sufletul lui nu-şi va găsi niciodată odihna, odată ce l-am 
închis în sicriu. Numai aşa mai avem o şansă să-l facem să 
vorbească... 

In ochii albaştri sclipi o undă de şiretenie: 

— La voi la americani, există tortura de gradul trei. Aici 
nu prea batem prizonierii. De altfel, gălbejiţii suportă foarte 
bine suferinţele fizice. Dacă aţi şti în ce stare îi recuperăm 
uneori. La Canton sunt tăiaţi în două şi tot nu scot o vorbă.. 

— Metoda aceasta a sicriului nu este însă uşor de aplicat. 
Dacă îi lăsăm prea mult, înnebunesc; unul şi-a pierdut 
minţile într-o oră. Neplăcut, nu-i aşa? Dar şi dacă îi ţinem 
prea puţin, tot nu obţinem nici un rezultat. 

Colonelul Whitcomb îl citise probabil pe Sade în timpul 
orelor libere... Fără comentarii, Malko îl urmă şi ieşiră din 
morgă. Din sicriul aflat în mijlocul încăperii se auzeau încă 
lovituri surde. 

— Cât timp intenţionaţi să-l ţineţi acolo? îl întrebă Malko 
înainte de a se urca în ascensor. 


— Zece ore. 
* 


x * 


Telefonul din camera lui Malko sună cu insistență. Acesta 
se uită la ceas: era trei dimineața. La aparat era colonelul 
Whitcomb. 

— Chinezul a vorbit, îl anunță el fără alte comentarii. 
Pretinde că nişte chinezi de la Banca Chinei i-au ordonat să 
vă supravegheze. V-a scotocit camera de mai multe ori, 
înainte de a pune microemiţătorul. 

— Cine recepționa transmisiile? 

Colonelul Whitcomb suspină: 

— Undeva în clădirea băncii se află o sală de ascultare 
ultramodernă, echivalentul celei pe care o aveţi la consulat. 
Recepţia avea loc probabil acolo. 


172 


Malko fierbea de furie: 
— Bine colonele, îl întrerupse el, de ce nu faceţi o 
percheziţie în afurisita aia de bancă? Acolo vom găsi miezul 


problemei... îi puteţi incrimina cu ajutorul mărturiei 
ucigaşului. 

Englezul spuse pe un ton mustrător, de parcă ar fi certat 
un copil: 


— Dragă domnule, dacă aş lua o asemenea măsură, în 
următoarele zece minute cineva din serviciul meu i-ar 
avertiza. Le-aţi văzut uşile? Odată închise, nu le poţi veni de 
hac decât cu tancul. Nici măcar elicopterele nu pot ateriza 
pe acoperiş: au, pus reţele de sârmă ghimpată. Nu mai 
vorbesc de complicațiile diplomatice. Soarta coloniei e în 
joc... Nu mă pot atinge de Banca Chinei, chiar dacă ar trage 
cu bazooka în Hilton. Asta e tot. 

— Aţi aflat de ce a ucis-o pe fetiţă? 

— Nu. A primit ordinul împreună cu cinci mii de dolari 
Hong Kong, pe care i-am găsit ascunşi în oficiu. Tot ei i-au 
ordonat să însceneze o crimă sadică... 

Lui Malko îi venea să-i trântească telefonul în nas: 

— Altfel spus, zise el, cei care au ucis-o nu vor fi 
niciodată anchetați. Cât despre Cora/-Sea, nu ne mai 
rămâne decât să aprindem lumânări şi să ne rugăm să nu 
se întâmple nimic... 

Colonel Whitcomb simţi amărăciunea lui Malko. 

— Lucrurile nu se petrec atât de simplu în această ţară, 
zise el. Adevărat, sunt neputincios. De altfel, oamenii mei 
se chinuie să dea de urma celor care pun bombe şi nu au 
timp să se ocupe de afaceri serioase. 

Trezit de-a binelea, Malko închise telefonul şi se duse la 
fereastră, sprijinindu-se de pervaz: silueta masivă şi 
întunecată a Băncii Chinei părea să-şi bată joc de el. 
Undeva în enormul bloc de beton, exista o minte care îl 
ţinea în şah, la fel de inaccesibilă ca atunci când s-ar fi aflat 
la Pekin. 

Fuseseră eliminaţi fără milă toţi acei care puteau să le 
dejoace planul. Nu înţelegea de ce nu făcuseră o n-ouă 
tentativă asupra lui. Era o ţintă uşoară. Totul era învăluit în 
mister. 


173 


Se culcă la loc. Şi mâine era o zi. Dacă Holy Tong se 
întorsese acasă, intenţiona să se ducă la tratament şi să-l 
descoasă. Era ultima persoană în viaţă amestecată în 
afacere. N 

Măcar dacă ar fi aflat unde se ducea Po-yick. In orice caz, 
echipajul de pe Coral-Sea era avertizat că se putea întâmpla 
ceva la sfârşitul zilei iar oamenii erau consemnați la bord. 


174 


Capitolul XVIII. 


Holy Tong avu un şoc văzând-o pe doamna Yao în cadrul 
uşii. Nu i se păruse niciodată mai frumoasă. Purta o rochie 
despicată din mătase grea de culoare mov, care îi ascundea 
proeminenţele osoase.  Cocul complicat îi  îndulcea 
trăsăturile. Şi ochii îi erau încărcaţi de rimei. 

Nu mai avusese veşti de la ea de când îl sunase să-i 
interzică să se mai vadă cu Malko. Nu se aşteptase lao 
asemenea vizită. Era uimit mai ales de ţinuta ei 
„capitalistă” şi de parfum. 

Închise repede uşa şi ea se aşeză pe divan încrucişându- 
şi foarte sus picioarele. 

Nu schimbară nici o vorbă. Brusc excitat, Holy se aşeză 
lângă ea şi îndrăzni un gest foarte precis. In asemenea 
cazuri, mai ales în lipsa ceremonialului obişnuit, şedinţa de 
acupunctură, femeia şi-ar fi strâns picioarele, afişând o 
atitudine glacială. 

De această dată, întredeschise imperceptibil genunchii şi 
îl îmbrăţişă pe Tong, strecurându-şi limba uscată şi caldă 
printre buzele acestuia, într-o sărutare cum rar îi fusese dat 
să primească. 

Lui Holy îi tremurau mâinile. Şovăi dacă să o dezbrace pe 
doamna Yao sau să o posede imediat pe divan. Optă pentru 
a doua variantă, temându-se să nu-i piară buna dispoziţie 
cu care îl uimea. 

Din proprie inițiativă, doamna Yao îngenunche pe 
mochetă în faţa divanului. Holy îi ceruse de o sută de ori 
acest lucru, dar nu o convinsese niciodată. Işi uită toate 
reţinerile. Rochia mov pârâi şi Holy se aruncă asupra ei, 
gemând şi mormăind. 

Holy ieşi brusc din starea de beatitudine. O temere 
nedefinită i se strecură în suflet, stricându-i cheful. Doamna 
Yao nu făcea niciodată nimic fără un scop. Intotdeauna ea 
se folosea de el iar acum îi permisese să ia el iniţiativa. 

Neliniştea şi plăcerea se amestecau în sufletul lui Holy. 

Bărbatul întinse timid mâna spre corpul amantei şi 


173 


aceasta nu se feri, ci bomba şi mai tare pântecul, aşteptând 
parcă o mângâiere. 

In momentul în care o trase spre el, femeia îi spuse pe un 
ton drăgăstos: 

— Vrei să facem mereu dragoste ca acum, pungaşul meu 
iubit? 

Mut de atâta voluptate, Holy scoase un mormăit. 

— Depinde doar de tine, inima mea, insistă doamna Yao. 

Holy se opri. 

— Ce trebuie să fac? întrebă el uşor neliniştit. 

— Trebuie să-l ucizi pe american, spuse doamna Yao 
calmă. 

Holy avu senzaţia unui duş rece. Ar fi vrut să fugă la mii 
de kilometri de doamna Yao. 

— Glumeşti, spuse el cu glas pierit. 

Doamna Yao îşi îndreptă trupul, fulgerându-l cu privirea. 

— Câine împuţit, n-ai să mă mai atingi niciodată. Am să 
pun să te ucidă. 

Holy gemu, răvăşit: 

— Bine, sufletul meu, cum să-l ucid? Este un agent 
american periculos. Deja nu mai are încredere în mine. Nu 
am ucis niciodată pe nimeni. 

—Nu e înarmat, zise sec doamna Yao. L-am 
percheziţionat camera de mai multe ori. Te-am ales pe tine, 
râmă mizerabilă, pentru că nu am de ales. Acţiunea noastră 
are loc astăzi. Acest om poate deveni periculos, dacă începe 
să-şi pună prea multe întrebări. Trebuie suprimat. 

Holy Tong îşi frânse mâinile: 

— Sufletul meu, nu am putere nici cât un pui! Cum să 
ucid un om atât de redutabil? 

— Pot să-ţi dau un pistol, zise doamna Yao. 

Aşa dezbrăcată cum era, se ridică şi luă din poşetă o 
armă nichelată. Holy scoase un strigăt speriat. 

— Nu te teme, zise doamna Yao liniştindu-l, nu te voi sili 
să-l ucizi aşa. 

Holy îşi îmbrăcase chimonoul şi căpătase un dram de 
curaj. Spuse cât putu mai stăpân pe sine: 

— Nu-l voi ucide. Nu pot. 

Calmă, doamna Yao acţionă chiulasa pistolului. Holy zări 


176 


strălucirea gălbuie a glonţului intrând pe ţeavă. 

— Ce faci? bolborosi el. 

Femeia miji cu răutate ochii: 

— Te ucid. Voi spune că ai încercat să mă violezi când am 
venit la tratament. Am o poziţie foarte onorabilă în Hong 
Kong. Sunt autorizată să port armă pentru că transport 
deseori încasările de la cinema. 

Ridică arma, îndreptând-o spre Holy. 

Pierzându-şi capul, acesta căzu în genunchi. Doamna Yao 
îi lipi ţeava de tâmplă. Simţind metalul rece pe piele, Holy 
se topi de frică. 

Imbrăţişându-i genunchii, o imploră: 

— Nu mă ucide, îl voi executa pe american. 

Ţeava rămase în aceeaşi poziţie şi chinezoaica îl întrebă: 

— Pot conta pe tine? 

— Da, da, se smiorcăi Holy Tong. 

Regretând parcă, doamna Yao puse la loc arma şi se 
aşeză pe divan. Işi recăpătase aerul de cruzime. Holy Tong 
se ridică. | se învârtea capul. Se întrebă dacă nu trăise un 
coşmar. 

Văzându-i privirea de câine bătut, doamna Yao surâse 
feroce: 

— Dacă mă trădezi, îţi tai părţile virile şi te pun să le 
mănânci... 

Holy privi în pământ şi gemu: 

— Cum să fac? Nici măcar nu ştiu să folosesc o armă... 

— Ba da, ba da, zise doamna Yao, ai nişte arme 
minunate. Am prevăzut totul, iată ce vei face: dacă mă 
asculţi, nu se va întâmpla nimic şi voi fi foarte drăguță cu 
tine... 

Holy Tong ascultă explicaţiile amantei sale timp de o 
jumătate de oră. 

Când doamna Yao se ridică să plece, era atât de prăbuşit 
încât nu-i mai ardea de nici un gest erotic. De îndată ce 
rămase singur, îşi luă cele necesare pentru fumat şi îşi 
pregăti o pipă cu opiu. Doar drogul îl mai putea ajuta să 
treacă peste ziua aceea îngrozitoare. Blestema ceasul în 
care se fudulise faţă de Cheng Chang. Exista un proverb 
chinezesc care spunea: „Vorba pe care nu ai rostit-o ţi se 


177 


supune, cea pe care ai spus-o îţi devine stăpân.” 
Zarurile erau însă aruncate. Trebuia să bea cupa până la 
fund. 


* 
x x 


Holy Tong se întorsese după misterioasa lui absenţă. 
Tuan îi deschise lui Malko de parcă nimic nu se petrecuse. 
Acesta nu reuşea să se calmeze. Acţiunea împotriva 
portavionului Cora/-Sea urma să aibă loc peste două ore şi 
nu putea face nimic să o împiedice. 

Intră aproape cu plăcere în delicatul cabinet de lucru al 
lui Holy Tong. Lăsase parcă la uşă toată oroarea poveştii pe 
care o trăise. Se dezbrăcă şi se întinse pe divan. 

Fu frapat de ceva neobişnuit. Holy Tong nu scotea un 
cuvânt. De obicei, Malko de abia reuşea să spună bună ziua. 
Acum părea absorbit în pregătirea acelor, înfigându-le într-o 
perniţă de catifea roşie, într-o ordine misterioasă: 

— Nu păreţi în apele dumneavoastră, spuse Malko. 

Holy tresări atât de brusc încât scăpă unul dintre ace. 

Chinezul îl ridică şi îl privi îngrozit pe Malko: 

— Ba da, ba da. Am însă mult de lucru, foarte mult de 
lucru. 

Malko surâse indulgent: 

— Frumoasele dumneavoastră chinezoaice vă fac să 
cheltuiţi mult. Pe cine aţi mai sedus? 

— Oh! Pe nimeni, răspunse Holy nostalgic. Nu sunt decât 
un biet bătrân. 

Malko tresări: Holy nu reuşea niciodată să epuizeze 
subiectul cuceririlor sale amoroase. Ceva se întâmplase. Il 
supraveghe cu coada ochiului. Preparativele păreau 
normale. Aşezat ca de obicei într-o poziţie de yoga, Holy se 
concentra cu ochii închişi. 

Smulse apoi cu un gest sec cel mai lung ac şi îi ordonă lui 
Malko: 

— Intindeţi-vă pe pat şi încercaţi să nu vă mişcaţi deloc. 

Malko se supuse. Cu capul într-o parte, văzu deodată 
mâna chinezului reflectată într-o oglinjoară de pe birou. 
Mâna tremura. 

Ca un fulger, una dintre frazele lui Holy îi reveni în minte. 


178 


Se lăudase într-o zi faţă de Malko, spunându-i că nu 
tremură, chiar după o noapte albă petrecută la Kim Hali. 

Acul se afla la un centimetru de şalele lui Malko. Acesta 
se întoarse brusc şi îl apucă pe chinez de încheietură, 
imobilizând mâna care îl ţinea. 

— De ce tremuraţi, domnule Tong? întrebă el devenit 
deodată serios. 

In spatele ochelarilor fără ramă, ochii chinezului se 
zbăteau încolţiţi, ca nişte bile de loto. Un râu de sudoare i 
se scurgea printre sprâncene. Malko îl strânse şi mai tare. 
Situaţia i se părea stranie. 

— Nu tremur, zise Holy Tong cu o voce strangulată. Dați- 
mi drumul, altfel s-ar putea să vă rănesc. 

Incheiase fraza pe un ton ascuţit, aproape isteric. Malko 
îşi pironi privirea aurie în ochii chinezului, intrând cu 
adevărat în alertă. Holy tremura ca o frunză... Nu numai 
mâna îi tremura, ci tot corpul. Incercă să-l respingă fără 
vlagă pe Malko. Fără veste, acesta apucă acul de la mijloc şi 
îi dădu mâna la o parte. 

Holy scoase un soi de geamăt: 

— Daţi-mi acul înapoi! 

Dar nu întinse mâna să-l ia. N 

Malko examină acul de aur: părea perfect inofensiv. li 
trecu prin minte că atmosfera din Hong Kong îşi pusese 
amprenta asupra lui, aducându-l în pragul depresiei 
nervoase... dar îl văzu pe chinez. 

Se înverzise. 

Malko îndreptă acul spre încheietura chinezului. 

— Ce e cu acul acesta? 

Tong strigă şi făcu un salt înapoi, răsturnând taburetul. 
Se ridică şi se refugie în spatele biroului. Transpirase de 
frică. Malko nu se mai îndoia că ceva era în neregulă. Cine 
ar fi bănuit un chinez atât de inofensiv? 

Ţinându-l sub observaţie în continuare, îşi îmbrăcă rapid 
pantalonul, luă acul pe care îl pusese lângă el şi se îndreptă 
spre chinez. 

Ghemuit într-un colţ ca un iepure în lumina farurilor, 
acesta nu încercă să fugă. Când acul ajunse la un 
centimetru de gâtul lui Holy, Malko întrebă: 


179 


— Tong, spuneţi-mi adevărul, sau vă înţep. 

Chinezului îi căzu falca. Spuse cu o voce extrem de slabă: 

— Lăsaţi-l. Lăsaţi-l. 

— De ce? 

— De ce? 

Vârful ascuţit înaintă câţiva milimetri. 

— Este otrăvit, murmură Holy Tong, prăbuşindu-se apoi şi 
suspinând convulsiv. 

In birou nu se mai auzeau decât hohotele chinezului. 
Tremurând de nervi, Malko se ridică: se confruntase în 
sfârşit cu altceva decât cu fantoma de la Banca Chinei. Cei 
care îi ordonaseră lui Tong să-l ucidă erau aceiaşi care o 
asasinaseră pe Po-yick. 

Chinezul se zbătu fără vlagă. Ca să-l pună în inferioritate, 
Malko îi scoase ochelarii şi îi aruncă pe podea în faţa lui. Era 
hotărât să afle cu orice preţ adevărul. Se aplecă spre Holy 
Tong. 

— Cine v-a dat ordin să mă ucideţi? 

Chinezul începu să hohotească din nou. Malko îl 
contempla perplex. Tong suferea cu adevărat... Disperarea 
nu-i explica însă remuşcările. Trebuia să fie altceva. Malko 
repetă întrebarea, fără să ridice tonul. 

— Nu pot să vă spun, bolborosi Holy Tong. Plecaţi. 

Malko încercă să-l ia cu binişorul: 

— Nu vă port pică, spuse el prietenos, spuneţi-mi doar 
cine e în spatele întregii afaceri. Vrem să oprim această 
serie de crime. 

Celălalt scutură disperat din cap. Păru deodată foarte 
bătrân şi foarte vulnerabil. 

— Nu puteţi înţelege, murmură el. 

inchise ochii şi lăsă capul în piept. Malko nu mai 
înţelegea nimic. 

Bătrânul chinez îi provoca milă, cu toate că încercase să-l 
asasineze. Ultima crimă dintr-un lung şir. Şi el care 
scotocise Hong Kong-ul şi Macao în căutarea adevărului, în 
timp ce Holy Tong era la numai doi paşi de el. Nu-l 
suspectase pe bătrânelul inofensiv şi obsedat sexual. Nu 
semăna nici pe departe cu un tâlhar... 


180 


— Plecaţi, repetă Holy Tong, dar fiţi atent afară. Sunt 


doi... 

— Doi ce? 

Cuvintele chinezului erau aproape de neînțeles. 

— Doi bărbați,  murmură el, aşteaptă corpul 
dumneavoastră. 


Viziunea rămăşiţelor torturate ale lui Po-yick îi străbătu 
mintea. Trebuia să afle. Infrânându-şi repulsia, luă acul de 
aur şi se îndreptă spre Holy Tong. |! trase de ultimele şuviţe 
sure şi îi puse acul sub nas. 

— Tong, spuse el, dacă nu-mi spuneţi cine v-a dat acest 
ac, vă înţep cu el. 

Malko se aştepta să-l vadă tresărind şi lamentându-se, 
dar chinezul nu schiţă nici o mişcare. Deschise ochii şi 
Malko avu un şoc. Ochii goi erau lipsiţi de expresie. Holy 
Tong era ca şi mort, nu-i mai păsa de nimic. Depăşise 
marginile disperării. Malko nu cunoştea motivul. Întâlnise un 
caz asemănător în timpul misiunilor sale: un medic nazist 
ajuns în pragul nebuniei. Nu se mai putea afla nimic de la 
un om într-o asemenea stare, pentru că nu-i mai păsa de 
viaţă. 

— Omorâţi-mă, dacă vreţi, spuse el. Acest ac conţine o 
otravă fulgerătoare. 

Malko privi acul. Nu purta nici o urmă. 

— Ce fel de otravă este? 

— Nu ştiu. 

— Cine vi l-a dat? 

— Nu pot să vă spun. 

Malko se lovea din nou de zidul tăcerii. Nu se simţea în 
stare să îl vâre pe Holy de viu într-un sicriu... 

— Holy, ieri a fost ucisă în mod oribil o fetiţă de 
paisprezece ani, doar pentru că mă cunoştea. 

Holy păru să reflecteze, apoi murmură grăbit: 

— Duceţi-vă la Victoria Pier, în locul de unde pleacă Star. 

Ferry. Un feribot special e gata de plecare. Trebuie să-l 
opriţi. 

— Coral-Sea? întrebă Malko. 

Chinezul înclină din cap. 

— Da. 


181 


Cuvintele lui Po-yick îi rămăseseră gravate în minte. Avea 
întâlnire cu cineva la şaselea să-i atace pe americani. 

Malko se uită la ceas. li mai rămânea o jumătate de oră 
ca să ajungă în Victoria City. 

Vru să-i telefoneze lui Whitcomb, dar se răzgândi. Până 
reuşea să pună în mişcare maşinăria oficială, ar fi fost prea 
târziu. 

Trebuia să acţioneze direct. Pradă apatiei, Holy Tong 
rămăsese nemişcat. Avea destul timp să se ocupe de el 
după aceea. Cu maşina, făcea un sfert de oră până la 
ponton. leşi în goană din birou, străbătu în grabă curtea şi 
trânti poarta. 

Maşina dispăruse. 

O parcase chiar în faţa vilei. Crezu că fusese furată, dar 
coincidenţa era prea mare. In plus, nu se furau maşini la 
Hong Kong. Işi aduse aminte ce îi spusese chinezul: două 
persoane aşteptau afară ca să îndepărteze corpul! 
Deocamdată luaseră maşina... 

Privi în jur şi zări o maşină japoneză oprită puţin mai 
departe. Razele soarelui care apunea îl împiedicau să vadă 
prin parbriz dacă maşina era ocupată sau nu. P 

Malko ezită, apoi porni în goană în direcția opusă. În acel 
cartier nu putea găsi un taxi. Singura şansă era să aştepte 
funicularul care ajungea până la Hilton. 

In momentul în care ajunse la intersecţia cu Mountain 
Road, întoarse privirea şi avu un şoc: maşina demarase şi 
se îndrepta spre el. Din fericire, staţia funicularului se afla la 
o sută de metri. 

Cu respiraţia tăiată, Malko urcă în goană scara spre 
platforma pustie, în care aştepta cabina unui funicular. O 
pereche de îndrăgostiţi flirta pe platforma ce domina Hong 
Kong-ul. Nu se zărea nici un alb, dar la ce i-ar fi folosit? 

Malko plăti şaizeci de centime şi se aşeză pe bancheta de 
lemn a vehiculului antic. Era singurul călător. Funicularul 
era folosit doar în orele de vârf, dar era o curiozitate 
folclorică a oraşului, aidoma grădinii de la Grota Tigrului. 
Funcţionarul uscat ca o iască îi dădu un bilet şi adormi la 
loc. 

O sonerie stridentă anunţă plecarea. Se auzi un zgomot 


182 


precipitat de paşi pe scară. În momentul închiderii uşilor, 
doi chinezi săriră în partea din faţă a vagonului. 

Malko îi privi fix. Purtau jeans decoloraţi şi tricouri de 
corp. Aveau părul prea lung, semănând cu sutele de şomeri 
lâncezind prin Wang-chai şi oferind trecătorilor fete şi opiu. 
II priviră pe Malko, apoi schimbară câteva cuvinte. Erau cu 
siguranţă cei care trebuiau să transporte cadavrul. 

Funicularul se opri cu o uşoară zvâcnitură. Urcă doar o 
bătrână. Parcă în joacă, cei doi săriră din compartimentul 
lor şi se urcară acolo unde se aflau Malko şi controlorul. 
Acesta mormăi ceva ce semăna cu o înjurătură. Trântită pe 
scaun, bătrâna privea peretele de lemn. Cei doi chinezi 
avură o scurtă discuţie. Ca din întâmplare, unul din ei îl 
împinse pe Malko. Acesta se feri să răspundă la provocare. 
Chinezul, care semăna cu un buldog, nu se potoli. 

După câteva minute, vagonul încetini şi se opri într-o 
staţie pustie. Bătrâna cobori. Chinezul îl lovi din nou cu 
umărul pe Malko. Acesta se dădu uşor la o parte. 
Funicularul rula acum între doi stâlpi de douăzeci de metri 
înălţime. 

Controlorul, care îi urmărise pe cei doi chinezi fără să 
priceapă nimic, făcu o remarcă în chineză la adresa lor. 

Totul se petrecu apoi foarte repede. 

Cel care îl împinsese pe Malko, îl înhăţă de guler pe 
funcţionar şi îl împinse spre uşa deschisă. Bătrânul urlă, 
încercă să se agaţe de scăriţă şi alunecă în gol. Malko văzu 
mâna zbârcită şi descărnată agăţându-se de bara de aramă, 
apoi nimic. 

In momentul în care controlorul dispărea în gol, celălalt 
chinez smulse cureaua genţii în care era adunată taxa de 
călătorie şi se întoarse spre Malko. 

Lăcomia lui îl pierdu. Agăţându-se de curelele de 
siguranţă, Malko ţâşni cu picioarele înainte, lovindu-l pe 
tâlhar în piept. Acesta se dezechilibră şi fu proiectat afară 
din vagon, ca înghiţit de hău. Vagonul trecea în acel 
moment prin dreptul unui perete de piatră: se auzi un 
zgomot de corp strivit şi trupul dezarticulat căzu între linii. 

Chinezul rămas îşi strecură mâna pe cracul pantalonului 
şi scoase un brici. 


183 


Funicularul trecea din nou prin dreptul unor creste 
abrupte. Chinezul înaintă încet spre Malko, cu briciul la 
nivelul pântecului şi cu picioarele desfăcute. 

Malko sări brusc peste banchetă în celălalt 
compartiment. Surprins, adversarul său nu reacționă destul 
de repede. Briciul se înfipse în lemn, desprinzând o aşchie 
enormă. Malko sărise deja peste o altă banchetă. Singura 
lui şansă era să ajungă la frâna manuală, aflată în vagonul 
din faţă. 

Cu energia dată de disperare, sări peste ultima banchetă 
şi se repezi la frâna de serviciu. Cât pierdea chinuindu-se să 
scoată ştiftul ruginit, atacatorul avea timp să se arunce 
asupra lui. Malko îi supraveghea imaginea reflectată de 
geam. Ridică piciorul şi îşi lovi adversarul, făcând să-i 
zboare briciul din mână. 

Malko răsuci roata grea cu frenezia unui nebun. 

Mişcarea vagonului încetini. Chinezul îi sări în spate 
încolăcindu-l cu braţul şi începând să strângă. 

Cu un ultim scârţâit, vagonul se opri complet. Surprins, 
chinezul îi dădu drumul lui Malko. Acesta îl pocni puternic cu 
cotul în gât. Chinezul se prăbuşi pe podea, scoțând un 
gâlgâit straniu. Malko se aplecă spre uşă: funicularul tocmai 
trecuse de Kennedy Station, ultima haltă înainte de sosire. 

Pe şoseaua în serpentină făcea până jos zece minute 
bune. Drumul cel mai rapid dar şi cel mai periculos era pe 
şine. Se strecură pe calea de rulare. Traversele alunecau de 
parcă erau date cu ulei. De mai multe ori fu gata să-şi 
piardă echilibrul. 

Cu răsuflarea tăiată, ajunse în sfârşit în staţia terminus 
de la Garden Street. Zăpăciţi, călătorii îl priveau fix. Un alb 
care fugea ca nebunul printre linii... Malko nu zăbovi. 
Imbrâncind lumea, năvăli în piaţeta în care aşteptau mai 
multe taxiuri: ceasul lui arăta şase fără cinci. li întinse o 
hârtie de cincizeci de dolari şoferului primului taxi. 

— Vreau să ajung până la şase la Star Ferry. 

Bancnota avu efectul capei roşii asupra taurului. Chinezul 
străbătu Garden Road ca fulgerul, de parcă l-ar fi urmărit 
toţi lăncierii bengalezi, lovi aproape un tramvai verde la 
intersecţia cu Queen's Road, trecu pe roşu la semaforul de 


184 


pe Connaught Road şi acceleră şi mai tare. 

Era şase fix când opri la ponton. Lui Malko îi trebuiră 
câteva secunde ca să se orienteze. 

Două feriboturi se pregăteau de plecare. Cel din dreapta 
ridicase deja pasarela. Malko văzu o banderolă mare şi 
roşie, pe care scria ceva în chineză, întinsă între doi ţăruşi. 
Era cu siguranţă feribotul despre care îi povestise Holy 
Tong. Se năpusti spre el, fiind oprit de doi poliţişti chinezi. 

— E ceva special, domnule, spuseră aceştia surâzători, 
arătându-i celălalt feribot. De altfel, între primul vas şi mal 
era cam un metru de apă. Malko nu alergase niciodată atât 
de repede. Se urcă pe feribotul normal de Kowloon şi ocoli 
puntea fugind spre prova. işi luă elan şi se urcă pe 
balustradă. Al doilea feribot trecea pe lângă el la doi metri 
distanţă. Sări. 

Picioarele îi alunecară pe coca de metal dar reuşi să se 
agaţe de balustradă şi să se salte pe punte. Toţi pasagerii 
erau la pupa, strigând şi cântând. Incercând să-şi recapete 
suflul, Malko se ascunse în spatele unui compartiment 
mobil, folosit la transportul autovehiculelor. 

Inţelesese deodată mecanismul operaţiunii. Era diabolic 
şi avea la dispoziţie doar cinci minute ca să-l dezamorseze. 

Dacă reuşea, munca lui echivala cu posibilitatea de a 
repara o aripă întreagă a castelului de la Liezen... 


185 


Capitolul XIX. 


Aşezat pe un scaun de pânză pe pasarela 
comandamentului portavionului Cora/-Sea, locotenentul Cari 
Schwab supraveghea prin binoclu feriboturile şi joncile care 
se intersectau în Victoria Harbour, amuzându-se să 
repereze fetele frumoase. Echipajul de pe Cora/-Sea fiind 
consemnat, nu avea nimic mai bun de făcut. 

În acel moment urmărea un feribot mare şi verde care 
plecase din Hong Kong şi părea să se îndrepte spre Kwa- 
wan, cartierul din jurul aeroportului Kai-tak. Urma să treacă 
prin apropierea portavionului. După două luni de operaţiuni 
în golful Tonkin, vederea unei chinezoaice frumoase, chiar 
şi de la o sută de metri, era ceva reconfortant. 

Potrivind binoclul, Schwab începu să inspecteze feribotul 
ce părea plin de lume. 

Deodată, o pată roşie apăru pe lentilă, semănând cu un 
defect pe o fotografie în culori. 

Crezând că s-au murdărit lentilele, Schwab suflă peste 
ele şi îşi reluă observaţia. 

Privind din nou spre feribot, văzu două pete roşii identice. 

Temându-se să nu aibă halucinaţii, locotenentul Schwab 
strigă un om de cart, aflat într-o cuşcă strâmtă deasupra lui: 

— Hei, Jimmy! Uită-te la feribotul de la „ora trei”. Tu ce 
vezi? 

Reglă din nou binoclul cu grijă, privind spre feribotul care 
venea drept spre Cora/-Sea. Feribotul semăna cu un bolnav 
de rujeolă. Petele roşii se multiplicaseră şi continuau să se 
înmulțească sub privirile ofițerului american! Schwab înjură. 

Petele roşii erau de fapt steaguri comuniste, fluturate de 
pasagerii feribotului! 

În aceeaşi clipă, Jimmy, omul de cart, urlă cât putu de 
tare: 

— Sunt comunişti, locotenente, se îndreaptă spre noi. 

Schwab intră în fugă în încăperea comandamentului şi 
ridică receptorul telefonului verde care făcea legătura cu 
apartamentul amiralului Riley. Inima îi bătea cu putere în 


186 


piept. Nota confidențială avertizând ofiţerii şi marinarii de 
pe Coral-Sea asupra unui posibil atentat era afişată în faţa 
lui, dar nu se gândise niciodată la asta. Ce putea face un 
feribot contra celui mai puternic portavion al flotei a 
şaptea? 

Izbucnise furtuna şi nori mari şi negri pluteau peste radă, 
îndreptându-se spre China. Un elicopter de protecţie se 
răsucea ca un bondar deasupra portavionului. Invizibili dar 
eficienţi, scafandrii de pe Coral-Sea înotau în jurul cocii 
cenușii. 

In spatele locotenentului Schwab, doi ofiţeri de cart îşi 
împărțeau timpul între urmărirea radarelor şi lectura 
ultimului număr din Play-boy. 

Se auzi un declic şi vocea amiralului Riley întrebă: 

— Ce se întâmplă? 

Locotenentul Schwab nu răspunse imediat. | se făcu 
brusc ruşine că îl deranjase pe amiral pentru câţiva exaltaţi 
care fluturau drapele pe o copaie amărâtă. 

— ihh, domnule, zise el. Am reperat ceva ciudat. Un 
feribot se îndreaptă spre noi. Pasagerii par comunişti; au şi 
drapele. 

— Declanşaţi imediat alarma, zise amiralul. Vin pe punte. 

Schwab închise telefonul şi se precipită spre panoul de 
comandă. Peste două secunde, sirena de alarmă de pe 
Coral-Sea începu să urle sinistru. Ofiţerul alergă la pasarelă: 
puntea feribotului se umpluse de steaguri roşii. Vasul se 
îndrepta spre portavion. Un fuior de fum negru ieşea din 
coşul înalt. 

Mai puţin de o jumătate de milă îl despărţea de 
portavion. Acestuia îi erau necesare cel puţin douăzeci de 
minute pentru a ridica ancora şi a manevra. 

— Fi-r-ar să fie! strigă Schwab pe un ton isteric. 

Se gândea la toate avioanele supersonice de vânătoare, 
adăpostite în hangarele de sub punte, vulnerabile ca nişte 
melci fără cochilie. Dacă feribotul încărcat cu exploziv lovea 
în acea zonă, ar fi tăiat Cora/-Sea în două, fără a mai pune 
la socoteală rezervoarele suplimentare de combustibil 
aflate sub avioane şi containerele cu napalm... 

Marinari îmbrăcaţi în veste de salvare portocalii alergau 


187 


pe punte spre cele două tunuri de calibru 127 care apărau 
flancul stâng al portavionului. Ţevile pivotară şi se fixară pe 
feribot. 

Puntea era plină de avioane de vânătoare Phantom. 
Măcar acelea trebuiau salvate. Schwab apăsă pe butonul 
interfonului care făcea legătura cu careul piloților. 

— Cât mai multe aparate trebuie să decoleze, ordonă el. 


Catapultele 1, 2, 3 şi 4... 
* 


x * 


Malko se strecură afară din compartimentul în care se 
ascunsese şi privi în jur. Toţi chinezii se aflau la prova, 
scandând nişte lozinci asurzitoare şi îngrozitoare. Vântul 
ducea doar o parte din ele. Se aplecă peste bord şi privi în 
faţă: silueta cenuşie a portavionului Cora/-Sea i se păru 
enormă. O rachetă de semnalizare roşie fu trasă de pe 
vasul american. 

Malko surâse amar. Fără voia lui, se afla în inima atacului 
sinucigaş al comuniştilor. In câteva minute, feribotul 
încărcat probabil cu exploziv, avea să se izbească de Coral- 
Sea. In minunatul foc de artificii, era şi el o stea. Privi apa 
cenuşie de sub el şi fu tentat să sară. Un ultim reflex de 
conştiinţă profesională îl opri; exista totuşi o şansă să 
deturneze feribotul. Trebuia să încerce, măcar din mândrie. 

Un elicopter zburând la rasul apei se îndreptă spre 
feribot. Când fu aproape să-l lovească, se redresă brusc şi 
rămase suspendat deasupra punţii, ca agăţat de un fir 
invizibil. O voce nazală şi aspră ieşind dintr-un megafon 
acoperi scandările chinezilor: 

— Opriţi-vă imediat, altfel tragem. 

Malko mai avea doar câteva minute pentru a acţiona. 
Vocile ascuţite ale micilor chinezi intonară un imn în cinstea 
lui Mao. Singura şansă era să ajungă pe dunetă şi să pună 
mâna pe cârmă. 

Fofilându-se printre plăcile de oţel culisante, se îndreptă 
spre prova. În momentul în care puse piciorul pe prima 
treaptă a scării metalice către puntea superioară, auzi în 
spatele lui un strigăt. Se întoarse: trei chinezi în salopete îl 
priveau. Unul dintre ei îl arătă cu degetul şi îl interpelă pe 


188 


un ton ameninţător. 

Nu mai avea timp să urce scara. Cei trei chinezi o luaseră 
deja pe urmele sale, urlând şi cerând ajutor. Din fericire, 
sloganurile celor de la prova acopereau orice alt zgomot. 

Chinezii cunoşteau feribotul mai bine ca Malko. Unul 
dintre ei apăru brusc în faţa lui, cu un cuţit în mână. Ceilalţi 
doi rămăseseră în spate. Unul se înarmase cu o bară de fier. 

Se studiară o clipă, apoi chinezul cu cuțitul atacă. Lama 
trecu foarte aproape de Malko. Acesta se răsuci, agăţându- 
se de unul din panourile metalice mobile folosite pentru a 
crea o trecere pentru pasageri, de o parte şi de alta a şirului 
de maşini. Simţi panoul rostogolindu-se uşor sub degetele 
sale şi înţelese instantaneu de care parte putea să tragă. 
Ceilalţi chinezi năvăliră spre el. li lăsă să se apropie până 
când ajunseră între cele două panouri, apoi se lăsă cu toată 
puterea pe panoul de care se agăţase. 

Se auziră strigăte sugrumate. Ca nişte muşte strivite pe 
perete, chinezii rămăseseră înţepeniţi între pereţii de oţel. 
Malko dădu drumul panoului, care se bombă puţin spre el. 
Cele două corpuri se prăbuşiră pe punte. Unul dintre chinezi 
avea faţa strivită. Părea lovit cu un ciocan pneumatic uriaş. 
Nasul, gura, bărbia, se transformaseră într-o masă 
sângerândă. Cel de al doilea se zvârcolea ca un vierme tăiat 
în două: panoul greu de oţel îi zdrobise şalele. 

Malko nu avu timp să se felicite pentru reuşită. Chinezul 
cu cuțitul se aruncase asupra lui. 

Lupta fu foarte scurtă. Din fericire, adversarul nu ştia să 
se bată. Malko reuşi să-i imobilizeze încheietura cu ambele 
mâini şi începu să-l lovească puternic, izbindu-l de panoul 
de oţel. Chinezul se strâmba şi înjura în limba lui, dar nu 
dădea drumul armei. Ca nişte dervişi nebuni, cei doi bărbaţi 
se învârteau în jurul panoului care se bălăbănea. In sfârşit, 
Malko reuşi pentru o clipă să-i sprijine încheietura de partea 
interioară a panoului, împinse din toate puterile, trăgându-şi 
adversarul după el. Chinezul scoase un strigăt neomenesc 
şi încercă să scape. 

Prea târziu. 

Se auzi un trosnet de oase zdrobite. Chipul chinezului 
deveni cenuşiu şi se schimonosi de durere. Malko îl simţi 


189 


înmuindu-se şi îi dădu drumul. Încheietura şi mâna dreaptă 
parcă trecuseră prin presă. 

Malko alergă spre scara metalică. Nu văzu nici picior de 
adversar, dar Cora/-Sea se afla la mai puţin de cinci sute de 
yarzi distanţă. Bulgări de spumă apărură în faţă feribotului: 
tunurile de pe portavion trăseseră prima salvă de 
avertisment. Urletele fetiţelor deveniră şi mai stridente. 

Ca şi când ar fi salutat portavionul, feribotul lansă trei 
semnale scurte de sirenă. Celelalte feriboturi din radă îi 
răspunseră şi ecoul sunetelor ascuţite răsună pe colinele 
din Kowloon. 

In acel moment, primul avion de vânătoare de pe punte 
decolă cu o explozie surdă şi zbură la rasul apei. Urmă un al 
doilea, care trecu bubuind apocaliptic pe deasupra lui 
Malko, care văzu foarte clar chipul pilotului din carlingă. 

Ajunse la minuscula cabină de comandă. lnăuntru se 
aflau mai mulţi bărbaţi. Unul dintre ei se întoarse şi îl văzu 
pe Malko. In cabină se creă harababură şi doi chinezi se 
repeziră la uşă. Lipindu-se cu spatele de ea. Malko apăsă de 
afară cu toată puterea, dar fără rezultat. Oricum, dacă 
reuşea să deschidă uşa, nu ar fi fost în stare să facă faţă 
atâtor adversari. 

Descurajat, îşi trase răsuflarea şi privi masa 
impresionantă de chinezi masaţi la prova. Fetiţele 
continuau să cânte cu voci ascuţite, ca şi când ar fi făcut 
parte dintr-o corală. 

Două explozii surde făcură feribotul să se zguduie, 
urmate de două jerbe enorme de apă, la câţiva metri de 
prova vasului, care stropiră cântăreții şi drapelele roşii. 
Tunurile de pe Cora/-Sea trăgeau cu obuze adevărate, care 
ar fi pulverizat feribotul dacă tirul n-ar fi fost intenţionat 
reglat mai scurt. 

Malko privi chipurile celor din cabină. Erau impasibile, de 
parcă loviturile nu erau pentru ei. Nu puteau fi atât de 
inconştienţi încât să creadă că ar fi putut scăpa de salvele 
precise ale tunurilor. Era imposibil să reuşească să se 
apropie de Coral-Sea. Feribotul şi pasagerii săi s-ar fi făcut 
ţăndări cu mult înainte. 

Un plan atât de complicat avea drept rezultat un eşec 


190 


flagrant! Nu era o misiune sinucigaşă ci una prostească. 

Micuţele  chinezoaice continuau să intoneze imnuri, 
inconştiente de pericol! 

Brusc, Malko avu revelaţia adevărului. Fetiţele cântau cu 
atâta foc pentru că erau sigure că nu aveau să păţească 
nimic. 

Pentru ele, era o demonstraţie paşnică împotriva 
imperialiştilor. Doar cei de pe dunetă ştiau adevărul. Nu 
intenţionaseră niciodată să atace Cora/-Sea. Era de ajuns ca 
americanii să creadă aşa ceva, să tragă şi să distrugă 
feribotul, ciopârţind cu obuzele fetiţele şi civilii... 

Sacrificaseră deliberat vieţile mai multor sute de 
participanţi, pentru a-şi pune la punct provocarea. Totul era 
aranjat încât să le creeze americanilor impresia unui pericol 
inexistent în realitate. Sistemul bombelor false alternând cu 
cele adevărate. Nervii adversarului se măcinau încet, 
încet... 

Coral-Sea nu era în pericol. Odată cu primul obuz care ar 
fi atins feribotul, începea ultimul act al dominaţiei engleze 
în Hong Kong. Comuniştii aveau nevoie de un incident grav 
pentru a-i face pe englezi să cedeze, subminându-le 
definitiv prestigiul. 

Toată lumea fusese păcălită încă de la început, inclusiv 
Max calculatorul. Planul comunist nu era îndreptat împotriva 
flotei a şaptea, ci împotriva englezilor. 

Malko îşi încleştă pumnii de disperare. Rămăsese mai 
puţin de un minut şi nu exista nici o modalitate de a preveni 
portavionul Cora/-Sea. Avea la dispoziţie două soluţii: să 
sară peste bord, sau să fie pulverizat împreună cu feribotul. 
Un zgomot îi tulbură gândurile. Uşa cabinei se deschise şi 
din habitaclu ieşi un chinez cu un pistol în mână. 

Malko bătu rapid în retragere, ocolind duneta. Deodată, o 
frânghie îl lovi peste faţă. Ridică privirea şi văzu că 
deservea sirena de ceaţă a feribotului. 

O înşfăcă imediat. Bărbatul cu pistolul îl ajunse din urmă. 
Ridică arma spre Malko şi ochi cu grijă. 

* 


x x 
Cu chipul ca de marmură, amiralul Riley urmărea cu 


191 


binoclul de pe puntea de comandă cursa feribotului. 
Zgomotul surd al catapultelor scutura portavionul la fiecare 
treizeci de secunde. Impietriţi, ofiţerii contemplau feribotul 
acoperit cu steaguri roşii. Un telefon începu să sune şi 
locotenentul Schwab răspunse, apoi îi întinse receptorul 
amiralului. 

— Consulul la telefon, domnule. 

Comunicaţia se întrerupsese cu câteva secunde mai 
devreme. 

— Sunt la patru sute de yarzi, îl anunţă amiralul. Voi fi 
obligat să-i distrug. 

Consulul suspină îngrijorat: 

— Sunteţi sigur?... Credeţi că vă pot provoca distrugeri 
importante? 

— Dacă feribotul este încărcat cu exploziv, zise amiralul 
şi dacă se izbeşte de noi, îmi poate distruge nava şi 
avioanele. Nu uitaţi că răspund de Cora/-Sea în faţa 
preşedintelui Statelor Unite, domnule consul. 

— Aşteptaţi până în ultimul moment, îl imploră consulul. 

— Ultimul moment a venit, spuse amiralul Riley răspicat. 

Urmă o scurtă tăcere, apoi consulul spuse cu o voce 
pierită: 

— Distrugeţi-l dacă nu se poate altfel, dar Dumnezeu să 
vă aibă în pază. Va fi un masacru. 

Ţinând încă în mână receptorul, amiralul îşi privi ofiţerii. 
Toţi lăsară capul în pământ. Nimeni nu se încumeta să-şi 
asume o asemenea responsabilitate. Urletele ritmate ale 
chinezilor se auziră din ce în ce mai tare. 

— Ce strigă? întrebă amiralul. 

Un ofiţer de securitate făcu un pas înainte. Vorbea 
perfect chineza: 

— Strigă lozinci, domnule. „Trăiască preşedintele Mao. 
Moarte imperialiştilor. Jos cu cei care aţâţă la război.” 

Amiralul Riley respiră adânc. Tunurile distrugătoarelor şi 
cele de calibru 127 de pe Cora/-Sea erau gata să reverse un 
potop de foc asupra feribotului. 

— Locotenent Schwab, ordonă el. Peste treizeci de 
secunde daţi ordin bateriilor să deschidă focul. Ochiţi coca 
şi încercaţi să cruţaţi oamenii. 


192 


Ofiţerul se repezi la interfon. În acelaşi moment, urletul 
sirenei de pe feribot acoperi strigătele chinezilor. 
* 


* * 


Malko se agăţă de frânghia sirenei. Coca enormă şi 
cenuşie a portavionului se apropia implacabil. Mugetul 
motoarelor acoperi strigătele chinezilor. Poate că mai avea 
timp să evite o catastrofă. Inchise o clipă ochii, încercând să 
se concentreze, în cadrul stagiilor de pregătire învățase 
morse. Nu mai exersase de mult, dar memoria lui 
prodigioasă nu pierdea nimic. 

O explozie seacă îl făcu să tresară: uitase de chinezul cu 
pistolul. Primul glonţ îl atinse uşor. 

işi privi atacatorul şi înţelese că nu putea să transmită 
mesajul şi să scape şi de gloanţe. Ezită imperceptibil. Mai 
avea încă timp să sară peste bord. Cora/-Sea nu risca să fie 
distrus şi ar fi scăpat astfel cu viaţă, fără ca cineva să-i 
poată reproşa ceva. 

Işi aduse aminte de colonelul Whitcomb şi de Po-yick. 
Aflat în locul lui, bătrânul englez n-ar fi ezitat. 

„Fiecare se confruntă în viaţă cu clipa adevărului”. Malko 
ştia că pentru el venise acea clipă. Putea să fie ultima 
ocazie din viaţa sa. Calm, începu să tragă cadenţat de 
frânghie, fără să-l scape pe chinez din ochi. 

Când văzu degetul crispându-se pe trăgaci, se aruncă 
brusc pe o parte. Simţi o arsură pe buză şi gust de sânge în 
gură. Continua să emită mici grupuri de litere. Cuvintele se 
înşiruiau cu o încetineală exasperantă. In fiecare clipă, 
aştepta obuzul care avea să trimită feribotul la fund. 

Al doilea glonţ îl atinse în umărul stâng. Avu senzaţia 
loviturii unui ciocan. Descumpănit, adversarul începu să se 
enerveze. Legănarea feribotului îl deranja. Un glonţ îl rată 
pe Malko. Căutând să ghicească direcţia loviturilor după 
poziţia ţevii, acesta sărea în permanenţă pe loc. 

Nu putu evita cel de al patrulea glonţ, care îi pătrunse în 
şoldul stâng deasupra osului bazinului. Şocul îl aruncă un 
metru în spate, făcând sirena să scoată un muget de 
agonie. 

Turbat de furie, chinezul goli încărcătorul. Unul dintre 


193 


proiectile îi zgârie uşor pielea capului, un altul îl lovi în piept 
şi un al treilea îi traversă coapsa chiar în apropiere da zona 
inghinală. 

Avea senzaţia că fusese supus unor descărcări electrice. 
Nu simţea durerea, dar forţele i se împuţinau. Un văl roşu i 
se puse pe ochi şi fu nevoit să se agaţe de frânghie ca să nu 
cadă. Sângele care îi curgea din păr îl orbea. In faţa lui, 
chinezul schimba încărcătorul. 

Malko se târî până la bordaj, îl încălecă şi adunându-şi 
ultimele forţe sări în apă. 

— Inălţime zero. La comanda mea, foc! 

Caporalul de marină comanda tunul de calibru 127. Doi 
marinari introduseră un obuz pe ţeavă. 

— Gata! 

Subofiţerul deschise gura, dar bubuitul megafonului îl 
opri: 

— Incetaţi focul! 

Crezu că nu auzise bine, dar glasul amiralului Riley 
repetă ordinul. 

— A înnebunit, gândi caporalul. Afurisiţii de chinezi vă vor 
arunca în aer. 

Amiralul nu înnebunise. Lângă el, ofiţerul de securitate 
traducea mesajul morse pe măsură ce îl recepționa... 

— Sunt SAS, nu trageţi, repet, nu trageţi, este un bluff, o 
provocare. 

Amiralul duse receptorul la ureche: 

— Domnule consul, anunţă el, agentul nostru se află pe 
feribot şi ne-a trimis un mesaj în morse prin care cere să nu 
tragem. Putem avea încredere în el? 

Consulul nu avu timp să răspundă. Un amplificator 
transmitea cuvintele amiralului în biroul lui, unde se afla şi 
Dick Ryan. Acesta îi smulse telefonul din mână. 

— Puteţi, urlă el. Puteţi. 

Amiralul îşi amintea de Malko. Probabil că acest lucru 
contă mai mult decât vorbele lui Dick Ryan. Se considera un 
bun cunoscător de oameni. Cu toate acestea, trebuia să ia 
cea mai grea decizie din viaţa lui. Dacă se înşela, nu-i mai 
rămânea decât să-şi tragă un glonţ în cap. 

— L-au aruncat peste bord, domnule, strigă un ofiţer care 


194 


supraveghea feribotul. 

— Nu trageţi, repetă amiralul. 

Secundele care urmară fură îngrozitor de lungi. Două 
avioane de vânătoare decolară totuşi de pe portavion, 
zguduind puternic  Cora/-Sea. Amiralului John Riley îi 
tremura uşor buza inferioară. 

Feribotul era foarte aproape. Se puteau distinge chipurile 
schimonosite ale chinezilor şi agitația drapelelor roşii. 
Primul rând era format din fete tinere în bluze albe şi fuste 
albastre, care strigau mai tare ca ceilalţi. 

Pe neaşteptate, prova rotunjită schimbă direcţia spre 
stânga. Feribotul viră grațios, trecând atât de aproape de 
Coral-Sea încât ascensoarele laterale ale portavionului 
atinseră aproape coşul feribotului. Timp ce câteva secunde, 
marinarii americani şi pasagerii de pe feribot se înjurară unii 
pe alţii, apoi vasul chinez se îndepărtă într-o trenă de 
spumă. Protestatarii tăcură aproape imediat şi drapelele 
roşii dispărură. Extrem de disciplinaţi, chinezii împătureau 
steagurile şi le puneau în buzunare. Fetele se aşezară pe 
băncile de lemn, începând să flecărească. Nici măcar nu le 
trecea prin minte cât de aproape fuseseră de moarte. 
Pentru ele, totul decursese normal. 

Feribotul redevenise un mijloc de transport anonim, 
aidoma tuturor celorlalte care navigau în golful Kowloon. 
Alertate de salvele de tun, mai multe vedete ale poliţiei se 
ţineau pe urmele lui, ca o haită de câini. 

Un suspin comun ieşi din piepturile tuturor ofiţerilor. 
Amiralul surâse slab. 

— Chemaţi înapoi avioanele, ordonă el. 

Deodată, unul dintre ofiţeri strigă: 

— Priviţi! 

Elicopterul rămăsese nemişcat deasupra obiectului care 
plutea pe apa murdară. Fu coborâtă o scară de frânghie şi 
un membru al echipajului plonjă pentru a recupera corpul 


inert al lui Malko. 
* 


* * 


Holy Tong se simţea extrem de calm şi în largul lui. 
Mătasea moale a chimonoului portocaliu îi ţinea de cald şi 


195 


aerul proaspăt îi umplea plămânii. Rada portului Hong Kong 
era încă scăldată de o briză matinală, ceea ce îl descumpăni 
puţin. Nu se sătura niciodată de acel peisaj feeric, el, 
munteanul din Tehung-Konag. 

Fără o vorbă, Tuan aduse două canistre şi rămase 
respectuos în picioare, la doi metri de stăpânul lui. 

— Ajută-mă, îi ceru Tong. Fă aşa cum ţi-am explicat. 

Tuan luă prima canistră şi vărsă lichidul îngheţat pe 
umerii lui Tong. Acesta se înfiora dar rămase nemişcat. 

Conştiincios, servitorul vărsă toată benzina şi rămase în 
aşteptare, cu o cutie mare de chibrituri în mână. Holy Tong 
medita cu ochii închişi. Nu îi era deloc frică. Nu se mai 
temea de nimic şi nu mai avea chef să trăiască. Doamna 
Yao „căzuse” de la etajul şase, împinsă de portarul care 
devenise comisar de securitate. Partidul nu tolera eşecurile. 

Moartea ei fusese picătura care umpluse paharul. 

Fantomele celor ucişi în ultimele două săptămâni îl 
bântuiau pe Tong. işi pierduse definitiv prestanţa faţă de 
toată lumea. Toată noaptea se gândise ce ar fi făcut bunicul 
lui într-o situaţie asemănătoare. Găsise răspunsul când 
primele raze de soare luminaseră Hong Kong-ul. 

— Acum, îi spuse lui Tuan. 

Servitorul aprinse mai multe chibrituri. O flacără limpede 
ţâşni din mâna lui şi se îndreptă spre corpul lui Tong. 

Se auzi o bufnitură surdă şi un fum negru se ridică foarte 
sus. Timp de o clipă, Holy Tong păru o divinitate înconjurată 
de flăcări, apoi trupul se nărui fără un strigăt, continuând să 
ardă mocnit. 

Tuan privea fascinat. Un incendiu mic şi frumos. 

* 


* * 


Boeingul 707, împodobit cu steaua albastră a celor de la 
Air Force, zbura cu soarele în față la treizeci şi cinci de mii 
de picioare deasupra suprafeței strălucitoare a Pacificului. 

La bord se afla un singur pasager: Alteța Sa Serenisimă 
prințul Malko Linge, imobilizat pe o targă, cu patru gloanțe 
în corp şi cu un litru de sânge mai puţin. O echipă formată 
din doi medici şi două infirmiere îl îngrijea în permanenţă. 

In momentul în care fusese recuperat, medicii englezi din 


196 


Hong Kong îi dăduseră unu la sută şanse de scăpare. Din 
cauza slăbiciunii, operaţia fusese amânată. Amiralul Riley 
venise special de la Tokio pentru a-l duce pe Malko la 
spitalul Marinei de la San Diego, California. Insoţise personal 
targa la avion şi îi spusese medicului. 

— Dacă nu rezistă, vă rog să mă anunţaţi. Vă jur că în 
acea zi toate pavilioanele flotei a şaptea vor fi în bernă. 

Contemplând chipul ca de ceară al rănitului, medicul se 
întrebă dacă avea să reziste până la San Diego. 


197 


Cuprins. 


Capitolul ÎN DERNIER ARE RE SER E E E RONI E RR N RE RI ROI PETRI e PR 5 
iz o joto/ LU ÎL | PRPREROI ee RR RT EROI POS SEI A MRI UR ANII E E ETA 13 
Capitolul || PERETE SS N ROSES RI ate E Ep BEI ORI e IRI 17 
(E OREI IVe ci a ta alla ai aa ofer 34 
8 ivi sei 10|: A99TEIIR ORI EREI PRAI IER o iaaa iie RAI NOIR 44 
Capitolul Vl: e at tct 0e e05 e E 56 
Capitolul Vil PROMOTE O PRR RPR EI E IN PR A FIN ITI 64 
Capitolul Visesa noy ec i atata e 72 
Capitolul IC sent oa na i re le na ee iute e adi 78 
Capitolül X amo oâcee pe ele daia baia dă a di datat e at e 92 
Caāpitolul Xil ERROR IE e REMIS RPR a 0 RIN E ARIEI AR 106 
Capitolul dă AS ID RI PE OSCAR ARII II OR RIND e RICE RR ART 113 
Căi COX Vlas esse moon cote NE i a oa 122 
Capitolul XIV eee notiuni aia ei pie a tt Si i 131 
fi= jol uiei [0 |Re, A AARON PI E II II DR IRRD ENE IENEI PR ORION SUIE PN 140 
Capitolul XV seste antice aer a ao a it iau 152 
Capitolul XVI serri pa a intindea 20 alai pad a ie 164 
Capitolul XVI ces rasa ee a a ae ceea tea 174 
Capitolul SIX cos eee a da je ionice ni aa văd atasa 185 
CUPIIN Scot a tic n a a i oala 197 


198