Matthew Reilly — Planul Majestic 12

MATTHEW REILLY 


PLANUL MAJESTIC 12 


Traducere din limba engleză 
LINGUA CONNEXION 


versiune 2.0 


MATTHEW REILLY 
Scarecrow 
© 2003, Matthew Reilly 
Publicat prin înțelegere cu Macmillan, 
subdivizie a Pan Macmillan Ltd. 


RAO International Publishing Company 


Pentru Natalie, din nou 


Bibliografie 


A doua venire de W.B. Yeats, tipărită cu acordul agenţiei A.P. 
Watt Ltd. în numele lui Michael B. Yeats. 


Anarhia care va veni: Spulberând visurile ulterioare 
Războiului Rece de Robert Kaplan. 

Publicată în revista Atlantic Monthly, în luna februarie, 1994. 
Copyright © Robert Kaplan 1994. 

Retipărită cu acordul tipografiei Brandt & Hochman Literary 
Agents, Inc. 


Moartea Occidentului: Cum ameninţă populaţiile muribunde şi 
invazia de imigranţi ţara noastră şi civilizaţia de Patrick J. 
Buchanan. 

Copyright © Patrick J. Buchanan, 2002. 

Retipărită cu acordul St. Martin's Press, LLC. 


Fără logo: împotriva tiraniei brandurilor (Alfred A. Knopf 
Canada, 2000). 
Copyright Klein Naomi © 2000. Cu acordul autorului. 


S-au depus toate eforturile pentru a-i contacta pe deţinătorii 
dreptului de autor ale materialelor folosite în această carte. 
Dacă există omisiuni, editorii sunt rugaţi să facă rectificările de 
rigoare cât mai repede posibil. 


„Iarăşi şi iarăşi rotindu-se în cerc, tot mai înalt, 
Şoimul nu-şi mai aude stăpânul; 

Lucrurile se destramă; 

Centrul nu mai poate ţine; 

Anarhia pură se dezlănţuie asupra lumii...” 


W.B. Yeats, A doua venire 
„Toţi bărbaţii curajoşi au murit.” 


PROVERB MILITAR RUSESC 


PROLOG 


CONDUCĂTORII LUMII 


LONDRA, ANGLIA 
20 OCTOMBRIE, ORA 19.00 


Erau 12 în total. 

Toţi bărbaţi. 

Toţi miliardari. 

Zece dintre cei 12 aveau peste 60 de ani. Ceilalţi doi aveau în 
jur de 30 de ani, însă erau fiii foştilor membri, astfel că 
loialitatea lor era sigură. Deşi calitatea de membru al Consiliului 
nu era condiţionată strict de moştenire, în decursul anilor 
devenise un obicei ca fiii să ia locul taţilor lor. 

Un alt mod de a deveni membru era pe bază de invitaţie, iar 
aceste invitaţii erau oferite foarte rar - după cum era de 
aşteptat din partea unei adunări atât de solemne. 

Cofondatorul celei mai mari companii de software din lume. 

Un magnat saudit al petrolului. 

Patriarhul unei familii elveţiene de bancheri. 

Proprietarul celei mai mari companii maritime din lume. 

Cel mai de succes acţionar la bursă. 

Vicepreşedintele Rezervei Federale a SUA. 

Proaspătul moştenitor al unui imperiu în domeniul industriei 
militare care fabrica rachete pentru guvernul Statelor Unite. 

Din Consiliu nu făcea parte niciun mogul al presei, căci se ştia 
că averile lor proveneau din datorii şi preţul fluctuant al 


6 


acţiunilor. Consiliul deţinea controlul asupra presei prin băncile 
care alimentau conturile mogulilor de presă. 

De asemenea, din Consiliu nu făceau parte nici preşedinţii de 
state - Consiliul ştia prea bine că politicienii deţineau cea mai 
slabă formă de putere: o putere de tranziţie. Asemenea 
mogulilor de presă, aceştia datorau altor persoane influenţa pe 
care o exercitau. Oricum, Consiliul mai desemnase şi destituise 
preşedinţi şi dictatori şi înainte. 

Şi fără femei. 

Consiliul era de părere că nicio femeie nu era demnă de a 
ocupa un loc la masa conducerii. Nici Regina. Nici măcar 
moştenitoarea imperiului cosmeticelor, franţuzoaica Lillian 
Mattencourt, chiar dacă deţinea o avere de 26 de miliarde de 
dolari. 

Din 1918, Consiliul se întrunea de două ori pe an, în fiecare 
an. 

Cu toate acestea, în acest an membrii Consiliului se reuniseră 
de nouă ori. 

In fond şi la urma urmei, era un an important. 

Cu toate că era un grup oarecum secret, şedinţele acestuia nu 
erau ţinute niciodată în taină. Întrunirile secrete ale oamenilor 
influenţi atrag atenţia. Nu. Membrii Consiliului fuseseră 
întotdeauna de părere că secretele erau cel mai bine păstrate la 
vedere. Lumea era martoră, dar nu le vedea în realitate. 

Astfel că întrunirile Consiliului se ţineau de obicei în perioada 
când aveau loc întâlnirile importante internaţionale: Forumul 
Economic Mondial anual de la Davos, Elveţia; diferite întruniri 
ţinute de Organizaţia Mondială a Comerţului; Consiliul se 
întrunise o dată la Camp David, când Preşedintele nu se afla 
acolo. 


Astăzi, membrii se întâlniseră în marea sală de conferinţe de 
la hotelul Dorchester din Londra. 

S-a votat, iar decizia luată a fost în unanimitate. 

- Atunci, am hotărât, zise Preşedintele. Vânătoarea va începe 
mâine. Lista cu ţintele va fi emisă în această seară prin canalele 
obişnuite, iar recompensele vor fi acordate acelor antreprenori 
care vor prezenta domnului J.P. Delacroix de la AGM-Elveţia 


7 


dovada că ţinta a fost eliminată, sub forma obişnuită. Sunt 15 
tinte în total. Recompensa pentru fiecare dintre acestea a fost 
stabilită la 18,6 milioane de dolari. 

O oră mai târziu şedinţa luase sfârşit, iar membrii Consiliului 
se retraseră pentru a bea ceva. 

Pe masa din sala de conferinţe din spatele lor, se aflau 
notițele lor. Pe teancul de notițe din dreptul locului unde stătuse 
Preşedintele, o pagină rămăsese întoarsă cu faţa în sus. 

Pe ea era scrisă o listă care conţinea nişte nume. 


Nr./Nume/[ară/Organizaţie 

1./ASHCROEF, William H./Regatul Unit/SAS 
2./CHRISTIE, Alec P./Regatul Unit/MI-6 
3./FARRELL, Gregory C./SUA/Delta 
4./KHALIF, Imam/Afganistan/Al-Qaeda 
5./KINGSGATE, Nigel E./Regatul Unit/SAS 
6./McCABE, Dean P./SUA/Delta 

7./NAZZAR, Yousef M./Liban/HAMAS 
8./NICHOLSON, Francis X./SUA/USAMRMC 
9./OLIPHANT, Thompson ]./SUA/USAMRMC 
10./POLANSKI, Damien G./SUA/ISS 
11./ROSENTHAL, Benjamin Y./Israel/Mossad 
12./SCHOFIELD, Shane M./SUA/USMC 
13./WEIIZMAN, Ronson H./SUA/USMC 
14./ZAWAHIRI, Hassan M./Arabia Saudită/Al-Qaeda 
15./ZEMIR, Simon B./Israel/FAI 


Era, cu îngăduinţă, o listă ciudat de impresionantă. 

Conţinea numele membrilor unităţilor militare de elită ale 
lumii - SAS! din Marea Britanie, Detaşamentul Delta al Armatei 
SUA şi Corpul Infanteriei Marine. 

Forţele Aeriene Israeliene (FAI) erau şi ele prezente, la fel şi 
agenţiile de informaţii Mossad şi ISS - Serviciul de Securitate şi 
Informaţii, noul nume dat serviciului CIA?. Mai erau şi membri ai 
organizaţiilor teroriste HAMAS şi Al-Qaeda. 

Era o listă cu oameni - oameni speciali, pricepuţi în meseria 


1 SAS - Special Air Service (Servicul Special Aerian) (n.tr.) 
? CIA - Central Intelligence Agency (Agenţia Centrală de Informaţii) (n.tr.) 


lor aducătoare de moarte - care trebuiau să dispară de pe 
suprafaţa pământului până la orele 12 ale amiezii, în data de 26 
octombrie, E.S.T. SUA?. 


3 E.S.T. — Eastern Standard Time (fusul orar stabilit pentru Statele Unite ale 
Americii şi Canada pe timpul iernii, când ceasul este dat cu o oră în urmă). 
(n.tr.) 

9 


PRIMUL ATAC 


SIBERIA ; 
26 OCTOMBRIE, ORA 09.00 (ORA LOCALĂ) 
(ORA 21.00 E.S.T. NEW YORK, SUA, 25 OCTOMBRIE) 


10 


„Vânătorii internaţionali de recompense din zilele noastre au 
multe în comun cu înaintaşii lor din Vestul Sălbatic american de 
altădată. 

Există vânători de recompense lupi singuratici - de obicei 
foşti militari, asasini individuali sau persoane certate cu legea, 
care acţionează pe cont propriu şi sunt cunoscuţi pentru armele, 
vehiculele şi metodele lor inedite. 

Există organizațiile - companii care fac din vânătoarea 
fugarilor o afacere. Datorită structurii lor cvasimilitare, 
organizaţiile mercenare sunt deseori interesate să participe la 
vânătorile internaţionale de oameni. 

Şi, bineînţeles, mai sunt şi oportuniștii - unităţi ale forţelor 
speciale care participă, fără permisiune oficială, la vânătoarea 
de oameni; sau reprezentanţi ai legii, care găsesc o vânătoare 
privată mai ademenitoare decât obligaţiile lor juridice. 

Însă complicațiile care apar odată cu vânătoarea modernă de 
recompense nu trebuie omise. Un vânător de recompense ştie că 
trebuie să acţioneze conform cerinţelor unui guvern care 
doreşte să se distanţeze de anumite fapte. De asemenea, un 
vânător de recompense ştie că, pentru protecţie, trebuie să 
încheie înţelegeri tacite cu statele membre, drept plată pentru o 
«afacere» anterioară. 

Căci, în cele din urmă, un singur lucru este limpede despre ei: 
graniţele internaţionale sunt neînsemnate pentru vânătorii 
internaţionali de recompense.” 


Raportul Naţiunilor Unite: Unităţi militare neguvernamentale 


ONU în zonele de menţinere a păcii, octombrie 2001, (UN 
Press, New York) 


11 


1 


SPAŢIUL AERIAN DE DEASUPRA SIBERIEI 
26 OCTOMBRIE, ORA 09.00 ORA LOCALA 
(ORA 21.00 E.S.T. SUA, 25 OCTOMBRIE) 


Aeronava înainta pe cer cu viteza sunetului. În ciuda faptului 
că era un avion mare, acesta nu putea fi detectat de niciun 
radar. Şi, deşi străpungea bariera sunetului, nu crea nicio undă 
sonoră - o descoperire recentă în ceea ce priveşte propagarea 
undelor sonore avea grijă de acest lucru. 

Avea carlinga prevăzută cu geamuri înguste, vopseaua neagră 
îl făcea invizibil pentru radare, iar aripile erau proiectate într-un 
mod unic. Acest bombardier invizibil B-2 nu zbura de obicei în 
astfel de misiuni. 

Era proiectat pentru a transporta 18 000 de kilograme de 
muniţie, de la bombe ghidate cu ajutorul laserului până la 
rachete de croazieră termonucleare lansate din aer. 

Cu toate acestea, în acea zi nu transporta nicio bombă. 

În acea zi, compartimentul unde trebuia să se afle bomba 
fusese modificat pentru a adăposti o încărcătură uşoară, dar 
neobişnuită: un vehicul de luptă rapid şi opt puşcaşi marini 
americani. 


Aşa cum stătea în carlinga bombardierului invizibil care tăia 
cerul, căpitanul Shane M. Schofield nu ştia că, în urmă cu şase 
zile, devenise ţinta celei mai grozave vânători de oameni din 
istorie. 

Cerul cenuşiu al Siberiei se reflecta în lentilele argintii ale 
ochelarilor săi antireflex. Ochelarii ascundeau două cicatrici 
verticale care îi brăzdau ochii, răni dintr-o misiune anterioară şi 
sursa de inspiraţie pentru numele operaţional pe care îl avea în 
timpul misiunilor: Scarecrowf. 


4 Scarecrow - Sperietoare de ciori (n. red.) 
12 


Înalt de 1,78 m, Schofield avea o constituţie zveltă, 
musculoasă. Sub casca din kevlar alb cu gri avea un păr negru, 
tepos şi o faţă ridată, dar chipeşă. Era cunoscut ca având o 
minte ageră, pentru că îşi păstra cumpătul în momentele critice 
şi era foarte respectat de către puşcaşii marini care se aflau în 
subordinea sa - era un conducător care avea grijă de oamenii 
săi. Circula zvonul că ar fi fost nepotul marelui Michael 
Schofield, un puşcaş marin ale cărui fapte eroice din al Doilea 
Război Mondial îl făcuseră legendar în Corpul Infanteriei 
Marine. 

Bombardierul B-2 despica cerul, îndreptându-se către un colţ 
îndepărtat din nordul Rusiei, având ca destinaţie o instalaţie 
sovietică abandonată de pe coasta stearpă a Siberiei. 

Numele oficial sovietic al acestei instalaţii era „Krask-8: 
Penitenciar şi instalaţie de întreţinere”, cea mai îndepărtată 
dintre cele opt construcţii care înconjurau oraşul arctic Krask. 
În tradiţia creatoare a sovieticilor, aceste construcţii fuseseră 
botezate: Krask-1, Krask-2, Krask-3 şi aşa mai departe. 

Până acum patru zile, Krask-8 fusese cunoscut ca fiind doar 
un fost post sovietic demult uitat - pe jumătate închisoare, pe 
jumătate instalaţie de întreţinere - unde prizonierii politici 
fuseseră obligaţi să muncească. Erau sute de astfel de instalaţii 
împrăştiate pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice - monoliţi uriaşi, 
hidoşi, având pete de petrol, care înainte de 1991 formaseră 
centrul industrial al URSS şi care acum dormitau, lăsaţi să 
putrezească sub zăpadă, oraşele-fantomă ale Războiului Rece. 

Insă cu două zile în urmă, pe 24 octombrie, totul se 
schimbase. Pentru că în acea zi o trupă de 30 de terorişti 
islamişti ceceni, înarmaţi până în dinţi şi bine pregătiţi, pusese 
stăpânire pe Krask-8 şi anunţase guvernul rus că intenţiona să 
lanseze asupra Moscovei patru rachete nucleare SS-18 - rachete 
care fuseseră pur şi simplu abandonate acolo, în silozuri, odată 
cu desfiinţarea Uniunii Sovietice în 1991 - dacă Rusia nu îşi 
retrăgea trupele din Cecenia şi dacă nu declara republica 
separatistă drept stat independent. 

Fusese stabilit şi un termen pentru ora 10 dimineaţa, azi, 26 
octombrie. 

Data avea o semnificaţie. Pe 26 octombrie, se împlinea exact 


13 


un an de când trupele de intervenţie ruse năvăliseră într-un 
teatru din Moscova pe care îl ocupaseră teroriştii ceceni, 
punând capăt unui asediu de trei zile şi ucigând toţi teroriştii, 
precum şi peste o sută de ostatici. 

Faptul că, de asemenea, această dată coincidea cu prima zi de 
Ramadam, luna sfântă la musulmani, zi tradiţională de pace, nu 
părea să-i deranjeze pe teroriştii islamişti. 

Faptul că Krask-8 însemna mai mult decât o simplă relicvă de 
pe vremea Războiului Rece era, de asemenea, o noutate pentru 
guvernul rus. 

După lungi cercetări ale dosarelor sovietice demult sigilate, 
pretenţiile teroriştilor se dovediseră a fi corecte. Se dovedi că 
Krask-8 constituia un secret pe care vechiul regim comunist 
omisese să-l dezvăluie noului guvern în timpul perioadei de 
tranziţie către democraţie. 

Şi conţinea, într-adevăr, rachete nucleare - şaisprezece, mai 
exact; şaisprezece rachete nucleare balistice intercontinentale 
SS-18; toate se aflau în silozuri subterane care fuseseră 
proiectate în aşa fel încât să nu fie detectate de către sateliții 
americani. După câte se părea, „clone” ale Krask-8, baze 
identice de lansare a rachetelor ascunse sub înfăţişarea unor 
instalaţii industriale - se puteau găsi şi în statele-satelit ale 
vechii Uniuni Sovietice, precum Sudan, Siria, Cuba şi Yemen. Şi 
astfel, în noua ordine mondială, post-Războiul Rece, post-11 
Septembrie, ruşii apelaseră la ajutorul americanilor. 


14 


KRASK-B 
PENITENCIAR ŞI INSTALAȚIE 


DE ÎNTREȚINERE 
SIBERIA, FOSTA UNIUNE SOVIETICĂ 


jia 


A Ki | TURN DE 
BIROURI 


P on interior CLĂDIRE DE ÎNTREŢINERE 
> Mă "teze i Nivelul balconului 
RR tema OIL CITI UI 


A A Lacul interior îngheţat 

| H A ? 7 
H LA 3 

i E + e: A 


Bazinul docului uscat , 
loz de rachete 
t 


tegătură Pasarelă Nivelul balconului 


Slioz de 


het 
rea Baicoane Satana n Bazinul doculul Poartă 


uscat Y E 


8 

Drept răspuns prompt, guvernul american trimisese la Krask- 
8 o unitate antiteroristă din Detaşamentul Delta, condusă de 
specialiştii Greg Farrell şi Dean McCabe. 

Intăririle urmau să sosească mai târziu, prima fiind această 
echipă, o unitate specială a puşcaşilor marini americani condusă 
de căpitanul Shane M. Schofield. 

Schofield se duse în compartimentul unde se ţineau bombele, 
respirând printr-o mască de oxigen folosită la mare altitudine. 
Zări un container de mărime medie, înăuntrul căruia se afla un 
vehicul de luptă Commando Scout. Fără îndoială, cel mai uşor şi 


15 


mai rapid vehicul militar blindat. Părea o combinaţie între o 
maşină de curse şi un Humvee. In interiorul acestui vehicul 
lustruit, bine fixaţi pe locurile lor cu centuri, şedeau şapte 
puşcaşi marini de recunoaştere, ceilalţi membri ai echipei lui 
Schofield. Toţi purtau armură de corp, cască şi uniforme de 
luptă alb cu gri. Şi toţi priveau ţintă înainte, cu o expresie 
crâncenă întipărită pe chipuri. 

În timp ce Schofield le privea feţele serioase, fu încă o dată 
uluit de cât de tineri erau. Era ciudat, dar la 33 de ani se simţea 
bătrân în prezenţa lor. 

Îl salută din cap pe cel mai apropiat dintre ei. 

— Hei, Whip. Ce-ţi mai face mâna? 

— Păi, ăăă, minunat, domnule, răspunse surprins caporalul 
Whip Whiting. 

Fusese împuşcat în mână în timpul unei lupte violente în 
muntii Tora Bora la începutul lui 2002, însă din ziua aceea Whip 
şi Schofield nu mai luptaseră împreună. 

— Doctorii spun că mi-aţi salvat degetul arătător. Dacă nu le- 
aţi fi spus să-l imobilizeze cu atelă, ar fi luat forma unui cârlig. 
Să fiu sincer, nu credeam că vă veţi aduce aminte, domnule. 

Ochii lui Schofield străluciră. 

— Eu îmi aduc întotdeauna aminte. 

În afară de un singur membru al unităţii, aceasta nu era 
echipa sa obişnuită. Echipa sa de puşcaşi marini - Libby „Fox” 
Gant şi Gena „Mother” Newman - se afla în prezent într-o 
misiune în munţii din nordul Afganistanului, în căutarea 
conducătorului teroriştilor care ocupa de multă vreme locul doi 
pe listă după Osama bin Laden, Hassan Mohammad Zawabhiri. 

Gant, proaspăt ieşită de pe băncile Academiei de Ofiţeri şi 
având acum rangul de locotenent, conducea o Unitate de 
Recunoaştere în Afganistan. Mother, un sergent de artilerie 
experimentat care îl ajutase pe Schofield pe vremea când fusese 
şi el un tânăr ofiţer, se afla şi ea în fruntea unei trupe de soldaţi. 

Schofield trebuia să li se alăture, însă în ultima clipă fusese 
întors din drum şi trimis pentru a conduce această misiune 
neaşteptată. 

Singurul membru al echipei sale, pe care Schofield reuşise să- 
l] aducă alături de el, era un sergent tânăr pe care îl chema Buck 


16 


Riley Jr şi care avea porecla „Book II”. Fire tăcută şi meditativă, 
stăpânit de o trăire intensă care umbrea cei 25 de ani ai săi, 
Book II era un luptător extrem de înverşunat. Şi, privindu-i 
chipul încruntat şi nasul cârn, lui Schofield i se părea că, pe zi 
ce trecea, semăna din ce în ce mai mult cu tatăl său - originalul 
„Book” Riley. 

Schofield deschise staţia radio prin satelit şi vorbi în 
microfonul care era prins în jurul gâtului său. În loc să 
recepţioneze cuvintele, microfonul pe bază de senzori de 
vibraţie prelua reverberaţiile corzilor sale vocale. Sistemul de 
legătură prin satelit care controla acest aparat era noul GSX-9, 
cel mai avansat sistem de comunicaţii folosit în armata 
americană. Teoretic, un aparat portabil GSX-9, cum era cel al lui 
Schofield, putea emite un semnal clar la foarte mare depărtare. 

— Baza, aici Mustang 3, zise el. Raportează! 

În casca lui se auzi o voce. Era cea a unui operator radio al 
Forţelor Aeriene care se afla la baza McColl a Forţelor Aeriene 
din Alaska, centrul de comunicaţii pentru această misiune. 

— Mustang 3, aici Baza. Mustang 1 şi Mustang 2 luptă 
împotriva duşmanilor. Raportează că au pus stăpânire pe 
silozurile unde se află rachetele şi au făcut multe victime printre 
duşmani. Mustang 1 supraveghează silozurile şi aşteaptă 
întăriri. Mustang 2 raportează că mai sunt încă vreo doisprezece 
agenţi duşmani, care le ţin piept în clădirea principală de 
întreţinere. 

— În regulă, spuse Schofield. Ce se aude de întăririle noastre? 

— O întreagă companie Army Rangers de la Fort Lewis se află 
pe drum, Scarecrow. O sută de oameni se află la aproximativ o 
oră în urma voastră. 

— Bine. 

Book II vorbi din interiorul vehiculului blindat: 

— Ce se întâmplă, Scarecrow? 

Schofield se întoarse: 

— Urmează să aterizăm. 


Cinci minute mai târziu, cutia în formă de container de 
mărfuri se desprindea de burta bombardierului invizibil şi cădea 
ca un bolovan înspre pământ. 


17 


Înăuntrul containerului, în vehiculul care se afla în interiorul 
acestuia, se aflau Schofield şi cei şapte puşcaşi marini ai săi, 
tremurând şi hurducându-se din cauza vibraţiilor cauzate de 
viteza cu care aterizau. 

Schofield privea numerele de pe un altimetru digital montat 
pe un perete, care descreşteau cu repeziciune: 

15 000 metri... 

13 000 metri... 

12 000... 9 000... 6 000... 3 000... 

— Pregătiţi-vă de aterizare la cinci mii de picioare... spuse cu 
o voce neutră caporalul Max „Clark” Kent. Sistemul GPS indică 
faptul că ne aflăm exact deasupra țintei. Camerele externe de 
luat vederi verifică siguranţa zonei de aterizare. 

Schofield aruncă o privire altimetrului care scădea vertiginos. 

2 400 metri... 

2 100 metri... 

1 800 metri... 

Dacă totul mergea conform planului, urmau să aterizeze la o 
distanţă de douăzeci şi patru de kilometri est de Krask-8. 

— Deschid paraşutele principale... acum, anunţă Clark. 

Containerul, care se afla în picaj, fu zdruncinat de o forţă 
puternică. Întregul container se clătină, iar Schofield şi puşcaşii 
marini se zguduiră în scaunele lor, ţinuţi de centuri şi de barele 
de protecţie. 

Şi brusc începură să plutească, datorită celor trei paraşute 
direcţionale ale containerului. 

— Cum stăm, Clark? întrebă Schofield. 

Clark ghida containerul cu ajutorul unui Joystick şi al 
camerelor de luat vederi din exteriorul containerului. 

— Zece secunde. Mă îndrept către o zonă de pământ din 
mijlocul văii. Pregătiţi-vă de aterizare în trei... doi... unu... 

Buf! 

Containerul lovi solul şi, dintr-odată, peretele din față al 
acestuia se deschise şi lumina zilei pătrunse înăuntru prin 
deschizătura largă, iar vehiculul se mişcă din loc şi ieşi cu viteză 
din interiorul containerului. Era o zi mohorâtă specifică Siberiei. 


18 


2 


Vehiculul înainta de-a lungul unui drum noroios, străjuit de o 
parte şi de cealaltă de dealuri acoperite cu zăpadă. Scheletele 
gri ale copacilor desfrunziţi se aliniau de-a lungul pantelor. 
Stânci negre străpungeau covorul de zăpadă. 

Sterp. Sălbatic. Şi frig de-ţi clănţăneau dinţii în gură. 

Bun venit în Siberia! 

Şezând pe locul din spate al vehiculului, Schofield vorbi în 
microfonul său: 

— Mustang 1, aici Mustang 3. Recepţionezi? 

Niciun răspuns. 

— Repet: Mustang 1, aici Mustang 3. Recepţionezi? 

Nimic. 

Făcu la fel şi în cazul celei de-a doua echipe Delta, Mustang2. 
Din nou, niciun răspuns. 

Schofield deschise frecvenţa prin satelit şi vorbi în Alaska: 

— Baza, aici Mustang 3. Nu reuşesc să dau de Mustang 1 şi 
de Mustang 2. Ai legătura cu ei? 

— Ah, afirmativ, Scarecrow, se auzi vocea din Alaska. Tocmai 
am vorbit cu ei... 

Semnalul căzu şi se făcu linişte. 

— Clark? întrebă Schofield. 

— Îmi pare rău, şefu', nu mai avem semnal, zise Clark de la 
pupitrul vehiculului. I-am pierdut. Fir-ar să fie, am crezut că 
receptorii ăştia noi de satelit nu pot fi bruiaţi. 

Schofield se încruntă, îngrijorat: 

— Bruiaj al semnalelor? 

— Nu. Nici vorbă! Ne aflăm în zonă deschisă de emitere. 
Semnalul nu ar trebui să fie bruiat de nimic. Trebuie să fie ceva 
probleme la capătul celălalt. 

— Trebuie să fie ceva probleme la capătul celălalt... Schofield 
îşi muşcă buza. Arhicunoscutele ultime cuvinte. 

— Domnule, zise şoferul vehiculului, un sergent cărunt căruia 


19 


i se spunea „Bull” Simcox, ar trebui să ajungem în raza vizuală 
în aproximativ treizeci de secunde. 

Schofield privi înainte, peste umărul lui Simcox. 

Văzu drumul noroios şi negru care dispărea cu repeziciune 
sub capota blindată a vehiculului şi observă că se apropiau de 
vârful dealului. 

Dincolo de deal se afla Krask-8. 


În aceeaşi clipă, într-o încăpere dotată cu aparatură radio de 
înaltă tehnologie, de la baza McColl a Forţelor Aeriene din 
Alaska, un tânăr ofiţer de comunicaţii, care ţinuse legătura cu 
Schofield, privea nedumerit în jurul său. Numele lui era 
Bradsen, James Bradsen. 

Cu câteva secunde înainte, fără niciun avertisment, 
alimentarea cu energie electrică a echipamentelor de 
comunicaţii se întrerupsese brusc. 

Comandantul bazei McColl intră în încăpere. 

— Domnule, zise Bradsen. Tocmai am... 

— Ştiu, fiule, zise comandantul. Ştiu. 

Doar atunci Bradsen văzu un alt bărbat, care se afla în spatele 
comandantului său. Bradsen nu îl mai văzuse niciodată pe acel 
bărbat. Acesta era înalt şi solid, avea părul roşcat, iar chipul lui 
urât semăna cu cel al unui şobolan. Purta un costum simplu şi 
nu clipea deloc. Inspecta întreaga încăpere cu o privire rece, 
fără să clipească. Nu era greu să-ţi dai seama că făcea parte din 
ISS. 

Comandantul bazei spuse: 

— Îmi pare rău, Bradsen. O chestiune de informaţii. Nu ne 
mai putem ocupa de această misiune. i 

Vehiculul de atac Commando Scout urcă dealul. Inăuntru, 
Schofield trase aer în piept. În faţa ochilor lui, apăru Krask-8 în 
toată măreţia sa. Se afla în mijlocul unei câmpii întinse şi plate, 
o mulţime de clădiri acoperite de zăpadă - hangare, magazii, un 
imens depozit de întreţinere, până şi o clădire de birouri, înaltă 
de vreo 15 etaje şi construită din sticlă şi beton. Un peisaj urban 
în miniatură. 

Întregul complex era înconjurat de un gard de sârmă 
ghimpată, înalt de şase metri, şi, dincolo de el, în depărtare, 


20 


poate la vreo trei kilometri, Schofield putea zări ţărmul nordic al 
Rusiei şi valurile Oceanului Arctic. 

Se înţelegea de la sine că perioada de după Războiul Rece nu 
fusese prea îngăduitoare cu Krask-8. Întregul minioraş era 
părăsit. 

Zăpada acoperea străzile complexului. În depărtare, în 
dreapta lui Schofield, mormane de materiale mărgineau zidurile 
depozitului de întreţinere principal - o structură de mărimea a 
patru terenuri de fotbal. 

În partea stângă a halei masive, legat de aceasta printr-un 
pod închis, se afla turnul de birouri. Ţurţuri uriaşi de gheaţă 
atârnau din tavanul plat, nemişcaţi, sfidând gravitația. 

Şi frigul îşi revendicase dreptul. Fără prezenţa unui 
echipament antiîngheţ în incintă, aproape fiecare geam se 
contractase şi crăpase. Fiecare suprafaţă de sticlă era spartă în 
bucăţi sau fisurată, luând forma unei pânze de păianjen, iar 
vântul biciuitor al Siberiei pătrundea înăuntru fără nicio 
oprelişte. 

Era un oraş-fantomă. 

Dar undeva, sub el, se aflau toate cele şaisprezece rachete 
nucleare. 


Vehiculul trecu printre porţile larg deschise ale complexului 
Krask-8, cu o viteză de 80 de kilometri pe oră. Cobora în viteză o 
pantă care ducea înspre complex, iar unul dintre puşcaşii marini 
ai lui Schofield se afla în turela mitralierei de 7,62 mm postată 
în spatele vehiculului blindat. 

În interiorul maşinii, Schofield stătea în spatele lui Clark şi 
privea ecranul computerului care se afla în faţa tânărului 
caporal. 

— Verifică unde sunt locatoarele, zise el. Trebuie să aflăm 
unde sunt localizaţi băieţii Delta. 

Clark tastă şi făcu să apară pe ecranul computerului nişte 
hărţi ale complexului Krask-8. 

Una dintre hărţi prezenta complexul din lateral: 


21 


Se puteau vedea două grupuri de puncte roşii care pâlpâiau: 
un grup era la parterul clădirii de birouri, iar al doilea în 
interiorul uriaşului depozit de întreţinere. 

Cele două echipe Delta. 

Insă ceva nu era în regulă cu această imagine. 

Niciunul dintre punctele care pâlpâiau nu se mişca. 

Toate erau nemişcate. 

Schofield simţi un fior pe şira spinării. 

— Bull, zise el încet, ia-i pe Whip, pe Tommy şi pe Hastings. 
Verificaţi clădirea de birouri. Eu merg cu Book II, cu Clark şi cu 
Rooster să vedem dacă totul e în regulă în depozitul de 
întreţinere. 

— Recepţionat, Scarecrow. 

Vehiculul blindat porni în viteză pe o stradă îngustă şi pustie, 
trecând pe sub nişte pasarele din beton şi împrăştiind 
mormanele de zăpadă care se aflau peste tot. Se opri lângă 
depozitul uriaş, chiar în faţa unei uşiţe destinate accesului 
angajaților. Trapa din spatele vehiculului se deschise şi, imediat, 
Schofield împreună cu alţi trei puşcaşi marini săriră din el şi se 
îndreptară în fugă înspre uşă. 

Imediat ce coborâră din vehicul, acesta o porni în viteză 
înspre clădirea din sticlă, cu birouri, care se afla alături. 


Schofield intră în depozit cu arma înainte. Avea un Heckler & 
Koch MP-7, urmaşul bătrânului MP-5. MP-7 era un pistol- 
mitralieră cu ţeava scurtă, compact, dar puternic. Pe lângă acest 


22 


MP-7, Schofield mai avea un pistol semiautomat Desert Eagle, 
un cuţit K-Bar şi, într-un toc de la spate, un Armalite MH-12 
Maghook - un cârlig magnetic care era declanşat cu ajutorul 
unui dispozitiv de lansare asemănător cu o puşcă. 

Pe lângă echipamentul obişnuit pentru această misiune, 
Schofield adusese cu el şi alt tip de muniţie: şase încărcături 
explozive 'Thermite-Amatol. Fiecare putea arunca în aer o 
clădire întreagă. 

Schofield şi echipa sa o luară în grabă pe un coridor scurt, 
prevăzut cu birouri, şi ajunseră la o uşă din capătul acestuia. Se 
opriră. Ascultară. Niciun zgomot. Schofield întredeschise uşa şi 
zări un spaţiu deschis, un imens spaţiu deschis... 

Deschise uşa larg. 

— Dumnezeule... 

Zona de lucra a depozitului de întreţinere se întindea 
dinaintea ochilor lui asemenea unui hangar enorm. Prin tavanul 
de sticlă crăpată se vedea cerul cenuşiu al Siberiei. 

Numai că acesta nu era un hangar oarecare şi niciun vechi 
„şopron de întreţinere” pentru o colonie de deţinuţi. Aproape 
trei sferturi din pardoseala acestui interior vast era ocupată de o 
bazin uriaş - gigantic - în formă dreptunghiulară. Şi, lângă 
Schofield, ridicat de la podea pe nişte blocuri de beton, un 
submarin lung de vreo 200 de metri. 


Era impresionant. Asemenea unui uriaş care stă pe tronul său, 
înconjurat de un complex de structuri diverse care au aparţinut 
unor oameni de o mărime infinit mai mică. Tot submarinul era 
acoperit de un strat de gheaţă şi zăpadă. 

Macarale şi pasarele se intersectau deasupra submarinului, în 
timp ce pasarele subţiri, orizontale făceau legătura între acesta 
şi pardoseala de beton a depozitului. O singură pasarelă rotativă 
făcea legătura între turela de comandă a submarinului, înaltă 
cât trei etaje, şi un balcon care se afla la nivelul superior. 

Clipind ca pentru a îndepărta această privelişte ciudată, 
Schofield începu să proceseze în mintea lui această nouă 
informaţie. Mai întâi, el recunoscu submarinul. Era un Typhoon. 
Submarinele care făcea parte din clasa Typhoon reprezentau 
nestemata de pe coroana arsenalului nuclear al marinei ruseşti, 


23 


în ciuda faptului că fuseseră construite doar şase astfel de 
exemplare, submarinele cu botul lung care lansau rachete 
balistice deveniseră faimoase datorită romanelor şi filmelor de 
la Hollywood. Dar, deşi submarinele Typhoon aveau o înfăţişare 
plăcută, erau îngrozitor de nesigure, necesitând îmbunătăţiri şi 
întreţinere constante. Rămân totuşi cele mai mari submarine pe 
care omul le-a construit vreodată. 

Schofield observă că se lucrase la partea din faţă a acestui 
submarin, unde erau adăpostite torpilele, de când Krask-8 
fusese abandonat -  învelişul exterior care adăpostea 
compartimentele în care se aflau torpilele submarinului Typhoon 
fusese demontat bucată cu bucată. 

Cum ajunsese un submarin din clasa Typhoon în interiorul 
unui depozit de întreţinere, la trei kilometri depărtare de 
Oceanul Arctic, era o altă întrebare. Răspunsul la această 
întrebare se afla în această clădire de întreţinere. 

Dincolo de docul uscat enorm al submarinului - separând 
docul uscat de restul bazinului - Schofield zări o placă mare din 
oţel, verticală, o poartă mare. Dincolo de ea se întindea apa. În 
bazinul interior, rectangular, apa parţial îngheţată se întindea 
de la docul uscat până la acea poartă care arăta ca un stăvilar. 

Schofield bănuia că sub acel bazin cu apă se afla un soi de 
sistem de peşteri subterane care se întindea până la țărm, 
permiţând submarinelor să pătrundă în Krask-8 pentru reparaţii, 
ferite de ochii vigilenţi ai sateliţilor-spion americani. 

Totul devenea limpede. 

Krask-8, care se afla la o depărtare de trei kilometri de ţărmul 
arctic şi care, oficial, apărea ca fiind o colonie pentru deţinuţii 
supuşi la muncă forţată, era de fapt un atelier strict secret care 
se ocupa cu reparația submarinelor sovietice. Numai că 
Schofield nu avu timp să analizeze prea mult acest aspect, căci 
în acel moment zări trupurile. 


24 


3 


Zăceau peste marginea bazinului docului uscat: patru trupuri, 
toate purtând uniforme militare americane, veste antiglonţ şi... 
toate erau ciuruite. 

Totul era scăldat în sânge. Acesta era împrăştiat pe chipuri, 
pe piepturi şi pe podea. 

— Ticălosul! izbucni Clark. 

— Dumnezeule, omule, ăştia sunt băieţii Delta, zise caporalul 
Ricky „Rooster” Murphy. 

Ca şi Schofield, poate pentru a-l imita, Rooster purta ochelari 
argintii cu lentile antireflex. Schofield nu scoase o vorbă. 
Uniformele cu care erau îmbrăcate cadavrele fuseseră 
personalizate: unii dintre bărbaţi îşi îndepărtaseră apărătorile 
de la umărul braţului drept, alţii îşi tăiaseră mânecile de la 
echipamentul pentru zăpadă în dreptul cotului. 

Uniforme personalizate: era semnătura echipelor Delta. 

Alte două cadavre zăceau pe fundul bazinului - la vreo 10 
metri sub nivelul suprafeţei -, tot ciuruite. 

Sute de cartuşe goale erau răspândite într-un cerc mare în 
jurul locului cu pricina. Proveneau de la echipa Delta. După câte 
putea vedea, Schofield înţelese că băieţii Delta trăseseră 
aproape în toate direcţiile când fuseseră doborâţi... 


Voci şoptite. 

— Câţi sunt în total? 

— Numai patru aici. Blue Team” raportează încă patru în 
clădirea de birouri. 

— Aşadar, care dintre ei este Schofield? 

— Cel cu ochelari argintii. 

— Lunetişti, fiţi gata. La semnalul meu. 

Unul dintre cadavre îi atrase atenţia lui Schofield. Rămase 
înmărmurit. La început nu observase, deoarece partea de sus a 


> Blue Team - Echipa albastră (n.tr.) 
25 


trupului atârna peste marginea bazinului docului uscat, însă 
acum putea vedea clar. 

Dintre cele şase cadavre, doar capul acestui bărbat fusese 
retezat. 

Schofield se strâmbă când văzu această privelişte. Era absolut 
dezgustător. Fâşii de carne atârnau din gâtul despicat al 
cadavrului; esofagul şi traheea se aflau la vedere. 

— Dumnezeule! exclamă Book II, venind lângă Schofield. Ce 
naiba s-a întâmplat aici? 


În timp ce figurile micuţe ale lui Schofield şi ale puşcaşilor 
marini examinau locul crimei care avusese loc în partea halei 
unde se afla docul uscat, nu mai puţin de douăzeci de perechi de 
ochi îi urmăreau. 

Urmăritorii erau împrăştiaţi prin hală, în locuri strategice - 
bărbaţi îmbrăcaţi în echipamente pentru zăpadă identice, dar 
având o varietate de arme. 

Priveau într-o tăcere încordată, aşteptând de la comandantul 
lor semnalul de a ucide. 


Schofield se ghemui lângă cadavrul decapitat şi îl examină. 
Băieţii Delta nu purtau ecusoane, însă nu era nevoie să vadă un 
astfel de ecuson pentru a şti cine era acel bărbat. Il recunoştea 
după fizic. 

Era specialistul Dean McCabe, unul dintre conducătorii 
echipei Delta. 

Schofield aruncă o privire primprejur. Nu văzu nicăieri capul 
lui McCabe. Schofield se încruntă. Nu numai că fusese retezat 
capul unui reprezentant Delta, dar fusese luat... 

— Scarecrow! izbucni o voce în casca sa. Sunt Bull. Suntem în 
clădirea de birouri. N-o să-ţi vină să crezi. 

— Pune-mă la încercare. 

— Sunt morţi cu toţii, toţi băieţii de la Delta. Şi, Scarecrow... 
lui Farrell i s-a tăiat capul. 

Schofield simţi un fior pe şira spinării. Mintea lui o luă razna. 
Cercetă cu privirea în jurul halei - geamurile crăpate şi pereţii 
acoperiţi de gheaţă se perindau dinaintea ochilor lui asemenea 
unui caleidoscop. 


26 


Krask-8. Părăsit şi izolat... 

Nici urmă de vreun terorist cecen de când au ajuns acolo... 

Legătura prin radio cu Alaska a fost întreruptă... 

Și toți băieții Delta sunt morţi... plus acel semn distinctiv 
ciudat: capetele lui McCabe şi Farrell lipsesc. 

Şi totul deveni limpede în mintea lui Schofield. 

— Bull! şuieră el prin microfonul de la gât. Treci aici imediat! 
Am fost traşi pe sfoară! Tocmai am căzut într-o capcană! 


Şi, în timp ce rostea aceste cuvinte, ochii pătrunzători ai lui 
Schofield se opriră asupra unei grămezi de zăpadă care se afla 
într-un colţ al halei imense - şi, brusc, o siluetă care stătea 
ghemuită după acea grămadă de zăpadă începu să se contureze 
în faţa lui. Era un bărbat camuflat cu grijă, care purta un 
echipament pentru zăpadă şi care ţinea îndreptată înspre 
Schofield o carabină de asalt Colt Commando. 

La naiba! 

Cei douăzeci de asasini care erau împrăştiaţi în hală 
deschiseră focul asupra lui Schofield şi a oamenilor săi, şi astfel 
docul uscat se transformă într-un câmp de luptă. 


27 


4 


Din reflex, Schofield se feri chiar când două gloanţe îi trecură 
şuierând pe deasupra capului. Book II şi Clark făcură la fel, 
trântindu-se la pământ şi ascunzându-se după cadavrele celor de 
la Delta, în momentul în care o ploaie de gloanţe începu să cadă 
în jurul lor. 

Al patrulea puşcaş marin, Rooster, nu fu la fel de norocos. 
Poate din cauza ochelarilor antireflex pe care îi purta şi care îl 
făceau să semene cu Schofield sau poate că a fost doar ghinion. 
Oricum, o ploaie de gloanţe îi ciuntiră corpul, sfârtecându-i 
coastele şi făcându-l să danseze chiar dacă era deja mort. 

— În bazin! Acum! strigă Schofield, smulgându-i practic pe 
Clark şi pe Book II din bătaia focului şi rostogolindu-se toţi trei 
peste marginea bazinului docului uscat tocmai în clipa în care 
mii de gloanţe îi urmăreau. 


Schofield şi ceilalţi se aruncară în groapă sub privirea 
vigilentă a comandantului trupei înarmate până în dinţi, aflate în 
jurul lor. 

Numele comandantului era Wexley - Cedric K. Wexley - şi în 
trecut fusese maior în elita Forţelor Speciale din Africa de Sud. 

„Aşadar, acesta este faimosul Scarecrow, gândi Wexley, 
urmărindu-l cu privirea pe Schofield. Cel care l-a învins pe 
Gunther Botha în Utah. Ei, măcar stă bine cu reflexele.” 

Înainte de a cădea în dizgrație, Wexley fusese o vedetă printre 
soldaţi, în mare parte datorită faptului că fusese adeptul 
apartheidului. Într-un fel sau altul, reuşise să supravieţuiască 
tranziţiei către democraţie, tendinţele sale rasiste trecând 
neobservate. Apoi omorâse un soldat negru în tabăra de 
antrenamente, îl snopise în bătaie în timpul unei lupte corp la 
corp până a decedat. Mai făcuse asta, însă de această dată fapta 
n-a mai trecut neobservată. 

Şi când soldaţi ca Cedric Wexley - psihopaţi, sociopaţi, asasini 


28 


- erau daţi afară din forţele armate oficiale, aceştia ajungeau 
inevitabil în cele ilegale. 

Aşa ajunsese Wexley comandantul acestei unităţi: o trupă 
specială de operare, care aparţinea uneia dintre cele mai 
preeminente organizaţii de mercenari din lume - o corporație de 
vază din Africa de Sud numită Executive Solutions sau ExSol. 

Dacă ExSol era specializată pe misiuni de siguranţă în ţările 
din lumea a treia - cum ar fi sprijinirea dictaturilor africane în 
schimbul controlului asupra minelor de diamante -, uneori, dacă 
logistica îi permitea, se implica în activităţi mai profitabile, cum 
erau vânătorile internaţionale de recompense care apăreau 
ocazional. 

Cu aproape 19 milioane de dolari per cap, aceasta era cea mai 
profitabilă vânătoare de recompense din câte fuseseră până 
atunci şi, graţie unui prieten bine poziţionat în Consiliu, cei de la 
Executive Solutions primiseră acordul să-şi revendice trei dintre 
acele ţinte. 

Radiotelegrafistul lui Wexley veni lângă el: 

— Domnule, Blue Team i-a atacat pe puşcaşii marini în 
clădirea de birouri. 

Wexley dădu din cap: 

— Spune-le să se întoarcă la docul uscat prin pasarelă după ce 
termină treaba. 

— Domnule, mai este ceva, zise radiotelegrafistul. 

— Ce? 

— Neidricht, care e sus pe acoperiş, a interceptat două 
semnale pe radarul extern. Făcu o pauză, apoi continuă: 
Judecând după amprentă, crede că este vorba despre 
Hungarian şi despre Black Knight”. 

— Cât de departe sunt? 

— Hungarian este la vreo cincisprezece minute depărtare. 
Knight este mai departe, cam la vreo douăzeci şi cinci de 
minute. 

Wexley îşi muşcă buza. „Vânători de recompense, gândi el. 
Nenorociţii de vânători de recompense.” Wexley ura acest gen 
de misiuni pentru simplul fapt că îi detesta pe vânătorii de 


$ Hungarian - Ungurul (n.tr.) 
7 Black Knight - Cavalerul negru (n.tr.) 
29 


recompense. Dacă nu ajungeau înaintea ta la ţintă, aceşti 
ticăloşi te lăsau să faci tu toată treaba, te urmăreau până la 
destinaţie, îţi furau ţinta de sub nas, apoi cereau banii pentru ei. 

Intr-o luptă militară corectă, ultimul care rămânea în picioare 
era câştigător. Nu la fel stăteau lucrurile în cazul unei vânători 
de recompense. În acest ultim caz, câştigătorul era cel care 
aducea premiul înapoi la bază - indiferent de modurile prin care 
punea mâna pe el. 

Wexley mârâi: 

— De Hungarian mă ocup eu, e un necioplit. Dar Black 
Knight... ne va crea cu siguranţă probleme. 

Comandantul ExSol se uită în bazinul docului uscat. 

— Asta înseamnă că trebuie să terminăm repede aici. Pune 
mâna pe nenorocitul ăsta de Schofield şi adu-mi capul lui! 


Schofield, Book II şi Clark coborâră pe peretele docului uscat. 
Căzură de la o înălţime de zece metri - buf! - şi aterizară ca 
nişte bolovani pe cele două cadavre ale membrilor echipei Delta 
care se aflau pe fundul bazinului. 

— Haideţi, mişcaţi-vă! Repede! Repede! exclamă Schofield, 
trăgându-i pe cei doi sub submarinul mare şi negru care era 
ridicat pe blocurile de beton din bazin. 

Fiecare bloc era de mărimea unei maşini mici şi era 
confecţionat din beton armat. Patru rânduri lungi de blocuri 
susțineau submarinul masiv, creând o serie de alei înguste, în 
unghi drept, sub carcasa de oţel negru a submarinului Typhoon. 

In timp ce fugea în zigzag printre aleile întunecate, Schofield 
vorbi în microfonul de la gât: 

— Bull! Bull Simcox! Recepţionezi? 

Se auzi glasul lui Bull, întretăiat şi disperat: 

— Scarecrow, la naiba! Se trage din toate părţile asupra 
noastră! Toţi ceilalţi au fost doborâţi şi eu sunt... eu sunt rănit 
rău! Nu pot - oh, la naiba - nu!... 

Se auzi o împuşcătură scurtă la celălalt capăt, apoi se aşternu 
tăcerea. 

— La naiba! făcu Schofield. 

Dintr-odată, auzi câteva bufnituri surde undeva, în spatele lui. 
Se roti pe călcâie, cu automatul MP-7 în mână, şi, prin pădurea 


30 


de blocuri masive din beton, zări primul grup de duşmani 
coborând pe frânghii în bazin. 


Cu Book II şi Clark alături, Schofield îşi croi drum printre 
aleile întunecate de sub Typhoon, ferindu-se de focul inamicului. 

Urmăritorii lor pătrunseră şi ei în labirintul întunecat din 
beton. Erau vreo zece oameni şi înaintau în mod constant, 
trăgând necontenit de-a lungul aleilor şi împingându-i pe 
Schofield şi oamenii săi înspre poarta de la capătul docului 
uscat, care dădea înspre mare. 

Schofield îi privea pe inamici cum avansau, le analiza tactica 
şi le studia armele. Tactica lor era una standard. Totul trebuia 
lichidat. Însă armele lor... 

Armele lor. 

— Cine-s ăştia? întrebă Book II. 

— Mi-a venit o idee, dar n-o să-ţi convină, zise Schofield. 

— Pune-mă la încercare. 

— Uită-te la armele lor. 

Book II aruncă o privire. Unii dintre bărbaţii care purtau 
măşti albe ţineau în mâinile lor pistoale-mitralieră MP-5, în 
vreme ce alţii aveau carabine de asalt FAMAS de origine 
franceză sau Colt Commando de origine americană. Alţii aveau 
vechile AK-47 sau variante ale acesteia, cum era modelul 
chinezesc 56. 

— Vezi armele? întrebă Schofield în timp ce se mişcau. Au 
diverse tipuri de arme. 

— La naiba! făcu Book II. Mercenari. 

— La fel zic şi eu. 

— Dar de ce? 

— Nu ştiu. Cel puţin nu încă. 

— Ce facem? întrebă disperat Clark. 

— Încerc să găsesc o soluţie, răspunse Schofield, aruncând o 
privire în sus, înspre carcasa groasă de oţel care se afla 
deasupra lor, încercând să găsească o scăpare. 

Cu spatele lipit de un bloc de beton, îşi iţi capul de după un 
colţ, privi în bazinul docului uscat şi văzu poarta înaltă de oţel 
care îl separa de bazinul cu apă acoperită de gheaţă, ce se afla 
la capătul estic al halei. 


31 


Îşi aminti de modul de funcţionare al docului uscat. 

Pentru a băga un Typhoon uriaş în doc, trebuia să cobori 
poarta, să inunzi docul uscat şi submarinul intra în el. Apoi 
ridicai poarta din nou şi drenai docul uscat, lăsând submarinul 
pe blocurile din beton, oferindu-ţi astfel un mediu propice 
pentru a face anumite lucrări la submarin. 

Poarta... 

Schofield o fixă cu privirea şi se gândi la apa care se afla în 
spatele acesteia. Privi în partea cealaltă, înspre prora 
submarinului, şi o văzu. 

Era unica lor scăpare. 

Se întoarse către ceilalţi. 

— Aveţi la voi cârligele magnetice? 

— Ăăă, da. 

— Da. 

— Pregătiţi-vă să le folosiţi, zise Schofield privind poarta mare 
de oţel înaltă cât trei etaje şi lată de vreo 30 de metri. 

Îşi scoase cârligul magnetic din tocul pe care îl ţinea la spate. 

— Mergem în direcţia aceea, domnule? întrebă Clark. 

— Nu. Mergem în direcţia cealaltă, dar ca să putem face acest 
lucru trebuie să aruncăm în aer poarta. 

Tocmai în acel moment, o salvă neaşteptată de gloanţe ciurui 
blocurile din beton din jurul lor. Venea dinspre poartă. 

Schofield se feri, privi în jur şi văzu că alţi zece mercenari 
coborâseră în bazin în partea aceea. 

Dumnezeule, gândi, acum erau blocaţi în bazin între două 
grupuri de inamici. Noua trupă de mercenari începu să 
înainteze. 

— La naiba! zise el. 


Cedric Wexley privea de sus bazinul docului uscat. Vedea cum 
cele două bande de mercenari se apropiau de Schofield şi de 
oamenii săi din ambele părţi. Pe faţă îi apăru un zâmbet rece. 

Era prea uşor. 


Schofield scoase doi explozibili  Thermite-Amatol din 
echipamentul său de luptă. 
— Domnilor, cârligele magnetice. 


32 


Îşi scoaseră toţi trei cârligele magnetice. 

— Şi-acum faceţi ca mine. 

Schofield o luă înspre partea laterală a submarinului, ridică în 
aer cârligul magnetic şi trase înspre carcasa ambarcaţiunii. 

Cling! 

Clark şi Book II făcură la fel. 

Cling! Cling! 

Schofield analiză lungimea submarinului. 

— Când va lovi valul, lăsaţi frânghiile cârligului magnetic în 
voie ca să putem să ne deplasăm de-a lungul părţii exterioare a 
submarinului. 

— Val? întrebă Clark. Care val...? 

Insă Schofield nu îi dădu niciun răspuns. [inea cei doi 
explozibili în mâini şi selectă timpul de declanşare dorit. 
Cronometrele explozibililor de tip Thermite-Amatol aveau trei 
culori: roşu, verde şi albastru. Dacă apeşi cronometrul roşu, ai 
la dispoziţie cinci secunde, dacă îl apeşi pe cel verde, ai la 
dispoziţie treizeci de secunde, iar pe cel albastra, un minut. 

Schofield îl alese pe cel roşu. 

Apoi aruncă cei doi explozibili de-a lungul bazinului, peste 
capetele echipei de mercenari care se apropia, făcându-le să se 
izbească de poarta uriaşă de oţel ca două mingi de tenis. 
Acestea aterizară la poalele porţii, în locul unde aceasta se unea 
cu zidul drept din beton al bazinului. 

5 secunde.4... 

— Va fi dureros... zise Book II înfăşurând frânghia cârligului 
magnetic în jurul antebraţului. 

Clark făcu la fel. 

3...2... 

— 1, şopti Schofield, privind stăvilarul. Acum! 


Buum! 


33 


5 


Cele două detonări provenite de la explozibilii Thermite- 
Amatol zguduiră pereţii întregii clădiri în care se afla docul 
uscat. 

Un fulger alb, orbitor lumină poarta. Fumul năvăli de-a lungul 
bazinului, umplând aleile dintre blocurile gigantice din beton pe 
măsură ce înainta, înghițind cel mai apropiat grup de asasini şi 
acoperind totul în calea sa, inclusiv echipa lui Schofield. 

Pentru o clipă totul se cufundă într-o tăcere stranie... 

Apoi se auzi trosnetul - un trosnet înfiorător şi asurzitor -, 
căci poarta avariată începea să cedeze sub greutatea apei care 
bazin, croindu-şi drum prin fum. 

Un zid de apă. 

Acea masă enormă de apă făcea un zgomot incredibil - se 
prăvălea  mugind de-a lungul bazinului,  spumegând, 
învolburându-se, sărind înainte. 

Cel mai apropiat grup de mercenari fu pur şi simplu măturat 
de zidul de apă şi azvârlit înspre vest. 

Schofield, Book II şi Clark erau următorii. 

Zidul de apă îi smulse din locul în care se aflau - o secundă au 
fost acolo, în următoarea dispărură. Valul îi ridică imediat de la 
pământ, aruncându-i ca pe nişte păpuşi din cârpe înspre capătul 
prorei submarinului, izbindu-i de partea laterală a carcasei 
acestuia. 

Şi celălalt grup fu luat de valul învolburat de apă. Mercenarii 
fură zdrobiţi de zidul solid din beton de la capătul îndepărtat al 
docului uscat, mulţi dintre ei scufundându-se în timp ce valurile 
se izbeau năprasnic de marginea bazinului lung de 200 de metri. 

Cu toate acestea, Schofield şi oamenii săi nu ajunseră la 
capătul bazinului. Când fură luaţi de valul de apă, aceştia se 
ţinură strâns de lansatoarele cârligelor magnetice, în timp ce 
frânghiile legate de cârlige se desfăşurau cu o repeziciune 


34 


uimitoare. 

Când ajunseră în dreptul prorei submarinului, Schofield 
strigă: 

— Prindeţi-vă, acum! 

Acesta apăsă cu degetul pe un buton al lansatorului, 
declanşând un mecanism de prindere din interiorul lui care 
oprea desfăşurarea frânghiei. 

Book II şi Clark făcură la fel... şi cei trei se opriră în acelaşi 
timp lângă prora submarinului Typhoon, în timp ce apa 
învolburată se izbea de trupurile lor. 

Lângă ei, chiar în locul unde o zărise Schofield mai devreme, 
se căsca trapa compartimentului unde se aflau tuburile ce 
adăposteau torpilele. Tocmai se făceau reparaţii la aceste tuburi 
când instalaţia Krask-8 fusese abandonată. 

În acel moment, tuburile care adăposteau torpilele se aflau la 
câţiva centimetri deasupra apei dezlănţuite. 

— Intraţi în tuburi! strigă Schofield în microfon. În submarin! 

Book II şi Clark făcură întocmai şi, zbătându-se şi luptându-se 
cu apa dezlănţuită, intrară în submarin. 


Dintr-odată se făcu linişte. 

Schofield ieşi din tub rostogolindu-se şi se trezi în interiorul 
unui submarin sovietic cu rachete balistice care aparţinea clasei 
Typhoon. 

Era o imensitate de oţel rece. Rafturile pe care se aflaseră 
cândva torpilele ocupau centrul încăperii. Rânduri de conducte 
erau aliniate de-a lungul tavanului. Duhoarea trupurilor - 
mirosul fricii, mirosul marinarilor de submarin - umplea aerul. 

Două torente de apă de mare pătrunseră prin tuburile 
deschise ale submarinului, umplând repede încăperea strâmtă. 

Înăuntru era întuneric: singura sursă de lumină era cea a zilei 
mohorâte care se strecura acum prin tuburile care începeau să 
se umple de apă. Schofield şi ceilalţi îşi aprinseră lanternele 
care erau fixate pe ţevile mitralierelor. 

— Pe aici! zise Schofield ieşind în fugă din încăperea 
torpilelor prin apa care începea să crească. 

Cei trei puşcaşi marini îşi urmară drumul în fugă prin sala 
impozantă cu silozuri a submarinului. Era o încăpere cu tavan 


35 


înalt care conţinea douăzeci de silozuri gigantice de rachete; 
structuri înalte, cilindrice care se ridicau de la podea înspre 
tavan, făcându-i pe eroii noştri să pară nişte pitici. 

Trecând în fugă pe lângă silozuri, Schofield observă că trapele 
de acces ale unora dintre acestea erau deschise, lăsând să se 
vadă spaţiul gol. Totuşi, trapele a cel puţin şase silozuri erau 
închise - acest lucru arăta că înăuntru se aflau rachete. 

— Şi acum, încotro? strigă Book II. 

Schofield răspunse: 

— Către camera de comandă! Vreau să aflu mai multe despre 
ticăloşii ăştia! 

Dădu de cea mai apropiată scară metalică suspendată. 


Treizeci de secunde mai târziu, Shane Schofield intra în 
camera de comandă a submarinului. Totul era acoperit cu praf. 
Colţurile încăperii erau acoperite cu mucegai. Doar lumina 
ocazională ce ţâşnea din lanternele oamenilor săi trăda existenţa 
suprafeţelor metalice acoperite de praf. 

Schofield se îndreptă repede către postul de comandă unde se 
afla periscopul. Trase cu putere aparatul din podea şi se 
întoarse către Book II: 

— Vezi dacă reuşeşti să alimentezi aparatura de bord. 
Submarinul acesta ar trebui să fie conectat la sursa geotermală 
a bazei. Poate a mai rămas ceva energie. Porneşte sistemul 
central de control analog, apoi conectează sistemul ESM şi 
antenele radio. 

— Am înţeles, răspunse Book II îndepărtându-se în grabă. 

Periscopul ajunse la înălţimea sa normală. Schofield îşi lipi 
ochiul de el. Un periscop optic simplu nu necesita curent 
electric pentru a funcţiona. Prin el, Schofield văzu hala docului 
uscat, apa învolburată umplând bazinul din jurul submarinului şi 
vreo şase mercenari care stăteau pe marginea acestuia privind 
cum apa mării se ridica tot mai sus. Rotind periscopul, Schofield 
îl ridică şi privi înspre balconul care domina bazinul docului 
uscat. 

Acolo zări mai mulţi mercenari. Unul îi atrase atenţia în mod 
deosebit, deoarece gesticula înnebunit, trimițând alţi şase 
oameni înspre pasarela ce lega turela de comandă a 


36 


submarinului cu nivelul la care se afla balconul. 

— Te văd... îi spuse Schofield bărbatului. Book? Cum stăm cu 
electricitatea? 

— O secundă, nu stau prea bine cu limba rusă - stai, aici 
este... 

Book apăsă pe nişte comutatoare şi, dintr-odată, vmmm, o 
multitudine de lumini verzi prinseră viaţă în jurul lui Schofield. 

— În regulă, încearcă acum, zise Brook. 

Schofield apucă o pereche de căşti prăfuite şi porni antena 
sistemului ESM al submarinului - caracteristică majorităţii 
submarinelor modeme, antena ESM este un scanner care se 
roteşte cu scopul de a intercepta frecvențele radio. 

Schofield auzi imediat voci în căştile sale: 

— ... Ticălosul a aruncat în aer nenorocita aia de poartă! 

— ... Au intrat prin compartimentele torpilelor. Acum sunt în 
submarin! 

Apoi o voce mai calmă. 

În timp ce privea prin periscop, Schofield observă că bărbatul 
care vorbea era cel din balcon; părea a fi comandant. 

— Blue Team, atacați submarinul prin redută. Green Teams, 
găsiţi o altă pasarelă şi folosiţi-o drept pod. Despărţiţi-vă în două 
grupe a câte doi şi pătrundeţi în submarin prin trapele de 
urgenţă din partea din faţă şi din partea din spate. 

Schofield ascultă vocea cu încordate. Avea un pronunţat 
accent sud-african, însă tonul era calm. Nu dădea semne de 
precipitare sau de nelinişte. Nu era semn bun. 

De obicei, când un comandant tocmai şi-a văzut zecile de 
oameni măturaţi de un val uriaş de apă, ar fi oarecum agitat. 
Însă individul acesta era foarte calm. 

— ... Domnule, aici radarul. Primul semnal detectat a fost 
identificat ca fiind un avion de luptă Yak-141. Este Hungarian. 

— Timpul estimat de sosire? întrebă comandantul. 

— Luând în calcul viteza actuală, cinci minute, domnule. 

Comandantul părea că reflectează asupra acestei informaţii, 
apoi spuse: 

— Căpitane Micheleaux. Trimite-mi toţi oamenii pe care îi ai. 
Vreau să termin treaba asta înainte să sosească adversarii 


3 Green Team - Echipa verde (n.tr.) 
37 


noştri. 

— Am înţeles, răspunse o voce cu accent francez. 

Mintea lui Schofield începu să o ia razna. 

Erau pe punctul de a invada submarinul prin turela de 
comandă şi prin trapele de urgenţă din faţă şi din spate. 

Întăririle se aflau pe drum... dar de unde veneau? 

„În regulă, se stăpâni el. Analizează lucrurile. Gândeşte! 
Inamicii tăi. Cine sunt? Sunt o trupă de mercenari. De ce se află 
aici? Nu ştiu. Singurul indiciul sunt capetele care lipsesc. Capul 
lui McCabe şi cel al lui Farrell... Ce altceva? Tipul ăla sud- 
african a menţionat «adversarii» care sunt pe drum. Insă este 
ciudat că foloseşte cuvântul... adversari. Ce opţiuni avem? Nu 
prea multe. Nu avem niciun contact cu baza noastră; nicio cale 
de scăpare; cel puţin nu până în momentul în care vor sosi 
rangerii şi asta doar peste vreo treizeci de minute... La naiba! 
gândi Schofield, o jumătate de oră, cel puţin. Acesta era cel mai 
mare avantaj al inamicilor. Timpul.” 

Pe lângă „adversarii” despre care pomeniseră, inamicii aveau 
tot timpul din lume să îi vâneze pe Schofield şi pe oamenii săi. 

„Atunci acesta este primul lucru pe care trebuie să-l 
schimbăm, gândi Schofield. Trebuie să tragem de timp.” 

Privi în jurul lui, evaluând multitudinea de beculeţe care 
luminau camera de comandă. 

Avea curent electric... 

Poate va reuşi să... 

Se gândi la cele şase silozuri cu rachete din subsolul 
submarinului, care erau bine sigilate, şi la celelalte care 
rămaseră deschise. 

Exista posibilitatea ca înăuntrul lor să fie rachete. Cu 
siguranţă ruşii au demontat focoasele, dar poate au lăsat 
rachetele. 

— Treci aici! îl chemă Schofield pe Clark lângă periscop. Să 
nu-i pierzi din ochi pe băieţii răi de afară. 

Clark apucă periscopul, în timp ce Schofield se repezi la un 
pupitru de comandă din apropiere. 

— Book, ajută-mă! 

— Ce vreţi să faceţi? întrebă Book II. 

— Vreau să aflu dacă rachetele din submarin mai pot fi 


38 


folosite. 

Pupitrul de comandă prinse viaţă când apăsă pe comutator. 
Pe ecran apăru o căsuţă pentru cod, iar el introduse un cod 
sovietic universal obţinut de la ISS înainte să plece în această 
misiune. 

Numit Cod Universal de Dezactivare, acesta era un fel de 
şperaclu electronic, cheia esențială, destinată a fi folosită doar 
de cadrele militare sovietice cu gradul cel mai înalt. Era un cod 
format din opt cifre care se potrivea la toate tastaturile sovietice 
codate. Schofield îl primise pentru a putea decoda orice 
tastatură digitală de la Krask-8. Exista şi un echivalent american 
- cunoscut doar de Preşedinte şi de câţiva militari cu grade 
înalte -, însă pe acela Schofield nu îl ştia. 

— Văd şase oameni la nivelul unde se află balconul care se 
îndreaptă către pasarelă! strigă Clark. Mai sunt patru la nivelul 
solului, ridică o scară ca să poată urca la bord! 

Book II apăsă nişte comutatoare care scoaseră la iveală un 
ecran pe care se vedeau într-adevăr nişte rachete care se aflau 
încă în silozurile lor, în partea din faţă a submarinului. 

— În regulă, spuse Book II, citind ceva pe ecran. Focoasele 
nucleare au fost demontate, dar se pare că mai sunt câteva 
rachete în silozuri. Se pare că sunt, stai să verific, şase... 

— Nu am nevoie decât de una, zise Schofield. Deschide 
trapele pentru cele şase rachete şi mai deschide o trapă în plus. 

— Încă una în plus? 

— Ai încredere în mine. 

Book II clătină din cap şi făcu precum i se ordonase. Apăsă 
comutatoarele care activau trapele a şapte silozuri de rachete. 


Cedric Wexley făcu ochii mari când văzu această privelişte. 
Vedea submarinul 'Typhoon care acum era înconjurat de un 
bazin imens plin cu apă, îi vedea pe oamenii săi care se apropiau 
de el... şi acum, spre marea lui surprindere, vedea cum şapte 
dintre trapele din faţă ale submarinului, care adăposteau 
rachetele, se deschideau încet cu ajutorul pistoanelor hidraulice. 
— Ce Dumnezeu face? se întrebă cu voce tare Wexley. 


— Ce Dumnezeu faceţi? întrebă Book. 


39 


— Schimb scara timpului pentru luptă, răspunse Schofield. 

Iniţie un alt ecran şi văzu coordonatele GPS pentru Krask-8: 
07914,74; 7000,01. Acestea se potriveau cu setul de coordonate 
pe care Schofield le folosise în momentul în care echipa sa 
aterizase din bombardierul invizibil cu ceva timp în urmă. 

Schofield introduse informaţia necesară. Setă rachetele 
pentru lansare imediată, le programă să zboare pentru o durată 
de 20 de minute, apoi stabili coordonatele țintei pentru: 
07914,74; 7000,01. 

Nu se aştepta ca toate rachetele să funcţioneze. Sigiliile în 
formă de verigă care erau fixate pe acceleratoarele cu 
combustibil solid se deterioraseră considerabil în ultimii ani. Era 
foarte posibil să nu le mai poată folosi. Dar nu avea nevoie decât 
de una. O încercă pe a patra. 

Când butonul verde pe care scria „Încarcă” începu să pâlpâie, 
apăru o ultimă fereastră care cerea introducerea codului. 
Schofield folosi Codul Universal de Dezactivare. Primi undă 
verde. Apoi apăsă butonul „Lansare”. 


40 


6 


Cedric Wexley auzi zgomotul înainte să observe spectacolul. 
Un zdrăngănit puternic se auzi din măruntaiele submarinului. 
Apoi, cu un vâjâit asurzitor, o rachetă balistică, modelul SS-N- 
20, lungă de 10 metri ţâşni pe una dintre trapele din faţă ale 
submarinului. 

Semăna cu lansarea unei navete spaţiale: un nor mare de fum 
care începu să se extindă cu repeziciune, acoperind în totalitate 
hala în care se afla docul uscat şi învăluind într-o ceaţă cenușie 
submarinul uriaş şi mercenarii care se îndreptau către intrările 
acestuia. 

Racheta ţâşni drept în sus, trecu prin tavanul de sticlă crăpată 
a halei şi urcă vertiginos spre cerul mohorât al Siberiei. 

Cedric Wexley rămase nepăsător. 

— Soldaţi, continuaţi atacul. Căpitane Micheleaux, unde sunt 
întăririle pe care le aşteptăm? 


Dacă în acea clipă cineva ar fi privit din depărtare înspre 
Krask-8, ar fi fost martorul unei scene uluitoare: o singură 
coloană dreaptă de fum ţâşnind ca o săgeată înspre cer, 
deasupra acelui mic oraş. 

Cineva urmărea cu atenţie toată această scenă. 

Un singur individ, care se afla în carlinga unui avion de luptă 
rusesc model Yak-141 şi care se apropia în viteză de Krask-8. 


În camera de comandă a submarinului, Schofield se mişca de 
colo colo. 

— Unde sunt? îl întrebă pe Clark, care se afla la periscop. 

— E prea mult fum, răspunse Clark. Nu văd nimic. 

Prin periscop nu se vedea nimic din cauza ceţii dense. Clark 
reuşea să desluşească doar zona din apropierea periscopului, 
adică încăperea strâmtă de deasupra turelei de comandă şi 
pasarela îngustă care făcea legătura dintre aceasta şi balcon. 


41 


— Nu văd nimic... 

În vizorul periscopului apăru, mare şi limpede, faţa mascată a 
unui bărbat. 

— Hei! se dădu în spate Clark. Dumnezeule! Mercenarii sunt 
chiar afară. Chiar deasupra noastră! 

— N-are importanţă, spuse Schofield coborând scările. E 
timpul să plecăm. Oricum, nu ieşim pe-acolo. 


Schofield, Book II şi Clark intrară în fugă în incinta unde se 
aflau silozurile de rachete, prin care trecuseră şi înainte. 
Podeaua era acoperită cu apă, cam de o jumătate de metru. 

Ajunseră în dreptul unui siloz gol - trapa de acces era încă 
deschisă - şi pătrunseră repede înăuntru. 

Fură întâmpinați de priveliştea silozului gol: un cilindru înalt 
de vreo zece metri, în vârful căruia, foarte mică, stătea deschisă 
trapa de evacuare - era a şaptea trapă de evacuare pe care o 
deschisese Schofield. Câteva adâncituri pentru mâini şi picioare 
urcau pe zidul silozului ca o scară. Cei trei puşcaşi marini 
începură să urce. Ajunseră în vârful silozului, iar Schofield 
aruncă o privire afară. Văzu doi mercenari dispărând în 
interiorul submarinului prin trapa de acces din faţă, care se afla 
la vreo trei metri. 

„Perfect”, gândi Schofield. Ei intrau, în timp ce el şi oamenii 
săi ieşeau. 

Pe lângă asta, spaţiul din jurul submarinului era învăluit într- 
un nor de ceată albă lăsat de lansarea rachetei. 

Schofield îşi îndreptă ochii înspre nivelul unde se afla balconul 
şi se uită la comandatul sud-african care dirija operaţiunea 
mercenarilor. 

Era omul cu care voia să vorbească Schofield. 

O luă în grabă înspre scara metalică aflată pe partea 
exterioară a turnului de comandă. 


Schofield şi oamenii săi se căţărară pe aceasta şi o luară de-a 
lungul pasarelei care lega submarinul de nivelul superior unde 
se afla balconul. î 

La capătul balconului, văzură un mic birou. În prag, urlând 
într-o staţie şi încercând în acelaşi timp să pătrundă cu privirea 


42 


ceața care  învăluise submarinul, stătea comandantul 
mercenarilor, Wexley, flancat de o singură gardă de corp 
înarmată. 

Ascunşi de fum, Schofield, Book II şi Clark înaintau către 
balcon, apropiindu-se repede de Wexley. 

Săriră asupra lui. Schofield urlă: 

— Mâinile sus! 

Garda de corp trase cu arma, Clark făcu la fel, garda de corp 
căzu la pământ, lovit în faţă, Clark se prăbuşi la rândul lui, apoi 
Wexley îşi scoase pistolul şi îl văzu pe Schofield rostogolindu-se 
repede şi trăgând două focuri de armă cu pistolul lui 
semiautomat Desert Eagle - poc! poc! -, Wexley fu lovit atât în 
piept, cât şi în mână, şi se dădu în spate cam un metru, izbindu- 
se de peretele îndepărtat al biroului şi prăbuşindu-se la pământ. 

— Clark! Eşti bine? strigă Schofield, îndepărtând cu piciorul 
arma lui Wexley. 

Clark fusese împuşcat lângă umăr. Făcu o grimasă când Book 
II îi verifică rana. 

— Da, doar m-a şters. 

Şi Wexley era bine. Sub uniforma militară purta o vestă 
antiglonţ care îl apărase de glonţul ce îl lovise în piept. Zăcea 
jos, rezemat de peretele biroului, de-abia respirând şi ţinându-şi 
strâns mâna rănită. 

Schofield lipi ţeava pistolului său de fruntea lui Wexley: 

— Cine eşti şi ce cauţi aici? 

Wexley tuşi, respirând întretăiat. 

— Te-am întrebat cine dracu' eşti şi ce cauţi aici? 

Wexley şopti cu o voce răguşită: 

— Sunt... Cedric Wexley. Fac parte din... Executive Solutions. 

— Mercenari, zise Schofield. Şi de ce vă aflaţi aici? De ce 
încercaţi să ne ucideţi? 

— Nu pe toţi, căpitane. Doar pe tine. 

— Pe mine? 

— Pe tine şi pe ceilalţi doi membri Delta, McCabe şi Farrell. 

Schofield încremeni când îşi aduse aminte de corpul decapitat 
al lui Dean McCabe. Îşi aduse aminte că Bull Simcox îi spusese 
că acelaşi lucru se întâmplase şi cu Greg Farrell. 

— De ce? 


43 


— Chiar are vreo importanţă? întrebă Wexley, cu un rânjet pe 
buze. 

Schofield nu avea timp pentru aşa ceva. Apăsă cu cizma mâna 
rănită a lui Wexley, răsucind-o uşor. Wexley scoase un urlet de 
durere, apoi se uită în ochii lui Schofield cu o privire plină de 
venin. 

— Deoarece pe capul tău s-a pus o recompensă, căpitane 
Schofield. Suficient de mare încât să-i ispitească pe toţi 
vânătorii de recompense din lume să vină pe urmele tale. 

Schofield simţi un gol în stomac. 

— Poftim?! 

Cu mâna teafără, Wexley scoase din buzunarul de la piept o 
bucată de hârtie şifonată şi i-o aruncă lui Schofield cu dispreţ. 

— Sta-ţi-ar în gât! 

Schofield înşfăcă bucata de hârtie şi se uită peste ea. 
Conţinea o listă cu nume. Erau cincisprezece nume în total, ale 
unor soldaţi, spioni şi terorişti. Observă repede că McCabe, 
Farrell şi el apăreau pe acea listă. 

Wexley vorbea cu un puternic accent sud-african, iar în tonul 
lui se simţea răutatea: 

— Bănuiesc că urmează să faci cunoştinţă cu unii dintre cei 
mai versaţi vânători de recompense din lume, căpitane! La fel şi 
prietenii tăi. Vânătorii de recompense au tendinţa să ia ostatici 
prieteni şi persoane dragi pentru a-şi atrage ţinta. 

Schofield simţi că îi îngheaţă sângele în vene la gândul că 
prietenii lui sunt ţinuţi ostatici de către vânătorii de 
recompense. 

„Gant... Mother...” 

Încercă să se concentreze asupra realităţii. 

— Şi de ce trebuie să ne retezi capetele? întrebă el. 

Drept răspuns, Wexley scoase un fornăit. Schofield îşi 
îndreptă din nou cizma înspre mâna rănită a acestuia. 

— Stai! Stai! Stai! Poate nu m-am exprimat destul de clar, zise 
Wexley cu răutate. Preţul pus pe capul tău, căpitane, este 
literalmente un preţ - 18,6 milioane de dolari pentru cel care îți 
duce capul la un castel din Franţa. Este o sumă care merită 
osteneala, cea mai mare din câte am întâlnit până acum: ajunge 
să îi mituieşti pe cei mai înalţi demnitari, ajunge să ştergi toate 


44 


urmele unei misiuni nereuşite împotriva unor terorişti din 
Siberia, ajunge cât să te asiguri că întăririle tale, o trupă de 
rangeri din Fort Lewis, nici măcar nu s-a ridicat de la sol. Eşti 
pe cont propriu, căpitane Schofield. Eşti singur... aici... cu noi... 
până când te vom ucide şi-ţi vom reteza afurisitul ăsta de cap! 

Schofield simţi că mintea lui o lua razna. 

Nu se aşteptase la aşa ceva. La ceva atât de însemnat, de 
individualizat, de personal. 

Dintr-odată, îl văzu pe Wexley făcând ceva ciudat: acesta îşi 
întoarse privirea, numai că de această dată sud-africanul privea 
peste umărul lui Schofield. 

Schofield se întoarse şi făcu ochii mari de groază. 

Ca o replică amenințătoare a unei erupții vulcanice 
subacvatice, o masă învolburată de bule de apă îşi făcu apariţia 
în „lacul” acoperit cu gheaţă, care acum înainta dinspre bazinul 
docului uscat. Stratul subţire de gheaţă care acoperea apa 
începu să se crape cu zgomot. Şi apoi, din mijlocul spumei, 
asemenea unei balene care străpunge suprafaţa apei, apăru 
corpul negru din oţel al unui submarin de atac sovietic din clasa 
Akula. 

Cu toate că nu reuşise niciodată să egaleze vânzările pe plan 
internaţional ale submarinelor mai mici din clasa Kilo, acest tip 
de submarin devenise foarte popular pe piaţa militară 
internaţională, piaţă pe care noul guvern rus era dornic să o 
exploateze. In mod evident, Executive Solutions era unul dintre 
clienţii Rusiei. 

Akula înainta cu repeziciune prin lacul îngheţat. Nici nu ieşise 
bine la suprafaţă, că oamenii începură să iasă în grupuri prin 
trape, întinzând pasarele către mal şi alergând pe ele ca să 
ajungă pe pardoseala halei docului uscat. 

Schofield se făcu alb ca varul. 

Erau cel puţin treizeci de mercenari. 

Wexley zâmbi cu răutate. g 

— Zâmbeşte cât mai poţi, ticălosule! zise Schofield. Işi privi 
ceasul. Nu ai prea mult timp la dispoziție ca să mă prinzi. In 
exact şaisprezece minute racheta lansată de Typhoon se va 
întoarce la bază. Până atunci, fii atent la asta. 

Trosc! 


45 


Schofield îi aplică o lovitură zdravănă în nas cu pistolul Desert 
Eagle - trântindu-l pe Wexley la pământ -, apoi se grăbi spre 
locul unde se afla Book II şi îl ajută să îl ridice pe Clark. 

— Prinde-l de umărul celălalt... 

Îl ajutară pe tânărul caporal să se ridice. Clark se chinui să se 
ridice în picioare. 

— Pot s-o fac... zise el, dar în acea clipă din pieptul lui şiroi o 
dâră de sânge. Din gură îi ţâşni involuntar sângele - direct din 
plămâni - şi împroşcă pieptarul lui Schofield. Clark îl privi fix pe 
Schofield, îngrozit, simțind cum viaţa lui se stinge cu 
repeziciune. Căzu pe pasarela din grilaj metalic a balconului; 
era mort, împuşcat din spate de mercenarii care ieşeau acum 
din submarinul nou-venit şi înaintau în fugă de-a lungul 
coridorului. 

Schofield privi îngrozit în jos către tovarăşul său răpus. Nu-i 
venea să creadă. În afară de Book II, întreaga sa echipă 
dispăruse, toţi membrii erau morţi, ucişi. Se trezi astfel izolat în 
acea bază siberiană părăsită, cu patruzeci de mercenari pe 
urmele sale, cu un singur om alături de el, fără întăriri şi fără 
vreun mijloc de a scăpa. 


46 


7 


Schofield şi Book II o luară la fugă. Fugeau cât puteau de tare 
în timp ce gloanţele ciuruiau pereţii subţiri de ghips-carton din 
jurul lor. 

Noua trupă de mercenari ai ExSol care venise cu submarinul 
Akula intrase în luptă cu un avânt înspăimântător. Acum se 
căţărau pe fiecare scară de metal care exista acolo, sărind jos în 
hala docului uscat cu un singur scop: să obțină capul lui 
Schofield. 

Mercenarii care intraseră în Typhoon mai devreme îşi 
dăduseră seama că Schofield le scăpase şi ieşeau din nou la 
suprafaţă, trăgând cu mitralierele. 

Schofield şi Book II o luară la fugă spre vest şi înaintau de-a 
lungul pasajului din beton care făcea legătura între hala docului 
uscat şi clădirea de birouri a complexului Krask-8. În timp ce se 
apropiau de pasaj, Schofield urmărea mişcarea trupelor 
Executive Solutions - unii mercenari urcau scările care duceau 
la balcon, alţii se deplasau paralel cu ei la nivelul solului, fugind 
odată cu ei înspre clădirea de birouri. 

Schofield ştia un singur lucru: el şi Book trebuiau să ajungă la 
clădirea de birouri şi apoi să coboare la sol înainte ca inamicii să 
ajungă acolo. Altfel, vor rămâne blocaţi în clădirea înaltă de 15 
etaje. 

Intrară în pasaj - trecând în fugă pe lângă ferestrele ale căror 
rame de beton erau crăpate -, apoi ieşiră la capătul celălalt al 
pasajului şi intrară în clădirea de birouri... şi se opriră brusc. 

Schofield se trezi într-un balcon mic cu un culoar din metal, 
unul dintre multele astfel de balcoane care împânzeau cele 15 
etaje şi care erau conectate între ele printr-o reţea de scări 
mobile ce dădeau înspre un hău gigantic în formă de pătrat. 
Aceasta nu era o clădire de birouri. Era de fapt o structură din 
sticlă şi oţel care avea un hău în interior. 

Era o clădire falsă. 


47 


Era o privelişte uluitoare. Parcă te aflai într-o seră gigantică: 
peisajul mohorât al Siberiei se putea vedea dincolo de geamurile 
crăpate care formau cei patru pereţi ai clădirii. 

Şi, la baza acestei structuri uriaşe de sticlă, Schofield zări o 
rază de speranţă. Văzu patru silozuri masive de rachete ICBM? 
care erau pe jumătate îngropate în pardoseala întinsă din beton, 
într-o formaţiune ordonată, în formă de pătrat. Ascunse de 
clădirea falsă de birouri, nu fuseseră niciodată depistate de 
sateliţii-spion americani. Schofield bănui că alte trei grupuri de 
silozuri puteau fi găsite sub celelalte „clădiri” din Krask-8. 

Un etaj mai jos, lângă silozuri, zăceau pe jos zece cadavre: cei 
şase membri ai trupei Delta conduşi de Farrell şi cei patru 
puşcaşi marini ai lui Bull Simcox. Schofield se uită la ceas, la 
numărătoarea inversă care indica momentul în care racheta 
lansată de pe Typhoon urma să revină la Krask-8: 15:30... 
15:29... 15:28... 

— Parterul! îi zise Schofield lui Book. Trebuie să ajungem la 
parter. 

Se îndreptară în grabă spre cea mai apropiată scară de metal 
şi începură să coboare, când fură asaltaţi de o ploaie de gloanţe. 

La naiba! 

Mercenarii ajunseseră primii la parter. Aceştia traversaseră în 
fugă drumul acoperit cu zăpadă dintre depozitul unde se afla 
docul uscat şi clădirea de birouri. 

— La naiba! strigă Schofield. 

— Şi-acum ce facem? întrebă Book II. 

— Nu prea avem de ales! Urcăm! 

Aşadar, urcară. Urcară tot mai sus pe scările de metal ca nişte 
maimuțe săltăreţe, ferindu-se de gloanţele trase de mercenari. 
Se aflau la etajul zece când Schofield îndrăzni să se oprească şi 
să arunce o privire în jos. Ceea ce văzu nărui orice speranţă de 
supravieţuire pe care o avusese până atunci. Văzu toată armata 
de mercenari adunată în jurul silozurilor de rachete din beton 
care se aflau la parterul clădirii - erau în jur de 50 de oameni. 
Apoi grupul de mercenari se împărţi în două, făcând loc să 
treacă unui singur om care înainta în mijlocul lor. Era Cedric 


° ICBM - Intercontinental Ballistic Missile (Rachetă balistică intercontinentală) 
(n.tr.) 
48 


Wexley al cărui nas zdrobit sângera. Schofield înmărmuri. Se 
întrebă ce avea de gând să facă Wexley. Comandantul 
mercenarilor putea să-şi trimită oamenii pe scări în sus după 
Schofield şi Book şi să se uite cum aceştia îi doborau pe 
urmăritorii lor unul câte unul până când cei doi puşcaşi marini 
ar fi rămas fără muniţie şi s-ar fi transformat în ţinte uşoare. Nu 
era o strategie prea interesantă. 

— Căpitane Schofield! răsună vocea lui Wexley în spaţiul larg 
al clădirii. Eşti un bun alergător! Dar acum nu mai ai unde să 
fugi! Ia seama, în curând nu vei mai alerga! 

Wexley scoase la iveală mai multe obiecte mici din 
echipamentul lui de luptă. Schofield le recunoscu imediat şi 
rămase țintuit locului. Erau explozibili 'Thermite-Amatol, mici şi 
cilindrici. Erau patru. Wexley trebuie să le fi luat de la puşcaşii 
marini morţi din echipa lui Schofield. Acum înţelegea planul lui 
Wexley. Acesta le dădu la patru oameni ai săi care se 
împrăştiară de îndată în cele patru colţuri ale parterului şi le 
prinseră de piloni. Schofield îşi scoase binoclul din rucsac şi îl 
duse la ochi. Zări explozibilii Thermite şi cronometrele colorate: 
roşu, verde şi albastru. 

— Porniţi cronometrele! strigă Wexley. 

Mercenarul pe care îl urmărea cu privirea Schofield porni 
cronometrul albastru al explozivului său. Albastru însemna un 
minut. Ceilalţi trei mercenari făcură la fel cu explozibilii lor. 
Schofield făcu ochii mari. El şi Book II mai aveau acum şaizeci 
de secunde până când clădirea sărea în aer. 

Işi porni cronometrul de la ceas: 

00:01... 

00:02... 

00:03... 

— Căpitane Schofield! După ce totul va lua sfârşit, vom 
scotoci prin dărâmături şi îţi vom găsi trupul! Şi când acest 
lucru se va întâmpla, îţi voi smulge capul cu propria mână şi voi 
râde de tine! Domnilor! 

Apoi mercenarii se împrăştiară ca un stol de păsări către 
ieşirile de la parter. Schofield şi Book II îi urmăreau cu privirea. 
Schofield se apropie de o fereastră şi îi văzu apărând afară, pe 
covorul de zăpadă. Se aşezară într-un cerc larg, supraveghind 


49 


fiecare ieşire a clădirii cu armele lor. 
Schofield încercă să se stăpânească. El şi Book erau blocaţi în 
clădire - o clădire care în 52 de secunde urma să explodeze. 


50 


8 


Tocmai când se uita pe fereastră la trapele de mercenari de 
jos, Schofield îl auzi. Un sunet răsunător care semăna cu un 
huruit. Era, fără îndoială, zgomotul făcut de un avion de 
vânătoare cu reacţie. 

— Transmisia de mai devreme, zise Schofield cu respiraţia 
întretăiată. 

— Poftim? întrebă Book II. 

— Când ne aflam în Typhoon, mercenarii au interceptat un 
avion care venea înspre noi: un avion de luptă Yak-141. E pilotat 
de un oarecare Hungarian. Vine încoace. 

— Un vânător de recompense? 

— Un adversar. Dar vine într-un Yak-141. Şi un Yak-141 este 
un... 
Schofield zise: 

— Haide! Repede! 

Se îndreptară în grabă înspre cea mai apropiată scară de 
metal şi începură să urce - tot mai sus - înspre acoperişul 
clădirii condamnate. 


Schofield deschise larg trapa care dădea înspre acoperiş. El şi 
Book II ieşiră pe acoperiş şi fură numaidecât atacați de vântul 
biciuitor al Siberiei. Cronometrul lui arăta ordinea crescătoare: 

00:29 

00:30 

00:31 

Erau o pată de culoare în acel peisaj singuratic: două siluete 
micuţe pe acoperişul clădirii înconjurate de clădirile părăsite ale 
Krask-8 şi de dealurile golaşe ale Siberiei. Schofield se apropie 
în fugă de marginea acoperişului, căutând locul de unde venea 
zgomotul făcut de motor. 

00:33 

00:34 


51 


00:35 

Acolo! 

Se învârtea în aer deasupra unei clădiri joase, în formă de 
dom, la o distanţă de vreo patru, cinci sute de metri înspre vest: 
era un avion de luptă Yakovlev-141. Echivalentul rusesc al 
avionului cu decolare verticală Harrier, Yak-141 este poate cel 
mai urât avion de vânătoare construit vreodată; şi, pe bună 
dreptate, având margini ascuţite şi un singur motor mare, 
turboreactor, nu a fost construit cu scopul de a fi o frumuseţe. 
Însă ajutajul principal din spatele avionului îi permite acestuia 
să redirecţioneze motorul turboreactor, astfel încât să fie 
îndreptat în jos, permiţând avionului să decoleze şi să aterizeze 
pe verticală, şi să planeze ca un elicopter. 

00:39 

00:40 

00:41 

Schofield îşi scoase mitraliera şi trase vreo treizeci de gloanţe 
înspre botul avionului care plana, încercând cu disperare să 
atragă atenţia pilotului. Această metodă dădu roade. Ca un T- 
Rex deranjat în timp ce îşi ia cina, avionul de vânătoare se 
întoarse în aer şi păru că priveşte drept înspre Schofield şi Book 
II. Apoi, după ce se balansă în aer, motorul începu să se tureze 
şi avionul se apropie de clădirea de birouri. Schofield îi făcu 
disperat semn cu mâna: 

— Aici! strigă el. Mai aproape! Mai aproape...! 

00:49 

00:50 

00:51 

Avionul se apropie mai mult, astfel încât acum plana la vreo 
cincizeci de metri deasupra acoperişului clădirii. Încă nu era 
destul de aproape... 

Schofield îl putea vedea acum pe pilot - un bărbat cu faţa lată, 
care purta pe cap o cască de pilot şi îi privea nedumerit. 
Schofield îi făcea înnebunit semn cu mâna, chemându-l înspre 
ei. 
00:53 
00:54 
00:55 


52 


Yak-141 se apropie puţin mai mult. 

Patruzeci de metri... 

00:56 

— Pentru Dumnezeu, grăbeşte-te! strigă Schofield, privind 
acoperişul care se afla sub picioarele lui, aşteptând ca 
explozibilii Thermite să se declanşeze. 

00:57 

— Prea târziu. 

Schofield se întoarse către Book şi, cu o privire plină de 
subînţeles, îşi scoase arma specială. Urmărindu-l cu privirea, 
Book făcu la fel. 

— Fă ce fac şi eu, zise Schofield, şi vei rămâne în viaţă. Şi- 
acum, fugi! 

Şi fugiră repede, împreună, unul alături de celălalt, grăbindu- 
se înspre marginea acoperişului clădirii înalte de cincisprezece 
etaje. 

00:58 

Ajunseră la margine, picioarele lor pulsau din cauza 
efortului... 

00:59 

...Şi când cronometrul lui Schofield ajunse la 1.00, el şi Book 
II plonjară în aer, desprinzându-şi picioarele de marginea 
acoperişului tocmai în momentul în care parterul clădirii 
explodă şi provocă un nor mare de praf şi întreaga clădire de 
birouri - toate cele 15 etaje, acoperişul, pereţii de sticlă, stâlpii 
de beton - se prăbuşi sub picioarele lor asemenea unui copac 
uriaş doborât la pământ. 


53 


9 


Pilotul din Yak-141 privea complet uluit cum clădirea înaltă de 
15 etaje din faţa lui se dezintegra pur şi simplu, cedând cu o 
mişcare înceată, sinistră şi prăbuşindu-se în propriul nor de 
praf. 

Un bărbat mătăhălos, cu faţa lată şi rotundă urmărea totul cu 
o privire încruntată. Era de origine est-europeană şi îl chema 
Oleg Omanski, însă nimeni nu-i spunea niciodată pe nume. Fost 
maior în poliţia secretă maghiară, renumit pentru că îşi folosea 
mai mult forţa fizică decât cea mentală, în breasla vânătorilor de 
recompense era cunoscut simplu sub numele de Hungarian. 

Şi, în acel moment, Hungarian era nedumerit. 

Îi văzuse pe Schofield, pe care îl recunoscuse imediat, 
deoarece numele lui figura pe lista țintelor, şi pe Book II 
aruncându-se de pe acoperiş cu o clipă înainte ca întreaga 
clădire să se prăbuşească. 

Însă acum nu îi mai vedea. 

Observă o armată de oameni încercuind molozul clădirii 
prăbuşite - cu siguranţă era o trupă de vânători de recompense, 
îi văzu păşind în faţă atunci când totul luă sfârşit. Dar pe 
Schofield nu îl putu zări. Îşi pregăti armamentul şi se pregăti să 
aterizeze pe acoperişul unei clădiri din apropiere. 


Yak-141 ateriză uşor pe acoperişul unei clădiri mai mici din 
complexul Krask-8. Propulsorul din spate al avionului, îndreptat 
în jos, suflă cu o forţă nemaipomenită toată mizeria, lăsând 
acoperişul curat. De îndată ce avionul ateriză, cupola carlingii se 
ridică şi Hungarian ieşi, cu corpul la fel de încordat ca şi 
privirea, ţinând în mână o carabină de asalt AMD - varianta 
ungurească primitivă, dar eficientă a lui AK-47 - care ieşea în 
evidenţă datorită faptului că avea un mâner în plus, în faţă. 

Se depărtă vreo patru paşi de avion când... 

— Aruncă arma, domnule! 


54 


Hungarian se întoarse şi îl văzu pe Shane Schofield ieşind de 
sub avion şi ţinând în mână un pistol-mitralieră MP-7 îndreptat 
spre faţa pilotului. 


Când clădirea din sticlă începuse să se prăbuşească, Schofield 
şi Book II plonjaseră în aer, descriind arcuri egale sub botul 
avionului care plana. Înainte de a începe să alerge, Schofield îşi 
scosese arma specială - cârligul magnetic - din tocul pe care îl 
ţinea la spate. Apoi, aflat în aer, el tinti înspre pântecele 
avionului şi trase. Book II făcuse la fel. Cârligele lor magnetice 
ţâşniră în aer, desfăşurând frânghia. Se auziră două clinchete 
surde şi cei doi magneţi se prinseră de pântecele avionului. 
Schofield şi Book II se opriră brusc din cădere fiind traşi în sus 
de frânghiile armelor lor. 

În timp ce avionul se îndrepta înspre cel mai apropiat 
acoperiş, ei declanşară bobinele interne ale cârligelor cu 
magnet care îi traseră în sus, înspre partea din faţă a pântecelui 
avionului de vânătoare cu reacţie, unde se aflau în siguranţă. În 
tot acest timp ei rămaseră ascunşi de privirile scrutătoare ale 
mercenarilor care se aflau jos, lângă norul de praf. 

Aterizarea le crease unele probleme din cauza reziduurilor 
împrăştiate în aer şi a căldurii emanate de propulsorul avionului, 
însă nu păţiră nimic. 

Yak-141 ateriză, iar Schofield şi Book II se desprinseră de sub 
avion şi se îndepărtară, rostogolindu-se. Acum Schofield avea un 
singur plan: să fure avionul. 


Schofield şi Book II îl înfruntară pe Hungarian pe acoperişul 
clădirii joase. Acesta scăpă arma din mână. Căzu cu un zăngănit. 
Schofield ridică arma cea urâtă. 

— Tu eşti un alt vânător de recompense? strigă el, încercând 
să acopere huruitul motorului. 

— Da, mormăi Hungarian. 

— Cine eşti? 

— Eu sunt Hungarian. 

— Hungarian, hm? Ei bine, ai ajuns prea târziu. Mercenarii ți- 
au luat-o înainte. Au pus mâna pe McCabe şi pe Farrell. 

— Dar pe tine n-au pus încă mâna, vorbi Hungarian pe un ton 


55 


care nu trăda nici urmă de emoție. 

Schofield miji ochii. 

— Mi-au spus că trebuie să-mi duci capul la un castel din 
Franţa ca să ceri recompensa. Care este acest castel? 

Hungarian privi îngrijorat către arma lui Schofield. 

— Valois. Forteresse de Valois. 

— Forteresse de Valois, repetă Schofield, apoi se interesă de 
recompensă. Şi cine plăteşte pentru toate astea? Cine vrea să 
mă vadă mort? 

Hungarian îl privi insistent. 

— Nu ştiu, mârâi el. 

— Eşti sigur? 

— Ţi-am spus că nu ştiu. 

Ceva din privirea acestuia îl convinse pe Schofield că spunea 
adevărul. 

— Bine... 

Schofield se deplasă cu spatele către avion, cu pistolul- 
mitralieră aţintit asupra inamicului său, însă în tot acest timp 
simţea o oarecare milă faţă de vânătorul de recompense scund 
şi îndesat care se afla în faţa lui. 

— Îţi iau avionul, Hungarian, şi-am să-ţi spun ceva ce n-ar 
trebui să-ţi spun. Încearcă să nu te afli prin zonă peste 11 
minute. 

Schofield şi Book II urcară scara ce ducea în carlinga 
avionului, cu armele aţintite asupra inamicului. 

— Ştii, zise Book II, într-o bună zi cârligul tău cu magnet nu 
va mai funcţiona... 

— Taci din gură! i-o reteză Schofield. 

Urcară în carlingă. 

Fost pilot pe un avion Harrier, Schofield îşi dădu repede 
seama cum funcționau comenzile acestui tip de avion. Porni 
propulsorul vertical de decolare şi Yak-141 se ridică în aer, 
deasupra acoperişului. Apoi activă motorul turboreactor şi ţâşni 
deasupra dealurilor sterpe ale Siberiei, lăsându-l în urmă pe 
Hungarian, care îi urmărea neajutorat cu privirea. 


Schofield şi Book II lăsară Krask-8 în urma lor. 
Aflat la comanda avionului Yak-141, Schofield se gândea la 


56 


următoarea lui mişcare. 

Book II, care şedea în spate, îl întrebă: 

— La ce te gândeşti? Mergem la castel? 

— Castelul este important, răspunse Schofield, însă nu este o 
soluţie. 

Scoase din buzunar lista pe care o luase de la Wexley. 

— Asta este soluţia, zise el. 

Citea numele de pe foaia mototolită şi se întreba ce aveau în 
comun toate aceste persoane. Pe scurt, lista conţinea numele 
celor mai cunoscuţi războinici mondiali: comandanţi ai trupelor 
de comando - cum erau McCabe şi Farrell -, spioni britanici din 
MI-6!0, un pilot al Forţelor Aeriene Israeliene. Până şi Ronson 
Weitzman se afla pe acea listă - Generalul Maior Ronson 
Weitzman al Corpului Infanteriei Marine al Statelor Unite, unul 
dintre cei mai de vază puşcaşi marini ai Statelor Unite. 

Şi asta fără a-i mai menţiona pe teroriştii din Orientul Mijlociu 
care apăreau pe listă: Khalif, Nazzar şi Hassan Zawahiri. 

„Hassan Zawabhiri...” 

Acest nume îi era cunoscut lui Schofield. Era locotenentul 
grupării Al-Qaeda, mâna dreaptă a lui Osama bin Laden. 
Puşcaşii marini Elizabeth Gant şi Mother Newman, prietenii lui 
Schofield, tocmai îl vânau în munţii din partea de nord a 
Afganistanului. 

Vocea lui Wexley îi răsună în minte: 

„Vânătorii de recompense au tendinţa să ia ostatici prieteni şi 
persoane dragi pentru a-şi atrage ţinta.” 

Schofield îşi ţuguie buzele. Prietenii lui şi cel puţin o ţintă de 
pe acea listă - Zawabhiri - se aflau în acelaşi loc. 

Luă o hotărâre. 

Potrivi pilotul automat pe direcţia sud-sud-vest: nordul 
Afganistanului. 


10 MI-6 - Military Intelligence-6 (Serviciul britanic de informaţii externe) (n.tr.) 
57 


10 


La 11 minute după ce Schofield părăsi Krask-8, o dâră de fum 
alb se desprinse din norul de praf care învăluia complexul. 
Acesta provenea de la racheta SS-N-20 care fusese lansată de pe 
submarin cu 20 de minute mai devreme. Se îndrepta ca un 
trăsnet către ruinele complexului Krask-8, gata să distrugă totul 
în calea sa. Racheta cădea cu o viteză supersonică. 

1 500 metri... 

610 metri... 

305 metri... 

Apoi într-o secundă... 

„.„„explodă... 

„„„la vreo trei sute de metri în aer. Racheta care cobora 
explodă într-un milion de bucăţi, ca artificiile, deoarece fusese 
lovită din lateral de o rachetă mai mică, ghidată cu ajutorul 
laserului. 

Fragmentele strălucitoare ale rachetei lansate de pe submarin 
căzură ca o ploaie blândă peste Krask-8. Când fumul se risipi, 
sus pe cer, planând deasupra oraşului în miniatură, se putea 
vedea un al doilea avion de vânătoare cu reacţie care sosea la 
Krask-8 în acea dimineaţă. Însă acesta era mult mai agil decât 
cel pilotat de Hungarian, dar şi mai lung şi era vopsit în 
totalitate în negru. Doar botul în formă de con era vopsit într-o 
altă culoare. Era, de asemenea, prevăzut cu aripi în formă de 
săgeată întoarsă şi o carlingă cu două locuri. Era un Suhoi Su- 
37, de provenienţă rusească, mult mai avansat decât vechiul 
Yak-141. Agilul Su-37 plana ca un vultur deasupra bazei 
siberiene distruse, supraveghind scena. Străzile erau pustii. 
Membrii ExSol nu se vedeau deloc. 

După ce survolă timp de câteva minute, avionul de vânătoare 
ateriză pe o întindere de pământ nu departe de depozitul uriaş 
care adăpostea docul uscat. Doi bărbaţi ieşiră din carlingă. 
Unul, extrem de înalt, avea vreo doi metri şi ţinea în mână o 


58 


carabină de asalt grea de tipul G-36. Cel de-al doilea era mai 
mic de înălţime decât primul, dar tot înalt, bine clădit, de un 
metru şi optzeci şi cinci de centimetri. Era îmbrăcat în totalitate 
în negru - echipament de luptă negru, armură de corp neagră, 
cască neagră - şi în coburi avea două arme de vânătoare cu 
țeavă scurtă Remington 870. Ambele erau confecţionate din 
oţel, lucind ca argintul. Nu avea altă trăsătură distinctivă. Purta 
ochelari antireflex cu rame negre şi lentile galbene. 

Scoţând una dintre armele de vânătoare argintii şi ţinând-o în 
mână ca pe un pistol, omul în negru îşi lăsă partenerul să 
păzească avionul, iar el se îndreptă înspre uşa prin care, mai 
devreme, intrase şi Schofield în hala unde se afla docul uscat. 

Se opri lângă uşă, verifică solul acoperit cu zăpadă şi îl atinse 
cu mâna acoperită de o mănuşă neagră. 

Intră. Hala docului uscat era goală. Norul de praf pe care-l 
iscase Schofield plutea prin aer. Submarinul Typhoon trona în 
mijloc. Armata mercenarilor ExSol plecase de mult. La fel şi 
submarinul Akula. 

Bărbatul în negru examină cadavrele celor din echipa Delta, 
care zăceau pe jos lângă bazinul plin cu apă, cartuşele 
împrăştiate pe pardoseală, corpul decapitat al lui McCabe şi cel 
al caporalului Rooster, puşcaşul marin al lui Schofield, care nu 
se răcise încă şi care fusese ciuruit atunci când căzuse în 
ambuscada mercenarilor. 

Unele trupuri pluteau cu faţa în jos în docul uscat inundat. 

Păşind agale, bărbatul în negru se îndreptă spre poarta care, 
cândva, separa docul uscat de bazin şi observă gaura lăsată de 
explozie. 

„E stilul lui Scarecrow, îşi spuse bărbatul în negru. După ce i- 
au ucis unul dintre oameni, l-au prins ca într-o cursă în docul 
uscat. Aşa că a aruncat poarta în aer, a inundat docul uscat, 
ucigându-i pe urmăritori...” 

Bărbatul în negru se apropie cu paşi mari de marginea 
bazinului interior şi se aplecă să analizeze o serie de urme ude 
de paşi, lăsate pe beton în acel loc: erau urme proaspete lăsate 
de ghete de luptă. 

Mărci diferite de ghete de luptă. Folosite de mercenari. Şi 
toate păşiseră pe doc, dintr-un mediu umed. Un submarin. Un al 


59 


doilea submarin. 

„Aşadar, cei de la Executive Solutions au fost aici. Dar au 
ajuns aici foarte repede. Mult prea repede. Trebuie să fi fost 
informaţi de cineva care se află în spatele vânătorii de 
recompense, ca să aibă un avans în revendicarea capetelor 
americanilor.” 

Brusc, se auzi un geamăt, iar bărbatul în negru se răsuci 
repede ca o mangustă, cu arma în mână. Venea dinspre balconul 
care domina depozitul. Bărbatul în negru se repezi înspre o 
scară metalică şi ajunse la biroul mic de pe balcon. 

În pragul barăcii se aflau două trupuri: primul era cadavrul 
caporalului Max „Clark” Kent, iar al doilea era un alt soldat - 
judecând după carabina de asalt franţuzească, era un mercenar 
al ExSol - şi era încă în viaţă. Dar numai atât. Sângele îi şiroia 
dintr-o rană din obraz provocată de un glonţ. Jumătate din faţa 
lui fusese sfărâmată. Bărbatul în negru se aplecă deasupra 
trupului mercenarului şi îl privi cu răceală. 

Mercenarul rănit întinse o mână înspre bărbat, implorându-l 
cu privirea. 

— Aidez-moi! S'il vous plait... aidez-moi...!! 

Bărbatul în negru privi înspre pasajul de beton care făcuse 
legătura dintre hală şi clădirea de birouri. O clădire de 15 etaje 
distrusă: o altă marcă a lui Scarecrow. 

Mercenarul rănit i se adresă în engleză: 

— Vă rog, monsieur. Ajutaţi-mă... 

Bărbatul în negru se întoarse către el şi îl privi cu răceală pe 
nefericit. După un moment mai îndelungat de tăcere, rosti: 

— Nu. 

Apoi îl împuşcă în cap pe mercenarul rănit. 


Bărbatul în negru se reîntoarse la avion unde îl aştepta 
uriaşul său tovarăş, apoi urcară din nou în avionul de vânătoare, 
decolară pe verticală şi ţâşniră pe cer, îndreptându-se înspre 
sud-sud-vest. 


După ce avionul Suhoi dispăru, o siluetă ieşi dintr-una din 
clădirile complexului Krask-8. 


1 „Ajutaţi-mă! Vă rog... ajutaţi-mă...” (în Ib. fr. în orig.) (n.tr.) 
60 


Era Hungarian. 
Stătea în mijlocul străzii pustii, urmărind cu privirea avionul 
de vânătoare care dispărea peste dealuri, înspre miazăzi. 


61 


AL DOILEA ATAC 


AFGANISTAN - FRANŢA 
26 OCTOMBRIE, ORA 13.00 (AFGANISTAN) 
(ORA 03.00 E.S.T. NEW YORK, SUA) 


62 


„Imaginaţi-vă o limuzină care circulă pe străzile pline de gropi 
ale New Yorkului unde cerşetorii îşi duc traiul. În limuzina 
prevăzută cu aer condiţionat, se află regiunile postindustriale 
din America de Nord, Europa, de pe coastele Pacificului şi alte 
câteva zone izolate... Afară se află restul lumii care se îndreaptă 
într-o direcţie complet diferită.” 


Dr. Thomas Homer-Dixon, 
Director al Programului de Studii ale Păcii şi Conflictului, 
Departamentul de Ştiinţe Politice, Universitatea din Toronto 


63 


FORIERESSE DE VALOIS 

BRETANIA, FRANŢA 

26 OCTOMBRIE, ORA 09.00 (ORA LOCALĂ) 

(ORA 13.00 ÎN AFGANISTAN - ORA 03.00 E.S.T. SUA) 


Cei doi vânători de recompense trecură podul mobil care 
permitea intrarea în Forteresse de Valois, un castel impunător 
care se ridica din apele Oceanului Atlantic, aproape de coasta 
stâncoasă nord-vestică a Franţei. 

Construită în 1289 de nebunul Conte de Valois, Forteresse nu 
era un castel tipic franțuzesc. Dacă majoritatea clădirilor 
fortificate din Franţa ieşeau în evidenţă prin frumuseţea 
arhitecturală, Forteresse de Valois avea o înfăţişare practică. 
Era o fortăreață sumbră, de stâncă. 

Mare, impunătoare şi extrem de rezistentă, prezentând o 
combinaţie între inginerie pură şi locaţie unică, Forteresse de 
Valois fusese pe vremea aceea foarte greu de cucerit. 

Motivul: fusese ridicată în vârful unei formaţiuni de stânci 
uriaşe, care se ridica din apele oceanului, la vreo cincizeci şi 
cinci de metri depărtare de malul stâncos. 

Pe măsură ce coborau, pereţii uriaşi ai fortăreței se îmbinau 
perfect cu laturile verticale ale muntelui stâncos, astfel încât 
întreaga structură se ridica la o sută treizeci de metri deasupra 
locului unde valurile oceanului se spărgeau de mal. 

Singura legătură dintre castel şi uscat era un pod suspendat 
din piatră, lung de şaizeci de metri. Ultimii douăzeci de metri 
reprezentau un pod mobil. 

Cei doi vânători de recompense traversară podul mobil, 
dominat de castelul înalt care se ridica deasupra lor. Vântul 
necruţător care sufla dinspre Atlantic le biciuia trupurile. 

Duceau o cutie mare, albă, pe care erau inscripţionate o cruce 
roşie şi cuvintele: „Organe umane: Nu deschideţi - Livrare 


64 


urgentă”. 
După ce traversară podul, cei doi bărbaţi trecură pe sub 
porticul vechi de 700 de ani al fortăreței şi intrară în castel. 


Fură întâmpinați în curtea interioară de un gentilom spilcuit, 
îmbrăcat într-un frac călcat la dungă şi care purta pince-nez. 

— Bonjour, messieurs, zise acesta. Sunt monsieur Delacroix. 
Cu ce vă pot fi de folos? 

Cei doi vânători de recompense americani, îmbrăcaţi în 
jachete de piele întoarsă, blugi şi cizme de cowboy, se uitară 
unul la altul. 

Bărbatul mai înalt mormăi: 

— Am venit să ne luăm banii pentru două capete. 

Gentilomul pus la patru ace zâmbi politicos: 

— Bineînţeles. Şi cum vă cheamă? 

Bărbatul mai înalt răspunse: 

— Drabyak. Joe  Drabyak. Texas Ranger. Acesta este 
partenerul meu, fratele meu, Jimbo. 

Monsieur Delacroix făcu o plecăciune: 

— Ah, da, faimogşii fraţi Drabyak. Să intrăm! 


Monsieur Delacroix îi conduse printr-un garaj care adăpostea 
o colecţie de automobile rare şi scumpe - un Ferrari Modena 
roşu, un Porsche GT-2 argintiu, un Aston Martin Vanquish, 
câteva maşini de raliu şi, piesa de rezistenţă a acestei expoziţii, 
un Lamborghini Diablo negru lucios. 

Cei doi americani priveau cu încântare acea colecţie de 
supermaşini. Dacă misiunea lor va merge conform planului, îşi 
vor achiziţiona şi ei câteva maşini puternice americane cât de 
repede. 

— Sunt ale dumneavoastră? întrebă fratele mai mare în timp 
ce înainta în urma lui monsieur Delacroix. 

Gentilomul spilcuit pufni în râs: 

— O, nu! Eu nu sunt decât un simplu bancher din Elveţia, care 
supraveghează această distribuire de fonduri pentru clientul 
meu. Maşinile sunt ale proprietarului acestui castel. Nu ale 
mele. 

Monsieur Delacroix îi conduse pe o scară din piatră care se 


65 


afla la capătul garajului imaculat către un nivel de jos... şi, dintr- 
odată, se treziră în vremurile Evului Mediu. Pătrunseră într-o 
anticameră circulară, cu pereţi de piatră. Un tunel lung şi îngust 
se deschidea în partea stângă şi dispărea în bezna subterană, 
luminată doar de nişte torţe. 

Monsieur Delacroix se opri şi se întoarse către cel mai mic 
dintre cei doi texani: 

— Tinere monsieur James. Dumneata rămâi aici, iar fratele 
dumitale şi cu mine vom examina capetele. 

Fratele mai mare încuviinţă din cap către fratele lui mai mic. 
Monsieur Delacroix îl conduse apoi pe acesta de-a lungul 
tunelului lung, luminat de torţe. 

La capătul tunelului se afla un birou magnific. Un perete 
întreg al biroului era ocupat de o fereastră care oferea o vedere 
splendidă spre Oceanul Atlantic întins către orizont. 

Când se apropiară de capătul tunelului, monsieur Delacroix se 
opri din nou. 

— Îmi daţi, vă rog, recipientul dumneavoastră... 

Vânătorul de recompense îi înmână cutia albă de transport 
medical. 

Monsieur Delacroix zise: 

— Şi-acum vă rog să aşteptaţi aici. 

Delacroix intră în birou, lăsându-l în faţa uşii pe vânătorul de 
recompense texan, în tunelul de piatră. Delacroix traversă 
încăperea spre biroul său, scoase o telecomandă din haină şi 
apăsă pe un buton. 

Trosc! Trosc! Trosc! 

Trei uşi de metal căzură năprasnic în tunelul medieval din 
fantele care se aflau în tavan. Primele două uşi izolară 
anticamera, închizându-l pe tânărul Drabyak în încăperea de 
piatră circulară şi tăindu-i orice legătură cu scările care duceau 
sus, în garaj, şi cu tunelul în care se afla fratele lui mai mare. A 
treia uşă de metal izolă biroul de tunel, despărţindu-l pe 
monsieur Delacroix de Joe Drabyak. 

Două ferestruici din plexiglas, care erau tăiate în fiecare uşă 
de oţel, le permiteau celor doi fraţi să privească afară din noile 
lor închisori. Auziră glasul lui monsieur Delacroix prin nişte 
difuzoare instalate în tavan: 


66 


— Domnilor, după cum bine ştiţi şi dumneavoastră, o 
vânătoare de recompense de o asemenea anvergură îi atrage - 
cum să mă exprim mai bine - pe unii indivizi lipsiţi de scrupule. 
Veţi rămâne unde vă aflaţi acum, în timp ce eu voi verifica 
identitatea fiecărui cap pe care mi l-aţi adus. 


Monsieur Delacroix puse cutia pe biroul său şi o deschise cu 
îndemânarea unui expert. Două capete se holbau la el cu nişte 
ochi reci. Unul era acoperit cu sânge, iar ochii aveau o privire 
îngrozită. Celălalt era într-o stare şi mai proastă. Fusese ars 
aproape în întregime. 

Punându-şi o pereche de mănuşi chirurgicale, scoase cu calm 
din cutie capul acoperit cu sânge şi îl puse pe un dispozitiv de 
scanat de lângă computerul său. 

— Şi cine pretinzi că este acesta? îl întrebă monsieur 
Delacroix pe Drabyak prin interfon. 

— Israelianul, Rosenthal, răspunse Drabyak. 

— Rosenthal, spuse Delacroix şi introduse numele în 
computer. Hmmm... agent Mossad... nicio mostră ADN. Tipic 
pentru israelieni. Nicio problemă. Am primit instrucţiuni în 
legătură cu problema aceasta. Va trebui să folosim alte metode. 

Delacroix porni dispozitivul de scanat pe care aşezase capul 
rănit. Asemenea unui tomograf, aparatul trecu o serie de raze 
laser peste cap. Odată ce aparatul termină de scanat capul, 
Delacroix îi deschise cu calm gura şi expuse dinții în faţa 
scannerului cu laser. 

Apoi Delacroix apăsă pe un alt buton al tastaturii şi compară 
analiza făcută capului cu o serie de imagini din baza de date a 
computerului său. 

Computerul scoase un sunet, iar Delacroix zâmbi: 

— Exactitatea comparaţiei este de 89,337%. In conformitate 
cu instrucţiunile pe care le-am primit, o exactitate de 75% sau 
mai mare este suficientă pentru a garanta plata recompensei. 
Domnilor, primul cap a fost identificat cu succes după forma 
craniului şi fişa dentară ca fiind al maiorului Benjamin Y. 
Rosenthal din Mossadul israelian. Sunteţi acum mai bogaţi cu 
18,6 milioane de dolari. 

Cei doi vânători de recompense zâmbiră în cuştile lor de 


67 


piatră. 

Apoi Delacroix scoase cel de-al doilea cap. 

— Şi acesta? întrebă el. 

Drabyak răspunse: 

— Este Nazzar, din gruparea HAMAS. I-am dat de urmă în 
Mexic. Cumpăra arme M-16 de la un furnizor de droguri. 

— Extrem de fascinant! zise Delacroix. 

Al doilea cap era înnegrit din cauza arsurilor şi jumătate din 
dantura sa părea a fi fost distrusă de un glonţ sau de o lovitură 
de ciocan. 

Monsieur Delacroix verifică dantura şi craniul. Cei doi 
vânători de recompense stăteau cu sufletul la gură. Deveneau 
din ce în ce mai neliniştiţi, în timp ce monsieur Delacroix 
verifica cele două capete. Cel de-al doilea cap se potrivi în 
proporţie de 77,326% cu baza de date din computer. 

Monsieur Delacroix spuse: 

— Procentajul este de 77%, fără îndoială din cauza focului şi a 
glonţului care au deteriorat capul. Şi-acum, după cum ştiţi, 
conform instrucţiunilor primite, o potrivire de 75% sau mai mare 
este suficientă pentru a garanta plata recompensei... 

Vânătorii de recompense zâmbiră. 

— ... Doar dacă nu există vreo problemă privind ADN-ul 
individului, caz în care trebuie să o verific, adăugă Delacroix. Şi, 
din evidenţa pe care o am eu aici, se pare că există o mostră 
ADN a acestui individ. 

Cei doi vânători de recompense se întoarseră şi se uitară unul 
la celălalt, uluiţi. 

Joe Drabyak zise: 

— Dar nu se poate... 

— Ba da, zise Delacroix, conform evidenţei pe care o am, 
domnul Yousef Nazzar a fost întemnițat în Regatul Unit, în 1999, 
fiind acuzat de trafic de arme. In conformitate cu politica 
închisorilor din Regatul Unit, i s-a prelevat o mostră de sânge 
pentru ADN. 

În timp ce Joe Drabyak strigă, încercând să îl oprească, 
monsieur Delacroix injectă un ac sub pielea obrazului stâng al 
capului ars din faţa lui şi recoltă sânge, apoi aşeză sângele într- 
un analizor conectat la computer. Se auzi un alt sunet - unul 


68 


care nu prevestea nimic bun. 

Delacroix se încruntă şi, dintr-odată, expresia de pe chipul lui 
deveni amenințătoare. 

— Domnilor... zise el încet. 

Vânătorii de recompense încremeniră. Bancherul elveţian 
tăcu ca şi cum s-ar fi simţit jignit de această indiscreţie. 

— Domnilor, acest cap este un fals. Acesta nu este capul lui 
Yousef Nazzar. 

— Un moment... începu Joe Drabyak. 

— Vă rog să tăceţi, domnule Drabyak! Operația estetică a fost 
destul de convingătoare; aţi apelat la un chirurg estetician bun, 
acest lucru este evident. Arderea capului pentru a înlătura orice 
identificare vizuală, ei bine, este o metodă inteligentă, dar 
învechită. lar dantura refăcută este un fals foarte reuşit, însă nu 
aţi ştiut că există o mostră de ADN, nu-i aşa? 

— Nu, mârâi fratele mai în vârstă. 

— Atunci, şi capul lui Rosenthal este un fals? 

— Un asociat al nostru a făcut rost de el, minţi Joe Drabyak, şi 
ne-a asigurat că este... 

— Dar dumneata mi l-ai adus, monsieur Drabyak, aşadar, este 
responsabilitatea dumitale. Să fiu mai concis. În acest moment, 
sinceritatea v-ar putea fi de ajutor. Capul lui Rosenthal este şi el 
un fals? 

— Da, răspunse Drabyak, făcând o grimasă. 

— Aceasta este o ofensă gravă adusă regulilor impuse de 
vânătoare, domnule Drabyak. Clienţii mei nu vor tolera aceste 
încercări de a-i înşela. Înţelegeţi acest lucru? 

Joe Drabyak nu zise nimic. 

— Din fericire, am primit instrucţiuni în caz că ar apărea 
această problemă, zise Delacroix. Monsieur Drabyak cel mare, 
ştii cumva ce este tunelul în care te afli dumneata acum? 

— Nu. 

— Ah, da. Cum am putut oare să uit: doar sunteţi americani. 
Nu ştiţi nimic despre istoria lumii în afară de numele 
preşedinţilor americani şi ale capitalelor fiecărui stat din Statele 
Unite. Cunoştinţele în ceea ce priveşte metodele de luptă 
medievale din Europa ar fi oarecum peste puterea voastră de 
înţelegere, nu-i aşa? 


69 


Pe chipul lui Drabyak nu se putea citit nimic. 

Delacroix oftă. 

— Monsieur Drabyak, tunelul în care te afli dumneata acum 
era folosit pe vremuri pentru a-i prinde în capcană pe cei care 
atacau acest castel. Când ostaşii inamici pătrundeau în acest 
tunel, uleiul fierbinte ţâşnea prin jgheaburile din ziduri, 
ucigându-i pe intruşi în cel mai atroce mod posibil. 

Joe Drabyak se întoarse repede şi privi pereţii tunelului de 
piatră care îl înconjurau. Şi, într-adevăr, sus, aproape de tavan, 
aceştia aveau nişte găuri de mărimea unui coş de baschet. 

— Totuşi, acest castel a suferit o uşoară modificare, zise 
Delacroix, ca să ţinem pasul cu tehnologia modernă. Să ne uităm 
la fratele dumneavoastră. 

Joe Drabyak se întoarse şi se holbă prin geamul de plexiglas 
din uşa de oţel care îl despărţea de fratele lui mai tânăr. 

— Şi-acum, ia-ţi rămas-bun de la fratele dumitale, răsună în 
difuzor glasul lui monsieur Delacroix. 

Din biroul său, Delacroix ridică din nou telecomanda şi apăsă 
pe un alt buton. Intr-o clipă, un sunet ca un huruit mecanic, care 
nu prevestea nimic bun, răsună din pereţii de piatră ai 
anticamerei circulare în care se afla fratele mai mic. 

Acel huruit devenea din ce în ce mai intens, apropiindu-se mai 
repede şi mai repede. Fratele mai mic nu părea a fi afectat. 
Apoi, cu o violenţă înspăimântătoare, fu cuprins de convulsii şi-şi 
duse mâna la piept, în dreptul inimii. Pe urmă îşi acoperi 
urechile cu mâinile - cu un minut înainte să îi ţâşnească sângele. 

Începu să ţipe. 

Apoi, în timp ce fratele lui mai mare privea totul, se întâmplă 
un lucru îngrozitor. În momentul în care sunetul ca un huruit 
metalic ajunse la punctul culminant, pieptul fratelui său mai mic 
se despică pur şi simplu, iar cutia toracică îi ieşi împroşcând un 
amestec dezgustător de sânge şi cheaguri. 

Fratele mai mic căzu pe podeaua anticamerei, cu ochii goi şi 
cutia toracică deschisă. Era mort. 

Se auzi vocea lui Delacroix: 

— Un sistem de apărare cu microunde, monsieur Drabyak. 
Foarte eficace, nu-i aşa? 

Joe Drabyak rămase încremenit. Se învârti în loc, neavând 


70 


nicio putere să încerce să scape. 

— Nenorocitule! Parcă ziceai că sinceritatea ne va fi de 
ajutor! strigă el. 

Delacroix râse. 

— Voi, americanii, credeţi că puteţi să vă tocmiţi ca să scăpaţi 
din orice situaţie. Am zis că s-ar putea să vă fie de folos, însă, în 
acest caz, am ajuns la concluzia că nu vă va fi de folos. 

Drabyak privi rămăşiţele înfiorătoare ale fratelui său. 

— La fel vei proceda şi cu mine? 

Monsieur Delacroix zâmbi. 

— Ah, nu. Spre deosebire de tine, eu iubesc istoria. Uneori, 
metodele tradiţionale îţi aduc cele mai mari satisfacţii. 

Şi, zicând acestea, bancherul elveţian apăsă pentru a treia 
oară un buton al telecomenzii... O sută de litri de ulei fierbinte 
ţâşni prin găurile din pereţii tunelului în care se afla Joe 
Drabyak. Fiecare centimetru de piele fu ars - toată pielea de pe 
faţă fu arsă într-o clipită. In locurile unde uleiul fierbinte îi 
atingea hainele, acestea se topeau pur şi simplu, intrându-i în 
trup. 

Pe măsură ce uleiul îi topea pielea, Drabyak tipa. Urlă, se 
zvârcoli şi gemu până când, în cele din urmă, îşi dădu suflarea. 
Nimeni nu îl putu auzi. 

Cocoţată pe un vârf stâncos care dădea înspre Oceanul 
Atlantic situat pe coasta Bretaniei, Forteresse de Valois se afla 
la 32 de kilometri de cel mai apropiat oraş. 


71 


2 


UNDEVA ÎN INIMA MUNŢILOR HINDUKUS 
GRANIŢA DINTRE AFGANISTAN Şi TADJIKISTAN 
26 OCTOMBRIE, ORA 13.00 ORA LOCALĂ 

(ORA 03.00 E.S.I.SUA) 


Parcă ar fi intrat pe porţile iadului. Vehiculul blindat uşor, cu 
opt roţi, al locotenentului Elizabeth Gant înfrunta o furtună de 
nisip şi praf pe măsură ce traversa cei 180 de metri de spaţiu 
deschis, care proteja intrarea în reţeaua de peşteri a teroriştilor. 

O furtună cumplită de gloanţe ciuruia pământul în jurul 
vehiculului pe măsură ce acesta înainta uşor înspre intrarea în 
peşteră, care era apărată de o barieră formată din artilerie grea. 

Aceasta era a cincea încercare a Aliaților de a-şi infiltra 
trupele în sistemul de peşteri - o mină sovietică transformată, 
care îi adăpostea pe locotenentul lui Osama bin Laden, Hassan 
Zawabhiri, şi vreo două sute de terorişti Al-Qaeda înarmaţi până- 
n dinţi. 

Mai mulţi ani după ce regimul taliban fusese înlăturat din 
Kabul - cu toate că, de atunci, s-a dus un război mai vizibil care 
a fost câştigat împotriva lui Saddam Hussein în Irak - 
Operaţiunea „Enduring Freedom”!? încă ducea lupte în cele mai 
întunecate părţi din Afganistan: peşterile. 

Căci anihilarea completă a grupării Al-Qaeda nu putea fi 
realizată până când nu erau verificate toate peşterile unde se 
ascundeau teroriştii, iar acest lucru implica un război care nu 
era potrivit pentru transmisiunile canalelor de televiziune CNN 
şi Fox. Era un mod de luptă josnic, murdar. O luptă corp la corp, 
care se dădea în interiorul peşterilor. 

Tocmai în această săptămână, forţele americane şi cele 
britanice descoperiseră această reţea de peşteri în nordul 
îndepărtat al ţării, la graniţa dintre Afganistan şi Tadjikistan. 


12 Enduring Freedom - Libertate trainică (n.tr.) 
72 


Peştera principală care alcătuia baza operaţională teroristă se 
afla în Afganistan. Era nucleul reţelei Al-Qaeda. 

O mină de cărbuni sovietică, abandonată, cândva cunoscută 
ca fiind Mina Karpalov, fusese transformată de compania de 
construcţii a lui Osama bin Laden într-un labirint de peşteri: 
caverne în care teroriştii trăiau şi munceau şi în care aceştia 
strânseseră un adevărat arsenal de arme. 

Această reţea avea şi un mecanism suplimentar de apărare: o 
capcană cu gaz metan. 

Cărbunele emană metan - un gaz extrem de inflamabil -, iar 
metanul, într-o concentraţie de 5%, explodează. Ajunge o 
singură scânteie şi totul sare în aer. În timp ce secţiunile 
interioare ale minei abandonate erau umplute cu aer curat care 
pătrundea prin ventilatoarele sub formă de hornuri, secţiunile 
exterioare conţineau gaz metan. 

Cu alte cuvinte, soldaţii care invadau peşterile puteau să îşi 
folosească armele până în momentul în care ajungeau în inima 
minei. 

Un singur lucru era cert: teroriştii care se retrăseseră în acest 
labirint de peşteri nu aveau să renunţe fără a opune rezistenţă. 
Cum se întâmplase cu un an în urmă în cazul luptei din provincia 
Kunduz sau în cazul luptei sângeroase de la Mazar-e-Sharif, 
aceasta avea să fie una până la moarte. 

Era ariergarda grupării Al-Qaeda. 


73 


MINA DE CĂRBUNE KARPALOV 
UNDEVA LA GRANIȚA DINTRE 
AFGANISTAN ŞI TADJIKISTAN 


Guri de 
ventilație 


i Bandă transportoare suspendată 
og di 
aa fi Baricada  Baricada ia E 
suprafa! il 
jidi ua GG Garaua aliaților Al-Qaeda 


Benzi 
transportoare A 
suspendate Guri de ventilaţie 


Al-Qaeda 


s 

Intrarea în mină era reprezentată de o arcadă largă din beton 
armat, care permitea trecerea camioanelor mari. 

Latura abruptă a muntelui care se afla deasupra intrării era 
presărată cu zeci de nişe mici pentru lunetişti, de unde teroriştii 
supravegheau zona de spațiu deschis din fața intrării. 

Şi undeva sus, printre vârfurile munţilor care acopereau mina, 

74 


se aflau două guri de aerisire - două puțuri de aerisire gemene, 
late de zece metri, care se ridicau precum nişte hornuri de pe 
fundul minei, permiţând aerului proaspăt să pătrundă înăuntru. 
Cu mult timp în urmă, teroriştii acoperiseră aceste guri de 
aerisire cu capace de camuflaj, astfel că acestea erau invizibile 
pentru avioanele-spion. 

Acele guri de aerisire erau ţintele lui Gant. Să captureze o 
gură de aerisire din interiorul minei, să arunce capacul în aer de 
jos şi apoi să trimită în sus o rază de laser care să fie 
interceptată de un bombardier C-130 care survola zona, dându-i 
astfel confirmarea de care avea nevoie pentru a nu rata ţinta. 

Şi apoi mai avea un singur lucru de făcut: să plece naibii de 
acolo înainte ca o bombă de 10 tone (cunoscută sub denumirea 
de MOAB”, „Mama tuturor bombelor”) să fie lansată pe horn în 
jos. 


Primele trei încercări din acea dimineaţă de a invada reţeaua 
de tuneluri fuseseră reuşite. De fiecare dată, două vehicule LAV- 
25 - vehicule blindate uşoare cu opt roţi - pline de puşcaşi 
marini şi soldaţi SAS supravieţuiseră ploii de gloanţe şi intraseră 
în peşteră. 

Cu toate acestea, cea de-a patra încercare fusese un eşec 
total. Se transformase într-un foc încrucişat îngrozitor cu 
grenade propulsate de rachete de fabricaţie rusească, cunoscute 
şi sub denumirea de „Ucigaşii LAV”, care izbiseră cele două 
vehicule aflate în mişcare, ucigându-i pe toţi cei care se aflau în 
interiorul lor. 

A cincea încercare îi aparținuse lui Gant, care se văzuse 
nevoită să trimită două vehicule-capcană, de mare viteză, pentru 
a distrage atenţia inamicului, după care cele două vehicule ale 
lui Gant ţâşniseră prin intrarea peşterii sub protecţia focurilor 
de tun care ţinteau spre locaţia inamicului. Funcţionase. 

Asupra vehiculelor-capcană se dezlănţui iadul - focuri de 
mitralieră, grenade care explodau peste tot în jurul lor -, în timp 
ce vehiculul LAV-25 al lui Gant ţâşni în faţă, urmat îndeaproape 
de cea de-a doua fiară pe opt roţi. 


13 MOAB - Massive Ordnance Air Blast/Mother Of All Bombs - încărcătură 
explozivă de mare putere lansată din aer/Mama tuturor bombelor (n. red.) 
75 


Versantul muntelui de deasupra intrării în peşteră erupse într- 
o explozie de focuri de tun pe când cele două vehicule blindate 
traversară în viteză câmpia întinsă şi pătrunseră repede în 
peşteră, dispărând în beznă, departe de ploaia de gloanţe şi 
intrând într-un altfel de iad. 


Elizabeth „Fox” Gant avea 29 de ani şi primise de curând 
gradul de locotenent, în urma absolvirii Academiei de Ofiţeri. 

Nu se întâmpla des ca un proaspăt ofiţer să fie numit 
comandant al unei Unităţi de Recunoaştere de elită, cu atât mai 
puţin al uneia de sine stătătoare, însă Gant nu era un ofiţer 
oarecare. 

Îndesată, blondă şi mai în formă decât mulţi atleți, era un 
conducător înnăscut. În spatele ochilor ei de un albastru-deschis 
se ascundea o minte ageră. Plus că avea deja doi ani de 
experienţă, activând ca subofiter în cadrul unei Unităţi de 
Recunoaştere. 

Se mai zvonea că avea şi prieteni sus-puşi. 

Unii ziceau că avansarea sa la conducerea Unităţii de 
Recunoaştere fusese rezultatul recomandării făcute de nimeni 
altul decât însuşi Preşedintele Statelor Unite. Avea legătură, 
ziceau unii, cu un incident care a avut loc la baza secretă a 
Forţelor Aeriene ale Statelor Unite, Zona 7, în timpul căruia 
Grant dovedise de ce este capabilă în prezenţa Preşedintelui. 
Dar aceea nu fusese decât o conjunctură. 

În final, cea mai bună recomandare venise din partea unui 
sergent de artilerie foarte respectat din Corpul Infanteriei 
Marine al cărui nume era Gena „Mother” Newman şi care 
garantase pentru Gant în cel mai potrivit mod posibil: dacă Gant 
va conduce Unitatea de Recunoaştere, zicea Mother, atunci ea 
însăşi va fi şeful detaşamentului condus de Gant. 

La 1,85 m înălţime, cu capul complet ras, cu un picior 
artificial şi nemiloasă când trebuia să ucidă, cuvintele lui Mother 
erau sfinte. De altfel, porecla sa spunea totul: era prescurtarea 
de la Motherfucker!?. 

Aşadar, Gant preluase comanda Unităţii de Recunoaştere 9 a 
Marinei Militare americane cu o lună înainte de a se îmbarca 


14 Motherfucker - Afurisita (n.tr.) 
76 


spre Afganistan. 
Mai trebuie menţionat încă un lucru despre Libby Gant. De 
mai bine de un an, era iubita căpitanului Shane M. Schofield. 


77 


3 


Avionul de vânătoare Yak-141 pe care îl furase Schofield 
înainta prin aer, aproape atingând viteza de Mach 2. 

Trecuseră aproape cinci ore de la lupta de la Krask-8, iar 
acum, dinaintea lui şi a lui Book II se desfăşurau magnificii 
Munţi Hindukus. Undeva, în interiorul lor, se afla Libby Gant - 
prim potenţial ostatic pentru oricine dorea capul lui Schofield. 

Rezervorul avionului lor era aproape gol. O oprire scurtă la un 
aerodrom sovietic abandonat într-o zonă rurală din Kazahstan le 
permisese să facă plinul, însă acum aveau din nou nevoie de 
combustibil. Trebuia să o găsească pe Gant cât mai repede. 

Deoarece nu mai avea încredere în nimeni de la baza din 
Alaska, Schofield potrivi radioul avionului pe o frecvenţă 
ascunsă a unui satelit american - frecvenţa Agenţiei de 
Informaţii Militare din SUA. 

După ce îi fusese verificată identitatea, el ceru să i se facă 
legătura la Pentagon, cu David Fairfax de la Departamentul de 
Coduri şi Criptanaliză. 

— Fairfax la telefon, se auzi în casca lui vocea unui tânăr. 

— Domnule Fairfax, aici Shane Schofield. 

— Hei, căpitane Schofield! Mă bucur să vă aud! Ce-aţi mai 
distrus azi? 

— Am inundat un submarin din clasa Typhoon, am dărâmat o 
clădire şi am lansat o rachetă balistică pentru a distruge o 
instalaţie pentru întreţinere. 

— O nimica toată, nu? 

— Domnule Fairfax, am nevoie de ajutorul tău. 

— Bineînţeles. 

Schofield şi Fairfax mai formaseră şi înainte o alianţă ciudată, 
în timpul incidentului de la Zona 7. Amândoi primiseră - în 
secret - medalii pentru curajul lor şi, după aceea, deveniseră 
prieteni buni. 

În timp ce el şi Book II zburau deasupra munţilor din 


78 


Tadjikistan în avionul de vânătoare Yak-141, Schofield şi-l 
imagina pe Fairfax şezând în faţa computerului său, într-o 
încăpere subterană a Pentagonului, îmbrăcat într-un tricou care 
purta inscripţia „Mooks”, blugi, ochelari şi o pereche de adidaşi 
Nike, molfăind o ciocolată Mars şi aducând foarte mult cu Harry 
Potter pe vremea când era student. Era un geniu în spargerea 
codurilor. 

— Aşadar, de ce ai nevoie? întrebă Fairfax. 

— De patru lucruri, zise Schofield. Mai întâi, vreau să-mi spui 
unde se află Gant în Afganistan. Locaţia exactă dată de GPS. 

— Dumnezeule, Scarecrow, asta e o informaţie secretă. Nu am 
aprobare pentru aşa ceva. Aş putea fi arestat doar dacă încerc 
să o accesez. 

— Obține aprobare. Fă orice trebuie să faci. Tocmai am 
pierdut şase puşcaşi marini buni pentru că misiunea mea din 
Siberia a fost compromisă de cineva din interior. A fost o 
înscenare menită să mă trimită în mâinile unor vânători de 
recompense. Nu pot avea încredere în nimeni, David! Am nevoie 
să faci asta pentru mine. 

— Bine. Să văd ce pot face. Altceva? 

Schofield scoase lista cu nume pe care o luase de la Wexley, 
comandantul ExSol. 

— Vreau să verifici următoarele nume pentru mine... 

Schofield citi numele de pe lista de recompense, inclusiv pe al 
său. 

— Află ce au în comun toate aceste nume. Antecedente în 
carieră, competenţe militare, culoarea părului, totul. Verifică-le 
în toate bazele de date pe care le ai. 

— S-a făcut! 

— Al treilea lucru, caută o bază din Siberia care se numeşte 
Krask-8. Află tot ce poţi despre ea. Vreau să ştiu de ce a fost 
aleasă ca locaţie pentru ambuscadă. 

— Bine. Şi ultima sarcină imposibilă? 

Schofield se încruntă, gândindu-se la un nume care fusese 
menţionat prin radio la Krask-8. 

În cele din urmă, spuse: 

— O să ţi se pară ciudat, dar poţi să cauţi informaţii despre un 
individ căruia i se spune „Black Night”? Verifică în baza de date 


79 


care conţine numele mercenarilor sau ale celor care au activat 
în armată. Individul este vânător de recompense şi, din câte ştiu 
eu, unul foarte priceput. Este pe urmele mele. Vreau să ştiu cine 


este. 
— Se rezolvă, Scarecrow. Te voi contacta de îndată ce voi 


putea. 


80 


4 


Vehiculul blindat al lui Gant se opri cu un scârţâit de roţi în 
interiorul peşterii întunecate. Uşile duble din spate fură 
deschise brusc din interior şi cei şase puşcaşi marini năvăliră 
afară, izbind pământul cu ghetele lor şi ţinând armele ridicate. 

Gant ieşi din vehicul şi scană zona, cu uriaşa Mother Newman 
lângă ea. Amândouă purtau uniforme de culoarea nisipului, căşti 
şi veste antiglonţ şi ţineau în mână pistoale-mitralieră MP-7 şi 
arbalete de mărimea unui pistol. 

În acel loc, peştera era largă şi înaltă, iar pereţii erau în 
totalitate din beton. Două şine late se pierdeau de-a lungul 
tunelului abrupt din faţa lor. Tunelul era o galerie, pe acolo se 
putea intra în mină. 

— Sphinx, aici Fox, vorbi Gant în microfonul ei. Am intrat. 
Unde eşti? 

Se auzi o voce cu accent britanic: 

— Fox, aici Sphinx. Dumnezeule, aici s-a dezlănţuit iadul! Ne 
aflăm la extremitatea estică a minei! Cam la două sute de metri 
depărtare de galerie! S-au închis în nişte buncăre din faţa celor 
două guri de aerisire, într-un... 

Semnalul se întrerupse. 

— Sphinx? Sphinx? La naiba! Gant se întoarse către doi dintre 
oamenii săi: Pokey. Freddy. Aruncaţi în aer coşurile de fum de 
sus. Trebuie să existe nişte tuneluri interioare care să permită 
accesul. Veniţi-le de hac ca să putem deschide un coridor sigur 
în mină. 

— Da, doamnă. 

Cei doi puşcaşi marini plecară. 

— Restul, zise Gant, urmaţi-mă! 


Avionul de vânătoare în care se afla Schofield zbura în viteză 
deasupra vârfurilor muntoase din Tadjikistan. 
Se auzi vocea lui Fairfax. 


81 


— Ascultă. Am găsit-o pe Gant pentru tine. Unitatea ei se află 
la Staţia de Comandă Mobilă Califomia-2, sub comanda 
colonelului Clarence W. Walker. Califomia-2 se află pe 
coordonatele GPS 06730,20 şi 3845,65. 

— Recepţionat, spuse Schofield, introducând coordonatele în 
computerul de bord. 

Fairfax continuă: 

— Mai am două informaţii referitoare la lista aceea a ta. Şapte 
dintre cele cincisprezece nume au apărut imediat în baza de 
date a personalului NATO: Ashcroft, Kingsgate, McCabe, 
Farrell, Oliphant, Nicholson şi tu. Toate aceste nume apar într- 
un document numit „Studiul MNRR întocmit de aliaţii NATO”. E 
datat din decembrie 1996. Pare a fi un fel de studiu medical 
făcut în parteneriat cu britanicii. 

— Şi unde e ţinut? 

— La sediul USAMRMC - Army Medical Research and 
Matériel Commandt5. 

— Crezi că poţi pune mâna pe el? 

— Bineînţeles. 

— Şi cealaltă informaţie? întrebă Schofield. 

— Chiar azi-dimineaţă unul dintre sateliţii-spion Echelon ai 
noştri a interceptat o transmisie vocală care provenea dintr-un 
avion care zbura deasupra Tadjikistanului. Au fost menţionate 
mai multe nume de pe lista ta. Îţi citesc transcrierea: „Baza, aici 
Demon!$. Îl avem pe Weitzman, viu, aşa cum am primit ordin. 
Mă îndrept către Mina Karpalov chiar acum. E o adevărată mină 
de aur - cel mai mare număr de ţinte de pe listă. Patru dintre ei 
se află în acelaşi loc: Ashcroft, Khalif, Kingsgate şi Zawahiri. 
În plus, şi iubita lui Schofield e aici”. 

Schofield simţi un nod în stomac. 

Fairfax zise: 

— Există o însemnare aici. Zice că vocea interceptată avea 
accent britanic şi că e al lui - oho... 

— Continuă. 


15 USAMRMC - Army Medical Research and Matériel Command - 
Departamentul de Cercetare Medicală şi Materiale de Comandă din cadrul 
armatei SUA (n.tr.) 
16 Demon - Demonul (n.tr.) 

82 


Fairfax continuă să citească: 

— Vocea identificată este cea a lui Damon F. Larkham, nume 
operaţional: Demon, fost colonel în Serviciile Aeriene Speciale 
britanice. Fairfax făcu o pauză. A fost un om important în anii 
'90, însă a fost trimis în faţa curţii marţiale în 1999 din cauza 
legăturilor sale cu un fost conducător al SAS, un tip rău pe care 
îl cheamă Trevor ]. Barnaby. 

— Mda, l-am întâlnit pe Barnaby, zise Schofield. 

— Larkham a fost condamnat la 11 ani de închisoare, dar a 
evadat în drum spre închisoarea Whitemoor, ucigând nouă 
gardieni. Acum se presupune că ar fi unul dintre conducătorii 
unei organizaţii independente de vânători de recompense, 
cunoscută sub denumirea de Gărzile Intercontinentale, Unitatea 
88 sau IG-88, cu sediul în Portugalia. Dumnezeule, Scarecrow, 
în ce dracu’ te-ai băgat? 

— În ceva ce m-ar putea face să-mi pierd capul, dacă nu sunt 
atent. 

Schofield schimbă o privire cu Book II. 

— Cât despre locul acela despre care mi-ai spus, Krask-8, zise 
Fairfax, singurul lucru pe care l-am putut afla este următorul: în 
iunie 1997, întregul oraş Krask, plus şantierele pentru 
întreţinere din împrejurimi au fost vândute unei companii 
americane, Atlantic Shipping Corporation. Pe lângă afacerile 
maritime, Atlantic are şi interese în ceea ce priveşte petrolul. A 
obţinut Krask-8 când a achiziţionat aproximativ 10 000 de 
hectare în partea de nord a Siberiei, pentru explorarea 
zăcămintelor petroliere. 

Schofield se gândi o clipă. 

— Nu. Nu mă ajută. 

Fairfax spuse: 

— Ah, şi n-am găsit nimic în legătură cu individul acela, Black 
Night, în baza de date obişnuită. Chiar acum rulez un program 
de căutare în baza de date a serviciilor secrete. 

— Mulţumesc, David. Ocupă-te în continuare de asta. Anunţă- 
mă când găseşti ceva. Acum trebuie să plec. 

Activă turboreactoarele. 


Nouă minute mai târziu, Yak-141 ateriză vertical într-un nor 


83 


de praf, într-un luminiş nu departe de o tabără mare americană, 
compusă din vehicule de deşert şi corturi militare. 

Schofield auzise că acea campanie din Afganistan devenise 
asemănătoare cu cea din Vietnam - în primul rând pentru că 
Afganistan, chiar dacă se afla în război, era principalul 
producător de heroină din lume. 

Nu numai că oamenii munţilor afgani aveau abilitatea stranie 
de a se face nevăzuţi în labirintul de peşteri ascunse, dar, din 
când în când, atunci când erau încolţiţi, aceştia încercau să-i 
mituiască pe soldaţii aliaţi cu bucăţi de heroină pură 100%. Cum 
astfel de bucăţi valorau pe străzi în jur de un milion de dolari, 
această metodă funcţiona. 

Cu o săptămână în urmă, Schofield auzise despre o unitate 
rusească ce plecase fără permisiune oficială. O întreagă unitate 
de soldaţi ai forţelor speciale Spetsnaz - 24 de bărbaţi în total, 
care se presupune că se aflau acolo în calitate de observatori - a 
furat pur şi simplu un elicopter de transport Mi-17 de fabricaţie 
rusească şi a dispărut în căutarea unei peşteri care se credea că 
era plină cu treizeci de palete care conţineau bucăţi de heroină. 

Bun venit în Afganistan. 


Avionul lui Schofield fu încercuit de puşcaşi marini înarmaţi 
până în dinţi, care nu erau prea încântați că un avion de 
vânătoare rusesc aterizează fără aprobare în mijlocul lor. Dar, în 
câteva secunde, aceştia îi recunoscură pe Schofield şi pe Book II 
şi îi însoţiră în cortul comandatului bazei, colonelul USMC! 
Clarence Walker. 

Cortul militar fusese instalat la poalele unui deal jos, dincolo 
de care se afla intrarea în mina unde se aflau membri Al-Qaeda. 

Când Schofield şi Book II intrară în cort, colonelul Walker 
stătea în picioare lângă o masă pe care se afla o hartă şi ţipa 
într-o staţie radio: 

— Păi, găseşte o cale să restabileşti legătura radio acolo! 
Pune un cablu de antenă! Foloseşte nişte afurisite de dispozitive 
şi o bucată de sfoară dacă e nevoie! Trebuie să vorbesc cu 
oamenii mei din mină înainte să apară avioanele de 


17 USMC - United States Marine Corps (Corpul Infanteriei Marine a Statelor 
Unite) (n.tr.) 
84 


bombardament! 

— Colonele Walker, zise Schofield, îmi pare rău că dau buzna 
peste dumneavoastră, dar este foarte important. Sunt căpitanul 
Shane Schofield şi trebuie să o găsesc pe doamna locotenent 
G... 

Walker se întoarse, încruntându-se: 

— Poftim?! Cine naiba eşti? 

— Domnule, sunt căpitanul Shane Schofield şi cred că în 
peşteră se mai află ceva, nu doar terorişti islamici. Poate se află 
şi vânători de recom... 

— Căpitane, dacă nu pilotezi un Hercules C-130 cu o bombă 
MOAB ghidată prin laser la bord, nu vreau să stau de vorbă cu 
tine în momentul ăsta. Stai jos şi ia un nenorocit de număr... 

— Hei! Ce dracu' e ăla? strigă cineva. 

leşiră cu toţii din cort şi priviră în depărtate, tocmai în 
momentul în care un uriaş elicopter de transport rusesc se lăsa 
uşor în faţa intrării în mină şi ateriză în praf. 

Vreo douăzeci de oameni mascaţi săriră din elicopter şi se 
făcură nevăzuţi în interiorul minei sub focurile trase de teroriştii 
care se aflau pe versanţii muntelui. 

Nici nu apucară să intre bine în mină, că elicopterul se ridică 
de la sol, aruncând în aer ascunzătorile lunetiştilor cu ajutorul 
mitralierelor instalate pe părţile sale laterale, înainte de a 
dispărea în spatele dealului, către nord. 

— Ce Dumnezeu a fost asta? strigă colonelul Walker. 

—A fost un Mi-17! Purta emblema rusească pe părţile 
laterale! răspunse un observator. A fost o unitate de escroci 


Spetsnaz! 
— Locul ăsta e ca o casă de nebuni, ca o afurisită de casă de 
nebuni... murmură Walker. Se întoarse. Bine, căpitane 


Schofield. Ştii ceva despre această...? 

Însă Schofield şi Book II dispăruseră. 

Şi, într-adevăr, singurul lucru pe care-l văzu Walker fu un 
vehicul uşor de atac care porni de pe loc cu un scrâşnet de roţi, 
cu Schofield şi Book II la bordul lui. 


Vehiculul uşor de atac traversă în goană întinderea de pământ 
dinaintea intrării în mină, adunând în urma lui un nor de praf. 


85 


Focuri de armă izbucniră de pe versantul de deasupra intrării, 
gloanţele muşcând din pământul de lângă roţi. 

Un vehicul uşor de luptă seamănă cu o maşină de teren 
folosită în deşert. Nu are parbriz, nici cabină. Este alcătuit dintr- 
o serie de bare rotunde care formează o cuşcă în jurul şoferului 
şi al pasagerului. Este uşor, rapid şi extraordinar de agil. 

Schofield începu să se rotească într-un cerc larg cu vehiculul, 
făcând să se ridice în aer un nor gros de praf, care îl ascundea 
de ochii ţintaşilor. Focurile trase de aceştia nu mai nimeriră 
tinta. 

Apoi ţâşni înăuntrul minei. 

Focurile de armă deveniră din ce în ce mai intense, până 
când, dintr-odată, se auziră mai multe explozii pe versantul 
muntelui de deasupra intrării în mină. Şase amplasamente ale 
lunetiştilor fură aruncate în aer simultan, într-o ploaie de praf. 
Intr-o clipă nu se mai auzi niciun foc de armă. Cineva aruncase 
în aer acele amplasamente chiar din interiorul minei. 

Schofield apăsă pedala de acceleraţie până la podea şi ţâşni în 
bezna din mină. 


86 


5 


La şase sute de metri adâncime, Libby Gant alerga de-a lungul 
unui tunel stâncos, călăuzită de lanterna pe care o avea pe cască 
şi de cea ataşată la arma sa MP-7. 

Era urmată de trei puşcaşi marini, iar ea îşi verifica întruna 
metanometrul, un aparat care măsoară nivelul de metan din 
atmosferă. 

În acel moment arăta 5,9%. 

Era semn rău. Se aflau încă în afara cercului protector al 
minei. Era un labirint acolo jos - o serie de tuneluri în formă 
pătrată, fiecare de mărimea unul tunel de tren şi toate aveau 
colţuri drepte rigide. Unele tuneluri păreau că se continuă la 
nesfârşit în acea beznă, altele se terminau brusc. 

Şi totul era gri. Pereţii de stâncă, tavanele joase, orizontale, 
până şi bârnele de lemn care sprijineau plafonul - totul era 
acoperit cu o pudră cenuşie stranie. 

Aceasta pătrunsese peste tot. Era praf de calcar, o substanţă 
inactivă menită să oprească praful de cărbune, extrem de 
inflamabil, să se scurgă din pereţi şi să creeze o şi mai mare 
capcană de foc. 

Când Gant şi echipa ei ajunseseră pe fundul acelei galerii 
abrupte, fuseseră întâmpinați de un soldat SAS. După ce 
căzuseră semnalele radio, acesta fusese trimis ca mesager 
verbal. 

— Luaţi-o la stânga aici, apoi mergeţi drept înainte până când 
ajungeţi la banda transportorului! Apoi mergeţi de-a lungul 
acesteia până ajungeţi la baricadă! Nu vă îndepărtați de ea, căci 
vă puteţi rătăci foarte uşor! le spusese acesta. 

Echipa lui Gant îi urmase întocmai instrucţiunile, alergând 
vreo 200 de metri în josul unui tunel sinuos cu pereţii de piatră, 
unde se afla înălţată banda unui transportor. 

Metanometrul: 5,6%... 5,4%... 

Nivelul metanului era în scădere pe măsură ce se aventurau 


87 


mai adânc în mină. 

5,2%... 4,8%... 4,4%... 

„E mai bine”, gândi Gant. 

— Ştii, zise Mother în timp ce alergau, cred că te va cere de 
soţie în Italia. 

— Mother... făcu Gant. 

După această misiune, Mother şi Grant împreună cu Schofield 
şi soţul mărunţel al lui Mother, Ralph, urmau să meargă într-o 
excursie de grup în Italia. Aveau să închirieze o vilă în Toscana 
pentru două săptămâni, înainte de a participa la faimosul 
spectacol aerian Aerostadia Italia în Milano. Punctul de atracţie 
al acestui spectacol erau două X-15 foarte rare, faimoasele 
avioane-rachetă construite de NASA, cele mai rapide avioane 
construite vreodată. Mother aştepta cu nerăbdare această 
excursie. 

— Gândeşte-te puţin, zise ea. Dealurile toscane. O vilă veche. 
Un tip stilat cum e Scarecrow nu va rata o astfel de ocazie. 

— Ţi-a spus că mă va cere de soţie, nu-i aşa? întrebă Gant, 
privind înainte. 

— Da. 

— E un fricos, spuse Gant în timp ce dădeau colţul şi, brusc, 
auziră focuri de armă. Discutăm mai târziu, zise ea, aruncându-i 
o privire lui Mother. 

Drept în faţă, în întuneric, zăriră două raze de lumină 
emanate de lanternele montate pe căşti şi umbrele soldaţilor 
aliaţi care alergau, toţi adăpostindu-se în spatele unei baricade 
provizorii, construite din echipament vechi de minerit: butoaie, 
lăzi, minischipuri goale din oţel. 

Şi dincolo de baricadă Gant zări acele guri de aerisire foarte 
importante. 

În acel spaţiu îngust, cu tavan jos şi colţuri pătrăţoase, 
caverna în care se aflau gurile de aerisire era asemenea unui 
spaţiu liber mult dorit. Înaltă cât şase etaje şi luminată de flăcări 
albe, fosforescente, caverna strălucea ca o catedrală subterană. 

Cele două guri de aerisire, largi de zece metri, dispăreau sus, 
înspre acoperiş, printr-o pereche de cavităţi identice, în formă 
de con, care se aflau în tavan. 

Şi sub gurile de aerisire avea să se dea una dintre cele mai 


88 


crunte lupte din istorie. 


Membrii Al-Qaeda se pregătiseră bine. 

Îşi construiseră şi ei o baricadă în acea cavernă cu tavan înalt 
- o baricadă care era infinit mai durabilă decât cea construită 
ad-hoc de soldaţii aliaţi. 

Era alcătuită din echipament mai mare de minerit care fusese 
lăsat în mină: vehicule mari care erau prevăzute cu burghie 
sferice, uriaşe, încărcătoare cu cupă frontală, nişte camioane 
vechi, albe, asemănătoare cu cele de tipul Humvee!5, care erau 
numite şi „role de alergare”, şi nişte containere pline cu cărbune 
care împiedicau pătrunderea gloanţelor. 

Când ajunse la baricada soldaţilor aliaţi, Gant îi văzu pe 
terorişti de partea cealaltă a cavernei: erau peste o sută, toţi 
îmbrăcaţi cu veste de piele maro, cămăşi albe şi turbane negre 
înfăşurate în jurul capului. 

Erau, de asemenea, înarmaţi până în dinţi: AK-47, M-16, 
RPG!?. Datorită aerului proaspăt din gurile de aerisire, schimbul 
de focuri în acea încăpere subterană nu prezenta niciun pericol. 

Gant îi salută pe soldaţii aliaţi prezenţi acolo. Erau vreo 
douăzeci de bărbaţi, un amestec de puşcaşi marini americani şi 
soldaţi britanici din SAS. 

Se duse lângă un comandant al Aliaților pe nume Ashcroft, 
maior SAS, nume operaţional: Sphinx. 

— E un coşmar! strigă comandantul englez. S-au pus la 
adăpost în jurul gurilor de aerisire şi vor sta acolo mult timp! Şi- 
apoi, din când în când, apare câte unul - la naiba! Vine încă 
unul! Împuşcaţi-l! Împuşcaţi-l! 

Gant se întoarse repede ca să privească peste baricada 
Aliaților. 

Dintr-odată, un terorist musulman bărbos ţâşnise dintr-o 
gaură a baricadei Al-Qaeda pe o motocicletă, trăgând cu o 
mitralieră AK-47 pe care o ţinea într-o mână şi invocându-l pe 
Allah. 


18 Vehicul militar multirol, cu tracţiune integrală, folosit de Forţele Armate ale 
Statelor Unite (n.tr.) 
19 RPG - Rocket Propelled Grenade Launcer - Lansator de grenade propulsate 
de rachetă (n. red.) 

89 


Peste pieptul său erau legate patra pachete de explozibil C4. 

Trei soldaţi SAS îl doborâră cu armele lor automate, 
aruncându-l pe sinucigaşul cu bomba din şaua motocicletei şi 
trântindu-l la pământ în urma motocicletei care rula în viteză. 

Arabul căzu la pământ ridicând un nor de praf, apoi explodă. 
O secundă fusese acolo, apoi dispăruse pur şi simplu. 

Gant făcu ochii mari. 

„Nebunie...” 

Comandantul SAS, Ashcroft, se întoarse înspre ea: 

— S-a dezlănţuit iadul, scumpo! Din când în când, nenorociţii 
trimit un sinucigaş, iar noi trebuie să-l oprim înainte să ajungă 
la baricada noastră! Problema este că e posibil să aibă o peşteră 
cu provizii pe undeva pe-acolo! Generatoare, benzină şi 
suficientă muniţie, mâncare şi apă cât să le ajungă până în anul 
3000! Suntem în impas! 

— Şi dacă am merge roată? întrebă Gant, arătând spre o serie 
de tuneluri care se aflau în partea dreaptă. 

— Nu. E o capcană. Teren minat. Am pierdut deja doi oameni 
de nădejde care au luat-o pe-acolo! Ticăloşii ăştia au aşteptat de 
multă vreme să se dea o luptă aici! Va trebui să facem faţă unui 
atac frontal. Am nevoie de mai mulţi oameni! 

În acel moment, drept răspuns cererii sale, vreo douăzeci de 
luminiţe montate pe arme îşi făcură apariţia în tunelul care 
ducea înspre intrarea în mină. 

— Ah, întăriri, zise Ashcroft, mergând de-a lungul tunelului în 
întâmpinarea lor. 

Gant îl urmări cu privirea, îl văzu stând faţă în faţă cu 
comandantul acestui nou detaşament şi dând mâna cu el. 

„Ciudat, gândi ea, colonelul Walker a spus că următoarea 
echipă nu va ajunge decât peste vreo 20 de minute. Cum au 
reuşit tipii ăştia să ajungă aici atât de repede...” 

Il văzu pe Ashcroft fluturându-şi mâna către baricadă, 
explicând care era situaţia, întorcându-se cu spatele către nou- 
venit pentru o fracțiune de secundă, timp în care comandantul 
noului detaşament de soldaţi scoase încet şi cu uşurinţă un 
obiect din cureaua sa şi îl trecu iute de-a lungul gâtului lui 
Ashcroft. 

La început, Gant nu îşi dădu seama ce se întâmplase. 


90 


Ashcroft nu se mişcă. 

Apoi, spre groaza ei, Gant văzu capul lui Ashcroft înclinându- 
se până ajunse la un unghi anormal şi se detaşă de restul 
corpului. 

Ea căscă ochii de uimire. 

ACE? 

Insă nu avu timp să se dezmeticească, deoarece, de îndată ce 
Ashcroft căzu la pământ, pistoalele-mitralieră ale acestui nou 
detaşament de soldaţi prinseră viaţă, aruncând o ploaie de 
gloanţe înspre trupele aliate adunate în spatele baricadei lor. 

Cât ai clipi din ochi, Gant se aruncă în faţă şi se ascunse într- 
unul dintre minischipurile de oţel care alcătuiau baricada, 
tocmai în momentul în care gloanţele se înfigeau în toate 
obiectele din jurul ei. O secundă mai târziu, i se alăturară 
Mother şi doi puşcaşi marini. 

Restul soldaţilor din trupele aliate nu fură la fel de norocoşi. 

Majoritatea dintre ei fură loviți din plin... şi ciuruiţi fără milă 
de această neaşteptată ploaie de gloanţe care venea din spatele 
lor. Trupurile lor pline de găuri sângerânde erau cuprinse de 
convulsii înfiorătoare. 

— Fir-ar să fie! Ce naiba se întâmplă? 

Gant se lipi mai tare de peretele ruginit al minischipului de 
oţel. 

Acum erau prinşi între două grupuri de duşmani: unul se afla 
în faţa baricadei, altul în spatele acesteia. 

Un sendviş mortal. 

— Ce facem, Chickadee? strigă Mother. 

Pe chipul lui Gant apăru o expresie hotărâtă: 

— Ne salvăm pielea. Veniţi pe-aici! 

Zicând acestea, Gant îşi conduse echipa în singura direcţie 
posibilă - sări peste partea frontală a minischipului şi ateriză, cu 
uşurinţa unei feline, pe porţiunea de pământ dintre cele două 
baricade. 


91 


6 


Chiar în acel moment, vehiculul de atac în care se aflau 
Schofield şi Book II se opri cu un scârţâit de roţi în peştera 
superioară a minei. 

Schofield văzu şinele asemănătoare cu cele ale unui montagne 
russe care se pierdeau în jos, în interiorul minei, şi făcu un pas 
înspre ele tocmai în clipa în care două siluete ieşiră în fugă 
dintr-un tunel lateral din apropiere. 

Schofield şi Book se întoarseră deodată cu armele pregătite. 
Cele două siluete întunecate făcură la fel şi... 

— Pokey? făcu Schofield mijind ochii. Pokey de Villiers? 

— Scarecrow? rosti una din siluete, lăsând arma jos. 
Dumnezeule, era cât pe ce să te împuşc. 

Era caporalul Paul „Pokey” de Villiers care tocmai se întorcea 
din locul unde aruncase în aer amplasamentele lunetiştilor Al- 
Qaeda de pe versantul muntelui împreună cu partenerul său, un 
caporal subordonat a cărui poreclă era Freddy. 

— Trebuie să o găsesc pe Gant, zise Schofield. Unde e? 

— Acolo jos, răspunse Pokey. 

Treizeci de secunde mai târziu, Schofield aluneca de-a lungul 
tunelului abrupt, la volanul vehiculului său, cu Book II pe locul 
pasagerului şi cu ceilalţi doi puşcaşi marini, Pokey şi Freddy, pe 
locurile din spate. 

Farurile luminau panta înclinată la 30 de grade, iar vehiculul 
încălecă şinele de tren care duceau înspre centrul tunelului. 

Apropiindu-se de capăt, Schofield băgă vehiculul în marşarier, 
făcând astfel ca roţile să se învârtă nebuneşte invers în timp ce 
maşina aflată în viteză înainta de-a lungul tunelului. 

Această metodă funcţionă: încetiniră, dar puţin. Viteza era 
suficient de redusă. Schofield scoase vehiculul din viteză, iar 
acesta alunecă repede înspre labirint, trecând pe lângă cadavrul 
unui soldat SAS care îşi avusese postul acolo. 


92 


Gant era complet expusă. 

Se afla în partea laterală a baricadei Aliaților, de care o 
despărţeau vreo 30 de metri de teren deschis şi 200 de 
războinici ucigaşi. 

Dacă forţele teroriste voiau să îi omoare pe ea şi pe cei trei 
puşcaşi marini din trupa sa, atunci era momentul potrivit. Gant 
era pregătită pentru ploaia de gloanţe care avea să-i curme 
viaţa. 

Dar nu se întâmplă nimic. 

În schimb, auzi focuri de armă care veneau de undeva din 
spatele baricadei Al-Qaeda. Gant se încruntă. Era o altă armă de 
foc, pe care nu o mai auzise până atunci. Zgomotul făcut de 
aceasta era prea rapid, mult prea rapid, asemănător bâzâitului 
scos de o mitralieră mică cu şase ţevi... 

Apoi văzu ceva care o luă complet prin surprindere. 

Văzu cum baricada Al-Qaeda era decimată de focuri de armă 
trase din interiorul ei - pereţii ei explodară, asaltaţi de un milion 
de gloanţe de mare velocitate - şi, dintr-odată, o mulţime de 
terorişti săreau peste propria baricadă în exterior, fugind din 
calea unei forţe nevăzute care se afla în spatele propriei 
baricade... întocmai cum păţise şi Gant. 

Încă un lucru era clar. 

Teroriştii fugeau din calea unei forţe mult mai periculoase 
decât în cazul lui Gant. In timp ce aceştia săreau cu disperare 
peste baricada lor, erau împuşcaţi în aer, din spate, şi sfâşiaţi, în 
timp ce membrele lor explodau în aer. 

O fracțiune de secundă înainte ca un astfel de luptător Al- 
Qaeda să fie rupt în bucăţi în timp ce încerca să treacă peste 
baricadă, Gant zări un laser verde aţintit asupra nefericitului. 

„Un laser verde...” 

— Aăă, doamnă locotenent! strigă Mother din spatele ei. Ce 
dracu' s-a întâmplat cu lupta asta? Eu ştiam că războaiele sunt 
purtate de către două tabere opuse! 

— Ştiu! strigă Gant. Aici sunt mai mult de două tabere opuse! 
Haideţi, urmaţi-mă! 

— Unde? 

— Există un singur mod de a rezolva această problemă, adică 
să ne îndeplinim misiunea aici! 


93 


Zicând acestea, Gant traversă în fugă porţiunea descoperită a 
câmpului de luptă, aplecându-se pe sub banda transportoare 
suspendată care se afla în partea stângă, şi se îndreptă înspre 
gurile de aerisire. 


Ajunse în capătul dinspre nord al benzii transportoare tocmai 
în clipa în care patru terorişti Al-Qaeda ţâşniră din spatele 
baricadei lor, urmăriţi de focuri de armă. 

Primii trei luptători musulmani puseră unele peste altele nişte 
cutii, care fuseseră aranjate acolo mai devreme pentru a servi 
drept trepte, şi săriră pe banda transportoare, în timp ce al 
patrulea apăsă pe un buton verde aflat pe o consolă. Banda 
transportoare prinse viaţă şi, cu cei trei bărbaţi la bord, ţâşni cu 
o viteză nemaipomenită, îndreptându-se înspre  baricada 
Aliaților. Al patrulea bărbat sări în urma lor pe banda 
transportoare şi - vuuum - se îndreptă şi el înspre partea sudică. 

— Oho, ce bandă rapidă! zise Mother. 

— Să mergem! strigă Gant şi se aruncă în spatele baricadei 
Al-Qaeda. 

leşi în spaţiul deschis - zona cu tavan înalt de sub gurile de 
aer. Arăta, într-adevăr, ca o catedrală. Lumina albă, difuză a 
lămpilor electrice lumina parţial zona. 

Mai văzu şi care era motivul pentru care teroriştii Al-Qaeda 
părăsiră în fugă siguranţa baricadei lor. 

O trupă de comando alcătuită din 15 soldaţi, îmbrăcaţi în 
uniforme negre - strigoi ai întunericului, care aveau echipament 
de vedere nocturnă şi ochelari antireflex în stilul motocicliştilor 
- ieşea, împrăştiindu-se, dintr-un tunel mic aflat în spatele 
baricadei Al-Qaeda, ascuns în colţul estic al cavernei. 

Însă armele lor fură cele care îi atraseră atenţia lui Gant. 
Acele arme care dezlănţuiseră iadul asupra trupelor Al-Qaeda. 

Aceşti soldaţi nou-veniţi erau echipați cu carabine de asalt 
MetalStorm M100. Ca şi armele electromagnetice, MetalStorm 
nu foloseşte componentele convenţionale de declanşare a 
focului. Acest tip de armă utilizează şocuri electrice rapide şi 
consecutive pentru a declanşa fiecare rafală şi astfel sunt 
capabile să declanşeze 10 000 de focuri pe minut. Se ajunge la o 


94 


adevărată furtună de metal, de aici şi numele armei”. 

Armele MetalStorm ale acestei noi forţe armate erau echipate 
cu dispozitive cu laser verde - aşadar, în mintea ei, până când 
avea să afle adevăratul lor nume, Gant se hotări să îi numească 
pe aceşti soldaţi nou-veniţi Forţa Negru-Verde. 

Un singur lucru era ciudat. Forţei Negru-Verde nu părea să-i 
pese deloc de ea. Soldaţii îi urmăreau doar pe teroriştii care 
încercau să scape. 

În mijlocul acestui talmeş-balmeş, Gant se strecură pe 
suprafaţa prăfoasă de sub gura de aerisire din partea stângă şi 
începu să ridice la verticală un lansator de grenade. Când 
lansatorul fii pregătit, Gant strigă: „Gata!” şi apăsă pe trăgaci. 
Apoi, cu un vâjâit puternic, grenada ţâşni în sus pe gura de 
aerisire, dispărând cu viteza unei rachete înainte de a se auzi... 

...BUM! 

La şase sute de metri deasupra lor, grenada se izbi de capacul 
de camuflaj care acoperea gura de aerisire, aruncându-l în aer 
în mii de bucăți. Reziduurile coborâră în gura de aerisire ca o 
ploaie, aterizând pe pământ, în timp ce o rază de lumină 
naturală inundă caverna. 

Când ploaia de reziduuri încetă, Gant păşi din nou în față şi, 
înconjurată de echipa sa, ridică un nou dispozitiv, unul mai mic: 
o diodă laser compactă. 

Apăsă pe un întrerupător. 

Dintr-odată, din dispozitiv țâşni o rază roşie de laser în sus, 
spre gura de aerisire, pierzându-se în horn şi ţâşnind înspre cer. 

— Către toate unităţile, aici Fox, vorbi Gant în staţia ei. Dacă 
mai sunteţi în viaţă, atenţie la mine. Laserul este fixat. Repet, 
laserul este fixat. După parametrii misiunii, bombardierele vor 
ajunge aici în zece minute! Nu mă interesează ce altceva se mai 
petrece aici, haideţi să aruncăm în aer mina asta, oameni buni! 


În tabăra puşcaşilor marini din exteriorul minei, un ofiţer de 
comunicaţii se ridică în picioare lângă pupitrul de comandă. 

— Domnule colonel! Tocmai am interceptat o rază laser 
ţâşnind din mină! E cea emisă de Gant. Au reuşit. 

Colonelul Walker făcu un pas înainte. 


20 Metal Storm - Furtună de metal (n. red.) 
95 


— Anunţă bombardierele C-130 şi spune-le că au un laser. Şi 
trimite trupele de evacuare la intrarea în mină să îi ajute pe cei 
care vor ieşi dinăuntru. In zece minute, mina aia va fi rasă de pe 
suprafaţa pământului şi nu putem aştepta după cei rămaşi în 
urmă. 


Gant, Mother şi cei doi puşcaşi marini se întoarseră. Se aflau 
încă în spatele baricadei Al-Qaeda şi erau nevoiţi să se întoarcă 
la cea a trupelor aliate, apoi mai departe, către intrarea în 
galeria abruptă. 

Nu ajunseră prea departe. 

De-abia se puseră în mişcare când văzură mai mulţi soldaţi 
adunaţi în faţa baricadei Al-Qaeda, la limita cu terenul deschis. 

Patru războinici Al-Qaeda erau înconjurați de şase soldaţi ai 
Forţei Negru-Verde care îşi ţineau armele MetalStorm aţintite 
asupra lor. 

Gant urmărea scena din spatele baricadei. 

Comandantul Forţei Negru-Verde făcu un pas înainte, îşi trase 
de pe cap cagula, lăsând să se vadă un maxilar pătrat ca al unui 
model masculin şi nişte ochi albaştri frumoşi. Se adresă 
teroriştilor: 

— Tu eşti Zawahiri? Hassan Zawabhiri... 

Unul dintre oamenii Al-Qaeda îşi ridică sfidător bărbia: 

— Eu sunt Zawabhiri, zise el. Şi nu mă poţi omori. 

— De ce nu? întrebă comandantul echipei Negru-Verde. 

— Pentru că Allah este apărătorul meu, răspunse cu nepăsare 
Zawabhiri. Nu ştii? Eu sumt luptătorul ales de El. Eu sunt Alesul 
Lui. Vocea lui se intensifica din ce în ce mai mult. Intreabă-i pe 
ruşi. Dintre mujahedinii capturați, doar eu am supravieţuit 
experimentelor sovietice din temniţele Gulagului din Tadjikistan. 
Intreabă-i pe americani! Numai eu am supravieţuit atacurilor lor 
cu rachete după bombardarea ambasadei africane! Incepu să 
tipe: lIntreabă-i pe cei din Mossad! Ei ştiu! Doar eu am 
supravieţuit câtorva încercări de asasinat! Niciun om născut pe 
acest pământ nu mă poate omori! Eu sunt Alesul. Eu sunt 
trimisul lui Dumnezeu. Eu sunt invincibil! 

— Tu, zise comandantul echipei, te înşeli. 

Trase un foc cu arma sa MetalStorm în pieptul lui Zawahiri. 


96 


Teroristul fu aruncat pe spate, cu torsul făcut terci şi cu trupul 
spintecat în două. Apoi comandatul cel chipeş păşi înainte şi 
făcu cel mai oribil lucru. Se aplecă deasupra cadavrului lui 
Zawabhiri, scoase o macetă de la spate şi, cu o lovitură precisă, 
reteză capul lui Zawabhiri. 

Gant făcu ochii mari. Mother rămase cu gura căscată. 

Apoi, spre oroarea lor, comandantul Forţei Negru-Verde luă 
capul lui Zawabhiri şi îl aşeză cu neglijenţă într-o cutie medicală 
albă. 

Mother spuse cu respiraţia întretăiată: 

— Ce naiba se petrece aici? 

— Nu ştiu, răspunse Gant. Dar nu vom afla acum. Trebuie să 
ieşim de-aici. 

Se întoarseră şi văzură un grup de treizeci de terorişti Al- 
Qaeda năvălind înspre ei - înspre banda transportoare, urlând, 
ţipând, golindu-şi mitralierele în van - urmăriţi fiind de mai 
mulţi soldaţi din Forţa Negru-Verde. 

Gant deschise focul - dobori patru terorişti. 

Mother făcu la fel - omori alţi patru. 

Ceilalţi doi puşcaşi marini din echipa lui Gant fură călcaţi în 
picioare de mulţimea de terorişti care fugeau pe unde apucau. 

— Sunt prea mulţi! strigă Gant către Mother. Apoi sări în 
partea stângă, ferindu-se din calea teroriştilor. 

Cât despre Mother, aceasta se retrase în spate spre lăzile 
care duceau la banda transportoare, trăgând încontinuu cu 
arma, până când fu copleşită de numărul mare de terorişti şi fu 
aruncată pe spate în transportorul care se afla în mijlocul lor. 

Bărbatul care îl omorâse pe Zawabhiri părea amuzat de 
această scenă în care teroriştii Al-Qaeda se înghesuiau cu 
disperare în transportor. 

Unul dintre ei se întinse către pupitrul de control al benzii 
transportoare şi lovi un buton mare, galben. 

Un huruit mecanic umplu caverna şi, de unde se afla, Gant se 
întoarse să afle de unde se auzea. 

Dincolo de baricada aliaţilor, la capătul îndepărtat al 
transportorului, fusese activat un concasor uriaş. 

Era compus doar din doi cilindri masivi, acoperiţi fiecare cu 
sute de „dinţi” conici pentru sfărmat piatra. 


97 


Gant privea cu respiraţia întretăiată cum teroriştii Al-Qaeda 
săreau acum de pe banda transportoare care gonea, pentru a-şi 
salva viaţa. O căută din priviri pe Mother, sperând că va sări şi 
ea, dar nu se întâmplă asta. 

Gant nu zări pe nimeni care să semene cu Mother sărind de 
pe banda transportoare. 

La naiba! 

Mother se afla pe banda transportoare care înainta cu iuţeală 
către concasor. 


Într-adevăr, Mother se afla pe acea bandă care se grăbea cu 
repeziciune către concasorul care se afla la 60 de metri 
depărtare. 

Problema era că ea se lupta cu doi terorişti Al-Qaeda. Dacă 
ceilalţi soldaţi Al-Qaeda se hotărâseră să sară de pe banda 
transportoare, aceştia doi luaseră hotărârea să moară sfărâmaţi 
de concasor... Şi aveau de gând să o ia şi pe Mother împreună 
cu ei. 

Banda transportoare înainta cu viteză de-a lungul cavernei, 
către concasor, cu 30 de kilometri pe oră - opt metri pe 
secundă. 

Mother îşi pierduse arma când se urcase pe bandă, iar acum 
se lupta din răsputeri cu cei doi terorişti. 

— Sinucigaşi nenorociţi! strigă ea în timp ce se lupta. 

La cei 1,85 metri ai ei era rezistentă, destul de puternică încât 
să ţină piept celor doi atacatori ai săi, însă nu să-i învingă. 

— Credeţi că mă veţi dobori, hm? le strigă ea. Nu prea cred! 

Pe unul îl lovi tare cu piciorul în zona genitală, iar acesta urlă 
de durere. Îl dădu peste cap, către concasorul care acum se afla 
la doar 20 de metri depărtare şi se apropia cu repeziciune. Însă 
al doilea individ se ţinea bine. Strâns. Era un luptător tenace şi 
nu îi dădea drumul la braţe. El se afla pe spate şi cu picioarele 
înainte. Mother se afla cu faţa, pe burtă, cu capul înainte. 

— Dă-mi drumul! urlă ea. 

Primul luptător Al-Qaeda intră în concasor. Un țipăt de 
agonie. O explozie de sânge. O parte din el împrăştiindu-se pe 
faţa lui Mother. Apoi, într-o clipă de luciditate, Mother îşi dădu 
seama. Nu avea să reuşească. Era prea târziu. Avea să moară. 


98 


Timpul parcă se oprise în loc. Teroristul care o ţinea de braţe 
intră în fălcile concasorului cu picioarele înainte. Acesta îl 
înghiţi în întregime, iar Mother văzu totul îndeaproape: un 
bărbat înalt de 1,80 metri înghiţit într-o secundă. O altă explozie 
de sânge îi acoperi faţa de foarte aproape. 

Apoi văzu fălcile concasorului care se roteau la doar câţiva 
centimetri depărtare de faţa ei, văzu fiecare dinte zimţat, 
sângele de pe fiecare dintre ei, îşi văzu mâinile dispărând în... şi 
apoi, brusc, fu ridicată în aer, deasupra gurii deschise a 
concasorului. 

Dar nu fusese ridicată prea sus. Doar câţiva centimetri, atât 
cât să nu mai atingă cu picioarele banda transportoare, atât cât 
să o oprească să înainteze. 

Mother se încruntă şi-şi întoarse repede capul. 

Şi, sus, deasupra ei, prins cu o mână de o grindă de oţel, iar 
cu cealaltă ţinând-o de gulerul vestei antiglonţ, era Shane 
Schofield. 


99 


7 


Cinci secunde mai târziu, Mother se afla din nou pe pământ 
alături de Schofield, Book II şi de noii lor tovarăşi, Pokey şi 
Freddy. Vehiculul blindat fusese parcat în apropiere, în spatele 
baricadei Aliaților. 

— Unde-i Gant? strigă Schofield, încercând să acopere cu 
glasul său vacarmul de acolo. 

— Ne-am despărţit lângă baricada cealaltă! strigă şi Mother. 

Schofield aruncă o privire în direcţia aceea. 

— Scarecrow! Ce naiba se întâmplă? Cine-s toţi oamenii ăştia? 

— Nu ştiu încă! Tot ce ştiu este că sunt vânători de 
recompense! Şi cel puţin unul dintre ei e pe urmele lui Gant! 

Mother îl apucă de braţ. 

— Aşteaptă. Am veşti proaste! Am instalat deja laserul pentru 
bombardiere. Mai avem exact - se uită la ceas - opt minute până 
când mina asta va fi lovită de o bombă de 10 000 de kilograme 
dirijată prin laser! 

— Atunci ar fi bine să o găsim mai întâi pe Gant, zise 
Schofield. 


După ce teroriştii Al-Qaeda trecură în fugă pe lângă ea, Libby 
Gant sări în picioare, însă observă că pe pieptarul ei erau 
aţintite câteva raze de laser verde. 

Îşi ridică privirea. 

Era înconjurată de un mic grup al Forţei Negru-Verde, şase 
oameni, cu armele lor MetalStorm îndreptate către ea. Unul 
dintre soldaţii îmbrăcaţi în negru îşi ridică mâna şi păşi în faţă. 
Îşi scoase casca şi ochelarii, arătându-şi chipul. Gant nu avea să 
uite niciodată acest chip. Nu va putea să-l uite. Parcă era un 
personaj desprins dintr-un film de groază. 

Cândva, în trecut, capul acestui bărbat fusese cuprins de 
flăcări - întregul craniu era fără păr şi îngrozitor de zbârcit, cu 
pielea arsă, plină de băşici şi de cicatrici. Lobii urechilor se 


100 


topiseră, unindu-se cu părţile laterale ale capului. 

Cu toate acestea, ochii bărbatului străluceau de încântare. 

— Eşti Elizabeth Gant, nu-i aşa? întrebă el cu amabilitate, 
luându-i armele. 

— D... da, răspunse mirată Gant. 

Ca şi celălalt comandant al echipei Negru-Verde, bărbatul 
chel vorbea cu un accent britanic. Avea în jur de 40 de ani. Era 
experimentat. Viclean. 

li scoase lui Gant din tocul de la spate cârligul magnetic şi îl 
aruncă jos, departe de ea. 

— Îmi pare rău, dar nici pe ăsta nu-l poţi păstra, zise el. 
Elizabeth Louise Gant, poreclă: Fox. 29 de ani. Proaspăt 
absolventă a Academiei de Ofiţeri. Ai terminat a doua din clasă, 
din câte ştiu eu. Fost membru al Unităţii 16 din Detaşamentul de 
Recunoaştere al Puşcaşilor Marini, sub comanda lui Shane M. 
Schofield, locotenentul Detaşamentului pe vremea aceea. Fost 
membru al HMX-1, Detaşamentul Elicopterului Prezidenţial, tot 
sub comanda căpitanului Shane M. Schofield. lar acum... acum 
nu te mai afli sub comanda căpitanului Schofield din cauza 
regulamentului trupelor de Marină în ceea ce priveşte 
fraternizarea. Locotenent Grant, eu sunt colonelul Damon 
Larkham, porecla: Demon. Ei sunt oamenii mei, Gărzile 
Intercontinentale, Unitatea 88. Sper că nu te superi, dar trebuie 
să stai cu noi o perioadă. 

Zicând acestea, unul dintre oamenii lui Larkham o apucă din 
spate şi îi puse pe gură şi pe nas o cârpă îmbibată cu cloroform 
şi, într-o clipă, Gant adormi. 

O secundă mai târziu, comandatul chipeş şi tânăr pe care 
Gant îl văzuse retezându-i capul lui Zawahiri apăru lângă Demon 
Larkham ţinând în mână trei lăzi frigorifice portabile. 

— Domnule, zise acesta, avem capul lui Zawahiri, al lui Khalif 
şi al lui Kingsgate. Am găsit trupul lui Ashcroft, însă nu şi capul. 
Cred că cei din gruparea Skorpions sunt aici şi ne-au luat-o 
înainte. 

Larkham dădu din cap îngândurat: 

— Hmm, maiorul Zamanov şi oamenii lui din gruparea 
Spetsnaz Skorpions. Mulţumesc, cowboy. Cred că am câştigat 
deja suficient din această incursiune. Privi către corpul lui Gant 


101 


care zăcea jos. Şi se prea poate să mai fi adăugat ceva prăzii 
noastre. Spune-le tuturor să se îndrepte spre ieşirea din spate. E 
timpul să ne întoarcem la avioane. Mina asta a fost marcată cu 
laserul pentru un atac aerian, iar bombardierele sunt pe drum. 


102 


8 


Două minute mai târziu, vehiculul lui Schofield înconjură cu 
repeziciune banda transportoare către capătul celălalt al 
baricadei Al-Qaeda şi se opri cu un scârţâit al roţilor, tăcând să 
se ridice praful. 

Schofield, Book II, Mother şi cei doi puşcaşi marini ieşiră 
repede din vehicul şi începură să o caute pe Gant. 

— Mother, cât mai este până la bombardament? strigă 
Schofield. 

— Şase minute! 

Gant dispăruse, la fel şi Forţa Negru-Verde. Zona din spatele 
baricadei Al-Qaeda era pustie, lupta luase sfârşit. Mother se afla 
în apropierea capătului baricadei, nu departe de banda 
transportoare. 

— Aici am văzut-o ultima dată. Am văzut un tip arătos din 
Forţa Negru-Verde retezând capul unui terorist şi-apoi, dintr- 
odată, o grămadă de luptători Al-Qaeda au dat năvală peste noi. 

Ea arătă înspre capătul îndepărtat al cavernei, înspre nord- 
est, dincolo de gurile de aerisire. Schofield observă acolo un 
tunel mic, de mărimea unei uşi de garaj. Şi-apoi dădu cu ochii de 
ceva, pe jos. Un cârlig cu magnet. Se duse într-acolo, îl culese şi 
văzu cuvintele „Foxy Lady” înscrise cu marker alb pe partea 
laterală. Era cârligul cu magnet al lui Gant. Il prinse de curea 
lui. 

Când se alătură celorlalţi, Mother tocmai rostea: 

— ... Şi nu uita de a patra forţă care se află aici. 

— A patra forţă? întrebă Schofield. Care a patra forţă? 

— În mina asta sunt patru forţe diferite, răspunse Mother. 
Noi, Al-Qaeda, nemernicii ăia negru-verde care au luat-o pe 
micuța mea Chickadee şi o a patra forţă: tipii ăia care l-au ucis 
pe Ashcroft şi au luat prin surprindere baricada Aliaților. 

— L-au ucis pe Ashcroft? întrebă Schofield. 

— La dracu'! l-au retezat capul. 


103 


— Dumnezeule! Este un alt grup de vânători de recompense, 
zise Schofield. Şi unde-i această a patra forţă acum? 

— Ăăă, cred că sunt deja aici... zise Book II pe un ton 
ameninţător. 

Aceştia îşi făcură apariţia din interiorul şi din jurul baricadei 
Al-Qaeda. Erau vreo 20 de soldaţi, îmbrăcaţi în uniforme cafenii, 
cagule de culoarea caramelului şi cizme de luptă galbene, de 
fabricaţie rusească. leşeau din camioanele şi containerele care 
alcătuiau baricada teroriştilor. 

Majoritatea ţineau în mâini pistoale-mitralieră cu ţeava scurtă 
VZ-61 Skorpion care arătau sinistru. Era arma specială folosită 
de unitatea de elită a forţelor speciale ruse, Spetsnaz. De la 
această armă li se trăgea porecla de Skorpions în breasla 
vânătorilor de recompense. 

Stătuseră în expectativă. 

Un bărbat care purta tresele gradului de maior păşi în faţa 
grupului. 

— Aruncaţi armele! zise el pe un ton rece şi tăios. 

Schofield şi ceilalţi patru puşcaşi marini se supuseră. Imediat, 
doi soldaţi ai unităţii Spetsnaz veniră lângă el apucându-l ferm. 

— Căpitane Schofield, ce surpriză plăcută! spuse maiorul. 
Informatorii mei nu mi-au spus că vei fi aici, dar prezenţa ta este 
un bonus bine-venit. Poate că pe capul tău s-a pus acelaşi preţ 
ca şi pe celelalte, însă există, fără îndoială, un anumit prestigiu 
care vine odată cu faptul de a fi vânătorul de recompense care îl 
capturează pe faimosul Scarecrow. 

Maiorul părea a-l cântări din priviri pe Schofield din spatele 
nasului său lung, acvilin. Strâmbă din nas. N 

— Dar poate reputaţia ta este nejustificată. Ingenunchează, te 
rog! 

Schofield rămase în picioare. Arată cu capul către dioda cu 
laser care se afla pe pământ şi care fusese inițiată de Gant. 

— Vezi dispozitivul de-acolo? Dioda aceea va conduce o 
bombă de 10 000 de kilograme, dirijată prin laser, către mina 
asta. Va ajunge aici în 5 minute... 

— Am zis să îngenunchezi! 

Unul dintre paznici îl lovi cu putere pe Schofield în spatele 
genunchilor cu patul puştii. Schofield căzu la pământ sub una 


104 


dintre cupolele gurilor de aerisire. 

Cu un sunet ascuţit de tăiş, maiorul scoase din tocul de la 
spate o sabie lucioasă: o sabie de luptă cazacă, având lama 
scurtă. 

— Într-adevăr, zise maiorul în timp ce se apropia de Schofield 
învârtind leneş sabia în mâna sa, sunt oarecum dezamăgit. Am 
crezut că va fi mult mai greu să-l ucid pe Scarecrow. 

Ridică sabia şi, prinzând-o cu ambele mâini, începu să o 
legene, dar tocmai în acel moment două puncte de laser 
albastru îşi făcură apariţia pe pieptul celor doi soldaţi care îl 
păzeau pe Schofield. În secunda următoare, cei doi fură aruncaţi 
în aer. 

Schofield sări brusc în picioare. Maiorul unităţii Spetsnaz se 
învârti pe călcâie şi îl văzură cu toţii. Stătea în spaţiul deschis, 
sub cealaltă gură de aerisire, cu două arme de vânătoare 
argintii Remington, pe care le ţinea ca pe nişte pistoale. Pe 
ţevile din oţel inoxidabil ale puştilor erau prinse nişte dispozitive 
de înaltă tehnologie, cu laser albastru. 

Lângă el, pe nişte trepiede rabatabile, se aflau două puşti- 
mitralieră FN-MAG acţionate prin telecomandă şi care erau, de 
asemenea, echipate cu laser albastru. Una dintre mitralierele- 
robot avea îndreptat laserul albastru înspre pieptul maiorului, 
iar cealaltă îşi plimba raza laser la voia întâmplării, peste 
soldaţii ruşi. 

Oricine ar fi fost acest bărbat, era îmbrăcat complet în negru. 

Uniformă neagră. 

Vestă antiglonţ neagră pe care se vedeau zgârieturi primite în 
timpul luptei. 

Cască neagră de hochei. 

Iar pe faţă - o faţă aspră, dură, bătută de vreme şi nerasă - 
avea o pereche de ochelari cu lentile antireflex galbene. 

Schofield zări pentru o clipă o frânghie groasă care atârna 
vertical din gura de aerisire de deasupra bărbatului, înainte ca 
aceasta să dispară repede în sus, ca un şarpe speriat. 

— A, bună, Dmitri! zise omul în negru. lar ai plecat fără 
permisiune? 

Maiorul unităţii Spetsnaz nu părea deloc încântat să îl vadă 
nici pe bărbatul în negru, nici punctul de laser albastru care îi 


105 


lumina pieptul. 

Maiorul rus spuse printre dinţi: 

— Este întotdeauna mai uşor să dispari în astfel de misiuni 
internaţionale. Sunt sigur că, dintre toţi oamenii, tu ştii cel mai 
bine, Aloysius. Pronunţă numele: allo-wishus. 

Bărbatul în negru, Aloysius, înaintă nepăsător printre soldaţii 
înarmaţi ai unităţii Spetsnaz. Schofield îi analiză vesta tactică. 
Era echipată cu o varietate ciudată de accesorii militare: cătuşe, 
pitoane pentru escaladări, un tub portabil de oxigen pentru 
scufundări numit Poney Bottle, până şi o lampă de sudură... 

Bărbatul în negru trecu pe lângă un soldat rus şi, deodată, 
acesta îi apucă arma şi o îndreptă în sus. 

Gura ţevii se lumină. Foc de armă. Soldatul fu ciuruit de 
gloanţe, omorât. Mitraliera-robot care se rotea reveni repede pe 
poziţie şi îşi aţinti laserul asupra celorlalţi soldaţi Spetsnaz. 

Neperturbat, bărbatul în negru se opri în faţa lui Schofield şi 
a maiorului. 

— Căpitanul Schofield, bănuiesc? întrebă el, în timp ce îl ajută 
pe Schofield să se ridice în picioare. Scarecrow. 

— Aşa e... răspunse Schofield cu precauţie. 

Bărbatul în negru zâmbi. 

— Knight. Aloysius Knight. Vânător de recompense. Văd că i- 
ai întâlnit pe Skorpions. Te rog să îl ierţi pe maiorul Zamanov. 
Are prostul obicei de a reteza capetele oamenilor de îndată ce 
face cunoştinţă cu ei. Am văzut semnalul laser din aer. Când 
trebuie să ajungă bomba? 

Schofield aruncă o privire înspre Mother. 

— În 4 minute şi 30 de secunde, zise aceasta, privindu-şi 
ceasul. 

— Dacă îi iei capul, Knight, şuieră printre dinţi maiorul rus, te 
vom urmări până la capătul pământului şi te vom ucide! 

— Dmitri, zise Knight, n-ai putea face lucrul ăsta şi dacă-ai 
vrea. 

— Te-aş putea ucide chiar acum. 

— Dar atunci vei muri şi tu, zise Knight, arătând cu capul 
către punctul albastru de pe pieptul maiorului Dmitri Zamanov. 

— Ar merita osteneala, răspunse Zamanov cu dezgust. 

— Îmi pare rău, Dmitri, zise Knight râzând. Eşti un soldat bun 


106 


şi, să ţi-o spun pe şleau, un nemernic ţicnit. Însă te cunosc prea 
bine. Nu vrei să mori. Ideea morţii te sperie îngrozitor. Mie 
unuia puţin îmi pasă de moarte. 

Zamanov încremeni. 

Din câte observă Schofield, tipul ăsta, Knight, îl prinsese pe 
Zamanov la strâmtoare. 

— Haide, căpitane, zise Knight, întinzându-i lui Schofield 
pistolul-mitralieră MP-7 pe care îl ridicase de jos. Ia-ţi oamenii şi 
urmează-mă! 

Zicând acestea, Knight îi conduse pe Schofield şi pe oamenii 
săi printre şirurile de soldaţi Spetsnaz, fără a fi nevoie de alte 
focuri de armă. 

— Cine eşti? îl întrebă Schofield în timp ce se îndepărtau. 

— N-are importanţă, răspunse Knight. Singurul lucru pe care 
trebuie să-l ştii în clipa asta, căpitane, este că ai un înger 
păzitor. Cineva care nu vrea să te vadă mort. 

Ajunseră la capătul estic al baricadei Al-Qaeda care se afla la 
mică distanţă de tunelul din colţul cavernei. 

Knight deschise larg portiera unui camion uriaş care alcătuia 
capătul baricadei Al-Qaeda. 

— Urcaţi! zise el. 

Schofield şi ceilalţi urcară, sub privirile ucigaşe ale soldaţilor 
Skorpions. 

Aloysius Knight sări pe scaunul şoferului şi porni motorul. 

— Şi-acum, sunteţi pregătiţi de fugă? întrebă el întorcându-se 
spre Schofield. Căci, de îndată ce vom ieşi din raza de acoperire 
a mitralierelor-robot, ticăloşii ăia vor fi foarte furioşi. 

— Sunt pregătit. 

— În regulă. 

Apoi Knight apăsă pe acceleraţie şi camionul porni cu viteză 
de pe loc, dispărând în tunelul mic din colţul cavernei. Nici nu 
apucară bine să iasă din raza vizuală, că 20 de soldaţi din echipa 
Spetsnaz a lui Zamanov se şi puseră în mişcare, sărind în alte 
camioane. Trei dintre ei săriră în vehiculul abandonat de 
Schofield. 

Motoarele huruiau, iar vânătoarea începu. 


107 


9 


Luminile farurilor în întuneric. Sărind, zdruncinându-se, raze 
asemănătoare unui tăiş de sabie care despică aerul plin de praf. 

Camionul condus de Knight înainta cu viteză prin tunelul 
îngust. Camionul era de mărimea unui Humvee, de fapt, nu era 
decât o furgonetă mai mare care avea în spate o platformă lungă 
şi cabina parţial închisă. Cu toate acestea, nu exista niciun 
perete sau geam despărțitor între cabina şoferului şi platforma 
din spate. Se putea ajunge dintr-o parte într-alta trecând peste 
scaune. 

Tunelul din jurul lor era aproape pătrat, având pereţii din 
granit şi un tavan drept, din piatră dură, susţinut de grinzi din 
lemn. Era şi foarte drept, întinzându-se în întuneric precum o 
săgeată. 

Şi era foarte strâmt, având aproape lăţimea camionului. Mai 
rămâneau doar 30 de centimetri de o parte şi de cealaltă între 
camionul care gonea şi pereţii tunelului. Deasupra vehiculului 
era un spaţiu liber de aproape un metru. Soldaţii Skorpions îi 
urmăreau îndeaproape. 

Cei trei soldaţi ruşi care conduceau vehiculul lui Schofield 
goneau acum prin tunel chiar în spatele camionului, vehiculul 
mai mic şi mai sprinten ajungându-l cu uşurinţă din urmă. 
Şoferul conducea cu viteză în timp ce tovarăşii lui trăgeau 
înspre camion cu pistoalele-mitralieră VZ-61. 

Scăldaţi de lumina mişcătoare emanată de farurile vehiculului 
de atac, Mother, Book, Pokey şi Freddy trăgeau şi ei la rândul 
lor. În spatele vehiculului de atac veneau alte trei camioane, 
pline cu alţi 17 membri ai unităţii Spetsnaz a lui Zamanov. 

Un miniconvoi, rulând cu o viteză periculos de mare printr-un 
pasaj de piatră îngust. 

— Mother, cât timp mai avem? strigă Schofield din scaunul 
pasagerului din faţă. 

— 3 minute! 


108 


— Ce lungime are tunelul ăsta? îl întrebă el pe Knight. 

— Vreo 7 kilometri. 

— Va fi foarte greu. 

Armele celor patru puşcaşi marini sclipeau, trăgând înspre 
vehiculul de atac care gonea în urma camionului. Ei alternau 
focurile, astfel încât, în timp ce doi dintre ei trăgeau, ceilalţi doi 
îşi încărcau armele. 

Urmând această schemă, Mother şi Book se adăpostiră pentru 
a-şi putea încărca armele; Pokey şi Freddy le luară locurile şi 
fură loviți de un val de gloanţe. Faţa lui Freddy dispăru, 
transformată în terci. Pokey fu lovit în gât şi căzu, strângând din 
dinţi. Book II sări pe burtă pentru a-l opri să nu cadă din spatele 
camionului, îl prinse, însă doar de atât avură nevoie soldaţii 
Skorpions. 

Încărcându-şi arma, Mother se întoarse să vadă ce se 
petrecea. Se întoarse tocmai în momentul în care doi soldaţi din 
vehiculul de atac săreau de pe capota acestuia pe platforma din 
spate a camionului! 

Book îl ţinea pe Pokey. 

Cei doi soldaţi Skorpions aterizară în picioare şi-şi ridicară 
armele ca să-i omoare pe Book şi pe Pokey. 

Fără armă încărcată, Mother se aruncă asupra celor doi şi toţi 
trei căzură pe platformă. Pereţii tunelului se perindau pe lângă 
ei ca o umbră gri. 


Knight şi Schofield văzură totul. Schofield se ridică în picioare 
ca să ajute. 

— Ia asta! strigă Knight, aruncându-i una dintre puştile sale 
de vânătoare Remington. Dacă tot te duci în spate, distruge 
maşina aia! 

Schofield trecu pe platforma din spate a camionului. O văzu 
pe Mother pe jos, luptându-se, şi pe Book II ridicându-l pe Pokey 
înapoi pe platformă. Văzu vehiculul de atac înaintând cu 
repeziciune prin tunel în spatele lor, farurile luminând spaţiul 
închis. 

Ridică puşca de vânătoare şi, ţinând-o cu ambele mâini, trase 
înspre vehiculul de atac. Reculul armei fu puternic. Efectul, şi 
mai mare. Indiferent ce proiectile folosea acest Knight, acestea 


109 


aveau un efect devastator. 

Vehiculul de atac fu pur şi simplu ridicat de pe roţi. Lovit de 
proiectil, acesta fu ridicat în aer şi se răsturnă într-o parte. Atât 
de mare era viteza cu care rula în acel spaţiu închis al tunelului 
de piatră, încât vehiculul de atac se dădu peste cap, se izbi de 
pereţii şi tavanul tunelului înainte de a se opri cu roţile în sus. 

În mod miraculos, şoferul era încă în viaţă. Nu pentru mult 
timp. O fracțiune de secundă după ce se oprise, vehiculul de 
atac fu lovit din spate, rupt în milioane de bucăţi în momentul în 
care primul camion al echipei Skorpion trecu direct prin el, 
urmat de cel de-al doilea camion, conduse de soldaţii Spetsnaz, 
iar apoi de al treilea. 

Peste câteva secunde, camioanele inamice, cu farurile 
aprinse, o luară pe urmele celui în care era Schofield. Înaintau 
cu viteză prin tunelul plin de praf. 

Primul camion rusesc acceleră şi izbi cu bara de protecţie din 
faţă pe cea din spate a camionului în care se afla Schofield. 

Ambele vehicule se clătinară din cauza impactului. 

Apoi soldații Skorpion  loviră cu picioarele parbrizul 
camionului în care se aflau, ieşind pe capota acestuia şi, înainte 
ca Schofield să poată face ceva în această privinţă, în spaţiul 
închis al tunelului întunecat, trei dintre ei săriră pe platforma 
din spate a camionului în care se afla el. 

Nici nu îi băgară în seamă pe Book II şi pe Mother, în schimb, 
se îndreptară glonţ înspre Schofield, cu pistoalele automate 
pregătite. Knight îi văzu în oglinda retrovizoare şi apăsă brusc 
pe frână. Camionul se clătină şi toţi fură aruncaţi în faţă, 
inclusiv Schofield, Mother, Book şi Pokey care se aflau în spate. 

Ca nişte piese de domino care cad, toate celelalte trei 
camioane care veneau în urma lor intrară unul într-altul. 

În camionul în care se afla Schofield, cei trei soldaţi Skorpions 
care erau pe punctul de a-l ataca fură aruncaţi în faţă. Unul 
scăpă arma în încercarea de a găsi ceva de care să se ţină; altul 
căzu lângă Schofield; al treilea fu aruncat tocmai în cabina 
şoferului, unde se izbi de tabloul de bord, iar când îşi ridică 
privirea fu întâmpinat de ţeava de argint a unei puşti de 
vânătoare, un punct de laser albastru jucând pe nasul lui. 

Bum! 


110 


Knight trase un foc de armă. 

Capul soldatului explodă ca o conservă cu suc de roşii. Knight 
apăsă iarăşi pe pedala de acceleraţie şi camionul ţâşni din nou 
înainte. Ceilalţi doi soldaţi, după ce îşi regăsiră echilibrul, nu 
aveau ochi decât pentru Schofield. Cel care rămase fără armă 
scoase un cuţit de vânătoare Warlock, iar celălalt, un pistol- 
mitralieră VZ-61, dar chiar în acel moment Knight se întoarse şi 
îi văzu. In ochi îi apăru un licăr, o privire care spunea că 
Schofield nu va putea fi atins niciodată. 

Schofield reacţionă repede. Cu o lovitură de karate, aruncă 
pistolul-mitralieră, împingându-i ţeava într-o parte tocmai în 
momentul în care inamicul său trase un foc de armă. Însă nu le 
putea face faţă amândurora. Cel care ţinea în mână cuțitul se 
aruncă asupra lui, încercând să-i taie gâtul, când, brusc, 
Aloysius Knight apăru acolo şi, cu o forţă incredibilă, îi înşfacă 
atât pe soldatul care ţinea cuțitul, cât şi pe cel care avea pistolul 
automat şi îi împinse în cabina şoferului tocmai în momentul în 
care camionul fu izbit de cel care venea din urmă. 

Knight şi cei doi soldaţi Spetsnaz fură aruncaţi în faţă, se 
izbiră de parbrizul camionului, făcându-l bucăţi, şi se prăvăliră 
pe capotă. 

Ca să spunem adevărul, nu făcură bucăţi parbrizul. Fabricat 
din geam securizat, parbrizul se crăpă, formând o pânză de 
păianjen, şi se desprinse din ramă, aterizând pe capotă într-o 
bucată rectangulară, intactă, dar mototolită. 

Cele patru camioane îşi continuară drumul vertiginos prin 
tunelul îngust. Schofield observă că Knight găsise o soluţie 
ingenioasă de a propti o bară de oţel pe pedala de acceleraţie, 
care făcea ca vehiculul să-şi continue drumul de-a lungul 
tunelului drept. Volanul era ghidat de pereţii tunelului. 

Knight se lupta cu cei doi soldaţi Skorpions pe capota 
camionului. Cel care mânuia cuțitul încercă disperat să ajungă 
la Schofield. Celălalt soldat îşi pierduse arma în încercarea lui 
de a găsi ceva de care să se prindă. 

Knight se rănise în momentul în care ieşise prin parbriz. 
Picioarele i se legănau peste botul camionului care îşi continua 
goana nebunească. Se prinsese cu mâinile de bara de protecţie 
din faţă pentru a-şi salva viaţa. 


111 


Îl văzu pe cel care ţinea cuțitul căţărându-se şi încercând să 
ajungă la Schofield, îl apucă de gheată cu putere şi îl trase către 
botul capotei... şi-apoi îl azvârli! 

Cu un țipăt sfâşietor, soldatul rus ateriză sub camion, sub 
roţile masive ale acestuia. Fu rostogolit şi zdruncinat sub roţile 
întregului convoi de camioane înainte de a fi aruncat de sub 
roţile celui de-al patrulea camion, zdrobit, mutilat şi mort. 

Celălalt soldat Skorpions care urmărise toată scena începu să 
lovească mâinile lui Knight cu piciorul, însă acesta îl apucă de 
curea şi începu să tragă de ea. 

— Nu! strigă rusul. Nuuuu! 

— Nu-l poţi avea! strigă Knight, trăgându-l pe soldatul rus 
înspre partea din faţă a capotei. 

Soldatul rus ajunse lângă Knight. Era un tip robust, cu o 
expresie de furie întipărită pe faţă. Îl apucă de gât pe Knight. 

— Dacă pic eu, Black Night, te iau cu mine... mârâi el. 

Knight îl privi drept în ochi: 

— Bine. 

Zicând acestea, Knight se desprinse de botul camionului, 
trăgându-l pe soldatul rus îngrozit cu el, şi căzu pe drumul 
prăfos în faţa camionului aflat în viteză... 


112 


10 


Soldatul Spetsnaz se izbi de pământ şi - pleosc! - fu turtit de 
roţile primului camion. Spre deosebire de Knight, acesta nu 
luase parbrizul cu el în cădere. Căzând de pe capota camionului, 
Knight apucase parbrizul crăpat şi îl aruncase pe jos. Acesta lovi 
pământul şi Knight ateriză pe el ca o felină, iar parbrizul 
alunecă pe pământul prăfos, la început în faţă, înainte ca primul 
camion să treacă pe deasupra acestuia şi pe deasupra lui 
Knight! 

Convoiul de camioane, toate patru, înaintă cu viteză peste 
Aloysius Knight care aluneca pe spate pe covorul improvizat. 

Vuuum - vuuum - vuuum... 

Knight înainta pe sub cele patru camioane şi, când să iasă de 
sub ultimul camion, scoase cea de-a doua puşcă de vânătoare, o 
tinu de ţeavă şi fixă patul puştii sub bara de protecţie a celui de- 
al patrulea camion. 

Parbrizul alunecă de sub el, rostogolindu-se în întunericul 
tunelului, iar Knight rămase agăţat în spatele camionului, cu 
picioarele târându-se pe jos. Apoi se ridică şi se căţără pe 
platforma ultimului camion, gata de luptă. 


În primul camion, Schofield se afla în scaunul şoferului. După 
ce Knight ieşise prin parbriz şi căzuse sub camion, Schofield 
îndepărtase bara de oţel de pe pedala de acceleraţie şi apucase 
volanul. 

În oglinda retrovizoare îi văzu pe Mother şi pe Book II luptând 
corp la corp cu doi nenorociţi din detaşamentul Spetsnaz. 

Văzu alți doi soldaţi ruşi sărind din al doilea camion în primul. 
Aceşti doi indivizi se repeziră direct înspre cabina unde se afla 
Schofield. 

„Sunt prea mulţi”, îşi zise Schofield. 

Îi văzu pe cei doi soldaţi ruşi înaintând repede, cu armele în 
mână. În câteva secunde, se vor năpusti asupra lui. 


113 


Apoi îşi aduse aminte ceva despre vehiculele folosite în 
minerit. Se întinse repede după centura de siguranţă. 

— Book! Mother! 'Ţineţi-vă bine de ceva! 

Apoi se întinse şi lovi cu piciorul uşa din dreapta, deschizând- 
o larg. Efectul fu imediat. Frâna de mână a camionului se activă 
instantaneu şi camionul aflat în viteză se opri brusc. Era un mod 
de siguranţă caracteristic tuturor vehiculelor de minerit. Acesta 
evita accidentarea minerilor în cazul în care uşa din dreapta s-ar 
fi deschis. Vehiculul era dezactivat imediat, iar frâna de mână 
activată. 

Luat prin surprindere, al doilea camion se izbi de spatele 
primului camion. Al treilea şi al patrulea făcură la fel, intrând 
unele într-altele şi adunându-se ca un acordeon. 

În ceea ce-i priveşte pe cei doi soldaţi ruşi care veniseră după 
Schofield, unul zbură prin spaţiul deschis unde fusese parbrizul, 
aruncat la vreo cinci metri depărtare, celălalt îşi prinse bărbia în 
acoperişul cabinei şoferului şi, în vreme ce picioarele îi fluturau 
în faţă, capul îi rămase înţepenit şi gâtul i se rupse cu un trosnet 
îngrozitor. 

În schimb, Mother şi Book II făcuseră întocmai cum fuseseră 
instruiți şi, în loc să se lupte cu inamicii lor, se ţinuseră strâns 
de ce le venise la îndemână, astfel încât, atunci când camionul 
se opri brusc, atacatorii lor fuseseră aruncaţi în faţă, izbindu-se 
de scaunele şoferului şi al pasagerului. 

Unul rămase inconştient din cauza impactului. Celălalt fu doar 
rănit şi se ridică, însă Mother îi aplică o lovitură în cap. Lovitura 
îl trimise pe tărâmul celălalt. 

Obţinând rezultatul dorit, Schofield se întinse şi închise uşa 
din dreapta, apoi apăsă acceleraţia şi în curând înaintau din nou 
cu repeziciune. 


Celelalte camioane erau mai puţin avariate. Acestea rulau din 
nou cu viteză în urma primului camion, cu cel puţin zece oameni 
la bord. 

Apoi prăpădul se năpusti asupra lor, cauzat de Aloysius 
Knight. 

Când se produsese impactul, Knight tocmai se căţăra pe 
platforma din spate a ultimului camion, aşadar, nu prea fusese 


114 


afectat. 

Acum, când camioanele înaintau cu viteză, el se mişcă repede 
prin ultimul vehicul, descotorosindu-se de soldaţii ruşi din 
interior cu o uşurinţă brutală. 

Ruşii încercară să îi ţină piept, încercară să-şi potrivească 
armele şi să-l ucidă. Dar Knight era ca o maşină de ucis. 

Doi soldaţi pe platforma din spate: pe unul îl împuşcă în cap 
cu puşca de vânătoare, în timp ce celuilalt îi scoase capul 
deasupra acoperişului cabinei şi se izbi de o grindă de susţinere. 
Impactul reteză capul soldatului. 

Ajunse în cabina şoferului, îşi aţinti puşca de vânătoare 
Remington către pasager şi, fără a clipi, trase. 

Bum! 

Şoferul se întoarse surprins, tocmai în momentul în care 
Knight, ignorându-l, aruncă în aer parbrizul şi trecu prin spaţiul 
gol, sărind în faţă, pe platforma celui de-al treilea camion. 

Zamanov se afla în acest camion. 

Se aplecă pentru a se ascunde, în timp ce Knight avansa prin 
camion trăgând în stânga şi în dreapta. Câţiva dintre soldaţii 
Skorpions încercară să tragă şi ei, însă Knight era prea rapid, 
prea agil, prea experimentat. Parcă le anticipa mişcările, până şi 
ordinea în care ar fi vrut să tragă. 

În drumul său spre cabină, Knight îl zări pe Zamanov 
ascunzându-se ca un laş sub bord, dar nu îl văzu decât pentru o 
clipă. Cum prioritatea lui Knight era de a ajunge la Schofield, nu 
se opri să-l ucidă pe rus. Nu-i omora decât pe cei care încercau 
să-i stea în cale. 

Sări în cel de-al doilea camion. 


Schofield conducea ca un nebun primul camion în care se mai 
aflau doar prietenii lui. Acum putea desluşi în depărtare un 
punct mic, alb de lumină: capătul tunelului. 

Mother se instală în scaunul din dreapta, lângă Schofield. 

— Scarecrow! Cine naiba-s indivizii ăştia? Şi cine-i tipul ăla 
îmbrăcat în negru? 

— Nu ştiu! strigă Schofield. Aruncă o privire în oglinda 
retrovizoare şi îl văzu pe Aloysius Knight păşind pe capota 
camionului din spate lor. Însă pare a fi singurul de aici care nu 


115 


încearcă să mă omoare. 

— Poate plănuieşte să te omoare mai târziu, îşi dădu cu 
părerea Book II care se afla pe platforma din spate. Eu zic să 
scăpăm de el. 

— De acord, răspunse Mother, apoi dintr-odată tăcu. 

Ajunseseră la capătul tunelului. O lumină puternică pătrundea 
printr-un orificiu mic, pătrat. Se afla la vreo 200 de metri 
depărtare. 

Ce o făcuse să tacă era obiectul uriaş, demonic care îşi făcuse 
apariţia în aer, dincolo de ieşirea din tunel. 

Un avion de vânătoare cu reacţie. Era un Suhoi Su-37 care 
plutea în aer chiar deasupra tunelului. 

Văzut de jos, cu botul ascuţit şi aripile plane încărcate de 
rachete, avionul semăna cu un uliu uriaş şi malefic care îi 
ațintea cu privirea. 

În spatele lor se auzi o bufnitură surdă, când Knight ateriză 
pe platforma camionului în care se aflau ei şi veni în spatele lor. 

— E în regulă, zise el, arătând cu capul înspre avion. E de 
partea noastră. Knight apăsă un buton de pe apărătoarea de la 
încheietura mâinii lui şi porni o staţie. Rufus, eu sunt! Acum 
ieşim din tunel cu trei camioane pe urmele noastre. Am nevoie 
de o rachetă Sidewinder. Doar una. Ţinteşte jos, la dreapta ta; 
încarcă la 200 de metri. Exact cum am făcut anul trecut în Chile. 

— Recepţionat, şefu', se auzi o voce groasă în casca lui 
Knight. 

— Îmi dai voie? îl întrebă Knight pe Schofield, arătând înspre 
volan. 

Schofield îl lăsă să conducă. Knight viră tare volanul înspre 
stânga, lipind camionul de peretele tunelului. Vehiculul greu pe 
patru roţi înainta, ştergându-se de perete până când se ridică şi, 
brusc, rula într-un unghi de 45 de grade, cu două roţi pe pământ 
şi cu celelalte două pe peretele tunelului. 

— În regulă, Rufus! Acum! strigă Knight în microfonul de la 
încheietura mâinii. 

Într-o secundă, o dâră de fum orizontală ţâşni din aripa 
dreaptă a avionului şi, cu un zuuum răsunător, o rachetă 
Sidewinder pătrunse în tunel cu o viteză nemaivăzută, aproape 
de sol. 


116 


Din câte observă Schofield, racheta rămase aproape de 
peretele din partea stângă, înaintând repede şi jos înainte să 
ţâşnească pe sub camionul înclinat la 45 de grade şi lovi din plin 
camionul care venea în urma lor. 

Ecoul exploziei se răspândi în tunel. Primul camion cu soldaţi 
ruşi fu aruncat în aer, în milioane de bucăţi. Fără a putea evita 
impactul, celelalte două camioane care veneau în urmă intrară 
în primul şi se opriră. 

În acelaşi timp, camionul în care se afla Schofield ieşi cu 
viteză din tunel în lumina zilei, într-o zonă săpată în versantul 
muntelui. Dincolo de acea zonă liberă, chiar sub avionul care 
plana, se afla un hău de vreo 300 de metri. 

Knight se întoarse către Mother: 

— Cât mai avem până soseşte bomba? 

Mother îşi verifică ceasul. 

— 30 de secunde. 

— Va fi dureros pentru Dmitri. Apoi Knight vorbi din nou în 
microfonul de la încheietura mâinii: Rufus, ne întâlnim la 
următorul refugiu, la poalele versantului. Se uită la Schofield. 
Am trei pasageri cu mine, inclusiv pe omul nostru. 

— Vreo problemă? 

Knight spuse: 

— Nu, a mers destul de uşor de data asta. 


Treizeci de secunde mai târziu, avionul de vânătoare ateriză 
într-un nor de praf în cealaltă zonă de refugiu, mai departe de 
versant. Plat şi rotund, locul de refugiu semăna cu o pistă de 
aterizare naturală care ieşea din faţada piscului. 

Camionul se opri cu un scârţâit de roţi chiar lângă el. 


Chiar în acea clipă, dirijată de dioda laser activată de Gant în 
mină, o bombă MOAB de 10 000 de kilograme fu lansată din 
cala unui bombardier C-130 Hercules şi îndreptată înspre gurile 
de aerisire ale minei. 

Sistemul de ghidare funcţionă cu precizie. 

Bomba se îndrepta vertiginos către pământ, cu o viteză 
ameţitoare, laserul controlându-i zborul, înainte ca arma uriaşă 
să dispară în hornul deschis al minei. 


117 


Unu, o mie... 
Doi, o mie... 
Trei... 


Explozie. 

Şi muntele se zgudui. Din mină se auzi un sunet ca şi când ar 
fi erupt un vulcan. Aflat lângă cabina cu două locuri a avionului, 
Schofield o împinse pe Mother înăuntru, în timp ce el se prinse 
cu mâna de scară pentru a-şi menţine echilibrul. 

Privi în sus, către vârful muntelui de deasupra lor şi la stratul 
de zăpadă care îl acoperea, şi de-abia atunci îşi dădu seama. 

— Ah, nu, zise el întretăiat, avalanşa... 

Apoi se întoarse şi privi în spate către drumul care cobora 
dinspre mină şi văzu două siluete aplecate care ieşeau pe jos, 
împleticindu-se, din tunelul minei. Nu trecu nicio secundă şi un 
suflu de aer ţâşni cu putere din tunel, scoțând rămăşiţele 
camioanelor folosite de soldaţii Skorpions. 

Cele trei camioane fură catapultate de pe marginea primului 
loc de refugiu, ţâşnind orizontal în aer şi trecând pe lângă cele 
două siluete aplecate, după care cele trei camioane căzură în 
hău de la o înălţime de 300 de metri. 

Atunci, de undeva de sus, se auzi un huruit care nu prevestea 
nimic bun. Masa uriaşă de zăpadă care se afla în vârful 
muntelui, deasupra avionului, începu să se mişte, să se crape şi 
să alunece. 

— Mişcaţi-vă! strigă Schofield, urcând scara. 

Masa de zăpadă care aluneca la vale începu să prindă viteză. 

— Repede, în magazia de bombe! strigă Knight. 

Book şi Mother se îngrămădiră în carlinga strâmtă a pilotului 
şi apoi în spaţiul mic din spatele ei: era o magazie de bombe 
care fusese transformată într-o... celulă de închisoare. 

— Intraţi mai repede! strigă Knight care se afla în spatele lor. 
Vin şi eu lângă voi! 

Knight se înghesui alături de ei. Schofield sări în carlinga 
pilotului ultimul, aşezându-se în spate, pe locul mitraliorului şi 
privi în sus. 

Avalanşa care aluneca vertical luase forma unui val uriaş, 
aruncând în faţă un praf alb care preceda masa de zăpadă. 


118 


Knight strigă: 
— Ăăă, Rufus...! 
— Mă ocup deja, şefu'! 
Bărbatul robust care stătea pe locul din faţă porni motoarele 
avionul începu să se ridice. 
— Mai repede... zise Schofield. 
Avalanşa se prăvălea înspre ei cu un sunet asurzitor. Avionul 
se ridică mai sus în aer, planând pentru o clipă înainte să prindă 
viteză peste marginea piscului tocmai în momentul în care 
avalanşa trecu pe lângă el, zidul de zăpadă prăvălindu-se cu un 
zgomot asurzitor, înghițind dintr-odată locul de refugiu înainte 
să treacă pe lângă avionul negru de vânătoare care plana în aer 
şi să dispară în abisul de sub ei. 

— A fost cât pe ce, spuse Knight. 


pi o 


Ş 


119 


11 


Trei minute mai târziu, avionul de vânătoare Suhoi Su-37 
ateriza într-un luminiş pe partea afgană a muntelui, la vreo doi 
kilometri de locul unde se afla avionul Yak-141 pe care Schofield 
îl lăsase acolo. 

Schofield, Knight, Book şi Mother ieşiră din avion, în timp ce 
pilotul, un tip bine făcut, cu o barbă deasă, pe care Knight îl 
prezentă simplu ca fiind Rufus, opri motoarele. 

Schofield se îndepărtă câţiva metri ca să-şi adune gândurile. 
Se întâmplaseră multe lucruri în acea zi şi voia să se 
limpezească. 

Auzi un cârâit în cască. 

— Scarecrow, eu sunt, Fairfax. Eşti acolo? 

— Da, sunt aici. 

— Ascultă. Am ceva informaţii pentru tine. Câteva chestii 
despre tipii ăia de la USAMRMC care apar pe lista ta şi nişte 
informaţii importante despre tipul ăla, Black Knight, care apare 
pe listele FBI şi ISS. Ai un minut? 

— Da, răspunse Schofield. 

— Dumnezeule, Scarecrow, tipul ăsta, Knight, e de rău-augur. 


În biroul său din subsolul Pentagonului, Dave Fairfax era 
scăldat doar de lumina ecranului computerului. Pe coasta estică 
a Statelor Unite era ora 4 dimineaţa, 26 octombrie, iar biroul 
era cufundat în tăcere. 

Pe ecranul computerului lui Fairfax se aflau două poze cu 
Aloysius Knight: una înfăţişa portretul unui tânăr îmbrăcat în 
uniforma armatei Statelor Unite, proaspăt bărbierit şi zâmbitor. 
A doua era o poză neclară, făcută de la distanţă, care îl înfăţişa 
pe Aloysius Knight ţinând în mână două puşti de vânătoare în 
timp ce alerga. 

— Aşadar, zise Fairfax, citind. Numele lui adevărat este 
Knight, Aloysius K. Knight, 33 de ani, 1,85 în înălţime, 84 de 


120 


kilograme. Ochi: căprui. Păr: negru. Semne particulare: poartă 
ochelari cu lentile antireflex cu nuanţe de chihlimbar din cauza 
unei anomalii a unui ochi, cunoscută sub numele de distrofie 
retiniană acută. Asta înseamnă că retinele ochilor sunt prea 
sensibile la lumina naturală, de aceea poartă ochelari. 


În timp ce auzea vocea lui Fairfax în cască, Schofield aruncă o 
privire către Knight care stătea lângă avion alături de ceilalţi, cu 
puştile de vânătoare în coburi, ochelarii pe nas şi îmbrăcat în 
uniforma cea neagră. 

Fairfax continuă: 

— Fost membru al Detaşamentului Delta 7, care este 
considerat a fi cel mai bun din cadrul Departamentului Delta, o 
elită printre elite. A ajuns la rangul de căpitan, dar a fost găsit 
vinovat de înaltă trădare a Statelor Unite în absentia, în 1998, 
după ce a trădat o misiune pe care o conducea în Sudan. Surse 
din serviciile secrete spun că Knight a primit 2 milioane de 
dolari de la o grupare locală Al-Qaeda ca să-i informeze când 
Statele Unite vor ataca depozitul lor de arme. Treisprezece 
soldaţi Delta au murit ca rezultat al trădării lui Knight. După 
acest incident, el a dispărut, dar i s-a dat de urmă optsprezece 
luni mai târziu, în Brazilia. Un comando de şase membri ai Navy 
SEAL a fost trimis să îl lichideze. Knight i-a omorât pe toţi şi- 
apoi le-a trimis capetele prin poştă la tabăra de antrenamente 
SEAL, la baza navală Coronado din San Diego. Acum este 
cunoscut ca fiind un vânător internaţional de recompense care 
acţionează pe cont propriu. Fii atent la asta! Din câte se pare, 
companiile de asigurări ţin evidenţa în cazul unor scenarii de 
răpire: este considerat de firma Carringtons din Londra ca fiind 
al doilea cel mai bun vânător de recompense din lume. 

— Numai al doilea? Cine este cel mai bun? 

— Tipul ăla, Demon Larkham, despre care ţi-am spus 
adineauri. Aşteaptă puţin, n-am terminat încă cu Knight. ISS 
crede că în anul 2000 Knight a ucis doisprezece terorişti 
musulmani care o răpiseră pe fiica vicepreşedintelui Rusiei, i-au 
tăiat patru dintre degete şi au cerut o răscumpărare de 100 de 
milioane de dolari. Knight a dat de urma lor într-o tabără 
teroristă de antrenamente din deşertul Iranului, s-a dus acolo, a 


121 


ras întreaga tabără de pe suprafaţa pământului, a luat fata, fără 
cele patru degete, şi a dus-o la Moscova fără ca presa să afle 
ceva despre acest lucru. În schimb, zice aici, guvernul rusesc i-a 
dat... fii atent... prototipul unui avion de vânătoare cu reacţie 
Suhoi Su-37, plus liberă alimentare cu combustibil la orice bază 
rusească din lume. Avionul este cunoscut în cercul vânătorilor 
de recompensă sub numele de Black Raven”. 

— Black Raven zici? 

Schofield se întoarse şi se uită la avionul negru Suhoi Su-37 
care se afla în apropiere... Şi îl văzu pe Aloysius Knight 
apropiindu-se de el. 

— Pe bune, Scarecrow, zise Fairfax, nu e omul care ai vrea să 
te vâneze. 

— Prea târziu, zise Schofield. Este chiar în faţa mea. 


Schofield şi Knight se alăturară celorlalţi sub Black Raven. 
Book II şi Mother veniră lângă Schofield. 

— Eşti în regulă? întrebă încet Mother. Book mi-a spus ce s-a 
întâmplat în Siberia. Scuză-mi exprimarea, Scarecrow, dar ce 
dracu' se petrece aici? 

— A fost o dimineaţă grea, răspunse Schofield, şi au murit 
mulţi oameni. Ştii cumva ce s-a întâmplat cu Gant? 

— Ultima dată când am văzut-o a fost atunci când nemernicii 
ăia cu lasere verzi au dat buzna în mină, iar eu am fost trântită 
pe banda transportoare... 

— A fost răpită, se auzi o voce din spatele lui Mother. 

Era Aloysius Knight. 

— A fost luată de un vânător de recompense al cărui nume 
este Demon Larkham şi de oamenii săi din IG-88. 

— De unde ştii? întrebă Book II. 

— De la Rufus, şi Knight arătă cu capul înspre partenerul său, 
pilotul înalt ca un munte. 

Rufus avea o barbă stufoasă, un zâmbet larg pe faţă şi o 
privire sinceră. Se aplecă uşor, ca şi cum ar fi vrut să mai 
diminueze puţin din înălţimea lui de doi metri. Când vorbea, o 
făcea repede, la subiect, ca şi cum ar fi dat raportul. 

— După ce l-am lăsat pe Aloysius în jos, pe gura de aerisire, 


21 Black Raven - Corbul negru (n. red.) 
122 


zise el, am planat cu avionul deasupra intrării din spate. Am 
lansat un explozibil cu aerosoli MicroDot în hăul ce se deschidea 
lângă primul loc de refugiu, la ieşirea din tunel - aşa cum mi-ai 
ordonat, şefu'. Apoi am ridicat avionul şi am planat cam la un 
kilometru depărtare, urmându-ţi din nou instrucţiunile. Cu vreo 
cinci minute înainte să ieşiţi voi din tunel, pe locul de refugiu a 
aterizat un elicopter Chinook, flancat de două elicoptere de atac 
Lynx. Apoi două vehicule blindate uşoare şi un camion au ieşit în 
mare viteză din tunelul minei şi au urcat rampa elicopterului 
Chinook, intrând în pântecele acestuia. Apoi elicopterul a 
decolat şi s-a îndreptat peste dealuri, înapoi înspre Afganistan. 

Schofield zise: 

— De unde ştii că Gant era cu ei? 

— Am făcut poze, răspunse simplu Rufus. Aloysius mi-a spus 
că, dacă se petrece ceva neobişnuit cât timp se află el în mină, 
să fac poze. Şi am făcut poze. 

Schofield îl analiza pe Rufus în timp ce matahala vorbea. 
Pentru un tip care era în stare să manevreze un avion de 
vânătoare rusesc şi să îl facă să planeze, dând dovadă de o 
îndemânare incredibilă - un lucru care necesita cunoştinţe 
înnăscute într-ale fizicii şi aerodinamicii -, discursul lui era 
ciudat de formal şi de direct, ca şi cum ar fi preferat acea 
formalitate militărească. 

Schofield mai întâlnise oameni ca Rufus: deseori cei mai 
pricepuţi piloţi (şi soldaţi), aceştia întâmpinau mari dificultăţi în 
conjuncturile sociale. Erau atât de concentrați asupra a ceea ce 
făceau, încât deseori le venea foarte greu să se exprime sau nu 
înțelegeau nuanțele unei convorbiri, de exemplu ironia şi 
sarcasmul. Trebuia să ai răbdare cu ei. Trebuia, de asemenea, 
să te asiguri că tovarăşii lor de echipă erau la fel de răbdători. 
Direct, dar nu prost, acest Rufus ascundea ceva. 

Knight scoase un monitor portabil din cabina avionului şi i-l 
arătă lui Schofield. Pe monitor se ivi o serie de poze digitale în 
care apăreau trei vehicule uşoare care ieşeau în viteză din 
intrarea din spate a minei pe locul de refugiu şi intrau pe rampa 
elicopterului care aştepta. 

Knight apăsă pe un buton, mărind pozele în care apărea 
primul vehicul blindat uşor. 


123 


Knight zise: 

— Vezi cele trei cutii albe de pe locul pasagerului? Cutii 
medicale de transport. Trei cutii - trei capete. 

Aduse în prim-plan o altă poză, în care se vedea imaginea 
neclară şi mărită a unui camion care înainta cu viteză paralel cu 
cele două vechiule blindate uşoare. 

— Priveşte platforma din spate a camionului, zise Knight. Vezi 
că toţi oamenii lui Larkham sunt îmbrăcaţi în negru? Totuşi, o 
persoană... asta... cea fără cască... poartă o uniformă de 
culoarea nisipului, aparţinând Marinei. 

Şi Schofield o văzu. 

Cu toate că imaginea era neclară, recunoscu forma siluetei şi 
părul ei blond care-i cădea pe umeri. 

Era Gant. Zăcea inconştientă pe platforma camionului. 
Schofield încremeni. Cel mai mare vânător de recompense din 
lume o luase pe Gant. 


124 


12 


Schofield îşi dorea mai mult decât orice pe lume să meargă în 
căutarea ei. 

— Nu. Este exact ceea ce vrea Demon să faci, căpitane, zise 
Knight, citindu-i gândurile. Nu te arunca orbeşte. Ştim unde se 
află ea, iar Larkham nu o va ucide. Are nevoie de ea vie dacă 
vrea să se folosească de ea ca să te elimine pe tine. 

— De unde ştii? 

— Pentru că aşa aş proceda şi eu, răspunse Knight nepăsător. 

Schofield tăcu, privindu-l în ochi pe Knight. Era ca şi cum ar fi 
privit într-o oglindă - Schofield purta ochelari argintii antireflex, 
care îi ascundeau cicatricile, Knight purta ochelari cu lentile 
galbene care îi acopereau ochii defecţi. 

Privirea lui Schofield fu atrasă de un tatuaj de pe antebraţul 
lui Knight. Infăţişa un vultur pleşuv furios şi cuvintele: „Dormi 
cu un ochi deschis”. 

Schofield mai văzuse acea imagine: era pe posterele care 
fuseseră tipărite după evenimentele din 11 Septembrie. Pe ele, 
vulturul american zicea: „Hei, teroriştilor, dormiţi cu un ochi 
deschis”. 

Sub tatuajul cu vulturul, mai era unul, care zicea simplu: 
„Brandeis”. Schofield nu îi cunoştea semnificaţia. 

Îl privi din nou în ochi pe Knight. 

— Am auzit despre dumneata, domnule Knight, zise el. 
Loialitatea nu este punctul tău forte. Ţi-ai trădat detaşamentul 
în Sudan. Ce m-ar face să cred că nu mă vei trăda şi pe mine? 

— Nu crede tot ce citeşti prin ziare, răspunse Knight, sau ce 
citeşti în dosarele guvernului american. 

— Atunci, n-ai de gând să mă ucizi? 

— Căpitane, dacă aveam de gând să te ucid, erai deja cu un 
glonţ în cap. Nu. Treaba mea este să te ţin în viaţă. 

— Să mă ţii în viaţă? 

Knight zise: 


125 


— Căpitane, aş vrea să înţelegi un lucru. Nu fac asta pentru 
că îmi eşti simpatic sau pentru că te consider special. Sunt plătit 
pentru treaba asta, şi încă foarte bine. Preţul pus pe capul tău 
este de 18,6 milioane de dolari. Fii liniştit, sunt plătit mult mai 
mult decât atât ca să am grijă să nu fii omorât. 

— Bine, atunci, zise Schofield. Şi cine te plăteşte ca să mă ţii 
în viaţă? 

— Nu pot să-ţi spun. 

— Ba da, poţi. 

— Nu vreau să-ţi spun. 

Knight nici nu clipi. 

— Însă cel care te-a angajat... 

— ... Nu este un subiect de discuţie, zise Knight. 

Schofield alese o altă tactică. 

— Bine, atunci de ce se întâmplă toate astea? Ce ştii despre 
această vânătoare de recompense? 

Knight ridică din umeri şi privi în altă parte. 

Rufus răspunse în locul lui. Lăsând deoparte tonul milităresc, 
acesta începu să vorbească simplu şi sincer: 

— Vânătorile de recompense sunt organizate din diferite 
motive, căpitane Schofield. Să prinzi şi să ucizi un spion care 
pleacă fără permisiune şi care deţine un secret. Să prinzi şi să 
recuperezi pe cineva care a răpit pe altcineva şi a cărui 
răscumpărare a fost plătită - ia seama, iadul dezlănţuit e nimic 
pe lângă un tip bogat care vrea să se răzbune. Unii dintre aceşti 
nemernici bogaţi preferă să ne plătească două milioane de 
dolari ca să îl poată prinde pe cel care i-a răpit pentru un milion. 
Totuşi, nu se întâmplă des să primeşti o listă care valorează zece 
milioane de dolari în total, darămite aproape douăzeci de 
milioane de dolari pe cap. 

— Atunci ce ştii despre această vânătoare de recompense? 
întrebă Schofield. 

— Sponsorul final este necunoscut, răspunse Rufus, la fel şi 
motivul, însă evaluatorul - un bancher de la AGM Elveţia pe 
nume Delacroix - are experienţă în astfel de afaceri. Ne-am 
întâlnit cu el şi înainte. Şi, atâta timp cât evaluatorul este 
legitim, pe majoritatea  vânătorilor de recompense nu-i 
interesează motivul unei vânători. 


126 


Rufus se întoarse către Knight. Acesta se mulţumi să 
încuviinţeze din cap. 

— Vânătoare mare. Cincisprezece ţinte. Toţi trebuie să fie 
omorâţi până mâine, la orele 12 ale amiezii, ora New Yorkului. 
18,6 milioane de dolari pe cap. Asta înseamnă 280 de milioane 
de dolari în total. Oricare ar fi motivul acestei vânători, merită 
să plăteşti un sfert de miliard de dolari pentru ea. 

— Şi zici că trebuie să fim omorâţi cu toţii până la orele 12 ale 
amiezii, ora New Yorkului? întrebă Schofield. 

Era pentru prima oară când auzea despre o oră-limită stabilită 
pentru vânătoare. Se uită la ceas. 

În Afganistan era ora 2.05 după-amiază. Asta însemna că în 
New York era ora 4.05 dimineaţa. Mai erau opt ore până la 
termenul-limită. 

Rămase tăcut, căzut pe gânduri, apoi, brusc, privi în sus. 

— Domnule Knight, acum că m-ai găsit, ce instrucţiuni trebuie 
să urmezi în continuare? 

Knight încuviinţă uşor din cap, impresionat de faptul că 
Schofield îi adresase această întrebare. 

— Instrucţiunile mele sunt foarte clare, răspunse el. De-acum 
înainte, trebuie să te ţin în viaţă. 

— Dar nu ţi s-a spus să mă ţii închis, nu-i aşa? 

— Nu... răspunse Knight. Nu mi s-a spus. Instrucţiunile pe 
care le-am primit sunt acelea de a te lăsa să acţionezi în voie, să 
mergi oriunde doreşti, însă sub protecţia mea. 

Auzind acestea, Schofield completă şi ultima piesă de puzzle 
din mintea sa. Oricine ar fi fost cel care îl plătea pe Knight să îl 
protejeze dorea nu numai ca Schofield să rămână în viaţă, dar şi 
să fie activ, să facă ceea ce această vânătoare de recompense l- 
ar fi împiedicat să facă. 

Se întoarse către Knight: 

— Ziceai că ştii unde se află Gant. De unde? 

— Cu ajutorul explozibilului cu aerosoli MicroDot pe care 
Rufus l-a lansat în zona locului de refugiu înainte ca băieţii lui 
Demon să vină aici, răspunse Knight. 

Schofield auzise despre tehnologia MicroDot. Părea a fi noua 
mare descoperire în nanotehnologie. 

MicroDot era un cip microscopic, din silicon, de mărimea unei 


127 


gămălii, dar care avea o putere operaţională uriaşă. Dacă mulţi 
credeau că aceste particule MicroDot vor forma baza unei noi 
serii de supercomputere pe bază de cristale lichide - imaginaţi- 
vă firicele de lichid pline cu astfel de particule -, pentru moment 
erau folosite în principal de către fabricanţii de maşini de lux ca 
mijloace de localizare. Pulverizai sub Ferrari vopsea care 
conţine particule MicroDot, astfel încât atât particulele, cât şi 
maşina puteau fi localizate oriunde în lume şi niciun hoţ de 
maşini, oricât de mult ar fi încercat, nu ar fi reuşit să le 
îndepărteze. 

Explozibilul MicroDot pe care Rufus îl detonase în hăul de 
lângă primul loc de refugiu eliberase deasupra zonei un nor de 
aerosoli care conţinea un miliard de particule MicroDot. 

— Demon, oamenii săi, vehiculele sale şi fata ta sunt acoperiţi 
cu particule MicroDot, zise Knight. 

Scoase de la centură o agendă electronică uzată. Era 
prevăzută cu dispozitive şi antene auxiliare şi părea mai groasă 
decât o agenda personală electronică normală, părând a fi 
rezistentă la apă. 

Pe ecran se vedea o hartă a lumii şi deasupra Asiei Centrale 
se vedeau mişcându-se câteva puncte roşii. Era echipa lui 
Demon Larkham. 

— Cu asta putem să-i găsim oriunde în lume, zise Knight. 

Schofield începu să se gândească, să-şi facă ordine printre 
gânduri, să-şi cântărească opţiunile, astfel încât să poată pune la 
bătaie un plan de acţiune. 

În cele din urmă spuse: 

— Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să aflăm 
motivul pentru care se întâmplă toate acestea. 


Scoase lista de vânătoare de recompense şi o analiză pentru a 
o suta oară. Mother şi Book II o citeau peste umărul său. 

— Mossad, zise Mother încet, văzând un nume pe listă: 

„11. ROSENTHAL, Benjamin Y. Israel Mossad” 

— Ce-i cu el? întrebă Schofield. 

— Tipul ăla, Zawahiri, a spus ceva despre Mossadul israelian, 
acolo jos, în mină, înainte să i se reteze capul. Parcă înnebunise. 
Striga în gura mare cum supravieţuise experimentelor sovietice 


128 


ale unui oarecare gulag şi-apoi atacului american cu rachete din 
1989, şi-apoi zicea ceva cum că Mossadul ştia că este invincibil, 
căci încercaseră să-l ucidă de zeci de ori. 

— Mossad... zise Schofield, căzând pe gânduri. 

Dădu drumul la staţia sa radio. 

— David Fairfax, eşti încă acolo? 

— Cât timp mai este cafea sunt aici, veni răspunsul. 

— Domnule Fairfax, caută informații despre Hassan 
Mohammad Zawahiri şi despre Benjamin Y. Rosenthal. Vreo 
potrivire? 

— O secundă, zise Fairfax. Hei, am găsit deja ceva din baza de 
date a unui schimb de informaţii secrete între Statele Unite şi 
Israel. Maiorul Benjamin Yitzak Rosenthal este katsa? lui 
Hassan Zawahiri, cel care îl supraveghează pe Zawahiri. 
Rosenthal operează în Haifa, dar se pare că ieri a fost rechemat 
la sediul central al Mossadului din Londra. 

— Londra? întrebă Schofield. 

În mintea lui Schofield începea să se contureze un plan. Şi 
dintr-odată simţi că prinde viaţă. Fusese în dezavantaj toată 
dimineaţa, reacționând; acum începea să devină proactiv. 

— Book, Mother, zise el, ce-aţi zice dacă i-am face o vizită 
maiorului Rosenthal în Londra? Să vedem dacă poate să facă 
puţină lumină în cazul ăsta. 

— Cu plăcere, răspunse Mother. 

— Bineînţeles, zise Book II. 

Aloysius Knight urmărea această conversaţie relaxat, neutru. 

— Hei, Scarecrow, se auzi vocea lui Fairfax, am vrut să-ţi 
spun înainte, dar n-am avut ocazia. Îţi aduci aminte de acel 
document al USAMRMC despre care ţi-am spus mai devreme, 
„Studiul MNRR întocmit de aliaţii NATO”? Ei bine, nu îl mai pot 
accesa de aici. A fost scos de pe lista de priorităţi acum două 
luni şi şters din fişierele departamentului. Există o copie 
arhivată undeva prin vreun depozit din Arizona, dar toate 
celelalte copii au fost făcute bucăţi sau şterse. Insă am găsit 
ceva informaţii despre cei doi tipi care l-au scris, tipii ăia de pe 
lista ta care au lucrat pentru USAMRMC: Nicholson şi Oliphant. 
Nicholson a ieşit la pensie acum vreo doi ani şi locuieşte acum 


?? Katsa - Agent secret al Mossad (n.tr.) 
129 


într-un cămin de pensionari din Florida. Însă Oliphant a părăsit 
departamentul abia anul trecut. Acum este medic-şef la Camera 
de gardă de la Spitalul St. John din Virginia, nu departe de 
Pentagon. 

— Zău? făcu Schofield. Domnule Fairfax, ti-ar plăcea să 
lucrezi pe teren pentru o zi? 

— Aş face orice să ies din biroul ăsta, omule. Şeful meu este 
cel mai mare idiot de pe planetă. 

— Când ai timp, du-te până la Spitalul St. John şi vorbeşte cu 
doctorul Oliphant. 

— S-a făcut! zise Fairfax şi închise. 

— Şi tu? îl întrebă Mother pe Schofield. Doar n-ai de gând să 
stai cu vânătorul ăsta de recompense? îi aruncă o privire plină 
de dezgust lui Knight. 

Acesta se mulţumi să ridice doar din sprâncene. 

— Mi-a spus că pot pleca oriunde vreau, răspunse Schofield. E 
treaba lui să mă protejeze. 

— Aşadar, unde ai de gând să pleci? întrebă Book II. 

Schofield miji ochii. 

— Mă duc unde se află sursa acestei vânători de recompense. 
Mă duc la castelul ăla din Franţa. 

Book II zise: 

— Şi ce-ai de gând să faci? Să baţi la uşă? 

— Nu, zise Schofield. Mă duc să iau o răscumpărare. 


— O răscumpărare? repetă Mother. Ăăă, n-aş vrea să par a fi 
avocatul diavolului, dar n-ai nevoie de un... cap... ca să primeşti 
o răscumpărare? 

— Intocmai, zise Schofield, privind agenda electronică 
modificată a lui Knight, care arăta mişcările lui Demon Larkham. 
Şi ştiu şi de unde să fac rost de unul. Şi, în acelaşi timp, o voi 
recupera şi pe Gant. 


130 


AL TREILEA ATAC 


FRANŢA-ANGLIA-SUA 
26 OCTOMBRIE, ORA 11.50 (FRANŢA) 
(ORA 05.50 E.S.T. NEW YORK, SUA) 


131 


„În următorii cincizeci de ani populaţia Pământului va creşte 
de la 5,5 miliarde la mai mult de 9 miliarde... 95 la sută din 
creşterea populaţiei va avea loc în cele mai sărace regiuni din 
lume.” 

Fragment din Anarhia care va veni, Robert D. Kaplan, 
Vintage, New York, 2001 


„Tabăra sfinţilor, romanul scris de Jean Raspail în 1972, care 
vorbeşte despre invadarea Franţei de către o armadă a 
popoarelor sărace din Lumea a Treia, pare să fi avut un caracter 
profetic... în secolul al XIX-lea, Europa a invadat şi colonizat 
Africa. În secolul XXI, Africa invadează şi colonizează Europa.” 

Fragment din Moartea Occidentului, Patrick J. Buchanan, 
St. Martin's Press, New York, 2002 


132 


1 


10./POLANSKI, Damien G./SUA/ISS 


BERLIN, GERMANIA 
22 OCTOMBRIE, ORA 23.00 


Îi plăcea să reguleze fetele pe la spate ca un sălbatic şi să 
scoată tot felul de strigăte specifice unui cowboy. Era şi adeptul 
sexului anal. Îi plăceau tinerele de vreo 20 de ani, cu fundul 
bombat. 

Ea aflase aceste lucruri de la prostituatele din cartierul roşu 
al Berlinului. Bărbatul apelase deseori la serviciile acestora. 

Cariera lui Damien Polanski văzuse şi zile mai bune. 

Fost expert pe Blocul Estic în timpul Războiului Rece, 
Polanski făcea parte din divizia ISS din Berlin, dar îmbătrânise 
şi devenea din ce în ce mai nefolositor pe zi ce trecea. 

Încercările sale temerare din anii '80 - încălcarea regulilor 
proiectului Karmonov, descoperirea dosarelor sovietice „Cobra” 
- fuseseră demult uitate de agenţia de spionaj care nu-l mai 
dorea. 

Un vulpoi bătrân într-o lume nouă. 

Ea îi atrase atenţia foarte repede. Nu fusese prea greu. Era o 
încântare pentru ochi: picioare lungi, zvelte, umeri mici, bine 
conturaţi, sâni perfect rotunzi şi ochi migdalaţi. I se mai spunea 
şi „Regina de gheaţă”. 

Şedea la bar vizavi de masa lui. Lăsă să-i cadă poşeta jos şi se 
aplecă să o ridice, oferindu-i bărbatului o vedere clară a ceea ce 
se afla sub fusta ei mini de vinil, de culoare neagră. Nu purta 


chiloti. 

Peste 15 minute, el îşi scotea în grabă pantalonii într-o 
cameră de hotel, zicând: „Nemaipomenit, iubito! 
Nemaipomenit!” 


Ea ieşi din baie goală, cu mâinile la spate. Polanski făcu ochii 


133 


mari de plăcere. Se aşeză în pat şi se întoarse. În acel moment 
lama scurtă a unei săbii de samurai, pe care fata o ţinea în 
mână, îi tăie gâtul. 


7./NAZZAR, Yousef M./Liban/HAMAS 


BEIRUT, LIBAN 
23 OCTOMBRIE, ORA 21.00 


Martorii ar spune că a fost cea mai profesionistă lovitură din 
câte au văzut ei în Beirut, iar această mărturie ar fi relevantă. 

Îl văzuseră pe Yousef Nazzar, comandant-şef al organizaţiei 
HAMAS ce fusese instruit de către sovietici, intrând în clădire. 

O clipă mai târziu, două limuzine au oprit brusc în faţa 
recepţiei şi opt soldaţi ieşiseră în grabă din ele, dând buzna în 
clădire. Unul dintre ei ducea în mână o cutie albă cu o cruce 
roşie pe partea laterală. 

Un singur lucru ar fi atras atenţia martorilor: armele pe care 
le aveau asasinii. Acestea ar fi fost identificate şi descrise ca 
fiind pistoale-mitralieră VZ-61 Skorpion. 

Apoi asasinii au ieşit brusc din clădire, plecând în trombă. 

Trupul decapitat al lui Yousef Nazzar a fost descoperit mai 
târziu, întins pe pardoseala apartamentului său. 


8./NICHOLSON, Francis X./SUA/USAMRMC 


CĂMINUL DE PENSIONARI „CEDAR FALLS” 
MIAMI, FLORIDA 
24 OCTOMBRIE, ORA 07.00 


Asistenta medicală de la recepţie n-avea cum să-şi dea seama 
că era asasin. Când îl întrebase cu ce-i putea fi de folos, acesta îi 
răspunsese politicos că era de la spital şi că venise să ia nişte 
lucruri personale ale pensionarului transferat de curând la 
„Cedar Falls”. 

Era un bărbat înalt şi zvelt, cu pielea neagră şi frunte înaltă. 
Mulţi martori l-ar fi descris ca fiind de origine „africană”. Ei nu 
aveau de unde să ştie că în cercul vânătorilor internaţionali de 


134 


recompense acest bărbat era cunoscut sub numele de Zulu. 

Îmbrăcat într-un halat alb, acesta se plimbă liniştit prin 
imobil, ducând în mână o cutie albă pentru transportul 
organelor. 

Descoperi repede camera, îl găsi pe bătrânul Frank 
Nicholson, care dormea în pat. Fără a mai pierde timpul, Zulu 
scoase o macetă de sub halat şi... 

Două ore mai târziu, poliţia avea să-i găsească maşina, 
abandonată în parcarea aeroportului. 

În acel moment, Zulu şedea la clasa I a zborului 45 al 
companiei United Airlines către Paris, iar pe scaunul de alături 
se afla cutia albă. 


Lui Frank Nicholson i se simţea lipsa în comunitatea de 
pensionari. Fusese un locuitor cunoscut, prietenos şi vesel. 

Şi conducerea azilului îl plăcuse. Doctor fiind, acesta salvase 
viaţa unui pensionar de acolo care se prăbuşise pe terenul de 
golf. 

Cu toate acestea, era ciudat că nu vorbise niciodată despre 
zilele sale de glorie. Dacă era întrebat, acesta răspundea că 
fusese om de ştiinţă în cadrul USAMRMC de la Fort Detrick şi 
că făcuse „doar nişte teste medicale pentru armată” înainte să 
iasă la pensie cu un an în urmă. 

Apoi sosise acea noapte când asasinul venise şi îi retezase 
capul. 


135 


2 


FORTERESSE DE VALOIS, BRETANIA, FRANŢA 
26 OCTOMBRIE, ORA 11.50 (ORA LOCALA) 
(ORA 05.50 E.S.T. SUA) 


Îi plăcuse întotdeauna anarhia. 

li plăcea ideea, conceptul: pierderea totală a controlului; 
societatea dezorganizată. 

li plăcea în mod deosebit cum reacţionau oamenii la anarhie: 
oamenii obişnuiţi. 

Când stadioanele de fotbal se prăbuşeau, oamenii se călcau în 
picioare. 

Când erau cutremure, aceştia se apucau de furat. 

În timpul haosului provocat de războaie - Nanjing, My Lai, 
Stalingrad - oamenii şi-au violat şi mutilat semenii. 

Teleconferinţa cu ceilalţi membri ai Consiliului nu avea să 
înceapă decât peste 10 minute, iar Membrul nr. 12 avea timp 
suficient să se bucure de plăcerea pe care i-o dădea anarhia. 


Numele său adevărat era Jonathan Killian. 

Jonathan James Killian al III-lea, mai exact. La cei 37 de aniai 
săi, era cel mai tânăr membru al Consiliului. 

Născut într-o familie bogată - din tată american şi mamă 
franţuzoaică - avea comportamentul îngâmfat al unui om 
obişnuit să obţină tot ceea ce-şi doreşte. Avea şi o privire rece 
care l-ar fi intimidat până şi pe cel mai viclean negociator. Era 
un dar puternic, pus în evidenţă de o trăsătură neobişnuită a 
feţei: Jonathan Killian avea un ochi albastru şi unul căprui. 

Bărbatul avea o avere estimată la 32 de miliarde de dolari şi, 
datorită reţelei de companii pe care o deţinea, devenise cel mai 
nou proprietar al Forteresse de Valois. 


Killian îl displăcuse întotdeauna pe Membrul nr. 5. 


136 


Putred de bogat datorită faptului că moştenise un imperiu în 
domeniul petrolier din Texas, nr. 5 nu era prea deştept, dar era 
iute la mânie. La cei 58 de ani ai săi se comporta ca un copil 
răsfăţat. Se împotrivise cu înverşunare ideilor lui Killian în 
timpul întrunirilor Consiliului. Era extrem de enervant. 

Cu toate acestea, în acel moment Membrul nr. 5 se afla într-o 
temniţă mare de piatră, la cel mai de jos nivel din Forteresse de 
Valois, în inima castelului de piatră, însoţit de cei patru asistenţi 
personali ai săi. Temniţa era numită „Groapa cu rechini”. 


GROAPA CU RECHINI 


FORTERESSE DE VALOIS, 
FRANȚA 


ghilotină 


lanțuri 


gură de 


platforme 
suspendate 


punți 
subacvatice 


s 

Adâncă de vreo 5 metri, cu pereţi din piatră, groapa avea o 

formă perfect circulară. Avea un diametru de 45 de metri şi 

conţinea o mulţime de platforme neregulate din piatră. Un 

singur lucru era clar: odată ce o persoană ajungea înăuntru, nu 
mai avea cale de scăpare. 

În mijlocul gropii, adâncindu-se vertical în interiorul 


137 


pământului, se afla o gură de scurgere largă de 3 metri, care 
dădea direct în ocean. 

Spre consternarea Membrului nr. 5 şi a asistenţilor lui, în acel 
moment era timpul fluxului, astfel încât apa care pătrundea în 
groapă prin gura de scurgere se ridica din ce în ce mai mult, 
inundând-o şi transformând mulţimea de platforme neregulate 
din piatră într-o grupare de insulițe. 

Pe lângă asta, două forme negre înotau printre insuliţele de 
piatră, aproape de suprafaţa apei. Aceste forme aveau 
înotătoare dorsale şi capete în formă de glonţ. 

Erau doi rechini-tigru uriaşi. 

Mai mult, Groapa cu rechini mai avea două caracteristici 
peste care nu se putea trece cu vederea. 

În primul rând, în partea sudică se afla un balcon cu vedere 
panoramică asupra gropii. Înainte de Revoluţie, aristocrații 
francezi obişnuiau să organizeze lupte de gladiatori în temniţele 
castelelor lor. De obicei, luptele se dădeau între ţărani, însă în 
temniţele mai complexe, cum era şi cea din Forteresse de 
Valois, luptele se dădeau între ţărani şi animale. 

În al doilea rând, pe una dintre cele mai mari platforme de 
piatră din Groapa cu rechini, pe peretele dinspre nord se afla un 
mecanism absolut înfiorător: o ghilotină înaltă de trei metri şi 
jumătate. 

Înaltă şi hidoasă, ghilotina fusese achiziționată chiar de 
Jonathan Killian. La baza ei se afla o placă de lemn grosolană, 
prevăzută cu fante pentru capul şi mâinile celui care urma să fie 
executat. În partea laterală avea o manivelă care ridica lama 
trapezoidală, iar un mâner făcea ca aceasta să cadă. 

Killian fusese inspirat de faptele soldaţilor japonezi care 
prădaseră oraşul chinezesc Nanjing în 1937. 

Pe parcursul a trei săptămâni îngrozitoare, japonezii îi 
supuseră pe chinezi la torturi inimaginabile. Peste 360 000 de 
oameni fuseseră omorâţi cu mâna în această perioadă. Se 
spuneau tot felul de poveşti oribile despre soldaţii japonezi care 
organizau concursuri de decapitare; sau întâmplări şi mai 
incredibile. Le dădeau taţilor dreptul de a alege: fie îşi violau 
propriile fiice, fie priveau cum acestea erau violate; fiii aveau de 
ales între a-şi viola propriile mame sau a muri. 


138 


Killian era intrigat. În general, bărbaţii chinezi aleseseră calea 
onorabilă şi preferaseră să moară decât să facă astfel de fapte 
îngrozitoare. 

Însă unii aleseseră prima variantă. Şi asta îl amuza pe Killian 
- cât de departe sunt dispuşi oamenii să meargă ca să îşi salveze 
viaţa? 

Drept urmare, instalase o ghilotină în Groapa cu rechini. Se 
afla acolo cu scopul de a acorda celor care ajungeau în groapă 
aceeaşi alegere. Fie alegeau să fie omorâţi de rechinii-tigru, fie 
alegeau să moară repede şi fără durere, activând ei înşişi 
ghilotina. 

Uneori, când se întâmpla să aibă mai mulţi oameni în groapă 
(cum era cazul în acel moment), Killian le oferea o înţelegere 
demnă de Faust: „Ucideţi-vă şeful cu ghilotina şi vă voi elibera 
pe restul”; „Ucideţi-o pe acea femeie care ţipă ca o isterică şi vă 
voi elibera pe restul”. E 

Era de la sine înţeles că nu avea de gând să-i elibereze. Insă 
prizonierii nu aveau de unde să ştie acest lucru şi, de multe ori, 
aceştia mureau şi ei cu mâinile pătate de sânge. 


Cei cinci oameni din groapă încercau cu disperare să se 
caţăre pe pereţi, căci nivelul apei creştea din ce în ce mai 
repede. 

Una dintre asistentele Membrului nr. 5 reuşise să se caţăre 
câţiva centimetri pe perete, cu gândul de a ajunge la o nişă, însă 
fu trasă repede jos de un bărbat mai robust care văzuse şi el 
nişa şi voia să-şi salveze viaţa. 

Killian îi privea din balcon, extrem de fascinat. 

„Unul dintre oamenii aceştia valorează 22 de miliarde de 
dolari, gândi el, ceilalţi câştigă 65 000 de dolari pe an. Cu toate 
acestea, în acest moment sunt cu toţii egali. Anarhia. Cel mai 
bun factor de egalitate.” 

În scurt timp, apa ajunse la o înălţime de un metru şi jumătate 
- la nivelul pieptului -, iar cei doi rechini-tigru dădeau târcoale 
prin apă. La început, oamenii se adăpostiseră pe acele insulițe 
de piatră, însă în curând acestea fură înghiţite de apă. 

Cinci oameni. Doi rechini. 

Nu era o privelişte prea frumoasă. 


139 


Rechinii se repeziră înspre nefericiţi, izbindu-se de «i, 
trăgându-i sub apă şi sfâşiindu-i în bucăţi. Sângele începu să se 
amestece cu apa învolburată. 

După ce unul dintre asistenţi fusese tras sub apă într-o 
învălmăşeală de sânge şi spumă, celelalte două asistente ale 
Membrului nr. 5 îşi puseră capăt zilelor cu ajutorul ghilotinei. La 
fel făcu şi nr. 5. La urma urmei, decât să fie omorât de rechini 
preferase să-şi taie el singur capul. 

Apoi, brusc, totul luă sfârşit şi apa care se ridica mereu ajunse 
până la locul unde fusese instalată ghilotina, ştergând orice 
urmă. Rechinii se înfruptau acum şi din cadavrele decapitate, iar 
Jonathan Killian al III-lea se întoarse pe călcâie şi se îndreptă 
înspre biroul său pentru teleconferinţa care urma să aibă loc la 
ora 12. 


Pe ecranele dispuse de jur împrejur pe pereţi îşi făcură 
apariţia nişte chipuri. Erau ceilalţi membri ai Consiliului, 
răspândiţi în toate colţurile lumii. Killian se aşeză în fotoliul său. 

Cu cinci ani înainte, moştenise vastul imperiu de transport 
naval al tatălui său, precum şi pe cel care furniza armament 
armatei - un lanţ de companii cunoscut sub numele de Axon 
Corporation. Printre altele, Axon Corporation construia 
distrugătoare şi rachete cu rază lungă de acţiune pentru 
Guvernul Statelor Unite. În primii trei ani de la moartea tatălui 
său, Jonathan Killian crescuse profitul anual al companiei de 
cinci ori. 

Primise invitaţia formală de a se alătura Consiliului la scurt 
timp după aceea. 

— Membru nr. 12, zise Preşedintele, adresându-i-se lui Killian. 
Unde este Membrul nr. 5? Este oaspetele tău, nu-i aşa? 

Killian zâmbi. 

— A făcut ruptură de muşchi pe când înota în piscină. 
Doctorul meu personal îl îngrijeşte chiar acum. 

— Este totul în regulă? 

— Da, răspunse Killian. Navele Kormoran sunt pe poziţie 
peste tot în lume, bine înarmate. Săptămâna trecută, DGSE?” a 


23 DGSE - Direction Generale de la Sécurité Extérieure (Direcţia Generală de 
Informaţii Externe) (n. red.) 
140 


livrat cadavrele în America, iar fabrica mea din Norfolk a fost 
pătată din belşug cu sângele lor. li aşteptăm pe inspectorii 
americani. Toate sistemele sunt pregătite, aşteptând doar 
semnalul. Killian făcu o pauză, apoi lansă propunerea. 
Bineînţeles, domnule Preşedinte, după cum am mai spus, încă 
nu este prea târziu să luăm acea măsură suplimentară... 

— Membru nr. 12, îi reteză vorba Preşedintele, a fost stabilit 
deja cursul evenimentelor şi nu ne vom abate de la el. Imi pare 
rău, dar, dacă mai menţionezi despre această „măsură 
suplimentară”, vei fi penalizat. 

Killian îşi înclină capul: 

— Cum doriţi, domnule Preşedinte. 

Era bine să se evite o astfel de penalizare venită din partea 
Consiliului. Joseph Kennedy îşi pierduse doi fii celebri pentru că 
nu respectase directiva Consiliului de a înceta să mai facă 
afaceri cu Japonia în anii '50. Copilul de câteva luni al lui 
Charles Lindbergh fusese răpit şi omorât, în timp ce însuşi 
Lindbergh fusese obligat să îndure o campanie de defăimare 
cum că ar fi fost admiratorul lui Adolf Hitler - şi toate acestea 
pentru că nu respectase edictul Consiliului prin care era obligat 
să facă în continuare afaceri cu naziştii în 1930. 

Cel mai recent caz fusese cel al impertinentului Enron. Şi 
toată lumea ştia ce păţise acesta. 

În timp ce teleconferinţa continua, Jonathan Killian păstră 
tăcerea. Ştia mai bine decât membrii Consiliului cum stăteau 
lucrurile. 

Experimentul din Zimbabwe - ideea lui - fusese mai mult 
decât concludent. După zeci de ani de represiuni economice 
venite din partea europenilor, popoarelor africane lovite de 
foamete nu le mai păsa de drepturile de proprietate ale albilor. 

Şi „Raportul Hartford” despre creşterea populaţiei globale şi 
despre scăderea populaţiei în Occident nu făcuse decât să 
evidenţieze şi mai mult punctul său de vedere. 

Însă acum nu era momentul potrivit pentru dezbateri. 

Odată teleconferinţa oficială încheiată, câţiva membri ai 
Consiliului rămaseră conectaţi şi începură să sporovăiască între 
ei. 

Killian se mulţumi să îi privească. 


141 


Unul dintre ei spuse: 

— Tocmai am cumpărat drepturile de foraj cu un miliard de 
dolari. Le-am spus că e ultima mea ofertă. Tâmpiţii ăştia din 
guvernele africane nu prea au de ales... 

Până şi Preşedintele Consiliului râse: 

— ... M-am întâlnit din întâmplare cu femeia lui Mattencourt 
la restaurantul lui Spencer într-una din serile astea. Tare 
ţâfnoasă tipa asta. M-a întrebat din nou dacă o voi lua în calcul 
pentru un loc în Consiliu. l-am spus: „Cât valorezi?” Ea mi-a 
răspuns: „26 de miliarde”. „Şi compania pe care o deţii?” „170 
de miliarde.” Aşa că i-am spus: „Ei bine, cred că asta ar ajunge. 
Ce-ai zice dacă mi-ai face o felaţie în toaleta bărbaţilor şi devii 
membru?” A ieşit ca o furtună pe uşă! 

„Nişte dinozauri, gândi Killian. Bătrâni cu idei învechite. Te-ai 
aştepta la ceva mai mult din partea celor mai bogaţi oameni de 
afaceri din lume.” 

Apăsă pe un buton, întrerupând semnalul şi toate ecranele 
televizoarelor de pe pereţii din jurul lui se făcură negre. 


142 


3 


SPAŢIUL AERIAN DE DEASUPRA TURCIEI 
26 OCTOMBRIE, ORA 14.00 (ORA LOCALA) 
(ORA 06.00 E.S.T. SUA) 


Particulele MicroDot care se prinseseră de soldaţii IG-88 ai lui 
Demon Larkham arătau un traseu aparte. 

După ce părăsise mina de cărbune Karpalov, echipa lui 
Larkham zburase către un aerodrom controlat de britanici în 
Kunduz - lucru care îi atrăsese imediat atenţia lui Schofield, 
deoarece acest lucru însemna că Larkham acţiona în această 
chestiune cu aprobarea tacită a guvernului britanic. 

„Nu e semn bun”, gândi Schofield, în timp ce avionul lui 
Aloysius Knight spinteca văzduhul. 

Aşadar, britanicii ştiau ce se întâmpla... 

La aerodromul din Kunduz, soldaţii IG-88 se împărţiseră în 
două subgrupuri, unul urcându-se la bordul unei aeronave care 
o luă înspre Londra, iar celălalt la bordul unui al doilea avion 
care o luă înspre coasta nord-vestică a Franţei. 

Aeronava care zbura înspre Londra - un avion particular 
Gulfstream IV - se îndepărtă repede de cel de-al doilea, un avion 
de marfa greoi C-130J Hercules al Royal Air Force. 

In acel moment, avionul lui Knight zbura paralel cu avioanele 
lui Larkham, chiar dincolo de orizont. 

— Tactică obişnuită pentru Demon, zise Knight. Să-şi împartă 
oamenii într-o echipă de livrare şi una de şoc. Demon însoţeşte 
echipa de şoc pentru a lichida următoarea ţintă, în timp ce 
echipa de livrare duce capetele pentru a fi verificate. 

— Se pare că echipa de şoc se îndreaptă înspre Londra, zise 
Schofield. Merg după capul lui Rosenthal. 

— Probabil, zise Knight. Ce vrei să faci? 

Schofield nu se putea gândi la nimic altceva decât la Gant, 
care se afla în interiorul avionului Hercules. 


143 


— Vreau să urmărim avionul acela, zise el. 


Knight apăsă pe nişte butoane ale computerului de bord. 

— În regulă, accesez coordonatele de zbor de pe computerul 
lor de bord. Avionul Hercules va face plinul în aer deasupra 
părţii de vest a Turciei, în 90 de minute. 

— De unde decolează avionul-cisternă? întrebă Schofield. 

— Un avion-cisternă VE-10 e programat să decoleze de la 
baza aeriană britanică Akrotiri din Cipru în exact 45 de minute. 

— În regulă, zise Schofield. Book şi Mother, mergeţi împreună 
cu Rufus la Londra. Găsiţi-l pe Benjamin Rosenthal înainte să-l 
găsească echipa de şoc a lui Larkham. 

— Dar tu? întrebă Mother. 

— Căpitanul Knight şi cu mine vom merge în Cipru. 


Patruzeci şi cinci de minute mai târziu, un avion-cisternă 
britanic Vickers VE-10 decola de pe un aerodrom din Cipru. 

Ceea ce nu ştiau cei patru membri ai echipajului din avion era 
faptul că aveau doi intruşi în compartimentul din spate - Shane 
Schofield şi Aloysius Knight - pe care Rufus îi lăsase în apa mică 
de la mal, la vreo cinci kilometri depărtare de baza aeriană. 
Aceştia nu fuseseră reperaţi datorită modulului invizibil al 
avionului care fusese activat. 

Cât despre Rufus, Mother şi Book II, aceştia luară ruta 
aeriană cea mai scurtă către Londra, la bordul Black Raven. În 
scurt timp, avionul-cisternă zbura deasupra spaţiului aerian al 
Turciei, paralel cu aeronava Hercules a RAF care venea dinspre 
Afganistan. 

Avionul-cisternă se plasă în faţa aeronavei Hercules, 
ridicându-se puţin deasupra acesteia. Apoi din partea din spate 
se întinse un furtun de alimentare cu combustibil sau „braţ”. 
Acest braţ avea o lungime de vreo 70 de metri, iar la capăt avea 
o „ancoră” circulară de oţel, care se prinse de aeronava care 
trebuia alimentată cu combustibil. Manevrată de un singur 
operator, numit şi boomer, care stătea întins pe burtă într-un 
compartiment de sticlă aflat în spatele avionului-cisternă, 
ancora fu dirijată înspre sonda de cuplare a avionului Hercules. 

Sonda de cuplare, care era de fapt un tub orizontal, se afla 


144 


deasupra geamurilor cabinei avionului. Toată procedura se 
desfăşură perfect. Operatorul întinse furtunul, îl potrivi la locul 
lui, în timp ce avionul Hercules care se afla dedesubt zbură mai 
în faţă şi, cu o pocnitură surdă, sonda de cuplare se fixă în 
ancora de la capătul furtunului şi începu alimentarea cu 
combustibil. 

Cât timp avu loc această procedură, Knight îşi încărcă pistolul 
H&K cu gloanţe de 9 mm, care aveau o formă ciudată. Fiecare 
glonţ avea o dungă portocalie vopsită în jurul lui. 

— Straşnic model! îi zise el lui Schofield. Prietenul de 
încredere al soldatului Delta. Gloanţe de 9 mm care 
funcţionează pe bază de gaz. Sunt mai bune decât cele cu vârful 
scobit. Intră în ţintă şi provoacă o explozie mare. 

— Cât de mare? 

— Suficientă cât să despice un om în două. Vrei şi tu? 

— Nu, mulţumesc. 

— Poftim, zise Knight vârând nişte gloanţe portocalii în 
buzunarele de la vesta lui Schofield. În caz că te răzgândeşti. 

Schofield arătă cu capul către vesta militară a lui Knight şi 
către multitudinea de obiecte care atârnau din ea - tubul 
portabil de oxigen pentru scufundări, lampa de sudură, 
pitoanele pentru escaladări. Pe lângă toate acestea, Schofield 
mai observă şi un sac mic rulat. 

— Ăsta-i un sac pentru cadavre? întrebă el. 

— Da, modelul Marcov III, zise Knight. Trebuie să recunosc că 
nimeni n-a inventat unul mai bun în afară de sovietici. 

Schofield încuviinţă din cap. Era un sac chimic pentru 
cadavre. Prevăzut cu un fermoar dublu şi pereţi de nailon, acest 
sac putea izola un cadavru contaminat cu ciumă, arme chimice, 
până şi infestare cu reziduuri radioactive. Ruşii folosiseră o 
mulţime de astfel de saci la Cernobâl. 

Cu toate acestea, pitoanele fură cele care îi treziseră 
curiozitatea lui Schofield. Inţelegea motivul pentru care un 
vânător de recompense ar avea asupra lui un sac pentru 
cadavre, dar pitoane? 

Pitoanele sunt mecanisme cu închidere automată, sub forma 
unor foarfece pe care căţărătorii le fixează în crăpăturile de pe 
munte. Pitoanele automate se desfac cu aşa o forţă - prinzându- 


145 


se în crăpătura muntelui -, încât căţărătorii pot să prindă de ele 
frânghii care sunt capabile să le ţină greutatea corpului. 
Schofield se întreba la ce le putea folosi un vânător de 
recompense. 

— Întrebare, zise el. La ce foloseşti pitoanele? 

Knight ridică nepăsător din umeri: 

— Să mă caţăr pe ziduri, pe fațadele clădirilor. 

— Şi în alt scop? întrebă Schofield. Poate ca unelte de tortură. 

Knight se uită la Schofield: 

— Au, într-adevăr, şi alte... scopuri. 


Când alimentarea cu combustibil luă sfârşit, Schofield şi 
Knight ieşiră din ascunzătoarea lor. 

— Tu te ocupi de boomer, zise Knight, scoțând un al doilea 
pistol de 9 mm. Eu îi vin de hac echipajului din cockpit. 

— Bine, spuse Schofield, apoi adăugă: Knight, poţi face ceea 
ce doreşti în avion, dar ce-ai zice dacă n-ai apela la nicio forţă 
letală? 

— Poftim? De ce? 

— Echipajul acesta nu a greşit cu nimic. 

Knight se încruntă. 

— Aha, în regulă... 

— Mulţumesc. 

Şi se puseră în mişcare. 


Prevăzut de jur împrejur cu cincisprezece hublouri, cockpitul 
avionului de marfă C-130 oferea piloților o vizibilitate 
excepţională şi, în acel moment, cei doi piloţi ai avionului 
britanic Hercules puteau vedea capătul din spate, în formă de 
pasăre, al avionului-cisternă care se afla sus, deasupra lor, 
precum şi furtunul de alimentare, care ieşea din acesta ca o 
prelungire şi care era prins de sonda de cuplare, aflată chiar 
deasupra cabinei în care se aflau piloţii. 

Mai făcuseră acest lucru de sute de ori. Odată cele două 
avioane conectate, piloţii schimbară pe pilot automat şi se 
preocupară mai mult cu supravegherea indicatoarelor de 
combustibil decât cu priveliştea uimitoare de afară. Din acest 
motiv, probabil, nu văzură când, la douăzeci de minute după ce 


146 


începuse procesul de alimentare cu combustibil, o siluetă 
îmbrăcată în negru aluneca repede de-a lungul furtunului de 
alimentare asemenea unui cascador care sfida moartea. 
Geamurile cabinei explodară sub asaltul focurilor de armă. 


147 


4 


Această privelişte era de-a dreptul spectaculoasă. 

Două avioane uriaşe care zburau în tandem la o înălţime de 7 
000 de metri, conectate printr-un furtun, cu o siluetă umană 
care aluneca de-a lungul furtunului ţinându-se cu o mâna de un 
mecanism de alunecare improvizat şi cu cealaltă trăgând focuri 
de armă cu pistolul H&K înspre carlinga avionului Hercules! 


Cei doi piloţi ai avionului fură acoperiţi de cioburile 
geamurilor sparte. Vântul năvăli în cabină. Avionul, aflat pe pilot 
automat, îşi păstră direcţia. Cât despre Aloysius Knight, acesta 
aluneca pe furtunul de alimentare cu o viteză incredibilă, prins 
cu o centură de siguranţă pe care o petrecuse peste furtun, cu 
faţa acoperită de o mască de mare altitudine şi cu o paraşută 
modelul MC-4/7 în spate. 

Deoarece sonda de cuplare se afla chiar deasupra carlingii, 
Knight îşi termină coborârea prin geamurile sparte ale avionului 
şi ateriză în carlinga prin care vuia vântul. 

Vorbi în staţie: 

— E în regulă, Scarecrow! Poţi cobori! 

Câteva secunde mai târziu, o a doua siluetă, echipată, de 
asemenea, cu mască şi o paraşută mică, se lăsă în jos din 
avionul-cisternă, alunecând pe furtunul de alimentare înainte să 
dispară prin geamul spart al avionului Hercules. 


Toţi cei care se aflau în cala avionului se întoarseră - opt 
soldaţi de comando, îmbrăcaţi în negru, doi bărbaţi în costume 
şi doi prizonieri - când un sunet teribil se auzi din carlingă, 
urmat de vâjâitul aerului care dădea năvală înăuntru. 

Cei opt soldaţi de comando erau membri ai echipei de livrare 
IG-88. Numele celor doi bărbaţi îmbrăcaţi în costum nu erau 
cunoscute de ceilalţi, însă aveau două insigne MI-6 - Serviciul 
de Informații Externe britanic. Cei doi prizonieri erau 


148 


locotenentul Elizabeth „Fox” Gant şi generalul Ronson H. 
Weitzman, ambii aparţinând Corpului Infanteriei Marine SUA şi 
ambii capturați de soldaţii lui Demon în Afganistan. 

Gant îşi venise în simţiri cu câtva timp înainte să se producă 
atacul aerian. Îşi dădu seama că se afla în cala mare a avionului 
Hercules, cu mâinile încătuşate la spate. La câţiva metri de ea, 
Ronson Weitzman - unul dintre cei mai vechi ofiţeri din Corpul 
Infanteriei Marine SUA - zăcea întins pe spate, pe capota unui 
Humvee aflat în cală, cu braţele desfăcute ca şi cum ar fi fost 
crucificat pe orizontală. Ambele mâini erau prinse cu cătuşe de 
oglinzile laterale ale vehiculului. Mâneca dreaptă a uniformei lui 
Weitzman fusese ruptă şi în jurul braţului gol fusese legat strâns 
un garou de cauciuc. 

Cei doi bărbaţi de la MI-6 stăteau de o parte şi de alta a 
generalului. Gant se trezise tocmai în clipa în care bărbatul mai 
scund scoase din braţul lui Weitzman un ac subcutanat. 

— Lasă-l vreo două minute, zise bărbatul mai scund. 

Generalul îşi ridicase capul, iar ochii îi luceau. 

— Bună, generale Weitzman, zise agentul mai înalt, zâmbind. 
Medicamentul al cărui efect îl simţi acum este cunoscut sub 
denumirea de EA-617. Sunt sigur că un om de rangul dumitale a 
auzit de aşa ceva. Este un dezinhibator neural - o substanţă care 
întârzie eliberarea neurotransmiţătorului GABA în creierul tău, o 
substanţă care te va face să spui mai uşor adevărul când vei 
răspunde întrebărilor noastre. 

— Ce...? Weitzman îşi privi braţul... 617? Nu... 

Această scenă era urmărită de la o oarecare distanţă de 
membrii echipei IG-88, conduse de acel soldat înalt, chipeş şi 
impunător pe care Gant îl văzuse în peşterile din Afganistan. [i 
auzise pe ceilalţi soldaţi IG-88 spunându-i „Cowboy”. 

— Bine, generale, zise agentul mai înalt. Care este Codul 
Universal de Dezactivare? 

Weitzman se încruntă, strângând din ochi ca şi cum creierul 
lui încerca să se opună efectului pe care serul adevărului îl avea 
asupra lui. 

— Habar n-am despre ce cod vorbeşti, răspunse el, nu prea 
convingător. 

— Ba da, ai, generale. Codul Universal de Dezactivare al 


149 


Statelor Unite. Codul care conferă accesul în orice sistem de 
securitate al forţelor armate americane. Ai supravegheat 
utilizarea lui în cadrul unui proiect militar secret al Statelor 
Unite numit Proiectul Kormoran. Ştim despre Kormoran, 
generale! Insă nu ştim codul. Vrem codul. Care este? 

Gant era şocată. Auzise zvonuri despre Codul Universal de 
Dezactivare. Era aproape un mit: un cod numeric care conferea 
accesul în orice sistem de securitate al armatei americane. 

Weitzman clipi, încercând să se opună serului. 

— Nu... nu... există. 

— Nu, generale, zise bărbatul înalt. Acest cod există, iar tu 
eşti unul dintre cei cinci oameni din armata americană care îl 
ştie. Poate ar trebui să măresc doza. 

Bărbatul cel înalt scoase o altă seringă şi îl împunse din nou 
pe Weitzman în braţul dezvelit. 

Weitzman gemu: 

— Nu... 

Serul EA-617 îi pătrunse în sânge. 

Exact în acel moment geamurile carlingii fură făcute ţăndări 
de focurile de armă ale lui Knight. 


150 


5 


Schofield pătrunse în carlinga pilotului şi ateriza lângă 
Knight. 

— Acum pot să folosesc mijloace letale? strigă Knight. 

— Te rog. 

Knight arătă cu degetul înspre un monitor aflat pe bordul 
avionului, care arăta o imagine din cală, filmată se sus. Schofield 
văzu câteva lăzi mari din lemn aşezate lângă treptele cabinei, un 
Humvee pe a cărui capotă era crucificat Weitzman, opt tipi răi 
îmbrăcaţi în uniforme negre de luptă, doi tipi răi în costum şi, pe 
jos, rezemată de un perete al calei, în partea stângă a 
vehiculului, se afla Libby Gant cu mâinile încătuşate la spate. 

— Sunt prea mulţi ca să-i putem elimina cu armele, zise 
Schofield. 

— Ştiu, spuse Knight. Aşadar, scoatem armele din ecuaţie. 

Scoase două grenade mici din vestă. Erau doi explozibili mici 
portabili, vopsiți în galben-pal. 

— Ce sunt...? întrebă Schofield. 

— Explozibili de fabricaţie britanică AC-2. Grenade aderente. 

— Grenade împotriva armelor de foc, zise Schofield, 
încuviinţând din cap. Frumos. 

Serviciile Aeriene Speciale britanice, experte în operaţiunile 
antiteroriste, inventaseră grenada AC-2 pentru misiunile de 
salvare a ostaticilor. Acestea erau de fapt grenade standard, 
însă aveau o particularitate. 

— Eşti gata? Ține minte, poţi să tragi o singură dată înainte să 
ţi se blocheze arma, zise Knight. Bine, hai să ne distrăm! 

Zicând acestea, deschise uşor uşa cabinei şi azvârli cele două 
grenade în cală. 


Cele două grenade zburară în cală, trecând pe deasupra 
lăzilor de marfa din lemn şi aterizând lângă vehicul, apoi - bum! 
Se auzi mai întâi o explozie obişnuită: o lumină albă, 


151 


orbitoare, urmată de o explozie puternică, menită să asurzească 
şi să creeze confuzie. Apoi se declanşă şi acel mecanism 
particular al grenadelor AC-2. În momentul exploziei, cele două 
grenade trimiseră în toate direcţiile particule mici şi 
strălucitoare, care umplură în totalitate spaţiul închis al calei. 
Aceste particule semănau cu nişte confetti şi, după ce se 
împrăştiaseră prin aer, începură să plutească, infinit de mici, 
formând un văl alb-gri care acoperi totul. Parcă ar fi fost un glob 
de sticlă cu zăpadă care tocmai fusese scuturat. 

Numai că nu erau confetti. 

Era un fel de substanţă adezivă - un compus cleios şi vâscos 
care se lipea de tot. 


Uşa cabinei se deschise larg, iar Knight şi Schofield năvăliră 
în cală. 

Soldatul IG-88 care se afla cel mai aproape de ei se întinse 
după puşca sa, însă în frunte i se înfipse o săgeată care fusese 
lansată din miniarbaleta prinsă de armura de pe antebraţul 
drept al lui Knight. 

Un al doilea soldat, care se afla şi el mai aproape de ei, se 
întoarse repede şi în ochi i se înfipse o altă săgeată care fusese 
lansată din arbaleta prinsă de braţul stâng al lui Knight. 

De-abia al treilea soldat IG-88 reuşi să apese pe trăgaciul 
armei sale Colt Commando. Arma se auzi o singură dată. Apoi se 
blocă. Fusese „înfundată”. Adezivul lipicios de la grenadele lui 
Knight intrase în ţeavă, se aşternuse pe trăgaci şi pe părţile 
mobile ale armei, făcând-o inutilă. 

Schofield îi veni de hac bărbatului, lovindu-l cu capătul gros al 
lansatorului cârligului magnetic. Însă ceilalţi soldaţi 1G-88 se 
mobilizară repede şi, în câteva secunde, două cuțite de 
vânătoare marca Warlock se înfipseră în lăzile de lemn aflate în 
spatele celor doi intruşi. 

Knight ripostă scoțând din vesta sa militară una dintre cele 
mai înspăimântătoare arme văzute vreodată de Schofield: o stea 
ninja, cu patru tăişuri, sau shuriken. Era mare cât palma lui 
Schofield: patru tăişuri curbate care se ramificau dintr-un punct 
central. 

Knight aruncă stelele cu îndemânare, oblic, astfel încât 


152 


acestea tăiară aerul de-a curmezişul înainte de reteza gâturile a 
doi soldaţi IG-88, care stăteau unul lângă altul. 

„Cinci doborâţi, gândi Schofield, mai sunt trei, plus cei doi tipi 
în costum...” 

Brusc simţi o mână care îl strângea cu putere şi Schofield fu 
aruncat înapoi către uşa cabinei. Se lovi cu putere de pardoseală 
şi, când îşi ridică privirea, văzu un soldat IG-88 solid care se 
îndrepta înspre el. Bărbatul era uriaş: un negru de cel puţin 1,90 
în, cu bicepşi proeminenţi şi cu o expresie de furie întipărită pe 
faţă. 

— Ce mama dracu' crezi că faci? întrebă negrul uriaş. 

Însă Schofield începu deja să se mişte. Sări repede în picioare 
şi aplică o lovitură zdravănă cu patul lansatorului cârligului 
magnetic peste falca soldatului negru. Fu o lovitură dureroasă, 
însă uriaşul nici măcar nu clipi. 

— Ah... făcu Schofield. 

Soldatul negru îi trase un pumn lui Schofield, iar acesta zbură 
ca o păpuşă de cârpe în carlinga pilotului prin care vuia vântul. 
Schofield se izbi de tabloul de bord. Apoi soldatul uriaş îl ridică 
de jos cu uşurinţă şi îi spuse: 

— Ai intrat prin geamul ăla, o să ieşi tot prin geamul ăla. 

Şi, fără a clipi, soldatul uriaş îl aruncă în gol pe Shane 
Schofield prin geamul spart al carlingii. 


153 


6 


În cala plină de particule, Aloysius Knight, care ataca în 
continuare, aruncând stele ninja, se întoarse ca să vadă ce făcea 
Schofield tocmai în momentul în care acesta fusese aruncat prin 
geam. 

— Fir-ar să fie! murmură Knight. 

Schofield purta şi el o paraşută, aşa că era în siguranţă, însă 
dispariţia lui subită nu ajuta deloc la rezultatul acestei lupte. 
Knight vorbi în staţie: 

— Schofield! Eşti teafăr? 

Se auzi un glas prin vuietul vântului: 

— N-am murit încă! 


Văzut din exterior, avionul Hercules păstra aceeaşi viteză la 7 
000 de metri altitudine, aflându-se în continuare dedesubtul 
avionului-cisternă VE-10... doar că acum de botul lui atârna o 
siluetă mică. 

Schofield stătea atârnat de botul avionului care înainta cu 
viteză, iar trupul îi era biciuit de vântul năprasnic, la 7 000 de 
metri deasupra solului. Reuşise să se agate de botul avionului cu 
ajutorul cârligului magnetic. Atacatorul său negru şi uriaş, a 
cărui poreclă era „Rocko”, privea afară pe geamul care se afla 
chiar deasupra lui Schofield. Apoi Rocko dispăru înăuntru şi, o 
clipă mai târziu, îşi făcu din nou apariţia ţinând în mână un 
pistol Colt 45 care se aflase în cabină şi, astfel, nu fusese afectat 
de substanţa lipicioasă emanată de grenadele aruncate de 
Knight. 

— La naiba! strigă Schofield când primul glonţ îi trecu pe 
deasupra capului. 

Sperase ca Rocko să creadă că el căzuse pur şi simplu în gol 
şi să se întoarcă în avion, oferindu-i astfel lui Schofield şansa să 
se caţăre înapoi prin geamul cabinei. Însă nu se întâmplase 
aşa... Aşadar, Schofield făcu singurul lucru pe care îl putea face. 


154 


Desfăcu cârligul magnetic al lui Gant şi, lăsându-se în jos cu 
ajutorul celor două cârlige magnetice, îl ataşă pe cel al lui Gant 
de partea exterioară a avionului, chiar sub el, şi se lăsă în jos, 
sub botul avionului uriaş, în afara razei de acţiune a lui Rocko, 
astfel încât acum atârna de pântecele avionului de marfă, la 7 
000 de metri deasupra pământului. 

Vorbi în microfonul pe care îl avea la gât: 

— Knight! Sunt încă aici! Vreau să-mi deschizi o uşă 
exterioară! 


În interiorul calei, Knight se feri de un cuţit care fusese 
aruncat înspre el şi aruncă o stea ninja în pieptul unuia dintre 
cei care purtau costum. Auzi vorbele lui Schofield, văzu butonul 
mare şi roşu care deschidea trapa de încărcare şi aruncă o stea 
ninja în el. 

Trosc! 

Steaua ninja lovi butonul, apăsându-l în consolă şi, cu un 
huruit, trapa de încărcare a avionului începu să se deschidă. 


— În regulă, căpitane! Trapa de încărcare este deschisă! se 
auzi vocea lui Knight în casca lui Schofield. 

Schofield se deplasă cât de repede putu sub pântecele 
avionului, folosindu-se de cele două cârlige magnetice de 
deasupra lui, activându-le şi dezactivându-le în mod alternativ, 
iar apoi, ca şi cum s-ar fi legănat pe nişte liane, de-a lungul 
pântecelui avionului care avea o lungime de 20 de metri, înaintă 
înspre trapa de încărcare. 

Vântul năvăli în cală prin trapa din spate a avionului, 
trimițând particulele lipicioase în aer sub formă de vârtejuri. 
Parcă era o furtună de zăpadă în interior. 

Knight se lăsă în jos, lângă Gant. 

— Sunt aici ca să te ajut, zise el repede, dând să-i desfacă cu 
cuțitul cătuşele, când două mâini mari, negre îl apucară şi îl 
aruncară în spate. 

Era Rocko. 

Soldatul uriaş din IG-88 îl izbi pe Knight de partea laterală a 
vehiculului Humvee. Cuţitul îi sări cât colo din mână. 
Comandantul echipei IG-88, Cowboy, ieşi din ascunzătoarea sa 


155 


din partea dreaptă a vehiculului. 

— Ochelarii lui! strigă el. 

Rocko îi aplică un pumn năprasnic care îi rupse lui Knight 
puntea ochelarilor cu lentile galbene şi, totodată, nasul. 
Ochelarii rupţi îi picară de pe nas, dezvelindu-i ochii. 

— Ah! făcu Knight, strângând din ochi. 

O altă lovitură pe care Rocko i-o aplică în stomac îl făcu pe 
Knight să leşine. 

— Pune-l în faţa maşinii! zise Cowboy, eliberând frâna de 
mână şi sărind la volanul vehiculului. Aşază-l cu genunchii în 
dreptul roţilor. 

Rocko făcu întocmai. Aşeză trupul moale al lui Knight în faţa 
roţilor vehiculului şi se dădu deoparte. Cowboy porni motorul, 
băgă în viteză şi apăsă pedala de acceleraţie. Vehiculul ţâşni în 
faţă, îndreptându-se direct către genunchii lui Aloysius Knight. 

Cowboy simţi o uşoară satisfacţie când jeepul trecu peste 
vânătorul de recompense şi se izbi de partea laterală a unei lăzi 
de marfă. 


156 


7 


— La naiba! Fir-ar să fie! strigă Rocko. 

— Ce-i? întrebă Cowboy. 

— S-a întors celălalt! 

Niciunul dintre britanici nu îl văzuse pe Schofield intrând din 
nou în avion - nici Cowboy, nici Rocko, nici celălalt tip în costum 
de la MI-6. Nu îl văzuseră căţărându-se prin trapa de încărcare 
cu ajutorul cârligelor magnetice şi pătrunzând în spaţiul liber 
din spatele vehiculului Humvee. Nu îl văzuseră când se furişase 
prin partea dreaptă a vehiculului, ajungând repede în faţa 
acestuia şi împingându-l pe Aloysius Knight la o parte, 
înlocuindu-l cu trupul unui soldat din IG-88. Vehiculul trecuse, 
de fapt, peste soldat. 

Schofield şi Knight se proptiră de peretele calei, alături de 
Gant. Knight îşi ţinea ochii închişi. Schofield nu îşi dădu timp de 
răgaz. Îi desfăcu lui Gant cătuşele şi îi dădu cuțitul. 

— Bună, iubito! Ţi-am simţit lipsa în Afganistan. Repede, 
ajută-mă să-l eliberez pe general! 

Generalul era încă întins pe capota vehiculului Humvee, cu 
încheieturile mâinilor prinse cu cătuşe de oglinzile laterale ale 
maşinii. 

Gant luă un set de chei din buzunarul soldatului din IG-88 
călcat de vehicul şi găsi cheia care desfăcea cătuşele. 

Între timp, Schofield se ridică în picioare tocmai în momentul 
în care Cowboy deschise portiera şoferului. La celălalt capăt al 
vehiculului, Schofield îl văzu pe agentul SAS scoțând un cuţit 
înfipt într-o ladă de lemn. 

Se afla între doi inamici. 

Schofield îşi întinse braţele în cele două direcţii, ridicând în 
acelaşi timp lansatoarele cârligelor magnetice. În acel spaţiu 
plin de particule lipicioase, nu avea decât o încercare pentru 
fiecare. 

Trase. 


157 


Prima lovitură nu îl nimeri pe Cowboy, însă nici nu îi era 
destinată lui. În schimb, lovi portiera maşinii pe care o 
deschisese Cowboy. De la o distanţă aşa de mică, cârligul 
magnetic se izbi cu putere de portiera blindată, închizând-o şi 
trimiţându-l pe Cowboy din nou în maşină. 

Celălalt cârlig magnetic îl lovi pe agentul în costum drept în 
piept. Acesta se încovoie de durerea provocată de coastele rupte 
şi se prăbuşi pe spate într-o ladă aflată în spatele lui. 

Cât despre Gant, aceasta încerca să-i elibereze mâna stângă 
generalului Weitzman. Cătuşa din jurul încheieturii se desfăcu. 

— in regulă, zise ea. Cealaltă încheietură. Pe partea cealaltă... 

Însă pe partea cealaltă a vehiculului Humvee se afla... Rocko. 

Stătea nemişcat, aplecat deasupra corpului răstignit al lui 
Weitzman. Schofield îşi făcu apariţia lângă Gant şi îi întâlni 
privirea lui Rocko. 

— Ocupă-te de general, zise Schofield, neluându-şi privirea de 
la soldatul uriaş. Şi pregăteşte-te pentru semnalul meu. 

— Care semnal? 

Insă Schofield nu îi răspunse. Se lăsă repede jos şi scoase din 
cadavru două stele ninja pe care le aruncase Knight. De partea 
cealaltă a vehiculului, Rocko făcu la fel. Apoi cei doi se 
deplasară în zona deschisă din spatele vehiculului, un spaţiu mic 
care era o prelungire a rampei de încărcare. Priviră înspre cerul 
albastru care se afla sub rampa deschisă. 

Şezură faţă în faţă pentru o clipă - Rocko, înalt şi solid, 
Schofield mai mic de înălţime, dar mai bine proporţionat -, 
tinând fiecare în mâini două stele cu patru lame tăioase şi 
ascuţite. 

Apoi începu lupta. Strălucire de argint, clinchet de cuțite care 
se lovesc. 

Rocko fanda, Schofield para. Rocko ataca, Schofield se ferea. 

În timp ce Schofield şi Rocko se luptau în spatele calei, Gant 
desfăcu şi cătuşa de la mâna dreaptă a lui Weitzman, 
eliberându-l pe general. Cătuşele desfăcute le lăsă prinse de 
oglinda laterală, îl trase pe general de pe capota vehiculului şi îl 
rostogoli pe pardoseală. În tot acest timp, generalul vorbea 
incoerent: 

— Vai, Doamne, codul... Codul Universal... bine, bine, există, 


158 


dar puţini oameni îl cunosc... E bazat pe un principiu 
matematic... şi, da, l-am folosit în Proiectul Kormoran, dar a 
fost... a fost vorba despre încă un proiect... Cameleon... 

Schofield şi Rocko se învârteau în spatele calei, încrucişând 
lamele stelelor ninja. Se deplasau înspre partea dreaptă a 
vehiculului Humvee, aproape de Gant şi de Weitzman. Schofield 
era cel care conducea lupta, mergând cu spatele şi parând 
loviturile lui Rocko. 

— Gant! strigă Schofield. Eşti gata pentru semnal? 

— Da! Care este? 

— Acesta! 

Apoi, într-un moment de inspiraţie, Schofield il prinse pe 
Rocko atunci când acesta se clătină şi, cu o viteză uluitoare, îşi 
mută greutatea corpului de pe un picior pe altul şi izbi mâna lui 
Rocko cu care ţinea cuțitul de capota vehiculului, chiar lângă 
cătuşele desfăcute, cu care fusese încătuşat Weitzman cu câteva 
clipe înainte. 

— Acum! 

Gant acţionă imediat, se aruncă pe capotă şi închise cătuşele 
în jurul încheieturii lui Rocko. Ochii acestuia ieşiră din orbite. 

Era încătuşat acum de oglinda laterală a vehiculului Humvee! 
Schofield se îndepărtă de el şi se aplecă peste generalul 
Weitzman care zăcea pe podea. 

— Domnule general! Sunteţi bine? întrebă el repede, 
aplecându-se mai aproape. 

Insă generalul bolborosea în continuare: 

— Ah, nu... nu a fost doar Kormoran. A fost şi Cameleon... vai, 
Doamne, Kormoran şi Cameleon împreună. Ambarcaţiuni şi 
rachete. Toate ascunse. Dumnezeule... Dar Codul Universal de 
Dezactivare este schimbat în fiecare săptămână. Acum, este... al 
şaselea... ah, Doamne, al şaselea în... în... mer... mer... 

Se auzi un şuierat brusc. O sclipire de oţel. Şi, dintr-odată, 
capul generalului se mişcă uşor, iar de-a lungul gâtului său 
apăra un firicel de sânge, iar apoi, chiar sub ochii lui Schofield, 
capul generalului Ronson H. Weitzman se desprinse de pe 
umeri. 

Căzu pe pardoseală, rostogolindu-se până la picioarele lui 
Schofield. 


159 


După decapitare, capul unui om mai este în viaţă timp de 30 
de secunde. Astfel, chipul lui Weitzman privea schimonosit în 
sus la Schofield. Pleoapele clipiră câteva momente înainte ca 
muşchii feţei să se relaxeze în cele din urmă şi să rămână 
nemişcaţi. 


Schofield se întoarse şi privi în sus. Îl văzu pe tânărul locţiitor 
al lui Demon Larkham, Cowboy, stând în picioare de partea 
cealaltă a vehiculului, fluturând o macetă cu lama lungă, de pe 
care picura sânge proaspăt. Avea ochii larg deschişi, cuprinşi de 
nebunia setei de sânge. Azvârli maceta către Schofield, însă în 
acel moment, din spate, o mână îl apucă de încheietură şi o izbi 
de capota vehiculului Humvee, făcând să-i sară maceta din 
mână. În acelaşi timp, atacatorul nevăzut prinse încheietura lui 
Cowboy cu celelalte cătuşe rămase libere. Cowboy se răsuci şi îl 
văzu pe Aloysius Knight în spatele lui. Purta acum o pereche 
nouă de ochelari, cu lentile de culoarea ambrei. 

— N-a fost rău, Cowboy! Ţi-ai adus aminte de punctul meu 
slab. 

Apoi Knight apucă maceta şi îi zâmbi asasinului din IG-88: 

— lar eu mi-am adus aminte de punctul tău slab. Nu poţi 
zbura. 

Apoi Knight se îndreptă către uşa şoferului, se aplecă 
înăuntru şi băgă schimbătorul de viteze în marşarier. Le făcu 
semn cu capul lui Schofield şi lui Gant: 

— Daţi-vă la o parte! 

Cowboy şi Rocko, încătuşaţi de o parte şi de cealaltă a 
vehiculului, îl priveau îngroziţi pe Knight. 

— Adio, băieţi! 

Zicând acestea, Knight apăsă până la podea pedala de 
acceleraţie cu maceta. Vehiculul ţâşni de pe loc cu spatele, 
îndreptându-se cu viteză înspre trapa deschisă a calei. Vehiculul 
atinsese 20 de kilometri pe oră când ajunse pe marginea trapei, 
se înclină, ieşind cu spatele afară şi, spre groaza lui Cowboy şi a 
lui Rocko, se făcu nevăzut, plonjând în aer de la o înălţime de 7 
000 de metri. 


160 


8 


După ce vehiculul Humvee dispăruse prin rampa deschisă a 
avionului, Schofield se îndreptă în grabă înspre Gant şi o strânse 
cu putere în braţe. Gant îl strânse la rândul ei în braţe şi închise 
ochii. Alţii ar fi plâns într-o astfel de împrejurare, însă nu Gant. 
Era copleşită de emoţii, dar nu îi stătea în fire să plângă. 

— Ce naiba se întâmplă? întrebă ea după ce se desprinseră 
din îmbrăţişare. 

— Vânători de recompense, zise Schofield. Numele meu apare 
pe o listă cu persoane care trebuie eliminate până la prânz, ora 
New Yorkului. Te-au luat pe tine ca să poată ajunge la mine. 

Îi povesti lui Gant despre cele petrecute în Siberia şi în 
Afganistan, despre vânătorii de recompense pe care îi întâlnise: 
Executive Solutions, Hungarian, gruparea Spetsnaz Skorpions 
şi, bineînţeles, comandantul detaşamentului IG-88, Demon 
Larkham. Îi arătă lista cu cei urmăriţi de vânătorii de 
recompense. 

— Şi el? întrebă Gant arătând cu capul înspre Knight după ce 
acesta se făcuse nevăzut în carlinga pilotului ca să desprindă 
avionul de avionul-cisternă. El cine-i? 

— Este îngerul meu păzitor, răspunse Schofield. 


Se auzi un geamăt din spatele lăzilor de lemn. Schofield şi 
Gant se întoarseră repede şi îl văzură pe unul dintre agenţii 
britanici zăcând pe jos, cu mâna în dreptul coastelor rupte. Era 
cel pe care Schofield îl lovise în piept cu cârligul magnetic. 

Se duseră la el. 

Bărbatul în costum gâfâia disperat, scuipând sânge. Schofield 
se aplecă deasupra lui şi îl examină. 

— Are coastele zdrobite. Plămânii perforaţi. Cine e? 

— N-am prins decât o parte din discuţie, zise Gant. El şi 
celălalt bărbat în costum îl interogau pe general, folosindu-se de 
un ser al adevărului. L-au întrebat despre Codul Universal de 


161 


Dezactivare american. Ziceau că l-au văzut pe Weitzman 
folosindu-l în Proiectul Kormoran. 

— Zău?! făcu Schofield. Un ser al adevărului. 

Işi plimbă privirea prin cală şi dădu cu ochii de o trusă 
medicală care se afla pe jos. Conţinea nişte seringi, ace şi fiole 
de ser. Luă o fiolă şi verifică eticheta. 

— Hai să vedem cum face faţă propriului medicament. 


Aloysius Knight reveni din carlinga pilotului şi îl găsi pe 
agentul în costum sprijinit de peretele calei, cu mâneca 
suflecată şi cu 200 de miligrame de EA-617 curgându-i prin 
vene. Knight îl atinse pe Schofield pe umăr. 

— Am desprins avionul nostru de avionul-cisternă, zise el. 
Acum suntem pe pilot automat, pe traseul stabilit deja de ei. Ne 
îndreptăm spre o pistă de aterizare privată din Bretania, pe 
coasta franceză a Atlanticului. Tocmai am vorbit cu Rufus. Li va 
lăsa pe oamenii tăi pe aerodrom abandonat, la vreo 60 de 
kilometri depărtare de Londra. 

— În regulă, răspunse Schofield, gândindu-se la Book II şi la 
Mother, care urmau să meargă la sediul Mossad din Londra. 

Işi îndreptă din nou atenţia asupra agentului britanic 
capturat. 

După câteva încercări zadarnice de a se opune efectului 
drogului, bărbatul mărturisi că îl cheamă Charles Beaton şi că 
este agent al Serviciului britanic de Informaţii Externe, MI-6. 

— Ce ştii despre această vânătoare de recompense? îl întrebă 
Schofield. 

— Aproape 20 de milioane pe cap. Cincisprezece ţinte. Şi vor 
să fiţi eliminaţi azi, până la prânz, ora New Yorkului. 

— Cine sunt? Cine plăteşte pentru toată afacerea asta? 

Beaton pufni ironic: 

— Ei au mai multe denumiri. Grupul Bilderberg. Grupul de la 
Bruxelles. Star Council. Majestic-12. M-12. Reprezintă un grup 
de elită format din industriaşi din sectorul privat, care conduc 
lumea. Sunt doisprezece. Cei mai bogaţi oameni din lume, 
oameni care dețin guverne, oameni care duc la colaps economii 
întregi, oameni care fac ce vor ei... 

Schofield se lăsă pe spate, făcând ochii mari. 


162 


— Bine... zise Knight pe un ton sec. 

— Dă-mi nişte nume, spuse Schofield. 

— Nu le cunosc numele, răspunse Beaton. Nu este în sarcina 
mea. Eu mă ocup de armata americană. Tot ceea ce ştiu este că 
Majestic-12 există şi că finanţează această vânătoare de 
recompense. 

— În regulă, atunci. Ştii scopul pe care-l urmăresc organizând 
această vânătoare de oameni? 

— Nu, răspunse Beaton. Sarcina mea era să obţin Codul 
Universal de Dezactivare de la Weitzman şi apoi să i-l dau 
vânătorului de recompense, Larkham. Să fie cu un pas înainte 
faţă de restul vânătorilor de recompense. Nu ştiu nimic însă 
despre vânătoare sau despre motivele pentru care au organizat- 
o membrii comisiei Majestic-12. 

— Atunci cine de la MI-6 ştie? 

— Alec Christie. Este omul nostru din interior. Ştie totul 
despre Majestic-12 şi, bănuiesc, despre această vânătoare de 
recompense. Problema însă este aceea că MI-6 nu ştie unde se 
află Alec Christie acum. A dispărut cu două zile în urmă. 

Christie. 

Schofield îşi aduse aminte că văzuse numele pe listă. 


2./CHRISTIE, Alec P/Regatul Unit/MI-6 


— Se pare că tipul ăsta, Christie, a fost descoperit, zise el, 
deoarece membrii comisiei Majestic-12 i-au trecut şi numele lui 
pe listă. 

Schofield încercă o altă metodă de abordare: 

— Ce sunt proiectele Kormoran şi Cameleon despre care îl 
întrebai pe Weitzman? 

Beaton tresări, încercând să lupte împotriva drogului. 

— Kormoran este un proiect al Marinei Statelor Unite. Strict 
secret. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Marina 
germană a deghizat câteva dintre navele sale de atac în vase 
comerciale. Unul dintre acestea purta numele de Kormoran. 
Credem că Marina Militară a Statelor Unite procedează la fel, 
dar în variantă modernă. Construieşte vase de război capabile să 
lanseze rachete balistice intercontinentale, numai că acestea nu 


163 


au înfăţişarea unor vase de război. Sunt deghizate sub forma 
unor nave-cisternă şi a unor cargouri. 

— Poftim? făcu Gant în şoaptă. 

— Bine. Ăsta-i Proiectul Kormoran, zise Schofield. Ce ştii 
despre Proiectul Cameleon? 

— Nu ştiu nimic despre acest proiect. 

— Eşti sigur? 

Beaton gemu: 

— Ştim că are legătură cu Proiectul Kormoran şi ştim că e 
important - este cel mai securizat proiect al Statelor Unite, însă, 
în prezent, nu ştim în ce constă acest proiect. 

Schofield se încruntă, căzând pe gânduri. 

Parcă ar fi alcătuit un puzzle din mozaic, piesă cu piesă, până 
când, încet, începea să se formeze o imagine. Deţinea unele 
piese, dar nu imaginea completă. Nu încă. 

— Şi-atunci cine ştie, domnule Beaton? întrebă el. De unde a 
obţinut MI-6 aceste informaţii strict secrete ale Statelor Unite? 

— De la Mossad, răspunse Beaton cu răsuflarea întretăiată. 
Au un birou la Londra, în districtul Canary Wharf. Luna trecută, 
timp de câteva săptămâni, am reuşit să îi urmărim cu ajutorul 
unor instalaţii de ascultare. Crede-mă, cei de la Mossad ştiu tot. 
Ştiu şi despre Majestic-12. Şi despre Kormoran şi Cameleon. Au 
informaţii legate de toate numele care apar pe listă şi de ce 
acestea se află înscrise acolo. Şi mai ştiu un lucru. 

— Care anume? întrebă Schofield. 

— Cei de la Mossad cunosc planul membrilor Majestic-12, 
care va fi pus în aplicare pe data de 26 octombrie. 


164 


KING'S TOWER 

CANARY WHARF, LONDRA 

26 OCTOMBRIE, ORA 12.00 (ORA LOCALĂ) 
(ORA 13.00 ÎN FRANȚA - ORA 07.00 E.S.T. SUA) 


Book II şi Mother urcau pe partea laterală a clădirii King’s 
Tower în interiorul unui lift de sticlă. 

Tamisa se întindea în faţa lor, murdară şi învolburată. Londra 
veche se zărea la orizont, învăluită într-o cortină de ploaie. 

Intre districtul Canary Wharf şi restul Londrei era un contrast 
izbitor. Canary Wharf era un cartier de afaceri construit din oţel 
şi sticlă, care se lăuda cu zgârie-nori, cu parcuri îngrijite şi cu 
cea mai înaltă clădire din Marea Britanie: impresionantul turn 
Canary Wharf. Dacă majoritatea clădirilor din Londra purtau 
amprenta stilului victorian al secolului al XIX-lea, turnul Canary 
Wharf fusese ridicat adoptând stilul futurist al secolului XXI. 

Book şi Mother înaintau cu liftul tot mai sus, spre cerul 
cenuşiu al Londrei. Alte patru lifturi de sticlă purtau oameni în 
sus şi în jos, pe partea laterală a turnului - cutii de sticlă 
identice care treceau în grabă pe lângă ei, într-o direcţie şi în 
cealaltă. 

Book şi Mother purtau haine civile: geci din velur, ghete, 
blugi albaştri şi bluze pe gât, care le ascundeau microfoanele. 
Fiecare avea la spate câte un pistol Colt 45. 

Cu ei în lift mai era o tânără frumoasă, într-un costum Prada, 
care părea minusculă pe lângă Mother, care avea umerii laţi şi 
capul ras. 


165 


KING'S TOWER 
CANARY WHARF, LONDRA 


birouri cu 
pereţi de 


sticlă spațiu 
necompartimentat, 


birourile secretariatului 


birouri 
scară de 
sală de | _ incendiu 
consiliu către 


acoperiş 


hanassenest 
lifturi exterioare de sticlă (ia etajul 38) 


166 


Mother trase adânc aer în piept, apoi o bătu pe tânără pe 
umăr: 

— Îmi place mult parfumul tău. Ce este? 

— Issey Miyake, răspunse tânăra. 

— Trebuie să-mi cumpăr şi eu, zise Mother zâmbind. 


Cei doi parcurseseră distanţa într-o perioadă scurtă de timp. 
După ce pătrunseră în spaţiul aerian britanic fără a fi detectaţi 
de radar, Rufus îi lăsase pe un aerodrom părăsit, nu departe de 
aeroportul London City. De acolo, cei doi luaseră un elicopter 
privat, pilotat de un vechi prieten al lui Rufus. Cincisprezece 
minute mai târziu, acesta îi lăsa pe eliportul comercial al 
districtului Canary Wharf. 


Ding! 

Liftul în care se aflau cei doi se opri la etajul 38. Book II şi 
Mother păşiră în spaţiul vast unde se afla recepţia firmei de 
avocatură Goldman, Marcus & Meyer. Goldman Marcus ocupa 
ultimele trei etaje ale turnului: etajele 38,39 şi 40. 

Spaţiul semăna cu recepţia unei firme de avocatură dintr-un 
oraş mare. Era luxos, spaţios, cu o privelişte spectaculoasă. Şi, 
într-adevăr, pentru un vizitator obişnuit, Goldman Marcus părea 
a fi un furnizor de servicii legale. 

Doar că aceasta nu era o firmă de avocatură. 

Printre multele birouri, săli de şedinţe şi spaţii 
necompartimentate, birourile firmei Goldman Marcus conţineau 
trei încăperi la etajul 39, în care accesul era interzis avocaţilor. 
Aceste încăperi erau destinate exclusiv membrilor organizaţiei 
Mossad, renumitul serviciu secret israelian. 


Mossadul. 

Cel mai necruţător serviciu de spionaj din lume, care apăra 
cea mai vizată ţară din istorie: Israel. 

Nicio altă naţiune nu fusese ţinta continuă a teroriştilor. Nicio 
altă naţiune nu mai fusese înconjurată de atâţia inamici 
declaraţi - Siria, Egipt, Iordania, Liban, să nu mai vorbim de 
palestinienii care se aflau în interiorul graniţelor. Nicio altă 
naţiune nu şi-a văzut ucişi unsprezece atleți olimpici într-o 


167 


transmisiune televizată internaţională. 

Cum face faţă Israelul? 

Cu uşurinţă. Mai întâi, află despre amenințările externe. 

Mossadul are oameni peste tot. Află despre mişcările sociale 
internaţionale înainte de toţi şi acţionează conform unui motto 
de neclintit: „Israel este omniprezent”. 

1960 - Criminalul de război nazist Adolf Eichmann este răpit 
în Argentina. 

1967 - Grevele generale de la bazele aeriene din Egipt în 
timpul Războiului de Şase Zile. 

31 august 1997 - În noaptea în care Prinţesa Diana a murit, la 
un bar de la hotel Ritz din Paris se aflase un agent al 
Mossadului. Urmărise fiecare mişcare a şoferului Dianei. 

Se mai zicea că Mossadul ar fi ştiut despre atentatele din 11 
septembrie asupra Americii înainte ca acestea să se întâmple şi 
nu le-au spus nimic americanilor. Era mai convenabil pentru 
Israel ca Statele Unite să declare război terorismului islamic. 

În serviciile secrete din toată lumea există o regulă de aur: 
Mossadul ştie întotdeauna. 


— Pot să vă ajut? întrebă secretara cu un zâmbet politicos pe 
buze. 

— Da, răspunse Book II. Aş dori să vorbesc cu Benjamin 
Rosenthal, vă rog. 

— Mi-e teamă că nu este nimeni aici cu acest nume. 

Book II nu se descurajă. 

— Atunci, vă rog, sunaţi-l pe preşedintele Consiliului de 
Administraţie şi spuneţi-i că sergenţii Riley şi Newman sunt aici 
ca să vorbească cu maiorul Rosenthal. Spuneţi-i că am venit din 
partea căpitanului Shane Schofield din Corpul Infanteriei 
Marine al Statelor Unite. 

— Regret, domnule, dar... 

Ca prin minune, tocmai în acel moment telefonul secretarei 
sună şi, după o convorbire scurtă în şoaptă, ea îi spuse lui Book: 

— Preşedintele trimite pe cineva ca să vă conducă la el. 

Un minut mai târziu, o uşă interioară se deschise şi în prag îşi 
făcu apariţia un bărbat solid îmbrăcat în costum. Book şi Mother 
observară forma unui  pistol-mitralieră Uzi sub jacheta 


168 


bărbatului. 

Ding! 

Sosi un lift. 

Ding! 

Apoi un altul. 

Book II se încruntă şi se întoarse. Uşile celor două lifturi se 
deschiseră pentru a face loc lui Demon Larkham şi echipei sale 
de şoc IG-88. 

— La naiba! făcu Book II. 


Aceştia ieşiră din lifturi pregătiţi de atac, îmbrăcaţi în 
uniformele lor de luptă negre şi ţinând în mâini armele specifice 
MetalStorm. Book şi Mother se aruncară în acelaşi timp peste 
biroul de la recepţie tocmai în momentul în care în jurul lor 
începu o rafală de împuşcături. Bărbatul solid care stătea în 
pragul uşii interioare se prăbuşi ciuruit de ploaia de gloanţe. 
Secretara primi un glonţ în frunte şi căzu pe spate. 

Oamenii lui Demon dădură năvală înăuntru. Unul dintre ei 
rămase în urmă ca să se ocupe de cei doi civili care se 
ascunsesem în spatele biroului de la recepţie. Se duse după 
colţul biroului şi - poc! poc! - primi două gloanţe în faţă de la 
două arme diferite. Book şi Mother săriră în picioare, cu 
pistoalele fumegând. 

— Au venit după Rosenthal, zise Book. Haide! 

Parc-ar fi mers în urma unei tornade. Book şi Mother intrară 
în zona unde se afla biroul principal. 

Bărbaţi şi femei îmbrăcaţi în costume zăceau prăbuşiţi peste 
birourile lor, cu trupurile pline de răni sângerânde şi cu 
computerele făcute bucăţi. In faţă, soldaţii din IG-88 năvăliră în 
zona necompartimentată, trăgând cu armele. 

Geamurile se sparseră. Monitoarele computerelor explodară. 

Un om de ordine scoase de sub haină un pistol-mitralieră Uzi, 
însă fu ciuruit de gloanţele armelor MetalStorm. 

Soldaţii din IG-88 urcară în fugă o scară interioară, frumoasă 
şi în spirală care ducea la etajul 39. 

Book şi Mother alergară în urma lor. Ajunseră în capul 
scărilor şi văzură trei membri ai echipei 1IG-88 desprinzându-se 
de grup şi intrând într-o cameră de interogatoriu, unde uciseră 


169 


pe loc doi membri mai în vârstă ai Mossadului, iar pe al treilea - 
un tânăr care nu putea fi nimeni altul decât Rosenthal - îl târâră 
după ei afară din încăpere. Rosenthal avea în jur de 30 de ani, 
tenul măsliniu şi era chipeş; purta o cămaşă cu gulerul desfăcut. 
Părea extrem de obosit. 

Book şi Mother nu pierdură timpul. Se îndepărtară repede de 
scări şi îi omorâră pe cei trei vânători de recompense. Făceau o 
echipă bună. Book se ocupă de bărbatul din stânga, iar Mother 
de cel din dreapta şi apoi amândoi îl uciseră pe bărbatul din 
mijloc, ciuruindu-l cu armele. 

Rosenthal căzu la podea. 

Book şi Mother alergară lângă el, îl ridicară de jos şi îi 
petrecură braţele după umerii lor. 

— Eşti Rosenthal? îl întrebă Book. Benjamin Rosenthal? 

— Da... 

— Suntem aici ca să te ajutăm. Ne-a trimis Shane Schofield. 

Pe chipul lui Rosenthal apăru o licărire de recunoştinţă. 

— Schofield. Cel de pe listă... 

Poc! 

Mother ucise un alt soldat al IG-88 când acesta ieşi din 
încăperea alăturată şi îi văzu. 

— Book! strigă ea. N-avem timp de taclale! Trebuie să 
plecăm! Poţi să-l interoghezi pe drum! Pe scări în sus! Acum! 

Urcară mai departe scările interioare, către etajul 40, trecură 
în fugă pe lângă nişte ferestre curbate cu vedere asupra 
Londrei. Dar priveliştea oraşului fu înlocuită brusc cu cea a unui 
elicopter de atac care se legăna ameninţător pe poziţie şi plana 
în aer de partea cealaltă a ferestrei, cu botul îndreptat înspre 
Book, Mother şi Rosenthal! 

Era un elicopter de atac Lynx, echivalentul britanic al 
modelului Huey, echipat cu rachete antiaeriene şi antitanc, 
montate pe părţile laterale, şi o mitralieră cu şase ţevi. 

— Să plecăm! strigă Mother, împingându-i pe scări în sus. 
Repede! 

Elicopterul deschise focul. 

Se auzi un zgomot asurzitor de sticlă spartă atunci când 
ferestrele care înconjurau scările în spirală fură făcute ţăndări 
de ploaia de gloanţe care venea dinspre elicopter. Cioburile 


170 


cădeau peste tot în jurul lui Book şi al lui Mother în timp ce 
fugeau pe scări în sus, cu Rosenthal între ei. O porţiune întreagă 
din scară se prăbuşi în urma lor, ruptă din suportul ei de 
răpăiala de gloanţe, tocmai în momentul în care aceştia păşiră în 
siguranţă pe pardoseala etajului 40. 


Demon Larkham înainta cu paşi mari printre dărâmăturile de 
la etajul 39, ascultând informaţiile transmise în casca sa. 

— Aici Airborne One. Sunt la etajul 40. Două ţinte îmbrăcate 
în civil. Se pare că îl au pe Rosenthal... 

— Airborne Two, aterizez acum pe acoperiş. Coboară a doua 
unitate... 

— Aici Airborne Three. Venim dinspre partea nord-estică. Ne 
îndreptăm spre etajul 40... 

— Aici Tech Team. Lifturile sunt oprite. Patru lifturi sunt 
blocate la etajul 38, al cincilea este la foaier. Nimeni nu mai 
pleacă nicăieri acum... 

— Domnilor, zise Demon, exterminaţi-i pe paraziţii ăştia şi 
aduceţi-mi-l pe Rosenthal! 


171 


10 


Văzute de la depărtare, cele trei elicoptere Lynx ale grupării 
IG-88 care zumzăiau în jurul vârfului turnului semănau cu nişte 
muşte care-l hărţuiesc pe un om ieşit la iarbă verde. 

Unul dintre elicoptere ateriză pe acoperiş, pe când celelalte 
două dădeau târcoale etajelor superioare, cercetând ferestrele. 

La auzul zgomotului făcut de geamurile sparte, câţiva angajaţi 
ai firmelor din zonă alertaseră poliţia. 


Book II şi Mother alergară pe un coridor de la etajul 40, 
trăgându-l pe Benjamin Rosenthal după ei. 

— Spune-mi! îi zise Book lui Rosenthal în timp ce alergau. 
Lista. De ce numele tău şi al lui Schofield se află pe ea? 

Rosenthal încerca să-şi tragă răsuflarea. 

— Majestic... Majestic-12 ne-a pus numele pe listă.. Eu mă 
aflu pe listă pentru că ştiu cine sunt membrii Comisiei şi pot să 
le deconspir planul. 

— Şi Schofield? 

— În cazul lui e vorba despre altceva. Este un tip aparte. Este 
unul dintre puţinii care au trecut testele Cobra... unul dintre cei 
nouă oameni din lume care poate dezarma CinclLock-VII, 
sistemul de securitate al rachetelor Cameleon... 

Tocmai în acel moment uşa unei scări de incendiu care se afla 
Chiar lângă ei fu deschisă şi izbită de perete. Patru mercenari ai 
IG-88 ţineau în mâini arme MetalStorm şi purtau vizoare cu 
laser verde. 

Book şi Rosenthal nu avură timp să reacționeze, însă Mother 
da. Îi împinse după un colţ din apropiere, care dădea într-un alt 
coridor, în timp ce ea o luă la fugă pe un hol lung tocmai în 
momentul în care izbucni o rafală de Împuşcături. 


Book şi Rosenthal o luară la fugă înspre partea de nord a 
coridorului şi intrară repede într-un birou. 


172 


Nu mai aveau încotro s-o ia. 

— La naiba! strigă Book, grăbindu-se la fereastră şi privind 
afară tocmai în momentul în care un elicopter Lynx trecu prin 
dreptul acesteia. 

Apoi zări ceva prin fereastră. 


Cei patru vânători de recompense ai IG-88 care dăduseră 
năvală înăuntru, pe uşa scării de incendiu, se împărţiseră în 
două perechi - doi merseră după Book şi Rosenthal, ceilalţi doi 
după Mother. 

Cei doi mercenari care îi urmăreau pe Book şi pe Rosenthal îi 
văzură intrând în biroul care se afla la vreo 20 de metri 
depărtare. Se apropiară de uşa biroului şi se aşezară fără 
zgomot de o parte şi de cealaltă a acesteia. Uşa purta numărul 
4009. 

— Tech Team, aici Sterling Five, şopti mercenarul mai în 
vârstă în staţie. Am nevoie de o schemă a etajului. Biroul cu 
numărul 4-0- 0-9. 

Veni şi răspunsul: 

— Este o fundătură, Sterling Five. Nu mai au încotro s-o ia. 

Bărbatul mai în vârstă îi făcu un semn cu capul soldatului de 
lângă el, iar acesta, care era mai tânăr, lovi uşa cu piciorul, 
deschizând-o şi apoi începu să tragă cu arma MetalStorm. 

Nu nimeri pe nimeni. Biroul era gol. 

Singurul geam al biroului, care se întindea de la podea până 
la tavan, fusese deja spart, iar ploaia care cădea deasupra 
Londrei pătrundea înăuntru. 

Nici urmă de Book. 

Nici urmă de Rosenthal. 

Cei doi mercenari din IG-88 se grăbiră să ajungă în dreptul 
geamului spart şi priviră în jos. Nimic. Nu se vedeau decât 
peretele abrupt de sticlă al turnului şi un parc cu verdeață aflat 
la poalele acestuia. 

Apoi priviră în sus. Tocmai în acel moment nişte cabluri 
mecanice începură să se mişte deasupra lor. Văzură partea 
inferioară de metal a unei platforme folosită pentru spălatul 
geamurilor pe exterior, care urca pe peretele clădirii, 
îndreptându-se către acoperiş. 


173 


Book şi Rosenthal se aflau pe platforma care urca repede pe 
peretele turnului. Platforma lungă şi dreptunghiulară era 
atârnată de două troliuri solide care ieşeau în afara 
acoperişului. 

Cu câteva secunde înainte ca atacatorii lor să dea buzna în 
birou, Book spărsese geamul şi, cu Rosenthal înaintea lui, săriră 
şi se prinseră de platformă. 

Il ajută pe Rosenthal să se caţăre şi apoi se târî şi el pe 
platformă, trăgându-şi picioarele tocmai în momentul în care cei 
doi soldaţi din IG-88 dădură năvală în birou. 


Valul de gloanţe o urmărea pe Mother în timp ce alerga pe 
coridor înspre partea vestică, cu doi vânători de recompense din 
IG-88 pe urmele ei. 

Tocmai când gloanţele o ajunseră din urmă, ea făcu brusc la 
stânga şi intră într-un birou - se trezi într-o sală de consiliu 
frumos amenajată. Avea o pardoseală de lemn lustruit, fotolii de 
piele şi cea mai mare masă de consiliu din câte văzuse ea. Era 
lungă de vreo 9 metri. 

— Ticăloşii ăştia de avocaţi! făcu Mother, cu respiraţia 
întretăiată. Intotdeauna se pun la căldurică. 

Era un birou pe colţ, cu un perete format din geam de sus 
până jos, oferind o privelişte uluitoare asupra Londrei. Cealaltă 
parte a biroului dădea înspre lifturile exterioare. 

Mother ştia că pistolul ei Colt nu avea cum să facă faţă 
armelor MetalStorm ale mercenarilor din IG-88, aşa că se 
ascunse după uşă şi aşteptă. 

Bang! 

Aceştia deschiseră uşa cu piciorul şi năvăliră înăuntru. 

Mother îl împuşcă pe primul care intră în partea laterală a 
capului înainte ca acesta să apuce să o vadă şi îşi îndreptă arma 
înspre al doilea... 

Clic. 

— Fir-ar să fie! 

Nu mai avea muniţie. 

Se aruncă atunci asupra celui de-al doilea şi amândoi se 
prăbuşiră peste masa din sala de consiliu, iar arma vânătorului 


174 


de recompense începu să tragă dezlănţuit în toate direcţiile. 

Peretele de sticlă al sălii de consiliu fu ciuruit de gloanţe şi se 
crăpă imediat, formând milioane de pânze de păianjen. 

Mother se luptă cu atacatorul ei pe masă. Era un tip solid şi 
puternic. Acesta scoase un cuţit în acelaşi timp cu Mother, iar 
lamele se încrucişară. Apoi, dintr-odată, în timp ce se luptau, 
Mother zări cu coada ochiului două siluete în pragul uşii. 

Erau doi bărbaţi. Dar nu cei ai detaşamentului IG-88. Erau doi 
israelieni solizi, îmbrăcaţi în costum. Ţineau pe umăr câte un 
pistol-mitralieră Uzi şi aveau pete de sânge pe cămăşi. 

Oamenii de securitate ai Mossadului. Cei doi israelieni văzură 
lupta care se dădea pe masa lungă a sălii de consiliu. 

— Vânători de recompense! şuieră printre dinţi unul din cei 
doi. 

— Haide! strigă celălalt, aruncând o privire pe coridor. Vin şi 
ceilalţi! 

Primul bărbat aruncă o privire dispreţuitoare către Mother şi 
atacatorul ei, apoi scoase repede o grenadă, trase inelul şi o 
aruncă în sala de consiliu. 

Apoi împreună cu partenerul său fugiră de-acolo. 

În timp ce se apăra cu cuțitul de loviturile atacatorului său, 
Mother zări grenada zburând în încăpere. Parcă totul se 
desfăşura cu încetinitorul. Grenada lovi pardoseala, apoi se 
rostogoli sub masa uriaşă. Mother auzi sunetul inconfundabil al 
clinchetului pe care îl scosese grenada când se lovise de unul 
dintre picioarele groase ale mesei. 

Apoi aceasta explodă. 


Fu o explozie uriaşă. 

În ciuda faptului că era solidă, capătul mesei masive se 
dezintegră pur şi simplu, sfărâmându-se în mii de aşchii. 

Cu restul mesei, vreo opt metri rămaşi, se întâmplă altceva. 
Forţa puternică a exploziei ridică de jos masa lungă şi, 
asemenea unui vagon care deraiază de pe şine, o împinse cu o 
viteză considerabilă de-a lungul sălii de consiliu, înspre peretele 
de sticlă crăpată care se afla în partea vestică a încăperii. 

Mother anticipase totul înainte să se întâmple. 

Masa ţâşni prin geamul crăpat, trecând prin el ca un berbec şi 


175 


rămânând agăţată la o înălţime de patruzeci de etaje. Apoi, 
clătinându-se, masa se înclină, iar Mother, cu faţa biciuită de 
ploaie, începu dintr-odată să alunece repede de-a lungul mesei 
înspre hăul de 120 de metri ce se deschidea sub ea. 

Era o privelişte ciudată: o masă lungă de şedinţă ieşită în 
afară pe geamul ultimului etaj al turnului. 

Masa se înclină mult, într-un unghi de 45 de grade, apoi mai 
mult, iar cele două siluete micuţe, Mother şi soldatul din IG-88, 
începură să alunece de-a lungul ei. Dar, pe neaşteptate, masa 
care stătea să cadă se opri din alunecare. 

Cealaltă margine a ei ajunsese la tavanul etajului 40 şi se 
proptise în el, în timp ce două dintre picioarele ei groase 
rămăseseră înfipte în pardoseală, chiar lângă marginea peretelui 
din sticlă, făcând ca masa să se oprească brusc din alunecat şi 
să rămână suspendată într-un unghi ameţitor, la patruzeci de 
etaje deasupra solului! 

Mother aluneca repede, dar, în ultima secundă, îşi înfipse 
cuțitul adânc în suprafaţa de lemn şi, folosindu-se de mânerul de 
alamă, reuşi să se oprească din alunecat şi rămase atârnată de 
cuțitul înfipt, cu picioarele legănându-se peste marginea mesei 
care se afla acum în poziţie aproape verticală. 

Atacatorul ei nu fusese la fel de inspirat. 

În încercarea lui de a găsi ceva de care să se ţină, scăpase 
cuțitul din mână în momentul în care căzuseră. După câte se 
părea, nu găsise niciun punct de sprijin de care să se ţină, dar, 
din fericire pentru el, se aflase deasupra lui Mother în momentul 
în care masa ţâşnise prin fereastră. Astfel, acesta căzuse peste 
ea, iar picioarele i se izbiseră de cuțitul împlântat. Acum atârna 
deasupra ei, zdrobindu-i cu piciorul mâna cu care aceasta se 
ţinea de cuţit şi rânjea. Apucându-se cu mâinile de marginile 
mesei, acesta începu să îi lovească cu putere degetele. Mother 
strânse din dinţi, ţinându-se bine, în ciuda loviturilor lui, însă 
mânerul de alamă începuse să-i taie carnea. 

Atunci auzi zgomotul. 

Rum-rum-rum-rum-rum-rum... 

Sunetul scos de rotoarele unui elicopter. Aruncă o privire în 
jurul ei şi zări un elicopter Lynx planând chiar în dreptul ei ca o 
viespe uriaşă. 


176 


— Ah, la naiba... murmură ea. 

Mercenarul din IG-88 îi făcu semn cu mâna pilotului să 
coboare elicopterul sub ei. 

Pilotul încuviinţă şi elicopterul cobori legănându-se sub 
Mother, elicele care se învârteau ametitor formând un cerc alb 
nedesluşit sub picioarele acesteia. 

Atunci, vânătorul de recompense care se afla deasupra ei îşi 
reluă loviturile cu piciorul, dar de astă dată lovea mai puternic. 

Trosc! 

I se rupse un deget. 

— Ticălosule! strigă ea. 

El lovi din nou. Elicele huruiau ca o drujbă la mai puţin de trei 
metri sub ghetele lui Mother. Atacatorul îşi ridică piciorul 
pentru a-i aplica o ultimă lovitură. Il lăsă cu putere, dar Mother 
făcu un lucru neaşteptat. Scoase cuțitul din masă, făcându-i pe 
amândoi să alunece cu repeziciune în jos, către marginea 
acesteia şi către elicele elicopterului! 

Atacatorul ei nu-şi credea ochilor. Nemaiavând cuțitul pe care 
să se sprijine, acesta o luă la vale, alunecând de pe marginea din 
partea de jos a mesei! 

Alunecară împreună de pe masă, dar, spre deosebire de 
atacatorul ei, Mother se pregătise. În timp ce se desprindea de 
marginea mesei, ea înfipse cutitul în partea interioară a mesei şi 
rămase atârnată sub aceasta, oprindu-se astfel din cădere. 

Soldatul din IG-88 trecu în cădere pe lângă ea, pe lângă 
marginea mesei şi plonjă în aer. Parcă totul se petrecea cu 
încetinitorul, iar Mother îi zări faţa cuprinsă de groază, ochii 
larg deschişi, gura căscată, în timp ce se îndepărta în cădere de 
ea. 

Apoi se izbi de elicele care se învârteau şi întregul său trup 
dispăru, lăsând în urma impactului o explozie de sânge. Un val 
de lichid roşu împroşcă parbrizul elicopterului, iar acesta se 
îndepărtă de clădire. 


Mother nici măcar nu avu timp să răsufle uşurată, căci chiar 
în acel moment, în timp ce ea stătea atârnată de masa sălii de 
consiliu, biciuită de ploaia ce cădea deasupra Londrei, întreaga 
masă se mişcă uşor. O mişcare bruscă. În jos. Mother îşi ridică 


177 


privirea şi văzu că picioarele mesei, care se proptiseră în 
pardoseala etajului 40, începuseră să cedeze. Masa avea să 
cadă. 

— Ah, fir-ar să fie! strigă ea către cer. N-am de gând să mor! 

Îşi analiză poziţia. Se afla la colţul sud-vestic al clădirii pe 
partea vestică. Exact după colţ, puţin mai jos de ea, putea vedea 
unul dintre lifturile de sticlă, oprit la etajul 38, pe partea sudică 
a clădirii. 

— Bine, îşi zise ea. Păstrează-ţi calmul. Ce ar face Scarecrow? 

„Cârligul magnetic”, gândi. 

Îşi scoase lansatorul cu cârlig magnetic, îl îndreptă înspre 
tavanul etajului 40 şi trase. Nu se întâmplă nimic. Lansatorul nu 
se declanşă. Trăgaciul făcu un clic, iar din ţeavă ieşi un sunet 
slab, ca un şuierat. Rămăsese fără combustibil. 

— Asta-i bună! strigă Mother. Asta nu i s-ar întâmpla 
niciodată lui Scarecrow! 

Dintr-odată, masa se mişcă din nou şi mai alunecă vreo 
jumătate de metru. Mother începu să desfacă manual cârligul 
magnetic, ajutându-se de dinţi şi mormăind în tot acest timp: 

— Nu-i corect. Nu-i corect. Nu-i corect... Ja naiba! 

Masa se legănă pe marginea etajului 40, cu picioarele 
scârţâind sub greutatea sa, gata să se rupă... 

Mother îşi dădu seama că avea destulă frânghie şi, cu mâna 
rămasă liberă, azvârli cârligul către etajul 40. 

Acesta ateriză şi se prinse de pervazul geamului spart tocmai 
în momentul în care masa se prăvăli peste margine. Mother 
dădu drumul cuţitului de care se ţinea şi se legănă cu ajutorul 
frânghiei, ferindu-se din calea mesei care cădea prin ploaie. 
Lungă de şapte metri, masa cădea în gol de-a lungul peretelui 
clădirii, în timp ce Mother se legăna pe frânghie, încercând să 
treacă de colţul clădirii. Se lovi de peretele de sticlă al liftului 
care se afla după colţ şi apucă strâns cu mâna marginea 
acoperişului acestuia. 

Şapte secunde mai târziu, uriaşa masă a firmei Goldman, 
Marcus & Meyer se izbi de trotuar şi se făcu ţăndări. 


178 


11 


Book şi Rosenthal ajunseră pe acoperiş cu ajutorul platformei. 
Se ascunseră în spatele unui racord de evacuare şi de acolo 
văzură unul dintre elicopterele Lynx ale lui Demon Larkham 
odihnindu-se pe platforma de aterizare, cu rotorul pornit şi 
spălat de ploaie. 

— Vorbeşte în continuare, îi spuse Book lui Rosenthal. 
Majestic-12 a întocmit lista. Şi îl vor mort pe Schofield din 
cauza... 

— Din cauza testelor Cobra, zise Rosenthal. Din cauză că a 
trecut testele Cobra. Cu toate că NATO le numeşte altfel: teste 
psihoneuromotorii pentru verificarea reacției. Cobra este 
numele rusesc. 

— Teste  psihoneuromotorii pentru verificarea reacției? 
întrebă Book II. Te referi la reflexe. 

— Da. Întocmai, răspunse Rosenthal. Totul se rezumă la 
reflexe. Reflexe extraordinar de rapide. Oamenii de pe listă 
deţin cele mai bune reflexe din lume. Fi au trecut testele Cobra 
şi doar cineva care a trecut aceste teste poate dezarma sistemul 
de securitate al rachetei CincLock-VII. Această rachetă este 
nucleul planului celor din Comisia Majestic-12. De aceea 
membrii comisiei vor să-i elimine pe aceşti oameni. 

— Un sistem de securitate al rachetei... 

— Da, da, dar să nu te laşi păcălit. Această vânătoare de 
recompense nu este decât o piesă dintr-un plan mai amplu al 
membrilor Comisiei Majestic-12. 

— Şi în ce constă acest plan? 

— Distrugerea ordinii mondiale actuale. Provocarea unui 
război mondial. Distrugerea Pământului ca apoi acesta să poată 
renaşte, zise Rosenthal. Ascultă, am în birou un dosar întreg pe 
tema asta. În ultimele două zile, cei de la Mossad m-au tot 
chestionat în legătură cu acest subiect. Este un dosar care 
conţine informaţii despre vânătoarea de recompense, despre 


179 


Comisia Majestic-12, despre membrii acesteia şi, cel mai 
important, despre planul general... 

Capul lui Rosenthal explodă asemenea unui balon plin cu 
sânge. Fără niciun avertisment. Faţa lui Rosenthal fix pur şi 
simplu făcută terci de 20 de gloanţe letale trase de o armă 
MetalStorm, de undeva din spatele lui Book II. 

Book se întoarse şi îl văzu pe Demon Larkham în pragul uşii 
scărilor de incendiu, la vreo 30 de metri depărtare, cu arma 
MetalStorm lipită de umăr. Se uită la Rosenthal care zăcea pe 
jos, zdrobit şi plin de sânge. Membrul Mossadului nu va mai 
putea spune poveşti, nu fără faţă. 

Book fugi înspre elicopterul aflat în apropiere, trăgând cu 
pistolul. 


Peretele de sticlă al liftului se sparse şi Mother pătrunse 
înăuntru. Se afla acum pe faţada sudică a clădirii, la etajul 38. 
Văzu celălalt lift nemişcat, la acelaşi nivel cu cel în care se afla 
ea. Lifturile care traversau suprafaţa clădirii erau numerotate 
de la 1 la 5. Lifturile 1,2,3 şi 5 erau oprite la etajul 38. Unde 
trebuia să se afle liftul cu numărul 4 era un spaţiu gol. Probabil, 
era oprit undeva mai jos. Mother se afla în liftul cu numărul 1, 
pe partea stângă a fațadei sudice. 

Lovi butonul care deschidea uşa. Parcă s-ar fi aflat într-un 
acvariu, iar Mother ştia că elicopterul Lynx care o terorizase 
înainte va veni în curând în căutarea ei, dar ea n-avea de gând 
să fie o ţintă uşoară pentru... 

Rum-rum-rum-rum-rum-rum-rum... 

Era huruitul elicopterului. 

Mother se întoarse. 

Era chiar în dreptul ei! 

Dădea târcoale dincolo de liftul de sticlă, în partea vestică, 
urmărind-o parcă. Mother lovea întruna butonul care deschidea 
uşa liftului. 

— Fir-ar să fie! La naiba! Butonul ăsta-i conectat la ceva 
măcar? 

Apoi văzu ieşind o dâră de fum dintr-un compartiment lateral 
al elicopterului care ţinea racheta. 

Aveau de gând să lanseze o rachetă înspre ea! 


180 


O rachetă TOW ţâşni din compartiment, trasând o linie 
orizontală şi dreaptă înspre liftul de sticlă în care se afla 
Mother. 

Uşile liftului începură să se deschidă. 

Racheta venea cu o viteză amenințătoare înspre Mother. Ea se 
strecură printre uşi şi se îndepărtă în fugă de lift, tocmai în 
momentul în care racheta străpunse peretele vestic al acestuia, 
intrând prin partea laterală. Coada de foc pârjoli interiorul 
liftului înainte să iasă pe partea cealaltă şi să intre în liftul de 
sticlă alăturat. 

Priveliştea era de-a dreptul uluitoare. 

Racheta ţâşni de-a lungul fațadei sudice a turnului, trecând 
prin toate cele patru lifturi de sticlă care erau oprite acolo, 
provocând explozii consecutive de sticlă pe măsură ce penetra 
fiecare perete al lifturilor, unul după altul, până când, într-un 
final, ţâşni din ultimul lift, se prăbuşi în Tamisa şi explodă. În 
urma ei apa ţâşni ca un gheizer. 


Cât despre Mother, aceasta se aruncă pe burtă în zona unde 
se afla recepţia de la etajul 38. Uşa liftului de sticlă rămase 
deschisă în urma ei. 

Aflată pe burtă, Mother îşi ridică privirea. Chiar în faţa ei, 
stăteau patru mercenari ai IG-88. Rămaseră uluiţi când o 
văzură; ea la fel. 

— Am căzut din lac în puț... murmură Mother. 

Mercenarii îşi pregătiră armele MetalStorm. Mother sări în 
picioare şi se îndreptă în singura direcţie posibilă: înapoi în liftul 
din care ieşise. Se ascunse în spatele panoului de control tocmai 
în momentul în care gloanţele dădură năvală prin uşa deschisă. 
Ploaia şi vântul răpăiau în jurul lui Mother. Liftul, pe jumătate 
distrus, semăna acum cu o platformă de observaţie cu privelişte 
panoramică deasupra Londrei. Mother privi înspre partea sudică 
a fațadei turnului. Cele trei lifturi de sticlă se aflau aliniate cu 
faţa către ea şi cu pereţii de sticlă sfărâmaţi de racheta TOW. 

— Trăieşti sau mori, zise ea cu voce tare. La naiba! Mori! 

Şi începu să fugă. La înălţimea celor treizeci şi opt de etaje, 
alerga de-a curmezişul fațadei clădirii, parcurgând în salturi 
distanţa de un metru dintre lifturile pe jumătate distrase. 


181 


De îndată ce Mother ateriză în cel de-al doilea lift, elicopterul 
Lynx îşi făcu din nou apariţia, apropiindu-se cu repeziciune şi 
trăgând acum cu o mitralieră, distrugând faţada clădirii cu o 
ploaie de gloanţe. Însă Mother continuă să alerge, fiind doar cu 
câţiva centimetri înaintea rafalei. Sări pe platforma celui de-al 
treilea lift. Spaţiul liber unde trebuia să se afle cel de-al patrulea 
lift se căsca dinaintea ei. Mother nu dădu înapoi. Distanţa era 
mare, trei metri şi jumătate, însă ea sări, plonjând în faţă, cu 
braţele întinse, la înălţimea celor treizeci şi opt de etaje, 
sperând că va reuşi să se prindă cu mâinile de platforma celui 
de-al cincilea lift. 

Nicio şansă. 

Ştiu că nu avea să reuşească de îndată ce făcuse saltul. l-ar 
mai fi trebuit câţiva centimetri ca să apuce cu mâinile platforma 
celui de-al cincilea lift, însă Mother rată şi căzu sub el. 


182 


12 


Dar cârligul pe care îl ţinea în mână nu rată marginea liftului. 
Chiar dacă lansatorul nu mai funcţiona, Mother reuşi să câştige 
vreo 30 de centimetri ţinând cârligul în mâna întinsă. Îi erau de- 
ajuns. Ghearele de oţel ale cârligului se prinseră de podeaua 
liftului, iar Mother se oprise din cădere, legănându-se. Începu să 
se caţăre înspre lift când... 

Rum-rum-rum-rum-rum-rum-rum... 

Era elicopterul Lynx. Revenise. Plutea ameninţător în faţa ei, 
în timp ce ea stătea atârnată de podeaua liftului distrus. Un al 
doilea elicopter Lynx al echipei IG-88 îşi făcu apariţia în spatele 
primului elicopter, supraveghind desfăşurarea acţiunii. 

De această dată, elicopterul se afla atât de aproape de Mother 
încât aceasta putea vedea rânjetul întipărit pe chipul pilotului. 

Acesta îi făcu semn cu mâna, apoi îşi puse degetul pe 
trăgaciul mitralierei. 

Atârnând de platforma liftului, fără nicio scăpare, Mother nu 
mai avu putere decât să scuture din cap. 

— Nu... 

Ţevile mitralierei începură să se învârtă, dar în acel moment 
atenţia lui Mother fu distrasă de o mişcare uşoară, o dâră 
cenuşie de fum care ţâşnea prin aer în spatele primului 
elicopter. Era dâra de fum lăsată de o rachetă care părea că 
fusese lansată din al doilea elicopter Lynx. 

Racheta lovi elicopterul care o ameninţase pe Mother. O 
explozie asurzitoare zgudui cerul şi, cât ai clipi din ochi, primul 
elicopter dispăru. Mother se ţinu strâns pentru a face faţă 
suflului provocat de explozie. Resturile cuprinse de flăcări şi 
fumegânde ale primului elicopter se prăvăliră de-a lungul 
fațadei turnului. Căzură pe o fâşie de iarbă de la baza turnului 
cu un sunet asurzitor de metal. 

Mother îşi îndreptă privirea înspre al doilea elicopter Lynx, 
cel care îşi aruncase în aer tovarăşul şi îl zări pe pilot. Era Book 


183 


II. 

Vocea lui îi răsună în căşti: 

— Salut! Am luat bijuteria asta de pe acoperiş. Din nefericire, 
pilotul a fost un vânzător cam recalcitrant. Chiar mă întrebam 
unde ai dispărut. 

— La naiba, Book! zise Mother, căţărându-se în cel de-al 
cincilea lift. Ce-ai zice dacă m-ai lua de pe turnul ăsta afurisit? 

— Bucuros. Dar ai putea să-mi aduci ceva mai întâi? 


Mother alerga pe un coridor de la etajul 39, cu arma în mână. 
Locul era complet distrus. Pereţii erau ciuruiţi de gloanţe. Toate 
obiectele din sticlă fuseseră făcute ţăndări. 

Dacă mercenarii se mai aflau în clădire, încă nu îşi făcuseră 
apariţia. 

— Este în spate, lângă scara interioară, îi răsună vocea lui 
Book în cască. În încăperea unde l-am găsit pe Rosenthal. Cred 
că e un fel de cameră de interogatoriu. 

— Am înţeles, spuse Mother. 

Văzu uşa care se afla lângă capătul scării în spirală şi intră 
repede în încăpere. Fu întâmpinată de o oglindă dublă, de genul 
celei folosite în camerele de interogatoriu, care dădea înspre o 
încăpere adiacentă. Din oglindă ieşeau două camere video. Pe 
masa din apropiere se aflau nişte dosare groase de hârtie şi 
două casete video. 

— Este, într-adevăr, o cameră de interogatoriu, zise Mother. 
Am găsit nişte dosare. Şi nişte casete video. Pe care le vrei? 

— Pe toate. Tot ce poţi căra. Plus tot ce conţine informaţii 
despre Majestic-12 sau CincLock-VII. Ia şi casetele, inclusiv pe 
cele care se află în camerele video. 

Mother luă un geamantan Samsonite, care se afla pe 
pardoseală, şi îl umplu cu dosare şi casete video. Cele două 
camere de luat vederi aveau casete înăuntru, aşa că le luă şi pe 
acelea. 

Apoi ieşi pe uşă şi urcă scara de incendiu care dădea pe 
acoperiş. leşi în fugă pe acoperiş, în ploaie, tocmai în momentul 
în care Book ateriza cu elicopterul. Ea urcă şi elicopterul decolă, 
lăsând în urma lui turnul care fumega şi ardea mocnit. 


184 


13 


BIROURILE AGENŢIEI DE INFORMAŢII - 
DEPARTAMENTUL APĂRĂRII 
SUBNIVELUL 3, PENTAGON 

26 OCTOMBRIE, ORA 07.00 ORA LOCALĂ 
(ORA 12.00 ÎN LONDRA) 


Şeful lui Dave Fairfax îl prinse tocmai în momentul în care se 
pregătea să iasă din birou şi să meargă la Spitalul St. John 
pentru a-l găsi pe doctorul Thompson Oliphant. 

— Unde crezi că pleci, Fairfax? 

Se numea Wendel Hogg şi era un ticălos. Tip robust, Hogg 
fusese militar, veteran de război în Irak, lucru pe care nu omitea 
să-l menţioneze ori de câte ori avea ocazia. 

Numai că Hogg era şi un idiot. Şi, ca toţi directorii idioţi din 
lumea largă, el (a) nu se abătea niciodată de la reguli şi (b) îi 
dispreţuia pe oamenii talentaţi cum era şi David Fairfax. 

— Mă duc să-mi iau o cafea, răspunse Fairfax. 

— Dar cafeaua de aici ce are? 

— Până şi acidul fluorhidric are gust mai bun decât cafeaua 
asta. 

Tocmai în acel moment intră în birou o tânără cam pricăjită. 
Era cea care împărțea corespondenţa, o fată timidă pe nume 
Audrey. La vederea ei, ochii lui Fairfax se luminară; din 
nefericire, şi ai lui Hogg. 

— Bună, Audrey! zise Fairfax, zâmbind. 

— Bună, Dave! răspunse timid Audrey. 

Unii ar fi spus că era cam urâţică, însă lui Fairfax i se părea 
frumoasă. Hogg spuse cu voce tare: 

— Parcă ziceai că pleci, Fairfax. Hei, dacă tot dai o fugă până 
la Starbucks, ce-ai zice să ne aduci două cafele frappacino mari. 
Şi mai repede, da? 

Lui Fairfax îi trecură prin minte o mulţime de răspunsuri pline 


185 


de duh, însă nu le rosti, ci doar oftă. 

— Cum doreşti, Wendel. 

— Hei! făcu Hogg. Mie să mi te adresezi cu domnule sergent 
Hogg sau domnule sergent, tinere! N-am încasat un glonţ în Irak 
ca un tocilar amărât care bate toată ziua la tastatură să-mi 
spună Wendel, Fairfax! Dacă va veni vremea, băiete, să ţinem 
piept inamicului - îi aruncă un rânjet îngâmfat lui Audrey -, 
preferi să lupţi tu sau eu? 

Fairfax se înroşi. 

— Trebuie să recunosc că prefer să fii tu acela, Wendel. 

— Cred şi eu! 

Salutând-o stingher din cap pe Audrey, Fairfax ieşi din birou. 


SECŢIA DE URGENȚE, SPITALUL SI. JOHN 
ARLINGTON, SUA 
26 OCTOMBRIE, ORA 07.15 


Fairfax intră în Secţia de Urgenţe a spitalului şi se îndreptă 
către recepţie. Era linişte la acea oră a dimineţii. În sala de 
aşteptare, se aflau cinci oameni care şedeau nemişcaţi în fotolii 
ca nişte strigoi. 

— Bună, sunt David Fairfax. Aş vrea să vorbesc cu doctorul 
Thompson Oliphant. 

Asistenta de la recepţie mesteca leneş gumă. 

— O secundă. Domnule doctor Oliphant! E cineva care vrea să 
vorbească cu dumneavoastră! 

O a doua asistentă îşi făcu apariţia de după perdeaua unei 
rezerve cu paturi. 

— Glenda, ssst! E în spate. Încearcă să doarmă puţin. Mă duc 
eu după el. 

Cea de-a doua asistentă dispăru pe un coridor. În timp ce 
aceasta se îndepărta, la recepţie, în spate lui Fairfax, îşi făcu 
apariţia un negru extrem de înalt. Avea pielea foarte neagră şi o 
frunte înaltă şi bombată, specifică locuitorilor din sudul Africii. 
Purta ochelari de soare gen Elvis şi un impermeabil cafeniu. 

Era Zulu. 

— Bună dimineaţa, spuse Zulu pe un ton rigid. Aş dori să 
vorbesc cu domnul doctor Thompson Jeffrey Oliphant, vă rog. 


186 


Fairfax încercă să nu se uite la vânătorul de recompense, 
încercă să nu arate că inima îi bătea să-i sară din piept. 

Înalt şi deşirat, Zulu era un uriaş - avea înălţimea unui jucător 
de baschet. Fairfax îi ajungea doar până la nivelul pieptului. 
Asistenta de la recepţie făcu un balon din gumă. 

— Dumnezeule, căutat mai e bătrânul Tommy în dimineaţa 
asta! E în spate, doarme. Tocmai s-a dus cineva să-l cheme. 

În acel moment, la capătul coridorului destinat doar cadrelor 
medicale, îşi făcu apariţia un doctor cu privirea înceţoşată. Era 
un tip mai în vârstă, cu părul cărunt şi faţa ridată. Purta un 
halat alb şi îşi freca ochii în timp ce ieşea dintr-o încăpere 
lăturalnică. Apoi îşi puse ochelarii pe nas. 

— Domnul doctor Oliphant? întrebă Zulu. 

— Da? răspunse doctorul în vârstă când se apropie. 

Fairfax fu primul care zări arma pe care Zulu o scoase de sub 
impermeabil. Era modelul Cz-25, unul dintre cele mai 
necruțătoare pistoale-mitralieră din lume. Era asemănătoare cu 
Uzi, doar că era mai înfiorătoare - sora geamănă cea urâtă. Avea 
o magazie de 40 de gloanţe, care ieşea din mâner. Zulu scoase 
la iveală arma, o ridică la nivelul lui Oliphant şi, în prezenţa a 
cel puţin şapte martori, apăsă pe trăgaci. 

Aflat chiar lângă asasinul uriaş, Fairfax făcu singurul lucru 
care îi trecu prin minte. Lovi cu mâna dreaptă arma, dând-o într- 
o parte şi făcând ca prima rafală de gloanţe să se înfigă în 
peretele de lângă capul lui Oliphant. 

Oamenii se lăsară în jos, ferindu-se. 

Asistentele începură să ţipe. 

Oliphant se aruncă pe jos. 

Zulu îl lovi cu dosul palmei pe Fairfax, făcându-l să se 
prăbuşească peste un cărucior pentru întreţinere care se afla în 
apropiere. Zulu ocoli agale biroul de la recepţie şi păşi pe 
coridorul destinat doar cadrelor medicale, îndreptându-se către 
Oliphant cu arma în mână. 

Trase fără milă. 

Asistentele fugiră care încotro. 

Oliphant se târi în patru labe într-o magazie, în timp ce în 
jurul picioarelor lui gloanţele muşcau din pardoseală. 

Fairfax stătea întins printre produsele de curăţenie care se 


187 


aflau în căruciorul peste care căzuse. Dădu cu ochii de o pungă 
cu pudră albă: „Zeolit - Uz industrial - Agent de curăţare - 
Evitaţi contactul cu pielea”. 

Inşfăcă punga cu pudră, apoi sări în picioare şi alergă în faţă, 
în timp ce toţi ceilalţi se depărtau de locul unde avea loc 
acţiunea. Aruncă o privire pe coridor, unde îl văzu pe Zulu 
oprindu-se în faţa uşii deschise, cu arma pregătită. 

Fairfax învârti punga cu zeolit în aer. Îl lovi pe Zulu drept în 
partea laterală a feţei, iar conţinutul pungii explodă într-un nor 
de praf alb. Zulu urlă şi, împleticindu-se, se îndepărtă de uşă. Se 
lovea peste capul acoperit cu pudră, încercând cu disperare să 
îndepărteze zeolitul care îi ardea pielea. Lentilele ochelarilor de 
soare erau acoperite cu un strat alb de pudră. Pielea lui 
începuse să se umple de băşici. 

Fairfax se trânti pe burtă, târându-se pe pardoseală, la 
picioarele lui Zulu şi aruncă o privire prin uşa deschisă. Îl văzu 
pe doctorul Thompson Oliphant ascuns sub nişte rafturi cu 
materiale medicale, cu faţa acoperită. 

— Domnule doctor Oliphant! Ascultaţi-mă! Sunt David Fairfax 
de la Agenţia de Informaţii. Nu sunt vreun erou, dar în acest 
moment numai pe mine mă aveţi! Dacă vreţi să scăpaţi, ar fi 
bine să veniţi cu mine! 

Oliphant îi întinse mâna, iar Fairfax i-o luă, ajutându-l pe 
doctor să se ridice în picioare, apoi se furişară pe lângă Zulu 
care încerca în continuare să scape de pudră, o luară la goană 
pe lângă recepţie şi ieşiră în aerul proaspăt al dimineţii. 


188 


14 


Uşile automate se deschiseră în faţa lor pentru ca, o secundă 
mai târziu, să fie transformate în mii de cioburi de sticlă sub 
ploaia de gloanţe a pistolului-mitralieră. Zulu se puse din nou în 
mişcare şi îi urmărea, căutând să se răzbune. Chiar în faţa 
intrării în Secţia de Urgenţe era parcată o ambulanţă. 

— Urcaţi! strigă Fairfax, deschizând larg portiera şoferului. 

Oliphant sări pe scaunul pasagerului. Fairfax porni motorul şi 
apăsă cu piciorul pe pedala de acceleraţie. Ambulanţa porni de 
pe loc, însă cei doi auziră o bufnitură care venea de undeva din 
spatele vehiculului. 

— Ah! făcu Fairfax. 

Văzu în oglinda laterală silueta întunecată şi înaltă a lui Zulu 
care stătea pe bara de protecţie din spate cu mâinile prinse de 
grilajul de sus al ambulanţei. 

Zulu se afla pe ambulanţă! 

Roţile ambulanţei scrâşniră în momentul în care Fairfax ţâşni 
din faţa spitalului şi pătrunse în parcare. Acesta trecu cu 
vehiculul peste un şanţ şi o bucată de spaţiu verde în speranţa 
că Zulu se va desprinde de pe bara de protecţie. Ambulanţa se 
zdruncină puternic când săltă peste un alt şanţ şi Fairfax fu 
sigur că nimeni nu reuşeşte să se ţină după o asemenea 
hurducătură. Însă uşile din spate ale ambulanţei fură deschise 
din exterior şi Zulu pătrunse în compartimentul din spate. 

— La naiba! strigă Fairfax. 

Zulu nu mai avea la el pistolul-mitralieră Cz-25, căci se 
descotorosise de el ca să se poată ţine de ambulanţă cu ambele 
mâini. Dar acum, aflându-se în siguranţă în interiorul 
ambulanţei care gonea, vânătorul de recompense scoase din 
impermeabil o macetă cu lama lungă şi îi privea fix pe Fairfax şi 
pe Oliphant cu ochii injectaţi de furie. 

Fairfax se uită la macetă. 

— Ah, Doamne... 


189 


Zulu înaintă prin compartiment, urcându-se repede pe o targă 
cu roţi, fixată pe loc. Fairfax trebuia să acţioneze rapid. Văzu că 
drumul se bifurca în faţă - banda din stânga ducea înspre ieşire, 
cealaltă, din dreapta, ducea înspre o rampă din beton care 
oferea acces în parcarea supraetajată a spitalului. 

O alese pe cea din dreapta, trase cu putere de volan şi apăsă 
pedala de acceleraţie ţâşnind în sus pe rampa în spirală. Forţa 
centrifugă a virajului brusc îl făcu pe Zulu să se dezechilibreze 
şi să se lovească de peretele ambulanţei. Înaintarea lui fu oprită 
pentru moment. 

Dar nu puteau urca la nesfârşit, gândi Fairfax. Parcarea nu 
avea decât şase etaje. 

Avea la dispoziţie cinci etaje ca să găsească o altă soluţie. 


În tot acest timp, cineva care se afla pe partea cealaltă a 
drumului urmărea goana ascendentă a ambulanţei pe rampa 
îngustă şi spiralată. 

Era o femeie de o frumuseţe răpitoare, cu picioare lungi, 
umeri bine conturaţi şi ochi migdalaţi. Numele ei adevărat era 
Alyssa Idei, însă în cercul vânătorilor de recompense era 
cunoscută simplu ca „Ice Queen”?f. Colectase deja recompensa 
pentru capul lui Damien Polanski, iar acum îl vâna pe Oliphant. 

Era îmbrăcată în haine de piele neagră: pantaloni strânşi pe 
picior, geacă de motociclist şi ghete ultimul răcnet. Avea părul 
negru, lung şi îl ţinea prins la spate. Sub geacă, vârâte în tocuri 
de umăr, ţinea ascunse două pistoale-mitralieră de înaltă 
tehnologie Steyr SPP. 

Işi porni Honda NSX şi demară de lângă bordură, 
îndreptându-se către parcarea supraetajată. 


În scrâşnet de roţi, ambulanţa condusă de Fairfax şerpuia în 
sus pe rampa spiralată, cu uşile din spate larg deschise izbindu- 
se frenetic. 

Ajunseră la nivelul al treilea. 

Mai aveau trei etaje de parcurs înainte să ajungă la acoperiş, 
înainte ca Zulu, care se afla în spate, să poată să se mişte din 
nou în voie. Dar acum Fairfax ştia ce avea de făcut. Avea de 


24 Ice Queen - Regina de gheaţă (n. red.) 
190 


gând să conducă ambulanţa până la ultimul nivel al parcării, 
apoi să sară în ultimul moment din ea împreună cu Oliphant şi 
să îl lase pe Zulu înăuntru. 

— Domnule doctor Oliphant! strigă el, aruncând o privire în 
spate la Zulu. Ascultaţi cu mare atenţie pentru că nu ştiu dacă 
vom mai avea ocazia să vorbim despre asta! Sunteţi ţinta unei 
vânători de recompense! 

— Poftim?! 

— Pe capul dumneavoastră s-a pus un preţ de 18 milioane de 
dolari! Cred că are legătură cu un studiu făcut de NATO, la care 
aţi participat în 1996 împreună cu un tip pe nume Nicholson de 
la USAMRMC! Studiul MNRR. În ce a constat acel studiu? 

Oliphant se încruntă. Era încă şocat şi îi venea greu să 
înţeleagă aceste întrebări când se atenta la viaţa lui. 

— MNRR? Păi, a fost... a fost... 

Ambulanţa îşi continua ascensiunea ameţitoare. Trecură de 
nivelul al patrulea şi continuau să urce. 

— A fost... a fost ceva asemănător cu testele Cobra, un test 
de... 

În timp ce Oliphant vorbea, Fairfax aruncă o privire în spate 
la Zulu şi, dintr-odată, văzu că silueta demonică a vânătorului de 
recompense era mult mai aproape decât se aşteptase el, cu 
maceta îndreptată în direcţia capului lui Fairfax! 

Niciun mijloc de apărare. 

Niciun mijloc de scăpare. 

Maceta se învârti prin aer cu un şuierat şi se izbi de tetiera 
scaunului lui Fairfax, iar lama de oţel se opri doar la câţiva 
milimetri de urechea dreaptă a lui Fairfax. 

Dumnezeule! 

Zulu începuse atacul. Reuşise cumva să înainteze în ciuda 
inerţiei puternice a ambulanţei care vira şi urca. 

Nivelul al cincilea... 

Fairfax îşi miji ochii, încercând să se concentreze. Apăsă şi 
mai tare pedala de acceleraţie. Ambulanţa răspunse, mărindu-şi 
viteza. Ajunseră în vârful ultimei rampe cu o viteză de 60 de 
kilometri pe oră, iar ambulanţa aproape că se răsturnă pe-o 
parte, rulând doar pe două roţi. Apoi ieşiră în viteză pe acoperiş 
- la acea oră nu se afla acolo nicio maşină -, iar Fairfax îndreptă 


191 


volanul şi ambulanta, ieşind din acel viraj înclinat, reveni pe cele 
patru roţi. Această schimbare bruscă de direcţie îl făcu pe Zulu 
să zboare în partea cealaltă a compartimentului din spate şi să 
se izbească de perete. Maceta rămase înfiptă în tetiera 
scaunului lui Fairfax. 

Ambulanţa gonea înspre marginea acoperişului pustiu al 
parcării. 

— Domnule doctor Oliphant! Pregătiţi-vă să săriţi! strigă el. 

Se îndreptau în viteză spre marginea acoperişului, înspre 
gărduleţul de protecţie. 

Fairfax se mişcă în scaun. 

— Pregătiţi-vă... la trei. Unu... doi... t... 

Zulu se aruncă din spate peste scaunul şoferului şi îi apucă 
atât pe Fairfax, cât şi pe Oliphant! 

Fairfax era şocat. 

Acum niciunul din ei nu putea sări din maşină! 

Vedea marginea acoperişului apropiindu-se de ei cu o viteză 
fenomenală, de neoprit, astfel că Fairfax trase disperat de volan 
şi apăsă frâna. _ 

Ambulanţa se întoarse cu spatele, derapând. În loc să 
lovească gărduleţul cu faţa, aşa cum intenţionase Fairfax, 
vehiculul derapă cu un scârţâit de roţi şi se învârti la 180 de 
grade astfel încât se izbi cu partea din spate de gărduleţul de 
protecţie al acoperişului. 

Străpunse gărduleţul şi, cu Fairfax, Oliphant şi Zulu înăuntru, 
întreaga ambulanţă căzu de pe marginea clădirii înalte de şase 
etaje. Însă căzu doar vreo 3 metri. 

Când spatele ambulanţei trecuse de margine prin gărduleţ, 
bara de protecţie din faţă se prinsese într-un pilon şi rămăsese 
suspendată de acoperiş. 

Astfel, ambulanţa se oprise brusc din cădere de îndată ce 
întreg corpul vehiculului trecuse de margine. 

Ambulanţa atârna acum vertical de acoperişul parcării, 
agăţată de partea din faţă şi cu uşile din spate deschise larg. 


Înăuntrul ambulanţei, tot ceea ce trebuia să stea pe orizontală 
se afla acum pe verticală. 
Oliphant şedea în scaunul pasagerului, cu faţa în sus şi cu 


192 


spatele lipit de spătarul scaunului. Fairfax nu fusese la fel de 
norocos. În momentul în care se izbiseră de gărduleţ, fusese tras 
din scaunul lui de Zulu şi azvârlit în compartimentul din spate al 
ambulanţei. Când ambulanţa ajunsese pe verticală, amândoi se 
rostogoliseră. Cum uşile din spate erau larg deschise sub ei - 
lăsând să se vadă golul de şase etaje - Fairfax şi Zulu se 
prinseseră de ce apucaseră. 

Vânătorul de recompense cel uriaş se apucase cu mâna de 
targă, iar Fairfax - de un raft fixat pe peretele ambulanţei. 
Rămaseră aşa atârnaţi, în interiorul ambulanţei care stătea în 
poziţie verticală, cu spaţiul liber care se deschidea sub ei. 

Însă Zulu nu-şi terminase încă treaba. Încerca în continuare 
să pună mâna pe Oliphant. Se întinse în faţă, încercând să apuce 
maceta care era înfiptă în tetiera scaunului şoferului. 

— Nu! strigă Fairfax, făcând şi el la fel. 

Dar era prea târziu. Ţinându-se cu o mână de targa cu roti, 
Zulu îşi încolăci degetele în jurul mânerului macetei şi o scoase 
din tetieră. 

Îşi întoarse ochii injectaţi către Fairfax şi pe buze îi apăru un 
rânjet sinistru care îi dezvelea dinţii îngălbeniţi. 

— Adio! zise acesta, fluturând maceta pentru lovitura finală. 

— Cum spui tu, ticălosule! zise Fairfax. 

Zulu îşi luă avânt, iar lama se îndreptă şuierând către capul 
lui Fairfax tocmai în momentul în care acesta îşi întinse piciorul 
şi lovi închizătorile care ţineau pe loc targa cu roţi. Efectul fu 
imediat. Targa cu roţi se prăvăli ca un bolovan prin uşile 
deschise ale ambulanţei, cu Zulu ţinându-se de ea. 

Fairfax îl urmări cum cădea împreună cu targa. Ochii măriţi ai 
lui Zulu deveneau din ce în ce mai mici pe măsură ce cădea. 
Targa se roti în cădere, iar Zulu fu cel care se izbi primul de 
caldarâm. Căzu cu o bufnitură îngrozitoare, iar măruntaiele i se 
împrăştiară pe caldarâm. Dar era încă în viaţă. Nu pentru mult 
timp însă, căci marginea tărgii căzu pe capul lui, strivindu-l ca 
pe o nucă. 


Se scurseră câteva minute până când Fairfax şi Oliphant 
găsiră o soluţie să urce pe ambulanta aflată în poziţie verticală. 
Trecură prin parbriz şi se aruncară pe capotă. Cei doi se 


193 


prăbuşiră pe acoperişul parcării, gâfâind. 

Fairfax aruncă o privire în jos la ambulanţa care încă mai 
atârna de marginea acoperişului. Cât despre Oliphant, acesta 
începu să se bâlbâie sub efectul şocului: 

— Era în legătură cu... teste  psihoneuromotorii... 
psihoneuromotorii pentru verificarea reacției... testam soldații 
americani şi britanici ca să vedem timpii de reacție, timpii de 
reacție la anumiți stimuli... tot felul de stimuli: vizuali, auditivi, 
tactili... reflexe... totul se rezuma la reflexe. Dumnezeule, cred 
că am testat în jur de 300 de soldati şi toți au avut timpi diferiţi 
de reacţie... unii au răspuns extrem de repede, alții greoi şi lent. 

Insă superiorii noştri nu ne-au spus ce urmărea acest studiu... 
aveam noi o teorie, bineînţeles. Majoritatea dintre noi credea că 
era o selecţie pentru o trupă specială de comando, însă unii 
tehnicieni ziceau că testele aveau legătură cu un sistem de 
securitate, un nou sistem de securitate extraordinar pentru 
rachetele balistice, numit CincLock... apoi, dintr-odată, studiul a 
fost anulat, motivul oficial fiind acela că Departamentul Apărării 
închisese programul iniţial, însă părerea noastră era că 
obţinuseră informaţia de care aveau nevoie... 

În timp ce privea ambulanta care stătea atârnată de acoperiş, 
Fairfax auzi un şuierat în spatele lui. Se întoarse şi văzu trupul 
decapitat al lui Oliphant îngenunchind lângă el, legănându-se pe 
loc şi prăbuşindu-se apoi pe beton. 

Aplecată deasupra cadavrului, având în mână o sabie de 
samurai cu lamă scurtă, lucioasă, se afla o tânără japoneză 
îmbrăcată în haine de piele. 

Alyssa Idei. Vânător de recompense. Apucă de păr capul lui 
Oliphant şi îl tinu în lateral, apoi, cu o îndemânare 
nemaipomenită, vâri sabia la loc şi scoase unul dintre pistoalele- 
mitralieră, îndreptându-l înspre Fairfax. Îl fixă cu privirea din 
spatele armei. Fără să clipească. Rece. 

Apoi chipul său frumos se încruntă nedumerit şi îşi ridică 
bărbia înspre Fairfax. Il întrebă cu o voce blândă: 

— Nu eşti vânător de recompense, nu-i aşa? 

— Nu... răspunse Fairfax într-o doară. Nu sunt. 

— Şi cu toate astea te-ai luptat cu Zulu. De ce? 

— Am... am un prieten care apare pe lista de vânătoare. Vreau 


194 


să-l ajut. 

Alyssa Idei păru că nu înţelege. 

— Bărbatul acesta ţi-a fost prieten? 

— Nu tipul acesta. Un altul care se află pe listă. 

— Şi te lupţi cu Zulu ca să-ţi ajuţi prietenul? 

— Da, întocmai, răspunse Fairfax. 

Încruntarea îi dispăru de pe chip, lăsând loc curiozităţii. 

— Cum te cheamă, prietene? 

— Ăăă, David Fairfax. 

— Fair Fax. David Fair Fax, rosti ea încet, repetându-i 
numele. Nu văd prea des o astfel de dovadă de loialitate, 
domnule Fair Fax. 

— Nu? zise Fairfax. 

Ea îi făcu cu ochiul. 

— Nu. Prietenul tău trebuie să fie un om pe cinste de a trezit 
în tine un astfel de act de curaj. Acest curaj nebun, domnule 
Fair Fax, este rar. Este totodată şi amăgitor. Dăunător. 

Fairfax înghiţi în sec. 

— Oh! 

Alyssa continuă: 

— Tocmai de aceea îţi voi cruța viaţa. Ca să îl poţi ajuta în 
continuare pe prietenul tău şi ca să ne întâlnim şi altă dată, în 
circumstanţe mai plăcute. Dar ia aminte, David Fair Fax, dacă 
ne vom reîntâlni într-un context în care tu îţi vei ajuta din nou 
prietenul, nu vei mai avea parte de aceeaşi favoare ca acum. 

Apoi îşi vâri pistolul în toc, se învârti pe călcâie şi se strecură 
în maşina sport, joasă cu care venise, apoi plecă. 

Fairfax rămase pe loc şi privi cum Honda se îndepărta în 
viteză, ţâşnind pe rampă în jos. Trupul decapitat al lui Thompson 
Oliphant zăcea pe beton lângă el, soarele răsărea în depărtare, 
iar sirenele poliţiei răsunau în liniştea dimineţii. 


195 


AL PATRULEA ATAC 


FRANŢA - ANGLIA 
26 OCTOMBRIE, ORA 14.00 (FRANŢA) 
(ORA 08.00 E.S.T. NEW YORK, SUA) 


196 


„Trăim într-o lume duplicitară: distracţie la suprafaţă, 
seriozitate în profunzime, acolo unde contează.” 

Fragment din Fără logo, Naomi Klein, 

Harper Collins, Londra, 2000 


„Pâine şi circ. Asta îşi doresc oamenii.” 
Juvenal, satiric roman 


197 


FORTERESSE DE VALOIS 

BRETANIA, FRANŢA 

26 OCTOMBRIE, ORA 14.00 ORA LOCALĂ 
(ORA 08.00 E.S.T. SUA) 


Cele trei siluete mici traversau grandiosul pod de piatră care 
leagă Forteresse de Valois de porţiunea de uscat a Franţei. 

Shane Schofield. 

Libby Gant. 

Aloysius Knight. 

Fiecare căra în mână o cutie medicală. Trei cutii. Trei capete. 

Datorită faptului că Schofield era cel mai căutat om de pe 
planetă şi a faptului că erau pe punctul de a intra în sanctuarul 
acestui vânător de recompense, Schofield şi Gant erau parţial 
deghizați. 

Purtau uniformele negre de luptă şi căştile mercenarilor din 
IG-88, luate de la soldaţii din avionul Hercules. Pe lângă armele 
lor, pe care le curăţaseră de substanţa lipicioasă, mai aveau şi 
arme MetalStorm. Pentru mai multă convingere, Schofield avea 
înfăşurate în jurul bărbiei mai multe bandaje pătate de sânge. 
Purta ochelari de soare obişnuiţi, atât cât să-i acopere 
trăsăturile feţei. 

Totuşi, în buzunarul de la coapsă ţinea agenda electronică 
modificată pe care i-o dăduse Knight. 

Knight sună la soneria de la poarta castelului. 

— În regulă, din moment ce eu sunt singurul dintre noi care a 
mai făcut treaba asta, eu voi fi acela care va duce capetele 
evaluatorului. Voi veţi fi rugaţi să aşteptaţi într-un fel de zonă 
securizată. 

— Zonă securizată? 

— Evaluatorii nu-i prea înghit pe vânătorii de recompense, 
căci aceştia încearcă să dea năvală în birourile lor ca să le fure 


198 


banii. S-a mai întâmplat. Drept urmare, evaluatorii apelează, de 
obicei, la nişte sisteme de apărare destul de neplăcute. Şi dacă 
evaluatorul acesta e cine cred eu că este, atunci nu-i un tip prea 
amabil. În orice caz, nu scăpa din ochi agenda electronică! Nu 
ştiu sigur câte informaţii voi putea sustrage din computerul lui, 
dar sper să fie suficiente ca să aflăm cine finanţează această 
vânătoare. 

Knight avea şi el în buzunar o agendă electronică identică. Ca 
multe astfel de aparate, avea o funcţie care permitea transferul 
de date prin infraroşu, astfel încât pentru a trimite documente 
de pe un computer pe o agendă electronică nu aveai nevoie de 
cablu. 

Modificările suferite de agenda electronică a lui Knight 
includeau şi un program de căutare care îi permitea ca prin 
intermediul acestui aparat să acceseze wireless orice computer 
care-i ieşea în cale pe o distanţă de 3 metri. Era o caracteristică 
aparte, deoarece îi dădea posibilitatea să acceseze computerele 
independente, asta dacă reuşea să ajungă suficient de aproape. 

Porţile castelului se deschiseră. Monsieur Delacroix îşi făcu 
apariţia, spilcuit ca de obicei. 

— Căpitane Knight! zise el pe un ton formal. Chiar mă 
întrebam dacă te voi mai vedea. 

— Monsieur Delacroix, zise Knight, am avut eu presimţirea că 
dumneavoastră sunteţi evaluatorul. Tocmai le ziceam asociaţilor 
mei ce domn şarmant sunteţi. 

— Nu mă îndoiesc de asta, răspunse pe un ton sec Delacroix. 
Le aruncă o privire lui Schofield şi lui Gant, care purtau 
uniforme ale IG-88. Ajutoare noi? Nu ştiam că recrutezi din 
echipa domnului Larkham. 

— E greu să găseşti un ajutor de încredere, zise Knight. 

— Aşa este, zise Delacroix. Haideţi să intrăm! 


Trecură prin garajul castelului unde se afla acea colecţie 
impresionantă de maşini de lux: Porsche GT-2, Aston Martin, 
Lamborghini, maşina de curse Subaru WRX turbo. 

Delacroix mergea înaintea lor, împingând un cărucior în care 
se aflau cele trei cutii care conţineau capetele. 

— Frumos castel! zise Knight. 


199 


— Este mai degrabă impresionant, spuse Delacroix. 

— Şi cine e proprietarul? 

— Un individ foarte bogat. 

— Pe care-l cheamă... 

—... Nnu sunt autorizat să-i divulg numele. Am primit 
instrucţiuni clare în legătură cu asta. 

— Întotdeauna primiţi instrucţiuni, zise Knight. Armele? 

— Puteţi să vi le păstraţi, răspunse nepăsător Delacroix. Nu 
vă vor folosi la nimic aici. 

Coborâră nişte trepte din spatele garajului, intrară într-o 
anticameră rotundă cu pereţi de piatră, care preceda un tunel 
lung şi îngust. 

Delacroix se opri. 

— Asociaţii tăi vor rămâne aici, căpitane Knight. 

Knight făcu un semn cu capul lui Schofield şi lui Gant. 

— E în regulă. Numai să nu vă speriaţi când se vor închide 
uşile. 

Schofield şi Gant se aşezară pe o canapea de piele de lângă 
perete. Delacroix îl conduse pe Knight prin tunelul îngust, 
luminat de torţe. 

Ajunseră la capătul pasajului interzis, în dreptul unui birou 
luxos. Delacroix intră în birou primul, apoi se întoarse, ţinând în 
mână o telecomandă. 

Trosc! Trosc! Trosc! 

Cele trei uşi de oţel ale tunelului căzură cu putere, 
închizându-i pe Schofield şi pe Gant în anticameră, iar pe Knight 
în tunel. 

Knight nici măcar nu clipi. 


Delacroix începu examinarea capetelor care fuseseră 
capturate iniţial de Demon Larkham în peşterile din Afganistan: 
capul lui Zawahiri, al lui Khalif şi al lui Kingsgate. Fură scanate 
cu laserul, verificate danturile, ADN-ul... 


Knight aştepta închis în tunelul lung de piatră. Observă 
găurile pentru scurgerea uleiului fierbinte care se aflau în 
ziduri. 

— Hmmm, făcu el cu voce tare. Nasol. 


200 


Putea vedea în biroul lui Delacroix printr-un geam de 
plexiglas al uşii de oţel. Îl urmări pe acesta desfăşurându-şi 
activitatea. Fereastra imensă din spatele biroului bancherului 
elveţian oferea o vedere panoramică mirifică deasupra 
Oceanului Atlantic. Atunci băgă de seamă Knight navele care se 
aflau pe apă. 

În depărtare, zări un grup de nave maritime, distrugătoare şi 
fregate, toate adunate în jurul unui portavion impresionant. 
Recunoscu imediat modelul - un portavion din clasa Charles de 
Gaulle nou-nouţ, cu propulsie nucleară. 

Era un portavion din grupul său de luptă. Unul francez. 


Schofield şi Gant aşteptau în anticameră. Un sunet ca un 
pâzâit, care venea dinspre tavan, îi atrase atenţia lui Schofield. 
Privi în sus şi văzu şase dispozitive ciudate care semănau cu 
nişte antene şi care erau dispuse în jurul tavanului rotund al 
anticamerei. Erau înfipte în pereţii de piatră. Semănau cu nişte 
boxe stereo, dar el ştia că erau de fapt emițătoare de microunde 
mortale. Găsi, de asemenea, şi sursa acelui bâzâit: o cameră de 
supraveghere. 

— Suntem urmăriţi, zise el. 


Undeva în castel, într-o altă încăpere, cineva îi urmărea, într- 
adevăr, pe Schofield şi pe Gant pe un monitor alb-negru. 

Cel care îi urmărea se uita cu atenţie la Schofield, ca şi cum 
ar fi vrut să pătrundă cu privirea dincolo de bandajele şi de 
ochelarii de soare ai acestuia. 


Monsieur Delacroix termină testele. Se întoarse către Knight 
care era închis în continuare în tunel. 

— Căpitane Knight, se auzi vocea lui Delacroix prin interfon. 
Felicitări! Fiecare cap a obţinut punctajul maxim. Eşti mai bogat 
cu 55,8 milioane de dolari. 

Bancherul elveţian apăsă pe telecomandă şi cele trei uşi de 
oţel se ridicară. Knight păşi în biroul lui Delacroix, în timp ce 
acesta se aşeză în spatele biroului masiv şi se apucă să apese pe 
tastele laptopului său. 

— Aşadar, zise Delacroix oprindu-se din tastat, în ce cont vrei 


201 


să-ţi transfer recompensa? Bancherul tău este tot Alan Gemes 
din Geneva? 

Knight nu îşi luă ochii de la computerul lui Delacroix. 

— Da, răspunse el, apăsând pe butonul „Transmite” al 
agendei sale electronice, pe care o ţinea în buzunar. 

Intr-o secundă, agenda electronică şi computerul lui Delacroix 
începură să se conecteze. 


În anticamera cu pereţi de piatră, Schofield văzu cum agenda 
sa electronică prinde viaţă. 

Informaţiile se plimbau pe ecran cu o repeziciune ameţitoare. 
Documente îndosariate cu nume, numere, diagrame: 

Sursă/Sistem livrare/W-H/Origine/Ţintă/Ora 

Talbot/Shahab-5/IN76/35702,90-5001,00/00001,65-5239,10/11.45 

Talbot/Shahab-5/IN76/35702,90-5001,00/00420,02-4900,25/11.45 

Talbot/Shahab-5/IN76/35702,90-5001,00/01312,15-5358,75/11.45 


1 MV HOPEWELL 
Superpetrolier Kormoran 
Lungime: 1040 feet 

' Deplasament: 190 456 tone 


SUBIECT: PLATA COMISIONULUI CĂTRE EVALUATOR 


PLATA COMISIONULUI CĂTRE EVALUATOR SE VA FACE PRIN 
TRANSFER ELECTRONIC INTERN ÎN CADRUL AGM-ELVEŢIA DIN 
CONTUL. PRIVAT AL ASTRAL-66 PTY LTD (NR. 437-666-21) ÎN 
SUMĂ DE 3,2 MILIOANE DE DOLARI (TREI VIRGULĂ DOUĂ 
MILIOANE DE DOLARI) PE EVALUARE. 


Itinerarul executivului 


Ordinea propusă a deplasărilor este următoarea: Asmara (01/08), 
Luanda (01/08), Abuja (05/08), N'djamena (07/08) şi Tobruk (09/08). 
202 


01/08 - Asmara (ambasadă) 
03/08 - Luanda (rămâne alături de dl Loch, nepotul lui R) 


Nr./Nume/[ară/ Organizaţie 

1./ASHCROFT, William H./Regatul Unit/SAS 
2./CHRISTIE, Alec P./Regatul Unit/MI-6 
3,/FARREL, Gregory C./SUA/Delta 
4.,/KHALIF, lmam/Afganistan/Al-Qaeda 
5./KINGSGATE, Nigel E./Regatul Unit/SAS 
6./McCabe, Dean P/SUA/Delta 


Schofield văzu ultimul document şi îl recunoscu. Era lista cu 
ţintele vânătorii de recompense. Agenda electronică descărca în 
continuare alte documente. Având grijă să o ţină ascunsă, 
Schofield făcu click pe documentul care conţinea lista, 
deschizându-l. 

Lista era uşor diferită faţă de cea pe care o luase în Siberia de 
la conducătorul trupei Executive Solutions, Cedric Wexley. 
Unele dintre numele de pe ea fuseseră şterse. Documentul 
iniţial conţinea următoarele: 


LISTA PRINCIPALĂ A EVALUATORULUI 
RAPORT DE VERIFICARE. INFORMAŢII CORECTIE LA: 
26 OCTOMBRIE, ORA 14.12 


Nr./Nume/[ară/Organizaţie 

1./ASHCROEF, William H./Regatul Unit/SAS 
2./CHRISTIE, Alec P./Regatul Unit/MI-6 
3,/FARRELL, Gregory C./SUA/Delta 
4.,/KHALIF, lmam/Alganistan/Al-Qaeda 
5./KINGSGATE, Nigel E./Regatul Unit/SAS 
6./MCCABE, Dean P./SUA/Delta 

7./NAZZAR, Yousef M./Liban/HAMAS 
8./NICHOLSON, Francis X./SUA/USAMRMC 
9./OLIPHANT, Thompson ]./SUA/USAMRMC 
10./POLANSKI, Damien G./SUA/ISS 
11./ROSENTHAL, Benjamin Y./Israel/Mossad 
12./SCHOFIELD, Shane M./SUA/USMC 


203 


13./WEIITZMAN, Ronson H./SUA/USMC 
14./ZAWAHIRI, Hassan M./Arabia Saudită/Al-Qaeada 
15./ZEMIR, Simon B./Israel/FAI 


„Sunt cei omorâţi, gândi Schofield, cutremurându-se. Este 
lista care conţine numele celor care au fost ucişi şi verificaţi 
deja.” 

Schofield mai putea adăuga pe listă şi numele lui Ashcroft şi 
al lui Weitzman. Ashcroft fusese decapitat în Afganistan de către 
vânătorii de recompense Spetsnaz, Skorpions, iar Weitzman 
fusese omorât în avionul de marfă. Ceea ce însemna că, în cel 
mai fericit caz, doar cinci dintre cele cincisprezece ţinte mai 
erau în viaţă: Christie, Oliphant, Rosenthal, Zemir şi el însuşi. 

Schofield se încruntă. Ceva nu era în regulă cu acea listă, însă 
nu ştia exact ce anume. Apoi aruncă o privire la cuvântul 
„EVALUATOR”, care apărea în celelalte documente. Apăsă pe el. 
Era un e-mail: 


SUBIECT: PLATA COMISIONULUI CĂTRE EVALUATOR 


„Plata comisionului către evaluator se va face prin transfer 
electronic intern în cadrul AGM-Elveţia din contul privat al 
ASTRAL-66 PTY LTD. (nr. 437-666-21) în sumă de 3,2 milioane de 
dolari (trei virgulă două milioane de dolari) pe evaluare. 

Evaluatorul a fost desemnat ca fiind dl Jean-Pierre Delacroix, de la 
AGM-Elveţia.” 


Schofield se uită la cuvintele: „ASTRAIL-66 PTY LTD”. De 
acolo veneau banii. Orice ar fi fost ASTRAL-66, această 
companie finanța vânătoarea de recompense... 

— Bună ziua, se auzi o voce plăcută. 

Schofield şi Gant priviră în sus. Un tânăr chipeş se afla la baza 
scării de piatră care ducea sus, la garaj. Avea peste 30 de ani şi 
purta blugi de firmă şi o cămaşă marca Ralph Lauren ai cărei 
nasturi erau desfăcuţi, lăsând să se vadă tricoul. Aceasta era 
moda printre cei foarte bogaţi. Schofield îi observă imediat 
ochii: unul albastru, celălalt căprui. 

— Bine aţi venit la castelul meu! zise tânărul cel chipeş, 


204 


zâmbind. Însă acest zâmbet părea oarecum periculos. Voi cine 
sunteţi? 

— Colton. Tom Colton, minţi Schofield. Ea este Jane Watson. 
Am venit împreună cu Aloysius Knight să ne întâlnim cu 
Monsieur Delacroix. 

— Aha, înţeleg... răspunse bărbatul cel chipeş. 

Îşi întinse mâna. 

— Killian. Jonathan Killian. Arătaţi amândoi de parcă aţi fi 
avut parte de multă acţiune azi. Aş putea să vă ofer ceva de băut 
sau de mâncare? Sau poate doctorul meu ar putea să vă 
înlocuiască bandajele cu altele noi. 

Schofield aruncă o privire înspre tunel, căutându-l pe Knight. 

— Vă rog... spuse Killian, îndemnându-i pe scări în sus. 

Nedorind să trezească suspiciuni inutile, aceştia îl urmară. 

— V-am mai văzut, zise Schofield în timp ce urcau treptele de 
piatră. La televizor... 

— Mai apar din când în când. 

— Africa, zise Schofield. Aţi fost în Africa. Anul trecut. Aţi 
deschis fabrici. Fabrici de alimente. In Nigeria... 

Era adevărat. Schofield îşi aminti imaginile unui reportaj în 
care apărea acest Killian dând mâna cu un conducător african 
care zâmbea, în mijlocul unei mulţimi de muncitori fericiţi. 

Ajunseră în garajul cu maşini. 

— Ai o memorie bună, zise Killian. Am fost şi în Eritrea, Ciad, 
Angola şi Libia şi am deschis fabrici de procesare a alimentelor. 
Cu toate că nu mulţi ştiu acest lucru încă, viitorul lumii se află în 
Africa. 

— Imi place colecţia dumneavoastră de maşini, zise Gant. 

— Jucării, răspunse Killian. Doar nişte jucării. 

li conduse pe un hol care pornea din garaj. Avea pardoseală 
neagră, lustruită şi pereţi de un alb imaculat. 

— Ca să fiu sincer, îmi place să mă joc cu jucăriile, zise 
Killian. La fel de mult cum îmi place să mă joc cu oamenii. Îmi 
place să le urmăresc reacţiile în situaţii extreme. 

Se opri în faţa unei uşi masive din lemn. Schofield auzi un 
râset dincolo de uşă. Era râsetul gros al unui bărbat. Părea a fi o 
petrecere. 

— Situaţii extreme? întrebă Schofield. La ce vă referiţi? 


205 


— Păi, zise Killian, să luăm de exemplu incapacitatea 
occidentalilor de a-i înţelege pe atentatorii sinucigaşi cu bombe 
islamici. Încă de la naştere, occidentalii sunt învăţaţi să lupte 
„corect”: duelul francez în zece paşi măsuraţi, cavalerii englezi 
care participau la turniruri, pistolarii americani înfruntându-se 
pe o stradă din Vestul Sălbatic. În lumea occidentală, lupta este 
corectă, deoarece se presupune că ambii adversari își doresc cu 
adevărat să câştige o anume luptă. 

— Însă atentatorul sinucigaş nu gândeşte la fel, zise Schofield. 

— Intocmai, zise Killian. El nu vrea să câştige lupta, deoarece, 
pentru un atentator sinucigaş, aceasta nu are nicio semnificaţie. 
El îşi doreşte să câştige un război mult mai mare, un război 
psihologic în care un om care moare împotriva voinţei lui, într-o 
situaţie de panică, teroare şi frică, pierde, pe când cel care 
moare atunci când este pregătit din punct de vedere spiritual şi 
emoţional câştigă. Prin urmare, un occidental care este pus în 
faţa unui atentator sinucigaş cu bombă va fi făcut bucăţi. Crede- 
mă, am văzut cu ochii mei. Aşa cum am văzut şi oameni 
reacţionând la alţi factori extremi: criminali pe scaunul electric, 
o persoană aflată în apă şi înconjurată de rechini. Ah, să fiu 
sincer, îmi place să observ acea privire îngrozită întipărită pe 
faţa unui om atunci când acesta îşi dă seama că va muri cu 
siguranţă. 

Zicând acestea, Killian împinse uşa, deschizând-o. Tocmai în 
acel moment, un gând îi trecu prin minte lui Schofield. 

Era gândul care îl neliniştea în legătură cu lista principală. Pe 
acea listă, numele lui McCabe şi al lui Farrell fuseseră şterse. 
McCabe şi Farrell, care muriseră în Siberia în acea dimineaţă, 
fuseseră declaraţi oficial morţi. 

Se efectuase şi plata. 

Ceea ce însemna... 

Uşa mare se deschise larg, iar Schofield şi Gant fură 
întâmpinați de o sufragerie plină cu membri ai Executive 
Solutions, vreo douăzeci, care mâncau, beau şi fumau. În capul 
mesei, cu nasul rupt şi înfăşurat într-un bandaj nou, stătea 
Cedric Wexley. 

Schofield încremeni. 

— Asta este privirea despre care îţi vorbeam, zise Killian. 


206 


Miliardarul îi aruncă un zâmbet discret, de bucurie. Bun venit la 
castelul meu... căpitane Schofield! 


207 


2 


Schofield şi Gant o luară la fugă. Fugeau cât îi ţineau 
picioarele. 'Ţâşniră afară din sufragerie, alergând pe holul 
magnific, însoţiţi de râsetul batjocoritor al lui Jonathan Killian. 

În câteva secunde, soldaţii ExSol se ridicară de la locurile lor, 
apucându-şi armele, ademeniţi de noua recompensă de 18,6 
milioane de dolari. Killian îi lăsă să treacă în fugă pe lângă el şi 
se bucură de spectacol. 


Schofield şi Gant pătrunseră în garajul cu maşini luxoase. 

— La naiba! Ai de unde alege! zise Schofield, smulgându-şi 
bandajele şi privind colecţia de maşini în valoare de milioane de 
dolari care se afla expusă în faţa lui. 

Gant aruncă o privire peste umăr şi îi văzu pe mercenarii 
ExSol alergând pe hol în urma lor. 

— Ai aproximativ 10 secunde să o alegi pe cea mai rapidă, 
amice! 

Schofield puse ochii pe Porscheul GT-2. Argintie, joasă şi 
decapotabilă, această maşină era o adevărată fiară pe patru roţi. 

— Nu, nu mă reprezintă, zise el, îndreptându-se către maşina 
de curse, la fel de rapidă, care se afla lângă Porsche. 

Era un Subaru WRX albastru sidefat, cu propulsor turbo. 


Nouă secunde mai târziu, soldaţii ExSol dădură năvală în 
garaj. Ajunseră acolo tocmai în momentul în care maşina de 
curse ţâşni de-a lungul garajului, rulând deja cu 100 de 
kilometri pe oră. La capătul îndepărtat al încăperii, uşa 
exterioară a garajului tocmai se deschidea, datorită lui Libby 
Gant care se afla la butoane. 

Mercenarii deschiseră focul. Schofield opri maşina de curse 
brusc, în dreptul lui Gant. 

— Urcă! 

— Şi Knight? 


208 


— Sunt sigur că va înţelege! 

Gant intră în maşină prin geamul pasagerului tocmai în 
momentul în care uşa garajul se deschisese larg, lăsând să se 
vadă curtea interioară a castelului, inundată de lumina soarelui 
şi faţa uimită a maiorului Dmitri Zamanov. Era însoţit de şase 
oameni din echipa Skorpions şi ţinea în mână o cutie medicală. 

Pe pietrişul din curte se aflau două elicoptere ruseşti Mi-34 în 
spatele trupei de comando Spetsnaz, cu elicele continuând să se 
învârtă. 

— Fir-ar să fie! gâfâi Schofield. Se poate oare şi mai rău? 


Când auzi zgomotul de împuşcături care venea dinspre garaj, 
Knight, care se afla în biroul lui Monsieur Delacroix, se întoarse. 
Îl căută din priviri pe Schofield în anticamera care se afla la 
capătul tunelului. Nu era acolo. 

— La naiba! mârâi el. Tipul ăsta nu poate să se ţină departe 
de probleme nici măcar cinci minute? 

leşi în grabă din birou. Monsieur Delacroix nici măcar nu se 
obosi să-şi ridice privirea. 


Maşina de curse condusă de Schofield se afla faţă în faţă cu 
Zamanov, la intrarea în garaj. Privirile celor doi bărbaţi se 
întâlniră. Expresia de uimire de pe chipul lui Zamanov se 
transformă repede într-una de ură absolută. 

— Apasă acceleraţia! strigă Gant, rupând vraja. 

Schofield apăsă pedala de acceleraţie. Maşina de curse porni 
de pe loc, ţâşnind pe uşă şi împrăştiindu-i pe mercenarii 
Skorpions, care se dădură la o parte din calea lor. Subaru 
traversă în viteză curtea, împroşcând cu pietriş în urma sa, 
înainte să ţâşnească precum o rachetă prin portic şi apoi de-a 
lungul podului, îndreptându-se către uscat. 

Dmitri Zamanov tocmai se ridica în picioare când - zum! zum! 
zum! zum! zum! - alte cinci maşini trecură în viteză pe lângă el, 
ţâşnind din garaj în urma maşinii de curse. Erau un Ferrari roşu, 
un Porsche GT-2 argintiu şi trei maşini de raliu galbene Peugeot, 
cu logoul sponsorului „Axon” lipit pe partea laterală. Erau 
mercenarii ExSol care îi urmăreau îndârjiţi. 

— Drace! strigă Zamanov. El este! Schofield! Haideţi! Mai 


209 


repede! Prindeţi-l şi aduceţi-mi-l! Înainte să-i dau capul lui 
Delacroix, îl voi jupui de viu! 

Patru mercenari Skorpions săriră de îndată în picioare şi se 
repeziră înspre elicopterele lor, lăsându-l pe Zamanov şi pe alţi 
doi soldaţi la castel să predea celălalt cap. 

Vânătoarea începuse. 


210 


3 


AERODROMUL WHITMORE (ABANDONAT) 
KILOMETRI DEPĂRTARE DE LONDRA 

ORA 12.30 ORA LOCALĂ 

(ORA 13.30 ÎN FRANȚA”) 


Treizeci de minute mai devreme - când Schofield, Gant şi 
Knight ajunseseră la Forteresse de Valois - Book II şi Mother 
aterizaseră cu elicopterul Lynx furat pe aerodromul abandonat 
unde îi lăsase Rufus. 

Nu se aşteptaseră să-l găsească acolo pe Rufus. Le spusese 
că, după ce îi va lăsa pe ei acolo, va merge în Franţa să se 
întâlnească cu Knight. În momentul în care aterizară, văzură 
avionul Black Raven garat într-un hangar vechi, înconjurat de 
maşini de poliţie sub acoperire, cu girofarurile pornite. 

Rufus stătea trist şi deznădăjduit lângă avion, supravegheat 
de şase poliţişti sub acoperire, îmbrăcaţi în impermeabile şi un 
pluton de puşcaşi marini britanici înarmat până-n dinţi. 

Mother şi Book fură înşfăcaţi de îndată ce aterizară. 

Unul dintre bărbaţii îmbrăcaţi în impermeabil se apropie de 
ei. Era tânăr, proaspăt bărbierit şi ţinea în mână un telefon 
mobil. Părea a fi în mijlocul unei convorbiri telefonice. 

Avea accent american. 

— Domnilor sergenţi Newman şi Riley, eu sunt Scott Moseley 
de la Departamentul de Stat al Statelor Unite, Biroul din Londra. 

Am înţeles că îl ajutaţi pe căpitanul Shane M. Schofield, din 
Corpul Puşcaşilor Marini al Statelor Unite, care încearcă să 
împiedice desfăşurarea unei vânători internaţionale de 
recompense. Este corect? 

Book şi Mother se albiră la faţă. 


25 Chiar dacă anumite zone din Franţa, cum este Bretania, se află la o distanţă 
semnificativă de Londra înspre vest, toată Franţa are acelaşi fus orar, adică 
este cu o oră înaintea fusului orar din Anglia. (n.a.) 

211 


— AĂăă, da... este corect, răspunse Book II. 

— Guvernul Statelor Unite a aflat despre această vânătoare 
de recompense. Din informaţiile pe care le deţinem în prezent, 
am descoperit motivul probabil al acesteia şi am ajuns la 
concluzia că salvarea vieţii căpitanului Schofield este de maximă 
importanţă naţională. Ştiţi unde se află? 

— S-ar putea să ştim, răspunse Mother. 

— Despre ce este vorba, de fapt? întrebă Book II. Povestiţi-ne 
despre marea conspirație. 

Scott Moseley se înroşi la faţă. 

— Nu cunosc personal detaliile, zise acesta. 

— Oh, haideţi, trebuie să ne daţi mai multe informaţii! mormăi 
Book II. 

— Vă rog, spuse Moseley. Eu nu sunt decât un mesager. Nu 
sunt în măsură să cunosc toată povestea. Dar vă rog să mă 
credeţi, nu mă aflu aici ca să vă opresc din drum. Mi s-a spus 
doar atât: persoana sau persoanele din spatele acestei vânători 
de recompense au capacitatea şi, poate, dorinţa de a distruge 
Statele Unite ale Americii. Doar atât mi s-a spus. Nu ştiu nimic 
mai mult. Dar ştiu atât: mă aflu aici din ordinul direct al 
Preşedintelui Statelor Unite şi acest ordin este următorul: să vă 
ajut. Prin orice mijloace posibile. Oriunde veţi dori să mergeţi. 
Cu orice veţi avea nevoie ca să îl ajutaţi pe căpitanul Schofield 
să rămână în viaţă. Am această autoritate. Dacă vreţi arme, le 
veţi avea. Dacă aveţi nevoie de bani, îi veţi primi. La naiba, dacă 
vreţi ca Air Force One să vă ducă oriunde în lume, vă stă la 
dispoziţie. 

— Super... făcu Mother. 

— Cum ştim că putem avea încredere în voi? întrebă Book II. 

Scott Moseley îi înmână lui Book telefonul său mobil. 

— Cine-i acolo? întrebă Book. 

— Sergent Book? se auzi o voce hotărâtă la celălalt capăt al 
firului. 

Book II recunoscu imediat vocea şi încremeni. Îl mai întâlnise 
pe cel care vorbea în timpul luptei de la Zona 7. 

Era vocea Preşedintelui Statelor Unite. Era aievea. 

— Sergent Riley, zise Preşedintele, toate mijloacele 
Guvernului Statelor Unite îţi stau la dispoziţie. Nu e nevoie 


212 


decât să-i spui domnului Subsecretar de Stat Moseley. Trebuie 
să îl ţii pe căpitanul Schofield în viață. Acum trebuie să plec. 

Apoi închise telefonul. 

— Am înţeles, zise Book II în şoaptă. 

— Aşadar, de ce aveţi nevoie? întrebă Scott Moseley. 

Mother şi Book schimbară o privire. 

— Mergi şi salvează-l pe Scarecrow, zise Book. Eu vreau să 
aflu ce se întâmplă. 

— S-a-nţeles, răspunse Mother. 

Ea se întoarse repede, arătând înspre Rufus, dar adresându-i- 
se lui Moseley: 

— Am nevoie de el. Şi de avionul lui, cu rezervorul plin. Plus 
ieşire liberă din Anglia. Ştim unde se află Scarecrow şi trebuie 
să ajungem la el repede. 

— Pot să fac rost de cel mai rapid... zise Moseley. _ 

— Da, dar încă nu am încredere în tine, mârâi Mother. În 
Rufus am încredere. Şi este la fel de rapid ca oricare altul. 

— În regulă. S-a făcut, zise Scott Moseley, încuviinţând din 
cap către unul dintre oamenii săi. Alimentaţi avionul cu 
combustibil. Eliberaţi rutele aeriene. 

Moseley se întoarse către Book: 

— Şi tu? 

Însă Book nu terminase cu Mother. 

— Hei, Mother. Succes! Salvează-l! 

— Voi face tot ce-mi va sta în putinţă, răspunse Mother. 

Apoi o luă la fugă înspre Rufus, care stătea lângă Suhoi. După 
câteva minute, cu rezervoarele pline, Black Raven se ridică în 
aer şi ţâşni cu viteză spre înălţimi, cu dispozitivele 
postcombustie aprinse. 

Când avionul se pierdu în zare, Book II se întoarse către Scott 
Moseley: 

— Am nevoie de un player video, zise el. 


213 


4 


Maşina de curse condusă de Schofield înainta cu viteză de-a 
lungul coastei nord-vestice a Franţei. 

Drumul care pornea de la Forteresse de Valois era cunoscut 
sub numele de La Grand Rue de la Mer - „Marele drum de lângă 
ocean”. 

Tăiată în stâncile care dădeau înspre Oceanul Atlantic, acesta 
era o autostradă spectaculoasă de coastă, cu multe curbe şi 
prevăzută cu parapete joase care erau înşiruite pe marginea 
unui abis înalt de 120 de metri, cu curbe periculoase şi lipsite de 
vizibilitate şi tuneluri săpate în straturile de stâncă. 


MARELE DRUM DE LÂNGĂ OCEAN 
Coasta Atianticului, Bretania, Franța 
Pistă de aterizare 


ra particulară 


Forteresse 
[_) Debarcader de Valois 


De fapt, era un drum privat, având în vedere faptul că 
Jonathan Killian era proprietarul unei suprafeţe de teren de vreo 
douăzeci de kilometri care înconjura Forteresse de Valois. 

Din şoseaua principală porneau două drumuri laterale - unul 
urca înspre pista privată de aterizare a lui Killian, iar al doilea 
ducea în jos, înspre malul apei, oferind acces către un 
debarcader enorm. 

Maşina de curse condusă de Schofield o luă pe drumul care 
ducea înspre ocean cu 180 de kilometri pe oră. Motorul şuiera 
mai mult decât se tura, căci activase funcţia turbo. Datorită 
faptului că maşina de curse avea un sistem puternic de tracţiune 
4x4, aceasta făcea faţă cu brio virajelor scurte. 


214 


În spatele ei, ţinându-se aproape, veneau cele cinci 
supermaşini conduse de trupele ExSol - Porsche, Ferrari şi cele 
trei maşini Peugeot -, toate înaintând cu o viteză 
nemaipomenită. 

— Knight! strigă Schofield în microfonul de la gât. Eşti acolo? 
Noi... ăăă... am cam dat de bucluc. 

— Sunt pe drum, se auzi răspunsul calm. 


În acelaşi moment, la un kilometru şi jumătate în spatele 
maşinii de curse conduse de Schofield şi al grupului de maşini 
care îl urmăreau, o ultimă maşină ţâşni afară din Forteresse de 
Valois, traversând podul de piatră. 

Era un Lamborghini Diablo. V-12. Cu spoiler în spate. Foarte 
joasă. Foarte elegantă. Foarte rapidă. Şi de culoare neagră, 
bineînţeles. 


Schofield activă sistemul radio prin satelit. 

— Book! Mother! Mă auziţi? 

Mother îi răspunse imediat: 

— Sunt aici, Scarecrow. 

— Nu mai suntem în castel, zise Schofield. Ne aflăm pe 
şoseaua care porneşte de la el şi se îndreaptă înspre nord. 

— Ce s-a întâmplat? 

— A început bine, apoi toţi tipii răi din lume şi-au făcut 
apariţia. 

— Ai distrus ceva până acum? 

— Încă nu, dar mă bate gândul. Eşti pe drum? 

— Aproape am ajuns. Sunt cu Rufus în Black Raven. Book a 
rămas la Londra să afle mai multe informaţii despre această 
vânătoare. Mai am vreo 30 de minute până ajung. 

— Treizeci de minute, făcu Schofield, încruntându-se. Nu cred 
că vom rezista atât de mult. 

— Trebuie, Scarecrow, pentru că am multe să-ţi spun. 

— Un raport sumar. Douăzeci de cuvinte sau mai puţin, spuse 
Schofield. 

— Guvernul SUA a aflat despre această vânătoare şi face tot 
posibilul ca să te salveze. Tocmai ai devenit o specie pe cale de 
dispariţie. Aşa că fă cumva să ajungi în jurisdicţia americană. La 


215 


o ambasadă sau la un consulat. Oricare din ele. 

Schofield trecu de o curbă foarte periculoasă şi, brusc, fu 
întâmpinat de o privelişte a drumului din faţa lui. „Marele drum 
de lângă ocean” se întindea în depărtare, şerpuind ca o bandă 
neagră de cauciuc şi traversând stâncile de coastă kilometri în 
şir. 

— Guvernul SUA vrea să mă ajute pe mine? întrebă Schofield. 
Din câte am observat eu, Guvernul SUA nu ajută pe nimeni 
decât pe el însuşi. 

— Ah, Scarecrow... îl întrerupse Gant. Avem o problemă. 

— Ce e? Schofield aruncă o privire în faţă. Drace! Cei de la 
ExSol ne-au luat-o înainte... g 

Cam la un kilometru în faţa lor, şoseaua se bifurca. In partea 
dreaptă, era un drum lateral care pornea din şosea şi urca pe 
stânci. Acesta ducea înspre pista de aterizare şi, în acel moment, 
două camioane mari fără remorcă coborau panta abruptă cu o 
viteză considerabilă spre maşina în care se aflau Schofield şi 
Gant. 

În aer, deasupra celor două camioane, zbura un elicopter Bell 
Jet Ranger care purta logo-ul „Axon Corp” pe părțile laterale şi 
care venea dinspre pista de aterizare. 

„Cei de la ExSol s-au anunțat prin radio înainte, gândi 
Schofield, şi i-au chemat pe toţi cei de la aerodrom.” 

— Camioanele vin direct spre noi! exclamă Gant. 

— Nu, zise Schofield. Nu se vor izbi de noi. Au de gând să 
blocheze drumul. 


Când cele două camioane ajunseră la intersecția dintre şosea 
şi drumul lateral, se întoarseră brusc cu partea laterală, 
oprindu-se cu un scârţâit de roţi şi blocând drumul. 

— Mother! vorbi Schofield în staţia sa. Trebuie să închid. Te 
rog să ajungi aici cât poţi de repede! 

Maşina de curse înainta cu viteză de-a lungul marginii 
stâncoase a drumului, apropiindu-se cu repeziciune de cele două 
camioane. Apoi, cu vreo 200 de metri înainte de barieră, 
Schofield apăsă brusc frâna şi, cu un scârţâit de roţi, maşina de 
curse se opri în mijlocul drumului. 

Era o situaţie fără ieşire. Două camioane. O maşină de curse. 


216 


Schofield aruncă o privire în oglinda retrovizoare. Cele cinci 
supermaşini goneau pe şosea în spatele lui. Castelul uriaş din 
piatră, întunecat şi sobru, se ridica în spatele acestora. Dintr- 
odată, două elicoptere se lăsară în faţa fortăreței, lansându-se 
apoi în urma celorlalţi. 

Erau cele două elicoptere Mi-34 ale lui Zamanov. 

— Prinşi între ciocan şi nicovală, zise Schofield. 

— Şi încă ce nicovală, făcu Gant. 

Schofield se întoarse cu faţa la drumul care se întindea 
dinaintea lui. Scană cu privirea întreaga situaţie: două 
camioane, un elicopter Axon, în dreapta un perete de stâncă, în 
stânga un abis de 120 de metri, protejat de un parapet jos de 
beton. 

„Parapetul”, gândi el. 

— Maşinile sunt aproape de noi... îl anunţă Gant. 

Insă Schofield nu-şi luă privirea de la parapetul de beton. 
Elicopterul Axon plana în aer dincolo de parapet, aproape la 
nivelul şoselei. 

— Oare o să reuşim? zise el cu voce tare, mijind ochii. 

— Ce să reuşim? întrebă Gant, neliniştită. 

— 'Ţinte-te bine! 

Schofield apăsă până la podea pedala de acceleraţie. Porniră 
în trombă de pe loc, gonind înspre camioane. Maşina de curse 
prinse repede viteză, ajutată de tracţiunea pe cele patru roţi şi 
de sistemul turbo care şuieră - tzzzzzzzzz! 

Cei 60 de kilometri pe oră se transformară în 80... 

100... 

120... 

Maşina de curse înainta cu viteză înspre bariera improvizată 
care bloca drumul. Cei doi şoferi ai camioanelor - soldații ExSol 
care până atunci aşteptaseră la aerodrom - schimbară o privire. 
Ce avea de gând să facă individul acesta? 

Apoi, dintr-odată, Schofield viră scurt la stânga, aducând 
maşina aproape de parapetul de beton. 

Maşina se lovi de parapet, iar roțile de pe partea stângă se 
frecară de acesta, sprijinindu-se şi muşcând din beton, făcând ca 
toată partea stângă a maşinii să se ridice puţin de pe şosea 
înainte ca Subaru WRX să se urce pe parapet! 


217 


Rotile de pe partea stângă a maşinii se ridicară de tot de pe 
caldarâm, mergând paralele cu parapetul, astfel încât maşina 
înainta într-un unghi de 45 de grade. 

Schofield şi Gant stăteau înclinați. 

— Nu este loc suficient! strigă Gant, arătând către camionul 
parcat aproape de parapet. 

Avea dreptate. 

— N-am terminat încă! strigă Schofield. 

Şi zicând acestea, trase cu putere de volan înspre dreapta. 
Reacţia fu imediată. Maşina se legănă într-o parte şi în cealaltă, 
cu partea din faţă trăgând înspre dreapta, iar cu cea din spate 
înspre stânga. Se înclină periculos înspre ocean până când, în 
cele din urmă, partea din spate alunecă de pe parapetul de 
beton. 

Roţile din spate ale maşini atârnau la o înălţime de 120 de 
metri deasupra oceanului! 

Însă maşina continua să înainteze cu viteză, alunecând în faţă, 
cu partea de dedesubt târându-se de-a lungul parapetului de 
beton. Roţile din faţă atârnau pe partea interioară a parapetului, 
pe când cele din spate atârnau deasupra oceanului, astfel încât 
niciuna dintre roţi nu atingea pământul. 

— Ahhhhhhhhh! strigă Gant. 

Subaru WRX alunecă lateral de-a lungul parapetului, cu 
greutatea aproape în echilibru perfect şi cu partea de dedesubt 
zgâriind şi scoțând sunete stridente şi o explozie de scântei până 
când, spre marea surpriză a şoferilor celor două camioane, 
maşina de curse alunecă pe lângă bariera lor, strecurându-se 
prin spaţiul dintre camion şi parapet, un spaţiu care până atunci 
fusese prea îngust ca să permită trecerea unei maşini. 

Însă inevitabilul se întâmplă. Deoarece maşina atârna cu o 
greutate mai mare de partea cealaltă a parapetului, către ocean, 
şi în ciuda forţei date de viteza de deplasare, aceasta începu să 
se încline în spate. 

— Vom cădea! strigă Gant. 

— Nici gând, spuse Schofield pe un ton calm. 

Avea dreptate. Chiar în acel moment, partea din spate a 
maşinii se lovi cu viteză de botul elicopterului Axon care plutea 
în aer chiar de partea cealaltă a parapetului. 


218 


Partea din spate a maşinii ricoşă repede de pe botul 
elicopterului, sărind ca o minge. Impactul fusese destul de 
puternic încât să-i dea avânt maşinii de curse, care alunecă 
înapoi peste parapet şi apoi pe şosea, dincolo de baricada 
alcătuită din cele două camioane. 

Exact cum plănuise Schofield. 

Pneurile aderară din nou la asfalt, îşi recăpătară tracţiunea şi 
maşina de curse ţâşni din nou de pe loc de-a lungul şoselei, 
îndepărtându-se cu viteză. 

Nu pentru mult timp însă. Deoarece, câteva secunde mai 
târziu, cele două camioane dădură cu spatele, eliberând drumul 
pentru cele cinci maşini conduse de mercenarii ExSol. Acestea 
ţâşniră ca din puşcă printre cele două camioane, încercând să-l 
ajungă din urmă pe Schofield. 


219 


5 


Soldaţii ExSol se apropiau vertiginos. Cele două maşini sport 
europene pe care soldaţii ExSol le „împrumutaseră” de la 
Jonathan Killian - Ferrariul roşu şi Porscheul argintiu, ambele 
joase, lustruite şi incredibil de rapide - se aflau chiar în spatele 
lui Schofield. 

Cei doi mercenari care se aflau în Porsche profitară din plin 
de faptul că maşina era decapotabilă. Unul dintre ei se ridică în 
picioare şi începu să tragă spre maşina de curse condusă de 
Schofield. Soldatul din Ferrari fu nevoit să iasă prin geamul 
deschis al portierei din dreapta a maşinii. 


În momentul în care luneta maşinii de curse fu făcută ţăndări 
de o ploaie de gloanţe, Gant se întoarse înspre Schofield. 

— Pot să te întreb ceva? strigă ea. 

— Desigur! 

— Există cumva vreo școală secretă unde te învaţă chestii de 
genul ăsta? O şcoală de şoferi unde înveţi tehnici de sfidare a 
morţii? 

— De fapt, i se spune „şofat ofensiv”, răspunse Schofield, 
aruncând o privire peste umăr. A fost un curs special ţinut la 
Quantico şi predat de sergentul de artilerie trecut în rezervă 
Kris Hankison. Hank a plecat din Corpul Puşcaşilor Marini în '91 
şi a devenit cascador la Hollywood. Câştigă o avere. Însă, din doi 
în doi ani, pentru a-şi arăta recunoştinţa faţă de Corpul 
Puşcaşilor Marini, oferă cursuri puşcaşilor marini care vor face 
parte din Batalionul de Gardă al Marinei. Am primit o invitaţie 
anul trecut. Asta n-a fost nimic în comparaţie cu ce poate face 
Hank pe patru roţi... 

Trrrrrrrrrr! 

O rafală de gloanţe ciurui şoseaua lângă maşina lor, muşcând 
din asfalt şi ricoşând în uşa şoferului. O fracțiune de secundă 
mai târziu, unul dintre elicopterele agile Mi-34 aparţinând celor 


220 


de la Skorpion zbura deasupra lor. 

Insă drumul făcea o curbă la dreapta, înconjurând versantul 
de stâncă şi, în timp ce elicopterul îşi continuă drumul în linie 
dreaptă, maşina de curse ieşi din vizorul acestuia tocmai când... 

Bum! 

O masă uriaşă de pământ explodă din peretele de stâncă, pe 
partea dreaptă a şoselei, trimițând în aer o ploaie de praf care 
căzu ca o cascadă în urma maşinii de curse ce îşi continua 
drumul în viteză. 

— Ce naiba...! Schofield se întoarse, căutând sursa care 
provocase acea explozie masivă. Şi o găsi. Oh, nu-mi vine să 
cred... zise el cu respiraţia întretăiată. 

Văzu o navă de război care înainta spre coastă, desprinzându- 
se de celelalte nave militare care se vedeau la orizont. 

Era un distrugător francez din clasa Tourville ale cărui tunuri 
de 100 de milimetri deschiseră focul. Fiecare foc era însoţit de o 
dâră de fum şi de un zgomot puternic care îţi făcea pieptul să 
vibreze: Bum! Bum! Bum! 

Apoi, o secundă mai târziu... 

BUM! 

BUM! 

BUM! 

Obuzele loveau în peretele de stâncă ce mărginea şoseaua, 
învăluind maşina care înainta cu viteză într-un nor de praf. Un 
amestec de asfalt şi praf explodă în aer, lăsând în urmă cratere 
enorme care distruseseră aproape jumătate din şosea. 

După lovitura primului obuz, Subaru WRX condus de 
Schofield trecu pe lângă marginea craterului ţâşnind prin norul 
de praf de deasupra lui. Schofield privi în jos şi văzu că obuzul 
făcuse o gaură semicirculară în şoseaua care ducea până jos, la 
ocean. 

Celelalte obuze cădeau ca o ploaie deasupra „Marelui drum 
de lângă ocean”, lovindu-l din toate părţile. Schofield vira când 
la stânga, când la dreapta, încercând să evite la milimetru 
craterele care se formau. 

Elicopterul Axon care venea în urma lui se legăna şi el în aer, 
încercând să evite ploaia mortală provocată de distrugător. 
Celelalte două elicoptere Mi-34 ale mercenarilor Skorpion, fiind 


221 


mai agile, nu păreau a fi deranjate de această ploaie de foc. 
Continuau să-l urmărească pe Schofield pentru a pune mâna pe 
el. Mitralierele montate pe părţile lor laterale sfâşiau drumul. 

Maşina de curse intră într-o curbă şi apoi într-un tunel săpat 
în stâncă. Cele două elicoptere ruseşti se ridicară repede în aer, 
trecând peste crestele zimţate şi, dintr-odată, Schofield şi Gant 
fură învăluiţi de tăcere. 

Insă nu pentru mult timp. 

În tunel, cu motoarele huruind, intrară cele două maşini - 
Ferrari şi Porsche - conduse de mercenarii ExSol. Soldaţii din 
cele două maşini deschiseră focul. 

Schofield viră la stânga înspre partea tunelului care dădea 
spre ocean şi, brusc, descoperi că acesta nu era un tunel, 
deoarece întregul perete dinspre ocean nu era, de fapt, un 
perete compact. Era format dintr-un şir de coloane subţiri care 
acum se perindau nedesluşit pe lângă ei, permițându-le şoferilor 
să observe priveliştea în timp ce treceau prin tunel. 

Schofield îşi dădu seama de acest lucru doar în momentul în 
care văzu unul din elicopterele ruseşti făcându-şi apariţia 
dincolo de acest şir de coloane şi deschizând focul asupra 
tunelului expus! 

Gloanţele ciuruiau şoseaua, maşina lui Schofield şi peretele 
celălalt al tunelului. Schofield viră la dreapta, îndepărtându-se 
de baraj, şi lipi maşina de peretele din dreapta al tunelului 
curbat, reducând viteza. Intr-o secundă, maşinile care îl 
urmăreau îl ajunseră din urmă. Porscheul îl lovi în bara de 
protecţie din spate, Ferrariul în partea din stânga, iar 
mercenarii de pe locurile din dreapta deschiseră focul. 

Focuri de arme automate cădeau ca o ploaie asupra maşinii 
de curse. 

Geamul din dreptul şoferului, unde se afla Schofield, fu făcut 
ţăndări tocmai în momentul în care, la capătul tunelului, o 
umbră înspăimântătoare îşi făcu apariţia. Era cel de-al doilea 
elicopter Mi-34, înclinat deasupra şoselei, cu rachetele montate 
lateral pregătite şi gata să fie lansate. 

— Suntem terminaţi! concluzionă Schofield. 

O flacără gălbuie izbucni din spatele unei rachete tocmai în 
clipa în care, fără niciun avertisment, întreg elicopterul explodă 


222 


în aer, lovit de un obuz lansat de către distrugătorul francez 
care se afla lângă coastă. Nefiind lansate, rachetele elicopterului 
explodară şi ele. 

Obuzul masiv  lovise din plin elicopterul mercenarilor 
Skorpions, trimiţându-l către marginea drumului, unde se 
mototoli ca o conservă de aluminiu înainte de a cădea în gol de 
la o înălţime de 120 de metri. Schofield avu o presimţire că nu 
elicopterul fusese ţinta. Doar că acesta se interpusese în calea 
obuzului. 

— Cât pe ce! zise Gant. 

— Ca prin urechile acului, spuse el. 

Maşina ţâşni afară din tunel şi trecu în viteză pe lângă locul 
de unde căzuse elicopterul Mi-34. Celelalte două maşini se 
ţineau aproape de ei, astfel încât maşina de curse înainta de-a 
lungul peretelui de stâncă. 

Cele trei maşini rulară cu viteză pe o porţiune scurtă de drum, 
când Schofield zări gura unui alt tunel căscându-se înaintea lor, 
la vreo 200 de metri.. 

Trosc! 

Ferrariul lovi partea din stânga a maşinii de curse, 
împingând-o mai aproape de peretele de stâncă. Schofield se 
luptă să stăpânească volanul. In tot acest timp, Porscheul 
împingea maşina din spate. 

La început, Schofield nu realiză de ce inamicii aleseseră 
această tactică, apoi se uită în faţă şi observă că intrarea arcuită 
a tunelului nu era săpată în peretele de stâncă, ci ieşea în afară 
cu vreo doi metri. Dacă Ferrariul şi Porscheul ar reuşi să ţină 
maşina în care se aflau Schofield şi Gant lipită de peretele de 
stâncă şi să o facă să înainteze cu viteză, aceasta s-ar izbi direct 
de arcada ieşită în relief. 

După părerea lui Schofield, mai aveau 5 secunde la dispoziţie. 

— E de rău... spuse Gant. 

— Ştiu, ştiu, făcu Schofield. 

4 secunde... 

Cele trei maşini înaintau cu viteză în formaţie de-a lungul 
peretelui îngust de stâncă al şoselei. 

5 secunde... 

Ferrariul îi împingea în sus, pe peretele de stâncă din 


223 


dreapta. Roţile din partea dreaptă a maşinii Subaru WRX se 
ridicară uşor de pe şosea, frecându-se de peretele dur de stâncă. 
Porscheul continua să-i împingă cu putere din spate. 

— Fă ceva, te rog! strigă Gant. 

2 secunde... 

Se apropiau cu viteză de arcada tunelului. 

— Bine... zise Schofield. Vreţi să jucăm murdar? Atunci, hai să 
jucăm murdar! 

1 secundă... 

Apoi, tocmai când erau pe cale să se izbească cu o viteză 
nemaipomenită de arcada tunelului, Schofield lăsă Ferrariul să 
împingă maşina de curse mai aproape de stânci şi să o ridice tot 
mai sus, făcând ca aceasta să urce la 60 de grade, cu roţile din 
dreapta rulând chiar pe peretele de stâncă. 

Timpul părea că se scurge cu încetinitorul, iar Schofield făcu 
un lucru imposibil. 

Subaru WRX se ridică mai sus pe peretele de stâncă şi, cu 5 
metri înainte să ajungă la arcada tunelului, maşina de curse 
albastră se rostogoli pe partea stângă şi ateriză, cu roţile în sus, 
pe acoperişul Ferrariului, care rula alături de aceasta. 

Şi, timp de câteva secunde, cele două maşini înaintară una 
peste cealaltă, Subaru cu roţile în sus şi cu acoperişul pe 
acoperişul Ferrariului roşu! 

Apoi scena se desfăşură din nou cu repeziciune, iar maşina de 
curse se rostogoli de pe Ferrari, atingând din nou cu roţile 
şoseaua din partea dinspre ocean şi ţâşni în tunel cu Ferrariul în 
partea dreaptă. 

Din nefericire, Porscheul nu avu de ales. Aflându-se în spatele 
lui Schofield, dădu să se îndepărteze de Subaru în ultimul 
moment. Însă şoferul acestuia nu-şi imaginase nicio clipă că 
Schofield avea să se rostogolească pe acoperişul Ferrariului. 
Când Schofield făcu această manevră, şoferul Porscheului 
reacţionă cu o fracțiune de secundă mai târziu. Astfel acesta se 
izbi de arcadă cu o viteză uriaşă. Porscheul explodă pe loc. 

Ferrariul scăpă ca prin urechile acului. 

După ce se rostogolise de pe acoperişul acestuia, Schofield 
începu să-l împingă în peretele tunelului. Se descurca mai bine 
decât ei. Se aşeză în faţa Ferrariului, făcându-l să se izbească de 


224 


peretele din dreapta al tunelului, să se rostogolească şi să se 
răsucească. Se învârtea încontinuu ca o jucărie aruncată de un 
copil, sărind în spaţiul închis al tunelului, frecându-se de pereţii 
acestuia, înainte să se oprească cu roţile în sus, distrus şi 
mototolit. Cei din maşină muriră pe loc. 


225 


6 


Schofield şi Gant ţâşniră afară din tunel tocmai în clipa în care 
cel de-al doilea elicopter Mi-34 al mercenarilor Skorpions îşi 
făcu apariţia lângă ei, zburând paralel cu peretele de stâncă 
masiv care mărginea şoseaua. În partea laterală a elicopterului 
se afla un lunetist care trăgea în ei cu înverşunare. 

Un lucru era clar: maşina de curse înainta cu o viteză mai 
mare decât elicopterul. 

— Fox! strigă Schofield. Trebuie să scăpăm de elicopterul 
ăsta! Elimină-l pe lunetist! 

— De-abia aştept! zise Gant. Apleacă-te în faţă! 

Schofield se aplecă în faţă, iar Gant îşi ridică pistolul Desert 
Eagle şi trase peste capul lui, prin geam, în direcţia 
elicopterului. 

Două împuşcături. Ambele nimeriră ţinta. Lunetistul căzu din 
elicopter. Însă acesta era legat cu o frânghie de siguranţă, astfel 
încât, după o cădere liberă de 12 metri, frânghia se încordă, iar 
lunetistul se opri brusc din cădere. 

— Mersi, iubito! strigă Schofield. 

Privi silueta care stătea atârnată, când Gant strigă dintr- 
odată: 

— Scarecrow! Ai grijă! O altă bifurcaţie! 

Se uită în faţă şi văzu că drumul se bifurca din nou. Un drum 
lateral o lua spre stânga, în jos, în timp ce şoseaua principală o 
lua în dreapta. 

„La stânga sau la dreapta, gândi el. Alege.” 

Un obuz lansat de pe distrugătorul francez lovi partea dreaptă 
a drumului. 

„O luăm la stânga, atunci.” 

Vira scurt la stânga, cu un scrâşnet de roţi, şi cobori panta 
abruptă. Elicopterul venea în urma lor. 


La un kilometru în spatele lui Schofield, Aloysius Knight 
226 


înainta cu viteză pe „Marele drum de lângă ocean” în 
Lamborghiniul Diablo negru şi lucios. 

Cele două camioane care formaseră bariera improvizată 
înaintau pe drum chiar în faţa lui, în timp ce, în faţa lor, văzu 
cele trei maşini galbene Peugeot pe care mercenarii ExSol le 
luaseră de la castel. 

La vreo 50 de metri în faţa celor trei maşini galbene, văzu 
maşina de curse albastră condusă de Schofield ajungând la o 
bifurcaţie, cu elicopterul Mi-34 pe urmele ei. Knight aruncă o 
privire înspre distrugătorul din larg tocmai în momentul în care 
două umbre, asemănătoare cu nişte păsări, ţâşniră prin aer 
deasupra navei de război, îndreptându-se înspre drumul de 
coastă. 

Erau avioane de luptă cu reacţie, care îşi luaseră zborul de pe 
portavionul francez aflat în larg. 

„Oho!” gândi Knight. 

Privi din nou în faţă şi văzu maşina condusă de Schofield 
virând brusc la stânga, dispărând în jos, pe drumul lateral ce 
cobora spre faleză. Apoi îi văzu pe urmăritorii lui Schofield 
făcând un lucru ciudat. Se despărţiră. 

Un Peugeot Axon viră la stânga pe urmele lui Schofield. 
Celelalte două maşini Peugeot virară la dreapta, urmând drumul 
de coastă şi trecând pe lângă marginea unui crater făcut de un 
obuz în şosea. Apoi cele două camioane ajunseră la bifurcaţie şi 
virară la stânga, coborând panta în urma lui Schofield. 

„Mişcări coordonate, gândi Knight. Au un plan de bătaie.” 

Ajunse şi el la bifurcaţie şi, fără a ezita, viră la stânga, ţâşnind 
pe pantă în jos, în urma lui Schofield. 


Subaru condus de Schofield cobora cu viteză drumul sinuos 
care ducea la debarcader, luând curbele scurte cu scârţâit de 
roţi. În timp ce înainta cu viteză, o rafală de gloanţe ciurui 
părţile laterale ale maşinii şi peretele de stâncă din jurul 
acesteia. Se afla încă sub asediul elicopterului Mi-34 care zbura 
în spatele lui şi care trăgea în Subaru WRX cu mitralierele 
montate lateral. Lunetistul mort atârna în continuare moale de 
uşa laterală deschisă a elicopterului. Trupul lui neînsufleţit se 
legăna violent, lovindu-se din când în când de caldarâm şi lăsând 


227 


pete de sânge pe asfalt. 

Cineva deschise focul din Peugeotul galben care înainta cu 
viteză în spatele lui Schofield. Era un ţintaş care ieşise pe 
geamul pasagerului şi trăgea cu un pistol-mitralieră Steyr. 


Knight venea în urma acestui iad de foc care se declanşase. 
Lamborghini pe care îl conducea se strecură cu uşurinţă pe 
lângă cele două camioane şi le depăşi făcând o manevră lejeră în 
formă de „S” înainte ca şoferii acestora să îşi dea seama că el se 
afla acolo. 

Knight ajunse în spatele Peugeotului galben şi încercă să îl 
depăşească prin partea dreaptă, însă acesta îi blocă trecerea, 
încercă o manevră la stânga, apăsând tare pedala de acceleraţie 
şi, într-o clipită, depăşi Peugeotul pe partea dinspre ocean a 
drumului. 

Lamborghini trecu ca o săgeată pe lângă maşina galbenă de 
curse. Şoferul Peugeotului privi în stânga sa tocmai în momentul 
în care un Diablo trecu ca o nălucă neagră pe lângă el. În acelaşi 
timp o grenadă M-67 pătrunse prin geamul deschis al şoferului. 

Lamborghiniul ţâşni pe pantă în jos tocmai în momentul în 
care Peugeotul explodă. Peugeotul cuprins de flăcări rată 
următoarea curbă şi străpunse parapetul, prăvălindu-se în apele 
Oceanului Atlantic de la mare înălţime. 


Lamborghiniul condus de Knight se afla acum la vreo 200 de 
metri în spatele maşinii de curse a lui Schofield şi în spatele 
elicopterului Mi-34 care zbura deasupra lui. 

Knight observă că Schofield rula cu viteză de-a lungul unei 
porţiuni drepte de drum, care se termina cu un tunel care 
permitea accesul către un debarcader enorm. 

— Schofield! strigă Knight în staţia sa. Să nu tragi cu arma în 
spate! Sunt eu în Lamborghini! 

— Lamborghini. Oare de ce nu mă miră? se auzi vocea lui 
Schofield. Drăguţ din partea ta că ni te-ai alăturat. Poţi face 
ceva cu elicopterul ăsta blestemat? 

Knight analiză situaţia. Văzu în faţă maşina de curse condusă 
de Schofield apropiindu-se cu repeziciune de tunel, văzu 
elicopterul Mi-34 care zbura în urma acesteia şi pe lunetistul rus 


228 


care se legăna atârnat de elicopter lovindu-se de caldarâm chiar 
în faţa lui. 

„Elicopter - lunetist - tunel”, gândi el. 

Avea nevoie doar de un vehicul de rezervă. Aruncă o privire în 
oglinda retrovizoare şi zări grilajul de la radiatorul primului 
camion care venea în urma lui. Era un camion Mack, care avea o 
capotă cu botul lung. 

„Mulţumesc.” 

— Rezistă, Schofield! Mă ocup eu de ticălosul ăsta! 

Apăsă pe acceleraţie şi ajunse cu Lamborghini sub elicopter, 
afară din raza vizuală a acestuia. Apoi, cu o bufnitură groaznică, 
intră cu maşina în trupul neînsufleţit al lunetistului, astfel încât 
acesta sări pe capotă şi apoi căzu prin acoperişul deschis al 
maşinii sale. Knight scoase o pereche de cătuşe, unealta cea mai 
valoroasă a vânătorului de recompense, şi prinse cu ele frânghia 
de siguranţă a lunetistului de volanul Lamborghiniului. 

Chiar în acel moment, camionul Mack îl ajunse din urmă şi îl 
lovi din spate. Însă Knight era pregătit pentru impact şi, în clipa 
în care cele două vehicule se izbiră unul de celălalt, el acţionă. 
Se întinse peste partea plată a maşinii şi trase cu pistolul în 
parbrizul camionului. Îl ucise pe şofer şi sări de pe portbagajul 
Lamborghiniului pe capota camionului! 

În câteva secunde, trecu prin parbrizul spart şi se aşeză pe 
locul şoferului, la volanul marelui camion. Avea un loc în primul 
rând ca să urmărească evenimentele care urmau să se întâmple. 

Maşina de curse condusă de Schofield ţâşni prin tunelul de la 
poalele dealului. Elicopterul, care era nevoit să treacă pe 
deasupra tunelului ca să îl întâlnească pe Schofield pe partea 
cealaltă, se ridică sau, mai degrabă, încercă să se ridice. 

Insă elicopterul uşor nu putu să se ridice din cauza greutăţii 
Lamborghiniului care era agăţat de el. Pilotul rus îşi dădu seama 
de situaţie prea târziu. Lamborghini, acum fără şofer, pătrunse 
cu viteză prin arcada tunelului în timp ce elicopterul o luă pe 
deasupra acestuia. Spre groaza pilotului, frânghia verticală care 
lega cele două vehicule se încordă şi se îndoi când lovi arcada. 

Elicopterul mercenarilor Skorpions şi maşina Lamborghini se 
apropiară ca lamele foarfecelor. 

Lamborghini fu ridicat complet de la sol, sări în sus şi se izbi 


229 


de tavanul tunelului, mototolindu-se într-o clipită şi provocând o 
ploaie de cărămizi. Elicopterul Mi-34 fu tras în jos de frânghie, 
se izbi de bolovanii care se aflau deasupra tunelului şi sări în aer 
într-o explozie de flăcări şi pietriş. 

Knight, aflat la volanul camionului Mack, intră în tunel, 
trecând în viteză pe lângă rămăşiţele Lamborghiniului care 
fuseseră cuprinse de flăcări. 


230 


7 


Schofield ţâşni afară din tunel şi începu să urce dealul. Viră 
într-o curbă şi văzu drumul şerpuitor care o lua în sus. Un drum 
înclinat, prevăzut cu multe curbe periculoase. La capătul 
drumului se vedeau celelalte două Peugeoturi galbene care o 
luaseră pe drumul care ducea în sus. 

O luaseră înainte, pe drumul mai scurt, apoi se întorseseră, 
astfel încât acum coborau în viteză panta cu intenţia de a se izbi 
frontal de maşina în care se aflau Schofield şi Gant. 


Subaru WRX urca dealul, cu două vehicule în urma sa: 
camionul Mack, cu botul lung, condus de Knight şi un al doilea 
camion, cu botul scurt, marca Kenworth. 

Când maşina de curse albastră ieşi dintr-o curbă, fu 
întâmpinată de o altă privelişte neaşteptată. Era un avion de 
luptă cu reacţie care plana tocmai la ieşirea din curbă, cu botul 
îndreptat ameninţător în jos şi cu un arsenal de rachete 
atârnând sub aripi. 

Schofield recunoscu imediat modelul. Era un Dassault Mirage 
2000N-II, echivalentul francez al unui Harrier cu decolare 
verticală. Derivat al obişnuitului Mirage 2000N, acest tip de 
avion de luptă avea capacitatea de a zbura la punct fix şi putea fi 
găsit doar pe cele mai noi şi mai mari portavioane franceze. 
Semăna foarte mult cu un Harrier, îndesat şi cocoşat, prevăzut 
cu tuburi semicirculare de admisie a aerului, montate de o parte 
şi de cealaltă a carlingii cu două locuri. 

Mitralierele avionului deschiseră focul şi o furtună de gloanţe 
trasoare, asemănătoare laserului, ciuruiră pereţii de stâncă ce 
se înălţau deasupra maşinii de curse. 

Schofield apăsă pedala de acceleraţie până la podea, trecând 
în viteză pe lângă avionul care plana în timp ce acesta se răsuci 
cu greutate în aer, neîncetând focul. Maşina de curse intră într-o 
curbă tocmai în clipa în care câteva proiectile îi loviră bara de 


231 


protecţie din spate. 

— Haide, ţine de volan! Repede! îi zise Schofield lui Gant. 

Ea se strecură pe locul şoferului în timp ce el căută în 
buzunarul vestei sale militare şi scoase nişte gloanţe. Erau 
gloanţele cu bandă portocalie pe care i le dăduse Knight. 
Gloanţe cu gaz. 

— Pentru oameni, nu. Pentru avioane de luptă, da, zise el în 
timp ce încărca gloanţele portocalii în magazia pistolului Desert 
Eagle. 

Termină de încărcat arma tocmai în momentul în care un al 
doilea avion de luptă Mirage se lăsă în jos, deasupra drumului, 
chiar în faţa maşinii de curse. Avionul deschise focul. 

Însă acum Schofield era pregătit. leşi pe geamul pasagerului 
şi se aşeză pe marginea acestuia, îndreptându-şi arma către 
avionul din faţă. Avionul Mirage sfâşia drumul din faţa maşinii 
de curse. Schofield începu să tragă în mod repetat înspre 
avionul care plana - poc! poc! poc! poc! poc! -, nimerind ambele 
tuburi de admisie a aerului. În acelaşi timp, câteva gloanțe- 
trasoare loviră parbrizul maşinii de curse. 

Gloanţele cu gaz trimise de Schofield îşi făcură treaba. 

Când primele gloanţe loviră ventilatoarele tuburilor de aer, 
gazul din interiorul lor explodă, rupând în bucăţi lamele 
ventilatoarelor, deformându-le, făcându-le să se blocheze. 
Avionul pierdu din viteză. Următoarele gloanţe trase de 
Schofield loviră din plin motoarele avionului şi explodară în 
interiorul compartimentelor unde se aflau injectoarele de 
combustibil uşor inflamabil. 

Fusese nevoie doar de două gloanţe mici pentru a distruge un 
avion de luptă în valoare de 600 de milioane de dolari. 

După ce motoarele se opriră, avionul începu să se învârtă cu 
repeziciune în aer, trăgând haotic cu proiectile şi, deodată, bum!/ 
- avionul de luptă francez explodă în mii de bucăţi, lansând o 
ploaie de foc lichid, înainte să se prăbuşească într-o grămadă 
fumegândă de metal la doar 50 de metri în faţa maşinii Subaru 
WRX care îşi continua drumul. 

Când Schofield se lăsă din nou în scaunul pasagerului, o văzu 
pe Gant sprijinită de portieră. Sângele se prelingea dintr-o rană 
uriaşă din umărul stâng. În scaunul şoferului, în dreptul 


232 


umărului, se afla o gaură de câţiva centimetri. Fusese lovită de 
unul dintre gloanţele trasoare lansate de avion. 

— Ah, nu... făcu Schofield, cu respiraţia întretăiată. 

Se lăsă peste scaun şi apăsă pe frână. Maşina se opri brusc, 
cu un scârţâit de roţi, la mică distanţă de locul unde se 
prăbuşise avionul. 

— Fox! strigă Schofield. Libby! 

Ea îşi deschise uşor ochii. 

— Au, doare... gemu ea. 

— Haide! 

Schofield deschise uşa cu piciorul şi o scoase din maşină - 
ridicând-o în braţe -, apoi vorbi în staţie: 

— Knight! Unde eşti? 

— Sunt în primul camion. Mai este unul pe urmele mele. Tu 
unde... stai, te văd acum! 

— Fox este rănită. Avem nevoie de o maşină. 

— Când opresc, să intraţi repede în maşină. Camionul celălalt 
e chiar în spatele meu. 

Schofield văzu camionul cu botul lung în care se afla Knight 
coborând panta cu viteză. Camionul se opri brusc, cu un scârţâit 
de roţi, chiar lângă Subaru WRX. Knight deschise repede 
portiera, iar Schofield urcă în camion, ţinând-o pe Gant în braţe. 
Knight băgă schimbătorul de viteze în marşarier şi apăsă pe 
pedala de acceleraţie chiar în momentul în care celălalt camion 
îşi făcu apariţia de după curbă, înaintând cu viteză mare şi cu 
motorul turat. Camionul Mack trecu, zdruncinându-se şi 
legănându-se, peste resturile avionului Mirage care se aflau pe 
caldarâm şi prinse viteză. Cel de-al doilea camion trecu prin 
resturile avionului înainte să se izbească de partea din spate a 
primului camion care se afla în viteză. 

În momentul impactului, Knight, Schofield şi Gant fură 
aruncaţi în faţă. Knight şi Schofield se întoarseră unul către 
celălalt şi spuseră în acelaşi timp: 

— Două maşini de curse se îndreaptă înspre noi din faţă! 

Apoi tăcură. Imagine în oglindă. 

— Ce-a păţit? întrebă Knight. 

— A fost împuşcată de avionul de luptă, răspunse Schofield. 

— Ah... 


233 


Cele două camioane începură să urce dealul, scoțând fum 
negru pe ţevile de eşapament. Dintr-odată, în raza lor vizuală îşi 
făcură apariţia cele două maşini galbene de curse, care tocmai 
ieşeau dintr-o curbă largă aflată chiar în faţa camionului în care 
erau Knight şi Schofield. Acestea ţâşniră pe pantă în jos, cu 
soldaţi ieşiţi prin geamul din partea pasagerului, ţinând în mâini 
pistoale-mitralieră AK-47. Parc-ar fi tras cu nişte sarbacane. 

Camionul uriaş trecu prin Peugeotul din partea stângă, 
împrăştiindu-l în mii de bucăţi, în timp ce cea de-a doua maşină 
de curse încetini şi se dădu la o parte din calea lui, ştergând cu 
partea laterală peretele de stâncă a drumului înainte să se 
oprească brusc. Cele două camioane trecură huruind pe lângă 
ea. 

Camionul Mack ajunse în vârful dealului şi o luă pe porţiunea 
dreaptă a drumului, care pornea de la bifurcaţie. 

Al doilea camion se afla în spatele lui, urmat îndeaproape de 
Peugeot. Reluându-şi urmărirea, maşina de curse intră pe 
şoseaua principală cu o secundă înainte ca întreaga bifurcaţie să 
fie învăluită într-un nor de praf. Şoseaua fusese lovită de un 
obuz lansat de distrugătorul francez omniprezent. 

Cele două camioane intrară într-o curbă, având oceanul în 
partea stângă, când, deodată, în faţa lor apăru intrarea într-un 
tunel săpat în stâncă. Acest tunel urma o curbă lungă la dreapta, 
care înconjura faţada de stâncă. Era mai lung decât tunelurile 
anterioare. 

Camionul Mack intră în tunel cu o viteză de 140 de kilometri 
pe oră. În urma lui, Peugeotul ajunse paralel cu cel de-al doilea 
camion, iar puşcaşul din maşina de curse declanşă o ploaie de 
gloanţe în anvelopele din spate ale primului camion. 

Acestea explodară şi începură să se lovească de caldarâm. 
Partea din spate a camionului începu să derapeze incontrolabil. 
În acel moment, camionul Kenworth acţionă, ţâşnind cu viteză în 
faţă. 

— Vin paralel cu noi! strigă Schofield. 

În spaţiul îngust al tunelului, camionul cu botul scurt ajunse, 
prin partea dreaptă, paralel cu primul camion. 

— Mă ocup eu de el, zise Knight. Ţine volanul! 

Zicând acestea, Knight sări din scaunul şoferului şi intră în 


234 


cuşeta camionului, trăgând de două ori în lunetă. Aceasta dădea 
înspre partea de legătură cu remorca. În câteva secunde se făcu 
nevăzut prin geam, ieşind afară. Cele două camioane înaintau 
paralel prin tunelul sinuos, trecând în viteză pe lângă coloanele 
printre care se vedea oceanul. 

În timp ce conducea, Schofield aruncă o privire spre Gant 
care şedea lângă el. De data aceasta fusese rănită grav. 

Se auzi un zgomot puternic care venea de undeva din aer, de 
foarte aproape. Schofield se întoarse şi văzu cel de-al doilea 
avion Mirage trecând pe lângă coloanele din partea stângă, 
luând-o înaintea cursei. 

„Nu e de bine”, gândi el. 

Apoi cel de-al doilea camion ajunse paralel cu primul. 
Schofield văzu doi mercenari ExSol în interiorul cabinei şi, pe 
măsură ce acesta ajungea la acelaşi nivel cu camionul în care se 
afla el, văzu cum puşcaşul trecu repede peste şofer şi deschise 
larg portiera dinspre camionul Mack. 

Avea de gând să treacă în camionul lor. Schofield îşi scoase 
pistolul Desert Eagle şi când să tragă... clic. 

Nu mai avea muniţie. 

— La naiba! 

Mercenarul sări peste spaţiul liber dintre cele două camioane 
care rulau cu viteză, aterizând pe pragul de lângă portiera din 
dreapta a camionului Mack. Îşi ridică arma, îndreptând-o înspre 
geam. Nu avea cum să rateze ţinta. În acelaşi timp, Schofield îşi 
scoase din teacă lansatorul cu cârlig magnetic şi îl îndreptă 
înspre inamic. Apoi trase. Lansatorul nu se declanşă. Scoase 
doar un şuierat slab. Nu mai avea gaz pentru propulsie. 

— Fir-ar să fie! strigă Schofield. Asta nu mi s-a mai întâmplat! 

Nu mai aveau nicio cale de scăpare: el şi Gant erau ţinte 
sigure. 

Mercenarul realiză acest lucru şi, cu o privire răutăcioasă, 
apăsă cu degetul pe trăgaci. Tocmai în acel moment fu strivit ca 
o plăcintă. Cel de-al doilea camion, în care se aflase el, se izbi cu 
putere de camionul Mack, lovindu-l atât de tare încât ambele 
camioane se ridicară o clipă de pe caldarâm! 

Trupul  nefericitului mercenar explodă pur şi simplu, 
transformându-se într-o cascadă roşie. Ochii îi ieşiră din orbite, 


235 


apoi dispăru din raza vizuală a lui Schofield şi căzu sub cele 
două camioane care îşi continuau drumul cu viteză. 

În acel moment Schofield văzu cine era noul şofer al 
camionului Kenworth - era Aloysius Knight. 

Când mercenarul ExSol sărise de pe un camion pe altul, o altă 
siluetă sărise pe partea din spate a camionului Kenworth. 

Era Knight. 


Acum cele două camioane rulau cu viteză prin tunelul lung şi 
sinuos, urmate doar de Peugeotul galben. Însă, deoarece roţile 
din spate ale camionului în care se afla Schofield erau sparte, 
acesta era greu de controlat. Derapa întruna, încercând să îşi 
recapete direcţia. 

Schofield îşi porni staţia: 

— Knight! Nu mai pot ţine sub control camionul ăsta! Trebuie 
să trecem la tine! j 

— În regulă, vin mai aproape. Întâi doamnele. 

Knight trase camionul mai aproape, frecându-l de partea 
laterală a camionului Mack. Schofield fixă repede direcția 
volanului cu centura lui de siguranţă, apoi se întinse peste locul 
pasagerului, deschizând uşa cu piciorul şi încercă să o ajute pe 
Gant să se mişte. 

Între timp Knight deschise portiera din partea lui şi îşi întinse 
mâna liberă. 

Brusc se auziră Împuşcături. Gloanţele muşcau din caroseriile 
ambelor camioane. Erau împuşcături haotice care veneau 
dinspre Peugeotul care îi urmărea. Schofield reuşi să o împingă 
pe Gant înspre Knight. Acesta o trase peste spaţiul liber dintre 
cele două camioane şi o aşeză uşor pe locul pasagerului. 

Ştiind-o pe Gant în siguranţă, Schofield dădu să treacă şi el 
când, dintr-odată, o rafală de gloanţe trasoare se declanşă 
orizontal în faţa lui, formând o barieră letală, împiedicându-l să 
treacă în camionul în care se aflau Knight şi Gant. 

Schofield se răsuci şi se uită în faţă. Descoperi sursa acestui 
nou val de împuşcături. Văzu capătul tunelului curbat, drumul 
dincolo de acesta, care o lua înspre dreapta, şi cel de-al doilea 
avion Mirage 2000N-II, care se ridica ameninţător în aer 
deasupra curbei, trăgând cu mitraliera cu şase ţevi. 


236 


Şi apoi, spre groaza lui Schofield, mulţimea de gloanţe 
şuierătoare se îndreptă înspre camionul în care se afla el. Ca o 
ploaie torențială, gloanţele trasoare loviră grilajul de metal al 
camionului, lăsând milioane de găuri în urma lor. 

Motorul camionului luă foc, iar lichidul hidraulic începu să 
ţâşnească în toate direcţiile. Dintr-odată, Schofield nu mai putu 
vedea nimic prin parbriz. Apăsă pe frână - niciun rezultat; nu 
mai funcţiona. Încercă să controleze volanul - de-abia dacă se 
mai învârtea. 

Schofield îi spuse pilotului avionului: 

— Dacă pic eu, te trag după mine. A 

Cele două camioane înaintau paralel prin tunel. ÎImpuşcăturile 
nu conteneau. 

Camioanele ajunseră la capătul tunelului, însă acum erau 
separate. Aloysius Knight n-avu de ales şi viră la dreapta, în 
timp ce camionul condus de Schofield, cu capota în flăcări şi cu 
roţile din spate sparte, n-avu de ales şi o luă drept înainte, fără 
să mai apuce să ia curba. 

Schofield ştia ce urma să se întâmple. Ştia că nu avea ce face. 

— Dumnezeule... zise el cu respiraţia întretăiată. 

O secundă mai târziu, camionul condus de Schofield rată 
complet curba, trecând prin parapetul de siguranţă, şi ţâşni în 
aer, îndreptându-se ţintă înspre avionul de luptă Mirage care 
plana în apropiere. 


237 


8 


Camionul Mack descrise un cerc amplu pe cer, cu botul în sus 
şi cu roţile învârtindu-se, lăsând în urma sa o dâră de fum negru 
care ieşea de sub capota care ardea. Însă traiectoria sa se opri 
brusc când se ciocni cu o viteză inimaginabilă de avionul de 
luptă Mirage, care plana pe deasupra stâncilor. 

Camionul şi avionul se ciocniră cu atâta forţă încât avionul fu 
dat peste cap în aer din cauza impactului puternic. 

Deja în flăcări, camionul explodă în momentul în care capota 
se izbi de botul avionului de luptă francez. Cât despre Mirage, 
acesta se clătină, se legănă şi apoi exploaă în miliarde de mingi 
de foc orbitoare. 

Se prăbuşi de la o înălţime de 120 de metri de-a lungul 
versantului de stâncă împreună cu ceea ce mai rămăsese din 
camion şi căzu în valurile oceanului cu o singură împroşcare 
uriaşă de apă. 

Şi în mijlocul acestui amestec de fiare se afla Shane M. 
Schofield, fără frânghie şi fără lansatorul cu cârlig magnetic. 


238 


9 


Knight şi Gant văzură toată întâmplarea din camionul în care 
se aflau, în timp ce înaintau cu viteză de-a lungul şoselei 
şerpuitoare, mărginite de stânci. Văzură cum camionul în care 
se afla Schofield ţâşnise prin parapetul de siguranţă, cum se 
ciocnise de avion, după care se auzise acea explozie înfiorătoare 
şi apoi se prăbuşise în ocean. 

Nimeni nu ar fi supravieţuit unui astfel de impact. 

În ciuda rănilor, Gant făcu ochii mari de groază. 

— Vai, Dumnezeule, nu! Shane... zise ea în şoaptă. 

— Nemernicul! zise Knight cu răsuflarea întretăiată. 

O mulţime de gânduri îi trecură prin minte: Schofield era mort 
- un om care i-ar fi adus milioane lui Knight dacă ar fi reuşit să îl 
ţină în viaţă. Ce să facă acum cu această femeie rănită care nu 
avea nicio valoare pentru el? 

„Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să scapi cu viaţă de 
aici”, auzi o voce interioară. 

Apoi brusc - zuuum! - singura maşină de curse Peugeot 
rămasă  nevătămată trecu în viteză pe lângă camion, 
continuându-şi drumul mai departe. Luat prin surprindere, 
Knight privi în faţă şi văzu şoseaua întinzându-se dinaintea lui. 
La orizont apăru o privelişte ciudată, dar impresionantă: la 
următoarea curbă, o structură mică asemenea unui castel se 
arcuia peste drum. Construită din piatră şi având meterezele 
zimţate, această structură era o poartă de intrare înaltă cât 
două etaje, care trebuie să fi fost la fel de veche ca şi Forteresse 
de Valois. Părea a marca limita până unde se întindea suprafaţa 
aflată în stăpânirea fortăreței. 

Pe latura îndepărtată a acestei porţi se afla un pod mobil 
compact care forma o deschidere de vreo 6 metri în şosea. Se 
putea trece peste această deschidere doar dacă podul era 
coborât şi, în acel moment, era coborât. 

Peugeotul ajunse la poartă, iar unul dintre pasageri ieşi din 


239 


maşină şi fugi înăuntru şi, dintr-odată, chiar sub privirea lui 
Knight, podul începu să se ridice încet. 

— Nu... zise el cu voce tare. Nu! 

Apăsă până la podea pedala de acceleraţie. 


Camionul Kenworth înainta huruind către poarta de intrare 
medievală, prinzând viteză. Lanţurile de fier ridicau încet podul 
mobil. 

Era o situaţie limită. 

Camionul cel mare înainta cu viteză. 

Podul mobil se ridica încet: treizeci de centimetri, şaizeci de 
centimetri, un metru... 

Mercenarii din Peugeot deschiseră focul în timp ce camionul 
parcurgea în viteză ultimii 15 metri. 

Knight se aplecă. Parbrizul camionului fu făcut ţăndări. 

Podul mobil continua să se ridice. Camionul intră huruind pe 
sub bolta porţii, trecu în viteză pe lângă maşina în care se aflau 
soldaţii ExSol şi urcă în viteză rampa podului, cu 160 de 
kilometri pe oră, înainte să se desprindă de marginea rampei. 
Zbură în aer, înălțându-se deasupra acelui gol enorm care se 
deschidea dedesubt. 

Camionul uriaş ateriză pe pământ, izbindu-se de caldarâm şi 
sărind de două-trei ori, înainte ca Knight să reuşească să îl 
stăpânească din nou. 

— Pfui! răsuflă el uşurat. Era cât pe ce să... 

BUM! 

Drumul din faţa lui erupse într-un nor de praf în formă de 
ciupercă. Era un obuz lansat de distrugător. Knight apăsă pe 
frână, iar camionul derapă brusc, oprindu-se la doar câţiva 
centimetri de o nouă groapă creată în şosea. 

Knight oftă. p 

Întreaga şosea din faţa lui dispăruse pur şi simplu. Întreaga 
lăţime a drumului se evaporase, iar prăpastia avea o lungime de 
cel puţin 9 metri. 

El şi Gant erau prinşi în capcană lângă versantul vertical de 
stâncă. În faţa şi în spatele lor, şoseaua era plină de goluri. 

Şi, chiar în acea clipă, ca la un semnal, elicopterul corporației 
Axon, care până atunci urmărise întreaga scenă de la o înălţime 


240 


sigură, deasupra drumului, se lăsă în jos lângă ei. Pilotul vorbea 
în microfonul căştii sale. 
— Drace! zise Knight. 


241 


AL CINCILEA ATAC 


ANGLIA-FRANŢA-SUA 
26 OCTOMBRIE, ORA 14.00 (ANGLIA) 
(ORA 09.00 E.S.T. NEW YORK, SUA) 


242 


„Trebuie să fim mereu atenţi la influenţa, şi aşa exagerată, a 
complexului militar-industrial.” 


Preşedintele Dwight D. Eisenhower, 
Discursul de adio către naţiune, ianuarie 1961 


243 


1 


AMBASADA STATELOR UNITE, LONDRA, ANGLIA 
ORA 14.00 ORA LOCALA 
(ORA 09.00 E.S.T. SUA) 


— În opinia lor, lupta împotriva terorismului se desfăşoară 
destul de greoi. Chiar dacă membrii Comisiei Majestic-12 nu au 
plănuit atacurile din 11 septembrie, în mod sigur profită din plin 
de ele... 

Omul care vorbea pe ecranul televizorului era Benjamin Y. 
Rosenthal, agentul Mossad care fusese omorât pe acoperişul 
turnului zgârie-nori cu o oră în urmă. 

Book II se uita cu atenţie la televizor. În spatele lui se afla un 
tip de la Departamentul de Stat, Scott Moseley. 

Pe masa din faţa lor erau împrăştiate documente - sute de 
documente. Cuprindeau tot ce ştia Benjamin Rosenthal despre 
Majestic-12 şi despre această vânătoare internaţională de 
recompense. 


Book privi din nou grămada de documente: 

Fotografii care înfăţişau oameni care soseau cu limuzinele la 
summituri economice. 

Transcrierile convorbirilor telefonice ascultate în secret. 

Dosare furate de la Departamentul Apărării al Statelor Unite. 

Printre ele se aflau două documente luate de la agenţia 
centrală de spionaj franceză - faimoasa DGSE”. Unul dintre 
documente era un dosar DGSE despre câţiva oameni de afaceri 
de elită ai lumii, care fuseseră invitaţi la un dineu particular 
alături de Preşedintele Franţei cu şase luni în urmă. 

Cel de-al doilea document cuprindea informaţii cu mult mai 
incendiare. În el era descrisă capturarea recentă de către DGSE 


2 DGSE - Direction Generale de la Sécurité Exterieure (Direcţia Generală 
pentru Securitate Externă) (n.tr.) 
244 


a 24 de membri ai organizaţiei teroriste Global Jihad, care 
plănuiseră să intre cu un avion-cisternă în Turnul Eiffel. La fel 
ca şi Al-Qaeda, Global Jihad era o grupare teroristă mondială, 
alcătuită din islamici fanatici care voiau să aducă noţiunea de 
război sfânt la un alt nivel mondial. 

Acest document era cu atât mai interesant cu cât unul dintre 
conducătorii acestei grupări, Shoab Riis, se afla printre cei 
capturați. În mod normal, capturarea unui terorist atât de 
important ar fi fost făcută publică. Însă francezii păstraseră 
secretă arestarea lui Riis. 

Rosenthal adăugase un comentariu pe margine: „Toţi au fost 
duşi la sediul DGSE din Brest. Fără proces. Fără 
înştiințarea presei. Niciunul dintre cei 24 de membri nu a 
mai fost văzut de-atunci. Posibile legături cu proiectele 
Kormoran/Cameleon. Colaborează oare Franţa cu M-12? 
Verificări suplimentare”. 

Însă cea mai evidentă dovadă dintre toate era cea care apărea 
pe casetele video ale Mossadului, care conţineau interogatoriul 
lui Rosenthal. 

Cu alte cuvinte, Rosenthal se aflase pe un teren minat. 

În primul rând, el cunoştea numele membrilor care alcătuiau 
Majestic-12: 

Preşedintele: Randolph Loch, om de afaceri în industria 
militară, 70 de ani, preşedintele companiei L.och-Mann 
Industries, contractor al armatei. Această companie fabrica 
piese de schimb pentru aparate de zbor militare, cum erau 
elicopterele de tip Huey şi Black Hawk. Adunase o avere 
considerabilă de pe urma Războiului din Vietnam şi a operaţiunii 
Desert Storm”. 

Vicepreşedintele: Cornelius Kopassus, legendarul magnat 
grec din transporturile maritime. 

Arthur Quandt, patriarhul familiei Quandt care deţinea un 
imperiu în industria oţelului. 

Warren Shusett, cel mai de succes investitor din lume. 

J.D. Cairnton, preşedintele giganticei Companii Farmaceutice 
Astronox. 

Jonathan Killian, Preşedinte şi Director General Executiv al 


2! Desert Storm - Furtună în deşert (n. red.) 
245 


Axon Corp., marele conglomerat care construia rachete şi nave 
de război. 

Şi lista continua. 

Exceptând absenţa de pe listă a unor oameni înstăriți din 
domeniul comercial - cum erau familia Walton din America, 
familia Albrecht din Germania şi familia Mattencourt din Franţa 
- aceasta putea fi uşor confundată cu un top al celor mai bogaţi 
oameni din lume. 

Din descoperirile făcute de maiorul Benjamin Rosenthal, 
averile acestor oameni puteau creşte considerabil datorită unui 
singur lucru. 

Rosenthal apăru din nou pe ecranul televizorului: 

— Averile lor au la bază acţiunea militară. Războiul. Cel de-al 
Doilea Război Mondial a stat la baza construirii de către familia 
Quandt a unui imperiu în industria oţelului. În anii '60, Randolph 
Loch a fost unul dintre cei mai înflăcăraţi militanţi pentru ca 
Statele Unite să intre în război cu Vietnamul. Războiul înseamnă 
consum de petrol. Războiul înseamnă consum de oţel. Războiul 
necesită construirea a mii de nave, elicoptere, arme, bombe şi 
truse medicale noi. În lumea marilor afaceri, un război mondial 
reprezintă cea mai rentabilă afacere dintre toate. 

Apoi o altă declaraţie: 

— Să luăm de exemplu „războiul împotriva terorismului”. 
Statele Unite au lansat peste patru mii de bombe deasupra 
munţilor din Afganistan, şi care a fost rezultatul? Nu au distrus 
poduri, drumuri comerciale sau baze militare. Însă, în momentul 
în care se folosesc patru mii de bombe, alte patru mii de bombe 
noi trebuie să le ia locul. Iar acest lucru înseamnă achiziţionarea 
lor. Şi ce a urmat după Afganistan? Surpriză, surpriză: s-a 
născocit o altă luptă, de data asta în Irak. 

Un alt fragment: 

— Să nu subestimaţi influenţa pe care aceşti oameni o 
exercită. Ei sunt cei care desemnează Preşedinţii de state, tot ei 
sunt cei care îi destituie din funcţie. Incepând cu acuzaţia adusă 
lui Bill Clinton şi până la accederea în funcţia de Preşedinte al 
Rusiei a unui fost agent KGB pe care-l cheamă Vladimir Putin, 
Comisia Majestic-12 a avut întotdeauna un cuvânt de spus în 
legătură cu cine ocupă funcţii de conducere şi pentru cât timp. 


246 


Chiar dacă nu finanţează campania electorală a unui viitor 
Preşedinte, această Comisie are capacitatea de a-l destitui din 
funcţie în orice moment. 

Până în prezent, Majestic-12 a creat legături strânse cu cei 
mai de vază reprezentanţi ai celor mai importante servicii 
secrete din lume. Directorul CIA: fost asociat al lui Randolph 
Loch. Preşedintele MI-6: cumnatul lui Cornelius Kopassus. 
Individul acela, Killian, l-a vizitat în mod regulat pe Directorul 
DGSE în casa lui din Paris. 

În fond şi la urma urmei - zicea agentul Mossad zâmbind -, 
cine să deţină mai multe informaţii despre conducătorii unei ţări 
dacă nu serviciile secrete ale ţării respective? 

Rosenthal luă o mină serioasă: 

— Cu toate acestea, războiul cel mai îndrăgit de M-12, cel 
care le-a adus membrilor săi mai multă bogăţie decât şi-ar fi 
putut ei imagina vreodată, a fost războiul care de fapt nici 
măcar nu a fost purtat: Războiul Rece americano-sovietic. 

Operațiunile Desert Storm, Bosnia, Somalia, Afganistan, Iraqi 
Freedom? pălesc în comparaţie cu Războiul Rece care 
reprezintă o mină de aur. Cu toate că relaţiile americano- 
sovietice au rămas distante, având un caracter indirect, în 
Coreea şi în Vietnam au izbucnit conflicte, iar membrii Majestic- 
12 au strâns averi fabuloase. 

Dar, în 1991, s-a întâmplat imposibilul: Uniunea Sovietică s-a 
prăbuşit şi totul a luat sfârşit. Zidul Berlinului a căzut, iar 
consumerismul american a invadat globul aşa cum năvăleşte apa 
când se rupe un dig. lar cei mai mari câştigători ai globalizării 
nu au mai fost furnizorii americani de echipamente militare, ci 
comercianții americani de bunuri: Nike, Coca-Cola, Microsoft. 
Sau companiile europene cum ar fi BMW şi L'Oreal. Vreau să 
spun, comercianții de produse cosmetice! 

De atunci, membrii Majestic-12 au căutat, fără nicio umbră de 
îndoială, o altă sursă care să le confere din nou gloria 
anterioară... 

În acel moment, cu o mişcare largă a braţului, Rosenthal 
scoase un alt document dintr-un dosar şi îl ţinu în faţa camerei 
de luat vederi. 


?8 Iraqi Freedom - Eliberarea Irakului (n. red.) 
247 


— ... Un nou Război Rece. 


248 


2 


Book II ţinea în mână exact acel document. 

Apăsă butonul de „Pauză” al telecomenzii, iar imaginea lui 
Rosenthal îngheţă pe ecran. 

Book aruncă o privire pe document. Acesta conţinea 
următoarele: 


Sursă/Sistem livrare/W-H/Origine/[intă/Oră 

Talbot/Shahab-5/IN76/35702,90-5001,00/00001,65-5239,10/11.45 
Talbot/Shahab-5/IN76/35702.90-5001.00/00420.02-4900.25/1 1.45 
Talbot/Shahab-5/IN76/35702.90-5001.00/01312.15-5358.75/11.45 


Ambrose/Shahab-5/ TN76/28743.05-4104.55/28743.98- 
4104.64/12.00 

Ambrose/Shahab-5/ TN76/28743.05-4104.55/28231.05- 
3835.70/12.00 

Jewel/Taep'o-Dong-2/ N-8/23222.62-3745.75/23222.70- 
3745.80/12.15 

Jewel/Taep'o-Dong-2/ N-8/23222.62-3'745.75/24230.50- 
3533.02/12.15 

Jewel/Taep'o-Dong-2/ N-8/23222.62-3745.75/23157.05- 


4930.52/12.15 
Hopewell/Taep'o-Dong-2/N-8/11900.00-2327.00/11622.50- 

4000.00/12.30 
Hopewell/Taep'o-Dong-2/N-8/11900.00-2327.00/11445.80- 

2243.25/12.30 
Whale/Shahab-5/IN76/07040.45-2327.00/07725.05-2958.65/12.45 
Whale/Shahab-5/IN76/07040.45-2327.00/07332.60-3230.55/12.45 


Numele şi numerele se desfăşurau sub privirile lui Book. La 
început, nu înţelese nimic. Apoi, încetul cu încetul, anumite părţi 
începură să aibă înţeles. Recunoscu două nume care se repetau 
cel mai des: Shahab-5 şi Taep'o-Dong-2. Acestea erau rachete. 
Rachete balistice intercontinentale cu rază lungă de acţiune. 


249 


Racheta Shahab-5 era construită de Iran, iar Taep'o-Dong-2, 
de Coreea de Nord. Dacă organizaţii teroriste internaţionale 
precum Al-Qaeda şi Global Jihad ar fi dorit să pună mâna pe 
rachete capabile să declanşeze dezastre nucleare în Occident, 
atunci ar fi ales aceste două tipuri de rachete. 

Fiecare rachetă avea încărcătură nucleară, după cum arătau 
şi însemnările: TN 76 şi N-8. TN 76 era un focos nuclear de 
fabricaţie franceză, iar N-8 era de fabricaţie nord-coreeană. 

Însă această listă nu aparţinea nici uneia dintre organizaţiile 
teroriste. Aparţinea Comisiei Majestic-12. 

Atunci îl fulgeră un gând: „Oare Majestic-12 juca rolul unei 
organizaţii teroriste?” 

Se întoarse repede şi porni din nou caseta video în care 
apărea Rosenthal. Agentul israelian începu din nou să 
vorbească: 

— Acest nou Război Rece este un război de lungă durată. 
Războiul împotriva terorismului. Un război de 50 de ani. 
Majestic-12 foloseşte două proiecte americane pentru a-şi pune 
planul în execuţie: unul se numeşte Kormoran, iar celălalt 
Cameleon. Primul proiect cuprinde vase militare de lansare a 
rachetelor, deghizate în cargouri sau petroliere uriaşe. Acestea 
sunt construite de compania Kopassus Shipping Group, în timp 
ce sistemele de lansare a rachetelor sunt montate în fabricile 
Axon din Norfolk, Virginia şi Guam. Aceste nave militare, având 
înfăţişarea obişnuită a unui cargou sau petrolier, pot acosta în 
orice port din lume, fără a ridica suspiciuni. lată proiectul 
Kormoran. 

Proiectul Cameleon însă este cu mult mai cumplit. Cred că 
este cel mai cumplit program născocit de Statele Unite. Are ca 
element central chiar rachetele. Vedeți dumneavoastră, 
rachetele menţionate în document nu sunt rachete Shahab şi 
Taep'o-Dong pure. Sunt, mai degrabă, clone ale acestora 
construite de americani. Ceea ce trebuie să ştiţi este faptul că 
fiecare tip important de rachetă are anumite semne particulare: 
semnalul de zbor, urmele de vapori lăsate în urmă, chiar şi 
explozia care urmează impactului. Proiectul Cameleon se ocupă 
de exploatarea acestor diferențe. Este un proiect secret în 
cadrul căruia Statele Unite construiesc rachete balistice 


250 


intercontinentale care sunt o replică a rachetelor balistice 
construite de alte ţări. 

Rachete-clonă. 

Însă Cameleon nu se rezumă doar la rachetele iraniene sau la 
cele nord-coreene. Alte rachete clonate au fost şi următoarele: 
Agni-ll indiană, Ghauri-ll pakistaneză, Sky Horse?” taiwaneză, 
Trident-lIl D-5 britanică, M-5 franceză, Jericho 2B israeliană şi, 
bineînţeles, racheta SS-18 rusească. 

Aceste rachete sunt destinate a declanşa un război, lăsând 
impresia că altcineva a tras primul foc de armă. Dacă vreodată 
Statele Unite au nevoie de o scuză ca să înceapă un război, 
lansează pur şi simplu o rachetă-clonă a unei ţări care să fie 
ţapul ispăşitor. 

Rachetele-clonă din proiectul Cameleon sunt fabricate de 
Axon Corporation, iar cargourile din proiectul Kormoran sunt 
construite de compania Kopassus Shipping. Aceasta este cheia. 
Ambele proiecte au fost contractate de companii deţinute de 
membri ai M-12. 


Pe data de 26 octombrie, la ora 11.45, vom avea parte deo 
ploaie de rachete nucleare. O ploaie cum nu s-a mai văzut până 
acum. Coordonată. Precisă. Rachete care vor cădea la un 
interval de 15 minute, pentru a da răgaz presei internaţionale să 
reacționeze. Se anunţă explozia unei rachete, apoi a următoarei 
şi tot aşa - oraşele importante ale lumii vor fi atacate: Londra, 
New York, Paris, Berlin. Haosul se va instala în întreaga lume. 
Lumea va fi aruncată în haos, oamenii se vor întreba ce oraş 
important urmează să fie lovit. 

Şi când totul va lua sfârşit, vor începe cercetările şi se va 
descoperi, luând în considerare semnele distinctive, că rachetele 
au fost de provenienţă iraniană sau nord-coreeană. 

Arme teroriste. 

Întreaga lume este înspăimântată. Apoi, în mod firesc, groaza 
se transformă în furie. Durata războiului împotriva terorismului 
trebuie extinsă. Se duc lupte deja de doi ani. Acum vor continua 
timp de cincizeci de ani. Un nou Război Rece va începe, iar 
complexul militar-industrial se mobilizează mai repede ca 


29 Sky Horse - Cal înaripat (n.tr.) 
251 


oricând. lar Majestic-12 câştigă miliarde de dolari. 


252 


3 


Book simţi că o ia razna. 

Supertancuri petroliere deghizate. Rachete-clonă. Şi toate 
acestea create de guvernul ţării sale. Nu-i venea să creadă. Ştia 
că Guvernul Statelor Unite era în stare de fapte oribile, dar să 
întindă capcane altor naţiuni cu ajutorul rachetelor false? 

lar aceste rachete-clonă urmau să fie lansate nu de către 
Guvernul Statelor Unite, ci de fabricanţii lor, membrii Comisiei 
Majestic-12, asupra celor mai mari oraşe din lume: New York, 
Londra, Paris şi Berlin... 

New York, Londra, Paris... 

În acel moment, Book văzu numerele care apăreau în tabel 
într-o altă lumină. Acestea reprezentau coordonate. 

Coordonate GPS atât ale navelor lansatoare, cât şi ale 
oraşelor-ţintă. Tot atunci observă şi numele supertancurilor 
petroliere aparţinând proiectului Kormoran: Ambrose“, Talbot:!, 
Jewel*?, Hopewell, Whale. Ce glumă drăguță! Toate fuseseră 
botezate după corăbiile care formaseră flota Mayflower şi care 
ajunsese în Lumea Nouă. Membrii Comisiei încercau la rândul 
lor să creeze o lume nouă. 

„Dar ce legătură aveau toate acestea cu Shane Schofield şi cu 
vânătoarea prin care se cerea moartea lui până azi, la orele 12?” 
se întrebă. 

Apoi îşi aduse aminte de cuvintele lui Rosenthal când se 
aflaseră pe acoperişul turnului zgârie-nori din Londra, în ploaie: 
„Totul se rezumă la reflexe. Reflexe extraordinar de rapide. 
Oamenii de pe listă deţin cele mai bune reflexe din lume. Ei au 
trecut testele Cobra şi doar cineva care a trecut aceste teste 
poate dezactiva sistemul de securitate al rachetei CincLock-VII. 


3% Ambrose - Ambrozie (n.tr.) 
31 Talbot - Copoi (n.tr.) 
“2 jewel - Bijuterie (n.tr.) 
33 Hopewell - Speranţă (n.tr.) 
34 Whale - Balenă (n.tr.) 
253 


Această rachetă este nucleul planului celor din Majestic-12. 
„CincLock-VII”... gândi Book. 

Răsfoi grămada de dosare care se afla în faţa lui, căutând 
aceste cuvinte. Nu îi luă mult timp să le găsească. Dădu peste 
un dosar întreg pe care scria „AXON CORP. - SISTEM DE 
SECURITATE CINCLOCK BREVETAT”. 

Conţinea documente care aparţineau Axon Corporation şi 
Departamentului Apărării al Statelor Unite. Pe coperta primului 
document scria: 


PROIECT: CAMELEON-042 
(VARIANTA: ÎNCORPORAREA INIŢIERII 
SISTEMULUI DE SECURITATE CINCLOCK-VII) 
DEPARTAMENTUL APĂRĂRII AL STATELOR UNITE 
NIVEL DE SECURITATE: 009 


STRICT SECRET 


Contractor: Axon Corporation LLC 
Raport: mai 2002 


Book răsfoi paginile până ajunse la capitolul „Securitate” şi 
citi primul paragraf: 


„SISTEM DE DEZACTIVARE - CINCLOCK VII 

Pentru a păstra nivelul înalt de securitate necesar pentru 
astfel de arme, rachetele Cameleon au fost echipate cu un 
sistem de dezactivare CincLock VII, brevetat de compania 
Axon. Cel mai securizat mecanism antideschidere din lume, 
CincLock VII utilizează trei etape defensive unice. 

Dacă nu se respectă toate cele trei etape în ordinea corectă, 
sistemul este imposibil de activat (sau de dezactivat). 


Cheia acestui sistem o constituie cea de-a doua etapă. Se 
bazează pe principiile bine stabilite ale unei recunoașteri a 
formelor (Haynes & Simpson, MIT, 1994,1997,2001), astfel 
încât doar o persoană experimentată care cunoaşte modelul 
secvențial stabilit poate accesa sistemul la cerere. O 
persoană care nu cunoaşte sistemul nu are nicio şansă să îl 


254 


activeze, cu excepţia persoanelor care deţin reflexe 
neuromotorii extrem de rapide (op. cit. Oliphant & 
Nicholson, USAMRMC, 1996, Studiul NATO MNRR). 


Ghidându-se după aceste principii, testele din teren au 
arătat că sistemul CincLock VII are un nivel de securitate 
de 99,94% împotriva folosirii neautorizate. Niciun alt sistem 
de securitate militar nu se poate lăuda cu o rată atât de 
ridicată de siguranţă. 


ETAPE 
Cele trei etape ale sistemului CincLock VII sunt următoarele: 
i; 


Apropierea față de 
Etapa 2; Unitatea CincLock VII unitatea centrală 
Reacţie la a rachetei 
senzorul a = Diridriti titi 


luminos 
e 


Introducerea codului 
autorizat de dezarmare 


1. Proximitatea. Pentru prevenirea armării/dezarmării 
neautorizate, unitatea CincLock nu este legată de sistemul 
de livrare. Este o unitate portabilă. Astfel prima etapă o 
reprezintă apropierea faţă de sistemul de livrare. CincLock 
va funcţiona doar pe o rază de 18 metri faţă de unitatea 
centrală a unei astfel de rachete. 

2. Reacţia la senzorul luminos. Odată ce pătrunde în 
perimetrul de proximitate, utilizatorul trebuie să 
stabilească o conexiune prin modem wireless cu sistemul de 
dezactivare. Acest lucru se efectuează prin utilizarea 
interfeţei brevetate de compania Axon, care include 


255 


senzorul luminos. În această etapă, principiile recunoaşterii 
formelor joacă un rol crucial. (Vezi Rezultatele programului 
de cercetare NATO MNRR, USAMRMC, 1996.) 

3. Codul de securitate. Introducerea codului corect de 
dezactivare sau de conectare”. 


La acest ultimul rând, Rosenthal adăugase: „Inserarea 
Codului Universal de Dezactivare a fost supravegheată de 
către Weitzman. Informaţiile secrete sugerează utilizarea 
unui număr prim Mersenne care urmează a fi determinat”. 

De această pagină cu instrucţiuni era prinsă cu o agrafă de 
birou o altă pagină. Era o transcriere a unei interceptări 
telefonice a Mossadului: 


Nr. Transcriere: B2-3-001 -889 

Data: 25 aprilie, ora 15.15 E.S.I. 

Emitent: Axon Corp, Norfolk, VA, SUA 

Katsa: ROSENTHAL, Benjamin Y. (452-7621) 

Vocea 1 (Dalton, P.J. Şeful Departamentului de Inginerie de la 
Axon): Domnule, a sosit raportul de inspecţie întocmit de 
Departamentul Apărării. Este corect. Sunt foarte mulţumiţi de 
progresele făcute de noi. Şi le-au plăcut în mod deosebit 
CincLock. Nu se mai săturau de el. Dumnezeule, parcă erau 
nişte copii care primesc o jucărie nouă şi încearcă să-i descopere 
modul de funcţionare. 

Vocea 2 (Kilian, J. J. Preşedinte şi CEO Axon): Excelent, Peter. 
Excelent. Altceva? 

Vocea 1 (Dalton): Următoarea inspecţie. Departamentul Apărării 
vrea să ştie dacă avem o dată anume. 

Vocea 2 (Killian): Hai să fie pentru data de 26 octombrie. Cred că 
această dată va fi propice pentru unii dintre partenerii noştri la 
proiect. 


Book II se lăsă pe spătarul scaunului. Aşadar, această zi avea 
o semnificaţie - 26 octombrie. Killian stabilise această dată 
pentru inspecția pe care o echipă a Departamentului Apărării 
urma să o realizeze la fabricile lui. 

Apoi Book citi următorul document şi, brusc, scopul vânătorii 


256 


de recompense deveni clar. 

În mod ironic, părea a fi cel mai inofensiv dintre toate 
documentele pe care le citise până atunci. Era un e-mail intern 
al companiei Axon. 


De la: Peter Dalton 

Către: Personalul Departamentului de Inginerie, 

Proiect „C-042” 

Data: 26 aprilie 2003, 7.58 p.m. 

Subiect: Următoarea inspecţie a Departamentului Apărării 


Doamnelor şi domnilor, mă bucur să vă anunţ că ultima inspecţie 
periodică făcută din şase în şase luni de către Comitetul de 
Supraveghere al Departamentului Apărării a decurs extraordinar 
de bine. 

Vă mulţumesc tuturor pentru eforturile depuse, în special în 
ultimele luni. 

Au fost impresionați de progresele făcute de noi şi uimiţi de 
ultimele mijloace tehnologice. 

Următoarea inspecţie a fost stabilită pentru data de 26 
octombrie la fabrica din Norfolk şi va începe la orele 12 ale 
amiezii. 

Vor participa doar şefii de departamente. Ca de obicei, se vor lua 
măsuri stricte de securitate pentru săptămâna care va precede 
această inspecţie. 

Cu stimă, 

PD 


Asta era tot. Astăzi, 26 octombrie, la orele 12 ale amiezii, 
Departamentul Apărării urma să trimită o echipă de inspectori 
la fabrica Axon din Norfolk, Virginia, unde se construiau 
rachetele. 

Şi, probabil, tot atunci urmau să descopere că ceva era în 
neregulă, că s-au făcut unele modificări la rachete sau, poate, că 
fuseseră furate, moment în care Guvernul Statelor Unite va 
porni în căutarea singurelor persoane capabile să dezactiveze 
sistemul CincLock. 

Oameni care deţin reflexe extrem de rapide. 


257 


Oamenii care apar pe listă. 


În acel moment, totul deveni clar pentru Book - dintr-un motiv 
sau altul, Jonathan Killian şi membrii Comisiei Majestic-12 voiau 
ca Guvernul Statelor Unite să efectueze această inspecţie în 
acea zi. Deşi nu cunoştea încă motivul, inspecția din acea zi era 
parte integrantă din planul lor. 

Acest aspect îl făcu să înţeleagă şi mai bine un alt lucru. Book 
crezuse că această vânătoare de recompense fusese organizată 
doar ca să îi avertizeze pe cei care ar fi putut să răstoarne 
planurile Comisiei Majestic-12. 

Insă acum totul era evident. 

In acea zi, la orele 12 ale amiezii, Guvernul Statelor Unite 
urma să descopere ceva la fabrica companiei Axon din Norfolk, 
ceva în legătură cu situaţia rachetelor din cadrul Proiectului 
Cameleon şi a navelor de război din cadrul Proiectului 
Kormoran. Un aspect crucial din planul Comisiei de a începe un 
nou Război Rece. 

— Trebuie să ajungem la fabrică, zise cu voce tare Book. 

Se întoarse către Scott Moseley: 

— Domnule Moseley, sunaţi la Departamentul Apărării. 
Spuneţi-le să trimită mai devreme echipa de inspectori pentru 
Proiectele Cameleon - Kormoran. Luaţi legătura şi cu oamenii 
noştri din Guam. Trimiteţi pe cineva să verifice fabrica Axon de 
acolo. 

— Am înţeles, spuse Moseley. 

Apoi Book îşi îndreptă din nou atenţia asupra rândurilor de 
numere de pe lista de lansare: coordonatele GPS ale locurilor de 
lansare şi ale țintelor. 

„Ar fi bine să aflu de unde vor fi lansate aceste rachete şi 
unde vor cădea.” 

După ce deschise un program GPS pe computer, dădu drumul 
staţiei radio prin satelit. 

— Scarecrow! Aici Book! Răspunde! Am noutăţi importante 
pentru tine... 


258 


4 


LÂNGĂ FORTERESSE DE VALOIS 
BRETANIA, FRANŢA 

26 OCTOMBRIE, ORA 15.00 ORA LOCALĂ 
(ORA 09.00 E.S.I. SUA) 


Elicopterul Axon care se oprise legănându-se în faţa lui 
Aloysius Knight şi a lui Libby Gant putea fi zărit îndepărtându-se 
de-a lungul liniei de coastă, devenind din ce în ce mai mic. Se 
întorcea la Forteresse de Valois, avându-i înăuntru pe Knight şi 
pe Gant. 

La poalele stâncilor, în mijlocul valurilor se zărea o siluetă 
care îi urmărea cu privirea. 

Era Schofield. 


În momentul în care camionul cuprins de flăcări ţâşnise de pe 
şosea şi se izhise în aer de avionul de vânătoare Mirage, 
Schofield nu se mai afla în el. 

De îndată ce roţile camionului se desprinseră de pe şosea, el 
sărise afară pe uşa acestuia, căzând în gol sub camionul care 
zbura. 

Camionul se izbi de avion. Urmă o explozie uriaşă şi un 
zgomot asurzitor. Metalul zbura pretutindeni. 

Însă Schofield se afla sub explozie când aceasta izbucnise. La 
o distanţă considerabilă, astfel încât Knight şi Gant nu îl 
văzuseră. Căzuse ca un glonţ. 

Primul gând care îi trecuse prin minte fusese: „Lansatorul cu 
cârlig magnetic”. 

Însă nu şi de această dată. Nu mai avea propulsor. 

La naiba! 

Continua să cadă, însă nu vertical, ci oblic, datorită inerţiei 
camionului. Se prăvălea de-a lungul stâncilor cu o viteză 
inimaginabilă. Văzu cum valurile oceanului se ridicau sub el. 


259 


Dacă s-ar fi izbit de suprafaţa apei de la înălţimea aceea, 
trupului lui ar fi explodat, făcându-se terci. 

„Fă ceva! îşi zise el. Ce să fac?” 

Apoi îşi aduse aminte şi trase repede de şnurul de la vesta sa 
militară. Acesta era legat de paraşuta pe care o avea încă în 
spate. O purtase încă de când începuse lupta de la bordul 
avionului Hercules. Era într-atât de compactă, încât fu cât pe ce 
să uite că o avea. 

Paraşuta se deschise deasupra lui, la 25 de metri deasupra 
apei. Nu-i încetini complet căderea, însă era suficient. Se legănă 
în aer la vreo 6 metri deasupra oceanului, coborând cu o viteză 
considerabil redusă, înainte să intre în apă cu picioarele înainte. 
Se desprinse de paraşută şi plonjă în apa oceanului, lăsând în 
urmă o dâră de bule de aer. 

După nicio secundă, camionul şi avionul cuprinse de flăcări se 
prăbuşiră în apă, la mică distanţă de el. 


Schofield ieşi la suprafaţă aproape de stânci, printre nişte 
rămăşiţe fumegânde ale avionului. Având grijă să nu fie văzut, 
începu să înoate printre fragmentele de metal care pluteau şi, 
un minut mai târziu, zări elicopterul care ocoli un vârf stâncos şi 
se îndreptă către castel. 

Oare Gant şi Knight reuşiseră să scape? Sau se aflau la bordul 
elicopterului? 

— Fox! Fox! Răspunde! Sunt Scarecrow! şopti el în microfonul 
de la gât. Nu ştiu dacă mai are vreo importanţă, dar sunt încă în 
viaţă. Eşti teafără? 

Se auzi o tuse scurtă. Era o tehnică mai veche - îl auzise, însă 
nu putea să-i răspundă. Fusese capturată. 

— Tuşeşti o dată pentru da şi de două ori pentru nu. Eşti în 
elicopterul Axon pe care tocmai l-am văzut? 

O dată. 

— Eşti rănită grav? 

O dată. 

— Foarte grav? 

O dată. 

„La naiba!” gândi Schofield. 

— Knight este cu tine? 


260 


O dată. 

— Vă duc înapoi la castel? 

O dată. 

— Rezistă, Libby! Vin după voi. 

Schofield se uită în jurul lui şi vru să înoate înspre mal când, 
brusc, văzu distrugătorul francez care se oprise la vreo 200 de 
metri de locul unde se afla el. În partea laterală a navei văzu o 
şalupă de patrulare care era lăsată la apă, având la bord cel 
puţin o duzină de oameni. 

Şalupa atinse apa şi se îndepărtă de distrugător, îndreptându- 
se cu viteză înspre el. 


Era prea târziu pentru ca Schofield să mai poată acţiona, 
astfel încât rămase pe loc, urmărind cu privirea şalupa de 
patrulare franceză apropiindu-se de el. 

— Sunt sigur că francezii au uitat de cele întâmplate în 
Antarctica, îşi zise el cu voce tare. 

Apoi casca din ureche prinse viaţă: 

— Scarecrow! Aici Book! Răspunde! Am noutăţi importante 
pentru tine... 

— Hei, Book, sunt aici. 

— Poţi vorbi? 

Schofield se legăna, purtat de valurile Atlanticului. 

— Da, sigur. Aruncă o privire către şalupa de patrulare, care 
se afla doar la 150 de metri depărtare. Deşi trebuie să te 
avertizez că voi muri. 

— Da, însă eu ştiu motivul, zise Book II. 

— Book, conectează-i şi pe Gant şi Knight la această 
transmisie, zise Schofield. Nu pot vorbi, însă vreau să asculte 
această convorbire. 

Book făcu întocmai. Apoi le povesti totul despre 
supertancurile petroliere din Proiectul Kormoran şi despre 
rachetele-clonă din Proiectul Cameleon şi despre planul 
Comisiei Majestic-12 de a începe un nou Război Rece împotriva 
terorismului prin lansarea de rachete asupra oraşelor 
importante din lume. Le povesti despre sistemul de securitate 
CincLock VII pe care doar Schofield şi ceilalţi de pe listă îl 
puteau dezactiva şi despre introducerea în sistem a Codului 


261 


Universal de Dezactivare american de către Ronson Weitzman. 
Acest cod fusese descris de către Rosenthal ca fiind „un număr 
prim Mersenne care urmează a fi determinat”. 

Schofield se încruntă. 

— Un număr prim Mersenne... zise el. Un număr prim 
Mersenne. Este un număr... 

În faţa ochilor îi apăru imaginea generalului Ronson 
Weitzman în avionul Hercules, care vorbea incoerent sub 
influenţa serului britanic: „Nu a fost doar Kormoran. A fost şi 
Cameleon... vai, Doamne, Kormoran şi Cameleon împreună. 
Ambarcaţiuni şi rachete. Toate ascunse. Dumnezeule... Dar 
Codul Universal de Dezactivare este schimbat în fiecare 
săptămână. Acum, este... al şaselea... ah, Doamne, al şaselea 
în... în... mer... mer...“ 

Mer... 

Mersenne. 

Atunci Schofield crezuse că Weitzman rostea propoziţii la voia 
întâmplării, încercând să pronunţe cuvântul „mercenar”. 

Însă nu asta încerca. 

Aflat sub influenţa drogurilor, Weitzman spusese adevărul, 
încerca să spună codul. 

Codul Universal de Dezactivare era al şaselea număr prim 
Mersenne. 

În timp ce Book le povestea cele descoperite lui Schofield şi 
celorlalţi, în spatele lui, Scott Moseley era ocupat cu 
introducerea în programul computerului a coordonatelor GPS 
care apăreau pe listă. 

— Am descoperit primele trei vase, zise Moseley. Prima 
coordonată reprezintă locaţia navei lansatoare, iar a doua este 
tinta. 

Îi dădu documentul lui Book: adăugase şi subliniase locaţiile 
pe listă. 


Sursă/Sistem livrare/W-H/Origine/Ţintă/Oră 


Talbot/Shahab-5/TN76/35702.90-5001.00( Canalul Mânecii)/00001.65- 
5239.10(Londra)/11.45 

Talbot/Shahab-5/TN76/35702.90-5001.00( Canalul Mânecii)/00420.02- 
4900.25(Panis)/11.45 


262 


Talbot/Shahab-5/IN76/35702.90-5001.00( Canalul Mânecii)/01312.15- 


5358.75(Berlin)/1 1.45 

Ambrose/Shahab-5/1N76/28743.05-4104.55( New York)/28743.98-4104.64( New 
York)/12.00 

Ambrose/Shahab-5/IN76/28743.05-4104.55( New York)/28231.05- 
3835.70( Washington, D.C.)/12.00 


Jewel/Iaep'o-Dong-2/N-8/23222.62-3745.75(San  Francisco)/23222.70-3745.80( San 
Francisco)/12.15 

Jewel/Taep'o-Dong-2/N-8/23222.62-3745.75(San  Francisco)/24230.50-3533.02( Los 
Angeles)/12.15 

Jewel/Iaep'o-Dong-2/N-8/23222.62-3745.75( San Francisco)/23157.05- 
4930.52(Seattle)/12.15 


Moseley însemnă coordonatele pe o hartă. 

— Primul vas se află în Canalul Mânecii, nu departe de 
Cherbourg, Franţa, în nord, lângă plajele Normandiei. 

Book îi transmise această informaţie lui Schofield: 

— Primul vas se află în Canalul Mânecii, lângă Cherbourg, nu 
departe de plajele Normandiei. Va trage asupra Londrei, 
Parisului şi Berlinului. Următoarele vase se află în apele de 
lângă New York şi San Francisco, fiecare fiind pregătit să tragă 
asupra mai multor oraşe. 


— Dumnezeule! exclamă Schofield, plutind la suprafaţa apei. 

Şalupa de patrulare se afla la o distanţă de 50 de metri, foarte 
aproape de el. 

— În regulă, Book. Ascultă-mă, zise el tocmai în clipa în care 
un val îl lovi în faţă. Scuipă apa sărată care îi pătrunsese în 
gură. Interdicţia submarinelor. Acele vase nu pot lansa rachete 
dacă se află pe fundul oceanului. Decodează locaţiile GPS ale 
tuturor supertancurilor petroliere Kormoran şi ia legătura cu 
toate submarinele de luptă pe care le avem în zonele respective. 
6881 sau altele, nu mă interesează. Ceva cu o torpilă la bord. 
Apoi trimite-le să elimine vasele Kormoran. 

— S-ar putea ca asta să funcţioneze în cazul anumitor vase, 
Scarecrow, însă nu pentru toate. 

— Ştiu asta, răspunse Schofield. Ştiu. Dacă nu reuşim să 
distrugem vasul, atunci trebuie să urcăm la bord şi să 
dezactivăm rachetele care se află în silozuri. Există o problemă 
însă, unitatea care conţine semnalul luminos necesită 

263 


dezactivare printr-un program care apare pe ecranul unităţii. 
Asta înseamnă că eu, cel care vreau să dezactivez sistemul, 
trebuie să mă aflu la 20 de metri distanţă faţă de tabloul de 
control al fiecărei rachete ca să le pot dezactiva. Insă nu pot să 
fiu în mai multe locuri în acelaşi timp. Asta înseamnă că voi avea 
nevoie de oameni pe fiecare vas şi de conectare prin satelit cu 
vasul respectiv care urmează să lanseze racheta. 

— Ai nevoie de oameni pe fiecare vas? 

— Exact, Book. Dacă prin zonă nu se află niciun submarin, 
cineva trebuie să se urce la bordul fiecărui vas Kormoran, să se 
apropie la o distanţă de 20 de metri de fiecare tablou de control 
al rachetei, să stabilească o legătură prin satelit cu tabloul şi 
apoi să mă conecteze şi pe mine prin satelit. Doar atunci pot 
folosi o unitate CincLock ca să opresc personal toate lansările 
de rachete. 

— Drace! exclamă Book. Şi ce vrei să fac? 

Un alt val trecu peste capul lui Schofield. 

— Hai să ne ocupăm de primele trei vase mai întâi. Du-te la 
New York, Book! Şi sună-l pe David Fairfax. Trimite-l la San 
Francisco. Vreau să se ocupe de aceste vase oameni de 
încredere. Dacă scap cu viaţă de aici, voi încerca să-i vin de hac 
vasului din Canalul Mânecii. Ah, întreabă-l pe Fairfax care este 
cel de-al şaselea număr prim Mersenne. Dacă nu-l ştie, spune-i 
să-l afle. Şi încă ceva, trimite echipa de inspectori ai 
Departamentului Apărării mai devreme - echipa care urmează 
să viziteze la orele 12 ale amiezii fabrica Axon de construcţie a 
rachetelor, care se află în Norfolk, Virginia. Vreau să ştiu ce s-a 
întâmplat la fabrică. 

— Am făcut asta deja, spuse Book II. 

— Bravo! 

— Şi tu? întrebă Book. 

Exact în aceeaşi clipă, şalupa franţuzească de patrulare se 
opri în faţa lui Schofield, legănându-se. Marinarii furioşi îl fixau 
cu privirea din spatele ţevilor puştilor de asalt FAMAS. 

— Nu m-au omorât încă, zise Schofield. Asta înseamnă că 
cineva vrea să-mi vorbească. Am rămas în joc. Scarecrow 
terminat. 

Şi Schofield fu scos din apă sub supravegherea armelor. 


264 


5 


CASA ALBĂ, WASHINGTON, SUA a 
26 OCTOMBRIE, ORA 09.15 ORA LOCALA 
(ORA 15.15 IN FRANŢA) 


În Situation Room®™ de la Casa Albă era o forfotă de nedescris. 
Asistenţii se agitau de colo colo. Generalii şi amiralii vorbeau la 
telefoane securizate. Cuvintele de pe buzele tuturor erau: 
„Kormoran”, „Cameleon” şi „Shane Schofield”. 

Preşedintele intră în încăpere tocmai în clipa în care unul 
dintre oamenii Forţelor Navale, un amiral pe nume Gaines, îşi 
lipi telefonul de umăr. 

— Domnule Preşedinte, zise Gaines, vorbesc cu Moseley care 
se află în Londra. Zice că acest personaj, Schofield, vrea să 
trimit submarine de luptă ca să distrugă anumite ţinte 
răspândite pe glob. Domnule, vă rog, doar n-o să las un căpitan 
al Marinei Militare în vârstă de 30 de ani să controleze întreaga 
flotă militară a Statelor Unite? 

— Vei face întocmai cum spune căpitanul Schofield, domnule 
amiral, zise Preşedintele. Va primi tot ceea ce cere. Dacă zice să 
trimiţi submarinele noastre, atunci le trimiţi. Dacă zice să 
ridicaţi o blocadă împotriva Coreei de Nord, asta faceţi. Oameni 
buni, am crezut că m-am făcut bine înţeles în legătură cu 
problema asta! Nu vreau să veniţi şi să mă întrebaţi în legătură 
cu ceea ce cere Schofield. Omul ăsta duce pe umerii lui soarta 
întregii lumi. Îl cunosc şi am încredere în el. La naiba, i-aş 
încredința şi viaţa mea. Dacă nu este vorba despre vreun atac 
nuclear, mai întâi vă executaţi, apoi mă înştiinţaţi şi pe mine. Şi- 
acum faceţi ce zice el şi trimiteţi submarinele alea! 


35 Situation Room - Cameră de analiză (n. red.) 
265 


6 


BIROURILE AGENŢIEI DE INFORMAŢII - 
DEPARTAMENTUL APĂRĂRII, 
SUBNIVELUL 3, PENTAGON 

26 OCTOMBRIE, ORA 09.30 ORA LOCALĂ 
(ORA 15.30 ÎN FRANŢA) 


Obosit şi plin de vânătăi, David Fairfax intră, târându-şi 
picioarele, în biroul său de la subsol, flancat de doi poliţişti. 

Wendel Hogg îl aştepta acolo, cu Audrey lângă el. 

— Fairfax! tună Hogg. Pe unde naiba ai umblat? 

— Mă duc acasă, răspunse obosit Fairfax. 

— Nu pleci nicăieri, zise Hogg. Trebuie să-mi dai raportul! 
Apoi te duci sus să dai socoteală comisiei disciplinare sub 
incidenţa regulamentelor de siguranţă 402 şi 403 ale 
Pentagonului... 

Prea obosit ca să-i mai pese, Fairfax rămase nemişcat, 
ascultând. 

— ... Şi apoi, vei pleca de aici pentru totdeauna, ticălosule! 
Aşa vei învăţa că nu eşti special, nu eşti intangibil şi - Hogg îi 
aruncă o privire lui Audrey - că siguranţa acestei ţări trebuie 
lăsată pe mâna unor oameni ca mine, oameni care ştiu să lupte, 
oameni care ştiu să ţină în mână o armă şi să-şi pună vieţile... 

Nu-şi mai termină fraza, căci în acel moment, o echipă 
formată din doisprezece puşcaşi marini ai Detaşamentului de 
Recunoaştere îşi făcu apariţia în pragul uşii, în spatele lui 
Fairfax. Aveau ochii scrutători, erau îmbrăcaţi în uniforme de 
luptă şi înarmaţi până-n dinţi: puşti de asalt Colt Commando şi 
pistoale-mitralieră MP-7. 

Fairfax făcu ochii mari de uimire. 

Comandatul trupei făcu un pas în faţă. 

— Domnilor, sunt căpitanul Andrew Trent, Departamentul 
Marinei Militare a Statelor Unite. In caut pe domnul David 


266 


Fairfax. 


Fairfax înghiţi în sec. Respirația lui Audrey deveni întretăiată. 
Hogg rămase cu ochii holbaţi. 

— Ce dracu” se întâmplă aici? 

Puşcaşul marin pe care îl chema Trent înaintă. Era un tip 
solid, musculos, iar uniforma lui de luptă îl făcea de-a dreptul 
impunător. 

— Tu trebuie să fii Hogg, zise Trent. Domnule Hogg, am 
primit ordin direct de la Preşedintele Statelor Unite. Un 
dezastru mondial e pe cale să se producă şi, în acest moment 
critic, domnul Fairfax este poate cea de-a patra persoană cea 
mai importantă din ţară. Am primit ordin să îl însoțesc într-o 
misiune de cea mai mare importanţă şi să îl păzesc cu preţul 
vieţii mele. Aşa că, dacă nu te superi, domnule Hogg, te rog să 
te dai la o parte din calea lui. 

Hogg rămase țintuit pe loc, uluit. 

Audrey îl privi surprinsă pe Fairfax. 

Fairfax ezită. După evenimentele din acea dimineaţă, nu mai 
ştia în cine să aibă încredere. 

— Domnule Fairfax, zise Trent, am fost trimis de Shane 
Schofield. Are nevoie din nou de ajutorul tău. Dacă nu mă crezi, 
poftim... 

Trent îi întinse staţia sa radio. Fairfax o luă. La celălalt capăt 
se afla Book II. 


Peste 22 de minute, Dave Fairfax se afla la bordul unui avion 
cu reacţie Concorde, care se îndrepta înspre vest, traversând 
ţara cu o viteză supersonică. Destinația: San Francisco. 

În drum spre aeroport, Book îi spusese pe scurt ce trebuia să 
facă. Book îi pusese şi o întrebare de matematică: care era cel 
de-al şaselea număr prim Mersenne? 

— Cel de-al şaselea număr prim Mersenne? întrebă Fairfax. 
Am nevoie de un creion, de o foaie de hârtie şi de un calculator 
ştiinţific. 

Acum şedea singur în cabina pasagerilor, aplecat deasupra 
unui bloc de foi, scriind frenetic şi concentrându-se intens în 
timp ce traversa în zbor ţara. 


267 


Era singur, cu excepţia echipei formate din cei 12 puşcaşi 
marini, care forma garda lui de corp. 


268 


AXON CORPORATION 

FABRICA DE CONSTRUIRE A NAVELOR 
Şi RACHETELOR 

NORFOLK, VIRGINIA, SUA 

26 OCTOMBRIE, ORA 09.35 ORA LOCALĂ 
(ORA 15.35 ÎN FRANŢA) 


Înconjurată de două echipe de puşcaşi marini ai Statelor 
Unite, echipa de inspectori ai Departamentului Apărării 
responsabilă cu verificarea Proiectelor Kormoran-Cameleon se 
apropia de fabrica de rachete din Norfolk, Virginia. 

Fabrica se ridica amenințătoare deasupra lor - imaginea unui 
colos industrial care era alcătuit dintr-o multitudine de clădiri 
legate între ele, opt docuri uscate enorme şi nenumărate 
macarale care se ridicau spre cer. 

Compania Axon instalase aici acele sisteme inteligente ale 
rachetelor introduse în navele militare ale Statelor Unite. 
Uneori, compania construia aceste nave chiar aici. 

În acel moment, un singur tanc petrolier uriaş se afla într-un 
doc uscat, acoperit de poduri rulante de încărcare care se 
ridicau deasupra şantierului industrial de la malul mării. 

Ciudat era însă faptul că la ora 9.30 dimineaţa nu era nimeni 
acolo. 


Puşcaşii marini invadară şantierul. Nu se auziră împuşcături. 
Nu se dădu nicio luptă. 

În câteva minute, zona fu declarată sigură, iar comandantul 
puşcaşilor marini raportă prin staţia radio: 

— Puteţi să-i lăsaţi pe inspectori înăuntru. Dar vă avertizez, 
nu este o privelişte prea frumoasă. 


Mirosul era copleşitor. Era un miros greu, de carne putredă. 


269 


Zona în care se aflau birourile era scăldată în sânge. Pereţii 
erau mânjiţi, mobilierul la fel. O parte din sânge se uscase în 
timp ce se scursese pe scările de oţel, transformându-se în nişte 
stalactite maro înfiorătoare. 

Din fericire pentru armata de muncitori care lucra acolo de 
obicei, fabrica fusese închisă cu o săptămână înainte de vizita 
echipei de inspectori, astfel încât aceştia fuseseră cruţaţi. 

Însă echipa de ingineri şi şefii de departamente nu fuseseră la 
fel de norocoşi. Zăceau întinşi, unul lângă altul, pe pardoseala 
laboratorului principal. Fuseseră puşi în genunchi şi executaţi, 
unul după altul. Peretele din spatele lor era plin de sânge. 

Timp de o săptămână, şobolanii avuseseră timp să se înfrupte 
din cadavrele lor. 


Cinci trupuri erau separate de restul carnajului - era limpede 
că nu fuseseră angajaţi ai Companiei Axon. 

Se părea că angajaţii companiei luptaseră împotriva 
atacatorilor. Mica lor trupă de securitate omorâse câţiva intruşi. 
Cele cinci trupuri zăceau pe pardoseală, împrăştiate în locuri 
diferite în perimetrul fabricii. Unele fuseseră împuşcate în cap, 
altele în corp. Pe jos, lângă cadavre, se aflau pistoale-mitralieră 
AK-47. Purtau uniforme militare negre, iar feţele lor erau 
acoperite cu baticuri arăbeşti sau cagule. 

Şi, în ciuda stării avansate de putrefacție, un singur lucra era 
evident: toate trupurile erau însemnate pe umeri cu tatuajul 
care înfăţişa două iatagane încrucişate, emblema organizaţiei 
teroriste Global Jihad. 


Echipa de inspectori ai Departamentului Apărării evaluă 
repede pagubele, ajutată de agenţi ISS şi FBI. 

Primiră un telefon de la o a doua echipă care verificase starea 
fabricilor din Guam. Din câte se părea, şi acolo avusese loc un 
masacru. 

După ce veni această veste, unul dintre oamenii 
Departamentului Apărării luă telefonul şi vorbi pe o linie 
securizată a Casei Albe. 

— E de rău, zise el. În Norfolk avem cincisprezece morţi: nouă 
ingineri, şase oameni ai personalului de securitate. Victime din 


270 


tabăra inamică: cinci terorişti, toţi morţi. Legiştii spun că au fost 
ucişi acum opt zile şi se află în stare avansată de descompunere. 
Nu se poate preciza ora exactă a morţii. Aceeaşi poveste şi în 
Guam, doar că acolo a fost ucis un singur terorist. Toţi teroriştii 
de aici au fost identificaţi de FBI ca fiind membri ai organizaţiei 
teroriste Global Jihad, inclusiv un membru important al acesteia, 
Shoab Riis. Insă, domnule, cel mai grav lucru este următorul: 
trebuie să fi fost implicaţi mai mulţi terorişti. Lipsesc trei 
superpetroliere Kormoran din şantierul de la Norfolk şi încă 
două din cel de la Guam... Şi toate sunt dotate cu rachete 
Cameleon. 


271 


8 


SPAŢIUL AERIAN DE DEASUPRA 

COASIEI FRANCEZE 

1 26 OCTOMBRIE, ORA 15.40 ORA LOCALĂ 
(ORA 09.40 E.S.T. SUA) 


Black Raven înainta cu viteză de-a lungul coastei franceze, 
îndreptându-se către Forteresse de Valois. 

— Rufus, zise Mother, vreau să-mi spui ceva. Care-i treaba cu 
şeful tău? Adică ce treabă are un tip cinstit cum eşti tu cu un 
ticălos ucigaş cum e tipul ăsta, Knight? 

Şezând pe locul din faţă al avionului, Rufus înclină din cap. 

— Căpitanul Knight nu e om rău, zise el, cu un accent sudist. 
Şi cu siguranţă nu e aşa de rău cum spune toată lumea. 
Bineînţeles, e în stare să omoare pe cineva cu sânge-rece şi, 
crede-mă, am văzut asta cu ochii mei, însă nu s-a născut aşa. A 
fost făcut să fie aşa. Nu-i uşă de biserică, dar nici om rău nu-i. Şi 
a avut întotdeauna grijă de mine. 

— Da, cum să nu... zise Mother. Faptul că acest vânător de 
recompense îl proteja pe Schofield o îngrijora pe Mother. Şi- 
atunci cum rămâne cu chestiile alea care apar în dosarul lui? 
Faptul că şi-a trădat echipa Delta în Sudan, că i-a avertizat pe 
membrii Al-Qaeda despre atac şi şi-a lăsat propriii oameni să 
cadă în capcană. Au fost treisprezece oameni, nu? Toți au fost 
ucişi din cauza lui. 

Rufus încuviinţă trist din cap. 

— Da, am văzut şi eu dosarul, zise el, şi dă-mi voie să-ţi spun 
că toate poveştile alea despre Sudan sunt invenţii. Ştiu pentru 
că am fost acolo. Căpitanul Knight nu a trădat pe nimeni. Şi nici 
nu şi-a lăsat treisprezece oameni să moară acolo. 

— Nu i-a lăsat acolo? întrebă Mother. 

— Nu, doamnă, zise Rufus, Knight i-a ucis pe nemernicii ăia 
cu mâna lui. 


272 


— Pe vremea aceea eram pilot de elicopter, continuă Rufus, al 
trupelor de comando NightStalkers şi îi însoţeam pe indivizi ca 
Knight în operaţiuni secrete. Efectuam razii nocturne deasupra 
Sudanului şi eliminam taberele teroriştilor după 
bombardamentele ce avuseseră loc în 1998 asupra ambasadelor 
din Kenya şi Tanzania. leşeam în zbor din Yemen şi ne furişam 
în Sudan, trecând pe deasupra Mării Roşii. Pe Knight l-am 
cunoscut la baza din Aden. Era un timp tăcut, prea puţin 
comunicativ. Citea cărţi groase, fără poze. Şi întotdeauna îi scria 
scrisori tinerei sale soţii care îl aştepta acasă. Era diferit faţă de 
restul indivizilor din unitatea mea, piloţii de elicoptere. Ei nu se 
purtau prea frumos cu mine. Vezi tu, eu sunt destul de deştept 
în felul meu - pot să rezolv cu uşurinţă probleme de matematică 
şi de fizică, de aceea pot pilota un avion sau un elicopter mai 
bine decât oricine. Numai că nu mă prea descurc când vine 
vorba să socializez. Uneori nu înţeleg tâlcul glumelor, mai ales 
al celor deocheate. Chestii de-astea. Iar celorlalţi piloţi le plăcea 
să-mi facă farse - de exemplu, le trimiteau pe asistentele 
medicale la masa mea din cantină ca să mă ademenească. Sau 
mă înscriau la tot felul de şedinţe la care nici nu trebuia să 
particip. Glume de-astea. În loc să-mi spună Rufus, îmi zicea 
„Doofus”5. Apoi unii dintre soldaţii de comando de la bază au 
început să-mi spună şi ei aşa. Uram acest lucru. Însă căpitanul 
Knight nu mi-a spus niciodată aşa. Nici măcar o dată. 
Întotdeauna îmi zicea pe nume. Odată, a trecut pe lângă 
dormitorul meu la puţin timp după ce nemernicii ăia de piloţi îmi 
înlocuiseră cărţile pe care le ţineam lângă pat cu nişte reviste 
pentru adulţi. Râdeau cu toţii de mine, iar căpitanul Knight a 
întrebat ce se întâmplă. Unul dintre piloţi, Harry Hartley, i-a zis 
să plece de-acolo şi să-şi vadă de treaba lui. Knight a rămas 
nemişcat în pragul uşii. Înfuriat, Hartley s-a apropiat de el şi a 
dat să-l lovească. Folosindu-se doar de picioare, Knight l-a 
trântit la pământ şi şi-a aşezat un genunchi pe gâtul lui Hartley, 
zicându-i că îndemânarea mea ca pilot era treaba lui şi că 
nimeni nu mai avea voie să se apropie de mine... altfel se va 
întoarce. De atunci, nimeni nu mi-a mai făcut nicio farsă. 


36 Doofus - Gogoman (n.tr.) 
273 


Mother zise: 

— Şi atunci ce s-a întâmplat cu cei treisprezece soldaţi care 
au murit în Sudan? 

— Când pleca în vreo misiune, zise Rufus, Knight acţiona de 
unul singur. Soldaţii Delta au voie să facă acest lucru, să 
acţioneze pe cont propriu. Un singur individ poate provoca mai 
multe daune decât un pluton întreg. Într-o noapte, el se afla în 
Port Sudan şi supraveghea un depozit vechi. Locul ăla era o 
ruină, un oraş-fantomă, nu era nimeni acolo. Tocmai de aceea 
membrii Al-Qaeda îşi stabiliseră acolo o tabără de pregătire, 
într-un depozit vechi. Aşadar, Knight a intrat în depozit şi stătea 
la pândă. În acea noapte, avea loc o întâlnire importantă între 
cumpărătorii Al-Qaeda şi furnizorii ruşi de arme. Nu era o 
întâlnire secretă între bande pe străzile dosite din Sudan. Nu, 
acolo se afla însuşi Osama bin Laden şi trei indivizi de la CIA şi 
vorbeau despre bombardarea ambasadelor. Knight a trimis un 
semnal digital silențios prin care şi-a dezvăluit locaţia şi a cerut 
ajutoare, menţionând că însuşi Osama bin Laden se afla acolo. O 
trupă de asalt Delta a fost trimisă după ce s-a recepționat 
semnalul său. O trupă compusă din 16 oameni şi-a luat zborul de 
la Aden într-un elicopter pilotat de mine. Bineînţeles, până am 
ajuns noi în Port Sudan, Osama bin Laden plecase deja. Ne-am 
întâlnit cu Knight la locul stabilit de pe coastă - un far 
abandonat. Era negru de furie. Comandantul trupei de asalt era 
un ţărănoi pe numele de Brandeis, căpitanul Wade Brandeis. 
Acesta i-a spus lui Knight că în joc este ceva mult mai important, 
care îl depăşea până şi pe Knight. Acesta se răsucise pe călcâie 
şi se îndrepta dezgustat către elicopter. Apoi, în spatele lui, 
ticălosul ăla de Brandeis le face semn cu capul la doi soldaţi şi 
zice: „Şi pilotul elicopterului. Nu se poate întoarce după ce a 
văzut toate astea”. Atunci nemernicii ăia de soldaţi şi-au 
îndreptat armele spre Knight, care era cu spatele, şi spre mine, 
care mă aflam în elicopter. N-am mai apucat să strig, dar nici nu 
a fost nevoie. Knight îi auzise mişcându-se. Mi-a spus mai târziu 
că auzise foşnetul făcut de mânecile lor care se frecaseră de 
vestele antiglonţ - semn că îşi îndreptau armele către ţintă. Cu o 
secundă înainte să se deschidă focul, Knight s-a aruncat în faţă 
şi m-a trântit pe podeaua carlingii elicopterului. Soldaţii Delta se 


274 


apropiau în fugă de noi, ciuruind elicopterul cu gloanţele trase 
de armele cu amortizoare. Însă Knight s-a mişcat mai repede. M- 
a împins înspre partea cealaltă a elicopterului, m-a tras după el 
în timp ce traversam în fugă un petic de pământ şi am intrat în 
far. N-o să-ţi vină să crezi ce s-a întâmplat în far după aceea. 
Soldaţii au intrat după noi, întreaga trupă de asalt Delta. 
Şaisprezece oameni. Numai trei au mai ieşit de-acolo în viaţă. 
Knight a omorât nouă soldaţi Delta în far înainte ca Brandeis şi 
alţi doi soldaţi să reuşească să scape şi să fugă. Apoi, ştiind că 
Knight se afla încă înăuntru luptându-se cu patru oameni ai săi, 
Brandeis a montat un explozibil Thermite-Amatol la uşa de la 
intrare. Nu ştiu dacă ai mai văzut aşa ceva declanşându-se, dar 
e o explozie uriaşă. Ei bine, explozibilul acela s-a declanşat şi 
farul cel vechi a căzut ca un trunchi de copac. Când s-a prăbuşit, 
întreaga suprafaţă din zonă s-a scuturat de parc-ar fi fost 
cutremur. După ce praful s-a risipit, nu mai rămăsese nimic, dar 
nimic, în afară de o grămadă de moloz. Nimeni care s-ar fi aflat 
înăuntru nu ar fi avut cum să supravieţuiască. Nici noi. Nici cei 
patru soldaţi Delta pe care Brandeis îi lăsase înăuntru. Aşadar, 
Brandeis împreună cu ceilalţi doi soldaţi s-au întors la Aden în 
elicopterul meu. Într-adevăr cei patru soldaţi au murit când farul 
s-a prăbuşit. Au fost făcuţi terci. Insă Knight şi cu mine am 
scăpat. Knight l-a văzut pe Brandeis când acesta a ieşit din far şi 
a ştiut că urma să arunce în aer clădirea. Atunci Knight şi cu 
mine am coborât în zigzag scările farului, trecând pe lângă cei 
patru soldaţi, şi ne-am adăpostit într-o pivniţă de la baza clădirii. 
Farul a căzut, însă pivniţa nu a fost afectată de explozie. Avea 
pereţi solizi de beton. Ne-a luat două zile întregi să îndepărtăm 
molozul şi să ieşim la suprafaţă. 

— Dumnezeule... făcu Mother. 

— S-a descoperit că Brandeis lucra pentru un grup din 
interiorul armatei americane numit Intelligence Convergence 
Group sau ICG. Ai auzit de el? 

— Da. O dată sau de două ori, zise Mother. 

— N-am mai auzit vorbindu-se de el în ultima vreme, spuse 
Rufus. Se zice că era o agenţie secretă a guvernului care avea 
agenţi infiltraţi în unităţile militare, în marile companii şi în 
universităţi, agenţi care raportau totul guvernului. Însă acum 


275 


doi ani s-a făcut o razie şi au fost toţi eliminaţi. Însă unii 
membri, cum este Brandeis, au supravieţuit. S-a descoperit că 
cei de la ICG s-au aflat în spatele atacurilor asupra ambasadelor 
americane din Africa - urmăreau eliminarea unor spioni care se 
aflau în acele birouri şi i-au făcut pe cei de la Al-Qaeda să fie 
tapii ispăşitori. Ca să iasă basma curată din toată afacerea cu 
farul, cei de la ICG au dat toată vina pe Knight. Au zis că el 
luase milioane de dolari de la teroriştii Al-Qaeda. I-au pus în 
cârcă lui Knight cei treisprezece morţi, spunând că acesta i-a 
prevenit pe terorişti de sosirea trupelor americane. Knight a 
ajuns cap de listă a celor mai vânaţi oameni de către 
Departamentul Apărării. Dosarul lui a primit calificativul 
„Zebra”: ucis pe loc. Guvernul Statelor Unite a pus un preţ pe 
capul lui: 2 milioane de dolari, mort sau viu. 

— Un vânător de recompense cu un preţ pus pe capul lui. 
Frumos, zise Mother. 

— Apoi cei de la ICG au făcut un lucru şi mai îngrozitor, 
continuă Rufus. Ţi-aduci aminte când ţi-am spus că Knight avea 
o soţie? Avea şi un copil. Cei de la ICG i-au omorât. Au înscenat 
totul ca să pară un jaf care s-a terminat tragic. Au omorât şi 
mama, şi copilul. Şi, chiar dacă grupul respectiv nu mai există, 
iar familia lui a fost ucisă, preţul pus pe capul lui Knight a 
rămas. Din când în când, Guvernul Statelor Unite trimite câte o 
trupă de asalt pe urmele lui, aşa cum a făcut acum câţiva ani în 
Brazilia. Şi, fireşte, Wade Brandeis se află încă în funcţie în 
cadrul echipei Delta. Cred că acum este maior, tot la baza din 
Yemen. 

— Aşadar, Knight a devenit vânător de recompense, zise 
Mother. 

— Întocmai. lar eu m-am alăturat lui. Mi-a salvat viaţa şi a fost 
întotdeauna bun cu mine, m-a respectat întotdeauna. lar pe 
Brandeis nu l-a uitat. Şi-a făcut un tatuaj pe braţ care să-i aducă 
aminte de el. Ehe, de-abia aşteaptă clipa când va pune mâna pe 
ticălosul ăla! 

Mother medită asupra celor povestite. Gândul o purtă la 
misiunea pe care ea împreună cu Schofield şi cu Gant o 
avuseseră la staţia îndepărtată din Antarctica cu câţiva ani în 
urmă, o întâmplare care implica propria lor răfuială cu ICG. 


276 


Din fericire pentru ei, ieşiseră învingători. Însă, în aceeaşi 
perioadă şi Aloysius Knight luptase împotriva celor de la ICG şi 
fusese înfrânt. Rău de tot. 

— Parc-ar fi Shane Schofield când dă greş, zise ea în şoaptă. 

— Poftim? 

— Nimic. 

Mother privi în depărtare, iar un gând sinistru îi apăru în 
minte: ce s-ar întâmpla cu Shane Schofield dacă ar pierde o 
astfel de întrecere? 

Câteva minute mai târziu, avionul Black Raven ajunse pe 
coasta Bretaniei. Rufus şi Mother zăriră şoseaua care şerpuia 
de-a lungul coastei stâncoase, care pornea de la Forteresse de 
Valois, văzură craterele făcute de proiectile în şosea, urmele 
lăsate de obuze în stânci, rămăşiţele zdrobite şi fumegânde ale 
camionului şi cele ale maşinilor de curse şi ale elicopterelor 
împânzind zona. 

— Ce naiba s-a întâmplat? întrebă cu respiraţia întretăiată 
Rufus. Ă 

— A trecut Scarecrow pe-aici, răspunse Mother. Întrebarea 
este unde se află acum? 


277 


9 


PORIAVIONUL FRANCEZ RICHELIEU, 
OCEANUL ATLANTIC, ÎN LARGUL COASTEI 
FRANCEZE 

26 OCTOMBRIE, ORA 15.45 ORA LOCALĂ 
(ORA 09.45 E.S.T. SUA) 


Uriaşul elicopter militar francez Puma ateriză pe pista 
portavionului, cu Shane Schofield la bord, dezarmat, încătuşat şi 
păzit de nu mai puţin de 6 marinari înarmaţi. 

După ce şalupa de patrulare îl pescuise din apele de lângă 
coastă, Schofield fusese dus la bordul distrugătorului francez. 
De acolo, fusese preluat de un elicopter al portavionului uriaş 
din clasa Charles de Gaulle, numit Richelieu, care plutea pe 
apele oceanului, în larg. 

De îndată ce elicopterul aterizase pe pistă, platforma de sub 
el începu să se mişte în jos. Elicopterul aterizase pe unul dintre 
lifturile uriaşe ale portavionului, iar acum acesta cobora. Liftul 
se opri în faţa unui hangar cu deschidere la apă, situat exact sub 
pista de aterizare. Era plin de avioane de luptă Mirage, avioane 
care atacă submarinele, rezervoare de combustibil şi jeepuri. 

In mijlocul lor aştepta un grup mic format din patru oficiali 
francezi, care urmăreau cu privirea cum cobora liftul în care se 
afla elicopterul. 

Un amiral al flotei militare. 

Un general al armatei. 

Un comandant de escadrilă. 

Şi un bărbat îmbrăcat într-un costum banal, gri. 


Schofield fu împins afară din elicopter, cu mâinile prinse cu 
cătuşe în faţă. Fu adus în faţa celor patru oficiali francezi. În 
afară de cei şase paznici ai lui Schofield, în hangarul de 
întreţinere nu se mai afla nimeni. Era o privelişte ciudată: acest 


278 


grup de siluete minuscule care se aflau în mijlocul acestor 
aeronave în interiorul unui hangar întunecat şi părăsit. 

— Aşadar, acesta este Scarecrow! pufni generalul de armată. 
Bărbatul care a eliminat una dintre cele mai bune echipe ale 
mele de paraşutişti în Antarctica. 

Amiralul zise: 

— Şi eu am pierdut un submarin în timpul acelui incident. Nici 
până azi nu l-am găsit. 

„Gata, nu mai pot uita de Antarctica”, gândi Schofield. 

Bărbatul în costum făcu un pas înainte. Părea mai calm decât 
ceilalţi, mai exact şi mai hotărât. Lucru care îl făcea să pară şi 
mai periculos. 

— Domnule Schofield, mă numesc Pierre Lefevre şi sunt de la 
DGSE. 

„DGSE, gândi Schofield. Versiunea franceză a CIA. Şi, cu 
excepţia Mossadului, cea mai neîndurătoare agenţie a serviciilor 
secrete din lume. Minunat.” 

— Aşadar, Pierre, zise el, care-i povestea? Franţa este în 
cârdăşie cu Majestic-12? Sau numai cu Jonathan Killian? 

— Nu ştiu despre ce vorbeşti, răspunse repede Pierre. Ştim 
doar ce ne-a spus domnul Killian, iar Republica Franceză 
consideră un avantaj tactic faptul că îi permite organizaţiei sale 
să îşi continue planul. 

— Şi-atunci ce vreţi să faceţi cu mine? 

— Eu aş vrea să-ţi smulg inima din piept, zise generalul. 

— Eu aş vrea să ţi-o vâr sub nas, zise amiralul. 

— Obiectivul meu este oarecum mai practic, zise calm 
Lefevre. Domnilor generali li se vor îndeplini dorinţele, fireşte. 
Dar nu înainte să îmi răspunzi la nişte întrebări sau să ne 
convingem că planul domnului Killian este lipsit de pericol. 

Lefevre îşi aşeză servieta pe o bancă din apropiere şi o 
deschise, lăsând să se vadă o unitate mică din metal de mărimea 
unei cărţi copertate. 

Semăna cu un minicomputer, dar avea două ecrane: un ecran 
digital mai mare în partea stângă sus şi un ecran alungit mai 
mic în partea dreaptă jos. Ecranul de sus strălucea, fiind 
prevăzut cu o serie de cerculeţe roşii şi albe. Lângă ecranul mai 
mic se afla o tastatură formată din zece cifre, asemănătoare cu 


279 


cea a unui telefon. 


— Căpitane Schofield, zise Lefevre, dă-mi voie să-ţi prezint 
sistemul de securitate CincLock VII. Vrem să vedem cum îl 
dezactivezi. 


280 


10 


FORTERESSE DE VALOIS, BRETANIA, FRANŢA 
26 OCTOMBRIE, ORA 16.00 ORA LOCALA 
(ORA 10.00 E.S.T. SUA) 


O târâră pe Libby Gant în groapa subterană, întunecată. 
Acoperită de sânge, rănită şi aproape inconştientă, ea observă 
pereţii circulari de piatră şi ochiul de apă care acoperea fundul 
gropii. În această apă se învârteau doi rechini. 

Vuuum! 

Jumătatea superioară din lemn a ghilotinei, care era decupată, 
fu lăsată peste gâtul lui Gant, ţinându-i astfel capul fixat. 
Bărbatul înarmat care o păzea închise lacătul. Gant nu-l mai 
văzuse: avea părul roşcat, ochii negri şi goi şi o faţă urâtă, ca de 
şobolan. 

Rama impunătoare a ghilotinei se ridica amenințătoare 
deasupra ei. Capul ei era țintuit la 4 metri sub lama suspendată. 

Gant făcu o grimasă. De-abia dacă putea sta în genunchi. 
Rana din piept cauzată de proiectilul trasor o ardea îngrozitor. 

Lângă „Faţă de şobolan” se afla unul dintre vânătorii de 
recompense - mâna dreaptă a lui Cedric Wexley, un fost soldat 
al Marinei Regale, pe care îl chema Drake. Ţinea îndreptată 
înspre Gant o puşcă de asalt Steyr-AUG. 

Ea observă că Drake purta o vestă antiglonţ ciudată - era o 
vestă militară neagră echipată cu tot felul de dispozitive ciudate, 
printre care şi un tub mic de oxigen şi nişte pitoane de căţărare. 

Era vesta lui Knight. Atunci îşi ridică privirea. Şi îl văzu. 
Acolo, la cinci metri în faţa ei, pe o platformă care se afla la 
câţiva centimetri sub apă, cu ochii închişi din cauza durerii, fără 
ochelarii cu lentilele de culoarea chihlimbarului, cu spatele lipit 
de peretele curbat al gropii, cu mâinile încătuşate şi cu tocurile 
pistoalelor goale, se afla Aloysius Knight. 


281 


Se auzi o voce al cărei ecou răsună în temniţa cu apă: 

— „larăşi şi iarăşi rotindu-se în cerc, tot mai înalt, şoimul nu-şi 
mai aude stăpânul; Lucrurile se destramă; Centrul nu mai poate 
tine; Anarhia pură se dezlănţuie asupra lumii...” Cred că Yeats a 
spus asta. 

Jonathan Killian îşi făcu apariţia în balcon alături de vânătorul 
de recompense Cedric Wexley. Killian îşi plimbă privirea peste 
Groapa cu rechini ca un împărat peste Colosseum, iar ochii lui 
căzură asupra lui Gant, care se afla la o depărtare de 50 de 
metri, în partea cealaltă a temniţei. 

— Anarhia se dezlănţuie asupra lumii, locotenent Gant, zise el 
pe un ton satisfăcut. Trebuie să recunosc că îmi place cum sună. 
Tie nu? 

— Nu, zise Gant, gemând de durere. 

Nu era nevoie să ridice tonul; vocile lor răsunau în temniţă. 
Killian continuă: 

— Căpitane Knight, faptele tale m-au deranjat foarte mult. Un 
vânător de recompense care încearcă să împiedice o vânătoare. 
Nu pot trage decât o concluzie: eşti plătit să faci asta. 

Knight îl privi pe tânărul miliardar, însă nu zise nimic. 

— Mă îngrijorează faptul că cineva doreşte să încurce 
planurile Consiliului. Cine te plăteşte să-l salvezi pe Schofield, 
căpitane Knight? 

Knight nu răspunse. 

— Tăcerea e nobilă. Câtă lipsă de imaginaţie, zise Killian. 
Poate atunci când voi ordona să ţi se smulgă limba din gură, vei 
regreta că n-ai vorbit când ţi s-a oferit ocazia. 

— Îţi cunoaştem planurile, Killian, zise Gant printre dinţi. Să 
începi un nou Război Rece care să-ţi aducă bani. Nu va 
funcţiona. Vom demasca totul şi vom informa Guvernul Statelor 
Unite. 

Killian pufni: 

— Draga mea doamnă locotenent Gant, chiar crezi că mi-e 
frică de nişte guverne? Guvernul modern occidental nu este 
decât o adunătură de bărbați supraponderali, aflați între două 
vârste, care încearcă să-şi mascheze mediocritatea prin 
dobândirea de funcții înalte. Avioane prezidențiale, birouri de 
prim-miniştri, nu sunt decât iluzii ale puterii. În ceea ce priveşte 


282 


noul Război Rece, continuă Killian, ei bine, acesta este mai mult 
planul Consiliului decât al meu. Planul meu reprezintă mai mult 
o viziune. Să luăm, de exemplu, poemul lui Yeats. Mie îmi place 
în mod deosebit ideea că stăpânul nu mai poate să-i comande 
şoimului. Sugerează ideea că o naţiune nu mai este capabilă să 
controleze cea mai mortală armă a sa. Această armă şi-a 
dezvoltat propria gândire şi a conştientizat că are puteri 
distrugătoare. Şi-a depăşit stăpânul şi şi-a câştigat o 
independenţă care poate deveni periculoasă. Şi-acum să 
introducem toate acestea în context - industria de apărare a 
Statelor Unite. Ce se va întâmpla atunci când fabricanţii de 
rachete nu mai doresc să-şi asculte stăpânii? Ce se va întâmpla 
atunci când complexul militar-industrial hotărăşte că nu mai are 
nevoie de Guvernul Statelor Unite? 

— Scarecrow te va opri, zise Gant pe un ton sfidător. 

— Da. Da. Scarecrow, zise Killian. Prietenul nostru comun. 
Este un tip deosebit, nu-i aşa? Ştiai că cei din Consiliu au fost 
atât de îngrijoraţi că numele lui apare pe listă, încât au făcut tot 
posibilul să aranjeze o misiune fictivă în Siberia numai ca să-l 
prindă în cursă? E de prisos să mai amintim că nu a avut niciun 
rezultat. 

— Nu zău! 

— Însă, dacă mai este în viaţă, zise Killian, atunci, da, îmi va 
crea probleme. 

Gant întâlni privirea lui Killian şi simţi un fior pe şira spinării. 
Gant nu mai văzuse niciodată o astfel de privire, avea ceva cu 
adevărat înspăimântător. 

Şi Aloysius Knight văzu acea privire şi se îngrijoră imediat. 
Totul se derula prea repede. Îşi schimbă poziţia şi îşi încordă 
mâinile încătuşate. 

— Şi-acum, zice Killian, în mod normal, un ticălos ca mine ar 
căuta să-l momească pe Schofield luând-o ostatic pe scumpa lui 
Gant. Cred că asta a încercat să facă mai devreme Demon 
Larkham. 

— Întocmai, zise Gant, epuizată. Asta a încercat să facă. 

— Însă nu a funcţionat, nu-i aşa? zise Killian. 

— Nu. 

— Tocmai de aceea, doamnă locotenent Gant, trebuie să fac 


283 


ceva mai mult ca să-i atrag atenţia lui Shane Schofield. Ceva 
prin care să vrea să mă caute pe mine, în loc să încerce să 
zădărnicească planurile Consiliului. Domnule Noonan! 

În clipa aceea, „Faţă de şobolan” - Noonan - apucă mânerul 
ghilotinei, iar Gant înghiţi în sec, cuprinsă de groază. Apoi se 
uită la Knight, întâlnindu-i privirea. 

— Knight, zise ea, când scapi de aici, să-i transmiţi ceva lui 
Schofield din partea mea. Spune-i că aş fi spus da. 

Apoi, fără vreun avertisment şi plin de nerăbdare, „Faţă de 
şobolan” trase de mâner, iar lama îngrozitoare a ghilotinei căzu 
cu viteză, retezând capul expus al lui Gant. 


284 


11 


Trapul decapitat al lui Gant căzu la baza ghilotinei. Un puhoi 
oribil de sânge ţâşni din gâtul retezat, împroşcând platforma de 
piatră înainte să se reverse în apa mării de la marginea 
platformei. 

Sângele din apă îi atrase instantaneu pe rechini. Două umbre 
gri îşi făcură apariţia la marginea platformei unde se afla 
ghilotina, căutând sursa sângelui. 

— Iisuse, nu! strigă Aloysius Knight, zbătându-se în lanţuri şi 
holbându-se la acea privelişte înfiorătoare, cât pe ce să aibă un 
atac cerebral. 

Totul se întâmplase atât de repede! 

Pe neaşteptate. 

Fără nicio ezitare. 

Libby Gant era moartă. 

În ciuda durerii provocate de lumina care îi izbea, ochii lui 
Knight erau larg deschişi, iar faţa lui era albă precum ceara. 

— Dumnezeule, nu... făcu el cu respiraţia întretăiată. 

Se uită în sus la Jonathan Killian, însă chipul lui era ca o 
mască. Privirea lui rece şi neîndurătoare nu se schimbase deloc. 
Şi apoi unul dintre bărbaţii care se aflau în groapă se îndreptă 
brusc spre el. 

Era Drake, mercenarul ExSol, care ţinea în mână una dintre 
puştile de vânătoare Remington ale lui Knight şi era îmbrăcat cu 
vesta sa militară. Celălalt bărbat, „Faţă de şobolan”, ieşi din 
groapă printr-o uşă de oţel care se afla deasupra ghilotinei. 

— Şi cu ăsta ce facem? îl întrebă Drake pe Killian. 

Killian îşi flutură mâna. 

— Nu folosim ghilotina pentru domnul Black Knight. Nici 
vreun joc care să-i permită să scape. Impuşcă-l în cap şi apoi 
aruncă-l rechinilor. 

— Da, domnule, zise Drake. 

Mercenarul uriaş traversă un pod îngust de piatră care lega 


285 


platforma pe care se afla ghilotina de cea de lângă perete, unde 
se afla Knight, împroşcând cu apă la fiecare pas. 

În timp ce Drake se apropia de el, Knight, cu ochii mijiţi, 
încerca să găsească un mod de a scăpa. 

Nu prea avea multe opţiuni. 

De-abia dacă vedea ceva. 

Mâinile sale erau prinse cu cătuşe. 

Drake se apropia din ce în ce mai mult. 

Foarte concentrat, Knight îşi muşcă buza atât de tare, încât 
din ea ţâşni sângele. Scuipă dezgustat saliva cu sânge. Drake se 
opri la vreo doi metri faţă de el, având grijă ca Knight să nu 
poată să-i facă nimic - nici să-l sugrume cu picioarele, nici să-l 
lovească între picioare. 

Drake ridică puşca de vânătoare argintie a lui Knight şi o 
îndreptă înspre capul acestuia. 

— Am auzit că te descurci mai bine de-atât, Knight. 

În acea clipă, Knight arătă cu capul înspre picioarele lui 
Drake şi zise: 

— Aşa este. 

Drake se încruntă şi privi în jos. Unul din rechinii-tigru se afla 
exact în dreptul cizmelor lui, atras înspre marginea platformei 
de saliva amestecată cu sânge a lui Knight. 

Exact cum sperase acesta. 

— Ah... 

Drake făcu fără să vrea un pas în spate, ferindu-se de rechinul 
lung de trei metri, care se afla la picioarele lui, şi intră în raza 
de acţiune a unui atacator cu mult mai periculos. 

Knight acţionă cu o viteză inimaginabilă. Mai întâi îşi lansă 
corpul în faţă, îşi întinse picioarele şi le înfăşură în jurul 
coastelor lui Drake, prinzându-l din spate. Knight începu să 
strângă cu putere şi se auzi un trosc - trosc - trosc oribil, 
sunetul făcut de coastele lui Drake care se rupeau. 

Drake urlă de durere. 

Apoi Knight îl trase mai aproape de el pe mercenar, astfel 
încât să poată apuca un obiect care atârna de vesta militară, 
vesta lui militară, pe care o purta Drake. 

Knight scoase din vestă un piton de escaladă şi, cu o mână, 
vâri pitonul în închizătoarea cătuşei, apăsându-l ca să o 


286 


deschidă. 

Pitonul rămase o secundă înfipt în închizătoare, apoi fierul 
vechi din jurul încheieturii lui Knight se deschise, eliberându-i 
mâna stângă. 

Aflat încă în balcon, Cedric Wexley văzuse totul şi îşi apucă 
imediat arma, însă Knight îl ţinea pe Drake cu picioarele ca pe 
un scut. 

Şi încă nu terminase cu el. 

Se folosi de mâna stângă, acum liberă, ca să ia un al doilea 
obiect din vestă: minilampa de sudură. 

Knight smulse minilampa din husă şi trase imediat piedica, 
îndreptând-o la câţiva milimetri de spatele lui Drake. Aceasta 
prinse viaţă şi scoase o flacără albastră, fierbinte. 

Drake urlă. 

Flacăra albastră pătrunse ca un ţăruş prin corpul acestuia, 
ieşind pe partea din faţă, ca şi lama luminiscentă a unei săbii. 
Capul lui Drake, cu faţa schimonosită şi neînsufleţită, căzu pe 
spate, sprijinindu-se de pieptul lui Knight. 

— Ai scăpat uşor, zise acesta printre dinţi, făcând flacăra mai 
mare şi pârjolind măruntaiele lui Drake până nu mai rămase 
nimic. 

Apoi trupul acestuia deveni moale şi căzu. Knight îi scoase 
vesta militară şi, în acelaşi timp, folosindu-se de piton îşi eliberă 
şi cealaltă mână. 

Când Drake se prăbuşi la pământ, Knight rămase descoperit, 
în bătaia armei lui Cedric Wexley care se afla în balcon. Acesta 
începu să tragă. 

Însă acum Knight era complet liber. 

Se ascunse după trupul neînsufleţit al lui Drake, lăsând 
gloanţele să-l ciuruiască înainte ca, fără niciun avertisment, să îl 
împingă în apa amestecată cu sânge, în faţa rechinului care se 
afla în apropiere, apoi, spre surpriza tuturor, se aruncă şi el în 
apă! 

Rechinul se năpusti asupra trupului lui Drake şi muşcă din el 
cu o forţă incredibilă, rupându-l în bucăţi. Cel de-al doilea rechin 
veni şi el imediat să se alăture festinului. O spumă sângerândă 
se împrăştie pe suprafaţa apei. Valurile împroşcau în toate 
direcţiile. 


287 


După câteva minute, toată acea agitaţie încetă şi apele se 
liniştiră încă o dată. Însă nu era nici urmă de Knight. 

Aloysius Knight nu mai ieşi la suprafaţa apei aducătoare de 
moarte. 


288 


12 


Însă el ieşi la suprafaţă, dincolo de Forteresse de Valois, 
printre valurile Oceanului Atlantic. 

La 6 minute după ce se scufundase sub rechinii care se 
hrăneau cu trupul lui Drake, el ieşi la suprafaţa apei, ţinând la 
gură tubul de oxigen. 

În tub era atât oxigen cât să îi permită să traverseze trecerea 
care făcea legătura între „Groapa cu rechini” şi largul mării. 

Knight nu fu nevoit să plutească mult timp în apă. De acest 
lucru se ocupase un dispozitiv de recepţie-transmisie automată 
pe care îl avea în vestă. În câteva minute, umbra ca de şoim a 
avionului său Suhoi Su-37 se legăna deasupra lui, împrăştiind 
apa din jurul lui cu propulsoarele. Din magazia de bombe a 
avionului fu coborâtă o frânghie chiar în dreptul lui şi, în câteva 
clipe, Aloysius Knight se afla în interiorul avionului Black Raven, 
alături de Mother şi de Rufus. 


— Eşti bine, şefu'? întrebă Rufus, aruncându-i o pereche nouă 
de ochelari cu lentile galbene. 

Knight îi prinse şi şi-i puse la ochi, prăbuşindu-se apoi pe 
pardoseala cabinei din spate a avionului. Nu răspunse la 
întrebarea lui Rufus. Doar încuviinţă din cap. Era încă şocat de 
execuţia îngrozitoare la care asistase în „Groapa cu rechini”. 

— Unde-i Scarecrow? Dar mica mea Chickadee? întrebă 
Mother. 

Knight o privi cu asprime. În spatele lentilelor galbene, ochii 
lui priveau îngroziţi. Se uita la Mother, întrebându-se ce să 
răspundă. 

Apoi se ridică brusc în picioare. 

— Rufus, ai poziţia lui Schofield? Particulele MicroDot pe care 
le-am pus în agenda lui electronică trebuie să se fi prins de 
mâna sa. 

— L-am găsit, şefa’. E încă în mişcare. Se pare că cineva l-a 


289 


dus pe portavionul francez din larg. 

Knight se întoarse către Mother şi trase o gură de aer: 

— Schofield este în viaţă, dar - înghiţi în sec - s-ar putea să fie 
o problemă cu fata. 

— Vai, Doamne, nu... făcu Mother. 

— Nu pot vorbi despre asta acum, zise Knight. Trebuie să-l 
salvăm pe Schofield. 


290 


13 


PORIAVIONUL FRANCEZ RICHELIEU, 
OCEANUL ATLANTIC, 
IN LARGUL COASIEI FRANCEZE 


Shane Schofield fu aruncat într-o încăpere cu pereţii de oţel, 
alăturată hangarului de sub punte. Uşa fu trântită în urma lui. 

În încăpere nu se mai afla nimic în afară de o masă şi un 
scaun. Pe masă se afla unitatea de dezactivare CincLock VII a lui 
Lefevre. Lângă unitate se afla o grenadă cu fosfor al cărei bec 
roşu de semnalizare strălucea intens în vârful acesteia. 

Sus, într-un colţ al încăperii, ascunsă în spatele unei sticle 
fumurii, Schofield auzi bâzâitul unei camere de supraveghere. 

— Căpitane Schofield, se auzi în difuzoare vocea agentului 
DGSE, este un test simplu. Grenada cu fosfor care se află în faţa 
ta este conectată prin unde scurte radio de unitatea CincLock de 
pe masă. Singura cale de a dezactiva grenada este prin unitatea 
CinclLock. Pentru reuşita acestui exerciţiu, codul final de 
dezactivare este 123. Grenada va exploda peste un minut. 
Cronometrul porneşte... acum. 

— Fir-ar să fie! zise Schofield, aşezându-se repede pe scaun. 

Examină îndeaproape unitatea CincLock. 

Ecranul principal era înţesat de cerculeţe albe şi roşii - cele 
roşii erau în stânga, iar cele albe, în dreapta. 


Bing! 
Pe ecranul de jos apăru un mesaj: 


Etapa 1 (proximitatea): Îndeplinită 
Iniţiaţi etapa a doua 


Brusc, cercurile albe de pe ecranul principal se luminară, 
fiecare pâlpâind încet o secundă, fiecare pe rând, într-o ordine 
aleatorie. 

Ecranul emise un sunet de respingere. 


Etapa 2 (reacţie): Ratată 

Încercare de dezactivare înregistrată. 

Trei încercări de dezactivare ratate vor duce la detonare. 
Etapa 2 (reacţie): Reactivare 


— Poftim?! zise Schofield, privind ecranul. 

— 50 de secunde, căpitane, se auzi vocea lui Lefevre. Trebuie 
să atingi cerculeţele luminoase în ordinea în care se aprind. 

— Aha. În regulă. 

Cerculeţele albe începură să se aprindă pe rând, unul după 
altul. Schofield le atingea de îndată ce acestea începeau să 
pâlpâie. 

— 40 de secunde... 

Cerculeţele albe începură să se aprindă mai repede. Mâinile 
lui Schofield se mişcau şi ele cu repeziciune, atingând 
cerculeţele de pe ecran. 

Apoi, brusc, apăru un cerculeţ roşu în partea stângă a 
indicatorului luminos. Schofield fu luat prin surprindere. Însă îl 
atinse exact la timp. Cerculeţele albe îşi reluară activitatea, 
pâlpâind din ce în ce mai repede. Degetele lui Schofield ţineau 
pasul. 

— 30 de secunde... te descurci bine... 

Apoi se aprinse un alt cerculeţ roşu. Însă de data aceasta 
Schofield reacţionă mai târziu. Ecranul scoase un sunet ascuţit. 


Etapa 2 (reacţie): Ratată 
292 


Încercare de dezactivare înregistrată. 
Trei încercări de dezactivare ratate vor duce la detonare. 
Etapa 2 (reacţie): Reactivare 


— La naiba! strigă Schofield, aruncând o privire către 
grenada care se afla pe masă, lângă el. 

Cerculeţele albe începură din nou să se aprindă în ordine 
aleatorie pentru a treia şi ultima dată... 

— Au mai rămas 25 de secunde... 

Insă de această dată Schofield era pregătit, ştiind ce avea de 
făcut. Degetele lui se mişcau cu îndemânare pe ecran, atingând 
atât cerculeţele albe - pe măsură ce acestea se aprindeau -, cât 
şi pe cele roşii, din partea stângă. 

— 10 secunde, 9... 

Cerculeţele se aprindeau din ce în ce mai repede. Mişcările 
bruşte la stânga deveneau din ce în ce mai frecvente până în 
punctul în care, gândi Schofield, totul se transformase într-un 
test al reflexelor. 

— 8,7... 

Îşi concentră privirea asupra ecranului. Degetele lui începură 
să danseze. Sudoarea i se prelingea în ochi. 

— 6,5... 

Luminiţele continuau să pâlpâie: alb - alb - roşu - alb - roşu - 
alb. 

— 4,3... 

Bing! — pe ecran apăru un mesaj: 


Etapa 2 (reacţie): Îndeplinit 
Etapa 3 (introducere cod): Activ. 
Introduceţi Codul Autorizat de Dezactivare. 


— 2 secunde... 

Schofield apăsă tastele 1 - 2 - 3 - Enter ale tastaturii. 
Numerele apărură pe ecranul mai mic. 

— 1 secundă... 

Bing! 


Etapa 3 (introducere cod): Îndeplinită. 
293 


Mecanism dezactivat. 


Schofield răsuflă uşurat şi se lăsă pe spătarul scaunului. Uşa 
încăperii se deschise. Lefevre îşi făcu apariţia, bătând din 
palme. 

— Oh, très bien! Très bien! zise el. Foarte bine, căpitane! 

Doi soldaţi solizi din marina franceză se postară de o parte şi 
de alta a lui Schofield. Lefevre zâmbi. 

—A fost foarte impresionant. Foarte impresionant. 
Mulţumesc,  căpitane. Tocmai ai dovedit veridicitatea 
pretențiilor membrilor Comisiei Majestic-12. Să nu mai vorbesc 
de meritul acestui sistem de dezactivare. Sunt sigur că 
Republica Franceză îi va găsi multe întrebuinţări. Ce păcat că 
suntem nevoiţi să te ucidem! Domnilor, duceţi-l pe căpitanul 
Schofield înapoi în hangar şi legaţi-l de celălalt. 


294 


14 


Schofield fu ridicat în aer, cu picioarele şi braţele depărtate, 
în formă de stea. Se afla pe lamele din faţă ale unui stivuitor, cu 
un picior pe fiecare lamă orizontală, în timp ce încheieturile 
mâinilor îi erau prinse cu cătuşe de barele de oţel ale 
vehiculului. 

Stivuitorul era parcat într-un colţ al hangarului pustiu, în 
spatele unor avioane de luptă cu reacţie Rafale. In faţa lui, 
aşezaţi în semicerc, stăteau ofiţerii militari francezi şi agentul 
DGSE Lefevre. 

— Adu-l pe spionul britanic, zise Lefevre unuia dintre paznicii 
lui Schofield. 

Paznicul apăsă pe un buton de pe peretele din apropiere şi 
peretele de oţel de lângă Schofield începu dintr-odată să se 
ridice. De fapt era o uşă mare de oţel, de mărimea unui avion, 
care lăsa să se vadă întunericul din spatele ei. 

Din întuneric ieşi un al doilea stivuitor pe care se afla un alt 
ostatic, crucificat în acelaşi mod ca şi Schofield. 

Era o singură diferenţă însă. 

Bărbatul legat de cel de-al doilea stivuitor fusese torturat 
cumplit. Faţa, cămaşa, braţele erau acoperite de sânge. Capul i 
se legăna pe piept. 

— Căpitane Schofield, nu sunt sigur dacă îl cunoşti pe agentul 
Alec Christie din Serviciile Britanice de Informaţii Externe. 

Christie. De la MI-6. Şi de pe lista de vânătoare. Aşadar, aici 
ajunsese Christie. 

— Timp de două zile, domnul Christie a reprezentat pentru noi 
o fântână nesecată de informaţii în ceea ce priveşte Majestic-12, 
zise Lefevre. Se pare că în ultimele optsprezece luni a ocupat o 
poziţie foarte bună în cadrul companiei Loch-Mann Industries, 
fiind garda de corp personală a domnului Randolph Loch, 
Preşedinte al M-12. Dar, în timp ce Christie îl urmărea pe Loch, 
noi îl urmăream pe el. Cu toate acestea, într-un moment de 


295 


luciditate, domnul Christie ne-a spus aseară ceva îngrijorător. 
Ne-a spus că Randolph Loch este foarte nemulţumit în ultima 
vreme de unul dintre membrii mai tineri ai Comisiei, prietenul 
nostru Jonathan Killian. Din spusele domnului Christie, 
Randolph Loch ar fi spus în repetate rânduri că domnul Killian, 
citez, „mă tot bate la cap în legătură cu un plan secund”. Se 
pare că domnul Killian nu crede că planul Comisiei Majestic-12 
va fi dus la îndeplinire. Din investigaţiile dumitale, căpitane 
Schofield, ştii ceva despre acest „plan secund”? 

— Killian este prietenul tău. De ce nu-l întrebi pe el? zise 
Schofield. 

— Republica Franceză nu are prieteni. 

— Oare de ce nu mă miră lucrul ăsta? 

— Avem cunoştinţe folositoare, zise Lefevre. Însă trebuie să 
ne ţinem cunoştinţele aproape, iar duşmanii şi mai aproape. 

— Nu aveţi încredere în el, zise Schofield. 

— Nici cât negru sub unghie. 

— Dar îi oferiţi protecţie, imunitate. 

— Atâta timp cât ne este util. S-ar putea ca acest lucru să 
înceteze. 

— Şi-acum sunteţi îngrijoraţi că vă joacă pe degete, zise 
Schofield. 

— Da. 

Schofield medită la toate acestea o clipă, apoi spuse: 

— Una dintre rachetele Cameleon are ca ţintă Parisul. 

— Ah, da, ştim acest lucru. Suntem pregătiți pentru aşa ceva. 
Tocmai de asta ţara mea a hotărât să colaboreze cu Comisia 
Majestic-12. Tocmai de aceea le-am furnizat cadavrele 
teroriştilor Global Jihad. În vreme ce America, Germania şi 
Marea Britanie vor suferi pierderi catastrofale, Franţa va fi 
considerată ca fiind singura ţară occidentală care va fi învins 
această ameninţare. In timp ce New York, Berlin şi Londra vor fi 
rase de pe suprafaţa pământului, Parisul va rămâne neatins. 
Franţa va deveni singura naţiune care va fi dezactivat cu succes 
aceste îngrozitoare rachete teroriste. Americii i-au trebuit trei 
luni întregi ca să se răzbune pentru evenimentele din 11 
septembrie. Imaginează-ţi cât de şocaţi vor fi americanii când le 
vor fi distruse cinci oraşe întregi. Dar Franţa, Franţa va fi 


296 


națiunea care va respinge aceste atacuri atroce. Singura naţiune 
occidentală care se va mişca suficient de repede. Puternici, 
capabili şi complet neatinşi, vom deveni astfel națiunea cea mai 
puternică a erei acestui nou Război Rece. Căpitane Schofield, 
prietenii noştri din Comisie vor să scoată bani din toată afacerea 
asta, deoarece pentru ei banii înseamnă putere. Republica 
Franceză nu îşi doreşte o astfel de putere. Noi dorim ceva de o 
importanţă mult mai mare. Ne dorim o schimbare a puterii 
mondiale. Vrem să conducem lumea. Secolul XX a aparţinut 
Americii. O perioadă tristă şi falimentară în istoria lumii. Secolul 
XXI va aparţine Franţei. 

Schofield se uită fix la Lefevre şi la generali. 

— Sunteţi chiar nebuni, ştiaţi asta? zise el. 

Lefevre scoase din servieta sa nişte fotografii şi i le arătă lui 
Schofield. 

— Să revenim la Killian. În aceste fotografii apare domnul 
Killian în vizita sa din Africa de anul trecut. 

Schofield se uita la nişte poze obişnuite de ziar: Killian în 
mijlocul conducătorilor africani, inaugurând fabrici, făcând cu 
mâna mulţimii. 

— O vizită de curtoazie ca să-şi promoveze activităţile de 
caritate, zise Lefevre. Cu toate acestea, în timpul acestor vizite, 
Killian s-a întâlnit şi cu conducători şi miniştri ai apărării ai unor 
naţiuni africane de o importanţă strategică: în special Nigeria, 
Eritrea, Ciad, Angola şi Libia. 

— Mda... zise Schofield, căzând pe gânduri. 

După ce făcu o pauză, Lefevre dădu lovitura de graţie: 

— În ultimele unsprezece ore, forţele aeriene ale Nigeriei, 
Eritreii, Ciadului şi Angolei s-au adunat toate, aproximativ două 
sute de avioane de luptă care s-au îndreptat către aerodromurile 
din partea estică a Libiei. Luate individual, aceste forţe aeriene 
sunt relativ mici. Împreună însă, formează o adevărată escadrilă 
aeriană. Ultima întrebare a mea pentru tine, căpitane Schofield: 
ce au de gând să facă? 

Schofield simţi că o ia razna. 

— Căpitane Schofield? 

Însă Schofield nu îl mai auzea. Nu auzea decât vocea lui 
Killian răsunându-i în minte: „Deşi mulţi nu ştiu acest lucru, 


297 


viitorul lumii se află în Africa”. 

Africa... 

— Căpitane Schofield? zise Lefevre. 

Schofield clipi. Reveni în prezent. 

— Nu ştiu, răspunse el pe un ton cinstit. Aş vrea să ştiu, dar, 
sincer, nu ştiu. 

— Hmmm, făcu Lefevre. Exact acelaşi lucru a zis şi domnul 
Christie. Ceea ce înseamnă că s-ar putea ca amândoi să spuneţi 
adevărul. Fireşte, ar putea să însemne şi că este nevoie de mai 
multă convingere. 

Lefevre făcu un semn din cap şoferului care conducea 
stivuitorul de care era legat Christie. Şoferul porni motorul şi 
conduse vehiculul la câţiva metri înspre stânga, astfel încât 
agentul, care era ridicat pe lamele stivuitorului, se afla acum 
exact în spatele reactoarelor unui avion de luptă din apropiere. 
Apoi şoferul sări repede jos de pe scaun şi se îndepărtă fugind. 

O clipă mai târziu, Schofield îşi dădu seama de ce. 

Vuuuuuuuum! 

Motoarele avionului prinseră viaţă. Schofield văzu un alt 
soldat francez care se afla în carlingă. Alec Christie, aflat într-o 
stare jalnică, îşi ridică privirea când auzi acel zgomot asurzitor 
şi se trezi că priveşte în hăul reactorului din spate al unui avion 
Rafale. Nu părea că-i pasă. Era prea bătut, prea obosit ca să mai 
riposteze. 

Lefevre făcu un semn din cap soldatului din carlingă. Acesta 
apăsă butoanele care controlau reactorul. Brusc, o limbă albă de 
foc ţâşni din reactorul din spate al avionului, înghiţindu-l pe 
Christie. Flacăra lovi corpul agentului britanic ca un bici - aerul 
fierbinte îi dădu părul pe spate, îi smulse pielea de pe faţă, îi 
arse hainele într-o clipită şi în cele din urmă îi sfâşie trupul. 

Apoi flacăra se stinse brusc şi în hangar de aşternu din nou 
liniştea. Tot ce mai rămăsese din Alec Christie erau patru bucăţi 
de came, carbonizate şi dezgustătoare care atârnau de lamele 
stivuitorului. 

— Asta e de rău, zise Schofield, înghițind în sec. 

Lefevre se întoarse către el: 

— Ţi-a mai împrospătat memoria? 

— Îţi spun încă o dată, nu ştiu, zise Schofield. Nu ştiu nimic 


298 


despre Killian şi despre ţările africane sau dacă au ceva în 
comun. Este pentru prima oară când aud despre ei. 

— Atunci mă tem că nu mai avem nevoie de tine, zise Lefevre. 
A sosit timpul ca dorinţa amiralului şi a generalului să se 
îndeplinească şi să te vadă cum mori. 

Zicând acestea, Lefevre făcu un semn din cap şoferului 
stivuitorului de care era legat Schofield. Vehiculul înaintă, 
oprindu-se lângă stivuitorul unde se afla Christie, în faţa celui 
de-al doilea reactor din spatele avionului. 

Schofield privi în hăul negru al reactorului. 

— Generale? se adresă Lefevre ofițerului de armată care 
pierduse o întreagă unitate de paraşutişti în Antarctica din 
cauza lui Schofield. Vrei să faci onorurile? 

— Bucuros. 

Generalul se ridică de pe scaun şi urcă în carlinga avionului, 
neluându-şi privirea de la Schofield în tot acest timp. Se aplecă 
în carlingă, întinse mâna către manşă şi îşi plimbă degetul mare 
peste butonul „Postcombustie”. 

— Adio, căpitane Schofield, zise Lefevre pe un ton nepăsător. 
Istoria lumii va trebui să se desfăşoare fără tine. Au revoir. 

Degetul mare al generalului cobora spre butonul „Aprindere”. 


299 


15 


Tocmai în acel moment, undeva deasupra hangarului, se auzi 
o explozie. Sunete de claxoane. Sirenele prinseră viaţă. Întreg 
portavionul fu brusc invadat de luminile roşii de urgenţă. 

Degetul cel mare al generalului rămase în aer, la doar câţiva 
milimetri deasupra butonului. Un subofițer se apropie în fugă de 
amiral: 

— Domnule! Suntem atacați! 

— Poftim?! strigă amiralul. De către cine? 

— Pare a fi un avion de luptă rusesc, domnule. 

— Un avion de luptă rusesc? Un singur avion de luptă rusesc? 
Ăsta-i un portavion, pentru numele lui Dumnezeu! Ce om 
sănătos la minte ar ataca un portavion cu un singur avion? 


Black Raven plana la acelaşi nivel cu pista de aterizare a 
portavionului Richelieu ciuruind cu gloanţe şi cu rachete 
avioanele de luptă care erau garate acolo. 

Patru dâre de fum lăsate de rachete se desprinseră de aripile 
avionului Suhoi şi apoi se despărţiră fiecare spre ţinta sa. Un 
avion de luptă Rafale care se afla pe punte explodă instantaneu 
în mii de bucăţi, în timp ce două posturi cu rachete antiaeriene 
fură distruse. Cea de-a patra rachetă intră şuierând în hangar şi 
se izbi de un avion de supraveghere AWACS, distrugându-l într- 
o explozie colosală. 


Rufus pilota Black Raven cu o îndemânare uluitoare. 

Pe locul mitraliorului din spatele lui se afla Knight, rotindu-se 
la 360 de grade cu scaunul său, fixându-şi ţintele şi trăgând 
odată cu mitralierele avionului. 

— Mother, eşti gata? strigă el. 

Mother se afla în magazia de bombe, care fusese transformată 
în celulă de închisoare, din spatele carlingii pilotului, înarmată 
până în dinţi: MP-7, M-12, pistoale Desert Eagle; avea chiar şi 


300 


unul dintre lansatoarele de rachete ale lui Knight prins la spate. 

— Drace! Da! 

— Atunci, dă-i drumul! 

Knight apăsă pe un buton. Podeaua magaziei de bombe/celulă 
de închisoare se deschise şi Mother căzu prin ea, alunecând de-a 
lungul frânghiei lansatorului cârligului magnetic. 


În interiorul turnului de control al portavionului francez era 
haos. Tehnicienii ţipau în staţii, oferind informaţii căpitanului. 

— ... Drăcia aia a scăpat de radarul nostru! Cred că are ceva 
care face avionul invizibil... 

— ... Au distrus posturile antiaeriene de pe puntea de zbor... 

— ... Duceţi avioanele de luptă la catapulte. Acum! 

— Domnule, distrugătorul Le Triomphe zice că are ţinta în 
vizor... 

— Spune-i să deschidă focul! 


Drept răspuns la ordin, o rachetă antiaeriană ţâşni de pe unul 
dintre distrugătoarele care însoțeau portavionul, îndreptându-se 
direct către avionul Black Raven. 

— Rufus! Sper că ai reparat contramăsurile electronice când 
am fost în Archangel*! 

— Nu vă faceţi griji, şefu'. 

Racheta se îndrepta înspre ei cu o viteză ameţitoare. Dar, în 
ultimul moment, întâlnind bruiajul scutului electronic al 
avionului, îşi schimbă direcţia, învârtindu-se haotic, apoi se izbi 
de carena îndepărtată a portavionului! 

— Soldaţi! încetaţi focul! Încetaţi focul! strigă căpitanul. 
Avionul ăla e prea aproape! Ne loviți pe noi! Departamentul 
electronice - aflaţi care este frecvenţa scutului electronic al 
avionul şi neutralizaţi-l! Trebuie să-l distrugem cu ajutorul 
avioanelor de luptă. 


În interiorul hangarului principal al portavionului, Schofield 
se afla în continuare crucificat în faţa reactoarelor avionului 
Rafale. 

Dintr-odată, puntea din jurul lui se înclină abrupt, căci 


37 Archangel - Arhanghel (n.tr.) 
301 


portavionul uriaş se rotea cu faţa către Black Raven, pregătindu- 
se de atac. 

Lefevre şi generalii francezi vorbeau cu toţii în staţiile lor, 
căutând răspunsuri. Toţi, în afară de generalul de armată care 
se afla în carlinga avionului Rafale. 

După ce atenţia îi fusese distrasă, el aruncă din nou o privire 
către Schofield. Nu avea de gând să rateze această ocazie. Se 
întinse din nou către butonul „Postcombustie”, apucă maneta şi 
- pleosc! - un glonţ îi intră prin ureche, iar creierii i se 
împrăştiară peste tot în carlingă. 

În toată contuzia aceea, nimeni nu observase silueta din 
umbră care aterizase pe partea deschisă a liftului de la tribord 
de lângă hangarul principal. O siluetă care se lăsase în jos pe 
frânghie asemenea unui păianjen. O siluetă care era înarmată. 

Era Mother. 


Cu o MP-7 într-o mână şi o M-16 în cealaltă, Mother năvăli în 
hangar, îndreptându-se către locul unde se afla Schofield. Era ca 
o furtună de neoprit. Paraşutiştii francezi care îl păzeau pe 
Schofield veneau înspre ea din toate părţile - din spatele 
vehiculelor, de după avioanele de luptă care erau parcate acolo. 

Însă Mother continua să înainteze, trăgând în toate direcţiile, 
omorându-i, fără să se oprească din drum. 

Trase două focuri de armă în stânga şi îi nimeri pe doi 
paraşutişti în figură. Se roti la dreapta, trăgând cu arma M-16 şi 
alţi trei inamici căzură seceraţi. Un paraşutist se ridică pe una 
din aripile avionului, deasupra ei, iar Mother făcu un salt, 
ciuruindu-l în timp ce se rostogolea. Apoi aruncă două grenade 
fumigene şi, prin ceața care se lăsa, se mişca şi vâna ca o 
fantomă răzbunătoare. 

Patru paraşutişti francezi împreună cu amiralul muriră înecaţi 
de fum. Nici măcar spionul Lefevre nu reuşi să îi scape. Un 
shuriken cu patru lame se îndreptă şuierând prin fum înspre el 
şi i se înfipse în mărul lui Adam. Urma să aibă o moarte lentă. 

Dintr-odată, Mother ieşi din norul de fum chiar lângă 
Schofield, care era legat de stivuitor. 

— Hei, Scarecrow! Ce mai faci? zise ea. 

— Mă simt mai bine acum că eşti aici, răspunse Schofield. 


302 


Cele două pitoane ale lui Knight îi deschiseră cătuşele cu 
uşurinţă. În câteva secunde, se afla din nou cu picioarele pe 
pământ, eliberat. 

Dar, înainte ca Mother să apuce să-i dea câteva arme, 
Schofield se năpusti lângă trupul lui Lefevre care zăcea pe 
pardoseală, în apropiere. 

Luă ceva de pe jos, de lângă trupul francezului muribund şi se 
întoarse la Mother. Aceasta îi dădu un pistol-mitralieră MP-7 şi 
un pistol Desert Eagle. 

— Eşti pregătit să faci nişte stricăciuni? îl întrebă ea. 

Schofield se întoarse către ea, observând arsenalul din spatele 
ei. 

— Sunt gata să provoc un dezastru, zise el. 

Se îndreptară în fugă către un jeep parcat în apropiere. 


303 


16 


Patru avioane de luptă Rafale de ultimă generaţie ţâşniră de-a 
lungul pistei portavionului şi decolară, două câte două. 

Se rotiră în aer deasupra portavionului, aranjându-se într-o 
formaţie de atac şi îndreptându-se către Black Raven. 

— Vin spre noi! strigă Rufus. 

— Îi văd! răspunse Knight. 

Se roti cu scaunul, apăsând pe trăgaci cu frenezia unui copil 
care joacă jocuri video. Două avioane Rafale veneau înspre ei, 
trăgând cu mitralierele. O mulţime de gloanţe trasoare sfârâiră 
prin aer în jurul avionului lor. Black Raven se înclină şi apoi se 
roti în aer, ferindu-se din calea gloanţelor şi trăgând în acelaşi 
timp cu mitraliera montată sub avion. 

Apoi primele două avioane trecură în viteză pe lângă ei - 
bubuituri gemene. Insă acesta era doar primul act, era o 
distragere a atenţiei de la spectacolul principal. Căci alte două 
avioane de luptă Rafale se aflau mai jos, trecând razant 
deasupra valurilor oceanului din direcţia cealaltă, apropiindu-se 
de avionul Suhoi pe dedesubt şi din spate. Aflat încă deasupra 
liftului de la tribordul portavionului, Black Raven se roti în aer şi 
se întoarse către cele două avioane care veneau din faţă. 

— La naiba! zise Rufus, aruncând o privire către ecranul 
contramăsurilor.  Nemernicii umblă la frecvenţa scutului 
nostru... Ba se activează, ba se dezactivează. Pierdem scutul. 

Cele două avioane Rafale noi lansară câte două rachete 
fiecare. Knight trase cu mitralierele înspre rachete, nimerind 
două dintre ele, însă celelalte două se lăsară brusc jos, apoi se 
ridicară din nou şi făcură o mişcare laterală. 

— Rufus...! 

Rachetele se îndreptau vertiginos înspre ei. Rufus le văzu 
venind şi găsi repede o soluţie. Rachetele ţâşneau înainte, 
pregătite să ucidă, dar tocmai în acel moment Rufus pilotă 
avionul prin uşa masivă a liftului de la tribord, care era 


304 


deschisă, intrând cu avionul în hangarul principal al 
portavionului! 

Spre deosebire de obuzele distrugătorului Le Triomphe, 
rachetele erau prevăzute cu un sistem electronic de identificare. 
Datorită acestui sistem nu puteau lovi propriul portavion. Drept 
urmare, acestea plonjară în ocean şi explodară, iar la suprafaţa 
apei ţâşniră două gheizere înalte de 60 de metri. 


În interiorul turnului de control al portavionului, operatorii 
radar se uitau derutaţi la ecranele din faţa lor şi strigară în 
staţii: 

— Unde dracu' a dispărut? 

— Ce?! Mai spune încă o dată... 

— Ce s-a întâmplat? întrebă căpitanul. Unde au dispărut? 

— Domnule, se află în interiorul portavionului. 


Black Raven plutea acum în aer în interiorul hangarului 
întunecos al portavionului francez. 

— Îmi place stilul tău, Rufus, zise Knight în timp ce trăgea 
fără milă în colecţia de avioane, elicoptere şi camioane garate 
acolo. 

Asemenea unei păsări uriaşe care este blocată în sufrageria 
unei case, Black Raven se rotea prin hangar, răsturnând cu 
coada sa avioanele şi izbind de pereţi cisternele cu combustibil. 
Traversa hangarul, provocând haos şi distrageri. Cele două cozi 
înalte din spatele avionului scrijeleau tavanul. 

Knight strigă în staţia sa: 

— Mother! Unde eşti? 


Un jeep ţâşni înspre capătul îndepărtat al hangarului, către 
pupa, rulând cu viteză mare şi ferindu-se de avioanele care se 
înclinau şi cisternele care se prăbuşeau. Mother era la volan, iar 
Schofield stătea ghemuit în spate. 

Mother strigă: i 

— Sunt în capătul celălalt al hangarului. Încerc să mă feresc 
din calea dezastrului provocat de tine! 

— Schofield este cu tine? 

— Da. 


305 


— Vreţi să vă luăm de pe drum dacă tot suntem şi noi aici? 

Mother se întoarse către Schofield, care stătea aplecat peste 
arsenalul ei sau mai exact peste arsenalul lui Knight. 

— Vrei să pleci de aici? 

— Nu! Nu încă! strigă el. Spune-i lui Knight să iasă. Nu şi-ar 
dori să fie aici în următoarele două minute! De fapt, nu şi-ar dori 
să fie prin apropierea acestui vas! Spune-i că ne vom întâlni cu 
el afară! 


— Recepţionat, spuse Knight după câteva clipe. Se întoarse. 
Rufus! E timpul s-o ştergem de-aici! 

— S-a-nţeles, şefu'! răspunse Rufus. Şi-acum, unde-i cealaltă... 
Aha, făcu Rufus, observând cel de-al doilea lift deschis din 
partea opusă a hangarului. 

Ambală motoarele avionului, huruitul acestora acoperind orice 
alt sunet, şi traversă razant suprafaţa hangarului înainte să 
ţâşnească în lumina orbitoare a zilei, prin deschizătura laterală 
de la babord. 


În tot acest timp, aflat pe locul din spate al jeepului, Schofield 
scotocea prin raniţa adusă de Mother în care se afla arsenalul. 
Era, într-adevăr, raniţa de fabricaţie rusească a lui Knight, ceea 
ce însemna că în ea se aflau un lansator de rachete, precum şi 
alte tipuri de explozibili. 

Îl găsi pe cel pe care îl căuta. Faimosul explozibil sovietic 
Paladiu P-61. 


Un explozibil cu paladiu - alcătuit dintr-un înveliş exterior din 
paladiu care este înfăşurat în jurul unui nucleu ce conţine acid 
fluorhidric îmbunătăţit - este folosit pentru un singur scop: să 
arunce în aer centralele nucleare, provocând dezastre 
devastatoare. 

Armele nucleare au nevoie de uraniu îmbogăţit cu o 
consistenţă a nucleului de 90%. Reactoarele unei centrale 
nucleare obişnuite au un nucleu cu o consistenţă de aproximativ 
5%, în timp ce reactoarele de pe un portavion nuclear au o 
consistenţă de 50%. Ca atare, niciunul dintre aceste reactoare 
nu pot determina niciodată o explozie nucleară. Pot degaja 


306 


scurgeri de radiaţii, cum s-a întâmplat la Cernobâl, însă nu pot 
crea un nor în formă de ciupercă. 

Insă acestea emană în fiecare secundă cantităţi masive de 
hidrogen inflamabil, o acţiune care poate fi anulată prin 
folosirea de „elemente de recombinare”, care să transforme 
hidrogenul (H) în apă pură (H20). 

Insă, dacă se combină paladiul cu hidrogenul, acest amestec 
are efectul opus. Acesta multiplică hidrogenul, producând 
cantităţi mari de gaz inflamabil care poate fi apoi declanşat prin 
adăugarea unui catalizator cum este acidul fluorhidric. 

Astfel, explozibilul P-61 funcţionează ca un detonator în două 
etape. 

În prima etapă - iniţierea exploziei - se amestecă paladiul cu 
hidrogenul, multiplicând gazul cu o viteză uluitoare. În a doua 
etapă, gazul se aprinde datorită acidului. 

Rezultatul este o explozie colosală - nu la fel de mare precum 
cea nucleară -, însă este, poate, singurul tip de explozie din 
lume care poate distruge carena blindată a unui portavion. 


— Acolo! strigă Schofield, arătând cu degetul înspre două guri 
de aerisire cilindrice uriaşe, aflate la capătul dinspre pupa al 
hangarului. 

Erau nişte guri de aerisire echipate cu ventilatoare care 
eliminau excesul de hidrogen din partea din spate a 
portavionului. 

— Coşurile de evacuare ale reactorului! 

Jeepul traversa în viteză hangarul, trecând pe lângă avioanele 
în flăcări. Schofield se ridică în picioare în partea din spate a 
jeepului, îşi potrivi pe umăr lansatorul şi îl îndreptă către unul 
dintre ventilatoarele uriaşe aflate lângă coşul de evacuare. 

— Mother, de îndată ce încep să trag apeşi pedala de 
acceleraţie până la podea şi te îndrepţi către rampa de acces! 
Vom avea la dispoziţie aproximativ 30 de secunde între prima 
etapă şi cea de-a doua. Adică 30 de secunde ca să părăsim 
portavionul! 

— În regulă! 

Schofield ridică ochi. 

— Au revoir şi vouă, ticăloşilor! 


307 


Apoi apăsă cu degetul pe trăgaci. 


Lansatorul se declanşă, trimițând explozibilul încărcat cu 
paladiu în partea de sus a hangarului. Acesta lăsă în urma lui o 
dâră dreaptă de fum. Explozibilul cu paladiu pătrunse prin 
ventilatorul coşului de evacuare din partea dreaptă şi dispăru 
înăuntrul lui, coborând apoi în căutarea unei surse de căldură. 

De îndată ce explozibilul fu lansat, Mother apăsă pedala de 
acceleraţie a jeepului până la podea, descriind un cerc mic, 
înainte să dispară pe o rampă de acces asemănătoare cu un 
tunel care făcea legătura între hangar şi puntea superioară a 
portavionului. 

Jeepul înaintă în spirală, tot mai sus. 

În timp ce urca, cu scârţâit de roţi, din măruntaiele 
portavionului se auzi un sunet înfundat ca de explozie. 

Explozibilul cu paladiu lovise ţinta. 

Schofield îşi porni cronometrul: 00:01... 00:02... 


Deasupra  portavionului Richelieu, Black Raven era în 
continuare angajat într-o bătălie pe viaţă şi pe moarte cu patru 
avioane de luptă franceze. 

Se înclină mult, sfâşiind aerul. Elimină unul dintre avioanele 
inamice cu singura rachetă rămasă. 

Însă Rufus auzi un ţiuit ascuţit care venea din bord. 

— Au intrat pe frecvenţa noastră! strigă el. Ne-au dezactivat 
complet scutul! 

În acea clipă, un alt avion Rafale apăru în urma lor şi cele 
două avioane zburau împreună deasupra oceanului. Avionul 
francez care venea în urma lui trăgea cu gloanţe trasoare 
portocalii. 

În timp ce Black Raven înainta, Knight se roti cu scaunul şi 
deschise focul asupra avionului care îi urmărea cu mitraliera 
suspendată a avionului. Ploaia de gloanţe ciurui carlinga 
avionului francez, spărgându-i geamul şi sfâşiindu-l în bucăţi pe 
pilot. Avionul se prăbuşi în ocean, provocând în urma sa o 
explozie uriaşă de apă. 

— Şefu'! strigă dintr-odată Rufus. Trebuie să deschizi focul în 
faţă! Acum! 


308 


Knight se roti cu scaunul. Nu observase că avionul din urma 
lor îi dirija către alte două avioane de luptă franceze! 

Cele două avioane Rafale care îi aşteptau lansară câte o 
rachetă fiecare - două dâre de fum arcuindu-se în aer către 
botul avionului Suhoi -, însă Rufus înclină avionul negru pe o 
parte inițiind un al doilea sistem personalizat de contramăsuri, 
foarte rar: era un sistem cunoscut sub denumirea de „scut de 
plasmă”, care învăluia întreg avionul într-un nor de particule de 
gaz ionizate. 

Cele două rachete parcă înnebuniseră şi se despărţiră ca să 
evite norul de ioni din jurul avionului Suhoi. Black Raven trecu 
printre ele cu o viteză năucitoare, făcând ca una din rachete să 
plonjeze brusc în ocean, iar cealaltă să se învârtă ameţitor pe 
cer. 

Însă avionul Suhoi se afla pe un traseu de coliziune cu cele 
două avioane de luptă Rafale care veneau înspre el. 

Knight se roti cu scaunul în faţă şi deschise focul, distrugând 
aripa dreaptă a unuia din avioanele inamice, înainte ca avionul 
Suhoi să ţâşnească pe lângă cele două avioane de luptă franceze 
cu un huruit asurzitor. 

Nu mai rămase decât un avion de luptă francez, însă nu 
pentru mult timp. La scurt timp după ce trecu de avionul lui 
Knight, acesta fu lovit de propria rachetă - cea care deviase de 
la traiectoria sa după ce fusese respinsă de „scutul de plasmă” 
al avionului Suhoi. 

Knight şi Rufus se întoarseră să vadă ultima explozie şi auziră 
un alt zgomot care venea dinspre portavion - un zgomot 
înfundat şi ameninţător de explozie. 


— Mai repede, Mother, mai repede! strigă Schofield, 
aruncând o privire la ceasul cu cronometru: 00:09... 00:10... 

Jeepul urca în viteză rampa în spirală, frecându-se de pereţii 
de oţel ai acesteia şi scoțând scântei. 

Brusc, întreg portavionul se înclină la 30 de grade înspre 
babord. 

— Nu te opri! strigă Schofield. 

Prima detunătură a explozibilului cu paladiu distrusese 
elementele de recombinare a hidrogenului de pe portavionul 


309 


Richelieu, ceea ce declanşase acel zgomot ameninţător. Acest 
lucru însemna că hidrogenul scăpat de sub control începea să se 
adune în turnurile de răcire ale portavionului cu o viteză 
exponențială. Peste exact 30 de secunde, urma să se audă cea 
de-a doua detunătură a explozibilului cu paladiu, aprinzând 
hidrogenul şi dezlănţuind Armaghedonul pe portavion. 

00:11 

00:12 

Jeepul ţâşni afară pe rampa de acces. Pe punte se dezlănţuise 
iadul. Avioane fumegând, arme antiaeriene făcute scrum, 
marinari morţi. Un avion de vânătoare Rafale, cu botul în jos şi 
roţile din faţă distruse, bloca cea de-a doua pistă de decolare a 
portavionului Richelieu. Avionul tocmai se pregătea de decolare, 
când Black Raven îl lovise cu o rachetă. 

Schofield îl văzu numaidecât. 

— Mother, îndreaptă-te către avionul de luptă avariat! 

— Chestia aia nu va zbura, Scarecrow! Nici măcar pentru 
tine! strigă Mother. 

00:15 

00:16 

În mijlocul acelui haos, jeepul se opri cu un scârţâit de roţi 
lângă avionul de luptă Rafale distrus. Mother avusese dreptate. 
Cu botul jos şi cu roţile din faţă distruse, nu avea cum să plece. 

00:17 

00:18 

— N-am nevoie de avion, zise Schofield. Am nevoie de asta. 

Sări din jeep, se aplecă şi luă de pe jos cârligul catapultei care 
zăcea pe pistă în faţa avionului distrus. Mic şi trapezoidal, 
cârligul fusese legat cu ceva timp în urmă de mecanismul de 
catapultare care se întindea de-a lungul pistei, pentru a face ca 
avioanele să ajungă la viteza necesară de decolare pe o distanţă 
de 90 de metri. 

Schofield vâri cârligul sub osia frontală a jeepului şi apoi 
prinse celălalt capăt al acestuia de catapulta de pe pistă. 

00:19 

00:20 

— Oh, cred că glumeşti... zise Mother, privind pista goală din 
faţa jeepului care se oprea scurt la capătul navei. 


310 


Şinele catapultei se întindeau cât era puntea de lungă 
asemenea unor şine de tren care se îndreaptă înspre marginea 
unei prăpăstii. 

00:21 

00:22 

Schofield sări din nou în jeep, alături de Mother. 

— Scoate-l din viteză şi pune-ţi centura! zise el. 

00:23 

00:24 

Mother îşi puse centura de siguranţă. Schofield făcu la fel. 

00:25 

Apoi îşi scoase arma MP-7 şi ţinti către mecanismul de 
comandă a catapultei care se afla în apropiere şi care fusese 
abandonat în timpul raidului efectuat de Black Raven... 

00:26... Şi trase. 

00:27 

Ping! 

Glonţul lovi mânerul de lansare, declanşând mecanismul de 
catapultare. Şi jeepul ţâşni de pe loc cu o viteză atât de mare 
încât niciun jeep obişnuit nu ar fi reuşit vreodată să o atingă. 


311 


17 


90 de metri în 2,2 secunde. 

Schofield şi Mother erau înfipţi în scaunele lor şi aveau 
impresia că ochii le vor ieşi din orbite. Jeepul înainta de-a lungul 
pistei cu o viteză incredibilă. Pista deveni neclară din cauza 
mişcării. Roţile din faţă ale jeepului explodară după primii 50 de 
metri. Însă acesta se deplasa înainte cu viteza unei rachete, ca 
un obuz lansat de un tun, propulsat de forţa inimaginabilă a 
catapultei. 

Adevărul fie spus, nu se deplasau la fel de repede ca un avion 
cu reacţie care decolează, deoarece acesta din urmă este 
propulsat şi de propriile reactoare. 

Însă Schofield nu voia să-şi ia zborul. Voia doar să părăsească 
acel portavion înainte ca acesta... să explodeze. 


Jeepul ajunse la marginea pistei şi se desprinse de ea, ţâşnind 
în aer, cu botul în sus, cu roţile învârtindu-se, tocmai în clipa în 
care întreg portavionul, care rămăsese în urma lui, fu spulberat 
dintr-odată. 

Nu izbucni niciun foc. 

Nici nori uriaşi. 

Nu se auzi decât un BUM! asurzitor când pereţii de oţel 
exteriori ai portavionului ieşiră în afară, împinşi de presiunea 
grozavă cauzată de hidrogenul aprins, desprinzându-se din 
încheieturi. Era ca şi cum un culturist şi-ar fi umflat muşchii, 
rupându-şi hainele. 

Miliarde de nituri fură aruncate în sus, în aer. Acestea ţâşniră 
câţiva zeci de metri în aer, apoi coborâră ca o ploaie timp de un 
minut întreg. Un elicopter care tocmai decolase din spatele 
portavionului fu ciuruit de acest val neaşteptat de nituri şi 
distrus în aer. 

Părţi dislocate din portavion, inclusiv fâşii întregi de oţel 
zburară în aer şi se prăbuşiră apoi peste distrugătoarele 


312 


franceze care pluteau în jurul portavionului, crestându-le părţile 
laterale şi spărgându-le geamurile. 

Însă cele mai mari stricăciuni apăruseră la pupa portavionului 
Richelieu, în zona epicentrului exploziei: ventilatoarele de 
răcire. 

Pereţii exteriori din partea aceea fuseseră pur şi simplu 
smulşi din îmbinări, la nivelul niturilor verticale, lăsând să se 
vadă porţiuni deschise prin care apele Oceanului Atlantic 
pătrundeau nemiloase. 

Richelieu, cel mai mare şi mai grandios portavion construit 
vreodată de Franţa, începu să se scufunde în ocean. 


Jeepul în care se aflau Schofield şi Mother îşi luase zborul de 
pe puntea portavionului. În timp ce se înălţau în aer în faţa 
navei, ei îşi desfăcură centurile de siguranţă, se ridicară de pe 
locurile lor şi ieşiră în exteriorul vehiculului. Distanţa dintre 
pista portavionului şi suprafaţa apei era de 20 de metri. Jeepul 
lovi primul apa, provocând un amestec de stropi de apă şi 
spumă. Apoi căzură în apă Schofield şi Mother. Două 
împroşcături gemene. 

Impactul fu dureros, însă ei îşi înclinaseră trupurile astfel 
încât să intre în apă cu picioarele. Apoi înotară pe sub apă. 
Portavionul explodă şi furtuna de nituri se prăvăli deasupra 
oceanului asemenea unei ploi de şrapnele nimicitoare. 


Grandiosul portavion se scufunda repede, cu partea din spate 
în jos. Era o privelişte de-a dreptul spectaculoasă. Şi apoi, în 
timp ce oamenii echipajului alergau disperaţi înspre bărcile de 
salvare sau se aruncau pur şi simplu în apele oceanului ca să-şi 
salveze viaţa, uriaşul vas de război se ridică pe verticală, cu 
prora sus în aer şi cu pupa complet scufundată. 

Ambarcaţiunile care însoțeau portavionul rămaseră pe loc, 
nemişcate. 

Exceptând contextul unui război, acest lucru era de 
neimaginat. Nicio ţară nu mai pierduse vreun portavion de la cel 
de-al Doilea Război Mondial. Tocmai de aceea cei de pe 
portavion nu reuşiră să reacționeze la timp când, la un minut 
după explozie, Black Raven plana la 3 metri deasupra valurilor 


313 


Oceanului Atlantic, iar două siluete micuţe fură pescuite din apă 
cu o frânghie care atârna din magazia de bombe din spatele 
avionului. 

Odată ce siluetele ajunseră în interiorul avionului, acesta se 
ridică în aer şi ţâşni pe cer, lăsând în urma lui portavionul 
Richelieu spulberat. 


314 


18 


Aloysius Knight merse în cabina din spate a avionului Suhoi şi 
îi văzu pe Schofield şi pe Mother zăcând pe podea, uzi până la 
piele. 

Schofield îşi ridică privirea când intră Knight. 

— Stabileşte traseul către Canalul Mânecii, în largul coastei 
Cherbourg. Acolo se află primul vas Kormoran. Trebuie să îl 
găsim înainte să lanseze rachetele asupra Europei. 

Knight încuviinţă din cap. 

— I-am spus deja lui Rufus să ne ducă într-acolo. 

Schofield făcu o pauză. 

Knight părea neobişnuit de tăcut, neliniştit parcă. Ce se 
întâmpla? 

Schofield aruncă o privire prin spaţiul strâmt al celulei şi 
atunci îşi aduse aminte. 

— Unde-i Gant? întrebă el. 

La auzul acestei întrebări, ochii lui Knight ezitară uşor, în 
spatele lentilelor de ambră. Schofield observă acest lucru şi, în 
acel moment, simţi ceva în interiorul său, ceva ce nu mai simţise 
până atunci. 

O teamă absolută, îngrozitoare. 

Aloysius Knight înghiţi în sec. 

— Căpitane, trebuie să vorbim, zise el. 


315 


AL ŞASELEA ATAC 


CANALUL MÂNECII - SUA _ 
26 OCTOMRIE, ORA 17.00 (CANALUL MANECII) 
(ORA 11.00 E.S.T. NEW YORK, SUA) 


316 


„40 (a) (ii) În eventualitatea unui conflict care implică cele 
mai mari puteri ale lumii, este foarte probabil ca populaţiile 
sărace din Africa, Orientul Mijlociu şi America Centrală - unele 
dintre acestea depăşind ca număr populaţiile ţărilor vecine din 
Occident cu o rată de 100 la 1 - să treacă graniţele occidentale 
şi să copleşească prin număr marile oraşe.” 


Consiliul de Securitate Naţională al Statelor Unite, 
Agenda de zi Q-309, 28 octombrie 2000, 
UN Press, New York 


„Cine trebuie să rezolve problemele dificile? Acela care este 
în stare.” 


Citat atribuit lui Confucius 


317 


1 


LINIA DE COASTĂ A CANALULUI MÂNECII 
NORDUL FRANȚEI 

26 OCTOMBRIE, ORA 17.00 ORA LOCALĂ 
(ORA 11.00 E.S.T. SUA) 


Cu flăcări ieşind din reactoare, Black Raven ateriză pe vârful 
unei stânci care dădea înspre Canalul Mânecii, biciuit de ploaia 
torențială. 

Shane Schofield ieşi din carlingă. Sări pe pământul noroios şi 
se îndepărtă împleticindu-se de avionul de luptă, neluând în 
seamă furtuna dezlănţuită din jurul lui. 

După ce Knight terminase de povestit ceea ce se întâmplase 
în „Groapa cu rechini” cu Gant, cu Jonathan Killian şi cu 
ghilotina, Schofield rostise doar trei cuvinte: 

— Rufus, aterizează acum! 


Schofield se opri pe marginea stâncii, ţinând ochii închişi. 
Lacrimi amestecate cu picături de ploaie i se rostogoleau pe 
obraji. 

Gant era moartă. 

Moartă. A 

lar el nu fusese acolo. Nu fusese acolo ca să o salveze. In 
trecut, indiferent de ce se întâmplase, el reuşise întotdeauna să 
o salveze. 

Dar nu şi de data asta. 

Îşi deschise ochii. Şi privi în gol. 

Apoi simţi cum i se înmoaie picioarele şi căzu în genunchi, în 
noroi. Umerii i se scuturau violent la fiecare hohot de plâns 
disperat. 


Mother, Knight şi Rufus îl priveau din carlinga descoperită a 
avionului Black Raven, care se afla la 20 de metri depărtare. 


318 


— Să mă ia naiba... zise Mother cu respiraţia întretăiată. Ce 
are de gând să facă acum? 


Prin mintea lui Schofield începură să se perinde imagini. O 
văzu pe Gant - îi zâmbea, râdea, în timp ce se plimbau de mână 
pe plaja din Pearl, se întorcea în pat şi îl strângea mai aproape 
de ea. Dumnezeule, aproape că îi simţea căldura trupului în 
minte. 

O văzu luptând în Antarctica şi în Utah. Salvându-i viaţa în 
Zona 7, cu o singură lansare a cârligului magnetic. 

Apoi apăru o imagine care îl şocă - îl văzu pe Killian la castel 
zicându-i: „Îmi place să urmăresc privirea îngrozită de pe chipul 
unei persoane atunci când îşi dă seama că, fără îndoială, va 
muri”. 

Şi lumea i se păru de acum înainte... 

Fără ea. 

Goală. 

Fără sens. 

Gândind la toate acestea, privi în jos către pistolul Desert 
Eagle şi îl scoase din toc. 


— Hei, prietene, se auzi o voce în spatele lui. Ce-ai de gând să 
faci cu pistolul ăla? 

Era Mother. Se afla chiar în spatele lui. 

Schofield începu să vorbească, fără să se întoarcă: 

— Nimănui nu-i pasă, Mother. Chiar dacă salvăm întreaga 
lume, nimănui nu i-ar păsa. Oamenii îşi vor vedea de-ale lor, fără 
să conştientizeze existenţa unor soldaţi ca noi. Ca Gant. 

Mother nu îşi luă ochii de la arma pe care el o ţinea în mână. 
Picăturile de ploaie se scurgeau de pe ea. 

— Scarecrow, lasă arma! 

Schofield privi în jos către armă şi parcă atunci o observă 
pentru prima dată. 

— Hei! făcu Mother. Ca să îi distragă atenţia, îi adresă o 
întrebare al cărei răspuns îl cunoştea deja. Ce-a vrut să spună 
prin: „Spune-i că aş fi răspuns da”? 

Schofield privi în depărtare şi răspunse ca un robot: 

— Mă putea citi ca pe o carte. Nu puteam să-i ascund nimic. 


319 


Ştia că aveam de gând să o cer de soţie în Toscana. La această 
cerere în căsătorie ar fi răspuns afirmativ. 

Îşi mişcă mâna pe armă. Îşi muşcă buza. O lacrimă i se 
prelinse pe obraz. 

— Dumnezeule, Mother! E moartă. Chiar e moartă. Nu mi-a 
mai rămas nimic. La naiba! Lumea n-are decât să lupte singură. 

Cu o mişcare neaşteptată, îşi puse pistolul sub bărbie şi apăsă 
pe... Dar Mother reacţionă mai repede. Îl împinse tocmai în 
momentul în care arma se declanşă şi amândoi se rostogoliră în 
noroi, pe marginea stâncii. 

Şi începură să se lupte - Mother încercând să-i dea într-o 
parte mâna în care ţinea arma, Schofield încercând să se 
elibereze. 

Mai înaltă, mai puternică şi mult mai solidă, Mother se văzu 
nevoită să sară pe el. Îl imobiliză sub greutatea ei şi îl lovi peste 
încheietura mâinii. El scăpă arma din mână. Apoi îi trase un 
pumn zdravăn... 

Lovitura avu un efect ciudat asupra lui Schofield. Păru că îl 
aduce la realitate. Cu o uşurinţă nemaipomenită o apucă pe 
Mother de încheietura mâinii stângi cu două degete şi i-o răsuci. 
Mother urlă de durere şi Schofield, controlându-şi centrul de 
greutate, o aruncă de pe el. 

Apoi rămaseră amândoi nemişcaţi. 

Stăteau faţă în faţă pe stânca biciuită de vânt şi de ploaie, în 
poziţie de luptă. 

— N-am să te las să faci asta, Scarecrow! strigă Mother. 

— Îmi pare rău, Mother. E prea târziu. 

Mother se mişcă. Înaintă repede, lansând un croşeu de 
dreapta devastator, însă Schofield se feri şi o lovi la rândul lui 
drept în nas. Mother încercă din nou să îl lovească, dar el, cu 
picioarele bine înfipte în noroi, evită din nou croşeul şi îi aplică o 
altă lovitură. 

Mother făcu un pas înapoi, împleticindu-se, apoi reveni pe 
poziţie. 

— Va trebui să faci ceva mai mult decât atât ca să scapi de 
mine! 

Se azvârli din nou asupra lui, intră în el cu umerii, în stilul 
unui jucător de fotbal american, îl luă pe sus şi se prăbuşiră 


320 


amândoi. 


Aloysius Knight şi Rufus stăteau în ploaie lângă avion şi 
priveau lupta ca nişte spectatori uluiţi. 

Rufus făcu un pas înainte dorind să intervină, însă Knight îl 
opri aşezându-şi uşor mâna pe pieptul lui, fără a-şi lua ochii de 
la cei doi care se luptau. 

— Nu, zise el. Este răfuiala lor. 


Schofield şi Mother se rostogoleau în noroi, luptându-se. 
Mother păru că reuşise să-l imobilizeze când, brusc, Schofield o 
lovi cu cotul în falcă şi, cu o forţă incredibilă, o îndepărtă de pe 
el. 

El rămase nemişcat. Ea la fel. Amândoi erau plini de noroi. 
Mother se împletici uşor, obosită, însă se avântă din nou, lovind 
la voia întâmplării. 

Schofield para fiecare lovitură cu lejeritate, ca un luptător de 
arte marţiale. Mother urlă din cauza frustrării tocmai în 
momentul în care Schofield se răsuci pe un genunchi şi îi trase 
picioarele de sub ea, iar Mother căzu în fund în noroi. 

Obţinând distanţa dorită, Schofield se îndreptă către armă şi o 
culese de jos. 

— Scarecrow, nu! strigă Mother cu lacrimi în ochi. Te rog, 
Shane, nu... 


321 


2 


Dintr-un motiv necunoscut, aceste cuvinte îl făcură să se 
oprească. Schofield şovăi. Apoi îşi dădu seama de ce. De cândo 
cunoştea el, Mother nu-i spusese niciodată pe nume. Nici măcar 
atunci când petreceau timpul împreună şi nu se aflau în vreo 
misiune. 

Cobori arma câţiva centimetri şi se uită la ea. 

Era într-o stare jalnică: stătea în genunchi, acoperită de noroi 
şi cu lacrimile prelingându-i-se pe obraji. 

— Shane, zise ea, poate că lumii nu-i pasă. Poate lumea nu 
ştie că are nevoie de oameni ca tine şi ca Gant. Însă mie îmi 
pasă! Şi ştiu că am nevoie de tine! Shane, am soţ şi nepoate 
frumoase, au 13 ani şi se îmbracă la fel ca nenorocita aia de 
Britney Spears, şi am o soacră care mă urăşte de moarte. Dar îi 
iubesc pe toţi, mi-aş da şi viaţa pentru ei şi nu vreau să-i văd 
trăind într-o lume plină de suferinţă şi de moarte, care este 
condusă de nişte miliardari nenorociţi. Însă eu nu pot împiedica 
acest lucru. Nu pot. Indiferent ce aş face, indiferent cât de mult 
m-aş strădui, nu sunt suficient de deşteaptă, nu sunt suficient de 
rapidă, nu sunt suficient de bună. Însă tu eşti. Poţi să-i învingi. 
Şi ştii de ce? Eu ştiu. Am ştiut-o întotdeauna. Şi Chickadee a 
mea a ştiut şi de aceea te-a iubit. Tu poți să faci lucruri pe care 
alții nu le pot face. Mother stătea în genunchi în noroi, cu ochii 
plini de lacrimi. Shane, nu-s eu cea mai deşteaptă din lume, dar 
ştiu un singur lucru: oamenii sunt aşa cum sunt. Sunt lacomi şi 
egoişti, fac lucruri tâmpite şi habar n-au că există eroi ca tine 
care le păzesc spatele în fiecare zi. 

Schofield nu zise nimic. 

Ploaia îl lovea în faţă. 

Insă Mother reuşise să rupă vraja. 

Ochii lui prinseră din nou viaţă. 

— Nu-ţi spun niciodată Shane, zise ea. Probabil că ai observat 
asta. Dar ştii şi de ce? 


322 


Schofield rămase nemişcat, parcă încremenise. 

— Nu. De ce? 

— Pentru că nu eşti un tip oarecare. Nu eşti un „Brad” sau un 
„Chad”, sau un „Warren”. Tu eşti Scarecrow. Ticălosul de 
Scarecrow. Eşti mai mult decât un tip oarecare. Tocmai de 
aceea nu te-am tratat niciodată ca atare. Eşti mai bun decât toţi 
laolaltă. Dar dacă ieşi din joc acum, dacă alegi calea mai uşoară, 
atunci mergi pe drumul pe care l-ar fi ales Brad, Chad sau 
Warren. Şi nu-ţi stă în fire. Nu aşa ar face Scarecrow. Căci 
Scarecrow este mult mai puternic. Nu zic că viaţa ta va fi uşoară 
de-acum înainte. Nu cred că o persoană normală şi-ar putea 
reveni uşor după cele aflate de tine, dar dacă există pe lumea 
asta o persoană care să poată să îndure această durere, tu eşti 
acela. 

Schofield tăcu mult timp, apoi, în cele din urmă, spuse: 

— li voi omori pe toţi, Mother, zise el. Pe vânătorii de 
recompense care au pus mâna pe ea. Pe toţi vânătorii de 
recompense care sunt implicaţi în această vânătoare. Şi pe toţi 
membrii Comisiei Majestic-12 care au pus la cale asta. Şi când 
totul va lua sfârşit, indiferent de cum se va termina, fie că lumea 
va ieşi nevătămată din această criză, fie că totul se va duce 
naibii, îl voi găsi pe Jonathan Killian şi-am să-i zbor creierii. 

Mother zâmbi printre lacrimi. 

— Mie-mi convine. 

— Dar, Mother, adăugă el pe un ton prevestitor, nu garantez 
pentru faptele mele ulterioare. 

— Atunci cred că nu voi avea încotro şi va trebui să mă lupt 
din nou cu tine, zise Mother. 

Auzind acestea, Schofield clipi. 

Prinsese din nou viaţă. 

Mother clătină din cap. 

— Scarecrow, s-ar putea ca nimeni să nu mai spună asta, aşa 
că am să o spun în numele meu... şi al lui Ralph, şi al celor şase 
clone ale lui Britney şi al nenorocitei mele soacre: Mulţumesc. 

Schofield se apropie de ea şi îi întinse mâna. Mother i-o luă şi 
îl lăsă să o ridice din noroi. 

Inainte ca Schofield să apuce să se îndepărteze, ea îl strânse 
cu putere la pieptul ei - acoperindu-l cu trupul ei masiv -, apoi îl 


323 


sărută pe frunte şi îl conduse înapoi la avion, ţinându-şi un braţ 
după umărul lui. 

— Deja mi-e dor de ea, zise Mother în timp ce mergeau. 

— Şi mie, zise Schofield. Şi mie. 

Mergeau unul lângă celălalt. 

— Mother, îmi pare rău că te-am lovit. 

— Hei, e în regulă. Eu te-am lovit prima. 

— Îţi mulţumesc pentru că te-ai luptat cu mine. Îţi mulţumesc 
pentru că nu mi-ai dat drumul. 


324 


3 


GOLFUL NEW YORK, SUA = 
26 OCTOMBRIE, ORA 11.25 ORA LOCALA 


La exact 11 minute după ce avionul Concorde aterizase pe 
pista aeroportului John F. Kennedy, Book II şedea pe locul din 
spate, la bordul unui elicopter CH-53E Super Stallion aparţinând 
Corpului Puşcaşilor Marini. Acesta trecu în viteză pe deasupra 
Statuii Libertăţii şi a golfului New York, lăsând în urma lui 
coloşii de oţel şi sticlă care împânzeau oraşul New York. 

În spate, alături de el, se aflau 12 puşcaşi marini înarmaţi, 
aparţinând  Detaşamentului de Recunoaştere al Puşcaşilor 
Marini. 

— Aţi găsit teroriști la fabrică? strigă nedumerit Book în staţia 
sa. 
Vorbea cu şeful echipei trimise de către Departamentul 
Apărării să verifice fabrica Axon, un bărbat pe care îl chema 
Dodds. 

— Da. Toţi aparţin organizației Global Jihad, inclusiv - ţine-te 
bine - Shoab Riis. Parcă s-a dezlănțuit iadul aici. 

— Global Jihad, zise Book. Dar n-are niciun... 

Se opri brusc. 

Brusc, înțelese. 

Majestic-12 avea nevoie de un ţap ispăşitor. Şi cine era mai 
potrivit dacă nu o organizaţie teroristă? 

Căci, într-adevăr, ce-ar fi putut face Axon Corp dacă teroriştii 
Global Jihad i-ar fi furat rachetele şi navele? Dar unde a găsit 
Majestic-12 un grup autentic de terorişti Global Jihad? 

— Franţa, zise cu voce tare Book. Întotdeauna este vorba 
despre blestemata asta de Franţa. 

— Book, ce dracu’ se întâmplă? întrebă Dodds. Toată lumea 
aici este îngrozită. Acesta s-ar putea să fie cel mai mare atac 
terorist din istorie şi vor folosi propriile noastre rachete 


325 


împotriva noastră. 

— N-are nicio legătură cu terorismul, Dodds, zise Book. Este o 
chestiune de afaceri. Crede-mă, teroriştii erau deja morţi când 
au fost duşi la fabrică. Înclin să cred că serviciile secrete 
franceze i-au ajutat în taină pe membrii Comisiei Majestic-12. 
Trebuie să plec. Book, terminat. 

Book îşi întoarse din nou privirea către cargourile şi super- 
petrolierele care erau ancorate în largul Staten Island - un grup 
de monştri care aşteptau permisiunea de a intra pe râurile 
Hudson şi East River. 

Datorită Proiectului Kormoran, fiecare dintre aceste nave 
putea fi un potenţial vas de lansare a rachetelor. 


NAVĂ DE RĂZBOI / SUPERPETROLIER 
CLASA KORMORAN 
Turnul de control şi 
puntea de comandă 


trm Scară Puntea  Culoar 
principală | ridicat 


7 


Minisubmarine  Silozuri cu Pupitrul de control 
rachete Cameleon al rachetelor 


— Aşadar, care dintre ele este? întrebă pilotul. 

— Introdu coordonatele GPS 28743,05 - 4104,55, zise Book. 
Acolo găsim vasul. 

Pilotul potrivi coordonatele GPS. Book verifică pentru a o suta 
oară lista de lansare de pe minicomputerul pe care îl ţinea în 
mână. După ce vorbise mai devreme cu Schofield, el şi Scott 
Moseley calculaseră locaţiile GPS ale ultimelor două nave- 
lansatoare Kormoran. 


326 


Sursă/Sistem livrare/W-H/Origine/Ţintă/Oră 


Hopewell/Taep'o-Dong-2/N-8/11900.00-2327.00( Strâmtoarea Taiwan)/11622,50- 
4000,00(Beijing)/12.30 

Hopewell/Taep'o-Dong-2/N-8/11900.00-2327.00( Strâmtoarea Taiwan)/11445,80-2243,25 
(Hong Kong)/12.30 

Whale/Shahab-5/1N76/07040,45-2327,00( Marea Arabiei)/07725,05-2958,65( New 
Delhi)/12.45 


Whale/Shahab-5/[N76/07040,45-2327,00(Marea Arabiei)  07332,60-3230,55( Islamabad)/ 
12.45 


Apoi el şi Moseley marcaseră poziţia tuturor navelor pe o 
hartă a lumii: 


Câte erau în total? 

Pe lângă cele trei superpetroliere pregătite să lanseze 
rachetele nucleare deasupra Americii, Angliei, Franţei şi 
Germaniei, mai erau încă două vase Kormoran: unul în Marea 
Arabiei - pregătit să lanseze rachete asupra Indiei şi 
Pakistanului -, iar celălalt în Strâmtoarea Taiwan, care urma să 
lanseze rachete-clonă Taep'o-Dong asupra oraşelor Beijing şi 
Hong Kong. 

— Doamne Dumnezeule... zise Book în şoaptă. 

Işi reveni din şoc şi îşi deschise dispozitivul de comunicaţii 
prin satelit. 

— Fairfax? Eşti acolo? Ce se întâmplă pe coasta vestică? 


327 


4 


OCEANUL PACIFIC, 

TREI KILOMETRI ÎN LARGUL GOLFULUI 
SAN FRACISCO 

ORA 08.25 ORA LOCALĂ 

(ORA 11.25 E.S.I. SUA) 


Dave Fairfax se afla şi el la bordul unui elicopter Super 
Stallion, flancat de o altă trupă de puşcaşi marini. Işi mişca 
piciorul drept fără încetare - era un tic nervos care îi trăda 
teama. 

Purta o cască prea mare pentru el şi o vestă antiglonţ şi mai 
mare, iar în poală ţinea o unitate de conectare la satelit în timp 
real. Se simţea foarte mic în comparaţie cu puşcaşii marini care 
îl înconjurau. 

În acel moment, elicopterul Super Stallion la bordul căruia se 
afla se lăsă în jos deasupra apelor Pacificului, îndreptându-se 
către un superpetrolier care lăsase ancora şi stătea nemişcat în 
largul coastei oraşului San Francisco. 

— Salut, Book! strigă Fairfax în staţia pe care tocmai o 
primise. Am găsit superpetrolierul şi e unul uriaş. Se află exact 
unde trebuie să fie; poziţia lui se potriveşte cu coordonatele GPS 
pe care mi le-ai dat. Navă identificată ca fiind MV Jewel, 
înregistrată la Atlantic Shipping Company, în Norfolk, Virginia, 
o filială ascunsă a companiei Axon. g 

Fairfax continua să-şi bâţâie piciorul. Işi dorea să nu mai facă 
asta. 

— Ah, şi am obţinut numărul prim Mersenne, zise el. 
Dumnezeule, omule, numerele Mersenne formează o parte 
grozavă a matematicii. Se cunosc doar 39 de numere, dar unele 
dintre ele pot fi lungi, conținând 2 milioane de cifre. Constituie 
un tip de număr prim foarte rar. Se obțin prin aplicarea unei 
formule stricte: Numărul Prim Mersenne = 2* - 1, unde „p” este 


328 


un număr prim şi rezultatul este tot un număr prim. 3 este 
primul număr prim Mersenne pentru că 2? - 1 =3, şi atât 2, cât 
şi 3 sunt numere prime. Aşadar, încep ca numere mici şi ajung 
să fie foarte lungi. Cel de-al şaselea număr prim Mersenne este 
131071. La baza lui stă numărul prim 17. Adică, 21-1 = 131071, 
care este tot prim... 

— Deci rezultatul este 131071, îl întrerupse Book. 

— Aăâă, da, răspunse Fairfax. 

— O să-i spun lui Scarecrow, zise Book. Mulţumesc, David. 
Terminat. 

Semnalul se întrerupse. 

Fairfax se încruntă când îşi privi piciorul care nu îl asculta. 

— E din cauza misiunii, domnule Fairfax, zise comandantul 
puşcaşilor marini, Trent, arătând cu capul înspre piciorul lui. 
Dar, dacă Scarecrow ţi-a încredinţat această misiune, înseamnă 
că poţi să-i faci faţă. 

— Mă bucur că el crede că pot să fac faţă, bombăni Fairfax. 

Elicopterul se îndrepta huruind către superpetrolier. 


329 


CANALUL. MÂNECII, 

LA NORD DE CHERBOURG, FRANŢA 

26 OCTOMBRIE, ORA 17.25 ORA LOCALĂ 
(ORA 11.25 E.S.T.SUA) 


Black Raven ţâşni ca un glonţ prin ploaia care cădea, cu 
reflectoarele aprinse, înaintând cu viteză, sus, deasupra unei 
constelații de lumini aparţinând unui superpetrolier aflat în 
Canalul Mânecii. 

În timp ce Rufus, Mother şi Knight cercetau apele în căutarea 
tintei lor, Schofield vorbea prin staţie cu Book II. 

— În regulă, îţi trimit toate informaţiile acum, se auzi vocea 
lui Book. 

Agenda electronică a lui Schofield scoase un sunet: 
înregistrase toate hărţile trimise de Book, pe care erau 
însemnate poziţiile navelor Kormoran. Schofield făcu ochii mari 
când văzu locaţiile: Marea Arabiei, Strâmtoarea Taiwan... 

— Şi Fairfax a găsit cel de-al şaselea număr prim Mersenne, 
zise Book. Este 131071. 

— 131071... zise Schofield, notându-şi numărul în palmă. 
Mulţumesc, Book. Spune-i lui David că voi lua legătura cu el cât 
voi putea de repede. Scarecrow, terminat. 

Apoi schimbă canalul şi luă legătura cu ambasada Statelor 
Unite din Londra. 

— Domnule Moseley, ce veşti aveţi despre submarinele 
noastre? 

— Am o veste bună şi una proastă, se auzi vocea lui Scott 
Moseley. 

— Vreau să aud vestea bună. 

— Vestea bună este că avem submarine, clasa Los Angeles, 
poziţionate în Marea Arabiei şi în Strâmtoarea Taiwan - sunt 
destul de aproape ca să distrugă navele lansatoare de rachete 


330 


aflate în aceste locaţii. 

— Şi vestea proastă? 

— Vestea proastă se referă la celelalte trei nave lansatoare de 
rachete: din New York, San Francisco şi Canalul Mânecii. Vor 
trage mult mai devreme. Nu avem niciun submarin 688 prin 
apropiere, care să ajungă la timp în apropierea acestor nave. 
Book şi Fairfax vor fi nevoiţi să urce la bordul lor şi să le 
dezactiveze la faţa locului, la bord. 

— În regulă, zise Schofield. 

— L-am găsit! zise Rufus, arătând cu degetul către un 
superpetrolier care aruncase ancora şi se legăna pe valurile 
oceanului. Puntea era luminată de proiectoare puternice - părea 
a fi doar unul dintre multele superpetroliere uriaşe care 
aşteptau în largul coastei franceze. Transponderul l-a identificat 
ca fiind superpetrolierul MV Talbot, iar locaţia sa se potriveşte 
perfect cu coordonatele GPS. 

— Bravo, Rufus! zise Schofield. Domnule Moseley, mulţumesc 
pentru ajutor. Acum trebuie să mă apuc de treabă. 

Schofield se întoarse către Knight şi către Mother: 

— Ne ocupăm de superpetroliere în ordinea în care acestea 
sunt programate să lanseze rachetele. Mai întâi distrugem nava 
asta, apoi o ştergem de aici şi le dezactivăm pe celelalte de la 
distanţă, dintr-un loc sigur. Vă convine? 

— Mie, da, zise Knight. 

— Să distrugem nenorocita asta de navă! spuse Mother. 

— Ţineţi-vă bine, oameni buni! zise Schofield, cu o expresie 
fioroasă întipărită pe faţă. Trecem la treabă. 


331 


CANALUL MÂNECII | 
ORA 17.30 ORA LOCALĂ 
(ORA 11.30 ÎN NEW YORK) 


Avionul Black Raven se lăsă mai jos, zburând deasupra punţii 
principale a superpetrolierului şi trecând razant peste traversele 
de care erau fixate proiectoarele navei. 

Afară era o ploaie torențială biciuitoare. 

Fascicule de lumină brăzdau cerul. 

Uşile magaziei de bombe a avionului se deschiseră şi trei 
siluete începură să coboare în rapel: Schofield, Knight şi 
Mother. 

Toţi trei erau înarmaţi - pistoale-mitralieră MP-7, pistoale 
Glock, puşti de vânătoare Remington -, mulţumită arsenalului 
aflat la bordul avionului. Schofield şi Mother purtau două veste 
utilitare de rezervă pe care Knight le păstrase la bordul 
avionului său. 

Cei trei coborâră pe puntea extrem de lungă a navei Talbot, în 
faţa turnului de control, în timp ce deasupra lor Black Raven se 
îndepărtă sfâşiind cerul. 

Ajunseră la ţanc. 

De îndată ce Schofield şi ceilalţi atinseră puntea, în zonă se 
dezlănţui focul, deschis de doi lunetişti care se aflau în turnul de 
control. 


GOLFUL NEW YORK 
COASTA DE ESI, SUA 


Exact în aceeaşi clipă, pe partea cealaltă a Atlanticului, Book 
II şi trupa sa de puşcaşi marini atacau superpetrolierul 
Ambrose, acostat în Golful New York. 

La fel ca şi Schofield, coborâră în rapel din elicopter pe 


332 


puntea lungă a superpetrolierului. 

Tot ca şi Schofield, nimeriseră în foc deschis. 

Totuşi, spre deosebire de Schofield, nu aveau avantajul 
întunericului şi al ploii torențiale. În partea aceasta de lume era 
11.30 dimineaţa. Era în plină zi. 

Cei doi lunetişti îi aşteptau în interiorul punţii de comandă a 
navei Ambrose şi deschiseră focul înainte ca oamenii lui Book să 
ajungă la capătul frânghiei pe care coborau din elicopter. 

Doi puşcaşi marini fură omorâţi şi căzură imediat. 

Book ateriză greoi pe punte şi începu să tragă. 


SAN FRANCISCO 
COASIA DE VESI, SUA 


Acelaşi lucru se întâmpla şi pe Coasta de Vest. Trupa lui 
Fairfax invadă superpetrolierul Jewel, iar asupra lor căzu o 
rafală de gloanţe trasă de lunetiştii care se aflau în turnul de 
control. 

Însă oamenii lui Trent anticipaseră acest lucru. 

Ţintaşul lor, aflat în uşa deschisă a elicopterului Super 
Stallion, îi elimină pe ambii lunetişti inamici cu două focuri de 
armă. 

Puşcaşii marini invadară superpetrolierul, aterizând pe 
acoperişul turnului său de control - cu David Fairfax alergând în 
mijlocul lor. 

Descoperiră ascunzişul lunetiştilor pe puntea de comandă a 
navei: doi lunetişti trăgeau prin ferestrele de control ale punţii, 
care le ofereau o bună vizibilitate. 

Aceştia erau afro-americani şi purtau uniforme militare de 
luptă kaki, de provenienţă africană. 

— Ce naiba?! zise Andrew Trent când văzu insigna de pe 
umerii lor. 

Ambii lunetişti purtau insigna armatei eritreene. 


CANALUL. MÂNECII 


Fulgerul lumina cerul, valurile se spărgeau de părţile laterale 
ale superpetrolierului, tunetul bubuia, gloanţele ciuruiau partea 


333 


din faţă a punţii. 

Knight şi Mother îi eliminară pe cei doi lunetişti de pe puntea 
de comandă a navei Talbot cu o rafală de foc. 

— Trebuia să-mi dau seama! strigă Schofield în timp ce 
înaintau în fugă de-a lungul punţii către uşa de la baza turnului 
de control. Killian nu avea cum să lase nepăzită nava asta! 

— Cine-s ăştia? Pe cine a angajat să păzească nava? strigă 
Mother. 

În drumul lor spre turn, descoperiră o trapă mare de acces în 
punte. Knight şi Schofield o deschiseră şi fură întâmpinați de o 
rafală asurzitoare de foc automat şi de o scară verticală care 
dispărea în încăperea vastă în care se aflau rachetele. 

Însă ceea ce le aflaseră atenţia lui Schofield şi lui Knight fu 
ceea ce se afla la baza scării. 

Sursa rafalei de foc. 

Spre marea lor surpriză, văzură o trupă de soldaţi de 
comando în uniforme negre, care îşi agitau armele Uzi şi M-16 
cu o precizie extraordinară şi trăgeau cu înverşunare către o 
ţintă inamică nevăzută. 


Schofield lăsă trapa jos. 

— Cred că am dat peste o altă luptă, zise el. 

— Ce-ai văzut acolo jos? strigă Mother. 

— Se pare că nu noi suntem primii sosiți pe acest 
superpetrolier, zise Schofield. 

— Poftim?! Cine-i acolo jos? 

Schofield şi Knight schimbară o privire. 

— Nu prea multe trupe de elită folosesc arme Uzi în zilele 
noastre, zise Knight. Zemir. Eu zic că este trupa de comando 
Sayaret Tzanchanim. 

— De acord, încuviinţă Schofield. 

— Îmi spune şi mie cineva, vă rog, ce se întâmplă aici? strigă 
prin ploaie Mother. 

— Eu cred, începu Schofield, că am fost devansaţi de singurul 
om din lume care ştie să dezactiveze sistemul de securitate 
CincLock. E tipul ăla, Zemir, de la Forţele Aeriene Israeliene al 
cărui nume apare pe listă, însoţit de o trupă de şoc formată din 
cei mai buni soldaţi israelieni, Sayaret Tzanchanim, care îi 


334 


păzesc spatele. 

— Hei, ziua asta a fost atât de ciudată, încât nu mă mai miră 
nimic, zise Mother. Şi-acum, încotro? 

Schofield se uită la ceas. 

Ora 17.35. 

11.35 în New York. 

Zece minute până la lansare. 

— Îi lăsăm pe israelieni să se lupte jos. La naiba, îl las pe 
Zemir să facă pe eroul şi să dezactiveze rachetele alea. Iar noi 
intrăm în turn. Vreau să văd ce-i cu lunetiştii ăia. Să vedem cu 
cine avem de-a face, înainte de a cobori în mijlocul haosului de 
jos să-l ajutăm pe Zemir. 

Ajunseră la uşa de la baza turnului, o deschiseră larg şi fură 
întâmpinați de lumina orbitoare a reflectorului unui elicopter. 

Schofield se întoarse în prag, ploaia lovindu-i faţa. 

— Oh, nu-mi vine să cred... zise el. 

Pe puntea lată şi lungă a superpetrolierului, la 100 de metri 
depărtare, cu reflectorul scanând zona, tocmai ateriza un 
elicopter Alouette, care fusese evident furat. 

Atinse puntea. 

Din el ţâşniră afară trei bărbaţi îmbrăcaţi în uniforme de luptă 
ruseşti, ţinând în mână pistoale-mitralieră Skorpions. 

Erau Dmitri Zamanov şi ultimii soldaţi rămaşi ai unităţii 
Skorpions. 

— La dracu’! Am uitat, zise Knight, preţul pus pe capul tău 
este încă valabil. Este Zamanov. Să fugim! 


335 


7 


Intrară în turnul de control. Urcară pe o scară. leşiră pe 
punte. 

17.36. 

Schofield auzi vocea lui Fairfax în căşti: 

— Scarecrow, am pus stăpânire pe puntea de comandă a 
superpetrolierului din San Francisco. Lunetiştii inamici purtau 
uniformele armatei eritreene... 

Schofield se îndreptă ţintă către trupurile lunetiştilor. 

Soldaţi africani. Soldaţi de comando. Uniforme kaki. Căşti 
negre. Pe umeri aveau o stemă, însă nu era cea a Eritreii. 

De fapt, era emblema comandoului de elită al armatei 
Nigeriei: Garda Prezidenţială. 

Ca mulţi veterani ai războaielor civile din Nigeria, soldaţii 
care făceau parte din Garda Prezidenţială nigeriană erau ucigaşi 
pregătiţi de CIA care în trecut luptaseră atât împotriva 
propriilor concetăţeni, cât şi împotriva naţiunilor inamice. Pe 
străzile din Lagos şi Abuja, Garda Prezidenţială era cunoscută 
sub o altă denumire: „Brigada morţii”. 

Era echipa care îl proteja pe Killian. 

Acolo sus erau doi lunetişti. Şi mai mulţi soldaţi jos, păzind 
silozurile cu rachete - inamicii nevăzuţi cu care se luptau în acel 
moment israelienii. 

— Domnule Fairfax, ai spus că ai tăi sunt eritreeni? 

— Exact. 

— Nu nigerieni? 

— Nu. Puşcaşii marini care mă însoțesc confirmă lucrul ăsta. 
Este, în mod cert, emblema Eritreii. 

„Eritrea?” gândi Schofield. 

— Scarecrow! zise Mother, deschizând larg uşa magaziei. 
Patru saci de cadavre zăceau pe pardoseala magaziei. Mother 
trase repede fermoarul unui sac şi lăsă să se vadă cadavrul în 
descompunere al unui terorist din organizaţia Global Jihad. 


336 


— Ah, acum înţeleg, zise Schofield, sunt pe post de tapi 
ispăşitori. Porni staţia: Domnule Fairfax, spune-le puşcaşilor 
marini să fie cu ochii în patru. Cu siguranţă, sunt mai mulţi 
soldaţi africani în cala principală, care păzesc silozurile. Imi 
pare rău, David, încă nu s-a terminat. Trebuie să treci de aceste 
trupe şi să ajungi cu unitatea de conectare prin satelit la o 
distanţă de 18 metri de pupitrul de control al rachetelor ca eu să 
le pot dezactiva. 

— Recepţionat, se auzi vocea lui Fairfax. Ne ocupăm de 
situaţie. 

Mother i se alătură lui Knight, care stătea la fereastra punţii 
de comandă, căutându-l din priviri pe Zamanov. 

— Îl vezi? întrebă Mother. 

— Nu, ticălosul ăsta rus s-a făcut nevăzut, zise Knight. Cred a 
luat-o pe urmele lui Zemir. 

Brusc, vocea lui Rufus răsună în căştile lor: 

— Şefii”! Scarecrow! De superpetrolier se apropie o nouă 
ambarcaţiune. Un fel de şalupă. Pare a fi Garda de Coastă 
franceză. 

— Dumnezeule! exclamă Schofield. 

Se duse la fereastră şi văzu o barcă mare, albă apropiindu-se 
de ei către tribord. 

Lui Schofield nu-i venea să creadă. 

Pe lângă „Brigada morţii” nigeriană, trupele de şoc israeliene 
şi vânătorii de recompense ruşi care se aflau deja la bordul 
superpetrolierului, mai venea şi un grup de poliţişti ai Gărzii de 
Coastă franceze! 

— Nu-i Garda de Coastă, zise Knight, uitându-se prin binoclul 
cu infraroşu. 

Cu ajutorul lui văzu o şalupă mare, albă, care despica valurile. 
Văzu prora tăioasă, tunul mare de pe puntea din faţă şi 
timoneria cu hublouri care erau împroşcate cu sânge. 

La timonă stăteau bărbaţi înarmaţi. 

— Este Demon Larkham şi trupa sa IG-88, zise Knight. 


17.38 
7 minute până la lansare. 
— Fir-ar să fie, mai mulţi vânători de recompense, zise 


337 


Schofield. Rufus, poţi să-i elimini? 

— Îmi pare rău, căpitane, nu mai am rachete. Le-am folosit pe 
toate ca să distrug portavionul francez. 

— Bine, bine... zise Schofield gânditor. În regulă, Rufus, 
urmează instrucţiunile tale, bine? Dacă nu vom reuşi să 
dezactivăm rachetele la timp, vom avea nevoie de ajutorul tău 
mai târziu. 

— Recepţionat. 

Schofield se întoarse, în continuare căzut pe gânduri. Totul se 
desfăşura prea repede. Simţea că situaţia îi scapă de sub 
control. Rachete de dezactivat, israelienii erau deja la bord, 
soldaţii nigerieni, mai mulţi vânători de recompense... 

— Concentrează-te! strigă el. Gândeşte, Scarecrow! Care este 
scopul tău final? 

„Să dezactivez rachetele. Trebuie să dezactivez rachetele 
până la ora 17.45. Restul trece pe planul doi.” 

Işi aruncă ochii spre un lift din spatele punţii de comandă. 

— Coborâm în cală, zise el. 

Ora 17.39. 


GOLFUL NEW YORK 
ORA 11.39 


Puşcaşii marini care îl însoțeau pe Book încercau să se 
ascundă, în plină zi, pe puntea din faţă a superpetrolierului. 
Book se strecură printr-o trapă a punţii şi alunecă pe o scară în 
întuneric, urmat de escorta sa de puşcaşi marini. 

Ajunse jos şi aruncă o privire împrejur. Se afla într-o cală 
întunecată, lungă de 300 de metri. O duzină de silozuri 
cilindrice care conţineau rachete se întindeau în întuneric, 
asemenea unor coloane uriaşe care susțineau tavanul. 

Intinşi pe jos în faţa celui mai îndepărtat siloz, ascunzându-se 
în spatele unei baricade bine fortificate, alcătuite din containere 
de oţel şi stivuitoare, se afla o echipă de comando formată din 
soldaţi africani înarmaţi până în dinţi. 


CANALUL. MÂNECII 
ORA 17.39 


338 


Uşile liftului se deschiseră, lăsând să se vadă partea dinspre 
pupa a calei principale. Schofield, Knight şi Mother ieşiră din 
lift, cu armele pregătite. 

Cala în care se aflau rachetele erau enormă - un interior vast 
de mărimea a trei terenuri de fotbal american care se întindea la 
nesfârşit. În prima jumătate din faţă se aflau silozurile cu 
rachetele Cameleon: cilindri înalţi din titan ranforsat care se 
întindeau până sub puntea din faţă a superpetrolierului. În 
interiorul lor: cea mai distrugătoare armă a omenirii. 

În secţiunea din faţă a navei tocmai se dădea o luptă 
crâncenă. 

O duzină de soldaţi de comando nigerieni erau întinşi pe jos 
sub cele mai îndepărtate silozuri cu rachete, supraveghind 
pupitrul de comandă al rachetelor - montat pe o platformă 
ridicată la 3 metri de la podea pe nişte bare de oţel, iar 
Schofield trebuia să ajungă la 18 metri faţă de aceasta pentru a 
putea dezactiva rachetele. 

Nigerienii erau poziţionaţi în spatele unei baricade solide şi 
trăgeau cu mitralierele şi aruncau cu grenade înspre atacatorii 
lor israelieni. Gloanţele şi grenadele loveau silozurile, dar nu 
provocau nicio stricăciune - pereţii silozurilor erau extrem de 
rezistenți. Între Schofield şi acest câmp de luptă se aflau tot 
felul de provizii: containere de marfa, piese de schimb pentru 
rachete, până şi două minisubmarine galbene cu capsulă sferică 
din sticlă, care erau suspendate cu nişte lanţuri de sus, lângă 
pasarelele tavanului. 

Schofield le recunoscu ca fiind submarinele modificate ASDS - 
Sisteme Avansate de Transport SEAL. Prevăzute cu o sferă din 
sticlă, aceste minisubmarine, care pot străbate apa mai puţin 
adâncă, erau deseori folosite de către Corpul Puşcaşilor Marini 
al Statelor Unite pentru a efectua o inspecţie vizuală a corpului 
exterior al unui portavion sau al unui submarin cu rachete 
balistice şi a folosi informaţiile în planurile de sabotaj. Era 
evident că un proiect atât de important cum era Proiectul 
Kormoran - Cameleon trebuia să conțină astfel de 
minisubmarine. 

17.40. 


339 


Schofield, Knight şi Mother ţâşniră în faţă, aplecându-se şi 
înaintând în zigzag printre provizii, urmărind lupta care se 
dădea. 'Tocmai atunci israelienii lansară un atac necruţător. 
Trimiseră 3 oameni înspre dreapta ca să distragă atenţia 
nigerienilor, apoi loviră baricada nigeriană lansând grenade 
dinspre partea stângă. Grenadele ţâşniră de-a lungul calei - trei 
dâre de fum alb zburând împreună - şi loviră baricada nigeriană. 

Parc-ar fi fost aruncat în aer un baraj. 

Nigerienii zburară în aer. Unii urlau, alţii erau cuprinşi de 
flăcări. Israelienii înaintau în fugă, ucigându-i pe nigerieni, 
împuşcându-i în cap. În tot acest timp, o poartă uriaşă de oţel, 
folosită pentru încărcare şi fixată în peretele de la tribord, 
începu să se deschidă, ridicându-se în aer cu ajutorul unui 
mecanism cu roţi. 

Poarta masivă se deschise de tot şi o rampă de îmbarcare, lată 
şi fabricată din oţel, fu lăsată la podea din afara deschiderii. 
Asemenea unui echipaj de pirați din secolul al XVI-lea care urcă 
la bordul unui galion, tot aşa şi oamenii unităţii IG-88 inundară 
cala cu rachete, năvălind înăuntru din şalupa care aparţinea 
Gărzii de Coastă şi pe care o furaseră. Trăgeau încontinuu cu 
armele lor MetalStorm. 


Schofield văzu cum, atacați de cel puţin 20 de soldaţi IG-88 
care trăgeau necontenit, luptătorii israelieni, trupa de asalt 
Sayaret Tzanhim, împresurară zona din jurul pupitrului de 
comandă al rachetei. Se aşezară într-un semicerc strâns în jurul 
platformei unde se afla pupitrul de control, cu faţa către pupa şi 
trăgeau necontenit cu armele lor în soldaţii IG-88. 

Sub protecţia lor, conducătorul israelienilor, care nu putea fi 
altul decât Simon Zemir, urcă pe platforma de oţel şi merse 
direct la pupitru, deschise o servietă şi scoase o unitate de 
dezactivare CincLock VII. 

— Ticăloşii ăştia de israelieni, zise Mother. Există vreun 
aparat de înaltă tehnologie pe care să nu-l fi furat de la Statele 
Unite? 

— Probabil că nu, zise Schofield, dar azi sunt prietenii noştri 
cei mai buni. Noi stăm cu ochii pe ei, în timp ce ei stau cu ochii 
pe Zemir. 


340 


17.41. 

Schofield urmări din spatele silozului cum unitatea CincLock a 
lui Zemir se lumină ca un laptop şi cum Zemir îi privea ecranul, 
îndoindu-şi degetele şi pregătindu-se pentru procesul de 
dezactivare ce avea să se desfăşoare. 

„Va dezactiva sistemul rachetelor, gândi Schofield. Excelent! 
S-ar putea să scăpăm de aici fără prea multă bătaie de cap.” 

Dar, spre groaza lui, Schofield zări trei siluete întunecate care 
se lăsau în jos, deasupra pupitrului, pe nişte frânghii agăţate de 
grinzile calei. 

Niciunul dintre soldaţii Sayaret Tzanhim nu le observă. Erau 
prea ocupați să tragă asupra lui Demon Larkham şi a oamenilor 
acestuia. 

— Nu, zise Schofield în şoaptă. Nu, nu, nu... 

Cele trei siluete alunecau pe frânghii cu o viteză uluitoare. 
Erau Zamanov şi cei doi soldaţi ai săi. Coborau pe frânghii de pe 
puntea din faţă, printr-o trapă de lângă proră. 

Schofield ieşi din ascunzătoare şi strigă, încercând să se facă 
auzit în tot acel vacarm de Împuşcături, dar degeaba. 

— In spatele tău! _ 

Bineînţeles, israelienii răspunseră imediat. Începură să tragă 
înspre el. Zemir îşi ridică privirea, gata să înceapă procesul de 
dezactivare. Schofield se ascunse din nou în spatele silozului, se 
trânti la pământ şi aruncă din nou o privire din ascunzătoarea 
sa. Îi văzu pe cei trei soldaţi Skorpions lăsându-se uşor pe 
platformă la câţiva metri în spatele lui Zemir, care era foarte 
concentrat. 

Schofield privi neajutorat cum, în mijlocul focului tras de 
israelieni, Zamanov înainta furişându-se, îşi scoase sabia 
Cossack şi îi reteză capul lui Zemir cu o mişcare orizontală 
precisă. 


Din acea clipă, Shane Schofield rămase ultima persoană în 
viaţă de pe lista de vânătoare. 

Şi singurul om din lume capabil să dezactiveze sistemul de 
securitate CincLock VII. 


Capul lui Zemir căzu de pe umeri. Nici măcar nu începuse 


341 


dezactivarea sistemului. Schofield rămase cu gura căscată: 

— Nu-mi vine să cred! 

Unul dintre soldaţii Sayaret Tzanhim aruncă o privire peste 
umăr tocmai în momentul în care trupul decapitat al lui Zemir se 
prăvăli de pe platformă şi căzu pe podea, împroşcând cu sânge 
peste tot. Il văzu pe Zamanov îndesând capul lui Zemir în 
rucsacul său şi urcând înapoi pe frânghie. 

Apărându-l pe Zamanov, ceilalţi doi soldaţi Skorpions îl 
împuşcară pe soldatul israelian în faţă. Alţi doi soldaţi Sayaret 
Tzanhim fură împuşcaţi din altă direcţie. 

Focurile veneau din ambele direcţii, forţe gemene ale 
vânătorilor de recompense asaltând echipa de soldaţi de 
comando israelieni. Când soldaţii Sayaret Tzanhim rămaşi 
observară trupul neînsufleţit al lui Zemir şi pe soldaţii Skorpions 
urcând pe frânghii, deveniră dezorientaţi şi, asaltaţi de focurile 
necontenite trase de soldaţii IG-88, rupseră formaţia. 

Fură decimaţi. 

Soldaţii IG-88 îi copleşiră. În câteva secunde, toţi soldaţii 
israelieni erau morţi. 

17.42. 

Luptătorii IG-88 preluară comanda baricadei. Demon Larkham 
se plimba asemenea unui general învingător prin blocada 
inamică. Arătă cu degetul înspre tavan, către Zamanov şi 
soldații săi, care urcau pe frânghii, având la ei capul lui Zemir. 


Cei trei luptători Skorpions ajunseră la tavan, în dreptul unei 
trape deschise a cargoului. Cei doi soldaţi ai lui Zamanov ieşiră 
primii prin trapă pe puntea din faţă udată de ploaie, apoi se 
întoarseră către conducătorul lor care le înmână rucsacul în 
care se afla capul lui Zemir. 

Focuri de mitralieră le sfâşiară trupurile. 

Trupurile celor doi soldaţi Skorpions se scuturară violent, din 
piepturile lor ţâşnind sângele. O trupă IG-88 formată din şase 
oameni îi aştepta în ploaie. Demon Larkham anticipase acest 
lucru şi trimisese o a doua echipă pe puntea din faţă. 

Rucsacul care conţinea capul lui Zemir căzu pe punte, iar 
soldaţii IG-88 se îndreptară în fugă către el şi îl luară de pe jos. 

Copleşit numeric, Zamanov se lăsă jos, apoi se îndreptă spre o 


342 


pasarelă care se afla undeva sus, deasupra calei cu rachete, şi 
dispăru în întuneric. 

Jos, în cală, Schofield încremenise. Nu-i venea să creadă. Cu 3 
minute înainte de lansarea rachetelor nucleare, Zemir fusese 
omorât, iar soldaţii IG-88 puseseră stăpânire pe pupitrul de 
control. Erau 20 de oameni, cu arme MetalStorm! 

Trebuia să le distragă atenţia de tot. 

— Vorbeşte cu Rufus, îi spuse el lui Knight. 

— Eşti sigur? 

— Este singura cale. 

— Bine, zise Knight. Eşti nebun de-a binelea, căpitane 
Schofield! Apoi Knight luă legătura prin staţie cu pilotul său. 
Rufus, cum stăm cu planul B? 

Se auzi vocea lui Rufus: 

— Am pus mâna pe cea mai apropiată de voi! E uriaşă! Mă 
aflu la 100 de metri depărtare, cu motoarele pornite şi mă 
îndrept spre voi! 


La 100 de metri depărtare de Talbot un al doilea 
superpetrolier înainta prin furtună cu Rufus la cârma lui. 

Aşteptând ca să-i fie descărcată marfa la Cherbourg, uriaşa 
navă de transport de 110 000 de tone MV Eindhoven se odihnea 
în Canalul Mânecii, cu motoarele oprite, când Rufus aterizase cu 
avionul pe puntea acesteia. 

Din fericire pentru Rufus, nava fusese părăsită, căci cei şase 
marinari luaseră hotărârea înţeleaptă de a fugi cu o barcă de 
salvare când Rufus deschisese focul, trăgând în geamurile punţii 
de control cu două mitraliere M-16. 

— Ce vrei să fac? strigă el în staţie. 


Aflat la bordul navei Talbot, Schofield analiza situaţia. Planul 
lui Rufus trebuia aplicat doar într-o situaţie extremă şi 
reprezenta un mijloc prin care Schofield putea scufunda 
superpetrolierul fals în cazul în care nu reuşea să dezactiveze 
rachetele. 

Aruncă o privire înspre pupitrul de control şi înspre baricadă 
şi, brusc, încremeni. Demon Larkham se uita direct la el. Li 
observase. 


343 


Demon zâmbi. 
— Rufus, izbeşte-te de noi! zise Schofield. 


344 


8 


17.42.10. 

Oamenii lui Demon Larkham ţâşniră de după baricadă, 
înaintând în zigzag printre silozurile cu rachete şi trăgând cu 
armele lor MetalStorm. 

Veneau după Schofield. 

Schofield îi conduse pe Mother şi pe Knight către o barcă de 
salvare care se afla lângă o uşă deschisă a calei de mărfuri, pe 
partea dinspre tribord. 

— Repede! strigă el. Urcaţi! 

Se ascunseră în barca de salvare şi începură să tragă şi ei. 
Soldaţii IG-88 se apropiau. Schofield trăgea necontenit. La fel 
făceau şi Mother şi Knight, încercând să-i ţină la depărtare până 
când sosea Rufus. 

Dar soldaţii IG-88 avansau în continuare. 

— Haide, Rufus! zise Schofield cu voce tare. Unde eşti...? 


Apoi, ca prin minune, Rufus îşi făcu apariţia. 


345 


9 


Parcă venise sfârşitul lumii. Sunetul ascuţit de metal care se 
loveşte de metal. Coliziunea dintre cele două superpetroliere pe 
suprafaţa apei Canalului Mânecii învăluite în lapoviţă oferi o 
privelişte incredibilă. 

Două dintre cele mai mari obiecte mişcătoare din lume - 
având fiecare o lungime de aproape 300 de metri şi cântărind 
mai mult de 100 000 de tone - se izbiră cu o viteză uluitoare. 

Eindhoven, superpetrolierul furat de Rufus, intră în plin cu 
prora în partea laterală dinspre babord a navei Talbot, lovind-o 
perfect perpendicular. 

Prora ascuţită a navei Findhoven tăie ca un cuţit partea 
laterală a navei Talbot, intrând în ea ca un berbec. Partea 
laterală dinspre babord a navei Talbot se îndoi înăuntru. Apa 
începu să năvălească prin spărtura făcută de prora navei 
Eindhoven. 

Şi, ca un boxer care se clatină în urma unei lovituri primite, 
întregul superpetrolier se cutremură puternic ca urmare a 
impactului. Mai întâi, se înclină înspre tribord - atât de puternic 
fusese impactul -, apoi, cum apa începuse să pătrundă în 
interior, superpetrolierul lansator de rachete începu să se 
încline puternic şi dramatic înspre babord. Apoi se prăbuşi pe 
partea stângă şi începu să se scufunde cu repeziciune. 


Priveliştea în interiorul calei cu rachete a navei Talbot l-ar fi 
făcut până şi pe Noe să înghită cu noduri. Aici impactul fusese 
colosal. Nici măcar Schofield nu fusese pregătit pentru lovitura 
extraordinară sau pentru brusca apariţie a prorei ascuţite, care 
pătrunsese prin peretele calei dinspre babord. 

Drept răspuns, cala se legănă înspre tribord, aruncându-i pe 
toţi de pe picioare. Apoi apa începu să dea năvală în cală prin 
spărtura uriaşă. 

Un val enorm de apă, înalt de 3 metri şi extrem de puternic, 


346 


invadă cala, înghițind într-o clipită mai mulţi soldaţi IG-88 şi 
luând pe sus stivuitoare, containere de marfă şi componente de 
rachete. 

Apa pătrunse pe sub barca de salvare şi o ridică, iar Schofield 
eliberă imediat barca din gruie, pornindu-i motorul, în câteva 
secunde, pardoseala calei fu acoperită în totalitate de apă, 
nivelul acesteia continuând să crească. 

Din cauza apei, nava Talbot se înclină cel puţin 30 de grade la 
babord către spărtura uriaşă, iar Schofield, ţâşnind cu barca de 
salvare pe suprafaţa apei, văzu cum întreaga cală începu să se 
rostogolească. 


17.42.30 

Văzută din exterior, priveliştea era destul de neobişnuită. 
Nava Eindhoven era în continuare înfiptă în partea laterală a 
navei Talbot, în vreme ce aceasta din urmă, fiind invadată de 
apă, stătea pe jumătate înclinată pe partea sa stângă, atârnând 
literalmente de prora navei Findhoven. 

Însă atât de incredibilă era greutatea apei care năvălise în 
cală, încât nava Talbot trăgea înspre apă prora navei Eindhoven. 
Astfel, puntea principală şi cea de comandă ale navei Talbot, 
puternic înclinate la 30 de grade, rămaseră deasupra suprafeţei 
apei, în timp ce flancul său stâng trăgea în jos, înspre valuri, 
prora navei Eindhoven. 

Aflat la bordul navei Findhoven, Rufus nu avu nevoie să i se 
spună ce trebuie să facă. Alergă la avionul care era garat pe 
puntea din faţă a superpetrolierului, se urcă în carlingă şi se 
ridică în aer. 


17.43.30 

Schofield se deplasa cu repeziciune în interiorul navei Talbot 
care se umplea repede cu apă. Se mişca extrem de repede. 

Barca de salvare cu motor tăia suprafaţa apei, înaintând 
printre silozurile cu rachete acum înclinate. Mother şi Knight se 
aflau pe o parte şi pe cealaltă a bărcii, trăgând în inamicii care 
pluteau în apă. Parc-ar fi înaintat într-o barcă de viteză printr-o 
pădure împânzită cu copaci pe jumătate doborâţi. 

După impact, Demon Larkham şi majoritatea oamenilor săi se 


347 


îndreptaseră înspre tribord, singura parte a calei care se afla 
deasupra apei. Schofield însă luă drumul cel mai scurt către 
pupitrul de control al rachetelor care se afla în capătul din faţă 
al calei. 

17.43.48 

17.43.49 

17.43.50 

Barca de salvare cu motor tăia suprafaţa apei, iar cei doi 
puşcaşi credincioşi trăgeau necontenit în soldaţii IG-88, 
omorându-i. Barca de salvare ajunse lângă platforma suspendată 
pe care se afla pupitrul de control. Carcasa pupitrului de control 
era şi ea puternic înclinată, la câţiva centimetri de nivelul apei 
care continua să crească. 

— Acoperiţi-mă! strigă Schofield. 

Din barcă se vedeau clar ecranul luminat al pupitrului şi 
cifrele roşii care înfăţişau numărătoarea inversă, cu sutimi de 
secundă, până la lansarea rachetei. 

00:01:10,88 

00:01:09,88 

00:01:08,88 

Sutimile de secunde se scurgeau cu atâta repeziciune încât ai 
fi crezut că înfăţişează cifra 8. 

Schofield scoase unitatea CincLock VII pe care o avea la el, 
cea pe care o luase de la francezi, dintr-un săculeţ impermeabil 
pe care-l ţinea în buzunarul vestei şi privi din nou ecranul 
unităţii. 

Pe ecranul digital îşi făcură apariţia cerculeţe albe şi roşii. 

Ping! 

Apăru un mesaj: 


PROCESUL DE LANSARE A RACHETEI ÎN DERULARE 

APASĂ „ENTER” PENTRU A INIŢIA PROCESUL DE 
DEZACTIVARE 

ETAPA 1 (PROXIMITATE): ÎNDEPLINITĂ 

INIȚIAZĂ ETAPA 2 


Ca şi înainte, cerculeţele albe de pe ecran începură să pâlpâie 
încet. Schofield apăsă pe ele în ordinea în care se aprindeau. 


348 


Numărătoarea inversă continua. 

00:01:01 

00:01:00 

00:00:59 

Brusc, nava Talbot se înclină puternic. Întreaga navă stătea 
agăţată de prora navei Findhoven, însă începea să alunece 
încet! 

Din cauza unei zdruncinături uşoare, Schofield nu reuşi să 
apese pe un cerculeţ alb. 

Se auzi sunetul de avertizare: 


ETAPA 2 (REACȚIE): RATATĂ 

ÎNCERCARE DE DEZACTIVARE ÎNREGISTRATĂ 

TREI ÎNCERCĂRI DE DEZACTIVARE RATATE VOR DUCE LA 
DEIONARE 

ETAPA 2 (REACȚIE): REACTIVARE 


— La naiba! zise Schofield. 
O luă de la capăt. Superpetrolierul continua să se scufunde. 
Simţi cum apa se lovea de ghetele lui. 


În timp ce Schofield lovea ecranul, Aloysius Knight trăgea în 
soldaţii IG-88 care se aflau sus, în partea dinspre tribord a calei. 
Mai trase o rafală şi atunci observă ceva. 

— Oh, nu... zise el cu respiraţia întretăiată. 

— Ce e? întrebă Mother. 

— Uşa dinspre tribord a calei, zise Knight. Se va scufunda sub 
apă. 

Avea dreptate. Datorită faptului că nava era înclinată pe 
partea stângă, uşa masivă dinspre tribord fusese până atunci cu 
mult deasupra nivelului apei. Însă acum, din cauza faptului că 
nivelul apei creştea, apa ajunsese până la ea. Era de rău, căci, 
odată ce avea să se întâmple acest lucru, apa mării avea să 
invadeze cala navei Talbot din ambele părţi. Nava avea să se 
scufunde cu o viteză înspăimântătoare. 

— Knight! strigă Mother. Uită-te în dreapta! 

— Oh, drace! zise Knight. 

În partea dreaptă, 6 soldaţi ai lui Demon Larkham ieşeau din 


349 


apă şi se urcau în două bărci de salvare cu motor. 

Aveau de gând să vină după ei. 

— Căpitane Schofield, n-ai terminat încă? strigă Knight. 

— Aproape...! răspunse Schofield, neluându-şi privirea de la 
ecran. 

00:00:51 

00:00:50 

00:00:49 


Cele două bărci de salvare în care se aflau soldaţii IG-88 
înaintară către partea dinspre tribord a calei plină cu apă, 
luându-l şi pe Demon, şi pe ceilalţi soldaţi în ele. Erau 16 oameni 
în total. 

Apoi ţâşniră către pupitrul de control unde se afla Schofield. 
Knight şi Mother deschiseră focul asupra lor. Cele două bărci de 
salvare brăzdau suprafaţa apei - înaintând prin pădurea de 
silozuri înclinate -, iar soldaţii începură şi ei să tragă. 

Între timp, Schofield se afla în lumea lui, apăsând cerculeţele 
roşii şi albe. 

00:00:41 

00:00:40 

00:00:39 

Apoi apăsă pe ultimul cerculeţ alb şi pe ecran apăru un alt 
mesaj: 


ETAPA 2 (REACȚIE): ÎNDEPLINITĂ ' 
ETAPA 3 (INTRODUCERE COD): ACTIVATĂ 
INTRODUCEŢI CODUL AUTORIZAT DE DEZACTIVARE 


— În regulă, zise Schofield. Codul Universal de Dezactivare. 
Avea scris încă în palmă cel de-al şaselea număr primar 
Mersenne: 131071. 

Începu să apese tastele numerice ale tastaturii unităţii 
CincLock când, brusc, barca de salvare se mişcă sub el şi... 

Bip! 

Ecranul scoase un sunet de respingere. 


ETAPA 1 (PROXIMITATE): RATATĂ 
350 


TOATE ETAPELE REACTIVATE 


— Ce?! strigă Schofield, aruncându-i o privire lui Knight care 
îndepărta barca de salvare de pupitrul de control în timp ce 
Mother trăgea în continuare în bărcile care îi urmăreau. 

O luară printre silozurile cu rachete. 

— Îmi pare rău, căpitane! strigă Knight. Dar a trebuit să o 
luăm din loc! Dac-am fi rămas, ne-ar fi omorât! 

— Mda. Trebuie să ne întoarcem şi să ne apropiem de pupitru 
în 10 secunde! Am nevoie de cel puţin 25 de secunde să 
completez procesul de reacţie! 

Gloanţele cădeau ca o ploaie în apa dimprejurul bărcii lor. 

00:00:35 

00:00:34 

00:00:33 

Knight întoarse barca. 

— La ce distanţă trebuie să ne apropiem? 

— La 18 metri! 

— În regulă! 

Gloanţele treceau şuierând pe lângă urechile lor, înfigându-se 
în silozurile cu rachete. Knight întoarse barca şi o conduse în 
zona circulară din jurul insulei de oţel unde se afla pupitrul de 
control. Zona circulară includea traseul unduitor creat prin 
pădurea de silozuri. 

00:00:27 

00:00:26 

00:00:25 

Ecranul prinse din nou viaţă. 


ETAPA 1 (PROXIMITATE): ÎNDEPLINITĂ 
INIŢIAŢI ETAPA 2 


Procesul de reacţie fu iniţiat, iar Schofield începu să tasteze. 
Mother continua să tragă înspre cele două bărci de salvare din 
spatele lor. Knight manevra cu o mână barca, iar cu cealaltă 
trăgea, având însă grijă să ţină barca la o distanţă de 18 metri 
de pupitrul de control. 

00:00:16 


351 


00:00:15 

00:00:14 

Însă soldaţii 1G-88 din cele două bărci îşi dădură seama că 
Knight crease un traseu circular, aşa că cele două bărci se 
despărţiră. Una din ele se roti în apă şi o luă în direcţia opusă a 
cercului, dirijând barca în care se afla Schofield către cealaltă 
barcă inamică. 

Neatent la ce se întâmpla, Schofield îşi mişca mâinile foarte 
repede pe taste. 

Roşu - alb - alb... 

Tastă - tastă - tastă... 

00:00:11 

00:00:10 

00:00:09 

Knight înţelese planul soldaţilor IG-88. Trase înspre cârmaciul 
bărcii care se apropia de ei. Trase de trei ori şi tot de trei ori 
rată. 

00:00:08 

00:00:07 

00:00:06 

Degetele lui Schofield de-abia se mai observau acum, tastând 
cu uşurinţă când la stânga, când la dreapta. 

Mother îl nimeri pe unul dintre soldaţii urmăritori, apoi 
scoase un urlet, lovită fiind de un glonţ fierbinte în umăr. 

00:00:05 

00:00:04 

00:00:03 

Acum se aflau faţă în faţă cu cealaltă barcă, iar Knight trase 
din nou înspre cârmaci. Trei focuri de armă. Două ratate, însă a 
treia îşi nimeri ţinta. 

00:00:02 

Cârmaciul căzu în genunchi şi se prăbuşi mort. Barca de 
salvare în care se aflau soldaţii IG-88 devie de la curs. Knight 
menţinu barca lor la o distanţă de 18 metri de pupitrul de 
comandă. 

00:00:01 ă 

Apoi mişcarea degetelor lui Schofield se schimbă uşor. În loc 
să apese pe cerculeţe, păreau că introduc un... 


352 


00:00:00 


Prea târziu. 


353 


10 


Cu toate acestea, niciuna dintre rachete nu fu lansată. 
Cronometrai care arăta numărătoarea inversă se oprise la: 

00:00:00,5 

Chiar dacă secundele ajunseseră la zero, ultima sutime se 
scursese în momentul în care Schofield tastase Codul Universal 
de Dezactivare şi apăsase tasta „Enter”. 

Pe ecran apăra următorul mesaj: 


ETAPA 3 (INTRODUCERE COD): ÎNDEPLINITĂ 
CODUL UNIVERSAL DE DEZACTIVARE INTRODUS 
LANSARE RACHETA DEZACTIVATA 


Schofield răsuflă uşurat. Niciuna dintre rachete nu fusese 
lansată. Londra, Paris şi Berlin erau în siguranţă. În acel 
moment, uşa deschisă dinspre tribordul navei Talbot se 
scufundă sub apă. 


VUUUMMM! 

Sunetul era asurzitor. Parcă s-ar fi deschis stăvilarul. 
Asemenea unei armate cotropitoare care dă năvală peste 
rândurile inamice, tot aşa o cantitate incredibilă de apă năvăli 
peste pragul uşii dinspre tribord. Era un zid de apă - un val 
furios, de nestăvilit. 

Rezultatul fu imediat. 

Întregul superpetrolier se înclină puternic, revenind la loc, în 
timp ce apa care năvălea dinspre tribord şi dinspre babord făcea 
ca nava să revină la poziţia iniţială. 

Însă faptul că nava Talbot revenea la poziţia iniţială avea o 
urmare importantă: Talbot începea să se desprindă de prora 
navei Findhoven. Nemaiavând niciun suport, nava Talbot nu mai 
avea cum să se menţină la suprafaţă. 

Începu să se scufunde cu repeziciune în adâncurile Canalului 


354 


Mânecii. 


Pentru Schofield, Knight şi Mother, aflaţi în barca de salvare 
care plutea pe apa ce invadase cala navei, zgomotul era 
asurzitor. 

Mugetul apei care dădea năvală în cală răsuna în întreaga 
navă. Valurile se spărgeau de pereţii din oţel. Se formau 
vârtejuri. Iar nivelul apei creştea cu repeziciune. Lui Schofield i 
se părea că tavanul cobora repede înspre ei. 

În câteva secunde, înaintau cu viteză pe suprafaţa apei care 
ajunsese până la jumătatea silozurilor gigantice, la o înălţime de 
6 metri sub pasarelele din oţel suspendate de tavan. 

Pe lângă asta, din cauza spărturii din peretele dinspre tribord, 
Demon Larkham şi soldaţii săi îşi întrerupseseră atacul şi se 
îndreptau acum înspre multele scări ce duceau înspre tavanul 
calei. 

— La naiba! Se pricepe! zise Knight. Demon urcă înspre 
puntea din faţă. Va supraveghea toate trapele, apoi va aştepta 
să urcăm, lucra pe care trebuie să-l facem în cele din urmă. 

— Atunci trebuie să găsim o altă ieşire, zise Schofield. Trebuie 
să părăsim nava şi să găsim un loc sigur unde să ne ascundem 
ca să pot dezactiva şi rachetele programate să lovească 
America. 

Schofield îşi scoase agenda electronică să vadă care era 
următoarea navă Kormoran programată pentru lansare. 

Căută prin fişierele pe care le văzuse în agendă: 


Sursă/Sistem livrare/W-H/Origine/Ţintă/Oră 
Talbot/Shahab-5/IN76/35702.90-5001.00/00001.65-5239.10/11.45 


Talbot/Shahab-5/IN76/35702.90-5001.00/00420.02-4900.25/11.45 
Talbot/Shahab-5/IN76/35702.90-5001.00/01312.15-5358.75/11.45 


355 


| MV HOPEWELL 

| Superpetrolier Kormoran 
Lungime: 1040 feet 
Deplasament: 190 456 tone 


SUBIECT: PLATA COMISIONULUI CĂTRE EVALUATOR 


Plata comisionului către evaluator se va face prin transfer 
electronic intern în cadrul AGM-Elveţia din contul privat al 
Companiei ASTRAL.-66 PTY LTD. (nr. 437-666-21) în sumă de 3,2 
milioane de dolari (trei virgulă două milioane de dolari) pe 
evaluare. 


Itinerarul Executivului 


Ordinea propusă a deplasărilor este următoarea: Asmara 
(01/08), Luanda (01/08), Abuja (05/08), N'djamena (07/08) şi 
Tobruk (09/08). 


01 /08 - Asmara (ambasadă) 
03/08 - Luanda (rămâne alături de dl Loch, nepotul lui R.) 


Nr./Nume/[ară/Organizaţie 

1./ASHCROF, William H./Regatul Unit/SAS 
2./CHRISTIE, Alec P./Regatul Unit/MI-6 
3,/FARRELL, Gregory C./SUA/Delta 
4./KHALIF, lmam/Afganistan/Al-Qaeda 
5./KINGSGATE, Nigel E./Regatul Unit/SAS 
6./MCCABE, Dean P./SUA/Delta 


Accesă lista de lansare prescurtată. Apăru lista completă: 
Sursă/Sistem livrare/W-H/Origine/[intă/Oră 


356 


Talbot/Shahab-5/TN76/35702.90-5001.00/00001.65-5239.10/11.45 
Talbot/Shahab-5/TN76/35702.90-5001.00/00420.02-4900.25/11.45 
Talbot/Shahab-5/TN76/35702.90-5001.00/01312.15-5358.75/11.45 
Ambrose/Shahab-5/IN'76/28743.05-4104.55/28743.98-4104.64/12.00 
Ambrose/Shahab-5/IN76/28743.05-4104.55/28231.05-3835.70/12.00 
Jewel/Iaep'o-Dong-2/N-8/23222.62-3745.75/23222.70-3745.80/12.15 
Jewel/Iaep'o-Dong-2/N-8/23222.62-3745.75/24230.50-3533.02/12.15 
Jewel/Iaep'o-Dong-2/N-8/23222.62-3745.75/23157.05-4930.52/12.15 
Hopewell/Iaep'o-Dong-2/N-8/11900.00-2327.00/11622,50-4000.00/12.30 
Hopewell/Iaep'o-Dong-2/N-8/11900.00-2327.00/11445.80-2243.25 
[12.30 
Whale/Shahab-5/IN76/07040,45-2327.00/07725.05-2958.65/12.45 
Whale/Shahab-5/IN76/07040,45-2327.00/ 07332.60-3230.55/ 12.45 


Citi lista pe care o cunoştea deja. Era aceeaşi cu lista pe care 
o descifrase Book II. Se uită peste coordonatele GPS ale 
primelor trei nave: Talbot, Ambrose şi Jewel. 

Nava Ambrose era următoarea: programată să lanseze 
rachetele la orele 12 ale amiezii de pe coordonatele GPS 
28743,05, 4104,55. 

„Exact! îşi aduse el aminte. New York. Stai puţin!” 

Mintea lui se opri brusc. 

Lista aceasta era diferită de a lui Book. Se uită mai atent. 
Unele dintre rachetele din partea de jos a listei fuseseră 
schimbate. 

Pe lista trimisă de Book apăreau doar două tipuri de rachete: 
Shahab şi Taep'o-Dong. Cu toate acestea, pe această listă 
apăreau altele: Sky Horse (din Taiwan), Ghauri-ll (Pakistan), 
Agni-Il (India) şi Jericho-2B (Israel). 

Schofield observă că apărea o navă de lansare nouă, Arbella, 
care ocupa ultima poziţie şi care era programată de lansare la 2 
ore după lansarea primului grup de rachete. 

Acest aspect nici măcar nu menţiona un alt lucru îngrijorător: 
rachetele din Taiwan şi din Israel erau armate cu focoase 
nucleare americane puternice, tipul W-88... 

O rafală de gloanţe ciuruia apa din jurul lui Schofield, dar el 
nici măcar nu observă. Când îşi ridică privirea, văzu că Knight 
condusese barca de salvare lângă o scară ce urca înspre o 


357 


pasarelă suspendată de tavan. Cândva, acea pasarelă se aflase 
la o înălţime de 24 de metri faţă de pardoseala calei. Acum, de- 
abia dacă se afla la cinci metri şi jumătate deasupra nivelului 
apei, care continua să crească. 

Pe această pasarelă, la vreo 6 metri de o parte şi de alta se 
aflau două echipe formate din câte 4 soldaţi IG-86, care se 
apropiau de ei. Tocmai coborâseră prin trapele din tavan, iar 
acum avansau de-a lungul pasarelei, trăgând cu încrâncenare. 
Gloanţele loveau traversele din jurul bărcii în care se afla 
Schofield. 

Ping! - ping! - ping! - ping! - ping! 

— Ticălosul! strigă Knight. Nu aşteaptă să urcăm noi. Ne 
obligă să urcăm! 

Mother îl ridică pe Schofield de guler. 

— Haide, frumosule! Te întorci mai târziu la computerul tău. 

Îl trase din barcă şi îl îndemnă să urce pe scară, protejându-l 
cu trupul ei. Urcară repede scara, trăgând şi ei cu armele, şi 
ajunseră la pasarelă, unde fură întâmpinați de un milion de 
scântei provocare de impactul gloanţelor cu metalul. 

Mother adoptă o poziţie de acoperire, în timp ce Knight îl 
conduse pe Schofield înspre pupa. 

Ping! - ping! - ping! - ping! - ping! 

Gloanţele ciuruiau apa din jur. Knight şi Schofield trăgeau 
înspre soldaţii 1IG-88 care se apropiau de ei dinspre capătul de la 
pupa al pasarelei. 

— Mergem undeva anume? strigă el. 

— Da! într-un loc sigur! strigă Knight, trăgând în continuare. 
Într-un loc unde poţi să te ocupi de dezactivare. Trebuie să 
scăpăm din capcana asta mortală care se scufundă! Pe aici! 

Knight o luă brusc la dreapta, trecând în fugă pe lângă o 
magazie mică, ridicată la îmbinarea dintre pasarela pe care se 
aflau, şi o alta care se ridica în spatele magaziei şi care susţinea 
cele două minisubmarine galbene. Acestea erau suspendate în 
lanţuri de tavanul calei. 

La fel ca şi pasarelele, submarinele nu se mai aflau la mare 
înălţime. Se aflau cam la 5 metri deasupra nivelului apei. O 
prelată era trasă ca o glugă peste cele două submarine şi peste 
pasarela care le despărţea. Această prelată îi ascundea pe 


358 


Schofield şi pe Knight de soldaţii IG-88. 

Ping! - ping! - ping! - ping! - ping! 

Aflată la câţiva metri în spatele lui Knight şi a lui Schofield, 
Mother ajunse la magazie. Trăgea înspre soldaţii IG-88 care se 
aflau acum la 20 de metri depărtare, apropiindu-se din ambele 
capete ale pasarelei. Schofield văzu cum încerca să ajungă la 
submarine, însă soldaţii IG-88 îi blocau calea cu rafale de 
gloanţe. 

Mother se ascunse în magazie. Nu mai avea scăpare. 

— Mother! strigă Schofield. 

— Pleacă de aici, Scarecrow! zise ea prin staţie. 

Soldaţii IG-88 atacară magazia, declanşând cea mai violentă 
rafală de împuşcături pe care o văzuse Schofield vreodată. 
Magazia fu ciuruită de gloanţele armelor MetalStorm. Mother se 
ascunsese, iar Schofield se temea că fusese rănită, însă se ivi din 
nou, trăgând şi strigând. Omori doi soldaţi IG-88. 

— Scarecrow, ţi-am spus să pleci de aici! 

— Nu plec fără tine! 

— Pleacă! strigă ea, continuând să tragă. 

— N-am de gând să vă pierd pe tine şi pe Gant în aceeaşi zi! 

Vocea lui Mother deveni serioasă: 

— Pleacă, Scarecrow! Eşti mult mai valoros decât mine. 
Mother îl privea din ascunzătoare. Întotdeauna ai fost. Eu sunt 
valoroasă doar dacă te ţin în viaţă. Lasă-mă să fac asta. Şi-acum, 
pleacă, chipeşule! Pleacă! 

Schofield o văzu pe Mother făcând o faptă curajoasă, dar 
totodată sinucigaşă. Se ridică în picioare în faţa geamurilor 
magaziei şi, după ce scoase un strigăt de luptă, începu să tragă 
cu două arme către ambele trupe de soldaţi IG-68. Acţiunea ei 
neaşteptată îi făcu pe soldaţi să se oprească din drum. Fiecare 
trupă pierdu soldaţii din rândul din faţă, aceştia fiind ciuruiţi de 
gloanţe. Acest moment fu crucial pentru fuga lui Schofield şi a 
lui Knight. 

— Intră! strigă Knight, apăsând pe butonul care deschidea 
trapa unui submarin. Cu o mişcare de rotaţie, trapa circulară 
care se afla deasupra submarinului se deschise. Nu lăsa ca 
sacrificiul ei să fie în zadar! 

Schofield îşi vâri un picior prin trapă, apoi aruncă o privire 


359 


înspre Mother tocmai în momentul în care doi soldaţi IG-88 o 
asaltau cu focurile de armă. 

— La naiba, nu... făcu el, cu respiraţia întretăiată. 

O rafală de gloanţe MetalStorm ţâşni înspre Mother, lovind-o 
în piept. Ea se ridică legănându-se în picioare. Nu mai trăgea cu 
arma. Deschise gura, iar ochii ei deveniră goi. Căzu apoi într-un 
nor de fum şi cioburi de sticlă. Schofield o pierdu din priviri în 
momentul în care aceasta se prăbuşi în spatele ferestrelor 
magaziei. O clipă mai târziu, soldaţii IG-88 nu mai lăsară nicio 
urmă de dubiu. În exact acelaşi timp, folosindu-se de lansatoare, 
ambele trupe de soldaţi trimiseră două rachete către magazie. 
Două dâre de fum, una dinspre prova şi cealaltă dinspre pupa, 
înaintau cu repeziciune către adăpostul unde se afla Mother. 
Loviră magazia în acelaşi timp, iar pereţii acesteia se 
desprinseră înspre exterior. Întreaga construcţie explodă într-o 
clipă. Pardoseala se desprinse şi se prăbuşi de la 5 metri 
înălţime în apa care se afla dedesubt. 

Schofield dădu să iasă din submarin, însă Knight îl împinse 
înăuntru. 

— Nu! Plecăm! Acum! strigă Knight, încercând să acopere 
zgomotul făcut de împuşcături. 

Îl îmbrânci pe Schofield înăuntrul submarinului... iar acesta 
descoperi că acolo se mai afla cineva. 


360 


11 


Când atinse cu picioarele podeaua submarinului, Schofield îşi 
ridică privirea tocmai în momentul în care lama unei săbii se 
îndrepta vertiginos către faţa lui. 

Se feri din reflex. 

Îşi scoase pistolul H&K fără gloanţe. Lama sabiei care se 
îndrepta înspre gâtul lui se încrucişă cu piedica pistolului şi se 
opri la un centimetru de gâtul lui Schofield. 

Dmitri Zamanov stătea în faţa lui. Ţinea în mâini o sabie 
Cossack cu lama scurtă, iar în ochi avea o privire plină de ură. 

— N-ai ales bine locul unde să te ascunzi, mârâi vânătorul de 
recompense rus. 

Apoi, înainte ca Schofield să poată reacţiona, apăsă pe două 
butoane. Primul fu butonul intern care activa trapa. Uşa de oţel 
a acesteia se închise printr-o rotaţie. Apoi apăsă pe cel de-al 
doilea buton, cel pentru lansarea submarinului. Dintr-odată, 
Schofield simţi un gol în stomac în momentul în care submarinul 
se desprinse din lanţuri şi căzu liber de la o înălţime de 5 metri. 
Acesta ateriză greoi pe apa care se ridica, împroşcând stropi în 
jurul lui. 


361 


12 


— Fir-ar să fie! Lui Aloysius Knight nu-i venea să creadă. Ce 
dracu” se întâmplă? 

Cu o clipă în urmă îl împingea pe Schofield în submarinul 
galben şi era pe punctul de a urca şi el, iar în clipa următoare 
trapa acestuia se închidea chiar în faţa lui, iar submarinul cădea 
în apa de sub ei! 

Gloanţele loviră traversele din jurul lui când soldaţii IG-88 
trecură în fugă pe lângă magazia distrusă şi pătrunseră pe 
pasarela de deasupra submarinului. 

Knight nu avu încotro şi se ascunse în cel de-al doilea 
submarin, urmărit de gloanţele care şuierau în jurul lui. 


Schofield şi Zamanov se luptau, fără a urma vreun stil sau 
vreo tehnică de luptă. Era o luptă corp la corp. Se rostogoleau şi 
se loveau cu pumnii şi cu picioarele în spaţiul îngust al 
submarinului. Arma lui Schofield era inutilă, însă sabia lui 
Zamanov era esenţială. De aceea, după ce submarinul aterizase 
pe apă, Schofield îl lovi pe rus peste încheietura mâinii, făcându- 
l să scape sabia. Apoi începu o luptă îndârjită între cei doi, 
Schofield fiind motivat de sacrificiul recent al lui Mother, iar 
Zamanov pentru că era un psihopat. 

Se izbeau unul pe altul de pereţii submarinului, luptându-se 
cu ură şi lăsând urme de sânge după fiecare lovitură. 

Schofield îi sparse pometul lui Zamanov. Acesta, la rândul lui, 
îi sparse nasul lui Schofield. Cu o altă lovitură îi smulse lui 
Schofield casca din ureche. Apoi Zamanov îl îmbrânci pe 
Schofield, lipindu-l de panoul de control al submarinului când, 
dintr-odată, acesta începu să se scufunde. Schofield se dezlipi de 
panou şi văzu că activase, din greşeală, butonul pentru 
imersiune. Submarinul se lăsă tot mai jos până când, dintr- 
odată, fu acoperit de apă. Prin cele două bolți semisferice ale 
submarinului, Schofield văzu lumea subacvatică a calei cu 


362 


rachete. Totul era nemişcat, în nuanţe de albastru - pardoseala, 
silozurile cu rachete şi cadavrele -, un peisaj subacvatic uluitor 
creat de om. 

Nava Talbot era uşor înclinată înspre tribord, iar pardoseala 
calei era şi ea înclinată într-un unghi de 20 de grade, tot înspre 
dreapta. 

Zamanov ridică sabia de pe jos. Minisubmarinul continua să 
se scufunde uşor prin apa care inundase cala. Apoi cei doi îşi 
reluară lupta, Zamanov fluturându-şi sabia ca un nebun, 
Schofield apucând mâna acestuia. Apoi, cu o bufnitură surdă, 
submarinul se lovi de pardoseala calei şi începu să alunece pe o 
parte către uşa deschisă dinspre tribord a calei. 

Schofield simţi că lumea se învârte cu el. Amândoi bărbaţii 
căzură de pe picioare. Submarinul alunecă pe pardoseala 
înclinată a calei şi, spre groaza lui Schofield, se desprinse de pe 
marginea pragului uşii şi căzu în apele mării. 


Minisubmarinul galben se scufundă cu repeziciune în apele 
întunecate ale Canalului Mânecii, sub carena uriaşă a navei MV 
Talbot. 

Mărimea superpetrolierului era copleşitoare în comparaţie cu 
minisubmarinul. Acesta părea o insectă care înoată sub 
enormitatea albastră a unei balene care se scufundă în apă. Dar, 
în vreme ce superpetrolierul se scufunda încet şi treptat, 
minisubmarinul, ale cărui tancuri de imersiune erau pline, 
cobora cu viteză. Ba mai mult decât atât. Cobora cu repeziciune 
pe verticală, în cădere liberă, ca un ascensor. 

Adâncimea medie a Canalului Mânecii este de 120 de metri, 
însă, în acel loc, în largul coastei Cherbourg, era de 100 de 
metri, iar minisubmarinul traversa adâncimea cu repeziciune. 
Înăuntrul minisubmarinului, Schofield şi Zamanov se luptau 
învăluiţi de lumina fluorescentă emanată de luminiţele de la 
bordul ambarcaţiunii. 

— După ce te omor, am să-ţi smulg din piept inima aia de 
american afurisit! strigă Zamanov, chinuindu-se să-şi elibereze 
mâna în care ţinea sabia din strânsoarea lui Schofield. 

Până în acel moment, cei doi luptaseră folosindu-se, mai mult 
sau mai puţin, de tehnicile standard. Însă Zamanov se hotări să 


363 


adopte ceea ce puşcaşii marini numesc „mişcarea Lecter” - o 
tactică neortodoxă. 

şi dezveli dinţii şi încercă să-l muşte pe Schofield de faţă. 
Acesta se retrase imediat, ferindu-şi faţa, iar Zamanov obţinu 
exact ceea ce urmărise: să-şi elibereze mâna în care ţinea sabia. 

Dădu să lovească, tocmai în momentul în care, cu o bufnitură 
bruscă, submarinul atinse fundul Canalului şi cei doi bărbaţi 
fură trântiţi la podea. Amândoi se ridicară în acelaşi timp cu 
repeziciunea unui fulger. Zamanov sări în picioare şi flutură 
sabia tocmai în clipa în care Schofield fandă în faţă, aplecându- 
se pe sub braţul lui Zamanov şi luând în acelaşi timp un obiect 
metalic din vesta sa militară. Implântă obiectul în gura rusului! 

Zamanov nu avu timp să-şi revină din şoc, căci Schofield nu 
ezită deloc. El activă pitonul de escaladat şi îşi întoarse privirea, 
nedorind să vadă priveliştea. Cu un pocnet neaşteptat, braţele 
ca de pensetă ale pitonului se deschiseră, căutând să se prindă 
de ceva. Şi se prinseră de maxilarul inferior şi de cel superior al 
lui Zamanov. 

Schofield nu văzu scena, însă auzi trosnetul scos de maxilarul 
inferior al lui Zamanov care era căscat peste măsură de cleştele 
pitonului. Schofield îşi întoarse capul şi văzu cum maxilarul lui 
Zamanov atârna într-un mod grotesc, desprins de restul feţei. 
Braţul superior al pitonului provocase şi mai mult rău: perforase 
creierul rusului, făcându-l să încremenească în poziţie dreaptă. 
Din cauza şocului, nu mai era în stare să se mişte. 

Rusul căzu în genunchi. 

Schofield apucă sabia şi se aplecă peste trupul prăbuşit al 
vânătorului de recompense. Zamanov clipi din reflex. Era 
singurul semn că se afla încă în stare conştientă. 

Schofield simţi imboldul de a înfige sabia adânc în el sau de a- 
i reteza capul, exact cum procedase Zamanov cu alţii... 

Insă nu făcu acest lucru. Nu putu. Rusul stătea în genunchi, 
legănându-se. Apoi căzu pe burtă, scuipând sânge. 


Odată lupta terminată, Schofield luă casca desprinsă şi o vâri 
din nou în ureche. 

— Schofield! Schofield! Răspunde! îi răsună în ureche vocea 
lui Knight. Eşti în viaţă? 


364 


— Sunt aici, răspunse Schofield. Sunt pe fundul Canalului. Tu 
unde eşti? 

— Sunt în celălalt submarin. Aprinde farurile submarinului să 
te pot localiza. 

Schofield făcu întocmai. Auzi imediat vocea lui Knight în 
cască: 

— Oh, fir-ar al naibii... 

— Ce e? 

— Ai curent? întrebă repede Knight. 

Schofield verifică panoul de control. Niciun răspuns. 

— Am aer, dar nu am propulsie. De ce? Ce s-a întâmplat? Nu 
poţi veni să mă iei? 

— N-am cum să ajung la timp. 

— La timp? Pentru ce? Care este problema? 

— Este... ăăă... una uriaşă. 

— Ce? 

— Priveşte în sus, căpitane. 

Schofield privi prin geamul sferic al minisubmarinului şi văzu 
carena uriaşă a superpetrolierului care luneca prin apă, 
deasupra lui. Cobora în cădere liberă prin apele Canalului aşa 
cum coboară luna de pe cer... corpul său uriaş îndreptându-se 
drept înspre el. 


365 


13 


Schofield înghiţi în sec la vederea acelei privelişti: un 
superpetrolier uriaş de 100 000 de tone era pe punctul de a 
ateriza peste minisubmarinul în care se afla el. Corpul navei era 
atât de mare, încât producea un huruit vibrant în timp ce înainta 
prin apă. 

— Nu vezi aşa ceva în fiecare zi, îşi spuse Schofield. Knight! 

— Nu pot ajunge la timp! strigă Knight, cuprins de frustrare. 

— La naiba! făcu Schofield, uitându-se în stânga şi în dreapta. 

„Care sunt variantele?” încercă el să gândească. Nu avea timp 
să se îndepărteze înot de superpetrolier, care era lung de 300 de 
metri şi lat de 61 de metri. Nu avea cum să iasă la timp de sub 
aceasta. 

Cealaltă variantă era să rămână pe loc şi să fie zdrobit sub 
greutatea ambarcaţiunii. Halal opţiuni: moarte sigură sau 
moarte sigură. 

Însă, dacă acestea erau opţiunile, atunci poate va reuşi să 
realizeze ceva înainte să moară. Aflat pe fundul Canalului, 
Schofield îşi porni staţia prin satelit. 

— Book! Cum stă treaba în New York? 

— Am pus stăpânire pe Ambrose, Scarecrow. Toţi soldaţii 
inamici sunt morţi. Mă aflu la pupitrul de control al navei şi am 
conectat unitatea la satelit. Este ora 11.52. Ai 8 minute la 
dispoziţie ca să dezactivezi chestia asta. 

Schofield văzu superpetrolierul prăvălindu-se deasupra lui - 
un gigant aflat într-o cădere liberă silenţioasă. Având în vedere 
viteza cu care înainta, avea să lovească fundul apei în mai puţin 
de un minut. 

— Poate tu ai 8 minute la dispoziţie, Book, dar eu nu am. 
Trebuie să dezactivez rachetele acum. 

Scoase unitatea CincLock-VIl din husa impermeabilă şi activă 
legătura prin satelit. 

Unitatea prinse viaţă: 


366 


LEGĂTURĂ PRIN SATELIT: CONECTARE CU „AMBROSE- 
049” - 

CONECTARE REUŞITĂ 

ACTIVAŢI SISTEMUL DE LA DISTANŢĂ 

PROCESUL DE LANSARE A RACHETEI ÎN DERULARE 

APASĂ „ENTER” PENTRU A INIŢIA PROCESUL DE 
DEZACTIVARE 

ETAPA 1 (PROXIMITATE): ÎNDEPLINITĂ 

INIȚIAZĂ ETAPA 2 


Cerculeţele albe şi roşii ale pupitrului de control de pe nava 
lansatoare de rachete din New York îşi făcură apariţia pe 
ecranul lui Schofield. 

Şi, în timp ce nava uriaşă Talbot cobora cu repeziciune prin 
golul albastru de deasupra lui, Schofield începu procesul de 
dezactivare. 

Superpetrolierul prindea viteză. 

Cobora mai jos şi mai jos... 

Schofield îşi mişca degetele mai repede. 

Superpetrolierul se afla acum la 24 de metri deasupra lui. 

Pe ecran pâlpâi un cerculeţ roşu, iar Schofield îl apăsă. 

18 metri... 

15 metri... 

Huruitul scos de superpetrolier devenea din ce în ce mai 
puternic. 

12 metri... 

9 metri... 

Schofield apăsă pe ultimul cerculeţ roşu. Ecranul începu să 
pâlpâie: 


ETAPA 2 (REACȚIE): ÎNDEPLINITĂ j 
ETAPA 3 (INTRODUCERE COD): ACTIVATĂ 
INTRODUCEŢI CODUL AUTORIZAT DE DEZACTIVARE 


6 metri... 
Apa din jurul submarinului se întunecă brusc din cauza 
umbrei uriaşe a superpetrolierului. Schofield introduse Codul 


367 


Universal de Dezactivare: 131071. 
4,5 metri... 
Ecranul scoase un sunet: 


ETAPA 3 (INTRODUCERE COD): ÎNDEPLINITĂ 
CODUL UNIVERSAL DE DEZACTIVARE INTRODUS 
LANSARE RACHETE DEZACTIVATIA 


Şi, în timp ce îşi aştepta sfârşitul, cel real, cel fizic, de care nu 
avea cum să scape, Schofield închise ochii şi se gândi la viaţa sa 
şi la oamenii care făcuseră parte din ea: 

O văzu pe Libby Gant cu zâmbetul ei electrizant - care îl 
săruta tandru -, o văzu pe Mother Newman aruncând cu mingea 
la coşul de baschet din garajul ei, îi văzu zâmbetul larg întipărit 
pe faţa ei lată. Lacrimile îi şiroiau pe obraji. 

Faptul că mai existau rachete care trebuiau dezactivate nu 
părea să-l mai intereseze. De această problemă va trebui să se 
ocupe altcineva. 

Sfârşitul veni repede. 

10 secunde mai târziu, superpetrolierul MV Talbot se izbi de 
fundul Canalului Mânecii, făcându-l să se cutremure. Acesta 
ateriză exact pe minisubmarinul în care se afla Schofield, 
zdrobindu-l şi prefăcându-l în pulbere cât ai clipi. 


368 


14 


Numai că Schofield nu se mai afla în submarin în momentul 
impactului. 

Cu câteva secunde înainte ca Talbot să se izbească de fundul 
Canalului, când se afla la doar 4 metri deasupra acestuia, 
învăluind în umbra sa minisubmarinul, iar Schofield era pierdut 
în gândurile sale, se auzi un clinchet de metal făcut de un obiect 
care lovi partea exterioară a submarinului. 

Schofield se repezi la geam şi văzu un cârlig magnetic prins 
de partea metalică exterioară a minisubmarinului în care se afla. 
Frânghia se întindea de-a lungul fundului Canalului, pierzându- 
se în întuneric, în partea cealaltă a navei care cobora cu 
repeziciune. 

Vocea lui Knight îi explodă în cască: 

— Schofield! Haide, mişcă-te! Repede! Repede! 

Schofield acţionă imediat. Inspiră adânc şi apăsă butonul care 
activa trapa. Aceasta se deschise printr-o rotaţie, iar apa năvăli 
în interiorul submarinului scufundat. În două secunde, acesta se 
umplu de apă. Schofield se trezi dintr-odată afară şi, mişcându- 
se repede, înhăţă cârligul magnetic prins de partea laterală a 
submarinului. 

Nici nu apucă bine să pună mâna pe cârlig că Knight, care se 
afla la celălalt capăt al frânghiei, apăsă pe butonul care 
demagnetiza cârligul şi frânghia începu să se înfăşoare pe 
bobină cu repeziciune. 

Schofield fu tras brusc de-a lungul fundului apei cu o viteză 
uluitoare. Superpetrolierul cobora deasupra lui, carena sa 
nesfârşită apropiindu-se din ce în ce mai mult de trupul lui care 
era tras cu viteză la doar câţiva centimetri deasupra fundului 
apei. 

Şi, dintr-odată, Schofield ieşi de sub superpetrolier cu câteva 
secunde ca aceasta să se izbească de fundul Canalului Mânecii 
cu o bufnitură vibrantă, care împrăştie în toate direcţiile nisip şi 


369 


aluviuni, învăluindu-l pe Schofield într-un nor dens subacvatic. 


Învăluit de acelaşi nor se afla şi Aloysius Knight care îl aştepta 
pe Schofield aşezat deasupra celui de-al doilea submarin. 
Respira prin micul său tub de oxigen şi ţinea în mână lansatorul 
cârligului magnetic al lui Gant. Îi dădu tubul de oxigen lui 
Schofield, iar acesta inspiră adânc aerul din el. 

Într-un minut, cei doi se aflau în interiorul minisubmarinului 
cu care venise Knight. Acesta represuriză submarinul, golindu-l 
de apa de mare. Cei doi luptători se ridicară în tăcere din 
adâncurile Canalului Mânecii şi ajunseră la suprafaţa apei 
biciuite de rafalele de ploaie. Valurile se spărgeau de 
minisubmarinul galben care se afla acum în lumina orbitoare a 
unor proiectoare cu halogen: aceste proiectoare aparţineau 
avionului Black Raven care plana jos, deasupra apei şi care îi 
aştepta. 


370 


15 


SPAŢIUL AERIAN DE DEASUPRA CANALULUI 
MÂNECII 

ORA 18.05 (ORA LOCALĂ) 

(ORA 12.05 E.S.I. SUA) 


Black Raven ţâşni prin aer, îndreptându-se către sud, de-a 
lungul Canalului Mânecii. Ud leoarcă, Aloysius Knight se prăbuşi 
pe scaunul puşcaşului. Cu toate că era şi el ud până la piele, 
Schofield se mişca întruna. Aflat în celula avionului, îşi scoase 
agenda electronică. Mai avea încă de lucru. 

Accesă lista cu programul de lansare a rachetelor. Cea care 
era diferită de lista pe care i-o trimisese Book. Compară cele 
două liste. 

„În regulă, gândi el, primele trei poziţii sunt identice cu cele 
de pe lista lui Book. Dar nu şi ultimele trei: aceste rachete sunt 
diferite. Şi mai există şi acea poziţie suplimentară de la sfârşitul 
listei.” 

Adăugă coordonatele GPS primite de la Book în dreptul 
ultimelor trei poziţii. Primele două arătau: 


Hopewell/ Sky  Horse-3/W-88/11900.00-2327.00(Sirâmtoarea  Taiwan)/1162250- 
4000.00( Bejjing)/ 12.30 

Hopewell/ Sky  Horse-3/W-88/11900.00-2327.00( Strâmtoarea  Taiwan)/11445.80- 
2243.25( Hong Kong)/12.30 

Whale/Ghauri-Il/R-5/07040.45-2327.00( Marea Arabiei)/07725.05-2958.65( New Delhi) 12.45 

Whale/Agni-I1/1-22/07040.45-232'7.00( Marea Arabiei)/07332,60-32:30,55( Islamabad) 12.45 


Şi, dintr-odată, această listă căpătă o cu totul altă 
semnificaţie.  Rachetele-clonă care urmau să fie lansate 
deasupra oraşelor Beijing şi Hong Kong de pe superpetrolierul 
MV Hopewell erau clone ale rachetei intercontinentale balistice 
taiwaneze Sky Horse. Şi acestea erau prevăzute cu focoase de 
provenienţă americană. 


371 


Rachetele care urmau să fie lansate de pe nava MV Whale 
asupra oraşului New Delhi erau replici ale rachetei pakistaneze 
Ghauri-ll, în vreme ce rachetele care urmau să lovească 
Islamabadul erau clone ale rachetei indiene Agni-Il. 

— Drace! tăcu Schofield, cu respiraţia întretăiată. 

Cum va reacţiona oare China la atacurile nucleare taiwaneze? 

Rău. 

Şi cum vor reacţiona oare Pakistanul şi India la 
bombardamentul nuclear reciproc? 

Foarte rău. 

Schofield se încruntă. Nu înţelegea de ce lista pe care o avea 
el era diferită de cea primită de la Book. 

„Gândeşte-te. De unde are Book lista originală? De la agentul 
Mossadului, Rosenthal, care a obținut-o în timpul misiunii sub 
acoperire pe care a desfăşurat-o pe lângă membrii Comisiei 
Majestic-12. Şi-atunci de unde am primit-o pe a mea?” 

Schofield se gândi mai bine. 

— Dumnezeule! făcu el, aducându-şi aminte. 

O primise prin agenda electronică atunci când el şi Gant se 
aflaseră în anticamera din Forteresse de Valois, aşteptându-l pe 
Aloysius Knight care intrase în biroul lui Monsieur Delacroix. 
Acesta se conectase la computerul independent al lui Delacroix. 

Schofield se întoarse către Knight: 

— Când ai fost cu Delacroix în castel, a spus cumva al cui era 
acel birou în care aţi intrat? 

Knight ridică din umeri: 

— Mda. A menţionat că nu era biroul lui, ci al proprietarului 
castelului. 

— Killian, spuse Schofield. 

— De ce? 

Acum însă Schofield înţelese. N 

— Trebuie să mai fi fost un alt computer în birou. Într-un 
sertar sau pe o masă alăturată, zise el. Chiar tu ai spus că 
agenda electronică va copia documente de pe orice computer 
aflat în încăpere. Când ai inițiat transferul wireless, ai copiat 
fişiere de pe un alt computer care se afla în birou. Din 
computerul lui Killian. 

— Şi ce-i cu asta? 


372 


Schofield îi arătă lista nouă. 

— Acesta nu este planul Comisiei Majestic-12. Planul 
membrilor comisiei implică declanşarea unui Război Rece 
împotriva terorismului. Aceştia vor ca rachetele teroriste 
Shahab şi 'Taep'o-Dong să lovească oraşele importante. Tocmai 
de aceea au lăsat cadavrele teroriştilor grupării Global Jihad în 
fabricile Axon şi la bordul superpetrolierelor: să facă lumea să 
creadă că teroriştii au fost cei care au furat navele Kormoran. 
Însă lista aceasta arată cu totul altceva. Arată că în fabricile lui 
Killian s-au instalat alte rachete Cameleon pe navele Kormoran - 
nu cele ştiute de membrii Comisiei Majestic-12. Killian 
plănuieşte ceva mult mai grav decât un război global împotriva 
terorismului. A plănuit totul astfel încât cele mai mari puteri ale 
lumii să fie atacate de cei mai mari duşmani ai lor. Occidentul va 
fi lovit de atacuri teroriste. India şi Pakistan se vor ataca una pe 
cealaltă. China va fi lovită de ceea ce par a fi rachete taiwaneze. 

Schofield făcu ochii mari când realiză acest lucru. 

— Este planul secund de bătaie al lui Killian. Acesta nu este 
deloc planul membrilor Comisiei Majestic-12. Acesta este planul 
personal al lui Killian. Şi nu va da naştere deloc la un Război 
Rece. Va da naştere la ceva mult mai periculos. Va da naştere la 
un război mondial. Va duce la o anarhie globală totală. 

— Vrei să spui că i-a tras pe sfoară pe prietenii lui bogătani 
din Comisie? întrebă Rufus. 

— Întocmai, răspunse Schofield. 

Apoi îşi aduse aminte de cuvintele pe care Killian le rostise în 
Forteresse din Valois: „Deşi mulţi nu ştiu acest lucru, viitorul 
lumii se află în Africa”. 

— Viitorul lumii se află în Africa, zise Schofield. Pe fiecare 
navă se aflau trupe de soldaţi africani - eritreeni, nigerieni. Oh, 
la naiba! La naiba! De ce nu mi-am dat seama până acum... 

Schofield făcu să apară pe ecran un alt document: 


Itinerarul Executivului 


Ordinea propusă a deplasărilor este următoarea: Asmara 
(01/08), Luanda (01/08), Abuja (05/08), N'djamena (07/08) şi 
Tobruk (09/08). 


373 


01/08 - Asmara (ambasadă) 
03/08 - Luanda (rămâne alături de dl Loch, nepotul lui R.) 


Acesta fusese itinerarul lui Killian în timpul vizitei sale în 
Africa, efectuată cu un an în urmă. 

Asmara: capitala Eritreii. 

Luanda: capitala Angolei. 

Abuja: Nigeria. 

N'djamena: Ciad. 

Tobruk: cea mai mare bază a forțelor aeriene din Libia. 

Killian nu fusese acolo ca să deschidă fabrici, ci ca să încheie 
alianţe cu cele cinci naţiuni importante ale Africii. 

Dar de ce? 

— Ce s-ar întâmpla dacă cele mai mari puteri ale lumii ar 
începe un război al anarhiei? zise Schofield. Ce se va întâmpla în 
restul lumii? 

— Vor fi încheiate nişte socoteli mai vechi, asta-i sigur, 
răspunse Knight. Vor reîncepe războaiele etnice. Sârbii îi vor 
ataca pe croaţi, ruşii îi vor rade de pe suprafaţa pământului pe 
ceceni, ca să nu mai vorbim de cei care vor să le vină de hac 
kurzilor. Apoi vor apărea şi oportuniştii, aşa cum au făcut 
japonezii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Țări care 
vor profita de ocazie pentru a pune stăpânire pe resurse sau pe 
teritorii: Indonezia îşi va lua înapoi Timorul de Est... 

— Dar Africa? întrebă Schofield. Mă refer la „Agenda de zi Q- 
309” a Consiliului de Securitate Naţională. 

— Poftim? întrebă Knight. 

Schofield îşi aduse aminte conţinutul agendei, cuvânt cu 
cuvânt: „In eventualitatea unui conflict care implică cele mai 
mari puteri ale lumii, este foarte probabil ca populaţiile afectate 
de sărăcie din Africa, Orientul Mijlociu şi America Centrală - 
unele dintre acestea depăşind ca număr populaţiile ţărilor 
vecine din Occident cu o rată de 100 la 1 - să treacă graniţele 
occidentale şi să copleşească prin număr marile oraşe”. 

Agenda Q-309 avea la bază istoria - o istorie lungă a elitelor 
bogate prea îngăduitoare care au căzut în sărăcie, copleşite 
numeric de clasele inferioare: căderea Romei în faţa barbarilor, 
Revoluţia Franceză, iar acum lumea occidentală bogată care 


374 


sucomba în faţa populațiilor numeroase ale Lumii a treia. 

„Dumnezeule”, gândi Schofield. 

Un război mondial al anarhiei ar oferi ocazia naţiunilor din 
Lumea a treia să devină puteri ale lumii. În cazul în care Killian 
a avertizat cele mai importante naţiuni din Africa, atunci... 

„Nu, nu este posibil, protestă în gând Schofield. Pentru 
simplul fapt că planul lui Killian nu părea foarte important.” 

Nu garanta anarhie globală totală. 

Apoi privirea lui Schofield căzu pe ultima poziţie a listei cu 
rachete, cea care nu se afla deloc pe lista lui Book II. Era o 
rachetă care urma să fie lansată la două ore după celelalte. 


Arbella/Jericho-2B/W-88/04402.25-1650.50/04145.10- 
2130.00/14.00 


„O clonă a rachetei Jericho-2B, gândi Schofield. Jericho era o 
rachetă balistică cu rază lungă de acţiune, care aparţinea 
Israelului; şi aceasta are un focos W-88 de provenienţă 
americană.” 

Şi care este ţinta? 

Folosindu-se de harta lui Book II, Schofield găsi coordonatele 
GPS ale țintei. Degetul lui cobori pe hartă, iar Schofield simţi un 
fior rece pe şira spinării. 

— Dumnezeu să ne păzească! zise el cu respiraţia întretăiată 
când văzu ţinta. 

Ţinta ultimei rachete-clonă, care se dorea a fi de origine 
israeliană şi era prevăzută cu un focos nuclear american, se afla 
în Arabia Saudită. 

Era programată să lovească oraşul sfânt Mecca. 


375 


16 


În carlinga avionului se aşternu liniştea. Şocul provocat de 
această descoperire era prea mare. O rachetă israeliană, 
prevăzută cu un focos nuclear american, care va lovi cel mai 
sfânt loc musulman de pe planetă în cea mai sfântă zi 
musulmană din an. 

După evenimentele din 11 septembrie, nu putea exista o 
acţiune mai provocatoare. Aceasta ar da naştere la haos global - 
niciun cetăţean, nicio ambasadă sau afacere americană nu ar 
mai fi în siguranţă. Musulmanii furioşi vor căuta răzbunare în 
fiecare oraş din fiecare ţară. 

Va lua naştere un război mondial musulmano-american. 
Primul conflict mondial adevărat între o religie şi o naţiune. lar 
acest conflict va precede o revoluţie mondială - venirea la 
putere a Lumii a treia. 

— Dumnezeule, am avut sub ochi data de 26 octombrie tot 
timpul, zise Schofield. E prima zi din Ramadan. Nici măcar nu 
m-am gândit la semnificaţia acestei date. Killian a ales cea mai 
importantă dată. 

— Şi de unde va fi lansată racheta? întrebă Knight. 

Schofield căută repede coordonatele GPS ale ultimei rachete 
Cameleon ce urma să fie lansată şi se încruntă. 

— Nu va fi lansată de pe o ambarcaţiune, zise Schofield. Locul 
de lansare se află pe uscat. Undeva în interiorul Yemenului. 

— Yemen? repetă Rufus. 

— Se învecinează cu Arabia Saudită, în sud. Foarte aproape 
de Mecca, răspunse Knight. 

— Yemen... zise Schofield îngândurat. Yemen... 

La un moment dat pe parcursul zilei, auzise despre Yemen, 
despre ceva ce se afla în interiorul acestei ţări... 

Işi aduse aminte. 

— În Yemen se află o clonă a complexului Krask-8, zise el. 

Auzise despre asta de la începutul evenimentelor, în timpul 


376 


misiunii sale de la Krask-8. În perioada Războiului Rece, 
sovieticii ridicaseră pe uscat fabrici pentru construcția 
rachetelor balistice intercontinentale, identice cu Krask-6, în 
statele-satelit cum ar fi Siria, Sudan şi Yemen. 

Schofield se concentră mai tare. 

Krask-8 aparținuse companiei Atlantic Shipping. David Fairfax 
descoperise acest lucru mai devreme. Şi, după cum bine se ştia, 
acum această companie era o filială a Axon Corp. 

— Fir-ar să fie! spuse Schofield. Rufus, stabileşte traseul către 
sud-est, la viteză maximă. Postcombustia să funcţioneze pe tot 
traseul. 

Rufus şovăi. 

— Căpitane, nu vreau să fiu nepoliticos, dar chiar dacă vom 
zbura cu viteza maximă nu vom putea parcurge distanţa de aici 
până în interiorul Yemenului în două ore. Este o distanţă de 6 
000 de kilometri, adică o călătorie care va dura patru ore. Şi în 
plus, dacă pornesc postcombustia, vom folosi tot combustibilul 
înainte să ajungem la Alpii francezi. 

— Nu-ţi face griji în privinţa asta, zise Schofield. Mă ocup eu 
să fim alimentaţi cu combustibil în timpul zborului. Şi nu facem 
tot drumul până în Yemen la bordul acestui avion. 

— Cum spui, căpitane, zise Rufus. 

_ Înclină avionul spre direcţia sud-est şi porni turboreactoarele. 
Intre timp, Schofield porni staţia prin satelit. 

— Domnule Moseley, mai eşti acolo? 

— Bineînţeles, veni răspunsul din Londra. 

— Vreau să faci nişte investigaţii referitoare la o companie. Se 
numeşte Atlantic Shipping Company. Caută toate proprietăţile 
pe care le deţine în Yemen, în special terenuri deţinute de 
sovietici. Mai am nevoie de ceva. Mai întâi, am nevoie de trecere 
liberă deasupra Europei şi de nişte alimentări cu combustibil în 
aer. Îţi trimit locaţia noastră prin transponder. 

— În regulă. Şi al doilea lucru? 

— Vreau să umpli cu combustibil rezervoarele unor avioane 
americane. Avioanele care se află în prezent la expoziţia 
Aerostradia Italia în Milano, Italia. 


377 


17 


Următoarele 30 de minute se scurseră foarte repede. În toate 
colţurile lumii, o mulţime de forţe începuseră să se mobilizeze. 


MAREA ARABIEI, ÎN LARGUL COASTEI INDIEI 
26 OCTOMBRIE, ORA 21.05 ORA LOCALA 
(ORA 12.05 E.S.T. SUA) 


Superpetrolierul MV Whale plutea în largul coastei Indiei pe 
apele liniştite ale oceanului. Nava uriaşă era îndreptată către 
linia de coastă aparţinând atât Indiei, cât şi Pakistanului, cu 
rachetele gata de lansare. 

Nimeni de la bordul navei nu observă însă că, de la 3 
kilometri depărtare, se apropia din spate un submarin de luptă 
din clasa Los Angeles. Marinarii africani din turnul de control nu 
zăriră la orizont torpilele submarinului decât atunci când fu prea 
târziu. Cele două torpile Mark 48 loviră nava Whale în acelaşi 
timp, distrugându-i părţile laterale în explozii simultane şi 
făcând-o să se scufunde. 


STRÂMTOAREA TAIWAN, APELE INTERNAŢIONALE 
DINTRE CHINA Şi TAIWAN 

ORA 01.10 (27 OCTOMBRIE) ORA LOCALĂ 

(ORA 12.10 E.S.T. SUA, 26 OCTOMBRIE) 


Superpetrolierul MV Hopewell avu aceeaşi soartă. Ancorat 
discret pe un culoar maritim în mijlocul Strâmtorii Taiwan, nu 
departe de un şir lung de superpetroliere şi cargoboturi, fu lovit 
de două torpile americane Mark 48 dirijate prin fir. 

Santinelele de noapte de pe celelalte vase susţinură că 
văzuseră explozia la orizont. Semnalele radio către Hopewell nu 
primiseră niciun răspuns şi, până când ajunse cineva la ultima 
locaţie cunoscută, nu mai găsi nimic. 


378 


Nava Hopewell dispăruse. 

Nimeni nu văzu submarinul care provocase scufundarea 
navei. Bineînţeles, Guvernul Statelor Unite urma să nege 
ulterior că în zonă se aflase vreun submarin 688 în acea 
perioadă. 


COASTA DE VEST, SUA, 

LÂNGĂ SAN FRANCISCO 

26 OCTOMBRIE, ORA 09.12 ORA LOCALĂ 
(ORA 12.12 ÎN NEW YORK) 


Aflat în interiorul calei imense cu rachete a superpetrolierului 
Jewel aparţinând clasei Kormoran, păzit de 12 puşcaşi marini ai 
Statelor Unite, care supravegheau şi cadavrele unei duzini de 
soldaţi africani, David Fairfax conectă unitatea de comunicare 
prin satelit la pupitrul de control al navei. 

Semnalul prin satelit ajunse la Schofield care se afla la bordul 
avionului Black Raven. Avionul zbura deasupra Franţei, 
îndreptându-se înspre Italia. Şi, în timp ce Schofield dezactiva 
sistemul CincLock de la depărtare, Fairfax se ţinea de pupitru, 
protejând cu trupul său unitatea conectată la acesta de atacul a 
doi soldaţi eritreeni care supravieţuiseră asaltului puşcaşilor 
marini. 

Era speriat de moarte, dar, în mijlocul haosului creat de 
focurile de armă şi de grenadele care explodau, continua să 
protejeze cu dârzenie pupitrul de control. 

În câteva minute, cei doi soldaţi eritreeni erau morţi, doborâţi 
fiind de puşcaşii marini, iar sistemul de lansare al navei MV 
Jewel era dezactivat de Schofield care se afla în Black Raven. 
David Fairfax căzu la podea, răsuflând uşurat. 


379 


18 


AERODROMUL AEROSTADIA, MILANO, ITALIA 
26 OCTOMBRIE, ORA 19.00 ORA LOCALA 
(ORA 13.00 IN NEW YORK) 


Cu un suflu al retropropulsoarelor, Black Raven ateriză 
vertical pe pista aerodromului Aerostadia din Milano. Se lăsase 
deja seara în nordul Italiei, dar soldaţii Forţelor Aeriene ale 
Statelor Unite, care urmau să participe la spectacolul aerian, 
alergau de colo-colo de 45 de minute, alimentând cu combustibil 
două avioane speciale, la ordinul expres al Departamentului 
Apărării. 

Black Raven ateriză la 100 de metri depărtare de un 
bombardier B-52 impresionant, care fusese garat pe pista de 
decolare. Două avioane mici şi negre, în formă de glonţ, atârnau 
de aripile uriaşe ale bombardierului, lăsând impresia că ar fi 
două rachete enorme. Însă nu erau rachete, ci avioane-rachetă 
de tipul X-15%. 


Mulţi oameni consideră că, având viteza maximă de Mach 3, 
SR-71 Blackbird este cel mai rapid avion din lume. Nu este 
tocmai adevărat. Avionul SR-71 este cel mai rapid avion 
operațional din lume. 

Cu toate acestea, un singur avion a atins o viteză mai mare, 
mult mai mare - ajungând la peste 7 000 km/h - peste viteza de 
Mach 6. Acest avion însă nu ajunsese în stare operaţională. 

Era avionul X-15, construit de NASA. 

Majoritatea avioanelor folosesc motoare cu reacţie pentru a 
se propulsa pe cer, însă puterea reactoarelor este limitată, iar 
SR-71 a găsit acea limită: Mach 3. 

X-15 însă este un avion-rachetă. Are puţine componente 


3 X-15 - Avion-rachetă experimental hipersonic pentru altitudini mari, 
suborbitale (n.tr.) 
380 


mobile. În loc să elimine aer comprimat, acest avion 
funcţionează pe bază de hidrogen solid. Acest aspect îi conferă 
mai mult funcţionalitatea unei rachete decât a unui avion cu 
reacţie. Şi într-adevăr, X-15 a fost descris de unii observatori ca 
fiind o rachetă care are la bord un pilot. 

Doar cinci astfel de avioane au fost construite şi, din câte ştia 
Schofield, două dintre acestea urmau să apară în cadrul 
spectacolului aerian din Milano, care era programat să înceapă 
în câteva zile. 


Schofield sări din avion şi traversă pista de decolare împreună 
cu Knight şi cu Rufus. Aruncă o privire către cele două avioane- 
rachetăx-15 care erau prinse de aripile bombardierului. Nu erau 
avioane mari şi nici prea aspectuoase, doar funcţionale - 
proiectate să înainteze prin aer cu o viteză astronomică. Pe 
aripile lor posterioare erau lipite abţibilduri pe care scria 
„NASA”. Pe părţile laterale ale fiecărui avion negru era scris 
„US Air Force”. 

Doi colonei îl întâmpinară pe Schofield: unul era american, 
celălalt italian. 

— Căpitane Schofield, zise colonelul american, avioanele- 
rachetă sunt pregătite, alimentate şi gata de zbor. Dar avem o 
problemă. Unul dintre piloţii noştri şi-a rupt o coastă în timpul 
antrenamentului de ieri. Nu are cum să facă faţă forţei 
gravitaționale a acestor minunăţii în starea în care se află. 

— Oricum, speram ca pilotul meu să se ocupe de asta, 
răspunse Schofield. Se întoarse către Rufus. Crezi că poţi face 
faţă unei viteze de Mach 6, uriaşule? 

Pe chipul lui Rufus apăru un rânjet. 

— Mai încape vreo îndoială? 


Colonelul american îi conduse la avioane. 

— Am primit nişte poze prin satelit de la Biroul Naţional de 
Recunoaştere. S-ar putea să existe o problemă. 

Îi înmână un ecran portabil de mărimea unei mape. Pe el se 
aflau două instantanee făcute cu infraroşu care reprezentau 
partea de sud-est a Mării Mediterane, Canalul Suez şi Marea 
Roşie. Unul era de la depărtare, celălalt de aproape. 


381 


În prima imagine, Schofield văzu un nor mare de puncte roşii 
care părea că pluteşte deasupra Canalului Suez: 


În cel de-al doilea instantaneu prin satelit, imaginea era mai 
clară. 

„Norul” era compus din aproximativ o sută cincizeci de 
puncte. 

— Ce naiba-s punctele astea? întrebă încet Rufus. 

Colonelul nu fu nevoit să dea lămuriri, căci Schofield ştia deja 
răspunsul. 


— Sunt avioane, răspunse el. Avioane de luptă cu reacţie care 
provin din cel puţin cinci ţări africane. Francezii le-au văzut 
adunându-se la un loc, dar nu au ştiut motivul. Eu îl cunosc. 
Provin din cinci ţări africane care ar vrea să asiste la o 
schimbare a ordinii mondiale. Ţări care nu doresc ca noi să 
oprim lansarea ultimei rachete care va lovi Mecca. Este ultima 


382 


măsură de precauţie luată de Killian. 


383 


19 


Bombardierul B-25 înainta cu viteză pe pista de decolare, cu 
cele două avioane-rachetă prinse de aripile sale mari. Se ridică 
în aer, înălțându-se treptat pentru a ajunge la înălţimea optimă 
de lansare a avioanelor-rachetă. 

Schofield şi Rufus stăteau în carlinga cu două locuri a 
avionului-rachetă din partea dreaptă. Spaţiul era cam mic 
pentru Rufus, însă se descurcă. Knight se afla în celălalt avion, 
alături de un pilot NASA. 

Schofield îşi legase unitatea de dezactivare CincLock de vesta 
sa utilitară, alături de gama variată de arme care se aflau în 
buzunare. Planul era destul de riscant. Deoarece nimeni nu 
putea dezactiva racheta Cameleon a cărei ţintă era Mecca, 
Schofield era nevoit să pătrundă în complexul Krask-8 din 
Yemen însoţit numai de Knight. Cum se aşteptau să fie 
întâmpinați de rezistenţă, probabil sub forma trupelor de 
comando africane, Schofield ceruse o echipă de puşcaşi marini 
din Aden cu care să se întâlnească la faţa locului. Nu era însă 
sigur că aceasta va ajunge la timp. 

Scott Moseley îl apelă din Londra. 

— Căpitane, cred că am găsit ce căutai, zise el. Atlantic 
Shipping Company deţine 810 hectare de pământ în deşertul 
Yemenului, cam la 320 de kilometri sud-est de Aden, chiar lângă 
Marea Roşie. Pe uscat se află ceea ce a mai rămas dintr-o veche 
fabrică sovietică de reparaţii a submarinelor. Imaginile prin 
satelit pe care le avem noi sunt din anii '80, dar pare a fi un 
depozit mare, înconjurat de nişte clădiri anexe... 

— Asta-i! făcu Schofield. Trimite-mi coordonatele. 

Moseley făcu întocmai. Schofield introduse coordonatele în 
computerul de bord al avionului. 

Distanţa de zbor până în sudul Yemenului: 5 602 kilometri. 

Durata de zbor într-un X-15 care se deplasează cu 7 000 km/h: 
48 de minute. 


384 


Timp rămas până la lansarea rachetei asupra oraşului Mecca: 
1 oră. 

Va trebui să acţioneze repede. 

— Eşti gata, Rufus? întrebă el. 

— Da, răspunse acesta. 

Când bombardierul ajunse la înălţimea optimă de lansare a 
avioanelor-rachetă, pilotul acestuia vorbi în staţie: 

— Către cele două X-15, am primit un mesaj de pe vasul USS 
Nimitz care se află pe Mediterană. Este singurul portavion care 
se află pe traseul vostru de atac. Trimite toate avioanele care se 
află la bordul lui ca să vă însoţească: F-14, F/A-18 şi cinci 
avioane Prowler care s-au oferit să vi se alăture. Se pare că eşti 
un om foarte important, căpitane Schofield! Verific sistemele de 
zbor. Lansarea, într-un minut... 

După ce pilotul bombardierului termină de vorbit, în casca lui 
Schofield şi în cea a lui Rufus se auzi vocea joasă şi egală a lui 
Knight: 

— Hei, Ruf. Succes, prietene! Ține minte, eşti cel mai bun! Cel 
mai bun. Păstrează-ţi calmul. Păstrează-ţi concentrarea. Ai 
încredere în instinctele tale. 

— S-a făcut, şefu', răspunse Rufus. Mersi. 

— lar tu, Schofield, zise Knight. 

— Da? 

— Să-mi aduci înapoi prietenul în viaţă. 

— Voi încerca, zise încet Schofield. 

Pilotul bombardierului vorbi din nou: 

— Verificarea sistemelor de zbor finalizată. Suntem gata de 
lansare. Domnilor, pregătiţi-vă. La semnalul meu, în 5,4... 

Schofield privi în faţă şi inspiră adânc. 3... Rufus apucă ferm 
maneta de control. 2... Aflat în celălalt avion, Knight aruncă o 
privire înspre cei doi care se aflau pe aripa cealaltă. 1... gata! 

Clinc - Clinc! 

Cele două avioane-rachetă X-15 se desprinseră de aripile 
bombardierului, legănându-se uşor înainte să... 

— Iniţiez propulsoarele rachetă... acum! spuse Rufus. 

Apăsă butoanele care activau propulsoarele, făcând ca flacăra 
să ţâşnească şi să se întindă pe o distanţă de 30 de metri în 
spatele lor. Schofield fu lipit de spătarul scaunului cu o forţă de 


385 


neimaginat. 

Avionul-rachetă ţâşni pe cer, despicând aerul cu boomul său 
sonic şi sfâşiind literalmente văzduhul. Nu se auzea decât un 
huruit continuu care putea fi perceput din partea cealaltă a 
Mării Mediterane. 


Aşadar, cele două avioane X-15 ţâşniră înspre sud-est, unde se 
aflau Canalul Suez şi Marea Roşie, precum şi o mică bază veche 
din Yemen, de unde urma să fie lansată o rachetă Cameleon - o 
rachetă care avea să zdruncine actuala ordine mondială. 

În calea lor stătea cea mai impresionantă flotă aeriană pe care 
oamenii reuşiseră vreodată să o alcătuiască. 

După numai 20 de minute de zbor, Rufus o reperă. 

— Dumnezeule... făcu el cu respiraţia întretăiată. 


386 


20 


Pluteau pe cerul luminat de soarele care apunea ca un roi de 
insecte: era escadrila avioanelor de luptă africane. Era o 
privelişte uluitoare - un adevărat zid de puncte mobile 
împrăştiate de-a lungul coastei egiptene, păzind spaţiul aerian 
de deasupra Canalului Suez. 

150 de avioane de luptă. 

Toate tipurile de avioane de luptă formau această flotă 
aeriană: avioane vechi, noi, roşii, albastre - orice tip de avion 
care putea duce o rachetă -, o colecţie pestriță de avioane de 
luptă care fuseseră cândva de top şi achiziţionate de la ţările 
care fac parte din Prima lume”, după ce perioada de folosire a 
acestora expirase. 

Suhoi Su-17 - construit în 1966, de care ruşii se 
descotorosiseră cu mult timp în urmă. 

MiG-25 Foxbat - înlocuit în anii '80 de modele mai moderne, 
dar care mai putea face faţă oricărui alt avion, cu excepţia celor 
americane. 

Mirage V/50 - cel mai exportat avion militar francez, vândut 
Libiei, Zairului şi Irakului. 

Mai erau câteva avioane rapide, de tipul L-59 Albatros, de 
provenienţă cehă, preferatele ţărilor africane. 

În ceea ce privea performanţa, toate aceste avioane de luptă 
erau inferioare avioanelor mai modeme F-22 Raptor şi F-15E. 
Însă când era echipată cu cele mai performante rachete aer-aer: 
Sidewinder, Phoenix, rachetele ruseşti R-60T sau R-27, acestea 
fiind uşor de procurat din bazarurile de arme din România şi din 
Ucraina, această forţă aeriană constituită din avioane vechi 
putea să înfrunte cele mai performante avioane de luptă. 

Dacă avioanele de luptă sunt scumpe şi greu de achiziţionat, 


3 Termen folosit în contextul Războiului Rece. Se referea la naţiunile aflate în 
sfera de influenţă a Statelor Unite: ţările NATO din America de Nord şi Europa 
de Vest, Japonia şi unele foste colonii britanice ca Australia, Noua Zeelandă şi 
Africa de Sud. (n.tr.) 

387 


rachetele de calitate pot fi cumpărate cu duzina. 

„Şi chiar dacă n-ar avea rachete, gândi Schofield, indivizii 
ăştia ne copleşesc numeric.” 

Până şi cel mai bine echipat avion din lume, F-22, nu ar fi 
putut face faţă la nesfârşit unei forţe atât de numeroase. În cele 
din urmă, această forţă ar fi învins şi cea mai avansată 
tehnologie. 

— Ce părere ai, Rufus? 

— Bijuteria asta nu a fost construită pentru luptă, căpitane, 
răspunse Rufus. A fost construită pentru viteză. Aşadar, o vom 
folosi în acest scop - vom zbura jos şi rapid şi vom face ceea ce 
niciun pilot nu a făcut până acum: vom întrece în viteză orice 
rachetă pe care ticăloşii ăştia o vor trimite înspre noi. 

— Rachete care ne fugăresc, zise Schofield. Frumos! 

— Dacă mai are vreo importanţă, căpitane, avem şi noi o 
mitralieră mică fixată în botul avionului. Dar cred că e pe post 
de ornament. 

Tocmai în acel moment auziră în căşti o voce necunoscută: 

— Către avioanele americane X-15, aici este căpitanul Harold 
Marshall de pe portavionul USS Nimitz. V-am reperat pe ecranul 
de radar. Echipa Jolly Rogers se află pe drum. Vă vor prelua de 
îndată ce veţi ajunge aproape de forţele inamice. Cinci avioane 
Prowler au fost trimise înainte, la intervale de 160 de kilometri, 
pentru a crea bruiaj electronic pentru voi. Va fi o luptă 
crâncenă, domnilor, dar sperăm că vom reuşi să facem o gaură 
îndeajuns de mare ca voi să vă strecuraţi prin ea. Căpitanul făcu 
o pauză: Ah, căpitane Schofield, am fost informat în legătură cu 
situaţia. Succes! Suntem toţi în spatele vostru. _ 

— Mulţumesc, căpitane, zise încet Schofield. În regulă, Rufus. 
Să înceapă distracţia! 


Prinseră viteză. O viteză pură, nealterată - 7 000 km/h 
înseamnă aproximativ 2 000 de metri pe secundă. De şapte ori 
viteza sunetului înseamnă foarte, foarte rapid. Cele două 
avioane X-15 sfâşiau cerul, îndreptându-se către roiul de 
aeronave inamice. 

Când ajunseră la o distanţă de 32 de kilometri de avioanele 
africane, un grup de rachete se desprinse din flota aeriană - 40 


388 


de dâre de fum care se îndreptau către ei. 

De-abia lansase primele rachete, că avionul rusesc MiG-25 
Foxbat izbucni într-o explozie portocalie. Alte şase avioane 
africane explodară, lovite de rachetele AMRAAM“ AIM-120, în 
timp ce rachetele lansate de flota aeriană africană explodară în 
aer, fără a provoca vreo daună, lovindu-se de nişte rachete- 
simulacru lansate de o flotă aeriană formată din avioane de 
luptă americane de tipul F-14. Acestea aveau inscripţionat pe 
coadă simbolul ameninţător al piraţilor: capul de mort. 

Era faimoasa echipă Jolly Rogers, care decolase de pe 
portavionul Nimitz - câteva avioane F-14 Tomcat, flancate de 
avioanele agile F/A-18 Hornet. Şi, brusc, începu o luptă aeriană 
de proporţii, nemaiîntâlnită în războaiele moderne. 

Cele două avioane-rachetă X-15 se înclinau pe-o parte şi se 
depărtau brusc în timp ce străpungeau rândurile flotei aeriene 
africane, încercând să se ferească de exploziile din aer, de 
avioanele care erau bombardate, de gloanţele trasoare şi de 
dârele de fum lăsate de rachete. 

Toate tipurile de avioane zburau pe cerul învăluit de amurg: 
MiG, Mirage, Tomcat şi Hornet, care se roteau, se lăsau în jos, 
lansau rachete sau explodau. 

La un moment dat, avionul în care se afla Schofield se 
întoarse cu susul în jos pentru a evita un avion de luptă african, 
doar ca să intre pe o traiectorie de coliziune cu un altul, un 
Mirage. Tocmai în momentul în care cele două avioane erau pe 
punctul să se izbească frontal, avionul african explodă, lovit de 
undeva de jos de o rachetă AMRAAM. Avionul-rachetă în care se 
afla Schofield ţâşni pur şi simplu printre rămăşiţele cuprinse de 
flăcări, iar bucăţi de metal topit se frecară de părţile laterale ale 
avionului X-15. Mâna rigidă a pilotului mort trasă o dâră de 
sânge pe geamul carlingii avionului X-15, exact în dreptul 
ochilor lui Rufus. 

Rachetele africane însă nu reuşiră să lovească avioanele- 
rachetă proiectate de NASA. Reuşeau să se apropie de ele, apoi 
se roteau nebuneşte în jurul avioanelor ca şi când cele două 
aeronave NASA ar fi fost protejate de un fel de scut invizibil. Şi 


4 AMRAAM - Advanced Medium-Range Air-to-Air Missile (Rachetă aer-aer 
ultramodernă cu rază medie de acţiune) (n.tr.) 
389 


Chiar aşa şi era, datorită celor cinci avioane EA-6B Prowler, 
aparţinând Marinei Militare americane, care zburau paralel cu 
avioanele-rachetă, la o distanţă de 16 kilometri, creând un bruiaj 
electronic cu ajutorul sistemelor direcţionale AN/ALQ-99F. 

Indesate şi rezistente, avioanele Prowler nu aveau cum să ţină 
pasul cu cele supersonice X-15, astfel încât se poziţionară 
paralel cu ruta de zbor a acestora, lăsând distanţă între ele. 
Fiecare avion Prowler proteja avioanele supersonice cu 
semnalul său de bruiaj, până când treceau la celălalt, aşa cum 
îşi predau ştafeta atleţii. 

— Către avioanele americane X-15, aici avionul lider Prowler, 
răsună o voce în casca lui Schofield. Vă putem acoperi spatele 
până la Canal, însă nu putem ţine pasul cu voi. De acolo, veţi fi 
pe cont propriu. 

— Ne-aţi fost de mare ajutor şi aşa, răspunse Schofield. 

— Dumnezeule! Priveşte! strigă Rufus. 

In faţa scutului electronic iniţiat de lungul şir de avioane 
Prowler, avioanele africane începură să-şi schimbe tactica. Se 
lăsau în picaj înspre avioanele-rachetă X-15. 

Atacuri sinucigaşe. 


390 


21 


Contramăsurile electronice pot deregla sistemele de ghidare 
ale rachetelor, însă, indiferent cât de performante ar fi, nu pot 
opri un pilot să-şi direcţioneze avionul pentru a se izbi de un 
altul. 

Şase avioane de luptă inamice coborau ca o ploaie înspre cele 
două X-15, şuierând prin aer şi dezlănţuind rafale de gloanţe 
trasoare. 

Cele două X-15 se despărţiră. 

Rufus roti avionul înspre dreapta, făcându-l să coboare, în 
timp ce celălalt avion X-15 se înclină înspre stânga, evitând în 
ultima clipă unul dintre avioanele sinucigaşe. Un singur glonţ 
trasor penetră însă geamul carlingii printr-o parte şi ieşi pe 
partea cealaltă. Traseul lui trecea prin capul pilotului lui Knight. 

Creierii şi sângele acestuia fură împroşcaţi în interiorul 
carlingii. 

Avionul zbură pe cer, scăpat de sub control, luând-o înspre est 
şi depărtându-se de câmpul de luptă. 

Knight se înghesui pe locul din faţă, îl eliberă repede pe pilot 
din strânsoarea centurii de siguranţă şi îi împinse trupul în 
spate. Apoi Knight preluă comanda avionului, încercând cu 
disperare să îl stabilizeze, înainte de a plonja în Marea 
Mediterană. Apele mării se apropiau de el mai repede şi mai 
repede... 

Bum! 


Cât despre Schofield şi Rufus, aceştia zburau foarte jos, 
deasupra mării. Atât de jos, încât se aflau doar la 6 metri 
deasupra apei, făcând să ţâşnească în spatele lor gheizere de 
apă neîntrerupte. În acelaşi timp încercau să se ferească de 
proiectilele care loveau apa în jurul lor. 

— Văd Canalul! strigă Rufus, încercând să acopere cu vocea 
sa acel vacarm. 


391 


Gura de intrare a Canalului Suez, o minunăţie a ingineriei 
moderne, se afla la vreo 32 de kilometri în faţa lor. Doi piloni 
uriaşi din beton străjuiau intrarea în canalul impresionant, care 
oferea accesul către Marea Roşie. 

Deasupra lui erau mai multe avioane africane. 

— Rufus, înclină avionul spre stânga! strigă Schofield, 
aruncând o privire pe geam. 

Rufus făcu întocmai. Înclină avionul înspre stânga tocmai în 
momentul în care două avioane ceheşti L-59 trecură şuierând pe 
lângă ei, de o parte şi de cealaltă, şi plonjară în apa mării. Apoi, 
pe neaşteptate, ajunseră în spaţiul strâmt al Canalului şi 
pierdură scutul electronic oferit de avioanele Prowler. 

Avionul în care se afla Schofield ţâşni de-a lungul Canalului 
Suez, zburând razant, înclinându-se într-o parte ca să evite 
navele ancorate acolo. Zidurile înalte de beton ale canalului îl 
transformau într-o tranşee cu obstacole. Avionul zbura efectiv 
pe sub flota aeriană africană. 

Reugşise să depăşească blocada. 

Apoi în Canal pătrunseră două rachete americane Phoenix 
care reuşiseră cumva să se desprindă din suporturile de pe 
aripile unui avion de luptă cu reacţie african. 

Avionul X-15 înainta cu viteză prin Canalul plin cu apă. 

Cele două rachete veneau în urma lui. 

Două avioane sinucigaşe plonjară încrucişat către X-15, însă 
Rufus rostogoli avionul-rachetă. Cele două avioane ratară 
milimetric ţinta şi se prăbuşiră pe malurile nisipoase ale 
Canalului, explodânăd într-un nor de nisip şi flăcări. 

Cele două rachete Phoenix ajunseră paralel cu coada 
avionului X-15, iar Schofield observă un lucru uluitor. Putea citi 
literele marcate pe părţile lor laterale: XAIM-54A- Sistem 
Ghidare Rachete. 

— Rufus...! strigă Schofield. 

— Am văzut! răspunse acesta. 

— Fă ceva! 

— Asta şi voiam! 

Şi, brusc, Rufus roti avionul spre dreapta, deasupra malului 
Canalului, apoi îl învârti într-un cerc din ce în ce mai mare şi o 
luă înapoi, către Marea Mediterană. 


392 


Rachetele îi urmară, învârtindu-se şi ele în semicercuri 
identice, neafectate de incredibila forţă gravitaţională. Deoarece 
uriaşa flotă aeriană africană păzea coasta Egiptului, doar 6 
avioane africane rămaseră în urmă. Piloții lor văzură avionul X- 
15 rotindu-se în cerc şi apoi luând-o în direcţia lor. Crezură că 
era ziua lor norocoasă. Greşit. 

După ce se roti o vreme, avionul-rachetă ţâşni printre cele 6 
avioane ca un glonţ care trece printr-o pădure de copaci. Trecu 
repede printre 2 avioane MiG, la o distanţă de doar 3 metri de 
fiecare, lăsându-le în calea celor două rachete Phoenix. 

Bum - bum! 

Avioanele MiG explodară, iar X-15 continuă să se rotească în 
cerc până când ajunse din nou în tranşeea Canalului, înapoi pe 
traseul său către sud-est. 

Cu toate acestea, cercul larg pe care îl descrisese - de vreo 
200 de kilometri - permisese unui avion african să lanseze 
ultima sa rachetă furată de la americani - AIM-120 AMRA AM - 
cea mai performantă rachetă aer-aer din lume. 

Aceasta ţâşni prin aer în spatele avionului-rachetă X-15, 
apropiindu-se de el ca un şoim înfometat. 

— Nu mă pot descotorosi de ea! strigă Rufus. 

— Cât va sta pe urmele noastre? întrebă Schofield. Nu are un 
întrerupător care să o oprească în cazul în care cursa asta va 
dura prea mult? 

— Nu! Asta-i şmecheria la genul ăsta de rachetă! Te 
urmăreşte zi şi noapte încontinuu! Te oboseşte şi apoi te ucide. 

— Păi, nicio rachetă AMRAAM nu a mai urmărit un astfel de 
avion! Ne continuăm zborul! Viteză maximă! Poate reuşim să 
scăpăm de ea... 

Fu întrerupt de o voce care îi răsună în cască. Era Scott 
Moseley şi era şocat: 

— Aăă, căpitane Schofield, am nişte veşti foarte proaste. 

— Ce e? 

— Sateliții noştri de alertă timpurie tocmai au interceptat 
lansarea unei rachete balistice intercontinentale din partea 
central-sudică a Yemenului. Caracteristicile zborului indică 
faptul că este vorba despre o rachetă balistică intercontinentală 
de tipul Jericho-2B, care se îndreaptă înspre nord, către Mecca. 


393 


Căpitane, Killian a aflat că veniţi. A lansat racheta mai repede. 


394 


22 


— Nu se poate! strigă Schofield, uitându-se înspre cer. 
Glumeşti. Nu-i corect. Nu-i corect deloc! 

Aruncă o privire către armele pe care le avea în vesta 
utilitară, arme pe care plănuise să le folosească în momentul în 
care avea să atace baza de rachete din Yemen. Toate erau acum 
inutile. 

Se uită la unitatea de dezactivare CincLock, clătinând din cap. 
Apoi încremeni, neluându-şi ochii de la ea. 

— Domnule Moseley, sistemul rachetei este prevăzut cu 
determinarea coordonatelor de la distanţă? 

— Bineînţeles. 

— Trimite-mi-le. 

— Recepţionat. 

O clipă mai târziu, computerul de bord al avionului scoase un 
sunet de avertizare şi pe ecran apăru o hartă similară cu cea pe 
care o văzuse mai înainte. O pictogramă în formă de săgeată 
arăta traseul înspre nord al rachetei Cameleon care se îndrepta 
către Mecca. 

Schofield introduse în computer semnalul transponderului său 
şi o a doua pictogramă îşi făcu apariţia pe ecran, arătând înspre 
sud: 

Schofield citi datele zborurilor de pe ecran: ID-urile 
semnalului, vitezele de zbor, altitudinile. 

Nici nu mai era nevoie să calculeze. Imaginea vorbea de la 
sine. Două aparate de zbor se îndreptau către Mecca: avionul- 
rachetă X-15 în care se afla el şi racheta Cameleon, identificată 
de către sistemul automat de recunoaştere prin satelit ca fiind o 
rachetă balistică intercontinentală de tipul Jericho-2B. 


395 


SIG-ID: USAF-X-15 
(neînregistrat) 
Viteza: 7,239 km/h 
Altitudine: 00500 picioare ARABIA SAUDITĂ 


Autorizație: EUCOM 


Autorizație: Necunoscut 


Ambele aparate de zbor se deplasau cu aceeaşi viteză şi se 
aflau la distanţe aproape egale de Mecca. 

— Rufus, zise Schofield pe un ton hotărât. 

— Da? 

— Nu mai mergem în Yemen. 

— Mă gândeam eu, zise Rufus pe un ton dezamăgit. Unde 
mergem atunci? 

Însă Schofield apăsa butoanele computerului său, făcând 
calcule rapide. Ar fi nemaipomenit dacă ar funcţiona. El şi Rufus 
se aflau la o distanţă de 1 000 de kilometri faţă de Mecca. Timp 
rămas până la ţintă: 8:30. 

Făcu calculele pentru racheta Cameleon. Era puţin mai 
departe. Numărătoarea inversă arăta: Timp rămas până la 
ţintă: 9:01... 9:00... 8:59... 

„E bine, gândi Schofield. Vom avea nevoie de cele 30 de 
secunde în plus să trecem pe deasupra oraşului Mecca şi să ne 
întoarcem...” 

Ochii lui Schofield prinseră viaţă la acest gând. Se uită la 
unitatea CincLock care era prinsă la pieptul său şi o luă în 
mână. 

— 18 metri, zise el în şoaptă. Apoi cu voce tare: Hei, Rufus, ai 
fugărit vreodată o rachetă? 


396 


23 


Timp rămas până la ţintă: 6:00... 5:59... 5:58... 

Avionul-rachetă ţâşni ca un glonţ pe cerul care se întuneca, 
urmărit în continuare de racheta AMRAAM. 

— Vrei să zbor paralel cu ea? întrebă Rufus, năucit. 

— Exact asta vreau să faci. Putem dezactiva racheta, dar 
trebuie să ne aflăm la o distanţă de cel puţin 18 metri de ea, zise 
Schofield. 

— Da, dar în timpul zborului? Nimeni nu poate zbura paralel 
cu o rachetă a cărei viteză este de Mach 6. 

— Eu cred că tu poţi, zise Schofield. 

De unde stătea, Schofield nu văzu rânjetul care apăru pe faţa 
lată şi bărboasă a lui Rufus. 

— Ce vrei să fac? întrebă pilotul uriaş. 

— Rachetele balistice intercontinentale zboară sus şi apoi 
coboară vertical către ţinta lor. Această rachetă Cameleon se 
află în prezent la o altitudine de 8 230 de metri. Ar trebui să 
păstreze această altitudine până când va ajunge deasupra 
oraşului Mecca, şi abia atunci va începe să coboare. La o viteză 
de Mach 6, îi va lua aproximativ 5 secunde să parcurgă acel 
plonjon pe verticală. Eu am nevoie de cel puţin 25 de secunde să 
o dezactivez. Asta înseamnă că trebuie să ajungem paralel cu ea 
atâta timp cât zboară la o altitudine de 8 230 de metri. Odată ce 
va începe coborârea pe verticală, totul va fi pierdut. Suntem 
terminaţi. Crezi că poţi pilota avionul ca să ajungem paralel cu 
ea? 

— Ştii, căpitane, zise Rufus, semeni foarte mult cu Aloysius. 
Când îmi vorbeşti, mă faci să cred că sunt capabil de orice. S-a 
făcut. 

Timp rămas până la ţintă: 2:01... 2:00... 1:59... 

Avionul supersonic înaintă cu viteză pe cer, urmărit de 
racheta AMRAAM, de-a lungul Mării Roşii, în acelaşi timp 
continuând să se înalțe până ajunse la o altitudine de 8 230 de 


397 


metri. 

— Tocmai am trecut de Mecca! strigă Rufus. Mă pregătesc să 
întorc avionul acum. Fii cu ochii în patru, ar trebui să zărim 
racheta Cameleon în orice moment... 

Rufus înclină avionul-rachetă, făcându-l să descrie un arc de 
180 de grade, în speranţa că îl va face să ajungă paralel cu 
racheta nucleară şi să o însoţească în drumul ei către Mecca. 

Avionul X-15 se roti şi ţâşni prin văzduh, înclinându-se apoi 
înspre stânga în momentul în care se întoarse. Această 
schimbare bruscă de traiectorie îi permise rachetei AMRAAM, 
care se afla în urma lor, să se apropie şi mai tare de ei. Acum se 
afla la o distanţă de doar 100 de metri în spatele avionului. 

Timp rămas până la ţintă: 1:20... 1:19... 1:18... 

— Uite-o! strigă Rufus. Drept în faţă! 

Schofield se luptă cu forţa gravitaţională şi aruncă o privire 
peste umărul lui Rufus în amurgul care învăluia cerul arab. 

O zări şi simţi că i se taie respiraţia. 

Era o privelişte impresionantă. 

Racheta-clonă Jericho-2B semăna cu o navă spaţială dintr-un 
film ştiinţifico-fantastic - semăna cu ceva mult prea mare, mult 
prea agil şi care înainta mult prea repede ca să aparţină acestei 
lumi. _ 

Cilindrul lung de 20 de metri despica cerul ca o suliță. In 
prelungirea ei se vedea o coadă de flacără albă şi fierbinte 
asemenea unei flăcări de magneziu, care lăsa în urma ei o dâră 
de fum extrem de lungă. Această dâră de fum se întindea peste 
orizont asemenea unui piton uriaş şi pornea de la locul lansării 
rachetei, Yemen. 

Zgomotul pe care îl scotea era un BUUUUUUUM continuu, 
prelung. 

Dacă avionul supersonic X-15 sfâşia cerul, atunci această 
bijuterie îl rupea în bucăţi. Avionul-rachetă se înclină şi descrise 
un semicerc uriaş, înaintând către racheta balistică 
intercontinentală care continua să se apropie, în timp ce pe 
urmele lui venea cealaltă rachetă, AMRAAM. 

Timp rămas până la ţintă: 1:00... 0:59... 0:58... 

1 minut. 

Apoi avionul X-15 şi racheta balistică descriseră pe cer un „Y” 


398 


în momentul în care ajunseră pe un traseu paralel. 

Dar nu se aflau încă la acelaşi nivel. 

Avionul se afla puţin mai în spate şi mai înspre partea stângă 
faţă de racheta balistică, înaintând paralel cu dâra orizontală de 
fum pe care racheta o lăsa în urma ei. 

Timp rămas până la ţintă: 0:50... 0:49... 0:48... 

Avionul-rachetă înainta puţin mai repede decât racheta, astfel 
încât aceasta rămase în urmă. Zgomotul răsuna în văzduh. 
Sunetul făcut de viteza supersonică. 

BUUUUUUUUUUM! 

Timp rămas până la ţintă: 0:40... 0:39... 0:38... 

— Du-mă mai aproape, Rufus! strigă Schofield. 

Rufus făcu întocmai, astfel încât botul conic al avionului 
ajunse în dreptul cozii rachetei balistice intercontinentale. 

Unitatea CincLock VII nu se activă. Nu se aflau încă îndeajuns 
de aproape de procesorul rachetei. Avionul se furişă mai în faţă, 
apropiindu-se de racheta Cameleon. 

— Mai aproape! 

Timp rămas până la ţintă: 0:33... 0:32... 0:31 

Privind în jos pe geamul carlingii, Schofield văzu luminile unui 
oraş, care străluceau în întuneric. 

Era oraşul sfânt Mecca. 

Timp rămas până la ţintă: 0:28... 0:27... 0:26 

Avionul ajunse la mijlocul rachetei, paralel cu aceasta şi 
unitatea de dezactivare începu să sune. 


ETAPA 1 (PROXIMITATE): ÎNDEPLINITĂ 
INIŢIAŢI ETAPA 2 


— Îţi vin eu de hac, zise Schofield privind racheta. 

Unitatea îşi începu procedura de dezactivare, iar Schofield 
apăsă pe cerculeţe. Cele două aparate de zbor cu reacţie sfâşiau 
cerul, înaintând unul alături de celălalt cu o viteză astronomică. 

Racheta AMRAAM, care venea pe urmele avionului, înainta şi 
ea. Rufus o zări prin periscop. 

— Grăbeşte-te, căpitane...! 

— Trebuie... să fac... asta... mai întâi, zise Schofield, făcând o 
grimasă în timp ce se concentra la testul de reflex-reacţie. 


399 


Timp rămas până la ţintă: 0:19... 0:18... 0:17 

Racheta AMRAAM ţâşni în faţă, apropiindu-se de flacăra care 
ieşea din spatele avionului. 

— Se apropie la o distanţă periculoasă! strigă Rufus. Distanţa 
periculoasă pentru o astfel de rachetă însemna 20 de metri. Nu 
era nevoie să te lovească, ci doar să explodeze aproape de tine. 

— Mai avem cam 5 secunde! 

— Nu avem 5 secunde! strigă Schofield, neluându-şi privirea 
de la ecran şi mişcându-şi degetele cu repeziciune pe el. 

Timp rămas până la ţintă: 0:16... 0:15... 0:14 

— Nu pot devia de la traseu! strigă cu disperare Rufus. Ne 
vom îndepărta de zona de proximitate! Iisuse Hristoase! Am 
ajuns până aici ca să pierdem totul acum! 2 secunde! 

Schofield continua să lovească ecranul. 

Timp rămas până la ţintă: 0:13... 0:12... 

— 1 secundă! 

Racheta AMRAAM ajunse la distanţa periculoasă - la 20 de 
metri de ţeava de eşapament a avionului. 

— Nu! strigă Rufus. Prea târziu...! 

— Nu şi dacă intervin eu, auziră brusc o voce în căşti. 

Apoi, ca o umbră supersonică, ceva negru şi rapid ţâşni din 
lateral, trecând prin spatele avionului X-15, interpunându-se 
între racheta AMRAAM şi avionul în care se afla Schofield. 
Racheta lovi acel obiect, şi nu avionul lui Schofield. 

O explozie uriaşă zgudui cerul, iar Rufus se întoarse în scaun 
şi văzu jumătatea din faţă a unui alt avion-rachetă X-15 
învârtindu-se în aer. Partea din spate se evaporase, distrusă de 
racheta AMRAAM. 

Era avionul-rachetă X-15 în care se afla Knight. 

Trebuie să fi supravieţuit morţii pilotului său. Apoi o luase pe 
urmele lor, ajungându-i din urmă atunci când ei se învârtiseră 
de două ori în cerc. lar acum tăiase calea rachetei AMRAAM 
care era pe punctul de a-i elimina! 

Jumătatea din faţă a avionului începu să cadă, cu botul înainte 
când, brusc, apărătoarea de cabină se deschise şi un scaun fu 
catapultat în aer. O clipă mai târziu, o paraşută se deschise 
deasupra jumătăţii care cădea de pe cer. 

Timp rămas până la ţintă: 0:11... 0:10... 


400 


Schofield de-abia dacă observă explozia. Era concentrat 
asupra cerculeţelor care apăreau pe ecran: alb, roşul, alb, alb, 
roşu... 

Timp rămas până la țintă: 0:09... 

— Drace! A luat-o pe verticală! strigă Rufus. 

Rotindu-se, racheta Cameleon îşi schimbă brusc direcţia, 
luând-o în jos, cu vârful îndreptat către Pământ. Rufus apucă 
maneta de control, iar avionul imită manevra rachetei, luând-o 
pe verticală alături de rachetă. Cele două aparate de zbor 
înaintau paralel cu o viteză supersonică, cu vârfurile îndreptate 
în jos! 

— Aaaaahhh! strigă Rufus. 

Schofield nu îşi dezlipi ochii de pe ecran şi, concentrat la 
maxim, îşi mişca degetele cu o rapiditate inimaginabilă. 

Timp rămas până la ţintă: 0:08... 

Avionul X-15 şi racheta balistică intercontinentală se apropiau 
cu viteză către Pământ ca două gloanţe trase vertical. 

Timp rămas până la ţintă: 0:07... 

Rufus distingea din ce în ce mai clar luminile oraşului Mecca. 

Timp rămas până la ţintă: 0:06... 

Degetele lui Schofield dansau pe ecran. Unitatea de 
dezactivare CincLock scoase un sunet. 


ETAPA 2 (REACȚIE): ÎNDEPLINITĂ j 
ETAPA 3 (INTRODUCERE COD): ACTIVATĂ 
INTRODUCEŢI CODUL AUTORIZAT DE DEZACTIIVARE 


Timp rămas până la ţintă: 0:05... 
Schofield introduse Codul Universal de Dezactivare, iar 
ecranul scoase din nou un sunet: 


ETAPA 3 (INTRODUCERE COD): ÎNDEPLINITĂ 
CODUL UNIVERSAL DE DEZACIIVARE INTRODUS 


În acel moment, apăru următoarea frază de o importanţă 
crucială: 


LANSARE RACHETĂ DEZACTIVATĂ 
401 


Ceea ce se întâmplă ulterior fu ca într-un vis. Undeva sus, pe 
cer, deasupra minaretelor din Mecca, racheta Cameleon, care se 
deplasa cu o viteză supersonică, se autodistruse într-o explozie 
spectaculoasă. Parcă ar fi fost o petardă gigantică - o explozie 
spectaculoasă de scântei împrăştiindu-se în toate direcţiile. 

Cu toate acestea, racheta se deplasa cu o viteză atât de 
uluitoare, încât bucăţile desprinse din ea fură îndepărtate de 
vântul puternic. Rămăşiţele carbonizate ale clonei Jericho-2B 
aveau să fie găsite ulterior împrăştiate pe o suprafaţă cu 
diametrul de 160 de kilometri. 

Cât despre avionul în care se afla Schofield, acesta avu o altă 
soartă. Unda de şoc provocată de explozia rachetei îl făcu să se 
îndrepte învârtindu-se haotic către Pământ. 

Rufus se lupta cu îndârjire să controleze maneta de control şi 
reuşi să facă un singur lucru: să evite prăbuşirea peste zonele 
locuite din Mecca. 

Insă doar atâta reuşi. Peste o fracțiune de secundă, avionul se 
prăbuşi în deşert ca un meteorit căzut din Cosmos, împlântându- 
se cu vârful în dunele de nisip. Impactul fu atât de puternic încât 
se făcu auzit până la o distanţă de 80 de kilometri. 

Şi, pentru o clipă, cerul întunecat al deşertului fu luminat de 
explozia acestuia de parcă ar fi fost ziua în amiaza mare. 


402 


24 


Avionul-rachetă X-15 se prăbuşi în deşert cu o viteză de Mach 
3. Se izbi cu putere de pământ şi, într-o secundă, avionul se 
transformă într-o minge de foc. 

Nimeni nu ar fi supravieţuit impactului. 

Insă, cu o fracțiune de secundă înainte de prăbuşire, două 
scaune putură fi văzute catapultându-se din carlinga avionului, 
tâşnind pe cer, în diagonală. Erau scaunele în care se aflau 
Schofield şi Rufus. 


Cele două scaune coborâră plutind către pământ, susţinute de 
paraşute şi aterizară la un kilometru şi jumătate de craterul 
învăpăiat, care marca ultima oprire a avionului X-15. 

Scaunele aterizară pe pământul prăfos şi se rostogoliră pe-o 
parte. Nimeni nu mişcă în ele. Căci Shane Schofield şi Rufus 
şedeau  nemişcaţi,  lipiţi de  spătarele scaunelor, ambii 
inconştienţi, ambii afectaţi de forţa gravitaţională colosală 
cauzată de viteza supersonică cu care fuseseră catapultati. 


După un timp, Schofield fu trezit de nişte voci. Privirea îi era 
înceţoşată, sângele i se prelingea pe faţă, iar tâmplele îi 
zvâcneau cuprinse de o durere cumplită. În jurul ochilor avea 
vânătăi, rezultatul evident al catapultării. 

Văzu nişte umbre care se adunau în jurul scaunului în care se 
afla. Nişte oameni încercau să-i desfacă centura de siguranţă. 

Le auzi din nou vocile: 

— Nebunii ăştia s-au catapultat de la viteza aia! 

— Haide, omule, mai repede, înainte să vină ticăloşii ăia de 
puşcaşi marini. 

Cu toate că era semiconştient, Schofield observă că bărbaţii 
vorbeau în engleză, cu accent american. Răsuflă uşurat. Totul 
luase sfârşit. Apoi lama tăioasă a unui cuţit îi tăie centura de 
siguranţă şi, eliberat din strânsoare, Schofield se prăbuşi în 


403 


nisip. 

Un bărbat îşi făcu apariţia în câmpul lui vizual. Un vestic 
îmbrăcat în uniformă militară. Chiar dacă avea mintea confuză, 
Schofield recunoscu uniforma bărbatului: era îmbrăcămintea de 
luptă personalizată a Detaşamentului Delta, din cadrul Forţelor 
Speciale americane. 

— Căpitane Schofield, i se adresă pe un ton blând bărbatul. 
Schofield de-abia dacă reuşea să-i desluşească vocea. Căpitane 
Schofield, e în regulă. Eşti în siguranţă acum. Suntem de la 
Delta. Suntem de partea ta. L-am recuperat şi pe prietenul 
dumitale, căpitanul Knight, care se afla la câţiva kilometri de 
aici. 

— Cine... se bâlbâi Schofield. Cine sunteţi? 

Soldaţii Delta zâmbiră, dar nu era un zâmbet prietenos. 

— Sunt Wade Brandeis, din Detaşamentul Delta. Am venit din 
Aden. Nu-ţi face griji, căpitane Schofield. Eşti în perfectă 
siguranţă cu mine. 


404 


AL ȘAPTELEA ATAC 


FRANŢA : 
27 OCTOMBRIE, ORA 07.00 (ORA LOCALĂ) 
(ORA 01.00 E.S.T. NEW YORK, SUA) 


405 


„Fereşte-te de furia unui om răbdător!” 
John Dryden 


406 


1 


Schofield avea impresia că visează: era ridicat din scaunul 
avionului prăbuşit, legat cu mâinile la spate, vârât în spatele 
unui avion privat Lear şi apoi avionul decolă... 

Auzi voci nedesluşite. 

Îl auzi pe Brandeis vorbind: 

— I-am auzit pe nişte ţipi vorbind în 'Stan. Ziceau că şi-a făcut 
apariţia într-o peşteră unde se desfăşura vânătoarea şi a dat 
năvală înăuntru. Ziceau că avea legătură cu vânătoarea de 
recompense. Cu câteva ore în urmă am primit un telefon de la 
un individ de la ISS pe care-l cunosc. E unul dintre oamenii din 
umbră, un agent CIA de şcoală veche. Ştie tot despre toată 
lumea, aşa că este intangibil. A făcut parte şi din ICG. Un om 
bun, dar urât ca dracu’. Parc-ar fi un afurisit de şobolan. Îl 
cheamă Noonan, Cal Noonan, dar toată lumea îi spune Rat?!. Ca 
de obicei, Rat ştie tot. De exemplu, ştie că mă aflu în Aden. 
Confirmă că pe capul lui Schofield s-a pus un preţ: 18 milioane 
de parai. Mai ştia că Schofield se îndrepta către Yemen. Mi-a zis 
că, dacă sunt interesat, poate să obţină o permisie pentru mine 
şi pentru câţiva oameni de încredere. Mi-a mai spus, ţinte-te 
bine, că Aloysius Knight este cu Schofield şi că şi pe capul lui s-a 
pus un preţ: 2 milioane de dolari. La naiba, îl aduc pe Knight 
gratis. Dar, dacă cineva vrea să-mi dea 2 milioane pe capul lui, 
atunci cu atât mai bine. 

Avionul îşi continuă zborul, iar Schofield adormi. Se trezi 
brusc, într-o poziţie incomodă. Purta încă vesta utilitară, dar 
toate armele îi fuseseră luate. Singurul lucru pe care nu i-l 
luaseră era sacul chimic pentru cadavre de fabricaţie sovietică. 
Nu reprezenta cine ştie ce pericol. 

Se mişcă şi îi văzu pe Knight şi pe Rufus ceva mai încolo, 
legaţi la rândul lor şi păziţi de soldaţi înarmaţi ai 
Detaşamentului Delta. Rufus dormea, dar Knight era treaz. Îl 


1 Rat - Şobolan (n.tr.) 
407 


văzu pe Schofield mişcându-se, însă acesta din urmă nu reuşea 
să-şi ţină ochii deschişi. Adormi din nou. 


Un alt moment de deşteptare. Dincolo de geamul de lângă el, 
cerul se transformă din negru în albastru pal. 

Se iveau zorile. 

Apoi auzi din nou vocile: 

— Şi unde-i ducem? 

— La un castel, zise Brandeis. La un castel din Franţa. 


408 


FORTERESSE DE VALOIS, 
BRETANIA, FRANŢA 
27 OCTOMBRIE, ORA 07.00 


Ploua cu găleata când avionul în care se afla Schofield ateriză 
pe pista privată a lui Killian, pe coasta Bretaniei. 

Transferaţi rapid într-un camion acoperit, sub privirea atentă 
a lui Brandeis şi a echipei sale Delta, alcătuită din 5 soldaţi, 
Schofield, Knight şi Rufus fură transportaţi pe un drum abrupt 
de coastă, care ducea la bine cunoscutul castel ridicat pe stânci, 
chiar lângă coastă. 

Era măreaţa Forteresse de Valois. 


Camionul traversă podul mobil masiv care făcea legătura 
dintre castel şi uscat, însoţit de ploaie şi de fulgere. 

În timpul scurtei lor călătorii, Knight îi povesti lui Schofield 
despre incidentul lui cu Wade Brandeis: despre noaptea din 
Sudan şi despre legăturile lui dubioase cu ICG. 

— Crede-mă că ştiu despre ICG, zise Schofield. 

— De mult timp voiam să mă întâlnesc cu Brandeis, zise 
Knight. 

În timp ce vorbeau, Schofield privi din nou cele două tatuaje 
de pe braţul lui Knight: „Dormi cu un ochi deschis” şi 
„Brandeis”. Şi atunci îşi dădu seama că, de fapt, era un singur 
tatuaj: „Dormi cu un ochi deschis Brandeis”. 

— Se vede că Brandeis nu este vânător de recompense, zise 
Knight. 

— Cum aşa? 

— Tocmai a încălcat prima regulă a vânătorii de recompense. 

— Care este? 

— Dacă ai de ales între a aduce pe cineva mort sau viu, e mai 
bine să-l aduci mort, îi explică Knight. 


409 


În acel moment, camionul pătrunse pe pietrişul curţii 
interioare a castelului şi se opri. Schofield, Knight şi Rufus fură 
scoşi, supravegheați de Brandeis şi de oamenii lui. 

Monsieur Delacroix îi aştepta. 


Bancherul elveţian stătea la intrarea în garajul cu maşini 
luxoase, fercheş ca de obicei. Alături de el se aflau Cedric 
Wexley şi 10 mercenari din Executive Solutions, garda de corp 
personală a lui Killian. 

— Domnule maior Brandeis, zise Delacroix. Bine aţi venit la 
Forteresse de Valois! Vă aşteptam. Pe aici, vă rog. 

Delacroix îi conduse prin garaj, apoi pe scările care coborau 
către anticamera pe care Schofield o cunoştea deja. Dar în loc să 
o ia la stânga înspre tunelul lung la capătul căruia se afla biroul 
în care se făcea verificarea capetelor, Delacroix o luă la dreapta, 
printr-un cadran mic de piatră, care dădea înspre nişte scări 
înguste, medievale care coborau în spirală. 

Luminate de torţe, scările coborau din ce în ce mai adânc 
până în măruntaiele castelului. Se terminau cu o uşă groasă de 
oţel, fixată într-un cadran de piatră. Delacroix apăsă pe un buton 
şi uşa se ridică înspre tavan, cu un huruit metalic, ameninţător. 
Apoi bancherul elveţian se dădu la o parte, lăsându-i pe 
Brandeis şi pe prizonierii lui să intre primii. 

Aceştia trecură pragul şi se treziră în interiorul unui puț larg 
şi circular, o temniţă în care apa clipocea printre platformele 
neregulate de piatră. Schofield zări doi rechini învârtindu-se în 
apă, iar pe cea mai apropiată platformă văzu o ghilotină înaltă 
de patru metri. 

Încremeni şi îşi tinu respiraţia. 

Aceasta era temniţa despre care îi spuse cândva Knight. 
Temniţa îngrozitoare în care Libby Gant îşi pierduse viaţa. 

Aceasta era „Groapa cu rechini”. 


Odată ce pătrunseră cu toţii în groapă, uşa grea de oţel se 
lăsă la loc, ferecându-i înăuntru. Inspirat, Monsieur Delacroix 
rămăsese de partea cealaltă a uşii. Altcineva însă îi aştepta în 
interiorul gropii. 

Un bărbat roşcovan a cărui faţă semăna în mod ciudat cu cea 


410 


a unui şobolan. 

— Hei, Noonan! zise Brandeis, făcând un pas în faţă şi 
strângându-i mâna. 

Schofield îşi aduse aminte de modul cumplit în care murise 
Gant şi de faptul că un bărbat roşcovan cu faţă de şobolan 
trăsese mânerul care îi curmase acesteia viaţa. 

Schofield îl fixă cu privirea pe ucigaş. 

„Faţă de şobolan” se întoarse şi îl privi cu insolenţă. 

— Aşadar, acesta este Scarecrow, zise el. Nu te-ai dat bătut, 
ticălosule. M-am dat peste cap ieri să organizez misiunea din 
Siberia. Am pregătit locul. Am trimis mercenarii ExSol după 
tine. Apoi m-am asigurat că tu, McCabe şi Farrell veţi fi prinşi în 
capcană. Apoi am tăiat legătura cu baza din Alaska. McCabe şi 
Farrell n-au rezistat, însă tu da. Ai supravieţuit. Dar acum n-ai 
nicio scăpare. De fapt, vei sfârşi la fel ca şi iubita ta. „Faţă de 
şobolan” se întoarse către soldaţii Delta care îl ţineau pe 
Schofield. Puneţi-l în ghilotină. 

Schofield fu târât peste ghilotină de către doi dintre oamenii 
lui Brandeis. li puseră capul pe buturugă, iar mâinile îi rămaseră 
legate la spate. 

— Nu! se auzi o voce din partea cealaltă a gropii. 

Toată lumea se întoarse. Jonathan Killian îşi făcu apariţia în 
balconul din interiorul gropii, flancat de Cedric Wexley şi de 10 
soldaţi din Executive Solutions. Monsieur Delacroix apăru şi el. 

— Puneţi-l cu faţa în sus, zise Killian. Vreau să vadă lama când 
aceasta va cădea. 

Oamenii Delta se executară, aşezându-l pe Schofield cu faţa în 
sus. Cadranul ghilotinei, înalt de 4 metri, se întindea către 
tavanul de piatră. La capătul lui, Schofield zări lama lucioasă 
care era suspendată deasupra lui. 

— Căpitane, zise Killian, datorită curajului şi îndrăznelii tale, 
ai salvat actuala ordine mondială. Ai cruțat viaţa a milioane de 
oameni care nu vor şti niciodată cum te cheamă. Eşti, în 
adevăratul sens al cuvântului, un erou. Dar victoria ta este, în 
cel mai bun caz, temporară. Căci eu voi rămâne în viaţă, voi fi în 
continuare la putere şi, în cele din urmă, va veni şi rândul meu. 
În ceea ce te priveşte, vei afla ce păţesc cu adevărat eroii. 
Domnule Noonan, lasă lama să cadă şi apoi împuşcă-i în cap pe 


411 


tovarăşii căpitanului Schofield... 
— Killian! strigă Schofield. 
Încremeniră cu toţii. Vocea lui Schofield era egală, rece. 
— Am să vin după tine! 
Killian zâmbi. 
— Nu în această viaţă, căpitane. Lasă lama să cadă! 


„Faţă de şobolan” se îndreptă către ghilotină, uitându-se în 
jos, spre Schofield, şi apucă mânerul. Între timp, Wade Brandeis 
îşi ridică pistolul Colt 45 spre capul lui Knight. 

— Ne vedem în iad, Scarecrow! zise „Faţă de şobolan”. 

Apoi trase de mâner, eliberând lama. Aceasta cobori cu viteză, 
alunecând pe şinele cadranului. Schofield nu mai vedea nimic în 
afară de lama care se îndrepta către capul lui. 

Inchise ochii şi îşi aşteptă sfârşitul. 


Cling! 


412 


3 


Însă sfârşitul nu veni. Schofield nu simţi nimic. Deschise ochii 
şi văzu că lama oblică a ghilotinei se oprise la doar 30 de 
centimetri de gâtul lui, coborârea rapidă fiindu-i oprită de o stea 
shuriken cu cinci lame care se înfipse cu un clinchet puternic în 
şinele verticale ale ghilotinei. 

Atât de repede fusese aruncată, încât steaua shuriken mai 
tremura încă. 

Şi Aloysius Knight fu salvat, căci, cu o fracțiune de secundă 
după ce steaua fusese azvârlită, un glonţ nimeri mâna lui Wade 
Brandeis cu care acesta ţinea arma. El scăpă arma în apă, iar 
sângele începu să-i curgă şiroaie din mână. 

Schofield îşi întoarse capul şi văzu o apariţie neaşteptată, dar 
bine-venită care ieşi din apele „Gropii cu rechini”. 

Era o imagine înfricoşătoare - un luptător îmbrăcat în 
uniformă gri de luptă, purtând echipament de scafandru şi 
având la el stele shuriken şi arme. Multe arme. 

Dacă Moartea există, atunci ar trebui să se teamă de o 
singură persoană: Mother. 


Aceasta ţâşni din apă, ţinând în fiecare mână câte o armă MP- 
7 şi trăgând nebuneşte. Doi dintre cei cinci soldaţi Delta căzură 
seceraţi, loviți în piept. Apoi lucrurile începură să se agite. 

Intrarea neaşteptată a lui Mother le dădu ocazia lui Knight şi 
lui Rufus să le aplice soldaţilor care îi păzeau câte o lovitură de 
knock-out şi apoi să sară peste mâinile legate, aşa cum ai sări 
coarda, aducându-le în faţă. Işi întinseră mâinile legate cu 
legători de plastic. 

Mother nu avu nevoie de instrucţiuni. 

Fu nevoie de două împuşcături şi legătorile de plastic se 
rupseră. Knight şi Rufus fură eliberaţi. 


Din balcon, Cedric Wexley îşi mobiliză repede oamenii - 4 


413 


soldaţi primiră ordin să coboare de la balcon în groapă, în timp 
ce ceilalţi 6 ieşiră printr-o uşă lăturalnică a balconului, 
pătrunzând pe un coridor. 

Apoi îşi scoase arma M-16 şi îl conduse pe Jonathan Killian 
afară din temniţă. 


Jos, în groapă, Knight înşfacă o puşcă Colt Comando de la 
unul dintre soldaţii Delta morţi şi începu să tragă înspre cei 4 
mercenari ExSol care coborau de la balcon. 

Aflat lângă Knight, fără a avea vreo armă în mână, Rufus îi 
aplică o pumn zdravăn în nas celui de-al treilea soldat Delta şi îl 
ucise. 

— Rufus! strigă Knight. Scoate-l pe Schofield din ghilotină! 

Rufus se îndreptă înspre aceasta. 


Lângă ghilotină, omul cu faţă de şobolan, Noonan, se ferea de 
ricoşeuri, la mică distanţă de Schofield, care era încă prins în 
mecanism. Când focurile de armă încetară pentru o scurtă 
perioadă, Noonan profită de ocazie şi se repezi spre steaua 
shuriken care ţinea lama ghilotinei suspendată deasupra capului 
lui Schofield. Dacă ar fi reuşit să o scoată din şină, lama ar fi 
căzut şi l-ar fi decapitat pe Schofield. 

Noonan apucă steaua tocmai în momentul în care primi un 
pumn neaşteptat din partea lui Rufus, care îl îndepărtă de 
ghilotină. Acesta ateriză pe burtă lângă marginea platformei de 
piatră şi se trezi faţă în faţă cu unul dintre rechinii-tigru, care 
dădea târcoale în apă. Se dădu repede în spate, ridicându-se în 
picioare. 

Rufus ajunse lângă Schofield şi, protejat de focurile de armă 
trase de Knight, desfăcu prinzătorile şi îl eliberă pe Schofield. 
Dintr-o împuşcătură, Knight îi desfăcu legătorile de la mâini, dar 
brusc şi fără nicio explicaţie, Rufus îl învârti pe Schofield şi îl 
acoperi cu trupul său. 

În următoarea secundă, uriaşul fu nimerit în spate de câteva 
gloanţe. 

— Ah! urlă el, trupul zvârcolindu-i-se când fu împuşcat de trei 
ori. 

Focurile de armă fusese trase de Wade Brandeis, care stătea 


414 


pe una dintre insulele de piatră îngrijindu-şi mâna dreaptă 
rănită şi trăgând stângaci cu cealaltă. 

— Nu! strigă Aloysius Knight. 

Îşi întoarse arma către Brandeis, dar aceasta rămăsese fără 
muniţie. Atunci, se aruncă pe burtă pe platforma alunecoasă şi 
se opri în picioarele lui Brandeis, făcându-l să se dezechilibreze. 
Amândoi se prăvăliră în apa în care se aflau rechinii. 


Eliberat din ghilotină, Schofield se întoarse şi îl văzu pe 
Noonan alergând împleticindu-se către uşa de oţel ca să iasă din 
groapă. În timp ce alerga, el scoase din buzunarul hainei o 
telecomandă şi apăsă pe un buton. Uşa cea grea de oţel începu 
să se ridice. Noonan gonea înspre uşă. 

— La naiba! strigă Schofield, alergând după el. Mother! 


Mother se afla pe o platformă de piatră din apropiere, ascunsă 
după unul dintre bolovanii din groapă, şi trăgea cu un pistol 
înspre doi soldaţi Delta când îl auzi pe Schofield strigând. 

Se întoarse repede şi trase o rafală de gloanţe înspre Noonan. 
Nu îl nimeri, însă intervenţia ei îi întrerupse fuga înspre ieşire, 
obligându-l să se oprească şi să se adăpostească în spatele unui 
bloc de piatră. 

Nu apucă să vadă dacă acest lucru îi fusese de folos lui 
Schofield, căci intervenţia ei scurtă le oferi celor doi inamici 
Delta răgazul de care aveau nevoie. Unul din ei trase câteva 
gloanţe cu revolverul său Colt şi o nimeri în piept. Vesta 
împrumutată pe care o purta Mother era, bineînţeles, antiglont, 
astfel încât împuşcăturile nu o făceau decât să se dea în spate. 
Tocmai în momentul în care unul din soldaţii Delta îşi ridică 
arma şi ţinti înspre capul ei, Mother se aruncă brusc în apă, iar 
soldatul nu o nimeri. 


Ea dispăru sub apă. Un moment scurt de linişte binemeritată. 
Apoi Mother, conştientă de ce o aştepta, ieşi din nou la 
suprafaţă, cu pistolul în mână şi îi omori pe cei doi soldaţi Delta 
tocmai în momentul în care şi aceştia deschiseră focul asupra ei. 
Cei doi căzură cu feţele pline de sânge. 

Mother răsuflă uşurată. Doar atunci simţi că apa din jurul ei 


415 


începea să se umfle într-un mod ciudat. Se întoarse şi văzu 
înaintând către ea un val arcuit. Era înotătoarea dorsală a 
rechinului-tigru, care despica valurile şi care venea drept către 
ea. 

— Ah, nu se poate! strigă ea. Nu-mi vine să cred! Am trecut 
prin prea multe azi ca să ajung mâncare pentru peşti! 

Trase cu pistolul către rechinul care înainta cu viteză - poc! - 
poc! - poc! - poc! - poc! - poc! 

Rechinul nu încetini. Cu toate că gloanţele trase de Mother îl 
nimeriseră, acesta continua să despice valurile. 

Poc! - poc! - poc! 

Rechinul tot nu încetini. Se ridică din apa înspumată cu fălcile 
larg deschise, iar Mother, care continua să tragă, îşi întinse din 
instinct unul din picioare şi rechinul îşi înfipse colții în piciorul 
ei stâng. Însă Mother nu avu nicio reacţie. 

Piciorul ei stâng era artificial, fabricat din titan - rezultat al 
unei răni dintr-o misiune anterioară. 

Doi dintre dinţii rechinului se rupseră, făcându-se bucățele. 

— Mănâncă-l pe ăsta dacă poţi, nemernicule! zise Mother, 
ridicându-şi pistolul în dreptul creierului rechinului. 

Poc! 

Rechinul se zvârcoli violent în apă, apoi se scufundă inert, 
mort, cu fălcile încleştate în jurul piciorului stâng al lui Mother 
ca şi când nu era dispus să renunţe la premiul obţinut nici în 
ultimele clipe de viaţă. 

Mother îndepărtă cu piciorul rechinul lung de 3 metri şi sări 
din apă, gata de acţiune. 


În timp ce Mother trăsese în rechin, în partea cealaltă a 
gropii, Schofield alergase după Noonan şi reuşise să-l prindă, 
împiedicându-l să iasă din temniţă pe uşa deschisă. 

Agentul ISS încercă să-l îndepărteze pe Schofield cu o lovitură 
de picior, însă acesta din urmă îl trase pe Noonan înapoi în 
temniţă şi începu a-l lovi cu toată ura de care era capabil. 

Un pumn, şi Noonan se dădu în spate, clătinându-se. 

— Ştiu că tu ai tras de mâner... zise Schofield pe un ton 
neîndurător. 

Un al doilea pumn şi nasul lui Noonan se rupse, împroşcând 


416 


cu sânge. 

— Ştiu că a murit în chinuri... 

Un al treilea pumn şi îi rupse falca lui Noonan. Acesta alunecă 
şi îşi pierdu echilibrul. 

— Ai ucis o fiinţă frumoasă... 

Schofield îl apucă pe Noonan cu ambele mâini şi îl vâri cu 
capul înainte în ghilotină. Capul lui Noonan ajunse pe buturugă, 
sub lama tăioasă ca briciul, care era ţinută în loc de către steaua 
shuriken. 

— Şi-acum e rândul tău să mori în chinuri... zise Schofield. 

Şi zicând acestea, Schofield scoase steaua din şinele de lemn 
ale ghilotinei, iar lama căzu de la ultimii 60 de centimetri. 

— Nu! ţipă Noonan. Nuuuuu! 

Capul cu chip de şobolan al lui Noonan se rostogoli ca o 
minge pe platforma de piatră, cu pleoapele clipind repede ca în 
ultimele clipe înainte de decapitare, apoi rămaseră nemişcate, 
dezvăluind o privire fixă, neînsufleţită, plină de groază. 


La 10 metri depărtare de ghilotină, plutind în apa cu rechini, 
Aloysius Knight se lupta pe viaţă şi pe moarte cu Wade 
Brandeis. Amândoi antrenați la Delta, erau adversari pe măsură, 
astfel încât foloseau aceleaşi tactici de luptă, deasupra şi sub 
apă. Era o luptă pe viaţă şi pe moarte. 

Apoi, brusc, ambii bărbaţi ieşiră la suprafaţa apei, faţă în faţă. 
Doar că acum Brandeis ţinea un pistol mic lipit de bărbia lui 
Knight. Era în avantaj. 

— Întotdeauna am fost cu un pas înaintea ta, Knight! 

Knight îi zise printre dinţi: 

— Ştii, Brandeis, încă din noaptea aceea din Sudan m-am tot 
gândit la o mie de modalităţi prin care să te ucid. Dar până 
acum nu mi-a trecut niciodată prin minte asta. 

— Hm? făcu Brandeis. 

Zicând acestea, Knight îl învârti prin apă pe Brandeis şi-l 
aduse în calea unuia dintre rechinii-tigru care se apropia de ei 
cu viteză. Rechinul lung de 3 metri intră din plin în Brandeis, 
înşfăcându-l cu dinţii care ajunseseră doar la câţiva centimetri 
de Knight. Dar rechinul nu avea ochi decât pentru Brandeis, 
atras fiind de mâna dreaptă a acestuia care sângera. 


417 


— Dormi cu un ochi deschis, ticălosule! îi zise Knight. 

Prins între fălcile rechinului, Brandeis se uita fix la Knight, 
ţipând în timp ce era mâncat de viu. Knight ieşi din apă, din 
spuma amestecată cu sânge care fusese cândva Wade Brandeis, 
şi se îndreptă către Schofield. 


Knight i se alătură lui Schofield lângă ghilotină, lângă locul 
unde Schofield adăpostise trupul rănit al lui Rufus de focurile 
trase de cei 4 mercenari ExSol, care acum traversau insulele de 
piatră aflate în groapă. 

Schofield adunase şi el nişte arme - două puşti Colt Comando, 
un pistol-mitralieră MP-7, unul dintre pistoalele H&K de 9 mm şi 
vesta utilitară a lui Knight, complet echipată pe care o luase de 
la un soldat Delta mort. 

Mother li se alătură. 

— Hei, Mother! zise Knight. Ultima dată când te-am văzut, te 
aflai în interiorul acelei barăci de pe Talbot, înainte să fie 
aruncată în aer de oamenii lui Demon. Ce-ai făcut, te-ai ascuns 
în pardoseală? 

— La naiba cu pardoseala! răspunse Mother. Nenorocita aia 
de baracă stătea atârnată de acoperişul calei. Avea o trapă în 
tavan. Pe-acolo am ieşit. Şi-apoi, bineînţeles, toată afurisita aia 
de navă s-a scufundat... 

— De unde ai ştiut că suntem aici? întrebă Knight. 

Mother scoase din vesta ei o agendă electronică dintr-o husă 
impermeabilă. 

— Ai nişte jucării grozave, domnule Knight. Iar tu, tinere, zise 
ea, întorcându-se către Schofield, tu ai particule MicroDot pe 
mâini. 

— Mă bucur să te văd, Mother, zise Schofield. Bine-ai venit! 

Ghilotina fu lovită de o ploaie de gloanţe trase de mercenarii 
ExSol. Schofield se întoarse repede, privind către uşa deschisă 
ce se afla la 10 metri de ei. 

— Eu merg sus să-l prind pe Killian, zis el brusc. Mother, tu 
rămâi cu Rufus şi ai grijă de ticăloşii ăştia. Knight, poţi să mă 
însoţeşti sau să rămâi aici. Faci cum vrei. 

Knight îl privi în ochi. 

— Vin cu tine. 


418 


Purtând încă vesta utilitară, Schofield îi dădu lui Knight una 
din puşti, pistolul de 9 mm şi vesta utilitară pe care o 
recuperase. 

— Poftim! Poţi să foloseşti chestiile astea mai bine decât mine. 
Haide! Mother, acoperă-ne, te rog! 

Mother îşi ridică arma şi deschise focul asupra mercenarilor 
ExSol. Schofield o luă în fugă către uşă. Knight o porni după el, 
însă nu înainte să înşface ceva în grabă din vesta utilitară pe 
care o purta Mother. 

— Pentru ce îl iei? strigă Mother în urma lui. 

— Presimt că voi avea nevoie, îi răspunse Knight, înainte să 
dispară prin uşa deschisă în urma lui Schofield. 


419 


4 


Black Knight şi Scarecrow o luară la fugă în sus pe scările în 
spirală luminate de torţe. Din adâncul temniţei îşi făcură 
apariţia doi războinici la fel de pricepuţi, acoperindu-şi unul 
altuia spatele, mişcându-se în tandem, trăgând cu puştile Colt 
Comando. Cei şase mercenari ExSol care păzeau scările nu 
avură nicio şansă. 

După cum bănuise Schofield, Cedric Wexley îi trimisese pe cei 
şase oameni ai săi în acea parte a gropii, pentru a le tăia calea. 
Mercenarii ExSol se împărţiseră în trei perechi şi se aşezaseră 
la distanţe egale de-a lungul scărilor, iar acum trăgeau spre ei 
din alcovurile din pereţi. 

Primii doi mercenari fură ciuruiţi de gloanţele trase de cei doi 
războinici care continuau să urce scările. Următorii doi 
mercenari nici nu apucară să-şi dea seama ce se întâmpla, căci 
două stele shuriken îşi făcură apariţia de după o curbă a scărilor 
şi, înclinându-se în aer ca un bumerang, se înfipseră în craniile 
celor doi mercenari. 

Următorii doi soldaţi fură mai deştepţi. Le întinseseră o 
capcană. Aşteptaseră în vârful scărilor, în interiorul tunelului 
lung de piatră care preceda anticamera - tunelul prevăzut cu 
găuri de scurgere a uleiului fierbinte -, acelaşi tunel care ducea 
către biroul unde se făcea verificarea capetelor. Acolo se aflau 
Wexley împreună cu Killian şi cu Delacroix. 

Schofield şi Knight ajunseră în vârful scărilor şi îi văzură pe 
cei doi mercenari din tunel şi pe ceilalţi dincolo de ei. 

Însă, când Schofield se mişcă, Knight rămase pe loc. Schofield 
traversă anticamera în fugă, trăgând înspre cei doi mercenari 
din tunel şi omorându-i, la fel cum încercaseră şi ei să facă. 
Knight sări în faţă, strigând în urma lui: 

— Nu, aşteaptă! Este o capca... 

Prea târziu. 

Cele trei uşi mari de oţel se prăvăliră din tavanul tunelului şi 


420 


cel al anticamerei. O a patra uşă oprea accesul către scările care 
coborau din anticameră. 

Vum! Vum! Vum! Vum! 

Iar Schofield şi Knight fură despărțiți. 

Schofield: închis în tunel împreună cu doi mercenari ExSol 
doborâţi. 

Knight: închis în anticameră. 


Schofield încremeni când se văzu prins în tunel. Îi împuşcase 
pe ambii mercenari aici. Aceştia zăceau întinşi pe jos: unul era 
mort, celălalt gemea de durere. 

În difuzoare se auzi vocea lui Killian: 

— Căpitane Schofield. Căpitane Knight. A fost o plăcere să vă 
cunosc pe amândoi... 


Knight se învârti în jurul anticamerei şi văzu cele şase 
emițătoare de microunde aşezate în jurul tavanului, încastrate în 
piatră. 

— Fir-ar să fie! făcu el cu respiraţia întretăiată. 

Vocea lui Killian răsună ca un tunet: 

— ... însă jocul a luat sfârşit acum. Mi se pare cel mai potrivit 
să muriţi în chinuri. 


Aflat în birou, Killian privi prin gemuleţul de plexiglas care 
dădea înspre tunelul cu ulei fierbinte. Îl văzu acolo pe Schofield, 
prins în capcană ca un şobolan. 

— Adio, domnilor! 

Killian apăsă pe cele două butoane ale telecomenzii sale care 
declanşau capcana din fiecare încăpere: emiţătoarele de 
microunde din anticamera în care se afla Knight şi găurile prin 
care se scurgea uleiul fierbinte din tunelul în care se afla 
Schofield. 


Mai întâi, Killian auzi vibraţiile puternice din anticameră, 
urmate repede de focuri de armă repetate. 

Se mai întâmplase asta şi înainte. 

Cei prinşi acolo încercaseră să scape trăgând câteva focuri de 
armă în uşa de oţel a anticamerei. Această metodă nu 


421 


funcţionase niciodată. În câteva rânduri se încercase să se tragă 
asupra emiţătoarelor de microunde, însă gloanţele nu erau 
îndeajuns de puternice să penetreze betonul armat în care 
acestea fuseseră încastrate. 

Apoi, dintr-odată, uleiul galben şi fierbinte ţâşni dincolo de 
gemuleţul de plexiglas care îl despărţea pe Killian de tunelul 
unde se afla închis Schofield. Din cauza şuvoaielor de ulei 
fierbinte Killian nu îl mai putea vedea pe Shane Schofield. Însă 
nu era nevoie să îl vadă ca să ştie ce se întâmpla. În timp ce 
şuvoaiele de ulei fierbinte înaintau de-a lungul tunelului, Killian 
putea auzi ţipetele lui Schofield. 


422 


5 


Un minut mai târziu, după ce ţipetele şi focurile de armă 
încetară, Killian deschise uşile de oţel şi fu întâmpinat de o 
privelişte neaşteptată. 

Văzu trupurile neînsufleţite ale celor doi mercenari zăcând în 
tunel, pline de băşici şi de arsuri cauzate de uleiul fierbinte. 
Mâinile unuia din ei rămăseseră pietrificate în poziţie de 
apărare - murise în agonie, încercând să se apere de ulei. 

Însă Schofield nu era nicăieri. 

În locul lui, în capătul îndepărtat al tunelului care dădea 
înspre anticameră, se vedea o umbră neagră de mărimea unui 
om. Era un sac de cadavru, care stătea în poziţie verticală. Era 
un sac negru de cadavru, confecţionat din polimer. Mai exact, 
un sac Markov, tipul III. Cel mai rezistent sac fabricat de 
sovietici şi singurul obiect pe care Wade Brandeis nu-l luase din 
vesta lui Schofield. Capabil să păstreze înăuntru orice tip de 
contaminare chimică, părea acum capabil să păstreze Ja distanţă 
şi uleiul fierbinte. 

Într-o secundă, fermoarul acestuia fu deschis din interior, iar 
Schofield îşi făcu apariţia cu o armă MP-7 în mână. Trase prima 
dată în mâna lui Killian, iar acesta scăpă telecomanda. Astfel 
uşile tunelului rămaseră deschise. A doua împuşcătură îi sfredeli 
lobul urechii stângi a lui Killian. Văzând arma pe care Schofield 
o ţinea în mână, Killian se ascunse după cadranul uşii. Dacă ar fi 
reacţionat cu o fracțiune de secundă mai târziu, acesta ar fi fost 
decapitat. 

Schofield înaintă în fugă de-a lungul tunelului către birou, 
trăgând necontenit cu arma. Cedric Wexley trăgea şi el la rându- 
i de după cadranul uşii biroului. Gloanţele zburau în ambele 
direcţii. Bucăţi de piatră se desprindeau din coloanele care 
mărgineau zidurile tunelului. Peretele de sticlă din spatele lui 
Wexley se făcu ţăndări. Întrebarea-cheie într-o astfel de situaţie 
era simplă: cine va rămâne primul fără muniţie? Schofield sau 


423 


Wexley? 

Schofield fu acela. Cu 10 metri înainte de a ajunge la birou. 

— La naiba! strigă el, ascunzându-se după o coloană de piatră 
care de-abia dacă reuşea să-l acopere. 

Wexley zâmbi. Îl avea la mână. 

Apoi, în mod ciudat, începu să se tragă asupra lui Wexley 
dintr-o altă direcţie. Împuşcăturile veneau din spatele lui 
Schofield, din capătul tunelului dinspre anticameră. 

Luat şi el prin surprindere, Schofield se întoarse şi îl văzu pe 
Aloysius Knight alergând de-a lungul tunelului cu pistolul în 
mână. Schofield aruncă o privire către anticamera de unde 
venea Knight. Pe jos erau împrăştiate o mulţime de cartuşe de 9 
mm, dovezi ale focurilor de armă trase de Knight în timpul 
acţiunii de emitere a microundelor. 

Însă acestea nu erau cartuşe obişnuite. Aveau în jurul lor 
nişte benzi portocalii. Dacă amplasamentele celor şase 
emițătoare de microunde ale anticamerei rezistaseră în faţa 
unui asalt de gloanţe normale, acestea nu avuseră nicio şansă în 
faţa gloanţelor pe bază de gaz trase de Knight. 


Schofield profită de intervenţia lui Knight. Wexley se văzu 
nevoit să tragă la rândul lui şi, în câteva clipe, rămase şi el fără 
muniţie. Din nefericire, la fel păţi şi Knight. 

Schofield sări din ascunzătoare şi dădu năvală în birou, 
aplicându-i o lovitură puternică lui Wexley în nasul deja rupt, 
rănindu-l şi mai tare. 

Acesta urlă de durere. 

Apoi începură să se lupte. Era o luptă înverşunată, corp la 
corp. Forţele Speciale din Africa de Sud împotriva Corpului 
Puşcaşilor Marini al Statelor Unite. 

În timp ce cei doi erau angajaţi în luptă, lansând şi parând 
lovituri, Monsieur Delacroix făcu un pas în faţă şi scoase la 
iveală din manşetă un cuţit ascuţit. Făcu o fandare înspre 
Schofield. Lama cuţitului ajunse la câţiva centimetri distanţă de 
spatele lui Schofield când cineva îi apucă strâns încheietura 
mâinii. Dintr-odată, Delacroix se trezi faţă în faţă cu Aloysius 
Knight. 

— Nu-i corect deloc! zise Knight, înainte să fie înjunghiat 


424 


adânc în coapsă de un al doilea cuţit pe care Delacroix îl scosese 
din cealaltă manşetă. 

Delacroix mânuia cuţitele cu viteza fulgerului, iar Knight, care 
acum şchiopăta, fu nevoit să se retragă. Knight nu mai văzuse 
niciodată lame mai ascuţite. Nici nu mai simţise aşa ceva pe 
pielea lui. Una din ele îi brăzdă faţa, lăsându-i o linie roşie de 
sânge pe obraz. 

Bancherul elveţian cel spilcuit se transformase într-un cuţitar 
stăpân pe sine, îndemânarea lui fiind demnă doar de... 

— Gărzile elveţiene, ai, Delacroix? zise Knight, schimbându-şi 
poziţia. Nu mi-ai zis până acum. Frumos. Foarte frumos. 

— În meseria mea, trebuie să ştii cum să îţi porţi de grijă, 
răspunse Delacroix rânjind. 


Schofield şi Wexley se luptau lângă uşă. Acesta din urmă era 
mai mare, mai puternic şi mai îndemânatic decât Schofield care 
era mai rapid. Datorită faimoasei sale viteze de reacţie reuşea 
să evite cele mai periculoase lovituri ale lui Wexley. 

Însă din cauza eforturilor depuse în ultimele 24 de ore, a 
prăbuşirii avionului X-15 şi a călătoriei până în Franţa ca 
prizonier, puterile sale scăzuseră. Drept urmare, se lansă prea 
tare în atac, iar Wexley profită de această ocazie şi îi aplică un 
pumn în nas, care ar fi fost fatal pentru oricine. Schofield se 
clătină şi, înainte să cadă, îi aplică şi el lui Wexley o lovitură 
nemiloasă în mărul lui Adam. 

Ambii bărbaţi se prăbuşiră deodată. Wexley zbură dincolo de 
uşă, pierzându-şi răsuflarea, în timp ce Schofield se izbi de tocul 
uşii, căzând lângă el. 

Wexley se ridică gemând în genunchi şi scoase din cizmă un 
cuţit de vânătoare Warlock. 

— Prea târziu, ticălosule! zise Schofield. _ 

Ciudat era faptul că nu avea în mână niciun fel de armă. Însă 
tinea ceva mult mai folositor, telecomanda lui Killian. 

— Asta este pentru McCabe şi Farrell, zise el, apăsând pe un 
buton al telecomenzii. 

Uşa de oţel se prăvăli peste capul lui Wexley, zdrobindu-l cât 
ai clipi din ochi. 

După ce acesta muri, Schofield se întoarse către cel pe care îl 


425 


căuta cu adevărat. Îl văzu stând în spatele biroului. 
Jonathan Killian. 


426 


6 


Knight se lupta cu Delacroix când îl văzu pe Schofield 
apropiindu-se de biroul unde se afla Killian. Nu îşi făcea griji în 
legătură cu acesta. Departe de el acest gând. Însă era îngrijorat 
în legătură cu ceea ce avea de gând să facă Schofield. 

Însă nu putea scăpa de Delacroix... 


Schofield se opri în faţa lui Killian. Contrastul dintre cei doi 
era izbitor. Schofield era negru de murdărie, plin de sânge şi 
vânătăi şi era epuizat. În afară de mâna şi de urechea rănite de 
gloanţe, Killian era curat şi îngrijit, iar hainele lui nu aveau nicio 
cută. 

Peretele de sticlă spartă cu vedere înspre Oceanul Atlantic se 
căsca lângă ei. Afară se dezlănţuise furtuna. Fulgerele sfâşiau 
cerul. Ploaia răpăia prin geamul spart. 

Schofield îl privea pe Killian fără pic de milă. Acesta avea 
întipărit pe buze un zâmbet afectat. 

— Aşadar, căpitane Schofield, ce-ai de gând să faci? Să mă 
ucizi? Eu nu sunt decât un civil lipsit de apărare. Nu sunt 
înzestrat cu aptitudini de militar. Nu am nicio armă. Killian miji 
ochii. Cu toate acestea, nu cred că mă poţi ucide. Dacă mă vei 
ucide acum cu sânge-rece, acest lucru va reprezenta victoria 
mea finală şi, poate, cea mai mare realizare a mea. Căci va 
dovedi un singur lucru: că te-am corupt, că l-am transformat pe 
ultimul samaritean din lume într-un ucigaş cu sânge-rece. Şi n-a 
fost nevoie decât să-ţi ucid iubita. 

Schofield nu schiţă niciun gest. 

Însă, când începu să vorbească, vocea lui era joasă, 
amenințătoare: 

— Mi-ai spus cândva că occidentalii nu-i înţeleg pe atentatorii 
sinucigaşi cu bombe, vorbi el încet. Deoarece aceştia nu luptă 
corect. Că lupta nu are nicio însemnătate pentru un atentator 
sinucigaş, deoarece urmăreşte să câştige un război mult mai 


427 


important: un război psihologic în care un om care moare 
împotriva voinţei lui, într-o situaţie de panică, teroare şi frică, 
pierde. Schofield făcu o pauză. In timp ce cel care moare atunci 
când este pregătit din punct de vedere spiritual şi emoţional 
câştigă. 

Killian se încruntă. 

Schofield nu tresări deloc, nici măcar atunci când pe faţa lui 
apăru un zâmbet sinistru, fatalist. Apoi îl apucă brusc pe Killian 
de gât şi îl aduse pe miliardar la câţiva milimetri de faţa sa. 

— Nu eşti pregătit din punct de vedere emoţional să mori, 
Killian! Însă eu sunt. Asta înseamnă că am câştigat, îi zise el 
printre dinţi. 

— Iisuse Hristoase, nu... bolborosi Killian când îşi dădu seama 
ce urma să se întâmple. Nu!!! 

Şi cu aceste cuvinte, trăgându-l după el pe Jonathan Killian, 
care ţipa, Shane Schofield păşi afară prin geamul spart în 
furtuna  dezlănţuită. Amândoi bărbaţii, unul erou, celălalt 
răufăcător, se prăvăliră împreună de la o înălţime de 120 de 
metri către crestele stâncoase de sub ei. 


428 


7 


Tocmai în clipa în care Schofield îl trăsese pe Killian înspre el, 
Aloysius Knight reuşise să scape de Delacroix. Făcu repede un 
pas în lateral, fapt care îl determină pe Delacroix să înfigă adânc 
unul din cuțite în peretele de lemn al biroului. Knight îşi scoase 
repede lampa de sudură din vestă şi o vâri în gura lui Delacroix, 
apăsând mecanismul de declanşare. Flacăra albastră a lămpii de 
sudură îi ieşi prin partea cealaltă a capului, străpungându-i 
ţeasta şi trimițând bucăţi de creier ars în partea opusă a 
încăperii. Bancherul elveţian căzu imediat ca secerat, cu o gaură 
în cap. 

Knight ieşi de după trupul lui Delacroix şi îl văzu pe Shane 
Schofield păşind pe geam afară în furtună, luându-l cu el pe 
Killian care ţipa. 


Schofield cădea prin ploaie cu Jonathan Killian alături. 
Muntele stâncos trecea în grabă pe lângă ei, în timp ce, 
dedesubtul lor, Schofield vedea stâncile, asaltate de valurile 
Atlanticului, care aveau să-i curme viaţa. 

În timp ce cădea, fu cuprins de o linişte ciudată. Acesta era 
sfârşitul, iar el era pregătit să-l întâmpine. 

Apoi, din senin, ceva îl lovi cu putere în spate, fu smucit şi, 
fără niciun avertisment, se opri din cădere. Jonathan Killian se 
îndepărtă de el, căzând vertiginos, dispărând în ploaie. În cele 
din urmă se izbi de stâncile de la baza muntelui şi dispăru în 
spuma mării amestecată cu sângele lui. 'Ţipase pe tot parcursul 
căderii. 

Şi cu toate acestea, Schofield se oprise din cădere. 

Stătea atârnat de fereastra cu vedere panoramică la capătul 
frânghiei cârligului magnetic. Acesta fusese lansat de Aloysius 
Knight; era cârligul magnetic pe care îl luase în ultimul moment 
din vesta pe care o purta Mother. Cu o ultimă sforţare disperată, 
el se aplecase peste geam şi îl lansase înspre Schofield. Capul 


429 


rotund al magnetului se prinsese de placa metalică din partea 
dorsală a vestei pe care o împrumutase Schofield. 

Schofield se lăsă tras în sus, către birou, cum este tras peştele 
prins într-o undiţă. Când ajunse sus, Knight îl târî înăuntru. 

— Îmi pare rău, prietene, zise Knight. Dar n-am putut să te las 
să mori aşa. Acestea fiind spuse, cred că ţi-ai atins ţinta în ceea 
ce-l priveşte pe Killian. 


10 minute mai târziu, când soarele îşi făcu apariţia la orizont, 
un Aston Martin se îndepărta cu viteză de Forteresse de Valois, 
cu Knight la volanul lui şi cu Shane Schofield, Mother şi Rufus 
înăuntru. 

Maşina o luă pe drumul lateral care ducea înspre aerodromul 
castelului. Acolo, după câteva schimburi de focuri de armă, 
puseră mâna pe un elicopter Axon şi îşi luară zborul către 
răsărit. 


430 


8 


În următoarele luni, o serie de incidente ciudate avură loc în 
lumea întreagă. 

O săptămână mai târziu, la Milano, Italia, s-a susţinut faptul 
că se intrase prin efracţie în sala de expoziţie a Aerostadia Italia 
şi se furase un aparat de zbor dintr-unul din hangare. Dispariţia 
faimosului avion-rachetă american X-15 era exact genul de 
publicitate de care nu aveau nevoie organizatorii spectacolului 
aviatic. Martorii susțineau că avionul furat era un avion de luptă 
negru şi suplu, care decolase pe verticală. Deoarece această 
descriere se potrivea cu cea a avionului experimental rusesc 
Suhoi Su-37, organizatorii spectacolului aviatic şi oficialii 
forţelor aeriene italiene se grăbiră să susţină că acel tip de 
avion nu fusese înregistrat pe lista de participare la spectacol. 


Înainte de Crăciun, avuseseră loc mai multe cazuri de deces 
accidental printre membrii celor mai bogate familii din lume. 

Randolph Loch dispăruse pe când se afla într-un safari în 
sudul Africii. Niciun membru al echipei sale de vânătoare nu mai 
fusese găsit. 

În martie, magnatul grec al transportului naval, Cornelius 
Kopassus, suferise un atac de cord şi murise în somn. 

Arthur Quandt fusese găsit mort alături de amanta sa în sauna 
cabanei sale din Aspen. 

Warren Shusett fusese asasinat în conacul său izolat de la 
ţară. 

J.D. Cairnton, magnatul industriei farmaceutice, fusese lovit şi 
ucis de un camion care rula cu viteză, lângă sediul companiei 
sale din New York. Şoferul camionului rămase neidentificat. 

Moştenitorii  preluaseră conducerea imperiilor acestora. 
Lumea continua să se schimbe. 

Singura legătură cu moartea lor se afla într-un memorandum 
confidenţial adresat Preşedintelui Statelor Unite ale America. 


431 


Erau doar câteva cuvinte: „Domnule, totul a luat sfârşit. 
Majestic-12 nu mai există”. 


432 


MALLORCA, SPANIA 
9 NOIEMBRIE, ORA 11.00 


Volkswagenul închiriat făcu înconjurul încântătoarei pieţe 
pavate de pe insula spaniolă Mallorca, faimosul loc de refugiu 
luxos al celor bogaţi şi singuratici. 

— Şi-acum unde mergem? întrebă Rufus. 

— Mergem să ne întâlnim cu angajatorul nostru, răspunse 
Knight. Cu persoana care ne-a angajat să îl ţinem pe Shane 
Schofield în viaţă. 

Knight parcă maşina pe o străduţă laterală, în faţa unei 
cafenele. 

Persoana respectivă se afla deja acolo. Şedea la o masă de 
lângă trotuar şi fuma o ţigară. Ochii îi erau ascunşi de o pereche 
de ochelari de soare Dior. 

Era o femeie cu o înfăţişare distinsă: în jur de 40 de ani, păr 
negru, pomeţi proeminenţi, ten de porțelan. Ţinuta ei emana 
rafinament, stil şi încredere în sine. 

Era Lillian Mattencourt. Proprietara miliardară a imperiului 
de cosmetice Mattencourt. Cea mai bogată femeie din lume. 

— Măi să fie, este chiar cavalerul meu! zise ea pe când cei doi 
bărbaţi se apropiau de masa ei. Aloysius, dragul meu, te rog, ia 
loc! 


Doamna Mattencourt îi zâmbi cu căldură peste ceaşca de ceai. 

— Ah, Aloysius, te-ai descurcat bine. Şi vei primi o 
recompensă frumuşică. 

— De ce? întrebă Knight. De ce nu ai vrut să fie ucis? 

— Ah, chipeşul meu cavaler, făcu Lillian Mattencourt. Oare nu 
este evident? 

Knight se gândise la toate acestea. 

— Membrii Comisiei Majestic-12 au vrut să înceapă un nou 


433 


Război Rece. Iar Jonathan Killian a vrut instaurarea unei anarhii 
mondiale. Averea ta se bazează tocmai pe situaţia opusă. Vrei ca 
oamenii să se simtă în siguranţă, la adăpost, să fie nişte 
consumatori fericiţi. Averea ta se construieşte pe menţinerea 
păcii şi a prosperității mondiale. Nimeni nu cumpără produse 
cosmetice în timpul războiului, nu-i aşa? Războiul te-ar putea 
duce la faliment. 

Lillian Mattencourt îşi flutură mâna. 

— Dragul meu, întotdeauna eşti atât de sarcastic? Fireşte, tot 
ceea ce ai spus tu este cât se poate de adevărat. Insă a 
reprezentat doar o mică parte a raţionamentului meu. 

— Şi care ar fi acela? 

Mattencourt zâmbi. Apoi tonul ei deveni foarte serios: 

— Aloysius, în ciuda faptului că averea mea considerabilă o 
egalează doar pe a câtorva dintre ei şi în ciuda faptului că tatăl 
meu a fost cândva membru al clubului lor, ani la rând, Randolph 
Loch şi prietenii lui au refuzat în repetate rânduri admiterea 
mea în Consiliu doar pentru simplul motiv că sunt femeie. După 
ani de suferinţă din cauza aluziilor răutăcioase şi a avansurilor 
sexuale din partea lor, am hotărât pur şi simplu că era de ajuns. 
Astfel, când am aflat despre vânătoarea de recompense dintr-o 
sursă sigură din cadrul guvernului francez, am hotărât că a sosit 
timpul să îi învăţ minte. Am hotărât, Aloysius, să îi fac să sufere. 
Şi cum puteam face mai bine lucrul ăsta dacă nu să mă amestec 
în preţiosul lor plan? Dacă ei doreau moartea anumitor 
persoane, atunci eu le voiam în viaţă. Dacă ei doreau să distrugă 
actuala ordine mondială, atunci eu mă împotriveam. Auzisem 
despre căpitanul Schofield. Reputația sa este bine cunoscută. E 
un tânăr plin de viaţă, aşa ca dumneata. Doar el ar fi fost capabil 
să le vină de hac membrilor Comisiei Majestic-12, ajutat de 
dumneata. Astfel a devenit omul pe care urma să-l protejezi. 

Lillian Mattencourt îşi ridică nasul în vânt şi inspiră aerul 
proaspăt mediteraneean, semn că acea discuţie luase sfârşit. 

— Şi-acum poţi pleca, bravule soldat! Poţi pleca. [i-ai 
îndeplinit misiunea şi chiar foarte bine. Vei avea banii în cont 
până diseară. Toate cele 130,2 milioane de dolari, echivalentul a 
şapte capete, dacă nu mă înşel. 

Zicând acestea, ea se ridică în picioare, îşi puse pălăria pe cap 


434 


şi părăsi cafeneaua, îndreptându-se înspre maşina ei, un 
Mercedes Benz 500, care era parcat în partea cealaltă a pieţei. 

Intră în maşină şi dădu să pornească motorul când Knight zări 
o siluetă ascunsă pe o alee, nu departe de maşină. 

— Ah, ticălosule! zise Knight cu o fracțiune de secundă înainte 
ca Lillian Mattencourt să pornească motorul. 

Explozia zgudui piaţa. Plantele în ghivece fură împrăştiate pe 
pavaj. Umbrelele de la mese fură întoarse pe dos. Trecătorii se 
îndreptară în fugă către maşina cuprinsă de flăcări în care se 
afla Lillian Mattencourt. 

Bărbatul care se afla pe alee se îndreptă agale înspre masa lui 
Knight şi se aşeză lângă el. Faţa brăzdată de cicatricile lăsate de 
arsuri era acoperită de ochelari de soare, iar pe capul chel purta 
o şapcă. 

— Măi să fie, e Demon în carne şi oase! zise Knight pe un ton 
categoric. 

— Salut, căpitane Knight! spuse Demon Larkham. Acum două 
săptămâni ai furat ceva ce-mi aparţinea. Dintr-un avion de marfa 
care zbura undeva între Afganistan şi Franţa. Trei capete, dacă- 
mi aduc bine aminte. O recompensă în valoare de 55,8 milioane 
de dolari. 

Knight văzu alţi trei mercenari IG-88 care stăteau în 
apropiere, cu armele ascunse sub haine, flancându-i pe el şi pe 
Rufus. 

Nu avea nicio scăpare. 

— Ah, da, capetele. 

Demon Larkham îi vorbi pe un ton jos: 

— Alţii te-ar omori pentru ceea ce ai făcut, dar eu nu sunt ca 
ei. Cred că astfel de lucruri se mai întâmplă în profesia noastră. 
Asta e natura jocului, iar mie îmi place acest joc. În fine, eu sunt 
de părere că ce-a fost a fost. Acestea fiind zise, luând în calcul 
acest incident nefericit - Demon îndepărtă cu mâna fumul care 
venea dinspre maşina lui Lillian Mattencourt - şi banii care 
tocmai s-au făcut scrum, ce-ai zice dacă am considera conturile 
reglate între noi? 

— Aş zice că e o idee bună, răspunse Knight, strângând din 
buze. 

— Atunci, pe data viitoare, căpitane! zise Demon ridicându-se 


435 


în picioare. Ne vedem în safariul următor. 

Zicând acestea, Demon Larkham şi oamenii săi se 
îndepărtară. Aloysius Knight îi urmări cu tristeţe în priviri şi 
clătină din cap. 


436 


10 


ACASĂ LA MOTHER, 
RICHMOND, VIRGINIA, SUA 
1 MARTIE, ORA 12.00 
PATRU LUNI MAI TÂRZIU 


Soarele strălucea cu putere peste grătarul care fumega în 
curtea din spate a casei lui Mother. 

Era duminică, iar în curte se adunase o mână de oameni, 
prieteni apropiaţi. Ralph - soţul lui Mother, şofer de camion - 
întorcea cârnăciorii pe grătar cu ajutorul unei spatule uriaşe. 
Nepoatele lor se aflau în casă şi cântau cea mai recentă melodie 
a lui Britney Spears. 

David Fairfax stătea întins pe un şezlong sub nişte haine 
întinse la uscat şi sorbea dintr-o bere, povestind cu Book II şi cu 
Mother despre evenimentele la care luaseră parte anul trecut în 
octombrie: despre cursa din parcarea de lângă Pentagon, despre 
întâmplarea din turnul din Londra, despre vânătorul de 
recompense Zulu, despre vânătorii de recompense britanici şi 
despre atacurile lor simultane asupra superpetrolierelor pe 
ambele coaste ale Americii. 

Mai vorbiră şi despre Aloysius Knight. 

— Am auzit că guvernul i-a închis dosarul, a anulat 
recompensa pusă pe capul lui şi l-au şters de pe lista celor mai 
căutaţi oameni, zise Fairfax. Ba chiar se zice că poate oricând 
reveni în Forţele Speciale dacă doreşte. 

— Şi a făcut-o? întrebă Book II. 

— Nici nu cred că s-a întors în State, zise Fairfax. Mother, ce 
ştii despre Knight? 

— Mai dă câte un telefon din când în când, răspunse ea, dar, 
într-adevăr, nu s-a întors în State. Nici eu nu cred că aş face-o 
dac-aş fi în locul lui. Cât despre Forţele Speciale, nu cred că 
Knight mai este cadru militar. Cred că s-a făcut vânător de 


437 


recompense. 

Cu gândul la Knight, Mother aruncă o privire peste umăr. 
Retras într-un colţ al grădinii stătea Schofield, proaspăt 
bărbierit şi îmbrăcat într-o pereche de blugi şi un tricou. Purta 
ochelari de soare Oakley. Sorbea dintr-o coca-cola şi privea 
cerul. 

De-abia dacă schimbase vreo două vorbe de când sosise acolo, 
lucru deloc neobişnuit în ultima vreme. Moartea lui Gant în 
Franţa îl afectase foarte mult. De atunci, fusese în concediu pe 
perioadă nedeterminată şi nici nu dădea semne că ar fi dorit să 
se întoarcă degrabă la activitate. 

Toată lumea îl lăsase în pace. 

Dar, tocmai când Ralph punea ceapa pe grătar, soneria ţârâi. 
Era curierul rapid. Un plic pentru Shane Schofield, cu adresa lui 
Mother pe el. 

Era un plic mare de hârtie. 

Mother i-l duse lui Schofield în grădină. El îl deschise. 
Înăuntru se afla o felicitare pe care era desenat un cowboy şi 
următoarele cuvinte: „Noua ta viaţă începe azi, cowboy!” 

Înăuntrul felicitării stătea scris de mână următorul mesaj: 


Scarecrow, 


Îmi pare rău că nu am ajuns şi eu acolo, dara 
apărut o misiune nouă. După ce am vorbit cu 
Mother de curând, mi-am dat seama că trebuia să-ţi 
spun ceva acum patru luni. Ştii, înţelegerea cu 
angajatorul meu a fost să te apăr până în momentul 
în care vei fi dezactivat racheta destinată oraşului 
Mecca. Sarcina mea a fost să te ţin în viaţă până la 
orele 12 ale amiezii, 26 octombrie, sau până când 
căpitanul Schofield ar fi fost folositor acestui scop. 


N-am mai încălcat niciodată condiţiile unui 
contract. Să fiu sincer, chiar mi-a trecut prin minte 
să te las acolo, în temniţă, căci la acel moment nu 
îmi mai erai de niciun folos. 


Dar, după ce am văzut cum oamenii tăi, bărbaţi şi 
438 


femei, ţi-au stat alături pe întreg parcursul acelei 
zile infernale, după ce am observat cât îţi erau de 
credincioşi, am ales să rămân şi să lupt alături de 
tine. 


Loialitatea nu se întâmplă pur şi simplu, căpitane, 
ea este întotdeauna rezultatul unui act independent 
de altruism: un cuvânt de încurajare, un gest 
tandru, un act voluntar de mărinimie. Oamenii tăi 
îţi sunt credincioşi, căpitane. Căci eşti un om cum 
rar am întâlnit: eşti un om bun. 


Te rog, revino-ţi. Îţi va lua ceva timp, crede-mă, 
căci ştiu. Dar nu renunţa încă la viaţă. Ştiu, uneori 
este o pacoste, dar alteori poate fi chiar frumoasă. 
Acum, mai mult ca oricând, lumea are nevoie de 
oameni ca tine. 


Shane Scarecrow Schofield, mi-ai câştigat 
încrederea şi îţi sunt credincios, lucru care nimeni 
nu a mai reuşit să-l facă de multă vreme. 


Dacă vei avea nevoie de ajutor, oricând, oriunde, 
dă un telefon şi voi fi acolo. 


Prietenul tău, 
Black Knight 


P.S.: Sunt sigur că ea veghează de undeva de sus 
asupra ta. 


Schofield împături felicitarea şi se ridică în picioare. Apoi ieşi 
din grădină, traversă drumul de acces al casei şi se îndreptă 
înspre maşina sa care se afla pe stradă. 

— Hei! strigă Mother îngrijorată. Unde mergi, prietene? 
Schofield se întoarse către ea şi-i zâmbi. Era un zâmbet trist, dar 
sincer. 

— Mulţumesc, Mother. Mulţumesc că îţi faci griji în privinţa 
mea. Îţi promit că nu vei mai fi nevoită să faci lucrul ăsta pentru 


439 


mult timp. 
— Ce faci? 
— Ce fac? repetă el. Voi încerca să trăiesc din nou. 


A doua zi dimineaţa, se prezentă la biroul de resurse umane 
de la sediul Corpului Puşcaşilor Marini din clădirea anexă a 
Amiralității din Arlington. 

— Bună dimineaţa, domnule, zise el colonelului în funcţie. 
Sunt căpitanul Shane Schofield, Scarecrow. Sunt pregătit să mă 
întorc la treabă. 


440 


INTERVIU CU MATTHEW 


REILLY 


CUM A SCRIS PLANUL MAJESTIC 12 


AVERTISMENT - Unele întrebări din acest interviu se referă 
la anumite momente din intriga cărții. Aveţi grijă în cazul în care 
le citiţi înainte să lecturaţi cartea! 


Ce aţi încercat să realizaţi cu această carte? 


Încă de la început, am fost conştient că Planul Majestic 12 va 
fi comparat cu celelalte cărţi ale mele. Este un lucru normal - 
hei, de îndată ce scrii două cărţi, cititorii le vor compara 
automat şi vor decide care este preferata lor. Ţinând cont de 
acest aspect, am vrut ca Planul Majestic 12 să fie perceput ca un 
alt gen de carte scrisă de Matthew Reilly, o carte de acţiune 
care se desfăşoară cu repeziciune, o carte care să aibă o intrigă 
mai complexă: o carte care din punct de vedere stilistic 
reprezintă un pas înainte. Sper ca cititorii mei să considere 
Competiţia, Staţia polară, Templul şi Zona 7 drept „Versiunea 
1.0 a lui Matthew Reilly”, iar Planul Majestic 12 începutul 
pentru „Versiunea 2.0 a lui Matthew Reilly”. 

E ciudat. În timpul interviului oferit cu ocazia lansării cărţii 
Zona 7, am spus că aş vrea să confer următoarei mele cărţi un 


441 


ritm mai alert. În timpul şedinţei de autografe, cititorii mei m-au 
întrebat: „Cum veţi reuşi să imprimaţi un ritm mai alert?” Imi 
place să cred că Scarecrow se ridică la nivelul aşteptărilor 
tuturor, acţiunea desfăşurându-se rapid, câteodată fiind chiar 
scăpată de sub control! 


Cum aţi încercat să realizaţi acest lucru? 


În mare parte combinând acţiunea cu expoziţiunea - am vrut 
ca personajele mele să fugă de băieţii răi, încercând în tot acest 
timp să îşi dea seama ce se întâmplă. Multe romane de aventuri 
au momente de pauză între scenele de acţiune, timp în care 
autorul dezvăluie intriga. Eu am vrut ca acţiunea şi intriga să 
meargă mână în mână. Rezultatul este acela că Planul Majestic 
12 are aceeaşi întindere ca şi Zona 7, doar că prezintă mai 
multe acţiuni. 


De unde v-a venit ideea cu vânătorii de recompense din 
Planul Majestic 12? 


Ştiţi, e ciudat, dar am observat existenţa vânătorilor de 
recompense doar în două cazuri: în westernuri şi în trilogia 
Războiul stelelor (nu am citit nicio carte scrisă de Janet 
Evanovich, dar cred că personajul ei principal este un vânător 
de recompense). 

Ideea de vânători internaţionali de recompense, care au 
propriile avioane, trupe de soldaţi şi chiar submarine, a fost 
adaptată după conceptul real al forţelor de mercenari: armate 
private care luptă pentru cel care plăteşte mai mult. In 
Australia, astfel de armate au apărut în presă atunci când Papua 
Noua Guinee a angajat o astfel de armată acum câţiva ani; am 
mai citit că acestea au operat şi în Sierra Leone când au ajutat 
guvernul să rămână la putere în schimbul diamantelor. 

Mai mult, am fost întotdeauna intrigat de ideea existenţei 
unui vânător de recompense independent în Vestul Sălbatic, 
concept care a fost adoptat şi în trilogia ştiinţifico-fantastică 
Războiul stelelor, mai exact în Imperiul contraatacă. Tocmai de 
aceea echipa lui Demon Larkham - Gărzile Intercontinentale, 


442 


Unitatea 88 sau IG-88 - a primit numele după cel al 
enigmaticului vânător de recompense cu acelaşi nume din 
Imperiul contraatacă. (Pentru cei care nu ştiu, IG-88 era acel 
vânător de recompense robot, foarte înalt, care stă deoparte 
atunci când Darth Vader oferă o recompensă pentru vânătorul 
de recompense care va găsi nava spaţială Millenium Falcon. IG- 
88 nu poartă niciun dialog, nu face nicio mişcare, însă a devenit 
un personaj de referinţă al filmului de acţiune Războiul stelelor - 
probabil pentru că stătea mereu în umbră!) 

Oricum, existenţa acestor vânători de oameni m-a fascinat şi 
am vrut să ţes o poveste în care eroul meu, Shane Schofield - el 
însuşi un războinic desăvârşit -, să fie urmărit de cei mai buni 
vânători de oameni din lume. Şi astfel a luat naştere Planul 
Majestic 12. 


Că veni vorba despre vânători de recompense, aţi 
introdus în carte un personaj, Aloysius Knight, cunoscut şi 
sub numele de Black Knight. Ce v-a determinat să creaţi 
acest personaj? 


_ M-am distrat de minune creând personajul lui Aloysius Knight. 
Incă de la început, a fost menit să reprezinte latura întunecată a 
lui Schofield, fratele lui geamăn amoral (are până şi o disfunctie 
la ochi pentru a se potrivi cu cea a lui Schofield). Am vrut să fie 
egalul lui Schofield în ceea ce priveşte priceperea în luptă, dar 
să fie un personaj mai întunecat, mai nemilos - după cum s-a 
putut observa, de exemplu, când l-am întâlnit pentru prima oară 
la Krask-8, când îl ucide cu sânge-rece pe mercenarul care îl 
implora să-l cruţe. 

Dar cel mai mult am vrut ca Knight să fie un individ a cărui 
reputaţie să-l preceadă. Oamenii ExSol sunt îngrijoraţi că vine 
înspre Siberia. David Fairfax descoperă că este al doilea cel mai 
bun vânător de recompense din lume - într-un moment în care 
Knight se află chiar în faţa lui Schofield. 

Pentru un scriitor, crearea unor astfel de personaje cum este 
Knight - la fel stau lucrurile şi în cazul lui Mother - este un soi 
de eliberare deoarece poţi să le modelezi cum vrei. Pentru 
simplu fapt că nu există niciun fel de limită. Personaje ca Knight 


443 


şi Mother nu se mulează după normele acceptate de societate, 
astfel că este amuzant să le construieşti. Înjură, omoară oameni 
răi, fac lucruri nebuneşti. Însă există un singur lucru comun 
care le leagă pe cele două personaje, Knight şi Mother: 
loialitatea faţă de prietenii lor - Mother faţă de Schofield, Knight 
faţă de pilotul său, Rufus. Oricât de sălbatici şi de nebuni ar fi, 
rămân alături de prietenii lor. 

Un aspect interesant este acela că Knight a fost numit după 
Sf. Aloysius (pronunţat al/lo-wishus) Gonza, un sfânt iezuit şi 
tizul liceului la care am învăţat eu, St. Aloysius’ College, din 
Sydney. 


[ACEASTĂ ÎNTREBARE SE REFERĂ LA MOMENTE 
DRAMATICE ALE INTRIGII] 

În regulă. Şi acum să revenim la cea mai importantă 
întrebare: Cum aţi putut-o ucide pe Gant? Pe bune, Planul 
Majestic 12 descrie unele dintre cele mai importante 
„momente-cheie ale personajului“. Ce v-a determinat să 
faceţi această alegere? 


Nu vă puteţi închipui cât de greu mi-a fost să scriu această 
scenă. Spre deosebire de celelalte personaje care şi-au găsit 
sfârşitul în cărţile mele anterioare, Gant m-a însoţit pe parcursul 
a două cărţi şi jumătate şi am considerat-o, practic, un membru 
al familiei. Nu m-am considerat niciodată ca fiind un scriitor 
sentimental, îndrăgostit de personajele sale, dar îmi aduc foarte 
bine aminte de ziua în care am scris scena respectivă - mi-aduc 
aminte că m-am ridicat de la birou şi mi-am zis cu voce tare: 
„Oare chiar pot să fac asta?” 

Aşadar, m-am gândit mult. Apoi mi-am zis: „Nu. Tocmai acest 
lucru diferenţiază cărţile mele de altele. Niciun personaj nu se 
află în siguranţă. Trebuie să rămân pe poziţie”. 

A trecut o zi până să mă aşez la masa de lucru şi să scriu 
scena, dar am făcut-o. În fond şi la urma urmei, aceasta este o 
caracteristică esenţială a romanelor de acţiune: cititorul trebuie 
să creadă că eroul principal şi prietenii lui s-ar putea să nu 
rămână în viaţă. 

În cele din urmă, ideea de „moment-cheie al personajului” m-a 


444 


determinat să o ucid pe Libby Gant. Eram curios să văd ce se va 
întâmpla cu eroul principal, Schofield, într-o astfel de situaţie 
cumplită. Această întâmplare a dus la scena mea preferată din 
carte: partida de box dintre Schofield şi Mother (nu ştiu despre 
voi, dar de când am creat aceste personaje, întotdeauna m-am 
întrebat cine ar câştiga lupta dintre Schofield şi Mother: în cele 
din urmă, învingătorul a ieşit Schofield). 


Cum a fost colaborarea dumneavoastră cu consultanţii 
militari? 


Aceasta este o întrebare bună. Cei doi colaboratori ai mei din 
cadrul armatei, Paul Woods şi Kris Hankison, sunt cele mai 
pricepute cadre militare din câte am cunoscut vreodată. 
Contribuţia pe care şi-au adus-o în cărţile mele este foarte 
valoroasă, şi asta deoarece oricâte căutări ai face referitor la un 
anume subiect cineva „din domeniu” este întotdeauna capabil să 
sublinieze subtilităţile, să-ţi dea informaţii în plus. Exact acest 
lucru au făcut Paul şi Kris pentru mine în ceea ce priveşte latura 
militară a cărţii. 

_ Uneori, cerinţele povestirii mele mă determinau să le spun: 
„Imi pare rău, băieţi, dar trebuie să invoc licenţa poetică în 
acest moment”. Un bun exemplu este scena în care apare bomba 
MOAB. Acest gen de bombă este, de fapt, ghidată prin satelit, 
însă firul poveştii cerea ca Gant să introducă un laser în 
interiorul minei de cărbune Karpalov. Aşadar, în ciuda 
protestelor celor doi, am scris că bomba era ghidată prin laser. 

Ce este de apreciat la consultanţii mei militari este faptul că 
au perceput foarte bine înţelesul cărţilor mele - ei ştiu că 
romanele mele sunt scandaloase şi exagerate. Aşadar, acceptă 
ideea că, uneori, trebuie să alterez adevărul (şi, la naiba, să 
sfidez legile fizicii!) pentru a conferi adrenalină poveştii mele. 


Domnule Matthew, francezii au fost băieţii răi în Staţia 
polară, la fel s-a întâmplat şi în Planul Majestic 12. De ce 
nu îi suportaţi pe francezi? 

Ah! Mda, francezii apar şi în Planul Majestic 12. Dar trebuie 


445 


să înţelegeţi că nu îmi displace Franţa. Chiar deloc! 

Totul se reduce la un singur lucru: eu scriu ficţiune. Şi sunt 
mereu în căutare de mişei. Pe vremea Războiului Rece, 
personajul negativ era Uniunea Sovietică. Insă acest lucru nu 
mai este valabil. Lumea s-a schimbat. Din punctul meu de 
vedere şi după cum am sugerat şi în cartea mea anterioară, 
Staţia polară, alianțele internaţionale sunt mult mai nestatornice 
decât ne imaginăm noi. lar Franţa, mai mult decât orice altă 
ţară occidentală, a fost un adversar înfocat al hegemoniei 
Statelor Unite. Din moment ce Shane Schofield este american, 
Franţa este deseori inamicul acestuia. 

Adăugaţi la toate acestea antecedentele geopolitice ale 
Franţei - scufundarea vasului Raimbow Warrior, testele 
nucleare pe care le-a făcut în largul Oceanului Pacific şi 
împotrivirea făţişă ca Statele Unite să invadeze Irakul - şi aveţi 
o naţiune care ar putea, într-o lume a ficţiunii, să urnească nişte 
planuri mârşave împotriva Statelor Unite. 

Dar subliniez: este doar ficţiune! 


Și ce aţi mai făcut în ultimul timp? 


De când am terminat Planul Majestic 12, am mai scris două 
scenarii de film. Îmi place să scriu scenarii între două cărţi. Îmi 
trebuie un an ca să scriu un roman, în timp ce un scenariu îl 
termin cam în două luni. Am adaptat nuvela mea Adrenalină la 
înălțime într-un scenariu de film de lungmetraj şi am terminat 
prima parte a unei trilogii epice ştiinţifico-fantastice care cred 
că va fi un real succes! 


Veţi mai publica şi alte cărţi? 


Bineînţeles. La începutul anului, am semnat un contract 
pentru două cărţi noi cu editorul meu, Pan Macmillan, aşadar, 
vor apărea alte două cărţi noi scrise de mine. Am ajuns să scriu 
o carte din doi în doi ani. Mi-ar plăcea să pot scrie o carte în 
fiecare an, însă atunci calitatea va avea de suferit şi nu vreau să 
sfârşesc prin a scrie cărţi pe bandă rulantă doar de dragul de a 
respecta un program. 


446 


Nu sunt încă sigur care va fi subiectul lor. Una sigur îl va avea 
ca personaj principal pe Schofield, cu toate că s-ar putea ca şi 
Aloysius Knight să aibă propriul roman. Lumea mă tot întreabă 
la şedinţa de autografe dacă va fi o continuare a romanului 
Templul! 


Câteva cuvinte de încheiere? 


Ca de obicei, sper că v-a plăcut cartea. Citiţi în continuare şi 
aveţi grijă de voi. 


Matthew Reilly 


Sydney, Australia 
Noiembrie 2003 


447 


Mulţumiri 


Nu ştiu cum este în cazul vostru, dar de obicei când citesc o 
carte numele care apar la „Mulţumiri” nu prea au însemnătate 
pentru mine. Aceste nume reprezintă fie prietenii autorului, fie 
oamenii care l-au ajutat în procesul de documentare sau la 
publicarea cărţii. 

Însă daţi-mi voie să spun că aceşti oameni merită cele mai 
profunde mulţumiri. 

În cărţile mele anterioare, am scris în pagina de „Mulţumiri” 
aceste cuvinte: „Pentru cei care cunosc un scriitor, să nu 
subestimaţi niciodată efectul cuvintelor voastre de încurajare”. 

Credeţi-mă, scriitorii - de altfel, toţi oamenii de creaţie - 
depind de cuvintele de încurajare. Acestea sunt motorul nostru, 
ne impulsionează. Un singur cuvânt de încurajare poate pune în 
umbră o mie de comentarii critice. 

Aşadar, poate dacă tu, dragul meu cititor, nu vei recunoaşte 
toate numele ce vor fi înşirate, fiecare dintre ele m-a încurajat în 
felul său. Succesul acestei cărţi se datorează ajutorului lor. 

Aşadar: 


Din partea prietenilor: 

Îi mulţumesc, din nou, lui Natalie Freer pentru compania şi 
zâmbetul ei şi pentru că a recitit ciornele de 60 de pagini; lui 
John Schrooten, mamei mele şi fratelui meu, Stephen, pentru că 
şi-au exprimat părerea. Şi tatălui meu pentru că m-a încurajat în 
tăcere. 

Le mulţumesc lui Nik şi lui Simon Kozlina pentru că m-au scos 


448 


la o cafea atunci când simţeam nevoia şi lui Bec Wilson pentru 
cinele de miercuri seara. Şi lui Daryl şi Karen Kay, şi lui Don şi 
Irene Kay, pentru că au fost critici neîndurători, ingineri realişti 
şi prieteni. 


Din partea tehnică: 

Mulţumiri speciale remarcabilului Richard Walsh de la BHP 
Billiton pentru că mi-a făcut un tur fantastic al minei de cărbuni 
din Appen - scenele din mină care apar în carte sunt rezultatul 
acestei experienţe! Şi mulţumiri lui Don Kay pentru că a 
întocmit introducerea. 

Şi bineînţeles îi mulţumesc sincer încă o dată consultantului 
meu din armata americană, căpitanul Paul Woods, Armata SUA, 
precum şi sergentului de artilerie în retragere Kris Hankison, 
Corpul Puşcaşilor Marini al Statelor Unite. Este incredibil câte 
informaţii deţin aceşti doi oameni - astfel greşelile care apar în 
carte îmi aparţin şi au fost făcute în ciuda obiecţiilor lor! 

Le mulţumesc tuturor celor de la Pan Macmillan pentru 
efortul depus. Formează o echipă minunată la Pan Macmillan: 
începând cu redacţia şi departamentul de publicitate şi 
terminând cu agenţii de vânzare de pe teren. 

Pentru cei care cunosc un scriitor, să nu subestimaţi niciodată 
efectul cuvintelor voastre de încurajare. 


M.R. 


449