Universul literar|BCUCLUJ_FP_486684_1928_044_0043

Uzaaver sul 


Anul XLIV Nr. 43 | 


21 Octombrie 1928 
5 Lei 








ANDREI ŞAGUNA 





680. — UNIVIIRSUL LITERAR 





C titorii 








UN MARE CTITOR 


E neîndoios că trăinicia biruitoare este 
una din caracteristicile de căpeten:> aie 
tuturor așezămintelor create de Andrei 
“aguna. 

Istoria ne intăţișează atâţia oameni 
mari în domeniul cuzetării, ideolozi 
vrednici de admiraţiunea tuturor veacu- 
rilor, lipsiţi însă de faculiutlea sau de 
talentul dle a se cobori pe tărâmul rea- 


ve cari propoveduirea ei era chemată a 
le trezi. 

De aceea la Șaguna nu găsim între 
cuvânt și faptă aproape nici o distanță. 
Chiar când obstacole formi'labile se ivesc 
în calea înfăptuirii gândurilor, cari fră. 
miântau fără încetare creerul lui genial, 
nu se înspăimânia, ci lupta cu nepre- 
getută perseverență, cu precauţiune şi is 





Casa în care sa născut Şaguna 


lităţii şi de a veșnici, în fapte concrete, 
resuliaiele ideilor prorovăduite de dân 
şii. Andrei Saguna nu era dintre aceştia. 

Adevărat că bogala sa activitate lite: 
rară-didactică, publicistică şi ştiinţifică 
i-a asigurat un loc de cinste printre ma- 
rii cugetători ai neamului nostru. Dai 
țersonalitatea lui istorică atât de repre- 
zentativă se impune mai mult prin nu- 
mărul covârşitor al faptelor şi aşezămin- 
telor sale, cari au creat poporului nostru 
noi posibilităţi de desvoltare, decât nrin 
suma ideilor—importante, fără îndoială, 
şi acesiea, — cu cari scrierile sale au iz- 
butit să fructifice şi să sporească cuge- 
tarea noastră naţională. Deși era, după 
expresia, biblică, bărbat „puternic în faptă 
şi cuvânt“, în tot cursul binecuvântatei 
sale activități sa manifestat cu deose- 
bire ca un erou al faptei naţionale. Cu 
vântul şi ideea înveșmântată în r'insu 
avea, în concețţia lui Saguna, o valoare 
însemnată desigur, dar totdeauna în 
funcţiune de importanţa, frumuseţea şi 
utilitatea faptei ce putea să răsară din 
sămânţa ideii şi din energiile naţionale, 


cusinţă fără greș, până când izbutea să 
le smulgă din rădăcini şi, netezindu-şi 
calea sire ţintă, să stâmpere sfânta pa 
siune creatoare a sufleiului său, prin sa- 
cerișul bogat al realizărilor prudent şi 
sigur pregătite. EI însuşi a mărturisit 
arleseori, că bucuria cea mai mare a vie- 
ţii sale o căuta în lupta cu cele mai mari 
greutăţi şi în biruinţa desăvârșită asu- 
ra lor. De aceea rareori a întreprins 
vreun lucru, pe care să nu-l fi dus la 
bun sfârşit, după cum de asemenea ra- 
reori a rostit vreun cuvânt, pe care să 
nu-l fi respectat şi ale cărui îndatoriri 
să nu le îi împlinit până ia cele mai în- 
depărtate consecinţe. 

Această concepţie, pe care o am putea 
nunii pragmatică şi energetică, a făcut 
din Saguna un mare educator de nepre 
țuită valoare morală şi un creator de a- 
şezăminie numeroase, cari dupăce au bi- 
ruit  greuiițile începutului, dăinuesc 
până în zilele noastre şi promit o des 
voltare tot mai amplă în viitor. 

Dacă pe Câmpul Libertăţii, ca preşe- 
dinte al adunării naţionale, a pus, îm: 


I. LUPAŞ 


preună cu Simion Bărnuţiu şi cu întrea 
Bă ceata  entuziaștilor săi tovarăși da 
vârstă şi de idealuri, temeiul unui par: 
tia politic, acesta există şi va continua 
să existe, luptând pentru drepturile po 
porului. Dacă a înfiinţat tipogratia din 
Sibiu şi ziarul „telegraful Român“ — 
amândouă aceste instrumente de progres 
cultural îşi vor îndeplini şi în viitor da 
toria de a răspândi cât mai multă lurai- 
nă. Dacă a organizat potrivit cu grinci- 
piile j-edagogiei moderne, Serminarul teo- 
logic, Şcoala Normală şi Liceul care-i 
poartă numele, precum şi sutele di 
şcoale pojorale, aşezate sub ocrotirea 
autonomiei nvastre bisericeşti, toate s. 
ceste aşezăminte şcolare își vor conți: 
nua — sţerăm — şi în viitor munca bi 
neiăcătoare, ca nişte adevărate podoaba 
ale învățământului nostru confesional! 
primar, normal, secundar şi superior, 
Dacă a îniiinţat, împreună eu vreduicii 
săi colaboratori Gh, Barițiu, '! imotei Ci- 
pariu, loan Puşcariu ş. a. „Asociaţiunea 
lransilrană“, — şi această, crganizaţiune 
culturali promite a continua tradiția 
lui de lumină „cu multă prudență, cu 
multă abnegaţiune și cu mult yatriotism 
concenlrat”. Dacă a pus bază atâtor fon: 
«uri şi iondaţiuni, din venileie lor anu- 
aie se vor înpărtăsi totdeauna bisericile 
şi Scoulele noastre sărace, viuluvele EIeo- 
tese, orfanii si neajutoraţii zilelor de 
acum şi din viitor. Dacă a tipărit Biblia, 
Mineiele, kiriakodromionul şi atâtea alle 
curţi bisericeşti şi munuale didactice, ele 
se gisesc şi în timpul de faţă în tolosința 
altareior şi şcoalelor noastre, 

Dacă a reuşit să redobindească auto- 
nomia, şi invejendenţa naţională a mi: 
trupoliei noastre, dându-i prin „Satutul 
organic” o  constituțiune democratică, 
iără j:recedent în istoria neamului nQ% 
tru, bineiacerile acestei constituţiuni vor 
rămânea nepreţuiie nu numai pentru o- 
crotirea dată vieţii sufleteşti a poporului 
nostru înpoiriva tuturor atacurilor duş. 
mănoase, ci şi pentru buna educaţie con- 
stituţională, împărtăşită în mod siste- 
matic poporului nostru, în suiletul că- 
ruia a trezit o puternică conştiinţă a 
drepturilor ce trebue să revină fiecăruia 
dintre membri unei societăţi organizate 
raţional. 








Aa Dă at Loga ca EN a a e ce a ci pe mima + 
















































Andrei Saguna îşi trăgea sângele vioiu 
vinele-i tari dintr'un neam de români 
icedoneni, neam încercat şi meşter în 
tchimbarea bogățiilor: negustori, 
i în căutarea unei vieţi mai libere și 
ai proprie întreprinderilor lor sau a- 
bat pe la anul 1606 în nordul Ungariei 
orașul Mişcolţ (comitatul Borşod). A- 
ia reușiră acolo să-şi facă o situațe 
nă şi apoi să-și aibă şcoala şi bise- 
i lor — caracteristice elemente de 
Aţi românească — pe cari au zidit-o 
grije timp de 20 de ani, sub împă- 
hii Iosif II şi Francisc II, date însem- 
(e în pisania bisericii. in mijlocul a 
tor înyrejurări de aşezare româneas- 
se naste Anastasiu fiul lui Naum E- 
ia Şaguna şi al soţiei sale Anastasia 
d) Decembrie 1808. 

ici se introduce în istoria vieţii lui 
guna, dar şi în istoria neamului, un 
ritol hotăritor: mama lui Șaguna. A: 
astă femeie a fast de multe ori în si 
şii hotărîtoare pentru hiserica arde 
ini și românească in genere. Le-a tre- 
cu o admirabilă voinţă. Căci dela o 
me sărăcind tatăl lui Anastasie Sa- 
Wa căzu într'una din mrejele cunoscu 
țentru propaganda confesiunii cato 
n şi părăsi legea părinţilor lui și trecu 
catolicism, la promisiunea arhiepis- 
țului din Eger, Ştefan Fischer, că-i va 
ra starea şi se va îngriji de educaţia 
piilor săi, Se vede de-aci ci e vorba 
o familie care interesa. Şi mai ve- 
mun antitip în linii mai mici a re- 
m(irii dela 1701. 

Wama lui Andrei Saguna însă hotă: 
d și fixând aci punctul de rca- 
el ortodoxiei lui Saguna nu şi-a ur 

i soțul şi simți datoria de a îngriji 
mai ea și în tradiţii sfinte copii săi. 
luptă care o leagă de istoria bisericii 
ainesti, are loc între ea şi arhiepisco 

icatolic, cu drumuri pe la Curtea din 
ka, cu lacrimi de rusare de a nu fi 
țărțită de copii, care se sfârşi cu în- 
ințarea, de a rimâne lângă coţii e; 
X vor termina şcoala din Mişcolţ. 


ru vremurile de atunci era prea 
Ut. 

inărul Anastasiu Saguna termină 
la din Miscolţ, iar studiile su- 


oara je termină la gimnaziul piari 
ir din Pesta, fiind găzduit în casa 
liului său, Anastasie Grabowski, un 
ment român, pentru aceasta numit 
ji de Apadia'. 

mprejurări ceri trebuiau 
wă un ierarh ca Saguna. 
mmează apoi filozofia la Viena (1826) 
ble sale sufletești, amintirea îră 
htirilor mamei sale cât şi puternicul 
universitar român ce fiinţa la Viena 
atunci, îl fac să ceară cu insistenţă 
rea de a rămâne credincios bise- 
sale strămoşeşti. 1 se recunoaşte a- 
ja oficial (1828). Aici se pune capăt 
iior morale ale mamei sale și de-aici 
pe manifestarea ortodoxă sșaguniană 
deci la Vârset unde studiază teo 
ia, Tendinţele de emancipare prin bi: 
ki ale românilor luminaţi de atunci 
le să se îndrepte spre învăţământul 
ps, după terminarea căruia, este 
mat de mitropolitul sârb, Stefan Stra 
ivici, la Corloviţ, ca profesor şi se 
kr al consistoriului de acolo. 

todoxia lui Saguna era la maximum 
plențe, iar renunţarea care avea să 
Mească aceasta şi să pregătească un 
itor, are loc la 1 Noembrie 1833, când 


să presă 


Anastasiu Şaguna se călugăreşte luând 
numele de Andrei — cel dintăi apostol 


„ chemat de Cristos — nume care e simbo 


lul unei intenţii înalte şi precise. 
__Mitroțolia sârbeacă dela Carloviţ era 
într'o febrilă. activitate de consolidare 
naţională sprijintă pe identitatea biseri- 
cii lor. Aici învaţă Saguna rolul său 
politic şi luă naştere ambiția de a 
rupe Ardealul de sub jurisdicţia mi- 
tropoliei sârbești şi a-i daco  juris- 
dicţie firească — autonomă. Si în 
anul 1864 cână e trimis de această mi 
tropolie în scaunu! e;iscoval la Sibiu în 
locul episcopului Vasile Moga, Qecedat, 
Andrei Sazuna, e loc înce:e organiza 
rea bisericii ardolene, cunoscând că or 
ganizarea e un ).rim țriaciriu de luptă 
“irecu peşte neîncrederea Hhomânilor de 
aici, care vedeau în el „un sârb" şi, după 
cum sa exprimat faţă de unii clerici ce 
jignitor îşi exrrimaseră direct neîncre- 
derea în el, dacă nu l-au voit ei, i-a vob 
el. Era o violenţă de luptător care se cu: 
noştea. 


Și începu să cutreere satele și să cu- 
novască nevoile sufletești de aproape ale 
vaporului pe care l-a iubit atât în cât l-a 
înățat alături de biserică și i-a împletit 
şi mai mult viața cu aceasta. Aci de alt: 
fel sta originalitatea și măreţia concep 
ței şaguniene: Laicizarea bisericii. Pen- 
tru vremurile noastre concepţia poate 
şi-a pierdut din utilitate, poate chiar a 
făcut rău că a trecut în legiurea nouă 
bisercească aproare  de-antregul, ma; 
ales în ceeace priveşte vechiul regat, un- 
de stăpâneau alte tradiții şi alte prac: 
tice de ordin administrativ. Pentru Ar: 
deal şi pentru vremurile de-atunci însă 
concerția saguniană a fost promotorul 
înălţării şi întăririi spirituale ce a-pre- 
gătit românismul pentru marea îniip- 
tuire naţională. Chemând poporul să lu 
creze în biserică, singura casă ce mai 
cra deplin a lor dincolo, Saguna a avut 
viziunea, clar: a rezultatelor ce reieşeau 
Se strângeau rândurile şi se instruia 
Si peste toate se muncia orzanizat. In 
toate proec!ele si regulaimeniele efec: 
tuate ori nu, revine ca un obsetant leit 
motiv scoala si legiuirea. Saguna a fost 
un mare orcanizator. A fost un om po: 
litic și un fin di'lomat, 

Aceasta din urmă însusire a pus-o 
e! în serviciul neamului când a fost să 
se înființeze mitro;olia: românească a 
Ardealului. 

Şi aici Saguna a concerut vast şi în- 
drăsneţ. Tot Ardealul la care voia să a- 
dauge părţile băneţene și bucovinene 
voia el să le adune în jurul mitropoliei 
ce avea săi continue vechea mitropolie 
a lui loan de Prislop dela Alba-Iulia. 
Se căpăta în statul ungar un alt stat 
care doar în formă va avea aceiaş pu: 
tere. O strategie fină îmwvotriva tendin- 
țelor tot mai accentuate ale Ungurilor 
de a contopi deplin Transilvania. Și 


duriă lunui drumuri la Viena, după a-a sdoneni, la 1 


gcre exvuneri către îmnăratul  Ferdi- 
nand şi după o fundată dispută de drept 
canonice cu mitropolia de la Carloviţ cari 
se înnpotrivia, reuși pe la sfărșitul anu- 
lui 186% să capete învoirea înfiinţării 
mitropoliei române cu reşedinţa la Si 
biu. Si cuvintele împăratului în care se 
vede o mulţumire ce trece peste proto- 
col: „Mă bucur că pot saluta de arhie- 
piscop şi mitropolit pe un bărbat prea 
meritat pentru tron și patrie, în care Eu 
şi toţi Românii greco-orientali avem de- 


UNIVERSUL LITERAR. — aa 


MITROPOLITUL ANDREI SAGUNA 


plină încredere“ rareori au sunat în ca- 
binetul său de audienţe. 

Avea să se mai ducă Şaguna la Viena 
cu o misiune periculoasă pentru viaţa 
iui si grea pentru ea însăşi în anii re- 
voluţiei 1848-49, către romanticul Impă- 
rat losii I şi cu aceasta se înscrie Sa- 
guna şi părtaş la revoluţia lui Avram 
iancu. 

Ce! mai mare moment însă pe care 
l-a trăit românii ardeleni şi Saguna în- 
suş a fost deschiderea celui dintâi con- 
gres naţional-bisericesc la 16/28  Sep- 
tembrie 1853. ledăm tot cuvintele lui 
zaguna _ca o strânsă auio-caracteri- 
zare : Cum am conQus eu până a- 
cum treaba cea grea şi problematică 
a reînfiinţării mitropoliei noastre? ju- 
dece prezentul şi viitorul... Dacă câte- 
odată am făcut întrebuințare de octra- 
eri, aceia am făcut după porunca îm- 
rrejurărilor intetitoare... dar nici decum 
cu intenţia de a exercita sau a stabili 
în lucrările noasire bisericeşii, şcolare 
şi fundaţionale vre-un ubsolutism ierar- 
hic, pe care eu intotdeauna l-am com- 
bătut... De astăzi încolo depun şi res- 
ponsabilitatea pentru ulterioara soartă 
a bisericii în mâinile acestui congres şi 
a celor viitoare, şi mă mângâi, căci cu- 
iez să zic, că nu îndeșeri am alergat, 
nici în deşert mam ostenit, că nam a- 
lergat, ca şi cum n'aş fi ştiut unde a- 
lerg, nici am dat să stau ca şi cum aşi 
fi bătut văzduhul, ci lupta bună m'am 
luptat curgerea am plinit şi credinţa 
am păzit“. 

Nu era, acest congres pentru români 
tot atât cât era parlamentul dela Buda- 
Pesta pentru Unguri ? 

Heţineni, ca incheiere, două idei, cari 
au străbătut opera lui Saguna şi au îm- 
bogăţit patrimoniul nos:ru ideologie a- 
tât de mic: laicizarea bisericii şi rolul 
Pi pulilic-nuționul. Şi trei înfăptuiri mari 
cari au decurs de-aici. Statutul sagunian 
pe care se srijină (nu îiără, greşeli  le- 
giuirea noastră bisericească, înliinţarea 
mitropoliei ardelene şi creearea şi coor- 
donarea de fonduri Lentru o ainirabită 
întreţinere administrativă. (Testamentul 
său stă pildă). 

Dela dispreţuitul cleric valah până la 
strălucitul miiro;olit invesiit cu orline 
împărăteşti și cu baronie e un drum 
greu şi lung pe care Saguna a reuşit 
să-l străbată. 


CONST. PACLE 


N || SI NP | dia 


NOTE BIOGRAFICE 


Andrei baron de Şaguna, prin botez 
Anastasie, sa născut, din părinţi mace- 
Ianuarie 1809 în Miskolez. 
Gimnaziul, studiile tilozofice şi juridice 
le-a făcut ia B.-Pesta şi Viena. In 1829 stu- 
dază teologia la Vârșeț. Intrat în cinul 
monahal Hojova din Smirna (1883), fu 
promovat foarte repede în gradele ierar- 
hice. In 1846 a fost numit vicar general 
peste eparchia română ortodoxă a Ardea- 
lului şi mai târziu episcop al acestei e- 
parchii, 

Şaguna, păunui Ardealului cum îl nu- 
mea împărăteasa Elisabeta a Austriai, 
moare la 28 Iulie 1873, 


688. — UNIVERSUL LITERAI 





Po €e Za e 





(i. MURNU 


CONŞTIINŢA 


După VICTOR HUGO 


Când ucigaşul Cain cu fiii lui sub. piela 

De fiare, sburl şi galben, bătut de vijelie, 

Din faţa lui Ichova fugise pe-o câmpie 

Intinsă, ajunse seara sub munte “n locuri grele, 
Nălucă de întuneric înainta suind. 

Femceia'i obosită şi fiii gâlâind 

I-au zis: „Să stăm aiceu şi să dormim pe glie“, 
Dar Cain, treaz deapururi, sta noaptea tot gândind, 
In fund de cer funebru cu îruntea sus privind, 
Văzu, deschis şi mare, un ochiu ce cu mânie, 
Ivindu-se din besnă, spre dânsu "ncremenise. 
„Sunt prea de tot aproape“, cutremurat îşi zise. 
Din somn trezi copiii, trudita lui nevastă — 

Şi bar pe drum se puse fugind în lumea vastă. 
Treizeci de nopți şi zile mai merse prin pustie, 
Tot merse mut şi palid şi tremurând la îie- 

Ce svon — hoţiş, fără să cate 'napoi, fără “ncetare 
Şi fără somn şi-odihnă. Sosi la țărm de mare 

In țara ce se cheamă de-atunci Asur. 

„Să nc oprim, le zise, că-i loc păzit înjur 

Şi bun de mas. Ajuns-am la capăt de hotare“. 
Dar cum şezu, în cerul de scrum, în fund de zare 
Statornie, tot acolo, temutul ochiu i-apare. i 
Tresare atunci tot trupu-i cuprins de 'nfrigurare, 
„Asenndeți-mă“, strigă. Şi fiii lui stătură 
Privindu-l toți pe gânduri cu degetul la gură. 
Cain srăi lui Iavel, părinte acelor care 

In cort de pici entreeră deşertele hotare : 

„Intinde pânza asta de cort pe-aici mai tare“. 
Şi ei fâllâitorul perete-i ridicară, 

Şi dupăce en hulgări de plumb îl ferecară: 

„Mai vezi ceva“? 1 întreabă copila blondă, Tsilla, 
Nepoata lui blajină şi dulce caşi mila. 

Răspunde Cain: „Ochiul îl văd aproape iară“. 
iuval, părinie acelor ce 'n lume trec şi sună 

Din trâmbiţi şi bat tobe şi cetele înstrună, 

Strigă : „Voiu ști: să *nchipuiu o piedică mai bună“, 
Dură un mur de-aramă şi-l străjui subt el, 

Dar Cain zise : „Ochiul mă vede tot la fel“. 

Enoh a zis: „Să facem noi turnuri pân "Ia stele. 
Să fie tari, ca nimeni să nu pătrundă "n ele — 
inconjur de ceiate cu naliă cetățue, 

Să fi bine "nchisă 'mprejur cum alta nu e“. 
Atuncea 'Pubalcain, al faurilor tată, 

Zidi nenchipuită cetate fcrecată. 

Dar când lucra fierarul, ai lui, prăsil “amară; 
Goncau pe ai lui Enos și Set feciori la țară, 

Orbeau pe toți drumeţii, şi "n ficcare seară 
Săgeţi svârleau din arcuri spre bolta înstelată. 
Granit în loc de corturi cu pânza îluturată 

Se înălța şi piatra era cu fier legată. 

Părea cetatea cruntă din iad spre cer urcată, 

Cu împrejmauiri ca munţii de tari şi neclintite, 
De-a ternurilor umbră câmpii erau cernite. 

Pe poart' au scris : „Oprită-i lui Dumnezeu intrarea“. 
Şi când din patru laturi au încheiat lucrarea, 

Au pus bunieum mijloc de turnuri de granit. 

EI stete acolo jalnic, buimae și sgrimburit, 

„Mai vezi tu ochiul, taică 2“ 1 întreabă Tsilla iară. 
Răspunde Cain : „Nu vrea din față-mi el să piară“, 
Şi adaose bătrânul: „Săpaţi-mi voi pământul, 

Să stau sub el ca omul ce l-a 'nghițit mormântul, 
Nimic să nu mă vadă, să fin numai cu mine. 

Şi-i sapă-atuuci o groapă, iar Cain zice: „| bine“, 
Apoi sub bolta neagră cl singur se coboară, .: 
Dar când s'aşează'n scaun la umbra ce “nfioară 
Și “nchid deasupra-i groapa şi-l lasă-adăpostit, 
Cumplitul ochiu în faţă-i tot stă încremenit, 





AL. T. STAMATIAD 


TRECUTUL 


Sunt ani de-atunci dar mi se pare ca fost ieri: 
Din negurile vremii, ca valuri năvălesc 

In suflet amintiri 

Şi clocotese nebune, uitarea o răscolese 

Şi rana-apare caldă încă. Deodată 

Imi revăd trecutul. Departe n iund: grădină 
Şi flori, poteci umbrite, o fermecată 

Mierlă cântă, apoi cu mersul de regină 
Răsare — speciru de lumină — frumoasă, 
Visătoare : ea. 'Făcuţi, în urmă ne-am pierdut 
Pe căi boltite şin umbra răcoroasă, 

Atunei din minle universul ne-a dispărut 

Şi 'ntr'o clipită trăit-am veşnicie. 


In urmă şi'nnainte-i palidă tăcere, 

Acum grădina-i paragină pustie, 

Suntem țesuți din gânduri pline de durere. 
Nimic, nimic n'a mai rămas din toate-aceste, 
Sunt ani de-atunci şi mi se pare ca fost ieri, 
In lumea noastră toate nu-s decât păreri, Z 
A fost un vis şi totul nu-i decât poveste. 


RADU BOUREAANU 


CETAŞII LUI RADU NEGRU 


Se lărgeau vii adânci, 

printre culmi, printre brazi, printre stânci, 
cerul ma; sus părea ridicat, 

în vârfuri pleşuve de piscuri stând rezemat, 
vâuri mugeau ulergând văi adânci, 

sărind peste trunchiuri culcate de brazi 
peste umeri de stânci, 

din pântecul larg al verzilor văi — 

venea către şes un pâle de flăcăi, 

pe răbojul cchiului i-am însemnat, 

erau doisprezece cu pasul săltat, 

veneau într'o pată de soare, 

cu stracle albe, cu bunde miţoase, şi cu topoare, 
cu pas nesimțit ca pasul gândit, 

mici un glas n'a svonit, 

doar ereții tărcaţi pe deasupra țipând au rotit, 
veneau ca un pâlc de năluci in pata de suare, 
şi nu era viaţă decât în rânjetul alb de topoare 
veneau cu moartea sub mers 

şi timpul s'a şters 

şi-am crezut cam văzut, 

nălucind în pata de soare, 

un pâlc de mireni înarmaţi cu topoare, 

uitaţi de cetaşii Radului Negru 

prin găvane adânci, 

printre stânci, 

din vremuri de hronici de la descălerare, 





Acţiunea se petrece în arena unui circ. 
(rockson și Rascasse sunt clovni. 


ACTUL 1, — SCENA III-a 
„Isabelle, Crochkson, apoi huscasse 


CROCKSON, — Isabele... pe d-ta te 
mbesc ! 

ISABELLE. — Ce ? 

je ROGIERON: — Isabelle! pe d-ta te iu: 
im ! 

ec atazaga Asta nu mai are niciun 
az ! 

CROCKSON. — Totuș, adineaori... 
ISARELILE. — Credeam că e vorba de 
Annabel... 

CROCKSON. — Nu-ţi face plăcere să 
li iubită ? 

ISABELLE, — Mai puţin decât ar tre- 
wi... 

CROCKSON. — De ce? 

ISABELLE, — Sunt cochetă. Asta e 
lu meu. L-am jucat prea mult. 
CROCKSON. — Ce să fac, ca să mă 
ibești ? 

ISABELLE, — Incearcă să mă seduci. 
CROCKSON. — E greu? 

ISABELI.E. — E mai uşor decât sar 
tede. 

CROCKSON. — A reuşit vreunul până 
wur ? 

ISABELLE, — Mai 
tree. 

CROCKSON. — Atunci... să încerc? 
ISABELLE. — incearcă. Scena de su- 
icţie încene: una... două... trei! 
CROCKSON. — (şi desbracă haina) 
tiu dansa. (Dansează.  Işi  reîmbracă 
lina), Nu ? 

ISABELI.E. — Nu. 

-CROCKSON. — Voiu cânta. 

Wiorile dau pe la. Si CROCKSON îl 
ii dar iese un re diez. Cacofonie. CNROC.- 
ISON îşi şterge ochelarii şi nimerește, 
sfârșit, pe adevăratul la. Cântă:) 


























greu  Qecât sar 


In drum spre fericire 

E rostul de pieire... 
ISABELLE. — Nu, nu romanţă! Ți-o 
n eu: joacă scena de : seducţie fără 
anţă ! 
(ROCKSON. — Bine. (Cântă :) 


Mi-am smuls inima din piepl 
Și î-am dat-o ei. 
Mi-a trimis-o Înapoi... 
Qi, oi, oi! 
De ce-mi trimiţi înimu? 


Ce să fac cu eu? 
Dă-mi, mai bine, 'n dar, ceva! 


Ha, ha, ha! 


Inima s'a ntors la mine, 
Mică, strânsă, sgribulită, 
Caraghioasă şi părliiă... 
Plânge... plânge... și palpită... 
Își reimbracă haina). 
Nu ? 
SABELLE. — Nu. 
(ROCKSON. — Voiu plânge! (Plânge. 
ELLE râde). 
(ROCKSON, — Te-am sedus? (ISA. 
LLE nu răspunde imediat). Da? 
ISABELLE. — (După un moment). Nu 
iând, pot să fac pe oricine să plângă. 
(ROCKSON, — (Scoate revolverul din 
unar). Te voiu împuşca. (lrage, 
oul nu nimereşte), Nu ?.. Nu ?.. Toi 
BBELLE. — Nu, 


(Inalţă o rugă scurtă către Dumnezeul 
Clovnilor). 

Mă voi împușca eu! (Trage. Glonţul 
nu-l nimereşte. Totuşi, cade mort în a- 
parenţă.  Ridică după o clipă, capul. 
Tot nu ? 

ISABELLE. — Nu. 

CROCKSON. — Mă uimeşti. Probabil 
că norocul s'a întors din calea mea. Voi 
face o pasienţă... una specială! 

(CROCKSON se lasă pe călcăe, întinde 
pe jos câteva cărţi de joc şi începe o pu- 
sienţă. Probabil că pasienţa nu-i renşe- 
şte, pentrucă CROCKSON dă semne ma- 
nifeste de nerăbdare). 

ISABELLE. — Ce spun cărţile? 

CROCKSON, — 'Tot ce spui şi d-ta. 

ISABELLE. — Nu... nu-i aşa? 

CROCKSON. — Du: nu. (Dă furiei lui 
un derivativ. Joacă până dispar cărţile). 

ISABELLE. — (Deodată). O! 

CROCKSON. — Ceee? 

ISABELLE. — Cum ai făcut asta? 

CROCKSON. — Asta? 

ISABELLE, — Da, cum ai înghiţit a- 
sul de inimă? 


CROCKSON. — Așa. (Face scamato 
ria). 

ISABELLE. — Incă odată! E 

CROCKSON. — Uite... aşa. (Repetă 


scamataria). 
ISABELLE. — Incă odată, te rog... 
CROCKSON. —— Nu. 
ISABELLE. — Te iubesc. Te rog, încii 
odată... 
CHOCKON. — Mă iubeşti? 
ISABELLE. — M'ai sedus. 
CROCKSON. — Şi no făcuse pen: 
tru... 
ISABELI.E. — Te iubesc! 
CROCKSON. -— Va să zică scena de se- 
ducţie e gata? Și _ 
ISABELLE. — Cortina! (11 sărută pe 
CROCKSON, lung, pe buze). Cum ai în- 
ghiţit asul de inimă ? i 
CROCKSON, — Foarte simplu. L-am 
luat aşa, între aste două degete... 
vezi ?... şi pe urmă... sanchi pontu: uite-l 
ici în palmă, uite-l colea în gură... Dar 
tu ? 
ISABELLE. — Eu... ce? 
CROCKSON. — Tu cum ai făcut asta: 
ISABELLE. — Asta ?... 
CROCKSON. — Cum 
buzele ? 
ISABELLE. — Uite... aşa. | 
Un sărut mai scurt). 
CROCKSON. — Incă odată. 
ISABELLE. — Așa. (i sărută. 
sărut foarte scurt). Ş 
CROCKSON. — Incă odată, te rog... 
ISABELLE. — Nu. 
CROCKSON. -- Pentru de ce ? i 
ISABELLE. -— Scena de seducţie e 
ata, (ese). 5 
ala (ie — (Către public). Mă iu 
beşte ! Mă iubeşte! (Către d. Loşal)- AL 
văzut, şefule ? Mă foarte iubeşte! Ai anl- 
zit? Ii extraordinur! Am dansat, ar! 
cântat, am plâns, m'am ucis şi-am Si: 
nucis-o: nu mă iubea. Ca să nu mai 
sufăr şi ca să-mi treacă furia, înghit o 
carte: şi mă iubeşte, Nu pricep nimic : 
Asta nu-mi întră în cap! E minunat ! 
Ai văzut, domnu' Loyal? Mă iubeşta ! 
(D. Loyal rămâne nepăsător). Idiotule ! 
(Intră RASCASSE), î 
RASCASSE. — Unde e d-ra Isabelle * 
CROCKSON. — (Foarte vesel). Piit...: 
Pift... Sa dus. Salutare, domnu' Rascas: 
se! Sunt vesel Sunt foarte cât se poate 


mi-ai înghiţit 


i sărută. 


Un 


UNIVERSUL LITERAR. — 689 


VREI SA TE JOCI CU EU? 


de Mircea Ştefănescu 
după MANCEI. ACIIARD 


de vesel că vă văd, IIai să ne apucăni 
de muncă ! 

RASCASSE. — Dar eu nu pot să m'a- 
puc de muncă! 

CROCKSON. — Şi adică pentru de ca” 

NASCADSE — Eu sunt toarte amore. 
zat. 

CROCKHSON. — Si eu sunt foarte amy- 
rezat. Dar ce-are aluce asta... 

RASCASSE. — (Bănuitor, apropiindu- 
se de CROCKSON). Dar de ce vreţi dum- 
neavoastră să te apuci de muncă? Asta 
nu e firesc. 

CROCKSON. — Pentrucă sunt vesel. 

RASCASSE. —- Si pentru ce ești a-ta 
vesel ? 

CROCRKRSON. — Pentrucă muncesc. 

(RASCASSE se duce la tablă şi face 
repede o socoteală), 


RASCASSE. — Să presupozăm că pi! 
minus infinit e egal cu pentrueă mun: 
cesc, şi că alfa plus omega e egal cu 
sunt foarte cât se poute de zesel, pi! 

minus infinit va îi egal cu alfa plus 
omeva şi sunt foarte cât se poate de vese!, 
va, fi egal cu pentrucă muncesc. Ceeace 
trebuia demonstrat. (Se întoarce spre 
CROCKSON). Am înţeles tot! 

CROCKSON. — Să ne apucăm de 
muncă ! 

RASCASSE, -.- Noi nu putem să ne a- 
pucăm chiar acum de muncă ! 

CROCKSON. — Si pentru de ce? 

RASCASSIE. -- Pentrucă eu simt că 
dumneavoastră o să ţi se aducă ceva! 

CROCRSON. — O să mi se aducă ceva” 

RASCASSE. — Da. 

CROCRKSON. — (Cântând). „Hai că 
vine, vine, vine, —- pentru cine, cine, 
cine, = rentru Crockeon ceva vine...“ 

RASCASSE. — Uahaha! 

CROCKSON. — (Bănuitor). O să mi se 
aducă cova.. Dar de unde știți dumnea.- 
voastră că o să mi se aducă ceva? 

RASCASSE,. — Noi nu ştim. Noi cre- 
dem. 

iAnare un hiețas cu telegrame). 

FELEGRAPISTUL, --- Pentru d, Croc- 
kson. 

NASCASSE — Ha. ha, ha... văzuşi? 

(CROCKSON desface telesrama). 


TELEGRAFISTUI. -- Nimie pentru 
mine ? 

AMANDOI. — Facem parte din Liga 
antialcolică : 


(Il ameninţă.  Telegrafistul o ia la 


“tugă), 


CROCKSON. — Ce poate să fie? (Ci- 
teste). „Vino imediat. Mătusa rău bol 
navă, Ja Rarbizon“. Mătusica mea. dă or: 
tu' la Rabizon (Dă semne de desrerare!. 
Mătusica mea dă oriu' la Babizon. (Isi 
îmhracă haina). Mătusica mea. dă ortu' 
la Babizon. (RASCASSE îi întinde, cu e 
bucurie evidentă. pălăria si  umbrela;. 
Mătuşica mea dă ortu' la Babizon. (A- 
learză înebunit în iurul arenei. E e 
punctul de a ieşi. RASCASSE e în ni 
nouălea cer). CROCKSON, din ieşire: 
Numai că cu n'am nici o mătușe! (Isi 
desbracă haina si aruncă pălăria). Să 
ne arucăm de muncă! 

RASCASSE. — (Trist) 
de muncă! 

AMANDOI. — (Către d. Loyal) Acu 
ne anucăm de muncă! Miuzic! (Ies îm- 
preună si se întorc imediat). 

AMANDOI. — (Către a. Loyal). Aţi au: 
zit, donu' Loval? Noi ne apuciim de 
muncă. Miuzic! (ses). 


Să ne apucăm 


68U. — UNIVBRSUL LITERAR 


FILOTIMIA MORTULUI 


La cârciuma lui Manea Cioncioi din 
Bereasca, pe lângă grătar special, deli- 
catese şi băuturi streine și indigene, este 
şi un fel de „club“, în fund, după odaia 
de rigoare o oricărei prăvălii — o carua- 
ră intenţionat dosită pentru secretala po- 
litice, sociale şi intime ale notabilităţi- 
lor târgului, — o încăpere egală, albă şi 
sveltă, cu portretele Suveranilor şi acela 
ai sefului statului arborat, şi apoi înlocuit 
potrivit  împrejurării schimbului dela 
putere, dela guvern la guvern şi pe caval 
reprezintă; un calendar imens de perete, 
cu emblema înfiinţării Romei anturând 
într'o plasă orbitoare de raze capul in- 
vulnerabil ai misticului Traian, calendar 
care rămâne acelaș, mereu ia locul lui, 
prins în pioneze, deşi anii, zilele şi săr- 
bpătorile se comută cu vremea, urmând ca 
cercetătorii lui să comute ei din memo- 
rie datele care îi interesează după datele 
trecute; un mers al trenurilor caro nu se 
schimbă nici odată cu toată variabilita- 
tea malariivă a iiinerariului căilor noas- 
tre ferate, potrivit capriciului fantezici 
noului venit în capul direcţiunei trenu- 
rilor: un tablou cu celebra scenă a evan- 
iaiului din „Haonlet* în care visătorul 
Țrinţ al Danemarcei este zugrăvit prea 
bătrân pentru lasciva lui ardoare amo- 
vroasă şi Ofelia r.rea mult crudă peniru 
a putea înțelege filosofia nimicniciei vie- 
ței, — cu un Claurtiu anchilozat întrun 
iron a cărui prăbuşire apropiată fi aduce 
în figură mai mult o ironică inpasibul- 
tate decât ingrijorarea semeţiei năruită 
şi cu o Gertrudă fălcoasă dreapta și in- 
flexibilă abia încăpându-i chivăra în ra- 
ma tabloului, revărsând peste întreasa 
composiţie de atimi ambiţiuni şi chi- 
mere un zâmbet de agresivă necuviință; 
în mijloc o masă grea, dreptunghiulară, 
cu însemnări şi incrustaţiuni incerte, 
desemnuri neisprăvite, date înjumătăţi:e, 
cuge ări. alnoiaţii si ironii fără sens, fă- 
ră legătură, fără miez, tânţind în oglin- 
da scânilurii într'o nesăbuită antologie 
de circumstanță, ştearsă, vulgară si 1- 
ne tă: o paricină obosită cu pântecul a- 
trofiat care doarme înbrobodită, la pă- 
re'e în'r'un colţ, somnul iernelor în care 
toată gloria ei calorică a excelat în in- 
terminabilele  ibrice cu ţuică fiartă a 
cărei plămădeală de enupere, cimbru şi 
cuişoare, înalţă în încăperea clubului, a- 
roma tavernelor scunie, rline de întâm- 
plări, de cancanuri şi de îndeletniciri 
suspecte; pe jos un permanent și disgra- 
țios strat unsuros de hradolină pentru 
higiena localului şi o enormă Yală dea- 
supra încuetoarei de puşcărie a odiii 
care închide ermetic clubul cârciumaru- 
lui Manea Cioncioi din Bereasca, înbâc- 
sit de mistere. 

La, începutul comerţului nici prin gând 
nu-i trecea lui Manea Cioncioi utilitatea 
înliinţării unui club! Ă 

Cele patru drumuri care se încrucișea- 
ză drept în răspântia de dinaintea pra- 
gului cârciumei, îi aducea un dever cu 
vâri şi îndesat. 

Toţi cărăuşii, drumeţii și negustorii 
satelor din vetrele cărora pornea dâra 
potecilor ăstor patru drumuri, își aveau 
toții scurgerea prin faţa lui Manea Cion- 
cioi. 

Mangalul nu se stingea nici când. 

Ultimul ficat de după miezul nopţii 
era luat de pe tăciuni de un găinar in 
treacăt, plecat în înserat fără un- dumi- 
cat în el, 


Odihna lui Manea Cioncioi şi a tejghe- 
lei lui ţineau prea puţină vreme, aproa- 
pe nici cât îi trebuia nopţii să se scurgă, 
pentru ca la asiinţitul luceafărului, gră- 
tarul şi ţoiurile să joace tontoroiul în 
bătătura de dinaintea vadului, îndopând 
pe înfometați de dinspre oraş, spre ve- 
trele din capătul celor patru şosele și în 
praful cărora se rostonolea spre chimi- 
rul lui Manea Cioncioi paralâcul alb 
peniru zilele lui negre. 


La orice oră din zi şi din noapte, tot 
românul găsea în prăviăiia lui Manea 
Cioncioi din Bereasca o fiertură arde- 
iată, un cârnat usturoiat şi o lezumă cu 
sos pe un preţ de nimica toată, peniru 
mulţumirea tuturor. Osehit de asta, toate 
adălmaşurile tot la Manea Cioncioi se 
prăznuiau şi toate târgurile, tocmelile și 
afacerile de negoț, tot la Manea Cioncioi 
din Bereasca se urzeau, aşa încât comer- 
țul săltând, negustorul era departe de 
a. se gândi Ja vreo estindere a lui. 

Casele le ridicase din fripturile și din 
țuica de Văleni, 

Foaia de zestre a Anişoarei, fata a 
mare de măritat, dată dură Domnu Siai- 
can învățător în Poenari, tot din dumi- 
caţii de dinaintea grătarului era întoc- 
mită, iar Lixăndruș elev la Politechnică 
la București. tot din banii areritivelor 
ticluite de Manea avea să ridice mai târ- 
ziu neamul Cioncioilor cu ingineria lui 
vestită, 

Deci nici pomeneală la negustorul Ma- 
nea Cioncioi să-i treacă rrin minte ca 
într'o bună zi să se întindă mai mult 
decât plaroma sub al cărui aconeriş pru- 
dentul fabricant de condimente se sim- 
ţea destul de bine! 


S'a întâmniat însă rentru desorienta- 
rea raşnicului comerciant de evcitante 
gastrice. ca într'o vreme, socotelile să 
iasă. într'altfel. evoluţia timrului să-si 
schimbe asnectul calm al îndeletniciri- 
lor cârciumarului şi îmrrejurările... so- 
cin!e să rrefacă rnnicalmente verevile 
nezustorești ale lui Manea Cioncioi. 

Bereasca a suferit morificări în sen- 
sul unei amn]ificări <uhite a linistilei 
lui atmosfere de toate zilele. ponulaţia să. 
se înfesească, iutețul să raveze comirna, 
comuna să aducă ană și statul să înfiin- 
țeze judecătorie de race. 

In cârciumă la Manea Cioncioi, =a 
fruntas. între fruntasi trehuia dar înfiin- 
țată o încărere anarte pentru elita târzu- 
Iwi care urma să iasă din mediocritatea 
viciată. a. redusei cocietăți de nână eri a 
orăselului si să intre tantose în văzu tu- 
turor, în clubul cârciumei lui Manea 
Cioncini, 

Si Manea Cioncioi nu a avut încotro. 

Manea Ciancioi a. fost nevoit să astâm- 
pere arţazul elifei ? 

A scos omul autorizaţiune în regulă, 
a comandat mobilier la tâmnilar, la oraş 
și a cerut la centru extinderea brevetu- 
lui. 

Osebit de  prromntitudinea executării 
ăstor rrenarative inerente, fruntea târ- 
guşorului, încânfată de noul asşezămârt 
care avea să adănostească cancanuriie, 
invidiile, slăbiciunile şi cronicele de toa- 
te zilele ale târgului, dete cârciumaruiui 
Manea Cioncioi toafe asizurările dispen- 
sei de orice eventuale neplăceri ce ar [i 
decurs din înființarea clubului. 

Clubul nu era BubordoBat nici 
nuanţe politice. 


unei 
















































SARMANUIL, KLOPȘTOCE 


Clubul era botezat pur și simplu „Che 
bul Intim“ — atât şi nimic mai mult 

Orice preocupări în afară de... întimk 
tatea clubului, nu-și putea, sub nici ua 
motiv găsi refugiul în cârciuma lui M 
rea. Cioncioi din Bereasca. 

O baterie frapată, un mezelic fin şio! 
discuţie aleasă, motivau rostul aduni 
rei cercului elitei la „Clubul Intim, 4 

Nestul intra în domeniul daraverilurj 
de ordin privat, social, sau administra 4 
tiv, în care proprietarul Clubului Intim 
şi intimii lui, nu aveau nici un sens, 

De alfel, această. directivă a și îodt 
semnificativ subliniată în discursul ro. 
tit de către cel mai inteleclual dintre in 
timi, cu ocaziunea inaugurării clubului, 
în fața căruia, cei mai mulţi dintre com 
vivi s'au trezit profund nedumeriţi, îi 
care rămânând extaziat spre vorbitor, 
cu cârnatul în furculiţi, nedumerindu-m 
cum aar putea armoniza entuziasmul 
festiv, cu CHEMAREA unei odăi de cân 
ciumă! 


Aniversarea totuşi a decurs în ordin, 
cu excepț'a unei palide îngrijorări din 
partea șat:onului clubului la adresa tă: 
ruia discurs făcuse oarecari aluziun) 
politice. 4 

Totuşi, întâmplă-se orice s'ar fi intâme 
plat, Manea Cioncioi rămânea mai d 
parte la intransigzenţa rezervei lui neguj 
toresti. oricare ar fi fost el MOBILUL! 
discursului de deschidere şi din care cir 
ciumarul, cu toate eforturile, nu a putu 
reține nici o iotă. 

In orice caz, Manea Ciocioi nu putea fi 
făcut responsabil decât de acele anuruite 
întâmplări pertractate în club cari eve 
tual ar fi eşit din sfera ordinei, mora: 
și a bunei cuviinţe publice. 

In extrem, clubul sar face pasihii de 
cel mult o desființare a lui motivată și 
prătarul ar fi fost pus din nou în va 
loare. 

O bătaie vulgară s'a întâmplat în Găi: 
seni și enilocul a fost încetarea din vit 
ţă a victimei. 

Bătăuşul a fost chemat în judecată 
înaintea Ocolului în circumscripția & 
reia cădea... Clubul, unde sa angajil 
vracesul. ; 

Procesul a fost introdus direct de și 
timă, îndată după bătaie. 


Intre timp, intervenind decesul re 
mantului, procesul a fost continuat d 
moşteniiorii de sânge ai mortului. 

Advocat şi de o parte şi de alta, 

Advocatul bătăuşului, intim cu adr 
catul mortului, susţinea că, nu bătuis u 
fost pricina morţei victimei ci cu totul 
al!ă. împrejurare în afară de loviiu 
jriviite, ca de pildă vărsta înaintată & 
vec'amantului, eventualitatea, fataiil 
ten ș.a. m.d. 

Advocatul mortului, întim şi el cu ad 
vocatul hătăușului, susţinea. din con 
că toemai bătaia a fost cauza decesultă 
clientului său. întărind această prezun 

) ţie je îmyrejurarea că, defunctul dia 
i un tresentiment de moarte apropiată 
i-a dat între timp o procură pentru s 
contuce mai de-arte ț:rocesul, | 

Deshateri preliminare încordate, în ir 
cinta... „Clubului Intim“ din odaia cât 
ciumei lui Manea Cioncioi din Bereac 

Domnul Pompiliu Velican, advocatu 
bătăușului, rămâne la punctul său di 
vedere cu privire la cauza, decesului vib! 
timei care este cu totul alta decât bătah] 


> 


UNIVERSUL LITERAR. — 691 


CU AMICUL HANS IN ȚARA LUI D'AUREVILLY 


6 Aprilie 


De dimineaţă iarăşi norii murdari şi 
riul mic, spectacol de terminare. Am re- 
nunţat din pricina vremii, la excursia 
pe apă la Liavre de peste drum, şi ațoi 
cu un tren localnic umil şi încet, după 
treizeci de kilometri  lungiţi peste mă- 
sură, în sfârşit, Caen. 

Caen, oraș nezru... niate, cu străzi 
multe cu lume rnultă, dar totul îngho- 
suit, strâmb, capricios, cenuşiu.  Cusele 
dee străzile strâmte si răsucite, inegale, 
tău alăturate, toate vechi, unele dintre 
ela din Evul Metiu, — si munidare. Prin: 
tre ele locuinţa lui Alalherbe. 

Pitorese nuu!t de alifel, dar în căuta- 
rea unui ho'cl mai curat, nai timrul 
privirilor de ansamblu și te  indignezi 
mereu. 

Hans mai a'es nici nu-si roate închi- 
pui car ji ceva interesant, crete ci 
glumesc de m arăt satisfăcut si-mi aru- 
li mereu tru:uarul sțart şi băiţile dese. 
Imrresia unei sin'vofii de bătrâni a lo- 
caţi, îmroviraţi. ehemuiţi unul în alti 
dar vorbireți, curiosi si acili în gesturi 
mici, La un colţ, canalul! care duce rână 
la mare, castelul în altă purte. Asci uni- 
versitatea cunoscută, unuie Narbev DAu 
revilly si-a terminat licenţa în dront H- 
niștit şi moeiliucru, sșre regrelele acelora 
ce veniseră. să-l asculte si exagerase ini- 
rortanţa ges:urilor lui, ţ:e atunci deni9- 
cratice. Caen orașul rrimeior lui armo- 
ruri turbulente, câni îsi etala garileru- 
ha-i colorată, al micului libray”  Trebu- 
tien, făntură  Dicisnică, și mereu aple- 
cată srre sacrificiu. prietenul cel mal 
bun al lui Barbey. Caen, orașul biserici- 
lor vechi. În țiiaţa centrală, biserica go- 
tică Saint Pierre. întlorită. cu forme pline, 
elegante. in alte părţi. două biserici enor- 
me, mult asemănătoare: Saint Etienne, 
abbave des hommes si [.a Trinit abhbave 
des femrnes. Amândouă în stil romanie 
și clădile la mică distanţă, în secolul al 
XI. In şrima sicriul gol —- oasele au fost 


— dovadă că victima s'a bucurat de tot 
discernământul pentru a putea emite o 
procură. 

Domnul Vesrasian Miţorol, advocatul 
mortului, persistă din contră, în a sus- 
ține că, tocmai faptul în sine al preve- 
derii din rartea clientului său, a morţii 
cre nu întârzia, adevereşte îmrrejura- 
ea că, numai bătuia a țutut fi cauza 
deierminanlă a morţii, din mornent ce 
victima s'a îngrijit din timp de emiterea 
procurei. 

Dar în discuţie se amestecă și cârciu- 
marul Manza Cioncioi, cu plaivazul du- 
pă ureche, propunând pur și simplu o 
impăcăciune între părţile litigante. 

Propunerea ratronului nu a fost luată 
insă în seamă şi pricina a mers fatal 
inaintea judecătorului de ocol respectiv, 
intim la rândul iui şi el cu cei doi ad- 
vocaţi înfimi si tus trei, membri ai Ciubu- 
lui Intim din cârciuma lui Manea Cion- 
tioi din Bereasca. 

Aci aeshaterile nu au fost mai puţin 
hverşunate ca cele din şedinţa Clubului 
Intima. 

Judecata, făcând aplicaţiunea art. 239 
din condica penală, atenuat însă cu sim- 
țitoare circumstanţe ușurătoare, a tri- 
pis pe bătăuş la închisoare pe timp de 





împrăștiate — ale lui Wilhelm  Cuceri 
torul. In cealaltă sicriul intact al regi: 
nei Matilda, soţia  Cuceritorului. Din 
ârtul dela Trinit6, Caenul pare ca un 
animul de mare negru, încet la resriru- 
ție, vâscos, plat, umed. Personagiu im- 
vortant, ministrul roate grăbit de ocu- 
Laţii multiple și înalie, soarele ritică 
pentru un moment un colţ al yerdelei 
cenușii, şi-l simţi în momentul arariţiei 
că tremură de nervi şi grabă, şi că muş- 
chii trupului sau și îndreptat în spre 
alte locuri. 


6 Aprilie. 


La gară, lungă discuţie cu Ilans în fata 
baedekerului. dacă să ne oprim la Ba- 
yeux. Exrerienţa Caenului l-a săturat de 
noi avenluri. In faţa vreunei murdării 
exclamă ironic — „Pofiim culoare lo- 
cală“ şi apoi „Eu nu admit culoare l0- 
cală unde nu-i curat“. Ne-am ovrit to- 
tuşi la Bayeux unde ca să ajungi în oră- 
șel, mergi o hucată yrintre câmțuri. Ce- 
rul: se înseninase şi frăgesimea aerului 
ne înviora. Povulaţia curioasă ne privea 
dela ferestre. Pe strada yrincirală, ma- 
gazine mici, întunecoase, fără clienţi. La 
mijloc, Catedrala goiică grandioasă, mo- 
tivul principal al orrirei noastre. Peste 
drum vechea eriscorie şi acolo celebra 
tariserie a reginei Matilda, figurând 1s- 
toria cucerirei Angliei de căire  Nor- 
manzi : o bandă lungă de 70 de metri de 
pânză negricioasă, unde au fost arun- 
cate cu acul, puncte de lână colorată 
pânza, însăși servind ca fond. 

A fost cusută de lucrători Anzlo-Sa- 
xoDi, şi scenele re;rezintă, cu naivitate 
si exactitudine, costumele, armele, va 
poarele, din timr.ui acela. 

Terminăm iute vizitele noastre, arvi 
eşim Ja câmrul rroaspăt şi rătăcim mul- 
tă vreme, iar noaptea se lasă moale. 
Ilans e încântat de atâta prosteţime. Ir- 
disnarea lui împotriva Caenului, a de- 


una lună de zile, dela data rămânerei 
definitivă a cărței de judecată condam- 
natoare, stabilind, după actele dresate, 
că, nu bătaia a provocat moartea victi- 
mei — lovituri!e primite, cel mult să-i 
fi căşunat o incaracitate de lucru pe un 
interval de timp de scurtă durată! 

După pronunţarea hotărârei, desbate- 
rile au continuat aroi la... Clubul Intim. 

De data asta, cârciumarul Manea 
Cioncioi, care în timrul rertractărei pro- 
cesului în faţa judecitoriei de ocol, se 
bătea cu pumnii în piept că știe tot, Fro- 
puse ritos împăcarea: 

— „Nu este arteviărat că mortul a sem- 
nat procura! Mortul n'a semnat nici o 
procură pentrucă era mort! De ce ru 
vă împăcaţi, la urma urmelor, ca să se 
isrrăvească odată cu gâlceava?! Cum 
putea, iscăli un mort o hârtie dacă la 
urma urmelor era mort? sfârși conges- 
tionat cârciumarul Manea Cioncioi, tre- 
când plaivasul în cealaltă ureche. 


Atunci cine a semnat pă mort în pro- 
cură ? se răsti nedumerit părțile în pro- 
ces, către cârciumarul. pacifist. 

— „lată cine a semnat, a semnat! A 
semnat că a semnat! A semnat iaca... 
domnul advocat Vespasian Miţopol, care 
văd că susţine că mortul... a murit din 


venit astfel și mai eloguentă, iar admi- 
raţia pentru Bayeux n'are margini -- 
„Asta zic şi eu că e culoare locală“, 

Ne întoarcem în unul din multele ma- 
gazine cu cunoscutele porţelanuri locale 
de culoarea tabacului şi cu motive de pe 
rânza reginei Matilda. Inainte de a in- 
tra în restaurantul familiar unde sti 
clele cu citru ne îmbie, Hans optimist 
asupra excursiei noastre, cumpără pen- 
tru o periectă orientare o busolă. 


7 Aprilie. 


Ilans a plecat direct la Cherbourg, dar 
eu mam orriţ în drum pentru câteva 
are la Volognes, orășel plin de aminti- 
vea lui D'Aurevilly, care venea călare 
dela apropiatul Saint, Sauveur le Vi: 
compte, la vărul său Edelstanii de Meril. 
Câteva străzi goale cu case vechi, şi în 
raica biserică gotică, slujba dinainte de 
Paşti. La, confesionai își asteabtă rândul 
hâtrănele în îmbrăcămintea locală nea- 
gră, cu năframele dantelate pe cap. £.- 
ruizez oraşul repede şi rătăcesc pe 
câmp. ferburile sunt pariumate iar clo 
rotele bat. Pe drum coșii mă salută ca la 
ivi în ţară la sate, unde se prepară de 
je acum la fel Paştele, acolo aşa de de- 
rarte... 


8 Aprilie zi de Puşle. 


Cherbourg, oraș neinteresant cu un 
canal eare-l des;arie în două, gen palid 
Trouville. Deauville, cu clădirile conven- 
ținale, şi teatrul pe o piaţă mai mare, 
strada princirală cu poşta,  librăriile, 
magazinele, restaurantele. Muzeul con- 
ține ceva mai multi decât  obicinuitele 
„2lorii locale” câteva portrete de fami- 
lie ale Jui Millet .escoțerite în rodul 
vrimăriei. Statuia lui Napoleon călăreţ 
întreșrind, biserica gotică -cu Jume 
multă şi după balustrata fatală, murea. 

kacem din Cherbourg peniru câteva, 


bătaie ! Cine era să-l semneze dacă nu 
cel care avea, interes să o facă, sfârși 
mânios, esind din club, cârciumarul Ma- 
nea, Cioncioi, şi trecând plaivasul în pri- 
na ureche. 

Doninul avocat Pomțiliu Velican, șen- 
tru prestigiul clubului, a aloptat într'o 
măsură ve'lerile patronului, oferini co- 
legului Vesrasian Miţosol îmnăcarea... 
în așel, la Tribunal, în care lim, mMoş- 
tenitorii mor:ului să ratifice semniiura 
deșe procură, însuşindu-şi-o. 

— „Dar la o adicătelea, stai să vedem 
cu cine sar face îmrăcăciunea dacă ăl 
bătut a murit ? reintră. subit în club, câr- 
ciumarul Manea Cioncivi, irecând din 
nou plaivasul pe a doua ureche. 

— 1000999 

Intradevăr, pentru prestigiul clubu- 
lui, o îmnăcare interveni înire părţi, în 
apel, renunţându-se la raiificarea serm- 
năturii mortului, ca inutilă. 

Dar tot nentru prestigiul clubului, pro: 
tura plăşii pecetlui obloanele cârciumii 
lui Manea Cioncioi din Bereasca și în as- 
cunzișul căreia, un mort seinnase o [ra- 
cură, doi iinpricinaţi se îmrăcau cu un 
mort si un bătăuş scapă de pedeapsă cu 
învoirea aceluiaşi filotim mort! 


SARMANUL KLOPŞTOCK 


092. = UNIVERSUL LITERAR 


zile, centrul nostru de excursiuni și după 
amiază automobilul ne poartă dealun- 
gul mării printre poziţii fermecătoare cu 
multe amintiri Normande, iar un guid 
cu urechi mari ne dă explicaţii. Ajungem 
—erurmm vre'o douăzeci — la capul Ha- 
gue şi acolo coborâm pentru o clipă. 
Vântul cântăreţ din Banjo scoate  sin- 
gurul lui sunet, neîntrerupt, subțiat, si 
îngroșat curgător ca în urma întinderei 
şi destinderei instrumentului muzica), 
fără distanţele matematice dintre note- 
le unui piano. Pe vârtul stâncelor sun- 
tem cu toţii intinctiv făcuţi bloc ca să ne 
păzim de tăria lui — aranjaţi parcă de 
regisor mare pentru vre'un efect scenic 
de mase, şi ca şi cum el mi-ar izbi nu- 
mai da mijlocul trupului, grupul notru 
se adânceşte la mijloc iar privirea aţin- 
tită pe mare ne deschide mari pleoape şi 
ne atrage tot capul pe gâtul întors, se 
plasticizează. 

Marea se întinde palidă deoparte, de 
alta, şi în faţă, infinită. Soarele trana- 
parent de Nord sa rostozolit drept în 
mijlocul apei, şi acolo ca o vietate se 
mişcă mereu, i se se aude respirația şi î 
se vede umflarea şi subţierea toracelui. 
Păinjen imens, și-a întins pânza fini 
pe tot cuprinsul mării şi și-a legat laţe- 
le galbene, lucrate exact în lungul depăr 
tatelor ţărmuri, şi n'a scăpat „un ochiu 
nelucrat. Vântul mişcă pânza cu totul, o 
împinge ne malurile netede, o bate şi o 
tremi'. ., o fâlfâe cu pe o batistă fără 
să desprindă vre'o picătură de apă, şi ai 
impresia că o mână gigantică, apucând 
de un capăt, ar putea ridica toată supra- 
faţa. 

Hans lângă mine, cu dinţii încleştatţi 
și buzele deschise îmi vorbeşte despre 
farul din depărtare şi se încearcă si. 
calculeze distanța până la el. 

Intors acasă, constat că totul a dispă 
rut ca şi cum nur fi fost decât o glumă 
a imaginaţiei, că tot jocul de lumini ne-a 
încetat şi că sa risipit toată atmosfera 
care mă cuprindea, cum se întâmplă cu 
sunetele, puţin timp după terminare: 
bucății cântate. Si cu dezesperare văd că 
nu pot reconstrui decât un singur lucru 


mai cu exactitate : urechile mari ale 
ghidului: 
Dar seara, marea neagră sub cerul 


sumbru pare o locuinţă tainică de tâl- 
hari. La cele câteva lumini înguste care 
străbat întinderea, îşi numără pesemne 
câștigurile zilei.  Intrebuinţase pentru 
asta toate mijloacele posibile, viclenia, 
grația, făgăduelile, şi uneori mânia pe 
faţă. 

Spuma sunase şi strălucise ca pietrele 
scumpe, tremurase şi se împletise ca o 
dantelă, se încordase ca arcul care nu 
dă iiciodată greş. Nimfele trandafirii își 
întinseseră mereu braţele atemenitoare. 
cu desetele resfirate odată cu valurile, ca 
să si le retragă mereu, 

Sirenele se rotiseră surâzătoare, iar 
Meduzele invizibile, nu-și încetaseră cân- 
tecul vrăjit. lar acum, în nsaytea neagră 
și adormită, aplecând urechea peste bn- 
lusitrada din lungul aici, nti se pare că 
aud, venit din adâncimile  1nisterioase, 
un sunet de arzinți. 


9 Aprilie 


Dimineaţa cu Hans la castelul dela. 
Tourlaville. Covaci înalji peste care sa 
rostogolește vântul. întindem  mâinele 
goale pe marginea lacului și două lebe. 
de au alunecat iute până la noi, şi ne-au 
întins gâturile, blânde și cuminţi ca două 
oiţe, i 

După amiază petrecerea croitoreselor 


la Martinvast, în tradiţia Cherburgului 
a doua zi de Paşti. O nouă impresie a 
vieţii franceze, — viaţă cu înfățișări mul 
tiple cu toată tendinţa românească de a 
reduce totul la tipul agreabil parizian, 
Trenurile puse anume la dispoziţie, su- 
praîncărcate au străbătut încet cei cinei 
kilometri. Unul a făcut un spirit şi tot 
compartimentul a râs, cunoscuţi și ne- 
cunoscuţi, râs familiar, 

Sunt îrnbrăcaţi gros, căldura a venit 
pe neașteptate, şi acum cu toţii se plâng 
de cald. La Martinvast, în faţa gării, un 
deluşor, cu un drum împrejmuit de un 
gard. Cei curagiosi și-uu făcut loc prin 
tre rupturile gardului şi-au urcat pieziş 
ca să termine mai iute cei câţiva metri. 
Pe micul platou, călușşeii, o tarabă cu tot 
felul de vase proaste pe cure trebue să 
le nimereşti, pentru câştig, cu roţile de 
lemn, o cârciumă mică transformată în 
cafenea, apoi câţiva negustori ambulanți 
cu portocale şi alune. Iar lumea, îniro 
înghesuială veselă, se mișcă încet împin 
să de colo, până colo, domni cu surâsul 
indulgent și cu paltonul pe braţe cucoa- 
ne vorbind despre preţul zilei, domnisoa- 
re cu poşetele pline de conietii marinari, 
copii transpiraţi şi turbulenţi cu bereta 
pe ceafă. 

Şi copii mici de lapte rotind ochii la 
armonica, care încearcă un charleston 
Părăsim mulţimea şi ne strecurăm pe 
drumul încurcat de câteva căruţi venite 
la sărbătoare şi lăsate acolo, trecem pe 
lângă bisericuța veche și intrăm în par- 
cul deschis anume, cu înfăţişarea Cișmi: 
giului Duminica. La capătul lui un cas- 
tel. Intârziem mai mult, pe iarbă, într'uu 


N PE PEZEA A 


„PROF 


Acolo însă unde chestiunea titlurilor 
false alunecă pe o pantă jericuloasă e 
în cariera didactică, Cei dintâi vinovaţi 
sunt cei ce numesc „profesor“ sute şi 
mii de oameni pricepuţi în altă direcţiu- 
ne (natural că trec peste cei ce nu se 
pricep la nimic). In felul acesta uvem 
profesori-ofiţeri, protesori-avocaţi,  pro- 
fesnri-medici, profesuri-ingineri, nrofa- 
sori-zeli de gară, profesori-icheri, pro- 
fesori-popi, profesori-invățători,  profe- 
sori-dame de condiţiune şi chiar profe- 
sori-moaşe comunale. 

Lor li se adaogă: profesurii-studenţi 
de unul 1V, III, IL si chiar I, profesori- 
absolvenţi de facultate, profesori-suplini- 
tori pe toată vieata, profesori-căzuţi la 
capacitate sau lu licenţă, ba chiar pro- 
fesorii-absolvenţi de liceu fără bacalau- 
reut şi uneuri chiar — profesorii-elevi 
din cursul superior. 


Aceasta numai în învățământul se- 
condar. Adăopaţi că tot „profesor“ îşi 


zice și absolventul a patru clase primare 
care prin cine știe ce minune — a ajuns 
învăţători-suplinitor la Păduchioşii din 
vale şi că, pe baza, aceleiaşi recomunda- 
țiuni, răsunătoare, maestrul-tâmplar sau 
tinichigiu X,, transformut pe neaştepta- 
te și fără altăpregătire decât aceia a me- 
seriei de care începe să se simtă înstrei- 
nat, în „profesor ia Scoala de meserii 
din Diocheţii de sus" — solicită stima 
conceiățenilor săi şi veţi avea o usonră 
perspectivă a profesoratului — sub cele 
3 principale aspecte ale sale — secun- 
dar, primar și profesional. 


loc mai singuratec. La întoarcere, ulii: 
mul tren spre Cherbourg se pregătea să 
plece și toată lumea, strânsă compact ca 
o singură vietate monstruoasă umflată 
din pricina aerului cald, așteaptă deschi 
derea ușilor. Ne grăbim pe platoul gol,in 
timp ce negustorii îşi strâng mărunţişu: 
rile, pe covorul de hârtiuţe de toate cu- 
lorile, de coji de portocale şi alune, 

Provincia naivă şi cuminte cu sufletul 
ei identic pretutindeni. 


10 Aprilie. 


De dimineaţă im-am certat cu Hans, 
Motivul neînsemnat. Apoi într'un trena 
mic localnic, pe un timp gri, printre 
oraşele gri, dealungul mării, spre celă: 
lalt capăt de sus al Cotentinului. Bar 
fleur, oraş de o mie de oameni, în lun: 
gul mării la rând, „Caf6 de France” și 
„Cute de Commerce“ cu cidru mult, 0 
„epicerie", pe ziduri reclama, Men, 
apoi un monument „Aux soldats mort 
pour la patrie“ și la capăt bisericuţa ve 
che, Prin câteva bărci câţiva marinari 
vorbind în dialect, iar la uşi femei, cu 
mânicele suflecate, ne privesc curioase. 
Stau pe stâncile mari, cenuşii, privind la 
mare. Deasupra se aliniază nori gri dun: 
gaţi cu negru, Pescăruşii, la fel colorați, 
rotesc scoțând sunele stridente. Hans a 
plecat la doi kilometri la Gatteville să 
viziteze farul înalt de 70 de metri, Aul 
amestecat zzomotul apei, scuturatul vân 
tului, ţipetele pescărușilor şi câte o vorbi 
neinţeleasă. 


ANTON HOLBAN 


DEZIA POZA POZA B 


IN RĂSPAR.. 


E S O R“ 


Să amui spun ceva despre cealaltă ra- 
inură --- învățământul particular ? Aici, 
cu toată restricțiunea oficială, numai 
cine nu vrea nu ajunge. Cel puţin aşa 
era până mai eri, 

Funcţionarii €. î. r., sau oficianţi p. tit, 
slujbași de prin ministere ori licenţiaţi 
în drept cari nau practicat niciodată ni- 
mic, licențiaţi în litere şi științe mumili: 
caţi în sclipirile de folevă ale Bucureşti» 
lor eu funcţionari particulari sau nimit 
—- cu un cuvânt: toţi : cu oarecare pre 
gitire în specinlitate şi fără niciuna pe 
uucogică. Natural că toate acestea nui 
împiedică să-si comande cărţi de vizită, 
numindu-se „profesori”, 

Inchei cu întrebarea : oare dece nu 80 
ocupă „Asociaţiunea învăţământului se 
condar” (şi la fel alte asotiaţiuni al 
corului didactic) cu fixarea calităţii de 
profesor *? IE o chestiune așa de deli- 
caută ? 

Nu cred ! 





PAUL 1. PAPADOPOL 














UNIVERSUL LITERAR. — 693 


c P'ahac ea Esicrear'es 








TOT DESPRE DESCOMPUNERE A 


Problema descompunerii romanului 
ameninţă să ajungă în curând o formu- 
de loc comun şi comoditate esseistă. Su- 
biectul isniiește pentru o anumită meta- 
fizică a lui, ce face să coboare în lumea 
abstractă a literelor noţiuni de finalitate 
viaţă şi moarte naturală. Dar ienorân 
du-i această lature uşoară, scriitorii — 
îngrijoraţi — se apropie cu teamă de o- 
hiect și îl consideră doctoriceşte. 

Inainte de a fi făcut acest lucra, d-l îi, 
Aderca a cujrins elementele prirue ale 
thestiunei în literatura d-sale chiar, 
„Omul descompus“ punea problema cu 
imteresante similitudini de poziţie, pe 
tare noi ne-am ocupat când-va să ie qis- 
tingem și să ie precizăm în contribuţia 
kr inedită. 

De curând (Universul literar Nr. 40, 
acest scriitor atent cu logica preocupă- 
rior sale şi cu mersul temperamentului 
său, pe cât de inegal şi neliniștit, pe atât 
de interesant, îşi veritică— romancier— 
tenul şi urmăreşte incertitudinile. 

Pentru noi nu acest fapt ne-a prilejuit 
luarea unei chestiuni, de care — e un 
an de atunci — ne-am ocupat amănun- 
țit şi de aproape. Ne era în gând ca în 
rând — ultimile trepte ale romanului 
proustian fiind câştigate — să revenim. 
E bine însă că articolul d-lui Aderca ne 
oleră prilejul unci trăsuri de unire între 
€ porniain să scrim acum un an şi ce 
lănuim să publicăm nu peste multi 
veme, Și e mai ales bine că ne înles- 
nește anumite preliminarii de ciemen.- 
tară însemnătate pentru subiect. 

Articolul citat debutează cu o enun- 
sare a faptului: descompunerea romani: 
li e o evidenţii. Metoda aceasta de sim- 
plificare nu ne supără de loc pe nui, fa- 
niliarizaţi cu o idee, pentru lămurirea 
ăreia an scris, dar ît încurcă se pare ne 
autor, Hefuzând să cerceteze datale ini- 
[iale ale afirmației sale, face dela a pa- 
ta frază a micului siu esseu, greşeala 
de a confunda ceeace nu e decât simţ 
bmul unei crize cu cuuza ei. „Srriitori 
de seamă şi opere literare de mure ta- 
bare au compromis genul... 

Să ne înţelegem. Noi suntem îndrep- 
lății să vorbim despre existenţa unui 
declin ul romanului numai pentrucă 
toate operele, care dieta un timp au în 
trcat.să se înfiinţeze cu. atare, au deviat 
dela pen. Acesta e un fapt. „Seriitori de 
samă și opere literare de mare valoare" 
Wu izbutesc să se ordoneze pe linia epl- 
tă a romanului. Este asta, o cauză a cri- 
gi? Nu. E chiur criza. Căreia literato- 
ii — şi printre ei, cu frumoase titluri, 
dl Aderca — încearcă să-i găsească ex- 
picaţii, să-i precizeze determinantele, 
să-i afle într'ua cuvânt cauza. Chipul de 
wpresie al esseistului nostru ar reveni 
e a spune, că epopeia, bunăoară, a dis- 
țirut nu pentrucă anumite circurmstan 
pg au făcut-o improprie artei noastre po- 
dice, ci pentrucă Boileau, Voltaire şi 
ln Budai Deleanu şi-au ratat exerciţi: 
ie lor în marginea genului. Sezizaţi de- 


ROMANULUI 


sigur această &ravă nedibăcie logică şi 
îi vrefuzaţi confuzia. 

Dar articolul se face vinovat şi de alt- 
ceva decât de ignorarea unei distincţii 
de planuri. Expresia improprie se lasă 
uwmaâtă curând de o exemplificare iim- 
proprie. Intre marii scriitori, care au 
comnromis romanul, în fruntea lor, d-! 
Aderca înscrie numele lui Marcel Proust. 
Ori noi știam că dacă romanului îi este 
dat să se constitue într'o formulă con- 
timporană valabilă, că dacă pentru a- 
ceasta istoria noastră literară cunoaşie 
un efort cu adâncă autenticitate, atunci 
numai „Căutarea timpului pierdut” îl 
realizează. Nu faci o profeție când spui 
că peste o sută de ani, în istoria genu- 
lui, dela Balzac la Proust alt moment 
nu se va putea distinze. Exprimi doar, 
un Jucru foarte evident, dacă ştii să-ți 
creezi perspectivă, făcând doi paşi îna- 
poi. Tot ce a frământat dela Iluysmans 
încoace modul epic, toati nedesluşita 
lui învolburare cu lirismul şi adâncul 
inconştientului descoperit, toată  dezor- 
donata declanșare de formule învăţate 
și intuiţii fremătător de inedite, se po: 
tenţează viabil în Proust şi se colorează 
la înălțimile geniului. Cum ? D-l Aderca, 
romancier caro a prins din această cu: 
tremurare dezordonată ecouri ascuţite, 
crede că dimensiunile operei îl distinge 
pe Proust si că cu asta a stricat el în 
cheicturile vechei formule? Dar şi Ro- 
main Rolland a scris un roman în patru 
mii de pagini. Sau, ca să nu glumin, de 
ce uită autorul nostru arhitectura imen: 
să a „Comediei umane” şi de ce igiorea 
ză asemănările profunde de raportare a 
personagiitor, de acţiune prelungiiă peste 
destinul unui singur erou, de univers 
complet, existând între Balzac și Prousi? 
Dacă se lasă înşelat de aparenta indivi- 
dualitate a volumelor celui Qintâiu, gre- 
șește. Nu va trece prea mult timp, până 
când „Un amour de Swan“ o va alcătui 
în manuale și istorie curentă — cum 
just observu Fdmont Jaloux — un sin- 
aur tot. Sau, adăogăm noi, foarte ușor 
„Du cât6 de Guermantes" — volume în 
care nici destinul Albertinei, nici trage- 
dia lui Charlus nu fac teme centrale — 
va putea să se individualizeze. 

“Toate speculaţiile făcute de d-l Aderca 
în jurul grabei cetitorului modern, obiş- 
nuit, al aeroplanului şi al cinematogra- 
fului, sunt perfect gratuite. Revoluţia 
momentului literar Marcel Proust nu stă 
în contrarierea cetitorului, Dovadă acest 
nou snobim al literaturii proustiene, iu- 
căpută pe mâinile doimnişoarelor si ale 
cenaclurilor, snobism, pentru care d-lui 
Aderca personal, noi am şti să-i vferim 
-.- dacă ni le-ur cere — exemple picante. 


E vina articolelor scurte cu subiect dis- 
proporţionat, de a ocoli—tot căutându-l— 
sensul central al unei probleme. D-l A- 
derca ternându-se să abordeze din faţă 
miezul „chestiunii Proust' a.rămas în a- 


fara ei, tratând-o lăturalnic şi (e sigur 
vina puţinelor pagini, de care a dispus) 
reșit. D-sa a ţinut să recunoască în 
„Căutarea timpului pierdut“ începutul 
tenului de vieți romanţate şi să vadă, 
aici una din trăsăturile tipului de ro- 
man, pe care Proust l-ar fi inaugurat, 

D-l Aderca serie: „Nu ştiu dacă apari- 
ţia numevoaselor serii de Vieţi ilustre 
a fost determinată de geniul lui Proust, 
care a romanțat, mai mult sau mai pu 
țin veridic, dar cu tulent neînirecut, în 
tomurile sale, viaţa unui pictor, a unui 
poet şi a uuei tragediane, ul căror nume 
e pe buzele tuturor. 

Noi însă știm şi suntem bucuroşi să-i 
putem servi această informuţie. Nu. Nu 
lui Proust îi datorăm „apariţia nume- 
roaselor serii de vieţi ilustre... etc, etc”. 
Genul a fost inaugurat de Andre Mau- 
rois cu viaţa lui Shelley și a prins mul- 
ţumităi unor împrejurări interesante, de 
care sar putea ocupa cineva în mod spe- 
cial. 

FE primejdios, e arbitrar şi e iniust să 
bănueşti în „Căutarea timpului  pier- 
dut” un roman cu cheie și e imposibil 
să verifici numele ce se găsesc „pe bu- 
zele tuturor“ în destinul unui singur &- 
rou măcar de acolo. Orice aprojiieve e 
absurdă, fiindcă ar face din acest mo- 
nument de imaginaţie, tragică în insta- 
bilitatea şi freamătul ei, o cronică. Poa- 
te să fi intrat în paginile românului o 
trăsătură de cotidian istoric (e sigur că 
a intrat), dar acolo gestul a prins, pre: 
cum o singură pietricică întrun calei- 
descop, o armătură de miraj imensificat 
şi de semniiicaţie eternă. Amănuntul ve- 
ridic nu se prelucrează acolo, ei print'o 
unică excepţie la legea lui Lavoisier, dis- 
pare deplin. 

Nuy se va mira d-l Aderca (aşa cum sa 
nedumirit și sa emoţionat scriitorul 
rândurilor acestora) aflând că Albertine, 
tânăra, fecioară înflorită a serilor şi ţăr- 
murilor dela Balbec, zâna coborâtă pe 
bicicletă dealungul zării şi a plajei, cu 
un nedesluşit parfum de mister şi in- 
timitate necunoscută, sora dulce și a- 
manta simplă a nopţilor de veghe dela 
Paris, această Alhertine tremurându-și 
destinul absolut şi dureros femeiesc, s'a 
chemat în viața de toate zilele numai 
Albert şi a fost — vai! într'un local d. 
noapte barman ? 

Ori dacă — ce credeai mai specific şi 
mai veridic trăit de autorul lor — întu- 
iţiile de psichologie amoroasă şi femini- 
nă ale lui Proust, aceste geniale lumini 
într'o viaţă de turmentat sensual, au — 
când cauţi bine — un punct de plecare 
atât de răzvrătitor străin de legitimele 
tale bănueli, se cuvine să renunţi la €e- 
xerciţii şaradiste şi să piirăseşti siste- 
mul facil şi nefolositor al dezlegiirilor de 
nume. D-l Aderca se înseală. Nici Ber- 
gotie, nici DBerma, nici Elstir și nici mă- 
car Charlus, cu sensul proustian al exis- 
tenţei lor, cu înţelesul profund şi iul- 
tiplu al anecdotei lor, raportată la linia 
sensibilităţii autorului, n'au existat. 


cuceri al 0 i 


N 
i 


A 
: 
i 
4 
i 





094. — UNIVERSUL, LITERAR 


canematlo orafui 





LILIAN HARVEY 








De ce să siluim independenţa epică a 


singurei ojere, pe care — creatoare — 
imaginaţia a dat-o veacului? 
o 


Așa dar nu cimensiunile operei şi nu 
legăturile ei directe cu realitatea curen- 
tă, au făcut ca „timrul fiind regăsit, 
concerţia clasică a romanului să iile 
pierdută”. Ci altceva. Dar mai întâiu, e 
lămurit cii Proust u riităcit această cun- 
cerţie clasică a genului? Dimrotrivă, se 
pare că a restaurat-o și că adlăogânidu-i 
trăsături inedite a făcut-o, sub o nouă 
înfățișare, viabilă. Când cineva studiind 
un univers social, îl urmărește pe loate 
treptele mersului său, îl fixează în no: 
durile variabile a vu sută de personagii, 
îl caută în evoluţia mintală a ratrn ge- 
neraţii şi în scena cristalizată a câtorva, 
evenimente, când cineva cercetâni o ma- 
ladis», un sentiment, 0 rrejudecată cu 
valoare de circulaţie socială, le urmă- 
vepte pe scara imensă a unei ţări întrezi 
cu tot trecutul şi prezentul ei, se poate 
spune fără nici o umbră de îndoială, că 
rămâne pre linia veche a romanului și 
că o continuă. 

Numai căi Proust, creator ca. Baizac. 
situându-se în şirul acesta al epicei, nu 
s'a mulţumit şi nu a putut să se supună 
comrlet unui gen constituit deja, ci l-a 
reluat pe prorria lui socoteală și i-a in- 
pus un salt. Ce exprimă unghiul! acestei 
sărituri se cuvine să se afle. Vag, am 
încercat altădată. Cu mai atentă stăru- 
ință ne vom relua această muncă în- 
trun viitor apropiat, pe îndelete, 

Dar nici d-lui Aderca, deşi pars să va- 





în diterite creaţii 


dă în Proust cauza esenţială a „comprc.- 
miterii”* romanului, nu i-a scăpat vatoa- 
rea de reconstituire a genului și de re- 
facere valabilă, pe care „Căutarea tim- 
pului pierdut” o reprezintă. Astfel d sa 
afirma cândva (cu o supărătoare cerniu- 
zie de termeni şi apropiind noţiuni an: 
tinomice) că recunoaşte în Proust ra: 
mancierul simbolismului. Afirmaţie, e 
care ne-ar grăbit atunci să o comentărn 
nedumeriţi (Cuvântul No. 1076), dar ție 
care astăzi-o reținem rentru a evidenția 
contrazicereu, Căci: ori simbolismul ex- 
clude posibilitatea romanului şi Proust, 
simbolist fiind, nu poate să-l realizeze; 
ori simbolismul nu exclude posibilitatea 
romanului şi atunci Proust poate scrie 
roman. În cazul întâiu, afirmaţia nai 
veche, după care „Căutarea timpului pier- 
dul” realizează romanul simbolist, rada. 
In cazul al doilea cade afirmaţia, dun 
care nceeaşi operă ar fi compromis sge- 
nul romanului. 

D-l Aderca ar fi trebuit să aleagă in- 
tre opinia d-sale din Aprilie şi aceea din 
Septembrie. 


lată câte consecinţe antrenează exem- 
plul, pe care — socotiam — rău a făcut 
criiicul nostru alegându-l pentru uzul 
subiectului său. Descompunerea romanu- 
lui ? Desigur. Dar fenomenul priveşte ca- 
riera genului dela Balzac și Stendhal 
până la Proust numai, eliminându-i şi 
pe cei dintâiu și pe cel din urmă, Este 
un fapt, care s'a. consumat sub nenumă- 
rate feţe, dar, care singularizat şi ac: 





centuat acut, nu stăpâneşte viața lie : 
rară decât numai de vreo douăzeci de | 
ani. E o criză, căreia Proust odată cu 
James Joyce (dacă d-l Aderca cunoaște 
literatura acestui irlandez, articolul 
d-sale ne uimeşte înzecit) pentru întâia 
oară îi opune o soluţie şi — se va vedes 
mai târziu — poate un sfârşit. 

Procesul descompunerii genului putea 
îi ilustrat de exemple multi mai proprii 
Alegerea lor ar fi înlesnit nu numai % 
murirea chestiunei ț.use, dar indirect — 
oferindu-i puncte de reper şi unităţi de 
măsură — i-ar fi dat problemei 7roustis": 
me o netezime, care ar îi îmriedicat atâ 
tea confuzii şi opinii deloc verificate, 

Gide, bunăoară. In econornia istoriei 
romanului modern, există un moment, 
în care destinul genului a fost violentat, 
declinul lui continuu siluit, moment în 
care cineva a încercat să grupeze iar vir 
tuţile romanului şi să le redea unei art 
postice comțrornise, moment de efort da; 
că nu valabil ca realizare, interesant ta 
semnificaţie: Les YFaux-Monnayeurs, Cat 
tea aceasta şi jurnalul ei au pus probe 
ma experimental, peste abstracții critio, 
şi au consumat-o mai precis decât oriu 
consieraţie teoretică. Speculaţi înţelesul 
„întâiului roman“ Gideon și veți afla i 
toria rezumată a Țroblemei, pe care di 
Aderca de curând si noi acum un an, an 
incercat să o limpezim. Calea, aceasta fi- 
găduește mai mult decât considerarea lui 
Proust, care desigur nu este străin de 
problemă, dar care nici nu o cuprinde 
întreg, de vreme ce nu o pune ci 0 solu: 
ționează. 


MIHAIL SEBASTIAN 


UNIVERSUL LITERAR. — 6% 


pp E ca s HE a c ea 





IN AJUNUL STAGIUNEI PLASTICE 


Cure drumeţ, în timpu! verii, la mun- 
te sau la mare na întâlnit prăjindu-se 
sub urşița soarelui sau stând înfipt pe o 


i a a era er mo pa 





A. BAGARRIY : Peisaj din Aups 
(Expoziţia de artă contemporană îrunceză) 


stâncă cu fundal de nori grei, un pictar: 

Mogâldeaţă activă secrutând cu ociii 
zarea şi paleta, punctând pânza mui de 
aproape sau depărtat cu penele poli- 
chrome. 

și desfătau viligiaturiştii ochiul pri- 
vind panoramica desfășurare a peisa- 
giului şi-şi îmbătau sufletul cu neîn'c- 
Jesu! imaginilor : clipe, clipe trecătoare, 
strâmt cadru vizual de apreciere super- 
ficială. 

Fra însă cineva care prindea sinte- 
tic frumosul împrejmuitor, cineva care- 
şi avea simțirea ca poleiala unei oglinzi 
răsfrângând cu măestrie înfăţişarea na- 
turei. B 


Mânat de alt gând de cât acel al 
sațisfacerei de moment. înzestrat cu nu- 
tere de exteriorizare plastică, era pic- 
torul, care lipea de pânză. te:na ce-l ins- 
pirase dându-i marca talentului său şi 
determinând-o veșniciei. 


Incărcaţi de roadă heisugată, odată 
cu culesul viilor, pictorii au descins 
în metropolă. Sălile iși pregătesc iute- 
riorul, astupând găurile cuelor din anul 
trecut. Peste puţin, altele, vor fixa mun- 
ca celor mui aleşi semeni, a acelora în- 
zestraţi de divinitate cu darul picturei. 

Şi atunci, viligiaturiştii vor avea o- 
cazia să-şi reamintească imaginele care 
i-au atras în treacăt si var rămâne ui- 
miţi că în ceeace ci au privit doar cu 
interes, receptând indefinite impresii, 
alții au trăit cu adinirație găsind în 
ele baza creaţiunii lor artistice, 

Nu se vor opri desigur, la uimire, ci 
vor înţel“:ge ușor misterul alcătuirei 
inegale a lumii şi cu ceeace au ei mai 
mult, vor reţine operile în care vor re- 


găsi frânturi din propriul lor suflet. 
Viligiaturiştii ? 
Dar aceştia sunt atât de puţini... 


Mulţi sunt cei ce au rămas acasă. 
muncind în călduri caniculore, stând în 
cămăși ude în faţa imenselor registre. 

Mulţi sunt acei ce si-au înfundat căt. 
câsle în asfaltul înmuiat al trotuarelor, 
căutând măcar umbra unui pom și re- 
semuându-se la aceea a unui stâlp. 

Si sunt şi alte feiuri de muțți. 

Poutru aceştia ajunul deschiderei sta. 
ziuuei p:astice e ca ajunul sărbătorilor 
de Crăciuu si Paști peniru copii «le 
sconiă. 

Sunt pătrunși de tainica nelămurire 
a înfăpluirei unei minuni. 

Bucuria le stă la porțile sufletului 
gata să le deschidă cu putere în lături, 

Ce le vu veueu ochii ? Ce frumuseți ? 
Ce contururi aniinate cu viata sulorilou? 
Ce melodii cromulice ? Şi Liui ales ce 
suflet nou ? 

Căsătoritu-sa acea copiiă Ivumouasiă 
pe care d. Tonitza o numea „Arta Io- 
âneuscă” sau a fost lăsată să huină- 
rească priu hurueiui, pradă sativilor ? 


ION SAVA 





LAURE ALBIN GUILLOT : Studiu de cap (negru pe aur). 


| 





| 
) 
t 








696, — UNIVERSUL LITERAR 





GI 9 Ca SUu-8ăS 1. PPP 
9 s b- 


începătorii 


Mai toate nenumăratele scrisori car: 
ne vin la redacţie — însoţind manuseri- 
sele începătorilor — sunt timirte si stân- 
gace, Necunoscutul haotice  înspăimâută 
pe cei ce se caută pe ei înșiși. Dorinţe, arm 
biţiuni, îndărjiri si îndoeli se contopese 
întrun demers neliniștit. 

Sunt atâţia însă care parcă se sint, de- 
finitiv unşii unei misiuni divine. Ln 
preot ne scria că ducă versurile lui vor 
apare în „Universul literar” vom „uvea 
fericirea. să-l vedem în persoană“. Alţii 
sunt și mai fantezişti, Dar cât de netă a 
întrebarea unui tânăr craiovean, d. G. Va- 
siliu : 


„Având a publica niste (9) nu- 
vele în ziarul (?) „Universul Li. 
terat” vă rog a-rmui comunica în 
ce condițiuni put“. 


Cu niulțumiri, etc. 


Am rugat un coleg din redacţie să ras- 
pundă grabnic că aceste condițiuni sunt 
urrnăloarele : 

Ziua primirii manuscriselor va fi un e- 
venirment în redacţia noustră. Va, fi zide 
repuos, Tot personalul redacţional şi ad- 
ministrativ al ziarului (?) nostru îşi va 
pune uniforma de sărbitoure si se va în. 
arepta în corpore spre pară, să vă pri- 
mească. In vederea acestei solemnitiiţi 
corul redacţiei noastre a încerut rereti- 
ţiile imnurilor cari vă vor saluta sosirea. 
Iar sculptorul nostru a fost special pre- 

gătit să. vă modeleze bustul. Autograful 
vă va apărea. în fruntea yrimului nu- 
măr, deasurra fotografiilor (faţă, profil 
şi trei sferturi). Vă mai solicităm insis- 
tent un interview, în legătură cu ulti- 
mele manifestări de ordin cultural şi fi. 
terur, 

Vă așteptăm deci 
pgrafiaţi ziua sosirii. 


La -] RI 
FRUNTAȘII BAROULUI 


aia 


nerăbdători. Vele. 





aa 


e) 


D. Mihail Mora 








(09 7 Phenrace 


DESPRE CONVERSAŢIE ŞI CONFESIUNI 





Un sfat este totdeauna v confesie, 
e 


-- Orice contexie se sileşte să [ie coha- 
voută, cceace v falsifică. Umul este mui 
complex decât logica lui, 


—- Aspectul primejdios al sineerităţii, 
e că sfârșește prin nu-si creea obiectul ei, 
Dacă sui: „Sunt ambițios, gelos" te 
simţ îndreptăţit să fii cu adevărat și, 
apiirat de prestigiul sincerităţii, viciul 
devine glorios, 

e $ 


— Un vast decor natural ajută since 
rităţii, Gândurile noastre cele mai sur- 
nrinzătoare pur acolo atât «le mici, încât 
le mărturiseşti. 


— Inveţi destul de târziu în viaţă să 
miwturiseşti că nu ştii ceeace nu știi, că 
nu ai cetit cărţile, ţe care nu le-ai cetit. 
Dar odată îuată această hotărire, ce ]i- 
nişte! 

e 





— Un om trebue să fie ţinut, respon- 
sahil de scrisul, nu de cuvintele lui. 
[Există o miscare aratorică ce îndeamnă 
prin plăcere şi care le face să cdlenişeşti 
punctul unde cuvintele exprimă o gâu- 
dire, 

L 


— Uneori, în conversațiile dintre bâr- 
bat si femeie, tonul nu încearcă decât 
să ascundă intensitatea dorinței, Sar 
spune, că amâtuloi, consfienţi de forţa ca 
îi câstiză si de primejilia ce îi ameninţă, 
se silesc să-si arere liniştea simulând 
indiferența. Atunci orice trăsătură este 
o aluzie, orice frază e o sondă, orice 
comuliment o mângâiere. Atunci cuvin- 
tele şi sentimentele alunecă pe două pla- 
uri suprapuse si planul suţerior, pe 
unde trec cuviniele, nu poate să. fie în- 
țeles QGecât ca un semn si cu un sirnbol 
al celuilalt plan, pe unde se mișcă ima- 
ginile confure. 

Li 


-:- Ceeace numim nui farmec este uri 
amestec de cochetărie şi natural, cure 
netinișşteşte şi asizură în acelaş timp. 
Este comoditatea sentimentelor,  duțiii 
cum grația este a mişcărilor. 


— Oamenii cei mai discreţi se confe- 
sează, dar sub forma ideilor generale 
Se cred la adăpost sub această mască, 
Si eu însumi scriind acestea. 


— Romancierul este singurul om, care 
poate să fie discret, fără să supere: con. 
fidențele lui se plimbă în domino. 





ANDIE MAUROIS 


— Cu femeile fii simplu şi îndrăzneț, 
Ele iubesc naturalul şi le place să le 
vorbesti despre ele. Nu ezita să-ţi deserii 
meseriu, [ste în activilatea bărbatului 
uu fel de uspră mângâere, care le mnăgu- 
leşte. Nu te teme să fii obscur. Vor spu 
ne: „A! e tânărul acela, care are ochi 
frumoși şi mi-a vorbit despre Einstein“ 


— Cine, la patruzeci de ani, discută 
încă, na iubit niciodată adevărul, 


-- Vu salon trebue să fie destul de 
mare, pentru cu două grupuri să tor- 
beuscă unul de celălalt, fără riscul de 
u se auzi. 


lubese ceeace Doumna de Sâvignt 
numia conversații „infinite“, când vor- 
bești despre tine, desnre alţii, de mici 
întâmplări, de nimic, fără strălucire, 
jără teamă de făcere, cu încreilere, cu 
linişte, 


o 
—. Cea mai mare parte din oament 


sunt mai mult leneşi, decât amhiţioși, 
Ve unite succesul irmbecililur. 


Intr'o discuţie, dificil este nu săţi 
aperi oninia, ci să 0 CUnNOȘti, 


= Nu ajunge să ai spirit. Trehue să 
ni deajuns, ca să te ferești să ai prea 
mul, iallejrund avea spirit odată pe zi. 


Walpole spunea despre mareșalul 
de Bichelieu:  „Ouinenii râd înainte de 
a sti ce vor să spună. Și bine fac, pen- 
irucă nur mai râde după aceea”, Cu: 
vânt ce se hoale aplica tuturor profesio- 
nistilor spiritului, 


-— „Nimie nu dovedeşte mai bine lipsa 
de spirit, decât, gustul pentru anecdote”, 
Maximă a unui om fără memorie, 


-- Grosolănia este spiritul proștilor şi 
contradicţia Îineţea lor. 


— Să nu termini cu nici un pre oa 
necdotă sau o poveste, pe care sosirea 


sau plecarea cuiva a întrerupt-o. E a- 


Hui encurea 





0 secintaai die 
CC a2 vanaic> 


A doua zi după reprezentarea piesei 
sale „tente Munyerin“, Henri Card, în- 
tălneşte pe licnry becque. 

Becque ia mâna lui Card, i-o stringe 
cu putere şi-i spune: 

— Ah! scumnul nieu! Toate compli- 
mentele mele. Primul vostru ct. nu-a 
făcut cea mii mare plăcere. Este fcr- 
mecător, viu, plin de mişcare. Ma ah- 
sorbit cu totul. 

Celălalt, transportat, întreubă : 

— Şi celelalte două acte? 

— Ah! nu stiu niniic, răspunde hec- 
que, pe urmă nam dus la culcare. 


[_] 
Kean, renumitul actor englez, nu-si 
găsi intro zi pe când se afla la țară, 
calul pe cure îi lisase păscând pe o li- 
vadă. Intrebă deci pe un ţăran dacă 
nu sunt cumva hoţi de cai prin veci- 
nătate, 
— Nu, răsțiunde acesta, suntem tati 
oameni cinstiţi, dar de câteva zile 
stă aci un comerliaut din Londra, un 
cafecare Kean, și poate că el a furat 
calul, 

e 


Cineva zise lui Sarah jeruhardt.: 

— Aveţi un păr alb, doamnă! 

Sarah se apropie de oglindă, exanină 
cu atenţie părul alb, oftă apoi uşurată 
și zise : 

— Slavă Domnului, că se 
coada mea falsă! 


atiă în 


Cardinalul Dubois, suferind de o boală 
care cerca ajutorul unui chirurg, chemă 
pe Bourou, pe atunci chirurg-șef la Lio- 
tel-Dieu şi îi zise: 

„Sper, cel puţin, că nu mă veţi trata 
ca pe golanii Dy. dela Huotel-Dieu'. 

„D-le, răspunse Boudou, toţi ucesti go- 
lani, sunt eninenţe pentru mine. 





variție de spirit să strânzi itleile căzute, 
ca pe nişte mucuri. 
e 


— Indrăznetile amoroase trehuesc 1: 
cute fără cuvinte. Gesturile sunt noi 
puţin înspăimântătoare decât cuvinteie 
şi tăcerea apără puritatea pe planul in 
telectual. 


— Barrâs spunea : „In serile când mă 
simt incapabil de a fi inteligent, simutez 
plictiseala." 

o 


— Uneori, un acelaș gând seciet si 
primejdios străbate, în acelas timp, sni- 
ritul a două persoane. într'o conversaţie. 
fiecare din ele -știe că cealaltă îl gân- 
deşte, totuşi nu spune nimic și ideea 


ko cn z car 


EXPLOZIE INTRUN FORT SPANIOL 


0 formidabilă explozie su produs la 
fortul Cabrerijas-Bajas, asezat în veci- 
nătatea vechilor hotare ale Melilei și în- 
conjurat de numeroase locuinţe. Catas- 
troia sa produs în plină noapte, în 1no- 
mentul când mulţimea eșia dela teatre 
şi cinematografe, împrăstiindu-se în o0- 
Tas, 

Un spectacol îngrozitor sa oferit o- 
chilor. Strizăie eşiau din bărăcile incen- 
diate şi pe jumătate îngropate sub dării- 
inăturile forului, 

Douăzeci de mii de kilograme de pui- 
bere au luat toc. 

Se semnalează cincizeci și trei de 
marţi, dintre cari treizeci si unu civiii, 
și două sute de răniţi, 


SR 





i] 


STRAINATATE 


ROMÂNII IN 





A. BANU 


iroortună se retrage usor, ca o melodie 
care se apronie, se depărtează și se 
stinze fără si fi văzut cine a cântat-o. 
Ixistă tăceri vorbite. 
e 
—- „AX'am existat de când e lutnea de 
cât 1rci  iunprovizatori, snunca Emile 
Ohivier: Lamartine, Thiers și eu. Nici 
unul din aceşti trei nu irnproviza”. 


e 
— De când cu Wilde, Engtejii au găsit 
secretul de a face din paradox un loc 
comun, 
e 


— Există în ezitare şi în timiditate > 
motestie care place unui auditoriu 2n- 
&lez, „Invață-te să bâlbâi” spunea un 
bătrân ministru unui debutant la Ca: 
mera Comunelor. 


UNIVERSUL LITERAR. — 097 








caricatura zilei 


NEDUMERIRE 





Pi 


P Caumeaă. 


m 





—- Nu mă face să-mi ies din sărite! 
Sunt două femei în mine, | 

-- Inţeleg |... Peniru aceia îţi trebue 
atâtea rochi si pălării! (Judge) 


CULMI... 





Bătrânul lup de mare. — Da Doamnă, 
stam re o plută, în plină furtună, în 
frig și in ploae, în cămase și panta- 
loni, tremurând, tuşind și strănutând,,. 

Doamna. — Doamne!  Duninezcule ! 
Si negreşit şi fără batistă, 

CAUZA 






Mi e Au 
mazare crai 


PI 
iti 





more 





— Si. Soţia ta e cu tine? 
— Vai de mine! Ce ești nebun? -Nu 


ştii că doctorul mi-a prescris 
absolută ? 


odinnă 


698, —— UNIVERSUL LITERARA 





| cesrța reciale în extrase 








VIATA ADRIANEI LECOUVREUR 


Cecile Sorel 


Artistă de geniu, o ilustrație a analelor Teatrului Francez şi o mare 
inimă, plină de iubire nobilă şi pasionată, aceasta a fost Adriana Lecouvreur, 
a cărei viață o povesteşte, cu înțelegere și pietate, o altă mare artistă Cecile 
Sorel dela Comedia Franceză. 

Noscută în 1692, ia Damery lângă Epernay, dinir'o modestă familie, dar 
într'un mediu fam, Adriana Lecouvreur a fost dusă la Paris de familia ei 
unde, stabilindu-se în apropierea Comediei şi neputând insista multă carte 
copila încă, marea artistă născută, şi a aflut calea glriei şi a suferințelor 
care iau alcătuit viața. 

Ea va rămâne o pildă strălucită a feminităței creatoare, a sriritului de 
sacrificiu, a năzuintei către frumos, către absuluiul spre care atâtea aripi, ție 
ele cniar de oțel, se avâniă pentru a se topi apoi pe altarul crudului ideal. 


PREDESTINARE 


Unele mici întâmplări sunt în adevăr 
miraculoase prin neaşteptatul lor şi 
prin minunatele urmări ce le provoacă, 
Simplul şi banalut fapt că mica Adri- 
ană sa mutat cu sărmana ei familie la 
Paris, unde tatăl ei fu declarat nebun, 
iar mama sa continuă so baltă cu cru- 
zime, singur acest fapt hotărâ de viaţa 
tinerei fete care prin instinct își găsi 
vocaţia și ajunse unde nici nu visase. 

Nu împlinise cincisprezece ani şi 
prietenele ei din vecini o aplaudau și 
plângeau de câte ori le declama versu- 
rile cele mai neînsemnate. Când izbuti 
să joace în cartier, Polyeucte înj'reună 
cu alţi capii, interpretând rolul Pauli- 
nei, lucrul acesta îu repede aflat şi o 
doamnă din societate se  interesă de 
precocea şi nepregătita artistă, punând 
la dispoziţie curtea şi casa ei „micilor 
comedieni“. Adriana îmbrăcă rochia u- 
nei camerisie a acelei doamne şi fer- 
mecă tot publicul prin felul cu totul 


nou, natural, în care recita versurile 
lui Corneille. 
Intâmplarea făcu atâta zgomot în 


cartier, încâţ lumea se îmbulzi să a- 
siste la representaţiile micei artiste şi 
opt gardieni nu putură să oprească nă- 
vala mulţimei. 

Animată de succes, Adriana montă o 
a doua piesă, dar Comedia Franceză se 
sesiză de ceea ce se petrecea aproape 
de porțile sale, făcu plângere şi obţinu 
un ordin de arestare a trupei neautori- 
zate. Dar buna protectoare interveni cu 
succes şi mica trupă mai dădu câte-va 
representaţii cu acelaş public îmbulzit 
şi cu aceeaş reușită extraordinară. 

Adriana își găsise calea și destinul 
ei începea să se împlinească. Dela cei 
dintâi paşi, izbânda o însoţi şi alături 
de ea persecuţiunea, 

Ceea ce părea de necrezut în această 
bruscă înălţare a ei, era origina obscură 
şi lipsa oricărui studiu şi pregătire de 


teatru a acestei fetițe venite dintrun 
mic colţ de provincie. 
O mătuşă a Adrianei, snălătoreasă, 


avea între clienţii ei un actor, anume 
Le Grand. Acesta avea o camaradă și 


soțul aceleia conducea o trupă de pro- 
vincie. Prin intermediul mătuşei sale, 
Adriana trecu un examen cu câte-va 
scene din Cid în faţa cabotinilor care 
uimiţi de irescheţa, de noutatea şi natu- 
ralul acestei „începătoare” fără şcoală, o 
luară în turneu. Munca ei istovitoare și 
luptele ce susţinu firea ei onestă cu toţi 
ofiţerii şi civili care îi asaliau tinereţea 
[rin toate oraşele şi târgurile unde juca, 
ar fi distrus repede o astfel de natură 
excepţională dacă în sulletul ei nu ardea 
acea. mare flacără sacră pe care o purtă 
toată viaţa aprinsă, sub ochii uimiţi ai 
contimporanilor ei. 

Dar mediul era hidos şi pe deasupra 
tatăl ei nebun şi o soră vulgară şi rea, 
o însoțeau tot timpul, după moartea ma- 
mei sale, o agasau, o umileau,o îndu- 
verau, iar ea muncea mai ales pentru 
întreţinerea lor, 

Ea se refugie în muncă şi în imperiul 
viselor frumoase. Citia, se cultiva, scria 
versuri şi juca atâtea capo d'opere pe 
care nu numai le interpreta din ce în 
ce mai uluitor, dar căuta să le înţe- 
leagă prolund. Astfel crescură în sufle- 
tul ei dorurile mari, romanţioase care 
o suiră pe culmile artei, dar îi pricinuiră 
şi atâtea decepţiuni și atâtea suferinţe 
câte sunt date uneori tocmai fiinţelor 
sureriocare. Și înire visurile şi dorurile 
ei ocupa desigur locul de cinste și „A- 
cela” căruia Adriana voia să'i închine 
întreaga comoară de nestemate a inimei 
sale. 


PRIMELE IUBIRI 


Juca la Lille în timp ce oraşul era 
asediat de Malborough. Un tânăr ofiţer 
baron 'o cuceri. Ea se dădu lui cu toată 
înflăcărarea inexperienţei şi avu neno- 
rocul să'l piardă în luptele ce urmară. 
Il adora şi se înţelege, suferi imens. 
Stabă, se îmbolnăvi, scuipa sânge şi tre- 
bui să'şi întrerupă activitatea. Dar nu 
muri. Nu mult după aceea iubi un altul 
şi acela tot ofițer, Filip Leroy, cu care 
avu o fiică. Dar Leroy o părăsi mai îna- 
inte de a fi tată. Adriana nu mai putea 
de acum rămâne singură, fără o pro- 


tecţiune, fără o tovărăşie. Un camarad 
de turneu, Clavel, ocupă locul vacant, 
promițând că va lua-o în căsătorie, 

Fa credea în iubire şi credea în cu- 
vintele oricărui curtezan care ar fi a- 
vult vre-o însuşire prin care s'o poată 
cuceri. Se dădea în această iluzie costi: 
sitoare cu aceeaş înflăcărare pe care o 
punea în tot ce făcea ea. Fu fericită un 
timp, dar şi Clavel o părăsi în cele din 
urmă. Ea îi scria plină, de încredere to: 
tuşi, declarându-i sinceră că'l iubeşte 
mai mult decât pe sine însuşi. Spunea 
adevărul şi adevărul acesta o desarma, 
din cauza lui oricare iubit ar fi lăsat-o 
mai curând sau mai târziu, văzând a: 
cea mare deosebire dintre ea şi celelalte 
femei şi neînţelegând şi neapreciind su 
verioritatea și valoarea iubirei inconi- 
parabile ce i se oferea. 

Inima ei bogată împlinea perfecționa 
orice fiinţă ar ti căzut în sfera interesu- 
lui sau a iubirei sale generoase, desin- 
teresate şi totale. Dorea ea însăși să fia 
astfel, totdeauna aceeaş. Căuta însă pro- 
bitatea, acea piatră filosofală a vieței 
sociale şi mai cu seamă a vieţei în doi. 
Relaţiunile ei cu lumea, cu mediul în- 
conjurător, cruu atât de caste și de 
sincere, nimeni nu se putea plinge de 
caracterul ei care era în adevăr de âur, 
Avea în acelus timp o rară distincţie 
care ar face de necrezut originea ei atât 
de modestă. Nasa superioară e mai îna- 
inte de toate în inima fiinţelor alese și 
numai inima imprimă vieţei ritmul şi 
cadența care furmează caracteristica su- 
fletească a fiecăruia. Naşterea, familia, 
nu sunt de lor hotăritoare în această 
privință. Nici chiar educaţia nu izhu- 
teşte decât parţial. 

Văzând-o re Adriana, cele mai nobile 
doamne, sau se recunoșteau înrudite cu 
ca, sau îi invidiau alura şi se sileau 
să o tmute, 

Dela ea au învăţat multe cucoane din. 
lumea mare şi asta acolo, în Franţa, 
și în vremea aceea, semnele exterioare 
ale  nobleței. Erau numeroase acelea 
care Be sileau să-i fure secretul farmece- 
lor ei mondene de o atât de rară și atât 
ae naturală distincţie. 


Doi ani l-a aşteptat pe Clavel, sperând 
că prin dragostea şi abnegaţia ce'i do: 



















































lea (i va hotărâ să revie la sa. Adri- 
ma risipi în viaţă la cele pairu vânturi 
lita generozitate amoroasă, atâta dul- 
aţă şi resemnare, cât nici o mie de fe- 
mi sincere. Era la a treia drasoste, ea 
are era făcută peniru una singură şi 


bă parte toată viaţa. 

in acelaş timp greutăţile ei sporiseră, 
ki-întreținea tatăl şi sora, avea o fiică 
| datoriile creşteau. Desgustul de reali- 
hie, depărtarea ce o vedea între visu- 
ja şi posibilităţile ei materiale, decep- 
iile şi morala timpului, au făcut-o să se 
indească la salvarea comună tuturor 
Wieilor în disperare de cuuză. Se dădu 
tie! cu mult curaj depravărei, sperând 
liuşi să se purifice prin amorul la care 
ku putea să renunţe cum nu renunţă 
ji condamnatul la moarte să spere 
ijierea până în ultima clipă a vieţei. 
Astfel Adriana își întreţinu familia, 
cu luxul de care simţea nevoe şi îi- 
a dar şi arta, sa, găsi pe scenă expre- 
iunile veridice ale tuturor stărilor pa- 
iale. Si publicul o iubea pentru toate 
wstea şi succesul continuu sporea glo- 
ia artistei. iz 

0 nouă legătură a ei, cu fiul contelui 
linglin din Strasbourg, avu  aceeaș 
artă nefericită: după promisiunea de 
ariaj, după o a doua fetiţă, urmă pă- 
yirea marei amoroase fără de noroc. 
late legăturile ei fură sfărâmate fie 
hin moartea, fie prin nestatornicia ce- 
pee au primit darul complect al fiin- 
i sale. 

să amorul și raţiunea sunt două 
ruri deosebite. Ori cât de desamăgită, 
icât de descurajată și de obosită, A- 
iana avea în inimă o simţire care era 
mai pentru simţire, iar nici decuni 
ru credinţă şi statornicie. 


jiunilor omeneşti, e o datorie peniru 
menii normali pentru că numai ast- 
Ise poate continua viaţa. Adriana e- 
însă din rasa acelora care au concen- 
st în ei absolutul iubirei ca o compen- 
j pentru imensa ei relativitate, 


GLORIA ARTISTEI 


Viața Adrianei a fost animată și exal- 
W de o mare şi îndoită pasiune: a 
wirului si a iubirei în care inima îe- 
și rare şi sufletul artistei născute, 
contopit, dând o personalitate su- 
feminină. 

la douăzeci şi cinci de ani debută 
Comedia, Franceză, aducând un pre- 
g renume provincial. Abordează Llec- 
k şi în acelaş timp un rol comic, Ân- 
ca, în Georges Dandin al lui Molitre. 
Hicul Teatrului Francez era stupefiat 
ind cu ce mijloace simple se poate 
ge sublimul fără a părea că l-ai 
mărit şi fără a arăta sau a pretinde 
Tai realizat. 

Ariana intra în sufletul rolului, dă- 
iluzia perfectă a adevărului, nu de- 
m hici odată, nu afecta, și cu ex- 
wivitatea extraordinară a întregei sale 
aje, fizice şi sufleteşti, cu fineţea sub 
ș docotea 0 puternică viaţă înteri- 
i, ea trăia ori ce rol ar fi jucat şi 
jicul plângea şi râdea cu ea, întrun 
» iresistibil. Era mai mult mică, a- 
o față palidă, fină, prelungită şi 
dă, avea picioare subţiri şi atât de 
were încât nu părea că umblă, ci plu- 
je, şi pe scenă şi în lume. Nu era o 
hmuseţe, avea însă un farmec nespus, 
wie și o intensitate vie în mişcările 
tara cucereau pe toţi. Vocea simplă, 
aicală, avea o gamă variată, nuanţe 


sia își accepta soarta de care avea să. 


Amorul, principiu misterios al tuturor 


imprestonante. Se spunea despre ea că 
asemeni unei principese din necunoscut 
joacă pentru plăcerea sa. De un patetism 
atât de sincer şi de profund încât nui 
rezista nimeni, era însă şi mai tare în 
scenele mute. Dar ce muncă titanică în 
pregătirea rolurilor ei. Ce eroism în 
viaţa ei de artistă. Nici odată nu'şi per- 
mitea să fie obosită. Era un soldat în 
armură de dantele, cu surâsuri şi par- 
fum, uu luptător care ascundea cu grijă 
răni şi slăbiciuni cari ar fi doborât o 
femee oarecare, de mai multe ori pe zi. 

In primul an al angajamentului ei, 
Adriana jucă de o sută treizeci şi nouă 
de ori, şi asta numai în zece luni. Ea 
găsea în munca aceea extenuantă un 
refugiu pentru setea ei de iubire. In tim- 
ul debuturilor ei pe prima scenă a 
Franţei cunoscu pe Voltaire care era în 
plină glorie şi prin el se perfecționă. Ea 
locuia. în rue des Marais, casa lui Raci: 
ne si ducea o viaţă destul de răsfăţată. 
I.a mesele ei se mânca excelent şi inte- 
rioarele erau luxoase și cu gust orna- 
mentate. li plăceau toate lucrurile îru- 
moase, bijuterii, toalete, obiecte de artă, 
florile, parfumurile. Dar mai presus de 
orice iubea lectura. romanele şi mai cu 
seamă istoria medievaai în care în- 
tâlnea eroi capabili să'i aprindă  ima- 
ginaţia şi dorurile ei romanţioase de fe- 
mee pasională. In casa aceea primea pe 
Voliaire. Ce dialoguri fermecătoare le- 
au lesănat amorul acestor două perso- 
nalități strălucitoare, câtă savoare şi cât 
preţ au avut relaţiile lor de prietenie 
care au prelungit în altă formă iubirea 
lor până la sfârşit, cine le-ar putea 
cunoaşte şi reda. E sigur că Voltaire a 
iubit-o şi i-a rămas aproape până la 
sfârşit, ca o supremă compensație sau 
mai bine zis răzbunare, pentru acei „a- 
jeși“ mărunți cari l-au precedat. Sub 
portretul ei Voltaire a scris în versuri: 
„Singura în natură, care ştie să  vor- 
bească, lubirea e în ochii ei și vorbeşte 
prin glasul ei, spiritul, sentimentul si 
gustul îi sunt partea, ea împodobeşte 
aria, şi-i schimbă tonalitatea. Talent, mă- 
reţ ce fericește Franţa”. 

Un d'Allainval scria unui prieten en- 
glez: 'mi amintesc de cele patru minuni 
ale Parisului: : 

1. Palatul Tuileries. 

2, Jocul d-rei Lecouvreur. 

3. Dansul Marianei Camargo şi 

4. Vocea d-rei Maure. 

Succesele ei antrenează o lume în- 
treagă de curtezani. Un tânăr conte 
d'Argental se îndrăgosteşte nebun de 
marea artistă. Avea şșeaptesprezece ani 
şi se înbolnăvi la refuzul Adrianei. O 
ceru în căsătorie şi mama lui, convinsă 
că era o manevră de actriţă, primi cu 
uimire asigurările Adrianei că'i va scrie 
băiatului ce va dori mama sa, că nul 
va vedea niciodată, că în fine pentru fe- 
ricirea lui şi a mamei lui e gata să 
facă imediat tot ce i se va cere, pentru 
vina de a îi trezit o astfel de pasiune 
primejdioasă în inima tânărului conte. 
Atitudinea ei admirabilă învinse dispe- 
rarea îndrăgostitului şi '1 preschimbă în- 
trun adorator şi prieten distanțat pe 
care ea însă nu'l uită şi-i arată chiar 
mult interes. FI îi rămâne ca un fel de 
soţ nominal, dar ea îşi aşteaptă roma- 
nul: eroul visat, sigură că printre spec- 
tatorii care o aplaudă acel unul se va 
arăta în curând şi va putea să'i închine 
lui toată simţirea, tot geniul ei femi- 
nin. 

Datorită calităţilor 6i rare şi manis- 
relor alese care o distingeau, Adriana 


UNIVERSUL LITERAR, = 099 


cunoscu ceea ce nici o artistă din vre- 
mea. ei nu cunoscuse: consideraţia so- 
cială, Pe atunci artistele erau simple 
auxiliare a petrecerilor şi plăcerilor e: 
legante, şi accesul în lume le era inter- 
zis, deşi era secolul lui Voltaire. 

Adriana făcu o mică revoluţie în a- 
ceste moravuri şi obligă societatea să'i 
treacă pragul. Dispunând de mijloace 
considerabile pentru acel timp, ea putu 
face față. necesităţilor salonului şi sofra- 
geriei larg deschise, cu acelaş succes, caşi 
celor ale gustului artistic al epocii. 

In casa ei se vedeau ades de La No- 
chefoucauld, de Richelieu, de Belle Isle, 
Yontenelle, Voltaire, Piron, etc. cei mai 
reputați şi mai sus [uşi oameni ai vre- 
mei. lar printre femei erau  deaseme- 
nea multe nume răsunătoare între care 
şi marchiza de Lambert a cărei pre- 
senţă dădea un certilicat de onestitate 
casel, 

Era una din cele mai luxoase femei 
ale epocei. Rochiile şi Dijuteriile ei for- 
mau țreocurarea cotidiană a unei ju- 
mătăţi din Paris. 

„Adriana primea cu o artă desăvârşită 
şi cu un simţ al nuanțelor care făcea 
școală. Primea adesea la supeu, după 
vepresentaţii şi fu cea dintâi care inau- 
gură, peniru ariişti, moda recitărei de 
versuri în lumea saloanelor. 

Dar ea, cerea vieţei o complectă satis- 
facţie, absolutul ce'l simţia în inima sa 
şi care nu exista aiurea decât în visurile 
sale. Era idolul lumei în care trăia, dar 
acea lume ei nu-i putea oteri mai mult 
decât incomensurabilu ei vanitate. 

Mulţumirea ci cea mare o găsea pe 
scenă când, în continuă şi strânsă legă- 
tură cu publicul, îl făcea să nu vadă alt- 
ceva decât rersonagiul pe carel juca 
la această veritate aruistică ea adlăoga 
somptuositatea renumitei sale pgardero- 
be, a bijuteriilor sale, toate veritabile. In 
fie care act, al fiecărei iese, ba uneori 
şi după câte o scenă, ea schimba toaleta 
şi bijuteriile şi masca ei urma aceleaşi 
adânci modificări dictate de acţiunea 
piesei și de firea personajului ce-l în- 
trupa. Jucâna, se uita complect, se a- 
bandona jocului, dar din fericire şi pu- 
blicul se lăsa dus de jocul ei ca de al 
însăşi eroinei, poate mai mult încă. 

Dar atâtea succese şi pe scenă şi în 
lume era firesc să trezească şi invidii, 
să suscite pelozii şi sentimente de revan. 
şă în lumea eclipsată sau umilită, fără 
voia ei. Adriana, bogată, adorată, geni- 
ală, fu tot pe atâta dușmănită şi perse- 
cuiată. mai ales în teatru. I se jucă 
multe farse neplăcute şi plăti multe a- 
menzi. Avu însă şi un prieten în teatru. 
pe un anume Baron, fost elev al lui 
Moliere dela care deprinsese şi el natu- 
ralul care la Adriana era fenomenal. 
Prietenia lor nu fu întreruptă decât de 
moartea lui Baron. 

Pentru ea prietenia, caşi dragostea era 
o necesitate primordială. De aceea le-a 
jertfit tot ce-a avut mai de preţ, toate 
nestemaiele ei sufleteşti. In culmea glo- 
viei, ea. începu să se cuminţească. Re- 
zistă multor asedii foarte scrioase şi 
cultivă relaţiile sociale și amiciţiile cara 
noi lipsiau. Deşi muncea extraordinar 
de mult şi o absorbeau şi atâtea relaţii 
şi mai ales atâtea asiduităţi, ea mai gă- 
sea totuşi vreme să se instruiască. Cilea 
cu pasiune istoria şi astfel îşi spori fără 
Bă vrea setea de ceea ce subzista în su- 
fletul ei, idealul acela de nobleţe, de glo- 
cie şi de frumuseţe, fără o formă pre- 
cisă, dar cu o putere nespusă asupra 


" temperamentului ei, 





100. — UNIVERSUL LITERAR 
AMANTUL PATAL 


In criza aceasta de ideal îi apăru con- 
tele Maurice de Saxa, învingătorul 
dela Fontenoy. Tipul eroului romantic, 
chip de zeu, origine înaltă, viaţă compli- 
cată. El întrupa aevea pe cel visat, pe 
cel făurit de fantezia şi dorurile ei boga- 
te, pe cel așteptat fără speranţă, dar cu a- 
tât mai setoasă. Ira întradevăr idealul 
Adrianei. Născut să producă dezastre în 
viaţa femeilor, el excela doar pe câmpul 
de luptă. Sosirea sa la Paris produce sen- 
zaţie. Aducea o faimă, o frumuseţe fata- 
la, moştenită, o forţă herculană şi înde- 
miînări de artist în toate. lotuş manie- 
rele lui erau încă destul de soldăţeşti. 

Era însă de 24 uni şi o frumoasă î8- 
mee îndrăgostită ue el, putea încă să-l 
schimbe. Frecventa udesea opera şi tea- 
trul. La o reprezentaţie a Fedrei o văzu 
prima oară pe Adriana. Il seduse, reva- 
ni So vadă din nou, şi ea cun: îl desco- 
peri, rămase încremenită în faţa, lui. Era 
EI, chiar el acela pe care fără să ştie şi 
fără să-l cunoască îl adora ca pe nimeni; 
altul în toată carieru ce o străbătuse. Ha 
avea 30 de ani şi izbuti să câştige dela 
început o influență bună asupra lui. 

Timp de patru ani legătura lor con- 
tinuă. arzătoare. Erau predestinaţi unul 
altuia, Totuş contele de Saxa o înșela şi 
uneori lipsia timp mai îndelungat. Cui 
era să se plângă Adriana? Il iubea şi 
avea atâta experienţă, după multele şi 
atât de durerousele ei decepţiuni arno- 
roase, ca să se poată consola cu marea 
ei dragoste. 

" Pe lângă infidelităţi, ceeace-l depărta 
dela o vreme era candidatura lui la tro- 
nul Curlandei. 

Şi uceastă candidatură se sprijinea bi- 
neînțeles pe eventuala iubire a princesei 
mostenitoare din acea ţară. Nu se mul- 
țumi cu atât şi făcu în acelaş timp curte 
şi principesei moştenitoare a tronului 
Rusiei. In aceste lupte el este subvenţio- 
nat nu numai de mama sa, Aurora de 
Koenigsmark, ci şi de alte două nobile 
femei, din Polonia, seduse de faima lui. 


Angajat pe această cale, contele de 
Saxa, întrun moment de mare jenă, ape- 
lă şi la aceea care nu-i putea refuza ni- 
mic, la Adriana. Marea îndrăgostită se 
vedea chemată să asigure iubitului eiun 
tron, să facă un gest demn de pasiunea 
ei de ideal. Nu stă mult pe gânduri, 
vinde toate bijuteriile ei şi adaogă toţi 
hanii ce-i avea, o sumă enormă pentru 
vremea, aceea şi-i trimite întreaga sumă 
ce poseda. 

In sufletul ei şoviiala nu dură decât 
o clipă. lia primise scrisoarea lui îna- 
inte de a intra în scenă. Cu el în gând 
şi în simţuri, ea interpretă rolul în acca 
seară mai uimitor ca, nici odată. Pu- 
blicul fu pur și simplu înebunit. Ea 





era hotărită să facă marele gest de a-i 
sacrifica amantului ideal toată agonisi- 
ta ei, poate pâinea bătrânețelor ce nu 
aveau s'o ocolească poate nici pe ea. 
Avea. senzaţia că sa înălțat pe sine în- 
ir'o sferă și mai înaltă decât aceea a ar- 
tei și amorului pe care le suise deja la 
o înălţime ameţitoare şi era desigur şi 
presentimentul subconștient că nici un 
bun material nu-i va folosi, că era sor- 
țită să dispară înainte de vreme datoritii 
tocmai excesului de simţire, de genero- 
zitate, de desinteres şi de artă, ce punea 
în toate amănuntele vieței ei. Dar ne- 
voia de a se înălța, de a uita vulgarul, 
banalul, desgustătorul si toate aspectele 
brutale şi triste ale vieţei de jus, depă- 
«ca orice instinct de conservare prin 
puterea ei elementară. 

In această împrejurare Adriana Lecou- 
vrour o aminteşte pe Eleonora Duse a 
cărei pasiune devorantă pentru marele 
W'Annunzio care o părăsise, nu o împie- 
dica să spună mai frumos ca nimeni! 

„Până şi în agonie eu voi binecuvânta 
pe marele animator care m'a făcut ceea 
ce sunt, Inainte de al cunuașste, cu nu 
existam.. El a semănat în fiinţa mea 
bucuria şi durerea, lui îi dutoresc toată 
viaţa, mea interioară. Dacă, găsesc un ex- 
tuz pe scenă, îmi amintesc de cl, dacă 
emit o inilexiune de glas la care pu- 
plicul simt că freamătă, e pentru că 
mă gândesc la el şi dacă mai găsesc 
lucrurilor din lumea aceasta un farmec, 
este pentru că mi-aduc aminte că le-am 
văzut cu ochii lui. li sunt recunoscă- 
toare că ma iubit şi mi-a sfâşiat inima”, 

Contele de Saxa avu succes în Curlan- 
da care-l alese Duce. Dar două luni mai 
târziu, nu se știe bine pentru ce cl fu 
alungat şi capul îi fn pus la preţ. Sosi 
la Paris, după doi ani de aventuri extra- 
ordinare, fără franc, dar îrnbogăţit în 
faimă şi experienţe. 

Adriana îl primeşte fericită mai mult 
decât se credea capabilă. Dar cl nu mai 
era ca odinioară, şi adânca trebuinţă su- 
iletească a acelei femei excepţionale se 
refugiă în prietenia lui d'Argental. 

Contele de Saxa devenea insuportabil. 
Din pur capriciu, dar și din pgrosolănie, 
îuţă de Adriana, se încurcă cu o ducesă 
şi prin accastă legătură aduse marei ar- 
tiste cele mai mari suferințe şi în cele 
din urmă moartea. 


Ducesa care era o femee din cele mai 
uşuratece, ținea iubitul ce credea că l-a 
răpit Adrianei, mai mult din ambiţie. E! 
se preta geloziei amândurora, le stârnea 
şi se amuza în chipul acesta, fără să-şi 
dea seama la ce rezultat putea duce jo- 
cul lui. 

Amantul disputat avea două praprie- 
tăți elegante în apropiere de Paris. In- 
to sărbătoare avu gustul să le învite 
pe amândouă iubitele la ţară şi prin fe- 
lul de a se purta cu una să o ațâţe pe 





cealaltă, -apre a o vedea în excesul geto 
ziei. Ele au primit invitaţia şi tot din 
capriciu, amantul fatal, dădu preferință 
artistei, ceeace o decise pe ducesă să se 
răzbune, nu în contra lui, ci în contra 
Adrianei, care nu era decât victima unui 
suflet brutal pe care nu-l putuse ciopil. 
îndeajuns. 

Rivala ei constrânse prin promisiuni 
și ameninţări pe un tânăr abate să se 
imiroducă la Adriana şi să-i dea otravă, 
Abatele însă nu-și ţinu angajamentul și 
spre cinstea, dar şi spre nenorocirea sa, 
comunică Aârianei complotul. Duceseinu 
i se întâmplă nimic, pe când abatele dis 
păru înir'o zi, fără urmă, Nu mult după 
accea, într'o scară pe când juca în Ho- 
raţiu, Adrianei îi veni rău şi îu nevoită 
să întrerupă jocul. 


Când încercă după aceea să apară în 
Jocaste, o apucă din nou acel rău foar- 
te ciudat și [n transportată acasă în ao 
nio. Crima se săvârsise. 

Una din cele mai extraorrtinare femei 
si artiste, o ființă genială și divină, fu 
jertiită de o simplă cochetă ambițioasă 
sl rea, din vina unui bărbat lipsit dei: 
nimă și de omenie. 

iitâmțlarea nu produse scandal, A: 
diana stia țentru ce moare şi totuşi nu 
spunea nimic, să nu-si supere iubitul, 
Fra dovada. sublimului sentiment ce nu 
se înâhneste de două ori întrun vea 
şi pe care ea l-a dovedit din plin. 

Preotului care o voghia muribundă, 
îi smuse, arătându-i bustul amantului 
fatal: 

— Jată universul meu, speranța mea, 
dumnezeul meu ! 

Din cauza aceasta. îi se refuză servi: 
ciul relicios si intrarea, în cimitir, Fu 
înmormăntată noaptea, inirun maidan, 
aproape de Sena, unde se îngropau 
câinii. 

Dar uriţenia faptului nu i-a întunecat 
de lve gloria. 





TIP. ZIARULUI „UNIVERSUL“ STR. BREZOIANU Nr. 11