Dimineata Copiilor/Dimineata Copiilor, 1933 (Anul 10, nr. 464-516) 818 pag/DimineataCopiilor_1933-1669230776__pages1-50

s. RENTE 


DOREL OMULUI GE ZĂPADĂ : „Omule de zăpadă, si ajuţi şi tu ca Anul Nou să aducă 
7 şi fericire.“ PREŢUL 5 LEI 


PAG. 2 


? 


„Dimineaţa Copiilor”, directorul ei şi toţi câţi 
îngrijesc de apariţia acestei reviste urează drăgu- 
telor cititoare şi iubiţilor cititori un An Nou. care 
să-i țină în sănătate Si voe bună şi să le aducă 
numai mulțumire. noroc şi zile vesele şi senine. 

In acelaş timp, asigurând şi cu prilejul acesta 
pe cititoare şi pe cititori de sentimentele noastre 


Her tr HHHH 


HHHHHHHH HHHHHHHH 


le promitem să ne dăm toate silinţe:e pentru ca 
revista „Dimineaţa Copiilor” să fie din ce în ce 
mai interesantă, mai variată, deci mai plăcută de i 
citit. 

Mai avem plăcuta datorie de a mulţumi tutu- 
ror pentru dragostea cu care au îmbrățişat acea- 
stă revistă, care este aproape să intre în anul al 


de cea mai bună prietenie ce nutrim pentru dânşii, 


.. 


zecelea de apariţie. 


trecutul ţării, a avut parte de o moarte de mar- 
tir, In adevăr» arestat de Turci, dus la Constanti- 
„ nopol cu cei patru fii ai săi şi aruncat în închi- 
! soare, unde a fost chinuit amarnic, apoi el şi fii săi 
au fost tăiaţi cu sabia de Turci în ziua de Dumini- 
că, 20 August anul 1714. 

Când Constantin Brâncoveanu a văzut pe că- 
lăul turc apropiindu-se cu sabia scoasă din teacă, 
a spus fiilor săi aceste cuvinte: Fiii mei fiți cura- 
joşi! Am pierdut tot ce am avul în lumea aceasta. 
Să ne mântuim cel puțin sufletul şi să ne spălăm 
păcatele în sângele nostru”. 

Şi a întins călăului capul cu toată bărbăţia, deşi 
era bolnav şi om înaintat în vârstă. 


Mormântul lui Constantin 
Brâncoveanu. 


Intr'una din zilele din săptămânile trecute au 
iost descoperite în cripta bisericii Siântul Gheor- 
ghe Nou din Capitală osemintele lui Constantin 


Explicaţia cuvintelor > receşti. 


In jurul portretului lui Constantin Brâncoveanu, 
portret care se găseşte la Mânăstirea Hurezu din 
judeţul Vâlcea sunt următoarele cuvinte greceşti: 
„loanis Constantinos Basarabas Brancovanos Voe- 
vodas, Aitendis che Ighemon pasis Ungrovlahias”. 
adică, în traducere românească: „loan Constan- 
tin Basarab Brâncoveanu Voevod, stăvân şi Prin- 
cipe al întregei Ungrovlahii” (Prin „Ungrovlahia” 
trebue înțeleasă Muntenia). 


CITIŢI CITIŢI 


„BIBLIOTECA DIMINEAŢA “ 


Cea mai p'ăcută lectură. Celc mai frumoase 
scrieri. Cei mai reputați autori români și străini 


Apare regulat la 1 şi 15 a fiecărei luni 
PREȚUL 5 LEI 


Brâncoveanu, care a fost Domn al Munteniei dela 
anul 1688 până la anul 1714. 
Acest domn, unul din cei mai vrednici domni din 


Nm 


DIMINEATA 
COPiiL.OR 


REDACȚIA şi ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI. — Str. CONST. MILLE (Sărindar), 12. — TELEFON 6/67. 


Abonamente: 1 AN 200 LEI [|| IN STRĂINĂTATE DUBLU 
6 LUNI 100 , UN NUMĂR 5 LEI 


1 lanuarie 1933 Nr. 464 Director: N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 


REPRODUCEREA BUCĂȚILOR ESTE STRICT INTERZISA 


Laaaaaaaaaaaă 


| [CINE SUNT? |. 


e sang 
Vrețłi să știți eu cine sunt : hele 4103 i 


Și ce rost am pe pământ? 

Eu sunt Timpul -— Timpul care 

Inceput, sfârșit nu are. ; 13 
Veşnic sunt şaşa rămân, i 
Nici mai tânăr, nici bătrân. 
„Timpul trece” spuneți des, 
Vorba e făr' de înţeles. 

Eu nu trec și nici nu mor, 

Nu-s născut ca muritor. 

Ce greșit vănchipuiţi! 

Treceţi voi și voi muriți. 

Și mi-e dat de Domnul Sfânt, 
Ce să pun eu pe pământ 
Rânduială întru toate, 

Eu dau fructe și bucate, 

Eu fac iarna, primăvara, 
Grâne, fructe coc eu vara. 

Eu sunt Timpul — Timpul care 
inceput, sfârșit nu are. 


Eee 


lac a 


IGI XI “jil lagi e 


Y j ; a? 
da A EA, 
(7! SN y A a) 


LEA aaa Ada a AAA AAA AAA ALA ALL mes 


Moş Nicoară 


Imn pentru Anul Nou 


Din zările albastre, coborător din soare, 一 Mai luminos ca anii trecuți prin astă lume, 
Un copilandru doară, sglobiu şi plin de viață 一 Mai dornic şi cuminte, mai bine tu să ne fii, — 
Din marginile lumii începe să coboare Mai iubitor de oameni, de cântece şi glume 
„An Nou”, speranță nouă în astă dimineață. Si toată viața noastră „An Nou” te vom slăvi! 


In dangăte de clopot şi cânt de veselie lar când ståârşită îi-va solia ta divină, 

Aşterne peste lume belşugul de lumini, Când pe-aripele vremii departe vei sbura, — 
Căci neamurile toate şi'ndreaptă către tine — Vom şti din bogăția de viuţă şi lumină, 

„An Nou” — durerea tantă şi-ţi cere SO alini. Să-ţi ridicăm altare spre a nu te mai uita. 

D. C. Mereanu 


HHHH 


HHHHHHHH HHHH HHHH HHHHHHHH HHHHHHHH 


DIMINEAȚA COPIILOR 


*| Moşneagul 


DE NETA e AEP 
DONEANUL 


一 一 一 一 一 © 
| de N. MACE 93 
© . 


29 
OFO 
65 


3c o piatră dela răspântie şedea 
un moşneag. Ningea şi sufla un 
vânt rece, dar moşneagul nu se 
mişca din loc. Ai fi crezut că aşa 
cum stătea cu coatele pe genun- 
chi şi cu capul rezemat de mâini, 
bietul om îngheţase şi murise. 

Insă, nu era mort, fiindcă, din 
când în când, scotea câte un geamăt, câte un oftat 
adânc... Dar se întâmpla cu el ceva ciudat de tot. 
Cu fiecare geamăt,'cu fiecare oftat, moşneagul se 
făcea mai mic, tot mai mic. Se părea că cu fiecare 
geamăt şi oftat se duce şi o parte din trupul Si 
viaţa lui. 

Insă, iată, din partea cealaltă a drumului venea 
un copil. Era un copilaş mic de tot, dar voinic Si 
sprinten. Era frumos ca un înger şi avea chiar o 
pereche de aripi albe. Şi ce dulce era privirea ochi- 


” > 


şi copilul 


i X% 


lor săi senini şi ce zâmbitor îi era chipul să tran- 
dafiriu! 
Un copilaş îrumos, aşa cum nu sa văzut în nici 
un tablou si cum nici în basme nu s'a pomenit. 
Copilaşul venea cântând. Mergea călcând pe ză- 
padă, ca şi cum ar îi mers călcând pe iarba verde. 


Se părea chiar că îngheţatul Crivăţ, care sufla cu ^ 


putere, se fereşte să-l atingă. 

In nămeţii de zăpadă şi în furtuna ce bântuia, co- 
pilul acesta era ca o zi de primăvară caldă şi se- 
nină. 

„Dar copilul a văzut pe moşneagul, care gemea 
şi ofta pe piatra dela răspântia drumurilor. L-a vă- 
zut şi s'a oprit mirat de o astfel de arătare. 

„Cine eşti, moșule, îl întrebă el, şi dece stai aicea 
gemând şi oftând?“*. 

Moşneagul îşi ridică puţin capul şi aruncă o pri- 
cire asupra copilului. Văzând însă cine este acela, 


a. 


pista 
LA 

i 

ad 

PO ni 

Li 
和 

-b 
Å 

人 
gi 


E E k A EN ae 


DIMINEAȚA COPIILOR 


care Îl întreabă, bietul bătrân fu străbătut de un 
fior puternic, care ii zgudui trupu-i slăbit Si garbo- 
vit. Apoi răspunse cu o voce, care se stingea cu fie- 
care cuvânt: 

„Vrei să ştii cine sunt? Sunt acela, care, tocmai 
peste un an de zile, vei fi şi tu aşa cum sunt eu 
acum. Si mai vrei să ştii dece gem şi oftez? Pentru 
că ai venit tu, pentru că din pricina ta a luat sfârşit 
stăpânirea mea pe pământ, precum tot din pricina 
ta, peste câteva clipe se sfârşeşte şi viața mea. 

— Nu te înţeleg, mosule. îi întoarse vorba copi- 
lul cel frumos şi zâmbitor şi mai ales nu înţeleg 
cum din pricina mea gemi, plângi şi spui că ti se 
sfârşeşte viata. Eu nici nu te cunosc Si nici nu tiu 
minte să te îi văzut vreodată. 

一 Zici că nu mă cunoşti?! îi grăi moșneagul în- 
trun oftat prelung. Dar ian spune-mi cine eşti tu 
şi încotro mergi? 

— Sunt Anul Nou, îi răspunse copilul. Sunt Anul 
Nou, care este aşteptat cu atâta bucurie şi nerăb- 
dare. Merg să iau pământul în stăpânire Si să duc 
oamenilor tot ceeace doresc ei, tot ce le lipsește. 
Merg să le duc tot ce am în traista pe care o vezi 
trecută de umeri. 

— Şi ce ai în traista ta? întrebă moşneazul cu 
un Surâs amar. 

— In traista mea, zise copilul, mândru de bună- 
tăţile ce avea să arate, am speranță, bucurie, sănă- 
tate, voe bună şi noroc. Cu bunătăţile acestea sunt 
încredințat că îi voi face pe oameni să fie multu- 
miti şi fericiţi“. 

Moşneazgul care până atunci gemea şi ofta, râse 
la auzul acestor cuvinte. 


„Crezi că îi vei face pe oameni mulțumiți si fe- 
riciţi, grăi el repetând cele spuse de Anul Nou. 
fiindcă le aduci pretioasele daruri, care sunt spe- 
ranta, bucuria, sănătatea. voia bună şi norocul? 
Acum un an, crezusem Si eu la fel si îmi închipui- 
sem că oamenii au să mă binecuvânteze şi au să 
plângă, atunci când va suna ceasul să mă despart 
de dânşii. 


„Insă, vai! Sa întâmplat tocmai din potrivă. 


Oamenii, pentru al căror bine si a căror fericire 
venisem pe pământ, n'au ştiut să preţuiască daru- 
rile ce le adusesem şi nau vrut să se folosească 
de ele. 


一 Dar cine esti dumneata, mosule? întrebă 
Anul Nou mirat şi nedumerit de tot ce spunea mos- 
neagul. 

— N'ai înțeles, copile, că eu sunt Anul Vechiu? 
Sunt Anul Vechiu. care acum un an. eram întocmai 
aşa cum eşti tu acum. Eram şi eu un copil plin de 
vioiciune şi veselie, veneam şi eu. aşa cum vii tu. 
cântând şi chiuind, aduceam şi eu aceleiaşi bună- 
tati şi daruri ce ai în traistă. 

„Şi dacă ai şti ce frumoasă primire mi s'a făcut. 
cu câtă bucurie am fost întâmpinat de oameni! Au 


t 


dda iaa > pata ali 


0 i PI 


PAG. 5 


-eşit cu toţii înaintea mea în haine de sărbătoare şi 


strigătul de: „Trăiască Anul Nou!” răsuna pe tot 
pământul. Nici un rege şi nici un împărat n'au fost 
primiţi vreodată cu bucuria cu care mau primit 
oamenii. ; 

„Şi își urau mereu unul altuia: „Anul Nou cu no- 
roc! Anul Nou fericit!“ Erau aşa de mulţumiţi, aşa 
de fericiţi, că se scăpaseră de Anul care fusese îna- 
intea mea! Credeau că nau să mai dea peste ei 
griiile şi necazurile şi că totul le va merge din plin. 

„Aveam şi eu aceiaşi credinţă, pentru că îmi zi- 
ceam în sinea mea: le aduc speranță, bucurie, Să- 
nătate, voe bună şi noroc. Cu aceste bunătăţi, cum 
se poate să nu fie mulţumiţi și fericiţi? Uite, aşa 
cum îmi spuneai Si tu adineauri. 

„Dar în loc de mulţumire Si fericire, aceeaşi oa- 
meni, care mă întâmpinaseră cu atâta dragoste şi 
bucurie, mă blestemau în toate zilele şi pentru ori 
şi ce dedeau vina pe mine, când ei şi numai ei erau 
vinovaţi. Ei, care mau ştiut Si n'au vrut să se folo- 
sească de darurile mele. Ei, care n'au muncit cum 
trebue şi cu voe bună, ei, care nu şi-au îngrijit să- 
nătatea Si care n'au căutat fericirea Si multumirea 
în bună înţelegere între dânşii. Eu le adusesem lu- 
cruri noui şi preţioase, ei însă n'au vrut să se le- 
pede de vechile lor păcate şi greşeii. 

“In loc să se îndrepteze şi să se întoarcă din dru- 
mul rătăcirei, ei tot pe mine m'au scos vinovat. De 
aceea, când mi-a sunat ceasul să plec dela dânşii. 
în loc de un cuvânt bun şi de mulţumire, nam auzit 
decât blesteme şi strigăte de ură şi dusmănie. 

„La fel se va întâmpla şi cu tine, copilule frumos 
şi care eşti astăzi aşa de vesel. Se va întâmpla la 
fel, fiindcă...“ dar puterile îl părăsiră cu totul pe 
moşneag. Vocea se stinse şi... scoțând încă un of- 
tat, plecă în jos capul şi îşi dete sufletul, pierind. 
acoperit de zăpada care cădea mereu în fulgi mari 
şi groşi. 

Frumosul copil, care era Anul Nou, vărsă o la- 
crimă în amintirea Anului Vechiu. apoi, luându-și 
din nou înfăţişarea veselă şi zâmbitoare, porni gră- 
bit spre oamenii, care îl așteptau cu toată nerăb- 
darea şi bucuria. 

Din toate părțile pământului se auzeau urările 
multimilor de oameni: 

„Bine ai venit, An Nou, care ne alungi necazurile 
si ne aduci zile bune Si cu noroc! Trăiască Anul 
Nou! 


一 Bine vam găsit, iubitii mei prieteni! le răs- - 


punse Anul Nou. Da. vă aduc tot ce doriti. Vă aduc 
snerantă. bucurie, sănătate, voe bună şi noroc! 
Numai să stiti să pretuiti aceste daruri. Să aveti 
griiă de sănătatea voastră. să nu alungati din su- 
fletele voastre voia bună si sperantele frumoase Si 
să nu piară. din voi dragostea de muncă. 


„„Dacă faceţi asa, precum vă spun, să ştiti că va 


fi bine de voi şi că nu vă veți plânge de mine“. 
N. Macedoneanul. 


A 


| 


i 


PAG. 6 


| Poveşti cu Moș Ene 


= DIMINEAȚA COPIILOR 


MOŞ ENE ŞI VIS |% 


CNN REA A Na 


STAR PA ATENEA 
OVO Din limba germană de MARCU IO、ESCU OO 
© © 


AN oş Ene era foarte supărat. Nu ştiu cine 
ii ascunsese sacul cu nisip din care pre- 
sară seara pe genele copiilor. Copiii ar 

W fi trebuit să doarmă de mult. dar nu 
puteau din pricina că Moş Ene n'avea 
cum să le presare nisip pe ochişorii lor. 


ARE 


„Ah, Doamne! suspinau toate mamele. n'are de 
gând Moş Ene să vie în seara aceasta?” 

In vremea aceasta, Moş Ene îşi căuta sacul cu 
nisip în toate colţurile căsuței sa'e. Câinele său 
Vis stătea culcat pe o pătură şi clipea din ochi. 


îl rugă Moş Ene. 
Vis îi răspunse: „Nu, nu mă mişc de aici, până 


ce copiii nau adormit. După aceea, am şi eu de- 
stuie treburi de făcut. 

— Dar copiii nu pot să adoarmă, până nu gă- 
sesc sacul meu!“ îi zise Moş Ene nerăbdător. 

Vis nu mai zise nimic; stătea culcat pe pătură şi 
clipea din ochi. Moş Ene însă căuta şi scotocea 
mereu prin toate colţurile. lată că veni şi bufnița 
Lumina noptii. | 

„Mi-am pierdut sacul de somn, îl zise Moş Ene; 
ajută-mi, te rog, să-l găsesc. 

— Nu, nu pot, îi răspunse bufnița, fiindcă eu am 
multe de făcut, după ce adorm copiii Si se sting 
lămpile. 

— Dar copiii nu pot să adoarmă, până nu gă- 


sesc sacul mew”, îi întoarse Moş Ene vorba. 
Insă buinita nu mai zise nimic. Se cocoţă pe un 


` dulap şi începu să clipească din ochi. lar Moş Ene 


căuta şi scotocea înainte. 

Curând după aceea, o steluţă se arătă la ferea- 
stra lui Moş Ene. 

„Ce tot cauţi Moş Ene? întrebă steluța. 

— Mi-am pierdut sacul de somn, îi răspunse 
Moş Ene. Din pricina aceasta. copiii nu s'au cul- 
cat, cu toate că ar fi trebuit să doarmă de mult. 

— Am să te aiut să-l găseşti”, îi zise străluci- 
toarea steluţă şi lumină toate colțurile şi unghe- 
rele căsuţei. Peste tot s'a făcut lumină. A fost lu- 
minată şi bufnița, care şedea pe dulap. dar mai 
mult a fost luminat câinele Vis care stătea culcat 
pe pătură, clipind din ochi. 


t 


< 


DIMINEAȚA COPIILOR 


„Moş Ene. ţi-am găsit sacul tău de somn! strigă 
strălucitoarea steluţă. ; 

— O, îți multumesc! îi răspunse Moş Ene înve- 
selit, dar unde este? 


N 


= E e re ie 


— Intreabă pe câinele tău Vis, îi zise steluta. 
— Vis, îi strigă Moş Ene, va să zică, tu ştiai 
unde este sacul meu cu nisipul de dormit?“. 


Vis se sculă de pe pătură, dându-se mai la o 


parte, şi iată că se ivi si sacul de somn: era sub el. 


一 PAG. 7 


Nu te-ai gândit, oare, la toţi copilaşii, care n'au 
putut să adoarmă până acum?” 

Vis nu răspunse nimic. Moş Ene, luându-și în 
spinare sacul cu nisip de dormit, porni la drum 
în „Tara Copiilor”, iar Vis, fără să deschidă gura, 
mergea după dânsul. Şi pe când Moş Ene, mer. 
gând din casă în casă. presăra nisip pe ochişorii 
copiilor, Vis dedea din coadă, făcându-le copiilor 
vânt, 


1 PP ZA 


AU | 


Copiii îşi puneau linistiti căpşoarele pe pernele 
albe şi zâmbeau fericiţi în somn. 
Noapte bună! 
In româneşte de Marcu Ionescu 


— „Dece mi-ai ascuns sacul? îl certă Moş Ene. 


In n-rul viitor: „Vis la Moşia „„Nicăereşti”. 


EERE 一 = = = 一 一 一 
= nee 


aaa AAAA AARAA AAA Aaa aia iti rii eri 


AAPOAAPARRt> rhPPARPORALORALARORAORRRROORORARALeRARALArRO A 


Lia aid odă 


La aaa Aaaa a ad 


PARRRARARAAAPA 1000000000000000200000000000000000000. 


| Constructorul turnului Eiffel | 


In ziua de 15 Decembrie, 1932, s'au împlinit 100 
de ani dela naşterea inginerului francez Gustave 
Eiffel, care a construit vestitul „Turn Eiffel” dela 
Paris. l 

Acest turn are o înălţime de 300 de metri şi este 
în întregime de fier. In construirea lui au intrat 12 
mii de bucăţi de fier. Turnul, cu tot ce este în el 一 
ascensoare: scări etc. 一 cântăreşte 9 milioane de 
kilograme. Construcţia lui a fost începută în anul $ 
1887 şi terminată complect în anul 1889, adică — 
exact — în doi ani, 4 luni şi 9 zile. 

In vârful turnului Eiffel este instalat unul din 
cele mai vechi posturi de emisiune radiofonică. 
Emisiunile acestui post se pot prinde şi la noi, însă 
numai cu aparate puternice şi în orele când nu 
emite postul Varşovia. care fiind aproape şi incom-, 
parabil mai puternic decât postul de pe Turnul Eif- 
fel, îl acoperă complect: așa că nu poate fi auzit 
la noi în România. 


Inginerul Gustave Eiffel 


AAA AA AAA AAA AAA AAA AA AAA AAA A a 


PAG..S = == DIMINE AFA COPIILOR 


an 


CIA 
a: 


Mă gândesc de multe zile, Ce să cumpăr pentru Haplea, Dar când stam așa pe gânduri, 
Ce-aș putea de Anul Nou Pentru Frosa, Hăplișor, Văd că sunt chemat pe stradă. 
La Hăplești, la dragi prieteni, Pentru fina mea drăguță, E un factor ş'o trăsură, 
Să trimit mai bun cadou? Plină, roșie ca bujor? lar în ea văzui o ladă. 


„Dela Haplea-i”, spune omul. O deschid, dar şi scrisoarea, „Cu urări de fericire 
Si mi-a dat şi o scrisoare. Se'nțelege, am citit. Șapte chile de pastramă, * 
lute lada duc în casă „Scump Moș Nae, scrie Haplea, E de capră cam bătrână, 


S'o deschid cu grabă mare. De Anul Nou eu îţi trimit. Dar mănânc'o fără teamă. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


„Vrednică, precum şi este, „A făcut pe dânșii Frosa „lar Hăplina o pereche 

Coana Frosa a muncit Nişte flori şi trei cocoși De mănuși a tricotat, 

Patru luni şi o pereche Si-s văpsiți în şapte feluri, Sunt cam groase şi cam aspre, 
De ciorapi a împletit. Sunt cam mari, dar sănătoși. Dar sunt bune de purtat” 


Deci, vedeţi ce mai cadaouri După zile de gândire, Am luat eu pentru Haplea 
Am primit dela Hăpleşti. Am ales şam cumpărat. Un brâu mare tricolor, 

Ce trimit acum la rându-mi? Rog să-mi spuneți dacă-i bine, Pentru scumpa coana Frosa 
Nu-i ușor să nimeresti. Dacă nu mam înșelat. De ales a fost ușor. 


Stim că Frosa e cochetă, I-am luat un evantaliu, Hăplișor, rog, să mă scuze, 
Ca să-i fac deci bucurie, O brățară și-o poșetă, Că nimica nu-i trimit, 
l-am luat de moda veche Șorțişor pentru Hăplina, Insă banii ce strânsesem, 


O frumoasă pălărie. O rochiță și-o beretă. Văd că toți sau isprăvilt. 


PAG. 10 


| POVESTIRE ITALIANĂ 


Bombonel. zâmbind, le spune „bună diminea- 
ta”. După aceea, se aşează la măsuţa sa şi înce- 
pe să înghiţă gogoşi, caramele, bomboane de -cio- 
ceinrx_nrii furi Şi torte. Apoi. ese_să se_mai plim- 


IEI) 六 全 
! IN n 


Bonbonel du repede toată pâinea din farfarioură 
ȘI MAL cere 
be. Tot plimbându-se, culege fructe zaharisite din 
pomii care îşi pleacă până la el ramurile lor... 

Dar nu știm cum se face. că nu mai este aşa de 
mulțumit cum fusese cu o zi înainte. Se simte cam 
plictisit. . Nici el nu ştie din ce pricină. li pare că-i 
lipseşte ceva, ceva bun; ceva ce era obişnuit să 
mănânce acasă în toate zilele. Oare, ce ar putea 
să fie? 


Au trecut câteva zile Si Bombonel s'a săturat 
de atâtea dulciuri. De bune „sunt foarte bune. însă, 
după ce ai mâncat mereu: mereu. mereu, mai do- 
reşti să mănânci şi ceva, care să nu fie dulce. Cu- 
tare lucru bun ce mânca la mămica sa în fiecare 
Zi... cutare lucru ce făcea să pară mai gustoase 
toate celelalte lucruri .. 

Bombonel şi-a adus aminte ce era lucrul acela 
aşa de bun şi gustos:e pâinea proaspătă ce mămi- 
ca îi dădea să mănânce în fiecare dimineaţă, îm- 
preună cu cafeaua cu lapte. 


5 SFÂRŞIT 


DIMINEAȚA COPIILOR 


pe li In româneşte de MARIA SOREL | 


O, cât ar fi de fericit, dacă ar avea acum pâine 
să mănânce! 

De nimic altceva n'a simţit Bombonel lipsă în 
„Ţara bomboanelor”. ca de pâine. A trebuit, aṣa 
dar, să afle şi să-şi dea seama că pâinea e lucrul 
cel mai bun Si mâncarea cea mai gustoasă. 

Bombonel porneşte acum disperat în căutarea 
unei bucăți de pâine. Pentru o coaie de pâine us- 
cată. ar da bucuros toate dulciurile din minunata 
„Ţară a bonboanelor”. 

Cere pâine omuletilor graşi, cere bomboanelor 
de ciocolată. caramelelor. prăiiturilor. Cere dră- 
xufilor pomi încărcați cu fructe zaharisite .. 

Dar, vai! ln „ara bonboanelor” nimeni nu 
Ştie ce este acel lucru aşa de plăcut Si gustos, care 
se numește pâine. 

Cu ochii p.ini de lacrimi, Bombonel se întoarce 
la trăsurica sa roşie, care stă mereu nemişcată în- 
aintea căsuţei, şi cere vizitiului verde puţină pâine. 

„Pâine nu se găseşte decât la mămica ta, îi răs- 
punse vizitiul verde. 

Vrei să te întorci la dânsa? 

一 0, da, vreau! Du-mă numai decât!” strigă 
Bombonel! plin de bucurie. 

Vizitiul ia biciul în mână Si se pregăteşte de 
plecare. Bombonel sare în trăsură cu aceiaşi bu- 
curie cu care sărise în ziua în care-o Stersese de 


i e PI ENOTE A uta: 


acasă. In zadar se încearcă bonboanele de cio- 
colată, caramelele, prăiiturile şi celelalte dulciuri 
să-l cheme îndărăt. Căluţul alb îl duce spre casă, 
îugind ca vântul. 


„Ah!” Bombonel deschide din nou ochii. Ce bu- 
curie! Acolo, pe masă, înaintea lui, stă gata ceaş- 


(Citiţi urmarea în pag. 11-a jos) 


DIMINEATA COPIILOR : 


Frumos şi interesant mai este 
„Almanahul $colarilor pe anul 1933“ 


二 全 全 全 全 全 全 全 全 全 全 全 国人 全 全国 国人 全 


(Urmare din pag. 10): 


ca de cafea cu lapte şi, alături, farfurioara plină de 
Jaine tăiată în felii. 

Trăsurica roşie, calutul alb Si micul vizitiu ver- 
de, pic.aţi pe ceaşcă, parcă nu sau mişcat nici o 
dată dela locul lor. 

Nu, cumva Bombonel a visat că a fost în „Ţara 
bonboanelor”? 

Nu Ştie nici el. Atâta ştie, că nu mai poate de 
foame şi înmoaie numai decât şi foarte vesel o fe- 
lioară de pâine în cafeaua cu lapte. 

E rece acum cafeaua cu lapte, dar, poate. e mai 
bună aşa. lar felioarele de pâine albă şi moale au 
un gust mai bun decât dulciurile. 

Da, Bombonel vă încredințează că aşa este. Dă 
repede gata toată pâinea din farfurioară Si mai 
cere. 

Vă închipuiţi lesne cât de mulțumită e mămica 
sa! 

— Sfârşit — 
Din hmba italiană de Maria Sorel 


PAG. 11 


20 de ani dela moartea 
lui Spiru Haret 


In ziua de 17 Decembrie, 1932, s'au împlinit 20 
de ani dela moartea lui Spiru Haret. 


„Cine a fost Spiru Haret?” Aşa au dreptul să 
ne întrebe cititorii noştri, care sunt încă în vârstă 
mică. Le răspundem că Spiru Haret a fost minis- 
trul şcoalelor şi că în timpul cât a fost ministru; 
el a sporit numărul şcoalelor Si a lucrat foarte mult 
şi cu muit succes pentru o cât mai mare răspân- 
lite în popor şi mai ales în țărania învățăturii de 
carte. 


Spiru Haret 


Insă Spiru Haret nu s'a ocupat numai de şcoală, 
ci a muncit tot aşa de mult ca ţăranii să scape, pe 
cât era cu putinţă, de sărăcie ş de apăsarea cămă- 
tarlor. De aceea, ajutat de preoţi şi de învăţători, 
Spiru Haret a izbutit să înfiinţeze la sate câteva 
mi de Bănci populare şi de Asociaţii (cooperative) 
pentru ajutorarea ţăranilor. 

Lui Spiru Haret i s'a zis cu drept cuvânt „părin- 
tele şcoalei, părintele învăţătorilor Si binefăcătorul 
țăranilor“. 

In n-rul viitor vom scrie ceva din viaţa de copi- 
lărie a lui Spiru Haret. 

一 一 一 -00c 一 炒 一 oo 一 一 -一 


PAG. 2 === 


= DIMINEAȚA COPIILOR 


rr rei cedri tineri 1ăsăriseră in mun- 
F a tele din ţinutul ludeiei. Mândri 
şi semeţi se îndrepta: ei spre 
înălțimile ceruiui. Erau tustrei 
fraţi, de oarece răsăriseră din 
aceiaşi rădăcină. Şi tustrei visau 
lucruri mari de tot. Vroiau să 
ajungă sus până la cer şi să fie 
ca un semn pentru întregul popor. Să fie ca o că- 
lăuză pentru drumețul rătăcit şi un adăpost pentru 
neamul păsărilor. 

Intr'o zi, un păstoraş oacheş şi voinic veni cu 
turma sa şi poposi la umbra celor trei cedri. Pă 
storaşul acesta, care avea o înfăţişare de copil, 
scoase cuțitul său ascuţit şi tăie dela rădăcină 
pe unl din cei trei cedri. 

S:au dus pentru bietul cedru tăiat toate gându- 
rile şi toate speranțle! Păstoraşul îl curăţă de 


In românește de ALI-BABA 


toate crăcile şi ramurile, după aceea, îşi mână 
iurma înainte, depărtându-se de acolo. 

Oh, cât de mult a plâns cedrul pentru crăcile şi 
ramurile sale, fiindcă ele erau copiii lui! Insă pă- 
storaşul îndoi trunchiul gol al cedrului, dându-i 
forma unui arc. Cedrul se apără cât putu şi nu 
se lăsă îndoit aşa de lesne. Dar păstoraşul îi zise 
râzând: „De geaba te trudești. că eu fac din tine 
tot ce vreau. Impotriveşte-te cât ai pofti! Aceasta 
imi arată numai că eşti lemn bun şi de un astfel 
de lemn am eu nevoe“. 

Il încovoie din nou şi-l legă cu sfoară solidă, ca 
să stea încovoiat: apoi îl încălzi la foc şi-l răci în 


apă, până ce sărmanul cedru îşi pierdu toate sim- - 


(urile. De. altfel, acum nu mai era un arbore, ci o 

bucată de lemn îndoit în formă de arc. j 
Păstoraşul luă corzi făcute din mate şi le prinse 

bine de bucata de lemn. care fusese cedrul de o- 


` 


DIMINEAȚA COPIILOR 


diniiară. Corzile se lipiră aşa de bine de lemn, în- 
cât ai îi crezut că crescuseră împreună cu lem- 
uul. 

Degetele păstoraşului atinseră corzilc, iar ce- 
drel, adică bucata de lemn, căpătă glas cu care 
putea să-şi povestească durerile şi suferințele Cu 
accente, care mişcau Si sguduiau. 

Păstoraşul însă nu se mulţumi cu atâta. Işi în- 
cordă puterile şi încovoie şi mai tare cedrul tăiat, 
făcându-l să geamă de durere. Treptat, treptat î: 
sili să asculte de atingerea degetelor Si să încea- 
pă a cânta. La început, cânta aspru şi plângător. 
apoi din ce în ce mai liber şi mai trumos. 

Veneau păsările să asculte şi prindeau pizmă pe 
vocea frumoasă a cedrului. Veneau şi ceilalţi păs- 


tori cu fiii şi fiicele lor şi se pornea o horă în livedea; 


verde. lar cedrul, care era acum o harpă, trebuia 
să le cânte. 

Ceilalţi arbori se_gândeau în sinea -or că e în 
adevar o mare cinste să fii harpă. oricât de scump 
ai plăti cinstea aceasta. Insă harpa se gândea la 
visurile ei din tinereţe, la frumosul ei loc de na- 
ştere din vâriul muntelui, la crăci şi la ramuri. 
care erau copiii ei morţi. Gândindu-se la toate a- 
cestea, era tristă. deşi trebuia să cânte lucruri ve- 
sele. 

Se întâmplă însă că regele ţării ludeiei să cadă 
bolnav. Duhuri rele puseseră stăpânire pe el. iar 
medicii nu-i puteau fi de ajutor. Insă păstoraşul se 
dusse cu harpa sa la regele bolnav şi îi cântă aşa 
de frumos, că regele se însănătoşi. Atunci îşi dete 
seama ce putere câștigase harpa asupra lui şi pen- 
tru întâia oară râse şi se simţi vesel, îi pieri din 
suflet şi ura ce purta păstoraşului, care îl făcuse 
cândva să sufere nespus de mult. Harpa deveni 
acum prietena nedespărţită a regelui. 

Păstoraşului îi era dragă fata regelui, iar cu 
ajutorul harpei izbuti să o ia în căsătorie. Cu har- 
pa merse şi la războiu, tot cu ea insuileti pe oșteni 
şi câştigă biruinţa asupra duşmanilor. 

Păstorul se făcu rege, iar harpa îi cântă cânte- 
cul de slavă şi mulţumire lui Dumnezeu. 

Intr'un timp dușmanii îl ameninţară din nou: iar 
prietenii săi îl părăsiră. Insă harpa îi oteli cura- 
iul, aşa că el a putut să biruiască pe toţi duşmanii. 

Regelui acesta îi muriră copiii săi cei mai iu- 
biţi. Tot harpa îl ajută să nu-i piară curajul. 

Harpa era acum tare şi mândră de ea însăşi. 
Işi zicea singură: „Dacă m'as fi îndurat atâtea du- 
reri şi suferinţe, n'aş fi putut găsi vocea, care a- 
duce mângâiere. Dacă nas fi ştiut cât de adâncă 
e durerea, maş fi putut înţelege cât de mare este 
bucuria. Mulţumescu-ţi ţie, stăpâne, care m'ai fă- 
cut să sufăr!” 

In muntele din ţinutul ludeiei erau acum numai 
doi cedri. Crescuseră puternici, iar vârfurile lor 


se pierdeau în nouri. O armată întreagă de pă- 


sări îşi făcuse acolo cuiburile. Erau o călăuză pen- 
tru drumețul rătăcit şi un adăpost umbros pentru 
toți câţi căutau odihnă Si răcoare. 

Dar într'una din zile; se deslănţui o furtună 
groaznică. Scăpărau îulgere, bubuia tunetul şi era 
vijelie şi prăpăd în muntele din ţinutul ludeiei. 

Cuprinsă de groază, o biată femeie alergă să 
găsească adăpost şi ocrotire sub cei doi cedri. 
Vântul vâiâia vainic după ea, iar fulgerul o urmă- 
rea să o prindă în braţele-i de foc. 

„Cruţă pe această femeie şi loveşte în mine!” 
strigă cedrul cel mai frumos. întinzâud fulgeru- 
lui măreaţa sa coroană. Fulgerul îl izbi cu toată 
puterea şi îl trânti la pământ. Dar şi în cădere, ce- 
drul acoperi cu ramurile sale pe biata femeie şi o 
apără de furtună. 

Cedrul nu murise de tot, căci trunchiul său rupt 
înverzi din now şi dete ramuri. Fireşte, îi pierise 
pentru totdeauna frumuseţea şi nu mai putea să 
se înalțe sus spre cer. Totuşi. nu se căi de fapta sa. 

Femeia venea des şi arăta copiior săi cedrul, 
care o scăpase. li se dete acestui cedru numele 
de „arborele mântuirei”. / 

Cedrul îşi zicea mulţumit în sinea sa: „Văd că 
jertfa mea n’a fost zadarnică!” i 

lată însă că mai mulţi bărbați au pornit dela 
Ierusalim, ca să caute lemn de construcție pentru 


siana ORA a ata da e a i 


PAG. 13 


ayo 


Ps 


PAG. 14 


templul pe care regele Solomon vroia să-l ridice 
în cinstea Celui Atotputernic. Oamenii aceştia vă- 
zură cedrul singuratic, care se înălța în muntele 
din ţinutul ludeiei. 

Şi îşi ziseră: „Arborele acesta e bun Si fără 
pată; el: urmează să fie stâipul templului nostru“. 

Au luat, aşa dar, securi şi au doborît cedrul. E 
oare nevoe să vă povestesc despre suferința ce- 
drului şi despre durerea ce a simţit. când a văzut 
că trebue să-şi ia rămas bun dela tot ce îi era aşa 
de drag? Asupra lui căzuse însă cea mai mare 
cinste, de care putea să aibă parte vreun arbore 
— cinstea de a sta în templul lui Dumnezeu Celui 
Prea Inalt. De aceea, putea să îndure durerea şi 
să uite chinul că îşi părăsise locul de naştere. 

Intregul popor -năvălea spre lerusalim. Tem- 
plul nou clădit se înălța măreț în vârful muntelui 
Sion. Inlăuntrul lui însă. totul strălucea de aur şi 
de îildeş. Stâlpii erau îmbrăcaţi în aur, iar pietre 
preţioase împodobeau porţile şi altarele. Şi în hai- 
ne de sărbătoare erau îmbrăcaţi preoţii şi popo- 
rul; iar largile încăperi răsunau, de cântecul Psal- 
milor. 

Si iată că regele Solomon a venit în toată stră- 
lucirea sa şi a adus o harpă, ca darul cel mai de 
seamă. Era harpa tatălui său — a regelui David. 
Rostind cuvinte de înțelepciune, a atârnat harpa 
de stâlpul templului. Cuprins de bucurie, tot po- 
porul a strigat „Hosana!” 

In chipul acesta s'au întâlnit din nou cei doi cedri 
din muntele ludeiei. 

Mulţi cedrj tineri răsăriseră în muntele din ți- 
nutul ludeiei în jurul cedrului numit „arborele 
mântuirei”. Cedrul îşi păstrase numele acesta, cu 
toate că nimeni nu mai ştia de unde îi vine numele. 
Pelerinii, care se întorceau dela lerusalim, se 0- 
dihneau bucuros la umbra lui şi vorbeau între dân- 
şii despre strălucirea cetăţii eterne. Dela pelerini 
află bătrânul cedru veşti despre fraţii săi şi des- 
pre cinstea la care ajunseseră. 

La rândul său, cedrul bătrân povestea cedrilor 
tineri despre înaltele gânduri ce îl frământau odi- 
nioară, iar ei îl ascultau cu bucurie. E drept că 
printre cedrii cei tineri se găsea şi câte unul. care 
îşi râdea de înaltele gânduri ce siârşiseră aşa de 
jalnic la pământ, ale cedrului bătrân. 

Dar într'una din zile, veniră acolo câţiva soldaţi 
romani Si tăiară din rădăcină pe cedrul cel bătrân. 
„Din pricina acestui cedru bătrân — ziseră ei, vor- 
bind între dânşii — nu e loc. ca să poată creşte 
cedrii cei tineri. Noi însă avem nevoe de o cruce, 
pentru a răstigni pe ea pe un defăimător de Dum- 
nezeu, iar cedrul acesta nu poate îi bun pentru alt- 
ceva”. 

Şi aşa. din trunchiul cedrului bătrân se făcu o 
cruce pe Golgota. Crucea aceasta văzu cea mai 


= DIMINEAȚA COPIILOR 


mare durere ce văzuse vr'odată pământul. Tot ea 
bău sângele cel mai nobil ce a curs vr'odată. 

Ea văzu suferinţele şi moartea Fiului lui Dum- 
nezeu şi a purtat împreună cu El păcatul lumei. 
Ea a simţit cum se cucremură pământul în ora cea 
mai grozavă şi a văzut cum es morţii din mor- 
minte, în ceasurile când, de jur împrejur, se lă- 
sase noapte neagră. 

Crucea de pe Golgota a fost dusă şi ridicată în 
patria veşnică. Acolo stă ea, serioasă şi însânge- 
rată, aşa cum stătuse şi pe Golgota. 

Spre lemnul ei însă, se întind braţele celor care 
cer ajutor şi mântuire. Şi aşa, crucea dela Golgota 
propovădueşte dealungul veacurilor despre dra- 
gostea lui Dumnezeu în Fiul Său, care şi-a dat su- 
iletul pe ea pentru mântuirea noastră. 

In româneşte de Ali-Baba 


oeeo 


11 


Dumincă 1 lanuarie 1933 


la orele 10 jum. dimineața 
va avea loc la 


Teatrul ROXY 


din Strada LIPSCANI 


UN GRANDIOS 
SPECTACOL 


organizat de revista 


„DIMINEAŢA COPIILOR“ 


PROGRAM SPECIAL 
DE ANUL NOU 


Luaţi-vă biletele din vreme dela 
„Dimineaţa Copiilor“, Str. Const. 
Mille 12, Etaj 1 


Tombolă gratuită „Suchard“ -Surprize 


一 人 


-000-080-000 


E 


- 


DIMINEAȚA COPIILOR 


= ROMAN PENTRU 


curu = 


ot aşa, fără să ştie când a trecut vremea, 
vânătorii noştri se treziră dintr'odată că 
afară se luminează. 
In prima zi, n a fost lumină decât foarte 
puţin, un ceas, două, apoi se lumină tot 
mai mult până ce în decurs de vre-o săptămână 
se făcu ziuă complectă. 

Acum ştiau copiii că au zăbovit aici şase luni, 
fiindcă Neamţul le spusese că au venit chiar la în- 
ceputul iernii şi al nopţii. 

Abea după ce se lumină bine de tot, Gugulică 
şi Titiflencea îşi dădură seama de locul unde se 
găsesc. In fața colibei lor era oceanul îngheţat, 
iar jur împrejur cât vedeai cu ochii, numai ghiaţă, 
şi zăpadă. 

Din cauza luminei care era acolo, zăpada părea 
albastră. 

Titiflencea se apropia mereu de locurile unde 
vedea zăpada colorată, o pipăia, se uita de aproa- 
pe şi cu toate că o vedea albă, tot nu se dumerea. 

Neamţul aştepta în fiecare zi să se găsească un 
vapor şi în adevăr vaporul care trebuia să-l ia, 
nu întârzie mule. Căpitanul se miră că în loc de 
un vânător, găseşte trei, dar el încărcă pe toţi, 
împreună cu tot ce aveau. 

Plecară. 

In dreptul insulei „Urşilor” neamtul îl chemă 
pe Guzgulică şi-i vorbi aşa: 

— „Uite ce e, măi băete! 

Vezi tu insula aceea? Se numeşte insula ,Urşi- 
lor”. Aici poţi vâna atâţia urşi, încât să te îmbo- 
găţeşti. Tu ai devenit un vânător excelent. Nu 
pierde ocazia şi coboară. Peste foarte puţină vre- 
me vine al doilea vapor. Dacă eşti deştept, rămâi 
şi eu voi anunţa al doilea vapor să vie să te ia. Aş 
rămâne Si eu, dar mă așteaptă nevasta şi copiii“. 

Gugulică se gândi bine, îi spuse Si lui Titiflen- 
cea şi cu toată opunerea acestuia, se hotări să as- 
culte pe vânătorul mai bătrân. 

Vaporul se opri. 

Neamtul îi dădu coliba. care se aşeza uşor ori 
unde, marirarii îi dnseră nrovizii, apoi copiii își 
luară rămas bun şi vaporul nlecă. 

Titiflencea era nespus de trist. 

Gugulică nici nu avea timp de vorbă. 

De a doua zi, se apucă de vânat şi asa o ducea 
mereu. Cutreera insula până nu mai putea de obo- 
seală şi făcea treabă bună. 


PAG. 15 


Titiflencea se ţinea pe urma lui, amărât şi cu 
gândul departe. Il apucase dorul de casă. | 

Inur'o zi, pe când Gugulică era departe la vânat. 
Titiflencea găsi pe insulă o barcă mare. O cercetă 
curios şi văzu că e în perfectă stare. Lopeţile erav 
bune, aşa că puteai ajunge cu ea unde te ducea 
gândul. 

Cum veni Gugulică acasă, Titiflencea îi spuse 
descoperirea lui, adăugând că el pleacă. 

Gugulică se gândi. văzu şi el barca şi îi zise lui 
Titiilencea: 

„Cu o barcă nu se poate trece oceanul. 
te duci, te înneci! 

一 Orice Sar alege de mine, eu plec, dacă vrei 
n'ai decât să rămâi! 

Gugulică încercă să-l oprească, dar îi fu impo- 
sibil. ' 

Atunci se hotărî să-l urmeze. Işi dădea însă sea- 
ma că nu vor putea ajunge departe. 

Se duse iar la barcă, o cercetă şi el şi-i veni o 
idee. 

Aduse mai multe blăni de urs lângă barcă şi se 
puse pe lucru. Aşeză blănile ca pe nişte pânze, 
pentru ca barca să fie dusă de vânt. 

A doua zi îşi înghemui toate blănile în barcă Si 
porniră. 

Indată îşi dădură seama că nu ştiu nici în ce di- 
rectie s'o ia. 

Titiflencea zise să se lase în voia vântului, că 
el cunoaşte vântul acesta. 

„Suflă şi pe la noi, măi 
ne duce acasă! 

— „Il cunoşti tu, că-i acel dela noi, întrebă Gu- 
gulică, neîncrezător? 

— „Da, da! 

一 Dacă-i aşa, bine, să ne lăsăm în voia vân- 
tului !”. 

Se lăsară duşi de vânt, fără să bage de seamă 
că merg înapoi. 

După mult mers, zăriră pământ şi case. 

Puseră mâna pe lopeţi Si traseră într'acolo. 

Gugulică sări iute din barcă şi porni spre un 
grup de oameni ce stăteau de vorbă. 

Mergând către ei. călca prin cărbuni, iar mai de- 
parte văzu grămezi enorme de cărbuni și maşi- 
nării, 

Gugulică întrebă oamenii ce-i aici? 

一 „Krosbi”, spuseră lucrătorii, care erau Nemţi. 


Dacă 


Gugulică, să ştii că 


n i 


BIBLIOTECA 


UNIVERSITĂȚII 
îi că RUE 


rr a TESTA e OT POPOR TIP ed PP ET IERI PEPI PPP EE TT WAIN ERR, 


Gugulica întră în vorbă cu ei şi află că aici era 
o mină de cărbuni, una din cele mai mari, că în ca 
lucrau numai o sută de lucrători şi zece ingineri şi 
că toţi stăteau acolo şase luni pe an, atât cât ţinea 
vara. 

Krosbi era foarte aproape de locul unde statu- 
seră copii cu Neamţul, aşa că in loc sa mearga 
spre Hamburg, se întorseseră înapoi. 

Gugulică îl chemă şi pe Titiilencea Si după ce 
legă barca la mal, merseră cu lucrătorii să cu- 
noască pe ingineri. In drum spre biroul inginerilor, 
copiii văzură un hangar enorm şi întrebară ce-i 
acolo? 

一 „Cum nu ştiţi? Aici e hangarul lui „Nobile”. 
Aici a fost aeroplanul lui Nobiie, de aici s'a ridicat 
în zbor. Băeţii se apropiară şi priveau  curioşi. 
Pânza ce-l acoperise flutura în vânt 一 putrezise. 

Gugulică era foarte mândru Că va putea spune 
acasă despre hangarul lui Nobile şi în dorinţa lui 
de a povesti odată cât mai multe, îi veni în cap o 
minciună. 

Merse la inginerul şei şi se prezentă drept cel 
mai mic aviator din lume. 

„Am venit anume să zbor de aici”, adăugă roşu 
de minciuna lui. 

Titifencea il privea cu ochii mari si se întreba, 
dacă n'o fi înnebunit Gugulică. 

Inginerii se sfătuiră până ce în cele din urmă, se 
hotărâră să-i construiască lui Gugulică un mic 
avion. 

Se gândeau că dacă Gugulică va izbuti să bai 
vre un record, meritul va fi şi al lor, că i-au con- 
struit aeroplanul. 

„Dacă nar fi ceva de el, spuse şeful, nici n'ar 
fi ajuns pâfă aici“. 

— „Fără îndoială“, răspunseră toți ceilalţi. 

Gugulică Si Titiflencea fură ţinuţi acolo, cât se 
poate de bine. 

Lui Gugulică i se făceau toate onorurile. 

Intr'o bună dimineaţă, un mic aeroplan fu garat 
în acelaş loc, unde fusese avionul lui Nobile. 

Zborul era fixat pentru aceaşi zi. 

La ora fixată, toată lumea din mină era strânsă 
in jurul hangarului. - 

CGugulică se urcă grav în aeroplan, se ridică fru- 
mos, dar abia ajunse la înălțimea hangarului și 
rămase agăţat de el. 

De frică, începu să ţipe Si să plângă. 

Săriră lucrătorii, îl dădură jos, iar şeful se re- 
pezi şi-i arse o palmă cât putu de tare zicându-i: 
„Să nu-ţi baţi joc de noi, copil prost! Mâine să 


nu mai văd nici urmă de voi“. 


Toţi lucrătorii cari făcuseră aeroplanul, se repe- 
ziră să-l omoare în bătae. 


Atelierele „ADEVERUL” S. A. 


pita 


DIMINEATA COPIILOR & 


Gugulică, urmat de Titiflencea, fugeau cât pu- 
teau. 

Abia în barca lor se liniştiră de frica ce tră- 
seseră. 

— Si tot aviator am să mă fac, şopti Gugulicà, 
întrerupând tăcerea. 

Titifiencea pufni în râs şi fără să-i mai dea aten- 
ție, se lupta cu lopeţile. 

Umblară câteva zile nemâncaţi, până ajunseră 
la capul Nord. ° at 

Tocmai se oprise un vapor şi o mulțime de lume 
urca muntele. 

Copii se luară după mulţime şi ajunseră sus. 4 

De trei părţi, oceanul înconiura muntele. í 
Negustori laponi, îmbrăcaţi în piei, vindeau blăni 
şi pietre pictate în nişte prăvălioare de scânduri. 

Gugulică şi Titiflencea se uitară unul la altul Si 
se înţeleseră din ochi. f. 54 

Alergară la barcă îşi puseră câte o piele de urs 
în spate şi-şi cărară toată marfa sus, făcând pe 
negustorii laponi. 

“Până să bage de seamă cineva, ei îşi vânduseră 
toate blănile, fiindcă le dădeau mult mai eftin. 
Abea târziu, "când baetii nu mai aveau nimic, prin- 
seră de veste laponii. 


aia i 


(Va urma) 


zi „= 


Pentru Crăciun şi Anul Nou 


cadouri frumoase şi utile pentru $ 
fofi copiii. se găsesc, cu preţuri 
mai eftine decât oriunde, la: 


Ceasornicăria P A X 


Calea GRIVIȚEL 107 


Ciiiforilor revistei „DIMINEAȚA 
Cu PIHILOR“, cari prezintă acest 
anunciu, li se face rabat special 


22 cc oo 
POVESTEA BUNICII 


He! pe vremea mea copii, A 
Erau dulciuri bune şi îistichii. 

Dar să ştiţi că niciodată, 

N'a fost ca Suchard, ciocolată! 


- i 


ci ținem. bine. de mână, când patinăm, ca să nu cădem şi noi”. 
4 RIRIIOTECA DNIUPROITĂ ! TACI 
remediere renal Sy: f PREȚUL 5 LEI 
j > 


iunn amma av ww 一 一 一 人 ae a 


一 一 


PAG. 2 ft 


Ceva din tinerețele lui Spiru Haret 


Precum am anunţat în n-rul trecut al revistei, 


“scriem astăzi ceva din tinereţele lui Spiru Haret, 


care în anii când a fost ministru al scoalelor, a 
muncit mai nivlt decât oricare altul pentru răs- 
pândirea în popor a învăţăturii de carte. Pe lângă 
aceasta; Spiru Haret, dela a cărui-moarte s'au îm- 
plinit 20 de ani în ziua de 16 Decembrie 1932, a 
făcut foarte mult. pentru a scăpa pe ţărani de să- 


` răcie şi apăsare din partea cămătarilor. 


a 


i 


Să mai spunem că Spiru Haret a îostiun pro- 


fesor universitar foarte învăţat şi care a fost 
foarte iubit de elevii săi. A 

Insă, ceeace trebue să ştie mai. ales, cititorii 
noştri, este faptul că Spiru Haret a ajuns un om 
aşa de învăţat şi uh ministru ale cărui fapte mari 
şi frumoase nu vor fi uitate; numai prin munca sa, 
prin sârguința sa: şi prin puterea cu care s'a luptat 
împotriva sărăciei şi necazurilor. 

In adevăr, Spiru Haret era copil de oameni să- 


om — 


„de dela Dorohoi. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


raci. Tatăl său fusese în județul laşi, judecător 
de plasă, plătit cu o leafă aşa de mică. încât nu 
era deajuns pentru trebuinţele şi nevoile de toate 
zilele ale famliiei. 

De aceia, când Spiru Haret ajunse în vârsta de. 
a merge la şcoală, tatăl său îl trimise la nişte ru- 
La Dorohoiw începu tânărul 
Spiru şcoala primară, pe care o continuă la laşi 
şi o termină la Bucureşti. 

Era un elev tăcut şi retras. Nu lua nici odată 
parte la certurile dintre elevi, însă tot-timpaul li- 


“ber şi-l întrebuința citind Si învățând. In clasă era 
„printre cei dintâi la învăţătură. iar răspunsurile 


ce dedea la întrebările învăţătorilor săi, plăceau 
foarte mult, fiindcă erau răspunsuri lămurite, în- < 
tregi şi adevărate. ; 
După ce a terminat cursul primar, a obținut prin . 
concurs o bursă ca intern la liceul Siântul Sava 
din Bucureşti. 
-Ca elev de liceu, a găsit să dea unele lecţii par- 


“ţiculare, iar cu banii ce câştiga dela aceste lecţii, 


ajuta pe un frate şi pe o soră mai mici decât el. 
In sfârşit, termină cu bine liceul, termină cu 


+. mare succes şi Facultatea de Ştiinţele Fizico-ma- 


tematici şi obţine apoi o bursă. ca să-şi complec- 
teze studiile la Paris. Aci Spiru Haret ia încă 
două dip'ome universitare, apoi, în anul 1878, îşi 
dă teza de doctorat în matematici. 

EI a fost primul Român, care a obţinut diploma de ` 
doctor dela Universitatea din Paris Teza scrisă 
de el a îost făcută aşa de firumos că Universitatea 
dela Paris a trimis guvernului român de atunci 
felicitări oficiale, lăudând România că produce 
astfel de talente. 

In timpul cât a fost ministru al şcoalelor, Spiru 
Haret s'a îngrijit mult de şcoale, dar şi învățăto.. 
rilor le-a purtat mult de grijă.. Căuta să-i cu- 
noască personal, răspundea. la orice scrisoare şi 
nu era cerere dreaptă pe care să nu o împlinească. 

De aceea, învățătorii aveau pentru dânsul mare 
dragoste şi devotament. 

Mai spunem că Spiru Haret s'a născut la laşi în 
ziua de 15 Februarie 1851 şi a murit la Bucureşti 
în ziua de 16 Decembrie 1912. 

Dăm aci un portret de al săuzpe când Spiru Ha- 
ret cra în vârstă de 18 ani. 


Le 一 9 RA oea dum A Ip ate A me see 00“ te 


一 二- < 一 


Cititi: „Almanahul Şcolarilor | pe anul 1933“ 


„x PARE: ds 


I y SAS SARE, a > ip? $ 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA si ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI. — Str. CONST. MILLE (Sărindar), 12. 一 TELEFON 6/67. 


Abonamente: 1 AN 200 LEI ill IN STRĂINĂTATE DUBLU. 
6 LUNI 100 ,; UN NUMĂR 5 LEI 


8 lanuarie 1933 Nr.465 Director: N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 


' REPRODUCEREA BUCĂȚILOR ESTE STRICT INTERZISA 


vvwwvvvwvwvyvvwyy wwvyyyvwywvwyyywyvyyrrvvv yvy 


| 


| FULGII DE ZĂPADA | A 


Au căzut din cer Se aștern ușor Viscolul urlând 4 SAI. 
Picuri de lumină ; Fulgii de zăpadă, “~. Uneori pornește ; 

Au căzut din cer, Si aștern ușor Fără nici un gând, 
Inghețaţi de ger, Cel mai alb covor, Neaua răscoleşte. 

Fluturi în grădină. Peste curți și stradă. , 


ë b 
Peta aan 


和 


Si e de nespus, 
Dănțuesc în gol, Infloresc pe geam Când priveşti afară! 
Cum îi poartă vântul, Stele mici de gheață ; - Sie de nespus : 
Dănţuesc în gol Infloresc pe geam, = `  Fulgii vin de sus, 
S'apoi cad domol, - Dar; când le strângeam, Sau în ceruri sboară ? 
Sărutând pământul. Dispăreau în ceață. A Victor Adrian 


ÂÂ000000090000009000099000000000RPPPPARPooooeReA peeteeee, 
4 
PPPAAAARAPAAPARARROPRRPROROPORORARARORARoRroreerereree 


| Cântec de adormit păpuşa | 
SE TRANSE AA AEA RTE a E E 
Păpuşica mea, Ti-e necaz pe vulpe Deci vino şi-mi întinde ; 
Vino lângă mine, Și pe cei doi urși?... Mâinile-amândouă, 
C'am să-ți fac rochite, Cam să-ți cumpăr mâine, 
Din mătăsuri fine. Dar i-am dat pe ușe, „O brățară nouă. ， l : 
Să-i mănânce-Azor, EI 
Si-am să-ți cumpăr mâine, lar pe vulpea hoaţă, — Și-ani să-ți fac rochiţe f 
O rochiță nouă, Am pus-o pe cuptor. Ai Pola Za $ 
Vino şi-mi. întinde, Din mătăsuri fine, i 
Mâinile-amândouă. Drept pedeapsă pentru Păpuşică dragă, š 
Că fi-a rupt odată, Vino lângă min?. : 
Te văd mereu tristă, mn Poala la rochiță, ea $ 
Şi cu ochii scurși. 4 Albă, decoltală... C. Grassu-Sa!cia i 


i ` 
fi $ 3 A z i Ty 
$ Fi i ka t 
Tair Mle > . a Sia aa a 


PAG. 4 = === = DIMINEAȚA COPIILOR 


j or Á 
k i 


Y 


ION şi IOANA 
| Sl pt a sat IE de ALI-BABA | 3 


m ânărul Ion luase în căsătorie pe 
O tânăra şi frumoasa Ioana. Se iu- 

ia beau mult Si amândoi erau plini 
de sănătate Si de voe bună. Ar 
fi trăit, aşa dar, o viață fericită, 
numai că... vezi erau tinerij ace- 
ştia săraci lipiti pământului. 

De aceea, abia după o săptă- 


mână dela căsătorie, Ion îi zise Ioanei: „„Nevesti- 
că dragă, merg la drumul mare, poate trec ci- 
neva, care să-mi dea de lucri”. 


Se duse afară din sat Si şezu la drumul mare 
pe o piatră de lângă un pod. Şezu așteptând aşa 
vreo oră, două, când iată că se văzu apropiindu- 
se 0 trăsură luxoasă, la care erau înhămaţi patru 
cai negri şi foarte frumoşi. 

Trăsura se opri înaintea lui lon, iar din ea se 
dete jos un om cam în vârstă şi îmbrăcat în hai- 
ne scumpe. „Ce stai aicea, voinice? îl întrebă a- 
cesta pe lon. , 

— Aştept ddtreacă cineva care să-mi dea de 
lucru, îi răspunse Ion sculându-se în picioare si 
scoţându-şi căciula din cap. 

一 Dacă-i aşa, te iau eu în slujba mea şi te plă- 


ef 


DIMINEATA COPIILOR 


Li 
-一 


tesc bine. Mai află că n'ai de făcut vre-o treabă 
grea. N'ai altceva de făcut, decât să mă serveşti 
pe mine şi să mă însoţeşti în călătoriile mele, fiind 
că mie îmi place' să călătoresc mereu şi să cer- 
cetez mereu cât mai multe ţări şi oase. Primeşti? 

— Primesc cu toată bucuria şi recunoştinţa, se 
grăbi să răspundă lon, adăugând: daţi-mi numai: 
voe să mă reped până acasă Si să-mi iau rămas 
bun dela nevastă. 

— Nu, aşa nu primesc, îi întoarse omul vorba. 
Ori vii numai decât. ori. de unde nu, îmi văd îna- 
inte de drum. N'am poftă de aşteptat”. 

Ce să facă bietul lon? Primi să plece numai 
decât, zicându-şi însă în gând: „Poate, întâlnesc 
pe- cineva să-i trimit Ioanei veste despre ce s'a 
întâmplat cu mine”. 

Douăzeci de ani în cap sluji lon pe stăpânul său, 
care călătorea mereu, aşa că Si Ion cercetă o 
mulţime de ţări Si oraşe. Numai de acasă n'avea 
nici o veste şi nici el nu putuse să trimită loanei 
sale ceva bani de cheltuială sau vreun cuvânt, 
ca să ştie şi ea ce-i cu el şi unde se găseşte. lar 
gândul acesta îl chinuia zi şi noapte. 

După douăzeci ani. lon plecă dela stăpânul său, 
căre îl plăti bine şi îi mai spuse la despărţire cele 
ce urmează: „Să-ţi dau şi trei sfaturi, care pot 
să-ţi fie mai de folos decât banii ce ţi-am dat pen- 
tru munca şi cinstea ta. 

„Cel dintâiu sfat este: „Să nu laşi nici odată 
drumul drept şi mare, apucând pe cărări înguste 
şi întortochiate”. 

„Al doilea sfat este: „Să nu fii curios şi să nu 
intrebi nici odată despre lucruri. care nu te pri- 
vesc”. 

„lar al treilea sfat este: „Nu lua nici odată o ho- 
tărîre, când eşti supărat, ci aşteaptă mai intaiu 
să-ți treacă supărarea”. 

Ion mulțumi Si sărută, ăşa cum era obiceiul, 
mâna stăpânului său Si luă drumul îndărăt spre 
casă. 

După ce merse aşa vre-o zi, două, iată că se 
întâlni cu nişte negustori, care mergeau la oraşul 
pe unde trebuia să treacă şi el. Când aiunseră 
însă la marginea unei păduri, negustorii, cărora 
drumul li era bine cunoscut, îi ziseră lui Ion: „Să 
lăsăm acum drumul mare şi să apucăm pe 0 po- 
tecă prin pădure. căci scurtăm mult drumul”. 

Insă lon, aducându-și aminte de cel dintâiu sfat 
al stăpânului său le răspunse: „Eu nu las nici 
odată drumul mare, oricât ar fi el de lung”. 

Negustorii îşi râseră de lon şi apucară prin pă- 
dure, pe când Ion merse drept înainte. Ce sa 
întâmplat? lon a sosit în oraş, ce-i drept, târziu, 
însă teafăr şi sănătos, pe când negustorii au fost 
jefuiţi şi luaţi ca robi de o ceată de hoți. 

Ziua următoare, lon părăsi oraşul acela şi îşi 
văzu înainte de 'dtum. Când se lăsă noaptea, se 
găsea tocmai în faţa unui conac boeresc, iar altă 


PAG. 5 


casă nu se zărea, cât puteai cuprinde cu ochiul. 

lon bătu în poarta conacului şi ceru găzduire 
pentru la noapte. Fu primit, ba chiar stăpânul co- 
nacului îl poiti să ia masa împreună. 

Insă, tocmai când să se aşeze la masă, stăpâ- 
nul conacului descuie o ladă mare, iar din ladă 
ieşi o femeie frumoasă şi încă tânără. Femeia a- 
ceasta şezu şi ea la masă şi mâncă cu ceilalţi, dar 
fără să vorbească, fără să spună măcar un singur 
cuvânt. 

După ce se isprăvi masa, intră din nou în ladă, 
iar stăpânul conacului o încuie. 

Ion fu foarte mirat de lucrul acesta, dar gân- 
dindu-se la al doilea sfat al stăpânului său. nu 
îndrăzni să întrebe ceva. í 

In dimineața următoare, la ora gustării se pe- 
trecu la fel. Lada fu descuiată, femeia ieşi din 
ladă, luă şi ea gustarea, apoi fu încuiată din nou. 

Nici acum lon nu deschise gura să întrebe ce- 
va. Dar stăpânul conacului şi mai mirat de acea- 
stă tăcere, îl întrebă: „Cum se face că n'ai fost 
curios să ştii ce-i cu femeia. pe care o ftiu încuia- 
tă în ladă? 

— Pentrucă e un lucru, care nu mă priveşte, îi 
răspunse lon. t . 

— Foarte cuminte te-ai gândit, îi întoarse o- 
mul vorba, adăugând: Află că dacă ai îi întrebat, 
nu ieşeai de aicea în viaţă. Insă acum am să-ți 
destăinuesc eu însumi secretul şi chiar am să te 
răsplătesc pentru felul cum ai ştiut să te porţi”. 

Stăpânul conacului poveşti precum urmează: 
„Femeia aceasta este nevastă-mea a doua. Am 
luat-o săracă. cum spune o vorbă, numai cu că- 
maşa pe ea, pe când eu. slavă Domnului, sunt om 
cu dare de mână. 

„Insă dela nevastă-mea dintâi —'Dumnezeu să 
o ierte! — îmi rămăsese un copil la care tineam 
mai mult decât la lumina ochilor mei. Ingeraşul 
acesta a căzut bolnav de o boală şi a murit, fiind- 
că — cel puţin aceasta e credința mea — n’a fost 
destul de bine îngrijit de soția mea, pe care o tiu 
încuiată în ladă”. 

La auzul acestei povestiri. lon se întoarse spre 
stăpânul conacului Si îi zise: „N'ai vrea să spu- 
nem împreună rugăciunea Tatăl nostru?” 

Omul răspunse încurcat şi ruşinat: „Să o spu- 
nem, numai că eu am cam uitat-o. E aşa mult de 
când nu m'am rugat lui Dumnezeu! 

— N'ai decât să spui după mine”, făcu lon, în- 
dreptându-se cu faţa spre Răsărit şi începând: 
„Tatăl nostru care eşti în ceruri...”, iar când a- 
junse la partea: „Şi iartă-ne nouă greşelile noastre, 
precum iertăm şi noi celor ce ne. au greşit nouă”. 
stăpânul conacului se repezi la ladă, o descuie şi 
spunând femeiei să iasă, îi zise: „Te-am iertat! 
Caută să nu mai greşeşti şi să fii o soţie vred- 
nică”. 

(Citiţi urmarea în pag. 7-a) 


PAG. 6 


DIMINEATA COPIILOR 


| Poveşti. cu Moș Ene | 


* Vis la moşia „Nicăerești“ |% 


了 


99 A oo 
OO Din limba germană de MARCU IONESCU ==000 
© © 


4 'wfnita Lumina noptii zise într'o zi câinelui 
Vis: „Cunoşti, oare, pe pisica dela moşia 
„Nicăereşti”. Vis îşi ascuti urechile, fiind- 

că, aşa cum fac toţi câinii, îi plăcea mult 
să alerge după pisici şi să le prindă. 

„Dar:unde vine moşia aceasta?” întrebă el la 

rândul său. 

Buîniţa îi răspunse: „Mergi mai întâiu drept pe 

drumul acesta, apoi apuci la stânga. după aceia, 


o ţii pe drepta, până ce ajungi la moară. Dela 
moară, mergi pe drumul de câmp, până ce dai de 
o'căpiţă de fân. Când ai ajuns acolo. mai întrebi pe 
cineva: 

一 Jritro după amiazi pot să merg şi să mă în- 
torc? întrebă iarăşi Vis. 

— O, poţi chiar fără să te grăbegşti, îi răspunse 
bufnița. clipind din ochi. 

一 Dacă-i aşa, la revedere. cumătră!” îi strigă 
Vis şi porni în fugă, mergând mereu înaintea sa 
pe druniul mare şi îndepărtându-se mult de căsuţa 
în care locuia cu stăpânul său Moş Ene. 

Când a ajuns la o răspântie, s'a oprit şi a stat 
să se gândească. 

„Cum.mi-a spus bufnița — îşi zise el — să apuc 
întâi la stânga şi pe urmă s'o iau la dreapta? Cred 
că e mai bine să întreb pe cineva.” 

Tocmai atunci trecea pe acolo un moşneag cu 
săculeţul de drum în spinare. 

;,Moşule, îi'se rugă Vis, fii bun şi-mi arată dru- 
mul care duce la moşia Nicăereşti. 

-— Bucuros, îi răspunse moşneagul, răzând în 
barbă. Mergi mai întâiu drept înainte pe drumul 


t 
acesta, apoi apucă la stânga, Dela moară, mergi 
pe drumul de câmp, până ce dai de o căpiță de 
fân. Când ai ajuns acolo mai întrebi pe cineva. 

„Mii de multumiri!” îi zise Vis Si o luă la fugă, 
mergând drept înainte. Insă, când a ajuns din nou 
la răspântie, s'a oprit şi a stat să se gândească. 

„Oare cum mi-a spus moşneagul — îşi zise el 一 
să apuc întâiu la stânga şi pe urmă s'o iau la 
dreapta? Cred că e mai bine să mai întreb pe 
cineva.” 

O fetiță stătea pe marginea de drum şi împletea 
o cunună de flori, numite bănuţei. 

„Fetiţă drăguță — i se rugă Vis — fii bună şi 
arată-mi drumul care duce la moşia Nicăereşti. 

一 Bucuros, drăguţule Vis, îi răspunse fetița 


râzând vesel. Mergi mai întâiu drept înainte pe 
drumul acesta, apoi apuci la stânga. După aceea, 
tine-o pe dreapta până ce ajungi la muară. Dela 


DIMINEAȚA COPIILOR => 


moară, mergi pe drumul de câmp. până ce dai de [pă 


o căpită de fân. Când ai ajuns acolo, mai întrebi $ 
pe cineva. 

— Un milion de mulţumiri!” îi strigă Vis şi o luă 
la fugă. mergând drept înainte. Când a aiuns din 
nou la o răspântie, 
dească. 

„Oare cum mi-a spus fetița — îşi zise el —- 
să apuc întâiu la stânga şi pe urmă s'o iau la 
dreapta? Cred că e mai bine să întreb pe cineva.” 

Vis privi de jur împrejur, însă nu era nimeni 
pe care ar fi putut să-l întrebe. Atunci se trânti sut 
un cireş, ca să se mai odihnească. Deodată auzi 
un foşnet uşor printre ramurile cireşului. Privi 
în sus şi văzu că în cireş este bufnița Lumina 
nopții. 

„Lumină a nopţii, îi strigă Vis care îşi pierduse 
răbdarea. ci spune-mi odată unde este, în sfârşit, 
moşia Nicăereşti? 

一 Vino cu mine!” îi răspunse bufnița şi sbură 
înainte iar Vis, frânt de oboseală, abia putea să 
se ţie după dânsa. 

Aşa merseră amândoi. mai întâiu drept înainte, 
apoi făcură la stânga. După aceea apucară la 
dreapta, până ce ajunseră la moară. Pe urmă o 


s'a oprit Si a stat să se gân- 


luară pe drumul de câmp şi ajunseră la căpiţa de 
fân. In faţa lor stătea însă căsuţa lui Moş Ene. 

„lată, îi zise buftnita, am venit iarăşi acasă! 

Dar unde se găseşte moşia Nicăereşti? între- 

bă Vis mirat. 

— Mosia Nicăereşti, îi întoarse bufnița vorba, 
râzând cu poftă, nu se găseste n'căeri”, 

In numărul viitor: „Câinele Vis în gazdă la copii” 


-一 ca 


x = = = 一 一 一 


一 一 一 一 -一 


Urmare dela povestea din pagina 5-a: „ION şi IOANA“ 


Dela conacul acesta, Ion plecă cu o pungă de 
galbeni, cu un cal de călărit şi cu alte daruri pre- 
țioase, toate date de stăpânul] conacului. 

După ce mai făcu un drum de vre-o şase sau 
şapte zile, sosi, însfârşit în sat la el Se lăsase 
noaptea, aşa că nu mai era nimeni pe drum. lon 
însă merse drept spre casa sa. Mergea plin de 
nerăbdare, dar şi cuprins de teamă. Se întreba 
mereu: „Oare mai trăieşte iubita mea Ioana?” 

lată-l acum aproape de casă. Insă, când să in- 
tre, auzi , venind din casă un glas bărbătesc. 
Nedumerit, se apropie pe îuriş de fereastra, care 
era luminată, şi privi în odaie. In odaie, stătea la 
masă loana, care slăbise şi îmbătrânise. iar lângă 
ea un tânăr, căruia nu i-ai îi dat nici douăzeci de 
ani. 

„Ticăloasa! zise printre dinţi Ion, cuprins de 
mânie. M'a uitat pe mine şi s'a măritat cu muco- 
sul acesta!” Şi vru să se repeadă în casă şi să-i 
străpungă pe amândoi cu cuțitul. 

„Dar îşi aduse aminte de al treilea sfat al stă- 
pânului său: „Nu lua nici o hotăriîre, când eşti su- 
părat, ci aşteaptă mai întâiu să-ţi treacă supă- 
rarea”, 

De aceia, se sili să se potolească şi în loc să 
intre în casă. merse la cârciumă, unde petrecu 
noaptea. A doua zi, chemă pe cârciumar şi-l în- 


trebă: „Oare nu ştii ce-i cu una loana, care se că- 
sătorise acum douăzeci de ani cu unul lon? 

Sărmana femeie! îi răspunse cârciumarul. 
De ce zile nenorocite a avut parte! lon acela a fost 
un. nesocotit Si un păcătos. fiindcă a părăsit-o 
după o săptămână dela căsătorie şi de atunci, na 
mai dat semne de viaţă. Şi cât a plâns şi cât s'a 
trudit şi s'a chinuit sărmana femeie! Si s'ar îi 
prăpădit de mult, dacă mavea pe fiul ei pe Flo- 
rea, pe care l-a născut nouă luni dela căsătoria ei 
cu blestematul acela de Ion. Pentru Florea s'a 
trudit şi a suferit Ioana, aşa cum nu Su trudit şi 
n'a suferit altă femeie. ; 

„Florea al Ioanei s'a întors abia ieri dela oraş, 
unde a deschis un atelier de cismărie. Ce bă:t bun! 
Şi cât de mult îi poartă mamei sale de grijă!” 

lon nu mai putu să asculte. Cu toate că îl po- 
didise plânsul, dete fuga şi alergă ca un nebun 
acasă la el. 

„In braţele mele, iubita mea Ioana și tu îlăcăul 
meu, Florea! 

Eu sunt Ion Si vă rog să mă iertati că am fost 
departe de voi vreme asa de lungă şi că n'am pu- 
tut să dau veste despre mine. lertaţi-mă şi pri- 
miti-mă cu dragostea cu care viu şi eu la voi!” 

Ce a urmat, se înțelege. Din Ziua aceea. Ion, 
Ioana şi vrednicul lor fiu Florea au trăit nedes- 
părtiţi Si în cea mai bună înţelegere. Ali-Baba 


=> pre op 


PAG.8 == 


Bradul tânăr din pădure 
Se porni ca să murmure, 
Ba să plângă şi să zică, 
Supărat şi plin de pică: 
„Văd că Domnul Dumnezeu 
S'a purtat cu mine rău. 

Pe copaci, pe pomii mici, 


Până chiar pe cei pitici, 

El pe toți i-a hărăzit 

Si frumos i-a 'mpodobit 

Tot cu frunze... iară mie — 
Zău, că-mi vine nebunie! — 
Numai spini mi-a dăruit, 
Ca să fiu cel mai pocit. 
Domnul frunze de mi-ar da 
Si frumos m'ar îmbrăca, 

‘N frunze de-aur, lucitoare, 
Să lucesc eu ca un Soare, 
Cât aş fi de mulțumit! 

Cât aş îi de fericit!” 
Trece noaptea, se trezeşte 
Bradul nostru... se priveşte. 
Nu mai poate de uimire, 
Sare'n sus de fericire, 

Căci e tot acoperit, 

Chiar aşa cum a dorit, 
Doar. cu frunze aurite, 
Frunze mari şi strălucite. 
Zice plin de semeție: 
„Nimeni nu-mi seamănă mie! 


Nici un arbore nu are 
Frunze de aur, lucitoare!“ 


Cam pe seară, un drumeț 
Vede bradul cel semeț 

Și se miră şi îşi zice: 

„E norocul meu aice! 
Frunze de-aur n'am văzut, 
De când mama m'a tăcut”. 
Să le rupă se porneşte, 
Rupe, rupe, nu slumeşte. 
Şi din rupt nu s'a oprit, 
Pân'ce bradul nu-i golit. 
Plânge bradul de ruşine: 


„Ce-i aceasta, vai de mine! 
Să rămân gol, desbrăcat, 
Parc'aş fi un lemn uscat! 


DIMINEAȚA COPIILOR 


© 
AE 920 


Dar de vrei ca să trăesc, 

Să-mi dai, Doamne, cum doresc, 
Dă-mi Tu frunze, dar ce fel? 
Stai să mă gândesc niţel... 

Vreau de sticlă chiar să fie, 
Albe, cum îmi place mie“. 


Domnul ruga-i împlineşte, 
Peste noapte-i dărueşte 
Frunze albe şi sticloase, 
Lucitoare şi frumoase 
Bradul iar e mulțumit, 

lar se simte fericit. 

Vin piticii şi-l privesc, 


BILE 


Stau mirați şi se uimesc. 
„Vai ce brad şi ce mândrețe! 
Frunze albe..., frumusețe!“ 


r 


a 


pes ditai ceai ante, ec Aia Ai că acc Ai a iale cea ma Te PORC ec Meet Rae i ga m WP 7 Aa TOATA 


hersităţii laşi $ 


DIMINEATA COPIILOR PAG. 9 


Da» la noapte se stârneşte Capra mult nu s'a gândit, 


) purtună şi porneşte: Rog să te oloh A Ci la el s'a repezit. 
i a Să sburde prin păduri, Chiar acum să-mi dărteşti Frunza toată i-a mâncat, 
Ca Să urlen mii de guri. Frunze verzi şi mai fPumoase, Ba nici una n'a lăsat. 
lar furtuna când zări Frunze proaspete, gustoase“. 


lar e bradul tot golit, 
Plânge iar nenorocit. 

Și oftând el de durere, 

lar se roagă, iarăşi cere. 

Şi grăeşte: „Doamne Stinte, 
Văd că nam fost eu, cuminte, 
Ins'acum am priceput 

Răul tot ce mi-am făcut, 
Jur pe numele Tău sfânt, 
Cât oi fi eu pe pământ, 

' Nu-ţi mai tac vr'o supărare, 


Bradul alb, se repezi Domnul ruga i-a 'mplinit, 
Toate frutzele să-i care, Frunze verzi i-a dăruit. 


"n depărtare. ; 了 
Să le ducă p Dar nu trec o zi sau două 


> s'a lăsat, (pase, i 
pă dei je me desbrăcat, Că se'ntâmplă alta nouă. 
Prin pădure, rătăcită, 


lar e bradul gow pustiu, Umblă-o capră jigărită. 
Mai mult mort ¿, decât viu. Abia merge pe picioare, 


~ 


Ci din mila Ta cea mare. 
Dă-mi iar spinii ce-am avut, 
Fă-mă iar cum m'am născut! 
Spinii mei mă apărau, 

De primejdii mă fereau“. 
Domnul ruga i-a împlinit, 


kä EE aii. - Spinii iar i-a dăruit. 
Plânge trist, nenorocit: Slabă şi ilămândă tare. eră Oi Pone! PIAT ci 
„Vai de mine ce-am pățit! Insă bradul cum zăreşte sil că DA 
Insă, Doamne, ajutor! Plin de frunze şi nverzeşte, Moş Nae 


N A A 


E 


' egustorii înţeieseră imediat că Gugulică şi 
Titiflencea nu sunt Laponi adevăraţi. 
Vorbiră între ei şi îndată aduseră vre-o 
zece câini. 
Bombăniră ceva şi câinii săriră pe bietii 


ce N 


copii. 

Guzulică şi Titiflencea o luară la goană în jos, 
urmăriți de toţi câinii. 

Aiunseră la barca lor. rupți de oboseală şi spe- 
riaţi, întrun hal fără hal. 

Porniră, ca de obiceiu, fără să ştie încotro. 
Barca mergea greu. iar ei erau 'obosiţi morţi. A- 
dormiră unul peste altul. Barca abia îi mai legă- 
na, nefiind vânt s'o mai. ducă. 

Un vapor, care mergea spre Siberia, trecu pe 
lângă ei. şi căpitanultri:i se păru barca suspectă. 


AVENTURILE LUI GUGULICA | 


EEE ROMAN PENTRU COPII =] = K xvI e 


一 一 一 一 一 一 
Ea de MONA RADULESCU = 


Cobori iute o barcă de salvare şi trimise doi 
marinari să cerceteze pe cei din barcă. E 

Copiii nu aveau rici un fel de acte. 

„Sunt spioni, nu mai încape nici o îndoială”, 
zise căpitanul şi porunci să-i umile şi să-i ducă pe 
vapor. 

Marinarii îi luar: pe sus, îi băgară în barca lor 
şi apoi în vapor. 

Gugulică zbiera cât îl ţinea gura, iar Titiflencea 
căuta să explice căpitanului în nemteste ce e 
cu ei. 

„Prea prost mă credeţi. ceiace spui tu. sunt min- 
ciuni scornite de cei cari v'au trimis să spionaţi. 

Pentru ce mergeţi spre Siberia, hai? 

Şi credeţi că veți mai scăpa? Lasă că vă ară 
eu vouă să mai umblaţi cu spionajul!” 


id 


== 


IMINEAȚA COPIILOR ȘI 


„Băeţii începură să plângă cu sughiţuri. Sim- 
teau că li s'a înfundat. 
„Un ofițer trecu pe lângă ei, mângâindu-şi barba. 
li întrebă ce li s'a întâmplat de plâng cu atâta 
desnădeide? 
El fusese în cabină şi nu auzise nimic. 


s.. As 


Ofiterului i se făcuse milă, dar ce spuneau băe- 
tii, tot nu putea crede. 
Avea si'el copii doar! 
„Se mai plimbă puţin pe punte, apoi se întoarse 
şi ceru copiilor. adresa părinților lor. 

„Ceeace pot face pentru voi, mititeilor, le vorbi 
ofițerul. este să insist, să se ceară informaţii des- 
pre voi în România. 


„Dacă nu sunteţi spioni, vi se dă drumul ime- 


diat; dacă sunteţi, rămâneţi în Siberia pe veci!” 
Lui Gugulică şi Titiflencea le mai veni inima la 


loc. $ 
Oricum, mai aveau o speranţă... 


PAG. 11 


Tot drumul nu li se dădu decât pâine şi apă. 
Abia când ajunseră şi coboriîră, legaţi cot la cot, 
căpătară ceaiu. ca să se mai încălzească... 

Un marinar le trânti pe umeri câte o blană de 
Urs, că era un ger groaznic. Nici nu se încălziseră 


„bine într'o sală de aşteptare din port, că îi porni la 


drum într'o sanie. 

După puţin mers, sania intră într'o curte cu zi- 
duri groase şi înalte. păzite de soldaţi înarmați. 

Gugulică pricepu că e închisoare şi se puse pe 
plâns. 

Titiflencea, căruia îi mai trecuse frica, şi îşi zi- 
cea: „Fie ce-o fi!”, îl întrebă: 

„Ce, tu credeai că ne duce la hotel? 

— Eşti un mare prost!”, răspunse Gugulică 
plângând. Inchisoarea era numai pentru spioni. O 
sală mare cu paturi, urâtă şi nu prea curată, dar 
încălzită bine. Mai erau acolo doi Japonezi. doi 
Chinezi Si un Ungur. Cu toţi şapte tovarăşi de su- 
ferinţă. 

(Va urma) 


| O pisică... generoasă 


O pisică fusese învățată să stea la masă cu stă- 
pânul său. De fiecae dată i se trecea şervetul de 
gât şi i se punea în farfuria ei bucățele gustoase 
de peşte. 

De sigur, pisica se servea de lăbuţele ei, în loc 
de cuţit şi furculiţă. „Insă, povesteşte stăpânul ei, 
mânca foarte curat şi se purta cât se poate de 
cuviincios. După ce isprăvea porţia, îi dădeam w- 
neori şi din portia mea. 

„Intr'o zi, pisica aceasta nu era în sufragerie la 
ora mesei, aşa că am stat la masă, fără să o mai 
aşteptăm. Insă, nici nu începusem bine, că am au- 
zit cum pisica vine sărind pe scări. Intră în sufra- 
gerie şi se aşează pe scăunelul ei. Dar am văzut 
că în gură are doi șoareci. 

„Mai înainte de a o putea opri. îşi puse un şoa- 
rece în farfuria ei, iar pe al doilea îl puse în far- 
furia mea. 

„In chipul acesta, pisica înţelese să-şi arate ge- 
nerozitatea şi recunoştinţă faţă de mine. Imi fă- 
cea parte din mâncarea ei, după cum şi eu îi dă- 
deam din mâncarea mea”. 


Frumos şi interesant mai este 


„Almanahul Şcolarilor pe anul 1933“ 


n 


um vedea că ziua e cu soare si 

cerul este senin. tânărul pictor se 
grăbea să plece de acasă şi să 
meargă afară pe câmp. Acolo, 
îşi întindea pânza, îşi deschidea 
cutia de culori, lua în mână pe- 
nelul şi începea să picteze. 

Picta frumuseţile pământului 
românesc. Picta holdele de grâu, picta luncile um- 
broase, dealurile verzi şi zâmbitoare. Picta ţărani, 
care munceau pe câmp, taranci care secârau cân- 
tând vesele vechile şi frumoasele cântece româ- 
neşti. Intr'o zi l-am văzut cum picta o fântână cu 
cumpănă în jurul căreia beau liniștiți apă câteva 
perechi de boi. 

Şi ce frumoase, ce minunate erau tablourile a- 
cestui pictor! Imi plăcea mult să le privesc şi să 
le admir şi îmi mai plăcea să stau de, vorbă ‘cu 
autorul lor. 


SI DIMINEATA COP"! 


ICTORULUI |% 
i de VASILE STĂNOIU. | 


Dar soţia acestui pictor născu ún copil, un bae: 
tas mic, mititel, însă frumos ca un ingeras. .De a- 
tunci, pictorul mergea din ce în ce mai rar pe 
câmp, ca.să picteze. Avea chiar la el în casă un 
subiect, de care nu se mai satura pictându-l Avea 
pe Puiu, cum fusese botezat drăguţul copilaş. Pe 
Puiu, care avea ochi albaştri, părul blond, par'că 
ar fi fost rupt din soare, şi obrăiori rumeni, cu 
două gropiţe, iar braţele şi picioruşele moi şi ro- 
tunde. 

Fericitul pictor îl îmbrăca pe Puiu în alb, iar 
la spate îi agăța două aripi albe. făcute din stofă 
uşoară. I] îmbrăca în alb. apoi îl picta. Când pri- 
veai pe pânză tabloul pictat. credeai că este un 
înger, un îngeraş drăgălaş, trimis de Dumnezeu 
pe pământ. Pentru părinţii săi, Puiu era îngerul 
casei şi toată bucuria lor. 

Uneori însă, îl picta şi într'altfel. De pildă, când 
Puiu, cu servețelul trecut de gât, „papă“ mâncare. 


DIMINEATA COPIILOR > 


Sau când călare pe calul său de lemn» striga „ha! 
hi!” şi izbea din picioare. Sau când alerga prin- 
tre florile din grădină şi întindea braţele, ca să 
prindă vreun fluture. Sau când își trecea braţele 
trandafirii şi dolofane de gâtul mămichii sale. 

In curând, toată casa. toate încăperile din casă 
erau pline cu portretele lui Puiu. Mititelul le arăta 
cu degetul şi zicea: „Acesta e Puiu... Si acesta e 
Puit... Şi acesta e Puiu... Şi toți- sunt Puiu...” 

li se părea că nu este numai un copil, ci sunt 
atâţia copii, câte portrete erau în casă. 

Câtăva vreme mai târziu pictorul îu însărcinat 
să zugrăvească o biserică nouă. Atunci îi veni în 
vând ca pe unul din păreţii din lăuntru ai bisericii 
să facă o mare pictură cu îngerii păcii şi bunei 
înţelegeri între oameni. 

Făcu mai întâiu un cer senin într'o noapte cu lu- 
nă. In fund se zăreau ieslele din Betleem cu lea- 
vănul Copilului lisus. Apoi, de jur împrejur, îngeri. 
îngeri, o mulţime de îngeri. Unii sburâu în spre 
sus, alţii în spre ios, alţii întindeau aripile lor dea- 
supra leagănului Mântuitorului. 

Mai erau îngeri care suflau din trâmbiţe, pe 
când alţii cântau. lar cu litere mari stăteau scrise 
cuvintele din Sfânta Evanghelie: „Pe pământ pace, 
între oameni bună învoire!” 


Mai erau şi îngeri, care aruncau flori în jurul 
lor. Insă, înaintea tutulor acestor îngeri, pictorul 
nostru zugrăvi un îngeraş trandafiriu, cu. bucle 
de aur, cu ochi albaştri şi cu aripi albe Si uşoare. 
Intro mânuţă ţinea două flori, doi trandafiri. pe 
care nu se vedea nici un spin. 

Ingerul acesta era Puiu, era iubitul său copil, 
era îngerul casei pictorului. 

Când tabloul era; gata, pictorul duse la biserică 
pe Puiu şi i-l arătă. Puiu privi atent cu ochii săi 
albaştri şi cu gurita deschisă. Apoi îşi ridică de- 
vetul spre îngerul cu trandafiri Si strigă mulţu- 
mit: „Acesta e Puiu!”-Arătă după aceea cele două 
roze şi zise: „Aceasta pentru mămica. aceasta pen- 
tru tăticu!” 

Pictorul îl strânse în braţe şi-l acoperi de săru- 
tări cu ochii umezi de bucurie. 

Biserica, zugrăvită de pictorul nostru, a fost 
sfințită în ziua de Sfântul Nicolae, pentrucă fusese 
zidită în numele şi pentru cinstirea acestui sfânt 
făcător de minuni. 

La cel dintâiu sunet al clopotelor, pictorul zise 
soţiei sale: „Imbracă pe Puiu, în alb. Să-l luăm 
cu noi la biserică şi să-şi vadă pe îngerul său”. 

Merseră tustrei fiecare din părinţi ținând de 
câte o mână pe Puiu, care putea acum să umble 
bine. Biserica era plină de lume, care venise dela 
depărtări mari, ca.să fie de faţă la slujba religioa- 


PAG. 13 


să a sfinţirei. O slujbă la care răspunsurile erau 
date de un cor foarte bun. 

Pictorul ţinea pe Puiu în braţe, vrând să-l fe- 
rească de înghesuială: pe când „mămica” îi ținea o 
mână, iar cu degetul dela mâna dreaptă îi făcea 
mereu semn să tacă. 

Cântecul corului încetă Si se făcu un moment 
tăcere. Puiu care în vremea aceasta îşi rotea pri- 
virile peste tot, zări tabloul în care era pictat Si 
el şi strigă cu glas tare, arătând cu degetul: „Pu- 
iu! Acesta e Puiu!” 

Mulţi copii veniră în jurul tui, ca să-l vadă mai 
de aproape. Insă tatăl său se văzu nevoit să iasă 
din biserică cu Puiu, pentrucă începuseră să facă 
sgeomot, 


x * 4 


Astăzi Pviu nu mál este copil. Se sileşte însă 
ca în purtarea sa de toate zilele să fie tot aşa de 
curat şi de nevinovat, precum era atunci, când 
tatăl său îl pictase ca un înger cu doi trandafiri 
în mână. 

Vasile Stănoiu 


DIMINEAȚA COPIILOR 


I) Când se scoală Voichiţa 


AN coală, scoală, ,„Voichiţo!” Mama aplecată 
wn pe pătuc chemă pe fetita ei. Micuța des- 
D chide puțin ochii, îninde un braţ Si mur- 
mură: 
„Mi-e somn!” — 
căldura patului. 

Dar mama o ridică din pat, ii netezeşte buclele 
care cad pe faţa ei rumenă şi o sărută.. lată Voichi- 
ţa în genunchi pe pătuc cu mâinile împreunate şi 
cu Ochii spne cer. Se roagă pentru mămica, pentru 
tata şi pentru fratele mare, care e Soldat. Câteo- 
dată, după ce a repetat bine şi încetişor cuvinte- 
le mamei, stă încă puţin cu mâinile împreunate, fa- 
ce o mică rugăciune: ca mama Să-i facă azi pră- 


şi cade din nou în 


jituri sau ca să-i aducă unchiul bonboane... Du- 
pă aceia, face un salt şi cade din nou în pat. 

Ce plăcere să bagi mâinile în clăbuc, să iei apa 
în pumni, să dai pe faţă de atâtea şi atâtea ori. pâ- 
nă când îţi pierzi respiraţia şi să baţi apa cu mâ- 
na întinsă: pleoşc! pleoşc! 

„Ei, bagă de seamă Voichiţo, că eşti în baie Si că 
stropeşti peretele!” Mama o înfăşoară în prosop 


şi Voichiţa pleacă. La masă, Voichiţa are un sca- 
un înalt. prea înalt, spune mama, fiindcă mănuţele 
ei vor să puie mâna pe orice lucru şi câteodată se 
întâmplă nenorociri! , 


Voichiţa îşi bea cafeava cu lapte. 
„Puțin şi lui Mitu, mamă”, spuse fetița, Pisica 


- Sare pe scaun, îşi bea laptele dulce, dulce şi îşi lin- 


ge buzele. 


Il) Voichiţa în grădină 


Voichița merge în grădină. Să ştiţi că nu e o 
grădină mare: dar ei i se pare un paradis. Sunt 
plante înalte şi groase, cari. după cum zice Voi- 
chita, ating cerul. Primăvara păsărelele îşi fac 
cuibul şi ciripesc voioase şi vesele. In grădină sunt 
îlori îrymoase, dar mama Voichiţei nu-i dă voie să 
le atingă. 

Intr'o zi Voichiţa a încercat să nu asculte. Vroia 
să culeasă un trandafir frumos. Nimeni nu ar fi 
văzut'o... dar un spin tepos, care sta ascuns sub 
frunze, o sgârie... şi mama află totul. 

In grădină se mai găseşte un bazin cu peştişori 


y 


DIMINEAȚA COPIILOR 三 


roşii foarte frumoşi, dar nu destul de drăgălaşi. 
Voichita ar vrea să-i ia în mână şi să se joace cu ei; 
câteodată stă mult timp rezemată pe zidul care 
înconjoară bazinul cu braţele goale în apă, cele 
zece degetute subțiri cari sperie pestişorii... dar 
fără să-i atingă. 

Voichiţa se întoarce în casă cu Sortul ud mai 
rău ca o spălătoreasă. şi mama o ceartă. Dar ce- 
eace îi place mai mult Voichiţei. este să stea cu 
capul rezemat de pervazul porţei şi să privească 
lumea depe stradă. 

Voichiţa cunoaşte toată lumea din sat şi toţi o 
cunosc; câţiva se opresc, o mângâie şi îi netezesc 


părul. Voichiţa, când e bine dispusă, dă tuturora 
„bună ziua”, „bună ziua”, întinzând mâinile prin- 
tre gratii. 


ill) Cum îşi petrece Voichiţa timpul 


Voichiţa are o prietenă, puţin mai mare ca dân- 
sa, care vine câteodată să se joace şi îşi aduce că- 
țeluşul: un cățeluş aşa de nebunatec, care nu se 
poartă frumos cu păpuşile fetiţei. 

Le apucă în bot şi fuge prin grădină urmat de 
fetița care ţipă şi îl strigă în zadar. 

Sărace păpuşi! Când Pufi le dă drumul, vai de 
ele! Ce mâniite Si stricate sunt! Mai întâi fetite- 
le le mângâie şi le gătesc o mâncare cu iarbă tă- 
iată mărunt şi cu pietricele. r 

Dar câteodată (vă şoptesc asta în urcehe) am- 
bele fetite se ceartă! Asta, 一 adevărat e ruşi- 
nos! Dacă găsesc o piatră. o vor amândouă; dacă 
Voichiţa ar vrea să facă pe cucoana, prietena ei ar 
vrea să se joace cu mingea. Niciuna nu vrea să 
cedeze şi termină prin a se supăra şi a-şi spune 


== PAG. 15 


grosolănii. Astfel se sfârşeşte ora jocului şi cânc 
Voichița se întoarce la ora mesei, mama ei vede 
creturi pe fruntea fetiţei şi înţelege toate. 

După prânz Voichiţa, ca să se distreze, răsioeş- 
te cărţi ilustrate pe care le-a primit dela tatăl ei, 


întoarce paginile încet, fără să le rupă ca o fetiţă 
bine crescută, având câteodată pe Mitu lângă 
dânsa. 

„Fii liniştită, îi spune. Priveşte aceste poze 
frumoase şi fii atentă la ce am să-ţi explic. Vrei 
să rămâi toată viaţa o pisică incultă?” 

Câteodată, roagă pe mama ei să-i dea o bucăţică 
de pânză şi lucrează batistele păpuşei; batiste fru- 
moase cu ajur. Această păpuşă nebunatecă le pier- 
de pe toate; când mămica o duce la prietene, tre- 
bue să se uite în geantă ca fetiţa să nu-i joace feste. 
Dar priviţi: Voichiţa cu capul aplecat pe genuchi 
desenează. Vai ce frumuseţe! 

Voichiţa desenează pe o foaie mare pe care i-a 
dat-o tatăl ei; şi ce frumoase desene! Un căluţ cu 
două picioare; un păhărel, un peştişor. Mama îşi 
lasă un moment ocupațiile şi trecând pe lângă fe- 
tita ei, îi netezeşte părul. E fericită, fiindcă vede 
că se distrează bine. 


IV) Voichiţa ajută pe mama ei 


A sosit seara; Voichiţa face treabă. Mama ei 
strânge desenele, întinde faţa de masă, Voichiţa 
aduce paharele unul câte unul, ca să nu ie spargă, 


pune şervetele la locul lor, scăunaşul în fața scau- 
nului mamei sale. 
Dar cine urcă scările aşa în grabă? E tata, e ta- 


Î cd 
(Uitiu urmarea in pagina 16 jos 


PAG:TO 2 Ip aia Se ee aa 


De vorbă cu cititorii] $ 


+ 


M. V.-Loco. — „Bunicuța”. Schite despre „Du- 
nici” şi „bunicuţe” s'au publicat asa de multe, în 
cât subiectul acesta aproape sa banalizat. Mai 
ales că în schiţa trimisă de d-ta lipseşte acţiunea, 
fiind mai mult o încercare de portret. De aceea, 
regretăm că nu o putem publica. 

I. M. — „Radio'n Hăpleşti”. Din principiu, Moş 
Nae nu admite ca în bucăţile trimise la revistă spre 
publicare. să se vorbească despre el. De aceea, cu 
mulţumiri pentru bunele d-tale sentimente. regre- 
tăm că nu putem publica schiţa trimisă de d-ta. 

I. Nach.-Loco. „Cinstea ese la iveală”. 
Povestirea trimisă de d-ta este mai de grabă o 
bună compoziţie de clasă sau chiar o bucată potri- 
vită pentru o carte de Citire. Insă bucăţile ce pu- 
blicăm de obiceiu în revistă, sunt cam în alt gen. 
Indrumări mai amănunțite — deoarece d-tale nu-ţi 
lipseşte talentul — se pot da verbal la redacţie, 
intro după amiazi, orele 5—7. 

R. Em. S.-Loco. — Fabula „Dărnicia iurnicii” 
se publică. In ce priveşte poezia „Sub neaua argin- 
tie”, prin felul cum e alcătuită. se adresează mai 
de grabă altui public cititor, decât cititorilor lite- 
raturii pentru copii. Este, de altfel, destul de reuşi- 
tă, aşa că ai putea-o trimite unei revisie literare 
pentru adulți. 

Şi o rugăminte. Dacă, eventual, mai trimiţi ceva. 
te rugăm să ţii seamă de ortografia adoptată de 
revista noastră. 

I: T. — Fabula trimisă e d-ta se publică. A 
trebuit însă să tăiem câteva versuri. întăiu, pentru 
că fabula era cam lungă pentru spaţiul restrâns al 
revistei şi, al doilea, pentru că versurile acelea nu 
erau chiar asa de necesare. 


(Urmare din pag. 15): 


ta!” 'Voichiţa îl întâmpină, se agaţă de gâtul lui şi 
tata o poartă în triumi pe umeri. 

Scump'şi bun tată! E aşa de obosit. însă dacă 
fetița lui a fost cuminte toată ziva după masă, se 
va juca cu dânsa. Voichiţa sare pe genunchi: hop! 
hop! Căluţul saltă şi duce pe fetiță într'o călătorie 
lungă. După aceia, tata îi povesteşte istorioare şi 
poveşti lungi despre copii buni şi răi pe care Voi- 
chita le ascultă, clipind din ochi de atâtea minu- 
năţii... nână ce ochii se închid şi se redeschid. A- 
“tunci mana îşi culcă fetiţa. 

Yvonne Nicolau 


= DIMINEAŢA COPIILOR 


,于 
COPII! 
Veniţi în fiecare Duminică, înainte de 


amiază, la spectacolele organizate anume 
pentru voi de către 


„DIMINEAȚA COPIILOR“ 


în sala Teatrului ROXY din Str. Lipscani 


La fiecare spectacol 
veţi vedea şi admira: 


' 办 


Teatru.-Dansuri şi balet.-Pro- 
ducțiuni de muzică vocală şi 
anstrumentală.- Cei mai buni 
acrobaţți.-Numere de prestidi- 
gitație şi experiențe extraordi- 


nare.Clownii şi auguştii cei 


mai comici.- Declamaţii şi mo- 


gresele înfăptuite în ştiinţă şi în technică. 


La fiecare spectacol se trage tombola gratuită cu 
ciocolata „SUCHARD“ și se distribue la toţi copiii 
cornuri „Otto Gagel“ și alte surprize. Preţul de 
intrare; Fotoliu | Lei 30 — Fotoliu Il Lei 20, 
(se mai plăteşte un plus de 2 lei la bilet pentru 
„timbrul aviaţiei“). Toate locurile sunt numerotate. 
Garderoba nu este obligatorie. Inceputul ora 10,15 

dimineaţa. Sfătuim pe toți cititorii noştri să-și 
reţie bileiele din timp la redacţia revistei „Dimineața 


noloage.- Concursuri instructive şi plăcute, etc 
Moş Nae va explica, într'un ciclu de con- 
ferinţe pe înţelesul ceior mici, toate pro- 
Copiilor“, Str. Const.- Mille 12, Etaj I. Tel, 324/70. 


POVATA TARZIE 


Zicea odată un cărturar 
Către un bătrân avar: 
Viața nu-ţi era calvar 
Dacă mâncai Suchard! 


: HHHHHH 
$ Pentru bucuria copiilor, 
; a apărutcartea 
: „DIN LUMEA COPIILOR“ 

de MARIETA L. CREANGA profesoar : 
cu o prefaţă de distinsa scriitoare 
: OTILIA CAZIMIR 
..0-90-2-5-2-2-0-90 000000 Hre 


Atelierele „ADEVERUL” S. A. 


a Fae Ai aa 


- 
- 
= 
s 


(i e dra 


BIBLIOTECA UNIVERSITĂȚII TAŞI 


stai frumos ca mine, să ne fotografieze ne amândoi, 


PREȚUL 5 LEI 


2 8 FEB, 1933 


vororeoeeeeeeeeeeeeerereree 


HHHH HHAH 


PAG 2, == 


DIMINEATA COPIILOR 


| De unde vin numele lunilor? 


Acum când suntem încă la inceputul anului, să 
ne reamintim pe scurt de unde vin numele luni- 
lor, spunând că toate numele lunilor sunt de ori- 
gina latină. 

1) Ianuarie vine dela zeul Ianus, despre care 
Romanii credeau că ghiceşte trecutul și, viitorul. 
De aceea, era făcut cu două capete: cu un cap 
privea spre trecut, iar cu capul celalt, spre viitor. 

2) Februarie vine dela cuvântul latin februa, 


„care înseamnă purificare (curăţire). In adevăr. 
cam pe la jumătatea lunai Februarie, Romanii 


aveau sărbătorile de purificare de sfârşit de an, 
deoarece în vechile timpuri ale Romei, Februarie 


era ultima lună a anului, pe când Martie era luna 
Cu care se începe anul. 

3) Martie era luna închinată zeului Marte, zeul 
războiului şi despre care Romanii credeau că a 
fost tatăl lui Romulus şi Remus, întemeietorii Ro- 
mei. In timpul domniei lui Romulus, care a fost 
primul rege al Romanilor, anul începea în luna 
Martie. 

4) Aprilie vine dela cuvântul aprire, care în- 
seamnă a deschide. | s'a dat acest nume, fiindcă 
cra luna în care se deschidea natura, adică înver- 
zeau şi înfloreau arborii, florile, livezile, câmpiile. 

5) Mai a luat numele dela Maia, zeiţa romană a 
rodniciei şi belşugului. Prima zi a acestei luni era 
la Romani sărbătoarea ţinută în cinstea zeiţei 
' Maia. Dela Romani a rămas şi la noi obiceiul de 
a sărbători ziua de 1 Mai, afară pe câmp Si la ver- 
deaţă. 

6) Iunie. Luna» aceasta era numită aşa după 
zeiţa Junona, despre care se credea — de sigur, 
în mod greşit, deoarece zei şi zeițe nau existat 
niciodată — că este soţia lui Jupiter, cel mai mare 


zeu, adică regele şi stăpânul zeilor. şi al oame- 
nilor. 

De aceea, Junona era socotită ca regina zeilor 
şi în acelaş timp ca ocrotitoarea familiilor. 

7) lulie. La început, luna aceasta se numea 
Ouintile, ceeace înseamnă luna a cincea. Mai târ- 
ziu şi-a schimbat numele în Iulie, după numele lui 
luliu Cesar, care a fost cel mai vestit general ro- 
man şi cuceritorul Galiei (Franţa de astăzi). Iuliu 
Cesar a mai schimbat calendarul, făcând calen- 
darul numit, după numele lui, calendarul iulian, 
căruia la noi îi se spune de obiceiu calendarul 
după stilul vechi. Această schimbare a calendaru- 
lui luliu- Cesar a făcut-o în anul 45 mai înainte 
de naşterea Domnului nostru lisus Cristos. 

Deci, calendarul după stilul vechi na fost făcut 
de un creştin. 

8) August se numea la început Sestile, adică 
luna a şasea. După aceea, luă numele lui August 
(Octavian August), primul împărat al Romanilor. 

9) Septembrie înseamnă luna a şaptea, deşi în 
realitate era, precum este şi astăzi, luna a noua. 
Insă, i-a rămas numele vechi din vremea când 
anul începea în luna Martie. 

10) Octombrie înseamnă luna a opta, deşi, pre- 
cum am arătat mai sus, devenise luna, a zecea. 

11) Noemvrie înseamnă luna a noua, deşi cra 
şi este a 11-a. 


12) Decembrie înseamnă luna a zecea, deşi era 
şi este luna a 12-a. 

„Să mai spunem că Aprilie, lunie, Septembrie 
Si Noemvrie au câte 30 de zile fiecare, pe când 
Ianuarie, Martie, Mai, lulie, August, Octombrie 
şi Decembrie au câte 31 de zile. 

Despre luna Februarie ştim că are 28 de zile şi 
numai la 4 ani odată are 29 de zile. 


人 全 全 全 全 会 全 全 全 全 信人 全 人 全 全 全 全 全 全 全 全 全 国人 四 全 国人 全 全 全 全 全 全 人 全 全 全 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA şi ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI. — Str. CONST. MILLE (Sărindar), 12. — TELEFON 6/67. 


Abonamente: 1 AN 200 LEI || IN STRĂINĂTATE DUBLU 
6 LUNI 100 ,, UN NUMĂR 5 LEI 


15 lanuarie 1933 Nr. 466 Director: N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 


i 


REPRODUCEREA BUCĂȚILOR ESTE STRICT INTERZISA 


| 


PĂPUŞA | 


Nicolae Mihăescu 


3 
: 
: 
: lată, copiliță dragă, Păr buclat şi ochii negri, Tu sq laşi să-şi doarmă somnul. 
; Ai acuma şi păpuşă! Gura 'ntocmai ca o fragă, Să-i veghezi la căpuşor. i 
; Ti-a ’mplinit dorința mare Obrăiorii,, Sd-i cânţi doine dulci de leagăn, 
? Mult iubita ta mătuşă, Ca bujorii; Și SO 'ncânți cu vraja lor. 
i i, când venit-a Pg A A a EA á 
haită e A cale rile uită! Imbrăcată în mătasea Să te joci îrumos cu dânsa, 
Ti-a a pai s păpuşa asta À Unei miçi şi albe rochi, Fiindcă s'ar putea odată 
i ES Fundă roşie la gâtu-i 一 Ca să-ți scape, jos, din mână 
人 Să nwi fie de deochi... Și să se fărâme toată. 
i la te uită! Dacă'n pat pe catiteaua-i Să te joci frumos cu, dânsa ł 
i Păpuşica ai SO culci, Și so aperi de cei răi, $ 
3 Chip adevărat de înger, Ea va'nchide ochii bine, Fiindcă ea îți e copila, $ 
; Ca al tău, copilă dragă. Să viseze vise dulci... Şi tu eşti mămica ei. 
f 
$ 


OER EEETETETTETETTETETETEEE EEA A AAAA AAAA AARAA AAA 


? rinadadâsiittiiitătăiaiiiăiiă aia ai i iii îi ai d ăi ai dă ii 
i i 
i s UN APĂREA. Sr PD A SRR az EAT NA 
IN GLUMA 
i „Tata are, zise Sandu, Căci ori când el este'n stare 
O putere-atăt de mare, Să oprească-un tren în drum. 
Că alaltă eri co mână — Asta'i o minciună mare 
A "ndoit vre-o două fiare. Zice Sandu, spune cum? 
一 Asta nwi nimic, răspunde — Eşti un prost, celalt răspunde, 
$ lonel, zâmbind şiret, Dacă ai uitat de-asearii, 
f Tatăl meu are-o putere Când ti-am spus că tata este 
Si mai mare... de atlet, Vechiu mecanic şef... ia gară”. 
Dimitrie Nichitor 
Di 


PAG. 4 


DIMINEALA COPIILO 


$ | Traducere de | 
După ANDERSEN | | ALI-BABA | 


ra îngrozitor de frig. Ningea şi se 

înopta repede, Era cea dinrurmă 
seară a anului. Pe frigul și întu- 
nerecul acesta mergea pe stra- 
dă o biată fetiță descoperită la 
cap şi cu picioarele goale. Când 
eşise de acasă, era, fireşte, în- 
călţată în pantofii, decât erau 
nişte pantofi foarte mari. Erau nişte pantofi pe 
cari îi purtase maică-sa şi pe cari fetiţa îi pierduse 
cu câteva minute mai înainte, când vroi să se fe- 
rească de două trăsuri cari veneau în goana ne 
bună a cailor. 

Unul din cei doi pantofi na putut îi găsit, iar al 
doilea îl găsi un băiat, care o șterse cu dânsul pro- 
mițându-şi să facă dintr'nsul un leagăn, când o îi 
şi el vre-odată tată de copii. 

Şi aşa, fetiţa mergea cu picioruşele goale pe cari 
frigul le înroşise şi le învineţise cu desăvârşire. In 
şorţişorul ei vechiu, purta mai multe cutii cu chi- 
brituri. 

De asemenea în mână avea un pachet cu chi- 
rituri. 

Cât fusese ziua de mare, nu-i cumpărase nimeni 
şi nimeni nu-i dăduse un ban de pomană. Flămân- 
dă şi degerată, se târa mai departe biata micuță 
şi arăta cu totul speriată Si descuraiată. 

Fulgii de zăpadă se aşterneau pe lungul, ei păr 


Poo nea 


A 


per 


=  PAQG.5 


DIMINEAȚA COPIILOR. 


blond, care îi cădea pe umeri în bucle bogate, dar 
în momentele acestea fetiţa nici nu se gândea la 
frumosul păr ce-i împodobea capul. La toate fe- 


restrele se vedeau strălucind lumini puternice, iar 


pe străzi se răspândeau mirosul delicioaselor frip- 
turi de gâscă. Era aiunul Anului nou şi gândul 
acesta umplea toate simţurile micei copile. 

“Fetiţa căută adăpost într'un colţ printre două 
case dintre cari una eşia afară în stradă mai mult 
decât cealaltă. Işi strânse sub dânsa picioruşele, 
dar îi era frig din ce în ce mai mult. Totuşi, nu 
avea curajul să se întoarcă acasă, de oarece nu 
vându-se nici o cutie cu chibrituri şi nu căpătase 
nici un ban. Fără doar şi poate, că tatăl ei ar fi bă- 
tut-o, în afară de aceasta era frig şi acasă. N'aveau 
peste ei decât acoperişul. Vântul pătrundea şue- 
rând şi îngheţând peste tot înlăuntru, cu toate că 
găurile cele mai mari fuseseră astupate cu paie 
şi cârpe. 

Oh, cât de biie ar r face flacărea şi căldura unui 
chibrit! Numai dacă ar îndrăzni să scoată unul 
din cutie, să-l aprindă şi la flacăra lui să-şi în- 
călzească degetele! h 

La urmă fetiţa scoase un chibrit 下 -] aprinse. 

Chibritul dădu o flacăre caldă şi luminoasă, asa 
ca o mică lumânare. Era însă o lumină cât se poate 
de ciudată. Fetiţii îi se părea că stă înaintea unei 
mari sobe de fier, îrhpodobită cu tot felul de a- 


lămuri; focul ardea aşa de frumos Si căldura lui 
era asa de binefăcătoare! 
Teji ita îşi intinse picioruşele, ca să şi le încăl- 


se stinse flacăra. 
Pieri Sob cea caldă Si nu rămase decât scrumul 
dela chibrit pe care fetita îl tinea în mână. 

Fetiţa frecă un alt chibrit, care se aprinse şi 
răspândi lumină. Zidul pe care căzu lumina deveni 
transparent ca un văl. Micuta putea să vadă acum 
în odaie unde masa era acoperită cu o pânză albă 
şi curată, pe când dintrun castron de portelan 
eşeau aburi asa de plăcut mirositori ai unei gâşte 
fripte şi umplute cu prune şi mere. 

Ceeace era Si mai frumos, e că gâsca sări din 
castron şi având în spate cuţit Si furculită. luă 
drumul spre locul unde se afla fetita... Dar chibri- 


tul se stinse şi acum nu se vedea decât zidul cel 

gros Si rece. 
Aprinse un alt chibrit. Acum fetitei îi se părea 

că stă sub cel mai frumos pom de Crăciun. mult 


mai mare Si mai bogat împodobit de cât cel ce vă- 


1 


zuse prin geam la negustorul cel bogat. Pe ramu- 
rile verzi ardeau mii de lumânări şi printre ramuri 
atârnau tablouri frumos colorate ca acelea ce le 


văzuse la vitrine. Fetiţa întinse amândouă  mâi- 


nele spre dânsele, — dar chibritul se stinse. Nu- 
meroasele lumânări de pe pomul de Crăciun sau 
urcat sus, tot mai sus, până ce fetița văzu că nu 
erau altele decât stelele cerului. Una din stele căzu 
în jos, trăgând pe cer o lungă dână de foc. 

„Acum moare cineva!” zise fetiţa, căci bătrâna 
bunică, singura care se purtase drăguţ cu dânsa, 
dar care murise de mult îi spuse: „când cade o 
stea, un suflet de om se suie la Dumnezeu”. 

Aprinse din nou un chibrit, frecându-l de zid. 

+ Chibritul aruncă o lumină în jurul său şi în stră- 
lucirea ei fetiţa văzu pe bunică-sa luminată pu- 
ternic şi privind-o cu toată blândeţea şi prietenia. 

„Bunico!” strigă micuța, ia-mă cu d-ta! Ştiu 
că îndată ce se va stinge chibritul, vei dispărea aşa 
cum au dispărut sobă cea caldă. gustoasa friptură 
de gâscă şi marele Si strălucitorul . pom de Cră- 
ciun”. 

Iute-iute aprinse A celelalte chibrituri ce se mai 
găseau în cutie, de oarece vroia să o ţie acolo pe 
bunică-sa, iar chibriturile răspândeau o 
mai puternică decât lumina zilei. Bunca nu fusese 
nici odată asa de frumoasă şi aşa de mare. O luă 
pe fetiță în braţe şi acum pluteau sus în văzduh în 
strălucire şi bucurie. Pierise şi frigul şi foamea Si 
teama: bunica Si fetița erau la Dumnezeu. 

In dimineata următoare — o dimineaţă rece şi 
înghețată = fetița a fost găsită moartă la colțul 
casei. Inghetase în ultima zi a anului vechiu şi 
stătea acolo cu obrajii învinetiti Si cu un zâmbet în 
jurul gurei. Dimineaţa Anului Nou răsări pe trupul 
mort al bietei fetițe. care stătea acolo cu pachetele 
de chibrituri din cari abia arsese o cutic. 

Trecătorii ziceau: „A vrut să se încălzească! 
Nimeni n'a ştiut ce de lucruri îrumoase văzuse 
mica fetiţă şi, în ce strălucire intrase cu bunică: sa 
în bucuria Anului Nou. 


t” 


E 


一 一 一 一 - -一 -一 ee- 


Cititi: „Almanahul Scolarilor pe anul 1933“ 


lumină. 


PAE OE ECE 3 ea e a ES EEE Rr e Ea aer DIMINEAȚA COPIILOR 


| Poveşti cu Moş Ene | 
* |Câinele Vis in gazdă la copii| % 


Il 
oF i A Q0 
oge = Din limba germană de MARCU IONESCU 已 
© © 

a rumul lung Si zadarnic ce făcuse în cău- — Insă, unde maş putea ascunde? se tângui 

tarea moşiei „Nicăereşti“, îl obosise rău Vis amărât. 
L de tot pe Vis. Iar când Moş Ene îi spuse — „Bagă-te în dulapul cu jucării“, îi zise steluța. 

că e timpul de a merge în „Țara copiilor! Vis se căzni să-şi facă un loc în dulapul, care 


cu sacul de somn. Vis stătea culcat la era plin de jucării de sus până jos. 
vatră , fără să deschidă măcar odată ochii. „Ce mă împingi aşa Si cine eşti? îi zise supă- 
„Vino, Vis, îi strigă Moş Ene, că am și întârziat rat ursoiul Martineț. 
în seara aceasta! — E un câine străin, strigă cățelul Drol, iar eu 
一 Bine, bine „iată că viu!“ răspunse Vis căs- nu pot suferi câini străini în dulapul nostru“. Şi 
când. Totuşi, se sculă Si se duse după Moş Ene. se repezi la Vis, lătrând şi vroind să-l muşte. 


Era însă mort de oboseală. Pe aceea, când intră „Astâmpără-te, i se rugă Vis, altfel, trezeşti pe 
vreun copil, vine să vadă ce se petrece în dulap şi 
EN dacă mă vede pe mine, mă dă afară. j 
TAA , — Aşa ţi se şi cuvine! mormăi Drol şi se repezi 
D N din nou asupra lui Vis. Ca să se ferească, Vis se 
ITS S, AN dete inlaturi dar lovi o cutie cu popici, care căzu 
SA N = FE = jos, făcând sgomot mare. Uşa dulapului fu trântită 
} 放下 
A) PĂI j 4 
A AENT FCI 
0 ONE , 
AN 747) 外 DZ SĂ Ap ela 
A, SN SR 
ETIC RL i A) 
ABE SU 
a a TIL p, AT 15 4 
2 


într'o odaie de copii, în care focul ardea încă în 
sobă, se trânti jos şi adormi numai decât. 

Când Moş Ene, după ce a presărat pe ochișorii 
copiilor nisipul de dormit, se duse în altă odaie, 
Vis dormea buştean lângă sobă. Când se trezi, 
era aproape să se lumineze de ziuă. 

Strălucitoarea steluţă îl văzu dela fereastră şi-i 
strigă: „Vis, ce faci aci la ora aceasta? 

一 Ma apucat somnul, răspunse Vis, aşa că 
Moş Ene a trebuit să presare singur nisipul de 
dormit, iar pe mine m'a lăsat aicea. Acum, trebue 
să-l aştept până diseară, când vine din nou“. Şi 
Vis aruncă o privire tristă asupra steluței. 

Strălucitoarea steluță îl povăţui, zicându-i: Să ă N 
fi fost eu în locul tău, maş ascunde, fiindcă dacă cu sgomot, iar cei doi câini căzură în mijlocul ca- 
te prind. copiii aicea, au să te dèa pe uşă afară, merei. 
aşa că o să fie greu pentru Moş Ene să te găsea- Copilul Toni, care dormea, se trezi speriat şi 
scă din nou. sări în sus în pătucul său. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


„Lu, răutăciosule căţel, vino la mine!“ zise Toni, 
când văzu că Vis stă în miilocul camerei. 

Vis se apropie încrezător se vâri în pat şi îşi bă- 
gă capul în mâinile lui Toni. 

Văd că ești un căţeluş, drăguţ, îi zise Toni prie: 
tenos. 

— Bunule Toni, ascunde-mă! i se rugă Vis. Dacă 
mă prind aicea surorile tale, mă dau afară şi p'ur- 
mă, Stăpânul meu Moş Ene mo să mai poată să mă 
găsească. 

一 Surorile mele nu te dau afară”, îl linişti Toni. 
Apoi îl trase pe pătură şi începu să-l mângâie. 

Puțin după aceasta, se trezi şi Petrică, îrăţiorul, 
care dormea în pătucul de “alături. „Ce câine 
drăguț!: Lizica, Lizica, strigă el, trezeşte-te și 
vino să vezi şi tu ce câine drăguţ a venit la noi”. 

O fetiță mititică dormea în al treilea pătuc din 
odaie. Dar începuse să se trezească, iar buclele ei 
negre îi acopereau obrăjiorii. 

„Ce căţel frumos! strigă ea trezindu-se deabine- 
lea. Dar de unde a venit? Şi alergă la Vis Si îşi tre- 
cu braţele de gâtul lui Vis. i 

一 Durte încolo, ii zise Lizichii Toni, câinele este 
al meu! 

- Ba și al meu! strigă Petrică şi sări din pat. 


— Nu-i aşa că ești şi al meu, drăguțule căţel? îl 


întrebă Lizica. 

— Da, răspunse Vis, eu sunt al tuturor copiilor 
de pe pământ“. ` 

In momentul acesta se auzi la fereastră un scâr- 
tait uşor. Vis îşi ciuli urechile. Era bufnița „Lumi- 
na nopţii”, care clipi din ochi, fiindcă nu putea să 
rabde lumina zilei. 

„Aicea mi-ai fost, îi zise ea lui Vis. Moş Ene o să 


ARA ENY 


fie mulţumit, ştiind unde eşti. Hai, vino să mergem 
acasă!.. 

Vis sări dela locu-i din pat, dar copiii îl ţinură 
strâns”. Nu pleca dela noi, drăguţule căţel, îi zi- 
ceau. Stai aci şi joacă-te astăzi cu noi“. 

Vis a stat, aşa că bufnița a sburat singură Si s'a 


„dus să-i spună lui Moş Ene unde este Vis. 


„Mă bucur că-i merge bine, zise Moş Ene. Am 
să-l iau diseară, când merg cu nisipul de dormit la 
cei trei copilaşi”. 

Vis a petrecut cu copiii o zi foarte frumoasă. Se 
împăcase şi se împrietenise şi cu cățelul Drol. Sea- 
ra, când a venit Moş Ene, Vis, şedea lângă soba 
şi spunea copiilor poveşti din „Țara poveştilor”. 

— Hai cu:mine, Vis! îi strgă Moş Ene. 

一 Ramaneti cu bine, drăguţi copii!” zise Vis, 
esind din odaie și“mergând după Moş Ene. 

Lizica, Petrică- şi Toni n'au putut să-i răspundă. 


fiindcă dormeau duşi. Insă Si în vis Sau jucat 
tustrei cu drăguțul de Vis. 
In româneşte de Marcu Ionescu 


In n-rul viitor: „Lumina nopții şi  omulețul ce- 
nuşiu ` 


„Fetița cu chibrituri“. 


Frumoasa Si înduioşătoarea poveste „Fetita cu 
chibrituri”, al cărei autor este marele Si cunoscu- 
tul scriitor- pentru copii Si tineret Andersen, a a- 
părut în traducere română într'unui din numerele 
din anul întâiu al „Dimineţii Copiilor”. Insă, de 
aproape nouă ani de zile, câţi au trecut de atunci, 
„Dimineaţa Copiilor” a câştigat alte serii de citi- 
toare şi cititoare: care acum nouă ani, mulţi din- 
tr'ânşii nu erau născuţi sau, în tot cazul, erau încă 
prea mici, ca să fi putut citi revista 

De aceea o publicăm din nou în n-rul de faţă. 
Cu toate că avem de publicat materie prea multă 
Si care îşi aşteaptă cam de mult rândul. totuşi 一 
făcând pentru întâia oară i excepţie — publicăm, 
pentru neîntrecuta ei frumuseţe Si duioşie, po- 
vestea „Fetiţa cu chibrituri”. 


PAG. 8 ee 


| Desene de GEO | 


E RELE 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Text de MOŞ NAE 


|) Ce povesteste Haplea] 


Spune Haplea şi tot spune, 
lar la cârciumă adunati 
Häpleştenii stau în jurwi 
Si-l ascultă prea mirați. 


Speriat mai e şi Haplea, 
Căci pe capu-i ce-a căzut? 
Grozăvie fără seamăn! 
Lucru ce nu sa văzut. 


Ascultaţi-l cum vorbeşte: 
„Văd cu mine s'a sfârşit! 
Mă pândeşte grea năpastă, 
Nu mai am mult de trăit!” 


Dar Prostilă, bâlbâitul, 

Vorba-i taie, îl întreabă: 
„De-de-ce să mo-mori, Haplea? 
De-de-ce atâta grabă? 


— Tacă-ți gura!” toți îi strigă. 
Insă Haplea suspinând: 

„Da, prieteni, zice dânsul, 

Mă sfârşesc eu în curând! 


„Duhuri rele-au dat năvală, 
Vrăjitori şi vrăjitoare 

Vin la mine'n orice noapte 
Si pândesc să mă omoare”. 


. 


COPIILOR 


PAG. 10 PERAN 


DIMINEATA 


EEE ROMAN PENTRU COPI ID 


ugulică şi Titiflencea făcură cunoștință cu 
ceilalți tovarăşi de suferinţă, dar cum nu 
se înțelegeau de cât mutește, deoarece 
fiecare vorbea altă limbă, vremea trecea 
foarte greu. La fiecare inspecţie şi aproape de 
câte ori paznicul deschidea uşa să le aducă de 
mâncare, băeţii se aşteptau la vre-un răspuns din 
România. 
Insă, informațiile, care trebuiau să le redea li- 
bertatea, nu veneau. 
Trecuseră luni de când erau închişi. 


AVENTURILE LUI GUGULICAl| 


Gugulică şi Titifiencea spre Ghina 


sp 米 


Edue MONA RĂDULESCU S= 


Le crescuseră plete lungi şi după exemplul Chi- 
nezilor îşi făcură şi cozi. 

Intr'o seară, pe când toţi ceilalți dormeau, Gu- 
gulică îi spuse lui Titiflencea: 

„Mă, prietene, aşa cum avem noi cozi, parcă 
am îi Chinezi. Hai să ne îmbrăcăm cu hainele lor, 
să vedem cum ne stă? 


— Da, da, să le luăm, hainele”. Băeţii luară bi- 
nişor hainele Chinezilor şi le îmbrăcară. 

Păreau doi Chinezi adevăraţi. > 

Tocmai atunci intră directorul închisorii. 


DIMINEAȚA COPIILOR ea 


Dar lon Vitel, primarul, Dă din cap şi umilându-şi glasul, „Vrăjitori şi vrăjitoare, 

( m Subtire şi nvățat, Zice: „Tot ce povesteşti, Duhuri rele şi strigoi, 

Căci Ja şcoala cea primară Sunt prăpăstii, Hapleo dragă, Au murit de multă vreme, 

Dotis clase a terminat Insă văd că te scrânteşti. Nu mai Sunt azi pe la noi. 
p 


Zici, nu sunt?” răspunde „Uite, azi e săptămâna, „Cine-i? Cine-i” strig eu tare 
P f Hapl d, O fi fost în miez de noapte, Și din patu-mi am sărit, 
DENG OSCI CEOE, jud i că blă'n casă Insă, pân S'aprind lumina 
Să vedem atuncea, nene, git FI Aegir e IN ERSE A SAR j reig ? 

Ai să spui că sunt serântit? Auzii chiar nişte şoapte. Orice sgomot a pierit, 


„Dimineaţa văd in curte „Asta-i una! Dup'aceea, „Dimineaţa văd purcelul 
Urechilă schiopătând Chiar în noaptea următoare, Nare poftă de mâncat. 

Si se uită trist la mine, lar vin paşii, iarăşi şoapte, „Guţulică!” îl tot mângåiu, 
Mă priveşte el plânsând. lar întreb eu cu glas tare. Dar nu mişcă, stă culcat”. 


(Va urma) 


In n-rul viitor: „Tănase şi Prostilă se mută la Haplea”. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Le făcu un semn să vie după el. 

Copiii îl urmară în cancelaria închisorii. 

li pofti să şadă, iar el luă loc la birou. 

Scoase un teanc de hârtii, căută dintre ele două 
şi le dădu lui Gugulică, arătându-i prin semne să 
iscălească. 

Gugulică descifră un nume: Ciang. 

Pricepu că actele erau ale CH 'czilor şi se iscăli 
cu acelaş nume: ,Ciang 

Pe actul lui Titiflencea scria: Ciang, Ciang. 

Iscăli şi el, apoi conduşi de un om în uniformă, 
părăsiră închisoarea. 

Omul îi conduse cu o sanie în port. 

Făcu un semn unui marinar, care îi luă în pri- 
mire şi-i duse pe un vapor ce era tocmai gata de 
plecare. 

Acesta le dădu o cabină, făcu o plecăciune a- 
dâncă şi plecă. 

Gugulică şi Titiflencea nu se arătau de loc mi- 
rati de tot ce se întâmplase. 

Pricepuseră dela început că actele erau ale 
Chinezilor, care fuseseră liberaţi, nefiind vino- 
vati că ei au fost luaţi drept Chinezi din cauza 


= PAG. 11 


hainelor şi că li se făceau acum onoruri, fiindcă 
stăpânii hainelor erau oameni cu vază. 

Că vaporul îi ducea în China, nu se îndoiau; le 
părea însă bine că sunt liberi. 

In acest timp, Chinezii din închisoare zbierau 
cât puteau, că li s'a furat hainele. 

Paznicul crezu că au înebunit copiii din Ro- 
mânia. li ameninţă cu pușca şi îi sili să se îm- 
brace. 

Astfel fura nevoiţi să se îmbrace cu hainele fu- 
garilor. 

Trecură doar două zile şi sosiră informațiile 
din România, care adevereau cele spuse de copii. 

Pe deasupra, era Si un ordin: 

„Să fie trimişi acasă la pări inți micii derbedei， 
în cel mai scurt timp posibil”. Ciang şi cu Ciang- 
Ciang fură expediaţi în România, luându-se toate 
măsurile, ca să nu poată fugi pe drum. 

Ciang era trimis tatălui lui Gugulică, iar 
Ciang-Ciang părinţilor lui Titiflencea. Gugulică 
şi Titiflencea călătoreau liniştiţi spre China, fără 
măcar să se gândească la soarta Chinezilor. 

(Va urma): 


| Tot Haplea mai deştept 


La o cârciumă căreia cârciumarul îi zicea: 
„Grand Hôtel“, nimeriră într'o seară Haplea şi un 
alt drumeţ. Amândoi vroiau să doarmă acolo. 

Insă cârciumarul le zise: „N'am decât o singură 
cameră liberă cu două paturi. Dacă „domnii” bine- 
voesc să doarmă în aceiaşi cameră, chestiunea e 
„aranjată! 

„Primesc cu plăcere, răspunse mai întâi drume- 
tul străin, numai dacă pe „domnul” („„domnul” era 
Haplea) nu-l supără sforăitul. li spun depe acum 
că eu sforăiu toată noaptea şi aşa de tare, par'că aş 
avea o orchestră în burtă. 

一 Nu face nimic, zise Haplea, poţi să siorăi cât 
poiteşti. Eu cum închid ochii, cum adorm buştean, 
aşa că poţi să tai şi lemne pe mine, că tot nu mă 
trezesc. Insă, să nu te sperii, dacă mă vezi că mă 
scol din pat şi umblu noaptea pe tavan. Am eu obi- 
ceiul să umblu noaptea cu picioarele în tavan. 


— Cum cu picioarele în tavan? întrebă nedume- 
rit drumeţul. 

— Uite aşa, îi răspunse Haplea, cu picioarele în 
tavan Si cu capul în jos. 

— Şi nu cazi? întrebă din nou el din ce 
în ce mai nedumerit. 

Nu, nu cad niciodată”. 

Haplea şi drumeţul se culcară. A douza zi, Ha- 
plea se trezeşte şi îi zice drumeţului: ,Nu ştii ce 
bine am dormit! Ce tot spuneai că sforăi, că eu 
nam auzit nimic? 

— Dar când să sforăiu? îi răspunse drumetul su- 
părat. Toată noaptea n'am închis ochii. 

— Şi dece mai putut dormi? Il întrebă liniştit 
Haplea. 

— Pentru că vroiam să te văd, cum umbli d-ta 
cu picioarele în tavan Si cu capul în jos”. 

M. N. 


TAG === 


¿e era cu acest „bravo?“ Cuvân- 
tul bravo era Scris cu cerneală 
roşie de doamna învăţătoare pe 
caetul cu probleme al lui Marin 
Petrescu. 

Marin Petrescu, elev în clasa 
patra primară, făcuse mai bine, 
deslegându-le fără nici o greşa- 
la unele probleme destul de grele de înmulţire şi 
împărțire. Problemele erau dezlegate fără greşală 
şi scrise curat şi îrumos. 

“De aceea, doamna învățătoare scrisese sub ele 
cuvântul „bravo“! şi-l lăudase pe Marin înaintea 
clasei întregi. 

Când s'a întors acasă, Marin, care avea dreptul 
să fie vesel şi mândru, îi arătă tatălui său caetul 
şi frumosul cuvânt scris de doamna învăţătoare. 

„Meriţi şi din partea mea o răsplată!” îi zise ta- 


DIMINEAȚA COPIILOR 


De DINU PIVNICERU 


tăl său îmbrăţişându-l. lar în după amiaza ace- 
leiaşi zile îi aduse lui Marin 0. minge de cauciuc 
de toată frumusețea. O minge neastâmpărată, care 
sărea de credeai că se pierde în nouri. 

E de prisos să vă spun bucuria lui Marin, care de 
mult dorea să aibă o minge de cauciuc. Până sea- 
ra târziu nu făcu decât să se joace cu mingea, iar 
la culcare o puse sub pernă, ca să o simtă maia 
proape. 

Insă, în ziua următoare, când era ora să mear- 
să la şcoală, Marin se văzu în mare încurcătură. 
Ce-i de făcut cu mingea? Unde să o ascundă, până 
se întoarce dela şcoală? 

Veţi spune, poate: „N'avea decât să o închidă în- 
trun dulap sau să o pună în sertarul unei mese, 
ori să o lase chiar pe o fereastră, pe o masă, fiind- 
că nu i-ar fi furat-o nimeni”. TS 

Aşa e, dar... vedeţi. e un „dar” la mifloc: Marin 


> 


ni 


A 


DIMINEAȚA COPIILOR 


nu se îndura să se despartă de minge. Nu doar că 
ar fi vrut să se joace cu ea la şcoală. Nici prin 
gând nu i-a trecut aşa ceva. Insă, vroia să ştie că 
are mingea, vroia să o simtă cât mai aproape 
de el. 

„Să o îi luat în ghiozdanul de cărţi şi pace bu: 
nă!’ va mai spune, poate, vreunul din cei care ci- 
tesc povestea aceasta. 

S'a gândit şi Marin la lucrul acesta, însă Marin 
mai ştia un lucru, pe care — poate — voi nu-l 
ştiţi. Ştia că doamna învăţătoare le spunea regulat 
şco.arilor: „In ghiozdanul de cărţi să nu puneţi de 
cât cărţile, caetele, tocul de scris şi călimara cu 
cerneală. Şi să mai ştiţi că vă iau, dacă găsesc în 
ghiozdane ceva jucării sau altceva, care nu e pen- 
tru şcoală”. 

Şi iarăşi, voi — poate— nu știți că doamna învă- 
țătoare avea obiceiul ca de două ori sau câte odată 
de trei ori pe săptămână, să se uite prin ghiozda- 
nele copiilor, ca să vadă dacă ascultă sau nu de 
ordinul ce dăduse. 

Şi nu mai departe decât cu o zi mai înainte, gă- 
sise în ghiozdanul lui Mişu vreo şase, şapte arşice. 
l-a luat arşicele şi i-a dat şi lui Mişu o pedeapsă. 

De aceea, Marin nu se hotăra să-şi ia mingea în 
ghiozdan. Insă, după multă gândire şi chibzuială, 
is zise hotărît: „O iau! O pun în fundul ghiozdanu- 
lui şi nici nu mă uit la ea! Numai să o ştiu că e cu 
mine”. 

Şi făcu precum zise. 

In clasă, doamna învăţătoare îi zise: „Marine, 
scoate Cartea de Citire ca să citeşti lecţia de as- 
tăzi”. 

Marin deschise ghiozdanul şi puse mâna, ca să 
scoată... dar chiar în clipa aceea sa întâmplat 
nenorocirea. Mingea, neastâmpărata minge, par'că 
ar îi vrut să-l facă pe Marin de ruşine, sări din 
ghiozdan, se săltă în sus şi merse să cadă chiar la 
picioarele doamnei învăţătoare. 

„Tocmai tu, Marine, să faci una ca asta şi să 
pui mingi în ghiozdan?” Atâta îi zise doamna în- 
vățătoare, care luă mingea de jos şi o încuie în 
sertarul catedrei. 

Bietul Marin se făcu tot roșu la faţă. Ar îi vrut, 
poate, să spună Si el ceva, dar îl podidiră lacrimile 
şi se porni pe plâns. Doamna învăţătoare se prefă- 
că că nu-l vede. 

Ora următoare era lecţia de geografie. Tocmai 
când să înceapă lecţia, servitorul şcoalei aduse în 
clasă un glob mare. Era globul pământesc, pe 
care copiii îl vedeau pentru întâia oară în clasă. De 
aceea, eşiră cu toţii din bănci şi, înghesuindu-se, 
se apropiară cât mai mult de glob, vrând să-l vadă 
mai bine. 

Doamna învăţătoare, învârtindu-l de câteva ori, 
întrebă: „Ce este globul acesta?“. 


PAG. 13 


— Pământul, răspunse într'un singur cuvânt u- 
nul din şcolari. 

— Globul acesta este globul pământesc, adică 
reprezintă pământul, răspunse la rândul său -Ma- 
rin. 


一 Marin Petrescu, zise doamna învăţătoare, 


zâmbind mulţumită, a răspuns aşa cum trebue să 
răspundă un şcolar priceput şi silitor. 

Intâiu, pentrucă a răspuns cu o propoziţiune în- 
treagă, iar nu cu un singur cuvânt, al doilea, pen- 
trucă a răspuns exact”. 

După aceea, învârtind încă puţin globul, doam- 
na învăţătoare zise din nou: „lată, partea aceasta 
de pământ, continentul acesta este Europa. Şi iată, 
aci, în partea de Sud-Est a Europei este ţara noa- 
stră, este România noastră. Lăsaţi şi pe şcolarii 
mai mici să vină mai aproape şi să vadă şi ei mai 
bine unde este România noastră. 

— România noastră! Frumoasa noastră Roma- 
nie!” strigă Marin căruia îi străluceau ochii. Si 
mânat de un dor lăuntric, se apropie de glob şi îşi 
lipi buzele sărutând partea despre care doamna 
învățătoare spusese că este România. 

„Bravo, Marine! zise doamna învăţătoare, miş- 
cată de frumosul gest al lui Marin. Văd că eşti un 
bun Român, şi mă bucur. Caută să-ţi păstrezi tot- 
deauna acest frumos sentiment de dragoste de Ta- 


(Citiţi urmarea în pag. 14-a jos) 


= DIMINEATA COPIILOR 


PAT JA EEE = 


Maat, 


O poveste tristă şi adevărată 


| ~ 


ra în anul 1914; an de jale Si de pustiire. 
căci se declarase războiul. 

Plecase la răsboiu şi soldatul Vasile a 
Petrei, Român din Bucovina. (Se ştie că 
în vremile acelea grozave, îrumoasa noa- 
stra Bucovină era sub stăpâmrea Austro-Unga- 
riei). 

Aşa dar, Românul Vasile plecase la răsboiu, să 
lupte alături cu asupritorii săi şi-şi lăsase acasă 
nevasta, care peste câtva timp, avea să nască un 
băiat; iar el plecase cu durerea în suflet, că poate, 

cine ştie, copilul va rămâne fără tată. 

Aproape două luni dela plecarea lui la luptă, 


on 


(Urmare din pag. 13): 


ră. Din partea mea, ca răsplată, am să-ți dau în- 
dărăt mingea ce ţi-am luat. Insă, nu-i aşa că-mi 
promiți să nu o mai aduci la școală. 

— Promit! răspunse Marin ai cărui ochi se um- 
plură din nou de lacrimi. 

Marin se tinu de cuvânt, aşa că din ziua aceea 
mingea de cauciuc nu mai făcu drumul la școală şi 


nu mai intră în ghiozdanul de cărți. 
Dinu Pivniceru 


primi o scrisoare dela nevastă-sa Maria, în care 
îi spunea că născuse un baetel frumos ca un în- 
geraş. 

Micuţul copilaş creştea sub ochii plini de grije 
ai mamei şi se făcea firumos şi gras. Adeseori 
Maria stătea cu el în braţe Si privindu-l, i se pă- 
rea că vede chipul frumos. şi vesel al lui Vasile, 
dela care nu mai primise nici o scrisoare. 

Când postaşul aducea scrisori, toate iemeile din 
sat se duceau la primărie şi aproape toate pri- 
meau câte o carte, scurtă, dar tot aveau o ştire 
dela cel dus. Insă. numai Maria nu primea nimic 
şi pleca acasă plângând.... 

Astiel trecu aproape o lună şi veni larna. 

Maria era tristă. tot mai tristă... 

Intr'o seară, ea stătea la fereastră cu copilul în 
braţe. Afară viscolea puternic, iar vântul făcea 
nămeţi mari de zăpadă. 

Deodată, auzi că bate cineva la poartă... Maria 
se sculă, puse copilul pe laviţă, şi eşi afară. 

Era un om din sat. 

— „Ce e?” întrebă Maria. 

— Mario. zise el. ştii că... Vasile a fost rănit?” 

— Rănit?! 


DIMINEATA COPIILUX = 


m > PAG..15 


— Da, şi... şi a fost dus la spital, unde după câ- 
teva ore a murit. 

— Murit?!” Atât putu să zică Maria şi căzu jos. 

Omul o luă, o duse în casă, o aşeză pe un pat 
şi căută să o trezească. După câtva timp, femeia 
deschise ochii. Primul ei gând fu Vasile. Era să 
strige de durere, dar deodată privirea îi căzu a- 
supra copilului care dormea liniştit. Se stăpâni. 
Nu va striga se va resemna. Are un copil. Acum 
numai pentru el va trăi. Pe el să-i ajute Dumnezeu 
să crească mare. i 

Se sculă încet, mulţumi omului că o îngriiise, 
se duse spre copil şi-l înveli mai bine, apoi omul 
plecă... 

Trecuseră abia câteva zile dela această întâm- 
plare. In casa Mariei era numai tristeţe. Singur 
copilul cu gângăritul lui mai înveselea. 

Intr'o zi se vesti că armatele austriace vor veni 
in sat. Merse, îşi strânse câteva lucruri într o bas- 
ma, luă copilul în braţe şi cu nădejdea în Dum- 
nezeu, plecă: Unde? Nu ştia. Vroia să meargă 
înainte, să treacă de graniţă Si să vie în tara ei, 
în Țara mumă — România. 

Drumul era lung. Femeea mergea zi şi noapte, 
hrănindu-se câtva timp cu mâncarea ce-şi luase. 
Dar aceasta se isprăvise, aşa că Maria era ame- 
nințată să moară de foame. Insă scormonea ză- 
pada şi căuta rădăcini de copac, din care mânca 
ea, ca să poată hrăni şi copilul. 

Merse aşa mult. Câteodată nu mânca deloc, 
de dimineaţă până seara. iar copilul plângea de 
foame şi se ascundea la sânul mamei. care abia 
putea să-l mai lăpteze. 


Dar femeia tot nu-şi pierdea speranţa... 

Intro zi văzu din depărtare, graniţa româ- 
nească. 

„Ce bucurie! Va ajunge în Moldova. Se mai în- 
vioră la gândul acesta şi, adunânduw-şi toate pu- 
terile merse înainte. Nu mai e mult... mai e puțin.. 
a ajuns. A ajuns la graniță. dar mai departe nu 
mai putu merge... Căzu jos. 

„Doamne, păzeşte-mi copilul!” atât mai putu 
zice şi muri. Sufletul ei s'a ridicat sus la Dum- 
nezeu să se întâlnească cu acel al lui Vasile... 

Dar, „ios pe pământ, un copil micut ţipă la sâ- 
nul unei femei moarte. Dumnezeu însă e bun; nu-l 
va lăsa. 


In adevăr, un automobil trecea tocmai pe a- 
colo. Şofeurul, auzind ţipete, opreşte. Din automo- 
bil coboară doi domni români. Un domn ia copilul 
în braţe şi-l încălzeşte în mantaua sa îmblănită. 
Altul caută să vadă. dacă femeia mai trăieşte. dar 
constată cu durere că a murit. Şofeurul, miscat, 
sapă repede o groapă, pune femeia înăuntru, ră- 
stoarnă pământ deasupra, face o cruce şi o pune 
la căpătâiu. Apoi, toţi trei îngenunche şi rostesc 
o rugăciune... 

Băiatul a fost luat de unul din boeri, care nu a- 
vea copii, şi căruia i se părea că D-zeu i l-a trimis. 

L-a botezat şi i-a pus numele Steian. 

Acum el e mare. este elev în şcoala militară. 
învaţă bine şi astfel este bucuria si nădeidea pă- 
rintilor săi adoptivi. 


Tănăsescu Ana-Joseta 


De vorbă cu cititorii 


I. B. P.-Loco. — Pentru n-rul de Crăciun al re- 
vistei ni s'au trimis aşa de multe poezii, că nu 
numai poezia „Moş Decembrie”, trimisă de d-ta 
când acest număr era gata, ci pentru alte poezii, 
trimise mai de mult, nu s'a putut găsi loc în re- 
vistă. 

Cât despre poezia „Şcoala”. această poezie cam 
lungă, cu versuri cam lungi şi obositoare Si vroind 
să dovedească prea mult. conţine expresiuni ca 
„seva”, „nectarul”, „trilul sănătăţii”, etc., greu. 
de înţeles pentru micii noştri cititori. Regretăm, 
prin urmare, că nu o putem publica. 

I. Del.-Loco. — Când printre poeziile trimise 
de d-ta, am primit şi poezia de Crăciun. n-rul de 
Crăciun al revistei era şi pus în vânzare. Insă. a 


tât poezia aceasta, cât şi celelalte trei poezii, sunt 
atât de slăbuţe, că, cu toată părerea de rău, trebuc 
să-ți spunem că nu le putem publica. A scrie bu- 
căţi reuşite, nu este o chestiune de noroc, ci se 
ser cultură, pricepere şi talent. 

I. BL.-FALTICENI. — „Licuricii”, .„Voinicul”. 
in genul basmelor trimise de d-ta şi chiar cu su- 
biecte asemănătoare, am publicat prea multe, aşa 
că revista noastră ar deveni prea monotonă, dacă 
am continua cu publicarea lor. De aceea, regre- 
tam că nu putem publica poveştile d-tale. 

Cât despre publicarea de bucăţi pentru numărul 
de Crăciun, află că numărul era gata. când s'a pri- 
mit scrisoarea în care d-ta ne propuneai materie 
pentru acest număr. 


Per 


PAG. 16 


trezi DN 2 Dea 0 ph a RAE e Rai tsi a Da atei dar Aaa i ae tau pice za sal ua ce act A aaa ata i 
i i | A xi 


DIMINEAŢA COPIILOR 


[PAGINA DISTRACTIVĂ| S 


1) SINONIME 


$ LA'B 
UMIL 
PU SĂ 
UMAN 
SCAD 
SUPUS — BLÂND 


Leopold Schwartz. Ionela Petres- 
cu, Beatrice Braunstein, S. Cociaşu, 
Dumitrascu Niculae, Groswald Raul, 
Odette Barat, (2), Emilia Camer- 
mann, Niculae Costescu, Adina Nau- 
mescu, Mirica Matias, Stefanel Ne- 
gru, Tudorel -C. Grigoriu, ` Octav 
Marcussohn, Grannier Rolland, Nel- 
lu şi Tică Dragomirescu, Damian 
Rodica, Herman Aurel, Nicolae P. 
Bădulescu, Georgeta Bunescu, Stoet 
nescu Tanki (2), Solo Nachtigal 
(2), Sanda Ionescu, Marius Vladi- 
mir Filimon, Liliana Sternbach, A- 
nişoara Feyns, Stoicescu Valeriu (2) 
Nelly Cohn, Abramovici Rafael, An- 


lez 
-> 
mn mey 
> m 


Ă 


ozn amz» 


OO = m 


E 
AV 
TA 


zz ommy 
mm <CHppi 


COn Im m ym 


ISPIRESCU 


toaneta Tanasescu, Nițescu Carol 
(2), Ada Slavian (2), Ionescu Sever, 
Andreescu Mircea, Mioara Ştefănes- 
cu, Viza şi Miţa Alexandrescu, Li- 
liana, Meltzer, Achimescu Narsing, 
Rodica Finkelstein, Marcu Albert 
Lażăr, Ghise Dumitru (2), Frucht 
Lazăr, (1), Zissmann Harry, lones- 
cu Voican, Mimi Şuţu, Nicu Sotir, 
Dorotea Verner, Stelu Maiorescu, 
Dan Achil Catrinescu (2), Const. Th 
Domit, Traian şi Zoica Ionescu, 
Cristescu Euterpia, Dinu Garfunkel, 
(2), S. Avramovici, Mihaela Pretor, 
Goldenberg Rosalia, Arthur Weiss- 
mann, Titi Marinescu, Teodorescu 


Rezultatul concursului lunar Nr. 1 | 


2) ARITMOGRIF 3) METAGRAMĂ 


CORT, UA OAR T 
RA Z A OLAV ZAA 
E. ROGE V ROI 
ARTĂ ERTA 
NAVĂ SAVA 
GREC TRR TE 
ALB Ă E/L-:B A 
CREA 


EANGA — POVESTE 


Numele deslegătorilor din Capitală 


Corneliu, (2), Maria Jeanne Tăranu; 
Lionel Peritz, Blumenfeld Carola, 
Eugenia Blitz, Marcovici Berthe, 
Rosenfeld Ionel, Martin Schwartz- 
mann (2), Kestler Mimi, Nelu Mal- 
ter, Rubens, Mihail Dolinsky, Wil- 
ly Goldenberg, Dică Schein, Her- 
mina Kliger, Edgar Zwiebel, Euge- 
nia Ene, Adriana Georgescu, Dan I. 
Ioan, Kamil Jean şi Rosenthal Izi, 
Al. Dürst (2), Dori Spindler, Zela 
Brănişteanu, Mioara şi Corneliu 
Bontaş. i : 


N. R. — Cifra din paranteză indi- 
ca numărul jocurilor deslegate. ` 


Copiilor“. , 


„In chipul acesta — ne scriu drăguţii cititori 一 
conferințele vor putea fi citite Si de către cititorii 
din provincie, precum Si de cititorii din Capitală, 
care sunt împedecați de a veni la Sezatori 

Cum am spus, dorința e frumoasă, deci vrednică 
de îndeplinit. Numai că sunt la mijloc două piedici. 


| O dorință a cititorilor | 


Am primit la redacţia revistei scrisori prin care 
“cei ce ni le-au trimis îşi exprimă o dorinţă frumoa- 
să. Anume dorinţa ca să publicăm în revistă — fie 
şi în rezumat — conferințele pe care Moş Nae le 
-ține la şezătorile date în Capitală de „Dimineaţa 


Atelierele „ADEVERUL” S. A. 


[ Bibiloteo | 


a Universităţii lzși 


一 


Prima Diedeca este că Moş Nae, care nu-şi citeşte 
nici o dată conferințele, nare aceste conferinţe 
scrise de mai înainte, aşa că n'ar putea să scrie pe 
urmă pe hârtie, aşa cum a vorbit la șezătoare. 

A doua piedecă este că avem puţin loc la revistă, 
pentru ca. să putem publica 一 fie şi în rezumat —- 
conferințele dela şezători. 

Totuşi, Moş Nae promite să facă ceva. Anume, 
începând cu un număr din lanuarie viitor, să scrie 
pe scurt şi să publice în revistă vieţile oamenilor 

„vestiți, despre care vorbeşte la şezători. 


\ 
| 


< 


. 


Pi t 4 r IP E A mit "de alei ca alee du cula et det aa ao ia ai 


从 从前 六 玫 玉 前 才 击 惠 者 太 仙 击 信 作 信 入 韦 人 到 帮 玫 才 者 和 才 市 贡 责 布下 下 全 六 人 首 让 才 页 首 币 下 和 和 和 全 证 币 利 击 惠 生 用 站 站 人 帮 有 有 有 


E 
+ 
* 
- 
Pi 
- 
- 
. 
- 
- 
Pi 


(ERETT 


s.es 


Lia aălaaadilaaaaa dada tii it ra rii ii 


= 
= 
- 
- 
- 
. 
- 
人 


m 
=l 
19 
= 
=) 
þa 
出 
+a 
O. 


AAS49489179 


EEITTTTIT 
r. 


LEEEZETTTEEEEE TE EEEE E E Ea 


orel. 


~ 


Dore! yi A 


cigi 


tn 


LETETT TETEE] 


„cooeorooeeeeee 


站 


PÎOPPOPORRARR0I 90000000000000000000000PP00P00PPei AAAA eta PPPPPRPRPRORRPAPRROLADARAOLOROROLoA- 


i 
i 
i 
i 
; 
: 
: 
$ 


19000000090900000900070009090900890000990000000000000000000000-000-00000000000400+ 


100000000900000000400000rOPeereeereeeeoRoReLreee OAA t AAAA SASE S SEE EE SETETE ETS 


> En Pe ez tei nene DE = 


PAG. 2 => 


——. i ——„>—> 


II D= 


DIMINEATA COPIILOR 


„fii DISTRACTIVĂ 


Rezultatul concursului lunar Nr. 1 | 


Numele deslegătorilor din Provincie 


ALEXANDRIA. 一 Tufi Dumitriu. 
ARAD. — = 20 Feldmann. 


BAICOI. i Mihail Caffe. 
BALŢI. :一 Stoian. 
BĂLCEȘTI e âlcea). — George 


Scutelnicu şi N. Vâlceanu (1. 

BARLAD. — Burnas N. (1), El- 
lenbogen Nelu (2). 

BIHOR. (Jud.). — Lucia Vicasin 
Tinca. 

BOLINTIN DIN VALE.- 一 lones- 
cu I. Lucia (2). 

BRAILA. 一 Stelu. Dumitrescu. 

BRAŞOV. — Vera Brates, Ortansa 
C. Dumitroiu. 

BUZAU, Zinca Stroe Si Nella 
Benescu (1) Nicolae V. Ionescu, 
Popescu, V. Ionel, Seta Katz, Surica 
şi Malvina Borstein (2), Ecaterina 
M. Lazarescu (2). 

(CALAFAT. — Julietta Vasiliu Ras- 
canu, Streba N. Dumitriu. 

CAMPINA. 一 Ianculescu lon (2), 
Ionel Gross. 

CAMPU-LUNG, (Muscel). 
res A. Aurel. 

CARANSEBEŞ. 一 Michi Bloch. 

CERNAUTI. — Jean Rotmann. 

1 CHISINAU. 一 Vladimir Bobeico, 
"Popescu Gheorghe, G. Alexei, Mir- 
„cea Ştefan. Lava Rosenberg (2), 
"Motel. Itchis. 

i- CLUJ. 一 Ionescu Zoe, Ciuras Ia- 

cob. Sorin Licherdopol. 

|  COMANA-VLAŞCA. — Felicia DÙ- 


— Ma: 


mit“iu, Radu Vişan, Florica Drăgă- 
nescu, 
CONSTANTA. Avrames- 


£u, Costel Hriscu, Solo Katz. 


e 


PREMIUL I: 


5 JI: MIOARA şi CORNELIU BONTAȘ, Strada Gramont Nr. 23 - București ȘI) A ES 
» III: STELU DUMITRESCU, Strada Mihai Bravu- Brăila. ...... AAS = AETA 100 
» IV: O"TAV MARCUSSOHN, Strada Uranus 25- Bucureşti ..... EAT ik » a 00 
? z» V: IONELA PETRESCU, Strada, Berzei Nr. 81 -București . s.a ^. L OAT joi i op 090 


Câștigătorii din provincie sunt rugaţi să ne trimită adresa exactă. 


COTIUGENII MARI. (Soroca). — 
E. Florea (2): 


CRAIOVA, — Kuky de Herz, Bu- 


geanu Paul, Radu Voinea, Italia 
Pastvoni (2) Florin Dobrinescu, Ni- 
colaescu N. Nicolae. 

DARMANEŞTI. (Bacău). — Ma- 
tilde Ruffel. 

DEJ. — Stanciu M. Mihai. 

DRANCENI (Falciu). — Misa Co- 


pelovici. 
FALTICENI. — Hary: Zissmann. 
FOCŞANI. — Costel Teodorescu, 


Nicolae Gheorghe, Mina şi Roza He- 
rşcu, Cornelia S, Ciolac, Paul Mar- 
covici, Radu Candelatto (1) Felicia 
Rudic, Adriana S. Gross (2), Puiu 
Grăânfeld. 

GAD. (T. Torontal). — Mircea N. 
Petcu. : e 

GALAȚI. — Dorel Calmanovici, 
Sergiu Si Paula Grunblatt, Suzana 
Reichmann, Iancu Zilberstein, Apo- 
stolescu Vasile (2), Gabriela Pope- 
scu (2), Alexei Vasiliu (2), Nicu- 
şor I. Gheorghiu. E 

GIURGIU. — Nicu Jean (2). 

TAŞI.. 一 Sucurete Agapescu, Şara- 
ga Rene, Alexandrina '‘Copici (2) 
Eugen Si Edgar Brauner, Ariton Ce- 
cilia, Const. Si Mihai Hulubei, Sofi- 
ca C. Averbuch, Aurelia-Derevici, V. 


Balif-Socola, Fernand Donescu, 
Constanta Balan: 

INTORSURA BUZAULUI, (Bra- 
şov). — Bacalov Alexandru. 


LEOVA , (Cahul). — EDe Pa- 
raschivide. 
LUGOJ. — Popescu Titi. 


MIHAI BRAVU (Vlașca). — Vla- 
dimir Olteanu. 
MARCULEȘTI (Soroca). Hil- 


da Eisner. 


MISELAUȚI (Suceava). — Traian 


Ududec. 
MIZIL. 一 Romulus Burnea (2). 
PIETROŞANI. — Justin Petro- 
şanu. i 
PLOESTI. — Marinescu I. Con- 


stanța, Fili Parson, Mariana Weiss- 
ler, Viorica D. Lăzărescu, Rădule- 
scu P. Aureliu (1), N.-Heclan. 
PREJMAR (Braşov).— Felician Ma- 
thias. : 

REȘIȚA. — Valeriu Chiraş. 

ROMAN. — Puiu Dorel Surisa, 
Angela Balan (2). 

ROȘIORI DE VEDE. — Corneliu 
M. Manolesru. 

R.-VALCEA. 一 -Tuty şi Lizica Be- 
lly (1) Nelu Nanu. 

SIGHISOARA, — G. Serdici. 

SLATINA. — -Estera Harciu (2), 
Lucv Ciocan. 

TIMISOARA. — 
foin. Elena Cosma, Mircea 
Goldenberg. 

TG.-MITRES. — Radu Velcescu. 

T. SEVERIN. — Violeta D. Eune- 
scu, Morandau Marioară, Elvira, Rai 
culesen. 

TURDA. — Mioara Pataceanu. » 

URATI. — Eda Weinrauch. 

VAST TTI. — Stumer Milu. E 

VIDELE (Vlosca). — Steluta Con- 
stantinoviri. Georgescu Viorica. 

N. R. Cifra din maranteză indică 
numărul jocurilor deslegate. 


Lucianne Grif- 


[d 


Câștigătorii „Concursului lunar Nr. 1“ 


MIRCEA L. PETCU, Com. Gad.-Poşta Rudna -Jud Timiș-Torontal „Cărţi în valoare de Lei 200 


Cei din Capitală se vor prezenta personal. 


Din cauza că am avut 
prea multi materie 
continuarea romanului 


„Aventurile lui Gugulică“ 


se amână 
pentru 
n-rul viitor 


căpitan 


r