Rost anul V, nr. 56, octombrie 2007

ROSI 


Revistă de cultură creştină şi politică 





Mircea Druc: 
„România nu mai există“ 


de Viorel Patrichi 


Al şaselea patriarh 
şi unitatea Bisericii 
de Claudiu Târziu 














Ecumenism manelist, 
la Sibiu 


de Adrian Botez 
Tentativă de manipulare: 
Brâncoveanu - mason 
de Răzvan Codrescu 


an Y e nr. 56 e octombrie 2007 e 3 lei 


www.rostonline.org 


Coperta I: Părintele Sofian Boghiu 


sumar 


EDITORIAL 
Al şaselea patriarh şi unitatea Bisericii 
de Claudiu Târziu... ceeace aceea ceea eeeceeeee eee 3 


MARTORI Al VEACULUI 
Fapte, vorbe, gînduri... 4 


ÎN DEZBATERE 

Spovedanie neterminată 

a poporului meu 

de Mircea Cristian Puăcaău...... aceea eeca ceace 8 


Omenia barbarilor 
de Emilia COrbu.. cecene nenea eee 10 


REPERE 

Părintele Sofian Boghiu, 

apostolul Bucureştilor 

de Nicolae Tescanu..... nenea eneneecuaenuaeeeeae 15 


Două cuvinte tainice ale 
Părintelui Sofian 
de Costion Nicolescu... nana uneaaaee 17 


Mărturia unei fiice duhovniceşti 
de Luminița-lrina NICULESCU... aanaaeanacue 20 


POLITICA, LA DESCUSUT 
Europo, venim! 
de Viorel Patrichi........ ce eecneneneaceeece eee 25 


numărul 56 e octombrie 2007 


INTERVIU 
Mircea Druc: „România nu mai există“ 
de Viorel Patrichi. ninsoarea 29 


Cu Părintele Damaschin, despre Africa 


de. George GADaŞi scania sean piesa 37 
CEALALTĂ ROMÂNIE 

Veşti despre „asasinate în modernitate“ 

de Adrian Botez... nenea 45 
DECANTĂRI 

Istoria unui sacrificiu 

de Paul Gabriel Sandu... cancan 46 
„Dispute parlamentare“ în Țiganiada 

de Prof Dr. Constantin Miu... nea oaeeasaeee 48 
MEMORIA 

Martyria Aiudului 

de Prof: Ana-Maria Cuţulab,..... nau aaeaeceneece 50 
LA ROST 


O încercare penibilă de manipulare: 
Brâncoveanu - mason 
de Răzvan COdrescu..... nec eenuneneeeneeceeeee 53 


Nevoia de legitimitate a masoneriei 
de Mihail Albișteanu......n neoane neeeee 55 


Ecumenism new-age - manelist, la Sibiu 
de Prof: Dr. Adrian BOtez........mmn nu nneauneaeaee 57 


.........c.....ccccccccococeocosocconoccecoocoece 


Revista ROST poate fi procurată de Ia chioşcurile Rodipet SA sau: 

e În Bucureşti - de la librăriile „Vasiliada“ (Bd. LC. Bratianu 12) şi 
„Sophia“ (Str. Bibescu Vodă nr. 24, lingă Facultatea de Teologie) 

e În Constanța - de la librăria „Brâncovenească“ (Str. Ştefan Mihăileanu 


Nr, 


.21) 
e În Galaţi - de a librăria „C. Negri“ (Strada Domnească 27) 


e În Suceava - de la librăria „Sf. Voievod Ştefan cel Mare“ 


......ccooooocecoooeceooececocoocecoocsecoeoecese 


OFERTĂ 


Revista ROST caută distribuitori în toată țara: biserici de mir, mănăstiri, firme 
locale de difuzare a presei, librării şi persoane particulare. Oferim comision generos. 
Pentru detalii, luați legătura cu directorul publicaţiei, Claudiu Târziu, la 

telefon 0740.103.621 ori pe e-mail: rostOrostonline.org sau revistarostOgmail.com. 





ROSI 


Revistă de cultură creştină şi politică 


Fondată 2002 


Revistă națională editată de 
Asociaţia ROST 


DIRECTOR 
Claudiu TARZIU 
tel.: 0740.103.621 
rostOrostonline.org 


REDACȚIA 
Mihail ALBIŞTEANU 
Richard CONSTANTINESCU 
Cristi PANTELIMON 


COLABORATORI PERMANENȚI 
Antonio ARONEASA 
Corina BISTRICEANU 
Răzvan CODRESCU 
Stelian GOMBOŞ 
Pr. Radu ILAŞ 
Constantin MIHAI 
Viorel PATRICHI 
Mircea PLATON 
Marcel RĂDUT SELIŞTE 
Marina ROMAN 
Paul Gabriel SANDU 
Constantin N. STRĂCHINARU 
Nicolae STROESCU-STINIŞOARĂ 


COMUNICARE & PR 
Nicu BUTNARU 


DTP 
Omni Press & Design 
artOopd.ro 


EDIȚIE INTERNET 
Dragoş DORAN 


CORESPONDENȚĂ 
OP 23, CP 27 - Bucureşti 


TIPAR 
Docuprint SRL 
tel.: 0234/588.930 


DIFUZARE 
Rodipet SA 


ABONAMENTE 
La redacţie 


ISSN 
1583-6312 


www.rostonline.org 


Reproducerea unor articole apărute 
în revista ROST este permisă numai cu 
acordul scris al redacției. 
ROST este difuzată în țară şi 
în comunitățile româneşti din Europa, 
SUA şi Canada. 


EDITORIAL 





Al şaselea patriarh 
şi unitatea Bisericii 














Claudiu Târziu 





momente importante, în care s-a văzut cel 

mai bine starea Bisericii: campania elec- 
torală, scrutinul şi întronizarea. Pe scurt, în cam- 
panie s-a observat că există în Biserică o mişcare 
de apărare a Tradiţii deloc de neglijat, care luptă 
însă contra unor forțe politice - unele oculte - im- 
presionante; rezultatul alegerilor indică o fractură 
între voința credincioşilor de rînd şi cea a ierarhi- 
lor!; iar discursul Întiistătătorului de la înscăunare 
marchează şi divergențele majore din sînul 
Sinodului. 

Analiza acestor momente ne duce la conclu- 
zia că în BOR există mari tensiuni, care amenință 
unitatea Bisericii. Tensiuni generate pe de o parte 
de slaba credință a noastră, a tuturor, pe de alta de 
statutul de prinți ai Bisericii pe care şi l-a acordat 
majoritatea ierarhilor. În locul păstorilor blinzi şi 
smeriți, tămăduitori duhovniceşti şi caractere mo- 
delate prin respectarea voturilor monahale, în Si- 
nod sînt prea mulți oameni bogaţi şi orgolioşi, rafi- 
naţi sforari care îşi urmăresc tenace şi fără scrupu- 
le interesele. Nu e locul aici să intru în detalii, dar 


[) esemnarea noului patriarh a cunoscut trei 


PF Daniel este al şaselea patriarh. Deocamdată, este patriarhul 
majorităţii episcopilor din Biserica Ortodoxă Română. Dacă va ti şi al 
poporului român drept-credincios, rămîne de văzut. Prea Fericitul e 
singurul care o poate demonstra. Ne rugăm lui Dumnezeu să o facă. 


sînt cunoscute afacerile, legăturile politice şi mane- 
vrele de culise pentru creşterea influenţei în Bise- 
rică a unor chiriarhi. Între, să zicem aşa, high-eccle- 
sia şi low-ecclesia există o prăpastie, care se tot 
adânceşte pe nesimţite. Porunca ascultării încă este 
respectată de marea masă de credincioşi, în ciuda 
nemulțumirilor. Iar frămîntările de la vîrf sînt deo- 
camdată gestionate bine de către o mînă de vlădici 
în care Chipul lui Hristos e pregnant. Însă primej- 
dia ruperii Bisericii este reală. Fericitul întru pome- 
nire patriarh Teoctist a conştientizat-o. Şi credem 
că marele său merit este că a reuşit să mențină un 
echilibru şi să păstreze unitatea BOR. La aceasta 
este chemat întîi de toate şi ce de-al şaselea patri- 
arh, PE Daniel. Din discursul său de la întronizare 
se pare că a înţeles aceasta. Dar dincolo de vorbe 
sînt aşteptate faptele. Dacă PF Daniel va face ce a 
spus?, va fi pace şi armonie, iar Prea Fericirea Sa se 
va dovedi patriarhul tuturor românilor. 

Alegerea noului mitropolit al Moldovei va fi 
un test din acest punct de vedere. În cazul în care 
PF Daniel va impune, prin mijloacele folosite şi la 
Mitropolia Ardealului, şi în alegerile pentru 
Patriarhie, un apropiat „ecumenist“ şi/sau contro- 
versat - cu afaceri dubioase, ori cu pete la dosarul 
de Securitate -, se va vădi că în 30 septembrie a 
încercat doar să adoarmă vigilența contestatarilor 
săi. Consecințele sînt lesne de imaginat. 


1 Votul hotărîtor s-a dat în Sinod. Şi nu putem crede că unui călugăr de vocaţie, înalt cărturar, care a dat jertfă în 
temniţele comuniste, conducător înțelept şi curajos, ca ÎPS Bartolomeu Anania, românii i-ar fi preferat un 
profesor, călugărit Ia 36 de ani doar pentru a putea fi uns episcop, avînd ca principală calitate priceperea 
managerială, ca ÎPS Daniel; doar nu era un concurs de director de SRL. 


2 „(...) În al doilea rând, datoria noastră constantă este promovarea comuniunii frățești, a coresponsabilității şi a 
conlucrării cu toţi ierarhii din Stântul Sinod, pentru a păstra şi apăra credința ortodoxă şi unitatea Bisericii 
noastre. (...) Sperăm că dialogul, cooperarea şi respectul reciproc în raport cu alte Biserici şi cu alte culte 
religioase vor continua, acordând însă o atenţie deosebită păstrării dreptei credințe şi tuturor valorilor 
tradiționale ale Ortodoxiei. (...) Noi avem dorinţa şi datoria să rămânem statornici în unitatea dreptei credințe“ 
- din cuvîntul PF Daniel, rostit pe 30 septembrie 2007, cu prilejul întronizării sale ca patriarh. 





anul V e nr. 56 


MARTORI Al VEACULUI 





Fapte, vorbe, ginduri 


Pentru cititori de elită 

Fidelă ideii de elită, care a călăuzit-o de la 
fondare, ROST intră într-o nouă etapă. Una în 
care, nu ne îndoim, se va proba că nu numai cei 
care scriu această revistă, ci şi cei care o citesc se 
definesc printr-o excelență a spiritului. 
Recunoaştem că ideea de a schimba modul de 
difuzare şi, deci, de a ne cerne altfel cititorii nu 
ne-ar fi venit fără ajutorul neprecupețit al 
capitalismului sălbatic de Ia noi - care ne-a 
dovedit că înțelegerile şi contractele nu fac nici 
cât o ceapă degerată, iar onoarea şi 
corectitudinea sînt simple naivităţi pe care le 
ignoră orice afacerist hotărît să se îmbogăţească. 
Cum noi nu vrem să facem parte din sistem, ci 
să-l schimbăm; cum nu avem nimic de pierdut, 
iar singura răsplată a eforturilor noastre este 
lucrul bine făcut - nu vreun beneficiu material 
-, ne-am hotărît să renunțăm la colaborarea cu 
marii difuzori de presă. Comisioanele 
împovărătoare, lipsa de seriozitate, întirzierea 
inadmisibilă - de câte 8-10 luni - a plăţilor, ne-a 
obligat să găsim o soluție. Începînd cu 1 ianuarie 
2008, revista ROST va putea fi găsită numai în 
marile oraşe şi numai la anumite centre de 
difuzare a presei, independente, librării şi 
biserici, care înțeleg să cultive valoarea. Lista 
acestor puncte de distribuţie a ROST va fi 
făcută publică în revistă şi pe pagina de internet 
a publicaţiei (www.rostonline.org/rost). În acest 
sens, dacă printre cititorii noştri sînt oameni 
care pot contribui a o astfel de distribuţie, sînt 
invitaţi să ne contacteze. Iată de ce spunem că ai 
noştri cititori se vor alege cu mai multă atenţie, 
în urma trecerii la acest fel de distribuţie. Întâi, 
pentru că nu vom mai sta pe tarabe alături de 
publicaţii deşucheate sau superficiale, ci vom fi 
numai lângă de revistele din aceeaşi categorie 
cu a noastră. Pe urmă, nefiind de găsit pe toate 
drumurile, vor afla locul în care revista va fi 
difuzată numai cei care vor dori într-adevăr să 
ne citească şi se vor încumeta pentru asta la un 
minimum de efort - respectiv să cerceteze 
librăriile mai bune din oraş, să meargă la 


bisericile centrale sau să ne viziteze site-ul 
www.rostonline.org/rost. Nu în ultimul rînd, 
vom avea 0 imagine clară a celor care sînt 
ataşaţi de revistă şi nu vor să piardă nici un 
număr, simțind că au ceva de câştigat din 
parcurgerea ei. Aceştia se vor abona. Căci, totuşi, 
cea mai bună modalitate de a vă asigura că nu 
scăpaţi nici un număr din ROST rămîne 
abonamentul. E atit de simplu să trimiteţi 18 lei 
(pentru şase luni) sau 36 lei (pentru un an) pe 
numele Târziu Claudiu Richard, la Căsuța 
Poştală 27, Oficiul Poştal 23 (sector 6), 
Bucureşti, specificînd, în locul de 
corespondenţă, numele dvs, adresa completă şi 
perioada pe are doriți abonamentul (toate scrise 
cite, pentru a evita orice neînțelegeri). 

Firmele care deţin chioşcuri de distribuţie 

a presei decente, librăriile, bicericile de mir şi 
mănăstirile care doresc să difuzeze ROST, ne pot 
contacta la numărul de telefon 0740.103.621 
sau pe e-mail: revistarost?gmail.com. 


Misiune ortodoxă 

Am primit de la Fundaţia „Sfinții Martiri 
Brâncoveni“ din Constanța următorul 
comunicat: „În marea necredinței, a 
întunericului şi a dezlănțuirii forțelor demonice, 
sec. XX s-a păstrat creştin prin puţinii 
luminători, ştiuți şi neştiuţi, care şi-au ars viața 
lor pentru ca noi, cei de astăzi, să avem viu 
modelul trăirii creştine şi să nu fim înşelaţi a 
crede că Evanghelia e literă moartă. Ca expresie 
a dragostei şi recunoştinței pentru aceste torţe 
vii ale vieţii creştine, considerăm o datorie de 
onoare să-i cunoaştem. Aceasta este rațiunea 
pentru care am hotărât să ne alăturăm efortului 
pe care alţii l-au început deja în această direcţie. 
În cadrul fundaţiei funcţionează deja o mică 
bibliotecă axată în special pe carte religioasă şi 
mărturisire a istoriei reale, trăite, nu închipuite 
de minţi înfierbîntate spre alte idealuri! Vă 
rugăm să ne sprijiniți cu cărți, mărturii şi 
sugestii. Periodic vom edita rezultatele studiului. 





anul V e nr. 56 


MARTORI Al VEACULUI 


ROST 





nostru şi în afara granițelor locuite de români. 
Adresa noastră este: Fundaţia Sfinții Martiri 
Brâncoveni, Constanţa, Str. Vasile Lupu nr. 43, 
www.fundatia-smb.ro, email: 
fundatia_smbOyahoo.com, tel./fax: 
0241/665.354, persoană de contact Iustin Petre, 
tel.: 0724.711.046.“ 


Scrisoare de mulțumire Părintelui 
Bartolomeu 

La 13 septembrie, a doua zi după alegerea 
patriarhului BOR, scriitorul Marcel Petrişor, 
Victor Roncea - coordonatorul Civic Media, 
Claudiu Târziu - preşedintele Asociaţiei ROST şi 
jurnalistul Cristian Curte au dat publicității o 
scrisoare deschisă către ÎPS Bartolomeu Anania, 
Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi 
Maramureşului, în numele grupului de 
credincioşi care i-a cerut ierarhului ardelean să 
candideze la cea mai înaltă demnitate în 
Biserică. Redăm în continuare textul scrisorii: 
„Înalt Prea Sfinţia Voastră, la ceas de răscruce 
pentru Biserica noastră strămoşească, dorim să 
vă mulțumim, cu smerenie si plecăciune, pentru 
că aţi acceptat să duceţi drapelul jertfei şi al 
suferinţei foştilor deţinuţi politic şi la alegerile 
pentru Scaunul Patriarhal. «Bătrânul oștean» al 
lui Hristos a mers, ca întotdeauna, pe Calea cea 
dreaptă a poporului creştinat pe acest pămînt de 
către însuşi Sfintul Apostol Andrei. În opinia 
noastră, a celor 112 creştini ortodocşi (deveniți 
170 după publicarea Apelului - n.red. ROST) 
care v-am adresat un Apel de urgență pentru 
soarta Bisericii Ortodoxe Române - mulţi foşti 
deţinuţi politic -, rezultatul alegerilor din 12 
septembrie a.c. a marcat doar o nouă etapă pe 
drumul spre mîntuirea neamului românesc. Nu 
v-am zărit trist după vot, Prea Înalte, ci numai 
îngîndurat. Ştim de ce. Dacă se vor stârpii 
orgoliile, dacă se vor netezi vicleşugurile, şi dacă 
un dram din iubirea lui Hristos va înobila 
inimile de la vladică la opincă, numai atunci 
păstorii Bisericii strămoşeşti, prin har şi 
exemplu, vor urma învățăturile duhovnicilor 
României şi vor prelungi opera de spiritualitate 
a Bisericii Ortodoxe Române în spaţiul creştin al 
Europei pînă la ceasul mântuirii neamurilor. 
Pentru aceasta, veghea şi frăţia profund 
ortodoxă în Sfintul Sinod trebuie să facă 





pereche. Noi, cei ce am împărtăşit în adîncul 
temniței de odinioară aceeaşi speranță a 
mînturii prin suferință, împreună cu noua 
generație a luptei anticomuniste, redeclanşate în 
decembrie 1989, vă urăm în continuare ani 
mulți spre propăşirea adevărului şi credinței în 
Biserica Naţională Română. Rămînem fideli 
Îndemnului la luptă» rostit de poetul 
închisorilor comuniste, Radu Gyr. Cu noi este 
Dumnezeu!“ 


Părintele Voicescu, 

comemorat la Mislea 

De Sfinta Maria Mică, la 8 septembrie, s-au 
împlinit zece ani de la moartea Părintelui 
Constantin Voicescu (foto), unul din marii 

] duhovnici ai 

| României, ucis 

| într-un accident 
rutier, după ce 
tocmai săvirşise 
slujba de 

|] pomenire 

| pentru 

| deţinutele 

| anticomuniste 
„| decedate în 
lagărul de femei 
| de la Mislea 
(județul 
Prahova). În această zi, foştii deţinuţi politic şi 
luptători în rezistența anticomunistă i-au 
pomenit, la închisoarea de la Mislea, pe cei 
căzuţi pentru credința lor, în frunte cu Părintele 
Voicescu. În unele din predicile sale, Părintele 
Voicescu insista pe caracterul demonic al comu- 
nismului: „Comunismul a vrut chiar distrugerea 
sufletului nostru românesc, distrugerea 
credinței. Credința noastră ortodoxă, acesta a 
fost inamicul public numărul unu al 
comunismului. Dar n-au reuşit, pentru că 

pe Hristos nu poate să-L învingă nimeni. 

Toţi câţi au fost prin închisori au rezistat, iar dacă 
n-au rezistat, atunci au murit cu gîndul că 
«Hristos, care s-a sălăşluit în noi prin taina 
Sfintului Botez, este mai puternic decât 

cel ce se află în lume». Iar cei mai mulți 

din câţi au fost acolo, în închisori, 

L-au avut pe Hristos.“ 








anul V e nr. 56 


ROST 


MARTORI Al VEACULUI 





Tiganii se pretind „urmașii“ 
dacilor și ai romanilor 








În ciuda faptului că cele mai vechi dovezi ale 
existenței (trecerii) ţiganilor pe teritoriul 
românesc datează din jurul lui 1400, argumente 
revizioniste au început a fi propagate sub 
pretextul anti-rasismului. O mostră despre cum 
țiganii încep să-şi construiască un discurs asupra 
priorităţii lor istorice în „România“ ne este dată 
într-un articol al lui Valeriu Nicolae (foto), expert 
în rromi pentru Comisia Europeană şi pentru 
Parlamentul European, lider a diverse ONG-uri 
cu acelaşi obiect al muncii „apărarea 
drepturilor“ ţiganilor. La adresa de internet 
http://Awww.ergonetwork.org/culture.htm poate 
fi citit textul integral, din care am reţinut: „Roma 
have lived in Romania since the beginning of 
the first millennium, hundreds ot years betore 
even an incipient Romanian state or language 
existed.“ Pe româneşte, romii/țiganii ar fi trăit în 
România de la începutul primului mileniu de 
după Hristos, cu sute de ani înainte ca statul 
român sau limba română să fi existat. Astfel de 
afirmaţii sînt răspîndite în toată lumea prin 
diverse Newsletters. Inutil să mai anticipăm ce 
va deveni un asemenea discurs în perspectiva 
anunțată (şi așteptată de unii) a schimbării 
proporțiilor compoziţiei etnice a populaţiei 
României. Liviu Bordaş, un tânăr cărturar, 
cercetător, a descoperit acest asalt țigănesc şi l-a 
făcut cunoscut pe internet, pentru a-i preveni pe 
cei care ar trebui să apere interesele româneşti, 
dar şi pentru a protesta față de acest revizionism 
obraznic. Liviu Bordaş se aşteaptă însă că toți cei 
care vor contrazice această poziţie, de dată 


recentă, a unor lideri țigani să fie „acuzaţi de 
rasism, etnicism, naționalism ...şi tot restul... Şi 
să nu se mire dacă, în loc de tradiționala 
înjurătură, vor fi trimişi în mod savant acolo de 
unde au venit strămoşii lor înainte de a-şi 
constitui o limbă şi un stat prin care i-au înrobit 
pe băştinaşii rromi“. Ne asumăm riscul oricărei 
etichetări şi spunem adevărul. 


Canonizarea sfinţilor din închisori 
Duminică, 30 sept. a.c., începînd cu ora 23.00, 
Claudiu Târziu, directorul revistei ROST, a fost 
invitat la emisiunea „Luminile nopții - cultură şi 
spiritualitate“, realizată de Cristian Curte la 
Radio România Actualități. Tema ediţiei a fost 
necesitatea canonizării celor ucişi pentru Hristos 
în timpul regimului comunist din România. A 
avut o intervenţie înregistrată şi monahul Moise 
de la Mănăstirea Oaşa - Alba, autor al recentei 
cărți despre Valeriu Gafencu, Sfintul închisorilor. 
Tema a fost prilejuită de întronizarea noului 











Valeriu Gafencu 


patriarh al BOR, PE Daniel, căruia unul dintre 
susținătorii săi, publicistul Cristian Bădiliță îi 
recomanda într-un articol din „Ziua“, la 24 sep- 
tembrie, ca primul pas în păstorirea BOR să fie 
canonizarea martirilor de sub regimul comunist. 
Iată o afirmaţie a lui Bădiliță cu care sîntem de 
acord. Canonizarea celor omoriţi în temniță 
pentru Hristos ar fi un gest salvator pentru 
mulți dintre noi, căci, aşa cum spune Avva Iustin 
Parvu, de la Mănăstirea Petru Vodă, dacă ne bate 





anul V e nr. 56 


MARTORI Al VEACULUI 


ROST 





Dumnezeu o face şi pentru că nu ne cinstim 
sfinţii aceştia. 


Preferatul PF Daniel 

pentru Mitropolia Moldovei? 
Jurnalistul Florian Bichir de la „Evenimentul 
zilei“, zelos susținător al ÎPS Daniel în alegerile 
pentru demnitatea de patriarh (el spunînd 
despre mitropolitul de atunci al Moldovei 
enormitatea: „este singura şansă a Biserici“), 
pare să-şi continue misia de purtător de cuvînt 
neoficial al noului Întiistătător al BOR. EI trece 
în revistă candidaturile - date ca sigure - la 
scaunul de mitropolit lăsat liber de ÎPS Daniel 
prin accederea sa la tronul patriarhal: ÎPS Nifon, 
Arhiepiscopul Tîrgoviştei, ÎPS Teodosie, 
Arhiepiscopul Tomisului, PS Casian al Dunării de 
Jos şi PS Ioan al Covasnei şi Harghitei. Ne cam 
îndoim, căci asupra capetelor lui Nifon, Teodosie 
şi Casian stau niscaiva dosare de turnători la 
Securitate - cel puţin aşa reiese din ultimele 
informaţii scurse din CNSAS. Mai mult, ÎPS Nifon 
rimează mai degrabă cu trecutul ceauşist decât 
cu viitorul. ÎPS Casian i-ar sluji de minune 
interesele PF Daniel, conducînd cu mînă de fier 
afacerile lăsate de noul patriarh în Mitropolia 
Moldovei. Numai că, pe lingă dosarul Secu şi 
prietenia cu Prea Fericitul, mai atârnă şi capitalul 
de simpatie pe care îl are în sînul Sinodului. 

PF Daniel încearcă acum să domolească 
suspiciunile şi pare înclinat mai degrabă 

să facă un compromis cu „tabăra 
conservatoare“, decît să-şi impună un om cu 
forţa. Suirea PS Ioan pe scaunul mitropolitan al 
Moldovei ar putea fi acest compromis. 

E cunoscut că ierarhul acesta este, pe de o pate, 
bun român, excelent administrator - se vede 
prin tot ce a clădit din nimic în Harghita şi 
Covasna -, fidel tradiţiei şi pe de altă parte un 
susținător al lui Daniel la patriarhie. Revenind la 
Bichir, acesta afirmă, în manieră „bizantină“, că 
toți sînt buni, dar că mai bun ar fi PS Ioachim 
Băcăoanul (foto), Episcop-vicar al Romanului. Şi 
că, la o adică, l-ar prefera şi pe PS Corneliu 
Bârlădeanu, episcop-vicar la Huşi (acela care la 
tratat ca pe un cîine pe părintele Daniel 
Corogeanu de la Tanacu). De ce? Pentru că 
aceştia sînt tineri. Dacă virsta poate fi un 
criteriu, nici loan (n. 1951) nu e mult mai bătrîn 





decât Ioachim (n. 1954), iar Teodosie (n. 1955) şi 
Casian (1955) sînt chiar o ţiră mai tineri. Dar 
Bichir mai are şi alte argumente: „PS Ioachim nu 
a putut ieşi din ţară pînă în 1990, iar Securitatea 
s-a opus hirotonirii sale de nenumărate ori (dacă 
o fi adevărat, are deci un punct suplimentar față 
de Casian şi Teodosie - n.red. ROST ). Are 
studii strălucite la Paris, unde a făcut un 
doctorat (1994 - 
n.red. ROST ) 
despre Dumitru 
Stăniloae (m. 4 
oct. 1993 - 
n.red. ROST ), 
singura teză 
despre acesta 

> = cînd era în viață 
Ioachim Băcăoanul (subl. red.). A 
înființat prima mănăstire românească în 
Occident (...) Iar PS Ioachim mai are două mari 
atuuri: este moldovean şi este iubit de călugari, 
care văd în el unul de-al lor“. Ciudat cum astăzi 
cei mai aprigi „ecumenişti“ din Biserica noastră 
caută să se legitimeze cu ucenicia făcută pe lîngă 
sau cu doctoratele despre Părintele Stăniloae - 
care altminteri îi combate viguros pe 
heterodocşi în scrierile sale şi respinge 
ecumenismul. „Eu nu prea sînt pentru 
ecumenism; socotesc că ecumenismul este 
produsul masoneriei, iarăşi vor să relativizeze 
credința adevărată. Ecumenismul este 
pan-erezia timpului nostru“, spunea Părintele 
Stăniloae într-un interviu, la începutul anilor 
'90, reprodus de revista „Scara“ în 1999. Cît 
despre „popularitatea“ de care s-ar bucura PS 
Ioachim în mănăstirile moldave - este lesne 
sesizabilă la faţa locului. Una peste alta, credem 
că Bichir ne indică preferatul PF Daniel la 
Mitropolia Moldovei. Tocmai pentru că Ioachim 
este mai puţin cunoscut de lumea largă şi deci 
mai greu de contestat, se pare că nu a avut 
legături cu poliţia politică, a făcut studii în 
străinătate, este de vîrstă apropiată cu 
patriarhul şi prin aceasta Daniel ar da semn că 
vrea să înoiască ierarhia. În plus, 
PS Ioachim îi este loial PF Daniel, are acelaşi 
fel de a acționa - amestec de duritate şi 
şiretenie - şi cunoaşte destul de bine bucătăria 
Mitropoliei Moldovei. 














anul V e nr. 56 


ÎN DEZBATERE 





Spovedanie neterminată 
a poporului meu 


Mircea Cristian Pușcașu 





nismul, ortodoxia în special, este ceva pen- 

tru babe, pentru inculţi sau proşti. Uneori 
când intri în câte-o biserică înţelegi originea aces- 
tei presupoziții superficiale. Bisericile sunt de 
multe ori pline de oameni dărâmați, eşuați. Dar şi 
strada, lumea este astfel. Asta este fața României 
de azi, care găseşte totuşi în Dumnezeu ultima 
scăpare. 

Suntem un popor plin de răni şi sechele, ce 
trăieşte, în cea mai mare parte a timpului, pe de 
rost, în rutină şi plafonare. Nu poţi să judeci pe 
nimeni prea aspru: şi tu şi eu tot pe-acolo sun- 
tem. 

Istoria ultimilor decenii şi păcatele uriaşe de 
care suferim şi-au lăsat rănile deschise în văzul 
tuturor. Dacă ar trebui să mergem la spovedit ca 
popor ce-am avea de mărturisit? Câteva, mai 
mari, le-aş numi eu aici: 

e Lepădarea de Dumnezeu ca solicitare de 
stat („«Copii, dacă vă întreabă tovarăşul inspec- 
tor dacă credeți în Dumnezeu, ce o să răspun- 
deți?»/ «Nuuu!!W, strigară copiii într-un glas“); 

e Crimele puterii centrale comuniste împo- 
triva elitelor intelectuale şi morale (intelectuali de 
orice orientare politică, preoți, monahi, ierarhi 
întemnițați, torturați, ucişi în cele mai înfiorătoa- 
re feluri, doar pentru că nu erau de acord cu un 
sistem ale cărui metode demonice le-au intuit 
înainte de a le fi îndurat); 

e Crimele omului de rând împotriva vecinu- 
lui său, de la pâră la vânzarea pe bani sau favo- 
ruri de nimic, sau de frică, sub amenințare („Tova- 
răşe locotenent, permiteți să vă raportez că veci- 
nul meu mi-a declarat că a ascultat împreună cu 
familia injurii la adresa Partidului la postul de ra- 
dio Vocea Americii“); 


E xistă o prejudecată conform căreia creşti- 


* mnpuscasuQyahoo.com 


e Patologia proprietății: furtul generalizat. 
Toată lumea fura fără să simtă vină („Nu fur de la 
nimeni, fur de la Stat“); 

e Lipsa demnității şi obişnuinţa mizeriei mo- 
rale („Partidu' era bun: ne-a dat casă, masă. Ce 
dacă i-a băgat p'ăia la puşcărie? O făceau pe-a deş- 
tepții. Aşa le trebe. Mama lor de bandiţi!“); 

e Lciderea copiilor nenăscuți (avorturile). 
Prima lege post comunistă a fost legalizarea avor- 
turilor. De atunci până azi s-au săvârşit aproxima- 
tiv 20.000.000 de avorturi. O medie de peste un 
milion pe an. (Cum spunea cineva: „Suntem un 
popor pe jumătate în pământ!“) Azi, fiecărei naş- 
teri îi corespund trei avorturi, asta înseamnă că 
trei sferturi din sarcinile viabile sfârşesc tragic, 
prin avort, doar un sfert dintre pruncii concepuţi 
se nasc, iar din aceştia nu toți sunt doriţi. De aici 
înțelegem că noi, românii, azi, nu ne dorim copii, 
că nu-i iubim, că ne iubim doar pe noi, aşa de tare 
ne iubim încât ne ucidem copiii ca să putem noi 
trăi mai bine, mai fară griji. 

e Litilizarea fără scrupule a anticoncepționa- 
lelorde orice fel. Azi în scopuri desfrânate românii, 
în marea lor majoritate, folosesc anticoncepțio- 
nale şi asta fără urmă de mustrare de conştiinţă. 
Chiar şi cei care merg la biserică. Sunt şmecheri. 
Fură plăcerea fără să-şi asume responsabilitățile ce 
decurg din actul plăcut, responsabilități pentru a 
căror greutate Dumnezeu le-a însoţit cu plăcerea. 
Pentru a-i uşura omului împreună-lucrarea cu El, a 
pus Dumnezeu bucurie în toate lucrurile ce țin de 
viață. În cele ce ţin de viaţa trupului (hrana, 
îmbrăcămintea, respiraţia, înmulțirea neamului 
omenesc etc.) a pus bucurie trupească (legată de 
saţietate, confort termic, aer curat, plăcere fizică 
etc.), iar în cele ce ţin de viața sufletului a pus 
bucurie sufletească. Pentru procreere, cumva 
Dumnezeu dă plata înainte, învoindu-se cu omul, 
prin legile firii, ca acesta să le împlinească. Omul ia 





anul V e nr. 56 


ÎN DEZBATERE 











plata plăcerii fizice, din fire sădită, dar partea lui, 
munca lui, datoria lui nu şi-o îndeplineşte. Apoi, 
căzând din rău în mai rău, spune: „Ce Dumnezeu, 
ce plată, ce datorie? Nu există! Fac ce vreau.“ 

e Nefericirea copiilor români. Părinţii nu-şi 
doresc copii, folosesc mijloace contraceptive pen- 
tru asta, dacă totuși au o „sarcină nedorită“ (ce 
uşor folosim acest termen!) trei sferturi din ei 
avortează şi astfel, după acest teribil triaj, se nasc 
şi în România copii. Unii doriţi, unii nedoriți. (Cât 
de mare este drama unui copil nedorit! Este un lu- 
cru ce poate rămâne ascuns, dar care lasă asupra 
copilului o pecete negativă ce o va purta toată 
viața.) Dar nici cei doriţi nu o duc prea bine. Mulţi 
părinţi sunt forțați de noul stil de viață al socie- 
tăţii româneşti (libere) să devină muncitori de zi- 
lumină, adică din zori şi până-n seară, femei şi 
bărbaţi, mame şi taţi (mai puțin liberi, dacă nu 
chiar sclavi pe bani puţini). Îi şi vine uneori s-0 
întrebi pe doamna ce controlează biletele în auto- 
buz, noaptea pe la 10, în schimbul 2: „Mamă 
dragă şi amărâtă, cu cine ţi-ai lăsat copiii?“ Dar 
acestea sunt totuşi, cazuri fericite. Mai dureros 
este fenomenul larg răspândit al migraţiei părin- 
ților, copiii devenind practic orfani, crescuți de 
bunici, mătuşi, vecini, cu urmări greu de înțeles 
acum, în complexitatea lor. Fenomenul acesta 
este unul cataclismic, lăsând în urmă multe vic- 
time: copii care se sinucid roşi de dorul părinţilor 
ce au plecat „spre binele lor“, „să le ofere un trai 
mai bun“. 

e Desfrâul generalizat. Televiziunea, publi- 
caţiile pentru adolescenți, revistele „de damă“, 
cele „pentru adulți“ poartă azi miasmele grele ale 


desfrânării ca modă, ca virtute indispensabilă 
omului „modern“. („Cea mai sexy colegă de cla- 
să“ s-ar traduce celor vechi prin „colega cea mai 
provocatoare spre desfrânare“ sau „colega față 
de care am cele mai desfrânate gânduri“) Influen- 
țele desfrânării se întind de la vârste incredibil de 
mici (3-4 ani) la vârste la care trupul nu prea-l 
mai ispiteşte pe om. Am în memorie două fetițe 
de 3-4 ani, care încă nu vorbeau bine şi îngânau 
dansând, imitând gesturi sexuale refrenul „Sexi, 
sexi, ştiu că mă vlei, tătă ziua ti gândeşti Ia fimei!“. 
Altă amintire tristă este aceea a unui bătrân res- 
pectabil care nu-şi putea desprinde ochiii de pe o 
reclamă stradală, cu multă piele dezgolită şi aluzii 
străvezii. 

e Dispariţia conștiinței de neam. Românii 
nu mai au azi legătură cu trecutul adânc al nea- 
mului. Cei de la cârma țării nu mai ştiu de unde 
vine şi unde ar trebui să se îndrepte acest neam. 
Dezorientarea, lipsa unui proiect autentic, opor- 
tunismul, lichelismul sunt simptomele unei pseu- 
doelite de carnaval care, vorbind, râzând, a uitat 
de ce râde, despre ce vorbeşte. Averea Statului, 
cândva samavolnic adunată prin Marea Colectivi- 
zare, este acum samavolnic împărțită, ca o nouă 
pradă a unui nou război, prin lucruri „mari“ (Ma- 
rea Privatizare, Marea Retrocedare şi altele). Mo- 
delele nu mai există, morala a murit demult, dem- 
nitatea, noblețea, diplomaţia lasă locul slugărni- 
ciei, canaliei, gregarului. Instinctul guvernează ca 
rațiune, în vremuri în care înțelepciunea trebuia 
să ne fi intrat deja în reflex. 

Aş putea continua (Superficialitatea în legă- 
tura cu Dumnezeu; Desfrâul mediatic, Discrimi- 
narea pozitivă a minorităților imorale, Relativiza- 
rea reperelor absolute, Consumismul etc.). Nu 
vreau să joc rolul acuzatorului public, nu acuz pe 
nimeni, deplâng doar starea noastră de azi. Ăştia 
suntem, ăsta-mi este chipul şi am datoria de a mă 
uita în oglindă. Dar nu este numai datoria mea. 
Vă rog să continuaţi dvs, cititorii acestei reviste, 
încercarea de spovedanie a obştei, a poporului 
român de azi. Nu doar prin a descoperi păcatele 
şi patimile noastre ca popor, ci şi prin a le mărtu- 
risi, a le lepăda, a cere iertarea lui Dumnezeu şi a 
le îndrepta în noi, în copiii noştri şi în copiii copi- 
ilor noştri. Astfel să se împlinească în noi cuvin- 
tele „pe noi înșine și unii pe alții şi toată viața 
noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm“. 





anul V e nr. 56 


ROST 


ÎN DEZBATERE 





Omenia barbarilor 


Departe de mine gândul de detini cuvântul „barbar“ de-a lungul 
istoriei. Mă rezum doar la a aminti că acest cuvânt era folosit, în 
general, de către marile puteri politice (State, imperii) pentru a-i 
desemna pe „ceilalți“ (alte state, popoare, etc), care nu se încadrau în 
standardele de civilizaţie pe care „puternicii zilei“ le propuneau. 


Emilia Corbu 





ornind de la anticii greci şi până la romani- 
p tatea bizantină, cuvântul este des întâlnit 

pentru a desemna o pleiadă de popoare, 
mereu altele, ajunse la granițele mereu schimbă- 
toarelor imperii. Şi cum istoria e scrisă de cei pu- 
ternici, barbarii au rămas mereu la periferia inte- 
resului cronicarilor, iar atunci când s-a scris de- 
spre ei, partizanatul cultural a fost atât de puter- 
nic încât le-a evidenţiat doar aspectele negative, 
scandaloase sau războinice. În realitate „bar- 
barii“ aveau şi ei cultura lor, tradiţiile lor şi mai 
ales un aspect care scapă multora, aveau un soi 
de omenie pe care nu o întâlneai nici măcar la di- 
plomații şi sofisticaţii bizantini. Dar nimeni nu 
gândeşte așa şi, de regulă, se lucrează cu etichete 
care, în timp, din comoditate, au trecut de Ia lu- 
cruri la oameni şi apoi la popoare. Mecanismul 
etichetării popoarelor funcţiona în trecut ca şi 
acum dezvoltând ideologii şi categorisind oa- 
meni. Dar istoria ne arată altceva, că nu există 
barbari, ci doar fapte barbare, care pot fi comise 
chiar şi de către civilizați oricând de-a lungul tim- 
pului până în prezent, aşa cum, nu există popoare 
barbare, ci doar culturi specifice şi niveluri dife- 
rite de evoluţie a civilizaţiei. 


Paște la Belgrad acum și... 
atunci 


În cursul războiului din fosta Iugoslavie în 
1999, pacifistele trupe NATO au început bombar- 
damentele în timpul Postului Mare, continuînd şi 
în timpul sărbătorilor pascale şi reuşind, într-un 
interval de doar trei luni, avarierea şi distrugerea 
a 365 biserici ortodoxe sârbeşti. Dacă situaţia a 
fost pusă pe seama stării de război şi puţini şi-au 


dat silința să o judece la adevărata ei însemnăta- 
te, totuşi, din punct de vedere cultural şi religios, 
aceste acte au o însemnătate covârşitoare, fiind 
mărturia vie că marile puteri, în frunte cu SUA, se 
află într-o criză culturală majoră, manifestată 
printr-o gravă confuzie a valorilor şi toate laolaltă 
sunt mai prejos decât barbarul han avar Baian. 
Că această confuzie se manifestă în timp de răz- 
boi este şi mai dramatic. Astfel că statul cel mai 
puternic al lumii de azi, SUA, model pentru asigu- 
rarea tuturor drepturilor omului şi nu numai, 
dacă ţinem cont că rişti să fii reclamat dacă pisica 
ta a trecut strada fără însoțitor (se cheamă că i-ai 
pus viața în pericol), SUA care fac mereu trimitere 
la originea creştină a civilizaţiei lor şi care îşi afir- 
mă chiar şi pe bani simbolul crezului lor, ei bine, 
statul acesta model bombardează biserici în tim- 
pul celei mai mari sărbători a creştinătăţii. Care 
va Să zică cea mai mare putere politică a lumii a 
făcut o gafă pe care nici un barbar nu ar fi făcut-o. 
Pentru că ironia istoriei face ca, acum 1400 de 
ani, pe meleagurile Belgradului de azi să se poar- 
te un război între civilizaţii bizantini şi barbarii 
avari. Şi să vă spun ce a făcut Baian, hanul avar 
care pe la anul 600 d.Hr. se afla în război cu bizan- 
tinii. Nu vă povestesc tot războiul, ce, cum şi cine 
a început ci doar că, în timpul confruntărilor mili- 
tare care tot trenau a venit Paştele. Romanii fiind 
departe de teritoriile lor nu mai aveau provizii şi 
foametea bântuia în tabăra lor. De criza de ali- 
mente din tabăra vrăjmaşă a auzit şi Baian, care 
era păgân. Şi ce credeţi că a făcut? Le-a trimis 
mâncare pentru marea sărbătoare. A încărcat pa- 
tru sute de care de bucate şi a trimis vrăjmaşilor 
săi, nu populaţiei civile, ci chiar soldaţilor care îl 
atacaseră pe un pământ câştigat prin legea răz- 
boiului. Şi aşa au petrecut Paştele anului 600 
două armate, una imperială, creştină, şi o alta 





10 


anul V e nr. 56 


ÎN DEZBATERE 


ROST 





avară, păgână, pe teritoriul de azi al Serbiei. Dar 
să dau cuvântul cronicarului: „...Fură luați prin 
surprindere de sărbătoarea Paştilor şi romanii 
sufereau de foame. Aflând de lucrul acesta, hanul 
îi ceru lui Priscus să trimită la dânsul căruțe, spre 
a le da hrană, ca să petreacă cu bucurie sărbă- 
toarea. După ce umplu cu bucate patru sute de 
care, le trimise romanilor. De asemenea şi Priscus 
trimise în dar barbarului mărfuri din India, ca 
piper, frunză de dafin, arome, scorţişoare şi alte 
bunătăţi... Acesta le primi şi se bucură de ele. Şi 
până la trecerea sărbătorilor Paştilor romanii şi 
barbarii petrecură şi se veseliră împreună şi nu le 
era teamă de oştile celorlalți.“!. 

Această omenie a barbarilor a rămas în me- 
moria bizantină până târziu. 


Alţi barbari omenoși 


Dar nu doar avarii s-au remarcat prin acte de 
nobleţe la vreme de război, ci şi slavii, în vremu- 
rile în care nu se putea vorbi de o civilizaţie de 
vreme ce trăiau în mlaștini şi păduri, cum relatea- 
ză răutăcios cronicarii bizantini. Ei bine, la slavi, 
care pe atunci erau păgâni, dar şi la alte populaţii 
de la nordul Dunării, sclavia era temporară. De 
regulă sclavii erau obținuți în urma unor campa- 
nii militare, dar, spre deosebire de lumea bizanti- 
nă în care aceştia ajungeau să fie vânduți şi cum- 
păraţi de mai multe ori, la slavi şi la alte populaţii 
de la nordul Dunării, sclavii lucrau o vreme în 
serviciul stăpânului lor, după care erau liberi să 
se întoarcă într-ale lor sau să rămână în familia 
acestuia ca o rudă sau prieten?. 

Dar şi turanicii, celebri pentru cruzimile lor, 
au rămas în istorie prin acte de omenie mai pre- 
sus de puternicii lumii. Mă refer aici la cumani în 
timpul luptei de la Lebunion finalizată cu distru- 
gerea pecenegilor. Când aceştia au văzut că lupta 
are sorți răi, au vrut să se predea cumanilor, dar 
împăratul bizantin Alexios Comnenul s-a opus şi 
pecenegii captivi au fost preluaţi de bizantini. În 
timpul nopții, însă, bizantinii călcând orice lege a 
războiului au omorât toţi prizonierii din lanţuri, 
pe motiv că erau mulți şi nu îi puteau suprave- 
ghea. Cumanii, când au aflat aceasta, au renunțat 


la partea de pradă ce li se cuvenea şi cu o demni- 
tate nemaintânită şi-au părăsit imediat aliații bi- 
zantini. Mult mai deplorabil a fost gestul lui 
Alexios I, care văzând plecarea cumanilor în 
trombă, fără să se atingă de nimic din ce li se cu- 
venea, a trimis după ei carele cu pradă. Şi mai hi- 
lară este explicația Anei Comnena dată gestului 
cumanilor şi care, în loc să recunoască faptul că 
plecarea lor a fost un gest de protest față de masa- 
crarea prizonierilor pecenegi, afirmă că aceştia 
au plecat de frica bizantinilor. Să fim serioşi, cu- 
manii au fost de opt ori mai mulți în acea luptă 
decât bizantinii. 


Vremea socotelilor 


Toţi beligeranţii de atunci au dispărut în 
ceața istoriei. Avarii, slavii, populaţiile de Ia nor- 
dul Dunării, cumanii au format state mai mult sau 
mai puţin vremelnice. Cu excepţia avarilor pe 
care bizantinii se lăudau că i-au distrus până la 
unul (aspect greu de dovedit), despre ceilalți nu 
se poate spune că au fost exterminați şi prin ur- 
mare au contribuit la formarea popoarelor ac- 
tuale. 

Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin), ctito- 
rul unei civilizaţii măreţe, a avut însă un destin 
mult mai tragic dacă este să ne gândim că stâlpul 
misionarismului creştin timp de aproape 1000 de 
ani a ajuns sub stăpânire islamică. Şi cum orice or- 
ganism cedează în punctul cel mai slab, înseamnă 
că problema cu care s-au confruntat bizantinii nu 
au fost nesfârşitele hoarde barbare, aşa cum ne 
lasă să înţelegem cronicarii de curte, ci una de 
ordin cultural, internă. Bizantinii au creat o civili- 
zație, dar şi-au pierdut cultura, sau mai degrabă 
nu au ştiut să-şi păstreze sufletul. Iar momentele 
de cumpănă din timpul confruntărilor militare 
dovedeau acest lucru. Probabil şi ei, ca şi noi, au 
confundat cultura cu creaţia artistică în multi- 
plele ei forme de exprimare plastică, literară, filo- 
sofică etc. Şi aceasta era dependentă de civilizaţia 
căreia îi servea. Este drept că anumite stiluri bi- 
zantine, mai ales din artă, s-au păstrat şi după că- 
derea Constantinopolului, dar mai mult cele lega- 
te de religie. Cultura laică a murit odată cu civili- 


!'Theophanes Confesor, Cronografia, Fontes Historiae Daco-Romanae, II, 1970, p.611 
2 Mauricius, Arta militară, XI, 4, Fontes Historiae Daco-Romanae, II, 1970, p.556. 
3 Ana Comnena, Alexiada, II, Ed. Minerva, Bucureşti, 1977, p. 22 





anul V e nr. 56 


IN 


ROST 


ÎN DEZBATERE 








zaţia căreia i-a servit sau a fost remodelată după 
noile cerințe. 

Din exemplele citate mai sus reiese un sin- 
gur lucru, că bizantinii uitaseră un lucru simplu şi 
anume... omenia. Dar ce este omenia, cuvânt din 
ce în ce mai rar întâlnit azi? Omenia înseamnă să 
fii om, adică nu vierme. Iar ca să fii om trebuie în 
primul rând să nu uiţi nici o clipă că eşti om. 
Amănunt esenţial. Majoritatea contemporanilor 
noştri uită că sunt oameni, fie se cred îngeri, fie 
extratereştri, fie altceva. 

Ce este omul? De regulă la o întrebare ca asta 
ți se dau zece mii de răspunsuri şi intelectualii pot 
să îţi scrie zece tomuri cu definiția omului de-a 
lungul multelor culturi şi civilizaţii care s-au pe- 
rindat pe fața pământului. Dar răspunsul este 
foarte simplu. Pentru un creştin a fi om înseamnă 
a fi Om cu majusculă, adică a fi „om îndumne- 
zeit“. Pentru aceasta s-a întrupat Mântuitorul şi 
tocmai acest lucru simplu îl uitaseră civilizații bi- 
zantini sau poate doar conducătorii lor, alminteri 
mari şi tari ctitori de biserici şi mănăstiri. Uitase- 
ră că un „om îndumnezeit“ nu îşi poate ţine scla- 
vii la nesfârşit, nu poate ucide prizonierii, nu poa- 
te alunga un om, fie el barbar, de pe un pământ 
pe care l-a câştigat prin legile aflate atunci în vi- 
goare. Nu poate face toate acestea pentru că pri- 
zonierul, sclavul, barbarul sunt oameni, în 


primul rând, ca şi el şi au şi ei dreptul la „îndum- 
nezeire“ ca şi el. 

Dar ca să devii Om trebuie să recunoști că 
omul cu „0“ minuscul are nevoie de Dumnezeu, 
deci că omul este limitat şi nedesăvârşit. Or toc- 
mai această idee simplă şi cu care toți sunt relativ 
de acord este combătută sistematic de toată civili- 
zația noastră de sorginte umanistă. 


Barbarii de lângă noi 


Barbaria nu ţine doar de trecut, ci poate 
deveni o constantă a vieţii de zi cu zi. De pildă, 
barbaria anului la români cred că a fost propu- 
nerea lui Vasile Blaga de a legaliza prostituția, de- 
claraţie făcută în faţa a 200 de doamne democra- 
te la o întrunire a acestora pe litoral. Adică insul 
acela rotofei, între două vârste, a venit în faţa a 
200 de femei elegante, parfumate şi cu nume bun 
şi le-a cerut să susțină legalizarea curviei cu orice 
preţ, chiar cu riscul reacției negative a Bisericii. 
Dacă fondul problemei nu ar fi fost atât de tragic, 
intervenţia lui Blaga ar fi devenit gafa anului şi ar 
fi devansat cu mult prestațiile comicului acela bri- 
tanic, grăsuţ şi libidinos care visa doar femei rubi- 
conde şi odată ajuns în fața lor făcea o glumă 
proastă. 

Dar orice lege trebuie propusă în faţa celor 
care au nevoie de ea, aşa că Sabie-târâş trebuia să 
meargă fie pe centura Bucureştiului, fie în bezna 
nopții pe trotuarele Capitalei, să adune 200 de 
prostituate şi să le facă propunerea. Atmosfera ar 
fi fost alta, mirosul mai greu, aerul mai rece şi cele 
200 de femei slăbănogite, brutalizate, îmbătrâ- 
nite înainte de vreme, de o tristețe profundă până 
la deprimare, îmbrăcate sumar, machiate strident, 
fără familie, transformate în obiecte de plăcere 
i-ar fi mulțumit că datorită legii lui vor rămâne 
veşnic în starea asta, ba mai mult li se vor alătura 
şi alte multe nenorocite de soartă, pentru că ceea 
ce fac ele se cheamă profesie. De o aşa profesie să 
aibă parte neam de neamul celor care o propun şi 
o susțin! Căci curvia a fost şi este sclavie şi a fost 
respinsă chiar şi de societățile păgâne şi barbare. 

Prin urmare „a fi om e lucru mare“ vorba 
proverbului, dar a fi Om creştin este o sarcină de 
fiecare zi, pe care nu au voie să o uite nici mai ma- 
rii lumii sau în primul rând ei. Altminteri rişti să 
devii mai barbar decât barbarii. 





12 


anul V e nr. 56 


REPERE 





Părintele Sofian Boghiu, 
apostolul Bucureștilor 


Nicolae Toscanu 


ăscut la 7 octombrie 1912, în Basarabia, 
N satul Coconeştii Vechi, raionul Bălţi, Ser- 
ghei Boghiu a intrat ca frate la schitul 
Rughi - Soroca, în toamna anului 1926. Având o 
voce foarte frumoasă, a urmat şcoala de cântăreți 
bisericeşi de la Mănăstirea Dobrua-Soroca, între 
anii 1928 şi 1932, după care a absolvit Seminarul 
monahal de la Mănăstirea Cernica (1940). A fost 
tuns în monahism la 25 decembrie 1937, primind 
numele călugăresc de Sofian. La 6 august 1939 a 
fost hirotonit diacon, în catedrala din orașul 
Bălți, de către ÎPS Mitropolit Tit Simedrea. 
Dumnezeu s-a arătat foarte darnic cu Sofian 
şi i-a dat şi meşteşugul picturii, în care s-a desă- 
vârşit după ce a urmat Academia de Arte Frumoa- 
se din Bucureşti (1940-1945). În intervalul 1942 
- 1946, monahul Sofian a făcut şi Facultatea de 
Teologie din Bucureşti. Iar în 1945 a fost hiroto- 
nit preot pe seama mânăstirii Antim din Bucu- 
reşti. A fost unul dintre participanții cei mai cu- 
noscuți la întâlnirile culturalo-duhovniceşti ale 
mişcării Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim 
(grupare care a cuprins vârfuri ale clerului orto- 
dox şi ale intelectualității creştine laice), între 
anii 1945-1950. La 15 iunie 1950 a fost numit sta- 
reț al Mănăstirii Antim, iar între 1954 şi 1958 a 
stăreţit Mănăstirea Plumbuita din Bucureşti. A 
pictat mai multe biserici şi a fost câţiva ani profe- 
sor la Seminarul Monahal din Mănăstirea Neamţ. 
Arestat în anul 1958, sub acuzaţia „de unelti- 
re contra ordinii sociale prin activitate mistică 
duşmănoasă în cadrul organizației Rugul 
Aprins“, părintele Sofian a fost condamnat Ia 16 
ani de muncă silnică, din care a suferit şase, în 
anul 1964 fiind eliberat în urma decretului gene- 
ral de grațiere. După '89, despre pătimirea sa în 
temniță, părintele Sofian spunea: „Dacă pot zice 
aşa, mi-a plăcut în închisoare [...] Era bine acolo. 








Mult mai bine decât aici, în aşa-zisa noastră liber- 
tate. Te puteai concentra [...] Nimic nu te distrăgea 
de la Dumnezeu. Pe când afară... câte probleme!“ 

După trei ani de a eliberare a revenit la Mă- 
năstirea Antim, unde a rămas până la sfârşitul 
vieţii sale pământeşti. Până în 1998, când a fost 
doborât la pat de boală, a format din scaunul de 
spovedanie, cu răbdare, pricepere şi tact de biju- 
tier al sufletelor, sute de ucenici. Aceasta i-a adus 
supranumele de „Apostolul Bucureştilor“. 

Părintele Sofian Boghiu a trecut la cele veş- 
nice sâmbătă, 14 septembrie 2002, şi a fost înmor- 
mântat la Mănăstirea Căldăruşani, unde el însuşi 
îşi alesese din vreme locul de îngropăciune. 

Iată ce spunea un alt mare preot al români- 
lor, Arhimandrit Ioanichie Bălan, în 1997, despre 
părintele Sofian: „O personalitate duhovnicească 
remarcabilă, unanim recunoscută, care face 
cinste monahismului românesc şi Bisericii lui 
Hristos, în sânul căreia slujeşte. Prea Cuviosia Sa 
este cunoscut şi apreciat în chip deosebit prin trei 
calități sau daruri cu care l-a înzestrat Dumnezeu: 
pictor bisericesc consacrat, duhovnic şi povățui- 
tor de suflete iscusit, cântăreț de vocaţie. 








anul V e nr. 56 


13 


ROST 


REPERE 





Sfinţia Sa a fost ales din naştere pentru Bise- 
rică, pentru a mărturisi adevărul evanghelic prin 
cuvânt şi culoare, prin fii duhovniceşti şi icoane. 
Să împodobeşti biserici cu icoane frumos gândite 
şi realizate şi să faci din sufletele credincioşilor 
biserici vii, icoane duhovniceşti ale faptelor 
bune, ale dragostei şi smereniei, în care să se im- 
prime chipul blând şi smerit al lui Hristos. Să res- 
taurezi icoane vechi preţioase şi să restaurezi su- 
flete omeneşti pentru care S-a jertfit Domnul pe 
Cruce. 

Iată vocaţia şi rostul Arhimandritului Sofian 
pe pământ... 

Am mai putea adăuga la portretul său sufle- 
tesc blândeţea rară care îl caracterizează, modes- 
tia, calmul, îndelunga răbdare şi cultura teologică 
acumulată“. 

În continuare redăm fragmente din răspun- 
surile pe care le-a dat părintele Sofian într-o dis- 
cuţie cu un grup de studenți ortodocşi, la începu- 
tul anilor '90. 


Rugăciunea în temniță 


e „În închisori eram aşa de bine păziţi şi aşa 
de constrânşi, încât nu ne puteam gândi decât în 
sus, pe verticală, la Dumnezeu. De obicei omul se 
roagă cu putere mai ales în necazuri. Și în închi- 
sori erau cu adevărat mari necazuri! 

Rugăciunile celor din închisori erau primite 
de Dumnezeu, dobândeau această primire din 
partea lui Dumnezeu pentru că-i întărea. Astfel 
Că, cu toată mizeria, cu toată răutatea comandată 
împotriva sărmanilor deţinuţi, ei aveau totuşi o 
seninătate şi o bucurie care nu putea să vină de- 
cât de sus, de la Dumnezeu. Rugăciunile celor din 
închisori erau niște rugăciuni, poate, ca cele ale 
Sfinţilor Părinți din pustie sau ale Sfinţilor mar- 
tiri arşi pe rug, care, arzând focul sub ei, erau ve- 
seli şi slujeau şi mulțumeau pentru această jertfă 
pe care o aduc lui Dumnezeu, înaintea Sa. 


Rezistenţa prin rugăciune 
de la Mănăstirea Antim 


e „Mişcarea duhovnicească a «Rugului 
Aprins» a luat naştere în timpul stăpânirii comu- 
niste. Pe stradă şi în viața de toate zilele era zbu- 
cium şi un efort din partea unor puteri vrăjmaşe 


ca să schimbe tot ce era vechi, frumos şi statornic, 
să schimbe tot ce era aşezat, cu «moda» nouă, pe 
care o ştim, şi pe care am trăit-o. 

În acest zbucium, la Mănăstirea Antim şi în 
biblioteca mănăstirii se vorbea despre rugăciu- 
nea lui lisus, de probleme de rugăciune, de măr- 
turisire şi de lucrare lăuntrică bazată pe Tradiţia 
Bisericii, pe practica Sfinţilor Părinți, toată asceza 
aceasta milenară, de două ori milenară, care a 
fost plină de rugăciune, şi mai ales de această ru- 
găciune sintetică, de această rugăciune închega- 
tă, scurtă şi cuprinzătoare, rugăciunea lui lisus. 

Erau conferințe în fiecare duminică. Această 
lucrare obştească într-un cerc restrâns, a durat 
vreo şase ani, începand din 1945. Era foarte plă- 
cută, însă nu se putea extinde prea mult din cauza 
zarvei din afara vieţii noastre mănăstireşti. Erau 
prezenți profesori universitari care ne vorbeau, 
era părintele Stăniloae, părintele Benedict Ghiuş, 
profesorul Alexandru Mironescu, doctorul Vasile 
Voiculescu, Ion Marin Sadoveanu. Era multă 
lume, mult tineret, mulți studenți. După aceea, să- 
racii, au suferit mult în închisoare, dar s-au aştep- 
tat la aceasta încă de la început. În Evanghelie 
este un dicton: «Cine nu este cu noi, este împotri- 
va noastră!» Cei care ne stăpâneau doreau să fim 
toți cu ei. Şi noi, fără să-i contrazicem, «eram de 
acord cu ei». Ei erau inteligenţi, pentru că diavo- 
lul este foarte inteligent. Erau conduşi de acest 
duh. Şi-au dat seama că nu suntem cu ei, ci sun- 
tem împotriva lor. Şi atunci ne-au adunat de pe 
unde ne-au găsit şi ne-au păzit cu străşnicie mai 
mulți ani, în pușcăriile comuniste, nu cumva să 
fim împotriva lor. 

Tinerii care veneau la conferințele de la An- 
tim erau setoşi să afle şi ei ceva despre această 
viață lăuntrică şi plecau foarte sănătoşi, hrăniți 
sufleteşte. După ce conferenţiarul îşi termina cu- 
vântul, erau întrebări din public; fel de fel de în- 
trebări, la care răspundeau cei care voiau şi pu- 
teau să răspundă. Era un dialog şi o tesătură de 
idei, de gânduri şi de dorinţe duhovniceşti, care îi 
hrănea foarte mult pe cei care participau la aces- 
te întâlniri duhovniceşti.“ 


Rugul Aprins 


e „Ştim că Rugul Aprins este o întâmplare fe- 
ricită petrecută pe când Moise proorocul, fugit 





14 


anul V e nr. 56 


REPERE 


ROST 





din Egipt din faţa lui Faraon, păştea oile socrului 
său Letro, şi a ajuns în Muntele Sinai. Ajungând în 
faţa unui rug, a unui pom care ardea în flăcări şi 
nu se mistuia, şi apropiindu-se de el, să pună mâ- 
na să se convingă ce se întâmplă cu acest rug care 
arde şi nu se mistuie, i se spune acest cuvânt: 
«Leapădă încălțămintea de pe picioarele tale, căci 
locul pe care stai este sfânt. În acest rug îi vorbea 
Cineva, îi vorbea Dumnezeu. 

În teologia Bisericii noastre Ortodoxe, acest 
rug este simbolul Maicii Domnului, care a fost ma- 
ma Dumnezeului întrupat. Deşi foc ceresc era lisus 
Hristos, Maica Domnului a rămas nearsă, neatinsă, 
însă îndumnezeită de acest prunc lisus Hristos. 

Deci, Rugul Aprins este simbolul Maicii Dom- 
nului, iar pentru noi, care ne-am ales acest patron 
sfânt al Mănăstirii Antim, Rugul Aprins este sim- 
bolul rugăciunii neîncetate. În fond, cine se roagă 
neîncetat, se aseamănă cu acest rug care ardea şi 
nu se mistuia. Suntem mereu sub focul lui Dum- 
nezeu, această vâlvătaie de lumină şi de putere. 
Şi cu cât ardem mai mult, cu atât devenim mai 
luminoşi si mai aproape de Dumnezeu.“ 


. 


Rugăciunea inimii 


e „Viaţa este astăzi zbuciumată, fără astâm- 
păr, plină de mișcare. Dar şi rugăciunea de azi 
este foarte scurtă. Rugăciunile pustnicilor erau 
de toată ziua şi noaptea. Spune un sfânt din Filo- 
calie că se ruga de dimineața şi până seara, iar 
când obosea rugându-se, citea toată Sfânta Scrip- 
tură, încât viaţa lui era o viaţă angajată perma- 
nent în legătură cu Dumnezeu. 

Parcă Dumnezeu a rânduit anume pentru via- 
ţa aceasta modernă rugăciunea: „Doamne, Iisuse 
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mi- 
ne păcătosul!“ Sau putem rosti măcar rezumatul 
acestei scurte rugăciuni: „lisuse miluieşte-mă!“ 

În orice grabă ne-am afla, în viața aceasta de 
toate zilele - suntem la lectii, la curs la Universi- 
tate, sau a atelier, sau în fabrică, sau pe drum, 
când comunicăm cu cineva, putem spune din 
când în când, cât de des: „isuse, miluieşte-mă!“ 
Sunt cele două cuvinte care rezumă această rugă- 
ciune. Pe de o parte „Lisuse“ rezumă plafonul 
acesta al vieţii noastre creştine, Dumnezeu cu 
toată Împărăţia lui, şi „miluieşte-mă“ starea de 
jos, starea de mizerie, de nevoi în care ne aflăm 


adeseori. Măcar aceste cuvinte să le rostim de-a 
lungul vieţii. Două cuvinte! Însă, dacă rostim 
toată rugăciunea este cel mai bun lucru. Pentru 
aceea € foarte scurtă. 

Şi această rugăciune se poate rosti cât de 
des, oricât am fi noi de ocupați. Cunosc un rugă- 
tor al inimii, despre care ştiu precis că se roagă 
neîncetat. La un moment dat, când povestea lu- 
cruri foarte importante din viața lui de chin din 
timpul revoluţiei ruseşti, am pus mâna pe umărul 
său şi l-am întrebat: „Părinte loan, acum vă ru- 
gaţi?“ Era în focul explicaţiilor şi inima lui se ruga. 
Rugăciunea coborâse în inimă şi când se întâm- 
plă aceasta, atunci aşa cum respirăm, aşa ne şi 
rugăm. Aşa încât în viaţă modernă, cu toată graba 
ei, cu viteza ei, cu tot neastâmpărul nostru, ne 
putem hrăni din această rugăciune într-un chip 
cu adevărat mulțumitor.“ 


Televizorul 


e „Ielevizorul, această unealtă modernă de 
comunicare, este şi bun, şi netrebnic. Este bun 
când ştim să alegem ce este de folos pentru suflet, 
şi este rău când ni se transmit prin imagini nişte 
lucruri care ne tulbură. Mă refer la imaginile firi- 
lor necuviincioase, sau chiar de-a dreptul por- 
nografice. 

Pe timpul Sfântului Vasile cel Mare veneau ti- 
neri creştini la el şi-l întrebau ce atitudine să aibă 
față de cărțile păgâne. Era perioada de răscruce 
între păgânism şi creştinism. Literatura aceasta, 
păgână, mai ales, era foarte plăcută şi voiau să ci- 
tească, însă le era frică să nu cumva să greşească, 
citindu-le. Erau şi lucruri necuviincioase. Sfântul 
Vasile le dă un sfat foarte practic: „Faceţi şi voi aşa 
cum fac albinele, merg din floare în floare şi unde 
găsesc nectar şi polen mai mult, se opresc mai 
mult, iar de unde nu găsesc, zboară în altă parte“. 
Aşa încât, e bun şi la televizor acest sfat al Sfân- 
tului Vasile cel Mare“. 


Maica Domnului, mama noastră 


e „Iisus, fiind pe Cruce, i-a dat Maicii Sale 
această ascultare, spunând către ucenicul său 
Sfântul Ioan: «Fiule, aceasta este mama ta!» Astfel, 
Maica Domnului devine mama noastră, a pămân- 
tenilor. Ea este o mare mijlocitoare a noastră că- 





anul V e nr. 56 


15 


ROST 


REPERE 





Li 

Li 
(i 
Li 


Sora 


smife 


—“ 


Sale temi 


a 
i dă 





Se m € 
tre Dumnezeu. Maica Domnului şi Sfântul loan 
Botezătorul, aceşti doi martori ai Mântuitorului 
Hristos, au foarte multă trecere înaintea lui Dum- 
nezeu, înaintea Judecătorului Celui drept. 

Când ne adresăm către Maica Domnului, ne- 
având curajul, pentru faptele noastre, să ne adre- 
săm direct Mântuitorului Hristos, Maica Domnu- 
lui mijloceşte pentru noi: «Doamne, eu care 
Te-am purtat în braţele mele, care Te-am crescut 
în viaţa Ta pământească, ajută-mă în rugăciunea 
mea şi ajută pe acesta care se roagă mie!» 

Ea se roagă cu adevărat şi rugăciunea Maicii 
e primită de Fiul său, căci Fiul său e Dumnezeu 
plin de dragoste. 


Yoga 


Cred că Dumnezeu nu ascultă rugăciunile ce- 
lor care amestecă practicile orientale şi credința 
creştină. Aceste practici sunt proceduri străine de 
neamul nostru, de mentatitatea noastră şi nu 
sunt născute prin Hristos şi pentru Hristos. E un 
fel de fățărnicie a rugăciunii, o înşelare. Amestecă 
lucrurile ca să ne pară adevărate: yoga, de pildă, 
cu rugăciunea lui lisus. Ca de la cer la pământ 
este deosebirea de mare! 

Sunt vrăjitoare şi vrăjitori care au câte o 
icoană la ei. Şi se uită la icoana şi spun niște lu- 





cruri, nişte ghicituri. E o înşelare a credincioşilor 
care cer această «consultaţie» de la vrăjitoare. Nu 
se poate împăca Duhul lui Dumnezeu cu minciu- 
na aceasta, cu această fățărnicie. După faptele lor 
îi veţi cunoaşte. Aceşti oameni, care amestecă ru- 
găciunea lui lisus cu yoga, dacă ne uităm atent la 
viaţa lor, vedem că de obicei calcă pe alături. Via- 
ţa lor e alta. Chiar în yoga se întâmplă nişte lu- 
cruri foarte discutabile. Multe necuviinţe. Cei 
care fac yoga ştiu la ce mă refer.“ 


Căsătorie sau călugărie? 


e „Căsătoria este calea normală a vieţii. De 
la începuturile lumii a fost o pereche de oameni. 
Ştim prima pereche, strămoşii noştri, Adam şi 
Eva. Ei au avut această poruncă de la Dumnezeu, 
să crească şi să se înmulțească. Deci, familia este 
în primul rând randuită la temelia societăţii ome- 
neşti şi este izvorul vieţii. Prin căsătorie, omul 
devine creator, bărbatul şi femeia înmulțind nea- 
mul omenesc. 

Călugaria este sfat evanghelic şi, cine are 
chemare, vine la călugărie. Cine este chemat, în- 
demnat din miezul ființei lui, vine la călugărie. Şi 
de aceea este o mare deosebire între un mod şi 
altul de viață. Altă misiune are călugărul şi altă 
misiune are familia. 

Viaţa familiei, cu grijile ei, cu problemele ei 
de fiecare zi, adeseori priveşte numai în jos, sau 
pe orizontală, nu are timp să se uite şi în sus. Cel 
care vine la mănăstire, mai ales pentru acest ţel 
special, legătura cu Dumnezeu, de care am vorbit 
până acum, acest frate de mănăstire poate inter- 
veni să atragă atenţia, să lumineze mintea şi ten- 
dințele oamenilor, spunându-le că mai este încă 
un rest de viață şi nesfârşit, dincolo de viața 
aceasta pământească. Să gândească, deci, dincolo 
de mormânt, ceea ce adeseori uităm. Agonisim şi 
muncim din zori şi până-n noapte pentru pâinea 
de toate zilele şi pentru adăpost şi petreceri şi 
uităm că într-o bună zi vom muri şi vom da seama 
de orice cuvânt deşert rostit în viață; ne spune 
aceasta însuşi Mântuitorul Hristos. 

Călugărul, ca şi preotul care păstoreşte, are 
datoria de a ridica acest felinar în sus şi de a lumi- 
na întunericul din viaţa noastră de toate zilele. 
Aceasta cred că ar fi misiunea călugărului față de 
familie.“ 





16 


anul V e nr. 56 


REPERE 





Două cuvinte tainice 
ale Părintelui Sofian 


Costion Nicolescu 





dintre ultimii mari duhovnici ai Bucureşti- 

lor sau ai mănăstirilor din împrejurimi, 
aparținând unei generaţii deplin hăruite şi ne- 
contenit jertfitoare, una alături de care am stră- 
batut cei peste 40 de ani ai deşertului comunist. 
Generaţie din care au făcut parte Părintele Con- 
stantin Sârbu (1905-1975), Părintele Gherontie 
Ghenoiu (1910-1984), Părintele Alexie Bârcă 
(1901-1986), Părintele Benedict Ghiuş (1904- 
1990), Părintele Dumitru Stăniloae (1903-1993), 
Părintele Dimitrie Balaur (1903-1996), Părintele 
Iulian Stoicescu (1911-1996), Părintele Constan- 
tin Voicescu (1924-1997), Părintele Ilarion Arga- 
tu (1913-1999), Părintele Constantin Galeriu 
(1918-2003), Părintele Macarie Ioniţă (1914- 
2007), ca să nu-i pomenesc decât pe aceia pe care 
i-am cunoscut directi, pe unii chiar mai îndea- 
proape, căci desigur, vor mai fi fost şi mulţi alții. 
Unii dintre ei au făcut ani grei de puşcărie pentru 
credința lor şi pentru felul demn în care au măr- 
turisit-o, prin cuvinte şi prin lucrare. Alţii au scă- 
pat ca prin minune de temniţă. Toţi neobosiţi şi 
neprecupeţitori lămuritori de suflete, alinători în 
necazuri, mângâind cu cuvinte întru Cuvântul. 
Retrospectiv privind, am putea să ne aducem, fie- 
care dintre cei care i-am cunoscut, această impor- 
tantă mărturie: nişte sfinţi! Pe undeva, prin mun- 
ţii de la Lainici, se mai roagă încă în trup lui Dum- 
nezeu, încărcat cu dorul fiilor săi duhovniceşti de 
la Bucureşti, părintele Adrian Făgeţeanu 
(n. 1912). 

Părintele Sofian reușea să aducă Pustia-Cu- 
vânt în mijlocul Bucureştilor. Nu era un monah 
adaptat la viața Cetăţii, ci unul care ne purta pe 
noi în Sihăstria cea mai afundă şi mai roditoare. 


p ărintele Sofian Boghiu (1912-2002) a fost 





Am fost în multe rânduri (desigur, nu deajuns de 
multe) la mănăstirea Sfântul Antim Ivireanu, la 
slujbe la care slujea şi el. Pentru o lungă bună pe- 
rioadă de timp, numele lui s-a identificat cu cel al 
mănăstirii Antim. Era stareţ al ei în toate sensu- 
rile. Deplin. Cuvintele sale de învățătură aveau o 
forță de pătrundere extraordinară, în ciuda gla- 
sului destul de stins. O tăcere de rai se aşternea 
atunci când începea să agrăiască. Numai aşa îi pu- 
tea fi auzită cuvântarea izvorâtă. Turma se strân- 
gea aproape, aproape, pentru a desluşi vorbirea-i 
ca o boare şi pentru a lua lumină de la lumina chi- 
pului său. Căci apărea totdeauna ca venit dintr-o 
ninsoare cu omăt de lumină. Ochelarii mari şi 
grei, parcă stând mereu să alunece de pe vârful 
nasului, lăsau impresia unui om mereu gata să-ți 
citească ceva de mare folos (din Sfânta Scriptură, 
din sfintele cărţi ale Bisericii, din Cartea Vieții...). 
Cum se petrece cel mai adesea la marii duhovni- 
ci, şi la el blândeţea nesfârşită era însoţită de o 








1 Mai puţin pe Părintele Constantin Sârbu, dar care a fost pentru un timp duhovnicul duhovnicului meu, Părintele 


Iulian Stoicescu. 





anul V e nr. 56 


17 


ROST 


REPERE 














fermitate contagioasă a mărturisiri redbăute a 
dreptei credințe. În ciuda unei economii deosebi- 
te a gesturilor şi, în general, a tuturor manifestă- 
rilor sale exterioare, sentimentul că te afli în 
preajma unui părinte duhovnicesc mult iubitor 
şi dispus la jertfă pentru tine era pregnant. Era 
el însuşi un rug aprins, încălzind pe cei din 
preajmă cu blândă flacără nepârjolitoare. O 
mărturie vie şi numai prin prezenţă. Existenţa-i 
era mai mult plutire decât aşezare, părea mereu 
gata de lină înălțare la cerurile despre care ne 
spune Apostolul Pavel că le-a văzut. Adesea îşi 
găsea refugiu de îmbulzeala lumii acesteia pe 
schele, în cerimea bisericii (cum frumos spu- 
neau țăranii vechi), printre Sfinţii care-L încon- 
joară pe Hristos. Zugrăvea chipuri schimbate la 
față, care coborau din Biserica de dincolo în a 
noastră. Acum ar putea, la rândul lui, să fie 
aşezat acolo. 


Dreapta credinţă trebuie 
căutată de omul cu minte 


Nu am fost unul dintre cei din apropierea 
imediată a Părintelui. Experiențele mele perso- 





“cale da au fost puţine. Aş dori să evoc o două 
dintre acestea, cu două cuvinte ale Părintelui, 
transmise parcă sub o inspiraţie instatanee a Du- 
hului, dar desigur aşezate în el în urma unei înde- 
lungi experieri în prietenie cu Hristos. 

Prima vine de la începutul anilor '80. Soţia 
mea lucra vara la ONT, undeva pe litoral. La un 
moment dat mi-a telefonat, spunându-mi că vor 
trece prin Bucureşti o pereche de canadieni, oa- 
meni cu preocupări artistice, iubitori de artă 
bună. Aceştia aveau un răgaz de o după-amiază 
până la plecarea spre casă şi mă ruga să-i însoțesc 
ca să le arăt câte ceva din Bucureşti. l-am dus mai 
ales pe la biserici vechi, între ele şi la mănăstirea 
Sfântul Antim. Am nimerit la terminarea vecer- 
niei, spre seară, pe la 5-6. Era o zi de lucru obiş- 
nuită, cu mai puţină lume în biserică. Părintele 
primea pomelnice şi dădea poveţe câtorva cre- 
dincioşi din uşa din stânga altarului. Eu am înain- 
tat cu cei doi oaspeți, ca să le arăt icoanele, în spe- 
cial pe cea cu Rugul Aprins, atât de încărcată cu 
istorie şi specială. Părintele, terminându-şi toate 
solicitările, a ieşit ca să treacă spre chilie. Cum se 
cuvine, după rânduială, i-am pus metanie, i-am 
cerut binecuvântare şi i-am sărutat dreapta. Apoi 





18 


anul V e nr. 56 


REPERE 


ROST 





i-am prezentat pe cei doi străini, spunându-i că 
sunt credincioşi şi interesaţi de cele ale credinţei, 
dar că sunt catolici, pentru că aşa s-au născut ei şi 
n-au prea avut cum să cunoască cele ale Ortodo- 
xiei, dintre care, câteva încerc să le arăt eu acum. 
„Ei“, a oftat Părintele, şi o umbră de tristeţe i-a 
înnorat chipul. „Dacă ţi-a dat Dumnezeu minte, 
nu mai ai nici O scuză că nu alegi dreapta credin- 
ță!“ (poate cuvintele nu erau chiar acestea, dar 
acesta era sensul lor). A spus-o în limba română, 
mai mult pentru mine care încercam oarecum să 
motivez necunoaşterea celor doi întru ale dreptei 
credințe. Nu mai ţin minte dacă am tradus sau nu 
spusa Părintelui şi, dacă da, care a fost reacţia ce- 
lor doi oaspeți. Erau, de altminteri, oameni ex- 
trem de cumsecade. 

Rămâne învățătura. Ea ar fi aceea că pentru 
oameni cu un anumit nivel intelectual (care 
este, în fond, un dar al lui Dumnezeu!) orice 
neglijență sau abatere în discernerea şi alegerea 
căii dreptei credințe este vinovată. Naşterea 
într-o credință (religie) nu înseamnă dispen- 
sarea de o alegere asumată a ei după o judecată 
în ceea ce priveşte gradul ei de concordanță cu 
Adevărul revelat. Normal ar fi ca omul cu învăță- 
tură de carte şi preocupat de problema legăturii 
sale cu Dumnezeu să ajungă să aleagă şi să trăi- 
ască în dreaptă credință şi dreaptă slăvire (orto- 
doxie). (Lucrul ăsta este valabil şi pentru 
ortodocşi: se cere să nu fii ortodox numai pen- 
tru că ai avut „şansa“ să te naşti aşa, ci pentru că 
eşti deplin conştient că aceasta este dreapta 
credință şi, ca atare, ţi-o asumi şi o trăieşti cu 
toată ființa.) Un lucru spus fără patimă, dar atât 
de limpede într-o epocă în care se cultivă tot mai 
asiduu relativismul şi sincretismul, în ultimă 
instanță o confuzie a valorilor, inclusiv a celor 
religioase. Şi încă, adevărat este: oricât de 
apropiaţi şi de dragi ne-ar fi unii oameni de tre- 
abă aparţinând unor spaţii de credință mai mult 
sau mai puţin abătute de la Cale, Adevăr şi Viaţă, 
o geană de tristeţe face ca bucuria însoțirii cu ei 
să fie adumbrită. 


Lenea noastră duhovniceasă 


A doua vine de prin a doua jumătate a anilor 
'90 (din păcate nu ţin un jurnal), când am vrut să-i 
iau un interviu sau poate să-l invit la o emisiune 


la Radio. M-am strecurat printre alți mulţi credin- 
cioşi, majoritatea veniți să se spovedească şi să 
ceară diverse rugăciuni, pe culoarul din fața chi- 
liei sale. I-am spus maicii care se ocupa ca toate să 
fie în rânduială cine sunt şi ce vreau. La un mo- 
ment dat am fost introdus în chilia Părintelui. 
Acesta mi-a ascultat rugămintea, dar m-a refuzat 
pe cât de blând, pe atât de categoric. Până astăzi 
păstrez credinţa că pe undeva a făcut-o pentru pă- 
catele mele, pe care le străvedea, cu toate că nu 
mă spovedisem niciodată la el... Dar altceva este 
important de la această întâlnire. Tot încercând 
să-l conving, i-am spus că printre alte teme pe 
care aş dori să le abordăm ar fi şi aceea a sfințe- 
niei. Atunci a murmurat, aproape fără voie, 
parcă jumătate pentru el, jumătate pentru 
mine: „Noi am vrea totdeauna ca celălalt să fie 
sfânt...“ Mi se pare un cuvânt la fel de puternic şi 
la fel de greu ca cel al lui Siluan, Sfântul de la 
Muntele Athos: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu 
deznădăjdui!“ Luat în sens simplu, a dori ca 
celălalt să fie sfânt nu poate fi decât o dorință 
generoasă, de bine, un lucru pozitiv. Din cuvin- 
tele Părintelui Sofian răzbea însă o evidentă 
mustrare. Gândul lui exprima faptul că noi 
aşteptăm de la altul efortul ascetic întru sfințe- 
nie, noi mărginindu-ne să ne dedulcim, mai 
mult sau mai puţin decent, cu cele ale plăcerilor 
lumeşti, sperând totodată într-o răsfrângere ne- 
abătută şi asupra noastră a sfințeniei celui care 
a obținut-o cu multă şi aspră lucrare duhovni- 
cească. Că ne-ar plăcea să aflăm un drum călduț 
spre sfințenie, fără eforturi ascetice deosebite, 
pe care le-am dori compensate prin împliniri 
deştepte sau izbutiri artistice. Acest lucru este 
de detectat îndeosebi la mulţi dintre intelectu- 
alii cu preocupări creştine certe, dar cu o stră- 
duință ascetică aproximativă. 

Fericiţi acei care au stat în preajma Părinte- 
lui Sofian şi au ştiut să se folosească, nu 
sufocându-i răbdarea şi risipindu-i timpul cu 
fleacuri nesfârşite, ci ascultând vocea lui 
Dumnezeu grăind limpede prin el şi răspun- 
zând îndemnului ei! 

Fericiţi şi aceia care, plecând la Domnul, ră- 
mân vii, parcă tot mai vii, lângă noi, în Biserică, 
spre însoţire întăritoare şi izbăvitoare! 

Fericit dragul lui Dumnezeu şi dragul nostru 
Părinte Sofian! 





anul V e nr. 56 


19 


ROST 


REPERE 





Mărturia unei fiice 
duhovnicești 


Mă înfioară gândul că, deși i-am tost fiică duhovnicească atâţia ani, 
Pâinea Vieţii, pe care se străduia să mi-o îmbie cu atâta dragoste și 
blândeţe, nu a dospit nici o fărâmă de sfințenie în sufletul meu. 
Părintele spunea că va da seama în faţa lui Dumnezeu pentru toți fiii şi 
fiicele duhovniceşti care i-au tost încredințați. Cred că şi noi vom da 
seama lui Dumnezeu de părintele nostru duhovnicesc: vom fi întrebaţi 
dacă l-am ascultat sau nu, dacă i-am pus învățăturile în aplicare sau nu, 
dacă am purtat în suflet candela aprinsă a credinţei, a curăției şi a bunei 


făptuiri sau nu. 


Luminiţa-lrina Niculescu 





eamă mi-e că, lipsită de simţire duhovni- 

cească şi de dragoste sfântă cum mă aflu, 

voi auzi în Ierusalimul de sus cuvinte pre- 
cum acestea: „Pentru că ai bătut din palme şi ai bă- 
tut din picioare şi din suflet te-ai bucurat împotri- 
va pământului lui Israel, de aceea, iată, eu îmi voi 
întinde mâna împotriva ta... (lezechiel 25, 6-7). 
„Pământul lui Israel“ poate însemna multe. Poate 
însemna strămutare a omenescului pe nevremui- 
te praguri, mlădiere a inimii în rugăciune, desci- 
frare a sensurilor ctitorite de Domnul vieții deo- 
dată cu despărțirea pământului de ape, desprinde- 
re de tină şi de sorbirea de sine, împreună-sălăş- 
luire cu îngerii, dor de efluviile luminii neînserate, 
cer coborât pe pământ, neprihănirea din cuvânt. 

(Ai gândit, oare, negânditul?) 

Am învățat multe de Ia părintele meu duhov- 
nic. Avea un fel foarte delicat de a-şi împărtăşi po- 
veţele, vrednice de a fi aşezate în paginile Pateri- 
cului. Vorbea cu multă simplitate şi cu o deose- 
bită blândeţe, care-ţi picura un balsam tămădui- 
tor pe rănile sufletului. Nu ţi se adresa direct, 
nu-ți spunea: „Să faci cutare!“ sau „Să nu faci cuta- 
re!“. Îţi povestea numai despre ce face sau nu face 
dânsul; mai precis, despre ce-ar trebui să facă şi 
nu face... Întocmai Sfinţilor Părinţi, „zicea despre 


1 Proloagele, vol. |, p. 196. 


sine, dar mi se pare că pentru noi zicea“1. 

Spunea: „Aseară, în timp ce mă spălam pe 
mâini, mă uitam la apa murdară care se prelingea 
din ele, alunecând prin orificiul de scurgere al 
chiuvetei; ați observat că ori de câte ori ne spă- 
lăm mâinile privim totdeauna la ce iese de pe ele 
şi nu pregetăm să le limpezim până când nu ve- 
dem că apa care ne curge printre degete e curată 
ca lacrima? Priveam apa aceea cenuşie care ieşea 
de pe mâinile mele şi mă gândeam: «Oare în su- 
fletul meu câtă murdărie s-o fi adunat astăzi? Şi 
cum 0 s-o înlătur? Iar dacă nu-mi voi înlătura în 
seara asta necurățiile din suflet, impuritățile care- 
au intrat în el de-a lungul zilei, cu sau fără voia 
mea, ce va fi mâine în acest suflet al meu? Vor pă- 
trunde alte murdării, alte fărădelegi, şi se vor aş- 
terne peste cele din ziua de astăzi». Şi-atunci, cad 
în genunchi şi zic: «Spală, Doamne, spre curățire, 
relele din inima mea şi revarsă asupra lor izvorul 
apei celei vii, izvorul harului Tău! Mai vârtos mă 
spală de fărădelegile mele şi de păcatele mele mă 
curățeşte! Că fărădelegile mele eu le cunosc şi pă- 
catele mele înaintea Ta sunt pururea. Scoate apă 
din stânca sufletului meu şi spală greşelile mele 
cele ascunse! Întru cele nevinovate aşază cugetul 
inimii mele!“ 

Dacă nu-l cunoşteai, erai înclinat să crezi că-ţi 
face o mărturisire şi că-ți vorbeşte despre experi- 





20 


anul V e nr. 56 


REPERE 


ROST 








ențele duhovniceşti personale... Eroare profun- 
dă! Pe toate le spunea spre folosul nostru, al celor 
care bâjbâim prin viață, străduindu-se să ne îm- 
părtăşească învățături ziditoare. Cât priveşte 
„înălțimea vieţii lui de taină, puterea asupra pro- 
priei ființe, darul de a-i răbda şi iubi pe toţi şi de a 
se jertfi pentru toţi, lacrimile lui, florile sufletu- 
lui, văpaia rugăciunii“?, numai Dumnezeu, Cel ce 
vede toate, i le ştia. 

La întoarcerea din America, L-am „cercetat“ 
de câteva ori la Mănăstirea Dealu, unde coordona 
o echipă de pictori care repictau biserica - lucra- 
re începută în 1985. Îmi amintesc că o dată m-a 
primit chiar în chilia în care picta. Am bătut la uşă 
şi m-a poftit înăuntru. Stătea în picioare în fața şe- 
valetului, cu spatele spre mine şi cu fața spre chi- 
pul Mântuitorului, pe care-l schițase în creion. 
Fără să se întoarcă, m-a rugat să iau loc. M-am aşe- 
zat încet pe scaun; aş fi vrut să nu respir, să fiu 
imaterială... Nu-mi puteam dezlipi ochii de pe de- 
senul părintelui. Cei ce au văzut icoanele pictate 
de părintele Sofian ştiu că au ceva absolut unic, 
ceva ce nu poate fi exprimat în cuvinte obişnuite. 
Citind teza sa de licenţă, intitulată Chipul Mântui- 


2 Ibidem, p. 194. 





torului în iconogratieşi publicată în 2001 (după o 
jumătate de secol de la scrierea ei), de către 
ostenitorii Editurii Bizantine, cărora nu le-a fost 
deloc uşor să biruiască smerenia părintelui şi să-i 
obţină binecuvântarea pentru publicare, am în- 
țeles în ce consta unicitatea lor. Părintele-iconar 
afirma în Introducerea sa: „Dintr-un îndemn tai- 
nic al inimii mele, demult caut Faţa Domnului. O 
caut pentru îndeletnicirile mele de umil iconar, 
dar şi pentru cerințele sufletului meu de creştin şi 
monah“.* A fost dintotdeauna cucerit de ideea de 
a exprima „măreţia divină într-o ființă omeneas- 
că desăvârşită“, pentru a ne obişnui pe noi, pri- 
vitorii, cu prezența Domnului în icoană, învăţân- 
du-ne astfel să cunoaştem „chipul Lui de aici, ca 
să-L, putem recunoaşte şi dincolo, şi mai ales să 
fim recunoscuți de EI în ziua aceea când nu vom 
mai privi prin icoană, ci faţă către Faţă“.6 

Pentru părintele Sofian, ziua aceea a venit 
deja. Blândul Păstor şi-a recunoscut, cu certitudi- 
ne, pe unul dintre cei mai vrednici slujitori ai Săi. 
Mai rămâne să vedem cum vom sta noi cu proble- 
ma recunoaşterii! Noi, cei ale căror îndemnuri tai- 
nice merg în cu totul alte direcții... 

Odată, l-am întrebat cum să procedez într-o 
situaţie în care trebuia să aleg între două varian- 
te. A zis părintele Sofian: 

- Când nu ştiu încotro s-o iau, ori pe ce drum 
s-o apuc, eu mă sfătuiesc cu Maica Domnului. 

- Cum aşa, părinte - am îngăimat eu - se 
poate cineva sfătui cu Maica Domnului? 

- Sigur că da. 

- În ce fel? 

- 'Tot aşa cum ne sfătuim cu oamenii. Desco- 
perindu-i ei impasul în care ne aflăm şi rugând-o 
să ne dea o soluţie. 

- Doamne, părinte, ce lucruri mari spuneţi! 
În primul rând, nu sunt vrednică să mă adresez 
Maicii Domnului, iar în al doilea rând, chiar dac- 
aş fi, cum să aflu eu ce soluţie îmi dă ea? 

- Simplu. Vă rugaţi ei şi, asupra rugăciunii 
fiind, primul gând care vă vine în minte este po- 
vaţa pe care trebuie s-o urmați. 


3 Arhimandrit Sofian Boghiu, Chipul Mântuitorului în iconografie, Editura Bizantină, Bucureşti, 2001, Prefaţa 


editorilor, p. 9. 
4 Ibidem, p. 13. 
5 Ibidem, p. 116. 
6 Ibidem, p. 117. 





anul V e nr. 56 


21 


ROST 


REPERE 

















(Dar gândul o să înțeleagă cum sunt?) 

Altădată, când l-am rugat să mă sfătuiască 
dacă să mă întorc în ţară sau să rămân în Ame- 
rica, mi-a răspuns în felul următor: 

- Aici, la noi, când are loc o înmormântare şi 
preotul merge, după prohodirea din biserică, să 
slujească la cimitir, el spune mai întâi o rugăciune 
pentru toţi ocupanții acelui cimitir, care aşteaptă 
Învierea cea de obşte şi Judecata de Apoi. De câte 
ori intră un preot într-un cimitir, se roagă pentru 
toate sufletele adormite întru Domnul, cerând de 
la Dumnezeu iertarea păcatelor lor şi aşezarea 
lor în cetele îngerilor. După câte ştiu eu, în Ame- 
rica nu este acest obicei... 

Numai la asta nu m-aş fi gândit! Ascultându-l 
atunci pe părintele Sofian, am tresărit; pentru o 
clipă, am avut impresia că-mi vorbeşte de pe alt 
tărâm, dintr-un alt timp decât cel în care ființam 
eu. Parcă pecetluise timpul cronologic şi deschi- 
sese porțile unui alt timp. De altfel, îmi vorbise de 
multe ori despre bucuria nespusă pe care o simte 
atunci când au loc, în sfântul altar, rugăciunile de 
„luare a vremii“ - la sfârşitul Utreniei şi înaintea 
începerii Sfintei Liturghii; nu mi-a dat prea multe 
amănunte, deşi când am auzit despre aceste rugă- 
ciuni, numite de „luare a vremii“, am stăruit să-mi 


explice de ce se numesc aşa; mi-a spus doar că ex- 
presia „luare a vremii“ se referă la „vremea de a 
face Domnul“ şi că rugăciunile fac parte din bine- 
cuvântarea dinaintea intrării în timpul liturgic. 

(Lângă ușa cuvintelor, dincolo de sferele 
pecetluite.) 

După întoarcerea în ţară, vorbeam deseori 
la telefon cu părintele Sofian, îndeosebi atunci 
când ajungeam mai rar la Mănăstirea Antim, în 
chilia dânsului; aşteptam uneori ore întregi pe 
holul din faţa uşii chiliei, alături de credincioşi 
veniți nu numai din diferite colțuri ale țării, dar şi 
din Grecia, Franța sau Germania. Într-o seară, m- 
am trezit că mă sună dânsul pe mine: 

- Ce mai faceţi? 

- Binecuvântați! Mă bucur că vă aud! 

- V-am sunat să vă întreb dacă vă pare rău că 
v-aţi întors din America. 

-% 

- Poate vă miră întrebarea mea... 

- Mă miră, părinte, cum să nu mă mire! 
Dac-aţi şti de câte ori am auzit întrebarea asta! 

- Numai că eu am un motiv anume pentru 
care vă întreb. Mă tot gândesc că eu sunt cel care 
v-am îndemnat să vă întoarceţi, aşa că, într-un fel, 
sunt implicat în această decizie a dvs. 

- E adevărat. Îmi amintesc ce mi-aţi spus 
atunci când v-am cerut sfatul. 

- Ce v-am spus? 

- A fost grozav şi ce mi-aţi spus şi cum mi-ați 
spus! Aţi făcut o comparaţie între rânduielile de 
înmormântare ale românilor şi cele ale america- 
nilor. Şi pe urmă, m-aţi lăsat „în ceață“, dacă pot 
spune astfel. 

- Hotărârea trebuia să vă aparțină. 

- Bineînţeles. Nu, părinte, nu-mi pare rău că 
m-am întors din America. Indiferent de ce-mi 
place şi ce nu-mi place aici, simt că aici mi-e locul. 
Nu pot spune că m-am simţit nelalocul meu în Ca- 
lifornia, dar parcă mă striga cineva mereu, de un- 
deva, de departe, chemându-mă înapoi. 

- O să mai vorbim despre asta, dacă vreţi, 
când veţi veni pe aici. Dumnezeu să vă aibă în 
paza Lui cea sfântă şi să vă binecuvânteze! 


* Fragmente din cartea Palmele oamenilor: 
minuni spuse şi nespuse, de Luminița-lrina 
Niculescu, ed. Sophia, Bucureşti, 2006. Textul a 
fost reprodus aici cu acordul autoarei. 





22 


anul V e nr. 56 


POLITICA, LA DESCUSUT 





Vedere de pe Centura Politicii 


Europo, venim! 





Viorel Patrichi 





că, uneori, dar nu inevitabil, ajung în faţa 

procurorului, ca în fața lui Dumnezeu. Cu 
diferența că procurorul apără prost interesele 
statului. Cea mai bună dovadă este jaful generali- 
zat contra intereselor statului, şi nimeni nu este 
vinovat în sens juridic de 17 ani. Aşa că de ce să 
nu ne comportăm noi ca în Evul Mediu, când fie- 
care boier hiclean uneltea contra Domnului, adi- 
că împotriva statului. Doar pentru că el avea alte 
interese. Astăzi, statul național se află din nou în 
derivă şi aşa au început deja să apară boierii de 
tip nou, cu „jepanuri“ şi cu servicii secrete pro- 
prii, care îi vor da lovitura de graţie. Iar când aces- 
te creaturi vor pricepe ce dezastru au provocat 


B ăieții noştri dăştepţi ştiu sau măcar simt 




















prin inconştiența lor, va fi prea târziu pentru noi 
toți... 


Suveranitatea poporului 
şi aleșii lui 


Am trecut deunăzi prin Parlament, clădire 
care era cât pe ce să devină Casa Poporului. Cum, 
care popor? Aleşii se adunau în plen, cu toată le- 
hamitea, să asculte moţiunea de cenzură, depusă 
de PSD. La un moment dat, am avut o viziune ful- 
gurantă. Se făcea o sală mare dintr-un ospiciu. 
Toţi nebunii stăteau pe scaune de lemn proaspăt 
geluit. La un semn, toţi, ca un organism unic, miri- 
apod, au început să-şi taie picioarele scaunelor. 
Mai precis, fiecare îşi tăia propriul scaun pe care 
şedea: cu joagărul, cu beschia sau cu coada de 
vulpe, cu cuţitoaia sau cu custura, cu barda, cu 
securea, cu toporul sau cu toaipa, cu robangul sau 
chiar cu unghiera, fiecare hârcâia cu ce avea. 

Aşa i-am perceput pe „cei 322* din Parla- 
mentul României, care nu s-au potolit nici după 
ce electoratul le-a tras o smetie de neuitat Ia refe- 
rendumul pentru înlăturarea preşedintelui. Ei nu 
au în perspectivă nimic constructiv pentru amă- 
râții din țara lor şi, mai mult, merg spre sinucideri 
repetate. Vrea Marinelu să ne schimbe printr-un 
referendum? Votăm un amendament prin care 
nu-i permitem să organizeze consultarea popu- 
Iară în aceeaşi zi cu alegerile pentru Parlamentul 
European. Aaa, vrea totuşi referendum pentru 
vot uninominal? Foarte bine, să vină cu rezultatul 
votului tot la noi fiindcă voinţa suverană a popo- 
rului are doar valoare consultativă în fața Parla- 
mentului! 

Uite ce frumos sună Constituţia lui Coz- 
mâncă: 

„Suveranitatea ARTICOLUL 2 (1) 

Suveranitatea națională aparține poporului 
român, care o exercită prin organele sale repre- 
zentative, constituite prin alegeri libere, peri- 





anul V e nr. 56 


23 


ROST 


POLITICA, LA DESCUSUT 





odice şi corecte, precum şi prin referendum. 

(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot 
exercita suveranitatea în nume propriu. 

Referendumul ARTICOLUL 90 

Preşedintele României, după consultarea 
Parlamentului, poate cere poporului să-şi expri- 
me, prin referendum, voința cu privire la proble- 
me de interes naţional.“ 

Vrea referendum? Să facă fiindcă voinţa po- 
porului este suverană şi-apoi să vină la noi să fun- 
damentăm, să aplicăm, dar n-avem cvorum... Fap- 
tul că majoritatea aleşilor nu vor alegeri antici- 
pate pentru clarificarea situaţiei nenorocite în 
care ne aflăm spune totul despre maturitatea lor 
politică, despre lumea paralelă în care trăiesc. 


Nu era glanda de vină 


Chiar dacă doctorii i-au umblat la glandă, 
Marinelu a țâşnit de pe patul de operaţie tot cu 
chef de vorbă şi de luptă. „În sfârşit văd şi eu un 
armean bun... am vrut să spun competent“, a 
spus el cu gândul la Varujan Vosganian, poetul 
finanţelor. Gata! T-a discriminat şi pe armeni! Altă 
panaramă! Va trebui să cer experţilor în discrimi- 
nare să scoată în afara legii cuvântul „moldo- 
vean“, fiindcă miticii din sud îl echivalează cu 
prost, mocofan, beţiv, leneş etc. Eu vreau să ră- 
mân mândru de originea mea, dar să nu se mai 
rostească numele toponimului menţionat, fiind- 
că mă fac foc şi plec la Strasbourg... 

Marinelu l-a dat în judecată pe ministrul 
Medicinei. „Băsescu să dovedească faptul că nu 
suferă de boli psihiatrice. Sper ca preşedintele să 
vină în instanță şi să dovedească faptul că nu este 
aşa cum am spus“, a spus ministrul Eugen Nico- 
lăescu. Marinelu se uită la ei, se minunează, îi mai 
pişcă, poate se trezesc şi iar îi lasă. „Până la alege- 
rile din 2004 nu a existat procuror care să aibă 
curaj să investigheze un ministru în funcţie. Pro- 
curorii tineri au acum curajul să o facă şi îi încura- 
jez să continue“, a spus preşedintele. Şeful statu- 
lui consideră că „majoritatea anti-prezidenţială“ 
are doi Acari Păun: Doru Ţuluş (adjunct la DNA) şi 
Florian Coldea (adjunct la SRI). 

Valuri grele s-au abătut asupra lui Motoci- 
cleanu, ale cărui relaţii cu spionul ungur Rudas 
Erno au fost date în vileag. Cu elemente concrete, 
fiindcă băieţii ştiu să lucreze meticulos. În aceeaşi 


cooperativă, funcţionează şi castelanul Verestoy 
Attila cu Sorin Schmuel Beraru. Ce folos, dacă 
procurorii şi judecătorii nu ştiu să valorifice pro- 
bele? 


Poșta de la Justiţie 


Avenit toamna cu pasionantele ei partide de 
vânătoare, cu pasaje de potârnichi şi de mistreți. 
După o pândă prost organizată de procurori, a în- 
ceput şi vânătoarea corupților. Corul vânătorilor 
cântă acum la Cotroceni o arie nouă, încă necu- 
noscută în România: Traian Băsescu trebuie să 
dea undă verde pentru cercetarea penală a politi- 
cienilor grei. Şi cum ar putea el să scape vânatul? 
Mai ales că senatorii au lăsat Guvernul în aer. 
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat pentru 
24 octombrie judecarea dosarului Mătuşa Tama- 
ra, în care sunt acuzați de corupţie Adrian Năsta- 
se şi loan Melinescu. Motivul invocat? Fostul pre- 
mier nu este la o partidă cinegetică, el face o vizi- 
tă oficială în Ţara Sfântă. Sună cornul chiar şi la 
PD: după ce s-a implicat în scandalul Bordei ală- 
turi de Marian Vanghelie şi contra primarului ge- 
neral Adriean Videanu, senatorul Marius Mari- 
nescu, zis Bideu, a fost exclus din partid. Goană 
mare şi prin pasajul liberalilor. Daniel Morar, 
şeful Direcţiei Naţionale Anticorupție, a cerut 
avizul lui Traian Băsescu pentru începerea urmă- 
ririi penale contra lui Tudor Chiuariu. Caz unic în 
Europa, ministrul Justiţiei este acuzat că a apro- 
bat transferul terenului Poştei de pe Calea Victo- 
riei către firmele unor „băieți deştepţi“. Care să 
fie adevărul? Să fie un act de răzbunare din par- 
tea procurorilor lui Daniel Morar? Sau chiar este 
o tipică escrocherie cu acte în regulă? 

L-am invitat pe Matei Barbu - țăranul-consi- 
lier ministerial - la o emisiune ca să ne spună ce 
trebuie făcut cu agricultura noastră de care se 
ocupă aşa de bine băieţi cu doctorate grele. Pe 
când era ministru, probabil dintr-un fel de dis- 
perare că se rupe de realitățile satelor, poate şi 
într-un acces de Cuza-Vodă prin lobodă, 
Gheorghe Flutur îl numise consilier. Chemat la 
emisiune, Matei Barbu nu l-a lăudat pe Decebal 
Traian Remeş, noul ministru. Nici nu avea de ce. 
Nu ştiu ce s-ar putea spune despre expertul în 
impozite pe picioare de scaun. A doua zi l-au dat 
afară... 





24 


anul V e nr. 56 


POLITICA, LA DESCUSUT 


ROST 





Un partid cu obiceiuri 
de muiere ușoară 


Când vezi comportamentul de gândac, mai 
să-i dai dreptate olandezului Marean van Ghelle: 
„M-am suit pe ei... m-am suit cu picioarele pe gâții 
consilierilor mei să spună dacă au afaceri cu Vi- 
deanu“. Traiane, parcă aşa ar trebui... Împins, la 
Bran, de vicepreşedinţi lui Hrebenciuc, să accep- 
te şi să anunțe, în ciuda propriei voințe, depune- 
rea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernu- 
lui Tăriceanu, Geoană a fost lăsat apoi în ofsaid, 
să se încurce în explicații contradictorii: toţi lide- 
rii importanţi ai PSD s-au retras un pas în spate, 
unii dintre ei condamnând moţiunea pe care ei 
înşişi au propus-o. 

Ce dulce glăsuia Miron Mitrea pe când cerea 
„Să separăm bărbaţii de c...e (să-i zicem „femeie 
uşoară“ - mai delicat pentru ochii cititorilor 
noştri - n.red.) în partid!“ şi tot n-au reuşit nici 
până astăzi. Aşa că Lavinia Şandru sare din PIN şi 
lansează un diagnostic perfect: „PSD a ajuns un 
partid c...ă, iar conducerea social-democrată pe 
centură, după ce iniţial a susținut PNL, iar acum 
coalizează cu PD“. Ce înseamnă să treci prin şcoa- 
la lui Traian, fie şi măcar câteva luni... 

În aceeaşi vreme de jale, o grea pierdere se 
înregistrează pentru România: Varanu (Voicules- 
cu) şi-a dat demisia din Parlament, încât vorba 
dumisale se verifică întocmai: „Din punct de ve- 
dere profesional, toată viața eu am avut şi o rela- 
ție cu mine însumi“. Evident, nu numai cu 
Securitatea. 


Trecem la ascultări! 


Mitropolitul Daniel Ciobotea a fost ales Pa- 
triarh după o campanie cu multe rățoieli creşti- 
neşti şi cu suspans laic. Nu cred că noul Prea Fe- 
ricit îi va băga pe călugări în blugi şi nici la ecu- 
menism fiindcă nici masonii nu stau ca mieii sub 
şorţ. Urmând exemplul ÎPS Bartolomeu Anania, 
care a refuzat să se spovedească la Poetu Portofel, 
PF Daniel Ciobotea a subliniat că nu are nici o pu- 
tere asupra conştiinţei ierarhilor din conducerea 
Bisericii Ortodoxe. „O audiere a ÎPS Bartolomeu 
la CNSAS ar fi în măsură să lămurească lucrurile 
neclare în legătură cu trecutul acestuia şi ar putea 
fi chiar folositoare ierarhului“, a apreciat Con- 


stantin Ticu Dumitrescu, membru al Colegiului 
CNSAS. Ce să mai lămurească, taică? Cum a făcut 
puşcărie prin temniţele comuniste? De ce n-a stat, 
bietul, mai mult în ele? Febricitantul Ticu mă face 
să mă gândesc mai serios la afirmaţiile bătrânu- 
lui Jijie, care şi el a supraviețuit cu greu gulagu- 
lui... 

Aşa că s-a dus încă o furtună în paharul cu 
apă chioară a politicii de la Bucureşti: dosariada, 
prilejuită de alegerea noului Patriarh. În timp ce 
intra în sediul CNSAS, Mircea Dinescu a promis că 
va „pârli câţiva berbecuţi în sutane aurite“, o ex- 
presie desigur pamfletară pentru o realitate ex- 
trem de sensibilă. În replică, Mircea Geoană a 
avertizat că formațiunea condusă de el nu este de 
acord cu politizarea dosarelor de la CNSAS. Depu- 
tatul PSD Ion Stan a cerut în Parlament resti- 
tuirea către Patriarhie a dosarelor întocmite de 
către securişti pentru înalții ierarhi. Senatorul 
Şerban Nicolae din acelaşi partid merge mai de- 
parte şi afirmă că instituţia de stat CNSAS „tinde 
să devină poliţie politică“ prin şantajarea perso- 
nalităţilor cu dosarele întocmite de securiştii 
care-şi făceau norma la racolări, dar şi planul la 
pigmentări. 

Gata, de-acu vin ascultările pentru o bună 
chiverniseală şi pentru coborârea Bisericii Orto- 
doxe în piață, printre leproşi. Mai ales că Senatul 
a votat pentru construirea Catedralei Neamului. 
Se opune Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii. 
„În ceea ce priveşte legea, eu nu am dreptul să co- 
mentez o lege a Parlamentului, ci doar să ţin cont 
de ea. Problema principală se referă la bani. Să 
vedem de unde îi scoatem. În acest moment nu 
ştiu de unde o să scoată Finanţele banii. Eu sper 
că, la Camera Deputaţilor, legea sa fie respinsă.“ 
Cum de unde bani? Organizăm proceduri de 
exorcizare pentru majoritatea miliardarilor de 
carton şi facem bani... 


Fiecare cu morţii lui! 


Marinelu a ieşit cu o declaraţie uluitoare: 
„Alegerile anticipate nu mai sunt de actualitate. 
Voi încerca să refac Dreapta formată din PNI-PD- 
PLD“. Ca să nu rămână mai prejos, Motocicleanu 
crede în polul de dreapta PNL-PNŢCD-AP. Cu Mi- 
lică. „Cred că această construcţie cu care am por- 
nit la drum împreună cu domnul preşedinte Con- 





anul V e nr. 56 


25 


ROST 


POLITICA, LA DESCUSUT 





stantinescu, cu PNŢCD şi având alături şi PNL va 
deveni o forță puternică şi credibilă pe zona de 
centru dreapta astăzi, când constatăm că, prin im- 
postură, un partid care a fost până mai ieri socia- 
list s-a transformat peste noapte în partid popu- 
lar. Electoratul poate să fie înşelat în aşteptări, 
ceea ce înseamnă speranțele când astfel de trans- 
formări şi de mutații se petrec peste noapte, fără 
să existe o credință profundă în valori, în prin- 
cipii şi idei care definesc în general formațiunea 
de centru dreapta“, a glăsuit Tăricelu. Duios par- 
tidul lui trecea spre cimitirul plin de glorii şi fru- 
moase intenţii eterne... 


Cu ce ne încălzește 
Rompetrol? 


O adevărată vâlvătaie a provocat vânzarea 
companiei Rompetrol către compania petrolieră 
de stat a Kazahstanului: că ar fi Rusia în spatele 
lui Nursultan Nazarbaev, că nu ar fi ruşii, că este o 
bună afacere, că Dinu Patriciu este un afacerist 
veros etc. În realitate, bine era dacă România nu 
vindea Petromidia nimănui. Să fi rămas propri- 
etate de stat, oricâte presiuni s-ar fi făcut. Era cea 
mai mare şi mai modernă rafinărie din sud-estul 
Europei. Politicienii interesaţi au invocat ba căpu- 
şarea companiei de stat, ba ineficiența ei. Nu 
ne-am oprit aici, am vândut şi Petrom, cu tot cu 
rezervele naturale. O monstruozitate antiromâ- 
nească. Nu poţi să te laşi descoperit total în fața 
străinilor, motivând mereu că statul nu e capabil 
să lupte contra corupților. Trebuie doar aplicate 
legile şi atât. Dosarele Rompetrol şi Petrom arată 
că Uniunea Europeană este incapabilă să ducă o 
politică energetică unitară în întâmpinarea Ru- 
siei. De ce? Simplu - parţial pentru că fiecare stat 
european gândeşte şi acţionează pentru el, dar şi 
din cauza corupţiei aparatului de la Bruxelles. Ce 
face Germania pe relația cu Federaţia Rusă este 
cel mai edificator exemplu. 

Preşedintele Rompetrol a anunțat, în cadrul 
conferinței „150 de ani de istoria petrolului“ că 
Rompetrol deţine un terminal marin în largul 
Portului Midia, la 8 km de țărm, cu o capacitate de 
12 milioane de tone. „În acest fel vom asigura 
această rută care este esențială pentru România“, 
a declarat Patriciu. Terminalul urmează să fie 
finalizat în august 2008. „Rompetrol poate să asi- 


gure o alternativă la ţiţeiul şi gazele din Rusia, co- 
nectat la un alt mare producător care este Ka- 
zahstanul. România are şansa de a deveni un 
pod, un punct important pe harta petrolului, cu 
condiția să se mişte foarte repede. Acesta este 
substratul tranzacţiei pe care am facut-o cu 
KazMunaiGaz“, a precizat Patriciu. Potrivit detali- 
ilor prezentate de Dinu Patriciu, terminalul de la 
Midia ar trebui să fie corespondentul celui de la 
Batumi. „Acesta este unul dintre motivele asocie- 
rii noastre cu ei“, a subliniat Patriciu. Prin inter- 
mediul terminalului de la Midia şi al celor deţi- 
nute de KazMunaiGaz va fi ocolit astfel teritoriul 
rusesc. 

Eu nu cred că ruşii vor deține controlul asu- 
pra Kazahstanului pentru că acolo se exercită 
presiuni internaționale uriaşe. De aceea, cred că 
afacerea lui Dinu Patriciu, sprijinit de ruşi din 
umbră, este un pas uriaş, dar nu în direcţia în care 
speră el... 


Solii patriei spre UE 


Regele Florin Cioabă a avertizat că din cauza 
discriminării şi a sărăciei, „Europa trebuie să se 
pregătească: mii de rromi vor lua calea Occiden- 
tului în căutarea unor locuri de muncă şi a unei 
vieți mai bune“. Este exact ce speram şi noi fiind- 
că, mânca-ț-aş, aşa ne cearcă un dor dă muncă! 
Tocmai de aceea, italienii au trecut la execuţii 
sumare în plină stradă. Cu italienii este mai greu 
dacă dai gârbă la portofel. Fenomenul este grav, 
iar Uniunea Europeană nu ştie să-l asimileze. 

„Cred că a fost o greşeală din partea celor 
din Italia, pentru că vor veni zeci de mii de rromi 
să ia câte o mie de euro, aşa cum au făcut şi cu că- 
sătoriile. Cred că nu ăsta era lucrul cel mai bun. 
Lucrul cel mai bun era să se găsească metode de 
a-i putea integra în societate în acele locuri, să gă- 
sească pentru ei o mai bună protecţie socială. 
Cred că ăsta era drumul, nu să le ofere bani. Cred 
că a fost ogreşeală şi o să se trezească cu foarte 
mulți rromi că o să vină să ia mia de euro“, a aver- 
tizat regele Florin Cioabă. 

Românii vor vota în curând listele - tot liste! - 
cu parlamentarii europeni. Sorin Frunzăverde 
abia aşteaptă să se bată pentru România. La fel 
Cătălin Dancu. Partidu lu Mucles a găsit cel mai 
bont vârf de lance în Titus Corlățean. Un profe- 





26 


anul V e nr. 56 


POLITICA, LA DESCUSUT 


ROST 

















& / | 
Renate Webber 


sionist ca Vasile Puşcaş nu era bun să ne repre- 
zinte. Liberalii au ieşit cu Renate Weber Ia inter- 
val şi au toate şansele să înfrângă. Pe locul 45 se 
află Bogdan Olteanu. Sigur ajunge şi el la 
Strasbourg! Asemenea reprezentanţi de-ai noştri 
ne vor rezolva problemele pe salarii cucuiete. Iar 
acasă, au grijă alții să ne rezolve pe toți. 

Joseph Daul, preşedintele grupului Partidu- 
lui Popular European din Parlamentul European 
ne-a citi perfect: „Nu pot să accept ca doar unii 0a- 
meni corupți să beneficieze de fondurile europe- 
ne. Fondurile sunt pentru România, pentru îmbu- 
nătăţirea calității vieții românilor, a infrastruc- 
turii, nu pentru mafie. Este foarte important ca 
Guvernul să facă totul împotriva corupției. În 
cazul în care Comisia Europeană va constata că 
sunt probleme mari, se poate întâmpla ca într-o 
bună zi să spună că nu mai trimite bani în 
România. Iar acest lucru ar fi catastrofal pentru 
români“ 





Zdup și Cioro! 


Decât să-i plătim pe muncitorii noştri cât de 
cât omeneşte, ca să nu se mai umilească prin 
țările occidentale, aducem chinezi să recon- 
struiască România. În plus, ne baricadăm pe Prut 


să nu ne invadeze românii din Basarabia şi nici 
nu ne gândim să dăm o lege pentru redobândirea 
automată a cetățeniei pentru conaţionalii noştri. 

„Am impresia că, vreme de 17 ani, România 
s-a focalizat pe două direcţii, care au fost fără în- 
doială principale“, a spus Cioroianu, precizând că 
se referă la NATO şi Uniunea Europeană. „Dar 
acum a venit momentul să regăsim anumiţi prie- 
teni şi anumite destinaţii care ne-au fost familiare 
o bună bucată de timp şi să reimplicăm România 
în marile mize politice şi geopolitice la nivel glo- 
bal“, a spus Cioro. Adicătelea, cum ne-am focali- 
zat noi pe două direcții? Să fie oare povestea cu 
cele două luntre? 

Bine că măcar se mai gândeşte cineva la Ro- 
mânia în această perioadă. Mai dihai ca Mult 
Iubitu, care gândea în cincinale, ministrul Adrian 
Cioroianu a croit o strategie de politică externe 
pentru zece ani. 

Dragă Cioro, lasă încolo strategiile decenale! 
Dacă vrei să intri în istorie, insistă pentru adop- 
tarea legii care să rezolve definitiv cetățenia ro- 
mânilor din teritoriile strivite de tancurile lui 
Stalin. Altfel, vei fi înjurat ca toţi predecesorii tăi. 
lată ce spune Corneliu Ladin de la formaţia 
„Zdob şi Zdub“: „Noi am depus actele acum patru 
ani. Vrem să obţinem cetăţenie, dar nu ni se dă! 
Ni s-a spus că nu se dă cetățenie! Peste tot, Zdob şi 
Zdub e prezentată ca trupă românească, dar când 
e vorba să le dea cetăţenie... Noi stăm la coadă să 
luăm vize ca să venim în România. Am fost la con- 
sulat, am încercat să obținem în regim de urgență 
sau cu prioritate, dar nu s-a luat în calcul. Între ia- 
nuarie şi martie, băieții nu au putut intra în Ro- 
mânia pentru că nu au obținut vize. Am pierdut 
toate cântările din acea perioadă.“ Dragă Cioro, 
prin tot ce-au făcut, băieţii de la trupa „Zdob şi 
Zdub“ au dovedit că ar putea fi mai buni români 
decât noi doi... 

La presiuni exotice, emisiunea Vector Est, 
care se adresa şi românilor din Basarabia, a fost 
scoasă din grilă. Cornel Mihalache, şeful departa- 
mentului audio-vizual de la Chişinău, i-a scris 
tovarăşului Voronin: „Emisiunea Vector-Est tre- 
buie sistată prin mijloace tehnice sau specifice. 
Reacţia dumneavoastră e foarte necesară şi im- 
portantă. Mulţumim pentru susținere. Acesta 
este mesajul care trebuie transmis mai departe“. 
După care, a fost interzisă şi TVR1 peste Prut. 





anul V e nr. 56 


27 


POLITICA, LA DESCUSUT 








Răstignirea lui Paul Goma 


Tot mai triste solidarizări se produc împotri- 
va scriitorului Paul Goma. Un artist care a trăit cu 
ochii măriţi de spaime tragedia comunizării noas- 
tre. Mai ales în cartea Săptămâna roşie, Goma 
„are curajul“ să spună adevărul despre „unii 
evrei“ care au constituit coloana a cincea pe vre- 
mea lui Stalin. Gata, eticheta s-a pus: Paul Goma 
este antisemit! Tocmai el, care este căsătorit cu o 
evreică. Faptul că primarul Gheorghe Ciuhandu 
l-a desemnat cetăţean de onoare al oraşului-mar- 
tir Timişoara i-a făcut pe unii concetăţeni evrei să 
vadă roşu, roşul acela... înaintea ochilor. Încă nu 
putem să rostim adevărul nostru istoric şi iată un 
alt motiv pentru care regret că am pus mâna pe 
kalaşnikov în decembrie 1989. Ce mai contează 
că am vrut adevărul până la capăt, pentru mine şi 
pentru țara mea? Mă simt ca un birmanez care nu 
pricepe nimic din sforăriile momentului. 

Unele adevăruri actuale pot răbufni de unde 
nu te aştepţi. Alan Hill, preşedintele companiei 
româno-canadiene Roşia Montana Gold Corpo- 
ration, a anunţat, într-o conferință de presă, că 
miliardarul american de origine maghiară Geor- 
ge Soros deţine acţiuni la compania minieră New- 
mont, cunoscută ca acţionar minoritar în Gabriel 
Resources, partenerul statului român la Roşia 
Montana Gold Corporation, dar nu a precizat 


care este participaţia omului de afaceri. Alan Hill 
I-a criticat dur pe George Soros pentru implicarea 
în sprijinirea opozanților proiectului, într-un dis- 
curs în care a dat indicii despre o posibilă înţele- 
gere între unguri pentru sabotarea autorizării 
proiectului minier. „Până în dimineața aceasta 
am vorbit cu grijă despre conceptul de ireden- 
tism. Acum voi aborda problema direct, pentru că 
trebuie să ajungem la agenda secretă de lucru a 
unora dintre cei care se opun proiectului nostru“, 
a declarat Hill. Trebuie remarcat că afirmaţiile 
nu-i aparțin nici lui Gheorghe Funar, nici lui Cor- 
neliu Vadim Tudor... 


Să vină Saddam! 


Pentru a vedea până unde bate gândirea 
americană, Senatul Statelor Unite a votat în fa- 
voarea unei rezoluţii, fără caracter obligatoriu, în 
legătură cu un plan de împărțire a Irakului, pre- 
zentat drept singura soluţie pentru ieşirea din 
haos. Cu 75 de voturi pentru şi 23 împotrivă, Se- 
natul a aprobat planul, redactat de senatorul de- 
mocrat Joseph Biden, candidat la Casa Albă. Pla- 
nul presupune divizarea Irakului în state distinc- 
te, în funcţie de comunităţile etnice şi religiaose - 
kurzi, şiiţi şi suniţi. Pentru ca Irakul să evite dez- 
membrarea, Saddam Hussein trebuie să se în- 
toarcă... 





28 


anul V e nr. 56 


INTERVIU 


ROST 





Mircea Druc, fost premier la Chişinău: 


„România nu mai există. 
Există doar corporaţii“ 


- Domnule Mircea Druc, în campania pentru 
alegerile prezidenţiale din 1992, dum- 
neavoastră aţi spus de mai multe ori că tre- 
buie să conservăm patrimoniul Cooperati- 
velor Agricole de Producţie şi al Întreprin- 
derilor Agricole de Stat. Imediat, unii au 
speculat că „Mircea Druc vrea să păstreze 
colhozul, că e comunist“. Chiar dacă nici 
nu erați membru de partid. Diagnosticul 
dumneavoastră a fost perfect și s-a veriti- 
cat în timp. Treptat, vechiul patrimoniu 
agricol a tost distrus, iar acum, în plin 
dezastru provocat de secetă, nu mai avem 
nici sistem naţional pentru irigații. Mai 
nou, ați vorbit de mai multe ori despre ne- 
cesitatea ca România Să construiască rela- 
ții economice trainice, pe baze noi, cu Fe- 
derația Rusă. În tond, o politică firească şi 
de mare interes pentru țara noastră. A fost 
reactivat însă alt stereotip mai vechi: 
„Mircea Druc este agent KGB“. Cum expli- 
caţi aceste înclinații spre stereotipuri la 
unii români? Ne deosebim de alte po- 
poare? 

- După o emisiune a televizor, chiar dacă 
unora li s-a părut că aş fi fost cel mai rusofil, Am- 
basada Rusiei la Bucureşti a transmis un protest 
vehement la adresa realizatorilor, că de ce au in- 
vitat acest antirus înrăit. Abundenţa scenariilor 
din presa română atestă un fel de mitomanie. Iar 
pe cei care umblă cu scenarii în privința mea 
chiar nu-i mai înţeleg. Ei au învins şi la Chişinău, 
şi la Bucureşti. Ce mai vor de la mine? 

Nu ştiu nici dacă fenomenul este un dat spe- 
cific poporului din care facem parte. Se pare to- 
tuşi că noi, românii, ne distingem şi sub acest as- 
pect. Urmăresc presa altor popoare şi nu am ob- 
servat o înclinaţie aparte spre scenaristică. Cu- 
nosc tot spaţiul ex-sovietic, toate țările europene. 


Nu vezi ceva asemănător. Nordicii nu cultivă ase- 
menea pasiuni. Pentru ei ar fi bizar să tot fabulezi 
mereu. Ruşii, francezii, englezii au desigur presă 
de scandal, dar diferă de a noastră. N-am găsit ni- 
mic în acest sens nici în mass-media din Brazilia. 
Nu toate popoarele au înclinații spre vrăjit, spre 
ghicit, spre descântece. Îmi amintesc, din studen- 
ție, de unele colege de la Chişinău, care, în loc să 
rupă cărţile învățând, se duceau Ia ghicitoare să le 
spună dacă vor lua examenele. În loc să-şi 
însuşească arta de a fi frumoase, deştepte, sedu- 
cătoare, plăteau vrăjitoarele să le facă farmece. 

- Nu cumva învinge mereu omul ale cărui 
idei se verifică în timp, iar nu cei care dețin 
funcții politice trecătoare? 

- La români funcţionează un clişeu: „ăsta e 
băiat bun, dar bunică-sa a fost legionară, iar soa- 
cra-sa vinde castraveți în Piaţa Obor...”. Noi, ro- 
mânii, nu avem spirit de echipă. Nu cunoaştem 
gestul aristocratic şi capacitatea de a spune da 
sau nu! Noi preferăm găinăriile. Ruşii, un alt feno- 
men specific, nu umblă cu insinuări şi bârfe, au 
alte metode de eliminare. După 1990, de exem- 
plu, ei au anihilat vreo 70 de directori de bănci. 
Fără să spună cineva că ar fi agenţi americani, bri- 
tanici sau israelieni. 


Să te aliezi mereu cu cel mai 
puternic! 


- Sunteţi un subtil cunoscător al spațiului 
eurasiatic. De aceea, vă întreb ce şanse are 
Federaţia Rusă în această nouă ofensivă a 
ei spre lumea occidentală. De ce ar trebui 
ca Rusia să iasă din nou la plimbare prin 
toată Europa? Desigur, acum fără tancuri. 

- Nu este vorba de şanse. Rusia se comportă 

la fel ca alte mari puteri şi, prin definiţie, este da- 
toare să se impună pe scena lumii. E adevărat 





anul V e nr. 56 


29 


ROST 


INTERVIU 





însă că nu poate reveni la imperialismul țarist din 
secolul XIX sau la imperialismul sovietic din seco- 
lul XX. Obsesia clasei politice ruse are la bază un 
criteriu decisiv: să te aliezi mereu cu cel mai pu- 
ternic. Petru cel Mare era captivat de modelul 
european. Nu era însă încântat de Germania, care 
era fărâmițată, divizată în state mici. El dorea 
centralizare internă şi expansiune imperială. Se 
orienta mai curând spre Olanda, Danemarca, An- 
glia. După Petru cel Mare, cohorte de aventurierii 
germani au migrat spre Rusia pentru a înjgheba 
acolo un mare imperiu pe care nu l-au putut ridi- 
ca la ei, în Europa de Vest sau pe alte continente. 
Germanii pierduseră împărțirea lumii şi voiau s-o 
repete prin intermediul Rusiei. Cucerirea Cauca- 
zului, a Asiei Centrale, a Mării Negre şi a Extremu- 
lui Orient a fost opera multor germani deveniți 
generali şi mareşali în armata țarilor ruşi. 

În secolul XIX, elita politică rusă vorbea 
franceza şi imita Franța, care era un imperiu 
etalon. În secolul XX, Rusia a imitat tot ce a făcut 
Germania. La fel ca nemţii, ruşii au vrut să-şi ia 
revanşa pentru înfrângerile din primul război 
mondial. Toată nomenclatura sovietică învăța 
germana. Acum, elitele din Federaţia Rusă învaţă 
engleza şi vor să fie ca americanii, pe plan eco- 
nomic, politic şi militar. Ei cred că vor reuşi să 
contrabalanseze America. Numai că acest rol mai 
este vânat de China, India, Brazilia, Iran şi Euro- 
pa Unită. Ruşilor le-ar conveni o lume bipolară: 
„americanii şi noi“. Realitatea îi contrazice, fiind- 
că Europa este un concurent serios. Lumea arabă, 
dacă se uneşte, devine o forță uriaşă. Iranul tinde 
să devină o mare putere economică şi politică. Şi 
acest statut are drept suport democraţia teocrati- 
că musulmană. 


Gazprom este însuși Statul! 


- Rușii au pornit în această ofensivă plane- 
tară călare pe conducte. Vorbeaţi recent 
despre „mania conductelor“. În ce măsură 
Kremlinul îşi evaluează corect mijloacele 
în acest război economic total? Cât de 
adecvat înţelege clasa politică rusă tendin- 
țele geopolitice şi geoeconomice actuale? 

- Rusia este multiplă. Acolo se confruntă 

vreo şase vectori strategici. Unii analiști văd în 
obsesia de superputere energetică o exagerare, 


pe care o iau în zeflemea. „Vai de țara care e ne- 
voită să trăiască mereu din importuri de energie, 
dar nu este de invidiat nici ţara care trăieşte din 
exportul de resurse energetice“, spunea recent 
un savant rus. Analiştii de la Moscova îşi pun deja 
problema dacă Rusia nu va avea cumva soarta 
Iranului din timpul $ahului, deoarece, la nivel 
mondial, nu este exclusă o cădere bruscă a preţu- 
lui la hidrocarburi. Aceşti vizionari au altă 
perspectivă asupra destinului Rusiei. S-a realizat 
industrializarea în perioada sovietică doar în do- 
meniul militar şi în cercetarea cosmică. Numai 
atât. Acum, Rusia nu poate reveni ca mare putere 
doar cu exportul de materii prime, fără capital 
uman şi tehnologii avansate. 

- Spuneți că politica Gazprom-ului preva- 

lează asupra politicii statului rus? 

- Da. Corporaţia Gazprom nu este un stat în 
stat. Ea este însuşi Statul. Și multă lume se indig- 
nează, fiindcă îşi dă seama că nu partidele politi- 
ce, nu preşedintele, nu aleşii poporului, nu guver- 
nul conduc ţara, ci corporaţiile. Este numai o apa- 
rență că Putin, sprijinit de FSB, controlează totul 
în statul rus. Gazprom contravine intereselor vi- 
tale ale Rusiei prin impunerea unor obiective 
străine de aspiraţiile elitelor regionale şi etnopo- 
litice ambiţioase din Siberia, Tatarstan, Cecenia, 
Başkiria şi altele. Logica economică a imperiului 
energetic provoacă provinciile la „un război al 
tranzitului de hidrocarburi“ şi constituie premiza 
politică a dezintegrării Federaţiei Ruse. Unii li- 
deri politici şi analişti ruşi vorbesc deja despre 
necesitatea unei „deschiaburiri a Gazprom-ului“. 


Românii devin tot mai 


hedoniști 


- Dece balanţa schimburilor noastre comer- 
ciale cu Rusia este excesiv înclinată în fa- 
voarea Rusiei? 

- Nu tot ce importăm din Rusia este absolut 
necesar şi inevitabil. Dacă soţia şi copiii toacă ba- 
nii pe cumpărături inutile, nu-s de vină superma- 
gazinele. O deviză de tipul „Exportăm sau mu- 
rim!“ le lipseşte românilor, care devin tot mai he- 
donişti. Iar partenerii noştri, exponenți ai neoca- 
pitalismului rus, gândesc doar în termeni tradi- 
ționali: „învingătorilor - totul, perdanţilor - ni- 
mic!“. Cum e şi „capra vecinului“ la Bucureşti, 





30 


anul V e nr. 56 


INTERVIU 


ROST 





adică: să câştigăm noi, iar restul lumii să piardă. 
Eu aş vrea o cooperare între România şi Rusia pe 
baza profitului reciproc. Şi aceasta ar fi unica op- 
țiune în relaţiile bilaterale. Restul înseamnă com- 
binaţii de tip mafiot. 

- Şi cum îi putem schimba pe români, pe 

ruși...? 

- Egocentrismul occidental percepe resurse- 
le naturale ale oricărei ţări drept bunuri ale între- 
gii planete, implicit ale corporațiilor transnaţio- 
nale. Românii sunt de acord, dar Rusia nu poate 
accepta asemenea teze. S-a încercat asta şi cu Bra- 
zilia, imediat după al doilea război mondial: Ama- 
zonia este un bun al tuturor! Împărțim spaţiul 
geografic respectiv între Statele Unite, Columbia, 
Venezuela, iar Brazilia să rămână pe litoral. Cei 
de la Rio de Janeiro şi de la Sao Paulo n-au decât 
să se ţină de fotbal şi carnaval. Preşedintele Jus- 
celino Kubitschek de Oliveira a mutat capitala la 
Brasilia şi a hotărât: Amazonia este patrimoniul 
Braziliei! La fel şi Rusia consideră că spaţiul din- 
tre Urali şi Pacific, cu cele 50% din resursele natu- 
rale ale planetei, constituie patrimoniul său na- 
țional şi n-are de ce să-l dea pe mâna corporațiilor 
transnaționale. 


România are exact 
ceea ce-i lipsește Rusiei! 


- Numai că Vladimir Putin nu se mulțumește 
cu atât. EI vrea şi Cercul Polar de Nord, așa 
cum şi americanii doresc hidrocarburile 
de-acolo. Este aceeași manie a conductelor 
și aici? 

- Aceasta este eterna luptă care duce lumea 
înainte şi o iluzie că ne salvăm cu ajutorul unei 
cruciade energetice. Ruşii reuşesc cu greu să re- 
tehnologizeze actualele exploatări, gazoductele 
şi oleoductele existente. Iar acum vor să coboare 
la mii de metri în Oceanul Îngheţat de Nord, în 
condiţii extreme! Fără tehnologii adecvate, pen- 
tru obținerea cărora Rusia ar avea nevoie de 
minim 15 ani. Vânzoleala politică este inevitabi- 
lă, dar realitatea rămâne mereu în urmă. Lupta 
pentru pace este frumoasă, viața însă cere altce- 
va. Spuneţi că proiectul Nabucco nu are viitor 
dacă ruşii nu pompează suficientă materie primă. 
Dar la sfârşitul lui septembrie, pleacă o mare de- 
legaţie de experţi din Turkmenistan la Washing- 


ton. Nu-i împiedică nimeni pe turcmeni să valori- 
fice relaţiile de piață în favoarea lor. Rusia face şi 
ea o mişcare pentru a convinge Austria că nu este 
neapărată nevoie ca țeava să treacă prin Turcia. 
„Nreţi gaze din Asia Centrală? Vi le aducem noi, di- 
rect, chiar pe fundul Mării Negre“. Acum urmează 
ca presa noastră să facă valuri pentru că ruşii, din 
considerente politice, ar putea prefera traseul 
Bulgaria - Serbia - Bosnia Hertzegovina - 
Austria, excluzând România. 
- Am rămas orfani de Rusia, toți preşedinţii 
ruși ne ocolesc. Ce facem fără gazul rusesc? 
Că nici Vladimir Putin nu vrea să vină în 
România, că uite i-a vizitat pe toți vecinii, 
pe toți vechii tovarăși de luptă. Dumnea- 
voastră ce credeţi? Trebuie să ne lamen- 
tăm că Moscova ne-a uitat? 

- Din punctul meu de vedere, toate aceste 
speculaţii fac parte din mentalitatea româneas- 
că: „N-am noroc pe lume, mai bine mă făcea ma- 
ma un mânz şi mă mânca lupul!...“. Iată şi un ra- 
ționament specific ruşilor: „Cu toate că suntem 
ortodocşi şi pe parcursul istoriei am salvat de 
atâtea ori Principatele Dunărene de sub turci, ro- 
mânii nu ne iubesc. Antipatie reciprocă. Chiar 
dacă românii au luptat alături de noi în primul 
război mondial şi au întors armele în cel de al doi- 
lea război mondial, chiar dacă s-au sacrificat, l-au 
martirizat pe mareşalul Antonescu, iar noi l-am 
decorat pe Regele Mihai, poporul rus nu-i suportă 
pe români. Paradoxul este că, deşi Ungaria a lup- 
tat întotdeauna contra Rusiei, noi, ruşii, îi simpa- 
tizăm pe unguri. Iar pe români îi dispreţuim. Şi, în 
definitiv, ce folos că ne iubesc grecii, sârbii, ungu- 
rii? Piaţa lor e limitată. România are însă exact ce 
ne lipseşte: rafinării, industria ţevilor, piața de 
desfacere. Am venit în zona sud-est europeană cu 
o corporație cum ar fi Lukoil. Am trimis mai întâi 
delegaţii la Budapesta, pe baza simpatiilor politi- 
ce. Şi am văzut că Budapesta are o perspectivă li- 
mitată. Am încercat în Republica Moldova, în Bul- 
garia, Serbia. Unde să punem centrul de coor- 
donare a acestei mari corporaţii? Şi am decis că 
de la Bucureşti se vede cel mai bine! De-aici ținem 
şi piața Balcanilor, şi piața sud-est europeană, şi 
piața central-europeană. Am avut nevoie de rafi- 
nărie, de o fabrică de uleiuri şi le-am luat pe cele 
de la Ploieşti! Acum, Uniunea Europeană ne im- 
pune introducerea biodieselului. Noi am proiec- 





anul V e nr. 56 


31 


INTERVIU 





tat operativ şi ridicăm o fabrică în România care 
va produce 150 de mii de tone de biodiesel anual. 
Vom satisface astfel necesarul tuturor rafinăriilor 
şi benzinăriilor noastre din spațiul sud-est euro- 
pean“. În concluzie, care a fost procedeul rusesc? 
„Dacă nu ne iubesc românii, îi iubim noi pe ei. Noi 
vrem Petrom, vrem aluminiu, vrem țevi! Ei prefe- 
ră să vândă întreprinderile oricui, numai ruşilor 
nu. Bine, vor veni occidentalii cu banii noştri. 
Austrieci, germani, elveţieni, americani, greci, is- 
raelieni şi care or mai fi dragi românilor! Nici o 
problemă!“ Aşadar, deocamdată un lider de la 
Kremlin nu are ce face în România. Tot ce-a vrut 
capitalul rus în România a obţinut! Inclusiv 
Petrom-ul, prin Austria. Şi Tony Blair, dacă a vrut 
să-l ajute pe Mitall, s-a împrietenit cu domnul 
Adrian Năstase... Pe actualul preşedinte rus îl pre- 
ocupă viitoarele alegeri. Putin mai are treabă în 
Austria, în Germania şi prin alte părți. 


Modelul brazilian 


- Vladimnir Bukovski spunea recent că 
Uniunea Europeană este la cheremul Ru- 
siei din punct de vedere energetic. Că tot 
ce n-a reușit Stalin cu tancurile, iată, au iz- 
butit conductele Gazprom-ului. Cum apre- 
ciați acest diagnostic? 

- Cu tot respectul, dar diagnosticul lui Vladi- 
mir Bukovski este incomplet! În Rusia există forțe 
politice şi economice care ar vrea să controleze 
Uniunea Europeană prin intermediul gazoduc- 
telor şi oleoductelor. Mai este însă şi o altă Rusie, 
care nu are nevoie de Europa! Ca şi în SUA, admi- 
nistraţia Bush e una, ce vor corporaţiile este alt- 
ceva. La fel şi aici. Anumite forțe politice vor să 
convingă Europa că fără Rusia nu se poate! 

- Pornind de la această realitate, putem 
ajunge la concluzia că fără monopolul ru- 
sesc asupra energiei europene nu se poate? 

- Nu! Totul depinde de voinţa politică a lide- 
rilor europeni. Dacă ei nu vor cu adevărat, Rusia 
nu poate să facă tot ce doreşte! 

- Dar dacă rușii reușesc să organizeze acel 

cartel al gazelor naturale, pe modelul 
OPEC, cu ţările producătoare din nordul 
Africii? 

- Este imposibil. Toate sunt discuţii propa- 

gandistice ce ţin de atacul psihologic, frecvent în 








Mircea Druc 


cadrul actualei conflagrații economice mondiale. 
UE are alternative: gaze lichefiate din diverse re- 
giuni. Energiile regenerabile reprezintă o altă so- 
luţie viabilă. În 1972, a avut loc criza petrolului. 
Din nefericire, dar şi ca factor pozitiv, în Brazilia, 
era la putere junta militară. Ea nu se lamenta ca 
noi, nu discuta cu țările arabe, nu trecea de par- 
tea URSS. Au decretat: producem bioetanol din 
trestie de zahăr! Astăzi, Brazilia are asigurată in- 
dependenţa energetică şi este lider mondial în 
domeniul biocarburanților. S-a decis! 

- Vor avea suficiente cantități de alcool? 

- Nu. Prima soluţie pentru toate naţiunile 
este reducerea consumului de carburanți. A doua 
soluţie ar fi alternativa la sursele de energie, 
provenite din petrol şi gaze naturale. România, 
de exemplu, foloseşte doar 20-30% din potenţia- 
lul hidroenergetic al țării. Dar există ţări care au 
ajuns la 80%! Şi-atunci, decât să vorbim despre 
drobul de sare, de ce să nu mergem pe calea pe 
care s-a pornit? Să utilizăm la standarde mondi- 
ale resursele hidroenergetice, având şi apă pen- 
tru consum, folosind şi energia electrică, scăpând 
de inundații şi făcând şi irigaţii. Problema apei 
este Ia fel de stringentă, ca şi resursele energetice. 
Ruşii au propus să-i conecteze pe israelieni la o 





32 


anul V e nr. 56 


INTERVIU 


ROST 





conductă de apă adusă tocmai din Siberia! Se va 
ridica însă societatea civilă, ecologiştii, care nu 
acceptă proiectele de schimbare a cursului fluvi- 
ilor siberiene. Dar dacă Moscova admite aşa ceva, 
destrămarea Federaţiei Ruse este inevitabilă! 
Când Rossnefti a vrut să facă o conductă petrolie- 
ră pe lângă Baikal, au început protestele. Jos mâi- 
nile! A renăscut mişcarea pentru independența 
Republicii Baikal! Eu nu exclud ca stăpânii adevă- 
rați ai acestor resurse - siberienii - să ridice pro- 
blema ruperii de Rusia. „De ce noi, siberienii, care 
avem gaze şi petrol, trăim atât de prost?”. Presa 
rusă arată că petrodolarii se depun în afara țării, 
că nu au de-a face cu interesele ţării. 


Iranul este o soluţie 


- Aici avem un alt paradox despre care aţi 
tot vorbit, afirmând că Rusia nu are hidro- 
carburi pentru propriul consum. Cum 
poate Rusia să salveze Europa? Nu are Sufi- 
ciente resurse energetice! Și că asta ar 
explica de ce Rusia vrea contracte pe ter- 
men lung pentru beneficiari foarte fermi! 

- Simplificând forțat, putem spune că avem 

de a face cu o mentalitate de talcioc! Rusul a înțe- 
les că poate face mare gheşeft, dar nu-i ajunge 
marfa. Şi atunci, ia marfa dintr-un loc şi o duce în 
altă parte, unde este cerere. Rusia a înţeles că 
poate ține în şah Uniunea Europeană cu gazele şi 
cu petrolul, dar nu are marfă suficientă! Şi vrea 
s-o ia de la central-asiatici. Dar şi aceştia s-au deş- 
teptat şi se duc singuri la talciocul european. Este 
corect ce susține preşedintele Traian Băsescu în 
acest sens. Trebuie să ne regândim consumurile 
proprii, să vedem apoi dacă nu putem importa şi 
din altă parte, nu numai din Rusia. De ce ruşii pot 
cumpăra de la algerieni, iar noi nu? De ce trebuie 
să ne intereseze factorul politic şi nu vrem să ne- 
gociem cu Iranul aducerea hidrocarburilor prin 
Georgia? Aşa cum face Israelul cu Rusia? Cine mai 
credea că Libia va primi iar libertatea să exporte 
hidrocarburi? Apropo, ca potenţial, Iranul este 
unicul concurent serios al Rusiei pe piaţa euro- 
peană a gazului. În loc de arme atomice, își face 
20 de centrale nucleare. Desalinizează apa mării, 
irigă deşertul, construieşte autostrăzi, ridică ni- 
velul de trai. Energetica atomică îi permite să nu 
mai ardă gazul şi petrolul pentru a obține ener- 


gie. Drept consecinţă Iranul îşi poate axa econo- 
mia naţională pe exportul de hidrocarburi. 
Având gaz şi electricitate, poate dezvolta indus- 
tria chimică etc. Având asigurată independența 
energetică, Iranul se simte campion mondial, 
chiar fără nici o bombă. Rezervele enorme de 
petrol şi gaze naturale şi electroenergetica atomi- 
că îi vor permite să aprovizioneze o jumătate de 
lume. Cum vom fi pregătiţi să abordăm colabora- 
rea economică cu Iranul, atunci când se va da un- 
dă verde? Fără aducerea gazului din Iran ne va fi 
foarte greu să zdruncinăm monopolul Gazprom 
şi prețurile în Europa vor continua să crească. 


Ucraina, „adversarul obiectiv 
al României“ 


- În ce măsură bunele relaţii cu Federaţia 
Rusă vor putea ajuta România să-și rezolve 
unele litigii cu Ucraina? 

- Aici abordarea sistemică este esenţială. 
Când opţiunea strategică determină scopul şi mij- 
loacele, atunci Rusia devine pentru România un 
partener obiectiv şi un adversar subiectiv. lar 
Ucraina rămâne dintotdeauna un partener su- 
biectiv şi un adversar obiectiv. Mai pe româneşte, 
nu Rusia actuală este adversarul României. 
Obiectiv, ea se află la 1200 de kilometri depăr- 
tare de România. Apoi, ea nu mai este un tot în- 
treg, este diversificată, este multiplă. Ca şi Româ- 
nia. Şi atunci idealurile naționale ale Rusiei şi ale 
României se pot întâlni spre folosul nostru. Pro- 
blema este că românii nu conștientizează exis- 
tența unor asemenea consonanțe. De aceea, este 
nevoie ca în Rusia şi în România să vină la putere 
oameni care urmăresc interesul naţional. 

- Înseamnă că Marea Neagră nu este „un lac 

rusesc“, aşa cum afirma Traian Băsescu. 

- Nu, pentru că este şi-un lac românesc, şi-un 
lac ucrainean, şi unul georgian, bulgar şi mai ales 
turcesc. Eu aş fi spus că Marea Neagră este un lac 
pe care ruşii vor să şi-l însuşească total, dar noi 
vrem Să fie şi al nostru. Am putea realiza o înfră- 
țire între portul Sankt-Petersburg şi portul Con- 
stanța. Aşa s-ar conveni că traseul optim pentru 
gazul lichefiat rusesc şi central-asiatic ar fi Novo- 
rossiisk - Constanța. Şi există posibilitatea de a 
face linie dublă de feribot cu 150-160 de cisterne 
cu gaz lichefiat. Am uni astfel traseul siberian cu 





anul V e nr. 56 


33 


ROST 


INTERVIU 





cel nord-sud, toată calea fluvială prin canalul de 
la Marea Baltică, canalul Volga-Don, până la Ma- 
rea de Azov, ca să ajungem, prin canalul nostru, 
pe Dunăre, până în centrul Europei. Bine, mass- 
media ne sperie că ruşii vor să transforme şi Ma- 
rea Mediterană în lac rusesc. Sau că bombardie- 
rele ruşilor patrulează din nou prin aer, ca pe vre- 
mea Uniunii Sovietice. Toţi militarii ruşi păzesc 
afacerile Gazprom sau Lukoil în lume şi primesc 
bani pentru asta. Este firesc. Rusia nu creează o 
nouă tendință, ea face exact ceea ce fac şi ceilalți 
actori pe piaţa energetică. 


Patriciu a rezolvat o problemă 
strategică 


- După 1991, în diverse studii și articole, aţi 
afirmat Că, pentru România, Kazahstanul 
trebuie să devină un partener strategic. 
Iată că Dinu Patriciu a vândut compania 
Rompetrol către societatea de stat KazMu- 
naiGaz, controlată de ginerele lui Nursul- 
tan Nazarbaev. Imediat au apărut atacu- 
rile: în spatele Kazahstanului este Rusia, 
Kazahstanul este principalul aliat al Rusiei 
în CSI, ruşii au luat potul cel mare în Uniu- 
nea Europeană prin România, noi am deve- 
nit victime sigure ale Kremlinului... Pe de 
altă parte, după afacerea Petrom-OMV, 
politicienii de la București au reușit trista 
performanţă să înstrăineze sectorul ener- 
getic în beneticiul unor monopoluri de stat. 
Dumneavoastră cum evaluaţi situația? 

- Nu pot decât să fiu consecvent. Vânzarea 
societății Rompetrol către KazMunaiGaz este afa- 
cerea secolului. O adevărată lovitură. Kazahsta- 
nul cooperează cu Federaţia Rusă, dar îşi caută un 
destin propriu. Nazarbaev a mutat capitala de la 
Alma At în centrul geografic al țării, la Astana, 
care în kazahă înseamnă „locul unde se iau decizi- 
ile“. În ultimul deceniu, Kazahstanul şi-a dublat 
extracția de petrol şi gaze naturale. Recent, Asta- 
na a finalizat un proiect de lege privind trecerea 
de la grafia chirilică la grafia latină. Cosmodro- 
mul Baikonur este o afacere pentru Kazahstan pe 
relaţia cu Moscova, şi atât, iar conductele ruseşti 
vor fi folosite pentru petrolul kazah în drumul 
spre Europa. Unii critică proiectul lui Dinu Patri- 
ciu. Dar nu voiau cei din Uniunea Europeană şi 


din România o alternativă la resursele energetice 
din Federaţia Rusă? Există patru ţări pe glob, ac- 
tori strategici ai marelui joc petrolier, cu rol deci- 
siv în geopolitica viitorului: Arabia Saudită, Ira- 
nul, Rusia şi Venezuela. Nici una nu este membru 
NATO sau UE şi companiile lor din sectorul hidro- 
carburilor sunt de stat! Ce-i de făcut? Nu ne place 
nici una? Bine, să aducem petrol şi gaze din Azer- 
baidjan, din Libia, din Asia Centrală? Nici astea nu 
ne plac. Atunci ce să facem? Iată că vine Ka- 
zahstanul spre România, singura țară care oferă o 
ieşire profitabilă spre Uniunea Europeană şi posi- 
bilitatea de procesare a țițeiului. Dacă privim con- 
troversele care se dezvoltă în jurul afacerii, 
atunci trebuie să conchidem că problema este în 
România, iar nu în Kazahstan. Aici există două 
grupări de interese: cei care tare mai vor ca hidro- 
carburile Kazahstanului să fie aduse în România, 
dar tot de către Rusia, prin OMV-Petrom şi Lukoil, 
şi cei care vor ca oricine, numai nu Dinu Patriciu, 
să fi rezolvat această problemă cu adevărat stra- 
tegică. Deocamdată, politicienii de la Bucureşti 
vorbesc mult, dar nu au o strategie clară pentru 
Asia Centrală şi Transcaucazia. 


Reflexele vechi 
şi naționalismul 


- Afirmaţi că țările Uniunii Europene încear- 
că să-şi rezolve problemele energetice pe 
cale naţională, deși idealul comunitar este 
solidaritatea. 

- În momente de criză, se abandonează ime- 
diat principiul solidarităţii. Comisia Europeană 
încearcă să elimine naționalismul energetic. Fie- 
care guvern are însă electoratul lui. Aici este 
cheia reuşitei pentru construcţia europeană. Ger- 
mania îşi face iluzii că a rezolvat problemele, dar 
ce se va întâmpla cu Marea Britanie? 

- Atitudinea dumneavoastră mă tace să mă 
gândesc Îa instinctele românilor din Cer- 
năuţi sau din sudul Basarabiei. În Ucraina, 
vor avea loc alegeri anticipate Ia sfârșitul 
lunii septembrie. Din nou, românii de-aco- 
lo preteră să meargă cu Partidul Regiuni- 
lor al lui Victor Ianukovici, pro-rus, iar nu 
alături de naționaliștii ucraineni, care nu 
le oferă nimic. Greșesc românii de-acolo? 

- Nu, nu greşesc. 





34 


anul V e nr. 56 


INTERVIU 


ROST 





- Bine, dar scenariștii de la Bucureşti ar spu- 
ne foarte ușor că acei români de-ai noștri 
ar fi agenţii Moscovei... 

- Cei de la Bucureşti nu au reflexe, nu au o 
imagine clară asupra intereselor strategice ale 
țării lor. Ei vorbesc de pe poziţiile altora, de regu- 
lă ale marilor puteri. Aşa puteau spune şi despre 
noi, în anii '80, când ne orientam spre țările balti- 
ce, iar nu spre Bucureşti, unde se construia de zor 
comunismul. Noi ce eram atunci - agenții balti- 
cilor? Unde să privească românii de la Cernăuţi? 
Spre Bucureşti? Ce să vadă? Politica Partidului 
Regiunilor din Ucraina le oferă mai mult decât le 
oferă Tratatul semnat cu atâta abnegaţie de Emil 
Constantinescu şi Leonid Kucima. Partidul lui 
Iuşcenko şi Blocul Iuliei Timoşenko nici nu recu- 
nosc existența românilor noştri. Partidul Regiuni- 
lor recunoaşte drepturile minorităților naţiona- 
le. Aici e paradoxul. Aflat la Cernăuţi în perioada 
Gorbaciov, eu eram solidar cu evreii, cu ruşii, cu 
polonezii contra şovinismului ucrainean. Aceeaşi 
situaţie avem şi în prezent. 

- Același lucru se întâmplă şi cu Biserica Or- 
todoxă a românilor din nordul Bucovinei, 
care se subordonează Patriarhiei Mosco- 
vei, iar nu Mitropoliei de Ia Kiev. 

- Să nu confundăm Rusia cu Uniunea Sovie- 

tică. În plus, abordarea trebuie să fie diferită pen- 
tru Cernăuţi şi pentru Chişinău. 


„România nu mai există!“ 


- Mai credeţi în unirea românilor în contex- 
tul geopolitic actual? 

- Depinde ce înțelegețţi prin unire. O decla- 
raţie oficială, un stat birocratic, cu niște frontiere, 
acum când nu mai există frontiere? Când nici 
România nu mai există? 

- V-aţi propus să mă șocați? Cum nu mai 

există România? Ce vreți să spuneți? 

- Nu mai există România! Acum este o piaţă 
imensă: Uniunea Europeană, în care nu vor exis- 
ta decât corporaţii şi supermarketuri. La fel ca în 
Uniunea Sovietică, unde nu se putea vorbi de 
frontiere interioare. 

- Iată o supozitie de lucru. Dacă peste 50 de 
ani, cei 27 sau 40 - câţi vor mai fi - de Ia 
Bruxelles se ceartă şi se despart, fiecare 
țară va reveni în hotarele ei. Care vor fi 


acele frontiere, dacă nu se mai respectă 
nimic? 

- Vor fi alte frontiere. În funcţie de factorul 
demografic. Nu vei putea să refaci România acolo 
unde nu mai există români. După dispariția Impe- 
riului Roman, nu am mai putut reface Dacia Felix 
acolo unde nu mai existau dacii liberi sau captivi. 
După destrămarea SUA, nimeni nu va mai putea 
restabili civilizațiile precolumbienilor, acolo 
unde nu au supravieţuit indigenii. Au reuşit per- 
formanța doar evreii, care au refăcut Statul Israel 
ca Pasărea Phoenix şi aceasta numai după ce au 
revenit acasă după o eclipsă de milenii. Oricât de 
mult am dori să-i ajutăm pe fraţii sârbi, kosovarii 
albanezi vor avea peste 90% şi vor spune mereu 
că nu au nimic comun cu Serbia. Mai ales că mun- 
tenegrenii, care sunt tot sârbi, s-au separat de 
Serbia. Cu ajutorul Uniunii Europene... Aşadar, 
resursele demografice, factorul uman vor deveni 
tot mai decisive pe viitor. Ne vor demonstra-o chi- 
nezii, indienii, brazilienii şi alte seminții. 

- Înseamnă că aşa dispar naţiunile? 

- Pe ruinele unor construcţii artificiale, nu 
pot să apară aceleaşi frontiere. Nimeni nu poate 
garanta destinul Federaţiei Ruse dincolo de Urali. 
La fel cum Marea Britanie n-a rămas în America. 
Vechile populaţii americane nu mai există decât 
ca nişte insule. Dacă trec o sută de milioane de 
chinezi în Siberia, totul s-a terminat. Va fi altceva. 


Unirea se construiește, 
nu se declară! 


- Sunteţi mai sceptic decât în 1991? 

- Nu sunt mai sceptic. Pur şi simplu, eu am 
crezut că destrămarea imperiului sovietic este un 
pas înainte, dar s-a dovedit că s-au făcut doi paşi 
înapoi. Noi ne-am întors la ipostaza din preajma 
primului război mondial. Atunci a intrat Europa 
în criză. Toate erau la pământ, debandadă totală. 
Politicienii au băgat continentul într-un război 
cumplit. În Rusia, au apărut bolşevicii lui Lenin. 
În Germania, s-a găsit altă soluţie. În Italia, un zia- 
rist a descoperit fascismul. Nici una nu era adec- 
vată. Toate variantele s-au prăbuşit. Acum, va tre- 
bui s-o luăm de la început. Istoria nu se repetă, is- 
toria continuă. Nimeni nu poate garanta că Uniu- 
nea Europeană va supravieţui măcar cât Uniunea 
Sovietică. 





anul V e nr. 56 


35 


INTERVIU 











- Vom ajunge la un nou început, în condiţi- 

ile în care naţiunile vor dispărea? 

- Nu, dacă nu va dispărea omenirea, nici na- 
țiunile nu dispar. 

- Cum aţi fi procedat dacă aţi ti devenit 

președintele României în 19927? 

- Militam ca România să devină o republică 
prezidenţială sau o monarhie constituțională, 
cu un Parlament unicameral. Aş fi interzis 
distrugerea sistemului de irigaţii. Ceream 
Guvernului definitivarea tuturor construcțiilor 
hidrotehnice şi a reactoarelor de la Cernavodă, 
dezvoltarea resurselor naturale, creşterea pro- 
ductivităţii muncii. Impuneam folosirea mineri- 
lor concediați pentru proiecte de infrastructură 
şi pentru canalul Dunăre-Bucureşti pentru iri- 
gaţii. Aş fi luptat pentru stoparea birocraţiei 
galopante, care generează corupție politică, 
morală şi economică. Impuneam edificarea 
unor instituții statale flexibile, dinamice. 
Promovam prin Parlament legea privind recon- 
firmarea cetăţeniei române pentru toţi etnicii 
români din toate teritoriile naţionale, înstrăi- 
nate după 1940. 

- Deci, aţi ti decretat unirea? 





Gimnaziul de băieţi din Chişinău 

- Domnule Patrichi, vă plac vorbele mari. 
Unirea, la fel ca națiunea, nu se declară, unirea se 
construieşte, cărămidă cu cărămidă, şi, în primul 
rând pe cale economică. Ca să înțelegeți mai bine 
cum stăm, iată clasamentul țărilor care au investit 
în Republica Moldova până la 1 aprilie 2007: 

1. Olanda - 218 milioane de dolari - 22% din 
totalul investițiilor străine; 

2. Rusia - 120 milioane de dolari - 12% din 
totalul investițiilor străine; 

3. Ciprul - 84,2 milioane de dolari 

4. Spania - 83,8 milioane de dolari 

5. Italia - 70,3 milioane de dolari 

6. Marea Britanie - 67,1 milioane de dolari 

7. Germania - 51,2 milioane de dolari 

8. Statele Unite ale Americii - 48,7 milioane 
de dolari 

9. Franța - 40,4 milioane de dolari 

10. România - 31,5 milioane de dolari 

11. Ucraina - 5,3 milioane de dolari. 

Acesta este tabloul interesului României față 
de Republica Moldova. Țara-Mamă este pe locul 
10! Şi atunci, pe ce bază vom acţiona pentru reîn- 
tregirea naţională? 

Interviu realizat de Viorel Patrichi 





36 


anul V e nr. 56 


INTERVIU 





Cu Părintele Damaschin, 
despre Africa 


George Căbaș 





într-o cameră cu un tânăr grec. Am obser- 

vat că avea o carte din care citea cu atenţie. 
Era o carte despre viața şi învățăturile părintelui 
Cleopa Ilie, în limba greacă. Autorul acestei tra- 
duceri este Părintele Damaschin de la sfânta mă- 
năstire a Cuviosului Grigorie, din Sfântul Munte 
Athos. Prin mila lui Dumnezeu lam întâlnit pe 
Părintele Damaschin la mănăstirea lui acum doi 
ani. Anul acesta am ajuns la mănăstire într-o di- 
mineață, dar nu l-am întâlnit în cursul zilei. Nu a 
coborât nici la cină. Atunci am urcat la Sfinţia Sa 
şi l-am găsit lucrând. „Dormi prea mult“ îi spusese 
unui ucenic... -am transmis bucuria editării cărții 
mele Părinți contemporani din Sfântul Munte 
Athos. La o întâlnire internaţională cu Organiza- 
ţia Mondială a Tineretului ortodox, am fost im- 
presionat de grupul de tineri africani care aveau 
studii, educaţie bună şi erau credincioşi. Tineri 
pentru un continent de viitor... Dar să îl lăsăm pe 
Părintele Damaschin să ne vorbească despre un 
continent care renaşte... 

- Ne aflăm în Stânta mănăstire a Cuviosului 

Grigorie, care are atât hramul Sfântul Nico- 
Iae, cât şi al Sfintei Anastasia Romana. Vă 
rugăm să ne vorbiţi despre istoricul mă- 
năstirii. 

- Prima mănăstire a fost construită în anul 
1310, dar au vieţuit înainte sihaştrii. În apropiere 
e cimitirul. Acolo e şi osuarul. Biserica e din seco- 
lul al 18-lea. Sus e o biserică cu hramul Tuturor 
Sfinţilor Atoniţi. Pe o potecă se poate cobori la 
peştera Cuviosului Grigorie unde acesta viețuia 
cu şase ucenici, dar nu era apă. A făcut rugăciune 
şi a apărut un izvor care alimentează mănăstirea 
până în zilele noastre. Apa curge dintr-o stâncă. 
Mai există două biserici închinate Sfântului loan 
Botezătorul, Sfântului Dimitrie şi una cu hramul 
Izvorul Tămăduirii. În biserică e icoana dăruită 
de Maria de Mangop, a doua soţia a Sfântului 


ÎL, a schitul românesc Prodromu am fost cazat 





Ştefan cel Mare. Este icoana făcătoare de minuni 
a Maicii Domnului Conducătoarea sau Paleologi- 
na, de la începutul secolului al XIV-lea. Multe mi- 
nuni ale Sfântului Nicolae, ale Sfintei Anastasia 
Romana, cât şi ale acestei icoane sunt relatate în 
cărți apărute în limba greacă. 

- Care este viitorul Sfântului Munte Athos? 

- Maica Domnului este stareța Muntelui 
Athos. Dumnezeu va rândui. Biserica e Trupul 
Domnului. Eu trebuie să trăiesc cu pocăință în fie- 
care zi, poate în această noapte voi muri. Aceasta 
e problema mea, ce voi spune Judecătorului dacă 
voi muri. 

- Când aţi vizitat România prima oară? 

- În 1984, timp de două luni. am întâlnit pe 
părinţii Cleopa Ilie şi Paisie Olaru şi pe părintele 
Stăniloae. Am vizitat şaptezeci de mănăstiri. Po- 
porul român este un popor de aur. Creştinii 
voştri sunt credincioşi buni, cei mai buni dintre 
ortodocşi. M-a emoţionat până la lacrimi credința 
lor. Acolo în Moldova şi Bucovina... Când m-am 
întors am scris o carte cu pelerinajul meu. Am în- 
vățat limba română singur. Am mai făcut apoi 
încă două vizite. 

- Aţi tradus cărți ale duhovnicilor români în 

limba greacă? 








Părintele Damaschin în chilie 





anul V e nr. 56 


37 


ROST 


INTERVIU 





- Am tradus douăzeci şi cinci de cărţi, din 
care cincisprezece au apărut deja, printre care 
cărți ale părinţilor Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Arse- 
nie Boca, Dometie Manolache, Arsenie Papacioc, 
Iachint Unciuleac, Petroniu Tănase, Sfântul loan 
Iacob Hozevitul... 

- Cum putem creşte în viaţa duhovnicească? 

- Putem să ne apropiem de Hristos dacă ne 
rugăm mult, trăim cu smerenie şi facem ascultare 
de părintele duhovnic. Atunci trăim cu credință 
adevărată. Ne mântuim cu credinţă şi fapte ale 
credinţei. La care trebuie adăugată pocăința. Fără 
credință ortodoxă nu e mântuire. Putem dialoga 
cu alte confesiuni. 

- Un cuvânt de tolos pentru viitori preoți? 

- Dacă nu ţineţi credința ortodoxă nu e mân- 
tuire... Sunteţi gata să vă daţi viaţa pentru credin- 
ță? Să o iubim mai mult decât pe trup. Înainte de 
a merge în Africa, am spus în sinea mea că voi 
merge acolo fără a mai conta viața. Să facem lu- 
crul lui Dumnezeu, misiune. Dacă este voia lui 
Dumnezeu să mai lucrăm un an, doi, trei sau cinci 
este prin voia şi blagoslovenia Domnului lisus 
Hristos. Dacă vrea Dumnezeu ca acolo să fie mor- 
mântul meu, eu sunt de acord, nu am teamă de 
moarte. Noi am lăsat lumea ca să primim în inima 
noastră harul lui Dumnezeu. Dumnezeu să ne 
ajute. 

- Misiunea ortodoxă ar putea să se mărească 

în Asia? 

- Este foarte greu, deoarece acolo sunt mai 
multe state islamice fundamentaliste şi nu putem 
să lucrăm acolo, este interzis. În India, Taiwan, Ja- 
ponia ar putea creşte misiunea ortodoxă. Oame- 
nii sunt idolatri. Există aproape 30 de misiuni or- 
todoxe greceşti în Africa, unde se poate lucra în 
libertate. 

- Vă rugăm să ne vorbiţi despre misiunea 

ortodoxă greacă în Atrica. 

- Am scris o carte în limba greacă despre 
misiunea ortodoxă greacă în Congo şi Burundi. 

- Există Patriarhia Alexandriei în nordul 

Africii. 

- Colaborăm foarte bine cu ea. Există încă 
zone necreştine în Africa. Mai sunt catolici, pro- 
testanți şi mulți musulmani, puţini sunt idolatri. 
În fiecare an se botează în Biserica noastră Orto- 
doxă aproape 20.000 de oameni. 

- Ce acţiuni pe termen mediu aveţi? 


- La început facem cărţile necesare pentru 
catehizare. Traducem din limba greacă în limbile 
swahili şi franceză. Facem după aceea catehizare, 
botezuri, construim biserica, şcoala generală, 
casa preotului şi spitalul. Ajutăm pe cei săraci, pe 
cei bolnavi, iar pe cei din închisori şi cu mâncare. 

- La fel a făcut misiunea ortodoxă rusă în 

Extremul Orient. 

- Aceasta este calea... 

- Dar în sudul Africii? 

- Misiune ortodoxă se face şi acolo dar mai 
greu căci acolo e un duh lumesc. 

- Pregătiţi slujitori ai bisericii? 

- La Mitropolia din Africa centrală s-a con- 
struit o facultate teologică. Patriarhul Teodor al 
Alexandriei va veni acolo, la Kinsasha, la 23 sep- 
tembrie, pentru a face inaugurarea. Vor fi 20 de 
tineri în primul an. 

- Care sunt cele mai mari greutăţi întâmpi- 
nate de misiunea ortodoxă greacă în Atrica? 

- În primul rând nu avem misionari, oameni 
care să ne ajute. În al doilea rând nu avem bani ca 
să construim biserici, şcoli, baptisterii şi să aju- 
tăm pe săraci şi bolnavi. Toţi banii vin de la creş- 
tinii din Grecia. Aceştia se obțin cu greu. Cu bani 
putem face multe lucruri importante. În al treilea 
rând avem multe ispite din cauza oamenilor. Fa- 
cem ascultare de părintele stareț, trăim, lăsăm 
viața noastră în mâinile lui Dumnezeu şi contin- 
uăm lucrul acolo. 

- Aveţi un sediu permanent? 

- Lucrez de 15 ani în Africa. Am lucrat 12 an 
în Congo, la Kolwezi, în sudul țării. Lucrez de doi 
ani şi jumătate în statele Burundi şi Rwanda. În 
Burundi construim o biserică mare, cu hramul 
Sfântul Vasile cel Mare. În Bujumbura, unde locu- 
iesc, e capitala. Acolo e o biserică. Am pornit 
aproape de la zero. Anul acesta am făcut multe 
construcții. 

- Există şi o revistă care apare semestrial, 

care reflectă acțiunile misiunii ortodoxe. 

- Da, se numeşte „Misiune exterioară“ şi se 
editează la Tesalonic. 

- Multiplicaţi cărți la xerox pentru misiune... 

- Da, acum tocmai multiplicam cartea Studii 
isihaste în franceză. Am adus multe cărți ortodo- 
xe în limba franceză de la mănăstirea Simonope- 
tra şi le multiplic pentru a le duce în Africa. Mă- 
năstirea Simonopetra are două mănăstiri orto- 





38 


anul V e nr. 56 


INTERVIU 


ROST 























doxe în Franța, una de călugări şi alta de călugări- 
țe. Starețul care a fost arhimandrit catolic a citit 
cărți, a înţeles care e credința adevărată, a venit în 
Sfântul Munte, s-a botezat, a devenit pe rând călu- 
găr, diacon, preot, arhimandrit şi a construit o 
nouă mănăstire în Franța, care are 30 de călugări. 
Am adus cărţi de catehizare, apoi ale Sfinților Pă- 
rinți şi ale cuvioşilor părinți din Sfântul Munte, 
cât şi multe cărți împotriva ereticilor, cu care lup- 
tăm împotriva lor. În Bujumbura vom da oame- 
nilor posibilitatea să intre în biserică şi să citeas- 
că cărți ortodoxe. Vom face indicator care să cu- 
prindă lista de cărţi pentru a fi cunoscute. Vom 
face casete audio cu predici, dialoguri şi le vom 
multiplica şi le vom oferi poporului. Dumnezeu 
m-a luminat să fac aşa. Oamenii vor citi, vor auzi 
şi vor veni. Oamenii au dreapta socoteală, ştiu 
unde e lumină, unde e întuneric, unde e rătăcire, 
unde e ipocrizie. Ortodoxia are tezaurul, dar nu 
este numai pentru noi, e pentru toată lumea. 
Dumnezeu ne luminează ce să facem acolo. Tre- 
buie să lucrăm în fiecare zi. Viaţa noastră trebuie 
să fie pentru slava a lui Dumnezeu, pentru Bise- 
rica Lui. Trebuie să avem un scop. Ce putem face 
pentru oameni! Noi suntem ucenicii lui Hristos. 
Existenţa noastră să nu fie alcătuită doar din 
mâncare, somn, plimbare, telefon mobil... Dacă 


Aducând apă pentru construcții 


vom pierde credinţa, viața noastră nu mai are va- 
loare. În Tesalonic e o fată care m-a întrebat dacă 
îi dau blagoslovenie să cumpere un xerox, din sa- 
lariul ei, pentru a multiplica materiale ortodoxe 
şi a le da la oameni. Am întrebat-o de ce face 
aceasta. Mi-a răspuns că din dragoste pentru 
Dumnezeu şi pentru mântuirea oamenilor. l-am 
spus că sunt multe cărți în librărie, dar nu sunt 
cititori. Mi-a răspuns că e mare folos dacă prin 
acțiunea ei un singur om se va mântui. 

- Este tradusă Sfânta Liturghie? 

- Da, în swahili, franceză şi hirudi, limba lo- 
cală din Burundi. Facem toate slujbele în limba 
lor swahili şi cântăm cu muzică bizantină. Am 
scris cu note bizantine toate cântările în limba 
swahili. Sfânta Scriptură este tradusă în limba 
swahili. E o limbă frumoasă, diferită de limbile 
europene. 

- Câteva aspecte ale sistemului educaţio- 

nal.. 

- Tinerii au mare dragoste pentru studiu dar 
nu au ajutoare; nu au universitate bună, profe- 
sori buni, cărți, bani pentru studii. Pentru a face o 
facultate trebuie plătite taxe. 

- Acești tineri creştini se vor afirma în plan 

economic și cultural. 

- Încet, încet pentru că avem multe proble- 





anul V e nr. 56 


39 


ROST 


INTERVIU 





me din cauza magiei. În fiecare sat e un mag, 0a- 
menii vin la Biserică, dar apar mari probleme din 
cauza vrăjitoriei. Când vin la biserica ortodoxă 
trebuie să renunțe la ea. Să ştiţi că Dumnezeu face 
multe minuni acolo. Dumnezeu luminează min- 
tea lor şi vin la biserică, la început să vadă, să as- 
culte slujba, apoi vorbim cu ei. Le dăm apoi cărți 
în swahili şi franceză. Am scris o carte pe tema 
vrăjitoriei, pe care v-am dat-o şi pe care o veţi pu- 
blica curând. Nu e uşor să scoatem vrăjitoria din 
minte, cât şi obişnuinţa rea care e în viaţa lor. 
Credinţa vine în inima lor încet, încet. La început 
ei vor ca noi să-i ajutăm cu bani şi cu alte lucruri 
de care au nevoie. Sunt săraci şi au multe pro- 
bleme din cauza sărăciei lor. 

- Botezul produce o transformare interioa- 
ră extraordinară, prin prezența Sfântului 
Duh, care îi atrage în Biserică. 

- Am simţit acest lucru şi am scris multe 
povestiri pe această temă. Am scris şi un articol 
când am venit din Burundi, despre ce am făcut în 
ultimele şapte luni, pe care vi-l dau spre traduce- 
re şi publicare. 

- Au existat întâmplări minunate în urma 
pomenirii la Stânta Liturghie, la Sfântul 
Maslu şi în urma exorcizărilor? 

- Dumnezeu face şi minuni acolo. În acest 
articol am relatat o minune pe care a făcut-o 
Dumnezeu în biserica Sfântului Vasile cel Mare. 
În timpul nopții s-a arătat multă lumină din cer în 
această biserică. Sfinţii fac multe minuni în Afri- 
ca. În Africa nu eu sunt predicatorul, ci lisus Hris- 
tos. El luminează oamenii. Acum două luni a ve- 
nitun om cu o carte în limba franceză despre dife- 
renţele dintre Biserica Ortodoxă şi cea Catolică. 
L-am întrebat de unde o are şi mi-a spus că i-a dat-o 
un om care o avea din biblioteca noastră. A citit 
cartea şi mi-a spus că vrea să devină ortodox; era 
musulman. Nu eu l-am luminat, ci Dumnezeu. A 
citit cărţi, s-a catehizat şi s-a botezat cu întreaga fa- 
milie. Avea cinci copii! Dumnezeu dacă vrea să 
mântuiască pe cineva găseşte o posibilitate. 

- Laţi Simţit pe Sfântul Cosma al 

Congo-ului? 

- El este aproape de noi şi ne ajută. Lângă 
biserică e mormântul lui. Într-o seară după pave- 
cernița mică credincioşii au auzit cădelnița la 
mormântul lui. Altă dată, când eu am fost acolo 
împreună cu toți preoții ca să intrăm în biserică 





să facem pavecernița mică, am văzut o lumină pu- 
ternică la mormântul lui. S-au făcut şi vindecări la 
mormântul lui. Toate acestea sunt scrise într-o 
carte. 

- Ce veţi face Ia reîntoarcerea în Burundi? 

- Trebuie să încheiem construcția bisericii 
Sfântului Vasile cel Mare, căci suntem aproape de 
sfârşit. Dacă vom găsi bani în Grecia, vom con- 
strui un centru misionar în Burundi. Avem teren 
care este împrejmuit cu zid. În centru se va con- 
strui biserica, şcoala generală, casa preotului şi 
spitalul. Apoi vom construi alt centru în Rwanda. 

- Ce alte planuri mai aveţi? 

- Mitropolia din Africa centrală, unde lucrez, 
cuprinde Congo, Burundi, Brazzaville, Rwanda. 
Prea Sfinţitul Ignatie este alături de noi şi ne 
ajută. Fără centru nu putem face nimic. 

- Vă rugăm să ne spuneţi ceva despre biseri.- 

ca creştină coptă din Egipt. 

- În Egipt este Patriarhia. Copţii sunt în nu- 
măr de 20 de milioane, iar musulmanii sunt 50 
de milioane. Ortodocşi sunt puţini. În toată Afri- 
ca, negrii sunt trei milioane de ortodocşi. Am 
început acum 30 de ani. 

- Egiptul a fost un leagăn al creştinismului... 

- A fost un centru mare. Toţi au fost creştini 
ortodocşi iti a venit dica cu eat şia a 








| 





a 
Botez în lacul Tanganika 











40 


anul V e nr. 56 


INTERVIU 


ROST 





tăiat pe mulți, iar oamenii s-au temut şi au lăsat 
credința. 

- Mai sunt și alte misiuni ortodoxe în Africa? 

- Nu, ruşii fac misiune în Alaska şi Japonia. 
Dorim să vină călugări şi călugărițe din România, 
cât şi alți creştini ortodocşi să ne ajute. Trebuie să 
ştie limba franceză. Avem nevoie de preoți, profe- 
sori, călugărițe infirmiere, o anumită perioadă. 
Misiunea nu este greacă, este ortodoxă. Acum 
sunt numai greci, dar trebuie să vină şi alţi orto- 
docşi. Ar putea veni cu mine un preot cu soţia lui 
fără copii, sau un ieromonah, sau două călugărițe 
infirmiere, vorbitori de limba franceză. Avem 
doar o cameră disponibilă, momentan. Fac apel 
la creştinii din România să strângă bani să con- 
struiască o biserică în Africa, cu hramul pe care îl 
vor, şi să ne ajute la construcţia centrului din Bu- 
rundi. O biserică ar costa 60.000 de euro, o şcoa- 
lă generală cu şase clase 70.000 de euro, un spital 
mai mic 40.000 de euro. Avem nevoie de bani, 
căci fără ei nu facem nimic. Dacă vor fi donaţii, 
vor putea veni câţiva creştini să facă o vizită, să 
vadă cum se construieşte centrul misionar creş- 
tin ortodox. Statul Burundi are opt milioane de 
locuitori şi doar o biserică ortodoxă, cea a gre- 
cilor, cu un singur preot! Recent am botezat 60 de 
burundezi. Dar trebuie să construim centrul pen- 
tru ceilalți africani. 

- Care e situaţia în Rwanda? 

- Statul Rwanda are şapte milioane de locui- 
tori şi nici un preot ortodox! Există o sută de orto- 
docşi ruşi, câțiva români sârbi şi greci. Ei doresc o 
biserică şi un preot care să le boteze în primul 
rând copii. Ei m-au chemat acolo! Am găsit un te- 
ritoriu pe care să construiesc viitorul centru, dar 
costă 20.000 de euro, bani pe care nu-i am! Cine 
doreşte să fie ctitor! 

- Care e situaţia în Congo şi Brazzaville? 

- Statul Congo are cincizeci de milioane de 
locuitori din care 60.000 de ortodocşi; sunt 
aproape o sută de preoți căsătoriți şi două sute 
cincizeci de parohii. În estul Congo-ului, aproape 
de granița cu Burundi, se găseşte oraşul Uvira, cu 
300.000 de locuitori. Până nu demult acolo nu a 
fost biserică ortodoxă, dar acum este. S-au bote- 
zat 120 de oameni şi sunt 50 de catehumeni. În 
Brazzaville sunt trei milioane şi jumătate de 
locuitori şi două mii de ortodocşi. Există patru 
parohii ortodoxe, cu cinci preoți şi un diacon. 


Acolo e un preot ieromonah arhitect din Sfântul 
Munte părintele Theologos care lucrează şi e res- 
ponsabil în acea zonă. 

- Care e situaţia în alte zone? 

- În Uganda sunt nouăzeci de parohii, unde 
slujesc 35 de preoţi ugandezi. Prea Sfinţitul lonas 
e ugandez, a terminat teologia şi filosofia la 
Atena. 

- Aceste cifre reprezintă o bucurie, într-o 
lume în degringoladă, care caută noi idoli 
în loc să se bucure de lumina lui Hristos. 
Există mii de site-uri de vrăjitorie şi nenu- 
mărate cărți pe această temă, care sunt În- 
dreptate mai ales către tineri. Dacă Europa 
apune, avem modelul unui continent care 
renaşte Ia Hristos. Pentru Europa, Care sca- 
de şi demografic, vedeți un viitor duhov- 
nicesc? 

- Dumnezeu ştie. 

- Misiunea ortodoxă greacă în Atrica este 
una apostolică, ca în primele secole ale 
creştinismului. 

- Slavă Domnului! Vedem că lucrul merge 
încet, încet înainte. Să vă rugați pentru noi, ca să 
ne ajute Dumnezeu. Avem mare nevoie de rugăci- 
une, să ne ferească Dumnezeu, să ne ajute, căci 
avem multe necazuri şi pericole. Colaboratori 
sunt foarte puţini; au teamă de climă, boli, viață 
periculoasă, oameni răi. Lucrăm aici cu binecu- 
vântarea părintelui duhovnic şi o vom face cât va 
vrea Dumnezeu. În Congo am lucrat cu Prea Sfin- 
țitul Meletie 12 ani. În estul acestei țări, aproape 
de lacul Tanganyka, am construit un centru cu 
biserică, şcoala generală, casa preotului şi trei 
locuinţe pentru creştini; şi împrejmuirea e făcută. 

- Tinerii africani spun rugăciunea lui lisus? 

- Da. În fiecare zi acolo facem dimineaţa sluj- 
ba Utreniei, după masa, la ora 5, facem slujba 
Vecerniei, Pavecernița mică o facem noaptea şi 
vin oameni şi cântăm împreună în swahili şi fran- 
ceză. Sâmbăta şi duminica şi în sărbători face 
Sfânta Liturghie. 

- Există mănăstiri în aceste patru State? 

- În Congo, aproape de Kolwezi, e mănăsti- 
rea Sfântului Nectarie, de călugărițe, care are şase 
vieţuitoare africane. Acolo e o monahie care a 
trăit 15 ani la o mănăstire în Grecia, care ştie mu- 
zica bizantină, broderie şi ea le conduce pe 
tinerele maici. 





anul V e nr. 56 


41 


INTERVIU 














- Din albumele cu fotografii realizate în Atri- 
ca m-au impresionat tinerele mirese 
îmbrăcate în alb, botezurile, slujbele de 
exorcizări, cele care arată truda celor care 
lucrează la construcția unui centru și mai 
ales cele care arată pregătirea mâncării 
pentru cei aflaţi în închisori. Văd şi o pro- 
cesiune. 

- Am făcut în Burundi o procesiune în Du- 

minica Ortodoxiei. 

- Se citește Sinodiconul, în această dumi- 
nică? 

- Da, în limba swabhili. 

- Există pericolul drogurilor, țigărilor, al- 
coolului? 

- Foarte puţin. Nu sunt bani pentru droguri, 
nu se găsesc. Sunt foarte săraci. Puţini au radio şi 
televizor. 

- Au ce să mănânce? 

- În Burundi mâncarea lor de fiecare zi e 
orez, fasole şi cartofi. În Congo folosesc zilnic 
făina de mălai; sunt mai săraci.Cred că sunt mai 
fericiţi. Creştinii nu au nevoie de multe lucruri. 

- Grecii din Statele Unite vă ajută? 

- Nu avem legături cu ei. Sunt cinci milioane 
de greci, dar nu are cine să-i contacteze. Avem 
nevoie de colaboratori. 

- Poate vă vor ajuta românii din Canada şi 
Statele Unite, care sunt sensibili, când vor 
afla despre această misiune apostolică. 
Sau se vor ruga... Există o Biserică Ortodo- 
Xă puternică în America. Dar cu Frăția 


Botezul adulților 


Sfântului Mormânt din Ierusalim colabo- 
rați? 

- Nu am legături. Eu vin aici la mănăstire 
mea, doar duă, trei luni pe an, pentru a face tra- 
duceri, pentru a pregăti cărți, pentru a face rost 
de bani şi plec repede acolo, unde avem multă 
treabă. Nu am timp ca să merg în alte țări, pentru 
a face rost de bani. Trebuie să merg eu acolo, dar 
nu am blagoslovenie de la părintele stareţ, nu e 
Uşor. 

- Să sperăm că vor ajuta acum românii, cum 

au ajutat în trecut Sfântul Munte. 

- Acum trebuie să ajutaţi Africa. E nevoie 
acolo de lumina lui Hristos. Lângă biserica Sfân- 
tului Vasile cel Mare am deschis o sală în care am 
pus peste 500 de cărți ortodoxe în limba swahili 
şi franceză, pentru a citi poporul. Intrarea e libe- 
ră. Şi cărţile pe care le pregătesc acum le voi pune 
acolo. 

- Nu le puteţi multiplica în Burundi? 

- Nu avem centru, nu avem locuința noastră, 
nu avem decât terenul. Trebuie să construim cen- 
trul. E o urgență. Să căutăm bani ca să construim 
acest centru, ca să aibă unde veni apoi preoții, 
profesorii, călugărițele... Avem un cont în Grecia 
(o *— 7" - Banca Naţională a 
Greciei, 214/644859-33), un fax în Burundi 
(00257/221147) şi un număr de telefon la care 
răspund în Grecia (0030 6981684125; fax: 0030 
23770 23671 - Mănăstirea Grigoriu). În luna sep- 
tembrie voi căuta bani în Grecia şi la începutul lui 
octombrie mă voi înapoia în Africa. 





42 


anul V e nr. 56 


CEALALTĂ ROMÂNIE 





Veşti despre „asasinate 
in modernitate“ 


Prof. Dr. Adrian Botez 





entru mine, istoria cunoaşterii tragediei 

aromânilor se împarte în două epoci, cu 

totul distincte: înainte de 1997 şi după 
1997... În anul acela am avut nepreţuitulul privi- 
legiu de a lua legătura cu incontestabilul lider cul- 
tural, moral şi spiritual al aromânilor din Româ- 
nia, domnul Hristu Cândroveanu, profesor, zia- 
rist şi distins om de cultură, vigurosul şi neîntre- 
cutul patrioti. Prin generoasa şi înalta sa bună- 
voinţă, am avut, lunar, informaţii despre aro- 
mâni; domnia sa mi-a furnizat cărți şi documente 
despre aromâni, dar şi ziarele aromâneşti al 
căror ctitor şi neobosit redactor este, „Dimânda- 
rea“ şi „Deşteptarea aromânilor“. Referitor la 
aceste două publicaţii, trebuie să menţionez că 
pentru editarea şi supraviețuirea lor dl Cândro- 
veanu, aidoma unui titan din mitologie, a dus 
adevărate şi grele războaie (în România şi în 
străinătate), pe care le-a câştigat, în cea mai mare 
parte, până de curând... - nu doar spre onoarea 
şi folosul aromânilor, ci spălând, oarecum, şi ruşi- 
nea şi dezonoarea românilor, nord-dunărenilor 
inerţi, nedemn uitători de frați... 

Dar de la domnia sa am aflat şi veştile trădă- 
rii intereselor aromâneşti, chiar de către aro- 
mâni... Cel mai flagrant gest de „necinste sufle- 
tească“ l-a comis însuşi fostul Ministru al Culturii 
- dl. Ion Caramitru, aromân, după naştere. Când 


s-a dus cărturarul Hristu (nume predestinate 
Martiriului/Calvarului, de la Hristos...) la acesta 
din urmă, pentru a solicita un minim ajutor, pen- 
tru supraviețuirea singurelor reviste aromâneşti 
din România, „Dimândarea“ şi „Deşteptarea aro- 
mânilor“, dl. Ion Caramitru ar fi zis: „Pentru ori- 
care revistă din România aş da bani, dar nicio- 
dată pentru ale tale...“ 

Nu erau „ale lui“, ci ale fraţilor aromâni, câți 
sunt veniți, cu inimi deschise, de prin străinătăți, 
la „obârşie“ (socotesc ei, naivii...), în România... - 
unde şi-au dat toată puterea spirituală, devenind 
cărturari de neînlocuit?. 

Acum vreo doi ani, revista „Dimândarea“ 
apărea cu menţiunea: „Mensual de cultură şi lite- 
ratură aromână, în 12 pagini, editat de Fundaţia 
Culturală Aromână «Dimândarea Părintească», 
cu sprijinul Guvernului României - Departamen- 
tul pentru Românii de Pretutindeni (S.n.). Dar 
câte zbateri, cât nesomn, câtă energie consumată, 
din partea ctitorului Hristu Cândroveanu, pentru 
a se ajunge acolo unde din start deja (adică, 
măcar din 1990...), trebuia să fie lucrurile, ca nor- 
malitate firească... Dar n-a ţinut minunea decât 
„trei zile“... 

La începutul verii lui 2007 am aflat de la dl 
Cândroveanu că prigoana „frățească“ iarăşi s-a 
dezlănțuit: nimeni din guvern nu mai ajută revis- 
tele aromâneşti, nici cu un „firfiric“... şi ele „mor 
pe picioare“... Şi am mai aflat şi despre alte miş- 


1 Autor, împreună cu Kira lorgoveanu, al primei antologii de poezie cultă aromână, Un veac de poezie aromână, 
Cartea Româneacă, Bucureşti, 1985; autor al primei şi singurei traduceri în româneşte a epopeii Voshopole, de 
Nida Boga, Cartea Românească, Bucureşti, 1994; al Caleidoscopului aromân, la care lucrează, neîntrerupt, din 
1998, al primei Antologii de poezie străină, tălmăcită în aromână, Ed. Fundaţii Culturale Aromâne „Dimândarea 
părintească“, Bucureşti, 2003; al re-editării moderne a operelor capitale ale genialului lingvist, istoric şi etnolog 
Theodor Capidan - în primul rând, a capodoperei Aromânii - Dialectul aromân, Ed. Fundaţiei Culturale 
Aromâne „Dimândarea părintească“, Bucureşti, 2005; autor de romane de mare anvergură ideatică, precum 
Marea Serenității, Cartea Românească, 1996, a zeci de cărți despre spiritul aromânesc, dar şi de popularizare a 
culturii aromâne, de tipul Carte de vacanţă pentru aromâni, Ed. Fundaţiei Culturale Aromâne „Dimândarea 
părintească“, Aromânii, ieri şi azi, Scrisul Românesc, Craiova, 1995 etc. 


2 Cf. art. „La ce ni-s buni aromânii?“, de Adrian Botez, în revistele „Epoca“, „Arhiva Românească“ şi „Neamul 


Românesc“. 





anul V e nr. 56 


43 


CEALALTĂ ROMÂNIE 








. = A Ludi : 
cări piezişe ale unor aromâni... tip Vasile Barba 
sau Mariana Bara, care, la Simpozionul Comuni- 
tății Aromâne, de la Constanța, dar şi la un simpo- 
zion al minorităţilor, de la Sighişoara, afirmă cum 
că aromânii nu sunt români, ci alt popor... şi Că, în 
consecinţă, „guvernul României să facă bine să le 
acorde statutul de minoritate etnică! (s.n.) Chiar 
aici în România!“.5 Ce demoni fojgăie prin lumea 
asta şi ai cui mercenari sunt sus-numiţii?! 

În definitiv, istoria ne spune clar că a existat 
faimosul Imperiu româno-bulgar, din secolele 
XII-XIII, cu capitala la Târnovo, al Asăneştilor - 
Ioniţă Asan era numit rex valachorurm et bulgaro- 
ruim, de către papa Innocentius al III-lea, contem- 
poran cu el. „Şi au mai fost şi alte începuturi - 
mereu părăsite, de nevoie - mai apropiate de noi: 
Conferința de Pace de la Londra şi cea de la Bucu- 
reşti, în urma războaielor balcanice din 1912- 
1913; ca şi o altă alternativă, din 1917, în timpul 









: ies AES 
primului război mondial, şi cea mai recentă, din 
1940, când, sub ocrotirea trupelor italiene, s-a în- 
treprins înființarea unui district naţional aro- 
mân, în munții Pindului.“+. 

Cunoscând noi foarte bine procesele de dez- 
naţionalizare, care au loc în toate nouw-intratele 
state în UE, dar mai ales în cele slugarnice, prin 
guvernanți trădători şi populaţie/locuitori, majo- 
ritari nepăsători/iresponsabili... - am putea să-i 
amintim omului pe care-l respectăm atât de mult, 
atât de onestului şi frământatului patriot Hristu 
Cândroveanu, că trădarea mişună peste tot, în 
România contemporană, nu doar în cele câteva 
puncte nevralgice aromâneşti: milioane de ma- 
nuale alternative tendenţioase, urmărind dezna- 
ționalizarea românilor, comandate şi subvenţio- 
nate de UE, s-au „produs“ pe bandă rulantă, cât ai 
bate din palme - cel mult în câteva luni... Pe când 
pe cele care să-i înveţe pe „puii de români“ identi- 


3 Cf. „Dimândarea“, Anul XI, nr. 9 (47), septembrie 2004 - art. „Împotriva oricărei evidențe“, al d-lui prof. Hristu 


Cândroveanu. 


4 Cf. Hristu Cândroveanu, Aromânii - ieri şi azi, Scrisul Românesc, Craiova, 1995, p. 43. 





44 


anul V e nr. 56 


CEALALTĂ ROMÂNIE 


ROST 





tatea lor cea adevărată, probabil că nu le vor 
prinde nici măcar nepoții noştri... Iar cele pentru 
aromânii din străinătate... Dar mai bine să spu- 
nem despre altele, căci problemele aromânilor, 
în țările vecine şi „prietene“, sunt mult mai grave. 
Nici Grecia, nici Albania, nici Bulgaria şi nici 
Serbia nu oferă, pe pământul țărilor respective, 
absolut nici o perspectivă aromânilor: nici de 
învățământ în (a)românească, deci nici de exis- 
tență/viață, aromânilor - care, să admitem prin 
absurd, ar absolvi vreo şcoală în (a)româ- 
nească... 

Şi aromânii sunt plini de modestie, nesolici- 
tând aceste lucruri elementare - stipulate, zice-se, 
pe undeva, prin Carta UE, care este „mumă“ nu- 
mai pentru unele naţii, iar pentru altele „ciumă“ 
este. Trebuie să spunem că drepturile istorice ale 
aromânilor din Peninsula Balcanică nu suferă 
măcar comparație, cu drepturile istorice ale ma- 
ghiarilor, în Europa... 

Iată dubla măsură cu care operează „tătucii“ 
noştri vestici, de la UE: României i s-a spus clar, de 
la bun început, că n-are dreptul de a intra în UE, 


| 














dacă nu face guvern cu UDMR-ul, pe când o veche 
membră NATO şi UE, Grecia (la fel ca Franța) nu 
are nici un fel de probleme de „integrare euro- 
peană“, deşi refuză recunoașterea minorităților 
etnice (ba le şi prigoneşte, de-adevăratelea, cu 
temniță şi teroare!). Iată cuvântul ziarului central 
„Stohos“, din Athena: „Unde îi veţi întâlni pe 
aceşti aşa-zişi vlahi, cu limba lor vlăhicească, pe 
stradă, la târg, la locul lor de muncă, rupeţi-le pi- 
cioarele, smulgeți-le limba. Aici este Elada, şi ea 
este a elenilor. Scopul scuză mijloacele!“5 

Dar iată ceva şi mai şi, în contemporanei- 
tatea europeano-grecească: în nr. 7 (137) al „Deş- 
teptării“, din iulie 2001, la p. 8, se prezintă, de că- 
tre Mircea Kadar, cazul strigător la cer al lui 
Sotiris Bletsas (n.n.: de fapt, Sotir Bleța, un arhi- 
tect grec, de origine vlahă), condamnat la 2 febru- 
arie 2001 „la 15 luni închisoare (n.n.: închisoare 
de „stil“ grecesc, cu tortură „Ia stroi“) şi amendă 
de 500.000 de drahme (cca. 1.400 USD), pentru 
răspândire de informaţie falsă (potrivit art. 191, 
al Codului Penal grec). Adevărata vină? Sotir Ble- 
ţa a distribuit, în iulie 1995, la un festival aromâ- 
nesc, o publicaţie a Biroului European pentru 
Limbi mai Puţin Folosite (EBLUL), al UE (Birou în 
care Bleţa este „observator“din partea Greciei), 
publicaţie ce specifică existența a cinci limbi mi- 
noritare în Grecia: aromâna, arvanita (albaneza), 
macedo-slava, pomaca (slava macedo-slavilor 
musulmani) şi turca. În timp ce primarul aromân 
din Prosotsani (nordul Greciei) a considerat de- 
făimătoare pentru vlahi taxarea limbii lor drept 
minoritară, deputatul „Noii Democraţii“, Evghe- 
nios Haitidis, la acuzat de răspândire de infor- 
maţii false, cerând urmărirea în justiție. 

Finalul art. d-lui Mircea Kadar: „Cea de-a 10- 
a Curte de Justiţie din Atena a decis că referirea Ia 
alte limbi decât greaca, vorbite în Grecia, consti- 
tuie un delict criminal. (...) lată că în Grecia, stat 
NATO, deci al democraţiei (n-au încotro de atâta 
„democraţie“, de aşa „democraţie“ a murit şi săr- 
manul Socrate - n. n.), românii nici măcar n-au 
voie să declare că există, limba lor fiind consider- 
ată un fel de... bâiguială! A venit vremea să ne 
îndreptăm şira spinării şi să emitem şi noi legiti- 
maţii de român. C-aşa-i în UE şi în NATO!“ 

Cam ar fi timpul să ne trezim, fie şi pentru că 
aşa ne tot zice, de zor şi degeaba imnul naţional. 


5 Cf. „România liberă“, nr. 2135, vineri 4 aprilie 1997, art. „Mai sunt tratate“, de Florin Cândroveanu. 





anul V e nr. 56 


45 


DECANTĂRI 





Istoria unui sacrificiu 


Stelianos Papadopoulos, Viața Sfântului Vasile cel Mare, 
Ed. Bizantină, Bucureşti 2003, trad. Diacon Cornel Coman, 333pp. 


Paul Gabriel Sandu 





Viața Sfântului Vasile cel Mare, este oglin- 

direa unei vieţi trăite sub semnul sacrifici- 
ului de sine. Culorile temperate, tuşele şterse, 
uneori abia vizibile, lumina simplă, naturală sunt 
componentele stilului cu care scriitorul reuşeşte 
să aşeze în cuvinte lumea pierdută a secolului al 
IV-lea. Secolul este unul dintre cele mai zbuciu- 
mate din istoria creştinismului, un secol al nenu- 
măratelor erezii, al luptei pentru păstrarea unită- 
ţii Bisericii şi dogmelor acesteia, al intrigilor pen- 
tru scaunul episcopal. Pe fondul tuturor acestora, 
mai întâi ştearsă, apoi din ce în ce mai clară se 
detaşează figura impunătoare a lui Vasile cel 
Mare. 

Temător şi neştiind dacă lui îi este dat să 
joace rolul principal în aceste confruntări, dorin- 
du-şi liniştea în singurătate, Vasile se vede dintr-o 
dată nevoit, hărăzit să intre într-o luptă pentru 
care nu se crede suficient de pregătit. Încercarea 
lui de a se retrage la mica proprietate ce-i mai ră- 
măsese după ce vânduse totul a fost roditoare, 
însă nu a durat. Nu Annisa era destinaţia finală 
pentru asceză. În Pont, unde găseşte locul ferme- 
cător, şi îi scrie lui Grigorie rugându-l să vină să 
nevoiască împreună, îşi continuă scrierile şi hotă- 
răşte să „pună capăt acestor împrăştieri lumeşti” 
(p. 110). Grigorie nu vrea însă să vină, şi schim- 
bul de scrisori dintre cei doi pare a înzeci kilo- 
metri ce îi despărţeau. 

Vasile răspunde însă cu blândeţe şi umilință 
scrisorilor primite şi continuă să se ocupe de 
problemele care frământau creştinătatea, petre- 
când cea mai mare parte a timpului său pentru a 
studia dogmele şi a găsi răspunsurile cele mai 
potrivite sabelienilor şi omiusienilor. Acum îşi dă 
seama cât de puţin importantă este o ceartă de 
cuvinte şi cât rău poate face aceasta unităţii Bise- 
ricii şi ajunge la o concluzie cel mai bine expri- 
mată de cuvintele: „terminologia (exprimarea) 


C artea scrisă de Stelianos Papadopoulos, 


adevărului se poate schimba; e destul să rămână 
adevărul“ (117). Nici o dorinţă de a avea dreptate 
nu are locul aici. Vasile înțelege că ironia şi ridicu- 
lizarea celor ce susțin o erezie sau alta este o ar- 
mă nefericit aleasă şi nu poate conduce la nimic. 
Astfel, deşi Sinodul I ecumeinic, temelia ortodo- 
xiei, acceptă doar expresia „de-o ființă“ (referitor 
Ia firea lui lisus Hristos), Vasile nu ezită să folo- 
sească, din respect față de omiusieni, termenul 
de „întru totul asemenea după ființă“. 

Moartea bătrânului Eusebiu al Cezareii, că- 
ruia Vasile i-a fost mereu credincios, până în clipa 
trecerii acestuia între cei drepți, îl pune pe cel din 
urmă în poziția de a ocupa unul dintre cele mai 
râvnite scsaune mitropolitane din vremea aceea, 
singurul unde „Ortodoxia era la ea acasă, din tot 
Răsăritul“ (p. 194). Însă Vasile însuşi este foarte 
bolnav şi cu totul nepregătit pentru o luptă pe 
care simte că nu o poate câştiga. În aceste mo- 
mente foarte grele pentru Vasile, prietenul său 
Grigore nazianzineanul, primind scrisoarea în 
care i se cerea ajutorul „s-a întristat, s-a tulburat, 
s-a mâniat“; nu era el persoana potrivită pentru a 
ajuta la alegeri şi îl acuză pe Vasile de a nu fi 
înțelept, aşa cum îl credea. 

Cu voturile bătrânului Grigorie şi chiar al 
fiului acestuia până la urmă, Vasile ajunge epis- 
cop, având în grija sa Capadocia, Pontul şi Arme- 
nia Mică şi fiind nevoit să reziste tuturor cuvin- 
telor aruncate împotriva lui. Nu aceasta era însă 
cea mai mare provocare căruia Vasile trebuia să-i 
facă faţă, ci durității grosolane a lui Valens, împă- 
ratul arian care supusese deja cele mai mari cen- 
tre ale imperiului ereziei sale. Armatele lui, care 
se apropiau de Cezareea, erau de o sălbăticie ne- 
majîntâlnită, ajungându-se chiar la incendierea 
unei corăbii pe care se aflau numai preoți orto- 
docşi. Singurul care îi putea sta înainte şi singurul 
care o face este Vasile, înfruntându-l pe unul din- 
tre cei mai importanți oameni ai împăratului, Mo- 
dest, cel care venise pentru a-l convinge să accep- 
te arianismul. Schimbul de replici dintre cei doi 





46 


anul V e nr. 56 


DECANTĂRI 





= 


Pia Ri tă - 
î A A SU 





SU 





însă îl înfătişează pe Vasile în toată măreţia lui, 
pregătit să înfrunte orice: 

„— Ce sunt cele pe care le voi pătimi? [...] 

- Confiscarea averii tale, exilarea, chinurile, 
moartea. 

- Altceva n-ai, cu care să mă poți înfricoşa? 
Căci de-acestea nu-mi pasă. (p. 225). 

Cuvintele lui Vasile şi neclintirea lui sunt în 
măsură să aducă îndoiala chiar în sufletul celui 
care îşi dorea un stat cu o credință unică, arianis- 
mul, cel mai de temut adversar al lui Vasile: Împă- 
ratul Valens. Vasile însuşi îşi dorea unitate, însă 
una a creştinismului, şi dorința lui nu era numai 
una de natură teoretică, ci una profond resimțită. 
În slujba unității şi-a pus Vasile toate forțele şi 
toată inteligența, deşi boala îl ținea țintuit la pat 
uneori chiar luni întregi. Misiunea lui nu era însă 
încheiată şi Vasile avea să ia locul Marelui Atana- 
sie, primul dintre episcopii din acea vreme, deve- 
nind astfel întâistătătorul creştinismului. Anii 
care urmează sunt din ce în ce mai dificili, ereziile 
se înmulţesc, a fel şi prigoanele, jafurile, devastă- 
rile de biserici, toate culminând cu anul 376. Mâ- 
na nevolnică a lui Vasile scrie nenumărate epis- 
tole către cei ce îi sunt prieteni sau către credin- 


cioşi şi chiar către cei care îl urăsc în secret şi îm- 
prăştie zvonul morţii sale. E tot ce mai poate face 
un om suferind, ajuns la sfârşitul puterilor sale. 

Plin de umilință şi de modestie, Vasile recu- 
noaşte în cele mai încordate dintre dispute că nu 
mai poate oferi răspunsul cel drept şi că acesta se 
află altundeva. În problema fundamentală a firii 
dumnezeieşti şi a Ipostasurilor Divine, Vasile 
adusese lumina finală, însă probleme încă mai 
complicate şi noi erezii apăreau mereu. Ceea ce el 
nu a putut înfăptui, a împlinit Sfântul Chiril al Ale- 
xandriei şi cei care au adăugat dogma hristo- 
dologică. 

„Vasile a făcut ceea ce putea face. Îşi simțea 
moartea aproape. Aşadar, văzându-şi sfârşitul cu 
ochii, se silea să dea tot ce putea, îşi cheltuia cu 
dărnicie şi ultimele puteri spre folosul Bisericii.“ 
(p. 322). 

„- În mâinile Tale, Doamne, îmi dau duhul 
meu.“ (p. 331), acestea sunt cuvintele care pun 
capăt unei vieţi puse în slujba Bisericii şi a lui 
Dumnezeu până la ultima răsuflare. Dincolo de 
ele răsună strigătul de bucurie al celui eliberat de 
suferințele acestei lumi pentru care Sfântul Vasile 
îşi jertise întreaga existență. 





anul V e nr. 56 


47 


ROST 


DECANTĂRI 





„Dispute parlamentare“ 


in Tiganiada 


Cu toate că a doua variantă a Ţiganiadei a fost terminată pe la 1812 
şi tipărită abia în 1925 de către Gh. Cardaș, aceasta e o lucrare ce 
dovedeşte cunoaşterea de către Budai-Deleanu a realităților din 
vremea lui, unele aspecte legate de viața politică, reliefate în epopee, 
fiind valabile și în zilele noastre. Este vorba despre disputa țiganilor 
asupra formei de guvernământ, care transpare din Cântul al X-lea. 


Prof. Dr. Const. Miu 





upă ce Vlad-vodă dă ţiganilor „slobozie,/ 
[) Arme ş-0 laturi de moşie“, aceştia se 

strâng şi poartă discuţii înfocate în priv- 
ința formei lor de guvernământ. Asemenea dis- 
pute nu sunt departe de cele din CPUN-ul din 
1990, când „oamenii politici“ de atunci, ca şi cei 
din epopeea lui Budai-Deleanu, îşi descoperă vo- 
caţia oratorică. 

În Țiganiada, un mucalit este de părere că 
„rânduiala“ asupra căreia vor să se hotărască 
țiganii contravine vieţii lor de nomazi, în sensul 
că şi-ar pierde libertatea: „Unul zicea că nu-i tre- 
buință/ De-a face vreo rânduială în ţară,/ Căci, 
după dreapta socotință,/ Toată rânduiala-i o po- 
vară/ Şi nu s-ar cădea să se supună/ Ei la nimene 
de voie bună.“ „Parlamentarii“ din Țiganiada se 
grupează în două tabere: una, avându-l în frunte 
pe Baroreu, susține monarhia, cealaltă, cu Slobo- 
zan la timonă, este adepta republicii. Rând pe 
rând, purtătorul de cuvânt al fiecărei tabere face 
apologia formei de guvernământ preferate, ară- 
tând totodată şi dezavantajele celei pe care nu o 
agreează. 

Bunăoară, dând exemple din istorie precum 
şi din Sfânta Scriptură şi considerând că monar- 
hul este unsul lui Dumnezeu pe pământ, Baroreu 
consiliază adunarea să se orienteze spre monar- 
hie: „Un monarh vă sfătuiesc,/ Ori sub ce numire 
şi poreclă,/ Să puneţi pe tronul țigănesc“. Spre a fi 
mai convingător, apologetul monarhiei dezvă- 
luie ce-i va aştepta pe cetățeni dacă se vor orienta 


spre republică. O atare formă de guvernământ nu 
poate asigura drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, 
pentru că cei rapace vor spolia fără jenă, la adă- 
postul legilor: „Republica-i țarină pustie;/(...) Cel 
puternic răpeşte în tărie,/ Că nu-l conteneşte nici 
o lege;/ Aşa venitul deobşte piere/ Între mei mul- 
te răpace ghiere.“ 

Ca un parlamentar al zilelor noastre, Slobo- 
zan îşi începe discursul pe un ton vădit negativist. 
El pune la îndoială monarhia ereditară. Rar s-a 
întâmplat ca un monarh luminat să aibă urmaşi 
demni: „Dar cum vor fi a lui fii şi nepoţi?/ Oare fi- 
vor ca şi-al lor părinte/ Aşa buni, drepți, aşa cu 
minte?“ Pericolul cel mai mare este acela că mo- 
narhia poate degenera în despotism: „Din monar- 
hia cea mai deplină/ Despoţia în urmă fu năs- 
cută.“ Republicanii - precizează Slobozan - indi- 
ferent de avere se bucură de aceleaşi drepturi şi li- 
bertăți: „În republică omul să ridică/ La vrednicia 
sa cea deplină,/ Fie de viță mare sau mică,/ Aibă 
avuţie multă sau puţină,/ Totuşi asemenea drep- 
turi are.“ Dacă într-o republică toţi cetățenii sunt 
egali în fața legii (un articol din Constituţia votată 
în 1992 stipulează că „Nimeni nu-i mai presus de 
lege!“), în monarhia lăudată de Baroreu „Cetă- 
țenii acolo-s gloată/(...) Ce-i hotărâtă numai să se 
şerbeze,/ Pre dregătorii săi să îmbuibeze.“ Obser- 
vaţiile sunt valabile şi astăzi. 

La un moment dat, discursul lui Slobozan 
schimbă accentele polemice (perfect îndreptățite 
pentru un bun orator) în ironie şi chiar batjocură. 
Emblemele monarhiei monarhiei sunt turma şi 
păstorul: „Împărăţia monarhicească/ Să poate 





48 


anul V e nr. 56 


DECANTĂRI 








y Da vel 


asemănare cu o turmă/ De oi care într-un imaş să 


pască,/ Iar monarhul ca un păcurariu“. Însă un 
asemenea „păcurariu“ nu se sfieşte să-şi mulgă 
oile: „Păcurariul mulge oile sale/ În toate zilele şi 
cea mai bună/ Hrană a mieilor ia...“ Asemenea 
vorbe parcă ar fi rostite cu mânie proletară de 
către liderul PRM, dezlănțuit împotriva „păcurari- 
lor“ (baronilor) din PSD. 

Pozând în raisonneur, Janalău îşi declină 
neutralitatea (într-o notă subpaginală): „...eu nu 
voi lăuda nice pe o stăpânie, nice o voi defăima, ci 
numai voi arăta cele bune şi rele ce să află în stă- 
pânia monarhicească şi democraticească.“ Re- 
marcăm conservatorismul personajului - un Za- 
haria Trahanache avant Ia lettre. Ideile lui Ja- 
nalău sunt formulate în spiritul ideologiei ilumi- 
niste, al cărei adept era însuşi Budai-Deleanu. 
Spre pildă, el cere ca reforma instituţiilor statului, 
indiferent de forma de guvernământ, să înceapă 
mai întâi cu instrucţia tinerilor: „...unul care va să 














aşeze vreo stăpânie în norod trebuie mai întâi să 
aducă întru norodul acela obiceiuri bune, adică 
(...) să înceapă de la creşterea tinerilor, să rân- 
duiască şcoale şi învățători de norod...“ Adept al 
teoriei dreptului natural, Janalău optează pentru 
„legi bune şi drepte“, iar dregătorii să nu-şi mai 
cumpere funcțiile şi să fie aleşi pe un termen limi- 
tat, spre a se împiedica abuzul de putere: „...prin 
alegerea deobşte să fac/ Toţi dregătorii şi pân” la 
vreme/ Hotărâtă, apoi iar să desfac“. Să ne amin- 
tim disputele din Parlamentul postdecembrist, 
care mai de care mai înfierbântate, referitoare la 
limitarea mandatului preşedintelui doar la două 
legislaturi, după ce mai înainte toată lumea cu- 
noscuse circul realegerii „celui mai iubit fiu al 
poporului“. 

Iată că şi la 195 de ani de când Tiganiada a 
fost compusă, politichia surprinsă de autor îşi gă- 
seşte destule corespondențe în cea din zilele 
noastre. 





anul V e nr. 56 


49 


ROST 


MEMORIA 





Itinerarii duhovniceşti în Ardeal 


Martyria Aiudului 


Prof. Ana-Maria Cuţulab 


iudul este un oraş cu triste rezonanţe în 
 sufletul românilor. Mulţi ani la rând toate 

drumurile s-au îndreptat spre înfricoşă- 
toarea închisoare a Aiudului, care a întrerupt des- 
tinele celor mai bravi români ai neamului româ- 
nesc. 

Situată în centrul oraşului, închisoarea are 
forma unui T uriaş din piatră, ce era programat să 
terorizeze, să tortureze sufletele şi trupurile ro- 
mânilor iubitori de credință şi neam, care nu s-au 
lăsat abrutizați de spurcatul şi demenţialul regim 
comunist. Aceşti oameni deosebiți, dintre care şi 
foarte mulți tineri, au înţeles că e vremea când li 
se cerea imposibilul, curajul, sfânta nebunie, al- 
minteri nu exista scăpare nici pentru ei, nici pen- 
tru neam. S-au angajat liber şi conştient în purta- 
rea Crucii şi în ispăşirea păcatelor neamului. Pe 
culmile singurătăţii şi ale suferienței s-au întâlnit 
cu Hristos şi l-au urmat sființindu-se. Aceştia sunt 
sfinții martiri ai Aiudului despre care astazi se 
evită să se vorbească şi să se mai ştie. „Nu e ne- 
voie de cine ştie ce secrete informaţii, sunt lucruri 
pe care le poate afla oricine, numai să se vrea 
câtuşi de puţin (...). Neştirea, îndobitocirea, tre- 
cerea oarbă prin viață şi printre lucruri sau tre- 
cerea nepăsătoare, sunt de la diavol.“ (Nicolae 
Steinhardt - Jurnalul fericirii). 

Închisoarea Aiudului a fost o adevărată 
şcoală de tortură: deţinuţii erau înfometați, 
schinghiuiți, batjocuriți înjosiți, deşi foarte mulţi 
dintre ei erau intelectuali de marcă alcătuind 
elita societăţii româneşti din aceea epocă, care 
dacă ar fi trăit ar fi schimbat fața României. Cei 
omorâți erau aruncaţi în gropile comune, săpate 
de administraţia închisorii, la marginea oraşului 
Aiud, loc numit până astăzi „Râpa Robilor“. 
Aiudul a fost şi o şcoală duhovnicească, „o ade- 
vărată obşte filocalică a temniței“ după cum 
mărturisea loan lanolide în cartea sa, În- 
toarcerea la Hristos. 





Astăzi, se şterg urmele crimelor trecutului, 
închisoarea se renovează european, are termopa- 
ne şi e văruită proaspăt în galben. Oamenii trec 
încoace şi încolo pe lânșă ziduri, efigii însângera- 
te ale fostului regim, copleşiți de griji, gânduri şi 
preocupări portocalii, râvnind spre acel „Să 
trăim bine!“ ce îi ţine captivi într-o altă temniţă a 
materialității, a globalizării şi a patimilor liber 
acceptate. Astăzi, ar trebui să se bătătorească un 
singur drum spre această închisoare - acela de 
(re)cunoaştere a adevărului şi de instituire a unui 
cult al martirilor care s-au jertfit în această tem- 
niţă, care pentru ei a devenit altar. Să fie rânduite 
zile de pomenire în amintirea lor şi să fie deschi- 
să vizitatorilor. Cei care vor să cunoască adevărul 
şi istoria, pentru a învăţa şi a evita greşelile trecu- 
tului, sunt privaţi de acest drept. Nu ne rămân de- 
cât mărturiile supraviețuitorilor, de altfel foarte 
preţioase, şi cărțile. Totuşi un alt impact ar fi avut 
pentru tânăra generaţie vizitarea închisorii, ex- 
plicaţiile date de un ghid în incinta acesteia, con- 
tactul cu vechea atmosferă. 

















Monumentul de Ia Aiud 





50 


anul V e nr. 56 


MEMORIA 


ROST 





Dar cu toată osteneala aşa-zişilor umaniști 
de a cosmetiza totul, Dumnezeu lucrează prin 
aleţii săi care s-au asemănat primilor creştini ai 
Bisericii din secolele I-III. Aceştia din urmă în 
timpul persecuțiilor se adunau la mormintele 
martirilor şi aşezau deasupra lor sfinte Altare 
creştine pe care săvârşeau Taina Sfintei Euharis- 
tii, cinstind jertfa lor şi împlinind cuvintele Sfân- 
tului Apostol şi Evanghelist Ioan din cartea Apo- 
calipsei. „Am văzut sub jertfelnic sufletele celor 
înjunghiaţi pentru cuvintele lui Dumnezeu şi 
pentru mărturia pe care au dat-o“. (Apoc. VI, 9). 
Aceste sfinte biserici se numeau Martyria. La noi 
în ţară cea mai veche Biserică aşezată deasupra 
mormintelor de martiri s-au descoperit în Dobro- 
gea, la Niculiţel; în cripta sa de sub Sfântul Altar s- 
au descoperit sfinte moaşte ale sfinţiilor martiri 
Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos care se crede 
că au pătimit în timpul persecuției lui Dioclețian, 
prin anii 304-305. 

Cei de astăzi, asemenea acestora de demult, 
au ridicat la Aiud o Sfântă Biserică deasupra mar- 
tirilor jertfiți în închisoare pentru credinţă şi 
neam. Este situată la marginea oraşului în Râpa 
Robilor unde erau aruncate trupurile fericiţilor 
osândiți. Acest spațiu duhovnicesc şi monahal, 
pentru că sfânta biserică are statut de mănăstire, 
se află în proximitatea unor blocuri dintr-un car- 
tier al oraşului, granița dintre cele două lumi, to- 
tal diferite, fiind marcată de un gard, cum ar zice 
Mircea Eliade „o inserţie armonioasă a sacrului în 
profan“. Dacă localnicii ar conştientiza ce mare 
binecuvântare e de la Dumnezeu să vieţuieşti atât 
de aproape de un astfel de loc sfânt, ce mare folos 
sufletesc ar avea! Viaţa la mănăstire curge liniştit, 
după tipicul mănăstiresc, în cadența eternă a ce- 
lor şapte Laude zilnice şi a Sfintelor Liturghii. 

Tot în această râpă se mai află şi cimitirul 
oraşului Aiud. În decursul timpului s-au făcut să- 
pături şi 0, minune!, s-au aflat moaşte sfinte, ose- 
minte de culoare galben-aurie, netede, lucioase, 
uşoare, plăcut mirositoare, care au sfinţit tainic 
pământul țării. 

Acestea se află dispuse în osuarul mănăstirii 
ca o mărturie a suferințelor şi torturilor îndurate 
de adevărații români în epoca comunistă. Sunt o 
dovadă a credinţei lor, dar şi a lucrării lui Dum- 
nezeu şi a minunilor săvârşite de EI în temniță, 
pentru că însuşi Hristos a fost înlănţuit. Dureri de 


nesuportat erau răbdate, rănile nu se infectau, 
oasele se regenerau în condiţiile unei înfometări 
extreme, în cuptoare la o temperatură de peste 
8.000C carnea, stratul piloric, oasele nu deve- 
neau cenuşă, legile materiei fiind abolite. Cu ade- 
vărat dureri cu neputinţă de suportat erau îndu- 
rate: sfințiilor mucenici li s-au bătut cuie în cap cu 
vârful bont, Li s-au cioplit oasele prin lovituri apli- 
cate astfel ca aşchiile din os să rămână înfipte în 
muşchi ca nişte căngi, durerile de dinți provocate 
de infecții măcinau osul mandibular, numite furia 
dinţilor, dureri ce duceau la nebunie, calote cra- 
niene tăiate chirurgical, perfect circular, mâini, 
picioare, coaste rupte şi multele altele. Înainte de 
a fi scoşi din închisoare pentru a fi îngropați, tru- 
purile chinuite erau împunse cu o suliță, pentru a 
verifica decesul, fapt ce ne aminteşte de crunta şi 
barbara procedură romană aplicată şi Mântuito- 
rului pe Sfanta Cruce. 

La toate aceste cumplite suferințe se adaugă 
chinurile sufleteşti pe care mintea noastră slabă 
nu le poate cuprinde şi înțelege. Sfinţii au trecut 
prin iad, au trăit „mlaştina deznădejdii“, dar nu 
au deznădăjduit. Pe toate le-au răbdat păstrân- 
du-și credința şi demnitatea, murind pentru aces- 
tea, iar sufletele lor curate de crin mijlocesc astăzi 
pentru noi la tronul lui Dumnezeu , pentru noi 
cei care prea uşor îi uităm sau, mai grav, nu-i re- 
cunoaştem că sfinții ai Bisericii Ortodoxe Româ- 
ne şi nu le acordăm cinstea cuvenită. 

Atmosfera din osuar te îmbie la rugăciune; 
încă de Ia intrare te învăluie o pace aproape ma- 
terială, te încearcă gânduri de recunoştinţă adân- 
că, de bucurie, de linişte, de însufleţire, de po- 
căință, nu-ți vine să mai pleci de acolo. Tot în 
osuar se mai află o icoană a Maicii Domnului, 
unică prin reprezentarea la picioarele Ei a unui 
convoi de deţinuţi aureolaţi, încătuşaţi, contor- 
sionaţi de durere aflaţi pe culmea Golgotei nea- 
mului. 

La ieşirea din osuar, pe un perete, se află har- 
ta României ce are marcate închisorile comunis- 
te, imaginea de ansamblu fiind tragică: întreaga 
țară devenise o uriaşă temniță în acele vremuri. 

Simbolică este şi arhitectura monumentului 
ce adăposteşte sfânta biserică şi osuarul. Pe aco- 
periş sunt 14 sfinte cruci îngemănate, dispuse în 
două coloane de câte şapte, care îi simbolizează 
pe fraţii de cruce, de suferință, ce poartă cu dra- 





anul V e nr. 56 


51 


ROST 


MEMORIA 

















Închisoarea Aiud 


goste şi răbdare Crucea mare şi grea a neamului 
românesc. Cifra şapte are o simbolistică foarte 
bogată în scrierile Vechiului şi Noului Testament: 
Hristos a rostit şapte pilde despre Împăraţia Ce- 
rurilor (Matei 13), de şapte ori zece este numărul 
ucenicilor Domnului (Luca 10,1), şapte cereri 
sunt în rugăciunea domnească, şapte sunt daru- 
rile Sfântului Duh, şapte sunt Sfintele Taine, „În 
ziua a şaptea S-a odihnit Dumnezeu de lucrul său“ 
(Fac. 4,5), ziua a şaptea este ziua Învierii. 

Pereţii Sfintei Biserici şi ai osuarului sunt 
tapetaţi cu plăci din marmură, comemorative, cu 
peste 2.500 de nume ale celor care au murit în în- 
chisorile comuniste: Aiud, Jilava, Gherla, Piteşti, 
Târgu Ocna, Canal. Deasupra intrării în biserică, 
în loc de pisanie, stă scris cu litere săpate în pia- 
tră: „ Fericiți cei prigoniţi pentru dreptate“ - pen- 
tru cei care au ales şi au ştiut să împlinească 
această fericire în viața lor pământească. Pe pla- 
toul din fața Bisericii se află o troiță ridicată de 
asociaţia foştilor deţinuţi politic, cu o inscripţie 
care nu ne mai dă voie, după ce o citim, să spu- 
nem „Nu ştiu ce a fost aici şi ce este aici“: „Trecăto- 
rule, opreşte-te o clipă din drumul tău şi aprinde 
o lumânare la acest însemn al suferinței, pentru 
cei care au trecut prin moarte la înviere. Nu există 
pe întreg cuprinsul acestui loc o palmă de pământ 
fără de oase. Crima trecutului săvărşită de cei 
fără de Dumnezeu şi dragoste de neam, a sânge- 
rat trupul sfânt al ţării, dar niciunde mărturisirea 
acesteia nu cunoaşte limite atât de grave ca în 
temnița Aiudului. Cei care au rămas după noi 
sunt supraviețuitori. Voi care ați fost unelte ale te- 


rorii dezlănțuite de sistem, în acest loc de cumpli- 
tă suferință, spălaţi-vă conştiinţa mărturisind 
adevărul. Fie ca Dumnezeu, în îndurarea Lui, să 
vă ierte. Noi am trecut în veşnicie fără să bleste- 
măm. Fie ca pe suferința noastră să se clădească 
viitorul de lumină al neamului românesc! 

Mergi printre noi cu sfânta-ţi moarte vie/ Ne 
tămâiezi cu marea Ta tăcere/ Mormântul tău e 
numai Înviere/ Prin tine luminăm de veşnicie“. 

Maicile slujesc cu multă dragoste în această 
mănăstire, ele ne-au spus că la Aiud călcăm pe 
sfinţi, că aici e Athosul românesc. 

De pe platoul din faţa bisericii, coboară trep- 
tele ce duc în râpă, traversezi cimitirul şi într-o 
margine de mal se află un mormânt străjuit de o 
troiță, care marchează locul unde se bănuieşte că 
ar fi fost aruncat trupul filosofului român Mircea 
Vulcănescu, după indicaţiile primite de la un fost 
gardian al închisorii. 

Printre căpriţe şi mioare care pasc liniștite şi 
nestingherite iarba de pe mal, dar şi florile de pe 
mormânt, odihnesc osemintele celui care a lăsat 
un testament tulburător, prin profunzime, urma- 
şilor: „ Să nu ne răzbunaţi!“. Din păcate, noi, ro- 
mânii, nu ştim să ne cinstim eroii - se remarcă 
lipsa de implicare a celor în drept care ar fi tre- 
buit să amenajeze corespunzător locul, să-l îngră- 
dească şi să-l înscrie ca reper între obiectivele 
spirituale şi culturale ale oraşului Aiud. 

Situaţia e derizorie având în vedere că Mir- 
cea Vulcănescu a fost un filosof de prestigiu, asis- 
tent al lui Nae Ionescu, care, spre deosebire de 
Emil Cioran şi Mircea Eliade, şi-a asumat suferin- 
ţa, rămând în ţară. Oare aşa înțelegem să fim 
europeni? De ce adoptăm numai surogatele occi- 
dentului, nocive spiritului nostru național? De ce 
nu vedem cum îşi cinstesc ocidentalii eroii şi 
oamenii de valoare? 

În apropierea Râpei Robilor există o cale fe- 
rată. Zgomotul roţilor de tren ne poartă înapoi pe 
firul istoriei, spre acele vremuri crunte cu zornăit 
agresiv de lanţuri, zăvoare şi vigoare ale morții, 
dar dangătul blând al clopotului de la mănăstire 
ne ancorează într-o realitate liturgică, duhovni- 
cească care dă un sens suferinţei. 

Aceasta jertfă a lor nu a fost zadarnică în- 
dreptându-ne sufletul către Dumnezeu, Maica 
Domnului şi toţi sfinţii din veac care au bineplă- 
cut Lui şi spre veşnica lor cinstire şi pomenire. 





52 


anul V e nr. 56 


LA ROST 





O încercare penibilă 
de manipulare: 
Brâncoveanu — mason 





Răzvan Codrescu 


râncoveanu, primul mason român?“ 
B - iată titlul cel mai şocant al Eveni- 
99 mentului zilei de duminică 9 septem- 
brie 2007. Autorul scurtului articol (d-l Florian 
Bichir) rezumă de fapt expunerea Marelui Maes- 
tru al Marii Loje Naţionale a României, d Viorel 
Danacu, dar, în afară de semnul de întrebare din 
titlu, nu formulează vreo rezervă critică - nici fa- 
ță de tupeul unei asemenea revendicări, nici față 
de evidentul ei anacronism. Am sperat că autorul 
articolului (care mi-e amic de pe vremea când era 
mai cumpănit) va reveni cumva, cu unele obser- 
vaţii sau precizări de rigoare, dar a trecut luna şi 
nu s-a întâmplat aşa... Să vedem mai îndeaproape 
despre ce este vorba. 

Sâmbătă, 8 septembrie (în calendarul bise- 
ricesc: praznicul Naşterii Maicii Domnului), 
Marea Lojă Naţională a României îi comemora la 
Bucureşti, în incinta Templului Istoric Masonic 
din str. Gramont 3 (sector 4), pe Florian Pittiş şi 
pe alți „fraţi incorporaţi în eternitate“. Cu acest 
prilej, Marele Maestru Dr. Viorel Danacu 
(Dănacu?) aducea la cunoştinţa asistenței 
pretinsul „rezultat“ al unui „studiu“ realizat 
recent de așa-zisul Centru Regional de Studii 
Francmasonice Paris-Bucureşti: primul mason 
român ar fi fost nimeni altul decât... voievodul 
martir Constantin Brâncoveanu, canonizat de 
BOR în 1992! 





Pe ce se bazează oare o aserțiune atât de în- 
drăzneaţă? Pe faptul că secretarul voievodului, 
inteligentul aventurier italian Antonio Maria del 
Chiaro, a fost de la un moment dat mason, înfiin- 
țând o lojă la Galaţi, în 1734, şi apoi o alta a Iaşi, 
în colaborare cu domnitorul fanariot Constantin 
Mavrocordat. De aici concluzia abruptă: „Deși nu 
există documente clare, este greu de crezut că An- 
tonio Maria Del Chiaro nu l-a iniţiat pe marele 
domnitor-martir Constantin Brâncoveanu în ma- 
sonerie“ (subl. mea), de vreme ce mai târziu „fă- 
cea acelaşi lucru cu domnitorul Moldovei, Con- 
stantin Mavrocordat“! 

Dar lucrurile nu se opresc aici. Tupeul misti- 
ficator este împins, fără nici o măsură, până la ur- 
mătorul corolar propagandistic: „Putem spune, 
fără a exagera, că primul român identificat în is- 
torie ca aparținând masoneriei este dreptcredin- 
ciosul voievod Constantin Brâncoveanu, canoni- 
zat de Biserica Ortodoxă, lucru care demonstrea- 
ză că masoneria română şi Biserica au fost nu 
doar puncte de sprijin, adevărate coloane ale 
acestui neam, ci şi în perfectă conlucrare. Con- 
stantin Brâncoveanu merită deci cinstit nu doar 
ca un martir al Bisericii dreptmăritoare, ci şi ca 
un frate trecut la Orientul Etern“ (subl. mea)! 

E de spus că Antonio Maria del Chiaro (auto- 
rul acelei bizare Storia delle moderne rivoluzioni 
della Valacchia, Veneţia, 1718), fire arivistă şi 
uneltitoare, înclinată să admire la Constantin 
Brâncoveanu mai degrabă abilitatea politică de- 
cât evlavia religioasă (sapeva pelar la gazzuola 
senza farla gridare, „ştia să tundă oaia fără s-o 
facă să behăie“), n-ar fi ezitat, desigur, să-şi atragă 
stăpânul în masonerie, dar totuşi cu această con- 
diţie minimală: ca masoneria să fi existat pe vre- 





anul V e nr. 56 


53 


ROST 


LA ROST 








mea când el era tânăr secretar al voievodului 
valah. Or, cât de activ mason ar fi fost italianul 
mai târziu, fapt este că, după toate istoriile autori- 
zate ale (Franc-)Masoneriei, primele structuri ma- 
sonice moderne apar în Occident abia la 1717 
(Anglia şi Franţa), în vreme ce voievodul român a 
fost martirizat de către turci la... 1714. Masonii ro- 
mâni ar voi să ne convingă, aşadar, că Brâncovea- 
nu, aux portes de Orient, ar fi fost iniţiat în ma- 
sonerie mai înainte ca aceasta să se fi înființat ca 
atare la Londra şi la Paris! 

Astfel de încercări penibile de revendicare 
pro domo a unor mari personalități ale istoriei 
naţionale, cu intenţia de a ne face să credem, pe 
linia imperativelor ideologice ale momentului, că 
n-ar exista incompatibilitate între Masonerie şi 
„Biserica strămoşească“, reprezintă tot atâtea sfi- 
dări ale adevărului istoric şi ale bunului simţ ele- 


mentar. Ca să nu mai spun că, chiar dacă Brânco- 
veanu, om curios din fire, s-ar fi lăsat inițiat în 
masoneria delle moderne rivoluzioni, moartea 
martirică pentru Hristos, laolaltă cu toți fiii lui, ar 
fi răscumpărat acest păcat de conjuncturală eva- 
ziune heterodoxă, ca şi altele mai mari sau mai 
mici, iar sfințenia i-ar fi rămas la fel de indiscuta- 
bilă chiar şi din punctul de vedere al celei mai in- 
flexibile ultraortodoxii. 

„Dialogul“ afişat astăzi de Biserică şi Maso- 
nerie (punând între paranteze condamnarea Ma- 
soneriei de către Sf. Sinod al BOR din 11 martie 
1937, pe baza amplului raport întocmit atunci de 
Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului), fie el 
sincer sau nesincer, aprobat sau reprobat, n-are 
nimic de câştigat din lipsa de măsură, după cum 
nici lipsa de măsură nu se răscumpără prin dia- 
log... 





54 


anul V e nr. 56 


LA ROST 





Nevoia de legitimitate 
a masoneriei 


Mihail Albişteanu 





ne au găsit de cuviință să îl includă pe 

Constantin Brâncoveanu, martirizat la 
Constantinopol alături de cei patru fii ai săi şi de 
sfetnicul său de încredere, boierul Ianache Văcă- 
rescu şi canonizat în 1992 de Biserica Ortodoxă 
Română, în rândurile aderenţilor la această orga- 
nizaţie, ba chiar să îl considere primul domn ma- 
son român. Năstruşnica afirmaţie a fost făcută în 
incinta Templului Istoric Masonic, unde Marea 
Lojă Naţională a României i-a comemorat pe ma- 
sonii „încorporaţi în eternitate“. 

Cei care au lansat ideea recunosc însă că nu 
au date certe, totul bazându-se pe o deducție pe 
care ei o consideră „logică“: dat fiind faptul că flo- 
rentinul Antonio Maria del Chiaro a fost ani de 
zile secretarul lui Constantin Brâncoveanu şi în 
acelaşi timp acesta a fost acela care lar fi „iniţiat“ 
în Masonerie pe domnul fanariot Constantin Ma- 
vrocordat, ar fi de presupus că acesta, în preala- 
bil, l-a iniţiat şi pe domnul muntean. Se argumen- 
tează şi că în 1734 italianul a înfiinţat o lojă la 
Galaţi, în timp ce protectorul său (proaspăt ini- 
iat) înființa o alta la Iaşi. Există o singură proble- 
mă referitor la această „logică“ - una de cronolo- 
gie. Este drept că originile Francmasoneriei sunt 
nebuloase - se vorbeşte de ezoterism antic, tem- 
plieri şi constructori de catedrale, iar mai nou, 
din secolul al XVII-lea, de rosacrucieni. Ştim cert 
că primii masoni speculativi a căror activitate 
poate fi documentată sunt Sir Robert Moray (ini- 
țiat în 1641) şi Elias Ashmole (iniţiat în 1646), 
ambii în nordul Angliei. Înființarea oficială a Ma- 
soneriei engleze este datată însă în 1717, când, în 
ziua de Sf. Ioan Botezătorul patru loji masonice 
s-au întâlnit la taverna „Goose and Gridiron“ din 
vecinătatea cimitirului St. Paul din Londra și au 


R ecent, reprezentanți ai Masoneriei româ- 


constituit prima Mare Lojă (a Angliei); iar în 1723 
preotul prezbiterian scoțian James Anderson a 
publicat The Constitutions of Freemasonry. Ma- 
soneria a trecut apoi pe continent, în 1726 înfiin- 
țându-se prima lojă franceză, care a fost recunos- 
cută de Marea Lojă a Angliei abia în 1732.1 Cum 
Brâncoveanu fusese decapitat la Constantinopol 
în 1714, mă întreb cum putea să fi aderat la Maso- 
nerie, înainte ca acesta să fie oficial înființată. 
Chiar dacă del Chiaro a devenit mason, mai mult 
ca sigur aceasta s-a produs după moartea domnu- 
lui muntean. Aşa că - îi atragem atenția „Marelui 
Maestru“ Viorel Danacu - ce loji a mai înființat el 
în țările Române după 1730 nu are nici o relevan- 
ță în economia argumentaţiei sale. 

Întrebarea este însă de ce această organiza- 
ție, care, zice-se, este atât de respectabilă şi a be- 
neficiat, de-a lungul timpului, de prezența atâtor 
oameni de seamă în rândurile sale, are nevoie şi 
de astfel de „incerți“ (cel puţin în cazul Româ- 
niei). Asta, având în vedere că lojile române se 
laudă că între membrii lor au activat paşoptiştii, 
reprezentanţii generaţiei care a modernizat Ro- 
mânia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi 
ai celei care a realizat România Mare. 

Păi, pentru că, pe de o parte, masonii ro- 
mâni au încă nevoie de legitimare, dată fiind slă- 
biciunea lojilor de după 1989, sciziunile, scanda- 
lurile de multe ori ridicole şi acuzaţiile de colabo- 
rare cu fosta Securitate. În ciuda închiderii lojilor 
de către comunişti (în dictatură nu mergea cu se- 
crete faţă de autorităţi), românii nu uită că mulţi 
masoni „au schimbat barca“ trecând cu arme şi 
bagaje în rândurile partidului comunist sau deve- 
nind pur şi simplu informatori. Cazul celebru ră- 
mâne cel al masonului de marcă Mihail Sado- 
veanu, care a ajuns apoi să fie vicepreşedinte al 
prezidiului RPR (30 decembrie 1947 - 15 aprilie 
1948) şi al Marii Adunări Naţionale (7-11 ianuarie 


1W. Kirk MacNulty, Francmasoneria - simboluri, secrete, semnificaţie, Bucureşti, editura „Rao“, 2006, 


pp. 21-26 şi p.77 





anul V e nr. 56 


55 


ROST 


LA ROST 








Dă 
i 


PE ŢI fur 
+A 
> 


PP - 


a, 














1958), dar să nu îl uităm nici pe informatorul Se- 
curităţii, „venerabilul“ Dan Amedeo Lăzărescu. 

Pe de altă parte, să remarcăm că afirmaţia 
despre iniţierea lui Constantin Brâncoveanu ca 
frate mason a fost făcută în contextul pregătirii 
alegerii noului patriarh şi al acuzațiilor legate de 
prezența unor masoni declaraţi în Consiliul Elec- 
toral Bisericesc. S-a amintit permanent de hotărâ- 
rea din 1937 (aflată încă în vigoare) a Sfântului 
Sinod, prin care credincioşilor ortodocşi le era in- 
terzisă legătura cu organizaţiile de tip masonic. 
Nu putem să nu ne gândim deci că declaraţia 
amintită avea implicații imediate, anume aceea 
de a arăta electorilor şi societăţii că, de fapt, chiar 
un sfânt ortodox a fost mason, cu alte cuvinte, 
poţi fi foarte bine şi mason şi practicant ortodox 
în acelaşi timp. Părerea lor. 

Această fostă organizaţie secretă se conside- 
ră acum doar „discretă“. Trebuie să înțelegem că 
„aşa ceva nu există“ în legislaţia română. Pur şi 


simplu este o găselniță, folosită datorită faptului 
că legile statului nu permit existența organizați- 
ilor secrete pe teritoriul României. Atâta timp cât 
este vorba de secrete şi inițiere, acestă organiza- 
ție nu poate rămâne de facto decât secretă. Până 
în 1920 cel puţin, ştim că Masoneria română a 
adus într-adevăr şi beneficii țării. După aceea 
însă, lucrurile sunt mai greu de probat. Ceea ce 
putem observa astăzi este că acestă organizație 
care se declară „neinteresată“ de religie şi 
politică şi combate orice dispute legate de aceste 
domenii, racolează cu zel politicieni şi reprezen- 
tanţi ai cultelor. Oare doar pentru scopurile sale 
caritabile, oficial declarate? Cât despre Brân- 
coveanu, noi ştim cert ceea ce ne-a lăsat scris 
chiar Del Chiaro, referindu-se la ultimele cuvinte 
ale acestuia: „Copiii mei, fiți cu curaj: am pierdut 
tot ce aveam pe lumea aceasta; să ne mântuim cel 
puţin sufletul, spălându-ne păcatele în sângele 
nostru!“ 2 


2 Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, Bucureşti, 


editura „Albatros“, 1971, p. 411 





56 


anul V e nr. 56 


LA ROST 





Impresii de la Cea de-a Treia Adunare Ecumenică Europeană 


Ecumenism new-age — 
manelist, la Sibiu 


Prof. Dr. Adrian Botez 





tor, în seara zilei de 8 septembrie 2007, pe 

TVR-2. Ochii mi-au văzut o adunare de „fă- 
clieri“, ca cei din Ku-Klux Klan, iar sus, pe o scenă 
mare, se îngrămădiseră, ca oile, nişte purtători de 
steaguri, pe care Crucea era desenată în fel şi 
chip... Toţi erau „țanțoşi“, cu ochelari negri la 
ochi şi mutre de ignoranți, îmbrăcaţi în blugi, şi 
declamând, cu ifos, numele lui „Cristos“... Dacă ar 
fi fost doar făcliile, steagurile cu crucile acelea, 
care de care mai încârligate şi mai pocite, aş fi zis 
că e vreo adunare neo-nazistă... Dar toţi nedefini- 
ţii aceia sexuali (că nu se distingea care erau băr- 
baţi şi care femei) strigau numele „Cristos“. 

După câteva minute am început să mă dumi- 
resc, pe scrol scria „A treia Adunare Ecumenică 
Europeană, de la Sibiu. 

Turma de „blugişti“ a voit, apoi, să imite ci- 
tirea evangheliilor... în 12 limbi - cum altfel?! - la 
modul „ștafetar“: ca la v-aţi ascunselea - unul 
zicea „uni“, altul „doni“, al treilea „trini“, al patru- 
lea „pici“, următorul „arde“, şi se auzea apoi: 
„moara“, iar ultimul se repezea speriat: 
„Popovici!“... 

Din când în când, ieşea din întuneric unul cu 
mutră de killer sau de Mike Tysson, cu cravată 
albă, care zbiera că: „Aceasta este adunarea care-i 
place lui Hristos!“. Mă rog, eu eram convins că 
Hristos-Dumnezeu are gusturi mai bune, dar dacă 
aşa zicea gealatul cu cravată... s-or fi schimbat 
multe în lume... Secolul vitezei până şi în materie 
de gusturi... 

Mi-a părut tare rău că tocmai Grigore Leşe, 
cel pe care-l lăudam, într-un articol, acum câteva 
săptămâni, că e unicul artist român care mai ştie 
să facă deosebirea între „popular“ şi „tradiţional“ 


m deschis televizorul, absolut întâmplă- 


a căzut în capcana acestui mare circ new-age-isto- 
manelist. Probabil Leşe a fost ros şi el, pe dinăun- 
tru, de demonul faimei cu orice preţ şi s-a pretat 
la o penibilă amestecătură de cântec arhaic, cu 
„balerine“ de manele, zghihuindu-se, buricându- 
se şi dându-se, toate, de ceasul... nopții, în juru-i. 

Iar după ce a ieşit din scenă Leşe, a intrat o 
doamnă mai în etate, cu aere de vestală, şi a înce- 
put să bombăne, acompaniată de tobe indiene, 
de samishenuri japoneze şi de câte alte zbârnâi- 
tori şi bâzâitori care se voiau creatoare de atmos- 
feră de templu buddhist, să sugereze, cică (expli- 
ca, din beznă, ca Ucigă-l Toaca, disk-jockey-ul) 
„sincretismul tuturor religiilor terestre ale mo- 
mentului“. Prost moment, de un prost gust de-a 
dreptul năucitor! 

La un moment dat, alți disck-jockey au 
aprins, cu flăcări mari şi fumegânde un morman 
de pneuri uzate şi difuzoare rablagite, din întune- 
ric auzindu-se indicaţia zbierată cu glas de stenor: 
„Asta e Crucea Răstignirii lui Cristos!“. O fi, dar 
dați, mai întâi, telefon la prima secţie de pom- 
pieri... 

Mai lipseau dervişii rotitori, dervişii urlători 
şi fachirii care-şi înfig țepuşele prin fălci. Dar poa- 
te că dacă mai ţineau mult tămbălăul şi dăndă- 
naia apăreau şi dintr-ăştia. Nu m-ar mai fi mirat 
nimic, la aşa circ pestriț presărat de urletele 
gealatului cu cravată, precum că neo-manelele 
„Au transformat scena de la Sibiu în Biserică!“ şi 
Că toate chestiile alea scălâmbăite „Ne unesc cu 
Crucea Răstigniriilui Cristos!“. Ce legătură vor fi 
avut stindardele naziste şi torțele Ku-Klux Klan-u- 
lui, toată zbânţuiala „balerinelor“ de neo-manele 
cu „Crucea Răstignirii“, fie şi a lui... „Cristos“?! 

La final, în studioul TVR-2, un năuc de preot 
ortodox local (nu m-am ostenit să-i rețin numele) 
a ținut să facă apologia circului: „Acestea sunt 





anul V e nr. 56 


57 


LA ROST 














adevăratele valori comune europene!“ Dacă 
astea or fi, cu adevărat, atunci eu solicit, neîntâr- 
ziat, cetăţenie papuaşă. Preotul catolic de-alături 
de năucul nostru (cică ortodox), a zis că „da, toc- 
mai aşa!“, iar dl sociolog al religiilor Laurenţiu Tă- 
nase îşi freca mâinile de o bucurie sinceră, de ta- 
rabă, la gândul „ce de bani au făcut pensiunile din 
Mărginimea Sibiului“ şi ce taxe ecologice a umflat 
Guvernul României de la fraierii de străini, nu- 
mindu-i pe turma aceea de ciudaţi „pelerini“. 

Pe cine, oare, se străduiesc oamenii ăștia 
new-age-işti, cu maniere de manelişti oleacă mai 
periați, să convingă că rața împunge? Până şi 
copiii de doi, trei ani, din cârca părinţilor, veniţi 
să vadă „comedia“ (că tot nu era vreun program 
de distracţie mai de soi, pe televizoare...), înce- 
puseră să facă cu ochiul, şi se prinseseră ce legă- 
turi „indisolubile“ erau între pezevenchii, pangli- 
carii, pehlivanii, soitarii, neo-maneliştii ăştia şi 
„Sfânta Cruce a lui «Cristos»“... 

În numele „unităţii de spiritualitate“ a lumii, 
new age-iştii vor să ne facă să ne uităm identi- 





tatea. Ce anume „uniţi spiritual“, domnii mei, 
când există atâta năuceală identitară în Europa - 
iar voi veniţi s-o ridicați, năuceala asta, prin circul 
vostru, la puterea a zecea?! Știm şi noi ce zic 
Sfintele Scripturi, că vor veni vremurile când „fi- 
va o turmă şi-un păstor“ - dar asta nu prin si- 
luiri/violentări supreme ale duhului, dintr-astea, 
de un prost-gust jenant, ci abia când Dumnezeu 
va hotări că omenirea este pregătită spiritual. Or, 
prin însăşi seara asta, pe care încep s-o blestem, 
căci mi-a furat un car de vreme, se demonstrează 
ce teribil de pregătiţi suntem, mai ales din punct 
de vedere spiritual, şi voi, brejilor, sunteţi primii 
la „pregătire“! 

Când Imperiul Roman şi-a încurcat propriii 
zei cu ai altora, s-a prăbuşit şi a dispărut. Dar noi 
nu formăm încă nici un imperiu. Deci, unde 
ne vom prăbuşi? În neant. Cel puţin apu- 
senii/apuşi. Iar noi, cei din Răsărit, ne vom 
prăbuşi în genunchi, rugându-l pe Hristos să ne 
lumineze şi să ne ferească de ispitirile prosteşti 
dar insistente. 





58 


anul V e nr. 56 


ROST: cuvint, rațiune, sens, ordine 


x 


În latină, rostrum însemna „deschizătură“, „cioc“, „plisc“, „bot“. Mai tîrziu, în latina populară, 
a început să însemne şi „gură“ în general. În româna veche, sub forma rost, a fost moştenit cu acest 
din urmă înţeles, păstrat astăzi doar în cîteva expresii de largă răspîndire (a învăţa pe de rost, a lua 
la rost) şi stînd la baza verbului a rosti. Rost a evoluat spre înțelesul „rațiune“, „sens“, „tic“, 
„Doimă“, „scop“, cu care se foloseşte astăzi în mod curent. Aşa a apărut verbul a rostui („a da sens“, 
„a pune ordine“), cu derivatele rostuire, rostuitor etc. 

Creat prin Rostirea (Cuvântul) divină, omul este el însuşi făptură rostitoare, dar şi rostuitoare. 
Omul are un rost dat de Dumnezeu, dar uneori caută să-şi facă singur alt rost, după mintea lui. În 
orice caz, starea cea mai rea a omului este aceea de a fi fără rost pe lume. Iar cel mai mare serviciu 
care poate fi făcut omului este de a-l ajuta să-şi (re)găsească rostul. 

Revista ROST îşi propune tocmai acest obiectiv la nivelul lumii româneşti, care în comunism 
şi-a pierdut rostul şi care trebuie să se redescopere pe sine, în primul rînd prin recursul la tradiție. 





În acest număr semnează: e Mihail Albişteanu - profesor, docto- 
rand în istorie, publicist e Adrian Botez - profesor doctor, ultima 
carte publicată: Ioan Slavici - pentru o noua hermeneutică, aplicată 
asupra textelor lui lon Creangă, Ion Luca Caragiale şi loan Slavici 
(2006) e George Căbaş - profesor, publicist e Răzvan Codrescu - scri- 
itor, ultima carte publicată: Gâlceava dracului cu lumea. Mic tratat de 
demonologie aplicată (2005) e Emilia Corbu - doctor în istorie, arhe- 
olog, ultima carte publicată: Sudul României în Evul Mediu timpuriu 
(2006) e Ana-Maria Cuţulab - profesor e Constantin Miu - profesor 
doctor de limba română, publicist e Costion Nicolescu - doctor în 
teologie, publicist, ultimul volum publicat: Bucuria convorbirii(2006) 
e Luminița-Irina Niculescu - profesor doctor, publicist, autoare a 
volumului Palmele oamenilor. Minuni spuse şi nespuse (2006) 
e Viorel Patrichi - jurnalist, ultima carte publicată: Ochii şi urechile 
poporului. Convorbiri cu generalul Nicolae Pleşiţă (2001) 
e Paul:Gabriel Sandu - student la Facultatea de Filosofie a Universită- 
ţii Bucureşti e Claudiu Târziu - jurnalist. 





Abonament 

Vă puteţi abona trimițind contravaloarea abonamentului prin mandat poştal (în care specificaţi citeţ numele, 
adresa completă, telefonul şi perioada de abonament) pe numele: Târziu Claudiu Richard, CP 27, Oficiul 
Poştal 23, Bucureşti sau achitînd contravaloarea abonamentului în contul nr. 
RO25BACX0000000107363250, deschis la HVB Țiriac Bank, Sucursala Orizont - Bucureşti, pe numele 
Asociaţiei ROST, cod fiscal 12495302, după care veţi trimite copia chitanței şi o scrisoare în care solicitați 
abonamentul la CP 27, Oficiul Poştal 23, Bucureşti. 

Preţul unui abonament este 180.000 Lei (18 lei noi) pentru 6 luni şi de 360.000 lei (36 lei noi) pentru un an. 
Pentru cei din străinătate abonamentul este de 50 euro/an în Europa şi 70 USD/an pentru celelalte 
continente. 


Nr. 1-— martie 2003, dedicat lui 
Nicu Steindhardt 
Nr. 2 — aprilie 2003, dedicat lui Mircea Eliade 
Nr. 3 — mai 2003, dedicat lui Lucian Blaga 
Nr. 4- iunie 2003, dedicat lui 
Mihai Eminescu 
Nr. 5-— iulie 2003, dedicat lui 
Nicolae Paulescu 
Nr. 6 — august 2003, dedicat lui Sandu Tudor 
Nr. 7 — septembrie 2003, dedicat lui 
Nae Ionescu 
Nr. 8 -— octombrie 2003, dedicat lui 
Valeriu Gafencu 
Nr. 9 — noiembrie 2003, dedicat Părintelui 
Dumitru Stăniloae 
Nr. 10-11 — decembrie 2003, dedicat lui 
Vasile Băncilă 
Nr. 12 — februarie 2004, dedicat lui 
Nichifor Crainic 
Nr. 13 — martie 2004, dedicat lui 
Mircea Vulcănescu 
Nr. 14-15 — aprilie-mai 2004, dedicat lui 
Radu Gyr 
Nr. 16 — iunie 2004, dedicat lui Vintilă Horia 
Nr. 17 — iulie 2004, dedicat 
lui Ștefan cel Mare — epuizat 
Nr. 18 — august 2004, dedicat lui 
Ernest Bernea 
Nr. 19 — septembrie 2004, dedicat lui 
Constantin Noica 
Nr. 20 — octombrie 2004, dedicat 
Părintelui Arsenie Boca — epuizat 
Nr. 21-22 — noiembrie-decembrie 2004, 
dedicat Părintelui Constantin Galeriu 
Nr. 23 — ianuarie 2005, dedicat lui 
Vasile Lovinescu 
Nr. 24 — februarie 2005, dedicat lui 
Octavian Goga 
Nr. 25-26 — martie-aprilie 2005, dedicat 
Părintelui Constantin Voicescu 
Nr. 27 — mai 2005, dedicat lui 
Nicolae Iorga — epuizat 
Nr. 28 — iunie 2005, dedicat 
Părintelui Arsenie Papacioc — epuizat 
Nr. 29 — iulie 2005, dedicat 
Părintelui Zosim Oancea 
Nr. 30 — august 2005, dedicat lui 
Vasile Voiculescu 
Nr. 31 — septembrie 2005, dedicat 
Părintelui Liviu Brânzaș 
Nr. 32 — octombrie 2005, dedicat lui 
Aron Cotruș 
Nr. 33 — noiembrie 2005, dedicat 
Părintelui Iustin Pârvu 
Nr. 34 — decembrie 2005, dedicat lui 
Paul Goma 
Nr. 35 — ianuarie 2006, dedicat lui 
Horia Bernea 
Nr. 36 — februarie 2006, dedicat lui 
Ioan Alexandru 
Nr. 37 — martie 2006, dedicat 
Părintelui Teofil Pârâianu 
Nr. 38 — aprilie 2006, dedicat 
Părintelui Calciu 
Nr. 39 — mai 2006, dedicat lui 
Pan M. Vizirescu 
Nr. 40-41 — iunie-iulie 2006, dedicat lui 
Ton Gavrilă 
Nr. 42-43 — august-septembrie 2006, 
dedicat Părintelui Adrian Făgeţeanu 








Centenarul naşterii unui martir 
vizsaz Vulszina3sil 


ema 150 Die Mm 


Părintele Iustin 
un adevăr, 
purtător deseara! 


Nr. 44 — octombrie 2006, dedicat lui 
Gabriel Constantinescu 

Nr. 45 — noiembrie 2006, dedicat lui 
Simion Mehedinţi 

Nr. 46 — decembrie 2006, dedicat 
Părintelui Rafail Noica 

Nr. 47-48 — ianuarie-februarie 2007, dedicat 
Părintelui Benedict Ghiuș 

Nr. 49 — martie 2007, dedicat lui 
Ioan Ianolide 

Nr. 50 — aprilie 2007, dedicat lui 
Marcel Petrişor 

Nr. 51 — mai 2007, dedicat părintelui 
Nicodim Măndiţă 

Nr. 52 — iunie 2007, dedicat 
Mitropolitului Bartolomeu 

Nr. 53-54 — iulie-august 2007, dedicat 
Părintelui Trifa 

Nr. 55 — septembrie 2007, dedicat lui 
Alexandru Mironescu 





Cei care doresc să-şi completeze colecția publicației 
ROST pot trimite contravaloarea revistei 

(3 lei/exemplar), prin mandat poştal, pe numele: 

Târziu Claudiu Richard, OP 23, CP 27 Bucureşti. 
Precizaţi pe mandatul poştal ce număr al revistei doriţi, 
în câte exemplare şi adresa dvs. Pentru informații sunați 
la tel: 0740.103.621 





EISAgA4gE 760017