Cuvantul Legionar nr. 40, decembrie 2006

'S^acă eu>e^tia, 






Periodic ai Româniior naţionaiişti creştini 

- în duhul NATIONAL CREŞTIN al lui Cornelia Zelea Codreanu - 
A nul III Nr. 40. DECEMBRIE 2006 Apare după jumătatea lunii 1,3 RON (13.000 ROLj 

Dir ector: NICADOR ZELEA CODREANU 

CUPRINS: 

S^tctcu!^ Bomboana pe colivă; 

Decembrie 1989 - ultimul masacru comunist? 

Pentru cine vine iarna; Un armean Ӕn Europa" 

/n/yi^a^io/u/ Itinerar italian (IV) 

Tâncăbeşti 2006; Prezent! 

ât^io/uu^ "Pentru legionari" (VIII) 

/vmâ/ie€i^că Cuvânt către cei ce caută Adevărul (II) 

Falsul război al icoanelor; 

Cine este Traian Băsescu? 

2J6o€/^e Itinerar sentimental (II): Tatar Bunar - Cetatea Albă 

^/“ăcuc/icc^jU V. Militaru, Oct. Goga, V. Voiculescu 

Concord, 



Editorial: ”URLĂ DUŞMANII ÎN CĂRARE Şl ÎŞI ARATĂ-N RÂNJET COLŢII, 
NOI PRIVIM CU NEPĂSARE Şl VOIOŞI ÎN FAŢA MORŢII” (cântec legionar) 



In viaţa poporului român au avut loc 
momente cruciale, hotărâtoare pentru soarta 
sa: au fost. fără doar şi poate, momentele de 
apariţie şi confirmare a unor mari personalităţi 
politice, militare şi culturale, dar prin contrast, 
poate ca o compensare a echilibrului, o 
invazie de lichele dispuse să se alăture 
taberei cu cele mai mari şanse, în percepţia 
lor. In fapt. nişte HIENE dispuse la orice 
compromisuri, pentru care "ţara” nu reprezintă 
decât un spaţiu de care nu se simt legate cu 
nimic, în care par aterizaţi din neantul unui 
coşmar, vrând cu tot dinadinsul să ne arate că 
îşi varsă conţinutul imund al sufletului şi al 
minţii cu care spurcă tot ce ating, din 
convingere şi dintr-un caracter ferm. hotărâţi 
să îndrepte prin participare proprie mai marile 
şi mai micile "strâmbătăţi". 

Ai putea să te păcăleşti şi să-ţi închipui c£ 
se manifestă "convinşi" că nimeni nu 
observă plonjonul spectaculos în bazinu, 
dejecţiilor morale, dar există un ochi 
totdeauna, dispus şi potent să plătească 
lovitură dată românismului şi, prin 
creştinismului. 


atent Oare ni se pare un scenariu cunoscut sau chiar 
orice aşa este? 

definiţie, îmi amintesc cu groază şl cu un nemărginit 
dezgust, dar şi cu o ură neascunsâ niciodată, de 


perioada anilor 1945 şi în continuare. în 
care mahalagiul refulat de satul 
românesc îşi găsea menirea şi refugiul la 
sânul transpirat de crime şi orori al 
bolşevismului autohton, dispus să devină 
călăul vecinului său sau al oricui, dar şi 
de mulţi intelectuali, dintre care mulţi au 
reuşit, iar alţii au rămas într-un oarecare 
anonimat, cu tot carnetul roşu din 
buzunar şi cu toate că se mânjiseră cu 
scârnă din cap pânâ-n picioare 

Toţi aceşti oameni, dublaţi de haita de 
informatori şi colaboratori ai Securităţii, 
şi-au închipuit că nu vor ajunge niciodată 
să fie daţi în vileag şi dispreţuiţi de toată 
lumea. 

S-au dedicat, cu trup şi suflet, cu o 
convingere demnă de condamnat, 
distrugerii fiinţe i naţionale 






CUVÂNTUL LECIONAH Decembrie 2006 


Pag. 1 





















BOMBOANA PE COLIVĂ 




Se spune, pe bună dreptate, că poporul român 
este tolerant şi. ca atare, din fiinţa lui lipseşte 
extremismul. Toleranţă care însă s-a dovedit a fi 
păguboasă şi care a dat apă la moară adevăraţilor 
extremişti. Pe eşichierul politic, de la revoluţia din '89 
şi până în prezent, port-drapelul veşnic- 
nemulţumiţilor se ştie că este UDMR Chiar de la 
înfiinţarea sa a afişat o poziţie net antiromânească; 
putând da, în această privinţă, nenumărate exemple, 
mă voi limita doar la acţiunile întreprinse în 
ultimele două săptămâni. 

Bunăoară, deşi nimeni nu le-a cerut-o, în 
judeţele cu populaţie majoritară de etnie 
maghiară (Covasna, Harghita şi, parţial, în 
Mureş). au organizat aşa-zisul 
"referendum" pentru înfiinţarea unui "Ţinut 
Secuiesc" care- să aibă o largă autonomie 
administrativă urmată de autonomie 
economică: limba maghiară să fie limbă 
oficială, nimeni să nu poată fi angajat dacă nu 
face dovada că stăpâneşte bine această limbă, toate 
taxele şi impozitele strânse să fie folosite, exclusiv, 
în acest Ţinut, fără a mai fi nevoie de aprobarea 
autorităţilor centrale româneşti, cultura să fie în 
exclusivitate maghiară, manualele şcolare să fie 
tipărite la Budapesta, iar istoria să difere radical de 
aceea care se predă în liceele din laşi sau Ploieşti. 
In concluzie. Ţinutul Secuiesc se vrea să fie un stat 
în stat, cu legi şi organizare proprii, deşi, după cum 
se^ştie, se află în centrul României. Iniţiativa luată de 
liderii de la ODORHEIU SECUIESC pentru totala 
autonomie nu trebuie să ne surprindă întrucât au mai 
avut loc acţiuni oarecum asemănătoare. 

Cu regularitate. în localitatea VLAHIŢA. aflată la 
jumătatea drumului .dintre Miercurea Ciuc şl 
Odorheiul Secuiesc, are loc, an de an, o mare 
întrunire a secuilor, la care participă şl înalţi 
demnitari din Ungaria. 

Nu ai să vezi nici un steag românesc arborat, ci 
steagul cu culorile verde, alb şl roşu. Mal mult, 
tricolorul românesc nu flutură pe acoperişul Primăriei 
din SF. GHEORGHE la 24 Ianuarie sau 1 
Decembrie, primarul urbei preferând să fie amendat 
de către prefectul judeţului decât să înalţe drapelul 
ţării în care s-a născut, în care a învăţat şi în care 
mai ales, s-a realizat. Şi, ca un făcut, statuia 
ecvestra a lui Mihai Viteazul din centrul municipiului, 
care aminteşte de primul unificator al Ardealului cu 
Moldova şi Muntenia, este batjocorită cu graffiti în 
limba vecinului de la graniţa de est a ţării 

o altă provocare a etnicilor maghiari s-a 
petrecut la CLUJ, la prestigioasa Universitate Babeş- 
Bolyai. Intr-un oraş civilizat, capitala Transilvaniei, 
unde maghiarii au operă, teatru, ziare şi edituri în 
limba maternă, firme prospere în toate domeniile 
gnomice, un profesor de la Filologie a luat cu de 
la sine putere, decizia de a confecţiona plăcuţe cu 
denumiri ,n limba maghiară şi de a le monta pe uşile 

4,1^° ’J'’'''ersitate. Demontarea 

lor, hotărâtă de către rectorul Universităţii, a 

ttfrr., a câtorva cadre didactice care îşi 

Doamne"/!'' ^dică, veli 

c ■ ^ Baltazsar. lanos sau 

Sba toscripţiile în 



afară de avocaţi, translatori care traduc din limba 
engleză în limba spaniolă şi invere. Nici un cetăţean 
american de etnie spaniolă nu a cerut autonomia 
pe criterii etnice, deşi marile state din sudul Statelor 
Unite (New Mexico, Texas şi California). în urmă cu 
150 de ani, au aparţinut Mexicului. Mai mult de atât, 
în Congresul Statelor Unite, minoritatea spaniolă 
nu este reprezentată printr-un partid sau o 
organizaţie politică de sine stătătoare, aşa cum 
se întâmplă cu maghiarii din Transilvania care au 
înfiinţat UDMR. 


®vul ocazia să vizitez 
An I universităţi americane din Los 

u!d! ambele din California 

unde trăiesc multe milioane de mexicani sau 


Ziua de 1 Decembrie, Ziua Naţională a 
României, a dat ocazia UDMR să facă din nou 
"valuri”, să agite din nou spiritele. 

Şedinţa Parlamentului dedicată sărbătoririi 
acestei zile s-a încheiat cu fluierături şi huiduieli. 
Atmosfera de stadion a fost generată de 
discursul deputatului UDMR, Becsek Garda 
Deszo Kalman, care a folosit momentul pentru a 
pleda în favoarea autonomiei teritoriale a 
maghiarilor. El a susţinut -că aceasta este 
dezideratul principal al comunităţii maghiare din 
ultimii 88 de ani. 

Circul solemn de 1 Decembrie însă nu l-a 
determinat pe preşedintele ţării. Traian Băsescu, 
martor la acest incident, să-şi exprime, clar şi 
hotărăt, punctul său de vedere. Nu este nimic de 
-comentat în acest caz. o dovadă clară a 
insensibilităţii sale faţă de România. Halal 
personalitate şi curaj din partea "primului om" al ţării 
veşnic colindător pe meridianele lumii "pentru cauza 
românească" (oare?)! 

Propaganda iredentistă a culminat, in unele 
localităţi din judeţele COVASNA şi HARGHITA cu 
depunerea unor coroane de flori de către 
reprezentanţii UDMR, cu tricolorul lomânesc in 
chenar negru: o "originalitate" morbidă tipic 
ungurească, care dovedeşte, în egală măsură 
dispreţul şi lipsa de sensibilitate faţă de tot ce este 
românesc. Ce scandal diplomatic s-ar fi iscat în 
Europa dacă lucrurile ar fi stat invers: în Ungaria 
comunitatea românească să fi încadrat steagul 
maghiar cu un chenaf negru! 

- de fermitate îşi are explicaţia ei 

politică : prin prezenţa în Camera Deputaţilor si 
in Senat a reprezentanţilor UDMR. se fac presiuni 
(ca să folosim un eufemism), asupra partidelor 
aflate in coaliţia la putere, să nu riposteze la 
manevrele iredentiste în schimbul voturilor care 
să asigure acestei coaliţii accesul la funcţii si 
menţinerea lor în această poziţie. Sinistru şantai' 

Dezgustătoare cedarel 

în mod paradoxal. în ultimii 16 ani, UDMR nu a 
fn opozîf/e goana după căpătuială a 
aleşilor români i-a propulsat în poziţia de 
arb ţri al disputelor "politice" în România. Au fost 
aliaţi cu PDSR-ul lui Ion lllescu, cu CDR-ul Iul Emil 
Constantlnescu şi. acum. cu DA-ul lui Traian 
Băsescu. alături de PNL şi PD. Un zig-z^g 
bulversant pentru un observator politic nid cu 
stânga, nici cu dreapta. Platforma-program a UDMR 
se reduce la o singură idee, afişată obsesiv de 88 


de ani: ''apărarea” intereselor maghiarilor cu 
depăşirea şl chiar încălcarea articolelor 
Constituţiei, care stipulează clar, de la început, 
că România este "stat Independent şi UNITAR”! 
în plus, drepturile tuturor cetăţenilor, indiferent de 
naţionalitate, sunt respectate cu sfinţenie, toţi fiind 
egali în drepturi (Inclusiv prin Tratatul de la Trianon 
România a recunoscut dreptul minorităţilor de a 
fi egale în faţa legilor cu populaţia majoritară 
românească)! 

Numai că deputaţii maghiari Mârko Bela 
Attlla Vârâstoy sau pastorul reformat Lâszio 
Tdkes nu văd nimic bun în ceea ce se 
realizează, cu mari eforturi materiale. în 
judeţele cu populaţie majoritară maghiară, şi 
vor privilegii faţă de celelalte etnii, privilegii 
care, aşa cum am mai spus, să culmineze cu 
obţinerea mult-visatei autonomii teritoriale 
autonomie pe care. în Europa actuală, cu 
frontierele stabilite şi recunoscute prin tratate, rilci o 
minoritate etnică nu a dobândit-o. indiferent de 
mijloacele de care s-a folosit: există Georgia. dar nu 
şi Abhazia; Republica Moldova, dar nu şl Republica 
Transnistria; Ucraina, dar nu şl Tatarstan; Spania, 
dar nu şi Ţara Bascilor - şi exemplele ar putea 
continua. 

Din păcate, ia capitolul "conştiinţă naţională", noi. 
românii, avem serioase lacune. Nu avem o reală 
educaţie patriotică, astfel încât sa punem în evidenţă 
zilele cu o mare importanţă istorică pentru ţară: 24 
Ianuarie - Unirea Principatelor (1859); 9 Mai (1877) 

“ Independenţa Statală a României: 1 Decembrie 
(1918) - Marea Unire. 

Tinerii români contemporani nu se mai 
înfioară, nu mai freamătă atunci când se evocă 
Marea Unire, ca să nu mal pomenim de Unirea 
Principatelor sau Independenţa, ci, mai degrabă, se 
gândesc cum să-şi petreacă mai plăcut un 
eventual "liber" căpătat cu ocazia Zilei Naţionale. 
Ziua liberă o consideră ca fiind un drept al lor, 
vreun fel, să câştige acest 
rept? Nimeni nu-i atenţionează asupra acestui 
aspect, în schimb, prin toate mijloacele media, li se 
inoculează ideea greşită că au mal multe drepturi 
Şl foarte puţine obligaţii. Printre aceste obligaţii 
nu igurează patriotismul, ci... obligativitatea de 
a-ţi achita ratele la bancă! 

''®‘^® sondajele de opinie cu 
u a e difuzate la posturile de televiziune: unii 
^ aniversează (oare au absolvit, în 
mod real, o şcoală?), alţii fac confuzii jenante. 

Har h" considera că acest fapt este hilar, 

rnnc/w*" măcar o clipă, s-ar îngrozi, se 

cefâţen/ europeni", dar. in fapt. ei 
dezrădăcinaţi, viitorii apatrizi- 

Df> nim f nimeni nevoie, care nu au 

pe nimeni. 

dp firească a unei crase Jipse 

Pentru ri patriotismului, de logică. 

"eonM ril a acestor lipsuri, şi nostalgia după 

SDiritualp dăunătoare sănătăţii 

Smo/lp L Cum raţionează acele 

berea si mititeii, sandvişurile, 

ocazia 7 ,defilările penibile cu 
dintre acnct ^ ^'JŞust? L-a interesat pe vreunul 
acestei dat» aHe semnificaţia reală a 

patriotismul ^ 'omâni au uitat ce este 

şi sărbătnrnc * ^®’^' ^ confundă cu "extremismul". 

gândim că tot ^ mirare, dacă ne 

dar habar nu a ’ serbează ziua Sf. Valentin, 

are aceeaşi semnîr Dragobetele: de fapt. 

de Haloween care ■ "®'® PO^OP^*' 
precum nuca în p^re*! potriveşte spiritului românesc 

(continuare in pag. 1^) 





Pag. 2 


CLVÂNTLl LEGIONAR Decembrie 2006 








DECEMBRIE 1989 - ULTIMUL MASACRU COMUNIST? 



Se împlinesc 17 ani de la evenimentele din 
decembrie 1989. Şi după atâta timp nu avem nici un 
fel de certitudini privind ce s-a întâmplat atunci. 
Suntem obligaţi să facem presupuneri în legâturâ cu 
declanşarea şi desfăşurarea lucrurilor şi. mult mai 
grav, nu ştim exact cine este responsabil de 
masacrarea celor peste 1000 de inocenţi, martiri ai 
neamului românesc. 

Noi credem că, indiferent cine a aprins scânteia, 
cei care au creat premisele unei schimbări au fost 
masele de români disperaţi şi hotărâţi să iasă din 
coşmarul comunist, că de situaţia creată a profitat, 
pe moment, tot o parte a nomenclaturii comunisto- 
securiste. iar astăzi vedem că adevăraţii profitori 
sunt duşmanii dintotdeauna ai românilor şi ai 
creştinismului, care au reuşit să cumpere tot şi 
toate de care atârnă viaţa şi bunăstarea noastră, 
ajungând să îndrăznească să atace Biserica şi 
însemnele ei milenare. Ne întrebăm dacă toate 
aceste evenimente nu au făcut parte din planuri 
seculare. 

Nu s-a întreprins niciodată nimic serios, nici o 
anchetă hotărâtă pentru a afla cine era în spatele 
aşa-zişilor terorişti ucigaşi. Există garanţia că erau 
nişte profesionişti ai crimei: lucrând la Salvare în 
toată acea perioadă, ca şofer, printre gloanţele 
ucigaşilor, ştiu un lucru foarte important: armata a 



tras la nivelul 
toracelui şi, 

oarecum. la 

nimereală: 
trăgătorii Izolaţi, 
care au cele mai 
multe victime la 
activ, profesionişti 
ai unor servicii 
secrete străine, 
ţinteau fără greş 
capul, la bărbaţi, 
şi burta, la femei 
De aici îmi pleacă 
gândul la 

asasinate rituale, 
având semnificaţia 
unui atac la 
perpetuarea naţiei. 

bineînţeles, în sens figurat. 

Trebuie ştiut că o mare parte dintre cei care 
afluiau către Universitate şi către Centru, în 
general, erau elevi mai mari sau mai mici, care s- 
au avântat în bătaia puştilor, fără frică, antrenând 
după ei pe cei care se codeau să intre în acţiune. 

Şl cu ce ne trezim astăzi? Cu zeci de mii de 
revoluţionari bine plătiţi şi răsplătiţi care se contestă 


între ei, mulţi fiind în ruşinoasa poziţie de profitori de 
pe urma sângelui nevinovat vărsat. 

Marii profitori sunt, însă. alţii, cei care au pus 
mâna pe toate bogăţiile ţării, pe marile societăţi, pe 
bănci, pe păduri, pe mii de hectare de pământ, şi. 
care. ascunşi după firme transnaţionale, vor să ne 
pună genunchiul spurcat pe grumaz. 

Români, nu vă lăsaţi înşelaţi de aparenţe! 
Duşmanul este acelaşi care în perioada 
interbelică a omorăt mii de tineri legionari, 
singurii care au conştientizat CINE este 
duşmanul, singurii care au luptat, plătind cu viaţa 
dragostea lor de ţară. de dreptate, de demnitate. 

XfreţI să recunoaşteţi duşmanul? Este simplu: 
este acelaşi cu duşmanul creştinismului, acelaşi cu 
duşmanul Iul Cristos. 

Nu orice necreştin este duşmanul nostru, dar 
oricare dintre cei ce încearcă să ne modifice felul de 
viaţă! Cănd veţi vedea că un străin vine la voi şi 
încearcă să vă Impună ideile şi obiceiurile lui sau 
altele decăt cele fireşti nouă, trageţi semnalul de 
alarmă şl puneţi-vă în gardă. 

Vom cinsti veşnic memoria eroilor Revoluţiei, 
căci ei au murit convinşi că se avântă în luptă 
pentru salvarea neamului românesc. Patria veşnic 
recunoscătoare! Dumnezeu să-i ierte! 


Cu un timp în urmă, dl. Tatulici, persoană ultra 
cunoscută, anunţa la postul domniei sale TV. despre 
o emisiune ce urma să fie prezentată la sfârşitul 
acelei săptămâni. Am uitat de ea în noianul de 
emisiuni cu care suntem asaltaţi, şi îmi pare rău: titlul 
era incitant, diversionist şi inteligent, ceva de genul 
că "nici iama nu-i ca vara": "Despre acei oameni care 
nu ar vrea să vină iarna" şi "Despre ghetourile 
Romănier. Din cele câteva ilustraţii care însoţeau 
anunţul, am înţeles că este vorba despre 
minoritatea ”Rrom" (în nici un caz nu cred că se 
punea problema de "Romtelecom", "Rompetrol", 
etc.). Domnia sa îşi propunea să convingă audio- 
privitorii că, p)entru "majoritari", venirea iernii este o 
mare bucurie: pensionarii de-abia o aşteaptă ca să 
plece la schi sau să bată cărările montane pline de 
farmec, îmbuibaţi şi moleşiţi de viaţa de huzur pe 
care o duc: elevii, de orice culoare, cu sălile de clasă 
supraîncălzite în prostie, vor mal schimba puţin 



Multe ^scuţii a 
provocat numirea 
domnului Varujan 
Vosganian în funcţia de 
comisar european; s-au 
făcut tot felul de 
presupuneri, ma 
apropiate sau ma 
depărtate de adevăr. 

De fapt, nic 
pregătirea, nici aparenU 
— personalitate a domnie 
sale nu au fost hotărâtoare pentru refuzul declarat de 
înaltele foruri europene. Lucrurile trebuiesc câutatr 
în altâ parte, acolo unde opinia publicâ este lâsatâ îr 
ceatâ şl massHTiedia se (ace a nu vedea nimic. 

Minoritatea armeană din România, chiar daci 
timp de secole a reuşit să îşi păstreze identitatea 
nu a (ost ermetic închisă (aţă de un anumit gen d< 
asimilare cu românii, nemanifestănd vreodati 
ostilitate (aţă de români şi Interesele noastri 
naţionale, nu a avut de revendicat nimic, di 
coritesUt nimic, nu a încercat să ne impuni 
niciodată nimic. ^ 

Ochiul atent al monitorului mondial m 
•grieaiâ ideea că o astfel de personalitate est 
potrivită pentru funcţii atât de înalte. 

Ce vă spun eu nu este o poveste fantezistâi 

Judecap cu atenţie argumentele ce v 
prezentăm: dl Vosganian este rezultatul unc 
milenare în spiritul unuia dintre cele mj 



PENTRU CINE VINE IARNA 


mediul; 

milioanele de 
copii, maturi şi 
bătrâni. 

"majoritari", 
bine* îmbrăcaţi, 
hrăniţi din 
belşug, se vor 
zbengui fericiţi 
în mijlocul 
nămeţilor. 

De bietele 
animale, ce să 
mai vorbim? 

De-abia 
aşteaptă să 
facă foamea şi frigul la iarnă 

6ă ne gândim că minoritarii "rrom” ar trebui 
discriminaţi POZITIV? De ce? 

UN ARMEAN ”ÎN EUROPA” 

vechi creştinisme. este rezultatul unei educaţii în 
spiritul îngăduinţei şi iubirii creştine. 

Ce le trebuie marilor păpuşari-sforari al zilelor 
noastre: oameni agresivi, ambiţioşi în sensul negativ 
al cuvântului, dispuşi să facă orice compromisuri 
pentru a se putea încorpora în mecanismul planurilor 
iudaice de dominaţie mondială, oameni crescuţi în 
medii familiale în care contestarea drepturilor 
poporului romăn la existenţă a fost. mai mult sau mai 
puţin, subiect discutat şi acceptat. 

Dacă ar fi fost neam de rusnac, ungur, evreu sau 
de rrom sau alţii: oameni, în mod evident, dacă nu 
duşmani declaraţi, totdeauna dispuşi la orice 
compromis, totdeauna nemulţumiţi de tot şi de toate, 
mai toţi convinşi că nu li se dă ce ar merita: unii. că 
stăpânim pământuri ce II se cuvin de drept, alţii, că 
nu îl servitorim destul, domnul Vosganian avea toate 
şansele de a fi acceptai. Repet; ochiul iudeo- 
masoneriei, cel din însemnele cunoscute, analizează 
strict şl competent. 

O să sară în sus (am prefera în jos) monitorii mei 
Şl ai noştri ; "lată cum se dă de gol xenofobul ăsta!" 
Nu îi contrazic, nici nu le dau atenţie, dar voi aduoe 
un argument absolut hotărâtor şi incontestabil, celor 
de bunâ-credinţâ care ar fi dispuşi să mă judece în 
necunoştinţâ de cauză, după o viaţă trăită în 
comunism, mulţi în această situaţie ar trebui să-şi 
amintească faptul că în perioada primilor 20 de 
ani, cel puţin, când minoritatea evreiască din 
România a tăiat şi a spânzurat ce a vrut, când era 
stăpână pe situaţie, cea mai bună "recomandare” 
pentru a accede în posturi bune şi, eventual, 


Domnul Tatulici nu vede români în necaz! De ce. 
nu se ştie Poate va face şi o emisiune cu amărâţii 
de români, infinit mai mulţi decât cei pe care Ti 
plânge domnia sa. 

Cât despre ghetouri, d-le Tatulici. erau locuri 
impuse administrativ sau se năşteau prin dorinţa 
coriaţionalilor de a fi aproape unii de alţii şi a 
băştinaşilor de a părăsi proximitatea respectivă 

Slavă Domnului, comunitatea "rrom” din ţara 
noastră nu are nici un fel de restricţii de alegere 
a domiciliului în afară de cea economică, pe care 
o au toţi oamenii din lume! 

Păi atuhcl, ce vreţi să sugeraţi? 

Sâ fie, oare, o nouă incriminare, total gratuită, 
la adresa romănilor şl a României ? 

Faţă de cine vreţi să vă arătaţi concordanţa 
gândirii şi a simţirii? Unde "dă bine", d-le Tatulici, la 
Poarta Ierusalimului? 


chiar în structurile de putere, era să fii orice 
altceva decât român; de la această regulă făceau 
excepţie, în general, minoritatea germană şi cea 
armeană. 

Mai târziu, ca să ai "carte verde", trebuia să fii 
oltean, dădea tare bine. 

Cui a uitat acesfe lucruri, le aducem noi aminte, 
iar cei tineri ar fi bine să le cunoască. 

Desigur, poate unora o să II se pară că 
vorbesc de lucruri apuse. Vă înşelaţi şi acum ca 
şi în primii ani de comunism. Stăpânii sunt 
aceeaşi, cu deosebirea că dirijează de la 
Bruxelles, Strassbourg sau altă locaţie 
apuseană. 

Vă mai aduc un mic argument; s-a încercat, să 
zicem "pe plan local", numirea d-lui Vosganian pe 
postul vacant de vice-prim-ministru Presa a sărit în 
sus (iarăşi!) că, fiind "refuzat la export", este total 
nepotrivită o astfel de numire! Care presă? Aceea 
din proprietatea unor trusturi străine. Păi pe ce au 
dat oamenii aceia banii, sau. mai precis, de ce au 
dat banii, decât ca să dirijeze “opinia publicăl 

Şi a mal făcut două greşeli grave domnul 
Vosganian; prima, că sene poezii - lor le trebuie 
călăi, nu poeţi!; a doua le mai publică şi în revista 
naţional-creştinâ "Rost" - prea de tot! De fapt. poate 
de la "Rost" trebuia să-mi încep demonstraţia! 

Mal departe veţi trage singuri concluziile, mai 
bine informaţi şi, deci, mai puternici. 



LECalONAK Decembrie 2006 ^^9 3 
















2 ^-xa^ ne 




ITINERAR ITALIAN (IV): RIMINI - NEAPOLE 

(continuare din numărul trecut) 





Oraşul are două părţi distincte: vechi, medieval, şl 
ultramodern, pe litoralul Mării Adriatice. care are şl 
câteva hoteluri zgârie-nori. Ca turist, am fost în 
amândouă, deşi foarte mulţi preferă litoralul însorit. 
Oraşul vechi are cea mai reprezentativă clădire. 
Templul Malestiano, şi Arcul lui Augustin, care 
datează din anul 27 î. Hr. 

RAVENNA 

Localitate aflată la mică distanţă de RIminl. este 


renumită prin mozaicurile ^sale, slipirbe”' şi 
excepţional de bine conservate, aflate în marea 
Bazilică octogonală Sar? Vitale. Culorile sunt 
minunate şi detaliul complicat, cu note luminoase: 
lei, delfini, flori şi colţuri cu unghiuri neregulate 
pentru a înfăţişa o scenă din Vechiul Testament şi 
portrete ale conducătorilor bizantini. Pe bolta absidei 
se află un Hristos fără barbă, înveşmântat în roşu, 
^ncat de arhangheli care înmânează o coroană 
sfântului Vitale. 

Dar San Vitale nu 'este singura clădire cu 
^zaicun: acestea se pot admira şi în Mausoleul 
Naţional şi în Biserica 
Sfântul Apohnor Nou (care înfăţişează episoade din 
viaţa Iui lisus Hristos). 

Domul din Ravenna, Baptisteriul Neonian şi 
Catedrala San Francisco sunt şi ele mereu pline de 
vizitaton. In ultima se află mormântul lui Dante 
Alighen, autorul .Divinei Comedii', care şi-a petrecut 
aia ultimii patru ani ai vieţii sale. 

ASSISI 

oraş spiritual şi înălţător. 
''' lumea este Bazilica 

nitTai» ^ <^® 'reşce 

pictate de mai multe mâini, toate inspirate din viaţa 

hosi> este considerat ocroUtorul animalelor 

lipsite de apărare in faţa omului şi înfăţişează virtuţile 
s^»^ de castitate, sărăcie şi ascultare. La fel de 
este şi cnpta unde a fost înmormântat. La etaj 
m bazilica superioară, se află celebrul ciclu de fresce 


al Iui Giotto despre viaţa Sfântului Francisc. Aceasta 
este cea'mai renumită operă a sa, admirată de marii 
artişti ai Renaşterii pentru gradul de realism. 

Oraşul, deşi este mic, are obiective turistice de 
prim-ordin: Domul, din sec. al Xll-lea, Forumul 
roman, Piaţa comunală, Templul Minervei, Biserica 
Sf. Chiara, cu un exterior roz cu alb şi cu o capelă, 
unde se află un crucifix din sec. al Xll-lea. . 

BARI 

Anticul Bari a fost fondat de greci şi dezvoltat de 
romani ca important centru comercial. Şi acest oraş 
este împărţit în două: vechi, un amestec de case de 
un alb orbitor, aflate pe străzi medievale, şi nou, 
modem, cu bulevarde largi. Biserica Sf. Nicolae, 
care a adăpostit moaştele Sf. Nicolae. patronul 
spiritual al Rusiei, a fost construită în 1087. 
Catedrala din Bari se află în apropierea Bisericii Sf. 
Nicolae. Castelul, Muzeul Provincial, au o colecţie 
impresionantă de artă italiană. Iar Muzeul de 
Arheologie posedă o bogată colecţie de vase 
ceramice clasice negre-roşii. 

AREZZO 

Orăşelul Arezzo este cunoscut prin acoperişurile 
caselor sale cu ţiglă de culoare roşie. 


Mă voi referi şi la două orăşele superbe, 
netrecute pe harta turistică a Italiei, cunoscute mai 
puţin de către turişti, deşi vizitarea lor îţi lasă amintiri 
de neuitat. 

SAN GIMIGNONO 

Primul se numeşte San Gimignono, plin de turnuri 
medievale, cu înfăţişarea prea puţin schimbată faţă 
de aceea din Evul Mediu. Turnurile înalte de apărare 
din cele două pieţe, din cel mai înalt punct al 
oraşului, au fost construite mai degrabă ca simboluri 
ale oraşului decăt în scopuri defensive. Ele singure 
fac să merite o vizită în aceste locuri, dar oraşul 
posedă atâtea bogăţii artistice, încât puţini vizitatori 
ajung să vadă tot. Atracţiile principale sunt frescele 
din Muzeul Civil şi cele care acoperă fiecare metru 
pătrat de perete în Collegio, Biserica Studenţească, 
reprezerrtănd "Judecata de Apoi* şi scene din 
Vechiul şl Noul Testament. 

VALTERRA 

Valterra este cel de-al doilea oraş, aşezat pe un 
platou cu vedere spre mare. Muzeul Guamocd 
prezintă, cu precădere, străvechi relicve etrusce, 
descoperite întâmplător, în urma alunecărilor de 
teren din sec. al XlX-lea. Catedrala din centrul 
oraşului posedă o bogăţie de sculpturi dintr-o 
perioadă mal timpurie, printre care "Detronarea* 
sculptată în lemn. în sec. al XIIMea. 

NEAPOLE 

Dacă oraşele amintite până acum necesită 
vizitarea lor, ca timp, între câteva ore şi o zi, nu 
acelaşi lucru se poate spune despre Neapole. Ajuns 


Pag. 4 


'Muzeul Arheologic ae aici este axat pe veseTă şi 
tacâmuri la modă în timpul perioadei romane. însă 
pentru mulţi vizitatori punctul principal de atracţie va 
fi ciclul de fresce din Biserica San Francesco 
realizată de Pietro della Francesca care ilustrează 
"Legenda adevăratei cruci", o narare complexă 
despre lemnul Pomului cunoaşterii în care a crescut 
mărul mâncat de Adam şi Eva. şl care a devenit 
crucea pe care a murit Hristos şl. apoi. instrument al 
convertirii lui Constantin cel Mare care a creştinat 
lumea romană. ^ 

SIENA 

Un alt oraş cu străzi medievale, înguste este 
Siena. Scnitoarea engleză Laurie Lee care a'locuit 
un timp aici spunea: "M-am săturat de Florenţa oraş 
adorabil dar indigest. Ochii mi-au fost umpluţi de 
tablouri şi fresce. Am începui să tânjesc după 
regiunile reci, aerul de ţară, măslinii sălbatici fără 
vârstă, şl cucul necatalogat", ’ ^ 

Centrul medieval al oraşului este lipsit de trafic 
deoarece străzile dintre “palazzi", înalte, din cărămizi 
roz-trandafirii, sunt prea înguste pentru automobile 
în imensa Piaţă Centrală, de două ori pe an siene^ii 
recreează fidel tradiţia medievală, printr-o festlvitatJ 
somptuoasă cu întreceri de cai. Călăreţul care 
câştigă cursa şl "palio" (un steag heraldic) devine oe 
loc eroul local. v,mc p© 

La baza pieţei se află Palatul Public, cu faţada se 
crenelată şi steagurile heraldice fluturând Ridicat la 


nemaivnî+f® ^''® 

dintre reil" ireprejurimi. Neapole este unul 

pSafe nrie^' °^?® i‘®'‘®"®- ~ ° 

evidenţiata în moştenire culturală. 

Are cea ^*^5’ castele şi... pizza. 

euroDene populaţie dintre toate oraşele 

crima organizată ® 

toara'^'^măriLia^** infernală: autobuze, maşini de 
ambuteiate mt scutere şl motociclete - 

stridente şi 

autovehicutelor «’-’ducătonlor 

Plimbarea P'*'’ P® prostituate 

oră. câci anim o provocare, indiferent de 

vârf sau de acalmie cunoaşte perioade de 

(contwnjane in numărul vito^ 


rMuicai la 

CUVANTLL LEGIONAR Decembri 


e 2006 


RIMINI 


începutul sec. al XlV-lea, a găzduit birourile 
conducătorilor oraşului. în colţul stâng se află tumul 
ascuţit, numit Mongia, cu 500 de trepte, de unde se 
poate admira panorama oraşului. In Paiaţ 
funcţionează şi un muzeu care adăposteşte câteva 
dintre cele mai mari comori ale oraşului: o sală mare 
se numeşte "Mapamond" şi are două fresce de mari 
dimensiuni, iar în altă sală, denumită "a Pădi", se 
află "Alegoria guvernării bune şi rele" a lui Ambragio 
Lorenzetti, care înfăţişează societatea medievală, de 
la rege şi curtenii săi până la ţărani (indusiv terasele 
dealurilor din jurul oraşului). în Piaţa Domului se află 
Catedrala, dungată cu marmoră verde, roz şi albă. 
Frescele din interiorul ei înfăţişează scene din viaţa 
papei, precum şi din Noul Testament. 





















= URLĂ DUŞMANII ÎN CĂRARE Şl ÎŞI ARA TĂ-N RĂNJET COLŢII, —:: 

NOI PRIVIM CU NEPĂSARE Şl VOIOŞI ÎN FAŢA MORŢir 

(continuare din pag. 1) 



Este foarte adevărat că cei mai mari şi mai 
buni intelectuali erau, între timp. omorâţi în 
închisori pentru a lăsa locul liber câştigătorilor 
războiului, profitorilor de pe urma măcelului, 
belic şi postbelic, etnicii evrei prezenţi sau 
importaţi din Rusia sau de oriunde. 

Voi ăştia, care acum vă comportaţi la fel de 
abject ca Javrele de care aminteam, credeţi că 
pentru voi nu va veni ceasul judecăţii? V-aţi 
gândit vreodată, vânduţilor, că va trebui să 
daţi socoteală de faptele voastre? 

Nimeni nu ştie ce ascunde viitorul! 

Nu încercaţi să învăţaţi nimic din lecţia sau 
lecţiile istoriei? 

După acest prea lung preambul, să vedem 
ce se întâmplă acum în România I 

Duşmanii de moarte ai poporului român 
au ştiut dintotdeauna că marele nostru 
liant, şi poate unicul, sprijinul moral de 
veacuri al românului, este creştinismul, 
atât de potrivit cu firea noastră, de parcă 
noi l-am fi ^inventat". 

Actuala încercare de a da o lovitură 
crezului nostru secular, este departe de a fi 
rodul unei gândiri creştine şi româneşti. Aş 
vrea sâ văd şi eu un creştin pe care îl 
deranjează icoana sau crucea, în orice 
spapu ar fi ea. 

6 să-mi replicaţi că aceia care au pus în 
mişcare ’problema’sunt şi ei creştini. 

Vă asigur că greşiţi; aşa-zişii creştini nu 
sunt decât nişte unelte de mâna întâia sau 
a doua, cu acelaşi caracter cu al românilor şi al 
creştinilor dispuşi, după 1944, sâ se bată cu 
cărămida în piept - şi, pe alpi, cu cărămida in cap 
• ca fiind adepţi ai schimbărilor ’ln bine" ale unor 
stări de lucruri. 

Voi ăştia, care încercaţi să vă motivaţi acţiunile şi. 
în speţă, scoaterea însemnelor religioase din viaţa 
publică, printr-o "nemărginită dorinţă de justiţie" 
socială, nu vedeţi că sunteţi ridicoli profesând o 
astfel de motivaţie? Oare poporul român are mutră 
de prost? Dacă nu vă scuipă lumea în ochi pe 
stradă, este pentru că nu sunteţi suficient de 
cunoscuţi, iar atunci când aţi devenit persoane 
publice, mergeţi cu limuzina! 

Ştie toată lumea câ totul a pornit de la profesorul 
Moise, din Buzău. 

De ce nu putea tovarăşul" Moise (am precizai 
“tovarăşul" ca să nu creadă cineva că mă refer la 
profet) sâ doarmă, se trezea noaptea transpirat, se 
îmbolnăvise de grijă, avea insomnii, nu mai putea să 
înfulece zdravăn la mese? 

De grija copiilor din şcoli, care erau defavorizaţi la 
cursun prin prezenţa icoanelor creştine. 

Trebuia să facă omul ceva. 

Observase, de asemenea, cum copiii nu se 
puteau concentra la cursuri, absorbiţi de 
contemplarea icoanelor 

Dacă toy. Moise este adventist, cum se 
vehiculează zvonul, ştiu că la domniile lor nu se 
admit icoanele, dar nu cred câ ar putea sâ fie Totuşi 
nu voi uita câ tov. Ilîescu a avut în adventişti un 
sprijin electoral bine cunoscut în anii ‘90. odată cu 
decretarea liberelor de vineri de la prânz până luni, 
corespunzând cu Sabatul. O fi făcut-o pentru 
adventişti, o fi făcut-o pentru mozaici, ane ştie! 

Ar Ti prea lung să mă apuc şi sâ disec corul de 
lătrături şi scheunâturi care a urmat, ca la un semnal. 
Sunt convins că răsplata principală pentru acest 
demers va fi atribuită tov. Moise. 

Nici nu se putea alege mai bine personajul Nu a 
cerut-o Vladimir Tismâneanu. nu! A cerul-o un 
profesoraş de provincie, dovedind lipsa de Implicare 
politică sau buna credinţă a unui om corect şi, 
eventual, simplu, exasperat de lipsa de perspective a 
elevilor săi, dominaţi, în mod negativ, de prezenţa 
icoanekxi 


La mal mare. tov. Moise! Ţara recunoscătoare! 
Eşti un erou! Erou necunoscut? Nu! în curând, 
visurile tale de mărire şi de pricopseală se vor 
împlini! Nu mai eşti un fitecine, eşti tov. Moise. care 
a făcut, în sfârşit, ordine în România! Ai visat să 
ajungi în buricul Bucureştiului? S-a făcut! Şef pe 
undeva, bine plătit? Se face! Toate visurile tale 
secrete de frustrat vor deveni realitate! 

Pe spinarea cui? Nu contează! 

Tu ştii clar că în România guvernează legile 
democraţiei europene şi americane, comunitatea 
evreiască mai numără doar 10 - 15.000 de bătrâni, 
că şi cenuşa din vatră, cumpărată de străini, a fost 
atribuită printr-o licitaţie legală, că aceşti "străini" 
sunt austrieci, nemţi, americani, francezi şi alţii, că 
minorităţile conlocuitoare sunt crunt exploatate şl 
discriminate. 

Dacă îl vei întreba de ce a "sărit în sus’ o ţară 
întreagă la propunerea sa. îţi va răspunde cu 
seninătate (nu este acelaşi lucru cu senilitate 
precoce) că toţi greşesc! 

Ascensiunea viitoare a tov. Moise va fi 
confirmarea tuturor argumentelor mele. 

îmi notasem toate fundaţiile şi asociaţiile bine 
sponsorizate şi pe conducătorii acestor 
organizaţii care au sărit în ajutorul tov. Moise; el 
a dat tonul şi ceilalţi au sărit într-un cor de hămăituri, 
mai puternice sau mai slabe, în funcţie de cuantumul 
finanţărilor şi sponsorizărilor; am renunţat în 
favoarea marelui analist politic Cristian Pârvulescu. 
Dacă tov. Moise se visează un viitor Pârvulescu, 
dom’ Pârvulescu ce se visează? Parlamentar 
european? 

îmi cade în mână articolul domniei sale din 
’ "România liberă*, din 25 nov a c. 

Mâi nea Pârvulescule. păi ce faci tu acolo mă 
face sâ cred câ ai scris articolul "pe genunchi", între 
douâ staţii de tramvai. Ăştia de la "România liberă" 
au ceva cu alde matale; să-ţi pună în subtitlu Ideea 
de "tiranie a majontâţli"? A^i dâ-te în fapt şi 
mărturiseşte câ eşti adeptul dictaturii sau al 
totalitarismului! Democraţia era - până mal Ieri, 
când să dai matale verdict - rezultatul voinţei 
majorităţiii Se pare câ nu ai auzit de votul universal, 
care este baza democraţiei. 


Ţi-au mai pus şi poza în ziar, de parcă nu 
eşti cunoscut ca un cal breaz* O făcuşi de 
oaie, măi nea! Mai şi pomeneşti aici de "tabăra 
deţinătorilor adevărurilor absolute" "manevrată 
cu dibăcie de minorităţi militante, 
ultraconservatoare". Parcă pan mai tânăr, nu 
cred că al absolvit "Ştefan Gheorghiu", dar, 
după frazele-şablon ale limbajului de lemn cu 
care ne "cadoriseşti". cam aşa se pare. 

Te citez iarăşi "ultima redută identitarâ a 
unei colectivităţi afectate de tranziţie, religia, a 
devenit un reper permanent". Eşti, cumva, 
angajat să distrugi şi "ultima redută" a 
poporului român? întrebare fără răspuns ! 

Altă catastrofă; "religia s-a transformat, 
peste limitele sale, dintr-o credinţă privată într- 
o mega-ideologie" Aş vrea sâ vâd şi eu care 
ar fi bolovanul care ar putea sâ 
demonstreze mâsura limitelor unei religii! 
Domnul Pârvulescu descoperă sania! Nu 
roata, roata apare mai târziu, mult mai târziu. 
Religia a fost, întotdeauna, o mega- 
ideologie, nu am transformat-o noi! 

Păi. când lansezi minciună după minciună 
şi prostie după prostie, cum să mai ţin eu 
televizorul deschis când apari cu figura ta de 
veşnic seminarist! 

"Separaţia statului de Biserică a devenit 
atât de vagă. încât abia dacă se mai observă" 
Trebuie să fii orb sau răuvoitor sâ nu 
observi "recomandarea Consiliului Naţional 
pentru Combaterea Discriminărir, 
"reglementarea afişării simbolurilor religioase 
în şcoir (şi aici voi sublinia) "es/e un prim pas spre 
recuperarea spaţiului public " Care ar fi paşii 
următori, d-le Pârvulescu, raderea bisericilor, tot 
din spaţiul public? Reîntoarcerea la creştinismul 
din catacombe? 

Vorbiţi de "recomandarea Consiliului Naţional 
de bla, b/a, 6/a, ce dracu' o fi consiliul ăsta 
"naţional"; cine o fi. P^amentul. Senatul? Păi 
Guvern dacă ar fi. tot îi trebuie aprobarea 
Parlamentului! 

Consiliul ăsta este compus din oameni; să ştim 
şi noi cum îi cheamă, cine a ordonat şi plăteşte 
din banii noştri, cu simbrii grase, fonifărea 
acestui consiliu. Să se facă publice motivaţiile 
existenţei acestui consiliu-fantomă! 

"Pieire a ta prin tine. Sioane!" 

Eu, personal, mă bucur că poate s-o deştepta 
odată şi poporul ăsta batjocorit! 

Veţi reuşi să scoateţi oamenii în stradă. Cine este 
atât de prost să îşi închipuie câ. după zeci de ani de 
comunism, de sufennţâ şi de frustrare, vom accepta 
măsurile anticreştine preconizate de aceiaşi călăi ai 
Bisericii, care, mai ieri, transformau bisendle în 
grajduri şi înlocuiau crucile cu stele în cinci colţuri! 
Pentru cele în şase colţuri mai aveţi de aşteptat 
Până atunci, masele de creştini români vor deveni 
conştiente că singura soluţie este lupta şi nu trebuie 
cedat nici un centimetru din drepturile noastre 
milenare, pecetluite, încă o dată, cu sângele miilor 
de tineri asasinaţi de lliescu & comp.. în decembrie 
1989 

Aţi uitat sâ vorbiţi de o cruce, domnule analist 
politic; crucea de pe Caraiman; îndeplineşte condiţia 
obligatorie de a se găsi în spaţiul public şi poate 
deveni "obiectul de lucru" al Consiliului Naţional de 
bla, bla, bla! Are un rol duşmănos şi vizibil ' 
discriminator "Pe ea. câ n-are gloanţe!" Veţi intra în 
istorie alâtun de alţi demolatori, blestemaţi până în 
veac! 

P.S. Chestia cu Tocqueville se nimereşte ca 
musca în lapte Dă bine să faci referiri de genul 
acesta, dar când se înţelege câ Tocqueville ar fi 
descoperit democraţia acum două veacuri, parcă te 
simţi jenat. tu,, ca cititor 






CUVÂNTUL LEGIONAR Decembrie 2006 ^^9 ® 






















TÂNCĂBEŞTI 2006: PREZENT! 


Cititohi revistei noastre au remarcat că 
permanent organizăm diferite ceremonii cu ocazia 
comemorării martirilor legionari care şi-au dat viaţa 
pentru binele ţării şi al neamului românesc: cu 
regularitate au fost făcute parastase în memoria lui 
Comeliu Zelea Codreanu, Ion Moţa. şi Vasile Marin, 
pentru cei asasinaţi în septembrie 1939, când a fost 
distrusă întreaga elită legionară. S-au organizat 
pelerinaje. în special pentru tineri, s-au depus flori şi 
s-au aprins lumânări la cimitirele din Predeal, 
Răşnov, Rămnicu Sărat. Ţigăneşti (unde îşi au locul 
de veci Radu Mironovici şi Comeliu Georgescu), în 
comuna Bălceşti (la mormântul preotului Dumitrescu 
Borşa), la Străuleşti (unde odihnesc osemintele 
ultimului comandant legionar, dr. Ionel Zeana, cel 
care în faţa căruia am depus legământul de 
legionari), la Reînvierea. în Bucureşti (la mormintele 
fam. Zelea Codreanu), la sinistrele închisori Aiud şi 
Gherla. 



Ziua de 2^ noiembrie este zi de doliu în 
calendarul legionar, deoarece, în urmă cu 68 de ani, 
într-o noapte rece şi ploioasă, au fost asasinaţi, prin 
ştrangulare (!), Căpitanul, Nicadorii şi Decemvirii, 
în pădurea Tâncăbeşti. aflată la jumătatea drumului 
dintre Ploieşti şl Bucureşti. 

Nu a fost an, de la înfiinţarea Acţiunii Române şi 
până în prezent. în care să nu fie comemorată jertfa 
supremă a lui Comeliu Zelea Codreanu şi a celor 13 
camarazi ai săi, prin organizarea unei deplasări la 


Transportul pe ruta Bucureşti - Tâncăbeşti şi 
retur, cu autocare, a fost gratuit, asigurat de 
Asociaţia Acţiunea Română şi Redacţia Cuvântului 
Legionar, alte maşini particulare cu legionari şi cu 
simpatizanţi au sosit de la Roman. Târgovişte 
Ploieşti, Piteşti, laşi. Brăila. Craiova. Huşi. 


Un mic sobor de preoţi a oficiat o slujbă de 
pomenire în faţa troiţei de lemn sculptate de 
meşterul Fane Georgescu , trecut şi el în veşnicie. 




Cum troiţa din lemn nu se distingea prea bine. 
având în fundal trunchiurile copacilor pădurii, alături 
de aceasta Cuibul 'Vestitorii" a turnat o mică fundaţie 
din beton în care a înălţat un catarg înalt de 6 metri 
în vârful căruia flutură un mare steag tricolor, şi a 
înlăturat lăstărişul din jur. atrăgând astfel atenţia 
trecătorilor asupra monumentului de la depărtare. 

Multe buchete şi coroane de flori au fost depuse 
în memoria celor ce au pierit aici în tragicul 
eveniment ordonat de Armând Căllnescu şl Carol al 
ll-lea. Chiar şi Iile Neacşu, preşedintele Partidului 
Stânga Unită, s-a plecat în faţa Şefului Mişcării 
Legionare şi a depus o superbă coroană de flori. 

Ca şi în ceilalţi ani, desfăşurarea ceremoniei a 
urmat aceiaşi tipic: simplu, la obiect, fără discursuri 
patetice (care chiar nu-şi aveau locul!), asemeni 
conduitei şi spiritului legionarului. 

NIcador Zelea CcxJreanu a adresat câteva cuvinte 
participanţilor, vorbind despre tradipa de luptă a 
Mişcării şi datoria oricărui român de a lupta împotriva 
ofensivei actuale, fără precedent, lansate împotriva 
românismului. 

Apoi a făcut apelul martirilor asasinaţi în floarea 
vârstei şl rămaşi astfel pentru totdeauna tineri. Au 
fost strigate cele 14 nume, începând cu CORNEUU 
ZELEA CODREANU. continuând cu NICOLAE 
CONSTANTINESCU, ION CARANICA. DORU 
BEUMACE. ION CARATĂNASE. lOSIF 
BOZĂNTAN, ŞTEFAN CURCĂ. ION RELE. ION 
GRIGORE STATE. ION ATANASIU. BOGDAN 
GAVRILĂ. RADU VLAD. ŞTEFAN GEORGESCU 
ION TRANDAFIR. 

După fiecare nume strioat. leoionarii au annnc 


câte o torţă. Iar asistenţa a strigat în cor „Prezent T, 
salutând cu braţul drept ridicat. 

S-au cântat în cor versurile dureroase ale Imnului 
legionarilor căzuţi: „Plânge printre ramuri luna / 
Nopţile-s pustii / Căci te-ai dus pe totdeauna / Şi n-ai 
să mai vii şi apoi cele înălţătoare ale imnului 


Mişcării: „Sfântă 
tinereţe 
legionară cu 
călit de fier 
şi sufletul de 
crin...\ Toţi, 
inclusiv 
asistenţa, cântă 
torţele 
aprinse şi cu 
braţul drept 
ridicat: dând 

onorul celor 
căzuţi pentru 
Neam şi Ţară; 

decanului 
legionar de 
vârstă, medicul 
Vasile Grigoriu 
(96 de ani), i se 
umezesc ochii. 




La final s-a 
oferit o masă 
călugărească, 
cu iahnie de 
fasole caldă, 
pâine, vin, 
colivă şi mere. 

Ceremonia 
funebră a fost. 
ca 

întotdeauna, 
dominată de 
tristeţe, 
aceasta fiind 
amplificată de 
rărirea rândurilor veteranilor legionari: vârsta 
înaintată, bolile căpătate in timpul detenţiilor, sub 
regimul comunist, decesele fireşti, sunt cauzele 
împuţinării numerice a legionarilor. 

Tristeţea a fost atenuată de faptul câ am văzut şi 
mulţi lineri, studenţi şi chiar elevi, care au filmat, au 
fotografiat şi au cumpărat revista noastră şi cărţi 
legionare de la un stand special amenajat. Interesul 
lor pentru a cunoaşte adevărata noastră istorie, 
mistificată decenii întregi, este. desigur, dătător de 
speranţe: sperăm nu numai că schimbul de 
generaţii este posibil, ci şi ca tinerii să continue 
drumul trasat de Căpitan. 






Pag. 6 


CUVÂNTUL LECIONAP 




Decembrie 2006 


Se-nchide iar Noiembrie-n vitralii 
pieziş prin grâul Sfântului Andrei 
cristalele se trag spre hibernalii 
pe-al gerului strălimpede polei 

dă zarea roată ascuţind pe stei 
o pâciă ce se-aburcâ pe fruntarii 
şi stogurile prohodesc pe arii 
şi toate-şi au în coasă un temei 


VERDE BRUMAR 


waKTyiîisi^ 

TORî/l 


candele de ceţuri pe alei 
cutremurând îngenuncherea sacră 
se strâng prin codri lupi de geruri grei 

când ţara mută ca o verde faclă 
smereşte-se Arhanghelului ei 
la cap de iarnă priveghind o raclă. 


30 nov 




\ 































CORNELIU ZELEA CODREANU - "PENTRU LEGIONARI” (VIII) 

(continuare din numărul trecut) 

MOTTO: "Din zei de-am fi scoborători, / C-o moarte tot suntem datori / Totuna e dac-ai murit / Flăcău sau moş îngârbovit / Dar 
nu-i totuna leu să mori / Ori câne înlănţuit!" (GEORGE COŞBUC - "Decebal către popor) 


"Cuibul acesta de tineri era primul început de 
viaţă legionară. Era prima piatră din temelie. 
Trebuia pusă pe pământ sănătos. 

De aceea nu am spus; <<Să mergem să 
cucerim România! Plecaţi prin sate şi strigaţi; S- 
a făcut o nouă organizaţie politică, înscrieţi-vă 
cu toţii într-însa.» 

N-am făcut un nou program politic, pe 
lângă celelalte zece existente în România, 
toate "perfecte" în conştiinţa autorilor şi 
partizanilor lor, şi nu am trimis pe legionari cu el 
să-l fluture prin sate. chemând oamenii să se 
alăture acestuia pentru a salva ţara. 

Şi din acest punct de vedere ne vom deosebi 
fundamental de toate celelalte organizaţii 
politice, plus cuzismul. Toţi cred că ţara moare 
din lipsă de programe bune. Şi de aceea îşi 
alcătuiesc câte un program perfect închegat şi 
pleacă cu el să adune oameni. De aceea toată 
lumea întreabă; «Ce program ai?» 

Ţara aceasta piere din lipsă de oameni, nu 
din lipsă de programe. Aceasta este părerea 
noastră. Că deci, nu programe trebuie să 
creăm, ci oameni, oameni noi. Pentru că aşa 
cum sunt astăzi, oamenii crescuţi de 
politicianism şi infectaţi de influenţa iudaică, 
vor compromite cele mai ' strălucite 
programe. 

Acest fel de om, care trăieşte astăzi în 
politica românească l-am mai întâlnit în istorie. 
Sub domnia lui au murit naţiuni şi s-au dărâmat 
state. 

Cel mai mare rău pe care ni l-au făcut 
evreii şi politicianismul, cea mai mare 
primejdie naţională la care ne-au expus 
aceştia, nu stă nici în acapararea bogăţiilor 
solului şi subsolului românesc, nici chiar în 
tragica desfiinţare a clasei de mijloc româneşti. 
nici în numărul mare al lor în şcoli, profesiuni 
libere etc., şi nici chiar în influenţa pe care o 
exercită asupra vieţii noastre politice, deşi 
fiecare în parte sunt primejdii de moarte pentru 
neam. Cea mai mare primejdie naţională stă în 
aceea de a ne fi deformat, de a ne fi 
desfigurat structura noastră rasială daco¬ 
română, dănd naştere acestui tip de om, 
creând această căzătură, această stărpitură 
morală: politicianul care nu mai are nimic cu 
nobleţea rasei noastre; care ne dezonorează şi 
ne omoară. Dacă acest tip de om va continua 
să mai conducă această ţară, neamul 
românesc va închide ochii pentru totdeauna 
şi România se va prăbuşi, cu toate 
strălucitele programe cu care "şmecheria" 
degeneratului va şti să ungă ochii mulţimilor 
nenorocite. Dintre toate relele pe care ni le-a 
adus invazia evreiască, acesta este cel mai 
îngrozitor! 

Toate popoarele cu care am venit in contact 
şi ne-am luptat noi. Românii, de la năvălirea 
barbarilor şl până astăzi, ne-au atacat pe linie 
materială, fizică şi politică, lăsăndu-ne intactă 
fiinţa morală din care, mai devreme sau mai 
târziu, a izbucnit biruinţa noastră, sfărâmarea 
jugului străin. Chiar dacă s-au aşezat în număr 
peste noi, chiar dacă ne-au luat toate 
bogăţiile, chiar dacă ne-au stăpânit politiceşte. 

Este pentru prima dată în istoria noastră. 

Şi de aceea ne simpm dezarmaţi şi cădern 
învinşi, când Românii se întâlnesc cu un 
neam, care nu-i atacă cu sabia, ci cu armele 



proprii rasei IUDAICE cu care izbesc şi 
paralizează mai întâi instinctul moral al 
neamurilor, împrăştiind in mod sistematic 
toate BOULE MORALE şi distrugând astfel 
orice posibilitate de REACŢIUNE. 

De aceea piatra unghiulară de la care 
porneşte Legiunea este omul, nu programul 
politic. Reforma omului, nu reforma 
programelor politice. 

"Legiunea Arhanghelul Mihail" va fi, prin 
urmare, mai mult o şcoală şi o oaste decât un 
partid politic. 

Poporul român, în aceste zile ale lui, NU 
are nevoie de un mare om POLITIC, aşa cum 
greşit se crede, CI de un mare EDUCA TOR si 
OOmuciroR. care sâ bimiascâ pS 
răului Şl să zdrobească tagma celor răi. Pentru 
ţeasta insă, el va trebui să biruiască mai întâi 
răul dm el şi din ai lui. (...) 

tr •'Imagina mintea noastră mai 

frumos M suflet, tot ce poate rodi rasa noastră 

curat, mai 

muncitor ş. mai viteaz, iată ce trebuie să ne 
dea şcoala legionară! (...) 

să 'egionară. va şti 

^ P''°9rame. va şti să rezolve si 
problema evreiască, va şti să dea şi o bună 

convingă şi pe 

căci pentru aceasta este erou ^ 

,2! SLpf 


Vom crea un mediu sufletesc, un mediu 
moral în care să se nască şi din care să se 
hrănească şi să crească omul erou. 

Mediul acesta trebuie izolat de restul lumii 
prin întărituri sufleteşti cât mai înalte. 
Trebuie apărat de toate vânturile patimilor, 
care înmormântează naţiunile şi ucid 
indivizii. 

După ce legionarul se va fi dezvoltat într- 
un astfel de mediu, în cuib, în tabăra de 
muncă, în însăţi organizaţia şi în familia 
legionară, va fi trimis în mijlocul lumii: să 
trăiască, pentru a învăţa să fie corect; să lupte, 
pentru a se învăţa viteaz şi tare; să muncească, 
pentru a se învăţa muncitor, iubitor de toţi cei ce 
muncesc; să sufere, pentru a se oţeli; să se 
jertfească, pentru a s^deprinde cu depăşirea 
propriei lui persoane, slujindu-şi neamul. 

Oriunde se va duce, va crea un mediu nou 
de aceeaşi natură. Va fi un exemplu. Va face 
alţi legionari. Şi lumea, în căutarea unor zile 
mai bune, îl va urma. 

Cei nou veniţi vor trebui să trăiască în 
respectul aceloraşi norme de viaţă 
legionară. 

Toţi ia un loc, în aceeaşi oaste, vor fi o forţă, 
care va lupta şi va birui. Aceasta va fi "Legiunea 
Arhanghelul Mihail". (pg. 240) 

"(...) încă o linie în structura sufletească a 
legionarului vitejia. Fără aceasta un om este 
incomplet. Pentru că, dacă ar fi numai drept, 
corect, iubitor, credincios, muncitor şi n-ar avea 
calităţi vitejeşti, cu ajutorul cărora să se lupte 
împotriva vrăjmaşilor nedrepţi, necredincioşi, 
neiubitori şi incorecţi, ar muri înghiţit de aceştia. 

lată-ne acum şl cu graniţele Mişcării noastre 
fixate. Cu un capăt înfipt în pămăntul tării şi 
cu celălalt în cer: Arhanghelul Mihail şi ’ 
Pământul strămoşesc." (pg. 244) 

Sâ fim amărâţi, îndureraţi, avem dreptul, 
dar un singur drept n-avem, acela de a 
pierde curajul şi de a lăsa arma Jos” (RADU 
M^IRONOVICI - citat de Comeliu Zelea Codreanu în 
Pentru legionari" pg. 247) 

"Dec/ evreii care se bucură azi, crezând că a 
sosit ceasul stăpânirii lor, să afle că în ţara 
aceasta există un colţ, unde, la orice ceas 
din zi şi din noapte, o gardă veghează cu 
faţa la duşman ” (ILIE GArneATÂ - citat în 
Pentru legionari" pg. 248) 

Priviţi în ochi pe cel ce vine şi dacă în ochii 
lui veţi simţi că scânteiază vreun mic interes 
personal (fie material, fie ambiţie, fie patimă, 
trufie), să ştiţi că acela nu poate deveni 
legionar. 

Nici îmbrăcarea cămăşii verzi şi nici 
salutul nu sunt de ajuns ca cineva să devină 
jegionar. Nici chiar înţelegerea "raţională" a 
Mişcării Legionare! CI numai conformarea 
vie ţ ii cu normele de viaţă leoionarâ Pentru 
că Legiunea nu este numai un sistem logic, o 
înlănţuire de argumente, ci o "trăire". După cum 
cineva nu este creştin dacă «cunoaşte» şi 
«înţelege» Evanghelia, ci numai dacă se 
conformează normelor de viaţă afirmate de 
ea dacă o «trăieşte» ” (pg 249 - 250) 

(continuare în numărul viitor) 



LECalONAIÎ Decembrie 2006 7 



















r 


AW/iâ/ieaJcă 

CUVÂNT CĂTRE CEI CE CAUTĂ ADEVĂRUL (II) 




Liturghia nu e spectacol, nu e concert, să poată 
veni orice spectator. Liturghia e o Taină pe care nu o 
pot înţelege decât cei botezaţi. Ceilalţi au ochii minţii 
închişi şi nu pot înţelege cum trebuie această slujbă. 
Cu secoie m urmă ereticii nici măcar nu erau primiţi 
la slujba Sfintei Liturghii. 

în zilele noastre nu se mai poate tine o evidenţă a 
celor care vin să ia parte la slujbele Bisericii. De 
aceea ereticii intră nestingheriţi. Mai mult încă, 
îndrăznesc chiar să se împărtăşească cu Sfintele 
Taine. Unii. fără spovedanie, iar alţii după o 
spovedanie superficială 

Viaţa Bisericii nu o pot înţelege cu adevărat 
decât membni Bisericii. Chiar dacă ereticii găsesc 
tot felul de lucruri frumoase in Liturghie, aceasta nu 
înseamnă că li se descoperă Taina Liturghiei. 

Dijmnezeu ar fi putut rândui ca slujbele creştine 
să fie ţinute în locuri secrete, la care să nu ajungă 
nid un eretic. Dar în Biserică aflăm cea mai sigură 
cenzură: chiar dacă vin toţi ereticii şi toţi păgânii la 
slujbă, până ce nu vor l^ăda rătăcirea, nu o vor 
înţelege cum trebuie ^ 

Important deci nu este doar să vii la biserică, 
important este mai ales în ce calitate vii ta 
biserică. Crezând altceva decât învaţâ Biserica, 
nu te foloseşti nici pe tine si nici pe alţii. Poate câ 
aceşti alpi se vor molipsi de modul tâu 
superficial de inţelegere a credinţei, şi se vor 
îndepârta de Adevăr. 

Departe de mine gândul de a te da afară din 
Casa Domnului. Nu am o asemenea chemare 
profetică. 

"Atunci de ce mă laşi să înţeleg că mai bine 
nu mai vin la biserică?" 

Aş vrea să înţelegi că degeaba vii la biserică 
atâta vreme cât refuzi să fii fiu al Bisericii. 

Nimeni nu spune ca cei cu aedinţe diferite să nu 
mai vină la biserică. Să vină, să caute adevărul 
Bisericii. Şi, dacă vor înţelege că adevărul e în 
Bisencă, să se lepede de toate rătăcirile lor şi să se 
spovedească. (Şi căi de bine ar fi ca de acum înainte 
să nu mal vină la spovedanie cei care ascund greul 
păcat al ereziei...). 

Nu e uşor să înţelegi că Adevărul e în Biserică. îţi 
va lua poate luni sau ani de zile. Dar aceşti ani, 
acest drum obositor, va avea o finalitate luminoasă. 
Pe când ereticii care se spovedesc ascunzând 
păcatul ereziei se afundă din rău în mai râu. La 
^gădunile dinaintea spovedaniei, preotul spune că 
"orice păcate veţi ascunde. îndoite le veţi avea .." 
Înfricoşător lucru... 

Aş vrea să îţi precizezi credinţa. Nu faţă de 
alţii, ci faţă de tine însuţi. Şi, dacă vei ajunge la 
concluzia câ Biserica greşeşte, cel puţin nu mal 
încerca sâ te numeşti creştin. 

M-ar durea sudetul să aflu că. citind aceste 
rtndun, un singur om ar renunţa să mai vină la 
Bisencă. Dar nu am pulul prezenta adevărul altfel 
decât este. Nu l-am putut polei cu mindună. 

Ştiu că există dtitori care cred în reîncarnare 
pentru simplul fapt că nu există nimeni care să le 
spună cât de mare este această erezie. Pe aceşti 
atilon n rog să asculte glasul Bisericii, şi să lepede 
erezia ^ 

Aceşti dtitori spun; "Nu contează atât de mult 
în ce credem, contează cum trăim. Important 
este să faci fapte bune. să fii bun, că Dumnezeu 
nu te judecă după'ce găpdeşti, ci după cum 
trăieşti." 

Este adevărat că Dumnezeu te judecă după cum 
trăieşti, faptele fiind însă strâns legate de 
Ye<i\n\â Modul in care credem ne modelează 
faptele, fie că suntem sau nu conştienţi de acest 
lucru. Dacă oamenii ar fi conştienţi de aceasta, nu s- 
ar mai juca, nu Şhsr mai permite să phmeastă tot 
w " exotice, nu mai permite $6 iş, 

deschidă sufletele faţă de erezie. 

Unii spun câ nu au nevoie de Biserică, pentru câ 
au propnul mod de a comunica cu Dumnezeu 

Care este acest mod? Se roagă, mai aprind câte 
o lumânare, mai ajută câte un sărac. Sunt bune 



aceste lucruri, 
dar se pierde 
din vedere ce 
este mai 
important. 

Dumnezeu 
a vorbit cu 
oamenii faţă 
către fa\ă. 

Dacă Adam 
nu ar fi ales 
păcatul, dacă 
Adam nu ar fi 
ales 

neascultarea, 
oamenii ar fi 
vorbit cu 
Dumnezeu 
întocmai ca 
protopărintele 
lor 


(continuare din numărul trecut) 

puteri să îşi găsească un rost, se va îndepărta de 
rostui ei autentic. Abia în momentul în care omul îl 
întreabă pe Dumnezeu care e rostul său în lume va 
putea primi răspunsul cel bun. 

Cele două alternative sunt radical diferite nu poţi 
ajunge la cunoaşterea adevărului dacă nu vrei să 
primeşti această cunoaştere de la Adevărul 
Suprem, care este Dumnezeu. 

In momentul în care omul ia hotărârea de a face 
voia lui Dumnezeu, atunci mintea lui se luminează, 
se sfinţeşte. 

Omul care crede că a fost creat pentru a se 
bucura în veşnicie de binecuvântările dumnezeieşti 
face totul pentru a împlini această înaltă chemare. 




Dumnezeu a vrut să vorbească cu oamenii faţă către 
faţă, dar oamenii nu au ştiut să înţeleagă valoarea 
acestei binecuvântări. Dacă Adam nu ar fi păcătuit, 
şl nu ar fi fost izgonit din rai. atunci oamenii ar fi trăit 
o viaţă plină de bucurie, plină de împlinire, o viaţă din 
care ar fi lipsit moartea, bolile şi celelalte necazuri. 
Nu avem, deci, de ce să îi reproşăm lui Dumnezeu 
că nu suntem altfel. 

Un lucru care unora li se pare ciudat este că 
Dumnezeu. în marea Sa bunătate. în marea Sa 
dragoste, nu a creat un om perfect, un om care să 
nu cunoască răul şi suferinţa. 

"De ce. Doamne, de ce?!!!" 

"Pomul se judecă după roade, şi Dumnezeu după 
creaturile Sale...”, spun criticii care. văzând 
slăbiciunea umană, văzând neputinţa omenească. îl 
judecă pe însuşi Făcătorul cerului şi al pământului. 

Dacă Dumnezeu ar fi creat boala, dacă 
Dumnezeu ar fi creat diavolii, dacă Dumnezeu ar fi 
creat durerea şl tristeţea, atunci poate că aceşti 
critici ar avea dreptate. 

Dar boala nu a creat-o Dumnezeu. Pe draci nu i-a 
creat Dumnezeu. Răul şi păcatul nu le-a creat 
Dumnezeu. 

Atunci cine le-a creat, dacă nu El? One? 

Toată lumea ştie că Lucifer a căzut din cer. că. 
nemulţumindu-se să fie primul dintre îngeri, a vrut să 
fie mal măreţ decât Dumnezeu Aceşti critici nu vor 
să înţeleagă că responsabilitatea căderii a avut-o 
Lucifer, ci consideră că "vinovat" este 
Dumnezeu, că i-a dat posibilitatea de a alege răul. 
Tot el spun că nu Adam este de vină că a căzut, ci 
de vină este Dumnezeu că l-a dat posibilitatea să 
cadă. O simplă dezvinovăţire; vinovatul principal 
dă vina pe alţii. 

Omul a fost făcut de Dumnezeu astfel încât putea 
să nu se "strice" niciodată. Omul a avut 
LIBERTATEA de a alege binele şi răul. 

' "Oare nu ar fi fost mai bine pentru noi sâ fim 
creaţi în aşa fel încât să nu ni se dea ocazia să 
alegem între bine râu? De ce Dumnezeu nu ne-a 
predestinat la mântuire? De ce Dumnezeu le-a dat 
îngerilor ocazia să cadă din rai?" 

De răspunsul la această întrebare depinde modul 
în care oamenii îşi trăiesc viata 

Şi totuşi, de ce Dumnezeu nu a creat un 
humanold care să trăiască veşnic, fără a avea 
putinţa să cunoască răul? 

în momentul în care aşteptăm ca Dumnezeu sâ 
facă un astfel de humanold, ar trebui ca noi să 
stăpânim veşnicia, să cunoaştem legile vieţii şi ale 
morţii, să stăpânim viaţa Nu putem fi ca nişte copii 
care construiesc palate din cuburi, şi se miră că 
aceste "palate" se dărâmă la cea mal fină atingere. 

Cunoaştem noi legile vieţii şi ale morţii, 
cunoaştem noi legile creaţiei ca sâ judecăm dacă 
Dumnezeu a făcut bine sau nu ce a făcut? 

Omul este o făptură liberă să aleagă între bine 
şi rău. Măreţia omului nu poate fi înţeleasă decât de 
către cel care ascultă cuvântul lui Dumnezeu. în 
momentul în care creatura încearcă prin propriile 


Omul a pierdut raiul. Firea sa a fost atinsă de 
păcat, a fost rănită de păcat. Pentru ca uşile raiului 
să se deschidă din nou. a fost nevoie ca însuşi 
Hristos. Fiul lui Dumnezeu, să vină în lume. să Se 
nască din Preacurata Fecioară, să arate oamenilor 
calea spre Cer şi, mai apoi. să primească moarte pe 
cruce pentru mântuirea neamului omenesc. 

Oamenii au auzit învăţătura lui Hristos. Unii au 
refuzat-o. alţii au primIt-o. crezând că El este Fiul lui 
Dumnezeu. 

Nu era însă de ajuns ca oamenii să afle acest 
adevăr. 

Oamenii trebuiau să înveţe să meargă pe 
calea mântuirii. Tocmai pentru aceasta a apărut 
Biserica. Biserica este şcoala mântuiri. Cine vrea să 
se rTTântulască. merge să "înveţe" la această scoală. 
Biserica este casa în care oamenii învaţă să se lupte 
cu patimile şi cu poftele. învaţă să-L cunoască şi să- 
L iubească pe Dumnezeu. 

Nu e de-ajuns ca un om să afle că Dumnezeu 
există pentru ca acel om să îl şi iubească pe 
Dumnezeu. 

Mulţi oameni spun că îl iubesc pe Dumnezeu, dar 
această dragoste este superficială, este mai slabă 
decât "dragostea" lor de păcat. 

Este adevărat câ mulţi oameni consideră 
Biserica drept o instituţie religioasă care nu are 
alt scop decât să manipuleze oamenii pentru a-i 
stoarce de bani, prin diferite biruri ocazionale, 
de la botez si până la îngropare, de la pomelnic 
până la sfeştanie. 

Dar diavolul este cel care oferă o asemenea 
imagine a Bisericii: diavolul nu vrea ca oamenii 
să creadă că Biserica este Trupul lui Hristos. Se 
luptă din răsputeri pentru a-i convinge să aibă o 
irpagine deformată a Bisericii şi să stea departe 
de acoperământul ei. Le arată "punctele slabe" 
ale Bisericii si le propune el însuşi o altă cale 
spre Dumnezeu. 

Dar oare, dacă unii creştini şi unii clerici 
sunt păcătoşi, Biserica este păcătoasă? 

Crezul pe care îl rostesc creştinii spune răspicat 
"Cred întru una sfântă, sobornicească si 
apostolească Biserică ". Biserica este sfântă, 
chiar dacă unii dintre fiii ei păcătuiesc. 

A crede câ Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi a 
nu crede că Biserica este Trupul Său înseamnă a 
batiocori adevărul. 

In Biserică oamenii învaţă să guste raiul; prin 
Bisencă oamenii trăiesc în Cer. 

Biserica ne creşte în Dumnezeu. în Biserică 
învăţăm să ne rugăm, prin Biserică luăm iertare de 
păcate şi puterea de a pune în fiecare zi început bun 
mântuirii. 

Cine crede că Biserica de astăzi e diferită de 
Biserica pe care a întemeiat-o Hristos, îl huleşte 
pe Hristos. 

Cum? 

Spunând câ Domnul nu a fost în stare sâ 
xideasca o Biserică pe care să nu o dărâme nici 
timpul Şl nici porţile iadului. 

(continuare în pag. 12) 

VASILE DANION 
• Extras din site-ul 
www.sfatuhortndnvo rr^. 




Pag. 8 


CUVÂNTUL LECUONA» Decembrie 2006 





















r 



FALSUL RĂZBOI AL ICOANELOR: DISCRIMINARE SAU TRIBALISM? 


1 . INTEGRALIZANŢI MAI CATOLICI 
DECÂT PAPA 

De aproape 1.300 de ani, de la redutabilii 
Fmpâraţi bizantini Leon III Isauriotul şi Constantin II 
Copronimul. spiritul iconoclast n-a mai bântuit prin 
Balcani cu atâta furie. 

Dupâ cele aproape două luni de polemică în tir 
continuu prin mass-media, realizăm, în sfârşii, că 
efectul s-a produs, desigur, pentru că, în ritm 
tribalist, ne apropiem vertiginos de termenul 
Jntegrârir, şi nu doar de Sfintele Sărbători. Şi 
întrucât, de An Nou, „Integrarea" coincide şi cu 
„Epifania", ca să-şi redecoreze calendarul cu ea şi s- 
0 atâme-n cui, românul îşi aşteaptă „Sărbătoarea" la 
pătrat. 

in preajma acestei copioase inflaţii de festivism 
care ne aşteaptă la proximul soroc situat atât de 
semnificativ între „Integrare" şi „Bobotează", iată că 
şi societatea românească, preintegralizantă în 
exces, s-ar cuveni, mai ales acum, să fie din belşug 
„aghezmultă cu agheazma bunului simţ", cum 
spunea lorga, într-un text uitat (şl. din păcate, de 
mult prea tristă amintire), 

Aflăndu-se Ţara la cap de iarnă, aşadar, iată cum 
viscoleşte cu dezbateri chiar şi-n acest decembrie 
mult mai dement ca de obicei. Dilema bântuie cu zel 
integrator şi, desigur, perplexitatea ultimă ne-o 
rezervă, iar şi iar, tot acelaşi profitabil complex 
victimal al minoritarului: mult hulita discriminare a 
aproapelui nostru vulnerabil, veşnicul intempestiv. 

Dar oare cine pe cine victimizează ta noi, hic 
et nune, aici şi acum? 

Desigur, cultul Sfintelor Icoane, expuse prea 
ostentativ prin clase, pe coridoare, prin şcoli şi prin 
spitale, semnul Sfintei Cruci pe ambulanţe şi la 
intrarea în farmadi ori pe turla bisericii din cartier. 
Toate aceste însemne prezente ale identităţii 
noastre etnice şi spirituale hărţuiesc şi 
traumatizează iremediabil, pasă-mi-te, nici mai 
mult nici mai puţin decăt libertatea de conştiinţă 
a unei minorităţi discriminate excesiv. 

Şi pentru a eludda acest ciudat complex victimal. 
dogmatic vorbind, ar trebui, în primul rând, 
semnalată natura evident neoprotestantă a 
tuturor acestor obiecţii revendicative. 

Cine le poate lua însă în serios în acea Europă 
spre care ne îndreptăm şi în contextul căreia există 
poate alte Inconveniente, dar, în mod cert. tensiunile 
din raporturile interconfesionale se află eradicate de 
mai multe secole. Franţa, Germania şi Ungaria chiar 
sunt receplacole care includ importante consecinţe 
ale succesivelor reforme, amintirea campaniilor 
antihughenote, a Nopţii Sfântului Bartolomeu ori a 
radicalismului luteran revendicator, pe câtă vreme la 
noi, marele bloc ortodox n-a experimentat 
niciodată, diacronic vorbind, violenţa unui atare 
conflict. Cine poate crede atunci că, tocmai la 
noi, ortodoxia ar putea scurtcircuita Idiosincrazic 
atâtea sensibilităţi minoritare, declanşând un 
adevărat şoc de tribalism antieuropean şi antltoleranl 
pe care recenta campanie iconoclastă îl opune 
spiritului continental, fundamental pacifist şl 
integrator. 

In pură tradiţie românească. închinarea la icoane 
precum şi expunerea lor e o faptă de evlavie care 
exprimă încadrarea credinţei în spiritul ritului oriental, 
încetăţenit în regiunea de Răsărit a Europei (la 
ortodocşi şi la greco-catolici) şi, în parte, şi pe 
puntea dintre cele trei continente, Europa. Asia şi 
Africa şi care poartă denumirea de rit bizantin sau 
consta nlinopolitan. 

tn descendenţa ei. această practică nu poate fi 
decât benefică, din punct de vedere spiritual, 
întregului ansamblu al societăţii, marcând chiar, şl 
F>entru oulsider-i, o afirmare şl asumare emblematică 
3 Identităţii etnice şi spirituale ultime, prin forţa 
religiozităţii tradiţionale, trăite dupâ un obicei secular. 

Pe steagurile de luptă ale lui Ştefan cel Mare 
existau icoane. Ele deschideau şi mai deschid încă, 
in popor, toate riturile procesionale. Actul de naştere 
el Legiunii Sfântului Arhanghel Mihail a fost veghea 
le icoană. Până şi versurile lui Andrei Mureşanu din 
tntnul nostru naţional cuprind un distih (J^reoţi cu 


cruceam frunte/ Căci oastea e creştină) pe care, 
oricum, actuala campanie neoiconoclastă nu-l poate 
desfiinţa fără riscuri grave de atitudine antinaţională. 

Dilema păstrării sau desfiinţării acestor însemne 
de identitate a existat, desigur, şi în lot restul 
Europei, de fiecare dată, insă. s-a soluţionat în sens 
pozitiv. în Italia, la 15 febr. 2006, Curtea Supremă 
de Justiţie a respins solicitarea de eliminare a 
crucifixului din şcolile publice, motivând că 
acestea reprezintă un simbol al valorilor creştine 
care stau la baza societăţii şi precizând că, din 
acest punct de vedere, crucifixul poate avea o 
valoare simbolică şi educaţională, indiferent de 
religia elevilor. în Grecia, însăşi Constituţia şi 
legile ţării prevăd prezenţa publică a simbolurilor 
religioase creştin-ortodoxe. E vorba, deci, nu 
doar de paralelism şi similitudini, ci de 
precedente legislative. 

Aceste este şi cazul României. Reintroducerea 
icoanei, după enorma elipsă a practicii religioase din 
perioada comunistă, a fost un act spontan, neinstituit 
legislativ. Prin iniţiative locale, directorii centrelor de 
învăţământ. în consensul tuturor, puteau chema 
preoţi pentru sfinţirea incintei şi a icoanelor pe care 
le instalau în clase. Această iniţiativă s-a generalizat 
numai şi numai prin acord unanim. Aşadar, o 
revocare a acestei hotărâri obşteşti nu mai este 
posibilă decăt simetric, printr-o iniţiativă similară, şi 
tot în consens unanim; ea nu se poate retrage doar 
prin emiterea unei dispoziţii legale, nefiind, iniţial, un 
fenomen impus în acest mod. aşa cum este, de 
pildă, obligativitatea studierii religiei ca obiect de 
învăţământ indiscutabil. 



ARHANGHELI ICONARI 


Doi iconari ai verdelui din ierburi 
dintr-un tărâm de smimâ şi de pin 
se zugrăvesc în ritul bizantin 
planând prin sideralele fiefuri 

icari ai slavei dioscuri divini 
ai monogramei eristice sfinţi herculi 
spadă şi crin bifurcămtr-un tubercul 
îngemănaţi pe-acelaşi caolin 

doi îngeri paladini din alte evuri 
se scriu într-o icoană cum îi ştim 
mai aurind stelarele gherghefuri 

boltita lor aripă scut creştin 
caligrafii smerite on reliefuri 
ne zugrăvească şi pe noi amin. 




2 . MOISE BEZBOJNICUL FAŢÂ CU 
ID9LATRIA 

în anii mei de studenţie, aproape toţi profesorii 
noştri de marxism aveau fiecare câte o curioasă 
particularitate onomastică; pe unul îl chema Golu, pe 
altul Topor, pe altul Hoţa. Celui care nu o avea i se 
inventa. Unuia, de pildă, şcolit la Moscova şi având 
cerc de ateism, i se zicea „Tache Bezbojnicuf, 
după cea mai clară etimologie slavă (6ez =fără; 
Bog-Dumnezeu). 

Din fericire, toţi au cam dispărut din peisaj, nu 
însă înainte de a-şi fi mandatat avatar!. 

Unul dintre el ar fi şi MOISE Bezbojnicul. şcolii, 
evident, tot prin crângurile marxismului şi care se 
ocupă, într-o şcoală din BUZÂU, tot cu nobilele 
ştiinţe socio-umane. 


El este. aşadar, recenta vox clamantis in deserto 
a noii iconoclaştii. 

Ce îl discriminează? - Prezenţa permanentă a 
icoanelor şl a crucilor în şcoli. 

Ce afirmă el, în culmea revoltei? 

Conform unui studiu pe care l-ar fi întreprins şi 
care apare menţionat în „Evenimentul zilei", „elevii ar 
fi fost ameninţaţi prin şcoli că, dacă Intră într-o 
biserică adventistă «dă tractorul peste ei». De 
asemenea, o profesoară le-ar fi spus elevilor că 
Dumnezeu îi iubeşte numai pe ortodocşi, la oră 
participând şi două eleve care aparţin confesiunii 
evanghelice." 

Mobilurile pledoariei sale pro-domo sunt mai mult 
decât limpezi, cu toate că bezbojnicul se 
mărturiseşte a fi ortodox pe la numeroasele interviuri 
pe care le acordă. Programul său doctrinar 
revendicativ este însă mai mult decât 
transparent, e radicalizat în stil neoprotestant şi 
e, ce) mai probabil, de tip adventist. în interiorul 
acestui „culV* (până nu demult desemnat, mai 
corect, drept sectă) nu sunt neobişnuite cele mai 
felurite deghizări de captatio benevolentiae în 
scopul racolării de adepţi neofiţi. Cine n-a văzut de 
pildă patrule de adventişti zombizaţi şl robotizaţi pe 
la răspântii, etalăndu-şl materialele propagandistice 
şl pe care, dacă i întrebi binevoitor, ce sunt, răspund 
că „instructori de sănătate". Dacă însă ai curiozitatea 
să priveşti şi contracoperta vreuneia dintre 
publicaţiile pe care le cărăuşesc, ai surpriza să-ţi 
zâmbească de pe ea însăşi Helen White, 
clarvăzătoarea sectei. Şi cum respectiva tactică 
disimulatorie nuri de lepădat, probabil că şi 
Moise i s-a conformat prompt. 

Stricto sensu, s-a executat lansând în dezbatere 
publică, administrativă şi legislativă oportunitatea 
expunerii permanente în spaţiul lectiv a însemnelor 
religioase general admise de către comunităţile 
creştine tradiţionale. Şi cum romano şi greco- 
catolicii, pe de-o parte, acceptă şi venerează 
aceste însemne, iar pe de alta, permanentizarea 
în spaţiul de lucru al unui ateu sau liber- 
cugetător a unei icoane, nu-i poate prilejui decât, 
cel mult, o reacţie de indiferenţă, nu mai rămâne, 
într-o posibilă inventariere a cauzelor, decăt 
punctul de vedere cel mai fixist şi mai abuziv, 
desprins din trunchiul neoprotestant într-o 
posibilă diagramă a spaţiului confesional românesc, 
aceasta e singura atitudine din perspectiva căreia nu 
doar cultul icoanelor şi al Crucii, ci şi. subiacent şi al 
sfinţilor e respins cu maximă virulenţă, taxat drept 
idolatrie şi abolit în întregime, în litera unei 
interpretări aberante a interdicţiei decalogului: Să 
nu-ţi faci ţie chip cioplit ca să te închini lui. 

jKm început acest demers din 2001, adică din 
primele zile de când am devenit cadru didactic Mi- 
am dat seama că e o problemă deosebit de 
Importantă, ştiind ce face interpretarea greşită a 
religiei în lume. Amintiţi-vă momentul 11 septembrie 
2001, amintiţi-vă toată istoria lumii in care. pe motive 
religioase, ne^am omorât, ne-am tăiat capetele, am 
violat femei, am omorât 6 milioane de evref - spune 
Moise. 

în chip paradoxal, referindu-se la acelaşi 
moment 11 septembrie 2001, Anne Graham, fiica 
unui celebru pastor protestant, îi răspunde lui 
Moise cu o interpretare diametral opusă: 
„Dumnezeu n-a făcut decăt să se retragă 
cavalereşte. Cum am fi putut aştepta să ne dea 
binecuvântarea şi ocrotirea Sa, când L-am 
izgonit şi l-am cerut să ne lase-n pace. ” 

Iconoclaşti şi Iconoduli, aflaţi vreme de mai bine 
de un veac. în îndepărtatul Bizanţ, pradă celui mai 
barbar conflict interconfesional. iată că revin în forţă 
şi în actualitatea noastră cea mal strictă, la 
căscrucea dintre discriminare şl tribalism (în sens de 
grup disociat prin practici rebarbative de ansamblul 
social). 

(continuare în pg. 14) 



CUVÂNTUL LECICINAII Decembrie 2006 


Pag. 9 

















CINE ESTE TRAIAN BĂSESCU? 



(continuare din numărul trecut) 


Este un evreu 
care-şi ascunde 
identitatea sa 
naţional-rasială. şi 
o slugă servilă a 
sioniştilor, 
promotor al 
intereselor 
evreieşti în 

România şi în 
lume, chiar în 
dauna intereselor 
româneşti. 

Ofiţer de 
Securitate. pe 
timpul lui 

Ceauşescu, pe 
când comanda cel 
mai mare petrolier românesc, protejat de Flota a 6-a 
a S.U.A.. alimenta cu petrolierul sâu Armata de Sud 
a Israelului, care invadase sudul Libanului. 

Este acolitul C.I.A., dar şi a Soros & Comp. 

In 1981 era informator al Securităţii, ca apoi, în 
1984 să devină informator în reţeaua "Centrului de 
Informaţii Externe" al Securităţii în subordinea col. 
Silvian lonescu, în cadrul Direcţiei I. în 1987 este 
numit şef al Agenţiei Economice NAVROM din 
Anvers, Belgia, sub directa coordonare a aceluiaşi 
Silvian lonescu. 

Odată cu lovitura de stat din decembrie 1989, se 
alătură evreului Petru Roman, mai întâi în FSN, apoi 
în PD - primul partid evreiesc din România - 
condus de evreii clandestini. 

Odată ce a avansat politic, s-a Implicat tot mai 
mult şl în afaceri. începutul a fost vânzarea pe nimic 
a flotei României către unii prieteni evrei mascaţi în 



spatele unor firme norvegiene. In Registrul 
Comerţului Constanţa, familia Băsescu apare cu 8 
firme. Traian Băsescu fiind acţionarul principal, 
lată firmele: 

- S.C. PROD CROS SR (înfrinţată în 1994; 
asociaţi Maria Băsescu 20%. Mircea Băsescu 41% şi 
Anca Luciana Ivaşcu 39%) - fabrică de îngheţată. 
Firma a achiziţionat în 1994 fabrica de îngheţată, 
printr-un credit extern luat prin Banca Agricolă, credit 
pe care nu l-a returnat în totalitate, restanţele de 
plată fiind ulterior preluate la datoria de stat. 
îngheţata se numeşte ELION: 

- S.C. A.MC. CROS SRL (înfiinţată în 1994; 
aceeaşi asociaţie acelaşi sediu) 

- produce lactate şl brânzeturi, 

- S.C. STAR SEA CO 
’ (înfiinţată în 1991): 

- S.C. STAR MARINE 
SRL (înfiinţată în 1992) - 

. produce îngheţată: 

S.C. TRITON 
COMPANY SRL - 1994 - 



asociaţi: Traian Băsescu, Paul Brânză. Dorel 
Popa. D-tru lonescu; 
obiectiv activ: reparaţii navale; 

- S.C. ICE AGE SRL - deţinută integral de Raluca 
Băsescu, are sediul în Zona liberă Constanţa Sud şl 
se ocupă cu manipulări de bunuri; 

- S.C. MIRAL AND CROSS SHIPS SUPPLY SRL ' 


- 2001 ; 

- SC MB. CONSULT COMPANY - 2002 - 
consultanţă în afaceri. 

Ca primar al Capitalei, a demolat chioşcurile 
micilor afacerişti. Motivaţia: sumele foarte mari 
primite de Traian Băsescu pentru campania 


electorală din 2000 de la două mari firme: 
CAREFFOUR şi BILLA. 

Tot el a fost acţionar al firmei SC STIROM SA 
PRAHOVA, ce a avut un rol important la 
falimentarea băncii Credit Bank. De falimentul Credit 
Bank se leagă numele mai multor lideri ai PD, în 
frunte cu Radu Berceanu: Petre Partal. Adrian 
Videanu. etc.. 

A acordat fără licitaţie lucrări de modernizare şl 
asfaltare a drumurilor, exclusiv câtorva firme 
apropiate lui, a închiriat 648 de wc-uri ecologice a 
căror întreţinere costa 7 miliarde de lei lunar. 

Prin libanezi „creştini" Nassar şi Ghadban, agenţi 
ai Mossad-ului. intră în colaborare - indirectă - cu 
celebrul serviciu secret al Israelului. 

E implicat alături de evreul Victor Babiuc la 
preluarea Fabricii de Zahăr "Bod" de la Braşov, de 
către oameni ai PD -ului. 

în septembrie 2005, ca preşedinte al României, 
pleacă în SUA. într-o vizită organizată de evreul 
Răzvan Ungureanu. Acolo are întâlniri cu toate 
marile organizaţii evreieşti mondiale, afiliate mişcării 
sioniste. Anti-Defamation League, American Jewish 
Committee. B'nai B'rith International, World Jewish 
Congress etc.. 

Cu aşa preşedinte, vai de noi! „Fiecare popor are 
conducătorii pe care-i merită"! 

NOTÂ: Informaţiile despre Traian Băsescu le-am 
luat din cartea lui Comei Dan Niculae: „Politica Filo- 
sionistă a României in faţa Europei şi a lumir 
apărută la Ed. Carpatia. 




MANIFEST LEGIONAR 


Căpitanul s-a întors în 

Viaţa românească, să-l întâlnească azi 

Românii în lumină. 

Comeliu Zelea Codreanu urcă în trenul dimineţii 
Să călătorească pe drumul de fier al istoriei. 

Căpitanul urcă în tumul gloriei 

Să privească panorama Cetăţii de Scaun unde a fost 

Voievod MIhai Viteazul, 

Se duce sub fereastra religiei 
Să respire aerul istoriei scrise cu 
Sabia de Ştefan cel Mare şi Sfânt, 

Să-şi scrie numele pe 

Hârtia eternităţii unui vis legionar. 

In zori se duce pe aleea Legiunii 

Arhanghelului Mihail 

Să-şi întâlnească camarazii. 

Comeliu Zelea Codreanu este pentru noi prinţul medieval 
Ce a luptat în epoca modernă cu sabia de aur pentru 
Adevăr şi dreptate. 

Astăzi sâ-i aducem Căpitanului crini albi şi o cunună cu 
Sânziene să le respire parfumul din orizontul unui sfânt. 

Intru în catedrala neamului românesc să sărut icoana. 

Să ascult cum clopotele Istoriei în prezent încă bat. 

Să ştiu că în orizontul legionar pe 
Piatra camarazilor ucişi de jandarmi 
O flacără vie s-a aprins. 

Lumina învierii străluceşte pe icoana cu spini a lui 
lisus Hristos, 

Să o privească Comeliu Zelea Codreanu 
De sub fereastra deschisă în cer. 

Cănd apare asfinţitul roşu în tunelul timpului. 

Mama Căpitanului se aşează la masa umbrelor sub 
Un cireş înflorit să citească o scrisoare scrisă în ♦ 
închisoare de Comeliu Zelea Codreanu. sâ-l fie dor de 
Pnvirea lui străluminată într-o grădină. 

Din ochi îi cade o lacrimă pe faţă în penumbra ce 
Urcă pe-o frunză de laur. 


Lângă ea se află camarazii legionari în orizontul puterii 
Regale, unde-l aprinsă candela învierii lângă 
Vaza cu crini albi înflorită într-o epopee. 

Comeliu Zelea Codreanu este viu în Inima românilor 

Ce-I aşteaptă să se întoarcă din pădurea morţii 

Să ie vorbească despre cer şi pământ, şi despre iubire. 

A răsărit o stea pe drumul albastru cu îngeri şi demoni. 

Să-l privim astăzi pe viteazul Căpitan. 

Sâ-i ducem, cu toţii, crizanteme galbene şl 

Garoafe roşii la monumentul libertăţii, construit 

In memoriam pentru el pe platoul verde înverzit în nemurire. 

Să-i privim portretul aşezat pe peretele albastru 
în casa timpului. 

Să strălucească în viaţa românească pe 
Altarul lui lisus Hristos în Sărbători 

Deschid albumul de artă să o privesc pe 
Mama Căpitanului lângă fiul ei. 

Sâ-i descopăr seara, când urcă amândoi de pe 
Treptele luminii pe o mare terasă. 

Sub luna ce urcă în galaxia apelor ei 
Privesc sabia dreptăţii aşezată pe scaunul negru 
Să lumineze poporul român în 
Sate medievale şl în oraşe latine. 

Pe pământ şi în univers se anunţă furtuna 
Prin ploi cu gloanţe şi fum când 
Se întunecă vremea frumoasă. 

A coborât luceafărul pe muntele gloriei 
Sâ-i lumineze pe românii legionari. 

Să-i descopenm. azi, în testamentul scris pentru 
Crucea de aur aşezată pe 
Icoana Legiunii Arhanghelului Mihail mâine. 





Pag. 10 


Decembrie 2006 


















ITINERAR SENTIMENTAL (II): TATAR BUNAR 



CETATEA ALBĂ 

(continuare din numărul trecut) 


TATAR BUNAR 



începe să plouă şi intru într-o cofetărie amărâtă 
cd să beau un suc şi să mănânc gogoşile cumpărate 
la Ismail Afară iar sunt acostat şi întrebat dacă nu 
am ceva de vânzare şi dacă nu vreau să primesc 
hrivine (moneda lor) pe dolari. 

La 50 de metri de autobuz, văd un monument 
masiv, din fontă, reprezentând multe trupuri 
încruntate şi dezgolite, cu pumnii ridicaţi ameninţător 
către cer, alături de acestea aflându-se soldaţi cu 
baioneta în poziţie de atac. gata să o înfigă în 
trupurile încovoiate. 

Inscripţia de lângă baza monumentului este în 
limba rusă, nu înţeleg, fireşte, ce scrie, dar văd în 
text anul 1924 Deduc repede că este închinat 
"eroitor” care au declanşat revoluţia din Tatar 
Bunar în anul respectiv, care avea drept scop 
extinderea răscoalei în toată Basarabia şi alipirea 
ei la colosul roşu din răsărit. 

"Revoluţia" a fost, din fericire, un eşec. urmată de 
arestările a câtorva sute de răsculaţi. 

Evenimentul a fost mult mediatizat în Europa, 
dirijorul acestei orchestre fiind scriitorul francez 
Henry Barbusse. îmi amintesc că, în urmă cu mulţi 
ani, am avut în mână o carte în limba franceză, 
scoasă la Praga în 1925, pe hârtie velină, cu zeci de 
fotografii cu oameni in zdrenţe, dar cu cizme, cu 
bărbi lungi, care reprezentau pe insurgenţi, alături de 
instrumente de tortură ca; bice. lanţuri, cleşti, chingi 
şi altele care puteau concura cu cele ale Inchiziţiei. 
Cartea era subvenţionată de aparatul de 
propagandă sovietic, menită să arate lumii 
atrocităţile comise de România burgheză "împotriva 
celor însetaţi de libertate". 

Tot in 1924 ruşii au înfiinţat, pe malul stâng al 
Nistrului, Republica Autonomă Moldovenească, 
care, printre altele, pe prim plan, cerea alipirea la 
ea a întregii Basarabii. 

Noi aproape că am stat cu mâinile în sân. Cu 
excepţia ziarelor vremii, care au prezentat obiectiv 
tragicul eveniment, soldat şi cu morţi, am ripostat la 
Bcuzele imaginare şi mincinoase ale autorităţilor 
sovietice cu o debilă broşură, fără fotografii, fără 
exemple convingătoare, scrisă de Gh. Tătărescu, 
viitorul prim-ministru al României, şi redactată şi în 
limba franceză. Broşura, de cca. 20 de pagini, 
câteva decenii mai târziu, a fost un act de acuzare la 
procesul intentat de comunişti fostului premier al 
ţârii, condamnat la mulţi ani de închisoare. 

Cred că monumentul, lipsit de flori şl înconjurat 
^e bălării, nu mai prezintă nici un interes din partea 
localnicilor, care au astăzi cu totul alte aspiraţjj (de 
ordin material şi nicidecum politic). 

SĂRATA 

A doua escală o facem în comuna Sărata. Aşa 
s-â numit localitatea când era un teritoriu românesc, 
3^3 se numeşte şi acum. când aparţine Ucrainei 
Comuna era locuită de colonişti de origine germană, 
oameni gospodari, civilizaţi. Era una dintre cele mai 
P*’ospere comune din Bugeac Dar în 1940 locuitorii 

au plecat in corpore în Germania, ademeniţi de 
P^'omisiunile lui Hitler Puţinii nemţi care au rămas, 
^u fost arestaţi în luna Iulie a anului 1941, după 
declanşarea războiului, ca "fascişti", iar casele, cele 
•^ai multe, au fost arse de Armata Roşie în timpul 
retragerii 

'^‘ot aici, la Sărata, a fost o maro tabără 
r^illtarâ, unde legionarii au fost Instruiţi şl au 
format batalioane care au luptat pc frontul do 
Wţht Tabăra a fost vizitată în vara anului 1941 de 

11 către Ion Antonescu 


Din nou la drum. după un scurt popas de 
douăzeci de minute, ia bufetul din staţie, Intitulat 
"Călătorul", unde am băut o cafea. Şoseaua străbate 
o câmpie nesfârşită, multe din loturile de pământ 
sunt nelucrate, aflate în paragină, satele sunt rare. 
pădurile lipsesc cu desăvârşire. 

CETATEA ALBĂ 

Scot carneţelul de notiţe şl recitesc cele extrase 
din Enciclopedia României referitor la judeţul 


Cetatea Albă. 

Era al treilea judeţ din ţară ca mărime, dintre cele 
72 existente atunci, fiind devansat doar de Tulcea şi 
Timiş, având o supraf. de 7595 kmp, dar cu o 
populaţie foarte mică, de doar 340.000 de locuitori, 
răspândiţi în nu mai puţin de 214 sate. 

Am cunoscut de tânăr câteva persoane care au 
trăit în Cetatea Albă până la invazia ei de către ruşi 
în 1940. Erau oameni intelectuali cărora le tremura 
glasul şi li se umezeau ochii când vorbeau de 
locurile pe care au fost obligaţi să le părăsească. 
Numitorul lor comun, evocat adesea, era bogăţia 
locurilor: nimeni nu-şi avea grija zilei de mâine, 
liniştea şi respectul faţă de celălalt făceau parte din 
"cei şapte ani de acasă". 

Un prieten cu care jucam tenis, trecut demult în 
lumea umbrelor. îmi spunea de armonia care exista 
în oraşul cu cele mal multe etnii din ţară. Cetatea 
Albă; în afară de români, trăiau aici şi ruşi, ucraineni, 
lipoveni, evrei (foarte mulţi), greci, turci, tătari, 
bulgari, găgăuzi. Italieni, nemţi (în număr mare), 
armeni, francezi şi chiar elveţieni grupaţi în jurul 
comunei Sobe, ale cărei vinuri erau renumite în toată 
ţara. Petrecerile se ţineau lanţ, erau două hale de 
peşte, una care comercializa peşte proaspăt din 
Limanul Nistrului, iar cealaltă, peşte din Marea 
Neagră; fructele şl legumele se vindeau nu cu 
kilogramul, ci cu găleata, iar pepenii nu cu bucata, ci 
la grămada mare; carnea de pasăre se găsea şl în 
oala celui mai sărac ţârân. 

înainte de a pleca în această excursie am vorbit 
cu o sculptoriţă octogenară, care îşi are atelierul pe 
strada mea, elevă a maestrului Medrea, care. când a 
auzit că voi vizita locurile copilăriei sale. a început să 
plângă: tatăl ei. dr. Smolenski. avea în acele locuri 
un sanatoriu care Fi purta numele. Ml-a vorbit de şi 
de celelalte spitale, cel militar şi cel evreiesc, de cele 
7 biserici ortodoxe, de evlavia cu care se sărbătorea 
Crăciunul şi Paştele, de biserica armeană şi de cea- 
catolică, de lăcaşul baptist şi cel luteran, de cele 4 
sinagogi şi de aeroportul cu avioanele LARES. 
care făceau curse regulate la Bucureşti, de cele 10 
licee, care mai de care de ţinută, şi. mai ales, de 
staţiunile balneare aflate pe malul Mării Negre 
Staţiunea BUDACHI era cea mai mare şi avea. la 
rândul ei trei aşezări; Sat. Cordon şi Casa, o fâşie 
lungă de 10 km şi lată de 20 m ce înainta în mare 
Staţiunea Bumas era frecventată mai ales de evrei, 
şi avea chiar câteva hoteluri în afara vilelor. 
Staţiunea Bugaz era cea mai elegantă, aici se 
dăduse în folosinţă un modern sanatoriu care avea şi 
un cazinou (!). Celelalte staţiuni erau Sobalat- 
Sergheşti. Zoiocan, Sabe (aceasta era preferată de 
nemţi, francezi şi elveţieni), iar Achembet. mai nouă, 
începuse să prindă contur 

Dar să revin la prezent 

Seara am ajuns în oraş şl autobuzul ne-a dus 
direct la singurul hotel, o construcţie recentă care se 


zăbovit însă în cameră, ci am ieşit de unul singur la 
plimbare. Un miros puternic, de nuanţă marină, m-a 
făcut să realizez că hotelul era amplasat chiar pe 
malul Limanului Nistrului care, la Cetatea Albă, are 
peste 10 km lăţime. Nici ţipenie de om pe mica alee 
paralelă cu apa; în depărtări, pe malul celălalt, 
ardeau luminile oraşului Ovidopol. Iar cad pradă 
gândurilor şi-mi amintesc de romanul lui Radu 
Tudoran. "Un port la răsărit", a cărui acţiune se 
petrece în oraşul Cetatea Albă. personajul pnndpal 
fiind comandorul Maxim. 

A doua zi dimineaţa, în holul 
hotelului, am avut o surpriză tare 
plăcută. într-un colţ. unde se 
vindeau ilustrate, presa şi mici 
obiecte artizanale, o doamnă 
slăbuţă, cu părul alb, m-a întrebat 
din ce oraş din România sunt S-a 
recomandat cu numele de 
Marinescu şi mi-a spus. cu tnsteţe 
în glas, că era singura româncă 
din oraş şi că se bucură când are 
ocazia, foarte rar, să converseze 
în limba maternă. Avea un frate care locuia în 
Bucureşti, cu care se vedea foarte rar; prietenii 
dânsei erau numai ruşi şl ucraineni. Pensia mică. dar 
sigură, şi casa cumpărată aicj, ca şi vârsta înaintată, 
o determinaseră să rămână în Cetatea Albă. 
neavând curajul începerii unei noi vieţi. Mi-a indicat 
ce anume puteam vedea în oraş. 

Primii paşi i-am făcut spre obiectivul major: 
Cetatea, construită de genovezi în Evul Mediu, 
reconstruită cu ziduri extraordinar de masive de 
către Ştefan cel Mare în 1484, Cetatea Albă a fost 
cucerită, prin surprindere, de către Baiazid al ll-lea, 
turcii denumind-o Akkerman şl rămânând aici. în 
raiaua cu acelaşi nume, pânâ în 1812. Ştefan cel 
Mare nu s-a putut consola niciodată de pierderea 
acestei cetăţi pe care o numise, cu drept cuvânt, 
"cheia Moldovei' 

Spre plăcuta mea satisfacţie, cetatea arăta foarte 
bine şi fusese restaurată radical, zidurile erau 
curăţate de patina vremii, şanţurile care o înconjurau 
fuseseră adâncite şi taluzate, poarta şi puntea de la 
intrare erau noi. din bârne groase de stejar în 
schimb, nu era nici un vizitator în ea; un paznic 
moţăia în ghereta de la intrare şi nici nu m-a văzut 
când am intrat. M-am urcat pe meterezele cetăţii, de 
unde am putut admira panorama splendidă a 
Limanului Nistrului care a constituit o linie de apărare 
în cel de-al ll-lea război mondial, împotriva valului de 
divizii sovietice. 

Oraşul a fost "eliberat", de către Armata Roşie. în 
ziua de 23 aug. 1944, după lupte crâncene Ulterior, 
am văzut în oraş. pe un postament, primul tanc care 
a pătruns în oraş. iar pe zidul unei clădiri mari. pe o 
placă, numele soldatului sovietic care a înfipt steagul 
roşu pe acoperişul ei 

Am trecut pragul unui alt vechi monument istoric; 
Bisenca Armenească. Are inscripţiuni din sec XV. 
este mică de tot. cu podeaua sub nivelul străzii în 
apropiere se află Izvorul Sf Gheorghe. care. se zice. 
a fost descoperit în 1743. Toate explicaţiile laconice 
sunt numai în limba ucraineană. Insă nu deranjează, 
deoarece turismul este inexistent Nu ai să vezi nici 
un turist european sau asiatic vizitând cetatea sau 
bisericuţa veche de o jumătate de mileniu 

Mă plimb pe străzile drepte şi curate care purtau 
numele Regelui Ferdinand, al Reginei Maria. al lui 
Alexandru cel Bun sau al lui Ştefan cel Mare. Pe 
unele dintre ele se află clădiri vechi, remarcabile ca 
arhitectură, bunăoară liceele Maşini foarte puţine, la 
fel ca Şl oamenii pe care îi găseşti, cu precădere, în 
micile magazine. La un birt mănânc nişte cămaţi 
prăjiţi Şl beau o bere proastă în faţa localului, o 
biserică mare. impunătoare; este Soborul. Intru aici. 

Un preot cu voce gravă, de bas. îşi încheie ultima 
predică Credincioşii sunt puţini, oameni în vârstă 
Nici un tânăr* (continuare în pag. 12) 


numea - nici nu se putea altfel! - "Nistrur Nu am 

Decembrie 2006 ^^9 



















CUVÂNT CĂTRE CEI CE CAUTĂ ADEVĂRUL (continuare din pag. 8) 


Biserica pe care a înteitieiat-o Fiul lui 


Dumnezeu nu putea fi atât de slabă încât să nu 
reziste până la a doua venire a Domnului: "Tu eşti 
Petru şt pe aceasfâ piatră voi zidi Biserica Mea, şi 
porţile iadului r\u o vor biruT (Matei 16,18). 

Sfinţii Părinţi tâlcuiesc că piatra la care S-a 
referit Mântuitorul nu a fost Petru, nu putea fi un 
om temelia Bisericii, ci a fost credinţa pe care a 
mărturisit-o Sfântul Apostol prin cuvintele: "Tu 
eşti Hristosul. Fiul lui Dumrtezeu celui Viu..." (Matei 
16,16). 

Da, pe piatra credinţei este zidită Biserica lui 
Hristos. Cine crede in Hristos, crede şi că El a 
intemeiat Biserica. Deşi nenumărate erezii au 
încolţit Biserica (cea mai mare fiind cea prin care 
Apusui s-a rupt de Ortodoxie), totuşi Trupul lui 
Hristos nu a fost biruit de diavol. 

Ştiind că oamenii vicleni şi iubitori de sine vor 
falsifica învăţăturile Mântuitorului, Hristos a avut 
grijă ca învăţătura Sa curată să fie păstrată de 
Biserică. Sfarita Scriptură, cartea de aur în care se 
păstrează cuvintele Sale. a apărut în Biserică, a fost 
scrisă de Sfinţii Apostoli. Nu a căzut din cer. Şi 
înainte de a fi scrise Evangheliile, creştinii mergeau 
pe calea mântuirii, călăuziţi de preoţi şi de ierarhi. 

Biserica cunoaşte tâlcuirea cea dreaptă a Sfintei 
Scripturi. Sfânta Evanghelie este aur duhovnicesc 
pentru cei care o înţeleg aşa cum trebuie. Şi este 
piatră de poticnire pentru cei care vor să o tâlcuiască 
după capul lor, căzând în diferite erezii. 

Este trist şi adevărat faptul că se găsesc din ce în 
ce mai puţini păstori şi creştini adevăraţi care să aibă 
dragostea de a-i ridica pe eretici din căderea lor. Şi 
se găsesc din ce în ce mai mulţi care nu cunosc 
nici Sfintele Scripturi şl nici predaniile Părinţilor. 

"Multele biserici care sunt nici nu păzesc, nici nu 
întăresc credinţa noastră cât şi cum se cuvine, dacă 
cei ce cred în Dumnezeu nu sunt luminaţi de 
Scripturile Vechiului şi Noului Testament. 

Credinţa noastră n-a fost întărită de sfinp 
neînvăţaţi, d de unii înţelepţi şi educaţi, care ne-au 
explicat cu exactitate Sfintele Scripturi şi, prin cuvinte 
de Dumnezeu insuflate, ne-au luminat îndeajuns. 

Astăzi însă, din pricina necazurilor cumplite în 
care am căzut din cauza păcatelor noastre, 
lipsesc sau sunt foarte rari asemenea bărbap 
virtuoşi şi înţelepţi care să-i păstreze nevătămaţi 
pe ortodocşii de un neam cu noi. Căci cum poate 


fi păstrat neamul nostru în religia şl libertatea lui 
atunci cănd. din nefericire, clerul nu cunoaşte 
explicarea dumnezeieştilor Scripturi, care e lumina si 
întărirea credinţei? Când un păstor nu cunoaşte 
iarba hrănitoare pentru turma Iul, nu tămăduieşte 
suferinţele ei, nu o păzeşte de fiarele sălbatice şi 
de hoţi, cum e atunci cu putinţă ca turma să fie 
păstrată multă vreme?" [62:109]. Aşa se frământa 
Sf. Cosma Etolianul. marele apostol al grecilor 
din sec. al XVIII-lea. Referindu-se Ia împuţinarea 
păstorilor‘râvnitori, el spunea chiar că "în vechime, 
atunci cănd oamenii voiau să pedepsească pe 
cineva, făceau jurământ şi spuneau: «Să-ţi dea 
Dumnezeu să te pună împreună cu preoţii ce se vor 
afla în veacul al optulea [mileniul al optulea] de la 
facerea lumii!» De aceea, fraţii mei. cu anevoie pot 
astăzi să se mântuiască patriarhii, preoţii, duhovnicii 
şi dascălii, fiindcă acum suntem în veacul al optulea 
[mileniul al optulea] din care au trecut şi două sute 
optzeci de ani [anul 7820 = 1772]" [62:174]. Şi parcă 
pentru a trage un semnal de alarmă, el a profeţit că 
"va veni vremea când nu va mai fi această armonie 
care e astăzi între credincioşi şl cler. ... Clericii vor fi 
cei mai răi si mai necredincioşi dintre toţi." [62:200]. 

Nu am reprodus aceste cuvinte ale Sfântului 
Cosma pentru ca cei care au obiceiul să îi judece 
pe preoţi să poată găsi argumente împotriva lor 
chiar în cuvintele unui sfânt. Ba dimpotrivă. Le-am 
reprodus tocmai pentru ca cei care se smintesc 
din cauza anumitor păstori sâ ştie câ, despre 
vitregia vremurilor pe care le trăim, sfinţii au 
profeţit cu multă vreme în urmă. Iar cei care s-au 
bucurat citind cuvintele sfântului ar trebui să 
înţeleagă că, trăind în "veacul al optulea", Cosma 
Etolianul a fost un sfânt. Şi să îşi dea seama câ, 
asemeni lui. Biserica a mai avut în acest "veac" 
mulţi păstori vrednici. Să îi amintim numai pe 
Sfinţii ierarhi loan Maximovioi şi Nectarie din Eghina. 
Să îi amintim numai pe părintele Sofrome de la 
Essex sau pe părintele Serafim Rose. Să îi amintim 
numai pe părintele Paisie Aghioritul sau pe părintele 
Paisie Ofaru. Sunt nume de foc. sunt altare ale 
credinţei în Dumnezeu. Sunt ocrotitori şl prieteni 
cereşti ai fiilor Bisericii Dar lumea contemporană 
nu vrea să audă de ei. Vrea să audă numai de 
clericii nevrednici. Observând făţărnicia aceste/ 
atitudini, să încercăm să rămânem în Biserică şi 
să trecem cu vederea smintelile cu care ne 
ispiteşte vrăjmaşul. 


Da, trăim în 
"veacul al 

optulea", un 
veac al căderii 
si al răutăţii, dar 
tocmai în acest 
veac suntem 
chemaţi la 
mântuire. 

Să rămânem 
în Biserică, să 
rămânem sub 
ocrotirea Sfinţilor 
Părinţi. 

Da. sunt unii 
care cred în 
sufletul lor. Dar 
ce credinţă este 
asta? Cum 
poate omul să meargă spre cer, respingând 
drumul pe care i Fa hărăzit Dumnezeu? 

Cine, în afară de Biserică, le va da iertarea 
păcatelor şi cine îi va călăuzi în lupta împotriva 
patimilor? Şi unde, în afară de Biserică, se vor putea 
împărtăşi de Trupul şi de Sângele Domnului ("Beţi 
dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu. al 
Legii celei noi. care pentru mulţi se varsă spre 
iertarea păcatelor" - Matei 26: 27-28)? Şi unde. în 
afară de Biserică, vor avea parte de ajutorul Sfinţilor 
îngeri, al Sfinţilor şi al Maicii Domnului? 

Cine crede că merge singur spre rai, ori este 
făţarnic, ori este înşelat de diavol. Credinţa 
creştină înseamnă legătură cu Dumnezeu, cu toţi 
îngerii şi sfinţii. Cine caută ajutorul Domnului în 
afară de Biserică, se lipseşte nu numai de ajutorul 
sfinţilor şi al îngerilor, se lipseşte de harul lui 
Dumnezeu. Există o luptă pentru mântuire. Cine 
vrea să câştige această luptă, trebuie să îi 
respecte regulile. Iar cine nu respectă regulile, nu 
poate lua cununa. 

Hristosul pe care îl cinsteşte Biserica este chiar 
Fiul lui Dumnezeu. Cine nu crede că Hristos este 
Fiul lui Dumnezeu este. după cum învaţă 
Evanghelia, antihrist: "Orice duh, care nu 
mărturiseşte pe lisus Hristos, nu este de la 
Dumnezeu, ci este duhul lui antihrisf (I loan 4;3). 



ITINERAR SENTIMENTAL TATAR BUN AR - CETATEA ALBA (continuare din pag. 11) 



Mă închin după ce admir 
frescele sfinţilor de pe pereţii 
înnegriţi de fumul 
lumânărilor. In prag, câteva 
persoane oferă colivă, vin. 
comuleţe de casă, cu nucă şi 
mere. bucăţele de peşte 
prăjit. Mi se oferă şi mie, nu 
refuz, fac cruce, şi admir, în 
sinea mea, arta culinară a 
celor care le-au pregătit 
acasă. 

Mă plimb apoi prin 
grădina publică din centru, 
curată şi ea: sunt singurul 

care iau loc pe bancă. 

După amiaza am pelrecut-o admirabil, cu o 
amintire de neşters; pe malul Nistrului am văzut un 
debarcader de la care. la interval de o oră. un 
vaporaş făcea cursa Cetatea Albă - Ovidopol, şi 
mi-am cumpărat bilet la un preţ derizoriu (cam 1 leu 
de-al nostru). Mica croazieră pe Limanul Nistrului a 
fost agreabilă. în ţară nu avem nici un lac cu o 
asemenea lăţime Nici o persoană nu s-a urcat pe 
vaporaş; am fost, deci, singurul pasager. 
Contemplaţia mi-a fost tulburată de mecanicul 
ambarcaţiunii, beat cnţă, care vroia sâ intre în vorbă 
cu mine, de nu mai ştiam cum să scap de 
îndemnurile sale de a bea o "duşcă" din sticla de 
vodcă pe care o ţinea în mână 

Am ajuns şi la OVIDOPOL. dar nu am avut 
curajul să urc străduţa în pantă ce ducea în oraş. 

I întrucât, peste o jumătate de oră. vaporaşul 


III iniruc 


pleca în sens invers 

BUGAZ 

Dimineaţa. în hol. am vorbit iar cu d-na Marinescu 
şi i-am expus impresiile mele despre locurile vizitate. 
Mi-a sugerat să mal fac o excursie "gen Ovidopol": 
să iau un autobuz care merge paralel cu malul 
Limanului Nistrului şi trece de Sabe (fondată în 1822 
de elveţienii din Cantonul Vaub. înconjurată de 
plantaţii de vii şi aflată la doar 8 km) şi să ajung la 
Bugaz (după alţi 10 km), pe malul Mării Negre 

Sfatul a fost bun, şi iată-mă în autobuz. Soarele 
dogorea puternic, în voie, iar întreaga suprafaţă a 
apei lucea ca argintul, deranjăndu-ţi privirea. Apele 
Limanului Nistrului se varsă în Marea Neagră prin 
două braţe: Ţarigrad şi Bugaz Am trecui peste al 
doilea braţ. pe un pod rabatabil care nu obturează 
navigaţia dinspre lac spre mare, Am văzut şi insula 
CARALINA. îngustă, dar lungă de 6 km. care 
aparţinea tot României. 

Bugazul este o staţiune frumoasă vizitată mai 
mult de ucrainenii din Odesa şl împrejurimi Unele 
fabrici mari îşi au construite aici vile de dimensiuni 
mari pentru angajaţii lor Am văzut şi câteva hoteluri 
pentru cei veniţi individual, dar cea mai 
reprezentativă clădire rămâne cea construită de edilii 
României Mari într-un stil arhitectonic frumos, cu trei 
niveluri. 

în curtea sanatoriului se aflau peste 200 de copii 
veniţi la tratament 

Sanatoriul de la Bugaz a fost subiectul unui 
roman scris de pictoriţa Lucia Dem Bălăcescu. pe 
care l-a ilustrat cu desenele sale, intitulat "în noul 
paradis” Pnnsâ la tratament la Bugaz. în vara anului 
1940, de către trupele sovietice, autoarea descrie 


jaful noilor ocupanţi asupra magazinelor din Cetatea 
Albă şi asupra cămărilor alimentare din Sanatoriul 
Maritim Bugaz. destituirea directorului (medic) şi 
înlocuirea lui cu Mussia Novicova. o soră medicală 
cu veden comuniste, greutăţile*cumplite pe care le-a 
întâmpinat când a solicitat reîntoarcerea în România. 

în ultima zi mi-am luat rămas-bun de la d-na 
Marinescu. pregătit pentru drumul către casă, la 
Tulcea. La Sărata m-am reîntâlnit cu conaţionalii 
care veniseră ia rudele lor de peste Dunăre, de la 
Chilia Nouă. în popas la Tatar Bunar. lângă 
monumentul descris. A urmat alt drum. de două ore. 
la Ismail. Grupul s-a completat cu cei care au rămas 
aici din pnma zi. încărcaţi cu bagaje tot atât de 
volun^lnoase (aveau şi câteva mici pianine electrice 
şi o tobă, probabil, mult mai ieftine decât cele din 
magazinele noastre) Din nou strângeri de mână cu 
vameşii ucraineni care, iarăşi, nu au controlat 
bagajele: din nou am trezit mirarea, ca sâ nu zic 
suspiciunea, câ nu am bagaj şi nimic de declarat. 

Ajuns la Tulcea. seara, în camera hotelului 
"Delta", am reconstituit, mental, itineranul excursiei 
Am avut un sentiment de tristeţe: ce frumoasă 

era România 
Mare! 

Paşii pe 
amintiri sunt 
nostalgici şi, 
uneori, chiar 
dureroşi 



Pag 12 CUVÂNTUL LECI®NA11 Decembrie 2006 




















^jrăcuenaău 


CrAdunul nu înseamnă goana dupd brad şi dupâ cadouri, şi nici bucata 
de şorid. sarmalele din farfurie şi stida cu vin; Crâciunul nu r^pwinti 
doar "'sirbdfoiYft <h iMmă*" tn cart avem o mică vacanfi şi ptCrtctni. 4 
uMnd a44. cinstim tocmai pa... Sârtâtoritf Faţa lumii ar fi alta daca 
oamenii ar conştienttea cA lisus Hristos pentru noi. oamenii, şi pentru a 
noastră mântuire. pogorât din cer şi S^a întrupat de la Duhul S^nt câ 
se aftâ alâtuh de noi dipâ de dipă. câ întro zt vom da socotealâ de 
vorbele şi faptele noastre, câ doar de noi depmde sâ-L pnmim... 


In phmui an de apanfre a revrsfer am prezentat semnificaţia creştinâ 
a celor trei zile de Crâciun (predidie preotului Boris Râduleanu). acum 
doi ani am publicat file de juitmI legionar despre Crâciunul anului 
1942 (petrecut de legionarii exilaţi în lagârul Fichtenhaim). iar anui 
trecut, colinde din toate regiunile ţârii (Basarabia. Dobrogea. Ardeal. 
Vechiul Regat). Anui acesta vâ oferim trei colinde scrise de trei poeţi 
creştini Români şi un colind emoţionant şi aproape necunoscut al 
scriitorului şl epigramistului Pâstorel Teodoreanu 


NOAPTEA SFÂNTĂ 

VASILE MILITARU «9 « 




Când pe cer văzul-au magii stea nemaivăzută încă, 
Străludnd pe-a omenirii de păcate noapte-adăncă, 
tnţeles-au că e steaua unul împărat ce vine, 

Lumea toată să-L slăvească şi pe ved Lui să se-nchine! 

Şi-ncărcând pe-a lor cămile daruri scumpe, cum anume 
Magii n-au mai dus nid unui împărat din larga lume. 

Au pornit în căutarea Celui care-avea să vină 
Sufletele să le umple de Cereasca Lui lumină! 

Pe când însă împăraţii au palate aurite, 
împăratul omenirii se născu-ntr-un ţarc de vite, 

Şi-naintea frunţii Celui care-avea să poarte spinii 
Cei dintâi îngenuncheat-au mieii, boii şi asinii!... 

Din câmpii, trimişi de îngeri ce veneau cântând de sus, 
Au intrat apoi pastonl să se-nchine lui lisus 
Şi-n genunchi cei trei magi câzură-n urmă. 

Ca să-nchipuiască astfel toată-a omenirii turmă!... 


CUVÂNTLL 


COLIND 

VASILE VOICULESCU 


Trup, tu dormi ? Somnul te paşte? 
Suflete, scoar şi cunoaşte 
Luminos prunc că se naşte 
Din palatul Treimii 
In peştera inimii 
Dar pruncul cine mi-i? 

I E Hristosul Dumnezeu 
Coborât în pieptul meu. 

Maica sfântă-n braţe ţină-L, 
Sfântul Duh cu drag alină-L, 
îngerii cu raze-nchină-L. 

Eu nu dorm, trupul lin spune, 
Ci-ncleştat de-o grea minune 
Stau în mută rugăciune. 

Să mâ mişc nu se cuvine. 

Ci cu harul care vine 
Raiul tot se aflâ-n mine. 


LEGIONAR Decembrie 2006 


COLINDĂ 

OCTAVIAN GOGA 


Moş Crăciun, Moş Crăciun 
Slujim slujba satului, 
Ţarina bogatului, 
Pajura-mpăratului.,, 

Moş Crăciun! 

Moş Crăciun, Moş Crăciun! 

toate cărările 
fp căntăm că n ţările, 

Ardem lumânările.,. 

Moş Crăciun! 


Mieii, boii şi asinii erau. astfel. însăşi Firea; 
în păstori - îngenuncheată - era toată omenirea; 

Iar în magi era ştiinţa sau întreaga-nţelepdune 
Ce venea, cu umiflnţă, lui lisus a se supune!... 

Aducând la noi iubirea care nu cunoaşte ură, 

Ei venea să năruiascâ idolii cu multă gură; 

Celor urgisiţi în lemniţi să le fie soare-n prag; 

Istoviţilor - odihnă; slăbănogilor - toiag. 

« Stâncă celor în văltoare; reazem celor buni şi blânzi; 
însetaţilor, fântână; azimâ, la cei flămânzi; 

Deznădejdea s-o mângâie, lacrimile să usuce - 
Când ştia că, pentru toate, răstignit va fi pe cruce!... 

Astfel, când veni din Ceruri Mila Lui fără măsură - 
Pe pământ născu-mpotrivă-l cea mai ne-mpâcată ură 
Ură care-n veci nu iartă, ură mai presus de fire 
Ce-a dospit mereu în inimi păn-la crunta răstignire! 

Iar de^tunci — deşi milenii, anii lumii trec mereu — 

Cei ce rnau primit în suflet până azi pe Dumnezeu, 

Duşi de marea lor trufie - aur adunând comoară - 
Pe lisus Mântuitorul îl ucid a doua oarâL,, 


Moş Crăciun, Moş Crăciun! 
La casa de om sărac 
S-a gâtat făina-n sac 
Şi n-avem sâ-p dăm colac... 
Moş Crăciun! 


Moş Crăciun, Moş Crăciun! 
Pe toate râzoarele, 

Pe toate ogoarele 
Ne-am trudit picioarele... 
Moş Crăciun! 


Moş Crăciun, Moş Crăciun! 
Toate săptămânile 
Ne-am ostenit mânile 
Şi-am adunat grănele... 
Moş Crăciun! 


1 










COLIND 


Alexandru O. (Păstorel) Teodoreanu 



^oş Crăciun din vremuri bune, 

Milostiv şi înţelept, 

Prind colinde să răsune. 

Eu, cu ochii îndărăt 

Spre cărarea de omăt a copilăriei, spune: 

De ce nu te mai aştept? 

Amintiri cu zurgălăi vin cu sănii de departe 
Şi pe case ninge lin. 

De ce n-am şi astăzi parte 
Să visez la paşii tăi prin tăcutele odăi 
Lunecând catifelin? 

Cal de lemn cu scări de tuci, 

Urşi pitici jucând pe-o labă, 

O, de când nu-mi mai aduci, 

Moş Crăciun, moşneag de treabă! 

Când copiii nu-s cuminţi şi mai răi care de care. 
Tu, cel ce-ai adus Fecioarei pe lisus, 

Vezi şi ierţi cât ţine lumea. 

Şi zâmbind, bătrân pribeag. 

Te opreşti din prag în prag. 



Mistuindu-te ca fumul pe hogeag. 

Moş Crăciun ce nu mai este. 

Pentru cea din urmă dată 
Mi-ai adus o carte rea 
Şi-am citit îr> cartea ta 
Că n-ai fost decât poveste; 

Tomuri cu filosofii, 

Teancuri-teancuri adunate 
Am de-atunci la căpătâi. 

Tu ştiai că nu mai vii 
Când crezând în ceas dintâi 
Că sunt toate nişte Jucării? 

Moş Crăciun din vremuri bune, 

Lasă-n stradă traista cu smochine şi alune, 
Insenină-mi gândul rău 
Şi cu faţa ta blajină 
Blând răsări din perne moi, 

Calcă-ncet, nimic nu spune, 

Strânge-mă la pieptul tău 
Şi să plângem amândoi, 

Moş Crăciune! 


FALSUL RĂZBOI AL ICOANELOR: DISCRIMINARE SAU TRIBALISM? (continuare din pag. 9) 


Bezbojnicul Moise primise, de altfel, chiar un 
răspuns. în sensul acesta, de la Ministerul Educaţiei, 
în care i se explicau următoarele: „Problema 
prezenţei sau absenţei icoanelor ori a altor însemne 
religioase (...) este similară cu cea a prezenţei sau 
absenţei Bibliei în camerele de hotel, o practică 
internaţională." 

„Dacă aceasta este comparaţia corectă, atunci de 
ce n-am aduce şi prostituate în şcoli, pentru că şi ele 
sunt prezente în hotelurile din SUA?" s-a întrebat 
Moise (drept răspuns), după o retorică specifică a 
tribului său. 

S-ar impune atunci să-l întrebăm şi noi (după o 
retorică mai becalizantă) împreună cu Paul Claudel, 
pentru ce s-a erijat în campionul toleranţei, că doar 
pentru asta există case speciale. Iar organizaţiei 
Solidarităţii pentru Libertatea de Conştiinţă, căruia 
bezbojnicul n aparţine, precum şi infailibilului 
Consiliului pentru Combaterea discriminării, aflat sub 


oblăduirea neaoşului parlamentar Asztalos Csaba 
Perene, să-i adresăm următoarea modestă triplă 
întrebare: 

Ce se face Moise când: 

Primo - Stema postdecembristă a României îi 
fixează definitiv pe retină crucea din ciocul acvilei în 
mod permanent, inevitabil şi constituţional? 

Secundo - Către care exchange se poate 
îndrepta zaraful Moise pentru a-şl schimba 
bancnotele de 10.000 de lei, ele având un 
Incalculabil efect anxiogen asupra domniei sale, 
nu pentru c-ar fi mult prea verzi, ci pentru că, în 
ochii săi, sunt embleme stavrofore, dublu 
marcate cu două acvile şi două cruci, având, 
deci, crucea la pătrat? 

Tertio - Pentru toate aceste motive şi în totală 
libertate de conştiinţă, va discrimina oare, 
dogmatic, înţeleptul Moise însuşi Banul, lipsindu- 


se fundamental de chiar materia identităţii sale 
consubstanţiale: nervum rerum gerendarum? 

Dacă aşa va fi, atunci nu vom putea decât 
exclama. împreună cu Don Francisco de Quevedo: 
„Mare cavaler / E Don Ban sub cer!" 

sau. evident, dacă preferă. într-o variantă mai 
neaoş-ortodoxistâ. readaptând distihul la actualul 
context doxologic: „Are doxâ cu toptanul / Boier 
Banul!" 

Pentru ca şi noi, perplecşi în faţa unei atari 
metamorfoze, să putem încheia, pentru conformitate, 
acest microeseu polemic cu un cadril minoritar, 
zicând deci; 

Cu Turcul: aferim! 

Cu Adventistul: siktirim! 

Cu Moise: - Şalom, şalom (da’tot în pom)! 

precum şi 

Aşă. Fări, dă foc! (A se feri de foc), cu neaoşul 
domn Csaba-baci (prin copaci) 


*** 


BOMBOANA PE COLIVĂ (continuare din pag. 2) 

Am văzut că în Tunisia, unde ml-am petrecut concediul în urmă cu două luni, 
în pieţe şi pe bulevarde erau arborate sute de steaguri tunisiene, deşi nu era nici 
o sărbătoare. în fiecare zi fluturau la locul lor, înveseleau peisajul citadin şi 
reaminteau tuturor cetăţenilor ţării: "Eşti tunisian!". Acelaşi lucru l-am observat şi 
în Turcia şi în Grecia, fie că era vară, fie că era iarnă. 

Patriotismul este, însă, o problemă de fond în rândurile populaţiei tunisiene, 
turceşti sau greceşti. Nu este un patriotism de paradă, palid, ca la noi, românii. 
Căfe steaguri româneşti pot fi numărate, în zilele fără vreo semnificaţie 
anume, pe arterele principale de circulaţie, pe clădirile diferitelor instituţii 


ale statului sau chiar pe casele particulare? Aproape nici unul! Excepţiile 
confirmă regula. 

Ar cam fi cazul să ne trezim odată din apatia, din indiferenţa faţă de 
simbolurile naţionale româneşti şi să nu ne mai batem cu pumnii în piept, 
la diferite ocazii, ca să epatăm cu patriotismul nostru de faţadă. 

Să aprofundăm şi să medităm asupra primului vers al Imnului Naţional: 
"DEŞTEAPTÂ-TE, ROMÂNE...”, ca să nu ajungem să spunem: "Dâ-i, 
Doamne, românului, mintea cea de pe urmăi". 




VASILE MILITARU (1886 - 1959) 

In pag. 13 a revistei v-am oferit 3 colinde scrise de trei poeţi creştini. 

Dacă Octavian Goga este cunoscut încă de pe băncile liceului, dacă despre Vasile Voiculescu s-a scris în ultima perioadă prin diverse publicaţii, în schimb, 
despre Vasile Militaru prea puţini ştiu câte ceva. Şi, cum este unul dintre poeţii cei mal îndrăgiţi din perioada Interbelică, lăsat însă într-o uitare nemeritată din 
cauza românismului său, vă prezentăm câteva repere biografice, deşi, din păcate, nu avem nici noi prea multe date despre acest valoros 
poet naţionalist creştin; 


Nâscut în corn. Dobreni (Ilfov), fiu de ţărani, a debutat în 1907 în revista 
"Literatura şi arta română" şi a devenit cunoscut prin fabulele publicate în 
"Universul". "Drum nou" şi "Porunca vremii". In perioada interbelică a fost unul 
dintre cei mai populari oameni de cultură din ţară: se spune că nu exista casă de 
om care ştia sâ citească, fârâ un Vasile Militaru pe etajeră. întreaga lui operă 
este prin excelenţă originală: are un verb uşor accesibil, limpede, aşezat cu o 
măiestrie rară în idei mature, priza la cititor fiind imediată Deşi şl-a făcut 
Intrarea în literatură şi în memoria românului prin fabule, ele sunt doar o 
mică parte din tot ce a scris. OPERA sa numără nu mai puţin de 20 de 
volume distincte, dintre care amintim: 

'‘Stropi de rouă" (1919), "Icoane scumpe" (1924). "Cântarea Neamuluf 
(1925), "Fabule" (2 volume, apărute în 1928 şi 1933), "Vorbe cu tâlc" (1931). 
Psaltirea în versuri (premiată de Academia Română în 1933), Rugăciuni pentru 




copii, "Chiot către Neamul meu" (1936), "Temelie de 
veac nou" (1937), "Curcubeu peste veac" (1937). 

A scris poezii dedicate legionarilor ("Purtătorii 
torţei", "Sub tricolof, "O primăvară nouă"- preconizăm 
să le reproducem într-unul din numerele viitoare). 

In timpul războiului a publicat un volum de versuri 
patriotice semnat "Radu Bardă", iar volumul "Divina 
zidire", în manuscris, a fost publicat postum. în 1993 

Simpatizant legionar, a candidat pe listele 
Partidului "Totul Pentru Ţară^ (expresia politică a 
Mişcării Legionare), la alegerile electorale din 1937 şi a 
fost ales deputat. 

S-a stins în închisoare, la Ocnele Mari. în 1959. 



Pag. 14 


CUVÂNTUL LEGIONAR Decembrie 2006 















CONTRIBUŢII FINANCIARE LA EDITAREA "CUVÂNTULUI LEGIONAR" 


Înfiinţat această rubrică pentru a putea 
sâ mulţumim pe această cale susţinătorilor 
publicaţiei noastre! 

li vom publica pe donatori în trei feluri, după 
importanţa donaţiei sau după dorinţa de 
confidenţialitate (sau nu) a fiecăruia: 

- la donaţii de 100 RON (1 milion lei vechi) vă 
vom publica fotografia; 

. la donaţii mai mici există două opţiuni: 
publicarea numelui şi eventual localitatea sau 


adresa, sau publicarea unui pseudonim sau 
motto care să vă reprezinte. 

Redacţia vă va trimite prompt chitanţa de 
confirmare, dacă are unde. 

Adresa este cea de la abonamente (a se 
vedea mai sus), pe numele lui Nicolae Badea, 
secretarul de redacţie. 

Prin această rubrică se răspunde 
necesităţilor noastre financiare. 

Opţiunea pentru unul din modurile de mai 


sus vă poate fi asigurată prin 
informaţiilor pe care ni le trimiteţi. 

Vă mulţumimi 


u 


DONATORI: 

C. S. şi M. S. (Germania) - 140 RON; 
Cuibul 'Vestitorii” (Buc.) - 100 RON; 

V. T. (Sibiu)-100 RON; 

Simion Moldovan (Australia)-45 RON. 


DISTRIBUŢIA REVISTEI NOASTRE ÎN BUCUREŞTI: 


Datorită felului nepotrivit de repartizare în 
Bucureşti a publicaţiei noastre, am fost nevoiţi să 
schimbăm sistemul de distribuţie, după cum 
urmează: s-a restrâns numărul de puncte de 
distribuţie de la cca. 100, la 13, având în vedere că 
la unele unităţi ajungeau câte 2-3 exemplare. 

De aceea publicaţia se distribuie prin 
următoarele centre Rodipet: 

1. A.S.E. - Calea Dorobanţilor - Staţie R.A.T.B.; 


2. Batiste - Proiecţia pe N. Bălcescu - Restaurant 
Pescarul; 

3. Piaţa Domenii; 

4. Gara de Nord - Peron 1 incintă; 

5. Piaţa Romană - Staţia Metrou - Staţie R.A.T.B.; 

6. Aurel Vlaicu - Şos. Pipera - Staţia de Metrou; 

7. Dorobanţi - Piaţa - Radu Beller; 

8. Perla - Dorobanţi - Ştefan cel Mare; 

9. Complex - Piaţa Bucur Obor; 

10. Piaţa Reşiţa - Cap linie troleibuz; 


11. Sf. Gheorghe - Bd. I.C. Brătianu - Staţie 
R.A.T.B.; 

12. Drumul Taberei 34; 

13. Calea 13 Septembrie - Intersecţie Şos. 
Panduri. 

Prin contract, Rodipet este obligat să afişeze 
"Cuvântul Legionar*' (ca, de altfel, orice 
publicaţie). Ne veţi face un serviciu amintind 
acest lucru vânzătorului, atunci când este cazul. 

Vă mulţumim! 


Revista se difuzează la chioşcurile RODIPET DIN TOATE REŞEDINŢELE DE JUDEŢ ALE ŢÂRII (precum şi în alte localităţi). 
Vă rugăm cereţi revista, întrucât distribuitorii n-o afişează! 


STIMATE ABONAT, 

Datorită situaţiei economice, a inflaţiei şi a posibilităţilor financiare de tipografiere a revistei, din ian. 2007 preţul revistei va fi 1,5 
RON (15.000 lei vechi) exemplarul {urmând să mai crească puţin pe parcursul anului). 

Din cauza taxelor de expediere şi având, totodată, în vedere, faptul că vor creşte şi acestea, preţul unui abonament pe întreg 
anul 2007 va fi de: 30 RON (300.000 lei vechi) pentru ŢARĂ. 

Pentru STRĂINĂTATE va fi de 38 euro (sau 45 $) pentru expedierea unui singur exemplar (pentru mai multe. în funcţie de 
greutate, vă vom comunica trimestrial valoarea diferenţelor care sperăm că nu vor fi mari); trimiterea se face par avion (USA, 
Canada). Avănd în vedere faptul că trimiterea din străinătate a contravalorii abonamentului este puţin dificilă, este necesar să ne 
contactaţi telefonic şi să ne confirmaţi abonamentul şi pentru anul 2007. 

în speranţa că dumneavoastră ne veţi înţelege şi veţi aprecia şi în viitor eforturile noastre pentru editarea revistei, vă 
rugăm să ne trimiteţi - prin mandat poştal - contravaloarea abonamentului chiar din luna ianuarie 2007. 

Vă mulţumim! 

ADRESA PENTRU ABONAMENTE: 

NICOLAE BADEA (secretar redacţie), STR: VLAICU VODĂ NR. 23, BL. V39. AP. 37. SECT. 3. BUCUREŞTI. Tel.: (021) 322 3832 

air ^eu^ea 


*** 

ISTORIA CENZURATĂ DE GUVERNELE 
ROMANEŞTI 
- premii în cărţi - 

Condiţii de participare: vârsta max. 35 ani; răspunsurile se vor trimite în scris pe 
sdresa sediului sau se pot da personal, la sediu, până la data de 10 a lunii următoare 
apariţiei revistei. Premiile se vor ridica de la redacţie. 

răspunsul CORECT LA ÎNTREBAREA LUNII NOIEMBRIE: "Căpitanul era şeful 
absolut al Mişcării Legionare; se subordona totuşi cuiva?" a fost dat de Cătălin Drăgoi 
din Râmnicu Vâlcea. 34 de ani. care a câştigat premiul "Opera politică a lui Mihaii Eminescu" 
răspunsul este URMĂTORUL: 



(2 voL.ed. 1999-2000). 


Atât Căpitanul cât si Mişcarea Legionară se subordonau în primul rând lui Dumnezeu, şi apoi Neamului Românesc. 

Câpitanui a înfiinţat Legiunea Arhanghelul Mihaii ca armâ de luptâ pentru apărarea Bisericii strămoşeşti pe care duşmanii Neamului vroiau s-o 
dărâme şi pentru afimiarea Românilor ca stăpâni în propria ţară. 

întotdeauna legionarul, când porneşte la o acţiune, este obligat să se întrebe: 

" este folositoare Legiunii? 

• este bună pentru Ţară? 

• este plăcută lui Dumnezeu? ... * • 

Şi dacă este afirmativ şi răspunsul la ultima întrebare, poate pomi la acea acţiune. 


nr 


Întrebarea lunii decembrie: După asasinarea Căpitanului, cui îi revenea conducerea Mişcării? 
PREMIU: "Frăţia de Cruce" - comandant legionar Gh. Istrate, şeful Frăţiilor de Cruce pe ţară. 


CUVÂNTUL LELalONAIR Decembrie 2006 


Pag. 15 
























Tudor Vişoiu - Bala Mare: Valoroasa şi voluminoasa carte 
intitulatâ intre Dumnezeu şi Neamul meu" este o culegere de 
jnterviun acordate de strălucitul gânditor naţionalist creştin, Petre 
Iuţea în ultimii săi doi ani de viaţă pământească. 1990 şi 1991; de 
asemeni, cartea Tăifăsuind cu Petre Juţea" c^nsernneazâ 
convorbirile prof. Iustin Hossu cu Ţuţea. Asemen» profesorului său. 
celebrul Nae lonescu. Ţuţea a sens prea puţin, dar a vorbit enorm, 
uluindu-şl contemporanii cu prelegerile profunde şi erudite, cu 
eseurile filosofice, cu verva şi umorul său. cu inteligenţa 
scăpărătoare şi cu elocinţa sa. Apropiat în tinereţe de 
ideile stângii, s-a dumirit însă repede şi s-a situat apoi, ^ 
ferm şi pentru totdeauna, de partea Mişcării Legionare, 
într-unul din numerele viitoare vom prezenta câteva 
pagini cu cugetări memorabile ale acestui român absolut. 

Tralan Dinu - Arad: Nicador Zelea Codreanu avea 13 
ani în 1948, când s-a instaurat regimul comunist şi când 
toţi legionarii şi simpatizanţii cunoscuţi ai acestora au 
înfundat puşcăriile. Dacă ar fi fost cu câţiva ani mai mare. 
ar fi ajuns şi el la închisoare, ca verişoara lui. GabI Moţa, 
fiica Iridentei Zelea Codreanu şi a lui Ionel Moţa; pe când 
aşa. comuniştii s-au mulţumit să-l ducă în colonie de 
muncă forţată, să-l dea afară din şcoli şi mai târziu din 
serviciu. Nu-mi dau seama de ce sunteţi intrigat de faptul 
că Nicador a fost şofer: ce meserie credeţi că ar fi putut 
avea un vlăstar al familiei Codreanu în timpul 
comunismului, profesor? ministru?! (Soţia Căpitanului nu 
fusese legionară şi nu făcuse nici un fel de politică nici 
măcar o zi din viaţa ei, cănd a întrebat pentru ce era 
închisă, i s-a răspuns cu o întrebare: "Cum te cheamă?", 
iar când aceasta a zis: "Elena Zelea Codreanu". i s-a . ^. ^ * ,* * 

replicat. "Vezi? Şi mai întrebi de ce eşti închisă!") Eu. una. tare aş fi încântată să 
văd măcar câţiva dintre Intelectualii cu pretenţii că scriu articole - măcar! - ca ale 
•şoferului” şi că fac pentru Neamul Românesc măcar jumătate din cât face 

"şoferul". . , 

TitI Neagu - Miercurea Ciuc: Am mai auzit asemenea inepţie, din păcate, şi 
de la intelectuali de rasă, şi de la oameni simpli, de bună credinţă, că Ceauşescu 
ar fi devenit "naţionalist" în ultimii ani. Din lipsă de spaţiu mă mulţumesc să vă 
adresez câteva întrebări la care sâ vă răspundeţi singur: un naţionalist işi 
înfometează crunt propriul popor, periclllându-i însăşi existenţa biologică (ca şi 
pe cea a urmaşilor)? Un naţionalist îşi ţine în teroare poporul, întreţinând sute de 
mii de delaton şi un aparat represiv de anvergură, distrugând astfel verticalitatea 
morală? Un naţionalist dărâmă monumentele istorice ale ţării sale? (nu vorbim 
doar de bisericile-monument. ci şi de cartiere vechi şi frumoase de case, de 
oraşe-cetâţi; Alba lulia. Braşov etc., unde s-a demolat masiv şl nejustificat şi s-au 
construit cutii de chibrituri pentru oamenii muncii care plăteau la acestea o viaţă 
şi puteau tremura aici în voie de frig şl cu lumina oprită din senin ore întregi, 
supravegheaţi îndeaproape de vecini "binevoitori" şi... Informatori). Un naţionalist 
distruge satul (prin industrializare forţată şi încurajarea strămutării populaţiei 
rurale la oraş), adică însăşi matricea de veacuri a poporului român?! De altfel, 
acest "naţionalist" sui generis, conştient de dragostea poporului român (dovedită 
cu prisosinţă în decembrie 1989), era cel mai păzit dintre conducătorii 
comunişti.,. 


Emil Perşa - Cluj: Vă mulţumim pentru iniţiativa de a 
distribui 20 de exemplare din revista noastră colegilor dvs. 
Vă felicităm pentru lansarea dvs. de carte de luna aceasta; 
apreciind în mod deosebit nu numai preocupările dvs., ci 
mai ales constanţa cu care ne scrieţi, am fost realmente 
impresionaţi de faptul că aţi dedicat multe creaţii 
Căpitanului, mamei sale. eroilor Moţa şl Marin, şi chiar 
Cuibului "Vestitorii". Din cauza lungimii textului şi a lipsei 
noastre de spaţiu, am operat selecţiuni din bogatul 
material, oprindu-mă la imaginile pe care le-am 
considerat cele mai sugestive. Vă dorim numai 
bine, inspiraţie, şi multe alte realizări! 

Grigore Popovici - Rădâşenl: Dragă Bâdie, 
deşi aţi trimis întrebările pentru Poşta Redacţiei, 
prefer să vă răspund trimiţându-vă extras după 
serialul "Din culisele Legiunii" (publicat în revistă în 
2004-2005). pentru că mi-ar fi necesar prea mult 
spaţiu pentru a intra din nou în amănunte despre 
parvenirea lui Sima la şefia Mişcării. 

Ştefan Coman - Bucureşti: Aţi avut dreptate: 
colindul lui Păstorel Teodoreanu. pentru care vă 
mulţumim, ne-a trezit nostalgia copilăriei - motiv 
pentru care am depăşit pagina alocată sărbătorii 
Crăciunului! 

Dorin Stama - Rădăuţi: Mişcarea Legionară a 
repudiat întotdeauna lupta de clasă, privind 
problemele sociale prin prisma colectivităţii 
naţionale. Atât în cartea "Pentru legionari", cât mai 
ales în "Circulări şi manifeste". Căpitanul a fixat 
jaloanele unei politici sociale, iar comandantul 
legionar Const. Papanace, unul dintre colaboratorii apropiaţi ai Căpitanului 
analizează şi el această problemă în volumul "Orientări din exil" (publicatâ în 
Italia). In rezumat este vorba despre: munca creatoare, indiferent în ce domeniu 
se exercită; personalitatea creatoare şi de răspundere, indiferent din ce 
categorie socială provine; subordonarea intereselor personale intereselor 
generale ale naţiunii; combaterea parazitismului social sub once formă; 
garantarea iniţiativei private atât timp cât contribuie la binele cdectivităţH 
naţionale. Mişcarea preconiza conservarea caracterului ţărănesc al poporului 
român, creându-i. totodată, condiţia care să-i permită o cultură raţională şi 
intensivă a pământului, prin reglementarea proprietăţii ţărăneşti, care să 
oprească fenomenul de fărâmiţare, prin credite directe şi alte avantaje de stat şi 
întărindu-l prin asistenţă medicală şi prin ridicarea morală. Mişcarea urmărea să 
infuzeze cu energie şi suflu autentic românesc de la ţară atât clasa mijlocie 
românească, cât şi înstrăinata clasă conducătoare, să contnbuie cu elemente 
riguros selecţionate la alimentarea şi însănătoşirea aparatului de stat. Politica 
socială a Mişcării era orientată spre ridicarea materială şi morală a ţărănimii şi 
muncitorimii române şi spre crearea unei elite conducătoare. De aid au pornit 
toate denigrările, prezentând Mişcarea Legionară ca 
subversivă, teroristă. în contra ordinii soaale etc 




Ca întotdeauna, încheiem şi ultima ediţie a lui 2006 dorind tuturor cititorilor 


ou 




âă 


âuauv'i^ 


Redactor şef: 

Colegiul de redacţie: 


Periodic editat de "ACŢIUNEA ROMÂNĂ" 

Nicoleta Codrin 

Emilian Ghika, Ştefan Buzescu, Corneliu Mihai, Cătălin Enescu 
Nicolee Badea - secretar de redacţie 


ISSN 1583-9311 


Relaţii 
cu publicul; 



Str Mărgăritarelor nr. 6, sector 2. Bucureşti - In fiecare Vineri, orele 15-19 

(zona Circului - Inters. cu Ştefan cel Mare. colt cu str V.Lascdr) 

Tel.: (021) 322 3832 sau 0745 074493 

•HTtail: cuvantul-leqiorţajr^zeţearcodreanuxorn 


Pag 16 CUVÂNTUL LEGIONAR Decembrie 2006