Corneliu Z. Codreanu — Insemnari — ed. Pamantul Stramosesc 1963

CORNELIU Z. CODREANU 


ÎNSEMNĂRI 



r 




EDITURA PĂMÂNTUL STRAMOSESC 

9 


a 



1963 



CORNELIU Z. CODREANU 


ÎNSEMNĂRI 


EDITURA PĂMÂNTUL STRAMOSESC 

9 


1963 







ÎNCHINARE 


AMINTIRII CĂPITANULUI NOSTRU 
CORNELIU ZELEA CODREANU 
CU PRILEJUL ÎMPLINIRII 
A DOUĂZECI $1 CINCI DE ANI 
DE LA ASASINAREA LUI 


CUVÂNT ÎNAINTE 


în cadrul preocupărilor noastre de a strânge ţi publica scrisul ţi gândurile 
Căpitanului nostru, Corneliu Zelea Codreanu, facem să apară, acum 
pentru prima dată complete, notele ce urmează. 

Le-am întitulat “ÎNSEMNĂRI*, aţa cum incomplete le-am publicat în 
*PĂMÂNTUL STRĂMOŞESC*, număr comemorativ de 25 de ani de 
la fundarea MIŞCĂRII LEGIONARE, deţi în manuscrisul ce avem la 
îndemână ţi pe care îl folosim, sunt întitulate *ADEVĂRURI FRÂNTE*. 
Sub acest titlu, pe foi bătute la maţină, au circulat în ţară în timpul 
prigoanei lui Carol II, 1938 — 1940. Unul din aceste exemplare ţi anume 
unul care a fost copiat la maţină de comandantul ajutor, martir legionar, 
Victor firagomirescu, îl avem printfo fericită întâmplare în posesia 
noastră. 

Istoricul acestui document îl găsiţi în paginile ce urmează imediat acestei 
presentări ţi care a fost publicat sub titlul *Notă de lămurire la 
paginile inedite ale Căpitanului*, în acelaţi număr comemorativ 
al *Pământului Strămoţesc*, în 1952. 

Autorul *Notei de lămurire.. .* scrie: *Noi n’am văzut niciodată caetul 
autograf al Căpitanului ţi deci nu ţtim dacă acest titlu (Adevăruri Frânte) 
se afla ţi în original*. 

Sigur este că aceste *însemnări* n y au avut titlul dat de cel ce le-a copiat 
de pe caetul original. Ele n*au avut nici un titlu, pe caet. 

Acest caet l-am avut în mână, l-am cetit ţi discutat cu CĂPITANUL, cu 
autorul, cu Moţa ţi alţii ţi aţ putea spune că atunci s 9 a născut ideea să-ţi 
publice Căpitanul Memoriile, sau o carte de doctrină legionară. 

Scrise în momente foarte tragice pentru Miţcarea Legionară cât ţi pentru 
Căpitan personal-era urmărit de toată poliţia să fie prins ţi ucis-ele au 
o multiplă importanţă istorică: zugrăvesc caracterul de munte masiv al 
autorului, care nu se clatină nici când vin cataclisme peste el; sunt primele 
încercări de a pune pe hârtie gânduri care îl frământau în toiul luptei 
sau în momente de organizare ţi educare ţi pe care nu avusese timp până 
atunci s'o facă. Căpitanul a folosit o parte din ele, dându-le altă redac¬ 
tare, în cartea sa *Pentru Legionari*. Partea din aceste însemnări cu 
titlul *Scurt istoric al Miţcării Legionare, începând de la 8 Noembrie 
1929* ne-a făcut să-l rugăm să-ţi scrie cartea: *Pentru Legionari*. 


3 


De aici grija noastră ca aceste însemnări să fie cele reale , aşa cum au 
fost scrise de Căpitan. 

Anumite concepţii sau credinţe s’ar putea să pară că pot umbri valoarea 
generală a scrisului Căpitanului. Trebue să ţinem seama de personalitatea 
uriaşă a autorului acestor însemnări. 

Micile disonanţe faţă de înalta sa concepţie spirituală şi politică , ce ni 
s'ar părea nouă umbre , nu fac decât să scoată şi mai mult în relief per- 
sonalitatea sa luminoasă , asemeni unui munte bătut de soare. 

Insist asupra ideii că scrisul Căpitanului şi al celorlalţi şefi legionari nu 
trebue şi nu poate fi censurat , ciopârţit sau modificat după vrerea 
fiecăruia , care ar avea posibilitatea să le publice. Să considerăm o datorie 
a respecta autenticitatea gândurilor lui şi ale celor ce nu mai sunt printre 
noi. 

Să nu permitem ca orice neisprăvit să censureze scrisul celui ce a creat 
cea mai formidabilă doctrină politică a erei noastre. 

N’am cuvinte destule să înfierez profanarea pe care impostorul care s'a 
strecurat la conducerea Mişcării , după asasinarea Căpitanului , a făcut-o 
censurând şi eliminând părţi din scrierile acestuia pe care nu le înţelegea 
sau care nu-i conveneau. 

Avem atâtea exemple triste de ciopârţire şi eliminare din operele Căpi¬ 
tanului. în Cartea “Pentru Legionari ", cel însărcinat cu tipărirea a scos 
pasagii care se refereau la persoane pe care el nu le agrea. Istoria s 9 a 
repetat în ediţiile italiană şi germană ale acestei cărţi. “însemnările de la 
Jilava“ au suferit cel mai mult maltratarea acestor inşi străini de spiritul 
legionar . 

Publicând aceste “însemnări din 1934“ ale Căpitanului , punem bazele 
EDITURII “PĂMÂNTUL STRĂMOŞESC 

Această editură îşi propune , în primul rând să controleze şi să 
tipărească sau să retipărească scrisul lui Corneliu Zelea Codreanu aşa 
cum a fost conceput de autor , fără modificări sau eliminări. 

Se vor tipări în această editură , urmărindu-se aceeaşi linie ca în scrisul 
Căpitanului , lucrările fruntaşilor şi doctrinarilor legionari , memorii legio¬ 
nare , cum şi comentarii şi documente străine în legătură cu Mişcarea 
Legionară. Ţelul principal este creiarea unei ARHIVE care să pună la 
îndemână cercetătorilor posibilitatea de a cunoaşte în adevărata lumină 
MIŞCAREA LEGIONARĂ ROMÂN A, cu numele ei iniţial “LEGIU¬ 
NEA ARHANGHELUL MIHAIL “. 

20 Iulie 1963 Ilie GÂRNEAŢĂ 


4 


NOTA DE LĂMURIRE LA PAGINILE INEDITE 
ALE CĂPITANULUI 

Fraţii de cruce din comandamentul organizaţiei lor dela Bucureşti au strâns cu 
pietate tot ce-au considerat ei mai de preţ din “mărturiile" Mişcării Legionare şi 
mai ameninţat de devastare în ultima prigoană promovată de oamenii politici 
din România şi le-au trimis în Italia, în anii 1940—1943. 

Au ajuns astfel în mânile celor ce se găseau liberi la Roma: o copie de pe jurnalul 
Căpitanului, dela sfârşitul iernii şi începutul primăverii lui 1934; o copie de pe 
Memoriile dela Jilava şi Doftana, scrise între 19 Aprilie — 19 Iunie 1938; unicul 
exemplar al unei publicaţii clandestine redactată de legionarii condamnaţi la Aiud; 
o copie^ fotografică a unei publicaţii similare alcătuită de fraţii de cruce închişi la 
Jilava; un album în creion cu scene originale din viaţa legionarelor încarcerate la 
Mislea; etc. 

Tot atunci s’a primit în Italia şi un pumn de pământ adunat de prin diferite părţi 
ale Ţării pe unde au fost martirizaţi legionarii precum şi de sub lespedea care a 
acoperit la Jilava trupul Căpitanului, al Nicadorilor şi Decemvirilor. în Italia s‘a 
mai păstrat şi corespondenţa dintre Căpitan şi Cuibul Dacia înfiinţat la Roma în 
Septembrie 1937. 

Memoriile Jilava-Doftana au apărut întâia oară în traducere italiană cu titlul C. 
Z. CODREANU, Memorie Inedite , ca anexă la volumul lui EMINARDO SAL- 
LEO*), Mussolini e Codreanu , Palermo 1942. Tot în italieneşte fuseseră traduse, 
ceva mai înainte, cartea Căpitanului Pentru Legionari şi Testamentul lui I Moţa. 
Câteşi trele aceste publicaţii au fost prezentate Papei în 1943, iar cineva dintre 
legionarii dela Roma a fost primit apoi în audienţă se şeful ordinului religios al 
Dominicanilor, Padre CORDOVANI, care acoperea şi însărcinarea de “Padre 
Maestro dei Sacri Palazzi Apostolici" fiind “teologul Papei" şi deci indicat să 
citească publicaţiile noastre. Testamentul lui Moţa si Memoriile Căpitanului au 
provocat o profundă impresie şi o foarte favorabilă opiniune despre Mişcarea 
Legionară în cercurile Vaticanului. 

însemnările din 1934 se publică acum pentru prima dată. în vremea prigoanei 
estherice a lui Carol-Călinescu au circulat în copii manuscrise având ca titlu Ade¬ 
văruri frânte. Una din aceste copii a aparţinut martirului legionar Victor Drago- 
mirescu. Este tocmai aceea care a fost trimisă la Roma. 

Noi n‘am văzut niciodată caetul autograf al Căpitanului şi deci nu ştim dacă acel 
titlu se afla şi în original. însă i se potriveşte, pentrucă multe din reflecţiile politice, 
morale şi naţionale, cuprinse în jurnal, au valoare de înalte adevăruri. N‘au fost 


5 


scrise pentru a fi publicate. Totuşi valoarea lor literară e aproape egala cu aceea 
a paginilor de mai târziu din Pentru Legionari. întâlnim şi aici multe rânduri 
profetice de îndreptar legionar şi de admonestare pentru ceeace nu trebuia să se 
întâmple şi care din nenorocire s‘a întâmplat. 

In ziua de 8 Decembrie 1933, guvernul Duca luase hotărârea să desfiinţeze Garda 
de Fier. A doua zi după apariţia decretului au şi început percheziţiile şi arestările. 
Persecuţia exasperase lumea legionară. Nu era prima şi nici pornită din interese 
naţionale, ci ordonată de forţele oculte internaţionale. Trei legionari, Nicadorii, 
şi-au asumat jertfa întregii lor libertăţi şi vieţi, pedepsindu-1 pe autorul direct al 
injustei dizolvări. 

Dacă poliţia ar fi dat in acele zile de urma Căpitanului l-ar fi asasinat; dar de el 
ştia numai Silaghi, Furdui şi Colonelul Zăvoianu. Imensa majoritate a legionarilor 
se găsea arestată la Jilava şi în alte închisori din ţară. Sterie Ciumetti, bănuit de 
poliţie că ar şti unde se afla Căpitanul şi că n‘ar fi vrut să destăinuiască locul, a 
fost ucis. Colonelul Zăvoianu, utilizând toate legăturile ce le avea, îl informa de 
două ori pe zi de mersul prigoanei, iar Marţi 20 Februarie veni cu informaţia că 
Guvernul n‘a renunţat la ideea de a-1 suprima pe Căpitan şi cu sugestia că acesta 
ar fi bine să plece în străinătate. Căpitanul scrie la aceeaşi dată în caetul său: “Este 
mult mai bine pentru Mişcare sa mor în ţara , decât sa trăesc în strâinâtate a . — 
Aceeaşi concepţie îl va stăpâni şi in 1938. Pe de altă parte el avea intuiţia că dacă 
toate ordinele lui vor fi respectate de cei care conduceau Mişcarea liberă în timpul 
cat el se găsea la puşcărie, iar fruntaşii prin lagăre, Călăul, oricât de dement, n‘ar 
fi obţinut pretextele necesare pentru a justifica infamul asasinat. 

Dar ... ! 

La 10 Martie un legionar oarecare dornic de “a se mişca", “de a acţiona" a dat 
drumul unui manifest contra guvernului, amestecând în el numele Căpitanului şi 
al Gărzii. Cei care, după atâtea acte neroade consumate pe seama Mişcării, încă 
mai nutresc admiraţie pentru asemenea isprăvi, să reflecteze la cele scrise de C㬠
pitan in jurnalul său de la acea dată! Şi mai cu seamă să ia aminte la învăţămin¬ 
tele pe care Căpitanul le-a desprins din evenimentele petrecute în Austria în luna 
Februarie 1934: Un şef de organizaţie politică nu trebuie să-şi ridice oamenii în 
contra autorităţii statului... de oarece în imensa majoritate a cazurilor puterea 
incomparabilă a statului învinge .“ 

Şi totuşi ... Legiunea a trăit ruşinea zilelor dela 18—21 Ianuarie 1941! 
Surprinzătoare ne apare teoria alianţelor politice pe care Căpitanul o schiţează 
in însemnările sale şi care vădesc înalta înţelepciune şi maturitate a gândirii sale 
politice. Pentru completa ei înţelegere din partea legionarilor mai tineri socotesc 
util să adaug o scurtă lămurire a împrejurărilor de fapt. 

Guvernarea lui Averescu, în care Ţara a pus, la vremea ei, multe speranţe, se ter¬ 
minase cu un răsunător eşec. Octavian Goga, naţionalist dinamic, a sugerat Mare¬ 
şalului că numai o infuziune de elan tineresc ar mai redresa partidul Poporului. 
Goga a şi făcut tatonări in acest sens pe lângă Căpitan. Notele consemnate în caet 
sub data de Sâmbătă, 3 Martie 1934, se referă la o eventuală fuziune Garda-Goga. 
Ideia îl cucerise pe Averescu şi pe câţiva dintre consilierii săi mai versaţi în com¬ 
binaţii politice. Dar Căpitanul, cum rezultă şi din notele sale teoretice, era pre- 


6 


ocupat de unitatea organizaţiei sale politice, privea înainte de departe lucrurile şi 
vedea clar, în timp ce averescanii erau presaţi de un interes imediat şi contingent. 
Aceştia şi-au închipuit deci că, dacă nu pot îngloba Garda, s‘ar putea cel puţin 
înfrupta cu un fragment din ea şi s‘au pus să flateze orgoliul lui Stelescu. Trădarea 
acestuia îşi are aici isvorul ei extern. Cel intern susura mai de mult în firea sa 
ambiţioasă. Cât timp a trăit Căpitanul nicio ambiţie şi nicio trădare n‘a putut, 
şi nici n‘ar fi putut, să sfărîme unitatea Mişcării. 

Dar după asasinarea lui, cu pretexte oferite de această ambiţie,... numai braţul 
Arhanghelului ne mai poate aduna în acea unitate care a făcut pe vremuri fala 
Legiunii! 

Să repetăm deci, alături de Căpitan, invocarea pe care el o face la sfârşitul însem¬ 
nării din 11 Februarie 1934: 

“Primeşte-ne Doamne, în braţele Tale, pe cei ce ne — am pierdut orice sprijin 
material pe valurile lumii; leagă rănile noastre şi redă-ne putinţa de a ne re¬ 
întoarce în luptă". 

Redă-ne unitatea! 

C. F. 


\ 


* Numele adevărat al traducătorului este LEONARDO SALEMI. Prietenul nostru 
făcea parte pe atunci din conducerea unui institut de cultură italiană din România şi 
ar fi riscat expulzarea dacă ar fi semnat cu numele său real. 


7 



Duminica , 11 Februarie 1934 

Sunt puţine ocaziile în viaţa unui om în care el îşi poate da seama cât 
este de mic, cât este de slab. 

Când pe valurile ameninţătoare ale vieţii niciun ţărm mântuitor nu se 
arată, când soarele îţi răpeşte orice punct de sprijin în lume, sufletul 
tulburat îşi găseşte echilibrul şi liniştea sprijinindu-se pe Cer. 

Acolo e Dumnezeul nostru în ale cărui braţe, toţi cei ce cred, îşi vor găsi 
deapururi siguranţa. 

Din aceste braţe se vor reîntoarce în luptă cei răniţi, cu rănile lor legate 
şi cu moralul refăcut. Şi cine se va reîntoarce cu binecuvântarea acestor 
braţe, nu va fi învins niciodată. 

Primeşte-ne Doamne, în braţele Tale, cei ce ne-am pierdut orice sprijin 
material pe valurile lumii, leagă rănile noastre şi redă-ne putinţa de a ne 
reîntoarce în luptă! 

Luni , 12 Februarie 1934 

Sunt informat că pe sălile facultăţilor, prin cămine, pe stradă, studenţii 
români-creştini sunt urmăriţi pas cu pas de colegi de ai lor, toţi studenţi 
“rorîiâni-creştini“ care au intrat în serviciile Siguranţei şi ale Poliţiei şi 
pentru bani îşi vând camarazii. 

Operă de vânzare şi de trădare care a înfiorat în toate timpurile sufletul 
omenesc! 

Ceea ce este însă şi mai grav, stă în faptul că aceşti vânzători de camarazi 
sunt de un curaj şi de o obrăznicie nemaipomenită. 

în toate timpurile vânzătorii, agenţii trădării şi-au dat seama de situaţia 
lor infamă şi au stat ascunşi. S’au ferit de ochii lumii. 

Au fost trădaţi, dar niciodată trădătorul n’a cutezat, nu numai să-şi 
ridice îndrăzneala, dar nici măcar să se ridice la lumină. 

Ei bine, astăzi este ceva înspăimântător de dureros: vânzătorii inundă 
sălile de cursuri, căminele şi străzile fără sfială, cu pieptul sus, afirmându- 
şi opera de trădători, susţinând-o chiar. Trădătorii ameninţă, devin chiar 
agresivi. Se apropie de diferitele grupuri de vorbitori, cu urechea gata de 
a prinde vreun cuvânt pentru a merge îndată să-şi vândă colegul, camara¬ 
dul de luptă, de suferinţă, de copilărie. 

Studentul F. din anul IV, după ce a fost urmărit pe săli, şi la bibliotecă 
de un “student român-creştin“, ieşind pe stradă a fost pur şi simplu apucat 
de braţ, de colegul său student la drept şi agent, declarat arestat şi condus 
în modul acesta forţat până la prefectura poliţiei... 

Foştii trădători dela 1916 stăpânesc direct sau indirect destinele poporului 
românesc. 

în tendinţa lor de a se menţine, ei nu se pot baza decât pe trădători. De 
aceea caută trădători şi crează trădători. 


9 




Iată în ce consta “opera de educaţie a tineretului", “opera de redresare 
morală a ţării", “opera de întărire a naţiunii române" ... Ce fac studenţii 
ceilalţi? 

Ar putea să facă multe. Dar ... pentru moment nu fac nimic. Pare că 
trăiesc sub teroarea acestor agenţi. 

Trăim cu toţii sub zodia trădătorilor. Zodia lor însă va apune! Vom 
face noi să apună! 

Până atunci însă studenţimea se desonorează. 

O naţiune nobilă s’ar simţi desonorată dacă un singur moment ar tolera o 
situaţie asemănătoare. 


VÂNZAREA 

Sufletul dumnezeesc al Mântuitorului Isus Cristos, de acolo de sus, de 
sigur îşi aduce aminte de timpul petrecut pe pământ, ca om, printre 
oameni. Multe din aceste amintiri sunt dureroase. 

Cea mai dureroasă amintire nu este însă nici amintirea palmelor pe care 
le-a primit dela Ana şi Caiafa, nici aceea a mulţimii nebune de mânie 
care striga: răstigneşte-L; nici chiar aceea a răstignirii însăşi, cu nenu¬ 
măratele dureri ale oaselor străpunse de cuie. 

Niciuna din aceste amintiri dureroase nu este însă ca aceea care îi sânge¬ 
rează necontenit inima: amintirea vânzării. 

Nu L-a durut atât că mii de oameni au strigat “răstigneşto-L", pe cât L-a 
durut faptul că unul din cei doisprezece pe care i-a crescut la sânul Lui, 
pe care i-a iubit nemărginit, L-a vândut. 

Acesta este punctul culminant al marilor dureri ale Mântuitorului. 

De aceea, oridecâteori vede vreo “vânzare", “trădare" pe pământ, faţa 
Lui se întristează nemărginit şi inima Lui sângerează de durere. Faţa Lui 
se întoarce cu oroare dela trădător. 

Şi de unde îşi întoarce Domnul faţa, de acolo începe pustiul, blestemul 
şi moartea. 

De aceea de multe ori prin sate sau oraşe se observă case pustii, bătute 
parcă de blesteme şi cercetate de duhuri necurate; sunt casele trădătorilor 
sau ale copiilor lor, dela care s’a întors însângerată inima lui Cristos ... 

Mă gândesc: alegerile politice constituiesc primul pas în opera de gospo¬ 
dărire a Ţării. 

Ziua aceea care ar trebui să înceapă cu rugăciuni populare nu este în reali¬ 
tate decât o zi a “vânzării" — o zi a trădării colective. 

în această zi sunt mii de oameni care se vând, îşi vând Ţara cui dă mai 
mult. Unii se vând pentru un singur chilogram de vin. 


10 


Când primul pas în conducerea unui stat începe cu vânzarea de pe de¬ 
asupra căreea ţi-a retras Dumnezeu Binecuvântarea, cine se mai întreabă: 
de ce nu creşte iarba pe câmpii, de ce nu creşte grâul, de ce gospodăriile 
sunt ruinate şi Ţara o paragină! 


Marţi , 13 Februarie 1934 

Ziarele aduc ştirea unor mari turburări la Viena şi în întreaga Austrie. 
Cum s’a ajuns aici? 

Conflictul cu consecinţele de amploare internaţională era între guvernul 
Dolfuss sprijinit pe Heimwehr-ul prinţului Starhenberg şi între Naţional- 
Socialişti. Heimwehr-ul prinde legături cu Italia, devenind în formă 
fascist. 

Probabil sub impulsul şi sub sugestia Romei, Heimwehr-ul încearcă să 
câştige din conflictul guvernului cu Naţional-Socialiştii, dând o lovitură 
de stat şi instaurând dictatura fascistă. 

în Tirol şi Austria de Jos trupele acestui Heimwehr ocupă pur şi simplu 
instituţiunile cerând o “conlucrare" cu guvernul, pentru a putea asigura 
mai bine liniştea în contra Naţional-Socialiştilor. Dolfuss are o atitudine 
foarte curioasă! în timp ce o parte din Ţară este ocupată de Heimwehr, 
el găseşte ca cel mai nemerit lucru să plece în vizită diplomatică, de trei 
zile, la Budapesta. Probabil era înţeles cu Starhenberg ca să-i înlesnească 
acestuia lovitura de stat. 

Ce fac celelalte forţe politice din Austria şi anume: Naţional-Socialismul 
şi Social-Democraţia? 

Social-Democraţia, reprezentând politica iudaică, văzându-se ameninţată 
nu de Naţional-Socialism împotriva căruia luptase până acum, ci de 
fascismul Heimwehr-ului (pe care îl socotea “bun“ numai întrucât acesta 
putea fi întrebuinţat ca un “tampon" împotriva Naţional-Socialismului), 
a încercat să iasă din această situaţie penibilă. 

în adevăr o situaţie mai grea nu se putea: la dreapta urs, la stânga lup. 
încotro o apuci? 

Măsuri pentru pregătirea grevei generale în vederea protestării contra 
fascismului. 

în acest timp guvernul şi Heimwehr-ul, de comun acord, se năpustesc 
asupra lor ocupându-le sediile, scoţându-i din funcţiunile pe care le ocu¬ 
pau. Primarul consiliului comunal al Vienei era naţional-socialist. A fost 
scos şi arestat imediat. 

Partidul Social-Democrat a fost desfiinţat prin lege. 

în majoritatea oraşelor, muncitorii (prinşi în mrejele iudaismului), se 
apără, îşi apără organizaţia cu mult eroism. 


11 


Luptele se duc în oraşe sau pe înălţimile din jurul lor, cu mitraliere, 
granate şi chiar cu tunuri. 

Din primele zile sunt sute de morţi şi mii de răniţi. 

Guvernul şi Heimwehr-ul vor învinge. 

CONSECINŢELE ÎN POLITICA INTERNAŢIONALA 

în politica internaţională sunt trei puncte de vedere (la această oră) 

1) Punctul de vedere francez. 

2) Punctul de vedere italian. 

3) Punctul de vedere german. 

Cele două din urma se înrudesc (deşi se pot ciocni din când în când). 

Cel dintâi reprezintă nota iudaică , deşi iudaismul n‘are niciun interes a fi 
pentru sau contra revisionismului. Totuşi stabilit în Franţa fortăreaţă, 
pentrucă celealte două reprezintă nota eliberării popoarelor de sub domi¬ 
naţia iudaică. 

Hitler este antisemit. 

Dar Mussolini? Mussolini n’a distrus pe semiţi pentrucă nu i-a găsit la 
el acasă. Dar Mussolini a distrus efectele semiţilor: comunismul şi franc¬ 
masoneria. 

Dovadă că Mussolini în acest sens este antisemit: marea şi nestăpânita ură 
a jidovimii din întreaga lume e împotriva lui. 

Sub acest aspect al luptei popoarelor creştine de a se elibera de sub st㬠
pânirea sau influenţa iudaică, vom judeca politica internaţională a Europei 
de astăzi. 

Punctul de vedere german în chestiunea Austriei: alipirea Austriei la Ger¬ 
mania. 

Punctul de vedere francez-iudaic: menţinerea independenţei Austriei, nu 
pentru iubirea Austriei, ci pentru marea groază a răspândirii întinderii 
hitlerismului în lume. 

Punctul de vedere italian: menţinerea independenţei Austriei pentru mo¬ 
tive de ordin economic privind Italia. (O încorporare a Austriei la Ger¬ 
mania nu numai că cea dintâi ar fi pierdută economiceşte pentru Italia, 
dar prin ea s’ar pierde şi Ungaria care astăzi respiră prin Italia, prin 
marea italiană). 

Deci două state fără mare, care ne având altă posibilitate deschisă sunt 
forţate să respire prin Italia. 

Care punct de vedere învinge în Austria? învinge punctul de vedere 
italian pentru moment. 

Punctul de vedere german? Va câştiga şi al ceva: scoaterea definitivă a 
Austriei de sub influenţa politicei iudeo franceze. Pentru acest câştig imens 


12 


în domeniul luptelor internaţionale, Hitler se va înţelege cu Mussolini. 
Punctul de vedere francez-iudaic: după marea lovitură a pactului ger- 
mano-polon, care scoate Polonia de sub influenţa politicei franceze, 
căderea Austriei în lotul italian constituie o nouă spărtură în frontul 
iudaismului. 

Politica internaţională a României. După a mea părere, profund greşită 
şi periculoasă, România prin Titulescu, devine apărătoarea cu “scandal" 
şi cu emfază a unei cauze pierdute: deoarece cauza politicei iudeo-franceze 
este pierdută. 

Situaţia iudaismului în Franţa. Nu pare a fi chiar aşa de solid înfiptă 
încât naţiunea franceză să nu se mai poată descotorosi de el. 

Este semnificativă în această direcţie palma puternică pe care a c㬠
păta t-o din partea extremei drepte franceze, politica iudaică de stânga 
a statului francez. Căderea guvernului Daladier, răsturnat de mişcarea 
revoluţionară sănătoasă a dreptei. 

Miercuri , 14 Februarie 1934 

în Austria lucrurile merg spre liniştire prin înfrângerea Social-Democraţi- 
lor. Bieţii muncitori creştini şi germani s’au apărat cu ultima desnădejde, 
lăsâfid pe câmpurile de luptă peste o miie de morţi. 

Aş dori să ştiu unde au fost în aceste lupte jidanii social-democraţi, jido- 
vismul întreg de fapt din Viena şi Austria, animatorul acestei mişcări. Câţi 
eroi jidani au căzut în aceste lupte? Câţi morţi jidani? Câţi răniţi? 


/oi, 15 Februari 1934 


Luptele continuă la Viena. 

Dacă Social-Democraţii mai rezistă şi în cursul zilei de astăzi nu este 
imposibil ca Dolfuss să piardă bătălia. 

în cursul zilei de astăzi se vor face intervenţii categorice a le puterilor 
care vor desarma pe Dolfuss silindu-1 la măsuri de conciliere, ceeace 
înseamnă bătălie pierdută. 

Din această chestiune Dolfuss şi Starhenberg apar ca nişte canalii. 

Cred că nu vor mai putea trăi în Austria. Ori vor fi împuşcaţi, ori vor fugi 
în altă ţară. De asemenea maiorul Fay, monstrul siguranţei, 
înclin să cred că până la sfârşit Dolfuss va fi învins. Cine întrebuinţează 
sisteme ca acele care s‘au petrecut ieri, când un muncitor grav rănit a 
fos adus pe targă la judecată, condamnat la moarte şi apoi dus cu targa 
şi executat, după părerea mea, acela, din acest moment, a pierdut bătălia. 
Naţional-Socialiştii au rămas intacţi, păstrându-se întrio rezervă completă. 


* 

Preotul profesor universitar Cristescu dela facultatea de teologie care acum 
două săptămâni a ţinut o prelegere despre Nichifor Crainic, Garda de 


13 


Fier, cazul dela Sinaia într’o strălucită formă, a fost chemat astăzi la 
Consiliul de războiu pentru a da declaraţii. 

A făcut o declaraţie eroică. De remarcat faptul că prof. Cristescu a fost 
denunţat la Consiliul de Războiu de un student trădător cu numele de 
Minea (se zice dela Academia Comercială). De sigur că din rândurile 
acestora se vor recruta viitorii trădători de Ţară. 

Canaliile dela “Universul" sunt în contra trădătorului Stere, dar seamănă 
sămanţa de viitori trădători. îi sameni, ii cultivi, pentruca pe urmă tot tu 
să-i ucizi. 

Vineri, 16 Februarie 1934 

Zi de post. Dela 1923, din închisoare, postim post negru în această zi: 
tatăl meu, Moţa şi eu. în ultimul timp, în ce mă priveşte păcat că n’am 
respectat cu aceeaşi veche sfinţenie această zi. Totuşi ea nu a încetat de 
a-şi arăta ocrotirea pentru noi. 

N’aşi putea să enumăr aici nenumăratele semne pe care le-am avut în 
ziua de Sfânta Vineri. 

Vineri 24 Iunie 1924, a luat fiinţă Legiunea Arhanghelului Mihail. Porniţi 
pe lungul şi greul nostru drum sub protecţia Sfintei Vineri. 

Un moment hotărîtor a fost pentru noi începutul anului 1930. Ministrul de 
interne Mihalache ne desfiinţează organizaţia, ne arestează, ne confiscă 
tot şi ne trimite în judecată. Procesul se fixează Vineri 27 Februarie la 
tribunal de unde ieşim achitaţi în unanimitate. 

Suntem toţi reţinuţi mai departe în închisoare, procurorul făcând apel. 
Termen de apel Vineri 27 Martie. Achitaţi în unanimitate şi eliberaţi. 

Ce succes formidabil când te gândeşti că întregul aparat de stat şi întreaga 
putere iudaică erau în contra noastră! 

Procurorul totuşi, a făcut apel şi mi se pare termenul a fost iar Vineri 

3 Iulie 1930, fund achitaţi şi de acestă dată din nou, de către înalta Curte 
de Casaţie. 

Vineri 4 August am început casa dela Bucureştii Noi. 

Tot Vineri, 8 Decembrie 1933 la orele 5-5‘/t s’a luat hotărîrea de des- 
fnnţare a Gărzii de Fier de către guvernul Duca, a apărut în Monitorul 
Oficial cu data de Sâmbătă, 9 Decembrie şi executată prin percheziţii, con¬ 
fiscări, arestări şi brutalităţi în dimineaţa zilei de 10 Decembrie, începând 
dela orele 2 noaptea (noaptea aceasta a fost o noapte de chin pentru mii 
de oameni care au sfinţit astfel cu suferinţa lor, ziua de sărbătoare a 
tineretului universitar, 10 Decembrie). 

Cred că această desfiinţare, care a adus atâta durere, nu se termină cu 
rău pentru noi, deoarece este pornită într’o zi de Vineri. 

Pe paginile acestui caiet voiu povesti în una din zilele viitoare, mai pe 
larg, toate întâmplările până la această dată a disolvării şi dela această 
dată încoace. 


14 


Deocamdată însă: legionarii toţi sunt arestaţi, unii de peste două luni în 
toate închisorile. 

Din cei vechi, afară, liberi nu sunt decât eu cu Silaghi. 

Probabil sunt mai multe mii de arestaţi. Ciumetti e mort. 

Soţia mea arestată, bolnavă din seara zilei de 1 Ianuarie. Până la această 
dată nu ştiu nimic despre ea. Că e la Văcăreşti, că e la Siguranţă, că e 
bolnavă în infirmeria Văcăreştilor. Diversele intervenţii făcute până acum 
pare că n’au dat niciun rezultat. 

Mareşalul Averescu, Nicolae Mareş, George Brătianu şi apoi o serie de 
prieteni. Tatăl meu arestat la Alba-Iulia la 9 Decembrie, apoi la Braşov, 
actualement transportat la Jilava. 

Patru fraţi (Horia, Ion, Cătălin, Decebal) arestaţi, la Jilava. 

Cel dintâi, fiind sublocotenet activ, cu soţie şi doi copii rămaşi fără niciun 
sprijin. Moţa arestat, soţia şi doi copii în vânt. Eu însumi în situaţie gravă, 
cu viaţa în mână, în orice moment. 

Mă gândesc la biata mama mea, rămasă singură şi fără bani. Ce griji n’o 
fi având! Câtă durere într’o biată inimă care îşi vede aproape totul nimi¬ 
cit: soţul cu cinci băieţi, o noră, o fată cu doi copii, altă noră cu doi copii 

şi ea singură cuc ... 

* 

Mai sunt arestaţi la Jilava: Generalul Cantacuzino-Grănicerul, Nichifor 
Crainic, Dragoş Protopopescu, Nae Ionescu, toţi profesori universitari, a- 
le căror ziare au fost suspendate. Hristache Solomon, Vasile Iasinschi, 
Polihroniade, Moţa, Gârneaţă. 

Sfânta Vineri să-i protejeze pe toţi şi Sfântul Arhanghel Mihail să-i facă 
biruitori! 

Este ceva care îmi spune că în curând furtuna se va linişti. Cerul se va 
limpezi şi soarele va apare. E aproape, nu mai este mult. Greul şi primejdia 
cea mare au trecut. Fiecare zi trecută ne duce spre limpezire, spre lumină. 

* 

Social-Democraţii au capitulat. Guvernul este stăpân pe situaţie, dar nu se 
ştie cât de stăpân. 

De aici mi se pare încă o confirmare a adevărului că un şef de organizaţie 
politică nu trebuie să-şi ridice oamenii în contra autorităţii statului, încer¬ 
când o lovitură de Stat, de oarece, în imensa majoritate a cazurilor, puterea 
incomparabilă a statului învinge. 

Sâmbătă , 17 Februarie 1934 

Eri Vineri 16, Mareşalul Averescu a făcut declaraţii politice cu privire la 
disolvarea Gărzii de fier, în Sala Frascatti, în faţa comitetului partidului 
poporului. 


15 


Declaraţiile sunt de-o importanţă capitală. 

Duca nu este o victimă, ci este răspunzător de faptele lui. Publicate în 
Îndreptarea de azi. Cred că vor avea mare efect. 

Duminică , 18 Februarie 1934 

Vineri seara a încetat din viaţă Ştefan Ciceo Pop, fostul preşedinte al 
Camerei. Ca deputat l-am cunoscut personal. Dumnezeu să-i odihnească 
sufletul. Amos Frâncu, Vasile Goldiş, Ştefan Ciceo Pop. Trei luptători 
din Ardeal căzuţi unul după altul. 

Dar numai dacă drumul morţii s’a desdiis, el nu se opreşte aici. A sosit 
timpul să cadă marile figuri ale momentelor istorice de întregire a popo¬ 
rului român. De unde mai înainte la zece ani odată, la douăzeci chiar se 
faceau funeralii naţionale, acum în timp de câteva luni, s’au făcut trei. 
Şi se vor mai face, căci mor eroii. 

REGELE BELGIEI 

O altă veste tristă, care m’a mişcat profund. O ediţie specială anunţă 
moartea regelui Albert al Belgiei, pentru care aveam o nesfârşită admiraţie. 
Mare prin modestia lui, prin vitejia lui şi prin capacitatea lui. încercând 
sa faca o ascensiune, a căzut într’o prăpastie. Şi pe el să-l odihnească 
Dumnezeu in împărăţia Lui! 

* 

J; proape în f ! ecare număr de ziar > s ub acest titlu apar numele nenorocitelor 
tara niciun ajutor pe lume. 

Singura lor nădejde este mila oamenilor. De sigur în fiecare zi aşteaptă, 
P ° ate , azi ; p ° ate maine să Ie deschidă uşa cineva şi să le aducă o rază de 
TridJ n r ' eC î rc ? aşteaptă. Şi dacă lumea care are, şi-ar imagina cum 
se ridica la Cer binele făcut acestor nenorocite, s’ar duce împărţind tuturor 

_... P ^J lnu P e care 1 are > man gaind şi vindecând atâtea dureri: 

W,l, Han, marele mutilat de războiu, cu ambele mâini invalide şi soţia 
mţernata in spital, str. Silvia 10 - prin şoseaua Colentina, cere ajutor. 
Văduvă Floarea, in Fundătura I Raion No. II, cu patru copii într'o 
magazie, in frig şi in neagră mizerie. 

Voiu ruga şi eu pe camaradul F. să meargă să le ducă ceva. 

SITUAŢIA ÎN AUSTRIA 

După o luptă într’adevăr eroică, socialiştii au fost răpuşi. îmi sunt adver- 
an de concepţie, dar când citesc în ziare minciuna sfruntată a lui Dol- 

fuss ca vinovaţii sunt socialiştii care pregăteau o lovitură de Stat, mi se 
umple mima de scârbă. ’ mi se 

Dolfuss şi Starhenberg apar şi rămân două canalii. 


16 


Luni , 19 Februarie 1934 

Astăzi dimineaţă camaradul F. a fost la Bucureştii Noi. De mai bine de 
trei luni nu mai ştiu nimic. Casa păzită de soldaţi: doamna B. cam 
retrasă. Femeea cu cinci copii speriată şi în mare mizerie. 

Apostolescu liber de două săptămâni. Veşti dela Jilava: tatăl meu ar fi 
izolat complet, la secret. Constantinescu Caranica şi Belimace, dease- 
menea în lanţuri, la secret. Or mai fi şi alţii la secret, dar el nu ştie de 
cât atât, că toţi ar fi ca la trei sute. 

Crainic, Dragoş Protopopescu, Polihroniade au fost un timp grozav de 
abătuţi. în ultimul timp se mai refăcuseră. Călin şi Gărdiţă au fost duşi 
la ţară, la o stână în judeţul Prahova. învăţaţi cu pâine, oridecâteori 
vedeau copii cu pâine se repezeau la ei să le ia pâinea, împungându-i. 

De nevastă-mea nu ştie nimeni nimic. Am scris mai multe scrisori în 
această privinţă, am trimis două mandate la închisoarea Văcăreşti, dar 
nimic, nicio veste. Poate să fie la Siguranţă. 

Marţi , 20 Februarie 1934 

Mă gândesc la un sistem de aprovizionare a lor, a tuturora. 

Şase,, săptămâni, o lună şi douăzeci de zile de când soţia mea a fost 
arestară şi nu ştiu nimic de ea. Mă gândesc să nu o fi omorît canaliile 
acestea ca pe bietul Ciumetti. 

Colonelul a venit astăzi foarte îngrijorat. I-a spus camaradului F. că 
guvernul n‘a renunţat încă la ideea suprimării mele. Că dacă m‘ar prinde 
m’ar omorî. Că poate ar fi mai sigur dacă aş pleca în străinătate. 

Eu înclin mai mult către altă părere: este mult mai bine pentru Mişcare 
sa mor în ţara decât sa trăiesc în străinătate. 

Cred însă că acum curajul de a mă suprima, nu-1 mai au. Şi cu cât trece 
timpul îl vor pierde. 


COLONELUL 

în câteva cuvinte: predomină în el elementul acţiunii. Din acest punct de 
vedere este un neastâmpărat. Gândeşte, face planuri, se frământă. Spirit 
întreprinzător, gata să acţioneze, iubitor de a acţiona. Fără acest neastâm¬ 
păr el nu poate trăi. El este gata şi la o afacere comercială şi la o acţiune 
politică şi la un proces şi la ajutorarea cuiva şi la luptă pentru o cauză. 
Această sprinteneală care îl predispune care îl îndeamnă să se apuce mereu 
de planuri mari, îi ştirbeşte din acea calitate sufletească, încăpăţinarea, 
perseverenţa de a duce până la capăt, până la izbândă un plan început. 
Câteva lovituri şi bănuiesc că este gata să se lase de toate şi tot atât de 
gata să se apuce de alt plan. Fără plan, fără zbucium, fără frământare este 
imposibil să trăiască. 


dement M a " C ? f a / ac ' erizea2ă este b “nătatea sufletească. Are un 
suflet de aur, care d inalţa m sfere cu totul superioare. 

Incapabil să lovească pe altul, se Stăpâneşte, supărările îi trec, repede uită 

"fa* de încredere. Este un om norocos, s i la 
norocul lui se pot încălzi şi alţii. * 

Pentru mine acestea sunt trăsăturile fundamentale ale colonelului Ză- 
voianu. Acestea m au izbit pe mine mai mult. 

în fiecare zi, cum aduce pasărea de mâncare puilor ei, aşa ne aduce colo¬ 
nelul veşti la 12 ş, seara. După cum se întâmplă: când mai bune, când mai 

CelfrTîi bUne 6 PHn de - $Peranţă 5i radiază > când sunt rele e supărat. 
Cele rele il impresionează rău şi atunci sufere. 

Astăzi a găsit veşti rele şi a fost supărat. Dar mâine parcă-1 văd vesel si 
încrezător. r u ve!>ei v 1 

Joi, 22 Februarie 1934 

arsuri VeS “ Care m ' a bucura '- F"»iliile "‘or 

arestaţi la Jilava au dreptul sa-i viziteze cu bilet dela colonelul Pomponiu- 
Duminica, Luni, Miercuri şi Vineri. ” 

Să înţelege de aici în primul rând, că vor fi ajutaţi cu alimente rufe 
lemne şi soarta lor se va îmbunătăţi. ’ ’ 

Până aici a fost greu, de aici începe să se lumineze. 

POLITICA INTERNAŢIONALA 

Ziarele aduc vestea că Mussolini pregăteşte restaurarea monarhiei austro 

,ui Dolfuss cu Ungaria ,ui Gomboş ’ sub c °- 

Habsburg^° P ' Pri " 1U ' ar « Iaa ‘ ""«« în Belgia cu O.to dc 

caz ' un luc ™ i es " «Sun pe ruina politicei franceze au început să 
se cer e moţtemtoru, Italia s i Germania. Fiecare voind să rupă dfn do 
meniul internaţional cât mai mult. P d °' 

Geim an i a a rupt o bucată bună: Polonia, iar Italia a luat Austria. 

anţn îHcZftL^dT 611 * imernaţi ° nal de sfărâm ^e a vechilor ali- 
î ş n acelaşi timp de lupta pentru regruparea pe alte baze a statelor 

Creerea de sisteme noi, de alianţe între state. 

^această luptă ce perspective se dedtld grupului I Germani» ( i gr „p„l„i „ 
crearea Li “ a " k ' L "°" ia> L “'° nia ' K " la " da P'“ 


Grupul II: Italia, Austria, Ungaria, eventual Cehoslovacia, Bulgaria. 
Franţa va încerca o apropiere cu Rusia, care va accepta pentrucă Ger¬ 
mania este antibolşevică şi urmăreşte crearea Ucrainei ca stat liber. Dar 
nu se ştie, dacă Italia nu va câştiga Rusia de partea ei. 

România stă prost. Triumful politicienilor noi poate desfigura România. 
Dar netriumful nu depinde de noi, de maimuţărelile noastre. 

Vineri , 23 Februarie 1934 

Zi de post negru. Posteşte şi camaradul Furdui. De altfel toată această 
săptămână am ţinut posturi. 

încolo nimic deosebit în afară de strigătele văzătorilor ziarului Credinţa: 
prinderea şi asasinarea lui Corneliu Codreanu. 

Auşnitt care întreţine această foaie, a vorbit de altfel în cerc de prieteni, 
spunându-le că până la Paşte 1934, subsemnatul voiu fi asasinat. Acest 
lucru mi l-a adus la cunoştinţă Sergiu Lecca. Jidanii văd singura scăpare 
aici. Dar nu-i cazul. 

Astăzi am văzut cele două numere din “Naţiunea*. Frumoasă iniţia¬ 
tivă. Dar toţi cei de acolo se tem de propria lor umbră. Nu cred să aibă 
curajul să pună vreodată problema pe faţă ... Cu riscul chiar al unei 
arestări. 

Sâmbăta , 24 Februarie 1934 

După o săptămână de post ne-a trimis Dumnezeu o bucurie mare: Camara¬ 
dul F. ne-a adus vestea că a fost la Jilava, unde a vorbit aproape cu toţi 
cei arestaţi. 

Cu tatăl meu, Crainic, Dragoş Protopopescu, Moţa, etc. Moralul lor este 
foarte ridicat. Se ştiu nevinovaţi şi au cu toţii viziunea victoriei. 

Prevăd că ei vor ridica moralul şi celor de afară. 

Săptămâna care vine, prevăd că va aduc mari schimbări, în această pri¬ 
vinţă. Tăcerea de afară se va rupe şi valul crescând al curentului de 
simpatie va creşte. # 

Trebuie să înţelegem în primul rând că nimic nu stă în calea credinţei. 
Sfredeleşte stânci, dărâmă maluri, înfrânge popoare, ca o nestăvilită putere 
a Cerului. 

Gândiţi-vă numai la cei 12 Apostoli ai Domnului nostru Isus Cristos. O 
mână de oameni, luminaţi de credinţa în Dumnezeul lor şi porniţi în cele 
patru colţuri ale lumii. 

Câte nu le-au stat în cale; câte şiretenii, câte năpaste şi câte asupriri n’au 
voit să-i abată din calea lor! Dar totul a fost zădarnic. 

Măreaţa gândire grecească şi nebiruita oştire romană, au trebuit să se plece 
în faţa credinţei apostolice. Toate prigonirile, toate învâlvăirile de trupuri 
creştineşti de către împărăţiile păgâne, n’au folosit de cât ca, credinţa 
să iasă mai puternică, mai curată şi mai biruitoare. 


19 


'ţţ 


c t ?“ în “ mnat 

continuu, AM rigaz din picp[uri , c Ea inbuc„ ea ca U11 va , 

cştţ au omorit, să târască în facă , r :h ' Put “ !a "“>ară încă pe atâţia 

cXCwă s :i, ! t d ; !ncă cati au 

-—-sta ta^-ass 

Am auzit că so t ia mea este , a «■ , . " **”»* »» 

ea. Că e sănătoasă. 'Seanţa, ca sora ei are voie să meargă la 

Prea cucernice Părinte, 

«M ce a stat 

f de Turci, a plecat pe Ksrtu''" d U cumpăr, ur- 
Brostem, Crucea, în spre Ardeal. Tot ce a™ la H ‘>"8u, Poiana Teiului, 

Cu el era şi Doamna lui. Când au aiunc* % U ?*'* Uat în Vreo 12 care 
Keretul, n’au mai mers P ărâ ^ care se chiamă 

după cum mei astăzi nu este, din cauza «7 -f ° U mai era drum- 

Samă K^f * 

- -’S^i Vfaâ " d “- K în 

muZo biserică"” V ° r “*'* “ bine pâ " 5 '» 

««. — - —« de 

De acolo au coborît cu carele în 3 , D ° amnei Iu * “Pietrele Doamnei" 

“ l2 . V °™' AIb - Apoi au luat dS^ | Bu00,i “' P ' ma ' ul pWuI “ i 
n cobor,, valea Bărgăului f i s'au adăpostiHaV" PtS “ Mi S“™. 

Şl mtorcându-se din „ P ,W i • V Pt la Bl «riţa. 

v emt la Rarău ?i ?i îndeplinii n ^ - dm n ° U în scaunul Moldovei a 

in ™ d zr;:"z — ^£«Z Uu pe —— 

sdtitu, pe el. rap " ni A lua, s i ;„ matate di „ ^ ^ 

cealXâVrteltrtL^rămas’l-n^râ’pâ" 3 * noapK > a “ de 

d ::r; •r- 

am citit apelul Sfinţiei ™ *?“ ■»** eând 

P ntru terminarea unei biserici în locul 


r 


20 


de adăpost al Domnului moldovean Petru Rareş, ctitorul acestui schit 
Rarău. 

Vă trimit acum 200 lei. 

Am însă o lucrare mai mare şi stau cu ea la grea răspântie, tot aşa cum 
a stat acum 450 ani, slăvitul Domn al Moldovei, când aştepta sub cerul 
dela Bistriţa, ca Dumnezeu să-i hotărască soarta. 

Dacă situaţia lui ca şi a Moldovei, n’ar fi fost critică pe acele vremuri, de 
sigur că Sf-ta Biserică pe care Sf. Voastră se osteneşte s’o înalţe, ar fi fost 
ridicată de atunci. Sufletul lui a dorit, dar n’a putut. 

Să împlinim noi fiii Moldovei, după cinci secole, dorinţa neîmplinită a 
Domnului nostru, în amintirea şi pentru odihna sufletului său. 

Lucrarea mea nu face parte din lucrările necurate: ba este curată. Dar 
întâmpin la toate cotiturile piedici mari. Adversarii mei, dacă ar putea, 
m ar distruge. Dacă însă voiu trece peste toate piedicile şi această lucrare 
va reuşi, voiu considera că a izbutit, în norocul bisericii pe care Sf. Voastră 
o înalţă. 

îmi^ iau acest angajament să înzestrez biserica cu tot ce va avea nevoe 

făcând-o să strălucească, întocmai ca un luceafăr, printre bisericile Ardea- 
lumi. 

O donaţie făcută în numele acestui Domn, va trebui să atingă înălţimea 

darurilor voevodale, evaluând-o la o avere de patru ori valoarea actuală 
a bisericii. 

Păstraţi această scrisoare, neacordându-Vă dreptul de a face uz de ea în 
publicitate. 

Numele meu îl veţi cunoaşte la timp. 

Termin, cu un mare îndemn de a duce la un măreţ sfârşit sfânta biserică 
pe care aţi inceput-o. 

Un fiu al Moldovei 
Luni, 26 Februarie 1934 

BISERICILE NOASTRE 

Sunt cateva biserici în jurul cărora s’a dcsvoltat mişcarea legionară. Ele 

? U fost sau loc de pornire la luptă, sau loc de refugiu al sufletelor noastre 

m ceasuri grele. îndemn sau adăpost, întotdeauna am simţit binecuvân- 
tarea lor. 

Tcr P T em f rgăt0 f are ! nfiinţării Le S iunii Arhanghelului Mihail, 24 Iunie 
1V27 (M. Ion), am fost legaţi sufleteşte de schitul Rarău. 

în vara anului 1922, înainte de mişcarea studenţească (Decembrie 1922) 
ne-am ridicat la schitul Rarăului cu Grigore Ghica şi cu Nicu Nădejde 
ambii studenţi naţionalişti în condica Mănăstirii m’am găsit însă iscălit 
in anul 1919, când am făcut o excursie cu părinţii mei. 


Apoi, pe rând ne-am adunat la acest schit şi ne-am făcut planul de luptă, 
Moţa, Gârneaţă, Tudose Popescu, etc., după cum se poate constata din 
amintirile lăsate de noi în condica Mănăstirii. 


MĂNĂSTIREA VĂCĂREŞTI 

Dela Rarău am plecat spre Văcăreşti, spre închisoarea Văcăreşti, după cum 
iarăşi se poate constata din amintirea lăsată de noi în condica Mănăstirii, 
în biserica dela închisoarea Văcăreşti, ne-am închinat în fiecare dimineaţă, 
timp de şase luni, iar Moţa timp de un an. Acolo am plămădit gândurile 
unei organizaţii tinereşti, acolo am găsit icoana Sfântului Arhanghel Mi- 
hail, acolo la umbra unei icoane, noi cei predestinaţi la o condamnare de 
cel puţin cinci ani muncă silnică, ne-am legat împreună şi am rămas legaţi 
pană in ziua de astăzi în slujba aceleiaşi cauze sfinte. Au trecut zece ani 
de atunci: Tudose a murit, iar ceilalţi cinci suntem în linia întâia ca la 
1923. Moţa, Garneaţă, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici suntem la 
Jilava. în lumea aceasta predispusă la toate inconsecvenţele, cred că este 
frumos exemplu. în diferitele serii, au fost peste 30.000 de studenţi lupt㬠
tori în cadrul mişcării studenţeşti. Unde sunt? S’au răspândit ca potâr- 
nichile. 

Să fi rămas, ar fi fost astăzi 30.000 de intelectuali cu situaţii la vârsta 
maturităţii, profesori, medici, ingineri, preoţi, etc. 

N au rămas de cat aceşti cinci şi în jurul nostru îi numărăm pe ceilalţi pe 
degete: Lefter, Brăileanu, Blănariu, Inginer Clime, Silaghi. 

Văcăreşti, cu biserica şi icoana Sfântului Arhanghel Mihail, devine axa 
vieţii noastre. După icoana dela Văcăreşti, am făcut mai multe copii. Una 
mare de un metru şi jumătate lungime. Aceasta a fost ţinută din Aprilie 
1924 până la 24 Iunie 1927 la biserica. Sf.Spiridon din Iaşi. De acolo, sfin¬ 
ţită a fost adusă la căminul nostru dela Iaşi. 

O altă icoană mai mică am făcut-o cadou mamei mele. Am împrumutat-o 
apoi dela ea şi am adus-o la Bucureşti, când ne-am sfinţit primul nostru 
sedm in Capitală Calea Victoriei 40, la 8 Noembrie 1929. Cu ocazia di- 
solvarn dela 1 Ianuarie 1930, icoana a fost luată de către comisarul Va- 
suescu. Abia după doi ani, după cercetări şi insistenţe mari din partea 
tatalui meu, icoana a fost adusă la poliţie şi readusă acasă. 

O alta icoană mică am făcut-o pentru mine. Ea a străjuit tot timpul la 
inalţarea casei dela Bucureştii-Noi. 

Cu ajutorul acestei icoane, din cele mai grele şi disperate situaţii, am eşit 
învingători. Sfanţul Arhanghel Mihail şi-a arătat puterea lui către noi. 


22 


MĂNĂSTIRILE NEAMŢUL, VĂRATEC, AGAPIA. 

Camioneta noastră “Căprioara" a făcut cursa trei ani Iaşi-Mânăstirea, 
ducând şi aducând pasageri. în modul acesta, ne-am legat de Mănăstire 

unde ne ducem ca în familie. # .... 

Centrul devine Mănăstirea Văratec, unde aveam cele mai mari prietenii 
în maicile Zenaida Racliş, Pompilia Cistor, etc. şi unde era şi cumnatul 
meu Mihail Crăciun, inginer silvic, şeful ocolului Văratec. în aceste toate 
mânăstiri, s’au făcut în nenumărate rânduri rugăciuni pentru noi. La 
Mănăstirea Neamţului ni s’au tipărit manifestele în alegerile în care noi 
am repurtat acea strălucită victorie dela 1931 din 30 August, 
înainte de alegerile acestea, tatăl meu s’a dus şi a dat rugăciuni la toate 

trei mănăstirile. . # 

Toţi băieţii au crescut în jurul acestor mânăstiri. Moţa s a căsătorit la 
Mănăstirea Neamţului. Radu, Totu, Eremia, Bordeianu, Părintele Isihie, 
Silaghi, cunosc şi cărările peste munţii din jurul mănăstirilor.^ 

Mănăstirea Putna, unde ne-am dus în marş, 50 de legionari, în vara anului 
1929 ca să sfinţim steagul Legiunii Arhanghelului Mihail, cel dintâiu steag 
al nostru. Ni s’a refuzat din ordin sfinţirea acestui steag şi l-am lăsat trei 
zile deasupra mormântului lui Ştefan cel Mare. După care am plecat pe jos 
peste qiunţi spre Câmpulung, Rarău, Dorna şi de acolo cu pluta la Măn㬠
stirea Bistriţa şi Piatra Neamţ. 

Mănăstirea Bistriţa unde este înmormântat Alexandru cel Bun, bunicul lui 
Ştefan cel Mare şi Alexandru în vârstă de 15 ani, fiul lui Ştefan cel Mare. 
Părintele Ghenadie Carază, stareţul acestei mânăstiri, împreună cu familia 
Scutaru (str. Băilor No. 1), m’au scăpat dela moarte în 1916-17. 
în luptele electorale călugării Galaction şi Danielescu ne-au ajutat cu bani. 
Mănăstirea Durău cu mai puţine legături cu Mişcarea, dar nu fără nicio 

legătură. # . 

Mitropolia din Iaşi. Aici ni s’au închis porţile. Au fost legate cu lanţuri şi 
păzite de jandarmi la 22 August 1925, oprindu-ne de a ne ruga. 

Mie îmi place foarte mult interiorul acestei sfinte Mânăstiri. 

După epoca statului păgân va trebui să vină o epoca de rezidire şi de 
ctitorie bisericească. Aceasta este epoca noastră. 

Ne-am luat, în diferite ocazii, legământul sa reparăm şi să înzestrăm aceste 
biserici. în plus este scris în Pământul Strămoşesc din toamna anului 1927 
sau 1928, că ne luăm angajamentul de a face două mânăstiri; una închi¬ 
nată Sfântului Arhanghel Mihail şi alta Sfântului Ştefan, în amintirea lui 
Ştefan cel Mare. Iar acum în urmă biserica dela Bistriţa. 

Marţi , 27 Februarie 1934 

Ziarele anunţă că ieri a fost o zi agitată la Cameră. Goga a ridicat pro¬ 
blema Gărzii de Fier, în special a celor arestaţi; Constantinescu-Bordeni 
(georgist), cere anchetare parlamentară; Iunian se uneşte. 


23 


Răspunde Victor Iamandi, obraznic şi sfidător. 

D,n discuţiile şi declaraţiile lui Victor Iamandi'se confirmă ştirea asasinării 

D [ i» C r ° <i ' hn ' aSC5 Si imfa « Plasei 


PASTORALA SINODULUI 

deld 2 * 3m ?. itit . în /. Universul “ Pastorala sinodului. Pare că ar fi alcătuită 

~ a —* 

* 

în reUef^e" VkKTlamts'diTupă™™"' 1 "' '“i C ° 8 '’’ în a scos bine 

fi defavorabil Gâniî de“t ? "' 8h ’' a2il 55 dea «* « « pu.ea 

Cred'că va"mare «fetTIart”* * ^ admirabil dis “rsul lui Goga. 
însă pune greşit problema dinr > “ V * ™ PG tăcerea de P ână ac ™' El 

existenţa complotului. f U ° punct- ecun °aşte, cel puţm indirect, 

fomplotuf prev^il’ tdreT 1 , C “ U • re m0r,H W D “ ca 

ca şef al guvernului In 'aceasti** C ’ *' , lncă . can * e de legi ale acestuia 

Sinaia, d^arl"^ S-ului dela 

-eV^s^ ifadT"' d 

pnaţe găsi un nebun care săd'cuK^îa'păn^nt! 1 ^^* “ în " ali Pent ™ ciS " 

o “mjtSltr^rnală”?',!”,™ tl“« 7t 8 “'?‘ * red ““ la 
văţământului pentru viitor, de puterea'sa morel/'n’™ " PU " , ' a 
politici sa înţeleagă, ,ă lise spună desdii, adevărul PemrUCa ° ame,,ii 

uXTcS ( Z;L S TJ:T f‘“* * - «*« «— care 
în picioare, păl m „ ir e a „ oascrl> baTj^Ta bireric"^^’^*™ 

vorto“i'espreOa“,c. S'ndXal'ld ££ ludUoreJ* arf,iP ' ini - A 


24 


Conferinţa lui va avea un efect foarte mare în mijlocul studenţimii bucu- 
reştene. Ziua de 27 Februarie ne-a fost cu noroc. în 1931 aceeaşi zi, am 
repurtat o mare victorie. Am fost achitaţi în unanimitate de tribunal, când 
Mihalache disolvase Garda de Fier, iar noi eram trimişi sub stare de arest 
în judecată. 

28 Februarie 1934 

Luni cu noroc şi fără noroc 

în viaţa de până acum, am observat zilele, lunile sau chiar anii, cu noroc 
sau fără noroc. Aşa, bunăoară, un an grozav de rău pentru mine a fost 
anul 1917. 

De două ori era să mor. Am fost grav bolnav, aproape fără speranţe de 
scăpare. Vara am avut o operaţie la faţă, la liceul miltar Dorohoiu. 
Toamna am intrat la şcoala militară de infanterie cu marile ei mizerii. Foarte 
mare asemănare cu anul acesta, 1934. Către sfârşitul lui 1933 şi începutul 
lui 1934 vin cele mai mari mizerii şi cele mai mari primejdii. Am impresia 
că încă puţin timp să mai treacă şi primejdia va fi înlăturată, 
în 1917, pe la 1 Martie, primejdia era mult mai slăbită, însă nu complet 
înlăturată. Pe la 15 Martie şi primejdia era învinsă. 

1933 a fost un an rău de asemenea; în Mişcare nemulţumiri mari din 
partea lui Stelescu şi Ieşanu. 

în primăvară lupte sângeroase, dar glorioase, ale echipei morţii în Ardeal, 
înscriindu-se cea mai glorioasă expediţie legionară, 
în Iulie, infamia dela Vişani. 

Spre toamnă, bine. Cu ridicarea casei dela Bucureştii-Noi şi cu formarea 
unui foarte simpatic curent favorabil Gărzii. 

După 15 Novembrie începe însă prăpădul. Lupte grele în care ai noştri 
dau dovadă de mare eroism. 

Cad morţi la Constanţa: Virgil Teodorescu; la Iaşi rezistenţa dela Cămin: 
Niţă Constantin; până când Statul cu toată puterea lui materială se năpus¬ 
teşte asupra noastră. 

Sunt arestaţi şi chinuiţi mii de oameni. 

Toate drumurile acestea au dus la peronul dela Sinaia. După cum am 
intrat în 1934 cu alte mii de arestări şi de chinuri, cu moartea lui Ciumetti 
şi poate şi-a altora. 

Personal şi familial judecând, anul acesta a fost un an al morţii şi al 
nenorocirii. 

A murit socrul meu, bolnav de cancer. Eram legat de el ca de un adevărat 
părinte. Nelu, băiatul lui, îmbolnăvit în toamnă de tuberculoză pulmonară 
şi osoasă este internat în stare disperată la Bârnova. 

Soacră-mea se îmbolnăveşte de cancer la mamelă în toamna lui 1932. 
Operaţie şi chinuri la Bucureşti, în acelaşi timp în care socrul meu se 
căuta, la acelaşi spital Brâncovenesc, de cancer la stomac. 


25 


După câteva luni, moare unchiul meu Gheorghe Lucani la Botoşani, de 
aceeaşi boală de cancer la stomac. De asemenea legat sufleteşte de mine. 
La 13 Septembrie moare la Huşi bunicul după tată. 

Şi în toamnă ca un adevărat semn rău, îmi moare cânele meu Fragu dela 
Iaşi. Prins şi ucis de hingheri, cânele acesta martor dela 1924 a tuturor 
ceasurilor mele grele, făcea parte din însăşi armura mea războinică, pe 
care am simţit-o descompunându-se. 

Mi-a mai murit în acest timp un legionar, Crăciunescu, bolnav de tubercu¬ 
loză, iar alţi doi, pe care nu i-am cunoscut, s’au sinucis, unul la Adjud, 
altul dela Bucureşti. 

Luni rele mi s’au arătat până acum Decembrie şi Ianuarie. 

1916- Decembrie, Ianuarie- rău. 

1930—31 Decembrie, Ianuarie — rău. 

1933—34 — Decembrie, Ianuarie — rău. 

1930 Ianuarie 27, înfrângerea dela Cahul. 

Luni bune: Februarie 1928, prima victorie legionară: cumpărarea ca¬ 
mionetei. 

3 Februarie 1930 — mare adunare şi victorie dela Cahul. 

28 Februarie 1934 — mare uşurare în situaţia noastră. 

Martie, bună. La 1917 —bună. La 1923 în Martie, înfiinţarea Legiunii. 

Bună la 1924 — achitarea noastră. 

Bună, la 1925—14 Martie, mişcarea de la Focşani cu ocazia procesului 
meu. 

Bună, la 1931 — achitarea cu unanimitate la Curtea de Apel. 

Bună, la 1932 — la 17 Martie, marea victorie dela Tutova. 

Aprilie, bună. Mai, şi bună şi rea. 

îume, Iulie, August, Septembrie, potrivite. De obiceiu, nu catastrofale, 
nici în bine nici în rău. 

Octombrie, Noembrie, nelămurite. Cam întunecate; pare că la adăpostul 
nelămuririi germinează nenorocul. 

Zile bune, in copilăria mea: Joia. De când am început să postesc Vinerea, 
postul negru, adică de acum zece ani, ziua de Vineri ne protejează şi ne 
este cea mai bună zi. 

Numere bune: 13 mai mult personal şi pentru grupul din apropiere. Nu¬ 
mărul 7 mai mult al Mişcării. 


Vineri , 2 Martie 1934 


Sunt născut în ziua de 13 Septembrie. 

Am dat examen în toamna anului 1912, la liceul militar în str. 13 Sep¬ 
tembrie. Şi după aceea reuşind, am locuit la şcoala Mihaiu Viteazul în ace¬ 
eaşi stradă. Din casa I-a şi a Il-a la Liceul Miltar am trecut al 13-lea. 

Ziua sau numărul de 13, îmi aduce întotdeauna un mic noroc. 


26 


Complotul studenţesc, prins în seara zilei de 9 Octombrie 1924, în strada 
13 Septembrie No. 41 acasă la Dragoş. 

No. 7 “Căprioara“-Iaşi, de atunci a început să ne fie număr cu noroc. 

In 1931, am fost arestaţi 7: Lefter, Amos, Bunea, Stelescu, Totu, Dănilă 
şi eu. Am fost duşi la camera 7. Am primit termen de judecată la 27 
Februarie la tribunal, al 2-lea la Curte la 27 Aprilie; am stat 77 zile în 
total, eşind cu un succes foarte mare fiind achitaţi în unanimitate. Sistemul 
de 7 în care intrasem, ne-a fost cu noroc. 

Semne. 

La 1909, fiind copil de 10 ani, mi-a căutat în palmă actualul profesor dela 
Universiatea din Iaşi Mihai David, pe vremea aceea student. Eram la moş 
Ilie Cojar în Cojăreşti, veniţi vara la aer, familia noastră şi familia David. 
Şi mi-a spus uitându-se în palma stângă la linia vieţii: “la vârsta de 34 
ani vei avea mare cumpănă. Dacă vei scăpa de această cumpănă foarte 
grea, vei ajunge la bătrâneţe, cam la această vârstă linia vieţii se întrerupe 
în palmă la tine.“ 

Acum am 34 ani şi trec prin această cumpănă; cred că am trecut 3 /4, mai 
e urrsfert. 

Cadoul dela 10 Decembrie 

La 10 Decembrie 1932, am împlinit 10 ani de luptă în linia întâia. 
Legionarii din Bucureşti, mi-au adus cadou un câne mic de câteva luni de 
coloare neagră, rasa Kockert. 

în momentul în care am intrat in cameră şi am văzut canele, intr o secundă 
mi-a fulgerat prin cap: este un semn rău! După aceea cu Nero m’am 
împrietenit. Tatăl meu mi-a spus, că este noroc cânele negru. în timpul 
Crăciunului ne-a fost furat; ne-a părut foarte rău după el. Dar... fulge¬ 
rarea din primul moment, aceea a rămas. Au început să cadă nenorocirile. 
A început un an al morţii: socrul meu, unchiul meu, bunicul meu, canele 
meu Fragu, Virgil Teodorescu, Constantin Niţă, Sterie Ciumetti. 

Noaptea Învierii 

Mi s’a întâmplat de două ori să fiu enervat, supărat în noaptea învierii, 
la biserică. Anul acela întreg, până la Paşte mi-a fost rău (1924). 

Anul acesta, 1933, am fost enervat pe soţia mea mai înainte şi chiar în 
timpul slujbei; am fost foarte supărat. 

învierea am făcut-o la o biserică din prelungirea Dorobanţilor, unde 
lumea era necredincioasă şi necuviincioasă. Niciodată nu mi s’a părut Paş- 
tele mai urât; n’am putut lua parte sufleteşte la înviere. Mi-am dat sea¬ 
ma că anul care vine va fi un an greu; şi aşa a fost. Cel mai greu din 
câţi am cunoscut. 


Fragu 

Când mi-a fost prins şi ucis cânele meu de hingheri, atunci am fost grozav 
de supărat zile întregi. Am avut presentimentul unei nenorociri: mare 
lucru, dacă voiu scăpa; numai printr’o minune dumnezeească să mai pot 
scăpa! Se cam adevereşte, căci nu ştiu ce va fi mai departe, dar până acum 

Sâmbăta y 3 Martie 1934 

în zilele de 27, 28 Februarie au mai fost eliberaţi dela Jilava, vreo 30 de 
legionari, printre care: Frăţilă dela Arad, Cruceanu, Horia Sima. Am 
auzit că ar fi scăpat Sandu Valeriu. 

Eri Vineri 2 Martie, a vorbit la mesaj Iunian, care a pus bine problema 
Gărzii de Fier, arătând că actul disolvării este o ilegalitate. A vorbit şi 
Cuza, dar nu a anunţat nimic. Domnul Colonel mi-a adus o amănunţită 
dare de seamă dela Parlament. De asemenea şi impresia lui că situaţia este 
mult schimbată şi că în câteva zile cei dela Jilava vor fi eliberaţi, afară de 
vreo 30 care vor rămâne. 

Posibilităţi de combinaţii politice 

Camaradul F. mi-a adus vestea auzită în oraş, că Goga ar dori să facă o 
înţelegere cu Garda. 


Teoria alianţelor politice 

Există cinci posibilităţi de conlucrări între două sau mai multe organizaţii 
politice. 

1) Prietenie şi ajutor reciproc. Presupune independenţa completă a or¬ 
ganizaţiilor respective. Această fază nu presupune, numaidecât, o simili¬ 
tudine programatică şi ideologică. 

Ex: 1) într un moment dat, Garda de Fier poate face o alianţă de aju¬ 
tor reciproc cu Iunian sau cu Lupu, care au un program şi o ideologie cu 
totul contrarie. Ce au atunci comun? Pot avea un duşman comun. 

2) Cartel electoral, presupune că în momentul electoral, organizaţiile se 
confundă sub acelaşi semn şi aceeaşi denumire. îşi pierd independenţa, 
dispar pentru moment ca fiinţe proprii. în acest caz este necesară o simili¬ 
tudine programatică. După momentul electoral îşi reiau libertatea. 

3) O alianţă mai îndelungată făcută în vederea susţinerii câtorva puncte 
programatice comune. Ex: Ne unim ca să ne suştinem împreună: problema 
jidovească, problema morală, problema Statului nou românesc. Presupune 
păstrarea independenţei complete şi întărirea în luptă comună, pe baza 
acestor puncte. Alte puncte ne pot deosebi. 

4) Sistemul mixt. El se naşte din combinaţia punctului 2 cu 3. 


28 


5) Fuziunea completă a acestor organizaţii. Presupune pierderea organi¬ 
zaţiilor respective, a fiinţei şi a independenţei lor. Integrarea definitivă 
a ambelor forţe, într’o formă nouă sau într’una din cele două forme 

precedente. A 

Fuziunea este o acţiune de întrepătrundere. Nu există fuziune in afară de 
această idee de întrepătrundere; fuziunea sub aspect de lipire a două 
organizaţii politice, nu este o fuziune. Este mai mult un aspect extern al 
alianţei. 

Fuziunile sunt foarte periculoase, pentrucă ele nefiind rezultante ale unor 
disolvări organice, neavând marea putere de legătură a amuţirii aceluiaşi 
trecut, de cele mai multe ori în momente critice se desfac in elementele 
componente iniţiale. 

Pentru ca o fuziune să poată dăinui, are nevoie de: 

1) Unitate perfectă programatică şi ideologică. 

2) Unitate perfectă de organizare. 

3) Unitate perfectă spirituală. 

4) Unitate de acţiune strategică şi tactică politică. 

5) Unitate de conducere: un şef, nu doi. 

Ex:Balaurul cu un corp cu 12capete,sau cei trei generali in armata italiană, 
fcei ce recurg la o fuziune, pot pleca de cele mai multe ori dela idea de 
număr. Vom fi mai mulţi, deci vom fi mai puternici. Dar puterea nu stă 
în principiul numărului , ci în principiul unităţii. 

Nu se poate sacrifica unitatea pentru avantagiile numărului. Numărul este 
important dar numai în funcţie de unitate. 

Ex: Intr’o organizaţie existentă vor să intre 20 de inşi. Intrarea lor produce 
discuţii, care strică unitatea existentă. Ce faci? Să-i primeşti pentru a fi 
mai mulţi, deci mai puternici (după principiul numărului) sau să nu-i 
primeşti pentru a respecta principiul unităţii? Nu-i primeşti! 

Unitatea primează 

Aşa dar firul conducător al omului politic care trateaza fuziunea, trebuie 
să fie unitatea. Fiinţele politice născute din fuziuni insuficient fecundate, 
nerespectând legea integrării definitive, a întrepătrunderii, sunt neviabile 
pentrucă le lipseşte principiul unităţii perfecte; de multe ori au aspectul 
de organizaţie monstru cu două capete, cu doi şefi. Ele mor. 

Ex: Partidul naţionalist-democrat, născut la 23 Aprilie 1910, sub şefia 
d-lor Iorga-Cuza, a murit la 1918, înainte de a ajunge la maturitate şi 
după o viaţă puţin fericită. Sau: un cap cu două trupuri un fel de Austro- 
Ungarie, cu un singur împărat dar cu două corpuri deosebite. 

De aceea nu sunt recomandabile fuziunile. Ele satisfac pe oamenii simpli 
sau mulţimile care de cele mai multe ori sunt superficiale. 

Fuziunile dau aparenţa puterii, dar nu puterea. Cele mai puternice organi¬ 
zaţii sunt cele crescute în mod organic. Dar dacă în linii generale fuziunile 


29 


nu sunt de recomandat, nu înseamnă că totuşi în anumite împrejurări şi 
cu respectarea cât mai mare a legilor fuziunii, ele nu se pot face. 

Ex: în cazul când una din organizaţii este foarte puternică în raport cu 
cealaltă, fuziunea se poate face fără pericol, pentrucă ea n’ar putea prea 
mult sdruncina principiul unităţii. 

Pot fi anumite cazuri exterioare, împrejurări politice, etc. care să impună 
fuziunea. 

Realizarea unei fuziuni. 

în realizarea unei fuziuni trebuie să se ţină seama de elementul cunoaşterii 
reciproce a celor două organizaţii; ceea ce presupune timp. Fuziunile nu 
se pot face numai în urma cunoaşterii reciproce a şefilor. La o fuziune 
trebuie să ia parte sufletul întreg al ambelor organizaţii. De aceea ca şi în 
căsătorie, fuziunea are nevoie de o perioadă premergătoare de cunoaştere 
şi de pregătire. 

Altfel s’ar putea naşte dificultăţi chiar din primul moment. O organizaţie 
născută din fuziune, în care ar apărea conflicte interne sau în care ar fi 
sdruncinat principiul armoniei sufleteşti, este mai slabă decât oricare din 
organizaţiile existente înainte de fuziune. 

Momentul tactic 

Odată fuziunea hotărîtă, ea nu se poate anunţa public oricând. Con¬ 
ducătorii celor două organizaţii, trebuie să găsească momentul cel mai 
potrivit, momentul tactic politic, în care să dea publicităţii fuziunea în 
aşa fel, încât nu numai să se ferească de vreun rău, ci să poată smulge 
maximum de efect posibil. 

Din acest punct de vedere în cazul de faţă, momentul nu este favorabil 
unei publicaţii a fuziunii Garda-Goga. 

Ea ar speria pe celelalte organizaţii politice şi le-ar coaliza în contra 
noastră. Ori în situaţia în care ne aflăm noi astăzi, nu ne convine să 
lucrăm de aşa natură, încât să formăm un bloc în contra noastră din toate 
celelalte forţe politice. 

Dimpotrivă, noi trebuie să lucrăm de aşa natură, încât să ajutăm apărarea, 
prin conflictul dintre aceste forţe, iar nicidecum constituirea lor în bloc în 
contra noastră. 

Luni, 5 Martie 1934 

SCURT ISTORIC AL MIŞCĂRII LEGIONARE; 

ÎNCEPÂND DEL A 8 NOEMBRIE 1929 PÂNĂ ASTĂZI 

în ziua de 8 Noembrie, ziua Sfântului Arhanghel Mihail, în ziua serbării 
patronului nostru la Iaşi, am luat pentru prima oară hotărîrea de a ne 
mişca în sensul de a ţine întruniri politice. Până la această dată nici nu 
fusese vorba de asemenea lucruri. 


30 


Cu Lefter şi cu Potolea care se aflau de faţă la serbare, am luat hotărîrea 
ca prima întâlnire legionară, să fie făcută la Bereşti în nordul judeţului 
Covurlui, în ziua de 15 Decembrie. 

Adunarea de la Bereşti 

Seara am ajuns în gara Bereşti fiind întâmpinat de Lefter, Potolea, Tănase, 
Antohie, Ştefan Boureanu, Nicu Bălan, vreo câţiva tineri şi o droaie de 
copii de prin şcolile primare. Cu acest alaiu după mine am pornit spre 
casa legionarului Potolea, unde am poposit peste noapte. 

In Bereşti şi împrejur în masa poporului, nu se ştia nimic despre Mişcarea 
legionară. Cunoşteau Liga, îl cunoşteau pe tatăl meu, dar pe mine nu mă 
cunoşteau decât din nume, (numai fusesem niciodată prin Bereşti, sau parc- 
mi-se în trecere, odată). Lefter făcuse nişte manifeste mici şi le răspândise 
pe toată valea Horincei. 

în dimineaţa zilei de 15 Decembrie, mă pomenesc cu maiorul de jandarmi, 
Niculescu, dela Galaţi, cu procurorul, cu şeful de siguranţă, anunţându-mă 
că guvernul a oprit întrunirea mea. 

“Bine domnilor, cum este posibil ca în ţara aceasta în care au dreptul de 
întrunire: Turcii, Tătarii, Bulgarii, Nemţii, Grecii şi Jidanii, numa eu să nu 
mă pot bucura de acest drept? Ce, sunt ciumat? Măsura e cu totul ilegală 
şi eu nu mă voiu supune ilegalităţii. Nici măcar teoria DV. nu este justifi¬ 
cată, deoarece nu v’am dat ocazie să constataţi vreo desordine în sarcina 
acestei Mişcări, fiind prima întrunire a ei“. 

După discuţii, ne-a acordat dreptul să ţinem întrunirea, dar să nu se în¬ 
tâmple desordine. 

“Cum vă puteţi Dv. imagina, că eu ţinând prima mea întrunire politică 
aş putea să dau naştere la desordine, închizându-mi prin aceasta singurul 
drum, posibilitatea celorlalte adunări?" 

în sfârşit întrunirea s’a ţinut în curtea lui Nicu Bălan. Lume vreo 200 de 
oameni. Ţăranii au fost opriţi, aud eu, de către jandarmi. Mă aşteptam la 
vreo 500. Supărat foc, aproape să nu ţin întrunirea. A vorbit Potolea două 
minute, Lefter două minute şi eu cam tot două minute. 

“Dacă autorităţile nu mă lasă să ţin o singură adunare la Bereşti, nu plec 
din această regiune până nu voiu ţine adunări în toate satele din plasa 
Horincea. Să-mi daţi un cal, o şea şi voiu pleca în sate." 

Atât a ţinut întrunirea, după care m’am dus la masă. După masă mi s a 
adus un cal din Meria. M’am suit călare şi trecând prin faţa autorităţilor 
care se uitau curioase la mine, am apucat-o spre Meria. După mine s a ţinut 
Potolea, Lefter, Bălan, preotul Antohie, Tănase şi încă vreo câţiva. 

Ajunşi în satul Meria un băiat trage clopotele dela biserică. Se adună 
aproape tot satul în curtea bisericii. Soarele cădea peste dealuri, când am 
vorbit acestei lumi. Plângându-mă de nedreptăţile mele şi ale neamului şi 
chemând-o să se înalţe la luptă în numele Crucii, în numele neamului. 


31 


După care ne-am suit călare şi am plecat imediat. Lumea a rămas foarte 
nelămurită de această apariţie de fantomă, care vorbeşte şi apoi dispare. 
In orice caz, era ceva nou, nu numai pentru oamenii cărora li se deschideau 
perspectivele unor evenimente noi şi chiar întrezărirea unei vieţi noi, dar 
şi pentru mine care pentru prima oară în viaţă eram în asemenea situaţie. 

Vedeam că bat o cale nouă. 

Sub forma nouă simţeam căi sufleteşti noi de pătrundere şi legătură cu 
sufletul neamului. Simţeam că pătrundem acolo unde nu puteau să pătrundă 
alţii; că voiu învinge pentrucă la acele adâncimi nu aveam concurenţi. 

Oamenii politici se coborau mult prea puţin pe aceste căi. 

Dădeam într’un teren sufletesc în care de multă vreme nu mai pătrunsese 
nimeni. în aceste adâncuri am înfipt rădăcinile noii mişcări. De aici îşi va 
trage partea ei de viaţă şi de suferinţă şi de biruinţă. In minutul acela de 
adâncire, simţeam înfrăţirea cu sufletul neamului, aprobarea şi binecuvân¬ 
tarea lui. Probabil în minutele acelea făuream eu credinţa aproape 
neînţeleasă pe care am avut-o, că noi o mână de băieţi tineri, fără nicio 
avere, vom învinge toate organizaţiile politice mari cu posibilităţi materiale 
incomparabile. Program? Eu n’am avut program, eu nu m’am prezentat cu 
teorii şi puncte programatice. 

Şi oamenii nu m’au întrebat de ele; noi nu suntem legaţi prin program ci 
prin ceva adânc nelămurit, nedefinit. în satul vecin, la Slivna, era seară 
când am ajuns. Oamenii când au auzit că vin, m’au aşteptat cu lumânările 
aprinse. Acolo erau legionari vechi: I. G. Teodosiu ... Le-am vorbit iarăşi 
câteva cuvinte, după care am plecat mai departe, lăsând pe oameni şi femei 
să se întrebe: “Oare ce o mai fi şi cu ăsta?“ întrebare din care se vedea că 
ei întrevedeau în nelămurirea sufletelor ceva nou. în satul vecin m’au 
aşteptat flăcăii şi câţiva gospodari şi ne-am dus împreună în casa lui moş 
Culichi Bogatu, un bătrân de vreo 80 de ani, considerat ca cel mai înţelept 
de către consătenii lui. Erau în satul acela flăcăi desgheţaţi şi au început să 
cânte: “Scoală, scoală măi Române, că mult ai dormit", care mi-a plăcut 
foarte mult, introducândul-1 apoi prin corurile legionare. 

“Măi băieţi, ascultaţi ce vă spun bătrâneţele mele: acesta este viitorul 
vostru. Ţineţi-vă strâns şi cu credinţă!", aşa le spunea moş Bogatu, flăcăilor 
din sat. 

Pe la 12 noaptea am plecat la un alt gospodar, Nicu Bogatu unde era 
pregătit locul ca să dorm. în acest mod s’a scurs prima zi de activitate 
politică legionară în public. A doua zi 16 Decembrie, am încălecat din 
nou şi am pornit la drum, mai departe, de astă dată cu încă doi călăreţi 
care s’au legat de mine; şi pe jos mai erau zece. Am intrat în dealul Gă- 
neştilor cântând: Scoală, scoală măi Române. Am intrat la Dumitru 
Cristian, o figură de haiduc care priveşte pe sub sprâncene. Era naţionalist 


32 


de şase ani. Abonat la mai multe foi, cunoştea mişcarea studenţească, pro- 
blema jidovească; acum era cuzist. 

Văzându-mă însă s’a legat şi el de noi; şi-a desfăcut caii dela căruţă şi a 
mai adunat vreo câţiva călăreţi. Făcând un grup de vreo 15 călăreţi şi 
astfel cântând, intram în sate unde lumea ne aştepta, căci vestea mersese 
ca fulgerul prin toate părţile. Deşi umblam printre oamenii partidelor, 
lumea ne ieşise cu multă bucurie în cale. Ne întâlneam cu cate un bătrân 
pe drum: “Domnişorule, pe la noi prin sat când vii? Că v’a aşteptat ieri 
lumea până seara târziu." 

Joi este zi de târg la Bereşti. Dar dacă Joi, am intra in Bereşti să ţinem 
întrunirea cu toată lumea venită la târg? Bun! Dar trebuia să ţinem in 
secret această hotărîre a noastră. Joi dimineaţa 19 Decembrie începuse să 
fulguiască. Noi călări, de data aceasta găţiţi cu pene de curcan la căciulă, 
mergeam pe creasta dreaptă şi regulată a dealului Găneştilor, când trap, 
când galop, când pas. în dreapta, priveam prin ceaţă 7 dealuri, şi în strângă 
alte şapte dealuri, toate regulate ca nişte valuri uriaşe. Cântecele, caii, 
penele dela căciulă, dealurile şi văile pe care le stăpâneam cu privirea, 
cauza care ne purta pe drumurile noastre, toate aceasta ne crease tuturora, 
o stare sufletească comună neîntâlnită, pe care fiecare din noi o simţeam 
şi care ne lega împreună, mai mult decât o mie de programe politice. Ni 
se părea că respirăm din aerul vremii lui Ştefan cel Mare; că suntem nişte 
umbre de ostaşi răsărite din bietul pământ al Moldovei... 

La câţiva chilometri de Bereşti, la marginea unei păduri, ne mai aşteptau 
încă vreo 16 călăreţi veniţi cu Lefter şi Potolea. împreună apoi am urcat 
coasta goală de deasupra Bereştilor. în târg era un furnicar de oameni. Am 
trimis doi legionari, să treacă în galop prin mijlocul târgului şi să strige. 
Vine Corneliu Codreanul După ce i-am văzut intrând în târg, am pornit-o 
prin flanc câte unul pe creastă, pentru a coborî în partea dinspre Meria. 
Ce minunat tablou era această înşirare a călăreţilor pe coama dealului! 
Când am ajuns jos, ne-am încolonat câte patru; eu eram capul coloanei. 
Am intrat cu toţii într’o admirabilă ţinută, cântând: Scoală, scoală, măi 
Române. Am fost primiţi în urale; a fost un mare entuziasm. De la casele 
creştine eşeau femei şi bărbaţi şi ne turnau căldări cu apă înainte. 

Am trecut înainte şi ne-am oprit în aceeaşi curte a lui Nicu Bogatu, unde 
Duminică nu putusem să ţinem întrunirea. Am dat tabachera mea lui Nicu 
Bogatu ca amintire, lui Chiculiţă din Cavadineşti i-am dat altceva. Pe 
Potolea şi pe Lefter i-am numit în consiliul suprem al Legiunii, pe Nicu 
Bălan în statul major al batalionului Covurlui, pe Dumitru Cristache şeful 
legionarilor de pe valea Horincei, etc. ... 

După masă am plecat din nou călări, într’un sat la şapte chilometri. Seara 
ne-am întors înapoi, şi ne-am despărţit; eu am plecat a doua zi dimineaţa la 
Iaşi. 


33 


în urmă valea Hornicei şi celelalte văi, răsună de cântece legionare. Un 
duh nou pluteşte peste întreaga regiune. 

Nădejdi noi se aprind în amorţitele suflete moldoveneşti. în sufletul meu, 
rămân o amintire neştearsă zilele acelea, oamenii şi locurile. Din zilele 
acelea, regiunile Bereştilor devin o capitală legionară. Prima a fost Focşani, 

a doua casa noastră dela Iaşi, a treia Bereşti, unde mă veţi revedea de 
multe ori ... 

Ludoşul de Mureş 

Negru la faţă de oboseală şi străpuns de ger, am sosit Vineri 20 Decembrie 
la Iaşi, unde mă aşteptau legionarii încă de Luni cu veşti. Ce bucurie au 
avut când le-am povestit întâmplările mele! Şi câţi credeţi că erau la Iaşi, 
cu toţii? Studenţi şi cetăţeni la un loc, legionari şi viitori legionari, eram 
cam 30-35, înconjuraţi de o adversitate fără seamăn. Când soseam, se 
adunau într’o cameră a Căminului şi aşteptau să le povestesc, fie bucuriile, 

ie durerile mele care erau şi ale lor, deoarece cu toţii formam un singur 
suflet. ® 

La Iaşi, ma aştepta o scrisoare dela Amos şi dela Totu, în care îmi spunea 
ca au ţinut întruniri, mergând pe jos prin toate satele din jurul Ludoşului; 
că acum nu mai pot merge pe jos şi să le trimit de urgenţă Căprioara. 

Duminică 22 Decembrie, l-am chemat pe Radu Mironovici, şeful Căprioa¬ 
rei, să-l sondez dacă s’ar încumeta să plece în vremea aceea în Ardeal peste 
munţi. Situaţia era grea deoarece un ger cumplit se lăsase peste toată ţara. 
Automobilele rămase pe drumuri, maşinilor de cale ferată le plesniseră 
ţevile de ger, trenurile circulau cu mare greutate. Radu se codea. Nicolae, 
specialistul nostru în materie, şeful garajului din R.M.S., opinează că 
maşina nu poate pleca, căci dacă o prinde gerul în munţi, n’o mai putem 
scoate decât în primăvară. Totuşi mă hotărăsc să plec personal cu maşina 
la Ludoş, deşi eram foarte răcit şi obosit. 

Luni 23 Decembrie la ora cinci seara, dupăce împrumut căciulă dela Gene¬ 
ralul Tarnovsdii, o blană dela Butnaru, plecăm cu Dumnezeu spre Ludoş 
în număr de patru: Radu, Eremia, Gheorghiu şi eu. La 30 km ne răzbeşte 
gerul. Găsim lângă un canton o claie cu paie şi umplem maşina. Pe la nouă 
jumătate ajungem la Mirceşti-Roman. Tragem la avocatul Cocuta, fost 
coleg al meu şi cerem mancare şi căldură; ne dă bucuros. La ora 10, 30 
plecăm mai departe. La ora 4,30 suntem în vârful munţilor Carpaţi, 
dupăce străbătusem Piatra, Răpciuni, Bicaz, Gunteşti. 

îngheţaţi, oprim la Tulgheş şi batem cerând adăpost la poarta învăţăto¬ 
rului Huluban, care avea un student la Iaşi. Ne deschide şi ne primeşte 
bine. La ora 12 ziua, plecăm mai departe. La Târgul-Mureş suntem la ora 
9 seara, fara benzina şi numai cu 60 lei în toate buzunarele. Pierdusem pe 
drum o hârtie de 1000 de lei, care era toată rezerva şi averea noastră de 


34 


drum. De câţi bani am avut, am cumpărat benzină şi am pornit mai de¬ 
parte pe un ger aşa de grozav, încât dacă am fi rămas am fi murit acolo 
de ger. La 11,45 noaptea, am sosit cu ultimul strop de benzină, la poarta 
lui Amos. El şi Totu ne-au primit bine. A doua zi a Crăciunului, ce dru¬ 
muri străine şi în depărtate băteam noi! 

Marţi , 6 Martie 1934 

Aseară am scris domnului A. părerile mele rezumate în următoarele puncte: 

1) Cred în posibilitatea unei mari desvoltări a mişcării naţionale. 

2) Cred posibilă o înţelegere între mine şi domnul A., vederea canalizării 
acestei mişcări într’o puternică organizaţie. 

3) Principial părerile mele în această privinţă sunt scrise alături. 

4) în speţă în momentul de faţă, cred posibilă o alianţă. Mai mult de cât 
aceasta, presupune cunoaşterea reciprocă a ambelor mişcări, cercetare 
şi discuţie, care se vor face la prima ocazie. Azi am plecat; Marţi sun¬ 
tem sub pravila Sfântului Anton. 


Ludoşul de Mureş 

în ziua întâia de Crăciun, am fost la biserică cu Amos, Totu, Radu, Ere¬ 
mia, Gheorghiu. Acolo ne-am închinat şi noi în ziua Naşterii Mântuitorului 
* pentru biruinţa legionarilor şi pentru cei de acasă. Apoi am ieşit pe stradă 
ca să cunosc mai bine localitatea. Mai fusesem odată cu câteva luni mai 
înainte când am botezat copilul lui Amos. Ludoşul de Mureş este un mic 
orăşel în judeţul Turda, aşezat în câmpie pe malul Mureşului. Este mai 
mare de cât târgul Bereşti, dar se pare că n’ar fi chiar aşa de plin de jidani. 
Sunt destui ca să poată suge vlaga Românilor de pe întreaga câmpie, nu 
însă atât de mulţi ca la Bereşti. 

în Ludoş sunt şi intelectuali, mai mulţi profesori de gimnaziu, profesori de 
şcoală de contabilitate, doi protopopi. Şi aici sunt bine primit. Dar lumea 
este ceva mai rece. La o consfătuire după masă vin ţărani şi câţiva negu¬ 
stori din Ludoş: Colceriu, Nichita, Victor Moga. Aceeaşi iluminare pe feţele 
lor ca şi la ţăranii din Bereşti. 

A doua zi dimineaţă, eram călări vreo doisprezece, cu pene la căciulă şi 
cântând ne îndreptam încrezători spre Cheţa. Pe şosea ne întâlnim cu nenu¬ 
mărată lume, care nu ştia nimic şi ne privea cu mare nedumerire. Dar noi 
mergeam parcă învestiţi cu cea mai puternică autoritate, căci ne simţeam 
mergând în numele neamului românesc, din porunca lui, şi pentru dânsul, 
în urma noastră venea Căprioara cu încă vreo 10 Români. Conform 
planului am trecut prin Cheţa fără să ne oprim, apoi prin Grigoreşti. Ne¬ 
am oprit în Gura Arieşului. Aici ţărani şi ţărance s’au adunat în grabă în 
jurul nostru privindu-ne cu semne de întrebare. Aceste semne de întrebare 


35 






s*au şers îndată, când au auzit că noi venim tocmai din Moldova, ca să 
chemăm la înviere sufletul necăjit al Românilor. Că 1000 de ani de robie, 
nedreptate ne-a fost de-ajuns. România-Mare s’a făcut cu multă jertfă, dar 
parcă stăpânirea străină şi vechea nedreptate se prelungeşte încă şi din¬ 
coace de înfăptuirea acestei Românii. Zece ani de guvernări româneşti 
n’au reuşit să vindece rănile care dor, n’au reparat nedreptăţile seculare. 
Ele ne-au dat unitatea formală, dar sufletul românesc ni l-au frânt în 
atatea părţi cate partide sunt. Şi pe deasupra acestor frânturi din sufletul 
neamului se întinde puterea unică a tuturor minoritarilor dar în special 
diavoleasca putere iudaică. Că noi Românii trebuie să credem în învierea 
neamului nostru, a cărei apropiere o simţim. 

Dumnezeu să vă ajute, că tare suntem necăjiţi", se auzeau glasuri printre 
femei şi bărbaţi. “Dar să nu ne vindeţi, că mulţi au venit, ne-au vorbit 
frumos şi ne-au făcut să plângem, iar pe urmă ne-au vândut ca Iuda pe 
Hristos", îmi spunea un moşneag. 

Ne-am întors apoi pe acelaşi drum spre Ludoş. La Grigoreşti şi la Cheţa 
ne-au aşteptat oameni mulţi. 

în adâncuri acelaşi suflet ca pe valea Horincei; cu aceleaşi nădejdi cu 
aceeaşi dorinţă sfântă pentru ceva nou, pe care ei nu-1 pot defini, dar pe 
care-1 aşteaptă. 

Seara am ajuns îngheţaţi la Ludoş, după o zi în care nu mâncasem nimic. A 
treia zi de Crăciun ne-am sculat, am trecut pe la biserică, am făcut o 
rugăciune pentru sufletul lui Ştefan cel Mare, căci era ziua numelui său, 
şi am plecat călări, cântând aceleaşi cântece: versuri dela Dunărea albastră 
şi Scoală, scoală măi Române, spre alte sate. Svonul străbătuse înaintea 
noastră şi lumea ne-a primit in urale, cu multă bucurie şi cu o dragoste 
care nu se poate descrie. Profesorul Matei, Giurescu, Puia şi... 

A patra zi, in altă direcţie; în toată regiunea lumea vorbeşte numai de 
legionari. Evenimentul zilei cel mai nou şi cel mai important. Căprioara 
a rămas mai departe acolo, să plece şi ea peste câteva zile; iar eu am 
plecat dela Iaşi cu bani de la ..., unde mă aşteptau iar legionarii să le 
povestesc cele petrecute. De Anul nou eram acasă. 

Acasă 

Acasă mă aşteptau în poartă, cu nesfârşita lui dragoste pentru mine câinele 
meu Fragu, iar in casă soţia mea şi întreaga ei familie, cu mare bucurie. 
Acasă la mine, se înţelegea casa socrului meu Constantin Ilinoiu, fost şef 
de gară, iar acum controlor C. F. R. Casa aşezată în strada Florilor 20, 
stradă îngustă, nepavată, dar cu aer curat, de oarece casele nu erau în¬ 
grămădite, fiecare avand grădină cu pomi şi verdeaţă. Avea avantagii: la 
şapte minute pe jos de la gară, la patru minute de Căminul nostru şi deci 
de centrul oraşului. Apoi pe strada noastră, rar când trece pe zi câte o 


36 


trăsură. Casa era compusă din patru camere, bucătărie, o cămară, antret 
şi o mică pivniţă. în aceste patru camere, eu cu nevasta mea locuiam una, 
cea mai mare, salonul. O cameră de şase pe cinci. în celealte locuiau ei toţi: 
socrul meu, soacra mea, Olga, studentă, de 20 ani, Gicu în clasa a 7-a de 
liceu, Nelu în a 4-a şi Nuţu, elev în şcoala primară. 

Dormeau în îngrămădeală, câte doi trei într’o cameră. în casă, nu era lux; 
nici nu putea fi la un biet funcţionăraş, cu o casă de copii. 

Dar era curat; fiecare lucru era aşezat al locul lui cu gust, căci soacra mea 
era o femee foarte gospodină. 

în general era o atmosferă amicală. Camera mea îmi plăcea foarte mult; 
când intram în ea parcă intram în raiu. Pe pereţi numai amintiri din 
luptele mele şi ale camarazilor mei. Şi câte gânduri şi câte planuri încris- 
pate invizibil în pereţii acestei camere, în care eu locuiesc, dela logodnă 
din vara lui 1924. Camera avea un aspect vesel şi binevoitor. Covorul de 
jos şi toate celelalte erau frumoase, nu întunecate ci în notă de bucurie. 
Adus de mine, în mica noastră gospodărie, nu era decât biroul făcut în 
închisoare la Focşani. Un dulap pentru cărţi date de mamaia dela Huşi 
câteva covoare şi amintiri de pe pereţi. 

Socrul meu era oltean din Gorj, un om de o rară superioritate sufletească. 

^Niciodată enervat; oriunde apărea al, cu un spirit, cu o glumă aducea 
veselie. Oriunde se ducea era iubit. Pe mine mă iubea foarte mult şi-mi 
urmărea toată acţiunea, bucurându-se totdeauna când auzea de vreo 
isbândă. La masa lui am mâncat tot timpul, ani dearândul până 
când am plecat ca parlamentar la Bucureşti, fără să fi putut contribui cu 
vreun ban şi fără ca el să-mi fi cerut. A murit acum un an, bolnav de 
cancer la stomac, cu părere de rău că nu poate să mai trăiască. Eu voiu 
păstra toată viaţa o amintire neştearsă şi mă voiu ruga totdeauna lui 
Dumnezeu pentru sufletul lui. Şi mişcarea legionară îi va fi recunoscătoare 
şi îl va păstra printre marii ei binefăcători, căci dând mie a dat Mişcării. 

Joi y 8 Martie 1934 

Ziarele de ieri mi-au adus o veste bună: în şedinţa de alaltăeri a parla¬ 
mentului, toate partidele afară de cuzişti, au protestat în contra ilegalităţii 
guvernului. Nae Ionescu şi Dragoş Protopopescu, fuseseră eliberaţi pe la 
orele şase seara, cu o zi înainte. După trei ore au fost ridicaţi de acasă 
şi rearestaţi. Iunian se afla tocmai la Nae Ionescu; Iunian la parlament a 
fost formidabil. Chestiunea va avea un efect mare în opinia publică. 

Cred că prin acest caz care vine după cazul lui Ciumetti, curentul pentru 
noi şi-a făcut loc, iar guvernul cred că a început să scape frânele în 
direcţia aceasta. De-acum curentul nu va mai putea fi oprit şi va creşte 
mereu iar guvernul se va simţi din ce în ce mai desorientat. 


37 




Decurge pentru noi obligaţia de a nu uita pe Iunian şi pe Goga care s’au 
purtat amandoi admirabil. Cred că s’a purtat prost în tot acest timp 
George Brătianu, ai cărui oameni au fost maltrataţi, el însuşi fiind bătut, 
căruia eu i-am dat voturi în vechiul regat şi n’a găsit aproape nimic de 
spus. Cateva vorbe la mesaj şi o cerere de anchetă parlamentară prezentată 
de Constantinescu-Bordeni. 

Aproape nu mă miră. Omul care nu se apără pe el când este bătut şi 
desonorat, cum ar putea să mă apere pe mine? Şi se zice că ar duce nişte 
tratative cu guvernul. 

Notiţă 

I) Astăzi este momentul psihologic şi politic al constituirii unei forţe de 
guvernământ, avand la bază ideea naţională. Dacă aceasta nu reuşeşte în 
actuala configuraţie internă şi externă, va interveni o perioadă de depre¬ 
siune, care va pulveriza mişcarea naţională. 

II) Ideea de “alianţă", ca un act premergător unei uniri este firească în 
imprejurări normale pentru discuţiile cerute de cunoaşterea reciprocă: 
astăzi insă aceasta nu este cu putinţă. Amânarea este de asemenea ino¬ 
portună. 

III) O alianţă nu ar fi posibilă de realizat pentrucă: 

a) j Gar da de Fier fiind disolvată, ar atrage după sine disolvarea grupării 

b) Politiceşte, o alianţă" nu s’ar judeca în mod apreciabil nici de ele¬ 
mentele constitutive ale P. A. M., asaltat azi de diverse injoncţiuni de sus 
pană jos. 

l V Ţ rebuie să urmăm ideea unirii absolute într’o singură tabără. Aştept 
părerile făgăduite. 

Părerile mele: 

Să stabilim două realităţi dela care trebuie să plece această discuţie: 

I) Mişcarea legionară există; n’a murit! E drept, membrii sângerează, unii 
chiar mor dar tocmai de aceasta nu poate să moară. Trăieşte şi va trăi mai 
puternic. Cauza care are martiri şi morţi nu moare niciodată. 

Formal de adevărat: nu există legalmente numele de Garda de Fier; ca şi 
cum cineva ar desfiinţa printr’o lege, numele râului Dâmboviţa, pentrucă 
ar fi făcut oarecare inundaţii. Dar ... apa râului tot va curge şi lumea cu 
ot ordinul dat tot Damboviţa îi va zice. Curentul Garda de Fier curge şi 
- ironie -, lumea şi cei care au interzis-o, tot Garda de Fier îi spune. 

Şi apoi chiar admiţând - prin absurd -, că Garda merge spre sfârşit, eu 
sunt in imposibilitate morală ca printr’o declaraţie, gest, etc...., să re- 


38 


cunosc ca fapt îndeplinit, marea nedreptate care ni se face. Şi aceasta cu 
atât mai mult, cu cât chestiunea este încă pendinte în fila instanţelor de 
judecată şi în faţa judecăţii ţării. 

Eu sunt Căpitanul de vapor, care trebuie să rămână ultimul dintre oamenii 
de pe bordul acestei Gărzi de Fier, făcând toate sforţările pentru sal¬ 
varea ei. 

II) Nu există niciun motiv de teamă, de ordin intern sau extern, care să ne 
îndreptăţească a crede că mişcarea naţională ar putea fi pulverizată sau 
măcar oprită în mersul ei normal. Pe drumul de azi eu am mai mers de 
trei ori până acum. îl cunosc bine şi ştiu unde duce. Există o stare de luptă 
şi de sforţări eroice dar nu o stare de desperare. 

A) Deci două realităţi: o realitate, există Garda de Fier ca mişcare; a doua 
realitate: inexistenţa unei stări de primejdie a mişcării naţionale. 
Discutarea aşa dar pe baza acestor adevăruri: existenţa mişcării pe de o 
parte şi pe de alta, inexistenţa acestei stări de primejdie, care să justifice 
din partea noastră măsuri imediate, măsuri de urgenţă, care ca toate actele 
de natura aceasta ar avea scăderi inerente şi ar compromite trăinicia operei 
viitoare. 

B) Alianţa văzută de mine. 

a) Presupunem independenţa ambelor mişcări, dar cu coordonarea atacu¬ 
rilor contra adversarului comun, fapt care este de mare importanţă pentru 
obţinerea succesului, adică înfrângerea lui. 

b) Nu există publicitatea alianţei. Ci numai cunoaşterea ei de către con¬ 
ducători; publicitatea alianţei nu este tactică; 

1) Pentrucă perspectivele unei mari desvoltări a mişcării unite ar provoca 
coaliţia celorlalte mişcări sau grupări, în faţa primejdiei care s’ar ridica 
comună contra lor. Am crea blocuri inerente ale celorlalţi în contra 
noastră. Momentul actual nu este favorabil pentru asemenea situaţie. 

2) Situaţia multora ne spune că adversarul hărţuit şi lovit în două părţi 
de două armate, este mai repede derutat. Un om se apără mai uşor în 
contra unui câine puternic, de cât a doi mai puţin puternici. împărţim 
atenţia şi grija adversarului în două. 

3) Momentul publicităţii unei alianţe sau a unei fuziuni, este de o impor¬ 
tanţă covârşitoare. El trebuie ales în aşa fel ca să ne dea maximul de efect. 
După mine nu este acuma acest moment. 

4) Publicitatea ar aduce dificultăţi din partea membrilor grupării Dv. 
Dacă ideea unei alianţe, dar încă a unei fuziuni, câte dificultăţi nu va 
cunoaşte? 


39 


în general alianţa ne aduce cunoştinţa că în luptă nu suntem izolaţi. 
Cunoaşterea reciprocă şi speranţa că ne vom întâlni într’un punct comun. 
Ar fi să se discute fuziunea sau unificarea. Presupune însă cercetarea 
realităţilor şi recunoaşterea lor de către noi. Tot ce se va clădi în afara 
pământului sănătos al acestor realităţi, se va dărâma. Problema fuziunii 
formează deci un act capital. 

* 

Peste vreo săptămână soseşte şi maşina dela Turda. Amos, Colceriu, Ni- 
chita, Victor Moga, au pus mană dela mână ca şi pentru biletul meu de 
tren şi le-au dat celor patru legionari ca să aibă de benzină şi ulei pentru 
drum pană la Iaşi. Băieţii au venit bine fiind primiţi ca de obiceiu şi ei ca 
şi Căprioara, cu o dragoste care nu se întâlneşte nicăeri. însfârşit, la Iaşi 
ne-am pus toate chestiunile la punct, corespondenţa, materialul pentru 
Pământul Strămoşesc, situaţia comitetului de o sută şi mi-am făcut planul 
unei noi expediţii. Pe la 20 Ianuarie, Căprioara va pleca în judeţul 
Tecuciu cu Totu, Eremia şi Crânganu, care va lua comanda grupului, de la 
intrarea în judeţul Tecuciu. 

Eu voiu pleca din nou la Bereşti şi pe valea Horincei, unde abia mă aşte¬ 
aptă călăreţii cu penele lor la căciulă, să mergem în continuare în plasa 
vecină. 

A treia expediţie Cahul-Tecuciu 

Am dat din casieria Legiunii, o mie lei Căprioarei ca să ajungă până acolo, 
iar la faţa locului, ca de obiciu, legionarii şi prietenii Legiunii contribuie 
pentru benzina şi uleiul necesar. Cât despre masa băieţilor, nici nu mai 
încape vorbă; pretutindeni erau primiţi cu mâncare şi băutură din belşug, 
nu numai de către legionari dar şi de către toţi Românii care deşi făceau’ 
altă politică; ii înconjurau cu nespusă simpatie. Erau şi excepţii — rare — 
care primeau cu critică şi chiar cu agresivitate. Dar legionarii erau con¬ 
strucţii de eroi şi ieşeau întotdeauna biruitori. Pe la 20 maşina a plecat. 
Ajunsă în comuna Cohor în judeţul Tecuciu, acasă la Crânganu, a început 
sa bata nordul judeţului şi să coboare apoi către Tecuciu. Cum ajungeau în- 

tr un sat, trageau la un legionar. Se înţelege în mai puţin de o oră tot satul 
ştia. 

A venit in satul nostru o maşină cu nişte oameni noi, cu pene la căciulă, 
şi încinşi, -zic că sunt legionari." 

Vineri , 9 Martie 1934 

La parlament s a pus din nou de către profesorul Petrovici cazul Ciumetti. 

A răspuns Victor Antonescu şi Victor Iamandi. A luat cuvântul Iunian. 
Guvernul apare din ce în ce mai încurcat. Prin oraş circulă svonul demi¬ 


40 


siei în urma conflictului cu armata, pe tema arestării lui Nae Ionescu. Gu¬ 
vernul care dăduse ordin, s*a spălat pe mâini, aruncând in spatele armatei 
greşala. 

* 

în seara aceasta a fost la Dalles, conferinţa lui Goga: “Renaşterea suflete¬ 
ască a României". Se afirmă tot mai mult curentul de simpatie pentru ideea 
naţională. 

Guvernul prins şi lovit în mai multe părţi, îşi creiază pe zi ce trece o 
situaţie din ce în ce mai grea. Cred că va căuta zilele acestea să iasă din 
încurcătură cu arestaţii, eliberându-i. Ieşind însă Crainic şi Nae Ionescu, 
va avea în ei nişte duşmani, care ca şi el vor lovi fără milă. 

Sâmbătây 10 Martie 1934 

Astăzi de dimineaţă, s’a urcat un cocoş pe coteţ, pe o casă mai mică o ma¬ 
gazie, de pe magazie pe bucătăria vecină şi de acolo pe horn sus, care se 
afla drept în faţa ferestrei mele, la o distanţă de vreo cinci şase metri. 
Acolo a cântat de mai multe ori, după care a coborît. Am zis că acesta 
este un semn bun. Şi am rugat pe domnul colonel ca nu cumva să taie acest 
cocoş. Iar dacă în adevăr ne va aduce o veste bună, să-l ţinem până când 
va muri de bătrâneţe. 

Am primit astăzi un manifest tâmpit. Nu ştiu de cine a fost făcut. în el 
se spune: “guvernul tâmp“, “apucaţi-i de piept". E amestecat numele meu 
şi al Gărzii. Probabil că este legionar autorul. De sigur a făcut ce a putut 
dar mă mir, cum până acum, n’am putut eu să imprim acestor oameni 
educaţia legionară necesară, pentru a-i face să înţeleagă că asemea fraze 
sforăitoare şi pline de necuviinţă, nu atât pentru adversar, cat pentru 
lumea căreia te adresezi, nu aduc niciun bine cauzei, dimpotrivă compro¬ 
mit o cauză. Am un mare regret, că în atâţia ani de zile, oamenii aceştia 
nu m’au putut înţelege. 

* 

Apoi începeau să cânte coruri legionare. Pe atunci se cunoşteau urm㬠
toarele coruri: “ Sculaţi Români , Să sune iarăşi goarna , Venim dela Dun㬠
rea albastră , Scoală , scoală măi Române". Fiecare din aceste coruri nu este 
decât un discurs în versuri şi cântat. Nici cel mai straşnic discurs, al cută- 
rui mare orator, nu pătrunde mai adânc în sufletul poporului, ca unul din 
aceste coruri. Cântecul te predispune mai mult ca orice, la acea trăire 
sufletească comună, pe care se va vedea mai târziu, se bazează întregul 
edificiu al Gărzii de Fier. Dacă cineva dintre legionari mai spune câteva 
cuvinte de îndemn, bine; dacă nu, este suficient numai cântecul, 
îndată satul era schimbat şi tinerii deveneau prietenii iubiţi ai satului. Şi 
tot ce era tânăr dela 14 la 23 ani, era parcă străbătut de un duh eroic, la 


41 


auzul cântecelor şi la văzul acestor călăreţi cu pene la căciulă, plecaţi să 
înfrunte primejdia şi să răstoarne o întreagă lume. 

Foarte mulţi se prindeau fraţi de cruce, fraţi de luptă şi de cruce şi doreau 
să-i însoţească cel puţin până în satele vecine. 

în Basarabia 

La 23 Ianuarie am plecat şi eu la Bereşti. De acolo la Găneşti, la Cristian, 
unde călăreţii mă aşteptau. Iată-ne din nou plecând pe crestele dealurilor. 
Intrăm, cântând, in Tudor Vladimirescu, în Rogojeni şi Duminică seara 
suntem în Oancea. Suntem pe dealul dela Roşcani. Picioarele cailor noştri 
bat pământul pe care s’a jucat cu câteva sute de ani în urmă o mare 
tragedie. 

“Uite pe aici pe locurile aceasta, a fost legat de două cămile şi rupt în 
două de către Turci, Ioan Vodă cel Cumplit, Domnul Moldovei", spune 
Dumitru Cristian. Mai târziu, in vara lui 1933, legionarii sub conducerea 
lui Lefter, au făcut o slujbă cu şapte preoţi, pentru sufletul acestui Domn 
al nostru şi al ostaşilor lui căzuţi acolo, - ridicând o cruce de fier. 

Duminică seara suntem în Oancea, sat mare răzăşesc, pe malul Prutului. 
Suntem bine primiţi de Români. Ne-au împărţit pe la case. Eu sunt găzduit 
la prof. Antohi, cumnatul inginerului Clime, o familie de oameni cu mult 
suflet românesc. A doua zi, Luni 27 Ianuarie, e târg la Cahul. N’am intrat 
pană acum in Basarabia. Ce ar fi dacă am face o incursiune şi am intra 
acum în Cahul? Nu cunosc acest oraş, dar e la şapte km. de Oancea. A 
doua zi diminieaţa călăreţii sunt adunaţi în drum. Pe lângă cei vechi, încă 
15 din Oancea, de toţi 32. 

Traian Antohi, şeful legionarilor Oancea, mi-a făcut o cruce de vreo 20 cm. 
Cu această cruce în mână am trecut, în fruntea călăreţilor, Prutul, pe 
pământul Basarabiei, îndreptându-ne spre Cahul. La marginea oraşului, 
doi studenţi: Roşu şi Mihăilescu, ne-au ieşit înainte, auzind din zvon că 
sosim. Conduşi de ei treceam pe străzile oraşului în cântece. Lumea sare pe 
a ferestre, pe la porţi şi începe a se lua după noi. Ajungem în piaţă, în 
câteva minute e adunată în jurul nostru o mare de capete. Peste 5000 de 
ţaram basarabeni. Noi cântăm: “ Scoală , scoală măi Române Miile de 
ochi privesc şi recunosc în noi ţărani ca şi dânşii. încep să vorbesc într’o 
tăcere de mormânt, despre Domnul Moldovei, Ioan Vodă cel Cumplit, care 
a căzut pe aceste dealuri, pentru apărarea creştinătăţii. 

Dar nu ştiu de unde a apărut lângă mine poliţaiul Popov, comisari, ser- 
genţi, care mă întrerup şi mă opresc să vorbesc. 

"Lăsaţi-mă să vorbesc!" 

"Nu este voie să ţii întruniri în piaţa publică." 


42 


în gândul meu: “are dreptate". "Să mergem atunci în marginea oraşului", 
strig eu. Ţăranii: "Să vorbească". Se întâmplă o busculadă, poliţia începe 
să împrăştie lumea, eu fac semn călăreţilor şi oamenilor să meargă după 
mine, să vorbesc la marginea oraşului. Se ţin după mine vreo 200 de ţărani. 
Restul sunt opriţi de un cordon de soldaţi. Facem pe o stradă la stânga, 
apoi pe alta tot la stânga. în faţa noastră se opreşte o trăsură, din care 
sare un colonel. Scoate un revolver şi-l îndreaptă spre mine. 

"Stai pe loc, să nu mai faci nicio mişcare că te împuşc." 

"Ce răcneşti aşa la mine, D-le Colonel?" 

"Cine eşti tu, eşti Avram Iancu?" 

“Da, sunt Avram Iancu." 

La dreapta şi la stânga apar soldaţi, cu baioneta la armă. încercăm să 
trecem înainte. Nu putem. Caii nu vor să treacă printre baionete. încer¬ 
căm înapoi, nu putem. 

"împuşcaţi-mă pe mine, D-le Colonel, că dacă n’am murit pe front, las’ 
să mor acum", strigă călăreţul Chiculiţă din Cavadineşti, un ţăran de vreo 
40 de ani. Colonelul scoate sabia şi începe să tragă în el cu latul. Am fi 
putut reacţiona, căci eram mult mai mulţi. Dar mă gândesc: este posibil 
ca noi naţionaliştii români să lovim într’un colonel român? Ce exemplu 
am da noi poporului din Basarabia. Mai bine să ne bată el pe noi. Eu aprind 
o ţigară. 

"Uite-1, fumează ţigări cu carton şi zice că-i ţăran", strigă Colonelul. 
Aproape o jumătate de oră stăm în situaţia asta. Mă dau jos de pe cal, mă 
sui în trăsura prefectului care venise la faţa locului şi plec la prefectură. 
După puţin soseşte şi colonelul. 

"Ai noroc că-1 cunosc pe tatăl tău de pe front, căci ţi-aşi arăta eu ţie!" 
“Puteţi să-mi arătaţi ce vreţi, eu nu vă pot răspunde nimic, din respect 
pentru uniforma de colonel român. Dar o să vin în Lunea cealaltă din nou." 
După puţin timp îmi dau drumul şi plec înapoi la oameni. în jurul Pre¬ 
fecturii, aşteptau Cristian şi încă vreo doi cu penele în buzunar, să vadă 
ce e cu mine. Ceilalţi erau cu caii mai încolo. încălecăm şi o luăm spre 
marginea oraşului pe unde venisem, urmăriţi şi goniţi de poliţişti. Umiliţi 
grozav şi supăraţi peste măsură. După noi se menţin şi câţiva ţărani şi ei 
speriaţi; unul Gâlcă ne conduce până aproape de Oancea. După ce mă 
gândesc bine îi spun: "Du-te înapoi şi spune oamenilor, că Lunea viitoare 
mă întorc înapoi. Să vină cu toţii la Cahul." Noi am intrat în Oancea. De 
astă dată nu mai cântăm, nu mai avem pene. Eram învinşi şi îndureraţi. în 
Oancea am făcut vreo 20 de afişe de mână, scrise cu creion albastru, prin 
care anunţam că Lunea viitoare ne întoarcem în Cahul. Câţiva legionari 
pleacă prin satele din Basarabia să le ducă. Iar noi pornim spre Găeşti. Pe 
drum ne întâlnim cu plutonierul de jandarmi din Oancea, un om foarte de 
treabă, care auzise ce păţisem şi-i părea tare rău. E seară şi până la Găeşti 


43 


mai avem încă 20 de km. în ziua aceea nu mâncasem nimic. E frig şi o 
noapte întunecoasă cade peste noi, de nu mai vedeau caii la doi paşi 
înainte. 

Margem toţi amârăţi, aproape numai la pas. Rar când mai scoate câte un 
cuvânt câte unul dintre noi. Pe la 12 noaptea suntem în Găeşti. Trebuie să 
ne luăm revanşa. Tot elanul călăreţilor este înfrânt şi e compromisă posibi¬ 
litatea de ofensivă legionară. 

A doua zi de dimineaţă sunt la Bereşti. Scriu un ordin către legionarii din 
Covurlui, să se ridice toţi şi Duminică seara să fie la Oancea, căci noi am 
fost înfrânţi şi onoarea întregii Legiuni este în joc. Scriu apoi la Iaşi la 
Focşani, Ia Ludoş şi la Tecuciu să vină Căprioara. Deasemenea scriu la 
Huşi şi fac apel la tatăl meu să vină să mă ajute, el nefiind înscris la acea 
dată în Legiune. Apoi Lefter şi Potolea îmi dau bani şi plec la Bucureşti. 
Mă prezint la Ministerul de Interne, domnului D. R. Ioaniţescu, pe care 
nu-1 cunoşteam. Mă primeşte bine. 

“Domnule Ministru, aveţi a vă plânge în contra mea cu ceva? Acţiunea 
mea a dat naştere la vreo desordine?" 

“Nu.“ 

“Ei bine, am să mă plâng eu împotriva Dv. Iată ce mi s’a întâmplat." Şi 
i-am povestit. 

“Nu am venit să cer sancţiuni, ci am venit să vă spun că Lunea viitoare 
mă duc din nou. Nu mă duc să ţin întrunire, ci să-mi refac onoarea." 

Omul foarte de treabă îmi dă aprobarea şi plec. Sunt din nou la Bereşti 
şi urmăresc de aproape pregătirile întrunirii. 

Zăpada s’a topit şi pe drumurile nepietruite ale Covurluiului este un 
noroiu până la osia carului. Cu toate acestea Sâmbătă la ora şase, Căpri¬ 
oara soseşte după un efort uriaş al legionarilor, care sub conducerea lui 
Totu şi Eremia, deschid drum camionetei, înlăturând cu lopeţile noroiul de 
jumătate de metru. Dela Tecuiu până la Bereşti făcuseră o zi şi o noapte. 
La ora şase de dimineaţă când i-am văzut erau aproape desfiguraţi. 

După cateva ore de odihnă, plecăm cu toţii spre Oancea. In urma noastră 
vine pe jos Potolea cu vreo 20 legionari din Bereşti. Duminecă seara în 
Oancea pare că era un bivuac. Peste 200 legionari streini încinşi, cu pene 
la căciulă, umblau pe uliţele satului, dându-i aspect de războiu. 

Aşteptau hotărîţi şi nerăbdători trecerea Prutului şi intrarea în Cahul. 
Dintre cei mai îndepărtaţi veniseră: tatăl meu, Victor Moga dela Ludoş 
cu încă un legioar, părintele Isichie, studentul Târziu, Banea şi încă câţiva 
dela Iaşi, Stelescu cu băieţii din Galaţi şi două maşini cu focşăneni, 
Hristache Solomon, Blănaru, Voinea, etc. în dupămasa zilei fusesem cu 
camioneta in Cahul, pentru a mă interesa la Prefectură de aranjarea 
întrunirii. Nu mică mi-a fost mirarea când mi s’a spus că nu putem ţine 


44 


întrunirea, că guvernul nu aprobă, că este o adevărată nenorocire, că 
telefoanele anunţă că mii de ţărani din toate satele se îndreaptă spre Cahul, 
înarmaţi cu topoare, etc. 

“Domnilor, nu se poate“! întrunirea se va ţine cu orice preţ. Autorităţile 
cedează şi mergem să fixăm împreună locul de întrunire. Ele cer să nu fie 
în oraş, ci la marginea oraşului dinspre Oancea. Eu cedez şi alegem locul 
după care plec la Oancea. Pe la nouă seara sunt chemat la telefon de la 
Bucureşti. 

“Preşedintele Consiliului de Miniştru", îmi spune, dar ştiu cine să fi fost? 
“Domnul Primminstru nu permite întrunirea." 

Din partea mea acelaşi răspuns: “Nu se poate"! 

La 12 noaptea trimit un planton de 20 de oameni ca să ocupe capetele 
podului plutitor peste care trebuia să trecem. Dimineaţa trimit înainte un 
efectiv de 30 oameni, dintre care cei mai isteţi sub conducerea lui Potolea, 
ca să facă poliţia adunării din Cahul şi a locului de adunare. Trei agenţi 
de legătură, călări, la interval de doi km. La ora 9 dimineaţă trec Prutul 
cu aceeaşi cruce în mână, în fruntea a 100 de călăreţi, în urma lor 100 de 
pedeştri în coloană de marş şi în urma acestora, circa 100 de căruţe pline 
cu 425 oameni. Avem trei drapele, unul călăreţii, unul pedeştrii, unul 
■'trăsurile. Uniforma era aceeaşi. în plus, de data aceasta, fiecare legionar 
avea pe piept o cruce albă, făcută din pânză şi cusută. Parcă era o armată 
de cruciaţi. Când ne-am apropiat la un km. dealungul şoselei ne aşteptau 
ţăranii basarabeni ca pe nişte mântuitori. Unii cădeau în genundii şi se 
închinau, alţii plângeau. De câtă vreme nu aşteaptă ei, lăsaţi în truda 
exploatării nemiloase şi la bunul plac al unor autorităţi fără suflet, care se 
poartă cu ei ca cu nişte câni, uitând sau ignorând că sub sărăca străduinţă 
şi peticita lor haină, este un suflet! Nu un suflet, o comoară pe care nu o 
posedă niciunul dintre toate popoarele Europei. De câtă vreme nu aşteaptă 
ei cu îngerească răbdare, pe cineva care să-i mântuiască din nevoi, sau 
măcar să le înţeleagă durerile şi sufletul, să-i mângâie şi să-i iubească 
pentru munca lor. Iar acum când ne-au văzut venind dinspre Prut cu o 
cruce în mână, de sigur că nu o întâmplare i-a făcut să plângă şi să se 
închine. Ei au crezut din adâncul sufletului lor că vin mântuitorii de atâta 
vreme aşteptaţi... 

Când am ajuns la locul de întrunire, peste 20.000 de capete descoperite, 
cuprinse parecă de un mare fior, ne primeau în urale nesfârşite. Era cea 
mai mare adunare de oameni, veniţi printr’un mister, fără pregătiri de 
săptămâni, fără afişe, aşa cum nu văzuse acest oraş dela începutul fiinţei 
lui. Le-am vorbit pe rând toţi. Tatăl meu le-a vorbit timp de două ore la 
urmă. I-am sfătuit însfârşit, să se întoarcă pe la case şi să propovăduiască 
neîncetat credinţa într’un mare ceas al dreptăţii, care va veni cu siguranţă. 


45 


Ei au plecat în linişte spre case; iar noi ne întoarcem cântând şi plini de 
speranţe, pe aceeaşi şosea, pe care cu o săptămână înainte sorbeam durerile 
înfrângerii. 

La Oancea ne-am despărţit cu părere de rău de aceste viteze şi credincioase 
suflete legionare, care au răspuns cu atâta elan la chemarea Legiunii, re¬ 
purtând una dintre cele mai frumoase biruinţi ale noastre. 

Mi-am luat rămas bun dela cal şi am plecat cu Căprioara. A doua zi spre 
seară, eram la Iaşi să mă odihnesc după zece zile de luptă şi de grea 
încordare. 


Cuvântarea D-lui Cuza 


Duminica , 11 Martie 1934 


Domnul Cuza a vorbit ieri la Cameră în chestiunea protecţiei naţionale, 
îl atacă pe D-l Goga. Ataci camera de luptă, pentru a complace inamicului 
comun, care este guvernul. Ataci problema jidovească, dar te pui bine cu 
expresia puterii jidăneşti din acest moment: guvernul. în acest moment 
jidanii trăiesc prin guvern, îşi fac afacerile prin guvern. Sunt obraznici 
datorită guvernului. De aceea presa jidănească “Dimineaţa" şi “Adevărul", 
etc. îi ridică osanale. Nu-1 susţine guvernul, “Viitorul" şi întreaga presă 
de partide, cum îl susţine “Dimineaţa" şi “Adevărul", oficioasele puterii 
iudaice din România. 

Domnul Cuza nu atacă guvernul ci găseşte cuvinte de curtoazie pentru el. 
Nu vi se pare că este linia “Dimineţii"? 

Apoi atacul guvernului şi al întregii prese jidăneşti este îndreptat de câteva 
luni contra D-lui Goga, pentru atitudinea lui românească în chestia Gărzii 
de Fier. Ce face D-l Cuza? D-l Cuza atacă pe D-l Goga la fel cu guvernul, 
la fel cu întreaga presă jidănească. Iară ca răspuns cuvintele de laudă ale 
guvernului pentru L.A.N.C., în timp ce pe noi ne omoară. 


Domnul V. lamandi 

“Singura mişcare naţionalistă pe care o cunoaştem în ţara aceasta este aceea 
a D-lui prof. A. C. Cuza, care se desvoltă liniştit pe un drum trasat mai 
dinainte cu aceleaşi manifestări permanente, cu aceleaşi scopuri, repetate 
periodic in toate ocaziunile şi care niciodată n‘au constituit o primejduire 
a ordinei de Stat". 

Acest certificat al puterii iudaice, pare să constituie nu numai dovada 
periodic în toate ocaziunile şi care niciodată n‘au constituit o primejduire 
Aşa s’a purtat Cuza. în 1926 a susţinut până la revoltă guvernul Averescu- 
Goga, combătând cu o înverşunare necunoscută pe naţional-ţărănişti. 
în 1928 susţine guvernul naţional- ţărănist şi atacă vehement pe D-l Iorga, 
trădătorul N. Iorga. La 1930 susţine guvernul N. Iorga-Argetoianu, — al 
marelui istoric şi Român N. Iorga — şi combate pe liberali, aducându-le 


46 


pe tapet chestiunea 4 Ianuarie şi 8 Iunie şi făcandu-i jidoviţi, pe ei şi pe 
naţional-ţărănişti. 

în 1933 susţine guvernul naţional-ţărănist în chestiunea stării de asediu, a 
împuşcării muncitorilor, etc., tot timpul combătând pe liberali. însfarşit, la 
1934 susţine pe liberalii lui V. lamandi (ucigătorii noştri) şi atacă în aplau¬ 
zele majorităţii pe Goga, în timp ce acesta oficiază apărarea noastră şi pe 
naţional-ţărănişti. în contra guvernului nu are nimic de spus. Cred însă că 
această atitudine a sa îi va compromite definitiv mişcarea. 

Cred aceasta: L.A.N.C., ca mişcare e lipsită de ansamblu şi de caracter. 
Mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat la vreme din rândurile acestei 
mişcări. 

Repet: Mişcarea legionară nu va putea să faca vreodată fuziunea cu 
cuziştii, fără să nu-şi pericliteze existenţa şi viitorul ei. Nu se poate să 
existe fuziune între principii contrare. între apă şi foc. Ori, din punct de 
vedere moral, şcoala legionară este o şcoală a caracterului. Cuzismul este o 
şcoala a lipsei de caracter . Cum se vor putea vreodată în viaţă înţelege 
asupra modului de a se comporta faţă de toate problemele, fie chiar şi de 
problema comună jidovească, tinerii crescuţi în cele două şcoli deosebite? 

Etica şi Morala 

Etica _ ithika — învăţătură despre moravuri, obiceiuri: disciplina care se 
ocupă cu aspectul uman prin care se reflectează principiile şi idealurile 
morale în om. Are nevoie de mult caracter psihologic: întru cât este luată 
în funcţie de trăire, de comportare individuală faţă de regulele morale-om, 
psihologic, viaţă. 

Morala este expunerea de principii morale. O caracterizează metafizica, 
care este dincolo de urmare (lumea ideilor) şi intră in domeniul eticei. 
Numai întru cât se întrupează în om şi-i determină acţiunile. 

Dialectica 

A) Dialectica raţională (personalismul energetic) - procesul de argumen¬ 
tare al unei idei. Ex.: oratorii (dialectica oratorică). 

B) Dialectica metafizică (energetism metafizic) în lumea ideilor. Presupune 
existenţa ideilor: ca o lume aparte, independentă de noi, ca un proces de 
desfăşurare propriu şi cu o putere de influenţă asupra lumii şi desfăşurării 
ei, — cu alte cuvinte, puterea de întrupare în forme istorice (fixarea în 
timp şi spaţiu). Reprezentantul acestei concepţii este Hegel cu Weltgeist. 
De aici ia naştere: Şcoala istorică, Teologica nonestetică. 

Telos: sfârşit, ţel, scop; Logic-ştiinţă; nomos-lege; tithimi: a pune. Care 
reduce istoria la legi, adică evenimente istorice se datoresc influenţei acelui 
lucru al ideilor (spirit universal), iar nu voinţei arbitrare omeneşti, ceea ce 
înseamnă că istoria se desfăşoară în virtutea unor legi. 


47 


Napoleon nu este decât întruparea Weltgeist-ului. Istoricii din această 
şcoală, nu cercetează locuinţele istorice în sine, ci întru cât ele sunt un 
reflex al acestor legi, a spiritului universal. 

Acestei şcoli i se spune: şcoala istorică ideografică. 

Idios- particular, propriu, individual. 

Grafi: scriere, descriere. 

Este şcoala care însemnează evenimentele, în succesiunea şi condiţionarea 
lor istorică, — neadmiţând ideia Weltgeist-lui şi puterea lui de a se întrupa 
în forme istorice, adică de a determina evenimentele istorice pe lume. 
Aceasta se mai numeşte şi concepţia pragmatică a istoriei “pragmatas-fapte, 
evenimente, lucru). Cealaltă fiind concepţia metafizică a istoriei. 

Lunit 12 Martie 1934 

Astă noapte la ora 2 a venit camaradul F. cu vestea bună. A reuşit cu 
succes mare la preşedinţia Facultăţii de Teologie. Astă noapte au fost 
alegerile. Erau două tabere: tabăra armatelor teologiei şi tabăra armatei 
antiteologice. 

Cei dintâiu, pătrunşi de duhul mişcării naţionale, de comandamentele mari 
ale patriei, de dorinţa de a interveni în favoarea profesorului lor Nichifor 
Crainic, martirizat la Jilava, a colegilor şi a tuturor celorlalţi studenţi, 
studente, profesori, militari, chinuiţi de atâtea luni de închisoare. 

Cei de al doilea, sunt amicii chinuitorilor şi călăilor noştri. O parte înscrişi 
în “tineretul liberal". Ei s‘au rupt din marea armată tinerească a României, 
cedând promisiunilor guvernului sau banilor acestuia. O altă parte sunt 
agenţii de poliţie, care-şi vând fraţii de luptă pentru bani. împreună fac 
operă de spioni, caută să înfrângă săracul suflet al luptătorilor în orice 
ocazie; dar mai cu deosebire la o alegere studenţească. De aceea umblă pe 
sălile Facultăţii, aleargă pe la Internat pentru a-şi căpăta adepţi, a-şi 
realiza forţa de luptă. Peste această adunătură istoria neamului pune încă 
de astăzi eticheta sa: “armata trădătorilor". 

Furdui avea o situaţie bună, dar acum câteva zile întâlneşte pe sălile 
facultăţii pe unul din aceşti cumpărători de suflete, pentru armata trădării. 
Era un student din anul doi, cu numele... umblând cu cererea de înscriere 
şi ademenindu-şi colegii de a se înrola în “tineretul partidului" liberal. 
Celui ce se înscrie îi surâd avantagii, bani sau burse, aci sau în străinătate, 
funcţii la stat, plasare bună după terminarea studiilor, şi chiar intervenţii 
la examene. 

Furdui când l-a văzut nu şi-a putut stăpâni indignarea şi mânia, l-a apucat 
de guler şi a început să-l tragă spre cancelarie. Acesta opunându-se, Furdui 
i-a tras două palme bune. 


48 


Vinerii 26 Aprilie 1934 

De când am încetat de a scrie a trecut mai bine de o lună. în acest timp 
ne-am predat Consiliului de Războiu. A început procesul. A durat trei 
săptămâni şi cu ajutorul lui Dumnezeu am scăpat cu bine, din cel mai greu 
impas al vieţii mele şi al Gărzii. Din adâncul acesta de nenorociri, Garda 
a ieşit împătrit mai puternică. 

Toată Garda de Fier, cade în genunchi şi mulţumeşte lui Dumnezeu şi 
Sfântului Arhanghel Mihail, cel ce stă la picioarele tronului Său, pentru 
marea biruinţă repurtată. Personal mi-a ajutat Sf. Anton de Padova. 

Mă voiu ţine de angajamentele luate. 

* 

Am găsit jurnalul Căpitanului în această groasnică prigoană nouă. 
L-am citit după asasinarea Căpitanului. 

Cred în răzbunarea Căpitanului. 

Cred în biruinţa Legionară . 

Trăiască Legiunea! 

- (ss) Victor Dragomirescu 

8 Decembrie 1939 


49 





* 

. 

. 

























* 






































KYRIOS-VERIAG. DrucUral Fralting