Similare: (înapoi la toate)
Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul PDF)
Cumpără: caută cartea la librării
ăia cultural: 9 e. E sonda d MIz RUA aN" | Ze DĂ) RONIN. Lemu de la Ranta WINS) t Cel mai yechi din Europa: bu tu de) OA “du nt / > A Necha PUIU, Poimele însemnări despe lisus, descoperite f în tablete de 2000, (9 OEA PIESA, | aici ds 50) Sta, ai diametru plin Osica pe Planeta Rosie -Ki kd | AD : 77 + Y = SFO (uree ORDY Ay Se avantajele ! Mopedei Unice ' QV JAN Ey 4 > > o $ > Y ui s € á a «Sunteti „presătiți a li $ A să l ; a NN 4 <l z En Dinescu: Graţie e nului an, zori di RA koren penu AGN” 5] sA Cad: Constantin rN? A, Yie ANA Suc eai e ţa me elinuluuuat EN cătrebplante Pa A sf a 3 T~ = BANONTE = noiaparticule subatomice KOs Rp la la, CE: KNN a $ S VEMS aa SRAN ESG (niv estul gi bazelhik si) azia A D= “Pe ` U =, ft se goniestă icon sri adli i B MGEN \ EN w TA i è w 5 ARE Etrin saeraą: upang aA ANS P => £ KG eoul CEBBunyy odaie, | gie dogmele eesti Ar -Che iien. TAZA a şi Sa ei w dă Seime mai mult decai salisialoți de VA FA «Cied ima absolută» în Dumnezeu eşte mai RS Andit mS uropa'C eptrală ȘI de Est . 2 Eeo CGcorge BIANY Sacrul sordi ein miine ioalitaiiprotane e? a à -ONERA MUNTEANU, viere ommi- vee. EA \ d! SAVIS (N è f p FA S CUPRINS: EVENIMENT -t Ignatie, Episcop al Huşilor, Scrisoare pastorală. ssissssesississcssrecsiscsssossssscsssisossss 4 ISTORIE - Maksim Kozlikin, Brăţara incredibilă, din Paleolitic... eee eee eee eee eee en eee eee 6 -Jurn. Daniel ROXIN, Templul de la Parța .7 - Conf. univ. dr. George V. GRIGORE, Un vas din aur de 3600 de ani vechime............ 8 - Conf. univ. dr. George V. GRIGORE, Coiful „cu pasăre” de la Ciumești........ ceeace ee e ses 10 - Alexandru PUIU, Primele însemnări despre Iisus, descoperite în tablete de 2000 de ani.14 - Conf. univ. dr. George V. GRIGORE, Crucea relicvar la Păcuiul lui Soare......... 17 - Ştefania BRANDUŞA, Arheologii confirmă: Sodoma și Gomora au fost distruse.......... 19 - Alina CRUCERU, Sfârşitul imperiului - Alin Ion, Moravurile moldovenilor - Prof. Nicoleta-Steluţa BĂHNĂREANU, Pe urmele artei brâncoveneşti......... n.n... cc eee 21 - Prof. dr. Dragoş L. Curelea, Prof. Daniela Curelea, Consideraţii privitoare la demersurile funcţionale... eeeeeeee 24 - Prof. Dragoş MATEI, Pe urmele unui erou DAE: AE E E E E 32 -Dorin DOBRINCU, În mâinile inamicului38 - Ionuţ MARCU, Heinz Guderian, omul din spatele celebrei tactici Blitzkrieg.............. 40 - Mariana IANCU, Cum a început colectivizarea în martie 1949... 43 - Ovidiu HAȚEGAN, Portretul unei eroine uitate din Munţii Apuseni... 43 - Denis GRIGORESCU, Cum erau batjocoriți de Paşte deţinuţii.......... cec .. 44 - Jurn. Mihai ȘOMĂNESCU, Militarii sovietici in.1989.........ccmee eee eee eee ea ne naeeaee 45 ACTUALITATE - Cosmin ȚINTA, Tensiuni la Marea Ena e PPA AT a d aia aie aaa aiba and 67 - Dan PURIC, României i-a dispărut rostul74 PALEONTOLOGIE - Conf. univ. dr. George V. GRIGORE, Balaurul bondoc de la Sebeș... 76 GEOGRAFIE - Prof. Vasile CÂRCOTĂ, Mediul geografic și mediul înconjurător - Igor Baliukin, Jean-Loup Bertaux , Atmosfera Terrei... eee eee eenenenaaese 80 - Prof. dr. Valentina TRIFAN, Evaluarea resurselor din Parcul Natur Porţile de Fier80 - Felicia IEDERĂ, Peştera de peste 200 de PICĂ; TET LT TE 85 - Prof. dr. Vicu MERLAN, Munții Măcinului: s sosise cope dea seaiiataluvaa ta saaleaală a ala 86 ASTRONOMIE - Ryan Shannon, Jean-Pierre Macquart, Astronomii confirmă faptul că Pământul este «bombardat» cu energie... ceeace nenea 93 - Radu UNGUREANU, “Marea de gheaţă marțiană”, ca mana oaa anna ones eaaaieaaas ata aia 94 - Tomi TOHANEANU, Știaţi că pe Lună...94 OENOLOGIE - Prof. dr. ing. Avram D. TUDOSIE, Prof. Marilena Vasilescu, Prof. ing. Eugenia Gaită, Glia, Via şi Oenologia.......< nea eeeee ee sser. 97 ECOMOMIE - Ec. Aurel CORDAŞ, Dezavantajele monedei MHIC Epson RR RONI SRI O a RI PR ROI Re a: 98 PEDAGOGIE - Prof. Camelia POPA, Atitudinea elevilor faţă de lectură... eee eee eeneaeaae 107 - Prof. Tatiana BOŢU, Aplicarea metodelor E Îi A RER OR RR Sp 03 IO Ma RIS e 108 „primar Anca DARIE, Jocul didactic cu conţinut istoric... ceeace 109 - Prof. Elena LEUŞTEAN, Prof. Lucian DUMITRAȘCU, Asociaţia „S.O.S. ELEVUL",.. eco sneaeseeooneeoaaosaneaeaneseaee 110 LITERATURA - Prof. Petruş ANDREI, De Sfinte Sarbatori sesser sienne sa 114 - Prof. Corneliu VĂLEANU, Poemele senectuții........ cecene eee eeeeeeeeeeeeaeeaeee 115 - Prof. Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU Uneori mă îndepărtez de mine........... 0e 118 - Ingride Emanuela BUJDER, Dar cuvintele?......neeoaeaeeeeeeeneseeeneeeeeneeseeaeasaeaaaeeea 120 - Mihai VINEREANU, Câteva etimologii..121 - Prof. Petruş ANDREI, Nina Toma — Poezia ca o dumnezeiască binecuvântare........... 122 - Virginia CHIRIAC, Poezia tristeţilor Dietalizice. «n e ses sean era caen a ae aa aaa amana ana 123 - Al. CISTELECAN, Pelerinajele Eugeniei Faradh ae inainte aie lia alani aa anala sa iale 124 - Cosmin DINCU, Impresii la “sera de suflete”, < casesceaa oma aie ceea alese ma aaeaaaă icta 125 - Eugenia FARAON, Concertul îngerilor, size sasaasseaeleuea aaa aa aksara 125 - Daniel MARIAN, Neodihna cea de toate Zilele. ses cuse oaeca nana oaa oneste a aeiseee dani ea aaăaata 126 - Prof. dr. Dragoș Lucian Curelea, Prof. Daniela Curelea, Recenzie la cartea Că/anul și Marea Unire... nenea eee eeeee near 127 - Irina BAZON, Eminescu: „Graţie liberalismului am făcut din România....... 128 - Prof. dr. Mihai POPESCU, Eminescu şi temelia unităţii tuturor românilor...........129 -Jurn. Ion N. OPREA, Despre Mihai EMiNESCII, ee scan vea ones san eaaesaenea saeaaes 130 - Jurn. Maria Diana POPESCU, Emilia Tuţulanuisse cute ca cea că să 0 oaia ia aia -Jurn. Ion - Mihaela BĂBUŞANU, „Bacău-personalităţi ale locului”; es sasea se eăie aeeeaaiea ee as anasainaa 135 - Prof. dr. ing. Avram D. Tudosie, Drd. ing. Avy-Dănuţ A. Tudosie, Ec. Laurenţiu A. Tudosie, Oameni de știință......... ceeace 139 - Prof. dr. Cornelia PĂUN HEINZEL, "Înfiorătoarea văduvă”... eee ee 141 - Sociolog Ingride Emanuela BUJDER, Zâmbetul cald al iernii........ cec eeeeeeeeeee 146 - Prof. Irina ŢIPORDEI, Douglas R. Hofitadter. nn sue sn enesenesvanesan esa oanesane seaca 148 - Prof. dr. Vicu MERLAN, Monahia Mina IHOciOLă; ss saiesetiscoanlae simarre nasa dinastie 149 BIOLOGIE FIZICA - Traian STĂNESCU, O nouă teorie uimeşte INi C seem oai aa amo ea aaa să indeed anala 156 - David GATES, S-a descoperit sursa de energie infinită... eee eee nene neeeeee 162 CHIMIE - Prof. Carmen-Mariana SOCHERI, 2019, Anul internaţional al Sistemului Periodic al Elementelor....163 PSIHOLOGIE - Dr. Nathalie MAITRE, Cu cât ne îmbrăţişăm copiii mai des... ceea eceeee 165 - Yuka Sasaki, Nu puteţi dormi bine în altă arte, sinaia aaa adie oana ati dând tară 165 - Prof. dr. Doina GRIGORAŞ, Adolescenţa între dramă şi ideal.........c cec ee eee ee ee eeeee - Nicolae CATRINA, Puterea gândului... - Prof. George BIANU, Cum să trezim şi să dinamizăm în universul nostru lăuntric...171 - Tali Sharot, Sophie van der Zee, Creierul se obișnuiește, în timp, cu minciuna............ 176 - Dr. Richard Gallagher, Mulţi psihiatri se feresc ca de foc să recunoască... cc... 176 GENETICA - Acad. Constantin TOMA, Strategii de cucerire a mediului terestru........ cc ceeee 150 - El Jiankui, Kiran Musunuru, George Church, Primul experiment chinezesc de editare genetic... eee eee eee eee eeeae 177 MEDICINA - Dr. Lucian Eva, Spitalul de neurochirurgie din România... neo eee eee eee eeneeeeeeeee eee 184 - Courtney Walker, Rolinda Roberts, Amesh Adalja, Există bacterii în creierul UMan?.mncaueoaesesensanaeeaaeaseasenaseaeeaeaaonaesesassenaeaae 185 MEDICINA NATURISTA - Mike Adams, Plantele sintetizează medicamente... nea eee a nenea ne nenaaee 185 - Sânziana BUSUIOC, CĂPĂCEALA, elixirul secret... eee ne neeeeeeeeeee 187 - Ing. CIPRIAN FODOR, Sănătate cu ANEI sp cseaade a a oala please 187 DEZBATERI -Telefonul vă urmăreşte chiar și atunci când GPS-ul este oprit... eee eee eee eeeeee 198 - Controlul maselor — Ingineria conştiinţei UMANE e cala i same ar a dn ai 3 a rain d pl 199 - Poate fi folosită tehnologia 5G pentru controlul insidios al conștiinței? ................ 200 - Unele documente desecretizate privitoare la OZN-uri... eee eee TE 205 -Lord Rothschild: Noua Ordine Mondială este ÎN pericOl.sssscssrsssarsssrsisssssssssssososcossesa 216 -Chemtrails, un război silențios şi Eficient. sac caaa ne sai dona oeaeie oaia aa aaa 217 SPIRITUALITATE - Prof. George BIANU, O viziune holistică..... ceea eee eee eee nana eaeaeee 221 -Aldolinor TEODORESCU, Telepatia......228 - Alexander Batthyany, Claritatea lăuntrică în timpul morţii aparente... ceeace 232 - Richard Wurmbrand, Minune într-o noapte de Crăciun... eee eee eee eee eeeeeeee 236 - Prof. George BIANU, Sacrul se ascunde în inima realităţii profane ....237 - Prof. Magdalena MUNTEANU, „Învierea Domnului- Învierea Bucuriei” ........... cau. 242 Lohanul nr. 47, aprilie, 2019 3 Eveniment spiritual Scrisoare pastorală la slăvitul praznic al Invierii Domnului nostru lisus Hristos, anul mântuirii 2019 Cina din Emaus — Hristos cel Înviat ca vindecare de tristeţe şi nedumerire + Ignatie, din mila şi purtarea de grijă a Celui de Sus Episcop al Huşilor, iubiţilor fraţi preoţi, ostenitorilor din sfintele mănăstiri şi alesului popor a lui Dumnezeu, har îmbelşugat, lumină îndestulătoare şi bucurie sfântă de la Hristos Cel Înviat, iar din parte-mi părintească îmbrăţişare „Când ochii ucenicilor/erau închişi încă, Pâinea a fost cheia/prin care li s-au deschis ochii şi au cunoscut pe Cel Atotputernic:/ochii întunecaţi au văzut vedenie de bucurie/şi s-au umplut dintr-o dată de fericire” 1 Cinstiţi slujitori ai Sfintelor Altare, Tubiți fraţi şi surori împreună-rugători, Hristos a înviat! ste noaptea de Înviere. Lumânările pe care le ţinem acum în mâini au transformat întunericul în văpăi de lumină aşezate pe chipurile noastre. O noapte plină de lumină. Dacă ne uităm în stânga sau în dreapta noastră, vedem doar fețe luminate şi luminoase. Doar ochi scânteind a limpezime, frumuseţe şi bucurie. Doar mâini care se străduie să aibă grijă de lumină. Adică, dorinţă de a nu pierde niciodată lumina. Învierea devine pentru noi limpezimea, frumuseţea şi luminafeţelor noastre. Un chip luminos şi bucuros este ca o zi de primăvară după o iarnă grea şi întunecată. Prin urmare, aşa arătăm noi în noaptea sfântă de Înviere: feţe luminate, ochi luminaţi, mâini luminate, chiar dacă suntem împresuraţi de desişul nopţii. Aceasta este minunea pe care o trăim an de an şi care poate deveni bucuria noastră de zi cu zi lEfrem Sirul, Imnele despre Paradis, XV, 4, în Sebastian Brock, Efrem Sirul. I. Ochiul luminos. Viziunea spirituală a lumii la Sfântul Efrem Sirul, traducere de pr. Mircea Ielciu, studiu introductiv de diac. Ioan I. Ică jr., M. Imnele despre Paradis, traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Sibiu, Editura Deisis, 1994, p. 258. dacă ÎI primim pe Hristos cel Înviat în ființa noastră. Şi cum se poate întâmpla acest lucru? Iubiţi credincioşi, Aş vrea să vă spun o poveste adevărată. În ziua din duminica Învierii, doi ucenici ai Domnului, Luca şi Cleopa, călătoreau înspre un sat,„al cărui nume era Emaus” (Luca 24, 13) şi care se afla la câţiva kilometri de Ierusalim. Probabil se întorceau acasă. Nu ştim sigur. Ceea ce ştim cu certitudine este că,din păcate, erau trişti. Purtau în inima lor tragedia răstignirii lui Hristos din Vinerea Mare. Erau convinşi că totul s-a terminat odată cu răutatea oamenilor care au crezut că Îl pot omorî pe Dumnezeu. Crucea era pentru ei realitatea care le-a zădărnicit toate speranțele. Părea că Învățătorul lor nu s-a ţinut de promisiunea că va învia a treia zi din morţi. Suferinţa Crucii era mult prea puternică, prea apăsătoare, ca să mai creadă în biruința morţii prin înviere. De aceea, în drumul lorspre Emaus povesteau despre cele întâmplate în Ierusalim zilele trecute. Privirile lor dansau în pulberea pământului. Frunţile le erau îngândurate. Iar inimile se hrăneau cu pâinea amară a tristeţii şi a nedumeririi. La un moment dat, în toată dezamăgirea şi tristeţea lor, se apropie de ei, pe neaşteptate, un Străin, Care devine instantaneu companionul lor de drum. Străinul era Hristos, însă aceştia nu ÎL recunosc. Aici nu este vorba despre uitare sau ignoranță, ci de faptul că Însuşi Hristos, Străinul, făcea ca ei să nu ÎI poată identifica, chiar dacă arăta ca înainte. De ce? Pentru că Hristos voia să fie recunoscut în altceva, nu în cuvântul pe care îl împărtăşea. Apoi, Străinul intră în vorbă cu ei. Le pune o întrebare, care am spune noi, a picat ca nuca în perete: „ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi unul cu altul în drumul vostru?” (Luca 24, 17). Altfel spus, de ce vă pierdeţi vremea discutând asemenea lucruri? Cleopa, puţin mai îndrăzneţ, răspunde, cu indignare şi uimire, tot printr-o întrebare: Tu eşti singurul străin de tot ceea ce s-a întâmplat cumplit în zilele acestea în Ierusalim? Tu eşti singurul neinformat de faptul că „lisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic în faptă şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor” (Luca 24, 19) a fost „osândit la moarte şi L-au răstignit arhiereii şi mai-marii noştri” (Luca 24, 20)? Ba mai mult decât atât, femeile mironosiţe au mers la mormântul, unde a fost îngropat Iisus, şi l-au găsit gol. Deci, orice speranţă legată de Învățătorul nostru ni se pare spulberată. Străinul, auzind aceste cuvinte, le reproşează celor doi, grăindu-le astfel: „O, nepricepuţilor şi zăbavnicilor cu inima ca să credeţi toate câte au spus proorocii! Nu trebuia, oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa?” (Luca 24, 25-26). Şi a început să le tâlcuiască toate textele din Scriptură care se refereau la El, că va suferi, că va fi răstignit şi că a treia zi va învia. Ucenicilor le place cum le vorbește acest companion. Timpul a trecut repede şi au ajuns spre seară în satul Emaus. Străinul este invitat la cină. Luca şi Cleopa au dorit ca Cel care le-a vorbit aşa de Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Eveniment spiritual frumos, încât a reuşit să aprindă inimile lor de viață şi cunoaştere, să poposească în casa lor și să cineze. Fapt care s-a şi întâmplat. Ospitalitatea lor este răsplătită cu ceva la care nici măcar nu se gândeau. Așa este Dumnezeu: dăruieşte omului mult mai mult decât se așteaptă şi crede că ar merita. Toţi sunt aşezaţi la masă. Străinul ia pâinea, o binecuvintează, o frânge şi o dă ucenicilor Luca şi Cleopa. În acest moment se întâmplă ceva extraordinar: concomitent cu frângerea pâinii, ei ÎI recunosc pe Hristos, Care se face nevăzut. Abia acum şi-au dat seama că Străinul Care i-a însoţit tot drumul nu a fost altcineva decât Hristos cel răstignit şi înviat. lubiţii mei fii sufleteşti, Ucenicii Luca şi Cleopa doar prin frângerea pâinii, prin Sfânta Împărtăşanie au primit certitudinea Învierii. Tristeţea şi nedumerirea lor au fost transformate în „arderea inimii”, care nu este altceva decât lumina şi căldura bucuriei. Le-a înviat mai întâi inima şi apoi le-a dăruit o minte în stare de a-L recunoaşte că este El cel înviat. Au priceput că atunci când Hristos a devenit nevăzut, atunci când a dispărut, au primit harul de a-L vedea şi mai bine. Cu alte cuvinte, au fost hărăziţi cu o vedere interioară care este capabilă să sesizeze, în chip limpede şi lămurit, cele nevăzute. Sfânta Împărtășanie ne dă puterea ca să înviem, cu adevărat, ori de câte ori suntem răpuşi de arşiţa tristeților, de povara singurătăţii, otrava urii sau de frica nesiguranţei. Preaiubiţii mei, Lumea modernă şi contemporană vrea să ne convingă tot mai mult că doar ceea ce se vede este esenţial şi vrednic de luat în seamă. Ne comportăm exact ca în acea poveste reală, intitulată sugestiv „Intuiţia, învățătorul şi Dumnezeu”, pentru care un profesor, Gheorghe Zamfiroiu, a fost pedepsit cu cinci ani de închisoare (1949-1954) în perioada comunistă. Despre ce este vorba? „La ora de intuiţie, într-o şcoală din cartierul bucureştean Balta Albă, venise prin 1949 în inspecţie un «tovarăş», care a ţinut, cu tot dinadinsul, să le explice copiilor cum e cu «intuiţia»: Copii, puteți atinge banca? O vedeţi? Ea ESTE? Copiii, în cor: ESTE! La care, inspectorul, în apoteoza lui materialist-dialectică, plusează: Dar pe Dumnezeu îl puteţi atinge, îl vedeţi? Copiii, mai şovăitori: N-nuu... Deci, conchide decis inspectorul — DUMNEZEU NU ESTE! La care învățătorul se simţi dator să intervină: Copii, voi îl vedeţi pe tovarășul inspector? Toţi copiii: Da... Vine o nouă întrebare: îl puteți atinge? Răspunsul curge de la sine: Da... Şi concluzia «intuiţiei»: Copii, deci tovarăşul inspector este? ESTE, au răspuns copiii în cor. Inspectorul era pe deplin satisfăcut, aprobând reluarea teoriei sale (...). Dar, copii, revine învățătorul, puteţi vedea şi pipăi mintea tovarăşului inspector? Copiii răspund, siguri pe ei şi pe dialectica întâmplării, Nuu, în faţa unui tovarăş care încă nu apucase să-şi şteargă de pe faţă 5 zâmbetul materialist, pipăibil şi satisfăcut. Ea este? sfârşeşte învățătorul. NU ESTE!, răspund copiii, decişi şi fericiţi că, în acea oră, înţeleseseră cum e cu intuiţia”. Tâlcul acestei poveşti este că tot ceea ce nu se vede este mult mai important decât ceea ce se vede. Atât Dumnezeu, cât şi mintea sau sufletulomului nu se văd, însă sunt esenţiale pentru viaţa noastră. Atunci când facem abstracţie de dimensiunea spirituală a vieţii noastre şi o exilăm, devenim nişte mormane de carne, în stare să ne comportăm ca nişte monştri cu semenii noştri. Avem la îndemână două exemple concrete ale experienţei istorice, care ne lămuresc cu privire la izgonirea lui Dumnezeu şi a dimensiunii spiritualului din societate: nazismul şi comunismul. Amândouă „nenorociri ale secolului XX” l-au transformat pe om într-o fiară pentru omul de lângă el: în comunism „cine voia fie înger, ajungea fiară”, iar în nazism „cine îşi propunea să ajungă un animal de pradă, reuşea asta prea bine”2. Astăzi trăim vremurile unui alt fel de totalitarism, mai subtil decât celălalte, dar cu o forță similară de impunere: este totalitarismul progresiştilor care aruncă la coşul de gunoi al istoriei valorile supreme tradiţionale: credinţă, familie şi cultură conectată la trecut şi actualizată fidel cu ceea ce conferă demnitate, stabilitate, nu relativism moral şi fluiditate biologică. Sub masca falsă a toleranţei şi a respectării diversităţii se instaurează lupta drepturilor de grup în defavoarea drepturilor naturale ale persoanei umane. Prin urmare, totalitarismul actual este mai cumplit şi mai groaznic pe termen lung decât totalitarismele secolului al XX-lea, pentru că îl subjugă pe om pieţei nesăbuite a dorințelor trupului, încarcerându-l în material, fără să aibă perspectiva credinţei ca vedere şi „încredințare a lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11, 1). Este o încercare de reconfigurare a unei noi umanități înstrăinate de Dumnezeu.Uneori nici nu ne dăm seama cum ne distruge „graţios” şi „tolerant”. Este ca şarpele care îşi calculează cu precizie muşcătura fatală. De aceea, chipul lumii de astăzi este marcat de mediocritate ca uzurpare a meritocraţiei, de prostie ca „ticăloşie inteligentă”, de calomnie ca „invenţie credibilă”, de intoleranță ca „patologie a diversităţii”, de plăcerile păcătoase ca „însuşiri nobile ale omului deplin şi viu deplin” 3 , de minciună ca narcisisim distructiv al destinelor celorlalți, de bădărănie ca „sinceritate” păcătoasă şi fudulă şi de discreditare a credinței ca bucurie şi autenticitate a interiorităţii omului. l Marius Oprea, Zorba şi Catedrala. 59 de povestiri de la frontieră, Bucureşti, Editura Humanitas, 2006, p. 146. 2 Alain Bensangon, Nenorocirea secolului. Despre comunism şi nazism şi unicitatea „Shoah”- ului, traducere din franceză de Mona Antohi, Bucureşti, Editura Humanitas, p. 54. 3 Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului, Bucureşti, Editura Humanitas, 2015, pp. 39, 55, 113. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Având în minte toate acestea, putem afirma cu certitudine că experiența de la Emaus, adică împărtăşirea cu Hristos şi trăirea adevărului că cele nevăzute sunt infinit mai esenţiale decât cele materiale sau că cele din urmă (cele vizibile) îşi capătă adevărata valoare doar luminate de cele nevăzute, este unica salvare de la tristețile şi nedumeririle lumii de astăzi. Doar Emausul Liturghiei poate schimba inimile noastre în lumină, bucurie şi linişte de la Dumnezeu, pentru că este singura „fereastră prin care putem să vedem cerul”l. Şi, Doamne, câtă nevoie avem de cer pentru a scăpa de iadul păcatelor! Fie-vă sărbătorile luminoase, paşnice şi pline de adevărul salutului pascal: Hristos a înviat! Al vostru părinte şi prieten de tot binele voitor şi fierbinte rugător, + Părintele Episcop Ignatie al Huşilor Brăţara incredibilă, din Paleolitic, descoperită în Siberia Maksim Kozlikin Cea mai veche brățară din lume, descoperită în peştera Denisova, din Siberia, ridică numeroase semne de întrebare cu privire la cât de avansați au fost oamenii din Paleolitic. An urmă cu câţiva ani, o brățară misterioasă a fost descoperită IE celebra peşteră Denisova, din Siberia. Peştera este recunoscută la nivel mondial pentru artefactele extrem de interesate care au fost descoperite de-a lungul anilor. Arheologii au analizat acest artefact şi au ajuns la concluzia că are cel puţin 70.000 de ani. Experții sunt convinși că este cea mai veche bijuterie de pe Terra şi schimbă întreaga perspectivă asupra nivelului de cultură al strămoşilor noștri. Brăţara a fost confecţionată cu ajutorul unor unelte despre care arheologii credeau că au fost inventate mult mai târziu. Acest prim punct sugerează că omul antic a inventat mult mai repede uneltele de care avea nevoie pentru a crea obiecte decorative de acest gen. Mai mult de atât, se poate trage concluzia că omul primitiv avea nevoie de obiect de acest gen, care îi ofereau un anumit grad de cultură. l Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Tâlcuri la Sfintele slujbe, traducere din limba greacă de Ierom. Agapie (Corbu), Arad, Editura Sfântul Nectarie, 2009, p. 154, 6 Maksim Kozlikin, un om de ştiinţă care lucrează la Institutul de Arheologie şi Etnografie din Novosibirsk, susțne că brățara este un obiect unic şi nu se poate spune cu exactitate cum a fost creat. Kozlikin mai spune că acest obiect trebuie considerat un artefact preţios, pentru că ridică civilizațiile primite la un alt nivel al inteligenţei şi tehnologiei. Brăţara are o gaură cu un diametru de 7 centimetri şi nimeni nu poate explica cum a fost realizată această incizie. Testele au arătată că s-a folosit un fel de burghiu. Bineînţeles că în acele vremuri nu putea să existe o asemenea tehnologie, motiv pentru care brăţara este atât de interesantă pentru arheologi. Creatorul este considerat un adevărat geniu, pentru că a reuşit să confecționeze un astfel de artefact.”[ 1] P https://www.efemeride.ro/bratara-incredibila-din-paleolitic-descoperita-in- siberia 2. Foto: efemeride.ro Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Enigmatica civilizaţie care a trăit în deşertul Taklamakan, China. Cele peste 200 de mumii descoperite aici au trăsături europene În extremitatea estică a deşertului Taklamakan, China, la sute de kilometri de cea mai apropiată aşezare, o grămadă imensă de stâlpi din lemn înfipţi în nisip marchează locul unui cimitir vechi de 4.000 de ani. eşi cimitirul se află în nord-vestul Chinei, rămăşiţele descoperite aici prezintă trăsături europene, fapt ce adânceşte şi mai mult misterul acestor oameni, care cu mii de ani în urmă au ales sau au fost forţaţi să locuiască în mijlocul unui pustiu lipsit de apă şi implicit de terenuri fertile. Deşertul Taklamakan este cel mai mare din China şi este al doilea deşert cu nisipuri mișcătoare al lumii. Acesta se întinde pe o suprafață de 33.700 de kilometri pătraţi. În limba uigur, Taklamakan înseamnă „poți intra dar nu mai poți ieşi”. Cele aproximativ 200 de mumii cu trăsături occidentale descoperite aici sunt foarte bine conservate şi au fost examinate de geneticianul Li Jian, de la Universitatea Fudan. Potrivit acestuia, ADN-ul mumiilor conţine atât elemente europene cât şi siberiene. Trupurile descoperite încă purtau hainele cu care au fost înmormântate, iar alături de acestea se aflau mai multe obiecte funerare precum măşti sculptate şi rămășițe de plante medicinale, ceea ce demonstrează faptul că aceşti oameni aveau cunoştinţe interesante. Cimitirul a fost descoperit în 1934 de către arheologul suedez Folke Bergman şi apoi a rămas uitat timp de 66 de ani. De abia în 2003 arheologii au început excavarea sitului care a durat aproximativ 2 ani. „Nicăieri în lume nu au fost găsite un număr atât de mare de mumii într-un Singur sit. Mormintele sunt printre cele mai importante descoperirii arheologice ale secolului nostru”, a declarat Idelisi Abuduresule, cercetător şi şef al Institutului Cultural de Relicve şi Arheologie din Xinjiang. Dincolo de toate observaţiile arheologilor, o întrebare rămâne încă fără răspuns: cine au fost aceşti oameni cu trăsături europene? 7 Templul de la Parţa (Timiș) — Cel mai vechi din Europa: are aproape 8.000 de ani!!! Jurn. Daniel ROXIN - Bucureşti Printre multele lucruri uimitoare scoase de arheologi din pământul acestei ţări, unul dintre cele mai remarcabile este Templul de la Parţa, din judeţul Timiş. Aici, în urmă cu aproape 8.000 de ani, preotesele, slujitoare ale Zeiţei Mamă, îşi transmiteau învățăturile şi practicau ritualuri religioase. cest templu, dotat cu statui impunătoare, este cel mai vechi templu neolitic din Europa, iar importanţa lui istorică este uriașă. Invitat la emisiunea Adevăruri Tulburătoare, istoricul şi regizorul Leonardo Tonitza (realizator al filmului NIASCHARIAN__— _Să__renaştem) ne aduce informaţii cuprinzătoare despre istoria descoperirii şi valoarea culturală a acestui templu. „Așezarea preistorică de la Parţa a exercitat de-a lungul anilor o atracție uriaşă pentru generații de arheologi. Determinate de legende, cercetările sistematice încep în anul 1931 şi ajung de- a lungul timpului să cuprindă o suprafață de aproape 50 de kilometri pătraţi, unde sunt descoperite peste 42 de situri din neoliticul timpuriu până în Evul Mediu mijlociu. Cea mai recentă etapă de cercetare scoate la lumină după milenii de tăcere construcții impunătoare pentru acele vremuri, coloane, statui, altare împodobite cu simboluri complexe, blocuri de locuințe cu 4, 5 camere, cu etaj şi mansardă, cartiere de locuințe. Chiar în mijlocul acestui complex social din care s-au păstrat 40 de locuinţe, Gheorghe Lazarovici, arheologul de numele căruia se leagă mari descoperiri ale preistoriei balcanilor, descoperă într-o zonă sacră cel mai vechi templu neolitic de cult din Europa, Templul de la Parța. Și nu este o descoperire întâmplătoare — cu o multitudine de artefacte datate înainte de 6200 î.e.n., sunt situaţii în siturile civilizaţiei Turdaş la care nimeni din Europa nu s-a așteptat, remarcă Sabin Luca, arheologul inițiat, care continuă și astăzi cercetările, dar mai ales interpretarea simbolurilor sacre ale neoliticului românesc. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 „istorie | Templul de la Parţa a fost construit la jumătatea mileniului 6 î.e.n. şi a suferit mici modificări în etape diferite de timp, dar a rămas stabil pe dimensiunile de 12,5/7 metri, având o arhitectură cultică, un inventar al obiectelor sacre şi o împărțire ritualică a încăperilor, în mare parte valabilă și astăzi la religiile moderne. În complexitatea lui, sanctuarul nu putea să apară fără o precedență cultică. Este caracteristica unei vechi societăți agrare care şi-a permis construirea, întreținerea şi apărarea unui astfel de centru religios. Dar mai ales, şi-a permis transmiterea informaţiilor către generațiile viitoare prin iniţieri secrete. Templul de la Parţa are o cameră retrasă, unde în prezența a două statui monumentale și a simbolurilor sacre preotesele oficiau aceste iniţieri, o formă de educaţie bazată strict pe relația maestru-ucenic. ” Cu 7000 de ani în urmă, numărul de bărbaţi şi diversitatea genetică a populaţiei masculine s-au diminuat sever Care a fost cauza neobișnuitului fenomen? u 7000 de ani în urmă, spun cercetătorii, omenirea a trecut printr-un fenomen neobişnuit. Fenomenul a afectat populaţia masculină din Europa, Asia şi Africa. Diversitatea genetică a bărbaţilor a scăzut drastic şi a rămas la cote scăzute vreme de 2000 de ani. Atât de mult s-a redus populaţia bărbătească a lumii la acea vreme, încât, pe continentele menționate, pentru un bărbat existau, în medie, 17 femei. Asupra ciudatului fenomen petrecut acum şapte milenii s-au aplecat oamenii de ştiinţă de la Stanford University. Aceştia au ajuns la concluzia că, de reducerea diversității genetice masculine, precum şi de cea a numărului de bărbaţi, responsabilă a fost o singură cauză: războiul neîncetat între clanuri şi triburi. În analizele lor, cercetătorii au utilizat atât date oferite de către genetică (ADN-ul uman), cât şi de către arheologie. Arheologia oferă dovezi din care rezultă clar că, în Neolitic, raporturile dintre triburile ce populau Asia, Europa şi Africa nu erau, mereu, dintre cele mai cordiale. Confruntările dintre clanuri erau ceva obişnuit. Armele cele mai des utilizate, pe atunci, de către strămoşii noştri, erau ghioagele, sulițele, securile confecţionate din piatră şlefuită. Atât de abruptă şi de gravă a fost scăderea populaţiei masculine, încât numărul de bărbaţi era, acum circa 7.000 de ani, de numai 1/20 din cât fusese anterior, spun specialiștii. În aceste condiţii, diversitatea genetică a cromozomului Y (specific bărbaţilor, pe care aceştia îl transmit fiilor) s-a diminuat sever. Cromozomul Y este cel care hotărăște, prin prezenţa sa, apartenenţa unei persoane la genul masculin. Acest cromozom reprezintă aproape 2% din totalul ADN-ului din celule. Aşa cum se arată în paginile studiului, publicat în revista Nature, în perioada menţionată conflictele dintre grupurile 8 umane erau deosebit de frecvente şi intense, astfel că un mare număr de bărbaţi încetau din viață mai înainte de a reuși să procreeze, să-şi transmită genele mai departe. Scheletele masculine rămase din acea perioadă prezintă, deseori, urme ale unor leziuni provocate de armele specifice epocii, mai ales de ghioage şi topoare confecţionate din piatră dură. Grupurile umane nu se războiau din pură agresivitate sau de dragul luptei. Conflictele porneau, de obicei, de la delimitarea teritoriilor utilizate pentru agricultură, creșterea animalelor şi vânătoare. Alteori, unele grupuri erau atacate pentru a fi deposedate de resursele alimentare acumulate sau pentru a fi înlăturate de pe teritoriile bogate în astfel de resurse. Motivaţiile reale ale războaielor au fost aceleași, din cele mai vechi timpuri și până azi, chiar dacă pretextele moderne ale invaziilor militare sunt destul de diferite faţă de cele invocate de strămoşii noştri! Un vas din aur de 3600 de ani vechime „detectat” pe Dealul Târgului din Bistriţa Conf. univ. dr. George V. GRIGORE - Bucureşti Era în toamna anului 2014, când un bistriţean, folosindu-se de un detector de metale, avea să descopere pe Dealul Târgului, situat între municipiul Bistriţa şi comuna Dumitra, un vas din aur, precum şi două obiecte din bronz (un topor de tip Hajdisâdmson şi o daltă cu toc de înmănuşare). u ştia pe atunci că ce ţine în mână avea să fie datat ca cel mai vechi obiect din metal preţios din epoca bronzului găsit pe teritoriul României şi că acesta va conduce la descoperirea unei aşezări vechi de aproximativ 3.600 de ani. Vasul cântăreşte puţin peste 320 de grame şi a fost realizat din electrum — un aliaj natural din aur care conţine şi argint. A fost datat din epoca mijlocie a bronzului, ca aparținând culturii Wietenberg, şi se crede că era folosit în ritualuri închinate zeilor. „Se poate spune că este o depunere rituală, probabil, într-un loc situat în afara aşezării. Se practică în epoca bronzului aşa-numitele depuneri rituale de bronzuri sau de obiecte din metal preţios în afara așezărilor, pentru zei. Asta este o interpretare. Alții interpretează că sunt bunuri prețioase ascunse de populaţiile respective. În prezent, cercetarea merge mai mult pe depuneri rituale legate de credinţele oamenilor din epoca bronzului”, a explicat şeful Secţiei de istorie a Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 George Marinescu, împreună cu cercetătorul clujean Florin Gogâltan, au fost solicitaţi să efectueze o verificare arheologică a zonei, în urma descoperirii vasului din aur, campania de cercetare având loc în vara anului 2016, cu fonduri de la muzeu. Locul indicat de cel care a găsit vasul şi celelalte obiecte de bronz s-a dovedit lipsit de alte secrete. Extinderea săpăturilor la aproape 700 metri distanţă de locul investigat a dus, însă, la identificarea aşezării populaţiei căreia îi aparţinea vasul. S-au găsit ceramică, râşniţe din piatră care atestă practicarea agriculturii, urmele unor locuinţe din lut şi s-a stabilit că zona fusese terasată şi supusă unor ample lucrări antropice. Pentru George Marinescu, toate acestea sunt dovezi că Dealul Târgului era locuit, în urmă cu aproximativ 3.600 de ani, de o comunitate importantă. „Cred că era vorba despre o comunitate foarte importantă, care a locuit intens acest deal şi era un reper pentru întreaga zonă”, a opinat George Marinescu. Ceramica găsită în această aşezare a fost dovada că vasul din aur aparţinea populaţiei respective, deoarece decorurile folosite — triunghiuri haşurate, canelura, brâul crestat — erau identice. Mai mult, această ceramică a ajutat la datarea vechimii vasului din aur. „Este cea mai veche descoperire datată care poate fi atribuită epocii mijlocii a bronzului din Transilvania şi din România, din metal preţios, pentru că mai există descoperiri de vase, dar se datează un pic mai târziu. Ce este important este că, prin ceramica pe care am găsit-o, noi am putut să demonstrăm că este într-adevăr databil în epoca mijlocie a bronzului. Sunt foarte rare în toată Europa astfel de descoperiri, având în vedere metalul din care este confecționat”, a explicat George Marinescu. „Este cea mai valoroasă piesă a muzeului bistrițean, cu care s-ar mândri orice muzeu din lume, cu siguranţă”, spune George Marinescu. Vasul de aur de la Biia (jud. Alba) sec. XIII — XII î.Hr Asemănător ca format cu Vasul de aur de la Biia (jud. Alba; sec. XIII — XII î.Hr.) şi cele cinci vase de aur (două fragmentare şi trei întregi) din Tezaurul de la Rădeni (jud. Neamţ; sec. XII — XI î.Hr.), Vasul de aur de la Bistrița se dovedeşte a fi cel mai vechi vas din aur aparținând Epocii Bronzului din România — 3600 de ani. Există asemănări şi cu piese din Tezaurul de aur de la Valchitran (Bulgaria; sec. XIII î.Hr.), cel atribuit Geţilor sud dunăreni. Tezaurul de aur de la Valchitran (Bulgaria) sec. XVIII — XVI î.Hr. Având în vedere asemănările dintre formele vaselor de aur din tezaurele prezentate, dar şi a simbolurilor reprezentate pe suprafaţa lor, este posibil ca acestea să fi fost folosite în ritualurile unei religii comune de pe un teritoriu mult mai vast decât cel geto-dacic cunoscut, un teritoriu trans-dunărean şi chiar trans-balcanic. Surse: bistriteanul.ro; agepres.ro; cimec.ro; Foto: Tina Dumitrescu / Agerpres Cetatea Veche din Sântana, de patru ori mai mare decât cetatea grecească Troia O echipă mixtă de arheologi români şi germani au descoperit o fortificaţie din epoca bronzului, veche de peste 3.500 de ani, care se întinde pe 90 de hectare. etatea Veche, cum a fost denumită de arheologii care se ocupă de săpături, a fost descoperită pe raza localităţii Sântana (judeţul Arad). Primele săpături pe acest loc au fost făcute în 2009. În ultimii doi ani, arheologii au intensificat cercetările şi au scos la suprafaţă descoperiri uriaşe, scrie Aradon.ro. Lucrările arheologice beneficiază de finanțare din partea landului Hesse, din Germania. Riidiger Krause este profesor la Universitatea Goethe din Frankfurt şi este cel care a pus bazele acestor săpături. Alături de el l-a luat pe profesorul Florin Gogâltan, de la Institutul de Arheologie şi Istorie a Artei al Academiei Române, din Cluj- Napoca. Cei doi, alături de echipele lor, au ajuns la concluzia că Cetatea Veche din Sântana a fost ridicată în secolul XIV înainte Lohanul nr. 47, aprilie 2019 de Hristos, respectiv cu aproximativ 3.400 de ani în urmă, scrie Aradon.ro. Profesorul german a vorbit despre importanţa descoperirilor de la Sântana. „Cetatea de la Sântana este una dintre cele mai mari fortificaţii realizate în perioada menţionată. Scopul nostru este să aflăm de ce a fost realizată această fortificaţie, de ce a fost nevoie de o asemenea construcţie”, a mai spus profesorul din Germania, pentru sursa citată. Dar descoperirile realizate la Sântana indică faptul că Troia era chiar foarte mică faţă de cetatea de la Sântana. „Troia avea o suprafaţă de 29 de hectare, Cetatea de la Sântana are nu mai puțin de 89 de hectare. Clădirile din Troia au fost realizate din piatră. La Sântana, construcțiile au fost realizate din lut şi lemn, semn că civilizația era mai dezvoltată şi se adapta la materialele de construcţie de care dispunea. Cetatea de la Sântana a fost împrejmuită cu şanţuri de apărare adânci de peste patru metri, dar şi cu valuri de pământ de peste 20 de metri. Ne aflăm în fața uneia dintre cele mai mari şi impunătoare cetăţi din Europa”, a explicat Florin Gogâltan. Arheologii vor continua săpăturile, iar cei de la Complexul Muzeal Arad doresc să realizeze un muzeu în sit. 10 Ci | Coiful „cu pasăre” de la Ciumești n] Conf. univ. dr. George V. GRIGORE -— Bucureşti O descoperire arheologică întâmplătoare, neobişnuită, dar în același timp senzaţională şi unică în întreaga Europă, aflată în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie din București, coiful celtic descoperit la Ciumeşti, în județul Satu Mare, a pus România pe harta teritoriilor călcate în Epoca Fierului de temuţii mercenari războinici albi cu pletele aurii, celții. egat de imaginea Cavalerului ce apare cu un coif „cu pasăre”, avem similitudini în Tezaurul dacic de la Surcea (jud. Covasna) din secolul I î.Hr. Un personaj călare apare pe una din piesele ce compun acest tezaur, descoperit în anul 1934 şi alcătuit din şase mici nicovale din fier, bucăţi din argint neprelucrat, două falere realizate în tehnica au repoussé şi patru discuri din argint. Una dintre falere are forma ovală şi înfăţişează un călăreț în mers spre dreapta, ce ţine frâul calului în mâna stângă şi în cealaltă, la şold, are o spadă lungă, având capul descoperit, iar gâtul decorat cu colane şi are un veşmânt care pare o armură. Pe lângă motivul călăreţului (o bună analogie este reprezentată de figurile de pe cazanul de la Gundestrup - Danemarca), pe plăcuţa în discuţie mai apare şi coiful cu pasăre, cu evidentă trimitere la cultele solare (Mama Gaya Vultureanca, totem similar cumva cu Horus-ul egiptean) şi la motivul iconografic al cavalerului trac. Coifului de la Ciumeşti „Coiful cu pasăre” descoperit întâmplător, în 10 august 1961, la Ciumești (jud. Satu Mare), în România, în timpul unor lucrări de construire a unei ferme de stat, este asemenea imaginii de pe falera dacică descoperită în Tezaurul dacic de la Surcea (jud. Covasna) din secolul I î.Hr.. Odată cu acest coif de la Ciumeșşti au mai ieșit la lumină, pe lângă coif, două cnemide Lohanul nr. 47, aprilie 2019 de bronz, un vârf de lance și o cămașă de zale de fier, fibule din bronz, un inel, două brățări şi câteva vase din lut. Întrucât acestea erau depuse într-o groapă rotundă, arheologii au dedus că este vorba despre o depunere ritualică, astfel că au continuat cercetările, iar în anii următori au descoperit în imediata vecinătate o necropolă cu 32 de morminte. Despre coiful declarat ca fiind celtic (?) se spune: „Fără îndoială, coiful celtic de la Ciumeşti este cel mai senzaţional artefact din lumea celților. El este unic în întreaga lume a celților din Europa, nu există niciun alt coif descoperit pe teritoriul continentului nostru. Avem doar o reprezentare a lui, pe un vas ritualic de la Gundestrup din Danemarca, care este exact ca şi coiful găsit în mormântul funerar de la Ciumeşti. Este un artefact din sec IV î.Hr., a fost descoperit întâmplător, în timp ce se săpa fundația unui grajd, dar apoi arheologii au descoperit un adevărat cimitir celtic. Prezenţa acestui coif pe teritoriul României atestă faptul că civilizaţia celților a fost foarte dezvoltată, societatea lor era foarte dezvoltată și ei probabil că trăiau aici într-un fel de comuniune cu dacii, pentru că se aflau în același areal”, aşa cum a declarat directorul Muzeului Județean Satu Mare, Felician Pop. Coiful a reprezentat un obiect nemaiîntâlnit pentru acele vremuri. Detaliile arată că artizanul care l-a realizat era unul cu adevărat priceput. Pe lângă faptul că avea rolul de a arăta importanţa căpeteniei, coiful avea rolul şi de a intimida adversarii. „Execuţia coifului este într-adevăr spectaculoasă, el a fost folosit în foarte multe filme și nu româneşti. El reprezintă un vultur cu aripile metalice întinse, care, când călărețul se îndrepta spre inamicul lui, intrau în vibraţie şi produceau un sunet prin care celții credeau că bagă spaima în adversar. Or, apariția unui călăreț cu un coif uriaş, deasupra căruia se află un vultur cu aripile deschise, desigur atesta înaltul grad pe care îl avea acea căpetenie militară, dar în acelaşi timp, avea și un scop de a intimida adversarul. Cu toate săpăturile care s-au făcut în lumea celților, care se întinde de aici şi chiar până în Irlanda, nu a mai fost descoperit niciun fel de artefact, astfel că acest coif de la Ciumeşti rămâne singurul de acest gen descoperit în întreaga Europă”, a mai spus Felician Pop. Potrivit acestuia, coiful a aparţinut cu siguranță unei căpetenii celtice, deși nu există dovezi scrise. „Sigur aparținea unei căpetenii celtice, nu există niciun fel de izvoare scrise în acest sens, știm doar faptul că în acea perioadă, celții, care erau şi mercenari, erau în războaie prin Grecia, astfel că circulaţia în secolul IV î.Hr. era destul de intensă. Străbăteau distanţe enorme acești mercenari, care se puneau în Slujba unui rege sau altuia, dar civilizaţia celților, atât de spectaculoasă şi misterioasă, să nu uităm că celții nu cunoşteau scrisul, poate fi reconstituită doar prin artefactele care au rămas în mormintele princiare ale marilor căpetenii. Sunt singurele izvoare care vorbesc despre o civilizaţie puternică, dar demult dispărută”, a adăugat Felician Pop. Nelăsând urme scrise, în ziua de astăzi, celții sunt cunoscuţi doar prin ce scriau alte popoare despre ei. Erau catalogaţi drept un neam de războinici, iute la mânie, de 11 culoare albă, cu plete aurii. Deocamdată, arheologii nu au reuşit să descopere cui a aparținut acest coif unic în Europa, dar este cert că a fost o căpetenie foarte importantă pentru vremurile sale, din moment ce după arderea sa, aparţinătorii i-au aşezat în mormânt cele mai importante lucruri din inventarul personal pentru a se folosi de ele şi în lumea cealaltă. Coiful a ajuns inițial la Muzeul din Baia Mare, iar după ce arheologii au studiat şi au înţeles ce reprezintă de fapt această descoperire pentru întreaga epocă a fierului, dar mai ales pentru celți, a fost depozitat la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti, în condiţii de siguranță deosebite. I-au spus „coif celtic”, dar nu au mai găsit niciunul la fel. Dar, în lumea geto-dacă avem imaginea cavalerului cu „coif — pasăre” în Surcea, dar şi imaginea Mamei Gaya Vultureanca pe coifurile principilor geţi (de la Peretu şi Porţile de Fier) şi pe cupele dublu-tronconice ale Marii Uitări (descoperite la Agighiol, Porţile de Fier şi Rogozen — Bulgaria (geții sudici)). O mulţime de coifuri ale geților şi tracilor sunt de formă „coif — vultur”, sau de tip „mithraic”,ca o căciulă dacică cu vârful întors spre faţă. De ce oare acest coif — pasăre este declarat ca fiind celtic? Oare dacii sau geții nu puteau avea un astfel de coif?Sau ca şi în cazul brățărilor dacice, vom considera că erau prea barbari şi nu se pricepeau să prelucreze aşa ceva (adică aveau aur, îl colectau, dar nu ştiau să-l folosească!?). Când vom decoperta Sarmisegetusa Regia şi vom scoate la lumină marile temple de acolo, vom spune că le-au făcut grecii sau romanii? În cazul acestui coif unicat, nu era oare mai spectaculos să fie purtat de cineva care îi cunoştea semnificația? De cineva care avea ca totem o Mare Pasăre: Mama Gaya Vultureanca (geții fiind „gaeţii”, Fii Mamei Gaya, Pui de Vultur, Șoimi/ Șoimane — Neamul Şoimăreştilor). Au avut celții asemenea totem?Sau l-au preluat de la cei mai vechi ca ei...Coiful celtic din Ciumeşti este declarat ca una dintre cele mai importante descoperiri din judeţul Satu Mare și una dintre cele mai spectaculoase descoperiri din lumea celţilor.Coiful datează din secolul IV I.Hr. şi este lucrat cu o atenţie deosebită pentru detalii. Acesta are apărători pentru ceafă şi pentru obraz, iar pe creştetul coifului sunt ataşate picioarele unui şoim (?) ce are prinse în balamale aripile pentru ca acestea să se poata mişca în timpul deplasării.Deşi este asemănător ca funcționalitate cu stindardul draco al dacilor, devenind funcțional doar în mișcare, când vântul îi ridica aripile, istoricii spun că multe izvoare istorice antice (?) descriu astfel de coifuri cu păsări sau animale care erau purtate de căpeteniile celților. Ca dovadă este oferit Cazanul de la Gundestrupdescoperit în Danemarca, dar care este atestat chiar de istorici din Danemarca ca având elemente Tezaurul de la simbolice geto-daco-trace.Ulterior s-au descoperit în Ciumeşti un total de 35 de morminte celtice, dintre care 29 de incineraţie şi 6 de înhumaţie. Celţii îşi incinerau defuncţii, după care le îngropau rămăşiţele alături de vase funerare, obiecte personale din bronz sau fier. Dar și daco-geto-tracii aveau aceste ritualuri. Unii cercetători sunt de părere că celții au avut un rol deosebit Lohanul nr. 47, aprilie 2019 de important în zona de vest a ţării, existând posibilitatea ca de aici să se fi angajat ca mercenari pentru diverse armate, însă dovezile nu sunt încă concludente în acest sens.Felician Pop a mai declarat că ,,...descoperirile din județul Satu Mare în ce privește civilizaţia celților sunt spectaculoase şi fiecare an aduce noi şi noi dovezi ale unei puternice civilizaţii celtice pe meleagurile județului. Cimitirul de înhumaţie de la Petrești este unul din cele mai mari cimitire celtice descoperite vreodată şi probabil o cercetare mai atentă şi sistematică ar putea scoate la iveală rolul şi importanța acestei civilizaţii. Știm foarte bine că Burebista în anii '80 î.Hr. s-a luptat aici cu celții, boii, tauriscii şi a întins regatul dacilor până în Germania de astăzi. Coiful este un artefact unic, el este un simbol al județului, al luptei, al eroismului care ni s-a transmis prin veacuri.” Aflăm că „Celţii au venit în număr mare în sec. IV î.Hr. şi s-au amestecat cu populaţia locală (elemente de continuitate se pot observa în ceramică, tipuri de construcţii) creând astfel o civilizaţie specifică. Cercetările recente oferă date noi privind dispariția acestei civilizaţii la sfârşitul sec. II î.Hr.: este legată de formarea unor noi centre de putere dacice, pentru Câmpia Someşului centrul fiind la Mala Kopania (Ucraina). Elemente de continuitate celtice, din punct de vedere arheologic, încă nu au fost identificate în nord-vestul României, spre deosebire de estul Slovaciei şi nord-estul Ungariei, unde există”, ne spune Robert Gindele, arheolog la Muzeul Județean din Satu Mare. Alte ştiri spun că primele comunităţi ale celților au apărut în Bazinul Carpaţilor în secolul al III-lea î.Hr., acestea fiind „rămăşiţele” unei mari armate învinse într-un război din spaţiul grecesc şi împrăştiată ulterior până în Asia Mică (cât de mare putea fi o asemenea armată şi din ce spaţiu venea ea, pentru a putea popula o suprafață atât de mare?). Timp de cel puţin două secole, celții au dezvoltat comunităţi mari şi puternice în actuala regiune de Nord-Vest a României, dar şi pe Valea Mureşului, păstrând în permanenţă legătura cu fraţii lor din locul de baştină, Valea Rinului de Sud şi Boemia. Din această perioadă datează urmele aşezării celtice şi ale cimitirului aferent de la Pişcolt, dar şi ale altor cimitire descoperite la Sanislău şi la Ciumeşti. Ultima referire la celți o avem din vremea luptelor pe care le-au purtat în secolul I î.Hr., împotriva regelui dac Burebista, în urma cărora se pare că populaţia celtică a fost decimată, dar sunt istorici care spun că mici comunităţi au supravieţuit cel puţin până pe vremea lui Decebal, influențând într-o oarecare măsură şi cultura dacilor din zonă. Cum puteau oare să tot influenţeze alte culturi (vezi, superioare) vechea cultură geto-daco-tracă, sau — ca şi în cazul dicționarului, în care cuvintele româneşti sunt luate din toate limbile pământului, numai autohtone nu sunt declarate. Când vom putea spune senini că strămoşii noştri au fost creatori şi artişti şi au avut o cultură primordială din care au pornit toate celelalte? Dovezile arheologice arată că existau influenţe reciproce între dacii şi celții care locuiau în Europa Centrală şi de Est cu multă vreme 12 înainte ca aceste relaţii să fi fost pomenite în izvoarele scrise. Există unele opinii care arată că influenţele reciproce erau destul de profunde. Unii au mers până acolo încât au afirmat că, de fapt, procesul de diferenţiere etnică între triburile dacice şi cele ale tracilor a fost accelerat în mare măsură de influența celtică. Ştim de la Herodot că dacii erau o ramură a tracilor, probabil cea mai nordică ramură a acestui numeros popor. Dar este posibil ca celții să fie una dintre seminţiile salvate de Geţii de Aur primordiali la ultimul mare cataclism planetar periodic şi care au fost acceptaţi să trăiască alături de urmașii Geţilor de Aur, până când felul lor de a fi nu a mulțumit pe marele rege dac Burebista și care i-a gonit din vatra veche europeană (Aria). Teritoriul dacilor se învecina cu trei mari regate celtice: cel al boilor, tauriscilor şi scordiscilor. Tehnicile de prelucrare a metalului dezvoltate de daci denotă o puternică influență celtă (sau invers!). La fel, unii istorici consideră că tehnicile de construire a celebrului „murus dacicus”, zidul dacic întâlnit în construcţia fortificațiilor regilor daci, au fost decisiv influențate de celți (cum v-am mai spus, strămoşii noştri chiar nu se pricepeau la nimic; mă mir că au rezistat atâtea mii şi mii de ani). Unii au remarcat şi asemănări în domeniul vestimentaţiei, aşa cum rezultă din sculpturile păstrate din Antichitate. Toate aceste lucruri arată că relaţiile dintre daci şi celți au fost îndelungate. Cel mai probabil, exista un comerţ înfloritor între triburile dacice şi cele celtice. Însă au existat şi confruntări violente. Coiful de la Ciumești, unic în lume,aparţine tipului de coif cu calota întărită şi prevăzută pe părţile laterale cu aplici triunghiulare prinse cu nituri cu capete semisferice. De aplici erau atârnate cu balamale protecţiile de obraz (mobile) având aceeaşi formă triunghiulară şi decorate cu butoni semisferici asemănători niturilor de pe calotă. Aceste tipuri de coifuri reprezintă o creaţie a celților din regiunea bazinului carpatic (sau a dacilor...). Dar ceea ce deosebeşte coiful de la Ciumeşti de restul exemplarelor încadrate în acelaşi tip este pasărea de paradă, confecţionată din bronz, fixată pe calotă (totem daco- geto-tracic, Valaho — Egipteană a Geților de Aur primordiali). Prezintă unele urme de reparaţii, cum ar fi una dintre aripile păsării care a fost înlocuită la un moment dat cu o piesă din aliaj de bronz de altă calitate decât cel folosit iniţial. Aripile erau mobile, prinse cu balamale de corpul păsării şi se mişcau în timpul deplasării, creând senzaţia de zbor, de pasăre vie. Gaeţii (sau geții) erau Puii Mamei Gaya Vultureanca, iar puiul ei era Puya Gaya, cel care ducea mai departe speranța lumii, a vieţii în materie... din Vechea Religie Pământeană Surse: historia.ro; wikipedia.org; adevarul.ro; ultima-ora.ro; radioromaniacultural.ro; cultural.bzi.ro; paleologu.com; cunoaste lumea.ro; casadecultura.ro; sfatulbatranilor.ro emaramures.ro; ziare.com; Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Tezaur dacic format din peste 60 de piese de aur şi argint descoperit în Mureş Conf. univ. dr. George V. GRIGORE — Bucureşti Un tezaur dacic complex, conţinând peste 60 de piese din argint și trei obiecte din aur, a fost descoperit în comuna Ernei, din judeţul Mureș, specialiştii fiind de părere că datează de la jumătatea secolului I î.Hr. mportanta descoperire arheologică a fost prezentată vineri 9 noiembrie 2018, într-o conferință de presă, de directorul Muzeului Judeţean Mureş, Soos Zoltan, care a precizat că este vorba de cel mai important tezaur din perioada respectivă din colecția muzeului. Tezaurul a fost identificat în urma cu aproximativ zece zile de Harsany Zsolt, un regizor din Mureş, care este pasionat în timpul liber de căutarea de comori, cu ajutorul unui detector de metale. Directorul Muzeului Judeţean Mureş a spus că piesele, de o valoare „inestimabilă”, au fost curățate şi conservate, în faza primară, de un specialist, pentru a putea fi prezentate, întrucât sunt realizate dintr-un argint pur, de 98 la sută, sunt foarte fragile şi este foarte important ca ele să fie conservate.Arheologul Daniel Cioată, de la Muzeul Județean Mureş, a explicat că acest tezaur din argint, prin morfologia pieselor „se înscrie în cadrul tezaurelor aparținând civilizaţiei dacice clasice”şi a adăugat că, după ce au fost analizate atent piesele, tezaurul a fost datat, cu aproximaţie, „undeva pe la jumătatea secolului I î.Hr.” Arheologul a mai spus că „Este vorba de un set de piese de podoabă, e un set complex, pentru că el cuprinde aproape tipurile de obiecte cunoscute în perioada civilizației dacice - coliere, brățări, pandantive, lanţuri, diferite verigi. Printre cele mai importante obiecte sunt cele trei coliere din bară de argint, două dintre coliere sunt torsionate, iar al treilea este format dintr-o bară simplă. Este o caracteristică a acestor seturi de coliere, dacă sunt trei găsite, două dintre ele au aceeași morfologie, în timp ce al treilea diferă” (simbolism: după două „răsuciri” ale lumii (rezidiri), urmează o perioadă de liniște — n.a.), a explicat arheologul Daniel Cioată. Acesta a amintit că au mai fost identificate o serie de brățări realizate din bară de argint, „destul de masive”, sau din sârmă de argint, două seturi de fibule, dar și mai multe pandantive. Din punct de vedere al metalului din care au fost confecționate, cele mai importante piese ale tezaurului sunt trei pandantive din aur, care au formă de amforă (vasul ce nu poate sta în picioare fără suport — n.a.). Arheologul a opinat că tezaurul a aparținut unui nobil din rândul societăţii dacice, iar importanţa sa este dată şi de faptul că a fost găsit într-o zonă în care descoperirile de epoca dacică sunt destul de puţine. „Acum, prin complexitatea lui, prin faptul ca piesele sunt destul de masive, prin faptul că lipsesc, de exemplu, cerceii, ne putem 13 gândi, într-o primă fază, că a aparținut unui nobil, unui bărbat, din rândul societății dacice, din acea perioadă. Importanța tezaurului este dată, din punct de vedere ştiinţific, pe lângă complexitate, pe lângă modul în care s-au păstrat piesele, este datăși de faptul că a apărut într-o zonă, în zona Mureşului Superior, unde aşezările, fortificațiile, în general descoperirile de epocă dacică, sunt destul de puține”, a punctat Daniel Cioată. Prezent la conferința de presă, președintele Consiliului Judeţean Mureș, Peter Ferenc, a spus că este un moment deosebit şi că este foarte important ca acest tezaur „să rămână acas㔺i să fie expus la Târgu Mureş. Cel care a făcut importanta descoperire, Harsany Zsolt, a dezvăluit faptul că a fost extrem de emoționat atunci când a găsit primele piese şi când s-a gândit că ar putea fi vorba de un tezaur. El a precizat că a luat imediat legătura cu directorul muzeului şi că a predat piesele autorităților chiar a doua zi. Localitatea Ernei este aşezată pe pârâul Căluşeri (de la dansul magic al „călușarilor”), afluent al râului Mureș, pe D.N. Tg. Mureş- Reghin - Piatra Neamţ, la 10 km de Tg. Mureş. Comuna este compusă din urmatoarele sate: Ernei, Căluşeri, Dumbrăvioara, Icland, Săcăreni şi Sângeru de Pădure. Comuna Ernei este cea mai nordică localitate din județul Mureş. Localitatea Ereni este învecinată la sud cu localitatea Sângeorgiu de Mureş, la sud-est cu localitatea Cotuș, la est se află localitatea Săcăreni, iar la nord localitatea Dumbravioara. La marginea comunei curge râul Mureş. În afară de râul Mureş mai existăşi unele pârâuri, din care menţionăm: pârâurile Kaali, Soskut, Szaszpataka şi Hatarpataka (denumiri parcă luate din „Vedele indiene”, sau invers!? — n.a.). Altitudinea medie în localitate este de 350 m. Cercetările arheologice efectuate până în prezent dovedesc că teritoriul comunei a fost populat încă din epoca de piatră. Cea mai importantă descoperire în urma săpăturilor este un baltag de piatră (topor, ciocan) din neolitic, care a fost descoperit în curtea unui ţăran. Comuna apare menţionată prima dată în dijma papală din 1332 sub numele de Ernece. Pe câmpia din marginea satului, numită Câmpia Libancs, şi-a aşezat tabara paşa Ali în septembrie 1661 şi l-a impus ca voievod al Transilvaniei pe Apaffi Mihaly. Satul Icland este amintit prima dată în anul 1566, Săcăreni în anul 1332, cu numele Sekefalwa, Sângeru de Pădure în anul 1333, iar satul Căluşeri apare în registrele de dijme papale în anul 1332, cu numele de Kaal. Prin descoperirea acestui tezaur dacic ce datează de la jumătatea secolului I î.Hr. se poate confirma prezența unui nobil dac local acum peste 2000 de ani pe aceste meleaguri mureşene. Surse: ziare.com; cunoaste lumea.ro; agerpres.ro; ziarulevenimentul.ro; cuvantul-liber.ro; ziuanews.ro; click.ro Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Primele însemnări despre lisus, descoperite în tablete de 2000 de ani Alexandru PUIU Tocmai a fost confirmată autenticitatea unor tablete vechi de 2000 de ani ce par să includă primele cuvinte despre Iisus scrise vreodată. n grup de cercetători au petrecut ultimii 8 ani analizând o serie de tablete din plumb în speranţa certificării lor ca fiind autentice. Acestea au fost descoperite inițial în 2008, dar au avut un traseu foarte tumultos până să ajungă în mâinile unor arheologi cu experiență. Aceştia din urmă, după o analiză îndelungată au confirmat că sunt autentice. Pe lângă valoarea faptului că sunt foarte vechi, s-ar putea să fie primele materiale tipărite cu cuvinte despre Iisus existente. După foarte mulţi ani de speculaţii legate de editarea textelor biblice de către liderii religioşii din ultimele secole, aceste tablete oferă o viziune necenzurată asupra activităţii lui lisus pe pământ, a filozofiilor sale şi alte câtorva detalii istorice din acea perioadă. Pe tabletele ce par a avea o vechime de aproximativ 2000 de ani se vede și prima schiţă cu Iisus, pe lângă o serie de istorisiri din acea perioadă. Ca format, aşa-numitele pagini de plumb sunt prinse împreună cu nişte inele, într-un fel de carte legată. Iniţial, au fost descoperite în Iordania în 2008 de către un beduin iordanian. 14 Conform unei studii independente, ce a inclus atât analiza metalului folosit cât şi a simbolurilor redactate, s-a ajuns la concluzia că tabletele au fost realizate la scurt timp după ce lisus a început să propovăduiască Evanghelia împreună cu discipolii săi. Conform traducerilor, cele mai multe referințe din tablete sunt către acțiunile lui lisus desfăşurate alături de ucenici. Cum era de altfel de așteptat când vine vorba de viaţa lui Iisus, dezvăluirile din aceste tablete au potenţialul de a zdruncina destul de puternic bazele religiilor actuale şi nici măcar nu vizează doar creştinii, ci şi evreii şi musulmanii. Printre revelații se numără faptul că Iisus nu încerca să creeze propria religie, ci, în schimb, încerca să aducă în actualitate un set de învățături şi principii religioase de pe vremea regelui David. În plus, Dumnezeul pe care îl slăvea era atât masculin, cât şi feminin. Pe aceleaşi tablete din plumb, Iisus se pare că insista pe faptul că slujirea Domnului trebuia să se desfăşoare în templul lui Solomon, unde a și avut loc scena din Biblie cu gonirea negustorilor de pe treptele templului. David şi Jennifer Elkington, persoanele responsabile de analiza şi traducerea tabletelor au încercat să facă o campanie pentru recunoaşterea autenticităţii şi protejării lor încă din 2009, dar au întâmpinat proteste majore din partea creştinilor evanghelici. Aceştia din urmă, vor să le clasifice ca fiind false. În urmă cu 3500 de ani, pe teritoriul ţării se vorbea latina. Dovada — tăbliţele cerate găsite la Roşia Montana Atât de puţin mediatizate, tăbliţele cerate găsite întâmplător în galeriile de mine reprezintă o pagină de istorie care nu se potriveşte cu teoriile ilogice ale celor care susțin că romanii au venit în Dacia aducând germenii culturii latine din care a luat fiinţă poporul român şi că dacii nu exploatau aurul în galerii şi nu ştiau să-l prelucreze. oncluzia „firească” de aici ar fi cea vehiculată de amar de vreme prin cărţile de istorie, anume că niciun tezaur găsit pe aceste meleaguri, nici faimoasele brățări de aur, nu pot fi dacice! Istoria tripticelelor (cărţi cu trei foi de lemn cerat legate între ele) de la Roşia Montană a fost povestită în detalii în cartea Romanica, de G. Popa-Lisseanu, editată în 1926 la tipografia Ion C. Văcărescu. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Documente unice de o valoare inestimabilă S-au găsit 50 de piese, dintre care jumătate au fost distruse integral sau parţial, din nepricepere, ignoranță sau rea-credinţă, păstrându-se întregi sau părți doar 25. Cele mai multe au fost scoase din ţară şi se află la Budapesta, Viena, Berlin. Prin conţinutul şi destinaţia lor, tripticele reprezintă contracte între „proprietari” de mine romani şi „arendaşi”, băieşi pricepuţi, un edict de dizolvare a unui colegiu funerar — cel mai important document despre colegiile funerare din antichitate —, o listă de bucate pentru un ospăț al unui colegiu de meseriaşi, contracte de vânzare-cumpărare de sclavi şi asocieri în vederea x» exploatării unor „găuri de mină”. Am pus în ghilimele „proprietari”, pentru că în tăblițe formularea este deosebit de interesantă! Dăm un exemplu: „Ulpius Valerius, neştiutor de carte, închiriază o groapă de aur, despre care zice că e a sa, lui Socratio Socrationes, de asemenea neştiutor de carte”. Este cel puţin ciudat că Ulpius nu este trecut ca proprietar categoric, ci doar ca unul care pretinde că aurofodina era a sa! În 1875, tăblițe asemănătoare mai fuseseră descoperite doar în Pompei, într-un cufăr din casa bancherului Cecilius Jucundus, dar acestea erau doar chitanţe. Împreună cu cele de la Roşia Montană, constituie singura dovadă a vechimii şi răspândirii scrierii cursive în latina prisca (latina vulgară)! Limba latina prisca, pe buzele tuturor În anul 1873, cele 25 de tăblițe au fost publicate integral cu comentarii şi ilustrație grafică de către eruditul german Teodor Mommsen. Ceea ce susţin toţi cei care le-au studiat este faptul că tripticele sunt documente extrem de rare şi de o foarte mare importanţă, ele constituind o dovadă despre răspândirea limbii latine vulgare în secolul II d. Chr., despre scrierea cursivă în această limbă, până la descoperirea tăbliţelor de la Roşia Montană necunoscută în lume. Tăbliţele cerate demonstrează că minerii peregrini iliro- dalmatini, din marele neam al tracilor, ca şi „autohtonii”, adică dacii, se înțelegeau foarte bine cu romanii în limba latină prisca sau „vulgară”. În tăblițe se stipulează clar că, deşi aproape nimeni „quia se litteras scire negavi’ — „nu ştia a scrie literele” —, ei se înțelegeau verbal asupra obiectului contractului. Şi asta în anul 131 (după cum este datat în scris în cel mai vechi triptic), ceea ce naşte o întrebare legitimă: când anume învățase neamul trac, în masă, limba latină prisca? Aceste triptice au fost descoperite accidental, de aceea există posibilitatea să mai fie altele ascunse în galeriile dacice. Asta ar însemna să nu se dea nicio degrevare arheologică pentru nicio exploatare invazivă, dar aşa ceva nu se petrece decât în ţările cu guvernanţi educați, care ştiu ce înseamnă cultură. 15 OCARINA aa SMS Nou Tia Anhan ~Ê XIX e Dio NLP SIP Cicas AA NENS LIP N SYRY ps D VERKS See Boul W uta AD by» Puit PSN Ki XN AUU CATI a9) A EOS DNO N SISAN AN NAM Paul Minana AQ NY w ALÂNT Ano Tripticele au fost descoperite în mai multe mine. La Larnic, pe lângă tăblițe, s-a găsit şi un stil, pe care oamenii din zonă îl numesc condeiu şi pe care astăzi îl folosesc ca instrument pentru a încondeia ouăle de Paşti. În minele din Letea, lângă triptice a fost găsit şi cadavrul unui bărbat cu barba lungă, cu vârsta apreciată la 40 de ani. Într-o mină dacică din Cârnicul Mare, au fost descoperite într-o odaie subterană, care era mobilată cu o masă şi mai multe scaune, având şi o vatră. Lângă Roşia Abrudului, în mina Sf. Ecaterina, la o adâncime de 277 metri, au fost găsite cele mai multe triptice, împreună cu obiecte casnice. „Ungurii” de pe tăblița grecească Unul din tripticele descoperit în minele Letea, în 1788, a ajuns la magisterul Paul Laurenţiu Kovacs din Abrud şi familia acestuia l-a vândut în anul 1834 librarului anticar Samuel Nemes. La acest anticar au ajuns şi unele tăblițe în limba greacă, pe care a încercat să le falsifice. G. Popa-Lisseanu scria în Romanica despre încercarea grosolană de falsificare a tăbliţelor: „Pe alocuri, ceara fusese topită atât cât să se şteargă literele iniţiale şi, pe lângă unele vorbe barbare fără de niciun înţeles, scrise cu litere pseudo- scitice şi cursive neo-grecești, rău formate, au apărut numele mai multor eroi din migraţiunea huno-ungarică”, în încercarea de a croi o istorie halucinantă a unor aşa-zişi sclavi maghiari aduşi de romani pentru a munci în mine! Oltenismele latinii prisce Textul fiecărui document se scria de două ori. Scopul dublei transcrieri era să se poată şti cuprinsul textului intern, fără a se desface sigiliile ce-l pecetluiau, iar scopul contactului era, după cum stipula cel ce le scria, să se fixeze şi în scris obligaţiunea verbală. Fiecare triptic este scris de aceeaşi mână de la cap la coadă, inclusiv semnăturile celor şapte martori obligatorii, deoarece, este specificat în contracte, nici cei care susțineau că sunt proprietari, nici băieşii arendaşi, nici martorii „quia se litteras scire negavit” (nu ştiau să scrie literele). O „ciudăţenie” a limbii latine vulgare utilizate în contracte o constituie folosirea „oltenismelor”, pe care lingviştii le consideră tipic româneşti. De exemplu, un martor la un contract de vânzare al unei femei, se subscrie cu formula „segnai”, în loc Lohanul nr. 47, aprilie 2019 | | de „sienavi”„, adică perfectul simplu românesc sau „oltenismul” „semnai”. In alte părţi, găsim iarăşi o formă x» „autohtonă”, „sieşi”, scrisă „sies” sau „sues”. Şi aici trebuie să amintim de toporul găsit pe Valea Mozacului, care poartă inscripţia în limba latină prisca „SVI MI PIE”, „Al meu, patriarhul”! Datarea acestui topor este uimitoare pentru adepţii teoriei că romanii i-au „latinizat” pe daci: 1500-1375 i.Chr. Şi atunci, cine pe cine a „latinizat”? Latina prisca, din timpul zeului Saue Printre monumentele epigrafice de la Roşia Montană se află şi o stelă închinată zeului lanus, cel cu două capete, considerat patriarhul latinilor. Acesta este încadrat de cuvintele „IM” şi „PIO”, „patriarhul imortales”, nemuritor. Acest zeu misterios cu două capete a fost adorat din timpuri străvechi la Tartaria, sub numele de Şu, sau Saue, fiind o divinitate al cărui simbol dedicat era Soarele. El apare şi pe monede dacice anteromane sub denumirea de Ianus. Isidor, în lucrarea sa Origini, ne spune că „limba prisca, adică limba bătrână, a fost aceea pe care au folosit-o locuitorii cei mai vechi ai Italiei, din timpul lui Ianus, care i-a civilizat”. lar limba latină cultă, folosită de pătura conducătoare, îl supăra pe Catilina : „Isprăviţi cu atâtea grecisme în limbă, că nu ne mai putem înţelege cu poporul!”. Enigmaticii scribi ai tripticelor Dintre semnatarii contractelor, vreo sută de nume sunt de origine romana, aceia care pretindeau că „găurile de mină” pe care le închiriau erau ale lor. Cei mai mulţi dintre „arendaşi” erau băieşi din tribul Pirustilor, aşezat în Roşia Montană în „vicus Pirustarum”. Alţi băieşi, vreo cincisprezece, au nume greceşti şi nu este exclus ca şi aceştia să se fi avut bine cu dacii, aşa cum s-au avut întotdeauna. Vreo patruzeci de nume pomenite de tăblițe sunt „barbare”, originare Daciei. Este interesant cine erau „arendaşii” şi cei care scriau contractele pentru romanii neştiutori de carte pentru a înţelege de ce documentele n-au fost ţinute la centrul tuturor minelor stăpânite de romani, la Zlatna, acolo unde se ţineau socotelile referitoare la toate exploatările aurifere! Istoricii susţin că minele „romane” erau exploatate direct de către împărat, prin 16 istorie , aurari”. Tăbliţele ne „procuratori procuratorilor erau doar nişte liberţi, dar de condiţie mai bună. spun că majoritatea În afară de aceştia, există o mulţime de „particulari” romani, tot liberţi, care pretindeau că stăpânesc „gropi de aur”. Contractele scrise pe tăblițe par cel puţin dubioase, pentru că cei care le încheiau erau în afara organizării exploatărilor de către procuratori, iar cei care le scriau cursiv în latina vulgară nu erau funcţionari romani, pentru că aceştia foloseau latina oficială, cultă! Şi de ce au fost îngropate” în galeriile miniere greu accesibile? S-a spus că din cauza atacurilor triburilor germanice ale marcomanilor, aliate cu triburile sarmate şi cu dacii liberi. Cu atât mai mult acestea ar fi fost necesar să fie puse la adăpost la centru, pentru că erau nişte acte pe care proprietarii n-ar fi vrut să le piardă! Se poate presupune fie că erau „furtişaguri”, făcute pe la spatele comenduirii romane, fie că „scribii” erau în bune relaţii cu dacii şi nu au vrut ca romanii să fugă cu astfel de acte de proprietate. Dacii au săpat galeriile Începând cu 1999, la Roşia Montană a cercetat o echipă de arheologi şi specialişti francezi de la Centre National de la Recherche Scientifique, de la Unite Toulousaine d"Archeologie et d” Histoire (UTAH) şi de la Universitatea „Le Mirail”, plus geologi de la Universitatea Tehnică Babeş Bolyai din Cluj şi de la Universitatea Tehnică din Munchen. La UTAH există un departament de arheologie minieră, foarte avansat ca metode de cercetare. Rezultatele cercetărilor laborioase au fost publicate în volumele Alburnus Maior. Conform acestor specialişti, „stilul monumentelor epigrafice este unic, specific pentru Roşia Montană”. Este vorba de simboluri străvechi, folosite de populația autohtonă din cele mai vechi timpuri. Dar concluzia care îi dă peste cap pe academicieni este următoarea: „În opinia noastră, este foarte posibil ca Roşia Montană să fi cunoscut o activitate minieră chiar din epoca bronzului. Filoanele bogate au fost cu siguranţă exploatate iniţial la suprafaţă, apoi în subteran. Nimic nu ne împiedică să credem că exploatarea minieră a fost iniţiată de daci. De fapt, după diferitele faze de săpare observate în plan şi topografia lucrărilor acestei rețele, nu este posibil să se distingă importante schimbări în tehnica minieră. Singura noutate pe care o aduce romanizarea se pare că rezidă în introducerea opaiţului, pentru care sunt săpate nişe în pereți. Înainte se foloseau bețe de lemn pentru iluminat. Toate acestea ne duc la ideea că activitatea minieră dacică era bine dezvoltată în subteran la Roşia Montană, atăt la Țarina, cât şi la Cârnic, în cursul celor trei secole care preced cucerirea romană. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Apoi, după cucerirea şi relansarea activităţii miniere, s-au reluat lucrările deja săpate în epoca preromană şi vor fi fost date în utilizarea probabilă a aceloraşi familii de mineri indigeni. Aceşti ultimi păstrători ai unui meşteşug ancestral vor continua să-şi deschidă șantierele lor în aceeaşi manieră de abataj atât de caracteristică, cu proporţii regulate, calibrate şi foarte geometrice, probabil o tehnică minieră dacică.” Şi atunci, cum să nu stârnească indignarea acordarea degrevării arheologice şi reclama în care se spune că „Roşia Montană are nevoie de bani pentru conservarea galeriilor romane”?! Crucea relicvar descoperită la Păcuiul lui Soare, expusă la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi Conf. univ. dr. George V. GRIGORE — Bucureşti Crucile relicvar descoperite la Păcuiul lui Soare, decorate cu figuri în relief sau gravate, se înscriu într-o categorie de obiecte religioase larg răspândite pe teritoriul Imperiului Bizantin. le sunt piese de cult destinate păstrării unor fragmente din moaştele unor sfinţi, bucăţi din lemnul Sfintei Cruci sau bucăţi din veşmintele unor sfinți.„,Crucea relicvar expusă este una de mari dimensiuni (L-80 mm, l-55 mm, gr-3 mm), realizată din bronz prin tehnica turnării în tipar. Piesa are braţele inegale, evazate la extremităţi. Conturul este marcat de o linie incizată care la partea superioară se transformă într- o nervură îngustă în relief. Pe piesă este redată imaginea Maicii Domnului în poziția orantă, îmbrăcată cu un veşmânt lung, strâns la mijloc cu un brâu. În jurul capului are un nimb decorat cu 12 stele (corona stellarum duodecim), atribut caracteristic al Maicii Domnului în ipostaza de regină a cerurilor (4p.12:1)”, explică Sorina Nedelcu, muzeograf la Călăraşi. La extremităţile braţelor crucii sunt redate busturile celor patru evanghelişti: Matei, Luca, Marcu şi loan. Busturile lor sunt încadrate în medalioane circulare, cu contur perlat. Datorită uzurii piesei nu se pot distinge clar detaliile fețelor şi ale îmbrăcăminţii. Concavitatea relicvarului este netedă. Descoperită în anul 1993, în sectorul porţii nordice a fortificaţiei bizantine de la Păcuiul lui Soare, această cruce relicvar datează din sec. XI. „Păcuiul lui Soare” este o insulă de formă alungită aflată pe Dunăreși localizată la 9 km în aval de localitatea constănţeană Ostrov (jud. Constanţa). Are o lungime de 6 km. La extremitatea sa nordică se află ruinele unei fortificaţii medievale, presupusă de specialişti ca fiind Vicina. Cetatea a fost construită între anii 972-976 de către militarii împăratului bizantin Ioan Tzimiskes şi locuită până în secolele 13-15.Vicina (cunoscută și sub alte nume precum Bifzina — forma grecizată, Disina, Fenikah — în arabă) a fost un oraş — 17 port dunărean cu perioada maximă de dezvoltare situată în a doua jumătate a secolului al XIII-lea și în primele 2-3 decenii ale secolului al XIV-lea (epocă în care teritoriul acestuia a fost controlat de Imperiul Bizantin), în acele vremuri fiind cel mai important centru comercial situat în arealul Dunării de jos.Pentru denumirea de „Păcuiul lui Soare” (ca locaţie religioasă importantă) putem face următoarea analogie: denumirea acestei cetăţi poate fi „Pe — Cuiul lui Soare”, adică simbolizează Obeliscul — Săgeată ce „susține” Soarele pe cer (Coloana, Stâlpul, Pilonul Djed sau Get). Conform unor arheologi, acesta este al doilea sit din ţară, ca mărime şi potenţial arheologic, după Sarmizegetusa. În 1950, aproximativ 25% din cetate era vizibilă, iar în anul 2011, se mai vedea 10-15% din cetate, datorită eroziunii. Pentru a afla mai multe despre acestă locaţie ar trebui ca cercetarea arheologică să treacă în zona subacvatică. anii Revenind la exponatul nostru, pentru majoritatea crucilor relicvar de la Păcuiul lui Soare, cele mai apropiate analogii se găsesc în zona Dunării de nord. Acest lucru este relevant atât pentru evaluarea unităţii culturale și spirituale a acestui teritoriu cât şi pentru aprecierea relaţiilor sale cu centrul puterii bizantine, într-o epocă marcată de presiunea exercitată de migraţia devastatoare. Acest minuna obiect de cult a putut fi admirat la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi în perioada 1 — 30 noiembrie 2018, în cadrul proiectului „Exponatul lunii”. Piesa a fost expusă pe tot parcursul lunii noiembrie la Secţia Arheologie a muzeului şi a putut fi admirată de către cei interesaţi în fiecare zi, între orele 09.00 — 16.00. Numai luând contact cu noile descoperiri arheologice şi făcând legăturile necesare se poate stabili adevărul despre istoria noastră şi modul în care au valorizat strămoşii noştri asemenea artefacte creştine. romania24.net,; calarasi2web.ro adevarul.ro; dervent.ro; ziare.ro; Surse: infomuntenia.ro; Descoperită în anul 1993, în sectorul porţii nordice a fortificaţiei bizantine de la Păcuiul lui Soare, această cruce relicvar datează din sec. XI Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Cetatea de la Păcuiul lui Soare (Cetatea dintre ape) Secretele Bibliotecii din Alexandria Distrugerea marii biblioteci din Alexandria a fost desăvârşită de arabi în anul 646 al erei creştine. Dar această distrugere a fost precedată de altele, iar înverşunarea în a face să dispară această colecţie fantastică a cunoaşterii este de o semnificaţie aparte. iblioteca din Alexandria pare să fi fost fondată de Ptolemeu I sau de Ptolemeu al II-lea. Oraşul în sine, după cum o arată şi numele, fusese înființat de Alexandru cel Mare în iarna anului 331/330 înainte de Hristos. Se scurseră deci aproape 1000 de ani până când biblioteca să fie complet distrusă. Alexandria a fost, poate, primul oraş din lume construit complet din piatră, fară a se folosi în nici un fel lemnul. Biblioteca avea zece săli mari şi camere separate pentru cercetători. Se mai discută încă despre data exactă a fondării şi numele fondatorului, dar adevăratul fondator, în sensul de organizator şi creator al bibliotecii, nu doar al regelui care domnea pe atunci, pare să fi fost un personaj numit Demetrios din Phalera. De la început, el strânse şapte sute de mii de cărţi, cărora le adăugă mereu altele. Cărţile erau cumpărate cu banii regelui. Acest Demetrios din Phalera, născut între 354 şi 348 î.Hr., pare să-i fi cunoscut personal pe Aristotel. În 324 îHr. apare ca orator public, în 317 este ales guvernator al Atenei, pe care-o conduce timp de zece ani, din 317 până-n 307 î.Hr. Impuse un anumit număr de legi, mai ales una referitoare la reducerea luxului în cazurile de înmormântare. Pe vremea lui, Atena număra 90.000 de locuitori, 45.000 de străini admişi şi 400.000 de sclavi. În ce priveşte persoana însăşi a lui Demetrios, istoria ni-l prezintă ca pe arbitrul eleganţei ţării sale. A fost primul atenian care şi-a decolorat părul în blond cu ajutorul apei oxigenate. După aceea fu alungat de la guvernare şi se duse la Teba. Acolo scrise un mare număr de lucrări, printre care una cu un titlu ciudat, Pe marginea fasciculului de lumină din cer, care este, probabil, prima lucrare despre farfuriile zburătoare. În 297 î.Hr., faraonul Ptolemeu îl convinge să vină să se instaleze la Alexandria. Atunci fondează biblioteca. Ptolemeu I moare în 283 î.Hr. şi fiul său, Ptolemeu al II-lea, îl exilează pe Demetrios la Busiris, în Egipt. Acolo este muşcat de un şarpe veninos şi moare. 18 Demetrios a devenit celebru în Egipt ca mecenat al ştiinţelor şi artelor, în numele lui Ptolemeu I. Ptolemeu al II-lea continuă să se intereseze de bibliotecă, precum şi de ştiinţe, mai ales de zoologie. Îl numeşte bibliotecar pe Zenodotus din Efes, născut în 327 î.Hr., căruia nu i se ştie data morţii. După care, o succesiune de bibliotecari, de-a lungul secolelor, măriră biblioteca prin acumulare de pergamente, papirusuri, gravuri şi chiar cărți imprimate, dacă ar fi să ne încredem în unele tradiţii. Biblioteca posedă deci documente absolut inestimabile. Există documente care ne permit să reconstituim o listă destul de credibilă a bibliotecarilor de până la 131 î.Hr. După aceasta informaţiile devin vagi. Se ştie că unul din bibliotecari s-a opus violent unui prim jaf al bibliotecii de către Iulius Cezar, în anul 47 î.Hr:, dar Istoria nu i-a reţinut numele. Ceea ce-i sigur este că, în epoca lui Iulius Cezar deja, biblioteca din Alexandria are reputaţia bine stabilită că ar conţine cărţi secrete care ar da o putere practic nelimitată. În momentul în care Cezar ajunge la Alexandria, biblioteca are cel puţin şapte sute de mii de manuscrise. Care? Şi de ce începe lumea să se teamă de unele dintre ele? Documentele care au supravieţuit ne dau o idee destul de exactă. Erau mai întâi cărţile în greacă. Categoric nişte comori: toată partea care ne lipseşte din literatura greacă clasică. Dar printre aceste manuscrise, se pare că nu se afla ceva periculos. Beros trăise în timpul lui Alexandru cel Mare, până-n vremea lui Ptolemeu I. Fusese preot al lui Bel-Marduk, la Babilon. Era istoric, astrolog şi astronom. Inventase cadranul solar semicircular. Emisese o teorie a ciocnirilor dintre razele Soarelui şi cele ale Lunii, care anticipează lucrările cele mai moderne referitoare la interferența luminii. I se poate fixa viaţa între 356 î.Hr. şi 261 ca an al morţii. Rămân câteva fragmente, dar ansamblul operei era la Alexandria. Inclusiv ceea ce-i învăţaseră extratereştrii. Se mai găsea la Alexandria opera completă a lui Manethon. Acesta, preot şi istoric egiptean, contemporan cu Ptolemeu I şi al II-lea, cunoscuse toate secretele Egiptului. Chiar şi numele îi poate fi interpretat ca „mult-iubit de Toth” sau „care deţine adevărul lui Toth”. Era omul care ştia totul despre Egipt, citea hieroglifele, avea contacte cu ultimii preoţi egipteni. Ar fi scris el însuşi opt cărţi şi ar fi concentrat la Alexandria patruzeci de suluri de pergament extrem de bine alese, care conţineau toate secretele Egiptului şi, probabil, Cartea lui Toth. Dacă această colecţie ar fi fost conservată, am fi ştiut, probabil, tot ce trebuie ştiut despre secretele egiptene. Fără îndoială că asta s-a şi vrut să se împiedice. Biblioteca din Alexandria avea, de asemenea, operele unui istoric fenician, Mochus, căruia i se atribuie inventarea teoriei atomice. Mai conţinea manuscrise indiene extrem de rare şi preţioase. Din toate aceste manuscrise nu rămâne nicio urmă. Ştim numărul total al sulurilor atunci când a început distrugerea:cinci sute treizeci şi două de mii opt sute. Ştim că exista o secţie care-ar putea fi numită „Ştiinţe matematice” şi o Lohanul nr. 47, aprilie 2019 alta de „Ştiinţe naturale”. Exista şi un catalog general, care-a fost distrus, de asemenea. Cezar e cel ce-a inaugurat aceste distrugeri. A luat un număr de cărţi, a dat foc unei părţi şi a păstrat restul. De altfel mai planează o oarecare incertitudine şi-n zilele noastre asupra acestui episod şi, 2000 de ani după moarte, Iulius Cezar are partizani şi adversari. Primii spun că n-a ars niciodată cărţi chiar în bibliotecă;mai mult, un anumit număr din acestea, gata de a fi îmbarcate pentru Roma, au ars într-un hangar de pe cheiurile portului Alexandria, dar nu romanii sunt cei care ar fi pus focul. Dimpotrivă, unii adversari de-ai lui Cezar spun că un mare număr de cărţi au fost distruse deliberat. Estimarea numărului variază între 40.000 şi 70.000. O teză intermediară avansează ideea că flăcările ce proveneau dintr-un cartier în care se duceau lupte ar fi ajuns până la bibliotecă şi ar fi distrus-o din întâmplare. În orice caz, pare sigur că distrugerea n-a fost totală. Adversarii, ca şi partizanii lui Cezar, nu fac referiri precise, contemporanii nu spun nimic, iar relatările cele mai apropiate de eveniment îi sunt posterioare acestuia cu două secole. Cezar însuşi, în operele sale, nu scoate un cuvânt. Pare să fi „ales” unele cărţi care i se păreau deosebit de interesante. Cea mai mare parte a specialiştilor în istorie egipteană cred că localul bibliotecii trebuie să fi fost de mari dimensiuni, pentru că adăpostea şapte sute de mii de volume, săli de lucru, cabinete particulare şi că un monument de asemenea importanță ce se găsea doar la marginea incendiului n-a putut fi complet distrus. E posibil ca incendiul să fi consumat stocurile de grâu, ca şi sulurile de papirus nescris. Nu e sigur c-ar fi devastat o mare parte a depozitului însuşi, e sigur că nu i-a distrus complet. Mai e sigur şi că o cantitate de cărți considerate ca extrem de periculoase au dispărut. Arheologii confirmă: Sodoma și Gomora au fost distruse de o ploaie de foc și pucioasă căzută din cer Ştefania BRÂNDUŞĂ Un grup de arheologi și oameni de ştiinţă afirmă că au descoperit dovezi puternice potrivit cărora regiunea din sudul Văii Iordanului, cunoscută sub numele Tall el- Hammam, unde se presupune că au existat orașele biblice Sodoma și Gomora, a fost distrusă, de explozia unui meteorit, care a lansat asupra regiunii materie supraîncălzită şi care a crescut temperatura la mii de grade. teorie care vine să confirme povestea biblică a distrugerii celor două cetăți. Potrivit teoriei lansate de specialişti şi publicate de lifesitenews, meteoritul a explodat la altitudine joasă, având forța unei bombe atomice de zece megatone, la o altitudine de aproximativ un kilometru peste colțul nord-estic al Mării Moarte, ştergând toată civilizația pe o rază de 25 de kilometri din regiunea Tall el-Hammam. 19 Cercetătorii şi-au prezentat concluziile preliminare cu privire la acest subiect la întâlnirea anuală a Şcolilor Americane de Cercetări Orientale, care a avut loc luna trecută, dezvoltând această teorie încă din anul 2015. Ei susţin că excavările şi datările cu radiocarbon indică faptul că mai multe civilizaţii au înflorit în zonă timp de peste două milenii, până în jurul anului 1700 î.Hr., când majoritatea zidurilor construite din pământ au dispărut simultan, rămânând numai fundaţiile de piatră. Explozia uriașă ar fi distrus în proporţie de 100% orașele de la mijlocul Epocii Bronzului, dar și solurile agricole ale zonelor considerate până atunci fertile, mai dezvăluie cercetătorii în studiu. Unda de şoc ar fi împins apa fierbinte din Marea Moartă spre țărm. În același timp, afirmă autorii acestei teorii, ceramica din aceste aşezări a fost supusă unor teste speciale ale cristalelor de zirconiu, în final reieşind că au fost expuse pe o perioadă scurtă unei temperaturi de aproximativ 4000 până la 12000 de grade Celsius, comparabil cu temperatura suprafeţei soarelui. Descoperirea platinei la locul respectiv, precum şi a lavei topite, confirmă, spun specialiştii, faptul că sursa distugerii celor două cetăți a fost explozia unui meteorit, ştiut fiind faptul că platina se găseşte în concentrații mai mari în meoriți. Detalii despre evenimentele petrecute în Sodoma şi Gomora aflăm exclusiv din Sfânta Scriptură, descoperirile arheologice şi legendele care circulă astăzi încercând doar să confirme scrierile biblice. Urmare a păcatelor locuitorilor celor două cetăți, Dumnezeu a decis distrugerea lor în totalitate: „Strigarea Sodomei şi a Gomorei e mare şi păcatul lor cumplit de greu. Pogorî-Mă-voi deci să văd dacă faptele lor sunt cu adevărat așa cum s-a suit până la Mine strigarea împotriva lor" (Facerea 18, 20-21). Într-un dialog pe care patriarhul Avraam îl poartă la Mamvri cu cei trei oaspeţi - prefigurare a Sfintei Treimi -, aflăm că în cele două cetăţi nu s-au aflat nici măcar zece locuitori drepți înaintea lui Dumnezeu, în ciuda speranțelor pe care Avraam le avea: „«Dar de se vor găsi acolo numai zece drepți?» Iar Domnul i-a zis: «Pentru cei zece nu o voi pierde»”. (Facerea 18, 32). Dezastrul care a urmat a constituit un răspuns pentru Avraam. Din Sodoma, doar nepotul lui Avraam, Lot, şi familia sa, soţia şi cele două fiice, au fost salvaţi de Dumnezeu. Femeia lui Lot, însă, în fuga lor spre munţi, nesocotind porunca de a nu se uita înapoi, „s-a prefăcut în stâlp de sare". Din cele două fiice ale lui Lot aveau să se nască, în păcat, strămoşii a două popoare, moabiţii şi amoniţii. (sursa: Ziarul Lumina). Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Sfârşitul imperiului aztec - Întâlnirea dintre cuceritorul Cortes şi Moctezuma lucru nu există dubiu însă, râvna spaniolului de a scoate în evidenţă faptul că veniseră în pace. Alina CRUCERU Pe malurile lacului Texcoco, conquistadorul Hernan Cortes urma să-şi întâlnească destinul. Era 8 noiembrie 1519 şi în faţa lui se întindea marele oraş Tenochtitlan, capitala poporului cunoscut astăzi sub numele de aztec. Oraşul era plin de viaţă şi culoare, drumurile erau ticsite de lume. a numai nouă luni după desemnarea sa în fruntea unei mici expediţii spaniole, Cortes era pe cale să întâlnească provocarea vieţii sale. În timp ce mica armnată a lui Cortes înainta către Tenochtitlan, acesta a zărit un grup de localnici venind către el. In mijlocul lor era împaratul, Moctezuma, dus pe un pat de frunze şi ramuri. Cortez era foarte dornic să facă o impresie bună. lată cum sună relatarea întâlnirii făcută chiar de Cortez: „... am coborât şi am înaintat să îl îmbrăţisez, dar cei doi domni ce îl însoțeau m-au oprit cu braţele lor ca să nu îl ating, săvarşind cu toţii ceremonia sărutării pământului” a scris după aceea regelui Spaniei , Charles V . Cortes i-a oferit împăratului aztec un colier de perle şi sticlă pe care acesta l-a pus solemn la gâtul său. În schimb Moctezuma i-a dat căpitanului spaniol două coliere dintr-ale sale. Istoricii încă comentează ce anume au putut să-şi spună cei doi în acea zi. A crezut Moctezuma cu adevărat, de exemplu, că, Cortes era un zeu venit să-şi reclame împărăţia? Asupra unui 20 „Nu trebuie să vă temeţi de nimic” a spus Cortes translatorului său. ” Ne doream să îl vedem de multa vreme, iar acum i-am văzut faţa şi i-am auzit cuvintele. Transmiteţi-i că îl apreciem foarte mult şi inimile noastre sunt mulţumite.” Apoi au intrat în cetate. Acesta a fost începutul sfârșitului pentru imperiul aztec. Şase zile mai târziu Moctezuma era prizonier şi după încă şapte luni era deja mort. Moravurile moldovenilor, descrise de Dimitrie Cantemir Alin Ion Dimitrie Cantemir a realizat o descriere a viciilor locuitorilor Moldovei Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei în două perioade distincte (martie-aprilie 1693 şi 1710 — 1711), şi un mare cărturar, a realizat o descriere riguroasă a moravurilor moldovenilor. spitalitatea, veselia şi puterea credinţei sunt considerate ca cele mai mari virtuţi. Viciile moldovenilor sunt comune, descrise de Dimitrie Cantemir la începutul secolului al XVIII-lea, sunt întâlnite şi la alte popoare, dar în cazul de faţă sunt mult mai accentuate. Trufia şi încrederea mare în sine sunt elementele care-i caracterizează. „(...) Mărturisesc sincer că, în afară de credința ortodoxă şi de ospitalitate, cu greu am putea găsi printre moravurile moldovenilor ce să lăudăm pe bună dreptate. Toate viciile care se întâlnesc la ceilalți oameni stăpânesc şi pe moldoveni, dacă nu totdeauna în mai mare măsură, cu siguranţă, însă, nu în mai mică; calităţile lor, dimpotrivă, sunt rare şi, cum sunt lipsiţi atât de o bună învăţătură cât şi de exerciţiul virtuţilor, cu greu vei găsi un om care să strălucească prin virtuţi faţă de ceilalți, afară doar dacă l-a ajutat o fericită înzestrare din naștere. Îngâmfarea le este mamă şi trufia soră; dacă un moldovean are un cal de soi şi arme mai de fală, crede că nimeni nu-l întrece, nu se va da înlături să se lupte nici cu Dumnezeu, dacă e nevoie“, se arată în lucrarea „Descrierea Moldovei“. „Inima nu o au prea departe de gură“ Dimitrie Cantemir mai arată că moldovenii erau deosebit Lohanul nr. 47, aprilie 2019 de petrecăreţi şi exagerau în consumul vinului: „Sunt glumeţi şi veseli, iar inima nu o au prea departe de gură, dar aşa cum uită lesne duşmăniile, tot astfel nu păstrează prea mult prieteniile. De beţie nici nu se dau înlături, nici nu se prăpădesc după ea; plăcerea lor cea mare este totuşi să întindă mese de la a şasea Pe urmele artei brâncovenești: biserica „Buna Vestire” din satul Stoeneşti, judeţul Giurgiu oră din zi până la trei noaptea, uneori chiar până în zorii zilei, şi să se îndoape cu vin până ce varsă. Totuşi, nu fac asta în fiecare zi, ci numai în zilele de sărbătoare sau pe timp urât de iarnă, când frigul închide pe locuitori între pereţii odăilor şi-i îndeamnă să-şi încălzească mădularele cu vin“. „Treabă mai bună au făcut totdeauna cu sabia“ Moldovenii sunt descrişi ca luptători iscusiţi, care mânuiesc foarte bine sabia, dar şi sulița, însă nu sunt fermi: „Trag foarte bine cu săgeata, ştiu să arunce chiar şi sulița, dar treabă mai bună au făcut totdeauna cu sabia; de puşcă nu se folosesc decât vânătorii, căci socotesc că nu este lucru de cinste să întrebuinţeze împotriva duşmanului o armă la folosirea căreia nu se cere nici un fel de îndemânare şi nici o vitejie. La primul lor atac se arată totdeauna foarte aprigi, la al doilea mai moi, respinşi şi de astă dată, rareori îndrăznesc să atace şi a treia oară. Totuşi au învăţat de la tătari să se întoarcă din fugă şi cu acest meşteşug nu o dată au smuls victoria duşmanului învingător“. „Când le merge rău, se descurajează“ Dimitrie Cantemir considera că moldovenii de la începutul secolului al XVIII-lea nu era statornici şi îşi pierdeau speranța foarte repede: „Nu cunosc nici un fel de măsură: când le merge bine, se îngâmfă; când le merge rău, se descurajează. La prima vedere nimic nu le pare greu; dacă se iveşte cea mai mică greutate, se tulbură, nu ştiu ce să facă şi, în sfârşit, dacă văd că încercările lor sunt zadarnice, sunt cuprinşi de căinţă, târzie însă, de ce-au făcut“. „Trebuie să fie lăudată şi ridicată tot timpul în slăvi ospitalitatea“ În volumul „Descrierea Moldovei“ se arată că locuitorii ţării erau, de obicei, fideli: „Adulterele sunt rare la ei, dar tinerii socotesc că nu e de ruşine, ci de laudă ca, până se căsătoresc, să facă dragoste într-ascuns, ca şi cum ar fi dezlegaţi de orice lege“. De asemenea, Dimitrie Cantemir considera că ospitalitatea este punctul forte al moldovenilor: „Totuşi trebuie să fie lăudată şi ridicată tot timpul în slăvi ospitalitatea pe care o arată străinilor şi drumeţilor. Într-adevăr, cu toate că sunt foarte săraci din pricina vecinătăţii cu tătarii, totuşi nu refuză niciodată oaspetelui pâine şi găzduire, hrănindu-l şi pe el şi caii lui timp de trei zile fără nici o plată“. „Furturile sunt puţine sau nu sunt deloc“ O altă caracteristică pozitivă o reprezintă cinstea. Dimitrie Cantemir arată că furturile erau foarte puţine: „La ei în Moldova de Sus furturile sunt puţine sau nu sunt deloc, faţă de domn s-au dovedit totdeauna credincioşi şi, dacă şi pe ei i-au muncit unele dihonii lăuntrice, focul n-a pornit de nicăieri, decât de la boierii din Moldova de jos. Îşi păstrează curăţenia trupească şi moravurile frumoase chiar şi înainte de căsătorie, ceea ce rar vei găsi la moldovenii din Ţara de Jos. Sunt mai pricepuţi decât ceilalți la conducerea trebilor obşteşti îşi îngrijesc mai bine avutul, îndeplinesc poruncile ce li se dau cu cea mai mare râvnă, dar faţă de oaspeli sunt cu mult mai socotiți decât locuitorii din Moldova de Jos“. 21 Prof. Nicoleta-Steluţa BĂHNĂREANU - Huşi Perioada artei brâncovenești a fost îndelung cercetată și studiată, dar este dificil ca toate edificiile ridicate în această perioadă să primească aceeași doză de atenţie şi să fie cercetate la fel de amănunţit cum au fost și sunt studiate cele mai importante ctitorii ale marelui domnitor Constantin Brâncoveanu. e aceea, multe construcţii care datează din această perioadă sunt puţin cunoscute, îndeosebi biserici de sat care nu sunt considerate de o importanță majoră, dar care ajung să se deterioreze uneori iremediabil, pierzându-se astfel file din istoria noastră națională. Un astfel de edificiu este şi biserica „Buna Vestire” din satul Stoeneşti, aflată la o distanță de 30 de kilometri de capitală, în judeţul Giurgiu, construită în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordatl, în anul 1723, ctitor fiind marele vornic de Târgovişte de la acea vreme — Gavril Drugănescu. Această "Gavril biserică face parte din ansamblul arhitectural Drugănescu“, compus dintr-un conac şi biserică, fiind administrate în prezent de Episcopia Giurgiului. În dicţionarul lui Lahovari, găsim că la 1900 comuna Stoenești-Palanga era compusă din 7 sate: Drugănești, Deleni, Gogora, Palanga, Pălănguţa Icoana şi Stoeneşti, aparţinând de județul Ilfov2. Pisania bisericii săpată în piatră deasupra uşii de la intrare ne oferă informaţii importante: "Întru slava Înălţării Tale, Mântuitorule Hristoase, ale Tale dintru ale Tale Tie aducând dumnealui Gavrilă Drugănescul vel vornic dă Tărgoviște acest sfânt lăcaș dumnezeiesc, unde să prăznuește hramul Bl[a]govişteniia Preasfintei dă Dumnezeu Născătoare și purure Feciore Marii, den satul dumnealui Drugăneşti, care den râvnă dunmezeiască o au nălțat dă piatră, zugrăvindul[-o] 1 Arhiva INP, Fond DMI, Fişă de monument Biserica Drugănești „Buna Vestire”, dosar nr. XXIII - 84, plic nr. 19.B. 242, din 1964. 2 Vezi LAHOVARI, G. loan, Marele Dicţionar Georgrafic al Romîniei, vol. V, 1902, p. 473. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 și înfrumusețându[-o] cu toate podola]bele ei. Și s-au înălțat în zilele prealuminatului domn lo Alixandru voevod. Biserica „Buna Vestire” din satul Stoeneşti Care s-au sfârşit în luna iulie leat 7213 [1723]1”, iar în pridvor găsim menţionaţi “Zugravi: Popa, Nicolae, Petre, vrie 20 7233 [1724]2”. TAN Mer, Ga z oren 3 Toader, septe[m] Pisania bisericii Din punct de vedere arhitectural, biserica se desfăşoară pe un plan dreptunghiular, fiind de tip navă, fără abside laterale, iar absida altarului având o formă pentagonală. Biserica a suferit de-a lungul timpului mai multe transformări, aceasta fiind avariată în urma unor cutremure, cum ar fi cele din 1802 şi 1838, bolțile inițiale fiind suprimate şi înlocuite cu un tavan susținut pe doi stâlpi3. Comparând imaginea actuală a bisericii şi înfăţişarea originală din tabloul votiv, observăm că inițial biserica nu avea turlă pe pridvor, iar pridvorul era deschis, arcadele în plin cintru fiind astăzi închise cu ferestre. Deasupra lcr. DUMITRESCU, Ion, CREȚEANU, Radu, Trei conace boierești din prima jumătate a veacului al XVIII-lea aflate în județul Ilfov, în Buletinul Monumentelor Istorice, an XLII, Nr. 4, București, 1973, p. 4. 2 Idem. 3 Arhiva INP, Fond DMI, Fișă de monument Biserica Drugănești „Buna Vestire”, dosar nr. XXIII - 84, plic nr. 19.B. 242, din 1964. 22 „istorie | pridvorului a fost adăugat un fronton triunghiular. Aceste reparaţii şi modificări au fost realizate în anul 1841 de moștenitorul moşiei din acea vreme, paharnicul Dumitrache Drugănescu, care poruncește să se picteze peste tabloul votiv original portretul său şi al soţiei Smaranda, purtând haine specifice vremii. Potretul paharnicului Dumitrache şi al soţiei sale - Biserica aşa cum apare în tabloul votiv În secolul al XVII-lea, pridvorul a devenit un element nelipsit, iar în secolul următor apare şi la bisericile mici de sat. În zona Munteniei pridvorul apare prima oară la Biserica Mănăstirii Snagov şi la Vechea Mitropolie din Tărgoviște, iar de aici, în secolele XVII şi XVIII devine un element caracteristic arhitecturii muntenești5. Meşterii care au adus inițial pridvorul pe teritoriul ţării noastre proveneau din zone cu climă caldă şi de aceea au fost deschise, dar cu timpul, pentru a proteja pronaosul, a devenit o necesitate închiderea cu ferestre sau chiar ziduri. În ceea ce priveşte plastica fațadei, aceasta are un aspect geometrizat, cu două rânduri inegale de panouri dreptunghiulare, delimitate de un brâu sub formă de ciubuc. Soclul este destul de înalt, simplu, fără elemente decorative. Ferestrele păstrează pe alocuri ancadramentul original, cu decorațiuni simple, dar sunt foarte mici comparativ cu elevația bisericii. Dar ceea ce face ca această biserică să fie una deosebită nu se află la exterior, ci în interior şi anume pictura murală. Conform inscripției de pe peretele vestic din pridvor, A aceasta a fost finalizată în anul 1724 şi a fost realizată de zugravii Popa, Nicolae, Petre şi Toader. Pictura murală 4 Vezi BRĂTULESCU, Victor, Biserici de câmp, în Buletinul Comisiunii Monumetelor Istorice, Anul XXXII, fasc. 101, Vălenii de Munte, 1939, p. 101-102. SGHIKA- BUDEȘTI, N., Evoluţia arhitecturii în Muntenia. |. Înrâuririle străine de la origină până la Neagoe Basarab, în BCMI, XX, Editura MARVAN, Bucureşti, 1927, fasciculele 53-54, p. 139. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 „istorie | originală se păstrează în proporţie mare, dar sunt zone mari, în special în partea inferioară, care prezintă o stare avansată de degradare. Tabloul votiv este extrem de complex, fiind compus dintr-un număr mare de personaje, iar trăsăturile acestora se înscriu în pictura specifică epocii brâncovenești, dominată de şcoala marelui Pârvu Mutu şi a grecului Constantinos. Astfel, pe peretele estic este înfățişat ctitorul principal, ”Jupân Gavriil Drugănescul, v(el) vornic dă Târgovişte“ cu copiii şi „Jupâneasa dumnealui Vişica“ (a doua soţie), împreună cu Matei, copilul ei. Apoi, pe peretele sudic, comisul Teodor Drugănescu cu jupâneasa Ioana, părinţii ctitorului, iar pe peretele nordic, Jupân Staico, fratele lui Gavril Drugănescu şi căpitanul de dorobanţi Vladu. Regăsim în tabloul votiv şi portretul lui Preda Drugănescu, cel care a fost „spudeu“ - adică studentul din Occident, redat cu perucă, după moda Apusului. În partea stângă a portretului o inscripţie menţionează că acest descendent al Drugăneştilor este „cel fără de țară“l. Detalii din tabloul votiv Programul iconografic este extrem de bogat, între scenele mai puţin prezente la o biserică de sat remarcând Imnul Acatist al Maicii Domnului, prezent în pronaos, scene din primul capitol al Bibliei — crearea lui Adam şi a Evei, ispitirea, căderea în păcat şi izgonirea acestora din Rai, dar şi Judecata de Apoi, prezente în pridvor, tot aici încă păstrându-se într-o stare bună de conservare pictura boltei pridvorului de pe care l Vezi Centrul pastoral- cultural Gavril Drugănescu, Editura Giurgiului, Giurgiu, 2013, p. 54. 23 Episcopiei tronează din medalioane lisus Hristos Emanoil şi Sf. Ioan Botezătorul. Paleta de culori este restrânsă, iar nuanțele folosite sunt grizate, de aceea pictura are o notă sobră, dar în același timp foarte bine armonizată şi echilibrată. g RA ENN FN NEN TN Detaliu — Judecata de Apoi - Detaliu — Imnul Acatist Din păcate, întreaga boltă a pronaosului şi naosului nu mai există, fiind refăcută de paharnicul Dumitrache în urma reparațiilor efectuate în anul 1841, pierzându-se astfel iremediabil o bună parte din pictura murală originală. De asemenea, cei doi stâlpi de susținere care au fost adăugați tot în această perioadă și bârnele de lemn care au ajutat la consolidarea acestei biserici fac notă discordantă cu restul ansamblului, cei doi stâlpi fiind vopsiți cu vopsea alchidică de Lohanul nr. 47, aprilie 2019 culoare albă. Pe alocuri, s-au efectuat reparații necorespunzătoare cu ciment care a fost aplicat în mod neglijent şi peste zone cu pictură murală. Catapeteasma este ridicată din zid, dar icoanele au fost repictate din motive necunoscute. În anul 1939, ansamblul devine proprietate a familiei Știrbey, dar noii proprietari îl neglijează şi începe să se deterioreze. Urmează perioada dintre 1970-2005 când în conac a funcționat Muzeul Dunării, cu specific de etnografie şi folclor, până când urmaşii de drept ai familiei Brâncoveanu au cerut ca acest ansamblu să li se retrocedeze, dar nu au luat nicio măsură concretă pentru restaurare. În anul 2012, Episcopia Giurgiului arhitectural şi începe imediat lucrările de restaurare şi reabilitare a conacului, cumpără acest minunat anasamblu înființând un centru cultural care poartă numele ctitorului. BRĂTULESCU, Victor, Biserici de câmp, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, anul XXXIII, Bucureşti, 1939. . Centrul pastoral- cultural Gavril Drugănescu, Editura Episcopiei Giurgiului, Giurgiu, 2013. . COSTĂCHEL, V., PANAITESCU, P.P. CAZACU, Viața feudală în Țara Românească şi Moldova (sec. XIV-XVII), Bucureşti, 1957. . DUMITRESCU, lon, CREŢEANU, Radu, Trei conace boiereşti din prima jumătate a veacului al XVIII-lea aflate în județul Ilfov, în Buletinul Monumentelor Istorice, an XLII, Nr. 4, București, 1973. . LAHOVARI, G. loan, Marele Dicţionar Georgrafic al Romîniei, vol. V, 1902, p. 473. GHIKA- BUDEȘTI, N., Evoluția arhitecturii în Muntenia. I. Înrâuririle străine de la origină până la Neagoe Basarab, în BCMI, XX, Editura MARVAN, Bucureşti, 1927, fasciculele 53-54. Consideraţii privitoare la demersurile funcţionale şi cultural-specifice în Despărțământul „Astrei” din Panciova Serbia) între 1899-1920 Prof. dr. Dragoș L. Curelea, Lic. Tehn. „Avram lancu” Sibiu, C.R.I.F.S.T. al Academiei Române, Filiala Brașov Prof. Daniela Curelea Colegiul The. „Cibinium” Sibiu Asociațiunea Transilvană a înființat în arealul actualului Banat sârbesc mai multe despărțăminte culturale. An ordinea constituirii acestor structuri funcțional- administrative cu rol şi implicații culturale în procesul de construcție al națiunii române din acest spațiu remarcăm Despărțământul „Astra” din Panciova. Cu privire la înființarea, organizarea şi activitatea acestei structuri asociaționiste din Banat, menționăm că avocatul Coriolan Brediceanu din Lugoj, a propus Comitetului central din Sibiu al instituției național- culturale românești din Transilvania şi Banat, să-l investească cu autoritate pe avocatul Alexandru Bireescu, ceea ce, de altfel, s-a şi îşi ntâmplat în şedinţa ordinară a forului executiv al Naos — Chituirea fisurilor și lacunelor cu ciment - Stâlpii de susținere adăugaĝ Strei, în şedinţa sa de la Sibiu din 8 iulie 18981. în 1841 Biserica are nevoie de intervenții urgente de restaurare pentru ca acest frumos ansamblu de arhitectură şi pictură murală din epoca brâncovenească să fie păstrat şi să poată fi admirat cât mai mult timp şi de urmașii noștri. Bibliografie . ***Arhiva Institutului Naţional al Patrimoniului, Fond Direcţia Monumentelor Istorice. De menționat că avocatul A. Bireescu a declinat această îndatorire motivând sarcini şi obligaţii profesionale, care îl împiedicau, afirma acesta, în ducerea la bun sfârşit a îndatoririilor care i-ar fi revenit în condiţiile în care acesta ar fi acceptat misiunea trasată de Comitetul Central al Astrei 2. l Serviciul Judeţean Sibiu al Arhivelor Naţionale (în continuare se va cita prescurtat: S.J.S.A.N.), Fond Astra Procese verbale ale Comiteului Central al Astrei pe anul 1898, f. 53. 2 Comitetul central al Astrei a avut sediul la Sibiu. A fost structura executivă care a condus interesele Asociaţiunii și care în principal, organiza, în conformitare cu Statutele şi Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Astfel, luând act de refuzul avocatului, atenţia conducerii executive a Astrei, s-a îndreptat către Trifon Miclea, la acea dată protopopul ortodox din Panciova. În condiţiile în care preotul Miclea a acceptat această îndatorire morală, a fost investit cu autoritatea înființării şi organizării structurii teritoriale a Asociaţiunii Transilvane în Panciova şi în spaţiul limitrof acestei aşezări bănăţene. Menţionăm că protopopul ortodox Miclea a purtat discuţii cu intellighentsia româească din zonă şi a ajuns la concluzia că nu erau îndeplinite în acele momente toate premisele în vederea înființării în zonă a unui despărțământ al Astrei, iar o eventuală activitate constitutivă, se putea organiza în decursul anului care urma, şi evident în urma unei intense şi susținute propagande culturale şi organizatoric, în care să se explice concret localnicilor, care sunt obiectivele, dar mai ales care este scopul Astrei și ce dorește această asociațiune cultural- naţională românească ?1. Protopopul Trifon Miclea şi-a asumat sarcina care i-a fost strasată de conducerea centrală a Astrei şi a popularizat în acesată regiune activitatea desfăşurată de instituţia cultural-națională de la Sibiu, mai mult s-a implicat în procesul de atragere și înscriere de membri, atât ordinari, cât şi ajutători?. Menţionm că în activitatea pe care protopopul ortodox de Panciova a desfășurat-o, a fost sprijinit de preotul-paroh Damian Popescu din Ovcea, pe care, de altfel, l-a şi recomandat Comitetului Central, printr-o adresă datată în 3 mai 1899, pentru a-i fi încredinţată preotului anteriror amintit, autoritatea, atât de convocare a membrilor Astrei din regiune, cât şi de înființare a Despărţământului „Astra” din Panciova. De asemenea, remarcăm că în şedinţa forului executiv de conducere al Astrei de la Sibiu, din 15 iunie 1899, se aduc vii mulțumiri protopopului Miclea pentru activitatea depusă în serviciul Asociaţiunii și este adoptată decizia ca într-un interval de timp cât mai scurt, să fie înființată structura Astra din Panciova, în arondarea căreia să fie cuprinse cercurile Alibunar, Antalfalva şi Panciova propriu-zisă3. În 8 august 1899, a fost convocată o întrunire locală a membrilor, dar şi a tuturor acelora care simpatizau interesele Astrei, în urma căreia a fost constituit în sala mare a Berăriei Wiefert din Panciova, despărțământul local al Asociaţiei Transilvane, în prezenţa invitaţilor, dar şi a tuturor acelora care „au la inimă cultivarea literaturii române şi progresul cultural al Regulamentele funcționale ale instituţiei, adunarea generală anuală a membrilor acestei stucturi asociaţioniste românești din Austro-Ungaria până în anul 1918, iar apoi din România, până la desființarea sa în anul 1950. l Dumitru Tomoni, Societate, Cultură și Poitică, „Astra ” în Banat (1896-1948), Timişoara, Editura Invierea, 2009, p. 162-165. 2 Transilvania, anul XXX, nr. 8, 1899, p. 136. 3 S.J.S.A.N., Fond Astra, Procese verbal ale Comiteului Central al Astrei pe anul 1899, f. 50; Transilvania, anul XXX, nr. 6, 1899, p. 45. 25 poporului român”4. În cadrul acestei adunări au participat peste 350 persoane, dintre care menţionăm: preoți, avocaţi, învăţători, funcționari, meseriași, negustori şi mulți țărani din Panciova, dar și din așezările limitrofe care intrau în conformitate cu delimitarea specifică a despărțămintelor în arondarea acestei structuri teriotoriale a Asociaţiunii din Banat. În deschiderea adunării de constituire au luat cuvântul parohii din localitățile aflate în componenţa desprțământului. Astfel au avut cuvântări, Damian Popescu (Panciova) şi Nicolae Popovici (Alibunar), în care, cei doi preoți au stăruit asupra programului cultural al Astrei și au prezentat publicului participant istoria pe scurt a instituției menţionate, menţionând de asemenea, rostul şi avantajele extinderii Astrei în acest spaţiu de vest al Banatului. Totodată, menționăm că în această primă adunare a despărțământului au fost înscriși mai mulți membri, dintre care, remarcăm: pe Neagoe Ioanichie, (preot şi membru fondator), Damian Popescu, Trifon Miclea şi o instituție de credit denumită Banca ,„Concordia”, cu sediul în Uzdin (membri pe viață), 20 membri au fost înscrişi ca ordinari, iar 66 au fost consemnați în documente ca fiind ajutători. De la cei 91 membri (90 persoane şi o instituţie bancară), care au fondat despărțământul local al Astrei, s-a încasat cu proces verbal, suma de 672, 50 fl5. În aceeași adunare, au fost aleşi, directorul structurii locale a Astrei şi membrii biroului local de conducere a acesteia, după cum urmează: parohul Damian Popescu (director), iar ca membri în comitetul local de conducere Alexandru Bireescu şi Petru Tisu (avocaţi), Petru Penţia (comerciant) şi Nicolae Popovici (preot în Alibunar). Ca urmare a organizării biroului local în 8 august 1899, au fost împărţite funcţiile şi atribuţiile aferente acestor statute, astfel întâlnim în structura biroului local următoarele funcții şi atribuţiile asociate acestora. Astfel, existau, un vicepreședinte al despărțământului, funcţie în care a fost ales iniţial avocatul Petru Tisu, urma apoi un secretar al despărțământului în care a fost ales Petru Penţia, casier Petru Stoica, controlor Ioan Gaşpar, iar avocatul George Miclea, respectiv parohul din Uzdin, Onoriu Conopan, au fost investiţi în calitatea de reprezentanți ai Despărţământului din Panciova, care au fost articipanţi în cadrul lucrărilor desfășurate în adunarea generală a Asociaţiunii Transilvane, organizată în Deva în anul 18996. Remarcăm şi aprecierea pe care o făcea în epocă redacţia revistei Transilvania, „acest început bun şi bărbaţii harnici şi dezinteresaţi care stau în fruntea despărțământului din 4 Controla, anul V, nr. 55 din 18/30 iulie 1899; Tribuna poporului, anul II, nr. 138 din 18/30 iulie 1899; Dumitru Tomoni, Societate, Cultură și Politică, „Astra ” în Banat, p. 162. 5 Transilvania, anul XXX, nr. 8, 1899, p. 136. 6 S.J.S.A.N., Fond Astra, Procese verbale ale Comitetului Central al Astrei pe anul 1899, f. 91; Controla, anul V, nr. 58 din 1/12 august 1899; Foaia diecezană, anul XIV, nr. 32 din 8 august 1899; Lucian Giura; Maura Geraldina Giura, Adunările generale ale Astrei de la Deva (1874, 1899, 1932), în Sargetia, anul V (XLI), Serie nouă, 2014, p. 265-276. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Panciova, ne sunt chezăşia cea mai solidă, că Asociaţiunea are acolo în colțul cel mai îndepărtat al românismului stegari vrednici, care vor ţine în continuu sus steagul culturii poporului nostru”l. În primul an de activitate, biroul local de conducere a desfășurat mai multe şedinţe organizatorice, urmărind să mediatizeze programul Asociaţiunii în zonă, să atragă mai mulți membrii în rândurile structurii organizatorice locale, să depăşească problemele inerente începutului acestui despărțământ de margine ale Astrei. De asemenea, s-a urmărit, înfiinţarea mai multor biblioteci pentru popor şi a unor agenturi comunale în substructura organiztorică şi funcțională a Despărţământului din Panciova, De altfel, acstea au fost în epocă, principale obiective, stabilite prin programul Astrei, nou adoptat în adunare generală de la Deva2. Înfiinţarea agenturilor locale a fost adoptată în şedinţa biroului local din 19 octombrie 1899. S-a urmărit ca substructurile locale ale despărțământului să fie înființate în localităţile Alibunar, Avcea, Petrovaselo, Satu-nou, Seleuș şi Uzdin, situaţie care a fost dusă la îndeplinire de toți membrii biroului local, fiecare dintre aceștia fiind delegaţi şi participând în teritoriu arondat la înființarea agenturilor comunale mai sus nominalizate3. Conducerea locală a Despărţămțntului Panciova al Astrei, solicita la sfârşitul anului 1899, Comitetului Central de la Sibiu, să se aprobe ca mutarea cercului administrativ din Cubin din spațiul comitatului Timiş, către structura locală Despărțământul Panciova. Solicitarea depusă în acest sens, cuprindea o serie de raționamente şi motivații de ordin cultural, social, administrativ şi geografic4. Organismul executiv de conducere a acceptat solicitarea biroului local din Panciova, astfel că în perioada 1899-1918, demersurile funcțional- administrative, dar şi manifestările cultural-specifice din acest Despărțământ al Astrei din Panciova, au avut loc în spaţiul cercurilor administrative Albunar, Antalfalva, Cubin şi Panciova. În ședința din 1 ianuarie 1900, biroul local de conducere, a adoptat hotărârea înființării unor agenturi comunale în așezările ca: Dubovăţ, Dobriţa, Gai, Margitiţa, Samoş. Delegații biroului local de conducere din Panciova au donat acestor substructuri ale sale un fond de carte care a fost pus la dispoziţia sa de protopopul Trifon Miclea$. Menţionăm că în şedinţa sa din 9 ianuarie 1900, biroul local prezidat de preotul Damian Popescu şi secondat de avocatul Petru Tisu, a făcut o evaluare a activităţii sale l Transilvania, anul XXX, nr. 8, 1899, p. 136. 2 Gheorghe Preda, Activitatea „Astrei ” în 25 ani de la Unire (1918-1943), Sibiu, Editura Astrei, 1944, p. 14-15, 61-66; Pamfil Matei, ,„Asociațiunea transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român” (Astra) şi rolul ei în cultura naţională (1861-1950), Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1986, p. 214-216; Valer Moga, Astra și Societatea (1918-1930), Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2003, p. 404-405; 3 S.J.S.A.N., Fond Astra, doc. nr. 48/1900, f. 2; Transilvania, anul XXX, nr. 1, 1900, Partea oficială, p. 7. 4 S.J.S.A.N., Fond Astra, doc. nr. 1010/1899, f. 2-3. 5 Ibidem, doc. nr. 48/1900, f. 2. 26 funcțional-organizatorică, dar şi a manifestărilor culturale- specifice, astfel că, s-a constatat eficacitatea demersurilor întreprinse de conducerea locală a Despărțământului din Panciova. Remarcăm că în această primă perioadă de activitate au fost înfiinţate agenturi comunale, biblioteci pentru popor şi săli de lectură în cadul acestora, a crescut numărul membrilor acestui despărțământ care îşi achitau constant cotizaţiile, iar de asemenea, au avut loc iniţiative culturale care au fost remarcate de Comitetul central al Astrei, dar şi de redacția oficiosului acestei asociaţii cultural-naţionale românești, Transilvania. „Conducătorii acestui despărțământ sunt stăpâniți de cea mai vie însufleţire pentru cheltuielile de viaţă ale ale despărțământului şi, astfel, în scurt timp au produs rezultate destul de frumoase”7. În cadrul aceleiaşi ședințe, la propunerea avocatului Petru Tisu, conducerea locală a luat hotărârea înființării şi dotării cu fond de carte şi periodice a cinci biblioteci pentru popor în următoarele așezări: Cuvin, Deliblata, Doloave, Marmorac şi Uzdin. De asemenea, secretarii agenturilor locale din aşezările menţionate, au primit atribuţii şi de bibliotecari8. Menţionăm că, în primii patru-cinci ani din istoria acestei structuri locale, datorită, în prinicipal lipsurilor financiare, dar şi a reticienţei locale, au fost înființate biblioteci pentru popor numai în Uzdin şi Satu-Nou, unde au existat cele mai bine După anul 1905, Comitetul central, a sprijinit n mod direct Despărțământul din Panciova, atât cu fond de carte, cu sume de bani, cât şi cu periodice, răspunzând în acest fel, solicitărilor făcute de conducerea despărțământului din Panciova. Astfel, cu sprijin de la centru, au fost înfiinţate 5 biblioteci pentru popor până la sfârşitul anului 1907. În atare situaţie, conducerea structurii locale a Astrei din Panciova, a raportat la Sibiu, că în arondarea sa existau 7 biblioteci pentru popor, atât cu fond de carte înregistrat, cât şi cu cititori care frecventau aceste forme organizate agenturi culturale locale ? . specifice de educaţie pentru popor: biblioteca locală 10 . Remarcăm existenţa bibliotecilor în: Alibunar, au fost trimise de la centru 30 volume, iar 10 cititori au fost erau înregistrați ca frecventând biblioteca; în Uzdin, existau pentru uzul publicului local 50 de volume, dar şi 20 de cititori permanenţi care freceventau această structură culturală; în Ovcea existau 30 volume şi 5 cititori constanţi; în Satu-Nou, au fost înregistrate 125 volume, dar şi diferite periodice, iar cititorii constanţi erau 25, în Sân Mihai, existau 30 volume și 10 cititori consemnați; în 6 Transilvania, anul XXXI, nr. 1, 1900, Partea oficială, p. 7. 7 Ibidem. 8 S.J.S.A.N., Fond Astra, doc. nr. 48/1900, f. 2. 9 Ibidem, loc. cit., Procese verbale ale Comitetului Central al Astrei pe anul 1904, f. 40; Ibidem, loc. cit., Procese verbale ale Comitetului Central al Astrei pe anul 1905, f. 37. 10 Ibidem, loc. cit., doc. nr, 1915/1911, f. 6. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 biblioteca pentru popor din Timiş-Cuvin, au existat 150 volume, dar şi 30 de cititori permanenți]. În 12 iulie 1914, a fost inaugurată o Casină culturală în Satu-Nou cu bibliotecă, fond de carte, sală de lectură, bibliotecar angajat şi care după declanșarea Primului Război Mondial, a fost pusă la dispoziţia corpului ofițeresc, dar şi a soldaţilor 2 adunare generală a membrilor Despărțământului Astra din Panciova, s-a desfăşurat în aşezarea Cubin în 3 iunie 1900. În cadrul acesteia s-au înscris încă 12 membri ordinari. De asemenea, a fost prezentat şi adoptat bugetul structurii locale pe anul în curs şi s-a făcut un bilanţ general al primului an de activitate în serviciul construcției prin Prima cultură a naţiunii române din spaţiul aflat în arondarea sa3. Cei 12 noi membri ordinari“ ai structurii locale au fost: Corul român bisericesc şi lumesc din Cubin” , Instituţia de credit, Banca „„Dunăreana ” care îşi avea reşedinţa în aceeaşi așezare (instituții colective), dar și 10 persoane, dintre care îi menţionăm pe: Cornel Miloş, Petru Nica, George Nistor, loan Olariu, Lucian Secoşan. Cei menționați, au fost delegaţi de adunarea dspărțământului din Panciova, pentru a participa la adunarea generală a Asociaţiunii, care a fost organizată în anul 1900 la Băile Herculane. În anii care au urmat, biroul local din Panciova, a organizat cinci adunări generale ale membrilor în aşezarea Satu- Nou în anii 1901, 1910, 1911, 1912 şi 19135, două adunări la Uzdin, în anii 1902 şi 1914, două adunări în Petrovoselo în anul 1906, dar şi în 1908 şi câte una în Albunar în anul 1903, Ovcea în 1904, Sân Mihai în 1907. Remarcăm că în adunarea generală a despărțământului Panciova din anul 1901, membrii acestei structuri i-au ales în biroul local de conducere pe parohul Damian Popescu, ca director, iar alături de acesta, Petru Tisa (secretar), Iancu Cerbu (casier), Nicolae Popovici (controlor), Alexandru Birescu și Petru Stoica (membrii ai boroului local)6. Menţionăm că în şedinţa biroului local de conducere din 7 octombrie 1899, a fost luată hotărârea înființării a şase agenturi comunale, însă, datorită neajunsurilor financiare, dar şi a unei inerţii locale, se poate constata că la sfârșitul acelui an, au fost 1 Transilvania, anul XXXIX, nr. 2, 1908, p. 75-76. Au existat pe lângă cele 7 biblioteci pentru popor, încă trei biblioteci, dar acestea au avut specific parohial-bisericesc. Acestea au fost înfiinațtet în Doloave, Panciova și Petrovaselo. 2 S.J.S.A.N., Fond Astra, doc. nr. 431/1915, f. 2. 3 Dumitru Tomoni, Societate, Cultură și Politică, „Astra ” în Banat, p. 164. 410 persoane şi două instituții colective. 55 S.J.S.A.N., Fond Astra, Procese verbale ale Comitetului Central al Astrei, 1911, f3; vezi în acest sens şi loc. cit., Procese verbale ale Comitetului Central al Astrei, 1904, f. 13, 113; loc. cit., Procese verbale ale Comitetului Central al Astrei, 1906, f. 75; loc. cit., Procese verbale ale Comitetului Central al Astrei, 1909, f. 4; loc. cit., doc. nr. 1532/1910, f. 23; loc. cit., doc. nr. 1915/1911, f. 5; loc. cit., doc. nr. 1871/1912, f. 4; loc. cit., Procese verbale ale Comitetului Central al Astrei, 1913, f. 180; loc. cit., Procese verbale ale Comitetului Central al Astrei, 1914, f. 39; Transilvania, anul XXXII, nr. 8, 1901, p. 184; Drapelul, anul II, nr. 73 din 22 iunie/$ iulie 1902, p. 1; Drapelul, anul VII, nr. 92 din 21 august/3 septembrie 1907; Transilvania, anul XXXVIII, nr. 4, 1907, p. 203. 6 Transilvania, anul XXXVIII, nr. 8, 1901, p. 184. 27 raportate la centru, ca fiind constituite numai două agenturi culturale locale în Satu-Nou și Uzdin”. Este, poate momentul în care semnalăm şi rezervele locale cu privire la activitatea Asociaţiunii, care nu a fost bine explicată şi nici diseminată efetiv în toată arondarea acestui desprțământ din Panciova. Acest element, se poate deduce şi din datele care au fost consemnate de un corespondent al periodicului lugojan Drapelul, condus la acea dată de Valeriu Branişte 8 care a participat la adunarea generală de Despărțământului din Panciova, organizată la Uzidin, în 24 iunie 1902, „Poporul din Uzdin privea cu oarecare neîncredere la adunarea aceasta, pentru că el e de părerea că pe popor numai atunci îl cheamă domnii la vreo sfătuire dacă au să mai ceară câte ceva de la el, cu alte cuvinte să-i arunce după cap vreo sarcină nouă, iar sarcini are destule și nu mai doreşte altele. De aceea apoi se şi observau grupuri-grupuri de săteni curioşi, care voiau să vadă cu a lor ochi desfăşurarea evenimentelor zilei”9. Menţionăm, că în aceste condiţii iniţiale, răspândirea mesajului Asociaţiunii, atragerea de membri, dar şi constituirea agenturilor locale în despărțământ, au fost obiective prioritare ale conducerii locale a structurii locale din Panciova. Câţiva ani mai târziu, în 1907, conform raportului înaintat la centru de către directorul Petru Stoica şi secretarul Romulus Popp, remarcăm, că au fost înființate şi existau agenturi comunale în aşezările: Alibunar, Uzdin, Satu-Nou, Sân Mihai, Seleuș, Timiş- Cuvin 10. Menţionăm, că în același an, redactorii de la Transilvania, remarcau că spre sfârşitul anului respectiv, a fost înființată încă o agentură comunală în Ovceall. În adunarea generală a membrilor acestui despărțământ, organizat în anul 1904 la Ovcea, a fost aleasă o nouă conducere locală despărțământului. Astfel la conducere a fost mandate un nou birou format din Nicolae Popovici (director), Alexandru Bireescu (vice-președinte), Teodor Petrişor (secretar), George Miclea (casier) şi Ștefan Popa (controlor) 12. În adunarea generală organizată în anul 1907, în comuna Sân Mihai, a fost aleasă o nouă echipă care să asigure 7 S.J.S.A.N., Fond Astra, doc. nr. 48/1900, f. 2. 8 pe larg despre activitatea lui Valeriu Branişte la conducerea periodicului Drapelul din Lugoj între anii 1901-1919, a se vedea și lucrarea noastră: Dragoş Lucian Curelea; Daniela Curelea, Valeriu Braniște. Un portret pentru educaţie, Sibiu, Editura ATU-Hermannstadt, 2013, p. 159-159. 9 Despărțământul Panciova al Astrei la Uzdin, în Drapelul, anul II, nr. 73 din 22 iunie/5 iulie 1902. 10 S.J.S.A.N., Fond Astra, Procese verbale ale Comitetului Central al Astrei pe anul 1907, f. 86. 11 Transilvania, anul XXXIX, nr. 2, 1908, p. 75. 12 S.J.S.A.N., Fond Astra, Procese verbale ale Comitetului Central al Astrei pe anul 1905, f. 8. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 managementul funcțional şi cultural în Despărțmântul Panciova al Astrei. În atare context, noul birou local a fost format din următorii: dr. Petru Stoica (director), Romulus Pop (secretar), Traian Marcu (casier), Liviu Popescu (controlor), iar în calitate de membrii în broiu îi remarcăm pe Alexandru Bireescu, Nicolae Popovici și Lucian Secoşianl. În urma desfășurării adunării generale din anul 1910 în Satu-Nou, a fost aleasă o nouă conducere locală în fruntea căreia era ales preotul Ioanichie Neagoe din Petrovaselo, însă, de remarcat că preotul anterior menţionat şi-a depus în scurt timp demisia 2. În noile condiţii, la conducerea acestui despărțământ era din nou ales preotul Damian Popescu, care și- a exercitat mandatul până în anul 1913, când în urma unei noi adunări generale care s-a desfășurat tot în Satu-Nou, când a fost reales ca director al structurii Astrei din Panciova, ca director Petru Stoica3. Menţionăm că în seria demersurilor funcționale ale conducerii Despărţământului din Panciova, aflat preocupările de atragere în mod consrant a noilor membri, dar și de înființare a agenturilor locale ca substructuri ale despărțământului local. De asemenea, menționăm şi susținerea prelegerilor pentru popor în primele două decade ale secolului al XX-lea. Cu privire la situaţia numerică a membrilor acestei structuri locale a Astrei, dar și în ceea ce priveşte clasificarea lor în funcție de statutele şi regulamentele aflate în vigoare ale instituţiei cultural-naţionale menționate, remarcăm că în primul an din activitate, existau 45 membri, dintre care unul a fost fondator, 4 aleşi pe viaţă, iar alți 40, erau clasificați ca fiind s-a membri ordinari 4. În primii doisprezece ani din activitatea Despărțământului din Panciova, remarcăm o descreștere a numărului membrilor de la 43 în anul 19015, la 23 în anul 19126, dar se poate observa şi o ușoară revenire și o creștere relativă a numărului lor în anii 1914 şi 1915. În acest fel, pentru a exemplifica, precizăm că în anul 1914, structura locală a Astrei din Panciova, a avut 162 membri, dintre care, 1 era fondator, 9 erau aleşi pe viaţă, iar 21 erau ordinari. La aceștia în documentele şi rapoartele conducerii locale, au mai fost 1 Ibidem, loc. cit., Procese verbale ale Comitetului Central al Astrei pe anul 1907, f. 86. 2 Ibidem, loc. cit., Procese verbale ale Comitetului Central al Astrei pe anul 1911, f. 113. 3 S.J.S.A.N., Fond Astra, doc. nr. 1915/1911, f. 4; doc. nr. 53/1914, f. 1-2. 4 Transilvania, anul XXXI, nr. 10, 1900, p. 223-224. Cu privire la clasificarea membrilor Astrei, atât în plan central organizatoric, cât și în structurile sale administrative-teritoriale vezi și în: Gheorghe Preda, Activitatea Astrei în 25 ani de la Unire (1918-1943), Sibiu, Editura Astrei, 1944; p. 74-75; Eugen Hulea, Astra. Istoric, organizare, activitate, statute şi regulamente, Sibiu, Editura Astrei, 1944, p. 36, 56; Pamfil Matei, „„Asociațiunea transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român” (ASTRA) şi rolul ei în cultura naţională (1861-1950), Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1986, p. 56; Valer Moga, Astra şi Societatea (1918-1930), Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2003, p. 164- 165. 5 Transilvania, anul XXXII, nr. 10, 1901, p. 90-91. 6 Ibidem, anul XLIII, nr. 4-5, 1913, p. 318. 28 înregistraţi şi 125 membri ajutători?. În anul 1915, numărul membrilor ajutători nu a mai fost consemnat, iar raportul conducerii locale a Astrei din Panciova trimis la Sibiu, nu menţionează nicio data cu privire la existența ori înexistenţa acestora, însă, numărul membrilor activi care a fost raportat la centru era de 298. În următorii doi ani, în condiţiile desfăşurării și a extinderii Primului Război Mondial, numărul membrilor acestei structuri locale a Astrei, nu a mai depășit 26-27 membri”. Structura socio-profesională a membrilor din acest despărțământ, a fost una în care a predominat ţăranii. Dar au existat şi meseriași, învăţători, preoţi, doi-trei protopopi şi cam toţi atâţia avocaţi 10 . Remarcăm în structura acestui despărțământ şi prezența membrilor colectivi, care au contribuit la desfăşurarea programului social și cultural al despărțământului din Panciova, precum: Instituţiile de creditare Banca ,,Dunăreana” din Cuvin, Banca „Concordia ” din Uzdin, din Satu-Nou, din Petrovaselo, Societatea Comrecială „Ceres ” din Satu Nou, dar Banca „ Sentinela” Banca „Steaua” şi Bisericile ortodoxe locale din Uzdin, Ovcea, Mramorac, şi Corul bisericesc din Cuvin11. În conformitate cu cele anunțate la centru, Despărțământul Astra din Panciova, avea în anul 1911, un membru fondator (Ioanichie Neagoe, preot în Petrovaselo), 9 membri pe viață, şi 21 membri ordinari 12. O altă direcţie de manifestare cultural-specifică a reprezentat-o organizarea prelegerilor pentru țărani. De regulă, acestea, au fost prezentate în fața publicului local din cadrul aşezărilor aflate într-un despărțământ de către învăţători şi preoți, iar mai apoi de către propagandişti ai Asociaţiunii, care erau trimişi de la centru şi angajaţi în acest sens, pentru a desfăşura propaganda culturală. Tematica acestora a fost una utilă în educaţia maselor şi accesibilă păturii ţărăneşti a românilor din Banat. În prima decadă din activitatea 7 Ibidem, anul XLV, nr. 7-9, 1914, p. 381. Informaţia se poate identifica și în raportul conducerii structurii din Panciova, care a fost sintetizat și sistematizat de redacția periodicului Transilvania din Sibiu în: Transilvania, anul XLVI, nr. 7-12, 1915, p. 152. 3 Ibidem, anul XLVII, nr. 1-12, 1916, p. 163. 9 Ibidem, anul XLVII, nr. 7-12, 1917, p. 167; Ibidem, anul XLIX, nr. 1-12, 1918, p. 66; Ibidem, anul L, nr. 1-12, p. 97. 10 Dumitru Tomoni, Societate, Cultură şi Politică, „Astra ” în Banat, p. 166-167. 11 Ibidem. 12 Transilvania, anul XLII, nr. 4 jubiliar, iulie 1911, p. 593. Membrii pe viață ai acestui despărțământ au fost: d-ra. Iconia Borca, Pompiliu Burz, economist și director al filialei din Sân Mihai al Băncii Sentinela, George Miclea, avocat în Alibunar, Trifon Miclea, protopop ortodox de Panciova și preot-paroh în Satul-Nou, Damian Popescu, preot- paroh în Ovcea și Cornel Vereş, comerciat și antreprenor în Sân Mihai. Acestora li se adăugau ca membrii coectivi, dar care aveau același statut: comuna politico-administrativă Petrovaselo și institutele de creditare Concordia şi Steaua, cea dintâi din Uzdin, următoarea din Petrovaselo. Membri ordinari care au fost consemnați în documente erau: Alexandru Andresi, medic în Petrovaselo, Alexandru Bireescu, avocat în Panciova, Marcu Boldovina, absolvent de Teologie și candidat la preoţie în Dolova, Traian Ion Marcu, funcționar bancar în Satul-Nou, Victor Mihăilaşu, medic în Satul-Nou, Iancu Milu, preot paroh în Uzdin, Constantin Onciu, comerciant în Uzdin, Iosif Onciu, contabil de fabrică Ganz din Budapesta, George Ortopan, proprietar în Satul-Nou, Iosif Popa, învățător de stat în Seleuş, dr. Petru Penţia, avocat în Panciova, Ștefan Popa, preot-paroh în Seleuș, Nicolae Popovici, paroh în Alibunar, Lazăr Roșculeţ învăţător în Alibunar, Petru Stoica, director executiv în Satul-Nou, loan Strizu, învăţător în Alibunar, Constantin Țarină, notar în Satul-Nou. La aceşti membrii se adăugau acei membri colectivi, precum bisericile și instituţiile de credit din Panciova, Uzdin, Satul-Nou. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Despărțământului din Panciova, remarcăm că prelegerile acestea au fost prezentate numai cu ocazia adunărilor generale ale membrilor, tematica pusă în discuţie, era una mai degrabă, care a răspuns interesului român, dar şi a oportunităilor de progres, dezvoltare şi evoluţie a comunităţilor ţăranului locale la începutul secolului al XX-leal. În seria prelegerilor pentru popor, care au fost prezentate, atât membrilor, cât şi publicului întrunit cu prilejul adunărilor generale organizate în acest despărțământ, între 1900-1914 menţionăm: Educația socială, care a fost prezentată de Teodor Petrişor la 3 iunie 1900, în localitatea Cuvin?, Despre înstrăinarea portului nostru naţional, prezentată de Alexandru Țânţariu în 28 august 1901 în fața publicului din localitatea Satu-Nou 3. Despre însemnătatea meseriilor şi a comerțului, a fost titlul prelegerii care a fost susţinută de Iancu Milu în prezența publicului din Uzdin la 24 iunie 19024. Urmările dezastroase ale concubinajelor, este titlul prelegerii care a fost expusă de preotul Nicolae Popovici, în prezenţa unui numeros public întrunit cu ocazia desfășurării adunării generale a membrilor acestei structuri locale a Astrei din Panciova, în aşezarea Albunar în 30 august 19035. Educaţia socială, a fost titlul prelegerii prezentate de Teodor Petrişor în cadrul adunării generale a despărțământului care a avut loc la Ovcea în 27 noiembrie 19046. În anul care a urmat, titlul prelegerii prezentate de Alexantru "Țânţariu în faţa publicului Petrovaselo a fost Mama română, în 4 iunie 19047. Calea de înavuţire a poporului nsotru, a fost titlul prelegerii care a fost prezentată de Iancu Milu, în faţa auditoriului din Sân Mihai, dar şi a membrilor acestei structure locale a Astrei în ziua de 19 august 1907, cu prilejul desfăşurării lucrărilor adunării generale anuale din acest despărțământ8. Andrei, Baron de Șaguna, a fost titlul prelegerii rostite de preotul Ioanichie Neagoe, în Petrovaselo la 13 decembrie 19089. În aceeiași localitea, Petru Penţia, a prezentat l Pamfil Matei, „Asociaţiunea transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român” (Astra) şi rolul ei în cultura naţională (1861-1950), Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1986, p. 289-291; Valer Moga, Astra și Societatea (1918-1930), Cluj- Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2003, p. 23-24; Dumitru Tomoni, Societate, Cultură și Politică, „Astra ” în Banat, p. 167. 2 S.J.S.A.N., Fond Astra, Procese verbale ale Comitetului Central al Astrei pe anul 1900, £. 59. 3 Transilvania, anul XXXII, nr. 8, 1901, p. 184. 4 S.J.S.A.N., Fond Astra, Procese verbale ale Comitetului Central al Astrei pe anul 1902, £. 55. 5 Ibidem, loc. cit., Procese verbale ale Comitetului Central al Astrei pe anul 1903, f. 13-14. 6 Ibidem, loc. cit., Procese verbale ale Comitetului Central al Astrei pe anul 1904, £. 113. 7 Ibidem, loc. cit., Procese verbale ale Comitetului Central al Astrei pe anul 1906, f. 45. 8 Ibidem, loc. cit., Procese verbale ale Comitetului Central al Astrei pe anul 1907, f. 86. 9 Ibidem, loc. cit., Procese verbale ale Comitetului Central al Astrei pe anul 1909, f. 4. 9, În aceeiaşi localite din Banatul sârbesc, dr. Petru Penția, a prezentat în fața participanților la adunarea generală și o prelegere cu caracter monografic, întocmită de el şi care era 29 şi o prelegere cu caracter monographic, intitulată Monografia comunei Petrovaselo, în după amiaza aceleiași zi. Petre Storca, directorul Despărțământului Panciova al Astrei, a prezentat în faţa publicului din Satu-Nou, o prelegere, în care a subliniat importanța lecturii în formarea personalităţii omului în 25 decembrie 191010. În același an, Comitetul centra, a luat hotârârea sprijinii mai multor despărțăminte, printre care şi a celui din Panciova, cu suma de 100 coroane pentru a facilita organizarea mai multor prelegeri pentru popor în mediul rural, respectiv pentru a susține financiar pe aceia care se deplasau în mediul rural şi comunicau teme de interes pentru locuitorii satelor 11, Remarcăm că la solicitarea bisericilor din acest despărțământ, conducerea locală, a decis sprijinirea reaparaţiilor curente necesare acestora, respectiv, a alocat 250 coroane pentru întreţinerea Bisericii ortodoxe din Pancioval2. În cadrul adunării generale a membrilor Astrei din Panciova, care s-a desfăurat în 10 decembrie 1911 în Satul-Nou, a fost prezentată de către Patriche Râmneanţu, în faţa publicului prezent şi a membrilor participanţi, prelegerea intitulată Despre alcoolism şi efectele sale 13. Despre comasare, a fost titlul prelegerii expuse de Petru Stoica, în adunarea generală a membrilor organizată în Satu Nou la 1 decembrie 191214. În decursul anului 1914, au prezentat prelegeri în faţa publicului din Uzdin, Ştefan Pacu, care a vorbit Despre limba română şi importanța acesteia, Petru Secoşian care a făcut vorbire Despre arături în perioada modernă, iar Patriche Râmneanţu, a prezentat publicului informații generale şi uşor accesibile Despre cruțare şi asigurări. De remarcat că toate cele trei prelegeri mai sus amintite, au fost prezentate în adunarea generală a membrilor, organizată la 7 mai 1914 în comuna Uzdinl$. Cu privire la prezentarea prelegerilor pentru popor în acest despărțmânt, remarcăm că au fost organizate asemenea forme specifice de educație pentru popor şi cu alte ocazii, nu doar cu prilejul întrunirii membrilor adunării generale. Astfel, în anul 1909, au fost prezentate patru prelegeri în Petrovaselor (două) şi în Seleuș, tot atâtea, așa cum consemna redacţia oficiosului Astrei de la Sibiul6. Remarcăm, poate pentru prima data în acest despărțământ, că una dintre persoanele care au prezentat prelegerile din Petrovaselo, era o doamnă învățătoare Ana Velcelean, care a vorbit despre Rolul mamelor române în intitulată: Monografia comunei Petrovaselo, eveniment, care a avut loc în după amiaza aceleiași zile. 10 S.J.S.A.N., Fond Astra, Procese verbale ale Comitetului Central al Astrei pe anul 1911, f. 3-4. Titlul comunicării pe care a prezentat-o era: Despre cărți. 11 Transilvania, anul XLII, nr 4 jubiliar, iulie 1911, p. 488-489. 12 Transilvania, anul XLII, nr 4 jubiliar, iulie 1911, p. 492. 13 Ibidem, anul XLIII, nr. 1-2, 1912, p. 159. 14 S.J.S.A.N., Fond Astra, doc. nr. 1871/1912, f. 4. 15 Transilvania, anul XLVI, ar. 7-12, 1915, p. 134. 16 Ibidem, anul XLI, nr. 4, 1910, p. 243. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 educaţiune, iar funcţionarul administrativ Nicolae Țânţariu a comunicat publicului Despre mintea românului cea de pe urmă. Preotul Constantin Damian, a prezentat publicului din Seleuș două prelegeri, prima despre Iubirea creștinească, cea de-a doua despre Luxul la români. În anul 1913, au fost prezentate 11 prelegeri în Satu- Nou şi Petrovaselo. Astfel, menţionăm, că în Satu-Nou, au fost prezentate şase prelegeri, pe care le enumerăm: Pregătirea fluidului de calciu și întrebuințarea lui la pomi, care a fost susținută de Petru Stoica, directorul acestui despărțământ. Anton Balea şi Romul Balnojan, au comunicat publicului informaţii şi date despre Idealul vieţii, dar şi Despre unele rătăciri ale poporului. Traian Boleanţiu a vorbit publicului Despre Casa culturală, iar dr. Ștefan Pascu şi Patriche Râmneanțu au expus în fața publicului prelegerile lor Despre activitatea Asociațiunii din Coloșu-mare şi Despre asigurări. În Petrovaselo au fost prezentat în acel an, în fața publicului 5 prelegeri, astfel: Despre legumărit de către Romul Teoreanu, Despre diferite secte, de Ioanichie Neagoe, Banul și însemnătatea lui, de Liviu Popescu, Viaţa Sfântului Apostol Pavel, expusă de preotul Constantin Damian, iar despre Școală şi cititul foilor, a vorbit publicului studentul Nicolae Ţânţariu?. În anul 1915, au fost prezentate publicului nouă prelegeri în comunele: Alibunar, Uzdin, Satu-Nou, Sân-Mihai și Seleuş. Comunicatorii acestora au fost Aurel Cosciuc, conferenţiarul agronomic al Asociațiunii venit de la Sibiu, care a prezentat publicului local prelegeri specifice, pe teme de agronomie, zootehnie, cultivarea şi întreținerea livezilor, folosirea îngrățământului natural în agricultură comunele mai sus menţionate. De asemenea, în acel an au prezentat prelegeri intelectualii din localităţile despărțământului, astfel, Ștefan Pascu, a prezentat Semnificația Limbii române, iar Petru Secoşan şi Patriche Râmneanţu, s-au referit la modul în care trebuia pregătit, şi arat pământul, în toate respectiv, Despre cruțare şi asigurări 3 . Constatăm că principalele tematici erau uşor accesibile publicului şi conţineau în cele mai multe cazuri, sfaturi practice utile vieţii de zi cu zi a locuitorilor din această zonă, dar şi tematici cultural-naţionale. Biroul local de conducere al Despărţământului din Panciova al Astrei, a mai fost interesat în organizarea unor reprezentații teatrale, sprijinirea tinerilor din aria sa de competență, prin acordarea de stipendii, în vederea calificării profesionale sau a urmării în condiţii bune a studiilor în cadrul unor facultăţi, răspândirea fondului de carte, trimis de la centru, către bibliotecile pentru popor. Cu privire la asigurarea subsidiilor necesare pentru tinerii din despărțământ, menţionăm | Ibidem. 2 Ibidem, anul XLV, nr. 7-9, 1914, p. 281. 3 Ibidem. 30 donația de 50 coroane, făcută în acest sens, de conducerea instituţiei de creditare Banca „Sentinela” din 13 mai 1901. De asemenea, menţionăm că în şedinţa de lucru a biroului local de conducere al despărțământ din 1 iulie 1901, s-a decis acordarea sumei de 40 coroane pentru ca tânărul Teodor Petrişor, spentru ca să se poată pregăti şi califica în meseria de legător de cartef. Remarcăm şi îndemnurile la învățarea meseriilor de către tineri, făcute de preotul Iancu Milu din Uzdin, în care acesta, a făcut referire în cadrul adunării generale, atât importanța practicării meseriilor, cât şi a comerțului de către tinerii româniS. Remarcăm că în anul 1911, dar şi după această data, conducerea despărțământului a organizat, în colaborare cu alte structuri şi asociaţii culturale zonale din Banat 8 concerte, care au fost însoţite de tot atâtea reprezentații teatrale6. Colaborarea, a fost una importantă, cu structurile locale, precum corurile bisericești din aşezările Deliblata, Doloave, Uzdin, Petrovaselo, Satu Nou, Sân Mihai, Timiș-Cuvin, dar şi cu Reuniunea culturală a femeilor române din Panciova”. Tot în același an, în numele despărțământului din Panciova, secretarul acestuia Petru Penţia, în numele conducerii locale saluta semicentenarul Astrei, trimițind telegrafic în Blaj, următoarele cuvinte: „trăiască apostolii şi ostașii culturii naţionale românești”8. În perioda desfășurării Primului Război Mondial, atât demersurile functional-organizatorice, cât şi manifestările cultural-specifice din despărțământ, au încetat, pentru că nu a mai fost posibilă colectarea și nici întrunirea membrilor din biroul local care nu erau mobilizați pe front, dar se aflau pe front, însă erau în atenta monitorizare a organelor locale de poliție, jandarmerie şi intelligence. Ca singur demers funcţional care a avut loc în Despărţămânul din Panciova al Astrei între 1914-1918, menţionăm punerea la dispoziţia soldaților a diferitelor publicaţii şi volume care existau în bibliotecile pentru popor. 9 . construcția prin cultură a națiunii române din această parte a Banatului, dar şi formarea unei educaţii funcțional-participative, a fost recunoscută și prin faptul că, la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, au fost delegaţi și au participat următorii membri: protopopul Trifon Miclea, fondator şi Contribuţia structurii locale a Asociaţiunii la director de onoare al acestui despărțământ astrist, dar şi George Miclea, Ioanichie Neagoe, Petru Penţia, Ștefan Popa, Iosif 4 S.J.S.A.N., Fond Astra, Procese verbale ale Comitetului Central al Astrei pe anul 1901, f. 52. 5 Aceasta, a fost o temă constantă, atât a Bisericii, cât şi a propagandiştilor Asociaţiunii, care a urmărit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, formarea unei categorii a meseriașilor de origine română, dar şi a unei mici burghezii româneşti, compusă din maeștrii şi patroni. 6 Transilvania, anul XLIII, nr. 5, 1912, p. 373. 7 S.J.S.A.N., Fond Astra, doc. nr. 1167/1913, f. 4. 8 Serbările de la Blaj 1911. O pagină din istoria noastră culturală, Despărțământul XI Blaj al „Asociaţiunii ”, Blaj, Tipografia Seminarului Greco-catolic, 1911, p. 220. 9 S.J.S.A.N., Fond Astra, doc. 431/1915, f. 1-2. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Popa, Liviu Popescul. În fond, prin intermediul acestei structuri cultural-naţionale, Astra a urmărit în plan organizatoric, dar şi prin manifestări cultural-specifice să contribuie în mod definitoriu la promovarea limbii române, a culturii şi valorilor românești, respectiv, la construcția unui ideal naţional, parte esenţială a unui amplu proiect de țară”. De asemenea, nu trebuie să omitem a menţiona că în toamna anului 1918 şi în primele luni ale anului care a urmat, pe fondul disoluţiei autorității de stat austro-ungară şi a instituțiilor administrative şi de putere locală a multinaționalului imperiu dunărean. Așadar, în noul context care a apărut situaţia socială, etnică, politică era neclară în spaţiul bănăţean, deoarece s-au intersectat în acest spaţiu interesele geostrategice ale României, dar şi cele ale Regatului Serbia. Astfel că, în conformitate cu prevederile Convenţiei de Armistiţiu semnată în Belgrad, remarcăm că spaţiul Banatului rămânea pe mai departe sub jurisdicția Ungariei, însă doar în mod provizoriu până la data semnării tratatelor de pace. Neacceptând situația apărută, statul sârb a ocupat militar zona în perioada octombrie- noiembrie 19185. Înaintarea unităţilor militare regale sârbești poate fi urmărită în intervalul 31 octombrie, dată la care primele unități militare sârbe au intrat şi ocupat Oraviţa, în 14 noiembrie au ocupat Lugoj-ul, iar câteva zile mai târziu, în 17 noiembrie, intrau în Timişoara, ocupând orașul considerat un puternic nod strategic în spațiul bănăţean. Sub pretextul controlului exercitat asupra trupelor de ocupaţie sârbeşti, la sfârşitul lunii noiembrie 1918, au intrat în Banat contingentele militare expediţionare şi cele coloniale franceze, care în 3 decembrie 1918 au ajuns în Timișoara. Pentru acuratețea informaţiei, menţionăm şi că autoritățile militare de ocupație în Banat, cu deosebire cele sârbeşti, au adoptat unele măsuri împotriva mişcării naţionale românești din acest spaţiu”. Astfel, în condițiile în care în Banat, a intervenit militar armata sârbească, pentru a ţine sub control situația, deoarece, atât sârbii şi-au format consiliile lor populare, cât şi românii şi-au constituit gărzi naţionale, exista un real risc de excaladare locală a situaţiei, de altfel, încă neclare, atât în plan politic, cât şi teritorial în Banat la începutul anului 1919. Remarcăm că în toamna anului 1918 şi în primele luni ale anului 1919, elita românească din această zonă, încă mai spera 1 Vasile Mircea Zaberca, Românii din Banatul iugoslav şi Marea Unire, Timişoara, Editura Hestia, 1995, p. 68-69. 2 Transilvania, anul XXVIII, nr. VIII, 1897, p. 134; Eugen Hulea, „Astra ”. Istoric, organizare, activitate, statute şi regulamente, Sibiu, Editura Astrei, 1944, p. 28, 55; Valer Moga, Astra și Societatea, p. 26-28. 3 Dumitru Preda; Vasile Alexandrescu; Costică Prodan, În apărarea României Mari. Campania armatei române din 1918-1919, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1994, p. 123-124. 4 Wiliam Marin, Unirea din 1918 și poziția șvabilor bănăţeni, Timişoara, Editura Facla, 1978, p. 68. 5 Serviciul Judeţean Timiș al Arhivelor Naţionale, (în continuare se va cita prescurtat: S.J.T.A.N.), Fond Cotoșman, dosar nr. 356, fără paginaţie, Ibidem, dosarele 398, 408, de asemenea, fără numerotarea paginilor; Tiron Albani, Douăzeci de ani de la Marea Unire, vol. I, Oradea, 1938, p. 252-254. 31 ca teritoriul acesta să intre în componenţa României. Informaţia că în 29 februarie 1919, unităţile militare sârbeşti au dizolvat Consiliul Popular din Banat aflat în Timişoara, au destituit mai mulți funcționari de rang înalt din comitatul Timiş-Torontal, iar Guvernul de la Belgrad a trecut la preluarea (mai degrabă, ocuparea) administraţiei civile din provincia menţionată. A urmat imediat un protest generalizat și greve care au cuprins centrele industriale, participanții la aceste proteste declarând că nu sunt de acord cu ocupația militară sârbească şi nici cu măsurile autorităţilor de la Belgrad, care au vizat încorporarea Banatului la Serbia. O lună mai târziu, în 28 martie 1919, autorităţile militare franceze de ocupaţie temporară în zonă, formau un comitat mare cu reşedinţa în Lugoj, cuprinzând Caransebeşul, Lugojul, dar și Reşiţa și 15 plase administrative”. Conducerea corpului expediționar francez a emis o proclamaţie, prin care s- au interzis în Banat, întrunirile publice, demonstrațiile stradale, purtarea cocardelor, indiferent de culoare steagurilor. Presa urma să fie supusă cenzurii, iar dreptul de ascociere a fost pus sub monitorizarea autorităţilor militare sârbești şi franceze. În pofida proclamaţiei mai sus amintite, bănăţenii au militat pentru unirea lor cu România. Astfel că, în ciuda opreliştilor, a interdicţiilor, în 13 mai 1919, orașul Lugoj era împodobit a sărbătoare cu steaguri tricolore, populaţia locală întîmpinându-i pe cei 550 de jandarmi regali români care intrau în oraş. Două zile mai târziu, Consiliul Dirigent, organismul trazitoriu de putere în Transilvania şi Banat a numit ca prefect în judeţul Caraş-Severin pe avocatul lugojan George Dobrin, de altfel, acesta era și membru pe viaţă al Astrei, dar şi primul înalt funcționar de stat român care a instituit până în 28 mai 1919, administrația românească pe întreg arealul aflat sub jurisdicția trupelor franceze. Peste alte două luni un alt membru al astrei şi al elitei româneşti din acest spaţiu, Aurel Cosma a fost numit de Consiliul Dirigent prefect al județului Timiş-Torontal instituind administraţia de stat română în spaţiul aflat în jurisdicție”. Deşi a existat şi o stare temporară de tensionare a relațiilor dintre statul român şi Regatul Sârbo-Croato-Sloven, care s-a clarificat şi ca urmare a participări reprezentanţiilor celor două state în cadrul conferințelor de pace de la Paris. Mai menţionăm aici şi că 40 de aşezări cu populație preponderent românească din această parte de vest a Banatului, au fost încorporate în nou formatul stat sârb. Vestul fostului comitat maghiar Torontal, acolo unde erau cele patru despărțămintele vestice ale Astrei din Becicherecul Mare, Biserica Albă, Panciova şi Vârșeț”. Remarcăm și faptul că în primii ani ai decadelor interbelice din secolul al XX-lea, în pofida faptului că 6 Drapelul, XVIII, nr. 32 din 23 martie/3 aprilie 1919, p. 2. 7 Wiliam Marin, Unirea din 1918 şi poziția şvabilor bănăţeni, p. 106. 8 Tiron Albani, Douăzeci de ani de la Marea Unire, vol. 1, p. 254; Mircea Măran, Frământări sociale şi mişcări naţionale în Banatul sârbeasc în toamna anului 1918, în Anuarul Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, tom LVII, 2018, p. 293, 301. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 o parte a teritoriului din vestul Banatului a intrat la nou constituitul Regat Sârbo-Croato-Sloven, românii din această zonă, situată acum dincolo de graniţele statului România Mare, au continuat să se manifeste cultural şi financiar în sprijinul Astrei. Menţionăm drept exemplu, cazul marelui proprietar din Biserica Albă, Andrei Boboroni care a lăsat prin testament suma de 50.000 de coroane intituţiei de la Sibiu. Această importantă sumă de bani a fost depusă în conturile instituţiei de creditare Banca Luceafărul” din Vârşeţ. Prin intermediul preşedintelui Andrei Bârseanu, Comitetul central aducea mulţumiri acestui mecena bănățean şi a notificat că va acţiona prin intermeiul Ministerului de Externe al României pentru ca să intervină pe căi diplomatice în vederea rezolvării acestei situaţii şi pentru a se clarifica „această pretențiune pe care o avem faţă de »l Iugoslavia” . În încheierea acestui studiu, documentele Astrei, existau menționați inclusiv în anul 1927, un număr semnificativ de membri cotizanţi, cu diplome şi cu taxele de membri achitate la zi, care au fost înregistrați pe teritoriul statului iugoslav, în vestul Banatului, locuind şi activând în arondările Becicherecul Mare (astăzi Zrenjanin, Serbia), Biserica Albă, Panciova şi Vârșeț”. Cu privire la activitatea membrilor săi din partea Banatului conducerea Astrei, menţiona în oficiosul central Transilvania, existența unui nucleu de membri activi în arondarea fostelor despărțăminte de margine din vestul Banatului (la acea dată, în anul 1928, acestea erau deja parte din Regatul Yugoslavia) care achitau în acel moment taxa de membru al Astrei în despărțământul respectiv” menţionăm că în sârbesc, În concluziile studiului nostru remarcăm, atât contribuţia pe care a avut-o biroul local de conducere al Despărțământului Panciova al Astrei, în demersurilor funcționale din această structură locală a Astrei, cât şi contribuția pe care membrii intellighentsei româneşti din spaţiul Banatului au avut-o la construcția prin cultură a naţiunii române, dar și la formarea şi cultivarea conştiinţei sale specifice. organizarea Bibliografie: Izvoare Fonduri de arhivă Serviciul Judeţean Sibiu al Arhivelor Naţionale Fond Astra Procese verbale, Dosare, Documente pentru perioada 1896-1918 Serviciul Judeţean Timiş al Arhivelor Naţionale, Fond Cotoșman, dosare nr. 356, 398, 408, fără numerotarea paginilor Documente editate Statutele Asociaţiunii pentru literatura şi cultura poporului român, Sibiu, 1910. Regulament al afacerilor interne pentru despărțămintele Asociaţiunii, 1912. Periodice Controla, 1899, din Timişoara Drapelul, 1902-1907, din Lugoj, 1 Arhiva Protopopiatului Ortodox Român al Vârşețului, (în continuare se va cita prescurtat: A.P.O.R.-Vârşeţ) nr. 1078/1921; (apud, Mircea Măran, Astra în Banatul sârbesc, în Liviu Maior; loan-Aurel Pop; loan Bolovan (Coordonatori), Asociaționism și naționalism cultural, p. 122). 2 Transilvania, anul 58, nr. 10-11, 1927, p. 583. 3 Ibidem, anul 59, nr. 12, 1928, p. 971-972. 32 Foaia diecezană, 1899, din Caransebeş, Transilvania, 1897-1919, din Sibiu Lucrări generale şi speciale Albani, Tiron, Douăzeci de ani de la Marea Unire, vol. 1, Oradea, 1938. Hulea, Eugen, Astra. Istoric, organizare, activitate, statute și regulamente, Sibiu, Editura Astrei, 1944. Marin, William, Unirea din 1918 şi poziția șvabilor bănăţeni, Timișoara, Editura Facla, 1978. Matei, Pamfil, „Asociaţiunea transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român” (ASTRA) şi rolul ei în cultura naţională (1861-1950), Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1986. Moga, Valer, Astra și Societatea (1918-1930), Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2003. Preda, Gheorghe, Activitatea Astrei în 25 ani de la Unire (1918-1943), Sibiu, Editura Astrei, 1944. Preda Dumitru; Alexandrescu, Vasile; Prodan, Costică, În apărarea României Mari. Campania armatei române din 1918-1919, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1994. Tomoni, Dumitru, Societate, Cultură şi Poitică, „Astra ” în Banat (1896-1948), Timişoara, Editura Învierea, 2009. Zaberca, Vasile Mircea, Românii din Banatul iugoslav şi Marea Unire, Timişoara, Editura Hestia, 1995. Studii şi articole de specialitate Despărțământul Panciova al Astrei la Uzdin, în Drapelul, anul II, nr. 73 din 22 iunie/5 iulie 1902. Giura, Lucian; Giura, Maura Geraldina, Adunările generale ale Astrei de la Deva (1874, 1899, 1932), în Sargetia. Acta Musei Devensis, Serie nouă, anul V (XLI), 2014, p. 265-276. Măran, Mircea, Frământări sociale şi mişcări naţionale în Banatul sârbeasc în toamna anului 1918, în Anuarul Institutului de Istorie „George Barițiu ” din Cluj-Napoca, tom LVII, 2018, p. 293, 301. Măran, Mircea, Astra în Banatul sârbesc, în Liviu Maior; loan-Aurel Pop; loan Bolovan (Coordonatori), Asociaționism și naționalism cultural în secolele XIX-XX, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane, Editura Academiei, 2015, p. 122. Serbările de la Blaj 1911. O pagină din istoria noastră culturală, Despărțământul XI Blaj al „„Asociaţiunii ”, Blaj, Tipografia Seminarului Greco-catolic, 1911, p. 220. Pe urmele unui erou uitat pe nedrept: Generalului Gheorghe Vasile Şoimaru (1897-1987) Prof. Dragoş MATEI - Colegiul de Silvicultura si Agricultura „Casa Verde,/Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara Rezumat. Anul acesta (mai exact în 17 aprilie ) se vor împlini 122 de ani de la venirea pe lume a marelui militar român pietrean, Gheorghe Vasile Şoimaru. Acesta s-a născut la 17 aprilie 1897, în Piatra Neamt (judeţul Neamt), şi a decedat la 23 iulie 1897, în spital la Piatra Neamt, fiind înmormântat, în localitatea sa natală. Militar de carieră , format la Bucureşti şi lasi, el a fost un fotograf, istoric militar, pictor, filantrop (printre acestea a donat Muzeului Militar din Timisoara numeroase obiecte militare, alimente pentru oamenii săraci, burse pentru elevii săraci, prime pentru subalterni, din bani colectaţi de la balurile armatei), publicist, participant în ambele războioaie mondiale şi comandant de arme. Cuvinte-cheie: Neamţ, militar, istorie, publicist. filantrop, muzeu, Abstract: This year (April 17th) will be 122 years since the arrival of the great Romanian stone soldier, Gheorghe Vasile Şoimaru, on the world. He was born on April 17, 1897, in Piatra Neamt (Neamt County), and died on July 23, 1897, in a hospital in Piatra Neamt, being buried in his native village. Military Career, formed in Bucharest and Iasi, he was a photographer, military historian, painter, philanthropist (among them he Lohanul nr. 47, aprilie 2019 donated to the Military Museum in Timisoara numerous military objects, food for poor people, scholarships for poor students, bonuses for subordinates, from money collected from the army balls), a publicist, a participant in both World War and Arms Commander. Key words: Neamt, military, history, philanthropist, museum, journalist. nul acesta (mai exact în 17 aprilie ) se vor împlini 122 de ani, de la venirea pe lume a marelui militar român pietrean- cu origini banăţene- (Gheorghe Vasile Şoimaru, din vestita familie a răzeşilor din Moldova. Puţini ştiu că familia Şoimaru, are origini din Banat, iar membrii eu, au fost expulzați de autorităţile regale maghiare, între anii 1353-1354, dupa ce au participat la sprijinirea lui Bogdan voievodul Maramureşului, pe tronul Moldovei. Gheorghe V.Şoimaru s-a născut la 17 aprilie 1897, în oraşul Piatra Neamţ şi a fost fiul lui Vasile şi al Elenei, dintr-o familie de moldoveni, din judeţul Neamţ. Tatăl , maior în războiul din 1916-1918, a fost comandantul regimentului 55 PS | din Piatra Neamţ şi dislocat, în judeţul Dorohoi, comuna Sendriceni. Tatăl mamei sale — bunicul acestuia- Costache Rujinski „ pe timpul domnitorului Grigore Ghica 2 al Moldovei, a îndeplinit dregătoria de Spătar apoi de Comis3. Fraţii mamei generalului Gh. V Şoimaru şi fiii lui Costache Rujinski , generalul Rujinski Neculai, fost comandant al Diviziei a 7-a la Oituz- 1917, iar al doilea , Locotenentul- Colonel Rujinschin a fost şeful de stat major operativ al Diviziei a 7-a. Şoimaru V. Gheorghe , a urmat cursurile primare, gimnaziale şi liceale la Liceu „Petru Rareş, din Piatra Neamt (1904-1916). După absolvirea liceului, la 10 august 1016, a intrat voluntar la prima Şcoala de aviaţie , cu sediul în Bucureşti, mai exact la aeroportul Băneasa, pentru a deveni pilot aviator şi observator. | Rezerva regimentului 15 Dorobanţi.N.A (Nota autorului) 2 Domn al Moldovei intre 1849-1853, 1854-1856. Vezi L. Boicu, Adevărul despre un destin politic. Domnitorul Gr. Al. Ghica (1849-1856), Editura Junimea, Iaşi, 1973 3Documentul în original se găseşte la Muzeul de istorie din Piatra Neamţ iar o fotocopie există la Arhivele Statului din aceeasi localitate . NA. 33 A urmat cursurile şcolii până la 28 noiembrie 1916. Prin venirea în România a a Misiunii Militare Franceze şi din lipsă de aparate de şcoală, cei 40 de elevi au fost transferați la Şcolile de infanterie din Botoşani, Iaşi şi Dorohoi, rămânând numai cei 30 de elevi sublocotenenţi şi locotenenţi pentru a urma şcoala. Gheorghe V.Şoimaru a urmat Şcoala militară de infanterie de la Botoşani, unde a fost instruit, între 30 noiembrie 1916- 1 aprilie 1917, fiind înaintat la gradul de elev- plutonier şi trimis pe frontul de la Oituz. Aici, a fost repartizat , după cerere, la Regimentul 15 infanterie, pe funcţia de comandant de pluton de mitraliere din compania a 8-a mitralieră, comandată de locotenentul Radu Jenica, a Batalionului 2, unde comandant era maior Coroamă Dumitru. Comandantii Regimentului 15 au fost coloneii Alexandru Cornăţea şi Nicolae Bujoreanu. Regimentul 15 făcea parte din Divizia a 7-a comandată de generalul Rujinschi Neculai 4 , iar locotenetul-colonel Rujinschi Gheorghe era sef de stat major. La rândul ei, Divizia a 7-a făcea parte din Armata a Il-a , comandată de generalul Alexandru Averescu Gheorghe V.Şoimaru a luat parte în luptele crâncene de la Oituz, Caşin, Târgu Ocna, Cireşoaia Măgura. La 1 iuniel917 Gheorghe V.Şoimaru a fost avansat sublocotenent. Pentru faptele de arme săvârşite de sublocotenetul Gheorghe V.Şoimaru la data de 8 septembrie 1917 „a fost decorat cu Ordinul Coroana României, clasa a V-a cu spadă şi panglică de Virtute Militară. Fig. 1 Ordinul Coroana Română, clasa a V-a şi panglică de Virtute Militară 4 Născut la 15 iunie 1864, decedat la 12 martie 1946, a fost militar de cariera, membru al partidului carlist, FRN. Vezi Kirițescu, Constantin, Istoria războiului pentru întregirea României, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 La 21 noiembrie 1917 s-a incheiat armistitiul, luptele au incetat, dar a continuat să fie mobilizat la garnizoana din Giurgiu (21 noiembrie 1917-27 noiembrie 1918). În ziua de 28 octombrie 1918 s-a decretat a doua mobilizare , iar sublocotenentul Gheorghe V.Şoimaru a luat parte la dezrobirea Ardealului, ajungând până la Budapesta. După încheierea războiului, Gheorghe V.Şoimaru a avansat ierarhic, în cadrul unităţii militare din Piatra Neamţ (1919-1939), zona petrolieră Ploieşti (1939-1944), frontul din vest (1944-1945). Mai exact în 1919 locotenent,1926 căpitan, 1937 maior, 1942 locotenent-colonel, 1945 colonel. Între 1 septembrie 1939- 23 august 1944, Gheorghe V.Şoimaru se găsea în cadrul Detaşamentul 18 de pază a zonei petroliere Ploieşti, comandată de Generalul Moşteoru Grigore, care intra în componența Corpului V Armată, cu sediul la Breaza, având comandant pe Generalul Contantin Vasiliu Răşcanu. La 10 august 1944 a fost mutat comandant al Batalionului IV Vânători de Munte si de la 20 august 1944 a fost detaşat la batalionul 24 Vanatori de munte instrucţie Predeal, apoi comandant al garnizoanei din localitate. Între 23 august- 25 octombrie 1944, Gheorghe V.Şoimaru a luat parte la dezarmarea trupelor fasciste, urmate de lupte grele în zonele Predeal-Braşov, Sâncrai, Odorhei, Sf.Gheorghe, Arcuş, Valea Nirajului, Tg Mureş, Somes, în calitate de comandant al batalionului 24 Vânători de Munte , din cadrul Diviziei 1 Vânători de Munte. În ziua de 25 octombrie 1944 , Divizia 1 Vânători de Munte a fost scoasă de pe front şi dislocată cu batalioanele la Târgu Mureş, Turda, Braşov şi Tg Secuiesc. Comandantul regimentului 92 infanterie , colonelul Pretorian, fiind rănit la 27 octombrie 1944, în locul său a fost numit locotenentul-colonel Gheorghe V. Şoimaru, unde a luat parte la luptele pentru eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei. Gheorghe V.Şoimaru se distinge, deosebit, în luptele de la trecerea Tisei, fiind decorat cu ordinul „Steaua României, cu spade si panglica de Virtute Militară, cu frunze de stejarl. Pe Valea Cehoslovaciei, Gheorghe V.Şoimaru este citat în comunicatul Marelui Stat Major al Armatei, din 17 decembrie 1944, publicat în presa centrală din România, dar şi la posturile de radio din Bucuresti, Moscova şi Londra, fiind evidenţiat modul cum a Hernadului până la frontiera cu 1 DR 2467/4.08.1945 - cl. III cu spade.Vezi Ordinul Steaua Romaniei. Accesat in data de 8 ianuarie 2019. 34 luptat regimentul 92 infanterie prin Ordinul de Zi Nr 1711din noiembrie 1944. În luptele din masivul paduros Plania-Silice (Cehoslovacia) este citat prin Ordinul de Zi nr 194, 195 si 130 din ianuarie 1945 al Diviziei a 18-a pentru fapte de arme săvârşite de soldaţi, subofițeri şi ofiţerii regimentului 92 infantanteric. În aprilie 1945 Gheorghe V.Şoimaru a fost propus şi decorat ordinul ,„ Mihai Viteazul,, cu spade , prin Decretul nr 2467/1945 ( preschimbat cu ordinul , Apărarea Patriei ,,) şi ,, Virtutea Ostăşească,,.2 In vara anului 1945 a fost avansat, în mod excepţional la gradul de colonel. De modul cum a luptat regimentul 92 infanterie, reporterul de razboi al Marelui Stat Major , sergentul TTR, Vidu Boiangiu, a scris urmatoarele articole, pline de elogii ale luptei duse de regimentul 92 infanterie din Divizia a 18-a , comandata de Gen. Petre Camenița : „ Noaptea de 24 decembrie 1944 pe front: Drapelul regimentului 92 infanterie de sub comanda locotenentului colonel Şoimaru Gheorghe , este propus la decorare cu ordinul Mihai Viteazul cu spade,,3 Locotenetul colonel Şoimaru Gheorghe a fost propus la decorare cu ordinul ,„ Mihai Viteazul,, „ Eroul maior Prica Vasile, „ Eroul capitan Dinulescu Ilie,, „, Eroul capitan Scridon Gheorghe,,, Soimaru,, Trei Doamne si toti trei, Doi asi ai regimentului Soimaru,,4 În gazeta „ Luptătorilor „, ( ai Armatei) din 26 martie 1945 se elogia lupta pentru cucerirea istoricului şi industrialului oraş Rozniawa, difuzat şi la Radio Bucureşti. La 28 martie 1945 , prin ordinul de zi nr 15 dat de Ministerul de Razboi, a fost citat de armata Locotentul Colonelul Şoimaru Gheorghe pentru înalt spirit de solidaritate ostăşească de care a dat dovadă pe front , ajutând , totodată familiile sarace a ostaşilor căzuţi pe câmpul de onoare din regimentul 92 infanterie. Colecta a fost facută de ofiţerii, subofiţerii şi trupa din regimentul 92 , care au donat sume de bani, mai exact 23.500 de lei. 2 Idem. 3 . Matei Dragoş, Memoriile generalului Gheorghe V.Şoimaru, 2015, manuscris, Piatra Neamţ. 4 Idem. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Ziarul „Scânteia „ din 5 aprilie 1945, în articolul „Armata Poporului în ajutorarea celor concentrați, comentează ordinul de zi nr 15 din 28 martie , trupa din regimentul 92 infanterie de sub comanda locotenetului-colonel Şoimaru Gheorghe , citează pasaje despre modul cum ofiţerii sunt alături de ostaşi şi chiar iniţiatorii în opera de ajutorare dând din puţinul lor familiilor acelora care şi-au dat viaţa pe câmpul de onoare, luptând pentru o cauza drepată , pentru o viaţă mai bună a familiilor lor. A donat Muzeului Militar din Timişoara ( unde este Divizia a 18-a şi Regimentul 92 infanterie pe care l-a comandat) , precum şi celui din lasi, de asemenea si Muzeului de istorie din Piatra Neamţ, documente inedite, decoraţii şi fotografii din războiul antifascist care scot în relief lupta plină de eroism , curaj şi abnegaţie , dragoste de ţară, până la jertfa supremă de ostaşul român. În anii următori, ziarele ,, Înainte, şi „ Scutul Patriei, au scris articole despre faptele de arme săvârşite de generalul (r)Şoimaru Gheorghe în războiul antifascist. De asemenea ziarul ,„, Biruinţa,, din Zalau-Salaj şi ,, Ceahlău,, din Piatra Neamţ , au evidenţiat din meritele de pe câmpul de luptă a lui Gheorghe V.Şoimaru. Au mai apărut articole în ziarul ,„, Milcovul, din Focsani şi în ziarul Ministerului de Interne , În slujba patriei ,, despre generalul (r) Şoimaru Gheorghe. A mai fost scrise de asemenea diferite articole în „Memorii de război, publicate de Editura Militară din Bucureşti. În decursul anilor, în zilele de 23 August, 9 Mai si 25 Octombrie, fiind solicitat , a ţinut conferinţe în faţa militarilor, muncitorilor, pionierilor, uteciştilor, despre semnificaţia acestor evenimente. Revenind de pe front în ţară, dupa victoria finală contra hitlerismului , a fost numit comandantul Regimentului 9 graniceri din orasul Orşova ( frontiera cu Iugoslavia). În regimentul 9 graniceri a făcut un apel la ofiţeri, subofiteri şi trupa, pentru a dona fiecare după puteri.Prin serbări s-a putut strânge poata strange o anumita suma de 4.000.000 de lei, care a fost trimisa prin mandat postal la 99 de familii din judeţul Dorohoi. A luat iniaţiativa , acordându-se ostașilor care traiesc în concubinaj şi au copii, câte 20 de zile de concediu şi 20.000 lei cheltuieli pentru căsătoria civilă. 35 Colonelul Şoimaru Gheorghe a scris şi s-a primit la ziarele din Bucureşti, prin Comandamentul trupelor de grăniceri, 5 articole de pe front. Colonelul Şoimaru Gheorghe a fost ales Preşedinte de Onoare al Apărării Patriotice din oraşul Orşova al sectiei locale a ARLUS-lui. În ziua de 23 august 1946 a organizat şi acordat un preţios concurs balului Apărării patriotice, la care s-a realizat un beneficiu net de 4.000.000 de lei, fond necesar la deschiderea coloniei de vară pentru copii orfani din stațiunea Băile Herculane, iar ziarul ,„, Luptătorul Bănăţean,, cu nr 489 din 29 aprilie 1946, aducea mulțumiri colonelului Soimaru Gheorghe din partea Apărării Patriotice, regionala Banat. Cu nr 345/91 din 26 aprilie, regionala Apărării Patriotice Banat-Timişoara, aducea cele mai călduroase mulțumiri pentru preţiosul concurs acordat de Colonelul Şoimaru Gheorghe, contribuţie la vindecarea rănilor victimilor de război. Cu nr. 190 din 7 mai 1946, Comitetul judeţean Severin şi Lugoj al Apărarii Patriotice aducea mulţumiri pentru strângerea de fonduri pentru orfanii de război. În zilele de 21 mai 1946 si 26 mai 1946 Gheorghe V.Şoimaru a organizat serbări la Orşova şi Jupalnic, din care fond au fost puse la dispoziţia Apărării Patriotice , suma în valoare de circa 4.000.000 de lei. Cu ajutorul colonelului Şoimaru Gheorghe, s-a deschis la Orşova un cămin de zi al Apărării Patriotice, unde s-a hrănit zilnic 20-26 copii săraci, iar la Băile Herculane un cămin a 30 de copii (în fiecare an între 1 iulie la 1 septembrie). Ziarul „ Luptătorul Bănăţean,, nr 589 din 30 august 1946 arăta în mod răspicat cuvântarea colonelului Şoimaru Gheorghe, ţinută în ziua de 23 august 1946, la festivitatea zilei, stârnind un deosebit interes în mijlocul ascultătotilor. La fel a fost discursul din ziua de 22 august 1946, cu ocazia jurământului recruţilor. Ziarul ,„, Cuvântul Granicerilor,, nr 49 din 12 octombrie 1947, publica deschiderea campaniei electorale de la la regimentul 9 grăniceri, unde Colonelul Şoimaru a adunat întreg regimentul, deschizând campania electorală, arătând care sunt drepturile pe care guvernul dr.Petru Groza le-a acordat ostaşilor. Totodată, Colonelul Şoimaru Gheorghe cerea călduros susţinerea partidelor democratice. Ziarul „Cuvântul Grănicerului,, din 25 octombrie 1946 nr 5l, publica articolul de fond al colonelului Şoimaru Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Gheorghe împreună cu, „Candidaţii oștirii române democratice,, cu fotografiile celor doi candidaţi : e generalul Contantin Vasiliu-Rascanu. e Generalul Dumitru Dămăceanu. Cu ocazia secetei din Moldova anului 1945, s-a efectuat 200 de pachete alimentare a câte 5 kg, ce s-au expediat în judeţul Rădăuti. Muzica şi echipa artistică a regimentului a fost dată in mod gratuit de colonelul Soimaru Gheorghe, Asociației FDR,Apararea Patriotică, Arlus şi Organizaţii sindicale. În Orşova a luat ființă în lunile iulie şi august 1946, un cămin pentru copii ofiţerilor şi subofiţerilor, care a fost ingrijit de către Regimentul 9 grăniceri. Ziarul ,, Glasul Armatei, nr 269 din 24 aprilie 1947, printr-un articol de fond elogia soțiile ofiţerilor şi subofiţerilor, pentru strângerea de fonduri pentru copii săraci. Totodată datorit colonelului Gheorghe V.Şoimaru, ofiţerii şi subofiţerii au primit ajutoare în alimente, cu ocazia sărbătorilor legale. La 1 septembrie 1947, colonenul Gheorghe V.Şoimaru este trecut în rezervă, devenind pensionar. La 29 mai 1956 , revine ca militar activ, fiind Comandantul Unitatii Militare de Artilerie din Timişoara, muncind până la 1 februarie 1967. Prin Decretul Consiuliul de Stat al RSR, nr 714 din 27 iulie 1967 a fost decorat cu medalia „, Virtutea Ostăşească,, clasa a I-a, cu ocazia implinirii a 50 de ani de la Victoria de Marasesti-Marasti —Oituz, din vara anului 1917, deoarece a luat parte la luptele de la Oituz ca comandant de pluton de mitraliere, cu gradul de sublocotenent. Fig. 3 Medalia ,, Virtutea Ostăşească,, clasa a I-a 36 Cu legitimatia nr 200.381/ 2552 din 6 mai 1965, eliberata de Centrul Militar Timisoara, a fost declarat veteran al raboiului antifascist, la care a luat parte in calitate de comandant de regiment. A scris diferite articole — memorii din războiul de intregire nţională şi războiul din anii 1941-1945. A expus in fata auditorilor momente din lupta dusa de ostasii romani in inclestarea cu dusmanul cotropitor din 23 august 1944, pana in ziua Victoriei de la 9 mai 1945, pe Valea Prahovei, Ardeal, Ungaria si Cehoslovacia. A donat Muzeului militar din garnizoana Timisoara, documente inedite si fotografii „din războiul antifascist, care scot în relief, lupta plină de eroism , curaj , abnegaţie şi dragoste de țară până la jerfa supremăl,,. Cu ocazia inaugurarii Muzeului miliar din orasul Timisoara, la 26 mai 1968, a tinut o ampla cuvantare in fata autoritatilor locale, la care a participat tovarasul Vasile Daju, vicepredinte al Consiliului de Stat al RSR, Coriolan Pop, prim secretar al Comitetului municipal Timiosra al PCR, aratand printre altele : „„ Simbol al recunostiintei patriei pentru cei care n-au precupetit nimic pentru eliberarea ei, muzeul ce se inaugureaza astazi, reprezinta grija pe care PCR o are pentru trecutul eroic al poporului nostruZ,, Aceasta cuvantare a fost difuzata la radio Timisoara, in presa locala si in ziarul armatei. La 1 noiembrie 1969, colonelul Şoimaru Gheorghe, revinea cu domicilul în oraşul Piatra Neamţ, oraşul său natal. A fost inceputul unei activităţi febrile de promovare, în rândul instituţiile publice a activității sale, în cele două războaiei mondiale. În anul 1970, la Editura Militară a apărut volumul ,, Memorii de război. De la Mureş la Morava „scris de generalul- locotenent, în rezervă Mihail Corbulescu, fost comandant al Diviziei a 18-a in razboiul antifascit si al Brigazii a 18-a infanterie din aceeasi divizie. Volumul cuprinde numeroase episoade din activitatea colonelului Gheorghe Şoimaru , comandant al regimentului 92 infanterie pe frontul antifascist din Ungaria şi Cehoslovacia. l . Discutii cu tovarasul General Gheorghe Soimaru, manuscris, 1982, Piatra Neamt. 2 Idem Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Cu ocazia sărbătoririi Zilei forţelor armate ale RSR-25 octombrie 1971- ziarul local ,„ Ceahlaul,,l, evidenția, întâlnirea ce a avut loc între elevii de la liceele din Piatra Neamţ cu veteranul de război, colonelul Şoimaru V. Gheorghe, distins în luptele purtate din Ungaria şi Cehoslovacia, în caliatatea de fost comandant al Regimentului 92 infanterie în razboiul impotriva Germaniei. Cu ocazia aniversarii a 27 de ani de la victoria asupra Germaniei, la 9 mai 1972, la Casa Armatei din Piatra Neamţ, Colonelul Şoimaru V.Gheorghe, a evocat, eroismul ostaşilor români în cele 265 de lupte crancene purtate de viteazul ostaş român în patrie, în Ungaria şi în Cehoslovacia,,? În cinstea Zilei Armatei Armate din anul 1972, distinsul colonel a tinut o conferinta despre insemnatatea zilei respective la Căminul din comuna Borca, judeţul Neamţ3. Cu ocazia manifestarii zilei de 9 mai 1973, Ziua Victoriei asupra fascismului - a evocat secvenţe din anii celui de-al doilea război mondial, însoţindu-şi cuvintele prin prezentarea de documente şi mărturii ale ostaşilor la garnizoana Piatra Neamţ. În aceeasi zi, a fost în faţa pionierilor de la Casa Armatei din localitate. Totodată a scris un articol despre acest eveniment istoric în ziarul local „Ceahlăul,, din 8 mai 1973. În cadrul acţiunilor pentru înfăptuirea aniversarii Republicii, a avut loc o întâlnire între elevii Liceului Pedagogic „Gh Asachi,,din Piatra Neamţ, cu colonelul în rezervă Gh.V. Şoimaru, cu tema „Eroii, fapte, mărturii, în lupta poporului român, pentru eliberarea naţională ce s-a realizat pe baza unui material intuitiv ( hărți, fotografii decupate, de articole din ţară). Totodată a publicat aceste discuţii în ziarul local „Ceahlăul,,4+ din ziua de 21 decembrie 1973. În „întâmpinarea celei de-a XXX - aniversări a eliberării patriei de sub jugul fascist, 5, în ziarul local „Ceahlăul, din 17 martie 1974, la agenda pionerească se relatează că „vineri în sala Complexului M3, pionerii de la şcolile generale nr. 1, 3, 4, 9, 12, s-au întâlnit cu colonelul în rezervă Gh. V. Şoimaru, participant în cele două războaie mondiale,,. Invitatul a vorbit cu acest prilej „despre contribuţia PCR şi a armatei române la pregatirea şi victoria insurecției naţionale antifasciste şi antiimperialiste a armatei şi poporului român, însoţindu-şi expunerea de un bogat material ilustrativ. În 1 22 octombrie 1971. 2 Idem 3 In ziua de 23 octombrie.NA. 421 decembrie 1973. NA 5 Op.cit. Matei Dragos, pag.235. 37 încheierea acţunii iniţiată de Consiliul municipal al organizaţiei pionierilor din Piatra Neamţ, a fost vizionat filmul documentar „ Baricada,,.6 În ziua de 7 iunie 1974, în cadrul aniversării a 30 de ani de la eliberarea nord-vestului Ardealului, a avut loc o întalnire între elevii Şcolii generale nr 6 din Piatra Neamţ şi veteranul de război antifascist , colonelul în rezervă Şoimaru V. Gh, care a evocat „ziua de 23 august 1944, insurecția naţională antifascistă şi antiimperialistă precum şi eroismul ostaşilor armatei române în cele 265 de lupte date pe teritoriul patriei noastre, Ungariei şi Cehoslovaciei.7 A urmat apoi vizitarea cimitirului Eroilor din 1917, cimitirul si Monumentul eroilor antifascisti , apoi monumentele generalului Nicolae Dascalescu si scriitorului Calistrat Hogas, lunadu-se si fotografii. În ziua de 18 august 1974 a primit invitaţia de la Gen.lon Ioniţă, Ministrul Apărării Naţionale, de a participa la Bucureşti, la festivitățile organizate cu prilejul înaintării în grad a absolvenţilor Academiei Militare, de către o nouă promoţie de ofiţeri, de a acorda gradul de locotenent absolvenţilor Şcolilor Militare de ofiţeri activi, din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi al Ministerului de Interne, promoţia 23 august 1974.„,Cu aceasta ocazie-specifica Col. Gh. V. Şoimaru în memoriile sale - a avut loc o vibrantă manifestare a unităţii dintre partid , popor şi forţele armate ale ţării noastre, „8 deoarece „Marea Adunare populară a avut loc în ziua de 20 august 1974, la Monumentul Eroilor Patriei, în prezenţa tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar generala al PCR, preşedintele R.S.R, Comandantul Suprem al forţelor armate, precum şi a celorlalți tovarăşi din conducerea de partid şi de stat.9 Cu aceasta ocazie, Colonelul Gh. V. Şoimaru, a fost înaintat la gradul de general - maior, în retragere, citindu-se Decretul Prezidential Nr. 151/19.VIII. 1974. 10 Publicat în Buletinul Oficial nr 113/22 august 1974). „Aceste momente a fost pentru mine cea mai înaltă cinste, după cum a arătat tovarăşul Nicolae Ceauşescu, fiind o apreciere, pe care Partidul şi Guvernul o acordă acelora, care în momente grele, şi-au slujit poporul şi patria, au răspuns chemării Partidului în a lupta împotriva Germaniei hitleriste, pentru salvarea țării, 11 6 1dem..p. 236 7 Ibidem, p.238 8 Dosar nr 3 Fisa de activitate 1916-1983, fila 15 9 Idem. 10 . Publicat în Buletinul Oficial nr 113/22 august 1974). 11 . Dosar nr 3 Fisa de activitate 1916-1983, fila 15. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 În ziua de 14 septembrie 1974, a fost invitat la Centrul Militar Judeţean Neamţ, la o festivitate, cu care ocazie a fost decorat cu medalia „30 de ani de la eliberarea României de sub dominaţia fascistă,brevet prin Decretul Prezidenţial nr 140/1974. În ziua de 20 octombrie 1974, a fost invitat al Casa Armatei din Piatra Neamţ, unde s-a aniversat 30 de ani -Ziua Armatei de la eliberarea Ardealului de trupele române - fiind decorat cu Medalia „a XXX- a aniversare a Zilei Armatei R.S.R, În ziua de 13 iunie 1975 , a fost invitat la Casa Armatei din Piatra Neamţ, unde a avut loc şedinţa de informare a tov general- maior Burada Gh, secretarul Comitetului organizatoric al veteranilor de razboi din Bucuresti, care a comunicat dispozitiile Consiului Superior al Armatei , privind organizarea unii activ al veteranilor din razboiul antifascist. În ziua de 20 iunie 1975 la Casa Armatei Gen. Maior în retragere Gh Soimaru a fost ales Preşedintele activului de veterani din Piatra Neamt, ajutat de un comitet format din 10 veterani de război. Scopul organizarii veteranilor din războiul antifascist intr-un activ, este tocmai aportul adus de România in lupta pentru zdrobirea fascismului, organizand activitati legate de zilele festive ale RSR, participarea veteranilor la educarea patriotica a tineretului, in actiunile zilelor de 23 august, 9 mai, 25 octombrie, unde veteranii vor prezenta expuneri si evocari din razboiul antifascit, în scoli în faţa pionierilor, utecistilor, militarilor, în instituţii şi intreprinderi. A luat cuvântul gen - maior ( r) Soimaru Gh cu ocazia depunerii juramantului militar la U.M din localitate, unde a fost invitat şi la depunerea jurământului tinerilor din Apărarea Patriei. La cererea Casei de Cultura a sindicatelor, Casa pionierilor si Bibliotecii judeteane, a evocat lupta eroica a poporului roman în războiul de independenţă din anii 1877- 1878, în luptele de la Mărăşti-Mărăşesti-Oituz, apoi despre războiul antifascit din 1944-1945. A scris numeroase articole: 1.23 August 1944-1945 Insurecția; 2. Doi eroi: Maior Prica Vasile si capitan Dinulescu; 3. Luptele din Ungaria —Valea Hernadului si spre Cehoslovacia; Între timp a fost cooptat ca membru al Casei Armatei din Piatra Neamt, participand la lucrarile sesiunii stiintifice ,, 38 Mărăşti-Mărăşesti-Oituz,, in ziua de 5 august 1977, la Muzeul de Istorie al PCR, din soseaua Kiseleff nr 3. La data de 9 mai 1977 a primit ,, Insigna Jubiliara 1877-1977, , apoi a fost invitat de UM 01175 regimentul 15 Iasi de a lua parte la festivitatea organizata cu prilejul sarbatoriri „ Centenarului Unitatii 1877-1977,, , in data de 7 ianuarie 1977, la casa de Cultura, unde a primit Diploma de onoare si insigna 1877-1977 Centenarul Unitati. In data de 5 august 1977 a participat la Sesiunea ştiintifică consacrată împlinirii a 60 de ani de la bătăliile de Mărăşti-Mărăşesti-Oituz, care a avut loc la Muzeul de istorie a PCR, mişcării revoluţionare şi democratice din Romania, din Soseaua Kiseleff, nr 3 Bucuresti. Intre 1978 - 1983 a desfasurat o intensa activitate in cadrul colectivului de veterani din Piatra Neamţ, publicând articole în ziarele locale Ceahlău şi Flacăra. Generalul Gheorghe V. Şoimaru s-a stins din viaţa la 23 iulie 1987, în localitatea Piatra Neamt, unde a fost înmormant, în cimitirul Eternităţii din localitate. Bibliografie: Dragos Matei, Pe urmele lui Gheorghe Soimaru, in revista CCD Timis, decembrie 2018. Dragos Matei, Eroi au fost, eroi sunt inca, manuscris, 2017, Piatra Neamt, p.234-244. Kirițescu, Constantin, Istoria războiului pentru întregirea României, Editura Ştiinţifică și Enciclopedică, București, 1989 L. Boicu, Adevărul despre un destin politic. Domnitorul Gr. Al. Ghica (1849-1856), Editura Junimea, Iaşi, 1973 Matei Dragoş, Memoriile generalului Gheorghe V.Şoimaru, 2015, manuscris, Piatra Neamţ. In mâinile inamicului. Prizonierii români la Centrali, 1916-1918 Dorin DOBRINCU Ofiţeri români prizonieri în Germania (Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Naţional de Istorie a României) Condiţiile de locuit în lagărul Sopronny€k Lagărul Sopronnyek era bine aşezat şi atent organizat, cu alei întreţinute şi canalizare, aparate de gimnastică, biserică, teatru şi poştă. Era înconjurat de un gard de sârmă ghimpată, de-a lungul căruia santinele cu arma pe umăr patrulau zi şi noapte. Spaţiul era luminat cu electricitate, inclusiv barăcile beneficiind de Lohanul nr. 47, aprilie 2019 acest sistem aflat încă la începuturile sale în multe părți din Europa. Iniţial românii au fost instalaţi într-o sală din paiantă, nepodită, cu peste 300 de paturi de fier, suprapuse. La sfârşitul anului 1916, ofiţerii prizonieri erau afectaţi de foame şi de frig. Iarna 1916/1917 a venit devreme şi a fost deosebit de grea și în vestul Ungariei. Ofițerii trebuiau să-şi cumpere lemnele pentru încălzire. Existau în lagăr şi alte barăci care arătau rău, în care stătuseră în anii precedenţi prizonieri de război sârbi şi ruşi. Erau internate acolo şi mai multe familii de sârbi bosniaci. În primăvara anului 1917, ofiţerii români au fost mutaţi în barăcile special construite pentru ei. Acestea erau bine făcute, din scânduri, cu pereți dubli, cu ferestre mari. Exista un culoar mare între camere, care putea fi folosit ca loc de întâlnire sau pentru plimbare atunci când vremea nu permitea aceasta afară. Pe jos era duşumea, deasupra nu exista pod, acoperișul era din carton gudronat. Barăcile erau inscripţionate cu litere, iar camerele cu numere pentru a putea fi uşor de găsit. Prizonierii au primit paturi de fier, saltele şi perne, cearșafuri şi pături. Camerele erau curate şi dotate cu mese, scaune, dulapuri, lavoare, sobe de tuci etc. În fiecare baracă erau repartizați 24 de ofițeri. Cei inferiori stăteau câte doi în cameră, în vreme ce ofițerilor superiori li s-a permis să stea singuri. Instalaţia de duşuri din baraca special amenajată a fost pusă în funcțiune, astfel încât prizonierii puteau face baie cu apă caldă şi rece în fiecare sâmbătă. Condiţiile în care trăiau ofiţerii prizonieri au continuat să se îmbunătăţească pe parcusul anului 1917. Pereţii barăcilor fuseseră acoperiţi cu carton gros, inclusiv partea de sus. Aceasta le asigura prizonierilor protecţie contra vântului şi frigului. Din fericire pentru prizonieri, iarna 1917/1918 nu a mai fost la fel de grea ca precedenta. Ofițerii prizonieri au primit de la început solda lunară, care varia, după grad, între 180 şi 400 de coroane. Bancnotele erau special imprimate şi nu puteau fi utilizate decât în lagăr. Fiecare ofițer, indiferent de grad, dădea câte 90 de coroane pentru asigurarea hranei. Administraţia ţinea evidența în registre speciale. Se mai dădeau bani pentru cumpărarea unor obiecte necesare la bucătărie, veselă etc. Cu ceilalți bani, prizonierii erau liberi să dispună după voia lor. Cumpărăturile erau făcute în orașul Sopron de un sergent maghiar. El întocmea listele şi cumpăra bunurile cu banii pe care îi preschimba la cancelaria lagărului. Cumpăra din oraş articole de toaletă, săpun pentru spălatul rufelor, cărți de lectură etc. Nu avea voie să cumpere băuturi alcoolice, tutun, zahăr, pâine şi alte alimente. Uneori făcea excepţie. Un comision important din sumă îi revenea lui. Între acest sergent maghiar și ofiţerii români prizonieri s-a stabilit o bună relație. Cel dintâi ajunsese să înveţe și puţină română pentru comunicare. Hrana O baracă de scânduri, cu mese și bănci, unde se putea mânca, era la dispoziţia ofițerilor prizonieri la Sopronnyek. În continuarea acestei săli de mese, despărțită printr-un perete, era 39 o bucătărie, cu o mașină de gătit, cazane pentru ciorbă şi ceai, plus o veselă redusă. Captivii aveau dreptul de a-şi organiza modul în care îşi pregăteau alimentele. Românii au constituit un comitet format din ofițeri mai tineri, care urmau să aibă grijă de primirea și prepararea alimentelor. Pentru gătit, în fiecare zi se primeau de la administrația lagărului ceai, zahăr, cartofi, fasole uscată, grăsime vegetală şi legume. Alimentele erau însă în cantități mici, calculate pentru fiecare ofiţer. Spre exemplu, pâinea era în cantitate de 180 grame/zi pentru fiecare prizonier. Era făcută dintr-un amestec de făină de secară şi paie de grâu, tocate mărunt. Rezulta un aliment moale, lipicios, plin de apă, care se întărea după câteva ore şi devenea fărâmicios. După mai multe încercări şi negocieri, prizonierii au ajuns la standardizarea unui meniu. Dimineaţa se primea un ceai, în fapt „apă caldă, colorată şi puțin îndulcită”. La prânz era vremea ciorbei de fasole şi a mâncării de cartofi, iar seara a ciorbei de cartofi şi iahniei de fasole. Acest meniu a durat primele patru luni. Pâine se dădea dimineaţa şi fiecare decidea ce făcea cu ea. Pentru români, obişnuiţi să consume multă pâine, cel puțin în cazul ofițerilor, cantitatea mică distribuită reprezenta o mare problemă. După sosirea la Sopronnyek, ofiţerii care aveau bani au putut să-și procure, contra unor sume mari, alimente de la chioşcul lagărului. În anumite condiţii, oifțerii puteau cumpăra unt, carne etc. De la începutul primăverii anului 1917, prizonierii au început să primească, de două ori pe săptămână, câte 150 de grame carne de vită, morcovi şi ţelină. Prizonierilor li se dădea acum o ciorbă sau mâncare cu bucățele de carne. Pâinea a crescut în greutate cu 50 de grame/zi. În ansamblu, traiul prizonierilor se îmbunătăţise considerabil după primele patru luni. Administrația lagărului Sopronnyek trimisese Crucii Roşii din Geneva o listă a prizonierilor. Pe numele acestora au început să sosească, din luna mai 1917, pachete cu alimente şi haine de la Crucea Roşie din Geneva şi Berna. Era vorba de Societatea de Cruce Roşie Română, care îşi deschisese birouri în cele două oraşe elveţiene. Pentru aceste pachete plătiseră familiile celor plecaţi. Însă nu toţi prizonierii aveau familii cu posibilităţi materiale. Guvernul de la laşi făcuse demersuri pentru înființarea acestei secțiuni a Crucii Roşii Române, pentru a veni în ajutorul militarilor români aflați în prizonierat. Prin implicarea unor doamne din înalta societate, aflate în Elveţia, printre care Zulnia Sturdza şi Botezat, s-a constituit un comitet, a cărui activitate consta în colectarea de fonduri necesare ajutării prizonierilor români. Din acest comitet făceau parte atât femei, cât şi bărbaţi: Zulnia Aslan, Lea Lahovary, Lucreția Ciornea, Aurelia Gr. Popescu, compozitorul Constantin Brăiloiu, pictorul Socec, inginerul Constantinescu, studentul Aurel Marinescu etc. Pentru a strânge fonduri, în orașele principale din Elveţia s-au organizat festivaluri de dansuri și cântece românești susținute de românce îmbrăcate în port popular. De asemenea, s-au organizat diverse întruniri, unde românii aflaţi acolo lucrau haine pentru prizonieri. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Iniţial pachetele primite de prizonieri constau în cutii de carton, în greutate de maxim 5 kg, şi conţineau câte două cutii de carne, pesmeţi, orez, sardele, cafea, ceai, zahăr, ciocolată, ţigări franceze. Ulterior, pe lângă pachetele cu alimente, ofițerii prizonieri au primit şi două cămăși, iar spre sfârşitul captivității şi câte o uniformă de bună calitate, din postav, asemenea uniformelor militare franceze, cu care au şi plecat acasă în momentul repatrierii. Pachetele primite de la Crucea Roșie ajungeau întregi la deţinătorii lor. Rar se întâmpla ca acestea să fie desfăcute şi ceva să fi dispărut. Ajutorul primit astfel de prizonieri a contribuit la refacerea fizică şi la întărirea moralului acestora; nu se mai simțeau abandonaţi. Din toamna anului 1917, pachetele de la Geneva soseau în mod regulat, astfel încât hrana prizonierilor era incomparabil mai bună decât fusese anterior. Cu toate acestea, unii slăbiseră cu câte 10-15 kg. Alții se îngrăşaseră tocmai pentru că mâncau cu poftă şi dormeau mult. EL Ofițer român prizonier în Germania (Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României, http://www.marelerazboi.ro/razboi-catalog-obiecte/item/fotografie-ofiter- roman-prizonier-in-lagarul-de-la-danholm-stralsund-in) Ofițerii români prizonieri la Sopronnyek au putut face frecvent comparații între tratamentul de care au avut ei parte şi cel al prizonierilor soldaţi din lagărul vecin, care erau mai ales ruşi. În special în privinţa alimentaţiei. Ceea ce primeau soldaţii ruși era asemănător cu ceea ce primeau soldaţii români de rând în alte lagăre din Austro-Ungaria. Mâncarea pentru ei era insuficientă cantitativ şi calitativ, de aceea erau extrem de slabi, apatici, mişcându-se cu greutate. De asemenea, femeile sârbe din Bosnia, peste o sută, care se aflau în lagărul vecin, multe dintre ele cu copii mici. Şi mamele, şi copiii erau într-o situație deplorabilă, slabi, cu haine rupte, cu picioarele goale, cu igiena precară. Copii plângeau tot timpul de foame și de frig. Impresionaţi de situația acestor civili sârbi, ofițerii români prizonieri le-au făcut o surpriză de Crăciunul 1917: brazi împodobiţi şi pachete cu alimente, haine şi încălțăminte pentru copii. 40 Heinz Guderian, omul din spatele celebrei tactici Blitzkrieg Ionuţ MARCU Tactica Blitzkrieg-ului a luat prin surprindere adversarii Germaniei naziste la începutul celei de-a doua conflagrații mondiale, făcând ca întreg sistemul defensiv francez să se prabuşească foarte rapid. O nouă modalitate de a purta războiul, adusă la zi cu dezvoltările tehnicii militare din perioada interbelică, Blitzkrieg-ul a fost gândit Martor al carnagiului din Primul Război Mondial ăscut în 1888 la Kulm, Guderian primește o educaţie militară în Prusia, întră în armată în 1907 şi după absolvirea Academiei Militare din Metz devine locotenent în 1908. Între 1914 şi 1917 luptă în Flandra, unde vede cu proprii ochi carnagiul războiului de poziţii. Guderian avea încă de pe atunci o viziune diferită privind războiul pe care ar fi trebuit să-l ducă armata imperială germană. La fel ca mulţi alți ofiţeri germani, nu este de acord cu semnarea armistițiului din 1918, considerând că Imperiul German mai avea destule resurse pentru a continua lupta. Anii interbelici, anii reformei tacticii militare germane După Pacea de la Versailles, armata germană este drastic redusă numeric. Guderian este unul dintre ofițerii care rămân activi în cadrul Reichswehr, devenind în 1936 general-maior, apoi general-locotenent în anul următor, fiindu-i atribuită comanda corpului al XVI-lea de armată. Guderian își petrece anii din perioada interbelică lucrând la o nouă tactică de luptă, care să se bazeze pe unităţi foarte mobile şi care sa poată străpunge liniile inamice. Analizând lecţiile învăţate în Primul Război Mondial, studiind lucrările publicate pe această temă și aplicând teoriile sale în exerciții militare, multe desfăşurate pe teritoriul Uniunii Sovietice, Guderian reuşeşte să-şi îndeplinească scopul de a schimba tactica militară. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Blitzkrieg-ul care a speriat Occidentul Prin Blitzkrieg (război fulger) se înțelege tactica bazată pe atacuri rapide şi decisive asupra inamicului, cu scopul de a nu-i lăsa acestuia timp să se regrupeze şi să stabilizeze frontul. Blitzkrieg se bazează pe folosirea combinată a trupelor mecanizate, a atacurilor aeriene, a tancurilor şi a artileriei pentru a străpunge rapid liniile inamice. În 1936 generalul Lutz îi cere lui Guderian să scrie o carte despre folosirea tancurilor în război şi despre cum ar putea acestea să fie folosite mai eficient. Guderian scrie astfel Achtung — Panzer!(Atentie! Tancuri!), lucrare care stă la baza celebrei tactici Blitzkrieg. În prima jumătate a lucrării, Guderian analizează războiul de poziţii din prima conflagrație mondială, apoi trece la dezvoltarea propriilor idei privind tactica militară. Cartea lui Guderian ajunge în atenţia lui Hitler, care îi apreciaza originalitatea şi îl susține pe Guderian, chiar dacă numeroşi ofiţeri nu au același punct de vedere. Atunci când Guderian îi va spune lui Hitler că poate ajunge pe coasta atlantică a Franţei în câteva săptămâni, aproape nimeni nu l-a crezut. Interesant este că şi ofițeri britanici sau francezi au avut idei asemănătoare cu a lui Guderian, dar nu le-au dezvoltat niciodată aşa cum a făcut el. De exemplu, generalul Hobart a lucrat şi el la tactici care implicau masiv tancurile în razboi. De altfel, Guderian cunoştea perfect toate lucrările lui Hobart, pe care le avea traduse în germană imediat ce erau publicate la Londra. Campania din Polonia, succes al tacticii lui Guderian primul Tactica războiului fulger îşi dovedeşte imediat eficacitatea în invazia Poloniei. Foarte rapid, trupele poloneze se află în retragere şi nu au ocazia de a se regrupa. Superioritatea armatei naziste şi a tacticii create de Guderian fac ca Polonia să fie cucerită în doar câteva săptămâni. Guderian participă la Bătalia de la Wizna şi la Batalia de la Kobryn, unde reuşeşte personal să-şi pună în aplicare viziunea tactică. Armata poloneză nu are efectiv nicio şansă. Campania din Franţa, dovada supremă a eficacităţii Blitzkrieg-ului În perioada Războiului Ciudat, Guderian susține Planul Manstein, care prevedea o invazie prin Belgia şi Olanda, o neutralizare a Liniei Maginot printr-o străpungere prin Munţii Ardeni pentru a încercui trupele franceze şi corpul expediționar britanic şi a-i impinge spre Ocean, în detrimentul unei strategii clasice, care probabil ar fi dus la acelaşi scenariu ca cel din Primul Război Mondial. Tactica războiului fulger își dovedește acum cea mai mare eficacitate. Trupele conduse de Guderian surprind trupele franceze, trec Ardenii și ajung pe râul Meuse în doar trei zile. 41 Conduce atacul german de la Sedan, care efectiv distruge întreg sistemul defensiv francez. Mentalitatea franceză, de a crea o linie defensivă foarte puternică, Linia Maginot, s-a dovedit o mare greşeală. Viteza cu care se deplasa spre mare i-a adus lui Guderian porecla de Rapidul Heinz. Reuşeşte să taie liniile de aprovizionare pentru trupele franco-britanice din Belgia şi Olanda şi le împinge pe acestea până la Dunkirk. Primeşte însă ordine de la superiori care nu îi permit să distrugă trupele de aici, lucru care le permite britanicilor să-şi evacueze o parte importantă din corpul expediționar. Viteza cu care Franţa este înfrântă, capituland şi trecând o parte sub ocupaţie nazistă, o parte sub autoritatea regimului de la Vichy, lasă Marea Britanie singură pentru o perioadă în fața Germaniei şi doveşte că tactica propusă de Guderian a fost o inovaţie majoră. Campania din Rusia și limtele războiului fulger Operaţiunea Barbarossa se baza pe aceleaşi principii care se dovediseră eficace în campania din Franţa. Ofițerii germani sperau să ajungă să ocupe Moscova în doar câteva săptămâni, înainte de venirea vremii foarte reci. De altfel, prima partea a războiului cu URSS reprezintă încă un succes pentru armata germană. Trupele naziste ocupă foarte rapid teritorii imense din statul sovietic, dar nu reuşesc să anihileze Armata Roşie până la venirea iernii. Vremea foarte rece, la care se adaugă întinderea foarte mare a liniilor de aprovizionare, pun în serioasă dificultate armata germană. După înfrângerea de la Stalingrad, insuccesul operaţiunii Barbarossa era clar, iar soarta războiului părea decisă în defavoarea Germaniei. Tactica care eliminase Polonia, Belgia, Olanda și Franta se dovedise mult mai greu de aplicat în întinsele stepe rusești. Bătălia de la Kursk, ultima încercare germană de la prelua inițiativa Insuccesul operaţiunilor de pe frontul de est îl scoate pe Guderian din grațiile lui Hitler, care îl scoate pe acesta de la comanda trupelor. În condiţiile în care Armata Roşie pornise o contraofensivă care recâștiga teritoriul pierdut la începutul invaziei naziste, Hitler îşi dă seama că are nevoie de expertiza lui Guderian şi îl numeşte la comanda trupelor care vor lupta la Kursk. Guderian îşi exprimă imediat îngrijorarea privind planul unei ofensive masive. În primul rând, în regiune existau fortificaţii defensive importante construite de sovietici. În al doilea rând, ofițerii sovietici cunoșteau planurile germane. Insuccesul de la Kursk dă un nou impold pozitiv ofensivei sovietice pe frontul de Est. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Viaţa după căderea Germaniei naziste Conştient de înfrângerea iminentă a Germaniei, Guderian rămâne totuşi loial lui Hitler, aşa cum îi cerea onoarea militară. După capitularea Germaniei, la 10 mai 1945, Guderian se predă trupelor americane. Rămâne în custodia americană până la 17 iunie 1948. Comportamentul său pe câmpul de luptă nu este considerat incorect, nefiind acuzat la Nürnberg. Guderian se stinge din viață la 14 mai 1954, la 65 de ani, în Schwangau. Tactica creată de Guderian a fost una dintre cauzele succeselor atât de fulminante ale armatei naziste în Al Doilea Război Mondial. Greşelile înalților ofițeri naziști si o supraestimare a capacității militare, ca şi ordinele uneori aberante ale lui Hitler, au făcut însă ca Blitzkrieg-ul să nu aducă victoria regimului lui Hitler în Al Doilea Război Mondial. Bătălia de la Stalingrad: Iadul în care speranţa de viaţă era de doar 24 de ore Bătălia de la Stalingrad a fost una dintre cele mai sângeroase confruntări ale celui de-al Doilea Război Mondial, numărul de victime (morţi, răniţi sau capturați) fiind cuprins între 1 şi 2 milioane de soldaţi, civili şi muncitori din rândul ambelor tabere. ătălia a fost atât de cruntă, încât se poate spune că, timp de cinci luni, cât a durat asediul, la Stalingrad a fost iadul pe Pământ. La sfârşitul lui august 1942, Adolf Hitler a decis să ordone Armatei IV-a Panzer să se cotească spre nord-vest, în direcția Stalingrad, unde urma se unească cu Armata a VI-a. Hitler voia să captureze acest important oraș sovietic fiindcă astfel tăia legăturile de transport cu sudul Rusiei, punea mâna pe resursele zonei şi putea să dirijeze armatele spre nord, pentru cucerirea Caucazului. Infernul se dezlănțuie Astfel, pe 23 august 1942, începea Bătălia de la Stalingrad. „Bombardamente aeriene masive. În două ore, oraşul este demolat. Fum, lipsă de aer, incendii peste tot... Totul arde, 42 inclusiv cărămizile. Am tras în direcția avioanelor inamice inclusiv cu pușca. E iadul aici, adevăratul iad pe Pământ”, scria Marina Krasnik, membră a diviziei de luptă antiaeriană, în Trupele sovietice, slab echipate, au fost luate prin surprindere de forţa atacului german şi al armatelor aliate. În tot acest timp, Iosif Stalin a ordonat ca soldaţii să nu facă niciun pas înapoi în apărarea oraşului. Mai mult, niciun civil nu trebuia evacuat, nici măcar femeile şi copiii. Dictatorul sovietic credea că soldaţii vor lupta mai eficient dacă ştiau că apără un oraş plin de locuitori. Sovieticii pierd teren Din august şi până în septembrie, sovieticii au pierdut teren constant în fața mai bine dotatelor armate inamice. La mijlocul lui septembrie, armata rusă mai ocupau doar o fâşie de 14 kilometri lungime şi 3-4 kilometri lăţime de-a lungul fluviului Volga. Luptele au fost feroce, iar diverse zone din oraş au trecut de mai multe ori de la o armată la cealaltă. Potrivit istoricilor, speranța de viaţă a soldaţilor sovietici din anumite batalioane implicate în Bătălia de la Stalingrad era de doar 24 de ore. În orașul transformat în ruine, cadavrele de soldaţi şi civili se găseau la tot pasul. Bătălia de la Stalingrad a însemnat foame, disperare şi război de uzură Din cauza vitezei cu care a foat atacat Stalingradul, sovieticii au fost prinşi pe picior greşit şi au suferit pierderi uriaşe în timpul lunilor de vară. Au fost nevoiţi să ducă lupte crâncene în interiorul clădirilor dezafectate, s-au confruntat cu o gravă lipsă de hrană şi cu o aprovizionare dezastruoasă. Pentru a nu muri de foame, sovieticii au fost nevoiţi să ucidă şi să mănânce cai, câini, pisici şi şobolani. În unele cazuri, s-a ajuns şi la canibalism. Pe lângă proviziile puţine şi lupta om la om, lunile de iarnă au venit cu temperaturi de sub 30 de grade Celsius. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Cei prea slabi ca să lupte sau să îşi găsească adăpost îngheţau şi mureau. Dar Bătălia de la Stalingrad nu era nici pe departe încheiată. Contraofensiva În noiembrie 1942, sovieticii au lansat o contraofensivă, declanşând un atac pe două fronturi. Sovieticii şi-au luat prin surprindere inamicii, care nu credeau armata lui Stalin, slăbită, mai era capabilă de un astfel de atac. Atacul a avut forma a două vârfuri de lance. În loc să atace din plin Armatele a IV-a şi a VI-a, Armata Roșie a atacat flancurile mai slabe ale trupelor de invazie. Aceste flancuri erau slab apărate, aprovizionate şi motivate. Mai mult, ele se aflau în poziţie vulnerabilă, staționate în stepele din jurul orașului. Atacurile au penetrat rapid şi adânc flancurile, făcând joncţiunea şi încercuind cele două armate străine. Forţele germane au încercat să se retragă, însă Hitler le- a ordonat să lupte. La mijlocul lui decembrie, Hitler a ordonat trupelor speciale să salveze armatele încercuite, însă a fost prea târziu. Bătălia de la Stalingrad i-a costat pe germani un sfert din toate echipamentele militare — mitraliere, tancuri şi muniţie. A fost o înfrângere care a demoralizat armata lui Hitler şi pe celelalte care au participat la luptă (din Italia, România, Ungaria şi Croaţia) şi a constituit un punct de cotitură al celui de-al Doilea Război Mondial. Cum a început colectivizarea în martie 1949 Miliție şi obligaţi să se prezinte la controale periodice. „Moşierilor” găsiţi în noaptea de 2 / 3 martie în alte localități li s-a fixat domiciliu obligatoriu acolo, iar cei aflaţi în străinătate au rămas pe loc, mărind rândurile exilaților. Avocatul Luana Constantin, urmaşa unei familii care a avut de pătimit după venirea la putere a comuniştilor, spune că în această situaţie s- au aflat şi bunicii săi, Elena şi Ion Piţigoi, din comuna Saraiu, judeţul Constanţa, care au stat în domiciliu obligatoriu 15 ani la Râmnicu Sărat, alături de copiii lor minori. Dobrogea a fost prima regiune colectivizată din România. Portretul unei eroine uitate din Munţii Apuseni. Alexandra Pop, executată de Securitate într-un ”transport al morţii” Mariana IANCU În noaptea de 2/3 martie 1949, la ora 2, echipe de activişti şi securiști au scos din casele lor peste 4.000 de familii din mediul rural, totalizând peste 9250 de membri. corp, au fost confiscate, iar „moşierii”, între care mulți erau doar fermieri obişnuiţi, au fost „dislocaţi” în localități cât mai îndepărtate, pe care nu au mai avut dreptul să le părăsească până la începutul anilor '60, fiind supravegheați de 43 ocuinţele, cu întregul lor inventar, inclusiv hainele de Ovidiu HAŢEGAN Născută la 4 februarie 1927, în comuna Bistra, judeţul Alba, studentă în anul II la Facultatea de Drept din Cluj, Alexandra Pop a avut un destin care ar trebui să o plaseze, dacă istoria ar fi corectă și comunismul nu ar fi încă o problemă de mentalitate în România, printre marii eroi ai acestui neam. Alba24 preia povestea tragică a acestei femei şi a familiei ei, așa cum a fost prezentată de Memorialul Sighet. îndemnat pe oamenii din comuna natală să nu-i voteze pe comunişti. Mai târziu s-a alăturat grupului de partizani anticomunişti condus de maiorul Nicolae Dabija. A fost arestată la 4 martie 1949. P: scurt, în timpul alegerilor din 19 noiembrie 1946 i-a ”Prin sentința nr. 816/4 octombrie 1949 a Tribunalului Militar Sibiu a fost condamnată la muncă silnică pe viață. La 2 aprilie 1950, a fost ridicată, din ordinul torționarului Alexandru Nicolski, de Securitatea Cluj, fiind executată în aceeaşi zi, împreună cu alți partizani din grupul Dabija, într- unul din aşa-numitele „transporturi ale morții”. Părinții Alexandrei Pop, Gheorghe şi Maria Balea au fost arestați de Securitate, lăsând acasă patru copii cu vârste între 3 şi 13 ani. Gheorghe Balea a fost condamnat, în procesul „lotului Dabija”, la 10 ani închisoare. Maria Balea a fost ținută timp de 11 luni în stare de arest, după care s-a întors acasă. Presiunile au continuat. Membrii familiei Lohanul nr. 47, aprilie 2019 au fost supuşi la cote imposibil de achitat, pretext pentru a li se confisca toate alimentele din casă. Ion Andreşel, de 73 de ani, bunicul Alexandrinei Pop, a fost arestat în 15-16 august 1950 de la stâna sa, torturat şi împuşcat în cap la Poarta Întrecai (sau Poarta Întrecailor, dar şi Poarta între Căi). REPUBLICA PUPULARĂ nomini E zog 4 |O LACIPEMoRBE mi 7 A set: —] Al doilea transport — primăvara anului 1950 — 38 de deţinuţi din Penitenciarul Gherla, condamnaţi la pedepse între 15 ani şi muncă silnică pe viaţă pentru complicitate la acţiunile partizanilor dobrogeni, au fost transportaţi şi ucişi la Timişoara. Al treilea transport — 18 deţinuţi, partizani sau sprijinitori ai rezistenţei din Munţii Apuseni, deja condamnaţi la pedepse între 15 ani şi muncă silnică pe viaţă, au fost scoşi „pentru cercetări” de către Securitate (în martie-aprilie 1950) din penitenciarele Gherla, Sibiu, Aiud, Mislea, Piteşti, fiind apoi executaţi într-un loc deocamdată necunoscut, probabil la Cluj”. Sursă: memorialsighet.ro Cum erau batjocoriţi de Paşte deţinuţii de la Închisoarea Piteşti În noaptea de Rusalii a anului 1952, familiile Sofia Andreşel (bunica Alexandrei şi soţia lui Ion Andreşel) şi Maria Balea, mama Alexandrei Pop, cu cei patru copii minori (Sofia, Aneta, Laura şi Liviu) au fost ridicate de Securitate, fiind toţi deportaţi în Bărăgan, în localitatea Stăncuţa, unde au stat patru ani. Organizaţia condusă de maiorul Nicolae Dabija a fost înfiinţată în 1948 şi a avut ca zonă de acţiune versantul oriental al Munţilor Apuseni, până în 1949 când membrii grupului au fost arestaţi de Securitate. Toţi partizanii şi susţinătorii lor capturați au fost supuşi unor anchete sălbatice (la Turda, Bucureşti, dar mai ales la Sibiu, unde şeful Securităţii era celebrul locotenent- colonel Gheorghe Crăciun) şi judecaţi. Numărul celor arestaţi în rândurile grupului Dabija în primăvara anului 1949 s-a ridicat, conform datelor Securităţii, la 34: 16 partizani şi 18 „favorizatori”. Nicolae Dabija şi alţi 6 membri au fost condamnaţi la moarte şi executaţi la 28 octombrie 1949. “Transporturile morţii” În anii 1949 şi 1950, au avut loc o serie de crime atroce comise de Securitate împotriva deţinuţilor politici consideraţi prea periculoşi ca să poată fi lăsaţi în viaţă. Primul transport — 2 august 1949 — pentru 7 membri ai lotului de partizani din munţii Banatului a fost simulat transferul din Penitenciarul Timişoara la Penitenciarul Aiud, fiind însă executați în Pădurea Verde de lângă Timişoara, iar în certificatele de moarte, întocmite ulterior, la rubrica „motivul decesului” au fost trecute cele mai banale diagnostice medicale: „insuficienţă cardiacă”, „miocardită cronică”, „TBC pulmonar”, „hipertensiune arterială”. Denis GRIGORESCU Între 1949 şi 1951, la Închisoarea Piteşti s-a desfăşurat Experimentul Piteşti, considerat a fi cel mai mare şi cel mai intensiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul comunist. ar de Paşte, deţinuţii erau supuşi la batjocuri greu de imaginat. Plus că sărbătoarea Învierii Domnului era blasfemiată de gardienii torţionari. Mai mulţi foşti deţinuţi au descris în pagini tulburătoare chinurile prin care au fost supuşi de Paşte. Timp de doi ani, la Închisoarea Piteşti s-a desfăşurat "Experimentul Piteşti”, considerat a fi cel mai mare şi cel mai intensiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est. Estimările totale referitoare la numărul celor care au suferit acest experiment sunt cuprinse între aproximativ 1.000 şi 5.000 de persoane. Sute de foşti deţinuţi au rămas cu traume psihice ori fizice pe viaţă. Marele Alexandr Soljeniţîn - laureat al Premiului Nobel - considera că experimentul de la Pitesti a fost „cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane”, iar istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, a considerat Fenomenul Piteşti „una dintre cele mai cumplite experiențe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră”. Aurel Vişovan, fost deţinut la Închisoarea Piteşti, descrie în cartea mea "Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” (Editura Napoca Star, 2006) cum a fost de Paşte în 1951 în timpul teribilului Experiment Piteşti. "Se apropiau Paştile unui nou an sub cerul demascărilor de la Piteşti. De data asta ştiam că se apropie marea sărbătoare, întrucât torţionarii ne anunțaseră. Primiseră -probabil- şi ei ordine de la oculta care manevra din umbră aceste nenorociri şi trebuia ca răul să-l facă şi mai rău şi mai infam. Observam cum cei din partea adversă începură să organizeze scene -scene din ce în ce mai blasfemiatoare- la adresa Mântuitorului şi a Sfintei Fecioare. Se proferau cuvinte din cele mai scârboase posibile, scene care profanau tot ce este sfânt în chipul cel mai dezgustător, iar noi cei de la izolare trebuia să ne închinăm în faţa lor şi să repetăm Lohanul nr. 47, aprilie 2019 (istorie expresii de domeniul absurdului. Dacă Paştile lui 1950 au fost sub semnul chinurilor fizice, celor din 1951 li s-a adăugat degradarea morală dusă până dincolo de limita inimaginabilului. Nu mai rămăsese nimic din ce să nu fie pângărit. De partea opoziției nu mai rămăsesem decât câțiva”, îşi aminteşte Aurel Vişovan. "După opt zile de mers în genunchi, ni s-au rupt pantalonii, iar genunchii erau numai o rană’ Dumitru Bordeianu, un alt fost deținut care a trecut prin ororile Experimentului Piteşti, a descris în cartea sa "Mărturisiri din mlaştina disperării” (Editura Scara, 2014) umilinţele şi blasfemiile comise la Închisoarea Piteşti în Săptămâna Mare şi de Paştele anului 1951. "Era Duminica Floriilor, înainte de Săptămâna Patimilor. În acea după-amiază, Zaharia (n.red. - unul dintre gardieni) s-a întors de la camera 4 spital şi a făcut o nouă redistribuire pe prici. Deodată, mi-a trecut prin minte că se pregătea ceva straniu, ceva de nedescris, în legătură cu Săptămâna Patimilor si cu Paştile. Primul pe prici, a fost asezat, după noua ordine, a fost Maglavit, urmat de Nedelcu, de Bordeianu Dumitru, autorul acestor jalnice amintiri, Popescu Paul, Zelică Berza, Grigoras, Hutuleac, Sântimbreanu, Reus, Gheorghiu şi Andrisan. Luni, în Săptămâna Patimilor, imediat după prânz, Zaharia s-a întors cu un teanc de hârtii în mână, mai multe mături tocite, un ghem de aţă groasă, nişte cutii de conserve goale, mangal şi o sticluță. Le-a aşezat pe priciul nostru, şi, din cozile de mătură, ne-a pus să facem cruci. Una din cruci, mai mare, era pentru Ungureanu. Nu ghiceam ce avea de gând să facă Zaharia. Din cutia de conserve, a făcut cădelniţă. După ce toate acestea au fost pregătite, Zaharia ni s-a adresat în felul următor: „Bandiţilor, pentru că credeti în Dumnezeu şi în Patimile Lui, iar după cum ştiţi eu nu cred în astfel de baliverne, si pentru că este Săptămâna Patimilor, să vedeti şi voi ce patimi veţi îndura!” Oricine mi-ar fi spus si orice as fi citit în cea mai pornografică literatură, nu mi-aş fi putut închipui niciodată că nişte minţi satanizate şi bolnave puteau născoci asemenea măscări, pentru a huli şi ofensa Majestatea lui Dumnezeu, Sfinţenia şi Neprihănirea Lui. Am fost purtaţi timp de opt zile, în genunchi prin cameră, de la un capăt la altul, în frunte cu Ungureanu, închipuind patimile Domnului. Lui Ungureanu i-au făcut coroană de spini, iar în cutiile de conserve s-a pus mangal stropit cu gaz lampant si i s-a dat foc, ca să tămâiem cu ele, în timp ce mergeam în genunchi, făcând metanii. L-am văzut pe Ungureanu plângând ca niciodată, îngrozit de ceea ce ne-au fortat să facem. Ce mi-a cutremurat sufletul în timpul acestei torturi a duhului, a fost imaginea mamei, pe care am văzut-o în fata ochilor, îndoliată, aşa cum întelegea ea să trăiască Săptămâna Patimilor Mântuitorului. O vedeam plângând; îi era poate gândul la suferinţele mele, deşi biata de ea nu ştia în ce iad mă aflam!”, scrie Dumitru Bordeianu în cartea sa. Fostul deţinut mai precizează că "După opt zile de mers în genunchi, ni s-au rupt pantalonii, iar genunchii erau numai o rană. Singurul dintre noi care a refuzat să participe la acest ritual satanic, a fost Nedelcu 45 Aristide. Aşa înnebunit cum era, s-a desprins din cortegiu. A fost tolerat, pentru că, spuneau ei, îşi ieşise din minţi. La sfârşitul celor opt zile de chin si umilinţă, de dimineaţă până seara, distrusi sufleteste, scârbiti de noi înşine, de neputinţa şi slăbiciunea noastră, imploram Cerul să ne ia zilele. Din cauza mersului pe ciment, genunchii nostri erau o rană sângerândă si, când atingeam cimentul, călcam parcă pe ace. Dar, în afară de rănile fizice, această degradare spirituală a lăsat răni si mai adânci în sufletele şi conştiinţa noastră. Nu numai în camera 3 subsol s-au petrecut asemenea orgii, ci în toate celelalte camere, după cum aveau să mărturisească, după demascări, cei ce le-au trăit ca si noi. lată scopul final al reeducării comuniste: scoaterea lui Dumnezeu din inimile oamenilor si prăbuşirea lor în neant”. Militarii sovietici care au acționat în decembrie 1989 au locuit în unități militare ale MApN, MI şi SRI... Jurn. Mihai ŞOMĂNESCU - Bucureşti Corvin Profesorul universitar Lupu de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu este un istoric cunoscut, specializat în istoria relațiilor internaționale contemporane şi recente ale României, specialist în istoria Securității şi a evenimentelor din decembrie 1989. rivitor la acestea, pe lângă studii, articole şi analize, profesorul Corvin Lupu a scris trei cărți de mare profunzime: - „România în decembrie 1989. De la revolta populară la lovitura de stat”, prefaţă de Gheorghe Buzatu, Editura TechnoMedia, Sibiu, 2010; - „Trădarea Securităţii în decembrie 1989. Secrete ale intervenţiei străine împotriva României”, Editura Elion, Bucureşti, 2015 şi - „Prăbuşirea mitului Securităţii. Adevăruri ascunse despre generalul Iulian Vlad și istoria Securităţii regimului comunist din România”, Editura Elion, București, 2018, aceasta din urmă împreună cu prof. univ. dr. gen. bg. SRI Cristian Troncotă. Profesorul Corvin Lupu este cunoscut pentru viziunile sale pe care le exprimă în toată cruzimea adevărului, fără preocuparea de a menaja pe cineva, fără aliniere la corectitudinea politică a momentului istoric şi fără a ocoli partea dureroasă a adevărului. Fiecare luare de cuvânt a domniei sale la diverse manifestări Lohanul nr. 47, aprilie 2019 ştiinţifice reprezintă momente care generează reflecții şi mult interes din partea asistenței. Prezentăm în cele ce urmează un interviu pe care dumnealui l-a acordat jurnalistului Mihai Șomănescu, redactor şef la cotidianul ActiveNews: ActiveNews: Domnule profesor, haideţi să începem cu începutul. Când au izbucnit evenimentele din decembrie 1989? Pe 16 decembrie la Timişoara, sau pe 14 decembrie, la laşi? Sau nici una, nici alta? Corvin Lupu: Domnule Mihai Șomănescu, dacă este să o luăm de la „Adam şi Eva”, evenimentele au început în anul 1969, când mareșalul Leonid Ilici Brejnev a ordonat „Planul Dniestr”, respectiv a ordonat GRU şi KGB să-l înlăture pe Nicolae Ceauşescu cu un lider socialist devotat Moscovei. Pentru punerea ordinului în aplicare, serviciile sovietice, în conlucrare cu agentura din România, au avut nevoie de două decenii. Dacă ne referim strict la luna decembrie 1989, când s-a derulat actul final al „Planului Dniestr”, aş spune că este importantă şi ziua de 9 decembrie 1989, ziua în care a început să pătrundă în România ultimul mare lot de agenți străini, îndeosebi sovietici, care au acționat împotriva României. În 14 decembrie 1989, la Iași, a fost o tentativă a complotiştilor de a declanșa revolta populară, dar numai cu agenţii sovietici nu s-a putut face. Reţeaua Securităţii nu a fost mobilizată în stradă, iar şefii care au răspuns de „obiectivul Iaşi” — respectiv gen. Constantin Olteanu, secretar al CC al PCR şi gen. Victor Niculicioiu, şeful UM 0110 de Contraspionaj pe spaţiul țărilor socialiste, din partea DSS — nu făceau parte din grupul de pucişti. Apoi, col. Constantin Ciurlău, şeful Securității jud. Iaşi, spre deosebire de şefii săi din București, nu acţiona în direcția răsturnării lui Ceauşescu. El a stat în expectativă, dar fără să-i neutralizeze pe agenţii sovietici care trebuiau să declanșeze revolta populară, coordonaţi de Casian Maria Spiridon şi Ștefan Prutianu, lăsându-i să facă afişe şi să le distribuie, chemând populaţia la revoltă pentru ziua de 14 decembrie. Dar, forțele de ordine au luat poziţii în dispozitivele ordonate, s-a patrulat şi complotiștii au decis că trebuie să renunțe. Convoaiele de mașini Lada, multe cu numere consecutive, s-au pus în mișcare către Timişoara, unde era pregătită etapa următoare a declicului... Într-un hotel din Iași, unde fuseseră cazați agenți sovietici, aceştia au uitat în cameră o hartă rutieră pe care era însemnat cu culoare roșie traseul Iași - Timişoara... AN: Care a fost factorul declanșator al evenimentelor? Ce i-a făcut pe români să se revolte? Au fost ei „ajutați” să se revolte? C.L.: Sigur că da. Evenimentele de la casa parohială a preotului reformat Laszlo Tokes au debutat prin crearea unui conflict artificial: nu s-a pus în executare sentința definitivă a instanţei de a-l muta pe preot în jud. Sălaj. Această situaţie a fost generată de ofițerul acoperit de securitate Ion Cumpănașu, director al Departamentului Cultelor. Astfel, în 15 decembrie, 46 dimineaţa, în faţa casei preotului reformat, unde era şi o staţie de tramvai, au apărut 10-12 persoane. După câteva ore, au ajuns la 50, iar seara erau peste 100. Nu era nicio problemă ca primii provocatori să fie neutralizaţi, cercetaţi şi văzut de unde sunt, cine i-a trimis şi în ce scop. Dar nu s-a făcut nimic. Securiștii veneau din jumătate în jumătate de oră, se uitau la protestatarii de la casa parohială și plecau. Abia în 18 decembrie, când lumea văzuse că nu se intervine şi a prins curaj, a sosit la Timişoara gen. Constantin Nuță, trimis de Ceauşescu, care a constatat că, împotriva legislaţiei în vigoare şi a ordinelor care s-au dat de la Bucureşti, inspectorul şef al MI, col. de securitate Ion Popescu (pucist), dezarmase miliția şi se menținea starea conflictuală la casa parohială a lui Laszlo Tökes. Acest preot a fost dovedit a fi fost atât agent al serviciilor secrete maghiare, cât şi informator al Securităţii, cu acte în regulă, iar în evenimentele din decembrie 1989, serviciile secrete maghiare şi conducerea Securităţii din România au acţionat în aceeaşi direcție! De altfel, gen. Nuță a şi spus când l-a evacuat pe Tokes: „Securitatea să se ducă în mă-sa, că ea a creat cazul ăsta!” (cazul revoltei de la casa lui Laszlo Tökes). Nuță l-a „împachetat” pe Tökes, l-a suit într-o maşină a miliției şi l-a trimis la Sălaj. Dar trupele de Securitate, cele instruite şi îndreptățite legal să restabilească şi să menţină ordinea publică fuseseră dezarmate din ordinul gen. Iulian Vlad, şeful DSS şi trimise în cazarmă, oraşul fiind lăsat la cheremul mulțimii coordonate de provocatori. Ulterior a intervenit armata, la ordinul gen. ministru Milea, dar a intervenit cu tancuri, neinstruită pentru restabilirea ordinii publice şi nici pentru gherilă urbană. Legislaţia din acele timpuri nu prevedea situaţia că una dintre componentele sistemului de Ordine Publică trădează, ceea ce a fost decisiv pentru reuşita loviturii de stat care se pregătea la București şi pentru îngenuncherea României şi jefuirea ei. Iar apoi, după un lung traseu, s-a ajuns la statutul colonial de astăzi. AN: Și totuși, de ce s-au revoltat românii? C.L.: Desigur că în România erau mari nemulțumiri populare. După ce s-a aprins flacăra, în stradă, în mai multe orașe, s-au adunat mulţimi de oameni curajoşi, totalizând aprox. 200 de mii de oameni, care înseamnă 1% din populaţia de atunci a României, ceea ce nu este foarte mult. Desigur, erau mai mulți nemulţumiţi, dar majorităţii dintre ei nici prin cap nu le trecea să acţioneze în stradă, să dea foc, să spargă, să atace forțele de ordine. Aceste acţiuni au fost catalizate de organizatorii loviturii de stat, respectiv Securitatea şi agenţii serviciilor secrete străine. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Apoi, „pofta vine mâncând” şi fenomenul s-a extins, mai ales după ce, în 22 decembrie, TV-,,Liberă” (dintr-o dată!) a stimulat revolta. Atunci s-a ajuns la aprox. un milion de oameni în stradă, deci aprox. ceva mai puţin de 5% din populație. Gândiţi- vă că şi când se referă la 10.000 de oameni, complotiştii din decembrie 1989 se referă la „voinţa întregului popor” şi vorbesc în numele lui. Toţi cei care strâng pe străzi câteva mii de oameni vorbesc în numele întregului popor. Dar, întrebarea dumneavoastră este una de fond. Românii care s-au revoltat au făcut-o datorită crizei generale de alimente, energie şi bunuri de larg consum. 12,5 milioane de oameni munceau, aveau bani, dar nu găseau să cumpere cele necesare şi li se mai şi tăia căldura şi curentul. Privitor la această situație, în cartea Trădarea Securității în decembrie 1989, eu am arătat că la nivelul anului 1989, când criza din România atinsese puctul maxim, depozitele Ministerului Comerţului Interior erau arhipline cu alimente, depozitele Rezervelor de Stat erau arhipline, depozitele Ministerului Apărării Naţionale erau arhipline, iar magazinele erau goale şi românii nu aveau ce mânca. Arhiva Ministerului Comerţului Interior este o dovadă a celor afirmate aici. În acelaşi timp, rezervele de carburanţi ale țării erau foarte mari, iar românii primeau benzina pe cotă lunară. Era dovedit că întreruperile de curent produc uriaşe pagube în economie, iar consumul populaţiei era infim, dar se continua întreruperea curentului... Românii trebuiau să fie tot mai supăraţi pe Ceauşescu. Acesta era ţinta crizei induse. Ceauşescu a fost izolat total, minţit din toate părțile. A făcut uriaşa greşeală de a nu verifica el însuși țara şi nu a evaluat corect riscurile de securitate. I-a crezut sau a acceptat să-i creadă pe cei care-l minţeau și îi spuneau că nu sunt bani şi nu sunt alimente și nu este benzină etc. A fost o coaliţie foarte largă de înalți responsabili din partid şi din guvern, care, sub acoperirea conducerii Securităţii, au indus această criză, ca unică soluție pentru a-i putea răscula pe români, în scopul înlăturării lui Nicolae Ceaușescu, înlocuirii lui cu un lider agreat de Moscova şi pentru readucerea României sub control sovietic, ceea ce s-a petrecut la amiaza zilei de 22 decembrie. De altfel, cred că cititorii acestor rânduri care au vârsta potrivită, îşi amintesc că în ziua de 22 decembrie, imediat după ora 14, magazinele alimentare din întreaga țară s-au umplut de bunuri alimentare de toate felurile. Carne, brânză, găini, unt, cafea, portocale etc. au apărut din senin în toată ţara. Nu fusese timp de importuri. Ele proveneau din depozitele noastre pline de toate bunătăţile, care fuseseră ţinute ascunse, pentru a ne supăra tare şi a ne răscula. Da, românii au avut motive de supărare. AN: Spuneți dvs, dar şi alți istorici, că în 1989, România a fost ținta unei agresiuni. De acord. Dar Ceaușescu a fost avertizat despre ceea ce urmează să se petreacă. Alex Mihai Stoenescu scrie că fratele său, Marin Ceaușescu, l-a avertizat încă de pe 4 decembrie că dacă nu renunţă la putere va urma vărsare de sânge... Este adevărat? De ce și cum a murit Marin Ceaușescu? 47 C.L.: Da, domnule redactor şef, Ceauşescu a fost avertizat. A fost avertizat în primul rând de Securitate, care, fiind conectată la serviciile secrete străine şi ştiind că, vrând, nevrând şi ea este în pericol la fiecare schimbare de regim, ar fi preferat ca Ceauşescu să plece de bună voie. În acest caz, Securitatea ar fi putut să-i aducă la conducere pe complotiştii doriţi de sovietici şi ocrotiți de instituţie fără ştirea lui Ceauşescu şi ei, securiştii, să-şi continue stăpânirea asupra uriaşelor sume de bani existente în conturile unor bănci străine, în conturile Bancorex, în conturile tranzitorii controlate de ofițerii acoperiţi, care erau directori de credit (uriașa sumă, pentru acele timpuri, de peste 30 de miliarde de dolari era în mâinile CIE și ICE „Dunărea”) şi să-şi mențină puterea. Da, pe această linie, a pericolelor externe, Securitatea l-a informat şi a încercat să-l determine să ia în seamă pericolele. În schimb, privitor la multe alte aspecte deosebit de importante pentru securitatea națională şi pentru bunul mers al ţării, gen. Vlad a recunoscut în mod repetat că nu l-a informat pe Ceauşescu, deşi avea obligaţia să o facă. Deci, Vlad a recunoscut trădarea. Dar, Ceaușescu dorea în continuare independența României. El a reţinut pericolele externe, dar știa că ele nu pot produce efecte atâta timp cât Sistemul de Apărare, Securitate şi Ordine Publică funcţionează. România era semnatară a Acordului Final al OSCE de la Helsinki (august 1975) care avea prevederi juridice internaţionale ferme privitoare la suveranitatea statelor, iar, spre deosebire de trecut, Mihail Gorbaciov promisese public, întregii lumi, că nu va mai interveni militar în ţările din sfera sovietică de influență. Era un om foarte orgolios, care nu voia să-şi încalce cuvântul „la vedere”. Bineînţeles, Gorbaciov şi-a încălcat cuvântul trimițând în România o armată acoperită de zeci de mii de luptători, deghizați în turiști, care s-au raliat altor servicii secrete străine intervenționiste şi trădătorilor din Securitate, din Armată și din Partidul Comunist, i-au răsculat pe români şi l-au răsturnat pe Ceauşescu, acaparând România. Aţi întrebat de discuţiile conducătorului ţării cu fratele lui, Marin Ceauşescu. Fiica acestuia, dna Mihaela Ceaușescu, a declarat public şi a scris şi în cartea ei de amintiri, că tatăl ei a venit în România în vara anului 1989, în concediu şi l-a sfătuit pe Nicolae să renunţe la putere. În dimineaţa de 22 decembrie, un alt frate, gen. Ilie Ceauşescu a venit la conducător, cu puțin timp înainte de arestarea camuflată a acestuia şi i-a propus să-l numească prim-ministru pe Iliescu. S-au certat, iar după ce Ceauşescu a fost minţit că Milea s-ar fi sinucis şi este mort, cu toate că era doar rănit, Ilie Ceauşescu a refuzat să preia comanda armatei. Marin Ceauşescu era general în cadrul CIE, şeful Agenţiei Economice a României și cunoştea o parte din sumele aflate în conturi şi uriaşele sume care erau aşteptate să intre în perioada imediat următoare momentului când a fost asasinat. Cine putea să-l omoare? Doar securiştii! Care securişti? Securiştii complotiști anticeaușişti care aşteptau moartea conducătorului pentru a putea fura uriaşele sume de bani ale ţării, pe care ei le gestionau. Pentru că Securitatea, cu aprobarea dezastruoasă a lui Ceauşescu, a preluat controlul total asupra întregului comerţ exterior al României. AN: Domnule profesor, generalul Troncotă spune că în ședința din 17 decembrie 1989, Ceaușescu ar fi dat ordin să se tragă în Lohanul nr. 47, aprilie 2019 străinii care agită oamenii, nu în popor, aşa cum a apărut ulterior în stenograma modificată şi dată publicităţii. Care sunt dovezile în sensul celor afirmate de domnul Troncotă? C.L.: Domnule redactor şef, domnul Troncotă a fost ofițer activ în cadrul Serviciului Arhivă al DSS, unde a „păstorit” timp de zece ani (1984-1994). Apoi a fost decanul Facultăţii de Informaţii în cadrul ANI. A format sute de ofiţeri care au ajuns în toate ungherele SRI-ului. A avut sub ochi toate documentele Securităţii, care se arhivau în totalitate în acel timp. Dl. Troncotă ştie ce spune. TOATE stenogramele CPEx al CC al PCR din perioada 17-22 decembrie au fost rescrise și falsificate, originalele fiind distruse de uzurpatorii puterii, în frunte cu Iliescu. Tocmai ordinele legale ale lui Ceaușescu, faptul că în cadrul discuţiilor s-au atins punctele sensibile ale evenimentelor (străinii care acționau în România, provocatorii, încălcarea legislaţiei de către Securitate, faptul că Ceaușescu a vrut să predea puterea, dar organul colectiv de conducere a decis ca el să rămână și toate forțele să lupte pentru apărarea României şi altele) au determinat falsificarea stenogramelor şi încercarea de a se prezenta evenimentele în conformitate cu tezele false pe care puciştii şi complotiştii le-au lansat după arestarea lui Ceauşescu. Aş dori să vă spun că, în conformitate cu legislaţia de atunci care este similară cu cea de astăzi, cu nimic mai restrictivă, nici nu ar fi fost nevoie să se folosească armele de foc decât, eventual, izolat, împotriva unor agenţi străini şi provocatori care nu ar fi putut fi reținuți în alt mod. Prin măsuri preventive, Securitatea a ştiut când şi de unde ies oamenii în stradă. Securitatea controla totul, fiecare stradă, fiecare sat, fiecare bloc. În acel prim moment, fiind stare de necesitate (deci de război), cu indicativul „Radu cel Frumos”, indicativul prevăzut pentru situaţiile de intervenţie străină împotriva României, trebuiau neutralizaţi primii declanşatori ai revoltei şi totul se termina, cu filaj şi patrulări. Militarii care cunosc procedurile ştiu că nu este nevoie de foc de armă decât în situaţii cu totul speciale. Apoi agenţii străini trebuiau opriți la frontieră! Dar, printr-o trădare la nivel înalt, s-a dat ordin să fie lăsați să intre şi, mai mult, s-a dat ordin să nu fie înregistraţi la frontieră, pentru a nu putea fi ulterior identificaţi. Asta este trădare, nu glumă! Securitatea a fost cea care a încurajat revolta. După ce s-a creat CNSAS, s-a văzut că foarte mulți dintre marii „revoluţionari” din decembrie 1989 au fost informatori sau agenţi ai Securităţii. Cu toate acestea, trebuie să constatăm că mulți dintre aceștia au fost protejaţi de SRI şi dosarele lor au rămas la secret. Faptul că generalul Vlad afirma, ca şi ciracii lui rămași în viaţă, că el nu putea „să tragă în popor” este praf în ochii poporului neavizat cu legislaţia privitoare la restabilirea şi menţinerea ordinii publice. Trasul cu arma este ultima fază a operaţiunii de restabilire a ordinii publice, care, dacă este aplicată regulamentar, nu este necesară decât prin excepţie. Gândiţi-vă la atacul împotriva guvernului din 10 august 2018, când au acționat provocatorii trimişi de cei care doreau să înscăuneze un guvern pro-european, în locul guvernării PSD. PSD-ul a proclamat „Axa București-Tel-Aviv- Washington”, în timp ce 48 preşedintele, multinaționalele, PNL, USR, rezistenţii, o parte a presei, ambasadele europene şi agenturile europene sunt așezați pe „Axa București-Bruxelles-Berlin”. În noua configuraţie internaţională este diferență mare. În spatele provocatorilor care fortau cordonul de jandarmi de la guvern erau 60 de mii de oameni, nu 100-150, ca la casa popii Tökes. Şi nici la 10 august nu s-a acţionat complet. A lipsit etapa culegerii de informaţii din teren care să permită activităţile de prevenţie. S-au sărit nişte etape. Aţi văzut că Ministerul de Interne a declarat că nu a primit informaţii de la SRI, acesta „jucând” în echipă cu preşedintele şi forțele pro-europene pe care le-am menţionat. Aţi văzut cum a fost apărat guvernul. La fel s-a procedat şi în februarie 2017, tot acolo, în Piaţa Victoriei. Jandarmii au dat o lecţie de profesionalism şi bună-credință față de legislaţie, peste timp, care poate fi adresată în mod special securiştilor trădători ai generalului Iulian Vlad. ActiveNews: Conform generalului Troncotă, pe 22 decembrie, ora 10:00, s-a declanșat planul de mobilizare a tuturor forțelor armate, după ordinul de intrare în stare de necesitate pe întregul cuprins al ţării dat de Nicolae Ceauşescu şi citit la radio și TV. Conform acestuia, Ceauşescu şi ceilalţi lideri trebuiau scoși prin subteran din clădire și duși în punctele de comandă secrete. De ce nu au fost scoși din Palat conform planului, imediat? Evacuarea lui Ceaușescu, de la ora 12:00, i- a fost explicată acestuia ca făcând parte din plan? Cine nu a respectat ordinele de mobilizare de la nivelul Ministerului Apărării Naţionale şi al MI? Corvin Lupu: În dimineaţa de 22 decembrie, la orele 7.30, în Bucureşti era linişte. În cursul nopții fusese restabilită ordinea publică de către forțele MApN şi de cele de miliție, loiale legislaţiei în vigoare. Milea îi raportase lui Ceaușescu ce s-a petrecut în timpul nopţii. Nu ştim încă şi poate nici nu vom mai putea afla dacă Milea i-a spus lui Ceauşescu că în acea noapte, în jurul orelor 3.00, a fost abordat de gen. Iulian Vlad și de agentul sovietic Gogu Rădulescu cu propunerea ca împreună să- l aresteze pe conducătorul ţării. Cert este că, după refuzul lui Milea, gen. Vlad s-a refugiat cu Gogu Rădulescu la sediul Direcţiei a V-a, în imediata vecinătate a sediului CC al PCR, unde era apărat de peste 400 de luptători foarte bine instruiți. Le era frică să nu fie arestați și împușcați pentru complot. Era stare de război! Dar, la orele 8:30, puciştii l-au rănit pe Milea prin foc de armă, în timp ce vorbea la telefon cu soţia lui, iar mai târziu, la orele 14:00, la spital, l-au ştrangulat cu un şnur. Puciștii şi complotiștii din jurul lui Ceaușescu nu i-au raportat imediat situaţia lui Milea. Tot la orele 8:30, gen. Iulian Vlad a venit la intrarea „B” a sediului CC al PCR şi a chemat comandanții dispozitivului militar din jurul sediului puterii din România, respectiv pe comandanții Trupelor de Securitate, USLA, Direcţia a V-a şi forțele Şcolii de Ofiţeri MI de la Băneasa şi le-a dat ordin să părăsească dispozitivul de pază şi să se retragă în cazărmi! Iarăşi vorbim de trădare, nu glumă! După împușcarea lui Milea, timp de peste o oră, trădătorii din armată au dat ordine de retragere în cazărmi a forțelor chemate de Milea pentru menţinerea ordinii publice şi s-a ordonat Lohanul nr. 47, aprilie 2019 pactizarea trupelor cu „poporul” din stradă. În paralel, în acest timp, Securitatea mobiliza agentura din fabrici ca să scoată lumea din nou în stradă. Abia apoi s-a dus Curticeanu la Ceaușescu și i-a spus că Milea s-a sinucis. După refuzul lui Ilie Ceaușescu de a prelua comanda forțelor MApN care să restabilească ordinea (nu se punea problema numirii în acel moment a unui alt ministru, aceasta făcându-se după niște proceduri), Nicolae Ceauşescu l-a chemat pe Stănculescu, care era acolo, în sediul CC al PCR, alături de puciști şi i-a cerut să preia comanda. „Emanaţii” au minţit când au spus că Ceaușescu l-ar fi numit pe Stănculescu ministru. „Emanaţii” doreau să genereze conştiinţa publică în sensul că măsurile de susţinere a căderii regimului luate de Stănculescu ar fi avut gir de legalitate, adică de ministru numit legal de şeful statului. În jurul orelor 10.00, în faţa sediului CC se afla multă lume. Agentura Securităţii din Bucureşti fusese mobilizată la sediul CC şi aştepta ordine. Ordinul lui Vlad a fost ca aprox. 200 de „revoluţionari” să fie băgaţi în sediul CC al PCR, pentru a i se spune lui Ceaușescu că trebuie să plece. Pe coridoarele CC al PCR, când trecea generalul Vlad, acești „revoluționari? se dădeau cu spatele de perete şi salutau cu „Să trăiţi, tovarăşe general!”. Ce revoluționari erau ei? Toţi au primit indemnizaţii, scutiri de impozite, terenuri intravilane, locuri de veci, scutiri de taxe şcolare pentru copii etc. Ceaușescu a ieşit pe balcon şi a încercat să se adreseze oamenilor de la staţie, dar aceasta fusese deconectată de securiştii care o aveau în grijă. Atunci a reintrat în clădire, a luat o portavoce şi s-a întors pe balcon adresându-se mulțimii. A apucat doar să le ceară oamenilor să plece acasă că nu este ce cred ei, spunând că în sediul puterii se dă o lovitură de stat şi a fost tras în interior de un cadru de securitate, sub motivaţia că se aruncă din stradă cu obiecte. După aceasta, Ceauşeştii au dorit să coboare în buncărul antiatomic, unde aveau apă, alimente, oxigen pentru jumătate de an şi transmisiuni securizate cu întreaga ţară. Era punctul de comandă pentru situaţii de război. Buncărul era în gestiunea, paza şi îngrijirea Apărării Civile a României, şeful acestei structuri fiind generalul pucist loan Geoană, tatăl lui Mircea Geoană. Dar loan Geoană era omul generalului Vlad. Așa că Geoană a închis buncărul pe dinăuntru, astfel că Ceaușeştii n-au putut intra. Geoană şi-a primit şi el răsplata, fiul său fiind propulsat de tânăr în diplomaţie, făcut ambasador şi ministru. Către orele 12:00, gen. Stănculescu i-a cerut insistent lui Ceaușescu să părăsească clădirea, că este în pericol să fie capturat de „revoluţionari”. Ceauşeştii nu au vrut să plece, lucru pe care l-au declarat şi la „procesul” de la Târgovişte. Au fost băgaţi forțat în liftul care să-i urce pe acoperiş, unde venise elicopterul lui Maluţan. În lift, Ceaușeştii au apăsat pe butoane şi l-au blocat, dorind să coboare la alt etaj, dar au rămas între etaje. Au fost scoşi de luptătorii de la Direcţia a V-a a DSS şi duşi forţat la elicopter, după care a fost anunţată întreaga ţară că „tiranul, „„dictatorul”, „criminalul”, „căpcăunul” etc. a fugit ca un laş şi vrea să fugă din ţară cu miliarde de dolari... Doar că miliardele erau în mâna securiștilor, viitorii asasini ai Ceauşeștilor. 49 Aş dori să mai spun un lucru cu claritate: gen. Stănculescu a fost agentul Securităţii, recrutat ca atare de gen. Nuță, pe vremea când Nuță era şeful Direcţiei a IV-a de CI Militare a DSS. Vlad i se adresa cu „Măi, Victore”, iar Stănculescu îi răspundea: „Ordonaţi, tovarăşe general!”. Măgureanu şi Gelu Voican, ceilalți doi asasini de la Târgovişte, au fost tot agenții Securităţii. Măgureanu lucrase în Securitate ca ofițer activ la Direcţia de Sinteză. Deci, ştim ce afirmăm... Cam asta s-a petrecut, relatat foarte pe scurt, în dimineaţa de 22 decembrie 1989 şi sper că am acoperit întrebarea dumneavoastră. Pe larg, eu am descris toate aceste evenimente în cărțile mele. AN: Dacă Nicolae Ceaușescu era atât de bătrân şi bolnav, de ce nu a încercat să transmită puterea altcuiva, astfel încât să nu se piardă linia adoptată și să scutească țara de convulsii? C.L.: Repet, Ceauşescu a sondat CPEx-ul în 17 decembrie 1989 şi s-a oferit să se retragă de la conducerea ţării, menționând că îi lasă „cu Iliescu”. Toţi i-au cerut să rămână, iar gen. lulian Vlad şi-a luat angajamentul şi a promis, în mod mincinos, că-şi va face datoria şi va aplica regulamentele. Asta a fost realitatea. Conducerea colectivă de atunci nu era pregătită să se despartă de cel care i-a condus un sfert de secol. A urmat lovitura de stat, apoi destructurarea statului... şi în câteva ore s-a ales praful. Hoţii şi străinii au acaparat România! După care au lichidat economia, baza materială a societăţii, au furat banii şi toate cele ce au mai urmat... AN: Cum a apărut fenomenul terorist şi de ce? Mai mulți istorici îi identifică nașterea pe 22 decembrie, seara. Dar atunci, noii lideri preluaseră puterea, iar Ceauşescu era în mâinile lor. Cine au fost „teroriștii ”? Cine erau celebrele rețele „R”, respectiv „ S”, şi ce au făcut ele în decembrie 1989? C.L.: Pentru a examina fenomenul terorist-diversionist declanșat în seara de 22 decembrie, a trebuit să cunoaştem atmosfera din interiorul grupului pucist, de după asasinarea lui Milea și arestarea colonelului Petre Moraru (adjunct al şefului Miliției Române). Acestea au survenit după ce s-a dat ordin de arestare a generalilor Nuță (şeful Miliției Române) şi Mihalea (unul din adjuncții lui Nuță). Toţi aceştia, ca şi lt. col. Trosca, şeful Statului Major de la USLA (care avea să fie asasinat în ziua următoare), fuseseră loiali legislaţiei în vigoare și lui Ceaușescu. Apoi, unele forțe, mai ales MApN şi de miliție, încercaseră să reprime şi produseseră morți şi răniţi, în timp ce alte forţe, mai ales trupele de Securitate, doar au mimat reprimarea revoltei populare. Astfel că după arestarea Ceauşeştilor, forțele militarizate ale ţării se împărțeau în două: „buni” (care n-au tras în popor) şi „răi” (care au tras în popor). Ei bine, fenomenul terorist avea să-i aducă pe toţi „în aceeași oală”: i-au făcut să se lupte între ei, le-au băgat capetele în pământ şi le-au închis gura la toţi. Asta pe de o parte. Din alt punct de vedere, vă rog să vă amintiţi că, în după-amiaza de 22 decembrie, după ce la sediul MApN, unde se găseau şi generalii sovietici Bociaev și Mihailov, s-a predat puterea lui Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Ion Iliescu şi echipei stabilită de puterile intervenţioniste în România, grupul noii conduceri s-a deplasat la CC al PCR şi s-a arătat mulţimii din stradă. Dar în acea mulțime şi în spatele ei se aflau şi reprezentanţi ai unor servicii secrete occidentale, care vedeau lucrurile în conformitate cu interesele lor, diferit față de agentura sovietică. O parte din mulțimea din stradă, care nu ştia nimic despre evenimentele petrecute în spatele cortinei, chiar credea că strada decide cursul evenimentelor. Astfel, când Iliescu s-a adresat mulţimii cu „Dragi tovarăşi”, mulțimea a strigat „Fără comunişti!”. Acela a fost primul moment în care a început să se tragă. Ordinul de tragere s-a dat din interiorul sediului CC al PCR. Acest ordin nu-l puteau da decât doi oameni: generalii Vlad şi Guşă, cei care comandau toate forțele din ţară. Stănculescu, cel care fusese numit de Ceauşescu la comanda armatei, rămăsese în sediul MApN şi tocmai fusese deposedat de atribuţiile de comandă militară. Iliescu l-a informat că s-a hotărât ca tovarăşul Militaru (de etnie țigan, pe numele real Lepădat) să fie numit ministru al Apărării. Stănculescu a mai primit misiunea să se ocupe de „procesul” Ceauşeștilor, alte atribuţii militare nu a mai avut. Deci, când s-a pus problema unei conduceri fără comuniști, ceea ce însemna automat fără Iliescu, Brucan, Bîrlădeanu etc, a început să se tragă în oameni. Unii au fugit imediat acasă şi au urmărit în continuare evenimentele din faţa televizorului. Alţii au rămas în stradă. Seara, la TV, Iliescu ne-a explicat că Ceaușescu a întinat idealurile comunismului ştiinţific, sugerându-ne că în viitor aceste idealuri vor fi respectate. Apoi, în al treilea rând, este necesar să ţinem cont că în după- amiaza şi seara lui 22 decembrie lucrurile încă nu erau clarificate, în sensul că gen. Nuță şi lt. col. Trosca nu trecuseră de partea complotiştilor. Iar în armată încă se aflau mulți comandanţi care îi fuseseră loiali lui Milea şi care bănuiau că acesta fusese asasinat, dar nu ştiau prea multe și erau în stare de derută şi incertitudine. Fenomenul terorist-diversionist, în cadrul căruia s-a tras aiurea, s-au omorât o mie de oameni, s-au făcut mari erori, i-a vulnerabilizat pe toți şi i-a aliniat pe toţi noii puteri. Fiecare comandant militar se temea că va trebui să dea socoteală pentru ordinele pe care le-a dat, pentru morţii din raza lui de competență militară, sau pentru acțiunile subordonaţilor săi. Noua putere nu se înscăunase pe deplin. Aşa că ea, împreună cu susținătorii ei sovietici, care beneficiau de zeci de mii de luptători, majoritatea basarabeni, vorbitori de limba română, a preferat să nu anunţe arestarea lui Ceauşescu până în seara de 23 decembrie. Au urmărit să dea impresia că Ceauşescu şi oamenii loiali lui (cei menționați mai sus şi eventual şi alții) opun rezistență şi în ţară are loc o luptă între „bine” şi „rău”, binele fiind reprezentat, bineînţeles, de „emanaţi”, iar „răul”, de Ceaușescu și ai lui. Acesta este contextul în care au fost activate forţele speciale din MApN şi MI pentru a produce fenomenul terorist. Scopul a fost acela de a distrage atenţia prin crearea artificială a unui inamic. În acest sens au participat şi agenți 50 străini, mai ales sovietici. Este semnificativ că în 27 decembrie 1989, la întâlnirea stenogramată dintre Iliescu şi Petre Roman cu ambasadorul URSS, Evgheni Tiajelnikov, acesta din urmă a cerut sprijin pentru repatrierea unor sovietici, menţionând că unii dintre ei sunt răniţi. Nu te rănești decât în luptă! Apoi, vă reamintesc că după 10 luni de la evenimente, în octombrie 1990, când Petre Roman i-a cerut ambasadorului Tiajelnikov să-şi retragă ultimele zeci de mii de luptători din România, acesta a fost imediat de acord, dar a menţionat că agenţii au rămas în țară la cererea conducerii României! Pentru a o sprijini să se menţină la putere, adaug eu. Aceşti militari au acţionat în toate oraşele, în toate punctele fierbinţi, au participat la toate manifestările populare: în 12 ianuarie 1990, la mineriadele din 28 ianuarie 1990, 18 februarie 1990, 13-15 iunie 1990. Au participat la fenomenul Piaţa Universităţii etc. Aceşti militari au locuit în unități militare ale MApN, MI şi SRI. Vă daţi seama cât de largă a fost complicitatea organelor noastre militare cu forțele străine care au atacat România? Vă daţi seama câte cadre militare au ştiut de aceste complicități şi au tăcut şi tac şi astăzi de frică, din laşitate, sau din complicitate? În aceste condiții nici nu se putea ca România să nu se prăbuşească total și să ajungă o colonie jefuită de toate bogăţiile ei de către străini. Privitor la întrebarea dumneavoastră referitoare la rețelele „R” şi „S”, respectiv „Rezistenţa” şi „Salvarea”, prima era a MApN, iar a doua a DSS. Ele se alarmau în condiţiile stării de necesitate datorată unei intervenţii străine, respectiv „Radu cel Frumos”. Aceste reţele aveau de îndeplinit misiuni în spatele inamicului pătruns în ţară şi aveau şi rolul de a mobiliza populaţia la rezistență împotriva ocupantului. Reţeaua „R” a fost activată de ordinul generalului Milea dat colonelului Paul Şarpe, coordonatorul reţelei. Col. Paul Şarpe la rândul său a transmis ordinul conducătorilor din teren ai rețelei, respectiv agenților Dumitru Spătaru şi Zaharia Bobei, dar, după asasinarea gen. Milea, viceamiralul Ștefan Dinu, şeful DIA, deci şeful direct al col. Paul Șarpe, a contramandat misiunile. Reţeaua „S” ar fi trebuit să fie alarmată de gen. Vlad, care, încălcând ordinul, nu a alarmat reţeaua. Agenţii Reţelei „S” au aşteptat în zadar telefonul de mobilizare ca să treacă la acțiune şi au înţeles că sistemul este scurt-circuitat, ceea ce se putea petrece numai în urma trădării sau a preluării comenzii de către inamic. De altfel, în după-amiaza de 22 decembrie, la propunerea gen. Vlad, controlul asupra Securităţii a fost preluat Lohanul nr. 47, aprilie 2019 actualitate de armată prin ministrul Militaru (Lepădat) şi gen. Logofătu, de asemenea agent sovietic, desemnat să preia Securitatea. Cred că, așa, pe scurt, am răspuns şi la întrebarea aceasta. AN: Cine a fost personajul principal al evenimentelor din decembrie 1989: gen. Stănculescu sau gen. Vlad? Oficializarea statutului de colonie al României devine presantă pentru capitalul străin C.L.: Cei doi generali au conlucrat pentru realizarea loviturii de stat. În sediul puterii, adică la CC al PCR, toate forţele militare erau ale Securităţii, respectiv ale Direcţiei a V-a de Securitate şi Gardă. Apoi, mai fuseseră aduşi luptători bine instruiți de la USLA, în frunte cu comandantul unităţii, col. Gheorghe Ardeleanu (pe numele adevărat, Moise Bula) şi el un pucist important. Erau şi un număr de tineri ofiţeri de la Trupele de Securitate. Clădirea era atât de bine apărată încât nu putea fi cucerită decât prin bombardament, dar acesta nu ar fi putut afecta buncărul antiatomic. Stănculescu avea în sediul puterii doar o grupă de transmisioniști care asigura legăturile cu unitățile militare, pentru a se putea transmite ordinele comandantului suprem Ceaușescu şi ale ministrului Milea. Deci armata nu avea forţe în CC. Gen. Vlad era cel mai important, iar Stănculescu a devenit puternic doar după ce armata l-a preluat pe Ceauşescu și s-a decis preluarea puterii din mâna gen. Vlad, care nu se mai putea opune acestei decizii, datorită faptului că aşa au decis generalii sovietici. Vlad era conştient că nu poate să se lupte cu armata şi cu vâsautniki sovietici şi a cedat. A mai fost păstrat opt zile şi Jumătate, în care timp s-au mai şters din urmele trădării şi din mulţimea de fapte reprobabile săvârşite de Securitate în timpul regimului socialist de stat. O mare parte din documentele secrete ale țării au fost distruse, ascunse sau predate sovieticilor. Dar, fiind omul Securităţii şi al lui Vlad, Stănculescu a fost şi el deposedat de putere şi scos din MApN şi trimis ministru al Economiei în primul guvern FSN... Abia ulterior, în 16 februarie, după destituirea gen. Militaru (Lepădat), Stănculescu a fost numit ministru al Apărării, funcţie pe care a îndeplinit-o un an şi două luni, până în aprilie 1991, când a fost remaniat din guvern şi trecut în rezervă. În aceste condiţii, nici nu se putea ca România să nu se prăbușească total şi să ajungă o colonie jefuită de străini Profesorul universitar Corvin Lupu de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu este un istoric cunoscut, specializat în istoria relaţiilor internaţionale contemporane și recente ale României, specialist în istoria Securităţii şi a evenimentelor din decembrie 1989. 51 În ciuda caracterului lor excepţional — atât prin conţinut, cât și prin unicitatea promovării lor într-o ţară care s-a remarcat, din păcate, doar printr-o obedienţă frizând ridicolul, au șanse mici de reuşită. sta pentru că ating capitalul străin, deoarece acesta, şi nu altcineva, s-a așezat, prin presiuni şi impuneri de abuz de monopol şi îl practică jenant de la instalare, dovedind că tocmai de aceea a vizat de la început domeniile cu pricina. Capitalul străin va replica! Nu este un termen prea potrivit. De fapt, se va răzbuna, în virtutea obligaţiei colonialiste pe care şi- o asumă de a-i pedepsi pe cei ce îndrăznesc să nu-i cânte osanale. Lupta este complet inegală: de o parte, guvernul, cât l- o ţine Dumnezeu, fără nicio putere efectivă, de cealaltă parte capitalul străin, care a preluat sub control toate punctele şi pârghiile strategice din economie, transformând România într-o colonie şi tratând-o ca atare. Guvernul nu va avea să lupte doar cu vizatele companii din domeniile unde se practică la greu abuzul de monopol, ci cu toată floarea cea vestită a întregului Apus. Căci, după ce a preluat cele trei domenii monopoliste (resursele naturale, distribuțiile de energie şi băncile), restul economiei s-a prăbuşit ca popicele la picioarele sale. Iar acum, de fapt, deţine tot! Guvernul care va alege să se lupte va trebui s-o facă cu întregul moloh al capitalului străin, care este neunitar doar când este vorba de interesele disjuncte ale componentelor sale, dar care este coeziv când este vorba de a pune cu botul pe labe vreo colonie recalcitrantă. Dacă-l vor ţine baierele şi nu va da înapoi, guvernul va trebui inevitabil să extindă aria luptei, ceea ce-l va pune în conflict cu întregul capital străin din România, mai ales că nedreptăţile comise de acesta din urmă în România sunt incalificabile, iar unele din ele le întrec chiar şi pe cele de abuz de monopol, singurele vizate deocamdată. În mod obiectiv, nu vor putea fi trecute cu vederea, de pildă, externalizările de profituri fără fiscalizare, desfăşurarea de activități cu pierderi false şi altele asemenea, care constituie grosul furtului (căci trebuie să-i spunem pe nume!) pe care-l derulează capitalul străin în România! Şi despre care doar se vorbeşte până acum, niciun fel de măsuri de contracarare nefiind luate. Nu este greu de a identifica replica — de fapt, mai bine spus răzbunarea — capitalului străin. Acesta n-are ce face economiei Lohanul nr. 47, aprilie 2019 cu capital românesc, pe care s-ar putea crede că ar viza-o înainte de toate, pur și simplu pentru că a distrus-o deja de mult. Nu o vor mai finanța băncile străine care fac jocurile în România?! Şi aşa n-o finanţează, iar cu doar cele 8 procente cu cât contribuie la finanțarea ei se poate foarte bine şi fără! Iar de va limita extracția de gaze offshore (ca replică la plafonarea tarifelor de vânzare), prin amânarea investiţiilor în exploatare, nimic altceva nu poate fi mai minunat! Şi aşa România nu se alege mai cu nimic din gazele lăsate de Dumnezeu românilor, încât ar fi o blagoslovire ca zăcămintele să rămână cât mai intacte în aşteptarea tot de la Dumnezeu a unor vremuri mai bune! Şi atunci capitalul străin îşi va vărsa paraponul pe populaţie prin forțarea unor tarife mai mari la tot ceea ce ajunge la aceasta fără ca guvernul să poată face ceva, respectiv preţurile la carburanţi (fixate de cele patru companii cu poziţii dominante pe piaţă, toate străine), tarifele în telecomunicaţii (unde nici nu poate fi considerat că există vreo piață, în măsura în care totul este dirijat de trei jucători, bineînţeles toţi străini), dobânzile la depozite (integral la cheremul cartelului băncilor străine), ca şi dobânzile la credite. În acest ultim domeniu, să fie clar: ROBOR-ului vizat de măsurile punitive ale guvernului nu-i pot fi imputate nici în proporție de 20% dobânzile aiuritoare cu care dau credite băncile străine din România, grosul reprezentându-l penalitatea de „risc de țară”. Inacceptabilitatea impunerii unei asemenea penalităţi la credite date intern de către bănci care sunt înscrise juridic tot intern în România nu este taxată de noile măsuri și de altfel înlăturarea acesteia nici nu poate fi treaba guvernului, ci cade în responsabilitatea guvernatorului BNR, care ar fi necesar să o combată pur şi simplu prin retragerea autorizaţiei de funcţionare a băncilor care practică o asemenea anomalie. Presiunile directe în creştere ale capitalului străin asupra populaţiei îi vor determina, poate, în sfârşit, pe români să conştientizeze de unde vine jaful resurselor ţării. Dar mai important va fi altceva. Intrarea fără echivoc în coliziune a măsurilor adoptate de guvernarea română cu politicile pretinse de capitalul străin şi acţiunile în clar ale acestuia va aduce în mod obiectiv în atenţia publică marea problemă a României actuale: contradicţia dintre statutul ei oficial de ţară suverană, membră a NATO şi UE, şi statutul ei real de colonie, fără economie națională, fără decizie națională, fără identitate națională. Din motive nedeclarate, dar perfect identificabile, capitalul străin, care a preluat controlul proprietăților şi pârghiilor 52 actualitate strategice din România şi deci decizia, evită să preia, după cum s-ar cuveni, şi administrarea ţării, la care îi dau dreptul proprietăţile şi deciziile deţinute. ÎL costă nu doar mai ieftin lăsând administrarea în seama românilor, dar mai ales în acest fel nu-şi asumă vreo responsabilitate, putându-i face pe români vinovaţi de toate relele din lume. De aici haosul existent! Nu poate fi condusă o maşină de cel care nu se află la volan, ba este chiar înghesuit în portbagaj! Preluarea administrării țării de către stăpânul străin care deţine proprietatea și decizia ne-ar scuti de mascarada alegerilor, a înfruntărilor între partide politice şi între instituțiile ţării (guverne, preşedinţii, parlamente şi curți constituţionale). O colonie este condusă de un guvernator străin. Şi cu asta, basta! N-ar fi frumos şi onorant, ar fi însă mai onest şi poate chiar mai bine. Am scăpa de jocul de glezne al unui Dragnea şi de crizele de autoritate comandate extern ale unui Iohannis. Stăpânul străin ne-ar jecmăni desigur în continuare, dar mai cu responsabilitate. În condiţiile unor politici pro-românești ale unor guvernări oficial româneşti, stăpânului extern îi va fi mereu mai dificil să menţină în viață minciuna existentă acum şi să nu recunoască faptul de netăgăduit că România este o colonie. Recentele măsuri antiabuz de monopol obligă, de fapt, capitalul străin să oficializeze statutul de colonie al României pentru a-și putea continua cel puţin la ratele de până acum exploatarea colonială în România. Adevărul, oricât de crunt, este oricum mai bun decât minciuna. Va mai rămâne însă o problemă: colonia cui? Câţiva corifei sunt gata, dar nu prea se înţeleg între ei! Doamne, ce vremuri vin! Statul Paralel în acțiune: planul de distrugere a firmelor românești de către SRI împreună cu ANAF, MAI, DNA şi celelalte parchete „«pentru a face loc „investitorilor străini”, în baza unui protocol ilegal semnat în 2012 Atac la firmele româneşti pe protocol — Dovezi incendiare ale asaltului poliţiei politice asupra firmelor româneşti la parchetele din capitală, în baza unei Hotărâri CSAT ilegale a scurt timp după Planul comun de măsuri de aşa-zisă combatere a evaziunii fiscale, semnat în 2012 de PICCJ- Kovesi, SRI-Maior, MJ, MAI şi MFP, procurorul Cristian Ban a emis un Ordin prin care a cerut de la parchetele inferioare dosarele cu evaziune fiscală de peste 1 milion euro. Apoi a mulţumit SRI, DIPI şi ANAF. les la iveală noi dovezi cutremurătoare despre cum au fost vânate firmele româneşti, în aşa-zisa luptă împotriva evaziunii fiscale (declarată vulnerabilitate la siguranţa naţională prin Hotărârea CSAT nr. 69/2010, prin eludarea rolului Lohanul nr. 47, aprilie 2019 actualitate Parlamentului). Această luptă a fost iniţiată la nivelul SRI — PICCJ — Ministerul Finanţelor (ANAF) şi a fost exacerbată mai cu seamă la nivelul parchetelor din capitală, unde îşi au sediul social cele mai importante firme româneşti, care au fost vânate pentru a fi distruse prin blocări de conturi, inculparea administratorilor şi asociaţiilor şi alte metode. Dintre acestea, ca urmare a penetrării masive a ANAF de către ofiţeri SRI şi ca urmare a modificării legilor în regimul Traian Băsescu astfel încât procesul verbal de constatare al inspectorilor ANAF să devină mijloc de probă, distrugerea firmelor a devenit o „joacă de copil”. Pe baza proceselor verbale de control ale inspectorilor ANAF cotropiți de SRI, se reţineau pretinse evaziuni fiscale sau rambursări ilegale de TVA. În lipsa oricărei expertize, procurorii de la parchete de tribunale şi curţi de apel îşi croşetau acuzaţiile exclusiv pe raportul celor de la ANAF şi procedau la sechestre de conturi, inculpări, multe urmate de propuneri de arestare preventivă. După care ani în şir procurorii nu mai făceau nimic în dosare, însă firmele cu conturile blocate, administratorii şi acţionarii sub măsuri preventive, intrau în faliment. În timpul acestor anchete, numeroşi oameni de afaceri vânaţi cu dosare penale au acuzat presiuni de preluare ostilă a afacerilor lor de către concurenţa din piaţă, în special de firmele străine. Lipsa de imparţialitate şi obiectivitate în aceste anchete este evidentă, câtă vreme între toţi participanţii la acuzarea unor firme există o înţelegere ocultă, parafată în secret între SRI — PICCJ — Ministerul Finanţelor (ANAF) — Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei. Monitorizare şi vânătoare în masă a firmelor Planul comun de măsuri pentru eficientizarea activităţilor de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale a fost încheiat în baza Hotărârii CSAT nr. 69/2010, şi semnat în ianuarie 2012 de următorii: - procurorul general al României, Laura Codruța Kovesi; - directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior; - ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţeanu; - ministrul Administrației şi Internelor, Traian Igas; - secretarul de stat din Ministerul Justiției, Alina Bica (aceasta a semnat pentru ministrul Cătălin Predoiu). Planul comun de măsuri conține prevederi îngrozitoare pentru o țară care se pretinde democratică, prevederi care vin în contradicție flagrantă cu drepturile şi libertățile fundamentale ale omului, în condiţiile în care orice contribuabil este declarat din start suspect că ar putea comite evaziune fiscală. Astfel, la capitolul I, intitulat Introducere, găsim următoarea frază: „Monitorizarea contribuabililor cu potenţial de evaziune şi fraudă fiscală ridicat, a societăţilor comerciale nou înfiinţate, clarificarea aspectelor practice rezultate în ultima perioadă din activitatea de colectare a taxelor şi impozitelor şi intensificarea cooperării interinstituţionale prin acordarea accesului comun la bazele de date specifice gestionate de către instituţiile de aplicare a legii în domeniu şi realizarea acțiunilor comune pe cele 9 domenii prioritare de intervenţie, impun adoptarea de măsuri conjugate 53 ale instituţiilor de aplicare a legii nominalizate de HCSAT 69/2010”. ADMINISTRAȚIEI ŞI j e pan CONSTANÎIN TRAIAN IGAȘ = S PLAN COMUN-BE MĂSURI D = CAS pentru eficientizarea activitățilord¥prevenire şi combatere a evaziunii fiscale N NY I. INTRODUCERE Monitorizarea contribuabililor cu pogei clarificarea aspectelor practice intensificarea cooperării erap instituțiile de aplicare a al intervenție, Impun adoj evaziune şi fraudă fiscală ridicat, a societăților comerciale nou înființate, în ultima perioadă din activitatea de colectare a taxelor şi impozitelor și je prin acordarea accesului comun la bazele de date specifice gestionate de către tributi în domeniu şi realizarea acțiunilor comune pe cele 9 domenii prioritare de de măsuri conjugate ale instituțiilor de aplicare a legi nominalizate de HCSAT 69/2010. —E re E Aa mata Mem me A ac în Bate pr Ta ama Aşadar, în document se vorbeşte despre operaţiuni de monitorizare în masă a contribuabililor cu potenţial să comită acte de evaziune fiscală. Practic, orice contribuabil, că este vorba despre persoană fizică sau societate comercială, a intrat sub monitorizare, mai ales că nu se vorbeşte nicăieri despre obligaţia ca monitorizarea să presupună existenţa unor suspiciuni sau indicii temeinice. Efectele protocoalelor la parchetele din capitală şi un ordin al şefului PCA Bucureşti cu rezultate de mulţumire pentru SRI, DIPI şi ANAF Multă lume se întreabă ce s-a petrecut exact mai departe, mai ales după ce ANAF a fost împânzit cu ofiţeri SRI, la ordinul lui George Maior, iar parchetele au fost scoase în linia întâi. Lumeajustitiei.ro a intrat în posesia unui document care relevă că la nivelul Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, condus până în ianuarie 2017 de procurorul Cristian Ban, actual membru al CSM, şi colaborator asiduu pe protocoalele cu SRI, DIPI şi cu ANAF, a emis Ordinul nr. 1/6 ianuarie 2014 prin care a stabilit ca în temeiul art. 209, alin. 4 indice 1 din vechiul Cod de procedură penală: „Art. 1 — Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti vor prelua de la parchetele de pe lângă judecătoriile şi tribunalele subordonate ierarhic urmărirea/supravegherea urmăririi penale în dosarele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală... dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro... înregistrate la parchete în perioada 01.01.2014 — 30.06.2014; Art. 2 — Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti vor prelua de la parchetele de pe lângă judecătoriile subordonate ierarhic urmărirea/supravegherea urmăririi penale în dosarele penale având ca obiect fapte săvârşite de persoanele care, potrivit convențiilor Lohanul nr. 47, aprilie 2019 internaţionale, se bucură de imunităţi şi privilegii... înregistrate la parchete în perioada 01.01.2014 — 30.06.2014; Art. 3 — ...unităţile de parchet vor înainta la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti dosarele penale într-un termen de cel mult 7 zile de la înregistrarea acestora sub număr unic.” Opinăm că ordinul lui Cristian Ban a încălcat legea care stabileşte competențele de instrumentare a dosarelor penale, întrucât art. 209 alin. 4 indice 1 din vechiul Cod de procedură penală, invocat în ordin, prevedea că un dosar poate fi luat la parchetul superior doar dacă urmărirea penală „este împiedicată sau îngreunată... cu acordul procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală”. Or asta presupunea ca întâi dosarul să se afle în lucru la un procuror de la parchetul competent prin lege şi doar dacă procurorul de caz îşi dădea acordul, dosarul putea fi preluat mai sus la PCAB. De ce să se emită un asemenea ordin? Ştia Cristian Ban de la SRI sau din altă parte că vor veni în următoarele 6 luni dosare grele de evaziune fiscală? Erau câteva pe ţeavă să fie instrumentate sub directa lui oblăduire? S-a lucrat pe protocol şi planuri comune de măsuri? Cert este că în urma acestui Ordin prin care Cristian Ban a făcut legea, trecând peste competenţa dată de cod, un număr de 32 de dosare au fost luate la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti. Lumeajustitiei.ro a cerut CSM şi Inspecţiei Judiciare să verifice ce s-a ascuns în spatele acestui ordin! ji MINISTERUL PUBLIC AROHETUL DE PE LANGA CURTEA DE APEL BUCUREȘTI OPERATOR 2701 ORDIN Nr. 4 Vo.ianuarie 2014 vederilor art. 64 alin. 1, art. 65 alin. 1, art. 92 alin, rpanizarea judiciară, cu modificările ulterioare Şi art ordine interioară al parchetelor aprobat prin Ordinul me i i prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 63/2013 p alin. 1^ 2 din O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcţia N »pul degrevarii unitatilor din subordine de unele cauze cu aplexit neiul dispozitiilor art. 209 alin. 4! Cpp, ORDON: Art.1. Procurorii din cadrul Parchetului de p 54 actualitate le civilmente si in dosarele care privesc documente, localuri, locuinte ori > privire la care conventiile internationale prevad un regim de imunitati si inregistrate la parchete in perioada 01.01.2014 — 30.06.2014 ÎI aaa Art.3 In vederea aplicarii prezentului ordin, unitatile mult 7 zile de la inregistrarea acestora sub numar unic. Prezentul Ordin se comunică tuturor unităților de parchet din raza de are heţalui de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, spre conformare. PROCUROR G] CRISTIAN Procurorul general Cristian Ban a declarat că rezultatele obţinute în urma ordinului său s-au produs în dosare în care s-a lucrat cu serviciile de informaţii SRI şi DIPI, dar şi cu ANAF: „Comparativ cu celelalte parchete de nivelul Curţilor de apel din țară, se constată că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu unităţile subordonate a recuperat peste 65% din totalul prejudiciilor recuperate la nivel național. La obţinerea acestor rezultate, un rol important l-au avut şi unitățile de poliție economică de la nivelul IGPR, DGPMB şi sectoarelor din capitală, structurile DIPI şi SRI şi nu în ultimul rând specialiştii antifraudă din cadrul ANAF detaşaţi la parchete (...) De asemenea, prin Ordin al procurorului general s-a dispus preluarea de către Parchetul Curţii de Apel a dosarelor complexe de evaziune fiscală, spălare de bani şi contrabandă, cu un prejudiciu mai mare de 1 milion de euro, precum şi a dosarelor având ca obiect conflictul de interese. Ca urmare a acestor măsuri, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-au soluționat, în premieră, în cursul anului 2014 mai multe cauze deosebit de complexe fiind emise 9 rechizitorii privind un număr de 22 inculpaţi (7 în stare de arest). Prejudiciile estimate în soluţiile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au fost de 92.132.697 lei (aprox. 20.473.932 euro). Din acestea au fost recuperate efectiv ori s-au instituit măsuri asiguratorii pentru sumele de 57.125.921 lei (12.694.649 euro). La aceste date se adaugă şi prejudiciile recuperate şi măsurile asiguratorii instituite de celelalte unităţi de parchet de pe lângă tribunalele subordonate, care s-au ridicat la aproximativ 37.000.000 euro, evidenţiindu-se Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti cu bunuri indisponibilizate în cuantum de 33.000.000 euro. Şi celelalte unităţi de parchet au avut rezultate în creştere față de anii anteriori fiind depuse eforturi din partea procurorilor specializaţi, conducerilor unităţilor de parchet şi a lucrătorilor de investigare a fraudelor (...) Se apreciază ca pozitivă activitatea specialiştilor ANAF detaşaţi la parchete, deşi se simte nevoia unei pregătiri profesionale superioare în cazul unora dintre aceştia. Spre finele anului 2014 s-a stabilit un program periodic de întâlniri Lohanul nr. 47, aprilie 2019 cu conducerea ANAF pentru rezolvarea chestiunilor de practică neunitară. Un neajuns observat este acela care constă în imposibilitatea efectuării de controale fiscale de către specialiştii ANAF detaşaţi la parchete la ordinul procurorilor. Un alt neajuns este cel legat de obligativitatea efectuării unei expertize în Situația contestării raportului de constatare întocmit de specialiştii ANAF. De asemenea, se simte nevoia alocării unor resurse materiale suplimentare (computere, programe informatice s.a) specialiştilor detaşaţi de către Direcția Generală Antifraudă pentru eficientizarea activității. Colaborarea cu SRI şi DIPI a fost una foarte bună la nivelul marii majorități a unităților de parchet, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti simțindu-se nevoia diversificării colaborării în scopul sesizării şi documentării mai multor fapte din cele analizate.” În realitate, globaliştii SUA-UE-Soros le-au cerut slugilor lor din România să pună în aplicare un astfel de protocol pentru a distruge firmele româneşti şi pentru a face loc investitorilor | actualitate articole din Noile Coduri Penale au fost declarate neconstituţionale. Un alt instrument important al Statului Paralel din România au fost protocoalele de colaborare dintre parchete şi Serviciul Român de Informaţii. Aceste protocoale sunt monstruoase, ilegale şi neconstituţionale, iar cei care le-au semnat trebuie să fie puşi sub urmărire penală. Ce s-a petrecut în România? Globaliştii SUA-UE-Soros au încercat să transforme România într-un stat totalitar pentru a putea avea acces la resursele ţării cu scopul de a le putea prelua. Polonezii şi ungurii au reuşit să învingă Statul Paralel aducând naţionaliştii la conducerea ţării. Globaliştii încep să piardă puterea în Europa, oamenii începând să-şi dea seama ce se petrece, de fapt. „Lupta anticorupţie” din România a fost una dintre cele mai mari minciuni postdecembriste servite românilor. România a preluat de la 1 ianuarie 2019 preşedinţia Consiliului UE. Care sunt principalele atribuţii străini. De fapt, toate protocoalele monstruoase, care au ieşit la iveală până acum, au fost create la ordinul globaliştilor. Ideea este că Statul Paralel din România este creaţia globaliştilor SUA-UE-Soros. Sub pretextul „luptei anticorupţie”, globaliştii au încercat să transforme România într-un stat totalitar. Statul Paralel din România este o entitate suprastatală, care a fost creată de către globaliştii SUA-UE-Soros, începând cu anul 2005, atunci când, într-o şedinţă secretă a CSAT, s-a decis introducerea corupției ca ameninţare la adresa Securităţii Naţionale, pentru ca serviciile secrete să aibă motiv să urmărească pe oricine doresc pe baza suspiciunii de „corupţie”. În SUA a existat ceva asemănător, se numea Patriot Act, o lege abuzivă, creată de către George W. Bush, după atentatele de la 11 septembrie 2001 (o operaţiune orchestrată de către serviciile secrete americane). În baza legii Patriot Act, americanii au fost urmăriți pe baza suspiciunii de „terorism”. Apogeul Statului Paralel a fost în perioada 2014-2015, apoi puterea a început treptat să scadă. Începutul anului 2017 a fost unul devastator pentru Statul Paralel, căci, după dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă despre Florian Coldea, adjunct al SRI, Florian Coldea şi-a dat demisia, şi aşa a început prăbuşirea Statului Paralel. Pentru ca Statul Paralel din România să funcţioneze, oamenii globaliştilor SUA-UE-Soros, adică politicienii români, au schimbat Codul Penal şi Codul de Procedura Penală. Zeci de 55 La 12 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România a preluat, începând cu 1 ianuarie 2019, pentru şase luni, responsabilitatea Preşedinţiei Consiliului UE. Pregătirea a fost însă bruiată de dispute între preşedinte şi premier. An vederea pregătirii preluării conducerii forului european, în Parlamentul României a fost constituită Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Președinției Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019. Pe 16 mai 2018, comisia specială parlamentară împreună cu cele două Comisii pentru afaceri europene ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au organizat o reuniune comună pentru a dezbate prima versiune a temelor de interes ale mandatului României la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. În cadrul acesteia, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a prezentat principalele aspecte ale documentului. La reuniune au participat secretari de stat responsabili pe problematica afacerilor europene din ministere. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 actualitate La 2 octombrie 2018, senatorul Titus Corlățean, preşedinte al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Președinției Consiliului Uniunii Europene, a participat la reuniunea reprezentanţilor comisiilor reunite pentru afaceri europene şi politică externă din Senat şi Camera Deputaţilor cu negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, aflat în vizită oficială la Bucureşti. Discuţiile s-au concentrat pe stadiul procesului de negocieri privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, principalele provocări şi multiplele implicaţii pe care acest complex proces le presupune, precum şi perspectivele de finalizare a acestuia. La scurt timp însă Titus Corlățean a fost înlocuit la şefia Comisiei parlamentare pentru pregătirea Preşedinţiei Consiliului UE. Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senat a decis, pe 17 octombrie, ca senatorul PSD Gabriela Crețu să ocupe funcția de preşedinte al Comisiei speciale parlamentare, înlocuindu-l astfel pe Titus Corlățean, după ce acesta şi-a înaintat demisia din funcţie. La începutul anului 2018, primul politician care a afirmat că România nu este pregătită să preia preşedinţia CUE a fost preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. El considera că nu se vorbeşte de priorităţile României, nici de pregătirile logistice sau de resursa umană şi nu se aude vocea României în politica externă. Drept răspuns — ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a anunţat că românii sunt pregătiți să gestioneze Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Declaraţia lui Victor Negrescu a venit după o întâlnire cu reprezentanţi ai guvernelor finlandez şi croat. Reprezentanţii României, Finlandei şi Croaţiei s-au reunit, pe 22 ianuarie 2018, la Palatul Victoria pentru a discuta despre prioritățile comune pentru o perioadă de 18 luni. Statele membre care deţin Preşedinţia Consiliului UE lucrează în grupuri de câte trei, denumite „Trio-uri”. Acest sistem a fost introdus de Tratatul de la Lisabona în 2009. Trio-ul stabileşte obiective pe termen lung şi pregăteşte o agendă comună, determinând subiectele şi aspectele majore care vor fi abordate de Consiliu pe o perioadă de 18 luni. Afirmația potrivit căreia România stă foarte bine cu pregătirea preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, a fost întărită, pe 23 martie, de premierul Viorica Dăncilă, ea adăugând că este un proiect de ţară care este necesar să fie tratat cu foarte multă seriozitate. Declaraţia premierului a venit în contextul în care Comitetul interministerial pentru pregătirea preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene a adoptat calendarul reuniunilor informale ce vor fi organizate în România pe durata acestui mandat, în primul semestru al anului 2019, cât şi calendarul acţiunilor premergătoare exercitării mandatului. Mai mult, în vara anului 2018, MAE a anunţat că partea română este pregătită să organizeze la Sibiu, pe 9 mai 2019, Summitul 56 informal al şefilor de stat şi de guvern din UE, în contextul în care ţara noastră va deţine preşedinţia Consiliului UE, România fiind în grafic cu calendarul pentru eveniment. Summitul din 9 mai 2019, dedicat viitorului Uniunii Europene şi viitoarei agende strategice a liderilor pentru perioada 2019-2024, va reuni la Sibiu 27 de şefi de stat şi de guvern ai statelor membre, 36 de delegaţii oficiale, 400 de invitaţi de rang înalt, circa 900 de jurnalişti şi 100 de traducători. De altfel, Guvernul a adoptat, pe 23 august 2018, o ordonanță potrivit căreia oficialii străini vor avea prioritate în trafic pe perioada preşedinţiei române a Consiliului UE. În toamna anului 2018, între instituţiile statului au existat dispute aprinse pe tema nivelului de pregătire din partea României pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE. Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a motivat, pe 29 octombrie, referitor la declaraţia sa potrivit căreia România nu este pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE, că a făcut referire la scandalurile politice duse în exterior. „Eu m-am referit şi am observat că şi premierul a înţeles mesajul meu, la faptul că politic suntem permanent în scandaluri şi se exportă subiectul la nivel european, eu mi-aş fi dorit să existe un fel de armistițiu cu privire la mijloacele prin care ducem lupta politică. Să renunțăm la plângerile penale practicate cu spor de Orban şi liberali. Să nu exportăm aceste dispute la nivelul ţărilor europene. Suntem singura țară care face asta şi e regretabil. Din punct de vedere tehnic şi administrativ nu am îndoială că România e pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu. În acest context, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a reacţionat şi a spus că ştie de la prim-ministru că Guvernul este „foarte pregătit” să preia preşedinţia CUE. La scurt timp însă, preşedintele Klaus Iohannis a făcut public faptul că „nu suntem pregătiți pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE”. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, pe 12 noiembrie, că România nu este pregătită pentru preluarea Consiliului Uniunii Europene, în condiţiile în care la Guvern factorii responsabili sunt schimbaţi sau pleacă, iar „lucrurile au luat-o razna”. Declaraţia lui Iohannis a venit după ce ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, şi-a dat demisia. „Trebuie să menţionez o mare îngrijorare pe care o am, cu toate că nu vă priveşte direct. E vorba de anul 2019, când România va prelua preşedinţia Consiliului UE, o poziţie extrem de onorantă şi de solicitantă, mai ales pentru Guvern. Părerea mea e că nu suntem pregătiți pentru aşa ceva. Acum câteva săptămâni am spus că vom face faţă rezonabil, numai că între timp lucrurile au luat-o razna, la Guvern nu se mai înţelege care sunt persoanele responsabile, persoanele care ar trebui să se ocupe de asta demisionează sau sunt demişi. Cred că şi acum, în ultimul moment, necesitatea politică este înlocuirea acestui accident al democraţiei româneşti care este Guvernul Dragnea-Dăncilă. Nu există nicio perspectivă de bună guvernare şi implicare în afacerile europene. Aceste lucruri Lohanul nr. 47, aprilie 2019 actualitate sunt foarte grave”, a declarat Klaus Iohannis, la şedinţa Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România. În contextul tensiunilor politice din România şi a declaraţiei preşedintelui român, premierul Finlandei, Juha Sipilă, şi-a exprimat disponibilitatea ca Guvernul de la Helsinki să înceapă mandatul european din ianuarie 2019. Juha Sipilă a subliniat că Bucureştiul nu a făcut această solicitare, precizând că, dimpotrivă, Guvernul de la Bucureşti a confirmat că va prelua Preşedinţia Consiliului UE conform programării, informează agenţia de presă STT şi postul YLE. Premierul Viorica Dăncilă a respins categoric, pe 13 noiembrie, propunerea Finlandei, spunând că ţara noastră este pregătită, iar „preşedintele Klaus Iohannis ştie acest lucru”. La ceremonia depunerii jurământului de către George Ciamba în funcţia de ministru delegat pentru Afaceri Europene după demisia lui Victor Negrescu, preşedintele Klaus Iohannis le-a spus miniștrilor în frunte cu prim-ministrul că încă se poate face o pregătire rezonabilă pentru preşedinţia Consiliului UE. Între timp, Victor Negrescu şi-a motivat demisia din Guvern. Fostul ministru al Afacerilor Europene, Victor Negrescu, a explicat că în urma discuţiilor din Guvern a ajuns la concluzia că nu îşi mai poarte exercita mandatul la acelaşi nivel. El a adăugat că e posibil să fi fost considerat ca partea de dosare europene să fie împărţite către alţi colegi. Demisia lui Negrescu a venit cu mai puţin de două luni înainte de preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. La scurt timp după ce a demisionat din funcţie, Victor Negrescu a spus că România este pregătită pentru preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, toate elementele fiind în grafic. Negrescu a mai spus că banii europeni trebuie să fie o prioritate pentru ţara noastre. De altfel, Comisia Europeană a anunţat că nu are îngrijorări asupra capacităţii României de a prelua Preşedinţia Consiliului UE după ce Victor Negrescu demisionează din funcţia de ministru al Afacerilor Europene. Asupra capacităţii României de a prelua preşedinţia Consiliului UE s-au pronunţat şi înalții oficiali europeni. Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a declarat, în conferinţa comună cu premierul Viorica Dăncilă, de pe 5 decembrie la Bruxelles, că sunt unele puncte, cum ar fi statul de drept, la care ar mai fi de lucrat, dar România este foarte bine pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE. De asemenea, şi preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a declarat, pe 21 noiembrie, la o dezbatere la Facultatea de Drept din Bucureşti, că România este pregătită să preia Preşedinţia Consiliului UE, precizând că fenomenul corupţiei e o problemă şi în alte state, nu doar în ţara noastră. 57 După calmarea tensiunilor pe tema nivelul de pregătire din partea României, Guvernul României a adoptat, pe 7 decembrie, proiectul de Hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) pentru finanțarea unor proiecte culturale realizate cu ocazia Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Suplimentarea bugetului MCIN se va face din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, pentru finanțarea unor proiecte culturale. La finalul anului 2018, aleşii au adoptat Declarația Parlamentului României privind Preşedinţia Consiliului UE. Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, în plenul reunit de pe 12 decembrie, Declaraţia Parlamentului României privind dimensiunea parlamentară a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene pe care România o va exercita în perioada 1 ianuarie — 30 iunie 2019. Înaintea dezbateri şi votului în plenul reunit al Parlamentului, premierul Viorica Dăncilă a declarat că odată cu preluarea Preşedinţiei Consiliului UE de către România, este necesar să nu mai existe orgolii, interese sau confruntări politice, făcând apel la pace şi consens. Aceasta a făcut apel la parlamentari să nu mai continue cu mesajele politice care ar putea afecta imaginea României pe plan extern. Totodată, şeful Executivului a prezentat în Parlament principalele priorităţi ale României în perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE acestea fiind migraţia, asigurarea securităţii în cadru Uniunii şi combaterea discriminării, rasismului, xenofobiei şi discursului urii. Cu doar trei zile înainte de preluarea preşedinţiei Consiliului UE, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker a declarat că are „dubii” privind capacitatea României de a deţine Preşedinţia semestrială. Juncker a spus că, deşi este „bine pregătit din punct de vedere tehnic”, Bucureştiul nu a înţeles „deplin” ce presupune acest mandat. În plus, preşedintele Comisiei Europene a explicat că, din cauza disputelor politice interne, România ar putea să pară că nu este o „entitate compactă” în Europa. „Este necesar un front unit pe plan intern pentru a promova unitatea Europei în calitatea de preşedinte al Consiliului UE”, a subliniat Juncker. Ultimele remarci ale preşedintelui Comisiei Europene, Jean- Claude Juncker, au atras criticile liderilor PSD. Europarlamentarul PSD, Claudia Țapardel, spune că a luat act cu dezamăgire de declarațiile făcute de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, potrivit cărora „Guvernul de la Bucureşti nu a înțeles pe deplin ce înseamnă să prezidezi țările UE” şi susține că acesta pare „dezorientat”. Mai mult, social democratul Mihai Fifor, fost ministru al Apărării, o acuză pe Angela Cristea, reprezentant al Comisiei Europene în România, că dezinformează forul european şi susține că atâta timp cât aceasta stă în funcție, preşedintele CE Jean Claude Juncker va fi avea o percepţie deformată a ce se Lohanul nr. 47, aprilie 2019 actualitate petrece. Replica a venit imediat. Comisia Europeană a anunţat, într-un răspuns la solicitarea MEDIAFAX, că atacurile la adresa Angelei Cristea, reprezentantul CE în România, venite din partea social democratului Mihai Fifor, sunt inacceptabile şi instituţia aşteaptă ca aceasta să primească acelaşi tratament de care beneficiază şi ambasadorul român la Bruxelles. La 12 ani de la aderarea sa la Uniunea Europeană, România a preluat, începând cu 1 ianuarie 2019, pentru şase luni, responsabilitatea Preşedinţiei Consiliul Uniunii Europene. Mandatul României la Preşedinţia Consiliului UE va fi marcat de două aspecte importante: deținerea, pentru prima dată, a acestei atribuţii şi organizarea, pe perioada mandatului Președinției României, a alegerilor pentru Parlamentul European. Principalele provocări predictibile la adresa Uniunii gestionate de Preşedinţia României la Consiliul UE sunt Brexit- ul şi Cadrul financiar multi-anual post 2020. „Preşedinţia României la Consiliul UE se va derula într-un context european şi internațional complex, mandatul acesteia urmând a fi calibrat în funcţie de evoluţia unor dosare cu miză majoră la nivelul Uniunii. În acest moment, cele mai vizibile dintre acestea, dincolo de dosarele legislative ordinare, apar a fi, în principal, Brexit şi Cadrul financiar multi-anual post 2020”, conform site-ului Ministerului Afacerilor Externe. Cine conduce în cursa contra-cronometru dintre Rusia, China şi SUA pentru dezvoltarea armelor hipersonice De mai mulţi ani, se duce o cursă contra-cronometru între SUA, Rusia şi China pentru dezvolatrea unor super arme. Sunt voci care spun că SUA au rămas în urma Moscovei şi Beijingului în domeniul armelor hipersonice, dar experţii americani citați de CNBC au declarat că Washingtonul are un scop, diferit faţă de ruşi şi chinezi. ceste arme ating viteze de cinci până la zece ori mai mari decât viteza sunetului. Desfăşurarea lor are mize tehnologice, dar mai ales geostrategice. În 2018, Rusia, China şi Statele Unite anunțau că intenționează să pună în funcţiune astfel de arme până în 2025. Aceste rachete aero-balistice sunt proiectate să atingă o ţintă aflată la câteva mii de kilometri distanţă în câteva minute şi să evite cele mai sofisticate dispozitive anti-rachete. Pentru a atinge aceste viteze fără consum propriu, rachetele folosesc aşa- numita metodă de propulsie Waverider care constă în utilizarea undelor pe care le generează. Ruşii anunţă succes după succes În martie anul trecut, ruşii au anunţat că testele cu racheta Kinjal au fost un succes. Aceasta poate fi echipată cu încărcătură nucleară şi se deplasează cu 12.348 km pe oră, după cum au anunţat autorităţile de la Moscova. Lansată de un MiG- 58 31, Kinjal este manevrată de la distanţă pentru a-şi atinge ţinta, pe o rază de 2000 km. Pe 27 decembrie, vicepremierul rus Iuri Borisov a declarat că o rachetă din cadrul sistemului Avangard, noua armă strategică hipersonică a Rusiei, a atins la ultimele probe viteza Mach 27, adică 32.202 kilometri pe oră, performanţă care, potrivit armatei ruse, face ca acest sistem să fie invulnerabil în faţa oricărui scut antirachetă. „La ultimele probe a atins viteze apropiate de Mach 30. A ajuns la Mach 27. La asemenea viteze practic nu există vreun sistem antirachetă care să o poată dobori”, a declarat la postul Rossia 24 vicepremierul Borisov, responsabil cu sectorul apărării. El a explicat mai departe că, din punct de vedere tehnic, este imposibil de anticipat poziţia unei rachete Avangard în momentul următor, întrucât aceasta este foarte manevrabilă şi îşi poate modifica direcţia în plan vertical şi orizontal. „Ea practic anulează orice apărare antirachetă. Este o rachetă dificil de detectat şi chiar şi mai dificil de doborât”, a subliniat vicepremierul rus. Sistemul Avangard este compus dintr-o rachetă balistică intercontinentală echipată cu una sau mai multe rachete ce pot purta încărcături nucleare sau convenţionale şi care pot fi manevrate şi redirecţionate înainte de a-şi atinge ţinta, astfel că, după cum afirmă responsabilii militari ruşi, au capacitatea de a păcăli toate sistemele antirachetă existente în prezent. Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că Rusia va desfăşura în acest an primul său regiment de rachete hipersonice ce pot fi echipate cu focoase nucleare, aceasta însemnând că ţara sa are acum un nou tip de armă strategică, relatează agenţia Reuters. Îngrijorare la Pentagon Vestea că Rusia a testat cu succes noua racheta hipersonică Avangard, a provocat îngrijorare la Pentagon. Experții militari americani spun că, dacă Vladimir Putin nu exagerează, atunci nu există sistem de apărare împotriva ei. Ba chiar, noua armă obligă Statele Unite să facă investiţii masive pentru a-şi îmbunătăţi echipamentele. Experții americani în probleme de apărare iau cât se poate de în serios ameninţarea reprezentată de sistemul Avangard, testat de Kremlin. Colonelul Cedric Leighton, expert probleme militare spune că „dacă aceste arme funcţionează aşa cum spun ei, nu există sistem de apărare împotriva lor”. În aceste condiţii, secretarul adjunct al Apărării, Patrick Shanahan, a declarat că armata americană este necesar să îşi îmbunătăţească sistemele de detecție radar, pentru a putea identifica rachete rapide de acest fel de la distanțe cât mai mari, ceea ce ar însemna cheltuieli de peste 1 miliard de dolari. Shanahan a subliniat că „SUA au un număr de opțiuni în ceea ce priveşte rachetele hipersonice”. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 | actualitate General John Hyten, Comandamentul Strategic al SUA susţine că „este nevoie de un set de senzori diferit pentru a detecta amenințările hipersonice. Adversarii noştri ştiu asta”. China vine tare din urmă La începutul anului trecut, China a relansat testele cu racheta sa CH-AS-X-13. Aceasta atinge doar cu 7.344 km pe oră, dar are o rază de acţiune de 3000 de km. Racheta a fost lansată de un bombardier. Guvernul chinez nu spune când va fi operaţională arma, dar, potrivit americanilor, ar putea fi pusă în funcţiune în 2025. SUA, altă strategie De mai mulți ani, Statele Unite lucrează la propriile rachete hipersonice. În 2004, programul X-51 a fost lansat în comun cu forțele aeriene americane, Darpa, NASA şi Boeing. Ultimele teste au fost efectuate în 2013. Racheta a parcurs 430 km cu viteza de Mach 5. La mijlocul lunii august 2018, forțele aeriene ale SUA au dezvăluit un nou program încredințat firmei Lockheed Martin de data aceasta. Producătorul va dezvolta până în 2021 o nouă armă hipersonică (HCSW). Costul contractului: jumătate de miliard de dolari. „Statele Unite intenționează să utilizeze rachete hipersonice ca purtătoare de arme convenționale, în timp ce celelalte două ţări se concentrează asupra încărcăturii nucleare“, informează CNBC. „Accentul american privind armele hipersonice este pe transportul de arme convenţionale, în timp ce Rusia şi China vor avea mai multe şanse să utilizeze focoase nucleare”, a declarat George Nacouzi, inginer responsabil cu armele nucleare la RAND Corp. Aceste ţări au obiective diferite, spune şi analistul pe apărare din Singapore, Zoe Stanley-Lockman, care a lucrat la Institutul pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene (EUISS). Ea a subliniat că rachetele hipersonice non-nucleare ar trebui să fie mai precise şi să atingă obiective mai mici, în timp ce rachetele cu încărcătură nucleară nu sunt la fel de exacte. James Acton, co-director al programului pentru politici nucleare al Fundaţiei Carnegie, a vorbit despre succesul în dezvoltarea unui planor hipersonic testat pentru aproximativ 4.000 de kilometri, în timp ce o rachetă similară a Chinei ar avea o rază de acţiune mai mică de 2.000 de kilometri. Dar analistul militar rus Victor Baranets îi contrazice. El spune că Rusia dezvoltă o armă universală de înaltă precizie. Mai mult, încă din noiembrie 2018, Serghei Denissenţev, director adjunct al Centrului de analiză, strategie şi tehnologie AST, a declarat că este incorect să comparăm succesele diferitelor ţări în privinţa acestor arme deoarece sunt făcute în cel mai mare secret şi sunt disponibile doar informaţii fragmentare cu privire la succesele reale. 59 Aceste arme noi ridică îngrijorări serioase. Încă din 2017, Think Tank Rand a dat publicităţii un raport privind riscurile generate de rachetele hipersonice. „O fară aflată în stare de alertă ar putea confunda lansarea unuia dintre aceste dispozitive cu începutul unui atac nuclear şi ar putea răspunde cu bombe atomice reale”, se arată în documentul Rand. „Statele Unite, Rusia şi China este necesar să convină asupra unei politici de neproliferare a acestor arme”, susţine organizația. Avioane de linie hipersonice în 20 sau 30 de ani Dar viteza hipersonică nu este rezervată doar industriei militare. În paralel cu racheta sa, China dezvoltă StarrySky 2 ale cărei teste, efectuate la începutul lunii august 2018 de către compania aerospațială China Science and Technology Corp., ar fi fost un succes. La rândul său, Boeing a prezentat vara trecută proiectul de aeronavă hipersonică care ar putea ajunge la Mach 5. Cu acest avion din titan şi fără hublou s-ar putea ajunge de la Londra la New York în două ore. „Acest concept ar putea redefini într-o zi aviația şi va conecta lumea mai repede decât oricând“, a scris CEO-ul Boeing, Dennis Muilenburg, într-un tweet în care dezvăluie imaginea acestei aeronave futuriste. Dar este necesar să mai aşteptăm. Acest avion va fi funcţional peste 20-30 de ani. SUA vrea să controleze Venezuela prin Juan Guaido La începutul acestui an, în 23 ianuarie 2019, Juan Gerardo Guaido Marquez — un personaj aproape necunoscut chiar și în ţara sa înainte de această dată — s-a autoproclamat „președinte al Venezuelei”, sfidând orice procedură democratică. i totuşi, el a fost imediat creditat cu recunoaștere internaţională ca „noul lider” al Venezuelei de către SUA 9 şi apoi de alte câteva zeci de state. Cum de a fost posibil aşa ceva? Este simplu: pentru că totul a făcut parte dintr-un plan minuţios pus la cale de oculta internațională, prin intermediul CIA. Guaido este produsul unui proiect ce durează de peste 10 ani, prin care neoconii globalişti din Washington plănuiesc să preia controlul Venezuelei, ţara cu cele mai bogate rezerve de petrol Lohanul nr. 47, aprilie 2019 actualitate din lume. Traseul urmat de păpuşa CIA a fost descris detaliat, pe baza a numeroase documente şi înregistrări, de jurnaliștii Dan Cohen şi Max Blumenthal într-un articol publicat de site-ul Global Research. Aşa cum vom vedea, datele publicate de Global Research se coroborează cu multe alte surse. O sinteză interesantă ce prezintă parcursul lui Guaido a fost prezentată de site-ul RonPaulLibertyReport al fostului senator SUA, Ron Paul. Inainte de a intra în detalii, să observăm însă, mai întâi, contextul în care se desfăşoară criza acută ce are loc acum în Venezuela. PR i y Presiunile din partea SUA Administraţiile Statelor Unite consideră de aproape 200 de ani că emisfera vestică le aparține. Din acest motiv SUA nu tolerează aspiraţiile de suveranitate ale vreunei ţări din America Latină sau din America de Sud. Dacă vreun lider din aceste ţări nu pricepe şi nu acceptă „de bunăvoie” să se conformeze directivelor „Marelui Frate” american, Washingtonul ordonă urgent schimbarea de regim: fie prin lovitură de stat, fie prin invazie militară. De obicei, cu pretextul de a instaura „democraţia”, din aşa-zisă compasiune pentru popoarele oprimate de câte un „dictator” care nu mai merită să guverneze. În ceea ce priveşte Venezuela, aceasta a fost condusă o lungă perioadă de administrații obediente SUA, care aplicau politici neoliberale ce avantajau afacerile americane. Dar în anul 1998 situația s-a schimbat radical pentru că în urma votului popular la conducerea ţării a fost ales Hugo Chavez. Spre deosebire de predecesorul său, Chavez a decis să naționalizeze toate sectoarele importante ale statului: agricultura, Banca Centrală, industria, dar mai ales companiile ce extrăgeau şi prelucrau uriaşele rezerve de petrol. Noul președinte critica politicile americane ale pieţei libere şi corporatismul globalist. În schimb, promova politicile socialiste şi programele de ajutorare a milioanelor de săraci din Venezuela. Orientarea lui Chavez nu a plăcut însă deloc administraţiei Statelor Unite. Ca urmare, în aprilie 2002 a avut loc o lovitură de stat orchestrată de serviciile secrete americane. Opoziția, formată şi finanțată de CIA, a folosit grupuri de „protestatari” care au ieşit în stradă. Numeroși lunetişti, ascunși prin clădirile din jur, au început să tragă în susținătorii lui Chavez, împuşcându-i mai ales în cap. Postul naţional de televiziune, Radio Caracas Television (RCTV), a fost preluat de opoziţie şi a început să dirijeze protestatarii. Activiştii opoziţiei au blocat ştirile pro- guvernamentale difuzate de regulă de postul naţional şi în loc de 60 acestea au lansat informaţii falsificate. Susţinătorii guvernului au fost acuzaţi de acte de violenţă, deși în realitate violențele fuseseră declanșate chiar de protestatarii opoziţiei. În starea de derută generalizată, preşedintele Chavez a fost răpit şi dus pe o insulă, unde se pregătea lichidarea sa. Întrucât poporul și armata au înţeles totuşi rapid că opoziţia a operat o diversiune, după doar 48 de ore puciştii au fost arestaţi, iar Chavez a fost salvat şi readus la putere. Dramatismul evenimentelor este foarte sugestiv reflectat de filmul documentar „Revoluția nu va fi difuzată de televiziune”, montat din cadrele înregistrate în direct în timpul loviturii de stat. În anii care au urmat, de-a lungul administraţiilor preşedinţilor americani George W. Bush şi Barack Obama, Chavez a reuşit să supraviețuiască mai multor tentative de asasinat. A fost eliminat totuşi, în anul anul 2013, în condiţii cel puţin dubioase. S-a îmbolnăvit subit de cancer şi în scurt timp a murit. Potrivit informaţiilor furnizate ulterior de serviciile sale de securitate, cancerul a fost declanșat de un dispozitiv ataşat de scaunul pe care Chavez a fost aşezat în timpul unei conferinţe unde a fost invitat să ţină un discurs. Lucrurile devin cu atât mai concludente dacă ținem cont că în perioada respectivă nu mai puţin de şase lideri ai unor țări din America Latină au murit în circumstanţe suspecte, de cancer galopant. Toţi aveau în comun critica vehementă faţă de politica imperialistă a Statelor Unite. Moartea lui Chavez nu a schimbat însă situaţia în modul dorit de opoziţia pro-americană deoarece succesorul său, Nicolas Maduro, a continuat linia politicilor naționaliste. Maduro a fost şi este la fel de determinat ca şi Chavez şi nu acceptă ca Venezuela să devină o colonie americană. Washingtonul a impus însă o blocadă economică Venezuelei, concertată cu sancțiuni aspre, axate în principal pe aceeaşi veche stratagemă arhi-folosită că guvernul nu ar respecta „valorile democratice” şi că preşedintele ar fi un dictator. În plus, au fost puse la cale mai multe tentative de asasinat asupra lui Maduro. Unele au avut loc chiar în palatul prezidențial (Miraflores) din Caracas, altele în timpul unor parade militare sau în timpul unor discursuri. În iulie 2018 au fost utilizate drone care au lansat bombe menite să îl ucidă pe preşedinte. Cu toate acestea, Maduro a rămas neclintit în decizia sa de a-şi apăra țara. Într-o declarație publică din ianuarie 2019 el a transmis un mesaj tranşant administraţiei de la Casa Albă: „Donald Trump, jos mâinile de pe Venezuela!”. Instruirea şi propulsarea lui Guaido Juan Guaido a fost selectat de serviciile secrete americane de pe vremea când era student la o universitate privată (Universitatea Catolică Andrés Bello) din Caracas. Conform unor documente postate de Wikileaks, în data de 5 octombrie 2005 Guaido a fost adus de CIA împreună cu alți patru studenți din Venezuela în Belgrad, capitala Serbiei. Misiunea lor era aceea de a fi formaţi ca viitori lideri ai unei mișcări de opoziţie, având obiectivul de a submina regimul popular de la Caracas pentru a fi reinstaurată o conducere neoliberală. Misiunea a fost finanțată în mare parte prin Fundaţia Naţională pentru Democraţie, o ramură a CIA Lohanul nr. 47, aprilie 2019 actualitate specializată în schimbarea de regimuri. După ce au fost temeinic instruiți, cei cinci au fost trimişi înapoi în Venezuela. Doi ani mai târziu, în 2007, Guaido şi-a absolvit studiile universitare în Venezuela, obţinând diploma de inginer. Împreună cu grupul de opoziţie din care făcea parte a organizat câteva mișcări de protest, grupul devenind cu acea ocazie cunoscut ca „Generaţia 2007”. În acelaşi an 2007, Guaido s-a mutat pentru o perioadă în Statele Unite, la Washington DC. A urmat acolo studiile unui „Program de guvernanță şi management politic” de la Universitatea George Washington, sub tutela economistului venezuelean Luis Enrique Berrizbeitia, unul dintre principalii economiști neoliberali din America Latină. Berrizbeitia a fost director executiv al Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a petrecut mai bine de un deceniu la conducerea ministerului energiei din Venezuela, sub vechiul regim oligarhic (obedient SUA), expulzat de Chavez. Întors în Venezuela, Guaido participă în anul 2009, alături de activiștii „Generației 2007”, la organizarea unei manifestații plină de vulgarități provocatoare, orientată împotriva regimului Chavez. Printre altele, protestatarii şi-au scos pantalonii pe drumurile publice şi au folosit tehnici scandaloase de instigare a populației. La scurt timp după aceea, Guaido s-a numărat printre fondatorii unui nou partid politic în Venezuela, care să folosească propaganda anti-Chavez pe care „Generația 2007” o cultivase. Noul partid a fost denumit demagogic „Voința poporului”. În anul 2010 partidul lui Guaido şi suporterii săi străini au speculat un eveniment dramatic: cea mai gravă secetă care a lovit Venezuela în ultimele decenii. Ţara s-a confruntat cu o criză severă, cauzată de lipsa de apă. Pe lângă faptul că a afectat populaţia, criza a provocat şi perturbarea serioasă a centralelor hidroelectrice şi implicit a furnizării de energie electrică. În aprilie 2010 sistemul de energie electrică al Venezuelei funcţiona la doar 30% din capacitatea sa nominală. Recesiunea economică globală şi scăderea preţurilor petrolului au agravat criza, ceea ce a acutizat nemulțumirea publică. În aceste condiţii, agenţiile americane Stratfor şi CANVAS (care erau un fel de consilieri-cheie ai lui Guaido şi ai taberei anti-guvernamentale) au elaborat un plan surprinzător de cinic pentru a submina poziţia guvernului Chavez. Potrivit unui raportal institutului spaniol FRIDE, documente declasificate prin legea FOIA (Freedom of Information Act) au relevat că opoziția venezueleană a primit între 40 şi 50 de milioane de dolari de la organizații guvernamentale americane şi de la foruri ale Uniunii Europene. Printre aceste organizații se numărau Institutul pentru o Societate Deschisă (OSI), Fundația pentru Dezvoltare Pan-Americană (PADF), Agenția americană pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Fundația Națională pentru Democraţie (NED), Fundaţia Konrad Adenauer (KAS) și Fundația Friedrich Ebert (ILDIS-FES). Opoziția avea, de asemenea, fonduri masive din conturile proprii, care proveneau 61 în mare parte din afara țării. Banii au fost folosiți pentru promovarea activităților anti-democratice, pentru finanțarea manifestațiilor de protest, în încercările de destabilizare politică, în propaganda mediatică şi pentru sabotajul economic. De asemenea, finanțarea externă a susținut campaniile electorale ale opoziţiei din ultimii opt ani. În anul 2017, opoziţia a orchestrat noi proteste masive, în mai multe oraşe din Venezuela, în scopul de a răsturna guvernul Maduro. Protestele au fost soldate cu numeroşi morți şi răniți. Autorităţile au arestat atunci mai mulți capi ai protestatarilor, printre care şi pe Guaido. În ianuarie 2018, cele patru partide de opoziţie care reușiseră să obţină locuri în Parlament, au alcătuit o coaliţie şi urmau să deţină pentru o perioadă — conform Constituţiei din Venezuela — preşedenţia Adunării Naţionale. Cel mai important dintre şefii opoziţiei, Leopoldo Lopez, era însă în arest la domiciliu, fiind condamnat de autorități pentru organizarea unor proteste violente împotriva guvernului Maduro. Al doilea, Freddy Guevara, s-a refugiat în ambasada chiliană, fiind şi el acuzat pentru aceleaşi conspirații violente. Al treilea şef de partid, pe nume Juan Andrés Mejía, ar fi fost următorul pe linie de autoritate, dar din motive care sunt acum limpezi, Juan Guaido a fost împins în față. Guaid6 a ajuns astfel preşedintele Adunării Naţionale din Venezuela, dar adevărul este că el nu a fost niciodată ales în această funcţie. Însă, de pe această poziţie, fiind impulsionat de opoziție și de puterile din afara ţării, Guaido a susținut că alegerile din mai 2018 prin care Maduro fusese reales pentru un nou mandat de președinte nu au fost corecte şi în consecinţă el, Guaido, se auto-declară „preşedinte interimar” şi şi-a desemnat şi un cabinet de miniștri. „Guvernul” fantomă al lui Guaido nu are în prezent nicio putere în Venezuela, nefiind susținut de populaţie. Dar, datorită faptului că SUA şi alte aproximativ 50 de state au declarat că îl susțin, sunt acum instrumentate o serie de pârghii care să submineze din exterior poziția administraţiei Maduro. Una dintre aceste pârghii este că în urma intervenţiei oficialilor SUA, Banca Angliei a refuzat să îi mai permită lui Maduro accesul la cele 31 de tone de aur pe care Venezuela le-a încredinţat de-a lungul timpului Angliei pentru păstrare. În schimb, accesul deplin la aceste rezerve în valoare de 1,2 miliarde de dolari i-a fost permis „preşedintelui interimar” Juan Guaido. (...) Ce şanse are noua lovitură de stat americană? Minime! Șansele ca Maduro să fie înlocuit de Guaido sunt foarte mici pentru că, pe de o parte, populaţia este în majoritate alături de Maduro (în pofida crizei economice severe cauzată de sancțiunile impuse de SUA), iar pe de altă parte deoarece în apărarea lui Maduro a intervenit decisiv Federaţia Rusă. Întrucât așa-zisul „președinte interimar” Guaido a cheltuit în ultimele două luni aproape 30 de milioane de dolari pentru a efectua peste 90 de vizite „diplomatice” şi pentru că a subminat grav securitatea statului, guvernul legitim al Venezuelei a Lohanul nr. 47, aprilie 2019 actualitate anunțat oficial că Guaido nu mai are permisiunea să ocupe funcţii publice timp de 15 ani. Singura posibilitate pe care mizează Guaido și acoliţii săi este aceea că Washingtonul va da ordinul pentru invazia militară a Venezuelei, aşa cum a mai făcut-o în cazul Iugoslaviei, Irak- ului, Libiei sau Siriei. Dar această posibilitate tinde acum către zero, în pofida declaraţiilor lui Trump. Campania de invazie imperialistă a Americii a ajuns, se pare, la final. Cauza principală este aceea că pe scena mondială a intrat foarte vizibil Federația Rusă, care sub conducerea abilă a lui Vladimir Putin, a început să blocheze cu o mare eficiență toate aceste atacuri brutale americane inițiate sub pretextul „intervențiilor umanitare” și al implementării „democraţiei”. Ipocrizia politicii americane şi a trusturilor media aservite este evidentă dacă observăm că acestea nu au absolut nicio preocupare față de reala criză umanitară din Yemen, ce are loc de aproape patru ani şi care a fost declanșată de intervenția Arabiei Saudite sprijinită de SUA. Conform unui recent raport ONU, 24 de milioane de oameni (aproape 80% din populația Yemenului) au urgentă nevoie de asistenţă şi protecție, în timp ce zeci de mii de civili nevinovaţi au fost ucişi. De ce nu auzim nimic despre toate acestea la ştirile din Occident şi de ce „Justițiarii” americani şi bravii umaniști ai UE nu iau nicio măsură? Pentru că nu face parte din cinica agendă pe care o urmează, bineînţeles. Ca şi în Siria, Federaţia Rusă a instalat în Venezuela temutele baterii S-300, care au capacitatea de a anihila orice atac aerian efectuat prin lansarea de rachete sau avioane. În plus, Moscova a trimis recent în Venezuela două avioane cu 100 de militari de elită şi 35 de tone de echipamente sofisticate de război. Constatând implicarea deosebit de activă a Rusiei, Casa Albă a devenit extrem de iritată, mai ales că de data aceasta situaţia are loc chiar în vecinătatea SUA. Administraţiile americane au statuat încă din anul 1923, prin „Doctrina Monroe”, că nu mai permit intervenția militară sau politică a europenilor în emisfera vestică. În schimb, elita globalistă care conduce America susține că „are dreptul” să intervină în orice ţară consideră și în acest sens a impus aproape 1000 de baze militare pe tot cuprinsul lumii. Pentru că o face în numele democraţiei şi pentru a veghea la menţinerea păcii mondiale, nu-i aşa? Recent şi China a transmis oficial că ia apărarea guvernului Maduro. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Geng Shuang, a declarat în 26 martie 2019 că țările din emisfera vestică, inclusiv ţările latino-americane, sunt state suverane şi că „America Latină nu este curtea unei anumite țări”. Guvernul chinez nu s-a limitat doar la a da declaraţii, ci a trimis în data de 29 martie, conform unui raport la care face referire Zero Hedge, 65 de tone de medicamente şi alte ajutoare, iar în data de 31 martie a trimis şi un avion cu 120 de militari. Este important să observăm că SUA şi-a lansat şi de această dată campania de răsturnare a guvernului unei țări suverane prin mijloace care contravin normelor de drept internaţional. La fel a procedat şi în Iugoslavia, Irak sau Siria. Pentru administraţia de 62 la Washington nu a contat că ONU sprijină în continuare guvernul Maduro. Alături de Maduro se mai poziţionează, în afară de Rusia şi China, numeroase alte țări ce promovează politica suveranității naţionale printre care Italia, Iran, Turcia, Siria, Serbia, Coreea de Nord, Cuba, Bolivia, Nicaragua sau Africa de Sud. În sprijinul unchiului Sam, care l-a scos din pălărie pe Juan Guaido, se poziţionează majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană (inclusiv România), Israel, Canada, Australia, Japonia şi Coreea de Sud. Este esenţial să remarcăm că raportul de forțe pe scena internațională s-a modificat substanţial în ultima perioadă. Avântul hegemonic al SUA, care părea de neoprit în urmă cu câțiva ani, a fost stopat. Noua configurare a relațiilor internaționale deja vădeşte existenţa unui sistem multipolar de forțe, prin care naţiunile suverane au pus bețe în roţile tăvălugului globalist. Ce se va petrece peste şase ani, în 2025? Când roata se învârteşte din ce în ce mai tare Prăbuşirea Uniunii Sovietice n-a fost — aşa cum se crede — un eveniment brusc, petrecut peste noapte. hiar dacă noi, alături de ceilalți spectatori ai acelui moment, am fost luaţi pe nepregătite, simțind cumva că istoria se accelerează. În fapt, întreaga serie de evenimente a fost parte a unui plan extrem de bine articulat. Personajul central a fost un agent anglo-israelian pe numele său Mihail Gorbaciov. Malta, momentul zero Contextul era unul deosebit de tulbure. Cea mai mare ţară socialistă a momentului începuse să gâfâie. Economia sa, care de multă vreme rula în gol, dădea semne clare de epuizare. Teoretic se putea trece peste asta, ridicând tirania şi forțând o nouă utopie socialistă. Practic însă, indicatorii nervozităţii sociale erau într-o zonă considerată la unison extrem de periculoasă. Riscurile erau multiple pentru întregul sistem mondial. De la probabilitatea instabilității necontrolabile în jumătate de lume până la soarta neclară a arsenalului nuclear rusesc, toate erau teme profunde pe care factorii de decizie le puneau în balanță pentru a putea depăşi impasul. Aşa a apărut momentul zero, sub forma întâlnirii de la Malta, aşa s-a parafat foaia de parcurs a noului context politico-economic şi-aşa, la grămadă, ne-a venit şi nouă „porţia de libertate”. Ceea ce s-a petrecut ştiţi prea bine: o serie de spectacole grandioase, în care ţările se eliberau de sub „teroarea ă” cu binecuvântarea şi sub supravegherea strictă a comunistă Lohanul nr. 47, aprilie 2019 actualitate A ruşilor, cei care aduseseră „lumina comunismului” în partea de lume care le fusese alocată. Reţineţi însă că întreaga problemă fusese generată de imposibilitatea economiilor socialiste de a mai funcţiona — chiar şi aparent — la un nivel cât de cât optim. Chiar dacă fusese elaborat cu mult timp în urmă, planul avea multe zone gri. În același timp însă, s-a pariat pe faptul că nu vor fi probleme majore întrucât popoarele din statele socialiste vor fi concentrate pe atât de dorita „implementare a bunăstării occidentale”. Şi, după cum s-a observat, atârnarea unui morcov în faţa măgarului a rezolvat problema tracţiunii în direcţia dorită. Fostele ţări socialiste au mers în direcţia prognozată având în ochi atât „minunata lume occidentală” sub forma morcovului, cât şi „oaia neagră” iugoslavă rezultată dintr-un scenariu pus în scenă destul de pripit, dar care şi-a jucat perfect rolul bâtei amenințătoare. URSS, un experiment Teoretic se încheiase „utopia comunistă”. Practic însă totul abia începea. Uniunea Sovietică n-a fost un stat comunist. A fost un experiment pus la cale de spionajul german din Primul Război Mondial şi marii granguri financiari de pe Wall Street. Cele două săgeți aruncate în linia întâi au fost, după cum bine se ştie, Lenin din partea germană şi Troțki din zona americană. Astfel a fost finanțată aşa-zisa revoluţie şi aşa s-a instaurat regimul marxist în Rusia. Mai degrabă, tot ceea ce s-a petrecut a ţinut de hazard, de un tragic joc hilar al istoriei menit parcă a trage întregii omeniri un semnal de alarmă asupra pericolelor tembelei ideologii marxiste. De asemenea, vom spune că prăbuşirea Uniunii Sovietice n-a însemnat încheierea socotelilor pe care omenirea le-a avut cu marxismul ci, culmea, intrarea în adevărata epocă marxistă. Mulţi dintre dizidenţii sovietici care părăseau URSS-ul, după perioada normală de „aclimatizare” în Occident, aveau bănuieli stranii. Iniţial şi le inhibau, apoi le discutau pe un ton şoptit pentru ca, în final, să le discute la vedere. Ce se petrecea? Înţelegeau că „societatea liberă” pe care-o promova Occidentul era în fapt una care se îndrepta cu voioşie spre idealurile tătucului Marx şi, vorba bancului, a soţiei sale Engels. Privind retrospectiv vom constata cu stupoare că în anul de grație 1989 nu doar socialismul se afla în impas, ci şi capitalismul occidental. De partea socialistă a barierei aveam tot mai desele crize de aprovizionare cu bunuri şi servicii absolut necesare subzistenţei, în timp ce pe partea „capitalistă” erau probleme legate de suprasaturarea pieţelor şi foamea de noi pieţe de desfacere. De-aceea, criza socialistă a fost în fapt gura de oxigen care lipsea spaţiului occidental. Câştigându-se pieţe noi s-a putut perpetua modelul economic occidental care, beneficiind de vânt din pupă, a condus la continuarea evoluţiei şi pe plan ideologic. Astfel, în paralel cu acapararea fragilelor economii estice s-a mers mai departe pe tărâmul ideologic trasat de Şcoala de la 63 Frankfurt: corectitudinea politică, sexo-marxismul şi modelele culturale propovăduite încă de pe vremea ticălosului Bela Kun sau a extremistei Rosa Luxemburg. Spălarea pe creier a funcţionat de minune. Iată-ne ajunşi în prezent unde întregul tembelism pare dus la extrem. Peste tot în lume corectitudinea politică deturnează personalităţile bieţilor „educaţi” pe care-i condamnă la idealuri iluzorii. Pe plan economic, utopia comunistă a tătucului Marx se pune la punct pas cu pas. Marx, profetul „Comunismul va apărea în cea mai dezvoltată ţară capitalistă a lumii, în mod paşnic, prin concentrarea la vârf a capitalurilor în transnaţionalele care depăşesc statul, statul devenind un duşman.” Citind acest pasaj din Marx şi văzând structura economică a lumii de azi am putea spune că Marx a fost un profet. Fals! În fapt zicerea lui Marx nu e profetică, ea este parte a unei foi de parcurs care, de-a lungul ultimelor secole a fost pusă cu sfinţenie în practică: zece companii multinaționale gigantice sunt responsabile pentru falsa bunăstare de care avem parte în magazine. Puzderia de mărci are la bază câteva nume pe care le ştiţi, dar nu le conştientizați puterea: Nestle, Procter&Gamble, Johnson&Johnson, Unilever, Mars, Kelloggs, Pepsico, Coca Cola, Kraft. Asta-i partea vizibilă. Mai în spate sunt alți giganţi aflaţi însă în aceleaşi mâini: Cargill, Bunge, ADM sau Monsanto (acum Bayer). Totul arată exact aşa cum a dictat taica Marx: transnaţionale concentrând capitalurile pentru care statul este un duşman. Şi-atunci, probabil vă întrebaţi, care-ar putea fi aliaţii acestor giganţi? De bună seamă aşa-zișii „iluminaţi” globalişti pe care-i finanţează. Iar asta nu se petrece de ieri de azi, ci de o groază de vreme. Cum credeţi c-a apărut Comisia Trilaterală? Dar influentul CFR (Council on Foreign Relations)? Vă gândiţi că o necesitate mondială le-a făcut să apară din nimic? Fals. Studiaţi biografia lui David Rockefeller şi-o să înţelegeţi mai bine cam cum e treaba cu „imaculatele concepţii” ale organizaţiilor de presiune ale politicii contemporane. Interesul X în zona X Să lăsăm totuşi de-o parte controversele care ne pot arunca în ochii ignoranţilor la „gunoiul” denumit arbitrar „teoria conspirației”. N-are sens să stăm şi să apărăm poziţii aşa-zis controversate din istorie atâta vreme cât avem prezentul la îndemână şi, în locul căutării prin surse de multe ori obscure şi ascunse în uitare, putem arunca o privire pe geam. Să deschidem fereastra, aşadar. Constatăm că există o mână de giganţi care concentrează aproape întreaga activitate economică a lumii, care „desenează” cum vor globul pământesc. Avem noi, stăpânii, interes în „zona X”? Un emisar de-al nostru este trimis pentru a le comunica oficialilor „zonei X” despre interesul stăpânilor. Cei de-acolo au Lohanul nr. 47, aprilie 2019 actualitate ori printr-un război sau o revoluţie colorată. De instaurat oricum se va instaura, dar modul în care se face este decis de bietele victime. Dacă au atitudine de sclavi se face paşnic, dacă îndrăznesc să arate vreun dram de demnitate, aceasta le va fi tratată cu bombe sau războaie civile. Scenariile sunt deja scrise, iar punerea oricăruia în aplicare e o chestiune care ţine strict de birocraţie şi organizare, lucruri optimizate admirabil. Însă, ceea ce e mai puţin vizibil ochiului neexperimentat, este faptul că întreaga economie a „transnaţionalelor” este în fapt una de sorginte socialistă. Singura diferenţă este că stăpânul nu e statul, ci grupul obscur din spatele scenei. În fapt, pentru sclav nu prea contează dacă stăpânul e un stat sau un particular, obligaţiile sale sunt aceleaşi. Pentru stăpânul de azi însă, obligaţiile de bază sunt două: prima este cea de a ieşi din scenă, de a nu fi vizibil, iar cea de-a doua de a-i asigura sclavului iluzia libertăţii, a utopiei că tot ceea ce i se petrece are la bază propriile sale decizii. De-aici ne vine întregul spectacol. Ştiţi care-i fabrica bunăstării lumii de azi? O ştie toată lumea, e China. Paradisul produselor de toate formele şi culorile. Acolo, la capătul aceleiaşi benzi de producţie ies câte 4-5 „mărci” concurente pe care se bat consumatorii. Preferi un laptop Dell sau un HP? Sau poate un Lenovo? Aşa-i că unul ţi se pare mai bun în timp ce altul pare mai prost? Este logic, doar se fac pe aceeaşi bandă. Ți se pare mai cool un iPhone? Aşa-i că-ți îmbunătăţeşte statutul? La fel cum pe altul, un Samsung îl face să prindă aripi. Fantastic, doar că toate sunt făcute din acelaşi plastic, au aceleaşi circuite electronice, aceleaşi memorii şi, în fapt, aceleaşi funcţii. Doar percepţia e diferită, iar asta e treaba băieţilor de la marketing. Ce-i marketingul? Evoluţia naturală a propagandei, cea care-i face pe oameni să fie mândri de sclavia pe care-o suportă. Diferenţa dintre un bou pesimist şi unul optimist e cea că boul optimist e mândru. Chiar dacă fac acelaşi lucru, optimistul o face cu plăcere şi cu credinţa că, dacă-şi va face datoria, la momentul oportun, el va fi cel care va da cu biciul. E o chestiune perfect realizabilă în măsura în care respectivul bou optimist se va putea transforma de-a lungul scurtei sale vieţi în om. Altfel sfârşitul îi va fi tot la abator. Începutul sfârșitului Ceea ce însă scapă acestei perfecţiuni a sistemului este faptul că, în momentul în care se ajunge la saturarea pieţelor începe şi sfârşitul său. Falsa concurență doar maschează poziția monopolistă. Problemele monopolului sunt cunoscute tuturor: în final conduce la stagnare şi lipsă de eficienţă. Asta s-a petrecut în toate economiile monopoliste. Şi asta se vede limpede acum peste tot în lume: produsele sunt mult mai proaste, iar diversificarea, de cele mai multe ori, presupune doar schimbarea etichetei şi a culorii, în spate aflându-se acelaşi lucru. De ce? Pentru că aşa e optim. 64 Economia mondială este la ora actuală una pur socialistă. Acesta-i şi motivul pentru care vedeta lumii de azi e China socialistă. Modelul ei se integrează perfect modelului mondial. Acum se văd limpede problemele care abia se întrezăreau prin anii 70. Hiper-concentrata economie mondială merge strict pe acelaşi drum pe care au mers economiile ţărilor socialiste. Totul se accelerează, iar finalul nu e departe. În maxim câţiva ani vor apărea problemele de aprovizionare, penuria alimentară şi energetică, creşterea tiraniei ş.a.m.d. Sunt elemente normale generate strict de modelul centralizat care, în plus, mai vine de data aceasta la pachet şi cu optimizarea profitului, element care accelerează calea spre dezastru. De aceea, toate fenomenele negative se accelerează, de aceea roata se învârte din ce în ce mai repede. Este roata deşertăciunii care, pe moment ne ameţeşte. Dar nimeni nu e scutit de deraierea generată de implacabila forță centrifugă. Reţineţi această bornă kilometrică: 2025. Mai sunt doar şase ani! Anul care a bulversat relaţiile internaţionale Anul 2018 a fost anul Trump. Președintele american a fost personajul politic cu cea mai mare vizibilitate pe scena mondială. fost şi anul în care a demonstrat că are mai multă încredere în propriile instincte decât în tot aparatul guvernamental pe care-l conduce. Prima decizie majoră luată de Donald Trump în 2018, decizie care avea să cutremure lumea, a fost creşterea tarifelor pentru importurile de aluminiu şi oţel. Convins că Statele Unite ies în dezavantaj din tranzacţiile cu Uniunea Europeană şi China, preşedintele american a tras prima salvă din războiul comercial. În aceeași lună, plecau din administraţia Trump secretarul de Stat, Rex Tillerson, înlocuit cu Mike Pompeo, şi H.R. McMaster, consilierul prezidenţial pe probleme de securitate națională. Avea să fie un punct de cotitură în diplomaţia americană. Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, pe 26 aprilie 2018: „Nu ştiu care va fi decizia Statelor Unite, dar dacă privim obiectiv ceea ce s-a spus până acum — mă refer la comentariile Lohanul nr. 47, aprilie 2019 actualitate preşedintelui Trump — pare că nu e dispus să facă tot ce-i stă în putință pentru a proteja acordul cu Iranul. Nici nu cred că vă dau vreo veste neaşteptată. Obiectivul meu, dorința mea nu e să-l conving pe preşedintele Trump să renunţe la angajamentele luate în campania electorală sau la ceea ce ne spune zilnic. Nu sunt nici Sisif. nici sado-masochist. Încerc să dovedesc că acest acord chiar are sens, că e un mijloc de a ţine sub control activitățile nucleare ale Iranului.” Cu toate pledoariile venite din interiorul şi din afara Statelor Unite, Donald Trump anunţa în luna mai că pune capăt acordului nuclear cu Iranul. Un pas de neconceput de restul lumii, în condiţiile în care pactul, semnat cu 3 ani înainte de regimul de la Teheran şi cinci mari puteri ale lumii, era considerat singura garanţie că Iranul nu-şi va continua planurile de a construi bomba nucleară. Nu şi pentru Donald Trump. Donald Trump, preşedintele SUA, pe 9 mai 2018: „Vom aplica cele mai dure sancţiuni economice. Orice naţiune care ajută Iranul în obținerea de arme nucleare ar putea fi de asemenea drastic sancţionată de SUA. America nu va fi ostatica şantajului nuclear. Nu vom permite ca oraşele americane să fie amenințate cu distrugerea şi ca regimul care doreşte moartea Americii să obțină accesul la cele mai mortale arme de pe Pământ.” Și după această lovitură diplomatică a mai venit una. Donald Trump şi-a dus la capăt planul de a muta ambasada americană din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Ceremonia, la care a fost reprezentat de fiica lui Ivanka Trump, a stat în umbra ciocnirilor violente dintre palestinieni şi armata israeliană. O vară de coşmar Vara lui 2018 a fost un coşmar pentru relaţiile diplomatice cu aliații euro-atlantici. A început cu disputa de la summitul G7 din Canada. O mie de cuvinte n-ar fi putut descrie mai bine atmosfera de la această reuniune decât o fotografie cu toţi liderii adunaţi în jurul lui Donald Trump, parcă dojenit din toate direcțiile. Şi deşi până în ceasul al 11-lea părea că liderii s-au înţeles totuşi asupra unei declarații comune despre statutul relaţiilor comerciale, preşedintele american a scurteircuitat din avion deznodământul summitului. Echipa lui fusese instruită să semneze documentul final, însă Donald Trump a anunţat pe Twitter că a anulat ordinul din cauza unei declaraţii a premierului canadian. Era simptomul unei administrații americane tot mai imprevizibile. În timp ce răcirea relaţiilor cu aliații europeni era tot mai accentuată, Donald Trump şi-a propus să schimbe ordinea mondială cu câte un dictator pe rând. Donald Trump, pe 12 iunie 2018: „„Semnăm un document foarte important, unul destul de cuprinzător. Ne-am simţit foarte bine împreună, avem o relație grozavă. Sunt foarte mândru de ceea ce am realizat azi. Vreau să menţionez că totul s-a desfăşurat 65 mult mai bine decât ne imaginam, mult mai bine. Şi e o onoare să fiu aici alături de tine, o mare onoare.” Kim Jong-un, dictatorul nord-coreean: „Am avut o reuniune istorică. Am decis să lăsăm în urmă trecutul şi să semnăm acest document istoric. Lumea va observa o mare schimbare. Aş vrea să-i mulțumesc preşedintelui Trump pentru că a făcut posibilă această întâlnire.” În opinia analiștilor, Kim Jong-un a fost cel mai câștigat. N-a promis nimic, dar s-a întors acasă ca un erou pentru poporul său. Avertisment pentru NATO La o lună de la eşecul summitului G7, Donald Trump le-a mai dat o lovitură aliaţilor. Într-o discuţie aprinsă la summitul NATO, i-a ameninţat că se va retrage din pactul nord-atlantic dacă restul ţărilor nu sporesc cheltuielile pentru apărare. Apoi a pornit un atac furibund împotriva Uniunii Europene. Donald Trump, pe 15 iulie 2018: „Avem mulți duşmani... Uniunea Europeană e un duşman din cauza a ceea ce ne face în privința comerțului. Nu te-ai gândi în acest sens la Uniunea Europeană, dar e un duşman.” Câteva zile mai târziu, preşedintele american reuşea să bulverseze o lume întreagă. Donald Trump, preşedintele SUA, pe 16 iulie 2018: „4u venit mai mulţi oameni la mine şi mi-au spus că ei cred că este vorba despre Rusia. Şi l-am auzit şi pe preşedintele Putin care a spus că Rusia nu este implicată. Şi nici eu nu văd de ce s-ar fi implicat Rusia. Am mare încredere în serviciile de informaţii, dar vreau să subliniez că preşedintele Putin a fost foarte puternic, foarte hotărât în a nega (implicarea, n.r.). L-am numit concurent (pe Vladimir Putin, n.r.), şi încă unul bun. De fapt, cuvântul concurent este un compliment.” Prima conferință cu Putin La prima conferință de presă cu preşedintele Rusiei, în loc să apere interesele ţării sale, președintele american a pus sub semnul întrebării profesionalismul serviciilor secrete. Felul în care a încercat să gestioneze furia de acasă a fost un fiasco şi mai mare. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 actualitate Donald Trump, pe 18 iulie 2018: „Am toată încrederea şi susținerea pentru agențiile americane de informaţii, am încredere deplină în acestea. Ups... tocmai au stins lumina. Cred că sunt agenţiile de informaţii ale SUA. Accept concluziile agenţiilor de informaţii, potrivit cărora Rusia s-a amestecat în alegerile din 2016, dar ar putea fi şi alţii, sunt mulţi acolo. Într- o frază cheie din discursul meu am spus cuvântul «ar» în loc de «nu ar). Fraza trebuia să sune aşa: «Nu văd niciun motiv pentru care nu ar fi Rusia». Repet: am spus cuvântul «ar» în loc de «nu ary.” Val de concedieri şi demisii Administraţia Trump a fost cutremurată de noi demisii și concedieri. Ambasadorul la ONU şi-a dat demisia în octombrie, iar în noiembrie, procurorul general, echivalentul ministrului Justiţiei, a fost demis. Tot în noiembrie, la alegerile pentru Congresul american, partidul Republican a pierdut majoritatea în (Camera Reprezentanților, dar a păstrat-o în Senat. Anul 2018 s-a încheiat cu încă o plecare răsunătoare din administraţia Trump. După ce preşedintele a anunțat intempestiv că retrage trupele americane din Siria, şeful Pentagonului a demisionat. Rusia şi China, agenţii globalismului. Putin şi Xi Jinping afirmă că se opun «unilateralismului şi protecţionismului comercial» Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său chinez Xi Jinping s-au întâlnit în luna septembrie 2018 în marja Forumului Economic al Estului din Vladivostok, la graniţa sino-rusă. imultan, Rusia şi China au lansat un exercițiu militar comun fără precedent — Vostok 2018 — care a inclus câteva mii de soldaţi chinezi şi aproximativ 300.000 de soldaţi ruşi, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge. Putin a urmărit în ultima perioadă să consolideze relaţiile cu China, cu care Rusia împarte o porţiune masivă de graniţă de 4.200 km, în condiţiile în care ambele ţări se confruntă cu 66 tensiuni în relația cu Occidentul, incluzând sancţiunile americane împotriva Moscovei şi un război comercial tot mai intens între Beijing şi Washington. Aceasta a fost a treia întâlnire din anul 2018 dintre cei doi lideri, iar faptul că a avut loc cu ocazia lansării exerciţiului Vostok 2018, fără îndoială a trimis un semnal puternic Washingtonului că relaţiile de regulă reci dintre cele două ţări se îmbunătăţesc rapid în faţa amenințărilor Occidentului. Potrivit reţelei chineze de televiziune de stat CCTV, Xi Jinping i-a declarat lui Putin că „ambele națiuni este necesar să se opună unilateralismului şi protecţionismului comercial şi să construiască un nou tip de relaţii internaţionale şi un destin uman comun”. În schimb, Putin a promis un angajament reciproc de bună credință pentru îmbunătăţirea legăturilor, în întreaga gamă de interese naţionale comune: „Avem o relaţie de încredere în sfera politicii, securităţii şi apărării. Știm că acordaţi o mare atenţie dezvoltării relaţiilor ruso-chineze”, a declarat el, făcând referire la preşedintele Xi. Cei doi şefi de stat au discutat de asemenea despre domeniile cu potenţial mai mare pentru cooperare: ştiinţă, tehnologie, contraterorism, precum şi planul ambițios al Chinei Centura şi drumul. Xi Jinping şi Putin au recunoscut că întâlnirile lor precedente au fost reuşite, atât cea din luna iulie de la Johannesburg, cât şi cea din luna iunie de la Beijing. În mod semnificativ, ziarul The Hindu a relatat că îmbunătăţirea legăturilor dintre cele două ţări merge dincolo de exerciţiul Vostok 2018: „Fondul de Investiţii Rusia-China (FIRC) a anunțat că un grup de companii ruseşti şi chineze au în vedere 73 de proiecte comune de investiţii, cu o valoare cumulată de peste 100 miliarde de dolari. CNBC a precizat că o cooperare între China şi Rusia este o problemă de importanţă globală, deoarece ambele naţiuni încearcă să obțină stabilitate economică în ciuda dureroaselor penalităţi impuse de SUA — sancțiunile împotriva Rusiei şi războiul tarifar tot mai intens împotriva Chinei.” Înaintea întâlnirii de la Vladivostok, ambasadorul chinez din Rusia, Li Hui, a descris relaţiile ruso-chineze ca fiind la „cel mai bun nivel din istorie”. Participarea preşedintelui chinez la forumul economic anual din Vladivostok constituie prima vizită efectuată vreodată de un lider chinez la acest eveniment. În ceea ce priveşte trimiterea de către Beijing a aproximativ 3.200 de soldaţi din forţele de elită, împreună cu 30 de avioane cu aripi fixe şi elicoptere, analistul Alexander Gubuev de la Centrul Carnegie din Moscova a rezumat motivele pentru care Occidentul va monitoriza îndeaproape exerciţiul militar comun. Publicaţia Financial Times susţine: „Situația este destul de gravă. Acest exercițiu major este conceput pentru a simula răspunsuri la actele de agresiune ale inamicilor externi. Timp de decenii, China a fost considerată drept una dintre acele Lohanul nr. 47, aprilie 2019 | actualitate potenţiale ameninţări. Astfel, invitarea chinezilor să participe la exercițiu sugerează că acum sunt văzuţi ca aliaţi împotriva altor agresori.” „Exerciţiile, care sunt organizate anual şi desfăşurate în diferite regiuni luate în considerare de Moscova din cele patru sectoare militare strategice ale sale, sunt concepute pentru a simula un atac asupra unei puteri străine”, precizează Zero Hedge. „Atât Beijingul, cât şi Moscova încearcă să demonstreze că războaiele comerciale şi sancţiunile îi vor împinge să dezvolte noi alianţe”, a declarat Florence Cahill, analist senior pentru un grup de consultanţă în domeniul riscurilor, citată de Financial Times. „Cât timp viziunea lor asupra lumii este modelată de o ostilitate față de o ordine internaţională condusă de SUA, cooperarea la toate nivelurile între Moscova şi Beijing va fi probabil mai pronunţată decât concurența dintre ele.” Ministerul chinez al Apărării a emis o declaraţie în care a afirmat că participarea Chinei la Vostok 2018 va duce la îmbunătăţirea capabilităţilor de contraatac ale forţelor sale armate şi la consolidarea legăturilor cu Rusia. Fără nicio îndoială, aceste remarci au fost destinate direct administraţiei preşedintelui american Donald Trump. Rusia îşi echipează navele din Marea Neagră cu arme ce pot învinge scuturile anti-rachetă după alipirea peninsulei (ucrainene) Reechiparea flotei continuă, a adăugat el. la Federaţia Rusă. La momentul actual, Flota Rusiei din Marea Neagră este capabilă să garanteze securitatea Crimeii şi a regiunilor vecine ei din cadrul Federaţiei Ruse, a declarat la rândul său comandantul flotei, viceamiralul Aleksandr Moiseev, vorbind la un eveniment dedicat împlinirii a cinci ani de la “reunificarea” Crimeii cu Rusia. “Istoria Rusiei a confirmat: fără o armată puternică, nu există un stat puternic. Flota rusă din Marea Neagră a fost, este şi va fi garantul securității Crimeii şi a întregii regiuni. Starea actuală a flotei nu suscită îndoieli în capacitatea sa de a rezolva astfel de sarcini”, a afirmat viceamiralul Moiseev. Sursa: Stirile ProTV/Agerpres Tensiuni la Marea Neagră: Rusia simulează bombardarea scutului de la Deveselu Flota rusă din Marea Neagră va primi 13 nave echipate cu rachete de croazieră ‘Kalibr’. lota rusă din Marea Neagră urmează să fie completată cu 13 nave şi vase noi, dintre care unele vor fi echipate cu rachete de croazieră ‘Kalibr’, a anunţat luni comandantul Districtului militar Sud, generalul Aleksandr Dvornikov, fără să precizeze însă data la care aceste noi echipamente vor intra în dotarea flotei, informează agenţia de presă rusă (oficială) TASS. “În stadiu de testare se află nava de patrulare “Dmitri Rogaciov”, o navă de desant de mare viteză după un nou proiect şi remorcherul “Serghei Balk”. Alte 13 nave şi vase auxiliare sunt planificate să sosească (la Sevastopol), inclusiv de dimensiuni mici de diferite proiecte echipate cu rachete cu rachete de croazieră “Kaibr””, a indicat generalul rus. Kalibr este practic varianta rusească a celebrelor rachete de croazieră americane Tomahawk, care pot fi lansate de pe nave şi submarine. Rusia a folosit această rachetă în campania sa din Siria împotriva jihadiştilor Statului Islamic. Această rachetă este cunoscută pentru capacitatea sa de a străpunge scuturile de apărare antirachetă, potrivit experţilor ruşi. Dvornikov a reamintit că modernizarea Flotei ruse din Marea Neagră, cu baza la Sevastopol (Crimeea), a început în 2014, 67 Cosmin ȚINTĂ După ce a anunțat mutarea de bombardiere nucleare tip Tupolev 22 în Crimeea, Rusia a adus peste 1.500 de soldaţi și sute de elemente de tehnică militară în peninsula de la Marea Neagră, unde au loc manevre după un scenariu ofensiv. „Unităţile se vor antrena pentru desfăşurarea rapidă de trupe în cel mai scurt timp posibil. Personal militar şi echipamente vor fi lansate din avioane”, au precizat într-un comunicat resposabilii militari de la Moscova. ai mult, potrivit unor surse militare, aviația militară rusă a trecut la antrenamente dedicate unei eventuale misiuni de atac asupra scutului antirachetă de la Deveselu. Concret, „cazarma care găzduieşte această unitate americană a fost reprodusă la scară 1/1 din materiale uşoare, iar piloţii se pot perfecționa în condiţii cât mai apropiate de cele reale”, relatează „Adevărul”. Generalul Alexandru Grumaz consideră că Rusia pregăteşte o nouă Cortină de fier. „Rusia pune în practică în zona Mării Negre chiar şi exerciții militare nenotificate alianței NATO. Responsabilii militari ruşi se reîntorc la doctrina din timpul Razboiului Rece şi fac stocuri imense de tancuri, blindate, sisteme de rachete antinavă sau antiaeriene. Crimeea este un uriaş depozit de armament aşa cum în timpul Războiului Rece acest rol a fost rezervat Transnistriei. Moscova are scopul declarat de a ajunge cea mai mare armată din lume”, susține generalul. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 actualitate NATO se mută şi în Georgia În „partida de şah tot mai nervos”, NATO îşi face mutarea la Tbilisi, unde Secretarul general Jens Stoltenberg a reafirmat, marți, că Georgia urmează să adere la Alianţa Nord-Atlantică, în pofida opoziţiei Rusiei. În august 2008, Rusia şi Georgia au purtat un război-fulger de cinci zile, după ce Tbilisi a lansat o operaţiune militară în regiunea separatistă Osetia de Sud, cu obiectivul de a prelua controlul asupra acestui teritoriu. Stoltenberg se află într-o vizită la Tbilisi, unde asistă la manevre militare organizate de Georgia şi NATO, la Krtsanisi, în apropierea capitalei georgiene. Premierul rus Dmitri Medvedev ameninţa anul trecut că o eventuală aderare a Georgiei la NATO ”ar putea provoca un conflict teribil”. Axa Caspică: cel mai important acord geopolitic al anului 2018 sfidează SUA Strâns cu uşa de sancţiunile americane, Iranul cedează în faţa pretențiilor Rusiei din zona Mării Caspice. rt isputa de două decenii privind statutul Mării Caspice, cea mai mare rezervă de apă potabilă a lumii, a ajuns la final în luna august 2018, când cinci state de pe litoralul Caspic (Rusia, Iran, Turkmenistan, Kazahstan şi Azerbaidjan) au căzut de acord să îi ofere un statut legal special — acum nu este nici mare şi nici lac, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge. Înainte ca acordul final să devină public, BBC a scris că toate statele riverane vor avea libertatea de acces dincolo de apele lor teritoriale, dar că resursele naturale vor fi divizate. Rusia a garantat o prezență militară în întregul bazin şi nu va accepta nicio forță NATO în Marea Caspică Companiile energetice ruseşti pot explora cele 50 miliarde de barili de petrol din Marea Caspică şi cele 8,4 trilioane de metri cubi de rezerve naturale de gaze. Turkmenistanul poate în cele din urmă să înceapă să ia în considerare conectarea gazului său la proiectul comun turco- azer TANAP printr-un gazoduct care traversează Marea Caspică. 68 Iranul şi-a mărit resursele energetice pentru cele mai mari oraşe din nord (Teheran, Tabriz şi Mashhad) — deşi, în acelaşi timp, s- a plasat sub presiunea navelor ruseşti. Evoluţia ridică semne de întrebare cu privire la gradul de vulnerabilitate pe care îl are acum Iranul în faţa noilor sancţiuni americane, din moment ce acceptă ce a evitat întotdeauna — tutela de facto a Rusiei — şi cât de mult au servit intereselor NATO aceste sancţiuni. Eventuala împărţire a fundului mării, bogat în petrol şi gaz, ar aduce chiar mai multă bogăţie şi energie pentru întreaga regiune. Din 1970 şi până la prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, Marea Caspică a fost divizată în subsectoare pentru Azerbaidjan, Rusia, Kazahstan şi Turkmenistan — toate făcând parte din fosta Uniune Sovietică. Această diviziune a fost implementată pe baza unei linii mediane acceptate pe plan internaţional. După dizolvarea Uniunii Sovietice, noua ordine a necesitat noi reglementări. Una dintre întrebări a fost dacă zona este mare sau lac? Dacă ar fi tratată ca o mare, atunci ar trebui să se aplice legea maritimă internaţională, Legea ONU privind mările. Dar, dacă ar fi tratată ca un lac, atunci ar putea fi divizată egal între cele cinci ţări. Aşa numita dispută „lacul sau marea”, s-a referit la suveranitatea statelor, dar a atins şi câteva probleme globale cheie — exploatarea rezervelor de petrol şi gaz din Bazinul Caspic, libertatea de acces, dreptul de a construi dincolo de apele teritoriale, accesul la pescuit şi gestionarea poluării maritime. Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) a concluzionat în raportul său Perspectiva Energetică Mondială (PEM) din 2017 că energia offshore are un viitor promiţător. Peste un sfert din actualele oferte de petrol şi gaz sunt produse offshore iar raţionamentul din jurul producţiei offshore va fi extins dincolo de aceste surse tradiţionale către energie regenerabilă şi altele. Rezervele offshore de hidrocarburi caspice sunt echivalentul a aproximativ 50 miliarde de barili de petrol (adică, echivalentul unei treimi a rezervelor totale de petrol ale Iranului). De asemenea, în zonă există 8,4 trilioane de metri cubi de gaze, echivalentul aproximativ al tuturor resurselor de gaze americane cunoscute public. Ca şi cum aceste cantități nu ar fi suficiente pentru a reechilibra ecuaţia cererii energetice din zona euroasiatică, acordul dintre cele cinci state va permite de asemenea Turkmenistanului să construiască gazoductul Trans-Caspic, care va conecta resursele turkmene de proiectul comun azero-turcesc TANAP şi de acolo spre Europa — această mişcare putând să devină cu uşurinţă un factor de contrabalansare a afacerii tot mai mari cu gaz natural lichefiat din Europa pe care SUA o propune. Chiar dacă nu există detalii depline şi clare privind acordul, Iranul pare să fi câştigat mult mai puţin decât vecinii săi, din moment ce are cea mai scurtă graniţă pe litoralul Mării Caspice. Din perspectiva energiei, Iranul va fi o piaţă naturală pentru petrolul şi gazul din bazinul Caspic, în condiţiile în care oraşele majore iraniene Lohanul nr. 47, aprilie 2019 (Teheran, Tabriz şi Mashhad) sunt mai apropiate de Marea Caspică decât de câmpurile majore iraniene de petrol şi gaze. Achiziţionarea de energie din Marea Caspică ar permite de asemenea Iranului să exporte mai multe din propriile sale resurse de gaz şi petrol, transformând ţara într-o rută de tranzit din bazinul Caspic către pieţele mondiale. De exemplu, pentru Turkmenistan (care ar dori de asemenea să vândă gaz Pakistanului) Iranul oferă o geografie convenabilă. Iranul ar putea obţine bani din operaţiuni swap sau pentru furnizarea unei rute de tranzit şi îşi poate justifica comerţul cu Turcia şi Turkmenistanul în condiţiile în care acordul swap este permis în baza Legii privind Sancţiunile împotriva Iranului şi Libiei (ILSA sau D'Amato Act), adoptată în 1996 de Congresul SUA. Dacă apa de suprafaţă va fi folosită în comun, atunci toate statele de pe litoral vor avea acces dincolo de apele lor teritoriale. În termeni practici, acest lucru implică o prezenţă rusească tot mai mare în bazin. De asemenea, mişcarea ar reduce orice spaţiu pentru o prezenţă NATO, în condiţiile în care aparent s-a stabilit că doar cele cinci state vor avea dreptul să aibă forţe militare în Marea Caspică. Ținând cont de faptul că Rusia şi-a folosit deja navele de luptă în Marea Caspică pentru a lansa atacuri asupra unor ţinte din Siria (inclusiv cu rachete Kalibr), această prezenţă amplificată a forţelor ruseşti în zonă s-ar putea transforma într-o posibilă ameninţare la adresa securității Iranului. Multe întrebări pot fi puse cu privire la ce a primit Teheranul prin acest acord, dar unele dovezi indică faptul că Iranul a fost împins să accepte acordul de sancțiunile impuse de SUA împotriva lui. Potrivit Zero Hedge, ţinând cont că rezultatul acelor sancţiuni pare să fie faptul că Iranul a acceptat un acord în Marea Caspică ce permite Rusiei să plaseze nave de luptă la graniţa iraniană, un acord care elimină NATO din ecuaţia bazinului Caspic şi care amplifică cantitatea disponibilă de resurse energetice non- occidentale (acestea aflându-se direct sau indirect în sfera de influenţă geopolitică a Rusiei), unii s-ar putea întreba cine a avut cu adevărat de câştigat de pe urma sancţiunilor americane? 69 actualitate Uniunea Africană, superstructura creată pe modelul Uniunii Europene, în Africa N J44 2 = SR SE Pe continentul african există 56 de state. De fapt, 54 de state recunoscute şi două state a căror independenţă este contestată (Sahara de Vest şi Somaliland). onform estimărilor există 1.250-3.000 de limbi şi dialecte vorbite pe întregul continent, iar unele dintre cele mai mari oraşe ale Africii sunt Cairo, Khartoum, Acera, Johannesburg, Casablanca, Lagos, Nairobi şi Algiers. Continentul ocupă aproape 15 milioane de kilometri pătraţi, cuprinzând şi insulele adiacente. Marea Mediterană separă Africa şi Europa, în timp ce Istmul Suezului o separă de Asia. Distanţa dintre punctul cel mai sudic, Capul Agulhas, și cel mai nordic punct, Ras Ben Sakka din Tunisia, este de 5.700 de km. Africa este considerată de majoritatea paleoantropologilor cel mai vechi teritoriu locuit de om şi locul de unde specia noastră a început să populeze planeta. Acești primi oameni moderni au părăsit Africa şi au populat restul lumii în timpul unei migrații care a avut loc acum aproximativ 50.000 de ani. Romanii şi grecii au fost primii europeni care au explorat Africa. Creştinismul a intrat în Africa prin Egipt, din Iudeea, în timp ce expansiunea arabă în Egipt, în secolul al VII-lea, a introdus islamul pe continent. Înainte de colonizare, Africa găzduia aproximativ 10.000 de triburi. Sclavia a fost practicată şi în Africa, începând cu secolul al VII-lea până în secolul al XX-lea. La sfârşitul secolului al XIX-lea, puterile europene se luptau pentru diferite regiuni din Africa şi numai Liberia şi Etiopia erau scutite de colonialism. După cel de-al Doilea Război Mondial, teritoriile coloniale au început să se lupte pentru independență. Majoritatea naţiunilor suverane din Africa de astăzi au graniţe trasate de fostele lor puteri coloniale. Peste 3.000 de arii protejate, dintre care 198 zone marine, se găsesc astăzi pe continentul negru. Din păcate, bogăţia biodiversităţii este amenințată de conflictele civile, creșterea populaţiei, distrugerea habitatelor, lipsa unei protecţii adecvate, braconajul, degradarea solului şi tăierea pădurilor. La nivel politic, în Africa există o încercare de realizare a unui suprastat, similar cu Uniunea Europeană. Uniunea Africană (UA) este o federație formată din toate statele Africii. Sediul central este la Addis Abeba, Etiopia, iar uniunea a fost înființată Lohanul nr. 47, aprilie 2019 actualitate oficial la 9 iulie 2002. Uniunea Africană este condusă de preşedintele Uniunii şi de șeful statului care găzduiește timp de un an, prin rotație, preşedinţia organizației. Principalele obiective ale Organizaţiei Uniunii Africane sunt promovarea unității şi solidarităţii între statele din Africa, coordonarea şi intensificarea cooperării în scopul dezvoltării, al apărării suveranităţii şi integrității teritoriale a statelor membre, precum şi promovarea cooperării internaţionale în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite. Uniunea Africană a creat, de asemenea, trei instituţii financiare, în încercarea de a facilita schimburile comerciale din cadrul continentului: Banca de Investiţii din Africa cu sediul central la Tripoli, Libia, Fondul Monetar African, cu sediul central la Yaoundé, Camerun, şi Banca Centrală Africană cu sediul în Abuja, Nigeria. 20 de ani de la bombardamentele NATO asupra Serbiei. 2.500 de morţi şi peste 12.000 de răniţi Durere la Belgrad şi în întreaga Şerbie. În 24 martie se comemorează trecerea a 20 de ani de la începutul bombardamentelor NATO asupra ţării vecine, lansate sub pretextul de a obliga Belgradul să înceteze reprimarea separatiştilor albanezi din Kosovo. An şcolile din întreaga ţară, o lecţie de istorie va fi consacrata | începutului agresiunii asupra Serbiei, iar liderii politici vor depune jerbe de flori în mai multe locuri care au fost bombardate în cursul campaniei aeriene care a durat 78 de zile. NATO a declanşat operaţiunea în 24 martie 1999, fără undă verde din partea Consiliului de Securitate al ONU, în urma 70 refuzului preşedintelui sârb de atunci Slobodan Miloşevici de a înceta reprimarea gherilei separatiste şi a civililor kosovari. Intervenţia s-a încheiat în iunie, cu retragerea forţelor sârbe din Kosovo, teritoriu care a fost plasat sub administraţie ONU. Potrivit unor date oficiale de la Belgrad, aproximativ 2.500 de civili sârbi au fost ucişi şi aproximativ 12.500 răniţi în cursul celor 11 săptămâni de bombardamente care au devastat ţară. / : cip PEPE FOTO: adevărul Coperta revistei «The Economist», Lumea în 2019 — o analiză Vigilant Citizen Revista The Economist — Lumea în 2019 este plină de mesaje cifrate. Simbolismul ascuns aflat pe copertă include cei patru călăreți ai Apocalipsei. Ce încearcă elitele să ne spună? În fiecare decembrie, renumita revistă The Economist (Economistul) publică o ediţie specială, care prezice tendințele şi evenimentele din anul care vine. Și de fiecare dată, coperta acestor ediţii este o colecție elaborată de imagini, care se referă la diverse persoane şi concepte. Deşi semnificaţia unora dintre aceste imagini este evidentă, altele par să fie codificate pentru „cunoscători”. Ediţia din acest an nu este o excepție. De fapt, este mai cifrată decât oricând. De ce ar pierde cineva timp ca să descifreze aceste ilustraţii? Deoarece The Economist nu este o publicaţie oarecare — ci este direct legată de elita lumii. Este parţial deținută de familia bancară Rothschild din Anglia, iar redactorul-şef, John Micklethwait, a participat de mai multe ori la întâlnirile Grupului Bilderberg. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 actualitate Pe scurt, conducerea revistei are cunoştinţe din interior despre agenda elitei şi face tot posibilul pentru a le promova. CAN BRITAIN KEEP BOOMING? === Phe TAKESHITA COMES TO TOWN == Economist Mamee PERESTROIKAS FIRST TEST ~s Get fora | le pr bae] Această copertă din 1988 a revistei The Economist cerea crearea unei monede mondiale, numită Phoenix — un simbol preferat al elitelor oculte. Pasărea este aşezată pe o grămadă de monede naţionale care ard. Aşa cum am văzut în analiza edițiilor din 2015, 2016, şi 2017 ale revistei The Economist, aceste coperţi sunt adesea pline de simbolismul ocult al elitei, amestecat cu mesaje subtile despre numeroasele moduri în care elita controlează masele. În ediția din 2019 toate acestea sunt mai evidente decât oricând. Lumea în 2019 Aceasta este descrierea postată de The Economist pe site-ul său oficial: „Lumea în 2019 are în spate trei decenii de succese editoriale: aceasta va fi cea de-a 33-a ediție. Aceasta va privi în perspectivă planurile administrației Trump cu un nou Congres, realitatea Brexit-ului, alegerile din India, Indonezia, Nigeria și din Europa, întreruperi tehnologice din partea AI (inteligenței artificiale) şi a Chinei (2019 ar putea marca punctul culminat al Sillicon Valley?), călătoriile în spaţiu la 50 de ani după aterizarea pe Lună şi cultura la 500 de ani după Leonardo da Vinci.” Reţineţi că descrierea subliniază faptul că „aceasta va fi a 33-a ediție”. De ce să fie subliniat acest fapt numerologic aleatoriu? Tocmai pentru că 33 este cel mai important număr în 71 francmasonerie? Acest aspect ar avea sens, deoarece coperta prezintă un simbolism masonic intens. Leonardo da Vinci Tema principală a acestei coperţi este Leonardo da Vinci, deoarece anul 2019 va marca aniversarea a 500 de ani de la moartea sa. Ca atare, coperta este făcută să arate ca un manuscris da Vinci. Primul detaliu pe care îl putem observa este scrierea în oglindă. De ce este scris totul invers? Ei bine, da Vinci a folosit adesea scrisul în oglindă şi motivul pentru care a făcut aceasta rămâne un mister. Unii susțin că nu dorea să păteze cu cerneală în timp ce scria; alții cred că nu dorea ca alţi oameni să-i fure ideile. Cei care au cercetat înclinațiile oculte ale lui da Vinci cred că scrierea sa în oglindă poate avea legătură cu încercarea lui de a ascunde cunoașterea esoterică. În zilele sale, cei care l-au acuzat pe da Vinci că este eretic chiar i-au numit înscrisurile în oglindă „scrieri ale diavolului”. În cercurile oculte, scrierea în oglindă este deseori asociată cu satanismul şi cu magia neagră, bazată pe inversarea simbolurilor. Să analizăm simbolismul coperţii. Omul vitruvian In centrul coperţii se află omul vitruvian, celebra schiță a lui da Vinci înfățișând un om desenat în interiorul unui cerc şi al unui pătrat. Se spune că ar fi reprezentarea „omului perfect”. Omul vitruvian — originalul cu comentariile lui da Vinci scrise în oglindă. Deşi omul vitruvian este adesea descris ca un „studiu al proporţiilor umane”, el are un înţeles simbolic mult mai profund în cercurile oculte — mai ales în francmasonerie. Reprezintă în mod esoteric trupul uman (microcosmosul) ca o reflectare a întregului univers (macrocosmosul) — un principiu ermetic rezumat de zicala „Precum deasupra, la fel şi dedesubP”. Schița lui da Vinci s-a bazat pe lucrările lui Vitruvius, un arhitect roman care a fost considerat primul Mare Maestru al francmasoneriei. Destul de adecvat, omul vitruvian descrie vizual scopul final al francmasoneriei: cuadratura cercului Lohanul nr. 47, aprilie 2019 | actualitate (această expresie este o metaforă, referindu-se la încercarea de a realiza ceva imposibil). În simbolismul masonic, pătratul reprezintă trupul, iar cercul reprezintă sufletul. Pe o scară mai largă, pătratul reprezintă lumea materială, în timp ce cercul reprezintă tărâmul spiritual. Unul dintre scopurile francmasoneriei este de a armoniza aceste două lumi opuse (cea fizică şi cea spirituală) pentru a crea „omul perfect”. Acest concept este pe deplin reprezentat în logo-ul masoneriei. Echerul şi compasul, simboluri masonice Sigla Masoneriei combină un echer şi un compas — două instrumente folosite în arhitectură. Echerul este folosit pentru a desena pătrate, în timp ce compasul este folosit pentru a desena cercuri. Prin „cuadratura cercului”, se spune că francmasonul atinge o aşa-zisă dumnezeire. Pentru coperta celei de-a 33-a ediţii anuale, The Economist are un „om vitruvian modern”: Omul vitruvian al anului 2019 poartă ochelari pentru vedere pe timp de noapte sau poate ochelari pentru realitate virtuală (VR). Vederea lui este îmbunătăţită sau este orbit? În mâinile sale, el ţine o frunză de canabis, o minge de baseball şi un smartphone. S-ar putea argumenta că toate aceste lucruri sunt folosite pentru a distrage atenţia şi a linişti omul modern, prin intermediul companiilor de medicamente, al tehnologiei și al divertismentului. Omul vitruvian are de asemenea două tatuaje. Pe antebraţul său este un dublu helix (o spirală dublă), simbol reprezentând ADN- ul. Aceasta este, cel mai probabil, o referire la cercetările intense asupra modificării ADN-ului, desfăşurate în sectorul privat. ADN-ul omului vitruvian a fost modificat? Deasupra inimii lui este tatuat „#MeToo”. Mişcarea #metoo a expus câţiva ciudați de la Hollywood, şi în același timp a creat un climat în care mulți oameni au fost acuzați, judecați şi condamnați la expulzare din sfera publică. Într-o notă oarecum asociată, omul vitruvian ține într-o mână o balanță — un simbol clasic care reprezintă justiția. Cu toate acestea, balanța este foarte înclinată în partea care are 5 persoane, față de cea cu 4. Simbolizează aceasta Curtea Supremă din S.U.A., care a câştigat recent un nou și 72 controversat judecător, sau este vorba doar de balanța înclinată a justiției în 2019? În general, omul vitruvian modern pare să fie orbit, slăbit, distras şi reprimat. Cercul din jurul lui, care simboliza odată lumea spirituală, este acum Pământul. Omul vitruvian şi-a pierdut sufletul? Este acum preocupat doar de problemele lumești? Recunoașterea facială i ; moi fingooy Jaina A, > Coperta prezintă o copie exactă a schiţei lui da Vinci, care analizează proporţiile capului uman. Deasupra imaginii este scris (în oglindă) „Recunoașterea facială”, care este următorul pas în tehnologia de supraveghere Big Brother. Surveillance fears grow after Taylor Swift uses face recognition tech on fans Pop star's reported use of software to root out stalkers may be well meant, but it fuels a disturbing trend, experts say Un titlu din The Guardian, despre Taylor Swift care a scanat fețele fanilor ei, fără a-i anunța sau a le cere consimțământul Coperta The Economist analizează şi proporţiile capului lui Donald Trump: Liniile din desenul cu capul lui Trump sunt diferite de cele anterioare. Observaţi conturul unui steag american cu susul în jos? Conductele lui Putin Celălalt şef de stat aflat pe copertă este Vladimir Putin, în dreptul căruia sunt scrise cuvintele „Conductele lui Putin”. Aceasta este o referire la conductele de gaze naturale care sunt construite de Rusia în Siria, în statele post-sovietice şi chiar în Europa. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 actualitate i e venii A anala. NordStream 2, conducta de gaze naturale care leagă Rusia de Germania, urmează să fie finalizată în 2019. Acest proiect foarte controversat a fost considerat un „act de trădare” al Germaniei, deoarece criticii spun că va lăsa Europa la mila energiei ruseşti. TurkStream, o conductă Rusia-Turcia, a fost lansată în noiembrie 2018 şi va contribui la consolidarea economiei ruseşti şi a influenţei Rusiei în regiune. Pinnochio Chiar în spatele lui Putin este Pinnochio — o marionetă al cărei nas crește după ce spune o minciună (ca fapt divers: povestea lui Pinocchio este, de asemenea, o profundă alegorie masonică). Deci, coperta sugerează faptul că cineva va minţi în 2019. Dar cine? Trump şi Putin (singurii doi politicieni de pe copertă)? Elita în general? Kanye West? Nu există un răspuns clar. The Economist doar le spune maselor că sunt în general minţite. Cei patru călăreţi Imediat sub Putin, reprezentaţi deasupra Europei de Nord şi cu fața spre America, sunt nimeni alții decât cei patru călăreți ai Apocalipsei. Cartea Apocalipsei îi descrie pe călăreți ca vestitori ai Judecăţii de Apoi. Calul alb se spune că simbolizează cucerirea, ciuma şi venirea Antihristului; calul roşu reprezintă războiul; calul negru este asociat cu foametea, iar calul palid aduce moartea. Este un simbol care cântăreşte greu, prevestind catastrofa. De ce a adăugat The Economist aceste personaje biblice extrem de amenințătoare pe coperta sa? Nu există o explicaţie clară. 73 Barza Acest simbol poate fi interpretat în câteva moduri şi toate sunt neliniştitoare. Este o ilustrare clasică a unei berze, care duce un nou-născut. Cu toate acestea, există un detaliu important: pe scutecul în care se află copilul este imprimat un cod de bare. Aceasta ar putea fi o referire la „bebeluşii proiectaţi”, o practică controversată care ar putea să ia avânt în 2019. Un bebeluş „proiectat” este un embrion uman care a fost modificat genetic, de obicei urmând indicaţiile stabilite de către părinte sau de omul de știință, pentru a obține trăsăturile dorite. Acest proces se face folosind diverse metode, cum ar fi ingineria liniei germinale sau diagnosticul genetic înainte de implantare (PGD). Această tehnologie este subiectul unei dezbateri etice, care promovează conceptul de „superoameni” modificaţi genetic, pentru a se încrucișa cu oamenii moderni şi a-i înlocui, în cele din urmă. Al doilea sens al acestei imagini ar putea fi traficul de copii. Codurile de bare sunt plasate pe produse pentru a urmări inventarul şi pentru a efectua tranzacţii. Traficul de copii înseamnă și tratarea oamenilor ca şi cum ar fi niște produse care urmează să fie vândute. Este o modalitate destul de eficientă (şi tulburătoare) de a simboliza traficul de copii. În cele din urmă, având în vedere faptul că barza este desenată exact sub cei patru călăreți ai Apocalipsei, această imagine ar putea avea şi un înțeles biblic. Cartea Apocalipsei afirmă că oamenii de pe Pământ vor fi siliți să primească „semnul fiarei” (666) pentru „a cumpăra sau a vinde”. Ce modalitate mai bună de a forţa o persoană să primească semnul fiarei, decât să îi fie aplicat încă de la naștere? Alte imagini Coperta conţine alte câteva imagini care se referă la evenimente despre care The Economist prognozează că vor avea loc în 2019. Iată o scurtă trecere în revistă: e În partea de sus a coperții, o săgeată indică dinspre mașina de zbor a lui da Vinci către Lună. Aceasta ar putea fi o referire la numeroasele companii private care intenţionează să ajungă pe Lună în 2019. e Există o altă „mașină de zbor” (una reală) sub textul „Noi Orizonturi ale Ultima Thule”. Acesta se referă la nava spaţiala New Horizons a NASA, care s-a apropiat de misteriosul şi îndepărtatul obiect Ultima Thule, în ziua de Anul Nou (sau poate se referă şi la societatea ocultă Thule?). Lohanul nr. 47, aprilie 2019 actualitate e Sub lună este un vulcan. Ne aşteptăm ca un nou vulcan să erupă în curând? (t.: seamănă cu Muntele Fuji din Japonia) e În partea stânga-jos (stând deasupra Braziliei) este un pangolin, care este mamiferul cel mai traficat de pe pământ. Este ameninţat cu dispariția. * În 2019 va fi cea de-a 150-a aniversare a nașterii lui Gandhi; este, de asemenea, cea de-a 200-a aniversare a naşterii lui Walt Whitman (desenat sub Pinnochio). e Angelina Jolie este chipul Monei Lisa din capodopera lui da Vinci. În partea de sus a coperţii vedem „Angelina Jolie: răspunzând refugiaților”. Ar putea fi folosită pentru a promova noul Pact pentru migrație al ONU. Într-adevăr, Jolie este în prezent trimis special al UNHCR, Agenţia ONU pentru Refugiaţi. Ea se concentrează asupra „crizelor majore care au ca rezultat deplasări în masă ale populaţiei, angajarea susținerii şi reprezentarea UNHCR și a Înaltului Comisar la nivel diplomatic”. In concluzie Coperta revistei The Economist „Lumea în 2019 este o reflectare a planurilor elitei oculte. Se amestecă simbolismul ocult cu referințele la controlul şi manipularea maselor. De asemenea, autorilor le face o plăcere bizară să prezică evenimente catastrofale, lăsându-i pe oameni să ghicească despre ce este vorba doar pe baza unor indicii vagi şi inexplicabile. Elitei îi place să deţină informaţii şi scrierea inversă subliniază acest fapt. În centrul a toate este omul vitruvian, un simbol folosit de masoni pentru a-l reprezenta pe omul care își atinge întregul potenţial. Cu toate acestea, versiunea din 2019 a omului este orbită şi distrasă de lucrurile promovate de elită. Ne vom lăsa să urmăm calea sumbră pe care ei o prezic? României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreți voi. O ţară cu oameni fără rost, cu orașe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, mașini și ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri. Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul şi credința. Bătrânii. România îi batjocorește cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcționari, uitaţi de copii, călcați de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, ca vitele, momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privați prin pensii derizorii. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane. Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiți. O fonotecă vie de experiență şi înţelepciune a unei generații care a trăit atâtea grozăvii e ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor. Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia? Cine-l mai are şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susține un program care se intitulează „Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajați să crească pe lângă case tot ce au nevoie: un fruct, o legumă, o găină. Foarte inteligent. Dacă se petrece vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările „prietene”. La noi chestia asta se numeşte „agricultură de subzistență” și lui tanti Europa nu-i place. Dan PURIC Când te desparti din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi renunți. ând te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înţelegi ce s-a petrecut. lei povestea de la capăt, pas cu pas, şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi fost necesar ca lucrurile să apuce pe alt drum. La fel se petrece şi atunci când te desparţi de țara ta. Dezamăgit, înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Țara şi mama nu ți le alegi. Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a petrecut cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc. 74 Tanti Europa vrea ca țăranii să-şi cumpere roşiile şi şoriciul de la hipermarketuri franțuzeşti şi germane, că d-aia avem UE. Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiţă până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme barbare. Să dispară! Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, că nu erau în stare să-l muncească. Nu ştiu ce înseamnă pământul, câtă linişte şi câtă putere îţi dă, ce poveşti îți spune şi cât sens aduce fiecărei dimineţi şi fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineaţa şi plecau la câmp cu ciorba în sufertaş. Pe toți gângavii şi pe toți puturoşii ăştia i-au făcut comuniștii Lohanul nr. 47, aprilie 2019 actualitate primari, secretari de partid, şefi de pușcării sau de cămine culturale. Pe toți ăştia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte. Credinţa. O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câți mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară oamenii ăştia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu. Avem, în schimb, o variantă modernă de credință, cu fermoar şi arici, prin care ţi se văd şi țâțele şi portofelul burduşit. Se poartă la nunţi, botezuri şi înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de sedii şi aghesmuiri de mașini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă şi cu un Tatăl nostru spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu” părinte, e urgent. Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulțesc, credincioșii se împuţinează, sfinții de pe pereţi se gândesc serios să aplice pentru viză de Canada. Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân şi cu bani, cu care se mărită. Băieţii noștri fură bancomate, joacă la pokere şi beau de sting pentru că știu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi să îngrijească bătrânii şi bolnavii vestici. lar noi facem infarct şi cancer pentru multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri. Sună-ţi bunicii, pune o sămânță într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morți. Ilie Șerbănescu despre marele jaf al gazului românesc de la Marea Neagră: «Din gazul de la Marea Neagră izvorăşte obligaţia ieșirii din UE» Că a fost desființată petrochimia pentru că aşa ne-a dictat Banca Mondială, pentru că aşa a fost programul UE pentru România, pentru că așa a vizat OMV preluând și apoi închizând Doljchim și Arpechim, pentru că aşa a urmărit DNA băgând la pușcărie pe supraviețuitorii dictatului Băncii Mondiale, care mai acționau prin industria de îngrășăminte?! Ce să mai replici?! onsumul de gaze în România s-a prăbuşit de la 40 miliarde mc în 1990, la circa 12 miliarde mc anual în deceniul al doilea al anilor 2000. Demolarea ultimei redute — producţia de îngrășăminte chimice — a dus consumul industrial de gaze de la 3 miliarde mc în 2008 la doar 1,2 miliarde în 2017. Consumul industrial de gaze a fost surclasat de consumul casnic. Și nu există niciun program de industrializare sau măcar de extindere a utilizării casnice a gazelor. 75 De altfel, ce s-ar mai putea face așa, bătând din palme, când gazul din Marea Neagră ar putea ajunge pe piață încă din 2019?! Ce semnificaţie practică are, într-o asemenea situație, condiţia pusă concesionarilor de a vinde în România 50% din gazul exploatat?! Prevalându-se de faptul că n-au cui să vândă în România, concesionarii vor trimite gazul tot unde au vizat proiectele lor, mai ales că legea nu prevede niciun fel de sancţiuni dacă nu se conformează condiției de 50%. Are vreun program pentru oameni statul român? România, posesoare de gaze, are o reţea de distribuţie de gaze de 53.000 km. Ungaria hulitului Viktor Orban, neposesoare de gaze şi cu un teritoriu mult mai mic decât cel al României, are 89.000 km de reţele de distribuţie de gaze. Aici 95% dintre gospodării se încălzesc cu gaze. În România nici măcar 1/3. Peste 4 milioane de gospodării, deci o jumătate din total, se încălzesc cu vreascuri şi lemne de foc. Un program de alimentare cu gaze a acestora ar fi totuși ceva, în ciuda faptului că nu reprezintă o cine ştie ce valorificare a gazelor naturale cum este în petrochimie sau în industria farmaceutică! Complotul — căci altfel nu poate fi numit — al colonialiştilor de stirpe germană împotriva României funcţionează la maximum. Şeful E.ON Germania pentru România, care deține jumătate din distribuţia de gaze de pe teritoriul românesc, a anunțat că nu are în vedere extinderi ale reţelei de distribuţie decât dacă se vor dovedi strict rentabile, adică să nu deranjeze cumva proiectele OMV de furnizor regional pe seama resurselor României sau, mai explicit, să asigure toate condiţiile ca gazul din Marea Neagră să fie exportat și nu utilizat în România. Îi împiedică vreun program al României cu ceva să-şi atingă scopul cu gazul românesc?! Populaţia României trebuie să plătească sume exorbitante ca să se racordeze la rețeaua de gaze — fără vreo facilitate de la statul român. În România dictatul aparține fără echivoc unora de genul celor de la OMV şi E.ON, sub parohia colonială a Bruxelles-ului. Dacă la cârma Românei ar fi oameni nu numai responsabili dar şi cu dragoste de ţară, episodul sinistru al gazului românesc ar putea trezi conştiinţe şi determina decizii fără îndoială cu caracter eroic având în vedere contextul internațional. Ieşirea din mecanismul sordid al redevenţelor — din care posesorul de resurse, după calculele pe cazurile din toate timpurile şi din toate locurile, nu se alege cu mai mult decât numai o parte din 20 — este deocamdată nerealistă. Dar ieşirea din UE — DA! Cu atât mai mult cu cât cel puţin 80% din contenciosul dezastruos pentru ţară al gazului românesc din Marea Neagră se află în mecanismele „colonialismului colectiv” al UE: condiţionalitatea aderării de externalizarea resurselor; răpirea de către Bruxelles a dreptului fiecărui posesor de resurse de a beneficia într-un fel sau altul, prin preţuri sau prin aprovizionare, de înzestrarea de la Dumnezeu cu aceste resurse; impunerea fără temeiuri şi condiții economice a aşa-numitei liberalizări a pieţei şi prețurilor, care a dus la creşteri nejustificate de tarife (independent de episodul Marea Neagră); distrugerea petrochimiei și industriei în general, pentru forțarea exporturilor de resurse în locul valorificării lor interne; Lohanul nr. 47, aprilie 2019 | paleontologie finanțarea pe seama consumatorilor a conductelor pentru aceste exporturi; privarea românilor de accesul la propriile resurse, indiferent dacă pentru valorificări industriale sau pentru încălzire etc. În ciuda complicaţiilor şi durerilor, retragerea din UE — implicând anularea tuturor acestor servituţi înspăimântătoare — este o obligaţie de respect față de sine şi demnitate pe care o impune nu numai emblematica trădare de neam şi ţară reprezentată de cazul gazelor româneşti din Marea Neagră, ci şi adevăratul bilanţ al apartenenţei României la UE, organizație care, prin mecanismele celui mai odios colonialism actual, cel colectiv, şi fluturând poveşti despre democraţie, stat de drept şi corectitudine politică, a luat tot României (economia națională, decizia naţională, identitatea națională) în beneficiul altor popoare, nu contează cât de meritorii sau nu. Balaurul bondoc de la Sebeş (jud. Alba) — Cel mai complet schelet de dinozaur din Europa Conf. univ. dr. George V. GRIGORE - Bucureşti Balaurul bondoc. Aşa se cheamă noua specie de dinozaur descoperită după analizarea unui schelet scos dintr-un complex fosilifer de la Sebeş (jud. Alba). cesta a fost unul dintre cei mai teribili prădători ai vremii sale. Muşchii foarte puternici ai membrelor posterioare şi ghearele excelente pentru a înşfăca şi a sfâşia hrana fac cercetătorii să declare noul dinozaur, „botezat” româneşte „balaurul bondoc”, cel mai teribil prădător de uscat de acum 70 de milioane de ani. Zoltan Csiki, de la Laboratorul de Paleontologie al Universităţii din Bucureşti, co-autor al studiului care anunţa descoperirea, publicat în „Proceedings of the National Academy of Sciences”, revistă săptămânală a Academiei de Ştiinţe din Statele Unite, menţionează:,,În apropierea localităţii Sebeş Glod, din județul Alba, există şi alte resturi de fosile în straturile respective, inclusiv dinozauri şi reptile zburătoare (pterozauri), iar în regiunea mai largă (zona Sebeş - Alba Tulia), se cunosc deja foarte multe fosile de animale şi plante, care permit reconstituirea unui întreg ecosistem”. De ce „balaurul bondoc”? — pentru că este evident o specie nouă, de aceea poartă şi un nume unic. Era în mare parte asemănător velociraptorilor, cunoscuţi din seria de filme artistice „Jurassic Park”, dar cu o constituţie ceva mai robustă a părții posterioare a corpului. Lungimea animalului se poate estima la aproximativ 2-2.2 m, iar greutatea la circa 30-40 de kg. Ce avantaje avea aceste dinozaur, faţă de restul prădătorilor vremii? Putea fi o victimă a acestora sau era capabil să se apere şi chiar să îi atace? Chiar dacă există semne că existau şi alți prădători în acea comunitate, ele sunt mult mai puţin cunoscute 76 (în afară de crocodili, dar care erau totuși legaţi de zonele acvatice), şi oricum nu erau nici ele mai mari decât acest „Balaur”. Deci acest „Balaur” era unul dintre prădătorii cei mai teribili din această regiune. Studiind fosilele acestui animal împreună cu colegii din Statele Unite, paleontologii noștri au înțeles foarte repede că semnalmentele (caracteristicile) acestui animal nu se regăsesc la niciun alt dionozaur cunoscut anterior.Scheletul a fost expusîn institutul unde s-a aflat în custodie, respectiv la Societatea Muzeului Ardelean, de la Cluj Napoca.Balaurul bondoca trăit în ultima parte a perioadei cretacice, respectiv în timpul Maastrichtianului (acum 72-67 milioane de ani). La nivel mondial, sunt foarte multe specii contemporane acestuia. În România, aşa-zişii dinozauri pitici din Haţeg (sau Transilvania) sunt contemporani cu acesta, cum ar fi „Zalmoxes”, „„Telmatosaurus”, „Magyarosaurus” sau „Struthiosaurus”. Această specie se deplasa pe două picioare, | asemănător majorităţii dinozaurilor prădători. Acest lucru este evident inclusiv din scheletul parţial conservat pe care îl cunoaştem.Scheletul a fost descoperit şi excavat de către | geologul şi paleontologul clujean, co-autor al studiului, Matyas Vremir, iar la studiul lui au mai participat doi cercetători americani, de asemenea co-autori — Steve Brusatte şi Mark Norell, de la American Museum of Natural History. Alături de ei, de mare ajutor au fost Akiko Shinya, care a preparat bună parte din schelet, şi Mick Ellison, care a realizat fotografiile. Balaurul bondoc este un gen de dinozaur dromaeosauridtheropod de la sfârşitul Cretacicului (circa acum 70 milioane de ani) ce a trăit pe teritoriul actualei Românii. A fost descoperit şi descris în august 2010, primind numele unei creaturi mitice românești, respectiv „balaur”. Este cunoscut dintr-un singur schelet parțial, reprezentând specia Balaur bondoc, numele provenind de la construcția oaselor, care erau mai scurte şi mai grele decât cele ale altor membrii ai familiei. Spre deosebire de dinozaurii cu care este înrudit, avea câte două gheare sub formă de seceră la toate labele, cu gheare mari retractabile la primul şi al doilea deget. A fost descris ca „o variantă musculoasă a prădătorului Velociraptor”. Un studiu publicat în 2015, susține că „Balaurul bondoc” ar fi fost o pasăre nezburătoare primitivă, specia fiind mult mai apropiată de „Jeholornis”, „Sapeornis” şi Archaeopteryx”, decât de „Velociraptor”. Fosilele acestui dinozaur au fost găsite în septembrie 2009 la 2,5 kilometri nord de Sebeș, judeţul Alba de geologul și paleontologul clujean Mátyás Vremir (n. 1971) de la Societatea Muzeului Ardelean şi a primit denumirea parţială SbG/A-SkI. Toate acestea au putut avea loc, pentru că demult, Ardealul nostru era o insulă. Acest lucru se petrecea în timpul cunoscut drept maastrichtian (în urmă cu circa 65-70 de milioane de ani), adică în ultima perioadă a cretacicului târziu. Insula făcea parte, foarte posibil, dintr-un arhipelag Lohanul nr. 47, aprilie 2019 | geografie situat în Marea Tetis - ulterior, transformată în Mediterana- , între megacontinentele Gonwana şi Laurasia. Era cald şi umed, dar se trăia bine. Cercetările unor paleontologi reputați, realizate în Bazinul Hațeg, leagăn celebru în toată lumea al ordinului dinozaurienilor, atestă faptul că aici viețuiau dinozauri carnivori, ierbivori, pterozauri (reptile zburătoare), ecosistemul mai cuprinzând țestoase, amfibieni, şerpi, crocodili. Conform unei teorii în vogă, curioasele vietăți dispărute au ajuns pe aceste meleaguri făcând trecerea pe poduri naturale ce uneau insulele, iar adaptarea la spaţiul mic a dus la transformarea lor, în virtutea „regulii insulei” (zonă izolată), dinozaurii scăzând în talie. Nu era chiar armonie între ei, însă nici acum, la zeci de milioane de ani distanţă, fiinţe considerabil mai evoluate decât sauropodele titanosauride nu trăiesc în deplină pace pe Terra. Totul a durat până acum 65 de milioane de ani, când, cunoaşteţi teoria, reptilele mezozoice au dispărut după ce un asteroid a lovit năprasnic planeta albastră. Acestor lucruri în general ştiute li s-a adăugat dezvăluirea legată de balaurul bondoc. Descoperirea e cu atât mai însemnată din punct de vedere ştiinţific cu cât scheletul dinozaurului e cel mai complet găsit în Europa, al cărui actual teritoriu era în urmă cu zeci de milioane de ani acoperit în cea mai mare parte de apă. La sugestia savanților români, el a fost botezat „balaurul bondoc”, iar traducerea în engleză „Stocky dragon” a intrat déjà în limbajul internațional de specialitate din domeniul paleontologiei. Referinţe: Dinozaurul de la Sebeş — „Balaur bondoc era un prădător teribil”, 1 septembrie 2010, Dan Arsenie, Evenimentul zilei; „O poveste cu un balaur”, 2 septembrie 2010, Horia Ghibuţiu, Evenimentul zilei; „Piticul „ninja” din Cretacic”, 11 septembrie 2010, Vasile Surcel, Jurnalul Naţional, „Balaurbondoc - dinozaursaupasăre?”, 23 iunie 2015, SciNews.ro. Balaurul bondoc - velociraptorul descoperit în România Acest dinozaur biped, descoperit la noi în ţară intr-o mlaștină din apropiere de orașul Sebeș, a primit numele de „balaur bondoc”, deoarece avea un corp robust - erele r compact și oasele bine sudate între ele. Scapulă (os lat care Pelvis (vedere impreună cu ia şi j» ) formează umărul) (e Morile Pez frontală) | | 4 | Metatarsiene (vedere de sus) INFOGRAFIE: DANA DONCIU SURSA: www. pnas org FOTO - A - vertebră dorsală a coloanei dinozaurului Balaur Bondoc; B - ghearele cu care Balaur bondoc apuca şi sfâşia prada. Sursa: studiul "An aberrant island-dwelling theropod dinosaur from the Late Cretaceous of Romania"; JOS - imagini ale scheletului fosilizat, oferite de Societatea Muzeului Ardelean şi publicate pe eme.ro 77 Balaur bondoc, ca dinosaur Mediul geografic şi mediul înconjurător Prof. Vasile CÂRCOTĂ - Bârlad Mediul geografic este realitatea de la suprafața Globului terestru care a rezultat din interacțiunea geosferelor alcătuitoare. tudiul acestei realități a început în urmă cu peste 2000 ani. Aşa s-a constituit ştiinţa cu numele de geografie. Prima lucrare cu acest titlu aparţine omului de știință grec, Strabon, care a pus în valoare intuiţia lui Thales din Milet şi afirmaţia lui Pitagora, că forma Pământului este sferică. Numele acestei ştiinţe își are izvorul în termenii din greaca veche, ge, gea, geo, care înseamnă pământ. Teminaţia graphein, din aceeași limbă semnifică descriere, desenare și mai recent, cartografiere. Multă vreme geografia descria noile spaţii, adesea cucerite militar,punând în evidenţă resursele de interes social. De aceea, pe parcusul Evului Mediu i s-a mai atribuit şi titlul de Chorografie. După ce savantul naturalist Alexandru von Humbolt a trecut de la descrierea peisajelor la explicarea cauzală a diferenţierilor , numele acestei ştiinţe nu a mai cunoscut modificări. Definirea obiectului , a cunoscut în decursul timpului cam 80 de variante. Cele recente, aşa cum s-a putut citi şi în numărul anterior al acestei publicaţii, incumbă necesitatea cartografierei spaţiilor studiate componentele luate în studiu. în ansamblul lor sau a unora dintre Însemnătatea mediului geografic pentru societatea umană a impus sintagma de condiţie “sine qua non”(fără de care nu se poate). Până în a doua jumătate a secolului al XX-lea, se admitea că în alcătuirea mediului geografic iau parte patru geosfere: litosfera (litos = piatră), hidrosfera (hidros = apă), atmosfera (atmos = aer) şi Lohanul nr. 47, aprilie 2019 geografie biosfera (bios = viață). Mediul geografic se află la interferența lor şi rezultă din relațiile de interdependenţă ce se stabilesc între geosfere. Omenirea era socotită parte a biosferei. Prin studiile de antropogeografie întreprinse de mai mulți specialişti de marcă ai lumii, printre care şi Simion Mehedinţi, s-a impus necesitatea să acorde omului un rol diferit de restul vieţuitoarelor şi a apărut antroposfera, cunoscută şi cu alte două denumiri : sociosfera şi noosfera (noos =inteligent) Apariţia noii geosfere s-a impus şi datorită creşterii populaţiei umane.Dacă în anul 1800 pe Terra locuiau un miliard de persoane, astăzi sunt 7,2 miliarde. Având in vedere ritmul actual al creşterii numerice a populaţiei umane, de 11,1 la mia de locuitori pe an, în anul 2060, vor fi 10,2 miliarde de persoane ! O adevărată explozie demografică ! Majoritatea persoanelor din noosferă, îşi procură bunurile materiale, hrana, vestimentația, bunurile culturale și cele spirituale, prin muncă individuală și colectivă.Sunt totuși, mici grupuri ca ameriindienii din selvasul brazilian, pigmeii din Africa şi alţii care au un trai şi un comportament asemănător primatelor(diferite specii de maimute). Răspândirea lui Homo faber nu cuprinde în totalitate mediul geografic. Partea în care este concentrat, a primit numele de mediu înconjurător zis şi mediul de viață al societății umane. Internațional, circulă termenul englezesc environment şi cel franțuzesc enveronnement. În dorința sa de confort maxim, hrană abundentă, de etalare inconștientă a superiorității sale făță de natură, i-a provocat grave dezechilibre pe care astăzi le resimte dureros! Partea conştientă a societății umane manifestă la nivel internațional şi național preocupări de protecție a mediului şi de educare a populaţiei în spiritul exploatării chibzuite a resurselor şi educarea adecvată a populaţiei, mai ales a celei tinere. Prima reuniune internațională care şi-a propus să discute şi să ia măsurile corespunzătoare de protecţie a mediului înconjurător, a avut loc la Washington în anul 1826.S-au evidenţiat dezechilibrele naturale ale momentului, fără a se bucura de o audiență şi atitudine pe măsura semnalelor trase! De aceea obiectivele acestei reuniuni au fost reluate în anii 1936 şi 1937, de către Liga Naţiunilor. Ca şi în cazul precedent, nu s- au putut stabili măsuri pe care să şi le însușească statele. În anul 1972, la Stockholm (Suedia), sub egida O.N.U. s-au reunit 113 state între ele şi România, pentru a-şi coordona lupta pentru combaterea poluării şi altor dezechilibre ale mediului înconjurător. Astăzi, coordonarea eforturilor naţionale şi colective se realizează de la Paris. Nici acum nu se poate vorbi de o unanimă aderare la măsurile de combatere a dezechilibrelor şi renunțarea la acele activități cu impact negativ asupra mediului. 78 Aşa dar, mediul înconjurător este parte intrinsecă a mediului geografic. Pe măsura creşterii numerice a populației Globului terestru, se extinde aria acestui mediu. În același timp, habitatul rural îşi diminuează din capacitatea de găzduire a populaţiei. Astăzi, 66% din populaţia lumii locuieşte în mediul urban. Acest mediu ocupă doar 2% din cel locuibil. Se constată că oraşele consumă 80% din energia produsă şi degajă în atmosteră 75% din cantitatea de dioxid de carbon. Un fapt îmbucurător pe care îl menţionăm, referitor la țara noastră, desigur şi la alte state, este instituirea unor organisme naționale şi teritoriale de studierea şi conservarea calitativă a mediului. De asemenea, preocuparea de a se studia în instituţiile de problemele specifice mediului înconjurător, a măsurilor de protecție şi refacere a echilibrelor afectate! învățământ Bibliografie Vintilă Mihăilescu — Geografia teoretică. Editura Academiei Române, 1968. Lucian Irinel Ilinca, Iulia Anca Ilinca — Geografia la superlativ. Editura Tiparg 2010. Vasile Cârcotă —Mediul înconjurător-mediul de viaţă al societăţii. Şcoala bîrlădeană, 1979. Vasile Cârcotă — Cercetarea științifică contemporană şi geografia.Lohanul, nr. 46/2018. Clima s-a dat peste cap: Caniculă dincolo de... Cercul Polar Scandinavia s-a confruntat anul trecut în luna iulie cu temperaturi anormal de mari. În locuri unde maximele rareori trec de 20 de grade, au fost înregistrate temperaturi- record, chiar şi dincolo de Cercul Polar, unde termometrul a arătat în multe locuri între 31 şi 34 de grade Celsius. remea neobişnuit de caldă a provocat însă incendii în peninsulă, în special în Suedia, care a cerut asistenţă de urgenţă din partea statelor membre ale Uniunii Europene. Claire Nullis, purtător de cuvânt al Organizaţiei Meteorologice Mondiale, a declarat într-o conferinţă de presă că temperaturile înregistrate în ţările scandinave au depăşit cu până la zece grade Celsius valorile obişnuite pentru respectiva perioadă a anului. „Chiar şi la latitudini apropiate de Cercul Polar temperaturile au depăşit 30 de grade Celsius, ceea ce este destul de extraordinar”, a afirmat Nullis. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 geografie În Finlanda, unde temperatura medie din luna iulie este de aproximativ 18 grade, mercurul a depăşit 30 de grade în unele localități din nord, potrivit site-ului skynews.com. De asemenea, în satul Drag, din Norvegia, la 69 de grade latitudine nordică (adică dincolo de Cercul Polar), au fost 34 de grade, în timp ce, în urmă cu un an, maxima verii ajungea la doar 15 grade. Un alt exemplu este regiunea Laponia, un loc caracterizat de prezenţa zăpezii şi a frigului, unde temperatura a ajuns la 33 de grade Celsius. Şi nopţile au fost calde „acasă la Moş Crăciun”: temperaturile nu au scăzut sub 18 grade, unde, în mod normal, minimele sunt între 4 şi 7 grade. Spectrul Brocken sau fenomenul Gloria Pentru apariția acestui fenomen şi pentru a-l observa, este necesar să aveţi soarele în spatele vostru, o perspectivă largă, cum ar fi cea din vârful unui munte şi, în primul rând, ceaţă sau nori în văile dintre culmi. Practic, este necesar să vă aflaţi între soare şi plafonul de nori sau ceaţă, cu alte cuvinte, picăturile de apă din nori să se afle mai jos decât voi. Cu cât pătura de nori se află mai jos, cu atât umbra va apărea mai mare, iar mişcarea continuă a norilor o va face să se mişte, dând impresia că este vie. ormarea haloului se datorează picăturilor de apă care creează fenomenul de dispersie, ceea ce explică apariţia culorilor curcubeului. Deschiderea unghiulară a haloului este de 10°, uneori puţin mai mare, şi este mai mică decât cea a curcubeului, care atinge 42°; în plus, spre deosebire de acesta, diametrul său depinde de dimensiunea picăturilor: cu cât sunt mai mici, cu atât haloul va avea o mărime mai mare. Un fenomen cunoscut mai mult iubitorilor de drumeţii montane, deşi poate nu mulţi au avut şansa să îl observe personal, este fenomenul optic numit Spectrul Brocken sau Fenomenul Gloria. Fenomenul se produce mai ales în munţi. Propria siluetă îţi este proiectată pe cer, în mijlocul unei aureole. Termenul de Spectrul Brocken derivă din germanul Brockengespenst, luându-și numele de la vârful cu acelaşi nume situat la o altitudine de 1.142 metri în munţii Hartz din nordul Germaniei, unde se creează deseori condiţiile pentru a-l observa. Spectrul Brocken este de fapt umbra unui obiect sau a unei ființe, privită din vârful unui munte, ce se profilează deasupra norilor formaţi din picături de apă uniforme sau deasupra ceţii. Umbra siluetei poate fi, de asemenea, înconjurată de un halou luminos. 79 În curcubeu, picăturile sunt de mărimea unei fracțiuni de milimetru, sau puţin mai mari, în timp ce în aureolă (gloria) acestea sunt, în general, de ordinul a zece microni. Din punct de vedere teoretic, acestea sunt două fenomene diferite: curcubeul poate fi explicat foarte bine cu ajutorul opticii geometrice, în timp ce gloria necesită o teorie mult mai elaborată. Dimensiunile umbrei sunt proporţionale cu distanţa dintre obiect şi plafonul de ceață sau nori. Umbra este adesea deformată într-o manieră triunghiulară, datorită perspectivei. În plus, dimensiunile ei sunt supuse unei iluzii optice atunci când observatorul poate să vadă simultan, prin găurile din nori, obiectele de pe pământ, şi să le compare cu umbra. Pe lângă acestea, prin deplasarea norului, umbra pare să se mişte şi să varieze ca dimensiune. Apariţia unui halou luminos se datorează redistribuirii luminii de către picăturile de apă din masa de nor. Lumina se reflectă în principal în direcţia opusă radiaţiei în cazul picăturilor din nori sau ceaţă. În cazul în care apar cercuri colorate, ne confruntăm, de asemenea, cu refracția luminii, asemănătoare cu cea care produce curcubeul. A nu se confunda, însă, aureola (gloria) cu haloul colorat ce înconjoară adesea Soarele sau Luna atunci când norii trec prin apropierea acestor astre, în acest caz fiind vorba de devierea şi dispersia luminii datorită cristalelor de gheață care alcătuiesc norii. Spectrul Brocken a fost observat şi descris de Johann Silberschlag în 1780 şi de atunci a fost înregistrat în literatura de specialitate. Într-una dintre călătoriile sale pe Duna lui Pilat, în Franţa, Florian Clement, un pasionat de fotografie şi de vreme, a putut observa şi imortaliza curiosul fenomen. El şi-a filmat umbra deformată şi înconjurată de un mic curcubeu circular. În acest video vă puteţi bucura de experienţa sa. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 | geografie Explicaţia ştiinţifică rămâne însă un subiect controversat, deoarece optica geometrică nu oferă o soluţie pentru rezolvarea misterului, întrucât ea nu se aplică obiectelor mici, iar teoriile privind difracţia nu explică suficient poziţia cercurilor şi polarizarea lor. În limba română fenomenul mai este cunoscut şi ca fenomenul Gloria, datorită aureolei asemănătoare haloului de sfânt ce se formează în jurul capului siluetei. Atmosfera Terrei se întinde mult dincolo de orbita Lunii Igor Baliukin, Jean-Loup Bertaux “Mici “fuioare” de aer terestru au fost descoperite în spaţiul îndepărtat, fapt care sugerează că atmosfera Terrei se întinde cu mult dincolo de orbita Lunii, sugerează autorii unui nou studiu, citați de space.com. eocoroana Pământului — un strat rarefiat de atomi de hidrogen — se întinde până la o distanţă de 630.000 de kilometri în spaţiu, potrivit acestui studiu. Prin comparaţie, Luna orbitează Terra la o distanță medie de 384.000 de kilometri “Luna pluteşte prin atmosfera Terrei”, a declarat autorul principal al studiului, Igor Baliukin, expert la Institutul de Cercetări Spațiale din Rusia. “Nu eram conştienţi de acest lucru până când nu am reanalizat observaţii mai vechi, realizate în urmă cu două decenii de sondă spaţială SOHO”, a adăugat el. SOHO (Solar and Heliospheric Observatory), un proiect comun realizat de ESA şi NAŞA, este o sondă spaţială ce a fost lansată în decembrie 1995 pentru a studia Soarele şi procesele care produc vânturile solare şi coroana solară. Igor Baliukin şi colegii lui au analizat datele de arhivă furnizate de un instrument aflat la bordul SOHO, denumit Solar Wind Anisotropies (SWAN) — care măsoară un tip specific de radiaţie ultravioletă, denumită radiaţie alfa-Lyman. Razele solare interacționează cu atomii de hidrogen din geocoroana terestră în lungimea de undă alfa-Lyman, blocată de atmosfera Pământului (şi, din acest motiv, trebuie să fie observată din spaţiu). Noul studiu a permis cercetătorilor să alcătuiască o hartă a geocoroanei terestre şi să cuantifice densitatea acestei regiuni din spaţiu. Oamenii de ştiinţă au descoperit că geocoroana este mai densă pe partea diurnă a Terrei, datorită compresiei exercitate de radiaţia solară. Însă “mai densă” este un termen relativ: doar 70 de atomi de hidrogen există într-un centimetru cub la o altitudine de 60.000 de kilometri pe partea diurnă a Terrei şi doar 0,2 atomi de hidrogen per centimetru cub există pe orbita Lunii, au precizat autorii studiului. “Pe Pământ, i-am spune vacuum, aşadar această sursă suplimentară de hidrogen nu este suficient de importantă pentru a facilita explorarea spaţială”, a explicat Igor Baliukin. Oamenii de ştiinţă ştiu de multă vreme ca Terra poseda o geocoroana. Într-adevăr, astronauții care au participat la 80 misiunea Apollo 16 organizată de NASA au fotografiat acest element cosmic de pe Lună, în anul 1972. Însă până la acest studiu, experţii credeau că distanţa până la care se întinde geocoroana terestră în spaţiu era mult mai mică. “La acea vreme, astronauții de pe suprafaţa Lunii nu ştiau că erau înconjurați de limitele externe ale geocoroanei terestre”, a precizat un alt coautor al studiului, Jean-Loup Bertaux, fostul coordonator al proiectului SWAN. Nouă cercetare, publicată săptămâna trecută în Journal of Geophysical Research: Space Physics, ar putea avea implicaţii care depăşesc sfera activităţilor de pe Terra. De exemplu, planetele care deţin atomi de hidrogeni la periferia atmosferei au adeseori vapori de apă în apropiere de suprafeţele lor. “Acest aspect este deosebit de interesant atunci când căutăm planete care deţin potenţiale rezervoare de apă şi care se afla dincolo de graniţele Sistemului Solar”, a explicat Jean-Loup Bertaux.” Surse: http://www.ziare.com/magazin/descoperire/atmosfera- terrei-se-intinde-mult-dincolo-de-orbita-lunii-studiu-1550782 Evaluarea resurselor turistice din Parcul Natural Porțile de Fier în scopul identificării potențialului de dezvoltare turistică a unităților administrativ- teritoriale protejate Prof. dr. Valentina TRIFAN - Lic. Tehn. de Silvicultură şi Agricultură „Casa Verde” , Timişoara Parcul Natural Porţile de Fier este o arie protejată înfiinţată prin Legea nr.5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional (PATN) - Secţiunea a III a - Zone Protejate, ca un teritoriu în care remarcabila frumuseţe a peisajelor şi diversitatea biologică pot fi valorificate în condiţiile păstrării nealterate a tradiţiilor, iar calitatea vieţii comunităţilor să fie rezultatul unor activităţi economice ale locuitorilor, deşfăşurate în armonie cu natura (Planul de Management al Parcului Natural Porţile de Fier). ot în acelaşi document elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei la Secţiunea VIII - Zone cu resurse turistice- (fig. 1) apare arealul Parcului Natural Porțile de Fier care se suprapune unităţilor administrativ-teritoriale aferente judeţelor Mehedinţi şi Caraş- Severin. Aceste două secţiuni reprezintă baza amenajării integrate turistice a unei arii protejate în situaţia în care sunt urmărite linii directoare care corespund promovării şi dezvoltării turismului, coroborate cu „instituirea unor măsuri specifice de protecţie a valorilor de patrimoniu natural şi cultural” (Secţiunea III, art.5). Lohanul nr. 47, aprilie 2019 geografie PATN - Sectiunea a Vi-a - ZONE TURISTICE + JUDETUL CARAS SEVERIN RESURSE TURISTICE NATURALE arealul studiat Fig. 1 Parcul Natural Porţile de Fier în Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional (sursa:PATN -secțiunea VI, www.mdipl.ro, 2009) Această arie protejată se suprapune văii Dunării care formează grandiosul defileu pe teritoriul României, habitatului broaştei țestoase, al viperei cu corn, satelor neatinse de modernizarea umană, vestigiilor numeroaselor obiective din diferite ere. Pentru elaborarea unei metodologii de evaluare a potenţialului turistic am folosit metodele cantitativă şi calitativă. Aceste metode au avantajul ca evidenţiază zonele nedezvoltate turistic sau identifică zone turistice alternative, care au un potenţial comparabil cu cel al zonelor foarte căutate de turişti (Manea, Gabriela, 2007). Metodologia utilizată a fost inspirată din Planul Naţional de Amenajare Teritorială, elaborat de Ministerul Turismului şi Lucrărilor Publice, care este o analiză efectuată pe baza unor indicatori cantitativi la nivel de ţară. În studiul de față a fost abordată metoda calitativă, indicatorii fiind aleşi obiectiv şi prin aceştia se evaluează resursele potenţialului turistic la nivel de unitate administrativ-teritorială. Un rol important în metodologia de evaluare a potenţialului de dezvoltare turistică îl reprezintă stabilirea factorilor care trebuie luaţi în considerare şi schema de atribuire a punctajelor corespunzătoare diferiților factori. Am stabilit pentru fiecare zonă componentele potenţialului turistic şi ale infrastructurii. Pentru identificarea componentelor am utilizat metoda grafurilor (fig.2). 81 Am stabilit că potenţialul turistic de dezvoltare va fi evaluat prin însumarea valorilor potențialului turistic (Potențialul turistic natural+Potențialul turistic antropic) cu cel al infrastructurii tehnică F generale (infrastructura infrastructura turistică) Pentru stabilirea valorilor potențialului natural s-au luat în considerare 5 elemente de bază ale acestuia (relieful, clima, biodiversitatea, hidrografia, peisajul) în evaluarea cărora s-a lucrat cu 8 indicatori. La acestea am adăugat şi un indice referitor la poluare, care poate reduce valoarea potențialului natural. În ceea ce priveşte potențialul antropic şi infrastructura s-a stabilit o schemă de atribuire a punctajului pentru 9 indicatori ai potenţialului cultural-istoric, 12 indicatori pentru infrastructura turistică (baza de cazare, traseele turistice şi centrele de info-documentare) şi 7 indicatori pentre evaluarea infrastructurii tehnice. 1. Evaluarea resurselor naturale Punctajului aferent potenţialului turistic natural (40 puncte) i s-a alocat o scară de valori cuprinsă între: potențial scăzut (21-27 puncte), potenţial mediu (27-34 puncte), potenţial ridicat (34-38 puncte). În urma analizei acestei secţiuni s-a evidenţiat faptul că în Parcul Natural Porţile de Fier există unităţi administrativ-teritoriale — Dubova şi Sviniţa — care sunt cuprinse între un punctaj de 37-38 puncte (foarte apropiat de maximul de puncte alocat). Punctajul ridicat se datorează zonei de mare atractivitate peisagistică Cazanele Mari şi Cazanele Mari cu pereţii abrupţii care mărginesc malurile româneşti şi sârbeşti ale Dunării (Ciucarul Mare şi Ciucarul Mic în Parcul Natural Porţile de Fier) şi Stirbăţul Mare (în Parcul Naţional Djerdap). Pe lângă frumuseţea peisajului natural, care constituie prima atracţie turistică, în cadrul acestei zone se află şi numeroase obiective de interes special (fig 87): Peştera Ponicova, una dintre cele mai importante şi vizitabile peşteri din cele şapte identificate în Masivul Ciucaru Mare, înălțimile Almăjului care reprezintă impresionante puncte de belvedere, golfurile Dubova şi Mraconia care întregesc frumuseţea peisajelor, locul fosilifer Şviniţa, Lohanul nr. 47, aprilie 2019 situl geologic Dumbrăviţa geografie Munteana, elementele de vegetație endemică, ariile protejate care constituie premise ale dezvoltării ecoturismului această zonă turistică (Boengiu, Valentina, 2008). La polul opus se găsesc unităţi administrativ-teritoriale Cărbunari, Berzasca, Gura Văii, Moldova Nouă, Pojejena cu rezultate cuprinse între 21şi 27 puncte. 2. Evaluarea resurselor turistice antropice În analiza resurselor antropice (punctaj maxim 20) s-au folosit 8 indicatori ai potenţialului cultural-istoric (situri arheologice, monumente de arhitectură, monumente de tehnică populară, monumente comemorative, muzee, tadiţii populare, manifestări culturale, gastronomie tradiţională). Răspândirea şi importanța resurselor turistice antropice din arealul Parcului Natural Porţile de Fier conferă un punctaj peste medie oraşului Orşova şi comunelor Dubova şi Sicheviţa. Aceste punctaje sunt reflectate de diversităţii monumentelor istorice, de arhitectură şi de tehnică tradiţională: Mânăstirea Sfânta Ana, Catedrala Catolică, monumente comemorative, muzee (Muzeul Pamfil Şeicaru în Orşova, Colecţia de Etnografie Doina Olimpia şi Teodor Grigore din Dubova, Muzeul de Etnografie şi Arheologie din Gornea), complexul de mori de apă pe văile Sicheviţa, Camenița şi Gravensca, manifestări tradiţionale şi culturale legate de ciclul anotimpurilor. Punctajul realizat a fost segmentat după o scară de valori cuprinsă între potențial scăzut (4-10 puncte : comunele Cărbunari, Iloviţa, Sviniţa, Coronini, Pojejena, Gârnic, Gura Văii, Eşelniţa), potențial mediu (10-16 puncte: Berzasca, Moldova Nouă) ; potențial ridicat (peste 16 puncte : Orşova, Dubova şi Sicheviţa). Observatie: punctaj maxim resurse naturale: 40 Fig. 3 Evaluarea resurselor naturale şi antropice din Parcul Natural Porţile de Fier 82 Analiza resurselor naturale şi antropice din Parcul Natural Porţile de Fier (fig.3) a evidenţiat faptul că două unităţi administrativ-teritoriale au punctaj ridicat: Dubova, Orşova, Sviniţa. Acestea se adresează clientelei turistice variate interesată de turismul ştiinţific, ecumenic, sporturile nautice, ecoturism. La polul opus al ierarhiei se află Cărbunari, Gura Văii şi Berzasca cu rezultat cuprins între 25 şi 33 puncte. 3. Evaluarea infrastructurii turistice Întregul potenţial turistic nu este valorificat pe măsura valorii sale. Comunitățile locale ar trebui să fie mai mult interesate de dezvoltarea activităților turistice. Resursele economice sunt limitate în teritoriu şi turismul poate deveni un domeniu prin care să se dezvoltate economia locală. Prin urmare, infrastructura turistică este un element important în evaluarea potenţialului de dezvoltare, cotată în studiul de față cu 20 puncte cumulate în urma analizei următorilor indicatori: unităţi de cazare (hotelui, pensiuni, cabane turistice, sălaşe), baza de alimentaţie publică, agrement, centre de info-documentare. Din analiza indicatorilor infrastructurii specific turistică (fig. 4) se remarcă faptul că oferta de cazare este foarte limitată în arealul aferent Parcului Natural Porţile de Fier, pensiunile fiind unităţile de cazare preponderente cu excepţia oraşelor unde există un raport destul de echilibrat între numărul de locuri oferit de pensiunile urbane şi hoteluri. Astfel, infrastructura specific turistică, care înregistrează cel mai mare punctaj, este deţinută de oraşul Orşova şi Dubova care de altfel polarizează arealul Parcul Natural Porţile de Fier. Siniţa seria Dibova Berasa Sichevita Pojjema Modena Nouă Fig. 4 Evaluarea infrastructurii turistice 4. Evaluarea infrastructurii tehnice Pentru evaluarea acestei secţiuni au fost vizați mai mulţi factori cu privire la accesul direct la infrastructura majoră Lohanul nr. 47, aprilie 2019 geografie de transport (drum european, drum naţional, port fluviatil) şi infrastructura edilitară (reţea de alimentare cu apă curentă, de canalizare). Dotarea tehnică cu cel mai mare punctaj (20 puncte) deţine Orşova datorită acesului la drumul european E70, funcţiei de port fluviatil şi dotărilor edilitare (alimentare apă şi canalizare). Aceasta este urmată de Gura Văii care de asemeni are acces la E70, infrastructură edilitară datorită apropierii de oraşul Drobeta-Turnu Severin(reşedinţa judeţului Mehedinţi). Potenţialul mediul al infrastructurii tehnice îl deţin Moldova Nouă, Dubova şi Şviniţa (între 10-13 puncte). Punctajul minim atestă potenţialul scăzut al infrastructurii tehnice comunelor Coronini, Berzasca, Pojejena, Cărbunari, Sicheviţa, Iloviţa, Gârnic. Analiza resurselor turistice şi infrastructurii ne dă o imagine de ansamblu a arealului aferent Parcului Natural Porţile de Fier. Suma punctajelor obţinute în urma evaluării resurselor naturale, resurselor antropice, infrastructurii specific turistice şi infrastructurii dezvoltării tehnice evidenţiază potenţialul turistice a unităţilor administrativ-teritoriale din arealul studiat. — —0- — resurse turistice —®— infrastructura generală 60 Ag a e 50 = sq x F 7 id A “e 1°45 n T 4 7 Va ST Sa Pau = 2 7 praz fu As +3 e 7 35 20 za A 25 NT = ATS ir 10 18 ia 3 14 A r 4 Gura Văii Iloviţa Orşova Eşelniţa Dubova Sviniţa Berzasca Sicheviţa Cărbunari Coronini Moldova Nouă Pojejena Fig. 5 Aprecierea prin punctaj a resurselor turistice şi infrastructurii generale În urma acestei analize s-au constatat aspecte de interes major reliefate de faptul că nu există o corelaţie între infrastructura generală şi resursele turistice: - unele comune, deşi dispun de potenţial natural deosebit sunt dezavantajate de absenţa infrastructurii turistice sau tehnice (zonele din vestul parcului, Sviniţa); - alte subzone, cu toate că nu dispun de resurse naturale se plasează pe primele locuri datorită prezenţei altor elemente specifice infrastructurii (acces la drum european, 83 acces la cale ferată, bază de cazare, apropierea de mediul urban). Conform acestei evaluări (tabel 2, fig.6) a fost identificată o clasificare a unităţilor administrativ-teritoriale din Parcul Natural Porţile de Fier în funie de potenţialul dezvoltării turistice, astfel: - unităților administrativ-teritoriale cu potenţial scăzut: Cărbunari, Gârnic, lloviţa; - unităţilor administrativ-teritoriale cu potenţial mediu: Coronini, Berzasca, Eşelniţa, Pojejena, Sicheviţa, Gura Văii, Sviniţa, Moldova Nouă; - unităţilor administrativ-teritoriale cu potenţial ridicat: Orşova şi Dubova Succesul unei dezvoltări turistice a zonei presupune o planificarea turistică sau strategia de dezvoltare turistică care reprezintă managementul efectiv al al resurselor naturale şi antropice. Acest proces înseamnă identificarea unor locuri sau elemente cu potenţial turistic, pregătirea de propuneri de amenajare a acestora pentru a răspunde unei cereri actuale sau viitoare şi care să reducă presiunea şi impactului turistic asupra peisajelor naturale din Parcul Natural Porţile de Fier. Astfel, au fost propuse spre amenajare în circuit trei itinerarii: ° rută culturală pentru obiective industriale - minele de la Cozla, Bigăr şi Baia Nouă dar şi centrele industriale Orşova şi Moldova Nouă pot fi privite ele ca o sursă de venit pentru economia locală prin reconversia lor în spaţii turistice, asemeni tendinței generale aplicate cu succes în fostele areale industriale din vestul şi centrul Europei; ° rută culturală pentru valorificarea potențialului etnografic prin exploatarea în scop turistic a morilor de apă (complexul mulinologice sunt la Sicheviţa, Berzeasca, Padina Matei sau în jurul satelor cu etnici cehi, cum ar fi Ravensca, Gârnic sau Bigăr; ° itinerarii cicloturistice cu traseele parcurse cu bicicleta fiind prin pădure de foioase (fag, gorun, alun), pigmentat de numeroase sectoare de abrupturi: Sfânta Elena — Gârnic — Bigăr — Eibenthal — Clisura Dunării; Balta Nera — Ostrovul Moldova Veche; Schela Cladovei — Balta Nerei - traseu corespunzător văii Dunării. Toate aceste aspecte Lohanul nr. 47, aprilie 2019 geografie reprezintă soluţii pentru dezvoltarea unui turism durabil (ecoturismul) prin amenajări specifice în unităţile adminstrativ- teritoriale din Parcul Natural Porţile de Fier. Urmărind cele prezentate anterior se poate concluziona că nivelul de dezvoltare al turismului din Parcul Natural Porţile de Fier este limitat, nefiind bazat pe strategii, programe şi proiecte de amenajare turistică. Infrastructura de cazare este slab dezvoltată, pensiunile şi casele de vacanţă, cele mai răspândite unităţi, sunt concentrate în Orşova şi în Clisura Dunării (Dubova şi Eşelniţa). Echiparea necorespunzătoare a zonelor înalte concretizată prin lipsa cabanelor turistice, a refugiilor, locurilor de campare, face ca activitatea turistică să se axeze pe folosirea corturilor, amplasate în locuri necorespunzătoare. Infrastructura de cercetare şi documentare prezintă, de asemenea, carenţe (număr mic de centre de vizitare şi de obiective de conservare şi protejare a florei şi faunei). Căile de comunicaţie asigură accesul în interiorul parcului dar calitatea drumurilor este precară datorită lipsei de colaborare dintre Consiliile Mehedinţi. Locale ale judeţelor Caraş Severin şi În ceea ce priveşte circulaţia turistică se poate concluziona că situaţia prezentată de datele statistice al Direcţiilor Judeţene nu coincide cu cea prezentă în realitate. Există un număr mare de unităţi de cazare care nu figurează în nicio bază de date şi implicit nu raportează niciun indicator pentru circulaţia turistică. Dar în urma analizei efectuate cu ajutorul datelor avute la dispoziţia s-a constat că durata medie a sejurului nu este mai mare de trei zile iar intersitatea circulaţiei turistice nu are valori semnificative, ceea ce denotă impactul redus pe care îl are activitatea turistică asupra mediului natural şi comunităţilor locale, remarcându-se tendinţa de conservare şi protejare a resurselor (obiectiv important al ecoturismului). Parcul Natural Porţile de Fier este frecventat de turişti în sezonul cald al anului datorită paletei largi de activităţi turistice desfăşurate în aer liber (înotul, plimbările cu barca, croaziere, drumeţii, pescuit). Pentru atenuarea sezonalităţii se propune managerii de unităţi de cazare să introducă anumite programe legate de sărbătorile de iarnă, plimbări cu snowmobilul sau cu sania trasă de cai. 84 Evaluarea resurselor turistice din a unitățile admnistrativ-teritoriale în vederea identificării potenţialului de dezvoltare turistică şi implicit ecoturistică s-a făcut după Ministerul Turismului dar metodologia implementată de folosind indicatori calitativi. Astfel s-a constat că unele localități încadrate într-un mediu natural neperturbat de circulație se confruntă cu probleme legate de infrastructură. Aşadar, pentru valorificarea resurselor şi introducerea acestora în circuite turistice au fost propuse rute cu specific local. Potenţialul de dezvoltare turistică al unităţilor administrativ-teritoriale din Parcul Natural Porţile de Fier Bibliografie: 1. Albu, Gabiela Ruxandra (2007), Evaluarea potenţialului turistic în pespectiva dezvoltării durabile”, Editura Universităţii Transilvania, Braşov; 2. Boengiu, Valentina, (2008), Nature as resources for tourism in The Danube Gorge, în The First International Carpathian Tourism Conference Sustainable Tourism Development in Carpathians Mountains, 24-26 octombrie 2008, Buşteni, Editura Universitară, Bucureşti, p.228-234; 3. Boengiu, Valentina, (2009), The natural and anthropic resources —atuu in cross-border tourism developmet in the Danube Gorges, în IL.International Conference The Role of Tourism in Territorial Development, Gheorgheni, 18-19 septembrie 2009, Editura F&F International, Gheorgheni, p.70-82; 4. Dezsi, St. (2006), Patrimoniu şi valorificare turistică, Editura Presa Universitară Clujeană; 5. Olaru, Martin (2000), Munţii Banatului. Amenajarea şi dezvoltarea turistică, Editura Hestia, Timişoara; 6. Ministerul Turismului - Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului Naţional 2007- 2026; 7. ***, (2009), Planul de management al parcului Natural Portile de Fier (document) ; 8. ***, (2010), Administraţia Parcului Natural Porţile de Fier, Planul de Management al Vizitatorilor (Strategia de vizitare), (document). Lohanul nr. 47, aprilie 2019 [geografie] Fenomenul Brinicle, stalactita de gheaţă Brinicle este un fenomen submarin pe cât de spectaculos, pe atât de înspăimântător. Este vorba despre un fel de vortex de gheaţă şi sare (ca o tornadă subacvatică mică) ce îngheaţă instantaneu tot ce întâlneşte în cale. iinţele care au ghinionul să se afle în calea sa, nu au nicio şansă de scăpare: pentru ele, atingerea de gheaţă Brinicle înseamnă moarte sigură. Termenul de „Brinicle” derivă din alăturarea a două cuvinte din limba engleză, „brine” care înseamnă „saramură” şi „icicle” — „sloi de gheaţă”. Fenomenul are loc la adâncime, în apa oceanelor din Antarctica şi este asemenea unei raze letale formate dintr-o masă de apă sărată foarte rece care, ajunsă în contact cu apa mai caldă de sub suprafaţa de gheaţă, coboară spre fundul mării, scăzându-i rapid temperatura. Odată ce a atins fundul mării, Brinicle se răspândeşte, îngheţând şi omorând instantaneu vietăţile aflate pe fundul oceanului arctic, în special cele care au viteză lentă de deplasare, precum aricii de mare, coloniile de stele marine etc. „Fenomenul Brinicle apare din cauza diferenţei mari dintre compoziţie şi starea gheții marine”, explică oceanograful Mark Brandon de la Open University pe site-ul BBC. Gheaţa de apă sărată, de fapt, nu este o masă solidă şi densă, ci seamănă mai degrabă cu un burete înmuiat şi format dintr-o reţea densă de canale mici. În timpul iernii, temperatura din Antarctica este de aproximativ -20*C, pe când cea a mării este de aproximativ - 1,9*C. Căldura se ridică din mare spre aerul foarte rece din exterior şi generează formarea gheții. Dar această gheaţă are o densitate foarte mare de sare şi, prin urmare, este mai densă decât apa de dedesubt. În acest moment, această masă asemănătoare unei saramuri se scufundă în apa de mare şi o răceşte, provocând formarea acestei fragile raze tubulare de gheaţă. Cu toate că fenomenul a fost descoperit în anul 1960, abia în anul 2011 s-a reuşit să se filmeze o „rază” de gheaţă. Cei care au înregistrat pentru prima dată fenomenul, au fost operatorii de la BBC, în mica insulă Eazorback, în Antarctica. Echipa TV a 85 folosit telecamere time-laps la o temperatură sub zero grade şi au surprins pas cu pas procesul de formare a unei stalactite de gheaţă care se formează în apa de mare când un curent de apă sărată extrem de rece (saramură) se revarsă sub calota polară. Această coloană letală de gheaţă avansează cu aproximativ 30 cm pe oră. În momentul creării, stalactita seamănă cu un tub de gheaţă care coboară spre fundul mării. În interiorul tubului curge apă foarte rece şi foarte sărată. Stalactita de gheaţă inițială este foarte fragilă, pereţii săi sunt subțiri, iar fluxul de saramură foarte rece permite creşterea ei. În timp, acumularea şi îngroşarea gheții o stabilizează. În condiţii favorabile, stalactita de gheaţă poate ajunge pe fundul mării. Curgerea saramurii reci provenind din calota de gheaţă este necesar să fie constantă, apa din jur să fie mai puţin sărată decât cea din saramură, adâncimea fundului mării limitată şi curenţii de mare slabi. Dacă apa de mare este prea sărată, punctul de solidificare ar fi prea scăzut pentru a crea o cantitate suficientă de gheaţă în jurul fluxului de saramură. Dacă apa este prea adâncă, stalactita de gheaţă se poate rupe sub propria greutate înainte de a ajunge la fundul apei. Dacă aglomerarea de gheaţă se mişcă din cauza curentului marin prea puternic, asta poate duce la spargerea stalactitei de gheaţă. Peştera de peste 200 de metri unde se regăsesc "Ochii lui Dumnezeu” Felicia IEDERĂ În nordul Bulgariei, la aproape 100 km de granița cu România, orice iubitor de frumos poate vedea o peşteră carstică cum nu există pe lume: Prohodna, cunoscută şi sub numele de ochii lui Dumnezeu... Prin ce se deosebește această peşteră de toate celelalte? Prin faptul că are două găuri în tavan, cunoscute sub numele de Oknata. Totodată peștera este cea mai cunoscută atracție din Cheile Karlukovo, parte a Parcului Geologic Iskar-Panega, şi una dintre cele mai mari regiuni carstice din Bulgaria. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 | geografie Peştera are o lungime de 262 de metri şi două intrări principale, iar Ochii lui Dumnezeu, aşa cum sunt cunoscute găurile s-au format prin eroziune, iar pe acolo lumina naturală reușește să pătrundă în peşteră. Prohodna are două intrări, cea din față numită şi Intrarea Mică cu o înălțime de 35 metri şi cea din spae, numită şi Intrarea Mare, cu o înălțime de 45 metri. Singura intrare accesibilă în peşteră este Intrarea Mică. Chiar dacă acum peștera este o destinaţie turistică populară, experții au găsit urme ale prezenţei omului în peşteră încă din neolitic. Locul şi-a câştigat renumele de „Ochii lui Dumnezeu”, după ce aici s-a filmat o scenă din pelicula Ora de violență, produsă în anul 1988. În acea scenă, un preot pe nume Aligorko intra în peşteră pentru a se ruga sub ochii acesteia... O sursă ascunsă de căldură contribuie la topirea ghetii din Antarctica Un nou studiu sugerează că există o sursă mare de căldură geotermală sub Antarctica de Est, care topeşte gheaţa. u ajutorul unui radar, care a sondat la o adâncime de 3 kilometri sub gheață, oamenii de ştiinţă au dat peste mai multe roci radioactive şi izvoare geotermale, care ies din scoarța planetei şi încălzesc ghețarii, accelerând topirea acestora. Totuşi, este nevoie de studii suplimentare pentru ca cercetătorii să poată spune cu certitudine dacă topirea ghețarilor are legătură cu aceste izvoare termale şi roci radioactive. Deocamdată aceasta este doar o teorie, care încearcă să ajute la explicarea topirii ghețarilor într-un ritm atât de rapid. O anomalie similară a fost detectată în luna iulie 2018 şi în Antarctica de Vest, sub ghețarul Pine Island. Topirea ghețarilor datorată acestor surse de căldură din subteran are loc de mii sau chiar milioane de ani şi nu ar avea nicio legătură directă cu actuala încălzire globală. „Procesul de topire pe care îl observăm se petrece, probabil, de mii sau chiar milioane de ani și nu contribuie în mod direct la modificarea stratului de gheaţă. Cu toate acestea, în viitor, apa suplimentară de pe patul de gheață poate face această regiune mai sensibilă la factori externi, cum ar fi schimbările climatice. 86 Acesta a fost un proiect cu adevărat interesant, explorând una dintre ultimele regiuni puțin cunoscute de pe planeta noastră. Rezultatele noastre au fost destul de neașteptate, deoarece mulți oameni au crezut că această regiune a Antarcticii a fost făcută din roci vechi şi reci, care au avut un impact redus asupra stratului de gheaţă. Chiar şi în interiorul continental, geologia care stă la bază poate avea un impact semnificativ asupra gheții”, spune cercetătorul principal Tom Jordan, de la British Antarctic Survey (BAS). Echipa de experţi consideră că rocile radioactive şi apa caldă care se scurge din interiorul crustei Pământului contribuie la această topire suplimentară. Nu este singura sursă recent descoperită de căldură sub Antarctica. Următoarele cercetări vor viza modul în care aceste roci fierbinți ar putea influența topirea ghețarilor în viitor. Cercetarea a fost publicată în Scientific Reports. Munţii Măcinului — un kogaionon al dacilor din Dobrogea Prof. dr. Vicu MERLAN - Huşi În cadrul itinerarului dobrogean ne-am ales ca reper localitatea Măcin. După ce am traversat Dunărea cu bacul pe la Galaţi, ne-am îndreptat spre localitatea Măcin. a ieşirea din localitate, ne-am încadrat în stânga, spre a ajunge la culmea nordică hercinică a Munţilor Măcinului. Pentru a ajunge la poalele munţilor cratonizaţi, am traversat lunca Dunării, ajungând până în apropierea Mănăstirii Cucoş. Am parcat, după care am urmat, cu rucsacul în spate, traseele marcate, urcând abruptul domol, dar impozant, pe latura de vest. Munţii Măcinului au o structură geologică cea mai veche din România, de peste 600 de milioane de ani. Din punct de vedere tectonic sub forma unui mare anticlinoriu, din care foarte accentuată şi îndelungată, a scos la suprafață granitele din corpurile locolitice de adâncime. eroziunea, Parcul Naţional Măciun, oferă, pe lângă varietatea floristică şi faunistică variată, exotică şi o perspectivă ocultă, esoterică, asupra unor artefacte preistorice ce sunt reprezentate de megaliții întâlniți aici: menhiri, dolmeni, babe, falusuri, Sfinxul Măcinului etc. Formațiunile geologice predominante sunt granitele gnaisice, şisturile, grauwackele şi conglomeratele (formatiunea de Carpelit), granitele, cuarțitele, filitele etc. Aici pot fi identificate: Țestoasa dobrogeană (Testudo graeca) - monument al naturii - sau Balaurul dobrogean (Elaphe sauromates) - cel mai mare şarpe din România. Şi dintre speciile de păsări pot fi observate: Acvila ţipătoare mare Lohanul nr. 47, aprilie 2019 | geografie (Aquila danga), Şerpar (Circaetus gallicus), Şorecar mare (Buteo ruffinus), Şoim dunărean (Falco cherrug), iar dintre mamifere Căpriorul (Capreolus capreolus), Dihorul pătat (Vormela peregusna) şi alte specii. Apoi găsim: Clopoţelul dobrogean (Campanula romanica), Garofița pitică (Dianthus nardiformis), Dediţei (Pulsatilla balcana); fluturi endemici Polia cherrug, Chersotis laeta macini si Chersotis fibriola niculescui. Platoul din jurul Sfinxului de Măcin este presărat cu numeroase reprezentări simbolice oculte, prelucrate în roca vulcanică a Munţilor Măcinului. Platoul reprezintă un adevărat altar ciclopic, presărat cu faloizi, dolmeni şi menhiri sau alte elemente simbolice iniţiatice. Pentru vremurile preistorice, a constituit un adevărat kogaionon, atât pentru daci cât şi pentru iniţiaţii populațiilor străvechi, pelagii, de dinaintea lor. Despre aceste artefacte există numeroase dovezi scrise, atât antice (Herodot, Strabon etc) cât şi recente (Vasile Pârvan, Nicolae Densuşianu, Ionel Brăteanu ş.a.). Pe traseul spre Crucea Caramalăului am întâlnit o reprezentare sculpturală a unui dac cu căciulă de tarabostes (la circa 300 m nord de locul de campare, pe latura de nord a Platoului cu reprezentări ciclopice), parcă special plasat acolo spre a păzi poarta de pătrundere spre tainele oculte ce se puteau manifesta pe Platoul din apropiere. Străjerul dac din partea de nord a Platoului cu megaliţi In apropiere de Cruce, am identificat un domen de dimensiuni medii, aranjat într-o prăbuşire gravitaţională, unde a fost plasată o piatră pe orizontală. 87 3 SL îs 45 Dolmen preistoric _pe latura de nord-vest a Caramalăului Pe platoul din apropierea vârfului Vraju, la 335 m altitudine, am întâlnit mai mulți falozi, cu urme de fasonare, unii răsturnați sau distruşi de exploziile pirotehnice. Pe vârful Vraju, se disting mai multe babe, cu asemănătoare cu cele din Munții Bucegi, iar în apropiere un dolmen. Dolmenul din vârful Babe singuratice Vraju Din păcate, se disting numeroase urme pirotehnice, care au detonat numeroşi falozi sau alte monumente megalitice din zonă, acțiuni săvârşite din dorința de a exploata piatra de construcție sau chiar cu bună ştiinţă, spre a ne şterge urmele rădăcinilor ancestrale din care ne tragem. Exploziile din baza muntelui, de la 300-400 m de Sfinx şi Platoul cu artefacte megalitice, au dus la prăbuşiri gravitaționale iremediabile. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 g Dolmenul din apropierea Sfinxului Măcinului Insăşi Sfinxul Măcinului este pe cale să fie distrus, baza acestuia fiind într-un echilibru precar. Sfinxul Măcinului Poziția dominantă asupra Văii Dunării, asupra unui orizont vast, dar şi a energiilor telurice impresionante, dictate de microfaliile vulcanice, au fost percepute de şamanii preistorici şi preoţii daci, fiind marcate prin megaliţii plasați pe liniile de forţă, în rezonanţă cu energiile ctonice. Astfel s-a ajuns, ca în această zonă, să fie efectuate numeroase ritualuri magice, divine, înălţătoare, în special de către clasa sargedoţială din Dobrogea şi împrejurimi. 88 geografie Castelul reginei Maria de la Balcic (Bulgaria) Prof. dr. Vicu MERLAN - Huşi Pentru a ajunge la Balcic, cel mai la îndemână traseu este cel prin Vama Veche, din apropiere de Mangalia. e aici am urmat traseul de pe coasta Mării Negre, prin Sabla, până la Balcic. Spre a ajunge la castel, a trebuit să coborâm platoul calcaros al falezei înalte, pe drum dat de indicatoare. Castelul este poziționat la baza falezei, astfel încât, a fost necesar, mai întâi, să traversăm Grădina Botanică, având expusă o vegetație mediteraneeană, astfel încât trebuie să achiți biletele celor două obiective turistice. Grădina Botanică are două sectoare: sectorul deschis cu o expunere la zi a speciilor uşor adaptate la condițiile climatice din estul Bulgariei şi sectorul de sere, cu numeroase specii de cactuşi şi plante exotice, mai pretenţioşi la climatul zonal. Grădina Botanică din Balcic După ce am traversat Grădina Botanică, am întâlnit, pe terasele înalte ale falezei, anexele Castelului, unde au locuit, în scurtele perioade de vacanţă, rudele apropiate ale reginei Maria. Castelul reginei Maria, aflat la baza falezei, este înconjurat de o grădină de trandafiri, iar la circa 100 m nord este întâlnită micuța bisericuţă, unde regina mergea adeseori să se roage, bisericuţă, unde şi astăzi se oficiază nunţi, botezuri şi chiar slujbe religioase. Pe terasa înaltă din dreptul Castelului se află mormântul reginei (astăzi gol, deoarece după retrocedarea Cadrilaterului, spre a nu fi profanat, resturile pământeşti ale reginei au fost duse la Mănăstirea Curtea de Argeş, unde se află necropola regilor români de după Al. I. Cuza). Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Specii diverse de cactuşi — în seră Intre 1913 si 1940, Balcic apartinea de Regatul Romaniei impreuna cu restul Dobrogei de Sud. In 1940, Cadrilaterul (inclusiv Balcicul) a trecut la bulgari. Constructia a fost ridicata din ordinul Reginei Maria si era resedinta de vara si, in acelasi timp, locul preferat al acesteia. Castelul in sine nu este foarte spectaculos in interior. Are mai degraba un aer auster, lucru demonstrat si de numarul mic de incaperi. La parter este un hol si o sala de cel mult 50-60 de metri patrati, iar la etaj este o baie turceasca, un living cu dormitor, un dressing si terasa castelului de unde poti admira marea. Mormântul reginei Maria de la Balcic Regina a construit castelul imbinand stilul italienesc cu cel turcesc, cu minarete. Peretii constructiei sunt varuiti in alb. In incinta castelului sunt mai multe vile, izvorul sfant, Puntea Suspinelor, o cascada, mormantul Reginei Maria, o capela sau Aleea vinului. Domeniul castelului cuprinde șase case, câte una pentru fiecare copil al Reginei Maria. Tot din dorința acesteia a fost ridicat şi paraclisul „Stella Maris”, în stil ortodox, unde regina se reculegea. Atât de bine se simțea în „Cuibul Singuratic”, încât regina a lăsat dorința ca după moartea ei, inima să-i fie păstrată în incinta paraclisului. Castelul a fost construit pe un teren oferit reginei de către bancherul loan Hrissovelonis, teren mărit prin achiziţionarea de către statul român a altor terenuri vecine de la localnici. Lângă palat s-a construit un minaret, accentuând ambianța orientală. Vila "Cuibul singuratic" a fost proiectată de arhitectul E. Guneş şi a fost construită între anii 1925 şi 1929, lucrările fiind executate de firmele italiene Agostino Fabro (decoraţiunile) şi Giovanni 89 Tomasini (zidăria, pavajul, mozaicurile şi asfaltarea), sub directa supraveghere a secretarului particular al reginei : Gaëtan Denise. a gi dei. „ta Castelul de la Balcic (văzut de pe faleză) A doua clădire a domeniului regal de la Balcic era vila Mavi Dalga („Valul albastru” în limba turcă), compusă din 16 camere, în care se aflau apartamentele principelui Nicolae şi ale doamnelor de onoare. Lângă ea se afla „Casa Suitei”, având camerele distribuite în formă de potcoavă, cu colonade spre mare şi coloane spre interior. Unul dintre vizitatorii celebri la Castelul din Balcic a fost Paul Morand, scriitor şi diplomat, care a fost găzduit în palatul reginei. La restituirea Cadrilaterului către Bulgaria prin Tratatul de la Craiova din septembrie 1940, castelul a trecut din proprietatea ramurei române a familiei Hohenzollern-Sigmaringen în cea a ramurei bulgare a familiei Saxa-Coburg-Gotha (din care se trăgea şi Regina Maria). În septembrie 1944, Armata sovietică s-a cantonat în castel care a fost integral prădat inclusiv uşile şi ferestrele. În anii 1950, Partidul Comunist Bulgar a decis renovarea şi transformarea castelului în „casă de odihnă” pentru activiştii săi. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 | geografie Interiorul Castelului reginei Maria În anii 1960 a fost transformat în muzeu, autorităţile culturale bulgare încercând să facă rost de mobilă, tablouri şi icoane în stilul celor care apăreau în puţinele fotografii figurând interiorul Castelului, aşa cum arăta iniţial. Interiorul Castelului reginei Maria Grădina a devenit atunci botanică, trecând în custodia Universităţii din Sofia. E m -] Capela Stella Maris de la Balcic 90 Bibliografie selectivă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Castelul_ din Balcic Narcis Dorin Ion, Castele, palate și conace din România, vol. I, articolul Palatul regal din Balcic, Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2002. Mormântul lui Dromihete de la Svestari (Bulgaria) Prof. dr. Vicu MERLAN - Huşi De la Balcic ne-am deplasat spre nord-vest la Svestari, unde se află mormântul regelui dac Dromihete, dar şi fosta capitală a Daciei, Helis, înainte de fi Sarmizegetusa Regia. Am urmat drumul spre Dobric, apoi până la Isperih, de unde ne-am abătut în dreapta spre Svestari. La Svestari se pot distinge o mulţime de morminte tumulare, unde au fost înmormântați cu fast, diverse căpitenii getice sau chiar regi ai Daciei. Intrarea în tumulul în care este înmormântat regele Dromihete Necropola tumulară de pe înălțimile platoului calcaros, se află la sud de cetatea Helis, cetate încadrată natural din trei părţi, de valea abruptă, sculptată de un pârâu, în calcar şi gresii, vale ce se adânceşte în pachetele de roci, până la circa 100 de metri adâncime. Cetatea era bine apărată, fiind înconjurată de două ziduri de piatră groase de 3-4 metri. Cel exterior cuprindea cam 100 de hectare, iar cel interior, jumătate din această suprafață. Poziţia dominantă şi zidurile impunătoare, au făcut din cetatea Helis, o fortăreață de nepătruns, un avanpost strategic de protecţie defensivă a familiilor regale, cât şi a nobilimii gete. Mai era numită şi Daosdava, „Cetatea lupilor”. În această cetate a fost ospătat generalul roman Lisimah, în anul 300 î.H., atunci când acesta a fost învins şi luat prizonier de regele dac Dromihete. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 geografie Cetatea Helis — capitala statului dac prin anul 300 î. H. Mormântul tumular unde a fost înmormântat regele Dromihete, descoperit ăn anul 1982, este încadrat de o mulțime de tumuli, de dimensiuni mai mici, în funcție de rangul deținut în viață de respectivele căpitenii dace. Interiorul tumulului (camera mortuară) Fiecare tumul, prezintă, în interior, o cameră mortuară din piatră fasonată, de tip cavou, unde au fost depuse resturile pământești ale decedaţilor (oase sau cenuşa de la ritul de incinerație). Pe lângă acestea se pot identifica şi alte elemente de ritual (ceramică, podoabe, unelte şi arme) din fier, sau metale prețoase. Arheologii bulgari, efectuează, an de an, noi excavații, atât în interiorul tumulilor din zonă, cât şi în spaţiile dintre aceştia, spre a surprinde obiceiurile şi modul de trai al vechilor locuitori geto-dacii. O uşă masivă de metal se deschide şi trecând prin micul hol-muzeu, minunea cu trei camere se arată. E de admirat şi construcția de beton care a fost ridicată pentru a proteja ceea ce e din 1985 în Patrimoniul Universal UNESCO. Construcţia antică are cinci metri înălțime, şapte metri lungime, iar zidurile sunt groase de un metru. Avem trei camere: o antecameră prin care se trece, camera mortuară în față şi în dreapta o cameră secundară. 91 O poartă uriaşă sculptată în piatră cu protectoarea Meduză deasupra uşii ar fi stat în fața mormântului regelui; i-ar fi oferit protecție de privirile oamenilor de rând. Două paturi mortuare sunt aici, cel al regelui şi al soției lui, în dreapta, perpendicular pe al regelui. Deşi nu e sigur, soţia e posibil să fi fost sacrificată pentru a-şi însoţi consortul pe lumea cealaltă. În stânga, dreapta şi deasupra mormântului regal găsim 10, patru în față, trei pe fiecare laterală, reprezentări feminine sub formă frize cioplite în calcarul construcției. - => — Picturile şi cariatidele, Zeița Mamă, asistată de patru purtătoare de daruri şi cununi, învestind pe cavalerul-rege trac cu puterea asupra lumii de dincolo, cele patru reprezentând zeitățile elementelor naturii; pământ, apă, foc, aer Celebre sunt picturile murale şi reliefurile celor zece cariatide care împodobesc un mormânt din incinta metropolei, consacrate înfățișării celor zece trepte ale drumului spre nemurire (analogie cu formele tracice ale orfismului). Mormântul are o criptă cu o înălțime de 4,45 m şi o lungime de 3,92 m. Cariatidele sunt, conform orfismului tracic, organizate într-un grup de patru, care „Susține” arhitrava, şi două grupuri de câte trei, care împodobesc laturile încăperii. Picturile, rămase neterminate, o înfăţişează pe Zeița Mamă, asistată de patru purtătoare de daruri şi cununi, învestind pe cavalerul-rege trac cu puterea asupra lumii, cele patru reprezentând zeitățile elementelor naturii; pământ, apă, foc, aer. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 geografie Camera funerară modestă a tumulului din apropierea (vest) celui consacrat regelui Dromihete Bibliografie selectivă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mormântul_tracic_de_la Sveştari Camera funerară simplă a unui tumul din partea de sud Un cutremur neobişnuit a «scuturat» Pământul în data de 11 noiembrie 2018. Acesta a fost înregistrat simultan de senzorii din întrea a lume Cum este posibil? Oamenii de ştiinţă susțin că un seism neobişnuit a „scuturat” Pământul în data de 11 noiembrie anul trecut, cutremurul fiind detectat simultan de senzorii de pe întreaga planetă. eşi cauza acestei perturbări misterioase rămâne necunoscută, ea este într-o anumită măsură legată de un roi seismic continuu care a deranjat şi continuă să 92 deranjeze arhipelagul Mayotte din Oceanul Indian. Undele seismice au pornit dintr-o zonă situată la aproximativ 15 mile de țărmurile Mayotte şi au fost detectate în Zambia, Kenya şi Etiopia. Ulterior au fost simţite în Chile, Noua Zeelandă, Canada şi chiar în Hawaii, la aproape 11.000 de mile depărtare. Aceste unde seismice au continuat timp de mai mult de 20 de minute şi au înconjurat întreaga planetă. Și totuşi, se pare că nimeni nu le-a simţit. Acest fenomen a dat naștere multor teorii, iar cercetătorii din întreaga lume caută acum să le explice. „Nu cred că am văzut ceva asemănător. Seismologii încearcă de câteva luni bune să deslușească misterul unui roi de sute de cutremure mici și frecvente, care se produc la aproximativ 50 kilometri în largul coastei de est a insulei Mayotte. Nu ştim dacă acest roi a declanșat evenimentul global, însă tindem să credem aceasta. Repet, nu avem date, pentru că nu am mai întâlnit aşa ceva până acum, cel puţin de când se fac măsurători — un seism global simultan. Sigur, acesta a fost de mici dimensiuni, aproape insesizabil, dar el s-a produs”, a declarat Göran Ekström de la Universitatea Columbia, pentru National Geographic, despre anomalia petrecută în data de 11 noiembrie 2018. Reţeaua de insule şi insulițe situată la jumătatea distanţei dintre Africa şi Madagascar este guvernată de Franţa. Totul a început în dimineaţa zilei de 10 mai 2018, când această regiune a fost scuturată de un cutremur, urmat de un tremur continuu. Cel mai mare vârf a avut o magnitudine de 5,8 pe scara Richter şi s-a petrecut în data de 15 mai. Acesta a fost cel mai mare cutremur înregistrat vreodată în bazinul Comorelor. O analiză preliminară a roiului seismic efectuată de cercetătorii de la Ecole Normale Supérieure din Paris sugerează că tremurul continuu nu poate fi luat în considerare ca fiind o mișcare tectonică, cel mai probabil acesta este rezultatul activităţilor vulcanice din regiune. Dacă este adevărat, atunci seismul global a fost într-adevăr produs de un supervulcan subacvatic. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 | astronomie Astronomii confirmă faptul că Pământul este «bombardat» cu energie provenită din afara galaxiei noastre... Ryan Shannon, Jean-Pierre Macquart Planeta noastră este bombardată cu FRB-uri, explozii radio rapide pe care nimeni nu le înţelege; notează cei de la livescience.com. ceste unde călătoresc miliarde de ani-lumină în timp şi spaţiu, strălucesc cu intensitatea a aproape 100 de sori, însă înainte să fie observate de telescoapele de pe Pământ explodează deasupra noastră. Ar putea aceste impulsuri să fie misterioasele rămăşiţe ale unor supernove masive? Pot fi ele produse de ființe extraterestre? Nimeni nu ştie sigur. Astronomii cred, totuşi, că ar putea fi un fenomen aproape constant pe care tehnologia noastră actuală nu este capabilă să-l surprindă pe deplin. „Am descoperit 20 de FRB-uri în ultimul an, aproape dublu față de numărul detectat în toată lumea de când au fost ele descoperite în 2007. De asemenea, am demonstrat că FRB-urile vin din cealaltă parte a universului, nu din vecinătăţile noastre galactice”, a declarat Ryan Shannon, autorul principal al studiului şi astronom la Univesitatea de Tehnologie Swinburne. În noul lor studiu, Shannon şi colegii săi au folosit pathfinderul Kilometric Array Pathfinder Square (ASKAP) — un grup de 36 de antene identice, conectate la un telescop radio unic şi puternic pentru a monitoriza şi detecta aceste FRB-uri. Fiecare antenă ASKAP urmăreşte cerul în câmpiile îndepărtate din Australia de Vest, înclinându-se într-un unghi uşor diferit. Potrivit cercetătorilor, matricea monitorizează o felie de cer de „0 mie de ori mai mare decât suprafaţa totală a Lunii”. După ce au înregistrat 20 de FRB-uri în ultimul an, echipa de cercetători a încercat să estimeze de la ce distanță provin aceste explozii de unde radio rapide. Cu cât lungimile de undă dintr-o pulsație sunt mai late, cu atât acele FRB-uri au călătorit mai mult prin Univers, poate chiar miliarde de ani de lumină, ceea ce arată că provin din afara galaxiei noastre. „FRB-urile pot acționa ca niște faruri cosmice. 93 Kilometric Array Pathfinder Square Studierea ulterioară a acestor explozii cosmice de lumină, invizibile ochiului uman, ne-ar putea ajuta foarte mult în completarea hărții noastre despre Universul cunoscut”, a ţinut să puncteze co-autorul studiului, Jean-Pierre Macquart, lector senior la ICRAR. Misterele Sistemului Solar: să fie Mercur o planetă «venetică»? Planeta Mercur îi nedumereşte de decenii întregi pe astronomii care o studiază: simulările privind formarea ei nu se potrivesc cu datele legate de erupțiile vulcanice care i- au modificat relieful. onfruntaţi cu aceste neconcordanțe, unii astronomi se întreabă dacă nu cumva planeta Mercur s-ar fi format, de fapt, undeva în afara sistemului nostru solar şi ar fi migrat ulterior, ajungând în vecinătatea Soarelui. Multă vreme astrofizicienii au crezut că, datorită apropierii de Soare a planetei Mercur, orice substanţe volatile ar fi trebuit să se fi evaporat de mult de pe ea, datorită temperaturilor ridicate, atunci când planeta s-a format, odată cu întregul Sistem Solar, acum 4,5 miliarde de ani. Dar această viziune s-a modificat odată cu datele aduse de sonda Mesenger, care a survolat planeta în 2008, arătând că pe ea există depozite de cenuşă vulcanică şi cratere vulcanice. Exploziile vulcanice au loc când materiile volatile din sol, încălzite de lava fierbinte, erup la suprafaţă. Imagini de rezoluţie mai înaltă, obţinute de aceeaşi sondă în 2011, au fost recent analizate de cercetătorii de la Brown Lohanul nr. 47, aprilie 2019 | astronomie University din Providence, SUA. Studiul mai detaliat al depozitelor de material vulcanic şi al craterelor sugerează că exploziile vulcanice au avut loc intermitent într-o perioadă situată acum 3,5-1 miliard de ani, şi nu atunci când s-a format planeta. Aceste neconcordanţe ridică întrebări privind locul şi momentul când s-a format Mercur. David Rothery de la Open University din Milton Keynes, Marea Britanie, care nu a luat parte la studiul american, a sugerat posibilitatea ca Mercur să se fi format în afara Sistemului Solar şi să fi migrat aici ulterior. Astronomii cred că planetele gazoase gigantice precum Jupiter şi Saturn ar fi putut migra de pe orbitele lor iniţiale, în vremurile de început ale sistemului nostru solar, deci e posibil să se fi petrecut ceva asemănător şi cu Mercur. Ideea că exploziile vulcanice au răvăşit planeta Mercur mult timp după naşterea ei contrazice şi o altă teorie privind evoluţia acestei planete: aceea că un corp ceresc de mari dimensiuni ar fi lovit-o la puţin timp după formare, distrugându-i în mare măsură scoarța (crusta). Această teorie încearcă să explice o proprietate curioasă a lui Mercur — faptul că are o scoarță planetară subţire şi un nucleu mare. Dar un impact de asemenea forţă ar fi dus, de asemenea, la dispariţia substanţelor volatile; or, activitatea vulcanică de pe Mercur arată că aceste substanţe au existat încă mult timp după naşterea planetei. Misterul ar putea fi rezolvat prin studii viitoare efectuate cu ajutorul misiunii BepiColombo, o misiune în colaborare la care participă Agenţia Spațială Europeană (ESA) şi Japan Aerospace Exploration Agency (JAXA) şi care a fost lansată la 20 octombrie 2018, urmând să ajungă în apropierea planetei Mercur în anul 2025. Sonda este echipată cu senzori mai avansați, care vor putea furniza date mai precise, ajutând la clarificarea aspectelor neelucidate încă. “Marea de gheată marțiană”. Craterul de 9 E] b 80 de km în diametru plin de gheaţă de pe Planeta Roşie traducere şi adaptare: Radu UNGUREANU În timp ce prezența apei lichide pe Marte rămâne un subiect intens dezbătut, ştim deja că există gheață pe Planeta Roşie. atorită unei imagini noi captată de satelitul Mars Express ale Agenţiei Spațiale Europene, putem vedea cum aceasta acoperă craterul Korolev a cărui diametru este de 81,4 kilometri. Gheaţa de aici are o grosime medie anuală de 1,8 km. Ca şi Pământul, Marte are anotimpuri. La fel ca pe Pământ, sezoanele mai calde duc la scăderea gheții. Craterul Korolev, creat de impactul unui meteorit masiv cândva în trecutul îndepărtat al planetei roşii şi numit după numele inginerului de rachete sovietic Serghei Korolev, este foarte interesant pentru oamenii de ştiinţă. 94 - Baza sa adâncă, de 2 kilometri, conţine gheaţă care acţionează ca o „capcană” rece, iar aerul extrem de subţire din atmosfera marțiană, nerespirabil de către om, se deplasează deasupra acesteia, se răceşte și se scufundă. Astfel se creează un strat de aer extrem de rece peste suprafața de gheață, motiv pentru care aceasta nu se topeşte. Mars Express este prima sondă spaţială europeană trimisă spre planeta Marte. A fost lansată cu o rachetă Soiuz din cosmodromul de la Baikonur la 2 iunie 2003, şi a fost plasată pe orbită în jurul lui Marte la 25 decembrie. Avea la bord şi sonda Beagle-2 cu care a întrerupt, din păcate, legătura în timpul coborârii pe solul planetei. Imaginea a fost realizată de camere DSLR High Resolution Stereo Camera (HRSC). Aceasta este de fapt compusă din cinci fotografii diferite, fiecare fiind realizată la câte o trecere pe lângă crater. Craterul este absolut impresionant. Cum ar fi să vii la un patinoar ce are un diametru de 80 de kilometri şi a cărui gheață nu se topeşte niciodată? Trebuie doar să mai rezolvăm problema ajungerii acolo apoi să facem ceva să şi putem respire aerul marțian. sursa: https://www.sciencealert.com/a-mars-satellite-has-taken-amazing-pics-of- a-massive-crater-full-of-martian-ice Știaţi că pe Lună se află un lanţ muntos numit... Montes Carpatus? Tomi TOHANEANU Numele Carpaţilor are o vechime atât de mare încât nu se mai știe cu precizie cum suna cuvântul inițial care îi desemna pe aceşti munți maiestuoşi, precum și ce sens avea. oarte probabil, cuvântul Carpaţi are obârşii indo- europene, existând opinii potrivit cărora originile sale sunt identice cu ale albanezului karpe, care înseamnă „Stâncă”. Lanţul de stâncă al Carpaţilor constituie o adevărată coloană vertebrală a României, aceşti munți fiind cel mai sigur refugiu pentru strămoşii noştri, la vreme de restriște. Dacă n-ar fi existat Carpaţii, cine ştie ce limbă s-ar fi vorbit pe teritoriul actualei Lohanul nr. 47, aprilie 2019 astronomie Românii şi cine ştie ce popor ar fi stăpânit aceste meleaguri! Ceea ce prea puţini dintre români ştiu, este că există un lanţ carpatic şi... pe Lună. Afirmația pare incredibilă, dar adevărul, binecunoscut oricărui astronom, este că numele maiestuoşilor noştri munţi a fost conferit unui lanţ muntos de pe satelitul natural al Terrei. Vinogradov, s-ar putea spune că putea fi găsit, cu minime eforturi, un nume mai inspirat. è; ontes © Archimedes Montes Montes Apenninus Eratosthenes N-ar fi o idee rea să fie acordat câte un nume pentru fiecare vârf din Montes Carpatus, pornind tot de la Carpații tereștri. Posibile nume, pentru munții de pe Lună, avem destule: Moldoveanu, Omu, Negoiu, Parângul Mare, Peleaga. Surse: rri.ro, adevarul.ro, wikipedia.org În sudul imensului bazin selenar numit Mare Imbrium se află „Carpații de pe Lună”. Sau, mai precis, formațiunea selenară Montes Carpatus. Vârful cel mai înalt al „Carpaţilor” de pe Lună se ridică la 2400 de metri, o înălțime apropiată de cea a vârfului Caraiman (2384 m) — cel pe care se află binecunoscuta cruce ridicată în memoria eroilor din Primul Război Mondial. Invenţii ale femeilr, pe care bărbaţii nu le-au gândit spălat vase, fierăstrăul circular, ştergătoarele de parbrize, kevlarul şi multe altele. e-a lungul timpului, femeile au fost private nu numai de drepturi, dar şi de educaţie tehnologică, dar nimic nu le- a stat în cale când a fost vorba să îşi pună în practică ideile ingenioase. Prima americancă care obținea un brevet pe numele ei, în 1809, s-a numit Mary Kies, ea fiind cea care a descoperit şi dezvoltat un proces de ţesut pălării cu fire de mătase. Dacă, pe Terra, relieful montan a fost modelat de către cursurile de apă sau de către deplasarea ghețarilor după încheierea perioadelor de glaciațiune, în „Carpaţii de pe Lună” sunt prezente văi care au luat naștere într-un trecut extrem îndepăratat, pe când unele zone ale suprafeţei selenare erau brăzdate de către râuri incandescente de lavă. Dacă munții Carpaţi ai Terrei s-au format cu câteva zeci de milioane de ani în urmă, lanțul Montes Carpatus este cu mult mai vârstnic, luând naştere acum circa trei miliarde şi jumătate de ani. Înălțimea medie a Carpaţilor lunari este asemănătoare cu altitudinea medie a Carpaţilor tereștri, atribuirea acestui nume pentru formațiunea selenară fiind o idee inspirată. Până acum, vârfurile din Carpaţii de pe Lună n-au fost botezate, cu excepția unuia singur, al cărui nume provine de la un astronom rus, A.P. Vinogradov (1895-1975). Fără a-i contesta meritele lui RE 7 < ; Mary Kies Maşinărie pentru curăţat vesela La finele secolului al XIX-leas, Josephine Cochrane inventa maşina de spălat vase. Enervată de servitorii care îi spărgeau 95 Lohanul nr. 47, aprilie 2019 mereu vasele extrem de scumpe, Josephine a reuşit să construiască o maşinărie ingenioasă, capabilă să curețe vesela fără să o sfărâme. În 1886, ea primea brevet pentru invenţia sa folosită astăzi la scară din ce în ce mai mare. Josephine Cochrane Fierăstrăul circular La începutul secolului al XIX-lea, când în America tocmai apăruse secta Shakers, care promova, între altele, egalitatea între sexe, o ţesătoare din Massachusetts a crea un obiect ciudat. Tabitha Babbitt, membră a comunităţii Shakers, inventa fierăstrăul circular, care a intrat imediat în uz în fabricile de cherestea din zonă. Ea s-a inspira de la fraţii săi, care tăiau copacii cu un fierăstrău ce trebuia ţinut de ambele capete. Astfel, i-a venit ideea să lege de o roată de tors un disc cu dinţi. Tabitha Babbitt Isteaţa dactilografă La mijlocul anilor '50, americanca Bette Nesmith Graham crea pasta corectoare. La acea vreme începuseră să intre în uz maşinile de scris electrice, iar Bette, care fusese dactilografă, se angajase ca secretară a directorului unei bănci din Texas şi nu mai avea timp să dea rateuri. Într-o zi, după ce a observat cum colegii săi încercau să scrie cu vopsea pe un geam o urare de sărbători pe care o modificau câte puţin, cu altă vopsea, din cauza greşelilor, lui Bette i-a venit o idee. A turnat în blenderul de acasă un tub de vopsea de pictură pe bază de apă cu o cantitate egală din colorantul folosit pentru obținerea hârtiei din maşina de scris. A dus amestecul la serviciu şi a observat că, aplicat cu o pensulă, poate masca orice greşeală pe care o făcea când dactilografia. În 1958 a primit brevet pentru invenţia pastei corectoare, pe care ea a numit-o „Gata cu greşelile”. 96 Bette Nesmith Graham Ștergătoare de parbriz Ştergătoarele de parbriz nu sunt nici pe departe invenţia bărbaţilor. Invenţia îi aparţine lui Mary Anderson care, în timpul unei vizite la New York, la începutul secolului trecut, a observat cum vatmanul unui tramvai oprea din 50 în 50 de metri pentru a-şi şterge parbrizul manual, cu o cârpă. Era iarnă şi ningea continuu, iar vizibilitatea era foarte redusă. Şoferii tuturor vehiculelor obişnuiau să facă acest gest. Când s-a întors acasă, Mary s-a apucat de treabă şi a creat ştergătorul de parbriz dintr-un sul de cauciuc prins de un ax şi legat de o manivelă poziționată în interiorul vehiculului. Mary Anderson O fibră rezistentă Una dintre cele mai importante fibre sintetice dezvoltate până în prezent a fost creată de o femeie la mijlocul secolului trecut. În 1946, când s-a angajat la firma DuPont, Stephanie Kwolek încerca să strângă bani pentru a urma Facultatea de Medicină. Stephanie Kwolek În 1964, ea se afla tot la DuPont, unde încerca să transforme polimerii într-un material sintetic dur. Un an mai târziu, ea a reuşit să creeze o fibră de cinci ori mai rezistentă decât oţelul, pe care a denumit-o kevlar. Materialul este folosit astăzi la vestele antiglonţ, la căştile de protecţie, la rachetele de tenis şi altele. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Glia, Via şi Oenologia la ... Academia Română Prof. dr. ing. Avram D. TUDOSIE, Membru al Academiei Oamenilor de Știință din România Prof. Marilena Vasilescu Prof. ing. masterand, Eugenia Gaită Colegiul Naţional Agricol „D. Cantemir” din Huşi Satul românesc vine din vremuri imemoriale. Spre acest sat românesc s-au întors minţile cele mai luminoase ale acestui pământ, de la înțelepţii cărturarilor, la marii Eminescu și Creangă, apoi la Haşdeu, la Iorga, la Brâncuși, la Blaga şi la Rebreanu sau Sadoveanu ș.a. An veacul trecut, Eminescu stăruia în a arăta că „satul | ES e aşezarea noastră omânească spirituală din începuturi”, căci acolo, scria genialul poet, „se află capitalul nostru biologic şi spiritual”. Nu era o admiraţie de moment, ci o constatare îndreptată asupra permanențelor. Haşdeu nota şi el în exegezele sale, „că adevărata inspiraţiune nu vine din saloane, ci din naiva muză a stânei și a colibei”. lar peste câteva decenii, la începutul veacului trecut, prin „fenomenul lorga” are loc o descoperire a tezaurului de gând şi simţire a lumii țărănești, care-l va determina pe marele istoric să spună, într-un moment de entuziasm că „satul poate mai mult decât statul”. Oricum preocupările pentru satul românesc cunosc o dezvoltare aparte, după marea Unire de la 1 Decembrie 1918 şi după Revoluţia din 1989. Astfel, că în 1919, prin eforturile lui D. Gusti şi V. Pârvan, se pun temeiurileunei ample cercetări a satului românesc în Muzeul Satului. În 1927 se înființează „Universitatea Țărănească” de la Ungureni, fondatorul ei fiind regretatul Eugen D. Nicolau. Peste alţi 10 ani, în 1937, cel mai originar filosof Lucian Blaga va „intra” în Academia Română, cu discursul de recepție intitulat: „Elogiul satului românesc”, arătând că „face elogiul unui înaintaş, aşa cum era obiceiul, în cel mai înalt for de cultură al ţării, care era Academia Română”. Blaga spunea: „Vă rog să-mi acordaţi totuşi, potrivit obiceiului statornic, dreptul nescăzut de a face astăzi, aici, elogiul unei alte nemuritoare prezenţe care n-a ocupat nici un scaun în această nobilă incintă... Vreau să vobesc despre singura prezență vie, nemuritoare, deși aşa de terestră, despre unanimul nostru înaintaş, fără de nume, despre Satul Românesc şi valoarea bogățiilor sale materiale și spiritual-morale...”. Iată câteva extrase ce mustesc de geniul poporului român „aureolat” de Lucian Blaga: „Foaie verde fir mărunt,/Câte flori sunt pe pământ./ Toate merg la jurământ/ Numai Spicul grâului./ Și cu vița vinului./ Zboară-n naltul cerului./ Stau la poarta raiului./ Și judecă florile:/ Unde li-s aromele?” Prin ele „prosperă spiritul înțelept al românului, înnobilat cu pâinea grâului şi mirosul florii trandafirului”, cum completa Nicolae Iorga. Desigur Blaga n-a făcut elogiu în serie satului românesc, ţesut doar de cuvinte prețioase. Elogiul lui Blaga despre satul românesc la Academia Română a fost o profundă analiză, de 97 oenologie ordin filozofic, prin care punea în lumină întreaga spiritualitate anonimă a colectivității săteşti şi păstrătorul culturii populare. La distanţă de trei ani, scriitorul Liviu Rebreanu îşi ținea discursul de recepţie în plenul Academiei, pe care l-a elogiat şi Iorga, propunând ca: „acest discurs să fie tradus în toate limbile pământului pentru frumuseţea lui inedită, care oglindește magnific viaţa ţăranului şi a satului românesc...”. Liviu Rebreanu spunea în discursul de academician: „Laudă ţăranului român”: „Înaintașul cu care îndrăznesc eu să mă înfăţişez e sărac şi slab. Lauda aceasta nu vrea nici să înalțe nici să dărâme și nici măcar să dovedească nimic, ci doar să mărturisească o credinţă şi solidaritatea mea continuă cu inima celor mulţi care au avut parte tot de ocări şi proboziri și prea arar de vorbe bune”. Rebreanu, cel care pătrunsese cu puterile sale de romancir neîntrecut în psihologia ţăranului român făcea o paralelă între noi şi alte popoare, privitor la clasele care s-au contopit cu rosturile naţiunii, în decursul veacului. „La noi această clasă este țărănime, care a rămas legată de glie, în ciuda orgiilor care s-au abătut asupra ei... Ce argument de continuitate poate fi mai plauzibil decât existenţa aceluiași popor, pe aceleași locuri, după două mii de ani? Mă văd silit să-l prezint pe țăranul român — care prin munca şi suferinţele lui hrănesc și îmbogăţesc pe toți. Cu toate acestea el e destinat să rămână veşnic gol. În viaţa unei națiuni, țărănimea a putut avea, şi a avut, un rol secundar, șters; pentru noi însă e izvorul românismului pur și etern...Pentru toată lumea, țăran e sinonim cu român, pentru că țăranul a rămas român şi sub barbarii cei vechi și sub cotropitorii ceilalți... Numai pentru că am fost neam paşnic de țărani am putut să ne păstrăm ființa şi pământul”. „Tăranul român — este temelia românismului din totdeauna, adăugând că se simte zimislit din acest pământ ca de o planetă fermecată, care nu se poate stârpi în vecii vecilor. De aceea pământul e însuşi ostul lui de a fi. Pământul nostru are un glas — pe care numai țăranul îl aude şi îl înţelege. El — pământul — care ne-a modelat trupul şi sufletul...ne-a dăruit toate calităţile şi defectele cu care ne prezentăm azi în lume. Pământul acesta parcă nici nu poate produce decât numai români. Astfeldestinul pământului e destinul dezvoltării neamului nostru. El ne-a impus multe veacuri de-a rândul existența noastră — pe care numai țăranul o poate îndura. Cu cât se înmulțeau suferinţele şi treceau vremurile, țăranul român s-a îndărătnicit în rabdare şi dragostea lui de pământ, s-a învârtoşat: Mă învârtoşesc şi eu să deschid uși care au fost forțate de mult. Dar când se înmulţesc cei care nu scapă o ocazie, fără a ne ponegri începuturile şi trecutul țărănesc ca să ne poată contesta trecutul și pământul. Mă obligă, de altfel, însuşi țăranul român, argumentul viu şi cel mai puternic al autohtoniei noastre să iau această poziție. Viaţa săracă nu exclude bogăţia sufletească. Destinul nostru ca neam, ca stat şi ca putere culturală, atârnă de cantitatea de „aur curat” ce se află în sufletul ţăranului...”. „Din totdeauna marile personalităţi au aşezat „triada pământ-țăran-bogăţie-glie ” în centrul acțiunilor lor pentru că „Agricultura prezintă cel mai vechi meșteșug al omului, care e custodele şi gestionarul celui mai de preț bun al ţării — pământul. În el este vorba de identitatea, durata și sacrificiul lor trecut prin secole. Agricultura e talpa ţării, căci însuşi Lohanul nr. 47, aprilie 2019 economie numele de țară vine de la țarină şi poartă în el veşnicia tuturor”. (T. Arghezi) În literatura română, de la Vasile Alecsandri, „cel dintâi glorificator al muncii agricole din poezia nostră ” cum l-a numit George Călinescu şi până la Octavian Goga, Nichita Stănescu, Ion Horea, Adrian Păunescu ori Marin Sorescu ş.m.a., se înaltă imnul adresat vieţii pilduitoare de la fară, unde domnesc munca, rodnicia, robustețea şi sănătatea morală, tot ce este pozitiv, frumos şi nobil în această țară şi în acest neam”. Din timpuri străvechi, via şi vinul au însoțit existența umană. Alături de pâine şi untdelemn, ele fac parte din triada sacră a omenirii. Folosirea vinului este consemnată în diferite scene sculptate, pictate, desenate şi este menționată în vechile scrieri — hieroglifă , cuneiformă etc. „În ţara noastră viticulura poate fi privită cu drept cuvânt ca una dintre cele mai rare şi mari podoabe ale acestui rotund pământenesc... Simion Mehedinţi „Școala muncii — Către tânara generaţie”). Teritoriul românesc beneficiază de un relief și un climat generos, permițându-i constituirea unui lanţ de podgorii — în arealul fascinant al dealurilor şi colinelor extra şi intracarpatice. Contextul ecologic a permis şi permite obţinerea celor mai savuroase vinuri imbatabile, prin calitatea lor — la cele mai prestigioase concursuri mondiale de vinuri. Ca ţară ce ocupă un loc fruntaș în viticultura mondială, podgoriile şi vinurile românești au constituit un motiv de studiu şi inspiraţie pentru personalități de valoare din lumea specialiştilor — (viticultori şi oenologi), şi a istoricilor, scriitorilor, artiştilor — până la comandanţi de oști şi şefi de state. Aceasta și datorită faptului că via și vinul a constituit o îndeletnicire a poporului român de agricultori şi păstori, iar vinul la rândul său ca produs prelucrat al viei, i-a devenit un intim şi nedespărțit prieten, însoţindu-ne de la naştere, botez, cununie, până la înmormântare. Revenind la ţara noastră, via şi vinul — între care s-a țesut un vechi legământ istoric, încă din antichitate, adăugăm că viţa de vie a existat în stare naturală în zona din apropierea Dunării şi Mării Negre. (acad. A. M. Negrul - URSS). „Și vinul, cel sfânt al lui Dionysos, şi sarea căutată şi de fiare, şi aurul începător al răului între oameni, dar sfinte pentru preamărirea în chipuri a puterii divine, toate le avem ca atunci, când destinul ţi-a mânat paşii spre cetatea de munţi şi de râuri a etern-vechetorului Decebal. În tot acest timp, viticultura a devenit principala ocupaţie, constituind fundamentul însuși al existenţei daco-romanilor, în regiunile carpatice”. (V. Pârvan) La temelia devenirii ţăranului român-proprietar, bogat şi mic sau mare fermier, stă şi concepţia aplicării tehnologiilor ştiinţifice, înaintate, prin mijlocirea specialiștilor agricoli şi pregătirea producătorilor agricoli în şcili agricole cu tradiţie, cum se practică în toate ţările cu agricultură avansată. Numai aşa România va produce şi exporta din nou „făină farmaceutică, - cea mai bună din lume” (G. lonescu-Siseşti), numai așa „vinurile nostre vor redeveni împărăteşti, scutite sau „ușurate” de impozite la export (L.C.Teodorescuj), legând primele, viitorul de faima secolelor trecute şi reaprinzând vechea strălucire a vinurilor, din pocalele străbunilor în > paharele viitorului”. 98 Dezavantajele monedei unice Ec. Aurel CORDAŞ — Iaşi Restricţii în politica monetară în regim de cursuri fixe olitica monetară poate fi definite ca un ansamblu de măsuri adoptate de stat prin banca centrală, pentru reglarea emisiunii şi circulaţiei monetare. Instrumentele folosite sunt: creditul, emisia de monedă, cota rezervelor monetare obligatorii, ratele dobânzii şi cursul de schimb pentru a echilibra nivelul inflaţiei, nivelul creşterii economice, deficitul şi excedentul bugetar, nivelul de îndatorare sau creanţe, cererea şi oferta totală pe piaţă, forța de muncă. Spre exemplu, când banca centrală doreşte să stimuleze, să relanseze economia, ea va scădea ratele dobânzii şi va face mai uşor accesul la creditare. lar scăderea ratei dobânzii poate stimula cererea internă şi în special investiţiile. Relansarea investiţiilor exercita un efect multiplicator asupra PIB-ului. Creşterea PIB-ului stimulează cererea de forţă de muncă de către întreprinderi. Angajările se multiplică şi şomajul regresează. Limitele relansării economice Creşterea cererii globale antrenează o creştere a nivelului general al preţurilor (inflația). Inflaţia, adică preţurile mari la la produsele naţionale, determina o scădere a exporturilor şi o creştere a importurilor trage după sine şi creşterea cheltuielilor valutare pentru satisfacerea acestui tip de cerere. Cererea de valută fiind mai mare decât oferta de valută face că preţul ( cursul) valutei să crească , rezultând datorii externe în efortul guvernului de a echilibra deficitul bugetar (public) prin împrumuturi pe termen lung. importurilor. Creşterea Prin urmare, aceste efecte cumulate generează un deficit al balanței comerciale (importul de mărfuri este mai mare decât exportul) rezultând datorii publice (naţionale). Acoperirea deficitului se face printr-un excedent al balanței capitalurilor rezultat ca urmare a contractării de credite externe proprii sau din rezerve valutare proprii. Scăderea ratei dobânzii antrenează ieşiri de capital în afara țării., investitorii căutând plasamente mai avantajoase. Balanța capitalurilor (balanța mişcărilor de capital+balanta rezervelor valutare) devine deci deficitară. Deficitul balanței comerciale (deficitul schimburilor comerciale) + deficitul Lohanul nr. 47, aprilie 2019 economie contului de capital (deficitul mişcărilor de capital) = deficitul balanței globale de plăţi (deficitul balanței de plăţi externe). Deficitul balanței de plăţi externe arată că plățile , cheltuielile valutare depăşesc încasările. Agenţii economici au mare nevoie valută pentru a efectua plăţi externe. Ştim deja că legea cererii şi ofertei, influenţează preţul de piaţă astfel. Dacă cererea de valută este mai mare decât oferta de valută atunci se va mări preţul (cursul) de vânzare la valută (euro, lira sterlină, dolar, franc elevetian). Deci este necesar să se cheltuiască o sumă mai mare în moneda naţională (leu), pentru a se obţine o sumă dată în valută străină, micşorându-se puterea de cumpărare a monedei naţionale, adică preţul (cursul) de cumpărare a monedei naţionale. În consecinţă, preţul monedei naţionale exprimat în valută scade şi prețul valutelor în moneda naţională creşte şi astfel rata de schimb, cursul (preţul) de schimb al monedei naţionale, se depreciază, se micşorează, scade. În concluzie, fenomenul economic al scăderii puterii de cumpărare (deprecierea, devalorizarea monedei naţionale) este determinat de apariția şi persistența dezechilibrului, deficitului balanței de plăţi externe, precum şi de inflație sau de nivelul scăzut al dobânzilor. Imperfecţiunile pieţei cu moneda unică Datorită apartenenţei la UE, POLITICA MONETARĂ este lipsită de putere de acţiune, deoarece intrarea ţărilor în UE a fost condiţionată de îndeplinirea unor criterii de convergentă, care permit unei ţări să se menţină pe linia de plutire fără să influenţeze negativ celelalte ţări din zona euro. a. INFLAŢIA nu trebuie să fie mai mare de 1,5% faţă de media a trei state performante cu inflația cea mai scăzută. Dacă România are o inflație mai mare decât celelalte țări membre, va suferi o pierdere de competitivitate, ce nu poate fi corectată prin devalorizare, implicit prin încurajarea exporturilor. b. RATA DOBÂNZII la obligaţiile de stat pe termen lung nu trebuie să fie mai mare față de media dobânzilor în cele mai performante 3 state în domeniu. Rata dobânzii este importantă deoarece poate determina economisirea, investițiile şi dezvoltarea economică. c) FINANȚELE PUBLICE: DEFICITUL PUBLIC (BUGETAR) nu trebuie să fie mai mare de 3% din PIB; DATORIA PUBLICĂ (NAȚIONALĂ) nu trebuie să depăşească 60 % din PIB. Datoria publică / naţională este datoria acumulată de un stat, de un guvern. Dacă cheltuielile 99 statului sunt mai mari decât veniturile anuale, aceste diferenţa se acumulează , statul fiind obligat să se împrumute pe termen lung prin emisiuni de obligaţiuni de tezaur, sau să apeleze la creşterea obligaţiilor fiscale sau la emisiuni monetare. Practic deficitele bugetare (diferenţa dintre veniturile încasate de un stat şi cheltuielile bugetare realizate de statul respectiv) din fiecare an se adună la datoria publică. d) RATELE DE SCHIMB nu trebuie să depăşească marjele de schimb de +/- 2, 25 % faţă de ECU, prevăzute în cadrul SME. Cursurile de schimb se pot folosi ca instrumente de ajustare a dezechilibrelor, numai în cazul schimburilor flotante, dar nu şi în cazul schimburilor fixe, deci s-a înlăturat şi acest ultim instrument protecţionist. Cu riscul de a cădea în didacticism, pentru înţelegerea mai clară a fenomenului economic, prin comparaţie vom relua unele idei. Ştim că atunci când două ţări se alătură pentru a face o uniune monetară, fiecare cedează controlul asupra ratei dobânzii. Deoarece ele folosesc aceeaşi monedă nu există rata de schimb şi nici o modalitate de a-şi face produsele mai ieftine şi mai atractive pebtru o eventuală corecție, deoarece folosirea unei monede comune a exclus posibilitatea folosirii ratei de schimb, cursul (preţul) de schimb al monedei naţionale pentru a ajusta nivelul importurilor şi a exporturilor. În mod normal dacă există un exces de importuri, cursul de schimb va scădea, făcând importurile mai scumpe şi exporturile mai atractive. Din păcate, pe la noi, importurile sunt mai mari decât exporturile şi acest dezechilibrul nu ar putea fi corectat prin devalorizarea monedei, în prezența unui curs de schimb fix. Un exces de importuri trebuie să fie finanţat, iar dacă ţara are deficit comercial nu poate împrumuta bani pentru a-l finanța. Deci cedarea controlului asupra cursului de schimb, a dobânzii, etc. va fi costisitoare pentru ţară. Bibliografie selectivă: Ioseph E. STIGLIZ (laureat al premiului Nobel pentru economie) — EURO, cum ameninţa monedă comună viitorul Europei, ed. Publică , Bucureşti, 2016. Brociner — Europa monetară , SME, UEM, moneda unică, Ed. Institutului European, laşi, 1998. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Paradoxuri semnificative ale aşa-zisei economii româneşti actuale Datele oficiale postate de Eurostat, precum și cele ale Institutului Naţional de Statistică arată că în anul 2017 România a fost un fel de „vedetă” a Europei întrucât a înregistrat cea mai mare creştere economică de pe continent: 7% ritm de creştere, faţă de media europeană de 2,6%. onform cifrelor, economia României duduie! Ziarul Financiar_ne informează că în 2018 am avut cea mai mare creştere a producţiei industriale din UE. În același timp agenția de ştiri Agerpres ne transmite că anul trecut România a înregistrat producţii agricole record în istoria sa, plasându-se pe locul trei în topul performanţelor agricole din Europa, după Germania și Franța. Acestea sunt cifrele cu care politicienii ne tot amețesc zi de zi şi caută să ne convingă că ne merge foarte bine! Dar unde este această bunăstare în viața noastră?! Cum se reflectă aceste rezultate „spectaculoase” în viaţa românului de rând? Tot cifrele Uniunii Europene, mai exact ale Eurostat, ne arată că România este pe locul doi în UE în clasamentul statelor cele mai sărace: peste o treime din populaţia ţării este expusă riscului de sărăcie şi excluziune socială. La rândul său, Monitorul Social prezintă un tablou şi mai dramatic: cei mai săraci dintre săracii Europei sunt români. Statisticile relevă că peste 1,5 milioane de români trăiesc cu mai puţin de 15 lei (3 euro) pe zi. Aceştia sunt de 10 ori mai săraci decât media săracilor din țările Europei. Și-apoi... să ne mai gândim la un aspect. Cum să fie România fruntaşă în creșterea economică din moment ce industria românească a fost distrusă sistematic după 1989, iar — conform unui studiu tot al UE —, aproape jumătate din terenul agricol al ţării este vândut cetăţenilor străini? Înţelegem aşadar explicaţia foarte simplă a „progresului fenomenal” înregistrat de economia românească: în realitate cifrele de afaceri nu au nicio legătură cu beneficiul statului şi poporului român, ci sunt doar o expresie a jafului nesimțţit la care ţara noastră este supusă de 30 de ani. România a ajuns o colonie exploatată la sânge de către străini pentru resursele sale, iar populației i se servesc prin mass-media aservită coloniștilor... cântece de leagăn. Cu mic efort de a ne deschide ochii şi de a corela evenimentele care au loc în jurul nostru putem să ne lămurim suficient de bine (dacă mai avem timp) că suntem — analogic vorbind — în situaţia că ni se fură şi preşul de sub picioare. Şi în acest sens găsim date edificatoare chiar şi în presa (aproape total) controlată de „stăpânii coloniei”. 100 economie Cine profită din afacerile din România? Site-urile de profil economic admit că jumătate din cifra de afaceri a României (situată în 2018 la aproximativ la 290 de miliarde de euro) stă sub steag străin. Şi că amprenta investitorilor de peste graniţe este decisivă în sectoarele cheie din economie. Astfel, sectoarele strategice (comerţul, industria auto, industria grea sau industria alimentară), unde sunt şi rulajele financiare cele mai mari, sunt teritorii rezervate exclusiv companiilor cu capital străin. Potrivit studiului „Capitalul privat românesc”, firmele străine deţin peste 80% din industria de prelucrare a țițeiului, facilitățile de fabricare a autovehiculelor şi a echipamentelor electrice. Deţin companiile de telecomunicaţii, industria metalurgică, fabricarea băuturilor şi a ţigărilor, fabricarea de maşini şi echipamente. Pe parcursul a 28 de ani de „capitalism” se vede cu ochiul liber cum companiile cu capital străin au ajuns să facă la propriu legea în România. Un raport din decembrie 2018 indică — pe baza unei analize minuţioase — că în ultimii 10 ani companiile multinaționale prezente în România au plătit un impozit derizoriu raportat la cifrele de afaceri ameţitoare, de miliarde şi miliarde de euro, pe care le au. Nicăieri în Europa, luând în considerare fiecare domeniu de activitate și marjele de profit specifice, acelaşi companii multinaționale nu îşi permit să declare profituri atât de mici, aşa cum o fac în România. Treaba le merge strună: 85 dintre companiile Top 100 din România sunt multinaționale, iar peste 90% dintre aceste corporaţii declară statului român un profit infinitezimal față de cifrele absolut uriașe de afaceri pe care le obţin. Reversul exploatării intensive: deficit şi inflaţie Expertii spun că „faimoasa” creştere economică din România se datorează forțării consumului şi că acesta a generat în 2018 cel mai mare deficit comercial din Europa Centrală şi de Est. În acelaşi timp, inflaţia din România a tot crescut vertiginos în ultimii şase ani. Conform INS, în 2018 inflația atinsese o creștere record de 5,2% faţă de anul precedent, iar pentru anul 2019 BNR ne anunţă că inflația se va situa la o creştere de „doar” 3%. Ponoasele se sparg tot în capul românului de rând, despre care unii se întreabă cum se face că e atât de sărac. lată câteva detalii publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS): în decembrie 2018, față de decembrie 2017, printre cele mai mari creșteri de preţuri s-au înregistrat la cartofi (39,64%), alte legume (23,46%), transportul aerian (23,44%), serviciile poştale (21,54%) şi gaze naturale (16,61%). Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,77%, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 3,29%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 2,71%. S-au scumpit prețurile şi în sectoarele de telefonie, poştă şi telecomunicaţii, precum şi costurile transporturilor rutiere. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 economie Dar în timp ce francezii au declanşat la finele anului trecut cele mai dure revolte din ultimii 50 de ani, pornind de la majorările de câţiva eurocenţi la carburanţi, noi românii ne întrebăm (majoritatea), cu o detaşare mioritică, dacă la următorul centenar vom mai avea un stat pe care să îl aniversăm... Sunteţi pregătiţi pentru criza financiară din 2019? Povara datoriilor din SUA a început deja să „şteargă“ următoarea generaţie de cumpărători de case şi maşini + Datoria masivă a Chinei reprezintă un risc + Unii analişti consideră că datoriile companiilor ar reprezenta cel mai mare risc. An ultimele luni, teama că am putea trăi din nou ceea ce s-a pee în 1929, 1987, 2000 sau 2008 a devenit palpabilă, scrie The New York Times. Acțiunile au scăzut cu 1,5% în 2018, chiar dacă au atins maxime ameţitoare la începutul lunii octombrie. Fondurile de hedging au parte de cel mai prost an de la criză, iar datoriile gospodăriilor au atins recent un nou maxim record de 13.500 mld. $, în creştere cu 837 miliarde de dolari de la vârful anterior, care a precedat Marea Recesiune. După un deceniu de dobânzi scăzute care au alimentat o creştere uriaşă a acțiunilor, imobiliarelor şi altor active, punctele de vulnerabilitate financiară nu sunt greu de identificat. Unul dintre ele are legătură cu creditele acordate studenților din SUA. Într-un climat în care „credite masive sunt acordate unor persoane care nu le pot rambursa“, după cum descrie Sheila Bair, fost şef al Federal Deposit Insurance Corporation, aproape 20% dintre creditele acordate studenţilor au deja întârzieri de plată sau sunt în default. Procentul poate urca la 40% până în 2030, potrivit unui raport al Brookings Institution. Această povară a datoriilor a început deja să şteargă următoarea generaţie de cumpărători de case şi maşini, urmând să tragă economia în jos. Datoria masivă a Chinei reprezintă un alt risc. În ultimul deceniu, China a cheltuit munţi de cash pentru a construi aeroporturi, fabrici şi oraşe, totul în numele creşterii economice. Rezultatul, o ţară cu o datorie supradimensionată. Optimiştii susţin că miile de miliarde cheltuite au creat un echivalent Asiatic al visului american. Pesimiştii descriu datoriile masive drept un „munte“, un „film horror“, o „bombă“. Un lucru pare sigur: dacă această bombă va exploda, va acoperi întreaga economie mondială cu cenuşă. Sfârşitul erei banilor ieftini pune de asemenea probleme. De când banca centrală americană a început să tipărească bani pentru a depăşi criza financiară, banii sunt ieftini, iar 101 consumatorii şi companiile au acumulat volume uriaşe de datorii. Unii analişti consideră că datoriile companiilor ar reprezenta cel mai mare risc. Problema este că ratele dobânzii au început acum să crească. Problemele din UE reprezintă de asemenea o vulnerabilitate. De când Marea Britanie a votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană în 2016, europenii speculează ce ţară va urma aceeaşi cale. În ultimul timp, temerile s-au concentrat asupra Italiei. Ne paşte un cutremur economic Cauzele profunde, remanente, ale insolvenței economiei sunt ratate sistematic, atât de autorități, cât şi de main- stream-ul mediatic. À ompaniile în insolvenţă încă dau de muncă unui număr de cca 200 de mii de angajați. Companiile care nu sunt încă în faliment păstrează în piață cca 100 de mii de contracte de muncă. Păcat că unele dintre ele — cum ar fi CFR Marfă, CFR Infrastructură şi CEO — urmează să intre în insolvenţă curând, date fiind anchetele de concurență care se vor solda cu decizii de recuperare a unor ajutoare de stat de cca 400 de milioane de euro, respectiv, date fiind certificatele de CO2 lipsă, în valoare de cca 80 de milioane de euro. În sectorul IMM, jalea este și mai deplină. Din cca 800 de mii de societăţi câte sunt înregistrate în România, mai mult de 350 de mii sunt de mult în fază terminală, întrucât au capital negativ (legea societăților impune ca, în cazul unor pierderi care depăşesc 50% din activul net contabil, societățile respective este necesar fie să îşi reîntregească, prin bani aduși „de acasă” de acționari, capitalul, fie să se lichideze). Mult mai grav este că din acest noian de societăţi, doar 2% sunt „bancabile”. Vorbim, deci, de maxim 16 mii de societăţi care s- ar putea împrumuta la bănci, fie pentru a ieşi din dificultate, fie pentru a se dezvolta. Numai că şi în cazul acestora „şansa” de a se împrumuta la bănci este limitată. În anii care au trecut de la aşa-zisa trecere a economiei României la statutul de economie de piaţă, acele companii sau IMM-uri care au lucrat cu băncile, s-au împovărat nu numai de datorii, ci şi de ipoteci sau de garanții personale asumate de acţionari (care şi-au băgat în această găleată „selectă” şi rudele, prietenii sau societăţile afiliate). Creditul comercial în România este scump, invaziv (banca se interferează cu afacerea debitorului sau chiar o preia, pe propriile SPV-uri dedicate „„managementului” garanțiilor executate) şi îmbâcsit de reguli de prudențţialitate bătrânești, impuse acum 20 de ani şi menținute de o camarilă din banca Lohanul nr. 47, aprilie 2019 economie centrală eternizată pe post şi încremenită în proiect. De aceea, companiile şi IMM-urile, deopotrivă, au preferat să se împrumute fie de pe piaţa externă, fie de la acţionari, ceea ce a determinat reducerea sistemului bancar român la cea mai mică dimensiune din Europa. Cu un total al creditelor de cca 48 de miliarde de euro, din care mai mult de 44 de miliarde de euro sunt credite acordate populaţiei sau statului, sistemul bancar al României se laudă, totuși, cu cea mai mare profitabilitate din Europa. Nota bene: întrucât acelaşi sistem bancar stă cu fundul pe depozite de peste 73 de miliarde de euro, iar coeficientul de multiplicare (leverage) este de 1 la 7 în România, creditul bancar românesc ar fi putut fi lejer ridicat la 500 de miliarde de euro, dacă nu s-ar fi instaurat, după acordul de la Viena din 2009, păstorit de nimeni altul decât de guvernatorul de atunci şi de acum al BNR, un model de business auto-destructiv, care presupune reducerea volumului creditării, dublată de ridicarea la cote inimaginabile a costurilor creditului (un model deplâns, de altfel, cu lacrimi de crocodil, chiar de BNR). Un oficial al BNR, dl FI. Georgescu, calcula prin 2015, un necesar de capital care să acopere pierderile societăţilor comerciale, mai sus enunțate, de cca 23 de miliarde de euro. În prezent, acelaşi domn Georgescu arăta, chiar la audierea din Senat, că acest necesar de capital a ajuns la 33 de miliarde de euro. Evident, nu există nici măcar iluzia că acest capital ar putea fi strâns de (la) acţionari, pentru a fi injectat în nişte companii sau IMM-uri cu pierderi, aşa că, mai degrabă, cele 350 de mii de societăţi cu capital negativ vor fi lichidate, iar odată cu dispariţia lor vor dispărea şi locuri de muncă. Încercaţi să faceți o proporție față de companiile care se află în insolvenţă, al căror număr se situează undeva în jurul cifrei de 30 de mii. O să sesizaţi uşor proporţiile dezastrului. Intermediar, a se observa că, în Registrul comerțului sau la fisc, sunt înregistrate în jur de 450 de mii de întreprinderi individuale sau familiale, PFA şi alte persoane care realizează venituri din activități independente, care dau de muncă la încă pe atâţia salariați. Nu ştim în ce stare se află aceste mici afaceri, căci nu există statistici, dar ştim că o mare parte dintre titularii lor s-au împrumutat la bănci, fie pentru susținerea afacerii, fie pentru nevoi personale, iar acum sunt în stare de supra-îndatorare, ca şi consumatorii captivi în menghina creditelor de consum. Apropo de creditele de consum. Minunatul model de business al sistemului bancar român a putut să inventeze credite de multe zeci de mii de euro (sau poate chiar de sute de mii de euro) acordate pe zeci de ani unor salariaţi care aveau salarii de 250 de euro pe lună, dar nu și-a pus osul la treabă pentru a inventa şi credite acordate companiilor pentru a susţine aceste locuri de muncă şi, mai ales, pentru a susține creşterea salariilor în vederea fidelizării salariaţilor, creştere care ar fi dus la o mai mare solvabilitate a debitorilor persoane fizice. Când ratele s-au dublat ori s-au triplat (la un an sau doi de la finalul perioadei de graţie), salariile nu au putut fi mărite din pix, iar salariaţii, rând pe rând, au plecat la muncă în străinătate, printre altele, pentru a plăti rate la bancă. Cei care nu au reușit să facă asta au ajuns în stare de supra-îndatorare sau de faliment şi au fost vânduți pe 102 doi lei colectorilor de creanţe. Între timp, companiile şi IMM- urile româneşti au fost deşertificate sub raportul surselor de finanţare a activităţii şi, mai ales, sub raportul resurselor umane. Mai mult de 4 milioane de români plecaţi din ţară nu înseamnă doar cea mai mare rată de imigrare din Europa, ci şi pierderea unei treimi din forţa de muncă a României. Cei rămași în țară, cu o calificare minimală, se cam pregătesc de ieșire la pensie, fără ca o nouă generaţie să fie pregătită pentru a-i înlocui. Pe toate canalele posibile, aceștia sunt îndemnați să plece, pentru a face PIB în Italia, Spania, Franţa, Germania sau Marea Britanie. Iar acum, lumea bună a „biznisului” se plânge de lipsa forţei de muncă, în timp ce înjură guvernanţii pentru majorarea salariului minim. Economia României este grav și malefic dezechilibrată, este ca malnutriția. Crește în ritmuri uluitoare pentru profeţii crizelor şi ai apocalipselor, dar creşterile anuale nu se văd în creşterea bunăstării medii a omului de rând. Motivația este concentrarea nesănătoasă a resurselor şi a bogăției. Există câteva oraşe mari care sunt ultra-bogate în raport cu restul țării (de exemplu, cifra de afaceri totală a județului Vaslui a fost, în 2018, de 5,5 mld lei, fiind realizată în proporţie de 96% de companii şi IMM-uri românești, în timp ce cifra de afaceri a judeţului Timiş, pe acelaşi an, a fost de 56 de mld lei, fiind realizată de firme românești doar în proporție de 38%). Există, de asemenea, un club select al companiilor care realizează marea majoritate a cifrei de afaceri naţionale. Un număr de 100 de companii (dintre care doar 5 sunt românești) realizează 75% din PIB-ul României. Plusvaloarea creată aici nu se impozitează decât în proporţii infime aici, întrucât tehnicile de optimizare fiscală reuşesc cu mare eficiență să exporte această plus-valoare. lar această optimizare fiscală nu este nici măcar lucrul cel mai rău. De-a dreptul malign este modelul economic instaurat în urmă cu 28 de ani, un model economic care a presupus permanente facilități şi ajutoare de stat pentru mitologicul investitor străin (purtătorul biciului cu care populația României trebuia să fie deprinsă să fie docilă, după savantele teorii ale academicianului M. Isărescu), acelaşi investitor care acum amenință că își ia bagajele şi pleacă dacă nu se menţine „competitivitatea” prin salarii de doi lei ale angajaţilor români sau care se panichează și îşi închide repede poziţiile speculative la bursă când mai apare câte o reglementare care încearcă (în stil de mămăligă, totuși) să repună lucrurile în matca lor firească, taxând lăcomia celor lacomi şi degrabă panicați. Mai e nevoie să spunem că nu se mai poate continua aşa? Era o certitudine că „nu se mai poate așa” încă din 2014, când Robor a fost lăsat în mod artificial la cel mai mic nivel din istorie, pentru a mai fi capturați încă o sută — două de mii de naivi în Programul Prima casă și, cu toate acestea, nimeni nu a luat măsuri. Dar poate că insolvenţa ce va să vină (plus uriașul val de dizolvări pentru pierderi care depășesc de mult jumătate din activul net al companiilor) va obliga autorităţile, care or fi ele, Lohanul nr. 47, aprilie 2019 economie să pună în practică un plan de reorganizare global, pentru România. Capitalismul a făcut din inflaţie un subiect de prosteală, neînțeles de marea majoritate a oamenilor şi neexplicat de nimeni Se doreşte a ne arăta că sărăcia este o stare normală e fiecare dată când deschidem o publicaţie sau un ziar capitalist, şi în special american, vedem aproape mereu scris cu litere mari cuvântul „INFLAŢIE”. Mai mult, observăm că există „aşteptări” ale economiştilor şi ale aşa- zişilor politicieni capitalişti cu privire la un procent specific pe care inflaţia îl va atinge, iar noi ştim şi simţim că această inflație nu este în avantajul cetăţenilor obişnuiţi. Pe de altă parte, trecând peste ocean, în Europa, vedem că se anunţă o ţintă a inflaţiei şi chiar se doreşte creşterea ei, pentru ca economia să arate mai sănătoasă... Totul este o minciună şi vedem pe zi ce trece că năzuința noastră de a evita efectele devastatoare ale acestei inflaţii este din ce în ce mai îndepărtată. Bloomberg ne arată cu anticipație „aşteptările” prognozate legate de rata inflaţiei şi ne mai prezintă faptul că Rezervele Federale şi Banca Centrală a Americii, au dificultăți în atingerea nivelului „estimat” al inflaţiei. Oare contează aşteptările pe termen mediu şi lung cu privire la indicele inflaţiei ale acestor manipulatori financiari? Poate că da, fiindcă ei studiază cum acţionează persoanele fizice şi companiile într-un mediu inflaţionist sau altul şi determină până unde să ducă inflaţia pentru ca băncile centrale capitaliste să aibă profit maxim iar noi, ca urmare acestui fapt, să o ducem de pe o zi pe alta şi să fie stringent necesar să ne împrumutăm pentru a supravieţui în condiţii de trai decente. Când consumatorii aud că nu este suficientă inflaţie, ei renunţă să mai cumpere bunuri şi servicii, neştiind ce se petrece şi ce vor să spună aceşti şacali economici. Janet Yellen, şefa Rezervelor Federale, s-a lansat la un moment dat în explicaţii de o stupiditate nemaiîntâlnită legate de inflaţie şi fluctuațiile ei periodice, fără să atingă „ţinta” propusă, fiind îngrijorată că indicele de consum al populaţiei a scăzut, ceea ce face dificilă tocmai ţinta ei inflaționistă. Pe grafice, inflaţia din SUA pe sectoare economice arată că ceea ce spunea Yellen era o minciună. Din total inflaţie, transporturile au reprezentat 5,89%, alimentele consumate acasă 8,23%, alimentele consumate în afara casei au reprezentat 5,79%, energia 2,78%, chiriile 7,75%, serviciile medicale 6,65%, ca să dăm numai câteva repere şi ponderea lor în inflaţia generală. Este interesant modul în care gândesc economiştii americani de prim rang în privinţa aşteptărilor legate de inflaţie. Ei afirmă că atunci când consumatorii percep că preţurile vor merge în jos, ei vor amâna achiziţionarea unor produse, iar preţul acestor 103 produse va scădea şi mai mult şi economia chipurile va colapsa, iar în cazul în care consumatorul gândeşte că inflaţia va creşte, el va merge în fugă la magazine şi va cumpăra o serie de lucruri fără utilitate imediată ci doar sub impulsul unor presupuse scumpiri viitoare, cauzând încălzirea excesivă a economiei. Dar hai să punem câteva întrebări şi să ne răspundem la ele după o logică economică simplă, ca să ne dăm seama cât de manipulate sunt cifrele şi gândirea unora. Dacă oamenii gândesc că preţul alimentelor va scădea, se vor opri ei să mai mănânce? Nu, ei vor consuma mai mult, deci inflația mai mică va duce la un consum mai mare şi mai diversificat şi nu la colaps. Dacă preţurile la alimentele consumate în afara casei vor scădea, se vor opri consumatorii să mai meargă la restaurant? Bineînţeles că nu... Ei vor merge mai des şi vor mânca mai mult, creând şi o atmosferă mai bună în familie datorită unei comunicări favorabile şi constructive cu cei dragi în timp ce iau frecvent masa împreună. Deci aceeaşi concluzie ca şi mai sus. Dacă preţul la gazele naturale pentru consum va scădea, vor opri consumatorii consumul de gaze sau îl vor reduce şi nu vor mai găti acasă? Din contră, ei vor consuma mai mult, vor fi mai fericiţi şi vor găti mai mult pentru diferite evenimente. Dacă benzina ar înregistra o scădere a preţului, se vor opri oameni din a mai conduce automobilele şi nu vor umple rezervorul la maxim? Dimpotrivă, ei vor conduce mai mult, vor face deplasări mai lungi, vor petrece mai mult timp în afara casei şi vor elimina un grad ridicat de stres; vor consuma mai multă benzină şi vor umple mai des rezervoarele la un preţ rezonabil. Dacă automobilul unei persoane se strică, acea persoană nu va aştepta niciodată o eventuală scădere de preţ pentru repararea acestui automobil. Dacă preţul chiriilor se presupune că va scădea în viitorul apropiat, vor amâna potenţialii chiriaşi să închirieze un apartament? Fără discuţie că mulţi vor închiria şi vor beneficia inteligent de o scădere de preţ. Dacă preţul chiriei unui apartament va fi pe un trend estimativ ascendent, va închiria el două apartamente de frica unei creşteri şi mai mari a chiriei? Aşa ceva este greu de crezut. Dacă oamenii vor percepe că preţurile biletelor de avion, de autobuz şi taxiul vor scădea, credeţi că ei vor amâna să îşi procure aceste bilete? Fără discuţie că le vor procura şi se vor bucura că au scăzut, deci inflaţia ar fi mai mică şi ar fi greu de crezut că economia ar intra în colaps. Dacă aceste bilete ar avea un preț pe un trend crescător, se vor duce ei să achiziționeze mai multe bilete sau mai multe excursii, în final ducând preţurile şi mai sus prin atitudinea lor? Dacă oamenii vor avea nevoie de o intervenţie medicală chirurgicală, o vor amâna gândindu-se că tarifele la serviciile medicale vor fi mai mici luna sau anul viitor? Greu de crezut. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 economie Dacă oamenii vor avea nevoie de o intervenţie chirurgicală, crede cineva că ei vor dori să aibă două intervenţii medicale de acest gen, pentru că preţurile sunt mai mici acum şi vor putea creşte mai târziu? Aceasta este o altă potenţială utopie economică trâmbiţată de economiştii americani arondaţi la politica monetară a Rezervelor Federale. Întrebările de mai sus vizează elemente economice flexibile, care reprezintă, după cum am iterat la sus, peste 80% din „elementele participante” la inflație. Alte elemente esenţiale vieţii, în afara alimentelor şi energiei, reprezintă 19,74% dintre factorii afectați de inflaţie şi le aduce în discuţie în continuare. Dacă cineva are nevoie de un obiect electrocasnic, strict necesar în gospodărie, ca de exemplu, un frigider, un cuptor de gătit sau o chiuvetă pentru a o înlocui pe cea din baie care este spartă, crede cineva ca acea persoană va aştepta săptămâni sau luni, în ideea că preţurile vor scădea datorită unei inflații mai mici ? Greu de crezut. Dacă cineva nu are nevoie de aceste obiecte electrocasnice, vitale oricărei gospodării, poate crede cineva că acea persoană va merge la magazin pentru a le achiziţiona, chiar dacă le deţine deja în gospodărie, în ideea că preţurile vor creşte? Este la fel de greu de crezut. Putem analiza astfel toate coordonatele vieţii economice de familie şi sociale, cu cele mai multe elemente afectate de inflaţie într-un sens sau altul, pentru a demonstra că această „inginerie financiară” a inflaţiei trâmbiţată de Rezervele Federale, denumită deflație periculoasă, nu poate să ducă întotdeauna la o schimbare de mentalitate dorită de aceşti „controlori ai economiei”, după calculele estimate sau bunul lor plac. Observăm în magazine că acelaşi produs electronic, cu aceleaşi caracteristici, cum ar fi un televizor sau un frigider, repetăm, cu aceleaşi caracteristici, are un preţ din ce în ce mai scăzut, ceea ce arată că o afacere mai bună există mereu undeva pe piață şi acest fapt se poate petrece chiar mâine sau săptămâna viitoare. Crede cineva că va aştepta consumatorul ziua de mâine sau câteva săptămâni, în ideea de a putea cumpăra acelaşi produs mai ieftin? Cu siguranță nu o va face şi va cumpăra când are nevoie. Dacă oamenii percep fenomenul economic la modul că în următoarele săptămâni sau luni, preţul obiectelor electronice, cu aceleaşi caracteristici, va creşte, credeţi că ei vor cumpăra mai multe pentru a avea un avantaj, în eventualitatea în care mai târziu în timp, unul dintre ele se va strica? Foarte greu de crezut, economic vorbind, dar şi ca mentalitate a potenţialului client. Fără discuţie că vor exista şi excepții care întăresc regula, în cadrul atitudinii consumatorului, dar marea majoritate a lor nu vor urma traseul prevăzut de aceşti economişti şi aceasta este „sursa” dezechilibrului din reţeaua comercială capitalistă şi a falimentelor pe scară largă a magazinelor şi lanțurilor comerciale naționale, care s-a crezut că pot influența prin 104 politica lor, sincronizată mai mult sau mai puţin cu cea a Rezervelor Federale, comportamentul potenţialului consumator. Există un grad ridicat de infantilism economic la aceşti economişti vestici care cred că, lovind o tastă de computer, pot influenţa decisiv un anumit nivel al inflaţiei, făcând abstracţie de tabloul general al economiei. Aceşti aşa-zişi specialişti în economie sunt ancoraţi la un nivel ridicat de stupiditate economică şi nu vor să renunţe la el pentru a gândi analitic, ei continuă cu noțiunea de „aşteptări raportate la inflaţie”, care se observă că nu reprezintă un fenomen economic controlabil sub această formă. Ironia este că oamenii vor cumpăra stocuri în timpuri economice tulburi, dacă ei vor gândi că preţurile vor creşte, şi vor amâna să cumpere dacă vor anticipa că preţurile respectivelor bunuri vor scădea. Oamenii vor cumpăra o casă sau vor închiria un apartament, dacă vor gândi că preţurile acestora vor creşte în viitor, şi vor amâna achiziţionarea acestora, dacă preţurile vor fi în scădere. Prin urmare, aceste lucruri, foarte puţine, pot face subiectul aşteptărilor inflaţioniste şi în privința lor mentalitatea consumatorului poate fi influenţată printr-o apăsare de tastă, însă după cum vedem, media ignoră total aceste aspecte şi nu le abordează pentru a oferi oamenilor o viziune mai largă asupra existenţei lor. Deci, nu se poate, aşa cum acreditează unii specialişti vestici în economie, ca un factor sau doi să influenţeze decisiv dinamica achiziţiilor sau să ofere o măsurătoare a aşteptărilor raportată la inflaţie. Ceea ce este interesant, este faptul că se imprimă în gândirea populaţiei o noţiune absurdă a încrederii că o cădere a preţurilor este distructivă pentru economie şi ar fi necesar ca ceva să fie făcut pentru a împiedica această deflaţie sau cădere a preţurilor, pentru că ea ar antrena o cădere abruptă a economiei, cu mare impact nefast în departamentele vitale ale statului, ca de exemplu, Sănătate, Educaţie, Asigurări Sociale şi altele, dar şi la nivelul forţei de muncă şi angrenării ei în economie — ceea ce nu poate fi real, chiar dacă unele momente inerţiale pot exista, însă acestea nu pot influența situația pe ansamblu în mod distructiv, pe perioade lungi de cicluri economice. Istoria economică şi logica au arătat că aceste îngrijorări asupra deflaţiei, scăderii preţurilor, sunt total greşit tratate sau sunt tratate constructiv pentru o gaşcă de infractori financiari internaționali care vor să influenţeze comportamentul nostru în avantajul lor, inoculând ideea de utilitate a inflaţiei, care pentru cei mai mulți dintre noi este una confuză. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 economie Este necesar să fie înţeles că o scădere a preţurilor este de natură să crească consumul şi mai mult, să ofere agenţilor economici posibilitatea de a pune mai multe mărfuri pe piaţă, dar, după cum vedem, în acest moment se preferă speculaţiile „Blitz” pentru câştiguri facile obţinute pe termen scurt şi nu producția şi gândirea procesului economic în toate etapele lui. Este foarte simplu să fie gândită, de către economiștii de duzină occidentali, o influenţă în direcţia creşterii preţurilor, dar ei refuză întotdeauna să gândească şi să vadă întregul tablou economic al societăţii şi să creeze din deflație un element favorabil şi de perspectivă pentru economie şi societate, un motor al dezvoltării economiei şi, din acest motiv, vedem stocuri imense de mărfuri blocate şi o influenţă fiscală total distructivă a statului capitalist, care este de departe un element preponderent dereglator în economiile crony capitaliste. Un manager politic sau lider economic poate fi considerat a fi de calitate, dacă găseşte soluţiile de a întoarce pierderile în câştig, pentru comunitatea economică sau etnică în care îşi desfăşoară activitatea. Soluţii... dar nu numai pentru unii... Preţurile mai mici prin scăderea inflaţiei şi a cursului de schimb valutar pot creşte veniturile şi bogăţia unei ţări, dacă sunt privite în mod constructiv. Ele vor duce la un volum al exporturilor mult mai mare şi la o competiţie benefică consumatorului, care se află acum la cheremul butoanelor tastaturilor de pe Wall Street, ceea ce este valabil şi în cazul agenţilor economici care muncesc din greu şi în final se trezesc că intră în faliment. Dezechilibrul deflație-inflaţie, generat de la tastatură, şi crearea de bule economice duc inevitabil la situaţii dificile în economie, tocmai datorită faptului că piaţa nu este lăsată să lucreze liber şi este influenţată şi controlată major de corporaţiile bancare şi Wall Street, cu banii populaţiei şi în avantajul unui grup infracţional din finanţe şi din structurile statului capitalist, care obține profituri imense din aceste speculaţii zilnice. A fost o perioadă în care oamenii trăiau bine fără prognoze de „aşteptări” asupra inflaţiei, iar piaţa era lăsată să funcționeze liberă şi sub auspiciile cererii şi ofertei, economiile capitaliste funcţionând în acea fază, după care, odată cu îndreptarea către falsitatea economică în vederea creşterii profiturilor unor grupuri de mafioți capitalişti de la vârf, inclusiv prin interconectarea şi dependența economiilor naţionale la organisme financiare internaționale şi globaliste, vedem care este rezultatul. Iar aceşti „răspândaci”, numiți economişti şefi sau sfătuitori economici, au dus economiile naționale în zona speculativă favorabilă lor, care reprezintă ireversibil faza actuală a capitalismului pe care din păcate suntem nevoiți să îl trăim, şi mulți dintre noi nici nu mai încearcă să îl înțeleagă. Păcat... pentru că el ne îngreunează şi ne distruge viețile şi, cu siguranță, şi pe cele ale copiilor noştrii. Deci, cea mai mare dereglare economică nu o constituie deflaţia ci „bubble”-ul la nivelul deflaţiei, ruptura economică periodică, artificial creată şi promovată între deflaţie şi starea economiei reale. Ce rezultă din acest proces economic distructiv? Datoriile enorme pe fond de... deflaţie, folosite de mafioţii din finanţe 105 pentru a ne convinge de „elasticitatea şi turbulenţa” procesului economic generat de... noi, dar care în realitate este creat de speculaţiile internaţionale ale marilor actori economici globali. Băncile centrale naţionale, care de asemenea sunt membre obediente ale unor instituţii financiar-bancare internaţionale, ne ghidează zilnic, cu perfidie şi în mod premeditat în direcție greşită, încercând să învingă ideea constructivă a deflaţiei preţurilor şi mai ales să deturneze atenţia oamenilor de la efectul distructiv al bulelor financiare şi economice create de ei şi care vor duce la un colaps economic de proporţii foarte curând... dacă vom accepta ca acest sistem să îşi continue viața la reanimare, în favoarea unui grup restrâns, animat de interese politico-financiare oculte. Sistemul bancar este o hotie scandaloasă În contextul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană au ieşit la iveală câteva adevăruri esenţiale pe care unii europarlamentari britanici au avut verticalitatea să le spună „verde-n faţă”. n astfel de exemplu este o alocuţiune a lui Godfrey Bloom, care a explicat pe scurt într-o ședință a Parlamentului European ce înseamnă cu adevărat sistemul bancar ce subjugă Băncile Centrale din fiecare țară. d, A Godfrey Bloom Iată traducerea intervenției sale, urmată de înregistrarea video. Pentru clarificarea unor noțiuni am oferit şi câteva explicații suplimentare. „Domnule preşedinte, mă tem că, în opinia mea, nu înțelegeţi cu adevărat conceptul de afacere bancară. Toate băncile sunt falite: banca Santander, Deutsche Bank, Royal Bank din Scoţia... toate sunt falite. Și de ce sunt falite? Nu este un act al lui Dumnezeu, nu este vreun fel de tsunami. Sunt falite pentru că avem un sistem numit «rezervă fracționată bancară», ceea ce înseamnă că băncile pot împrumuta altora bani pe care de fapt nu îi au (Notă: Dar iau din această afacere dobânzi uriaşe). Este un furt scandalos care se derulează deja de prea mult timp! Și pentru a adăuga încă un element, aveți conceptul de «hazard moral», un foarte semnificativ «hazard moral» din sfera politică. Cea mai mare parte a problemei începe în politică deoarece băncile centrale sunt parte a aceluiași sistem politic.” Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Notă: „Hazardul moral” este o şmecherie a bancherilor deghizată într-un concept pretențios conform căruia într-o tranzacție, o parte (banca) se implică într-un eveniment riscant, ştiind că este protejată împotriva riscului, iar cealaltă parte (contribuabilul) va suporta costul în caz de eșec al afacerii şi i se va explica faptul că a fost un fenomen inevitabil pe care banca îl regretă. „O altă şmecherie este tipărirea de bani fără acoperire. Avem de-a face cu o contrafacere, uneori denumită «uşurare cantitativă», dar care cu orice nume am lua-o este tot o contrafacere. Este un proces artificial de tipărire de bani, lucru pe care dacă orice om obişnuit l-ar face, ar merge imediat la închisoare pentru o perioadă foarte lungă. Și totuși guvernele şi băncile centrale îl fac tot timpul! De asemenea, Băncile Centrale manipulează sumele de dobândă, astfel că nu avem costul real al banilor şi ajungem să învinovăţim băncile care operează cu sumele reale pentru că ar manipula Libor-ul [abreviere pentru London interbank offered rate, rata de bază a dobânzii utilizată în împrumuturile între bănci pe piața interbancară din Londra şi utilizată de asemenea ca referință pentru stabilirea ratei dobânzii la alte împrumuturi/. Pura nerușinare în toate astea este uimitoare pentru că de fapt chiar Băncile Centrale manipulează ratele de dobândă ale comisioanelor de ramburs. În plus, vorbim mai degrabă într-un mod cavaleresc, prost înţeles, despre «depozitele garantate» ale băncilor, astfel că atunci când băncile dau faliment în urma propriei incompetențe şi a șicanelor pe care le fac, tot contribuabilul (plătitorul de taxe) trage ponoasele!” Notă: Băncile sunt considerate de guvernanţi „too big to fail” (prea mari pentru a da faliment), astfel că ele sunt salvate de stat. În acest timp, omul de rând dă faliment şi mulţi au ajuns (de exemplu la criza din 2008-2009) chiar să se sinucidă. „Este un furt de la contribuabil şi până când nu vom trimite bancherii la închisoare — și îi includ aici pe cei de la Băncile Centrale şi pe politicieni — această situaţie revoltătoare va continua!” Viziunea tibetană asupra educaţiei copiilor lată câteva sfaturi pentru educaţia unei persoane depline și autosuficiente care își respectă părinţii. Tibetanii sunt un popor înţelept de la care putem învăţa lucruri utile. eguli de bază în educaţia tibetană Cel mai important este să nu existe umilire şi pedeapsă fizică. Unicul motiv pentru care copiii sunt bătuți este că ei nu se pot apăra şi nu pot răspunde. Prima perioadă: până la 5 ani 106 Copilul este ca un rege, căruia nu i se interzice nimic, cel mult i se poate atrage atenţia la altceva. Atunci când copilul face ceva periculos, părintele face o față speriată şi emite un sunet tulburat. Copilul înţelege perfect un astfel de limbaj. În această perioadă în copil se dezvoltă activitatea, curiozitatea şi interesul pentru viață. El încă nu este capabil să formeze lanţuri logice mari. Spre exemplu dacă el sparge o vază scumpă, el nu-şi dă seama că părinţii au muncit mult pentru a o cumpăra, respectiv pedeapsa pentru asta el o va percepe pur ca pe un act agresiv nejustificat. A doua perioadă: de la 5 la 10 ani Copilul este ca un “sclav”. Lui i se dau sarcini şi se cere insistent îndeplinirea lor, cu pedeapsă ulterioară în caz de neîndeplinire (fără violență fizică). În această perioadă se dezvoltă activ intelectul. Copilul trebuie să înveţe să înțeleagă şi să prevadă reacţia oamenilor la faptele sale. Respectiv el va putea să evite situaţiile negative și să creeze relaţii frumoase cu cei din jur. În această perioadă copilul trebuie să aibă parte de cât mai multe cunoştinţe noi. A treia perioadă: de la 10 la 15 ani Comunicarea cu copilul trebuie să fie de la egal la egal. Consultaţi-vă cu el despre chestiunile importante, oferiți-i ocazia să ia decizii de sine stătătoare şi încurajaţi-l să manifeste inițiativă. Educaţia propriu-zisă se face cu atenție, voința părinților se explică, se sugerează, se sfătuiește. Dacă ceva nu vă place, arătaţi-i copilului urmările negative ale faptei sale, fără a-i interzice asta în mod direct. Ultima perioadă: după 15 ani Respectaţi-vă copilul, după 15 ani e târziu să începeţi a-l educa. Tot ce puteţi face este să culegeţi roada pe care aţi semănat-o. Ce urmări poate avea nerespectarea acestor reguli? e Suprimarea personalității copilului îi distruge dorința de activitate, interesul pentru viață şi dezvoltarea intelectuală. Copilul se poate obişnui că forța brută şi constrângerea sunt unicele instrumente funcționale. e Dacă după 5 ani veţi continua să îl răsfățaţi pe copil, riscați să creşteți un om infantil, incapabil să muncească de sine stătător şi în general să aibă mişcări sufleteşti de valoare. e Dacă după 10 ani veţi continua să-l abordaţi pe copil ca pe un prunc, riscați să creşteţi o persoană neîncrezută, dependentă și supusă oricăror influenţe din exterior. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 e Dacă nu îl veţi respecta pe copil după 15 ani, el vă va părăsi la prima ocazie, iar relația nu va mai putea fi restabilită vreodată. sursa: gospodina.me Atitudinea elevilor faţă de lectură -Studiu de caz- Prof. Camelia POPA - Săcele, Jud. Brașov Un proverb românesc ne spune: Cartea face omul- om, și altoil pomul-pom, ceea ce înseamnă recunoașterea faptului că înălțarea omului la adevărata și deplina lui condiţie se realizează prin mijlocirea cărților, căci prin ele se moștenește și se transmite patrimoniul culturii și al civilizaţiei naţionale și universale. ectura cărţilor, altădată un privilegiu, este în zilele noastre o activitate la îndemâna tuturor şi trebuie să devină o îndeletnicire cotidiană, deoarece contribuie la îmbogățirea vieții fiecăruia dintre noi. Ce mai reprezintă lectura pentru elevii noştri? Ce impact are lipsa lecturii asupra activității psiho-intelectuale a acestora? Ce le place elevilor să citească? Ce părere au despre textele din manualele şcolare de Limba şi literatura romănă? Când citesc elevii? Un computer ar putea înlocui lectura ? Sunt doar câteva dintre întrebările la care am încercat să găsesc răspuns prin iniţierea acestui studiu de caz. Tema acestuia, <99 „Atitudinea elevilor față de lectură” se doreşte a reprezenta un semnal de alarmă pentru toți profesorii de Limba şi literatura română , care asteaptă sugestii de rezolvare. Subiecții lotului de studiu au fost elevii claselor a V-a şi a VI-a. Dintre obiectivele — cheie ale acțiunii voi enumera doar pe cele mai importante şi totodată mai uşor realizat: dezvoltarea la elevi a gustului pentru lectură, sensibilizarea elevilor față de actul lecturii, formarea la elevi a capacității de a realiza o lectură conştientă şi formativă, formarea capacității de selecție a propriilor lecturi. Studiul s-a derulat în trei etape : 1. formularea obiectivelor ; 107 2. întocmirea şi aplicarea chestionarului ; 3. analiza și interpretarea datelor, cât şi întocmirea unui plan de măsuri pentru stimularea interesului pentru lectură. Analiza şi interpretarea datelor v La întrebarea „Consideraţi lectura o plăcere sau o obligație?” am avut următoarele răspunsuri: 35%-0 plăcere, 65%-o0 obligaţie ( elevii clasei a V-a) şi 30 %- o plăcere, 70%-o obligaţie (elevii clasei a VI-a) ; v La întrebarea „Ce îți place cel mai mult să citeşti?” majoritatea elevilor preferă să citească poveşti, basme, schiţe, poezii ; v La întrebarea „Ce părere aveți despre textele din manualele de Limba şi literatura română?” am centralizat următoarele răspunsuri: utile (65%), plictisitoare (5%), obligatorii (28%), alte aprecieri (2%) ; v La întrebarea „Aveţi acasa o bibliotecă personală?”, subiecţii au raspuns 85%-nu, 15%, da ; v La întrebarea „Cănd citiți mai mult : în vacanţă sau în timpul anului şcolar? ”- 72 % dintre elevi citesc mai mult în timpul anului şcolar, 20% citesc în vacanţă, iar 8% declară că nu citesc niciodată(!) ; Y La întrebarea „Un computer ţi-ar putea înlocui lectura? ”- am avut următoarele răspunsuri : da (43%), nu (22%),nu ştiu (35%). Concluzii cu privire la chestionarele aplicate Rezultatele cercetării arată că în rândul elevilor cărora le-a fost aplicat chestionarul există un interes scăzut pentru lectură, sunt mai atraşi de evenimentele din viața cotidiană, situaţia materială este precară, improprie dezvoltării armonioase a personalităţii. Dacă dorim să-i facem pe elevi să citească, trebuie să aflăm ce este lectura pentru ei, iar dacă nu este ceea ce ne-am aşteptat noi să fie, să-i ajutăm să descopere frumuseţea şi plăcerea lecturii. Posibile soluții vY Obişnuirea elevilor cu realizarea fişelor de lectură, care cuprind titlul/autorul/ personaje/rezumatul; V Realizarea unor acţiuni comune cu biblioteca şcolii sau cea municipală ; Lohanul nr. 47, aprilie 2019 pedagogie V Exerciţii de reflecţie, cu caracter formativ: „Ce secventă, personaj ţi-a placut?”, „ De ce?”, „Ce ai schimba în carte?” ; V Exercitii cu caracter creativ, de tipul : „Imaginează un alt final”, „Imaginează-ţi un dialog cu personajul preferat al cărții ; v Iniţierea unor concursuri între clase sau la nivel de clasă : „Cartea săptămânii””, „Provocarea lecturii”. Bibliografie: 1.Steele J. L., Meredith, K. S., Temple, C.(1998) “Lectura şi scrierea pentru dezvoltarea gândirii critice “, Educaţia 2000+, 2. Perspective” nr.2/ 2001. licarea metodelor active în activităţile în grădiniţă CE Prof. Tatiana BOŢU - Huşi Strategia didactică reprezintă modalitatea de alegere, îmbinare şi aplicarea metodelor, tehnicilor, procedeelor didactice în moduri de organizare diferite ale procesului educaţional în funcţie de situaţiile diferite de învăţare, de particularităţile de vârstă şi individuale ale subiecților educaţionali. etoda „Cubul” presupune explorarea unui subiect, a unei situaţii din mai multe perspective, permiţând abordarea complexă şi integratoare a unei teme. Sunt recomandate următoarele etape: 1. Realizarea unui cub pe ale cărui feţe sunt scrise cuvintele: descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează. 2. Anunţarea temei, a subiectului pus în discuţie. 3. Împărţirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre ele examinând tema din perspectiva cerinţei de pe una dintre feţele cubului: Descrie culorile, formele, mărimile etc. Compară ce este asemănător? Ce este diferit? Analizează spune din ce este făcut, din ce se compune. Asociază la ce te îndeamnă să te gândeşti? Aplică ce poți face cu aceasta? La ce poate fi folosită? Argumentează pro sau contra şi enumeră o serie de motive care vin în sprijinul afirmației tale. 4. Redactarea finală şi împărtăşirea ei celorlalte grupe. Exemplific cu activitatea matematică „Hai să socotim!” Copiii au fost împărţiţi în şase echipe, grupându-se în funcţie de bulinele colorate pe care le poartă în piept (roşu, verde, galben, portocaliu, albastru, violet) încă de la începutul activităţii. În faţa lor va fi aşezată o problemă ilustrată. 108 Anunţaţi că se vor juca un joc numit „Cubul colorat” (care este expus şi prezentat). Cubul (cu feţele colorate diferit în culorile purtate în piept de echipe) va fi rostogolit de câte un membru al fiecărei echipe şi, în funcţie de culoarea care se va stabili după rostogolire, echipa aleasă va răspunde la câte o întrebare pregătită în plic după cum urmează: Roşu — Descrie! „- Ce observăm în imaginea prezentată?” e Verde — Compară! „„- Comparaţi cele două grupe de obiecte/vieţuitoare!” e Galben — Asociază! „- Compuneţi o problemă!” e Portocaliu — Analizează! „- Prin ce operaţie putem afla câte obiecte sunt în total?” e Albastru — Aplică! „- Adunaţi/scădeţi numerele şi aflaţi rezultatul!” e Violet — Argumentează! „- Este corect rezultatul aflat? De ce?” Copiii au rezolvat în acest mod probleme ilustrate de adunare şi scădere. Turul galeriei - metodă interactivă de învăţare bazată pe colaborarea între preşcolari care sunt puşi în ipostaza de a găsi soluţii de rezolvare a unor probleme. Această metodă presupune evaluarea interactivă şi profund formativă a produselor realizate de grupuri de preşcolari. Tema activităţii: Primăvara Am împărțit grupa în atâtea grupe câte strofe are poezia. Fiecare grupă va realiza (personalizând următoarele sarcini pentru fiecare preşcolar din fiecare grupă): - Să ilustreze strofa din poezie prin desene; - Să înlocuiască cuvintele indicate cu altele cu sens opus; - Să înlocuiască cuvintele indicate cu altele cu sens asemănător; Lucrările realizate se afişează în sala de clasă. Preşcolarii trec prin faţa lor, corectează sau fac aprecieri. În ultima secvenţă (frontal) câte un reprezentant din fiecare grupă prezintă lucrarea realizată de ei. Explozia stelară Explozia stelară este o metodă nouă de dezvoltare a creativităţii, similară brainstormingului. Începe din centrul conceptului şi se împrăștie în afară, cu întrebări, asemeni exploziei stelare. Cum se procedează: Se scrie ideea sau problema pe o foaie de hârtie şi se înşiră cât mai multe întrebări care au legătură cu ea. Un bun punct de plecare îl constituie cele de tipul: Ce?, Cine?, Unde?, De ce?, Când? Este o modalitate de stimulare a creativităţii individuale şi de grup. Organizată în grup, facilitează participarea întregului colectiv, stimulează crearea de întrebări la Lohanul nr. 47, aprilie 2019 întrebări, aşa cum brainstormingul dezvoltă construcţia de idei pe idei. Exemplific cu activitatea: “Flori de primăvară”. Am adaptat puţin metoda pentru posibilităţile preşcolarilor. Am pornit de la ideea de joc. Copiii s-au împărţit pe 2 echipe. Am aşezat steaua central pe covor. Am scris în prealabil întrebările pe cele 5 steluțe mai mici. Eu am spus câte o ghicitoare pentru fiecare floare de primăvară, iar copiii trebuiau să o ghicească şi să aşeze jetonul cu floarea respectivă pe stea. Apoi, am adăugat ca mama steluță are 5 copii curioși şi fiecare vrea să afle de la ei cât mai multe despre aceste flori. Aşa că am aşezat apoi toate cele 5 steluțe în jur. Câte un copil venea, ridica o stea şi mi-o înmâna mie. Eu puneam întrebările şi fiecare echipă dădea un răspuns. După ce epuizam întrebările, steluța se punea cu fața în jos și se trecea apoi la alta. Astfel, am utilizat această metodă în scopul verificării cunoştinţelor despre florile de primăvară. Măiestria didactică se va concretiza în acele strategii care vor da copilului impresia libertăţii chiar în acţiunile şi cerinţele care îi sunt impuse. Bibliografie: 1.Curriculum pentru învățământul preşcolar (3 — 6/7 ani), MECTS, Editura Bucureşti, (2008) 2.Breben S., Gongea, E. -Metode interactive de grup — îndrumător metodic, Ed. Arves, 2007. 3.Mătăsaru, M., Nedelcu, preşcolar, Editura CCD Bacău. Jocul didactic cu conţinut istoric Prof. înv. primar Anca DARIE Șc. Gimn. Pădureni C., (2008), Proiectarea didactică în învățământul „Consideră elevul o făclie pe care să o aprinzi astfel încât mai târziu să lumineze cu o lumină proprie. ” (Plutarh) Jocul didactic este un ansamblu de acțiuni şi operaţii care sprijină, adânceşte și ameliorează procesul instructiv- educativ. Jocul este o activitate deosebit de atractivă pentru copii. l fortifică energiile intelectuale, dezvoltă spiritul de echipă, spiritul de observaţie şi de inițiativă, asigură o însuşire rapidă şi temeinică a cunoştinţelor într-un mod plăcut. Jocul didactic pe teme istorice îşi aduce contribuția la realizarea obiectivelor predării-învăţării istoriei în învățământul primar. Aportul său în dobândirea cunoştinţelor este, desigur, mai puţin important, în schimb valoarea lui crește în privința stimulării activităţii de învăţare. Prin joc se dezvoltă capacităţile creatoare și interesul pentru cunoaşterea istoriei. Învățătorul îi poate pune pe elevi în situația de a-şi alege jocurile preferate, de a-şi manifesta preferința pentru un erou sau altul, de a se comporta asemenea eroilor interpretaţi în timpul jocului didactic. Organizarea şi desfăşurarea jocului 109 Pentru a putea contribui la realizarea obiectivelor operaţionale, jocul didactic trebuie bine pregătit. Succesul depinde de proiectarea, organizarea şi desfășurarea sa metodică, dar şi de modul în care învățătorul ştie să menţină atmosfera de joc, să controleze discret modul în care elevii rezolvă sarcinile de joc asumate. Datorită conţinuturilor istorice şi modului de desfășurare, jocurile didactice sunt mijloace eficiente de activizare a întregului colectiv al clasei. Organizarea jocului presupune crearea unui climat favorabil desfăşurării sale: împărţirea elevilor pe grupe, reorganizarea mobilierului — dacă este necesar, distribuirea materialelor auxiliare. Învățătorul poate face o scurtă expunere, care să stârnească interesul şi atenția elevilor şi să explice regulile de urmat. Un joc bine pregătit şi organizat îi determină pe elevii din clasele primare să înveţe cu plăcere să devină interesați de activitatea ce se desfăşoară. Elevii timizi devin mai activi, mai curajoşi şi capătă mai multă încredere în capacităţile lor, mai multă siguranță şi rapiditate în răspunsuri. Este foarte important să se precizeze de la început punctajele acordate pentru a deveni câștigători ai jocului. Desfăşurarea propriu-zisă începe la semnalul învățătorului. După indicațiile introductive, se acordă elevilor independenţă în joc. Învățătorul intervine doar dacă acţiunea se îndepărtează de tema propusă sau nu se respectă regulile convenite. Rolul de arbitru îl pot îndeplini chiar şi unii dintre elevi. Dacă este cazul, învățătorul poate complica sarcinile jocului prin introducerea unui element nou sau prin introducerea unui material nou. Jocul se va încheia cu anunțarea punctajului obținut de fiecare grupă şi aprecierile care se impun cu privire la desfăşurarea jocului, modul în care s-au respectat regulile sau comportamentul elevilor în timpul jocului. Dacă este cazul, învățătorul poate face recomandări. În cele ce urmează redau un exemplu de joc cu conţinut istoric aplicat la clasă. CINE ȘTIE... CÂȘTIGĂ! Prin acest joc se pot îmbogăţi cunoștințele de istorie prin lectură suplimentară, stimulând formarea şi dezvoltarea gustului pentru citit. Jocul se poate desfășura individual sau pe echipe, având la bază diferite teme. Spre exemplu, recunoaşterea domnitorului, a titlului și a autorului unor povestiri după anumite fragmente sau personaje. Material didactic: fragmente din opere cu conţinut istoric, care au fost studiate sau recomandate. Fragmentele vor fi selectate şi se vor alătura în așa fel încât elevii să-şi dea seama când se trece de la un text la altul. Pentru fiecare răspuns corect se acordă 5 puncte, iar pentru un răspuns greşit se scade un punct. Verificarea se va face cu participarea activă a fiecărui elev. În final se calculează punctele obţinute de fiecare echipă şi se anunță rezultatul. Redau câteva fragmente ce se pot folosi în vederea descoperirii operei, autorului şi a personajelor istorice. 1. „Tine-ți darul, creştine! Eu îți poruncesc să-ţi duci avutul pe oricare din maidanuri, pe oricare dintre uliţe, Lohanul nr. 47, aprilie 2019 pedagogie la orice răspântie ce ţi se va părea mai singuratică şi acolo să-l laşi până dimineață, fără paznic, fără priveghetori. Şi de ţi se va întâmpla vreo pagubă, eu sunt răspunzător!” (Vlad Țepeș - Neguţătorul florentin, P. Ispirescu) 2. „Laun semn, deschisă-i calea Și se apropie de cort Un bătrân atât de simplu După vorbă, după port...” (Mircea cel Bătrân — Scrisoarea a III-a, M. Eminescu) 3. „Moş Ion sărută mâna lui Vodă drept mulțumire zicând: -Dar cu rușinea ce mi-a făcut, cum rămâne? -Iaca aşa rămâne, moş Ioane, zice..., sărutându-l şi pe un obraz şi pe altul. Du-te şi spune sătenilor dumitale că, unde te-a scuipat boierul, te-a sărutat domnitorul țării şi ţi-a şters ruşinea.”(Alexandru Ioan Cuza -Moş Ion Roată şi Vodă Cuza, I. Creangă) „Jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții.” (E. Claparede) Bibliografie: Chateau, J., (1986), Copilul şi jocul, E.D.P., București Gheba, L., (1972), Culegere de jocuri didactice pentru clasele I-IV, E.D.P., București Covey, St., (1997), Psihopedagogia sufletului, Ed. Polirom, Iaşi. Asociaţia „S.O.S. ELEVUL"o modalitate la îndemâna profesorilor care acţionează pentru combaterea abandonului şcolar Prof. Elena LEUŞTEAN — CSEI "Elisabeta Polihroniade" Vaslui Prof. Lucian DUMITRAȘCU - Liceul "Stefan Procopiu", Vaslui Ne place să observăm că în România, școala și societatea şi-au propus să realizeze un învăţământ mai performant, mai individualizat, mai incluziv, racordat la standardele cu care se operează în ţările Uniunii Europene. An funcţie de aceste schimbări, dar şi de implicaţiile globalizării asupra indivizilor, ale problematicii lumii contemporane, cadrele didactice dar şi ceilalți factori educativi ai comunității, urmează să îndeplinească roluri şi competenţe noi. Şcoala şi precum şi ceilalți factori cu rol educativ, trebuie să aibă capacitatea de a organiza elevii în raport cu sarcinile instruirii, de a crea situaţii de învăţare adecvate şi de a stabili responsabilităţi în grup dar mai ales, au sarcina de a nu pierde elevii pe drumul spre absolvire. Prin urmare, pe lângă capacitatea de a stabili relaţii de cooperare, de a oferi un climat adecvat în grupul de elevi, de a soluţiona conflictele, şcoala trebuie să aibă capacitatea de a-şi asuma răspunderi în privința combaterii abandonului școlar timpuriu. Mediul şcolar trebuie să ofere copiilor abilitatea de a se orienta în grupul de elevi, de a îşi organiza studiul, de a participa, colaborând cu profesorii şi colegii. Școala poate coordona activităţi de combatere a abandonului şcolar, poate îndruma şi motiva copiii şi familiile acestora, pentru a lua decizii în funcţie de situație. 110 Şcoala însă, poate fi sprijinită de diverse organizaţii non profit atât în lupta pentru combaterea abandonului şcolar, cât şi în întreaga sa activitate. Procesul didactic trebuie să stimuleze şi întreţină curiozitatea elevilor pentru lucruri noi, să le modeleze comportamentele sociale, să le întărească încrederea în forţele proprii şi îi ajute să îşi găsească identitatea. Realizarea acestor sarcini poate fi uşor susţinută şi de alți factori educativi cum ar fi famila sau biserica, comunitatea locală, ONG-urile. Depinde doar de măsura în care acestea posedă calităţile şi competențele necesare centrării cu precădere pe aşteptările, trebuinţele şi interesele elevilor. Vom prezenta Asociaţia profesională „S.0.S. ELEVUL", o idee izvorâtă din experiența noastră, pe care dorim să o promovăm şi care poate acționa la nivelul fiecărei şcoli pentru a pune în practică o diversitate de metode de combatere a abandonului şcolar. Asociaţia va acționa exact asupra factorilor considerați responsabili de apariţia fenomenului de abandon şcolar, în şcoala dumneavoastră. Asociaţia profesională , S.O.S. ELEVUL" poate fi o organizaţie non profit cu 3 membri fondatori, la care se va asocia liber orice persoană care are conexiuni cu activitatea de învățământ sau cu activitatea de susţinere a elevilor care au abandonat şcoala sau sunt în situaţie de risc de abandon şcolar. Înființarea asociaţiei poate fi prezentată ca un proces inovaţional care „reprezintă, totalitatea etapelor succesive în cadrul cărora inovaţia se dezvoltă de la idee la produs, tehnologie sau serviciu nou şi se extinde în aplicarea practică (Nagîţ, 2001). În acest sens am enumerat în acest articol şi o serie de activităţi pe care le puteți desfășura. Dar în primul rând trebuie cunoscuţi factorii care influențează apariţia riscului de abandon şcolar în şcoală. Aceștia sunt: situația financiară a familiei, situația emoţională a copiilor, rezultatele la învăţătură, consilierea psihologică, motivarea învăţării, promovabilitatea anterioară, etc.. Prezentarea Asociației profesionale non-profit „SOS ELEVUL", ca modalitate de combatere a abandonului şcolar Legea Învăţământului, din fericire, a creat cadrul pentru atingerea unor obiective educaţionale concrete ale reformei, vizând un învăţământ diversificat, care permite şi stimulează rute individuale de pregătire, un învățământ care încurajează competiţia şi favorizează înnoirea, un învăţământ ce se vrea cu standarde ridicate, orientat spre integrare, spre combaterea abandonului şcolar, un învățământ compatibilizat cu sistemele europene şi în acest sens, internaționalizat, un învăţământ orientat spre valori. Instituţia de învăţământ a fost, este şi va fi mereu acel mediu social în care creşte, se dezvoltă, se educă şi se instruieşte elevul. Pentru a atinge nivelul corespunzător de educație şi instruire, elevul are nevoie de sprijin, de multă atenţie din partea şcolii, a cadrului didactic, a unor structuri conexe, cum este asociaţia nonprofit pe care v-o propunem. Trecerea la societatea contemporană a fost caracterizată de schimbări în atitudinea comunităţii, față de persoanele aflate în dificultate, din care putem spune că fac parte şi elevii aflați în pericolul de a părăsi prea devreme școala. Din aceste considerente, asistenţa acestor copii, cu probleme speciale, constituie o activitate complexă ce include: prevenţia, depistarea, studiul cazului, includerea într-un program de reducere a riscului de abandon școlar, recuperarea, maximizarea Lohanul nr. 47, aprilie 2019 educaţiei, orientarea şcolară şi profesională, integrarea socială şi monitorizarea evoluţiei ulterioare a elevului. Obiectivul Uniunii Europene privind problema abandonului şcolar este clar şi ferm: o rată de abandon şcolar în UE sub 10% până în 2020. În prezent, conform statisticilor, 6 milioane de tineri renunță anual la studii (ceea ce înseamnă aproximativ 14% din numărul total de elevi). (htwp://www.imparte.ro/Ajutor/Reintegrare-sociala/Abandonul-scolar) Pentru aceștia, viitorul este sumbru: şomaj, sărăcie sau marginalizare. Tinerii care renunță prematur la studii sunt considerați a fi cei care deși au vârstele cuprinse între 18 şi 24 de ani, au terminat cel mult învățământul gimnazial la data la care abandonează şcoala. Ca urmare a studierii fenomenului de abandon şcolar am decis că este o variantă eficientă înființarea Asociaţia profesionale non-profit „S.0.S. ELEVUL", la nivelul fiecărei şcoli, ca o instituție nonguvernamentală prin care să acţionăm, implementând măsuri de combatere a fenomenului de abandon şcolar. Asociaţia, prin statutul său, se va înfiinţa pentru a acorda suport copiilor aflaţi în situație de risc de abandon şcolar, pentru a susține accesul la educaţie, de la vârste fragede, pentru reducerea numărului de elevi cu performanţe școlare slabe şi cu absențe nemotivate, pentru recuperarea şcolară prin programe extraşcolare sau de tipul “a doua şansă”. Precizarea identităţii firmei (nume, slogan, siglă) Organizaţia profesională pe care o puteţi înființa se va numi ASOCIAȚIA PROFESIONALĂ „S.O.S. ELEVUL", va avea personalitate juridică, un scop nepatrimonial, în condiţiile prevăzute de lege. Este vorba despre libera asociere a cadrelor didactice, sau a altor persoane ce aparţin unor profesiuni înrudite, despre conturarea unei perspective particulare asupra funcţionării unui centru - suport pentru copiii aflaţi în situație de risc de abandon şcolar sau a copiilor care deja au abandonat- o. Vom preciza mai jos câteva elemente posibile ale identității acestei organizaţii. Numele firmei: Asociaţia profesională ,„ S.O.S. ELEVUL" Motto-ul asociaţiei: , Împreună, sub ocrotirea școlii”. Sigla asociației „S.O.S. ELEVUL" pe care o vom înfiinţa este cea de mai jos: Fig. 2. 1 Sigla „S.O.S. ELEVUL" Forma juridică a firmei: conform legii (Legea cadru de organizare şi funcționare - Legea nr. 246/2005 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii), asociațiile profesionale sunt organizațiile neguvernamentale. Pentru a putea desfăşura operațiuni financiare vom avea nevoie de un Cod Fiscal (organizațiile non-profit nu primesc şi număr de înregistrare în Registrul Comerţului, aşa cum au societăţile comerciale). Codul Fiscal l-am obţinut de la Direcţia Finanţelor Publice Locale de 111 care aparține imobilul în care este sediul asociaţiei, ca urmare a depunerii unui dosar cu: Statutul, Actul constitutiv, Sentința civilă (aviz de funcționare), Certificatul de înscriere în RAF. Am ales „Asociația profesională” deoarece prezintă următoarele caracteristici care aparţin sectorului nonprofit (după Lester M. Salamon şi Helmut K. Anheier), de care am ţinut cont: „Prima caracteristică: este formal constituită, în sensul că organizaţia trebuie sa facă dovada unei anumite capabilități organizaţional - instituţionale, precum şi anumitor reguli de funcţionare; trebuie să organizeze regulat întâlniri, să elaboreze şi să respecte anumite proceduri în activitatea pe care o desfăşoară; înscrierea organizaţiei ca persoană juridică nu este imperativă pentru respectarea acestui criteriu. 2. A doua caracteristică: să fie privată; organizaţia trebuie să fie instituţional separată de administraţia publică, aceasta nu exclude primirea de fonduri de la bugetul statului; sunt considerate private şi organizaţiile în ale căror structuri de conducere sunt prezenţi reprezentanţi ai administraţiei publice. 3. A treia caracteristică: să respecte criteriul non distribuţiei profitului; organizaţia poate genera profituri din activităţile sale, dar acestea nu pot fi distribuite membrilor sau organelor de conducere, ci pot fi folosite doar pentru atingerea obiectivelor declarate. 4. A patra caracteristică: să fie autonomă; organizaţia trebuie să-şi stabilească obiectivele, proceduri interne proprii de control asupra activităţilor desfăşurate; în acelaşi timp activitatea organizaţiei trebuie să nu se subordoneze nici unei alte instituţii publice sau private. 5. A cincea caracteristică: să fie voluntară; organizaţia trebuie să promoveze voluntariatul şi să se bazeze pe acţiuni voluntare în activitatea pe care o desfăşoară. Organizaţia este voluntară dacă recrutează, instruieşte şi implică voluntari în activităţilor ei. Prin activitatea voluntară înţelegem şi neretribuirea membrilor Consiliului de Administrație şi a staffului organizaţiei. Organizaţia voluntară îşi recrutează membrii numai pe baza unei opțiuni voluntare, individuale.” (https://www.avocatnet.ro/forum) Sediul firmei poate fi la şcoala unde funcționați într-o sală atribuită de C.A . al şcolii şi de Primăria localității, prin contract, cu o valoare nesemnificativă. Tot prin contract se specifică faptul că vom putea folosi şi unele săli de clasă, după un program aprobat, în care să ne desfăşurăm activitățile cu copiii. Asociația profesională „S.O.S. ELEVUL"se adresează tuturor categoriilor de copii de vârstă şcolară, care au probleme ce îi plasează în zona de abandon școlar şi care doresc (ei înşişi sau familiile lor) să fie ajutaţi. Numărul de copii care vor fi susținuți prin activități specifice este semnificativ, peste 50 pe an, deoarece luăm în calcul şi activitatea de prevenire a riscului de abandon şcolar. Formularea misiunii asociaţiei Am enunțat ca misiune aceea de a aduce un sprijin copiilor care au abandonat şcoala sau acelora care sunt în situaţie de risc de abandon școlar şi familiilor acestora, aflate într-o situație critică, de a preveni abandonul şcolar al copiilor, precum şi de a preveni neglijarea gravă a copilului. Se doreşte îmbunătăţirea performanţelor şcolare ale copiilor şi reducerea decalajului de cunoştinţe şi informaţii, ca urmare a absenţelor repetate sau a lipsei resurselor necesare copilului pentru a frecventa şcoala. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 În viziunea noastră, misiunea pe care ne-o asumăm implică trei direcții de acţiune: Prevenirea — îmbunătăţirea accesului egal la educaţie de înaltă calitate de la vârste fragede. Asigurarea respectării dreptului garantat de lege privind participarea tuturor copiilor la orele de curs (rampe de acces pentru copiii cu deficiențe motrice, de exemplu). Intervenţia — îndrumări, meditații pentru elevi, strângerea legăturilor cu părinții, atunci când apar semne cum ar fi absenţele nemotivate şi performanţele foarte slabe. Compensarea — elevilor care renunță la şcoală cărora să li se ofere ulterior şansa de a obține şcolarizarea pe care nu au obținut-o prima dată. Organizarea de şcoli de tip “A doua şansă” care să ofere cursuri pentru grupuri restrânse de elevi, folosindu-se metode de predare mai personalizate şi mai flexibile comparativ cu şcolile obişnuite. Stabilirea obiectivelor ELEVUL" Scopul Asociaţiei profesionale „S.O.S. ELEVUL" este acela de a înființa o asociaţie profesională, de a o autoriza, de a-i găsi o finanţare ritmică, credibilă, prin colectarea sumei de 2% din impozitul celor care doresc (părinţi, profesori, persoane particulare, etc.), în scopul de a oferi familiilor cu copii aflaţi în situaţie critică, de posibil abandon şcolar, din şcoala noastră sau din comună, un ajutor specializat care să îi ajute să depăşească impasul. Obiectivele pe care dorim să le atingem sunt: b) Obiective educative O1. Participarea unui număr de 50 de elevi şi şcolari/an, la activităţi de familiarizare a acestora cu semnele observabile ale riscului de abandon şcolar; 02. Identificarea şi înregistrarea copiilor din şcoală şi din celelalte şcoli din comună, care sunt în situaţie de risc de abandon şcolar; 03. Conştientizarea părinților prin convocarea lor, pe bază de invitaţii scrise, la sediul asociaţiei, obținerea consimțământului pentru participarea copiilor la activităţile noastre ; O4. Colaborarea cu sistemul integrat de servicii sociale de la nivelul judeţului; O5. Examinarea complexă a rezultatelor școlare ale elevului, realizarea unei fişe psiho-pedagogice ale copiilor care vor face parte din grupul țintă; 06. Monitorizarea activităţii şcolare a elevului, în colaborare cu familia şi cu cadrele didactice, în scopul identificării tuturor factorilor care au influenţat negativ evoluţia copilului; O7. Evaluarea periodică a progreselor realizate de elevi şi reproiectarea activităţii de intervenţie. O8. Furnizarea de servicii primare (de urgenţă) de asistenţă socială; 09. Creşterea încrederii părinților în cadrele didactice şi în membrii asociaţiei; creşterea gradului de participare a părinţilor la soluţionarea problemelor existente în scoală; 010. Îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor dezavantajate şi prevenirea deteriorării mediului familial şi al dependenţei de servicii sociale; O11. Îmbunătăţirea capacitaţii comunităţii de a răspunde problemelor celor in situaţie de risc; 012. Creşterea gradului de informare al cadrelor didactice privind protecţia copilului în dificultate. 112 Asociaţiei profesionale „S.0O.S. b) Obiective economice OE: Asociaţia profesională „S.O.S. ELEVUL" este non profit. Conform art. 15 alin. (2) din Legea nr 227/2015, vom avea următoarele obiective economice, legate de veniturile specifice, care sunt scutite de la plata impozitului pe venit: a) colectarea şi administrarea cotizațiilor şi taxelor de înscriere ale membrilor; b) colectarea şi administrarea contribuţiilor băneşti sau în natură ale membrilor şi simpatizanţilor; c) colectarea şi administrarea taxelor de înregistrare, stabilite potrivit legislaţiei în vigoare; d) colectarea şi administrarea veniturilor obținute din vize, taxe sau din participarea la competiții şi demonstraţii sportive; e) colectarea şi administrarea donațiilor, precum şi a banilor sau bunurilor primite prin sponsorizare; f) colectarea și administrarea veniturilor din dividende, dobânzi, precum şi din diferențele de curs valutar aferente g) ) colectarea și administrarea veniturilor pentru spectacole; h) ) colectarea şi administrarea veniturilor obținute din fonduri publice sau din finanţări nerambursabile; i) ) colectarea și administrarea veniturilor din evenimente de strângere de fonduri cu taxa de participare; serbări, tombole, conferințe, utilizate în scop social sau profesional, potrivit statutului. c) Obiective temporale OTI: durata (în ani) a prezentării activităţii Asociaţiei profesionale „S.O.S. ELEVUL" OT2: Deschiderea oficială a proiectului la data de ... OT3: Evaluarea activităţii se va face la un an de la deschiderea oficială. Structura echipei de proiect şi precizarea competenţelor fiecărui membru Pentru îndeplinirea misiunii Asociaţiei profesionale „S.0O.S. ELEVUL" avem nevoie de organele fundaţiei care sunt: a) consiliul director; b) cenzorul sau, după caz, comisia de cenzori. Consiliul director(3 membri) este organul de conducere şi de administrare al asociaţiei, exercitând: a) stabilirea strategiei generale şi a programelor asociaţiei; b) aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a bilanţului contabil; c) alegerea şi revocarea cenzorului; d) înfiinţarea de filiale; e) încheierea de acte juridice, în numele şi pe seama asociaţiei; f) executarea bugetului de venituri şi cheltuieli; g) aprobarea organigramei şi a strategiei de personal a asociaţiei; h) modificarea statutului asociației; Resursele umane ale instituţiei vor fi asigurate de câteva poziţii cheie din cadrul organizaţiilor neguvernamentale: Board-ul asociaţiei, care reprezintă un grup de profesori, care aparţin şcolii şi care la modul ideal ar trebui să reprezinte interesele beneficiarilor, copiilor aflaţi în risc de abandon şcolar. Ei nu sunt persoane remunerate pentru activitatea pe care o desfăşoară, sunt persoane voluntare. Directorul executiv este persoana care duce la îndeplinire obiectivele strategice trasate de board - managerul de zi cu zi care se ocupă de managementul operaţional. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Staff echipa administrativă din cadrul asociaţiei, se subordonează directorului executiv şi realizează activitățile de teren. Voluntarii sunt persoane care nu primesc salarii pentru ceea ce fac şi care asistă stafful asociației (fac munca executivă sau consiliază staff-ul/directorul executiv). ORGANIGRAMA Asociaţiei ELEVUL" profesionale „5.0.8. VOLUNTARI Fig. 3. 1 Organigrama Centrului Asociaţiei profesionale 5.0.8. ELEVUL" Succesul Asociaţiei profesionale „S.O.S. ELEVUL" va depinde în cea mai mare măsură de calitatea muncii membrilor, precum şi de stilul managerial al directorului. Etapele înființării Asociaţiei „SOS ELEVUL" Considerăm că adeseori, ONG-urile pot acoperi anumite nevoi ale comunităţii, dacă nu mai bine, măcar mai ieftin decât o poate face sectorul public (exemplele frecvent întâlnite sunt oferite în domeniile asistenţei grupurilor vulnerabile sau al managementului unor instituţii de asistență medicală). Deschiderea şi funcționarea unei asociaţii se referă la toţi actorii interesaţi: beneficiari, parteneri, autorităţi locale sau centrale, finanţatori, reprezentanţi media, etc. Prezentăm paşii pe care i- am parcurs pentru înfiinţarea asociației. Pasul 1: Rezervarea denumirii asociaţie, de la Ministerul Justiţiei (scrisoare recomandată). La Administraţia Financiară veţi plăti o taxa în contul Ministerului Justiţiei. Pasul 2: Întocmirea actului constitutive şi a statutului Pentru înființare redactaţi un Statut care definește scopul şi obiectivele asociației, patrimoniul, sediul, drepturile membrilor etc. şi un Act constitutiv care consfințeşte hotărârea fondatorilor de înființare a Asociaţiei şi desemnează organele de conducere. Actul constitutiv şi statutul le autentificaţi la notar. Pasul 3: Sediul Proprietarul spaţiului v încheiat un contract cu asociația voastră în curs de constituire. Şi acest contract se autentifică la notarul public. Pasul 4: CONSTITUIREA PATRIMONIULUI Patrimoniul legal necesar înființării asociaţiei se constituie prin depunerea banilor la o unitate CEC. În acest sens completaţi un formular și anexaţi o copie după actul constitutiv autentificat. Banii rămân blocaţi la CEC până la obţinerea sentinței de înființare, când îi transferați într-un cont bancar. Pasul 5: DEPUNEREA DOSARULUI LA JUDECATORIE Depuneţi un dosar cu toate actele de mai sus la judecătorul de serviciu de la Judecătoria Neamţ, pentru verificare. Termenul de judecată este în mod normal de 3 zile, maxim o săptămână. După pronunțare, trebuie să treacă 5 zile până ce Sentința definitivă şi irevocabilă. 113 Pasul 6: Atribuirea de cod fiscal Pentru a putea desfășura operațiuni financiare aveţi nevoie de un Cod Fiscal (organizaţiile non-profit nu primesc şi număr de înregistrare în Registrul Comerţului, aşa cum au societățile comerciale) Pasul 7: Obligatoriu: stampilă și imprimate cu regim special Stampila este necesară pentru a însoți orice semnătură a membrilor consiliului director şi chiar pentru deschiderea contului bancar. Apoi comandaţi un facturier şi chitanțier. Pasul 8: Deschiderea contului bancar Pentru a efectua operațiuni financiare deschideţi un cont la bancă. Contul se deschide pe loc astfel: vă adresaţi la primul ofiţer de credit liber, având deja în dosar Sentința civilă şi Codul Fiscal precum și dovada de depunere a patrimoniului. Banii se deblochează după 3 zile, apoi şi se pot utiliza pentru nevoile Asociaţiei. Ca procedură, urmează realizarea uneia dintre cele mai importante atribuţii ale Consiliului de conducere şi anume asigurarea de resurse adecvate pentru ca organizaţia să-şi îndeplinească misiunea. Consiliul de conducere trebuie să colaboreze cu directorul executiv şi personalul, pentru a strânge fonduri din comunitate. Consiliul de conducere are capacitatea de a atrage şi influența posibilii donatori. Atragerea de fonduri este chiar pe măsura gradului de implicare a asociaţiei în activități benefice din punct de vedere social. Prezentarea unui program de activități de prevenire şi intervenţie pentru diminuarea abandonului şcolar Abandonul şcolar este o realitate socială complexă având o multitudine de cauze şi care are nevoie, în consecinţă de răspunsuri diversificate. Planificarea activitățile pe care le putem organiza în cadrul Asociaţiei S.O.S. ELEVUL are la bază concluziile studiului prin focus grup-uri şi are ca finalitate combaterea efectelor negative ale acţiunii factorilor care pot duce la apariţia riscului de abandon şcolar. Activităţile vor fi realizate cu participarea elevilor (nu doar a celor care prezintă risc de abandon), a părinţilor şi a autorităţilor locale, se vor desfăşura periodic, după un calendar aprobat de conducerea asociaţiei. Prezentăm mai jos o listă a acestor activităţi prin care se poate acționa asupra riscului de abandon şcolar sau prin care vom susţine elevii ce au abandonat deja şcoala prea devreme. Activităţi care vizează creşterea atractivităţii şcolii: 1. Activităţi extraşcolare desfăşurate în şcoală: ateliere creative, acțiuni de renovare/înfrumuseţare /curăţenie în şcoală; concursuri sportive; acțiuni/concursuri de creaţie artistică; competiţii de joc pe computer; etc. 2. Activităţi de motivare pozitivă a participării prin acordare de premii simbolice grupurilor de elevi care sunt performante în astfel de acțiuni care duc la reducerea riscului de abandon şcolar. 3. Activităţi de oferire de suport educaţional diferențiat copiilor, în funcţie de nivelul de achiziţie al fiecăruia: asigurarea de supraveghere şi asistență în pregătirea lecţiilor pentru ziua următoare, aprofundarea cunoştinţelor înţelese mai puţin în clasă, iniţiere în utilizarea computerului, formare de deprinderi casnice şi gospodăreşti; activităţi recreative şi de socializare; 4. Activităţi de realizare a unor activități extra-curriculare axate pe abilitățile şi deprinderile elevilor, menite să le îmbunătăţească percepţia asupra stimei de sine. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Consilierea psihologică a părinţilor şi cadrelor didactice în vederea reducerii riscului de abuz şi neglijare gravă a copiilor; Organizarea de activităţi de timp liber, derulate în diverse medii îndrăgite de copii, inclusiv în Internet Café. Activităţi de tip A doua şansă. Activităţi cu părinţii: 1. Dezbateri pe tematica riscului de abandon şcolar; 2. Realizarea de chestionare privind absenteismul şcolar, aplicate elevilor, cadrelor didactice şi părinţilor; 3. Realizarea de mape care să conțină materiale de informare necesare părinţilor/ elevilor; 4. Prezentări şi studii de caz; W orkshopuri —elevi /părinţi/cadre didactice/invitaţi ONG-uri; Activităţi de consiliere de specialitate şi acompanierea părinţilor pentru găsirea unui loc de muncă; Activităţi de înscriere a copiilor la medicul de familie; Activităţi de psihoterapie şi consiliere familială; Programe educaţionale pentru viața de familie, creşterea şi educarea copiilor, îngrijirea locuinţei, administrarea bugetului, etc. Oferirea de suport material şi financiar pentru depăşirea situaţiilor de criză în funcţie de nevoile identificate; Consilierea socială pentru părinţi, având ca obiectiv dobândirea unor abilităţi de viaţă comunitară şi accesarea unor servicii publice; Activităţi de informare a părinţilor în cadrul programului “Şcoala părinţilor”. Activităţi de utilizare a experienţei celor ce au renunțat la şcoală cu scopul de a preveni scăderea încrederii în educație 1. Activităţi de facilitare a contactului între elevii care au renunțat deja prematur la şcoală şi cei aflați în risc de a abandona: conversații de grup, descrierea imaginii lor despre şcoală, cum a decurs viaţa lor post-şcolară. 2. Activităţi în care foştii elevi ai şcolii își pot prezintă istoriile de viaţă în “mini-conferințe”, în care dialoghează cu actualii elevi. 3. Activităţi de stimulare a administraţiilor locale şi a ONG- urilor de profil, să implice ca voluntari pe tinerii elevi de clasa a VIII-a, cu risc ridicat de abandon, în programe de suport pentru bătrâni şi familii aflate în nevoie. Asociaţia „S.O.S. ELEVUL", pe care o propunem ca idee personală şi pe care o considerăm un bun mijloc de combatere a abandonului şcolar îşi propune să aducă un flux de aer proaspăt, care să fie foarte bine primit de profesori, părinţi, elevi, pe care îi aşteptăm sa fie colaboratori, voluntari. Ca urmare a derulării activităților, aşteptăm să se producă schimbări pozitive, observabile în comportamentul copiilor aflaţi în situație de risc de abandon şcolar. Bibliografia Ausubel, P.D., Robinson, G., F., (1981), Învăţarea în şcoală, E.D.P., Bucureşti. dexonline.ro/definitie/motivaţie. Gherguţ, A., (2001), Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale: strategii de educaţie integrate, Editura Polirom, Iași. Golu, M., (2000), Fundamentele psihologiei, Editura Fundaţiei "România de Mâine", București. Iacob, Luminita Mihaela, Cosmovici, A., (1999), Psihologie școlară, Editura Polirom, laşi. Jigau, M., (1998), Factorii reușitei școlare, Ed. GRAFOART, Bucureşti. Neamţu, Cristina, (2003), Devianţa şcolară, Editura Polirom, laşi. Popescu - Neveanu, P., (1969), Personalitatea și cunoașterea ei, Editura Militară, București, Popescu, V. (2017), Succesul și insuccesul școlar // Rev. de Pedagogie nr. 12 , București. Popescu, V.V., (1991), Succesul şi insuccesul şcolar, Revista de pedagogie nr. 12 Roşca Al., Chircev A., (1975), Psihologie Generală, EDP, Bucureşti. 114 Rudică , T., (1981), Familia în faţa conduitelor greşite ale copilului, EDP, Bucureşti. Sălăvăstru, Dorina, (2004), Psihologia educației, Ed.Polirom , laşi. De Sfinte Sărbători... Prof. Petruş ANDREI - Bârlad De Sfinte Sărbători te primeneşte Şi-ţi izbăveşte trupul de păcate Şi, pe măsură ce-ţi vor fi iertate, Te vei îmbogăţi duhovniceşte. Nu judeca pe slabi cu răutate, De poţi, tu cu smerenie posteşte Iar pe cei răi ca pe cei buni iubeşte Şi de la calea dreaptă nu te-abate. Respectă cu sfinţenie Scriptura, Să mi-ţi sporeşti cu râvnă-nvăţătura Că asta este singura avere. Petrece-ţi viaţa-n post şi rugăciune Şi nu umbla după deşertăciune, Astfel, tu moartea-ţi schimbi în Inviere. Abia acum spun... Abia acum spun taina vieţii tale Pe care o păstrez de-amar de vreme, Să nu proferi asupra mea blesteme Ori să-mi găseşti păcate capitale. Ştiu cine-adesea vine să te cheme Şi-n locuri de demult,patriarhale Îi înfloreşte toţi salcâmii-n cale Şi, la-ntâlniri, ajunge mai devreme. Printr-o neverosimilă-ntâmplare, Eu am aflat de la un oarecare La ora asta totul despre tine. Ştiu cine-anină-n cer un clar de lună Să stea îndrăgostiţii împreună Şi cine-aprinde macii în coline. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Ispita În lume sunt multe femei Cu-atât de mult lipici S-alegi de care vrei Mai nalte sau mai mici. Cu părul roş sau blond Și sâni provocatori, Cu-obrazul rubicond Şi ochi ucigători. Și-așa îşi poartă-n vânt Obraznicu-i năsuc, De stai fără cuvânt În fața ei năuc. Ți-au lăudat-o toți Şi încă unu-n plus, Și-un şlep de mateloți Veniţi de prin Apus. Deodată, aiurit, Te uiţi la ea cu jind Și, ca de la chibrit, Călcâile se-aprind. Și intri-n sărbători Căci visuri mi te sorb Și-ai vrea să te însori Cum face orice orb. Dar mintea te-a oprit Că, totuși, ţi-a rămas Și-atunci, ca opărit Faci înapoi un pas. Fiindcă ţi-a plăcut O vorbă din popor: Femeia cu trecut Nu are viitor. Balada florilor de mai după Francois Villon Pe plai, în crâng sau în poiene, Durata zilei s-o măsoare, Treceau Ilene Cosânzene, Ca nişte zvelte căprioare, S-aduc-aminte primul Rai Cu toate zilele-nsorite Dar unde-s florile de mai? Cu miez incandescent Alina Iar Lili — floare de ninsoare — Și-mbujorata Cătălina Atâta de ispititoare Şi Gina, lacrimă ce doare Că-n faţa ei statuie stai De-o vezi în toata ei splendoare Dar unde-s florile de mai? Inchinare Deşi ai ce doreşti, îmi pare Și ceea ce n-au mulți, tu ai, Eu îţi fac totuși, o-ntrebare: Dar unde-s florile de mai? ele senectuţii Prof. Corneliu VĂLEANU - Iaşi Cogito „Cogito, ergo sum” (Tradus: „Cuget, deci exist”. ) A spus-o înțeleptul folozof Decartes, Ştiut-am asta chiar din start, Însă nu intuiam al vieţii drum. Nu am citit ce-mi este scris în stele Nici ursitoarea nu mi-a spus nimic, Că voi gusta din toate câte-un pic Şi calea nu-mi va fi dreaptă, ci şi drum cu zăbrele. Cu şorțul prins în cingătoare Păreau c-ar fi rupte din soare Că rămâneam toţi fără grai Atât erau de-ncântătoare Dar unde-s florile de mai? De când mă ştiu sunt bob de grâu, sămânță pe ogor, Ieşit în glie cu fruntea înspre soare, Bătut de vânt, muşcat de ger, ars de dogoare, Trecut prin toate sunt încă pasăre în zbor. Intr-o-nserare brumărie Având credinţă-n mine şi rugi la DOMNUL SFÂNT, Pe-alei de lună poleite Am fost şi stâncă, dar şi fir de nisip, Venea angelica Marie Puternic încă-n suflet, brăzdat uşor pe chip, Cu plete-n beznă învelite Mă-ndrept încet ca orice muritor spre veşnicul pământ. Şi aripile miruite 115 Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Înainte de plecare Înainte de plecare Mi-am chemat toate amintirile În căuşul inimii, Apoi le-am amestecat În creuzetul sufletului Unde le-am malaxat Şi le-am dat drumul Prin sita memoriei Cernându-le prin timpul Trecut prin mine, La sfârşit, am crezut Că nu va mai rămâne nimic, Dar niciuna nu a trecut dincolo, În valea uitării, Strigând că toate-s ale mele, Chiar dacă nu le vreau Mă vor însoţi în veșnicie. Argonaut Plecat-am să caut lâna de aur spre largurile zării Într-o corabie cu vise plutind pe valurile mării, Pentru a găsi ce mi-a dat scris în carte: DESTINUL, Să împărtăşesc şi bucuriile şi chinul, Lăsând în urmă pe cei dragi, tot satul, Umblând prin lume de-a lungul şi de-a latul, Pe unde m-a dus pasul, găsit-am şi miere şi pelinul, Dar cu niciuna nu mi-am făcut plinul, Îngenuncheat de multe ori am fost, Necazurile le-am înfruntat ca un soldat în post, De multe ori crezut-am că sunt fericit, Că i-am iubit pe semeni, nu ştiu dacă-am fost iubit, Ajuns acum la vârsta numită SENECTUTE, La întrebările ce-mi pun răspunsurile sunt mute, Ridic ochii spre cer cu rugi în fapt de zi sau seară La scaunul DOMNESC ca DUMNEZEU s-apară, Îngenucheat să-i cer iertare pentru ce-am făcut în viaţă, Ştiind că existeţa-i legată de un fir de aţă, Se poate rupe oricând , chiar dacă nu vrei, Ca apa care rupe muşcând din stei. Ajuns acum... Ajuns acum octogenar, Mă-ntorc în mine însumi să văd ce am făcut, De-am fost mai bun, de-am fost mai rău, toate-au trecut, Să cer acum iertare, e totul în zadar. Nici somnul nu-mi mai este somn, Nici visele nu mai sunt vise, Ca între belciuge cu lacăte sunt prinse, Mă las la judecata CERESCULUI meu DOMN. Aşa trecut-am , deci prin lume, deşi altfel eu aş fi vrut, Tot ce-i frumos sub soare cu dragoste am strâns, M-am bucurat de multe, dar uneori am plâns Şi-n faţa nedreptăţii nu a rămas un mut. 116 Destin O, gândurile mele-s furtună-n capul meu bătrân, Se sparg mereu ca de un țărm ca valurile mării, Le bate vântul aprig pe crestelele zării, Mă biciue şi zi şi noapte, căci ele-mi sunt stăpân. O, ce n-aş da să scap de acest chin, De vise şi de spaime sunt urmărit de-o viaţă, Chiar când ceru-i senin sau este plin de ceaţă, Să cred că ursitoarea mi-a dat acest destin? . . . Totuşi, rămân cum sunt, nici eu nu pot să ştiu, Iubit-am ce-i frumos şi dat de DOMNUL, Pe duşmani i-am iertat. c-o viaţă are omul, Când voi pleca, cu sufletul curat eu vreau să fiu. Cântec de lebădă Ca vremea mă simt de-acum bătrân, Duc ca pe-o povară sfântă dorul tinereţii, În suflet încă am din roua dimineţii Şi-aş vrea, şi-aş vrea aşa cum sunt să mai rămân. Însă din cer un clopot începe-uşor a-mi bate, Pe-aleiele uitării, ştiu, mâine am s-ajung, Un cânt de depărţire ca un ecou prelung Şi-n visul vieţii mele nimic nu-mi mai răzbate, Las totu-n urmă, nici paşii nu-mi aud, Sunt ca un cerb lovit de-un glonţ de vânător, Iubirile ce-au fost trăite, vai, ştiu că toate mor Şi gândurile-s vifor în sufletul meu nud. Zadarnic rog pe DOMNUL să-mi dea acum iertare, Greşit-am mult în faţa-l, sfidându-l bunătatea, Crezut-am însă-n mine, iubind doar vanitatea, Trec dincolo de pisc, mă pierd în infinita zare. Să-ţi adici aminte. . . Să-ţi adici aminte că ai fost copil, Vârsta inocenţii nu se mai întoarce Şi oricât ai spune că ai fost abil, Ne-ndurata vreme peste tine toarce. Sufletul şi mintea nu îmbătrânesc, Lohanul nr. 47, aprilie 2019 „literatura Doar în ochi privirea parcă te trădează, Gânduri peste gânduri nu te ocolesc Şi n-ai vrea să treci dincolo de-amiază. Însetata vrere de-a trăi mai mult, Te catapultează peste mii de valuri, Viaţa este marele tumult, Tu înotătorul pentru idealuri. Dorinţă Acum, când am intrat în plină toamnă, Nu vreau să vii la mine DOAMNĂ Gătită-n giulgi, cu coasa-n mână Ca să-mi devii mireasă şi stăpână, Mai plimbă-te pe-aiurea, pe undeva, prin hău, Ascunde-te-n desişuri, pe unde e mai rău, Mergi de-ţi toceşte dinţii rozând bătrâne stânci, Orbecăie-n mocirlă, târându-te pe brânci, Mai du-te la Turbincă şi-ntreabă-l ce mai face, Dar nu veni la mine şi lasă-mă în pace, Mai am mulţimi de lucruri pe lume de făcut Şi n-am nicio clipită cu tine de pierdut, Mă rog la DOMNUL să-mi dea ani în etate, Să trec prin vremi cu greul vieţii-n spate, Să fiu de-a pururi martor la tot ce-i pe PĂMÂNT, Să-ntrebe generaţii de unde-s, cine sunt(sânt), Dacă-s damnat de soartă sau binecucântat, Să port cu mine-n cârcă păcatul neiertat, În ruga mea la CER mai scap şi câte-o vorbă crudă, De-aceea DOMNUL, SFÂNTUL, nu vrea ca să m-audă, Mă ia drept un nebun, cum mulți pe lume nu-s, Că ştiu şi singur cărarea ce duce la apus, O fi aşa, n-o fi aşa, ce pot ca să mai spun, Cu mintea mea în clocot ideile adun, Iar TU îmi vii grăbită şi-ai vrea să te urmez, Amână-această nuntă că nu-ţi sunt amorez, Sunt muritor de rând, dar vreau ceva aparte, Destinul meu e altfel scris în carte, Să mor bătrân cu pletele-n călcâi Sorbind din elixirul fructului dintâi, Iar seva dacă se va termina, Atunci abată-TE, FRUMOSO, şi în cărarea mea. . . Dar până atunci mai du-te la Turbincă şi-ntreabă-l ce mai face, Deci, nu veni la mine şi lasă-mă în pace. Modul conjuctiv al senectuțţii (Vis la senectute) Notă: Modul conjunctiv este un mod personal şi predicativ al verbului, exprimând o acţiune realizabilă, posibilă. Marca acestui mod este conjuncţia să. A nu se confunda cu viitorul popular. Exemple: Eu o să învăţ. -Eu voi învăţa;Eu am să muncesc, -Eu voi munci. Să mai mă bucur de anii ce urmează, Să fiu întreg( întreagă) la suflet, să am mintea trează, Să pot şi singur(ă) să-nghit o lingură de ciorbă, Să mai pot spune la semeni câte-o vorbă, Să-mi fie somnul cum l-a avut în tinereţe, Să nu mă doară oasele ajuns(ă) acum la bătrâneţe, Să merg prin parc şi să admir natura, 117 Să mă ridic şi singur(ă), să nu mă dau de-a dura, Să nu port nici cârjă, nici baston, Să fredonez un cântec popular sau o arie de bariton, Să mă-ntâlnesc cu prieteni(e), să stau şi la taifas, Să nu ştiu cum trece vremea uitându-mă la ceas, Să văd tot ce mă-nconjoară fără ochelari, Să am muşchii corpului la fel de tari, Să mai beau cafeaua alături de-un conviv, Să îl aud ce-mi spune fără un aparat auditiv, Să merg mai rar la cabinete medicale, Să cred că încă n-am pornit la vale, Să mă mai bucur de tot ce-mi iese-n faţă, Să văd lumina zilei în fiecare dimineaţă, Să vreau, o, DOAMNE, multe încă acum, Să cred că n-am plecat pe ultimul meu drum, Să las pentru cei ce mi-au fost dragi o amintire, Dincolo... Noi ştim că sufletul se va-nălţa spre cerul infinit, Trupul însă va rămâne pe veci într-un mormânt, Din tot ce-am fost fiinţe trecătoare pe pământ, Tot ce-i frumos sub soare noi ştim că am iubit. Sub zodia-nvierii vom fi de-am fost fără păcate, Tăcuţi vom trece pe sub poarta-naltei judecăţi, De-am fost noi cu credinţă se va deschide uşa-n două părți Şi vom rămâne-n nemurire în Sfânta DOMNULUI Cetate. De-am fost cu suflet înrăit prin timpul scurs în noi, Ne-aşteaptă veşnica gheenă cu lavă de vulcan, Acolo nu e purgatoriu, căinţele vor fi în van, Ne vom lupta cu diavolii ca într-un crunt război. Deci, cât suntem în viaţă, ca fraţi să ne cinstim, Să ne-nchinăm la DOMNUL cerând mereu iertare, Nimic nu e mai bun şi demn sub sfântul soare, Decât un trai frumos şi demn prin care ne iubim. Întoarcerea în adolescenţă (Doar vis) Să ne întoarcem în adolescenţă, La fel sfioşi, la fel timizi, cu-aceeaşi teamă, Să ascultăm cum noi dorinţi ne cheamă, Înfiorând bătăi de inimi în cadență. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Alături să păşim în pacea serii Pe sub aleile de tei şi de castani, Să nu simţim pe umeri haina grea de ani, Decât ca pe o boare dulce a primăverii. Să ne şoptim ca foşnetul de frunze gândul, Să ne privim în ochi cu scânteieri solare, Să credem că suntem doar noi la țărm de mare Şi fericit se joacă-n părul nostru vântul. Să adormim în murmur de izvoare Pe-un pat de iarbă în poiană, Să ne trezim scăldaţi de roua diafană, Când zorii se ivesc îmbujoraţi în zare. Să ne iubim ca în adolescenţă Pe sub aleile de tei şi de castani, Să ne iubim cu focul altor ani, Reverberând bătăi de inimi în cadență. Dor de dor O toamnă blândă coboară peste mine Şi amintirile din negură se ţes, Aştept pe cineva, nu vreau să-mi vină, Dar mă întreb pe care uşă ies. Zăvorul inimii nu-i tras de-ajuns, O rază mai pătrunde prin fereastră, Într-un ungher mai stă ceva ascuns, O floare îmi surâde dintr-o glastră. Din focul parcă stins mai pâlpâie văpăi, O mână jucăuşă îmi trece peste frunte, Ecouri vin din hăulinde văi Şi dor de dor pe inimă e-o punte. O toamnă blândă îmi eşti ca o iubită, Paharul umpli-mi-l cu ce-i mai bun, Rămâi, rămâi, te rog, nu fi grăbită, Mai am în viaţă multe ca să spun. Rugă pentru eternitate Dă-mi veşnicia TA, PĂRINTE, Să nu mă tem de ziua care vine, Să nu trezesc aducere-aminte, Când alţii vor scurma ţărâna de pe mine. Dă-mi veşnicia TA, PĂRINTE, Cu tot cu cerul miilor de stele, Dă-mi înţelesul primelor cuvinte Şi rostul gândurilor mele. a-mi clipa-aceasta trecătoare Şi gândul meu în suferinţă, Şi nu lăsa ca suflet-mi să zboare, Fă-mi ruga mea să fie biruinţă, Dă-mi veşnicia TA, PĂRINTE. 118 Petală de gând (Cvinarie) Mi-am aşezat, deci, casa şi-aştept de-acum să-mi vii, Mi-am împlinit destinul şi numai cer nimic, Căci viaţa dăruita-mi din toate câte-un pic Şi-n faţa TA, o, DOAMNE, ce-aş mai putea să zic? Mi-am aşzat, deci, casa şi-aştept de-. acum să-mi vii. y Uneori mă îndepărtez de mine $ Prof. Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU - Sibiu Peste un timp o să ies la lumină, nu-mi place să-mi las adevărul să se piardă-n mulțime. Aproape-n fiecare zi rup câte un gând şi-l arunc în urmă zâmbind, încerc altul cu ideea de pasăre ce mă face să privesc spre cer. Uneori mă îndepărtez de mine căutând la alţii un rezultat palpabil şi-mi doresc să valorific ocazia prin adâncirea cunoaşterii interioare. Îmbrac rănile în cuvinte care mângâie pentru a uita de suferință şi de a reface acel potenţial din trup care vindecă şi apoi uită. Tot ceea ce provoacă râsul e modul de a te elibera de traume, de a te regăsi în persoana iubită cu nebunia de la începuturi. Cu dragoste poţi îndepărta singurătatea şi-ţi înfăşori trăirile cu ale celuilalt, de parcă nimic nu s-a întâmplat porțile bucuriei rămân deschise. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Lumina e aceeaşi pentru tine, poți urca nestingherit în sferele înalte fără să-l atingi pe Dumnezeu decât cu ruga de a rămâne om. In fiecare dimineață de purpură Într-o întindere de ierburi pe poteci cu dorurile inimii de foc alergi spre pădurile de smarald unde păsările îşi caută cu veselie norocul, cântecul lor înghițind cu totul tăcerea, din arbori verdele se vărsa-n lumină. Tu pluteşti prin gânduri la zmei pe când nu se zăreşte niciun prinț şi magic salcâmii şi teii se îmbrătişează în cuvintele pe care le nasc. Visând la sfârşitul singurătăţii, împreună să-i măcinăm calcarul şi să respirăm verdele poeziei, în fiecare dimineaţă de purpură. Se ridică aburii pământului, norii îşi lasă ploaia la timpul dorit cum iubirea îți cade pe ochi cu foame încât te ucide așteptarea, iubind, Limba te seacă-n cuvinte nespuse şi absoarbe lumina din ele. Frunză pe ramuri de os Iubirea este o descătuşare din convenienţe, una trăită, o stocare sublimă existentă în interiorul ce se deschide cu o energie care ţinteşte drept inima-ţi somnoroasă, toate gesturile pe care le observi şi cântăreşti în fiecare zi , îşi pun corolarul pe tot ce înseamnă atingere şi mângâiere. Nu mă lăsa să rabd suferința aşteptării fructului când carnea mea tremură ca o frunză pe ramuri de os şi se roagă să îndepărteze furtunile declanşate ușor cu rugăciuni puse pe buzele ce le desenez în vise pentru a săruta opera înainte de a o expune izbândirii. De aceea privirea-mi este atât de îndepărtată şi lacomă, mă apropii de țărmurile speranţei vâslind împotriva vântului cu imaginea ce-mi alunecă sub ochi cu o lacrimă de sare, fără cuvintele frumoase pregătite să fie împărtășite doar cu sufletul încărcat de toate poemele de dragoste. Pămânul îmi arde sub paşii grăbiţi către întâlnire, amiaza vinovată de tot ce se întâmplă îmi lasă drumul să odihnească la umbră până seara când cerul meu şi al tău capătă aceeaşi culoare într-un echilibru pe talerele nopţii din urmă. 119 Pe podul bârfelor de odinioară Mă-ntorc pe căi neumblate în orașul medieval, cerul scapă de pe acoperiş lumini şi umbre de nori, nu le pot absorbi ori desena pe oglinzi rotunde dincolo de care cântă îngerii în cor. Mă aştepţi pe podul bârfelor de odinioară de care azi îndrăgostiţii îşi leagă iubirea cu lacăte, dar noi o avem legată de mult cu lanţuri invizibile pe care nu le rupe decât moartea. Crepusculul apusului capătă un contur fascinant ca şi dragostea răscoaptă de atâta depărtare. plecăm când se aprind luminile multicolore la casa noastră veche flancată de turnuri. Bem ceaiul de seară cu liniştea îmbraţișărilor calde care pregătesc noaptea de foc venită din tinereţe cu aura aceea de imagine a mării îmblânzită de țărmuri pe care am naufragiat prea târziu. Dimineţile noaste hoinăresc prin gări necunoscute prin care nu mai trece niciun tren de viteză, în schimb trec stoluri de păsări spre ţinuturile sudice cre se vor întoarce unde trebuie la fel ca mine. Am deschis și închis uşi Am o întrebare mereu nepusă: de ce nimeni nu m-a iertat pentru ce n-am făcut şi nici nu m-a lăudat pentru reuşită? M-am descurcat singur peste tot printre străini, unii au fost apropiaţi şi adevăraţi susținători nişte mentori păstraţi în amintire la care mi-am aşezat sufletul în palmă, la fiecare deschizătură de poartă-n orizont. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Alţii m-au înconjurat cu invidie ascunsă: îmi ofereau totul când n-aveam nevoie, dar nu-mi ofereau nimic când îmi ardea buza, îmi venea să-mi strig uneori disperarea într-un conclav de surzi, indiferenți ce postau pe față un surâs batjocoritor. Am deschis și închis uşi fără să scârțâie mi-am umplut cu rezerve fântânile şi le-am smolit când a fost nevoie, să găsesc vâna de izvor limpede şi adevărată. Când în mine s-au sedimentat acumulările n-am avut nevoie decât să-mi hrănesc sufletul să-l urc în cuvinte şi să-l sădesc acolo cu dragostea primită de la părinţi şi bunici pentru totdeauna. Lumea-i pusă pe fugă M-am desprins de latura mea deşteaptă, am început să-mi pătrund colţurile necunoscute, să cotrobăi prin ele pentru a mă descoperi autentic aşa cum ştiu că exist în adâncul ființei mele, dar de unde toţi au început să se mire, să spună că nu sunt eu, eu sunt acela prefăcut care-i laudă pe toți, face complimente femeilor și le gratulează frumuseţea, nu urâciosul acesta care spune despre fiecare ce crede, ce nu apreciază toate ieşirile colegilor săi îi ia în zeflemea punctând de fiecare dată nesăbuinţa. Am început să-mi fac probleme, să caut o cale de mijloc, să mă rețin şi numai în scris să redau realitatea crudă: tot ceea ce vezi în formele de mass-media, ce auzi în mijloacele de transport urbane și suburbane, în discuţiile pe stradă, de parcă nu asta ar fi lumea adevărată în care trăiesc şi scriu pe munca mea. Până la urmă vă întreb pe fiecare cum putem trăi liniștiți când peste tot vezi numai grozăvii, false probleme, pornografie, minciună şi promisiuni cu toptanul, niciodată realizabile. De aceea mă retrag în gândurile şi visele mele care şi ele sunt influențate de atâta răpciugă şi noroi. Caut punctul de echilibru şi compensare ce mă fereşte de înstrăinare şi angoasa zilnică, mă păstrează în cochilia în care m-am educat pentru a nu risipi dezamăgire şi în rândul altora şi a-mi descoperi Dumnezeul meu interior care nu mă lasă niciodată singur şi fără dragoste. 120 N-am uitat nici femeia, dar ea trece prin aceleaşi vâltori şi este exploatată la sânge folosind-o mai mult ca un obiect pentru câştig şi rareori de podoabă. Lumea-i pusă pe fugă, să-şi dobândească mijloacele de supravieţuire unde o vedea cu ochii mai binele. Scrisul o patimă sau moft El înghite litere, ronțăie cuvinte şi se hrăneşte cu poeme, lumea se miră cum trăiește din pagubă, cum stă toată ziua şi noaptea la masa de fapt goală, doar cu file albe, unele chiar scrise şi îngălbenite, are şi o veioză demodată şi prăfuită pe care o aprinde din instinct şi uită de ea. Când orașul doarme el privește pe geam şi fumează o ţigară cu fumul făcut rotocoale. Într-o noapte i s-a deschis uşa odăii sinilii, toate hârtiile au zburat care încotro şi nimeni nu s-a sinchisit să le adune, nici chiar el. A închis geamul și s-a culcat îmbrăcat de parcă a doua zi trebuia să fie în tranşee să cucerească orașul în care se simţea străin, dar cine ar putea înţelege cum se plimbă fantomele prin gândurile obosite, dimineaţa fug şi rămân câteva cuvinte frumos scrise pe o hârtie găsită în pat, cine ştie de când. În rest spaţiul e nemișcat şi sumbru, timpul trece pe lângă el grăbit. Dar cuvintele? Ingride Emanuela BUJDER - Vaslui Labirintică împărăție e mintea. Cheia ei e în inima mea. Dar cuvintele? Copii rebeli ai unei seminţii uitate În haine colorate — şatre apendice — simbol de libertate. Vuind e în deşerturile unor Mecca negăsite, Înfrigurate în goana de misterii, hămesite, aleargă în alegorii — ielele după suflete neîncepute şi slăbite. Unde sunt acum Cuvintele — Templu Înţelepciunii casă Lohanul nr. 47, aprilie 2019 născute din logodna pământului cu luna? Cuvintele — Lumină ale iertării noastre şi ale lor surori Cuvintele — de — Foc în pacturi neîntrecute, ispite fremătânde şarpelui copile? Şi ale conştiinţei ruguri, Al lacrimilor cuget — Cuvintele — ce — Strigă ce ne bocesc uitarea şi somnul greu al minţii? Fug să ascult o doină, ca să renască dorul, prin glasul viu al spusei, ce vine de departe şi au dîn lumânarea, arzând în căutare, Cuvântul — Rugăciune, smerit, ca o chemare. Rază — de- soare (mamei mele) Ce faci rază? Unde te îndrepți? - Către Poartă, să mă ierţi. Şi nu-s rază, eu sunt şoaptă, iară de-o să trec de Poartă, voi veni să te ajut, să nu-ţi faci din urlet scut, să nu-ţi faci din ură casă, ci să ţeşi din viermi mătase. Cu un cântec de alin Am să te vrăjesc puţin, Ca să uiţi de închisoare Am să-ţi povestesc de soare Să poţi ţese mai cu spor, Am să-ţi cresc din vrajă, dor... Fiinţă vie-i poezia Muză — fecioară născută din visul tău şi-al lumii Poetule, din tine creşti lumina ca să învii pe fată, Cum pasărea-n poveste trandafir se face în numele iubirii. Dar nici gândind nu poţi să-ncerci ca să cuprinzi Esenţa ei divină din adevăr chemată, Să umple dorul lumii, Să semene îndoiala în minţi pietrificate, Ce ziduri şi-au făcut din cunoştinţe moarte. Smereşte-te acum, căci înviind-o, Botez ţi-a fost şi cale luminată. Voi critici —ursitori vreţi să-i faceţi soartă? Doar sufletul mulţimii şi-al lui puteau s-o ştie. Trimisă e în lume, prea mândră şi curată. Voi, păzitori ai Porții, fiţi-i peţitori şi s-o gătiţi mireasă Căci mulți aşteaptă-n prag s-o ceară pe aleasă. 121 Câteva etimologii care îi fac de râs pe latiniştii din România... Mihai VINEREANU Originea latină a limbii române este o teorie falsă care nu a fost niciodată demonstrată, dincolo de câteva asemuiri cu latina, lăsând la o parte cea mai mare parte a lexicului românesc sau atribuindu-i fie origine latină, slavă, turcă sau maghiară în funcţie de ce cuvinte similare ca formă au putut exista în aceste limbi. An cele ce urmează voi prezenta ipotezele etimologice a două cuvinte (de bază) românești. Ambelor li s-au găsit etimologii slave, deşi ambele au cognaţi în limba latină. Deşi nu provin nici din latină... Astfel verbul românesc a grăi, împreună cu ar. grai „cuvânt”, ar. grescu „vorbesc” mgl. gres „id” ar proveni, după Miklosich (Slaw. Elem., 20) din verbul sârbo-croat grajati „a orăcăi, a croncăni, a face gălăgie”, nici mai mult nici mai puţin. Miklosich era sloven şi nu i-a păsat, probabil, că aduce o mare ofensă limbii române. Dar nici lingviştilor români precum Ovid Densușianu, în faimoasa sa Histoire de la langue roumaine (la pagina, 267), şi Alejandro Cioranescu, în dicţionarul său (la intrarea 3856). Amândoi susţin aceeaşi aberaţie jignitoare. În plus, subst. grai (alături de ar. grai, grei, mgl. grei) are o cu totul altă origine, ne spune același Miklosich, urmat de lingvistul bulgar Conev, din nou susținuți de Cioranescu. Ei ne spun că provine din bg. grai „cântec”. Este posibil aşa ceva?? Desigur că nu. În primul rând cele două forme românești nu pot avea origini diferite. Ele provin din PIE *ghor-, gehor „a chema, a striga” şi au o mulțime de cognaţi în diverse limbi indo-europene: cf. skt. ati-gur„a striga”, ud-guri „a ridica vocea”, gr. pvc, gr. (dor.) yápvç „voce, grai”, lat. garrio „a vorbi, a cleveti”, lat. garrulus „vorbăreț’, v.ir. gara chema”, ad-gair „a se plânge, a face o plângere”, cymr. gair „cuvânt”, lituan. giriu, girti „a lăuda, a slăvi”. Prin urmare, radicalul se regăseşte în mai multe grupuri de limbi indo-europene, fără ca cineva să fi observat acest lucru. Vedem că nu foarte departe, ci chiar în latină, există cognații garrio şi garrulus. Dacă distinşii lingviști s-ar fi uitat doar la limba latină şi ar fi văzut aceste elemente lexicale latinești, s-ar fi gândit ceva mai mult înainte de a spune bazaconiile care au străbătut peste un secol şi jumătate. Să nu mai vorbim de formele greceşti, celtice, baltice și cele din îndepărtata sanskrită. Nimeni nu a văzut nimic. Pe lângă agrăişigrai, limba română are şi subst. gară „gălăgie? despre care s-a spus că ar proveni din poloneză. În plus, s-a crezut greşit — şi se mai crede încă (în anumite cercuri foarte înalte) — că subst. gură ar proveni din lat. gula „gât, beregată”, când provine de fapt de la același radical proto-indo-european, desigur prin traco-dacă. Iată cuvinte româneşti înrudite cu aceeaşi origine cărora li s-a găsit fiecăruia o origine diferită. În vara asta am fost în Maramureş, la Săpânța, unde am stat vreo 2-3 zile, dar nu am auzit din gura Lohanul nr. 47, aprilie 2019 localnicilor vorbele vorbă şi a vorbi, ci numai a grăi. Ceva similar am observat şi la Chişinău, şi în alte părți din Republica Moldova. Oare ei au auzit mai bine broaștele sârbești orăcăind?? Ciudat, ei fiind mult mai departe de sursă. Substantivului vorbă (var. voroavă) i s-au găsit două etimologii complet diferite. Anume, mai întâi, din lat. verbum „cuvânt” (Cipariu, Gram., 320; Şăineanu, Semasiol., 164). Mai târziu Tiktin, urmat de Candrea și Densusianu (Grai şi Suflet, 2, 16), considerând că etimologia dată de Cipariu nu este tocmai corectă, s-au uitat peste gard la limba slavă, mișcare clasică în lingvistica istorică românească. Anume, când latina nu mai poate fi de folos, s-au întors imediat către limba slavă şi, care atare, românescul vorbă nu mai provine din lat. verbum, ci din v.sl. dvoriba< dvoru „curte”. Din lac în puț! De ce ? Pentru că dacă românescul vorbă nu poate proveni din latinescul verbum din anumite motive fonologice (e latinesc nu dă o în română, ceea ce este corect), dar și din cauza faptului că românescul vorbă este feminin, iar latinescul verbum este neutru, cu toate că cele două forme sunt buni cognaţi, adică sunt rude bune, ceea ce era deja un bun câştigat. Adică de ce să ne ducem la v.sl. dvoriba care se potriveşte ca nuca în perete şi aruncăm peste bord acel bun câştigat de care vorbeam? Să ne gândim că, dacă sunt cognaţi, pot proveni din traco-dacă. Dar cum să provină din traco-dacă, din moment ce această limbă a dispărut cu totul în neant? Căci așa credeau şi mai cred mulți vajnici lingvişti... La cronicari apar ambele forme: dvorba „serviciu de curte” şi vorbă, dar nu se confundă niciodată una cu cealaltă. Forma horbă apare la Dosoftei (cf. Iordan, BL, 9, 57), alternanţa h/vfiind bine cunoscută în limba română. Cioranescu (9350) îl consideră cu origine incertă, pentru că nici el nu crede că ar exista vreun cuvânt dacic în limba română. Dincolo de latină există însă o mulțime de cognaţi în alte limbi indo- europene, precum limbile germanice și cele baltice, cf. got. waurds „cuvânt”, v.g.s. wort, v.sax. word, eng. word „vorbă, cuvânt”, v.prus. wirds, lituan. vardas „nume”, lituan. vardnica „dicționar” etc. Toate aceste forme provin din PIE *wer- „a vorbi”, h h > A *werd'o, wordo- „vorbă, cuvânt”. Menţionăm faptul că PIE *d" > b, atunci când a fost precedat de lichidele r, sau /, atât în traco-dacă, cât și în latină, spre deosebire de germanice şi baltice, ceea ce dovedeşte că traco- daca şi latina au avut aceeași evoluţie pe o anumită perioadă de timp. Acelaşi fenomen fonetic apare şi la alte elemente lexicale, precum albie şi barbă, unde PIE *dh < b, în aceste limbi. Din aceste exemple putem trage câteva concluzii fundamentale. Anume că, mai întâi, perspectiva latinistă nu este corectă, deşi cele două limbi, traco-dacă şi latină, sunt destul de înrudite. Am văzut mai sus că ambele elemente lexicale din limba română, analizate aici, au corepsondent în limba latină, dar nu provin din latină, deși lingviştii nu au prea văzut aceste relaţii de rudenie. În al doilea rând, a căuta „salvarea” în limba slavă veche (sau limbile slave în general), atunci când ipoteza latinistă este fără ieşire, este o altă opţiune greșită, o altă fundătură care trebuie 122 evitată, deşi nu vreau să spun că n-ar exista cuvinte slave în limba română. Ele există, dar mai puţine decât se crede. În al treilea rând, este la fel de evident că româna este o limbă indo-europeană de sine stătătoare care, deşi se apropie de latină, nu provine din aceasta din urmă și poate fi înţeleasă doar dacă este abordată din punct de vedere indo-europenistic. Nina Toma — Poezia ca o dumnezeiască binecuvântare Prof. Petruş ANDREI — membru Uniunea Scriitorilor din România Volumul de debut al profesoarei de limba şi literatura română Nina Toma („Vara celor cinci sânziene”, „Cronedit”, Iaşi, 2018) are un certificat de nobleţe, intitulat „A la recherche de l'âmeperdue”, semnat de reputatul poet, prozator, eseist şi editor Valeriu Stancu. La prestigioasa editură din laşi au mai apărut poeţi şi prozatori consacraţi — Simion Bogdănescu, poet, prozator, eseist, conducător de cenaclu, şi Petruş Andrei, poet, eseist, critic literar. Titlul prefeţei, inspirat şi poetic şi conţinutul ei stârnesc admiraţie şi invidie. Nina Toma îşi strânge nisipul aurifer al trăirilor de până acum, pe care, trecându-l prin athanorul inimii sale înflăcărate, îl transformă în aur şi pepite lirice. Un motto din Ioan 8,7 ne lămureşte cu privire la intenţiile autoarei: „Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El s-a ridicat în sus şi le-a zis: Cine dintre voi este fără de păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea”. Un captaţio benevolentiae semnează şi poeta: „Vara celor cinci sânziene” reuneşte poemele pe care le-am scris în ultimii cinci ani, fiecare purtând o poveste, un moment, o emoție, o rugă sau o iubire, toate ivite din scânteia divină şi zbuciumul sufletului meu, ca o batere din aripa unui fluture albastru care-şi trăieşte intens ultimele clipe din efemera sa existenţă”. Autoarea explică în continuare rolul terapeutic al poeziei şi al credinţei în Dumnezeu, harul poetic fiind un dar ceresc. În final, frumoasa şi sensibila poetă cere îngăduinţa cititorului, bazându-se pe principiul empatiei, care presupune reciprocitate. O pertinentă invitaţie la lectură face şi editorul Valeriu Stancu: „Vara celor cinci sânziene” pare a fi închis în ea poezia unor gânduri noptatice şi pătimaşe, a unor trăiri ardente şi, în plus, este cartea colaborării între sentimentele autoarei şi cel absent, care îi inspiră multe dintre poeme”. (pag 16) Am dat curs acestor amabile invitaţii și am aflat multe lucruri extrem de interesante referitoare la cel absent uneori, la sufletul poetei însetat de frumos uman şi artistic. Marele poet Tudor Arghezi, „din bube, mucegaiuri şi noroi” isca „frumuseți şi preţuri noi”. Nina Toma transformă, prin poezie, timpul trăirii în timpul mărturisirii. Poeta este un „Suflet în derivă”, care adună „Stropi de culoare” pentru a avea „Iluzia fericirii”. În „Anotimpul schimbărilor”, îndeosebi în „Noaptea de sânziene”, Nina Toma încearcă să urmeze „Drumul ursit” Lohanul nr. 47, aprilie 2019 pentru a trăi o „Poveste fără sfârşit” a unei iubiri dorite. A transforma însă, asemeni lui Midas, toate trăirile în poezie este, adeseori, cu „Neputinţă” (pag.37, 53, 63). Poezia Ninei Toma, ca orice femeie frumoasă, la sărbătoarea sufletului îşi pune bijuterii de familie:metafore explicite, epitete, comparații, personificări. Vom exemplifica doar prin câteva sintagme poetice surprinzătoare: „lespedea grea a tristeţii”, „staminele iubirii mele”, „futurele-mire”, „şevaletul destinului”, „mi-e sufletul vioară”, „timpul, mare vrăjitor”, „ochii mei au culoarea dorului nestins”, „fructul oprit al păcatului meu”, „noaptea umbrelor pierdute” ş.a. Versurile scrise în dulcele stil clasic au sensuri armonice, limba română fiind cea mai poetică limbă a lumii (Emil Cioran): „Şi-acum plânge ursitoarea, /cu lacrimi de-amară nea,/ pribegind prin ger şi vifor, /noaptea pe la poarta mea” („Ursitoarea”). O „Dorinţă” se cere citată integral: „Aş vrea să pot uita iubirea ta de-o vară, / Şi plânsul inimii ce sufletul mi-a stors/ Se ducă-n zarea largă şi pustie, /de unde nimeni nu s-a mai întors.” (pag. 50) Două metafore atrag atenţia încă din primele poeme: frunza şi floarea. De la Goga citire: „Şi cine s-ar opri să plângă/O frunză veştedă-n cărare/Când pomii freamătă alături/Şi râd în răsărit de soare”, frunza simbolizând efemeritatea vieţii. În Extremul Orient însă şi în creaţia populară românească, frunza este unul dintre simbolurile fericirii şi ale prosperității: „frunza-n codru cât învie/Doina cânt de voinicie”. Câteva dintre creaţiile poetei au titluri sau versuri care includ frunza: „Frunză de lacrimă amară”, „O frunza- inimă”, „Ca o frunză” ş.a. Floarea în poezie are o simbolistică încă mai bogată. Buchetul de flori simbolizează perfecțiunea spirituală. Pentru Eminescu şi Novalis şi prin extensie, pentru toţi poeţii lumii, „floarea” este, conform „Dicţionarului de Simboluri”, Editura „Artemis”, Bucureşti, 1994, „simbolul dragostei şi armoniei caracteristice pentru natura primordială; ea se identifică într-un fel cu starea edenică. Asociate analogic cu fluturii, florile reprezintă sufletele morţilor. Floarea se înfăţişează adesea ca o figură arhetip a sufletului, ca un centru spiritual. (,„Vino, salcâmii sunt în floare”, „Cromatică”, „De-ar înflori cireşii toamna” ş.a). În poezia Ninei Toma, sentimentul erotic este însoţit de cel mistic, religios: „Alături de tine”, „Credincioasa”, „Poveste fără sfârşit”, „Să ne întâlnim” etc. Un alt simbol des întâlnit îl constituie fluturii: „Înainte de a fi întâlnit fluturele-mire”, „Ca fluturii luminilor din ceruri”, „Tăscolind toţi fluturii”, „tu mi-ai eliberat toţi fluturii”, „visele cu fluturi albaştri”, „valsând ca fluturi o mie” ş.a. Fluturele reprezintă o emblemă a femeii; doi fluturi figurează fericirea conjugală. Metamorfoza fluturelui este seducătoare: crisalida este oul care conţine potenţialitatea finită: fluturele care iese din ea este un simbol al învierii, al sufletului eliberat de învelişul efemer al cărnii. Omul urmează, de la naştere până la moarte, ciclul fluturelui. Nopțile de sânziene au inspirat deopotrivă pe poeţi si pe prozatori, culminând cu Mircea Eliade. Sărbătoarea Sfântului loan Botezătorul este celebrată la 24 iunie, când toate florile înfloresc şi când animalele vorbesc; miracolul acesta face să izbucnească şi izvorul poetic; câteva creaţii, pe lângă titlu, fac 123 dovada: „Noaptea de sânziene”, „ornată cu flori de sânziene” (pag.17), „parfum de sânziene” (pag.84) ş.a. tristeţi şi alinări, volumul fiind o autobiografie afectivă extrem de atrăgătoare. Celui drag poeta îi face următoarea mărturisire plină de feminitate: „Aşteptându-te/ răsfoiesc poemele/ în care am adunat emoţii şi vise (...) / Te aştept, / pentru că poemul meu/ ar suna mai bine, / cu sărutul tău la sfârşit.” („Aşteptare”) Nina Toma este poeta ploii, a nopţilor de sânziene, a dorului, a anotimpului iubirii, a nostalgiei, a dorințelor, a iluziilor, a speranţelor. Jinduind după frumosul natural, uman şi artistic, poeta şi-a ales, dintre drumurile toate, drumul spinos şi alunecos al poeziei, dar atât de frumos, spre Olimp. Până acolo însă, este cale lungă de urmat, de aceea o felicităm pentru drumul parcurs în lirica feminină contemporană până acum şi îi urăm drum bun în continuare. Poezia tristeţilor metafizice Virginia CHIRIAC Poetul Coriolan Păunescu se impune în Literatura vremii prin forţa creativă şi diversitatea faţetelor textului poetic, pe care-l include într-o conjuncţie unică de teme şi motive, cu un spectru larg de reprezentare în lirica tradițională, recreată în maniera esteticii moderne. Evoluând pe latura romantică a temperamentului său, asaltat de nelinişti şi “nedumeriri” interogative, de numeroase tentaţii şi opțiuni, el reuşeşte să echilibreze divergenţele contrariilor, prin disciplina solemnă a versului clasic. Scrisul acestui împătimit slujitor al cuvântului emană tensiunea unei conştiinţe receptive la suferinţele întregii lumi, pe care şi le aproprie în virtutea unei empatii greu de înţeles muritorului de rând. eLiteratura În versuri de o impecabilă acuratețe structurală se cristalizează emoţiile copleşitoare ale sensibilităţii sale artistice, marcate de idea asumării tristeţii metafizice universale, ca o modalitate supremă de martiraj volitiv, pe altarul izbăvirii de păcatul originar. În acest sens, volumul Nedumeriri concentrice (Ed. “eLiteratura”, Bucureşti, 2015, 104 pagini) debutează sub auspiciile unui “nevrednic destin”, care acutizează stările de anxietate, generate de sentimentul de vinovăţie pentru răul din lume. Titlul-metaforă codifică într-o manieră pur personală mesajul esenţial al conceptului poetic, concentrate pe ideea restaurării Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Miteratura unui ev mitic aureolar, statornicit în veşnicie de figura legendară a marelui “Zamolxis-pater”. Regresia în timp este dictată de o imperioasă nevoie de înţelegere a prezentului, receptat în dialectica asociaţiilor cu tiparele mentalități ancestrale a pământului. Procesul spinos al cunoaşterii parcurge etapele cuceririlor stadiale, cu reîntoarceri şi rotiri în loc, urmate de zboruri cu descinderi abisale spre orizonturi posibile. Frecventele invocări ale duhurilor tutelare din neamul dacilor derivă dintr-o extraordinară intuiţie a esenței etnice a neamului nostru, consecvent în perpetuarea legăturilor dintre veacuri, iar zeul Zamolxe întruchipează în simbolistica păunesciană fundamental etern al identităţii noastre naţionale, căci “Bătrânul zeu e tare în braţ şi în gândire /iar firea-i se-ntăreşte prin încercări duşmane /şi inima-i veghează într-un fel de zămislire /prin codriice-şi adună puterile-n coroane //Zâmbiţi ştiind că brazii la pământ se pleacă /şi dacii liberi vor fi descoperiți sub pietre” (“EI face semn”). Observăm că, indiferent de treptele evoluţiei artistice, de vârstele interioare ale creaţiei, poetul rămâne egal cu sine, în convingeri, idei şi trăiri, căci, cu neostoită fervoare, resuscitează teme şi motive trecute în plan secund de confraţi, manifestându-şi fără reserve fascinația față de modelele etice arhaice sau exprimându-și în tonalități exaltate iubirea față de neam şi de ţară. Versurile oracular-mesianice se revarsă în sfâşietoare lamentări existenţiale: “Dar iată, ni se fură zilele din calendar /şi chiar luceafărul din cerul nostrum sfânt /ba chiar şi rodul sincer din pământ /catrudasă ne fie veşnic eternă şi-n zadar”. (“S—o trezi stejarul”). Păşind peste convențiile şi modelele literaturii actuale, Coriolan Păunescu va continua să ne fascineze cu inepuizabile resurse de sentimentalism, pretabil iubirilor proiectate în idealitate, cu suave melancolii şi aşteptări trenând în suspans: “Erai atunci frumoasă ca o verde stea /străluminând printer cireşe-aprinse /şi cerul tot prin ochiul visător ningea //cu fulgi maturi de păpădii nestinse. //Păreai o simfonie de sunet şi culoare /în care te credeam în vremi stăpână /şi nu ştiam că forma trupului mă doare //când pe planet răstimpul se răzbună.” (“Reverii sub lună”) Mentalul poetic schiţează scenario alegorice de-o frumuseţe aproape ireală, cu imagini hieratice ale cuplului de îndrăgostiţi, surprinşi într-o amplă paletă de reprezentări conceptuale. Este o lume abstrasă contingentului, esenţializată şi resemantizată din perspective unei concepţii idealizante a supravieţii, specific naturilor solare. Un suflu elegiac însufleţeşte geometria pură a tablourilor, concepută din linii graţioase şi tonuri delicate: “Hai, vino, să dansăm, în vechiul vis /în care veşnic eu te vedeam sfioasă, /ca o inflorescenţă roz-albă de cais /iluminând târziu ferestrele de-acasă.” (“La o empirică distanţă”). 124 Uneori, viziunea se tulbură de iminența coşmarului apocaliptic al extincţiei, care ameninţă însăşi structura de rezistență a integrităţii noastre etnice. Lumea satului, spaţiul bucolic de altădată, agonizează într-o disperată neputinţă, măcinată de imanenţa unui rău indefinit. Subtilitatea metaforică a textului ne conduce la motivul de stringentă actualitate al trădării şi vânzării de ţară: “Lumea-i cuprinsă de semnele sorții //se spune că însuşi lisus nu-i departe /şi-i gata să judece pe vii, dar şi morţii /după cuvintele din blânda Lui Carte. //se zbuciumă satul cu pomii în muguri /sub uscatele dealuri salcâmii visează /şi iată cum se preface codrul încrânguri/când securea străină în umbra lucrează”. (“Ruralele spaime”). Coriolan Păunescu face parte din stirpea aristocratică a poeţilor, care pledează pentru distincţia şi eleganța actului artistic. În opinia Domniei Sale, cuvântul trebuie să slujească elevaţiei spirituale, să emoţioneze şi să convingă în veşminte de sărbătoare. Pelerinajele Eugeniei Faraon Al. CISTELECAN Deşi a publicat cîteva volumaşe de poeme (nu multe, dar nici puţine), Eugenia Faraon a rămas o prezenţă (literară) extrem de discretă. Ca poetă transcrie delicate fioruri şi e de regulă atentă la luminiscenţa din jur, la iradiaţia peisajelor şi la levitația harului peste lumea umilelor. Gramatica ei imaginativă se bizuie pe diafanizare şi pe sublimarea impresiilor în arabescuri. Nici nu e de mirare că s-a lăsat captivată de mirajul versului nipon, cel care surprinde instantanee de graţie peisagistică. Ultima ei carte (Sera de suflete, Editura Pim, Iaşi, 2018) nu e, însă, decît incidental una de poeme. E o carte "mărturie”, un memorandum al exerciţiilor de spiritualizare pe care le-a trăit cu devoțiune (şi fervoare). În principal, e o suită de naraţiuni ale pelerinajelor făcute de poetă pe la diverse mănăstiri (cel mai des la Medjugorie), naraţiuni cu aspect de jurnal, dar evident ”rememorate” şi întrerupte de precipitări lirice, de licăriri aforistice şi de intervenţii eseistice ori doar Lohanul nr. 47, aprilie 2019 reflexive. Nu lipsesc nici chiar pagini de proză curată, cum e "nuvela” Transfer arivist, ori de proză rememorativă (ca exemplu, pasajele despre Profetu' Lică). O carte, aşadar, compozită, dar compozită cu metodă, astfel încît alternanţa de scriituri să inducă un ritm muzical, cu structură contrapunctică. Riscul de redundanță evenimențială şi chiar cel de monotonie narativă nu era mic în serialul acesta de pelerinaje, dar el e evitat, cum bine zice Theodor Codreanu într-unul din ”cuvintele înainte” (alte două aparţin pr. Tarciziu-Hristofor Șerban şi pr. Mina Dobzeu), datorită "simțului estetic”, prin care relatările sînt salvate de "monotonia inițiatică”. Pe canavaua ritualurilor de pelerinaj se inserează însă, oarecum într-un flux mai liber al memoriei, destule alte secvenţe biografice, astfel încît, la limită, cartea poate intra chiar şi în categoria ”autobiografiilor”. De altfel, chiar dacă nu asta va fi fost intenţia originară, racursiul biografic e mereu valorificat, căci Eugenia Faraon vrea să depună mărturie cu întreaga ei viaţă. O şi spune, rezumînd astfel ”subiectul” cărţii: "Viaţa mea a fost marcată de la început de încercări, ispite, dar şi de intervenţii cereşti salvatoare”. Survin destule rememorări ale "încercărilor” şi ”ispitelor”, dar vectorul principal merge spre "intervenţiile cerești” ori spre "incursiunile suprafirești” pe care autoarea le trăieşte. Reportajul acestor ”incursiuni” e făcut cu acuitate, iar memoria le reactualizează în detaliu. Cum e cazul acestei iluminări sau a acestui vertij iluminant ce pare mărturia unei tranziții sau a unei levitații dincolo de limitele realului: ”Zăceam pe pat cu acea durere în miezul creierului, ca un vid ce mă absorbea lent; menţionez că pe atunci nu prea mă rugam /.../. La un moment dat, un nucleu de materie violetă pulsa sub pleoapele mele şi se rotea ca o spirală, gata să se spargă sub fruntea mea; din acel bulgăre albastru s-au împrăștiat în jur irizări, în special mov, bleu, alb roz” etc. Astfel de transpoziţii/transporturi se adună într-o suită de iluminări şi punctează ritmul cărții: ”Pluteam cu palmele întinse în spaţiu, iar degetele mă conduceau prin straturi intercalate de lumini viu colorate și întuneric” etc. Pelerinajele sînt pline de tot felul de incidente (realist evocate, cum e, bunăoară, încercarea de exorcizare de la Mănăstirea Neamţ), dar important cu adevărat e punctajul lor miraculos, percepția concretă, senzuală chiar, a grației: ”Simţind mireasmă de trandafiri, cunoscută mie ca semn al prezenţei sale (a Sfintei Fecioare, n.n.) între noi” etc. Prezenţa Sfintei Fecioare e tot mai concret simțită în cadrul pelerinajelor (iar mărturiile Eugeniei Faraon par atît de autentice încît nu pot fi puse în dubiu), ba chiar, în vizită la vizionara Rozsika, asistă la dialogul acesteia cu Maica Domnului. Miracolele acționează la Eugenia Faraon, căci, iată, e convinsă că pietrele de la bilă i-au dispărut după un pelerinaj la Seuca. În esență, cartea e o mărturie a drumului, nu lipsit de poticniri, spre iluminare; un colocviu de suflet, la care autoarea invită tot felul de teologi — dar mai ales îşi invită cititorii. 125 Cînd sentimentul acestei iluminări prinde consistență imediată, Eugenia Faraon îl transcrie în fulguraţii (unele aforistice, altele lirice). Boabele acestea de iluminare se constituie într-o mică partitură de "poeme într-un vers” (oarecum pe modelul lui Ion Pillat) în care e condensată graţia: "Vopsele șşiroind, ploile de mai completează vitraliul din balcon”. Nu altfel se petrec lucrurile şi atunci cînd mugurii aceştia de vers cresc în poeme "de sine stătătoare”. Desenele peisagistice surprind şi ele tot astfel de clipe de transfigurare a naturii, de spiritualizare a ei: "Aburii coroanelor, suprapuse/ peste contururile albe/ de chiciură,/ îndepărtează privirea, totul devenind văzduh/ prelins printre arbori...” etc. (Deschidere). Peripeţiile narative sublimează astfel în iluminări lirice. Impresii la “sera de suflete” Cosmin DINCU - Bucureşti Lecturând cartea Eugeniei Faraon am remarcat că sunt experienţe trăite, apoi repovestite ca îndrumări. Desigur că e doar părerea mea, a unui cititor avizat sper, ca jurnalist, dar cartea curge, iar pe alocuri e ca un roman de aventuri, are şi umor (cu precădere la capitolul despre profetul Lică), ba mai mult, e scrisă poetic şi cu multă fineţe! Autoarea umblă fin la acordurile sufletului, chiar şi pentru cei care nu sunt prea compatibili cu cele duhovniceşti! Este o adevărată încântare să vedem că seamănul nostru, autoarea, a ajuns la trăiri spirituale de o asemenea înălţare a sufletului! ncertul îngerilor Eugenia FARAON -Huşi „Am auzit glasul multor Îngeri în jurul Tronului...” (Apocalipsa 6, 11); “Slava lui Dumnezeu acoperă cerurile” (Cântare Habacuc 3). Adoraţia nu se poate compara cu niciun alt gen de rugăciune, e o comunicare în direct, o convorbire cu Mântuitorul, timp în care sunt atenuate facultăţile pentru uz exterior, sublimând pe cele spirituale în măsura deconectării de la grijile cotidiene! Pleoapele sunt închise, senzorii îmblânziţi, iar după ce am trecut de starea pregătitoare — când ne conectăm sufletul, printr-un dialog de cereri şi mulțumiri către Isus — iată, prin suflet circulă sevă” cerească, pacea şi bucuria ne inundă... Vă amintesc regula de aur a pelerinajelor la locurile sfinte: să nu avem ca scop miracolele, vedeniile, ci doar adâncirea credinței, relaţionarea cu Mântuitorul şi „locuitorii” amfiteatrului ceresc, adică sfinţii, pentru a ne uşura misiunea noastră din exilul pământesc. Cerul face excepţii numai pentru cei împietriți în indiferenţă ori neglijenţă față de propriile suflete, cei care n-au cunoscut iubirea lui Dumnezeu, dar mai Lohanul nr. 47, aprilie 2019 scapă uneori şi mici „cadouri” pentru întărirea celor încercaţi pe căile vieţii, pentru progresul spiritual al celor porniţi într-ale credinţei! Tocmai eram în plină adoraţie — continuând cele de mai sus — când am fost atrasă de un „spectacol” paralel cu trăirea ritualului amintit, imaginile deschizându-se peste capetele celor din jur, care erau, ca şi mine, prinşi de momentul de tăcere şi adâncire lăuntrică. Armonii cereşti răspundeau melosului de fond de la altar, în surdină, continuând spre înălțimi toată gama instrumentelor îngereşti... Căci o spirală de îngeri cântau spre Tronul Sfânt, spre Centrul ceresc — Cristos! Fâşii multicolore de sunete şi miresme porneau de la periferia Spiralei, micşorându-se treptat până se pierdeau în Centru. Fiecare „fâşie” era compusă din nuanțele fiecărui înger, ca îmbrăcăminte şi instrument la care cânta, astfel că nicio „petală” nu se asemăna cu celelalte din acea floare muzicală a cerului... De la suflătorii din trâmbiţe şi fluiere până la flaute, acordurile treceau la alte „petale? muzicale dispuse în spirală, la harfe, alăute şi sinuoasele sunete ale corzilor, până la viori şi cele mai fine arpegii, emise şi din instrumente neîntâlnite pe pământ, fie că nu le-am mai prins în „era” mea, fie că nu sunt încă transmise din ceruri generaţiilor care vin! Concertul creştea în amploarea simfonică, dar nu şi în tăria sunetelor. Căci nu avea nimic din lirismul tensionat al muzicii pământene, nici din acordurile ei pătimaşe, cu atât mai puţin din zgomotul exprimărilor moderne, dar linia melodică a cerului este insuflată de _adierile Duhului Sfânt, deci imperceptibilă nouă. Fiecare îngeraş era altfel îmbrăcat, în nuanţe de mare fineţe sugestivă, conform rolului său, având astfel şi aripi specifice, unice în mişcarea lor odată cu degetele, pe instrumentul la care cânta şi exprima sublime armonii. Mi-ar trebui o viaţă să redau ceea ce am văzut într-o clipă cu ochii sensibilităţii artistice şi ai credinţei, sper, pentru că numai inspiraţiile Duhului Sfânt ne deschid inimile spre astfel de trăiri sublime, spre frumuseți din alte realități. Altfel de sugestii ne asediază în alte contexte şi prilejuri, unde spiritul lumii ne ispiteşte cu false valori, pe fondul slăbiciunilor omeneşti ale fiecăruia, dar... aici, pe teritoriul divin, găzduiţi de Sf. Fecioară, nu prea ajung miasmele exilului terestru! Nu pot traduce altfel acele mişcări fizice şi spirituale ale manifestării orchestrei îngerilor, în slujirea Slavei lui Dumnezeu, decât prin imagini plastice împrumutate din Cosmos! Era ca o galaxie această sferă cerească ce se rotea abia perceptibil de la dreapta spre stânga, pe ritmul melodiilor incantate instrumental şi cu voci iradiante ca de zefir, iar fâşiile concentrice multicolore aruncau irizări spre văzduh şi se pierdeau spre mijlocul îndepărtat... Eram absorbită de acest spectacol celest: de fiecare trăsătură îngerească, de fiecare nuanţă şi amănunt al esteticii vestimentare îngereşti: vestuţe, ornamente şi tichiuţe peste pletele lor, unele lungi, altele mai scurte, dar tot ondulate; de fiecare mişcare graţioasă învăluită în ritmul melodic... Armoniile muzicale se dizolvau încet, încet, în sferele înalte ale cerului, aspirându-mi atenţia, astfel că-mi părea îndepărtat tocmai destinatarul acestui concert, Culmea spre care se propagau aceste gingăşii de sunete şi lumină, spre Izvorul şi Lumina însăşi care este Cristos Domnul, comoara sufletelor noastre! 126 De la „periferia” Cerurilor, unde gravitau îngerii cântăreţi, nici măcar nu se întrezărea „Curtea? cerească a Tatălui, iar eu, păcătoasa de pe pământ, nu eram îndreptăţită nici măcar de vreo ocheadă spre acele personalităţi cereşti! Dar Maria, mama noastră cerească, este prezentă? „Numele său în Cer e cântat pe harfe de aur, în extazul bucuriei, şi al cărui ecou răsună pe pământ.” (Luna Mariei, Viaţa Creştină) Fără susţinerea Harului nu aş fi reuşit să vă transmit aceste mesaje şi imagini din Tărâmul frumuseţilor cereşti, care întrece orice închipuire... Dar unde sunt îngerii adoratorilor ce au umplut, în miez de noapte, amfiteatrul vizibil al Medjugorje-ului? S-a topit ca o spumă „amfiteatrul” nevăzut de deasupra capetelor plecate ale oamenilor! Unde sunt îngerii cântăreți care-L adorau împreună cu noi pe Dumnezeu?! Parcă m-am trezit din ațipeală, iar adoraţia din natură va fi continuată cu cea din biserică, fiecare în tăcere. Doar în tăcere încape ce am trăit eu adineauri... Neodihna cea de toate zilele — cu vedere la toate zările (Nicolae Vălăreanu Sârbu - Insomnii de lumină — Ed. eCreator, 2018) Daniel MARIAN — Deva Oriunde şi oricând se află poetul, ştiu că e bine: şi poetul, şi locul şi timpul. Şi trebuie să se afle întru consfinţirea trecerii poetului prin acel loc şi timp care astfel pot deveni minunate. Asta simt eu ca pe ceva axiomatic de mai dinaintea expresiei de când lumea. A scrie despre Nicolae Vălăreanu Sârbu este precum a omologa petrecerea împreună cu nepetrecerea timpului, locului şi amănuntelor interaxiale. Te: 3» „Insomnii de lumină ar fi aşteptat de mult, nu ştiu de ce abia acum se-ntâmplă, la câte insomnii şi la câtă lumină. Poezia e cea pe care o ştim fără a trebui căutată, doar ce a mai înflorit universul poetic la timp de înflorire. „Era o miză şi singuri/ doi invalizi/ ne validam reciproc ideile// la masă sub viţa de vie/visez cum plouă/ şi desenez o umbrelă// timpul alunecă pe(ste) pietre/ vocea ta sparge tăcerea/ asfinţitul este un pretext/ să ne iubim mai devreme// ca o femeie cu şapte copii/ obosită/ grădina cu flori// oricum/ e importantă lupta între oameni/ şi propriile lor deprinderi// noi doar scriem/doi invalizi ne taie mâinile/ ale tale sunt fierbinţi şi alungă tăcerea// chemări apar în inima strânsă/ la atâtea invalidări de destin/ preconceput” (flori rupte dintr-un vechi poem). Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Da, prietene, cam aşa e cu poeţii sub clar fără lună. Da” poa” fie orişice clar. Hai să zicem aşa: Tu sărişi din copac de făcuşi focu’ şi io mă-nţepenii pă un gard. Ce-i, că-i chiar fain! Bine, să trecem la ale noastre de pe hârtie... Tu ştii chiar ştii ce- ai făcut? În afară de a-ţi expune nevoia de dublare a singularităţii care tot singurătate s-ar chema c-ar fi. În afară de c-ai scris un poem de şi pe cinste. Ai redefinit câteva pe care le bănuiam puse deoparte catalogate inventariate îndosariate, şi iote ba. Deci după cum urmează: miza e de a fi şi singuri dar tot de a fi; suntem prea zdraveni de nu ne putem crede noi pe noi; minţile noastre scânteiesc doar după cum le stă în fire şi le cam stă tot timpul; de aici şi ideile care nu-s idei ci forme non-contemplative de (re)construcţie universalicească; cu umbrela da, de nu bată vânt; cu timpu” tocmai ce nu există aşa că lasă-mă cu pe(ste) pietre; vocea ta confundă tăcerea cu ceva întotdeauna întârziat; rezistenţa-i acilea: „asfinţitul este un pretext/ să ne iubim mai devreme”; nu ştiu câţi copii trebuie, io tot timpul fac copii după ce-am adunat în gând, de-acolo cred că ţi se trage şi cu femeia ta cea dinspre poezie; grădina e luminată măi, deşi aşa-i ea obosită, când se ia curentul atunci vorbim cu primarul; lupta între oameni e singura formă de a fi şi anume oameni; noi doar scriem — da” ce altceva să facem; ....mai departe şi ca de altfel pe alocuri tu ştii ce-ai vrut să spui... Glumim şi nu prea glumim... uite un poem bun: „cu viteza rece a luminii”: „las urmele să vorbească/ caut alte forme de viaţă/ în spaţii încă îndepărtate şi necunoscute/ unde gravitația are alte legi.// nu-mi rupe posibilitatea/ ea există/ convingerea nu se lasă înşelată/ ea urcă-n spirală prin timp/ lumina mi-a întărit toate demersurile/ care se cer îndeplinite-n fapt// tu caută-mă-n viitorul care se apropie/ cu viteza rece a luminii/ să-l primim fără teamă acasă”. Poem pe care nu-l mai comentez tocmai că-i prea bun pentru a-l comenta. Să mai adaug despre cum ar fi asta o carte faină? Cred că deja am zis-o. Bine.... Asta este o carte faină! Recenzie la cartea Călanul şi Marea Unire, a autorului Daniel Lăcătuş Prof. dr. Dragoş Lucian Curelea Lic. The. „Avram Iancu” Sibiu C.R.I.F.S.T. al Academiei Române, Filiala Brașov Prof. Daniela Curelea, Colegiul Teh. „Cibinium ” Sibiu D-1. Daniel Lăcătuş, mai degrabă cunoscut cititorilor în plan literar şi cultural, dar şi ca atent şi scrupulos cercetător al istoriei naţionale, având în vedere, în principal, proiectul pe care, domnia sa, îl are în derulare Feţele durerii. Apel la memorie. Personalități decedate în închisorile comuniste. Dicţionar, din care a apărut volumul I, ne propune spre lectură, prin noua sa carte, un subiect interesant şi oarecum puţin studiat, de istorie locală și MareaUhire. Autorul D. Lăcătuş, ne supune atenţiei, în lucrarea aceasta cu caracter monografic, rezultatul unui interesant 127 anume: Orașul Călan la demers de cercetare, pe care l-a întreprins, atât la Serviciul Judeţean Hunedoara al Arhivelor Statului, cât şi în Arhiva Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, în care propune, de această data pentru lectura şi documentarea noastră, recuperarea unui important fragment din istoria Călanului în perioada care a premers Marea Unire, dar şi în deceniile care au urmat acestui notabil şi astral moment din istoria noastră modernă: formarea României întregite. Orașul Călan la Marea Unire, este o restituire integral şi bine documentată a vieţii şi activităţii unei comunităţi locale cuprinsă în fermentul complex al evenimentelor care au avut ca rezultat Unirea din anul 1918, iar autorul propune spre cunoaștere lupta întru realizarea acesteia, la care şi locuitorii Călanului şi a spaţiului imediat limitrof şi-au adus contribuţia. Considerăm că nu este întâmplătoare, publicarea acestei monografii de istorie locală în anul Centenarului Marii Uniri, deoarece acest fapt îi conferă o valoare deosebită, dat fiind faptul că reconstituie frânturi din lupta naţiunii române de pe meleagurile hunedorene (comitat maghiar la acea data în Austro-Ungaria) în vederea realizării acesteia. Daniel Lăcătuş, ne prezintă în demersul pe care l-a întreprins, activitatea și implicarea elitei locale din Călan în evenimentele care au premers Marea Unire. De asemenea, adduce în discuţie rolul și implicarea voluntarilor din această localitate şi din aşezările aparținătoare în războiul pentru reîntregire. Continuă prin a ne expune activitatea important în serviciul ordinii publice şi a garantării vieții şi a siguranței persoane, respective, a garantării proprietăţii/averii depusă de Gărzile Naţionale Române din localitatea hunedoreană. Prima decadă interbelică, cu realizările, dar şi cu avatarurile sale, ne este pusă în lumină de autor, dar și credenționalele unirii semnate de românii din aşezările Călan, Călanul Mare, Călanul Mic, Grid, Nădăştia de Jos, Ohaba Streiului, Sâncrai, Sântămăria de Piatră, Strei, Strei-Săcel, Streisângeorgiu, Valea Sângeorgiului, care toate aparţin administrativ de oraşul Călan. Şi din care așezări, ca de altfel, din multe altele din toate comitatele din Transilvania şi din Banat au participat români, de toate vârstele, de toate pregătirile şi din toate structurile sociale la Marea Adunare de la Alba Iulia la 1 decembrie 1918, conferind acesteia un amplu character deopotrivă constituțional şi plebiscitar. În concluzie, prin parcurgerea cărții d-lui. Daniel Lăcătuș descoperim, maturitatea şi acuratețea cercetătorului, cât şi profunzimea de analiză şi recuperare a unei frânturi de timp şi de viaţă parcă atât de necesară în planul istoriografiei noastre recente. Stăpân pe instrumentarul unei cercetări ştiinţifice de înaltă ținută pe care a întreprins-o şi pe care acum ne-o prezintă sub titlul Orașul Călan la Marea Unire, D. Lăcătuş ne convinge. Suntem fermi încredințați în opinia pe care ne-am formulat-o parcurgând monografia mai sus menţionată, că despre acest autor și cercetările sale vom auzi şi în viitor numai lucruri bune. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 atât Eminescu: „Graţie liberalismului am făcut din România un teren pentru colonii” Irina BAZON Contactată de agenţia Sputnik pentru a împărtăşi un gând cu ocazia zilei marelui Mihai Eminescu, scriitoarea Irina Bazon a spus că, dacă ar fi trăit astăzi, „Mihai Eminescu ar fi fost un adversar vehement şi necruţător de lucid al neoliberalismului, corectitudinii politice şi globalismului”. An continuare, redăm câteva cuvinte pe care ni le-a transmis scriitoarea despre Eminescu în calitatea lui de jurnalist: Prin opera sa literară — o comoară a neamului românesc —, Mihai Eminescu este făuritor al limbii române, iar prin opera sa jurnalistică, el a fost un luptător dârz, integru şi neclintit în slujba ţării, pentru ridicarea neamului românesc. Eminescu denuţă deseori în articolele sale faptul că liberalii introduseseră forme şi legi străine, menite să favorizeze afacerile străinilor în România în dauna populaţiei autohtone şi să transforme ţara într-o colonie, în care românii devin „salahori”, taranii sunt exploataţi, înrobiţi, păcăliți de speculatori şi nevoiți să-şi vândă pământurile, clasele producătoare scad vertiginos, iar România nu se mai poate dezvolta în mod neatârnat. „Astăzi graţie liberalismului am izbutit a face din România o nouă Americă, un teren pentru colonii, pe cînd poporul românesc se stinge prin simplificarea muncii, prin pierderea pieţei în care să şi-o ofere, prin mizeria cauzată de mulţimea dărilor, prin sărăcirea cauzată de introducerea unor costisitoare forme goale fără nici un cuprins real. Astăzi ca niciodată putem vorbi de o plebe de sus şi de un popor de jos", atrăgea atenţia Eminescu (Opere, vol. X, p. 136). Ceea ce spune în altă parte poate echivala cu ceea ce am numi astăzi un atac la adresa neoliberalismului şi corectitudinii politice: „Liberalismul şi umanitarismul ne prieşte foarte bine: în numele libertăţii se face camătă fără margine; în numele egalităţii şi fraternității deschidem braţele tutulor elementelor stricate pe care le rejectează chiar societăţile ipercivilizate" (Timpul la 23 mai 1879); „Avem pe străin cu puterea strivitoare a capitalului bănesc, față cu românul care ameninţă a cădea în robia celui dintâi, a deveni o simplă unealtă pentru fructificarea capitalului lui" (Timpul, 1 decembrie 1881);,Fiinta inteligenta a omului redusa la rolul unui surub de masina e un produs admirabil al liberalismului in materie de economie politică"; „Înmulțirea claselor consumatoare şi scăderea claselor productive, iată răul organic" (Timpul, 2 octombrie 1879). Vinderea pământurilor şi cufundarea ţării în datorii, sărăcirea clasei de mijloc sunt probleme grave asupra cărora Eminescu 128 revine deseori în articolele sale. În România este nevoie de o clasă de mijloc „care produce ceva, care, puind mâna pe o bucată de piatră, îi dă o valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statuă, din in pânzatură fină, din fier maşine, din lână postavuri. Este clasa noastră de mijloc în aceste condiţii? Poate ea vorbi de interesele ei?" (Timpul, 23 decembrie 1877, Opere X), scrie Eminescu. Însă o clasă de mijloc nu dispune defel de condiţiile de a se dezvolta dacă ţara a ajuns o colonie, iar pământurile sunt înstrăinate. „România devine un simplu nume pentru a însemna colonii din centrul Europei lângă Dunăre, siguranţa că poporul nostru nu mai e în stare de-a-şi recâştiga vreodată pământul patriei sale din mâini străine, pe această siguranţă că viitorul e al lor [al străinilor] în această ţară, ei creditează guvernului" (Timpul, 1 decembrie 1882, în Opere, vol. XIII). El aminteşte că Matei Basarab „răscumpăra cu bani din visterie pământuri încăpute pe mâini străine; astăzi trei din patru părți ale acestor pământuri sunt în asemenea mâini. Se înţelege că cu pământul trec drepturile publice, cu acestea Parlamentul, cu Parlamentul, puterea" (Timpul, 3 decembrie 1882). Într-o altă radiografie necruțătoare a situaţiei în care ajunsese societatea românească, Eminescu scrie: „Avem la datorii: o jumătate de miliard de franci datorie publică, o scădere regulată atât a muncitorilor agricoli cât şi a breslaşilor, o despoiere mai neîndurată a ţăranului (...), negoţ şi meserii în mâni străine"(23 decembrie 1877, Opere X). Scrisul lui Eminescu, o „expresie a demnităţii naţionale" Cum spunea criticul literar Dimitrie Vatamaniuc, scrisul lui Eminescu este o „expresie a demnităţii naţionale". Astăzi România are nevoie, mai mult decât oricând, să-şi recupereze demnitatea naţională, iar pentru aceasta trebuie mai întâi să se cerceteze pe sine şi, cum spunea Nicolae Steinhardt, „a vorbi despre Eminescu înseamnă pentru un român a se cerceta pe sine". Astfel am reuşi să înțelegem de ce, „dintr-o țară înzestrată cu atât de multe condiții de dezvoltare sănătoasă", țara noastră a ajuns într-o stare de degradare economică şi morală descrisă cu atâta luciditate de Eminescu. Într-o lume în care identitățile se „topesc" sub tăvălugul dizolvant al globalizării, e necesară această „întoarcere la trecut, la elementele lui bune, sănătoase, proprii, de dezvoltare" (Timpul, 25 octombrie 1881). Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Eminescu și temelia unităţii tuturor românilor Prof. dr. Mihai POPESCU Cercetătorii vieţii şi operei eminesciene au remarcat faptul că poetul avea o concepţie pesimistă asupra istoriei omenirii, în schimb avea un optimism sănătos și robust în privința istoriei românilor. nul dintre cele mai elocvente exemple în acest sens este poezia „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, scrisă la vârsta de șaptesprezece ani și publicată în aprilie 1867. Mihai Eminescu a explorat unitatea românilor atât pe axa timpului, de la primele consemnări antice până în vremea sa, cât şi pe toate axele spațiului etnic şi spiritual românesc. La 15 ianuarie 2019 se împlinesc 169 de ani de la naşterea marelui poet. În poemul „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, Mihai Eminescu urează țării sale, „țara mea de glorii, ţara mea de dor”, să aibă „la trecutu-ţi mare, mare viitor”, urmând o viziune înălțătoare: „Şi deasupra idrei fluture cu vântul/ Visul tău de glorii falnic triumfând,/ Spună lumii large steaguri tricolore, / Spună ce-i poporul mare românesc,/ Când s-aprinde sacru candida-i vâltoare,/ Dulce Românie, asta ţi-o doresc!” Eminescu a explorat unitatea românilor atât pe axa timpului, de la primele consemnări antice până în vremea sa, cât şi pe toate axele spaţiului etnic şi spiritual românesc. Astfel, în poemul Gemenii, cântărețul spune poveşti din alte vremuri: „Spunea cum din deșerturi, ce nu mai au hotară,/Venit-au de la Nilul cu tainice izvoară,/Pe negrele corăbii cu mii de mii de gloate,/Stăpânul pe Egipet cu-averile lui toate./Apoi veni acela ce-au frânt pe Minotaur,/Tezeu, să cate lâna cu miţele de aur./Apoi târziu în urmă veni străinul oaspe/Clădind pe Istru poduri, Dariu al lui Istaspe,/Un rege, ce în lume nu-și găsea loc să-ncapă,/În Dacia venise, cerșind pământ și apă”. Expediția faraonului Sesostris III la gurile Istrului, cu aproape nouăsprezece secole înainte de Hristos, căutarea mitologică a lânii de aur, incursiunile lui Darius I şi ale împăratului Traian fac parte din memoria colectivă a neamului românesc, activată la fiecare nou pericol de invazie. În Scrisoarea a III-a, Mircea cel Bătrân activează această amintire colectivă în faţa pericolului otoman, apărându-şi „nevoile și neamul”. În poezia La arme, Eminescu deplânge soarta „blândei Basarabii”, a „vechei Transilvanii”, a „iubitei Bucovine, diamant din stema lui Ştefan”, a Maramureşului şi a altor ținuturi românești străvechi şi îi îndeamnă pe românii de pretutindeni să ia armele şi să înalțe stindardul sfânt în mâini. 129 Un patriot activ şi ferm Într-un articol publicat în gazeta „Federaţiunea” din Pesta, în 1870, Mihai Eminescu afirma: „Noi am putea uza de drepturile noastre prin proprie iniţiativă, am putea proclama autonomia Transilvaniei...” La câteva zile după apariţia articolului, procurul public din Pesta l-a citat pe poet şi l-a ameninţat cu un proces de presă. La 17 decembrie 1881, poetul scria în ziarul „Timpul: „Chestiunea de căpetenie pentru istoria şi continuitatea de dezvoltare a acestei țări este ca elementul românesc să rămâie cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, înclinările lui oneste şi generoase, bunul lui simţ, cu un cuvânt geniul lui să rămâie şi pe viitor norma de dezvoltare a țării şi să pătrundă pururea această dezvoltare”. Eminescu era un patriot activ şi extrem de ferm. Pentru el, Biserica Ortodoxă era „Maica neamului Românesc”, iar limba „dulce și-nțeleaptă a-nvăţaţilor mireni” a primit Duhul Sfânt din momentul traducerii în limba română a Sfintelor Scripturi. El priveşte „zilele de-aur a scripturilor române” şi vede „poeţi ce-au scris o limbă ca un fagure de miere”. Eroismul românilor Pe lângă aspectul unirii, al doilea eveniment fundamental trăit de Eminescu în scurta sa viaţă a fost Războiul Neatârnării. Convins că guvernul liberal nu a pregătit serios și ferm intrarea noastră în război, poetul privește cu admirație eroismul românilor, dar critică riscurile inutile asumate de elitele politice şi militare, plătite cu vieţile ostașilor români. Răpirea de către Rusia a părții de sud a Moldovei, drept „recunoştință” pentru sprijinul acordat de români armatei împărătești, confirmă Justeţea atitudinii lui Eminescu. Între pacea de la Adrianopole și pacea de la Berlin, în primăvara anului 1878, Alexandru Odobescu publică prima ediţie a cărții lui Nicolae Bălcescu Românii supt Mihai-Voievod Viteazul. Eminescu face o recenzie elogioasă volumului, arătând meritele autorului, valoarea istorică a domniei lui Mihai Viteazul pentru unirea românilor şi pentru trezirea conştiinţei naţionale, încheind cu îndemnul: „Fie aceasta evanghelia neamului!” În lupta lui îndârjită împotriva semnării tratatului dintre România şi Puterile Centrale din 1883, Eminescu scria în „Timpul”, 10 februarie 1878: „Nenorocirea cea mare ce ni se poate întâmpla nu este că vom pierde şi rămăşiţa unei preţioase provincii pierdute, putem să pierdem chiar mai mult decât atâta, încrederea în trăinicia poporului român. În viaţa sa îndelungată, niciodată poporul român nu a fost la înălțimea la care se află astăzi, când cinci milioane de români sunt uniţi într-un singur stat. Mihai Viteazul a izbutit să împreune sub stăpânirea sa trei ţări şi să pregătească întemeierea unui stat român mai puternic; a fost însă destul ca Mihai Viteazul să moară, pentru ca planul urzit de dânsul să se prăbuşească. Statul român de astăzi a trecut însă prin mai multe zguduiri şi rămâne statornic, fiindcă are două temelii; conştiinţa românilor şi încrederea marilor naţiuni europene. Dacă vom câştiga de trei ori atât pământ pe cât avem Lohanul nr. 47, aprilie 2019 şi vom pierde aceste temelii, statul român, fie el oricât de întins, va deveni o creaţiune trecătoare, iar dacă vom păstra temeliile de existenţă socială, Rusia ne poate lua ce-i place şi perderile vor fi trecătoare.” Unitate etnică şi de limbă Argumentând strălucit, cu adevărul istoriei noastre, drepturile româneşti asupra Transilvaniei, Eminescu scria în „Timpul” din 3 aprilie 1882: „Până la sfârşitul sutei XV, românii sunt în Ardeal şi Țara Ungurească unul din elementele cele mai considerabile în viaţa politică. Trăind sub voievozi proprii şi sub legile lor proprii, fără amestec din partea Ungariei, ziditori şi apărători de cetăţi, pururea buni ostaşi, epoca de aur din ţările noastre, începută cu Mircea şi încheind cu Ştefan cel Mare e o epocă de aur şi dincolo. Românii sunt atât de numeroşi în munţii Ardealului încât fragmente ale populaţiunii Maramureşului fondează sub Dragoş statul Moldovei, fragmente din ţinutul Făgăraşului, Țara Românească. Cine vrea să-şi facă o idee de energia cu totul elementară a acelui popor să considere că, optzeci de ani după fondarea ei, Moldova ajunge din colțul Ţării de Sus până-n Nistru şi la cetatea Albă, Țara Românească într-o sută de ani până în Dobrogea şi pe întreg malul drept al Dunării. E o epocă aceasta care în Ardeal produce pe Voievodul Iancu, cum îi zic baladele române şi slave, pe Ioan Huniad Corvin”. Basarabia Moldovei Cât privește pretenţiile Imperiului Țarist asupra Basarabiei, poetul a folosit magistral nu doar argumentul istoric şi al tratatelor diplomatice, ruseşti, ci şi arma retoricii, geniul neamului românesc. El afirma: „Convingerea noastră este, însă, că, din veacul al patrusprezecelea începând, Basarabia n-a fost nici întreagă, nici în parte a turcilor sau a tătarilor, ci a unui stat constituit, neatârnat, deşi slăbit şi încălcat în posesiunile sale, a Moldovei. Moldova era proprietarul locului şi dacă reprezentanţii statului moldovenesc, domnii, ajunseseră atât de slabi încât dreptul era desbrăcat de putere şi nu putea să se apere, aceasta nu e dovada că Moldova a renunţat vrodată la dânsul. Căci un drept nu se pierde decât prin învoirea formală de a-l pierde. Dar fie această învoire smulsă cu de-a sila, fie dictată de raţiuni de stat, fie isvorâtă din orice alte consideraţiuni, nu se modifică şi nu se nimiceşte decât din momentul în care renunțăm la el”. (...) Integralitate naţională Imediat după Marea Unire din 1918, românii din Sânnicolaul Mare i-au ridicat lui Eminescu o statuie şi l-au invitat pe poetul Octavian Goga să ia cuvântul la dezvelirea ei. Marele poet al Ardealului sintetizează importanţa lui Eminescu în edificarea edificiului naţional românesc: „Prin scrisul lui Eminescu a cerut cuvânt ideea integralităţii naţionale, cu toate atributele sale... Un proverb din munții Moldovei, o glumă de pe Tărnava, o frază euritmică din Gorj, toate îşi dau întâlnire în atelierul lui Eminescu, ca să închege patrimoniul unității. El a fixat mai întâi, şi de un caracter definitiv, tablele legii în graiul nostru. Nu 130 e numai codificatorul limbii literare. Eminescu e mai mult, e părintele ideologiei naționale moderne în evoluția noastră. El e cel dintâi român al cărui creştet primeşte binecuvântarea din cer, dar ale cărui picioare sunt înfipte până în glezne în pământul strămoșesc. Lui i s-a mărturisit misterul tracoromanic al începutului. Citiţi «Doina» lui, cântecul năzuințelor noastre eterne, e cea mai categorică evanghelie politică a românismului. Eminescu, poetul, e cel mai echilibrat creier politic al României în creştere. Citiţi articolele lui şi veţi vedea că staţi în faţa unor axiome de valoare permanentă. Ele pot fi invocate la tot pasul ca un îndreptar de pedagogie națională”. „De la Nistru pân’ la Tisa”, „din Hotin şi pân’ la mare”, „din Boian la Vatra Dornii”, „de la Turnu-n Dorohoi”, „de la Braşov pân’ la Abrud”, românii sunt îndemnați să se trezească şi să-şi ia soarta în propriile mâini. lată cum se adresează marelui și sfântului voievod ale cărui sfinte moaște odihnesc la Putna: „Ştefane, Măria ta,/Tu la Putna nu mai sta,/Las- arhimandritului/Toată grija schitului,/Lasă grija sfinţilor/În seama părinţilor,/Clopotele să le tragă/ Ziua-ntreagă, noaptea- ntreagă,/ Doar s-a-ndura Dumnezeu/Ca să-ți mântui neamul tău!...” Despre Mihai Eminescu, ce gândesc americanii despre poetul nostru naţional Jurn. Ion N. OPREA - laşi „Am învăţat-o pe fetița mea câteva rugăciuni, şi în româneşteşi în engleză, pe care le spunem la culcare. Uneori seara îi recit şi „Somnoroase păsărele” şi odată mi-a spus că vrea să spunem şi rugăciunea asta. l-am explicat că nu e o rugăciune, ci e o poezie a poetului nostru național, dar m-am gândit apoi că poate ea are mai degrabă dreptate. Fiecare popor are nevoie de rugăciunile lui laice şi pentru noi Eminescu a însemnat asta. Faptul că l-am lăsat să trăiască în mizerie şi nu l- am recunoscut din timpul vieţii reprezintă o metaforă pentru felul cum tratăm oamenii de cultură şi artă în societatea românească. Ştiu multe poezii de Eminescu pe de rost din liceu şi le recit când sunt numai eu cu fetiţa sau în clasă studenţilor mei când vreau să le expliciambul şi troheul, pentru că este mult mai uşor să auzi muzica şi ritmul într-o limbă pe care nu o înţelegi. Din păcate, Mihai Eminescu nu este cunoscut în America. Se traduce foarte puţin în America din alte literaturi şi chiar când se fac traduceri, acestea apar mai degrabă la edituri mici şi se pierd printre cele patru mii de cărți care se publică în fiecare zi”, sarcină care i-ar reveni Institutului Cultural Român, înţeleg din discuţia dintre profesoară şi conjudeţeanul ei, Georgică Manole, publicată în Pro-Saeculum nr.7-8, 2018, p.60-63, revistă de cultură, literatură şi artă, Focşani-Vrancea- România. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 literatura Tot din discuţia celor doi — Lucia Cherciu şi Georgică Manole- aflu lucruri deoasebit de interesante despre profesorii şi şcoala unde a învăţat intervievată —Mircea Dinutz, Gheorghe Zaharia, Liceul din Focşani -, despre volumele ei de poezie —,Lepădarea de limbă”, Editura Vinea, 2009, „Altoiul Râsului” Editura Brumar, Timişoara, ambele „o pendulare între realitatea de acasă din România şi experienţa de a trăi în altă ţară de 22 de ani”, volume la care se adaugă altele: în româneşte „Flori comestibile”, din care, un titlu, „Cum s-o faci pe mama să râdă” a fost nominalizat pentru premiul de poezie Eugen Paul Nassar din Statul New York, volumul, tot în engleză, „Cu trenul la Bucureşti”, încă o dovadă că, în tot ce scrie românca, în română cât şi în engleză, este, mereu , „o pendulare dintre locurile unde a trăit şi celebrarea portretelor de neuitat ale oamenilor pe care i-a cunoscut”, încredinţată că „orice român din diaspora trebuie să fie sigur că este înarmat cu cărți vechi şi noi de acasă” Cât priveşte familia şi casa de la Păuleşti, spune pofesoara, „este uimitor că noaptea mă visez acolo... casele acelea de la munte formează fundalul şi scena viselor mele noapte de noapte”... Emilia Ţuţuianu - „Pentru tine, când vei veni...” Jurn. Maria Diana POPESCU Psihologul Emilia Țuţuianu, spirit stăruitor în bine şi frumos, pune în circuitul literar un mic seif cu sculpturi ornamentale, filigrane de ordin senzorial sau intelectual, inserate într-o complexă ordine poetică, un dulce-amar- incitant dialog între sinele poetic şi lumea dinafară. ît de consecventă este poeta cu sine însăşi, cît de supus şi delicat suprapune viaţa sa peste scris, vom desluşi în încercare sa de a ne înfățișa, prin versuri de fineţe, ceea ce se întîmplă în intimitatea - de atîtea ori dureroasă şi dramatică - sufletului omenesc. Cartea de poeme, ediţie bilingvă „Pentru tine, când vei veni”, „For you when you come ...” (traducere în limba engleză - Dianu Sfrijan), Editura „Singur”, invită cititorul să se bucure de un lirism mătăsos, transparent şi, inclusiv, de lucrurile simple care ne înconjoară. Inventarul poetei e pus într-o ordine geometrică: „...pietricele zvârlite departe, pe mal, adunau, erau zeci, sute şi mii/ şi albe şi negre, maro, cenuşii,/ dreptunghiuri, triunghiuri, pătrate şi 131 sfere/ venind de departe, vorbind de alte ere”. lată, imaginaţia ia forma unui cerc evadat din prozaismul existenţei, din realitatea imediată. Iubirea pare captivă într-un punct, într-un con de umbre şi lumini, într-un icosaedru sau o elipsă, lunecoasă, ca un bulgăre de zăpadă în palma fierbinte, exerciţii pe care trebuie să le aşeze cititorul într-un puzzle propriu. Mărturie stau versurile: „Nu puteam evoca,/ înapoia gândului,/paşii încordaţi,/ căutători de linişte/ zăpada albă — iubire!/ Mireasa de har/ mă-nvăluia în jurul ei,/ pe tine căutându-te/ să-ţi spun că, acolo, ei/ erau trecuţi şi uscați...” O poezie cu sonorități delicate, aşa cum este şi existenţa poetei, într-o teză de sorginte confesivă, ce nu exclude realitatea cu aspecte, cînd plăcute, cînd implacabile, o teză lirică extrem de sensibilă, ce operează cu un fel de megarealitate, de fapt, cu predilecţia pentru simbolistica realităţii, pentru că Emlia Țuţuianu este o poetă a sufletului. Lui i se adresează egal-inegal cu versuri tinereşti şi mature: ,„Desprinsă din sufletul tău,/ o stea va rătăci mereu.../ Va veni o clipă,/ cu zile fără de dureri,/ când ne vom privi tăcut.../ În ectenii sacre”. Emilia Ţuţuianu, prudentă visătoare-poetă-femeie deferă cititorului spre lectură un volum ce reclamă fragilitate, zvîrcolire şi sensibilitate, un volum în care eşti urmărit de sentimentul că ai în față poetul care suferă de sete între izvoare, în propria formulă lirică, cu propriile cadre şi reguli de scriere, de unde şi tendinţa, uşor sesizabilă, a versului scurt, exprimat cu naturaleţe, dar şi cu o anume suveranitate: „Cuprind în brațe căldura verii/ şi-n suflet vreau s-o strâng /pentru tine, când vei veni.../ Singurătatea, vicleană vietate,/ sfidându-mă duşmănos, mă privea.../ Mă ghemuiesc în mine, obosită./ Şi adun, în braţele ce-mi flutură în vânt,/ amintirile rămase, din alt timp”. De unde vine această atitudine a poetei? Din puternicul sentiment de iubire. Panorama poemelor pare pictată în tuşele subțiri ale sentimentelor, dublate de spovedania sufletului său, asediat de dorinţe, reţineri, iluzii fragile, visuri ascuţite sau plăpînde, de scîncete coborite în fintînile inimii, de singurătatea sticloasă de la masa tăcerii, de neliniştile şi zbaterile eului, de rana nepansată a însingurării, de intuirea întregului, pornind de la punct, de cunoaşterea de sine prin cunoaşterea iubirii, cosmosului, divinului: „Ca Persefona am străbătut labirintul/ şi am simțit, în ceafă, răsuflarea-i rece./ Cu fiecare pas cutezat, se deschidea,/ adânc, rana de sub pleoape...”. Abandonîndu-se condeiului, Emilia Țuţuianu încifrează în vers iubirea şi ființa iubită, supuse implacabilului treacăt al timpului, etern în mersul lui. Abia şoptită, iubirea în poezia sa este iubirea poetei-căutătoare de certitudini, este „taina unui alt răsărit”, este „joc, dorinţă, nostalgie, acceptare, destin, revenire, vis” sau poate mecanismul superior al unui joc alăturat altor motive, precum: „labirintul, florile de mac, salcia, zefirul, petalele de trandafir, bobul de dor cu amintiri”, circumscrise în spaţiul imaginarului, ca relief al meditaţiei, ca univers ocrotitor. Lipind versurile unele de altele cu fragilitate şi seninătate, poeta reuşeşte exerciţii de expresivitate şi sinceritate, unde cititorul poate observa cît de frumos şi delicat suprapune viaţa sa peste scrisul său: „Gândurile mele-aleargă,/ tot pe drumul dinspre zi,/ am rămas prinsă în rugă,/ aşteptându- te să vii”. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Context în care, iubirea se profilează ca fiind categorie structurală a registrului liric, prin care dorința, chemarea suferinţa, aşteptarea şi speranța pot deveni transparente. Prin poezie, psihologul Emilia Țuţuianu devine interlocutor în planul imaginaţiei, mediu propice de exteriorizare a fiorului subtil care se degajă din vers şi, spre care, cititorul este intens focalizat. Recuzita cuprinde antidotul unei disperate solitudini şi emisii sufleteşti, prin firescul înot în iubire, discursul poetic fiind un edulcorat poem de dragoste, într-o exprimare de bun gust şi romantism: „Și — m-am pierdut în tine Eu/ şi — te-ai pierdut în mine Tu/ sorbind, din aurore flori,/ iubirea.../ Plimbatu-ne-am de mână/ printre aştri,/ doi visători... "Deşi, uneori, de la fereastra poemelor se întrevede o implacabilă înfrîngere, în acelaşi timp, în labirintul lor se configurează o veritabila geografie a iubirii imaginare şi a singurătăţii: iubirea ca purgatoriu necesar şi singurătatea ca fond al existenţei sale: Mai vine o noapte-/ şi afară plouă./ Des şi mărunt,/ din empireul de plumb./ Nesfârşită singurătate,/ mereu ne-ntâlnim,/ » în noaptea cenuşie... ”. Fiecare poem are propria identitate muzicală: a singurătăţii, iubirii inaccesibile, deznădejdii, amintirii, căutării, chemării, poeta stă de vorbă pe rînd cu toate simţurile, stă de vorbă în versuri salvatoare, care par a veni din sferele romantismului să se privească în oglinda sufletului ei, unde imaginea lor este întipărită pe vecie, printr-un secret asemănător dagherotipiei: parcă au mai fost scrise cîndva, poate într-o existenţă anterioară („De ce?”, „ Un alt răsărit”, „Taina”, „Joc” etc). În prefața cărţii, Eugen Dorcescu afirmă că „tema poemelor - Iubirea — este abordată cu imense timidităţi şi delicate perifraze, dragostea neavând nimic instinctual, vehement, tenebros, ci consumându- se între aspirații vagi, regrete discrete, dorinţe intense, dar, pudic, strunite, poate chiar reprimate, potrivit unui cod al bunului simț, al onoarei, al purității”. Emilia Ţuţuianu a reuşit să ascundă sub mantia versului, un principiu ordonator de sentimente, astfel ca linia trăirilor, constrînsă de decenţă şi rigori, să se înalțe spre subtilitatea semnificației. Cu privirea pierdută în depărtări, poeta priveşte, parcă din oniric, printre dinţi de stîncă, chipul iubirii de o realitate atît de pură, atît de senină, încît pare a cobori din lumina albastră a orizontului, către versul fermecător prin puritate, suavitate expresivă în acel amestec de feminitate şi frumos. Emilia Țuţuian nu caută iubirea spre a exprima frumosul, ci caută frumosul pentru a se înalta către iubire. Despre acest lucru vorbeşte în întreg, volumul, acum cînd atinge acest prag, îl simţim vibrînd de o muzicalitate sensibilă, de fiorul iubirii ce se manifestă în noi prin iubire. Poemele vorbesc de la sine şi, prin ele, Emilia Țuţuianu se poate legitima ca poet. Emilia Ţuţuianu - Joc De mică, am visat să merg pe valul apei înspumat,/ s-adun în ochi mişcarea lui şi reflectarea cerului,/ să simt răcoare-i la picioare,/ să simt că-ntregul corp mă doare.// Şi într-o zi.../ priveam la droaia de copii care cântau voios, săreau/ şi pietricele zvârlite departe, pe mal, adunau/ erau zeci, sute şi mii/ şi albe şi negre, maro, cenuşii,/ dreptunghiuri, triunghiuri, pătrate şi sfere/ venind de departe, vorbind de alte ere.// *** M- am aplecat şi-am strâns şi eu.../ Le-am aşezat chiar la uscat,/ 132 le-am ridicat şi m-am jucat/ zvârlind în sus pe rând, mereu,/ una, două, trei, patru...dar au picat/ din nou în praf. S-au murdărit! Game Și-atunci iarăşi am pornit/ pe prundul aspru să găsesc/ doar pietre albe, negre, maro şi cenuşii.../ *** Trecut-au anii... Te- ntâlnii pe malul apei argintii/ eram ca doi îndrăgostiţi, ce- nlănţuiți/ mergeam încet, călcând uşor,/ nisipul ridicând în zbor./ Dar, deodată, am simţit intrând în tălpi/ prundişul galben-cenuşiu/ şi am strigat, ca şi atunci când pietricele azvârleam/ în apa în care mă scăldam;/ înnebunită am țipat: Sunteţi aici? Nu m-aţi uitat?// ... Le-am strâns apoi pe toate-n mâini/ albe şi negre, maro şi cenuşii,/ dreptunghiuri, triunghiuri, pătrate şi sfere,/ venind de departe, vorbind de alte ere.// *** Strângeam, strângeam şi trupul mi-l simțeam/ plin de fiori şi de durere.../ Dar nu ţipam; ci iar strângeam,/ mai tare, tot mai tare vream...// *** Şi sângele simțeam că-mi fierbe,/ ceream ceva şi nu ştiam/ că-n mâini s-a plămădit durere şi plăcere,/ şi pietrele-mi intrau în piele iar/ sângele curgea şuvoi.../ lar mâinile lipsite de viaţă şi moi/ se desfăcură încet, pe rând,/ ca şi o vorbă dintr-un gând./ Pe degete, sângele-mi făcuse inele/ iar ele, sfintele pietricele,/ dreptunghiuri, triunghiuri, pătrate şi sfere/ venind de departe, vorbind de alte ere,/ nu mai erau: albe, negre, maro, cenuşii,/ ci roşu aprins, cu pete aurii/ şi-n mâini parcă aveam zeci, sute, făclii.// *** Pioasă, genunchii i-am pus pe pământ/ şi ochii şi faţa şi gura- mi rosteau în cuvânt:/ „ Ce-amarnică-i truda! ”.../ Dar, iar am plecat pe malul apei înspumat/ pietricele s-adun: albe şi negre, maro, cenuşii/ să le dau strălucirea, să le fac roşii-aurii.... Valeriu Cotea din Vidra, fragment, din cartea „Oameni fără imporanţă, Destăinuiri”, volumul 5, de Romeo Pivniceru, membru al Cenaclului literar la distanţă Jurn. Ion N. OPREA - laşi Romeo Pivniceru Pe atunci un nou amic începuse să ne viziteze. Era un coleg de al lui Mircea. Venea adesea pe la noi, fie să-şi confrunte notițele luate la cursuri, fie să studieze împreună. Se Lohanul nr. 47, aprilie 2019 aşezau la masa din mijlocul camerei deschizâdu-şi caietele, fiind urmăriţi îndeaproape de fotografia Cocuţei ce trona încă în rama de la colţul mesei rezervate mie. Cred că li s-a întipărit bine în minte portretul ei, căci numai aşa se explică şirul evenimentelor din viaţa unuia din ei. Pe noul nostru oaspete îl chema Valeriu Cotea şi era de loc din satul Vidra din judeţul Vrancea. Aşa se recomanda el declinându-şi şi localitatea de obârşie, ca pe un titlu nobiliar. Era un bărbat solid şi bine clădit, cu o fire deschisă şi comunicativă ce te câştiga prin francheţea şi felul direct de a se exprima. Fiu de ţăran înstărit, se vedea că era bine hrănit, se purta în straie sănătoase din stofă ţesută-n casă. Încălţat cu cizme şi cu o cuşmă de miel brumărie pe cap, părea din categoria din care făcea parte şi Ițic Ungureanu al meu. Prezenţa lui la noi ne aducea în casă bună dispoziţie şi ceva din atmosfera nepoluată a satului vrâncean. Nu mai vorbesc de fapul că atunci când se vorbea despre cei de la ţară nu pregeta să scuture câte ceva în plus din desaga lui bine garnisită cu tot soiul de merinde, cu care îl încărcaseră ai săi. Cred că nu era săptămână, să nu calce măcar o dată pe la noi, ba chiar şi de două ori. De multe ori rămânea şi peste noapte 16.09.05 Acad. Valeriu Cotea Cum iarna aceea fusese destul de aspră, cu geruri, cu zăpezi, încălzitul constituia o problemă majoră. Aprovizionarea cu lemne de foc o făceam pe apucate, în funcţie de subvenţiile venite de acasă. Dar după cum obişnuiam mai toți studenţii, suma alocată procurării combustibilului era lăsată pe ultimul loc în lista priorităţilor. Şi asta şi pentru că se putea găsi pe neaşteptate vreo soluţie salvatoare. Cum spuneam, locuinţa noastră se afla în zona Iaşului ce pătimise foarte mult în timpul luptelor din august - 44. Partea dinspre Nord a străzii Carol, din imediata noastră vecinătate, şi strada Păcurari avuseseră cel mai mult de suferit. Case la rând erau numai ruine, fără acoprişuri, fie că fuseseră bombardate sau incendiate. În zona noastră, multe clădiri, majoritatea vile cu faţada spre strada Carol, erau atât de grav avariate, încât nu mai rămăseseră în picioare decât pereţii exteriori, care expuneau 133 trecătorilor rămăşiţe din eleganta şi cocheta arhitectură în care fuseseră concepute. Acum erau toate părăsite şi nici picior de al foştilor proprietari nu călca pe acolo. Şi cum erau de izbelişte, ce le trecu prin minte multor nevoiaşi care n-aveau cum să se încălzească în zilele geroase ce se abătuseră asupra lor. Decât să intre în ele şi să fure din materialul lemnos rămas bun doar pentru foc. Drept să spun, cam la aşa ceva ne gândisem şi noi: că n-ar strica să complectăm, tot aşa, rezerva de lemne ce se subţia simţitor. Dar puteam face una ca asta? Căci vorba ceea, „nu ne stătea în caracter”, nouă nişte tineri educați, care mâine, poimâne eram pasămite ditamai ingineri. Dar procesele de conştiinţă n-au durat prea mult. Până într-o zi. Mai bine spus până-ntr-o seară, după ce se înnoptase de-a binelea. Echipaţi cu un sac mare şi cu o scoabă pe măsură, ne-am furişat tustrei într-una din cele mai apropiate vile. Ne-am hotărît să zmulgem frize din parchete, căci mergea treaba mai uşor. Înfingeai scoaba sub o scândurică, trăgeai cu putere şi gata! Ceva mai bun de ars nici că se putea. Toate erau de aceeaşi mărime potrivită, nu ca trunchiurile cumpărate de la depozit, ce trebuie curmate cu ferestrăul şi despicate cu toporul. Unde mai pui că toate erau uscate şi din cea mai pură esenţă de stejar. 17.09.05 Am ieşit la „cules” parchete vreo două seri la rând, dar a trebuit să renunţăm căci mai văzusem nişte mutre iţiindu-se pe acolo. Or fi fost tot nişte pricăjiţi ca noi? Cine puteaşti ?Pentrumai multă siguranţă, ne-am lăsat păgubaşi. Dar asta până în momentul când ne-a vizitat din nou Cotea. Când a aflat că abandonasem expedițiile nocturne, a râs de noi, mai, mai să-i dea lacrimile. -Ce dracu-bre? Nici de-atâta lucru nu suntei buni? Păi staţi să vă-nvăţ eu cum să faceţi rost de lemne! Ce umblaţi cu fleacuri! Duceţi-vă mai bine în spatele casei, la Liceul Internat, în aripa dărâmată de bambardament, c-acolo-s lemne! Nu glumă! Noi, drept să spun, ne cam codeam, căci experienţa cu parchetul ne fusese de-ajuns. Dar el de colo: -Ce? Nu cumva vi-i frică? Atunci staţi măi frăţioare că nu vă lasă bădia, aşa c-am să merg şi eu cu voi. Hai, ce mai staţi!? Şi, fără să mai zăbovim, am şi plecat cu el în frunte. Se înnoptase bine. Zăpada de pe uliţă, luminată de o lună plină, ne îndruma paşii spre ţinta noastră. Aripa clădirii Lohanul nr. 47, aprilie 2019 literatura Liceului, care fusese bombardată nu era departe de stradă, iar gardul fiind şi el deteriorat, l-am trecut fără nici o greutate. Prin preajmă nu era nici urmă de paznic, că la drept vorbind, nici nu era ce păzi. Lui Georgel şi lui Mircea le cam pierise curajul. Îi apucase pe amândoi un râs nervos. Nici eu nu mă prea simţeam în apele mele, dar mă ţineam tare. Cotea cam simţea el cu cine are de-a face, aşa că numai ce-l aud: -Măi, da-bicisnici mai sunteţi! Cu voi nimenea nu poate pune boii la plug! Nici n-aţi trecut gardul şi v-a şi apucat tremuriciul. la mai bine uitaţi-vă la Romică! El, da! Halal hoţ! Îşi ţine bine cumpătul şi ştie cum să meargă la treabă. Şi ce dacă o ieşi careva spre noi? În primul rând că noi suntem patru. Şi apoi, chiar pot să-i spun frumos aceluia: am venit să fur! N-a mai lungit vorba şi îmbărbătaţi de magnifica lui bărbăţie, ne-am şi trezit că nimerisem într-o sală destul de încăpătoare, fără acoperiş şi cu zidurile dărăpănate. Noi ne uitam încoace şi încolo, căutând măcar scurtături ce care să ne umplem braţele dar Cotea nu ne lua în seamă şi ochea o grindă de stejar imensă, lungă de vreo cinci metri şi groasă, groasă. Căzuse din tavan şi stătea proptită pe o movilă de moloz. Nu ne închipuiam că tocmai la ea se gândea Cotea să o transportăm, dar n-am avut încotro. Ne-a mobilizat pe dată şi după câteva opinteli, apăsaţi de greutate, căram spre casă ditamai grindoiul, precum Lenin în acel subotnik, mult mediatizat la vremea aceea. Până la miezul nopţii coşcogeamitea grindă era tăiată cu ferestrăul şi despicată în fragmente „la formatul normalizat” numai bune pentru pus în sobă. Cotea, care se înţelege că nu ne-a lăsat la greu, nu s-a mai dus acasă (de fapt n-am ştiutniciodatăpeundelocuia) şi a rămas peste noapte la noi, dormind cu toţii grămadă şi învelindu-ne cu aceeaşi plapomă. Am dormit foarte mulţumiţi de isprava noastră, în cântecul vesel al lemnelor ce trosneau în sobă. Peste noapte ne-am mai trezit din când în când, nu ca să ne întoarcem pe partea cealaltă, căci stăteam cam înghesuiți, cât din pricina unui... miros caracteristic ce venea din celălalt capăt al încăperii, cu un parfum cu care făceam cunoştinţă cu o săptămână în urmă, într-o sală unde cei de la Chimie industrială, ţinuseră înaintea noastră un curs în care doar scoseseră dopul de la o sticluţă cu acid valerianic. Parcă nimerisem într-o cazarmă unde un batalion de infanterie s-ar fi descălțat după un marş de 30 kilometri şi şi-ar fi pus la zvântat obielile. Cotea dormea dus, dar noi trezindu-ne, ne-am lămurit că ciudatele efluvii veneau de la degetele membrelor inferioare ale musafirului nostru nocturn. Ce era să facem. Am făcut haz şi ne-am culcat la loc. 134 19.09.05 Ne obişnuisem cu el şi nu de puţine ori se întâmpla atunci când rămânea să doarmă la noi, să aud în timpul nopţii un glas care şoptea: „Măi! Mai înveliţi-l oleacă pe chicioare, pe Cotea!” Când uneori peste noapte era mai frig, plapuma noastră se mişca ba încoace, ba încolo, după cum fiecare dorea să-şi încălzească spinarea. Un singur lucru era însă cert: Cotea era exclus să rămână cu picioarele dezvelite. Dar în afară de grija care i-o purtam, nu pierdeam din vedere ca înainte de culcare să fim atenţi cum să potrivim plapuma, ca nu cumva marginea dinspre picioare să ne vină în dreptul nasurilor. Cât despre asemănarea numelui acidului valerianic cu numele Valeriu al oaspetelui nostru, mai mult ca sigur că era o simplă coincidenţă. Să nu se creadă însă că prietenul nostru nu era un băiat îngrijit şi curat. Din contră, era foarte grijuliu cu toaleta şi ţinuta lui şi totuşi de meteahna asta nu putea scăpa ori cât s-ar fi spălat şi primenit. Nu meteahnă, stare fiziologică! Faptul că venea atât de des pe la noi, devenise aproape un cunoscut de-al casei, comportându-se mai mult decât familiar şi cu vecina noastră. În întâlnirile lui întâmplătoare cu vreuna din ele, nu excela în saluturi mai curtenitoare cum obişnuiam noi, ci se mulțumea să schiţeze un zâmbet, şi să ridice degetul arătător la cozorocul şepcii sau la marginea căciulii şi să îngâne un „servus”. Gestul nu era prea gustat de Lucia, care îi găsise şi ea o formulă de răspuns pe măsură: „Bună, Cotea!” Convieţuirea asta sporadică cu el a durat toată perioada anului universitar, ea luând sfâşit o dată ce eu şi Georgel am absolvit cursurile. Câtva timp, mai târziu, mă mai întâlneam cu el prin laşi şi de fiecare dată ne făcea plăcere să ne revedem. 20.09.05 Chiar şi după ani de zile, când interese de serviciu m- au făcut să ajung în Iaşul studenţiei mele, m-am mai reîntâlnit cu el, ajunsese conferenţiar la facultatea de Agronomie, la o disciplină legată de probleme oenologice, motiv în plus să ne revedem şi să-mi înlesnească aprovizionarea cu o damigeană cu aligote. A fost foarte încântat de revederea noastră, cât şi de faptul că am apelat la el şi pot spune că a fost la fel de săritor ca şi atunci când a pus umărul să ne aprovizioneze cu lemne de foc. A trecut vremea şi mai, mai uitasem de el, când, într-o zi, intrând într.o librărie pentru a mai răsfoi noile apariţii editoriale, zăresc pe o masă un exemplar din Enciclopedia Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Română din care tocmai apăruse primul volum. Deschid distrat cartea, mai mult să-i examinez prezentarea grafică şi frunzărind- o, degetul mi s-a oprit la litera C. mai mult, încă câeva foi şi deodată ce văd?: Cotea Valeriu. Măi, să fie !? Ia, te uită, cu cine dormeam noi în pat şi- 1 înveleam pe picioare să nu răcească. % Primele trei volume, circa o mie de pagini, „Oameni fără importanță saumemoriile unui necunoscut” de Romeo Pivniceru au fost publicate la Editura Agerpres, ultimele două, unul dactilografiat, altul scris de mână, fiecare cam cu cinci sute de pagini, mi-au fost trimise, cu rugămintea, după moartea sa „s-o ajut pe Maruca, soţia lui, să le publice, când îmi va cere”. Romeo Pivniceru a murit în iunie 2015, acad. Valeriu Cotea la la 21 aprilie 2016, iar Maruca, soţia lui Romică, neaşteptat, la 14 octombrie 2015. Indeplinesc cu pioşenie, ceea ce m-a rugat Romică Pivniceru, mmbru al cenaclului literar de la distanţă, precizând că nu m-am văzut faţă cu faţă, cu soţii Pivniceru. „Bacău-personalităţi ale locului” înfiriparea unei tradiţii Mihaela BĂBUŞANU, expert patrimoniu/conservator bunuri culturale, Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” Bacău Gândit în urmă cu mai mulți ani dar pus efectiv pe hârtie abia în anul 2014, graţie colaborării mele cu jurnalistul Romulus Dan Busnea şi Serviciul Public Judeţean pentru Promovarea Turismului şi (Coordonarea Activități de Salvamont Bacău, proiectul “Bacău-personalităţi ale locului” a ajuns în anul 2018, la cea de a 3-a ediţie. Acest proiect s-a născutdin dorința sinceră de readuce în atenţia băcăuanilor şi nu numai, personalități ale locului din toate 135 domeniile, valori ale culturii , ştiute sau neştiute, unele ignorate sau uitate.“Personalitatea este ca o monedă de argint care, oricum o arunci, cade mereu cu efigia în sus, niciodată cu reversal” Ispunea Lucian Blaga. Aşa se întâmplă dealtfel cu adevaratele valori, personalităţi care rezistă testului timpului şi intemperiilor de orice fel şi tot ceea ce ne rămâne nouă de făcut (mie, domnului Busnea şi dumneavoastră tuturor) este doar să dăm la o parte praful sau factorii căci strălucirea există, este acolo. corozivi, Aşadar, miercuri, 4 aprilie 2018, în Aula Universităţii „Vasile Alecsandri” din municipiul Bacău s-a desfăşurat cea de-a treia ediţie a proiectului „Bacău - Personalități ale locului, realizată cu sprijinul Serviciului Public Judeţean pentru Promovarea Turismului şi Coordonarea Activităţii de Salvamont Bacău, în parteneriat cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, ediție dedicată omagierii unei personalităţi a timpului prezent, dramaturgul, prozatorul, poetul şi publicistul băcăuan Viorel Savin, cu prilejul împlinirii vârstei de 77 de ani. Alocuţiunile reprezentanţilor organizatorilor au descris pe larg activitatea culturală pe care a susținut-o scriitorul Viorel Savin de-a lungul a mai multe decenii, orașul Bacău datorându-i recunoștință şi omagiere , dar şi pentru promovarea imaginii judeţului Bacău în ţară şi în lume. „În rândul acestor nume cu rezonanță, născute pe meleaguri băcăuane, un loc aparte îl are domnul Viorel Savin, dramaturg, poet, romancier, reputat om de cultură, recunoscut şi apreciat în tara şi în străinătate. În scrierile sale, a oglindit viaţa oamenilor din județul Bacău, frământările sociale şi spirituale ale locuitorilor acestei zone şi a promovat valorile băcăuane în lucrări care fac referire la remarcabili oameni de artă şi cultură ai județului Bacău, ca Sergiu Adam, Octavian Voicu, Ioan Măric, George Genoiu şi mulți alții. Consiliul Județean, cetățenii judeţului Bacău, cu toții suntem deosebit de onorați că avem şansa de a transmite respectul nostru profund şi admirația nemărginită domnului Viorel Savin, pentru prezenta permanentă în promovarea culturii, valorilor, excelenței şi înaltei morale în întreaga societate. Viorel Savin, scriitor şi cetățean activ al comunității băcăuane, este şi va rămâne o personalitate marcantă, cu care ne mândrim şi care merită întregul respect al cetăţenilor judeţului nostru” a precizat preşedintele Sorin Braşoveanu, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Judeţean Bacău, din data de 16 februarie 2018, cu ocazia acordării diplomei de „Cetăţean de Onoare al judeţului Bacău”, domnului Viorel Savin. Manifestarea din acest an s-a bucurat de prezența unor participanţi şi invitaţi speciali, cu un public numeros, în care s- au aflat mulţi tineri, cu momente artistice deosebite, intense şi pline de originalitate, adevărate mostre de autenticitate muzicală susținute de Cvartetul „Blue” al Colegiului Naţional de Artă „George Apostu” din Bacău (coordonator, prof. Gabriel Stan) şi 1 http://www.lucianblaga.eu/opere/citate/lucian_blaga.html#.W-cmU9UzbIU Lohanul nr. 47, aprilie 2019 de Ansamblul folcloric „La Porţile Neamului” din comuna Palanca (coordonator, Liliana Atomulese). Despre implementarea şi importanța acestui proiect, în fapt o activitate care are menirea de a favoriza dezvoltarea turismului cultural şi creşterea anvergurii de imagine a județului Bacău, a vorbit dl Romil Botezau, director al Serviciul Public Judeţean pentru Promovarea Turismului şi Coordonarea Activităţii de Salvamont Bacău, care în final a mulțumit tuturor celor implicaţi în iniţierea, organizarea și desfăşurarea acestei manifestări. La rândul său, rectorul Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, prof. univ. dr. Carol Schnakovszky s-a declarat plăcut surprins de salba de evenimente culturale şi a mulţumit inițiatorilor şi oragnizatorilor pentru invitaţia la parteneriat.Personalitatea complexă a lui Viorel Savin, corifeu al culturii băcăuane, a fost evocată de publicistul Romulus-Dan Busnea, inspector de specialitate în cadrul SPJPTCAS Bacău şi de prof. Petre Isachi, critic și istoric literar,directorul revistei “13 Plus”, care într-o inspirată corelare a datelor biografice cu activitățile şi realizările literare de excepţie ale maestrului Viorel Savin, au realizat un portret expresiv şi impresionant al acestuia. „Nimic mai important în momentul pe care îl facem, decât faptul că ne aflăm într-o universitate. O personalitate asta face de fapt: spiritualizează locul și ne leagă, dacă vreți, de întreaga spiritualitate a lumii. Viorel Savin este important în cele 46 de volume publicate, tocmai prin această artă, aceea de a ne lega pe noi de lumea din jur. Ce înseamnă asta? Înseamnă faptul că, în opera lui, nu numai specialiştii, ci şi dumneavoastră, cititorii, veţi găsi o seamă de corelaţii cu G. B. Shaw, cu Shakespeare, cu Eugen Ionescu şi cu Ion Luca Caragiale. Este foarte importantă această corelaţie, pe care trebuie să o înțelegem, respectiv că un om al locului nu poate fi recunoscut, decât în măsura în care atinge universalitatea. Exact cum îl carcateriza, dacă vă amintiţi, Arghezi pe Eminescu: Fiind foarte român, Eminescu este universal. Aplic aceeași expresie în cazul lui Viorel Savin, căci acesta este unul din talentele lui, acela de a lega spiritul locului, de cunoașterea națională și internațională, de vederea pe care o oferă scriitorii asupra întregii lumi. Este foarte important să înţelegem acest aspect, întrucât nu putem sSupravețui astăzi, decât spiritual. Este singurul mod de a rezista al neamului nostru, mai ales acum, când fenomenul globalizării este o amenințare, dacă avem în vedere identitatea nu numai a individului, ci și a neamului. De asta sunt foarte importanţi scriitorii, pentru că transmit spiritul locului şi îl leagă de contextul universal. Un scriitor este mare, dacă trece dincolo de graniţele locului și ale judeţului și dacă exprimă în integralitate spiritul românismului. lar Viorel Savin este cu siguranță, unul dintre aceştia”, a spus critical Petre Isachi. Ca semn al preţuirii şi al înaltei aprecieri pentru contribuţia adusă la îmbogățirea patrimoniului cultural şi spiritual românesc, Serviciul Public Judeţean pentru Promovarea Turismului şi Coordonarea Activități de 136 Salvamont Bacău i-a conferit dlui Viorel Savin, titlul de „Personalitatea băcăuană a anului 2018”. De asemenea, dl Romulus-Dan Busnea, inițiator al proiectului şi autor al broşurii dedicate personalității lui Viorel Savin, a propus reluarea unei mai vechi aparținând dramaturgului băcăuan, care să se materializeze într-un proiect intitulat Festivalul Naţional de Interpretare Teatrală „Viorel Savin”, manifestare care ar urma inițiative Creaţie Dramatică şi să se desfăşoare în municipiul Bacău şi care s-ar dori să devină una de tradiţie şi, de ce nu, de anvergură.Vădit emoţionat, Viorel Savin a spus printre altele:,,Sunt copleșit de ceea ce se întâmplă astăzi aici. Nu sunt convins pe deplin că merit, dar sunt convins că dumneavoastră meritaţi mult mai mult. Aş dori să spun — și aici mă adresez în primul rând celor mai tineri din această aulă, că nu este ușor să reușești, nu este uşor să ajungi acolo unde îți propui să ajungi. Și mai ales că, acest lucru nu se va întâmpla niciodată dacă nu vei face sacrificii, dacă nu vei face eforturi susținute, şi ceea ce este extrem de important, dacă nu îi vei asculta pe cei mai învăţaţi decât tine. Dar, important este să ştii că vrei ceva, că poți lăsa ceva în urma ta”. La rândul său, dl Sorin-Gabriel Ailenei, manager public principal în cadrul Instituţiei Prefectului judeţului Bacău, s-a adresat participanţilor: „Suntem astăzi în al treilea moment festiv, în al treilea cadru cu acest eveniment, ceea ce după mine, îmi dă dreptul să vorbesc despre înfiriparea unei tradiţii. De ce a apărut această tradiție?Avem tot felul de ecouri istorice, avem poveşti culturale care pot fi scoase în faţă, avem povești tehnice, dar cu toate astea, nu avem ceea ce cred eu că este cel mai important: poveşti ale oamenilor, care au făcut ca toate aceste minuni să aibă loc în spaţiul judeţului Bacău. Și atunci, trebuie să felicit încă o dată ideea şi pe cei care au mers pe principiul că 'omul sfințește locul” şi că, cele mai frumoase, mai interesante şi mai importante poveşti sunt cele ale oamenilor, care sunt reprezentativi pentru judeţul nostru. Este în fapt, un eveniment al identităţii comunității băcăuane.Este un lucru care trebuia să se întâmple mai demult, poate mai târziu, dar eu consider că s-a întâmplat exact la momentul potrivit, atunci când toate planetele s-au aliniat şi tot ceea ce trebuia să Lohanul nr. 47, aprilie 2019 literatura fie împrejurul acestui eveniment s-a coagulat și a apărut această minune: un simpozion cu privire la personalităţile județului Bacău”, a spus şi dl Sorin-Gabriel Ailenei. La finalul evenimentului, invitaţii au primit din partea SPJPTCAS Bacău, mape cu diplome de participare și cu materiale care promovează obiectivele culturale şi turistice ale judeţului Bacău. Proiectul are ca obiectiv promovarea valorilor culturii şi comunităţii băcăuane prin organizarea de simpozioane care au drept scop aducerea în atenţia auditoriului a unor personalităţi, scopul fiind acela de a cunoaste viaţa, contribuţia şi realizările deosebite ale unor personalităţi băcăuane, recunoscute sau nu la nivel naţional/internaţional dar preţuite la nivel local, oameni care au influenţat pozitiv dezvoltarea comunităţii, în fapt, o activitate ce favorizează deopotrivă dezvoltarea turismului cultural şi creșterea anvergurii de imagine a orașului Bacău, o deschidere de noi drumuri în dialogul intercultural, un culoar benefic de personalizare şi promovare a culturii băcăuane şi a Bacăului în general. Este dacă vreţi, un proiect de imagine ce se va răsfrange pozitiv deopotrivă asupra românilor care dobândesc un capital de încredere mai mare în propriile valori dar şi asupra străinilor, care primesc o informare şi un mesaj pozitiv despre ceea ce este Bacăul, România. Rezultate dorite: proiectul va stimula și susține activităţile cu impact în domeniul cultural şi turistic prin prezentarea unor materiale promoţionale, proiectul va oferi participanţilor la eveniment date şi informații despre principalele atracții culturale şi turistice ale județului Bacău; va contribui la educarea culturală a noilor generaţii și la crearea unui nou public consumator de evenimente cultural-artistice; va îmbogăţi sursele de informaţie în biblioteci, instituţii de învăţământ şi de cultură din judeţul Bacău şi din alte zone din ţară; va prilejui constituirea unei baze de date care să reprezinte „memoria culturală și spirituală a zonei Moldovei de Mijloc”. Proiectul „„Bacău-Personalități ale locului” - Retrospectiva primelor două ediții Ediţia a I-a, Bacău, luni, 2 noiembrie 2015, în organizarea Complexului Muzeal “Iulian Antonescu” care a fost şi gazda primei ediţii şi a Serviciului Public Judeţean pentru Promovarea Turismului şi Coordonarea Activităţi de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), . Manifestarea s-a desfăşurată sub auspiciile unor valori care modelează identitatea, repere ferme ale continuității şi destinului nostru istoric şi a fost dedicată pictorului băcăuan Dimitrie Berea, personalitate proeminentă a artelor plastice contemporane, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai post-impresionismului în pictură.Evenimentul a fost prilejuit de împlinirea a 40 de ani de la trecerea sa la cele veşnice, iar ziua 137 aleasă, adică cea de 2 noiembrie, a marcat şi 107 ani de la naşterea pictorului |. Neştiut de unii (căci timpul șterge invariabil multe dintre urmele pe care le lăsăm pe acest pământ) şi nemeritat uitat de alții2, băcăuanul Dimitrie Berea3 (n. 2 noiembrie 1908, Bacău - d. 14 ianuarie 1975, Paris, Franța) este şi acum prezent în cele mai mari galerii ale lumii? Prezentări: Romulus-Dan Busnea, inspector de specialitate SPJTCAS Bacău, Mihaela Băbuşanu, conservator bunuri culturale la (Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, Dionis Puşcuţă, artist plastic şi preşedinte al Filialei Bacău a Uniunii Artiştilor Plastici din România care au vorbit pe rând, despre personalitatea marcantă a lui Dimitrie Berea. Intervenţii: Conf.univ. dr. loan Dănilă, Dumitru Brăneanu, consilier judeţean, Ilie Bârzu, consilier local, prof.dr. Ioan Mitrea, dramaturgul Viorel Savin, prof. Petre Isachi, critic şi istoric literar, prof. Iulian Bucur, critic de artă, care, felicitând punerea în practică a acestui proiect, au avut la rândul lor propuneri, idei şi sugestii. Manifestarea s-a încheiat cu prezentarea unui film realizat de Mihaela Băbuşanu în care s-au perindat prin faţa ochiului, tablouri semnate de Dimitrie Berea, pe un fond muzical bine ales pentru un astfel de moment. Momentele muzicale ale manifestării au fost susţinute de Cvartetul „Dolce? al Colegiului Naţional de Artă „George Apostu” din Bacău, în următoarea alcătuire: Daniel-Andrei Rotariu, George-Ștefan Roşu, Melinda-Mihaela lojă şi Andreea- Alina Dionisie. Coordonator: prof. Codrin Stan. Ediţia a Il-a, marţi, 30 mai 2017, organizată de Serviciului Public Judeţean pentru Promovarea Turismului şi Coordonarea Activităţii de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), în parteneriat cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. În aula universității băcăuane a avut loc un simpozion dedicat altor personalități ale locului, care şi-au pus amprenta asupra ştiinţei şi culturii băcăuane. Astfel, jurnalistul Romulus-Dan Busnea şi prof. univ. loan Dănilă au adus în atenţia auditoriului „Creatori de patrimoniu cultural: arhitectul George Sterian”, iar a doua comunicare i-a aparţinut Mihaelei Băbuşanu, fiind o evocare a uneia dintre cele mai importante personalităţi băcăuane şi naţionale ale începutului de secol XX, generalul şi istoricul Radu R. Rosetti, Radu Comşa, în “Cultura”, nr 43, 29. 10.2009, pag 31 2Sebastian Amza, “Ziarul Financiar de Duminică”, 6.11.2009 3 Radu Comşa, în “Cultura”, nr 43, 29. 10.2009, pag 31 Ahttp://patzeltart.ro/v/BEREA+DIMITRIE/berea/ Lohanul nr. 47, aprilie 2019 literatura la 140 de ani de la naştere. Aşadar evocarea a două personalități deosebite, atât la nivel local cât şi naţional. Radu R. Rosetti, (istoric, militar, academician, scriitor, bibliotecar), a văzut lumina zilei la 20 martie/1 aprilie 1877, în satul Căiuţi judeţul Bacăul şi George Sterian, (unul dintre fondatorii şcolii naţionale de arhitectură2, arhitect, decorator, restaurator si publicist român, militant pentru păstrarea patrimoniului artistic şi pentru o artă cu specific naţional, deputat de Bacău) care, deşi născut la Iaşi în 19 aprilie 1860 la s-a stabilit ulterior la Bacău, unde va şi muri, tot într-o zi de 19 aprilie, în anul 1936, la 79 de ani. Linia destinului Rosetteştilor nu doar că trece prin judeţul Bacău ci se identifică cu istoria sa, motivaţie mai mult decât suficientă pentru a evoca personalitatea marcantă lui Radu Rosetti. Mai mult decât atât, Rosetteşti, şi în acest caz particular Radu R Rosetti, se identifică cu istoria ţării, el fiind un vizionar deosebit şi un adevărat promotor al dezvoltării istorice şi culturale a ţării3. Pe de altă parte, George Sterian4, născut la Iași şi stabilit ulterior la Bacău, unde a fost arhitect-şef al urbei şi apoi deputat, se formează ca arhitect la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Paris. Cea dintâi creaţie a lui George Sterian, în care se pot observa particularităţile acestei versiuni moldave a stilului neoromânesc inaugurat cu doar câţiva ani înainte de Ion Mincu, este clădirea Cazinoului din Slănic-Moldova5, judeţul Bacău. Creaţia de maturitate cea mai reprezentativă a lui George Sterian, o constituie monumentala Casă arh. George Sterian din Băcau6, pe care a finalizat-o în anul 1921 şi care a funcţionat ca reşedinţă personală şi notariat public, finalizată în anul 1894. Arhitectura lui George Sterian, care a fost în egală măsură unul dintre fondatorii şcolii naţionale de arhitectură în epocă”, posedă suficiente caracteristici proprii pentru a distinge în ea o tendinţă particularizantă.Bogata sa activitate este prezentata in cartea publicistului si criticului literar bacauan IPr. Vasile Secrieru, Radu R Rosetti-istoric militar, academician şi bibliotecar, articol în Bibioteca Digitală Ştiinţifică a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi 2Romulus Dan Busnea, „Columna”, nr 6/2017, pag 135 3vasile Apostol, Două prestigioase personalităţi de pe Valea Trotuşului — Dimitrie Ghica Comăneşteanu şi generalul Radu R. Rosetti, în “Columna”, nr 1/2012 4Teodorescu Elena-Sidonia, “Arhitecţi si arhitectură în periodice de acum un veac”, pag. 62 5 Tăutu, I. Cleopatra, Slănicul Moldovei-Monografie scrisă în anii 1930-1934, Tipografia ziarului „Universul”, Bucureşti, 1934. 6 Dorinel Ichim, „Casa arhitect George Sterian”,în,,Deşteptarea”, 12 nov./2015 Thitp :/larhitectura-1906.ro0/2016/12/scurt-istoric-al-organizarii-profesiei-de- arhitect-in-romania-de-la-regulamentulu-lui-a-i-cuza-si-m-kogalniceanu-pana-in-prezent/ 138 Cornel Galben, „Personalitati bacauane” (vol.II- Ed.Corgal Press, Bacau, 2003)8. Începând cu această ediţie, iniţiatorii proiectului au demarat şi o frumoasă iniţiativă de omagiere a personalităţilor „în viaţă”, care se află prinre noi, realizându-se astfel o interesantă punte sau predare de ştafetă imaginară între personalitățile remarcabile care au marcat istoria noastră locală şi personalităţile contemporane nouă. Simpozionul s-a încheiat cu ceremonia de acordare a diplomelor de participare, de merit, de colaborare şi de excelență. Au mai luat cuvântul: Silviu-lonel Pravăţ, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bacău, Iulian Pintilie, director adjunct al SPJPTCAS Bacău, prof. univ. dr. Carol Schnakovszky, rectorul Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, Sorin-Gabriel Ailenei, manager public principal al Instituţiei Prefectului - judeţul Bacău, dramaturgul Viorel Savin, prof. Petre Isachi, critic şi istoric literar. Programul muzical al evenimentului a fost susținut de Cvartetul „Blue” al Colegiului Naţional de Artă „George Apostu” din Bacău, coordonat de prof. Codrin Stan, în următoarea alcătuire: Antonia Solomon, Andreea Duma, Anastasia Văcaru şi Tiberiu Ghidu „Acest proiect doreşte să readucă în atenţia băcăuanilor şi nu numai, personalităţi ale locului, valori ale culturii, ştiute sau neştiute, unele ignorate sau uitate. Sperăm ca în acest demers să ni se alăture tot mai mulți, ajutându-ne astfel, chiar la modul concret, să îi dăm tot mai multă consistenţă şi putere”, au spus Mihaela Băbuşanu (conservator bunuri culturale, Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” Bacău şi Romulus-Dan Busnea (inspector de specialitate,Serviciul Public Judeţean pentru Promovarea Coordonarea Activităţi de Salvamont Bacău), iniţiatorii şi promotorii acestui proiect. Turismului şi Organizatorii au premiatcâteva personalităţi băcăuane ale timpului prezent şi câţiva dintre colaboratori prin acordarea de diplome si mape.Dealtfel, cu acest prilej, a fost editată, sub egida SPJPTCAS Bacău, în condiţii grafice deosebite, broşura primei ediţii a proiectului „Bacău - Personalităţi ale locului”, dedicată pictorului băcăuan Dimitrie Berea („Dimitrie Berea. Rememorare 40”).Broşura a fost oferită împreună cu mapa de prezentare, celor premiaţi de către organizatori. Alături de oficialităţile locale şi judeţene, la eveniment au mai fost prezenți oameni de cultură, studenţi, iubitori de frumos, dar şi elevi, printre aceștia numărându-se și cei de la Şcoala Gimnazială „Miron Costin” din Bacău, împreună cu prof. Otilia Stan, directorul școlii, ea însăşi profesor de istorie, care a dat 3Romulus Dan Busnea, în „Columna”, nr 6/2017, pag 134 Lohanul nr. 47, aprilie 2019 astfel elevilor, un frumos exemplu de respect şi cinstire a înaintaşilor. Cel mai nimerit pentru a concluziona esenţa acestui proiect, gândurile şi planurile de viitor ale noastre,ale iniţiatorilor, mi se pare mesajul de suflet prezentat de Sorin Ailenei, manager public principal al Instituţiei Prefectului la cea de a I-a ediţie, care a precizat că acest proiect devine în timp o tradiţie, o poveste frumoasă despre despre spiritualitatea băcăuană. oameni, cultura şi Abstract: The project: “Bacău — prominent figures” aims at promoting cultural values within the local community of the city, through events focused on the life and contribution of people who had an important role in the development of the cultural and economical life of the city. Reaching already its 3rd edition in 2018, the initiative helps raising awareness on prominent local figures that might not always be known and recognized on a national or international level, but are valuable and relevant for the community. At the same time, the project is targeted at helping the development of local cultural tourism and increasing the visibility of the city of Bacău. The project events facilitate the opening of new opportunities for dialogue across cultures and cultural identity of the city. Thus, we can call it a cultural branding project, with positive impact on how Romanians feel about their national values, but also on how the city of Bacău and Romania in general are perceived from across borders. oster a positive path of defining and promoting the Keywords: Bacău, prominent figures, museum, memoirs, culture. Oameni de știință şi laureați ai Premiului Nobel — despre Măria Sa, Vinul Prof. dr. ing. Avram D. Tudosie Drd. ing. Avy-Dănuţț A. Tudosie Ec. Laurenţiu A. Tudosie Via şi vinul fac parte din existenţa, creația şi recreația umană, pentră că vinul, băut cu înțelepciune, prin virtuțile sale, este un izvor de inspiraţie, creație şi recreaţie. Încă din antichitate, vinul a fost considerat un stimulent, aliment şi chiar medicament (Plutarh). Multe şi mari personalități — de la înalți demnitari de stat (şefi de state şi de guverne) şi până la oameni de ştiinţă şi laureați ai Premiului Nobel, literați, filozofi — au prețuit şi iubit vinul, unii considerându-l un auxiliar al existenţei lor creatoare. Toţi i-au adus preamărire, închinându-i mari şi celebre gânduri, mărturii, eseuri şi alese cugetări, versuri etc., care au rămas în istorie, filosofie şi arte. Prin aceste creaţii de toate genurile s-a dat o nouă strălucire cuceritoare vinurilor, locurilor şi autorilor (oenologilor, scriitorilor şi consumatorilor) şi enciclopediile ne pun la îndemână copleșitoate dovezi şi exemple de preţuire, din toate timpurile până în zilele noastre, care au intrat şi rămas în conştiinţa publică prin diverse tipărituri şi creaţii. Vinul, opera oenologului și a specificului calitativ al podgoriei, a înstelat opera durabilă a tuturor creatorilor, fiind sursă de inspirație pentru prozatori, poeţi, filozofi şi geniul artiştilor tuturor operelor de artă. El a luminat calea gândirii, ajutând să se consacre multe talente, înscriindu-le în rândul nemuritorilor. Homer, Eschil, Sofocle, Horaţiu, Plinius, Omar Khayyam, Dante, Petrarca, Boccacio, Shakespeare şi mulți alţii au „închinat” cele 139 mai remarcabile pagini în onoarea vinului. La rândul lor Goethe, Baudelaire, Voltaire, Victor Hugo, A. Dumas, Blasco- Ibanez, M. Eminescu, Păstorel Teodoreanu, N.D.Cocea, G. Topârceanu, V. Militaru, Fănuş Neagu, Nichita Stănescu, M. Sorescu, A. Păunescu, M. Sadoveanu, L. Rebreanu, L. Blaga, Marin Preda ş.a.au cântat cu multă fascinaţie această băutură. Luând ca argument vinul, Blasco-Ibanez a creat nemuritoarea sa operă „Bodega”, închinată vinificaţiei şi vinului de Xeres (şi selectată pentru nominalizare la Premiul Nobel), „unde nu se poate deosebi opera de artă, de prepararea şi degustarea sublimului nectar de Xeres!”. La Roma, inspirat de minunatele vinuri germane şi cele speciale din Italia (ca Lacrima Christi, Vermutul Italian, Marsala ş.a.), Goethe concepe „Ifigenia”, zugrăveşte „„Torqvato”, imaginează cea mai frumoasă pagină din „Faust”, nutrește germenul romanului său „„Wilhelm Meister” şi suava idilă „Herman şi Dorothea”. Michelangelo Buonarotti şi Leonardo da Vinci au desăvârşit cele mai celebre statui şi picturi din toate timpurile în,,permanentă inspiraţie” dată de vinurile Franţei şi Italiei, luând ca idee inspirația celebrilor sculptori Fidias şi Praxiteles, din Antichitate. Chiar dacă nu în exclusivitate, viţa-de-vie şi vinul au fost menţionate în operele lor de către toţi marii creatori şi artişti, care au elogiat cu epitete şi metafore nemuritoare această băutură izbăvitoare şi atât de binefăcătoare. Printre personalităţile planetei care au elogiat virtuțile vinului se înscriu la loc de cinste și mulți laureați ai Premiului Nobel. În continuare vom cita aprecierile despre vin făcute de câțiva oameni de ştiinţă. Anticul cărturar al antichităţii latine, doctorul Plinius cel Bătrân scria că „Vinul este singurul produs al naturii şi omului, care se consumă cu succes de oameni şi când nu le este sete şi tot el (vinul) permite oamenilor să facă dragoste oricând.” Iar S.U. Thant, secretar general al ONU, laureat al Premiului Nobel susține că „numai vinul poate întreține buna dispoziție şi clarifica marile ideii la orice întrunire mondială, de aceea — zice el — intră şi împărtășania oamenilor şi oaspeţilor. ” George Emil Palade, singurul român, laureat al premiului Nobel, susţine „ca și U.Thant, ca şi marele Pasteur — vinul a înflăcărat și întreține imaginaţia tuturor spiritelor creatoare — din literatură, ca şi din activitatea ştiinţifică şi fizică”. La întâlnirile marilor oameni de stat şi de cultură, vinurile roşii românești ocupă primul loc; de aceea marele Taleyrand susţine că vinurile roşii au sudat relaţiile și prieteniile în timp de pace, dar şi de război. Și nu întâmplător marele religios, Martin Luther susţine că numai vinurile bune şi femeile tinere pot întreține orice prietenie - „în veşnicie” şi continuă: „Și, cine n-a iubit o femeie frumoasă şi isteaţă se poate spune că a trecut degeaba prin viaţă.” Iar foştii premieri români, Petre Roman (1990) şi C.P. Tăriceanu, în 2003, - la o întâlnire la Huşi s-au exprimat — în cartea de Onoare : „Cine n-a iubit o femeie frumoasă și isteață și n-a gustat o B.B. (Busuioacă de Bohotin) de la Școala Viticolă din Huşi, nu ştie încă ce e dulceaţa vieții.” Iar președintele Moldovei, Mircea Snegur, la o întrunire la Huși, cu preşedintele Ion Iliescu, în 1991, s-a Lohanul nr. 47, aprilie 2019 exprimat că „Bine fac românii, că au înlocuit pâinea și sarea, de la întâlnirile oficiale, cu mult îndrăgita Busuioacă de Bohotin care e urmată şi curtată, şi dacă nu eşti atent, te i goală).” înşeală dintr-odată, ca femeia a i 3 El a acum că B.B. te face să fii curtată, faţă de ceea ce ştiam noi până acum. Se ştia că acest fapt de a te bine dispune — i se atribuie numai sampaniei, care spală femeia uşoară — cu bogata ei spumare, de toate păcatele. Marii artişti renascentişti Michelangelo Buonarotti şi Leonardo Davinci — au şi versificat această păcăleală, susţinând că dacă vinul (roşu mai ales) este un vrednic „,sculător”, berea şi tăriile sunt numai „culcătoare şi chiar leșinătoare”. Cu decenii în urmă Coroana Regală a Angliei contracta pe zeci de ani — cumpărarea vinurilor roşii de la Şcoala Viticolă din Purcari sau de la Pâhnegşti de lângă Huși. Vinurile din aceste două podgorii, ca şi acum o sută de ani, poartă pe etichetele lor instituţiile amintite, care sunt iubite până şi de regina Angliei şi Curtea Regală din România. Marele nostru diplomat, acad. Nicolae Titulescu, fost ministru de externe al României, la alegerea sa pentru a doua oară ca preşedinte al Ligii Naţiunilor Unite (ONU de azi) la Geneva: „Cu vinul — roşu, în special — s-a parafat („„ştampilat”) primul tratat de neagresiune și frăţietate (între oameni şi popoare) și de atunci n-a mai avut înlocuitor sau rival în eternitate”. „Vinul este cel mai sublim produs al naturii şi al omului, de aceea, înainte de a-l consuma trebuie privit în ...pahar, de sus, pe dedesubt, la lumină solară sau artificială, să îl miroși, îl sorbi, îl bei — cu nasul, cu ochii, cu cerul gurii şi cu ochii minții...” „Când un vin este de aleasă calitate, trebuie întâi să-l urmăreşti îndelulg cu privirea. Apoi apropii paharul, îl inspiri și, cu un lung suspin îți imaginezi tot ce îți evocă căldură, duioşie, alinare, plăcere, apoi începi să vorbeşti despre toate acestea. Puțin mai târziu îndrăznești să-l duci la buze — ca și sărutul unei femei frumoase. I se distinge astfel savoarea, fineţea, puterea, unguiența şi alte caracteristici ale personalităţii şi arhitecturii sale...”. „Și apoi, după ce i-ai adulmecat toate aromele și senzațiile, îl înghiţi ca pe un elixir al plăcerii spirituale şi trupeşti” (acad. Anatole France, laureat al Premiului Nobel). „Sângele e ca vinul...tulbur în tinereţe, gros la bătrâneţe” (acad. H. Sienkiewicz, laureat al Premiului Nobel. „Puţină dragoste seamănă cu puţin vin... prea mult, din amândouă strică omul” (John Steihbach, laureat al Premiului Nobel). 140 „Vinul este băutura sine-qua-non a plăcerii:whisky-ul e cel mai bun carburant”; „Vinul este unul din bunurile cele mai civilizate ale lumii, unul din produsele naturii care a fost ridicat la cel mai înalt grad al perfecțiunii de către om”; „În privința vinurilor, la început, cea mai mare parte a oamenilor le preferă pe cele dulci, datorită laturii lor pitoreşti; Mai târziu le vor schimba pe toate pentru un vin sec, dar plin și catifelat neavând alt pitoresc decât cinstita lui delicateţe, cu corpul mlădios şi proaspăt — în gură și cald când îl pui pe limbă...Cunoaşterea vinurilor şi perfecțiunea continu a simțurilor, între care intră în primul rând gustul și buchetul — pot fi surse de mari bucurii de-a lungul unei vieți întregi. ”; „Când ai bani, eu nu văd al mijloc de a-i cheltui mai cu folos, decât pe şampanie”; „Vinul este un prieten bun, mai ales, uneori” (Ernest Hemingway laureat al Premiului Nobel). „Dacă vinul a făcut, dintotdeaua, lumea bucuroasă, penicilina a făcut-o, acum, şi sănătoasă” (Alexander Fleming, laureat al Premiului Nobel, savant, membru al tuturor academiilor din lume). „Vinul trebuie considerat un stimulent de prim ordin al poftei de mâncare şi cel mai frumos exemplu de reflex condiționat” (Ivan Petrovoci Pavlov, laureat al Premiului Nobel). „Vinul — de care popoarele rămân aşa de pasionat ataşate — este expresia unei nevoi reale, deoarece uşurează transmutația digestivă şi exaltă tonusul individului...” (Ilia Meşnicov, laureat al Premiului Nobel). „După al treilea pahar...începe să-ţi circule sub țeastă un sânge mai cald și mai dinamic, ... la al patrulea pahar începi să resimți o ușoară beţie care-ţi permite a face, aproape orice faptă de iubire, „.. la al cincilea, sala în care mă aflam, lumea mi se păru că devine sublimă, poate unde spiritul meu evolua mai liber, „.. la al şaselea pahar, toropit de băutură, am adormit; toate bucuriile simţurilor mele au fost imperfecte.” (Anre Gide, laureat al Premiului Nobel, Fructele mâniei). Winston Churchill, prim ministru al Angliei şi laureat al Premiului Nobel — a declarat la un dineu și o degustare oficială: „Vinul bun, muzica aleasă, dragostea și femeia frumoasă sunt nişte euforizanţi care întineresc mereu pe cei mai vârstnici” (după note comunicate în 1961 de marele huşean şi academician Mihai Ralea şi prof. Constantin Prisnea, ministru al Agriculturii). „Cinste şi dragoste, ție Românie! În tine cresc două tinere vie. Inteligența şi frumuseţea zâmbind. Sunt o recunoaştere şi mândrie, Din ele răsar strugurii și vinurile vieţii mult râvnite.” Pablo Neruda, laureat al Premiului Nobel, a închinat versuri şi gânduri nemuritoare podgoriilor şi vinurilor românești, în cartea sa în românește „Strugurii şi vântul”. Însoţit de mari amfitrioni români, a vizitat Hușul, într-o seară, comparându-l cu Freiburgul german şi Bordeauxul francez. Întrând în celebra vinotecă a Școlii Viticole, s-a mirat de miile de sticle cu vinuri vechi, din toate podgoriile românești, „culcate ca nişte dame doritoare, ce se cer cercetate, doar de îngeri, şi aceștia, trebuie să fie îmbrăcați, şi nu goi...” Lohanul nr. 47, aprilie 2019 „literatura „Vinul, când e luat fără exces, e un tonic pentru mușchi şi un stimulent pentru spirit” (acad. G.Bernard Shaw, laureat al Premiului Nobel). „Vinurile româneşti dovedesc oriunde și oricând că seamănă cu versurile poeziei eminesciene, luceafărul culturii româneşti” (Rafael Alberti, laureat al Premiului Nobel). „Vinul însoțește momentele excepționale din viața omului. El fâşneşte dintr-o «cadă» ca gândurile noastre călduroase. Îl ştie şi oratorul, care îl evocă, înainte de a prinde cu verbul său inima celor care-l ascultă...” (Frederic Mistral, laureat al Premiului Nobel). Albert Einstein, laureat al Premiului Nobel, a fost invitat prin anii 1930 să facă o excursie de recunoaștere a valorii podgoriilor germane, de pe Rhin. L-au însoţit mai mulți prieteni, printre care şi o doamnă, mai mult decât novice, în tainele viei şi vinului. La un moment dat, aceasta îl întreabă pe amfitrionul unui domeniu viti-vinicol: „Cum se obține vinul acesta atât de bun?”. I s-a explicat, sumar, că vinul se obţine din prelucrarea strugurilor, fermentarea mustului ş.a.m.d. Interlocutoarea întrebă din nou: „Ce sunt strugurii și din ce se obțin?” I se explicat şi această „enigmă” dar ea tot nu a înţeles mare lucru... Și, dintr-o dată, i se adresează lui Albert Einstein, pe care îl rugă să-i explice ce este (descoperirea sa epocală) „Teoria relativităţii”, la care Einstein răspunse simplu şi aluziv la ignoranța doamnei, demonstrată anterior: „Cum aș putea să vă explic eu „teoria relativităţii”, care e mult mai grea decât „esența vinului”, când dumneavoastră nu ştiţi nici măcar ce sunt strugurii din care se face vinul? Eu, altceva, credeam că mă întrebaţi şi explicaţi: De ce, când bei un pahar de vin sau sorbi sau te bucuri de gura şi buzele fierbinţi ale unei femei focoase, simţi că trece prin corpul tău o senzaţie de iubire, plăcută şi nemaiîntâlnită? şi n-o uiţi toată viaţa... ” Explicaţia este dată, de curând, de cercetătorii oenologi francezi, că numai în aceste două cazuri (iubind şi trăind iubirea şi bând licoarea vinului dintr-un pahar), se produce, deodată, hormonul senzual al fericirii sublime, numit de curând excitamină... (TVR 2, 15 mai 2015). Încheiem cu superba maximă exprimată în 1875 de Mihai Eminescu, la Huşi, în Cazinoul cultural Monastireanu, unde „,bătându-l la ochi” o firmă luminoasă cu citatul lui Jean Jaques Rouseau: „În prea puţin vin nu găsești adevărul, în preamult îl pierzi”, socot că mai nimerită ar fi expresia sa: „Puțin vin ascute mintea, mai mult o toceşte”. Şi, de atunci a fost reluată ca maximă impresie în limbajul tuturor literaţilor, al negustorilor şi consumatorilor de vinuri (M. Ralea). 141 În continuare redăm câteva expresii mai plauzibile de la întâlnirea lui Pablo Neruda cu cei doi mari scriitori şi vizitele lor în ţară, când Pablo Neruda a scris cartea, tipărită în România „Strugurii și vântul” la editura ESPLA. Redăm câteva extrase din cartea sa „Memorii” tradusă şi în româneşte, din care reies întâlnirile sale cu marile personalități ale lumii, precum francezii Louis Aragon, Romain Roland şi moştenitorii marelui colecționar de vinuri vechi şi celebre Rotschild, de la Chateau Latour. Precum şi în U.R.S.S. cu Ilya Ehrenburg și alți mari scriitori din lume dar şi întâmplări şi escapade din timpul celui al doi-lea mare Război Mondial. Ambii au constatat că vinul lui Mouton — Rotschild, mare producător de vinuri excelente, era gros ca uleiul şi cu aromă de nedescris şi gust perfect. Toate se petreceau în casa lui Aragon iar din gură-i scotea flăcări şi scântei ca o grenadă, iar replicile lui erau tăioase ca o spadă. „La Moscova acasă Ilya Ehrenburg, la acest mare partizan al literaturii şi duşman al nazismului era atât de primejdios cât o divizie de 40 de mii de oameni, era şi un rafinat epicurean”. Dragostea lui Ehrenburg era față de Franța cât totalitatea bunurilor de pe suprafaţa ei. După război, prin Moscova, a început să se zvonească că se vor pune în vânzare nişte misterioase sticle cu vin vechi celebru, care făcea ca până în dimineața următoare — misterul zilei — să strălucească asemenea aurului. Vinul ce l-am băut cu Ilya era un Lachrima Christi, vin vechi de o sută de ani, din care abia am apucat să sorb câteva picături împreună cu confrații. Era un vin tare, combinaţie de miere şi foc, aspru şi impalpabil în acelaşi timp... Cel mai scump vin din lume, de Mouton Rotschild, s-a vândut în 1968, cu 28.000 de dolari, la o expeziţie internațională (Radio-România din 12. Nov.1968). ”Infiorătoarea văduvă” sau ”La mine nu păcălit !” Prof. dr. Cornelia PĂUN HEINZEL Leila visa fericită. “Aceasta este ţara tuturor făgăduinţelor şi epoca aceasta este din întreaga istorie a umanităţii, cea mai minunată posibil. Compatrioţii mei arabi, rezidenți în Franţa trăiesc de azi pe mâine, deşi sunt la fel de dotați ca mine într-ale vicleşugurilor şi înşelătoriilor. Chiar cei care trăiesc în U.S.A. sunt la limita sărăciei. Dar arabii stabiliţi pe acest pământ miraculos sunt cei mai bogaţi oameni de afaceri. Eu am peste cincizeci de apartamente şi afaceri de la bărbaţii români naivi, înşelaţi de mine. Nu am plătit şi nu plătesc niciodată vreo taxă sau vreun impozit şi am pensie de la stat, fără să fi lucrat vreodată în viaţa mea... doar atunci când am fost prostituată în Libia, dar acei ani nu au contribuit la pensia mea. Au fost anii cei mai negri pentru mine. Mama mea a murit când eram mică. Pe tatăl meu nu l-am cunoscut niciodată. Se pare că am fost rodul aventurii de-o noapte a mamei mele, cu un turc excroc şi leneş, rătăcit pe tărâmurile arabe. O parte din talentele acestuia se pare că le-am moştenit eu şi mi-au fost de folos cu prisosinţă. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 literatura Nu aveam decât opt ani când am fost racolată la bordel. Atunci am învăţat ce înseamnă violenţa şi cruzimea bărbaţilor arabi, pe care eu, deşi arăboaică ca origine, i-am urât toată viața mea de moarte. Mi-am început viața sexuală printr-un viol agresiv, după care am zăcut leşinată mai multe zile la rând. M-am trezit doar atunci când mi-au fost aduşi primii clienți - bătrâni perverşi, violenţi care mi-au transformat existenţa într-un coşmar continuu, din care nu aveam speranţă, că voi scăpa vreodată. Norocul mi-a surâs, atunci când pe uşa bordelului intră beat, fără a şti ce face, Vasile, românul venit împreună cu grupul său de constructori, să lucreze pe un şantier în Libia. Vasile era căsătorit şi avea doi copii. Pentru a câştiga mai mulţi bani pentru familia sa, alesese să lucreze departe de aceasta. El primea bani în Libia pentru munca depusă iar familia primea salariul său în România. Le asigura astfel o viață mult mai bună. În plus, le trimitea permanent cadouri, alimente şi îmbrăcăminte, obiecte decorative de provenienţă arabă. Faptul că nu erau toți membrii familiei împreună era sacrificiul pe care-l plăteau ei, pentru condiţii mai bune de trai. Vasile lucra de dimineaţă până seara, la fel ca tovarăşii săi, dar posibilităţi de distracţie nu prea existau. Ajuns din greşeală la bordel, bărbatul a fost trimis la Leila. În ţara sa natală nu frecventase niciodată un astfel de loc, pentru că nu exista. Legislaţia nu permitea funcţionarea acestor practici şi legea nu era încălcată, pentru a fi practicată pe ascuns această activitate. De altfel, Vasile îşi iubea soția şi nu simţise nevoia niciodată, de a o înşela cu altă femeie. Acum însă era singur de cinci ani, de când venise în Libia şi era beat. Vasile nu era prea conştient de cele ce i se întâmplă şi avu senzaţia că picase în braţele senzuale ale Șeherezadei. Farmecul arăboaicei, experienţa sa cu bărbaţii reprezentau ceva inedit pentru el. I se păru că ajunse într-una din poveştile fascinante din „O mie şi una de nopţi”. Leila a fost şi ea şocată de comportamentul bărbatului. Nimeni nu o mai respectase până atunci. Şi niciun bărbat nu se comportase până în ziua aceea, atât de frumos cu ea, ca Vasile. „Deci nu toţi bărbaţii sunt asemeni compatrioţilor mei”, gândi femeia. „Românii sunt gentili, educați, ştiu cum să se comporte cu o femeie, chiar cu una ca mine...” În zilele următoare, Vasile frecventă regulat locul, devenind client fidel al Leilei. Începu chiar să converseze cu aceasta, pentru că în perioada de lucru, învățase puţin araba, atât cât să se înţeleagă cu vorbitorii acestei limbi. Leila a fost mobilul care l-a determinat să deprindă mai bine acest idiom. Atracția pe care o exercita femeia arabă asupra lui era una fatală. Se legase puternic şi nu mai putea renunţa la ea. Uitase de soţie, de copii, de patria sa natală, de rude, de tot ce îl lega de trecut. Trăia doar clipa, prezentul, alături de Leila, femeia vieţii lui. Zilele şi le petrecea lucrând cu zel, în timp ce gândurile îi erau la Leila, femeia care îi furase inima şi... mintea, pentru că aceasta îi stătea tot timpul, numai la arăboaică. Femeia de treizeci şi cinci de ani, nu era o frumuseţe, dar şarmul asiatic era pentru Vasile extrem de atrăgător. Cu părul vopsit în roşu intens, ca focul, cu bot proeminent şi buze groase, Leila i se 142 părea românului o prințesă arabă senzuală din poveştile orientale. Începuse să îi placă tărâmurile îndepărtate arabe. Chiar nu se mai gândea la întoarcerea în ţară, unde nu mai se ducea nici în concediu. Dar veni revoluţia şi trebuia să se întoarcă în ţară. Şi nu se putea întoarce singur. Se legase de Leila pe vecie. Nu putea concepe viaţa fără aceasta. Ca urmare îi propuse femeii să vină cu el. Leila ştia că îmbătrâneşte şi că viaţa sa devine din ce în ce mai grea. Femeile în vârstă, aflate în situaţia ei sfârşeau de obicei, în mod tragic. Vasile reprezenta pentru ea un colac de salvare. Era dificil însă să scape de patronii săi. Dacă ar fi ştiut ce gândeşte, ar fi omorât-o imediat. Trebuia să plănuiască în detaliu scăparea, fuga sa din bordel. Ocazia a apărut odată cu începerea Ramadamului, sărbătoarea la care musulmanii, după postul negru din timpul zilei, la apusul soarelui erau chemaţi la rugăciunea de seară, la moschee. În clădirea bordelului, rămase de pază doar Ali, un bătrân, neputincios şi cam netot. Leila veni spre bărbat, rotindu-se în jurul său, îi aruncă câteva priviri şăgalnice şi îl lovi puternic, cu o rangă ce o ascundea în mâini, la spatele său. Apoi fugi afară, comandă un taxi pentru aeroport, unde Vasile o aştepta cu două bilete de avion, via Bucureşti, România. Drumul i s-a părut scurt femeii. În capitală, s-au cazat la un hotel categoria a doua, mai ieftin. Apartamentul era locuit de soţia lui Vasile şi de cei doi copii ai acestuia. Conform legii socialiste, nu avea nicio şansă, niciun drept asupra apartamentului, copiii având prioritate. Procedura de divorţ însă începuse, încă de când erau în străinătate. Zilele următoare găsiră un apartament în care să locuiască cu chirie. Vasile căută un avocat pentru a-l reprezenta în procesele de partaj cu soţia şi întâlni o femeie tânără, foarte şmecheră, care îl atrase imediat cu propunerea sa, de nerefuzat: - Cunosc mulţi judecători. Dacă plătiţi bine, veţi avea câştig de cauză. - Dar copiii sunt la soţie. Nu pot obţine apartamentul, spuse bărbatul. - Asta era pe vremea lui Ceauşescu. Acum, cine plăteşte, câştigă. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Şi femeia se ţinu de cuvânt. Le obţinu apartamentul familiei iar soţia şi copiii au fost evacuaţi. Vasile trebuia să le dea însă banii, contravaloarea părţii corespunzătoare acestora, adică o sută de mii. - Sunt mulţi bani, spuse Vasile. - Nicio problemă. Voi amâna procesele. Procesul de devalorizare început va dura, astfel încât veţi fi avantajat cu prelungirea termenelor, spuse femeia. Vă costă ceva, dar merită. Veţi câştiga de zece ori mai mult. Leila se împrieteni cu domnişoara avocat Adina. Intuise că este la fel de isteaţă ca şi ea. Femeia ştia să se descurce. Venise de la țară, din Valea Pomenilor, făcuse o facultate privată, renumita „Debilu Mind& Spirit” şi s-a descurcat cu succes. Reuşi să găsească filiera să ia concursurile, să ocupe postul potrivit. Cu foştii profesori de la privată, care funcționau ca judecători, ştia cum să trateze problemele. Doar le-a fost studentă şi avea experiența de a promova examenele la aceştia, fără să înveţe mai nimic, pentru că nu făcuse niciodată aşa ceva. Şi desigur, cunoştea procedura concursurilor, ca licenţiată, pentru a ocupa postul de avocat, cu siguranţă. Adina lucra din greu la supermarket pentru a-şi plăti examenele şi concursurile, deoarece mama sa, fără serviciu, nu o putea ajuta, aşa cum făceau ceilalţi părinţi, sacrificându-se, luându-și de la gură, doar pentru a-şi vedea odrasla, care nu prea le avea cu învăţătura, cu facultate şi serviciu. Leila se gândi că Adina dusese o viaţă asemănătoare cu a ei. Intre cele două femei se închegă o legătură puternică. Procesele de partaj au durat până când, cu suta de mii care trebuia să o dea Vasile soţiei şi copiilor, nu se mai putea cumpăra mare lucru. Leila, răzbunătoare le pregătise banii, un săculeţ plin cu monede. Era timpul acum ca cei doi, să se apuce de afaceri. Şi Adina îi putea ajuta cu tertipurile cunoscute. Puteau ocoli legea, să nu plătească impozite şi să aibă numai avantaje, cu profit maximum posibil. Atunci Leila gândi visătoare: “România este ţara tuturor posibilitîţilor. Poţi câştiga aici mulţi bani, fără să munceşti deloc, doar prin înşelătorii. Eu sunt înnăscută pentru aşa ceva. Numai proştii muncesc şi sunt cinstiți. $mecheria, furtul, înşelătoria fac parte din ființa mea, din totdeauna. Este o trăsătură ce mă caracterizează din plin, la fel ca pe mulţi dintre compatrioţii mei care au devenit în această țară oameni de afaceri foarte bogaţi. Cei care au emigrat în Franţa sunt la limita sărăciei iar cei din Statele Unite de abia reuşesc să trăiască. Însă în aceste țări, la fel ca în patria mea natală, legile sunt stricte. Leila deveni expertă în afacerile ce le derula împreună cu soţul său. Odată cu extinderea lor, au apărut curând şi problemele. Cu cât firma lor era mai profitabilă, cu cât câştigau mai mulți bani, cu atât de mult succesul lui Vasile la femei creştea. 143 Secretara sa, o blondă minunată îi arunca tot timpul ocheade galeşe, fără nicio restricţie, chiar de faţă de ea, adică faţă de soţie. Contabila, o brunetă înaltă, îl căuta permanent pe patron pentru a lucra împreună. lar Leila ştia că Vasile nu era omul care să reziste tentaţiilor unei femei. Şi ea procedase în acest mod, îl cucerise la fel. În ultima perioadă era neliniştită de faptul, că Vasile lipsea mereu de acasă. - Sunt ocupat cu afacerile, ca de obicei, îi dădea explicaţii omul. Dar acestea nu erau de ajuns. Pe secretară, contabilă şi celelalte angajate le urmărea chiar ea însăşi. Cu femeile de afaceri cu care intra în contact Vasile, îi era însă greu a ţine socoteala. Şi ce frumoase, ce atrăgătoare, ce tinere erau ! Leila a început să fie roasă de viermele geloziei. Pe zi ce trecea, parcă sentimentul creştea din ce în ce mai mult. „Trebuie să fac ceva. Nu mai pot continua în acest mod. Eu ştiu ce înseamnă viaţa în nesiguranţă. Nu mai vreau să ajung aşa, la mâna altora. Un detectiv mă va lămuri desigur cum stau lucrurile şi voi şti ce decizii să iau”. Şi Leila deschise laptop-ul, intră pe Internet pentru a căuta o agenţie de detectivi. Nu a fost greu deloc. Suma de bani pe care trebuia să o dea era cam mare. Merita însă. Peste două ore, Leila era la sediul agenţiei şi dădea detalii legate de obiectul său de interes. - Doresc să ştiu unde merge soțul meu, cu cine se întâlneşte, unde, cât timp şi ce face în această perioadă. Şi dacă se poate, aş dori fotografii doveditoare, spuse femeia cu necaz. Domnul Isopescu o sună peste câteva zile. - Am veşti pentru dumneavoastră. Ne întâlnim la restaurantul „Floarea de Colț”, la ora unu, spuse bărbatul cu ton serios, ca un profesionist. Restaurantul era întâmplător aproape de sediul firmei „EXCRO INTERNATIONAL”, al familiei Liga. Leila aşteptă cu nerăbdare întâlnirea. Din momentul în care primise telefonul, avu senzaţia că clipele se scurg extraordinar de greu, de parcă ar fi intrat în labirintul lui Mynos şi de acolo, nu mai au scăpare. Veni însă curând şi clipa dorită a revederii cu detectivul. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 literatura - Domnul Vasile are multe întâlniri de afaceri, cu multe doamne. Şi bărbatul întinse o listă cu nume de femei şi un pachet de fotografii care aveau pe ele, inscripţionate cu creionul, nume. „Doamne, ce frumoase sunt !” , gândi Leila. „Toate una şi una ! 5 - Cu aceasta se întâlneşte însă cel mai des. Iar timpul petrecut nu este numai cel dedicat afacerilor, explică bărbatul şi întinse femeii nişte poze. Una dintre ele era realizată pe plajă, la Mamaia, iar modul de apropiere al celor doi urmăriţi, nu pare a fi al unor afacerişti. Leila îşi aduse aminte, că în săptămâna precedentă, Vasile a fost plecat cu afaceri la Constanţa. Detectivul prezentă o imagine dintr-un restaurant select, în care cei doi se sărută la întâlnire şi fotografii cu cei doi în faţa unei vile de lux. - Este locuinţa femeii, Carla Holstein, o evreică, spuse Isopescu arătând poza unei femei frumoase, blonde cu ochii albaştri ca marea. „Doamne, ce atrăgătoare este ! ” gândi Leila. „Vasile desigur nu poate rezista farmecelor frumoasei. Acum înţeleg de ce este atât de visător în ultima vreme, ca în perioada când mă cunoscuse pe mine la bordel”. - Doresc să continuaţi, hotărâ Leila. Plătesc mai mult. Vreau să prelungesc contactul încheiat cu firma dumneavoastră de detectivi. Femeia se duse rapid acasă şi începu să caute printre lucrurile aduse din ţara sa natală. Răscoli sticluţele şi cutiuţele pline cu prafuri şi licori orientale. De mică, învățase ca nimeni alta, utilizarea fiecărei substanţe, de la prietena sa mai în vârstă, de la bordel, Aysha. Cu substanțele avute, putea face orice, cu oricine. Doar şi atunci când atrăgea bărbaţii le folosea totdeauna, din abundență. Când dorea să ameţească vreun client, când dorea să adoarmă pe altul, pentru o perioadă de timp sau... pe vecie, nimeni nu ştia mai bine ca Leila să facă acest lucru. Plantele vegetației asiatice îşi făceau efectul rapid şi fără teamă de eşec. Leila se gândi că ar putea să-şi facă noi provizii de la nişte firme arăbeşti din capitală. Trebuia numai să întocmească o listă cu cele necesare şi să vadă cine aduce aşa ceva în ţară. "Aceasta este soluția mea de a rezista. Trebuie să scap de Vasile, să rămân cu firma şi apartamentul. Dacă cumva mă părăseşte, ajung în stradă, mai rău decât atunci când eram pe tărâmurile arabe. Atunci, fiind tânără, am avut totuşi o şansă de supravieţuire. Acum însă, trebuie să-mi folosesc celelalte talente, cu care am fost dotată din naştere”, gândi femeia. "Voi picura treptat, treptat, din leacurile mele, până voi scăpa definitiv de Vasile. Acum ! Doar astfel voi supravieţui ! Trebuie să lupt pentru viaţa mea”, se încurajă Leila. "Doar sunt o luptătoare. Nu voi lăsa eu să mă mai înfrângă un bărbat, niciodată”. Vasile o sună spre seară. 144 -Am mult de lucru cu afacerile. Nu voi veni acasă la noapte. Voi lucra continuu, spuse bărbatul cu îngrijorare în glas, pentru a fi convingător. "Ştiu ce faci”, îşi spuse Leila şi sună detectivul pentru a-l trimite pe urmele soţului. "Mergi desigur la Carla !”, rosti femeia cu furie. A doua zi, Leila veni de dimineaţă, la firmă. - Ai lucrat mult, serveşte cafeaua aceasta fierbinte, spuse femeia întinzând ceaşca cu trandafiri rozulii, în care, cu câteva minute înainte turnase câteva picături, din licoarea aflată în sticluţa din buzunarul său. Şi aşteptă pentru a urmări cu atenție, dacă bărbatul bea cafeaua. Vasile sorbi lichidul, încurajat de îndemnurile femeii, nu neapărat pentru că dorea să servească o cafea, ci mai mult pentru a face plăcerea soţiei sale, pe care o înşela şi faţă de care se simţea dator. - Nu mă simt prea bine. Am palpitaţii şi parcă nu pot respira, spuse bărbatul sfârşit. - Ți se pare. Este numai o impresie. Ai obosit puţin. Dacă ai lucrat mult, toată noaptea... Dar trece... Bea puţină apă rece, spuse femeia şi turnă apă minerală, într-un pahar de sticlă verde şi-l întinse bărbatului. - Respiră puţin aer curat pe terasă, spuse Leila, în timp ce deschidea uşa balconului. Vasile îşi reveni puţin. Gândul la Carla îl linişti şi-l făcu fericit pentru câteva clipe. Apoi auzi vocea impunătoare a Leilei şi-i crescu din nou tensiunea. Sângele îi năvăli cu repeziciune în obraji. Simţi cum inima începe să-i bată cu putere, de parcă ar fi dorit să sară din pieptul său. Săptămânile următoare, Leila strecură regulat amestecurile sale, în mâncarea şi băuturile consumate de Vasile. "La mine nu păcălit”, îşi spuse Leila, ca de obicei. Amândoi încheiaseră recent un contract profitabil, pe termen lung și se aflau împreună, la sediul firmei cu care colaborau. În semn de încheiere a tratativelor, patronul deschise o şampanie. Leila luă prima paharul, scutură pe ascuns praful din cutiuţa sa din poşetă şi îl întinse lui Vasile, apoi apucă de picior, un alt pahar plin. Observă imediat cum Vasile ameţeşte, se clatină şi cade. "”Mi- am realizat planul, așa cum mi-am dorit. Substanţa și-a făcut efectul ! ”. Se apropie de el pentru a-l sprijini. Bărbatul căzu neputincios pe ea. - Repede, Salvarea ! Cred că a făcut infarct, ţipă Leila cu disperare. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 literatura Echipajul sosi destul de repede, într-un sfert de oră. Medicul începu procedura de resuscitare. Fără succes însă. - Nu mai avem ce face ! Este mort, declară doctorul. "La mine nu păcălit”, îşi spuse Leila, în timp ce izbucni într-un plâns isteric. "Afacerea este acum a mea. Sunt miliardară | ”. Și o sună pe Adina, avocata, pentru a-i întocmi actele de moştenire, de proprietate. Când au fost înștiințaţi de decesul lui Vasile, au apărut ca moștenitori şi copiii lui Vasile. Leila nu concepea însă a le da vreun leuț acestora. Adina îi spuse să nu se impacienteze: -Ştii că eu cunosc mulți judecători, deci este foarte uşor ca verdictul să fie în favoarea ta. Trebuie doar ca nişte compatrioți de-ai tăi să declare că erai foarte bogată la tine în țară, că aveai mulți bani de la mama şi de la tatăl tău. Dacă nu găsești, nu este nicio problemă, am eu câțiva care pentru ceva bani, declară absolut orice le spunem noi. Leila nu era în contact cu arabii. Majoritatea celor care o cunoscuseră în ţară se fereau de femeie. și dăduseră seama cât de periculoasă era. Zilele următoare, Leila primi de la aceasta un telefon. - Dacă vrei să mă ajuţi cu ceva... o rugă Adina. La mine pe scară, am un vecin singur. Copiii săi lucrează în străinătate. Cred că putem să ne facem cu un apartament. Dacă încerc eu să- ] cuceresc, nu am şansă. Sunt prea tânără pentru el. Ar putea avea bănuieli că vreau să-l înşel. Dar dacă te prezint pe tine, o străină bogată...alta ar fi reacţia moşului. - Cu plăcere. Am şi ac de cojocul bătrânului. Îi putem face de petrecanie moşului, fără ca cineva să îşi dea seama de ceva. Poţi să mi-l prezinţi chiar în seara asta, spuse Leila. Vreau chiar acum. Acum ! Domnul Troiescu a fost încântat să cunoască o femeie din lumea arabă. Încercă să abordeze în discuţii, subiecte din literatură. Povesti acesteia tot ce ştia el din istoria Asiei. lar Leila se arătă încântată, încât bărbatul crezu cu naivitate, că o cucerise pe arăboaică cu inteligenţa sa. "Se vede că este altfel ! ”, gândi bărbatul încântat. Leila îl vizită des în următoarele zile. Ii prepara cafeaua şi îi cumpăra de la o cofetărie turcească prăjituri, în care picura neâncetat licorile sale arăbeşti. - Sunt orientale, făcute de mine. Mama m-a învăţat să gătesc, înainte de a mă mărita, explica femeia. Domnul Troiescu era în al noulea cer. Se îndrăgostise la nebunie. Trăia o a doua tinereţe. Şi i se părea că nici de soţia sa, nu a fost niciodată atât de înamorat. Se simţea însă şi foarte obosit, avea des palpitaţii şi respira greu. "Vârsta, ce să fac”, îşi spunea bărbatul. "Noroc cu Leila!”. 145 - Trebuie să avem un contract, un act semnat de bătrân, spuse avocata. Cere-i să semneze un contract de închiriere, ştampilat. Şi zilele următoare Leila îi propuse bătrânului să se mute la el. - Pot avea mai multă grijă de tine şi voi fi permanent alături de tine, îi spuse femeia. Dar nu suntem căsătoriţi şi eu nu vreau să stau la tine decât în mod legal. Eu sunt femeie serioasă. Încheiem un contract de închiriere şi nu mai există nicio problemă din acest punct de vedere. Propunerea de a o avea pe Leila alături de el tot timpul, după ce a stat atâta timp singur, de când soţia murise şi copiii îi plecaseră la muncă în străinătate i se păru bărbatului tentantă. Ar fi fost în stare să facă orice pentru acest lucru. Dar să semneze doar un contract de închiriere ? O nimica toată / "Femeia aceasta minunată mă iubeşte şi este atât de cinstită...” îşi spuse omul fericit. - Semnez, sigur că da, spuse Troiescu în timp ce pixul manevrat de el contura zglobiu numele său pe hârtie. A doua zi, Salvarea chemată declară decesul omului. ”Infarct ! De bătrâneţe, desigur”, a fost concluzia echipajului sosit. Iar femeile găsiră imediat locatar, în chirie, pentru locuinţa bătrânului. - Îmi place, spuse Leila. Dacă mai cunoşti astfel de mușşterii, continuăm. Nu mai cunoşti niciun bătrân singur ? - La firma mea de vânzări-cumpărări de locuinţe vin destui clienţi. Astăzi am cunoscut un fost ofiţer, acum pensionar şi singur. Dar afacerea merge şi dacă găsim perechi. Nu este niciun impediment. Putem să le facem de petrecanie la amândoi, fără probleme, spuse Adina. Curând, Leila a început să găsească singură, victime, la biserică. Femeia nu respecta oamenii şi se comporta cu toți, așa cum reacţionau patronii săi, de la bordelul arăbesc. Nu-şi iubea ţara natală iar cea în care trăia acum nici atât, deşi îi oferea privilegii nemeritate. Religia nu avea nicio importanță pentru ea, dar era cea care îi aducea avantaje, de care putea profita din plin. La slujbele religioase putea cunoaște bărbați. Femeile aveau clienți după clienţi şi afacerea mergea ca pe roate... Ajunseră curând miliardare, dar lăcomia lor creștea pe zi ce trecea, din ce în ce mai mult. Se diversificaseră şi curajul le-a determinat să găsească chiar bătrâni cu copii alături, cum era domnul Ispas, cu fiul medic, dar care suferise recent, un accident cu elicopterul, fiind membru al unui echipaj SMURD. Leila se gândi că doctorul nu va supraviețui. Bărbatul poseda un apartament din Bucureşti și o gospodărie moștenită, într-un sat de munte. e Aranjăm un proiect POSDRU şi propui bătrânului o colaborare cu ferma acestuia. Astfel îl prindem definitiv. Nu mai are scăpare | Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Bărbatul, pensionar acum, fost profesor de istorie era prezentabil şi distins. Avea în el ceva din duritatea foştilor securiști, combinată cu şmecheria caracteristică învingătorilor epocii. Lucrul acesta o atrăgea involuntar pe Leila. Dar ea nu dorea aceasta. Ea ura bărbații până în adâncul fiinţei sale. În plus, bătrânul îşi iubea foarte mult fiul, medic renumit la un spital din capitală şi tot ce făcea era pentru acesta. Faptul acesta nu era pe placul Leilei. Ea dorea ca profiturile să-i aparțină numai ei. "Banii să fie ai mei ! Acum ! îşi spuse femeia plină de ură, ca de obicei”. Trebuia să scape de Ispas deși îi plăcea de el și ar fi dorit să-şi trăiască bătrâneţea alături de el. "Uff ! Dacă Mihai, fiul său, nu ar fi scăpat cu viață din accidentul cu elicopterul, în care se afla ca membru al echipajului SMURD, ce bine era! Dar nu am avut eu norocul acesta! » Leila contribuise cu 5.000 de Euro la proiectul de fermă ecologică. Gospodăria ţărănească montană era însă proprietate a domnului Ispas. Femeia se visa proprietara acesteia și nu concepea ca visul să nu i se îndeplinească, aşa cum toate dorinţele i-au fost îndeplinite din momentul în care a pășit pe minunatul pământ românesc. l-ar fi plăcut şi compania lui Gabriel Ispas, dar fără fiu. Când fiul a ieşit vindecat din spital, Leila a decis imediat. Își călca pe inimă, dar trebuia să procedeze cu Gabriel, în acelaşi mod cum a făcut şi cu alți bărbați. Începu să-i picure treptat, licori în mâncare. Ispas era însă un bărbat puternic şi sănătos. Leila avea senzația că tot ceea ce făcea era în zadar. Se ocupau amândoi, împreună, de livadă, plantaseră soiuri noi de pomi fructiferi şi totul mergea perfect, ferma ecologică era profitabilă, devenise un succes. Într-o dimineaţă, Ispas se urcă pe scară, să culeagă câteva fructe coapte dintr-un cais bogat. Deodată, se auzi apelul mobilul său. La telefon era Mihai, fiul bărbatului. Gabriel îi spuse mândru : -Te așteaptă o fermă ecologică minunată ! Pentru tine am făcut-o ! "Pentru el ? Ferma e a mea ! A mea | ” își spuse Leila. Și trase puternic de scara înaltă, de lemn, pe care era urcat Ispas. Bărbatul se prăvăli inconştient la pământ. Salvarea chemată sosi rapid. e Are şanse mici de supraviețuire, spuse medicul de pe Ambulanţă. Mihai, când a aflat vestea, a cerut imediat transferul pacientului la spitalul său. În acest mod îi putea asigura cel mai eficient tratament posibil. Când i-a făcut analizele medicale tatălui său, a constatat că acesta a fost otrăvit. A înțeles atunci tot ce s-a întâmplat. “Leila ! E o femeie periculoasă !”. Îi spuse tatălui său să rupă relaţia cu femeia. Iar în spital i-a interzis să mai pună piciorul. Leila a aşteptat zadarnic un semn de viață de la bărbat. Când a văzut că nu o sună, se consolă. "A scăpat de accident, dar licorile mele i-au făcut organismul praf. Tot la groapă va ajunge în curând”. Era prima dată când planul ticălos nu-i reuşise, dar era numai începutul declinului. Încercă să o sune pe avocată, pe Adina. Dar aceasta era de negăsit. Fugise cu toți banii săi, iar afacerile le lichidase. "Ce mă fac ? își spuse Leila, am ajuns la fel de săracă cum eram când am păşit prima dată în România. Nu are cine să mă ajute ! Și Leila se gândi cât de urât se comportase cu foștii angajați, cât de crudă a fost cu partenerii săi, care sfârşiseră toți în mod tragic. "Nu se poate! Compatrioţii mei au reuşit să se îmbogăţească cu excrocherii, nu prin muncă. Eu, de ce nu? La mine nu păcălit |”. Notă : Aceasta este o povestire. Orice asemănare cu fapte, personaje, locuri este pur întâmplătoare, deşi se ştie că uneori viața bate filmul şi realitatea poate fi uneori mai crudă decât povestirea scrisă, literară. Zâmbetul cald al iernii (Povestire) Sociolog Ingride Emanuela BUJDER -Vaslui Adevărul e precum un diamat cu multe fațete, fiecare reflectând o altă realitate a ta. Mintea sau inima ta vede rând pe rând, câte o parte a lui. Abia când mintea şi inima vor fi una, vei avea întreaga piatră prețioasă, a ta şi a lumii în acelaşi timp. Sub felinar, fulgii se roteau nestingheriți ca nişte roiuri de fluturi albi, inepuizabile, nesfârşite. Era ameţitor să-i priveşti. Uneori păreau petale de cais, luate de un vârtej calduţ al vântului de primăvară. Priveai şi iar priveai ....încet, hipnotic, până ce lumea exterioară dispărea. Tu, felinarul şi fulgii jucăuşi, nepăsători, neastâmpăraţi. Iar după o vreme, în care urechile îți ţiuiau de atâta linişte, iar centrul universului devenea albul strălucitor, încremenit jos şi uluitor de mişcător în aer, rămâneai alături de tine, ca şi cum ai fi fost cu un prieten drag, pe care îl cunoşteai de-o veşnicie. Nu era nimic înspăimântător în această nouă lume, devenită din ce în ce mai bogată, mai încăpătoare... Un sentiment necunoscut nu te lăsa nici să clipeşti. Ochii larg deschişi, lipiţi de urmele lăsate de fulgi în zborul lor şi... “Ce-o fi dincolo de lumina felinarului?” te întrebai. Ştiai răspunsul. Infinit mai multe roiuri străvezii de steluțe îngheţate, pulsând nevăzute. Nu doreai să le vezi, ci doar să fii în mijlocul Lohanul nr. 47, aprilie 2019 literatura lor, să te mişti asemenea lor, liber, într-un ritm ştiut numai de tine şi de Cel ce le învățase să zboare, deschizând astfel, cu grijă, un altfel de drum spre inima ta, devenită atât de caldă şi de luminoasă. okk În acel an, iarna se lăsase mult aşteptată. Nici chiar Crăciunul sau Anul Nou nu o convinseseră să poposească pe acele meleaguri, deşi de pe atunci traia din plin în sufletele oamenilor şi în imaginaţia lor. La mijlocul lunii ianuarie sosi imperioasă, nu doar în ţară, ci în mare parte din Europa, cu întreg alaiul curţii sale: ger cumplit, ninsori abundente, viscol, polei şi ceaţă. O variaţiune de fenomene meteorologice. Nimeni nu mai vorbea în jur, acasă, la muncă, în mass-media, decât de coduri galbene, portocalii şi roşii, de măsuri, de proceduri, de avertizări meteo.Prima avertizare de cod portocaliu de ninsoare şi viscol stârnise o adevărată isterie naţională. Totul era judecat în termeni clari, precişi, raţionali. Aceste fenomene necesitau forţe dislocate, intervenţii, măsuri, prudenţă şi interdicții. Şi aşa lucrurile mai scăpau de sub controlul autorităţilor. Titluri precum „Coşmarul sau calvarul alb”, „ţara îngheaţă” sau “iarna atacă din nou” erau la ordinea zilei. Întrebările de pe buzele tuturor erau: „cât mai ţine codul ăsta?”..”de luni e galben de viscol, de miercuri e portocaliu de ger”. Apăreau şi „noutăți: se manifesta un fenomen mai vechi, cu nume american „freezing rain”. Avizi de senzaţii tari, oamenii parcă ar fi auzit prima dată de el. Explicaţiile veniră la timp: la sol erau temperaturi scăzute şi un front de aer cald, mediteraneean, ce nu putea să-l disloce pe cel rece, care era mai greu, făcea ca picăturile de ploaie să ajungă pe pământ şi să îngheţe instantaneu. Totul se transforma în polei. Gheaţă pe firele de telegraf, pe cabluri, pe maşini, pe străzi, pe case, blocuri şi copaci...De teama de a nu pierde controlul, autorităţile hotărâseră la primele premise de cod portocaliu să închidă o parte din circulaţia rutieră, navală, aeriană, feroviară, unde era mai mult sau mai puţin nevoie. Totul părea încremenit, sentimentul unei stări de asediu se cuibărea în sufletele tot mai apăsate ale oamenilor. Din oră în oră canalele de ştiri informau câţi oameni au mai murit de frig, câţi s-au accidentat sau au fost prinşi sub nămeţi. Populaţia trebuia să fie vaccinată, anunţată, informată, avertizată. Oamenii reacționau şi începuseră să se teamă că nu s-ar mai putea aproviziona cu alimente, iar televiziunile prezentaseră deja magazine cu rafturi goale. Oamenii mergeau pe stradă chirciţi, gârboviţi sub rafalele de vânt tăioase ca nişte şfichiuiri de cravaşă nedorite. Mâinile înroşite li se lipeau pe telefoanele mobile, a căror baterie se descărca, pe stradă era prea multă gheaţă, ţurţurii pe blocuri stăteau ameninţători să cadă. Pericolul răcelilor, amenințările urbane: ţevile cu dopuri de gheţă, care îi puteau lăsa fără apă, gazele rarefiate ce aduceau spaima unui disconfort temic, alte necesităţi alimentare, toate însemnau 147 obsesii...obsesii, stres şi multă oboseală. Mintea găsea mereu altceva, era teribil de inventivă şi oamenii o ascultau supuşi, incitaţi de atâtea noi provocări, în lipsa altora mai înalte... Sub imperiul orelor de ştiri, a informaţiilor care circulau neîngrădite, al atâtor eforturi de a ţine totul sub control, se mai auzea rar, pe ici pe colo „ninge frumos”, „e frig, dar e plăcut”, „aşa e iarna” şi alte comentarii de bun simţ. Căci sub vârtejul evenimentelor, omul modern, orăşeanul, cel ce mergea la muncă, care avea nevoie de mijloace de transport, curent, gaz, calculator, căldură, aprovizionare, cel ce lua pulsul zilei de pe Internet, cel ce citea prognoza pe 3, 7, 15 zile, în fiecare dimineaţă pentru a-şi programa sfârşitul de săptămână etc etc etc. uitase să mai integreze acest anotimp în viaţa lui, firesc, cum o făcuse în anii din urmă sau cum o făcuseră strămoşii lui în toate timpurile. El şi Ea păreau să nu mai aibă control, erau tot mai nesiguri, mai pasivi, mai reci, mai străini, mai stingheri, mai trişti...Nu percepeau nici de ce copiii erau atât de fericiţi: „ai stat atâtea ore la sanie pe gerul ăsta? Vrei să răceşti, să-ţi dau antibiotice? Copiii râdeau nepăsători. „Dar n-am nimic mamă, nu vezi ce frumos e afară?” x Dar Stăpâna frigului, a gheţurilor, Iarna, nu toleră mult acest comportament uman hipnotic, raţionalizat şi isteric pe alocuri, căci ea nu putea fi doar o problemă, un duşman, o prelungită situaţie de urgenţă, ce trebuia trecută cu pagube minime şi riscuri reduse... Drept pentru care, când într-o sâmbătă seară televizorul era închis şi calculatorul aţipise, telefonul nu a mai sunat, mâncarea scotea aburi pe aragaz şi toţi ai casei beau ceai de tei, cald cu lămâie şi miere de albine, Ea a privit pe fereastră un moment, iar El, chemat fără să ştie, a cuprins-o de umeri. Într-o clipă blândă de linişte au văzut cu sufletul un alt adevăr, pe care-l ştiuseră, dar îl uitaseră, aşa cum numai oamenii ştiu să uite; o altă lume, o tainică împărăție, ce se dorea cunoscută, spre binele Lor. Înţeleşi din priviri s-au îmbrăcat bine şi în câteva minute au ieşit din casă. Zăpada scârțâia straşnic sub bocancii îmblăniţi, fuioare scurte stârnite de vânt îi învăluiau din toate părţile. Lipiţi unul de altul, înaintau dârji prin nămeţi, de parcă ar fi vrut să nu se mai oprească până la capătul pământului. Învăluit în dantelăriile de gheaţă ale fulgilor sclipitori în lumina lunii, un Bine neştiut îi ocrotea, o melodie vie, curgătoare ca o apă de munte, neîncepută, le descânta sufletele rănite, o taină se dezvăluia minţii şi inimii lor. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 „literatura Iarna...câtă nevoie aveau de ea ca să regăsească Calea... Ea şi El nu mai doreau acum să piardă nimic, se străduiau să oprească Timpul Pierdut. În câmpiile nesfârşite, albe, cu orizonturi ceţoase întrezăreau nemurirea; în drumurile lungi, groase de zăpada nivelată de pluguri şi de roţile curajoase ale maşinilor simțeau curgerea timpului necuprins şi speranţa unui viitor, ce-i aştepta cu visele aburinde; de sub brazii împodobiţi cu mantii argintii, ce le cerneau pe obraji ploiţă fină, în timp ce Ei priveau culcaţi, ţinându-se strâns de mână, cerul înnourat, greu şi aproape, pătrundeau taina focului nestins al iubirii şi statorniciei; fulgii blânzi, mari şi pufoşi, ce li se topeau pe buze, pe mâini, pe frunte le reaminteau jocurile copilăriei şi în paşi de dans se lăsau cuprinşi în vuietul sur al viscolului, ca să audă muzica nopţii tainice, şoaptele rugilor rostite de îngerii de lângă ei, de aproape... Cum au crezut oare că li se putea întâmpla ceva, orice, într-o asemenea Lume minunată? kk Întorşi acasă, au stat la taifas până târziu, Mama a făcut clătite cu dulceaţă, iar Tata, la o cană cu vin fiert, le-a povestit copiilor episoade din copilăria lui...despre magia serilor la săniuş, cu chiote şi jocuri cu bulgări de zăpadă; despre peripeţiile din casa părintească sau despre bunătăţile gătite de bunica lor în serile reci, vijelioase; cum bunica se încrunta uşor, dar apoi se îmblânzea, când făceau vreo boacănă; cât de obosit venea uneori bunicul de la muncă şi cum trebăluia în jurul casei până ce toate erau la locul lor sau cât de curajos şi hâtru era, făcându-i pe toţi să râdă cu poftă la poveşti, până seara târziu. Cum toate, deşi nu erau simple, se rezolvau cu voie bună, cu responsabilitate, cu bun simţ, cu drag de cei din jur, cu multă credință în Cel ce le era mereu aproape şi pentru care candela ardea necontenit... kk A doua zi părea că se petrecuse un miracol: toate televiziunile fierbeau, căci umanitare în sprijinul populaţiei afectate de marile ninsori. Erau sate întregi sub zăpadă, mulţi sufereau neputincioşi, iar oamenii parcă se treziseră abia acum dintr-un somn greu şi reacţionau cu putere. fuseseră demarate campanii Se deschideau puncte de colectare a ajutoarelor în toate județele, reporterii televiziunilor erau prezenţi şi în cele mai îndepărtate cătune, arătând imaginea unei ierni dure, ce-i încerca greu pe sătenii necăjiţi din satele uitate de vremuri. Țara se mobiliza, însă, în ajutorul lor şi un licăr de speranţă strălucea. Viaţa pulsa iarăşi, inimile oamenilor se 148 dezgheţau, cine mai avea timp să se plângă acum, când erau atâtea de făcut? kk Mai târziu, peste toate, se aşternuse liniştea necuprinsă, magică şi atât de puţin înțeleasă a ultimei nopţi îngheţate din acel an...Şi nimeni nu ştia ....că Iarna zâmbea. Douglas R. Hofstadter: „Gödel, Esher, Bach: Brilianta Ghirlandă Eternă” (recenzie) Prof. Irina ŢIPORDEI - Huşi Născut în 1945, Douglas Hofstadter, profesor american specialist în științe cognitive şi literatură comparată la Universitatea din Indiana, s-a dovedit pasionat încă din tinereţe de ştiinţa numerelor și de logică. El a fost încă şi mai fascinat de mintea umană, de mecanismele creativității, de explicarea conștiinței şi a inteligenței, astfel încât la numai 35 de ani primeşte Premiul Pulitzer pentru opera sa intitulată ciudat şi totuşi sugestiv „Gödel, Escher, Bach: Brilianta Ghirlandă Eternă ". VOLUM DISTINS CU PREMIUL PULITZER Lucrarea, apărută prima dată în anul 1979, se vrea o abordare o ştiinţelor prin interpătrundere asemenea ramurilor unei ghirlande. Aşadar, o cunună de domenii diferite reunesc şi explorează noţiuni, concepte şi teorii care prin marea lor diversitate „par să îngreuneze totuşi identificarea unei teme centrale“. Cartea poate fi privită în acelaşi timp şi ca o dezbatere a unor experimente de gândire, dezbatere ai cărei participanţi au poziţii diferite în raport cu subiectele discutate. Analizând titlul, „Gödel, Escher, Bach: Brilianta Ghirlandă Eternă”, acesta pare să ne dezvăluie totul - ,„ o carte despre un matematician, un artist şi un muzician”. Citind-o, avem surpriza să constatăm că matematicianul Gödel, graficianul Esher şi muzicianul Bach au roluri neglijabile, fiind doar simboluri ale faptului că „matematica, arta şi ştiinţa sunt unul şi același lucru în esența lor.” Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Cum ne explică, totuși, Douglas Hofstadter legătura dintre ei? Bucla stranie ar deţine cheia misterului existenţei şi conștiinței noastre, ca modalitate de a reprezenta un proces infinit într-un mod finit. Hofstadter analizează infinitul sau îl contemplează din trei puncte de vedere total diferite: cel tehnic al lui Gödel, cel vizual al lui Esher şi cel auditiv al lui Bach. Analiza este ilustrată şi pe coperta întâi a volumului prin reprezentarea tridimensională a acronimului GEB în încearcarea de a reda relațiile între cele trei puncte de vedere sau perspective din care sunt discutate conceptele în această carte a inteligenţei şi a cunoașterii. Buclele din compoziţiile lui Esher, adevărate matematici grafice care exprimă pe hârtie lumi pe jumătate reale, pe jumătate mitologice, sunt metafore pentru caracterul infinit al muzicii care este un şir infinit de octave. Aceasta, la rândul său, este o metaforă a teoremei lui Gödel care arată că indifferent câte adevăruri ar exista, rămâne loc pentru concepte care nu pot fi demonstrate. Teorema de incompletitudine a lui Gödel descrie un process infinit construit pe baza unor propoziții universal adevărate între care mereu va exista o propoziţie ce nu va putea fi demonstrată indiferent câte propoziţii universal adevărate am fi adăugat. Descoperirea de către Gödel a unei bucle stranii în sistemele matematice şi teoria computerelor cu care matematica se îmbină foarte strâns arată încă odată că succesul științei moderne are la bază plierea matematicii pe lumea materială. Autorul abordează conţinutul ca pe „un contrapunct între dialoguri şi capitole", reușind să prezinte astfel un concept nou în moduri diferite, din unghiuri diferite şi în planuri diferite — mai întâi concret, metaforic prin conversaţie şi apoi serios şi abstract prin expunere, oferind cititorului mai multe niveluri de înțelegere. Partenerii dialogului, Ahile şi Țestoasa, preluaţi de la matematicianul şi scriitorul Lewis Carrol care i-a împrumutat la rândul său de la Zenon, sunt folosiţi pentru a ilustra paradoxul infinitului, cu rol semnificativ în carte, unul dintre sofismele care au stat la baza renașterii matematicii prin tratarea conceptului de infinit. Ahile, rapid, puternic, curajos, rațional și, totuşi, vulnerabil, se întrece în dialog cu Ţestoasa, „ființă ingenioasă, perseverentă şi plină de umor, înclinată spre paradox şi contradicție“. Pe traseu mai apar un crab care gândeşte mai ales de la coadă la cap, Alan Turing, la final însuşi autorul cărții şi alți câţiva. Temele discuţiei au o mare varietate. Probleme ale minţii, cunoaștere, conştiinţă, complexitatea vieții, limitele spiritului uman, liber arbitru, inteligență artificială, testul Turing și multe altele se succed pe întregul parcurs al cărţii într-o , fugă intelectuală, care abundă în elemente cu dublu sens" prin încercarea lui Hofstadter de a argumenta felul în care „ființele animate pot lua naștere dintr-o materie inanimată“ şi de a explica „ce este sinele şi cum se poate ivi din ceva lipsit de sine“. Dialogul este structurat după modelul fugilor lui Bach, autorul inspirându-se din obiceiul marelui muzician de a le arăta elevilor săi cum fragmentele unei piese muzicale se comport asemenea unor „persoane care poartă o 149 conversaţie într-o companie distinsă”, ansamblului unitate, armonie şi echilibru. Sfârşitul este încununat de surprise căci la final dialogul face referință la debutul cărţii, ceea ce transform Brilianta Ghirlandă Eternă într-o uriașă buclă autoreferenţială care îi reuneşte încă o dată pe Gödel, Escher şi Bach. „Am încercat să împletesc o Briliantă Ghirlandă Eternă din trei fire: Gödel, Escher şi Bach. Am început cu intenţia de a scrie un eseu care să se axeze pe teoremalui Gödel, de dimensiunileunei simple broşuri, dar ideile au început să se dilate până ce i-a înglobat pe Bach şi pe Esher şi ...am sfârşit prin a scrie cartea de față" ne spune autorul. Prin caracterul interdisciplinar, lucrarea este o ghirlandă de lumini care ne poate ajuta să înțelegem mai bine inteligenţa şi cunoașterea sau, cine știe, poate adânci misterele lor provocându-ne să ne punem noi întrebări asupra felului în care limpezirea acestor concepte ar atinge strălucirea și puritatea unui briliant. Lecturarea volumului poate devein pentru fiecare cititor o provocare la descoperire sau un prilej de a crea noi ghirlande de presupuneri prin modul în care ideile ştiinţifice sunt reflectate de conștiința noastră. aspect care confer Monahia Mina Hociotă Reconstituirea unei icoane de om Autori: Dragoş Lucian Curelea şi Daniela Curelea Prof. dr. Vicu MERLAN - Huşi Lucrarea Reconstituirea unei icoane de om: Monahia Mina Hociotă, a profesorilor sibieni Dragoş şi Daniela Curelea, apărută la Editura Andreiana din Sibiu, în anul 2018, este prezentată de autori ca fiind o contribuţie la o posibilă monografie. Cartea apare cu binecuvântarea IPS dr. Laurenţiu Stereza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, fiind dedicată tuturor celor care s-au jertfit pentru România, chezăşia fiinţei lor fiind temelia neamului românesc. Are 105 pagini, fiind structurată pe două mari capitol. La finalul lucrării întâlnim o anexă fotografică a monahiei Mina Hociotă. Încă de la început pr. Constantin Neculai, pune în evidență icoana unei femei înviate, iar Cuvântul Înainte este cristalizat de drd. Mihai Octavian Groza. În Capitolul I autorii prezintă un Orizont Istoriografic, prin care au trecut în revistă cercetarea corespunzătoare cu privire la viaţa, realizările şi faptele monahiei ofițer Mina Hociotă, pe baza unor scurte articole şi un film de prezentare. Preţioase date au fost publicate în periodicile vremii precum: Viaţa Monahală, Apărarea Patriei, BOR etc, cât şi referiri tangenţiale în unele lucrări religioase de referință precum: Biserica Ortodoxă Română între 1885-2000 a lui Alexandru Moraru ş.a. Monahia Mina Hociotă, cu numele său de mireană: Marina, a participat Lohanul nr. 47, aprilie 2019 biologie in prima linie, în Primul Război Mondial, apoi în calitatea sa de monahie-sublocotenent şi la cel de-al Doilea Război Mondial. În timpul luptelor din Primul Război Mondial, maica Mina a fost împuşcată, dar a supravieţuit. Pentru acest fapt i s-au dedicate mai multe studii: Victor Neghină, O sislişteancă pe Frontul de la Mărăşeşti; Petru Pinca, Maica Mina Hociotă (1896-1977), o eroină a monahismului şi neamului românesc etc. Dragoș Lucian Curelea Daniela Curelea RECONSTITUIREA UNEI ICOANE DE OM: MONAHIA | MINA HOCIOTA (1896-1977) RECONSTITUIREA UNEI ICOANE DE OM: MONAHA MINA MOCIOTĂ (1836-1977) | i i 3 f A Toate aceste studii, au servit la aprofundarea informativă în lucrarea Reconstituirea unei icoane de om: Monahia Mina Hociotă, a profesorilor sibieni Dragoş şi Daniela Curelea. Cunoscându-i, am constatat, o abilitatea introspectivă în manipularea informală a tuturor datelor, o curiozitate împinsă la extrem față de fenomene şi fapte, față de spiritul de sacrificiu pe care unii înaintaşi le-au promovat, din dorinţa arzătoare de a fi modele vii patriotice în Transilvania. Lucrul în arhive, munca de teren informală, satisfacția de a finaliza multe lucrări cultural-spirituale, fiind astfel printre puţinele cupluri transilvănene, ce au aspirații intelectuale progresiste, spiritual patriotice, fiind unul din puncte forte ale acestora. Am observant în gesturile şi efervescenţa patriotică a cuplului Curelea, o îmbinare armonioasă dintre dorul de glie si spiritualitatea profund creştină, spiritualitate ce-i apropie şi mai mult de esenţa Adevărului Unic. Prin aprofundarea studiilor privitoare la monahia Mina Hociotă, autorii Dragoş şi Daniela Curelea, au empatizat cu starea de sacrificiu a călugăriţe, cu trăirile hristice ale acesteia, cu tăria le-au dat de caracter şi puterea de autodepăşire. Căutările interioare, starea de sacrificiu, noblețea, dăruirea necondiționată, toate la un loc au fost factori mobilizatori a unui suflet către Desăvârşire. Dragostea necondiționată, abandonul total faţă de semeni, sunt strategii intrinseci în căutarea Desăvârşirii. Modelul cristic a monahiei Mina, i-a contaminat pozitiv pe cei doi autori, mărindu-le aspiraţia de a căuta atât în afara lor, dar mai ales în interiorul lor, liniştea sufletească, având ca instrumentar barometrul lăuntric în decelarea faptelor zilnice. 150 Exemplul viu de dăruire şi abandon, în slujba semenilor, reprezintă unicitatea fiinţei spre o cale sigură de desăvârşire spirituală. Aceasta s-a putut percepe cu mare uşurinţă în atitudinea grandioasă, inspiratoare, de un echilibru lăuntric maiestos, a ceea ce s-a demonstrat din viaţa şi faptele monahiei Mina Hociotă. Strategii de cucerire a mediului terestru de către plante Acad. Constantin TOMA — Facultatea de Biologie, Univ. Al. I. Cuza, laşi Diferitele strategii privesc adaptări ale plantelor faţă de diferiţi factori ai mediului, precum lumina, temperatura, solul şi apa. An cele ce urmează ne vom referi în mod deosebit la strategii de căutare a apei şi de supravieţuire a plantelor în perioadele de secetă. 1. CĂUTAREA APEI. Orhideele epifite, dar şi alte specii de plante cu rădăcini aeriene (având un ţesut special numit velamen şi nu peri absorbanţi), dispun de posibilitatea de recuperare a apei sub formă de vapori, când aceasta este în cantitate suficientă. Toate celelalte plante se aprovizionează cu apă prin rădăcini înfipte adesea în sol, uneori în nămol sau în apă direct. Creşterea organelor aeriene fotosintetizante cere o mărire a capacităţii de aprovizionare cu apă şi săruri minerale, în timp ce dobândirea portului erect (vertical) reduce suprafaţa capabilă de absorbţie. La plantele vasculare primitive, din grupul mare al ferigilor, axele aeriene sunt ramuri ale tulpinii orizontale, situate la contact cu solul, de care este legată prin formaţiuni absorbante numite rizoizi, deci tulpina asigură esenţialul aprovizionării cu apă. Creşterea părţii aeriene a plantei cere, în acelaşi timp, o fixare mai solidă în sol şi un drenaj mai bun al acestuia, ambele asigurate de rădăcini; sistemul radicular este de tipuri diferite: pivotant (până la nivelul apei freatice), superficial (ca la cactuşi), ori foarte ramificat pe un volum mic de sol (ca la unele Lohanul nr. 47, aprilie 2019 plante de stepă, precum pirul — Agropyron cristatum — dintre graminee. Exploatarea sevei brute (apă cu săruri minerale) este uşurată adesea de prezenţa micorizelor (asocieri între ciuperci şi rădăcini), ceea ce s-a întâmplat în cursul evoluţiei în cazul lichenilor (o sociere între ciuperci şi alge). 2. STRATEGIILE SUPRAVIEŢUIRII: prin adaptări fiziologice, biochimice şi morfo-anatomice. a). Tolerarea secetei. În acest caz menţionăm plantele reviviscente, care pot pierde până la 98% din apa lor, intrând în viaţă latentă (,„„hibernare”), revenind la viaţă activă, normală, atunci când condiţiile devin favorabile. În această grupă de plante intră muşchi, licheni, 70% dintre angiospermele (plante cu flori, fructe şi seminţe) aride. Reviviscenţa implică profunde modificări biochimice şi fiziologice. b). Ignorarea _ secetei. În această situație sunt efemerofitele, plante din zone temperate, care-şi desfăşoară întregul ciclu evolutiv în 2-3 săptămâni, ele „profită? de puţina apă rezultată din topirea zăpezii primăvara sau din rarele ploi din această perioadă, când imediat germinează seminţele, cresc plantele, înfloresc, fructifică, lasă seminţe. Ignorarea secetei este o daptare mai cu seamă biologică: se profită de apa disponibilă pentru câteva zile. Ca exemple, menţionăm: şopârliţa (specii de Veronica), ploşnicarul (Ceratocephla orthoceras), flămânzica (specii de Droba), urzica moartă (Lamium amplexicaule), punguliţa (specii de Thlaspi) ş.a. c). Suportarea_ secetei. Plantele suportă seceta prin modularea transpiraţiei, limitând-o şi prin rezistenţă la o deshidratare parţială, rămânând active (în funcţie de constituţia citomembranelor), având adaptări morfologice şi anatomice şi numindu-se xerofite. La rândul lor, xerofitele sunt de două categorii: malacofite şi sclerofite. e Malacofitele, numite şi plante grase, rețin apa în țesuturile lor (vorbim de parenchim acvifer), datorită mucilagiilor sau sărurilor organice; reduc transpiraţia prin forma lor globuloasă sau cilindrică (cu raport redus 151 mici, cu suprafaţă/volum), prin frunze cuticulă groasă, frunze transformate în spini, ori frunze cărnoase (cu parenchim lacunos şi cu stomate afundate în acesta), cu rădăcini superficiale. Ca exemple menţionăm speciile de Aloe, Agave, de Crassulaceae, precum Sedum (iarbă grasă), şi Sempervivum (urechelniță), sau de Cactaceae (plante suculente). Dintre cactuşi menționăm specii de Echinocactus (din greutatea lor de 50 kg, 45 sunt apă) şi de Carnegia (cu înălțimea de până la 15 m şi greutatea de 15 tone, din care 13 sunt apă). Toate aceste plante au un metabolism de tip CAM (Crassulaceen Acid Metabolism): fixează dioxidul de carbon (CO2) noaptea, când transpirația stomatică este minimă (stomatele sunt mai mult închise ziua şi deschise noaptea); CO; pătrunde greu, fotosinteza este redusă, plantele cresc încet. e Sclerofitele sunt plante care suferă de secetă fiziologică. Ele limitează transpirația prin frunze mici, dure, uneori cu spini, cu stomate dispuse în şanţuri (ca la graminee) sau în cripte (ca la oleandru) şi au cuticulă groasă; sistemul radicular poate fi: pivotant (ca la Alhagi camelorum — plantă de pustiu) sau foarte ramificat (ca la specii de Agropyron — pir, dintre graminee). Sclerofitele au metabolism în C3, de tip special: țin stomatele deschise ziua, deci transpirația este intensă şi compensează pierderea apei prin sistem radicular, lemn şi țesut mecanic (sclerenchim) foarte bine dezvoltat. Astfel de plante sunt prezente îndeosebi în regiunile cu climat de tip mediteraneean sau subarid, deci plante de nisip (arenarii sau psamofite), de pustiu şi de stepă, dar şi plante montane ori alpine. x Aşadar, xerofitele au suprafață mică de transpirație: frunze mici, spinoase, solziforme, răsucite pe vreme de secetă datorită celulelor buliforme de la nivelul epidermei (ca la graminee), frunze lucioase, cu ceară şi cutină (ca la Aloe, Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Agave, Pinus), frunze păroase (ca la Verbascum — lumânărică, Stachys germanica — jaleş, la care perii protectori, morţi, plin cu aer reflectă razele solare), frunze cu ţesut mecanic (sclerenchim) bine dezvoltat (ca la graminee), cu mezofil (parenchim asimilator) compact (uneori numai de tip polisadic). La închiderea stomatelor, transpiraţia este cuticulară, de intensitate mică. Cuticula, ceara, învelişul de peri (de pe suprafața frunzelor îndeosebi) intervin numai atunci când stomatele sunt închise, rămânând transpiraţia cuticulară; deci plantele pe aceasta o încetinesc, nu pe cea stomatică (stomatele fiind deschise ziua). Acesta este un rău necesar. Xerofitele cheltuiesc multă apă (împotriva supraîncălzirii), numai pe timp de secetă accentuată, când planta este amenințată de uscare, ele pot cheltui apă foarte puţină. Cum se explică? Apărarea excesivă a plantelor împotriva transpiraţiei ar putea stingheri absorbţia sevei brute (apa cu săruri minerale), circulaţie acesteia în corpul plantei şi fotosinteza. Transpiraţia este un rău necesar, scăzând temperatura plantei (în deşert, în stepă). Stomatele servesc plantei şi pentru transpiraţie (apă sub formă de vapori) şi pentru respiraţie (elimină oxigen) şi pentru fotosinteză (absoarbe dioxid de carbon). Aşadar, plantele trebuie să se apere de o transpiraţie excesivă pentru a nu se usca şi, în acelaşi timp, trebuie să asigure un curent continuu de apă, ca şi evaporarea ei, pentru a nu se supraîncălzi. Planta trebuie să închidă stomatele pentru a reduce transpiraţia şi, în acelaşi timp, trebuie să le ţină deschise pentru ca dioxidul de carbon (pentru fotosinteză) să pătrundă în plantă, iar apoi ca oxigenul să iasă afară (în urma fotosintezei). x x x Amintim aici şi mezofitele, de climat temperat, în care categorie intră majoritatea plantelor cultivate. d). Fuga de secetă. Plantele cu o astfel de însuşire se numesc hidrofite şi higrofite. Câteva plante superioare cu flori, fructe şi seminţe (angiosperme) au revenit în mod secundar la viaţa acvatică; dovadă: pentru polenizare scot deasupra apei florile. În apă sunt condiţii deosebite: lumina pătrunde greu (la un metru adâncime scade de cinci ori ca intensitate, iar la cinci 152 metri, de 75 de ori), absorbţia apei cu săruri minerale are loc pe toată suprafaţa corpului plantei, cantitatea de gaze (dioxid de carbon şi oxigen) şi de săruri minerale este mai mică. În aceste condiţii, plantele au o serie de adaptări: = morfologice: frunze mari, subţiri (ca la Potamogeton natans — broscăriţă), foarte divizată în segemnte filiforme (ca la Myriophyllum — peniţa apei şi Ceratophyllum — cosorul bălților), cordiliniforme (ca la Vallisneria — sârmuliţă), ori prezintă dimorfism foliar (Ranunculus aquatilis — piciorul cocoşului) sau trimorfism foliar (ca în Sagittaria sagittifolia — săgeata apei), cu frunze aeriene sagitate, frunze natante reniforme şi frunze submerse cordiliniforme; = histo-anatomice: perii absorbanţi lipsesc ori sunt foarte rari şi foarte scurți, stomatele ori lipsesc (la plantele submerse precum Elodea — ciuma apelor), ori sunt prezente numai pe fața superioară a frunzei natante (ca la nuferi: Nymphaea, Nuphar), perii protectori şi, adesea, cei secretori lipsesc, epiderma este subțire, fără cuticulă şi ceară, epiderma are cloroplaste (acestea „vin” în întâmpinarea luminii), ţesuturi mecanice foarte reduse sau absente, ţsuturi conducătoare (îndeosebi cel lemnos) slab dezvoltate (circulaţia sevei are loc pe distanţe mici), parenchim asimilator (în frunze subţiri) adesea omogen (la ciuma apelor, doar cele două epiderme alcătuiesc limbul filiar), celule cu mucilagii şi mineralizare puternică la suparfaţa plantei, aerechim puternic dezvoltat (canale aerifere în scoarţa tulpinii, ca la peniţa apei sau camere aerifere în mezofilul frunzei, ca la sârmuliţă), la hidrofite (de apă) şi la higrofite (de mlaştină) predomină înmulţirea vegetativă: prin fragmentare şi prin turioni (muguri hibernali). BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ: Boulard B., 1990 — Guerre et paix dans le règne végétal. Edition „Ellipses”, Paris. Robert D., Catesson Anne-Marie, 2000 — Biologie vegetale, vol.2: Organisation végétative. Edition „Doin”, Paris. Şerbănescu-Jitariu Gabriela, Toma C., 1980 - Morfologia şi anatomia plantelor. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. Toma C., 2008 — Strategia evolutivă şi ocuparea mediului terestru de către organismele vegetale. In: Alma Mater Hussiensis (1918-2008) (coord. T. Codreanu), Editura „Ştefan Lupaşcu”, laşi: 167-184. Toma C., 2000 — Strategii evolutive în regnul vegetal. Editura Universităţii „„Al.I.Cuza”, Iaşi. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Probleme biologice legate de polenizare şi fecundaţie Realizarea polenizării şi fecundarea plantelor pun o serie de probleme biologice legate de transportul polenului de la antera staminei la stigmatul pistilului. olenul este transportat diferit la speciile autogame față de cele allogame dacă polenizarea stigmatului este făcută printr-o granulă de polen ce provine de la un alt individ. Speciile sunt numite „autogame” dacă practică autofecundaţia (strictă, numită şi „geitenogamă”). În cazul angiospermelor alogame, problema majoră este cea a transportului polenului, care priveşte trei aspecte: plecarea polenului, recepționarea polenului şi agentul de transport. De altfel, angiospermele care practică allofecundaţia strictă sunt a priori susceptibile de a fi obiectul depunerii unei granule de polen care le este proprie și, deci, să conducă la autofecundaţie. Aceasta arată că se pun două probleme aici: a favoriza allofecundația şi a împiedica autofecundaţia. Motiv pentru care, într-o anumită măsură, plantele autogame sunt contraselecționate, căci încrucișări consanguine ar conduce la depresie de consanguinitate. Răspândirea și colectarea polenului la plante allogame Un fel de clasificare a modurilor de polenizare poate fi realizată luând în considerare vectorii, adică agenţii de transport ai polenului: biotic (animale: insecte, păsări, lilieci), plantele numindu-se zoofile sau zoogame; şi abiotici (agenți fizici: vânt, apă). Agenţii biotici cuprind în principal insectele (plante entomofile), păsările (plante omitofile), liliecii (plante chiropterofile) sau alte mici mamifere. Modurile de polenizare entomofilă şi ornitofilă sunt diferite, ca şi de la un ordin de insecte la altul. Interferenţele între diferitele moduri de polenizare pot fi cauza unei diminuări a eficacității polenizării, deoarece există adesea o mare specificitate între floare şi agentul de transport polinic. Plantele adaptate la un transport biotic ar putea fi alcătuite în așa fel încât vântul şi, mai ales, apa să nu transporte granulele de polen. Ca şi cum florile pendente ar face oficiul umbrelei; de exemplu, la anumite flori zigomorfe (precum cele de lamiacee), este o buză (labiul superior) curbată, a cărei funcţie este protecţia anterelor de picăturile de ploaie şi a nectarului de diluare. 153 Cazul entomofiliei e Lepidopterele. Corola florilor este lungă, tubulară, aşa că în | ea pătrunde ușor spiritrompa fluturilor; la cei de noapte, florile sunt de culoare deschisă, reperabile chiar şi când lumina este slabă. Florile produc nectar, dar şi parfum, după un ritm circadian, cu un vârf de emisie noaptea. La orhidee, scria chiar Darwin, floarea ar avea tendinţa de a-și alungi din ce în ce mai mult pintenul (o petală mai mare, de formă aparte), pentru ca insecta să lovească capul de antera staminei şi de stigmatul pistilului; iar insecta şi-ar alungi din ce în ce mai mult spiritrompa pentru a atinge ușor nectarul (la speciile unde el se găsește). e Dipterele. Pe lângă himenoptere, dipterele constituie un grup foarte important de polenizatori. Sunt relativ puţine specific, vizitând numeroase feluri de flori şi folosind nectarul, secrețiile stigmatice sau chiar polenul. Florile emit parfumuri neplăcute (amine, precum cadaverina, spermina, cu miros putred), ce mimează mirosurile de cadavru sau de dejecţii, conducând anumite specii de insecte să depună ponta în floare; totuşi, larva nu poate să se dezvolte şi moare. Putem spune că în acest mod planta parazitează insecta, ucigând larvele în profitul ei. Mai mult chiar, unele flori mimează ciupercile-gazdă unde se dezvoltă în mod normal larvele (şi în acest caz mirosurile sunt cele în cauză, ca la Asarum europaeum — piperul lupului). Anumite flori miofile (polenizate de muște) fac parte dintre cele mai mari de pe glob, cum este planta parazită Rafflesia. e Coleopterele. Florile cantarofile produc cantități importante de polen, chiar țesuturi special destinate hrănirii insectelor, în stamină sau periant. Totodată, aceste flori produc şi parfumuri. e Himenopterele. În majoritatea lor sunt bondari, albine sau xilocope (dintre xilofage); acestea din urmă sunt în genere mai solide decât florile polenizate de insecte mai mici, precum albinele. Florile polenizate de specii de Bombus produc în general nectar, exceptând cazul particular al orhideelor numite „trişoare”. Cazul ornitofiliei Păsările polenizatoare cuprind, bineînțeles, colibrii, dar ocazional şi alte grupe (de exemplu, unele specii de Acacia din Australia sunt polenizate de către papagalul omnicular). Florile ornitofile au culorile foarte vii (ştim bine că vederea este un simţ foarte dezvoltat la păsări), mai ales florile roşii şi cele plăcut mirositoare. Păsările colibri au un cioc lung şi o limbă foarte mult alungită, ceea ce le permite să pompeze nectarul; acesta urcă prin capilaritate în limba replicată şi astfel îl înghite. Florile ornitofile, tubuloase deci, produc nectar abundent şi puțin vâscos făcând posibilă alimentarea păsării. În plus, sunt prezente pe suprafața unor organe ţesuturi sclerificate, evitând ca floarea să fie deteriorată de eventuale lovituri de cioc. Dar acest mod de polenizare nu este exclusiv: în anumite cazuri animalul se aşează pe floare şi transferă polenul cu ajutorul picioarelor (este cazul plantei Strelitzia). Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Cazul chiropterofiliei În mediul tropical liliecii sunt polenizatori (pentru specii de Fabaceae, Bignoniaceae etc.). Aceste animale, active noaptea, sunt atrase de parfumurile emise de flori (proces supus unui ritm circadian). Florile, adesea foarte mari şi mucilaginoase, produc o cantitate importantă de polen, cu care se hrănesc liliecii. e Există şi specii de plante (dintre Proteaceae şi Myrtaceae australiene) polenizate de mamifere care nu zboară: mici marsupiale; unele specii de Hypericaceae (din Madagascar) sunt polenizate de lemurieni; în sfârşit, anumite rozătoare polenizează florile speciilor de Melastomataceae din Costa Rica. Hidrofilie şi anemofilie Numeroase angiosperme sunt polenizate de către vectori abiotici precum vântul, vorbind în acest caz de anemofilie. În general, plantele polenizate de către vânt nu prezintă piese florale atractive, ci numai piese fertile: stamină și/sau pistil. Este mai ales cazul salicaceelor (Salix, Populus), la care acest tip de dispersie polinică reprezintă o strategie derivată şi nu ancestrală la grupul Malpighiales. Polenizarea anemofilă a apărut în mod independent de mai multe ori la angiosperme (de ex. Platanaceae, Fagaceae, Betulaceae, Juglandaceae etc.). De exemplu, la plop (Populus), florile sunt grupate în amenți (mâţişori); vântul transportă polenul produs în cantitate mare. Dezvoltarea inflorescenţei (amentului) are loc înainte de a se forma frunzele, astfel încât acţiunea vântului să nu fie frânată de către acestea din urmă și primirea granulelor de polen pe stigmatul pistilului să fie uşurată. Există specii de Salicaceae ale căror flori, deși dispuse în amenţi, au nectarii şi sunt polenizate în parte de câteva insecte; este cazul speciilor de Salix (salcie). Polenizarea entomofilă a genului Salix constituie, în rândul salicaceelor, o strategie derivată. Un caz deosebit de dispersie polinică anemofilă este cel de la monocotiledonate: Thyphales, Juncales şi Poales (graminee). Aceste plante prezintă inflorescențe în formă de spic, florile fiind unisexuate sau nu, cel mai adesea fără piese florale atractive pentru insecte. La Thyphaceae, florile sunt totdeauna unisexuate şi florile de același sex reunite în spice dense; la Typha, inflorescenţa are o parte superioară cu stamine şi o parte inferioară cu pistile (carpele). Florile au un periant membranos, 154 uneori redus la barbule, şi filamentele staminelor sunt mai mult sau mai puţin conate, astfel încât floarea masculă este aproape redusă la anteră. La Sparganium, staminele florilor mascule au un filet relativ lung, expunând astfel anterele vântului. Speciile de Poaceae (graminee) au stamine oscilante, cu antera dispusă perpendicular pe filament şi un stigmat plumos, favorizând astfel plecarea şi primirea polenului respectiv. La Cyperaceae (rogozuri), stigmatul bifid şi anterele depăşesc mult bracteea florii hermafrodite. Puţine plante, foarte curioase, realizează polenizarea datorită apei, vorbind în acest caz de hidrofilie. Este mai ales cazul angiospermelor acvatice din familia Hydrocharitaceae (Elodea numită şi „ciuma apelor” sau Vallisneria — sârmuliţa). La Vallisneria, planta unisexuat-dioică, florile femele rămân ataşate de un peduncul lung și plutesc la suprafaţa apei, în timp ce florile mascule se detaşează, ajung la suprafață şi „navighează” ca nişte mici vapoare. Polenul atinge stigmatul florii femele prin contact direct sau ca urmare a agitației apei. La Elodea canadensis, dimpotrivă, polenul se lasă luat de curenţii apei până la întâlnirea stigmatului filamentos. Alte Hydrocharitaceae, precum Thalassia, realizează polenizarea în întregime sub apă (polenul este eliberat într-o secreție mucilaginoasă). Și alte familii apropiate, Posidoniaceae şi Zosteraceae, realizează polenizarea complet sub apă. Astfel, aceste patru familii, ca şi altele — Ruppiaceae, Naidaceae şi Zannicheliaceae (în mai mică măsură Potamogetonaceae), au moduri de polenizare derivate, adaptate la viața acvatică. S-a presupus că acest mod de polenizare ar fi derivat din anemofilie, dar se pare că nu ar fi aşa; celelalte familii din ordinul Alismatales au o polenizare realizată de câteva insecte (Alismataceae, Butomaceae, Araceae), sugerând că hidrofilia a luat naştere dintr-o specializare concomitentă în cucerirea mediului acvatic, plecând de la un strămoș entomofil. Polenizarea şi procesele selective care stau la originea evoluţiei florii, a plantelor în general În cazul dispersiei biotice a polenului, vectorii (insecte, păsări, lilieci etc.) intervin în procesele de selecţie naturală, care stau la originea fixării de adaptări la nivel floral. Din punct de vedere calitativ, se poate presupune că polenizatorii exercită o presiune de selecţie asupra plantelor, în favoarea realizării polenizării. Referitor la polenizarea biotică se pot distinge mai multe niveluri la care selecţia va acţiona: atracţia exercitată de floare, accesibilitatea staminelor, depunerea polenului pe vectorul Lohanul nr. 47, aprilie 2019 polinic, recompensă eventual (nectar) dată de floare, pierderea | Despre polenizare şi selecţie posibilă a polenului de către vector etc. Dispersia polenului de către polenizatori constituie un punct Proliferarea angiospermelor la scara globului a fost frecvent | cheie în reproducerea angiospermelor zoofile. Există păreri că atribuită caracteristicilor reproducerii lor sexuate, cum ar fi | arhitectura florală se află sub o presiune de selecţie legată de polenizarea și răspândirea fructelor sau seminţelor. În ce măsură | polenizatori; dar lucrurile nu stau întotdeauna așa, variații aceşti parametri pot fi la originea diversificării? S-a presupus că | relative la polenizatori antrenează mereu schimbări vizibile ale dispersia biotică a polenului şi a semințelor ar mări | structurii florilor. probabilitatea de speciație şi ar reduce probabilitatea de dispariţie. Într-adevăr, polenizarea biotică ar putea juca aceste Transportul polenului roluri, dezvoltând particularități reproducătoare rezultate din variaţii geografice sau comportamentale ale polenizatorilor: co- evoluţia plantă-polenizator ar conduce la schimbări reciproce care, combinate cu procesul de selecţie sexuală și deriva genetică, ar accentua diversificarea. De altfel, polenizarea de către animal ar favoriza fecundarea încrucişată chiar când densitatea plantelor este mică, diminuând astfel posibilitatea de dispariţie a speciei. În plus, seminţele dispersate de către un agent biotic ar ajunge cel mai adesea în locuri ce comportă mai puţini agenți patogeni sau consumatori. Mai mult, diseminarea biotică ar putea favoriza diversificarea prin divergență (speciația geografică), atunci când seminţele sunt transportate suficient de departe. În cazul polenului dispersat de animale trebuie ținut seama de variaţia condiţiilor de transport, cu repercusiuni asupra fertilităţii plantelor zoofile. Din acest punct de vedere se disting trei niveluri de heterogenitate a acestui transport: - heterogenitate „orizontală”: polenul este depus în locuri variabile ale corpului polenizatorului, fiecare dintre ele având probabilităţi diferite de pierdere a polenului (prin căderea granulelor) sau de abandon pe stigmat; - heterogenitate „verticală”: polenul colectat în cursul vizitelor succesive de flori de către o insectă se acumulează în straturi pe corpul ei; polenul straturilor profunde nu mai este direct accesibil pentru stigmat; - insecta nu este totdeauna din aceeaşi specie; eficacitatea de Arborii au seminţe relativ mari, ce permit începerea dezvoltării prelevare şi de abandon a polenului sunt atunci variabile. în subarboret, unde lumina este slabă. Or, seminţele mari nu pot fi transportate eficace de către vânt, ceea ce ar explica faptul că e A arborii au o dispersie biotică, făcând apel la animale vertebrate. Copacul din care curge... nichel. Acest tip de dispersie, în general la mare distanță, evită și | K@) descoperire uimitoare făcută de oamenii competiția cu planta-mamă. Aşa se explică, probabil, faptul că de stiintă plantele lemnoase prezintă o diversitate specifică crescută. > > Bogăția specifică este corelată pozitiv cu întinderea ariei de repartiție, fiind superioară în raport cu răspândirea biotică şi Metalele grele cum ar fi nichelul și zincul sunt, de abiotică a seminţelor în raport cu grupa care nu are decât un | obicei, extrem de toxice pentru plante, însă o specie de singur mod de răspândire a seminţelor. arbori de pe insula Noua Caledonie din Pacificul de Sud, Pycnandra Acuminata, a evoluat astfel încât în prezent poate prelua în tulpinile, frunzele și chiar în semințele ei metalele Probleme legate de autofecundaţie R Ă în mod normal toxice. Este un subiect interesant pentru faptul că majoritatea angiospermelor au flori hermafrodite şi, teoretic, aceste plante se pot autopoleniza și autofecunda. Nu uităm că florile lor sunt adesea grupate în inflorescențe. Este posibil să fie descrisă o tipologie a proceselor de autopolenizare şi autofecundaţie, considerând spaţiul şi timpul aferente: - cazul când autofecundaţia este „prioritară” față de allofecundaţie: ovulele sunt spontan fecundate fără vreo oportunitate de allogamie; - competiţia dintre granulele de polen străine sau ale aceleiaşi plante; - autopolenizarea întârziată”; deci dacă oportunitatea de allofecundaţie a trecut, are loc atunci autofecundaţia. rborele foloseşte nichelul pentru a se apăra împotriva insectelor. Seva acestui arbore este de culoare albastră- verde şi are o concentraţie de 25% nichel. Cum bine se ştie, termenul general de autofecundaţie grupează două procese: - autogamia în sens strict, când un stigmat primeşte polen de la aceeași floare; - geitenogamia, când polenul de la o floare ajunge stigmatul altei flori din aceeaşi inflorescenţă. Pycnandra Acuminata este un copac tropical care atinge înălțimi de până la 20 de metri. Afinitatea neobişnuită a 155 Lohanul nr. 47, aprilie 2019 copacului pentru nichel a fost descoperită pentru prima dată în anii 1970, şi de atunci şi până în prezent oamenii de ştiinţă caută să înțeleagă pe deplin această evoluţie. „Acest arbore creşte foarte încet și este nevoie de decenii pentru a produce flori și seminţe. Din păcate este ameninţat de despăduririle ca urmare a activităţilor miniere și de incendiile de vegetaţie din zona sa. Nu ştim încă motivele acestei complexe evoluţii, dar cu siguranță aceasta s-a petrecut pe parcursul a milioane de ani. Am fi tentaţi să credem că prin această evoluție copacul se apără de dăunători, fapt perfect adevărat, însă aceasta ar putea fi doar un beneficiu al evoluţiei sale şi nu motivul principal”, a declarat pentru BBC, Dr. Antony van der Ent, cercetător la Universitatea din Queensland. Nichelul este un metal de culoare alb-cenușie, cu densitatea de 8900 kg/m3, care se topeşte la o temperatură de 1.455*C. Ca proprietăţi, este maleabil, ductil, tenace și se deformează plastic uşor la rece. Este rezistent la acțiunea substanțelor organice şi anorganice, cu excepţia celor care conţin sulf, şi prezintă o mare rezistență la coroziunea atmosferică, de aceea este utilizat la galvanizare. Barionii — noi particule subatomice au fost descoperite la CERN ! Acestea sunt de 6 ori mai masive decât protonii ! rganizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară) este un dispozitiv complex, mai exact un ciclotron, al cărui scop oficial este acela de de a accelera particule şi de a le ciocnii în vederea noilor descoperiri ştiinţifice din cadrul fizicii cuantice (fizica particulelor cuantice). lte voci, neoficiale, susţin că scopul acestui accelerator de particule este acela de a genera găuri negreu pentru a blocată Terra într-o astfel de bulă atemporală. Prima parte, cea cu “generarea de găuri negre”, a fost recunoscută, mai cu jumătate de gură, de către cercetători, însă aceştia, că întotdeauna, ne-au asigurat că “ele se vor evapora”. Oare ? Ei bine, aşa a intrat în atenţia conspirationistilor acest proiect sofisticat, complex, dar mai ales şi secretos, care s-a ascuns, ce-i drept, sub ideea de “căutare a bosonului Higgs”, considerat şi “Particula lui Dumnezeu”. Nu ştiu dacă Dumnezeul din Biblie, Iehova, are vreo particulă sau alte zeități antice, însă ceea ce ştiu este că întregul proiect ascunde alte aspecte, care par să fie, tocmai cele la care am putea să ne gândim cel mai puţin. Sr M 4 Pagina CBC News Canada/1], dedicată ştiinţei şi tehnologiei, a publicat un articol la data de 19 noiembrie 2014, prin care ne 156 a informează că s-au descoperit noi particule subcuantice, ce au fost prezise de canadieni. Descoperirea particulelor, cunoscute sub numele de Xi b'- şi Xi b”-, au fost anunţate de către CERN, iar aceste informaţii au fost imediat preluate de către revistele ştiinţifice. “În fizica particulelor, tu nu descoperi ceva nou în fiecare zi, aşa că este cu siguranţă foarte interesant”, a declarat Steven Blusk, un fizician de particule de la Universitatea Syracuse din New York, într-un interviu pentru CBC News. Noile particule sunt barioni — un tip de particule, fiecare format din trei particule subatomice elementare numite quarti. Protonii şi neutronii, care alcătuiesc atomii sunt, de asemenea, barioni, dar noile particule sunt de aproximativ şase ori mai masive decât un proton. Existenţa celor două particule de barioni a fost prezisa încă din 2009, de către fizicienii particulelor şi anume canadienii Randy Lewis de la Universitatea York şi Richard Woloshyn de Triumf, de la laboratul de fizică a particulelor din Canada în Vancouver. Lewis şi Woloshyn, a prezis compoziţia şi masa noilor barioni, folosind un calcul bazat pe calculator, pe o teorie numită cromodinamica cuantică, care descrie regulile matematice pentru modul în carte quartii se comportă. Previziunile acestea, oferă oamenilor de ştiinţă de la 'acceleratoarele de particule, cum ar fi cel de la Geneva, o idee “unde să caute particule nedescoperite încă. Noile particule sunt la al treilea şi al patrulea ca şi număr, descoperite. Prima 'particulă descoperită a fost, Xi_b* o, care conţine, de asemenea, ‘qart ab şi un quart ciudat. A doua particulă a fost, după cum s-a spus, Bosonul Higgs. În prezent acceleratorul de particule este închis, pentru a putea fi echipat cu grinzi mai puternice, care vor funcţiona la energii mai mari atunci când se reporneşte în primăvara anului 2015. http://www.ebc.ca/news/technology/new-subatomic-particles-predicted-by- canadians-found-at-cern-1.2840199 O nouă teorie uimește lumea: Universurile paralele există, ba chiar interacționează Traian STĂNESCU O echipă de cercetători din Statele Unite şi Australia susţine că Universurile paralele există şi ele se influenţează continuu unul pe altul, printr-o forţă subtilă de repulsie. eşi pare că un scenariu science-fiction, nouă teorie ar putea explica tot ceea ce este ciudat în legătură cu modul în care particulele operează la scară microscopică. Oamenii de ştiinţă susțin că unele lumi sunt aproape identice cu a noastră, dar cele mai multe ar fi foarte diferite, potrivit Daily Mail, citat de ziare.com Cercetătorii de la Universitățile Griffiths, Australia şi California, Statele Unite sugerează că, mai degrabă decât a evolua independent, lumile apropiate se influențează una pe alta cu o forță subtilă de repulsie. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Este de notorietate că mecanica cuantică este greu de înţeles, prezentând fenomene ciudate care par să încalce legile cauzei şi ale efectului. „Ideea Universurilor paralele din mecanica cuantică a fost lansată în jurul anului 1957. În bine-cunoscuta interpretare ‘mai multe lumi”, fiecare se ramifica într-un mănunchi de noi Universuri de fiecare dată când se face o măsurătoare cuantică”, a spus Howard Wiseman, profesor de fizică de la Universitatea Griffith. Cercetătorii sugerează că Universul în care trăim este doar unul dintr-un număr uriaş de lumi. Toate acestea sunt la fel de reale, existând în continuu, în timp, şi posedând proprietăţi definite cu precizie. Nouă savanţi contestă teoria gravitaţiei a lui Einstein Cu cât studiul fizicii cuantice progresează şi cu cât oamenii de ştiinţă descoperă mai multe despre găurile negre, materia întunecată, energia întunecată, şi alte fenomene cosmice, explicarea acestora devine tot mai dificilă în contextul actualei înţelegeri a gravitaţiei. ată o perspectivă evidenţiată de nouă oameni de ştiinţă, precum şi teorii alternative legate de gravitație. 1. Thomas gravitația? Townsend Brown: o maşină ce sfidează Thomas Townsend Brown (1905-1985) a fost un fizician care a efectuat cercetări pentru US Navy şi Apărarea națională, iar mai târziu a lucrat în calitate de consultant în industria aeronautică. El a creat o maşină, patentată ca "gravitator", care, după cum a declarat el, sfidează gravitația, şi despre care şi unii savanţi de astăzi afirmă că ar sfida gravitația: supusă unei tensiuni de înalt voltaj, s-a mutat în direcţie opusă celei în care ar fi făcut-o conform înţelegerii actuale a gravitaţiei. În cererea brevetului de invenţie, Brown a spus că aceasta funcţionează într-o stare de repaus în raport cu restul universului. Acest lucru sfidează teoria relativităţii speciale a lui Albert Einstein, care afirmă că o forţă ar trebui să funcţioneze în acelaşi mod la orice cadru de referinţă. Gravitatorul, se spune de asemenea, că a încălcat a treia lege a fizicii a lui Isaac Newton conform căreia fiecare acţiune ar trebui să producă o reacţie egală şi opusă. În 1930, colonelul Edward Deeds a scris: "Am avut o serie de oameni de ştiinţă care au văzut gravitatorul şi toți au fost absolut uimiţi de acţiunea sa şi au afirmat cu sinceritate că, aşa cum văd ei rezultatele şi mişcările gravitatorului, este absolut inexplicabil pe baza vreunei legi a fizicii cunoscute". Unii au spus că mişcările gravitatorului sunt direcționate de către un vânt de ioni - că particulele ionizate crează forţa. Paul 157 A. LaViolette este unul dintre savanții care nu sunt de acord cu explicaţia vântului de ioni. "Măsurătorile au indicat faptul că forţa de ridicare a discului electrificat al lui Brown a fost de aproape 100 milioane de ori mai mare decât ceea ce ar putea fi în mod rezonabil generat de un vânt de ioni", a scris LaViolette în cartea sa "Secretele propulsiei Anti-Gravitaţionale". 2. Paul A. LaViolette: Guvernul a construit în secret un avion anti-gravitaţional? LaViolette şi-a primit titlul de doctor la Universitatea de stat din Portland şi este în prezent preşedinte al Fundaţiei Starburst, un institut de cercetare ştiinţifică interdisciplinară. El a scris în cartea sa: "În ultimele decenii, programe aerospaţiale clasificate strict secret în Statele Unite şi în alte câteva ţări au dezvoltat aeronave capabile să sfideze gravitația. O formă a acestei tehnologii poate ridica o ambarcaţiune pe fascicule de energie de respingere a materiei. Această tehnologie exotică se încadrează în domeniul relativ obscur de cercetare cunoscut sub numele de "electrogravitate”. LaViolette a urmărit acest domeniu de cercetare înapoi până la Nikola Tesla în secolul al 19-lea şi apoi până la Brown, în prima jumătate a secolului al 20-lea. În teoriile lui Brown, electrostatica şi câmpurile gravitaționale sunt combinate, a explicat LaViolette. Efectul electrogravitic este ignorat "deoarece fenomenul nu este anticipat nici de electrostatica clasică, nici de relativitatea generală", scrie LaViolette. El a continuat să discute cinetica subquantică, care vede gravitația atât ca o împingere cât şi ca o tragere. Acest lucru este posibil prin polaritatea sarcinii electrice. Această polaritate se corelează cu forțele gravitaționale negative şi pozitive. 3. NASA despre energia întunecată Savanţii ştiu că universul se extinde cu o viteză mare. Ei spun că "energia întunecată" este forța din spatele acestei expansiuni. Ei nu cunosc ce este "energia întunecată", dar poate sfida teoria gravitațională a lui Einstein. Un document de la NASA care descrie energia întunecată, afirmă că o posibilitate, "este că teoria gravitaţiei a lui Einstein nu este corectă". "Aceasta nu ar afecta numai expansiunea universului, dar ar afecta, de asemenea, modul în care se comportă materia normală din galaxii şi grupuri de galaxii",scrie în document. "Acest fapt ar oferi o modalitate de a decide dacă soluţia la problema energiei întunecate este o nouă teorie a gravitaţiei, sau nu: am putut observa modul în care galaxiile se adună în grupuri. Dar în cazul în care se dovedeşte că este nevoie de o nouă teorie a gravitaţiei, ce fel de teorie ar fi? " Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Vedeti de asemenea: http://epochtimes-romania.com/news/o- forta-imensa-schimba-cosmosul-oamenii-de-stiinta-regandesc- paradigma---2 1 1608 4. Tom Van Flandern: Problemă cu viteza gravitaţiei Tom Van Flandern (1940-2009) a primit titlul de doctor în astronomie de la Universitatea Yale în 1969. El nu respinge complet teoria relativităţii generale, dar spune că teoria a avut probleme. Teoria lui Einstein "a fost mai degrabă incompletă decât greşită”, a scris el în "Viteza gravitaţiei — ce vorbesc experimentele", publicată în "Physics Letter A" în 1998. El a pus la îndoială înţelegerea vitezei de gravitație. În Legea universală a gravitaţiei a lui Isaac Newton, viteza gravitaţiei este infinită, explică Van Flandern. Dar, în teoria relativității generale, gravitația se mişcă cu viteza luminii. Van Flandern a comunicat că acest conflict este adesea evitat în mediul academic. „Aceeaşi dilemă are mai multe aspecte", a scris el. "De ce fotonii soarelui călătoresc în direcţii care nu sunt paralele cu direcţia de acceleraţie gravitaţională a Pământului către soare? De ce eclipsele totale ale soarelui de către lună ating punctul maxim al eclipsei aproximativ 40 de secunde înainte ca forţele gravitaționale ale soarelui şi lunii să se alinieze? Cum pot anticipa pulsarii binari poziţia, viteza, şi acceleraţia viitoare a celuilalt, mai rapid decât ar permite timpul lumină dintre ele? Cum pot avea găurile negre gravitație, câtă vreme nimic nu poate ieşi, deoarece viteza de ieşire este mai mare decât viteza luminii?" EI a propus un nou mod de a înţelege viteza gravitaţiei. 5. William H. Cantrell: logica lui Einstein este circulară William H. Cantrell, doctor în ştiinţă, este membru al personalului tehnic de la laboratorul MIT Lincoln. A fost anterior profesor asistent adjunct în departamentul de inginerie electrică de la Universitatea din Texas. El a prezentat o perspectivă disidentă asupra teoriei relativităţii în revista “Infinit Energy”, publicată de organizaţia non-profit Fundaţia New Energy (NEF). Succesele lăudate din teoria lui Einstein, cum ar fi fisiunea nucleară în bomba atomică, nu se bazează de fapt pe teoria sa, spune Cantrell. Bomba atomică ar putea exploda şi fără teoria relativităţii. Cantrell scrie: "Este fără îndoială un fapt că teoria relativităţii a avut un impact profund asupra fizicii în timpul secolului al 20- lea. Teoria lui Einstein este vestită în întreaga lume pentru că a produs o serie de succese strălucite. Cu toate acestea, există o comunitate considerabilă de oameni de ştiinţă disidenţi care o resping pur şi simplu, şi un grup mult mai mare care manifestă 158 o aversiune pronunţată la adresa ei deşi nu cunoaşte vreo alternativă. "Acest dispreţ provine din faptul că Einstein a împrumutat din matematica lui Lorentz şi Poincaré, şi acest lucru i-a permis să modifice măsurarea lungimii şi timpului pentru a forţa viteza luminii să fie constantă pentru toţi observatorii. "Având în vedere o alternativă clară la manipularea falsă a ipotezelor, cei mai mulți gânditori raţionali ar sări către şansa substituirii. Dar de ce să fie provocată o astfel de presupusă teorie de succes? Ei bine, din cauza a două motive foarte bune — primul, a înţelege cu adevărat şi a descrie modul în care funcţionează natura, şi al doilea, pentru a face noi descoperiri, îndată ce blocajul neintenţionat către progres a fost eliminat". Cantrell şi alţi oameni de ştiinţă au spus că logica teoriei lui Einstein este circulară. El a ilustrat acest punct cu o analogie. El a declarat că cineva ar putea lansa ipoteza că "Pământul are o lună geamănă făcută dintr-o brânză specială verde, care este perfect transparentă la iluminare". "Evident, acest lucru este un nonsens, însă, deliberat, ipoteza nu poate fi respinsă prin experiment. Ne aflăm într-o situaţie dificilă similară atunci când vine vorba de relativitatea lui Einstein”. 6. Ruggero Maria Santilli:Relativitatea se bate în cap cu electrodinamica quantică Ruggero Maria Santilli a învăţat la Universitatea din Napoli şi Universitatea din Torino, Italia, şi la fără frecvență, la Universitatea Harvard, înainte de fondarea Institutului de Cercetări Fundamentale. Santilli prezintă nouă neconcordanţe între teoria relativităţii generale a lui Einstein şi înțelegerile ştiinţifice actuale. Unele dintre aceste inconsecvenţe ridică probleme în înţelegerea convenţională a gravitaţiei. O astfel de inconsecvenţă este că gravitația lui Einstein nu poate fi, în esenţă, reconciliată cu electrodinamica quantică, a declarat Santilli în lucrările sale din 2006 "Nine Theorems of Inconsistency in GRT with Resolutions via Isogravitation”. "Amintindu-şi că electrodinamica quantică este una dintre teoriile cele mai solide şi verificate experimental din istoria ştiinţifică, este evident că ipoteza destul de răspândită că Teoria gravitaţiei a lui Einstein are un caracter definitiv şi universal este non-ştiinţifică”, a scris el. Lucrarea lui Santilli a fost publicată în revista “Galilean Electrodynamics”, fondată de Dr. Petr Beckmann, care a reinterpretat relativitatea în cartea sa din 1987 "Einstein Plus Two." Revista publică articole care provoacă teoriile relativităţii generale şi speciale ale lui Einstein. Politica lui editorială afirmă: "In special, revista caută documente ce argumentează că Lohanul nr. 47, aprilie 2019 teoriile lui Einstein sunt inutil de complicate, fiind confirmate doar într-un sector îngust de fizica, (şi) conduc la contradicții logice ..." Tom Bethell Tom Bethell nu este un om de ştiinţă, dar a cercetat teorii alternative extinse, ca editor senior din partea “American Spectator”. În articolul său "Rethinking Relativity", a scris: "Criteriul simplităţii a fost frecvent folosit ca o instanţă de apel în a decide între teorii. În cazul în care se face destul de complex, sistemul lui Ptolemeu poate prezice corect poziţiile planetare. Dar sistemul Solar-centrat este mult mai simplu, şi în cele din urmă l-am prefera din acest motiv”. El l-a citat pe Clifford M. Will de la Universitatea Washington, un exponent al relativităţii: "Este dificil să ne imaginăm o viaţă fără relativitatea specială. ... Gândeşte-te la toate fenomenele sau caracteristicile din lumea noastră, în care teoria relativităţii speciale joacă un rol. Energia atomică, atât cea explozivă cât şi cea de tip controlat. Faimoasa ecuaţie E = mc2 spune cum masa poate fi convertită în cantităţi extraordinare de energie". Bethell a atras atenţia la predicatul "joacă un rol." Bethell a scris, "(Will) ştie că o afirmaţie mai puternică, cum ar fi accea că Teoria relativităţii este indispensabilă, ar fi fost considerată ca inexactă". 7. Joseph Polchinski: ipoteze întrebări Joseph Polchinski, un fizician de la Institutul Kavli pentru Fizică Teoretică al Universităţii din California, Santa Barbara, a discutat ideea de gravitație în raport cu găurile negre. Teoria lui Einstein afirmă că găurile negre au o atracţie gravitaţională extrem de puternică. Renumitul om de ştiinţă Stephen Hawking a declarat în 1970 că materia se poate scurge prin găurile negre, setând un paradox. Aşa cum s-a menţionat mai sus, Van Flandern s-a întrebat: dacă gravitația se mişcă cu viteza luminii, "Cum pot găurile negre avea gravitație, atunci când nimic nu poate ieşi, deoarece viteza de ieşire este mai mare decât viteza luminii?" Polchinski a declarat la PBS în februarie, după ce Hawking a discutat unele noi teorii cu privire la găurile negre: "Nu este neapărat greşit, dar cumva, o parte din presupunerile pe care le credem despre mecanica cuantică şi gravitație este greşită, iar noi încercăm să ne dăm seama care anume." "Este o confuzie, dar este o confuzie care sperăm că ne va maturiza în viitor", a relatat el. 8. Eric Verlinde: Teoria gravitaţiei “Zi grea a părului” 159 Profesorul Eric Verlinde este concomitent şi teoretician şi profesor de fizică la Institutul de Fizică Teoretică al Universităţii din Amsterdam. El vede gravitația ca o consecinţă a legilor termodinamicii, influenţată de factori cum ar fi temperatura, presiunea şi compoziţia. Gravitaţia cum am perceput-o — ca un măr care cade din copac, de exemplu, - derivă din înclinația naturii pentru a maximiza dezordinea. Un articol din New York Times din anul 2010, a descris-o ca pe o teorie a gravitaţiei "zi grea a părului". Părul devine creţ la căldură şi umiditate deoarece există mai multe moduri pentru păr să fie buclat decât să fie drept, iar naturii îi plac opţiunile. Principii similare lucrează pe obiecte pentru a le aranja în spaţiu, conform lui Verlinde. "Cunoaştem de mai mult timp că gravitația nu există”, a declarat Dr. Verlinde ziarului Times, "Este timpul de a striga asta". 9. Juan Maldacena: “Teoria lui Einstein ar trebui substituită cu ceva din mecanica cuantică.” În 1997, fizicianul Juan Maldacena, care lucrează în prezent la Institutul pentru Studii Avansate din Princeton, NJ, a dezvoltat o teorie care vede universul ca o lume de corzi vibratoare foarte subțiri care crează gravitația. Lumea de corzi este înțeleasă ca o hologramă proiectată de un cosmos inferior-dimensional cu o construcție simplă, plată şi fără gravitație. Într-un interviu postat pe site-ul educațional resource website Learner.org, Maldacena a declarat:"Noi credem că relativitatea generală sau teoria lui Einstein ar trebui să fie înlocuită cu ceva din mecanica cuantică, atunci când atingi aceste puncte precum începutul Big Bang, de exemplu, sau interiorul găurilor negre aveți, de asemenea, ca exemplu similar de materie care colapsează într-o foarte mică regiune de spațiu-timp şi acolo nu se poate descrie spaţiul-timp după modelul clasic. Trebuie să o faci cu ajutorul mecanicii cuantice. Teoria corzilor este o teorie Rezonanta Schumann — Omul ca structură vibratorie Cum este posibil să trăim cu impresia că ducând telefonul mobil aproape de creier suntem în siguranță? ingurul răspuns este că încă nu ne dăm seama ce facem. Încă nu avem idee la ce risc ne expunem. Dacă nu se văd, nu înseamnă că aceste radiaţii nu există. Să ne amintim de Marie Curie care a murit din cauza unei anemii aplastice datorată expunerii accidentale la radiaţii — efectul nociv al radioactivităţii nu era cunoscut la acea vreme. Este imposibil să dăm timpul înapoi, dar trebuie să fim conștienți de consecințele radiaţiilor electromagnetice asupra sănătăţii noastre ca să putem alege măsuri de protecţie adecvate. Multe tipuri de cancer, despre existenţa cărora nu se ştie în acest Lohanul nr. 47, aprilie 2019 moment, urmează să iasă la suprafață în următorii ani. Întrebarea care bântuie minţile oamenilor este dacă radiaţiile emise de telefoanele mobile provoacă îmbolnăvirea de cancer (orice tip de cancer). Din păcate, studiile și cercetările care se fac în acest sens trag un puternic semnal de alarmă: radiațiile GSM au o contribuţie înfricoşătoare la dezvoltarea diferitelor tipuri de tumori canceroase. Te-ai întrebat vreodată de ce te simţi atât de bine când petreci timp în natură, într-o zonă ruptă de civilizaţie? În 1951, un cercetător german făcea o descoperire care urma să schimbe totul. Numele lui este Winfried Otto Schumann, profesor de fizică la Universitatea din Miinchen. În ziua respectivă, el preda studenților fizica electricităţii, cum o sferă aflată în interiorul altei sfere poate crea tensiune electrică și, implicit, o frecvență. Studenții întâmpinau dificultăți în a înțelege acest lucru. Ca să îi ajute, profesorul le-a spus să-și imagineze Pământul ca fiind o sferă în interiorul altei sfere (ionosfera). Le-a făcut acest desen pe tablă şi i-a rugat să calculeze tensiunea care există între ele. Nici Schumann nu cunoştea răspunsul. El însuși a început să calculeze. În cele din urmă a ajuns la frecvența de aproximativ 10 Hz. Nu îi venea să creadă că Pământul are un puls, o frecvență care se poate măsura. Deşi genialul profesor era mândru de descoperirea lui, nu şi-a dat seama cât de importantă era cu adevărat aceasta. Rezultatele la care a ajuns Schumann în urma calculelor sale au fost publicate pe ultimele pagini ale unui ziar ştiinţific nu prea popular, cu titlul „Rezonanța Schumann”. Au fost necesari câţiva ani şi o cotitură incredibilă de destin pentru ca profesorul să realizeze adevărata valoare a propriei descoperiri. Acea schimbare de destin avusese loc deja cu 30 de ani înainte prin intermediul altui om de ştiinţă german — Hans Berger. Folosind un electroencefalograf pe care el însuși îl construise, Berger a realizat prima înregistrare a frecvențelor electrice transmise de creierul uman. Inițial s-a dorit ca această descoperire să fie cunoscută cu numele celui care a făcut-o, dar Berger, fiind un om modest, a numit-o „undele alpha”. La scurt timp după descoperirea pe care Schumann o făcuse, un coleg de-al lui Hans Berger, medic de profesie, a dat peste o revistă ştiinţifică, aceeași în care fusese publicat cu câţiva ani înainte articolul despre rezonanţa Schumann. L-a citit de câteva ori realizând pe loc magnitudinea acelei descoperiri. Frecvența undelor alpha înregistrate și măsurate de Hans Berger erau aproape identice cu rezonanța Schumann, frecvența Pământului. Acest medic a luat imediat legătura cu Schumann, convingându-l să meargă mai departe cu cercetările. Alături de unul dintre studenţii săi, profesorul de la Universitatea din Munchen a început să studieze în detaliu cum tensiunea este descărcată prin fulgere în cavitatea dintre Pământ şi ionosferă. În urma calculelor făcute, a ajuns la un rezultat precis, şi anume rezonanța Schumann era de 7,83 Hz. Această descoperire a fost remarcabilă. Rezonanţa Schumann avea aceeași valoare ca undele alpha măsurate de Hans Berger. Undele cerebrale care ne influenţează creativitatea, performanţele, nivelul de stres şi de anxietate, sistemul imunitar etc. s-au dovedit a avea aceeaşi frecvenţă cu cea a Planetei noastre. Pulsul Pământului devenise însuşi pulsul vieţii. Era oare o coincidenţă? Experimentul din buncăr 160 Un cercetător renumit de la Institutul de Matematică Max Planck din Germania, Riitger Wever, a aprofundat rezultatele la care Schumann și Hans Berger ajunseseră. La începutul anilor 1960, acest cercetător a condus un experiment la care au participat în mod voluntar studenţi din cadrul Institutului Max Planck, cu o stare de sănătate foarte bună. Mai întâi a realizat un buncăr subteran, complet izolat şi rupt de rezonanţa naturală a Pământului. Acolo, participanții rămâneau câteva săptămâni. Rezultatele experimentului au fost cutremurătoare. Studenţii au început să sufere de diverse afecțiuni fizice şi psihice — dureri de cap, tulburări emoţionale şi stare de stres. Interesant a fost că atunci când s-a introdus în buncăr un generator de frecvență Schumann (în secret), tulburările studenților au dispărut complet ori s-au ameliorat foarte mult şi starea lor de bine se reinstala treptat. Cercetările lui Wever au scos la iveală o conexiune uimitoare între sănătatea ființei umane şi frecvenţa naturală a Pământului.Ulterior s-a ajuns la concluzia că rezonanța Schumann poate fi însăşi condiţia vieţii. Scânteia vieţii acolo unde nu există viață Cea mai importantă contribuție în acest sens a avut-o Luc Montagnier, virusologul francez distins cu Premiul Nobel pentru descoperirea HIV (Human Immunodeficiency Virus). Studiile sale au fost considerate de mare ajutor în homeopatie. Dacă până atunci se credea că viața poate apărea doar acolo unde anterior a fost viaţă, Montagnier a dat peste cap această teorie fundamentală prin rezultatele la care a ajuns cu experimentele sale. El a arătat că în apă secvențele ADN comunică între ele emițând unde electromagnetice de joasă frecvență. Chiar şi atunci când secvențele erau ţinute în eprubete separate, profesorul Montagnier a înregistrat între acestea activitate electromagnetică. Cât de sofisticată poate fi această comunicare? Ei, bine, Montagnier a arătat că în apă emisiile undelor electromagnetice de joasă frecvenţă care au loc între secvențele ADN sunt capabile să formeze nucleotide (unităţi structurale de bază ale acizilor nucleici — ca ARN şi ADN) şi să creeze un nou ADN. În niciun alt experiment anterior nu s-a putut recrea această scânteie a vieții. Niciun alt cercetător nu a putut transforma nucleotidele în ADN. Ce anume a fost atât de diferit în experimentul lui Montagnier? Cum a reușit acest cercetător să facă ce alţii nu au putut? A creat viață acolo unde nu era viață, dând peste cap teoria fundamentală conform căreia viața poate lua naştere doar din ceva viu. Ceea ce a fost diferit în experimentul lui Montagnier s-a constituit în prezența unui generator de frecvență Schumann — 7,83 Hz. În absenţa acestei rezonanţe (perturbată de interferenţe artificiale nocive), orice încercare de a transforma nucleotide în ADN a eşuat. Electrosensibilitatea: o afecţiune despre care companiile de telefonie mobilă nu vorbesc Sensibilitatea ființelor vii la câmpurile electromagnetice (şi în special a omului) a fost descoperită prima dată de Robert Otto Becker în urmă cu 40 de ani. Ulterior s-a efectuat un experiment al cărui scop a fost să se testeze simţul de orientare în spaţiu la copii. Subiectul era legat la ochi şi aşezat pe un scaun mobil pe care cineva îl învârtea ușor de câteva ori spre stânga şi spre dreapta până când copilul nu mai reţinea în ce direcţie era orientat cu faţa. Când scaunul se oprea, subiectul trebuia să ghicească dacă se află cu faţa la est, la vest, la nord sau la sud. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 După ce experimentul s-a efectuat pe un număr relevant de copii de peste 10 ani, concluzia a fost simplă: aceştia au un simţ natural al orientării, un simţ magnetic, astfel că mai mult de 90% dintre ei au răspuns corect în majoritatea cazurilor când li s-a cerut să spună spre ce punct cardinal erau orientaţi. Mai departe, participanţilor la experiment (în continuare legaţi la ochi) li s-a ataşat la cap un magnet. Rezultatul a fost surprinzător. Copiii îşi pierdeau aproape în totalitate simţul orientării şi nu mai răspundeau corect la întrebările referitoare la poziţia lor faţă de punctele cardinale. Este un mare progres în înțelegerea noastră cu privire la sensibilitatea față de câmpurile magnetice. Aceeaşi abilitate o au şi animalele, păsările, insectele şi plantele. Acest lucru înseamnă oare că suntem la fel de vulnerabili ca ele în prezența câmpurilor electromagnetice generate de om? Răspunsul cercetătorilor este unul singur: cu toții suntem afectaţi în mod negativ de aceste radiaţii. Mai există însă o categorie de cercetători care susțin că radiaţiile emise de telefoanele mobile nu reprezintă un pericol pentru sănătatea utilizatorilor. Totuşi, de fiecare dată, se descoperă că aceste cercetări şi experimente sunt sponsorizate de mega-corporaţii din industria telefoanelor mobile. Să fie doar o coincidență? De exemplu, unul dintre studiile reprezentative expunerea la câmpurile electromagnetice”) a fost realizat de MTHR (Mobile Telecommunications and Health Research), instituţie sponsorizată de guvernul Marii Britanii. Deşi se iau în considerare posibilele efecte adverse ale folosirii telefoanelor mobile, rezultatele finale ale cercetătorilor nu par a fi îngrijorătoare. „Cred că intenţia lor este să fie obiectivi, dar sunt mânați de interesele pieţei.” Michael Connarty, Consiliul Europei „Oamenii de știință nu sunt staruri. Nu câştigă mulți bani, au familii de întreținut. Cine îi poate învinovăţi pentru faptul că recunosc că un rezultat «greșit» nu le va aduce niciun ban din partea celor care sponsorizează studiul? Există statistici care scot în evidență că rezultatele cercetărilor sponsorizate de industriile care furnizează curent electric sau de companiile de telecomunicaţii (cercetări despre influențele câmpurilor electromagnetice) tind să ajungă la concluzii ce favorizează activitatea industriilor respective, spre deosebire de studiile realizate independent, în cadrul universităților. ” Dr. Roger Coghill, cercetător în domeniul bioelectromagnetismului „Există presiuni psihice, chiar şi în absența unor presiuni directe, pentru a se conforma și a face pe placul organizației care a investit în proiectul de cercetare. ” Prof. Denis Henshaw, Universitatea din Bristol „Este electrosensibilitatea o boală? Da, este clar şi absolut. În prezent, declaraţiile organizațiilor de sănătate confirmă faptul că este o problemă reală, iar simptomele pot fi severe!” Dr. Erica Mallery-Blythe, medic la camera de gardă. Reacționează celulele cerebrale la microunde? În urmă cu 25 de ani, telefonul mobil nu era considerat decât o idee năstruşnică. Astăzi patru miliarde de oameni dețin unul, iar vârsta medie a unei persoane care utilizează un telefon mobil este de opt ani. Un celular funcționează pe baza microundelor transmise spre acesta de la staţia principală, deci ţinând un 161 telefon mobil lipit de ureche înseamnă, implicit, expunerea creierului la aceste microunde. Reacționează celulele cerebrale la aceste frecvenţe? Un studiu american recent ne răspunde: cu siguranță reacționează! Dr. Nora Volkow şi echipa sa de cercetare au condus un studiu efectuat cu ajutorul a 47 de oameni sănătoși, pe parcursul unui an. Participanţii aveau ataşate telefoane mobile la ambele urechi, iar când unul dintre ele era activat, celălalt era închis. Dr. Volkow a utilizat echipamente de imagistică cerebrală pentru a observa cât de multă glucoză consumă creierul în timpul expunerii la radiaţiile emise de telefonul mobil. „Există un marcator pentru a indica dacă se petrec schimbări în activitatea cerebrală, schimbări generate de un anumit stimul care, în acest caz, este reprezentat de telefonul celular. Expunerea la radiaţii timp de 15 minute echivalează cu o creştere semnificativă a consumului de glucoză. Zona creierului care este cea mai apropiată de locul unde a fost plasat telefonul mobil a înregistrat cele mai mari schimbări.” (Dr. Nora Volkow) Observațiile care au îngrijorat-o cel mai mult pe Nora Volkow sunt cele legate de modul în care creierul absoarbe microundele generate de telefonul mobil. Acest fenomen este cunoscut acum ca S.A.R. (Specific Absorption Rate) — măsurarea ratei în care energia este absorbită de către organism atunci când este expus unui câmp electromagnetic, într-o anumită perioadă de timp, într-un anumit volum. Pentru Europa, limita este de 2 W/Kg, pentru SUA, 1,6W/Kg. Majoritatea telefoanelor mobile se încadrează aparent în aceste limite, dar testele efectuate pentru a verifica S.A.R. au fost făcute doar pentru adulţi care, se știe, au scalpul mult mai gros decât copiii. Şi nici pentru adulți implicațiile iradierii celulelor cerebrale nu sunt întru totul cunoscute. „Cei care lucrează pentru a crea telefoane mobile sunt ingineri. Nu au nici cea mai mică idee despre ce se petrece în interiorul unei celule vii, dar ei presupun că singurul lucru care ar putea să afecteze bunăstarea unui organism este acela suficient de puternic cât să încălzească țesutul. Dar asta e ca și când ar spune: «Știm că dacă fierbem un ou el devine tare». Ceea ce nu știu ei este că dacă nu fierbi oul, el se transformă într-un pui. Iar inginerii n-au nici cea mai vagă idee cum se întâmplă asta, dar se comportă ca și cum ar sti...” Dr. Andrew Goldsworthy, Departamentul de Biologie, Imperial College Verdict: acestea sunt în mod sigur cancerigene În 2011, Organizația Mondială a Sănătății a reclasificat radiațiile emise de telefoanele mobile ca fiind cancerigene, așa încât ele cresc riscul apariţiei gliomului, un tip de cancer cerebral malign. Cel mai vast şi mai comprehensiv studiu despre efectele radiațiilor emise de telefoanele celulare a fost realizat de Dr. Lennart Hardell (profesor de oncologie și epidemiologie), care a combinat propriile rezultate cu munca altor cercetători din întreaga lume. Studiul s-a numit „Probe epidemiologice pentru asocierea dintre folosirea telefoanelor mobile şi tumori”. Începând cu anul 1999 a investigat obiceiurile legate de folosirea telefonului mobil a peste 2 000 de oameni diagnosticaţi cu tumori cerebrale. Aceste tumori au fost corelate cu utilizarea celularelor din cauza localizării lor în apropierea Lohanul nr. 47, aprilie 2019 "fizica urechilor. Concluziile studiului au fost şocante: radiaţiile emise de telefoanele mobile măresc foarte mult riscul dezvoltării tumorilor pe creier. De asemenea, Dr. Lennart Hardell scoate în evidenţă faptul că studiile anterioare realizate în acest sens s-au desfăşurat pe o perioadă de timp mult prea scurtă şi de aceea rezultatele lor nu sunt concludente. Este necesară o perioadă mai mare de zece ani pentru a se observa riscurile cancerigene ale radiaţiilor, iar studiile anterioare pur și simplu nu îndeplineau această condiție. Înţelegem acum de ce neurochirurgii avertizează că cele mai multe cazuri şi tipuri de cancer cerebral urmează să iasă la suprafață... Suntem fiinţe extraordinare şi, totuși, foarte complexe. Modul în care funcţionează organismul nostru nu ţine de hazard. La fel ca orice altă fiinţă de pe această Planetă, şi noi ne-am adaptat acestui mediu natural, mediu care are propriul său echilibru delicat ce este generat de fenomene vibratorii. Aceste frecvenţe nu doar ne înconjoară, ele fac parte din ceea ce suntem și susțin viaţa. Celulele din interiorul nostru comunică între ele folosind vibrații vitale. ADN-ul se poate reproduce prin intermediul unor frecvenţe electromagnetice. Suntem, ca orice alte ființe de pe acest Pământ, înzestrați cu un simţ magnetic al cărui mod de funcţionare îl înțelegem prea puţin. Suntem ființe vibratorii animate de câmpuri electrice, lumină şi un anume magnetism. Deşi am îmbrățișat tehnologiile wireless şi le-am acceptat în viaţa de zi cu zi, la nivel celular organismul nostru nu a făcut-o. Frecvenţele artificiale în care ne scăldăm astăzi îi sunt străine trupului. Copiii noştri se nasc într-o lume pe care organismul lor pur şi simplu nu o poate înţelege. Unde ne vor duce toate astea? În momentul când companiile de telefonie mobilă vor recunoaşte efectele nefaste ale radiațiilor asupra fiinţelor vii, dezastrul se va fi produs deja pe scară largă. Însă șansele ca aceste companii să-şi dezvolte conştiinţele sunt la fel de mici ca în cazul industriilor producătoare de ţigări. Banii vorbesc. Dacă se va produce vreo transformare, cel mai probabil ea nu va veni din partea lor. Va trebui să vină de la noi. Trebuie să deschidem ochii şi să conştientizăm problema cu care ne confruntăm! http://blog.aimgroup.ro/rezonanta-schumann-omul-ca-structura-vibratorie/ S-a descoperit sursa de energie infinită pentru întreaga planetă David GATES Reactorul german de fuziune nucleară Wendelstein 7- X (W7-X) funcţionează și promite energie infinită şi verde pentru totdeauna - acest sistem parcă desprins dintr-un film SF, denumit şi „stellerator” sau „steaua din borcan” a generat plasmă de hidrogen, conform unui studiu publicat în ultima ediţie a revistei Nature Communications, transmite Live Science, citată de Agerpres. Succesul înregistrat de ultimele teste ale reactorului le conferă oamenilor de ştiinţă undă verde pentru a continua cercetările pentru a obţine ceea ce este considerat de mulți drept „Sfântul Graaľ” al energiei - tehnologia de a obţine energie din fuziunea atomilor de hidrogen, la fel ca în cazul Soarelui şi celorlalte stele. 162 e mai multe decenii oameni de ştiinţă din diferite părți ale lumii urmăresc cu încăpățânare acest obiectiv ambițios: construcția unui reactor de fuziune nucleară care să genereze energie în acelaşi mod în care o fac stelele. Încorporată în centrale energetice, această tehnologie de tip „stea în borcan” are capacitatea de a ne asigura, pentru totdeauna, energie infinită obţinută fără niciun fel de poluare. Iar conform informaţiilor care vin din Germania, oamenii de ştiinţă sunt cu un pas mai aproape de acest obiectiv. Spre deosebire de un reactor nuclear tradițional, de fisiune, care sparge nucleele atomice ale elementelor grele pentru a obţine energie, un reactor de fuziune funcţionează prin fuziunea nucleelor atomice ale elementelor uşoare și transformarea lor în elemente mai grele. În cazul stelelor, în primă fază, doi atomi de hidrogen fuzionează pentru a produce un atom de heliu, un proces care eliberează uriaşe cantităţi de energie şi nu produce niciun fel de poluare radioactivă ca în cazul fisiunii nucleare. Mai mult decât atât, combustibilul folosit pentru reacțiile de fuziune nucleară este hidrogenul, cel mai abundent element chimic din Univers şi care poate fi extras foarte ușor din apă. Însă, pentru a se produce reacţia de fuziune, este nevoie de niște temperaturi comparabile cu cele din interiorul Soarelui, care să încălzească hidrogenul până ajunge în stadiul de plasmă. Această plasmă este atât de fierbinte încât ar topi pe loc orice material folosit pentru a o conţine. Aici intervine modul în care a fost conceput acest „stellator”. Dispozitivul W7-X izolează fluxul de plasmă în nişte puternice câmpuri magnetice generate de uriaşe bobine superconductoare ce sunt răcite până aproape de zero absolut (-273,15 Celsius). Plasma - aflată la temperaturi de peste 80 de milioane (!) de grade Celsius - nu intră astfel niciodată în contact cu pereţii incintei în care se află. Dispozitivul W7-X este cel mai mare și mai sofisticat „stellerator” din lume şi funcţionează în cadrul Institutului Max Planck pentru Fizica Plasmei din Germania. Realizarea acestui ambițios proiect reprezintă însă încununarea unui efort internațional. Cele mai recente teste au fost derulate cu participarea unor oameni de ştiinţă de la Laboratorul de Fizică a Plasmei din Princeton, SUA (Princeton Plasma Physics Laboratory - PPPL). David Gates, din cadrul PPPL, coordonează proiectul W7-X. Intr-un mesaj email, el a confirmat că ultimele teste derulate s- au încheiat cu succes. Aceste teste au vizat verificarea modului Lohanul nr. 47, aprilie 2019 în care funcţionează incinta magnetică pentru plasmă a reactorului W7-X. Acest succes „pune bazele pentru operaţiunile de înaltă performanță cu plasmă pe care le vom realiza în viitor”, a subliniat Gates. În ceea ce priveşte obiectivul pe termen lung, Gates a subliniat că reactoarele de fuziune nucleară, dacă vor fi construite cum trebuie, vor asigura pentru întreaga planetă energie infinită, sigură şi curată. „Sursa de combustibil este reprezentată de apa marină, suficientă pentru a ne ajunge pentru zeci de mii de ani. Produsul rezidual este heliu, un gaz inert. Un singur reactor viabil de fuziune nucleară are potenţialul de a asigura energie suficientă, sigură și benignă din punct de vedere al impactului asupra mediului pentru toate națiunile”. Până la urmă, într-o lume divizată de rivalități istorice între ţări, interese şi conflicte, acest lucru ar putea să fie o problemă. „Fuziunea este o problemă ce nu poate fi soluţionată decât prin colaborarea între națiuni şi de care va beneficia întreaga planetă”, a adăugat el. Prietenul lui Stephen Hawking a vizitat laserul de la Măgurele: "Este incredibil" Kip Thorne, astrofizician: „Sunt necesare mai multe tipuri de talent. Unii oameni pot fi foarte buni la calcule matematice, alţii intuiesc modul în care funcţionează Universul”. Celebrul fizician a fost producator executiv al filmului "Interstellar: Calatorind prin Univers", productie nominalizata la 5 premii Oscar. 2019, Anul internaţional al Sistemului Periodic al Elementelor Kip Thorne, prietenul lui Stephen Hawking şi laureat al premiului Nobel pentru Fizică a venit pentru prima dată în România. vizitat laserul de la Măgurele, cel mai puternic laser din lume în acest moment, care ar urma să contribuie la tratarea tumorilor sau curăţarea spaţiului de deşeuri radioactive. Astrofizicianul este cunoscut pentru descoperirile legate de undele gravitaționale. 140 de persoane lucrează în total la acest proiect. 120 dintre cei implicaţi sunt cercetători români şi străini, din întreaga lume. Kip Thorne, astrofizician: „Este incredibil. Ar trebui să descoperim lucruri majore şi noi despre proprietăţile materiei, cu ajutorul acestui laser.” Kip Thorne a câştigat premiul Nobel pentru fizică în 2017 pentru descoperirile sale în privința undelor gravitaționale. Kip Thorne - astrofizician: „Momentul descoperirii este palpitant. Când am descoperit undele gravitaționale, am fost satisfăcut pe deplin, pentru că în întreaga carieră, mi-am petrecut timpul căutând ceva ce exista”. Savantul îi încurajează pe tinerii iubitori de ştiinţă să aibă încredere în talentul lor. 163 Prof. Carmen-Mariana SOCHERI - Huşi Rezumat: Nimic din ceea ce desfăşurăm în activităţile obişnuite, în industrie sau în cercetare nu ar avea fundament fără descoperirile minţilor luminate ale tuturor timpurilor. Împlinind în 2019 o sută cincizeci de ani de când Dmitri Mendeleev a adus în atenţia lumii ştiinţifice prima variantă de tabel periodic al elementelor se cuvine să fie amintite momentele premergătoare şi ulterioare evenimentului. Cuvinte cheie: elemente chimice, periodicitate, masă atomică, eka-elemente. Dmitri Ivanovici Mendeleev, al paisprezecelea copil al lui Ivan Pavlovici Mendeleev şi Maria Mendeleevna, s-a născut la 8 februarie 1834 la Tobolsk, în Siberia!. amilia tânărului Dmitri multe dificultăţi: tatăl a orbit şi nu l-a mai putut susţine, iar mama a încercat o afacere cu o fabrică de sticlă. Când Dmitri a terminat liceul tatăl a murit, fabrica de sticlă a ars, fără a trecut prin mai a se putea recupera ceva şi mama a fost nevoită, pentru susţinerea fiului la studii, să se mute. O primă încercare la Moscova, oraş cu multă turbulenţă politică, unde Dmitri nu a fost admis la Universitate, apoi au plecat la Sankt Petersburg, deşi factorul politic nu le era favorabil nici aici. Tânărul a dat examen pentru a fi admis la programul de formare a profesorilor în domeniul ştiinţei. A promovat şi a obţinut bursă integral, a intrat la Universitate în toamna anului 1850 şi la scurt timp i-a murit mama de tuberculoză, rămânând singur în faţa tuturor greutăților. În 1856 a absolvit şi ciclul postuniversitar, susținând lucrarea:"Cercetări şi teorii despre dilatarea substanţelor la căldură”. Între anii 1858-1861 a studiat densitatea gazelor împreună cu chimistul Henri Regnault, la Paris şi spectroscopia cu fizicianul Gustav Kirchoff, la Heidelberg. Acolo l-a cunoscut pe A.P.Borodin, iar la Karlsruhe, la Congresul de Chimie, l-a întâlnit pe Cannizzaro, cu care a avut un schimb de idei pe tema Lohanul nr. 47, aprilie 2019 |chimie masei atomice. A revenit la Sankt Petersburg, unde a fost numit profesor la Institutul Tehnologic, iar în 1866 a primit titlul de Doctor în Ştiinţe pentru teza: ”Combinaţiile apei cu alcoolul”. Atunci a fost şi momentul când a fost declarat profesor de chimie la Universitate. Alături de alte studii a început să scrie un manual de chimie anorganică,” Principiile chimiei”, pe care l-a publicat în mai multe ediţii şi limbi. Organizarea materialului pentru lucrare a făcut-o grupând elementele chimice în capitole, în funcţie de valență. Folosind noțiunea de masă atomică le-a aranjat în ordine crescătoare. A considerat important ca elementelor aflate până la acel moment să le facă o ordonare sistematică. Observase că putea realiza o ordonare în funcţie de masa atomică, crescător, de asemenea, o ordonare în funcţie de proprietăţile lor. O primă variantă de aranjare a fost pe orizontală, apoi a găsit altă formă: elementele similare grupate în coloane verticale. A înţeles că aşezarea elementelor după masa atomică va indica periodicitatea proprietăţilor”, iar stabilirea greutăţii atomice va determina caracterul elementelor. Schița originală a primului tabel la care a lucrat Mendeleev se păstrează până astăzi. Savantul a descoperit şi nu a proiectat tabelul periodic, el fiind o reprezentare a legii periodicităţii. L-a dat publicităţii la 6 martie 1869. În acea perioadă se cunoşteau doar 63 de elemente, iar tabelul conţinea casete goale. Omul de ştiinţă a intuit existenţa altor elemente, chiar dacă acestea nu fuseseră descoperite şi le-a numit eka-elemente. Se pot aminti eka-aluminiul (galiul) şi eka-siliconul (germaniul). De fapt Mendeleev a descoperit un model fundamental al Naturii“, pe care l-a prezentat oficial Societăţii Ruse de Chimie la 28 octombrie 1869. Tabelul a fost completat mai târziu de alți cercetători, chimişti şi fizicieni, ajungând la forma cunoscută astăzi şi studiată din şcoala gimnazială până la Universitate. Bibliografie: 1. Roxana Baghiu, Dmitri Mendeleev, articol, publicat la28 ianuarie 2016, prezi.com. 2. Ana-Maria Epureanu, 10 citate celebre despre chimic, articol, publicat de fandom.com. 3. Chimistul care a scris istorie..., articol publicat la 20 ianuarie 2019, Descopera.ro 4. Portret: Dmitri Mendeleev, un vizionar al ştiinţei, articol, publicat la 28 octombrie 2014, rador.ro. 164 Aurul Monoatomic — elixirul tinereţii În anul 1976, un agricultor face o descoperire care a stârnit interesul specialiștilor. El a observat că pe terenul său culturile nu mai creşteau, se uscau. A făcut o analiză a solului şi a descoperit că acesta conține o cantitate ridicată de sodiu. l a fost sfătuit să injecteze în sol acid sulfuric pentru a disloca cantităţile de sodiu. La scurt timp, el a observat că pe sol s-au format conglomerate de culoare albă care străluceau în lumina puternică a soarelui. Ceea ce era şi mai curios a fost faptul că aceste conglomerate dispăreau, după care se formau din nou. A dus probe din acest conglomerat la un laborator din Arizona şi rezultatul analizelor a fost că se formase un metal care a fost numit aur monoatomic. Acest metal avea proprietăți excepţionale. Putea transfera capacitatea sa antigravitaţională asupra instrumentelor cu care se efectuau măsurători. Capacităţile magnetice erau deosebite. Specialiştii au susţinut că acest metal contravenea legilor fizicii. De-a lungul istoriei, aurul a fascinat, era considerat metalul pur, era asociat Soarelui. Dispunea de capacităţi fizice deosebite, iar din punct de vedere energetic aurul pur era un bun conducător şi catalizator, radiind un câmp deosebit de puternic, cu o amprentă migraţională înaltă. Aurul monoatomic sau ORMUS este utilizat cu succes în dezvoltarea proceselor cerebrale, simţurile cunosc o dezvoltare extraordinară, sistemul imunitar se fortifică. Miraculoasa pulbere albă poate ajuta omul în ascensiunea spirituală. Cele mai vechi atestări ale folosirii aurului în medicină provin din Alexandria, Egipt. Egiptenii consumau aur pentru purificarea corporală, mentală şi spirituală. Alchimiștii erau convinşi că aurul este un metal mistic. Aurul metalic este supus unui proces de transformare ce are ca rezultat ruperea legăturii de valență dintre atomi şi devine monoatomic. Este hidrosolubil şi nu mai conţine nici o structură metalică. Aurul monoatomic are o legătură nemijlocită cu Enoch la evrei, Hermes la greci și Toth la egipteni. Aceștia au ingerat picături albe şi au devenit nemuritori. monoatomic-istorie-interzisa http://www.efemeride.ro/aurul- Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Cu cât ne îmbrățişăm copiii mai des, cu atât devin mai deştepţi Nu puteți dormi bine în altă parte decât în patul dumneavoastră? lată de ce Dr. Nathalie MAITRE Dacă te numeri printre părinţii care întotdeauna îşi îmbrăţişează copiii sau stau numai cu ei în braţe, de joacă sau îi mângâie, atunci nu te opri din ceea ce faci. otrivit unei noi cercetări, afecțiunea fizică în timpul perioadei de dezvoltare a bebeluşului este mult mai importantă decât ne-am fi imaginat. Cu cât îmbrăţişăm mai mult un bebeluş, cu atât mai mult creierul său creşte, se dezvoltă, se arată într-un chestionar recent realizat de Nationwide Children's Hospital, din Ohio. 125 de bebeluşi, atât prematuri, cât şi născuţi la termen, au luat parte la un studiu prin care s-a arătat modul în care aceştia reacționează în urma atingerilor fizice. Rezultatele indică faptul că bebeluşii prematuri au reacționat mai puţin decât cei care erau născuţi la termen. De asemenea, s-a descoperit că bebeluşii care aveau parte de mai multă afecţiune din partea părinţilor sau a angajaţilor spitalului aveau creierele mai puternice, mai dezvoltate. Potrivit cercetătorului Dr. Nathalie Maitre, ultima cercetare ne arată că un simplu contact, o simplă îmbrăţişare poate face o mare diferență în dezvoltarea creierelor celor mici. Astfel, bebeluşilor născuţi prematur trebuie să li se asigure atingerile, mângâierile şi prezenţa părinţilor, acestea fiind esenţiale pentru a le ajuta creierele să reacționeze la atingerile delicate în aceeaşi manieră în care o fac şi bebeluşii născuţi la termen şi care au creat o legătură cu mamele lor încă din pântec. Practic, afecțiunea este vitală în dezvoltarea creierului. Imbrăţişările şi momentele prin care ne arătăm dragostea faţă de bebeluşi trebuie să aibă loc cât mai des posibil. Sursa: esid.ro 165 Yuka Sasaki Dacă ne cazăm la un hotel sau dormim la un prieten, mai mult ca sigur nu o să ne odihnim bine, asta pentru că mintea noastră rămâne într-un stadiu de alertă şi nu ne putem detaşa nicicum, aşa cum reuşim de altfel atunci când dormim în patul propriu. enomenul se numeşte first-night effect (efectul primei nopţi), iar cercetătorii susțin că l-au descoperit de mai mult de 50 de ani. „Chiar şi atunci când studiem persoane tinere şi sănătoase, fără probleme de somn cronice, observăm că la 99% dintre acestea întâlnim acest efect de primă noapte, un stadiu ciudat de veghe”, declară Yuka Sasaki de la Brown University. La animale se poate observa limita dintre somn şi veghe. Balenele, delfinii şi diferite păsări pot dormi utilizând doar jumătate din creier, în timp ce cealaltă jumătate rămâne trează, iar ochiul corespunzător rămâne deschis. Astfel, un delfin poate sta pe jumătate treaz şi în stare de alertă cel puţin cinci zile consecutive. Sasaki s-a întrebat dacă este posibil un astfel de somn şi la oameni, la un nivel mai inferior. Se poate petrece ca atunci când intrăm într-un mediu nou, o jumătate a creierului nostru să rămână mai trează decât cealaltă parte, astfel încât noi să devenim mai receptivi la sunetele şi mirosurile neobişnuite, ori la semnele de pericol? Cercetătoarea a invitat 11 voluntari să doarmă câteva nopţi, în laboratorul său. Invitaţii săi au dormit într-un scanner medical care măsoară activitatea creierului, cuplaţi la electrozi ce calculau undele cerebrale, mişcările ochilor, ritmul cardiac şi altele. „„Scannerul dispune de un pat perfect orizontal, iar noi l-am decorat cu perne şi așternuturi pentru a-l face cât mai confortabil”, spune Sasaki. „Este puţin restrâns, însă oamenii s- au putut odihni”. Aşa cum preconiza şi Sasaki, voluntarii au adormit mult mai greu şi au dormit mult mai superficial în prima noapte. În timp ce aceştia moțăiau, membrii ai echipei, Masako Tamaki şi Ji Won Bang, le-au măsurat activitatea undelor cerebrale. Ei au descoperit că activitatea lentă a fost semnificativ mai slabă în jumătatea stângă a creierului voluntarilor, însă doar în prima noapte. Cu cât era mai puternică această asimetrie, cu atât voluntarilor le-a luat mai mult timp să adoarmă. În cea de-a doua noapte, nu s-a înregistrat nicio diferenţă în reacţiile la testele dintre emisferele stângă şi dreaptă, inclusiv în timpul somnului adânc. Acest studiu ne arată cât de dinamic poate fi somnul şi în câtă armonie poate fi cu mediul înconjurător. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 psihologie” Acelaşi efect este valabil şi la câteva animale. În 1999 Niels Rattenborg de la Institutul Max Planck pentru Ornitologie a constatat că rațele de la marginea stolului dorm mult mai asimetric decât cele din centru, loc considerat mai sigur. Foca nordică cu blană face ceva similar; ea are un somn normal pe uscat, însă pe mare, ea doarme cu un ochi deschis, aţintit în jos, probabil pentru a se proteja de rechini. Cercetătorii au efectuat mai multe studii pentru a înţelege mai bine efectul primei nopţi. Aceştia mai declară că o limitare a studiului este concentrarea pe voluntarii sănătoşi, ceea ce înseamnă că este posibil ca rezultatele să nu se aplice persoanelor care suferă de insomnie sau de alte tulburări ale somnului. Adolescenţa între dramă şi ideal Prof. dr. Doina GRIGORAŞ — C.J.R.A.E. Vaslui/ Colegiul „ D. Cantemir” Huşi Adolescenta oferă un fascinant „laborator” pentru studiul proceselor de dezvoltare. Ideea „hormonilor care urla” a fost depăşită recent, prin studiile de genetică a comportamentului. ert este că e o vârstă de tranziţie ce vine cu stări complexe, uneori greu de gestionat cum sunt: amplificarea emoţiilor şi sentimentelor, dorința de a-şi lua viaţa în propriile mâini, conflictele inerente cu părinţii, adaptarea rapidă la schimbările ce vizează creşterea fizică dar şi secreția unor noi neurotransmiţători (schimbarea „chimiei” corpului). Este etapa în care părinţii trebuie să comunice cât mai mult şi mai apropiat cu copiii lor şi să fie atenţi la nevoile reale ale adolescenților lor, care pot fi diferite de cele avute de ei înşişi. Esta necesar să înţeleagă ce se ascunde în spatele unui refuz, al unei dispute sau unei stări de revoltă. . Singurul lucru pe care nu au voie părinţii să îl facă este renunţarea la comunicare, la închiderea porţilor încrederii în propriul copil, cu alte cuvinte, la abandonul emoţional al acestuia. Adolescenţii sunt influenţaţi de grupul lor de prieteni, care reprezintă a doua „familie“. Rolul grupului este important în desprinderea adolescenților din dependentele parentale. Este un spaţiu în care adolescenţii primesc înţelegere, confirmare şi apreciere de la persoane străine familiei iar acest fapt e un antrenament pentru viaţa autonomă ce va urma. Este un spaţiu în care ei îşi validează anumite calităţi, în care se regăsesc şi învaţă să relaţioneze cu cei de aceeaşi vârstă. 166 Grupul de prieteni nu ar trebui să fie văzut că un inamic de către părinţi. Sau, dacă este văzut aşa, este bine că părinţii să înţeleagă că prioritatea sau poziţionarea grupului în faţa familiei este mult influenţată de genul de relaţii existente în familie şi de cum se simte adolescentul acasă. Când un adolescent se simte apreciat şi iubit, când are o comunicare bună cu părinţii, el nu va simţi nevoia să îşi înlocuiască complet familia cu grupul de prieteni. Imaginea corporală trăită de multe fete adolescente nu corespunde imaginii reale. Această discrepanţă este acută în adolescenţă, când corpul se modifica permanent. Corpul de copil cu care se obişnuiseră în câţiva ani se transforma, miraculos, într-un corp de femeie. Nu au timp să se obişnuiască cu o modificare, că apare una nouă. Această transformare nu este uşor integrata emoţional de către fete. . Mediatizarea excesivă a unor modele de frumuseţe şi accentul pus pe această „perfecţiune“ fizică au o influență puternică asupra adolescentelor. Dacă nu sunt confirmate constant de către părinţi, dacă nu îşi înţeleg şi accepta unicitatea, ajung victimele acestei imagini idealizate. E nevoie să le explicăm capcanele lumii dar nu să le tăiem aripile afectând astfel capacitatea lor de a se maturiza. Comunicare de la suflet la suflet este o hrană pentru ei. Ei sunt emoţionali, nu au multă experienţă şi pot fi iraţionali. Vorbitul cu „limbă de lemn” îi face să nu asculte nimic. Dacă nu găsesc înţelegere acasă, ei pierd busola, se îndrăgostesc de persoane nepotrivite, uneori mai în vârstă pentru a suplini părinţii. Nesusţinuţi şi mereu criticaţi apare auto agresiune sau tentative de suicid. Sănătatea corpului nu e separată de sănătatea gândurilor şi emoţiilor aşa cum se considera în medicină clasică. Între sistemele corpului nostru există multiple conexiuni energetice Până de curând se credea că genele şi ADN ul ne determină întreaga viaţă. Această idee e deja depăşită. Experimentele dovedesc că genele interacționează constant cu mediul înconjurător şi acest feed back determină sănătatea sau boala. Gândirea negativă şi pesimismul sunt obiceiuri proaste pentru că aduc în corp substanţe chimice negative ce împiedică regenerarea corpului. Avem puterea de a schimba acest lucru. E necesară o disciplină a optimismului astfel încât să nu alunecăm în obişnuinţele sociale de a ne plânge de viața noastră. Chiar şi cuvintele pe care le folosim sunt importante, pentru că ele pătrund în subconștient şi apoi ne dau stări de rezonanță cu ceea ce am emis. De exemplu vom spune că săptămâna aceasta avem un program bogat şi nu unul încărcat. Deşi expresiile par sinonime, emoţiile asociate sunt opuse. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 [psihologie ] Părinţii, din dorinţa de a le oferi „tot ce este mai bun“ şi de a le proteja de „tot ce este mai rău“, ajung să-i ţină departe de asumarea unor responsabilităţi potrivite vârstei lor sau de anumite suferinţe, inerente acestei perioade tumultuoase. Motivele pentru care părinţii reacționează aşa nu aparţin prezentului. Uneori, este dorința inconştientă a acestora de a retrăi simbolic şi mult mai frumos adolescenta lor trecută, prin copiii lor. Alteori, este doar o încercare de a vindeca, tot simbolic, propriile lor răni primite în adolescenţă. La noua generaţie se observă o grabă în arderea etapelor fireşti, din dorinţa de a experimenta cât mai repede independenta vieţii de adult. Există şi o tendinţă vizibilă de a se adapta cât mai repede la tot ceea ce aduce o experienţă nouă de viaţă. Ritmul vieţii actuale este mult mai accelerat decât acum 10-15 ani, iar generaţia tânără l-a preluat mult mai firesc decât părinţii lor. Tendinţa părinţilor este de a-i proteja de fiecare experienţă „dureroasă“, doar că aceasta hiperprotectie nu le ajuta să îşi întărească încrederea în ele şi nici să se maturizeze. A fi părinte implica asumarea conştientă a unei misiuni speciale, „arta de a făuri“ un om. Şi asta, pe fondul asumat al unei multitudini de prejudecăţi sociale. Studii recente confirma că imunitatea şi rezilienţa noastră sunt amplificate de sentimente precum: iubire, demnitate, compasiune, bucurie. Vitalitatea noastră şi reducerea inflamării celulare (care are legătură cu aciditatea din corp şi bolile cronice) este strâns legată de spiritualitate, conexiunea cu întregul şi cu divinitatea Toate acestea ne fac capabili să luptăm mai bine împotriva germenilor şi virusurilor. Bolile nu sunt cauzate doar de germeni patogeni ci sunt corelate întotdeauna cu aspecte mentale, emoţionale sau energetice negative ce diminuează vitalitatea şi imunitatea. Toxinele emoţionale sunt la fel de nocive ca şi cele fizice şi creează blocaje în curgerea armonioasă a energiei în corp. Regăsirea interioară, cu ajutorul unui consilier sau a părintelui, faciliează exprimarea în voie. Trebuie răbdare, ascultare atentă şi să aducem ordine şi coerenta în haosul de trăiri contradictorii ce caracterizează, uneori adolescenta. Astfel elevii pot descoperi o nouă perspectivă şi pot identifica soluţii adecvate situaţiei fie că este vorba de dificulăţti de comunicare, stres, anxietate, traume, insomnii, tulburări de comportament s.a. Bibliografie: Gerald Adams, Michhael Berzonsky- „Psihologia adolescentei”, editura Poliron, 2009 Windle R. C. „An investigation of adolescents”, Journal of child psychology and psychiatry, 1997. 167 Puterea gândului şi a imaginației asupra organismului nostru Nicolae CATRINA -— Bucureşti Autosugestia este foarte importantă. Trebuie să credem cu tărie că putem realiza orice lucru. Să avem încredere în noi. Puterea gândului şi a imaginaţiei asupra organismului nostru este cu mult mai mare decât se poate bănui. iecare celulă a corpului este înzestrată cu o disponibilitate incredibilă de a executa ceea ce noi îi ordonăm. Să gândim pozitiv despre corpul nostru. Nu trebuie să gândim niciodată: „Vai, ce burtă am!”, ci: „Parcă începe să-mi scadă burta!”. Ceea ce gândim, va deveni realitate mai devreme sau mai târziu. Nu credeţi că trimiterea unor gânduri pozitive către propria noastră ființă este mai folositoare? Despre sentimentele pozitive Încă de la sfârşitul secolului al 18-lea emoţiile, sentimentele şi stările pe care le trăim au fost împărţite în 2 mari grupe: unele care măresc activitatea vitală a organismului şi altele care aduc scăderea ei. Când omul trăieşte stări de bucurie, toate procesele vitale ale organismului se desfăşoară într-un ritm intens. Respirația devine mai adâncă, pulsul este accelerat, mai plin, obrajii se îmbujorează, ţinuta se îndreaptă, oboseala scade, capacitatea de muncă şi randament cresc. Emoţiile negative se pot ghici uşor după mimică şi comportament. Ele tulbură şi inhibă toate procesele vitale din organism, ceea ce duce la pierderea capacităţii de muncă, la oboseală şi slăbirea rezistenței în faţa bolilor. De la bun început trebuie să pornim de la o constatare banală: de cele mai multe ori ne aprindem şi ne enervăm pentru fleacuri şi transformăm un nimic într-o dramă. Cu timpul însă, lucrurile se aranjează. Împrejurarea care astăzi, pe fondul emoției imediate, ne apare drept o catastrofă, mai târziu, după o săptămână sau o lună, ne apare măruntă, neînsemnată, iar reacția noastră — nejustificată şi chiar ridicolă. Dacă stăm să ne gândim lucid la cauzele care au provocat explozia emoţională, vom vedea că sunt cu totul disproporţionate faţă de energia nervoasă risipită atunci. Tocmai această disproporţie între cauză şi efect dă emoţiei negative caracterul ei morbid şi ne obligă să o combatem. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 "psihologie Suntem aşa cum ne sunt gândurile. Pentru ca atmosfera noastră sufletească să fie luminoasă, tonică, optimisă, pentru a reuşi în tot ce ne propunem să înfăptuim, este neapărat nevoie să gonim din suflet orice idee nesănătoasă, inutilă. „Nu ţine supărarea de azi pe mâine”, ne îndeamnă înţelepciunea populară. Nu trebuie să lăsăm ca insuccesele, neplăcerile, pierderile să se transforme în amărăciune permanentă, „să ne acrească”. Neliniştea, descurajarea, gândurile negre, contactul cu cei care se plâng tot timpul ne consumă inutil energia nervoasă şi ne scad vitalitatea. Acelaşi efect îl au şi neînțelegerile, ura, gelozia, invidia şi orice sentimente duşmănoase faţă de alții. Economia este un mare venit, spune o constatare a înţelepciunii celor vechi. Ea este valabilă în orice domeniu şi prin urmare şi în cheltuirea potenţialului nervos. Râsul este cel mai bun aliat al odihnei şi un minunat ajutor al medicului. „O inimă veselă omoară mai mulţi microbi decât toate antisepticele din lume”, afirmă textele înțelepte. La chinezi, zeul râsului, Ha-Sin-Han, este şi zeul fericirii şi al sănătăţii. Mai ales pentru intelectuali, râsul este o binefacere. S-a constatat că el ameliorează considerabil circulaţia sanguină în general şi pe cea cerebrală în particular. În timpul râsului creşte acţiunea aspiratoare a cutiei toracice, curgerea sângelui venos se ameliorează, creierul se eliberează de reziduurile metabolice care se acumulează în timpul muncii intense. Activând absolut toate funcţiile organice, râsul restabileşte acel echilibru minunat care se numeşte sănătate şi care rezultă din armonia tuturor funcţiilor organismului. Pesimistul, omul care „scuipă oţet”, care nu este mulţumit niciodată de nimic şi care înainte de toate vede răul, pretutindeni şi în orice, prin neliniştea şi tristețea lui contagioasă, descurajează, creează, întreţine şi induce o stare de tensiune permanentă, atât în el, cât mai ales la cei din jurul lui. De aceea trebuie să evităm pe cât posibil compania agitaţilor, dezamăgiţilor şi să ne ferim de spectacolele deprimante. Să căutăm, în schimb, tovărăşia oamenilor veseli, plini de încredere, sănătoşi la minte, care tocmai datorită acestor calităţi sunt adevărate canale de manifestare a energiilor benefice ale optimismului. Bibliografie: Catrina, Nicolae, Din tainele alimentaţiei lacto-vegetariene, Editura Shakti, Iaşi, 1994. 168 ot felul de... halucinaţii Știaţi că există o maladie care îi face pe oameni să creadă că semenii lor sunt impostori şi nu vorbim doar de rudele apropiate? An 1998, neurocercetătorul V.S. Ramachandran scria despre un pacient, Arthur, care, în urma unui accident auto îngrozitor, a intrat în comă timp de trei săptămâni. Când s-a trezit, Arthur a părut să-şi revină la normal, cu excepţia unei singure probleme: credea că părinţii lui sunt escroci. Arthur i-a mărturisit doctorului că mama şi tatăl său arătau exact ca părinţii săi, doar că ceva nu era chiar în regulă. „Da, arată exact ca tata, dar, de fapt, nu e el”, a spus Arthur, conform celor relatate de cercetător în cartea sa Phantoms the Brain (Fantomele din creier). Şi a continuat: „E un tip ok, doctore, dar sigur nu e tatăl meu”. Arthur suferea de sindromul Capgras, care presupune că o persoană are credința iraţională că cineva — de obicei o rudă sau partenerul de viaţă — a fost înlocuit cu un impostor care arată identic. Sindromul Capgras ne poate învăţa multe despre cum un creier sănătos recunoaşte feţele, dar, pentru că e întâlnit atât de rar, poate fi greu de studiat. De obicei, e raportat în studii singulare de caz, precum cel al lui Arthur. Această problemă medicală este opusul sindromului „orbului fețelor” sau prosopagnoziei, în cadrul căruia oamenii îşi menţin reacţia emoţională potrivită la vederea unor chipuri, dar nu sunt în stare să le recunoască sau să le distingă între ele. Cercetătorii au analizat 350.000 de dosare medicale şi au identificat până acum 118 cazuri de sindrom Capgras. Este analizată şi ipoteza unui grup mic, dar semnificativ, care ar putea să sufere de sindromul Capgras şi în legătură cu persoane cu care nu au conexiune afectivă, cu nişte străini, cu alte cuvinte. „Deşi majoritatea persoanelor afectate consideră că o rudă sau partenerul le-au fost înlocuiţi — ceea ce confirmă teoria actuală — cam 20% au halucinaţia Capgras cu oameni pe care nu-i cunosc atât de bine, ceea ce înseamnă fie că teoria actuală e greşită, fie, mai degrabă, că e un tip diferit de halucinație de identificare eronată, pentru care încă nu avem o explicaţie”, a declarat Currell. Deşi vorbim de boli rare, a afla mai multe despre creier când ceva nu funcţionează așa cum este necesar, poate fi o fereastră deschisă spre funcționarea sa normală, sunt de părere oamenii de ştiinţă. „Bolile rare dezvăluie funcțiile minţii şi ale creierului, precizând limitările posibile, atunci când sistemele respective nu mai funcţionează”, a spus Currell. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 "psihologie Pierderea vederii poate duce la halucinații Când oamenii îşi pierd abilitatea de a vedea, aceasta poate să vină la pachet cu un efect secundar ciudat: halucinaţiile. Se numeşte Sindromul Charles Bonnet, iar halucinaţiile variază de la cele geometrice, simple, până la halucinaţii mai complexe, cu feţe, obiecte sau scene întregi, e de părere David Painter, bursier cercetător postdoctorat, la Universitatea din Queensland. Halucinaţiile acestea nu se explică prin boli psihice, medicaţie sau alte comportamente iraționale. Una dintre cele mai răspândite cauze pentru pierderea vederii sunt bolile oculare precum degenerarea maculară (DM), din cauza căreia retina degenerează odată cu vârsta. Oamenii cu DM îşi pierd vederea centrală şi le e greu să citească sau să recunoască feţe, dar îşi pot folosi în continuare vederea periferică. Există deja o ipoteză care explică de ce persoanele care îşi pierd vederea suferă halucinaţii: partea vizuală a creierului privată de datele primite de la retină devine hiperexcitabilă. Nişte studii anterioare au arătat că oamenii cu sindromul Charles Bonn care au halucinaţii, au activitate sporită în creier, dar este posibil ca acele cercetări să surprindă halucinaţiile în sine, mai spune Painter. Într-un nou studiu dat publicităţii în publicaţia Current Biology, Painter şi colegii săi au căutat să afle dacă persoanele cu sindromul Charles Bonnet au reacţii hiperactive la părţile intacte ale câmpului vizual, chiar şi când nu se confruntă cu halucinaţii. Subiecţii au fost invitaţi într-un laborator unde au fost puşi să se uite la un ecran de computer care le-a înregistrat creierele cu electroencefalograma. Le-a fost arătată „artă psihedelică, cu modele de table de şah colorate”, iar cercetătorii au dorit să vadă cum reacţionează creierele pe măsură ce tablele de şah alternează. S-a observat că persoanele cu sindromul Charles Bonnet au reacţii mult mai puternice ale lobilor vizuali din creier, prin comparaţie şi cu grupele de control şi cu bolnavii cu DM, dar în schimb n-au halucinaţii. Rezultatele susțin ideea că această hiperexcitabilitate a creierului se leagă de prezenţa halucinaţiilor şi ar putea conduce la tratamente de reducere a acestora, poate prin stimulare cerebrală non-invazivă. Dar doctorul Painter susţine că majoritatea celor cu sindrom Charles Bonnet au reacții emoţionale neutre sau chiar pozitive la propriile halucinaţii. În cadrul acestor studii, unii dintre cei care au halucinaţii au raportat că văd fie „capul unui leu maro” (conform British Psychological Digest), fie „multe roți minuscule, verzi, cu margini roşii, fragmente colorate de soldaţi şi siluete în uniformă şi-n acţiune sau feţe necunoscute de bărbaţi îngrijiţi”. „Indivizii tulburaţi de propriile halucinaţii ar trebui asiguraţi că acestea sunt benigne şi nu un rezultat al unei boli cerebrale sau psihice”, condiţionează Painter. „Mai degrabă, sunt reacția naturală a zonelor vizuale din creier, care se adaptează la schimbarea datelor senzoriale.” 169 7 erori de gândire, dovedite ştiinţific, pe care creierul uman le poate face într-o singură zi 7 erori de gândire, într-o singură zi, pare a fi un fapt deconcertant, dacă avem în vedere capacitățile extraordinare ale creierului uman, structura cea mai complexă şi performantă din universul pe care îl cunoaştem noi. iliarde de neuroni şi reţele neuronale, un adevărat centru de comandă care susţine funcţiile conştiente sau subconştiente, remodelate continuu de experienţele noastre, de trăirile noastre — întrebări, reflecţii, curiozitate, voință, afecţiune, creativitate, dorinţă de progres etc. Erorile de gândire, pe care specialiştii în domeniu le-au identificat de-a lungul îndelungatelor experimente şi studii, intervin, pe de o parte, deoarece creierul nostru încearcă în mod constant să prezică felul în care funcţionează lumea, iar, pe de altă parte, este foarte posibil ca modelele de gândire, reprezentările noastre despre lume, pe care le construim în funcţie de percepțiile, educaţia, aşteptările, subiectivitatea noastră, să nu corespundă realităţii. La modul cel mai general, când cineva spune: „Nu sunt bun de nimic”, „Sunt prost”, „Nimic nu-mi reuşeşte”, „Nimeni nu mă iubeşte” etc., este vorba de o eroare de gândire, de o falsă convingere, repetabilă, o percepţie falsă, excesivă, exagerată, care dăunează progresului personal, dar şi în relaţiile cu ceilalți. Se petrece oricui să aibă erori de gândire, care generează emoții dezagreabile — tristeţe, teamă, furie, culpabilitate, anxietate, frustrare etc. — dar este important să conştientizăm că, deşi sunt adesea bine ancorate în modul nostru de gândire, acestea nu reprezintă realitatea, decât rareori şi, mai grav, ne pot condiționa comportamentul într-o manieră nefavorabilă sau se pot transforma în depresii. lată 7 erori de gândire identificate de oamenii de ştiinţă, care întreţin emoţiile nefaste, şi pe care, dacă le cunoaştem, le putem corecta prin ceea ce în psihologie se numeşte restructurare cognitivă, care presupune înlocuirea erorilor printr-o gândire mai realistă şi mai adaptată diverselor situaţii de viaţă. 7 erori de gândire, dovedite ştiinţific Paradoxul alegerii Paradoxul alegerii este una dintre cele 7 erori de gândire frecvente şi se referă la faptul că oamenii, în general, şi în mod surprinzător, preferă să aibă mai puţine opţiuni. Atunci când există mai multe opţiuni, capacitatea de luare a deciziilor este paralizată. Un foarte simplu experiment făcut de doi psihologi de la Universitatea Stanford — cunoscut ca experimentul „jam” — a arătat că atunci când au fost oferite la vânzare mai multe sortimente de gem, doar 3% dintre clienți au cumpărat un borcan, iar atunci când oferta a fost limitată, 30% dintre clienți au cumpărat. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 psihologie, La un alt nivel, dar pe aceeaşi idee a paradoxului alegerii, psihologul american Barry Schwartz, autorul unei celebre cărți — The Paradox of Choice — Why More Is Less (Paradoxul alegerii — De ce mai mult înseamnă mai puțin) — arată că un mecanism al gândirii asemănător are loc şi când este vorba de alegere şi de fericire. În nenumăratele conferințe ţinute pe tema cărții menţionate anterior, Barry Schwartz sublinia că, în epoca actuală, „doctrina” oficială a societăţilor occidentale dezvoltate porneşte de la premisa că maximizarea nivelului de bunăstare a oamenilor presupune maximizarea nivelului de libertate individuală, deoarece libertatea este intrinsec valoroasă, esenţială pentru om, iar a maximiza libertatea înseamnă a maximiza alegerile. Iar această idee, spune psihologul american, este atât de bine înrădăcinată în sistemul nostru de gândire, încât nimănui nu-i trece prin cap să o pună la îndoială. Într-un astfel de context se manifestă paradoxul alegerii, pentru că, aşa cum se petrece şi în cazul în care alegerea vizează aspecte materiale, şi când este vorba de fericire, o alegere făcută în condiţiile multor opţiuni se asociază cu un mai accentuat regret că poate o altă alegere ar fi fost mai bună. Cu alte cuvinte, caracteristicile atrăgătoare ale alternativelor respinse, chiar dacă ai făcut o alegere bună, vor genera un sentiment mult mai puternic de părere de rău pentru ceva ce poate ai „ratat”, implicit de nefericire, pentru că, spune Schwartz, „toate celelalte lucruri pot avea o mulțime de trăsături atrăgătoare si asta va face ceea ce faci tu mai puţin atractiv”. Paradoxul profetului Paradoxul profetului, ca bias cognitiv, este una dintre cele 7 erori de gândire care pot altera comportamentul uman. Este, de fapt, reversul cunoscutului efect Pygmalion, cunoscut şi sub denumirea de efectul Rosenthal&Jacobson, după numele celor care l-au definit. Acesta se referă la o „profeţie”, o declaraţie mai mult sau mai puţin recurentă care influenţează comportamentul astfel încât „profeţia” să se împlinească. Ceea ce, la un moment dat, este doar o posibilitate, se poate transforma în realitate prin „autoritatea” celui care afirmă „profeţia”. Dacă aceasta conduce la o transformare în bine a unei persoane, este un factor de progres. Reversul însă, profeția autodistructivă (în engleză, self- defeating prophecy) sau paradoxul profetului, se produce atunci când „predicția? distruge şansele de realizare ale unui aspect favorabil, benefic. Şi nu este vorba, evident, de o fatalitate sau ceva independent de voinţa unei persoane, ci de situaţiile în care persoanele cred în profeția respectivă, autodistrugându-şi şansele de reuşită. Fiecare dintre noi este necesar să ţină seama de ceea ce îşi repetă despre sine, despre o anume situație de viaţă, despre planurile pe care vrea să le urmeze şi să le împlinească, dar foarte important, din perspectiva acestei erori de gândire, este, de exemplu, felul în care profesorii se implică şi relaționează cu elevii/studenţii lor. Elevii se străduiesc şi obţin rezultate bune, 170 chiar performante, atunci când profesorii lor îi încurajează, când „predicţiile” sunt favorabile, nu când elevii sunt discreditaţi. Efectul de focalizare Efectul de focalizare se mai numeşte şi „bias de ancorare” şi este o eroare de gândire, o prejudecată potrivit căreia deciziile noastre sunt influențate semnificativ de elemente-cheie din experienţele trecute, doar pentru că au fost parcurse, înlăturându-se astfel incertitudinea, astfel că alte informaţii sunt pur şi simplu ignorate. Este vorba, de asemenea, de dificultatea de a depăşi puterea primei impresii. Focalizarea pe prima informaţie sau prima valoare sau orice alt fel de prim element împiedică spiritul nostru să aprecieze sau să ia în considerare informaţii şi valori noi sau să aibă în vedere alt fel de alegeri. Groupthink Groupthink este un fenomen psiho-sociologic de pseudo- consens care survine când un grup se reuneşte pentru a lua o decizie. Este una dintre cele 7 erori de gândire care întreţine de fapt o iluzie — aceea că grupul, oricare ar fi, gândeşte şi ajunge la o soluţie bună, când, în realitate, gândirea individuală şi colectivă sunt paralizate de mecanismele nocive ale dinamicii grupului, care caută prioritar doar o formă de acord, şi nu rezolvarea adecvată şi realistă a problemei. O ilustrare metaforică a conceptului de groupthink se găseşte în romanul lui Geroge Orwell 7984, în care scriitorul inventează termenii de „dublăgândire” (doublethink) şi „nouvorbă” (newspeak), prin care indică, într-o lume alterată, fără adevăr şi fără valori, tendinţa indivizilor depersonalizaţi de a accepta simultan două puncte de vedere opuse, care anulează orice spirit critic. Pareidolia Pareidolia este o eroare de gândire determinată de percepția eronată a unui stimul vizual sau auditiv, când ni se pare că identificăm o formă familiară într-un peisaj, în conturul unui nor etc., deoarece creierul are tendinţa de a transforma mereu informaţia în funcţie de ceea ce cunoaştem deja. Când astfel de percepții devin exagerate, ele pot altera în mod major relaţia unei persoane cu realitatea, trecând în zona tulburărilor psihice. Teama de a pierde Dintre cele 7 erori de gândire menţionate în acest articol, teama de a pierde este una dintre cel mai des întâlnite. Pentru foarte multe persoane, teama de a pierde în diverse împrejurări de viaţă, de la cele comune, la cele importante, este mai puternică decât satisfacția pe care ar putea-o avea de la un câştig echivalent. Este principalul motiv pentru care mulți oameni nu sunt tentaţi de lucruri noi şi, de asemenea, este principala explicaţie pentru faptul că ameninţarea cu o pedeapsă este adesea mai motivantă decât o posibilă recompensă. Biasul de autocompătimire/autopărtinire Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Biasul de autocompătimire/autopărtinire este o eroare de gândire pe care o putem constata cu uşurinţă la majoritatea oamenilor, constând în tendinţa de a pune eşecurile pe seama unor circumstanţe exterioare şi de a atribui succesul exclusiv propriilor merite. Şi autocompătimirea şi autopărtinirea sunt însă la fel de neproductive, mascând o falsă imagine de sine, fie una exagerat de scăzută, fie una exagerat de bună. Cele 7 erori de gândire evidenţiate în acest articol reprezintă doar o parte dintre vulnerabilităţile posibile ale personalităţii noastre în relaţie cu lumea şi cu noi înşine. Creierul uman este un univers fascinant şi derutant în acelaşi timp, iar dacă avem în vedere că, în fiecare zi, prin mintea noastră trec peste 50 de mii de gânduri, cum spun specialiştii în neuroștiințe, cu atât mai mult este necesară o atenţie permanentă la ceea ce suntem, cum gândim, cum ne manifestăm, să putem să conșştientizăm şi să eliminăm, pe cât posibil, erorile şi să descătuşăm resursele de inteligenţă, creativitate, echilibru, adică partea luminoasă din noi. Geniul nu se naște, ci devine... Când spui „geniu”, care sunt primele persoane care-ţi vin în minte? Einstein? Darwin? Newton? An 1904 s-a făcut un studiu despre genii. Se voia aflarea | pe geniilor: ce au ființele geniale special? Concluziile au fost simple coincidenţe: marea majoritate a oamenilor consideraţi foarte deştepţi erau născuţi de „taţi vârstnici” şi „mame tinere”. Între ghilimele, căci vorbim de un studiu care a avut loc acum mai bine de 100 de ani. Taţii „vârstnici” trebuiau să aibă peste 35 de ani şi mamele tinere sub 25 de ani la momentul conceperii geniului. Totodată, în marea lor majoritate, aceşti oameni foarte deştepţi erau bolnăvicioşi în copilărie sau trăiseră o dramă — mulți dintre ei rămăseseră fără unul dintre părinţi. Spre exemplu: Dickens era orfan de tată, Darwin era orfan de mamă. Alt studiu a ajuns la concluzia că de obicei geniile sunt celibatari convinşi: Descartes, Galileo, Newton... Dar, fie vorba între noi, aceste studii nu duc nicăieri. Poate, să zicem, explică doar faptul că aceşti oameni erau foarte creativi şi atenţi la pasiunile lor din cauza singurătăţii sau supărării din vieţile lor. În rest, nimic nu-i face prea speciali. Iar geniile acestea nu-s doar creative, sunt FOARTE creative: - Darwin — 119 lucrări; - Einstein — 248 lucrări; - Freud — 300 tratate; - Mozart — 600 lucrări; - Edison — 1.093 invenţii brevetate; - Picasso — 20.000 lucrări. 171 Dar întrebarea este: câte dintre lucrările acestor genii sunt cu adevărat „geniale” şi cunoscute? Răspunsul este: un procent mic dintre lucrările lor sunt cu adevărat geniale şi cunoscute! Darwin — ce ştii despre el? Teoria evoluționistă? Edison — becul? telefonul? şi alte peste 1000 pe care nu le ştii... Einstein — E=mc2? Geniul este exerciţiu... Edison are 1.093 invenţii brevetate — dar cum a ajuns să aibă atât de multe? Se spune despre el că şi-a propus să inventeze ceva măreț la fiecare 6 luni şi „ceva minor” la fiecare 10 zile. Cumva se obliga să inventeze constant câte ceva. Bach scria zilnic, chiar şi când era bolnav sau obosit, câte o cantată... Dean Simonton a studiat 2.038 oameni de ştiinţă din domenii şi epoci diferite. Concluzia: cei mai geniali oameni au produs nu numai cele mai numeroase creaţii sau descoperiri, dar şi cele mai numeroase descoperiri nerelevante. Calitatea vine şi din cantitate dar şi din exerciţiu. Dacă vrei să fii un geniu, apucă-te de treabă de acum. Acesta este cheia sigură şi rapidă către genialitate. Cum să trezim şi să dinamizăm în universul nostru lăuntric «fluxul energetic magic, evolutiv» generator de fericire . ce este de natură să declanșeze procese de rezonanță ocultă benefice Prof. George BIANU -— Bucureşti A munci într-un mod armonios şi divin integrat poate fi sursa unei mari stări de fericire! a această concluzie a ajuns şi un eminent psiholog maghiar, Mihaly Csikszentmihaly, care a constatat că starea de fericire pe care omul o simte în mod plenar poate fi generată de anumite tipuri de acţiuni, şi anume acelea Lohanul nr. 47, aprilie 2019 psihologie, care dinamizează în noi un anumit flux energetic magic, ce este însoțit totodată de o anumită formă de concentrare. În această stare de concentrare, uităm problemele colaterale care ne preocupă, timpul care trece şi toate aspectele lumii exterioare pe care dorim să le ignorăm. Mihaly Csikszentmihaly a definit şi a dezvoltat, conceptul de „flux motivațional”, numit uneori şi „flux evolutiv interior”, ce este o expresie a continuității experiențelor noastre fericite şi împlinitoare. Indiferent de domeniul vieții în care ne manifestăm, fiecare dintre noi poate experimenta în anumite condiții un astfel de „flux interior magic”, fie că este artist, fie că este sportiv, fie că este angrenat într-o activitate la locul său de muncă. Intensitatea acestui „flux motivațional binefăcător” a fost comparat de către psihologul maghiar cu intensitatea motivațională exemplară generată de aspirația intensă ce se manifestă în cazul unor practicanți yoghini. Una dintre caracteristicile majore ale acestui flux energetic magic ce este alimentat de stările noastre binefăcătoare este aceea că el întreține totodată o stare superioară de motivare profundă, diferită de la o ființă umană la alta, care este capabilă să conducă ființa respectivă în direcția depăşirii obstacolelor şi a triumfului asupra oricărei forme de limitare. Csikszentmihaly a studiat în munca lui de o viaţă ce anume îi face pe oameni cu adevărat fericiţi. El a urmărit să descopere dacă fericirea este doar rezultanta unui cumul de factori generatori de plăcere, doar o stare emoţională benefică, sau dacă nu cumva ea reprezintă cu mult mai mult decât atât. Efectuând un studiu amănunţit, atent şi de durată, psihologul maghiar a ajuns în final la concluzia, surprinzătoare pentru mulți, că fericirea este generată de un tainic „flux energetic magic, evolutiv”, pe care ființa umană îl poate genera şi întreţine atunci când sunt întrunite anumite condiții favorizante. Însă cum anume putem declanşa acest flux magic care ne face fericiţi? Din punct de vedere practic, un prim pas constă în conştientizarea faptului că asumându-ne o sarcină destul de dificilă, care să ne solicite din plin capacităţile interioare de care dispunem şi care să ne dinamizeze cu intensitate atenţia, noi putem face să apară în ființa noastră acest flux motivaţional binefăcător ce este perceput ca o stare net superioară, generatoare de o mare mulțumire interioară. Odată ce am trăit această stare de satisfacţie pe care ne-o generează apariţia şi manifestarea acestui flux magic în fiinţa noastră, este aproape imposibil să nu ne dorim să o mai experimentăm din nou şi din nou, aprofundând de fiecare dată farmecul irezistibil al acestei stări superioare. Putem compara realitatea interioară a acestui flux magic cu un fel de pasiune superioară sau cu o preocupare deosebit de captivantă, la fel cum, analogic vorbind, unii oameni sunt foarte atraşi de aşa-zisele hobby-uri: cititul, mecanica auto sau tâmplăria. În realitate, acest flux magic poate fi generat de orice fel de activitate plăcută şi armonioasă pe care o stăpânim foarte bine, pe care o realizăm cu plăcere şi de care ne putem lăsa absorbiți şi captivaţi. Poate fi vorba de exerciţiile fizice plăcute, de practica anumitor posturi corporale care ne sunt foarte potrivite, de munca plăcută, de ordonarea obiectelor, de bricolaj, de lucrul 172 în grădină, de lecturarea unor cărţi spirituale, de exprimarea prin scris a unor idei inspirate, de activităţile creatoare realizate cu cei apropiaţi sau cu prietenii, de angrenările amoroase realizate cu ființa iubită într-o stare de continenţă sexuală perfectă etc. Lista poate fi deosebit de mare şi depinde de fiecare dintre noi, de preferinţele, de specificul nostru individual, de înzestrările pe care le avem şi, în general, de predominanţele rezonatorii care există şi se manifestă în fiinţa noastră. Acest flux magic explică o bună parte din bucuriile şi satisfacţiile pe care ni le aduce un anumit meşteşug sau o anumită activitate creatoare care ne place şi pe care suntem capabili să o realizăm foarte bine, chiar în mod independent de statutul social sau de diversele avantaje pe care ni le oferă respectiva meserie sau respectiva activitate. Bucuria interioară de a realiza cât mai bine ceea ce ne-am angrenat să realizăm sau, altfel spus, plăcerea de „a face lucrurile ca la carte” ori „satisfacția lucrului foarte bine făcut”, este unul dintre fundamentele unei vieţi frumoase, armonioase şi împlinitoare. Ceea ce ne motivează în această situaţie este mai degrabă fericirea şi mulţumirea pe care le generează faptul de a acţiona într-un mod plăcut, armonios şi divin integrat. Bineînţeles, această satisfacţie interioară poate fi potenţată de susţinerea grupului fratern din care facem parte, de sentimentul de a contribui, alături de ceilalţi, la binele comun, de încrederea în forțele proprii pe care ne-o conferă îndeplinirea sarcinilor pe care ni le-am asumat, de apariţia primelor efecte benefice vizibile ale muncii noastre, de sentimentul stenic de realizare pe care ni-l conferă caracterul unic al muncii pe care am depus-o etc. În ceea ce priveşte contrastul dintre bucuria minoră produsă de tot felul de plăceri costisitoare şi starea de fericire imensă generată de acţiunile armonioase şi plăcute pe care le realizăm cu bucurie, psihologul maghiar afirmă: „Nu în fața televizorului, ghiftuindu-ne în mod pasiv cu dulciuri sau răsfățându-ne pe un pachebot de lux suntem cei mai fericiţi, ci atunci când suntem în mod armonios ocupați cu o activitate creatoare, care ne solicită la maximum capacităţile individuale, înzestrările şi talentele noastre ascunse.” Pentru a argumenta aceste idei deosebit de valoroase din punct de vedere practic, Mihaly Csikszentmihaly a realizat o cercetare în cadrul căreia au fost evaluaţi cei aproximativ 10% dintr-un grup de oameni care nu au avut niciodată o experienţă mulțumitoare în direcţia fericirii. S-a constatat că este relativ dificil de stabilit în mod clar care sunt raţiunile individuale care explică situaţia oamenilor preponderent nemulţumiţi de viaţa şi de activitatea lor. Cert este că nici celor 90% care au experimentat acest flux magic al fericirii nu le-a fost foarte clar cum se produce acest fenomen. Totuşi fiecare dintre ai a sesizat că de fiecare dată când activitatea creatoare în care se angrenau le capta suficient de puternic atenţia, iar condiţiile generale în care se desfăşura activitatea erau plăcute, premisele apariţiei şi manifestării în ființă a acestui flux magic erau deja create. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Psihologie” În realitate, privind din perspectiva ştiinţei tradiţionale a sistemului milenar yoga, atunci când noi realizăm o activitate creatoare armonioasă şi plăcută, care ne solicită în mod adecvat atenţia şi concentrarea mentală, în fiinţa noastră se declanşează anumite fenomene inefabile de rezonanţă ocultă, prin intermediul cărora noi captăm în propriul nostru univers lăuntric anumite energii subtile care ne armonizează ființa şi ne-o îmbogăţesc din punct de vedere subitil-energetic şi informaţional, într-un timp foarte scurt. Angrenarea ființei umane într-o astfel de activitate creatoare plăcută şi armonioasă dinamizează resursele interioare întocmai aşa cum, analogic vorbind, se petrece atunci când un yoghin realizează în mod corect un procedeu yoga pe care îl stăpâneşte foarte bine. De altfel, ceea ce psihologul maghiar a evidenţiat prin intermediul cercetărilor sale reprezintă unul dintre aspectele fundamentale care caracterizează practica sistemului milenar karma yoga. Atenţia susținută, concentrarea mentală perfectă, starea de armonie dintre noi şi acţiunea pe care o realizăm sunt principalele condiţii care conduc la succes în practica sistemului tradițional karma yoga. Fluxul magic ce apare în aceste condiţii este premergător fluxului inspirator divin pe care îl trăiesc yoghinii care realizează cu succes karma yoga în activitatea lor de zi cu zi. Pentru a ne edifica în mod practic asupra aspectelor menţionate, vă propunem, în cele ce urmează, un exerciţiu simplu, ce poate fi realizat în etape. Un procedeu simplu de armonizare a suitei de activităţi zilnice Dacă ar fi să realizăm un exerciţiu practic simplu, am putea, pentru început, să ne întrebăm dacă putem identifica cu o cât mai mare claritate care sunt acele activități care ne produc stările de euforie, de fericire şi de concentrare mentală amintite anterior. Dacă suntem capabili să le identificăm şi să le dinamizăm la voinţă pentru a genera astfel respectivele stări de euforie, fericire şi de concentrare a minţii, atunci înseamnă că suntem, deja într-un stadiu avansat de realizare interioară prin intermediul activităţilor creatoare în mod armonios integrate. În cazul în care încă nu suntem suficient de familiarizați cu acest gen de identificare, putem trece să realizăm următorul procedeu practic foarte simplu, care ne poate ajuta să identificăm care sunt aceste activităţi creatoare aducătoare de fericire şi care, totodată, ne poate ajuta să înţelegem cum anume putem să ne folosim la maxim aptitudinile, talentele şi înzestrările minunate care generează în universul nostru lăuntric stări de bucurie şi de fericire. Procedând astfel, orele petrecute la muncă, la serviciu sau pentru a realiza o anume activitate pot deveni adevărate comori de fericire. Vom proceda astfel: 1. Mai întâi ne reglăm ceasul sau, eventual, telefonul mobil astfel încât să sune la fiecare două ore, începând de dimineaţă, de la trezire, de exemplu de la ora 7:00 şi până seara la orele 173 23:00. Prin urmare, vor fi programate nouă astfel de semnale sonore în fiecare zi. 2. Ne procurăm din timp un carneţel cu minim 100 de pagini şi urmărim să îl purtăm tot timpul la noi, pentru a-l avea întotdeauna la îndemână atunci când trebuie să notăm un anumit aspect, care este semnificativ pentru procedeul pe care îl realizăm. Alocăm o pagină distinctă fiecărui moment în care urmează să sune soneria. 3. La semnalul sonor care apare din două în două ore notăm locul în care ne aflăm, acţiunea pe care o realizăm, la ce anume ne gândim atunci, cu cine suntem şi mai ales care este starea interioară pe care o trăim în momentul respectiv. Imediat după aceea urmărim să evaluăm, cu un punctaj care variază pe o scară de la 1 la 10, gradul nostru de concentrare mentală, nivelul actual de motivare pe care îl avem şi intensitatea stării de fericire interioară pe care simțim că o trăim în momentul respectiv. 4. La sfârşitul săptămânii, ar trebui să avem deja completate 63 de pagini din carneţelul special. Aceste pagini ne vor ajuta să ne facem o idee mult mai clară despre felul în care obişnuim să ne folosim în prezent timpul. Facem apoi un inventar a ceea ce ne face să ne simţim fericiţi şi, alături, un inventar a ceea ce, dimpotrivă, ne nemulţumeşte şi ne apasă. 5. Folosind de fiecare dată un carneţel nou, în următoarele două săptămâni, realizăm acelaşi tip de exerciţiu, urmărind însă, de data aceasta să acordăm mai mult timp şi mai multă energie acelor activități despre care ne-am dat seama că ne fac fericiți adăugând totodată în programul pe care l-am pregătit şi anumite activităţi pe care dorim de mult timp să le facem, dar pentru care nu am avut încă timpul necesar să le realizăm sau pe care le-am amânat din diferite considerente. 6. La sfârşitul acestor două săptămâni facem din nou un bilanţ general şi urmărim să ne dăm seama ce realitate se conturează sub ochii noştri. Constatăm atunci în mod obiectiv dacă noi muncim excesiv şi peste măsură ori dacă ne petrecem prea mult timp la televizor, dacă suntem prea puţin preocupaţi de gătit sau de curăţenie sau dacă suntem mai mereu ocupați cu activități care ne disipă atenţia, dacă suntem suficient de riguroşi pentru a realiza zi de zi practica spirituală ori dacă avem suficient timp în care să fim alături de cei care ne sunt dragi ori împreună cu fiinţa iubită. Vom constata astfel dacă orele consacrate unora dintre activităţile profesionale ni se par că trec extrem de greu, în vreme ce acelea consacrate unor activităţi distractive, care de regulă sunt mult mai plăcute, ni se par că trec mult mai repede. 7. În final, urmărim să tragem o concluzie constructivă. Acum dispunem de o mulţime de date obiective cu privire la ceea ce ne poate face mai fericiţi. Mai departe ne rămâne să facem exact acele alegeri care ne vor permite să alocăm mai mult timp şi mai multă energie interioară activităţilor mai importante şi aducătoare de fericire pentru noi. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Pe baza acestor examinări obiective urmărim apoi să alegem cu luciditate şi cu înţelepciune în ce mod dorim să ne continuăm suita activităţilor zilnice, pentru a ne face astfel viaţa din ce în ce mai fericită. Efectul Dunning-Kruger: paradoxul ignoranței — iluzia superiorității „Adevărata înţelepciune înseamnă să-ţi recunoşti cu umilință propria ignoranță.” — Socrate “IDR Ape 4 Y ALI răim vremuri în care una dintre marile probleme ale omenirii este aceea că ignoranţii sunt foarte siguri de ei şi de cunoştinţele lor, în vreme ce oamenii cu adevărat inteligenţi sunt plini de dubii. Drept urmare, vom întâlni în viaţa cotidiană deseori persoane total incompetente sau puţin pregătite într-un anumit domeniu, dar care adoptă un comportament paradoxal. Au tendinţa de a vorbi pe un ton autoritar şi chiar de a impune celorlalți ideile proprii, cu un sentiment de automulţumire greu de explicat. Şi acestea nu sunt pure întâmplări, nu este vorba despre mici derapaje întâmplătoare personale ale celor despre care discutăm, ba dimpotrivă, respectivii sunt absolut convinşi că deţin „adevăruri absolute” sau au înţelegeri cu mult superioare tuturor celor ce le sunt prin preajmă. Dar de unde vine această supraevaluare a propriilor competenţe în cazul acestor persoane? Credeţi ori ba, este vorba despre un fenomen cunoscut în psihologie sub numele de Efectul Dunning-Kruger şi constă de fapt într-o distorsiune cognitivă care generează în mintea persoanelor puţin pregătite într-un anumit domeniu, o supraevaluare a propriilor abilităţi. Denumirea derivă de la asocierea numelor celor doi psihologi americani care au descoperit şi cercetat fenomenul, pentru ca în anul 1999 să publice o lucrare pe această temă: David Alan Dunning, profesor de psihologie la Universitatea din Michigan, şi Justin Kruger, profesor de psihologie la New York University Stern School of Business. Fenomenul a fost testat pentru prima dată într-o serie de experimente, ale căror rezultate au fost publicate în 1999. Cei doi psihologi s-au bazat şi pe studii mai vechi care arătau că aprecierea greşită a competenţei se datorează ignorării standardelor de competenţă. Acest tipar a fost observat în studii 174 foarte diferite, privind, de exemplu, capacitatea de a înţelege un text citit, conducerea unui autovehicul sau în cazul practicării sporturilor, cum ar fi, de exemplu, şahul sau tenisul. Dunning şi Kruger afirmă că, într-un anumit domeniu, cei incompetențţi: 1. Au tendinţa de a-şi supraestima propriul nivel de competenţă. 2. Nu reuşesc să recunoască înalta competenţă a celor cu adevărat competenţi. 3. Nu realizează dimensiunile atinse de propria ignoranță. 4. Reuşesc să accepte propria incompetenţă anterioară decât după ce vor dobândi un nivel înalt în domeniul respectiv. Cei doi psihologi au testat cele patru ipoteze menţionate mai sus pe un grup de studenţi de la cursurile de psihologie de la Universitatea Cornell. Într-o serie de studii, ei au notat aprecierile subiecților despre ei înşişi în ceea ce priveşte abilităţile de raționament logic, cunoştinţele gramaticale şi umorul. După ce li s-au arătat rezultatele testelor proprii, subiecţilor li s-a cerut să estimeze poziţia lor în lot: cei competenţi şi-au estimat poziţia corect, iar cei incompetenţi şi-au supraestimat poziţia. Pe parcursul a patru studii, Dunning şi Kruger au observat că subiecţii clasaţi în ultimul sfert la testele privind umorul, gramatica şi logica şi-au nivelul de 12% (în al patrulea sfert), ei s-au estimat la nivelul de 62% (în sfertul al doilea). În acelaşi timp, cei pricepuţi au avut tendinţa să-şi subestimeze propria competenţă. În general, subiecţii care au considerat testele uşoare, au estimat greşit că aceste teste sunt uşoare şi pentru ceilalţi. Un studiu ulterior sugerează că subiecţii foarte incompetenţi au reuşit să estimeze mai bine nivelul lor după un mic instructaj într-un domeniu în care nu se pricepeau, în timp ce estimările în domeniile în care n-au fost instruiți au rămas aceleaşi ca cele dinainte. La polul opus s-ar afla cei care, având un bagaj bogat de cunoştinţe asupra unui anumit domeniu, se simt mai nesiguri decât primii. Şi dacă ne gândim la citatul din Socrate cu care debutează articolul, putem înţelege că aceia care au vaste cunoştinţe şi o pregătire solidă privind un anumit domeniu, cu cât ei intră mai mult în meandrele cunoaşterii umane, îşi vor da seama de imensa vastitate a aspectelor existente şi încă necunoscute lor. Ca urmare, cei care fac analize precise şi studii aprofundate asupra unui anumit fenomen, de exemplu, ori asupra unei anumite teme, vor deveni treptat conştienţi de toate detaliile posibile ce lipsesc din imaginea de ansamblu la care au reuşit să ajungă. Întrebarea, desigur, este: ce putem face? Desigur, nu există soluţii imediate, dar după cum pare, primul pas l-ar avea de făcut chiar profesorii şi învățătorii, în general cei din domeniul pedagogic, care, asemenea lui Socrate, să îşi educe elevii şi studenții mai mult în spiritul unei autoperfecționări neîncetate Lohanul nr. 47, aprilie 2019 [psihologie | decât în cel al mulțumirii de sine. Suntem conştienţi de faptul că este o cale complexă, care cere timp, răbdare şi multă hotărâre, deoarece înseamnă analiza critică, punerea în joc a certitudinilor adesea iluzorii pe care de multe ori se bazează existenţa noastră, dar care în realitate pot constitui o barieră fermă în calea elevării personale. Până la urmă este un efort pe care fiecare dintre noi este dator să îl facă, dacă nu dorim ca ignoranţii, supraestimându-se la infinit, să preia frâiele întregii societăţi. De ce uităm, de ce ne amintim? Vă impacientaţi pentru că deseori uitaţi lucruri mai mult sau mai puţin esenţiale din viaţa cotidiană sau anumite probleme de serviciu? itarea este un proces natural al creierului nostru care face mari eforturi să supravieţuiască în această lume alertă într-o continuă schimbare. Ştergerea anumitor amintiri, evenimente, momente dificile etc. ne poate totuşi ajuta să trăim mai uşor, acceptând viaţa aşa cum este, „cu bune şi cu rele”. Un studiu publicat în revista Neuron şi citat de The Verge subliniază că memoria ne ajută să luăm deciziile adecvate, astfel că sunt şterse elementele, amintirile nefolositoare, ceea ce ne face să fim mai eficienți. Se spune că, pe parcursul evoluţiei, creierul nostru a fost modificat pentru a-i da posibilitatea să-şi poată aminti doar lucrurile şi aspectele importante. A nu-ţi aminti ceva este, aşadar, o caracteristică a creierului. Ce este memoria? Aristotel spunea că „memoria este scribul sufletului”. Medicii susțin că este un sistem de conexiuni între neuronii din creier. Există aproximativ o sută de miliarde de neuroni, fiecare putând să facă până la 10.000 de conexiuni sinaptice cu alţi neuroni. Fiecare senzaţie, fiecare gând pe care îl avem generează modificări în conexiunile din interiorul acestei reţele enorme. Sinapsele sunt întărite sau slăbite, sau se pot forma din nou. Recent, o echipă de cercetători din cadrul universităţilor din Birmingham şi Cambridge (Regatul Unit) a reuşit să izoleze acest mecanism automat de uitare din creierul nostru, care „facilitează” ceea ce este necesar să ne amintim sau nu. 175 Pentru a realiza aceasta, experţii au folosit imagini obţinute prin rezonanță magnetică (IRM) pentru a măsura activitatea creierului la un grup de voluntari. Subiecţii au fost rugați să-şi reamintească lucruri concrete pe baza imaginilor pe care le-au văzut la începutul experimentului. Testul a fost efectuat de patru ori. Rezultatele au dezvăluit stadiul amintirilor, care au fost în cele din urmă eliminate. Imaginile arată că, încercând să recupereze o amintire concretă, memoria a devenit treptat mai intensă, în timp ce alte amintiri au dispărut. „Deşi oamenii cred că uitarea este ceva ce se petrece în mod accidental, acest studiu arată că oamenii au un rol mult mai relevant decât cred ei atunci când decid ce îşi vor aminti“, afirmă Michael Anderson, cercetător la Universitatea din oraşul Eugene, statul Oregon, SUA, coautor al studiului publicat de revista Nature Neuroscience. Acest studiu arată că evocarea repetată a unei amintiri ne face să uităm alte detalii şi că aceste rezultate nu se limitează la anumite tipuri de memorie, ci că memoria semantică, memoria episodică sau memoria pe termen scurt sunt de asemenea afectate de efectul secundar al dorinţei de a vă aminti. În plus, în ciuda faptului că oamenii sunt diferiţi genetic, oamenii de ştiinţă cred că toate creierele umane sunt capabile să inducă grade diferite ale acestui mecanism de uitare. Există şi oameni care nu pot să uite Există unele persoane care pot să-şi amintească ce au făcut zi de zi timp de decenii sau toată viaţa, aceasta fiind o capacitate neobişnuită. Unele creiere deţin informaţii despre cele mai mărunte lucruri. Dar este bine sau rău? Există cam 20 de astfel de cazuri medicale în evidenţa cercetătorilor, numite şi „cazuri bizare”, de persoane care s-au născut cu o putere de memorare dincolo de normal. Această „superputere”, numită hipermnezie, hipertimesie sau sindrom hipertimestic, este o capacitate excepţională de fixare şi conservare a amintirilor. Chiar denumirea de „sindrom” arată că avem de-a face cu o anomalie patologică, iar persoanele respective susţin că este mai curând chinuitoare decât bună. Conform specialiştilor, hipermnezia se datorează unei funcționări deficitare a unui circuit cerebral specific, circuitul frontostriatal. Această capacitate de a uita, potrivit specialiştilor în neuroştiințe, este o înzestrare utilă pentru echilibrul nostru psihic şi pentru sănătatea memoriei, care filtrează, codifică, stochează, fixează, sortează, conservă amintirile, le şterge pe cele vechi pentru a intra informaţii noi utile şi importante. Procesul de stocare şi selecţie este o capacitate extraordinară a fiinţei umane realizată în cadrul unei evoluţii de miliarde de ani pe Pământ. O memorie bună depinde de sănătatea creierului, iar pentru aceasta ar trebui să avem relaţii sănătoase, să facem exerciţii, să dormim bine, să ne relaxăm mai des, să avem o dietă ce stimulează memoria, să ne concentrăm asupra a ceea ce vrem să ne amintim şi, nu în ultimul rând, să râdem mult — aceasta ajută sănătăţii creierului nostru. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Creierul se obișnuiește, în timp, cu minciuna Mulţi psihiatri se feresc ca de foc să recunoască faptul că bolile psihice au o componenţă demonică reală Tali Sharot, Sophie van der Zee “Minciunile pot fi asemănate cu bulgării de zăpadă care, odată lansați la vale, devin din ce în ce mai mari, potrivit unui studiu realizat recent la University College London. Oamenii de ştiinţă au aflat că, pe măsură ce obiceiul de a minţi continuă, creierul se obişnuieşte şi se desensibilizează, informează New Scientist. An multe cazuri, minciunile încep de la mici neadevăruri | nevinovate şi ajung să escaladeze, iar exemplele sunt peste tot, fie că e vorba de domeniul ştiinţific, politic, financiar sau de infidelitate, după cum susţine Tali Sharot de la University College London. Sharot şi colegii săi au încercat să afle dacă minţitul desensibilizează creierul, aşa cum se petrece în cazul unei imagini violente pe care o vedem de multe ori şi care ne impresionează din ce în ce mai puţin. În urma experimentelor, ea a descoperit că voluntarii care mințeau în beneficiul partenerilor de teste au făcut acest lucru fără reţineri, iar în fiecare dintre aceste runde minciunile s-au situat la acelaşi nivel. Dar când lucrurile neadevărate erau rostite în beneficiu personal, lipsa de onestitate a voluntarilor a escaladat în timp, fiecare minciună fiind mai mare decât cea de dinainte. Scanările realizate la nivelul creierului au demonstrat că prima minciună este asociată cu o creștere a activităţii amigdalei cerebrale, zona implicată în răspunsurile emoţionale. Însă, pe măsură ce minciunile progresează, această activitate se diminuează. Efectul observat a fost atât de pregnant încât echipa s-a putut folosi de datele provenite de la amigdala cerebrală pentru a prezice cât de mare va fi următoarea minciună a subiecţilor testaţi. „Atunci când minţi sau înşeli în beneficiul personal, acest lucru te face să te simţi rău”, a spus Sophie van der Zee de la Universitatea Free din Amsterdam. „Dar când continui să minţi, această senzație dispare, aşa că ai mai multe șanse s-o faci din nou”, a explicat ea Sharot a atras atenţia că „acest lucru subliniază pericolul pe care îl reprezintă implicarea în acte mici de lipsă de onestitate” şi că „persoanele care mint des devin din ce în ce mai bune la acest lucru şi mai greu de prins”. Rezultatele testelor au fost publicate în Nature Neuroscience.” http://www.vogaesoteric.net/content.aspx?lans=RO&item=111 14 176 Dr. Richard Gallagher Demonii îi posedă cu adevărat pe oamenii — Răul viclean cuprinde omenirea . n psihiatru educat în Ivy League (liga celor mai prestigioase universități din SUA) este convins că există o epidemie în creştere de posedări demonice în lumea de astăzi şi că majoritatea oamenilor obişnuiţi recunosc acum realitatea întunecată a acestei situaţii înfricoşătoare. Dr. Richard Gallagher Dr. Richard Gallagher, care a absolvit atât la Universitatea Princeton cât şi la Universitatea Yale, spune că, în ciuda opiniilor contradictorii din ştiinţa medicală actuală, posesia demonică este atât reală cât şi agresivă. Având 25 de ani de experiență ca psihiatru privat, care îi completează cele două poziţii de predare atât la Colegiul Medical din New York, cât şi la Universitatea Columbia, dr. Gallagher crede că are un punct de vedere unic în ceea ce priveşte deosebirea dintre comportamentul uman şi cel non- uman sau satanic. El este, de asemenea, un profesionist extrem de căutat în astfel de situaţii, în cazurile în care se ia o hotărâre cu privire la posibila necesitate a unui exorcism. După evaluarea a sute de cazuri de posibilă posesie demonică până la final, dr. Gallagher este sigur că fenomenul este cât se poate de real şi necesită o rezolvare urgentă. El a afirmat în The Telegraph (Regatul Unit), că demonii știu foarte bine cum să înșele ființele umane, deoarece posedă facultăți cognitive mult mai avansate. Ei utilizează în mod obişnuit aceste „inteligenţe” mentale pentru a controla oamenii pe care îi posedă, provocându-i pe mulți dintre ei să comită atrocități şi alte rele împotriva altor oameni şi altor forme de viață. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Primul experiment chinezesc de editare genetică El Jiankui, Kiran Musunuru, George Church Un cercetător chinez susține că a ajutat la conceperea primilor copii cu gene modificate în laborator — este vorba despre două fete gemene al căror ADN a fost modificat cu un nou instrument puternic, capabil să rescrie cele mai profunde aspecte ale vieţii — tehnologia editării genetice, relatează AP. SECOND INTERNATIONAL SUMMIT ON HUMAN GENOME EDITING n om de ştiinţă din SUA a spus că a participat la intervenţia din China, dar acest gen de editare a genelor este interzis în Statele Unite, deoarece modificările ADN-ului se pot transmite la generațiile viitoare şi riscă astfel să dăuneze altor gene. Mulţi oameni de ştiinţă consideră că este prea nesigur să încerce editarea genetică la bebeluşi, unii dintre aceştia denunțând intervenţia chineză ca fiind experimentare umană. Cercetătorul El Jiankui din Shenzhen a declarat că a editat embrioni pentru şapte cupluri în timpul tratamentelor de fertilitate, însă o singură sarcină a avut succes până acum. El a afirmat că scopul său nu era acela de a vindeca sau de a preveni o boală moștenită, ci de a încerca să ofere o trăsătură pe care puţini oameni o au în mod natural — capacitatea de a rezista unei viitoare infecţii posibile cu HIV, virusul SIDA. Cercetătorul a mai declarat că părinţii implicaţi au refuzat să fie identificaţi sau intervievaţi, iar el nu a putut spune unde trăiesc sau unde a fost făcută lucrarea. „Simt o responsabilitate puternică nu doar să fac o primă astfel de intervenţie, ci să o transform într-un exemplu”, a spus El Jiankui pentru AP. „Societatea va decide ce este necesar să facă în continuare în ceea ce privește permisibilitatea morală a unei astfel de ştiinţe.” Unii oameni de ştiinţă au fost uimiţi să audă despre experiment şi l-au condamnat cu fermitate. „Este de neconceput un experiment asupra ființelor umane care să nu fie condamnabil din punct de vedere moral”, a spus dr. 177 Kiran Musunuru, expert în editare genetică la Universitatea din Pennsylvania şi editor al unui publicaţii pe această temă. Cu toate acestea, un genetician renumit, George Church din cadrul Universităţii Harvard, a apărat încercarea de editare a genei pentru HIV, despre care spune că este „o amenințare majoră şi în creştere a sănătăţii publice”. „Cred că acest lucru este justificat”, a spus Church despre experiment. Secretul antic al creaţiei şi ADN-ul uman Descoperirea unora dintre misterele ADN-ului uman se numără printre cele mai importante realizări ştiinţifice ale mileniului. amenii de ştiinţă au reuşit să descopere şi să demonstreze faptul că genomul uman nu are doar rolul de a da viaţă, de a reface structura şi sănătatea organismului, ci de fapt adevăratul său rol este acela de a păstra şi transmite informaţii esenţiale pentru viaţa de pe Pământ într-o manieră codificată. Acidul dezoxiribonucleic sau, pe scurt, ADN-ul, reprezintă identitatea noastră, un cod unic căruia îi datorăm viaţa şi fără de care nimic din ceea ce ne înconjoară nu ar mai exista. Cu o vechime de peste 10 miliarde de ani, aşa cum a rezultat în urma unor teste (vârsta Pământului fiind de doar 4,5 miliarde de ani!), ADN-ul uman conţine 23 de perechi de cromozomi formaţi din patru elemente: hidrogen, azot, oxigen şi carbon, elemente în care cercetătorii au descoperit că stă ascuns secretul antic al creaţiei. Conform unui articol apărut pe site-ul delightfulknowledge. com, oamenii de ştiinţă au analizat cu atenţie codul chimic al genomului uman şi au descoperit că structura ADN-ul seamănă foarte mult cu gramatica unei limbi vechi, iar cercetătorii de la Universitatea Harvard au reuşit să descifreze mesajul secret ascuns în fiecare secvenţă a genomului. Cercetătorii au observat că structura genomului uman seamănă cu limba aramaică veche şi pentru a reuşi să traducă codul ADN-ului au transformat elementele chimice care intră în componența acestuia în litere. Astfel, pe baza valorilor masei atomice ale elementelor, hidrogenul corespunde literei ebraice Yod (Y), azotul literei Hey (H), oxigenul literei Wav (V sau W), iar carbonul literei Gimel (G). În urma acestor substituţii a rezultat faptul uimitor că forma veche a numelui YAHWEH — YHWH, numele propriu al lui Dumnezeu în Biblia ebraică, revelat lui Moise cu mii de ani în urmă, un nume care apare de peste 7000 de ori în Biblie — se regăseşte în fiecare celulă a trupului nostru. Cercetătorii au mers mai departe cu studiul lor şi au înlocuit toate cele patru litere ale numelui antic YHWH cu elementele chimice corespondente, iar rezultatul obţinut a fost de asemenea Lohanul nr. 47, aprilie 2019 | medicina | unul plin de semnificaţie. A rezultat compusul HNON (hidrogen, azot, oxigen, azot), un gaz incolor şi inodor. Astfel, prin înlocuirea literelor din numele Creatorului, YHWH, cu elemente chimice corespondente cunoscute în lumea modernă, se obține o substanţă invizibilă. Cele mai vechi scrieri îl descriu pe YHWH ca fiind omniprezent, dar de nevăzut pentru ochii noştri. Un alt fapt interesant descoperit în urma acestei echivalări a elementelor chimice din compoziţia ADN-ului cu literele ebraice, este acela că primele trei elemente reprezintă 75% din numele Creatorului cu care ne asemănăm, dar ultimul element, carbonul, echivalat cu litera G, ne diferenţiază de Creatorul nostru invizibil. Carbonul este elementul care dă culoarea, textura, gustul şi sunetele trupului nostru, elementul care ne face să fim reali în lumea fizică. Descoperirea cercetătorilor este o dovadă a faptului că există un mesaj dumnezeiesc înscris în codul nostru genetic. Numele Creatorului Universului este prezent într-un mod codificat în toate celulele trupului nostru, astfel că fiecare persoană indiferent de rasă, religie, sex sau statut poartă o amprentă dumnezeiască a Creatorului în interiorul ei. Poveşti de groază despre «moartea cerebrală» şi afacerea transplantului de Poate vă mai amintiți că în urmă cu ceva vreme a fost publicat un articol Şi-a salvat fiul de la eutanasiere, despre intervenţia disperată a unui tată pentru a împiedica deconectarea de la aparate a fiului său aflat în comă. Întâmplare redată la vremea respectivă şi de către cei de la DailyMail. Povestea cutremurătoare a stârnit un val de comentarii interesante din partea cititorilor ziarului englez, mulți dintre ei relatând situaţii similare, în care pacienți cărora medicii nu le mai dădeau nicio şansă şi erau vizați pentru donarea de organe, şi-au revenit după aceea. Iată câte dintre aceste comentarii: American Dreamer, New York, Statele Unite, cu 2 ani în urmă Nu am opţiunea pe permisul de conducere din acelaşi motiv. Am spus familiei că doar atunci când sunt mort pot să vină pentru ce mai rămâne. Am auzit poveşti de groază. Au încercat să-i facă asta cumnatei mele în mai. Au spus că este în moarte cerebrală şi că trebuie deconectată de la aparate, dar am avut un 178 vis în noaptea precedentă, auzindu-i vocea cerând 13 zile pentru a-şi reveni. I-am spus asta fratelui meu în ziua următoare şi el i- a cerut doctorului să-i acorde 13 zile. S-a trezit din comă după 10 zile şi a fost externată în a 13-a zi. RebelWilson, Superior, Statele Unite, cu 2 ani în urmă Mi-am încurajat familia şi prietenii să iasă din registrul de donatori. Am procedat astfel pentru că am citit mai mult articole despre cum donatorul trebuie să aibă o inimă care încă bate. Cu alte cuvinte, trupul trebuie să fie încă în viață pentru a se putea dona organe. Gândiţi-vă la asta. Eşti declarat în moarte cerebrală, pus pe o masă de operaţie, nu îţi administrează niciun fel de anestezice şi încep să te taie. Dacă o persoană are nevoie de ochii tăi, ţi-i iau în timp ce inima încă îţi bate. Dacă cineva are nevoie de rinichii tăi, ți-i iau în timp ce inima încă îţi bate. (La acest stadiu te conectează la mașini pentru a-ţi menţine bătăile inimii pentru a preleva mai multe organe.) Ultimul organ pe care îl iau e inima în timp ce încă bate. Hoong Wah Looi, Kuantan, Malaezia, cu 2 ani în urmă După 45 de ani lucrând ca medic într-un mare spital am văzut suficiente lucruri pentru a mă convinge că diagnosticul de moarte cerebrală este unul care se autoîmplinește. Putem spune cu adevărat că o persoană a decedat doar dacă biopsii cerebrale multiple, tomografii sau scanări prin rezonanță magnetică arată dovezi fără echivoc de lichefiere... sau în urma încetării totale a circulației sanguine naturale sau artificiale timp de cel puţin 10 minute. Belkor, Dogbutt NJ, Statele Unite, cu 2 ani în urmă Mama mea a fost în comă timp de 6 săptămâni. Doctorii începuseră să discute deconectarea de la aparate. Le-am spus că nu ne cunoaşteţi pe noi, voinţa şi puterea noastră. I-am citit în fiecare zi, i-am pus muzica preferată (de fiecare dată verificând volumul în căști), i-am spus cum e vremea şi ce discută doctorii. Într-o zi şi-a deschis ochii şi şi-a revenit complet. PyroRaptor, Omaha, Statele Unite, cu 2 ani în urmă Am o cunoştinţă care e medic rezident în Turcia. Mi-a zis că în secția de oncologie unde lucrează, li se spune discret să nu facă eforturi să resusciteze pacienţi pentru că menţinerea lor în viață costă. Este consternată şi refuză să procedeze aşa, dar asta duce la întrebarea câte astfel de lucruri se petrec aici şi cu cât mai mult se vor petrece odată ce sistemul sanitar este deținut în tot mai mare parte de stat, concentrându-se pe reducerea costurilor. LinaLamont, Hollywood, Statele Unite, cu 2 ani în urmă Prietenei mele i s-a spus să-şi deconecteze fiul de la aparate, şi nu avea o armă dar şi-a protejat fiul. Personalul spitalului n-o putea suporta. Dar, precum acest tânăr, fiul ei şi-a revenit. Are leziuni cerebrale, dar este în viață, pe picioare şi urmează să-și petreacă Crăciunul alături de mama lui devotată. Mitchum, Syracuse, Statele Unite, cu 2 ani în urmă Se pare că sistemul sanitar are un fel de cod „secret” ce stabileşte ca pacienţii „neviabili” să fie eutanasiați precum câinii. Am asistat la evenimente de moarte indusă în spitale pentru pacienți vârstnici, unii au supravieţuit în urma Lohanul nr. 47, aprilie 2019 intervenţiei celor dragi, unii nu. Un doctor chiar a spus că familia noastră „va trebui să trăiască cu această decizie” doar pentru că doream să ne ţinem persoana dragă în viață şi nu în „îngrijire de confort” (expresia pentru eutanasie). Este necesar să fii vigilent atunci când un membru vârstnic al familiei este spitalizat, nu au nicio valoare în acest mandat de „servicii sanitare”. ParrotLover, Jackson, Statele Unite, cu 2 ani în urmă După ce tatăl meu a trecut printr-o operaţie pe creier în urma unei căderi, doctorii au interzis orice proceduri. A fost declarat un risc de sufocare şi nu doreau nici măcar să-i monteze un tub pentru alimentare. Urmau să-l lase să moară de foame. M-am luptat şi m-am luptat până când i l-au montat. Acum cântă la pian... are sute de piese memorate şi o duce mult mai bine. Este la un centru de recuperare, dar poate să meargă cu asistență şi să vorbească la fel ca oricine. bondgiri, Sunrise, Statele Unite, cu 2 ani în urmă Am lucrat în terapie intensivă mulţi ani. În opinia mea, echipele de prelevare a organelor pun presiune în cea mai mare măsură pe alţi doctori şi pe familii să-i deconecteze pe cei dragi de la aparate prematur, după evaluări superficiale de apnee, nu în urma unor perioade de evaluare pe termen mai lung cu electroencefalograme multiple. Am văzut cazuri identice cu acesta, unde familia rezista iar pacientul își revenea, dar dar este cât se poate de viu! Oamenii au uneori nevoie de mai multă vreme să se vindece. Ifjt, SA, Statele Unite, cu 2 ani în urmă Socrul meu era conectat la aparate după un anevrism şi ni s-a spus că starea sa nu se va ameliora și că nu-şi va recăpăta cunoştinţa, astfel că trebuie să încetăm tratamentul. Două luni mai târziu a ajuns la terapie, învățând să meargă şi să vorbească din nou, dar este complet conștient de ce se petrece și comunică cu noi. Am fost atât de aproape să renunțăm. Arafat, despre ţigările electronice: Este necesar să oprim promovarea acestor «noi aparate ale morţii» prelevatorii se învârteau precum vulturii, încercând să convingă oameni copleşiţi de durere să pună capăt vieţii pentru că asta le- ar onora copilul. Sunt necruţători. Mi s-a părut atât de ofensator încât am eliminat opţiunea de donaţie de organe de pe permis. Sunt cu adevărat îngrijorată că dacă aș avea un accident, organele mele ar valora mai mult decât viaţa mea pentru aceşti oameni, care nu te văd ca pe o ființă umană ci ca pe un ansamblu de organe valoroase. Jerseyguri, Plano, Statele Unite, cu 2 ani în urmă Doctorii nu ar trebui să ceară permisiunea unei foste soții dar o fac dintr-un singur motiv: sunt plătiţi bine pentru organe și vor face orice e nevoie pentru a le obţine. Vărul meu a fost împuşcat şi era în comă. Doctorii au încercat să-mi convingă mătuşa şi unchiul să semneze, au luat legătura cu fiecare frate şi soră iar apoi au chemat-o pe fosta lui soţie. Sunt necruţători pentru că din asta câştigă mulţi bani. Familia a refuzat. Fosta lui soţie, ce nu îl văzuse de 3 ani, a încercat să vină să semneze, iar doctorii au chemat paza încercând să evacueze familia. Vărul meu era poliţist, iar colegii lui l-au înconjurat. A supravieţuit, şi-a reluat slujba și a câştigat multe premii. Deal Breaker, Southampton, Bermuda, cu 2 ani în urmă Sunt de-acord că doctorii uneori se grăbesc să deconecteze de la aparate. Cunosc o femeie al cărei fiu a avut un accident şi câteva zile mai târziu doctorii au spus că este în „moarte cerebrală” şi trebuie deconectat de la aparate. A refuzat. Apoi compania de asigurări a spus că nu va mai acoperi costurile pe baza spuselor medicilor, dar ea a zis că le va achita de una singură şi din fericire a avut resursele necesare pentru asta. Ca să scurtez povestea, a supravieţuit — merge cu un baston până în ziua de azi şi are o anumită paralizie facială şi vorbire neclară, 179 Raed Arafat, secretar de stat în MAI, atrage atenţia asupra revenirii ofensivei mediatice a fabricanţilor şi a comercianților de tutun prin „reclame agresive pentru fumatul fără fum” folosind sisteme de încălzire a ţigărilor care conţin tutun. „Studiile despre efectele acestui mod de fumat încă sunt la începutul lor, iar comercianții de tutun pretind că acest mod ar fi mai «sănătos» decât fumatul clasic. Chiar dacă ar fi aşa, revenirea la promovarea agresivă a tutunului sub noua formă de fumat nu va avea impact doar asupra fumătorilor clasici. Promovarea atinge şi copiii şi tinerii care încă nu au început să fumeze, iar fumatul, indiferent sub ce formă, este un pericol pentru Sănătatea publică şi este un pericol pentru orice persoană care îl practică, precum şi pentru persoanele din jurul ei. Cu alte cuvinte, asistăm neputincioşi la revenirea unei ofensive similare cu cea din anii '90, înaintea interzicerii promovării tutunului, când promovarea avea ca ţintă tinerii şi copiii care reprezentau viitoarea clientelă a comercianților de tutun”, scrie Arafat într-o postare pe pagina de Facebook. El consideră că, dacă nu se va acţiona urgent pentru stoparea promovării în public a „noilor aparate ale morții şi al acestui mod de fumat”, se poate ajunge la situaţia în care numărul fumătorilor să crească prin recrutarea generaţiilor tinere care să înceapă să utilizeze direct acest nou mod crezând că este mai puţin nociv pentru sănătatea lor. „Sunt convins că la nivelul UE se discută deja măsurile care este necesar să fie luate pentru stoparea acestei ofensive, însă nu ştiu dacă noi trebuie să aşteptăm până se ia o decizie acolo. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Primul pas la acest moment este interdicția totală de promovare în public a acestor produse şi cu cât întârziem mai mult, cu atât impactul asupra generaţiilor tinere va fi mai grav. Modul de prezentare al acestor produse este unul înşelător şi manipulator. În final se promovează fumatul care este prezentat în mod tendenţios ca fiind mai puţin dăunător sănătăţii dacă acesta se face utilizând noile tehnologii promovate, aceasta în lipsa studiilor şi dovezilor pertinente şi independente care să susțină aceste informaţii false”, mai arată Arafat. Iată postarea integrală pe Facebook a lui Raed Arafat: „Văzând poza recentă a unei staţii de metrou din capitală, împânzită cu reclame care promovează fumatul, nu pot să nu subliniez următoarele aspecte: În ultimii ani, pe plan mondial, s-a câştigat teren față de ofensiva fabricanţilor şi a comercianților de tutun. Am reuşit să interzicem reclama la produsele de tutun şi promovarea acestora în spaţiul public, protejând în mod deosebit copiii şi generaţiile tinere; am reuşit să interzicem fumatul în spaţiile publice, iar directivele Europene continua să apară cu măsuri din ce în ce mai consistente împotriva acestui pericol public. Din păcate nu putem să nu observăm revenirea ofensivei mediatice a comercianților de tutun prin reclame agresive pentru «fumatul fără fum» folosind sisteme de încălzire a ţigărilor care conţin tutun. Studiile despre efectele acestui mod de fumat încă sunt la începutul lor iar comercianții de tutun pretind că acest mod ar fi mai «sănătos» decât fumatul clasic. Chiar dacă ar fi aşa, revenirea la promovarea agresivă a tutunului sub noua formă de fumat nu va avea impact doar asupra fumătorilor clasici. Promovarea atinge şi copiii şi tinerii care încă nu au început să fumeze iar fumatul, indiferent sub ce formă, este un pericol pentru sănătatea publică şi este un pericol pentru orice persoană care îl practică, precum şi pentru persoanele din jurul ei. Cu alte cuvinte, asistăm neputincioşi la revenirea unei ofensive similare cu cea din anii '90, înaintea interzicerii promovării tutunului, când promovarea avea ca ţintă tinerii şi copiii care reprezentau viitoarea clientelă a comercianților de tutun. FDA-ul din SUA, o agenţie federală cunoscută pentru modul în care îşi analizează deciziile când permite noi produse în SUA, a stabilit că este posibil ca pentru fumătorii actuali să fie mai puţin nociv acest mod de fumat decât cel clasic, însă nu au acceptat ce pretinde fabricantul, şi anume că aceste produse duc, pentru cei care folosesc acest mod de fumat, la diminuarea riscurilor în ce priveşte îmbolnăvirea şi mortalitatea crescută, considerând că aceste riscuri rămân şi în acest caz. Cert este că în cazul în care nu vom acţiona urgent să stopăm promovarea în public a noilor aparate ale morţii şi al acestui mod de fumat, riscăm ca numărul fumătorilor să crească prin recrutarea generaţiilor tinere care să înceapă să utilizeze direct acest nou mod crezând că este mai puţin nociv pentru sănătatea lor. Sunt convins că la nivelul UE se discută deja măsurile care 180 este necesar să fie luate pentru stoparea acestei ofensive, însă nu ştiu dacă noi trebuie să aşteptăm până se ia o decizie acolo. Primul pas la acest moment este interdicţia totală de promovare în public a acestor produse şi cu cât întârziem mai mult, cu atât impactul asupra generaţiilor tinere va fi mai grav. Modul de prezentare al acestor produse este unul înşelător şi manipulator. În final se promovează fumatul care este prezentat în mod tendenţios că fiind mai puţin dăunător sănătăţii, dacă acesta se face utilizând noile tehnologii promovate, aceasta în lipsa studiilor şi dovezilor pertinente şi independente care să susţină aceste informaţii false!” Dr. Christine Stabell Benn: E timpul să ne modificăm percepția asupra vaccinurilor! Unele au efecte potenţial mortale, în special pentru fetiţe O echipă de cercetători, coordonată de Christine Stabell Benn, a observat că vaccinurile care conțin virusuri vii au o influență benefică asupra sistemului imunitar, pe când cele care conţin corpuri virale moarte au efecte nefaste ce întrec cu mult beneficiile protecţiei față de bolile respective pe care o oferă. An cazul vaccinului DTP se înregistrează chiar o creștere de Jo ori a riscului de mortalitate a sugarilor vaccinați, conform unui material publicat de The Conversation.com, informează Agerpres. Dr. Christine Stabell Benn, doctor în medicină la University of Southern Denmark, a studiat, timp de 30 de ani, patru vaccinuri cu virus viu, atenuat, şi şase vaccinuri cu virus mort, atât în Guineea Bissau, cât şi în alte state sărace, dar şi în Danemarca. Spre exemplu, vaccinul BCG (Bacillus Calmette-Guérin) protejează împotriva complicațiilor grave ale tuberculozei şi se recomandă încă de la naştere în țările sărace (dar şi în România). Echipa de cercetători a testat efectele acestui vaccin asupra stării generale de sănătate a copiilor incluşi în studiul desfăşurat în Guineea Bissau. Copiii din eşantion, care s-au născut cu o greutate mai mică de 2500 de grame, au fost împărțiți, aleator, în două grupuri: unul care a primit vaccinul BCG imediat după naştere şi celălalt care l-a primit mai târziu, conform practicii medicale. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 În prima lună de viață, mortalitatea din orice cauze a fost redusă cu peste o treime la copiii care au primit vaccinul, prin comparaţie cu cei care nu l-au primit. Pe de altă parte, vaccinul împotriva difteriei, tetanosului şi pertussis, pe scurt DTP, este un vaccin cu virusuri moarte ce ar trebui să protejeze împotriva a trei boli grave. Astfel, s-a presupus că prin introducerea acestui vaccin în schema vaccinală a copiilor din Guineea Bissau se va obţine o reducere a indicelui general al mortalităţii infantile. Oamenii de ştiinţă au fost însă surprinşi să constate contrariul. Deşi protejaţi împotriva difteriei, tetanosului şi pertussis, în rândul copiilor vaccinaţi cu DTP se înregistrează o mortalitate de cinci ori mai mare decât în rândul celor nevaccinați. „Preţul protecției împotriva difieriei, tetanosului și pertussis este foarte ridicat: creşte riscul de mortalitate din cauza altor infecții, aşa cum sunt infecțiile respiratorii, în special în cazul fetelor. Astfel, folosirea vaccinului DTP în ţările Africii sub- sahariene ar putea provoca moartea a zeci de mii de fetițe în fiecare an”, subliniază cercetătorii. Potrivit sursei citate, în afară de BCG, cercetătorii au identificat efecte benefice nespecifice în cazul folosirii vaccinurilor cu virus viu, atenuat împotriva pojarului, variolei şi varianta orală a vaccinului anti-poliomielitic. De cealaltă parte, în afară de DTP, vaccinurile pentavalent, anti- polio, împotriva hepatitei B şi vaccinul antigripal HINI, toate cu virus mort, au efecte nespecifice potenţial mortale, în special pentru fetiţe. În mod firesc, poate să apară întrebarea de ce aceste efecte nespecifice nu au fost descoperite până acum, deşi vaccinurile sunt folosite de relativ mult timp. „De ce nu au fost identificate totuși aceste efecte nespecifice până acum? Răspunsul este simplu: nu poţi descoperi ceva ce nu cauţi!”, spune Christine Stabell Benn. Aceasta subliniază că „toată lumea a fost convinsă că vaccinurile sunt niște instrumente specifice, care acționează doar asupra infecției împotriva căreia au fost concepute şi astfel, efectul lor asupra altor tipuri de infecții, dar şi asupra stării generale de sănătate nu a fost studiat”. Astfel, chiar dacă sunt numeroase studii care atestă efectul protector al vaccinurilor în cazul bolilor împotriva cărora au fost concepute, nu există studii care să confirme că vaccinurile au doar efecte benefice. Din această cauză, susține dr. Christine Stabell Benn, a venit timpul „să ne modificăm percepția asupra vaccinurilor. acestea nu sunt doar nişte instrumente de protecţie împotriva unor boli specifice, ci afectează sistemul imunitar în ansamblul său. Conform acestui studiu, în cazul vaccinurilor cu virus viu, atenuat sistemul imunitar este întărit, iar în cazul vaccinurilor cu virus mort, efectele sunt nefaste, în special în cazul copiilor de sex feminin”. 181 Studiul coordonat de Christine Stabell Benn a fost publicat sub titlul „Non-specific effects of vaccines: Current evidence and potential implications” (Efecte nespecifice ale vaccinurilor: Dovezi curente şi posibile implicaţii) în revista Science Direct. Trump a avertizat că vaccinurile antigripale sunt cea mai mare înşelătorie din istoria medicinei! Vaccinul antigripal este cea mai mare înşelătorie a secolului, avertizează Donald Trump, creată de Big Pharma pentru a face bani de pe urma vulnerabilității oamenilor şi pentru a-i îmbolnăvi. Antr-un interviu acordat pentru SiriusXM, preşedintele Trump a catalogat vaccinările antigripale ca fiind „total ineficiente” şi a declarat că el nu a făcut niciodată un astfel de vaccin. „Nu am făcut niciodată unul şi de aceea nu am avut niciodată gripă. Nu îmi place ideea de a injecta chimicale în trup. Și aceasta este ceea ce se petrece de fapt. Acest ultim vaccin nu a fost eficient din start. Am prieteni care îşi fac cu religiozitate vaccinul antigripal şi apoi fac gripă. Ştiţi, asta mă ajută să gândesc. Am văzut multe rapoarte despre cât de ineficient este vaccinul antigripal.” Vaccinul contra familiei. Preşedinta medicilor de familie din Cluj: «Nu recomandăm obligativitatea vaceinării» ActiveNews: Schimbare de paradigmă? Emiliana Coştiug, liderul medicilor de familie din Cluj: „Nici noi nu recomandăm obligativitatea vaccinării. Trebuie să facem un parteneriat societate, medici, părinţi” Lohanul nr. 47, aprilie 2019 a începutul lunii octombrie 2017, la Cluj Napoca, a avut loc o dezbatere publică cu privire la Legea vaccinării obligatorii, eveniment la care au luat parte o parte din membrii comisiei de Sănătate din Senat, medici şi părinți. „Cum ne veți forța să ne vaccinăm cu nişte produse farmaceutice care nu sunt sigure? Ne legați?”, a întrebat unul dintre părinții prezenţii în sală. „Doamnă, toată medicina este o analiză a riscurilor, ce anume să ne asumăm, ce expui, ce câştigi și ce pierzi...”, a răspuns Laszlo Attila, preşedintele Comisiei de Sănătate din Senat. „Da, dar dumneata nu poţi să decizi ce eu pot să-mi asum sau nu”, a fost replica unei alte mămici. Un părinte, de data asta un tată, a declarat că i se pare scandalos ca Ministerul Sănătăţii să se folosească de moartea celor 34 de copii în epidemia de rujeolă pentru a impune vaccinarea obligatorie în România. O anchetă a ActiveNews a arătat că majoritatea acestor copii sufereau şi de alte afecţiuni grave care le-au cauzat moartea, iar unii erau nevaccinabili. „Mi se pare scandalos ca politicienii să se folosească de moartea a 34 de persoane, majoritatea copii, pentru a impune cu forța obligativitatea legii vaccinării în România. Ministerul Sănătăţii a recunoscut că 10 au murit din cauza condițiilor intraspitaliceşti”, a spus bărbatul. Președinta Societăţii Medicilor de Familie din Cluj, Emiliana Coştiug, a declarat că breasla pe care o reprezintă nu este de acord cu obligativitatea vaccinării. „Nici noi nu recomandăm obligativitatea vaccinării. Trebuie să facem un parteneriat societate, medici - părinți astfel încât să luăm cea mai bună decizie”, a spus ea. Cristina Grigore, preşedintele Fundaţiei Părinţi din România a considerat că este importantă informarea: „Este foarte important să înțelegem că o să fie destul de greu să îi convingem pe părinții care refuză să își vaccineze copilul, cu argumente, și atunci este necesar să facem mai bine partea de informare”. ANACRONIC/ Ninel Ganea: Vaccinul contra familiei Mai întâi câteva fapte concrete. România: După ce au testat apa cu degetul în anul 2016, oficialii locali, mânaţi de impulsuri nebănuite pentru sănătatea poporului, au anunţat că vor să introducă vaccinarea obligatorie. Că se previne... că altfel vom avea epidemie, că nu avem altă şansă de a însănătoşi populaţia, că e grav, c-o fi, c-o păţi etc. Cum toți aparţinem statului, premierul a anunțat că familiile care nu își vaccinează copii riscă să fie decăzute din drepturi. De pe margine, un fost ministru al educaţiei a cerut interzicerea dreptului la liberă exprimare pentru antivacciniști, iar de aici 182 încolo este dată cale liberă la orice fel de măsuri şi propuneri împotriva părinților. La Suceava, un medic stomatolog a fost deja propus pentru a i se retrage dreptul de a profesa, din cauza opiniilor sale. Există în privinţa vaccinurilor un consens politic, cum rar îți este dat să vezi. De la cei mai prăfuiți birocraţi şi politruci până la cei mai strălucitori lobbyişti şi tehnocrați, toată elita aleargă cu seringa în mână după copiii altora. În Italia, aceeași situație. Guvernul a dorit să introducă vaccinarea obligatorie, iar părinţii, mai energici decât în România au ieșit în stradă. Aici, există şi statistici oficiale, veritabile şi plauzibile, în măsură să lămurească limpede pe toată lumea de ce este nevoie să vaccinezi copilul. Așadar, conform raportului Organizaţiei Mondiale a Sănătății, în Peninsulă s-au „înregistrat” 3.300 de cazuri de pojar şi doi morți. Acum, te poţi concentra pe cei doi sărmani copii care au trecut la cele veșnice şi poţi lua de bune informaţiile autorităţilor care, de altfel imparţiale, nu discută deloc despre morțile rezultate în urma vaccinurilor. Dar poți încerca să vezi, după cum sugerează rezonabil unii cercetători, dacă nu există posibilitatea ca ei să fi suferit de alte probleme înainte de a face pojar, mai ales că sănătatea lor înainte de boală nu ne este dezvăluită. Sau, fără să excluzi variantele precedente, poți da vestea cea bună că 3.298 de copii sunt imuni, fără vaccin. Sau poţi să spui ipocrit că fiecare viaţă contează și niciun copil nu trebuie să sufere. Şi de aceea, îi vom vaccina pe toți, indiferent de efectele colaterale oficiale și de posibilele victime. Iar copiii ai căror părinți nu vor să le ofere această „şansă”, vor trece în custodia statului sau a unor familii mai deschise la minte. Toți copiii trebuie să aibă o șansă, chiar dacă va trebui să destrămăm toate familiile pentru asta. Germania, un far al intervenţionismului în familie, a raportat la jumătatea lui aprilie 2017, 504 cazuri de pojar. Așa că autorităţile nu au mai stat pe gânduri şi au vrut să treacă la legiferare. Unde-i lege, nu-i tocmeală, ci penalități. Cine o face pe independentul şi se crede stăpân al copiilor săi, să plătească, cel mai probabil, o amendă de 2.800 euro. Legea nu a fost încă adoptată. Pe lângă amenzi, Ministerul Sănătăţii din Germania dorește ca grădinițele să-i raporteze pe părinţii care nu pot demonstra că au avut parte de consultații medicale în privinţa vaccinurilor. Cine nu dovedeşte că a luat meditații despre vaccinuri, va avea copiii expulzați de la școală. Ceva mai departe acum. Altă lume, alte probleme, dar aceleaşi vaccinuri şi aceleaşi boli, plus altele. În Siria, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat, tot în luna octombrie 2017, o epidemie de pojar lângă Damasc şi o alta de poliomielită în partea de est a ţării. 17 copii au paralizat din cauza poliomielitei, ne spune OMS. Sau nu chiar, dacă citim mai cu atenţie. Conform purtătorului de cuvânt al organizaţiei, Tarik Jasarevici, spre deosebire de precedenta epidemie din 2013, actuala maladie a izbucnit chiar din vaccinul împotriva poliomielitei. Până la alte clarificări şi lămuriri, ne oprim cu faptele aici. Mai relevantă este însă problema teoretică. Pentru că în privința vaccinurilor, miezul disputei nu este medical, ci politic. Ține de filosofie politică şi nu ar trebui să fie prea complicat de înţeles Lohanul nr. 47, aprilie 2019 acest lucru. Aşadar, chiar punând între paranteze toată documentaţia, istoricul şi conexiunile tenebroase între marile companii şi guverne, presupunând că vaccinurile chiar fac bine, imunizează şi salvează o mulţime de copii, o asemenea putere pur şi simplu nu poate fi încredințată cuiva, din motive care ţin de o antropologie realistă. De pildă, până şi un guvern de samariteni (care oricum nu ar face binele cu forţa) poate fi dărâmat, iar în locul său pot apărea peste noapte naziştii cu puteri absolute asupra copiilor și familiilor noastre. Pe scurt, chiar şi pentru un fanatic al vaccinurilor, al adevărului manifest din revistele peer-review şi al ştiinţei imaculate, soluţia obligativității ar trebui să îi repugne, în primul rând din argumente prudențiale. PU :CINUL ACIITATI Cristina Popescu, Facebook: Dezbaterea pe tema vaccinării s-a limitat la problema obligativităţii acesteia, dar prea puţin s-a discutat despre lista vaccinurilor pe care statul doreşte să le facă obligatorii: de ce ar trebui să fie obligatorii vaccinurile x, y, z şi nu vaccinurile a sau b? Sau de ce vaccinurile x, y, z şi nu doar vaccinurile x şi y? Am văzut distribuită de către o prietenă din listă fotografia unui document oficial care priveşte unul din vaccinurile cu a căror existență pe lista obligatoriilor am eu o problemă: pot înţelege prezenţa pe lista obligatoriilor a vaccinurilor anti-poliomielită, anti-tetanos şi anti-difteric, datorită riscului letal ridicat al acestor boli (sau cel puţin al unor sechele grave, în cazul poliomielitei), înțeleg că se invocă faptul că rujeola, chiar dacă nu gravă, este foarte contagioasă, dar în ruptul capului nu înţeleg raționalitatea includerii ca obligatoriu şi a vaccinului anti-hepatitic B (cunoscut pentru faptul că s-a constatat judiciar în Franța responsabilitatea acestuia pentru nişte cazuri de scleroză în plăci). Hepatita B nu prezintă riscul unei epidemii, înțeleg că se transmite doar prin sânge sau act sexual neprotejat, prin urmare, cu excepţia situaţiilor de risc specifice (mamă infectată, mediu de risc, promiscuitate etc.) nu văd care sunt acele riscuri majore pentru care e necesară administrarea câtorva doze sugarului până la un an. Ţin minte că Marcelina Popa mi-a prezentat atunci câteva statistici legate de incidenţa virusului printre femeile însărcinate în România în anii '90 şi de modul de transmitere „prin substanţe contaminate chiar şi cu mici urme de sânge sau lichid seminal de la o persoană purtătoare a virusului hepatitei B, 183 mâncare mestecată de un adult, utilizarea periuţei de dinţi a unei persoane contaminate etc.”, însă chiar şi aşa, mai raţional mi se pare să ceri mamei/părinților să facă analize pentru depistarea eventualului virus purtător al hepatitei B şi administrarea vaccinului doar în cazul în care analizele sunt pozitive sau nu sunt prezentate de mamă la naştere decât vaccinarea la grămadă; sau posibilitatea părintelui care prezintă rezultatul negativ al analizei de a refuza fără consecințe administrarea anti-hepatiticului. Revenind: Comisia consultativă de Pediatrie a Ministerului Sănătăţii recomanda în februarie 2015 doar vaccinarea nou născuţilor „din mame pozitiv pentru Ag Hbs şi Ag Hbe sau din mame cu situație incertă cu privire la această infecţie, având în vedere că nu posedăm suficiente date cu privire la administrarea a patru doze de vaccin şi la eventualele riscuri implicate.” Bombă medicală: Chimioterapia răspândeşte cancerul în organism O nouă cercetare efectuată la Colegiul de Medicină Albert Einstein de la Universitatea Yeshiva a descoperit că în realitate chimioterapia răspândește cancerul în întregul organism, provocând o creștere bruscă a celulelor canceroase care circulă liber (inclusiv în plămâni). ondusă de dr. George Karagiannis, cercetarea s-a axat pe tratamentul chimioterapic al cancerului de sân, dar studiile ulterioare planifică să observe dacă administrarea de chimioterapice ar putea răspândi şi cancerul altor ţesuturi. Cercetarea a fost publicată în Science Translational Medicine şi este intitulată Chimioterapia_ca neoadjuvant induce metastaza cancerului mamar printr-un mecanism mediat de TMEM. Autorii cercetării au descoperit că mai multe tipuri de chimioterapie pot creşte cantitățile de complexe TMEM şi celulele tumorale circulante din sânge. Studiul concluzionează că „íin ciuda scăderii dimensiunilor tumorii, chimioterapia creşte riscul diseminării metastatice”. Cu alte cuvinte, chiar dacă chimioterapia diminuează tumorile, ea răspândește cancerul în tot trupul, creând noi focare de cancer în diferite părți ale organismului. Această cercetare confirmă unele observaţii anterioare, şi anume că de fapt în loc să vindece, chimioterapia provoacă cancer, pe lângă suferințele pe care un astfel de tratament le generează pacienților (căderea părului, stări de greață şi vomă şi rău general etc.). În ciuda unor asemenea studii, în loc de a acorda atenţie oricărei alte metode care a dat rezultate, chimioterapia este în continuare intens utilizată, astfel de tratamente generând profituri uriaşe pentru industria farmaceutică. Industria coruptă a cancerului pare mult mai interesată de veniturile ei decât de stoparea cancerului. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Mai mult decât atât, modul în care este gândit sistemul a făcut posibilă apariţia unor criminali ai medicinei moderne, cum este dr. Farid Fata, care în prezent înfundă închisoarea pentru diagnosticarea falsă a unor persoane cu cancer în scopul de a obţine profituri de pe urma medicamentelor chimioterapice de care sărmanii oameni nu aveau nevoie. Colegul său, dr. David Gorski de la Centrul de Cancer Karmanos din Detroit, nu este încă în închisoare, dar a fost raportat la FBI în vederea declanșării unei investigaţii. El rămâne unul dintre cei mai bolnavi şi cei mai agresivi sociopați la adresa femeilor din istoria chirurgiei cancerului, câștigându-și porecla de „Gorski spintecătorul de sâni”. El a fost, de asemenea, acuzat de efectuarea unor intervenții medicale pentru cancer, în scopul de a-şi mări profiturile, în detrimentul sănătăţii femeilor. În prezent, există numeroase articolele care evidențiază că de fapt chimioterapia şi radioterapia le fac mai mult rău bolnavilor şi în niciun caz nu-i vindecă. Totul este o mare minciună din care ies mulți bani, cca. 250 de miliarde de dolari anual, bani făcuţi pe suferința oamenilor de către corporaţiile farmaceutice şi clinicile oncologice. Deşi la ora actuală există numeroase tratamente alternative, naturale, netoxice care au condus chiar la vindecarea cancerului, fiind în plus şi foarte ieftine comparativ cu costurile tratamentelor clasice din spitale şi clinici, medicina alopată continuă să ignore aceste rezultate. Cu deschidere şi cu o abordare spirituală, mulți pacienți au avut succes în tratarea bolii secolului, cum a fost denumit cancerul de aceşti criminali autorizaţi. Spitalul de neurochirurgie din România cu cel mai performant robot din lume folosit în domeniu Dr. Lucian Eva Cel mai performant robot folosit în chirurgia spinală şi neurochirurgie a intrat în dotarea Spitalului de Neurochirurgie Prof. dr. Nicolae Oblu din Iaşi, valoarea acestuia fiind de 1,2 milioane de euro. otrivit managerului Spitalului de Neurochirurgie Prof. dr. Nicolae Oblu din Iaşi, medicul Lucian Eva, unitatea medicală este singura din ţară care deţine o astfel de tehnologie de ultimă generaţie. 184 „Robotul Mazor X este un sistem care va da o siguranță aproape de sută la sută chirurgului, având 6 grade de libertate a mişcărilor. El este unic în ţară, este unic în lume ca versiune. În lume sunt 142 de roboți, versiuni mai vechi. Cele mai multe sisteme sunt în SUA. Fiecare stat american are cel puţin un asemenea robot care a devenit standard în chirurgia coloanei. Va fi foarte util intervențiilor care nu vor mai necesita secţiuni mari operatorii, ci doar incizii, pacientul putându-se recupera mult mai repede, chiar va putea pleca acasă după două-trei zile. Am ajuns la nivelul în care, vorbind de robotică în medicină, în neurochirurgie, putem sta alături de clinici precum cea din Viena, de exemplu”, a declarat managerul Spitalului de Neurochirurgie Prof. dr. Nicolae Oblu din Iaşi, medicul Lucian Eva. Robotul poate fi utilizat atât în ceea ce înseamnă patologie traumatică, tumorală, degenerativă, cât şi în diformităţi ale coloanei, cum sunt scoliozele la copii — precizează managerul. 3 | „Ca să vă faceţi o imagine, nu se mai deschide coloana, nu mai sunt operaţii deschise cu incizii mari de sus până jos, ci pur şi simplu, prin mici incizii, de un centimetru, se deplasează fiecare şurub, iar coloana este îndreptată printr-o tijă specială care relaxează coloana pe planul respectiv. Ceea ce face robotul în plus este faptul că elimină orice eroare umană în privinţa implantării device-urilor în coloană. El nu exclude prezenţa chirurgului în sala de operaţie”, a explicat dr. Lucian Eva. Robotul are două componente, una dintre acestea fiind un braţ care se ataşează în sala de operaţie şi o consolă de comandă. „Operaţiile se fac virtual. Se face un planning preoperator, se setează operaţia din punct de vedere virtual, robotul preia imaginile, pacientul este aşezat pe masa de operaţie, este scanat, se preiau imaginile reale pe care robotul le suprapune pe operaţia virtuală, iar după aceea se poate începe operaţia propriu-zisă. E un mecanism destul de sofisticat care necesită o echipă multidisciplinară, inclusiv bioinginer”, a precizat dr. Lucian Eva. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 | medicina | Există bacterii în creierul uman? Courtney Walker, Rolinda Roberts, Amesh Adalja Suntem din ce în ce mai conştienţi că ceea ce se petrece în intestinele noastre ne afectează cumva funcţiile creierului, deşi cum are loc aceasta este încă subiect de dezbatere. a fel, se crede despre creier că este un mediu steril, cu o barieră care îl protejează de invadatorii moleculari şi de infecţii. Dacă bacteriile din stomac ne afectează creierul, atunci o fac indirect — prin substanţele chimice pe care le produc microbii sau prin conexiunile nervoase între intestin și creier. Însă, recent, în cadrul întâlnirii anuale a Societăţii pentru Neuroştiinţe, o lucrare dintre cele prezentate cu această ocazie a îndrăznit să pună sub semnul întrebării această presupunere. Studiile neurocercetătoarei Courtney Walker şi ale neuroanatomistei Rolinda Roberts de la Universitatea din Alabama, au analizat postmortem 34 de eşantioane recoltate din creiere umane şi au găsit ceva surprinzător, bacterii, în absolut fiecare probă în parte. În plus, țesutul cerebral nu prezenta niciun semn de boală sau inflamare, aşa că nu părea că bacteriile provocaseră vreo daună ţesuturilor cerebrale. Majoritatea bacteriilor identificate erau, în acelaşi timp, şi tipuri de microbi care se găsesc în intestin, conform Science. Bacteriile au fost găsite cu o densitate mai mare în anumite părți ale creierului, inclusiv în hippocampus şi cortexul prefrontal. Creierele postmortem sunt analizate destul de rar cu ajutorul microscopiei electronice, o tehnică de imagistică foarte puternică, acesta putând fi motivul pentru care alţi cercetători în neuroştiinţe nu le-au observat până acum. „Pur şi Simplu nu se petrece atât de des să pui un neuroanatomist să lucreze cu o colecţie de creiere“, a declarat Roberts pentru revista Science. Ca să elimine posibilitatea contaminării ulterioare cu bacterii a eşantioanelor recoltate, cercetătorii au revenit cu imagistica creierelor în cazul şoarecilor. În cazul a zece creiere studiate imediat după moartea acestora, oamenii de ştiinţă au găsit din nou bacterii în locuri similare. lar la şoarecii înmulţiţi astfel încât să nu fie contaminaţi cu microbi, n-au găsit nicio bacterie în creier. 185 „Creierul este un mediu steril — e un fapt de necontestat”, a declarant, pentru Live Science, Amesh Adalja, doctor specializat în boli infecțioase, de la Centrul pentru Siguranţa Sănătăţii al Universităţii Johns Hopkins. „Faptul că s-au găsit (bacterii, n.t.) acolo care nu dăunează deloc, distruge o mare parte din această convingere.” Toate acestea ne arată că suntem abia la începutul unor cercetări care până în final vor trebui să demonstreze prezenţa sau absenţa unui „microbiom cerebral”. Dacă însă până la urmă se va confirma că realmente există bacterii care locuiesc în creier, următoarea întrebare la care va fi necesar să fie dat un răspuns va fi: Oare ce caută ele acolo? Plantele sintetizează medicamente miraculoase la nivel molecular Mike Adams Ştiaţi că plantele în mod natural sintetizează molecule terapeutice miraculoase care pot preveni sau chiar vindeca bolile? uvernele corupte şi producătorii de medicamente corupți au căutat îndelung să vă convingă că doar omul poate produce „medicamente” în laboratoare de sinteză, dar adevărul este că plantele, de când au fost create, au produs antibiotice, nutrienți antidiabetici, substanţe anti-cancer şi o lungă listă de alţi compuşi miraculoşi care sunt mai sănătoşi, mai siguri şi mai ieftini decât medicamentele toxice, spune editorul şi fondatorul site-ului Natural News, Mike Adams, într- un podcast (înregistrare audio disponibilă pe internet) pe HealthRangerReport.com. După ce explică cum sunt utilizaţi solvenţii pentru a dizolva anumite substanţe chimice în probele de alimente în timpul testării de laborator şi cum diferiți solvenţi pot extrage constituenți chimici diferiţi, Adams spune că plantele pot să producă propriile medicamente „miraculoase” în timpul vieții lor. „Poți spune că plantele sunt laboratoare farmaceutice naturale”, a precizat Adams în înregistrare. „Și sintetizează moleculele terapeutice chiar ele însele.” Aceste molecule, care au un rol de auto-apărare, protejează planta de boli şi diferiţi vectori patogeni, în timp ce îi furnizează nutrienți. Şi în aceste moduri, ele îi pot fi, de asemenea, de folos şi omului, a mai spus Adams. Plantele, şi în special sistemele fiziologice din rădăcinile lor, este necesar să aibă totodată proprietăţi antibacteriene deoarece, altfel, ar fi distruse de bacteriile care sunt prezente în sol. „Fiecare plantă care supravieţuieşte, sau aproape fiecare plantă, îşi produce propriile antibiotice”, spune Adams. „V-aţi gândit vreodată la aceasta? lar acest aspect face ca fiecare plantă şi fiecare arbore să fie un «producător farmaceutic»”, a adăugat el. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Medicina naturista Aceste „medicamente? se găsesc peste tot în jurul nostru: „Cele mai puternice medicamente şi alimente de pe planetă sunt gratis, şi cresc chiar dincolo de uşa dvs. de la intrare şi în jurul zonei în care locuiţi. Ştiaţi că plantele care cresc în natură în zona în care vă aflaţi şi alimentele locale, naturale sunt mult mai bune decât cele organice pe care le găsiți la supermarket? Ele sunt pline de medicamente naturale — fitonutrieți — şi veți fi surprinşi cât de multe cresc pe lângă casa dvs. chiar acum. De fapt, indiferent unde locuiţi, există în zona dvs. un număr impresionant de plante medicinale aşa-zis sălbatice care au fost utilizate de mii de ani ca alimente şi medicamente gratuite.” Adams a subliniat că majoritatea oamenilor nu au astfel de cunoştinţe, şi de aceea sunt ignoranţi cu privire la proprietăţile terapeutice ale plantelor. Mulţi americani cred că alimentele vin doar în ambalaje de plastic şi că medicamentele trebuie să fie fabricate doar de Big Pharma şi prescrise de medicii de medicină alopată. Adams mai explică faptul că multe medicamente fabricate de companiile farmaceutice de fapt provin din anumite plante, inclusiv din scoarţa unor arbori. „Plantele sunt capabile să facă aceasta deoarece ele au absolută nevoie să producă substanţele respective pentru a supravieţui”. „Dacă privim cu atenție antibioticele care sunt disponibile în natură, vom observa că ele sunt larg răspândite. Descoperim că aproape orice tip de plantă are un anumit gen de proprietate antiseptică sau antibacteriană în anumite țesuturi ale sale.” Adams a subliniat încă o dată că există plante şi așa-zise buruieni care cresc în curtea fiecăruia şi care pot conţine remedii pentru boli cronice, cum ar fi diabetul şi cancerul, sau altele care pot preveni boli de inimă, pot stopa şi inversa evoluţia bolii Alzheimer şi multe alte afecţiuni. Când începi să observi plantele care cresc în diferitele zone ale planetei, ajungi la concluzia că există o veritabilă şi nelimitată sursă de „medicamente” care pur şi simplu aşteaptă să fie folosite. „Unele dintre ele au proprietăţi diferite faţă de altele, dar toate au în comun idea că pot ajuta la prevenirea bolilor, accelerarea vindecării şi menţinerea sănătăţii”, a spus Adams. Acestea sunt beneficiile vinului roșu pentru sănătate Există multe beneficii ale vinului roşu pentru sănătate. Această băutură alcoolică face parte din culturile multor popoare de veacuri întregi. inul roşu este consumat, în general, la petreceri şi ocazii speciale. Însă multe persoane preferă să îl consume la masă, mai ales în ţările din sudul Europei. Popularitatea sa se datorează nu numai gustului minunat, ci şi faptului că vinul roşu conține nutrienți benefici sănătăţii. Deşi 186 nu trebuie consumată în cantități excesive, această băutură este o sursă excelentă de antioxidanți. Principalul ingredient activ al vinului roşu, resveratrolul, scade riscul de îmbătrânire a celulelor şi combate alte efecte negative ale radicalilor liberi. În plus, vinul roşu conţine vitamine și minerale care ajută la buna funcţionare a sistemelor principale din corp. În cele ce urmează îți prezentăm pe larg 10 beneficii ale vinului roşu pentru sănătate. Antioxidanţii din vinul roşu activează o genă care împiedică formarea celulelor noi de grăsime. Există multe beneficii ale vinului roșu pentru creier Resveratrolul şi alți antioxidanți din vinul roşu sunt benefici pentru creier. Aceştia reglează procesele inflamatoare din corp şi scad riscul de întărire a arterelor, fapt care contribuie la oxigenarea corespunzătoare a creierului. Consumul unui păhărel de vin roşu pe zi scade riscul de demenţă şi de deteriorarea prematură a ţesuturilor cerebrale. Flavonoidele din vinul roşu protejează pielea împotriva efectelor negative ale razelor ultraviolete. Acești antioxidanți scad riscul de arsuri solare şi daune ireversibile asupra pielii. Consumul a 3 sau 4 pahare de vin roşu pe săptămână ajută la stimularea secreției de hormoni, precum endorfinele şi serotonina. Ambele sunt asociate cu sănătatea şi fericirea. Antioxidanţii din vinul roşu scad producţia de cortizol şi îmbunătăţesc dispoziția, luptând împotriva stresului şi a depresiei. Resveratrolul, antioxidantul activ din vinul roşu, protejează căile respiratorii împotriva daunelor cauzate de toxine şi de agenţii contaminanţi din mediu. Proprietăţile antiinflamatoare şi detoxifiante ale acestei băuturi au efecte decongestionante şi reduc riscul apariției de transformări negative la nivelul celulelor. Prin urmare, dacă este consumat în doze mici, vinul roșu previne formarea tumorilor maligne în plămâni. Un pahar de vin roșu pe zi la femei şi două la bărbaţi ajută la scăderea riscului de boli cardiovasculare cauzate de colesterolul rău (LDL) şi hipertensiune. Antioxidanții din această băutură reduc oxidarea lipidelor din artere, ajutând la menţinerea elasticităţii acestora. Acest efect asigură funcționarea optimă a circulaţiei sanguine. Unul dintre cele mai importante beneficii ale vinului roşu este combaterea oboselii prin oferirea unei doze generoase de energie. Chiar dacă pare surprinzător, nutrienţii din vinul roșu îmbunătăţesc activitatea celulelor, dar... Preluat de pe Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Medicina naturista CĂPĂCEALA, elixirul secret produs de albine, mai puternic decât mierea sau propolisul Sănătate cu argint - Ionii de argint Sânziana BUSUIOC Mult mai puţin cunoscută decât mierea, căpăceala face minuni pentru sănătate, spun apicultorii. Căpăceala este practic capacul de la fagure, cu care albinele „sigilează” mierea depusă în fiecare celulă a stupului. ceasta conţine miere, ceară, propolis, enzime şi antibiotice naturale. Pentru a beneficia de beneficiile sale este suficient să sugeți mierea de pe căpăcel, iar mai apoi să mestecaţi ceara care-l compune. Nu mai puţin de 400 de principii active şi 45 de substanţe naturale cu rol de antibiotic au identificat specialiştii în urma studiilor, după cum ne dezvăluie şi Traian Andron, preşedintele Crescătorilor de Albine din Bistriţa-Năsăud. „Mierea din căpăcel are de două ori mai multe beneficii decât cea obţinută prin centrifugare. Un notar vine la mine periodic pentru căpăceală, cu care îşi tratează o răguşeală cronică. O ţine într-o ladă frigorifică şi scoate periodic de acolo câte o bucată. La două-trei zile, când îl supără gâtul consumă mierea de pe căpăcel. Îşi ţine astfel sub control problema”, ne explică Traian Andron, care se ocupă de albine de mai bine de 40 de ani şi are şi studii în domeniu. Acesta spune că a folosit adesea căpăceală pentru tratamentul rănilor şi al plăgilor, cu rezultate foarte bune. Laringita, astmul, stomatita şi paradontoza, tratate cu căpăceală Căpăceala nu se foloseşte doar pentru tratamentul laringitelor şi al plăgilor, ci este cunoscută şi ca un bun pansament gastric. Astfel, căpăceala este recomandată şi celor care suferă de stomatită, dar şi celor care au paradontoză. De asemenea, căpăceala este utilizată şi în tratamentul astmului, dar şi în cazul problemelor la ficat. Cei care au probleme cu aparatul respirator pot încerca cu încredere căpăceală, întrucât aceasta are efect de lubrifiere a vaselor de sânge. Sursa: suntsanatos.ro 187 Argentum+(R) 77 Ing. CIPRIAN FODOR Co-fondator, director executiv Agnes Itara SRL Minerale coloidale Proprietăţile antimicrobiene ale argintului sunt cunoscute din vremuri imemoriale. An Egiptul antic, rănile erau învelite în foiţă de argint. Soldaţii | o monedă de argint pentru a nu se îmbolnăvi. La curţile regilor şi împăraţilor erau faimoasele argintării, vase şi tacâmuri din argint. Nu pentru că aurul ar fi fost prea costisitor pentru ei. Ci pentru că se ştia faptul că apa rămâne mereu proaspătă în vasele de argint, iar "superstiția" că dacă mănânci din vase de argint nu te îmbolnăveşti a fost dovedită în perioada ciumei, când nobilimea nu a fost atinsă de ciumă, datorită acestui obicei. Odată cu descoperirea curentului electric s-au făcut felurite teste asupra țesutului viu, cu curent continuu, la tensiuni joase, şi în aceste teste s-au folosit, pentru o precizie cât mai bună, electrozi din argint, argintul fiind cel mai bun conductor electric. Experimentul se realiza cu 120 ani în urmă, în Statele Unite ale Americii. Surpriza oamenilor de ştiinţă a fost de proporţii, descoperind că la tensiuni joase, electrozii de argint eliminau particule fine de argint cu proprietăţi bio active, antimicrobiene. În 1912, apare, astfel, primul document ştiinţific în care se vorbeşte despre proprietăţile mineralelor coloidale. Medicii au numit soluţia obţinută Collosol Argentum şi au scris numeroase studii medicale despre proprietăţile extraordinare ale noului compus medical. Astfel, până în 1938, argintul coloidal a fost folosit pe post de medicament ca antibiotic, imunoprotector, pi- cături în ochi (colir), cu rol dezinfectant, antimicrobian. Începând cu descoperirea antibioticelor de sinteză, cercetarea medicală s-a orientat asupra lor. De îndată ce chimiştii au descoperit sulfamidele, în 1940, capabile să concentreze substanța activă din mucegaiul numit Penicillinum notatum, companiile farmaceutice, în goana lor pentru profit, au ridicat, după spusele lui Fleming (bacteriologul care a observat că stafilococii nu se dezvoltă în apropierea mucegaiului) fabrici gigantice, fără să se continue o cercetare amănunţită. Degeaba Fleming a ţinut conferințe şi a făcut publice documente care arată pericolul imunizării rapide a bacteriilor la Penicilină. Chiar în discursul său la primirea premiului Nobel, a spus că dacă X se tratează incomplet de o viroză, cu penicilină, şi Y ia virusul mutant, X poate fi responsabil de moartea lui Y, deoarece asupra lui Y antibioticul nu va avea niciun efect. Din cauza profiturilor uriaşe, maşina de făcut bani a fost de neoprit, soluţia fiind creşterea gradată a concentraţiei, trecându-se de limita non-invazivă, şi manifestându-se tot mai des efecte secundare. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 | Medicina naturista În anii 1970, omul de ştiinţă Robert O. Becker reia cercetările iniţiale cu privire la acţiunea curentului electric asupra țesutului viu, aplicând şi cercetările faimosului laureat al premiului No- bel Albert Szent-Györgyi, pe care îl admiră şi îl priveşte ca pe un mentor. Începe o adevărată cruciadă academică şi se sinte- tizează modalităţi extraordinare de regenerare celulară. Una dintre descoperirile sale uluitoare este faptul că ionii de argint au proprietăți nu doar bacteriostatice, ci şi de accelerare a proceselor de regenerare. În cartea sa, "The Body Electric" (Corpul electric), devenită faimoasă, savantul american prezintă cu lux de amănunte întreaga sa cercetare. Capitolul "The Silver Wand" (Bagheta de argint) este consacrat ionilor de argint, demonstrând capacitatea acestora de a stimula organismul (la nivel de ADN) să producă un surplus de celule STEM, care au rol de regenerator celular al oricăror tipuri de celule, chiar şi neuronale. În plus, demonstrează faptul că în prezenţa ionilor de argint, numiţi de către savant Argint Pozitiv, celulele canceroase se transformă în celule normale, sănătoase. Aceste cercetări au fost consemnate şi de Albert Györgyi, care a publicat chiar două cărți pe această temă. Astfel, medicina alter- nativă şi chiar medici care deja au ajuns să cunoască efectele secundare ale medicamentelor de sinteză, se reorientează, gradat, spre uitata terapie cu argint coloidal. În anii 1990, în America apar zeci de producători de soluţii coloidale. Din cauza unor producători care au profitat de faptul că particulele sunt invizibile şi care au comercializat cu totul altceva (cel mai adesea extract de sâmburi de grapefruit, datorită similarității gustului, practică obişnuită chiar şi în ziua de azi) sau din cauza unor produse de foarte proastă calitate, cu particule mari, care au fost reţinute de organism şi au condus la o boală non- invazivă, dar cu un neplăcut efect cosmetic (înalbăstrirea pielii), FDA, forul de reglementare a produselor farmaceutice şi parafarmaceutice din America, a sistat comercializarea argintului coloidal. După îndelungi petiţii şi insistenţe din partea clinicilor, FDA a readmis producţia argintului coloidal, însă doar în anumite condiţii. "Războiul" argintului În zilele noastre, există două tipuri de argint coloidal pe piaţă, chiar şi pe piaţa românească: argintul coloidal simplu, consi- derat neutru, Ag(0), şi argintul coloidal ale cărui particule au sarcină electrică pozitivă şi este bogat în ioni de argint, respec- tiv, Ag+. Argintul coloidal ionic, cu particule încărcate cu sarcină electrică pozitivă, este realizat printr-o procedură medicală de mare fineţe, aparatura fiind extrem de costisitoate. Din cauza diferenţei de calitate dintre cele două tipuri de argint au apărut anumite dispute, atât în media online cât şi în reviste. Astfel, în iulie 2012, RICE University, forul la nivel mondial în 188 cercetarea nanotehnologică, se autosesizează şi doreşte să arbitreze acest conflict, pentru a pune capăt odată pentru totdeauna disputei din piaţa celei mai comercializate nanopar- ticule, argintul coloidal. Scrisoarea emisă, fiind document ştiinţific de referinţă, stabileşte scorul: Ag(0) 1 - 13 Ag+. Adică particulele ionice sunt de peste treisprezece ori mai eficiente decât particulele coloidale clasice. Descoperirile cu privire la acţiunile ionilor de argint asupra organismului viu abundă în lumea academică, pe forurile academice întâlnindu-se sute de astfel de studii. Cu toate acestea, presa sceptică, aflată în mare parte în slujba corporațiilor farmaceutice, susţine sus şi tare că nu există dovezi concludente, sfidând studiile realizate de mediile ştiinţifice. Orice doctor poate să testeze dacă ionii de argint au proprietăţi bacterostatice sau nu. Este foarte simplu, iar unii medici chiar au numit aceste teste argentograme, urmând acelaşi protocol ca şi în cazul antibiogramelor. România - coroniţă de premiant După această lungă, dar necesară, introducere în lumea ionilor de argint, putem să afirmăm cu mândrie că România este singurul producător european de particule nanometrice de argint încărcate cu sarcină electrică pozitivă în formă pură (şi nu în amestec chimic, cum ar fi citrat de argint sau nitrat de argint). Cel mai bun produs al firmei Agnes Itara, care îşi comercializează produsele sub brandul Pure Life (Viaţă pură), este produsul Argentum+(R) 77. Acesta este o soluţie de argint coloidal ionic, cu cea mai mare concentraţie/densitate de particule nanometrice aflate în suspensie coloidală şi, totodată, cele mai mici particule de pe piaţa europeană. Tocmai de aceea, argintul coloidal ionic din gama Argentum+(R) are autorizaţie de producţie pentru consum intern în Europa, fiind înscris printre primele produse din viitoarea clasă de produse nano- food ce va apărea în întreaga Europă. La nivel mondial, produsul se bucură de un real succes, fiind exportat momentan către China, Arabia Saudită şi Canada. La ce ajută Alzheimer, demenţă senilă Argentum+(R) 77 acţionează într-un mod cu totul special asupra glandei pineale. Imediat, de la ingerarea a 10-30 ml soluţie, se poate simţi lăuntric o activitate crescută în zona centrală a creierului, însoțită de o stare generală de bine. Argen- tum+(R) 77, prin puterea sa mult mărită de acţiune, are rolul de a dizolva gradat cristalitele de calciu, fluor şi fosfor ce se formează odată cu vârsta în interiorul glandei pineale şi care îi diminuează considerabil funcţiile, fiind unul dintre factorii principali ai îmbătrânirii, eliminând, practic, riscul îmbolnăvirii de Alzheimer, demenţă etc. Vorbim aici şi de prelungirea duratei de viaţă. Energizare Argentum-+-(R) 77 are un efect aparte de energizare globală a întregii ființe şi diminuează stările de oboseală, apatie, melancolie. Este un bun tonic psihic cu efecte ce sunt resimţite perioade îndelungate de timp. Acest produs este ideal pentru toate categoriile de vârstă, în special pentru tineri şi adulţi. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Medicina naturista Pentru bebeluşi, intern, recomandăm doar produsele Argentum+ Lite ori Argentum+ Plus, în funcţie de simptomatologie. Pentru uz intern, Argentum-+(R) 77 poate fi administrat în două moduri: 1. Ca atare, nediluat, cu o linguriţă sau măsura din plastic sau sticlă. 2. Diluat în apă, ceai, lapte sau sucuri. Doze şi mod de utilizare: * 5 ml pe zi, o lingură, de preferat înainte de una dintre mese. Această cantitate este suficientă pentru întreţinerea generală a sănătăţii, în special când au loc schimbări bruşte de temperatură şi, prin aceasta, sistemul imunitar poate fi afectat - primăvara, toamna şi în sezonul rece. * 10 ml pe zi, administraţi în două prize, dimineaţa şi seara, de preferat înainte de mese. Această cantitate este utilizată cu succes în curele pentru potenţarea sistemului imunitar. * 20 ml pe zi, în cazul afecţiunilor, la recomandarea medicului. Doza poate fi mărită şi adaptată în funcţie de necesitate. * Doza de şoc: Atunci când sesizați primele simptome ce semnalează apariţia unei răceli sau a unei stări gripale, se reco- mandă folosirea unei doze de 60 ml pe zi, în mai multe prize, timp de două sau trei zile consecutiv, pentru a opri dezvoltarea agenţilor patogeni. Atenţie! Este absolut necesar să se consume minimum 2,5 1 de apă pe zi, pentru o eficienţă mai mare în eliminarea toxinelor. Altfel riscaţi supraîncărcarea organelor de excreţie cu toxinele şi bacteriile distruse, aspect ce poate afecta buna funcţionare a organismului. Dacă nu aţi urmat sfaturile noastre şi aţi ajuns în această situaţie, nu trebuie să vă alarmaţi, consumaţi imediat lichide şi opriţi consumul de argint coloidal ionic, până când senzațiile specifice supra-aglomerării cu toxine şi bacterii moar- te (senzaţii de rău, greață, moleşeală) vor dispărea. Dacă aceste senzaţii de rău apar imediat de la administrarea soluţiei cu argint coloidal ionic 77ppm, aceasta se datorează unui grad ridicat de toxine în corp. Vă sugerăm să vă revizuiţi dieta şi să optaţi cu fermitate pentru o purificare globală (şi astfel veţi elimina multe potenţiale probleme de sănătate), să vă hidrataţi corespunzător şi să consumaţi cel puţin trei luni 60% alimente crude şi 40% hrană gătită. * apă de gură, pentru îngrijirea cavităţii bucale (clătire, gargară); * în inhalaţii, cu ajutorul nebulizatorului; * picături în ochi (soluţia este perfect pură - zero colonii bacteriene, conţine doar apă distilată, calitate farmaceutică, şi particule nanometrice de argint plus ioni de argint), nas, urechi; * pulverizat pe arsuri sau plăgi (neutralizează bacteriile infecțioase într-un mod perfect non-invaziv, fără a afecta țesutul viu, sensibil din acea zonă şi fără a distruge celulele stem responsabile de procesul de regenerare celulară. În plus, poten- țează secreția acestor celule accelerând, fără dureri, procesele de cicatrizare); * în cosmetică şi îngrijirea tenului, ca tonic şi purificator profund al porilor pielii, împiedicând dezvoltarea stafilococilor, fiind astfel un excelent produs cosmetic anti-acnee; * pulverizat ca odorizant (împotriva mirosurilor neplăcute generate de bacterii în zonele în care pielea nu respiră suficient, permiţându-se dezvoltarea lor); 189 * pentru îngrijirea îndelungată a părului (prin stimularea funcţiilor foliculilor, firul de păr rezistă perioade îndelungate, împiedicându-se uscarea sa, ceea ce conduce la despicarea vârfului firului de păr). Totodată, prezenţa ionilor de argint va conduce la o normalizare a excreţiei glandelor sebacee (şi astfel foliculii nu se vor mai usca), a pielii în general şi a unghiilor; * adăugat în apa de baie: 20 ml (purificator al pielii în general); * băi de picioare şi băi de şezut: 10 ml (potenţează efectele); * pentru întreținerea igienei zonei intime şi adăugat în clisme: 5-10 ml; * aplicat topic după ras ajută la regenerarea tenului agresat de lama de ras, diminuând riscul apariţiei iritaţiilor şi chiar infecțiilor în zona porilor lezaţi; * în comprese sau cataplasme pentru o mai bună absorbţie în ţesuturi a substanțelor active din amestecul respectiv; * topic, în cazul înțepăturilor de insecte, aplicarea imediată ajutând la neutralizarea enzimelor cu pH acid specifice insec- telor, care pot conduce la inflamații şi dureri nedorite; * pulverizat pe toată suprafaţa afectată în cazul arsurilor solare, în paralel cu consumul intern (doza şoc), în cazul apariţiilor insolaţiilor. Pentru prevenţie este recomandată pulverizarea din 20 în 20 de minute în timpul băilor de soare pentru a diminua efectele secundare ale radiaţiilor la nivelul pielii. Desigur, este necesară precauţie şi evitarea orelor de vârf cu acţiune puternică a razelor UV. Combinarea soluţiei de argint coloidal ionic Argentum-+(R) 77 cu crema folosită pentru o bronzare uniformă sau uleiuri naturale (de măsline, de cocos) sau aplicat pe piele înaintea folosirii untului de cacao este o reţetă sigură pentru un ten sănătos şi efecte adverse diminuate în cazul helioterapiei sau băilor de soare; Indicaţiile produsului Argentum+(R) (o listă impresionantă cu peste 200 afecţiuni) sunt accesibile pe site-ul online al firmei: argintcoloidal-ionic.ro. Efecte secundare ale utilizării produsului Argentum+(R) 77 nu există. Acest produs nu este toxic sau alergenic, nu afectează ficatul, rinichii sau alte organe ale corpului. Pericolul acumulării particulelor de argint în organism nu există. Având dimensiuni nanometrice, acestea se elimină în mod natural în trei zile, conform studiului realizat timp de şase luni de Acad. dr. Altman. Nu creează fenomene de dependenţă sau obişnuinţă, fiind posibilă administrarea de lungă durată. Ionii de argint (Ag+) nu interacționează cu niciun alt medicament sau remediu şi nici nu generează reacţii invazive cu substanţele naturale din organism. Argentum+(R) este marcă înregistrată Agnes Itara SRL. Produsele din gama Argentum+(R) sunt notificate la Institutul de Bioresurse Alimentare şi Ministerul Sănătăţii, pentru uz intern şi cosmetic, cu seriile: AA/3873/2010, AA/3874/2010, AA/3875/ 2010, AA/3634/2010, 60607/2011, 60608/2011. Totodată Argentum+(R) a căpătat o serie europeană unică pentru clasa de nanomaterial, clasă ce este folosită de tot mai multe produse cosmetice care au soluţia noastră ca ingredient activ. Deşi în media se vehiculează ideea că cercetarea a scăzut în România, putem afirma că Agnes Itara SRL este implicată într- un program de cercetare cu fonduri europene, împreună cu institutul de stat ICCF Bucureşti, program economic de compe- titivitate cu scopul de a susţine apariţia unor materii prime noi şi produse cu un potenţial ridicat de creştere a economiei româneşti. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Medicina naturista Pentru informaţii suplimentare vă stăm la dispoziţie la tel.: 0770/33.07.77, 0742/13.23.94. 10 moduri de a creşte nivelurile serotoninei fără medicaţie Milioane de oameni sunt diagnosticați cu depresie în fiecare an. Ei ar putea începe să se simtă mai bine fără să ia medicamente antidepresive, prin creşterea nivelului cerebral de serotonină. numite modificări ale stilului de viață şi ajustări ale dietei pot ajuta la rezolvarea acestui aspect. Dieta pe care o ai te ajută cu adevărat să te simţi bine? Uneori gândim: „Am o singură viață, aşa că ar trebui să mănânc ce îmi place!”. Dar cum doreşti să te simţi cât timp trăieşti: plin de vitalitate, sau greoi şi cu mintea înceţoşată? Conform definiţiei oferite de psihologi, o persoană suferă de un episod major de depresie atunci când are simptome de afectare depresivă majoră, incluzând stare deprimată sau sentimente de gol interior, de lipsă de speranţă sau de iritabilitate, care persistă cel puţin două săptămâni. Conform Sistemului Naţional de Monitorizare a Îngrijirilor Medicale Ambulatorii din SUA (NAMCS) numărul celor diagnosticaţi cu depresie a crescut cu 450% comparativ cu anul 1987. Cel mai des în astfel de cazuri se recomandă tratament medicamentos pentru reducerea simptomelor. Dar de cele mai multe ori medicaţia vine „la pachet”cu efecte adverse periculoase. In continuare veţi găsi câteva modalităţi simple de a ne simţi mai fericiţi fără să trebuiască să luăm niciun medicament. 1. Consumaţi suficientă vitamină B6 Alimente precum spanacul, frunzele de napi, usturoiul, conopida, frunzele de muştar, ţelina şi ouăle de prepeliţă pot fi surse importante de vitamina B6. 2. Consumaţi, în locul grâului, cereale şi seminţe care stimulează creierul 190 Amarantul, hrişca, meiul şi quinoa sunt cereale şi pseudo- cereale care au gust şi proprietăţi asemănătoare cu grâul. Sunt carbohidrați sănătoşi, cu un conţinut bogat de proteine, şi o cantitate mică de carbohidrați adecvaţi este esențială pentru creşterea nivelului de serotonină. Veţi reuşi nu doar să vă îmbunătăţiţi starea de spirit, dar şi să dormiţi mai bine. O doză bună de serotonină la începutul serii vă va ajuta să aveţi un somn foarte bun. Aceste cereale și pseudo-cereale furnizează de asemenea vitamine importante din grupul B. Aşa cum am menţionat mai sus, vitaminele din grupul B joacă un rol esenţial în sănătatea creierului şi în producerea tuturor neurotransmiţătorilor, inclusiv a serotoninei. Tiamina (vit. B1), riboflavina (vit. B2) şi piridoxina (vit. B6) ca de altfel şi vitamina D, acidul folic şi seleniul, plus calciul şi magneziul sunt necesare pentru producerea serotoninei. Pentru mesele bogate în proteine: focalizaţi-vă asupra digestiei şi a combinării corecte a alimentelor. Consumul de alimente cu conţinut bogat de proteine, şi în mod specific cu un procent mare de triptofan (precum seminţele de floarea soarelui şi seminţele de dovleac), vor furniza mult-necesarul triptofan, precursorul serotoninei (aminoacidul din care organismul fabrică serotonină). În același timp este necesar să aveţi în vedere că, potrivit cercetărilor, consumul simultan de proteine şi carbohidrați acţionează împotriva abilității trupului de a produce serotonină. Este bine de ştiut că proteinele de origine vegetală ajută la producerea unei cantități mai mari de serotonină decât proteinele de origine animală. Pentru a vă îmbunătăţi starea şi imunitatea în mod natural, proteinele (de origine vegetală) şi probioticele sunt o soluţie sănătoasă şi delicioasă. 3. Includeţi în dietă alimente şi băuturi fermentate Alimentele şi băuturile fermentate ajută mult digestia şi asimilarea tuturor nutrienţilor importanţi necesari pentru producerea serotoninei. În plus, aceste alimente şi băuturi potenţează de cel puţin 100 de ori nutrienţii din alimentele pe care le consumați. 4. Primiţi masaje Cu toții am auzit despre puterea vindecătoare a atingerii, dar acum ştiinţa a demonstrat acest fapt. Un studiu realizat de Touch Research Institute din cadrul facultăţii de medicină de la Universitatea Miami arată că masajul creşte nivelul serotoninei cu 28% şi scade cortizolul (hormonul de stress) cu 31%. 5. Bucuraţi-vă de soare Soarele de dimineaţă este mai intens şi aceasta poate stimula producerea de melatonină seara. Serotonina se transformă în melatonină pentru a asigura un somn bun de noapte. A ieşi afară dis-de-dimineaţă pentru o plimbare de 20 de minute la soare Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Medicina naturista poate să vă stimuleze considerabil starea de spirit şi să vă îmbunătăţească somnul. 6. Eliminaţi creierului toxinele care interferează cu sănătatea Consumaţi păpădie şi citrice pentru a ajuta la o detoxifiere zilnică. Acţiunea de detoxifiere ajută la creşterea eficienţei căilor de eliminare a toxinelor din organism, astfel ca reziduurile să nu rămână blocate în diferite structuri (afectându- le funcţionalitatea). Deşi în domeniul medicinei alopate se spune că detoxifierea este un mit, lipsa detoxifierii adecvate este un stres constant al organismului. 7. Reduceţi stresul Stresul fizic sau emoţional prelungit produce adrenalină şi cortizol, care interferează cu producţia de serotonină. Modificarea stilului de viaţă şi includerea unei perioade mai lungi de relaxare în timpul săptămânii pot produce o diferență uriaşă în ceea ce priveşte starea generală. Reducerea stresului şi concentrarea atenţiei asupra alocării unui timp mai mare de relaxare este primul pas pentru creşterea nivelului serotoninei. Puteţi aprofunda această direcţie acţionând asupra unor zone cheie pentru îndepărtarea emoţiilor nefaste precum frica, vina şi furia. Meditaţi şi practicaţi hatha yoga! 8. Exerciţiul fizic Un referat ştiinţific amplu asupra relaţiei dintre exerciţiul fizic şi starea psihomentală a demonstrat foarte clar efectele antidepresive şi anxiolitice ale exerciţiului fizic. 9. Eliminaţi zahărul rafinat (sau cel puţin reduceţi drastic utilizarea acestuia) Dacă aveţi un nivel redus de serotonină, este posibil să aveţi pofte intense de dulce. Aceasta este modalitatea organismului de a-şi creşte nivelul de serotonină deoarece consumul de zahăr determină producerea de insulină, care ajută triptofanul să ajungă la creier. Însă prea mult zahăr poate provoca în cele din urmă o dependenţă de dulciuri, apariţia rezistenţei la insulină, hipoglicemie şi diabet zaharat de tip 2 (diabet de maturitate, non-insulino-dependent). În loc de zahăr sau dulciuri cu zahăr rafinat, satisface-ţi-vă nevoia de dulce cu miere naturală de albine, sirop de arțar sau zahăr de nucă de cocos. 10. Oferiţi mai multe îmbrăţişări, iubiți mai mult şi diminuaţi-vă frica Interconectarea umană, a trăi în inimă, a fi în contact cu Sinele Dumnezeiesc, toate acestea sunt aspecte naturale pentru fiinţa umană şi totuşi oamenii s-au îndepărtat de toate acestea în lumea modernă. 191 Notă: Serotonina sau S-hidroxitriptamina (5-HT) este un neurotransmiţător tip monoamină care contribuie la stările de bine şi de fericire. Acest neurotransmiţător este sintetizat în organism din triptofan, un aminoacid esenţial (organismul nu îl sintetizează, ci trebuie să şi-l procure prin alimentaţie). Serotonina se găseşte în principal în sistemul nervos enteric (al tubului digestiv). De asemenea, este produsă şi la nivelul sistemului nervos central, în nucleii Raphe din trunchiul cerebral. Aproximativ 90% din conţinutul total de serotonină din organism este localizat în celulele enterocromafine din tractul gastrointestinal, unde este utilizată pentru a regla mişcările intestinale. Serotonina este secretată de aceste celule luminal şi bazolateral; apoi este reabsorbită de către trombocitele circulante. Serotonina ajunge să fie stocată în trombocite. De la nivelul acestor celule este eliminată în timpul stărilor de agitaţie şi în procesele de formare a cheagului sanguin, când acţionează ca vasoconstrictor sau vasodilatator, ajutând la menţinerea homeostaziei. Restul conţinutului de serotonină este sintetizat de neuronii serotoninergici din sistemul nervos central, unde are funcţii variate — reglarea stării fiinţei, apetitul şi somnul. Serotonina este implicată de asemenea în anumite funcţii cognitive, precum memoria şi învăţarea. In plus, inhibă eliberarea de noradrenalină. De asemenea, este factor de creştere pentru anumite celule, ceea ce poate conferi un rol în vindecarea rănilor. Băuturile nealcoolice — surse de hidratare adevărate sau false? Organismul nostru, pentru a funcţiona cât mai bine, are nevoie de o cantitate apreciabilă de apă (nu lichide). dată ce a apărut această înţelegere, industria și comerțul au fost pe fază, oferind o gamă întreagă de băuturi nealcoolice şi răspândind ideea că trebuie să consumăm „lichide” și nu „apă”. Totul în paralel cu faptul că apa de la robinet nu este sănătoasă. Așa se face că, în momentul de față, în SUA se consumă de două ori mai multe băuturi carbogazoase decât acum 25 de ani. Din nefericire, mulți încă nu ştiu că această creştere a contribuit Lohanul nr. 47, aprilie 2019 la obezitate, carii dentare şi osteoporoză și întreabă: Nu constituie băuturile nealcoolice o modalitate excelentă de a consuma mai multe lichide? Răspunsul este un NU categoric. Iată câteva date în legătură cu băuturile carbogazoase: - conţin apă, zahăr, numeroase chimicale, consumarea lor conducând la o alimentaţie dezechilibrată, deoarece o doză conţine 120-180 de calorii goale, care produc oscilaţii mari ale glicemiei, declanşează o secreție mare de insulină (şi ştim că insulina este otravă pentru artere), iar zahărul, de obicei, se transformă în grăsime; - băuturile carbogazoase cresc aciditatea gastrică şi întârzie digestia; - majoritatea băuturilor nealcoolice conţin conservanti, substanţe colorante, potenţiatori de gust şi alte chimicale, care necesită un efort în plus din partea ficatului şi a rinichilor, pentru a fi metabolizate şi eliminate; - unele băuturi carbogazoase conțin substanţe iritante pentru mucoasa gastrică; cele mai multe băuturi carbogazoase conțin acid fosforic, cu efect acidifiant, care, pentru a fi neutralizat şi eliminat prin rinichi, folosește calciul scos din oase, iar urmarea este osteoporoza. Chiar dacă nu conțin alcool, aceste băuturi constituie o catastrofă pentru organism. A înlocui un rău cu un altul nu constituie o măsură înțeleaptă. Dar sucurile de fructe sunt sănătoase? Sucurile de fructe şi vegetale sunt incontestabil mai hrănitoare decât băuturile carbogazoase. Totuşi, ele sunt mai puțin hrănitoare decât produsele din care provin. În ultimă instanță, sucul de portocale, de exemplu, este un produs rafinat, din care au fost eliminate majoritatea fibrelor alimentare, de care organismul nostru are atât de multă nevoie. Sucul de portocale nu scade colesterolemia atât de eficient ca fructul întreg. Are mai multe calorii şi, în acelaşi timp, satură mai puțin. Prin cuvântul NATURAL ce figurează adesea pe etichete, se pot înțelege foarte multe: apa care e adăugată, sucul de fructe, care poate reprezenta 25% din volum, dar şi zahărul, care e tot natural, dar jefuit de fibre. Cofeina Se ştie că băuturile de tip Cola şi Pepsi conţin cofeină, dar numai foarte puţini sunt conștienți că majoritatea băuturilor carbogazoase conțin şi cofeină şi, prin intermediul lor, într-un anumit sens, întregul glob a ajuns la dependenţă de cofeină. Primele relatări istorice în legătură cu cafeaua povestesc despre un păstor de capre din Abisinia, Etiopia de azi, care, în jurul anului 850 d.Hr., a observat cum caprele sale dansează în jurul a ceea ce, ulterior, a devenit cunoscut ca fiind un arbore de cafea. A gustat boabele şi, conform legendei, a intrat şi el în hora caprelor. 192 Cercetările au arătat că ingestia de cafea creşte riscul bolilor cardiovasculare și neoplazice, după cum favorizează şi o serie de complicaţii legate de sarcină. Unul dintre motivele pentru care cafeaua e nocivă pentru organism este fapul că determină creşterea nivelului din sânge a unei substanțe numită homocisteină. Nivelurile crescute de homocisteină indică un risc crescut de morbiditate și de mortalitate cardiovasculară. Concentrații mari de homocisteină s-au întâlnit frecvent şi la femeile care prezentau complicaţii legate de sarcină şi la cele cu o evoluţie nefavorabilă a sarcinii. Printre cauzele cele mai des întâlnite ale nivelurilor crescute de homocisteină sunt deficitele de folat şi cobalamină, adică vitaminele B11 şi B12. Observaţii recente arată că, în afara vitaminelor din grupul B, nivelul homocisteinei din sânge este influenţat şi de stilul de viaţă. Studii extinse au dovedit că fumatul şi consumul de cafea duc la creșterea concentrației de homocisteină. Grubben şi colaboratorii săi au publicat, în American Journal of Clinical Nutrition (2000; 71:403-404), rezultatele cercetării lor, efectuate în Olanda, din care reiese că ingestia de cafea creşte nivelul homocisteinei sanguine, independent de fumat. Cofeina ne face să ne simţim vioi, deoarece blochează receptorii pentru adenozină din creier. În mod normal, adenozina înăbuşă sau slăbeşte activitatea altor neurotransmițători. Prin blocarea adenozinei, adică a frânei, se stimulează activitatea creierului și, în mod direct, producția dopaminei. Alcoolul, nicotina, cocaina şi heroina cresc de asemenea nivelul dopaminei. În mod evident, cofeina are unele proprietăți asemănătoare cu cele ale drogurilor, iar cei care o consumă nu sunt conștienți că modul lor de a se comporta este influențat de consumul de cafea. Când doza de cofeină nu mai este ingurgitată apar fenomene de sevraj. În special copiii sunt foarte vulnerabili la fenomenele de sevraj, atunci când nu mai primesc băuturile cu care s-au obişnuit. Industria băuturilor nealcoolice exploatează proprietatea cofeinei de a crea dependență, pe care o adaugă tocmai cu acest scop, şi nu pentru ameliorarea gustului. Cercetătorii de la Universitatea John Hopkins din Baltimore, SUA, au găsit că numai 2 din 25 de consumatori adulți de Cola pot face deosebirea între gustul sortimentelor cu cofeină şi al celor fără cofeină. Această nouă dovadă contrazice puternic pretenția producătorilor că ar adăuga cofeina numai pentru gust. În realitate se urmăreşte crearea dependenţei! Efectul cofeinei asupra sistemului nervos se poate vedea şi la păianjen, care, după o doză de cofeină, nu mai e în stare să facă o pânză obișnuită, ci doar o caricatură. La om, cofeina crește colesterolemia, tensiunea arterială şi nivelul de trigliceridele din sânge, produce extrasistole, insomnie şi amplifică procesele de eliminare a apei la nivel renal, conducând la deshidratarea organismului şi generând senzaţia de oboseală. Cofeina trece prin placentă și afectează creşterea fetală, inhibând fosfodiesteraza, enzima responsabilă pentru desfacerea adenozin monofosfatului ciclic (AMP ciclic). Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Nemaifiind desfăcut, adenozin monofosfatul ciclic creşte în sânge, şi nivelul crescut de AMP ciclic poate interfera cu diviziunea celulară sau poate precipita vasoconstricția uterină mediată de catecolamine. Rata metabolismului cofeinei la femeile însărcinate este de 3 ori mai înceată, rezultând o acumulare a cofeinei în organismul mamei şi al fătului. Cofeina crește susceptibilitatea celulei la lipsa de oxigen, prin blocarea receptorilor specifici de adenozină. Băutura ideală este apa De ce? Dacă nu sunteți deshidratat, 70% din greutatea dumneavoastră o reprezintă apa, iar rinichii filtrează zilnic în jur de 180 litri de apă. Fără apă celulele organismului uman nu pot trăi şi nu poate avea loc niciunul din nenumăratele procese care se desfăşoară în trup. Organismul uman e alcătuit dintr-un număr imens de fabrici minuscule, dependente de apă, care conţin miliarde de unități foarte diversificate, toate dependente de apă. Pentru a menţine acest sistem minunat, şi deci viaţa, aveţi nevoie zilnic de 10-12 pahare de apă. Două până la patru pahare le obţineţi din alimente, restul, de opt sau chiar mai mult, trebuie să le beţi ca atare, chiar dacă nu vă este sete. Desigur, necesarul de apă diferă în funcție de greutatea corporală, efortul fizic depus și temperatura mediului înconjurător. Recomandarea de a bea 6-8 pahare de apă zilnic se referă la persoanele cu greutate normală, bărbaţi între 60 şi 70 kg, femei între 50 şi 55 kg, care depun o muncă fizică redusă, într-un mediu cu o temperatură normală. Pentru cei care consumă încă băuturi de genul celor la care ne-am referit în acest articol, nutriţioniștii recomandă să bea câte un pahar de apă după fiecare băutură de acest fel, pentru a contrabalansa efectul lor deshidratant. Inlocuitorii de zahăr — între mit şi adevăr Mulţi consideră că înlocuitorii de zahăr constituie o alternativă bună, şi pot fi folosiţi într-o varietate de produse începând cu băuturile şi terminând cu prăjiturile și bomboanele, deoarece nu conțin calorii, deci nu îngrașă. amenii consumă acest gen de alimente crezând că sunt inofensive, deoarece sunt sărace în calorii. Studii recente arată însă contrariul. Persoanele care consumă cel mai mult aşa-zisele băuturi dietetice au cele mai multe probleme cu greutatea. O cercetare efectuată asupra a 75.000 de femei, cu vârste între 50 şi 69 de ani, a constatat că cele care recurgeau la produse cu înlocuitori de zahăr, în decursul timpului au luat mai mult în greutate decât 193 cele care nu consumau astfel de alimente. Într-un alt studiu, 30 de voluntari care au băut timp de două săptămâni numai băuturi dietetice, fără zahăr, au consumat mai multe alimente şi au luat mai mult în greutate decât atunci când li s-a permis să consume băuturi îndulcite cu zahăr. Astăzi deja se ştie că folosirea diferiților edulcoranți prezintă o serie de probleme. În primul rând, diversele tipuri de zahăr artificial stimulează senzaţia de foame, măresc pofta de mâncare, favorizând aportul de calorii. Îndulcitorii artificiali cresc sau cel puțin menţin dorința pentru zahăr şi dulciuri în general, ceea ce pentru diabetici este foarte nociv. În momentul în care folosim un înlocuitor de zahăr, pe cale nervoasă, gustul dulce este semnalizat creierului care, neputând face deosebirea, dă poruncă pancreasului să secrete insulină. Pancreasul se execută şi, până când poate, secretă mai multă insulină, care scade glicemia uneori până la valori critice, determinând o nevoie stringentă de a mânca cu o poftă de lup. Dar mai există un aspect, poate, şi mai primejdios: nivelurile mari de insulină au multiple efecte nocive, în special asupra vaselor de sânge. În Statele Unite, consumul anual de îndulcitori artificiali este de 10 kg pe cap de locuitor dar, în ciuda acestei cantităţi, consumul de zahăr e în continuă creştere. Edulcoranții sunt cunoscuţi de mai bine de 100 de ani. Aceste substanţe chimice depășesc capacitatea de îndulcire a zahărului de 10 până la de 2.000 de ori şi, cu excepţia aspartamului, nu furnizează calorii. Dintre îndulcitori, cea mai cunoscută este zaharina. Majoritatea înlocuitorilor de zahăr folosiți în zilele noastre reprezintă un amestec de 10 părți ciclamat și o parte zaharină. Studii efectuate pe animale arată că zaharina poate conduce în special la apariția în organism a cancerului de vezică urinară. În SUA, alimentele şi băuturile care conţin zaharină trebuie să poarte o etichetă prin care consumatorul este atenţionat asupra unui potenţial efect carcinogen. În Canada este interzisă comercializarea zaharinei. Aspartamul este o altă substanță folosită la îndulcirea băuturilor, a deserturilor și a multor altor produse alimentare. La Conferința Mondială Pentru Mediul Înconjurător s-a discutat mult în legătură cu acest edulcorant, care poate conduce la 92 de simptome (documentate), de la creştere în greutate la comă şi moarte. Nancy Markle scrie în legătură cu aspartamul: „Dacă după ce ați consumat aspartam, aveți colici, dureri sub formă de înțepături şi parestezii ale membrelor inferioare, amețeli, cefalee, apatie, senzaţie de teamă, greutate în vorbire, tulburări de vedere şi de memorie, atunci suferiți probabil de boala aspartam”. În SUA, aspartamul este conţinut în peste 5.000 de produse diferite. Aspartamul perturbă şi procesele chimice din creier, precum şi nivelul glicemiei. Printre altele, se pare că aspartamul ar fi implicat în înmulţirea cazurilor de scleroză multiplă şi de afecţiuni dermatologice. Metanolul din aspartam este oxidat de enzime în ficat şi duce la crearea formaldehidei, care poate cauza orbirea sau moartea. Unii cred că efectele date de toxicitatea metanolului au făcut ca, Lohanul nr. 47, aprilie 2019 în mod eronat, să se stabilească diagnosticul de scleroză multiplă. Ciclamatul, cu derivatul său major cicloxilamina, este încă în studiu, deoarece se bănuiește că ar potența dezvoltarea tumorilor, atunci când se foloseşte împreună cu un carcinogen. Un înlocuitor sintetic al zahărului apărut pe piață mai recent este Acesulfam K, K fiind simbolul chimic pentru potasiu. Deşi există studii care susţin că este un produs sigur, acesulfamul K este încă suspectat că produce tumori tiroidiene benigne. De asemenea, edulcorantul creşte pofta de mâncare, nevoia de a consuma alimente exagerat de dulci şi creşte nivelul de insulină, cu efectele secundare corespondente. Cea mai înţeleaptă atitudine este aceea de a renunţa cu totul atât la înlocuitorii de zahăr cât şi la zahăr şi de a consuma doar miere de albine naturală. După ce a aprobat preluarea Monsanto de către Bayer, UE sprijină practicile acesteia Compania germană Bayer — una dintre cele mai mari corporaţii din industria chimică şi farmaceutică din lume — a cumpărat în iunie 2018 rău famata companie americană Monsanto, furnizoare de seminţe modificate genetic și numeroşi agenți chimici. rin această tranzacţie, ce a ajuns la suma de 63 de miliarde de dolari, Bayer este acum cel mai mare furnizor mondial de seminţe modificate genetic şi erbicide (substanţe chimice destinate combaterii buruienilor). Întrucât Bayer a devenit unicul acţionar al Monsanto, numele companiei americane rămâne de acum doar de domeniul istoriei. Monsanto a fost mult timp ţinta atacurilor activiştilor de mediu datorită acțiunilor sale nefaste ce au generat efecte devastatoare la nivelul mediului şi al sănătăţii populaţiei. Unul dintre cele mai cunoscute exemple este cel al producerii teribilului „agent Orange”, prin intermediul căruia Statele Unite au declanșat un adevărat genocid în timpul războiului din Vietnam. Compania Monsanto a fost fondată în St Louis, Missouri, în anul 1901, şi este deseori consemnată ca un exemplu de corporație americană diabolică. Dispariţia de pe piaţă a numelui Monsanto nu înseamnă, din păcate, şi încetarea practicilor promovate de acționarii săi. Reprezentanți ai organizaţiei Friends of the Earth Europe au explicat că „Bayer va deveni Monsanto în toate”. Membrii acestei organizaţii ecologiste au efectuat o lungă campanie de protest pentru a încerca să prevină preluarea, despre care au avertizat că „va crește controlul asupra fermierilor, va elimina concurenţii şi va permite Bayer să obţină monopolul în agricultura mondială”. Unul dintre liderii organizaţiei, Adrian Bebb, a subliniat că „Această fuziune va crea cea mai mare şi mai puternică 194 corporație din domeniul agro-businessului din lume, care va urmări acum să îşi plaseze pe scară largă seminţele sale modificate genetic şi pesticidele toxice în produsele alimentare din Europa”. Bebb a descris foarte plastic situația: „Unirea acestor două entități este o căsnicie făcută în iad, un imens rău pentru agricultori şi pentru consumatori”. În semn de opoziţie pentru fuziunea celor două corporaţii, autorităţile Uniunii Europene au primit până în iunie 2018 peste 50.000 de petiţii prin e-mail și 5.000 de scrisori de la cetăţeni din diferitele ţări ale Europei. Cu toate acestea, deși opinia publică a fost împotriva fuziunii, decizia UE a fost în favoarea fuziunii companiilor. Achiziţionarea Monsanto de către Bayer mai are însă — pe lângă rațiunile de profit economic — şi o altă explicație. Potrivit ştirilor difuzate de agenţia Reuters compania Monsanto era implicată în iunie 2018 în peste 8000 de procese în care a fost acuzată că a provocat tumori canceroase prin includerea substanţei glifosat în erbicide. Monsanto a fost ulterior condamnată, pe 10 august 2018, la plata unor despăgubiri de 289 de milioane de dolari într-un proces legat de erbicidele sale Roundup şi Ranger Pro. lar şirul de procese amenințau cu distrugerea companiei. Dizolvarea brand-ului Monsanto face ca noile produse distribuite de Bayer să poată folosi aceleaşi rețete vândute de Monsanto, dar cu altă titulatură. Ceea ce este însă şi mai grav, este că noua strategie se desfăşoară cu aprobarea tacită a comisiilor Uniunii Europene. Ca dovadă, este de remarcat că, potrivit cotidianului britanic The Guardian, în ianuarie 2019 un organism al UE intitulat Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a reînnoit aprobarea pentru utilizarea glifosatului în baza unui raport plagiat după documentele companiei Monsanto. Raportul a fost servit funcționarilor UE de către Institutul Federal de Evaluare a Riscurilor din Germania (BFR), iar consecinţa este că autorităţile de reglementare ale UE au re-autorizat utilizarea glifosatului în Europa pentru încă cinci ani, până în 2023. Compania Bayer este deosebit de activă şi în România. Ramurile locale ale Bayer şi Monsanto — Bayer SRL şi Monsanto România SRL — sunt în prezent în curs de fuziune. Filiala Bayer România a încheiat în anul 2017 (cel mai recent an pentru care există date publice) afaceri de circa 200 mil. euro, în creştere cu circa 17% faţă de anul precedent. Planul globalist de a extermina omenirea începe acum: «Mâncătorii inutili» trebuie eliminaţi, spun globaliştii Dincolo de diversiunile politice și de tendințele culturale bizare cu care suntem zilnic intoxicaţi prin mass-media, imaginea reală de ansamblu a ceea ce are loc chiar acum în lume relevă existenţa unui plan de exterminare a 90% din populaţia planetei. Planul este pus în aplicare de către așa- numiții „globalişti” care sub ideologia sforăitoare a Globalizării doresc să instaureze o „nouă ordine mondială”. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 CES An viziunea lor nebunească ei îşi motivează acțiunile criminale de a elimina 90% din populaţie prin ideea de „a salva planeta şi a asigura viitorul speciei umane la scară cosmică”. Acţiunile de exterminare nu sunt nici pe departe o ficţiune conspiraţionistă, ci ele deja se desfăşoară în forță de câteva zeci de ani. În ultima perioadă „iluminații” — care își arogă statutul de stăpâni ai planetei — iau tot mai mult în calcul două tendinţe care au luat amploare: 1. Dezvoltarea sistemelor robotice, care pot înlocui forţa de muncă umană, eliminând necesitatea întreținerii unei societăți a lucrătorilor umani săraci. Din punctul de vedere al globaliştilor, săracii au rostul de a fi exploataţi prin muncă ieftină şi de a fi folosiţi pentru a genera voturi manipulate atâta timp cât mai este necesară menţinerea iluziei democraţiei. Dar în viitorul foarte apropiat roboții vor înlocui cea mai mare parte a muncii umane. Dacă încă nu sunteţi conștienți de acest fapt înseamnă că sunteţi în afara realităţii. Există fabrici întregi robotizate, cu foarte puţin personal uman. Motivul pentru care globaliştii (puternic susținuți de democraţii din Congresul american) sunt gata să înlocuiască oamenii cu roboţi este acela că roboții fac treaba rapid, constant, precis, ieftin şi fără să comenteze. Ei sunt atât de convenabili încât vor primi și dreptul de vot. În pregătirea acestui pas a fost ultra- mediatizată ştirea că robotul Sophia a primit în anul 2017 statutul de cetățean în Arabia Saudită. Globaliştii caută să inoculeze idea că roboții trebuie acceptaţi ca parte integrantă a societăţii. Sophia a fost elogios prezentată inclusiv la ONU. Pentru a-i convinge şi pe români, Sophia a fost plimbată şi „intervievată” şi pe la televiziunile noastre. Odată ce roboții vor primi drepturi de vot sub justificarea că IA (Inteligența Artificială) este, chipurile, „conştientă”, globaliştii nu vor mai avea nevoie de prea mulți oameni. Până acum au folosit valuri de migranți sau populații din lumea a treia pentru a reconfigura societatea după voia lor. După acceptarea roboților ca „ființe raţionale” vor programa pur şi simplu toți roboții să voteze cum li se va dicta la fiecare alegeri. Ceea ce, de fapt, nu este departe de ceea ce se face şi acum cu marea masă a alegătorilor umani prostiţi şi manipulaţi în mod ordinar. 2. Diminuarea resurselor. Globaliştii consideră că oamenii consumă excesiv de multe resurse ale planetei. Ei cred că resursele ar trebui mai degrabă utilizate pentru colonizarea spaţială, pentru înarmarea spaţiului cosmic, pentru tehnologii de călătorie mai rapidă decât viteza luminii (FTL — Faster Than Light) şi pentru dezvoltarea altor sisteme tehnologice avansate. Ei susţin că toate acestea ar apăra civilizația umană de diferite ameninţări cosmice. Datorită politicilor socialiste ale celor de stânga, mulți oameni din întreaga lume beneficiază de drepturi pe care guvernele le consideră acum ca o povară financiară nesustenabilă. Așa încât globaliştii consideră că dacă drepturile acestea ar fi eliminate, atunci guvernele care se află acum pe calea insolvenţei financiare (majoritatea) ar putea realiza dintr-o dată bugete 195 echilibrate şi să rămână în picioare (în loc să se prăbuşească sub cheltuielile nesfârşite ale îndatorărilor). Acest fapt devine foarte plauzibil dacă se ia în considerare înlocuirea lucrătorilor umani cu roboți, având în vedere că roboții nu au nevoie de niciun fel de salarii, concedii, pauze, bunăstare, medicamente, zile scutite medical sau beneficii la pensie. Odată ce roboții vor înlocui toate avantajele muncii umane, fără toate costurile asociate cu drepturile pe care le au oamenii, globaliștii îşi vor accelera foarte repede planul de a extermina ceea ce ei numesc „mâncătorii inutili” sau „excesul de oameni”. O parte din justificarea elitistă pentru toate acestea se bazează pe faptul că așa-zişii „iluminaţi” consideră că Pământul este o planetă vulnerabilă din mai multe puncte de vedere. Printre acestea se numără evenimentele meteorologice spaţiale (prăbuşiri de asteroizi, furtuni solare etc.) sau epuizarea resurselor naturale. Eliminarea a 90% din populaţia umană, cred ei, este necesară pentru a împiedica epuizarea totală de către „consumatorii inutili” a resurselor planetei. În plus, a devenit destul de greu pentru „Elite” să mai menţină secretul asupra planurilor pe care le desfăşoară. Ei vor să se ocupe nestingheriți de proiecte de cercetare super-avansate, care să le servească numai lor, celor „aleşi” (de ei înşişi). În mod concret, aceste proiecte de cercetare urmăresc printre altele: - să colonizeze alte planete pentru a mări şi diversifica şansele de supravieţuire ale rasei umane. În cele din urmă, această colonizare trebuie să se extindă și dincolo de sistemul nostru solar pentru a construi lumi umane și în apropierea altor stele; - să construiască sisteme de călătorie mai rapide decât lumina pentru a coloniza mai rapid planete care orbitează alte stele din galaxia noastră; - să construiască sisteme eficiente de apărare planetară care să protejeze Pământul de atacurile unor civilizaţii extraterestre; - să realizeze progrese tot mai consistente în utilizarea Inteligenţei Artificiale, a computerelor cuantice şi a ştiinţei materialelor. Acestea ar permite, de exemplu, construirea de lifturi spaţiale prin intermediul cărora ar putea fi ridicate pe orbită diferite materiale şi utilaje. Ele sunt necesare pentru a susține coloniile umane deja înfiinţate pe Lună şi pe Marte. Aşa cum prezintă site-ul Space News, lifturile spaţiale erau în faza de testare încă din anul 2016. Situaţia actuală în care guvernele de pe planetă își cheltuiesc marea majoritate a resurselor financiare pentru a întreţine „consumatorii inutili” nu este un scenariu sustenabil, zic globaliştii. Elitele sunt foarte deranjate că oamenii vor să trăiască şi să se reproducă, şi că pe lângă aceasta mai şi emit, Lohanul nr. 47, aprilie 2019 |dezbateri, | culmea, tot mai multe pretenţii. Ca să rezolve problema, kabala satanistă consideră că exterminarea a 90% din populaţia umană este un rău necesar, care va salva omenirea la scară cosmică. În filosofia moral-politică promovată în universități chiar este foarte apreciată aşa-numita „latură morală a uciderii” sau ideologia elitistă a „eticii bărcii de salvare”, care argumentează că săracii nu este necesar să fie ajutaţi deoarece planeta nu ne poate susţine pe toți. Toate discursurile din ultimii ani despre salvarea migranţilor reprezintă, bineînţeles, doar o imensă demagogie, având în realitate scopul de a crea un instrument prin care să fie răsturnate naţiunile suverane, să fie eliminate frontierele şi să fie instituit controlul global. Odată implementat un Guvern Mondial, depopularea planetei poate fi coordonată fără a mai exista prea mare rezistență din partea naţiunilor (care nu vor mai fi suverane). Modul în care globaliștii intenționează să extermine 90% din rasa umană Planul de exterminare se bazează pe eliberarea „accidentală” (de fapt intenţionată) a unei tulpini virale, ca armă biologică. Astfel de mijloace (armele biologice) oferă mai multe „avantaje” distincte eforturilor de exterminare, din punctul de vedere al globaliștilor: - nu sunt detectabile și sunt ușor de eliberat asupra populaţiei, sub anonimat complet; - prezintă capacitate de autoreplicare. Odată ce populaţia inițială este infectată, nu este nevoie să se producă mai mult agent patogen, deoarece fiziologia celulară rulează automat răspândirea infecţiei la nivel de masă; - exploatează structura socială naturală a societăţilor umane. Oamenii preferă să trăiască în comunități. După ce câţiva membri ai unei comunități vor fi infectați, în scurt timp boala se va transmite şi celorlalți. Foarte puţini oameni sunt complet izolaţi în societatea modernă. Toate acestea vor permite guvernelor aservite globaliştilor să declare „urgenţe pandemice” şi să mandateze vaccinări în masă, obligatorii. Cei care se vor conforma vor fi imediat infectați, iar cei care nu vor accepta să se conformeze vor fi considerați pericol public şi vor fi vaccinaţi/infectaţi cu forţa. Bineînţeles, vaccinările vor fi efectuate cu arme biologice suplimentare pentru a accelera „pandemia”. Se va obţine astfel o avalanșă catastrofală de decese. Este util să avem în vedere că vaccinările în masă cu vaccin anti-poliomielită din anii '60 şi '70 din SUA au fost asociate cu viruşi de cancer (mai exact virusul oncogen SV40). Acest lucru a fost tăinuit de departamentul american CDC (Center for Desease Control) timp de decenii. Însă acum câţiva ani chiar autorităţile au publicat toată istoria. 196 Astfel de vaccinuri criminale, aprobate de ONU, au fost, de exemplu, administrate femeilor din Kenya. Substanțele folosite au fost testate în mod exhaustiv în laboratoarele ştiinţifice și s-a confirmat că sunt realizate cu ingrediente chimice care generează infertilitate. Ele de fapt au fost proiectate exact pentru a reduce populaţia de negri. Vaccinurile sunt destinate să vizeze mult mai agresiv populaţiile cu venituri mici şi populaţiile din lumea a treia, atingând astfel unul dintre obiectivele-cheie ale globaliştilor, acela de a distruge „consumatorii inutili” (aşa cum îi văd ei). Procentul tolerat, de 10% din populația umană, va fi cel care efectuează cercetarea științifică şi inovaţia tehnică pentru globalişti. Aceşti 10% vor fi acceptaţi şi admişi ca necesari pentru „protejarea Pământului”. Ca să ne facem o idee despre amploarea genocidului care se pune la cale: globaliştii urmăresc să elimine mai mult de şase miliarde de oameni! Un alt „avantaj” al armelor biologice (din punctul de vedere al globaliştilor) este că acestea nu distrug ecosistemul în modul în care o fac armele nucleare. Ar putea foarte simplu să lanseze bombe nucleare sub pretextul unui război. Dar obiectivul „elitelor” este exterminarea oamenilor fără a deteriora major ecosistemul. De aceea ei preferă armele biologice. Aceste bioarme pot fi chiar adaptate — folosind noile descoperiri ale ştiinţei — pentru a viza anumite rase, cum ar fi sud-americanii, asiaticii, africanii sau europenii. NASA a lansat un satelit care va bombarda Pământul cu 10.000 de impulsuri de lumină în fiecare secundă NASA a lansat în luna septembrie 2018 satelitul ICESat-2, care va „bombarda” Pământul cu circa 10.000 de impulsuri luminoase în fiecare secundă. ceste impulsuri de lumină conţin trilioane de fotoni, care vor avea ca misiune cartografierea Terrei. Impulsurile vor fi dirijate de laserul special construit pentru această misiune, denumit The Advanced Topographic Laser Altimeter System (ATLAS). Lohanul nr. 47, aprilie 2019 [dezbateri | Aceste măsurători vor fi luate din 70 în 70 de cm, ceea ce înseamnă că vom fi martorii celei mai precise cartografieri a Pământului. De exemplu, satelitul va fi capabil să detecteze inclusiv modificările extrem de mici, de 4-5 mm, ale ghețarilor din Antarctica şi Groenlanda, modificări insesizabile de ochiul uman sau alte tehnologii. ICESat-2 se va roti în jurul planetei de patru ori pe an, fapt ce îi va ajuta pe cercetători să înțeleagă modificările din zonele predispuse la schimbări climatice, pe măsură ce anotimpurile se derulează pe tot parcursul anului. „Aprecierea vizuală şi înțelegerea modului în care straturile de gheață se diminuează ne ajută să înţelegem schimbările climatice prin care trece planeta noastră şi cât de grave sunt acestea. Informaţiile ne vor ajuta să observăm mai bine creșterea nivelului mării şi schimbările cauzate de topirea gheții şi să preconizăm mult mai precis ce zone de coastă vor dispărea în viitorul apropiat din cauza acestui fenomen”, a declarat Waleed Abdalati, geograf la Universitatea din Colorado din Boulder şi unul dintre coordonatorii proiectului ICESat-2. Satelitul anterior (ICESat), pe care NASA l-a utilizat între anii 2003 şi 2010, a colectat date similare, dar tehnologia a evoluat de atunci. Vechiul satelit emitea doar 40 de impulsuri pe secundă, mult mai puține comparativ cu cele 10.000 emise de ICESat-2, ceea ce înseamnă că NASA va obţine o imagine mult mai precisă a topografiei Terrei. Prima cartografiere realizată de om datează din jurul anului 6500 î.H, şi a fost descoperită în Çatal Hüyük, aşezare neolitică din sudul Anatoliei. Pictura murală prezintă clădiri în vedere plană şi un vulcan din apropierea aşezării, acesta fiind un punct de reper. Schițe primitive similare au mai fost găsite şi la mesopotamieni sau egipteni. În jurul anului 2300 î.H., topografii din Mesopotamia executau planuri de hărţi în scopuri juridice și practice. Papirusul din Torino, care a început să fie pictat în jurul anului 1300 î.H., este un exemplu de hartă egipteană. Există şi o „hartă a lumii babiloniene” — aceasta datează din jurul anului 600 î.H. Aeroporturi britanice se dotează cu echipamente militare împotriva dronelor Armata a fost solicitată să instaleze echipamente de specialitate, permiţând autorităţilor să dea asigurări că aeroportul este sigur pentru decolarea şi aterizarea avioanelor. Tehnologia include sistemul israelian Drone Dome, potrivit The Times. Ministrul pentru Securitate, Ben Wallace, a declarat că forţele de securitate britanice au sisteme de detecție care pot fi instalate în ţară pentru a combate pericolul dronelor. Relatările din presă sugerează că Ministerul Apărării a retras între timp echipamentele anti-drone de pe Gatwitck. «Cenzorul cel Bun» sau 1984 este... mâine? Google, Facebook, Twitter și Youtube pregătesc cenzura conţinuturilor online incorecte politic... Aeroporturile Gatwick şi Heathrow din Londra au ordonat echipamente militare de protecţie împotriva dronelor, în valoare de mai multe milioane de lire sterline, după ce dronele au întrerupt timp de trei zile zborurile pe Gatwick, în luna decembrie, potrivit publicaţiei The Times, citată de Reuters. urvolurile efectuate de drone au provocat haos pe aeroportul Gatwick, al doilea cel mai aglomerat aeroport din Marea Britanie, întrerupând planurile de călătorie a zeci de mii de oameni, înainte de Crăciun. Incidentul a scos la iveală o vulnerabilitate care este analizată de forţele de securitate şi de operatori de aeroporturi din toată lumea. 197 .. socotind că „idealul de liberă exprimare de la apariţia internetului e o idee utopică” Adio, adevăr! Ofensiva Silicon conservatorismului Valley împotriva n document intern redactat de compania Google lasă de înțeles că marile companii de tehnologia informației se pregătesc să ia o poziție fermă împotriva principiilor conservatorismului creștin. Motivația Google: „Această măsură va crește încasările giganţilor IT”. Concluzia raportului intern realizat de Google se concentrează pe intenția giganților IT de a renunța la libertatea de exprimare încă posibilă în prezent pe internet. Raportul consideră că „tradiția americană” a libertăţii de exprimare nu mai poate fi aplicată în prezent de companiile de tehnologia informaţiei, notează Breitbart News, care a obţinut copii ale documentului direct de la surse anonime din cadrul Google. Documentul, care conţine 85 de pagini şi este intitulat „Cenzorul cel Bun”, confirmă că Google şi celelalte mari platforme IT, adică Facebook, Twitter şi YouTube, controlează în prezent majoritatea conversaţiilor online şi au luat deja măsura de a „schimba direcția către cenzură”. În raport se menţionează clar că platformele IT au decis să „schimbe direcția către cenzură” în urma a ceea ce numește evenimente politice nedorite care au avut loc în ultimii ani în jurul lumii. Cele două cazuri date exemplu în document drept astfel de evenimente nedorite sunt alegerea președintelui american Donald Trump şi creşterea semnificativă a popularității partidului Alternativa pentru Germania (AfD). Este de remarcat faptul că Google justifică această schimbare esențială de paradigmă — introducerea cenzurii în algoritmii IT — prin două Lohanul nr. 47, aprilie 2019 exemple politice (Donald Trump şi AfD) care se revendică din conservatorism şi din ideile creştine. Google renunţă la libertate de exprimare Raportul argumentează că Google, Facebook, YouTube şi Twitter sunt în prezent prinse în capcana a două poziţii incompatibile, între o „piață de idei neinfluențată” şi „spaţii bine ordonate de păstrare a siguranţei şi a politeţii”. Prima abordare este descrisă drept un produs al „tradiției americane”, care „prioritizează libera exprimare şi democrația, în defavoarea politeții”. A doua abordare e denumită drept „un produs al tradiției europene, care favorizează demnitatea în defavoarea libertăţii (de exprimare, n.red.) şi politețea în defavoarea libertății de exprimare”. Raportul realizat de Google precizează că toate platformele IT renunță la abordarea democratică și pro-libertate de expresie şi încep să aplice „abordarea europeană”, de favorizare a cenzurii, relatează Breitbart News. Până în prezent, Google, Facebook, YouTube şi Twitter se considerau în fața legii americane drept platforme neutre, respingând catalogarea de „publisheri” sau „editori”, astfel că aveau o protecţie sporită în fața legii americane tocmai pentru că nu își asumau statutul de „publisheri”. Prin noua direcţie, giganții IT sugerează că de dragul introducerii cenzurii ei sunt gata să renunţe la protecţia legală de care se bucurau în calitate de „platforme neutre”. Unul dintre argumentele aduse în raportul Google față de pericolele pe care le-ar prezenta în prezent libera exprimare pe internet este existența unor „teorii ale conspirației”. Ciudat este că în raport nu se argumentează exact ce e în neregulă, ci existența unor „teorii ale conspirației”, de parcă simpla existență a acestor teorii ar fi un motiv suficient pentru invalidarea acestora. Chiar aşa, exemplul folosit de raportul Google este unul care ridică serioase semne de întrebare. Astfel, documentul Google prezintă tweet-ul transmis de Donald Trump în campania electorală americană din 2016, prin care acesta acuza Google că motorul său de căutare ascundea rezultatele negative la căutările despre contracandidata sa, Hillary Clinton. Culmea este că Donald Trump a avut dreptate în acel caz, după cum a demonstrat ulterior psihologul dr. Robert Epstein, care a demonstrat că în realitate căutările motorului Google chiar o favorizau în 2016 pe Hillary Clinton. Cenzura devine politică oficială în Silicon Valley Deşi nu este clar încă spre cine se adresează raportul prezentat de Google, ceea ce este evident este faptul că această companie a investit mulţi bani şi timp în elaborarea lui. Astfel, printre consultanţii raportului se numără academicieni importanţi implicaţi în studiul IT, cum ar fi Jason Pontin de la Massachussetts Institute of Technology, Franklin Foer de la The Atlantic, sau Kalev Leetaru de la Georgetown University. De asemenea, alți 35 de specialişti din domenii academice sociale de pe toate continentele au participat la redactarea raportului. 198 Redăm mai recomandări ale documentului: jos principalele idei şi - „Se pune întrebarea dacă deschiderea pe care internetul o oferă este necesar sau nu să fie salutată; libertatea de exprimare a devenit o armă socială, economică și politică”; - „Idealul de liberă exprimare de la apariția internetului e o idee utopică”; - „Google, Twitter şi Facebook controlează în prezent majoritatea conversaţiilor online”; - Încrederea utilizatorilor de internet în libertatea de exprimare ar fi fost erodată de exemple precum alegerea lui Donald Trump, teoretica implicare a Rusiei în alegerile americane și de creşterea popularității partidului Alternativa pentru Germania; - „Comportamentul nociv al utilizatorilor de internet permite politicienilor fără caracter să îşi extindă influenţa; rasiștii, misoginii, opresorii obțin pe internet o platformă de exprimare alături de revoluționari, informatori din interior și activişti ai cauzelor”; 99 - Giganţii IT trebuie să se „orienteze către cenzură”, pentru a putea să se „extindă la nivel global, să îşi monetizeze conținutul și să îşi protejeze clienții publicitari de conținutul controversat, pentru ca astfel să îşi crească încasările”. Telefonul vă urmărește chiar și atunci când GPS-ul este oprit Poate cineva să vă urmărească în timp ce conduceţi prin oraş? S-ar putea să vă gândiţi că oprirea funcţiei de localizare de pe smartphone va împiedica aceasta, dar cercetătorii de la Universitatea Northeastern din Boston au descoperit că nu este întotdeauna cazul. „Nu mulți oameni sunt conştienţi de această problemă. În principal pentru că atunci când ne gândim la localizare, o asociem cu GPS-ul de pe telefon”, a declarat Sashank Narain, cercetător la Northeastern. Intr-un test, Narain şi echipa lui au reuşit să urmărească oamenii care conduceau prin Boston, Waltham, Massachusetts şi Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Londra. Funcţiile de localizare tradiţionale, precum GPS-ul, au fost oprite — aşa că cercetătorii au folosit alţi senzori. „Scopul proiectului nostru este de a face oamenii conștienți de existența unor astfel de vulnerabilităţi cărora ar fi necesar să li se acorde mai multă atenţie”, a adăugat Narain. Guevara Noubir, profesor la Universitatea Northeastern, care a fost implicată în cercetare şi conduce programul de absolvenţi Cybersecurity & Information Assurance din Northeastern, a declarat că „există o arie întreagă de metode numite atacuri pe canale alternative, ce pot avea un impact nedorit asupra securității”, şi în particular asupra vieţii private. Utilizând telefoane care rulează sistemul de operare Android al celor de la Google, cercetătorii au realizat urmărirea cu ajutorul unor senzori din smartphone-uri care nu au fost proiectați pentru a identifica locaţia. Aceste instrumente includ un accelerometru, care urmăreşte cât de repede se mișcă un telefon, un magnetometru care funcționează ca o busolă digitală şi un giroscop care urmărește rotația. Aceşti senzori sunt responsabili de modificarea orientării ecranului de la orizontală la verticală atunci când telefonul este rotit. „Oamenii nu realizează cu adevărat că telefonul mobil, cu acces la toți acești senzori este, într-un anumit sens, potenţial, cel mai bun dispozitiv de spionaj pe care vi-l puteţi imagina...” a spus Noubir. Pentru a urmări subiecţii testaţi, cercetătorii le-au descărcat pe telefon ceea ce părea a fi o aplicaţie de lumină flash — dar care, de fapt, colecta datele senzorilor. „Dacă aveți instalată o anumită aplicație pe telefon, toate celelalte procese sunt automate”, a spus Narain. Capacitatea de urmărire devine mai uşoară cu mai multe informaţii. „Dacă obişnuiţi să călătoriți pe aceeași rută aproape în fiecare zi, există o probabilitate extrem de mare de a ghici unde locuiţi, unde lucraţi și ce trasee aţi urmat. Este extrem de posibil sa folosiţi în mai mult de 90% din cazuri aceleași rute”, a spus Noubir. Cercetătorii au fost surprinși de rezultate şi se aşteaptă la o mai mare acuratețe a lor în timp. 199 „Sincer, nu ne aşteptam la astfel de rezultate precise”, a spus el. „Pe măsură ce sofisticarea acestor senzori de pe smartphone- uri creşte, pe măsură ce aceștia devin din ce în ce mai exacți, această metodă poate deveni un mijloc principal de invadare a confidenţialității utilizatorilor”. Deşi Northeastern a folosit telefoane Android, Noubir a spus că hack-ul „se aplică și pe iPhone-uri, deoarece acestea au permisiuni similare pentru senzori şi aşa mai departe”. Într-o declaraţie, un purtător de cuvânt al Google a declarat că Android P, ultimul său sistem de operare, „restricționează accesul la senzori, cum ar fi accelerometru şi giroscop. Senzorii de pe smartphone nu furnizează direct informaţii despre locația utilizatorului, iar această cercetare evidenţiază cât de dificilă ar fi utilizarea acestor senzori pentru urmărirea locației”. Apple a refuzat să comenteze însă rezultatele acestui studiu. Pentru a se proteja, utilizatorii ar fi nevoiţi să descarce numai aplicaţii de pe magazinele oficiale Google şi Apple. De asemenea, este necesar să se asigure că sistemul de operare este actualizat. Controlul maselor — Ingineria conştiinţei umane Institutul Tavistock este unul din focarele importante ale controlului maselor. Influenţa sa se face resimţită prin mass-media, instituţiile ştiinţifice, corporaţii, guverne şi armată. e spune că Tavistock, care reprezintă o colaborare între serviciile secrete britanice şi institutele de psihiatrie, a fost creat în 1921 la ordinul membrilor Institutului Regal al Afacerilor Internaţionale, RIIA (cunoscut şi sub numele de Chatham House). RIIA este unul din componentele grupului britanic Masa Rotundă Rhodes, fondat de imperialistul englez şi totodată mason, Cecil Rhodes. Grupul Masa Rotundă, ce are o mulţime de filiale, a fost cel mai aprig susţinător, în acest secol, al unui guvern mondial unic. Tavistock funcționează în baza unor subvenţii acordate de familiile Rockefeller, Carnegie, de Ministerul de Interne britanic şi a multor altor subvenţii substanţiale anonime. Fiind iniţial condus de ofiţerul serviciilor secrete britanice, maiorul John Rawlings, Institutul Tavistock a fost proiectat încă de la început ca un centru coordonator pentru controlul social planetar folosind „trupe de şoc psihologice, un termen inventat de Reese. Aceste trupe de şoc, în halate albe de laborator, se ramifică precum un evantai planetar, penetrând diverse organizații pentru a implementa politici considerate productive de către strategii organizaţiei. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Nucleul Tavistock este format de agenţi ai serviciilor secrete britanice, care colaborează cu capetele hidrei psihiatriei la nivel mondial, pentru a atinge două scopuri: 1) O ordine unică mondială, în care statele naţionale sunt abolite şi există un singur centru de control totalitar. 2) Simultan, controlul psihologic al lumii, sau folosind termenul inventat de ei, „societry” (n.t. în traducere liberă: o metodă de structurare exactă a relaţiilor sociale). Până şi materialele oficiale ale Institutului Tavistock recunosc orientarea sa spre controlul global al minții oamenilor. În anul 1932, psihologul german Kurt Lewin, unul dintre creatorii rețelei serviciilor secrete americane, OSS, precursorul CIA, a preluat de la Reese conducerea Institutului Tavistock. Lewin a fost unul dintre primii susținători ai utilizării traumelor pentru reprogramarea atât a individului, cât şi a societăți, folosind un modus operandi mai mult decât similar dictonului masonic „Ordo Ab Chao”, însemnând „prin haos la ordine”. Perspectiva adusă în discuţie, având semnătura Institutului Tavistock este o metodologie recurentă pentru controlul minţii la nivel global şi programare culturală în secolul XX. Această de-programare a individului în vederea unei reprogramări ulterioare, se realizează prin inducerea acestuia într-o stare puternică de şoc obținută prin traumatizare şi tortură. Dr. William Sargent de la Institutul Tavistock, despre care se spune că la data respectivă lucra şi în cadrul programului CIA de control mental MKULTRA, în cartea sa din 1957, Battle for the Mind — A Physiology of Coversion and Brain-Washing (Bătălia pentru minte — O fiziologie a conversiei şi spălării creierului) elaborată pe baza teoriilor lui Lewin, declara: „Unor oameni cărora le-a fost suficient de mult perturbată funcționarea creierului, prin inducerea intenționată sau accidentală a fricii, mâniei sau surescitării li se pot inocula numeroase idei. Cel mai frecvent rezultat provocat de asemenea perturbări, este afectarea temporară a discernământului şi o sugestibilitate mărită. Manifestările în cadrul grupurilor sunt uneori caracterizate de termenul «instinct de turmă», şi apar cel mai adesea în timpul războaielor, epidemiilor severe, şi în general în perioadele de mare pericol, care măresc anxietatea şi prin urmare sugestibilitatea la nivel individual şi de masă.” În timpul celui de-al doilea război mondial, Institutul Tavistock a coordonat Directoratul britanic de război psihologic, păstrându-şi apoi în continuare orientarea militară. Agenţii de la Tavistock au infiltrat agenţiile secrete americane, institutele de psihiatrie, industria, mass-media şi organismele politice, convertindu-le ferm spre îndeplinirea scopurilor de control global urmărite de organizaţia mamă. Unul dintre planurile esenţiale ale Institutului Tavistock îl constituie o intervenţie la nivel individual cu intenţia de a face posibilă instaurarea Noii Ordini Mondiale, văzută ca un întreg 200 unde libertatea de exprimare a individului va disparea şi posibilitatea de a gândi liber va fi anulată. Acest plan a fost pus în aplicare de către Laboratoarele naţionale de antrenament, care sponsorizează programele de „întâlnire” şi „sensibilizare” de grup, implicate în distrugerea personalităţii individuale şi apoi reconstruirea ei conform standardelor grupului. Se estimează că milioane de oameni au fost supuşi acestui gen de „procesare”, inclusiv cei mai mulţi dintre conducătorii corporațiilor şi oficiali din Departamentul de Stat, Marină, Ministerul Educaţiei şi Institutul Naţional al Educaţiei. Deşi li se face reclamă ca fiind mijloace pentru eliberare personală şi organizaţională, programele de sensibilizare sunt şi o unealtă eficientă pentru alinierea dorită de către lider la normele grupului, precum a fost demonstrat fără tăgadă, prin utilizarea unor metode asemănătoare la nivel de grup în cazurile sectei lui Charles Manson şi a lui Jim Jones. Poate fi folosită tehnologia 5G pentru controlul insidios al conştiinţei? Ar putea fi folosită tehnologia 5G ca armă de distrugere în masă împotriva creierelor și trupurilor noastre? recerea de la 3G la 4G s-a realizat în mare parte pentru a oferi proprietarilor de smartphone-uri o experiență mai bună de navigare. De la 4G la 5G nu va mai fi la fel de simplu, căci nu este vorba doar de smartphone-uri și tablete, ci de extinderea sistemului pentru mai multe industrii cum ar fi industria auto, automatizarea casei, fiecare cu cerinţe diferite în ceea ce priveşte modul în care rețelele și standardele sunt proiectate şi construite. 5G este o conexiune wireless construită special pentru a ţine pasul cu proliferarea dispozitivelor care au nevoie de o conexiune la internet mobil. Nu mai este doar pentru telefon şi computer. Este destinată tuturor aparatele dvs. de uz casnic, încuietori de uşă, camere de securitate, mașini, dispozitive portabile, zgărzi pentru câini şi multe alte lucruri. Suntem fascinaţi de tehnologie! Cine nu vrea să descarce un film complet în câteva minute sau chiar mai puţin? Dar merită acest mic avantaj preţul pe care îl vom plăti la nivel fizic, emoţional şi mental? Poate fi folosită tehnologia 5G pentru controlul minţii? FCC (Federal Communications Commision) a aprobat spectrul pentru 5G, inclusiv banda de frecvenţe de 28 GHz, 37 GHz şi 39 GHz, la 14 iulie 2016. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Alianţa următoarelor generaţii de reţele mobile defineşte următoarele cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească un standard de 5G: - rate de (transfer de) date de zeci de megaocteţi-pe-secundă, pentru zeci de mii de utilizatori; - rate de (transfer de) date de 100 MB pe secundă pentru zonele metropolitane; - 1 GB pe secundă simultan pentru mulți angajaţi de la același etaj al unei clădiri de birouri; - câteva sute de mii de conexiuni simultane pentru senzori wireless; - creşterea semnificativă a eficienţei spectrale, în comparație cu rețelele 4G; - îmbunătăţirea acoperirii; - îmbunătăţirea eficienței semnalului; - scăderea semnificativă a latenţei, în comparaţie cu rețeaua LTE. În aprilie 2008, NASA a încheiat un parteneriat cu Geoff Brown şi compania Machine-to-Machine Intelligence (M2Mi) Corp pentru a dezvolta tehnologia de comunicare 5G. Într-un articol intitulat „Radiațiile de telecomunicaţii 5G — instrumentul perfect pentru modificarea în masă a undelor cerebrale umane din starea de veghe”, un consultant specialist în EMF (câmpuri electromagnetice), din Marea Britanie, a afirmat că FCC funcţionează exclusiv în numele industriilor de telecomunicaţii, acordându-le, nici mai mult şi nici mai puţin, acces la undele radio. Nicăieri în documentul lor nu se menţionează siguranța sau bunăstarea consumatorilor. Implicaţiile 5G asupra bunăstării şi siguranței consumatorilor pot fi lesne înţelese dacă ţinem cont de faptul că dispozitivele care vor funcţiona în spectrul electromagnetic 5G vor folosi antene foarte mici, de la câţiva milimetri până la un centimetru lungime, ceea ce înseamnă că industria va putea produce aceste antene în masă şi le va pune peste tot, în special în zonele urbane. Avantajele utilizării antenelor foarte mici pentru lungimi de undă de milimetri este acela că se pot alimenta mai multe antene aşezate în diferite configurații pentru diverse reţele, de exemplu, şiruri de antene verticale sau orizontale pentru unde ghidate conic sau configurații cu un tip de radiație larg-direcțională. Aceste tipuri de aşezare a antenelor se concentrează în cea mai mare parte pe puterea de transmisie în direcţiile specificate şi semnalul nu este blocat sau întrerupt de structuri. În 2016 au fost publicate studii medicale şi epidemiologice care ilustrează sau corelează efectele biologice nefaste date de utilizarea tehnologiei telefonului mobil sau Wi-Fi. Folosirea frecvenţelor mai mari de 5 GHz şi până la 100 GHz va micşora intervalul de timp de apariţie a cancerelor şi a altor efecte nefaste. Este clar că natura pulsatorie a acestor semnale de înaltă frecvență şi înaltă intensitate nu va avea o influență binefăcătoare asupra sănătăţii oamenilor, în special în ceea ce priveşte funcționarea ADN-ului nostru. La fel ca în cazul tehnologiei telefoanelor mobile, noi, consumatorii, jucăm rolul de cobai în ceea ce priveşte siguranța acestor dispozitive. 201 5-year-old 10-year-old Adult Reamintim că cercetătorii în neurologie au obiectivat reflectarea activității electrice a creierului, implicit a câmpurilor electrice care se generează la nivelul acestuia, în activitatea psihomentală şi reciproc. Înainte de această descoperire, psihofiziologii americani arătaseră că o reflectare similară are loc între activitatea psihomentală şi substanțele descărcate la nivel cerebral (neurotrasmițători şi hormoni). Aşadar, activitatea electrică a creierului, cea chimică şi gândurile/emoțiile unei persoane sunt intercorelate. Aceeaşi informaţie este oglindită în diferitele structuri ale ființei umane. Activitatea electrică a creierului nu este ecranată de niciun scut de protecţie anti- radiaţii, ci doar de un scut — cutia craniană — faţă de acţiuni mecanice sau acţiuni ale factorilor climatici obişnuiţi — vânt, razele soarelui, ploaie. Aşadar activitatea electrică a creierului este expusă oricărei influenţe electromagnetice exterioare — cu alte cuvinte, oricărui dispozitiv Wi-Fi şi oricăror emisii de unde electromagnetice. Faptul că industria telecomunicaţiilor nu a menţionat acest lucru se datorează faptului că dezvoltarea unei rețele eficiente în mediul urban implică instalarea a multor mii de noi emițătoare. Datorită dimensiunilor reduse ale acestor antene, ele pot fi instalate în tot felul de structuri urbane, ceea ce sugerează că cel puţin pentru locuitorii din mediul urban nu va exista scăpare de la expunerea la aceste frecvențe electromagnetice foarte dăunătoare. De asemenea, atunci când aceste antene vor fi amplasate, va fi relativ uşor să fie modificată şi manipulată activitatea undelor cerebrale ale utilizatorilor de dispozitive conectate la internet şi ale celor aflați în apropierea acestora. Suma informaţiilor auxiliare care pot fi transmise sau ataşate la frecvenţa principală de transport a unui astfel de sistem de reţele de telecomunicaţii este potențial enormă. Sistemul TETRA Amintim de asemenea sistemul TETRA: Tehnologia de control al minţii din Marea Britanie şi zombificarea poliţiei britanice au fost o realitate. Sursa: CH4 News, 5 Feb., 2001. „Noul sistem de microunde Home Office numit TETRA va fi suportul comunicațiilor britanice de poliţie şi va fi plasat în fiecare centru cu populaţie numeroasă. Guvernul britanic a cheltuit 2 miliarde și jumătate de lire sterline pe o rețea de transmițătoare cu microunde cu modulație pulsatorie de 400 MHz, care transmite cu o frecvență de 17,6 Hz în creierul tuturor poliţiştilor britanici şi al oricui trăieşte în apropierea transmițătorilor planificaţi, pentru a fi utilizată în cercetările CIA asupra controlului minţii, ale cărui efecte sunt întreruperi în rețelele neuronale, conducând la schimbări de comportament și caracter, de asemenea, comportament maniacal urmat de Lohanul nr. 47, aprilie 2019 epuizare nervoasă, întreruperea funcțiilor cerebrale superioare, ducând la aşa numita zombificare, pentru a numi doar câteva dintre efectele tehnologiei! Sistemul TETRA va inunda, de asemenea, subteranele New York-ului și ale Londrei, astfel încât navetiștii vor fi expuși în mod regulat la modificări comportamentale în timpul orelor de vârf. Acest sistem va fi utilizat în toate departamentele de poliție din Marea Britanie și în serviciile de urgență până la sfârșitul anului ( acesta se petrecea în anul 2001 — n.red.). 30.000 de transmiţători vor fi plasați pretutindeni în ţară, pentru a maximiza efectele asupra populației britanice locale — controlul minții masiv! Oricine s-a plâns de aceste transmițătoare a primit o scrisoare din partea guvernului prin care era informat că, în cazul în care transmițătorii nu sunt poziționați acolo unde guvernul doreşte, nu poate exista nicio garanţie a asigurării protecţiei din partea poliţiei, ceea ce va conduce la creșterea primelor de asigurare pentru proprietarii de case.” Tehnologia „Voice-To-Skull” t. uditory Etfect) Aţi auzit de tehnologia pe bază de microunde „Voice-To-Skul/” (s-ar putea traduce în română ca fiind „Vocea din cap”)? Patent SUA 4,877,027 Brunkan — 31 octombrie, 1989. Sunetul este indus în capul unei persoane prin radiația exercitată asupra capului, cu microunde oscilând în intervalul de la 100 megahertzi până la 10.000 megahertzi, care sunt modulate cu o anumită formă de undă. Forma de undă constă în „explozii” de unde electromagnetice modulate prin frecvență. Fiecare serie/„explozie” este alcătuită din zece până la douăzeci de impulsuri distribuite uniform, grupate strâns împreună. Lăţimea „exploziei” este între 500 nanosecunde şi 100 microsecunde. Lăţimea impulsului este cuprinsă între 10 nanosecunde și 1 microsecundă. „Exploziile” au frecvenţa modulată de semnalul audio pentru a crea senzaţii auditive la persoana al cărui cap este iradiat. Tipul „psiho-electronic” de control al minţii despre care este vorba în acest caz este hărţuirea ascunsă şi necontenită a cetăţenilor nevinovaţi, care trăiesc în casele şi comunitățile lor, şi este răspândit în prezent în întreaga lume. Această hărţuire include atacurile mentale/trupești electronice, hărţuirea stradală, distrugerea relațiilor de familie şi a altor relații şi distrugerea carierei. Tehnologia actuală care generează „Vocea din cap” nu poate fi oprită de nicio ecranare electromagnetică cunoscută, fapt ce 202 demonstrează cât de avansată a devenit tehnologia clasificată de control al minții. Gândiţi-vă la tehnologia pentru persoanele surde (în funcţie de tipul de pierdere a auzului) care pot auzi cu ajutorul unor dispozitive numite neurofoane. Neurofonul ocolește întregul proces obişnuit al auzului. Dr. Patrick Flanagan a descoperit un simţ suplimentar pe care toată lumea îl are, dar pe care de obicei nu îl folosim: putem „auzi” prin pielea noastră. Neurofoanele produc vibrații în partea superioară a electrozilor. Aceste vibrații sunt transmise prin piele imediat ce electrozii ating pielea. Pielea transferă apoi vibraţiile. Pielea este cel mai mare organ al nostru şi are multe celule nervoase care funcționează ca nişte senzori mici. Stimulii receptați şi stimulii transferați merg către creier, apoi creierul îi decodifică. In final, subliniem încă o dată că această tehnologie sinistră de control al minţii există şi este folosită pentru a manipula oamenii în masă. I-am putut vedea folosind mesaje subliminale pentru a încuraja cumpărăturile, cum ar fi: „Pur și simplu nu pot să mă mai opresc să mă gândesc la cumpărături la Macy 's” sau „Mi-e dor deodată de Apple Bee's”. Dar acestea sunt nişte exemple minore ca însemnătate față de modul sinistru în ar putea fi folosită această tehnologie! Pentru a ne proteja de radiaţiile electromagnetice, una dintre metodele eficiente este utilizarea pietrelor de shungit (mineral cu peste 98% carbon în compoziţie) pe care să le lipim pe spatele celularului pe post de scut EMF (câmp electromagnetic). Se poate de asemenea purta un colier de pietre de shungit şi o brățară pentru a ne proteja suplimentar. Puteţi să puneţi astfel de pietre pe toate aparatele dvs. Shungitul are proprietăţi conductive, motiv pentru care se spune că ecranează şi protejează de EMF emanate de dispozitive precum televizoare, calculatoare, cuptoare cu microunde, telefoane mobile şi altele asemenea. În plus, această piatră (shungitul) aduce în ființa celui care o poartă energii vindecătoare. CEDO: practicile de supraveghere ale agenţiilor de securitate britanică şi americană încalcă drepturile omului În luna septembrie 2018, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că agenţia de spionaj a Marii Britanii (GCHQ) încalcă Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin programele sale de supraveghere în masă. nstanţa a decis că aceste activităţi încalcă drepturile la viaţa privată şi de familie ale cetăţenilor britanici şi europeni, şi în final, afirmaţia implică şi respingerea activităţilor Statelor Unite, ţinând cont de faptul că GCHQ a obţinut o mare parte din datele sale de la Agenţia de Securitate Naţională americană (NSA), potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Procesul la CEDO a fost intentat de Amnesty Internaţional, Big Brother Watch, ACLU, Biroul Jurnalismului de Investigaţie (Bureau of Investigative Journalism) şi alte grupuri care promovează şi protejează libertăţile civile. Procesul se referă la clauzele cuprinse în Legea privind reglementarea puterilor de investigare a Marii Britanii din anul 2000 şi, deşi o nouă variantă a legii a fost adoptată în 2016, multe dintre problemele identificate de CEDO rămân cu privire la legea din 2016. Deşi CEDO nu a precizat că schimbul de informaţii între agenţii precum GHCQ, NSA şi membrii alianţei de spionaj Five Eyes (Cinci Ochi) reprezintă o încălcare a convenției pentru drepturile omului, totuşi a afirmat că „utilizarea unui astfel de schimb de informaţii pentru a evita restricţiile aplicate asupra supravegherii propriilor cetăţeni ai unui stat membru [al UE] ar fi o încălcare a cartei”, a rezumat Ars Tehnica. Într-o decizie luată în 2015, o instanță din Marea Britanie a decis că acest tip de schimb de informaţii încalcă de fapt legea europeană. Publicaţia 7he Guardian a elucidat decizia CEDO, care a nu: „Cu o majoritate de cinci voturi la două, judecătorii din Strasbourg au concluzionat că regimul de interceptare [a comunicaţiilor] în masă al GCHO a încălcat articolul 8 al Convenţiei Europene privind Drepturile Omului, care garantează confidenţialitatea, deoarece s-a afirmat că nu există suficiente măsuri de protecţie şi că regulile care guvernează procesul de selectare a datelor legate de comunicaţii au fost considerate neadecvate. Regimul folosit de guvernul britanic pentru împărtăşirea informaţiilor cu guverne străine nu a încălcat nici articolul 8 şi nici articolul 11, care garantează libertatea de exprimare”. De asemenea, CEDO nu a decis faptul că agenţiile de spionaj abuzează de puterile lor, precizând că: „Nu există nicio dovadă care să sugereze că serviciile de informaţii abuzează de puterile lor”. Totuşi, instanţa a descoperit că nu există suficiente măsuri de protecţie din partea Tribunalului britanic pentru Puteri de Investigare pentru a se preveni potenţialele abuzuri. Acest Tribunal britanic este echivalent cu sistemul american FISA (Legea privind supravegherea activităţilor străine de spionaj), ale cărui instanţe aprobă aproape toate cererile pentru mandate de monitorizare. 203 Potrivit Ars Technica: „Curtea a decis că modul în care guvernul britanic a colectat datele de la furnizorii de servicii de comunicaţii a reprezentat o încălcare a Articolului 8 al CEDO (drepturile la viaţa privată şi de familie). De asemenea, a descoperit că atât metodele de interceptare în masă a comunicaţiilor, cât şi procesul de obţinere a metadatelor privind comunicațiile de la furnizorii de servicii au încălcat Articolul 10 (libertatea de exprimare) din cauza insuficientelor măsuri de protecție privind materialele jurnalistice confidențiale. Şi, curtea a fost în special îngrijorată de lipsa oricărei supravegheri asupra a ceea ce a fost colectat pe traficul de internet sau a tipului de filtre care au fost folosite pentru a se determina ce fel de trafic a fost de interes.” De precizat că legile britanice luate în vizor cel mai mult de CEDO sunt similare legii americane Patriot Act. „Decizia trimite un mesaj clar că programe de supraveghere similare, precum cele desfăşurate de NSA, sunt de asemenea incompatibile cu drepturile omului”, a afirmat Patrick Toomey, avocat la ACLU. Deoarece sistemul britanic este atât de similar celui al Statelor Unite — şi pentru că Marea Britanie se bazează mult pe NSA — decizia ar putea avea o reacție în lanţ asupra legitimității percepute a acestor practici. RF-Pose, inteligenţa artificială care vede prin pereţi Timp de decenii, cercetători de prestigiu au căutat o cale prin care omul să se poată folosi de tehnologie pentru a putea vedea prin pereți. i acum se pare că au reuşit aceasta cu o tehnologie care utilizează WiFi pentru a „simți? prezența oamenilor 9 dincolo de ziduri. Cei de la MIT au dezvoltat un nou algoritm prin care o inteligență artificială nu doar detectează prezența oamenilor, ci şi mişcările acestora. Undele radio care penetrează obiectele solide precum zidurile se reflectă când ajung în dreptul unui om, deoarece apa din trupul nostru nu este cel mai bun mediu prin care să se propage. Cel puțin pentru moment, noua tehnologie recreează doar un desen schematic care se potriveşte cu poziția şi mişcările persoanei, însă pe viitor cu siguranță inteligența artificială va fi capabilă să ne spioneze mult mai în detaliu prin pereți. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 (dezbateri | Sistemul denumit RF-Pose este capabil să reconstruiască o reprezentare bidimensională a persoanei și are o eficiență dovedită de până la 83%. Fiind capabil să detecteze mişcările oamenilor, acesta a fost deja folosit în cazul supravegherii unor pacienţi cu Alzheimer şi Parkinson, fiind o metodă mai puţin invazivă de a învăţa despre mişcările acestora, chiar în confortul casei lor, fără ca ei să se simtă deranjați de prezenţa camerelor de filmat. Boala Alzheimer este o afecţiune degenerativă progresivă a creierului care apare mai ales la persoane de vârstă înaintată, producând o deteriorare din ce în ce mai accentuată a funcțiilor de cunoaştere ale creierului, cu pierderea capacităților intelectuale ale individului şi a valorii sociale a personalității sale, asociată cu tulburări de comportament, ceea ce duce la starea cunoscută sub numele de demenţă. O astfel de tehnologie precum RF-Pose implică evidente riscuri în ceea ce priveşte invadarea vieţii private a oamenilor. Deşi fiecare cercetare ştiinţifică poate ajuta la progresul omenirii, este necesar să urmărim cu mare atenție în ce scopuri va fi folosită aceasta pe viitor. Google a făcut anunţul deceniului. Schimbarea majoră care va afecta toţi utilizatorii Google a anunţat că în luna aprilie 2019 va închide reţeaua de socializare online Google+, cu patru luni mai devreme decât a plănuit iniţial, după ce a descoperit noi probleme tehnice legate de dezvăluirea datelor utilizatorilor săi. onform Google, noua vulnerabilitate tehnică a afectat 52,5 milioane de utilizatori, datele acestora privind numele, adresa de e-mail, ocupaţia şi vârsta fiind accesibile dezvoltatorilor, cu toate că erau stabilite ca fiind private în setările din cont. Anunţul despre închiderea rețelei de socializare online a fost făcut iniţial în octombrie 2018, după ce compania Google a făcut public faptul că datele private a sute de mii de utilizatori ai Google+ au fost expuse. Potivit surselor citate la momentul respectiv de cotidianul The Wall Street Journal, Google, care face parte din trustul Alphabet, nu a dezvăluit problema de teama sancţiunilor autorităţilor de reglementare. O defecţiune de software a generat un acces potenţial la profilurile utilizatorilor Google+ începând din 2015. Problema a fost remediată de tehnicienii Google în martie 2018. 204 Bill Gates cu o nouă demenţă: inventează un CIP RFID pentru controlul nașterilor Va fi implantat permanent în mână și va putea fi pornit/oprit prin telecomandă de o terță parte oul dispozitiv va fi încorporat chirurgical sub pielea persoanei şi va acționa ca un mecanism de control al nașterilor, ce poate fi controlat de la distanță cu un comutator „pornit/oprit”. Comercializat ca un „prezervativ mai bun”, microcipul va acționa ca un contraceptiv, permiţând persoanei cipate sau unei terţe părți prin „transfer de tehnologie wireless” posibilitatea de a avea o sarcină prin apăsarea unui comutator. Fondatorul miliardar al Microsoft spune că dispozitivul este mic, putând să fie inserat în partea cărnoasă a mâinii unei persoane şi va fi disponibil după ce testarea în Africa este finalizată. Minusculul microcip care emite hormoni va permite femeilor să decidă când sunt pregătite sa conceapă, în esență prin apăsarea unui întrerupător înainte să înceapă să încerce, conform MIT Technology Review. Gates spune că dispozitivele nu sunt strict concepute numai în acest scop, ci conţin chip-uri RFID similare cu cele din cardurile de credit şi din telefoanele inteligente, care pot fi programate pentru plata wireless a cumpărăturilor, să deblocheze uşi sau chiar să pornească o maşină. Fundaţia Bill şi Melinda Gates a investit 4,6 milioane de dolari în start-up-ul MicroCHIPS originar din Massachusetts, care se află în spatele dispozitivului. „Abilitatea de a porni şi opri dispozitivul oferă un anumit factor de confort, pentru cei care își planifică familia”, a declarat la BBC dr. Robert Farra, preşedinte şi COO al MicroCHIPS. Stânga: microcip-ul implantabil, controlabil wireless pentru a elibera medicamentul în interiorul trupului / Dreapta: înaintea implantării, medicamentele sunt dispuse în şiruri de microrezervoare sigilate. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Al doilea rând de imagini: Stânga: dispozitivul cu microchip este implantat sub piele / Dreapta: Atunci când este aplicat un curent electric (prin semnal wireless), membrana care sigilează microrezervorul se topeşte. Al treilea rând de imagini: Stânga: medicamentul este eliberat treptat din rezervor / Dreapta: Când rezervorul cu medicament este gol, următoarea doză poate fi livrată din alt rezervor. Noile microcipuri vor fi accesate şi controlate de la distanţă de o terță parte Potrivit Huffington Post, dispozitivul poate funcţiona până la 16 ani — de peste trei ori mai mult decât orice dispozitiv implantabil de pe piață, cu care s-ar putea compara, inclusiv dispozitivele intrauterine. Fondatorul şi fostul CEO al Microsoft, probabil cel mai bogat „tocilar” de pe planetă, devine astfel un filantrop al sexului? În luna iunie 2018, Fundaţia Gates a acordat un premiu de 100.000 de dolari Universităţii din Wollongong, din Australia, pentru a crea un prezervativ care permite o senzaţie mai bună — acesta fiind doar unul din cele 11 proiecte diferite de contracepţie pe care Fundaţia le-a susţinut. Tehnologia din spatele implantului a fost iniţial creată în anii 1990 de cercetătorii de la MIT Robert Langer şi Michael Cima şi de doctorandul John Santini, iar ulterior s-a acordat licenţa companiei MicroCHIPS. Se pare însă că ideea dispozitivului a venit chiar de la Bill Gates însuşi. Când Gates a vizitat laboratorul lui Langer la MIT, el a întrebat dacă ar fi posibil să se dezvolte o metodă de control a nașterilor, care ar putea fi folosită timp de mai mulţi ani și pornită şi oprită în mod intenționat, potrivit MIT Technology Review. Langer l-a îndrumat pe Gates spre MicroCHIPS. Micul chip este proiectat pentru a fi implantat sub piele şi stochează o cantitate de hormon ce previne sarcina — levonorgestrel — în rezervoare închise ermetic, dispuse pe un microcip din interiorul dispozitivului. Un curent electric trece prin sigiliul ultra-subţire pentru a-l topi, eliberând 30 micrograme de hormon pe zi. MicroCHIPS urmează să mai efectueze teste preclinice pentru implant şi apoi să depună o cerere la FDA (Food and Drug Administration). MIT Technology Review, de asemenea, a notat că tehnologia va necesita să fie puternic criptată pentru a împiedica accesul hackerilor la dispozitiv. Riscul piratării nu este nici pe departe principalul sau singurul pericol la care se expun cei care vor recurge la un astfel de chip. Utilizarea contraceptivelor pe bază de hormoni implică o serie 205 de efecte nefaste pentru sănătate: creşte riscul formării de cheaguri de sânge, apariţiei cancerului de sân, de endometru, sau a tumorilor hepatice etc. — însă despre acestea foarte puţini medici își informează pacientele. Metoda contraceptivă naturală, perfect sănătoasă şi cu efecte benefice multiple atât asupra sănătăţii, vitalităţii, în plan psihomental şi chiar în plan spiritual, pe care tradiția milenară tantrică o oferă — continența sexuală perfectă urmată de sublimarea energiei rezultate în forme superioare de energie — este în mod evident incomparabil mai bună față de așa-zisele metode „inteligente” oferite de Bill Gates. Pe lângă faima de fondator al Microsoft, Gates este binecunoscut pentru declaraţiile halucinante despre reducerea populaţiei mondiale prin intermediul vaccinurilor. Cu această nouă invenție, devine evident că acest din urmă scop a luat locul pasiunii lui pentru calculatoare. Unele documente desecretizate privitoare la OZN-uri dezvăluie care sunt obiectivele tehnologice ale Pentagonului... +. tehnologia warp (care funcționează cu o viteză superioară celei a luminii), mantii de invizibilitate, manipularea dimensiunilor paralele şi altele Spaţiul este un mediu ostil. Cea mai mare parte a acestei ostilități este inerentă — vidul în sine nu este primitor pentru fiinţele umane, iar proiectele aeronautice care implică staționarea fiinţelor umane pe orbită realizează aceasta creând nişte minuscule „buzunare” locuibile, ce sunt încapsulate în niște aşa-numite „cutii de conservă”. aptul că spaţiul se pretează la amenințări de tot felul a devenit clar încă din zorii cursei spaţiale. O rachetă care poate purta un satelit pe orbită ar putea, de asemenea, să transporte o încărcătură mult mai periculoasă într-un alt loc de pe Pământ. Şi astfel spaţiul devine atât gazdă a unor sisteme avansate de avertizare timpurie, cât şi mediul prin care pot fi propagate unele arme ce ar putea fi în măsură să declanșeze sfârşitului lumii. Pentru a se pregăti pentru astfel de eventuale noi amenințări, ce ar putea să vină din marele necunoscut, Pentagonul a cheltuit 22 de milioane de dolari între anii 2007 şi 2012, în cadrul unor cercetări care sunt menite să descopere unele potenţiale ameninţări ce ar putea să apară din spațiu, în cadrul „Programului Avansat de Identificare a Amenințărilor Aerospaţiale”. Cum oare ar putea arăta o astfel de amenințare ce ar veni din spaţiu? Ei bine, unul dintre studiile Pentagonului este intitulat „Motorul warp, energia întunecată și manipularea dimensiunilor paralele”. Pe data de 16 ianuarie 2019, Agenţia de Informaţii a Apărării (DIA) a publicat o listă de 38 de studii ce au fost finanţate de „Programul Avansat de Identificare a Ameninţărilor Aerospațiale”. Dintre titlurile care se regăsesc pe lista respectivă îl menționăm pe cel citat mai sus, referitor la motoarele warp, un altul referitor la mantii de invizibilitate şi Lohanul nr. 47, aprilie 2019 încă unul ce investighează fenomenul porţilor stelare. Toate trei sunt tehnologii care şi-au găsit locul în producţiile SF, punând în mişcare navele spaţiale ale universului Star Trek, armele specifice ale Romulanilor şi ale Klingonilor, precum și întreaga franciză „Stargate”. Programele de cercetare nu au reprezentat decât o parte din „Programul Avansat de Identificare a Ameninţărilor Aerospaţiale”, care a vizat şi obiectele zburătoare neidentificate, aici fiind inclusă şi studierea aliajelor de origine necunoscută ce au fost recuperate din unele OZN-uri prăbuşite. Programul — care în mare parte a fost finanţat în secret de liderul de atunci al Majorităţii Senatului, Harry Reid, cu ajutor din partea lui Ted Stevens din Alaska şi a lui Daniel Inouye din Hawaii — ar putea fi cu uşurinţă descris drept un demers fantezist de a vedea cum se suprapune realitatea peste ficţiune. Însă în lista DIA de 38 de studii există multe altele care sunt demne de luat în seamă, acestea având unele aplicaţii de imediată relevanţă. „Propulsia nucleară avansată pentru misiunile umane în spaţiul îndepărtat” şi „Propulsia aerospațială cu pozitroni” au fost amândouă studiate de către NASA într-o formă sau alta, iar tehnologia descrisă în studiul „Aeronave uşoare ce funcționează ca nişte nanosateliți echipați cu tehnologie laser” a fost explorată în cadrul Laboratorului de Cercetare al Forţelor Aeriene ale SUA. În viitor vor mai exista, cel mai probabil, şi alte cereri făcute în baza Legii privind libertatea de informare, pentru a afla dacă aceste eforturi ale DIA reprezintă doar un sumar al unor cercetări deja existente pe aceste subiecte, sau este vorba de nişte studii noi. Oricare ar fi realitatea, este evident faptul că domeniile de investigaţie vizate de acest program nu ţin nici pe departe de o banală ficțiune speculativă. „Detectarea şi urmărirea la rezoluție înaltă a vehiculelor cu viteză hipersonică”, lucrare semnată de dr. W. Culbreth de la Universitatea din Nevada, Las Vegas, s-ar putea integra în categoria urmăririi navelor de origine necunoscută, însă conținutul său este semnificativ şi în contextul noii curse spaţiale, moderne, de înarmare cu arme hipersonice. Venind ca un răspuns la preocuparea modernă referitoare la eventuale amenințări venite din spaţiu, studiul referitor la „Limitele cognitive şi controlul simultan al mai multor nave spaţiale fără echipaj uman” ar putea fi o prefigurare a preocupărilor referitoare la modul în care ar putea fi coordonaţi simultan mai mulți roboţi, domeniu de investigaţie ce se adaugă provocărilor aparte implicite operării în afara atmosferei. Ultimul studiu din listă, „Stadiul cunoaşterii tehnice și evoluţia armelor energetice cu laser”, apare de două ori, având atât o versiune secretă, cât şi una neclasificată, oficială. Cercetarea referitoare la armele energetice a continuat într-un ritm constant chiar şi după încheierea finanțării „Programului Avansat de Identificarea a Ameninţărilor Aerospațiale”; indiferent ce cunoaştere conţin aceste documente, ea poate semăna mai degrabă cu o capsulă a timpului decât cu o privire aruncată în viitor. Identificarea tuturor implicațiilor complexe ale acestor 206 cercetări se lasă așteptată până la explorarea completă a conținutului acestora. Demn de remarcat este totuşi faptul că Pentagonul a cheltuit sume semnificative de bani pentru a investiga utilizarea forţei în spațiu din punct de vedere teoretic, iar aceasta cu douăzeci de ani înainte ca măcar să existe ideea unei Forțe Spațiale. Dezvăluiri despre ființele extraterestre malefice „Cât de mult iubeşti adevărul? Chiar iubeşti adevărul, sau eşti doar curios? Îl iubeşti suficient încât să îţi reconstruieşti modul de a înțelege, pentru a se adapta unei realităţi care nu corespunde cu actualele tale credinţe şi care nu te face fericit 120%? lubeşti adevărul suficient de mult încât să continui să cauţi chiar şi când doare, chiar şi când dezvăluie aspecte din tine (sau din societatea umană, sau din univers) care sunt şocante, complexe şi tulburătoare, sau umilitoare, sau extraordinare şi uimitoare — sau chiar, când adevărul depăşeşte cu mult mintea omenească? Cât de mult iubeşti adevărul? Cred că e o întrebare pe care merită să ne-o punem.” — Scott Mandelker interesant că, în timp ce ne concentrăm cu toţii pe chestiuni globale precum mediul, sustenabilitatea independentă, războaiele, încălzirea globală „produsă de om”, terorismul, 11 septembrie, economie, bani, sistemul bancar etc. (toate acestea fiind teme importante, care este necesar să fie abordate şi analizate), pare să mai existe şi altceva, ceva ce ignorăm total, negăm, ceva de care râdem sau pentru care încercăm să găsim explicații folosind „spiritualitatea” sau psihologia. Oare este posibil ca în spatele Noii Ordini Mondiale şi a goanei pentru înrobirea lumii să se afle chiar extratereștrii? Celor mai mulți încă le vine greu să creadă că 11 septembrie a fost o acțiune din interior şi că Al Qaida este la fel de falsă ca şi războiul împotriva terorismului. Dacă populaţia acestei lumi poate fi deja amăgită atât de uşor şi prin mijloace atât de evidente, oare cum o să treacă vreodată de manipularea şi de amăgirea venită din partea unor fiinţe de care oamenii nici măcar nu sunt conştienţi şi pe care i-ar putea întâmpina ca pe „fraţii lor din spaţiu” în viitorul apropiat? Trăim vremuri interesante, într-adevăr... Ce este adevărat şi ce este minciună în lumea OZN-urilor, extratereştrilor, răpirilor şi a realităţilor hiperdimensionale? Ar fi necesar să facem un efort şi să aflăm aceasta. Fenomenul Lohanul nr. 47, aprilie 2019 OZN este o temă destul de ambiguă. În ciuda multor ani de contacte documentate, încă nu există o confirmare din partea vreunei autorităţi „oficiale”, fie că e vorba de ştiinţa mainstream sau de guvern, că ar putea să fie vorba de ceva „din altă lume”. Dimpotrivă, acest subiect este ridiculizat sau evitat ori de câte ori este adus în discuţie. Cu toate acestea, cea mai mare parte a publicului larg crede că există OZN-uri (obiecte zburătoare neidentificate) extraterestre şi că guvernul ne ascunde informaţii în acest sens. Mulţi oameni au văzut ei înşişi OZN-uri. Dar în acelaşi timp, cei mai mulţi nu dau prea mare atenţie sau nu se gândesc prea mult la asta, crezând că, în orice caz, nu ne prea afectează şi că o să ne ocupăm de această chestiune atunci când se va realiza contactul „oficial”. Dar dacă fenomenul OZN nu este ceea ce am crezut că este, ci influenţează omenirea şi lumea în general de mii de ani? Care ar fi implicaţiile acestui fapt? Viziunea pe care o avem despre viaţă şi existenţă, despre ştiinţă şi religie, despre spiritualitate şi evoluţie, conştiinţă şi psihologie, precum şi realitatea aşa cum o cunoaştem acum ar arăta cu totul altfel dacă am analiza mai profund fenomenul OZN şi posibilitatea ca lumea noastră să fie afectată de o inteligență superioară extraterestră. Poate că nu noi suntem pe „scena principală” aici pe Pământ — şi poate că nici măcar nu suntem noi în vârful lanţului trofic? Să nu uităm că nu demult credeam că pământul e plat. Oare ce altceva o să mai descoperim? În general, este imposibil să porţi o discuţie pe această temă cu oameni care resping orice de la bun început, fără să fi analizat la modul sincer dovezile şi studiile disponibile. Nu are rost să discuţi despre convingeri sau să impui puncte de vedere. Discuţia e constructivă doar atunci când nu este limitată de preferințele sau de convingerile personale sau de o viziune condiţionată asupra lumii. Atunci când cauţi adevărul, obiectivitatea şi o minte deschisă sunt instrumente esenţiale. Având în vedere aceasta, toţi cei care pornesc să studieze fenomenul OZN vor descoperi, până la urmă, că există informaţii valabile, la fel cum există şi dezinformare. Adevărul şi minciunile sunt amestecate, mai ales în cazul unei teme aflate în afara tărâmului „culturii oficiale”. Este o mare mlaştină, însă un căutător sincer, care abordează subiectul cu o minte critică, dar deschisă şi cu efortul de a face ceva săpături, va putea să vadă fără urmă de îndoială că, într- adevăr, se petrece ceva „din altă lume”... ceva care se „petrece de ceva vreme”. Întrebarea este — cum să separi adevărul de minciuni? Cum putem să aflăm ce se petrece de fapt, în acest domeniu evaziv? Dar ce ştim noi, de fapt, despre intenţia acestor „vizitatori”? 207 Când avem de a face cu astfel de teme extreme, trebuie luată în considerare o chestiune importantă: propriul nostru nivel de condiționare culturală. Mulţi oameni proiectează o anumită imagine tipică a fenomenului extraterestru, pe baza filmelor de la Hollywood şi a literaturii SF, care, în cea mai mare parte, au tendinţa să „umanizeze” într-un fel fiinţele extraterestre inteligente şi să menţină lucrurile la un nivel foarte fizic, cu extratereştri care vin de pe o altă planetă şi prezintă calități omeneşti. Ceea ce vedem în mainstream afectează într-adevăr modul în care percepem acest subiect, fie şi numai la modul inconştient. Condiţionarea prin intermediul „culturii oficiale”, care a transformat acest subiect în ficţiune, este profundă şi cu implicaţii vaste. Nu este cazul să o subestimăm. Trebuie să înțelegem această condiţionare vastă, precum şi gradul imens de ridiculizare a acestui subiect în rândul publicului, cele mai multe cazuri de apariţii ale unor OZN-uri fiind explicate drept anomalii meteorologice, planeta Venus sau baloane meteorologice. Însă există mulţi oameni care cred în OZN-uri. OZN-urile şi Statul Siguranţei Naţionale Unii cred că OZN-urile sunt doar tehnologii naziste avansate sau proiecte militare secrete şi că nu au nimic „extraterestru”, pe când alţii explică OZN-urile folosind psihologia jungiană şi spunând că este vorba de o proiecţie a conştiinţei noastre colective. Cei care se îndoiesc că fenomenul OZN este real este necesar să citească cartea OZN-urile şi Statul Siguranţei Naţionale — Cronologia unei muşamalizări (UFO's and the National Security State — The Chronology of a Cover-up), de Richard Dolan. Este bine documentată şi arată clar că guvernul şi armata sunt foarte conştiente de problema OZN-urilor şi că nu au niciun control asupra ei. „Există documentaţie mai mult decât suficientă, care dovedeşte interesul armatei faţă de OZN-uri. Tentativele de interceptare şi întâlnirile militare apropiate sunt o caracteristică constantă. [...] Preşedintele, guvernul nu ştiu prea multe şi, de la bun început, nici măcar nu au vreun control. Complexul industrial militar [privatizat] şi corporaţiile transnaţionale private par să aibă cunoștință de tehnologie extraterestră şi să se ocupe cu recuperarea de OZN-uri prăbuşite, inginerie inversă şi, posibil, studiul organismelor extraterestre, departe de supravegherea guvernului sau de vreo altă formă de supraveghere oficială.” — Richard Dolan Dolan analizează şi formarea unui Stat de Siguranţă Naţională (Complex Militar Industrial), independent de supravegherea oficială a guvernului, precum şi chestiunea Programelor de Dezinformare şi Contrainformaţii (COINTELPRO), proiectate să răspândească deliberat informaţii false cu scopul de a ţine publicul departe de adevăr. Proiectul „Dezvăluirea” (Disclosure Project) Mulţi dintre cei care au studiat măcar puţin chestiunea OZN- urilor au aflat de Disclosure Project, o organizaţie condusă de Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Steven Greer, care dezvăluie şi implicarea guvernului/armatei în domeniul OZN. Disclosure Project este o sursă foarte bună de informare şi are o imagine mai serioasă decât un site obişnuit pe tema OZN-urilor. Greer şi proiectul lui sunt destul de populari în zilele noastre. Lucrările lui Greer reprezintă o sursă credibilă şi sigură pentru pasionaţii de fenomenul OZN, care sunt bucuroşi să audă că „fraţii noştri din spaţiu”, binevoitori, au venit şi este posibil să ne furnizeze tehnologie precum Energia Punctului Zero, tehnologie pe care guvernul secret o ascunde de noi. Steven Greer a intrat în contact cu şi vorbeşte despre extratereştrii benefici, cu care noi, pământenii, periclităm un posibil scenariu de contact, din cauza programului nostru de arme nucleare. ——— T NIC! NCIHRF c Dr. Steven M. Greer Deşi Greer prezintă informații foarte valabile, cu obiectivul ideal de a promulga dezvăluiri despre fenomenul OZN prin Parlament, ele nu acoperă întregul spectru al fenomenului, omițând să vorbească despre acei „vizitatori” ale căror intenții nu sunt bune şi au un comportament ostil. Steven Greer şi-a propus în primul rând să ne deschidă conştiințele către acele rase extraterestre evoluate, care vor şi sunt gata să ajute umanitatea, cerând de la noi să renunțăm la programele care pun în pericol întreaga planetă sau o interacțiune paşnică. Cu alte cuvinte să ne maturizăm ca specie şi să dăm dovadă de înțelepciune în acțiunile noastre. Dr. Greer promovează „Comunitatea Intergalactică”, la care suntem invitați să ne alăturăm, precum şi apelul la omenire pentru dezarmare înainte de a pătrunde în spațiu (sau, în cuvintele folosite pe prima pagină a Disclosure Project, „ să adopte legislație care să interzică toate armele spațiale”). Datorită acestor deziderate nobile, Guy Malone, cercetător în domeniul OZN l-a acuzat pe Greer că intenționat (ca agent de dezinformare) sau neintenționat, ne atrage pe toți direct în mâinile guvernului din umbră despre care ne avertizează. Potrivit lui Malone, aceste scopuri secundare, non-esențiale pentru Dezvăluire, în opinia sa, se bazează pe o singură premisă greşită — faptul că OZN-urile nu sunt niciodată dăunătoare. Pur şi simplu, nu este deloc rezonabil să credem că dr. Greer, ca specialist de marcă în domeniul OZN-urilor, nu a auzit niciodată de relatări care prezintă o natură ne-binevoitoare a interacțiunii cu OZN-urile/extratereştrii. Şi totuşi, astfel de critici sunt exagerate şi arată că autorului îi lipseşte o viziune de ansamblu, superioară, care are totodată valențe practice. Deşi există şi ființe extraterestre malefice, care derulează programe sinistre în cârdăşie cu guvernul din umbră, nu înseamnă că trebuie să ne temem de extratereștrii la modul global şi să nu intrăm în contact cu civilizațiile evoluate, benefice care ne asistă şi ne oferă ajutorul. 208 Desigur, unii dintre cei care ignoră pur şi simplu orice astfel de relatări despre răpiri extraterestre sau alte interacțiuni sinistre cu fiinţe de pe alte planete o fac în contextul unui plan ascuns — politic, spiritual şi/sau financiar. Guvernul nu ştie prea multe şi nu are controlul asupra acestui fenomen, după cum a arătat Richard Dolan în cercetările lui, ceea ce ridică unele semne de întrebare în ceea ce priveşte o dezvăluire completă prin intermediul guvernului. Lumea secretă a răpirilor extraterestre Pentru cineva care nu s-a interesat niciodată serios de tema răpirilor extraterestre, acest subiect poate să pară unul de amuzament, dar oricine a studiat domeniul ştie că imaginea care se prezintă nu este deloc amuzantă. Există un grad ridicat de stranietate în aceste fenomene de răpire, care este greu de explicat. Multe dintre răpiri nu sunt aşa de evidente şi amintirile pot fi recuperate doar prin hipnoză, deoarece se pare că extratereştrii au o capacitate de a îşi controla mental victima, de a îi şterge memoria, de a manipula spaţiul şi timpul şi de a implanta anumite gânduri, emoţii (de la extaz la indiferenţă) şi chiar amintiri false despre ce s-a petrecut de fapt în timpul răpirii (memorii de ecranare), folosind o tehnologie hiperspaţială care face ca tehnologia noastră să arate ca în Epoca de Piatră. Unele răpiri au fost relatate în stare de conştiență deplină, fără hipnoză şi există multe similarități între miile de cazuri de răpiri din toată lumea (nu este vorba de un fenomen apărut doar la nivelul SUA), relatate independent şi care prezintă o imagine mai degrabă tulburătoare. Admiţând dificultatea asociată cu studierea fenomenului răpirilor extraterestre (nu există dovezi filmate „în acţiune”), ideea că răpirile sunt doar o chestiune psihologică / imaginară este ridicolă. Sunt prea multe relatări, de la prea multe persoane fără nicio legătură una cu alta, care prezintă aceleaşi poveşti în derulare şi care, pur şi simplu, nu se potrivesc cu niciun context psihologic. Aşadar, cum arată o răpire obişnuită? Răpirile sunt o serie complexă de evenimente şi proceduri controlate de răpitori asupra unor persoane răpite pasive sau controlate. Într-o răpire obişnuită, oamenii sunt scoşi din mediul lor normal de către extratereştri. Oamenii sunt reduşi la pasivitate şi nu se pot împotrivi. Ei sunt duşi la bordul unui OZN, sunt dezbrăcaţi şi sunt puşi să se întindă pe o masă. Apoi, subiecților li se administrează o serie de proceduri fizice şi mentale. Trupul subiectului este sondat şi analizat. Se colectează spermă şi ovule. Extratereştrii au proceduri în care se holbează în ochii persoanei răpite de la o distanță de numai câţiva centimetri. Aceste proceduri de „scanare a minţii” par să fie manipulări neurologice care le dau extratereştrilor posibilitatea să „pătrundă” în mintea oamenilor. După procedurile de pe masă, persoanele răpite relatează că uneori sunt duse în alte încăperi, unde li se cere să aibă contact Lohanul nr. 47, aprilie 2019 tactil cu bebeluşi cu aspect ciudat. Persoanele răpite spun că aceşti bebeluşi par să fie încrucişări între oameni şi extratereştri. Ei îi numesc „hibrizi”. Persoanele răpite mai văd şi bebeluşi hibrizi mai mari, copii, adolescenţi şi adulți. Uneori, persoanele răpite relatează că li se cere să îndeplinească anumite sarcini, că sunt „testate” într-un fel. Ele spun că sunt aduse aparate cu care urmează să fie examinate. Uneori li se cere să aibă un soi de contact sexual cu alte ființe umane, iar alteori cu hibrizi adolescenţi şi adulți. În final sunt returnaţi în mediul lor normal şi, de regulă, în decurs de câteva secunde, uită tot ce li s-a petrecut. Sunt extratereştrii binevoitori? Se pare că acest „guvern secret”, alias complex militar- industrial (care se află în posesia tehnologiei extraterestre şi care colaborează oarecum, la un anumit nivel, cu aceste forțe non-terestre) nu deţine controlul pe deplin, ci este el însuşi înşelat de aceşti „vizitatori”. Oricare ar fi situaţia, forţele extraterestre par să aibă propriile lor planuri şi nu sunt pur şi simplu în „parteneriat” cu guvernul secret. Amăgirea este cuvântul cheie — nu numai datorită guvernului secret / complexului militar-industrial, ci şi datorită extratereştrilor înşişi. Răpirile militare sunt fenomene reale, dar par să aibă un alt scop decât cel sugerat de Steven Greer. Acesta crede că toate răpirile sunt pur şi simplu înscenate de armată, ca să inducă în eroare și să sperie populaţia în privinţa extratereştrilor. Persoanele răpite şi cele contactate par să fie şi ele amăgite de „prietenii lor extratereştri”, care le spun că sunt persoane „speciale” şi că au de îndeplinit anumite funcţii „importante” în viitorul apropiat. Este necesar să reținem că aceste fiinţe pot să creeze realităţi virtuale, să declanşeze emoţii şi să implanteze gânduri. Ele pot să joace orice scenariu ca să facă persoana răpită să aibă impresia că e vorba de o experienţă „spirituală”, de aceea multe dintre persoanele contactate susțin că aceste fiinţe extraterestre sunt binevoitoare. Să avem în vedere că, totuși, răpirile au loc împotriva liberului arbitru al persoanei. De multe ori, persoanei i se arată imagini / realităţi virtuale care prezintă cataclisme / schimbări pe pământ şi ce trebuie ele să facă atunci când se petrec aceste fenomene, ca şi cum ar fi „programate” pentru un eveniment anume. Unele dintre persoanele răpite susţin că extratereștrilor li s-a dat permisiunea de a le răpi prin intermediul minţii subconştiente, şi au dezvoltat un soi de „sindrom Stockholm” şi îşi adoră răpitorii. Alţi oameni, precum candidatul la preşedinţie Kucinich, relatează că au simţit o stare de „iubire” la vederea unui OZN. Ei bine, dacă analizăm puţin mai profund toate 209 aceste aspecte, un „sentiment de iubire” nu este în niciun caz o indicație că avem de a face cu fiinţe binevoitoare, mai ales dacă ele sunt capabile să inducă stări emoţionale la fiinţele umane după cum voiesc. Noi putem fi cu uşurinţă manipulaţi emoţional şi putem fi fiinţe foarte impresionabile. Filmele sunt un bun exemplu despre cum sunetul şi imaginile pot să ne facă să râdem, să plângem sau să ne înfricoşăm, aşa că ceea ce ar putea să facă o tehnologie hiperspaţială, care cu siguranţă că este superioară oricărei tehnologii cunoscute de om, poate fi cu mult mai mult. Pentru a înţelege pe deplin subiectul răpirilor, este necesar să mergem dincolo de ceea ce credem că este sau nu este posibil şi să privim cum mintea noastră condiționată încearcă să găsească o explicaţie pentru astfel de experienţe folosind psihologia elementară aprobată de mediul cultural sau „spiritualitatea” new age. Este foarte important să înţelegem că în ceea ce priveşte fenomenul OZN şi ființele extraterestre malefice, există un grad ridicat de stranietate. Cei care nu au studiat acest subiect cu atenţie trag concluzii prea repede, se întreabă cum este posibil aşa ceva, la o scară aşa de mare, fără să observe cineva. Ei nu îşi dau seama că este vorba de un fenomen non-fizic şi că avem de a face cu o formă de viaţă cu o inteligenţă superioară (care s-ar putea să nu gândească precum oamenii), care poate să apară şi să dispară din mediul 3D şi să transceandă spaţiul şi timpul. Aceste entităţi pot să introducă gânduri, amintiri, emoţii şi să ia diverse înfăţişări, precum persoane dragi decedate, lisus sau Fecioara Maria, Moş Crăciun şi aşa mai departe, în funcţie de sistemul de credinţe al persoanei răpite. Atunci când vorbim despre posibilitatea existenţei unei rase cu o inteligenţă superioară, care se află în afara spectrului nostru de percepţie, într-o dimensiune superioară, aceasta nu înseamnă neapărat că avem de a face automat cu fiinţe evoluate spiritual sau cu îngeri iubitori. Desigur că existe ființe superioare, binevoitoare în alte tărâmuri de existenţă, însă are loc şi o „romanţare” puternică a fenomenului OZN, bazat pe speranţe şi presupuneri. Mulţi nu pun la îndoială intenţia fiinţelor extraterestre. Oare nu ar fi posibil să existe o inteligență extraterestră care este mult mai veche decât viaţa umană pe pământ şi care poate că ne priveşte aşa cum privim şi cum folosim noi, în multe feluri, formele inferioare de viaţă de pe această planetă: ca pe o resursă... ca hrană, chiar? Hrana nu trebuie neapărat să fie fizică, iar aceste ființe extraterestre malefice par să se hrănească cu emoţiile şi cu energia noastră. De obicei, dacă oamenii admit că s-ar putea ca pe această planetă să existe şi alte forme de viaţă care ne vizitează, tendinţa lor este să proiecteze calităţi umane asupra acestor vizitatori, respingând orice nu se încadrează în această imagine (condiţionată) despre fraţii noştri din spaţiu. Astfel, avem de a face cu obişnuitul „extratereştrii nu se comportă cum ar trebui” — scuza şi negarea fenomenului de răpire. Ei bine, cine suntem noi ca măcar să presupunem cum gândeşte şi cum se comportă o formă de viaţă non-umană? Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Caracterul straniu al fenomenului Analizând aspectul de stranietate ridicată şi hiperdimensionalitate al activităţii OZN şi extraterestre, am putea spune că în mod cert nu este vorba doar de un fenomen fizic şi că aceste nave nu par să deţină tehnologie de genul celei la care ne gândim atunci când vorbim de o „navă spaţială”. Până la urmă, cine a spus că „extratereştrii” vin de pe altă planetă? În timp ce NASA caută viaţă organică pe Marte (programele oficiale ale NASA par să fie mai mult un mod de a distrage atenţia publicului general), adevăratul spectacol se desfăşoară chiar aici, şi încă de multă vreme. Contactul a fost deja stabilit, dar nu în felul în care am fi crezut noi că o să se petreacă. Poate că lumea noastră fizică este doar încorporată în ceea ce dr. Jacques Vallee, savant şi astronom şi cercetător în domeniul OZN, numeşte un „Sistem de control”. Vallee a mai spus şi că ar fi fals să spunem că aceste OZN-uri „zboară” aşa cum ar zbura un avion sau o rachetă. Cu o tehnologie care transcende timpul, spaţiul şi gravitația, călătoria în spaţiu s-ar putea să capete cu totul alt înţeles. Este necesar să ne întrebăm de ce o temă de o importanţă atât de mare pentru ştiinţă şi pentru lume încă mai este ignorată pe larg în comunitatea oficială de savanţi. Din păcate, comunitatea ştiinţifică a slujit prost rasa umană. Aceasta nu ar trebui să ne surprindă, având în vedere dimensiunea disproporţionată a fondurilor pe care le primeşte comunitatea ştiinţifică de la fundaţii scutite de taxe, de la corporaţii multinaționale, de la Ministerul Energiei şi de la Pentagon, ca să dăm doar câteva exemple. Să oferi astfel de fonduri şi apoi să încurajezi un studiu ştiinţific real asupra chestiunii OZN-urilor ar însemna să boicotezi însuşi scopul campaniei de demitizare şi dezinformare — documentată atât de bine şi de atât de mult timp — despre realitatea fenomenului OZN. Cum savanții sunt condiționaţi şi antrenați să mistifice realitatea fenomenului OZN, este relativ uşor să îi convingi pe unii dintre ei să intre în domeniul denaturării adevărului, mai ales dacă vor fi plătiţi pentru eforturile lor de dezinformare. Nu ne putem aştepta de la savanţi să se comporte sau să gândească în alt fel. Ei au fost îndoctrinaţi şi au nevoie de finanţare. Este amuzant să îi auzim pe sceptici şi pe așa-zișii demistificatori că cer dovezi ştiinţifice despre OZN-uri şi despre răpirile extraterestre. Cum ar putea ştiinţa, aşa controlată cum este în prezent, să explice tipul de fenomene descrise de persoanele care au văzut OZN-uri şi de cele care au fost răpite de extratereştri? Au fost văzute OZN-uri care se separă în mai multe părţi şi zboară în direcţii diferite. De asemenea, au fost observate două sau mai multe OZN-uri zburând unul către altul şi contopindu-se într-un singur obiect. Au fost observate OZN- uri care îşi schimbă forma în timpul zborului. În această serie de articole doar analizăm câteva piese din puzzle şi vedem cum începe să se formeze o imagine şi să apară întrebări pe care este necesar să ni le punem. Cele mai multe informaţii provin de la cercetători care au studiat fenomenul acesta de zeci de ani. Ce facem cu aceste informaţii şi cum reacţionăm la ele, dacă reacţionăm prin frică, negare, disconfort, entuziasm, inspiraţie etc., depinde de fiecare dintre noi. Există şi o serie de cercetători care au studiat existenţa ființelor 210 extraterestre malefice, şi prin aceasta ei nu caută să răspândească frica, ci doar să aducă la lumină aspecte pe care cu toţii avem tendinţa să le ignorăm prea uşor. Este interesant să observăm că, dacă este prezentat ceva care poate că nu arată aşa de „roz”, acest demers este etichetat automat drept „comerţ cu frică” sau „negativism”, mai ales în mişcarea new age. Unii par să confunde obiectivitatea cu negativismul şi speranţele deşarte cu pozitivismul. Mare parte din ceea ce oamenii văd ca fiind nefast sau benefic sunt doar proiecţiile şi opiniile lor subiective, care nu reflectă neapărat lumea aşa cum este ea. În fiecare an, milioane de copii sunt daţi dispăruţi şi nu mai sunt găsiți niciodată. Oare au fugit pur şi simplu, sau adevărul este mult mai îngrozitor? Care ar putea fi scopul acestui program de răpire/hibridizare care se desfăşoară complet învăluit în secret? Unde duc toate astea? Unii sugerează că este vorba de o „înlocuire” după ce schimbări de natură catastrofală vor fi distrus cea mai mare parte din populaţie — ca un fel de „reînsămânţare”. Poate că sună ca un film SF prost sau ca un soi de comerţ cu frică, dar oricine a acordat o atenţie sinceră acestui subiect ştie că în cadrul fenomenului OZN/extratereştri există şi istorii şi date întunecate, care pur şi simplu nu pot fi ignorate. Un lucru este sigur — fenomenul OZN este real. Există entități inteligente non-umane care vizitează şi au vizitat Pământul şi care interacționează cu omenirea de mii de ani. Întrebarea care se pune este — de ce se află ei aici? Oare vin într-adevăr din spaţiu şi de pe o altă planetă / din altă galaxie, sau doar se ascund la marginea percepţiei noastre şi au fost acolo Gradul ridicat de stranietate al fenomenului OZN / extratereştri / răpiri şi realităţi hiperdimensionale ascunde indicii majore despre ce se petrece şi ce s-a petrecut pe planeta noastră cu privire la istorie, la ridicarea şi decăderea popoarelor, religii, evoluţie, cultură, războaie, conspirații, comportament uman, psihologie şi, practic, existența omenirii din toate punctele de vedere... Ba chiar, poate, cu privire la însuşi modul în care a fost ea creată. Poate că elita, care pare să controleze lumea prin intermediul guvernelor în zilele noastre, este formată doar din nişte păpuşi de ale căror sfori trag nişte stăpâni hiperdimensionali malefici, care manipulează omenirea astfel încât să întâmpine „vizitatorii” ca pe nişte „fraţi din spaţiu” binevoitori atunci când urmează să se dea la o parte vălul care acoperă realitatea. „Nu este de mirare că adevărul este mai ciudat decât ficţiunea. Ficţiunea este necesar să aibă logică.” — Mark Twain. Care sunt implicaţiile pentru omenire, dacă ţinem seama de posibilitatea ca omenirea să fi fost manipulată genetic şi prin intermediul sistemelor de credinţe de către entităţi extraterestre hiperdimensionale, încă de la „începutul timpurilor”? Entităţi care, în tot acest timp, s-au hrănit cu noi energetic, emoţional şi fizic? Există relatări străvechi care fac referiri la realitatea controlului hiperdimensional şi a formelor de viaţă extraterestre. Există Lohanul nr. 47, aprilie 2019 desene în peşteri şi sculpturi, scrieri ale gnosticilor şi ale sufiților, indienii americani, anumite istorisiri din Biblie, Bhagavad Gita, Vede etc... Poate că extratereştrii n-au călătorit de pe o planetă îndepărtată ci, de fapt, au fost aici tot timpul. Zecharia Sitchin sugera că Annunaki se întorc pe Pământ. Poate că n-au plecat niciodată, ci au fost aici în tot acest timp, la marginea spectrului nostru perceptiv. După cum spunea o persoană răpită, poate că ei ne percep ca fiind „proprietatea lor, iar Pământul este ferma lor. Noi suntem resursele şi hrana lor.”, sau, în cuvintele şi mai tulburătoare ale unei alte persoane răpite: „Ştii cum, pentru ei, noi suntem doar nişte gândaci”. Poate că astfel de afirmaţii ne fac să râdem, dar milioane de oameni trec prin aceste experienţe, care sunt etichetate drept „probleme psihologice”. Este totuși necesar să ascultăm mai îndeaproape persoanele răpite, dar şi pe cercetătorii din domeniu, înainte să ne întoarcem privirile rapid în altă parte. Iată o statistică cu persoanele şi copiii declaraţi dispăruți anual. Desigur, mare parte dintre ei sunt găsiți după ceva timp, dar mulți nu. Dacă luăm în calcul că doar 5% dintre cei dispăruţi ar avea legătură cu fenomenul OZN, cifrele rezultate sunt foarte mari. La nivel global statisticile spun că cel puţin 8 milioane de copii sunt daţi dispăruţi în fiecare an. În majoritatea ţărilor din Africa, America latină sau Asia nimeni nu realizează astfel de statistici şi nu există protocoale pentru persoane sau copii dispăruţi, deci numărul real este mult mai mare. În fiecare an mai mult de 800.000 de copii sunt daţi dispăruți în SUA. În 1980, aproximativ 150.000 de persoane erau declarate dispărute, iar acum numărul depăşeşte 900.000 — este vorba tot de SUA, pentru că acolo se fac statistici mai amănunțite. Totuşi, cifrele oficiale sunt mult diminuate față de amploarea fenomenului real. Din totalul de 900.000, 50.000 sunt persoane peste 18 ani, jumătate dintre persoanele dispărute sunt albe, 30% sunt afro-americani şi 20% sunt latini. Din aproape 700.000 de persoane dispărute raportate în 2010, peste 530.000 erau sub 18 ani. Statistica ne mai spune că 800.000 de copii vor fi raportați dispăruţi în fiecare an în SUA; 40.000 de copii dispar anual în Brazilia, 50.500 în Canada, 39.000 în Franţa, 100.000 în Germania şi 45.000 în Mexic, în jur de 230.000 de copii dispar în Marea Britanie anual, sau un copil la fiecare cinci minute. Potrivit National Crime Information Center, 355.000 de femei au fost raportate dispărute comparativ cu 337.000 de bărbați. O statistică din 2008 arăta că în urmă cu an, în Rusia dispăruseră în jur de 120 000 de persoane. Dintre aceștia, aproximativ 59.000 erau bărbaţi, 38.000 erau femei, restul de 23.000 fiind minori. „Există o mie de aspecte care pot să împiedice un om să se trezească, care îl țin în puterea propriilor lui vise. Pentru a acționa conştient cu intenţia de a se trezi, omul este necesar să cunoască natura forțelor care îl mențin în stare de somn. În primul rând, este necesar să ne dăm seama că somnul în care 211 trăieşte omul nu este un somn normal, ci un somn hipnotic. Omul este hipnotizat, iar această stare de hipnoză este permanent menținută și consolidată în el. Aproape că ne vine să credem că există niște forțe pentru care este util şi profitabil să mențină omul într-o stare hipnotică şi să îl împiedice să vadă adevărul şi să îşi înțeleagă propria poziţie.” — G. |. Gurdjieff. David M. Jacobs, phd., a făcut cercetări în domeniul OZN/răpiri extraterestre timp de peste 40 de ani, a publicat mai multe cărţi şi a lucrat cu mii de persoane ce au fost răpite, folosind în cea mai mare parte tehnici de hipnoză pentru a dezvălui aceste experienţe. El spune următoarele: „Cercetările mele se bazează pe mai mult de 42 de ani de studii în domeniul OZN. În plus, din 1986 am efectuat peste 1.000 de regresii hipnotice cu persoane răpite. Am urmărit să fiu pe cât de obiectiv cu putinţă şi să nu urmăresc niciun plan. Nu am de promovat niciun program new age, spiritual, religios, transformaţional sau transcendent. Caut să mă menţin cât pot de aproape de dovezi. Dar este imposibil să fii ferit de greşeală. Majoritatea dovezilor pe care le avem în ceea ce priveşte fenomenul răpirilor extraterestre provin din amintiri revelate prin hipnoză... Este greu să ne imaginăm o formă mai slabă de dovadă. Dar este o dovadă — şi avem foarte multe de acest fel. În cei patruzeci de ani de cercetări în domeniul OZN-urilor, dintre care ultimii douăzeci petrecuţi studiind fenomenul răpirilor, am aflat un adevăr simplu: toţi demascatorii fac una sau mai multe din aceste trei greşeli fundamentale: nu cunosc dovezile, ignoră dovezile sau distorsionează dovezile. Oricare dintre aceste erori ar fi catastrofală şi lipsită de probitate ştiinţifică, atunci când scrii despre ceva care are consecinţe ştiinţifice acceptate. A lăsa erori în text este echivalent cu a ignora sau a distorsiona dovezi. Din păcate, când este vorba de răpiri, toţi demascatorii respectă adevărul simplu pe care l-am enunțat mai sus. Fără nicio excepţie.” Karla Turner, ph.d., a fost răpită ea însăşi de extratereştri şi este o cercetătoare respectată. Este autoarea a trei cărți despre fenomenul răpirilor extraterestre: Into the Fringe (În extremă) (1992), Taken (Răpită) (1994) şi Masquerade of Angels (Mascarada îngerilor) (1994). Dr. Karla Turner a murit de un cancer ciudat, care s-a dezvoltat foarte rapid, în 1996, după ce a fost ameninţată datorită activităţii ei. Avea doar 48 de ani. Dr. Turner a confirmat lucrările lui Jacobs, însă ea crede că formarea unei rase hibride nu este tot ceea ce se urmărește, având în vedere că există multe cazuri de răpire care prezintă comportamente şi planuri diferite. Probabil că dr. Turner „atinsese” o coardă sensibilă, căci a început să fie hărțuită de agenţi şi de armată permanent, până când a murit. În urma cercetărilor, ea a ajuns la concluzia că oamenii sunt folosiţi ca „resursă” de aceşti extratereștri malefici, în mai multe feluri: „Dovezile arată că extratereştrii recoltează material de la noi în multe feluri, atât emoţional şi energetic, cât şi fizic. trupurile umane, multe dintre aceste mărturii provenind de la persoane care nu cunosc literatura în domeniul OZN. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Înainte să ne imaginăm că toate intervenţiile extraterestre au un caracter benefic, ar fi necesar să ne întrebăm — oare fiinţele iluminate au nevoie să folosească acoperirea nopţii ca să facă fapte bune? Oare au nevoie să ne paralizeze şi să ne facă incapabili să ne opunem? Oare îngerii au nevoie să ne fure fetuşii? Oare au nevoie să manipuleze organele genitale ale copiilor noştri şi să ne sondeze rectul? Oare frica, durerea şi amăgirea sunt compatibile cu motive spirituale elevate? Într-un caz pe care îl povestesc în Into the Fringe, James avusese în cea mai mare parte amintiri conştiente despre întâlniri cu fiinţe extraterestre malefice şi aproape că nu făcuse deloc hipnoză. El şi-a amintit cum a fost atras în apropierea unei „pleiadience” frumoase, care era foarte atrăgătoare şi foarte tandră şi aproape seducătoare. Ea voia ca el să vină şi să o îmbrăţişeze. Când a ajuns în braţele ei şi a crezut că ea urma să îl sărute, entitatea a dispărut complet, iar în locul ei a rămas un personaj negru-violet, cocoşat şi cu aspect aproape lipicios, cu trăsături destul de asimetrice. Am mai întâlnit acelaşi tip de creatură şi în alte cazuri. Entitatea era foarte puternică. În loc să îl îmbrăţişeze pe James, creatura l-a aruncat la pământ şi i-a băgat un tub de o jumătate de metru pe gât, în stomac, extrăgând secreţii gastrice. În ziua următoare, el încă mai simţea gustul de fiere, îl ustura gâtul pe interior şi a descoperit urme de gheare pe ambele părți ale gâtului, acolo unde fusese țintuit la pământ. Oamenii au o nevoie profundă să creadă în puterea binelui. Şi avem nevoie de o forță superioară care să ne ofere o speranţă de mântuire, atât la nivel personal, cât şi global, atunci când vedem starea jalnică a lumii. Eu cred că extratereştrii malefici ştiu acest aspect despre noi — ei ştiu că noi vrem şi sperăm ca ei să fie creaturi binevoitoare — şi că ne folosesc dorinţa de bunătate pentru a ne manipula. Ce mod mai bun de a obţine cooperarea noastră ar putea să existe, decât acela de a ne spune că ceea ce ne fac este spre binele nostru? Iar din aceste detalii devine clar faptul că fiinţele care fac astfel de fapte nu pot fi percepute ca fiind iluminate spiritual, ca urmărind binele omenirii. Altceva se petrece, ceva mult mai înspăimântător şi mai dureros, în multe, multe cazuri de răpire... Cât despre cercetătorii care susțin că toate speciile de extratereştrii au venit să ne ajute să evoluăm către nu ştiu ce conştiinţă superioară, sau că se află aici cu vreun alt scop benefic — să ne salveze planeta, să promoveze pacea în lume şi aşa mai departe — îi provoc pe aceşti cercetători să includă în viziunea lor şi date aberante. Teoriile sunt puncte de pornire pentru cercetare, nu concluzii dovedire, iar cercetătorii în domeniul OZN este necesar să fie dispuşi să îşi extindă şi să îşi modifice teoriile în conformitate cu datele pe care le descoperă. Până nu luăm serios în calcul detaliile relatărilor despre răpiri — toate detaliile, cred că este periculos să ne agățăm de teorii care ignoră datele ce nu se potrivesc. Căutarea întregului adevăr este o datorie pe care o avem faţă de noi înşine. Indiferent care se dovedeşte a fi în cele din urmă adevărul, este necesar să îl căutăm! Fără el, suntem ca niște copii care se joacă cu umbrele; nu ştim nimic şi cu siguranță nu avem aptitudinile necesare ca să înfruntăm entităţile reale, 212 oricare ar fi ele, care se află în spatele acestei mascarade. Este o prostie să considerăm totul doar după unele aparenţe. La fel, să nu ne luăm deloc după aparenţe este ridicol. Investigaţiile în acest domeniu sunt absolut necesare. ... Nu poate fi nimic mai important de făcut pentru noi la acest moment, decât să privim dincolo de așteptările noastre, dincolo de fricile noastre şi să căutăm să descoperim realitatea aşa cum este şi să dobândim o înțelegere obiectivă a tuturor fenomenelor extraterestre.“ Laura Knight-Jadezyk, autoarea cărţilor Gradul ridicat de stranietate al dimensiunilor, densităţile şi procesul de răpire extraterestră şi Istoria secretă a lumii: „Ce este adevărat şi ce este minciună în lumea OZN-urilor, extratereştrilor, răpirilor şi a realităţilor hiperdimensionale? Ar fi necesar să facem un efort şi să aflăm aceste aspecte. După cum spunea Karla Turner, este o datorie pe care o avem faţă de noi înşine. Este necesar să fii atent când ceri să afli adevărul... de obicei, este ceea ce nu vrei să auzi sau ceea ce nu vrei să înfrunţi. O întrebare arzătoare poate să deschidă uşa unei tornade [...] Un alt element tulburător care a reieşit din cercetările mele este că aceste ființe, fie că sunt demoni, vampiri sau extratereştri malefici, par să aibă capacitatea de a ne controla într-o oarecare măsură gândurile, trupul, vremea şi chiar evenimentele din viaţa noastră. [...] Multe persoane au relatat că răpitorii lor erau persoane binevoitoare, dar dacă ţinem seama de toți factorii din tabloul mai larg al fenomenului, se pare că astfel de poveşti despre bunăvoință ar fi de natură să inducă în eroare. La nivelul nostru de realitate, conceptul că «nimic nu este real», ce a fost revelat de ghizi spirituali şi de învăţători de-a lungul istoriei, este la fel de inutil ca a spune că «gravitația nu este reală». Asemenea consideraţii își arată utilitatea atunci când are loc o extindere a percepţiei. Rămânând doar la nivelul realităţii tridimensionale, nu sunt utile pentru aplicare practică, de vreme ce energiile creaţiei par să treacă prin mai multe niveluri înainte să se întâlnească la mijloc, ca să spunem aşa, în realitatea noastră.” Dr. Jacques Vallee, savant, astronom şi cercetător în domeniul OZN scrie în lucrarea Incomensurabilitate, ortodoxie şi fizica stranietăţii ridicate. Un model pe şase niveluri al fenomenelor aberante: „Dacă privim lumea din punct de vedere informaţional şi dacă luăm în considerare multele şi complexele moduri în care pot fi structurate timpul şi spaţiul, vechea idee de călătorie în spaţiu şi de navă interplanetară de care încă se mai agaţă cei mai mulţi tehnologi pare nu numai învechită, ci chiar ridicolă. Într-adevăr, fizica modernă a depăşit deja această fază şi oferă o interpretare foarte diferită despre cum ar putea arăta un sistem «extraterestru». Eu cred că există în jurul nostru un sistem care transcende timpul, transcenzând spaţiul. Este foarte posibil ca sistemul să se poată localiza în spaţiul cosmic, dar manifestările sale nu sunt de tipul navă spaţială, în sensul obişnuit de «şuruburi şi piuliţe». OZN-urile sunt manifestări fizice care nu pot fi înţelese în afara realității lor mediumnice şi simbolice. Ceea ce vedem aici, de fapt, este un sistem de control care acţionează asupra oamenilor şi care foloseşte oamenii. Prezentarea simbolică pe care o văd persoanele răpite seamănă cu tipul de ritual de iniţiere sau de Lohanul nr. 47, aprilie 2019 călătorie astrală care este încorporat în tradiţiile [oculte] ale fiecărei culturi... Structura relatărilor despre răpiri este identică cu cea a ritualurilor oculte de iniţiere... Fiinţele extraterestre de azi aparţin aceleiaşi clase de manifestare ca şi entităţile [oculte] care erau descrise în veacurile trecute. Întinderea, frecvența și distribuţia observărilor de OZN-uri fac ca ipoteza populară cu privire la extratereștri (cea interplanetară) să fie imposibil de susținut... Multe dintre farfuriile zburătoare par să nu fie nimic altceva decât un paravan pentru vreun fenomen ascuns. Sunt ca nişte cai troieni care se coboară în pădurile şi pe câmpurile noastre, promițând mântuirea şi oferindu-ne splendoarea unei măreţe super-civilizații din ceruri. Oare extratereştrilor chiar le pasă de noi? Există multe dovezi tulburătoare care spun că nu. Le pasă doar în măsura în care putem să îndeplinim scopul enigmatic pe care îl avem pentru ei. (Pe lângă aceste dovezi care arată existența extratereştrilor malefici, există însă şi numeroase alte dovezi ale intervenţiei ființelor extraterestre benefice, care susțin şi protejează umanitatea şi planeta Pământ. -= n.n.) Povestea adevărată despre OZN-uri trebuie să cuprindă toate diferitele manifestări care sunt observate. Este o poveste despre fantome şi spirite şi aberaţii mentale ciudate, o poveste despre o lume invizibilă care ne înconjoară şi, din când în când, ne înghite; o poveste despre profeți şi profeții, despre zei şi despre demoni. Este o lume a iluziei şi halucinațiilor, în care irealul pare foarte real şi unde realitatea însăşi este distorsionată de forţe stranii, care, aparent, pot să manipuleze spaţiul, timpul şi materia fizică — forţe care ne depăşesc aproape în întregime puterea de înțelegere. Cerurile noastre au fost pline de «cai troieni» de-a lungul istoriei, care — la fel ca și calul troian din poveste — păreau să ascundă intenţii ostile. Această teorie a ostilităţii este sprijinită şi de faptul că, cel mai adesea, obiectele aleg să apară în forme pe care le putem accepta cu ușurință și pe care ni le putem explica într-un mod satisfăcător — de la dirijabile şi până la meteoriți sau avioane cu aspect obişnuit. ... Cu alte cuvinte, farfuriile zburătoare nu sunt deloc ceea ce am sperat noi că sunt. Ele fac parte din altceva. Eu numesc acel altceva Operaţiunea Calul Troian. Adevărul este că pasionaţii de OZN-uri au fost prostiţi vreme de atâția ani, nu de către guvern, ci chiar de fenomen.“ „Jucându-se cu propria noastră reflexie de sine, care este singurul punct de conştientizare care ne-a mai rămas, prădătorii creează impulsuri de conştientizare pe care apoi le consumă, într-o manieră nemiloasă, de prădători. Ei ne dau probleme fără sens, care fac să ia naştere acele impulsuri de conştientizare şi, în acest fel, ne ţin în viaţă, pentru ca ei să se hrănească cu impulsurile energetice ale pseudo-grijilor noastre. Vreau să spun că ceea ce ne stă în faţă nu este un simplu prădător. Este foarte inteligent şi organizat şi urmează un sistem metodic prin care ne face inutili. Omul, fiinţa magică ce este destinată să fie, nu mai este magică. Este doar o bucată oarecare de carne. Nu mai există alte vise pentru om, decât visele unui animal care este crescut pentru a deveni o bucată de carne: banal, obişnuit, imbecil.” — Don Juan Matus în Latura activă a infinităţii, de Carlos Castaneda 213 „Ideea că bărbaţii, femeile şi copiii pot fi luaţi împotriva voinţei lor din casă, din maşină şi din curtea şcolii de către fiinţe humanoide ciudate, că pot fi duşi pe o navă spaţială şi supuşi la proceduri intruzive şi amenințătoare este atât de amenințătoare şi, în acelaşi timp, atât de agresivă faţă de noţiunile noastre despre ce este posibil în universul nostru, încât cele mai multe relatări media fie resping fenomenul, fie îl distorsionează în mod bizar.” — John E. Mack, profesor de psihiatrie la Harvard, în cartea sa Abduction (Răpire) Oare mai există indicii, în istoria şi în scripturile străvechi, care să vorbească despre un posibil sistem hiperdimensional de control — un fenomen parafizic indigen existent pe planeta Pământ? Există câteva surse care prezintă teorii interesante şi care se mulează pe conceptul de OZN al timpurilor noastre, ba mai mult, la o atentă corelare a faptelor putem presupune că istoria ne-a prezentat aceste aspecte, dar le-am ignorat sau am preferat variantele oficiale puse pe tavă de către alţii. „Nu ne iluminăm imaginându-ne personaje de lumină, ci conştientizând întunericul.” — Carl Gustav Jung. Legea Amiralității: modul în care sunt controlaţi oamenii Motto: „Dacă crezi că statului nu-i pasă de tine... încearcă să nu-ți plăteşti taxele vreo câteva luni.” (folclor urban) Mulţi dintre noi am întâlnit articole sau reportaje video despre oameni care susțin cu multă hotărâre că „nu sunt un număr”, „nu sunt o persoană”, „sunt o ființă suverană”, „născut viu” şi altele asemenea. De obicei, în dialogul cu cineva care susţine că este „ființă suverană” se remarcă destul de rapid o rigiditate îndârjită a punctului de vedere: respectivul repetă aceeaşi idee fixă din care reiese că nu vrea să mai fie înrobit de „regulile Sistemului”. Unii au mers până acolo încât şi-au făcut buletin fără CNP, se aventurează să conducă un autovehicul fără a avea carnet de șofer sau declară că refuză să mai plătească taxe deoarece nu au semnat niciodată vreun contract cu statul şi nu admit să devină „sclavul” acestuia. Sunt aceşti oameni „duși cu pluta” sau este aici şi ceva care merită o mai mare atenţie? Dacă vom investiga puţin subiectul vom descoperi că dincolo de declarațiile superficiale ale unor indivizi dubioşi (declaraţii scoase uneori pe tapet de mass-media tocmai pentru a discredita întreaga idee) există totuşi ceva mult mai plin de substanţă. Există o vastă preocupare din partea unor oameni care au studiat cu competență mecanismele politice, economice şi juridice ale funcţionării statelor şi au urmărit dezvoltarea unor subterfugii din perspectivă istorică. În esență, ideea este că sistemul social este în așa fel construit încât oamenii sunt controlaţi prin intermediul actelor şi banilor. Mai exact, prin faptul că sunt obligaţi prin diferite justificări să plătească taxe şi impozite împovărătoare. Impozite care de fapt adeseori nu sunt cu adevărat justificate, ci servesc în principal pentru îmbogățirea unei elite şi sărăcirea celor mulți. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Ghici cine e scutit de taxe? Este bine să ştim că referitor la mecanismele de taxare şi impozitare au fost demascate ilegalităţi flagrante în cele mai înalte foruri, de exemplu, în sesiunile Parlamentului European. Este antologică în acest sens alocuţiunea europarlamentarului Godfrey Bloom din 21 noiembrie 2013. El a scos cu mult curaj în evidenţă că „Impozitarea este un sistem prin care politicienii și birocraţii fură banii de la cetăţenii lor” şi că, de exemplu, „întreaga Comisie Europeană și birocraţii săi nu plătesc taxe şi impozite”, dar beneficiază în schimb de tot felul de „avantaje și legi speciale”: Există, de asemenea, trei mari centre de comandă ale lumii, trei orașe-stat (mici state în interiorul altor state), care sunt în foarte strânsă legătură între ele şi care nu plătesc niciun fel de taxe: Vaticanul, City-ul londonez şi Washington D.C. Un film documentar care vă poate deschide ochii despre rolul acestor trei mari centre de putere mondială este „Trei orașe-stat conduc lumea”. Filmul arată că Vaticanul are relaţii secrete cu băncile deținute de familia Rothschild, cu marile carteluri petroliere şi de armament, precum şi cu banca Federal Reserve din America. Deşi predică virtutea carității, Biserica catolică este cea mai mare putere financiară şi deţinătoare de proprietăţi din lume. Ea deţine mai multă bogăţie decât orice corporație, bancă, trust financiar sau orice guvern al planetei. Este de sute de ani în legătură directă cu loji iezuite renumite pentru cruzimea lor, iar scandalurile privind mulţimea de preoţi pedofili şi ritualurile stranii pe care aceştia le fac au ajuns notorii. City-ul londonez este de asemenea o corporație privată. Din anul 1694 Banca Angliei a devenit proprietatea bancherilor. Nu se subordonează legilor Marii Britanii, sau ale altui stat, dar controlează cartelul financiar internaţional numit „Coroana Britanică” (ce nu este condus de familia regală britanică, aşa cum există impresia în concepția populară). Este centrul mondial al afacerilor şi decide bursa de mărfuri. Pe lângă Banca Angliei, mai are în proprietate toate băncile britanice şi sute de alte bănci ale altor state. City-ul are o ascendență netă asupra Parlamentului britanic şi este condus de 13 familii deosebit de bogate şi puternice, prima dintre acestea fiind familia Rothschild. Este de asemenea, în mod oficial, cartierul general al multor ramuri masonice ce au ramificații în toată lumea. Washington D.C. a fost creat în 1892 şi este o regiune ce se întinde pe 10 mile pătrate din Districtul Columbia, în centrul oraşului Washington. Are propriul steag şi propria Constituție. Pe teritoriul său a fost construită Banca Federal Reserve (FED), care — ca şi Banca Angliei — este o proprietate privată. Deşi Federal Reserve constituie sistemul bancar principal al Statelor Unite, ea nu este proprietatea statului, ci a unor familii ca Rothschild, Rockefeller, Lehman, Goldman, Warburg, Morgan sau Kuhn Loeb. FED tipăreşte dolarii americani, pe care sunt inscripţionate foarte vizibil simboluri masonice clare, precum piramida cu ochiul a-toate-văzător în vârf. 214 O perspectivă cuprinzătoare asupra mecanismelor prin care Sistemul social controlează individul este oferită şi de celebrul film documentar Ungrip (Scăpat din gheare). Producătorii filmului au realizat şi alte două filme documentare ce au ajuns celebre, Kymatica şi Esoteric Agenda. Tentative de a scăpa din Matrice Filmul Ungrip pleacă de la cazul unui bărbat pe nume Rob care a ales să trăiască liber, neîngrădit de autoritatea statului. Pe proprietatea sa din Canada este complet autonom şi guvernul nu are jurisdicție asupra lui. El are chiar propria Constituţie şi şi-a formulat o Declaraţie de Independenţă. Şi-a anulat toate contractele cu Statul, nu plăteşte taxe şi afirmă cu nu poate fi obligat să se supună nimănui. El consideră că marea majoritate a oamenilor trăiesc — fără să îşi dea seama — ca niște sclavi. Tocmai de aceea, Rob a ales să dea, prin propriul mod de viață, un exemplu despre cum poți să trăieşti liber. Îşi produce singur alimentele şi energia de care are nevoie, iar pe terenul pe care îl deţine și-a construit cu mâinile sale o casă. Bineînţeles, a fost acuzat că nu își plăteşte impozitele şi că încalcă legile. A ajuns prin tribunale, dar partea spectaculoasă este că în final autorităţile l-au lăsat în pace pentru că nu a fost găsit vinovat de nicio infracţiune! Rob a fost un informatician de succes, însă a ales să renunţe la meseria sa. În schimb, a început să își împărtășească într-un cadru organizat revelaţiile despre cum poţi interacționa cu statul şi să rămâi totuşi un om liber. Canadianul ţine prelegeri săptămânale în Edmonton-Alberta, numite „Construirea libertăţii”. A început să capete recunoaştere internaţională pentru modul său de a vedea lucrurile, motiv pentru care a şi fost contactat de producătorul de film Ben Stewart, care i-a oferit posibilitatea de a-şi face cunoscute în întreaga lume succesele şi viziunea filozofică. Din acest film puteţi afla o mulțime de aspecte foarte puţin cunoscute despre semnificaţiile legilor, codurilor, despre numeroase evenimente istorice, iar toate acestea conduc la concluzia că sistemul social este astfel conceput încât oamenii pot fi, într-adevăr, priviţi ca un fel de proprietate a statului... Un alt caz de victorie asupra Sistemului este cel al lui Santos Bonacci, din Australia. Bonacci prezintă cu mult curaj fraudele cartelului financiar mondial. E un conferenţiar cunoscut în mediul online, care urmăreşte să integreze în expunerile sale şi multe tematici spirituale. Este, de asemenea, apreciat pentru activitatea sa artistică, fiind autorul mai multor albume muzicale de succes. Răspândeşte peste tot ideea că suntem oameni liberi şi că statul ne fură prin impozitele pe care ni le Lohanul nr. 47, aprilie 2019 impune. A fost dat în judecată pentru neplata taxelor, dar după multe peripeții și o scurtă perioadă de detenţie, a dovedit în instanță că acuzaţiile asupra sa au fost nefondate şi până la urmă a fost pus în libertate. Mai multe detalii aici sau aici. O serie largă de prezentări conexe cu acest subiect au fost oferite şi de Jordan Maxwell, fost jurnalist și realizator TV. Maxell este în prezent faimos pentru cărţile și conferințele sale ce pun într-o cu totul altă lumină fundamentele sistemului social. El vorbeşte despre simbolismul lumii, al limbajului, dar insistă şi pe modul în care guvernele, băncile, programele educaţionale controlează insidios populaţia, urmând o agendă secretă. Puteţi urmări mai jos o expunere a sa despre Legea Amiralității şi subterfugiile prin care oamenii sunt asimilați cu un gen de „marfă” ce trebuie înregistrată şi codificată de către guvernele care... îi posedă. Maxwell spune că SUA este de fapt o corporație în care individul este considerat a fi în esență o simplă „acțiune” care produce bani pentru această corporație. Printre multitudinea de alte filme documentare ce abordează într-un mod coerent subiectul mai menționăm Dreptul admiralităţii, decepția limbii şi importanța cuvintelor, Banii ca datorie, sau deja clasicele Zeitgeist, Zeitgeist Addendum. şi Zeitgeist moving forward. Controlul banilor şi implicit Legea Amiralității au așadar o foarte mare relevanță în toată construcția socială prin care oamenii sunt făcuţi dependenţi de instituțiile statului. Tocmai de aceea vom urmări să oferim în continuare câteva repere din investigaţiile făcute în acest domeniu. Vom ajunge astfel să înțelegem mai bine argumentele pe baza cărora a apărut conceptul de „persoană suverană” și dorința multor oameni de a deţine o carte de identitate fără cod numeric personal. Legea Mărilor e mai importantă decât credeai Legea Amiralității pleacă de la constatarea că există două tipuri de legi de guvernare: legi ale uscatului (ale pământului) şi legi ale mării (ale apei). Dar în timp ce legile pământului sunt multe şi diferite, există doar o singură Lege a Mărilor. Tocmai de aceea ea este folosită ca numitor comun de către bănci, pentru a controla fluxul banilor şi al bogăției lumii. Legea Apei (Amiralității) a fost codificată pentru prima dată de către Republica Venețiană în secolul al XI-lea. Ea se referea la deținerea vaselor maritime şi la modul în care se derulează toate afacerile corelate, incluzând aici operaţiunile financiare ce erau realizate prin comerțul cu produsele transportate. Legea a fost creată inițial pentru stabilirea regimului navelor în timpul acostării lor în porturi străine în vederea importului şi exportului de produse şi resurse. Între timp Legea Amiralității şi-a extins foarte mult acoperirea şi reprezintă astăzi fundaţia legislaţiei internaționale, având și titulatura de „private law”, adică „legea privată”. Ultima revizuire a legii a fost efectuată în anul 1984. Prin noua definiţie, Legea Amiralității este corelată acum cu domeniul dreptului internaţional privat ce reglementează relaţiile între persoane juridice. Legea a redefinit 215 puterile guvernelor, pe care le-a echivalat cu afacerile unor corporaţii. Să vedem însă cum şi de ce o lege care a dat naştere corporațiilor guvernamentale, comerciale şi navale şi-a impus normele şi asupra persoanelor fizice. În acest sens, este necesar să observăm că există o diferenţă colosală între drepturile conferite de Constituţie şi cele conferite de legi. Tocmai din acest motiv există un Cod Civil şi un Cod Penal. Codul Civil este asociat drepturilor naturale ale oamenilor, garantate de Constituţia ţării, în timp ce Codul Penal se referă la drepturile stabilite administrativ prin legile juridice. Legea Amiralității nu operează pe domeniul Codului Civil, ci reglementează domeniul afacerilor bancare şi comerciale, deci pe domeniul codurilor juridice. Să reținem acum o analogie importantă: când un produs este descărcat de pe o navă şi adus pe un teritoriu străin, acea ţară primeşte în custodie respectivul produs şi certifică recepţia prin emiterea unei chitanţe de depozit. Acea chitanţă marchează „data naşterii” acelui produs în custodia ţării respective. Ei bine, ceva similar se operează şi cu certificatele de naştere ale tuturor oamenilor! Şi vom explica şi de ce. Inscenarea crizelor de sistem și înrobirea cetățenilor O întorsătură fundamentală s-a petrecut în America în data de 9 martie 1933, când statul american, care până atunci era o republică, a intrat în faliment. Acest fapt este în prezent acoperit de un văl gros de tăcere, dar faptul este absolut real şi este confirmat de documente oficiale. Falimentul a survenit în urma marii crize din 1929, numită şi Marea Depresiune. În realitate criza a fost pusă atent la cale exact de către bancherii internaţionali, la fel ca multe alte crahuri economice care au avut loc înainte și după această dată. Între autorii înscenării s-au numărat bancherii din familiile Rothschild şi Rockefeller, Regina şi Parlamentul britanic, masoneria din Congresul SUA, Vaticanul şi numeroasele loje iezuite. Toţi aceştia au furat rezervele de aur şi argint ale cetățenilor americani şi le-au înlocuit cu „instrumente de negociere a datoriilor”, adică banii tipăriţi de Sistemul Rezervei Federale. Furtul a fost ingenios şi a aruncat populaţia în sărăcie cruntă, astfel că oamenii au început curând să ceară guvernului să remedieze problema prin orice mijloace necesare. Prin falimentul din martie 1933 guvernul federal al Statelor Unite a fost dizolvat de Legea bancară de urgență, declarată de preşedintele Roosevelt. Guvernul a intrat în stare de faliment şi a devenit insolvabil. Ulterior, prin decizia H.J.R. 192, sesiunea nr. 73 a Congresului, din data de 5 iunie 1933, a fost adoptată Rezoluţia comună de suspendare a standardului de aur, ceea ce a implicat şi dizolvarea autorităţii suverane a Statelor Unite. Congresul şi-a cedat suveranitatea Rezervei Federale, renunțând la autoritatea de tipărire a banilor. Statul american a devenit o corporație deţinută de bancheri. Pentru a mai ameliora situația, preşedintele Roosevelt le-a cerut cetăţenilor americani să-şi predea aurul în schimbul unor dolari a căror valoare nu mai putea fi garantată în rezerve de aur (dolari care tocmai de aceea nu mai aveau/au o valoare reală). Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Dar asta nu a fost suficient, întrucât datoria statului către bancherii privaţi era cu adevărat uriașă. Pentru a găsi o oarecare cale de ieşire, guvernul a început să contracteze împrumuturi de la banca înșelător numită „Banca Rezervei Federale”. Acest nume doar lasă impresia că am avea de-a face cu o bancă naţională, când de fapt este o bancă non-guvernamentală privată. Trebuie subliniat că Sistemul Rezervei Federale funcţionează exact sub patronajul Legii Amiralității, al legilor maritime. Lucrurile acestea nu s-au petrecut doar în America. Au avut loc întâlniri secrete în care cartelul bancar internaţional a negociat cu toate marile guverne ale lumii. Au fost implementate treptat legi care, pe fondul crizei mondiale, au resetat legile naţionale, procedurile financiare şi documentele de tranzacție. Ceea ce este important pentru subiectul nostru este că în America şi în foarte multe alte țări care nu aveau suficienţi bani ca să returneze împrumuturile contractate de la bancheri, guvernele au început de atunci să-şi folosească cetăţenii drept garanţie. Ca urmare, sistemul de identificare a cetăţenilor pe baza unui tip anume de documente — foarte asemănător cu cel al documentelor de proprietate — a fost instituit rapid în toată lumea. De atunci toate certificatele de naştere, respectiv de căsătorie, au devenit practic... chitanțe de depozit. Nu întâmplător există similarități frapante între chitanțele de depozit şi certificatele de naştere. Ambele documente cuprind data eliberării, seria de identificare, numărul de înregistrare sau numărul de recepţie, o descriere a produsului, şi un informator autorizat care să înştiințeze agenţia guvernamentală competentă. Mai este util să observăm că o corporație este cunoscută şi sub numele de „persoană juridică”, în timp ce oamenii sunt numiţi „persoane fizice”. Şmecheria este că certificatele de naştere au ajuns să fie asimilate ca fiind titluri de stat, adică sunt tranzacţionate de stat şi li se asociază o contravaloare în bani. Înregistrarea nașterii declanşează eliberarea unui titlu de credit care ajunge să reprezinte un „portofoliu” financiar pentru națiunea respectivă. Practic vorbind, valoarea nașterii noastre, a simplei noastre existenţe, devine o garanţie în faţa căreia statul în care te naşti achiziţionează credite. Concluzie Prin cuvintele lui Jordan Maxell putem contura o imagine de ansamblu: „Certificatul de naştere cu care Statul garantează împrumutul pe care îl face se referă la faptul că tu, şi noi toți, ne angajăm să plătim datorii pe care nu le-am făcut niciodată. De aceea tu eşti mereu impozitat şi ţi se fură banii din buzunare pentru că în baza certificatului de naştere, statul a garantat că tu vei plăti aceste împrumuturi”. Scopul acestui articol a fost acela de a oferi o nouă perspectivă, o provocare pentru reflecţie şi eventual pentru alte investigaţii. Pe de altă parte, nu îndemnăm pe nimeni să urmeze calea negării in corpore a legilor de funcţionare a statului. Până vom ajunge la un nou sistem social, mult mai bun şi mai onest, este necesar să folosim cu înţelepciune pârghiile celui prezent. 216 Tocmai de aceea, recomandăm ca punctele de vedere prezentate în acest articol să fie privite şi cu o doză sănătoasă de simţ critic. Lord Rothschild: Noua Ordine Mondială este în pericol În ultimii patru ani, au apărut avertizări neaşteptate din partea unui membru al uneia dintre cele mai legendare familii din domeniul finanţelor: Lordul Jacob Rothschild. An cadrul raportului RIT Capital Partners2014, citat de Zero Hedge, vlăstarul familiei Rothschild a avertizat că acum este „situaţia geopolitică cea mai periculoasă de la perioada celui de-al Doilea Război Mondial”. Un an mai târziu, Jacob Rothschild a avertizat din nou cu privire la rezultatul „a ceea ce cu siguranţă este cel mai mare experiment în politica monetară din istoria lumii”, iar apoi, în august 2017, el a avertizat că „preţurile acţiunilor au crescut în multe cazuri la niveluri fără precedent într-un moment în care creşterea economică nu este în niciun caz asigurată”. Lordul Rothschild nu se aştepta că acţiunile vor continua să crească, dar în legătură cu acest aspect, a făcut un alt avertisment pe care piaţa l-a ignorat până acum: „Perioada de acomodare monetară se apropie de sfârşit. Problemele geopolitice rămân larg răspândite şi se dovedesc din ce în ce mai greu de rezolvat”. Dar să ne întoarcem la situaţia actuală, când, într-un comentariu al RIT Capital Partners din a doua jumătate a anului 2018, Lordul Rothschild a făcut ultimul avertisment. De data aceasta el s-a concentrat asupra sistemului economic global stabilit după cel de-al Doilea Război Mondial, despre care crede că este acum în pericol. Bancherul a subliniat că războiul comercial americano-chinez şi criza zonei euro sunt principalele probleme care pun în pericol ordinea economică precum şi lipsa unei „abordări comune” — o referire la subminarea treptată a globalizării în urma acțiunilor lui Trump — care a făcut „cooperarea mult mai dificilă”: „În timpul incidentelor din 9/11 şi în timpul crizei financiare din 2008, puterile lumii au avut împreună o abordare comună. Cooperarea de astăzi se dovedeşte mult mai dificilă. Acest aspect pune în pericol ordinea economică şi de securitate postbelică.” Lohanul nr. 47, aprilie 2019 |dezbateri Nu era clar dacă Rothschild se referea la standardul postbelic care a apărut odată ce Federal Rezerve a decuplat dolarul de aur şi apoi a stabilit un preț pentru metalul preţios — o legătură destul de slabă distrusă ulterior de Nixon, care a eliminat complet sprijinirea dolarului în aur în SUA — sau de supremaţia dolarului care a apărut ca monedă de rezervă mondială după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Însă, ori de câte ori unul dintre cei care au profitat din plin de „ordinea mondială postbelică” avertizează că aceasta ar putea fi pe ultima sută de metri, este momentul să ne facem griji. Cum se poziţionează Rothschild odată cu creşterea riscurilor globale? Lordul scrie că „în aceste circumstanțe, politica noastră este să ne menţinem o expunere limitată la acțiunile cotate la bursă şi să încheiem noi angajamente cu mare prudență”. Într-adevăr, în prima jumătate a anului 2018, RIT a avut o cotă netă de expunere de doar 47% — un nivel istoric scăzut. Motivul: celebra familie bancară este preocupată de faptul că ciclul bullish de 10 ani şi entuziasmul pieţei s-ar putea termina în cele din urmă. Ciclul este în al zecelea an pozitiv [de obicei ţine 7 sau 8 ani, n.r.], cel mai lung înregistrat. Acum vedem că apar unele zone de creştere mai slabă, într-adevăr, iar FMI a prezis o încetinire. În timp ce Rothschild a remarcat că „multe dintre economiile lumii au beneficiat de o accelerare largă, care nu a mai fost observată de la criza financiară din 2008, cu un număr de 120 de ţări care au înregistrat o creştere mai puternică anul trecut [2017, n.r.]”, el a avertizat, de asemenea, că nu este un moment potrivit să ne asumăm riscuri. „Valorile actuale ale pieţei bursiere rămân ridicate în raport cu standardele istorice, crescute de anii cu rate ale dobânzii scăzute şi de politică de relaxare cantitativă care se apropie de sfârşit.” Un risc potenţial este Europa, unde nivelurile datoriei au atins niveluri „potenţial distructive”: „Problemele cu care se confruntă zona euro sunt îngrijorătoare — atât politice, cât şi economice — având în vedere nivelurile potenţial distructive ale datoriei în mai multe ţări.” Există, de asemenea, ameninţarea ca războiul comercial global să escaladeze substanțial pornind de aici, iar stocurile chineze stau mărturie: „Probabilitatea războaielor comerciale a sporit tensiunea, iar impactul asupra acțiunilor a fost însemnat, de exemplu, la începutul lunii iulie 2018, indicele compozit Shanghai a scăzut cu aproape 22% faţă de vârful din ianuarie 2018”. Rothschild a reiterat, de asemenea, avertizarea venită din partea şefului Băncii Centrale Indiene, care arăta că scăderea lichidităţii dolarului la nivel mondial afectează pieţele emergente: „Este posibil ca problemele să continue pe piețele emergente, amplificate de creşterea ratelor dobânzilor şi de politica monetară a Fed-ului american, care a drenat lichiditatea globală în dolari. Am văzut deja impactul asupra monedelor turce şi argentiniene.” 217 În sfârşit, Rothschild rămâne „ingrijorat de problemele geopolitice, inclusiv de Brexit, Coreea de Nord şi Orientul Mijlociu, într-un moment în care populismul se răspândește la nivel global”. Noua «epidemie» din rândul adolescenților americani. Autorităţile trag un semnal de alarmă Autorităţile din sistemul public de sănătate american atrag atenţia că tot mai mulţi adolescenți fumează ţigări electronice, iar consumul de substanțe vaporizatoare în rândul tinerilor a atins un prag de „epidemie”, relatează ABC News. vertismentul lansat de Food and Drug Administration arată că ţigările electronice au devenit cel mai utilizat produs cu tutun în rândul adolescenților. Cele mai consumate sunt ţigările electronice cu arome, spun oficialii FDA, care anul trecut luau în calcul folosirea ţigaretelor electronice pentru a-i convinge pe tineri să renunţe la cele clasice. Însă, spun aceştia, nu au anticipat că acestea vor declanșa ceea ce ei numesc „o epidemie a dependenței”. Fenomenul ar putea duce la impunerea unor noi restricţii asupra companiilor care produc ţigări electronice sau arome. Scott Gottlieb, un oficial al FDA, spune că firmele vor avea la dispoziţie 60 de zile pentru a veni cu planuri pentru a reduce consumul produselor lor în rândul tinerilor. Chemtrails, un război silentios şi eficient Chemtrails sunt, după unii oficiali sunt urme albe formate ca urmare a fenomenului de condensare. Alte voci le consideră cu totul altceva, sunt urme de produse chimice. a o privire atentă, vom observa că ele dispar foarte lent, iar altitudinea la care apar nu pare a avea de-a face cu fenomenul de condensare. Fenomenul a intrat în vizorul opiniei publice în anul 1996, când pe cer s-au observat astfel de urme care dispăreau foarte greu. Foarte multe persoane au întrebat oficialitățile care este cauza producerii acestor urme. Răspunsurile au fost evazive sau au întârziat să apară. Toată această situaţie a dus la fel de fel de speculaţii privind conspirații sau teste care sunt realizate în secret. S-au lansat ipoteze privind controlul populaţiei, producerea unor fenomene meteorologice, arme biologice sau interese oculte. Se cunoaște faptul că un obiectiv important al armatei americane este controlul climei. O ţară poate uşor fi sabotată la nivel social sau agricol. Câţiva ani de secetă sau inundaţii şi țara Lohanul nr. 47, aprilie 2019 poate ajunge în pragul colapsului. Este un război tăcut, fără martori şi victime din partea agresorului şi eficient. Alte ipoteze cu privire la apariţia acestor urme pe cer se referă la posibilitatea de a controla şi manipula mental populaţia dintr- o zonă. Mai mult, sistemul imunitar fiind slăbit, probabilitatea de a se produce o epidemie este foarte mare. Există teoria că avioane NATO şi civile dispun de dispozitive care amestecă produse chimice cu kerosen, după care sunt eliminate în timpul zborului. În alte cazuri, kerosenul este amestecat cu metale grele sau cu materie organică, viruși sau bacterii. Există fotografii care prezintă apariţia unor sfere de lumină în apropierea acestor urme. Este un fenomen la fel de misterios, căruia nu i s-au adus explicaţii. Urmele sunt vizibile pe cer şi câteva ore de la trecerea avionului. Dacă acestea ar fi fost formate din cauza fenomenului de condensare ar fi trebuit să dispară după câteva minute de la trecerea avionului. Chemtrails apar la o altitudine de 4000 de metri, în condiţiile în care un avion zboară la o altitudine mai mare. Avioanele zboară mai lent, sunt silenţioase, în unele cazuri nu respectă culoarele aeriene civile. Specialiştii le consideră zboruri atipice. Aceste urme apar sub formă de linii paralele sau sub formă de cruce. De la fenomenul clasic de chemtrails, în ultimii ani, a fost observat un alt fenomen numit chembow, sau curcubeu. Un cercetător american a luat probe din aerul de la sol, după producerea urmelor gen curcubeu. Analizele au prezentat existența unei cantități mari de aluminiu şi bariu, titan şi fibre polimere. Cantități de aluminiu şi bariu au fost descoperite și în culturile agricole din zonele unde se produc aceste urme. "Attps://www.efemeride.ro/chemtrails-un-razboi-silentios-si-eficient Chemtrails se numește acum geoinginerie şi este folosită pentru blocarea luminii solare Dar principalul mijloc prin care oamenii obțin vitala vitamină D este tocmai soarele. Adică astfel ne vor omori pe toți ... ă mai amintiți că în urmă cu puțin timp simpla menționare în public a cuvântului „chemtrails” era imediat atacată de toți oamenii de ştiinţă „atotştiutori” ca fiind o nebunească „teorie a conspirației”, fără niciun argument valid? Ei bine, între timp chemtrails a primit un nume oficial — geoinginerie — şi acum chiar mass-media oficială recunoaşte în mod deschis că acestea sunt reale şi că sunt folosite pentru a combate „schimbările climatice”. 218 Oameni de ştiinţă inclusiv din ţările în curs de dezvoltare, cum ar fi Bangladesh, China, India şi Thailanda, studiază în mod activ modul în care chemtrails-urile ar putea fi folosite pentru a „atenua” razele solare, prin pulverizarea în atmosferă a unui strat de chimicale care să le reflecte şi să le împiedice să ajungă pe pământ. Ei susţin că blocarea artificială a luminii solare naturale este preferabilă înfruntării unei presupuse creşteri iminente şi dezastruoase a temperaturilor globale — ceea ce, în mod ironic, constituie de fapt adevărata teorie a conspirației. Chiar dacă nu există deloc dovezi credibile care să sugereze că „încălzirea globală” este ceva real, se cheltuiesc imense sume de bani pentru a descoperi cum să fie oprită această presupusă încălzire, prin blocarea luminii solare. Prin experimente de „geoinginerie”, cercetători spălați pe creier din întreaga lume caută să creeze în mod artificial un efect atmosferic similar cu cel provocat de straturile de cenuşă care erup dintr-un vulcan.Cu alte cuvinte, prin bombardarea cerului cu tot felul de substanțe chimice menite să împiedice lumina Soarelui să ajungă pe pământ, aceşti presupuşi „oameni de ştiinţă” cred că pot prelua controlul asupra temperaturilor la nivel global și să le împiedice să crească. „Țările în curs de dezvoltare trebuie să preia conducerea în cercetările geoingineriei solare”, se arată într-un comentariu scris de 12 așa-numiţi „savanţi”, publicat recent în revista Nature. „Ideea în mare (a geoingineriei solare) este destul de nebună, dar ea se înrădăcinează treptat în lumea științifică”, a comentat autorul principal, Atiq Rahman, şeful Centrului pentru Studii Avansate din Bangladesh. Pseudo-cercetătorii nebuni care încearcă să blocheze lumina soarelui vor ajunge la uciderea a milioane de oameni prin exacerbarea deficienței de vitamina D Nu este deloc surprinzător faptul că în spatele acestei spălări pe creier în masă a oamenilor de ştiinţă care provin din unele dintre cele mai sărace ţări din lume, se află subvenţiile masive de bani din Occident. Un proiect de cercetare în valoare de 400.000 de dolari, cunoscut sub numele de Iniţiativa de Guvernanţă în Managementul Radiaţiei Solare (SRMGI), se află în spatele impulsului pentru acest tip de cercetare. SRMGI la rândul său este susținut de proiectul Open Philanthropy Project (Proiectul Public de Filantropie), o fundaţie condusă de Dustin Moskovitz, unul dintre cofondatorii Facebook. Potrivit lui Rahman, proiectul implică cercetarea modului în care avioanele ar putea fi folosite pentru a pulveriza nori artificiali care conţin „sulf de reflexie” în atmosferă — adică exact ceea ce activiştii chemtrails avertizează încă de mulţi ani. „Tehnica este controversată, şi pe bună dreptate”, arată comentariul publicat în revista Nature. „Este prea devreme Lohanul nr. 47, aprilie 2019 spiritualitate pentru a şti care ar fi efectele sale: ar putea fi foarte utilă sau foarte dăunătoare.” Niciuna dintre aceste tehnici pseudoştiinţifice nu ia în considerare modul în care blocarea intenționată a luminii solare naturale va afecta conţinutul de vitamina D în rândul populațiilor din întreaga lume. Principalul mijloc prin care oamenii obțin vitamina D este de fapt prin intermediul luminii soarelui, iar razele ultraviolete B (UVB), sub acţiunea cărora se sintetizează această vitamină la nivelul pielii, vor fi ceva de domeniul trecutului, dacă aceşti oameni nebuni care încearcă sa se joace de-a Dumnezeu sunt eficienţi în realizarea viselor lor globale cu chemtrails. Adevărul este că deja dârele morţii, chemtrails, sunt pulverizate zi şi noapte în întreaga lume, fără ştirea a miliarde de oameni. Dar cei aflați în spatele acestei nebunii ajung în cele din urmă să iasă la lumină, admițând în mod deschis ceea ce pun la cale. Tocmai de aceea este timpul ca cei care sunt conştienţi de aceste pericole, oamenii informați de pretutindeni, să ia o poziție îndrăzneață şi să participe activ la trezirea conştiințelor cu privire la nebunia încercării de a elimina soarele din ecuaţia existenţei umane. Geometria sacră: tipare matematice prezente într-un mod tainic în natură, la nivelul trupului, al minții şi al spiritului Ce tipare (patternuri) caracterizate de simetrie şi echilibru poţi regăsi în propria ta viaţă sau în realitatea înconjurătoare? e patternuri sunt asimetrice şi dezechilibrate? Observând cu atenţie tiparele care tind să apară, putem să ne adaptăm lor şi să le utilizăm atunci când sunt echilibrate, sau să le eliminăm în cazul în care nu sunt armonioase. Fluxul de ajustare permanentă a asimetriei către simetrie este procesul de creştere şi evoluţie. Geometria sacră ne oferă o reflectare ideală a simetriei, pe care o putem contempla atunci când traversăm provocările vieţii în căutarea echilibrului şi a armoniei. „Matematica este alfabetul cu ajutorul căruia Dumnezeu a scris universul.” — Galileo Galilei 219 Ce este geometria sacră? Geometria sacră implică tipare universale sacre care sunt prezente în mod tainic în orice aspect din realitatea noastră, astfel de tipare fiind cel mai frecvent observate în arhitectură, artă şi în natura înconjurătoare. Este unanim acceptat faptul că geometria şi raporturile, armonicele şi proporţiile matematice se regăsesc, de asemenea, în muzică, în spectrul luminos şi în cosmologie. Tiparele invizibile sunt cele care animă lumea noastră fizică în acelaşi mod în care, așa cum afirmă tradiţiile spirituale, sufletul dă viață trupului. Formele, tiparele şi compoziţiile vizuale au capacitatea de a ne atrage privirea şi în acelaşi timp ne captivează imaginaţia. Prin contemplarea unor opere de artă excepţionale sau a unor peisaje mirifice din natură, putem intra într-o stare de transă elevată caracterizată de o copleșitoare emoție estetică, care inspiră o profundă venerație, astfel încât această experiență a fost asociată adesea cu transcendenţa, supranaturalul sau spiritualul. Tiparele universale sacre au la bază relaţii de cauzalitate care pot fi măsurate, numărate, replicate şi definite. Acest domeniu matematic şi totodată ezoteric al cercetării şi observării, cunoscut sub numele de geometrie sacră, vă va ilumina şi încânta, el reprezentând în acelaşi timp o invitaţie de a vă transforma punctul de vedere din care priviţi lumea. Istoria geometriei sacre Tradițiile spirituale timpurii, incluzând Creştinismul, Hinduismul, tradiția greacă şi cele egiptene, recunoşteau existenţa diferitelor patternuri sau forme geometrice regulate care se repetau în întreaga natură. Învăţaţii şi înţelepţii acelor vremuri au observat că exista o corelaţie directă sau o conexiune între diferitele elemente existente pe pământ şi cele din ceruri. Aceste forme geometrice sacre se oglindesc în mod misterios pe pământ şi în cer, iar culturile antice ajunseseră la certitudinea că aceste tipare existau şi se reflectau pe diferite niveluri în toate părțile universului. Ştiinţa modernă a dovedit că aceste patternuri geometrice sacre se regăsesc în toate structurile moleculare care formează baza întregii vieţi din acest univers. Tiparele geometrice armonioase sunt cu adevărat sacre Subiectul este vast şi chiar dacă este inspirator şi revelator din punct de vedere spiritual pentru cei înzestrați cu intuiţie superioară, există numeroşi matematicieni cu o formare materialistă care dispreţuiesc ideea de a corela formulele matematice şi tiparele geometrice cu realitățile spirituale. Simpla observare şi recunoaştere a acestor raporturi matematice şi tipare geometrice armonioase ce se regăsesc în mod spontan în natură, precum şi influenţa lor puternică asupra creaţiilor artistice, arhitecturii şi muzicii inspirate sunt elemente mai mult decât suficiente pentru a vă umple sufletul de minunare! Lohanul nr. 47, aprilie 2019 spiritualitate Influenţa geometriei sacre poate fi cu uşurinţă observată în arhitectura acestei moschei Pentru cineva care nu a excelat la matematică când a fost elev, geometria poate fi oricând ceva distractiv deoarece implică desenarea de forme echilibrate, cu anumite instrumente specifice (riglă, compas). Ideea de a reprezenta numerele sub anumite forme vizuale corespondente sau prin intermediul muzicii sunt alte exemple foarte speciale referitoare la modul în care elemente abstracte (numere, formule) pot fi oglindite în lumea fizică. În acest mod descoperim că matematica este o ştiinţă interesantă care se plasează în spaţiul dintre realitatea fizică şi cea non-fizică (pe care le şi conectează). Spaţiul dintre realitatea fizică şi cea non-fizică este de obicei rezervat pentru artă şi spiritualitate. Tocmai de aceea este cu atât mai interesant să descoperim că formulele matematice acoperă linia de demarcaţie dintre cele două lumi. De asemenea, este unul dintre motivele pentru care această geometrie este considerată sacră. Pentru cei curioși să descopere informaţii interesante specifice despre numere şi formule, există un website numit Math is Fun (www.mathisfun.com). Dobândind o înţelegere aprofundată asupra diferitelor forme ce sunt descrise în geometria sacră şi modul în care acestea au fost utilizate în culturile antice, puteţi învăţa cum să le valorificaţi forţa lor creatoare. Secţiunea de aur Secţiunea de aur (numărul de aur, proporţia de aur) a fost considerată de către greci ca fiind legea sau expresia matematică a frumuseţii. Este întruchiparea numerică a infinităţii şi o aproximare a ceea ce nu poate fi atins. Aceasta inspiră ființa să contemple posibilitatea unui număr transcendent. Din dreptunghiul de aur provine spirala lui Fibonacci care se regăseşte în flori, cochilia melcilor, conurile brazilor şi în alte creaţii ale Naturii. Dreptunghiul de aur şi spirala lui Fibonacci sunt utilizate în crearea instrumentelor muzicale precum viori, violoncele, iar tonurile gamelor muzicale sunt create folosind aceleaşi formule matematice. Aceste formule au fost utilizate în arhitectură şi în elementele 220 decorative de peste 4000 de ani şi pot fi observate la clădiri istorice precum Partenonul, marile catedrale europene etc. Floarea vieţii, sămânţa vieţii, solidele platonice Un alt simbol foarte important care se regăseşte în vestigii şi artefacte descoperite pe întreg cuprinsul globului, cu o vechime de 6.000 până la 10.000 de ani, este Floarea Vieţii. Acest simbol este alcătuit din cercuri spaţiate egal, suprapuse, după o simetrie hexagonală şi arată ca o floare, de unde îi şi provine numele. Poate fi observat în Egipt la templul lui Osiris, în Oraşul Interzis din China, în sinagogile din Galileea (Israel), în templele din India, în La Mesquita (Spania), în Turcia, Japonia şi în multe alte locuri. Leonardo da Vinci a petrecut mult timp studiind şi contemplând modelul Florii Vieţii şi a folosit proprietățile matematice ale acesteia în creaţiile sale artistice celebre. Doar privind acest simbol, sau urmărind să numeri cercurile pe care le conține, apare o impresie vie şi magică în conştiinţă, şi nu este de mirare că din cele mai vechi timpuri şi până în prezent, oamenii au fost şi sunt profund îndrăgostiţi de Floarea Vieţii. În interiorul Florii se află Sămânţa Sămânţa Vieţii Cubul lui Metatron Lohanul nr. 47, aprilie 2019 spiritualitate Sămânţa Vieţii este un simbol inclus în Floarea Vieţii, alături de multe alte simboluri de mare însemnătate, precum Cubul lui Metatron. O viziune holistică, transfiguratoare a tradiției hinduse referitoare la frumusețea femeii Corpurile geometrice numite poliedre regulate sunt caracterizate de laturi cu lungimi egale. Cubul, tetraedrul, dodecaedrul, icosaedrul, octaedrul sunt astfel de poliedre şi reprezintă ceea ce Planton a denumit cele cinci solide platonice. Acestea devin vizibile în Floarea Vieţii când sunt trasate linii drepte pentru a conecta centrele diferitelor cercuri din interior. Este uimitor să descoperi cum toată această simetrie se dezvăluie a fi inclusă într-un model sintetic care este creat cu ajutorul matematicii. Întrucât în multe tradiţii spirituale cercurile şi curbele reprezintă aspectul feminin, în timp ce unghiurile şi liniile drepte reprezintă aspectul masculin, simbolul Florii Vieţii ne revelează, de asemenea, un echilibru dumnezeiesc dinamic al celor două polarităţi. Geometrie sacră şi spiritualitate Prin intermediul geometriei sacre sunt transmise şi făcute accesibile energii elevate ce rafinează conştiinţa. Geometria sacră ne revelează că există modele matematice abstracte în spatele oricărui aspect pe care îl vedem în natură. Cum s-ar putea aceasta corela cu călătoria noastră de integrare a ştiinţei şi spiritualităţii în viaţa personală? Credinţele noastre interioare creează tipare specifice (perceptive, de comportament, de gândire etc.) care se propagă facil spre în afară şi care se manifestă în experiențele trăite în lumea exterioară concretă. Invizibilul influențează vizibilul. Geometria sacră este o vizualizare şi o metaforă a conexiunilor existente la nivelul tuturor aspectelor vieții, este interfața dintre abstract şi realitatea fizică. Când modificăm formulele matematice, relațiile şi raporturile dintre diferite aspecte, implicit modificăm forma fizică. Aceasta este, de altfel, şi învățătura spirituală a multor mistici. Fluxul continuu de ajustare a asimetriei spre a atinge simetria este procesul de creştere şi evoluție. Exact ca într-o simfonie sau ca într-un film care recurge la o creştere gradată a tensiunii pentru a construi un moment culminant important şi a rezolva intriga, noi, oamenii, ne mişcăm şi suntem permanent integrați în acest flux continuu evolutiv. Puteţi contempla pentru un anumit interval de timp tipare geometrice caracterizate de simetrie, ca modalitate de a vă amplifica rezonanţa interioară psihomentală cu simetria şi echilibrul armoniei arhetipale. Puteţi chiar, ca un demers de recentrare în sine, să desenaţi ori să colorați într-un mod creativ unele dintre aceste modele în timpul dvs. liber... Tradițiile spirituale autentice au utilizat de secole astfel de patternuri matematice, iar prin actualizarea lor în viaţa dvs. veți face paşi siguri pe drumul către o existență mai fericită şi echilibrată! 221 Prof. George BIANU - Bucureşti „Femeie, eşti plină de mister şi atotcuprinzătoare precum Eterul, eşti proaspătă şi plină de viaţă precum Aerul, eşti strălucitoare şi plină de pasiune arzătoare precum Focul, eşti grațioasă şi delicată precum Apa, eşti vitală, stabilă şi profundă precum Pământul.” (fragment din Străvechiul text indian Pancha Kanya) are este una dintre cele mai frumoase privelişti pentru marea majoritate a bărbaţilor? O astfel de privelişte este chipul radios al femeii adorate, ce străluceşte de iubire, precum şi trupul ei nud ce emană o stare de fericire fără de asemănare, care a apărut după un joc amoros împlinitor ce a făcut-o să se înalțe până în al nouălea cer. Care este, pentru marea majoritate a bărbaţilor, unul dintre parfumurile cele mai îmbătătoare? Un astfel de parfum este respiraţia dulce, ameţitoare şi suavă a femeii iubite. Care este pentru marea majoritate a bărbaţilor unul dintre cele mai plăcute sunete? Un astfel de sunet este ecoul emoţionant şi înălţător al vocii melodioase şi pure a femeii iubite. Care este pentru marea majoritate a bărbaţilor una dintre cele mai alese savori? O astfel de savoare este nectarul ales al buzelor ei, precum şi ambrozia intimă a kallas-urilor ei. Care este pentru marea majoritate a bărbaţilor una dintre atingerile cele mai fermecătoare? O astfel de atingere este aceea a trupului gol şi debordând de senzualitate al femeii iubite, ce vibrează din cauza unei dorinţe erotice intense. Care este pentru marea majoritate a bărbaţilor una dintre imaginile cele mai plăcute? O astfel de imagine este aceea a nurilor perfecţi ai femeii iubite, a pulpelor ei şi a trupului ei nud, armonios şi fascinant. Care este pentru marea majoritate a bărbaţilor una dintre cele mai mari încântări ce există în această lume? O astfel de încântare este frumuseţea dezvăluită, pură, fascinantă şi mirifică a trupului nud al femeii adorate şi a privirii ei plină de iubire. Concepţia despre frumuseţe este diferită, în civilizaţia planetei noastre, în funcţie de tradiţia fiecărui popor. De exemplu, străvechii greci împărțeau faţa în trei porţiuni egale şi foloseau o serie de alte criterii geometrice şi numerice, care îi conduceau la proporţiile ideale ale formelor trupeşti şi la frumuseţea perfectă. Egiptenii şi-au reprezentat idealul de frumuseţe în portretele reginelor lor Nefertiti şi Cleopatra, ipostaziindu-le cu gâtul lung, acoperit cu multe ornamente şi podoabe. Pictorii Lohanul nr. 47, aprilie 2019 spiritualitate renascentişti au dezvăluit frumuseţea angelică a nimfelor cu obraji îmbujoraţi, cu nudul voluptos şi ademenitor, cu părul bogat care se revarsă plin de strălucire. Cu toate acestea, conceptul universal valabil despre frumuseţe cuprinde armonia trupului, pielea curată şi luminoasă, ochii strălucitori şi vii, părul bogat şi sănătos, dar mai mult decât atât, starea de încredere în sine şi în viaţă. Acestea sunt calităţile de bază pe care, de-a lungul secolelor, atât bărbaţii, cât şi femeile au urmărit să le dobândească. Prin înţelepciunea lor, textele mitologice revelează însuşi fenomenul misterios al existenţei umane, deschizându-ne astfel către cunoaşterea sa profundă. Deşi arhetipul frumuseţii perfecte este descris în numeroase moduri specifice, toate culturile spirituale prezintă un anumit atribut comun al frumuseţii divine, foarte semnificativ şi deosebit de important. Este vorba despre o anumită strălucire, despre o inefabilă lumină aurie, pură, diafană şi misterioasă, pe care toate personajele mitice, toţi zeii şi zeițele, sfinţii, eroii, nimfele şi îngerii o radiază în jurul lor, într-un mod special. Această radiație subtilă eterică este corelată cu starea de beatitudine pe care ele o trăiesc şi face parte din ființa lor divină. Ea este o caracteristică comună şi o cheie importantă, ce revelează rolul dumnezeiesc al acestor fiinţe şi integrarea lor în ordinea şi armonia cosmică. Fiinţele umane percep şi uneori chiar pot vedea această dimensiune sublimă, pe care o descriu ca pe un atribut al frumuseţii absolute, o anumită atracţie irezistibilă ce transcende modelele tipice ale frumuseţii, deoarece ea este chiar un ideal. Ea nu poate fi confundată cu altceva, iar după ce a fost percepută, rămâne de neuitat. Nu este imaginară şi nu poate fi înlocuită prin machiaj sau podoabe. Odată ce a fost dobândită, ea rămâne eternă, căci timpul nu o poate distruge. Practica decorării feţei şi trupului a existat încă din cele mai vechi timpuri şi ea poate fi regăsită din Africa până în Australia, din Asia şi Europa până în America. Arheologii secolului al XX-lea au emis ipoteza că arta machiajului provine din China. Cert este că în China antică se cunoştea machiajul, precum şi unele reţete naturale pentru prepararea produselor de machiaj, ca şi obiectele ce erau folosite în acest scop: oglinzi sub forma unor plăci metalice, vase speciale pentru farduri sau pentru prepararea amestecurilor, vase şi pensule pentru aplicarea lor, pudre şi ingrediente naturale, variat colorate şi plăcut parfumate etc. Încă din Antichitate indienii au celebrat arta armoniei şi a frumuseţii desăvârşite, într-un mod deosebit de transfigurator. Pentru ei, decorarea şi înfrumusețarea fac parte din viaţa de zi cu zi, fiind regăsite în aproape toate momentele şi etapele vieţii. De la forma şi culorile vii ale sariurilor, la pictarea ornamentală a trupului tinerelor mirese, femeile indiene cunosc meşteşugul înfrumusețării, urmărind să fie atrăgătoare şi misterioase în orice perioadă a vieții lor. 222 ce este considerată parte integrantă a artei de a fi femeie. Din generație în generație femeile îşi transmit aceste secrete ale înţelepciunii şi rămân astfel unele dintre cele mai misterioase şi procedee de elaborare a unor preparate naturale ce dau strălucire pielii, măşti pentru ten, pudre naturale pentru colorarea părului, parfumuri şi esențe aromate, iar majoritatea ingredientelor sunt uşor de procurat. De aceea, orice femeie care pătrunde în această lume fascinantă a artei feminine indiene şi învăţă secretele ei va fi uimită să se descopere pe ea însăşi ca fiind asemenea unei zeițe minunate, aşa cum nu s-ar fi aşteptat până atunci. lar aceasta se poate petrece deoarece toate aceste secrete ale îngrijirii şi înfrumuseţării sunt acum accesibile şi femeilor occidentale şi pot fi aplicate chiar şi în vremurile moderne. Hinduşii au descoperit că Natura însăşi îi inspiră şi le oferă dintotdeauna tainice remedii pentru frumuseţe: petalele fine de trandafir le sugerează textura catifelată a pielii, parfumul de mosc este îmbietor asemenea unui trup curat, norii sunt asemenea pletelor dese şi lungi, peştii care înoată simbolizează forma ochilor din care se revarsă valuri de iubire, iar dansul păunului este asemenea mişcărilor graţioase şi jeluitoare ale trupului. Dar cele mai importante ritualuri ale frumuseţii indiene sunt cu siguranţă, cele care pregătesc tânăra fată pentru a fi mireasă. Cu o zi înaintea căsătoriei, viitoarea mireasă este îmbăiată cu plante, lapte şi mirodenii speciale, palmele şi picioarele îi sunt pictate cu pudră roşie de henna, iar părul este împodobit cu flori şi pietre preţioase. Fiecare regiune din India are o îmbrăcăminte specifică pentru acest moment atât de special din viaţa femeii. Întreaga ei ființă devine o esenţă a culorilor strălucitoare, şi mireasa însăşi este considerată o manifestare a zeiţei LAKSHMI sau PARVATI, care îi va dărui de acum înainte norocul, armonia, iubirea şi plenitudinea în viaţă. Iată unul dintre imnurile devoţionale care sunt recitate pentru adorarea minunatei zeițe PARVATI: „Ochii ei mari sunt asemenea florilor deschise de lotus, vocea ei este melodioasă asemenea viersului unei păsări care cântă seara, trupul ei este mlădios asemenea ramurilor tinere ale unui copac, atingerea brațelor sale fine este precum mângâierea unei ploi înmiresmate de primăvară, iar paşii ei sunt lini şi grațioşi, ca cei ai unei căprioare. Aceasta este atotputernica zeiță Lohanul nr. 47, aprilie 2019 spiritualitate PARVATI, care le oferă adoratorilor Săi protecție, ferindu-i de orice influențe malefice.” În India, ornamentele sunt destinate în primul rând femeilor, dar în vechime şi bărbaţii le foloseau aproape la fel de mult. Din cele mai vechi timpuri, tradiţia hindusă a încurajat femeile să îşi înţeleagă frumuseţea şi senzualitatea, şi să îşi exprime astfel natura feminină profundă. De aceea există anumite temple tantrice, precum celebrul templu de la Khajuraho, ale cărui statuete şi basoreliefuri reprezintă femei frumoase şi pline de graţie, cu sânii mari, şoldurile pline şi talia subţire. Acestea fuzionează amoros, libere şi dezinhibate, iar chipul lor exprimă printr-un surâs inefabil, extazul transcendenţei. Atitudinea senzuală pe care femeile o manifestă faţă de sexul opus, starea naturală de autotransfigurare şi devoțiune, precum şi aura plină de mister au fost întotdeauna esenţa frumuseţii indiene. Fiecare regiune din India are anumite culori tradiţionale specifice; modul în care femeile îşi pictează semnul BINDI (TILAK) dintre sprâncene diferă, ca şi materialul bijuteriilor (din aur, argint, pietre preţioase sau perle) etc. În unele regiuni, femeile îşi prind de nări inele sau podoabe ca semn al senzualităţi şi feminității. Deşi există aceste mici diferenţe regionale, întreaga Indie are în comun cultul frumuseţii feminine, lumea femeilor fiind bazată pe secrete străvechi şi pe înţelepciunea experienţelor din trecut, ce sunt moştenite din generaţie în generaţie. De la vârste fragede, fetele încep să înveţe cum să folosească plantele, fructele, legumele, condimentele şi uleiurile esenţiale, cum să-şi îngrijească trupul, cum să îşi menţină pielea strălucitoare şi părul bogat, cum să se parfumeze, cum să aibă mâinile şi picioarele cât mai fine. Ele ştiu cum să îşi prepare singure, în casă, toate produsele de îngrijire. Străvechile texte vedice prezintă cele şaisprezece modalități tradiţionale prin care fiecare femeie se poate împodobi. Aceste aspecte le sunt comune tuturor femeilor indiferent de clasa socială, sunt specifice pentru fiecare parte a trupului şi sunt confecţionate din lemn, sticlă, pietre preţioase sau flori. Decoraţiunile sunt: semnul tradiţional BINDI, colierele, cerceii, florile din păr, inelele, clipsurile, brățările pentru braţe, brăţările de la glezne, creionarea ochilor, pasta de santal, pudra de henna, inelele de la picioare, parfumurile, brăţările confecţionate din mătase sau alte materiale, articolele de îmbrăcăminte pentru partea superioară a trupului, precum şi cele pentru partea inferioară. De-a lungul timpului, semnul tradiţional BINDI a avut mai multe conotaţii. Este purtat întotdeauna de femeile căsătorite şi În trecut, el se obținea din combinarea sulfului (considerat de alchimiştii Indiei ca fiind un simbol al energiei masculine) cu mercurul (ce este considerat simbolul energiei feminine). Tradiţia Ayurveda apreciază foarte mult lemnul de santal, datorită multiplelor sale calităţi cosmetice. Din pulberea lemnului de santal, amestecată cu puţin turmeric şi apă sau lapte 223 se obține o pastă ce se aplică pe faţă, pe gât sau pe tot trupul. După ce se curăţă, pielea devine strălucitoare şi pură, cu o aromă foarte îmbietoare. Pasiunea femeilor indiene pentru arta machiajului le determină să petreacă ore bune în faţa oglinzilor, pictându-şi faţa şi trupul. Templele erotice indiene construite în jurul secolului al VI-lea d.Hr., în special Konarak, Khajuraho, Halebid şi Belur, sunt toate decorate cu sculpturi ce înfăţişează femei frumoase şi senzuale împodobite cu bijuterii şi produse cosmetice. Repertoriul muzicii tradiţionale indiene are nenumărate melodii dedicate iubitului, în care se menţionează timpul preţios pe care femeile îl petrec pentru a se înfrumuseţa. lată versurile unui astfel de cântec: „O, iubitule, te aştept cu toată ființa mea! Ochii îmi sunt adânci şi negri ca noaptea cea misterioasă, sânii mei plini de iubire pentru tine sunt minunat pictați cu pastă de santal, buzele mele fragede strălucesc ca rubinul sub razele Soarelui, iar din inima mea izbucneşte un foc mistuitor, care doar tu îl poţi stinge! ”. Unul dintre marile secrete ale seducţiei este magnetismul ochilor şi al privirii. Orice formă şi mărime ar avea ochii noştri, este necesar ca mai întâi să le descoperim noi înşine puterea lor seducătoare. Cei mai frumoşi ochi din lume emană un anumit mister pasional, iar o scânteiere tainică întâlneşte ochii celui care îi privesc. De aceea se spune că cei care se iubesc ajung la un moment dat să se înţeleagă dintr-o singură privire. lată un fragment din imnul sacru SHIVALILAMRITA (secolul al XVII-lea d.Hr.), ce descrie frumuseţea ochilor lui PARVATI: „Ochii fermecători ai zeiţei sclipesc uşor, întocmai precum aripile unei păsări în zbor. Ochii ei sunt vii şi fascinanți precum albinele”. În vremurile vedice, femeile își spălau părul cu gel de aloe, cu sucul florilor de hibiscus sau al altor flori aromate, iar apoi îl ungeau cu ulei de cocos parfumat cu esențe de iasomie, trandafir sau santal. Apoi, ele îşi uscau părul cu fumigaţii aromate, iar aroma lor persista zile întregi. Astfel, ele înmiresmau ambianța înconjurătoare prin simpla lor prezenţă. Tratamentul sistematic al părului cu ulei natural face ca acesta să-şi menţină culoarea și robusteţea şi previne albirea. Kumari (tânăra virgină) este numele sanscrit al plantei de aloe deoarece ea amplifică feminitatea şi frumuseţea, având efect binefăcător şi asupra părului. Există zeițe ale căror nume exprimă frumuseţea părului lor: Sukeshini înseamnă „cea cu Lohanul nr. 47, aprilie 2019 spiritualitate bucle minunate”, iar Muktakesha înseamnă „cea care are părul desfăcut liber şi revărsat” pe spate. Templele antice indiene reprezintă nimfele (Apsara) şi dansatoarele de la palatul regal mişcându-se senzual în ritmul muzicii şi acoperindu-şi trupul cu părul lor lung şi des. Ele purtau pe frunte diademe strălucitoare, iar perle şi coliere din pietre preţioase le împodobeau trupul grațios, urmând în aer mişcările lor spontane, realizate în ritmul dansului. În India, părul lung este un simbol al eternei frumuseți feminine. Deoarece părul frumos şi despletit era o adevărată armă de seducţie a bărbaţilor, a existat chiar o lege care interzicea purtarea părului desfăcut în public. Această lege făcea parte din codul juridic Manu-Smriti (Legile lui Manu) (100-300 d.Hr.), atribuit legendarului strămoş al omenirii, Manu. Majoritatea textelor erotice hinduse includ capitole speciale în care se precizează că o adevărată curtezană trebuie să fie învățată şi să stăpânească, printre altele, arta amorului şi arta Fiecare copil vine pe lume la timpul potrivit Naşterea unui copil este un dar haric al Domnului, dar este totodată şi o chemare nouă, şi o osteneală nouă, şi o cruce nouă pentru soţi. Dumnezeu le încredințează părinţilor pământeşti un prunc, o fiinţă încă lipsită de apărare trupeşte şi sufleteşte. ceasta nu este o bucurie oarecare, nu este o joacă şi nu este o distracţie: este o mare responsabilitate, căci la Înfricoşătoarea Judecată părinţii vor da socoteală în fața Domnului pentru sufletele vii ale copiilor lor. Căsătoria este încununată prin venirea copiilor pe lume. Aceasta este o mare minune: doi oameni ce se iubesc văd cu ochii lor cum se întrupează dragostea dintre ei, cum devine o nouă fiinţă omenească: copilul lor. Taina naşterii pruncilor este un cerc luminos, care înmulțește desăvârşirea dragostei conjugale. Cele mai frumoase citate despre copii care te ajuta să fii un părinte mai bun 1. „Copilăria înseamnă simplitate. Priveşte lumea cu ochi de copil, este foarte frumoasă.” Kailash Satyarthi 2. „Copiii nu-şi amintesc ceea ce încerci să-i înveţi. Ei îşi amintesc ceea ce eşti.” Jim Henson 3. „Atunci când, în sfârşit, revii la casa părintească, descoperi că, de fapt, nu îţi era dor de casa veche, ci de copilăria ta.” Sam Ewing 4. „Niciodată în toată copilăria mea nu m-am simţit ca un copil. M-am simţit mereu că o persoană, aceeaşi persoană care sunt astăzi.” Orson Scott Card 224 5. „Cu toţii suntem produsele copilăriei noastre.” Michael Jackson 6. „În cea mai fericită amintire a copilăriei noastre, părinţii noştri erau şi ei fericiţi.” Robert Brault 7. „Jocul este forma cea mai înaltă a cercetării.” Albert Einstein 8.„Copiii sunt ca cimentul proaspăt. Orice cade pe ei îi marchează.” Dr. Hiam Ginnot 9. „Oamenii nu cresc mari niciodată, doar învaţa cum să se comporte în public.” Bryan White 10. „Copilăria este inima tuturor vârstelor.” Lucian Blaga 11. „Cei mari, precum cei mici, vor lupta din tot sufletul să-şi apere libertatea atunci când simt că cineva îi constrânge să-şi schimbe purtarea, deşi ei nu deranjează absolut pe nimeni.” Thomas Gordon 12. „Una dintre cele mai puternice amintiri ale copilăriei oamenilor este mirosul casei bunicii.” Adriana Trigiani 13. „Există ceva legat de prietenii din copilărie pe care nu îl poţi înlocui.” Lisa Whelchel 14. „Copiii trebuie învățați cum să gândească, nu ce să gândească.” Margaret Mead 15. „Copiii nu-şi amintesc ce încerci să-i înveţi. Ei îşi amintesc ceea ce eşti.” Jim Henson 16. „Totul este ceremonie în grădina sălbatică a copilriei.” Pablo Neruda (sursa: hrmp://parintidenota10.ro) Bucuria de a dărui durează mai mult decât satisfacția de a primi Nivelul de fericire al oamenilor care obişnuiesc să ofere se menţine constant, sau scade într-un ritm mult mai lent, spre deosebire de situaţia în care ei ar fi beneficiarii darurilor respective, conform concluziilor unei cercetări efectuate recent la Facultatea de afaceri Booth a Universităţii Chicago, citată de Xinhua. entru a analiza gradul de fericire, oamenii de ştiinţă au realizat două experimente. În cadrul unuia dintre ele, participanţii — studenţi ai universităţii — au primit câte cinci dolari în fiecare zi, timp de cinci zile, şi li s-a solicitat ca de fiecare dată să cheltuiască suma pe acelaşi lucru. Participanţii au fost împărţiţi în mod aleator în două grupuri — unii au cheltuit suma în beneficiul propriei persoane, iar ceilalţi i-au dăruit, spre exemplu lăsând banii într-un recipient pentru bacşiş la o cafenea sau oferind în fiecare zi donaţii online aceleiaşi organizaţii caritabile. La sfârşitul zilei participanţii şi- au împărtăşit impresiile cu privire la aceste experienţe şi la gradul general de satisfacţie. Informaţiile colectate de la un număr total de 96 de participanţi — cu un nivel iniţial similar de fericire — au demonstrat că gradul de bucurie al celor care au cheltuit sumele primite pentru Lohanul nr. 47, aprilie 2019 spiritualitate propria persoană s-a diminuat constant pe parcursul perioadei de cinci zile. Insă, în cazul celor care au oferit banii altor persoane nivelul de fericire s-a menţinut. Oamenii de ştiinţă au desfăşurat apoi un al doilea experiment, online — 502 participanţi au jucat zece runde ale unui joc puzzle din cuvinte. La fiecare rundă ei au câştigat câte cinci cenți, pe care fie îi puteau păstra sau îi puteau dona pentru un scop caritabil. După fiecare rundă, participanţii au dezvăluit gradul de bucurie resimţit. Din nou, nivelul autoraportat de fericire al celor care şi-au donat câştigul a scăzut într-un ritm mult mai lent în comparaţie cu cel al participanţilor care au păstrat banii obţinuţi. Potrivit cercetătorilor, atunci când oamenii se concentrează asupra rezultatului, cum ar fi obţinerea unei plăţi, ei sunt mai înclinați să compare efectele, ceea ce le diminuează sensibilitatea faţă de fiecare experienţă. Însă, atunci când se concentrează asupra acţiunii, precum donarea către o organizație caritabilă, oamenii sunt mai puţin preocupaţi de comparaţia rezultatelor şi, în schimb, trăiesc fiecare act de dăruire ca pe un eveniment unic aducător de fericire. De asemenea, conform studiului, oamenii se adaptează într-un ritm mai lent la fericirea generată de acţiunea de a dărui deoarece aceasta contribuie la menţinerea reputației prosociale consolidând sentimentul de conexiune socială şi de apartenenţă, notează Xinhua. Concluziile cercetării au fost publicate în jurnalul Psychological Science. Capcane care vă sabotează evoluţia spirituală „Oricare ar fi practica sau învăţătura spirituală pe care o urmaţi, ego-ul adoră să stea la pândă pentru a-şi însuşi spiritualitatea în vederea propriei sale supravieţuiri şi propriului interes.” — Chögyam Trungpa, Depăşirea materialismului spiritual voluția spirituală este o suită de experiențe prin care cu toții trecem, odată ce am experimentat procesul trezirii spirituale. Pe măsură ce începem să descoperim adevărul a ceea ce suntem, dezvoltăm o legătură cu esența noastră adevărată, cu natura noastră reală sau Sinele nostru superior. Pe măsură ce înaintăm pe calea spirituală, esența noastră ultimă începe să înflorească precum o floare de lumină, adânc în inima noastră. Şi cu cât renunțăm mai mult la bagajul emoțional nefast, la credințele şi perspectivele eronate, deformate sau perimate, cu atât mai profund simțim esența noastră Dumnezeiască. Când avem grijă de grădina noastră interioară, experimentăm din ce în ce mai multă iubire, înțelepciune, pace şi unitate, pe măsură ce natura noastră reală ni se revelează gradat. 225 Şi totuşi, analogic vorbind, grădina noastră interioară poate fi năpădită de buruieni, molimă şi forme de poluare ce ajung să distrugă toate aspectele frumoase pe care le-am cultivat. Uneori, ajungem să ne sabotăm creşterea lăuntrică fără să ne dăm seama de aceasta. Ce este evoluția spirituală? Evoluția spirituală este procesul de trezire la adevărata noastră natură, menire şi potențial. Când urmăriți un proces de creştere spirituală, experimentați o expansiune a conştiinţei şi a puterii de pătrundere, ce este cunoscută şi sub numele de conştiinţă superioară. Toate procesele de evoluţie spirituală au un singur scop: să ne ajute să ne trezim Sufletul şi să ne revelăm Sinele Suprem Nemuritor — ATMAN. Odată ce aţi reuşit să vă revelați Sinele Suprem, veţi experimenta ceea ce se înţelege prin Iluminare, Paradis, stare de Unitate, și în final veţi atinge starea de eliberare spirituală ultimă, sau MOKSHA. 11 capcane ce îţi sabotează evoluţia spirituală „Aceasta nu este o călătorie despre cum să devenim ceva sau cineva. Este vorba despre cum să nu devenim ceea ce nu suntem.” — Adyashanti, Sfârşitul lumii tale Călătoria spirituală este în mod obişnuit plină de tot felul de capcane. Aceste capcane nu sunt unele fizice, ci mentale şi sunt de obicei numite forţe anti-trezire. Având în vedere că procesăm viaţa mai ales prin intermediul minţii, există tendința de a aborda spiritualitatea tot de pe nivelul mental. Problema în acest caz este că spiritualitatea nu poate fi cuprinsă de mintea limitată. Odată ce spiritualitatea a fost redusă la un gând, ea încetează să îşi păstreze adevărata ei esenţă şi, dimpotrivă, devine o credinţă sau dogmă limitatoare. Cu alte cuvinte, spiritualitatea îşi pierde esenţa vie, permanent fluidă, odată ce este „compartimentată” în interiorul minţii. Gândiţi-vă la acest aspect în felul următor: aţi simţit vreodată o mare uimire şi minunare în faţa a ceva frumos şi încântător precum un răsărit de soare? Momentul în care vă opriţi din a vă scufunda în emoția sublimă trezită de acel răsărit şi începeţi să faceţi poze sau să îl descrieți în mesaje-text, este momentul în care nu mai sunteți prezent cu adevărat acolo, în experiența acelui răsărit, ci îl filtraţi prin intermediul gândurilor sau printr- o anumită lentilă. Acelaşi lucru se poate spune şi despre spiritualitate. Cu cât folosim mai mult mintea pentru a ne apropia de Sine, cu atât mai mult ne îndepărtăm de el. Dar atunci când renunțăm la gânduri şi ne permitem pur şi simplu să avem experiența Sinelui, imediat ne vom simţi din nou acasă. Este, analogic vorbind, ca atunci când mergeţi spre soarele aflat la orizont gândindu-vă că veţi ajunge la el, dar nu veți reuşi niciodată, căci este o iluzie. Dar când vă opriți şi simţiţi prezenţa soarelui strălucind chiar pe pielea voastră, nu mai este necesar să faceți nici un efort. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 spiritualitate Este dificil pentru noi, ca fiinţe orientate preponderent mental, să devenim conştienţi de propriile gânduri, deoarece am fost învăţaţi de la o vârstă foarte fragedă să ne identificăm cu ele. Dar odată ce începem să ne observăm gândurile şi modul în care ele tind să ne saboteze fericirea, vom experimenta o adevărată creştere spirituală. În cele ce urmează vă prezentăm 11 dintre cele mai obişnuite capcane în care putem cădea pe calea spirituală. Atunci când nu avem suficient discernământ spiritual, nu suntem vigilenţi și ne confruntăm cu astfel de căderi, ele atrag după sine multă durere şi suferinţă. Urmăriţi să identificați câte dintre aceste capcane sunt prezente în viaţa voastră: 1. Capcana „şuntării” spirituale Şuntarea spirituală este situaţia în care folosim spiritualitatea pentru a evita, suprima sau scăpa de anumite emoţii sau situaţii de viaţă. Tipurile obişnuite de „şuntare” spirituală includ: e anestezierea emoţiilor prin reprimarea „spirituală” şi evitarea lor; * obsesia nesănătoasă şi ataşarea de „pozitiv” (de exemplu, gândirea pozitivă) şi adoptarea unei măşti „drăguţe” pasiv- agresive; e judecarea critică a defectelor altei persoane sau ale personalităţii ei; e fobia de furie; e incapacitatea de a stabili limite personale clare; e compasiune oarbă sau toleranţă excesivă (în detrimentul propriei persoane sau a altora); e încercarea de a „anihila” cu forţa ego-ul şi condamnarea acestuia ca fiind „rău”; e detaşare exagerată; e a rămâne blocat într-o spiritualitate teoretică şi credinţe dogmatice despre „adevăr”; e negarea responsabilităţii proprii şi mutarea ei asupra unei fiinţe superioare — îngerul păzitor, ghidul spiritual; e iluzia de a fi atins un nivel spiritual superior; e utilizarea neadecvată a unor practici spirituale pentru a scăpa de emoţii neplăcute — de exemplu, recurgerea la practici meditative superficiale pentru a te disocia de emoţii, în loc de a le alchimiza sau de a le transcende. 2. Capcana superiorității Aceasta se manifestă ca tendinţa de a-i „privi de dus” pe alţii care nu sunt atât de „avansați ca nivel de conştiinţă” sau „treziţi” din punct de vedere spiritual. Capcana superiorității poate fi privită şi ca un sentiment subtil de a „fi mai bun” decât alţii care nu sunt „spirituali”. În cazuri extreme, această capcană poate apărea ca o tendinţă de a-ţi bate joc sau de a vorbi urât la adresa celor pe care îi consideri „adormiţi”, „orbi” sau ca fiind „oile? societăţii. Acest tip de comportament reactiv poate fi văzut adeseori la cei care abia s-au „trezit” față de adevărata stare a lumii, şi care au obţinut doar o creştere spirituală minimă. Este necesar să ne aducem aminte că fiecare face tot 226 ceea ce poate, pe nivelul său de conştiinţă. Când va veni timpul, şi ei se vor trezi. 3. Capcana de a încerca să îi trezim spiritual cu forţa pe ceilalți Odată ce ne-am trezit din „matrix”, de obicei vrem cu disperare ca şi cei dragi nouă şi prietenii noştri să se trezească. Putem vedea în ce durere şi iluzie se află ceilalți şi aceasta face să crească în noi dorinţa intensă de „a le arăta adevărul”. Oricum, adeseori încercarea noastră de a trezi pe alţii cu forţa eşuează în scurt timp. Chiar dacă avem intenţii bune, dorinţa noastră de a îi „salva” pe ceilalți provoacă în ei reacții opuse, în moduri în care îi înfurie atât pe ei cât şi pe noi. Cu cât ei sunt mai puţin receptivi la încercările noastre de „a-i trezi”, cu atât mai frustraţi şi alienaţi devenim. În cele din urmă, încercând să-i forțăm pe alții să se trezească, ajungem să îi rănim şi pe ei şi pe noi. Această capcană generează multă furie şi neînțelegere, care conduce la întărirea egoului şi sabotarea propriei evoluţii spirituale. Lăsaţi-i pe ceilalți să se trezească atunci când sunt pregătiți. 4. Capcana de a ne dori să-i ajutăm pe ceilalți Această capcană seamănă mult cu cea precedentă, cu excepţia faptului că este mai orientată spre a da sfaturi altora. Nu este nimic rău în a dori să-i ajutăm pe ceilalți, atâta timp cât le respectăm limitele. Dar uneori dezvoltarea unei perspective spirituale expansionate dă egoului oportunitatea de a se simţi mai „cunoscător” decât alţii care sunt încă prinşi în iluzie. Când este dat un sfat care nu a fost cerut, rezultatele pot fi dezastruoase (vă puteţi gândi la mânie, supărare, jignire etc.). Dorinţa de a-i ajuta pe ceilalți poate fi folosită ca o modalitate de a scăpa de propria nevoie de a ne ajuta pe noi înşine. Sub masca de a fi „spirituali” şi compasivi, ajutorul oferit celorlalți poate fi doar o altă formă de „şuntare” spirituală. 5. Capcana de a dori să revoluţionăm lumea Odată ce ne-am trezit şi vedem minciunile şi corupția prezente în societatea de azi, mulţi dintre noi doresc cu disperare să transforme lumea. Cădem în capcana de a gândi că libertatea, cinstea şi dreptatea pot fi create prin modificarea sistemului exterior. Astfel ajungem să adoptăm o mentalitate de tipul „noi împotriva lor” şi „dezbină şi cucereşte”, care este produsul viziunii înguste a egoului. Nu realizăm că de fapt nu facem nimic altceva decât să alimentăm sistemul corupt care depinde de furie şi haos pentru a supravieţui şi a se dezvolta. În loc să înţelegem că adevărata transformare vine dintr-o revoluţionare interioară a fiecăruia dintre noi, ne lăsăm prinşi în căutarea unei revoluţionări exterioare, ce este fragilă şi trecătoare. 6. Capcana lipsei de însemnătate Odată ce am experimentat stări dumnezeieşti şi transcendente în care devenim Una cu tot, putem cădea în capcana nihilismului spiritual după ce experienţa respectivă dispare. Cu alte cuvinte, Lohanul nr. 47, aprilie 2019 spiritualitate odată ce realizăm, din perspectiva Universului că, în cele din urmă, nimic din ceea ce facem nu contează pentru că totul trece, putem cădea într-o stare mentală depresivă. Folosind adevăruri precum „totul este o iluzie”, persoana care cade în această capcană tinde să filtreze viaţa prin intermediul minţii. Agăţându-ne mental de aceste adevăruri, ele devin credinţe pe care egoul le foloseşte ca scuză pentru a se simţi, în mod paradoxal, separat de existenţă. 7. Capcana de a evita responsabilităţile zilnice Unii devin atât de infatuaţi că se află pe o cale spirituală încât evită să se ocupe de treburile zilnice, obişnuite. Această formă de fugă de realitate poate duce la tendinţa de a suge ca o lipitoare de la alţii, la neplata facturilor, evitarea taxelor, obsesia de „a trăi în afara reţelei” etc. Când evitarea responsabilităţilor zilnice este afişată ca o insignă ce reprezintă un nivel de conştiinţă mai elevat sau mai „spiritual”, aceasta este tot o formă de egoism mascat. Evitarea responsabilităţilor obişnuite care nu sunt percepute ca fiind „suficient de spirituale” poate fi de asemenea o formă de distragere pe care egoul o foloseşte pentru a ne limita evoluţia spirituală. Cu cât eşti mai preocupat şi chiar obsedat de a trăi o viaţă care să arate spiritual în exterior, cu atât mai mult te distanţezi de efortul tău de transformare interioară. Uneori este necesar să hrănim rechinii pentru a ne bucura de o viaţă liniştită şi echilibrată. Amintiţi-vă această veche butadă Zen: „Înainte de Iluminare: tăiam lemne, căram apă; după Iluminare: tai lemne, car apă”. Avem nevoie să fim umili şi să recunoaştem că viaţa obişnuită de zi cu zi este locul perfect pentru a creşte şi a ne maturiza spiritual. 8. Capcana auto-victimizării La scurt timp după ce experimentăm o trezire spirituală şi realizăm nebunia lumii, adesea ne blocăm într-o atitudine de auto-victimizare. Începem să percepem lumea ca pe o „închisoare” şi pe ceilalţi oameni ca fiind „captivi” sau chiar „cei care capturează”. Șocul trezirii ne poate arunca într-o spirală a anxietăţii şi paranoiei. Inevitabil, putem începe să ne simţim victime, ceea ce conduce la învinuirea altora şi a guvernanţilor pentru modul în care ne simţim. Capcana spirituală a auto-victimizării poate fi observată din plin pe platformele de socializare, care deseori tind să devină un partid al milei pentru novicii spirituali. În cele din urmă este necesar să realizăm că de fapt gândurile noastre sunt cele care ne fac să suferim, nu alţi oameni sau diferite situaţii. Odată ce ne asumăm responsabilitatea pentru propriile viziuni şi credinţe, ne vom recăpăta forţele. 9. Capcana complexului Salvatorului Această capcană este corelată cu o alta menţionată anterior — capcana de a dori să-i ajutăm pe alţii. Capcana Salvatorului este adoptată de oamenii care au un anumit sentiment de superioritate față de restul umanităţii. Senzaţia lor de a fi „diferiţi” şi „mai elevaţi spiritual” îi poate face să se simtă ca şi 227 cum ei sunt predestinaţi să salveze lumea. Complexul Salvatorului poate de cele mai multe ori să fie văzut în cercurile de „lucrători ai luminii / semințe stelare / vindecători” care tind să se pună pe ei înşişi pe un piedestal, considerând că este datoria lor cosmică să „salveze planeta”. Această percepţie se corelează cu credinţa că este ceva „greşit” cu realitatea şi că ceilalți oameni sunt „defecţi” şi este necesar să fie reparaţi (ceea ce reprezintă o perspectivă a egoului). Această percepție întăreşte, de asemenea, sentimentul egotic de a fi „special” şi al importanţei de sine. Complexul Salvatorului poate merge încă un pas mai departe, devenind complexul martirului. Martirii consideră că ei este necesar să „ducă poverile” altora. Evident, acesta este un mod extrem de nesănătos de a trăi, care imită în mod prostesc povestea lui lisus. Prin purtarea pe umeri a durerii altora, martirii evită să îşi asume responsabilitatea pentru propria fericire şi susțin comportamentul imatur al altora. 10. Capcana ataşamentului După experimentarea unor stări mistice profunde şi de expansiune a conştiinţei, care deseori apar după o creştere spirituală semnificativă, de obicei apare ataşamentul față de experienţele respective. Poate fi dureros să cobori de la înălțimea acestor experienţe şi să revii la realitatea obişnuită, „neiluminată”. Ne putem ataşa de asemenea de „poveştile” şi credinţele noastre despre spiritualitate. Deoarece mintea caută să înțeleagă aceste experienţe transcendente, ea se va agăța adeseori de diferite idei, ca o formă de control. Dar cu cât ne ataşăm mai mult de propriile credinţe, poveşti, dorinţe şi interpretări mentale, cu atât mai mult suferim. Uităm că totul trece, chiar şi experienţele transcendente. Iluminarea nu este o destinaţie, este o abandonare totală; o transformare fundamentală a modului în care privim viaţa. Ataşamentul este probabil cea mai des întâlnită capcană care ne sabotează evoluţia spirituală. Pe de o parte, ataşamentul faţă de anumite idei ne ajută să creştem, dar în cele din urmă, acele idei la care nu reuşim să renunțăm, sfârşesc prin a ne împiedica evoluţia spirituală. Când ideile devin mai degrabă „pături protectoare”, decât catalizatori pentru creşterea spirituală, aceasta este o problemă. Este necesar să înţelegem că libertatea nu poate fi experimentată prin minte. Libertatea este trăită atunci când renunțăm la ataşamentul faţă de propriile gânduri. 11. Capcana de a ne baza pe răspunsuri venite din exterior Pe măsură ce progresăm pe calea spirituală, este normal şi benefic pentru noi să căutăm susţinere din exterior. Lecturarea unor cărți adecvate, frecventarea de workshop-uri şi seminarii pe teme de spiritualitate, practica unor retrageri spirituale, a tehnicilor holistice şi urmarea sfaturilor pe care ghidul spiritual ni le oferă — toate acestea ne ajută în creşterea noastră spirituală. Totuşi, după o perioadă, adeseori devenim dependenţi de răspunsuri din exterior, pentru libertatea şi fericirea noastră. Această capcană poate fi observată la mulți căutători spirituali, care ajung să aibă o atitudine pasivă şi de dependență. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 spiritualitate În cele din urmă, obişnuindu-ne să căutăm în mod constant în exteriorul nostru răspunsuri la ceea ce ne preocupă, uităm de prezenţa în noi înşine a propriului Sine Dumnezeiesc Nemuritor, ATMAN. Uităm că sursa ultimă a ghidării spirituale şi a înţelepciunii provine din interiorul nostru şi continuăm să căutăm în exterior aspecte care considerăm că ne vor „ilumina”. Este necesar să ne oprim, să luăm o pauză şi să reflectăm asupra călătoriei noastre spirituale. Căutăm de fapt experienţe spirituale la prima mână sau la mâna a doua, preluate de la alții? Nu uitaţi să căutaţi în interior propriile voastre răspunsuri, deoarece prin comuniunea cu Sinele vostru veţi experimenta în cele din urmă libertatea. Pentru a identifica şi a ne elibera din aceste capcane, este necesar să fim complet sinceri cu noi înşine şi să fim dispuşi să recunoaştem că am luat-o pe o cale greşită şi am alunecat la nivelul egoului. Vom beneficia, de asemenea, foarte mult de pe urma explorării umbrelor personalităţii noastre şi a credințelor noastre eronate. Nu vă faceţi griji inutile dacă aţi căzut în oricare dintre aceste capcane. Cu toţii suntem ademeniţi de ego. Poate fi foarte greu de sesizat pentru noi, în mod clar, momentul în care egoul „spiritualizează” anumite credinţe şi idei. Cu cât sunteți mai deschis, umil şi onest, cu atât mai lesne veţi putea descoperi aceste trucuri ale minţii şi să vă eliberaţi din capcana lor. Să nu vă fie frică de întuneric. Să nu vă fie frică să greşiţi. Orice experiență, oricât de dureroasă ar fi, reprezintă o şansă de a învăţa. În definitiv, tot ceea ce căutaţi este Sinele Suprem Nemuritor, ATMAN. În timp ce înțeleptul se adaptează și este fericit chiar şi în Iad, prostul suferă chiar şi în Rai Cine cumpără umbrele pe vremea asta însorită? Înţelegi acum de ce sunt tristă? — Sunt şi mai nedumerit acum, răspunse omul. Din câte mi-ai vorbit despre feciorii tăi, eu înţeleg că tu ar trebui să fii mereu o mamă fericită. Când plouă, feciorul tău care vinde umbrele prosperă, iar când e soare celălalt fecior al tău vinde sandale. Morala De câte ori în cursul unei zile nu protestăm? Protestăm ba că e prea cald, ba că e prea frig. Nimic nu ne mulţumeşte şi în vânătoarea noastră de ocazii de a fi nemulţumiţi şi de a arăta asta, pierdem oportunități şi motive de a ne bucura de darurile pe care momentul prezent ni le aduce. Telepatia- o constantă nebănuită a vieții noastre Aldolinor TEODORESCU - Bucureşti Telepatia pe înţeles Cuvântul telepatie provine din limba greacă, unde tele înseamnă la distanță şi pathos este simțire, percepție, emoție, experienţă. Conform definiţiilor moderne, telepatia semnifică transmiterea de informaţii la distanță, fără a utiliza canalele senzoriale cunoscute, deci folosindu-ne pur şi simplu doar mintea. ar ce înseamnă în acest context informaţie? La o primă analiză vom avea tendința de a ne referi la mărimi cuantificabile, cum ar fi numere, cuvinte, fraze sau uneori forme, culori şi imagini. Constatăm însă repede că aceasta este numai o viziune parţială, datorată faptului că obișnuința ne face să avem o priză mult mai bună asupra gândurilor noastre raţionale, exprimabile prin cuvinte, decât Intr-un mic orăşel trăia o femeie cu cei doi feciori ai ei. Unul dintre feciori era negustor de umbrele iar celălalt îşi câştiga existența vânzând sandale. Această femeie era mai mereu tristă. Văzând-o mereu în această stare, un om a întrebat-o: — Ce te supără femeie? Ce necaz îţi chinuie sufletul? Femeia îi răspunse: — Vezi dumneata, acum plouă. Unul din feciorii mei trăieşte din vânzarea de sandale. Din cauza vremii afacerea lui are de suferit. Cum să nu fiu necăjită? Peste câteva zile soarele își făcu simțită prezenţa în micul orăşel dar mai puţin în inima femeii căci ea tot tristă şi abătută era. Nedumerit acum, omul o întrebă din nou: — Acum e soare, nu asta așteptai? Feciorul tău are acum o afacere prosperă vânzând sandale, de ce eşti în continuare supărată? Femeia îi răspunse: — Ooo, vezi dumneata, celălalt fecior al meu vinde umbrele. 228 asupra stării noastre complexe psiho-mentale. În realitate, telepatia vizează mai curând domeniul emoţiilor, al trăirilor, tendinţelor şi chiar al conceptelor abstracte, care sunt toate parte din fiinţa noastră şi ne definesc, atât individual, cât şi în relaţia noastră cu tot ce ne înconjoară. Toate acestea pot fi transmise şi recepționate la distanță prin intermediul acestei capacități extraordinare cu care, trebuie să subliniem, suntem cu toţii înzestrați. În ciuda educaţiei noastre extensive în anumite domenii, telepatia este la ora actuală pentru unii doar o poveste cu zei sau fachiri, iar pentru alţii un fenomen rezervat numai câtorva norocoşi. Dar pentru cei interesați cu adevărat ea este, adeseori în secret, o înzestrare pe care aceștia o antrenează, o perfecţionează şi o aplică zilnic, în toate domeniile vieții. Având în vedere această realitate, merită să ne întrebăm: noi ce punct de vedere vrem să adoptăm? Lohanul nr. 47, aprilie 2019 spiritualitate Chiar dacă ştim sau nu, telepatia ne conectează permanent pe toţi, prin procese uluitor de complexe, atât între noi, cât şi cu întregul univers. Dacă îi vom acorda atenția cuvenită, ea ne va putea modifica radical viziunea asupra noastră înşine, asupra lumii şi ne va îmbunătăți în mod semnificativ viața. Mai demult In vechime, atunci când mijloacele de comunicare nu erau atât de dezvoltate ca în zilele noastre, telepatia era o facultate des întâlnită, aşa cum rezultă din numeroase relatări ajunse până la noi, mai ales din Orient, acolo unde în diverse şcoli spirituale se punea un mare accent pe dezvoltarea mentală. Maestrul lua deseori legătura telepatic cu discipolii, îi ghida, îi corecta dacă era cazul, le transmitea instrucţiuni fără de care aceștia nu s-ar fi descurcat în practica lor spirituală. Un ghid spiritual ştia mereu ce face şi în ce stare se află discipolii săi, la orice distanţă s-ar fi aflat aceştia. Uneori el chiar crea prin forța gândului diverse conjuncturi, uneori extrem de complexe, menite să îi testeze şi să le ofere o perspectivă mult mai vastăcelor care erau ghidaţi astfel. Putem să constatăm că procesul iniţierii spirituale în sine este fundamental telepatic. Pentru cei interesaţi, literatura yoghină, taoistă, budistă, hindusă abundă de asemenea exemple. De fapt, toate culturile de pe toate continentele au de multe ori ca referință tradițională comunicările și chiar acţiunile telepatice. În Noul Testament, lisus face practic permanent uz de telepatie, ştiind astfel totul despre cei care veneau să ÎI întâlnească, realizând vindecărisau acționând deseori de la distanță. Chiar şi după înălțarea Sa, El continuă să ghideze telepatic, de exemplu convertindu-l pe Saul, care devine, în urma unei astfel de transmisii non-fizice, apostolul Pavel. Nu numai că Saul este întrebat atunci de lisus cât timp ÎI va mai persecuta, dar influenţa Sa telepatică este atât de mare, încât aceasta va modifica radical viaţa şi destinul rabinului şi poate chiar a întregului creştinism. Trebuie să recunoaştem că în zilele noastre instrumentul preferat de investigare a ajuns ştiinţa, deci ne putem întreba ce spun descoperirile contemporane despre atât de vechea telepatie? Einstein şi "acţiunea la distanță, care ne înfioară” Căutând teorii şi experimente științifice sugestive, merită să menţionăm aici realitatea atent şi continuu studiată a particulelor cuantice cuplate (entangledparticles), care prezintă o proprietate uimitoare. Dacă două asemenea particule se află Chiar la mare distanță şi se acționează asupra proprietăţilor fizice ale uneia dintre ele (cum ar fi spinul) se constată că particula cuplată reacționează imediat la aceste modificări într- un mod fidel, duplicându-le complementar. Experimentul ne arată că există o comunicare, care nu ţine cont de spaţiu şi de timp şi care nu este încă total explicată ştiinţific, ci doar constatată. De altfel, fenomenul este subiectul unor vii 229 dezbateri, experimente și teoretizări în domeniul fizicii cuantice, începând cu lucrarea lui Einstein, Podolsky şi Rosen din anul 1935, Can QOuantum-Mechanical Description of Physical Realitybe („Poate fi considerată completă descrierea realităţii fizice prin mecanica cuantică?”), în care Einstein se referea la acest fenomen ca fiind ”spookyaction at a distance” („acţiune la distanță, care ne înfioară”). Considered Complete? ”Entanglement” la scară umană Dacă două particule pot fi astfel corelate, atunci este posibil ca şi grupuri de particule să fie corelate sau cuplate? Dar sisteme, chiar complexe, cum este sistemul nostru psiho- mental? Constatăm cu ușurință că o asemenea extrapolare este justificată, fiind susținută în primul rând de principiul alcătuirii holografice a universului, care ne spune, pe scurt, că totul se regăseşte în tot, şi care este detaliat în alt articol al acestei reviste. O altă justificare este dată, de exemplu, de studiile publicate în anul 2015 ale fizicianului Matthew Fisher, de la Universitatea Santa Barbara din California, care arată că la nivelul creierului există molecule capabile să susțină procese cuantice pentru perioade de timp semnificative la scală umană. Atomii de fosfor, care sunt prezenţi în toate celulele vii, iau adeseori forma ionilor de fosfat, în care un atom de fosfor se asociază cu patru atomi de oxigen. Aceşti ioni reprezintă unitatea energetică de bază a celulei, ei grupându-se în cadrul unor molecule organice şi având funcţia de a elibera energie atunci când unul dintre ei este desprins. Partea interesantă este că, aşa cum arată Fisher, doi ioni de fosfat pot fi plasați într-o stare corelată —”entangled state”— în care spinul unuia depinde de spinul celuilalt. Deci, corelarea cuantică iată că nu aparține numai unor particule izolate, ci şi unor grupuri de particule şi se menţine la scări temporale și spațiale umane. Mai mult, procesul are apoi implicaţii asupra activităţii neuronale. Deci transmiterea instantanee de informaţie are loc nu numai între particule cuantice, ci ea este constatată şi are implicaţii directe persistente de asemenea în sistemele biologice specifice gândirii. Alte experimente recente, de exemplu cele ale cercetătorilor de la Universitatea Harvard, probează transmiterea unor mesaje mentale de la o persoană la alta, fără nici un contact fizic între acestea. Constatăm că o validare şi, sperăm, chiar o explicaţie ştiinţifică a telepatiei devine astfel iminentă. Atunci când sunt observate, particulele se răzgândesc O altă realitate constatată experimental la nivel cuantic, care aduce în discuţie telepatia, este aceea că rezultatele unui experiment se pot modifica chiar calitativ, dacă cineva decide să măsoare anumite proprietăţi ale particulelor. Un experiment foarte cunoscut arată că lumina ce trece prin două fante apropiate se difractă și produce pe un ecran aflat în spate franje de interferență. La fel se comportă şi un flux de orice alte particule, nu numai de fotoni, chiar trimise rând pe rând, ceea ce Lohanul nr. 47, aprilie 2019 spiritualitate arată că particulele trec simultan prin ambele fante şi interferă cu ele însele. Acum apare însă partea de ne-explicat: dacă plasăm un detector într-una dintre fante pentru a vedea pe unde trece particula, deşi particulele nu au fost influențate cu nimic în calea lor, fenomenul de interferență, spre stupefacția noastră, pur şi simplu nu mai apare. Este ca şi cum particulele ar „ști” că sunt analizate în detaliu şi atunci nu mai „vor” să se comporte irațional. Ba mai mult, dacă măsurăm traiectoria particulei chiar după trecerea prin fante, deci dacă decalăm măsurarea până după momentul când particula a „decis” prin care fantă să treacă, ne aşteptăm ca, din nou, franjele să apară pe ecranul din spate, dar în loc de aceasta constatăm că, la fel, efectul de interferență nu mai apare. Este ca şi cum natura ştie nu numai că o observăm, ci ştie şi atunci când doar plănuim să o observăm. Acest „efect al observatorului” a ridicat şi ridică mari semne de întrebare asupra caracterului obiectiv al realităţii și este acum clar că realitatea de fapt se modifică în funcție de modul în care o privim, mai exact de modul în care gândim despre ea. Poate că particulele se pliază intenției limitate a experimentatorului, care vrea să demonstreze că o particulă nu poate trece prin ambele fante simultan. Fără telepatie, fără o transmisie a gândurilor, a emoțiilor, a intențiilor, asemenea experimente rămân fără o explicație validă. Dar, o altă concluzie, poate chiar mai importantă, este aceea că prin intermediul gândurilornoastre noi participăm de fapt cu toții la crearea realității, a întregului univers. minții Numai Arhimede a exclamat ”Evrika!”? Mai aproape de natura intimă şi complexă umană, o altă implicaţie şi, în același timp, o dovadă a acțiunii telepatiei este ceea ce unii numesc cunoașterea intuitivă. Cu toţii ştim că logica, raţiunea pot merge doar până la un punct, de la un moment dat ele devenind atât de complicate încât nu ne mai oferă soluţii reale, dar la fel de bine ştim din experienţă că soluţiile geniale ne vin intuitiv, printr-o cunoaștere directă, instantanee. Marile descoperiri au fost făcute astfel, dar la fel şi micile descoperiri- soluţiile pe care le găsim zi de zi în tot felul de situaţii care ne supraîncarcă mintea ne apar prin aceeași cunoaştere telepatică, intuitivă. Mintea se conectează, chiar şi pentru o fracțiune de secundă, la o realitate de dincolo de cuvinte sau de procese temporale şi revine cu o soluţie genială, de care ne bucurăm apoi ca nişte copii. Deseori cineva vine cu soluţii chiar şi pentru cele mai simple probleme, cum ar fi descoperirea unui nou traseu către un loc ales, un nou mod de gestionare a timpului personal sau poate chiar o nouă aranjare a mobilei în casă, la care ceilalți nu pot decât să exclame: „Genial!” Telepatia face de fapt apel la o funcţie a minţii noastre care ţine de această înțelegere de dincolo de cuvinte. Procesele intuitive au loc la un nivel superior faţă de procesele raționale discursive. Cei care reușesc să se dispenseze de cuvinte, de discursul lăuntric în procesul gândirii, pot gândi, simţi și avansa 230 mult mai rapid. Este o facultate folosită într-o măsură extinsă de gânditorii de geniu şi de înţelepţi şi asociată uneori capacităţii de abstractizare, dar privind extensiv, este de fapt un limbaj al sufletului, al ființei noastre profunde. Acesta este un nivel pe care de exemplu calculatoarele actuale, oricât de performante, nu l-au atins nici pe departe. De aceea mintea umană poate susține procese de gândire inaccesibile tehnicii digitale actuale. Mesajele telepatice se transmit preponderent la acest nivel mai înalt, iar capacitatea de a fi telepat depinde de capacitatea de a ne situa cu conştiinţa la acest nivel. După transmisie respectivele mesaje sau energii vor putea fi exprimate și prin cuvinte, dar această traducere nu este unică, ea fiind doar o descriere aproximativă a ceea ce trăim sau a energiilor transmise telepatic. De aceea putem transmite sau recepționa telepatic mai curând o emoție intensă sau o stare de spirit decât un şir de numere sau o frază exactă. (La ora actuală argumentele ştiinţifice se bazează însă pe aceste mărimi direct măsurabile şi de aceea telepatia este deocamdată acceptată numai cu rezervă în mediul ştiinţific. Unii oameni de ştiinţă chiar o neagă aberant şi vehement, deşi nu există nici o dovadă împotriva ei, dar folosind mereu şi mereu numai aceleaşi argumente dogmatice. Ne putem da astfel seama cu uşurinţă că ei demonstrează, prin acest bizar unison, tocmai că se află cu toţii într-un evident acord telepatic9.) Aceasta mai înseamnă şi că telepatia transcende barierele de limbă şi chiar pe cele culturale, ea făcând apel la limbajul energiei, singurul limbaj universal adevărat. Putem astfel să comunicăm nu numai cu toți oamenii, ci şi cu animalele, plantele, mineralele sau chiar cu ființe din alte planuri de existență. Tentant, nu e aşa ? Există condiţii premergătoare Telepatia nu apare la întâmplare și de aceea nici nu poate fi constatată statistic la oameni selectaţi aleator. Pentru a face uz de telepatie sunt necesare unele condiţii pe care telepatultrebuie să le îndeplinească. Aceste condiţii nu sunt atât de natură exterioară (vreme, moment din zi, izolare senzorială etc.), ci sunt de natură interioară şi merită să acordăm o atenție aparte acestor condiţii. Cel care vrea să exerseze şi să folosească telepatia are şanse de reușită mult mai mari dacă are un bun control asupra propriei minți şi, implicit, asupra emoţiilor şi asupra simţurilor. El trebuie să fie capabil să oprească la voință şirul neîncetat al gândurilor sau măcar să îl atenueze foarte mult, deoarece altfel orice mesaj telepatic se va îneca în „Zzgomotul” propriei sale minţi. Într-o analogie, dacă vrem să conversăm cu cineva prin viu grai, dar zgomotul ambiental este prea puternic, comunicarea nu va putea avea loc. Focalizarea mentală sau atenţia asupra unui mesaj transmis sau recepționat este necesar să fie cât mai continuă, neperturbată. Deoarece antrenamentul minții nu face parte la ora actuală din programa şcolilor noastre, stăpânirea gândurilor este dificil de realizat pentru majoritatea dintre noi, dar în acest sens există totuşi şcoli ezoterice şi tehnici de antrenament la care Lohanul nr. 47, aprilie 2019 spiritualitate putem apela. O foarte cunoscută tehnică de acest tip presupune focalizarea continuă a privirii şi a gândurilor asupra flăcării unei lumânări, situată la înălțimea ochilor. Studii recente bazate pe analiza stabilităţii privirii arată că această capacitate de a menţine mintea focalizată o perioadă mai mare de timp este comună persoanelor cu realizări excepţionale. Deci este necesar să fim capabili să ne direcționăm atenţia la voință asupra unui subiect şi apoi să o menţinem acolo. Trebuie să putem realiza acordul telepatic, ceea ce este în cazurile generale simplu de obţinut. Ne gândim intens la o persoană, la un loc, la un anumit mediu, la o comunitate, la o anumită situaţie etc. Mintea se acordează mult mai rapid decât un aparat de radio,doar că după aceea trebuie menţinută în acord, deoarece altfel la fel de repede procesul de rezonanță ocultă declanșatse poate întrerupe. Starea lăuntrică în care putem face uz de telepatie în mod optim este una de calm profund, de pace emoțională, de claritate şi vivacitate mentală, de armonie, de voință intensă de a intra în contact telepatic cu subiectul sau domeniul dorit. Telepatia în fiecare minut al vieţii Credeţi că sunteţi departe de telepatie? Reconsideraţi acest eventual gând iniţial şi veţi vedea cât de aproape este ea, telepatia, de noi. Iată câteva fenomene telepatice care survin în mod curent şi care este posibil să ni se fi petrecut, poate chiar de mai multe ori: - Cineva ne ia cuvântul din gură. Rămânem surprinși, dar nu putem decât să acceptăm. - Gândim acelaşi lucru cu cineva, avem simultan aceeaşi idee sau fredonăm în minte aceeaşi melodie — ceea ce constatăm imediat după aceea. - Mai ales atunci când suntem îndrăgostiţi, comunicarea telepatică se amplifică şi devine foarte clară, de exemplu prin scrierea simultană a unor scrisori şi mesaje cu aceleași teme, fraze sau chiar culori, prin evenimente sau idei care apar simultan, chiar dacă nu comunicăm fizic cu fiinţa iubită. - Ştim cine ne sună la telefon sau cine ne-a trimis un sms înainte să verificăm pe ecran sau să răspundem. - Avem senzaţia că suntem priviți şi când întoarcem capul constatăm că este chiar aşa. - Avem reacţii de simpatie sau, din contră, de antipatie inexplicabile prin cauze cunoscute de noi. Discutândapoi, constatăm că respectiva persoană se gândise anterior la noi într-un mod benefic, sau din contră. Toate acestea şi multe altele ne pot da serios de gândit atunci când le sintetizăm și le acordăm importanţa pe care o merită. Putem astfel să ne formăm o idee asupra rolului pe care îl joacă sau îl poate juca de acum încolo telepatia în viaţa noastră. Ea 231 este prezentă mereu, ne influențează mereu şi ne poate ajuta mereu. Legi fundamentale și 100% sigure ale telepatiei Este deja clar pentru noi că telepatia nu este un fel de vorbit la telefon fără telefon. De aceea, iată în continuare câteva caracteristici definitorii ale ei: Telepatia în primul rând nu depinde de limba vorbită. Ea folosește limbajul universal al energiei. Ea transcende toate barierele culturale şi chiar de specie. Telepatia este practic instantanee. O putem accesa în orice moment şi nu depinde de nimic în afara propriei noastre stări şi capacităţi lăuntrice. Telepatia oferă o cantitate de informaţie imensă în mod direct. Emoţii, gânduri, stări, tendințe, intenţii, capacități, reacții — toate pot fi transferate într-un melanj complex, cu predominanţe specifice mesajului. Telepatia nu poate fi folosită pentru a minţi. Un telepat are acces la structurilesuperioare ale mentalului nostru şi la adevărul sufletului nostru. Spiritulşi sufletul nu mint niciodată. Minciuna apare doar în lumea oamenilor care folosesc vorbele ca paravan, dar a te ascunde în spatele gândurilor nu este la fel de simplu, deoarece această intenţie formează un alt gând. Pentru a minţi este necesar să gândeşti minciuna. Acest gând nu scapă niciodată unui telepat, de aceea a trişa o astfel de ființă nu este cea mai înţeleaptă alegere... Poate puţin umoristic, dar practic: telepatia este total gratuită şi accesibilă nelimitat. Nu în ultimul rând, telepatia ne expansionează percepția asupra unor realități mult mai ample, care se întind de la realităţi locale, particulare la fenomene, ființe şi procese chiar universale. Fiţi avertizaţi Ca orice acţiune a noastră, şi telepatia are consecințe, chiar consecințe foarte directe. Această capacitate trebuie folosită doar pentru a face bine. Un telepat are datoria de a lăsa fiinţele să acţioneze conform liberului lor arbitru, chiar dacă are puterea de a le influenţa. Această etică trebuie avută clar în vedere. Din nefericire, există persoane care nu ţin cont de aceasta şi îi influențează pe cei mai slabi din punct de vederemental. Există însă întotdeauna un preţ de plătit, deoarece este necesar ca fiecare ființăsă fie lăsată să acţioneze potrivit voinţei sale, potrivit liberului său arbitru. Ceea ce emitem telepatic, automat ne va structura chiar pe noi în mod corespunzător. Folosind telepatia ne clădim propria noastră minte exact din energiile transmise şi recepționate, iar mintea va avea apoi influența dominantă asupra întregii noastre ființe. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 spiritualitate Gândurile noastre bune ne vor determina o soartă bună. Cele rele sau dizarmonioase vor crea în noi premizele decăderii. Practic In practică, lucrurile sunt destul de simple. Uneori putem capta o altă frecvenţă, diferită de a noastră, şi atunci intrăm în armonie de fază cu o altă persoană. În acel moment avem acces la altcineva, iar acea persoană are acces la noi, la gândurile noastre şi la sentimentele noastre. Aceste momente de armonie se numesc comunicare telepatică. Când vă gândiţi la cineva, omul respectiv se gândeşte de asemenea la voi. Cu cât văgândiți mai intens la el, cu atât conexiunea telepatică este mai amplă. S-ar putea chiar ca persoana respectivă să vă caute sau să îşi amintească mai târziu că s-a gândit la dvs. Atunci când comunicaţi telepatic, fiți atenți să transmiteți numai gânduri, emoţii, stări bune, cât mai elevate, armonioase. Puteţi să şi citiți starea respectivei ființe şi să o ajutaţi, dacă are nevoie, sau pur și simplu să vă bucuraţi de prezenţa ei subtilă, să simțiţi o comuniune de gânduri şi sentimente cu ea, chiar să angrenați un sui-generis dialog telepatic, într-un limbaj mult mai amplu decât cel al cuvintelor. Persoana apelată telepatic va răspunde, chiar şi inconştient. Căutaţi să contactaţi telepatic o persoană pentru a rezolva un diferend, pentru a găsi o soluţie comună, pentru a-i spune că o iubiți sau că o apreciaţi, că îi doriţi binele. Veţi vedea cum reacționează atunci când va avea loc întâlnirea fizică şi veţi avea astfel confirmarea comunicării telepatice anterioare. O concluzie ... şi o încurajare către trăiri uluitoare Telepatia este la îndemâna noastră. Putem să o folosim pentru a ne îmbogăţi viaţa, pentru a avea acces la idei deosebite, pentru a comunica cu toţi cei de care ne este dor, pentru a îi ajuta şi susţine pe cei care au nevoie. Odată ce începem să folosim cu bunăvoință această capacitate, înțelegem din ce în ce mai multe despre amplitudinea şi complexitatea legăturilor ce există între noi toți, despre iubire, despre responsabilitate, despre alcătuirea întregului univers, cu legile sale care ne guvernează pe toți. Ne vom simţi astfel din ce în ce mai conştienţi, mai conectaţi, mai ampli, mai fericiţi, mai împliniți de o savoare de dincolo de cuvinte. Mult succes! 232 Claritatea lăuntrică în timpul morții aparente sugerează că de fapt conștiința există în mod independent de creier Alexander Batthyany Dacă originea tuturor gândurilor este creierul, atunci gândurile nu pot exista fără creier, dar rezultatele cercetărilor actuale demonstrează contrariul, sugerând faptul că gândurile şi creierul există în mod independent. acă gândurile sunt doar o funcţie a creierului, atunci s- ar putea trage concluzia că fluxul gândurilor va fi cu atât mai slab cu cât creierul este mai afectat. Dar, din rezultate recente ale cercetării creierului se pot trage alte concluzii: în circumstanţe extreme, cum ar fi starea de moarte aparentă, gândurile funcţionează bine, chiar mai bine decât în mod normal, chiar şi atunci când creierul este afectat. Astfel, cercetătorii presupun că gândurile există în mod independent de creier. Unul dintre cercetătorii care investighează astfel de cazuri este Alexander Batthyany, profesor de psihologie teoretică şi de filozofie mentală din Liechtenstein, care este şi membru al Departamentului de Ştiinţe Cognitive de la Universitatea din Viena. „Cu cât este mai gravă criza fiziologică, cu atât sunt mai clare percepțiile” Într-un studiu recent, publicat în mai 2018 în Jurnalul de experienţe din moartea aparentă, Batthyany şi colegii săi evaluează mii de experienţe de moarte aparentă pentru a determina calitatea viziunilor şi a cunoaşterii din acele momente. „Cu cât este mai gravă criza fiziologică, cu atât mai mult cei afectați vorbesc de percepții clare şi complexe şi de funcţii senzoriale”, afirmă Batthyany. Unul dintre obiectivele cercetării sale a fost acela de a reproduce puţinele studii anterioare care s-au ocupat de calitatea viziunilor şi de cunoaşterea persoanelor care au trăit experienţe de moarte aparentă. Potrivit unui studiu apărut în 2007 cu titlul „Experienţe neobişnuite: moartea aparentă şi fenomene asemănătoare”, scris de cercetători de la Universitatea din Virginia, 52,2% dintre cei intervievaţi au vorbit de viziuni percepute foarte clar. Profesorul Gründer de la Institutului de cercetare al fenomenelor din moartea aparentă, în urma unui sondaj efectuat pe 1.222 de persoane, a constatat că 74% dintre ele vorbeau despre un grad de conştientizare ridicat şi de o stare de alertă. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 spiritualitate O persoană a spus: „Mă simțeam extrem de conştient, total prezent şi concentrat. Privind retrospectiv, pe timpul vieții eram doar pe jumătate treaz şi am devenit foarte treaz când eram în tranziție spre moarte”. „Mi-am simţit mintea clară, iar gândurile erau alerte şi ferme. Mă simţeam liber şi mulţumit că m-am eliberat din trup. Într-un mod indescriptibil eram conectat cu tot ce mă înconjura. Simţeam că pot gândi mai alert sau că timpul s-a încetinit foarte mult”, a spus un alt pacient. În timp ce profesorul Batthyany confirmă într-o anumită măsură rezultatele studiilor anterioare, care au arătat o creştere a funcţiilor cognitive şi senzoriale în timpul experienţelor din moartea aparentă, metodologia sa prezintă unele limitări. El a adunat mii de astfel de experienţe de pe Internet şi le-a transmis printr-un program de computer. Dintre cei care au menţionat percepțiile vizuale, aproximativ 47% au spus că numărul viziunilor lor a crescut. La 41% dintre ei numărul percepţiilor a rămas neschimbat, ceea ce „este remarcabil, având în vedere faptul că aceşti pacienţi erau în criză profundă, iar majoritatea erau inconştienți”, a scris Batthyany într-un e-mail adresat publicaţiei Epoch Times. Dintre cei intervievaţi care s-au referit la conştientizare şi la activitatea mentală, 35% au spus că aveau o atenţie sporită şi o activitate mentală ridicată. 61% au vorbit de o conştientizare normală în timpul stopurilor cardio-respiratorii. Având în vedere impactul studiului său, Batthyany a notat şi alte deficienţe în metodologia sa, incluzând faptul că descrierile de pe Internet pot conţine rapoarte frauduloase. „De pe site- urile care prezintă experienţe din moartea aparentă, mai puţin de 1% din rapoarte au fost eliminate din cauza incertitudinilor cu privire la credibilitatea lor”, a spus el. Dar aceste deficienţe metodologice nu afectează concluzia generală, că experienţele de moarte aparentă includ în general viziuni şi percepții mai bune. Pacienţi care au fost total incoerenţi de mulţi ani, par că şi-au venit în fire cu puţin înainte de moarte. În plus față de aceste studii cu privire la experienţele aflate la granița dintre viaţă şi moarte, studiile asupra fenomenelor de luciditate şi rațiune terminale susţin, de asemenea, concluzia că mintea se poate angaja într-o activitate conştientă complexă, chiar dacă funcţionarea creierului este deteriorată grav, a spus Batthyany. 233 Ce sunt arhanghelii? Cei 15 arhangheli ai acestei lumi Arhanghelii reprezintă una dintre cele nouă Ierarhii Angelice existente (lerarhia Îngerilor, Ierarhia Arhanghelilor, cea a Întâietorilor, cea a Stăpânirilor, cea a Puterilor cereşti (Virtuţile), cea a Domniilor, cea a Tronurilor, cea a Heruvimilor şi Ierarhia Serafimilor). intre aceste cete îngereşti, îngerii păzitori şi arhanghelii sunt cei mai implicaţi în activitatea de ajutorare a Pământului şi a locuitorilor lui. Arhanghelii sunt sui-generis manageri sau arhistrategi care supraveghează activitatea îngerilor păzitori. În comparaţie cu îngerii păzitori, arhanghelii sunt foarte mari, au voce foarte puternică şi staturi impozante, dar sunt, de asemenea, extrem de iubitori şi de lipsiţi de egoism. Ca fiinţe cereşti neîntrupate, ei nu au gen. Totuşi, virtuțile şi trăsăturile lor caracteristice le dau energii şi înfățişări distincte, bărbăteşti sau femeieşti. Biblia pomeneşte numele Arhanghelilor Mihail şi Gavril. Unele versiuni ale Bibliei amintesc şi numele Arhanghelilor Rafael şi Uriel. Vechile texte evreieşti extind această listă până la cincisprezece arhangheli. Veţi observa, în enumerarea de mai jos, că toate numele arhanghelilor, cu numai două excepţii, se termină cu sufixul „e/” sau „iP, care înseamnă în limba ebraică „al lui Dumnezeu” sau „de la Dumnezeu”. Cele două excepţii sunt acei profeţi biblici care au avut vieţi atât de exemplare, încât au fost înălțaţi la rangul de arhangheli, după încheierea vieţii lor pământeşti. Aceşti arhangheli sunt uneori amintiţi cu nume diferite, dar în cele ce urmează prezentăm numele lor cele mai comune, împreună cu specializările, cu trăsăturile lor caracteristice şi cu scurte descrieri ale faptelor care le sunt atribuite: 1. Ariel înseamnă „Leoaica lui Dumnezeu” şi ne ajută să ne satisfacem nevoile fizice (bani, adăpost şi alte necesităţi materiale). Ariel ajută la soluţionarea problemelor legate de mediul înconjurător şi la îngrijirea şi vindecarea animalelor. Ariel lucrează împreună cu Arhanghelul Rafael (care şi el vindecă şi ajută animalele) şi cu Ierarhia angelică a Tronurilor. În plan istoric, este asociat cu regele Solomon şi cu filosofii gnostici, care credeau că Ariel era stăpânul vânturilor. 2. Azrael înseamnă „Cel care îl ajută pe Dumnezeu”. El ajută sufletele celor decedați să ajungă în Ceruri, îi vindecă pe cei copleşiţi de durere şi îi sprijină pe oamenii care îi mângâie pe cei neconsolaţi. Văzut ca „ingerul morții” în tradiţiile ebraică şi islamică, Azrael este asociat cu Arhanghelul Rafael şi cu Regele Solomon. 3. Chamuel înseamnă „Cel care îl vede pe Dumnezeu”. El calmează neliniştea, aduce pacea la nivel global şi personal, Lohanul nr. 47, aprilie 2019 spiritualitate ajută la găsirea obiectelor şi a persoanelor pierdute şi la soluţionarea situațiilor extreme. Acţionează împreună cu Ierarhia angelică a Virtuţilor. Chamuel este unul dintre cei zece arhangheli sefiroți ai Cabalei, ceea ce înseamnă că el guvernează o cale a Arborelui cabalistic al Vieţii. 4. Gavril (sau Gabriel) înseamnă „Trimisul, mesagerul lui Dumnezeu”. Acest arhanghel îi ajută pe mesageri, cum ar fi scriitorii, profesorii şi ziariştii. De asemenea, Arhanghelul Gavril îi ajută pe părinţi în conceperea, creşterea sau adoptarea copiilor. Unele credințe îl consideră pe Gavril ca având înfăţişare masculină, în timp ce altele îl percep cu înfăţişare feminină. Arhanghelul Gavril a adus Bunavestire lui Zaharia, anunțând naşterea lui Ioan Botezătorul, şi Mariei binevestind naşterea lui lisus, aşa cum consemnează Evanghelia după Luca. În Vechiul Testament, Arhanghelul Gavril l-a salvat pe Lot, fiul lui Avram, în momentul distrugerii cetăţii Sodoma. Se spune că Arhanghelul Gavril i-a dictat Coranul lui Mohamed. 5. Haniel înseamnă „Gloria lui Dumnezeu”. Având trăsături feminine, ajută femeile şi dă oamenilor clarviziune. Este asociat planetei Venus şi Lunii, fiind unul dintre cei zece arhangheli sefiroți ai Cabalei. Adesea se spune că l-a însoţit la Ceruri pe profetul Enoh. 6. Ieremiel înseamnă „Mila lui Dumnezeu”. El se ocupă de emoţii şi ne ajută să ne trecem în revistă şi să ne facem bilanţul vieţii, că să putem uita, şi ne mai ajută în planificarea transformărilor benefice. Vechile texte evreieşti îl consideră pe leremiel unul dintre cei şapte arhangheli primordiali. Deoarece Baruh, un prolific autor evreu apocrif din secolul I d.Hr., a fost ajutat de Ieremiel, se apreciază că acest arhanghel ne ajută să avem viziuni profetice. 7. Jofiel înseamnă „Frumusețea lui Dumnezeu” şi are înfăţişare feminină. Ajută la soluţionarea situaţiilor tensionate şi haotice; aduce frumuseţe şi ordine în gândurile, casele, birourile noastre şi în mediul în care trăim, înlăturând energiile nefaste. Anumite tradiţii îl numesc Iofiel sau Sofiel şi este cunoscut ca „patron al artiştilor”, iar Tora îl descrie ca pe un susţinător al Legii Dumnezeieşti. 8. Metatron înseamnă „Marele Învățător Dumnezeiesc” şi este supranumit Arhanghelul Chipului lui Dumnezeu. Metatron este agentul prin excelenţă al teofaniilor, fiind un mijlocitor esențial între om şi Dumnezeu. El vindecă totodată dificultăţile de învăţare şi problemele copilăriei. În vechea tradiţie evreiască, Metatron este un arhanghel deosebit de important, fiind considerat conducătorul arhanghelilor sefiroți ai Cabalei. Cabala afirmă că Metatron l-a ajutat pe Moise la ieşirea din Egipt. Talmudul spune că Metatron veghează asupra copiilor din Ceruri, pe lângă funcţia obişnuită de a veghea asupra copiilor de pe Pământ. El a fost profetul Enoh, care s-a înălţat direct la Ceruri după ce a dus o viaţă plină de virtute şi slujire sfântă. 9. Mihail înseamnă „Ce! care este asemenea lui Dumnezeu” sau „Cel care seamănă cu Dumnezeu”. El ne eliberează de teamă şi 234 de îndoială, ne apără şi înlătură orice influență nefastă sau malefică. Considerat de obicei drept cel mai puternic dintre toți arhanghelii, el este descris în Biblie şi în alte texte sacre creştine, mozaice sau islamice, săvârşind acte eroice de protecţie. Mihail este sfântul patron al ofiţerilor de poliţie şi dă curaj celor care îl cheamă. 10. Rafael înseamnă „Ce/ care vindecă”. El vindecă suferinţele şi îi călăuzeşte pe vindecători şi pe cei care vor să devină vindecători. Este unul dintre cei trei arhangheli socotiți sfinţi în prezent (ceilalţi doi fiind Mihail şi Gavril, deşi cândva au fost canonizaţi şapte arhangheli). În Cartea lui Tobias (o carte canonică în Biblie), Rafael se descrie pe sine ca slujitor în faţa Gloriei Domnului Dumnezeu. Se crede că a fost unul dintre cei trei arhangheli care l-au vizitat pe patriarhul Avraam. Deoarece l-a însoţit pe Tobias în călătoria sa, Rafael este considerat sfântul patron al călătorilor. Rolul său principal este totuşi cel de vindecător şi de sprijinitor al vindecătorilor. 11. Raguel înseamnă „Prietenul lui Dumnezeu”. El aduce armonie în toate tipurile de relaţii şi ajută la rezolvarea neînțelegerilor. Cartea lui Enoh îl descrie pe Raguel ca supraveghetor al tuturor îngerilor, asigurând interacţiunea lor armonioasă. Se spune că a ajutat la înălţarea profetului Enoh la ceruri şi la transformarea sa în Arhanghelul Metatron. 12. Raziel înseamnă „Secretele lui Dumnezeu”. El vindecă blocajele spirituale şi psihice şi ne ajută în interpretarea viselor şi a amintirilor din vieţile trecute. Învățăturile vechi evreieşti spun că Raziel stă atât de aproape de tronul lui Dumnezeu, încât aude toate secretele universului, secrete pe care le-a consemnat în cartea intitulată Sefer Raziel ( Cartea Arhanghelului Raziel). Legenda spune că Raziel i-a dat această carte lui Adam, în momentul în care părăsea Grădina raiului, şi lui Noe, în timp ce construia arca. Cabala îl descrie pe Raziel ca întruchipare a înţelepciunii dumnezeieșşti. 13. Sandalfon a fost profetul Ilie, care s-a înălţat la ceruri ca arhanghel. El slujeşte în multe privinţe, îi ajută pe oameni să-şi vindece tendinţele agresive şi duce rugăciunile noastre către Creator. În plus, Sandalfon îi ajută pe muzicieni, în special pe cei care folosesc muzica pentru vindecare. Fiindcă este unul dintre cei doi oameni care au fost înălțaţi la rangul de arhangheli, Sandalfon este considerat frate geamăn cu Metatron (care a fost profetul Enoh). Învățăturile vechi evreieşti vorbesc despre statura impresionantă a lui Sandalfon şi spun că Moise îl numea pe Sandalfon „Îngerul cel înalt”. 14. Uriel înseamnă „Dumnezeu este lumină”. Este arhanghelul înţelepciunii şi al filosofiei, cel care ne luminează minţile cu intuiţie şi cu idei noi. În textele sfinte evreieşti, Uriel are roluri diferite şi ample. Ca înger al luminii, el este adesea asociat cu serafimii, care sunt cei mai apropiaţi de Dumnezeu din cele nouă cete îngereşti. Se crede că Uriel l-a înștiințat pe Noe de iminența Potopului. Uriel este socotit de obicei unul dintre cei patru arhangheli principali, alături de Mihail, Gavril şi Rafael. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 | spiritualitate 15. Zadakiel înseamnă „Dreptatea lui Dumnezeu”. El vindecă tulburările de memorie şi ajută la îmbunătăţirea altor funcţii mentale. Mulţi erudiţi consideră că Zadakiel a fost îngerul care l-a oprit pe Avraam să-l sacrifice pe fiul său, Isac. Cabala îl descrie pe Zadakiel drept căpetenia care îl ajută pe Arhanghelul Mihail să ne apere şi să ne elibereze de energiile inferioare. Arhanghelii sunt întâlniți în mai multe tradiţii spirituale, ceea ce înseamnă că nu este necesar să aparţineţi unei anumite religii pentru a avea acces la ajutorul lor şi pentru a intra în comuniune inefabilă cu ei. Fiind entități neîntrupate înzestrate cu ubicuitate, ei pot să-i ajute pe toţi cei care îi cheamă în acelaşi timp. Arhanghelii vor răspunde apelurilor sincere, pure, indiferent dacă sunt formulate în gând, cu glas tare sau în scris. Le putem cere arhanghelilor să ne ghideze şi să ne inspire permanent şi ei vor fi fericiţi să o facă. «Credinţa absolută» în Dumnezeu este mai răspândită în Europa Centrală şi de Est Europa prezintă o falie geografică distinctă atunci când vine vorba de certitudinea credinţei. onform unui studiu realizat de Pew Research Center din Washington DC, sunt mai puţini vest-europeni care-şi declară credinţa într-un Dumnezeu creştin în comparaţie cu populaţia din Europa Centrală şi de Est (ECE), potrivit Rador, care citează Euronews. Armenia (79%) şi Georgia (72%) sunt în fruntea listei ţărilor ai căror adulți afirmă că ei cred în Dumnezeu cu siguranță absolută, în vreme ce Franţa (11%), Elveţia (11%) şi Germania (10%) sunt ţările în care oamenii sunt cel mai puţin siguri că Dumnezeu există. Conform unui recensământ din 2011, peste 95% dintre armeni sunt membri ai Bisericii Apostolice Armene, fondată în primul secol al erei noastre şi fiind prima confesiune creştină care a devenit religie de stat. 235 Printre ţările ECE există doar trei excepţii în care mai puţin de două treimi dintre adulți afirmă că ei cred în Dumnezeu: Ungaria (59%), Estonia (44%) şi Cehia (29%). În toate ţările vest-europene mai puţin de două treimi dintre adulţi cred în Dumnezeu, iar în statele cu populaţii mari fără niciun fel de religie, cum sunt Olanda, Belgia şi Suedia, mai puţin de jumătate dintre adulți cred în Dumnezeu. Mulţi dintre respondenţii din Europa de Vest au renunţat la convingerile lor din copilărie. De exemplu, în Belgia 55% dintre intervievaţi se identifică drept creştini, dar 85% dintre ei fuseseră crescuţi în familii creştine. In antiteză, 93% dintre adulţii din Ucraina afirmă că sunt creștini, dar numai 81% dintre ei au fost crescuți în conformitate cu religia creştină. Cei mai mulți adulţi occidentali au afirmat că s-au „îndepărtat gradual de religie”, deşi au fost şi mulţi care au declarat că s-au separat de religie din cauza poziţiei bisericii în chestiuni sociale, cum ar fi homosexualitatea şi avortul. Dintre statele vestice participante, doar în Portugalia (44%) au fost mai mult de trei din 10 adulţi care au declarat că sunt absolut convinşi de existenţa lui Dumnezeu. Oamenii din câteva țări ECE s-au arătat a fi mai siguri de existenţa unui Dumnezeu, între care România (64%), Grecia (59%) şi Croaţia (57%). La nivel continental, majoritatea europenilor afirmă că religia şi statul este necesar să rămână separate. Însă punctul de vedere e mai răspândit în Vest, iar în câteva state ECE părerile sunt mai împărțite. De exemplu, 46% dintre români au declarat că guvernul lor ar trebui să promoveze valorile și credințele religioase. Studiul arată şi că cel puţin jumătate dintre adulţii din Grecia, Bosnia, Armenia, Georgia şi România consideră religia ca fiind foarte importantă în viața lor, comparativ cu aproximativ numai 10% în Franţa, Germania şi Regatul Unit. Ţările în care cei mai mulţi cetăţeni au recunoscut deschis că nu cred în Dumnezeu sunt Cehia (66%), Suedia (60%), Belgia (54%) şi Olanda (53%). Aceste diferenţe reies dintr-o serie de sondaje efectuate de Pew în perioada 2015-2017 pe un grup de aproape 56.000 de europeni (de minim 18 ani) din 34 de ţări din Europa de Vest şi ECE. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 spiritualitate Minune într-o noapte de Crăciun la Penitenciarul Târgu Ocna Richard Wurmbrand Când mă aflam în închisoare, mă îmbolnăvisem foarte tare. Aveam tuberculoză la amândoi plămânii, de asemenea patru vertebre erau atinse de tuberculoză. Aveam de asemenea tuberculoză intestinală, diabet, insuficienţă cardiacă, hepatită şi alte boli pe care nici nu mi le mai amintesc. Eram aproape de moarte. La dreapta mea se afla un preot pe numele său Gherasim Iscu. Era egumenul unei mănăstiri (Tismana). Acest om în etate cam de 40 de ani fusese aşa demult chinuit încât era aproape de moarte. Totuşi avea faţa liniştită. Vorbea despre nădejdea lui de mântuire, de iubirea lui pentru Hristos, despre credința lui. Era plin de bucurie. La stânga mea se afla comunistul schingiuitor, care îl schingiuse pe preot până aproape de moarte. Acest comunist fusese arestat chiar de tovarăşii săi. Să nu credeţi ce spun ziarele că comuniştii îi urăsc pe preoţi, sau îi urăsc pe evrei. Nu-i adevărat. Ei urăsc pur şi simplu. Urăsc pe oricine. Urăsc pe evrei, urăsc pe creştini, urăsc pe antisemiţi, urăsc pe antihrişti, urăsc pe toată lumea. Un comunist urăşte pe alt comunist. Se duşmănesc între ei. Şi când un comunist duşmăneşte pe altul, unul pe altul se bagă la închisoare şi îl bate şi îl chinuieşte ca şi pe creştin. Aşa se întâmplase că comunistul schingiuitor (torţionar), care chinuise pe acest preot până aproape de moarte — fusese şi el bătut până aproape de moarte de către tovarăşii săi, şi-şi dădea sufletul. Sufletul lui se chinuia în ghiarele morţii. În timpul nopţii mă deşteaptă zicând: - Domnule, fii bun, roagă-te pentru mine! Nu pot muri, am făcut o crimă înfricoşătoare! Atunci am văzut o minune. Am văzut pe preotul în pragul morţii chemând pe alţi doi deţinuţi. Sprijinindu-se pe spatele lor, a trecut încet pe lângă patul meu, s-a aşezat pe marginea patului ucigaşului său şi-l mângâia pe cap. Nu voi uita niciodată această mişcare! Un om schinghiuit continuă să mângâie pe asasinul său. Aceasta este Iubirea. Putea găsi o mângâiere pentru acela. Apoi preotul zise către acel om: - Eşti tânăr, nu ştiai ce făceai. Te iubesc din toată inima mea. Dar nu a rostit aşa simplu aceste cuvinte. Poţi zice „iubesc” şi să fie un simplu cuvânt de 6 litere. Acesta însă zicea cu adevărat: „Te iubesc din toată inima mea”. Apoi a continuat: - Dacă eu, care sunt păcătos, pot să te iubesc aşa de mult, închipuieşte-ţi pe Hristos, Care este Iubirea întrupată, cât de mult te iubeşte! Şi toţi creştinii pe care i-ai chinuit, să ştii, te iartă, te iubesc şi Hristos te iubeşte. Îţi doreşte mântuirea ta cu mult mai mult decât ţi-o doreşti tu însuţi. Te îndoieşti dacă este 236 cu putinţă să ţi se ierte păcatele... El doreşte să-ţi ierte păcatele mai mult decât tu însuţi doreşti să fii iertat. Doreşte să fii cu El în Rai, mai mult decât vrei tu să fii în Rai cu El. El este numai iubire. Dar trebuie să te întorci spre El ca să te pocăieşti. În această celulă a închisorii, unde nu mai era posibil să fie secrete, am auzit mărturisirea ucigaşului înaintea propriei sale victime. Poate că viaţa este mai impresionantă în romane. Însă niciun romancier nu a scris vreodată aşa ceva. Victima, în pragul morţii, primea spovedania ucigaşului său şi cel chinuit a dat dezlegare ucigaşului său. S-au rugat împreună, s-au îmbrăţişat unul cu altul. Preotul s-a întors apoi la patul său şi amândoi au murit în aceeaşi noapte. Era noaptea Crăciunului. Dar nu o noapte de Crăciun în care ne-am adus pur şi simplu că înainte cu două mii de ani Hristos Se născuse în Vitleem. Era noaptea în care Hristos Se născuse, în inima unui torționar comunist. Acestea sunt lucruri pe care le-am văzut cu înşişi ochii mei. Când iertăm se petrece cu adevărat ceva extraordinar, dar și cu noi, nu numai cu cel iertat Când sufletul ne doare, şi trupul ajunge să sufere. Ne facem analize, căutăm medicamente care blochează doar efectele, uitând să mergem mai departe, spre cauza directă a suferințelor noastre. La baza multora dintre bolile pe care le avem stă lipsa iertării. În general, acest diagnostic este privit cu reticenţă. Aceasta pentru că preferăm să ni se vorbească tot în limbajul trupului nostru, cu analize scrise pe hârtie şi cu remedii ce se găsesc aliniate, frumos şi la îndemână, în numeroasele farmacii care promit răspunsuri simple, cumpărate cu bani. Şi pentru că nu dorim să credem că o durere atât de concretă sau o stare de rău localizată în orice parte a trupului nostru poate avea o cauză aparent abstractă şi nedozabilă în laboratoarele de analiză. Păstrăm în noi resentimente vechi, dureri neiertate, efectul acestora în suflet fiind asemănător otrăvurilor, care mai apoi se manifestă în bolile trupului. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 spiritualitate Iertarea, un proces care ne aduce libertate Ce este iertarea? Iertarea este un act voluntar, liber, prin care nu-i mai considerăm vinovaţi pe cei care ne-au greşit şi nu ne mai simţim vinovaţi față de cei cărora le-am greşit. Este un proces care ne aduce libertate, adevărat fiind că „iertând altuia, nouă ne iertăm”. Iertarea este un tratament, pentru că ne eliberează de sentimentele sau emoţiile nefaste care întreţin durerea şi prin aceasta poate vindeca. Atunci când nu iertăm, păstram mânie ascunsă în „ținerea de minte a răului”, amărăciune, autocompătimire. Ne baricadăm în noi înşine după zidurile de durere care nu dispar doar întorcându-ne privirea de la ele. Iniţial, a simţi furie intensă sau mânie pentru o nedreptate trăită este o reacţie sănătoasă, firească şi uneori salvatoare. Ceea ce ne îmbolnăveşte este transformarea acestor sentimente în ură sau în dorință de răzbunare, care ne parazitează şi se hrănesc din energia sufletului nostru. Este nevoie de timp pentru a ierta. Este nevoie de răbdare cu noi, pentru a nu ne pierde pe acest drum, fie în uitarea răului care este doar o ascundere a unei răni ce va ieşi iar la suprafaţă, fie pentru a ne desprinde de gândurile şi scenariile în care noi ne facem dreptate, despre care greşit şi inutil credem că va vindeca durerea pe care o trăim. Iertarea, o faptă de iubire A ierta nu înseamnă a scuza sau a scoate de sub orice responsabilitate pe cel care a greşit faţă de noi sau chiar pe noi înşine. Nicio vină, fie şi una explicabilă, nu este, în sine, scuzabilă. Ea poate fi doar iertată, fără a exclude dreptatea sau a anula consecinţele faptelor trăite. Este esenţială înţelegerea faptului că iertarea nu este un act de dreptate, ci o faptă de iubire care îl poate reabilita pe cel vinovat şi ne poate elibera pe noi înşine. Aceasta înseamnă a nu-l confunda pe răufăcător cu fapta sa, ci a nu accepta păcatul, iubindu-l pe păcătos. Fiind o lucrare a iubirii, persoana care iartă este necesar să-şi asume liber alegerea pe care a făcut-o, fără a pretinde ceva de la cel pe care îl iartă, pentru că iertarea se dă, se cere, dar nu se pretinde. Este un act al celui ce iartă fără a avea legătură cu cel iertat, cu aprobarea, comportamentul sau reacţiile acestuia. De asemenea, nu implică în mod obligatoriu reluarea relaţiei. Când iertăm, se petrece cu adevărat ceva extraordinar, dar şi cu noi, nu numai cu cel iertat. Acesta poate conştientiza şi el minunea şi îşi poate transforma atitudinea sau comportamentul, dar puterea iertării se manifestă în noi. Pe noi ne vindecă, nouă ne dă pacea, nouă ne dă puterea să ne rugăm pentru celălalt şi să lăsăm loc ca vindecarea să se producă, recuperând astfel părţile din noi blocate în conflict şi neacceptare. Să privim iertarea ca pe un dar dumnezeiesc Şi totuşi, de atâtea ori ne este greu, chiar imposibil să iertăm, deşi simţim că asta ne-ar uşura, că ne-ar elibera de sentimentele grele care ne ţin prizonieri în lanţurile de durere, deşi dorim să 237 mergem mai departe, să ne bucurăm, să avem iar încredere. Chiar dacă alegem să privim din perspectiva celui care ne-a rănit şi, astfel, ne vine greu „să ridicăm piatra”, uneori chiar nu putem ierta. Dar, rememorând cu sinceritate trecutul, putem găsi momente în care ne-a fost cel mai greu să ne iertăm pe noi înşine, decât pe altcineva. Acest fapt ne poate da un indiciu despre cine este judecătorul cel mai aspru al vieţii noastre, despre lipsa cronică de iubire şi neacceptare personală care formează ziduri în faţa bucuriei după care tânjim. Un ajutor ar fi să privim iertarea ca pe un dar dumnezeiesc, unul care, deşi îl facem altuia sau nouă, este mereu ceva care ni s-a oferit înainte, ca de fapt fiecare lucru din viaţa noastră. Dacă am învăţa să privim ce trăim din perspectiva unui dar din iubire, suferinţele sufletului ar fi mai scurte şi noi am putea să trăim mai frumos şi mai liber. Sacrul se ascunde în inima realităţii profane Prof. George BIANU - Bucureşti Atunci când în universul lăuntric al unei fiinţe umane pregătite se declanşează un proces de rezonanţă ocultă cu o anumită realitate spirituală, ea trăieşte plenar o experienţă lăuntrică ce o face totodată să participe la realitatea anumitor mistere. e poate spune că atunci apare o anumită ruptură în urzeala realităţii obişnuite. Este însă esenţial să înţelegem că întotdeauna, fără excepţie, pentru ca un proces de rezonanţă ocultă cu o anumită realitate spirituală să se declanşeze, trebuie ca în prealabil fiinţa umană respectivă să dispună, în microcosmosul ei, de energia necesară. E ca în cazul unui aparat de radio, care trebuie să fie alimentat, în prealabil, cu curentul electric necesar pentru a fi apoi acordat, în condiţii optime, pe lungimea specifică de undă a postului de radio pe care intenţionăm să-l recepţionăm. Atunci când universul nostru lăuntric se deschide în mod gradat către o realitate spirituală, descoperim că ea este compusă din anumite energii subtile. Totodată, înainte ca ea să se instaleze pe deplin în microcosmosul fiinţei noastre, experimentăm treptat un fel de alunecare subtilă ce ne face să trecem, să translatăm lăuntric de la realitatea banală în care ne aflam în realitatea spirituală pe care o explorăm din plin atunci când procesul de rezonanţă ocultă se manifestă intens şi profund. Mai ales când trăim primele experienţe care ne dezvăluie o astfel de realitate superioară, spirituală, divină, insolită, putem descoperi că ea există în simultaneitate şi este ascunsă în inima realităţii obişnuite, banale în care trăim. Spre exemplu, atunci când dispunem în microcosmosul ființei noastre de energia ocultă necesară şi realizăm un proces amplu şi profund de transfigurare a realităţii în care ne aflăm (ce poate Lohanul nr. 47, aprilie 2019 spiritualitate fi un peisaj minunat undeva în natură), devine cu putinţă să ni se dezvăluie, direct proporţional cu aspiraţia noastră, realitatea mirifică a sacrului ce există în simultaneitate în realitatea profană obişnuită. În acele clipe impresionante pentru noi, conştientizăm că realitatea profană, ce are o anumită frecvenţă de vibraţie, se estompează surprinzător de mult şi are loc o lunecare subtilă, tainică ce ne permite să accedem la realitatea mirifică a sacrului care se manifestă plenar şi ne inundă ființa cu energia sa specifică. Ni se dezvăluie atunci o realitate net superioară, mult mai vastă, sublimă, care exista şi anterior, dar nu ne era accesibilă. Atunci când suntem profund cufundaţi în stări benefice de transă, devine cu uşurinţă posibil să descoperim realitatea mirifică, uimitoare a sacrului ascuns în profan (realitatea obişnuită, accesibilă tuturor ființelor umane comune). Atunci când avem şansa să percepem direct, în toată splendoarea, o astfel de realitate spirituală, sublimă, descoperim că ea este excepţională. Prin experienţa pe care o trăim plenar, ne dăm seama că realitatea mirifică, sublimă ce ni se dezvăluie este ceva pur, sacru, divin şi esenţial. În acele momente unice experimentăm o stare elevată, esențială, care ne ajută să decriptăm tainele firii şi ne permite să ne apropiem de marele mister al vieţii. Descoperim astfel prin trăire directă ceea ce Rudolf Otto a definit prin cuvintele: „Mysterium tremendum et fascinas”. O asemenea stare de transfigurare intensă şi profundă ne îngăduie să ajungem la ceva pur, înălțător şi esențial, fără a fi nevoie să părăsim în acele clipe lumea pământească. Această trăire vie şi plenară ne revelează o uimitoare realitate supranaturală. Descoperim atunci că universul nostru lăuntric translatează în acea realitate tainică la care are acces şi se topeşte pur şi simplu, devenind una cu ea. Se poate spune că devenim o ființă ce trăieşte intens şi total în acea realitate sublimă ce ni se dezvăluie. Înţelegem astfel prin experienţă directă cum contribuie asemenea procese de rezonanţă ocultă ce sunt trăite plenar la explorarea stărilor profund transformate ale conştiinţei. Starea de transă benefică ne permite să ne energizăm din plin corpul astral. În felul acesta, reuşim să explorăm, într-un mod conştient, universul astral în care translatăm atunci când această stare profund transformată de conştiinţă se instalează în universul nostru lăuntric. Atunci când o realitate net superioară, spirituală, sacră, ni se dezvăluie, se naşte în microcosmosul fiinţei noastre un realism spiritual interior. Conştiinţei noastre expansionate în nemărginire i se dezvăluie atunci un inefabil realism magic, pur, fermecător şi regenerant. 238 Experiențele de acest gen ne permit să descoperim că realismul magic întreţine relaţii strânse cu sacrul şi mirificul ce există în tainicele realităţi superioare. Analizând aceste aspecte în lumina Legii rezonanței oculte, putem înţelege că ceea ce percepem atunci este ceva enigmatic, ceva ce nu poate fi crezut de majoritatea oamenilor obişnuiţi, care nu au avut niciodată acces la realităţile paralele superioare. Această realitate mirifică, tainică ni se dezvăluie însă numai atunci când în universul nostru lăuntric sunt întrunite condiţiile necesare care fac de fiecare dată posibilă declanşarea unui proces pregnant şi durabil de rezonanţă ocultă cu ea. Avem astfel la dispoziţie o modalitate iniţiatică sigură, ieşită din comun, de a privi, de a sonda şi de a ajunge într-o altă lume. Se deschide pentru noi, în felul acesta, o uimitoare şi nebănuită posibilitate de a experimenta ceea ce se află dincolo de aparenţe, dincolo de suprafaţa lucrurilor şi a fenomenelor, descoperindu-le sensul profund, ce este ascuns ființelor umane obişnuite care nu au perceput niciodată realitatea acelei dimensiuni paralele. Astfel înmugureşte, creşte şi înfloreşte în noi o stare inefabilă, pe care o putem numi realism magic. Cel ce are acces la o realitate enigmatică şi mirifică devine capabil nu numai să o privească, ci chiar să o experimenteze într-un mod profund şi plenar, iar această explorare se dovedeşte a fi complexă şi îmbogăţitoare. El are experienţa înălțătoare a misterului care este ascuns în permanență de voalurile tainice ale lumii în care trăim. Pe măsură ce accedem din ce în ce mai des la astfel de realități spirituale tainice, prin intermediul proceselor de rezonanţă oculta ce se declanşează în universul nostru lăuntric, ne dăm seama că ele sunt ierarhizate de la inferior către superior şi fiecare are o anumită frecvenţă de vibraţie globală, care nu se modifică niciodată. Acesta este un adevăr esenţial. Intuim astfel că atunci când apar şi persistă în noi frecvenţe dominante de vibraţie care ne pun în rezonanță ocultă cu realități inferioare, putem realiza transformări profunde şi definitive în universul nostru lăuntric, făcând eforturi adecvate şi susținute pentru a trezi şi a menţine procese de rezonanţă ocultă cu realităţi spirituale, înălțătoare, sacre. În aceste situaţii, asumarea conştientă şi perseverentă a unui tapas de laya cu la nivelul lui ajna chakra de două ori pe zi, 15 minute dimineaţa şi 30 de minute seara, va declanşa în fiinţa noastră un proces gradat de rezonanţă cu realităţi spirituale, la care ne vom branşa cu uşurinţă prin intermediul energizării armonioase a centrului subtil de forţă ajna chakra. Datorită acestei structurări ierarhice, fiecare dintre realităţile superioare pe care le percepem atunci când în universul nostru lăuntric se declanşează procese de rezonanţă ocultă cu frecvenţa lor globală de vibraţie, ne conferă totodată, la modul esenţial, accesul la anumite trepte corespondente de cunoaştere spirituală, dumnezeiască. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 spiritualitate Astfel, atunci când facem eforturi susţinute şi adecvate pentru a intra cât mai des şi a ne menţine în rezonanţă cu centrul subtil de forţă esenţial sahasrara, avem totodată acces la cunoaşterea supremă ce există în împărăția Tatălui Ceresc, Dumnezeu. De aceea este necesar să facem aceste strădanii pentru a trezi în universul nostru lăuntric procese de rezonanţă ocultă pregnante cu realităţile sublime ce ni se dezvăluie prin intermediul centrului de forță esenţial sahasrara. Dacă aspirăm să dinamizăm din ce în ce mai mult în noi învelişul supramental vijnanamaya kosha, trebuie să facem eforturi adecvate şi susţinute pentru a ne trezi înţelepciunea tainică a inimii, care generează apoi o activare pregnantă a intuiţiei spirituale. Practicanţii avansați au subliniat adeseori că înţelepciunea inimii, ce este strâns corelată cu activarea şi dinamizarea armonioasă a centrului subtil de forţă anahata chakra, este totodată o cale esenţială de acces la structura supramentală vijnanamaya kosha. Pe măsură ce în universul nostru lăuntric se trezeşte din ce în ce mai mult înţelepciunea inimii, are loc dinamizarea structurii supramentale, vijnanamaya kosha şi totodată trezirea şi dinamizarea armonioasă a stării de genialitate. Pentru a intra în rezonanţă ocultă cu aceste realităţi tainice, spirituale, sublime, este esenţial să dispunem de energia lăuntrică necesară şi să credem cu o tărie de nezdruncinat în existenţa lor. În viziunea iniţiaţilor, a marilor înţelepţi, cele mai mari aventuri ale spiritului apar atunci când universul fiinţei umane intră şi se menţine în rezonanţă ocultă cu una dintre realităţile tainice sublime, divine, ce revelează splendoarea existenţei pure şi sacre. Cufundaţi în astfel de stări elevate, multe evenimente ce se petrec în realitatea fizică ne trezesc facultăţile superioare. Realitatea transcendentă poate fi descoperită atunci în orice lucru, în orice fiinţă, pretutindeni. Cum descrie un preot grec al Treilea Război Mondial: «Bătălia dintre lisus şi Lucifer este aproape» Părintele grec Elpidie, un om care afirmă că a vorbit cu Dumnezeu, are o viziune uluitoare cu privire la al Treilea Război Mondial. ărintele Elpidie este de părere că al Treilea Război Mondial nu va semăna cu celelalte două. Războiul nu va fi între popoare, ci împotriva lui lisus Hristos. Ceea ce vrea să spună părintele este că al Treilea Război Mondial va fi de fapt Apocalipsa, a doua venire a Mântuitorului. „« Acest război care a început la nivel mondial nu este un război între state, nu este un război ca altele, ci este un război pe care l- a pregătit Antihristul pentru a se găsi într-o confruntare directă cu Fiul meu», aşa ne grăieşte Sfânta Născătoare de Dumnezeu. 239 Tot acest sistem care se construieşte la nivel mondial este ceva ce a fost creat de diavol cu multă măiestrie, veţi vedea în curând, pentru a se război cu lisus şi ca să ne câştige inimile.” Preotul mai spune că Lucifer vrea să creeze un Guvern Mondial şi o singură religie. „Prin această ordine mondială, Lucifer doreşte să facă un Guvern mondial şi o religie mondială, unind toate religiile într- una. Vrea să facă cea mai rea cu putință formă de religie. Va lua chipul unei biserici care chipurile Îl iubeşte pe Mesia şi, în numele iubirii, va uni toate bisericile, şi pe cele păgâne şi pe cele pseudo-creştine şi pe cei care nu cred în Dumnezeu. Când veţi vedea aceste lucruri spuse din gura unor oameni chipurile duhovniceşti, patriarhi, preoţi, să ştiţi că venirea lui Lucifer este aproape şi mai ales este aproape ultima confruntare dintre diavol şi Hristos. Când veţi vedea acestea, să ştiţi că au început a doua oară prigoana, patimile Domnului nostru. Pentru ca să înceapă această prigoană diavolul a pregătit terenul înrobind conştiinţele, naţiunile, conducătorii statelor lumii ca să controleze însăşi supraviețuirea oamenilor, care va fi în mâinile lui. Când un om nu are ce mânca, face orice ca să aibă puţină mâncare. Ceea ce nu au înţeles conducătorii noştri este că acest război nu este în primul rând împotriva oamenilor şi a statelor, este în principal împotriva lui Hristos. Veţi vedea în curând că vor vrea să facă cât mai multe moschei şi vor încerca să şteargă semnul crucii chiar şi de pe steagul nostru. Tot ce va aminti de numele lui Hristos şi de dragostea Lui va fi distrus şi să ştiţi că tunci va începe marea prigoană. Veţi vedea cum musulmanii, ateii, budiştii vor fi lăsaţi să facă ce vor dori. Ce fac musulmanii? Ce religie spune să omori oameni? Oare Dumnezeu cel milostiv vrea aşa ceva? Vor fi lăsaţi să ne distrugă bisericile, să violeze femei creştine, vor distruge satele creştine. Veţi vedea în curând că se vor petrece acestea.” Europa va fi distrusă Elpidie are o previziune sumbră şi pentru Europa. Acesta spune că Europa va fi distrusă, iar statele membre vor intra în conflict din cauza unei crize masive în zona euro. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 spiritualitate „Copii, vine o asemenea distrugere economică în zona euro, încât Uniunea Economică îşi trăieşte ultimele zile...; nici nu trebuie să fii profet ca să înţelegi asta. Şi totuşi, vă spun că este şi o profeție: Europa va fi distrusă. Planul conducătorilor luciferici a fost următorul: mai întâi să strângă toate statele într-unul singur, apoi să le dea bani ca să facă o mulţime de lucruri, să construiască case, să cumpere maşini, de toate. Apoi, când toţi au fost îndatoraţi, au declanşat o așa-zisă criză economică şi au început să ceară banii înapoi. Oamenii au înțeles atunci că nu au de unde să plătească, tot aşa s-a petrecut şi la nivelul statelor: nu au de unde să plătească. Cine are atâtea miliarde ca să poată să împrumute Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Grecia, Cipru, până şi Germania. Veţi vedea în curând cum se va întoarce ca un bumerang această criză şi împotriva Germaniei... Cine are atâtea miliarde ca să împrumute statele lumii şi acum le cere înapoi? Adică azi toate statele sunt îndatorate la cineva. Acest cineva cine este? Cu multă îndemânare ascund acest adevăr. De ce? Această luciferică elită, ce a strâns mulți bani, multă bogăție, ia acum toate resursele naturale ale popoarelor; pe membrii ei, care sunt foarte puțini ca număr, îi putem număra pe degetele de la o mână. În curând vor aduce toată lumea într-o primă fază a celui de al Treilea Război Mondial. Care este această Jază? Această primă fază este decăderea morală totală a oamenilor şi distrugerea economică generală. Vor face ca în această Europă «unită», un stat să se războiască cu altul. Acum pare să fie unită, dar aceasta nu este realitatea... câți cunosc, înțeleg aceste aspecte: unul se află în conflict cu celălalt. Se va crea o stare generală de conflict în interiorul Europei astfel încât un stat va spune altuia: «tu trăieşti pe spatele meu»; un stat va acuza pe altul şi această aşa-zisă Europă unită va avea de suferit prima lovitură (război): distrugere, disperare, foamete. Acest război economic va fi prima fază a celui de al Treilea Război Mondial. Este ciudat acest război mondial. Nu va fi aşa cum au fost primul şi cel de-al Doilea Război Mondial.” Cele trei etape ale celui de al Treilea Război Mondial Cel de Al Treilea Război Mondial va fi împărțit în trei etape, spune preotul: distrugerea economică, distrugerea credinței şi etapa sângeroasă. „Cel de-al Treilea Război Mondial va avea trei forme: prima va fi distrugerea economică, care va face ca oamenii să se supună şi să facă ce li se va impune de către duşmanii lor, a doua va fi distrugerea credinţei şi impunerea deciziilor elitei luciferice, adică a pan-religiei, şi a treia formă va fi cea sângeroasă. Acest război sângeros va avea două-trei faze: mai întâi se vor isca războaie locale între state învecinate cum ar fi Coreea de Nord cu Coreea de Sud, China cu Japonia, Turcia cu noi, o mulțime de războaie locale în toată lumea. Şi ce s-a petrecut în Orientul Apropiat, în Libia, Egipt şi acum în Siria, ce credeţi că este? Toţi membrii elitei mondiale sunt amestecați. Ei le-au declanşat. Şi în Coreea de Nord tot ei sunt implicaţi. După ce se vor petrece aceste lucruri, toate aceste războaie între state, prăbuşirea economică, imposibilitatea 240 supravieţuirii, va avea loc şi izbucnirea unui mare conflict la care vor participa toate marile puteri ale lumii: Rusia, China, Japonia şi America. Atunci răul va deveni foarte mare. Atunci oamenii vor trăi disperarea.” Oamenii, implantațţi cu cipuri fără de care nu vor putea trăi Elipide mai spune că se va inventa un tip de cip care va fi implantat în oameni. Viaţa lor va depinde de acest cip, care va controla totul. „Ceea ce va urma va fi foarte greu. Va urma multă violență împotriva noastră, a celor pe care vor să ne transforme în nişte pioni... prin intermediul controlului alimentelor, al aerului, al apei, chiar şi al gândurilor şi al sentimentelor noastre, şi al creierului nostru... şi spun asta pentru că ceea ce ne pregătesc sataniştii este ceva ce nu îşi poate imagina nimeni. Și totuşi aceşti satanişti şi-au imaginat şi vor şti cum să manipuleze şi să controleze mintea oamenilor. Cum ne vor controla? Și nu mă refer la controlul exercitat acum prin televizor sau internet, sau la controlul prin telefonul mobil... (...), ci ceea ce va veni va fi ceea ce spune şi Apocalipsa, pecetluirea oamenilor cu cipuri. Nu vor fi ca aceste cip-uri de azi, astea nu înseamnă nimic... acestea sunt doar o prefigurare a cipului pe care îl va pune Antihristul cui va accepta. Nu vor obliga pe nimeni, dar vor şti că nu vom putea supravieţui fără ele. Acest semn cum va fi? Această pecete va fi o invenţie satanică extrem de complexă, dar pe de altă parte şi foarte subtilă, care va funcționa pe două niveluri. Primul nivel va fi similar cu o antenă de satelit prin care putem să recepționăm programe la televizor. Prima oară vor încerca să ne dea această antenă, pe căi ocolite, în special prin aşa-zise «vaccinuri» vor încerca să ne implanteze nanoechipamente în trup, invizibile cu ochiul liber, şi care vor juca rolul unui spion. Aceste echipamente vor putea citi şi interpreta semnalele trupului uman. Acesta va fi o parte din pecete.” „... Nu vor putea exista în noi ceea ce sataniştii vor încerca să ne introducă prin înşelăciune, acele nano-dispozitive (n.t. primul nivel de care vorbeşte părintele). Sfânta Împărtășanie va avea o asemenea putere încât va anihila puterea a ceea ce vor să implanteze (n.t. nano-dispozitivele pe care vor să le implanteze fără ştirea noastră, nu pecetea). Al doilea nivel va fi un cip extrem de subtil pe care îl vor implanta pe mână sau pe frunte, un nanocip (nu ca cele pe care le ştim acum) care va comunica cu echipamentele pe care le Lohanul nr. 47, aprilie 2019 | spiritualitate vom avea deja în trupul nostru şi care vor funcţiona ca un tot unitar, ca un computer, şi vor transmite informaţii. Acest dispozitiv va putea să interacţioneze strâns cu materialul genetic al omului, cu creierul şi cu sistemul nervos, astfel încât nimeni nu va putea să-l mai scoată. De aceea, cei care vor primi acest semn vor fi robiţi de Antihrist. Şi cine va înțelege că ceva nu e în regulă, nu-l va mai putea scoate. Cine va încerca să îl scoată va muri. Aceia care vor primi semnul vor suferi mai mult decăt creştinii. Dar asta nu se va petrece acum. Generaţia noastră nu va trăi aceste vremuri. Următoarea generaţie va vedea aceste lucruri.” Sfânt pustnic: Nu este necesar să rostiți vorbe multe, ci întindeţi mâinile la Dumnezeu şi spuneţi şapte cuvinte În inima vieţii părinților deşertului se găseşte rugăciunea. Aceasta este atât de naturală pentru ei, încât nu se vorbeşte prea mult despre ea. u e la fel de vizibilă cum sunt faptele de eroism ascetic, care ne fură privirea şi ne fac să îi admirăm pe bătrâni ca pe nişte supraoameni. lar uneori aceste fapte îi îndepărtează de noi, îi plasează într-o lume distantă, inaccesibilă, o lume a bărbăţiei şi a curajului uneori extrem. Rugăciunea este un act intim, o întâlnire personală și, tocmai de aceea, despre ea este dificil de vorbit. Prin rugăciune se aceea, în afară de mila Lui nu mai e nimic de cerut. Când asceţii cer mila Lui, Il cer, de fapt, pe Dumnezeu Însuși şi Lui I se oferă cu toată viaţa lor. În pustiu, viaţa monahilor încetează să mai fie o viaţă trăită pentru ei înşişi. De fapt, niciodată noi înşine nu ne putem fi suficienți pentru a trăi. Este nevoie de ceva în plus, de ceva dincolo de noi, care să ne dea un sens. Părinţii pustiei, purtați de o dragoste irezistibilă, trăiesc doar pentru Dumnezeu, centrul întregii lor existenţe, sursa vieţii lor şi unica nădejde. Dacă în mod obişnuit suntem centraţi în noi înşine, suntem reperul în funcţie de care privim şi judecăm întreaga lume, în cazul monahilor deșertului (şi de fapt în cazul oricărui creştin asumat) accentul se mută de pe sine însuşi pe Dumnezeu. El este ţinta nădejdii, subiectul dragostei, Cel căutat cu asiduitate și Cel de | care au nevoie mai mult decât de mâncare, îmbrăcăminte ori confort. Tocmai pentru că Îl caută pe Dumnezeu exclusiv, rugăciunea lor se rezumă la a cere mila şi ajutorul Lui. lar această rugăciune scurtă, dar plină de încărcătură teologică şi spirituală, devine rugăciunea esențială şi principala preocupare a monahilor. Puțin dezvoltată, aceasta ajunge rugăciunea inimii sau rugăciunea lui lisus, aflată în inima nevoinței ortodoxe: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!”. O rugăciune care rostită îndelung se lipește de respirație, se permanentizează şi devine loc privilegiat de întâlnire cu Dumnezeu. Lasă-te în voia lui Dumnezeu! Lasă-te întru totul în voia lui Dumnezeu şi spune-i în rugăciune: „Tată, în mâinile Tale îmi predau inima!”. Lasă-te întru totul în voia lui Dumnezeu şi spune-i în rugăciune: „Tată, în mâinile Tale îmi predau inima. Fă din inima mea ce ştii, ca din ea să iasă gândurile bune, şi viața, şi sfânta dragoste, şi cinstirea avuţiei străine, şi mărturisirea cea dreaptă, şi slăvirea şi lăudarea sfântului Tău nume. Amin.” Cei ce voiesc să placă lui Dumnezeu este necesar să treacă prin unele necazuri deschide o lume de o inefabilă delicateţe, care prin cuvinte riscă să se risipească. Rar vorbesc asceţii despre experienţa lor personală în rugăciune, dar nu se feresc să ofere linii directoare, atunci când este nevoie. Aşa face Ava Macarie Egipteanul când este întrebat cum este bine să ne rugăm: „Nu este necesar să rostiți vorbe multe, ci întindeți mâinile şi spuneți: «Doamne, miluiește-mă cum vrei şi cum ştii!» Iar dacă ai vreo ispită: «Doamne, ajută-mă!». El ştie ce ne este de folos şi se milostiveşte de noi.” Fuga de lume — ieşirea în deşert — este pentru monahi un salt în gol. Se aruncă în mâinile lui Dumnezeu, se abandonează cu totul Lui. Nu caută ceva anume şi nu cer ceva specific. Îl caută pe El, în care şi-au pus toată încrederea. De aceea rugăciunea nu o este înşiruire de dorințe. Domnul singur cunoaște nevoile noastre, mai bine decât am putea vreodată noi să le ştim. De 241 Sfântul Varsanufie criptura spune: „Am trecut prin foc şi apă şi ne-ai scos pe noi să răsuflăm” (Ps. 65, 11). Cei ce voiesc să placă lui Dumnezeu trebuie să treacă prin unele necazuri. Cum putem să fericim pe sfinţii Mucenici pentru Lohanul nr. 47, aprilie 2019 spiritualitate pătimirile ce le-au îndurat pentru Dumnezeu, dacă nu putem îndura o fierbințeală? Spune sufletului tău necăjit: Nu-ţi este mai de folos fierbinţeala decât gheena? Să nu ne descurajăm în boală, căci Apostolul a spus: „Când sunt slab, atunci sunt tare” UI Cor. 13, 10). Gândiţi-vă că „Dumnezeu cercetează inimile şi rărunchii” (Ps. 7, 10). Să răbdăm, să îndurăm, să ne facem mucenici ai Apostolului, care spune: „În suferinţă fiți răbdători” (Rom. 12,12), „mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate” (I Tes. 5, 18) ca să nu se petreacă şi cu noi ceea ce s-a spus: „Mărturisi-se-va Ție, când îi vei face lui bine” (Ps. 48,19). Şi dacă ai avut sănătate trupească, dar spre încercare ţi-a venit şi o mică suferinţă, pentru ce nu-ți aduci aminte de lov, care zice: „Dacă am primit din mâna lui Dumnezeu cele bune, nu vom răbda şi cele rele?” (lov 2, 10). Gândeşte-te că cei ce voiesc odihna în toate, vor avea să audă: „Ați luat cele bune ale voastre în viaţa voastră” (Lc. 16, 25). Să nu ne descurajăm. Avem un Dumnezeu milostiv care cunoaşte mai mult ca noi neputinţa noastră. Şi dacă pentru a ne încerca aduce asupra noastră câte o boală, avem pe Apostolul care ne îmbie mângâierea, zicând: „Credincios este Dumnezeu, care nu vă va lăsa să fiţi încercaţi peste ceea ce puteţi, ci va aduce odată cu încercarea şi sfârşitul ei, ca să puteţi răbda” ( Cor. 10, 13). Domnul te va întări şi pe tine cel bolnav şi pe cel care te slujeşte şi vor fi faptele voastre spre slava lui Dumnezeu. Păstraţi răbdarea până la capăt. Nu vă descurajaţi. Nu deznădăjduiţi. Căci aproape este Dumnezeu care zice: „Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi” (Evr. 13, 5). Nu înceta să te rogi până nu primeşti ceea ce doreşti Să ia aminte la cuvintele mele cei care se roagă fără vlagă şi se revoltă atunci când Domnul întârzie să le împlinească cererile. u le zic: „Rugaţi-vă la Dumnezeu”, iar ei îmi răspund: „Ne-am rugat o dată, de două ori, de trei, de zece, de douăzeci de ori şi n-am primit nimic”. Nu înceta să te rogi până ce nu primeşti ceea ce doreşti. Sau mai degrabă, nici când primeşti răspuns la cererea ta să nu încetezi să te rogi. 242 Inainte să primeşti răspuns, să te rogi, iar după aceea, să mulțumeşti. Mulţi oameni intră în biserică, spun câteva rugăciuni şi apoi ies. les din biserică fără să ştie ce au spus. Buzele lor se mişcă, dar urechile lor nu ascultă. Dacă tu însuţi nu asculţi rugăciunea pe care o rosteşti, cum vrei să o asculte Dumnezeu? Zici: „Am îngenuncheat”. Da, ai îngenuncheat, dar numai cu trupul, căci gândul tău zbura prin alte părţi. Cu gura rosteai rugăciunea, iar cu mintea socoteai dobânzi, încheiai contracte, vindeai mărfuri, cumpărai proprietăţi, te întâlneai cu prietenii tăi. Aceasta se petrece pentru că diavolul, care ştie că prin rugăciune putem să dobândim multe, tocmai atunci vine şi ne seamănă gânduri în minte. De multe ori, stăm în patul nostru şi nu ne gândim la nimic; ne ducem la biserică să ne rugăm şi atunci mii de gânduri ne trec prin minte. În felul acesta, pierdem roadele rugăciunii noastre, plecând din locul de unde ne-am rugat cu mâna goală. De aceea, în ceasul rugăciunii noastre, de fiecare dată când ne dăm seama că gândul nostru s-a îndepărtat de Dumnezeu şi s-a apropiat de problemele de zi cu zi, să-l aducem înapoi şi să-l silim să rămână atent şi nedezlipit de înțelesurile rugăciunii. Dacă ne-am pierdut atenţia, să spunem rugăciunea din nou, de la capăt, şi dacă iarăşi gândul nostru se îndepărtează, să spunem rugăciunea şi a treia oară, şi a patra oară. Să nu ne oprim din rugăciune până când nu am reuşit să o spunem toată, de la un capăt la celălalt, având cuget treaz şi netulburat. lar când diavolul va înţelege că nu depunem armele, atunci va renunţa şi el să mai lupte cu noi. Sfântul loan Gură de Aur, extras din lucrarea Problemele vieții „Invierea Domnului - Invierea Bucuriei” Prof. Magdalena MUNTEANU Bunești - Avereşti, Jud. Vaslui Paştele este cea mai veche şi importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos, Învierea fiind, după cum spunea părintele Arsenie Boca, singura minune care se arată tuturor, credincioşi şi necredincioşi. ând vorbim despre Înviere, nu vorbim despre ceva obişnuit şi nu sărbătorim o sărbătoare omenească, ci una dumnezeiască, un eveniment mai presus de fire şi dincolo de a putea fi cuprins cu mintea, care s-a petrecut după planul şi cu puterea lui Dumnezeu. Evenimentul Învierii lui Hristos nu a fost şi nu este uşor de înţeles şi cu atât mai puţin de crezut fără argumente temeinice şi solide, care să se impună minţii şi simţirii noastre. Dacă pentru unii Învierea lui Hristos înseamnă fundamentul pe care îşi clădesc credinţa în Dumnezeu, în nemurire şi în propria înviere, pentru alţii este piatra de poticneală şi de cădere din credinţă. Lohanul nr. 47, aprilie 2019 | spiritualitate Dacă pentru unii Biblia nu oferă argumente concrete despre realitatea Învierii lui Hristos, încât să se poată crede în existenţa ei fără incertitudini, pentru alţii, evenimentele şi faptele la care apostolii şi ucenici lui lisus au fost martori oculari şi au mărturisit despre ele, sunt absolut suficiente: „Dumnezeu a înviat pe Acest lisus, Căruia noi toţi suntem martori” (Fapte Sfinţilor Apostoli 2, 32); „Iar pe începătorul vieții L-aţi omorât, pe Care însă Dumnezeu L-a înviat din morţi şi ai Cărui martori suntem noi” (Faptele Sfinţilor Apostoli 3, 15). „Nu putem să nu grăim cele ce am văzut şi am auzit” (Faptele Sfinţilor Apostoli 4, 20). În acest înţeles avertiza şi Sfântul Apostol Pavel pe creştinii din Corint, zicând: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credința voastră” (1 Cor. 15,14). „lar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii” (1 Corinteni 15, 1 În predica rostită celor adunaţi în casa sutaşului Corneliu, Petru, ucenicul şi Apostolul Domnului, spune despre Iisus Nazarineanul că „a fost omorât, spânzurat pe lemn. Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi şi l-a dat să Se arate, nu la tot poporul, ci nouă martorilor, dinainte rânduiți de Dumnezeu” (Faptele Sfinţilor Apostoli 10, 39-41). În acelaşi cuget, Sfântul Apostol Pavel scrie creştinilor din Corint că Hristos, „deşi a fost răstignit din slăbiciune, din puterea lui Dumnezeu este însă viu”, adică El n-a înviat din puterea Sa, ci din puterea lui Dumnezeu-Tatăl (vezi 2 Corinteni 13,4). Învierea lui Hristos s- a întâmplat în taină. Fără zgomot şi fără martori. N-a fost un act senzaţional. Iisus a ieşit din mormânt în chip minunat, precum în zilele de după Înviere, când a venit la ucenici prin uşile încuiate şi a stat în mijlocul lor. Peceţile mormântului au rămas neştirbite, giulgiurile şi năframa, cu care fusese înfăşurat în grabă trupul fără viaţă, au rămas în mormânt. Peceţile şi piatra care slujea de uşă au fost înlăturate abia după Înviere, de către îngerul lui Dumnezeu, spre marea spaimă a soldaţilor străjeri, rămaşi muţi de uimire. lisus nu a părăsit locul îngropăciunii, ci a aşteptat până când vor veni careva dintre ucenici şi prieteni, iar după ce vor vedea mormântul gol, să le fie vestită Învierea Sa. Invierea lui Hristos n-a fost remarcată nici măcar de către ostaşii care păzeau mormântul, ceea ce nu înseamnă că aceia 243 adormiseră, cum au fost sfătuiţi să spună. Ei nu L-au văzut pe lisus înviind (cum vrea să ne spună reprezentarea Învierii din imaginea alăurată), ci doar pe îngerul Domnului care a coborât din cer şi a prăvălit piatra de pe mormânt. Au alergat la arhiereii şi bătrânii poporului, cărora le-au spus că s-a făcut cutremur mare, pe când un înger cu înfăţişare de fulger, înveşmântat în haină albă ca zăpada, a coborât şi a îndepărtat piatra de la intrarea în mormânt. Ei s-au înspăimântat şi s-au făcut ca morţi. Au auzit însă că a spus unor femei care veniseră acolo că Iisus Cel răstignit, pe Care ele ÎI căutau ca pe un mort, nu mai este în mormânt, căci a înviat. Ca ele să creadă cuvintelor lui, le-a îndemnat să intre în mormântul gol, să vadă locul unde zăcuse trupul Lui. Arhiereii şi bătrânii poporului au dat ostaşilor mulţi arginţi şi i-au învăţat să spună că, pe când ei dormeau, ucenicii lui lisus au venit noaptea şi L-au furat. Ostaşii au povestit cum fuseseră sfătuiţi, astfel că minciuna aceea s-a răspândit în toată lumea (vezi Matei 28, 1-2) şi este crezută de către mulţi, chiar şi în zilele noastre. O descriere a minunii Învierii lui Hristos nu s-a scris, deoarece nimeni n-a cutezat să spună că ar fi fost prezent în vecinătatea mormântului. Chiar şi întâmplător să se fi aflat acolo, n-ar fi îndeplinit condiţia de martor cu greutate (testis gravis), având în vedere că în jurisprudenţa romană, depoziția unui singur martor nu putea fi luată în orice situaţie şi necondiţionat în considerare, întrucât (unus testis nullus testis est) un singur martor nu e martor. Învierea lui Hristos n-a fost observată de nimeni, a fost însă constatată de foarte mulţi, care au descris împrejurările în care L-au întâlnit pe Hristos cel Înviat. Mărturiile lor au fost credibile şi convingătoare, astfel că ea a fost crezută nu numai de către cei care au văzut şi au crezut, ci şi de cei care n-au văzut, dar în baza mărturiei înaintaşilor, au crezut (vezi Ioan 20, 29). Evangheliştii nu descriu minunea Învierii lui Hristos, ci doar faptele petrecute după şi în legătură imediată cu evenimentul minunat. Care mărturie poate fi mai convingătoare decât cea afirmată nemijlocit, de către cineva care a fost prezent la locul şi momentul în care s-au petrecut faptele.Petru şi Ioan au fost primii dintre ucenici, care, auzind vestea Învierii lui Iisus de la mironosiţe, au alergat la mormânt, pe care l-au găsit gol (vezi loan 20, 1-8). Petru şi Ioan au fost primii ucenici, care au predicat Învierea lui Hristos mulțimilor, în ziua praznicului Cincizecimii. În timp ce Lohanul nr. 47, aprilie 2019 spiritualitate ucenicii stăruiau împreună în rugăciune, „în încăperea de sus, unde se adunau de obicei..., s-a făcut din cer, fără de veste un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Și s-au umplut toți de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi” (vezi Faptele Sfinţilor Apostoli 1, 14 şi 2,1- 3). Pogorârea Duhului Sfânt a fost împlinirea făgăduinţei făcută ucenicilor de către Mântuitorul Hristos, înainte de Înălțarea Sa la cer: «Eu voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus» (Luca 24, 49-50). Tot înainte de Înălţarea Sa la cer, lisus i-a împuternicit pe ucenici să meargă în numele Lui în lume şi să vestească Evanghelia tuturor neamurilor; să le boteze în numele lui Dumnezeu cel în Treime, şi să le înveţe să păzească poruncile şi învăţăturile, pe care ei le-au primit de la El. După ce le-a făgăduit că El va fi cu ei «până la sfârşitul veacului » (Matei 28, 19-20), în prezenţa lor, fără a mai trece prin moarte, S-a înălţat la ceruri, în slava lui Dumnezeu.După ce au fost «îmbrăcați» de Sus cu puterea Sfântului Duh, Apostolii au fost înzestrați cu charisme, pe care ei nu le avuseseră până atunci. Aveau cunoştinţe despre ceea ce nu învăţaseră niciodată. Erau capabili să tâlcuiască proorociile mesianice despre Hristos, cuprinse în Scriptură. Ei, care după ce L-au văzut pe lisus răstignit, mort şi îngropat, de frica iudeilor petreceau în ascunzişuri tainice cu uşile încuiate (vezi Ioan 20,19), s-au încumetat să-L vestească pe Iisus Cel Înviat în văzul şi în auzul mulțimilor. Au putut face semne şi minuni, cum mai făcuseră o singură dată, de probă (vezi Matei 10, 8; Luca 10, 9, 17). Vorbeau limba lor maternă, dar şi alte limbi, spre mirarea şi pe înțelesul pelerinilor iudei şi neiudei prezenți în Ierusalim la sărbătoarea Cincizecimii — bărbaţi cucernici din Ierusalim şi din toate neamurile care sunt sub cer, veniți aici din diferite provincii imperiale, în care se vorbeau limbi diferite. Se aflau acolo parți (vechi popor în Asia n.n.), mezi (popor iranian n.n.) şi elamiți (popor din sud-vestul Iranului n.n.) precum şi cei veniți din Mesopotamia, din Iudeea şi din Capadocia, din Pont şi din Asia, din Frigia (regiune centrală — Anatolia în Turcia de azi n.n.), din Pamfilia în Egipt şi din părţile Libiei, cea de lângă Cirene, şi romanii în treacăt, iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi. Toate aceste neamuri îi auzeau pe apostoli vorbind în limbile lor despre faptele minunate ale lui Dumnezeu, încât toți erau uimiţi şi nedumeriţi, nu numai de cele ce auzeau, dar şi de ceea ce se petrecuse cu ei înşişi (vezi Faptele Sfinţilor Apostoli 2, 4-12). Apostolul Petru a ridicat glasul şi a rostit o predică fulminantă — de fapt un aspru rechizitoriu adresat «bărbaţilor izraeliți», cu privire la lisus Nazarineanul, «bărbat adeverit între ei de 244 Dumnezeu, prin puteri, prin minuni şi prin semne pe care le-a făcut prin El Dumnezeu, precum ei ştiau, pe Care ei (bărbaţii izraeliţi n.n), după sfatul cel rânduit şi după ştiinţa cea dinainte a lui Dumnezeu, L-au luat şi, prin mâinile celor fără de lege, L-au omorât. Pe Care Dumnezeu L-a înviat, dezlegând durerile morții, întrucât nu era cu putinţă ca El să fie ținut de ea» (Faptele Sfinţilor Apostoli 2, 22—24). Aceasta este marea şi convingătoarea mărturie, pe care Petru a făcut-o în numele său şi în numele celorlalți ucenici: «Dumnezeu L-a înviat! Şi despre aceasta noi toţi suntem martori. Noi L-am văzut şi am vorbit cu El. l-am auzit învăţătura Lui, şi v-o vestim şi vouă, după cum El ne-a poruncit Matei 28, 19). Predica lui Petru şi a celorlalți Apostoli a fost atât de convingătoare, în acele zile, s-a constituit prima comunitate creştină în Ierusalim, iar numărul celor care s-au botezat după ce auziseră vestea Învierii lui lisus Hristos şi crezuseră, s-a făcut ca la cinci mii (vezi Faptele Sfinţilor Apostoli 4, 4) să o vestim tuturor neamurilor» (vezi încât Mărturiile celor care au fost contemporani cu patimile, moartea şi Învierea lui Hristos, s-au transmis generaţiilor de creştini de după ei, fie în scris, fie prin tradiţia orală a Bisericii. Ele au pentru creştinul autentic valoare de documente istorice, ziditoare de suflet, cu ajutorul cărora el îşi îmbogăţeşte cunoştinţele despre Dumnezeu şi îşi întăreşte credinţa şi convingerile în evidenţa Învierii lui Hristos şi în propria înviere. El crede că ucenicul Toma a cercetat semnele rămase de la cuie şi de la lance, nu numai pentru a se convinge şi a crede el însuşi, ci şi pentru cei care, deşi «n-au văzut, au crezut» (loan 20, 27).Din moşi strămoşi, de la Sfintele Paşti până în ajunul Praznicului Înălţării Domnului, creştinii ortodocşi obişnuiesc să-şi dea bineţe cu mărturisirea de credință în Învierea lui Hristos, rostind şi răspunzând: «Hristos, a înviat!, Adevărat a înviat!», ca dovadă evidentă că ei cred, simt şi socotesc Învierea Domnului şi propria lor înviere, ca pe evenimentele cele mai însemnate din viaţa şi din destinul lor; Ei cred că prin Înviere, Hristos a probat că este Fiul lui Dumnezeu; ei cred că Învățătura Lui a fost de Sus, de la Dumnezeu, şi poartă pecetea adevărului Dumnezeiesc; ei cred că minunile săvârşite de către El, .că Învierea Lui, au fost făcute cu puterea lui Dumnezeu. Ca mărturie vie a credinţei lor, ei intonează în bisericile şi în casele lor imnul: « Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând, şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le». Praznicul Sfintelor Paşti este pentru creştinul autentic prilej de bucurie duhovnicească, de înnoire a sufletului, de luminare pe drumul vieţii în nemărginită armonie cu sine însuşi, cu lumea şi cu Dumnezeu, de iertare şi de împăcare cu aproapele său. Sub imboldul bucuriei Învierii Domnului, Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Biserica vesteşte cu stăruinţă Învierea lui Hristos, ne invită şi ne îndeamnă să ne purtăm unii faţă de alţii « într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos» (Filipeni 1,27); să fim buni şi drepți unii cu alţii, să ne iubim unii pe alţii ca fraţii, să gândim într-un singur cuget, «având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare» (Filipeni 2, 2); să devenim oameni mai buni; «să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alții să ne îmbrăţişăm, să zicem „fraţilor” şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere» (Canonul Sfintei Învieri, Laude). BIBLIOGRAFIE 1. Pr. Prof. Ene Branişte, Prof. Ecaterina Branişte, „Dicţionar de cunoştinţe religioase”, Editura „Andreiana”, Sibiu, 2010. 2, Pr. Prof.. Dr. Ene Branişte, Liturgica specială pentru Institutele teologice (București, 1980) 3. Slujba Învierii, Institutul Biblic şi de Misiune al BOR (IBMBOR), București, 2010 4. Învierea Domnului - texte diverse din pagina Pr. Iulian Nistea Cum să fii fericit veşnic — 25 de sfaturi recomandate de Dumnezeu! Fericirile „Psaltirii”, carte din „Vechiul Testament” Psaltirea este una dintre cărţile poetice inspirate de Duhul Sfânt, ale Vechiului Testament. ste o carte în care sunt cuprinse unele dintre cele mai frumoase imnuri de slăvire a lui Dumnezeu. Totodată, textul sacru al Psaltirii este rugăciune, este cuvânt de înţelepciune, de întărire sufletească. Prin această carte vorbeşte Dumnezeu, iar Cuvântul lui Dumnezeu este veşnic... 1. „Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor, şi în calea păcătoşilor nu a stat, şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut.” Psalmul 1, 1 2. „Luaţi învăţătură, ca nu cumva să Se mânie Domnul şi să pieriţi din calea cea dreaptă, când se va aprinde degrabă mânia Lui! Fericiţi toţi cei ce nădăjduiesc în El (în Domnul).” Psalmul 2, 12 3. „Fericiţi cei cărora li s-au iertat fărădelegile şi cei cărora li s- au acoperit păcatele.” Psalmul 31, 1 4. „Fericit bărbatul căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug.” Psalmul 31, 2 5. „„Fericit este neamul căruia Domnul este Dumnezeul lui, poporul pe care l-a ales de moştenire Lui.” Psalmul 32, 12 245 | spiritualitate 6. „„Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul; fericit bărbatul care nădăjduieşte în El.” Psalmul 33, 8 7. „Fericit bărbatul a cărui nădejde este numele Domnului şi n-a privit la deşertăciuni şi la nebunii mincinoase.” Psalmul 39, 6 8. „Fericit cel care caută la sărac şi la sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul.” Psalmul 40, 1 9. „Fericit este cel pe care l-ai ales şi l-ai primit (pe care l-a ales Domnul); locui-va în curţile Tale (în curțile Domnului).” Psalmul 64, 4 10. „Fericiţi sunt cei ce locuiesc în casa Ta (în casa Domnului); în vecii vecilor Te vor lăuda.” Psalmul 83, 5 11. „Fericit este bărbatul al cărui ajutor este de la Tine, Doamne; suişuri în inima sa a pus.” Psalmul 83, 6 12. „Doamne al puterilor, fericit este omul cel ce nădăjduieşte întru Tine.” Psalmul 83, 13 13. „Mila şi adevărul vor merge înaintea feţei Tale. Fericit este poporul care cunoaşte strigăt de bucurie.” Psalmul 88, 15 14. „Fericit este omul pe care îl vei certa, Doamne, şi din legea Ta îl vei învăţa pe el.” Psalmul 93, 12 Lohanul nr. 47, aprilie 2019 S spiritualitate 15. „Fericiți cei ce păzesc judecata şi fac dreptate în toată vremea.” Psalmul 105, 3 16. „Fericit bărbatul care se teme de Domnul; întru poruncile Lui va voi foarte.” Psalmul 111, 1 17. „Fericiți cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului.” Psalmul 115, 1 18. „„Fericiţi cei ce păzesc poruncile Lui (ale Domnului) şi-L caută cu toată inima lor (pe Domnul).” Psalmul 118, 2 19. „Fericit este omul care-şi va umple casa de copii; nu se va ruşina când va grăi cu vrăjmaşii săi în poartă.” Psalmul 126, 5 20. „Fericiţi toţi cei ce se tem de Domnul, care umblă în căile Lui.” Psalmul 127, 1 21. „Rodul muncii mâinilor tale vei mânca. Fericit eşti; bine-ţi va fi (dacă vei umbla în căile Domnului)!” Psalmul 127, 2” 246 22. „Fiica Babilonului, ticăloasa! Fericit este cel ce-ţi va răsplăti ţie fapta ta pe care ai făcut-o nouă.” Psalmul 136, 8 („Ava Dorotei: prin Babilon se înţelege zăpăceală,; prin fiica Babilonului se înţelege dușmănie. Sufletul mai întâi se zăpăceșşte şi apoi naşte păcatul, care-i devine duşman prin ticăloşia lui. Cele două fericiri le sunt adresate celor ce îi vor întoarce fiicei Babilonului păcatul înapoi şi-i vor zdrobi de piatră pruncii, adică gândurile viclene încă din faşă, nedându-i răului timp să crească şi să lucreze un rău mai mare; iar piatra este Hristos, Cel ce nimiceşte păcatul.”) 23. „Fericit este cel ce va apuca şi va lovi pruncii tăi de piatră.” Psalmul 136, 9 (Fer. Augustin spune că pruncii Babilonului sunt dorinţele rele, la naşterea lor, iar piatra este Hristos.) 24. „Au fericit pe poporul care are aceste bunătăţi. Dar fericit este poporul acela care are pe Domnul ca Dumnezeu al său.” Psalmul 143, 15 25. „Fericit cel ce are ajutor pe Dumnezeul lui Iacob, nădejdea lui, în Domnul Dumnezeul lui.” Psalmul 145, 5 Lohanul nr. 47, aprilie 2019 Contact — colectivul redacţional Agricultură, morărit, panificație, à Laa Ly l Anta 95 brichete de foc din biomasă Poe Transport național şi internaţional de persoane à VIACONS RUTIER Calea Basarabiei nr. 96 B (9). Rominstalsolar CHI CONSTRUCTII CIVILE LUCRARI DE INTRETINERE REABILITARI DRUMURI SI PODURI Loc. Huşi, jud. Vaslui Tel/Fax: 0335 426 839 > — L instalatii solare / pane! uri solare www.enache-morarit.ro termice si foi aok aice i proiectare instalatii solare distributie componente solare f în wod: „ wwa rominsia isoin m > a = A ETE ENACHE MORARIT Mit: 0724 08 9095 ARGENTUM+ 77 argint coloidal Cati Daa < “NTO e MU ionic 77ppm 480ml ARGENTUM+8 - soluţie de argint coloidal. Argentum+E 77 acţionează în mod sporit asupra glandei pineale. Sporeşte secreția de melatonină, regenerarea celulară prin producerea propriilor celule stem, accelerează procesele de cicatrizare, stopează apariția simptomelor răcelilor, este un puternic antioxidant, antiinflamator, antiviral, antifungic şi bacterostatic. Este supranumit cel de al doilea sistem imunitar al organismului. Agnes Itara SRL; Tel. 0742132394 Sponsori: Ec. Floriana ENACHE, Farm. Dumitra CATARGIU, Ing. Valentin ASANDEI, Ing. Marcel TOFAN, Ing. Mariana FODOR, Ing. loan CIOMAGA, Ec. Dumitru LAZĂR, Ec. Dumitru LAZĂR, Ing. loan NECHIFOR, Dr. Nelu TĂTARU, Jr. Cătălin DOGARU, notar Ionut ARMAȘU, Dr. Cosmin MURGULEȚ, Adrian DOMINTE, Ing. Constantin KOGĂLNICEANU, Vasile MARIAN, Av. Cătălin ȚOCU, Ec. Neculai BALTAG, Ing. Victor BORDEI, Petrică LUPU, Ing. Alexandru CATARGIU, Jr. Carmen PIVNICERU, Neculai TROFIN, Ing. Constantin SILIMON, Adrian TĂTARU. Lohanul nr. 47 - Magazin cultural — ştiinţific ISSN: 1844-7686 Fondat în anul 2007 Redactor şef: Vicu Merlan; Secretar de redacţie: Eliza Merlan Colaboratorii acestui număr: t Ignatie, Episcop al Huşilor, Maksim Kozlikin, Jurn. Daniel ROXIN, Conf. univ. dr. George V. GRIGORE, Alexandru PUIU, Ştefania BRÂNDUȘĂ, Alina CRUCERU, Alin Ion, Prof. Nicoleta-Steluţa BĂHNĂREANU, Prof. dr. Dragoş L. Curelea, Prof. Daniela Curelea, Prof. Dragoş MATEI, Dorin DOBRINCU, Ionut MARCU, Mariana IANCU, Ovidiu HAȚEGAN, Denis GRIGORESCU, Jurn. Mihai ŞOMĂNESCU, Cosmin ȚINTĂ, Dan PURIC, Prof. Vasile CÂRCOTĂ, Igor Baliukin, Jean-Loup Bertaux , Prof. dr. Valentina TRIFAN, Felicia IEDERĂ, Prof. dr. Vicu MERLAN, Ryan Shannon, Jean-Pierre Macquart, Radu UNGUREANU, Tomi TOHANEANU, Prof. dr. ing. Avram D. TUDOSIE, Prof. Marilena Vasilescu, Prof. ing. Eugenia Gaită, Ec. Aurel CORDAŞ, Prof. Camelia POPA, Prof. Tatiana BOŢU, Prof. înv. primar Anca DARIE, Prof. Elena LEUŞTEAN, Prof. Lucian DUMITRAȘCU, Prof. Petruş ANDREI, Prof. Corneliu VĂLEANU, Prof. Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU, Ingride Emanuela BUJDER, Mihai VINEREANU, Virginia CHIRIAC, Al. CISTELECAN, Cosmin DINCU, Eugenia FARAON, Daniel MARIAN, Irina BAZON, Prof. dr. Mihai POPESCU, Jurn. Ion N. OPREA, Jurn. Maria Diana POPESCU, Mihaela BĂBUŞANU, Drd. ing. Avy-Dănuţ A. Tudosie, Ec. Laurenţiu A. Tudosie, Prof. dr. Cornelia PĂUN HEINZEL, Prof. Irina ŢIPORDEI, Acad. Constantin TOMA, Traian STĂNESCU, David GATES, Prof. Carmen-Mariana SOCHERI, 2019, Dr. Nathalie MAITRE, Yuka Sasaki, Prof. dr. Doina GRIGORAŞ, Nicolae CATRINA, Prof. George BIANU, Tali Sharot, Sophie van der Zee, Dr. Richard Gallagher, El Jiankui, Kiran Musunuru, George Church, Dr. Lucian Eva, Courtney Walker, Rolinda Roberts, Amesh Adalja, Mike Adams, Sânziana BUSUIOC, Ing. CIPRIAN FODOR, Aldolinor TEODORESCU, Alexander Batthyany, Richard Wurmbrand, Prof. Magdalena MUNTEANU. Lohanul nr. 47 aprilie. 2019 247 Lohanul nr. 47 aprilie. 2019