Puncte Cardinale anul XII, nr. 10 (142), octombrie 2002

"Conversatorii mari nu Sînt reacționari, pentru că au de partea lor legile etern actuale ale lui 
Dumnezeu. lar reacționar este, dimpotrivă, cel vetust, cel învechit. De la Clisthene, strămoșul hui 


Pericle, pină azi, cred că democraţia şi-a arătat şi viciile, şi virtuţiile şi că ar putea, în limbajul acesta 
conservator, să fie considerată reacționară...” 


PETRE ȚUȚEA 









credinta 
iubire 
speranta 





PUNCrE 
CAMDINALE 


ANUL XII 
Nr. 10/142 





Octombrie 
pi 1 1|p4 


16 pag. - 10000 Lei 








PERIODIC INDEPENDENT DE ORIENTARE NATIONAL-CRESTINA 


Circulaţie în afara României: AUSTRIA, GERMANIA, FRANȚA, ELVEŢIA, DANEMARCA, SUEDIA, SPANIA, CANADA, STATELE UNITE, AUSTRALIA 


DE CE BAT 

DIN NOU 

_TOBELE 
RĂZBOIULUI 





Numărul de față apare în contextul tulbure al unor 
iminente operațiuni militare americane în Orientul 
Mijlociu, decise unilateral de Washington, fără 
consultarea aliaților europeni din NATO. Cu toate 
acestea, tonul critic pe care îl degajă articolele nu 
trebuie asimilat discursurilor isterice anti-americane, 
nici privit ca o mostră de solidaritate cu integriştii 
musulmani, incendiatori de drapele şi promotori ai 
terorismului internațional. Criticînd o hegemonie, nu 
vrem să părtinim o dictatură (Irak). 

Pe fondul tot mai tensionat al apelurilor repetate 
la atacarea Irakului, lansate de Statele Unite şi de sluga 
lor cea mai obedientă de dincoace de ocean, Marea 
Britanie (“perfidul Albion”), noi nu ne putem dori, ca 
români Şi ca europeni, decît o ieşire cît mai grabnică a 
Europei de sub umbrela paternalistă cu care au 
acoperit-o— invocind vremurile de restrişte din timpul 
şi de după cel de-al doilea război mondial — Statele 
Unite ale Americii. În timp, această umbrelă de 
securitate s-a transformat într-un adevărat capac de 
colivie perfid poleită—simbolal unui veritabil patronaj 
mediatic, economic şi militar (master 's voice). 

Totodată, numărul de față vrea să lanseze o 
speranță: aceea că, în pofida une: aparent iremediabile 
americanizări, Europa mai poate găsi resursele necesare 
exprimării unei diferenţe calitative față de America, 
destine istorice şi de filosofii despre lume. Am mai 
spus-o: culturile şi civilizația Europei, chiar dacă şi-au 
pierdut mult din forța de odinioară şi au trădat multe 
dintre propriile lor principii fondatoare, nu pot împărtăşi 
niciodată, în mod autentic şi pînă la capăt, felul de a fi 
şi de a gîndi al Statelor Unite ale Americii (/he 
american way of life). Acestea din urmă vor rămîne 
întotdeauna un uriaş satelit monstruos-caricatural al 
tradiționalei civilizații europene. 

Sau altfel spus, împrumutînd termenii lui Al. 
Zinoviev, ne place să credem că occidentalii bătrînului 
continent nu vor decădea niciodată pînă la condiţia 
moral-intelectuală cinic mercantilă şi belicoasă a 
occidentaloizilor americani. 














(Puncte cardinale) 


EEE TI AIP EI 3 CE ae a ee 
- i, 


zh e A Sai 


EPIC 


5 Sever (ji e 


Și  Atacarea /rohului. 
j iz op Pe 


; aperi. azi “e seci 


pă i 
ps.) 

i 
= PE 
pr ca 

| 7 
Ăy 

i 


aa ae a ga 


imi aaa 


[str - 00 ear | 
“N Bogdan Rădulescu. 
Dinastia americană | 
a celor o mie de d 












A 
| 


O scrisoare 
Jeschisă 
câtre Elie Wiesel 


Tr Ier ao 
Li 





Acatistul Sfântului 
Ares Aaa il 






Administraţia Bush şi-a propus să dărime regimul lui 
Saddam Hussein, dar şi pe cele din lran şi Arabia Saudită 
(chiar în această ordine), pentru a crea un nou cartel 
american al petrolului în Orientul Mijlociu, prin 
instaurarea unor regimuri-marionetă în toate aceste țări. 
Un astfel de lanţ de războaie poate fi o şansă pentru 
grupurile petroliere americane, care îl sprijină pe Bush, 
dar acesta amenință să declanșeze în regiune un adevărat 
Armaghedon. Cea mai bună cale de stopa războiul este 
aceea dea determina Arabia Saudită una dintre cele mai 
bogate țări ale lumii — să declare public că îşi va retrage 
rezervele guvernamentale în dolari din Statele Unite, 
precum şi investiţiile ei substanţiale de pe piețele 
americane, dacă Washingtonul vrea să atace Irakul. 
Amenințarea cu un posibil colaps financiar în Statele 
Unite ar putea determina administraţia de la Casa Albă 
să nu declanșeze un haos în Orientul Mijlociu. Analiştii 
politici au subliniat în nemumărate rînduri că adevăratul 
motiv al lui Bush pentru a începe un război împotriva 
Irakului nu este temerea că Saddam Hussein va arunca 
bomba nucleară, ci mumai şi numai petrolul. 

E suficient să îți arunci privirea pe o hartă şi să 
observi în ce zone se află cele mai mari rezerve de petrol 
ca să iţi dai seama că multe lucruri se explică de la sine. 
Planul lui George W. Bushşi al lui Dick Cheney este acela 
de a plasa Washingtonul în postura de a conducător al 
unui “cartel al petrolului” care va controla efectiv 90% 
din resursele şi producţia mondială. Irakul se află chiar 
între Iran şi Arabia Saudită şi, toate trei, dețin cea mai 
mare parle a rezervelor petroliere din Orientul Mijlociu. 
O dată cu dărimarea regimului de la Bagdad şi cu 
instalarea în zonă a unei conduceri fidele americanilor. 
Statele Unitepot spera să aibă uncap de pod sigur de unde 
să poată lansa alte ofensive, împotriva Iranului şi Arabiei 
Saradite. Nici una din aceste naţiuni nu este o adevărată 

prietenă a americanilor, din caza politicii părtinitoare 
duse de administrația de la Casa Albă faţă de conflictul 
israeliano-palestinian. (Ron Holland-—scriitorde orientare 
creştin-conservatoare, analist economic şi consultant 
financiar al unor mari firme americane, specialist în 
domeniul petrolier din Orientul Mijlociu, autor a peste 
600 de articole cu privire la politica externă americană, 
inițiator în octombrie 2001, imediat după atentatele din 
Statele Unite, al conferinței radio-televizate “Actuala 
criză din Orientul Mijlociu a luat naştere la Versailles”. 


SE 
4 
| 
| 
| 
| 




















































o a mama 


= a 


Centenar 
Petre Ţutea 











PAG. 2 NR. 10/142 Octombrie 2002 


A [ AC CAREA 


COSTURILE AFACERII? 


Analiştii de la Washington au avertizat că un atac american 
împotriva lrakului ar avea efecte majore asupraeconomiei Statelor 
Unite, care ar trebui să suporte cea mai mare parte a costurilor, dar 
Și şocul oricărei modificări a preţurilor petrolului pe pieţele 
internaționale. Cu 11 ani în urmă, războiul din Golf avînd drept 
scop determinarea unei retrageri irakiene din Kuweit—a implicat, 
pentru Statele Unite şi țările aliate, costuri de peste 60 de miliarde 
de dolari, precum şi agravarea recesiunii economice. Aliaţii au 
suportat, în 1991, costuri de 48,4 miliarde de dolari, reprezentînd 
circa 80 la sută din costurile totale ale războiului. În 1991, Arabia 
Saudită, Kwweitul şi Japonia au suportat o parte din costurile 
războiului, dar în prezent nici una dintre aceste țări nu şi-a anunţat 
disponibilitatea de a susține financiar o campanie militară în Golf. 
Administrația preşedintelui George W. Bush, careia în considerare 
diterite planuri pentru înlăturarea de la putere a liderului irakian, 
riscă, de această dată, să fie obligată să acopere de una singură cea 
mai mare parte a costurilor. Comparind un eventual atac asupra 
Irakului cu campania militară din Afganistan, ale cărei urmări 
“lasă de dorit ”, preşedintele Comitetului Senatorial pentru Relaţii 
Externe, Joseph Binden, a avertizat că “ar fi o tragedie dacă va 

fi înlăturat un tiran în lrak — aluzie la preşedintele Saddam 
Hussein — doar pentru a se lăsa în urmă un haos”. Pentru noi, 
întrebareae alta: ce cîştig real poate avea comunitatea internațională 
dacă, sub pretextul eliminării unei dictaturi (pentru că la Bagdad 
este o dictatură), lasă mînă liberă unei hegemonii discreționare? 


PENTAGONULŞI“ATACURILEPREVENIIVE” 


Între timp, Pentagonul a elaborat deja ceea ce îndeobşte se 
numeşte war games (“scenariile de război”), Prima constatare 
este că bombardamentele aeriene nu vor fi suficiente pentru a 
anihila armele de distrugere în masă ale lui Saddam Hussein, În 
timpce Donald Rumsfeld, ministrul americana! Apărării, confirma 
public acest lucru, analiştii cotidianului Ze Monde făceau cunoscut 
faptul că Statele Unite finisează de mai multe luni trei tipuri de 
opțiuni militare împotriva Irakului 

|. “Lovitura cu ţintă precisă”. Planul implică forţe mai 
limitate (între 50.000 şi 75.000 de soldați). El prevede un atac- 
surpriză asupra Bagdadului, asupra depozitelor de arme şi a 
centrelor de comandă ale armatei irakiene. Obiectivele urmărite: 
“decapitarea * unui sistem foarte centralizat şi ierarhizat, izolarea 
sau chiar uciderea preşedintelui irakian, evitarea oricărei recurgeri 
la arme de distrugere în masă împotriva trupelor angajate, dar şi 
împotriva aliaților regionali ai Statelor Unite (îndeosebi Israelul). 
Această opțiune s-ar sprijini pe capacitatea aviaţiei şi rachetelor de 
a lovi cu precizie, la mare distanță, ca şi pe posibilitățile de 
deplasare rapidă a trupelor, îndeosebi cu ajutorul unor operațiuni 
heliopurtate, în profunzimea teritoriului inamic. O serie de țări, 
precum Kuweitul, Qatarul, Turcia, Bahreinul, Omanul şi Emiratele 
Arate Unite ar putea oferi sprijin logistic. 

2. “Atacul masiv”. Strategie aceasta a fost concepută de 
către ofițerii Comandamentului central, Statul Major din Florida, 
și ia în calcul zona Orientului Mijlociu, Asiei Centrale şi a Asiei 
de Sud. Operațiunile aeriene vor fi lansate din optțări, printre care 
s-ar putea număra Turcia şi Qatarul, în timp ce operațiunile 
terestre ar porni din Kuweit. Planul respectiv este foarte elaborat 
şi oferă detalii asupra țintelor de bombardat — arme antiaeriene, 





PUNCTE CARDINALE 


IRAKULUI 


Fe sa rută, > dle? 





infrastructuri, centre de comunicație — şi asupra rolului care ar 
reveni Agenției Centrale de Informații (CIA) şi unităților ei 
speciale în neutralizarea armelor de distrugere în masă de care ar 
dispune regimul de la Bagdad. Forţele necesare unei asemenea 
variante: 250.000 de oameni, a căror desfăşurare ar dura luni de 
zile. 

3. Operaţiuni după modelul “Alianța Nordului” din 
Afganistan. Planul respectiv a fost deseori evocat de strategii 
americani după eliminarea rapidă şi eficientă a regimului taliban 
de la Kabul. Scenariul, aplicat în cazul Irakului, ar implica o 
utilizare masivă a aviației şi a cîtorva sute de membri ai forțelor 
speciale, operînd în coordonare cu forțe ale opoziţiei irakiene din 
exil, precum şi cu facțiuni importante din armata irakiană care au 
ales să treacă de partea americană. Această opțiune suferă însă de 
un handicap major: în pofida voinţei Washingtonului de a 
consolida, înarma, mobiliza şi antrena torţele de opoziție, îndeosebi 
în Kurdistan, acestea sînt departe de a avea capacităţile militare şi 
logistice de care dispunea Alianţei Nordului din Afganistan. 


PROPAGANDA DE RĂZBOI 


În perspectiva atacării lrakului, administrația americană este 
decisă să îşi îmbunătățească imaginea internaţională. “Gura de 
[un este mai puţin periculoasă decît melița calomniatorilor”, 
spune un proverb arab. De aceea, este nevoie de noi relee, tot mai 
sofisticate, ale propagandei. De curînd a fost pus la punct un nou 
organism; Office of Global Communication, Analiştii de imagine 
de la Washington au ajuns la concluzia că Europa şi Orientul 
Mijlociu sînt zone în care imaginea internațională a Americii 
suferă o profundă degradare. Multe țări arabe, unele considerate 
aliați tradiţionali ai Statelor Unite (Arabia Saudită, Emiratele 
Arabe Unite, Egiptul, lordania) percep negativ atitudinea evident 
pro-israeliană a Casei Albe. Uniunea Europeană doreşte să trateze 
înaltă cheie criza din Orientul Mijlociu, începerea unor eventuale 
operațiuni împotriva unei aşa-numite “axe a răului” trezind 
printre aliații europeni ai Statelor Unite numeroase nelinişti. 

Grupul de studii şi analize din jurul deja celebrei instituții 
Council on Foreign Relations arelevat, într-un raport remis direct 
preşedinţiei americane, apariția unor atitudini negative față de 
Satele Unite chiar în interiorul țărilor aliate din NATO, cele care 
artrebui să sprijine pînă la capăt campania internaţională împotriva 
terorismului: “n toată lumea, din Europa Occidentală pînă în 
Extremul Orient, multă lume percepe Statele Unite ca pe o putere 
arogantă, ipocrilă, prea mult preocupată de propriile ei interese, 
aulo-indulgentă şi afişind prea multă insolență faţă de ceilalți”. 
Unul din autorii raportului, Shilbey Telharni, a sugerat relansarea 
unei ofensive de imagine, lăsind să se înțeleagă că, înaintea 
victoriei militare, ar trebui cîştigat războiul mediatic: "Aita timp 
cil Statele Unite rămin cea mai mare putere la nivel mondial — 
conchide Telhami — este evident că ele nu mai pot ignora multă 
vreme, mai ales în această eră a globalizării, opinia publică 
infernațională”. 

Sever LITEANU 





AMERICANII 
SI CONTROLUL 
ABSOLUT ASUPRA 
PETROLULUI 
Strategia 
Washingtonului în 
regiunea Caucazului 
şi a Marii Caspice 


“CIA a propus de curînd un plan 
secret de monitorizare a politicilor din 
regiunea caucaziană şicaspică, ajungind 
la concluzia că modelarea viitorului 
acestei zonei este unul dintre lucrunle 
cele mai atractive pe care le-ar avea de 
făcut” (în revista Time din 4 mai 1998). 


Mai mulți factori de decizie 
economică foarte influenţi din Statele 
Unite au avertizat administraţia 
americană asupra unei greşeli stategice: 
acordarea unei insuficiente atenții micilor 
republicidin Asia Centrală. Eiargumentau 
că identificarea unor rute alternative 
pentru transportul petrolului şi gazelor 
dinspre Marea Caspică nu reprezintă 
numai un imperativ comercial, ci şi o 
necesitate strategică. “Ultimul lucru pe 
care ni-l donm este să ne bazăm în 
continuare pe Golful Persic ca pe o 
principală cale de acces spre surse 
suplimentare de petro!” (o oficialitate de 
la Casa Albă, citată de revista Time din 4 
mai 1998) 

Statele Unite au declarat că 
transportul resurselorenergetice pnin mai 
multe rute constituie o prioritate a politicii 
lor externe. De ce? Pentru a se asigura 
că au acces la rezerve sigure de petrol. 
Marea Caspicăreprezintă ce! de-al treilea 
mare depozit de petrol, după Golful Persic 
şi după Siberia rusească. Este 
considerată ultimul vast rezervor de 
energie al lumii. În 1994, preşedintele 
american Bill Clinton a declarat Marea 
Caspică dreptozonă de interes strategic 
pentru Washington. În acel moment, 
scopurile tacite ale Washingtonului 
deveneau clare: să se asigure că 
Moscova nu va mai domina această 
regiune şi că ruşii nu vor mai face paradă 
de cit sînt ei de capabili să garanteze că 
resursele energetice ale zonei ajung, 
datorită lor şi numai lor, “în deplină 
siguranță”, pe piețele occidentale. Ar fi 
fostavantajos pentru Casa Albăca opinia 
publică internațională și mediile de afaceri 
să perceapă că siguranța transportului 
de petrol este asigurată prin etorturile 
companiilor petroliere americane. 

Interesul strategica! Washingtonului: 
bazinul Mării Caspice ar putea reprezenta 
o sursă suplimentară de carburanți şi 
energie, în cazul în care petrolul din 
Golful Persic s-ar dovedi insuficient sau 
inaccesibildin cauza unui eventual conflict 
extins între o coaliție de țări musulmane 
din zonă, pe de a parte, şi Statele Unite 
ŞI Israelul, pe de altă parte. 


Bartolomeu RĂILEAN 


a 








AEP. FII. _——— ..—.—————— ——” — —_ ..—_ p.. 





cir Zile iai 20 asa Da AE “satui =: cd 


PUNCTE CARDINALE 





Octombrie 2002 NR. 10/142 PAG. 3 





Dinasty 


Statele Unite sînt conduse de un 
preşedinte. Naşterea lor, ca stat suveran. 
s-a făcut prin ieşirea violentă de sub 
tutela coroanei britanice. Sfidind parcă 
această seculară tradiție republicană, 
politica externă a actualei administrații 
americane s-a lăsat pradă unui fel de 
instinct dinastic, rezumabil în formula: 
“Ceea ce nu a făcut tatăl, să 
desăvirşească fiul”. George Bush senior 
este cel care a ordonat în 1991 operaţiunea 
“Furtună în deşert” — prima ofensivă 
militară asupra Irakului. George Bush 
junior ține mult să ducă la capăt ceea ce 
părintele său a ezitat să facă: eliminarea 
lui Saddam Hussein. Dar nu numai atit. 
O dată cu sfîrşitul “războiului rece” şi cu 
victoria în războiul din Golf, Bush senior 
a ezitat să mai facă un lucru, pe care 
astăzi fiul are îndrăzneala să îl ducă la 
împlinire: impunerea de facto a ceea ce 
analistul Michael T. Klare, de la revista 
The Nation, numea “US permanent 
military supremacy” — supremaţia 
militară americană definitivă. lată-ne 
iarăşi, în istoria omenirii, la momentul 
unui nou apogeu cezaric, la o altă viziune hitleriană a imperiului de o mie de ani, de 
astă-dată cu pretenţii de happy-end hollywoodian. 


RIA UZIE, aer 
E că ot: 












Te iai a al A x e Dra 
că dei Y 


a: : MPEVĂ E 





A CELOR O 


nege 7 MGE SAUD PIE ENDRE RD RU OREET II REID 


Este aici o sarcină dificilă, de care Bush Întiiul ar fi trebuit să se achite imediat 
după declararea decesului oficial al Uniunii Sovietice. Acum această misiune este 
pasată transgeneraţional, de la tată la fiu. În cel mai important discurs al său asupra 
strategiei militare, în septembrie 1999, George W. Bush spunea că Statele Unite 
“trebuie să profite la maximum de incredibila oportunitate— cea care li se oferă doar 
citorva naţiuni de-a lungul istoriei — de a extinde impărăția păcii actuale către cel 
mai îndepărtat viilor. Aceasta ar fi o şansă de a proiecta influența pașnică a 
americanilor nu numai peste tot in lume, ci şi peste secole de acum inainte”. lată o 
declarată prioritate naţională şi internaţională, devenită practic o ambiţie obsesivă a 
familiei Bush. Tatăl actualului preşedinte lansase celebra sintagmă a noii ordini 
mondiale. Bush fiul vrea să o vadă transpusă în realitate şi promite o pax americana 
măsurată cu veacurile! Şi dacă tot a devenit psihanaliza în Statele Unite un fel de 
religie profană, atunci de ce să nu căutăm explicaţii chiar în acest registru. Poate că, 
privind printr-o astfel de grilă, am putea înțelege ceva din încăpăţinarea cu care Bush 
junior insistă să atace Irakul, deşi o bună parte a lumii se îndoieşte de oportunitatea 
unei asemenea operaţiuni. Să fie oare noul război împotriva Irakului dictat de 
“complexul lui Oedip”? În aceeaşi termeni freudieni, vrea oare fiul să îşi seducă 
mama, demonstrînd că e mai tare decît tatăl? 


Paradigma unui aşa-zis “război religios” 


Tendinţa de a aplica paradigma unui aşa-zis “război religios” peste tot în lume 
nu aparține în exclusivitate radicalismului islamic, îmbătat de perspectiva unui jihad 
endemic împotriva Occidentului. Ea pare 
să se dezvolte, de fapt, ca o excrescență 
cancerigenă a politicii externe americane. 
Vechea confruntare ideologică Est-Vest 
pare să fie reformulată astăzi de mulți 
americani în termenii unui potenţial 
conflict religios intre Occident şi Islam. 
Jerry Vines, un foarte popular pastor din 
Jacksonville, Florida, membru al al 
Bisericii Baptiste (care numără peste 15 
milioane de adepţi în Statele Unite), l-a 
calificat pe profetul Mahomed drept un 
“pedofil posedat de demoni”. Să ne fi 
întors oare la epoca expedițiilor militare 
decise în funcţie de categoriile absolute 
ale moralei creştine? Reţeaua teroristă 
Al Qaida este prezentată ca întrupare a 
Diavolului, Iranul și Irakul fac parte dintr- 


DIMAS Ţ IA 4 r ME | CANĂ 





oaşa-numită “axă a Răului”, Occidentul 
este o civitas Dei. iar Statele Unite sînt 
binecuvintate de Dumnezeu să 
păstorească omenirea spre pace şi 
prosperitate. Specialistul american în 


i iai 







a, fer n 9 10 





drept internaţional James Brown Scott 
crede că asistăm la o interpretare 
degradată a doctrinelor teologice creştine 
despre războiul just. Chiar dacă viețuim 
practic în era microcipului, ne întoarcem 
la o variantă comico-laicizată a gîndirii 
Evului Mediu. Inamicul este asimilat cu 
un criminal posedat de Diavol, iar 
americanii sînt angelizaţi pe toate 
canalele mediatice, devenind un fel de 
“salvatori ai lumii”, luptind pentru o 
justa causa. O astfel de viziune dictează 
deja direcțiile majore ale politicii externe 
americane. Ea are drept temei para- 
religios o aplicare rudimentară, în stil de 
western, a “biblismului negustoresc 
american” (după o expresie a lui Petre 


Ţuţea). 


Toţi, în jurul puterii 
hegemonice! 


MIE De ANI 


Pentru a-şi justifica şi chiar a-şi 
face acceptată dominaţia la nivel 
mondial, o supraputere trebuie să dovedească faptul că există pericole globale 
(terorismul islamic, Saddam, China etc.), care îi afectează pe toți şi pe care jandarmul 
lumii ar fi dator, pasămite, să le elimine. “Contextul psihologic al stării de urgenţă 
— spune politologul italian Marco Tarchi — este terenul ideal pentru experimentarea 
noilor capacităţi de expansiune a proiectului de occidentalizare a lumii, al cărui 
vehicul este hegemonia ideologică de tip liberal-american. Aşa se explică de ce, 
după 1989, s-aumultiplicat aventurile militare purtate înnumele valorilor occidentale, 
şi care au implicat mari eforturi de contracarare a tot ceea ce a însemnat opinii 
contra acestor operaţiuni şi a conflictelor în cauză pe care acestea le-au declanșat ”. 

Conceptul de rogue countries desemna iniţial doar acele țările care îi adăpostesc 
sau îi sprijină pe terorişti*, Acum, prin extensie, el poate indica şi acele naţiuni care 
pur şi simplu refuză ordinea mondială ă /a americaine. Națiuni întregi pot deveni, 





în ochii americanilor de rînd, creații ale Necuratului. Prin diabolizare mediatică, prin 


teribile presiuni diplomatice, terorismul — inamic fantomatic, greu definibil, dificil 
de identificat — este invocat ca pericol global de extracție religioasă. Un bun pretext 
pentru Washington să eliminine posibilii concurenți ai Statelor Unite. Naţiunile 
lumii, în special cele ale Europei, au tendinţa de a se constitui în noi blocuri 
economice şi militare, De foarte multe ori, apelurile ca Uniunea Europeană să îşi 
constituie o monedă unică (devenită deja o realitate operațională), să aibă un sistem 
de securitate propriu, în cooperare cu Statele Unite, dar progresiv autonome în raport 
cu acestea, au fost percepute de gîndirea strategică americană ca o încercare a 
civilizaţiei occidentale de a se îndepărta de cordonul ombilical trans-atlantic. Un nou 
război împotriva regimului de la Bagdad reprezintă pentru Statele Unite o ocazie 
favorabilă de a reformula politica mondială, în sensul dorit de Washington, prin 
smulgerea forțată a consimțămîntului din partea comunității internaţionale. Efectul: 
polarizarea puternică a țărilor aliate — 
dar şi a celor neutre — în jurul puterii 
hegemonice, cu susținerea necon- 
diționată a politicii ei. 


Bogdan RĂDULESCU 


* Statele care se opun integrării în “noua 
ordine mondială” devin, în optica 
jandarmului mondial, ceea ce Noam 
Chomsky numea Rogue States. Termenul 
rogue din anglo-americană poate fi tradus 
printr-o paletă de adjective din categoria lui 
horribile dictu şi care denotă intenţia vădită 
de a criminaliza un subiect: “ticălos”, 
“netrebnic”, “triîntor”, “mișel”, “îndărătnic”, 
“nememic”, tilhar”, “şmecher”. 





Pe 


Ca 








PAG. 4 NR. 10/1402 Octombrie 2002 





PUNCTE CARDINALE 


Marginalii la relaţiile politice româno-americane (IV) 


(urmare din numărul trecut) 


Pentru ca întregirea României — unirea Basarabiei, 
Bucovinei şi Transilvaniei cu Vechiul Regat — să fie 
recunoscută pe plan internațional, omul politic ardelean 
Alexandru Vaida-Voievod, care a preluat conducerea 
delegației țării noastre la Conferinţa de Pace de la Paris după 
retragerea lui [on I. C. Brătianu, a trebuit, conform propriilor 
sale cuvinte, “să facă saltul în prăpastie”, Ce se ascunde în 
spatele acestei criptice metafore aflăm deschizând 
documentata lucrare a lui Horia Nestorescu Bălcești, Ordinul 
Masonic Român, cu sugestivul subtitlu “Mai puţină legendă 
şi mai mult adevăr” (Casa de Editură şi Presă “Şansa” S.R.L,, 
Bucureşti, 1993). Parteaa douaa lucrării, intitulată sentențios 
“Numele acestor oameni aparțin Istoriei”, este de fapt un 
“dichonar” al persoanelor care au făcut parte din numeroasele 
loji masonice constituite peteritoriul României, începând cu 
“Loja Augustina”, înființată la laşi în 1742. La litera "V” 
întâlnim articolul “Vaida-Voievod Alexandru”, din al cărui 
conținut aflăm despre omul politic ardelean, cuun impresionat 
trecut de luptător naționalist, următoarele date inedite: “La 
07.07.19]9 are loc în 16 rue Cadet, la sediul Marelui Orient 
al Franţei, audierea în vederea iniţierii în loja Emest Renan 
(Paris)”. Aşadar, la mai puţin de o lună de la preluarea 
conducerii delegației României ia Conferința de Pace, 
Alexandru Vaida-Voievod “făcea saltul în prăpastia” fianc- 
masoneriei. În continuare, ni se enumeră gradele succesive 
dobândite într-un ritm impresionant de omul politic român. 
După ce obține cel mai înalt grad masonic, gradul 33, “la 
21.06.1923 este ales membru emerit al Suveranului Sanctuar 
al României”. 

Dupăspectaculosul'“salt în prăpastie”, Alexandru Vaida- 
Voievod, devenit prim-ministrul României în urma alegerilor 
din decembrie 1919, va semna la 16 ianuarie 1920 atât 
Tratatul cu Austria, cât şi Tratatul Minorităţilor, în forma în 
care ne-a fost impus de Consiliul Suprem. O semnătură care 
însă nu a avut darul să aducă un climat de destindere în 
relațiile româno-americane. “Chestiunea evreiască” va 
continua să rămână o constantă a presiunilor exercitate de 
organizațiile iudaice din Statele Unite, permanent 
nemulțurmite de discriminările la care ar fi fost supusă 
evreimea din România. Dar tratamentul pe care îl aplica 
România evreilor nu a fost singurul teren de dispută cu 
Statele Unite. Încă din timpul lucrărilor Conferinţei de Pace, 
oamenii de afaceri americani “adulmecau în România o 
pradă bogată şi ușor de apucat”, dacă se exploatau dificultățile 
politice în care se zbătea țara în acea perioadă. O situaţie cel 
puțin lipsită de loialitate faţă de un aliat pe care cei doi 
colaboratori de prim rang ai preşedintelui Wilson, Herbert 
Clark Hoover şi Bernard Mannes Baruch, nu numai că o 
tolerau, dar o încurajau pe (aţă, accentul fiind pus pe petrolul 
românesc. Într-o scrisoare de la Paris, adresată locţiitorului 
său de prim-ministru din țară, lon L. C.Brâtianu remarca 
dezamăgit şi totodată scârbit:* În culisele Conferinței pluteşte 
un pronunțat miros de enanaţii de petrol”, 

Importanța petrolului în evoluția evenimentelor politice 
din ţara noastră, în perioada ce a urmat Conferinţei de Pace, 


este subliniată de Gheorghe ].Brătianu în lucrarea sa Acțiunea 

politică şi militară a României în 1919, tsecvent citată în 
această analiză: “Tache lonescu avea dreptate, mai târziu, 
când spunea la clubul conservator din Bucureşti, la începutul 
lui Iulie: «Va veni ceasul când se va dovedi că în atmosfera 
grea ce domneşte asupra României sunt şi câteva emanaţii de 
petrol», Se afla atunci într-o violentă polemică cu Vintilă 
Brătianu, acesta din urmă susținând nevoia unui monopol de 
stat al produselor petrolifere, pe când adversarul său prefera 
concesionarea unor societăți străine, spre a atrage capitalul de 
peste hotare. Lupla între naționalismul economic şi colaborarea 
cu capitalul străin nu intrase încă în faza hotărâtoare. Nu e însă 
mai puțin adevărat că această problemă a petrolului, tezaur 
mai blestemat decât aurul Rinului din legenda Nibelungilor, 
constituie cheia tuturor evenimentelor care au urmat”, 

în România, exploatarea industrială a “aurului negru” 
datează din cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea, 
prima instalație modemă pentru distilarea țițeiului fiind 
construită în 1857 la Râfov, lângă Ploieşti. Dar lipsa de capital 
autohton, precum şi interesul țărilor din apusul Europei, 
dependente de produsele petrolifere americane, scumpe din 
cauza costurilor mari detransport, au făcut ca petrolul românesc 
să devină un domeniu de interes pentru companiile 
intemaţionale. Ele îşi vor face apariția pe piața românească 
după 1895, anul intrării în vigoare a Legii Minelor (prima 
legiferare de acest fel din țara noastră, care a lăsat petrolul 
românesc pradă capitalurilor străine). 

“Mirosul petrolului şi câştigurile mari — scrie George 
Nicolescu în cartea sa /ncu/isele «Celor şapte surori», apărută 
în 1984, la Editura Politică — au atras şi capitaluri din Statele 
Unite şi Germania, incepând din 1895, o serie de reprezentanți 
ai lui Standard Oil din New Jersey şi-au făcut apariția în 
regiunea petroliferă Prahova, așteptând prilejul prielnic 
infiltrării. Rockefeller a acordat o atenţie deosebită petrolului 
românesc, atât pentru a-şi diversifica sursele de aprovizionare, 
cât mai ales pentru a-şi întări poziţia față de pătrunderea 
petrolului rusesc în Europa centrală... În 1903 a fondat 
compania pentru comercializarea produselor petroliere C. F. 
Couthard, concern deghizat proprietatea lui Standard Oil, care 
în 1904 s-atransformat în Româno-AmericanaS. A, încorporat 
formal ca o companie românească, întregul capital, de două 
milioane franci, fiind însă deținut de Standard Oil”, 

Legea Minelor din 1895, elaborată de guvernul conservator 
al lui Petre Carp, care oferea posibilitatea capitalului străin să 
pătrundă, fără îngrădiri, în exploatarea bogățiilor subsolului, 
în general, și a petrolului, în special, a fost viguros contestată 
de opoziția liberală, fiind considerată drept un atentat la adresa 
intereselor economice naţionale. Adepți ai principiului “prin 
noi înşine”, liberalii vor folosi primul prilej favorabil pentru 
a corecta efectele negative provocate de legea din 1895, 
Primul pas în această direcție a fost făcut prin Constituţia din 
1923, care la Art. 19 prevedea; “Zăcămintele miniere precum 
şi bopâţile de orice natură ale subsolului sunt proprietatea 
Statului,., O lege specială va determinanormele şicondițiunile 
de punere în valoare a acestor bunuri,..”. Legea specială va fi 








elaborată un an mai târziu — Legea Minelor din 1924, care de 
fapt a fost o lege a petrolului. Şi deşi această nouă lege nu 
afecta privilegiile dobândite de companiile intemaționale 
prin legea anterioară, eaa fost permanent atacată de cercurile 
politice şi economice, atât din ţară, cât şi din străinătate. 
Controversele, având la origine noua lege a minelor, au fost 
analizate şi expuse obiectiv de istoricul Gh. Buzatu în ampla 
sa lucrare O istorie a petrolului românesc, apărută în 1998 
în Editura Enciclopedică, din care reproducem următorul 
pasaj: 

“intre 1924 şi 1929, trusturile mondiale au întreținut 
necontenit în presa străină o campanie ostilă României. În 
perioada respectivă, paginile unor prestigioase şi influente 
ziare din Occident (7he Times, Petroleum Times. The 
Economist, Manchester Guardian Comercial, Daily News, 
Chicago Daily, Tribune, The Sunday Times ş. a.) au găzduit 
atacuri contra statului român, a politicii sale petroliere şi a 
legii minelor. Există dovezi cerțe că această campanie de 
denigrare şi de boicota României, provocată de nemulțumirea 
față de prevederile restrictive-ale legii minelor, a fost inițiată 
şi îndrumată de Standard Oil Co. şi Royal Dutch-Sheil. 
Atacurile la adresa României din presa apuseană — dintre 
care multe au fost preluate, în țară, de partidele de opoziţie 
în acțiunea lor de răstumare a guvemelor liberale — s-au 
integvat astfel campaniei generale purtate contra legii din 4 
iulie 1924 de către cele două trusturi, care au făcut « tot ce 
le-a stat în putință pentru a parveni la dărâmarea ei». O 
imagine concludentă în privinţa tonului campaniei de presă 
externe ne-o oferă această declarație a bancherului american 
William Haibrook, fostministru federal și acționar la Standard 
Oil Co., apărută în paginile unui ziar financiar din Viena: 
«.. Capitalul american (...) îşi vede periclitate interesele sale 
în România, Din această cauză, va fi absolut necesar să luăm 
măsuri de apărare pe tărâmul economic. Dacă chestiunea 
legii minelor nu va fi rezolvată spre satisfacția generală, s-a 
sfârşit cu orice tratative şi cu orice contact cu România de 
acum înainte”. 

În anul 1928, guvemarea liberală este urmată de o 
succesiune de guverne național-țărăniste (Maniu, Mironescu, 
Vaida-Voievod), care vor conduce țara, cu o întrerupere de 
mai puțin de un an (aprilie 1931-ianuarie 1932, guvemul 
lorga), până în 1933. Schimbarea va fi una de substanță, 
Politica “prin noi înşine”, susținută de Vintilă Brătianu şi 
aplicată cu consecvență de guvernele liberale, va fi înlocuită 
cu doctrina “porţilor deschise”. Promotorul ei, economistul 
Virgil Madgearu, va duce o campanie propapandistică 
susținută pentru a-i pune în evidență superioritatea şi 
avantajele față de "naționalismul economic agresiv” al 
guvernării liberale. Consecințareorientării politicii economice 
a fost abrogarea Legii Minelor din 1924 şi promulgarea, în 
martie 1929, a unei noi legi privind exploatarea bogățiilor 
subsolului, care, la art. 30, stipula; ““Concesiunile se pot 


Li 
Gabriel CONSTANTINESCU 











2.77 —_—7”_—— 


P PT II —r >" 35979 PRUT > 





acorda societăților de orice fel, române şi străine, care 
indeplinesc formele cerute de legile române, precum şi 
persoanelor juridice de orice fel”. Noua orientare economică 
nu a rămas fără ecou. Charles Wilson, ministrul S.U.A. la 
Bucureşti, informa Departamentul de Stat că legea național- 
țărănistă a minelor reprezenta o “răsturnare completă” a 
politicii în domeniul exploatării petrolului. O “răsturnare” 
care servea interesele societății Româno-Americane, filiala 
concemului Standard Oil în România! 

Prin revenirea la guvemare, în 1933, a liberalilor, 
Situația privilegiată capitalului străin nu va suferi schimbări. 
Guvernul liberal, condus scurt timp de L. G. Duca şi apoi de 
Gh. Tătărăscu, nu varelua politica'“prin noi înşine”, întreruptă 
de guvemarea național-țărănistă. Ea va rămâne, până în 
zilele noastre, doar o filă de istorie, legată de numele unui 
mareromân, Vintilă Brătianu. Caurmare, în timpul guvernării 
liberale din 1933-1937, relațiile politice româno-americane 
se vor menține la fel de destinse ca şi în timpul guvernării 
național-țărăniste. 

Caracterizând legăturile Statelor Unite cu România în 
perioada interbelică, istoricul american de origine evreo- 
română Stephen Fischer-Galați scrie în lucrarea sa România 
în secolul al XX-lea: “Din punct de vedere istoric, legăturile 
dintre cele două țări fiiseseră nesemnificative, Puţini români 
ştiau limba engleză, şi încă mai puţini vizitaseră America. 
Tot astfel, puțini americani fuseseră în România înainte de 
război, de fapt nu erau mulți cei ce ştiau să localizeze 
geografic România. Emigrația română spre Statele Unite se 
încheiase înainte de război, iar a doua generație de româno- 
americani era puțin numeroasă şi în general apolitică. 
Interesele economice se limitau la investiţii în companii 
petroliere, precum Standard Oil, şi în câteva filiale ale unor 
corporații americane mai mici”, 

Starea de acalmie în relațiile româno-americane, bazată 
pe reglementările favorabile părții americane în domeniul 
exploatării petrolului, va fi tulburată de consecinţele alegerilor 
parlamentare din decembrie 1937, la care guvemul liberal nu 
obține majoritatea necesară continuării guvemării. Confruntat 
cu ascensiunea Mişcării Legionare, pe care regele Carol al Il- 
lea o considera o gravă amenințare, nu atât pentru țară, cât 
pentru interesele sale personale, încearcă o soluție de 
auvemare care se va dovedi neviabilă. Incredințează formarea 
guvernului poetului Octavian Goga, care împreună cu 
profesorul universitar A. C. Cuza, cunoscut pentru activitatea 
sa antisemită, erau şefii Partidului Naţional Creştin. Să mai 
notăm cădin cabinetul format de Octavian Goga făceau parte 
două personalități care vor influența masiv situaţia României 
în ajunul şi în timpul celui de-al doilea război mondial: 
generalul lon Antonescu şi omul politic Armand Călinescu, 
transfug din rândurile Partidului Naţional Țărănesc. 

În virtutea principiului “România e a românilor”, 
guvernul Goga-Cuza a luat o serie de măsuri antisemite. 
Astfel, a interzis apariția unor ziare evreieşti (Dimineaţa, 
Adevărul, Lupta şi publicațiile lor anexe), a suprimat 
subvențiile cultului mozaic, din unele barouri avocații evrei 
au fostexcluşi şi s-a inițiat o acțiune de verificare a drepturilor 
de cetățenie ale evreilor. Reacțiunea străinătății față de 
aceste măsuri nu a întârziat. Guvernele Franței şi Angliei au 


protestat energic, iar Rusia şi-a rechemat ministrul la 


Moscova, refuzând să aibă raporturi cu un guvem naţionalist. 
Dar cele mai vehemente proteste au avut loc în Statele Unite, 
dovedind încă o dată solidaritatea iudaică pe plan mondial. 


În memoriile sale, intitulate Cronica umui român în veacul > 


XX, G. |. Duca, fiul fostului prim-ministru liberal |.G.Duca, 





PUNCTE CARDINALE 


sau mai puțin dezertori din partidele din care făceau parte, dar 
“slugi preasupuse” ale monarhului şi ale metresei acestuia, 
evreica Elena Lupescu-Wolf. 

“După dezlănțuirea presei evreieşti în Statele Unite 
împotriva României — serie tânărul diplomat G. |. Duca — 
jumalele au privit dictatura Suveranului cu oarecare simpatie. 
Din păcate, însă, dânsul nu avea autoritatea morală pe care — 
de pildă — cumnatul său Alexandru [Regele Iugoslaviei, 
asasinat în anul 4934 la Marsilia, împreună cu Louis Barthou, 
ministru de Externe al Franţei, de terorişti croaţi = n. n.] o 
avusese într-o situație similară, încrederea pe care străinătatea 
o avea într-însul fiind dublată de un mare scepticism, ceea ce 
complica evident şi mai mult misiunea reprezentanților noştri 
în posturile pe care le ocupau”, 

Într-un ritm specific instaurării regimurilor dictatoriale, 
democrația din România, clădită cu eforturi considerabile şi 
renunțări la privilegii, de-a lungul unui veac, a fost desființată 
brutal, fiind înlocuită cu regimul pe care istoria îl va consemna 
sub denumirea de “dictatura regală”. La numai două zile de la 
instaurarea noului guvern, a fost suspendată inamovibilitatea 
magistraturii. Prin această măsură Justiţia şi-a pierdut 
independența şi magistrații, pentru a-şi păstra funcțiile, trebuiau 
să se supună comenzilor politice, în fapt ordinelor regale. La 
21 februarie este publicată o nouă constituţie, pregătită din 
timp după indicațiile Regelui. Urmarea acestei constituții a 
fost dizolvarea partidelor politice şi remanierea guvemului 
Patriarhului Miron Cristea. În locul miniştrilor fără portofoliu 
a fost creată demnitatea de “consilier regal”, conferită foştilor 
prim-miniştri, de a căror figurație Regele avea nevoie pentru 
a da o spoială de legitimitate dictaturii personale pe care o 
instaurase. Și din nou singurii care au refuzat să se costumeze 
în ridicolele uniforme de consilieri regali au fost Iuliu Maniu 
şi Octavian Goga. 

Principalul obiectiv spre care s-a înverşunat cu furie 
dementă dictatura regală a fost Mişcarea Legionară. 
Întemeietorului ei, Comeliu Codreanu, la îndemnul camarilei 
regale, “consilierul regal”, profesorul Nicolae Iorga, i-a intentat 
un proces de defăimare, soldat cu o condamnare de şase luni 
de închisoare. Concomitent sunt arestați toți fruntaşii Mişcării 
şi internaţi în lagărele de concentrare înființate de guvemm la 
Tismana, Dragomirna, Miercurea Ciuc şi Vaslui. Următorul 
pas în vederea anihilării Mişcării a fost înscenarea unui nou 
proces împotriva lui Codreanu, de data aceasta acuzaţia fiind: 
“incercare de lovitură de Stat şi trădare de țară”. Regizorul 
acestei odioase farse juridice, comandată de cuplul regal 
“Carol-Lupeasca” şi încheiată cu o condamnare de “zece ani 
muncă silnică”, a fost (ca în toate acțiunile murdare puse la 
cale de “Rex"”) ministrul de Inteme Armand Câlinescu. 

Se pare însă că “cei zece ani de muncă silnică” puşi pe 
umerii lui Cameliu Codreanu nu au fost îndeajuns spre a 
mulțumi atât cercurile iudaice din țară şi din străinătate, cât şi 
democraţiile occidentale aflate în pragul unui conflict deschis 
cu regimurile naționaliste din Europa. Ca în multe alte situații 
similare, soluția adoptată de cei care vedeau în creştinismul şi 
PE POI TIDE PI EIERA A PIECE 


50) PINA Tae PE cec 


. 


- Sah 


diplomat de carieră, aflat în post la Legația României dela ÎS 


Washington, scrie: “Cele şapte săptămâni ale acestei 
formaţiuni ministeriale național-creştine a fost într-adevăr 
un vis rău. Presa americană ne ataca cu vehemență din 
pricina campaniei anti-semite a noului guvem. Patima şi 
superficialitatea îşi dăduseră parcă mâna, reuşind să ne 
acopere cu oprobriul şi râsul străinătății”, 

Numai după 44 de zile de guvernare, Regele Carol al II- 


lea demite cabinetul condus de Octavian Gogaşiîlînlocuieşte 


cu unul sub preşedinţia nominală a Patriarhului Miron 
Cristea, dar în realitate condus de el însuşi. A fost primul pas 


spre instaurarea unui regim de autoritate personală. Pentru a 


crea impresia că acțiunea sa se bucură de consensul națiunii, 
în noul guvem au fost cooptați, ca miniştri fără portofoliu, 
toți foştii prim-miniștri din România Mare. Singurii care au 
refuzat această umilitoare ““demnitate” au fost luliu Maniu şi 
Octavian Goga. Piesele de rezistență ale noului edificiu 
politic erau Armand Călinescu, ministrul de Interne, şi 
Gheorghe Tătărăscu, ministrul de Exteme, ambii mai mult 


= 


+ 
în) are 
POPA 
- 
vă 


2 tă, pă 
A du e: 


. 
Ea 





Octombrie 2002 NR. 10/142 PAG. 5 





naționalismul Mişcării Legionare un obstacol în calea țelurilor 
lor de dominație a lumii a fost aplicarea înfricoşătorului 
imperativ talmudic: 7ob șebagoim harog! — “Pe cel mai bun 
dintre goim (neevrei), ucide-l!”. In noaptea de 29 spre 30 
noiembrie 1938, sub pretextul unei tentative de evadare de 
sub escortă, Comeliu Codreanu şi încă 13 legionari au fost 
asasinați prin strangulare (execuţie rituală! ), de către jandarmi, 
în marginea pădurii Tâncăbeşti. 

“O explozie de bucurie — scrie Mihail Sturdza în 
România şi sfârşitul Europei, Editura Dacia, Rio de Janeiro- 
Madrid, 1966 — a scuturat presa internaţională la vestea 
uciderii Căpitanului. Times din Londra şi Zimes din New 
York strigau: «Bine aţi făcut!». Asasinarea lui Corneliu 
Codreanu nu a fost însă sfârşitul răfuielilor Regelui Carol al 
II-lea cu Mişcarea Legionară. Persecuţiile împotriva 
legionarilorau devenit un fapt la ordineazilei. Ele culminară 
cu torturi şi crime greu de imaginat că au putut fi înfăptuite 
de români din mijlocul unui popor care pretinde a fi «bun, 
blând şi iertătop>”. 

Ca un răspuns la fărădelegile săvârşite de aparatul 
represiv al regimului carlist, în ziua de 21 septembrie 1939, 
o echipă de 9 legionari — “Răzbunătorii” — îl împuşcă pe 
Armand Călinescu, devenit prim-ministru după moartea 
Patriarhului Miron Cristea. A urmat o hecatombă fără 
precedent în istoria României: 247 de legionari, de toate 
categoriile, cu precădere gradele şi intelectualii Mişcării, au 
fost ucişi, ordinul de represalii fiind dat de generalul Gh. 
Argeşeanu, numit prim-ministru în locul lui Armand 
Călinescu. Trupurile celor împuşcaţi erau azvârlite la 
răspântiile drumurilor şi lăsate acolo zile întregi, ca nişte 
hoituri de animale. 

Comentând această pagină ruşinoasă din istoria 
contemporană a românilor, Generalul Platon Chimoagă 
scrie în, Istoria politică şi militară a războiului României 
contra Rusiei sovietice, Editura Carpaţi, Madrid, 1958; 
“Este de remarcat că în timp ce Regele întrebuința astfel de 
metode criminale în conducerea statului, oamenii politici 
aparținând partidelor democratice n-au ridicat nici un protest. 
Existau lagăre de concentrare unde deținuții — toți legionari 
— erau supuşi la diferite torturi, sau erau omorâți fără vină şi 
fără judecată. Oamenii politici se prefăceau că chestiunea 
nu-i priveşte şi că răspunderea cădea asupra Regelui. În toate 
aceste acte sau evenimente, Regele Carol apare ca iniţiatorul 
sau provocatorul lor. O ambiţie nemăsurată şi un diabolic 
spirit de dominație l-au împins la asasinate şi acte de brutală 
autoritate în conducerea statului. Dezmembrarea țării pe 
frontierele de răsărit, apus şi sud, în favoarea Rusiei, Ungariei 
şi Bulgariei, din vara anului 1940, a căzut tot în sarcina lui, 
el fiind singurul responsabil de politica externă a ţării. La 
acestea trebuie să se mai adauge o nestăpânită poftă dea jefui 
avutul statului, precum şi desconsiderarea aruncată națiunii 
prin prezența în permanenţă lângă el a Elenei Lupescu”, 

In anii dictaturii regale, relațiile exteme ale României s- 
au limitat la țările europene, bătrânul continent fiind cazanul 
careclocotea. Un clocot carea dus la dezmembrarea României 
Mari. În privința legăturilor cu Statele Unite este foarte puțin 
de spus. Cercetând cele mai sigure surse referitoare la acea 
perioadă, memoriile Regelui Carol, ale lui Armand Călinescu 
şi ale lui Grigore Gafencu, persoanele cele mai avizate în 
acest domeniu, descoperim doar trei mențiuni, lipsite de 
relevanță. Însemnările politice ale lui Armand Călinescu 
menționează o remarcă a Regelui Carol, care îl cita pe 
diplomatul american W. C. Bullit, ambasadorul S.U.A. la 
Paris, care ar fi spus că “America se interesează de România, 
ca fiind cheia în estul Europei”. Celelalte două se găsesc în 
Însemnările zilnice ale Regelui Carol. Prima datează din 17 
aprilie 1939, când “a primit pe domnul G..., un american 
prieten al lui Roosevelt, care se ocupă în Stare Departamen! 
cu acordurile economice”, Cea de a doua datează din 17 
august 1939, cândaprimit în audienţă pe omul de afaceri Ben 
Smith, de asemenea “prieten al lui Roosevelt”, despre care 
spune că “se aştepta să fie mai interesant”. 

În rest, până la intrarea României în război, două 
atitudini distincte. Pentru americanul! de rând, România, 
dacă întâmplător auzise de ea, era aşa cum o caracteriza 
(ironic, dar realist) jurnalistul H. R. Knickerbocker, luând 
drept etalon clica Regelui Carol: “Ouand tout un peuple 
vole, c'est la Roumanie”. Pentru forurile iudaice 
intemaţionale, însă, românii erau, folosind terminologia de 
astăzi, “subiect de atentă monitorizare”, Era urmărită cu 
atenţie evoluţia naționalismului românesc, din care ştiau că 
prigoana Regelui Carol nu atinsese decât “vârful aisbergului”, 

(va urma) 








„8 NR. 10/142 Octombrie 2002 


TA 4 5 | A 5. 53, A 
- A 43 «i E j 
3 | | î i | Ă mb 
Ă 55 A5 1017 a iN 
- = BALAJ 8.44 AA N So.) 


Vara anului 1940 a fost o perioadă tragică pentru 
România. După ce văzuse cum Anglia şi Franta au lăsat ca 
Germania să acapareze Austria (1938), Cehoslovacia 
(1938) şi Polonia (1939), cât şi ca Rusia să acapareze 
jumătate din Polonia (1939) şi a treime din Finlanda 
(primăvara anului 1940), în vara anului 1940 România 
ajunsese în pericolul de a urma soarta Austriei, Cahoslo- 
vaciei şi Poloniei, de a nu mai exista ca stat naţional. 

La26'unie 1940, Rusia fură de la România provinciile 
Basarabia şi Bucovina de Nord. Peste 350.000 de români 
se refugiază în România, peste 200.000 de români sunt 
deportați de ruşi în gulagul din Siberia, unde cei mai mulți 
vor mur, şi peste 150.000 sunt exterminați pe loc. 

La 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, Ungaria 
fură de la România, Transilvania de Nord (împreună cu 
oraşul Sighet). Peste 300.000 de români se refugiază în 
România, peste 150.000 sunt deportaţi de autorităţile 
ungurești şi peste 50.000 de români sunt exterminați de 
UNBUrI 

Perioada 1940-1945 a fost o perioadă de coşmar 
pentru românii de pe teritoriile din Transilvania de Nord, 
cotropite de Ungaria. 

La5 septembrie 1940, cuajutorul Germaniei, Bulgana 
fură sudul Dobrogei de la România. Peste 40.000 de 
români se refugiază în România. În perioada iunie- 
septembrie 1940, România a fost sub pericolul să dispară 
de pe harta Europei. În 2002, puţini sunt cei care mai ştiu 
acest lucru, pentru că, din păcate, în ultimii ani, asistăm la 
un curent (atât în Europa cât şi în America), care vrea să 
ascundă şi să nege tragedia prin care a trecut poporul 
român în perioada iunie-septembrie 1940, 

In 1993, la inaugurarea “U.S. Holocaust Memorial 
Museurn””, d-l Elie Wiesel spunea: 7o forgetwould meanto 
kill victims a second tone. We could not prevent their first 
death; We must not allow then to be killed again CA uta 
înseamnă a ucide victimele a doua cară. Nu am putut să 
prevenim prirmamoaite. Măcars-oevităm pe ceade-a doua!”). 

La rândul nostru, şi not, românii. în special românii 
americani, avem datoria să nu uităm de suferinţele 
românilor. A uita victimele neamului nostru înseamnă ca 
victimele să fie omorâte a doua oară! NEVER AGAIN! 

- Stimate domnule Elie Wiesel, la sfârşitul lunii tulie 
2002 aţi revizitat oraşul dvs. natal — Sighetul Marmaţiei, 
din Romănia, şi ați retrăit atât amintirile frumoase din 
perioada copilăriei, cât şi amintirile dureroase privind 
tragedia deportării la lagrărul de exterminare nazist din 
Auschwitz (1944). 

Cu această ocazie ați spus locuitorilor din Sighetul 
Marmației următoarele: “Cei mai mulți dintre dvs. v-aţi 
născut după aceea. Tot ce s-a întâmplat atunci nu este 
responsabilitatea dvs. Poate că părinții şi bunicii dvs. mai 
trăiesc. Duceţi-vă acasă şi întrebaţi-i cum era atunci când 
aici la Sighet trăia o comunitate evreiască prosperă şi cum 
acurn nu mai este nici un evreu. Întrebaţi-i cun s-au simțit 
după acea noapte, după 1944, dacă au dormit bine după 
aceea”. 

Deci doriți ca băiatul meu să mă întrebe ce am făcut 
eu în 1944 când trupele nemțeşti şi ungurești v-au trimis 
la lagărul de exterminare nazist de la Auschwitz. Doriţi să 
știți dacă “am dormit bine după aceea”, Acum, în 2002, 
găsesc afirmaţiile dvs. foarte jignitoare. Ştiti foarte bine ce 
s-a întâmplat cu populatia românească din Sighet între 
1940-1944, deoarece citindu-vă memoriile înțeleg că vă 
place istoria. Să merger împreună în timp şi să analizăm 
ce am făcut eu şi ce ați făcut dvs. în perioada 1940-2002. 

Eu m-am născut în 1922, în Sighet. Părinții mel 
fuseseră împroprietănți în 1925, după reforrna agrară, Şi 
trăiau destul de bine din munca pământului şi din creşterea 
animalelor, fiind binevăzuţi în comunitate, ca ţărani 
instănți. in 1939, am urmărit cu frică miile de refugiați din 
Polonia care au trecut prin orașul nostru. Aveam 17 ani 
atunci şi ințelegeam că ceea ce se întâmpla în Polonia era 
foarte grav. Părinţii mei căutau să mă liniştească, spunându- 
mi că Anglia şi Franţa ne vor apăra! Dar, la sfârşitul anului 
1939, Polania era împărțită între Germnania şi Rusia, imp 
în care Franța şi Anglia au stat și s-au uitat fără să facă 
NIMIC! 


PUNCTE CARDINALE 


În urma Pactului Molatov-Ribbentrop, pe data de 26 
iunie 1940, Rusiaadatun ultimatum României să evacueze 
Basarabia şi Bucovina de Nord. După cum ştiţi foarte bune, 
comuniştii ruşi imediat au activat “Coloana a V-a” din 
Basarabia şi Bucovina de Nord, formată din minoritățile 
ostile puvemării româneşti (ruseşti, ucrainene şi evreieşti), 
care au ucis mulţi români civil, autorităţi româneşti şi trupe 
românești care se retrăgeau. 

În urma acaparării de către comuniştii ruşi a Basarabiei 
şi Bucovinei de Nord, peste 350.000 de români au devenit 
refugiați. 200.000 de români au fost deportați în Siberia şi 
peste 150,000 de români, în special cei care în 1918 au 
militat pentru Unirea cu România au fost exterminați. Noi. 
românii din Sighet am trimis bani şi ajutoare refugiaților 
români din aceste provincii româneşti furate de ruşi, Poate 
va aduceți aminte că şi prin Sighet au trecut câteva sute de 
refugiați români din Bucovina de Nord. 

Acum, larândul meu, vă întreb: dumneavoastră, familia 
dumneavoastră şi comunitatea dvs. evreiască din Sighet, ce 
aţi făcut pentru aceşti refugiați români? Cum aţi dormit între 
26-27 iunie 1940, când atât de mulți români au suferit 
cumplit? 

Din păcate, peste puţin timp, la o lună şi jumătate după 
tragedia din Basarabia şi Bucovina de Nord, a venit şi rândul 
nostru, al românilor din Sighet să suferim. Pe data de 30 
august 1940, în urma Diktatului de la Viena impus de Hitler, 
România a fost forțată să cedeze Ungariei Transilvania de 
Nord, inclusiv oraşul Sighet. Peste 300.000 de români au 
devenitrefugiați sau au fostexpulzaţi, mii de români au fost 
bătuți şi omorâți. Prigoana autorităților ungureşti împotriva 
românilor a fost cumplită. După cum ştiţi foarte bine, d-le 
Wiesel, o mare parte din populaţia românească din Sighet 
a fost nevoită să se refugieze în România. Cei care au rămas 
au fostterorizați (bătuţi, închişi, ornorâți) de către autoritățile 
ungurești. În perioada 1940-1944, peste 50,000 de români 
au fost omorâţi de autoritățile ungureşti în Transilvania 
ocupată. Îmi amintesc cum în primele zile când au intrat 
trupele ungurești în Sighet, comunitatea ungurească şi 
evreiască din oraş era foarte fericită pentru că "s-a terminat 
cu ocupația românească”. 

In cartea AJ rivers run 10 the sea Singur declarați: A 
consequence was that Sighet became Maramorosszigel 
again. Thepopulationjoyvfull greefed the first “motorized” 
units of the Hungarian Army: troops on bicycles. My 
mother, 00, was pleased with our change of nationality 
For her is was a kind of return to her childhood for which 
(hamks were due to God — p. 28 (“O consecință a fost aceea 
că Sighetul a devenit din nou Maramorossziget. Populaţia 
asalutatcu bucurie primele unități «motorizate» ale armatei 
ungare: trupe pe bicicletă. Şi mama mea s-a bucurat de 
schimbarea naționalității. Pentru ea aceasta a însemnat Q 


-» 
2 
o. 


N 








TIC "LIIUA TI IT IV] 
ŞI + i mpi [ j p Lă ( 3 - || | 14 Vi 
AJFALGID UA SJA UL AAA 7) 


întoarcere la copilărie, fiind recunoscătoare lui 
Dumnezeu'”). Aşa că acum, la rândul meu, vă întreb, d-le 
Elie Wiesel, cum aveţi tupeul şi lipsa de omenie să mă 
întrebaţi cum am dormit în 1944, când între 1940-1944 nu 
ați făcut nimic pentru familia mea, care a suferit cumplit 
în urma teroarei ungurești? 

De ce acuzaţi pe românii din Sighet că nu au făcut 
nimic pentru comunitatea evreiască, când ştiţi foarte bine 
că românii din Sighet, din 1940 şi până în 1944, au suferit 
cumplit subteroareaadministrației ungureşti, erau oropsiți 
şi nu aveau puterea politică şi militară să facă ceva? 

D-le Elie Wiesel, la rândul meu, vreau să ştiu cum 
v-aţi simţit după august 1940, când românii din Sighet au 
fast prigoniţi şi omorâţi de autorităţile ungurești. Aş vrea 
să ştiu dacă după august 1940 “aţi dormit bine”. 

Dar să continui amintirile despre Sighet. În 1941, 
autorităţile ungare au dat afară familia mea de pe pământul 
pe care îl obținuse în urma reformei agrare din 1925, În 
septembrie 1941, am ajuns refugiați la Ploieşti, la un 
unchi al mamei. În anul 1943, când aveam 21 de ani, am 
fost înrolat în Armata Română. Până în 1944 am luptat pe 
frontul rusesc, din 1944 am luptat pentru eliberarea 
Transilvaniei de sub unguri și în 1945 măatlam cu trupele 
româneşti la granița Ungariei cu Cehoslovacia. 

Împreună cu familia mea m-am întors la Sighet în 
primăvara anului 1946, la vârsta de 26 de ani, după o 
absență din Sighet de 5 ani. Ne-am întors la pământul 
nostru şi am încercat din greu să ne refacem viața. Casa 
noastrăam găsit-o distrusă şi tot ce lăsasern fusese furat de 
vecinii noştri (!) din Sighet. 

După cum ştiţi şi scrieți în cartea A/] rivers run fo (he 
sea, după 1944, trupele ruseşti au pus ca şefi ai poliției, 
închisorilorşi lagărelorde muncă obligatoriepe o mulțime 
de tineri evrei comuniști, 7hered army had given control 
ofthe police to some young Jewish comnumisis retine 
from Bucharest, the labor battalions, and the camps 
Whom else could they have any confidence în? One of 
them, Aczi Mendelow'ics, later became Amons Monor, 
chief of formidable Shin Beth Security Service in Israel" 
—pp. 147-148 (Armata Roşie a dat închisorile au căpătat 
şefi similari, În cine altcineva să fi avut ruşii încredere? 
Unul dintre aceştia, Aczi Mendelowics. a devenit mai 
târziu Amons Monor, şeful formidabilului Serviciu Secret 
israelian, Shin Beth). Aceşti comunişti evrei au început o 
adevărată teroare împotriva a tot ce era omeneşte. 


(continuare în pag. 11) 
Cu stimă, 


Gheorghe Dima, 
concetățean din Sighet 


Elie Wiesel copil, 
cu mama şi surorile sale 












Materialul publicat în continuare ne-a fost semnalat de către Părintele Gheorghe 
Calciu-Dumitreasa, martor atent al fenomenului ortodox în America (a se vedea şi 
recentul volum Occidentali convertiți la Ortodoxie apărut la Editura Christiana din 
Bucureşti). 

Avem de a face cu un caz mai puţin obişnuit: convertirea la Ortodaxie nu a unui 
ins izolat, ci a unei întregi grupări religioase neoprotestante, pornind chiar de la 
experimentarea practică a trăirii în duh ortodox. Am considerat pilduitor să traducem 
şi să publicăm acest text mărturisitor, mai ales că Ja noi acasă, în chiar aria 
tradițională a Ortodoxiei, există, din păcute, destui care se lasă atraşi de prozelitismul 

sectar, părăsind adevărata Biserică u lui Hristos pentru fel de fel de aventuri para- 
religioase. Unii ca aceştiu nu se dewsebesc tipologic de acei “sălbatici” din Lumea 
Nouă care îşi dădeau uurulşipietrele prețiousepe sticlele colorate aleconchistadorilor. 

Mărturia fratehei Den L. Corrigan îi va pune poate pe gânduri şi ne va ajuta 
pe toți să întelegem mui bine bogătia nepretuită a propriei noastre Tradiţii, care Stă 
iai presus de toate ispitele iefiine ule veacului, rămânând darul cel mai de seamă pe 
care Dumnezeu l-a făcut neamului nostru încă de la obârşiile lui. 


Ceea ce unmează este o revizuire a unei scrisori pe care noi am adresat-o Bisericii 
Intemaţionale « Neclintitei Evanghelii [în continuare: Neclintita], pentru a explica decizia 
noastră de a ne retrage din această organizație, dorind să fim catehizaţi spre a primi botezul 
în Biserica Onodoxă [...]. 

Compania Carpenter este pe cale de a deveni parte a Bisericii Ortodoxe. Evident, acest 
lucru înseamnă că trebuia să ne retragem din Biserica Internaţională a Neclintitei Evanghelii, 
lucru pe care l-am şi făcut la începutul lunii mai 1996. Acesta este, de fapt, punctul culminant 
al unei călătorii pe care am început-o în 1987, când Duhul Sfânt ne-a poruncit să întrebăm 
“de căile celor de demult” (Jeremia 6:16). 


ÎNCEPUTUL UNEI) CĂLĂTORI 


Începutul căutării căilor străvechi nu a fost inițiat până în 17 iunie 1989, când am început 
să ne întâlnim pentru rugăciune în fiecare dimineaţă la ora 6. Curând am numit această 
întâlnire priveghere, nume dat acestui serviciu religios nocturn de peste 1500 de ani. Era 
imposibil să anticipăm la vremea aceea unde ne va duce această cale sau să prevedem că 
privegherea va dura atât de mult sau va deveni ceea ce este. 

Când am început privegherea, baza noastră era Rusăciunea Domnească. Cam la o lună 
după aceea, Duhul Sfânt ne-a călăuzit în a începe săvârşirea Euharistiei. Mai târziu a fost 
adăugat cultul şi, pe măsură ce acest proces a continuat. mai adăugând un anumit element, 
mai eliminând altul, privegherea a devenit treptat un alt fel de întâlnire. Cu toate că forma 
ei se schimba, un lucru rămânea constant: întâlnirea a început din prima zi şi a continuat până 
în prezent cu sentimentul puternic, stăruitor şi palpabil al prezenței lui Dumnezeu, fapt 
remarcat de fiecare vizitator. În orice caz, cu cât prelungeam privegherea noastră zilnică, cu 
atât calea noastră se abătea de la cea pe care o urmasem impreună cu Neclintita. 

Deşi recunoşteam că am devenit ceva unic în mijlocul bisericilor Neclintitei, am fost 
întotdeauna convinşi că ne aflăm în interiorul granițelor toleranţei pentru diversitate. Totuşi 
în vremea din urmă, în special de la întâlnirea noastră cu Ortodoxia, am devenit conştienţi 
de faptul că depășisem aceste granițe. 


O CONCENTRARE SPIRITUALĂ 


După doi ani, devenisem nişte oameni cu o intensă concentrare spirituală. Presupun că 
acest lucru este de aşteptat de la niște oameni care se întâlnesc zilnic pentru rugăciune, 
Incepusem să ne concentrăm atenția asupra unor lucruri despre care doar vorbisem înainte. 


PUNCTE CARDINALE 


A8DOB N 
CÂINE 
STR ÂVBCU 


11505 RISTOS ESTE ACELAŞI, 
IERI, ASTĂZI 
ȘI ÎNTOTDEAUNA" 





Octombrie 2002 NR. 10/142 PAG. 7 





Deveniserăm cu toții fideli în petrecerea unui moment de tăcere zilnică dinaintea lui 
Dumnezeu. Era pentru prima dată când fiecare dintre noi experimenta consecvent, pe termen 
lung, fidelitatea în această privință. 

Devenisem acel fel de comunitate la care doar visasem înainte. Învățam ce înseamnă 
într-adevăr a fi “familia lui Dumnezeu” ca aspect a realității practice, zilnice. Întâlnindu-ne 
zi de zi în comunitatea rugăciunii, nu ne mai puteam tolera unii altora micile păcate şi actele 
de neascultare pe care ne deprinsesem să le ienorăm pe vremea când obişnuiam să ne întâlnim 
doar printre noi. Devenisem oamenii disciplinei întru memorizarea Scripturii. Memorasem 
I loan, Romani, loan, iar acum memoram Galateni. 


O DIRECȚIE LNURGICĂ ȘI PATRISTICĂ 


Întâlnirea noastră zilnică a făcut imposibile acele variaţii permise de un proeram doar 
săptămânal. De aceea, rugăciunea noastră zilnică se desfăşura după acelaşi tipic. Dar, spre 
uimirea noastră, cu cât repetam mai mult rugăciunile şi cântecele, cu atât acestea aveau mai 
mult sens pentru noi. Rezultatul era previzibil: privegherea noastră zilnică a devenit treptat 
liturgică. 

In 1992, când m-am retras la Mănăstirea Sf. Andrei, o mănăstire benedictină, am 
cumpărat o copie a Regulamentului Sfântului Benedict (secolul al VI-lea). La întoarcerea 
acasă, conducătorii grupului au început să-l citească împreună. Ceea ce am descoperit ne-a 
uimit: Regulamentul tratează situații cu care ne confruntam noi atunci, dar pentru care nu prea 
găsisem răspuns laautorii contemporani. În introducere şi în notele de subsol existau referințe 
la mulți alți Părinți bisericeşti, de care, în majoritate, nu auzisem anterior. Faptul că am găsit 
şi am citit aceşti Părinți bisericeşti, în special Părinții apostolici, ai deşertului şi din mănăstiri, 
a fost probabil cea mai importantă descoperire a noastră. Scrierile lor, deşi străvechi, erau mai 
relevante şi mai direct aplicabile la experiența noastră decât tot ce auzisem sau văzusem până 
atunci. Fiind o biserică ce se afla într-un proces de dobândire a unei concentrări spirituale, 
am găsit un ocean de resurse. Compania Carpenter a devenit o biserică ce se baza pe 
rugăciune, pe un cult putemic şi plin de bucurie, precum şi pe angajamentul de a învăța 
supunerea faţă de Cuvântul Domnului. Am preferat să NDS accent nu pe “împlinire” şi 

“afirmare”, ci pe “a da morții faptele cămii şi patimile ei” 


APARIȚIA UNU DISCONFORT CON IIUU 


Când am început să facem privegherea, oamenii care au auzit despre ea au părut 
impresionați şi foarte admirativi. Fără nici o excepție, ei spuneau: “Dacă o ţineţi tot aşa timp 
de un an, veți avea parte de înviere”. Oricum, pentru că am continuat, au început să întrebe 
de ce neglijam în mod aparent obiceiurile pe care le găseau în majoritatea bisericilor. l-am 
lămurit pe aceşti detractori că, dacă nu ne țineam întocmai de aceste programe, nu însemna 
că neglijam vreuna dintre nevoile cărora ele le răspundeau în mod obişnuit. Din contră, am 
început să descoperim că aceste aspecte erau tratate cu mai multă eficiență prin lucrurile pe 
care le făceam noi. Oricum, prin accentuarea acestor practici, ne aflam din ce în ce mai mult 
în contradicție cu conceptele evanghelice şi harismatice (penticostale) predominante. În timp 
ce înaintam pe această cale din ce în ce mai spirituală, am început să observăm în propriul 
nostru grup al Neclintitei mai multe lucruri care ne-au provocat o îngrijorare crescândă. Deşi 
am remarcat aceste lucruri în ceea ce priveşte gruparea la care eram afiliați atunci, ele erau 
şi sunt adevărate şi în ceea ce priveşte majoritatea grupărilor evanghelice. Urmează cinci 
exemple: 

Accentul “nedureros”. Cu aproximativ un an înainte ca Seminariile L.E.A.D. să 
înceapă (un program promovat de Dr. John Holland, preşedintele grupării pentru “îmbogățirea 


(continuare în pag. 10) 
Dennis L. CORRIGAN 















PAG. 8 NR. 10/142 Octombrie 2002 


ACATISTUL SFÂNTUL 


PUNCTE CARDINALE 





UI Anrl ANG rile L RAFAIL 


LA SOBORUL SFINȚILOR ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIIL ȘIAL TUTUROR PUTERILOR CEREŞTI CELOR FĂRĂ DE 
TRUP (3 NOIEMBRIE), PRECUM ȘI LA TOATĂ VREMEA, DUPĂ TREBUINTELE CELOR BOLNAVI, CELOR CE. CĂLĂTORESC 
ȘI CELOR CE POARTĂ — SAU SE PREGĂTESC SĂ POARTE — BINECUVÂNTATA “CRUCE A CUNUNIEI? 


Apărut cu binecuvântarea Prea Sfinţiei Sale Dr. Laurenţiu Streza, Episcopal Caransebeşului 


După obişnuitul început, se zice: 


CONDACUL ] 


Tainice Voievod al îngerescului Sobor, mai marele tămăduitorilor, călăuzitorul 
celor pribegi şi paznicul cununiilor, Sfinte Arhanghele Rafail, ca unuia ce întru mare 
cinste te afli în rânduiala cetelor celor de sus, din prea puținul vredniciei noastre, cu 
d oaitorui glas al credinței celei dreptmăritoare, cântare de laudă ți-aducem ție, 
zicând: | 


Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule? 
ICOSUL | 
Numărându-te între cei şapte sfinți îngeri care poartă rugăciunile ni dinaintea 


Celui-Preaînalt, și voia dumnezeieștii mile plinind-o fără de preget, tu zoreşti, Rafaile, 
să dai ajutor celor năpăstuiți. Drept care şi noi, nevrednicii, cunoscând î imputernicirea 


lucrării tale, ca pe o lumină în noaptea scârbelor noastre te chemăm, şi glas înălțând,pe. | 


tine te fericim cu o cântare ca aceasta: 
Bucură-te, aproapele luminii celei neînserate; 
Bucură-te, purtătorul rugăciunilor la cer; 
Bucură-te, braţul dumnezeieștii mile; 
Bucură-te, cel de care demonii se tem; 
Bucură-te, dezlegătorul legăturilar necurate; 
Bucură-te, dreptate care nu mai ostenești; 
Bucură-te, Rafaile, spaima lui ASmodeu, a toate vindecătorule! 


În ee 


E 


CONDACUL 2 4 3 


Vainouă, că suntem lesne cârtitorişi, în vălmăşagul necazurilor Seti intocsăz zicem . 
ca şi lov: “Domnul a dat,] Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat”, fra) 


zândul, cu vorba şi cu fapta ne. smintim! | "De aceea, ferice de cei ce se 
urmeze pilda drepţilor, care cu răbu: seîncing şi către cele de susi toreâogu-se, e cu 
glas de smerenie glăsuiesc: Ailuia! 


ICOSUL 2 


Oarecând, strigând dreptul Tobit, cel cu ochii înceţoșaţi și cu sufletul adânc 
întristat: * “Doamne, : adu-Ţi aminte de mine !, Dumoezeu te-a trimis pe tine, cerescule 
vindecător, să-l cercetezi în mâhnirea care-l cuprinsese și să ridici albeaţa de pe ochii lui. 
lar noi astăzi, ca şi Tohit odinioară, nădejdea toată ne-o punem întru Domnul şi pe tine 
te rugăm, du la El rugăciunile noastre și adu dar izbăvitor celor ce cu credință îţi grâiesc 
ție unele ca acestea: 

Bucură-te, cel cu bun nume întru cel de sus; 

Bucură-te, netrup înțelegător celor trupești; 

Bucură-te, cuminecarea pământului cu cerul; 

Bucură-te, cel în leacuri neîntrecut; 

Bucură-te, alinătorul rănilor firii; a 

Bucură-te, care toată lipsa a plinești; DI 4 

icurăie, Rafaile, spaima lui Asodeu, d toate vin decătorualel în At 


CONDACUL 3 


Cu Av faam ne-ai învăţat, Înalt Preasm ilostivule Doamne, că i poate cugăciunea 


x să 


dar fat din pricina cărnii, cu tatăl demonizatului să Zidcnt “Cred, Doamne; ajută, 
necredinței mele”, iar Celui de trei ori Sfânt cu îngerii să-l cântăm: Aliluia! E i 


ICC OSUL 4 


Văzând bătrânul Tobit, cel tare în credință, câtă cală a făcut Dumnezeu cuel şi cu 
toată casa lui, s-a bucurat cu bucurie mareși n-a întârziat să aducă Domnului cântare 
de laudă, zicând: “Binecuvântat este Dumnezeu cel veșnic viu și binecuvântată este 
Împărăţia Lui... Bucură-Te și Te veseleşte de fiii celor drepți, căci aceia se vor aduna și 
vor binecuvânta pe Domnul drepţilor”. Dimpreună cu care și noi să ne învrednicim a 
ne face Domnului slavoslovitori, iar solului Său cel cu blândeţe tămăduitorşi îndreptător 
a toată strâmbătatea, neîntârziat să-i grăim unele ca acestea: zi = 

Bucură-te, călcătorule peste luceferi; pă 

Bucură-te, vâlvătaie a rugului celui nemistuit; 


i: pi 





Bucură-te, sol purtător de dreptate; iii i. Să 
Bucură-te, izvod al smereniei lucrătoare; | RE prd 3 
Bucură-te, prin care firea se primenește; .. | i Ri i 
Bucură-fe, prin care sorvacele se vor vădi; - | | i să ă 
Bucură-te, aie, ia ma lui Asmodeu, a toate vindecătorule! 4 ce: 
Sa IESE 
e CONDACUL 5 Ei A pa 
isa 


Ca pe nişte fii risipitori ne ispitesc cărările lumii şi dulcețile ei cele aeșarte i iar de 
mulțimea curselor și rătăcirilor n-avem îndestulă putere şi pricepere de unii singuri să 
ne ferim, fiind noi de păcate slăbănogiţi. Ci iată că Dumnezeu cel în, Treime închinat, 
 Cârmuitorul întregii făpturi, călăuze î îngereșşti fără de preget ne-a rânduit nouă, "e 


“ce nu Piti a Soia: Abilnial SR ii pai A 





“el să ze arii şi să preţuiască aurul sal nevăzut al darurilor ce re em care 
pălesc toate bogățiile lumii. Deci și noi, nedesăvârşiți ca și Tobie, dar sirăduindu-ne 
asemenea lui întru curăţia inimii, călăuză luminătoare rugăm u-ne să te avem şi vrednici 
să (im a cânta cu rost de bucurie: 
Bucură-te, vistiernicul duhovniceştilor comori; 
Bucură-te, pecetea îndurărilor de sus; | 
Bucură-te, ocrotitorul bătrânețelor celor neputincioase; 
Bucură-te, îndrumătorul tinereţelor celor neștiutoare; | 
Bucură-te, întru cate cărărileseadună; e 
Bucură-te, întru care zările se smerese; "i Au 1-4 Su dată 
Des te Rafale a lui Asmodeu, a toate Vindecăterule! PENA 


Me o pi CON DACV Lo Ba 

Ferice de că ce if răaneștei întru Domnul, iata cea din capul unghiului, de care 
toată teama izbindu-se se surpă, precum şi porțile iadului s-au su rpat cândva! Urmând 
dară Biruitorului lumii, datu-ni-s-a ca lumea să obiruinişi noi în numele Lui şi, dezlegaţi 
de toate legăturile vrăjmașului, ca de nişte lunii ale fricii celei og țin credincioase, î întru 


slobozia duhului să „puține striga: Aliluia) 2 a | | vaga fi 
.. î * i p.: i 
i A 4 i , e SE d Ş sati (E, 

Fi ră A î Ș, F icosuL 6ă; e “a = 


cea stărnitoare a dreptului. Pentru aceasta și noi, însetând după dreptate, € chiar dacă 
n-a atins măsura părinților din vechime şi pe poteca îngustă a sfințeniei urab ăm cu 


pas șovăitor, rugămu-ne Ție ca să ne luminezi şi să ne întăreşti, și vrednici să je faci a. 


cânta fără de osândă: Aliluia! E i pi / 
) 4 i a Dat e | “ 

IcOSVL 3 Ş ? | 

Bunui Tobit, cel ce dreptatea Domnului o păzea peste toate smintelile lui Israel și 
morții cei la răspântii lepădați după rândoială îi îngropa, înfruntând ameninţarea 
păgânei stăpâniri, s-a pomenit precum loy încercat; ci zbătându-se el în orbie, ba fiind 
luatin râsşi de Ana, femeia lui, n-a lipsita se ruga cu umilă stă ruință. Drepteare Domnul, 
auzind rugăciunea lui cea binecredi incioasă, Arhanghel izbăvitor i-a trimis, tăinuit în 
chip omeriesc, căruia și noi se cuvine, cu un glas și cu o i ad i cânta: | 

Bucură-te, cel de mai dinainte de stele; 

Bucură-te, stăruitorule întru bunătatea dintâi; | Să 

Bucură-te, înveșmântatule în multă strălucire; - ) a 


Bucură-te, floarea dumnezejescului alai; DE 

Bucură-te, scară a sfințeniei rugătoare; 4h | 

Bucură-te, punte între pământ și cer; i pt 

Hucură-te, Rafaile, spaima lui Asimodeu, a foi vindecătorule! 
CONDACUL 4 RP ta 


“Credința este chezășia celor nădăjduite, vădirea celor nevăzute”, după cura 
Apostolui ne învaţă, Și de vom avea credință cât un bob de muștar, zice Domnul, munţii 
îi vom muta din loc și copaci vom sădi în mare. Ci noi, râvaitori cu duhul întru credinţă, 


aducând DunânezeV jul celui viu şi cu îngerii întrecându-ne a cânta: A/iluia? 


Area Domnului către Taobie a fit, «ci „pe Sara cea nefecicităa“Nui te 
teme, căci ea este meniță din veac pentru tine şi tu o vei mântui!”. O, tâină a dragostei 
de sus. “pogorâtoare!. 0, taină a nunții de Dumnezeu peceduită! O, taină a proniei 
dumnezeieşti care foată mintea o covârşeşte! Cum să întârziem noi a cădea dinaintea 
solului ceresc, ce o așă de mare încredințare ne aduce nouă despre rânduiala şi grija 
Întreitei Iubiri, şi cum nu am da glas credincioşiei re cu aleasă simţire cântând: 

Bucură-te, solul Sfatului celui de Taină; zi ȘI: „die 

Bucură-te, straja Răsărituluidesus; | ps 

Bucură-te, urgisitorul duhurilor necurate; E 

Bucură-te, starostele blagoslovitelor nuntii; tre A e 

Bucură-te, cel pururea gata, de slujire; 4 a 4 i be a 





e 


> 


Bucură-te, prin care casele şe temeluiesc; 13 “ă 
Bioril Rafaile, spaima lui smog a route vinalecătorulel ţ SOME 
i | SA 
: îi i ps i 
0 3 CONDACUL 7 pa i ; 
i Dă i Pia ; i A 3 3 


Bine au nădăjduit cei din vecină În elină se Dumaezenlui oştrilor, pe 
urmele părintelui Avraam, căruia credința “i s-a socotit lui că dreptate”; dară noi, cei 
îndreptați și răscumpăraţi prin sângele lui Hristos, | părtaşi la tot harul şi la tot adevărul, 
cun) oare arm fi şovăitori în nădejdea nvastră?) Şi cum n-am striga cu glas Mare laudă 


NaR pă 
ne za 
app 


Ace 
E d = ei : Fi — pe | 

- i] i îi | dy | Yi "> a Da « za 

PR Î 7. E LB , 37 Te S" 
NA în Și n: . 


ș 
. 





| 
| 


js<etimbi « 


PUNCTE CARDINALE 





Octombrie 2002 NR. 10/142 PAG. 9 





ICOSUL 7 


A zis Tobie către Sara, în iatacul nunții lor, unde cu nădejde curată a intrat, deși 
acolo iai de şapte ori biruise: “Scoală, soră, Să ne rugăm ca să ne miluiască 
Domnul: . Şi rugându-se a mărturisit: “Şi acum, Doamne, nu plăcerea o caut, luând 


pe sora mea, ci o fac cu inimă curată. Binevoieşte deci a avea milă de ea şi de mine și 


a ne duce împreună până la bătrâneţe”. O, mult poate rugăciunea celui drept și 
nădejdea celui curat cu inima! Ca şi pe Tobieceldedemult, călăuzeşte-neşi povățuieşte- 


ne, cerescule Voievod, în duhul drentății ial cură i, cei ce-ţi i 
bună încredințare: ptății ş ției, şi pe noi, cei ce-ţi cântăm ție cu 


Bucură-te, temelie nicicând clătinată: 
Bucură-te, părtaşul celor nestricăcioase: % e TAR 
Bucură-te, de diavoli înlănțuitorule; ii A 
Bucură-te, călăuza celor î tstrăinați; $ Fa CP 

Bucură-te, apusul a toată durerea; i : 


. 


Bucură-te, foc topitor de blesteme; î p î Dr, dk 
Bucură-te, Rafaile, spaima li Asmodeu, a toate vindecătorule!  — > î | 
CONDACULa „i 


Dintru început Domnul Dumnezeu bărbat şi femeie ne-a dit ci ca să nu fie omul 
singur și să se înmulțească sămânța chemării lui, umplând toată fața pământului, Mare 
este taina aceasta, ca doi unul să se facă după suflet și după trup, iar doimea cea în 
unime, firea plinind-o, mulțime să rodească, pentru ca într-un glas toată suflarea spre 
izvorul cel neîmpuţinat al bunățăţilor să strige: Aliluia! 


ICOSUL 3 


Auzind rugăciunea bietei Sara, cea pe nedrept batjocorită de slujnica tatălui ei, 
pentru că Asmodeu, vrăjmaşul nunții, de şapte bărbaţi o văduvise până să-i cunoască, 
Dumnezeu la ea te-a trimis pe tine, paznicul cununiilor, să pui capăt deznădejdii ei şi 
binecuvântată însoţire să-i aduci. lar noi astăzi, ca şi ea milelor de sus încredinţând u- 


ne, te rugăm pe tine să alungi şi să legi în pustie tot duhul cel necurat ca noi fără 


tulburare să-ți grăim ție unele ca acestea: a | 
Bucură-te, întâistătător al cetelor dreptății; A 
Bucură-te, de care tremură toţi îngerii întunericului; a 
Bucură-te, vătaful tainelor dumnezeieşti; 
Bucură-te, liman al nunții neîntinate; 
Bucură-te, prin care rănile se lecuiesc; 
Bucură-te, căruia toată suflarea se încrede; 4 
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule|. Îi Ad 


CONDACUL pipi 


= * 


iii pe 0 

Cel ce a dat, laolaltă cu pedeapsa cuvenită i o ezstultării părinților noştri din. 
vestea cea bună a izbăvirii viitoare, zicând către şarpele cel de demult că duşmănie va 
pune între seminţia lui şi seminția femeii, și că din femeie se va naşte Mântuitor 
neamului omenesc, Acela, la rugăciunea Sarei celei greu încercate, biruitor de şarpe 
în ajutor i-a trimis. lată de ce și noi, auzind aceasta, et îndurărilor nu 10stenim, 


a-l striga: Aliluia! 


E: 


COSUL 9 | 
Peecurm odinioară Şara,soţia lui raba a teren să Pee N 
roditoare, prin mila Celui-Preaînalt, tot aşa şi Sara, fiica lui Raguel, cea de Asmodeu, duhul 
cel rău, amarnic urgisită, a căpătat, pentru răbdarea şi rugăciunile ei înfocate, fericită 
dezlegare de la Dumnezeul milelor; prin minunata mijlocire a celui căruia, ca unui Sfânt 
Voievod închinându-ne noi, păcătoşii, iarăși şi iarăși, cu glas mare îi îi cântăm: 
Bucură-te, cel cu Mihail şi cu Gavriil lăudat; 
Bucură-te, pârga îngereştii frumuseți; 
Bucură-te, biciuitorul puterilor iadului; 
“ Bucură-te, sfârșitul a toată bântuirea; 
Bucură-te, desăvârşita cerului tămadă; 
Bucură-te, crainicul rugăciunii i neîncetate; N 
Bucură-te, Rafaile, spaimă lui ASimodeu, a toate vindecătorule! i 


YI 


ONDACUL 103 





lubirea se trece prin foc, dar rămâne nemistuită; în trup se posta dari în înalt 

 Veşnicește; pecruce se spânzură, dar stă morții biruitoare. lar noi chipullui Dumnezeu 
în cugetul inimii purtându-l, asemănarea cu EI în iubire ne-o lucrăm. De acea, Celui 
ce este lubire şi după Care toate se cer, ne cerem și noi, în suflet şi-n (Ei deopotrivă, 
cu îngerii şi cu sfinții duhovnicește cântând: Aliluia! * 


"1COSDL 10 


4 i i 


Necribănita Sara, cea menită din veac bunului Tobie, al cărui sufet s-a lipit de ea 
"ca deo taină lui întregitoare, prin multe vămi a fost trecută, până s-a lămurit precum 
„aurul şi întru iubirea izbândit. Aşa și noi, îmbrăcându-ne în iubire ca într-o haină de 
“mireasă şi încrezându-ne Mirelui ceresc, să stăm tari împotriva urzelilor diavolului, şi 
paznic de sus cerând cămării noastrede nuntă, la îngerescul sfatal aceluia să ne plecăm 
urechea sufletului, cu feciorelnică smerenie, și ca unui crainic al veşniciei să-i cântăm: 

Bucură-te, sfeșnic al luminii celei line; 

Bucură-te, netrupescule de trupuri tămăduitor; 

Bucură-te, cel încins în zalele iubirii; 

Bucură-te, binecuvântarea cămărilor de nuntă; 

Bucură-te, făgăduință în veci nemincinoasă; 

Bucură-te, întru care darurile prisosesc; 

Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule! 


at Bucură-te, tg bsul pere Dreptăţi=: 


CONDACUL 1 


Mila Domnului și Dumnezeului nostru nu cunoaște margini, iubirea Lui peste toți 
şi peste toate ca un cort se întinde, iar căile cele ascunse ale lucră rii Lui ce minte poate 
în de tot să le cuprindă? De cine ne vom teme, dară, când cu noi este Dumnezeu? 
Ascultaţi, neamuri, și preamăriţi-L pe EI, cu fără-de-numărul oştirilor celor de sus în 
toată vremea cântând: Aliluia! 


ICOSUL 11 


“puterea şi milă lui Dumnezeu mărturisindu-le, trimisule fără de trup care în trup 
te-ai arătat, odinioară, ca un de mai înainte crainic allui Hristos, le-ai vestit celor căzuți 
cu fața la pământ şi cuprinși de o sfântă înfricoșare: “Nu vă temeți! Pace veți avea! 
Binecuvântaţi-L. voi şi preaslăviţi-L pe Dumnezeu în veac!”, Iar noi ca şi aceia, căzând 
cu fața la pământ şi iaducând mulțămită și slavă Celui ce îngerii Şi-i trimite din înalt, te 
fericim pe tine, pildă slujitoare, și lăuntric ete rage iară şi iară, îţi erăim ție unele 
ca acestea: 

Bucură-te, aan a oştirilor întraripate; 

Bucură-te, icoana dreptei: asemănări; 

Bucură-te, vestitorul păcii celei adevărate; 

Bucură-te, povața « celor drepteredincioşi; 

Bucură-te, zălog al cucernicei biruințe; 

Bucură:te, vrednicie p pururea veghetoare; | 

BucdiDile, Rafaile, spală lui Asmodeu, a toate vindecătorule) | 


îg „CONDACUL 12 | 
urna A cu înțelepciunea Lui cea neajunsă, a rânduit în cer oştire slujitoare, 
miriade de miriade, şi toate cele văzute prin cele nevăzute tainic se păzesc. Cutremură- 
te, omule, şi măsură îngerească agoniseşte-ți ție, că Dumnezeu la desăvârşirea făpturii 
te-a chemat, « ca înger nefiind, cu îngerii să te întreci, întru ; smerită ascultare, şi cu ei 
laolaltă să cânţi: Aliluia! i i (i Și Bila 08 
Fi +a i || RE 
ai | 


“icosuL12 | vite 4 


Sfântul loan Cuvântătorulde Dumnezeu, în minunata şi înfricoşata; | CAEiea elor 
de pe urmă, la ruperea celei de-a șaptea peceți, văzut-a pe cei şapte îngeri care stau 
dinaintea lui Dumnezeu şi care au să sufle în trâmbiţele Dreptății, aducând plinirea 
celor ce trebuie să fie. Deci şi moi, înfricoşându-ne până mai este vreme și pocăindu-ne 
de păcatele noastre cele cu voie și cele fără de voie, celui pes Vârgă întru slujire, glas 
- înălțând, să-i cântăm cu bună nădejde: 

Bucură-te, care stai dinaintea Tronului Slavei; 


îi . 


j 
tiu A î Si 


„Bucură-te, se, ela tg : D= E a ei a d 
ucură-te, tain rii celei nevăzute; să | ie ad a a 
 pucurăite, celor văzute grabnic ue & Se Fii NA. 

Bucură-te în soborul celor asemenea ție, Ai să e 

SL la Su/pile SPA lui Asmodeu, a toate vindecătorulel z ati za a 

Re Iară i Cect 

3 JNA CONDACUL 13. 

0, Aranghel cu îneli dar, care cănile ni le îi il ieă care paşii ni-i lil care 

cununiile ni le păzești, cercetează-ne la vremea nevoilor noastre, ca pe Tobit cel tare în 

credință tămăduindu-ne, ca pe Tobiecelcu bună nădejde călăuzindu-ne, ca pe Sara cea 

castă în iubire dezlegându-ne, şi cere pentru noi de la Mântuitorul Hristos. iertarea 

păcatelor noastre și cetățenia Ierusalimului ceresc, unde laolaltă cu îngerii şi cu sfinții 

să ne învrednicim a cânta: Aliluia! ţ e 


r SS a Dau S: de 
a N Sa 





act 2 


pe cit 
i Se 


4, 


Condacul acesta se răpetă de trei ori, dupal care se ză AEON I ( “Numărându-te î între 
cei şapte sfinţi îngeri...) şi Ci ondaeul 1 ( pi Voievod A pere Sobor. d. 9, ti 
acarpa TORGulNGĂ SR, | 3 să 3 


UL AaăANG Hai 


RUGĂCIUNE căTaE SFÂNTU L RAFAIL 
atit E, 23 PY LS e 
ai y Z: a i E: 4 pa vă i A cu 3 a 


pi Cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cu Soborul cel î îngeresa şi cu ceata. 
dreptmăritoare. a Sfi inţilor, auzind glasurile noastre îndelung rugătoare, înduplecă-te 
sprenoi, Rafaile, Sfântşi Înaripat Voievod, şi cercetându-ne îndeaproape, cu mulțimea 
harurilor anume încredințate ție, nu ne lipsi pe noi, nevrednicii, de puternicul tău 
ajutor, întru care cutezăni a nădăjdui; şi purtând lamura rugăciunilor noastre, 
dinaintea lui Hristos, Domnul vieții şi al învierii, mijloceşte pentru noi, ca mila Lui 
asupra-ne să se pogoare în tot ceasul, plinind trebuințele noastre sufletești şi (ouă 
după voia înțelepciunii Lui, iar nu după cugetul nostru cel întinat. 

Fie ca tot sufletul creştinesc aflat în boală sau în neputinţă, tulburat în casa sau în 
patul lui, călător pe uscat, pe apă sau prin văzduh, fiecare după nevoia pecareo poartă, : 
să capete, prin îngereasca ta mijlocire, îndreptarea şi ocrotirea Domnului Dumnezeu, 
în ceasul de faţă şi în toată vremea vieții lui, precum şi răspuns bun la Judecata cea 
înfricoşătoare, când şi tu de față vei fi, cu oştirile cele cereşti. pi i | i 3 Su 

“Nu ne măsura cu asprime, Sfinte Arhanghele. Rafail, pu piei credinței ; şi 
nedesăvârşirea cuvintelor, ci plineşte tu, dinaintea Tronului Slayei, cele de lipsă nouă, 
ca un ales între aleși şi neamului oamenilor, pururea sprijinitor. Și pe milostivul 
Dumnezeu roagă-L, cu întreg Soborul Puterilor Cereşti celor fără de trup, ca mai 
presus de toate să ne dea nouă harul iubirii atotcuminecătoare' şi buze vrednice a 
proslăvi, dimpreună cu corurile cele îngereşti, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, 
Treimea cea de-o-fiinţă Şi nedespărțită, acum Și pururea şi în vecii v ecilor, CA in da să 

Acest acatist inedit este reprodus din volumul Teologia săelor şi Taina. 
"Nunții. O introducere ortodoxă în antropologia conjugală de Răzvan Codrescu, 
proaspăt apărut la Editura Christiana din Bucureşti. , 


E, 2 














PAG. IO NR. 10/142 Octombrie 2002 





REDOB ANDI CĂNLE STRĂVECHI 


(urmare din pag.7) 


preoților Neclintitei), ICFG a trimis tuturor preoților Neclintitei din Statele Unite o lucrare 
referitoare la“ Implinirea în preoţie”. Am fostalarmat de accentul pus pe realizarea academică 
şi pe stilul de conducere, cu neglijarea aproape totală a aspectelor spirituale. l-am scris o 
scrisoare despre această problemă Doctorului John Holland. Nu i-a plăcut scrisoarea. A fost 
o dezamăgire pentru el şi m-a invitat să servim împreună prânzul. În timpul conversații, Dr. 
Holland a spus: “Dennis, noi nu dorim să provocăm durere oamenilor noştri când vin la 
biserică. Au parte de destulă durere în lume”. Am fost şocat. După ce am chibzuit ceva timp 
răspunsul Doctorului Holland, n-am putut să nu concluzionez că Neclintita acceptase şi chiar 
adoptase "doctrina plăcerii a anilor “90. Nu este oare durerea rezultatul păcatului nostru? 
Deşi confruntarea cu păcatul cauzează durere, oare o asemenea confiuntare nu va conduce, 
în cele din urmă, spre o viață duhovnicească mai fericită? Prin urmare, nu ar trebui ca preoții 
să cauzeze durere prin confruntarea cu păcatul? Oare Hristos, Domnul nostru, nu a provocat 
durere tânărului bogat prin cuvântarea sa spirituală? Oare Pavel nu a provocat durere prin 
scrisorile sale adresate Corintenilor şi Galatenilor? 

Preţuirea de sine. Deși nu aparținea grupării Neclintitei, Dr. James Dobson a avut cu 
siguranță o mai mare influență asupra gândirii grupării contemporane a Neclintitei decât 
asupra oricărei alte grupări evanghelice. 

Acum câțiva ani a scris că, în mod virtual, orice problemă umană poate fi rezolvată dacă 
am avea o mai mare prețuire a sinelui, atât în ceea ce ne priveşte pe noi înşine, cât şi pe ceilalți. 
După cum se spune în Romani 6-8, problemele noastre provin din natura noastră păcătoasă. 
trupească, nu din lipsa preţuirii de sine. Opinia doctorului Dobson contrazice această idee. 
Totuși, din informaţiile mele, nicăieri în mişcarea Neclintitei, sau în grupările evanghelice 
în general, nu a existat vreo voce care să se opună părerii doctorului Dobson. Din contră, în 
ceea ce priveşte practicile noastre pastorale de îndrumare, o mare parte a grupărilor 
evanghelice i-au acceptat şi adoptat învăţătura. 

Doctrina împătimirii. La seminarul L.E.A.D. de acum doi ani, Dr. Ted Roberts şi-a 
expus învăţăturareferitoare la “dependenţa de sex”. Conform cu ceea ce sugerează învățătura 
Doctorului Roberts, devierea sexuală trebuie să fie considerată un fe! de boală care poate fi 
tratată terapeutic printr-un program constând în 12 faze (paşi). N-am pierdut cumva din 
vedeșe mesajul clar al lui Pavel de la Romani 6:16; “Oare nu ştiţi că celui ce vă dați spre 
ascultare robi, sunteți robi aceluia căruia vă supuneți: fie ai păcatului spre moarte, fie ai 
ascultării spre dreptate?” Ceea ce Ted Roberts și alţii numesc“ împătimire”, Pavel numeşte 
“robie a păcatului”, Cei care se dau păcatului sexual, aceia devin sclavi ai păcatului sexual. 
Libertatea nu e redată prin terapie, ci prin spovedanie şi căinţă. În mod clar, nu aceasta este 
învățătura lui Ted Roberts. Mergând mai departe cu greşeala, Dr. Roberts a spus că regele 
David a fost un “împătimit clasic al sexului”. Deşi provocat de audienţă, s-a apărat şi și-a 
menţinut poziţia. Declaraţia saa fost o blasfemie. Într-adevăr, Davida păcătuit sexual, o dată, 
cu Batşeba, dar în final s-a căit (Psalprnul 5! [in Biblia ortodoxă: 50] - psalmul cel mai citat 
din Vechiul Testament). E! întotdeauna a fost cunoscut drept “un om după inima Domnului 
Însuşi”, asemănându-se cu slujirea împărătească a lui lisus, iar lisus Însuşi a fost numit “Fiul 
lui David”. Faptul că David a fost numit un “împătimit sexual” (pervers) are efecte 
blasfemitoare şi asupra Fiului Care a venit să o împlinească, dar şi asupra lui David, care s- 
a întors de la păcatul său. 

4. Probleme teologice minore considerate majore. La una dintre discuţiile de la 
Conferința de anul trecut a Pastorilor din Districtul de sud-vest, un pastor recent numit a 
intrebat dacă ar trebui să li se dea voie copiilor să se împărtășească dacă nu au fost încă 
botezați. Am fost uimit de răspunsul conducătorului districtului nostru, John Watson: "Nu 
eo problemă de discutat”, a spus el. “Dacă faceţi din aceasta o problemă, veți sfârşi păstorind 
într-o biserică de douăzeci de oameni. Dacă am face din aceste lucruri o problemă, baza 
noastră s-ar înigusta, iar noi căutăm de fapt să o extindem”. Sensul cuvintelor lui John era clar: 
asemenea probleme secundare, neesențiale, nu trebuie să ne împiedice să ne facem bisericile 
cât de mari putem. Dar de când sunt considerate, fie botezul, fie împărtăşania, o problemă 
secundară, neesenţială? Şi de când mărimea cantitativă a Bisericii este mai de preţ decât cea 
calitativă? 

5, Capitulare în [aţa feminismului, 
Despre cea mai recentă direcție din cadrul 
Organizației  Foursquare Women 
Intemational, care a minimalizat aspectul ei 
de serviciu misionar în favoarea concentrării 
pe “afirmarea” femeilor într-un ro! de 
conducere şi în sacerdoțiu, credem că este o 
clară capitulare în fața arguţiilor 
ferninismului, care este foarte extins la noi, 
0 capitulare în faţa spiritului acestui veac. În 
mod sigur, Neclintita nu este singura luată de 
acest curent, Alte grupări evanghelice și 
harismatice sunt cu ani înaintea noastră. [...] 
Nu este nevoie de un doctor în istorie ca să 
recunoască faptul că, în această privinţă, 
evanghelismul în general adoptă astăzi un 
feminism nu mai puţin latent sau embrionar 
decât protestantismul de acum 20 de ani. 


PUNCT DE COTITURĂ 


Deși am rămas profund încrezători că 
ceea ce am lăcul a fost bine și plăcut 


PUNCTE CARDINALE 














It drumul, cu atât deveneam mai înstrăinați de 


Neclintita în special şi de evanghelism în general. Nu eu mult timp în urmă, două întâmplări 
au fost decisive. Anul trecut i-am trimis pe Robin şi pe una dintre soțiile din Consiliul nostru 
bisericesc la Conferinţa Intemaţională a Femeilor din Neclintita, care a avut loc la Dallas, 
S-au întors cuo casetă video. Am rămas şocat de girul unanim pe care conducătorii Neclintitei 


de la acea conferinţă l-au acordat “Binecuvântării din Toronto”, o mişcare atât de falsă încât 


chiar şi John Wimber s-a disociat de ea. Suntem oar€, în nerăbdarea noastră de “reînnoire”, 
atât de lipsiţi de judecată încât nu putem să acceptăm fapte mărunte care încalcă legea, dar 
suntem gata să acceptăm o enormă decepție spirituală, foarte lene observabilă, cum este 
“Binecuvântarea din Toronto”? Al doilea lucru s-a întâmplat cam prin aceeaşi perioadă. Unul 
dintre membrii noştri a făcut rost de o copie a lucrării Viaţa spirituală şi cum să fii în armonie 
cu ea scrisă de cineva numit Teofan Pustnicul [Zăvorâtul]. EI a scris exact aceleaşi lucruri 
ca şi Părinţii bisericeşti. Am fost foarte surprinşi, prin urmare, să aflăm că acest om a trăit 
în secolul al XIX-lea în Rusia. l-am scris editorului şi am primit un catalog cu mult mai mulți 
scriitori de aceeaşi factură, care au scris şi au învăţat ca şi Părinții bisericeşti, Nu erau numai 
ruşi, ci şi greci, sirieni, armeni, arabi şiegipteni. Fărăsăne dăm seama, descoperisem scriitorii 
spirituali ai Bisericii Ortodoxe Răsăritene. 


ORYODOZIE 3 


După ce am petrecut câteva luni citindu-i pe aceşti scriitori, am găsit din întâmplare 
Biblia Ortodoxă publicată în 1995 de Thomas Nelson. Nu e neobişnuit să găseşti o editură 
obscură care publică o asemenea operă. Dar un editor important ca Thomas Nelson să publice 
o Biblie pentru ortodocşi este cu totul altceva. Cine sunt, de fapt, aceşti ortodocşi? Neavând 
răspuns la aceasta, ca şi la alte câteva întrebări, am scris celor de la Conciliar Press2, oamenii 
din spatele publicării ei, pentru a primi răspunsuri şi pentru a deschide un dialog. 

Cinci zile mai târziu am primit un telefon de la Părintele Peter Gillquist. ÎI cunoşteam 
ca fiind unul dintre conducătorii regionali din Cruciada Universitară pentru Hristos care |- 
a încolțitpe Bill Bright în 1963. Acumel este preatortodox. Părintele Peter mi-atrimiso copie 
a cărții sale Cum am devenit ortodox, care povesteşte despre cum el şi alți conducători 
regionali din Cruciada Universitară au descoperit Ortodoxia, arătând calea pe care s-au 
convertit la Biserica Ortodoxă. Deşi diferite în câteva aspecte specifice, drumurile noastre 
erau paralele. După ce am vorbit cu Părintele Peter şi am citit Cartea sa şi a lui Jon Braun, 
Energia divină, am descoperit că, deşi în mod substanțial diferite în forma liturgică, spiritul, 
credința şi doctrina care au luat naştere în cadrul Companiei Carpenter erau, de fapt, ortodoxe. 
Cu cât deveneam mai diferiţi față de Neclintita, cu atât ne apropriam mai mult de Ortodoxie. 
Prin urmare, decizia noastră unanimă de a deveni o biserică ortodoxă este pur şi simplu 
concluzia logică opțiunii pe care am făcut-o în iunie 1989. [...] Numai că nu am ştiut acest 
lucru până acum. Găsind Ortodoxia, am găsit “calea celor de demult, calea cea bună” 
(Ieremia 6:16). 

Mitropolitul Filip, un ierarh al Bisericii Ostodoxe, a spus că Biserica Ortodoxă este cel 
mai bine păstrat secret în America. Convingerea noastră este că nu am găsit doar o altă 
Biserică, ci că am găsit Biserica, singura şi adevărata Biserică sfântă, sobomicească şi 
apostolească din istorie. Cum a spus un tânăr care a găsit recent salvarea prin Ortodoxie: “În 
sfârșit, am început să văd cum totul se potrivea; cum Adevârul nu era împrăştiat în mii de părţi, 
ci era păstrat intact şi neschimbat în cea una, sfântă, sobomicească şi apostolească Biserică. 
După o îndelungă căutare, în final am găsit cheia, izvorul ultim al Adevărului revelat, într- 
o formă pură, nedeformată. Ceva m-a împiedicat mereu să caut miezul creştinismului, deşi 
nu m-am îndoit niciodată de el, pentru că în sinea mea ştiam că, dacă lisus Hristos este 
Dumnezeu, atunci creştinismul trebuie să fie cea mai radicală credință din lume. Şi nu este 
surprinzător faptul că mesajul cel mai profund şi cel mai radical pe care l-am auzit vreodată, 
mesajul care nu permite altemative, nu provine din nimic “*modem, nou şi revoluţionar”, ci 
din “lucrul originar”, din Biserica una, singura Biserică, adevărata Biserică, Biserica 
Ortodoxă creştină, Trupul mistic al Domnului ” 

Într-adevăr, lisus Hristos este Acelaşi, ieri, astăzi şi întotdeauna)! 

(Text tradus din limba engleză de 
Amelia-Onlandina Ivan) 


Domnului, totuşi cu cât ne urmam mai mu 


poa r 
mat dă 


ir 


a A e 


„i ii . 
îi aci 
A) A 
p Ap Le 


zl: 


LE 


îi 


Sr 
uta j 
Ă SRI ERII RICE Ea ae pe - 3 A E, 








ke 
. 
ă 
. 


ia a] pu TE9RRL pat «A a 


DNA. 170 090” 


Pt” 02 beat ea 


„a 


DOINA VARPE onepr reai <Fe 


PSN PPP SNP RR ȘI SP De A ISO OOPS 7 9 4 


TVT. POT rc 





Ape aa ma CP e PT Re 


„= 





PUNCTE CARDINALE 








Octombrie 2002 NR. 10/142 PAG. 1] 








> A di e e i ZA e pa e CĂ A = 
| „Religia de-a luryţul veacurilor. 








ADRIAN THATCHER 


0 TEOLOGIE CREȘTINĂ 
A SEXUALITĂŢII 








N | / 

Jz E 
AC 
Zn 

V 
R 
i 
Descâtușarta scaului N S 
i e ae cil € 
U 


Trăim într-o lume bântuită de erotism, dar în care perversiunea 
nu se mulţumeşte cu exercițiul nediscursiv al eros-ului maniacal, 
ci îşi reclamă “filosofia” ei. Anormalității nu-i este de ajuns să co- 
existe în liberă divergențăcu normalitatea, ci râvneşte să cucerească 
ea însăşi, pe toate căile, statul “legal” al acesteia. 

Nu lipsesc — ba sunt din ce în mai numeroase (atingând limita 
de sus a perversiunii) — nici anumite încercări pretins “teologice” 
de fundamentare a liberalismului sexual al contemporaneităţii. O 
astfel de încercare penibilă — ținând de aşa-numita “teologie 
feministă” ivită în sânul protestantismului, şi mai ales al 
anglicanismului — s-a tradus acum câțiva ani şi în româneşte: 
Adrian Thatcher, Descărușarea sexului. O teologie creştină a 
sexualităţii, Editura Polimark, Bucureşti, 1995. Autorul îşi propune 
mai cu seamă apologia feminismului şi legitimarea homosexuali- 
tății/lesbianismului, persiflând Tradiţia şi răstălmăcind pro domo 
Sfintele Scripturi. 

Fenomenul este caracteristic mai ales ariei occidentale, făcân- 
du-se simţit chiar şi în mediile catolice, ca de pildă la o Maria 

Caterina Jacobelli — autoare ce face mare caz de catolicism — într- 
o carte relativ recentă despre Risus paschalis şi “temeiul teologic 
al plăcerii sexuale”?, unde încearcă să-şi legitimeze speculațiile — 
psihanalizabile — cu extrase siluite din Toma de Aquino şi din 
conjuncturale declarații papale! Decisive şi definitorii rămân însă, 
desigur, divagaţiile strict personale. Aşa, de pildă, după ce caută să 
ne corivingă că, înțeles cum trebuie, creştinismul este cât se poate 
de deschis capriciilor sexuale ale omului (lisus însuşi, ca om, 
nefiind scutit de ele), ba chiar că relaţiile sexuale ar fi într-un fel 
icoană a “vieţii trinitare” (!), autoarea ambiţionează să răspundă la 
o întrebare delicată, pe care şi-o pune singură, în virtutea contextului 
discursiv pe care l-a creat: : 

“Ajunşi aici, se iveşte o întrebare: dacă viața de relaţie, 
inclusiv sexuală, e imagine şi împărtăşire a vieții trinitare, de ce Fiul 
lui Dumnezeu — după câte spune tradiția —a rămas celibatar?”. lată 
răspunsul, de care atârnă, desigur, toată miza cărții: “Poale că este 
o reflecţie născută din condiția mea (da//a mia realtă) de femeie şi 
de mamă, dar pe care sigur o poate înțelege oricine a iubit profund 
o altă ființă umană: care dintre noi mamele, care dintre noi 
îndrăgostiți (amanti), atingând trupul propriei sale odrasle nou- 
născute sau al propriului partener, nu a simțit nevoia irezistibilă de 
a-l devora (di farsene cibo)? Care dintre noi mamele nu şi-a dorit 
să poată absorbi la loc această carne ieşită din noi înşine? Care 
dintre noi îndrăgostiţii nu şi-a înfipt dinții, în fervoarea iubirii, în 
trupul propriului bărbat sau al propriei femei? «Ti mangerei di 
baciy... [ceea ce, mai pe româneşte, iertată fie-mi paranteza 





1. O pertinentă radiografie critică a cărții — de pe poziții ortodoxe -a 
apărut în Puncte cardinale (anul V, nr. 12/60, decembrie 1995, pp. 8 
9): Dora Vrânceanu (Dora Mezdrea], “Patologiile feminismului. O 
pseudo-teologie a sexualității” (text publicat, dacă nu mă înşel, și-n 
România liberă, tot pe atunci). Deşi nu pretinde a vorbi ca leolog (ba 
dimpotrivă), totuşi absolvent de Teologie şi fost promotor al unui 
spiritualism eclectic (Ortodoxie, yoga, steinerism etc.) în România 
anilor '70 este şi “musicosophul” George Bălan (între timp pripăşit — şi 
până la urmă şi propâşit în Germania), care mai recent, nemulțţurnindu- 
se să rămână doar practicant al mai vechiului său viciu, a devenit istoric, 
ieoretician şi apologet al homosexualității (de pe pozițiile căruia a 
criticat violent, în săptămânalui postmodermist Observator cultural, 
cartea Omul recent a incomodului H.-R. Patapievici), elaborând o 
trilogie intitulată /ubirea prigoniză (“0 încercare de a reconsidera şi 
examina obiectiv, adică pe baza faptelor furnizate de istorie şi cultură, 
un fenomen hulit de două milenii; aşa-zisa [sic!] homosexualitate”), 
trilogie alcătuită din volumele /ubirea interzisă, Celălalt Eros şi 
Homofobia. Maian, refuzat de mai multe edituri din România, umbla să- 
şi publice rafinatele insanităţi prin Basarabia (tentativă de care nu mai 
ştiu ce s-a ales). Și pentru că veni vorba, să nu uităm nici de Dicționarul 
gay (tradus din franțuzeşte) apărul tot acum câţiva ani la Editura Nemira 
şi în care se află înregistrat şi... lisus Hristos! 

2. Maria Caterina Jacobelii, [1 risus paschalis e i] fundamento teologico 
del piacere sessuale, terza edizione, Editrice Qucriniana, [Brescia], 


1991. 
















A! 
9 


DA 






proastă, ar fi un fe) de sinteză între «Pupa-te-aş!» şi «Mânca-te- 
aş!»]... Cine nu a spus sau nu a'simțit fraza aceasta?-A te uni cu 
persoana iubită într-o uniune de absorbție totală; a deveni aliment 
(cibo), a se transforma în viaţă; a ajunge hrană (nufrimento) 
reciprocă, pentru a trăi într-o uniune cât mai completă, mai 
completă chiar decât cea sexuală... Dacă lisus s-ar fi căsătorit, 
s-ar fi dăruit unei singure femei, pentru un număr limitat de ani, 
într-un loc circumscris acestei lumi şi într-o epocă determinată; tot 
restul ar fi rămas «fuori» [pe dinafară]. Dar forța copleşitoare a 
iubirii divine a omului lisus n-ar fi fost astfel satisfăcută; trebuia 
să se dăruiască trupeşte tuturor, în orice epocă: «Luaţi, mâncaţi! 
Aceasta este trupul meu [...] pentru voi, pentru toți»... (op. cit, pp. 
138-140). 

Uneori, astfel de discursuri pseudo-teologale se intersectează 
cu ceea ce se numeşte “antropologia sexelor”, sub pălăria 
încăpătoare a unei pretinse “'antropologii creştine” sui generis (ce 
a început să facă pui şi la meridian românesc). Alteori, totul se 
varsă în marele ghiveci “holistic” al “spiritualității” New Age (în 
care creştinismul protestant este corcit cu elemente magico- 
naturiste, pe urmele teosofiei blavatskiene şi ale antroposofiei 
steineriene). 

Este simptomatic acest pseudo-creştinism ce-şi revizuieşte 
propria tradiție în numele... “descătuşării sexului”! Foarte des se 
invocă faptul că omul este făcut “după chipul şi asemănarea lui 
Dumnezeu'”; dar cum pe Dumnezeu contemporaneitatea Îl ignoră 
esenţial, speculațiile iau calea inversă: sunt înregistrate “obiectiv” 
datele imediate ale umanului şi apoi este reconstruită, cu o erudiție 
decerebrată sau tendenţioasă, o imagine a divinului care să le 
suporte! Ca în vechiul păgânism, divinitatea este aproximată, de 
fapt, după chipul şi asemănarea omului; nu feo-logia catalizează 
antropo-logia, ci cea din urmă o ajustează procustian pe cea 
dintâi. Se face simțită ambiția “omului recent” de a-şi înnobila 
teoretic degenerescența, fără, să-şi pună problema. “funda- 
mentalistă” a profanărilor, pentru că, în fond, totul stă sub semnul 
desatralizării. Matetialismul se deghizează în spiritualism, aşa 
cum Satana se îmbracă în înger de lumină (cf. 17 Corinteni 11, 14). 
Sexualitatea “*descătuşată” ține să cocheteze, cultural, cu Absolutul. 
Dar pentru această aberantă concomitență între “rai” şi sex există 
la români o vorbă pe cât de crudă, pe atât de lămuritoare... 

De aceea ne simţim atât de solidari, câteodată, cu “buna 
sălbăticie” a lumii ortodoxe. 





3. Merită cu prisosință citată şi pertinenta observaţie a lui Teodor 
Baconsky dinspre finalul articolului “Cuplul: o schiţă antropologică” 
(inclus în volumul /acob şi ingerul. 45 de ipostaze ale faptului religios, 
Editura Anastasta, Bucureşti, 1996, pp. 51-55):*“Slalomul concubinajelor, 
revoluția permanentă a moravurilor, hipermediatizarea sexului (prin 
asocierea lui arbitrară cu orice produs publicitar), labilitatea crescândă 
a frontierei care desparte, în materie de erotism, ofertele soft de cele hard 
— toată această zbatere seamănă, dincolo de patetismul ei inconştient, cu 
recunoaşterea unei impotenţe. Impotenţa de a înlocui etica tradițională 
a cuplului (sintetizată în / Corinteni 7) printr-o formulă cât de cât 









O SCRISOARE 
DESCHISA CATRE 
ELIE WIESEL 


(urmare din pag. 6) 








Începând cu primăvara anului 1947, în 
închisoarea din Sighet, pe care cred că v-o 
amintiți, deoarece era o clădire impozantă, 
construită la 1897, au început să fie închişi 
“duşmanii poporului şi ai noii societăți”. 

După abdicarea forțată a Majestății Sale 
Regele Mihai 1 al României, comuniştii au 
venita putere în toată România. La închisoarea 
din Sigheta fostadus mai întâi “Lotul Vişovan”, 
compus din 18 elevi şi studenți maramureşeni 
arestaţi de comunişti (ştiţi foarte bine cine au 
fost aceşti comunişti în Sighet). Au urmat apoi 
foşti miniştri, militari, academicieni, profesori 
universitari, ziarişti. Printre ei se numărau: 
luliu Maniu, Constantin (Dinu) Brătianu, 
Gheorghe. Brătianu, Mihai Manoilescu, Aurel 
Vlad, Daniel Ciugureanu, loan Pelivan, 
Constantin Argetoianu, generalii Mihail 
Racoviţă şi lon Răşcanu, preoți greco-catolici 
şi romano-catolici, precum loan Suciu, Anton 
Durcovici, Traian Frențiu, Vasile Aftenie. Toţi 
aceştia — şi mulți alții —au murit în închisoarea 
de la Sighet. 

Cu ce i-ați ajutat, d-le Elie Wiesel, pe 
aceşti români exterminați de teroarea 
comunistă? La vremea respectivă erați la Paris 
şi ați fi putut ridica glasul despre holocaustul 
roşu, care a exterminat peste 1.200.000 de 
români în lagărele de exterminare răspândite 
pe întreg teritoriul României! 

Holocaustul roşu a durat în România din 
1946 până în 1989. In toată această perioadă, ce 
ați. făcut, d-le Elie Wiesel, pentru români şi 
România în care v-aţi născut, “cum ați dormit 
bine”? [L-a lăudat pe Ceauşescu, ca pe un mare 
iubitor de pace! — notează d-l Mihai Creangă în 
România liberă). 

Şi cum se face că în 2002, când aţi revizitat 
casa natală din Sighet, nu v-aţi oprit şi la 
muzeul holocaustului roşu din Sighet, care se 
afla aproape de casa dvs.? De ce nu aţi avut 
curajul să vedeți prin ce teroare şi tragedie au 
trecut toți cetățenii României (români, unguri, 
evrei, germani etc.) în perioada 1944-1989? 
D-le Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel 
pentru Pace şi purtător al U.S. Congressional 
Medal of Honor, de ce nu aţi găsit potrivit şi 
cuvenit să depuneți o floare [a Sighet în memoria 
celorexterminați în timpul holocaustului roşu? 
Prin această atitudine a dvs., toți acei malrtiri ai 
neamului românesc au murit pentru a doua 
oară! “Aţi dormit bine după aceea”, d-le Elie 
Wiesel? 

Viaţa mea după 1946 a fost un coşmar. 
Trupele ruseşti şi tinerii comunişti la putere în 
Sighetterorizau populaţia, iar în 1950auînceput 
colectivizarea. În 1954, împreună cualți “țărani 
înstăriți”, am fostarestați şi judecaţi ca duşmani 
ai poporului şi trimişi în lagărul de exterminare 
de la Canal, din Dobrogea. Doar cu ajutorul lui 
Dumnezeu am supravieţuit! După ce am fost 
eliberaţi, în 1960, mi-am continuat viața 
mizerabilă în Româniasub dictatura comunistă. 

Prin intermediul ziarului Meridianul 
românesc [unde această scrisoare a apărut în 
premieră, ulterior fiind preluată şi de alte 
publicaţii româneşti din țară şi din străinătate) 
vă trimit această scrisoare, d-le Elie Wiesel. 
Vreau să ştiu: în toţi aceşti ani, din 1945 până 
în prezent, ce aţi făcut pentru cetăţenii români 
(români, unguri, evrei, germani etc.) terorizaţi 
şi exterminați în holocaustul roşu? Vreau să 
cunosc; când ştiaţi că noi suferim așa de cumplit, 
cum puteaţi “să dormiţi bine” la Paris, Florenţa, 
New York sau Washington D.C.? 





















































































PAG. 12 NR. 10/142 Octombrie 2002 





Cărre redacția revistei “Puncte Cardinale” 


Cu mare durere vă anunţăm plecarea la cele veşnicea bădiei Dumitru Bordeianu, 
S-a stins în după-amiaza zilei de Vineri, (6 August 2002, la o zi după împlinirea 
vârstei de 81 de ani. 


Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. 
Bolnav fiind, a suferit în tăcere şi a răbdat noi torturi. 


Figura sa de luptător, cu sufletul curat al trăitorului Dreptei Credinţe, rămâne 
in amintirea vie a celor care l-au cunoscut. 


Oamenii credincioşi care l-au văzut în ultimele săptămâni ale vieții sale 
martirice au fost frapaţi de chipul lui, asemenea slinţilor din icoane. 


Petru GOLEȘTEANU 
P.S. Aşa cum a dorit, trimit scurta sa Autobiografie. 


DUMITRU GH. BORDEIANU 


Scurtă autobiografie 


Sunt născut în anul 1921, la 15 August, în 
comuna Drăguşeni (sat atestat din 1560), fostul 
județ Baia (în prezent, Suceava), fiu de țăran cu 
şapte copii. 

Satul în care m-am născut este situat pe malul 
stâng al râului Moldova, pe un platou de peste 200 
m. față de albia râului. Fundul grădinei noastre este 
chiar pe muchia platoului şi de acolo aveam un 
orizont larg, de aproximativ 50 km, cuprinzând 
punctele cardinale S-N-V. Acestorizonta influențat 
destinul meu, ca să privesc numai spre cer. Satul 
meu este așezat în cea mal istorică vatră a Moldovei, 
între Cetatea Sucevei, Cetatea Baia, Cetatea 

Neamţului, Războieni (Valea Oaselor — Valea Albă), 

Şcoala primară (şapte clase) am făcut-o în satul natal, iar clasele 1 şi 2 de liceu, 
la Fălticeni. Apoi eu şi fratele meu lon ne continuăm liceul (trimişi de profesorul 
universitar C. Martiniuc de la Iaşi) la Storojineț, oraş pe malul Siretului, în nordul 
Bucovinei. La liceul din acest oraş fac cunoştinţă cu Mişcarea Legionară,prin Frăția 
de Cruce condusă de Ovidiu Găină, premiantul de atunci al liceului, în prezent 
profesor universitar în Argentina. Din acest moment destinul meu îşi găseşte făgaşul 
pentru toată viața, ca soldat al Mişcării Legionare. De 60 de ani nu m-am abătut şi 
nici n-am renunțat la vis. După cedarea Bucovinei de Nord, în 1940, îmi continui 
lhceul la Fălticeni. 

În Martie 1941 sunt eliminat de către Ilie Gri 2ore, directorul liceului şi profesor 
de filosofie, împreună cu alți şapte camarazi din liceu, pentru simplul motiv că eram 
legionar. Dar cum orice nedreptate se plăteşte, Ilie Grigore (care a fost şi prefect de 
Baia) moare înghețat în lagărul de la Salcia, pe Dunăre. Poate şi-o fi adus aminte de 
ce a făcut... Pierd anul școlar, și în Octombrie 1941 mă reîntorc la liceul din 
Storojineț, unde sunt primit cu toată înțelegerea de directorul acestui liceu, profesorul 
de limba română Ilie Rotar. 

În Februarie 1942 sunt încorporat înainte de termen la un batalion de asalt de pe 
lângă Divizia a 7-a de Infanterie. După cinci luni de instrucție, plec pe front ca soldat 
la Cotul Donului. lau parte două luni la crâncenele lupte de aici, la un ger de -40 grade 
Celsius, şi, dintr-un batalion, scăpăm din lupte 73 de soldaţi, doi ofiţeri şi un 
subofițer. Sunt decorat (acum, veteran de război, cu pensie de veteran decorat). Ne 
retragem În Crimeea și de aici înspre Apus, 

După sfârşitul războiului, îmi termin liceul la Rădăuţi. În Septembrie 1946 mă 
înscriu la Facultatea de Medicină din laşi. Aici iau legătura cu camarazii şi reîncep 
activitatea legionară. Pe 12 lunie 1948 sunt arestat şi condamnat la 15 ani muncă 
silnică şi urmează... ce am scris în Mărturisirile mele. 

Pe 8 lunie 1963, după terminarea pedepsei sunt dus în domiciliu obligatoriu 
(D.0.) în Bărăgan, la Viişoara. În 1964 sunt pus în libertate şi trecând prin Bucureşti 
imi cunosc viitoarea soție şi mă căsătoresc. După moartea lui Dej ni se dă voie să ne 
continuăm studiile, dar nu mi se admite reînmatricularea la Medicină. Profit de 
faptul că locuiesc în Bucureşti şi-mi pot continua studiile. Urmez şi termin 
Facultatea de Ştiinţe Naturale şi Agricole, în cadrul Institutului Pedagogic. Îmi 
continui studiile la Facultatea de Biologie Generală, îmi iau licenţa şi sunt numit 
profesor în învățământ, În 1983 ies la pensie, 

După 25 de ani de prigoană, anchete, percheziţii, ameninţări, insulte, reuşesc 
datorită unor rude ale soţiei plecate în Australia, să ajung şi eu în această țară, în 20 
Februarie 1989. Ajuns în Australia, iau legătura cu camarazii de aici, iar prin ei cu 
Comandantul Legiunii, Horia Sima. Mă încadrez în Mişcarea Legionară din Exterior, 
continuându-rni destinul. Am liniştea, răgazul şi condițiile să-mi scriu Mărturisirile. 
Caierul mi-i pe sfârșite. Aştept acum să fiu judecat pentru ce-am făcut, bine sau rău. 
Circumstanţele şi ordinul mă obligă să stau unde mă găsesc. Tânjesc şi sufăr de dorul 
țării mele, pentru care am luptat. 





PUNCTE CARDINALE 


SPRE DREAPTA POMENIRE A UNUI MARE CRUCIAT ȘI MĂRTURIS 


sere 


ni CE E ca a 


SPER 40 a AR fana o Ea A 


DEAR AS 
Ru 

A va Di aa 
E 2 ut 


d 
E ZI 
a DIR. 3 


> 


MĂRTURISIRI DIN 


MLAŞTINA DISPERARII 





ÎN LOC DE PREFAŢĂ 

Aceste lucruri le scriu în frica lui Dumnezeu, în care cred nelimitat, deoarece, numai 
EI ştie că ceea ce mărturisesc este adevărat. 

Le mai scriu apoi pentru toți camarazii noştri în viață, care nu au trecul pe unde am 
trecut noi: elevi, studenţi, țărani şi muncitori, şi pentru toți acei camarazi care vor veni după 
NOI. 

De asemenea, le scriu şi pentru toți acei ce cred în Dumnezeu, şi pentru toți cei cinstiţi 
şi de bună-credință, ca să cunoască şi să înțeleagă și ei de câtă ură, minciună şi bestialitate 
a fost şi este în stare o ideologie — ideologia comunistă — provenită nu de la oameni, ci de 
la diavol. 

Ce altceva se poate opune dragostei, adevărului, luminii şi blândeţii decăt ura, 
minciuna, întunericul şi bestialitatea? 

Comunismul nu este decăt prezența Satanei pe pământ, iar comuniştii au făcut din 
ideologia lor o religie; această religie, în opoziţie cu cea creştină, nefiind decăt religia urii, 
a minciunii şi a crimei, ridicate la rangul de “virtute”. Şi nu se răspândește decât prin 
MUnciună, neîncredere, teroare şi frică. 

Pe plan spiritual este dezumanizarea omului, iar pe plan material — mizerie, foamete 
şi lipsuri. 

Cum s-ar explica alifel atâta ură, bestialitate şi cinism, transformate înplăcerea sadică 
de a-ţi chimui semenul şi de a-l ucide?! 

Încomunism, vrei-nuyrei, trebuie săzici şi să faci numai ceea ce ţiseordonă Nu trebuie 
să gândeşti, nu trebuie să judeci, voința şi libertatea nu mai există. lar de mute supui, pentru 
consolidareaputerii, atunci închisori, gulaguri, lagăre, canale, deportări, domiciliiobligarorii 
Sau forțate şi degradarea, siluirea conştiinţei, pierderea demnităţii urname, robotizarea şi 
dirijarea tuturor acțiunilor. 

Aşa s-a făcut comunismul Dumnezeu. Şi cine a încăput pe mâna acestei stăpâniri 
satanice şi-a pierdut şi puterea de judecată, şi voinţa şi libertatea, rămânând nu cu foamea 
şi frigul de hmgă durată, nu cu umilința şi lipsa de commicare, ci cu scrâşnetul şi cu 
disperarea. Jar la Piteşti şi Gherla, în “demascări”, omul astfel alterat şi degradat, chimuit 
şi chinuindu-şi semenul, a ajuns să-şi zdruncine sufletul zii 0 

Cun s-a acționat însă în aceste demascări pentru desfigurarea şi pervertirea voinței 
Şi a concepției creştine despre lume şi viaţă, şi cum s-a înjosit fiimţa mană creată după 
chipul şi asemănarea lui Dumnezeu acestea sunt lucruri care trebuie mărturisite. De alfel, 
în încercare se cunoaşte omul, şi fot în încercare se degradează sau se desăvârşeşte. 

Încercările prin care a trecut tineretul legionar în reedhicarea de la Piteşti şi Gherla 
Sunt însă cele mai mari şi mai grele încercări prin care au trecut legionarii şi Mişcarea 
Legionară, de la înființarea ei şi până azi 

După cum unică este Mișcarea Legionară în istorie, unic este şi acest caz. Noi, tineretul 
legionar de atunci, nu ne-am luptat cu oamenii şi cu slăbiciunele noastre în aceste încercări 
(demascări), ci cu oameni îndrăciți şi posedaţi de puterea Satanei, aruncaţi asupra noastră 
cu toată ura, cinismul şi bestialitatea de care au putut fi în stare. 

Fenomenul Piteşti şi Gherla nu este numai un fenomen ieşit din comun, ci, din punctul 
meu de vedere, el este şi un fenomen mistic, pentrucă acolo lupta s-a dat între cei ce-l. slujeau 

pe Dummezeu şi cei posedaţi de duhul Satanei. 

Mărturisirile acestea nu au însă pretenţia unei scrieri literare. Ele sunt bucăţi rupte din 
sufletul şi conştiinţa unor tineri luptători, cinstiți înaintea hui Dumnezeu, şi cinstiți cu ei 
înşişi, tineri care şi-au pus tot ce aveau bun în ei în slujba ideii de dreptate, de libertate şi 
de credinţă. 

Conştienţi de menirea lor istorică, şi-au slujit Neamul şi Biserica lui Hristos împotriva 
comunismului — duşmanul de moarte al creştinismului — până la sacrificiul Suprem. 

Istoria nu consemnează în analele ei un caz asemănător cu cel al tineretului legionar, 
care săfi trecut prin închisori precum cele de la Piteşti şi Gherla. În prigoanele şi închisorile 
suferite de legionari în timpul domniei lui Carol al II-lea, şi apoi sub Antonescu, conștiința 
celui ce suferea nu era siluită. În torturile şi grozăviile petrecute la Piteşti și Gherla, însă, 
S-aacţionat direct şi metodic asupra celui torturat, casă i se spulbere credința în Dumnezeu, 
concepția despre lume şi viaţă şi convingerile politice. 

Totuşi, în aceste mărturisiri nu voi acuza pe nici un dețimua politic. N-am autoritatea, 
calitatea şi dreptul de a face aceasta, ca unul care a trecut prin ce am recul eu, ci voi 
mărturisi faptele aşa cum s-au petrecut ele, cu toți tinerii legionari trecuți prin Piteşti şi 
Gherla 

Înce măpriveşte, nuvoi mărturisi faptele mele de eroism, ci pe ale altora. Se vor întreba, 
cei ce vor avea răbdare să citească aceste rânduri, de ce mu pomenesc nimic despre alte 
calegorii politice de tineret care au trecut prin Piteşti şi Gherla. Iată motivul: n-am 
autoritatea, calitatea și dreptul să scriu şi să vorbesc despre alții, căci, dacă aş face-o 
(aşa cum a făcut-o atăția care nici măcar nu au trecut prin Piteşti şi Gherla), ar trebui să- 
i acuz pe unii, Să-i scuz şi să-i părtinesc pe alții, mărturisirile atunci nemaifiind făcute în 
frica lui Dumnezeu. Celelalte calegorii politice de tineret, care au trecut prin Piteşti şi 
Gherla, au şi ele, în definitiv, dreptul să vorbească despre cele întâmplate lor. 

Eu nu vorbesc decât de camarazii mei şi de mine, şi aş dori ca fiecare să vorbească 
despre ai lui. 

lar eu vorbesc de ai mei pentru că sunt legionar, pe când ceilalți nu au fost şi mu sunt 
legionari. Sufletele celor plecaţi dintre noi m-au îndemnat să Scriu, Să scriu tot, aşa cum a 
fost: cine a iniţiat, cine a condus, cine Sunt vinovaţii (care au fost siguri că nu vor răspunde 
niciodată de faptele lor), cine a executat planul, cine au fost cei înşelaţi şi cine au fost 
victimele acestei groaznice tragedii. 


Melbourne, 26 octombrie 1959 
Dumitru Gh. Bordeianu 


a O N E 
PR NI N E N N a e a ae 











PUNCTE CARDINALE 
NEMÂNGÂIERILE VECHII GENERATII 


Octombrie 2002 NR. 10/142 PAG. 13 





«Mai bine ne lăsau cu mămăliga s şi doina noastră!» 


Romanul d-lui prof. lon Coja Vin americanii începe 
cuoscenă la care autorul a fost martor în copilărie, anume 
când bunica, pe patul de moarte, o roagă pe prietena sa, cu 
care făcuse spiritism, să nu o cheme după moarte, decât 
atunci când îi va putea vesti venirea americanilor! 

Ca să fac cunoscută starea de spirit din anii 1948- 
l 964, când închisorile gemeau de deţinuţi, iar cei de afară 
trăiau într-un coşmar cumplit, aşteptând o minune care nu 
putea veni decât de la americani, adaug o altă scenă la care 
am fost martoră personal. 

Veniţi în Țară în 1947, soțul meu a fost închis pe data 
de 14 mai 1948, când s-au făcut arestările masive de 
legionari. Primul meu contact cu Patria au fost porțile 
închisorilor şi uşile bisericilor. Vara mă duceam la socrii 
mei, în satul Băneasa, lângă malul Dunării, unde dorul 
după cel absent ne aduna. Într-o noapte, târziu, socrul meu 
ne trezeşte din somn, pe soacra mea şi pe mine, şi de pe 
balconul casei cu etaj ne arătă o lumină mare la orizont, 
dincolode celălalt mal al Dunării, apoi,cuun glassugrumat 
de emoție, repetă: “Au intrat americanii în Dardanele, au 
venit americanii!”, 

Buimăcită de somn, antrenată de entuziasmul socrului 
meu, poate şi din cauza lipsei mele de orientare în spațiu, 
eu n-am putut realiza atunci că Dardanelele nu se pot 
vedea de pe malul Dunării; mi-aduc aminte cu evlavie 
noaptea aceea în care, noi trei, am stat treji, tremurând, în 
disperata speranță că americanii multaşteptați într-adevăr 
au venit şi suferințele noastre vor lua sfârşit. A doua zi, 
însă, această speranță a fost spulberată de nişte călători 
care povesteau de un mare incendiu la nişte sonde din 
depărtare. 

Câte asemenea scene n-au trăit familiile celor deţinuţi, 
legate de venirea americanilor care tot întârziau să vină! 
Speranța. în marea noastră disperare, luase proporții de 
psihoză mesianică 

Câţi n-au murit în închisori, în lagăre, de inimă rea, în 
speranţa că Dumnezeu nu ne va părăsi Şi-i va trimite pe 
americani să ne salveze! Această speranță le-a întreținut 
moralul şi celor ce au supravieţuit, şi nouă, celor de afară! 

Dat mi-a fost să trăiesc între cele două războaie 
mondiale, apoi eracomunistă şi iată, acum, eraamericană! 

Bunicuţo, eu nu fac spiritism, dar în noaptea aceasta 
de insomnie vreau să stau de vorbă cu tine, “să-ți vestesc” 
că au venit americanii, cum ai lăsat cu limbă de moarte. 

Ştiu că vrei să afli cum trăim noi acum, neamul tău 
românesc, cum o ducem în era aceasta americană, pe care 
am aşteptat-o ca pe Mesia. Vino mai aproape, să stăm de 
vorbă ca două femei bătrâne ce suntem, care ştim istoria 
acestui neam răstignit şi îl iubim. Astăzi, venind de la 
cimitir şi uitându-mă prin geamul ferestrei troleibuzului la 
pietoni, tineri sau bătrâni îmbrăcați în “fâşuri” de toate 
culorile, mă ispiti comparaţia că ne îmbrăcănt în culorile 
papaealilor. 

Mi-am adus aminte de satul acela de munte, unde 
prima dată am văzut la biserică bărbaţi în vârstă îmbrăcați 
în straie albe de lână, țesute de casă. N-am să-i uit; soțul 
meu a spus: “Parcă sunt coborâți din baladă!”. 

Acum ne îmbrăcăm în haine din import, căci fabricile 
şi uzinele noastre s-au închis, ca să nu facem concurență 
altora. Încălțămintea, tot din import; la primul contact cu 
apa, vii fără pingele acasă! 

Bunicuţo, o să vrei să afli dacă ne îmbrăcăm după 
modă americană, ce mâncăm, cu ce creştem copiii? Ştii 
bine cu câte bogății ne-a binecuvântat Dumnezeu Țara,că 
eram cândva ““Grânarul Europei” şi aveam sare pentru tot 
globul. Acum mâncăm ca americanii: din cutie; pulpe 
congelate şi peşte congelat, de la curcani şi peşti ce au trăit 
cine ştie când. În preparatele din carne au apărut așa-zisele 
E-uri, te şi avertizează că sunt cancerigene. Şi în era 
aceasta, zisă era “Coca-Cola”, era “Pepsi”, bem tot 
cancerigene, iar apele noastre minerale iau drumul 
străinătății. Fermele noastre gem de porcine sau de păsări, 
dar nu au desfacere, căci marfa din import fiind fără vamă, 
sau cuo vamă simbolică, e mai ieftină şi concurează marfa 





românească fără E-uri. Turci şi arabi au descoperit că grâul 
este un fel de aur şi au adus prese, scot pâinea aceea 
spongioasă, bună numai de pesmet; grâul nostru îl mănâncă 
şobolanii, sau îl cumpără pe nimica toată turcii şi arabii; 
importăm grâu — noi, grânarul Europei, bunico — pentru că 
de acolo ies comisioane, Am uitat cum mirosea pâinea de 
grâu scoasă din cuptor, pâinea de țest, căci luăm ce ne este 
la îndemână, suntem doar în criză de timp, cu ritmul erei 
americane! 

La Ministerul Agriculturii, în 2001, a venit o comisie 
din Franța (după mărturia unei funcționare) să dea directive 
ministerului; să nu cultivăm grâu, căci concurăm Bulgaria 
şi Ungaria; să nu cultivăm vița-de-vie, căci concurăm 
vinurile franțuzeşti. “Dar ce să cultivăm atunci?”. 
“ Artizanat”, a răspuns comisia. 

Bunicuţo, noi credeam, ca şi tine, că o dată cu venirea 
americanilor vom scăpa de toate relele. O să-ți mai spun 
ceva, la care nu vei spune O.K. Acest pământ binecuvântat, 
denumit “zestrea Maicii Domnului”, acest pământ udat în 
timp de pace cu sudoarea strămoşilor tăi şi în timp de război 
(Şi nu numai) cu sângele fiilor tăi, avea în măruntaiele lui 
zălog de bogăţie pentru viitorimea acestui popor! Au cărat 
romanii care cu aur, ne-au jefuit mulți, darcaacum niciodată! 
Ca să scoată cât mai mult şi cât mai repede, firmele străine 
ce au închiriat regiunile aurifere au folosit otravă (cianură) 
şi au otrăvit toate apele împrejur, iar noi acum le plătim 
ungurilor peştii ce au murit în apele învecinate! O. K.? 

Lăcomia celor ce ne jefuiesc merge chiar mai departe. 
În ultimul timp, străinii care exploatează regiunea fac 
presiuni asupra populației băştinaşe s-o părăsească, să se 
mute de acolo, să nu-i stânjenească! O.K.? 

lartă-mă că ţi-i i-am demitizat aşa pe multaşteptații 
salvatori! Dar încă mai grav e ceea ce urmează. 

Lanoivinsăse imbogățească străinii, iarcopiii şomerilor 
(ŞI nu numai) n-au loc de muncă şi pleacă. Hemorazie de 
substanță cenuşie se cheamă, bunico. Fetele noastre, 
renumite pentru frumuseţea lor, sunt vândute ca pe timpul 
sclavagismului. Bărbaţi în putere pleacă la munci umilitoare, 
trăiesc în condiţii mizerabile, ca să trimită un ban acasă, iar 
adesea mor în accidente de muncă de care nimeni nu 
răspunde. 

Copiii noştri sunt vânduți, nu numai pentru înfiere, ci 
şi pentru organe. Tot americanii au adus cel mai mare flagel 
al umanității: SIDA. 

Dar un alt flagel, poate mai mare decât această boala, 


îl constituie mass media, care propagă cele mai odioase 


vicii, părinţii nemaifiind în stare să stăvilească această 
degringoladă morală la care asistăm. Pomografia şi muzica 
infermală de discotecă este hrana sufletească pe care ne-a 


adus-o stilul de viață american. Un mulatru s-a făcut 
celebru, lacanalul T.V. Prima, curefrenul“Dă-i înainte cu 
tupeu!”, iar de curând a apărut o creație muzicală cu 
acelaşi titlu. 

Astăzi, tineretul nostru nu are alt ideal decât să imite 
stilul de viață american: dolari, pistol, sex, maşină. Astăzi 
(dă Doamne să existe şi excepții!) tinerii noştri nu-şi mai 
iubesc pământul. Nu mai înțeleg lacrimile lui Tudor 
Gheorghe, când zice balade pentru eroii şi martirii acestui 
neam. 

Astăzi nu mai există tineri care să se jertfească pentru 
idealul şi dragostea de Țară, cum s-a jertfit o generație 
întreagă dintre cele două războaie mondiale. Se mai simt 
ei acasă? Şi după ce himeră aleargă ei prin străini? 

Dacă un popor îndestulat precum cel american ar fi 
păsit rețeta fericirii, atunci de ce s-ar mai droga, infectând 
lumea întreagă cu această calamitate? Dece se droghează? 

Un popor care nu are alt ideal decât îmbogățirea, un 
poporcare mănâncă din cutie, un popor care a dat frâu liber 
tuturor viciilor, un popor care se hrăneşte cu pornografie, 
un popor oricând gata la exploatarea popoarelor mici, nu 
poate fi fericit: e/ vrea să evadeze din realitate. 

Dacă stilul de viață american este găselnița secolului 
de beton, de ce la fiecare colţ de stradă s-a creat un cabinet 
de psihiatrie? Este acesta un popor sănătos sufleteşte? 

Omul nostru, bunicuţo, când îl apăsau grijile şi 
necazurile, se ducea în genunchi în fața icoanei, se spovedea 
şi se împărtăşea, şi pleca cu sufletul uşurat. 

Cum o să fie cu sufletul împăcat un popor care vede 
că toată creativitatea savanților ia calea unor invenții 
malefice, culminând cu bomba atomică? 

Dumnezeu a creat bărbatul — bărbat şi femeia — 
femeie, dar ştiinţa americană schimbă sexele. 

Ştiinţa, superştiința americană creează omul în 
eprubetă. 

Nu cumva atentatele din | 1 septembrie reprezintă un 
semn al mâniei lui Dumnezeu. a Cărui creaţie o uzurpă 
ştiinţa americană? Prea seamănă cu legenda Tumului 
Babel! 

Numai moartea n-a putut fi învinsă de ştiinţa 
americană. “Toţi suntem datori cu o moarte”, zice 
înțelepciunea populară, dar va trebui să înțelegem, prin 
jertfa lui Hristos, că mai suntem datori şi cu răstignire. 

Bunico, repet cuvintele Apostolului Pavel din Quo 
vadis: “Plec din cetate speriat de câtă putere a căpătat 
răul”. La fel mă simt şi eu speriată în cetatea în care 
americanii, în sfârşit, au venit! 

Honni soit qui mal y pense .. 

Flora N. CRĂCEA 


























„LA NR. 10/142 Octombrie 2002 


PUNCTE CARDINALE 








Demult nu mă mai oripilează nesimțirea aproape generalizată a concetățenilor mei. 
Mai mult decât atât, în ultimul timp nici măcar nu mă mai deranjează. Nu mă mai 
deranjează nesimțirea vecinului care, până noaptea târziu, ascultă, cu radioul dat la 
maximum, manele sau muzicărock, nici urletul câinelui altui vecin, lăsattoată ziua singur 
în apartament, nici obrăznicia adolescentului pletos de pe scara blocului, care jieneşte şi 
înură, cu motiv sau fără motiv, pe toată lumea, nici chiar mârlăniile şi trivialitățile 
proferate de găștile de tineri pe care le întâlneşti la tot pasul. Ba, am observat că toate 
aceste manifestări reprobabile nu mai deranjează aproape pe nimeni. Nici chiar pe 

venerabila doamnă (o cunoştinţă de a mea) care în tinereţe era de o pudicitate exagerată 
şi suferea realmente fizic când auzea un cuvânt sau expresie mai deochiată. Deunăzi, 
aflându-ne împreună într-un mijloc de transport în comun, am rămas extrem de surprins 
văzând cănua reacţionat în nici un fel când un derbedeu de lângă noi a strigat în gura mare 
că își bagă un anume mădular în mama interlocutorului său (interlocutor, bineînţeles, de 
aceeaşi teapă cu e]). Abia o imperceptibilă orimasă a umbrit, totuşi, pentru o facțiune de 
secundă, fața distinse: doamne. Astfe! stând lucrurile, mă întreb dacă nu cumva această 
imunizare a noastră, a tuturor, faţă de nesimţirea şi de agresiunile mitocăneşti ale 
mediului nu este, până la urmă, tot un soi de nesimţire? Tare mătem că răspunsul nu poate 
fi decât afirmativ; şi dacă este aşa, atunci situația este mai gravă decât ne închipuirm. 

Înseamnă că societatea românească, noi toți, ne-am degradat în asemenea hal încât doar 
o spaimă apocaliptică pare că ne-ar mai putea ajuta să redescoperim potecile întoarcerii 
la normalitate. 

În condiţiile în care Biserica, Familia şi Şcoala și-au pierdut autoritatea (Şi, o dată cu 
ea, şi posibilitatea eficientă de a putea educa, îndruma şi forma tânăra generaţie), dacă şi 
opinia publică își abandonează, din lehamite sau pur şi simplu din nesimţire, rolul de 
cenzor al moravurilor, atunci numai un cataclism ne mai poate salva. Cineva (pare-mi- 
se Cioran) spunea undeva că “libertățile înfloresc doar într-un corp social bolnav” şi că, 
în acest caz, “toleranța şi neputința sunt sinonime”, Eu aş corecta această aserțiune şi aş 
spune că libertăţile aberante sau libertatea prost înțeleasă sunt posibile doar într-un 
corp social bolnav care devine tolerant din neputința de a reacționa impolriva acțiunilor 
nocive ale membrilor săi. Acesta este cazul societăţii româneşti. În aceste condiții, 

“odraslele” noastre cresc fără Dumnezeu, fără idealuri şi fără nici un fel de oprelişti, cu 
conştiinţa vicioasă că orice le este permis şi că totul li se cuvine. 

Desigur, este frumos să vezi doi tineri (băiat şi fată) pe stradă ținându-se tandru de 
mână şi sorbindu-se, unul pe altul, din ochi. Dar câtă deosebire între această scenă plină 
de candoare şi scenele de-a dreptul dezestătoare la care asistăm zilnic, nu numai prin 
parcuri, ci şi în plină stradă, ba chiar în mijloacele de transport în comun, când perechi 
de tineri înlănțuați se sorb nu numai din ochi, ci la propriu, lingindu-se şi îmbăloşându- 
se de parcă ar fi gata să purceadă la celălalt “act”. Această privelişte nu este doar 
dezeustătoare, ci este de-a dreptul nocivă, şi dacă s-ar găsi cineva care să le atragă atenția 
nerușinaților că așa ceva nu se face decât în intirnitate, cu siguranță că s-ar găsi mulți alții 
care să le ia apărarea, acuzându-i pe cei ofuscați de puritanism ipocrit. Şi asta ca să nu mai 
vorbim de ceea ce se întâmplă în discoteci? Aici jocurile de lumini, decibelii asurzitori, 
ţigara, alcoolul şi mirosul de sex creează o atmosferă de desfrâu şi de degradare până la 
animalitate. Și ne mai mirăm de frecvența mare a violurilor, precum şi a tot felul de alte 
blestemăţii! 

Este extrem de îngrijorător faptul că, în acest “joc”, mai neruşinate pas a fi fetele. Să 
fie acesta un simptom că sufletul feminin e pe cale de a se perverti iremediabil? Ar fi cu 
atât grav, căci o dată cu “taina de sub pleoape” şi cu feminitatea, femeia (care este — sau 
care ar trebui să (e-un fel de vestalăa căminului) îşi va pierde, pe lângă multe alte calități 
şi Runcţii sociale, şi rolul de “îmblânzitoare” a moravurilor, Or, fără aceste calități ale ci, 
intoarcerea noastră la nommalitate va fi mult mai anevoioasă, dacă nu chiar imposibilă. 


Dacă această nesimţire a “obștei” nu mă mai tulbură, recunosc, nici pe mine în 
măsura în care mă tulbura până mai ieri, mă scoate din sărite, în schimb, nesimţirea plină 
de morgă aelitelor noastre, fie ele politice sau culturale. Mă scoate din sărite, de exemplu, 
nesimţirea crasă a parlamentarilor care şi-au votat, târguindu-se ca la tarabă, în văzul 
întregii țări, salarii neruşinat de mari, în condiţiile în care aproape jumătate din populația 
acestei țări trăieşte sub limita pragului de sărăcie. Mai mult decât atât, în ultima vreme, 
aceiași parlamentari (dintre care, între noi fie vorba, mai mult de jumătate fac doar 
figuraţie, şi aceea de proastă calitate) au avut neruşinarea să încerce să-şi voteze pensii 
speciale (nu ştiu dacănu şi-au şi votat în cele din urmă), de câteva ori mai mari decât pensia 
medie. Mărturisesc că m-a lăsat fără replică argumentul adus de unul dintre aceşti 
“truditori!”, pentru susținerea neruşinatului proiect. Citez din memorie: “Avem datoria — 
spunea ipochimenul — de a asigura viitorul famililor noastre, aşa cum ne străduim să 
asigurăm şi viitorul celor pe care îi reprezentăm aici”. Fără comentarii. 

De asemenea, mă scoate din sărite neruşinarea şi ipocrizia acelor politicieni care pun 
de câte o “cruciadă” împotriva corupției, în timp ce ei înşişi sunt corupți până în măduva 
oaselor. Revoltătoare sunt şi nonșalanța şi seninătatea cu care făuritorii “fericirilor” 
noastre prezente şi viitoare (dintre care cei mai mulți au navigat şi în “vechiul regim” tot 
pe creasta valurilor) ne îndeamnă să uităm trecutul, să nu ne mai lăsăm bântuiţi de 
fantasmele lui ci, dând mână cu mână ca să realizăm mult râvnita “reconciliere 
națională”, vezi Doamne, spre binele nostru al tuturor. 

Dar câte nu s-ar putea spune despre nesimţirea “aleşilor” noştri şi a clientelei lor 
electorale, pe care au ajutat-o să se îmbogăţească peste noapte. Felul sfidător în care 
aceştia îşi etalează opulența, lăfăindu-se în limuzine de lux şi construindu-şi vile care 
rivalizează cu locuinţele mihardarilor americani, văzute de unii dintre ei prin filme, iar 
de alții chiar aievea, este revoltător. “S-a umplut țara de vile şi de cerșetori”, îmi spunea, 
deunăzi, un prieten ce trecuse, întâmplător, prin comuna Comu şi vizitase şi câteva 
cartiere de lux ale Bucureştiului. Din păcate, acesta este crudul adevăr. Societatea 
românească din această perioadă de interminabilă “tranziție” s-a împărțit în două: o parte 
a celor îimbogățiți fraudulos prin corupție, jaf şi fel de fel de inginerii financiare; alta a 
celor ajunşi la sapă de lemn, care îşi duc viața de azi pe mâine, trăind în cea mai neagră 
mizerie şi promiscuitate. 

Este apoi revoltător faptul că unii dintre aceşti improvizați oameni politici au tupeul 
să facă nu o dată şi pe moraliştii, înfierând prestațiile celor pe care îi consideră mai 
nesimţiți decât ei. În urmă cu vreo trei luni, câțiva politicieni români au fost scandalizaţi 
de scrisoarea murdară pe care C. V. Tudori-a trimis-o ambasadorului SUA la Bucureşti. 
lată câteva din declarațiile unora dintre ei:*Handicapatul politicii româneşti, C.V. Tudor, 
a produs o nouă mostră de tembelism politic. Cuvintele sunt de prisos” (Viorel 
Hrebenciuc). De-ar fi aceasta singura mostră de tembelism de care dau dovadă politicienii 
noştri, domnule Hrebenciuc! ““Nu putem tolerao astfel de retorică în viața noastră politică 
şi, în general, în viața noastră obştească. Astfel de oameni nu au ce căuta în Parlamentul 
României!” (Marko Bela). Mulţi, foarte mulți alții nu au ce căuta în Parlamentul 
României, domnule Marko Bela! “Pentru cine nu-l cunoaşte [pe C. V. Tudor n. n.], 
gestul e nonmal. O normalitate anormală, cu care România s-a obişnuit, din păcate, în 
ultimii 12 ani” (Valeriu Stoica), Cu câte alte “normalităţi anormale”, inclusiv “liberalo- 
socialiste”, nu s-a obişnuit poporul român în perioada la care vă referiţi, domnule Stoica! 

Într-adevăr, scrisoarea incriminată este de o vulgaritate revoltătoare, nepermisă unui 
om politic. Ca simplu pamfletar, să admitem că lui C. V. Tudor i s-ar fi putut permite să 
scrie o astfel de scrisoare. Ca unui om politic, însă, ba chiar şefde partid — nici într-un caz. 
Scriind-o, de fapt, el s-a caracterizat încă o dată pe sine, demonstrând că este, în alt 
registru, toț atât de imoral ca şi cel căruia i-o adresează. Dar nu imoralitatea preşedintelui 
partidului “România Mare” vreau să o reliefez acum, ci ipocririzia şi slugămicia 
celorlalţi, ce-l vestejesc pe unul dintre ai lor care, deşi într-un mod vulgar şi grosolan, 
spune, totuşi, un adevăr. De ce aceşti vajnici “apărători” ai moralității publice nu s-au 
scandalizat şi atunci când guvernul american, jignind susceptibilitățile poporului român 
şi sfidând uzanțele elementare ale diplomaţiei, a trimis ca ambasador, la Bucureşti, un 
homosexual decțarat? Oare *puritana” Americă ar accepta la Casa Albă, ca preşedinte, 
un individ cu asemenea năravuri? Şi dacă, totuşi, guvernului american nu i-a păsat de 
sensibilitățile poporului român şi de valorile cultivate de el, şi ne-a trimis ca reprezentant 
al său un om cu astfel de apucături, de ce guvernul român nu l-a recuzat cu demnitate, 
invocând un pretext decent? Precedent ar fi avut, În perioada interbelică, când Franța a 
trimis ambasdor la Bucureşti pe Joseph Paul-Boncour, guvemul român l-a recuzat numai 
pentru faptul că numele acestuia suna urât în limba română! Dar de, alte timpuri, alți 
oameni, alte repere morale! 

Aceste considerații despre nesimţire mi-au fost sugerate şi de tema numărului 438 
(19-25 iulie 2002) al revistei Dilema, număr intitulat chiar “Nesimţirea”. Văzând-o pe 
tarabe, mi-am zis: Iată, d-] Pleşu (Care este directorul fondator al revistei) a ajuns la 
concluzia că, în societatea românească, este nevoie de o dezbatere etică precum aceea 
despre care dumnealui a mai vorbit şi altădată. Căci iată ce spunea cu ani în urmă în eseul 
intitulat Minima moralia: “Dezbaterea etică nu e necesară acolo unde ea e de la sine 
înțeleasă. Ea devine însă necesară acolo unde există criză morală, defect moral, cădere”. 
Și la noi, slavă Domului, este atâta cădere şi decădere încât ar fi nevoie nu doar de 
dezbatere etică, ci de batere, zbatere şi zeuduire a conştiințelor, pentru ca acestea să se 
trezească şi “să găsească — cum, spune tot d-lui — reperul cuminţeniei”. Şi a început cu 
nesimiţirea, pentru că nesimţirea este simptomul cel mai pregnant al ne-cumințeniei 
noastre, Din păcate, parcurgând anticolele de acolo (în număr de vreo zece), mărturisesc 
că am fost extrem de dezamăgit, pentru că, în afară de câteva care spun cât de cât ceva, 
celelalte nu fac decât să bată câmpii cu grație, lar unele sunt de-a dreptul scandaloase, de 
parcă autorii lor au vrut cu tot dinadinsul, probabil pentru a şoca, să fie ei înşişi nesimţiți. 
Cei ce vor să se edifice n-au decât să citească numărul respectiv din Dilema, 


Demostene ANDRONESCU 











Și SAR a 





PUNCTE CARDINALE 


r mere ref Ci 
FE - +a . (3 tb 
TEPES s Ş 
ci e 
za 
Free 7 


Ii 


ns Eat 

7 ț 3 

pif 
E 


£ 7; 
2 
[a 2424 cița 
ada 
13443 
da 
pi da FE 





ASOCIAȚIA MEDICALĂ CREȘTINĂ «CHRISTIANA» 
Şos. Pantelimon, nr. 27, sector 2, Bucureşti; E-mail: chr(Amediasat.ro 











INITIAŢIVA ÎNFIINȚĂRII: un grup de medici şi preoți ortodocşi din Bucureşti. 
ANUL ÎNFIINŢĂRII: 1990. 

TEMEIUL STAŢUTAR; asociaţie creştin-ortodoxă de caritate; acordă asistență medicală, socială şi spirituală; 
promovează conceptul de medicină creștină. 










REALIZĂRI PÂNĂ ÎN PREZENT 





e 27 de filiale în România, cu învățământ medical preuniversitar (peste 10.000 de absolvenți şi 5.000 elevi în curs 
de şcolarizare); 

e sponsorizarea a o sută monahii şi elevi săraci pentru efectuarea studiilor de medic şi asistent medical; 

e editură profilată pe teme medicale şi teologice (peste 50 titluri de carte editate), 

e a inițiat şi sprijinit substanțial înființarea a trei mănăstiri, dintre care două cu slujire medicală; 

e a organizat 12 simpozioane şi numeroase schimburi de experiență, în țară şi străinătate, pe teme medicale şi de 
filantropie. 








IMPASUL ACTUAL AL ASOCIAȚIEI 


În Bucureşti, activitatea Asociaţiei, în principal a şcolii şi a editurii, se desfăşoară într-o clădire 
închiriată, provizorie, improprie, motiv pentru care există riscul ca Ministerul Educaţiei şi Cercetării să 
nu mai acorde şcolii avizul de funcționare. 

Pentru construirea unui sediu propriu. conform proiectului anexat, Asociaţia are nevoie de cca 


140.000 dolari SUA. 
Vă rugăm să contribuiţi, în limita posibilităților, la acest proiect. 


Cu recunoștință, 
Dr. Pavel Chirilă, Preşedinte 


Persoane de contact: Dr. Pavel Chirilă, preşedinte al Asociaţiei (tel: 4915133); Prof. Elizeta Dincă, director 
al şcolii (252 05 17); Biol. Nicoleta Macovei, manager al şcolii (tel: 448 03 07). 


Cont în lei: 


Coni în valută: 
ROMANIAN BANK FOR DEVELOPMENT GSG A.F.M.C, CHRISTIANA 
B.R.D.-S.M-B. 


pg ir : ceri 251100996130457 
4 Doamnei Street, 3 District Bucharest, Romania 
Account: 5410251100296130457 


Code Swift: BRDEROBU 
Titular cont: A.F.M.C. CHRISTIANA (Șos. Pantelimon, nr. 27, sector 2, Bucureşti, cod postal 73381) 





























Octombrie 2002 NR. 10/142 PAG. 15 


_ ÎNLUNA NOIEMBRIE 
“LA EDITURA CHRISTIANA: 


Gabriel Î. 
Constantinescu 


GÂLCEAVA 
ANTICOMUNISTULUI 
CU LUMEA. Sana deceniu 





Comunicat oficial 
al Simpozionului Naţioaal „Sfântul Andrei - Apostolul Ramindar” 
= ediția |, SE Minlsire Brincovearu,, 2427 sept 202 - 


Participanții la prima edițe a Simpozionului Naţional „Sfântul Andrei - Apostolul 
Românilor”, organizat de Asocisţia Peztzu luikasma - Figiraş și Sficta Miristze Brincovean, lulnd 
în coasiderare lucrările prezentate în cadrul celor două secțară (A Creştimirmul în drecutul nostru 
istorie, B. Vitoral cregiaismului în România), propun urmitoareie soții pi direcții de acțrune 
asvesare pentru ins altoșirea icţii morale și spinizale a societlți românești coctemporane: 


Propovăduirea și viața creștină 


1) dnreza d pocale bal crez ape e dau ea reale ra 
trebuie extinsi în tone bisericile. Rugiciunea În lisus (Doamne, imune Hristoase, Fiul hu 
Dumnezeu, tmihiieșie-ază pe mize, păcitosul”) este 0 nagiciuze simplă, de pocăizță, ce tretauie 
soi penal par par amici pi pace e pana 
Propunerea aceasta poate constitui uza din temele conferințelor preoțești 


2 Mireaii a xn ie: Xdeaura prezeop la lucrarea pestoruli a preoților, Cum Eu ucenicii urmitori și 
asculte x: Înpepama roni e poe ma i sirop pe ceia de a 
Biserică, ca să-i aibă împreună-lucritori. În astenoart stăpânirii ceismului costi n 
Biserica noastră cercurile misionare pinza ceea bor De memenea 
asociația „Oastea Domralui” și alte asociații ortodoxe (ASCOR, Fanum - Asociaţia pentru România 
de Mâiae, Asociația Pestru Isibasa etc.) pot svta o activitate mai vie și «a spnijia mai mare dia 
partea conducerii Bisericii. 


3) Unul din mijloacele de propovăduire creştiză de astăzi Il coasinuie presa, radioul și televiziunea 
Prin lasăși musiunea lor sânțitoare, de catehuzare, indrumare duhovnicească și activitate socială, 
prof artei 9 n estate caii etobezatnă pomana în huilei aia dă 


4) O categorie aparte de crediacioţi 0 constetine intelectualii, care În majoritate e dovedesc și astăzi 
Uber-cugeliton. Biserica trebuie să propună acestora comvertrea valorile lor culturale în realaip ale 
cetințe: in care sa fost botezați. 


S) A sosit timpul ca mediatizarea = noilor manin creștini din închisorile comuniste, să 
se facă iztr-un mod mai susțin, pna publicarea de cărți, pria filme, articole de presă ete 


6) Asistama socială pe care Biserica Onodană o destițoară se impune să fie mai legaui de valorile 
tradiționale românești și de viața liturgică 


Învăţământul religios 


7 Obligativitatea (a mumeai garaztarea) învățământului religia În școli să fie stipulată în Constituţia 
țării şi să fie respectată în toate școlile de stat, firă să se pună ale discipline în locul 
opta secera arețpireaaea ce tel E riza 


8) Metodologia de admitere la școlile teologice se um pune şă fie concepută rai judicios. De multe ori 
candidații înzestrați izielectual trec înaintea celor cu predispaziții de evlavie. Practica arată că cele 
două categorii de lnzestrări trebuie să fie Improzi. Un caatidat ie preoție va fi preocupat de 
respectarea legii morale și de reale deprinderi vintucase (să mu fe biutor, destinat, famitor, 
CONSUmALOr Ce CrogIn ec) 

Revizuirea progrunei azalilice a seruniriiler impune ca azuruie materni ivologice să fie avansate 
Îsi. Abe, 26: mă pere Caiet e de cultură generală si m: covâryeaacă pe cele da 


9) Practica pedagogică desflșuraiă pentru pregătirea predării religiei în școli se impune să fe 
perfecționat în coacordazți cu cerințele de astăzi ale lavăţimântuhui 
Biserica în Stat 
mu daani Mania miei si Sh în Ceatenga Suta pet încat Ie mpa i 
ceca ce reprezintă aceasta pria aumărul credincioșilor (Diserică majoritară), prin aportul pe care l-a 
prețațin rapa separe car ab prpepazi arzi copieze a astăzi preocupiile 
Ce restmurare morală a societăţii 


11) Legea Cukelor, care sa afli în stadiul de proiect, te dovndeșie fbare necesară vieții bisericești, 
deoarece coahacrarea 


specificul 
Cerbu ded dai are pari moşterirea spirituală a srimoșilor nopn În acea sens 
esta necesari 0 prezenţi onodoxă românească mai intensă și mai crgazrati pe lingă forurile 
ae mu cz creare end fer re ara Vaca 
religioase, moruie şi culturale propri Ne exprimâm ingrijorarea faţă de ignorarea dimensiuni 
creșiine î societăți rocmâneşii, care s-a observat în câteva mazifesi bi publice importante 


le loa Peel o e arie a er mirare 
tradirulor ortodoxe 


Connaletul e iciiauivă 


Ata Mas Dobra bg baza 
SE Mila „SE A penali”, Magi Anoczaţpa Peru 


Adu oz 


s/ MinaTire Broncerte nu 
29 sl deoa 














PAG, LO NR. 10/142 Octombne 2002 PUNCTŢE CARDINALE 


Deşi toate formațiunile de opoziție, fie ele parlamentare 





sau neparlamentare, agită astăzi, fiecare pe limbaei, lozinca 
“reconstrucției Dreptei” (mai mult ca alternativă 


: PA ] | LI 8 
propacandistică lastângismul social-democrației neo-cripto- dă fi ia a 

i Fă A a cai i. [| , n p E a si Ă m 4 
comuniste decât ca reală asumare doctrinară şi ideologică), —— A O OAa/ , A, (, i P/, QMAAV ALEA V 
nimeni nu pare să-şi mai aducă aminte sau să se mai îs ŞI za ” pp 7 


sinchisească de faptul că în această toamnă se împlinesc o 
sută de ani de la naşterea celui mai mare om de dreapta pe 
care generaţiile de azi au apucat să-l vadă şi să-] audă pe viu, 
“românul absolut” PETRE ŢUŢEA (6 octombrie 1902 — 
3 decembrie 1991), mediatizat de presa scrisă şi audio- 
vizuală a primilor ani de după decembrie 1989 mai mult ca 
gânditor creştin, ca fost deţinut politic timp de 13 ani — în 
temnițele comuniste şi ca memorialist spumos al vieţii 
politice şi culturale interbelice (prieten apropiat, între alții, 
cu Nae lonescu, Petre Pandrea, Mircea Eliade şi Emil 
Cioran). 

Se ştie mai puțin că Petre Ţuţea a fost doctor în Drept 
Administrativ şi înalt funcționar în Ministerul Economiei 
Naţionale, că avea o viziune economică largă şi realiştă, că 
testamentul lui politic, departe de a fi unul “radical” sau 
“reacționar”, cheamă la necesitatea unei sinteze între 
conservatorism și liberalism, cu respectul principial al 
democrației, statului de drept şi economiei de piaţă, care pot 
(i criticabile în anumite laturi ale lor, dar în afara cărora nu 
se mai poate face astăzi istorie, 

Petre Ţuţea a intuit perfect sensul şi necesitatea unei 
drepte moderne, deschise spre adevăratele valori ale culturii 
ŞI civilizației europene, dar şi spre dinamismul economico- 
financiar al lumii americane, punând însă mai presus de 
toate interesul național şi resurecția creatoare a virtuților 
moral-spirituale ale unei tradiţii corect evaluate. Multe din 
paginile volumului Intre Dumnezeu şi neamul meu, dar şi 
din alte scrieri sau interviuri ale sale, mărturisesc, dincolo de 
profunda angajare creştină, actualitatea gândirii politico- 
economice a ui Petre Ţuţea, anticomunistul care a avertizat 
din capul locului că social-democrația nu este altceva decât 
“laptele bătut al comunismului” şi că “pe paşii domnului 
ăstuia foarțe mare care se cheamă întreprinzător, şi despre 
care Sombart spunea că e Erfinder (inventator), Enidecker 
(descoperitor), Oroanisator şi Eroberer (cuceritor)”, se 

sprijină şi înaintează “toată civilizaţia modemă” 

Mulţi au reținut despre Petre Ţuţea, pe lângă verva şi 
hansmasa de “Socrate al românilor”, două poncife nefericit 
reducționiste: eticheta de “țăran imperial”, pe care a impus- 
O însuşi Andrei Pleşu, precum şi eticheta de “legionar”, cu 
care au încercat să-l stiomatizeze diferitele grupări de 
stânga. Acum, la centenarul naşterii sale şi la 11 ani de la 
moarte, ar trebui reamintit, spre mai dreapta lui pomenire, 
cu rectitudinea şi reverenţa unei posterități responsabile, că 
“țăranul imperial” se definea pe sine drept “mistic 
industrialist”, propovăduind “comuna urbană, guvemată 
de intreprinderi, de aceşti giganți ai lumii moderne” şi 
cerând “institute care să sincronizeze poporul român cu 
toate cuceririle speciei om, mutate în spațiul valah”, sau că 
“legionarul”, care în realitate n-a îmbrăcat niciodată cămaşa 
verde, venise spre dreapta după o fază de comunism romantic 
(vezi şi prietenia cu paradoxalul Petre Pandrea), iar spre 
sfârşitul vieţii se înscrisese ostentativ în Partidul Liberal (la 
a cărui sinustră “necroză” dâmbovițeană n-a mai apucat să 
fie rmartor), exprimându-și public convingerea că “acum, la 
Noi, ar fi optimă o conducere conservatoare [de dreapta], 
realizată însă într-un Climat democratic [...] şi liberal”, cu 
specificarea că niciodată “conservatorii mari nu sunt 
reacționari, pentru că au de partea lor legile eterne ale lui 
Dumnezeu” 

Reconstrucţia Dreptei româneşti, în măsura în care 
nu-i doar o vorbă goală, de la asemenea temeiuri ar trebui 
să pornească. lar pentru Petre Ţuţea ar trebui să ne rugăm 
cu toții, ca pentru “conştiinţa noastră mai bună”. 


LA CENTENARUL 
UI PETRE ȚUȚEA 
(1302-2002). 


Ie 
Pen perie pacii e 
Varujan VOSGANIAN 

Preşedintele Consiliului Naţional al UFD 
(Comunicat de presă apărut iniţial 


in Evenimentul zilei din 07.10.2002) 


Foto: Mihai Oroveanu 


| Editura 
| 
| 






Gabriel CONSTANTINESCU (director), 
Răzvan CODRESCU (redactor şef), "PUNCTE CRADINALE" 
Demostene ANDRONESCU (redactor şet-adjunct), a a 
Ligia BANEA (secretar de redacție), Marcel PETRIȘOR, Florea TIBERIAN 4 SRL 
Adresa Redacției: 2400 SIBIU - Calea Dumbrăvii 109, tel./fax 0609/422536 Prințing Company 


————— 


Tehnoredactare computerizată 


PUNCTE CARDINALE 
B.R.D. Sucursala SIBIU 
Cont nr. 251100996517509 











-— — DR a O CR O N N N CO