Daniel Lacoste — [Justitie fara limite] 05 Jocul cu moartea

LACOSIE 


Justiţie fara cca 
JOCUL CU MOARTEA 


DANIEL LACOSTE 


Colecţia 
Justiţie fără limite 


NR.5 


JOCUL CU MOARTEA 


În românește de: 
MARIA CARP 


ny 


virtual-project.eu 


Editura VIRTUAL 
2011 


e Prolog e 


Borfaș, spărgător de locuinţe și escroc, Samuel Branigan are o 
altercaţie cu trei pederaști în urma căreia amicul său își pierde 
viaţa, iar el ajunge la un pas de moarte. Este salvat ca prin 
minune de niște copii ce au alertat autorităţile orașului 
Philadelphia, după care ajunge să facă parte - fără voia lui - 
dintr-un program de cercetări medicale finanţat de Central 
Inteligence Agency. CIA dorea să realizeze o armă infailibilă, și 
anume spionul superinteligent care se poate adapta oricărei 
situaţii, fiind capabil să învețe până și o limbă străină în numai 
câteva zile. Dintre cei cincizeci de subiecţi cărora li s-a injectat 
un ser secret, numai Branigan a supraviețuit, dar s-a aflat într-o 
comă profundă care a durat două decenii. Ceasul său biologic se 
oprise la vârsta de aproape treizeci de ani. 

In primăvara anului 2001, cu câteva luni înaintea atacurilor 
teroriste asupra Americii patronate de Osama bin Laden, 
Samuel Branigan revine din senin la viaţă. Amintindu-și cu greu 
propriul trecut, datorită ședinţelor repetate de hipnotism la care 
a fost supus în stare de inconștienţă, eroul constată cu stupoare 
că poate reţine tot ceea ce vede, aude ori citește, ba chiar are 
capacitatea de a „viziona” lucruri ce urmează să se întâmple în 
viitor. De asemenea, se vindecă mai repede decât restul 
semenilor săi și posedă un simţ extrasenzorial care îl ferește 
adesea de primejdii. 

In vreme ce întreține câteva legături amoroase cu asistentele 
sanatoriului în care este internat, Branigan primește porecla de 
Lucky (norocosul) care-l va însoţi toată viaţa. Întâmplător, 
descoperă că doctorii instituţiei spitalicești îi „ajută” pe unii 
pacienţi să intre în moarte clinică, pentru a le preleva anumite 
organe. Acestea sunt destinate magnaților internaţionali și unor 
oameni de stat, operaţiunea părând a fi controlată de CIA. Lucky 
procedează astfel încât îi demască pe criminali, apoi își ia 
tălpășița din sanatoriul de la Tonawaba Creek, cu puţin timp 
înainte ca mărturiile despre abominabilele fapte ce se petreceau 
acolo să fie spulberate de o puternică explozie provocată de o 
mână criminală. 


În continuare, fostul borfaș este interceptat de profesorul 
Caron - cel care intrase în minte sa, cu intenţia de a-l controla în 
totalitate -, dar reușește să scape în urma unul grav accident de 
circulație. Deoarece valorează mai mult decât greutatea sa în 
diamante, un anumit segment al CIA intenţionează să pună 
mâna pe el pentru noi experimente. Dar Lucky are cu totul alte 
planuri de viitor. Acesta vrea să-și amintească întregul său 
trecut, să se răzbune pe cei care i-au răpit douăzeci de ani din 
viață (chiar dacă n-a îmbătrânit deloc în acest timp) și, nu în 
ultimul rând, să îi ajute pe oamenii aflaţi în nevoie. 

Întors la Philadelphia, orașul în care își petrecuse cea mai 
mare parte din viaţă, Lucky reîntâlnește vechi prieteni și își face 
alţii noi. Cu concursul acestora, reușește să se răzbune pe cei 
care încercaseră să-l ucidă, dar este capturat din nou de CIA și 
forțat să participe în continuare la programul medical finanțat 
de agenţie. Graţie unor împrejurări favorabile, capacităţilor sale 
paranormale și sprijinului primit de acolo de unde se aștepta 
mai puţin, fostul borfaș reușește să scape, în timp ce profesorul 
Caron își pierde viața, de data asta definitiv. In schimbul 
libertăţii, Lucky acceptă să colaboreze cu un anumit segment al 
CIA - atunci când siguranţa naţională și viețile americanilor se 
află în pericol - păstrându-și, totuși, o totală independenţă faţă 
de capii agenţiei. 

În acest moment, în scenă își face apariţia frumoasa Zelda 
Ibrahimovici, o persoană foarte influentă din cadrul CIA, care 
acţionează doar în propriul interes. Lucky îi dejoacă planurile, 
reușind să stopeze alte atentate puse de aceasta la cale. Astfel, 
proporțiile tragediei americane din septembrie 2001 ajung să fie 
mult mai reduse decât le preconizaseră teroriștii. Dar planurile 
machiavelice ale lui Zelda nu se opresc aici. 


e Capitolul 1 « 


Lucky făcu o săritură rapidă în lateral, aruncându-se la 
pământ. Rostogolindu-se, ajunse în spatele unei lăzi de lemn pe 
care scria „Explozibil”. Își dădu imediat seama de greșeală. Mai 
execută un salt. În locul din care tocmai apucase să ţâșnească, 
pleoscăi, scurt și înfundat, „glonțul”. 

— Ai fost foarte aproape, îi strigă Tom din partea opusă a 
imensului hangar. Încă o greșeală de asta și ești „mort”! 

Dar Lucky nu așteptă ca namila să își savureze prea mult 
mica lui victorie. Ridicându-se, cu o mișcare agilă în genunchi, 
ochi și trase. Îl nimeri pe Tom în pulpă. Acesta scăpă o 
înjurătură groasă printre buze. Incercă să se adăpostească mai 
bine după stâlpul pe care îl considerase suficient de lat, încât să 
îi asigure o minimă protecţie. Însă Lucky era mult prea agil în 
după-amiaza aceea. 

— Ești cam sedentar, domnule agent special CIA! strigă el 
mătăhălosului. Și cam mare pentru grisina aia de stâlp care vrei 
să-ţi ţină loc de paravan. 

Aruncă o pietricică în dreapta lui, pentru a-i distrage 
adversarului atenţia. 

Tom avu o primă reacţie de a ieși de la adăpost și a trage 
orbește în direcţia din care provenea zgomotul. Apoi își aminti 
de filmele cu cowboy pe care le urmărise atât de pasionat în 
copilărie și se răzgândi. Cu un zâmbet satisfăcut pe figură se 
întoarse în parte opusă și ieși de după stâlp. Era convins că 
Lucky încerca să-i cadă în spate pe acolo. 

Lovitura veni pe neașteptate și îl lovi exact în ceafă. Se 
întoarse stupefiat în direcţia din care venise proiectilul și îl văzu 
pe Lucky cu arma în mână, zâmbind fericit ca un puștan de 
unsprezece ani. 

— Cred că ne-am uitat amândoi la aceleași filme, spuse el, 
satisfăcut. Însă este evident că nu am înţeles aceleași lucruri din 
ele. 

Tom păli, căzu în genunchi, apoi se prăbuși ca un copac cu 
fața în praful din hangar. 


Lucky se apropie de el, aparent cu prudenţă, puse piciorul pe 
spatele lat al celui căzut și ridică privirea spre tavan. 

— Aăăăăă!!! se auzi răcnetul lui victorios, izbindu-se de 
pereţii de tablă și multiplicându-se caraghios. 

Agentul se ridică brusc, atât de brusc încât Lucky, luat prin 
surprindere și prins cu sprijinul pe un singur picior, se răsturnă 
pe spate. 

— Ai cam încurcat filmele, puiule, rosti matahala, în timp ce 
se scutura de praf. 

Lucky se ridică la rândul lui și se uită la Tom cu un licăr de 
insatisfacție în priviri. 

— Nu e corect. Eşti mort. Și nu ai dreptul să-mi critici 
fanteziile. Doar de aia am venit la paintball. Oricum, am fost mai 
bun decât tine și asta ar trebui să-ţi dea de gândit, domnule 
superagent. 

— Ha, ha! râse Tom în zeflemea. Bine, domnule Tarzan, o s 
țin seama de experienţele acumulate aici, atunci când o să-l 
scot afară de barbă pe Osama din peșterile lui secrete! 

— Dacă vrei să rămâi fără slujbă, așa să faci, zâmbi Lucky. 

— Ora voastră a expirat, se auzi o voce în difuzoarele 
camuflate în pereți. 

— Așadar, recunoști că am fost mai bun? întrebă Lucky, 
bătându-l pe spate pe amicul lui, în timp ce se îndreptau spre 
dușuri. 

— Nici mort! dădu Thomas Roe cu hotărâre din cap. Nici mort, 
amatorule! 

Pe coridorul ce ducea către vestiare se întâlniră cu două 
grupuri de tineri zgomotoși și veseli. Aceștia erau echipați cu 
toate cele necesare pentru a începe o partidă de paintball „pe 
viaţă și pe moarte”. 

Cei doi întoarseră capul după ei, măsurând cu pricepere din 
ochi componentele feminine ale grupurilor, care arătau extrem 
de „periculoase”, echipate în costumele speciale și înarmate cu 
dispozitivele în formă de puști, pentru împroșcat bile cu vopsea. 

— Nu m-ar deranja să le las să-mi tragă câteva kilograme de 
vopsea vreo oră, zise Tom, pofticios. Asta dacă mă lasă să mă 
șterg de trupurile lor goale, completă el, suspinând. 

— Nici pe mine, aprobă Lucky cu jind. Păcat că femeile 
înarmate cu care ne întâlnim de obicei nu trag cu vopsele. Ar fi 
fost mult mai interesant... 


> 


Era deja a treia oară într-o lună când frecventau acel tip de 
distracţie. Se putea spune că reușiseră să capete o adevărată 
dependență de paintball. Erau mulțumiți, totuși, că acea 
perioadă fusese una foarte liniștită, care le permisese să se 
distreze de-a războiul. 

— Ai zice că nu vă ajung situaţiile reale cu care vă confruntati, 
râsese mulatra Marie de ei, frumoasa patroană a sălii, când îi 
văzuse revenind a doua oară. 

— Poate că vrem să ne eliberăm de spaimele de zi cu zi, îi 
replicase Lucky, învăluind-o într-o privire caldă, provocatoare. Și 
să ne convingem că armele nu sunt atât de periculoase cum am 
învăţat noi până acum. 

— Sau poate că, pur și simplu, aveţi nevoie de un psihiatru 
bine pregătit, închisese Marie discuţia, îndreptându-se spre 
biroul ei și lăsându-i pe cei doi bărbaţi să-i admire fesele 
obraznice, care jucau ametitor în blugii strâmţi pe care îi purta. 

Acum, când scorul era de doi la unu pentru Lucky, acesta 
percepea parcă lumea altfel. Jetul puternic de apă cădea pe 
trupul lui bronzat, înviorându-l. Într-un mod ciudat, aceste 
izbânzi îi redau de fiecare dată pofta de viață și îl împiedicau să 
se gândească la problemele de sănătate pe care le avea în 
ultima vreme. Era convins că indispoziţiile se datorau serului 
misterios ce îi fusese injectat cu ani în urmă de profesorul 
Caron. Neliniștea lui era cu atât mai mare cu cât știa că nimeni 
nu îl putea ajuta în acea problemă. Sau, cel puţin, nimeni dintre 
cei la care avea posibilitatea să apeleze în mod oficial. 

În timp ce se clăteau de spuma care le acoperea trupurile, 
Tom rămase câteva secunde nemișcat. 

— Sttt! spuse el, închizând apa și făcându-i semn lui Lucky să 
procedeze la fel. 

Acesta îl ascultă, instinctiv, deși nu înțelegea ce se întâmplă. 

— Mi s-a părut că aud niște urlete de spaimă, își explică 
agentul CIA atitudinea, în șoaptă. 

— Eh, probabil că sunt tinerii ăia. Se joacă, e normal să urle, 
nu? 

— Probabil că ai dreptate. Uitasem unde mă aflu. Eram prea 
ocupat să-mi imaginez diverse poziţii sexuale cu blondele care 
au trecut pe lângă noi. 


Vru să dea din nou drumul la apă, dar se opri pentru a doua 
oară. 

De data aceasta auzise și Lucky. Erau într-adevăr niște 
strigăte foarte reale de spaimă. Și veneau dinspre sala de 
paintball. 

Fără să mai stea pe gânduri, cei doi apucară prosoapele și o 
luară la fugă în direcţia din care veneau strigătele. Pe coridor se 
întâlniră cu una dintre blonde, care fugea înspăimântată și 
striga din toţi rărunchii. Când îi zări pe cei doi bărbaţi aproape 
goi, doar cu niște prosoape legate în grabă în jurul șoldurilor, se 
înspăimântă și mai tare. Își înteţi parcă urletele și se ghemui 
într-un colț. 

Lucky se apropie de ea, încercând să o liniștească și să o 
determine să explice motivul pentru care ajunsese în starea 
aceea. 

Îi făcu semn lui Tom să continue alergarea spre sală și se 
chirci lângă tânăra fată, mângâind-o cât mai liniștitor pe părul 
care îi scăpase de sub casca de protecţie. 

— E în regulă, îi spuse el. Eşti în siguranţă acum. Poţi să îmi 
spui ce s-a întâmplat? Ce te-a putut speria în halul ăsta? 

— A murit! spuse fata printre sughiţuri și hohote de plâns. 
Martin e mort! 

— Cum așa? Adică, mort de-adevăratelea sau doar în joacă? 

Lucky își dădu seama că întrebările lui erau destul de idioate. 
Nimeni nu urla așa din cauza unor împușcături cu vopsea. Ştia 
însă că numai vorbind într-una putea să o liniștească pe fată. 

— Lucky! se auzi tunând glasul lui Tom. Ar trebui să vii, să 
vezi și tu! Las-o pe fată, că se linişteşte ea! Am și trimis pe unul 
să telefoneze la ambulanţă și la poliţie. 

Cu inima îndoită, Lucky se ridică și se îndreptă spre prietenul 
lui, care îl aștepta în hangar. Ajuns în sala de paintball, ceea ce 
văzu avu darul să-l îngrozească. 

Pe margini stăteau încremeniţi de spaimă patru tineri. O fată 
își ținea capul în palme și se izbea ritmic cu spatele de peretele 
de tablă care o sprijinea. O alta era prăbușită pe un balot de 
iarbă, din cei care erau aruncaţi, pentru decor, din loc în loc. 

Un tânăr înalt și solid se rezemase de stâlpul care îl 
adăpostise cu puţin timp înainte pe Tom și privea fix într-o 
direcție anume. Lucky nu vedea exact încotro se uita tânărul, 
pentru că o ladă pe care scria „Exploziv” se interpunea pe 


8 


traiectoria privirii lui. Nu-i fu greu să bănuiască faptul că era 
vorba despre cadavrul numitului Martin. 

Se repezi în direcţia în care se blocase privirea tânărului. Văzu 
și el, în cele din urmă, grozăvia. Acolo se afla un individ cu o 
înfățișare de hispanic, care căzuse într-o poziţie ce ar fi putut 
părea  caraghioasă într-o altă împrejurare. Picioarele îi 
rămăseseră imobilizate pe un balot de iarbă, fiindcă se 
încurcaseră în sârma care îl ţinea compact. Restul trupul se 
întindea la pământ, iar capul era întors în sus. Masca de 
protecţie fusese spartă, iar crăpăturile acesteia se întindeau, 
plecând din jurul unei găuri, ca razele unui soare din desenele 
pe asfalt. Pe acolo pătrunsese glontul. Exact între ochi. 

— Ce s-a întâmplat? se auzi strigătul disperat al lui Marie, 
proprietara stabilimentului. Să-mi spună imediat cineva ce s-a 
întâmplat! 

Dădu cu ochii de trupul neînsuflețit al lui Martin și ţipă scurt, 
punându-și apoi mâna la gură, în încercarea de a nu lăsa 
zgomotul să se propage prea tare. 

— Martin... se chinui tânărul rezemat de stâlp să vorbească. 
Tipul l-a împușcat între ochi. 

— Care tip? întrebă precipitat Tom. 

Vlăjganul se redresă și arătă într-o direcţie vagă, înspre ieșire. 

— A fugit... pe acolo. L-am găsit la vestiar. Ne-a rugat să-l 
primim și pe el într-o echipă. Eram trei la trei, nu ne-a prea 
convenit... dar ne-am zis... la dracu! Nu jucăm pe bani. Punem 
două fete într-o echipă și situaţia se echilibrează. 

Se opri, lăsându-se moale să cadă de-a lungul stâlpului și 
începu să plângă: 

— Nu înţeleg, nu înţeleg cum a fost posibil!... 

Dar agentul nu mai era acolo, ca să vadă prăbușirea psihică a 
tânărului. Deși trecuse prea mult timp, instinctele sale îl 
făcuseră s-o ia la fugă, în direcția în care arătase tânărul că 
dispăruse asasinul. 

Parcurse câteva coridoare înguste, al căror sens nu îl pricepu, 
și alergă haotic fără să știe încotro. Un adevărat labirint se 
deschidea în faţa și în jurul lui, însă până la urmă reuși să 
ajungă la o ieșire, probabil una de serviciu. 

Găsi un costumul de protecţie abandonat în dreptul unei porți 
metalice. O deschise, precipitat, și... se trezi în plină stradă. 
Trecătorii îl priviră miraţi, trăgându-se înspăimântați din calea 


9 


lui. Nu se întâlneau în fiecare zi pe stradă cu o namilă cât 
giganticul Hulk Hogan, aproape goală, cu o bucăţică de prosop 
în jurul șalelor. 

Tom înțelese că ajunsese mult prea târziu. Probabil că 
asasinul urcase într-o mașină și o ștersese. Ar fi avut timp 
suficient să spele putina și la pas, fără să-și facă prea multe griji. 
Asta însemna că avusese un plan bine pus la punct, care se 
bazase pe stupoarea tinerilor în momentul în care unul dintre ei 
dăduse colțul. 

Înjură ofticat și se răsti la un bătrânel care rămăsese 
încremenit în faţa lui, privind îngrozit umflătura imensă ce se 
întrezărea în spatele prosopului. 

— Bă’, Matusalem, ce te uiţi ca un cretin la mine? Nu ai mai 
văzut agenți CIA în plină acţiune? Apoi se întoarse în clădire, 
trântind cu atâta forță poarta după el, încât cei care rămăseseră 
în sala de paintball crezură că împușcăturile au reînceput. 

Lucky reușise să mai stabilizeze situaţia înăuntru, dezvăluind 
identitatea prietenului său care o luase la fugă după asasin. Dar 
la auzul groaznicei bubuituri, fetele începură din nou să ţipe, iar 
Lucky se trezi cu două dintre ele în braţe, ghemuindu-se 
disperate la pieptul lui. Thomas Roe îl găsi în această postură, 
după ce reușise din nou să străbată labirintul care îl despărțea 
de sală. 

— Ei, nu ți se pare că exagerezi? își apostrofă el prietenul, mai 
furios decât și-ar fi dorit să fie. Am lipsit doar două minute și 
deja le-ai monopolizat pe cele mai bune gagici? 

Nu apucă însă să continue, pentru că afară se auziră sinistrele 
sirene ale ambulanţelor și ale poliţiei. 

— Eh, făcu agentul, dezamăgit. Aștia mereu vin când nu le 
simt lipsa defel... 


10 


e Capitolul 2 « 


— Cred că mă las și de sportul ăsta, spuse Lucky, după ce se 
îmbrăcaseră și părăsiseră incinta paintball-ului, lăsându-i pe 
polițiști și pe medici să-și facă datoria. Oare la sălile de șah e 
mai liniștitor? 

— Aiurea! aprecie agentul. Ai uitat că nici la morgă nu te afli 
în afara pericolului? 

Amicul lui zâmbi strâmb, amintindu-și cum, cu câteva luni în 
urmă, în timp ce se străduiau să rezolve un misterios caz al unor 
asasinate în serie, fusese răpit tocmai după ce avusese parte de 
o partidă de sex sălbatic cu doctorița legistă, într-unul dintre 
sertarele rezervate cadavrelor. 

Nefericita plătise cu viaţa acea extravaganţă și nici el nu 
fusese departe să și-o piardă pe a lui, dacă nu ar fi fost salvat de 
către Tom Roe exact la timp. Acesta din urmă îl găsise tot într-o 
cameră frigorifică, acolo unde fusese „depozitat” după răpire. 

— Ai dreptate, trebui el să recunoască. Parcă suntem urmăriţi 
de moarte. 

— Din fericire, până acum doar de a altora, rectifică Tom, 
răsuflând ușurat. 

— Ce întâmplare ciudată... gândi Lucky cu glas tare. Să mori 
împușcat într-un loc unde te-ai dus ca să te joci de-a 
împușcăturile... Să te trezești din senin cu o gaură în tărtăcuță, 
fără să știi de la ce ţi se trage. 

— Așa e, admise Tom. Viaţa e parșivă. Dar eu zic că aici se 
încheie legătura noastră cu această întâmplare nefericită. Șeful 
mă bate la cap să mă reîntorc la muncă, deși mi-a promis o 
vacanţă prelungită după ultimul succes. Cred că nici el nu s-a 
luat în serios când mi-a făgăduit-o. Eu, unul, în mod sigur nu l- 
am băgat în seamă. g 

Lucky fu de acord cu propunerea prietenului său. In mod cert, 
nici el nu avea chef de investigații criminalistice. Își propusese 
să plece o vreme din State, ca să se relaxeze înainte de a se 
hotărî ce vrea să facă cu viața lui pe mai departe. De când își 
revenise din coma de douăzeci de ani, avusese prea puţin timp 
ca să se gândească la noua lui existenţă. lar un scurt periplu 


11 


prin Europa îl convinsese că America nu era un loc unde să 
trăieşti fericit, atunci când poţi dispune de bani fără număr. li 
fusese destul de greu, însă, să renunţe la prietenii lui și se 
întorsese. Din nefericire pentru el, liniștea îl ocolea cu 
încăpățânare pe continentul american. 

— Ce-ar fi să bem ceva? îl întrebă Tom. Peripeţiile de genul 
ăsta îmi usucă gura de parcă aș fi mâncat o găleată de 
corcodușe cu marmeladă. 

— Parcă îmi citeşti gândurile, încuviință Lucky, aprinzându-și 
o ţigară. 

Simţea și el nevoia unui whisky fin, poate chiar două. 
Ajunseseră, ca din întâmplare, în dreptul barului lor preferat, „La 
Irlandezu”. Intrară și se repeziră la tejghea, parcă speriaţi să nu 
se ocupe toate locurile între timp, deși la ora aceea nu erau prea 
mulţi consumatori. Ba dimpotrivă, doar irlandezul gras, chel și 
neras ca întotdeauna, freca plictisit tejgheaua. Patronul avea 
expresia unuia care tocmai aflase că s-a scufundat vaporul ce 
trebuia să-i aducă niște averi din îndepărtatele Indii. 

— Hei, bătrâne Fitzpatrick - îl interpelă Tom, jovial -, iarăși te 
supără oasele? Ai o faţă de parcă ai fi aflat abia acum despre 
bombardarea Dublin-ului. 

Jack Fitzpatrick, despre care se credea că este descendentul 
direct al groaznicului și vestitului gangster ce înființase localul 
pe vremea prohibiţiei, îi privi rece. 

— Am aflat că au bombardat-o pe maică-ta și voi fi nevoit să 
dorm Singur la noapte, șuieră el prin proteza spartă care-i 
clănțănea instabilă, în gură. 

— Ha, ha, ha! se distră Tom de adversitatea bătrânului. Oare 
ce s-o alege de localul ăsta împuţit după ce o să crapi, 
nefericitule? Dacă o să-l preia vreun scorțos pe care nu dai doi 
bani? Numai amabilitatea ta păstrează clienţii, ţi-o spun eu, că 
băutura oricum e mereu botezată. De-aia nu beau eu bere de la 
tine. Da' mai bine să lăsăm vorba. Bagă două whisky-uri de-alea 
speciale, da’ destupă o sticlă nouă chiar în fața mea! Altfel n-o 
să te cred că nu sunt de-alea îmbuteliate pe vreun vapor 
libanez. 

Aceste schimburi de replici, aparent dure, deveniseră aproape 
un ritual pentru cei doi. În mod cert, Jack nu era amabilitatea 
personificată, dar avea cel mai bun whisky din New York, ceea 
ce-i permitea să-și păstreze clienţii fideli, indiferent de acreala 


12 


lui constantă. Ba mai mult, nimeni nu și-ar fi dorit, după atâția 
ani de zile, pe altcineva în locul cheliosului. 

Bătrânul avusese și o perioadă mai proastă, la un moment 
dat. Atunci adusese două fete frumoase, probabil niște 
rubedenii din Irlanda, pentru a-și recăpăta suflul în afaceri. Totul 
se precipitase când clienţii ce îi rămăseseră fideli în acea 
perioadă îl ameninţaseră că, dacă nu le face fetelor vânt, ei își 
caută un alt local. Din acel moment, bătrânul - care optase 
pentru păstrarea consumatorilor - a arborat o mutră acră, care 
în timp a devenit un fel de specific al localului. 

— la o mahoarcă! 

Sprijiniţi cu coatele de tejgheaua ce strălucea de-atâta lustru, 
Lucky și amicul său își fumau în tăcere trabucele groase, pe care 
Lucky le primea cu regularitate din Cuba, de la niște 
contrabandiști de nădejde cu care se împrietenise la un joc de 
poker. 

— Și când te gândești că sunt rulate pe picioarele fetelor alea 
frumoase, spuse Tom, așa cum zicea de fiecare dată când îi 
ţinea companie lui Lucky la fumat havane. 

Prefera ţigările fără filtru, scurte și cât mai puturoase. Camel 
sau Pall Mall, spre exemplu. Din când în când, însă, accepta să 
pufăie împreună cu amicul lui marfă de contrabandă. 

— Adevărul e că sunt și unele rulate pe craci de băbătii, dar 
asta nu trebuie să te îngrijoreze. Doar nu îţi închipui că 
șmecherul de Castro își scoate fetele de pe piața de carne vie, 
ca să îţi ruleze ţie trabuce? 

— Ti-am mai spus-o și cu alte ocazii, prietene: te pricepi de 
minune să strici cheful omului! se simţi Tom jignit. Dacă tot nu 
ajung pe-acolo ca „fetițele” să-mi ruleze trabucul propriu, lasă- 
mă măcar să visez! 

— Stai așa! sări Lucky, ca lovit brusc de o revelaţie. De ce să 
nu mergem noi o săptămână în Cuba, ca să ne clătim puţin 
ochii?... Și nu doar ochii, desigur. 

— Păi, dacă vrei cubaneze, stai să dau un telefon, se 
entuziasmă agentul, săritor, începând să caute în memoria 
telefonului mobil. Prietenul la nevoie se cunoaște. Sau anevoie, 
în fine... 

— Of, nu înţelegi! Ce-are a face una cu alta? Una e să le-o 
tragi pe străzile alea prăbușite, pe Buena Vista Bulevard, printre 


13 


sunetele răzlețe de rumba, și alta să iei o târâtură plictisită de 
prin Bronx, care mai poartă după ea și cine știe ce faune. 

Deodată, în timp ce Tom încă se străduia să caute numărul 
dorit prin agenda telefonului mobil, acesta începu să ţărâie. 

— Cine dracu mă caută tocmai acum? se enervă el pe bună 
dreptate. Tocmai acum când m-am ambalat... Dacă nu spânzur 
o cubaneză pirpirie pe catargul meu, nu o să pot dormi la 
noapte. Poţi fi sigur de asta... 

Răspunse însă și purtă o conversaţie, relativ scurtă, pe care 
Lucky se strădui să nu o audă. Inutil, de altfel. 

Când Roe închise telefonul, avea figura unuia care a aflat că 
Neil Armstrong a recunoscut, în sfârșit, în public, faptul că 
aselenizarea se filmase într-un hangar, nicidecum pe Lună. 

— Marie! Superba Marie vrea să mă vadă! Și asta cât mai 
repede cu putinţă. Gata, i-am tras-o frumoasei mulatre! 

— Stai așa! Care Marie, pal? 

— Ei, care Marie, care Marie?! Marie... de la sală, proprietara 
paintball-ului. Auzi, nu ţi se pare că arată ca o cubaneză? Dacă 
stau și mă gândesc bine... 

— Arată ca o milion de dolari, ce mai contează rasa?! Și ce 
vrea? 

— Să stea de vorbă cu mine, să mă roage ceva, înţelegi tu și 
fără explicaţii suplimentare. Am chemat-o încoace, la irlandezu' 
ăsta împuţit. Ai ceva împotrivă, că de părerea lui puţin îmi pasă? 
Apropo, îţi place otrava asta de băutură pe care ne-a dat-o, sau 
îl iau la omor? 

— Îmi place, stai liniștit! Dar nu înţeleg de ce nu ai chemat-o 
direct la tine acasă? zâmbi Lucky cu subințeles. Totuși, realizezi 
că problema ei e legată de crima de acum câteva ore, nu? 

— Evident, doar nu sunt tâmpit! Dar să știi că nu am 
scrupule... 

— ... Legată de crima de care am hotărât că uităm, insistă 
Lucky, întrerupându-l. Oricum, suntem amândoi destul de 
ocupați. Tu, pentru că trebuie să te întorci la slujbă, iar eu - 
fiindcă vreau să plec o vreme din State. 

— Și cum îţi imaginezi că aș fi putut refuza o asemenea 
bucăţică? Știi foarte bine că așa ceva nu sunt în stare să fac, 
chiar dacă se prăbușește pământul și rămânem fără acceleraţie 
gravitaţională. Lasă, că mai vorbim noi, ne mai împrietenim, mai 
promitem marea cu sarea... Jocul și ritualul obișnuite. Important 


14 


e să pătrund pe poarta ei secretă. Sau pe ambele porţi... După 
aia, mai vedem ce și cum. 

— Ha, ha, ha! Și ne mai mirăm că suntem luaţi de porci. Noi, 
bărbaţii, vreau să zic. 

Probabil că disputa dintre cei doi ar mai fi durat o vreme pe 
acea temă - agentul nereușind să înţeleagă care era problema 
cu promisiunile făcute în scopuri sexuale și uitate post coitum -, 
însă intrarea în bar a lui Marie sistă în fașă restul disensiunii. 

— la te uită! se minună Lucky. Dar știu că te miști repede. la 
un loc aici, lângă noi! 

— Mai bine ne retragem la o masă, sugeră ea. Am ceva 
important să vă rog... în fine, pe domnul agent în primul rând... 

— O poţi face, însă nu cred că „domnul agent” - insinuă 
Lucky, în timp ce se îndreptau spre o masă - are dorinţa și 
posibilitatea de a se ocupa de incidentul din sală de paintball. 

— Tu ce te bagi? se înfurie Tom, denunţând strategia aleasă 
de prietenul său pentru a-i deturna planurile de seducţie. Ba eu 
poate că abia așteptam un impuls nesperat. Știi tu ce gândesc? 

— Incident? se arătă șocată Marie. Îl numești incident? A 
murit un om... A murit un om în sala mea de paintball! Asta e un 
simplu „incident” pentru tine? 

Agentul îi luă mâinile în palmele sale uriașe și își exprimă 
înțelegerea, folosind vocea cea mai mieroasă cu putinţă. 

— Nu că șmecherul ăsta ar avea dreptate în ceea ce susţine, 
însă trebuie să pricepi, frumoasă stăpână a împușcăturilor 
regizate, că pentru noi întâmplarea de astăzi este ceva prea 
puţin spectaculos. Noi vedem chestii din acestea aproape zilnic 
și, ca atare, nu ne mai lăsăm impresionați. 

— lţi înţelegem însă supărarea și revolta, o asigură și Lucky, 
condescendent. Insă noi... 

— ... Noi, preluă Tom vorba, pentru a-l împiedica pe prietenul 
său să dea cu piciorul unei asemenea ocazii, suntem gata să te 
ajutăm în oricare mod crezi tu că am putea-o face. Nu contează 
riscurile și implicațiile... 

Pentru aceste vorbe, Marie se ridică de la locul său și îl sărută 
pe agentul CIA pe amândoi obrajii. Apoi îl privi cu recunoștință și 
tăcu, stânjenită. 

Lucky hotărî să renunţe la încercările lui de a opri din fașă 
această afacere. Nu că ar fi fost indiferent, dar aștepta să vadă 
ce se va întâmpla până la urmă. 


15 


O tăcere rău prevestitoare se lăsase în jurul mesei lor. Fiecare 
aștepta ca partenerul să dea un semn, însă femeia era cea care 
trebuia, de fapt, să decidă. Și o făcu în cele din urmă. 

— Știţi... de fapt acesta nu e primul „incident” pe care a 
trebuit să-l suport. E o poveste mai veche, și oarecum de altă 
natură. Însă tot cu o moarte s-a soldat, deși a fost un simplu 
accident, după cum au stabilit și investigaţiile poliţiei. Așa că, 
dacă nu rezolv această situaţie, de data aceasta prin forțe 
proprii, este foarte posibil să mi se ridice autorizaţia de 
funcţionare. 

— A mai existat o crimă? se mirară amândoi bărbaţii, într-un 
glas. 

— Acum aproape un an. Un idiot a vrut să își impresioneze 
iubita care îl „împușcase”, și a decis să facă o căzătură 
„teatrală”, așa cum văzuse el prin filme. Din păcate, nu era 
genul cascador și s-a înfipt cu ceafa într-o scoabă, rămasă nu 
știu cum ieșită în afară din pardosea. De atunci, am decis să 
umplu cu baloţii aceia de iarbă sau fân toate locurile unde se 
află îmbinări ale podelei. 

— Sau puteai să schimbi sistemul de podea, o atenţionă Tom, 
didactic. ` ` 

— Sau așa, admise Marie. Insă ar fi fost mult prea scump. In 
fine, am reușit să mituiesc pe câţiva și sala a fost deschisă din 
nou. Acum, însă, situația e mult mai gravă. Deși asasinatul nu 
are nicio legătură cu securitatea sălii, sunt sigură că or să-mi 
interzică activitatea. Mă gândeam că poate tu, Tom, cu... funcţia 
ta... Îmi vei da o mână de ajutor. Mai ales că ai fost de faţă... 

— Adică, să vorbesc cu cineva, acolo sus, și să aranjez să nu 
te închidă? se miră, Tom, oarecum dezamăgit. 

— Da, admise Marie, destul de rușinată. 

— Ha, ha, ha! izbucni Lucky în râs. 

— Ce este atât de distractiv? se simţi femeia atinsă în orgoliul 
propriu. 

— Amicul meu credea că o să-l rogi să te ajute în rezolvarea 
misterului crimei. 

— Păi, ce treabă am eu cu asta? se ridică femeia în picioare, 
vizibil indignată. Doar nu eu l-am omorât pe nefericit. 

— Vezi tu, tocmai asta va trebui să ne lămurești. Ce treabă ai 
tu cu „incidentul”? 

— Evident - niciuna. Și nu înţeleg ce vrei să insinuezi? 


16 


— Stai liniștită, Marie! încercă agentul să o calmeze, prinzând- 
o delicat de mână și trăgând-o în jos. Poliţia nu se va mulţumi să 
accepte rolul tău ca fiind unul accidental. Până nu se va lămuri 
situaţia, vei fi pe lista suspecţilor, te asigur! 

— Eu? Dar ce treabă am eu? Dacă îl împușca la metrou, îl 
considerau suspect pe directorul metroului? 

— Poate că nu, admise Lucky. In cazul ăsta însă, dacă se 
dovedește că a fost o acţiune premeditată, adică cel care l-a 
omorât pe Martin voia să-l ucidă chiar pe el, lucrurile se vor 
precipita. Cercetările vor avea în vedere motivul din care 
asasinul se afla tocmai atunci în sala de paintball. De unde știa 
de programare, cum a intrat cu arma, cum de a șters-o atât de 
rapid, folosind ieșirea de serviciu, prin labirintul acela de 
coridoare și alte asemenea. Vor fi unele probleme, te asigur. 

— Păi, și pentru toate acestea o să mă ia pe mine la întrebări? 
Atunci chiar că am încurcat-o, acceptă femeia, vizibil îngrijorată. 

Apoi își ascunse faţa în palme, cuprinsă de disperare. 

— Nu o să-mi mai pot ţine afacerea pe picioare. Și am deja 
casa ipotecată de trei ori. 

— Lasă, lasă! încercă Tom s-o compătimească, mângâind-o 
pe spate, mai mult posesiv decât liniștitor. Avem noi grijă să se 
descopere rapid asasinul și să fii scoasă basma curată. Până la 
urmă a fost doar un joc cu moartea, nu? 

— Avem grijă... noi?... se prefăcu Lucky că nu pricepe. Cred 
că te înșeli, pal. Eu nu joc în western-ul ăsta. Plec în Europa, în 
Cuba sau oriunde altundeva. Asta e planul meu. 

— In Cuba? ridică Marie privirea mirată. Ce să faci tu în Cuba? 
Acolo e o dictatură îngrozitoare! 

— l-auzi! reacționă Lucky, amuzat. Se prea poate, da’ io nu 
mă duc să fac politică. Mă duc să fumez și să iubesc, e bine? 

— Faci o mare prostie, aprecie Marie, ușor înfuriată. Eu sunt 
cubaneză și știu foarte bine ce spun. De aceea nu sfătuiesc pe 
nimeni să meargă acolo. Sau dacă o face, s-o facă organizat, cu 
tancuri, cu avioane, elicoptere și tot ce mai este necesar pentru 
o invazie pe cinste. Nu ca eșecul din Golful Porcilor... 

— Marie, îngerii mi te-au scos în cale! se repezi Tom să îi 
sărute mâinile. Ești într-adevăr din Cuba? Atunci, neapărat va 
trebui să te ajutăm. E de datoria noastră să ne ajutăm fraţii și 
surorile care au reușit să scape de tiranie, nu-i așa, Lucky?! 


17 


e Capitolul 3 « 


Pielea mulatrei era rece și lucioasă, ca și cum ar fi fost 
acoperită cu latex. Ceea ce iniţial le păruse celor doi bărbaţi un 
„bronz” reușit, se dovedise a fi culoarea naturală a femeii, ale 
cărei trăsături nu lăsau aproape deloc să se ghicească originea 
ei jumătate hispanică. 

Poate că, la o privire mai atentă, cei doi ar fi putut sesiza 
acest lucru. Insă de fiecare dată le fusese greu să urce prea des 
cu privirea mai sus de sânii ei, care se conturau mereu, cu 
precizie, prin bluzele mulate. 

Acum, când toate hainele zăceau aruncate undeva în colțul 
camerei de hotel a lui Lucky, iar ochii ei mari și negri îi priveau 
când parcă miraţi, când plini de pasiune - în timp ce își plimba 
nesăţioasă gura de la un membru la altul -, trăsăturile femeii 
păreau chiar foarte „cubaneze”. Mâinile ei strângeau cu putere 
cele două membre, deși avea ceva probleme în a cuprinde în 
palmă „monstru” lui Tom, fiindcă acesta se situa mult peste 
dimensiunile normale ale unui actor porno. Cu toate acestea, 
gura ei se putea rotunji perfect, în timp ce se ocupa cu 
determinare de măsurarea diametrelor pe toată lungimea 
erectelor bucăţi de carne puternic vascularizate. 

Cum stătea în genunchi între cei doi bărbaţi, sânii i se puteau 
vedea de sus, rotunzi și fermi, abia clătinându-se atunci când 
Tom o lua cu mâna lui enormă de ceafă, pentru a o împinge cât 
mai adânc în colosalul lui organ. 

— Dacă mă mai suge cu forța asta - îi șopti Lucky amicului 
său -, cred că o să mă întoarcă pe dos, ca pe o mânușă. 

— Vezi... Și tu voiai să o lăsăm pe mititica asta la necaz! îl 
critică agentul, pe același ton. 

Cu mare strângere de inimă, Lucky se extrase din gura 
hulpavă a cubanezei și trecu la spatele ei, începând să-și plimbe 
limba încetișor de-a lungul șirei spinării femeii, simțind textura 
fină a pieii înfiorându-i papilele gustative, precum o esenţă rară 
și exotică. 

— Cred ca asta trebuie sa fie aroma insulei cubaneze, spuse 
el, satisfăcut. 


18 


Mâna îi alunecă dibace de-a lungul șanțului pe care se 
plimbase limba cu câteva secunde mai devreme. li simţi, cu 
buricele degetelor, labiile mari ieșite în afară. Avansă, orbește, 
până atinse petecul roz al clitorisului și apăsă ușor, făcând-o pe 
femeie să-și tragă, pentru moment, instinctiv, fundul înapoi. 
Apoi, corpul i se destinse. 

Lucky se culcă pe spate și se strecură, precum - mecanicul 
sub mașină, sub femeia ce stătea ciucit, - rezemată numai în 
membrul lui Tom. Işi plimbă degetele de-a lungul coapsei ferme 
a piciorului stâng fandat al lui Marie, apoi apucă, ca pe un măr, 
fesa, în timp ce degetele mâinii drepte pătrundeau într-un ritm 
din ce în ce mai alert locurile cele mai ascunse ale femeii. 

Joaca se terminase. Lucky o pătrunse brutal pe la spate pe 
cubaneza care reușise să avanseze din ce în ce mai mult cu 
gura de-a lungul membrului rigidizat al lui Tom. Un geamăt 
înfundat se auzi, ca urmare a acestei mișcări surprinzătoare a lui 
Lucky. Era semn că acesta se sincronizase perfect cu starea de 
excitare a femeii. 

Mâinile lui Marie se înfipseră adânc în fesele lui Tom, pentru a 
se putea echilibra în urma loviturilor avântate prin care Lucky se 
afunda, regulat ca o pendulă, în intimitatea ei. 

— Schimbă, acum! îi șuieră Marie, cu o voce rea, lui Lucky, 
întorcându-și deodată capul și privindu-l sălbatic. 

Acesta nu se lăsă îmboldit de două ori. Se ridică, înfigându-și 
cu fermitate tălpile în podea și o încălecă pe femeia care se 
grăbea parcă spre un orgasm fantastic. Işi potrivi membrul în 
dreptul găurii întunecate și pătrunse, cu grijă, dar cu o 
determinare demnă de invidiat. 

Marie gemu și îl apucă pe Lucky de testicule, pe la spate, 
împingându-l și mai tare în interiorul ei primitor. 

Mai apoi, fiindcă Tom înţelese că femeia avea nevoie de aer, 
se strecură la rândul lui sub femeie și o penetră pe cealaltă 
parte, prin vagin, în timp ce ea mușca cu patimă din braţul 
fotoliului lângă care se găsea. Mișcările mai durară o vreme, din 
ce în ce mai puternice, în vreme ce Marie continua să se 
împingă în spate, cu tot mai multă putere. 

La un moment dat ţipă puternic și strânse cu forță umerii lui 
Tom. Reacţia ei denota faptul că, cel puţin pentru moment, se 
simțea deplin satisfăcută. Juisase. 


19 


După câteva minute terminară și cei doi bărbați. Mai întâi 
Tom, care avusese organul plăcerii ocupat mai mult timp, apoi 
Lucky, care simţi că se scurge cu totul în interiorul strâmt dar 
extrem de primitor al femeii. 

— lată că ai ajuns și în Cuba, amice. Trăiască Cuba! Și a fost 
mai plăcut decât un lung zbor cu avionul, nu? 

Aceste remarci aparținuseră lui Tom și erau adresate 
prietenului său, în timp ce el se lăfăia pe canapeaua largă, 
aprinzându-și o țigară. 

Marie se urcase în patul moale și stătea ca leșinată, cu ochii 
țintuiţi în tavan, încercând să-și obișnuiască trupul cu senzaţia 
de inactivitate totală. 

— Să înțeleg că acum mă veţi ajuta? întrebă ea cu glas stins. 
Amândoi? 

— Vai, Marie, ce greșit ne judeci! făcu Tom faţa unui ofițer 
căruia i-au fost smulse însemnele militare în faţa batalionului. 
Doar nu crezi că te-am pus să faci sex cu noi pentru a ne 
convinge? Oricum eram devotați până la moarte. 

— Bineînţeles că nu credeam că vreţi să mi-o trageţi în 
schimbul ajutorului pe care vi l-am solicitat, răspunse ea, pe un 
ton sarcastic. Ce bărbat ar face așa ceva? 

— Eu unul, nu! sustinu Lucky cu hotărâre. Dovadă că nu am 
nici cea mai mică intenţie să mă ocup de vreo crimă, pe onoarea 
mea! Dar sunt gata să mă ocup de tine, oricând vrei, ori de câte 
ori vrei și oriunde vrei, de asta pot să te asigur... 

e 

În cele din urmă, Tom și Marie reușiră să-l convingă pe Lucky 
- cum altfel s-ar fi putut?! - să nu îi lase singuri în demersul lor. 

Bineînţeles că cele trei reprize sexuale pe care tocmai le-am 
încheiat cu succes, n-au avut un rol hotărâtor asupra 
mofturosului, se gândi femeia cu ironie. Dar, cu siguranţă, nici 
inutile n-au fost, își mai zise ea cu satisfacţie, în timp ce se 
străduia să pășească, într-un mod cât mai apropiat de normal, 
pe scurta distanţă ce o despărţea de luxosul automobil al lui 
Lucky. 

După niciun minut se îndreptau spre cea mai apropiată secție 
de poliţie, sub a cărei jurisdicție cădea anchetarea crimei. Acolo 
domnea același haos aparent, ca în toate celelalte comisariate 
în care Lucky avusese ocazia să intre. 


20 


— Parcă joc în același film, iarăși și iarăși, murmură el, când 
pătrunse pe ușa secției de poliţie. 

— Poate ai nimerit într-o buclă temporală, își dădu Tom cu 
părerea, zâmbind. 

— Îmi pare bine să te revăd, Marie! o salută, apropiindu-se de 
ei, cu fața numai zâmbet, un poliţist mărunt și plin de bube pe 
faţă. 

— Hola, Jose! răspunse femeia, încercând să pară și ea 
bucuroasă de revedere. 

— Îmi pare rău de ce ţi s-a întâmplat, continuă uniforma. 
Regret că din nou ai necazuri! Te asigur că o s-o scoatem noi la 
capăt, cumva, și de data aceasta, ca de obicei. Cine sunt 
prietenii tăi? 

— Lucky, se prezentă Branigan, întinzându-i mâna micuţului. 

— Thomas Roe, CIA, preciză agentul încă de la început, ca să 
nu lase loc de interpretări. 

— CIA? se minună Jose. Dar ce treabă are agenţia în povestea 
asta? 

— Mă aflam la locul faptei când s-a petrecut tragedia, 
răspunse scurt matahala. Și, în plus, sunt un vechi prieten al lui 
Marie. Mai vrei și alte explicaţii? Poate un mandat, ceva? 

— Nu, nu! se grăbi Jose să nege, dând cu disperare din mâini, 
din cap și făcând un pas în spate, ca și cum s-ar fi ferit de o 
ispită. Dacă ești prieten cu această minunată și castă femeie, nu 
mai e nevoie de alte explicaţii. Și n-are niciun rost să te 
enervezi, că doar suntem de aceeași parte a baricadei, nu-i 
așa?! 

Tom și Lucky își păstrară expresia feței neschimbată, însă 
Marie roși puternic când auzi complimentele lui Jose cu privire la 
puritatea ei. 

— În continuare, presupun că vreţi să aflaţi amănunte despre 
cazul nostru, reluă Jose discuţia, uitându-se cu jind în ochii 
femeii. 

— Ar fi excelent, aprobă Tom, mai serios decât era în 
realitate. Nimic din ceea ce ne vei spune nu va fi folosit 
împotriva ta, continuă el, zâmbind ca să-l încurajeze pe poliţist. 

Jose, însă, nu zâmbi cu aceeași ușurință, de data aceasta. Se 
prefăcu că nu aude ultima remarcă și le făcu semn celor trei să 
îl urmeze. 


21 


— Martin Ferrer este numele victimei. Avea 23 de ani și locuia 
în Mica Italie, strada Hester numărul 5138. 

— Vreun posibil mobil al crimei? vru Tom să știe. 

— O grămadă, avem de unde alege. Este, sau a fost, fiul unui 
traficant columbian dat în urmărire generală, pe nume Alfonso 
Ferrer. Un individ destul de mărunt, dar cu un cazier lung cât 
lista victimelor din Vietnam. 

— Să fie vorba despre o reglare de conturi? anticipă Lucky. 

— Și asta e posibil. Martin nu era chiar ușă de biserică. Numai 
în timpul liceului a fost reţinut de trei ori pentru vătămare 
corporală. Nu avea prea mare drag de profesori și, ca să 
demonstreze că nu îi are la inimă, îi mai plesnea din când în 
când. lar chestia asta s-a întâmplat și cu alți oameni. 

— Condamnat? 

— Niciodată. Victimele și-au retras plângerile. Mituite, 
șantajate sau amenințate - nu se știe. lar asta nu e tot. Se 
bănuiește că tânărul îi ţinea locul tatălui în perioada cât acesta 
se ascundea, probabil prin Columbia, prin cine știe ce junglă. 
Martin Ferrer e bănuit și de ceva revoluţionarism. Se crede că 
sprijină cu bani grei - el sau taică-su, aici nu avem cum să fim 
siguri - spionajul cubanez. 

— Ha, ha, ha! izbucni Tom în râs la auzul ultimei sintagme. Ce 
e ăla? Care spionaj, că eu n-am auzit de-așa ceva? 

— Tu ar trebui să știi mai bine, se arătă Jose ofensat. 
Informaţiile astea le-am primit de la un prieten din CIA. Nici nu 
ar fi trebuit să ţi le spun, dacă mă înţelegi încotro bat. 

— Există așa ceva, vreau să spun spionaj cubanez? se uită 
Marie întrebătoare, când la Tom, când la Jose. 

— Spionajul curului meu! o lămuri Tom, răspicat. Nişte 
imbecili care decupează din ziare luările de poziţie ale 
emigrației cubaneze și le trimit apoi lui Castro, care probabil se 
șterge cu ele undeva. Distracţii ieftine și turnătorie între 
„compatrioţi”, atâta tot. Unii susțin că Che Guevara a fost 
vândut americanilor chiar de El Comandante Supremo, alias 
Castro, în timp ce alţi afirmă contrariul. Și se scuipă pe la colț de 
stradă, ori prin ziarele care apleacă urechea la declaraţiilor lor 
patetice și belicoase. 

— Tot ce se poate, aprobă Jose cu vădită insatisfacţie în glas, 
aruncând în scârbă dosarul pe birou. Nu putem ignora însă nicio 
pistă, nu? 


22 


— Mda, trebui și Tom să admită cu jumătate de gură. Orice e 
posibil, deși nu totul este la fel de probabil. Dar, în fine, să 
zicem. E posibil ca emigranții să fi dorit să dea o lecţie cuiva prin 
asasinarea unuia dintre finanţatorii celor ce fac „revista presei”. 

— S-a aflat ceva despre asasin? se interesă Lucky. Toţi tinerii 
aceia au fost martori, dacă nu mă înșel. Era un profesionist sau 
un inconștient amator, pentru că a riscat enorm, după părerea 
mea. 

— Probabil că puţin din amândouă. Am stat de vorbă cu ei și 
am încropit un portret robot. lată-l! 

Și Jose le întinse o foaie de hârtie pe care se contura, cu 
destulă precizie, chipul atrăgător al unui tânăr, nu mai în vârstă 
de 25 de ani, probabil creol, cu un cercel în urechea dreaptă. În 
ciuda tenului lui avea ochii de un verde intens, iar părul bogat și 
cârlionțat. 

— Ești sigur că ăsta e un portret fidel? se miră Marie, când 
văzu imaginea reconstituită. 

— De ce? tresări Jose, crezând că femeia îl cunoaște. Figura 
lui îți spune ceva? 

— Nu, scutură Marie cu vehemență din cap. Nu mi-ar fi 
displăcut însă să-l cunosc, murmură ea visătoare, mai mult 
pentru sine, studiind cu intensitate foaia de hârtie. 

Cei trei o priviră cu toţii miraţi. 

— Bineînţeles, înainte de a afla că e un criminal nenorocit, se 
grăbi ea să adauge, când sesiză modul în care o priveau 
bărbaţii. 

— Da, da, dădu din cap Lucky, înțelegător. Criminalii nu au 
nicio șansă la femei, se știe. Ele agreează doar bărbaţii blânzi, 
înțelegători și foarte, foarte fideli. 

— Poţi să știi! interveni Marie, înfruntându-i sfidător privirea 
condescendentă. 

— Absolut, reacţionă Lucky. De aia toţi ăștia, ticăloșii, nu mai 
știu cum să le facă târfelor loc pe agendă, iar cei blânzi și buni 
poartă coarne pe cap cât braţul lui Tom. 

— Eh, copiii, copiii, acum nu e momentul de dispute! interveni 
agentul. Să nu ne pripim, e părerea mea! În fond amândoi 
suntem beneficiarii acestei mentalități, nu? 

Și făcu cu ochiul prietenului său. 

Apoi, întorcându-se înspre Jose, care nu mai înţelegea nimic 
din acea dispută, spuse: 


23 


— Poţi să-mi dai și mie adresele tinerilor? Aș vrea să amo 
mică discuţie cu unii dintre ei. 

— OK! acceptă Jose. Dar vreau să-mi promiţi că mă ţii la 
curent, dacă afli ceva ce ne-a scăpat nouă. Și nu știi nimic de la 
mine, se înțelege... 

Lucky și agentul CIA părăsiră secţia de poliţie cu sentimentul 
că plutesc într-o incertitudine. 

— Tu chiar crezi că mai poţi stoarce ceva de la tinerii din 
grup? se arătă Lucky neîncrezător. 

— Cine știe? adoptă Tom o atitudine misterioasă, în fond, erau 
niște bucățele tare bune pe acolo, nu? Mă refeream la blonde, 
desigur. Ceva, ceva, tot o ieși... 

e 

Lucky ajunse în sfârșit acasă, după o zi ce se dovedise 
epuizantă. Era un semn că „vacanţa” se cam sfârșise. Intră sub 
duș, gândindu-se la cele întâmplate. 

Cred că ar trebui să mă angajez în poliţie, în cele din urmă, se 
gândi el cu obidă. Văd că nu mă pot opri să mă bag în toate 
belelele de care au ei parte în fiecare zi. Pe deasupra, mai sunt 
lipsit și de protecţia unei insigne. 

Dădu drumul șuvoiului de apă să curgă peste el, parcă 
sperând că îl va dizolva, scurgându-se și el la canalizare, ca să 
pună astfel capăt tuturor problemelor care îi apăreau în cale sau 
în care intra deliberat. 

Stropii de apă care îi biciuiau corpul îl duseră cu gândul la 
vacanţa pe care și-ar fi dorit-o și la care tocmai renunţase. 
Deodată se simţi slăbit, lăsându-se să alunece încet în cada 
rotundă și imensă a apartamentului său personal din Times 
Square. O moleșeală plăcută îl copleși, făcându-l să închidă 
ochii. 

Subit, nu mai auzi zgomotul apei, ci turbinele unui motor de 
avion care se pregătea să decoleze. Se văzu urcându-se în el 
împreună cu Tom, căutând din priviri pe cineva, și privind 
alternativ, când la călătorii așezați cuminţi în fotoliile lor, când la 
foaia de hârtie pe care le-o dăruise Jose în secţie. Cea cu 
portretul robot. Nu apucară să vadă chipurile tuturor, pentru că 
se străduiau să nu pară o căutare evidentă, astfel încât să nu se 
dea de gol. Cei doi se prefăceau că încearcă să-și găsească 
locurile. Intr-un târziu, o stewardesă tuciurie îi puse mâna pe 
umăr și îl împinse delicat, obligându-l să se așeze pe scaun. 


24 


Imediat după aceea, avionul se puse în mișcare. Tom încercă să 
rămână în picioare, însă însoţitoarea de zbor insista, ridicând 
glasul din ce în ce mai tare. Toţi pasagerii se întoarseră pentru a 
vedea care este motivul vociferărilor. 

Atunci, lui Lucky i se păru că vede, pe locurile din faţă, chipul 
lui Marie. Femeia îi privi pe furiș și apoi se întoarse cu rapiditate, 
pentru a nu fi văzută, în momentul în care deslușise cine se afla 
la originea zarvei. Lângă ea se afla un tânăr frumos, cu ochii 
nefiresc de verzi și un cercel în urechea dreaptă. 

Mai încolo, zgomotul turbinelor fu înlocuit treptat de sunetul 
dușului, iar Lucky înţelese că viziunea lui se sfârșise. Se ridică 
imediat și închise apa, după care se lăsă moale în cadă și 
adormi, epuizat din cauza efortului. 

Ceva mai târziu îl trezi soneria stridentă a interfonului. Privi în 
jurul său, pentru a-și da seama unde se găsea, apoi își consultă 
ceasul de la mână și sări ca ars. Dormise douăsprezece ore în 
cadă, gol-pușcă. 

— Trebuie să fac ceva cu leșinurile astea, își spuse el, teribil 
de neliniștit. Parcă nu-mi ajunge că îmi vin toate viziunile în cap, 
de parcă aș fi un tomberon de catastrofe. Mai și leșin din cauza 
efortului, ca o babă epileptică. 

Se îndreptă năuc spre interfon și apăsă butonul care-i asigura 
conexiunea cu exteriorul. 

— Eşti OK? se auzi vocea lui Tom. Lucky, te sun de o jumătate 
de oră. 

— Totul e sub control, răspunse bărbatul, destul de nesigur pe 
el. Urcă! 

Îmbrăcă un halat pufos, luă un pahar în care își puse două 
degete de Bourbon, aprinse o ţigară și se prăvăli într-un fotoliu, 
având grijă să nu scape din ochi ușa pe care bănuia că se va 
prăvăli în trombă uriașul Tom. 

— Bă, de ce bucăţică m-am frecat în lift! fură cuvintele care 
însoțiră intrarea lui intempestivă în apartamentul lui Lucky. 

— Una cu părul multicolor și un diamant în nara dreaptă? 
întrebă Lucky, cu un aer distrat. 

— Da”, ce, crezi că mi-am putut ridica privirea dintre sâni, ca 
să văd cum arată fufa la meclă? Nici nu pot pune mâna în foc că 
avea cap, dacă mă întreabă la vreo anchetă, darămite ce 
culoare avea părul ei sau ce drăcovenii și-a băgat în nări. Avea 


25 


însă niște „plămâni”... mamă, mamă! Cred că acolo era 
jumătatea producției din Silicon Valley. 

— Hm... făcut Lucky, ușor neîncrezător. Dacă era Mia, te 
asigur că sunt naturali! 

Da' de unde?... vru Tom să știe, însă realiză că întrebarea era 
inutilă și se rezumă la a fluiera admirativ. 

— Pfuiii! Eşti tare, bătrâne! Simt nevoia să beau ceva! 

Acestea fiind zise, se îndreptă cu pași siguri către barul 
prietenului său și își luă cele necesare, cu nonșalanţa unuia care 
umblă prin mobilierul propriu. 

— Ghici de ce am venit? spuse el, cu un ton mai liniștit, după 
ce luă o gură zdravănă de rom. 

— Ca să mă scoli din leșin? 

— Ce leșin? făcu Tom ochii mari. larăși s-a întâmplat? 

— Yep! încuviință, parcă satisfăcut, Lucky. 

— Nt, nt! dădu agentul îngrijorat din capul său mare. Trebuie 
să facem ceva cu nebunia asta. Oricum - reveni el la elementul 
surpriză pe care îl pregătise -, nu de asta mă aflu aici, evident. 
Mi s-a repartizat, oficial, cazul de la sala de paintball spre 
rezolvare. Ei, ce zici? 

Lucky fu la un pas de a-și scăpa paharul din mână, la auzul 
surprinzătorului anunț. 

— Cum mama dracului? făcu el stupefiat, neînțelegând nimic. 

— Exact așa am zis și eu. Ce treabă are CIA cu împușcăturile 
dintre drogaţi, sau ce-or fi fost ăia? Ei, bine! Se pare că are, iată! 

— Poate are legătură mai curând cu emigrația cubaneză, 
încercă Lucky o explicaţie timidă. 

— Emigraţie cubaneză - din cur! făcu Tom, iritat. Nu începe și 
tu! Droguri, petrol, bani, astea sunt subiectele aflate în sarcina 
CIA. Emigraţia n-are nimic de-a face cu politica! Ah! că o folosim 
ca să ajungem la cele trei mai sus menţionate, aia e cu totul 
altceva... 

— Bine, bine, admise Lucky, sătul de  „dezvăluirile” 
deprimante pe care le tot auzea de la omul din „interiorul” 
sistemului. Atunci, care e motivul? Și cum de te-au nimerit 
tocmai pe tine? 

— Ha, ha, ha! râse Tom. Nu există nimereală. Au aflat despre 
implicarea mea nevinovată în evenimente. Și despre a ta, 
evident! Doar noi nu știam de implicarea lor! He, he! Apropo, ți- 
am povestit că într-o vreme încercau să ne convingă să ne bage 


26 


niște implanturi în cap? Cică erau bune ca să ne poată sări 
oricând în ajutor. Ha, ha, ha! 

— Asta înseamnă că șefii voștri vă consideră niște nătărăi, în 
cele din urmă, cu toate că lucraţi cu trucuri din astea toată ziua? 
se minună Lucky. 

— Ca toţi șefii, de altfel, prietene! Ca toți șefii! Oricum, nu 
despre asta am venit să vorbim. Vreau să colaborăm în anchetă, 
amice. Bineînţeles, dacă accepţi. Și tare mi-e teamă că nu vei 
putea refuza oferta mea. 

— Dacă te referi la chestia cu Marie, ţi-am zis deja. Nu mă 
simt în niciun fel obligat faţă de femeile care-și folosesc sexul ca 
argument. Adică, faţă de nicio femeie, cum ar veni. 

— Stai liniștit, nu despre asta e vorba. Se pare că 
experimentele ce au favorizat crearea serului prin care ai fost 
adus în starea asta de „graţie”... 

— ... De „greaţă”, mai curând, interveni Lucky, ușor iritat. 

— Cum vrei să-i zici, au avut loc pe undeva prin jungla 
columbiană. Acolo se întâmplă multe lucruri dubioase, în așa- 
zisele laboratoare „ilegale” de producere a drogurilor. 

Lucky tresări involuntar, însă avu grijă să rămână cât mai 
impasibil. 

— Și ce are asta de-a face cu cazul tău? 

— Al nostru, îl corectă Tom cu rapiditate. Al nostru, sunt sigur 
de asta! În toată tevatura sunt amestecate, mai multe 
personaje, dintre care unele continuă să activeze acolo. 

— Adică, cum ar veni, dacă tot avem drum prin zonă, ne 
repezim să găsim și un supraviețuitor al producerii serului 
blestemat? zâmbi Lucky, neîncrezător. 

— Mai frumos decât atât. Firele crimei din hangarul de 
paintball duc direct la acei supraviețuitori. Nu este deci vorba 
despre a ne repezi, în timpul liber, cu capul înainte. Mergem 
direct la sursă. 

— Auzi! își aminti brusc Lucky. Nu spuneai că vrei să le iei la 
interogat pe fetele de la paintball? 

— Eh! Se pare că trebuie să amân acest gen de cercetare, cel 
puţin deocamdată. Lasă, că le interogăm noi pe blonde când ne 
întoarcem. 

— Păi, chiar și dacă rezolvăm cazul? se dovedi Lucky mai 
optimist decât îi stătea în fire. 


27 


— Dacă rezolvăm cazul, ce? se prefăcu Tom că nu înţelege 
rostul întrebării prietenului său. Interogatoriile trebuie să aibă 
loc mai devreme sau mai târziu. Asta e un lucru deja stabilit. 


28 


e Capitolul 4 » 


— Ești sigur că frumoasa Marie este amestecată în toată 
această nebunie? întrebă Lucky, pe care îl cam luase somnul. 

Stăteau de câteva ore în mașina lui, cu câte un pahar de 
cafea în mână, filând sala de paintball din care urma să iasă 
mulatra pentru a se duce - spera Tom - în locaţii surprinzătoare 
pentru o femeie de condiţia ei. 

— In orice caz, străină de toate astea nu e. Am bănuit din 
primele momente. Dacă asasinul ăla cu față de Adonis a dorit 
să-l ucidă exact pe Martin și nu e un psihopat, atunci trebuie că 
știa programul victimei. 

— Și de ce a mai venit Marie la noi, ca s-o scoatem din acest 
tărăboi? își exprimă Lucky neîncrederea față de raționamentul 
prietenului și partenerului său. Nu i-a fost teamă că se aruncă în 
gura lupului? 

— Scuză-mă, dar nu mi-o închipui pe această târfă de lux cine 
știe ce agentă versată! Poate că într-adevăr s-a temut că i se va 
închide sala, fără „intervenţii speciale”. Dar, uite-o că apare! Să 
vedem dacă informaţiile băieților de pe intern sunt corecte, 
măcar de data asta, că de obicei... 

Marie ieși cu un pas elastic, radiind de frumuseţe și sex- 
appeal. Era îmbrăcată cu o pereche de blue-jeans trei sferturi, 
care îi descopereau pulpele arămii impecabil conturate și glezna 
subţire, de iapă de rasă. Totodată, un maiou mulat pe corp îi 
scotea în evidenţă umerii rotunzi și sânii fermi. 

— Bă, ce bucăţică de femeie mai e și asta! plescăi Tom 
pofticios. Tare m-aș mai încumeta s-o fac o dată în ea. Sau de 
două... 

— Lasă asta, acum! Fii cu ochii pe ea și încearcă să-i 
urmărești mișcările, nu numai formele! 

Mulatra ieșise în stradă și se oprise, cu aerul că așteaptă pe 
cineva. Imediat, o mașină luă curba și opri lângă ea. Femeia se 
uită în stânga și-n dreapta, apoi se aplecă peste portiera din 
dreapta șoferului și avu o discuţie scurtă cu cel aflat la volan. 
Blugii i se întinseseră și mai tare pe fesele bombate, iar sânii i 
se revărsaseră aproape peste maioul minuscul, făcându-i pe cei 


29 


A 


doi „observatori” să strângă din dinţi în încercarea lor de a 
rămâne neobservați. 

Apoi, femeia deschise portiera și urcă, cu gesturi naturale, nu 
înainte însă de a mai arunca o privire în jurul ei, pentru a se 
asigura că nu o filează nimeni. Mașina demară cu un zgomot 
puternic, iar Lucky se luă după ea. La început întâmpină unele 
dificultăţi în a se ţine pe urmele automobilului, dar lucrurile se 
rezolvară în scurt timp. 

Străbătură în grabă străzile din Greenwich Village, 
îndreptându-se, de-a lungul lui Hudson Street spre TriBeCa, 
unde făcură la stânga, apucând-o pe Thomas Street, și ajungând 
în Civic Center. Acolo, automobilul opri în dreptul lui City Hall, 
unde mai luă un specimen aproape la fel de spectaculos ca 
Marie și își continuă drumul vijelios spre Brooklyn Bridge. 

Aerul se încălzise. Deși climatronicul mașinii lui Lucky făcea 
aerul respirabil înăuntru, soarele care încingea asfaltul ridica în 
atmosferă vălătucii de aer cald, făcând clădirile să capete un aer 
fantomatic, unduindu-se perceptibil în faţa ochilor celor doi 
prieteni. 

— Să dea toţi dracii, dacă nu mi se pare că se unduiesc toate 
în jur ca fundul și sânii lui Marie, aprecie Tom cu năduf în glas. 

— Ești încălzit rău de tot, pal, îl ironiză Lucky. Vrei să scad 
temperatura în interior? 

— Nici dacă îmi cresc ţurțuri în barbă nu cred că o să pot 
scăpa de pofta ce m-a apucat când am văzut-o pe cubaneză 
îndoindu-se pe mașina aia. 

Respectivul automobil opri în cele din urmă în faţa unui imobil 
mărunt, pe al cărui frontispiciu se putea citi, scris cu litere în 
toate culorile curcubeului: „Epima Ltd”. 

— Ce dracului face ăsta aici, sub firma asta ciudată? se 
întrebă Lucky, mai mult pe sine. Mi se strepezesc dinţii numai 
când văd scrisul ăsta de neam prost. 

— Stai că aflăm imediat! îl liniști Tom, în timp ce forma un 
număr pe telefonul său mobil. 

Apoi se concentră asupra convorbirii, notându-și conștiincios, 
pe o foaie ruptă din ziar, niște date și cifre. 

— OK! Suficient, deocamdată, spuse el și închise telefonul. 

Lucky îl privi, ușor nerăbdător, cum își drege vocea și trage 
aer în piept, parcă pentru a enunta cine știe ce descoperire care 
urma să-l facă să-și piardă cunoștința. 


30 


— Ei! îl grăbi el, mai curând distrat de modul în care Tom 
pregătea suspansul dezvăluirilor. 

— Ah... suspină acesta, devenit brusc indiferent. Nimic 
deosebit. Firma e înregistrată pe numele de Alberto Christian 
Ribshou, un vajnic negustor de scule și instrumente de 
prelucrare a lemnului. 

— Și ce te codeai atâta să-mi spui o asemenea banalitate. 

— Se pare că amicul Alberto Christian importă drăciile alea 
din Columbia, drept pentru care este urmărit îndeaproape, zice- 
se, de noi. 

— Da' de când produce Columbia utilaje? Lasă, asta n-are 
nicio importanţă! E traficant? 

— Nu s-a putut dovedi nimic până acum, deși câștigurile lui 
par suspect de mari, iar cheltuielile - și mai spectaculoase. 

— Poate că afacerea îi merge de minune, riscă Lucky o 
supoziţie. 

— Așa aș fi zis și eu dacă Marie, împreună cu posibilul criminal 
și cu blonda aia superbă, nu ar intra chiar acum în respectabila 
firmă a negustorului de ace, brice și carice. 

Lucky nu înţelese de prima dată ce voia să spună prietenul 
lui, până când își aruncă privirile asupra mașinii pe care o 
urmăriseră. Din aceasta coborau, privind circumspecţi în jur, cei 
pe care Tom tocmai îi descrisese. 

e 

După un scurt schimb de priviri, cei doi se înțeleseră fără să-și 
mai vorbească. Nu aveau să se arunce asupra prăzii, preferând 
să ducă mai departe o investigaţie ce devenea din ce în ce mai 
interesantă. Așteptară ca grupul să intre în clădire, după care 
coborâră și ei, apropiindu-se tacticos, cu aerul unor turiști 
japonezi zâmbitori și mereu uimiţi de ceea ce văd în jurul lor. 
Ajunseră în dreptul clădirii și li se păru că zăresc, sclipind în 
soare, lentilele unui binoclu din blocul aflat peste drum de firma 
așchietorului. 

— Sunt colegii tăi? întrebă Lucky, zâmbind. 

— Tot ce se poate, dădu Tom indiferent din umeri... Sau poate 
că e vorba despre concurenţa acerbă care încearcă să „sufle” 
secretul ultimului contract de joagăr electronic cu rotopercutor 
fibrilant în spire fixe. 

Intrară fără probleme în sediul firmei, semn că transparenţa 
domnea în activitatea prodigioasă a columbianului. În fața unui 


31 


pupitru semănând cu tejgheaua unui pub din Dublin, o individă 
cu sâni discret protejaţi de un decolteu generos își îngrijea cu 
stăruinţă podoabele cheratinoase ale degetelor. Era blonda de 
mai devreme. 

Când îi zări pe cei doi, aceasta tresări mirată și luă poziția 
amabilo-umilă a persoanelor însărcinate cu dificila muncă de 
întâmpinare a clienţilor. Un zâmbet mai larg decât decolteul său 
îi puse în valoare două șiraguri impecabile de dinţi, care mutară 
atenţia celor doi de la ochii ei verzi câtre buzele cărnoase și 
colorate într-un vinețiu cadaveric. Acestea erau vopsite în ton, 
probabil, după ultimele sfaturi de specialitate din revistele 
pentru târfe de lux. 

— Cu ce vă putem ajuta, stimaţi domni? susură ea ca o viperă 
cu corn, făcându-l pe agentul Roe s-o uite pentru moment pe 
Marie, cea care știa să se aplece ca nimeni alta deasupra unei 
mașini pregătită să demareze. 

— Pentru început, aș fi curios ce gust are rujul ăla sălbatic de 
pe buzele tale, răspunse Tom, îndreptându-se spre ea, hotărât 
să constate cât de lungi îi erau picioarele pe care le ţinea 
ascunse îndărătul tejghelei. 

— Cumătrul Alberto Christian se întâmplă să fie prin firmă? 
aduse Lucky discuţia pe un plan mai concret, nu fără a-și urma 
partenerul în ocheadele obraznice pe care acesta le arunca 
peste coapsele ferme și bronzate ce se iviseră de sub biroul de 
primire. 

— Domnul Ribshou nu este în țară zilele acestea, zâmbi 
blonda larg, flatată de atenţia călduroasă pe care i-o arătau cei 
doi musafiri. Vă pot ajuta eu cu ceva? 

— Poate că da, insinuă Tom, aplecându-se și mai mult în față. 
Trebuia să ne întâlnim aici cu niște parteneri de afaceri. Suntem 
de la o firmă de pompe funebre și vrem să achiziționăm niște 
utilaje de prelucrat sicrie. Am fost îndrumați către această 
societate și bănuiesc că partenerii noștri au ajuns deja. 

— Parteneri? se miră fata. 

— Da. E vorba despre două femei, nu atât de frumoase 
precum ești tu, fără îndoială, și un bărbat atrăgător. Nu au intrat 
aici puţin mai devreme? 

— Nu, domnule! reacţionă femeia, conferind spuselor ei 
gesturi ce aveau greutatea unui jurământ în faţa altarului. 


32 


— Ah! se arătă Lucky resemnat. Dacă ești atât de sigură, 
probabil că ai dreptate. Nu-i nimic, intrăm și îi așteptăm în biroul 
lui Alberto Christian. Cred că nu ai nimic împotrivă, frumoaso? 

Și, fără a aștepta acceptul secretarei, pătrunse hotărât în 
încăperea următoare, văzând cu coada ochiului cum „frumoasa” 
face fețe-fețe și se aruncă năvalnic din spatele biroului, 
încercând să-l oprească. 

Tom, însă, care anticipase reacţia, se așeză ca din 
„întâmplare” în drumul ei, astupând cu silueta sa colosală orice 
fantă prin care făptura diafană s-ar fi putut strecura. Această 
mișcare abilă îl încântă peste măsură, datorită faptului că, în 
elanul ei, fata se propti cu țâţele în abdomenul lui. 

Lucky ajunse într-un hol întunecos, la capătul căruia se ghicea 
o altă ușă, pe sub care se strecura o lumină chioară și anemică. 
Îndepărtându-se de locul în care se auzeau încă parlamentările 
aprinse ale lui Tom cu frumuseţea de la intrare, pătrunse, cu o 
ușoară strângere de inimă, în noua încăpere. Insă aici nu găsi 
decât un birou gol, cu un aspect ce lăsa să se înțeleagă că 
nimeni nu mai lucrase acolo de câţiva ani buni. Imprejur nu se 
afla nicio ușă, în afara celei pe care tocmai intrase. 

Lucky se opri și se scărpină nedumerit în cap, încercând să 
înțeleagă unde se evaporaseră cei trei, când auzi niște voci 
înfundate, ce străbăteau cu greu din spatele unui dulap plin de 
pânze de păianjen, aflat pe peretele din dreapta. Se apropie 
neîncrezător și, după ce șterse puţin praful gros, își lipi urechea 
de spatele de lemn al dulapului. 

În acel moment, nu mai putea fi vorba doar despre o părere. 
Dinăuntru se auzeau niște voci, probabil surescitate, pentru că 
peretele părea suficient de gros ca să lase să străbată prin el o 
discuţie purtată pe un ton normal. 

— Ce-i aici? se auzi glasul lui Tom, care își făcuse apariţia în 
spatele lui. 

— Sttt! îi adresă Lucky un semn ca să tacă. Cred că sunt 
dincolo. Ce ai făcut cu juna? mai întrebă el mirat, atunci când 
întoarse capul și îl văzu pe colegul său singur. 

— Mi-am luat libertatea de a o amuţi pentru o vreme, deși, îmi 
plăcea cum ţipa la mine. Are niște „plămâni”, mamă-mamă! l- 
am pipăit puţin în timp ce fata era leșinată și am constatat că 
sunt naturali. Cred că o să-i ofer primul ajutor ceva mai târziu, 
cât să nu ne poarte pică prea tare pentru mica perioadă de 


33 


inconștiențţă la care a fost supusă. Amice, îţi vine să crezi că nu 
purta nimic pe sub fustiţa aia discretă? Exact genul meu de 
femeie... 

— Genul tău de femeie e cel care are puls, îl apostrofă Lucky, 
făcându-i semn totodată să facă liniște. 

— Dar pe unde dracului au ajuns dincolo? se miră, are altă 
ușă în afara celei pe care intrase. 

— Cred că este vorba despre un perete mobil sau ceva în 
genul ăsta. Totuși, concluzia mea e una singură: dacă Alberto 
Christian face afaceri curate, eu mă apuc de sporturi extreme 
începând de mâine. 

— Cine dracu’ face afaceri cu ascuţitori, să fim serioși! 
confirmă și Tom bănuiala prietenului său. 

Apoi, fără să mai aștepte vreun răspuns, începu să tragă 
furios de mobilierul aflat în cameră, în speranţa că va declanșa 
vreun mecanism care să facă peretele să gliseze. 

— Glumești! zâmbi Lucky, când văzu demersurile amicului 
său. Te crezi într-un castel medieval? Dacă e vreun dispozitiv 
care face peretele să se miște, în niciun caz nu e vorba despre 
unul mecanic. Aici avem de-a face cu columbieni, nu cu contele 
Dracula. Ajută-mă puţin! mai ceru el, făcându-i semn lui Tom să 
apuce de cealaltă parte a dulapului pentru a putea să-l mute. 

Insă nimeni nu-i răspunse din direcţia în care se găsise, cu 
puţin timp înainte, agentul special Roe. Lucky vru să se întoarcă 
pentru a vedea ce moșmondea partenerul lui, când simţi o 
lovitură puternică în ceafă. Instantaneu, se prăbuși ca un spic de 
grâu secerat pe podeaua încăperii. Căzu cu fața în sus, iar 
ultimele imagini pe care le înregistră, înainte de a leșina, fură 
niște picioare superbe postate deasupra lui. Concomitent, zări o 
„păsărică” elegant rasă, peste care posesoarea interminabilelor 
picioare nu se ostenise să tragă vreo piesă de lenjerie intimă. 


Se trezi cu o groaznică durere de cap. Iși frecă instinctiv 
ceafa, ca și cum acest gest ar fi putut alunga durerea ascuţită 
pe care o resimțea în acea zonă, apoi privi în jurul său. După 
toate aparențele se afla într-un salon de spital. Avea de ce să se 
mire. In urma unor asemenea lovituri se obișnuise să se 
trezească în diferite locaţii, care mai de care mai insalubre sau 
mai ciudate, dar într-un salon de spital - niciodată! 


34 


— Te pomenești că am încăput pe mâna vreunui savant 
nebun, rosti el cu glas tare, încercând să se ridice, pentru a 
inspecta cum se cade încăperea în care se găsea. 

Durerea de cap, însă, se înteți. Simţi și o puternică amețeală, 
așa că trebui să renunțe la pornirile lui de explorator. 

Auzi niște voci vesele în spatele ușii. Se distingeau din ce în 
ce mai clar, așa că deduse că se apropiau. | se păru că 
recunoaște și vocea prietenului său, Roe. Deveni neliniștit, 
amintindu-și că Tom nu păruse să-i dea vreun sprijin înaintea 
loviturii pe care o încasase. li venea greu să creadă că femeia cu 
picioare lungi reușise să-l doboare cu o lovitură și pe uriașul său 
partener. 

Ușa se deschise, iar în pragul ei apăru, zâmbind ușor 
încurcată chiar frumoasa care îi aplicase lovitura zdrobitoare, 
urmată îndeaproape, foarte îndeaproape chiar, de uriașul agent 
CIA, bine dispus și aparent foarte preocupat să verifice 
fermitatea feselor femeii. 

— Termină, Tom! chicoti ea. Uite, s-a trezit prietenul tău! 

— Salut, partenere! strigă Tom din ușă, reușind să-și ridice în 
cele din urmă privirile din decolteul femeii din faţa lui. Ceva 
probleme, omule? 

— Ce dracului se întâmplă? se ridică Lucky furios din pat, 
ignorând de data aceasta vertijul care se asocie gestului său 
hotărât. 

— Îmi cer scuze, domnule Branigan! spuse femeia, 
apropiindu-se cu mâna întinsă de tânărul în halat albastru. 
Agent special Melissa Tower, CIA. 

— Cum? se miră Lucky. 

— Omule, lucru dracului! Era să stricăm munca de doi ani ai 
excitantei mele colege. Noroc că știe să se descurce cu doi 
bărbaţi, nu-i așa, iubito! Cu picioarele pe care le are, sunt 
convins că poate dovedi chiar și un batalion. 

Melissa zâmbi și se așeză pe marginea patului, punându-i lui 
Lucky o mână fină pe ceafa unde acesta simţea că zvâcnește un 
adevărat vulcan. Mâna moale și fierbinte a agentei îi temperă 
durerea, sau doar îl făcu să uite de ea. Femeia stătea acolo, pe 
margine patului, cu picioarele bronzate ieșind aproape în 
întregime de sub halatul unei asistente medicale pe care îl 
purta. Lucky nu se putu abţine să nu se gândească la ultima 
imagine pe care o înregistrase înainte de leșin. Apoi, făcu astfel 


35 


încât halatul pe sub care femeia nu purta nimic începu să se 
ridice încet, dând la iveală zona ce trădează încântarea 
bărbaţilor, indiferent de împrejurările în care se află aceștia. 

— Să înţeleg că nu mai ești supărat pe mine, nu? zâmbi ea la 
reacţia nestăpânită a lui Lucky. 

— Lasă, că nu de supărare e vorba aici, răspunse acesta ușor 
iritat, trăgându-și pătura peste umflătura din pantalonii de 
pijama care scăpa de sub control. Dar nu puteai să ne spui cu 
frumosul? Sau măcar să înjuri, nu să dai cu parul... 

— Păi, eu de unde să știu cine sunteţi? După ce colegul mi-a 
dat una cât să nu mai pot respira o vreme, fără să uite să mă 
pipăie peste tot cât eram fără cunoștință, m-am trezit și mi-am 
închipuit că faceți parte din cine știe ce bandă. Mai ales când v- 
am găsit chinuindu-vă să mutaţi dulapul... era clar că nu sunteţi 
niște „clienţi” obișnuiți. 

— Chiar, spuse Tom, așezându-se și el pe marginea patului, în 
așa fel încât privirea să-i cadă pe halatul despicat al Melissei. 
Cum se ajungea în camera de alături? 

— Nu eraţi nici pe departe pe drumul cel bun, zâmbi femeia, 
făcându-se că nu observă traiectoria privirii lui Tom și 
depărtând, sadică, și mai mult picioarele. Încăperea nu era în 
lateral, ci dedesubt. Așa că puteaţi să mutați la mobile până în 
ziua de apoi. Se ajunge acolo printr-o trapă-lift, acționată numai 
la comandă vocală, bineînţeles doar la anumite amprente 
vocale. Se află în spatele biroului. In fine, cred că este 
inexpugnabilă. Mai ales când nu știi nici măcar ce e. 

— Ştii ce nu înţeleg? spuse Lucky. Pe mine m-ai doborât, OK, 
dar cum ai reușit cu mamutul? 

— He, he, he! râse Tom. Îmi știa punctul slab, sau punctul 
tare, depinde cum o iei. 

— Ups! făcu Lucky, închizând ochii și simțind instantaneu un 
gust leșios în gură, ca și cum ar fi primit o lovitură în testicule. 
Unde-i e greu voinicului? 

— Exact! confirmă Melissa. Și am dat cu poftă, pentru că 
apucasem să simt cum mă pipăie, înainte de a leșina. Am dat cu 
ură, completă ea. 

— Las’ că nu mă supăr eu din atâta lucru, o asigură Tom. O 
iau ca pe un flirt, ca pe un interludiu. 

— la-o mai bine ca un semn de adio! se ofuscă Melissa. 


36 


— Și acum? întrebă Lucky, pentru a opri hârjoneala verbală a 
celor doi. 

— Acum, șefii mei mi-au spus să colaborez cu voi și nu înţeleg 
de ce. Nu-mi inspirați prea mare încredere, ca să fiu sinceră. 
Acţionaţi cam din topor, după părerea mea. Fără supărare. 

— Dar facem sex ca niște zmei! se grăbi agentul s-o asigure. 

— Mă rog, nu am de ce să neg, însă aici este vorba despre o 
operaţiune delicată, nu o incursiune la bordel, așa că... 

— Eu sunt de acord să mă retrag, spuse Lucky, care începuse 
să se sature de remarcile femeii. Tin să menţionez că nu vreau 
să mă bag în problemele voastre de serviciu. Dacă situaţia e sub 
control... 

— Tu s-ar putea să ne fii util, din câte am înțeles, spuse 
Melissa, punând cu un gest promiţător mâna pe piciorul ascuns 
sub pătură al bărbatului. Încă nu știu cum, nu a catadicsit 
nimeni să-mi explice, însă se pare că ești într-adevăr dotat... 
hm, pentru acest gen de operaţiuni. 

— Adică eu nu sunt dotat? se înfurie Tom, care observase 
traiectoria insidioasă a mâinii Melissei. 

— Și situaţia nu mai e deloc sub control, continuă Melissa, 
ignorând întrebarea agentului. Asasinatul de la sala lui Marie 
indică o mișcare necontrolată și inexplicabilă a șefilor lui Alberto 
Christian Ribshou. Presupunem că pregătesc sosirea unui 
transport masiv și concurenţa lui Martin, mai precis a tatălui 
acestuia, le cam strica planurile. În plus, Alberto chiar e plecat, 
cum v-am Spus, așa că eu v-a trebui să mă duc după el. M-a 
chemat, semn că lucrurile se precipită. 

— Dar tu nu ai doar un rol de... relaţii publice? 

— Am diferite roluri, preciză Melissa cu subințeles. Am reușit 
să-i câștig încrederea monstrului și nu mi-a fost ușor. De aceea 
am devenit disperată când am văzut legitimaţia lui Tom. Era să 
stricaţi totul. 

— Atunci - interveni Lucky, care se simţea înzdrăvenit -, să 
purcedem în aventură. Columbia nu am apucat încă s-o vizitez. 


37 


e Capitolul 5 e 


Cei trei se îmbarcară a doua zi pe înserate într-un Boeing 
uriaș cu destinaţia Bogota. Lucky se aștepta să i se confirme, 
după cum era obișnuit, viziunea în care o zărea pe Marie și pe 
asasin, undeva pe locurile din faţă, așa că încercă să nu se agite 
prea mult, pentru a nu fi observați. Totuși, ceva nu i se părea în 
regulă. In mod cu totul ciudat, în aeronavă nu observă nicio 
figură cunoscută, oricât se strădui. Să fi „văzut” o secvenţă 
eronată când fusese în transă?! 

Zburau deja de vreun sfert de oră și Tom începuse să se 
foiască, întorcând capul după stewardese. Zărise cel puţin două 
care meritau toată atenţia lui, dar jinduia după o a treia. 
Aceasta se prezenta ca fiind cam uscată după gusturile lui, dar 
observase că ea era cea care îi dădea mai clar de înțeles că „se 
poate, nu te teme!” 

— Dar mai stai locului odată! se înfurie Lucky, încercând, în 
mod surprinzător și inutil, să adoarmă. Mai avem aproape șapte 
ore de zbor și vreau să mă odihnesc înainte de a ajunge la 
Bogota. Cine știe ce nebunie ne-o aștepta acolo. 

— Măi, să fie! Unde ţi-e spiritul de aventură? Unde ţi-e dorința 
de a cunoaște oameni noi? întrebă agentul, cu gândul în cu totul 
altă parte. 

— Să-ţi spun ceva! Eu, cu cât avansez în vârstă, cu atât simt 
mai puţin nevoia de a cunoaște oameni noi. Mi-am făcut plinul la 
cunoștințe. Nu mai am loc în agenda telefonică. Am scris și 
printre linii și pe coperte și pe margini, peste tot. Nu mai vreau 
să întâlnesc pe nimeni necunoscut, înţelegi? Din contră, aș vrea 
să mai retrocedez din cunoștințe. Să dau un anunţ la ziar: donez 
lot important de relaţii din plictiseală. Să scap de ele cum scapi 
de săculeţii de nisip prinși de marginea nacelei unui balon. Să le 
donez unui spital, ca pe cărţile vechi când faci curat în 
bibliotecă. Să curăţ terenul. Să-i păstrez doar pe cei 
indispensabili. Câţi indispensabili? Câţi să fie, te întreb, cam 
câţi, hai? 


38 


— Nu știu Lucky, răspunse Tom absent, care începuse să 
flirteze cu stewardesa-scândurică și nu avea timp de ciudata 
schimbare de atitudine a nu mai puţin ciudatului său partener. 

— Două, trei cunoștințe. Hai, patru. Maximum patru. Da, da! 
Doamne, să poţi scăpa de toţi cretinii, supercretinii și subcretinii 
pe care i-ai agăţat pe tot drumul vieţii până aici... Să te 
reverginezi. Să fii singur și necunoscut de nimeni. Dreptul la 
necunoștinţă, de asta am eu nevoie. „Vreau să vi-l prezint pe 
domnul...” Stop! Terminat! Tăiaţi! Nu vreau să-mi mai fie nimeni 
prezentat. Mi-l prezinţi și se bagă-n viaţa mea, mă strigă pe 
stradă, mă bate pe umăr, mă știe... gata! Fără cunoș... tinţe... 
mai bolborosi Lucky înainte de a adormi, cu gândul la insula lui 
Robinson Crusoe. 

Dar Tom nu-l mai asculta demult. Se ridicase, îndreptându-se 
surâzător spre stewardesa cea uscată, care părea anticipat 
încântată de cunoștință. 

— Eşti drăguță să-mi arăţi și mie cum se poate folosi toaleta, 
simultan, de către două persoane? se adresă el însoţitoarei de 
zbor, abordând surâsul numărul cincisprezece, pentru zborurile 
transatlantice. Poate o să vin o dată cu mătușa mea, care nu se 
descurcă singură, mai adăugă el și o prinse delicat de fese pe 
stewardesă. 

— Sper să fiu și eu de faţă când o să se întâmple, spuse 
aceasta zâmbind la rândul ei și trăgând cu ochiul pentru a vedea 
dacă drumul e liber de privirile colegelor. 

li deschise bărbatului ușa și, după o ultimă privire aruncată pe 
culoar, se furișă și ea înăuntru. Nimeri exact în braţele lui Tom, 
care o trase cu îndemânare și o urcă direct cu fundul pe mica 
chiuvetă. Apoi o prinse delicat cu mâna pe după ceafă și îi trase 
capul înspre el, astfel încât buzele să li se întâlnească. Nu 
zăboviră prea mult în această poziție numărul unu și trecură 
spre delicatul joc de-a șerpii cu clopoței, limbile lor înlănţuindu- 
se precum două cobre ieșite din coșulețul fachirului. 

În timp ce făceau schimb de amabilităţi de întâmpinare, Tom 
îi pătrunse cu mâna sus pe coapsă, până când întâlni bariera 
simbolică a unor bikini ce ar fi câștigat orice joc de-a v-aţi 
ascunselea. Se gândi puţin dacă merită osteneala de a-i scoate, 
fiind nevoit să facă prea multe mișcări, așa că îi rupse. Pentru a 
preîntâmpina eventuale regrete, în același timp se lăsă să 
alunece în jos... până când ajunse cu capul între coapsele care îl 


39 


înlănţuiseră. Femeia mirosea plăcut a zbor la mare înălţime. Își 
împinse limba brutal până când simţi că i se smulge din gură. 
Apoi o retrase încet și începu să atingă, scurt și neregulat, cu 
vârful limbii, clitorisul care se umflase ca Potomak-ul după o 
lună de ploaie. 

Semn că femeia se distra foarte bine, simţi mâna ei 
tremurătoare cum îi trece din ce în ce mai haotic prin păr. Când 
văzu că nu mai era mângâiat, ci împins cu capul cât mai adânc, 
se ridică și începu din nou să o sărute pe buze. Nu mult, doar 
cât să facă trecerea spre sânii pe care vajnica zburătoare 
asistentă și-i dezgolise. li trecu cu limba peste sânul stâng, unde 
făcu două sensuri giratorii. Știa că gemenii sunt geloși și trebuie 
trataţi cu aceeași atenţie, așa că refăcu traseul și pe sânul 
drept. li plăceau regularitatea și seriozitatea, așa că făcu lucru 
ăsta până simţi că e gata să se zgârie de sfârcurile întărite. 
Atunci o prinse cu mâinile pe sub fese și o ridică, schimbând 
locurile. 

Tânăra înțelese aluzia și începu lent, apoi din ce în ce mai 
repede, să-i desfacă nasturii de la cămașă și să-i sărute pieptul. 
Apoi îi descheie prohabul și cobori cu aceleași sărutări, 
înconjurându-i membrul și plimbându-și limba de-a lungul 
acestuia, ca în cele din urmă să se concentreze dedesubtul 
testiculelor. Abia mai încolo se hotărî să-l înghită pe de-a- 
ntregul, operaţiune ce se dovedi mult mai dificilă decât se 
așteptase, datorită dimensiunilor impresionante ale agentului 
CIA. 

— Așa ceva nu există! îngână stewardesa, în amintirea celui 
care văzuse pentru prima oară o girafă. 

Se bucură ca un copil la primirea unei îngheţate, însă își dădu 
seama că timpul până la aterizare s-ar putea să nu-i ajungă, 
poftele ei sexuale nefiind dintre cele care se sting ușor. In plus, 
mai trebuia să servească și dejunul, așa că renunţă la o 
acoperire integrală a problemei, rezumându-se la o rezolvare 
parţială, cât să nu aibă dureri prea mari de gât. Când simţi că 
rămâne fără corzi vocale, iar el e gata să se joace de-a Vezuviul 
cu Pompeiul, se ridică și se întoarse cu faţa de la el, ca supărată. 

Bărbatul o trase ușor de păr, însă ea nu mai avea răbdare. 
Trebuia să reușească într-un fel sau altul să o cuprindă toată în 
gură. Cu orice risc! O viață avea și aceea periclitată la fiecare 


40 


zbor. Penibilul ăla de pilot, care avea o sculă ca o virgulă, putea 
greși butoanele în orice moment. 

Se împinse cu forță, închizând ochii și spunând: Ommm! 
Ommm! In scurt timp reuși ceea ce își propusese, dar nu se 
bucură mult timp de această plăcere, că un orgasm devastator 
o cotropi pe nepusă masă, puternic precum un lac de acumulare 
ce sparge un baraj. li venea să strige, dar nu avea voie, mai ales 
ea, să stârnească panică în timpul zborului. 

Tom își îndeplinise primul punct din planul său. Pentru cel de- 
al doilea avea nevoie de o altă poziţie. O ridică pe fată, luând-o 
în braţe, iar ea își încolăci picioarele lungi și slabe în jurul taliei 
lui. Pe urmă, după ce se asigură că stătea bine înțepenită, 
începu să o penetreze cu forţă, explorându-i interiorul 
înfierbântat și umed. Cum o mână îi era suficientă pentru a o 
sprijini pe stewardesă, cu cealaltă începu să o ciupească de 
sfârcuri și să i le răsucească în ambele sensuri. 

Cu ochii închiși, ea își dăduse capul pe spate, ca bărbatul să-i 
poată masa ţâţele mai bine. li ceru: 

— Bagă-mi un deget în partea cealaltă! și își depărtă fesele 
una de cealaltă, astfel încât să poată fi pătrunsă cu ușurință. 

Tom se execută imediat, iar ea își supse dinţii fericită, 
gemând de plăcere. 

Orgasmul agentului veni în scurt timp, după ce o trase pe fată 
înspre el cu toată puterea. Concomitent, își înfundă cât putu 
degetul în anusul ei și ejaculă, făcându-și „victima” să creadă că 
a fost răpită de extratereștri. 

În același timp, Melissa, care observase retragerea strategică 
a colegului împreună cu stewardesa, deveni brusc pofticioasă. 
Pentru a-și ostoi patima, își introduse o mână între picioare și 
începu să-și frece cu conștiinciozitate blănița pufoasă care-i 
acoperea o mică parte din sex. Incursiunea ei avansă în câteva 
minute, Melissa zăpăcindu-și clitorisul de una singură, cu o 
abnegaţie demnă de o cauză mai bună. Dacă ar fi privit-o cineva 
cu atenție, nimic n-ar fi putut zări pe chipul ei impasibil, atât de 
bine știa să se prefacă. Doar buza de jos mușcată în momentul 
final și privirea tulbure, ca a unei drogate, ar fi putut să o dea de 
gol pentru câteva secunde. 

Tom începu să se îmbrace, nu înainte de a o stropi cu apă pe 
proaspăta lui achiziţie, spunându-i: 


41 


— Dacă ţi-a plăcut - o mângâie el ocrotitor pe creștet -, 
povestește-le și celorlalte. Mai avem câteva ore bune de stat cu 
capul în nori. Deocamdată, aș bea un pahar de whisky cu tine, 
după perdeaua asta a voastră. 

e 

Lucky nu înțelegea cum ajunsese să stea lângă frumoasa 
Melissa, căreia i se rezervase un loc ușor lateral, din dorința ei 
expresă. Ştia probabil, săraca, pericolul care ar fi pândit-o dacă 
ar fi nimerit, de-a lungul multelor ore de zbor, lângă năvalnicul 
și nestăpânitul Tom. Și ăsta nu era singurul lucru pe care nu-l 
înţelegea. De pildă, nu-și dădea seama de ce agenta părea ușor 
transfigurată, de parcă urmărise în direct producerea unui film 
XXX. 

Deodată începu să-i sufle cuvinte calde în ureche, în timp ce 
mâna îi alunecase cu determinare spre nedumeritul său 
membru de onoare, programat pentru un somn transcontinental 
neîntors. Constată și lipsa de la post a mărețului Tom, dar asta 
nu-l îngrijoră prea mult. Își amintea ca prin vis că acesta își 
exprimase din start dorinţa de sex la peste zece mii de metri 
înălţime, conform unei promisiuni pe care o făcuse, pare-se, 
tatălui său. 

— Melissa, ne vede lumea! încercă el, pe un ton total 
neconvingător, să o îndepărteze pe focoasa agentă. 

— Lasă, că mă ascund sub pătură, ca atunci când eram mică 
și mă piteam de monstrul aflat sub pat, răspunse ea. 

Masturbarea de mai devreme nu avusese decât darul de ao 
excita și mai tare decât fusese la început. 

— Doar că acum o să mă ascund împreună cu monstrul tău, 
dacă ai așa ceva, mai preciză ea, înainte de a-și pune planul în 
aplicare. 

Înainte ca Lucky să comenteze pertinent dorința noii sale 
partenere, simţi cum mâna ei expertă îi scoate la aer vergeaua 
carnală, din învelișul călduros al pantalonilor săi de firmă. Apoi o 
văzu, încă surprins de rapiditatea cu care se derulau secvențele, 
cum se bagă repede sub pătura care îi acoperea picioarele, la 
fel ca struţul ce își ascunde capul în nisip. În secunda următoare 
simţi o aspirație năprasnică și se temu ca pătura să nu dispară 
și ea, ca într-o gaură neagră. 

Lăsă nedumerirea la o parte și strecură o mână lacomă peste 
fesele expuse ale Melissei, ridicându-i fusta și expunând luminii 


42 


slabe a neonului de serviciu carnaţia bronzată și strălucitoare a 
femeii. Mâna i se contură, cu de la sine putere, pe rotunjimile 
perfecte și se insinuă pe lângă șnurul debil al bikinilor, în acea 
zonă fierbinte și gata umezită a intimităţii. 

Melissa făcuse saltul în necunoscut, luând aer în piept precum 
salvatoarele din Baywatch înainte de a înota pe sub apa înțesată 
de camere de filmat. 

Tocmai când Lucky se pregătea să renunţe la orice control și 
să fixeze cu obstinaţie plafonul avionului ce traversa, conform 
televizoarelor plasate pe culoar, una dintre junglele Americii de 
Sud, o smucitură puternică îl scoase din starea de graţie. 
Aeronava începu să trepideze atât de puternic, încât agenta 
scoase capul buimacă de sub pătură, lividă, semn că se înecase 
și că aerul refuza să-i mai oxigeneze creierul. 

Lucky vru să-i acorde primul ajutor, deși cea mai mare nevoie 
de ajutor părea s-o aibă pasărea de fier, care se zbănţuia haotic 
la mai mult de zece mii de metri deasupra nivelului mării. Și, ca 
și cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, peste scaunul lui 
năvăli ca o furtună Tom, cu șliţul descheiat și cu celebra lui 
enormitate atârnând neajutorată. Ceea ce însemna, fără doar și 
poate, că stewardesa îl mai servise cu o felaţie, în timp ce el se 
delecta cu paharul de whisky sec. 

— Am dat-o în bară! șuieră malacul, denunţând o lipsă acută 
de aer. 

— Ce-i cu voi, frate?! izbucni Lucky furios. Toţi vă pierdeţi 
respiraţia deodată, adăugă el, făcând un semn din cap înspre 
chipul vineţiu al lui Melissa. 

— Uau! se opri deodată din agitaţie Tom. O mică felaţie 
colegială în al nouălea cer... Asta da solidaritate, felicitări! 

Lucky rămase din nou uimit de puterea cu care amicul său 
lăsa baltă orice activitate, atunci când venea vorba despre 
năstrușnicii sexuale. 

— Hello, trezește-te și încheie-te naibii la șliț! îl îmboldi Lucky. 
Ce se întâmplă? In ce bară ai mai dat de data asta? 

Pasagerii începuseră deja să intre în panică. Una dintre 
stewardese se agita precum o muscă fără cap, încercând să 
convingă lumea, ca de obicei, că nu este niciun pericol. Ar fi fost 
indicat, pesemne, să încerce mai întâi să se convingă singură de 
lucrul acesta, întrucât spaima care îi schimonosise chipul făcea 


43 


mai mult rău pasagerilor decât tangajul din ce în ce mai puternic 
al avionului. 

— He, he! râse strâmb Tom. Mă știi doar. Am dat puţin la 
pește, la toaletă, cu o scândurică de-asta volantă. Dar 
focoasăăă, pe cinstea mea! 

— Oricât de sălbatic ai fi tu - îl întrerupse Lucky, mai mult 
zbierând ca să fie auzit, în vălmășagul de voci ce se ridica 
dinspre ceilalţi călători pe calea aerului -, nu te flata! Nu poţi 
provoca o catastrofă aeriană dând din buci, asta e sigur. 

— Pe cât punem pariu? îl înfruntă Tom, mefistofelic. Dar dacă 
partenera e nevasta comandantului? De asta ce mai zici? 

Lucky nu mai zicea nimic, stupefiat de caraghioasa și tragica 
situaţie în care se aflau. 

— ȘI... și dacă el tocmai vrea să meargă ca omul la baie... de 
unde nevasta lui tocmai scoate capul în timp ce eu o pătrund 
frenetic pe la spate? Și dacă el, conform noilor norme de 
securitate, are și un pistol pe care, prostul, nu-l ţine în habitaclu, 
așa cum trebuie, ci la brâu, fiind un fan al filmelor cu John 
Wayne? 

Din nefericire, aeronava nu părea să mai aibă răbdare ca 
Lucky să poate răspunde acestui întreg șir de întrebări, retorice, 
ce-i drept, și începu să plonjeze hotărât spre hăul negru ce se 
isca sub ei. In panica de acum generalizată și apoteotică, ce-i 
cuprinsese pe toţi pasagerii, Lucky se trezi lipit de scaunul din 
faţă, din cauza vitezei cu care avionul se îndrepta spre sol. Pe 
culoar alunecau diverse obiecte scăpate din locurile în care de 
regulă se ţineau bagajele de mână. După câteva secunde se 
auzi un strigăt de o intensitate și mai mare. 

Lucky percepu o nădușeală puternică pe șira spinării și simţi 
cum mintea i se proiectează brusc afară din corp. Ceva mai 
târziu se trezi cu dureri groaznice de cap, printre trupuri 
sfârtecate, cu miros puternic de fum în jur și cu arome discrete 
de carne prăjită pe un grătar încins. 

Privi în jurul lui, oarecum de la înălțime, și văzu corpul imens 
al lui Tom zăcând fără suflare sub el. Deasupra se afla Melissa 
Tower, plină de sânge și aparent fără suflare. Pe sub fusta 
sfâșiată nu se putu opri să nu observe coapsa tare și apetisantă 
a femeii, acum brăzdată de două tăieturi adânci. Celălalt picior îi 
stătea răsucit nefiresc, iar oasele străpungeau puţin pielea 
bronzată și năclăită de sânge. Tom avea o figură cadaverică și i 


44 


se păru ciudat că îi poate observa atât de bine trăsăturile, în 
lumina palidă a flăcărilor mocnite din jurul lui. Un fir gros de 
sânge i se prelingea din tâmpla dreaptă, iar altul i se itea timid 
în colțul gurii. 

Vru să se ridice, însă îi fu imposibil. 

Apoi se simţi tras cu forță într-un vârtej luminos verde- 
albăstrui și părăsi din nou scena de coșmar, care rămase rapid 
undeva sub el, învăluită de lumina orbitoare ce-l trăgea în sus. 

După revelaţie deschise ochii și reveni în alt coșmar, de data 
asta într-unul real. 

Se afla din nou în avion, înconjurat de un zgomot infernal. 
Tom îi trăgea de zor palme, când lui, când Melissei, înjurând 
disperat. 

— In sfârșit! strigă acesta când îl văzu pe prietenul său 
deschizând ochii. Nu-mi ajungea leșinata asta, trebuie să mai 
trag și de tine. 

— Repede! se trezi Lucky strigând, ia-o pe Melissa și duceţi-vă 
spre coada avionului! O să ne prăbușim. 

— Ce spui, Frantz! Și eu care credeam că ne jucăm de-a „Top 
Gun”, tu fiind Tom Cruise, firește. 

Dar ultimele vorbe nu fuseseră rostite dintr-o poziţie 
gânditoare. Tom o și înșfăcase pe Melissa, care începea să-și 
revină din sufocare, o aruncase pe umăr ca pe un covor și se 
îndrepta voinicește spre locul indicat de Lucky. Traseul nu era 
dintre cele pe care să le faci în orele de promenadă, deoarece 
înclinația avionului devenise ameţitoare. Pe deasupra, culoarul 
era înțesat de obiecte de cele mai ciudate forme și dimensiuni, 
fiind alunecos din cauza diverselor lichide, care provenite din 
sticle, care din stomacurile răscolite ale pasagerilor. 

Lucky se aruncă - fără să știe exact de ce - în direcţie opusă, 
încercând să ajungă la cabina piloților. Drumul era mult mai 
ușor, dar la fel de primejdios. Din această cauză nu reuși să 
ajungă acolo în poziţie bipedă, ci mai curând ca un puc de 
hochei lovit cu forță de Wayne Gretzky. 

In cabina piloților, lucrurile nu stăteau deloc mai bine, ceea ce 
oricine ar fi putut bănui cu ușurință. Copilotul zăcea culcat, lovit 
în cap de un extinctor desprins din locul în care fusese proiectat 
să stea, pentru orice eventualitate. De asemenea, navigatorul 
era la fel de lipsit de cunoștință, fiind prăbușit peste butonașele 
pe care trebuia să le vegheze, iar comandantul era împușcat în 


45 


abdomen, arma pe care într-adevăr o purta la centură 
descărcându-se și sfârtecându-i intestinele. 

Se repezi la pilot, îl aruncă într-o parte de pe scaun, apucând 
manșa și trăgând disperat de ea. Avionul se cabră puţin și 
începu să își revină în poziţie orizontală. Din nefericire, 
intervenţia lui Lucky se dovedi gestul de tardivă. Tocmai când 
se relaxase puţin, mulţumit de soluţia la care ajunsese și pe 
care o credea mulțumitoare pentru moment, zări în faţa lui, 
năpustindu-se spre el cu o viteză ameţitoare, două vârfuri 
obraznice ale unui munte masiv. Apucă din nou manșa și 
încercă să îndrepte avionul cu botul în sus, pentru a reuși să 
survoleze cei doi sâni uriași de piatră ce-l sfidau aruncându-se 
înspre el. Avionul uriaș nu avea însă o manevrabilitate suficientă 
pentru o asemenea tentativă și se înfipse vijelios printre cele 
două culmi, ca un penis printre sânii voluptoși ai unei 
prostituate nesătule. Aripa stângă lovi năprasnic stânca dură, iar 
o flacără puternică izbucni în noapte. 

Lucky fu proiectat cu capul în geamul carlingii și își pierdu 
cunoștința. 


46 


e Capitolul 6 œ» 


Aburii dimineţii se înălțau nesiguri deasupra junglei. O pasăre 
de noapte ţipă strâmb și Lucky se trezi tresărind, ca și cum ar fi 
auzit strigătul de întâmpinare a soarelui lansat de un cocoș de 
munte. Prima senzaţie nu fu cea de durere, ci de agasare. Era 
acoperit de sânge închegat și de mii de insecte ce lipăiau cu 
poftă obrazul brăzdat de o tăietură ce pornea din tâmpla stângă, 
ca să se oprească în zona maxilarului drept. Constată că nu își 
poate deschide ochiul drept și se sperie, pentru moment. Apoi 
își dădu seama că era din cauza sângelui închegat. Apucă 
mecanic un șomoiog de iarbă umedă și se șterse. După câteva 
curse hotărâte cu acest tampon natural simţi că pleoapa i se 
eliberează. Ce văzu cu ambii ochi nu era de natură să-l facă să 
se bucure prea tare de această ultimă reușită. De jur împrejur, 
bucăţi calcinate de metal se îmbinau sinistru cu fragmente de 
trupuri umane. Se ridică anevoie în picioare, dar totuși se ridică. 

— Tom, Melissa! strigă el, dar glasul pe care-l auzi părea să 
nu-i mai aparţină. 

— Mai încet, frate, că și așa mă doare capul de parcă aș fi 
băut un galon de tequila cu bere. 

— Tom! izbucni Lucky bucuros, ca și cum nu și-ar mai fi văzut 
colegul de o mie de ani. Trăiești! 

— Ba bine că nu, se auzi din nou glasul de undeva din dreapta 
lui. Mă rog, bănuiesc că da. Insă n-aş băga mâna-n foc. 

Lucky se îndreptă - în ceea ce se dorea o mișcare rapidă, în 
fapt o penibilă târâială bipedă - în direcţia din care se auziseră 
remarcile amare ale colegului său. Îl găsi pe acesta întins printre 
rămășițe de fuzelaj, acoperit de trupul inert al Melissei, ca de o 
pătură prea mică. Fu bucuros că viziunea lui nu se îndeplinise și 
se felicită în gând pentru inspiraţia de a nu fugi împreună cu cei 
doi spre coada avionului, așa cum îi dictase instinctul de 
conservare. 

Tom se ridică greoi, încercând să fie cât mai grijuliu cu trupul 
Melissei, care părea cel mai puţin afectat de accident. 

— Trăiește? întrebă Lucky îngrijorat, punându-i degetele pe 
gât pentru a-i lua pulsul. 


47 


Pielea femei era caldă și moale. Sub epidermă se putea simţi 
pulsând viaţa, un pic mai molcom, dar constant. 

— Mai curând e leșinată, aprecie el. Slavă Domnului! Cred că 
i-ai salvat viața, se întoarse el înspre Tom. A căzut pe cărnurile 
tale, iar șocul a fost amortizat. Acum, de ce ai scăpat și tu, ăsta 
e un cu totul alt mister... 

— Dar tu? se simţi agentul oarecum ofuscat de tonul ușor 
ironic al prietenului său. 

— Eu? Nu știi că sunt nemuritor! Trebuie să mi taie capul ca 
să dau colțu'. După douăzeci de ani de comă, cred că sunt 
incapabil de sfârșituri bruște. In orice caz, de durut mă dor 
toate, poţi să stai liniștit din acest punct de vedere. 

— O să mai trâncăniţi mult? se auzi vocea stinsă a Melissei. 
Ne aflăm în mijlocul junglei, se pare că suntem singurii care am 
scăpat din această tragedie, iar voi trăncăniţi în loc să vedeţi 
cum putem scăpa de aici. Halal oameni de acțiune... 

— Incepe să-mi pară rău că i-am amortizat șocul, reacţionă 
Tom, înciudat. Chiar îmi lipsea cicăleala unei muieri după un 
accident de avion. 

— O nenorocire nu vine niciodată singură, îi asigură Lucky, 
mai în glumă, mai în serios, cu ochii fixaţi undeva în spatele 
celor doi certăreţi. 

— Nenorocirea sunteți voi și neputinţa voastră! le strigă 
Melissa, ridicându-se cu greu. 

Dar își dădu imediat seama că Lucky nu se referise la ea, ci la 
ceva la care acesta privea insistent. Întoarse privirea și zări trei 
arătări ciudate, desprinse parcă din filmele etnologice din anii 
'40. Erau trei bărbaţi, după cum se putea cu ușurință observa la 
prima vedere, întrucât nu se sfiau să-și expună organele 
genitale pe sub cordonul de iarbă care le înconjura pântecele 
tuguiate. Aceștia păreau mai mult stupefiaţi decât agresivi, așa 
cum se sprijineau în niște sulițe subţiri, de ale căror vârfuri 
spânzurau pene ce păreau cam jumulite. 

Tom duse măna din reflex la centură, apoi își aminti că nu 
avea voie să urce în avion cu arme la el. Apoi căută din ochi un 
obiect care i-ar fi putut fi util într-o eventuală altercaţie cu 
aborigenii sau ce-or fi fost ei. 

— Nu mai fi așa de agresiv fără motiv, că mie îmi par mai 
speriați decât noi, încercă Melissa să-l calmeze pe uriaș. 


48 


— În orice caz, excitaţi sigur nu sunt, aprecie și Lucky, 
apropiindu-se prudent de cei trei. 

Începu să se exprime prin semne, încercând să îi liniștească 
pe cei trei, care făcuseră câţiva pași înapoi, ridicându-și sulițele 
de la pământ, ceva mai amenințători ca înainte. 

Melissa înţelese că figura lui Lucky, care era plină de sânge și 
tăiată destul de serios, nu era în măsură să calmeze situaţia, 
așa că îl prinse pe acesta de cot. Incepu ea să înainteze, 
vorbindu-le bărbaţilor calm și cald în același timp. Sălbaticii 
păreau liniștiți de acea apariţie înaltă, dar totuși feminină, prea 
puţin asemănătoare cu arătările pe care le lăsaseră acasă ca să 
îngrijească de plozi. O lăsară să se apropie în timp ce își 
adresară unii altora niște sunete scurte, părând să-și planifice 
următoarele mișcări. 

Când Melissa ajunse în imediata lor proximitate și îl prinse pe 
unul dintre ei de mână, acesta zâmbi tâmp și o apucă, fără prea 
multe complexe, de sânii care îi străbăteau destul de lejer 
cămașa sfâșiată. 

— Ha, ha, ha! începu Tom să râdă, înveselit. Sunt de-ai mei, 
urâţeniile dracu'! Și eu, care îi credeam sălbatici... 

e 

Ajunseră în cele din urmă în „sat”. Drumul fusese obositor și 
ei se dovediseră mai afectaţi fizic decât crezuseră a fi. 
Pierduseră ceva timp și cu răscolirea rămășițelor avionului, în 
speranţa că, dacă nu găseau supraviețuitori, măcar ceva lucruri 
utile să ia cu ei. Nu avuseseră noroc, însă Tom observase, cu 
bun simţ, că nu ar fi corect să se vaite de lipsă de noroc, în 
condițiile date. 

— Când aterizezi forțat cu un avion... deși chiar termenul de 
aterizare mi se pare destul de forţat... și scapi cu câteva 
zgârieturi, nu cred că te mai poţi plânge de lipsă de noroc. 
Indiferent ce urmează să ţi se întâmple. 

Cei trei băștinași erau cu desăvârșire absorbiți de formele 
opulente ale blondei și se dovediseră extrem de cooperanţi, mai 
ales după ce păţiseră „rușinea” de a intra simultan în erecţie, 
lucru care îi înveselise teribil. 

Erecția colectivă nu o lăsase indiferentă nici pe Melissa, care 
era ușor îngrijorată de faptul că nu găsise niciun ciob suficient 
de mare, în care să se privească cum arată după impact. Așa că 


49 


trebui să se mulțumească cu o bucată de fuzelaj bine lustruită, 
care nu fusese carbonizată. 

După ce o ironizaseră copios, când realizaseră care era 
obiectul pe care îl căuta înfrigurată printre rămășițele avionului, 
Lucky făcuse remarca: 

— O mai bună oglindă cred că nu găseai. Nici mama Albei ca 
Zăpada nu s-ar fi putut declara mai mulţumită de atât. 

„Satul” se compunea din câteva colibe, mai mult sau mai 
puțin pătrate și așezate toate într-un șir paralel cursului unui 
torent. Unele dintre ele păreau locuite, după cum o dovedeau 
hamacurile din sfoară de bumbac înnodată, agățate între stâlpi. 

Băștinașii, care mai numărau încă vreo duzină de bărbați și 
cam tot atâtea femei, plus o mulţime zbuciumată și gălăgioasă 
de copii și diverse orătănii, se strânseseră în jurul lor. Scoteau 
sunete ciudate, despre care nu se putea afirma cu tărie că sunt 
de furie sau de mirare. Din când în când îi amenințau cu sulițele 
lor subțiri ca niște bețe de chibrit, mai mult preventiv decât cu 
intenţii sângeroase. În realitate, ei erau fascinaţi de zdrenţele 
care atârnau pe cei trei picaţi din cer. 

— Ce-i mă, piticanie? se zborși Tom la unul care se apropiase 
prea mult de el și începuse să-i pipăie mirat cămașă pătată de 
sos. Nu ai mai văzut toale elegante? 

— Tom, eu, în locul tău, i-aș da-o, îl sfătui Lucky, zâmbind 
discret. De fapt, în locul tău nici nu aș purta-o, dar asta e altă 
poveste. 

Agentul se împotrivi la început, decis să nu cedeze nimic din 
preţioasele lui straie pe care se puteau citi cu ușurință meniurile 
ultimelor zile, poate chiar săptămâni. Însă localnicul devenise 
prea insistent. Îi întindea sulița, nervos și scotea sunete 
ascuţite. 

— Oare când o să-ţi dai seama că-ţi propune un schimb? 
interveni Melissa cu o voce plictisită. Chiar atâta ești de greu de 
cap? 

— Camașa mea contra vieţii mele, sau ce? 

— Cămașa ta contra suliţei, pal! se înfurie și Lucky. Eu cred că 
e un schimb extrem de echitabil. Cămașa ta nu poate folosi 
decât cel mult la rememorarea ultimelor locuri unde ai mâncat. 
Cu sulița s-ar putea să faci ceva util, având în vedere că nu 
avem nici cea mai mică posibilitate de apărare. 


50 


În cele din urmă Tom acceptă, nu fără să înjure copios, dar pe 
un ton egal. Acum stătea și cântărea disprețuitor bucata de 
lemn obţinută la schimb, întrebându-se dacă poate folosi într- 
adevăr la ceva, în afară, poate, de altoitul copiilor obraznici. 

Nici ceilalţi doi parteneri nu beneficiară de un alt tratament. 

Lucky nu aşteptă prea mult să accepte schimbarea cămâășii și 
cravatei lui Armani contra unui cuțit rudimentar, cu mâner de 
lemn scrijelit. 

Cu Melissa însă, problema nu stătuse la fel de simplist. 
„Doamnele” tribului voiau hainele din partea de sus ale agentei, 
iar „domnii” pe cele din partea de jos. Abia după ce femeia 
acceptă să renunțe la taiorul său, oricum extrem de zdrențuit și 
de murdar, și la bluza sa mulată, cei trei putură să constate că 
masculii nu erau interesați de haine, ci erau extrem de dornici 
să pipăie ce se găsea dedesubt. 

Unul mai hotărât, care părea și un fel de lider, probabil 
președintele în funcţiune, chiar îi propuse lui Tom un schimb 
considerat extrem de avantajos de către el. | se adresase 
acestuia, datorită dimensiunilor lui și îl considerase, probabil, 
șeful micului grup de nou veniți. 

Văzând că Melissa Tower își arată colții de câte ori încerca să 
pună mâna pe ea, apucă furios două femei dintre cele care îi 
înconjurau și strigă scurt câteva nume, apropiindu-se mândru de 
agent. Imediat, în jurul lui apărură și trei puradei la o vârsta 
destul de fragedă, însă apropiindu-se de anii la care puteau fi 
consideraţi aproape bărbaţi. Șeful începu să gesticuleze vioi, 
lăsând să se înțeleagă faptul că dă toată această populaţie în 
schimbul lui Melissa. 

Lucky înţelese primul oferta și începu să râdă, în ciuda 
tensiunii care se acumulase în jurul său. 

— Eu aș accepta schimbul în locul tău. Nu știu dacă pe ăștia 
mici ţi-i oferă pentru o relaţie sexuală, deși înclin să cred că da, 
însă „fetele” nu arată de nefolosit. În schimb, din câte știu, 
Melissa nu pare utilizabilă de către „măreţia ta”. 

— Hei! - răbufni nervoasă cea dorită cu atâta insistenţă de 
întregul trib -, pe mine mă întreabă cineva ceva! Eu nu am 
dreptul la cuvânt? Voi sunteţi cu mine sau cu ei, în cele din 
urmă? 

— Eh, spuse Tom. Aici se pare că nu au pătruns drepturile tale 
civile. Sincer, însă, aș înclina să te păstrez. Eventual, le luăm și 


51 


pe astea două, că par să aibă carnea tare pe ele. lar în schimb 
aș putea să nu-i sucesc gâtul ăstuia care începe să mă calce pe 
nervi. 

Terminând de rostit aceste cuvinte, îl apucă cu o mână pe 
agitatul lider de gât și îl ridică în aer, ca pe o furculiță. Tribul 
începu să se agite, iar bărbaţii se grupară fioroși, agitându-și 
ameninţători suliţele subţiri. În acest timp șeful lor atârna 
aproape inert la extremitatea braţului încordat al lui Tom, 
începând să capete la chip o culoare verzuie. 

Atmosfera devenise foarte tensionată, dar și amuzantă în 
același timp. 

— Lasă-l, dracului, jos! strigă Lucky. Poate ajungem la o 
înţelegere. Vreau să plec întreg de aici nu am chef de război cu 
tribul curului meu! 

Tom se uită la el, privi la grupul de războinici, apoi, cu o 
mișcare scurtă, îl prăvăli pe nefericitul lider peste ei, iscând o 
prăbușire ce amintea de bowling. Fără să-i lase să se 
dezmeticească, se aruncă și el deasupra, într-un plonjon cum se 
poate vedea numai pe stadioanele de fotbal american. 

Războinicii pirpirii îl urmăriră venind spre ei cu groază în ochi. 
Aterizarea fu decisivă. Înţelegând că zarurile fuseseră aruncate, 
Lucky și Melissa nu stătură nici ei degeaba și se repeziră spre 
grupul ce se pregătea pentru o luptă pe viaţă și pe moarte. Nu 
avură însă nimic de făcut. 

Războinicii fuseseră deja reduși la tăcere. Simpla cădere a 
uriașului peste grupul deja zdruncinat de precedenta aterizare a 
liderului lor, îi scosese din funcţiune pe șase dintre ei. Restul 
căzuseră aproape instantaneu sub loviturile precise de pumni și 
picioare ale agentului. 

Acum, făceau eforturi de a se ridica din praf, în timp ce 
femeile tribului îl înconjuraseră - scoțând sunete semănând a 
osanale - pe atotputernicul Tom. 

— Se pare că a apărut un nou șerif în oraș, conchise Lucky, în 
timp ce îi ajuta de nefericiții bărbaţi ai tribului să se repună în 
poziţie verticală. 

e 

Situația se calmase cu ușurință în urma extraordinarei 
demonstrații de forță a lui Tom. După ce refuzase cu grație 
avansurile femeilor din trib, cel puțin pentru moment, malacul îl 
strânsese în brațe pe șifonatul lider și îi ridicase mâna dreaptă 


52 


în sus, ca la box, încercând să dea de înţeles că nu e cazul să se 
recurgă la alegeri anticipate. 

— Șeful vostru e un obsedat curajos! strigase el, cu o voce 
care răsunase ca un clopot în noapte. Merită în continuare 
supunerea voastră. Și noi am avut unul la fel, pe nume Clinton. 
Poate aţi auzit de el, poate nu. Și el a rămas în continuare. lar 
ceea ce e bun pentru Statele Unite ale Americii, e bun pentru 
întreaga planetă. Cel puţin așa ne-au învăţat pe noi la școală. 

Melissa și Lucky urmăriseră cu un haz enorm reînscăunarea 
celui ce se dovedise a avea un asemenea corespondent în 
lumea civilizată. 

În ciuda victoriei și a gestului său mărinimos, Tom nu încercă 
să profite prea tare de noul său statut. Se duse și se trânti fără 
multe fasoane într-unul dintre hamacuri, scoţându-și tacticos o 
țigară și aprinzând-o cu un aer de extremă satisfacţie întipărit 
pe figură. Unul dintre bătrânii care se uitau la el ca un inginer la 
statuia lui David, începu să strige furios, văzând ceea ce face 
malacul: ianepit! ianepit! 

Până să realizeze agentul care era problema, bătrânul se și 
repezise și îi smulsese, cu o mimică de total dezgust, ţigara din 
gură, aruncând-o pe jos și călcând-o în picioare. 

— la te uită! se minună Tom, abţinându-se să nu-i trăsnească 
o torpilă de dreapta aschimodiei. Până aici au ajuns ăia cu 
campaniile antitabac? 

Se uită atent în jurul lui, încercând să găsească pe cineva care 
să-l susțină în uimirea lui, dar observă că deja nu-l mai băga 
nimeni în seamă. Melissa găsise în sfârșit un bol mare cu apă și 
era extrem de ocupată să își aranjeze părul, iar Lucky „discuta” 
aprins cu unul dintre cei care îi aduseseră în sat, pe marginea 
unui subiect misterios. 

Agentul se hotărî să ia și el taurul de coarne, apropiindu-se 
hotărât de o ființă ce părea să fie femeie, deși atributul i se 
părea uriașului destul de exagerat. li arătă, cu un gest pe care îl 
crezu suficient de sugestiv, burta lui. Incepu să și-o frece cu 
gesturi circulare și să arate cu degetul celeilalte mâini înspre 
gura deschisă. 

Femeia îi privi ușor temătoare la început, apoi păru să-și dea 
seama despre ce era vorba și îl apucă bucuroasă de mână, 
trăgându-l înspre una dintre colibe. 


53 


— Hei! reacționă Tom, neliniștit. Cu tot respectul, presupun că 
ești un exemplar superb printre ai tăi, dar mie îmi e prea foame 
ca să-mi ardă de sex. Și, în plus - nu te supăra! - tocmai am 
supravieţuit unui accident de avion. Ştii, pasărea aia mare care 
a căzut din cer. 

Femeia însă nu păru impresionată de scuzele încurcate ale 
bărbatului. Intră în colibă și reveni cu o secure scurtă în mână. 

— Hei, stai puţin! începu bărbatul să se teamă de urmări. La o 
adică, nu arăţi așa rău, și poate că m-ar remonta mai mult o 
giugiuleală în pampasul ăsta decât niște curcan fript. De ce nu? 

Femeia îi zâmbi cu întreaga gură, dezvăluind un șir de dinţi 
galbeni și ascuţiţi, dintre care doi lipseau. Se îndreptă hotărâtă 
spre jungla din jurul satului. O lovitură de secure dezgoli mii de 
canale săpate în trunchiul unui copac cu aparenţă de fosilă. In 
fiecare se zvârcolea scârbos câte o larvă mare, gălbuie, 
semănând cu viermii de mătase. 

— Koro, koro! strigă ea înspre Tom, îndemnându-l să se 
servească liniștit. 

Malacul stătu în cumpănă un moment, neînțelegând de fapt 
ce voia femeia de la el. Aceasta păru să priceapă motivul 
reţinerii malacului. Cu un gest sigur apucă cu mâna stângă o 
larvă și o decapită scurt. Apoi o băgă bucuroasă în gură și 
începu să facă mimica unui om extrem de încântat. 

— Să înțeleg ca sunt puţine șanse să găsesc niște costițe de 
porc primprejur, realiză Tom, în cele din urmă, manevrele 
femeii. Presupun că nu e otrăvitor, dacă ești așa încântată. In 
fond, când te afli la Roma, faci ca romanii... 

Apucă și el un vierme gălbui și îi aplică o lovitură fatală. Din 
trupul lui ieși o grăsime albicioasă, pe care o gustă prudent, nu 
fără ezitare. Avea consistenţa și fineţea untului, la care se 
adăuga savoarea laptelui de cocos. 

Deja se simţea ghiftuit, după ce mâncase cu poftă câteva 
kilograme de koro delicioși, când auzi zarvă mare venind 
dinspre centrul satului, cam din locul unde Lucky „conversa” cu 
cel ce rămăsese, graţie mărinimiei lui, șeful micuţului trib. Se 
ridică repede, speriind-o pe femeia care îl privea stupefiată, 
uimită de cantitatea de viermi pe care reușise uriașul s-o 
înghită. 

— Ce s-a întâmplat? întrebă el, de îndată ce ajunse în 
apropierea celor doi. 


54 


— Ştii că ne văitam că nu avem noroc? răspunse Lucky cu o 
altă întrebare. 

— Parcă lămurisem că e un fel de-a spune, având în vedere 
de ce am scăpat. 

— Bine, bine! Altceva vreau să zic. Inuit spune că în apropiere 
e o tabără de oameni albi ca și noi. 

— l-auzi, mormăi Tom. Deja s-au făcut prezentările? Pe mine 
de ce nu mă anunţă nimeni? 

— Tu auzi ce spun eu? O tabără de albi, în apropiere! Ție de 
prezentări îţi arde? 

— Mare lucru! nu păru impresionat gigantul. M-aș fi mirat să 
aud că nu e niciun om alb de jur-împrejur pe mai multe mii de 
kilometri. Unde dracu' nu-s oameni albi? Dar tot nu înţeleg de ce 
v-aţi luat la ceartă. 

— Spune că-s foarte răi și periculoși și că nu ne lasă să 
mergem acolo. 

— Hm! făcu Tom. Nici asta nu mă prea miră. Și nu o să stau 
acum să mă gândesc de unde dracului ai înțeles tu toate astea, 
din sunetele astupate pe care le scot aborigenii pe gâtlej. Dar, în 
fine. Totul e bine când se termină. Presupun că nu vrei să plec 
după omul alb tocmai acum? Nu de alta, dar m-a luat un somn 
teribil și sunt cu stomacul plin. 

Lucky rămăsese interzis de reacţia prietenului său, gândindu- 
se că acesta încă îi putea rezerva multe surprize, deși fusese 
sigur de contrariu. 

— Bine, spuse el în cele din urmă, cu glas scăzut. Presupun că 
ai dreptate. Să dormim mai întâi. Oricum e deja noapte, iar Inuit 
nici nu se gândește să ne conducă acolo ziua, darămite acum. 

Însă Lucky nu avea chef de somn, din cauza celor pe care 
tocmai le aflase, după o epuizantă discuţie bazată pe gimnastică 
și mimică. Se simţea amorţit de oboseală și totuși refuza să 
accepte că ziua se încheiase pentru el. Un sentiment ciudat îi 
stăpânea, spunându-i că nu e vremea de dormit, că se mai pot 
încă întâmpla multe lucruri ciudate și pe care nu ar fi bine să le 
rateze. Așadar, începu să se învârtă prin gruparea de colibe pe 
care o intitulase, în lipsa de ceva mai bun „sat”. 

Deși noaptea pusese stăpânire de-a binelea pe junglă, 
zgomotele păreau să se întețească, în loc a se potoli. 

Oare pe unde o fi aterizat frumoasa Melissa Tower, se gândi 
el, apoi își dădu seama că termenul folosit nu era cea mai 


55 


fericită alegere în contextul recentei lor prăbușiri. Tinea minte 
că ultima dată o văzuse aranjându-și părul. Se gândi că era 
foarte posibil să fi continuat cu eforturile de „înfrumuseţare”. 

Trebuie s-o caut pe lângă apă, se gândi el, ușor îngrijorat. 
Precis s-a dus la îmbăiat și a avut probleme. Cum de am uitat de 
ea? 

Vru să-l ia cu el pe Inuit, însă constată că și acesta dispăruse. 
De fapt, cuprins de tot felul de gânduri, nici nu observase cum 
satul se golise treptat de săraca lui populaţie. Numai dintr-una 
din colibe răsuna un sforăit înfiorător, ce acoperea urletele 
sălbăticiunilor din junglă. Desigur, nu era altul decât partenerul 
său. 

Dacă încă nu a ieșit nimeni furios ca să-l omoare fiindcă nu 
poate dormi, înseamnă că satul chiar s-a golit. Hm! își spuse el, 
îngândurat. 

Se roti dezorientat, încercând să își reamintească direcția din 
care veniseră. Cu o oarecare precizie deduse că intraseră pe 
„poarta” de nord a „metropolei”, deci aceea era o direcţie pe 
care nu avea rost să o mai verifice. Drept urmare, porni la 
întâmplare în direcţia opusă. 

Jungla devenea extrem de deasă aproape imediat ce ieșea din 
raza luminișului. Inainta cu greu prin vegetaţia luxuriantă. Luna, 
ce se întrezărea din când în când printre vârfurile copacilor 
înalţi, arunca o lumină nefiresc de albă, colorând pestrit 
încolăceala de ierburi, arbuști și copaci. 

Observă o potecă, semn că era un drum folosit de băștinași, 
pentru a ajunge într-un loc anume. Porni cu un sentiment de 
nesiguranţă în suflet. Nu avea niciun instrument de autoapărare 
asupra sa, în afară de cuțitul necăjit pe care îl primise în 
schimbul hainelor și cu care n-ar fi reușit să se apere de 
animalele ce i-ar fi putut sări în spate. Se aplecă și apucă o 
bucată mai noduroasă de lemn. O cântări nemulțumit în mâini. 

Pentru gâze cred că e bună, se gândi el. Sper să nu vină 
animale mai mari. 

Se îndepărtase binișor de adunătura de colibe, când i se păru 
că aude un zgomot de altă factură decât cele cu care începuse 
să se obișnuiască deja. 

Sunetele, ca o incantaţție, veneau de undeva din dreapta. Se 
grăbi să ajungă cât mai aproape de ele. 


56 


Zări o înjghebare de paie și trunchiuri de copaci. Era o incintă 
relativ mare în comparaţie cu cele care formau satul lui Inuit. Se 
apropie prudent, până ajunse chiar lângă ciudata construcţie. 
Nu găsi nicio intrare, așa că îi dădu ocol. 

Avea forma unui stadion de fotbal, perfect oval și cu un 
început de copertină, ca pentru a apăra tribunele de ploaie. Insă 
continua să nu prezinte semnele unei intrări. Işi apropie ochii de 
împletitura savantă a construcției. Era atât de deasă și de bine 
strânsă, încât se văzu nevoit să forțeze cu cuțitul o fantă printre 
lianele încolăcite în jurul miilor de crengi ce alcătuiau pereţii 
„fortăreţei”. 

Ceea ce văzu, îl lăsă complet fără grai. 

În mijlocul îngrăditurii era aprins un foc imens, asemănător cu 
cele făcute în taberele de cercetași. Lucru care îl surprinse, 
pentru că își închipuise că oamenii lui Inuit ignoră secretul 
focului, având în vedere că nu zărise nici urmă de vatră în tot 
satul. 

Se pare că îl cunosc, însă rezervă acest procedeu - banal 
pentru noi - în scopuri speciale, se gândi el, în timp ce se 
străduia să mai facă o gaură pentru a privi mai bine ciudatul 
ritual ce părea să se găsească la început. Întreaga populaţie era 
prezentă acolo, mai puţin animalele. 

Câţiva dintre cei ce căzuseră seceraţi de pumnii lui Tom, cu 
câteva ore mai devreme, se căzneau acum din greu să 
lovească, la rândul lor, niște tuburi înalte de lemn peste care 
prinseseră bucăţi de piele. 

Zgomotul pe care îl provocau era asurzitor, însă Lucky trebui 
să recunoască o anumită tehnică bine stăpânită, care îi dădea 
fiori și îl tulburau plăcut. 

Un grup de femei complet goale și vopsite în culori aprinse se 
învârteau într-un ritm amețitor, oarecum fără legătură cu bătăile 
aprige ale bărbaţilor. Lucky observă cu surprindere cum, dintr- 
un loc ascuns privirilor sale, apare o dihanie cu o alură 
înspăimântătoare, jumătate om, jumătate pumă. 

O costumaţie extrem de reușită, aprecie Lucky, fair-play. 

Această combinaţie de regnuri se apropie de focul ce arunca 
reflexe sălbatice asupra nu mai puţin sălbaticei asistenţe și 
presără deasupra lui un praf alb. Un fum gros învălui întregul 
„amfiteatru”, ajungând și la nasul lui Lucky, care se simţi brusc 
ușor ameţit. 


57 


Ce dracu folosesc ăștia aici? se întrebă el, înciudat de situaţie 
și îngrijorat de urmări. 

Nu îi mai era foarte clar ce căuta acolo. Locul i se părea mult 
mai luminos acum, iar membrele îi păreau mult mai grele. Se 
așeză puţin pe pământ, încercând să-și revină. Aerul tare al 
nopţii tropicale îl ajută să se redreseze relativ ușor. 

Doamne, cum le-o fi ălora acolo, dacă la mine a ajuns doar un 
damf și m-a pus la pământ? se gândi el, apoi își răspunse singur: 
poate că la ei nu mai are același efect. 

încercă să se concentreze pentru a previziona ceea ce urma 
să se întâmple, simţurile lui spunându-i că merită acest efort. 

Se strădui, se concentră, dar nimic. Parcă fumul îi decuplase 
total orice putere paranormală. 

E ceva extrem de necurat la mijloc, își zise. Asta în cazul în 
care nu mi-am defectat ceva în căderea cu avionul. 

Se ridică să privească în continuare desfăşurarea 
evenimentelor. 

Își lipi iarăși ochii de cele două orificii, dar se văzu nevoit să 
se așeze din nou. De data aceasta uluiala fu cea care îl lovise ca 
o bâtă de baseball în moalele capului. Își scutură ţeasta, ca și 
cum lovitura ar fi fost una reală, materială, și țâșni, ca împins de 
un resort în picioare, lipindu-se dintr-o singură mișcare de 
„binoclu!” lui. 

Simţea cum mâinile i se strâng instinctiv, formând doi pumni 
care ar fi putut sfărâma îngrăditura. Dar ceva îi spunea să nu 
reacționeze pripit la ceea ce vedea înăuntru. Simţea că grozăvia 
pe care o urmărea avea un tâlc ce îi depășea puterea actuală de 
înţelegere, dar pe care avea să-l descopere în curând. 


58 


e Capitolul 7 e 


Fumul plutea gros deasupra băștinașilor, ale căror simţuri 
păreau să se fi eliberat de orice bariere. Din când în când, 
creatura care părea să conducă ritualul mai arunca praf alb în 
foc, astfel încât fumul să-și păstreze o consistență relativ 
constantă. Femeile tribului se învârteau ca teleghidate, 
închipuind în majoritatea timpului o elice strâmbă, rotindu-se în 
unghi obtuz faţă de pământ. Apoi se lăsau jos și se târau spre 
bărbaţi, implorându-i să le fecundeze. 

Aceștia le refuzau cu obstinaţie, strigând mereu același 
cuvânt: lmembe, Imembe! 

Refuzatele se întorceau atunci către copii sau adolescenții 
tribului, care stăteau într-un fel de stare de semihipnoză în 
genunchi, privind absenţi la mișcările cu care îi ademeneau 
femeile înnebunite de dorințe. Câte un puști își mai lua inima în 
dinţi și, în erecţie completă, se azvârlea asupra câte uneia, dar 
era repede îndepărtat cu lovituri de picior de către ciudata 
creatură, asupra căreia fumul gros părea să nu aibă niciun efect. 

La un moment dat toţi începură să strige Imembe, Imembe! 
copleșiți de o supremă agitaţie. Fu exact momentul în care 
Lucky revenise din ameteală și se ridicase să privească 
continuarea ritualului. Complet goală și pictată în aproape 
aceleași culori ca și restul femeilor din trib apăru, făcând 
aceleași mișcări ademenitoare, nimeni alta decât blonda Melissa 
Tower. 

Apariţia ei fu salutată cu urlete care mai păstrau legătura cu 
umanitatea numai prin emiţători. Imediat, cercul care se 
formase în jurul focului se strânse în jurul ei. Principalele 
personaje păreau să fie acum creatura și agenta CIA. Aceasta 
din urmă se rotea în jurul ciudățeniei, făcând mișcări sugestive 
din bazin și apucându-și cu mâinile sânii mari, cu sfârcuri 
vopsite în roșu. 

Bărbatul se lăsă în genunchi și își băgă capul între coapsele 
puternice ale femeii, care îi înconjură imediat umerii. Creatura 
se ridică, ţinând-o în această poziţie pe Melissa, care se 
înfipsese, înfiorată, cu mâinile în blana moale a ciudatei apariţii. 


59 


Femeile din jur păreau extrem de încântate de scenă și 
începură să își frece sânii și labiile la unison, cu gesturi ce îl 
făceau pe Lucky să creadă că civilizaţia nu e decât o 
prejudecată, atunci când este vorba despre erotism. Melissa se 
încovrigase toată peste capul de pumă și striga ca și cum ar fi 
tăiat-o în bucăţi. 

Cred că nu m-ar aprecia foarte tare dacă aș încerca s-o salvez 
de acest supliciu, după cum e de prinsă în vârtejul amorului, se 
gândi Lucky. Asta în cazul în care aș știi cum aș putea s-o fac 

Brusc, femeia fu trântită la pământ, dar nu păru să considere 
această căzătură ceva care s-o deranjeze prea tare, deși în alte 
condiţii ar fi fost imposibil să nu se isterizeze. Ba dimpotrivă, se 
întoarse și se apropie, mergând în patru labe, de unul dintre 
toboșari, care abandonă instrumentul și se îndreptă cu membrul 
erect spre gura vorace a femeii. 

Nu era cine știe ce podoabă, însă ea păru extrem de încântată 
și o înghiţi cu atâta poftă, încât micul toboșar trebui să se 
sprijine de dispozitivul primitiv în care până adineaori lovise cu 
sete, pentru a nu fi supt ca de un vortex spaţial de pompa 
aspirantă a dezlănțuitei femei. 

Adunarea părea încântată de dezmăţul proaspetei venite în 
ritualul lor nebunesc. Numai creatura păru să nu fie mulţumită 
defel. Se repezi ca o apucată asupra îndrăzneţului și îi crăpă 
capul dintr-o lovitură iscusit aplicată cu un fel de ghioagă, pe 
care o ţinuse până atunci ascunsă în faldurile blănii. Sângele 
ţâșni cu putere peste cei ce se găseau în apropierea celor trei. 

Melissa nu se arătă deranjată de faptul că fusese mânjită cu 
lichidul cald și lipicios, sau că membrul care îi pompa cu vervă în 
gură provine de la un individ ce zăcea lungit fără viaţă alături de 
ea. Doar poziţia ei se schimbase. Nu mai stătea în genunchi și 
cu bustul ridicat, ci adoptase poziţia „capră”, cu fesele tari 
împinse în sus, oferite oricui și-ar fi asumat pericolul penetrării. 

Însă intimitatea ei părea să fie locul unde numai „șeful” avea 
drept de penetrare. Punându-și ghioaga cu care tocmai 
împrăștiase creierii  aborigenului în dreptul coapselor și 
bălăngănind-o ca pe un membru de cal, creatura înaintă 
ameninţător spre vulva fremătătoare a Melissei. 

Fu momentul în care Lucky hotărî că era cazul să acţioneze. 

Alergă în jurul incintei spre locul pe unde apăruseră creatura 
și Melissa, gândindu-se că acolo s-ar putea găsi o intrare 


60 


mascată. În vreme ce scotocea înfrigurat după o intrare, 
intrarea Melissei fusese penetrată cu vigoare de măciuca 
perfect calibrată pentru asemenea procedee. Femeia urlă cu 
plăcere când o simţi adânc înfiptă în ea și începu să dea înapoi 
ca racul, în dorinţa de a fi pătrunsă cât mai adânc. Acela era 
semnalul așteptat de toți. 

Toboșarii renunţară să mai chinuie tobele, femeile renunţară 
să mai implore adolescenţii de pe margine, iar aceștia renunţară 
să se mai preocupe de femei, împerechindu-se între ei la 
nimereală. 

Melissa se întorsese cu fața în sus și se apucase cu putere de 
ghioaga care îi explora măruntaiele, într-un ritm de du-te-vino 
amețitor. 

Unul dintre toboșari, care știa că acum e cu voie de la 
stăpânire să i-o tragi albei, se apropie grăbit cu gura de sânii ei 
și începu să-i lingă cu poftă, în timp ce membrul îi fusese luat în 
stăpânire de o femeie ce se bucurase să facă parte din 
împerecherea centrală. 

Altele se penetrau între ele cu diverse obiecte, majoritatea 
confecționate din lemn, în timp ce bărbaţii, mai puţini la număr, 
se aruncaseră câte doi pe cele câteva femei mai frumoase ale 
tribului. Printre acestea se aflau și cele două pe care 
mărinimosul Inuit i le oferise la schimb lui Tom, pentru Melissa. 

Niciun orificiu nu era neglijat și niciun membru nu rămăsese 
neocupat în tulburarea colectivă ce pusese stăpânire pe 
întreaga adunare. Abia atunci reuși și Lucky să găsească 
intrarea, savant ascunsă în spatele unei împletituri imitând 
perfect restul pereţilor. 

Dar apariţia lui în templul pasiunii nu impresionă pe nimeni, 
așa cum se așteptase. Cel mai impresionat fu chiar el, fiind 
cuprins deodată de o indiferenţă teribilă faţă de motivul venirii 
lui acolo. Simțea o nevoie imperioasă de a lua parte la acest 
ritual. 

Se deplasă hotărât spre una dintre femeile care beneficia de 
membrele a doi băștinași ce o penetrau în ambele intrări 
secrete și, cu lovituri sălbatice, bine plasate, o despresură pe 
femeie. Apoi o luă în primire cu o poftă pe care nu o mai simţise 
în viaţa lui. 

Ea nu păru deloc deranjată de noua apariţie, nici de 
schimbarea de situație pe care o trăia, în schimb una care se 


61 


găsea în apropiere fu chiar încântată de carnea albă și 
musculoasă ce apăruse în peisaj. Acuplarea cu cele două femei, 
apoi cu altele, pe care deja nu le mai putea număra sau 
identifica, dură un timp greu de măsurat. Lucky fu surprins, la 
un moment dat, de potența sa, însă nu avu chef să constate 
acest lucru decât în treacăt. Apoi, nu mai știu nimic de el. 

Pentru a nu se știe câta oară, se trezi cu o uriașă durere de 
cap, undeva într-o colibă. Era complet gol și acoperit numai de 
trupul fierbinte al Melissei. 

Nu înțelese de prima dată unde se găsește. Nici nu își 
amintea mare lucru din orgia sexuală la care luase parte, însă 
simţea o durere cumplită în toţi mușchii. 

Melissa Tower îl ţinea în brațe, odihnindu-se cu capul rezemat 
de pieptul lui. Sânii ei erau umflați ca și cum s-ar fi aflat în 
perioada de alăptare. 

Lucky se ridică în capul oaselor, iar privirea i se opri fără să 
vrea pe rotunjimile provocatoare ale feselor ei. In mod 
inexplicabil și spre marea lui surprindere, nu se mai simţea 
deloc atras de femeia prăvălită peste el. Incercă să o înlăture cu 
blândețe, dar mișcarea lui domoală fu suficientă pentru ca 
femeia să întredeschidă ochii și să murmure, ameţită: 

— Alberto, te-ai trezit deja? 

— Alberto s-o fi trezit el, dar nu e aici, zâmbi Lucky de 
imbecilitatea femeii. Tu chiar ai făcut o fixaţie pentru mafiotul 
ăla? 

Melissa deschise ochii de-a binelea și reacţionă așa cum era 
de așteptat: 

— Ce cauţi aici? vru ea să știe, uşor iritată. 

— Bună întrebare, acceptă Lucky. Nu îţi mai amintești nimic? 
Am suferit o aterizare forțată în timp ce ne îndreptam spre 
Bogota? 

Cum Melissa continua să-l privească mirată, bărbatul 
continuă: 

— Eu sunt Lucky, amicul colegului tău de serviciu pe nume 
Thomas Roe. 

— Știu cine ești, nu mă face idioată! se burzului femeia. 
Altceva mă neliniștește. Noi doi am făcut dragoste și eu nu mai 
știu? 


62 


— Hai că ești amuzantă! Poţi să-i zici și așa, dacă te 
aranjează, însă cred că denumirea de orgie sexuală sălbatică s- 
ar potrivi mai bine cu partida de aseară. 

Melissa încruntă sprâncenele, semn că se străduia să își 
amintească ceea ce se întâmplase cu o seară înainte. Efortul ei 
de memorie nu părea să dea roade, poate și pentru că 
împletitura ce ţinea loc de ușă a colibei se dădu la o parte, iar 
lumina care apucase să pătrundă fu repede înăbușită de silueta 
impozantă a lui Tom. 

— la te uită pe cine și cum avem noi aici! bubui glasul lui 
vesel și tonifiant. Ce faceți porumbeilor, așteptați să vă aduc 
micul dejun? N-am nimic împotrivă, astăzi servim koro. 

Femeia renunţă la efortul de rememorare și sări rușinată în 
picioare, încercând să apuce ceva cu care să se acopere. Nu 
găsi nimic, așa că se repezi într-un colţ al colibei și se ghemui, 
aparent rușinată, însă ochii ei aruncau flăcări în direcţia celor 
doi bărbați. 

— Sunteţi niște brute fără pic de rușine! 

— Ușurel, zâna zorilor! încercă agentul s-o domolească. Nu e 
vina mea că te-ai dezbărat de textile cine știe prin ce colţ de 
junglă. Eu doar veneam să vă resuscitez, că se crapă de prânz în 
curând. E drept că nici eu nu am fost foarte harnic. 

Lucky se ridicase în picioare, dar constatând că nici el nu are 
cu ce să își acopere goliciunea, se așeză repede jos, pe 
împletitura pe care dormise. 

— Băi, se întâmplă niște lucruri pe-aici, nici nu știu cum să-ți 
spun, i se adresă el malacului. 

— Spune-le cum îţi vin în gură, că te înţeleg eu, îl încurajă 
prietenul său. Dar mai întâi, stai să văd cu ce pot să vă acopăr, 
până nu sar pe nefericita asta bună rău... 

Acestea fiind spuse, Tom dispăru la fel de brusc precum 
apăruse, lăsându-i pe cei doi ghemuiţi care pe unde apucase. 

— Acum poţi să-mi spui ce s-a întâmplat? M-ai violat, cred... 
dar cu ce ai făcut-o, că am niște dureri înfiorătoare? 

— Ar fi fost cu totul anormal și ciudat în același timp să nu le 
ai. Stai liniștită, însă. Eu nu cred să fi apucat să mă apropii de 
tine, iar tu nu păreai deloc a nu încuviinţa ceea ce ţi s-a 
întâmplat. 

— la, luaţi de aci! se auzi vocea agentului. Nu e mare lucru, 
dar nici obiceiurile locului nu sunt foarte sofisticate. 


63 


Bărbatul intrase din nou în colibă și le aruncase niște bucăţi 
de pânză, care păreau să fi fost la un moment dat veșminte 
„civilizate”. 

Cei doi se acoperiră cu chiu cu vai cu zdrențele aduse în dar. 

— De unde sunt astea? vru Melissa să știe, neapărat. 

— Cred că de la călătorii din avion. Gazdele noastre au făcut o 
căutare sistematică se pare și au adunat tot ce se putea aduna 
de pe acolo. Chiar și pistolul pilotului a apărut, ca prin minune. 
lată-l! 

Și le arătă arma pe care o purtase comandantul la brâu. 

Femeia făcu o grimasă, scârbită și îngrozită, când auzi de 
proveniența dubioasă a hainelor, figură care nu scăpă ochilor 
ageri ai colegului său. 

— Dacă nu îţi convin, poţi să rămâi și goală. Sunt sigur că vei 
avea mare succes pe uliţă. Și căutare... 

Melissa îi aruncă o privire fioroasă - care, dacă ar fi avut 
materialitate, i-ar fi străpuns craniul -, dar nu spuse nimic. 
Imbrăcă în liniște zdrenţele și vru să părăsească coliba. 

— Unde ai de gând s-o ștergi? o întrebă Lucky, amuzat. Nu 
mai vrei să auzi ce s-a întâmplat azi noapte, acum, că și bunul 
tău coleg e de față? 

La început, femeia păru hotărâtă să nu accepte nicio relatare 
în acele condiţii, însă se răzgândi când ajunse în dreptul ușii: Ea 
realizase că preferă, înainte de a da ochii cu restul localnicilor, 
să știe exact ce se întâmplase cu câteva ore mai devreme. Așa 
că se așeză cuminte în colţul de unde tocmai se ridicase și îi 
făcu semn din cap lui Lucky să înceapă istorisirea. Ceea ce 
acesta și făcu, fără întârziere. 

e 

Mişcarea fulgerătoare a agentului Roe, ce era de o agilitate pe 
care statura i-o ascundea cu grijă, îl luă total pe nepregătite. 
Mâinile uriaşe ale matahalei, ca nişte aripi de condor, i se 
înfășurară rapid în jurul gâtului, de îndată ce Lucky puse punct 
povestirii. 

— Șarpe ce ești! îi șuieră el furios, în timp ce-i zdruncina 
creierii în cap. Te-am încălzit la sân viperă și tu mergi la orgii 
sexuale, lăsându-mă să dorm! 

Melissa se simţi datoare să sară în sprijinul partenerului ei de 
destrăbălare, însă nu mai era nevoie. Tom îi dăduse deja drumul 


64 


și se aruncase pe jos, având figura unui copil căruia i s-a luat 
jucăria preferată. 

— Obsedatule! îi strigă Melissa, furioasă la culme. Pervers 
nenorocit! Asta e tot ce ai să spui? Aștia ne droghează și profită 
de noi, iar tu mori de ciudă că n-ai consumat câteva negrese 
împuţite. Da’ de ce nu te duci dracului afară, ca să-ți iei chiar 
acum câteva, că presupun că preceptele morale nu le împiedică 
să și-o tragă cu albi ce cad din cer. 

— Dar de ce te superi în asemenea hal? se miră Thomas Roe. 
Din câte am priceput, nu a fost rău deloc, nu? Nu vă mai înţeleg. 
Dacă vă e bine - vă înfuriaţi, dacă vă e rău - la fel. Dacă ţi-o 
cere slujba, ţi-o tragi cu cine te prinde, nu? Dacă îţi pune unul 
curul pe bancheta din spate a unui Rolls, nici nu apucă să vadă 
când ti-au sărit chiloţii de pe tine. Poate să fie urât ca naiba. 
Închizi ochii și te vezi schiind la Cortina d'Ampezzo și nu te mai 
interesează că ăla ţi-o trage cu un apendice urât mirositor. lar 
acum, când înțeleg că ţi-a fost chiar bine de tot, și încă o noapte 
întreagă, te deranjează aspectul moral al chestiunii? Hai, că m- 
ai dat gata! 

— Vită proastă, asta ești, o vită proastă! reacţionă Melissa, 
repezindu-se la el, cu intenţia clară de a-i scoate ochii. 

Dar se opri înainte de a ajunge la părţile anatomice dorite, ca 
lovită în cap cu leuca. 

— la, stai! se întoarse ea către Lucky. Ce ţi-am zis eu azi 
dimineaţă, când încă nu mă trezisem de tot, întrebă ea, ca 
străluminată de o revelaţie. 

— Mi-ai zis Alberto, semn că ești calată la greu pe muncă. Că 
ţi-e peste mână să-ţi ieși din program. 

De data aceasta, Melissa nu mai luă seama la ironiile lui 
Lucky, la fel cum lăsase nepedepsită cinica analiză a lui Tom. Un 
gând teribil părea s-o frământe, deoarece mișca buzele fără să 
scoată vreun sunet, ca atunci când se străduia Tom să facă 
unele calcule ce cuprindeau tabla înmulţirii cu mai mult de 
patru. 

— Nu era de asta... mai curând era din cauza senzaţiilor de 
aseară. 

— Oho! se minună Tom. Așa năvalnică e scârnăvia? Dotat, nu 
glumă... 

— Aiurea, răspunse Melissa, instinctiv. Are un fel de râmă în 
loc de sculă. Chiar mă miram cum de mă trezesc dimineaţa atât 


65 


de epuizată, că nu prea avea cu ce mă regula. Acum îmi dau 
seama. Era aceeași senzaţie pe care am avut-o azi-noapte. Asta 
înseamnă că mă droga, iar pe urmă cine știe la ce tratament mă 
supunea... Da, Categoric! Mă droga. Acum îmi explic cum de nu 
îmi aminteam niciodată actul în sine, ci doar preludiul, dar și 
acela destul de vag. 

— Adică, omul te regula cât putea, iar tu nu mai ţineai minte 
până a doua zi? 

— Nope! Mai nimic. Dar pentru că nu s-a întâmplat așa des 
cum lași tu să se înţeleagă - adăugă ea cu ironie în glas - și, de 
asemenea, deoarece era sarcină de serviciu, n-am dat mare 
importanță. M-am gândit mereu că mă ameţeam. Trebuia să 
beau serios ca să-i las faţa puhavă în apropierea mea. Dar 
acum, mi-e clar. 

Lucky se ridicase și începuse să se învârtă tulburat prin 
colibă, încercând să pună cap la cap cele întâmplate cu cele 
aflate. 

— Deci, se pare că mitocanul a găsit formula fericirii: drogul 
perfect. Incep să fiu curios, de-abia acum, ce e cu tabăra de albi 
din apropiere. 

— Mda, s-ar putea să ai dreptate. Știu că toate laboratoarele 
din lume, legale sau ilegale, se străduiesc de multă vreme, 
poate din totdeauna, să găsească un drog sexual fără cusur. ȘI 
mai știu că tot ce s-a descoperit până în prezent provoacă 
reacţii necontrolate. 

— Păi, nu de aia au născocit ai noștri mișcarea Hippye? Ca să 
testeze LSD pe mase... La început părea un succes, până când 
autorităţile s-au prins că reacţiile adverse ale pilulelor sunt 
incontrolabile. De unde să bănuiască ele că îi va mânca în cur 
pe consumatori să protesteze și anti Vietnam, nu numai anti 
bariere sexuale?! 

— De aici succesul acestui nou drog și lipsa de efect a 
controalelor, murmură Melissa Tower, mai mult pentru sine. 

— Se prea poate, admise Tom. Cum e o substanţă 
necunoscută, are șanse de a scăpa relativ ușor la tot felul de 
controale. Dacă o mai și strecoară printre mașinăriile cu care se 
joacă de-a importul. Ascuţitorile alea sau ce-or fi ele... 

— Mi-e rău, se plânse femeia, așezându-se la loc în colţul din 
care se ridicase, surescitată de posibila lor descoperire. 


66 


— Eh, lasă, că e bine! A fost pentru o cauză nobilă. Le scot eu 
pofta de viol din sânge, nu avea grijă, continuă agentul să-și 
calmeze colega. 

— Nu, nu ai înțeles. Acum chiar mi-e rău, mai apucă ea să 
spună înainte de a se scurge fără vlagă pe podea. 

— Lucky, trebuie să facem ceva. 

Însă din locul unde se afla acesta nu veni niciun răspuns. 
Malacul privi mirat în direcția respectivă. 

Având o paloare extrem de asemănătoare cu cea a Melissei, 
Lucky era lungit, aparent fără suflare, la podea. 


67 


e Capitolul 8 « 


leși ca o furtună din colibă, hotărât să calce în picioare pe 
toată lumea, în cazul în care situaţia celor doi amici ai săi se 
dovedea ireversibilă. Prin sat, oamenii se mișcau parcă cu 
încetinitorul. Se vedea treaba că noaptea precedentă constituise 
un exces, chiar și pentru ei. 

Îi văzu intrând și ieșind, târându-se fantomatic, din coliba 
șefului Inuit, care se remarca prin tigvele de oameni cocoțate 
undeva pe un stâlp. Intrigat, dar și pentru că pe șef intenţiona 
să-l strângă primul de bile ca să-i lecuiască colegii, se repezi în 
direcția respectivă. 

Înăuntru îl găsi pe micuțul și aparent simpaticul lider local, 
întins pe niște blănuri groase de pumă, lângă o tigvă din care 
împărțea niște picături celor care îi călcau pragul. Se gândi 
instinctiv la povestirea lui Lucky și înțelese că era foarte 
probabil ca șamanul costumat în pumă să fi fost chiar Inuit, ceea 
ce i se părea acum ca de la sine înţeles. 

Il apucă cu o mână de păr și îl ridică în picioare, obligându-l 
să-l urmeze, apoi făcând un semn foarte sugestiv cu degetul 
mare de-a curmezișul propriului gât. 

Se pare că gestul avea o semnificaţie internaţională, pentru 
că Inuit nu aşteptă o altă invitaţie. Ajunși în coliba unde se aflau 
prietenii săi, Tom îl împinse pe șeful de trib cu asemenea forţă, 
încât acesta se prăvăli peste trupul flasc al Melissei. 

— Repară-i imediat sau îţi belesc toate maimuţele pe care le 
conduci, e clar? urlă agentul ca apucatul, făcând în același timp 
semne amenințătoare cu mâinile. 

Inuit nu mai părea, însă, impresionat de amenințările lui Tom, 
acum când știa care era problema ce-l frământa pe acesta. Ca 
prin minune, băștinașul deveni complet stăpân pe situaţie. 
Zâmbi superior și îi făcu semn uriașului să nu se agite inutil. 
Apoi dispăru cu agilitate din colibă, trecând ca o zvârlugă prin 
crăpătura îngustă existentă între trupul agentului și marginea 
deschizăturii ce ţinea loc de ușă. 

Se întoarse la fel de repede, spre surprinderea lui Tom, care 
începuse să calculeze în minte timpul necesar să se ducă în 


68 


orice loc din sat și să se și întoarcă în asemenea interval scurt 
de timp. 

Inuit ţinea în mână o pungă de piele minusculă, din care 
scoase, pe vârfurile degetelor, un praf pe care îl amestecă cu 
puţină apă dintr-un bol de lut. Pe urmă îi făcu semn malacului să 
îl ajute pentru a putea să le toarne celor doi ceea ce părea să fie 
un fel de antidot pentru drogul din noaptea precedentă. 

După ce reuși să le administreze amândurora câteva picături 
pe gât, îl bătu fericit pe spate pe Tom, cu o bucurie în priviri 
care îl scoase puţin din sărite pe uriaș. Băștinașul îi făcu semn 
acestuia să se relaxeze, pentru că totul era sub control. 

Ducându-și mâinile în faţă, ca și cum ar ţine ceva de mânere, 
începu să miște sacadat din bazin, cu o expresie tâmpă de 
fericire pe chip, imitând mișcările unui coit dorsal. 

— Aha! se înveseli brusc agentul. Da, jigodie, de acolo li se 
trage, parcă tu nu ai știi. Stai să se trezească, și o să avem noi 
doi o discuţie de o să mă ţii minte. 

Zâmbea larg, în timp ce rostea aceste teribile ameninţări, așa 
că Inuit ieși bucuros din colibă, nu înainte de a-l bate pe umăr 
încă o dată tovărășește, pe Tom. 

e 

— În concluzie, nici drogul ăsta nu e infailibil, conchise Lucky, 
după ce își reveni complet în simțiri. 

Constată cu surprindere că toate durerile îi trecuseră ca prin 
farmec, chiar și cele musculare, ca și cum nu fuseseră urmare a 
efortului fizic deosebit depus în timpul orgiei sexuale, ci a 
drogului. Ceea ce era - trebui să recunoască - oarecum 
surprinzător și prea puţin logic. 

— Zona crepusculară, colega, ce pot să spun?! dădu Tom din 
cap, ca și cum ar fi gândit profund. 

— Observati, vă rog, cum se leagă toate, de parcă accidentul 
nu ar fi fost întâmplător! aprecie și Melissa, care trecuse, în fine, 
peste macerarea psihică din urmă cu câteva ore. 

— Eh! filosofă Tom. Vei mai vedea din astea, dacă o să mai 
stai pe lângă Lucky. 

— Gata cu analizele! decise acesta, ridicându-se cu hotărâre 
de pe podea. E timpul să aflăm ce e cu tabăra și să-l strângem 
puţin de bile pe marele şaman Inuit, pentru a afla cine mai știe 
despre drog. Nu trebuie neglijat nici antidotul, firește. 


69 


— Să deslușim taina averii mojicului! îl completă amicul său 
cu veselie în glas. 

De cum ieșiră din colibă, își dădură imediat seama că situaţia 
lor în sat se schimbase. Se formase un culoar viu de la coliba lor 
la cea a lui Inuit, alcătuit din întreaga populaţie a satului, 
împodobită ca de sărbătoare. 

Surprinși de noul complex de împrejurări, cei trei trecură, mai 
degrabă sfioși în nedumerirea lor, printre localnici. Aceștia le 
aruncau diferite sunete a încurajare, respect și admiraţie. Deși 
nu înțelegeau ce făcuseră ca să merite un asemenea tratament, 
își continuară drumul, până când, cam la jumătatea lui, câteva 
femei blocară traseul din spatele celor doi bărbați și în fața 
Melissei. Acestea se aruncară în genunchi la picioarele ei și 
începură să o atingă, dând semne vizibile de adorare, încercând 
parcă să obţină ceva din calităţile albei. 

— Hopa! se minună Tom, când observă ce se întâmpla în fața 
lor. Ce avem noi aici? 

— Ha, ha, ha! se distră teribil Lucky, de scena care se 
petrecea lângă ei. Se pare că azi noapte nu a fost o orgie 
sălbatică, ci una iniţiatică. Mă tem că avem între noi o nouă 
personalitate a tribului. 

— Mama Dolores! continuă uriașul, abţinându-se cu greu să 
nu râdă. 

— Hei! le strigă Melissa, abia reușind să se sustragă adoraţiei 
femeilor din sat. Ce vi se pare atât de distractiv? 

— Faptul că te-ai speriat degeaba. Șeful tribului nu ţi-a tras-o 
degeaba. Uite că e cu plata la vedere! Acum ești noua regină 
locală sau cine știe ce zeitate a fertilităţii, continuă să o 
ironizeze colegul ei. 

Până la urmă reușiră să răzbată printre oamenii aflaţi în extaz 
și să pătrundă în coliba lui Inuit. 

Acesta nu mai semăna deloc cu omul sfrijit și insignifiant pe 
care îl cunoscuseră cu o zi înainte. Îmbrăcat cu blana de pumă și 
cocoţat pe un fel de tron, avându-i lângă el pe cei doi toboșari 
ce supraviețuiseră iniţierii Melissei, Inuit căpătase prestanţa 
oricărei maimuțe umane investită cu însemnele puterii. 

— Oho, maiestate! îl luă Tom din prag, când observă 
scenografia momentului. N-oi vrea să culc un genunchi pe 
pământ și să mă faci cavalerul viermilor comestibili? 


70 


Însă Inuit nu părea să-i acorde nici cea mai mică atenţie. Se 
ridică de pe tron cu un aer grav - fotoliul dovedindu-se a fi unul 
dintre scaunele de la clasa business a epavei avionului - și păşi 
țanţoș, hotărât, înspre Melissa. 

Aceasta, deși în primele momente fu tentată să-i mute bilele 
pe frunte cu un șpitț bine ţintit, fu pătrunsă repede de 
solemnitatea momentului și nu schiță niciun gest. Inuit îi luă 
mâna și o conduse pe tronul lui. Apoi o așeză, spre totala 
perplexitate a celor doi și se aruncă în praf, pe burtă, semn de 
totală supunere. Totul se petrecea în urletele de bucurie ale 
întregului trib. 

Unul dintre toboșari - care păreau a fi un fel de vicepreședinte 
sau vicerege, depinde de sistemul de referinţă - îi înmână, cu 
aceeași solemnitate, măciuca frumos împodobită cu care 
Melissa fusese iniţiată pentru mărețul moment de acum. Gestul 
se dovedi, însă, unul total neinspirat. 

Dacă femeia se dovedise o pradă ușoară pentru ceremonia de 
până în acel moment, pentru că în fiecare purtătoare de ovare 
zace o prințesă, imaginea grotescului falus o readuse cu 
picioarele pe pământ. Ca o panteră rănită, ea urlă când puse 
mâna pe măciucă și îi aplică o lovitură decisivă nefericitului care 
i-o oferise. Toboșarul vice se prăbuși ca un lemn, în timp ce 
restul celor aflaţi în „sala tronului” începură să chirăie 
înspăimântați de cruzimea noii zeițe a fertilității. 

Bănuind care urma să fie următoarea victimă a furiei Melissei, 
Tom și Lucky săriră în același moment în faţa uimitului Inuit, 
rămas în praf cu ochii cât cepele, surprins de atitudinea celei pe 
care o pusese pe tronul lui. 

— Potolește-te, o, mărită zeiţă! îi șuieră printre dinţi agentul. 
Divina ta furie riscă să ne lase fără subiectul de interogat. N-am 
străbătut atâtea mii de mile ca să măcelăresc băștinașii din 
pampas pentru o nevinovată partidă de sex. 

— Daţi-vă la o parte, că-l omor pe nemernicul ăsta! striga 
furioasă femeia, surdă la vocea raţiunii întrupată, surprinzător în 
Tom. Ce tupeu! Să-mi dea chestia asta scârboasă cadou, după 
ce mi-a băgat-o până în buric! 

În cele din urmă, neavând nicio posibilitate să-și descarce 
furia pe bietul șef de trib, Melissa se prăbuși pe tron, învinsă de 
neputinţă, și începu să plângă. 


71 


— Am spus mereu că antrenamentul de la bază e inutil când 
se lovește de isteria feminină, conchise Tom cu tristețe. Agent 
Tower, revino-ți în fire! se răţoi el la Melissa. Eşti în misiune, ce 
mama dracului! 

Surprinzător sau nu, acest tip de apel avu efectul scontat 
asupra femeii, care încetă dintr-o dată să dea apă la șoareci și 
afișa o morgă demnă de o parteneră a lui Bond. James Bond. 

Lucky preluă din zbor iniţiativa, profitând de vidul de putere 
ce se crease, și îl apucă ferm de blană pe decăzutul din drepturi 
- Inuit. Imediat după aceea începu să-l descoasă, după 
străvechea tehnică a mimei. 

e 

Se îndreptau tiptil spre locul unde Inuit le explicase că se află 
temuta tabără a oamenilor albi. Jungla, în apropierea serii, 
începuse să genereze cunoscutele zgomote ale vieţuitoarelor ei 
legitime. 

Pentru că Tom și Melissa îi făcuseră promisiuni ferme că vor 
uita dezonoarea suferită de agenta CIA în noaptea precedentă, 
Inuit se oferise să le fie călăuză. 

— In fond, șeful de trib nici nu e băiat rău, glăsui uriașul. Ce 
vină are el că e impotent și nu poate să-și demonstreze bărbăţia 
decât la modul simbolic. 

— Păi, vezi, pal! interveni Lucky. Când încercam să-ţi spun că 
nu e cu nimic mai diferit decât un patron ce suplinește cu daruri 
lipsa de bărbăţie... Societatea civilizată e plină de trucuri de- 
astea. E drept că între timp s-a renunţat la ritual, dar lucrurile 
au rămas cam la fel. Stai puţin! Delegaţiile de afaceri nu sunt tot 
un fel de ritual? 

Inuit le explicase, într-un timp relativ scurt, că drogul se 
extrăgea dintr-o plantă numită subru-subru, ce creștea în jurul 
satului. Efectele acesteia fuseseră descoperite și de oamenii 
albi, în urmă cu câţiva ani. 

De atunci avuseseră numai necazuri și trebuiseră să-și 
schimbe de mai multe ori tabăra, pentru a scăpa de răutatea și 
lăcomia lor. 

Ceea ce oamenii albi nu știau era rețeta antidotului, din care 
cauză folosirea drogului era echivalentă cu condamnarea la 
moarte a utilizatorilor, e drept, după câteva nopţi de mare 
pasiune sexuală. 


72 


— E ceva putred la mijloc, aprecie Melissa, îngândurată. Sunt 
sigură că Alberto a folosit drogul pe mine, în timpul delegațiilor 
cel puţin. Și totuși sunt vie. 

Lucky, care preluase rolul de translator, poate pentru că 
dădea mai bine din mâini decât ceilalți doi, îi transmisese 
această nelămurire șamanului-rege-președinte. 

Inuit înţelesese, în cele din urmă, și dăduse din mâini 
liniștitor. El știa care putea fi explicaţia. În urmă cu doi ani, 
ucenicul lui cel mai priceput fusese găsit jupuit de viu în junglă. 
Acest lucru devenise oarecum obișnuit pentru modul de acţiune 
al celor care căutau rețeta antidotului. Partea mai tristă era că 
ucenicul purta la el un săculeț în care avea praful antidot. 

— Intreabă-l de ce crede, în cazul ăsta, că omul alb nu are 
antidotul, dacă l-au găsit la nefericitul copil, se interesă Melissa. 

Gesturile lui Inuit fuseseră însă atât de elocvente, că nu mai 
fusese nevoie de interpretarea lui Lucky. Persecuţiile și 
vânătoarea pentru obținerea rețetei miraculoase continuase și 
după acest incident. 

— Va să zică, Alberto se află în posesia săculeţului, dar nu a 
putut să afle compoziţia, conchise Tom. Oare de ce nu a reușit, 
cu tehnica de care sunt sigur că dispune... 

— Pentru că plantele folosite sunt necunoscute pentru albi și 
imposibil de identificat, îl lămuri Lucky. Singurul lucru pe care 
analizele puteau să-l descopere erau proporțiile - deși nici asta 
nu este sută la sută sigur - în care diferite substanţe intrau în 
combinaţie. 

— Înseamnă că tribul lui Inuit este vânat în continuare pentru 
aflarea secretului, ceea ce mi se pare înfiorător, îi căină Melissa, 
care începea să regrete ieșirea de mai devreme, cu toate că 
lovitura ei nu fusese decisivă, precum cea aplicată de Inuit 
toboșarului obraznic, în timpul orgiei. 

Ajunseră în apropierea taberei-fantomă cu puţin înainte ca 
noaptea să cuprindă complet jungla columbiană. Inuit începuse 
să tremure, vizibil înspăimântat de monștri pe care îi ghicea în 
spatele îngrăditurii ce delimita așezarea de junglă. 

— Săracul! îl compătimi Melissa din nou. Uitaţi-vă la el cum 
tremură de spaimă! Ai fi crezut că sunt fericiţi în sălbăticia lor, 
adăugă ea și îl luă drăgăstos în brațe pe pirpiriu șef de trib, 
încercând să-l încurajeze. 


73 


În mai puţin timp decât are nevoie un negustor pentru a alege 
între bani și onoare, speriosul Inuit își înfipse ambele mâni în 
părţile intime pe care le dezmierdase îndelung în noaptea 
anterioară. 

Uimită de viteza cu care șamanul își introdusese degetul 
arătător în clitorisul ei în timp ce degetele de la cealaltă mână îi 
butonau sfârcul stâng, Melissa reacționă cu oarecare întârziere. 
Insă reacția, fu decisivă. Un cap în gură extrem de bine plasat îl 
proiectă pe șeful de trib câţiva metri înapoi, exact pe drumul de 
întoarcere. Care întoarcere fu, de altfel, efectuată de el în mare 
grabă și fără mari efuziuni de rămas bun. 

— Văleu! se îngrijoră Tom. Nu ar fi trebuit să-l alungi atât de 
categoric. Ai văzut ce mișcări dibace are? Tare aș fi vrut să 
exersez și eu. Puţină rapiditate în gesturi, în împrejurări 
asemănătoare, nu strică nimănui. 

— Presupun că nu ai fost foarte atent la efect, replică Melissa, 
țintuindu-l cu o privire care ar fi speriat orice bărbat dacă 
întunericul nu i-ar fi făcut-o invizibilă. 

— Ba da, și la el mă refeream. Imi place când joci dur. 

— Hai, încetaţi! încercă Lucky să-i tempereze pe cei doi. 
Avem alte lucruri mai importante de făcut, nu credeţi? 

Partenerii trebuiră să admită că Lucky avea, în cele din urmă, 
dreptate și se dedicară lucrurilor sugerate de acesta. 

Incinta în care se găsea amplasată tabără culegătorilor de 
moarte era împrejmuită de ghemotoace de sârmă ghimpată, 
dispuse pe două rânduri, după care străjuiau niște pereţi 
alcătuiți din panouri ușoare de plastic, utile numai din punct de 
vedere al împiedicării vizibilități. 

— Ei? îi întrebă provocator Lucky pe cei doi agenţi, ia să 
vedem, aţi participat la lecţia asta? 

— Care, făcu Tom pe naivul. Cum să ataci în plină junglă o 
tabără de oameni cruzi și super înarmaţi, cu ajutorul unui 
pistolaș, al unui cuţit minuscul și a unei sulițe anemice? Imi pare 
rău, dar cred că nu ne-au predat-o sau poate că eu am lipsit. 

— Decât să pierdeţi timpul ciondănindu-vă, mai bine am găsi 
o cale de intrare, interveni Melissa între cei doi cocoși. Trebuie 
să vă amintesc, oare, că orice gard are și o poartă, sau vă 
închipuiți că levitează? 

— Dom'le când are dreptate - are! încuviință Tom din toată 
inima. E drept că nu poarta ne preocupă pe noi, ci ceea ce se 


74 


găsește dincolo de ea, dar să nu fim răâutăcioși și să-i 
recunoaștem acestei frumuseți puterea de deducție. 

Porniseră tiptil ca să efectueze turul îngrăditurii, când Lucky le 
făcu semn să se oprească. 

— Staţi, vreau să verific ceva! spuse el și se așeză tacticos pe 
jos. 

Apoi își încolăci picioarele ca un yoghin și își cuprinse capul în 
palme. 

— Ce face ăsta, s-a ţăcănit?! se neliniști Melissa. 

— Sttt! îi ceru Tom să tacă. Lasă că știe el ce face. Știu și eu, 
de altfel. Ai puţină răbdare. 

După câteva minute de concentrare, Lucky se ridică, vizibil 
epuizat, însă radiind de fericire. 

— Uf, am scăpat! Mi-era teamă că m-au lăsat puterile exact 
când aveam mai multă nevoie de ele. Deși, nu-i așa, e greu de 
spus când am avut într-adevăr mai multă nevoie. 

— Dar de unde gândul ăsta? vru Tom să știe, care răsuflă și el 
ușurat abia acum, când aflase prin ce primejdie trecuseră. 

— leri am avut un asemenea moment, în preajma ritualului, 
când nu am reușit deloc să-mi activez capacităţile premonitorii. 
Nu știam dacă era din cauza fumului dopant sau a accidentului. 
Acum m-am convins că era de la drog. Ceea ce ridică o 
problemă, dar acum nu e timp pentru ea. Să ne grăbim! 

— Stai așa! îl opri Tom în plin elan. Nu ne spui și nouă ceai 
„Vvăzut"? ` 

— Nu e timp de explicații. Trebuie să ne grăbim. In seara asta 
pleacă un transport de marfă. E o șansă nesperată să scăpăm 
din junglă, indiferent unde o fi să ajungem. 

— Ei, păi dacă așa stă treaba, să ne grăbim, într-adevăr! 

— Ar fi o singură problemă, adăugă Lucky, după câteva 
momente de ezitare. 

— Zău! Și care ar fi aceea? 

— Mi-ai spus că o parte dintre cei care au colaborat la serul cu 
care am fost injectat lucrează încă în laboratoarele din jungla 
columbiană, nu? 

— Așa m-au informat șefii, admise Tom. 

— Și mie mi s-au blocat simțurile din cauza drogului, ieri 
noapte, nu? 

— Așa m-ai informat tu, continuă malacul să răspundă pe un 
ton socratic. 


75 


— În concluzie, nu crezi că e posibil ca și în laboratorul ăsta să 
găsesc ceva interesant? 

— Ba da, ar fi chiar foarte posibil. Dar cum ai de gând să treci 
de ușă? lar dacă treci, cu ce ai intenţia să-i sperii, cu faţa ta 
încruntată ori cu cuţitașul de deschis plicuri poștale? 

— Hm! admise Lucky. Ai dreptate. Acum nu e momentul cel 
mai bun. O să revenim. Să mergem! 

— Eu nu plec nicăieri până nu mă lămurește cineva ce 
dracului se întâmplă aici! se burzului Melissa. 

Însă Lucky se îndepărtase deja, iar Tom nu era în toane bune 
pentru a se ţine de naraţiuni, așa că o apucă fără prea multe 
fasoane de o mână și o trase cu atâta putere după el, încât 
Melissa trebui să-l urmeze, dacă ţinea să rămână în continuare 
posesoarea acelui braţ. 


76 


e Capitolul 9 e 


Poarta incintei era o adevărată minune a tehnicii. Ușoară și 
durabilă în același timp, avea tot ce îi trebuia ca să fie ușor 
transportabilă și să împiedice orice încercare de distrugere, în 
afară de artileria grea, bineînţeles. 

— Să dea dracii în ea de organizaţie! se înfurie Melissa, când 
zări instalaţia. Așa ceva am văzut doar în fotografii, la o 
expoziţie de armament a armatei. Ni se spunea că e un prototip. 
Cum naiba au intrat ăștia în posesia ei? 

— Să fie vorba despre bani? întrebă Lucky, retoric. 

— Să fie vorba despre sex? întrebă și Tom, la fel de retoric. 

— Râdeți voi, râdeţi, dar nu e râsul vostru, nu se lăsă agenta 
mai prejos. Să-mi explicaţi și mie cum treceţi de ea? O scrijeliţi 
cu cuțitul sau o răpuneți cu sulița? 

Lucky părea să nu dea nicio atenţie văicărelilor Melissei, 
preocupat să observe flora din jurul năstrușnicei porți. 

— Hei, prietene, mi-e și rușine să recunosc, dar ţâţoasa are 
dreptate. Ai „văzut” cum putem trece dincolo? Mă scuzi că îţi 
disturb studiul păsărelelor și al albinelor! 

Lucky se întoarse spre agent cu o față mirată, de parcă era 
pentru prima dată când observa că partenerul său vorbește. 

— Dar cine a spus că trebuie să intrăm? Vreţi să scăpăm de 
aici sau intenţionaţi să obţineţi viză de rezidență? 

Apoi, fără a aștepta răspunsul amicului său, le arătă un copac 
care creștea în apropierea porții. 

— Ala cred că e bun. 

Tom privi în direcţia indicată, miji ochii și privi copacul 
îndelung, cu un ochi care se voia a fi de expert. Dădu din cap 
măsurat, cu greutate, și spuse: 

— Și mie mi se pare foarte bun. Acum, că am stabilit asta, 
poți să-mi spui despre ce mama dracului e vorba? începu el să 
vorbească precipitat și iritat de atitudinea misterioasă a 
camaradului său. 

Lucky nu-i răspunse imediat. Se repezi la copac și încercă să 
urce puţin în el. Apoi sări jos și se apropie de ceilalţi doi, care îl 
priveau cu o stupoare nesmintită pe chipuri. 


77 


— E perfect. Fiţi atenţi! Cum se crapă de ziuă, din fortăreața 
asta blestemată vor porni spre cel mai apropiat oraș, indiferent 
care o fi ăla, trei camioane. Cum ultimul lucru de care se temei 
este prezenţa în acest copac a trei agenţi CIA, mă rog, doi, în 
fine, înțelegeți voi ce vreau să spun, nu? 

— Briliant! șopti Melissa, privindu-l din nou cu poftă pe 
chipeșul paranormal. Sărim pe prelată, nu? 

— Exact! răspunse Lucky, apucând-o decis de mijloc și 
sărutând-o cu pasiune. 

— Hei! se oţări Tom. Înţeleg că sunteţi bucuroși, dar eu de ce 
nu am dreptul la un sărut? 

— Pentru că ești urât, îi explicară cei doi într-un glas. 

e 

Noaptea trecuse mai ușor decât se așteptaseră. Tom se 
oferise să facă de planton, întrucât ceilalți acuzară oboseala 
acumulată cu o noapte înainte. 

Agentul era convins că partenerii săi se vor retrage într-un 
colț ca să facă sex, însă el avea acum alte preocupări. Învăţase 
să identifice copacii în care colcăiau delicioșii koro și luă o masă 
frugală, gândindu-se din când în când la egoismul amicului său, 
care se desfăta de unul singur cu bunătăţile Melissei. Și asta 
după ce cu numai o noapte înainte se desfătase cu toată 
populația feminină a tribului lui Inuit. 

Eh, viaţa nu e dreaptă! cugetă el, pornind tiptil spre copacul 
la a cărui rădăcină se ascunseseră cei doi. Parcă trebuia să 
ajung în junglă pentru a observa acest lucru... ia să văd măcar 
spectacolul. 

Spre marea lui surprindere, cei doi chiar păreau să doarmă 
duși, și nici nu dădeau semne că s-ar fi întâmplat ceva între ei. 
Dormeau depărtaţi unul de celălalt și chiar spate către spate. 

S-or fi certat, își închipui voyeur-istul de ocazie. 

Însă nu avu timp să aprofundeze această pistă, că dincolo de 
poartă începură să se audă mișcări. Așadar, se văzu nevoit să-și 
trezească însoțitorii. 

— Hei, deșteptarea, vine taxiul! 

În mai puţin timp decât îi trebuie unui negustor ca să aleagă 
între părăsirea amantei și partajul bunurilor prin divorţul, cei doi 
fură în picioare. Stăteau cocoțați cu toţii în copacul ale cărui 
ramuri prietenoase duceau până aproape de poarta prototip a 
armatei. 


78 


— Oare ce s-o întâmpla, de fapt, înăuntru? se întrebă Lucky. 

— Sper că nu ai de gând... nu avu Melissa curajul să-și ducă 
ideea până la cap. 

— Nu, nu! se grăbi Lucky s-o liniștească. Doar că am avut 
impresia... când aveam viziunea... În fine, nu are nicio 
importanță. Oricum, sper să ne întoarcem cândva pe aceste 
meleaguri, cu alte forțe, bineînţeles. 

— De întors se vor întoarce unii, cu siguranţă, ori vor veni 
pentru prima oară, însă nu văd de ce am face și noi parte dintre 
ei. 

— În fine, poate că ai dreptate. Atentie, se deschid porțile! 

Intr-adevăr, fără să facă vreun zgomot, acționate de un 
mecanism hidraulic bine uns, porțile se deschiseră. Pe spațiul 
lăsat liber apăru un camion, cel puțin în aparență, de o vârstă cu 
Lucky. 

Apoi încă unul și încă unul. 

— Pfui! fluieră Tom a mirare. Dar câtă marfă transportă 
nemernicii ăştia o dată? 

— S-ar putea să fie deja încorporată în utilaje, își dădu Melissa 
cu părerea. Trei camioane cu praf mi se par cam prea mult chiar 
și pentru Alberto. 

Insă în acele momente nu era timp pentru deducţii de 
detectiv. Important era să scape din junglă și din situaţia aceea 
de neajutorare pe care o dădea lipsa obișnuitului echipament de 
protecţie, în principal a armelor. 

Să sară pe prelata ultimului camion fu pentru cei trei o 
bagatelă, chiar dacă Tom se temuse iniţial că ar putea să treacă 
prin materialul textil. Aterizară însă în siguranţă. Suprafaţa 
respectivă era destul dură. 

— Să știi că s-ar putea să fi avut dreptate, iar praful să fie 
deja ascuns în minunatele instalaţii de belit aurul verde, 
plămânii planetei, spuse Lucky, întinzându-se tacticos pe spate 
și acordând toată atenţia soarelui ce se pregătea să irumpă într- 
o lume care, probabil, nu îl mai merita. 

e 

După ce rulară fără oprire aproape toată ziua, străbătând 
peisaje de o frumusețe sălbatică și deprimant de pustii, spre 
seară observară în zare murdăria specifică unei așezări umane. 
Un sat, probabil, prima așezare umană „civilizată” pe care o 
vedeau după atâta timp. 


79 


— Doamne! exclamă Tom, întorcându-se pe burtă ca să 
privească zidurile mizere și coșcovite de care se apropiau. Ce 
dor mi-a fost! Parcă aș fi plecat de un an. 

— Și mie, îi ţinu Melissa isonul. Și când te gândești că nu am 
stat mai mult de trei zile... 

— Probabil o să înnopteze aici, își dădu Lucky cu presupusul. 
Mi-e greu să cred că pot rula în ritmul ăsta în continuare. 

— Doar dacă destinaţia finală e departe, că nici asta nu avem 
de unde să știm, aprecie Tom. 

— Păi, să ne gândim. Marfa, dacă e gata ascunsă acolo unde 
ne-am gândit, poate fi transportată cu vaporul sau pe calea 
aerului, socoti Lucky. 

— Cel mai probabil cu avionul, presupuse Melissa. Nu cred că, 
la câţi bani poate să scoată din prafuri, se zgârcește cineva la 
transport. 

— Nici eu, o susținu Tom, însă am impresia că nu banii sunt 
foarte importanţi aici, ci măsurile de siguranţă. Navele sunt mult 
mai sigure, iar controlul nu este așa de strict ca la avioane. Eu 
merg pe mâna mării. 

Camioanele staţionaseră în sfârșit în faţa unei benzinării. 
Poate că termenul benzinărie era din start cam pretenţios. Era 
vorba doar despre două pompe de aceeași vârstă cu 
autovehiculele, în spatele cărora se găsea un imobil ce semăna 
mai mult a closet decât a benzinărie. Din camioane coborâră 
șase figuri sinistre, ce păreau a avea mai puţine legături cu 
civilizația decât cei din tribul pe care îl părăsiseră cu o zi înainte. 

Se strânseră ciopor, vociferând agitat, după care trei dintre ei 
se îndreptară în scârbă să alimenteze mașinile. 

— Ah, dacă aș știi ce au vorbit, se oftică Lucky. 

— Unii aveau de gând să oprească peste noapte aici, iar 
ceilalți voiau doar să înfulece ceva în sat și să plece mai 
departe, îi explică Melissa, pe un ton nonșalant. 

Cei doi bărbaţi se întoarseră spre ea în același timp. Pe fețele 
amândurora se putea citi cu ușurință aceeași nesfârșită uluială. 

— De unde... de unde știi tu asta? îndrăzni Tom să treacă 
peste momentul de uluială. 

— Mă descurc bine în spaniolă, răspunse femeia cu simplitate. 
De ce crezi că m-au ales pe mine ca să-l supraveghez pe Alberto 
Christian? Ah! păru ea să-și amintească. Și citesc la fel de bine 


80 


pe buze. De la o vreme s-au băgat cursuri obligatorii. Îmi pare 
rău că tu nu le-ai apucat. Și nici nu e de mirare, la vârsta ta... 

— Terminaţi! le șopti Lucky, ieșind în întâmpinarea replicii 
usturătoare pe care simţea că vrea să i-o dea Tom colegei sale. 
E foarte bine că deţii tainele astea. Ai aflat și încotro se 
îndreaptă? 

— Au pomenit, la un moment dat, de Cartagena. Asta e un 
port în nordul Columbiei, deci e probabil să fi avut dreptate 
matahala asta și să aleagă calea maritimă. 

— Nesperat de bine! se bucură Lucky. Mă refer la informaţiile 
pe care le-am aflat. Păi, în cazul ăsta eu zic să ne despărțim de 
frumoșii noștri șoferi. 

— Nu mai folosim același mijloc de transport? 

— De ce am face-o? Avem bani, și cred că sunt valabili aici, 
nu? Găsim noi un mijloc de transport mai rapid decât epavele 
astea. În fond, nu venisem aici ca să însoțim marfa, ci ca să 
găsim legăturile lui Alberto cu moartea celui de la paintball, nu? 

— În fine, cred că ai dreptate, admise Tom. Și nu mi-ar strica 
o masă bună, indiferent cât de prăpădit ar fi satul ăsta. Trebuie 
să aibe și altceva de înfulecat decât viermi. 

e 

Săriră de pe prelatele care le fuseseră cele mai utile scaune 
din viaţa lor, când cei șase se opriseră din nou în fața unei 
locante suspecte, cu ciudatul nume de „Speedy Gonzales!” 

— Șoricelul ăsta nu era mexican? se întrebă Tom, în timp ce 
se pregăteau să intre în speluncă. 

— Cu globalizarea care a infestat întreaga planetă, ce măi 
contează? ripostă Melissa. De fapt, era american dacă nu mă 
înșel, fiind realizat în studiourile de la noi, nu? Mă bucur însă să 
constat că ai nelămuriri culturale. Nu m-aș fi așteptat, sinceră să 
fiu. 

— Ştii ce? se înfurie agentul. Eu cred că nici acum nu m-ai 
iertat fiindcă te-am adus în stare de inconștienţă la sediul unde 
lucrai sub acoperire. 

— Asta face parte din meserie, nu am luat-o personal. Dar că 
mi-ai pipăit sânii și ţi-ai băgat limba între coapsele mele, câtă 
vreme eram aproape leșinată, asta nu știu când o să ţi-o iert. 
Nici măcar dacă o să ţi-o iert vreodată. 

Intrară în taverna mohorâtă, cu aerul unora care câștigaseră 
bătălia de la Maraton. Toate capetele se întoarseră simultan 


81 


înspre ei. Şoferii care îi aduseseră, fără voia și știința lor - de 
asemenea. 

— Salut, amigos! îi luă tare Tom. Numai feţe prietenoase prin 
zonă, șopti el din vârful buzelor către Lucky. 

— Să sperăm că nu sunt dintre cei care îi urăsc pe americani. 

— Nuuu, îl asigură Tom, ironic. De ce ne-ar uri? Pentru că le 
distrugem fabricile de droguri independente și le lăsăm în 
picioare doar pe alea care lucrează pentru noi? Nu cred așa 
ceva. Doar avem de-a face cu oameni civilizați. 

Melissa își luase rolul de puicuţă latino în serios și își lăbărță 
provocator sânii peste tejgheaua murdară. În spatele acesteia, 
un barman borţos freca absent un pahar, cu o cârpă mai 
murdară decât recipientul de sticlă. 

— Vrem să mâncăm ceva, dacă se poate, por favor. 

Barmanul o privi ca și cum ar fi fost transparentă. 

— Hei, Gonzalez, nu auzi ce te-a rugat doamna? se rățoi Tom 
la el. Sau crezi că nu avem bani numai pentru că suntem mai 
prost îmbrăcați? 

— Las-o mai moale, partenere! încercă să-l potolească Lucky. 
Nu am chef de scandal. 

— Mi-e foarte, foarte foame, rosti agentul, răspicat, întorcând 
capul spre el și aruncându-i o privire atât de sălbatică, încât 
Lucky se dădu un pas înapoi. 

— OK, OK, cum vrei tu... 

Pentru că barmanul nu părea să răspundă nici la farmecele 
femeii, nici la amenințările lui, Tom întinse o mână uriașă peste 
tejghea și repetă figura care o aplicase cu succes pe Inuit, deși 
barmanul cântărea de cel puţin patru ori mai mult. 

Când cei din bar văzură cum grasul Pedro este ridicat cu o 
singură mână de la sol, o liniște mormântală se așternu peste 
locantă. Dintr-un colţ se ridică un tinerel, îmbrăcat într-o cămașă 
cadrilată, evident mai curată decât a tuturor celor dimprejur, și 
cu o șapcă întoarsă șmecherește cu cozorocul la spate. 

— Pedro, servește-i te rog pe musafiri, și mai ales pe această 
superbă creatură. 

Rostind aceste ultime cuvinte, apucă mâna prea puţin curată 
a Melissei și o duse galant la buze, privind în același timp, 
insistent, cu ochii lui negri în ochii ei verzi. 


82 


— Hei, don Juan de prerie! se trezi Tom că o protejează pe 
colega sa, deși aceasta nu dădea vreun semn că și-ar dori 
apărător. Vezi cum îţi freci cioturile de pielea ei fină! 

— Desigur, señor. Nu am dorit decât să vă ajut, spuse acesta 
într-o engleză extrem de corectă, având totuși un ușor accent 
spaniol. Mă scuzaţi, dacă v-am pricinuit vreun disconfort! 

— Nici vorbă, preluă Melissa conversaţia din zbor. 
Dumneavoastră să-l iertaţi pe colegul meu, care e cam necioplit. 

Tânărul zâmbi, în timp ce Tom ridică din umeri, semn că 
renunţase să mai apere onoarea colegei lui. Principalul lui țel 
era mâncarea. 

— Pedro! strigă namila din toate puterile, deși respectivul se 
afla la doar o lungime de braţ de el, masându-și gâtul pe care 
degetele uriașului se imprimaseră extrem de bine. Ai auzit ce ți- 
a cerut șmecherul ăsta de pampas? Pune niște porţii mari cu tot 
ce ai tu mai bun în ele. 

Zicând acestea, se întoarse spre restul celor ce populau 
spelunca și rosti tare, ca să fie înţeles chiar și de cei care nu 
pricepeau limba lui Shakespeare: 

— Am avut un groaznic accident de avion. Nu am mâncat 
nimic de trei zile și nu vreau să fiu deranjat cât timp o să mă 
străduiesc să recuperez, clar? 

Lucky observă că unii dintre mesenii tresar mai evident la 
auzul acestor vorbe, semn că nu erau cu toții chiar atât de 
străini de engleză. Și cei șase șoferi ai camioanelor tresăriseră 
vizibil. De asemenea, Lucky observă că tânărul le făcu tuturor 
un semn discret din cap pentru a-i calma. 

Nu e chiar un fitecine, frumușelul ăsta, se gândi el, 
neînțelegând totuși de ce îl ascultau și camionagiii. 

— Sunt dezolat să aud acest lucru, spuse acesta. În atare caz, 
dacă îmi este permis, vă propun să nu vă potoliţi foamea în 
această hazna. Vă poftesc pe toţi trei la modestul meu ranch, 
aflat la cinci minute de mers cu mașina! Poate găsim niște straie 
mai decente și puteţi face și baie, dacă doriţi. Am tot ce vă 
trebuie. 

— Bineînţeles că acceptăm invitaţia, sări repede Melissa, 
văzând că Lucky este tentat să o refuze. Ce poate fi mai util 
decât o baie bună? 

— Un porc fript? întrebă Tom, retoric. 


83 


Nu le venea să-și creadă ochilor când ajunseră la „umilul” 
ranch al lui Diego, cum aflaseră că-l cheamă pe curtenitorul cel 
tânăr. Deși jeep-ul Dodge de ultimă generaţie le spusese, pe 
tăcute, câte ceva despre importanţa deloc nesemnificativă a 
averii acestuia, nu se așteptau să găsească un astfel de lux într- 
un asemenea loc. 

— Parcă am fi în Dallas, la Southfork, șopti Tom, când trecu 
pe lângă largile manejuri pline de cai de o frumusețe rară. 

— Parcă, dacă nu ar fi și casa atât de frumoasă, acceptă 
Lucky parțial comparaţia. Merge bine agricultura și zootehnia în 
partea asta de lume? întrebă el, pe un ton nevinovat. 

— Merge binișor, Doamne ajută! zâmbi Diego cu subiînţeles. 
Mai ales agricultura. 

Aha, plantațiile de coca, probabil, se gândi Lucky fără să vrea. 

— Și nu mă refer la plantaţii de coca sau de marijuana, 
continuă Diego, făcându-l pe Lucky să tresară puternic. Ha, ha! 
râse tânărul, văzând grimasa de pe chipul acestuia. Nu trebuie 
să fii paranormal ca să știi la ce se gândește un american când 
se referă la agricultura din Columbia. Totuși, aici mai mâncăm și 
altceva decât droguri. Unii au greutăţi în a accepta, pare-se, 
acest simplu adevăr. 

Casa lui Diego dovedea, dincolo de bogăţie, un bun gust 
desăvârșit. Fără etaj, lungă, în stilul colonial sud american 
clasic, albă, cu coloane rare și pe care se cățărau plante 
tropicale de un colorit ameţitor, construcţia îi scoase un oftat 
amar Melissei. 

— În așa ceva visez să mă retrag, cândva, când voi reuși să 
scap de toată nebunia asta. 

Diego o privi cu ochii lui albaștri precum cerul junglei, 
provocându-i femeii frisoane pe șira spinării. 

— Aveti grijă ce vă doriţi, frumoasă signorina. S-ar putea să se 
îndeplinească. 

Intrară în casă, nu înainte de a fi întâmpinați de un șir întreg 
de servitori îmbrăcați impecabil. Pe lângă ei, Diego, costumat ca 
un peon, părea unul dintre grăjdari. 

Casa largă și discret mobilată închidea în ea un patio, unde 
Diego îi invită ca să se servească dintr-un univers de băuturi, 
pentru toate gusturile și perversiunile posibile. 

— Eu aș vrea, înainte de orice, să fac o baie luuungă și 
fierbinte. Abia după aceea mă pot gândi la lucruri interne, se 


84 


miorlăi Melissa, care se simţea infectă în somptuosul decor al 
columbianului. 

— Îmi permiteti să vă conduc, signora! se oferi galant gazda. 
Domnilor, îmi permiteti? Voi reveni imediat. 

Dispărură pe una dintre uși, lăsându-i pe cei doi bărbaţi în 
raiul alcoolicilor. 

— Lasă, că nu-i nicio grabă, caballero! îi ură Tom, după ce se 
asigură că nimeni nu-l poate auzi, în afară de Lucky. Păi... să 
bem! adăugă el, ca o încheiere a oricărei discuţii, aruncându-se 
că un vultur asupra celei mai apropiate sticle. 

Se uită dispreţuitor la denumire și turnă un pahar plin. 

— Ce bei, compadre? îl iscodi Lucky. 

— Ce mai contează? Se pare că e o chestie din Europa: 
„palincă”, indiferent ce-o fi asta. Presupun că dacă se găsește 
aici, nu e zeamă de lăptuci. 

Dădu pe gât înfrigurat o gură ţeapănă, după care rămase cu 
privirea pironită în zare și cu gura larg deschisă. 

— Ce e? se sperie Lucky, urmărind instinctiv privirea fixă a 
prietenului său. Ai văzut ceva? 

— Raiul, fratele meu alb, Raiul! răspunse Tom când își reveni, 
cu o voce pierită, ca și cum ar fi răsunat din ziua precedentă. 
Dacă vrei să-l vezi și tu, ia o înghiţitură! La ce dracului ar mai 
avea ăsta nevoie de droguri, cu așa băutură în casă? 

— Auzi, spuse Lucky, ușor neliniștit de exuberanta malacului, 
ia-o la pas, dacă e așa ameţitoare, că nu știm ce drăcie e și nu 
am chef să rămân fără tine la traficant în casă! 

— Ce traficant, ești nebun? Nu ţi-a spus omul că se descurcă 
cu alea, alea. Eu cred că îi putem da puţin credit, nu? Că nuor 
mânca toţi hașiș, după cum ţi-a zis și el. 

— Aia să i-o spună lui Bush - că ăla oricum crede orice -, nu 
mie. Asta e casă de traficant serios, agent special Thomas Roe. 
Eu înțeleg că ţi-a luat foamea minţile, dar ai putea să fii mai 
atent când intri într-o casă străină, la un mahăr columbian, care 
tocmai ţi-a dovedit că ţine în mână toată zona, inclusiv pe cei ce 
se află în trecere. 

— Ete-na! Consider că mă pot relaxa după trei zile de mâncat 
viermi. Nu am venit aici ca să miros toţi traficanţii din prerie. 

— Junglă, omule! Junglă! M-ai înnebunit cu pampasul și cu 
preria ta! 

— Tot un drac... 


85 


— În fine, cum spuneam, dacă erai atent pe unde calci, ai fi 
văzut pe masa din salonul pe unde am intrat o poză. Eh, poza 
aia ar fi trebuit să-ţi ridice părul în cap. Pentru că e poza lui 
Martin, cel ucis la partida de paintball, dacă îți mai amintești? 
Cea din cauza căreia suntem aici, într-o superbă hacienda, după 
ce ne-am prăbușit cu avionul și am mâncat viermi. 

— Tii, ce se mai leagă lucrurile! rosti Tom cu nepăsare și 
continuând să deguste cu vizibilă satisfacție miraculoasa 
băutură. Acum, că ne-am trezit pe urmele pe care doream să 
ajungem, pot să-mi iau și eu o scurtă vacanţă, măcar până 
mâine dimineaţă? Că n-o să ne omoare în timp ce dormim. 

— Doamneee, ce somn îmi mai e!... 

e 

Lucky îl lăsă pe enormul agent CIA să dormiteze cu sticla de 
palincă strâns lipită de piept și porni la un rapid tur de orizont 
prin încăperile învecinate. Era oarecum mirat de absența 
îndelungată a gazdei, așa că se îndreptă în direcţia în care cei 
doi părăsiseră curtea interioară. 

Intră într-un hol vast, de-a lungul căruia se aflau înșiruite 
ciudate statuete amintind de o civilizaţie străveche. Lucky le 
cântări cu un ochi expert. 

Dacă nu sunt niște reproduceri amărâte, omul ăsta are o 
avere numai pe coridorul spre toaletă, se gândi el. 

De undeva din spate se auzeau vagi clipoceli, însoţite de 
zgomote înfundate. 

Frumoasa noastră colegă se îmbăiază, se gândi el. Parcă o și 
văd ieșind cu un halat pufos îmbrăcat pe corpul ei încă umed. 
Doamne, cred că sunt bolnav! Ala e cu sticla în brațe, eu cu 
Melissa în minte și individul ăsta suspect - relaționat cu mortul 
din New York într-un fel pe care sper să-l aflu - ne găzduiește în 
casa lui. Halal simţ al datoriei... 

Ajunse în faţa ușii de la baie, care rămăsese întredeschisă. Nu 
putu să se abţină să nu arunce o privire înăuntru, deși corpul 
Melissei nu ar mai fi trebuit să îi stârnească curiozitatea, după 
orgia din junglă. 

Surpriza lui fu mare, atunci când o văzu pe blondă căţărată 
undeva pe marginea largă a căzii imense în formă de scoică. 
Dar și mai mare îi fu mirarea când zări mădularul decent al 
gazdei, de om fără pretenţii, intrând și ieșind cu rigurozitate din 


86 


femeia care, cu o noapte înainte găzduise în același loc 
mătărângile unui întreg trib de aborigeni sau ce-or fi fost ei. 

Hotărât lucru, nici ea nu e în toate minţile, se trezi Lucky, 
gândindu-se amuzat. La capitolul ăsta chiar ne potrivim. 

Trupul femeii lucea în lumina puternică a neoanelor. Cu apa 
bătându-i genunchii, Diego se concentrase cu totul pe partea 
dorsală a femeii, impecabil construită, de altfel. 

Melissa era lipită cu sânii de faianţa albă și aburită, cu mâinile 
ridicate presând peretele, ca și cum s-ar fi așteptat să i se 
deschidă o poartă. Cu membrul adânc înfipt în vaginul femeii și 
cu degetul mare de la mâna dreaptă sondându-i celălalt orificiu, 
Diego rostea cuvinte într-o limbă pe care puţini o mai înțelegeau 
probabil, Lucky nefiind în niciun caz unul dintre ei. 

Gura lui stătea lipită de urechea femeii, care ţinea ochii închiși 
și buzele întredeschise, parcă pentru a absorbi cu toate 
simţurile eforturile cauzatoare de plăceri ale columbianului. 

Lucky fu tentat să se alăture celor doi amorezi, însă consideră 
că nu era atât de intim cu stăpânul casei încât să îl deranjeze. 
Preferă să renunţe la spectacolul gratuit, în schimbul unui rapid 
tur de orizont prin încăperi. 

Un geamăt prelung, aproape animalic îl ţintui însă locului. 

Cred că au terminat prima rundă, se gândi el înciudat. 

Așadar, planurile lui de a scotoci prin casă se dovedeau 
irealizabile. Cel puţin pentru moment. Din acest motiv, se 
întoarse în curtea interioară unde îi lăsase Diego. 

Tom sforăia asurzitor, răsturnat în fotoliul larg de ratan, 
ținând strâns și cu nădejde sticla de palincă în mâna lui uriașă. 

— Văd că pe companionul tău l-a răpus oboseala, auzi el din 
spate vocea lui Diego, care se străduia să păstreze un ton 
normal. Voiam să vă invit la masă, înainte de a vă lăsa să vă 
odihniti puţin. Dar cred că se poate și invers. 

— Nu-i nicio problemă, dacă îl trezești pentru mâncare, îl 
liniști Melissa, care apăru și ea, într-un halat pufos ce îi 
ascundea formele apetisante. Se întâmplă să ai ceva haine pe 
care să le pot îmbrăca până îmi cumpăr altele? îl întrebă ea pe 
Diego, maimuțărindu-se fără să fie nevoie. 

Fiindcă tonul ei i se păru lui Lucky ușor forţat, se gândi: 

Asta încă nu s-a săturat! E croită pe bietul Diego. Poate că 
data viitoare apuc să scotocesc puţin prin hârtiile fermierului. 


87 


Din păcate, Diego părea să își fii calmat pornirile sexuale, cel 
puţin pentru moment. Se apropie de măsuţa pe care stăteau 
nefolosite paharele și apăsă o sonerie. 

— O să te conducă Mercedes și o să îţi alegi ce vrei. Am încă 
intactă garderoba fostei mele soţii. 

— Ai fost însurat? întrebă Melissa, pentru a-și masca deziluzia 
ce i se întipărise pe chip cu o mirare suspectă. 

— Ca tot omul, răspunse Diego. Din păcate, un groaznic 
accident i-a curmat viața. 

Lui Lucky i se păru că sesizează în ochii bărbatului o sclipire 
ciudată de satisfacție. 

— Imi pare rău! spuse el. 

— Ce fel accident? vru Melissa să știe, vădit interesată de 
orice amănunt ce ţinea de viața gazdei lor. 

— Nu vreau să vorbesc despre asta, cu tot respectul. O 
greșeală fatală, atâta tot. 

— OK! dădu ea din umeri, mimând dezinteresul. 

O tânără creolă, care îi blocă simţurile lui Lucky pentru câteva 
secunde, apăru pe nesimţite. 

— Mercedes - i se adresă Diego -, condu-o pe doamna în 
camera Isabelei și ajut-o să-și găsească ceva. Măsurile nu par să 
difere semnificativ, din câte îmi pot da seama, completă el, cu o 
nuanţă imperceptibilă de ironie în glas. 

Frumoasa creolă dispăru tăcută, însoţită de Melissa, care 
părăsi curtea aruncând gazdei o privire tandru-ucigătoare. 

Cei doi bărbaţi le urmăriră câteva secunde cu privirea și un 
moment de tăcere stânjenitoare se lăsă între ei pentru câteva 
clipe. 

— Frumoasă casă ai, spuse Lucky, în lipsă de ceva mai bun. 

— Da, zâmbi Diego, complice. Și nici menajera nu arată rău, 
nu? 

Râsetele celor doi, survenite urmare a acestei remarci bine 
scăpată, destinseră atmosfera. 

— Dar până o să ţi-o prezint pe Mercedes, pot să-ţi arăt umila 
mea hacienda, continuă Diego, iar Lucky nu avu niciun interes 
să refuze, ba dimpotrivă. 


88 


e Capitolul 10 e 


Cu toate că simţurile lui Lucky fuseseră implicate mai curând 
într-o cercetare detectivistică pe tot parcursul prezentării 
locuinţei, acesta nu putuse să nu admire luxul discret, de bun 
gust, cu care era mobilată și decorată impecabila construcție. 
Portretele fostei soţii a lui Diego prezentau o femeie de o 
frumuseţe latină desăvârșită. Era genul de portret pe care ÎI ţii 
liniștit în casă, chiar dacă nu cunoști pe cea care este 
reprezentată în tablou. 

— Frumoasă mai era soţia ta, remarcă Lucky. Păcat, mare 
păcat! 

— Uneori, frumuseţea nu e suficientă la un om, replică Diego. 
La un tablou, însă... 

Lucky simţi că în spatele acestor amare constatări se 
ascundeau răni mai adânci decât cele legate de dispariţia fizică 
a seducătoarei Isabela. 

Când ajunseseră în dreptul fotografiei înrămate a victimei de 
la paintball, americanul întrebă: 

— Puţine fotografii am văzut în casă. Cine e tânărul păstrat în 
această ipostază nefirească, după câte am constat? 

— Este, mă rog, era, mai bine zis, fratele meu, Martino. 

— Era? se prefăcu Lucky surprins. 

— Da, a murit recent. Un teribil accident. O greșeală fatală. 
Prefer să nu discut, fără supărare. 

Cam multe accidente în familia asta, își zise musafirul. Și cam 
multe greșeli. Ceva îmi spune că o conexiune între cele două 
„greșeli” nu e exclusă totalmente. 

— Înţeleg că ai fost foarte încercat în ultima vreme, vru Lucky 
să-l zgândărească pe Diego. Sau soția a murit mai de multă 
vreme? 

— Nu. Amândoi s-au stins cam în aceiași timp, răspunse 
Diego, scrâșnind din dinţi. Dar mai bine să vedem ce ni s-a 
pregătit de mâncare. Morţii cu morții, viii cu viii, nu așa se 
spune? 


89 


Ajunseră în curtea interioară și observară o scenă ciudată. 
Tom continua să sforăie zgomotos, în timp ce Melissa se 
străduia din greu să îl facă să se trezească, urlându-i în ureche: 

— Trezește-te, monstrule, mergem la masă! 

Probabil că făcuse exerciţiul acesta de mai multe ori și pe 
diverse tonalități, întrucât vocea îi era cam vlăguită. 

Lucky se înveseli, văzând modalitatea aleasă de colega lor 
pentru a disturba sănătosul somn al malacului. 

— E ca și cum ai sufla în curul unui mort ca să-l faci viteaz, 
scuză-mi expresia grosieră! Atunci când amicul meu se simte în 
siguranţă, are somnul unui vulcan stins. Trebuie ceva mai mult 
de atât ca să-l aduci în planul realităţii. Sau, altfel spus, ceva 
mai puţin. 

Se întoarse cu o mișcare bruscă spre Diego. 

— Spuneai că e gata masa? 

— Da, dar colegul vostru... 

— la aminte la mine, deși nu cred să-ţi folosească altădată. 
Arată-mi unde sunt mâncărurile! 

Diego ridică din umeri, în semn că renunţă să îi mai înțeleagă 
pe cei doi, poate chiar pe cei trei, și le arătă drumul spre sala de 
mese. 

Intr-o încăpere somptuoasă, largă, se afla o masă atât de 
lungă încât cei aflaţi la capetele ei trebuiau să ridice tonul când 
vorbeau, pentru a se putea auzi unii pe alții. 

Pe masă, alături de platouri pline cu fructe, trona un porc 
tepos, savant ornat și cu un miros îmbătător, mai ales pentru cei 
doi picaţi din cer, care nu mai văzuseră carne gătită de multe 
zile. 

— Asta e! strigă Lucky, și se repezi să rupă o halcă zdravănă 
din trufandaua pusă la dispoziţia poftelor lor. 

— Partenere! strigă necăjită Melissa, rușinată de manierele 
acestuia. Eu înțeleg că nu ai mai gustat carne de ceva vreme, 
dar ăsta nu e un motiv să ne faci de râs. 

— Lasă asta!, răspunse bărbatul, trecând în grabă pe lângă ei, 
cu o felie groasă de porc pe o farfurie. 

Dispăru spre curtea interioară, urmat cu maximă uimire de 
ceilalți doi. Ajunși acolo în urma lui Lucky, îl văzură pe acesta 
cum plimba carnea pe sub nasul adormitului Tom. Strașnicele 
sforăituri continuară doar vreme de câteva clipe. Ca și cum ar fi 
fost ars cu fierul înroșit pe partea unde îi vine greu voinicului, 


90 


agentul sări în picioare cu o agilitate la care Diego în niciun caz 
nu se așteptase. 

— Porc! strigă agentul, fără să catadicsească a deschide ochii. 
Visez! 

— Nu, bătrâne, nu visezi. Dacă vei deschide ochișorii, vei 
vedea că e real. lar dacă tot nu crezi, mă însărcinez să te 
ciupesc până îţi dă sângele. Ești treaz, pe onoarea mea! 

Dar Tom nu-și mai făcea probleme referitoare la realitatea 
viziunii sale. Apucase nesătul bucata de carne și mușcase cu 
nesat mai mult de jumătate. 

Prima parte a planului fusese realizată. Să îl care la masă 
devenise de-a dreptul o joacă de copil pentru Lucky. Mergând cu 
farfuria la doi pași în fața uriașului, îl conducea pe acesta în 
direcția dorită, de parcă l-ar fi tras cu o sfoară. 

— Doamne, ce coșmar am mai avut! îngână Tom, după ce 
cântări cu un ochi de expert bunătăţile întinse pe masa cea 
lungă. Se făcea că mă aflu în pampas și tot ce găsesc de 
mâncare sunt niște viermi grași... 

— Koro! zâmbi Diego, îngăduitor. 

— Exact! sări Tom. Așa li se spunea și în visul meu. Ciudat, 
nu? Dar ceea ce este mai greţos, chiar îmi plăceau. Brrrr! se 
scutură agentul de așa-zisul lui coșmar. 

Gazda zâmbi în continuare și îi făcu semn servitorului să se 
apropie. Majordomul era un negru mai negru decât un tuci 
folosit zeci de ani fără a fi spălat. Diego îi șopti câteva cuvinte și 
negrul zâmbi la rândul lui, dezvelind un șirag de dinţi mari, de o 
albime orbitoare. 

— Ce se întâmplă? vru Lucky să știe, bănuind că poate fi 
vorba despre o farsă. 

— Nimic deosebit, se aplecă columbianul spre el. L-am rugat 
să renunţe la surpriza serii și anume Koro în sos caramel. Se 
pare că unii au început deja să se sature de această delicatese. 

e 

Masa fusese copioasă, iar oaspeții foarte mulțumiți de 
reluarea obiceiurilor civilizate de a se ghiftui cu jumătate din 
populația fermei lui Diego. Vorba vine... Seara se lăsase pe 
nesimţite, iar Diego se amuzase copios de povestirile lui Tom 
despre experiențele pe care le trăiseră în ultimele zile, de la 
accidentul căruia toți trei îi supraviețuiseră în chip miraculos. 
Acesta descrise relaţiile cu sălbaticii lui Inuit și termină cu 


91 


traseul străbătut pentru a ajunge în sordidul bar unde o 
întâlniseră pe generoasa lor gazdă din acea seară. 

Melissa fusese la un moment dat de-a dreptul înspăimântată 
de povestirile lui Tom, crezând că acesta va da în vileag 
rușinoasa, dar extrem de excitanta ceremonie la care luase 
parte. Însă colegul ei nu era genul de om care să facă astfel de 
gafe în timpul misiunii. Chiar și ea fusese plăcut surprinsă de 
imaginaţia cu care Tom inventase un adevărat scenariu împănat 
cu întâmplări savuroase despre așa zisul lor drum spre 
civilizaţie. 

— Mărturisesc că am crezut că o să dai chix și o să dezvălui 
adevărata manieră în care am ajuns aici, îi șopti ea matahalei, 
pe când se îndreptau înspre salonul unde urmau să servească 
digestivele și trabucele oferite de Diego. Ca să nu mai vorbesc 
despre cealaltă întâmplare... 

— Poate o să te convingi, astfel, că nici când mint, nici când o 
să te îndes în uriașul meu McLeod nu am cum să dau chix. 

— Poate în visele tale, puiule. În visele tale în care mănânci 
Koro. 

Lucky nu avusese niciun fel de emoții, însă povestirile lui Tom 
îl indispuseseră din cu totul alt motiv. Sperase să îl poată trage 
mai mult de limbă pe Diego despre cauzele ce provocaseră 
„regretabilele accidente” ale soţiei și fratelui său. 

Polologhia lui Tom, însă, nu îi lăsase nici cea mai mică șansă. 

În salonul pentru fumat, Melissa fu cea care îi răpi orice 
speranţă că ar fi putut afla în acea seară ceva despre subiectele 
ce îl interesau pe el. Trebui să fie părtaş la o lungă ședință de 
seducere, care sfârșise prin a-i întoarce stomacul pe dos. Așa se 
derulaseră ultimele ore ale serii. 

— Tu chiar ai uitat că te afli în misiune? îi șuieră el, în scurtul 
moment de pauză pe care și-l permisese Melissa, și acesta din 
simplul motiv că Diego își ceruse scuze pentru a merge la 
toaletă. Tot mai crezi că prinţul o să-ți pună castelul la picioare 
numai pentru că l-ai lăsat să ţi-o tragă în cadă din prima, ca unei 
târfe pe care dă zece peso? 

— Eşti un nesimţit, iar viața mea mă privește personal! se 
răsti Melissa, cu ochii sclipind de ură. Și nu dau seamă nimănui 
de ceea ce fac. Poate m-am săturat să-mi duc existența în 
cârcă, precum un sac cu fiare vechi. Am nevoie de un sprijin, de 
un spate. Columbianul poate să mi-l asigure. Ori crezi că mi-am 


92 


imaginat viaţa ca pe un lung șir de accidente de avion și misiuni 
în care trebuie să transpir sub toţi ticăloșii impotenţi, pentru a 
servi bravul sistem democratic american? 

— Ha, ha, ha! se distră Tom, auzind aprinsul dialog. Bun venit 
în lumea mea, măreţe Lucky! Credeam că nu o să te dumirești 
niciodată cu ce năpârcă ne-au procopsit șefii. Și zi așa, 
frumoaso, năstrușnicul Alberto Christian nu prea excela la 
capitolul ăsta, nu? Păi, și atunci de ce dracului mai strica 
drogurile pe tine? 

— Poate tocmai de-aia. Cert e că eu nu ţin minte să-i fi văzut 
râma transformându-se în semn de exclamare. Și nici amintiri 
post coitum nu pot să spun că am avut. Că îmi reveneam în 
simţiri în pat, și eram goi amândoi, părând mulţumiţi, asta e cu 
totul altceva. Acum, după ce am trăit în junglă, am început să 
înțeleg manevrele negustorului. Dar, apropo, ești un nesimţit și 
un porc și tu; na! Năpârcă era fiinţa care te-a scos pentru prima 
dată dintre picioarele ei, nu eu! 

— Eh! oftă Tom, slobozind un vălătuc gros de fum printre 
buze. Aici nu am de ce să te contrazic. Dar, oricum, vezi că 
prințul e fratele lui Martin; poate mai faci și o leacă de anchetă 
printre suspine. 

— Cum? rămase Melissa stupefiată. Care Martin? 

— Ricky Martin, desigur. Mai și întrebi care Martin!... 
Șmecherul împușcat în sala de paintball, cel de la care a plecat 
toată tărășenia. 

— Nu pot să cred! murmură agenta cu glas pierdut. Cum e 
posibil? Pur și simplu am dat peste firul pe care-l căutam, așa-i? 
Black Label de doisprezece ani. Ca și cum am fi căzut din cer la 
punct fix. Nu-i așa că viaţa-i minunată? 

— Stimată doamnă și domnilor - se auzi vocea politicoasă a 
lui Diego - dacă-mi permiteţi, eu o să mă retrag. Am mult de 
lucru mâine și astăzi a fost o zi încântătoare, dar parcă prea 
lungă. Mercedes o să vă conducă pe fiecare în camera lui și, în 
funcţie de ora la care o să vă treziţi dimineaţă, poate reuşim să 
luăm micul dejun împreună. 

— Nu e o idee rea, aprecie Tom, ridicându-se și trosnindu-și 
toate oasele când se întinse, ocupând aproape toată încăperea. 
La ce oră spuneai că mic-dejunăm? 

— Voi, indiferent când vă treziţi. Eu, la ora șapte trebuie să 
mă apuc de lucru. Viaţa la fermă nu e numai stat la gura sobei. 


93 


Vă urez noapte bună! mai spuse el, după care se înclină 
respectuos spre Melissa și le zâmbi celor doi bărbaţi, dispărând 
spre dormitorul lui de văduv. 

Agenta CIA oftă discret, constatând modul definitiv în care se 
retrăsese Diego, însă mai puţin înciudată, după ce auzise de ce 
rubedenii „beneficia” prințul ei visat. 

— Păi, dacă e fratele lui Martin, înseamnă că e fiul lui Alfonso 
Ferrer, traficantul, nu-i așa? 

— Bingo! exclamă Tom, arătând cu degetul ca și cum ar fi tras 
un cartuș în direcţia femeii. 

— S-a cam dus cu povestea aia cu zootehnia triumfătoare, 
nu? aprecie Lucky, zâmbind răutăcios. Și asta, în ciuda 
afirmațiilor lui sfidătoare, până la urmă, tot cultura de 
halucinogene a clădit „umila lui hacienda”. 

— Asta nu e obligatoriu, interveni Melissa, dar cam fără 
convingere. Poate că el e fratele cel bun ce nu a acceptat calea 
răului, nu? N-ar fi exclus să fie fraţi vitregi... 

— Da, și poate că noi suntem morți, visând că ne aflăm băgați 
până-n gât într-o hacienda, replică sarcastic Tom. Trezește-te 
fata mea! Eşti ditamai agenta! Chiar nu-ţi miroase a putred 
toata povestea asta? Ce, n-ai văzut cum s-au supus șoferii ăia 
care transportau praf de întărit libido-ul, când Diego le-a făcut 
un semn discret la bar ca să se potolească? 

— Bine, dar eu tot nu înţeleg ceva! vorbi Melissa. Dacă e 
fratele lui Martin și acceptăm că face și el afaceri cu droguri, ce 
legătură poate să aibă cu oamenii lui Alberto. Aţi uitat că Marie, 
pe care o bănuim că e amestecată în uciderea lui Martin, era pe 
felie cu Alberto Christian? 

— În primul rând, nu știm pentru cine lucrează șoferii - să nu 
uităm lucrul ăsta -, îi atrase Lucky atenţia. Noi doar am 
presupus că sunt lefegii lui Alberto, întrucât tu ai spus că 
recunoști efectul drogului. Ceea ce nu înseamnă certitudine de 
laborator, nu? 

— Exact, adăugă și Tom, ridicându-se cu greu ca să-și mai 
toarne un pahar de Black Label. Și, dacă tu nu te înșeli, nimic nu 
ne spune că Alberto e prima mână a afacerii. Poate că ăsta, 
Diego, sau tat-su, „recoltează” și vând către minunatul negustor 
de ascuţitori. 

— Și antidotul? întrebă Melissa cu jumătate de gură. 


94 


— Mda, asta ar fi o problemă, recunoscu Lucky, îngândurat. 
Poate că mâine dimineaţă vom avea capul mai limpede. 

— Dar de ce mâine dimineaţă, se arătă Tom optimist. Eu am 
capul destul limpede și acum. Important e să am burta plină, 
fiindcă creierul îmi funcţionează automat după aia. 

— Zău, bă', Einstein! Și care e explicaţia pe care capul tău 
„limpede” o dă prezenţei antidotului la Alberto? 

— Acum, nu bag mâna în foc că asta e explicaţia, acceptă 
agentul cu mult prea mult calm ca să pară natural. Dar poate că 
alde Ferrer i-a vândut prafurile, la o primă rundă, cu antidot cu 
tot, asigurându-l că mereu va proceda la fel. 

— Și, când s-a prins mitocanul că a luat ţeapă, nemaipupând 
antidot și aflându-se în posesia unei imense cantități de otravă 
pură, l-a împușcat pe Ferrer ăl mic ca avertisment. Bravo, 
maestre! îl felicită Lucky, cu o consistentă doză de admiraţie în 
glas. 

— O nimica toată, acceptă lauda matahala, cu falsă modestie. 
Cum spunea și înaintașul meu: „elementar, dragă Watson”. 

— Maa, recunoscu și Melissa. E o explicaţie coerentă, nu pot 
să nu constat. Nu o fi ea cea mai exactă, dar cred că e cea mai 
bună pentru moment, având în vedere atuurile pe care le avem 
în mână. Acum, chiar că mergem la culcare, nu? Nu suport să-l 
văd pe ăsta savurându-și liniștit triumful, adăugă ea, arătând 
îngreţoșată înspre namila răsturnată pe canapeaua de piele, 
eliberând tacticos cerculeţe groase de fum spre tavanul de 
mahon. 

Ca și cum ar fi simţit că era timpul potrivit, ușa se deschise și 
în pragul ei apăru, la fel de tăcută ca la prima ei apariţie, 
Mercedes. Prezenţa fu de natură să-i tulbure senzorialul lui Tom, 
care simţi brusc nevoia să redescopere poziţia „stând firesc în 
cur”. 

— Mamă, mamă! A cui e bijuteria asta? 

— Prietene, ţi-o prezint pe Mercedes, „servanta” lui signor 
Diego, făcu Lucky prezentările. 

După câteva secunde de perplexitate, uriașul izbucni într-un 
râs nebun, prăvălindu-se cu toată greutatea pe parchetul 
impecabil lustruit al încăperii. 

In timp ce Mercedes stătea imperturbabilă în prag, așteptând 
cuminte decizia oaspeţilor, Lucky și cu Melissa priveau stupefiați 
accesul de veselie al malacului. 


95 


— Poţi să ne împărtășești motivul homericului tău râs, amice? 
fu Lucky curios să afle. 

— Ha, ha, ha! râdea agentul CIA fără să se poată opri. 
Minunăţia asta e servantă și Melissa, săraca... Ha, ha, ha! Speră 
să pună mâna pe împărăție. Ha, ha, ha! Fără nicio supărare, dar 
mie nu mi-ar trebui altă femeie până crăp, cu o asemenea divă 
dereticându-mi patul. 

— Un imbecil sexist, asta ești! îl gratulă Melissa, roșie de 
furie. Crezi că e obligatoriu să i-o și tragă. Nemernicule! 

— Scuză-i, Mercedes! zise Lucky, apropiindu-se de ea. Sper că 
nu înţelegi atât de bine engleza, și nu știi ce neciopliţi trebuie să 
duci la culcare. 

Văzând că frumosul străin i se adresează pe un ton atât de 
amabil fata făcu niște semne ciudate. Bărbatul deschise ochii 
mari, părându-i-se că nu înțelege de prima dată despre ce era 
vorba. Apoi, când se dumiri - fără putinţă de tăgadă -, izbucni la 
rândul lui într-un hohot nestăvilit de râs. 

Mercedes zâmbi și ea, încurcată, nepricepând veselia subită 
ce-i cuprinsese pe cei doi bărbaţi. Eticheta și buna ei creștere o 
îndemnau, însă, să nu comenteze și să nu pară jignită în vreun 
fel. 

— Pot să știu: pe tine ce mama dracului te-a apucat? se 
înfurie Melissa de-a binelea. Doamne, cum am nimerit cu 
imbecilii ăștia doi în parteneriat! 

Depunând mari eforturi ca să se oprească din râs și văzând că 
până și Tom se potolise, uitându-se mirat spre el, Lucky reuși cu 
mare greutate să îngaime: 

— E și mută! Chiar că nu ai nicio șansă, Melissa. Ți se 
împotrivește chiar femeia perfectă! Ha, ha, ha! 

Spusele lui fură întâmpinate de un nou hohot de râs și din 
partea lui Tom. Acesta determină retragerea strategică a 
Melissei, căreia îi pierise de tot glasul și abia se mai putea 
abţine să nu izbucnească în plâns. 

e 

Lucky nu mai ținea minte când dispăruse Tom, condus de 
către Mercedes, și nici cât timp durase până să ajungă în 
camera lui. Tot ce-și reamintea era faptul că fata nu se grăbise 
să plece, cum o făcuse în cazul celuilalt. Rămăsese în prag, 
privindu-l intens și parcă hipnotizându-l cu ochii ei mari și verzi. 


96 


Un sentiment ciudat îi invadase întregul trup. | se părea că 
femeia aceea vine din alte vremuri, din timpurile străvechi în 
care spaniolii încă nu puseseră piciorul în America de Sud. Îi 
aducea aminte, într-un mod misterios, de o înaltă preoteasă a 
unui cult antic, probabil al soarelui. Și nu pricepea cum poate 
să-i amintească de ceva ce se întâmplase cu mult, foarte mult 
timp înainte de existenţa lui. 

Ce misterioase percepții îi bântuiau simţurile în acel târziu 
ceas de noapte. Ce conexiuni se creaseră, relativ subit, între 
misterioasa indiancă și subconștientul său. Dar, mai cu seamă, 
Lucky se gândea în ce măsură acel subconștient era într-adevăr 
al lui sau fusese dramatic modificat o dată cu injectarea 
misteriosului ser, cu ajutorul căruia își revenise după o comă ce 
durase nu mai puţin de douăzeci de ani? 

Acestea erau întrebările pe care Lucky avea totuși 

capacitatea să și le pună, în ciuda faptului că prezenţa 
copleșitoare a femeii îi influenţa simţurile. 
_ Frumuseţea răpitoare a lui Mercedes parcă nici nu mai conta. 
Intreaga încăpere era invadată de ceva anume. Bărbatul ajunse 
la concluzia că era vorba despre personalitatea ei. Atât și nimic 
mai mult. 

Dar de când am ajuns eu să fiu impresionat de personalitatea 
unei femei? se întrebă Lucky în gând. 

Gesturile sale păreau comandate de ochii magnetici ai femeii, 
iar bărbatul nu putea depune nicio rezistenţă. Și nici nu dorea să 
se împotrivească. 

Brațele sale îi înconjuraseră mai întâi talia, apoi picioarele. 

Femeia era ușoară ca un fulg, sau puterile lui se înmulţiseră 
peste măsură? 

Hainele largi și ușoare pe care le purta Mercedes căzură de pe 
ea, fără ca Lucky să-și dea seama. Tot ce știa era că ajunseseră 
amândoi goi-pușcă în pat. In timp ce mâinile lui alergau parcă 
îndrumate de impulsuri inconștiente, femeia îi mângâie de la 
început scrotul, stârnindu-i furnicături în tot corpul. 

Gesturile ei erau precise și parcă profesioniste. Nu era un 
profesionism de curvă, ci unul de zeiţă. Nu o pricepere căpătată 
în urma a mii de ore de sex, ci una înnăscută. O adevărată artă 
a senzorialului pe care numai o inventatoare sau o creatoare a 
plăcerilor erotice o putea deţine. 

Trupul femeii era ferm, cu pielea rece, ca a unei statui. 


97 


Plăcere pură, opusă oricărei urme de suferință, asta resimțea 
Lucky în timp ce Mercedes îi prinsese ca într-o menghină a 
buzelor membrul pe care îl simţea pulsând ca și cum ar fi ajuns 
la orgasm. Și chiar se simțea ca și cum ar fi ajuns într-un 
asemenea punct culminant, ca și cum o neștiută magie l-ar 
împiedica să își împrăștie sămânţa în gura femeii. 

Când Mercedes îl privi în ochi, făcându-l să înţeleagă - prin nu 
se știe ce minune a puterii gândului - că dorește să fie pătrunsă, 
Lucky simţi dintr-odată toată satisfacția perversiunii din ochii ei. 
O penetră sacadat, în același timp cu o inexplicabilă ură, dar și 
cu voluptate. Își simţea penisul enorm, crescând încontinuu, în 
timp ce mișcările lui deveneau tot mai apasate, iar ale femeii tot 
mai alambicate, mai savante. 

La un moment dat, o căldură imensă îi cotropi trupul, pe care 
îl simţea încordat până la ruperea fibrelor. Corpul femeii era 
rece și totuși atât de fierbinte... 

Observă, aproape fără să se mire, că în pragul ușii apăruse 
Melissa. Rămasă acolo, cu picioarele depărtate, agenta își masa 
furibund sânii și clitorisul. 

Stătea definitiv copleșită de acea tensiune erotică, pură, care 
plutea în aer. În cele din urmă, nou sosita se apropie. Alăturarea 
ei dansului nebunesc nu-i surprinse defel pe cei doi. Fusese 
firească precum normală era și sudoarea ce apăruse pe 
tâmplele încinse ale lui bărbatului. 

Înfometată, Melissa asaltase cu gura sânii pietroși ai zeiţei cu 
ochi verzi ca smaraldul. Buzele ei uscate de dorinţă păreau să 
deguste arome neștiute. Începu să geamă înainte ca indianca 
să-i fi introdus limba aspră și totuși catifelată între coapse. Și 
atunci, agenta avu senzaţia unui orgasm nematerializat, a unui 
plăceri supreme ce parcă stătea la pândă, așteptând momentul 
propice pentru erupția finală. 

Ochii sfredelitori ai lui Mercedes le comandă celor doi 
americani să se pătrundă, iar Lucky simţi că, fără de voie, 
trebuia să părăsească vaginul fierbinte al ameţitoarei femei 
pentru cel al albei, pe care îl considera banal. 

Nici Melissa nu mai avea același gust ca în avion. 
Transfigurată parcă de atingerile precise ale indiencei, ea se 
transformase într-o copie fidelă a zeiței. Ca să se convingă, 
parcă, Lucky o mușcă adânc de coapsă, iar femeia nu ripostă, ci 


98 


gemu satisfăcută. lar o dată cu ea, scânci și Mercedes, ca și cum 
amândouă ar fi devenit o singură ființă. 

Lucky căută înfrigurat în minte o senzaţie din trecut cu care 
putea compara ceea ce trăia în așternuturile de mătase ale lui 
Diego. Stereo. Sex stereo, sau de-a dreptul quadro, surround, 
toate la un loc. Simțea că nu e suficient, dar altceva nu îi venea 
în minte. 

Orgasmurile surveniră simultan, necontrolate, surprinzătoare 
și epuizante. 

Lucky nu mai rezistă tensiunii și plăcerii. Leșină sau adormi, 
nu putea spune cu precizie, dar părăsi tărâmul realităţii 
imediate. 


99 


e Capitolul 11 e 


Într-un colț îndepărtat al haciendei, Lucky zări un hangar 
imens. Se îndreptă înspre construcţie și constată că era vorba 
despre un garaj. Cele trei camioane erau parcate acolo. Se 
strecură într-unul dintre ele. Era plin de cutii imense, suite pe 
stelaje de lemn masiv, îmbrăcate în cartoane și acoperite cu 
folie de plastic. 

Încercă să privească înăuntru, dar constată că folia era mată. 
Nu înțelegea de ce simțea un impuls atât de puternic să afle cu 
exactitate ce se ascundea înăuntru. Totuși, era sigur că acolo se 
găseau utilaje sofisticate ce serveau drept paravan pentru 
traficul de droguri al lui Alberto Christian Ribshou. 

Scoase un cuţit dintr-unul dintre numeroasele buzunare cu 
care era dotată haina primită cadou de la Diego și vru să îl înfigă 
în învelișul foșnitor de plastic. 

Deodată, însă, se opri. | se păru că aude glasuri. Se ascunse 
imediat, deși nu-i venea să creadă că cineva ar putea ridica 
prelatele camioanelor, la acel târziu ceas din noapte. 

Auzi  glasurile guturale ale şoferilor. Le recunoștea cu 
ușurință. Spaniola pe care apucase să o înveţe nu părea să-i fie 
de vreun folos, deoarece se vorbea un dialect ciudat, cu 
influenţe ale străvechii populaţii Muisca sau Chibcha, ce 
stăpâniseră acele pământuri în epoca precolumbiană. 

Pe urmă distinse glasul ferm a lui Diego. De data aceasta, 
spaniola era curățată de „impurităţi” și Lucky reuși să înțeleagă 
câteva fraze. 

— Băi, imbecililor, sunteţi siguri că americanii ăștia împuţiţi 
nu au văzut „fabrica”? 

— Nu suntem siguri de nimic, șefule, de ce ne întrebi pe noi? 
Doar tu i-ai luat din bar. 

— Da, vitelor, pentru că mi-au părut suspecți. Cum de au 
reușit ei să scape din accidentul ăla de avion și să ajungă până 
aici? Au trecut pe lângă Barrancabermeja, pe lângă Puerto 
Berrio, Bucaramanga... cum dracu' de nu le-au nimerit? Vă spun 
eu care e explicaţia ce mi se pare firească. Au trecut pe lângă 


100 


ele, fără să le vadă, pentru că voi le-aţi ocolit, iar ei erau 
probabil sus, pe prelate. 

— Păi, și cum să ajungă șefule sus, pe prelate? 

— Cum naiba am eu norocul să lucrez cu toți tembelii? Păi, nu 
a căzut avionul lângă „fabrică”. Nu am trimis eu oameni ca să se 
asigure că nu a supravieţuit niciunul? De ce? Pentru că sunt un 
sadic care are grijă să fie multe victime la fiecare blestemat de 
avion care pică din cer? Nu! Ci tocmai pentru că nu am chef să 
dea nimeni cu nasul de micul nostru secret. 

Apoi se auzi un sunet înfundat, dar clar, ca și cum Diego i-ar fi 
ars o palmă strașnică cuiva. 

— Secret din care cu toţii vă hrăniţi numeroasele familii și 
plătiţi târfele voastre împuţite, nu? Acum ați înţeles de ce i-am 
primit în casa mea pe nemernicii ăștia? Puteam să-i omor încă 
de la bar, dar de unde am eu certitudinea că nu mai sunt și alţii? 

Lucky reușise să găurească prelata și să privească prin ea. 
Diego era în picioare, împreună cu doi dintre șoferi, în timp ce al 
treilea zăcea pe jos. Piciorul gazdei apăsa cu putere ceafa 
acestuia din urmă. Deodată, ușa garajului se deschise, iar 
înăuntru fură aruncate trupurile însângerate ale lui Tom și 
Melissei. 

Lucky tresări puternic și abia reuși să prindă în cădere 
briceagul care îi scăpase din mână de surprindere. 

— Aștia nu par să știe nimic. O ţin una și bună că au venit pe 
jos. Nu au fost capabili să explice de ce și cum de nu au găsit 
orașele și satele de pe traseu. 

— Dar celălalt? Tinerelul, frumușelul? 

— Nu l-am găsit. 

— Cum nu l-ai găsit, nemernico? Vrei să te pun chiar acum să 
le sugi ăstora sculele împuţite? 

Lucky încercă să lărgească puţin gaura prelatei, pentru a 
vedea figura celei ce însoţise trupurile lipsite de viaţă ale 
partenerilor săi. Reușii, iar imaginea pe care o avu în faţa 
ochilor, îl făcu să sară ca ars din pat. 

e 

Leoarcă de sudoare, se afla singur în cameră și nu mai știa ce 
anume visase și ce anume previzionase. Cu viziunile se 
obișnuise. Știa sigur că episodul din garaj fusese o previziune. 
Dar nu era convins dacă fantastica partidă de sex fusese vis sau 
realitate. 


101 


Știa că visele sunt fade și că femeile sunt lipsite de 
materialitate, asemănându-se cu proiecţiile de pe o pânză. In vis 
nu există satisfacţie, doar promisiuni pe care deșteptarea le 
transforma în speranţe provenite dintr-o altă dimensiune a 
existenței. 

Se ridica ameţit și obosit. 

Oboseala asta poate la fel de bine să vină de la sex, cum 
poate să vină și de la previziuni, calculă el, încercând să își 
păstreze măcar mintea limpede. Dar dacă nu am visat, unde 
sunt Mercedes sau măcar Melissa? 

Se repezi la ușă, însă efortul îl dobori și se prăbuși la pământ. 

Trebuie să rezist! își făcu el curaj. Trebuie să-i avertizez! 

Se ridică și se îndreptă iarăși spre ușă. Intră, ţinându-se de 
pereţi, în camera agentei CIA. Aceasta era întinsă în pat, goală, 
și surâdea în somn, deosebit de mulțumită și împlinită. 

Se apropie de ea și îi răsuci încet piciorul, pentru a-i cerceta 
interiorul coapsei, aproape de vaginul care încă îl tenta. Nu 
visase! Urma mușcăturii sale se afla acolo. 

Asta înseamnă că nu am visat! se convinse el. 

— Hei, Melissa, scoală! începu el să o zgâlțâie pe femeie. 

Aceasta se întoarse molatic pe spate, descoperindu-și sânii 
tari. Deschise ochii numai puţin, observându-l pe Lucky 
deasupra ei. Scâncind, se încolăci de gâtul lui. 

— Ai venit, puiule, deci mai vrei! remarcă ea, apoi îl trase cu 
forță, făcându-l să-și piardă echilibrul și să nimerească cu capul 
între sânii ei calzi. 

Lucky simţi cum intră în erecţie fără să vrea și se înfurie. 

— Agent Melissa Tower, ridică-te! Nu mai e timp de prostii! 

Femeia tresări la auzul tonului imperativ al bărbatului. Se 
trezise de-a binelea. 

— Unde-i Mercedes? Se afla aici, lângă mine. După ce tu ai 
adormit, am venit aici și am continuat distracţia. Doamne, ce 
mai femeie! Cred că m-am îndrăgostit! 

— Revino-ţi în fire! Nu e ceea ce crezi. Suntem în pericol. Am 
„Văzut” ce-o să se întâmple. Diego ne bănuiește că am găsit 
„fabrica”. Vrea să ne omoare. Îmbracă-te! Știu ce trebuie să 
facem ca să evităm dezastrul. Mă duc să-l trezesc și pe Tom. 
Dat fiind faptul că nu o să fie foarte ușor, te sfătuiesc să vii după 
mine imediat ce ești gata. 


102 


Se repezi către camera în care dormea agentul. Spre marea 
lui surprindere îl găsi pe acesta treaz. Stătea pe marginea 
patului și se uita în gol. 

— Ce-i bătrâne, ce s-a întâmplat? îl întrebă Lucky, de-a 
dreptul îngrijorat. 

— Bă... Bă... îngăima Tom, aiurit. 

Amicul se apropie de el prudent și i se așeză în față, privindu-l 
nedumerit. 

— Ce: „bă, bă”? ce s-a întâmplat? 

— Mercedes... femeie! 

— Hait! se dumiri Lucky. Fătuca n-a pierdut timpul degeaba. A 
fost și la tine? 

— Adică cum „și” la mine? La cine a mai fost? 

— Lasă acum, nu avem timp! Lucrurile se precipită. Îmbracă- 
te și hai cu mine! 

Tom se echipă rapid, mașinal. Era evident pentru colegul său 
că minţile îi sunt într-o cu totul altă parte. 

Lucru’ dracului cu femeia asta! se gândi Lucky, în fugă. E 
ceva ciudat. Are puteri paranormale. 

Când agentul fu gata, trecură s-o ia pe Melissa. Partenerii săi 
se aflau în stări diferite și Lucky încercă să-i readucă pe linia de 
plutire. 

— Fiţi atenţi la mine! Am avut iarăși o previziune. Diego vrea 
să ne lichideze. 

— Diego? se mirară amândoi agenţii. 

— Imposibil! declară Melissa. 

— Ştiam eu! se lăudă Tom, aproape în același timp. 

— Dar de ce ar face-o tocmai acum? 

— A sperat să afle dacă am aflat micul lui secret din junglă. 

— Cum să afle? Nu mi s-a părut că ne interoghează. 

— Nu am timp acum să vă explic. Trebuie să ajungem la 
camioane. Sunt strânși acolo. 

— Ce camioane? încercă Melissa să afle. Cine „sunt strânși”? 

Dar Lucky nu mai comentă, luând-o înainte. Cei doi îl urmară, 
Tom având o totală încredere în instinctele și cunoștințele lui 
Lucky, iar Melissa - curioasă să afle răspunsuri la întrebările ei. 

leșiră în aerul cald și umed al nopţii tropicale. O liniște 
profundă domnea asupra fermei lui Diego. Lucky se opri, 
încurcat. Viziunea lui îl plasase direct în apropierea hangarului- 
garaj, dar nu știa drumul până acolo. Încercă să se orienteze. Își 


103 


aminti vag imaginile pe care ochiul minţii le fotografiaseră 
mecanic la vederea hangarului. 

— Pe aici! spuse el, când se hotărî să se lase în voia 
instinctului. 

Aleile din jurul casei se desenau cu claritate, lumina lunii fiind 
suficientă pentru a le distinge fără greutate. După ce alergară 
câteva secunde, zăriră construcţiile „văzute” de Lucky în 
momentele lui de clarviziune, tocmai când acesta începuse să 
se întrebe dacă o apucaseră în direcţia potrivită. Încetară 
alergarea și se abătură imediat de la drumul ce ducea înspre 
ele. Lucky le făcu semn să-l urmeze și ocoliră clădirile. Înăuntru 
era lumină, iar americanii putură să-i vadă pe doi dintre șoferi 
stând de vorbă cu Diego. Purtau, după toate aparențele, o 
discuție foarte animată. Diego părea furios. 

— Unde e al treilea șofer? întrebă Tom în șoaptă. 

Prietenul său nu-i răspunse la întrebare, dar îi arătă cu mâna 
în direcţia piciorului lui Diego. Atunci îl zăriră și pe cel de-al 
treilea șofer. Era culcat la pământ, iar columbianul îi apăsa 
ceafa cu cizma lui ascuţită de cowboy. 

Lucky le făcu semn partenerilor săi să se apropie cu prudenţă, 
târându-se prin iarbă, până lângă ușile hangarului. Chiar când își 
găsiseră locurile cele mai bune pentru a asculta conversaţia 
celor patru, își făcu apariţia Mercedes. Era îmbrăcată cu totul 
altfel decât o văzuseră americanii până atunci și părea complet 
schimbată. 

Cu blugi strânși pe coapse și cu cizme în picioare, purtând o 
cămașă cadrilată înnodată deasupra buricului, Mercedes nu mai 
păstra mare lucru din personalitatea enigmatică și supusă cu 
care cei trei se obișnuiseră. Ceva din atitudinea ei le amintea 
însă de anumite momente din timpul halucinantelor partide de 
sex. 

— Nu i-am găsit în camere! spuse ea și glasul îi sună dur, 
având totuși unele inflexiuni de teamă. 

Melissa scoase un sunet de uimire, însă Lucky îi astupă 
imediat gura cu palma. Se așteptase la această reacţie. Aceeași 
uimire o simţise și el, când văzuse pentru prima dată, cu ochii 
minţii, aceeași scenă. Indianca nu era mută defel. 

— Nu e mută deloc, constată și Tom, zâmbind cu tristețe. 
Cum de nu a țipat când i-am tras-o? 

— Asta te preocupă pe tine acum? sări cu gura Melissa. 


104 


Lucky le făcu semn să tacă și să fie atenţi la ceea ce se 
întâmpla în hangar. 

— Cum adică nu i-ai găsit în camere? strigă Diego, extrem de 
furios. Păi, nu ai fost cu ei în camere? 

— Am fost, dar am lipsit puţin, după ce „m-a omorât” malacul 
cu un mădular cât toate zilele. Are o mătărângă de mi-a distrus 
intestinele. 

Diego îi rase un dos de palmă, care aproape o aruncă pe jos 
pe surprinzătoarea Mercedes. 

Tom făcu gestul de a se ridica și a sări pe columbian, însă 
mâna lui Lucky, care îl apucă prompt de umăr, îl făcu să-și 
reconsidere mișcarea. 

— Ai impresia că îmi pasă de suferințele tale femeiești? strigă 
Diego cu furie în glas. Cum au dispărut? De ce să fi dispărut? Au 
spus ceva? 

— Nu au scăpat nimic interesant pentru noi. Doar că doi 
dintre ei au participat, Lucky și Melissa, la o orgie în junglă. Din 
câte am perceput, e posibil să fi fost... de fapt sunt sigură că au 
fost la tribul Chibcha, ceea ce înseamnă că au simţit efectele 
prafului. 

Cei trei americani se priviră stupefiaţi unii pe alții. 

— Când am spus așa ceva? întrebă Melissa. 

— Eu unul, nu ţin minte să fi rostit nimic, pe toată perioada 
cât am fost cu ea. 

— Nici eu nu-mi amintesc. Ce dracului se întâmplă aici? 

Lucky îi făcu semn să treacă peste acest mister și să fie din 
nou atenți la conversaţia din hangar. 

— Cum? Adică eu îi caut de trei luni pe sălbaticii ăia și ăștia 
cad din cer direct în brațele lor? strigă Diego din nou. Și de 
„fabrică” nu au pomenit nimic? 

— Absolut nimic, răspunse Mercedes. Aproape mă liniștisem 
în privinţa asta. Dar când am constat că au dispărut... când m- 
am întors... 

— l-ai trimis pe Pedro, Alfonso și Reynaldo să-i caute? 

— Evident. Abia după aia am venit aici. 

Abia termină de spus aceste cuvinte, că un tânăr apăru 
agitat, în fugă, și îi șopti ceva la ureche stăpânului. 

Acesta tresării puternic și începu să privească atent în jur. 


105 


— Să plecăm! propuse Lucky, când văzu privirile 
scormonitoare ale lui Diego oprindu-se asupra locului în care se 
aflau. 

Columbianul le făcu semn celor din jurul lui să tacă și să 
cerceteze împrejurimile. Apoi se îndreptă înspre unul dintre 
pereţii hangarului, răsucind un comutator. Imediat se aprinseră 
niște reflectoare puternice, iar cei trei americani se treziră în 
plină lumină. Tom încercă să fugă, însă când se întoarse dădu cu 
nasul de ţeava unei puști de vânătoare îndreptată spre el de 
politicosul majordom. Pistolașul pe care îl avea asupra sa se 
dovedi inutil, așa că îl aruncă imediat. 

Ceilalţi doi se treziră în aceeași postură. Lucky era ameninţat 
cu arma chiar de către superba Mercedes. 

— Cine ești tu? apucă el s-o întrebe, stupefiat, apoi primi o 
lovitură puternică în ceafă și își pierdu cunoștința. 

e 

Când își reveni cât de cât în simţiri, constată că era bine 
legat, cu lanţuri la picioare și atârnat cu mâinile de o bară 
transversală a garajului. Camioanele dispăruseră. Colegii lui se 
găseau în aceeași neplăcută situaţie ca și el. Melissa părea să se 
fi bucurat, în plus faţă de ei, de un tratament special, întrucât 
avea hainele sfâșiate și era plină de vânătăi. Probabil că fusese 
violată. 

— Ce se întâmplă aici? întrebă Lucky, iar glasul lui sună stins 
și obosit, reverberând sumbru în hangar, precum într-un cavou. 

— Ah, și-a revenit frumușelul! auzi el un glas provenind din 
spatele lui. 

Era Mercedes. Lucky nu ar fi putut niciodată să uite glasul 
acela. Incercă să se răsucească. Poziţia în care era atârnat îi 
provoca dureri de brațe și își simțea capul greu, ca urmare a 
loviturii încasate, însă avea o oarecare libertate de mișcare. Nu 
reuși însă să se întoarcă la 180 de grade. Nici nu mai era nevoie, 
fiindcă Mercedes apăruse în faţa lui, cu aceeași privire 
dominatoare și insinuantă ca mai înainte. 

— Cine ești tu? întrebă Lucky din nou. 

— Ai căpătat o obsesie, frumosule! zâmbi femeia, complice. 
Sunt Mercedes, muta servantă a lui signor Diego. Nu-mi spune 
că m-ai uitat așa de repede, se maimuţări ea, punându-și o 
mână la inimă și arborând o figură afectată. 

— Ştii la ce mă refer, nu face pe tâmpita! îi șuieră Lucky. 


106 


— Ah! se prefăcu dumirită femeia. Să spunem că sunt un fel 
de corespondent feminin al tău. Numai că puterile mele 
paranormale se manifestă doar într-un câmp energetic sexual. 
Dacă nu există tensiune și pasiune în aer, nu pot mare lucru. E 
mai bine acum? Sau ţi-ai închipuit că te-ai îndrăgostit peste 
noapte de mica și umila Mercedes cea tăcută? Ha, ha, ha! se 
amuză ea, iar inflexiunile vulgare ale râsului său îl îngroziră pe 
Lucky. 

— Ce le-ai făcut colegilor mei? o interogă el, făcând brusc 
abstracţie de dezvăluirile femeii, spre totala ei surpriză. 

— Asta e grija ta acum, Lucky? Mă surprinzi, trebuie să 
recunosc. Nu întrebi de unde știu de puterile tale? Ori despre 
identitatea domnului Thomas Roe și a Melissei Tower? Chiar îţi 
pasă ce s-a întâmplat cu animalele astea? Mă dezamăgești, 
Lucky. Noi nu suntem ca restul lumii, nu trebuie să ne 
preocupăm pentru fiecare neputincios de pe planetă. 

— Ce le-ai făcut colegilor mei? repetă el, surd la comentariile 
femeii. 

— Ai noroc că sunt într-o pasă bună. Azi noapte am avut parte 
de niște partide extraordinare de sex, poate de aia, nu crezi? 
Ha, ha! 

Lucky nu păru să agreeze umorul femeii, nici să se împăuneze 
cu aprecierile zeiţei sexului. 

— Văd că nu prea ai simţul umorului. Despre partenerii tăi... 
Tom are ghinionul că e foarte rezistent, uimitor chiar. 
Dezavantajul la faza asta e că trebuie lovit mai tare decât 
ceilalți și în mod repetat. Drept pentru care mai durează până 
să-și revină, după cum poţi observa. Dacă își mai revine... lar 
zâna CIA... Eh, șoferii au vrut și ei o bucăţică bună înainte de 
plecare. Nu poți să-i condamni, nu? 

Spunând aceste cuvinte, Mercedes se apropie de Melissa și îi 
mângâie sânii goi. 

— În fond, cine nu s-ar bucura de așa ceva. Nu-i așa, Alberto? 

Spre stupefacţia lui Lucky, din spate apăru, trăgându-și abia 
perceptibil un picior olog, personajul pentru care străbătuseră 
atâtea mii de kilometri blestemaţi. O apariţie destul de puţin 
plăcută privirii. 

Bărbatul avea fața lătăreață înghesuită sub un păr creţ, 
îmbâăcsit și urât mirositor. Ochii lui de viezure beat se străduiau 


107 


să pară sfredelitori, înregistrând succesul pe care-l poate 
înregistra un anus în comparație cu soarele verii. 

— Domnule, eu nu înțeleg ce aveți cu mine! spuse el, 
încercând să pară sarcastic. V-am supărat eu personal cu ceva? 
Doar e vorba despre afaceri, ce mama dracu'! Import-export. 
Operaţiuni vechi de când lumea. Să baţi atâţia kilometri pentru 
a descoperi din nou pătratul... sau cercul... se întoarse el spre 
Mercedes, cu o privire care cerșea ajutor. 

— Roata, Alberto, despre roată era vorba! 

Mercedes se răsuci apoi înspre Lucky și dădu din umeri, 
privirea ei exprimând foarte clar: „acum înţelegi și tu cu ce 
cretini m-am încurcat?” 

— Și Melissa... continuă el să vorbească, ignorând sfatul lui 
Mercedes. Ce femeie! Ce clipe am petrecut împreună... Să mă 
trădeze după câţi bani am băgat în curul ei. După ce i-am 
mărturisit iubirea ce i-o port, să treacă ea de partea CIA. După 
orele de pasiune nebună... adăugă el, apoi începu să lăcrimeze 
și să sughiţe. 

— Asta e omul vostru de la New York? Ha, ha, ha! începu 
Lucky să râdă, spre furia lui Mercedes. Explică-i tu că Melissa 
era în CIA, și de aia a putut să-și pună mâinile slăbănoage pe ea. 
Nu zic că nu or fi contat și banii... Și ore de pasiune, ai? Ha, ha! 
O droga și o freca cu vibratorul, ca să creadă femeia când își 
revine că e un amorez pe cinste. Ha, ha, ha! râse Lucky, 
înfuriind-o și mai tare pe Mercedes. 

Ea nu putea pricepe în ruptul capului de ce Lucky se distra 
așa bine în situația în care se găsea. 

— Cred că îţi dai seama că ești ca și mort? îi șuieră ea, venind 
până aproape sub el. Te ţine în viaţă numai ambiția lui Diego de 
a te angaja în echipa lui, deși am încercat să-i explic că ești 
pierdut pentru varianta asta. 

„Pătimașul” Alberto, pradă unei tristeţi sfâșietoare, se apropie 
de trupul aproape gol al Melissei și începu să îl mângâie, în timp 
ce lacrimile i se scurgeau pe obrăjorii dolofani ce contrastau cu 
constituţia lui firavă. 

Atunci se întâmplă un lucru pe care puţini dintre cei prezenţi 
l-ar fi putut anticipa. Picioarele lungi și frumoase ale Melissei, 
deși ferecate în lanţuri, se ridicară brusc și îl prinseră de gât pe 
depresivul Alberto Christian. 


108 


Mercedes privi surprinsă această manevră aparent 
iresponsabilă și puse mâna pe pistolul pe care îl purta la brâu. 
Dar furia pe care o resimţțise față de reacţiile neașteptat de 
vesele ale lui Lucky, o făcuseră să se apropie nepermis de mult 
de acesta. Bărbatul repetă figura executată cu succes de 
Melissa și îi încolăcii gâtul zeiței cu picioarele, strângând cu 
putere. 

Mercedes încercă să scoată arma, însă strânsoarea lui Lucky 
fu prea puternică. În câteva secunde femeia își pierdea 
cunoștința. Melissa avusese o sarcină și mai ușoară. 

Alberto suferise un atac de panică, urmare a manevrei ei, se 
ușurase în pantaloni și leșinase, fără ca femeia să fie nevoită să 
strângă prea mult menghina picioarelor. 

— Pe mine nu ai vrut să mă încolăcești așa, se auzi glasul lui 
Tom, pe ton de reproș. Fii sigură că nu aș fi leșinat înaintea ta! 

— Aha! Acum, că am făcut treaba, a apărut și viteazul în 
călduri, rosti Melissa cu năduf. De unde ai știut că o să fac asta? 
îl întrebă ea apoi pe Lucky, cu admiraţie nedisimulată în glas. 

— Am și eu instinctele mele. Am observat că te-ai trezit, ca și 
Tom de altfel, și am sperat să-i vină vreunuia aceeași idee ca și 
mie. Tu ai fost mai bine poziționată și ai ales foarte bine 
momentul. Dacă încercai cu treizeci de secunde mai devreme, 
te-ar fi ciuruit „zeiţa”. 

— Ei, și acum ce facem? vru Tom să afle. Nu știu alţii cum 
sunt, dar pe mine nu mă aranjează poziţia asta de vită la abator. 
Îmi face un profil dezavantajos. 

— Nu crezi că ar cam fi timpul să vii și tu cu ceva idei? îi 
reproșă Melissa. 

— De idei nu ducem noi lipsă, dar cine să le pună în aplicare?! 
Uite - continuă el -, o să încerc faza asta, pentru început! 

Și zicând acestea, apucă cu mâinile lanțurile, ridicându-se 
într-o tracțiune de brațe, până ajunse la o distanţă suficientă 
față de bara transversală de care erau atârnați. Apoi, cu o 
smucitură, dădu drumul lanțurilor și își aruncă trupul în sus, 
reușind să se prindă cu mâinile de bară. 

— Uf! exclamă el cu satisfacţie. Asta părea partea cea mai 
grea. 

Se balansă și își aruncă picioarele în sus, trecându-le și pe 
acestea peste bară. Atârna ca o maimuţă în copac, dar se 
simţea stăpân pe situaţie. 


109 


— Bravo! îl felicită Melissa, mai curând sarcastică decât cu 
admiraţie în glas. Și acum ce o să faci, gimnastule? 

— Uite, asta o să fac! răspunse Tom, începând să se târască 
înspre ea. 

Când ajunse în apropierea colegei, își dădu deodată drumul la 
mâini și rămase agăţat doar cu picioarele de bară și cu capul în 
jos. Cum stătea așa, ajungea cu capul chiar în dreptul sexului 
gol al femeii. 

— Acum nu mai vreau să fac nimic, fiindcă stau foarte bine, 
spuse el, apropiindu-și capul și începând să lingă temeinic 
clitorisul Melissei. , 

— Dar e incredibil! strigă femeia consternată. Asta era planul 
tău? Eşti complet dezaxat! 

Lucky înțelese situația și se amuza copios de isteria ce o 
cuprinsese pe femeie. 

— Hai, Tom, continuă! spuse el degajat. E foarte posibil să 
vină și alții aici, nu peste mult timp. 

— Continuă! Continuă! strigă exasperată Melissa. Aţi 
înnebunit amândoi? 

Nervoasă cum era, nu observase că, în timp ce se distra cu 
limba printre coapsele ei, mâinile lui Tom coborâseră pe trupul 
pe care Melissa încă îl strângea între genunchi și apucase 
revolverul pe care Alberto îl purta la brâu. 

O împușcătură răsună și agentul se prăbuși peste trupul 
negustorului, pe care Melissa îl scăpase de surprindere, când 
auzise puternicul zgomot. 

— Asta a fost o tâmpenie, amice, aprecie Lucky, în timp ce 
malacul se aduna cu greu de pe jos. 

— De ce? vru el să știe. 

— Pentru că puteai să tragi mai întâi în lanţurile mele sau ale 
Melissei. Noi am fi căzut în picioare. 


110 


e Capitolul 12 « 


Eliberarea fusese totuși floare la ureche faţă de ceea ce avea 
să urmeze. 

Alertaţi de zgomotele împușcăturilor angajaţii fermei se 
apropiară în fugă, înarmaţi până-n dinţi. Cei trei se văzură 
obligaţi sa facă faţă tuturor cu doar două pistoale și muniţie 
insuficientă. Dar capacităţile de strateg ale lui Tom îi scoseseră 
și de data aceasta din încurcătură. Reușiră să doboare patru 
oameni cu numai opt gloante, iar pentru restul folosiseră numai 
câte un glonţ de persoană. Melissa se evidenţiase, dovedindu-se 
un ţintaș excelent. 

După ce încetară ostilitățile, cei trei îi târâră în casă pe 
Alberto și pe Mercedes, ca pradă de război. Primul dintre aceștia 
se afla în stare critică. Greutatea lui Tom, care căzuse peste el 
când se eliberase, îi strivise sternul, care probabil îi perforase 
plămânul. 

— Ăsta nu o mai duce mult, constată agentul cu scârbă. 

— Nu o să scăpați de furia lui Diego, vă pot spune cu 
certitudine acest lucru! șuieră Mercedes, de pe scaunul unde se 
afla legată fedeleș. 

— Foarte probabil, admise Lucky, aprinzându-și degajat o 
țigară și turnându-și un pahar de whisky. Că veni vorba - 
continuă el, oferindu-i cu generozitate și Melissei un pahar cu 
aceeași băutură -, unde e signor Diego ăsta al tău? 

— Nu o să aflați nimic de la mine! mârâi indianca, cu răutate 
în glas. 

— Mda, posibil, acceptă Lucky, savant. 

Apoi se îndreptă spre trupul prăbușit pe podea al lui Alberto și 
puse piciorul pe sternul acestuia. 

— Dar tu, păsărică mică, ciocănitoare ce ești, vestit doctor al 
lemnului, nu e așa că o să ne spui? 

Imediat ce apăsă doar puţin cu tocul pe coastele 
impotentului, acesta începu să tușească și să scuipe sânge din 
belșug. 

— La Cartagena! Te rog!... cheamă un doctor, te implor! Nu 
vreau să mor! 


111 


— Aha! spuse Lucky, gânditor, luându-și piciorul de pe pieptul 
traficantului și îndreptându-se din nou spre Mercedes. S-a dus 
să expedieze marfa. Noi cu ce ajungem acolo? se întoarse brusc 
spre Alberto, speriindu-l de moarte. 

— Puteaţi lua elicopterul meu, dar ați împușcat pilotul. 

— Avem un elicopter! se minună Melissa. Lasă, păsărel, că 
știe fata să conducă elicoptere! 

— Melissa, comoara mea, tu mă iubești, începu din nou să se 
vaite negustorul, ia-mă cu tine! La Cartagena sunt spitale. Pot fi 
salvat. 

— Sunt sigură, spuse cea implorată. Dar poţi să-mi explici de 
ce? 

— De ce, ce? nu înţelese Alberto. 

— De ce aș face un asemenea gest eroic? Pentru că drogurile 
pe care mi le dădeai mă puteau ucide, sau din care motiv? Te 
așteaptă cineva cu drag acasă? 

— Păi, familia mea... doar o cunoști... 

— Nu ai înţeles. Cu drag, am spus... Să fim serioși! Un vierme 
mai puţin pe suprafaţa pământului. 

— Copii - se ridică Tom deodată în picioare - pierdem timpul 
și mi-e foame. La Cartagena sunt și restaurante? Că jocul acesta 
cu moartea m-a adus în pragul inaniţiei. 

e 

Ajunseră cu bine în marele port din nordul Columbiei. Luaseră 
legătură - la îndrumarea și cu sprijinul ambasadei SUA de la 
Bogota - cu agentul CIA din oraș, care rezolvase urgent 
internarea lui Alberto. 

— Parcă e mai bine să putrezească în închisoare decât să 
moară așa de tânăr prin Columbia, fusese de părere Lucky, care 
reușise să o convingă pe Melissa să-i facă hatârul de a-i lua pe 
cei doi cu ei. 

— Și Mercedes? vru Melissa să știe. De ea de ce nu scăpăm 
pe loc? 

— In niciun caz! sărise Tom. Eu nu abandonez o asemenea 
comoară! Nu domnilor, în niciun caz! O băgăm la închisoare și 
pe ea, chiar dacă va trebui să mă angajez gardian. Chiar așa, de 
ce n-aş face-o? 

— Adevărul e că nici eu nu am inima s-o las aici, recunoscu 
Melissa. 


112 


La Cartagena reușiră să se acomodeze cu revenirea la 
civilizaţie, deși portul nu era tocmai demn de o asemenea 
denumire. Camioanele fuseseră identificate fără probleme. 
Descărcaseră deja marfa într-unul dintre depozitele din port. 
Hala era închiriată permanent de „Epima Ltd”. 

Pătrunseră acolo însoţiţi de agentul CIA, de poliția locală și 
demontară toate utilajele în bucăți. 

— Nu pot să cred! se enervă Lucky. Am desfăcut toate 
mașinile și nimic. Unde au pus praful? 

— Nu dispera! îl sfătui Tom. Uite, mai e una în ţiplă! Acolo 
trebuie să fie. 

— Hm! ca în Legile lui Murphy. Mira-m-aș... 

Angajaţii depozitului se apropiară fără chef și de ultima 
mașină, care nici măcar nu părea să fie cea mai mare. 

Desfăcură cu grijă folia protectoare, apoi îndepărtară pereţii 
de lemn. 

— Staţi așa! strigă Lucky deodată. Angajaţii ăștia ai cui sunt? 
îl întrebă el pe agentul CIA, care superviza controlul. 

— Păi, ai cui să fie. Ai firmei care deține depozitul, ai lui 
„Epima”. 

— Și era neapărat necesar să fie și ei de faţă? continuă el 
seria întrebărilor. 

— Nu înțeleg unde vrei să ajungi Lucky, interveni agentul, 
care citise nedumerire pe fața colegului său de la Bogota. 

— O să înţelegi imediat. Cine a avut ideea ca ei să desfacă 
cutiile utilajelor? 

— Păi... - se bâlbâi agentul local -, comandantul poliției. l-am 
spus că vreau oameni ca să verificăm. Când a auzit că avem de 
gând să le ambalăm apoi la loc, ca să le expediem fără prafuri în 
State, a avut ideea să folosim meseriașii, ca să nu strice polițiștii 
lui ceva. Mi s-a părut o propunere de bun simţ. 

— iți spun eu imediat cât bun simţ era în propunerea lui, îi 
promise Lucky, și scoase cuțitul pe care îl primise de la Inuit și 
de care decisese să nu se mai despartă. 

Se apropie de mașina care tocmai fusese dezvelită, 
observând privirile calme și ușor disprețuitoare ale angajaţilor. 
Se prefăcu că se apropie de utilaje însă, cu o mișcare bruscă, se 
aplecă și apucă folia protectoare de plastic. Văzu cum angajatii 
se albesc la faţă și începu să zâmbească. 


113 


Cu o mișcare precisă sfâșie folia. Din zecile de bule care o 
alcătuiau începu să se scurgă încet un praf alb, fără miros. 

— M-a surprins grija cu care manevrau foliile protectoare, 
explică Lucky, îndreptându-se înspre colegii lui care rămăseseră 
înmărmuriţi. Vezi să nu fugă șmecherii! îi aruncă el agentului, în 
treacăt. 

Acesta făcu imediat semn spre polițiști să îi înhațe pe cei 
câţiva muncitori care începuseră să se retragă strategic către 
ieșire, sperând să scape cu fuga. 

— Ah! mai spuse Lucky, când ajunse lângă imensele uși ale 
halei. Și, în locul tău - se adresă el agentului CIA, care încă nu își 
revenise complet din surpriză -, aș fi mai atent cu șeful poliţiei 
locale. Cred că și cu el e ceva în neregulă. 

e 

— Dar cu Diego cum rămâne? vru să știe Melissa, în timp ce 
se găseau în sala de așteptare a aeroportului din Barranquilla. 

— S-a făcut nevăzut, a dispărut în ceață, cum s-ar zice, îl 
informă Tom. Conexiunile pe care - cu certitudine - le are în 
poliţie, l-au anunţat despre apariţia noastră. Tot ce putem spera 
e că nu și-a anunţat complicii din State, ca să putem da și de 
restul filierei. 

— Am o intuiţie, zâmbi Lucky. Cred că vom zbura spre casă în 
compania unei părți a filierei. 

— Cu cine? vrură să știe amândoi colegii săi, într-un glas. 

— Eh, ce surpriză ar mai fi dacă v-aș divulga secretul? 

Melissa strânse buzele, nervoasă. Nu-i plăceau secretele de 
genul acela. 

— Și, totuși, insistă ea, Diego... 

— Gândește-te puţin, frumoaso! o îndemnă Tom, mai 
rabdator ca niciodată. Chiar dacă beneficiază de protecţia 
poliţiei, filiera este demascată, fabrica din pădure - de 
asemenea. Casa îi este filată în permanenţă. Ce mai poate face 
ca să scape? 

— Poate îl ajută taică-su? își dădu Melissa cu părerea, cu o 
oarecare speranţă în glas. 

— Hm! mormăi Lucky în barbă. Tare m-aș mira. Din câte mi-a 
spus Alberto, bătrânul nu a agreat varianta aleasă de Diego în 
rezolvarea  adulterului. Se pare că Martin era preferatul 
bătrânului. Nici el n-a înghiţit faptul că unul dintre fii i-a tras-o 
nevestei fratelui, însă de aici și până la fratricid e o cale lungă... 


114 


— În concluzie, după părerea ta, Diego e ca și mort. Îl caută și 
poliţia și taică-su? 

— Asta n-am de unde să știu. Poate că bătrânul va refuza să- 
și ajute progenitura rămasă în viaţă, și-atunci nu va mai avea 
complicații. E destul și atât. 

Un glas zglobiu anunță faptul că avionul sosise la terminal și îi 
pofti pe călătorii rutei Barranquilla-New York să înceapă 
îmbarcarea. Cei trei pășiră cu un sentiment neplăcut pe culoarul 
ce îi despărțea de pasărea de fier. 

O prăbușire cred că e de ajuns pentru o viaţă de om, se gândi 
Melissa, încercând să își revină după ultimul zbor, care nu-i 
fusese tocmai pe plac. 

— Până la urmă, cum a rămas cu Mercedes? îi întrebă Lucky 
pe cei doi agenţi CIA, care stabiliseră toate aceste amănunte pe 
linie oficială cu ambasada. 

— Deja ţi-e dor? zâmbi Tom, atrăgând-o - poate prima dată, 
în complicitate - pe Melissa. 

— Nu e vorba numai despre asta. Cred că „indianca” are o 
legătură foarte importantă cu problema premoniţiilor mele. Nu 
aș vrea s-o pierd și pe asta. 

— Stai liniștit! îl asigură Tom, bătându-l prietenește pe spate. 
Am aranjat să i se întocmească un pașaport fals, ca să poată fi 
scoasă din ţară. O să fie închisă în State, la îndemâna noastră. 
Doar ţi-am spus că aș fi dispus oricând să-i devin gardianul ei pe 
veci, datorită măiestriei ei în cele sexuale. Numai Alberto 
rămâne aici, până îl repară felcerii columbieni. Dacă or reuși, 
desigur. 

— Asta e o veste bună, admise Lucky, cu satisfacţie. 

Trecură pragul ce separa terminalul de avion, fiecare cu o 
teamă în suflet greu de disimulat. Însoţitoarea de zbor, o blondă 
cu aer scandinav de la mama lui, îi zâmbi larg lui Tom. 

— Nici să nu te gândești, matahală dementă! îi șuieră Melissa 
colegului său, ai cărui ochi începuseră deja să sclipească 
precum unui lup înfometat. N-am nevoie de surprize! 

Agentul CIA arboră figura unui om care e acuzat de bancrută 
frauduloasă, deși el tocmai ieșise dintr-o junglă în care fusese 
crescut de lupi. 

— Eu? Cum poţi să crezi că m-aș mai gândi la așa ceva? Mă 
jignești! 


115 


Lucky nu-i luă însă în seamă. Căuta din priviri pe cineva, 
privind alternativ când la călătorii așezați cuminţi în fotoliile lor, 
când la foaia de hârtie pe care le-o dăruise Jose la secție. Cea cu 
portretul robot. Nu apucă să vadă chipurile tuturor, pentru că se 
străduia să nu fie o căutare evidentă, ca să nu se dea de gol. 

Se prefăcea că încearcă să-și găsească locul și atât. 

O stewardesă tuciurie îi puse mâna pe umăr și îl împinse 
delicat, făcându-l să se așeze pe scaun. Apoi avionul se puse în 
mișcare. 

Lucky mai încercă o dată să rămână în picioare, însă 
însoţitoarea de zbor insistă, ridicând glasul din ce în ce mai tare. 
Toţi pasagerii se întoarseră pentru a vedea care era motivul 
vociferărilor. 

Lui Lucky i se păru că vede, pe locurile din faţă, chipul lui 
Marie, privind furiș și întorcându-se cu rapiditate, pentru a nu fi 
zărită, în momentul în care deslușise persoanele care erau la 
originea zarvei. Lângă ea se afla un tânăr frumos, cu ochii 
nefiresc de verzi și un cercel în urechea dreaptă. 

Asta însemna că premoniţia lui dinaintea plecării spre 
continentul sud-american nu fusese una falsă. O „văzuse” pe 
Marie în compania lui Diego și asta spunea multe. lar femeia era 
una dintre piesele importante ale filierei drogurilor. Ba chiar una 
dintre participantele cele mai aprige la acest joc al morții. 

Zâmbind satisfăcut, Lucky se așeză pe scaun, lângă ceilalţi 
doi. 

— De ce ești atât de fericit? îl întrebă Melissa. Nu-mi spune că 
zborul cu avionul îţi trezește cine știe ce amintiri plăcute? 

— Gata! reacţionă și Tom, nerăbdător. Acum ne spui surpriza? 
Întreaga filieră columbiană se află în avion, sau ce? 

— Este și am văzut-o! zâmbi Lucky, satisfăcut. Dar acum nu 
mai are rost să ne agităm. Vreau să dorm până acasă. Acolo o 
să-i vedeţi și singuri pe toți cei implicaţi în această afacere. Pe 
toți adepţii jocului cu moartea. Pe șefii rețelei, vreau să spun... 

— Păi... - făcu Tom, nedumerit -, și cum o să-i recunoaștem? 

— Crede-mă, amice, nu o să fie o problemă prea mare! 

— Fie! acceptă Tom, fără convingere. Dacă tu nu-mi spui 
despre ce este vorba, nici eu nu te iau partener la anchetă. 

— Ce anchetă?! se miră Lucky 

— Ai uitat că trebuie să le interogăm pe tipele alea blonde de 
la paintball? Eu încă le găsesc extrem de periculoase. 


116 


— Ce tipe, ce tipe? sări și Melissa. 


— Lasă draga mea! Tu aiurează în continuare pe teama 
zborului cu avionul. Nu-l lua în seamă pe Lucky! Dar nu uitaţi să 


mă treziți înainte de aterizare! S-ar putea să fie nevoie de toți 
trei pentru o orgie sexuală cum se cuvine... 


e VA URMA œ 


virtual-project.eu 


117