Cuvantul Legionar nr. 126, ianuarie 2014

Pac vom băcea acejiia, pdelrele bar Iuga, 
(CA Evanghelie te 79 47 


i LD CUVÂNTUL 
“5 LEGIONAR 


Periodic al Românilor naţionalişti creştini 
- în duhul NAȚIONAL pete al lui Corneliu Zelea; Codreanu - 
Anul X, Nr. 126, IANUARIE 2014 “Apare în ULTIMA ZI a lunii 2,5 lei 
Director: NICADOR ZELEA-CODREANU Redactor şef: Nicoleta Codrin 


RELAȚII CU PUBLICUL: 
ÎN FIECARE VINERI, ORELE 15-17, Str. Mărgăritarelor nr. 6, sect. 2, Buc.; tel.: 0746 700117 
e-mail: cuvantul-legionara Dzelea-e codreanu.com; SITE: WWW. zelea-codreanu. com 


CUPRINS: 
/rualitatz Jurnal de front III-România, 2014 eră Cepionană intarlelicăă (IV) 


Azi, apa! Mâine, aerul! 


. Cruce ge dale Repere legionare - ianuarie 
R/iruliei. Semniticaţia fenomenelor OZN ui a za 

Pa ai fa cari unul Sfinţi ai zilelor noastre (VII) 
ned, Dimensiunea religioasă Diverte Celebrităţi basarabene (IV) 


Poeumernl Presă românească din exil (11) Covor, Fugta Pedacţiei 
Editorial: ALGORITM DE BEȚIV 


_Mai poate gafa” S i z încoace, pe la jumătatea 
Băsescu? TI - : lui ianuarie, de unde 
Şi dacă da, mai putem tragem concluzia că nu este 
fi noi surprinşi, uluiţi, efectul exceselor de 
înlemniţi, oripilați etc? revelion, ci al exceselor de 
Răspunsurile pe care zi cu zi. 
am fi fost tentaţi să le Am mai scris în destule 
credem corecte sunt: rânduri că Traian Băsescu 
"Mmmda, să zicem, dar este copilul adoptiv al unei 
mai are vreo importanță?” familii de români (desigur, 
pentru prima întrebare, şi familia Băsescu), dar evreu 


"Nici  pomeneală, ai i y APR A după naştere. Totuşi, poate 
înnebunit?" la a doua. MĂ acul i siiaiară că om mai fi greşit şi noi, ca 
Dar, vorba ceea: omul, AREA Zi SnAe N N aa oamenii: după - "setea" lui 


cât trăieşte, învaţă... | Ș 4 A dt mistuitoare, s-ar putea să 

Surpriză! Tocmai ne-am 8 3 ARĂ apă. it 0i fiece nani 
răzgândit. Omul ze lipovenească... Unde l-aţi 
nemaipomenit! Ne amintim, Bate pROru ugieies ul 
cu o anumită întristare a i 


lucrului nedus până lajiie A N j dai A | "România şi 
capăt, de sezonul "Joss B N a N | i "| Basarabia, ca Israelul şi 
Băsescu 2012", când ARĂ : : Palestina” (?1) 

strigam cu miile în Piaţa i N i “olt ATEI Eee - GETEIIE 
Universității: "Banii de p : 


Băsescu dădea un interviu 
iica oricare altul pentru 
"The Jewish Telegraphic 
Agency”, din acelea de 
tipul „trei la zece mii” - ştiţi la 
“ “cenereferim: limbă de lemn 
tulburi a scăpat în 3 nişte vorbe Paola condimentată cu greşeli de exprimare, poate şi cu 
de absurde, nemaiauzite în gura nici unui om treaz vreun „hă-hă-hă” caracteristic dacă era în toane 


: ; E zi atei „ de pe fața pământului, bune. 
se dezminte, ba dimpotrivă, pare să-şi merite tot mal Mai grav este că gafa, sau mai bine zis fantastica 
mult sloganul care i s-a lipit de frunte ca o muscă pe 


: : demonstrație de nesimţire, nu s-a petrecut imediat (72) îi 
(uncțeaprrige ei ; NR „după Anul Nou. Altminteri, ne-am fi putut gândi că A ac / /, Z, TI 
ne ude Sura asta? Fla începutul anului, omul a "comis" un revelion voinicesc la gura sticlei şi 
cârmaciul zig-zag-urilor noastre prin ape ge aceea nu mai So carea Dart Pee ai 


CUVÂNTUL LEGIONAR IANUARIE 2014  P29:1 


cultură i-ai _ dat pei 
băutură!'... Dar nici în vis nui 
ne-am fi imaginat atunci câți 
"bani de cultură” pot să 
existe în bugetul-fantomă al a 
bietei noastre țări! Mulţi, fără Tai lar preşedintele, 
de care nu am reuşit să ne scuturăm atunci, nici 
vorbă să se fi scuturat el de un asemenea nărav! Nu 


PPrvaltale 


JURNAL DE FRONT III - ROMÂNIA, 2014 


Revolta împotriva explorării gazelor de şist continuă 


„ De la Nistru pân” la Tisa / Tot Românul Plânsu-mi-s-a...» 


1. FRONTUL MOLDOVEAN 
Am încheiat cel de-al doilea "Ju 
T Ul rnal de f e 
Cu ştirea că la PUNGEŞTI un grup de e Săli 


(13 localnici şi 2 activişti i i Î 
ale aici şti de mediu) au intrat în 


Cu toate acestea, cei peste 200 de dă 
manifestat paşnic dar hotărâți, cerând | 
primarului (pentru care au adunat +9 isia 
semnături), demisia lui Ponta şi părăsirea tei de 
comunei de către compania Chevron. S-a ca ului 
„Nu fractură, nu cianură!”, „Refuz, rezist dacă 

ist 
şis Protestatarii s-au retras paşnic, în linişte, i 
aprox. 2 ore. ă pă 

Menţionăm că la Pungeşti se menţine, 
continuare, statutul de zonă specială de Siguranţă 
publică, instituit la începutul lui decembrie 2013, a 


lesne de înțeles că la fel urmau să se petreacă 
lucrurile şi cu avizul pentru Puieşti. ; 

Numai că intervenţiile pertinente. şi Le 
argumentate ale reprezentanților pac alai cal, 
respectiv ing. geolog Ovidiu Tiron (GISCB) şi dr. ing. 
Rp Portaicoasta e m veni cu amănunte mai jos George Epurescu CRormania Fără Ei”) i-au pus la 
ce se cuvin a fi P au avut loc şi alte evenimente colț pe reprezentanții APM Vaslui şi ai Chevron. Fapt 

menţionate, pentru care aceştia şi-au luat catrafusele şi au şters- 

Astfel, la 9 pe uşa din dos, în huiduielile asistenței şi ale 
sătenilor de-afară. : 

În antiteză cu comportamentul lamentabil al 
organizatorilor a fost remarcată atitudinea demnă a 
primarului din Puieşti, Costel Moraru, care a plecat 
de la prezidiu şi s-a alăturat localnicilor aflați în sală, 


at şi 
lor $ 


consiliu local 
de şist. 


Tribunalul Vaslui 


fermă, arătând 


Comunelor Al. VLAHUȚĂ şi POGANA li s-a 


alăturat ŞULETEA. 


Prin Sentința Civilă nr. 2143/CA pronunțată la 
în 11 nov. 2013 judecătoarea 
na a fost şi de această dată 
nă, ca actele normative i 
Instituția Prefectului nu arată sub nici Re E 
şuletenii ar fi încălcat legea. „Cum gazele de şist nu 
se regăsesc în Legea Petrolului şi nici nu au fost 
declarate de interes național, Consiliul Local avea 
competență să se pronunțe. Mai mult, nici nu se 
cunoaşte dacă teritoriul comunei Şuletea dispune de 
astfel de zăcăminte, pentru că nu au fost făcute 
operaţiuni de explorare până în acest moment” a 
arătat judecătoarea. 
Se cuvine, de asemenea a fi menţionată şi 


Elena-Gabriela Aio 


CHEVRON 
ADUCE 
APOCALIPSA! 


atitudinea curajoasă a primarului comunei 
ŞULETEA, Ciprian Robert Tamaş, care a declarat: 
„În primul rând sunt mulțumit că am făcut ce ar fi 
trebuit să facă toți primarii din județ ...să nu uite că 
atunci când au fost investiţi în această nobilă funcţie 
au jurat, cu mâna pe Biblie, că vor apăra 
comunitatea pe care o reprezintă. Eu sunt sigur că 
vom reuşi, pentru că țara noastră este protejată de 
Maica Domnului. Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu”, 


PUIEŞTI 

19 decembrie - dezbatere publică. în com. 
Puieşti, în legătură cu acordarea avizului de mediu 
pentru sonda de explorare gaze de şist Puieşti - | B. 
Sonda ar urma să fie amplasată foarte aproape de 
coada lacului de acumulare ce aprovizionează cu 
apă potabilă municipiul Bârlad. - 

Dezbaterea a fost organizată de Agenţia de 
Protecția Mediului Vaslui şi compania Chevron şi au 
participat delegaţi din localitățile Puieşti, Pungeşti, 
Şuletea, lana, Bârlad (Grupul de  Iniţiativă al 
Societăţii Civile — GISCB ) şi Bucureşti. i E 

Reprezentanții organizatorilor au venit la Puieşti 
însoțiți de un număr foarte mare de jandarmi şi 
poliţişti care-i apărau (nu se ştie de cine şi de ce), de 
parcă s-ar fi aflat pe un câmp de luptă. 

La intrarea în sala de dezbatere a devenit 
evidentă una din misiunile acestora, aceea de a 
limita numărul de participanţi la 100 de persoane, cu 
toate că sala avea o capacitate dublă. Cel puţin 200 
de persoane au rămas pe-afară, 

Pe tot timpul dezbaterilor prestația organizatorilor 
a frizat penibilul. Au venit total nepregătiți, 
demonstrând prin aceasta atât lipsă de respect față 
de auditoriu, cât şi ignoranță în probleme de 
specialitate. Aşa se poate explica acordarea cu o 
lejeritate condamnabilă a avizelor de mediu pentru 

comunele Pungeşti, Băceşti şi Găgeşti. Şi era 


Pag. 2 


declarând că va fi până la capăt cu ei şi pentru ei. 
Adică până în momentul când vor înlătura orice urmă 
de pericol pentru comuna Puieşti. Atitudinea lui a 
entuziasmat sala, care l-a aplaudat îndelung. Şi 
Primarul a dovedit că se ţine de cuvânt. La puţine 
zile după Anul Nou a luat ființă Mişcarea de 
Rezistență Puieşti 

PUNGEŞTI 

Decembrie 2013 -— ianuarie 2014: greva 
foamei, începută în ajunul - Crăciunului a 
continuat până dincolo de cumpăna dintre ani. 

Pungeştenii au fost zi şi noapte alături de grevişti, 
aducându-le ceaiuri calde şi  îmbărbătându-i 
permanent. Şi asta i-a deranjat tare pe „mai marii” 
din conducerea țării. Nu de altceva, dar în afara 
hotarelor se auzeau tot mai multe despre abuzurile 
lor. Şi dăm aici doar un exemplu: 

In 17 decembrie un grup de 11 
europarlamentari din 6 state europene au înaintat 
preşedintelui Parlamentului European, Martin 
Schulz, un protest privitor la situația creată la 
Pungeşti, fără precedent în țările membre ale U.E. 
Scrisoarea europarlamentarilor se încheie astfel: 
„..Având în vedere încălcările clare ale drepturilor 
acordate cetățenilor UE prin Carta Europeană ...vă 


solicităm condamnarea publică a acțiunilor 


guvernului român, cel care susține şi solicită acţiuni 
brutale şi autoritare asupra propriilor cetățeni ...”. 

Poate credeți cumva că din cei 11 
europarlamentari majoritatea erau români. Sau că 
românii i-au mobilizat şi E 
pe alții să protesteze. 

Nici vorbă!. Ei sunt 
muţi, surzi şi orbi față de 
împilările la care sunt 
supuşi conaționalii lor, 
cei care i-au ales să-i 
reprezinte, să le apere 
interesele! Nici unul din 
cei 35 de europarlamentari români nu a găsit de 
cuviință să se alăture acestui protest îndreptăţit. 
Probabil s-au supus ordinelor primite de la şefii lor 
politici, implicați în murdare afaceri corporatiste. O 
ilustrare clară a politicii antinaționale practicate 
în toți cei 24 de ani postrevoluţionari, de către 
regimurile neocomuniste. : 

Sâmbătă 4 ian. 2014 Mişcarea de Rezistență de 
la Pungeşti a anunțat că este nevoită să renunțe la 
greva foamei, acuzând din nou Jandarmeria de 
abuzuri împotriva protestatarilor. Comunicatul purta 
titlul „La Pungeşti nu ai voie nici măcar să mori”. 

Duminică 5 ianuarie s-au aniversat 106 ani de la 
Răscoala din 1907. Pentru țăranii moldoveni au fost 
momente de pioasă amintire a celor căzuți pe timpul 
reprimării răscoalei, iar pentru actualii reprimatori 
încă un prilej de a încerca să-i intimideze pe 
manifestanți. Numai că aceştia au fost paşnici şi 
după aproape trei ore de proteste au plecat spre 
casele lor. 

Duminică 19 ianuarie a avut loc primul protest din 
anul acesta al pungeştenilor pe un teren privat situat 
la intrarea în satul Siliştea, la cca. 2 km de perimetrul 
împrejmuit de Chevron. 

Jandarmeria a interzis protestatarilor să blocheze 
drumul, mobilizând din nou forțe considerabile. 


CUVÂNTUL LEGIONAR IANUARIE 2014 


"GAZELOR DE ŞIST 
în 


AZELOA Pr sis IX 
; BĂILE FELIX fă 


2. FRONTUL BIHOREAN 

Duminică 12 ianuarie, la Oradea, în Piaţa Unirii, 
în fața statuii lui Mihai Viteazul, s-a desfăşurat primul 
protest din acest an, organizat de Grupul de Acţiune 
pentru Roşia Montană şi Impotriva” Gazelor de Şist 
(GARM Bihor) condus de Orlando Balas. 

Au fost prezenți şi 100 de moţi conduşi de 
inimosul autor al proclamaţiei de la Câmpeni, Dan 
Borz. Ei şi-au făcut apariția în grup organizat, 
intonând cântece patriotice, purtând cu mândrie 
portretele lui Avram Iancu şi Horea, Cloşca şi Crişan. 
Peste tot fluturau steaguri tricolore, erau purtate 
pancarte şi se scanda: „Vrem natură, nu cianură!”, 
„Nu corporaţia face legislația!” „Ponta, nu uita: 
România nu-i a ta!”, „Veniţi cu toții şi strigaţi tare că 
România nu e de vânzare”, „Ponta şi clica. lui, 
trădătorii Neamului”. : 

n cuvântul lui, Dan Borz a spus, printre altele: 
„Într-unul din punctele proclamaţiei ne-am referit la 
gazele de şist, adică la ceea ce vi se pregăteşte 
acum, distrugerea naturii. Vă îndemnăm să fim uniți 
cu toții, împotriva celor care se luptă cu oamenii 
drepţi din țara asta... Românii au nevoie acum, mai 
mult ca oricând, să fie uniți”. 

Florica Bradu, cunoscuta interpretă de muzică 
populară, participantă la mai multe acţiuni de protest, 
s-a adresat şi ea celor prezenți: „...Fac apel la 
trezirea conştiinţei de Neam, de Țară şi de Români”. . 

„S-a manifestat atât împotriva gazelor de şist, cât 
ŞI a exploatării cu cianuri la Roşia Montană. 

- Apoi moţii au mers în comuna Tulca, invitaţi fiind 
să participe la o dezbatere pe tema gazelor de şist, 
organizată de primarul comunei, loan Bulzan, un 
activ luptător pentru interesele comunității. 


lată că - sperăm noi - flacăra trezirii conştiinţei 
naționale se răspândeşte printre țăranii noştri. 
Care de-a lungul istoriei, de la Nistru până la Tisa, 
din Apuseni în jos, spre Olt şi Dunăre, au purtat greul 
luptelor pentru libertate. lar acum, în vremuri de 
mare cumpănă, poartă făclia rezistenței naţionale; 
întru salvarea ființei Neamului. 


Şi, în final, o ştire de ultimă oră, greu de 
decelat: se pare că Chevron, îngrijorată dE 
Protestele şi rezistența țăranilor din tot mai mulle 
localităţi, va încerca să schimbe tactica. Adică 5 
momească consiliile locale cedându-le din facilităție 
acordate „pe tavă” companiei de către statul român: 


ana și Viorel Dan 


(rulate 


AZI, APA! MÂINE, AERUL! 


NOTĂ: 


Aprox. 70% din suprafața Pământului este 


acoperită de apă, însă într-un strat extrem de a ajuns la concluzia că toată apa de pe întreg 
Pământul ar încăpea într-un balon cu diametrul 
întinde 


subțire comparativ cu volumul planete. 


Un studiu realizat de guvernul Statelor Unite 


de aproape 1.400 km, care s-ar 


lată motivul pentru care se presează explorarea/exploatarea gazelor de şist: 


O mare ticăloşie pe care o PREGĂTEŞTE de 


câțiva ani Comisia Europeană este 
PRIVATIZAREA APEI ÎN TOATĂ UNIUNEA 
EUROPEANĂ. 


Totul e făcut sub pretextul unei reglementări 
europene şi prin presiuni exercitate asupra unor 
state membre (cum ar fi Grecia, de exemplu) 
pentru a lăsa un bun public pe mâna unor 
privaţi, oferindu-le astfel acestora o oportunitate de 
profit. Acesta a fost de câteva miliarde de euro 
numai în Germania. 

Nemţii, după câteva privatizări parțiale ale apei 
publice, şi-au dat seama că acest lucru ar putea 
avea efecte nefaste pentru cetățeni, cele mai mari 
temeri fiind acelea că după privatizare prețul va 
creşte foarte mult, iar calitatea apei va scădea. 

Ingrijorarea autorităților germane a crescut 
mai ales după privatizarea apei în Portugalia, în 
urma căreia prețul apei a crescut cu 400% şi 
continuă să se majoreze cu cca. 6% în fiecare an. 
Asta în timp ce în unele locuri calitatea apei 
potabile a scăzut atât de mult încât nu mai poate 
fi băută, iar mulți cetățeni nu-şi mai pot 
permite să achite facturile tot mai mari.| 
Ca urmare a acestor lucruri, în Portugalia 
protestele populației împotriva 
privatizării apei s-au intensificat tot mai 
mult în ultima vreme. , 

Explicația pentru aceste rezultate este[ „> 
simplă: companiile private sunt interesate de [5 
profit rapid şi de aceea au făcut investiţii 
minime, dar au mărit foarte mult tarifele. La PE? 
infrastructură, din motive de economie, au b 
fost folosite țevi şi instalații de proastă 
calitate, fapt ce a necesitat clorinarea apei 
pentru a o dezinfecta, rezultând astfel o apă 
mult mai slabă calitativ decât înainte. 

Aceste efecte negative au fost observate 
şi în Germania, fapt care a determinat 
autorităţile să încerce să recupereze, în 
anumite cazuri, o parte din acțiunile 
companiilor de apă vândute, la un preț mult 
mai mare, doar ca să preia din nou controlul asupra 
apei publice. 

La Berlin, după ce apa a fost privatizată parțial 
prima oară în 1999, în februarie 2011 a avut loc un 
referendum la care cetățenii au fost consultați în 
legătură cu privatizarea acestui bun de utilitate 
publică. 

Peste 665.000 de cetăţeni au votat în favoarea 
desecretizării unor documente care să dezvăluie 
detalii legate de afacerea privatizării parţiale a 
companiei Berlin Water Works (BWB). Acest ultim 
referendum a fost al treilea vot popular de acest fel 
care a avut loc la Berlin în ultimii ani. 

Mai presus de toate, votul acesta reprezintă o 
lovitură importantă dată politicilor Partidului Social 
Democrat (SPD) şi Partidului Stângii, care 
guvernează în coaliţie în capitala germană. 

Referendumul a fost precedat de o petiție de 
succes în care inițiativa cetățenilor numită "Lista 
Apei Berlinului” a strâns în termen de şase luni mai 
mult de 320.000 de semnături, când nu mai mult de 
172.000 de semnături erau necesare pentru această 
inițiativă. 

Trebuie să mai lămurim un lucru: privatizarea 
apei presupune doar distribuţia sau şi dreptul de 
proprietate asupra resursei în sine? 

Pentru că, dacă se privatizează aşa cum s-a 
procedat în Bolivia, de exemplu, oamenii nu vor mai 
avea dreptul să folosească în gospodărie nici măcar 
apa de ploaie care se scurge de pe streaşină, 

deoarece aceasta va deveni proprietatea 
firmei private care o administrează! 


CUVÂNTUL LEGIONAR IANUARIE 2014 


Sublimare 


XE 


Sia 


Un 
privatizarea apei vine la pachet cu exploatarea 
gazelor de şist, procedeu care, după cum se ştie, 
este un mare consumator şi poluator al resurselor 
naturale de apă. În timp ce, din cauza poluării, apa 
va deveni o marfă de lux şi asta va urca până la 


alt aspect interesant este acela că 


cer profitul firmelor private care o vor distribui 
populaţiei. 

Revenind la biata noastră țărişoară, după cum se 

vede, subiectul privatizării apei şi lucrurile grave 
care se întâmplă în Europa nu există nici pentru 
presă, nici pentru autoritățile de la Bucureşti. 
Presa e cenzurată şi aservită, iar guvernanţii ne 
trădează şi ne vând cu mare drag. În schimb avem 
zilnic în mass-media dezbateri aprinse despre 
bişnițari şi animalele lor sălbatice, divorțuri de 
celebrități, scandaluri generate de moartea unor 
vedete, clovneriile lui Băsescu, carnea de cal, 
eliberarea lui Năstase din puşcărie şi alte idioțenii 
fără importanţă. 
“ lar postul naţional de televiziune nu numai că nu 
informează corect cetăţenii şi nu supune dezbaterii 
naţionale problemele importante legate de 
privatizări, securitatea cetățeanului şi a bunurilor 
publice, ba dimpotrivă, prezintă privatizările, 
liberalizările, regionalizarea şi acordurile cu FMI, ca 
fiind soluţiile cele mai bune de urmat şi calea sigură 
pentru redresare economică şi prosperitate! 

Dacă statul şi presa ne-au trădat, singura 
SOLUȚIE este aceea să ne ajutăm singuri, să ne 
ajutăm noi între noi, să dăm informaţia mai departe, 
să participăm la acţiunile civice care se desfăşoară 
la nivel european şi să trecem la acţiuni concrete. 


Condensare 


deasupra Statelor Unite peste Salt Lake City, 
Utah şi Kansas — sfera mică din imagine!! 

lar oceanele (apa sărată) dețin aprox. 96,5% 
din toată apa de pe Pământ!! 


Legat de privatizarea apei, la nivel european 
există deja o mişcare cetățenească care a strâns 
până acum 1,2 milioane de semnături şi care 
luptă pentru păstrarea accesului la apă şi 
salubrizare pentru. fiecare cetățean, ca serviciu 
public, nesupus controlului privat. 


SCOPUL „REAL AL 
EXPLORĂRII/EXPLOATĂRII GAZELOR DE ŞIST 
ESTE DE A OTRAVI APA. 

Nu vă lăsaţi înşelați! Planul este de a otrăvi apa 


i] pe toată planeta, pentru ca apoi_ rezervele de apă 


potabilă să aibă un preț enorm! 


Aici vorbim de lăcomie, dar mai mult de atât, e 
vorba despre CONTROL, pentru că dacă o 
grupare reuşeşte să polueze toate rezervele de 
apă potabilă, dar în acelaşi timp se asigură că a 
“privatizat” în propriul beneficiu ce rămas 
neotrăvit (toate izvoarele de apă curată ale 
naţiunilor), şi le are sub control strict prin 
intermediul ONG-urilor de “protecția mediului” şi 
al agenţiilor criminale ale ONU, atunci... acea 


7] grupare conduce TOT! 

$ Or să fie războaie pentru acces la apă 
dacă le vom permite aşa ceva, iar războaiele 

acelea vor fi devastatoare. 

Trebuie să ne opunem cu orice preţ, 
pentru că aceşti indivizi sunt psihopați, nu 
le pasă dacă ucid milioane de oameni, ba 
chiar îşi doresc asta, ca apoi cei care 
supraviețuiesc, puţini dintre noi, să fie mai 
uşor  controlabili prin  implantări de 
microcipuri sau tatuaje electronice vizibile 
sau invizibile pe mâna dreaptă sau pe frunte 
(microcipurile au ajuns la dimensiunea unui 
ADN,  insesizabile) şi alte nenorociri 
tehnologice ce deja le-au pregătit! 

Cât de curând va începe “războiul 
pentru apă”! 


În România, un număr important de 
+] oameni trăiesc în condiții de auto-suficienţă: 

pot, prin resurse proprii, să se hrănească tot 
anul, să vândă produse pentru a cumpăra altele 
necesare, au sursă de apă în curte, le mai lipseşte 
doar să aibă şi energie gratis ca să fie complet 
INDEPENDENȚI de un sistem (guvern)... iar asta 
explică oarecum şi indiferența românilor la ce se 
întâmplă. 

Ei, aceasta nu mai este realitatea în multe state 
din Vest! 

Şi atunci te întrebi cât de importantă este APA 
pentru a menţine aceste sute de mii de 
gospodării independente? 

Să ne amintim că se numără câte vaci/oi etc. are 
fiecare, ba chiar şi metrii pătrați de solare din curte, 
spre a fi impozitate! 

Intr-adevăr, nu prea pot să controleze cât câştigă 
un țăran, câte legături de ceapă şi ridichii a 
vândut... şi ajungi la aceeaşi concluzie: agricultura 
şi turismul (mai exact agro-turismul) au un potenţial 
uriaş în România, şi se pot dezvolta prin resurse 
proprii oamenilor, independente de stat! Ei bine, 
asta nu se vrea! 

Oamenii din România sunt mai liberi decât 
înțelegem noi, comparativ cu SUA, Anglia etc. 
Această _libertate_poate_fi luată _în__termen_de 
câteva_luni,_prin_explorări_după gaze _de_şist! 
“Hopa, scuze... tocmai v-am otrăvit apa” ... 

Credeţi că apa este un drept uman fundamental? 

Conform spuselor lui Peter  Brabeck, CEO al 
companiei Nestle, apa este un aliment care ar trebui 
privatizat, nu un drept uman: “Accesul la apă NU ar 
trebui să fie un drept public”. 


n Ca 


Pag. 3 


Bă ASTURIA se mai jos, extrasă din cunoscuta 
a rinul rus” (76; 166-167 ita să 
citită cu luare-aminte: st Der să fe 


“Timp de cinci ani am fost profe [ 

în eatani cărările vieții prin întunericul destui i 
ndu-mă de filo ă FĂ 
pură fise sofia deşartă după firea lumii, 

Şi poate că aş fi pierit cu desăvârsi 
ar fi reținut întrucâtva faptul că ai a sacă au d 
evlavioasa mea mamă şi cu o soră care îşi petrecea 
E acu multă luare-aminte, . într-o neîntinată 

Într-o bună zi, plimbându-mă 
principală, m-am întâlnit şi am făcut cară 
cu un tânăr frumos, care se dădea drept poi 

Veni într-o bună zi la mine, poftindu-mă să 
mergem într-una din familiile mai sus pomenite şi 
pentru ca să mă înduplece nai uşor, a început să-i 
vorbească despre veselia şi buna dispoziţie care te 
întâmpină de cum păşeşti pragul acelei case. 

Dar, după ce îmi spuse aceste cuvinte, la un 
moment dat începu să mă roage stăruitor să ieşim 
afară din cabinetul în care ne aflam şi să stăm în 

Rugămintea lui mi se păru ciudată, şi după ce 
i-am spus că am băgat de seamă de mai multe ori 
neplăcerea lui de a sta în odaia mea de lucru, |- 
am întrebat care e cauza. Apoi i-am spus că l-am 
reținut în cabinetul meu şi din altă pricină: salonul se 
afla lângă camera mamei şi sorei mele, unde n-ar fi 
fost frumos să vorbim despre felurite deşertăciuni. EI 
1Şi menținea totuşi dorinţa prin diferite şiretlicuri. 

n cele din urmă, îmi spuse deschis următoarele: 

- Pe raftul din față se află printre cărţi o 
Evanghelie. Eu cinstesc atât de mult această 
carte, încât îmi vine greu să vorbesc în fața ei 
despre lucrurile noastre pline de atâtea chestii 
neserioase... 

Te rog, du-o de aici, şi atunci vom vorbi în toată 
libertatea. 

Uşuratic cum eram, am surâs când am auzit 
aceste cuvinte, am luat apoi Evanghelia din raft şi i- 
am zis: 

- Trebuia să-mi fi spus mai demult. 

ŞI, punându-i-o în mâini, am bâiguit: 

- Uite, pune-o singur în cealaltă cameră... 

Dar, minune, de-abia m-am atins de el cu 
Evanghelia şi, în aceeaşi clipă, tânărul se 
cutremură şi se făcu nevăzut. 

Întâmplarea m-a uimit atât de puternic, încât, de 
spaimă, m-am prăbuşit în nesimţire pe podea” 

Mărturia de față dovedeşte cât se poate de 
clar că diavolii pot lua înfăţişare omenească, şi 
putem înțelege că nu le este greu să ia nici 
înfăţişare de fiare (cum citim în Vieţile Sfinților), 
sau de extratereştri. 

“Povestea aceasta este bună de adormit copiii...”, 
ar putea spune cineva. “De vină nu este cel care a 
scris-o, ci cei care au crezut cele scrise...” 

Este adevărat că această mărturie poate fi 
considerată mincinoasă, sau poate fi apreciată drept 
rod al unei imaginaţii bolnăvicioase. 

Dar creştinii ortodocşi ştiu că "Pelerinul rus” 
este una dintre cele mai importante cărți 
duhovniceşti şi nu se îndoiesc de învățăturile şi 
întâmplările descrise în ea. 

Creştinii ar trebui să urmeze calea bătrânul din 

„Pateric [6; 315-316], căruia i s-a arătat dracul în 
chipul lui Hristos. / 

Bătrânul a închis ochii şi a spus: 

“Eu pe Hristos nu voiesc să Îl văd aic?. 

Şi dracul s-a făcut nevăzut. - 

Tradiţia ortodoxă învaţă acelaşi lucru despre 
vedenii: că şi dacă s-ar arăta cineva în chipul lui 
Hristos nu trebuie să i se dea atenție. Că dacă este 
Domnul, nu Se va supăra. lar dacă este vrăjmaşul, 
cea mai mică deschidere sufletească poate fi fatală. 

Deci creştinii trebuie să ştie că Hristos nu S-ar 
supăra dacă din nepricepere nu putem recunoaşte 
faptul că “vizitatorii” sunt trimişi de Dumnezeu, ci S- 


LG 


ar bucura să vadă că suntem exagerat de 
circumspecţi. lar dacă “vizitatorii” nu sunt trimişi de 
Dumnezeu, cu atât mai mult Se va bucura văzând câ 
nu ne-am plecat înşelării lor. 


Este adevărat că punctul de vedere creştin legat 
de aparițiile extraterestre nu poate fi înțeles de către 
cei care nu înțeleg că diavolul se poate arăta în 
diferite feluri, luând nu numai chipul unui înger de 
lumină, ci şi al unui om sau al unui extraterestru. 


SCOPUL ACESTUI ARTICOL nu a fost acela 
de a demonstra că nu există viață pe alte planete, 
că suntem singurii locuitori ai universului. 

Ci acela de a arăta că de fapt contactele cu 
aşa-zisele “civilizații extraterestre” nu au fost 
decât întâlniri cu diavolul. 

Nuanţa e foarte importantă. s 

Ar fi bine ca oamenii să înțeleagă că universul 
a fost creat pentru ei, că omul este cununa 
creaţiei, că el este chemat la îndumnezeire şi nu 
cine ştie ce entitate extraterestră. 


Universul a fost creat pentru om, şi omul este cea 
mai importantă ființă din univers. 

Dacă ştiinţa a confirmat sau va confirma acest 
lucru, nu putem decât să ne bucurăm. : 

Dar chiar şi fără demonstrațiile ştiinţifice, creştinii 
ştiu că lumea este creată pentru om ca spaţiu în care 
omul poate dobândi cunoaşterea lui Dumnezeu. Nu 
omul este creat pentru univers, ci universul este 
creat de Dumnezeu pentru om. 


Dacă ar fi fost mai importanți alții, şi nu noi, 
atunci Hristos nu S-ar fi intrupat, nu _ar fi primit 
răstignirea pentru mântuirea noastră. 


Dacă cei slabi în credință vor cu tot dinadinsul să 
se gândească la faptul că în acest univers imens 
există şi alte civilizaţii, ar fi bine să înțeleagă totuşi 
că apariţiile extraterestre de până acum, cărora li s-a 
făcut atâta reclamă, nu au fost decât apariţii 
diavoleşti. 


Starețul Efrem Vatopedinul, un părinte athonit din 
zilele noastre, spunea: 

“Evanghelia nu cred că are de suferit chiar 
dacă, prin absurd, ar exista viață pe altă planetă. 
Unii <<oameni de ştiinţă, între ghilimele oameni de 
ştiinţă, zic: <<Ce va spune Evanghelia dacă într-o 
bună zi vom descoperi viață pe altă planetă?. Ei 
spun că Evanghelia nu s-ar referi la existența vieții 
umane şi pe alte planete. 

Răspunsul nostru este următorul: <<Evanghelia 
vorbeşte despre sfinţirea omului, aceasta este 
Evanghelia! Evanghelia nu este o carte de ştiinţă 
despre cosmos! lar problema extratereştrilor eu 
cred că este un mit”. 

Poziţia aceasta pare destul de îngăduitoare. Pe 
de o parte, părintele afirmă că avem de-a face cu un 
mit, pe de alta că nu ar trebui să ne deranjeze dacă 
ar exista viață pe alte planete. Cuvintele sale ar 
putea fi înțelese astfel: 

“Dacă unii vor neapărat să creadă că există 
extratereştri, nimeni nu îi obligă să îşi schimbe 
părerea. Dar ei să înțeleagă că Adevărul pe care îl 
mărturiseşte Biserica, cel privitor la mântuirea 
omului, nu poate fi călcat în picioare în numele unor 
supoziții omeneşti”. 

Dacă am încerca să convingem pe cineva că nu 
există alte civilizaţii extraterestre, riscăm să îl 
îndepărtăm de Biserică. Important este ca oamenii 
să meargă pe calea mântuirii pe care o 
propovăduieşte Biserica. Şi încet-încet vor renunța la 
toate concepțiile greşite. 

În poziția părintelui Efrem găsim aceeaşi 
învățătură evanghelică potrivit căreia celor slabi în 
credință nu este bine să li se pună juguri prea grele, 
că nu cumva să părăsească staulul Bisericii. 

Această atitudine nu este singulară în istoria 
Bisericii. Fără a favoriza învățăturile greşite sau 
ereziile, păstorii turmei lui Hristos au avut iscusința 
de a-i ține de mână pe cei care încercau să 
cunoască adevărul mântulitor fără a le pune sarcini 
prea grele. 


„0 
a 


SEMNIFICAȚIA FENOMENELOR OZN | (continuare din număra 


SCOPUL VIEȚII CREŞTINE nu ese 


răspunde corect la întrebarea: “Există să a 
n 


extratereştri?” Tzu 
Scopul vieții este mântuirea. 


Tocmai de aceea insistența anumitor ; 
insistă de a-i convinge pe cei care vin |a pret 
numai de sărbători că extratereştrii sun dia se, 
este justificată. Sunt multe alte _luc 
importante pe care aceştia ar trebui să 
dacă în loc să fie ajutați să Cunoască via 
beneficiază de anumite teorii impuse cu forfa 
şi ortodoxe, efectul nu va fi ziditor. , 


Departe de a-şi propune să epuizeze prop, 


contactelor cu “civilizațiile extraterestre”, ema, 


studiu încearcă să dea un răspuns Creştin 


să contracareze propaganda neopăgână legaţi Î 


de acest subiect. 

Subliniem pentru ultima - dată faptul că 
încercat să diferenţiem între subiectul existenței vie 
pe alte planete şi cel al contactelor cu Civilizație din 


spaţiu care au luat, iau sau vor lua legătura că 
omenirea. Şi că aceste contacte sunt, după țoale 


semnele, noi_miijloace de înselare drăcească: 


oferă substitute pentru o viață creştină, dar Fr e ' 


mai mult. 

Nu avem de ce să ne aşteptăm la o invazie 
extraterestră aşa cum sunt cele prezentate în filmele 
de succes. 

Nu va veni nici o civilizaţie care să cucerească 
planeta noastră, şi nici vreo alta care să ne ajute să 
avem parte de vremuri mai bune. . 

Ar trebui să ne dăm seama că cei Care 


romovează_psihoza_invaziilor_ extraterestre nu 


li 
vol nu 
„maj. 
le ște ai j 
CTeșiină, 


ee 


| 
3 
| 


E aratau 


fac__altceva__decât__să__ îndepărteze atenția 
creştinilor de _la_viața creştină, îndreptând-o pe 


alte făgaşuri. 
Creştinii 

trebuie să 

observe că] 


lumea merge 
spre rău, că 
lumea se rupe 
de Hristos, că 
lumea se lasă 
cucerită de 
duhurile 
întunericului. 
Creştinii 

trebuie să se 
lupte cu toate 
puterile pentru a 


nu părăsi calea mântuirii, şi trebuie să respingă orice 


cursă prin care vrăjmaşul încearcă să le abată 
atenţia asupra unor lucruri care nu merită atenție. 


Cine este creştin ştie că în viitor lumea nu va 
avea parte nici de pacea adusă de extratereștri şi 
nici de evoluția spirituală pe care o promit aceştia. 


Cine este creştin ştie că lumea, cu paşi mai mid 
sau mai mari, se îndreaptă spre sfârşit. 

Oricât de mult ar amâna Dumnezeu sfârşitul; 
vrând din marea Sa dragoste să le mai deâ 
oamenilor vreme de pocăință, Apocalipsa va veni. 

__. Şi atunci cei care i-au aşteptat pe extratereş 
işi vor da seama că aşteptarea lor a (să 
zadarnică. Vor regreta amarnic că în loc să | 
cunoască pe Hristos au căzut în plasă 
cunoaşterii  luciferice, cunoaştere ruptă di 
Dumnezeu. 


Dacă în prezentarea învățăturii creştine despfă 
contactele cu extratereştri anumite elemente 
nuanţă au fost tratate neclar, aceasta s-a datorat a 
dificultății subiectului prezentat cât şi nepricePe 
autorului, Cu toate acestea, sperăm că astle 
Scăpări nu ating viziunea de ansamblu şi nu ia 
supralicitate decât de cei care încearcă să conte 
cu orice preţ învățătura creştină. 


Santinela Ortodoxă 


| : Pagină realizată de Mei Butii 
Pa9.4 CUVANIUL LEGIONAR IANUARIE 2014 


Criza, la mintea cocoşului 


La cel mult un an după începutul "crizei" (adică 
prin 2008 sau 2009), am avut experiența neplăcută 
de a Citi o mostră indubitabilă de somnambulism 
gazetăresc. Orice comentariu vis-a-vis de conținutul 
respectivului articol ar fi de prisos, atâta doar că se 
încadra în genul sec, fără atitudine, care 
papagalizează o sursă citată de vreo agenţie de ştiri. 
De tot hazul a fost însă titlul care, transcris din 
memorie, suna cam aşa: "De unde criză? Numărul 
miliardarilor a crescut", 

„În Viziunea ziaristului respectiv (puteți să-i puneţi 
ghilimele, ca să fie clar că era ziarist doar cu 
numele), dacă era criză pe bune ar fi trebuit ca 

sărmanii miliardari, în orice valută ar fi fost ei 
socotiți, să fie păliți pe capete de sărăcie! Banii 
lor, mâncaţi de criză, adică ducându-se undeva într- 
o gaură neagră - poate la extratereştri, dacă tot am 
scris despre ei în ultima vreme - ar fi trebuit 
aşadar, să scadă vertiginos, până sub pragul 
miliardului de euro, dolari, ruble, yuani sau ce valută 
se lua în considerare, şi deci numărul miliardarilor 
să se micşoreze! 

j Dar, când colo, ce să vezi, magie neagră: 
miliardarii se rotunjeau în continuare, bine-mersi, 
ba chiar apăreau şi alții nou-nouți, câte un snop ici şi 
colo, mai ceva ca ciupercile după ploaie. 

Deci... care criză!? 

Răspunsul se subințelege, am zice noi, dar hai să 
n-o lăsăm în coadă de peşte, ca să nu le facem 
dificultăţi celor care ne citesc dis-de-dimineaţă, 
înainte de cafea. 

"Care criză?” se întreba dl. ziarist cu caş la 
gură. 

Păi exact asta înseamnă criză: pe fondul unor 
tulburări provocate în pieţele financiare (să fie clar, 
crizele nu se "întâmplă" pur şi simplu), banii fac 
nişte mişcări suspecte, mai greu de. înțeles 
pentru profani. lar bancherii se prefac că nu pot 
controla fenomenul, dar de fapt îl controlează 
impecabil. Practic, ei sunt cei care subtilizează 
banii. Prin urmare, numărul miliardarilor creşte. 
Quod erat demonstrandum. 

Uneori adevărurile simple sunt luate drept 
minciuni,  simplificări excesive sau propagandă 
ieftină, tocmai pentru că sunt atât de ridicol de 
simple. Vă rugăm să nu cădeți în această capcană. 
Un asemenea adevăr simplu este şi următorul: criză 
financiară egal hoție organizată. Amin! 


O declaraţie oficială cutremurătoare... 


„„. sau poate că nu! 

Nu atât situaţia în sine, că foarte mulţi bani sunt 
strânşi în foarte puține mâini, situație pe care, de 
altfel, o bănuiam (ba chiar credem că datele sunt 
mult atenuate), cât recunoaşterea ei publică este 
cutremurățoare. 

De ce nu se mai ocultează o informaţie de 
natură să incite la revolte aproape oriunde. în 
lume? 

Ori faptul a devenit prea evident-ca 
să mai poată fi negat în mod credibil, ori 
cineva acolo “sus” ne dă cu tifla, pe 
față. 

V-am mai semnalat, în repetate 
rânduri, uluitoarea - în fond stupida - 
slăbiciune a colegilor noştri iudaici de-a- 
şi trâmbița triumful cu o clipă mai 
devreme decât trebuie. Este o chestie 
pe care au plătit:o în diverse epoci cu 
înfrângeri la fel de uluitoare şi stupide. 
să le dea Dumnezeu în continuare!, * 

A, dar ce caută cuvântul "iudaic" în 
acest text, când mexicanul miliardar 
Carlos Slim, de exemplu, e clar că nu e 
evreu? „Ă 

Fie, or mai exista vreo doi-trei de 
sămânță, „dar fiţi fară grijă că 
majoritatea "laureaţilor” revistei Forbes 
aparțin mai sus pomenitei einii. Ca să nu mai 
arhintim de cei pe care nici Forbes nu îndrăzneşte 
să-i menţioneze ori să le dea cifra exactă 

(astronomică) a averii... Cât despre metoda 


CUVÂNTUL LEGIONAR IANUARIE 2014 


Liri 


CRIZA ŞI MILIARDARII 


după care toți aceşti (greu de numit) oameni s-au 
îmbogăţit într-atât încât să devină necesară 
inventarea unui nou cuvânt pentru "mai mult decât 
putred de bogat", aceasta duhneşte până la orbita lui 
Jupiter. 

După cum veţi vedea în cele ce urmează, s-a 
recunoscut oficial că numărul grangurilor care 
sugrumă miliardele de căutători prin tomberoanele 
de pretutindeni este foarte mic. Înfricoşător de mic: 

Cei mai bogaţi 85 oameni din lume au la fel de 
mulți bani ca jumătate din tot restul omenirii, 
conform organizaţiei "Oxfam” citată de publicația 
britanică "The Guardian” (noi am auzit-o de la ştirile 
Pro TV, dar nu contează, important e că ştirea 
circulă, că n-o să fim taxaţi de "teoria conspirației”). 

Desigur, este vorba de jumătatea săracă — adică, 
la drept vorbind, nu e chiar mare lucru: sunt doar 3,5 
miliarde de prăpădiți, cu vântul suflându-le prin 
buzunare. 

Dar să nu cumva să credeţi că asta înseamnă o 
jumătate din averea existentă în lume. 

De exemplu, pornind de la acelaşi etalon "x" 
(banii celor mai săraci 3,5 miliarde de oameni), tot 
cei de lă "Oxfam” pun în circulație şi informaţia că cei 
mai bogaţi 1% din locuitorii planetei au de 65 de ori 
mai mult decât "x". 

Dar asta deja nu mai este bogăţie cu "b” mare: 
vorbim de 70 de milioane de inşi ceva mai înstăriți, 
echipați cu automobile Rolls Royce... 

Dar să revenim la cei 85 versus 3,5 miliarde. 

Disproporţia este, desigur, colosală, dar poate 
părea exagerată pompieristic, ca şi cum am spune, 
de exemplu, că membrii colegiului nostru de redacție 
au mai mulţi bani decât toate insectele din biosfera 
terestră. 

V-aţi putea gândi că şi cifra de care vorbim, 
adevărată sau nu, este, în orice caz, pusă într-o 
perspectivă  bombastică, în cel mai pur stil 
gazetăresc avid de senzaţional. 

Tot după vorba şefului de la "Oxfam”, cei 85 ar 
putea încăpea cu toții într-un autobuz. Asta doar 
dacă vreunul din ei mai ştie cum arată aşa ceva... 

Această imagine sare în ochi, şochează pe 
oricine, însă, dacă tot vorbim de "sare în ochi”, noi i- 
am mai putea adăuga un pic de sare şi piper. Doar 
de dragul fanteziei, bineînţeles, cei 85 ar putea 
încăpea într-un autobuz care ar suferi un accident?... 
cum ar fi? Nu ne rugăm lui Dumnezeu pentru aşa 
ceva, ar fi păcat. 


li urâm pe cei bogaţi? 

Revolta pe care ar fi imposibil să nu o simțiți, 
măcar un pic, trebuie să fie, totuşi, corect canalizată: 
pietrele în geamuri nu au folosit niciodată la 
nimic. 

Să ne iau rațional pentru că altfel unii, mai 
slabi de înger, ar cădea pradă ideilor de sorginte 
marxist-leninistă, cum că noi urâm bogaţii pentru că 
sunt bogaţi. Nimic mai fals! 

De fapt, este ceva imoral în faptul de a fi bogat, 
oricât de bogat? Să poţi să salvezi de la moartea 


prin inaniţie pe toți copiii din Africa doar golindu-ți 


portofelul... dar să nu o faci? 


În fine, hai să nu punem problema chiar în acest 


mod numit şi "politică de tramvai”. 
Importante sunt două lucruri: 


(1) cum au fost dobândite averile 


ŞI 
(2) ce fac posesorii lor cu ele. 


(1) Păi, în primul rând, aceşti bogaţi ai lumii nu 
sunt de vreo stirpe regală sau de veche nobilime. 
În fine, poate că regina Elisabeta a ll-a a Marii 
Britanii este şi ea pe listă (pe la coadă!), dar nu 
reprezintă un caz semnificativ. lar a te numi 
Rotschild nu înseamnă că ai sânge nobil, ci că te 
tragi dintr-o familie de cămătari care au finanțat 
Revoluţia zisă “Franceză”, iar apoi au căpuşat 
victoriile lui Napoleon Bonaparte prin speculații la 
bursă. Titlurile nobiliare şi le-au cumpărat, că 
monarhia mai trecea şi ea prin "crize financiare”... 

Mai departe: aceşti oameni nu au ajuns la 
asemenea avuții prin afaceri din economia zisă 
"reală", ca urmaşii lui Louis Renault, care nu au nici 
măcar acţiuni la firma Renault... 

Nici prin inovaţie ştiinţifică, precum inventatorii 
sistemului de operare DOS (Disk Operating System), 
care i l-au vândut lui Bill Gates pe o sumă de nimic, 
după care acesta s-a îmbogățit în locul lor. 

Etcetera. 

Pe scurt, marile averi din topul Forbes, precum 
şi cele de deasupra lui (sigur că există!) sunt clădite 
pe temelia putredă a sistemului bancar care a 
pornit-o copăcel de la cămătăria multimilenară a 
poporului evreu şi sb perfecționează pe zi ce trece. 

Bani creați pe hârtie, şi de câteva decenii pe 
computer, care nu mai reflectă câtuşi de puţin 
schimburile comerciale, împrumuturi din bagheta 
magică, dobânzi la dobânzi şi datorii care nu s-ar 
mai putea achita nici cu toate bunurile existente pe 
Pământ, poate nici cu Pământul întreg. 

Şi cu asta, basta! 


Ajungem acum la punctul 2: 

La ce le trebuie atâta bănet? 

Păi, mănâncă la restaurantele cele mai bune, 
merg cu maşinile cele mai luxoase, zboară cu 
avioanele cele mai sigure, locuiesc în castelele cele 
mai frumoase, li cheamă pe Rolling Stones să le 
cânte la ziua de naştere (asta chiar s-a întâmplat, a 
fost un caz simpatic). Îşi cumpără televizoare cu 
diagonala cât un bloc cu patru. etaje. Scuze, ne 
oprim aici, în pană de imaginație. Ca să nu 
alunecăm pe panta perversităţii şi să discutăm 
despre clubul Bohemian Grove. 

Pe scurt, nici toate astea şi nici altele la care nu 
ne putem gândi nu costă chiar atât. 

Prin urmare, dacă privim averea strict ca mijloc 
de satisfacere a poftelor materiale oricât de 
extravagante, aceşti oameni au mai mult decât le 
trebuie. 

Singura explicaţie pentru care un om, având 
tot ce şi-ar putea dori, continuă să stoarcă de la 
sărăcuţii ăia bătuți de soartă, ca să se 
îmbogăţească şi mai mult, este că vrea cu tot 
dinadinsul ca respectivii să moară de foame: "Nu mai 
fur de la tine pentru că îmi trebuie mie, ci doar ca să 
nu ai tu”. Sau, într-o variantă mai ilustrativă: "Nu 
am nevoie de un sclav ca să-mi 
lustruiască ghetele, ci am nevoie de 
ghete murdare ca să am de ce să-l 
plesnesc cu biciul pe sclav în timp ce 
d mi le lustruieşte”. 


În paranteză fie spus, naiba ştie câte 
zeci de miliarde de oameni ar putea, de 


apropos de panica suprapopulării. 

Cert e că astea şapte miliarde pe 
care le avem în momentul de față se 
hrănesc doar cu  firimiturile şi se 
învelesc cu preşul. 


Si Pământul e suprapopulat de 85 
bu de miliardari, nu de şapte miliarde 
x 4 de amărâți care stau practic în aer 

“5 | şi le plătesc ălora 85, sau câţi or fi, 
"impozitul pe crivăț. 


Wooleta Codin 


Pag. 5 


Ceeneseu 
DIMENSIUNEA RELIGIOASĂ 


“În conferințele religioase întotde 
exemplu de zbatere între credință şi necredin 
Buşulenga, reputat eminescolog care 


Cu nişte ani în urmă academiciana Zoe 
Dumitrescu Buşulenga, cercetător în istoria 
literaturii şi artei universale, a acordat un interviu 
cotidianului gălățean „Viaţa liberă”, în care a vorbit 
mult despre Mihai Eminescu. i 

Având în vedere calitatea sa dublă: de 
eminescolog de prestigiu (“Eminescu — cultură şi 
creație", “Eminescu şi romantismul german”, 
Eminescu — viața, opera, cultura”) şi de monahie 
(maica Benedicta de la mănăstirea Văratic), opinia 
sa despre dimensiunea religioasă a jurnalistului 


şi poetului nepereche o considerăm demnă de a 
fi luată în seamă. 


“Dacă a fost Eminescu un om religios, este o 
problemă complicată, pe care eu o studiez de ani 
de zile. Pentru că e plină de contradicții viața şi 
gândirea lui în legătură cu dumnezeirea. 

A avut o educaţie religioasă extrem de îngrijită, 
ca toți copiii de pe vremea aceea: două surori ale 
mamei lui erau măicuțe la schitul Agafton, iar el a 
învățat buchiile pe genunchii bunicului de la Ipoteşti 
care l-a introdus în cărțile sfinte, în — să zicem şi noi 
ca Mateevici — “limba vechilor cazanii”, căci limba lui 
are un izvor necontenit în limba vechilor: scriituri 
româneşti. E 

Dar... s-a întâlnit cu moartea: i-a murit iubita de 
12-13 ani, pe care a avut-o la lpoteşti. A scris atunci 
un mic fragment, reluat apoi în 1871, în “Mortua est”, 
o poezie violent atee (“De e sens într-asta, e-ntors şi 
ateu, / Pe palida-ţi frunte nu-i scris Dumnezeu“). De 
atunci a intrat în sufletul lui îndoiala. Întâlnirea cu 
moartea este o traumă, un şoc care te marchează. 

Prin 1876 scrie “Melancolie”, în care spune: 
“Credința zugrăveşte icoanele-n biserici. Şi. . în 
sufletul lui s-a şters credința, şi el stă "ca un mort viu, 
din care timpul roade ca un car... Recunoaşte 
pierderea credinței şi o regretă. 

Pe el setea de absolut în căutarea adevărurilor 
ultime l-a dus la această necredinţă, şi el însuşi şi- 
a dat seama. 

În “Avatarurile sărmanului Dionis”, el se luptă cu 
timpul, cu spațiul (e kantiană această istorie), 
învingându-le cu cartea magică despre Zoroastru. 
Era călugăr în timpul lui Alexandru cel Mare şi, citind 
această carte, pleacă cu iubita lui în Lună şi acolo 
face tot felul de schimbări, fiindcă universul nu-i mai 
place: nu sunt destui sori, destule luni. Cei doi erau 
atât de puri, încât visează amândoi acelaşi vis, cum 
că îngerii treceau şi ei ascultau armonia cântărilor 
îngereşti. Fascinat de concordanța dintre gândurile 
lui şi spusele îngerilor, îi vine în minte un gând, care 
este o blasfemie: “Nu cumva eu sunt Dum...” N-a 
apucat să spună “Dumnezeu”, că a şi căzut trăsnit 
din cer. Deci a avut exact soarta lui Lucifer. A dorit, 
ca şi Lucifer, să ştie ce ştia Dumnezeu şi şi-a primit 
pedeapsa. Prin ploaie de fulgere şi trăsnete, el 
reintră în avatarurile din sec. XIX, în Dionis, 
metafizicianul. : 

Ei, nu este interesantă această căutare 
nebunească a absolutului şi a iubirii? 
Eminescologul italian Rosa del Conte a făcut cea 
mai desăvârşită disecare, după părerea mea, a 
operei eminesciene în “Eminescu sau despre 
absolut”. 


În 1883 scrie  “Luceafărul' - mostră de 
acceptare a unui univers în al cărui centru se află 
Dumnezeu. El se ipostaziază într-un înger ridicat în 
slavă, pentru că nu mai are căderi ca la început, nu 
mai are complexul luciferic, s-a vindecat. 


Spre sfârşitul vieții scrie “Rugăciune” şi 
“Răsai asupra mea, lumină lină”: “Ca-n visul meu 
celest de-odinioară / O, Maică sfântă, pururea 
Fecioară, / În noaptea visurilor mele vină” — o 
poezie superbă, în care îi cere Maicii Domnului să-l 
ajute să redobândească cele trei virtuți creştine, pe 
care el le cunoştea foarte bine: “Credința mea tu n- 


auna vorbesc despre Eminescu, mai ales că el a fost un 


1ecredință, la sfârşit revenind la credință.” (Zoe Dumitrescu 
a îmbrăcat haina monahală) 


o lăsa să moară / Deşi al meu e un noian de vină 
— e aşa de frumos... Ș , 
În acelaşi timp, scrie un poem existențial disperat: 
“Bolnav în al meu suflet” — foarte interesant, în care 
vorbeşte despre cele două fiinţe din el. FE in 
Fiindcă “Înger şi demon” nu este, cum. învățam 
noi la şcoală, o simplă antiteză! În el erau “înger” şi 
“demon”, ca-n Goethe. 4 
La aceştia, foarte mari, ciocnirile între cele două 
ipostaze constitutive ale ființei sunt. teribile = ŞI 
credinţa, şi necredinţa - şi finalul în care coexistă, 
avant la letre, cu tentă de autenticitate tragică, Cu 
rugăciunea aceea care cere mântuire Maicii 
Domnului. : 
Eu sunt convinsă că Maica Domnului a mijlocit 
pentru mântuirea lui.” 


Şi mai figurează pe mineiul unei cărți de la 
Mănăstirea Neamţ o însemnare în care un preot 
spune că l-a spovedit şi l-a împărtăşit pe 
Eminescu, pe care Creangă l-a adus când era 
bolnav. A stat un timp la bolnița mănăstirii. Atunci, el 
i-a spus preotului: “Părinte, aş vrea să mor şi după 
moarte să fiu îngropat la marginea mării, lângă o 
mănăstire de maici, ca să aud în fiecare apus de 
soare <<Lumină lină>>"... 


Ei, trageţi şi dvs. concluziile. 
Mie mi se pare că ne aflăm în fața unei probleme 
enorme, cu mare adâncime, care poate nici n-ar 


trebui răscolită, fiindcă a-i răscoli sufletul acela 
tragic... 


kkk 


Din cartea lui lon Slavici (care i-a fost un 
apropiat prieten încă din timpul studiilor. la Viena), 
aflăm că Eminescu avea însuşirile unui BUN 
CREŞTIN, deşi 'nu se referă explicit la latura 
religioasă: 

“Era lipsit de ceea ce în viața de toate zilele se 
numeşte egoism, nu trăia prin sine şi pentru sine, 
ci prin lumea în care îşi petrecea viața, şi pentru ea. 

Trebuințele, suferințele şi durerile, întocmai 
ca şi mulțumirile lui individuale, erau pentru 
dânsul lucruri nebăgate în seamă. 

Ceea ce-l atingea pe dânsul erau trebuințele, 
suferințele, durerile şi întotdeauna rarele bucurii ale 
altora. De aceea, zicea el, «multe dureri şi puține 
plăceri» — nu pentru el, ci pentru lumea oglindită în 
sufletul lui. 

“Flămând, zdrențuit, lipsit de adăpost şi 
răbdând la ger, el era acelaşi om senin şi veşnic 
voios pe care-l ating numai mizeriile mai mici ale 
altora”. 

“<<Ceea ce li se poate ierta altora, nu pot să- 
mi permit eu>>, zicea adesea”. 

“Nu era în stare să mintă, să treacă cu vederea 
reaua credință a altora, să tacă (...). În gândul lui, 
cea mai învederată dovadă de iubire şi de stimă era 
să-i spui omului, şi-n bine, şi-n rău, adevărul verde în 
față. 

Era în stare să se umilească, să stăruie, să 
cerşească pentru vreun nevoiaş. Pentru sine 
însuşi însă, cu nici un preţ. 

Vorba lui era vorbă şi angajamentul luat de 
dânsul era sfânt.” 

(lon Slavici — "Omagiu lui Eminescu”) 

La aflarea veştii că gălățenii doresc să ridice un 
monument lui Eminescu, lon Slavici a consemnat în 
aceeaşi carte cuvinte memorabile: “Dacă e adevărat 
că ne aducem cu pietate aminte de el şi că ținem să- 
i -ridicăm un monument, nu pentru el ridicăm 
monumentul acesta, ci pentru noi înşine şi pentru 
cei ce urmează după noi, să ne amintim în fiecare 
luptă pentru biruința binelui în care el a sângerat şi 
să urmăm cu puteri unite-lupta aceasta spre care el 
a voit să ne îndrumeze”. 


Eminescu a fost un APĂRĂTOR AL BISERICI) 
Ortodoxe: scrisul lui stă mărturie peste Veacuri, ca 
un adevărat testament scris parcă anume pențru cei 
care se încăpățânează încă să-l considere ateu. 

“Biserica răsăriteană e de optsprezece Sule de 
ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre, 
Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod. 
atât de admirabil încât suntem singurul POpor fără . 
dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit în mod egal de 
înghițirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea 
este încă astăzi singura armă de apărare şi 
singurul sprijin al milioanelor de români care 
trăiesc dincolo de hotarele noastre. ş 

Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei, poate fi 
cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o 
veni în minte, dar numai român nu e." (M. 
Eminescu - 'Liber-cugetător, liberă-cugetare”. - 
“Timpul', 2 febr. 1879, în “Opere”, 1989, vol. X, Pg. 
187). 


"Dispreţuind Biserica noastră naţională şi 
înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toți, ei 
ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta 
națională; disprețuind limba prin împestriţări şi prin 
frazeologie străină, au lovit un al doilea element de 
unitate; _ dispreţuind datinile drepte şi vechi şi 
introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, 
ei au modificat toată Viața noastră publică şi privată 
în aşa grad încât românul ajunge a se simți străin în 
fara sa proprie. 

Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără 
muncă şi .după plăceri materiale a omorât 
sufletele. (...) 

Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, 
maica spirituală a neamului românesc, care a 
născut unitatea limbii şi unitatea etnică a poporului, 
ea, care domneşte puternică dincolo de granițele 
noastre şi e azilul de mântuire naţională în țări unde 
românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei 
patriotice? 

Peste. tot credințele. vechi mor, un materialism 
brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu 
sărăcia claselor lucrătoare, amenință toată clădirea 
măreață a civilizaţiei creştine." (M. Eminescu - 
Saale 14 aug. 1882, în “Opere”, Vol. 13. pg. 168 


Nu privirea „sceptic rece” a poetului. şi 
ziaristului Scrutează secolele, ci o inimă 
îndurerată că omenirea nu-L urmează pe Hristos: 

„În loc de a urma prescripțiunile unei morale 
aproape tot atât de veche ca şi omenirea, în loc de â 
urma pe Dumnezeu, omenirea necorigibilă nu-l 
urmează deloc; ci, întemeiată pe bunătatea Lui, S* 
aşterne la pământ în nevoi mari şi cerşeşte scăpale: 
Cum suntem vrednici a lua facerile tale de bine? că 
Tu eşti dirept, noi nedrepți; Tu iubeşti, 10! 
vrăjmăşuim; Tu eşti îndurat. noi neîndurați;. TU 
făcător de bine, noi răpitori! (...) Lesne este mâniei 
Tale Celei atotputernice ca. într-o clipeală să Ne 
Plăză pe noi şi, cât este despre gândul şi Viala 
noastră, cu dreptul este nouă să ne dăm pierzâri 
prea direpte Judecătorule!” (M. Eminescu — "Opere', 
vol. X, pg. 78) i 


Pocumend 


PRESĂ ROMÂNEASCĂ DIN EXIL  ([I) 


Am precizat faptul că cele i i 
A d mai multe ziare 
româneşti care au apărut în i ă 
iei, exil sunt de factură 
indiscutabil cea mai bună icaţi 
E publicaţie cu acest 
profil este „VATRA ', cu o longevitate remarcabilă 
din ianuarie 1951 până în iunie 1994. : 
i Cel care a condus revist. 
ost avocatul instructor legi 
s £ Stru gionar PETRE 
VĂLIMĂREANU (29 iunie 1909 — 30 oct. 1994) un 
om „factotum”: el o scria, o dactilografia, o capsa şi 


o expedia pe banii lui, ajutat doar de ii şi 
a e rarele donaţii şi 


a în tot acest timp a 


ea să prezint pe scurt BIOGRAFIA lui: 
ost instructor legionar, şeful le ionar al j 
Muscel, doctor în Teologie şi în Drept Ls, 
Născut în 1909 în com. Țigăneşti din Muscel, a 
urmat Seminarul Teologic la Curtea de Argeş şi 
Constanța şi Facultatea de Teologie la Cernăuţi şi a 
devenit licenţiat al Facultăţii de Teologie din 
Bucureşti în 1934, 


fiind apoi profesor 
de religie la Liceul 
Militar "Ştefan cel 
Mare” din Cernăuţi 
(până în 1940) 

A participat la 
taberele de muncă 
legionară de la 
Giuleşti (1934) şi 
Domneşti Argeş 
(1936) şi a condus 
taberele de la 
Călineşti- Topoloveni 
Muscel şi din com. Viţicheşti Argeş. 

A fost arestat şi închis pentru activitate legionară 
în perioada 1939 -1940. 

În perioada 1941 - 1944 a fost deținut în lagărele 
de la Rostock şi Buchenwald. 

A trimis trei memorii lui Horia Sima la Viena 
(1944),  atrăgându-i atenția asupra actelor 
nelegionare săvârşite de el şi acoliții lui, rugându- 
| să încerce să urmeze exemplul Căpitanului. 
Reproducem câteva fragmente: 

"Au fost avansați toţi cei care au afirmat de 
zece ori pe zi că sunt cu dvs., au făcut spionaj în 
numele dvs., au fost pedepsiţi pentru legile călcate 
în numele dvs. (sub acest aspect se pare că se 
răsplăteşte cu grade legionare un devotament 
personal, dar să dea Dumnezeu să nu aveți vreodată 
nevoie şi de fapta lor).” 

"Dacă Mişcarea nu ne poate garanta nici 
minimum care poate să stea la baza oricărei acţiuni 
idealiste — dreptatea — nu vedem de ce am mai 
agitat țara, de ce am mai chinuit familiile şi pe 
noi, cu amăgeli. O. stare mediocră putea exista şi 
fără zvârcolirea noastră.” 

"Mişcarea transformată în partid se sinucide. De 
partide e plină lumea. 

Promovarea  linguşelii, camarila, . lupta 
fratricidă, spionajul, ura, politicianismul sunt 
mizerii în care înoată omenirea de mii de ani. 
Apariţia noastră în aceste domenii e complet inutilă. 
Toate sistemele astea au fost rafinate la maximum 
de alții şi sunt arhibrevetate. Noi trebuie să. ne 
conturăm. altfel identitatea, altfel să ne justificăm 
existența. Nu rămânem viabili decât ținându-ne 
morțiş de linia Căpitanului.” 

"Nu vremurile au sfărâmat Mişcarea, ci 
cancerul interior. În zadar ni se distrage atenția 
de la pricinile adevărate. O Legiune. tare biruie 
vremurile, una bolnavă sucombă chiar şi în cele mai 
trandafirii condiții.” 

"Brigadirii (n. n.; simiştii) ştiau ce ştiau când 
vorbeau în lagăr de <<drojdia Căpitanului>> şi 
<<elita Comandantului>>. Dar dacă le pun faţă în 
față e descurajant. Afară de cazul că vorbele şi-au 
pierdut sensul. Văd pe Căpitan înconjurat de Moţa, 


CUVÂNTUL LEGIONAR IANUARIE 2014 


- “VATRA” - 


Clime,  Banea, Cantacuzino, Cristescu, alături 
Comandantul cu Borobaru, Coniac, Lică, lon Chira, 
Popa Nicolae... 

Unde-s vremile lui Banea? Pe atunci ne lipea 
unul de altul o camaraderie inundată de 
dragoste, astăzi excelăm prin spirit polițist, 
spionaj, secăturism.” 

În exil şi-a desăvârşit studiile luându-şi doctoratul 
în Drept la Universitatea din Roma (1948), iar un an 
mai târziu şi-a luat şi doctoratul în Teologie, 
devenind doctor în Pontificum Institutum Orientalium 
Studiorum din Roma. 

A fost fondatorul, directorul şi sufletul revistei 
"VATRA" mai bine de 20 de ani (până la moarte), 
revistă net antisimistă. 


"VATRA” a apărut în principal la Roma, dar nu a 
avut un sediu fix, din motive pecuniare apărând apoi 
la Munchen, Bonn, Paris, Viena, Freiburg; câteva 
numere au apărut, incidental, la Milano, Padova, 
Kâln, Madrid, Stuttgart sau Merzhausen. 

Cele 202 numere apărute erau în format de 22/33 
cm, în condiţii modeste, prin multiplicarea 
fotomecanică a unui dactiloscript. Acesta este şi 
motivul că nu putem ilustra articolul de faţă cu 
frontispiciul sau ilustraţii din interior. 

În numărul 37 din luna ianuarie 1954, în articolul 
„Sărbătorirea Vetrii” se oferă informaţii în legătură cu 
tirajul, finanţarea, cititorii şi răspândirea publicaţiei în 
primii trei ani de apariţie. 

„Am apărut lună de lună, neîntrerupt, fără a avea 
în spate criterii politice, fonduri naţionale, partide 
bisericeşti, fundaţii regale, negustori dornici de 
reclamă, fără ca ea să fie vândută obligatoriu, prin 
<<cuiburi>> , fără apeluri sau cea mai mică aluzie la 
plată. pa 

<<Vatra>> a reuşit datorită contribuției spontane 
a cititorilor, nu numai să reziste, dar chiar să-şi 
încheie bilanțul celor 3 ani de existență cu... 
excedent!” 

În perioada amintită tirajul „Vetrei” a oscilat între 
600 — 900 exemplare, primindu-se 343 daruri 
băneşti provenind din toată lumea, chiar din 
Indochina, Chile, Peru, Noua Zeelandă sau San 
Domingo. 

„Vatra”, atât în ce priveşte conţinutul, cât şi ca 
mijloace, a fost produsul şi expresia maselor 
româneşti refugiate. Foste „excelenţe” sau vedete 
de-ale exilului n-au avut loc în redacţie sau printre 


susţinători. 
Chiar din primele numere, „Vatra” şi-s 
precizat orientarea legionară, a contestat 


oportunitatea actului de la 23 aug. 1944 şi a 
polemizat cu reprezentanţii partidelor politice din exil 
grupate în jurul regelui. 

Câteva sute de articole se referă la Mişcarea 
Legionară. 

Se  reliefează articolul din nr. 48, din 
decembrie 1954, care precizează linia şi poziţia 
revistei: „Pentru refacerea Mişcării Legionare”. 
Este vorba despre hotărârea fruntaşilor legionari din 
exil, convocați la Adunarea de la Erding, din zilele 1- 
8 aug. 1954. 

S-a ales consiliul compus de comandanții 
legionari lie Gârneaţă, Vasile lasinschi şi 
Constantin Papanace, cu misiunea de a lua toate 
măsurile pentru refacerea Mişcării pe linia 
Căpitanului şi eliminarea lui Horia Sima pentru 
abateri de la morala şi spiritualitatea legionară. 

Sunt enumerate cele şase puncte inseparabile 
ale Hotărârii, obligatorii pentru oricine aderă la 
Mişcare. 

Tot în acel număr, cei trei membri ai Consiliului 
Conducător al Mişcării Legionare semnează 
articolul „Majadahonda” (numele locului unde s-a 
pus piatră de temelie a viitorului monument închinat 


(continuare din numărul trecut) 


celor doi eroi, Moţa şi Marin, căzuţi pe câmpul de 
luptă antibolşevic din Spania, în ian. 1937). 


Spicuiesc doar câteva titluri cu problematică 
legionară: 

„Criza Mişcării Legionare” (în nr. 7 din iulie 1951), 
un articol lung, continuat şi în numerele 10 şi 12; 

“Dosarul“Ruşinii” (despre bastardul conceput de 
Horia Sima cu soția camaradului care-l găzduia şi-l 
hrănea în exil, în nr. 38 din febr. 1954); 

„Cain şi Mişcarea Legionară” (în nr. 74 din martie 
1959); 


„Consideraţii necesare” (scris de Petre 
Vălimăreanu în nr. 60 din dec. 1956); 

„Ilie Gârneafă” (în nr. 70 din aug. 1958); 

„Unde este adevărul?” (articol de  lancu 


Dunăreanu în nr. 82 din febr. 1961); 

„Câteva cuvinte despre Vasile lasinschi (în nr. 
148 din oct. 1978); 

„Partidul social-creştin <<Totul pentru fară>>" (în 
nr. 155 din sept. 1980); 

„Organizarea exilului şi Mişcarea Legionară” (în 
nr. 160 din dec. 1981); 

„Constantin Papanace” (în nr. 171 din ian. 1985); 

„Câteva lămuriri despre poziția politică a Gărzii 
de Fier pe plan intern şi extern” (în nr. 188 din sept. 
1990); : 

„Declaraţia de la Madrid formulată de Consiliul 
Legiunii în sesiunea din 25-27 aug. 1983. 


În articolul „Măreţia unei lupte” (în nr. 135 din 
iulie 1975), autorul Bucur Calangiu constată faptul că 
cei mai activi şi mai prestigioşi reprezentanţi ai 
exilului cultural şi politic românesc aparţin 
Mişcării Legionare: "Aproape că nu există realizare 
mai serioasă a exilului care să nu aibă la bază mult 
hulitul element legionar”. Printre cei citați în sprijinul 
acestei afirmaţii se află Mircea Eliade, Horia 
Stamatu, Valerian Trifa, Vasile  Balabanov, 
Dumitru Bocu, loan Cuşa, Dumitru Gâzdaru, 
Mircea Popescu şi alţii. 


Din articolul „Spre lichidarea imposturii” 
(apărut în nr. 36 din dec. 1953), reproduc câteva 
citate referitoare, aşa cum îi spune şi titlul, la adresa 
lui Horia Sima. 

„Oamenii regimului carlist se pricepeau admirabil 
să exploateze isprăvile d-lui Sima. 

<<Faptele>>, care prin importanța lor minoră nu 
făceau nici un rău substanţial, pregăteau, în opinia 
publică, <<justificarea>> exterminării Legiunii şi 
permiteau descoperirea legionarilor <<periculoşi>> 
ce rămăseseră neidentificaţi. 

Interesant că toate, dar absolut toate 
<<echipele>> au căzut în mâna poliţiei, doar Horia 
Sima, nu! 

Horia Sima nu s-a spânzurat cum este uzul istoric 
în astfel de imprejurări; dimpotrivă, prin inepuizabila 
sa imaginație, susținea că <<trebuie răzbunat 
Căpitanul>>! 

Demonul  trufiei şi  disprețuirea oamenilor 
comandaţi îl împiedicaseră şi după rebeliune să 
uşureze soarta miilor de legionari de el vârâți în 
închisoare, n-a avut bunul simț să se dea la o parte 
şi să-şi salveze astfel camarazii. Acest gest n-a fost 
în stare să-l facă nici atunci când comandanții l-au 
declarat decăzut din orice funcţie şi grad în 
cadrul Mişcării: cu riscul de a distruge unitatea 
Legiunii, el s-a ţinut mai departe de lucrături 
mârşave, numai ca să rămână şef măcar peste o 
fracțiune. 

Când a apărut Horia Sima pe teren, dintr-un fund 
de provincie, Căpitanul era în viaţă, ca şi Nicadorii şi 
Decemvvirii. Astăzi toți aceştia sunt în pământ, în 
locul lor el pomeneşte ca vârfuri legionare pe el 
însuşi, pe Borobaru, Dumitriu şi Muşatescu." 


Pag. 7 


„ perioada exilului. A făcut donații 


Se pregătea să facă şi o vizită în Israel - în 
fine, noi suntem tentaţi să privim lucrurile exact pe 
dos: Băsescu se întoarce acasă când merge la 
israelieni şi vine iar în vizită în România când ne mai 
onorează cu fruntea lui unită cu ceafa... 


A Cum spuneam, nimic memorabil. Pălăvrăgeala 
zilei se învârtea în jurul tristeții evreilor că victimele 
lor din Palestina nu recunosc caracterul evreiesc al 
statului Israel. 

Hmmm, asta ar fi o chestie amuzantă: 
palestinienii recunosc statul Israel, dar îl consideră 
extraterestru, demonic, zoocratic sau mai cum? 

Vorbe goale, ca să aibă de ce da din buze, 
interesează pe evrei ce recunosc 
nu, cam cât ne interesează 
Botswana. 

Apoi, pesemne conştient el 
mediocritatea apăsătoare a întrevederii 
cameramanul), Băse n-are ce face? Ce- 
scobindu-se cu un aer gânditor în ochi 
"Hai „să mai animăm puțin atmosfera cu nişte 
<<spirite>>"! şi se apucă, neîntrebat de nimeni, să 
facă fenomenala comparaţie între relația Israel - 
Palestina şi cea dintre România şi Basarabia 
(Republica Moldova). 

Efect garantat: suntem siguri că toată audiența a 
încetat brusc să caşte gura, căscând, în schimb, 
ochii cât cepele! 

"Frate, ăştia au spital de nebuni lângă aeroportul 
din Tel Aviv? Aşteptaţi-ne chiar la ieşirea din avion 
cu un echipaj complet, o cămaşă de forță şi doze 
mari de pastile antipsihotice, că e groasă! Agentul 
din România - ăăă, scuze, preşedintele României - 
navighează cu capul în jos pe Marea Roz cu Picăţele 
Galbene, la pescuit de urşi Panda...” 

Depăşind şocul de moment, încercăm să ne 
imaginăm ce încerca Băse să se prefacă a vrea să 
spună: "Uite, măi frăţiori de la est de Mediterana, vă 
spune tătuca Băse cum e cu relaţiile de bună 
vecinătate şi cu toleranța”. Că el are o experiență cât 
China pe chestia asta, că îi lasă pe unii din 
Basarabia să-şi spună „români”, dacă au chef, tot 
aşa cum îi lasă şi pe ceilalți să-şi zică „moldoveni”, 
dacă-s mai cu moţi! 

„Noi, în Europa, sprijinim pe deplin ideea că 
fiecare persoană trebuie să-şi asume apartenența 
naţională [...]. Noi avem Republica Moldova, care a 
fost parte a României înainte de cel de-al doilea 


îi 
| palestinienii şi ce 
Şi pe noi rata inflaţiei din 


însuşi de 
(o fi căscat 
şi spune el, 
ul de sticlă: 


kk 


PRESĂ ROMÂNEASCĂ DIN EXIL 


Printre colaboratorii  „Vetrei” 
întâlnim şi numele Principelui 
Nicolae, fratele mai mic al ex-lț 
regelui Carol al II-lea. Prezenţa 
numelui său în revista legionară nu 
trebuie să surprindă, dată fiind 
simpatia sa deschisă față de Mişcare 
atât când se afla în ţară, cât şi în|. - 


Mişcării, iar în exil a achiziţionat o mică 
tipografie care s-a dovedit a fi de mare folos în 
tipărirea unor publicaţii legionare. = 

În nr. 37 din ian. 1954 el semnează articolul 
„Mărturii contemporane”, deosebit de interesant. 

„Un fapt cu urmări grave, care a ştirbit mult 
prestigiul monarhiei, a avut loc în primăvara anului 
1918: plecarea la Odessa a prințului moştenitor 
Carol şi abandonarea datoriilor sale militare şi regale. 

Această plecare e la originea descompunerii vieții 
politice interne româneşti, 

După crearea României Mari, tinerii din noua 
generație cereau, pentru viața politică, o altă bază 
morală, precum şi posibilitatea organizării unei munci 
creatoare şi folositoare întregii naţiuni, consolidând 
astfel poziția ării în fața atacurilor inevitabile ale 
comunismului agresiv al sovieticilor. 

Lupta dintre Partidul Naţional Țărănesc şi Partidul 
Naţional Liberal s-a terminat cu dizolvarea lor prin 
crearea unui partid unic, opera regelui Carol al II-lea. 

Din nefericire pentru România şi pentru Occident, 

nici erorile comise în decada 1930-1940, nici 
dictatura cu partidul unic, n-au fost 
condamnate de marile democrații, în timp ce 


Pag. 8 


AIE ALGORITM DE BEȚIV (continuare din pag. 1) 


război mondial. Dar în Moldova există oameni care 
se consideră români, precum şi persoane care 59 
consideră moldoveni. Nol recunoaştem dr eptul 
ambelor părţi de a fi ceea ce vor să fie, a zis 
preşedintele, cu un glas atât de sigur pe el, de puteai 
să juri că-i treaz, nu alta! , 

(Sursa: Realitatea.net, „Băsescu: Relațiile dintre 
Israel şi palestinieni seamănă cu cele dintre 
România şi Republica Moldova") S-a 

Lăsăm la o parte faptul că e o mizerie să 
recunoşti etnia şi limba „moldovenească”! În fine, 
măcar asta este o mizerie care se înscrie în actuala 
politică externă a țării noastre. Dar în ce fel poate 
suporta chestiunea basarabeană cea mai vaga 
comparație cu măcelul din Palestina?! 

1. Basarabia ne-a fost răpită pentru a doua 
oară de ruşi - dacă le facem hatârul să recunoaştem 
URSS ca stat predominant rus. (Dar nu avem chef: 
era doar o unealtă a iudaismului, populată cu 
milioane peste milioane de ruşi şi alte popoare, toți 
pe post de carne de tun. 900 din 960 de membri al 
Parlamentului din vremea lui Stalin erau evrei. E 
clar?) 

Palestina nu le-a fost răpită israelienilor, 
dimpotrivă, evreii s-au oploşit peste palestinieni - mai 
întâi cumpărându-le pământul, cât au putut, apoi mai 
pe şleau, cu terorismul, 

2. Moldovenii sunt exact aceeaşi națiune ca şi 
românii. 

Evreii sunt doar verişori întru semitism cu 
arabii din Fâşia Gaza, şi nu foarte apropiaţi. Başca 
majoritatea largă a evreilor khazari care nu se 
înrudesc de nici o culoare cu nimic semit. 

3. România şi Basarabia mai demarează 
oarece relații comerciale, apoi o lasă moartă, iar o 
iau de la capăt (podul de flori de peste Prut este cam 
ofilit, soţii martiri Aldea Teodorovici să ne ierte). 

Pe cerul Palestinei plouă cu gloanțe, ninge cu 
grenade, cade grindină de rachete sol-sol, poate se 
lasă din când în când şi câte o ceaţă de gaze toxice 
din dotarea de război a armatei israeliene. 
Palestinienii ripostează cu  kalaşnikovurile şi cu 
bombe artizanale... si 

Deci unde vezi tu vreo asemănare, Tra-tra-ia- 
ia-ian Bă-bă-bă-se-sescu!? Sunăm la 9117 


Cum jubilează ai lui Putin de pe urma 
marii bâlbe 


(contin 
alte dictaturi cu partid unic atrăgeau dizolvarea lor. 

Ulterior, după dezastrul de la Stalingrad, 
opoziţia tot timpul pasivă a devenit mai activă, 
nefăcând nimic, mizând numai pe ceea ce într-un 
limbaj impropriu se cheamă <<alianfe fireşti>>. 

Aceste evenimente au dus la improvizările din 
zilele istorice ale toamnei 1944. 

După intrarea ruşilor în fară, nici regalitatea şi 
nici partidele n-au putut funcționa cu eficacitate. Ele 
insă au servit de paravan sovieticilor pentru 
organizarea controlului absolut al vieţii româneşti 
şi asigurarea punerii pe roate a partidului comunist. 

Semnarea armistiţiului la 12 sept. 1944 de 
câțiva români şi un general rus, acesta semnând 
şi în. numele occidentalilor, este  charta 
fundamentală a distrugerii statului şi poporului 
român. Semnatarii români se credeau asiguraţi de 
garanfia occidentalilor, iar aceştia gândeau că 
semnatorii erau veritabilii reprezentanți ai poporului 
şi că poporul dorea acest armistițiu. Nimeni însă n-a 
intrebat poporul dacă el era dispus să semneze 
acest act.” 


Un articol cu referire la casa regală se intitulează 
„La nouă ani de la capitulare”. 

El are la bază memoriile fostului ambasador al 
taliei, Bova Scoppa, din timpul războiului, cartea 
având titlul „Colloqui con due dittatori”, tipărită în 
1949. Cei doi dictatori despre care scrie diplomatul 
sunt lon Antonescu şi Mihai Antonescu. 

Păcat că această carte, de excepţional interes, 
nu a fost tradusă în limba română! Poate că era prea 
credibilă şi putea deranja pe susţinătorii monarhiei. 
Pentru că italianul povesteşte despre felul adesea 


Păi cum, nu jubilează, vreți să spuneţi? Maj 
gândiţi-vă puţin: la Moscova există, 24 din 
de ore, o ureche ciulită fix la declarațiile băsescie 
Le vânează şi le consumă ca pe delicatese rare ne 

Vă mai amintiți ce de apă le-a venit la ne 
ruşilor când marinarul s-a apucat să “just ră 
acţiunile militare de peste Nistru ale mareşaluluj i 
Antonescu, cum s-au Văicărit că la Bucureal 
guvernează o putere primitivă ŞI agresivă careăi 
nelinişteşte pe “civilizaţii de la Moscova? 

Când s-a trezit canalia să spună că le 
basarabenilor ca un fel de israelieni pentru 
palestinieni, chestia echivalează cu “suntem 
arma la picior şi ne pregătim să-i călcă ps 
picioare: "10, 9, 8, 7,6; 5,4,3,2; 1, foc!” Adică nu 
vrut să spună asta, dar s-ar putea interpreta lucrurile 
şi aşa. Ce să-i faci, diplomaţia nu-i pentru orice 
mitocan. E - 

Bine, acum iar încercam, întrucâtva fără motiv, să 
acredităm presupunerea de incapacitate Crasă. Dap 
de fapt nu prea o credem: mai degrabă, Băsescu ca 
le scapă din greşeală, ci ne trădează intenţionaţ. 
Bea numai ca să-şi facă curaj. 


Sunte 


Unirea, “cauza” la care se închină 
Băsescu? 


Pe la sfârşitul anului trecut preşedintele nostru de 
viitoare tristă amintire a declarat că unirea cu 
Moldova de peste Prut este “următorul proiect de 
țară al României”. Până aici, foarte bine. 7 
„A mai citat apoi şi proverbul “sângele apă nu se 
face”, dar asta pe noi ne-a cam stresat (repetăm 
pentru a n+1-a oară: este copil evreu abandonat şi 
cules de părinți adoptivi români, deci cum e sângele 
lui Traian Băsescu?). 

A mai spus că, după terminarea mandatului 
prezidențial, se va ocupa personal de acest proiect. 

Ne întrebăm: oare va mai avea imunitatea juridică 
la vremea respectivă? Că noi nu ne-am luat gândul 
de imaginea lui în pijamale vărgate, nici de la 
frumoasa melodie „Guantanamera” pe versurile „La 
puşcărie, Băsescu, la puşcărie!”. N-are decât să 
militeze de la răcoare pentru unirea celor două state 
de goim, de viitorul cărora putem să jurăm că nu-i 
pasă nici cât de un maidanez călcat de tractor. 

Oricum, prin inutila şi iresponsabila deschidere de 
gură, poate că a mai îndepărtat cu un deceniu 
înfăptuirea Unirii pe care pretinde că o aşteaptă cu 
sufletul la gură. 


„țăţesc” al reginei-mamă Elena şi al doamnelor de 
onoare din suita ei, cum ar fi Nelly Catargi sau 
Veturia Goga, despre agitaţiile camarilei pornite pe 
trădarea şi lovirea pe la spate a soldaţilor care 
mureau pe front. 

Departe de a fi ca Regina Maria, care în timpul 
primului război mondial vizita zilnic spitalele cu răniţi, 
regina Elena, după bombardamentele masive ale 
Ploieştilor şi a regiunii petrolifere, nu s-a deplasat să 
viziteze pe băieţii români răniţi şi. mutilaţi, în schimb 
a vizitat pe aviatorii americani şi englezi făcuți 
prizonieri, cu care s-a întreţinut foarte afabil în 
engleză! Regina Maria nu a comis un act profund 
ofensator de acest gen. 

Datorită înaltei sale funcţii, Bova Scoppa â 
participat la dineuri date de curtea regală la Palat, la 
palatul Elisabeta şi la castelul Peleş, unde regele 
Mihai şi regina Elena vorbeau numai englezeşte. 

Regina Elena a acţionat din umbră, ea a fost 
sufletul rezistenţei antigermane şi o mare pricepută 
în punerea la cale de conjuraţii, printre care ȘI 
arestarea şi predarea lui lon Antonescu ruşilor. 


Prin, diversificarea problemelor. şi, mai. ales; 
calitatea lăudabilă a articolelor de toate genurile; 
revista „VATRA” poate fi considerată, fără Să 
exagerăm, purtătoarea drapelului  presti 
româneşti în exil. Unele articole ar putea fi reunite 
într-un volum atât pentru ineditul lor, cât şi pentru 
promptitudinea cu care au luat atitudine faţă de 
problemele majore ale țării în perioada comunistă. + 


continuare în numărul viitor 


CUVÂNTUL LEGIONAR IANUARIE 2014 


——” 77. 7. 


Lies (pionană inta (N) 


DICTATURĂ ŞI DEMOCRAȚIE 


Fostul meu profesor, dl. lorga, a ținut mai zilele 
iecute 0 cuvântare la radio. Fostul meu profesor 

Era mai bine pentru sufletul meu — de ce n-aş 
mărturisi-0? — pe vremea, nu chiar aşa de 
îndepărtată, când mă simțeam şcolarul lui. Pentru că 
aveam un îndreptar. : 

Acum însă nu-l mai am. Căci tot ce am învățat de 
la el, nu mai e bun. Pentru el, nu pentru mine. ŞI 
asta e rău. Pentru mine şi pentru el. 

lată, de la el am învățat cum se face istoria: şi 
cine o face: nu cei mari, ci dimpotrivă cei mici, cei 
umili. Cei umili şi anonimi, prin fapta lor de fiecare zi 

rin necazurile şi prin nădejdile lor. 

La radio, însă, dl. lorga ne-a vorbit altfel. D-sa nu 
mai cunoaşte astăzi decât două elemente creatoare 
de istorie: dictatorii şi masele democratice. 

Asta însemnează a simplifica prea mult Situația. A 
o simplifica până la completă lipsă de expresie. Dacă 
nu chiar până la o imagine falsă a realității. 


Dictatura 


De ce se vorbeşte de dictatură? Dictatura nu e o 
formă istorică. Ea e numai un accident. 

Dictatorul e, în bine sau în rău, o personalitate 
puternică cu care te dăruieşte sau te pedepseşte 
Dumnezeu când vrea el. 

Trebuie, în orice caz, să se producă undeva 
un gol, pentru ca să se ivească dictatorul; şi 
anume un gol în participarea oamenilor la 
conştiinţa publică; o vacanță, o apatie, o 
dezinteresare. Adică o stare: anormală, deficientă, 
minoră a vieţii colective. Asta să fie caracteristica 
pentru vremea în care trăim noi? 


Democraţia 


Masele democratice. însemnează să ne uşurăm 
prea mult situația plecând, în critica stărilor de 


lucruri, de la democraţia actuală. 


O formulă politică nu e bună sau rea în ea însăşi. 
Asta am aflat-o pe când învățam istorie de la di. 
lorga — şi e unul din marile adevăruri pe care le-am 


„învățat de la d-sa. O formulă politică îşi are vremea 


ei şi ea poate deci muri. Cum moare democrația 
astăzi, Atunci, de ce să mai vorbim de ea? 

Vedeţi, deci: fostul meu profesor reduce situația 

de azi: la un accident sau la o formă perimată. Şi nu 
e mulțumit. Mă întreb însă cum ar putea să fie. 
- Noi ştim că pentru orice om care îşi dă seama de 
împrejurări, o dictatură e azi imposibilă, iar o 
încercare de a o instaura, primejdioasă. Pentru 
simplul motiv că participarea maselor la viața publică 
e azi mai intensă ca oricând. 


Dar cum iarăşi ştim că formula maselor 
democratice a fost demult depăşită (probă: 
prelungita descompunere a partidelor politice, 
instrumente per excellentiam ale democraţiei), 
înțelegem că trebuie să existe încă un element 
creator de istorie — cel pe care îl trece cu vederea 
di. lorga — care să nu fie nici omul împotriva 
maselor (dictatura), nici masele împotriva omului 
(democrația degenerată de azi); ci omul pe care 
şi l-au găsit masele. 

„O formă pe care nu o creăm noi, acum, dialectici, 
ci pe care o descoperim pur şi simplu în experiența 
noastră istorică: Hitler sau Mussolini. 

Sunt acestea aşezări dictatoriale? 


Nu. Dictatorială e formula sovietică — chiar 
teoretic 


120 dictatorială, _ ea construindu-se pe 
minoritatea conştientă”. 

Dar nu e dictatorial regimul naționalist- 
socialist, care se sprijină pe cea mai 


impresionantă adeziune a maselor pe care a 
cunoscut-o vreodată istoria. Nu e dictatorial; dar nici 
nu e democratic. 


Să ne întoarcem acum la ceilalți, politicienii 
care sunt presupuşi că înfăptuiesc programul 
legionarilor şi să comparăm. 

Ce fac primii, cuziştii, valachiştii sau cum se mai 
numesc? Cer pentru români drepturi, "restaurarea 
în drepturile lor fireşti”. 

Ce face legionarismul, în momentul 
originar? Cere pentru români răspunderi. 

Unii deşteaptă gustul privilegiilor, ceilalţi 
deşteaptă  simțământul vinei. Unii condamnă 
parazitul dinafară; ceilalți * denunță parazitul 
dinăuntru. Cine e atât de orb încât să confunde pe 
unii cu ceilalți? 

Dar poate că vedem noi lucrurile- mai luminoase 
ori mai bine definite de cum sunt în realitate. Poate 
că şi legionarismul e tot protestatar, iar revoluția lui 
tot exterioară, nu interioară. Foarte bine. 

De un lucru însă suntem siguri: că, în măsura în 
care legionarismul e doar o răsturnare de stări 
exterioare, programul său poate fi înfăptuit de alții, 
numească-se A.C. Cuza, Vaida ori chiar Vaier Pop. 

Numai în măsura în care e o răfuială cu sine a 
fiecăruia, numai întru atât ei nu pot fi înlocuiți. 

Am vroi să vedem un partid care să-şi pună 
problema, doar să şi-o pună, a înființării unui corp de 
10 000 de oameni cu ținuta morală exemplară (n. n.. 
Corpul de elită Moţa — Marin). Şi iarăşi: dacă ar 
putea s-o înfăptuiască, aceştia! 


său 


CONSTANTIN NOICA (1909 — 1987) 


Filosof, eseist, publicist 
Simpatizant legionar 
Născut în 1909 în com. 
Vitănești (jud. Teleorman), a 
absolvit în 1931 Facultatea de 
Filosofie şi Litere din 
Bucureşti (unde l-a avut 
| profesor pe Nae Ionescu). 
Prietenii lui: M. 
Polihroniade, Haig Acterian, 
Mircea Eliade, Duiliu T. 
Sfințescu etc., au devenit 
7 legionari. Dar el, fidel ideii că 
doar lupta culturală este calea pentru reînvierea 
României, n-a intrat în Mişcarea Legionară, 
fămânând la stadiul de simpatizant (fățiș însă, 
dovadă articolul de mai sus). "Sunt şi eu fascinat 
de personalitatea celui care a putut duce generația 
Noastră la punctul pe care l-a atins astăzi. Dar 
Structura mea interioară, la care se adaugă şi 
Neputința fizică (n. n.: Noica avea constituția fizică 
Plăpândă şi i se extirpase un rinichi), mă reține de la 
orice încadrare. Sunt sortit să-mi urmez drumul 
meu.” 


argumenta Noica prietenului său legionar . 


Duiliu T. Sfinţescu (cartea "Răspuns la întrebări ale 
tinerilor care doresc tot adevărul despre Mişcarea 
Legionară” — Duiliu T. Sfinţescu). 

În 1938 a plecat la Paris cu o bursă a statului 
francez. În decembrie 1938, aflând vestea asasinării 
Căpitanului, s-a încadrat în Cuibul Studenților de 
la Paris condus de ing. lon Cristescu şi a scos 
revista „Adsum” ("Prezent! în limba latină, adică 
„Sunt aici, sunt de față”), revistă cu un singur număr, 
în care îşi afirmă şi îşi justifică intrarea în 
Mişcarea Legionară; revista a scris-o singur şi a 
publicat-o din bani proprii. 

În mai 1940 şi-a susținut la Bucureşti doctoratul 
în filosofie. La 15 sept. 1940 Duiliu T. Sfințescu l-a 
întâlnit în Piaţa Universităţii din Bucureşti, îmbrăcat 
în cămaşă verde; timp de două luni a scris articole 
în ziarul "Buna Vestire” (devenit cotidian legionar) 
şi a ținut o conferinţă la radio pe teme legionare. 

În oct. 1940 a plecat la Berlin în calitate de 
referent de filosofie la Institutul Româno-German, 
rămânând aici până în 1944. 

În decembrie 1940 s-a retras din Mişcare, după 
masacrul celor 65 de arestaţi de la Jilava ordonat de 
Horia Sima şi asasinarea lui lorga şi Madgearu: 


CONSTANTIN NOICA 


Când te întorci către celelalte partide ale vieții 
noastre politice, nu poți să nu pui Mişcarea 
Legionară incomparabil deasupra tuturor. 

Când te întorci însă către idealul pe care şi l-a 
propus aceasta, nu poţi să nu te îngrijorezi de 
soarta ei. - 

O Mişcare care să plece de la agresivitate spre a 
sfârşi la asceză... O mână de oameni care să 
înțeleagă atât de limpede că ei, ei singuri sunt 
materia revoluţiei lor... : 

Ştim că, astăzi încă, legionarismul nu e numai 
asta. Dar ce au mai mult decât asta sunt, cum le 
numeam, reminiscențe cuziste. 

Că le acordăm prea mult? 

Dar n-au făcut tabere de muncă pentru 
disciplinarea lor? N-au făcut instituţii comerciale 
pentru educarea lor? N-au dogmatizat, în vorbă şi în 
faptă, spiritul de jertfă pentru dăruirea lor? Numai 
aceasta ne interesează în legionarism. 3 5 

Dacă greşim, cu atât mai rău pentru noi că nu 
ştim să vedem ce avem în faţă. 

Dar dacă nu greşim, atunci ştim limpede încotro 
merge legionarismul. Către mare biruinţă. 

Am auzit din lumea lor de multe 
întrebuințându-se cuvântul de "biruință”. 

Dar ce poate însemna el? 

Biruința electorală? Aceasta e bună pentru 
Partidul Naţional-Țărănesc. 

Biruinţa venirii la putere? Aceasta e bună pentru 
Partidul Naţional-Liberal. 

Biruința legionară ni se pare altceva, ea vine în 
ziua când "se vor fi biruit pe sine" un număr de 
oameni suficient de mare pentru a transforma, 
prin aceasta chiar, societatea noastră. Doar dac- 
ar rezista celula românească la aşa ceva! 

Dar semne de asemenea biruinţă au existat-în 
trecutul Mişcării Legionare. Le-am văzut şi le-am 
înțeles. 

lar dacă regretăm ceva pentru prietenii noştri 
evrei, nu e atât faptul că vor avea de suferit de la 
Mişcarea Legionară. Cine-e lovit pe nedrept (şi 
despre ei ştim bine că vor fi loviți pe nedrept), e mai 
puțin. chinuit, spunea un filosof, decât cel care 
loveşte. Dar regretăm că le este interzis să vadă şi 
să înțeleagă tot ce e bun, tot ce e purtător de 
adevăr în legionarism. Regretăm suferinţa lor de a 
nu participa cu nimic, nici măcar cu o nădejde, nici 
măcar cu o iluzie, la ziua românească de mâine. 


"Vremea", anul XI, nr. 523, 30 ian. 1938 


ori 


"Asta nu e ce ştiam eu din timpul lui Codreanu. Mă 
retrag definitiv”. Ă 

În perioada 1949 - 1958 a avut domiciliu 
obligatoriu la Câmpulung-Muscel. Aici,” Noica şi-a 
desăvârşit concepţia filosofică şi şi-a trasat 
principalele coordonate. 

A fost condamnat în 1958 la 25 de ani de muncă 
silnică şi confiscarea întregii averi. 

Alături de el au fost arestaţi toți participanții la 
seminariile private - organizate de Noica la 
Câmpulung, iar lotul lor va purta la proces numele de 
"lotul Noica”. (Printre aceştia s-a aflat şi evreul N. 
Steinhardt care a avut o atitudine memorabilă: a 
preferat să facă închisoare decât să-şi "toarne” 
prietenul. A refuzat să devină martor al acuzării. În 
închisoare  - Aiud, văzând comportamentul 
legionarilor, a devenit simpatizant. S-a creştinat, iar 
după eliberare s-a călugărit.) 

Noica a fost eliberat în 1964, odată cu 
amnistierea generală a deţinuţilor politici. Din 1965 a 
lucrat ca cercetător la Centrul de Logică al 
Academiei Române. În 1975 s-a retras la Păltiniş; 


S-a stins din viață în 1987, fiind înmormântat la 
Schitul Păltiniş. e, 


CUVÂNTUL LEGIONAR IANUARIE 2014 


Pag. 9 


Curoe VA ali 


REPERE LEGIONARE - IANUARIE 


„ pă . Pi Pi Fi i ea ] i ] [ i jă 
In cer, in morminte, în grele închisori şi în război la marginea pământului, pretutindeni, legionarul stă de strajă. 
(Corneliu Zelea-Codreanu — Circulara din 23 dec. 1936) 


ION MOȚA (ţ 13 ianuarie 1937) 


Născut la 5 iulie 
1902 la Orăştie ca fiu 


îi al protopopului loan 
Moţa, unul dintre 
A fruntaşii ardeleni în 
lupta de  dezrobire 
i] naţională, editor al 
ziarelor populare 
] Libertatea, Foaia 
Interesantă şi Foaia 
Plugarului 


A urmat Facultatea 
: de Drept din Cluj, fiind 
unul dintre conducătorii. Mişcării Studenţeşti de 
la 1922; preşedinte ales al Centrului Studenţesc 
Petru Maior din Cluj (1923) 4 

A înființat organizația de luptă naţionalistă-politică 
"Acţiunea Românească" împreună cu prof. lon 
Cătuneanu, luliu Haţegan şi av. Emil Vasiliu-Cluj 

Licenţiat al Facultății de Drept din laşi, doctor 
în Drept la Sorbona A 

Unul dintre fondatorii Legiunii Arhanghelul 
Mihail, alături de Corneliu Zelea Codreanu, Radu 
Mironovici, lie Gârneaţă, Corneliu Georgescu 

Primul şef al Frățiilor de Cruce pe țară (1924- 
1932) 

Comandant legionar al Bunei Vestiri (cel mai 
înalt grad legionar) 

Şeful legionar al regiunii Muntenia 

Cel mai apropiat şi iubit colaborator al 
Căpitanului, fiindu-i alături în toate momentele 


Colaborator la numeroase publicaţii naționaliste: 
"Cuvântul Studenţesc”, "Crai Nou”, "Axa”, "Cuvântul 
Argeşului”, "România Creştină”, "Vestitorii” ş.a. 

Căzut pe frontul de luptă împotriva 
bolşevicilor în războiul civil din Spania — 13 ian. 
1937. 


Ororile săvârşite de comunişti în războiul civil 
declanşat în Spania i-au cutremurat pe legionari: 
bisericile arse, preoții schingiuiţi şi ucişi cu miile. 

"Se trăgea cu mitraliera in obrazul lui Christos! 
Se clătina ordinea creştină a lumii! Puteam noi să 
stăm nepăsători?” (|. Moţa — "Testament”) 

De aceea în toamna anului 1936 o echipă 
formată din 7 comandanți legionari (lon Moţa, Gh. 
Clime, Niculae Totu, Bănică Dobre, Alecu 
Cantacuzino, Vasile Marin, lon Dumitrescu-Borşa) şi 
condusă de gen. Gh. Cantacuzino-Grănicerul, a 
plecat în Spania ca să ofere o spadă veche de 
Toledo generalului Francisco Franco, conducătorul 
naționaliştilor, în semn de preţuire şi prietenie. Dar, 
la dorința lui Moţa, s-au înrolat să lupte pentru 
creştinătate timp de o lună. 

Pe data de 13 ian. 1937 însă Moţa a căzut în 
luptă, alături de Vasile Marin. 'Nu e o mare 
binefacere sufletească pentru viața viitoare, să fi 
căzut în apărarea lui Christos?" (|. Moţa — 
"Testament”) 

"Trebuie să mai adaug, spre a înlătura orice 
judecăţi greşite, că eu n-am fost trimis de nimeni 
în Spania ca să i se facă vreo răspundere pentru 
asta, eu singur am avut, cel dintâi, gândul şi dorința 


de a lua parte la aceste lupte pentru care am cerut 
şi am primit aprobarea Şefului nostru, mărginind 
el această aprobare la numai o lună de zile. 

Niciodată n-aş fi primit să fiu înlocuit prin 
altcineva, căci sufletul meu îmi cerea şi-mi cere 
împlinirea acestei datorii, care am şi dus-o. la 
împlinire. Si aie 

Nu e adevărat ce spuneau unii, că, rămas în 
țară, puteam fi mai de folos, şi eu şi soții care am 
luat acest drum, luptei de acasă. 

Biruinţa morală pe care noi o vom câştiga în 
Spania - cu orice jertfe - va fi mai mare pentru 
lupta naţională, decât tot ce am mai putea face în 
restul vieţii noastre, ba şi dincolo de ea... Acesta e 
adevărul." 

(fragment din scrisoarea către părinți 1 dec. 1936 

OPERA: 

"Liga Naţiunilor (idealul, viciile şi primejdia ei)” - 
Ed. Institutului de Arte Grafice Bica din Bucureşti, 
1930 

"CRANII DE LEMN” - Ed. "Totul Pentru Țară”, 
Sibiu, 1936; 

"Testament" - Tipografia "Isvor”, Bucureşti, 1937 
(postum); 

"Corespondenţa cu serviciul mondial 1934-1936” 
(publicată postum) - colecţia "Biblioteca Verde”, Salo 
(Italia). 


VASILE MARIN (ff 13 ianuarie 1937) 


Născut la 29 ian. 1904 în Bucureşti, a urmat 
Facultatea de Drept din cadrul Universității 
Bucureşti, fiind licenţiat în 1927 

Secretar ministerial la Roma şi şef de cabinet 
la Preşedinţia Consiliului de Miniştri (1928), avocat 
al Ministerului de Industrie şi Comerţ (1931) 

Doctor în Drept la Universitatea din Bucureşti 
(1932) 

În 1932 a cunoscut Mişcarea Legionară, a 
demisionat din slujba pe care o ocupa şi a devenit 
legionar, membru al prestigioasei grupări 
intelectuale legionare "Axa” 

Colaborator al renumitelor publicaţii naţionaliste: 
"Cuvântul" (director Nae Ionescu) - unde a fost şi 
redactor, "Calendarul” (director Nichifor Crainic), 
" Axa” (director M.I Polihroniade), a fondat şi condus 


NOTE: 


Trenul mortuar cu trupurile neînsuflețite 
ale celor doi eroi a făcut înconjurul ţării, [i 
fiind aşteptat în toate gările de mulţimi de 
oameni plângând. 

Au fost prohodiţi la Biserica Sf. Ilie 
Gorgani de pe str. Silfidelor din Bucureşti 
(lângă sediul central de atunci al Mişcării), 
de un sobor de 200 de preoți. | 

Atunci a formulat CĂPITANUL (E 
JURĂMÂNTUL GRADELOR LEGIONARE 
şi elita legionară a jurat pe trupurile lor: 

"Ori de câte ori am fost în faţa unei jertfe 
legionare mi-am spus: 

<<Ce îngrozitor ar fi, ca pe sfânta 
jertfă supremă a camarazilor, să se ȘI 
instituiască o castă biruitoare, căreia să i 
se deschidă porţile către viața afacerilor, 
a loviturilor fantastice, a furturilor, a îmbuibărilor, a 
exploatării altora>>. (...) 

De aceea veți jura că aţi înțeles că A FI ELITĂ 
legionară în limbajul nostru NU ÎNSEAMNĂ 

numai a lupta şi a învinge, ci înseamnă: 
ermanenta jertfire de sine în slujba 


Pag. 10 


revista "Vestitorii” apărută la Bucureşti, împreună 
cu comandantul legionar doctor economist Gh. 
Ciorogaru. 

Autoritate în domeniul doctrinei legionare prin 
claritatea expunerii, precizia, informarea amplă, 
puterea de sinteză şi asimilarea profundă a ideilor 
naţionaliste şi creştine 

Membru al Contenciosului Legionar, apărător 
strălucit, fără remuneraţie, al legionarilor aflați în 
proces cu statul 

A devenit comandant legionar în 1935 

Şeful taberei legionare de muncă de la Hotarele 
(jud. Ilfov) - 1936 

Şeful organizației de Bucureşti şi Ilfov a 
Partidului "Totul Pentru Țară” 


Neamului, că ideea de elită este legată de ideea de 
jertfă, de sărăcie, de trăire aspră şi severă a vieții, 
că unde încetează jertfirea de sine acolo încetează 
elita legionară. 

Să apărăm Mişcarea Legionară, cu toată 
puterea noastră, împotriva a tot ce ar putea s-o 


CUVÂNTUL LEGIONAR IANUARIE 2014 


Căzut pe frontul de 
luptă împotriva 
bolşevicilor în războiul 
civil din Spania — 13 ian. 
1937, alături de camaradul 
şi prietenul său lon Moţa 

Comandant legionar al 
Bunei Vestiri post-mortem 


OPERA: 

'Fascismul” (teza de 
doctorat susținută la 
Facultatea de Drept 


Bucureşti), 1932; 
"Cuvinte pentru studenți", Bucureşti, 1937; 
"CREZ DE GENERAȚIE” - tipografia "Bucovina", 

Bucureşti, 1937. 


ducă pe căi de compromisuri sau 
compromitere; sau împotriva a tot ce ar 
i putea să-i scadă măcar, înalta linie morală. 

JURĂMP 

Moţa şi Marin au fost înhumați la 
mausoleul de la Casa Verde, conduşi pe 
ultimul drum de o jumătate de milion de 
i] oameni, de zece mii de legionari în 
i cămăşi verzi şi de un grup de legionari 
care s-au deplasat pe tot traseul încolonaţi 
sub formă de cruce vie! Organizarea a fost 
ş făcută de comandantul legionar lon Vicor 

Vojen 

Pe o vreme geroasă convoiul pertect 
A organizat a mers pe jos din centru, de la 
|| Biserica Sf. Ilie Gorgani, până în Bucureştii 
a noi; la Casa Verde. 

Înmormântarea a fost una din cele mai 
grandioase ceremonii din Bucureştiul de atunci. 

In memoria lor s-a ridicat la Majadahonda, în 


1970, un monument de granit înconjurat de steaguri 
tricolore. 


| 
| 
4 
ă 
| 


Anul acesta se împlinesc 60 de ani de 
când fostul Comandant al Mişcării, HORIA 
SIMA, a fost "decăzut din orice funcțiune 
în cadrul Mişcării, fără drept de a mai 
vorbi în numele ei”, de către TOATE 
GRADELE LEGIONARE FORMATE DE 
CĂPITAN şi aflate în refugiu în străinătate 
întrunite în consiliu la Majadahonda, în 


1954. 
În fruntea acestora s-au aflat: singurul 
fondator al Legiunii din străinătate, ILIE 


kk 


GÂRNEAȚĂ şi comandanții legionari VASILE 
IASINSCHI şi CONST. PAPANACE. 
Locul în care s-a luat această hotărâre 
irevocabilă a fost chiar locul unde lon Moța şi 
Vasile Marin şi-au vărsat sângele pentru 
apărarea Crucii, 

lar temeiul în care HORIA SIMA n-a mai 
fost acceptat ca şef al Mişcării l-au constituit 
tocmai ABATERILE SALE GRAVE ŞI 
REPETATE DE LA JURĂMÂNTUL 
GRADELOR LEGIONARE depus pe trupurile 
lui lon Moţa şi Vasile Marin. 


ki 


Această hotărâre a fost luată pentru 
readucerea Mişcării pe linia Căpitanului, de 
la care fusese abătută în ultimii ani de H. 
Sima. 

Aproape toți şefii legionari din țară, în frunte 
cu celălalt fondator al Legiunii rămas în viaţă şi 
singurul aflat în țară, RADU MIRONOVICI, îl 
contestaseră chiar dinainte pe Horia Sima, dar, 
aflaţi în închisorile comuniste şi apoi, după 
eliberare, urmăriți şi prigoniți, nu s-au putut 
manifesta decât după schimbarea din 1989. 


VASILE CRISTESCU (Ț 26 ianuarie 1939) 


E: yu! DoctoR în Istorie, arheolog, 
sf] publicist, cadru universitar, autor 

al unui amplu studiu concretizat 

prin editarea volumelor "Istoria 
militară a Daciei” Şi "Viața 
economică a Daciei” i 


Comandant legionar, şeful 
legionar al jud. Vlaşca 
vicepreşedintele Partidului 


"Totul Pentru Țară”, ultimul şef 
al Comandamentului Legionar "de prigoană” 

Studii la Facultatea de Litere şi Filosofie din 
Bucureşti, specializare la Roma în arheologie şi 
istorie antică, apoi în preistorie la Berlin. 

La 22 de ani era asistent universitar la Catedra 
de Istorie Antică a Universităţii Bucureşti, iar la 27 de 
ani şi-a susținut teza de doctorat cu titlul "Viaţa 


economică a Daciei romane” în fața unei comisii din 
care făceau parte D. Gusti, G. Murnu, Simion 
Mehedinţi şi C. Giurescu, iar între anii 1930-1931 se 
numără printre membrii Şcolii Române de la Roma. 

Colaborator al publicațiilor CUVÂNTUL (sub 
direcția celebrului filosof Nae  lonescu), 
CALENDARUL. (sub direcţia lui Nichifor Crainic), 
AXA. 

Membru al prestigioasei grupări legionare AXA, 
alături de lon Moţa şi Vasile Marin. 

Numit de Căpitan locţiitor al lui la sediul central al 
Mişcării atunci când s-a retras câteva luni la Carmen 
Sylva ca să scrie cartea "Pentru legionari”. 

Arestat în 1938 şi condamnat la 9 ani închisoare, 
în procesul trucat grosolan, fără probe, al elitei 
legionare, din iulie 1938, şi deţinut în lagărul de la 
Miercurea Ciuc. 


Evadează împreună cu Alexandru Cantacuzino în 
timp. ce erau transportați la Jilava din lagărul 
Miercurea Ciuc 

Devine şeful Comandamentului Legionar "de 
prigoană” (care avea exclusiv rolul de a veghea la 
îndeplinirea ordinelor Căpitanului, de linişte şi tăcere, 
şi de a menţine legătura cu legionarii rămaşi 
nearestaţi), având altercaţii cu omul de legătură în 
teren, Horia Sima, din cauza atentatelor produse în 
noiembrie 1938, contrare ordinelor. 

După şase luni este împuşcat în casa gazdei 
unde se adăpostea (iar gazda a fost arestată). 

Singura persoană care-i ştia adresa era omul 
responsabil de legăturile în teren, HORIA SIMA. 
Acesta începuse să-şi croiască drum spre şefia 
Mişcării, înlăturând cei mai buni comandanţi legionari. 


ION ZEANA (ţ 8ianuarie 2003) ; 


Medic, scriitor, poet, compozitor, o persoană 
de o fermitate specifică descendenților din luptătorii 
aromâni supraviețuitori în Munţii Pindului, autorul 
volumelor de poezii "Golgota românească” şi 
'Florilegiu” şi al romanului istoric "Vulturii Pindului”. 

Ultimul comandant legionar făcut de Căpitan, 
contemporan cu noi. 

Legionar din anul 1932, autor al melodiei 
Marşului Taberelor Legionare de Muncă, intitulat 
"Dealul Negru" (1935), când a participat la tabăra de 
muncă din Munţii Apuseni, unde legionarii au 
construit o şcoală pentru copiii moţilor. 

În 1938, înainte de a fi arestat, a refuzat să 
participe la actele de anarhie cerute legionarilor de 
Horia Sima împotriva ordinului Căpitanului de linişte 


şi tăcere (mărturie în cartea "Răspuns dat tinerilor ...” 
de Duiliu Sfințescu). Feroe 

A fost unul dintre supraviețuitorii masacrului elitei 
legionare din 21/22 sept. 1939, din lagărul de la 
Miercurea Ciuc. 

A făcut 16 ani de puşcărie în închisorile iudeo-— 
comuniste, rămânând fidel lui Corneliu Zelea-— 
Codreanu, refuzând să accepte oribila deviație 
simistă. Deşi adversar implacabil al simiştilor, până 
în ultima clipă a vieţii a încercat să-i îndrepte pe 
calea Căpitanului, inclusiv invitând o parte dintre 
simişti (cei care păreau recuperabili) la refacerea 
Mişcării. 

Pentru gruparea noastră care a preluat linia 
politică a Căpitanului - singura, de altfel - lonel 


Zeana a fost mentorul spiritual, 
conducându-ne spre ceea ce 
suntem astăzi. 

El este inițiatorul refacerii 
SENATULUI LEGIONAR, la nivel 
internațional, eveniment petrecut 
pe 2 noiembrie 2002. 

EI este personalitatea 
legionară care ne-a confirmat, 
conform legilor noastre, în 
calitate de legionari. 

S-a stins din viață fulgerător, în timp ce se 
pregătea să iasă din casă, a doua zi după 
sărbătorirea zilei onomastice. 


MIHAI MOȚA (ff 13 ianuarie 1992) 


“Fiul lui lonel Moța, absolvent al Liceului 
Militar “Mănăstirea Dealu”, student al Facultății 
Politehnice, tânăr plin de calităţi: o inteligență ieşită 


din comun, adept al disciplinei şi ideologiei 
legionare, avea un deosebit nivel de cultură şi un 
caracter ferm. Era un adevărat urmaş al eroului lon 
Moţa. Marea asemănare dintre tată şi fiu nu era doar 
fizică, ci şi spirituală. A fost arestat din facultate. 
__A supravieţuit şi a lucrat întâi ca muncitor 
necalificat în construcţii, reuşind până la urmă să 
devină “maistru” în condiţiile dure ale şantierelor 
comuniste până în 1990. 

Din dosarul lui de la Securitate recuperat de 
curând de la CNSAS, reiese că a fost socotit cel mai 
periculos din generația lui, cu tot cortegiul de 
urmări. 

În 1990, la "prima ieşire” în Apus, a fost 
contactat, luat în primire de emisarii lui Horia 
Sima care au încercat să îl atragă de partea lor. 

Mihai Moța a refuzat cu ostentaţie propunerile 
(care conțineau şi avantaje materiale demne de luat 
în seamă). 

Afirmația o facem în deplină cunoştinţă de cauză, 
directorul ziarului nostru, Nicador Zelea-Codreanu, 
fiind VĂRUL şi prietenul apropiat al lui Mihai Moţa. 


CUVÂNTUL LEGIONAR IANUARIE 2014 


(Iridenta Zelea-Codreanu, soră cu Corneliu Zelea- 
Codreanu şi cu Horia Zelea-Codreanu, tatăl _lui 
Nicador Zelea-Codreanu, a fost soția lui lonel Mota 
şi mama lui Mihăiaş Moţa.) 

Notă: În fotografie se află Mihai Moţa (stânga) 
alături de Nicador Zelea-Codreanu. 

Mai departe, presupuneri: Securitatea sau alte 
forțe potente s-au alarmat şi au vrut să evite orice 
complicaţii în sensul preluării conducerii Mişcării de 
către un personaj de valoarea lui. Dintr-un bărbat 
solid, călit în vicisitudinile vieţii de şantierele 
socialiste, în mai puţin de doi ani a căzut răpus de un 
cancer pe care noi îl socotim “indus” de forțe 
antinaţionale. 

Odihnească-se în pace! A fost o persoană iubită 
de toţi cei care l-au cunoscut! 

Atenţie: ne-a părăsit pe data de 13 ianuarie 
1992, aceeaşi zi şi aceeaşi lună ca şi tatăl său mort 
în Spania în lupta împotriva iudeo-bolşevismului! 


Zarel/! Bâyeanii 


Pag. 11 


uitai tale 
SFINȚI Al ZILELOR NOASTRE (VII) 
SFINȚII DE LA AIUD 


Tot ceea ce a mai rămas din miile de oseminte preoților, generalilor, țăranilor, oamenilor 
de cultură asasinați de comunişti la Aiud (în marea lor majoritate legionari) a fost adunat cu 
pietate într-un OSUAR adăpostit în schitul “Înălțarea Sf. Cruci”. 

ieste oseminte s-au dovedit a fi... MOAŞTE! Au culoare chihlimbarie, izvorăsc mir şi fac 
minuni 

Ti Retai 1 Peer Părticele din sfintele moaşte de la Ai află în multe biserici şi mănăstiri din țară. Au 
ajuns şi în Basarabia, şi la Muntele Athos. Şi chiar şi la Big adela română din Sta — Arizona, şi la zei 
ortodoxe misionare din Africa Centrală: Congo, Burundi şi Rwanda 


MĂRTURISITORII 


Mârturii. Repere 


Aiud: nume de tristă rezonanţă în istoria 
românilor, care evocă mii de oameni asasinați 
aici cu bestialitate, în secret, de către regimul 
comunist. 

E Pământul Aiudului este încă înroşit de 
sângele celor care şi-au pierdut viaţa, 
păstrându-şi însă credința. Unii au rămas până 
azi neştiuți: comuniştii au îngropat în cimitirul 
de la marginea oraşului, denumit de localnici 
"Râpa Robilor”, elita rezistenței româneşti. 
Înmormântarea deținuților se făcea noaptea, 
pe întuneric, azvârlindu-i de-a valma în gropi 
comune, 

La marginea cimitirului este ridicat un 
superb şi impunător MONUMENT proiectat de 
regretatul arh. ANGHEL MARCU, din marmură 
albă, "Monumentul  Deţinuţilor Politici” — 
"Monumentul Eroilor” (cum i se mai spune) - a 
cărui construcție a durat şapte ani (1992 — 
1999). În interiorul lui se află un schit de 
măicuţe cu hramul "Înălțarea Sf. Cruci”. 

Tot ceea ce a mai rămas din miile de oseminte moaşte, s-a întâmplat o minune: părintele Hrisostom, 
preoților, generalilor, țăranilor, oamenilor de care ţinea răclița în mână, a observat următoarele: 
cultură asasinați de comunişti la Aiud (în marea lor <<Înclinând puţin răclița, am simţit un lichid uleios = > pe ; : PA 
majoritate legionari) a fost adunat cu pietate într-un curgându-mi pe degete. Concomitent am simţit o SMerit, dat fiind că eman mândrie prin tofi porii. 
OSUAR adăpostit în monument. Aceste oseminte s- puternică mireasmă, ca mai poi, privind la TOluşi se pare că judecata Domnului este alta; am 
au dovedit a fi... MOAŞTE! Au culoare chihlimbarie, osemintele din răcliță, să constatat că deasupra Primit, din partea prietenilor mei care au susfinut 
izvorăsc mir şi fac minuni! moaştelor se afla o impresionantă cantitate de Conferința, nobila sarcină de a veghea sfintele 

Mărturiile sunt numeroase: înregistrări moaşte ale celor care nu au pregetat să-şi 
video care pot fi accesate de oricine pe asume sacrificiul pentru Hristos şi neamul 
internet, site-uri şi bloguri, conferințe în românesc. 
multe oraşe ale ţării: laşi, Bacău, Astfel că după (emoţionanta) 
Bucureşti, Deva, Mizil, Oneşti, Suceava, conferință, mi-am luat în serios rolul de 
Târgovişte, Baia Mare, Craiova etc. <<bodyguard>>, fiind extrem de atent la 

În 2011 a apărut volumul modul în care oamenii îşi manifestau 
„Mărturisitorii  — Minuni. Mărturii. evlavia faţă de osemintele acestor martiri, 
Repere.”, cu binecuvântarea ÎPS. a] perindându-se prin fața mesei, închinându- 
Justinian Chira. Cartea a ajuns deja la a  |seşisărutând aceste sfinte moaşte. 
treia ediţie şi are trei părţi: prima cu minuni Ca să nu o mai lungesc, în timp ce 
făcute de sfintele moaşte de la Aiud şi de supravegheam extrem de atent acest 
părintele Ilie Lăcătuşu, a doua cu interviuri proces, am simt un puternic miros de mir. 
cu foşti deținuți care L-au mărturisit pe jet Nu în nas, ci direct în creier. Exact în 
Hristos în temniţele comuniste, iar a treia | secunda următoare, am observat cum o 
cu diferite articole despre cinstirea noilor [i picătură extrem de mică apăruse pe una 
mucenici, semnate de preoți. dintre coastele aflate exact în dreptul 

lată doar două mărturii din zecile meu. 
existente: a EET: a i Desigur, ați zice, ar fi putut fi umezeală apărută 

"Pe data de 19 martie 2009 la Teatrul ALVARUL AURUL ON ABUZ d um din n motive, dar am văzut cu ochii mei cum 
<<Luceafărul>>, din laşi a avut loc conferința RE ; : acea picătură de mir CREŞTEA în dimensiune, 
<<Noul Babel european şi prigoana împotriva N direct proporțional cu uluirea mea. Mirosul creştea 


creştinilor>>, susţinută de ieroschimonahul şi el în intensitate. E: 

Hrisostom Manolescu şi scriitorul Danion Vasile. Am simțit cum inima începe să-mi bată cu 
Sala — de 500 de locuri — a fost arhiplină, mulți putere şi mi s-a uscat gura. Am atras atenţia (prin 

stânditr pleloa/ nişte onomatopee incoerente) unui coleg, aflat 


mir, cca. 2 - 3 linguriţe. Surprins peste fire, le- 
am arătat credincioşilor racla cu mir. 

Unii dintre cei care sărutaseră deja 
moaştele s-au întors uimiţi, mărturisind că, 
cu puţin timp înainte, în raclă sfintele 
moaşte se aflau uscate. 

Pe dată creştinii s-au strâns în jurul răcliței, 
din care se vedea cum izvorăşte mirul. Mulţi 
dintre cei de față au fotografiat sau au filmat 


racla cu mirul.>>" : ș 
- Blogul teologului Danion Vasile - 


danionvasile.ro - 


Din site-ul www.ziaristionline.ro reproducem 
mărturia lui Stelian Marius Crăciun despre 
minunea petrecută din nou, tot la laşi, la altă 
| conferință despre sfinţii închisorilor: 

Am fost destul de sceptic. Nu faţă de 
prietenii mei, pentru că îi consider nişte oameni 
Bi extrem de serioşi. Nici față de Dumnezeu şi de 
A minunile făcute de EI, pentru că, din punctul 
meu de vedere, întreaga Lui Creaţie este o minune 
în sine. Am fost sceptic din cauză că mă consider 
nevrednic de semnele Lui, şi nu spun asta ca să par 


S-a vorbit despre direcţiile în care Uniunea [i i d 37 “IMexact lângă mine. Exclamaţile lui mi-au. întărit 
Europeană prigoneşte credința ortodoxă (cerând i a AL i instant convingerea că nu mă înşel. 
scoaterea orelor de religie din şcoli, promovarea . a Ni De asemenea, în mai puţin de două minute, un 


ecumenismului prin controversata Chartă Și 
ecumenică, adoptarea legislaţiei privitoare la E Ea Aaa i Nea 
drepturile homosexualilor, dezincriminarea II? 
incestului, introducerea actelor biometrice cu 
microcip). 
Spre sfârşitul conferinței s-a făcut referire la 
cinstirea mărturisitorilor ortodocşi anticomuniști, 
modele de rezistență creştină pentru vremurile 
noastre. 

După aceea credincioşii s-au putut închina 
la moaştele unor mărturisitori ortodocşi din | 
temnița Aiudului, aflate într-o răcliță adusă 

de Danion Vasile. ? 
La 10-15 minute după ce mulțimea de 


asupra unui craniu care emana un miros foarte 
putemic şi pe a cărui suprafaţă apăruseră 
NI picături de mir. 

Asta e mărturia mea şi e din suflet. 


A 20Â. 
MAN 

A ANU alt coleg aflat lângă masă mi-a atras atenţia 
// 


Aludul a fost închisoarea legionarilor, aşa cum 
Sighetul a fost cea a miniştrilor şi oamenilor politici 
din perioada interbelică. Aici au fost concentrați în 
special . legionarii. Aici şi-au sfârşit viaţa 
pământească şi preotul instructor legionar. Ilie 
imbrescu, autor al extraordinarei cărţi "Biserica şi 
Mişcarea Legionară”, şi comandantul legionar av. 
Andrei C. lonescu, întemeietorul primului 

cuib din Bucureşti, şi poetul naţionalist, 


Pag-12 CUVÂNTUL LEGIONAR IANUARIE 2014 


simpatizant legionar, Vasi 3 
scriitorul — simpatizant glet. şi 
Gane, şi senatorul legionar, general Ta 
Armata Română, Const. Petrovicescu | 
renumitul sociolog, prof. universitar şi Sonda 
iegionar Tralan Brăileanu, şi preotul legionar Andrei 
ihăilescu. parohul Bisericii Sf. Ilie Gorgani din 
Bucureşti şa. Şi mii de alți legionari. 
rintre victimele de la Aiud se numără şi 
Mircea Vulcănescu, prof. Gh. Manu, ing. lon Gig 
i Aurel Aldea, gen. losit lacobiei, gen. Nicolae 
9 cici şi mulți alţii, personalități militare, culturale şi 
dune româneşti 
Trupurile mărturisitorilor din temnițe, aruncate 
comunişti la groapa comună, sunt astăzi 
împărțite spre cinstire şi închinare în întreaga 
piserică Ortodoxă! Pe moaştele mucenicilor se 
idesc dintotdeauna altarele pe care se săvârşesc 
Sfintele Liturghii. 


prof. 
urtu, 


s-a spus despre Eminescu că a fost 
utranaționalist, xenofob, reacționar, extremist, 
antisemit; unii au pretins chiar că ar fi fost sifilitic, 
alcoolic, afemeiat. El se aştepta la această formă de 
“ecunoştință” a posterității, o  anticipase în 
"Scrisoarea |”: 


| 
EMINESCU - DIMENSIUNEA RELIGIOASĂ 


Părticele din sfintele moaşte de la Aiud se află în 
multe biserici şi mănăstiri din țară. Au ajuns şi în 
Basarabia, şi la Muntele Athos. Şi chiar şi la Biserica 
ortodoxă română din Phoenix — Arizona, şi la biserici 
ortodoxe misionare din Africa Centrală; Congo, 
Burundi şi Rwanda. 

Starețul arhimandrit Gh. Kapsanis de la 
Mănăstirea Grigoriu de la Sf. Munte (ctitorie a 
domnitorului Ştefan cel Mare) a trimis un curier cu o 
scrisoare în care cerea părintelui egumen Augustin 
moaşte de la Râpa Robilor. Când au ajuns sfintele 
moaşte la Mănăstirea Grigoriu, însoțite de doi preoți 
români, toată obştea era la poartă (75 de călugări), 
cu preoții îmbrăcați în veşmintele de slujbă, cu 
lumânări aprinse, întâmpinând sfinţii. Şi le-au depus 
în biserică, la loc de mare cinste, să se închine acolo 
Şi obştea, şi pelerinii”. 


*...Vor căta vieții tale 

Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale: 
Astea toate te apropie de dânşii... 

Nu lumina 

Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina, 


POEZII CREŞTINE 


Cunoscutul şi îndrăgitul Părinte Justin 
Pârvu, deținut şi el la Aiud, iniţiatorul 
cultului sfinţilor închisorilor comuniste, 
spunea: 3 : 

"Mal am o singură nelinişte: să îi văd pe aceşti 
martiri canonizați. : , 

Sfintele lor moaşte izvorăsc pretutindeni 
mireasmă şi vindecări, osemintele lor au ajuns la 
închinare până şi în Țara Sfântă, la Sfântul Munte 
Athos şi în multe locuri ale pământului, de unde mă 
sună părinţi şi maici că sfinții izvorăsc mir şi 
mireasmă nemaiîntâlnită. 

Vreau să văd ziua când nu ne vom mai teme 
să avem în bisericile noastre la închinare 
moaştele sfinților mucenici, că au ajuns să fie 
slăviți peste hotare mai degrabă decât în țara 
lor." 


Surse: www.Ziaristionline.ro www.credinta- 


ortodoxa.com, danionvasile.ro 


Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt 
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ; 
Toate micile mizerii unui suflet chinuit 
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit." 


MIHAI EMINESCU 


RUGĂCIUNE 


Crăiasă alegându-te 
Îngenunchem rugându-te: 
Înalță-ne, ne mântuie 

Din valul ce ne bântuie, 
Fii scut de întărire 

Şi zid de mântuire 

Şi dreapta ta-ncercată 
Asupră-ne coboară, 

O, Maică Preacurată, 

Şi pururea Fecioară, 4 
Marie! 


Noi, cei din mila Sfântului, 
Umbră facem pământului. 
Rugămu-ne-ndurător 
Luceafărului mărilor: 
Ascult-a noastre plângeri, 
Regină peste îngeri, 

Din neguri te arată, 
Lumină dulce, clară, 

O, Maică Preacurată, 

Şi pururea Fecioară, 
Marie! 


RĂSAI ASUPRA MEA 


Răsai asupra mea, lumină lină, 

” Ca-n visul meu ceresc d-odinioară; 
O, Maică Sfântă, pururea Fecioară, 
În noaptea gândurilor mele vină. 


Speranţa mea tu n-o lăsa să moară 
Deşi al meu e un noian de vină; 
Privirea ta de milă caldă plină, 
Îndurătoare-asupra mea coboară. 


Străin de toți, pierdut în suferința 
Adâncă a nimicniciei mele, 
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie. 


Dă-mi tinerețea mea, redă-mi credința 
Şi reapari din cerul tău de stele; 


Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie! 


Invierea 


” Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii, 


Al morţii rece spirit se strecura-n tăcere; 
Un singur glas îngâna cuvintele de miere 
Închise în tratajul străvechii evanghelii. 


C-un muc în mâini moşneagul cu barba ca zăpada, 


Din cărţi cu file unse norodul îl învață 
Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă, 


Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada. 


O muzică adâncă şi plină de blândețe 
Pătrunde tânguioasă puternicile bolți; 
„Pieirea, Doamne Sfinte, căzu în orice colț, 
Inveninând pre însuşi izvorul de viețe. 


Nimica înainte-Ți e omul ca un fulg, 

Ş-acest nimic Îţi cere o rază mângâioasă, 

În pâlcuri sunătoare de plânsete duioasă 

A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg". 


Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială 

Şi negrul întuneric se sperie de şoapte, ai 
Douăsprezece pasuri răsună, miez de noapte, 
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală. 


Un clocot lung de glasuri vui de bucurie, 
Colo-n altar se uită şi preoți şi popor, 

“ Cum din mormânt răsare Christos învingător 
lar inimile toate s-unesc în armonie: 


Cântări şi laude-nălțăm, 

Noi, Ţie Unuia, 

Primindu-L cu psalme şi ramuri. 
Plecați-vă, neamuri, 

Cântând Aleluia! 


Christos a înviat din morţi, 

Cu cetele sfinte, 

Cu moartea pre moarte călcând-o, 
Lumina ducând-o 

Celor din morminte!" 


CUVÂNTUL LEGIONAR IANUARIE 2014  P29:1% 


Parte 


CELEBRITĂȚI BASARABENE AZI UITATE (IV) 


O altă figură basarabeană reprezentativă a fost 
GRIGORE CAZACLIU. 

EI spunea cu vădită mândrie: "Sunt unul dintre 
acei doi români - eu şi lon Halipa - care au 
participat la toate cele 3 Uniri: de la Chişinău, de 
la Cernăuţi şi de la Alba Iulia.” 

S-a născut în 1892 în satul Slobozia din judeţul 
Soroca. 

A deţinut în 1917 funcţia de secretar în Sfatul 
Ţării, iar la 27 martie 1918 a votat unirea Basarabiei 
cu România. A redactat ziarele "România Nouă” 
şi "Sfatul Ţării”. După Unire a fost deputat de 
Soroca, iar în Camera Deputaţilor din Bucureşti a 
fost ales vicepreşedinte; în 1939 a fost numit 
rezident regal al ținutului Nistru. 

După 1940 s-a stabilit la Bucureşti şi a practicat 
avocatura. După război, fiind izolat şi urmărit de 
Securitate, s-a angajat paznic de noapte la o 
cooperativă de locuinţe din Balta Albă. Dar 
neplăcerile cele mai mari le-a avut după ce a fost 
„avansat în funcţia de magazioner: la un moment 
dat, constatând o lipsă din magazie, s-a enervat, a 
făcut infarct şi a murit. 


Cel ce răsfoieşte presa literară din jurul anului 
1940 nu numai din Basarabia ci şi din întreaga ţară, 
va găsi în paginile revistelor şi ziarelor un nume des 
întâlnit: SERGIU MATEI NICA. 

S-a născut în 1917 în satul Holercani din jud. 
Orhei, tatăl său fiind preot. A absolvit Seminarul 
Teologic din Chişinău şi Facultatea de Teologie din 
Cernăuţi. 

În vara lui 1940 nu împlinise 23 de ani dar 
curriculumul lui era deja impresionant. Debutase în 
1933 la revista Seminarului Teologic "Limba 
noastră”, iar între anii 1936-1940 colaborase la 
publicaţiile “Raza”, "Luminatorul”, "Gazeta 
Basarabiei” (prim redactor), "Din trecutul nostru”, 
"Stagiul Militar”, "Gând Basarabean”, "Revista 
Fundațiilor Regale”, "Universul Literar”, "Iaşul literar” 
şi "Tribuna Braşovului”. 

Refugiat în perioada 1941-1944, a colaborat la 
"Basarabia literară”, "Cetatea Moldovei”, "Cuget 
Moldovenesc”, “Însemnări ieşene”, “Ramuri” 
(Craiova), “Convorbiri literare”, "Gândirea", 
"Săptămâna CFR” În Bucureşti a luat parte la 
întâlnirile din casa lui Pantelimon Halipa, alături de 
preotul Vasile Țepordei, Simion Neaga şi mulţi alţi 
basarabeni călăuziţi de,dragostea faţă de pământul 
natal. Era o plăcere să fie ascultat; vorbea liber, 
cursiv şi convingător, poseda un limbaj elevat. 

În anii războiului - la care a participat activ pe 
frontul de Est - a fost rănit, dar în tot acest timp nu s- 
a despărţit de stilou. 

După 1944 a făcut o pauză de aproape 30 de ani 
când, neputând publica, a scris doar pentru sine - 
mai exact, pentru sertar (primul volum de versuri, 
"Aluviuni”, în 1944). A publicat fragmente din 
romanul "Seminariştii”. 

A avut mult de suferit din partea organelor 
comuniste din România pentru "vina” de a fi fost un 
bun român, vină oglindită în scrierile sale. A fost 
arestat în iulie 1951 direct de la servici şi tot în 
aceeaşi zi Securitatea i-a făcut acasă percheziţie, 
însă nu a găsit nimic compromiţător, întrucât tot ce 
publicase înainte de 1945 fusese dus la un bun 
prieten. Ancheta a durat până în luna noiembrie, fiind 
condamnat la 4 ani pentru "crimă de război şi atentat 
la pacea lumii” (!?!), iar “averea” - pe care nu o avea! 
- i-a fost... confiscată! 

Soţia sa, salariată la ministerul Transporturilor, a 
fost dată afară din serviciu doar pentru că era "soţia 
deţinutului politic Sergiu Matei Nica”. 

El a stat o bună perioadă la Jilava, apoi la Aiud, 
iar în 1952 a fost dus la Canal, la Poarta Albă, Valea 
Neagră, Peninsula Galeş. La eliberare era de 
nerecunoscut: avea numai 46 de kg. A murit în 1973, 
în urma unei hemoragii cerebrale. 

De la Sergiu Matei Nica, un nume din generaţia 
de aur a scriitorilor basarabeni din perioada dintre 

cele două războaie mondiale, au rămas un 


Pag. 14 


număr mare de manuscrise care aşteaptă să fie 
tipărite şi valorificate. Cine oare o va face? 


Un alt nume acoperit de cenuşa nedreaptă a 
uitării este LOTIS DOLENGA, pe numele real 
ELISABETA ELIADE. 

S-a născut în 1905, la Brătuşeni, județul Bălţi, 
adoptând apoi numele literar Lotis Dolenga. 

Provenind dintr-o familie de boieri, a copilărit şi a 
studiat in Franţa, apoi şi-a definitivat studiile în 
România. A întreprins mai multe călătorii de 
documentare în străinătate, alegându-şi drept obiect 
de studiu istoria. 

Şi-a legat destinul de oraşul Bălţi, unde până în 
1940 a fost profesoară de limba franceză la un liceu. 

Era descrisă de un jurnalist al vremii ca fiind "o 
doamnă foarte frumoasă, cu trăsături fine, cu ochii 
alungiţi, plini de gânduri şi taine; ținută distinsă, 
denotând nobleţe încălzită parcă de graţia-i firească, 
plină de feminitate”. 

Era considerată "o Elena Farago basarabeană”; a 
colaborat la revistele "Poetul", "Moldova de la 
Nistru”, "Flori de stepă”, Itinerar”, "Bugeacul, "Viaţa 
Basarabiei”,  "L'Independence roumaine”, "La 
Roumanie” ş.a . Este singura scriitoare basarabeană 
care se poate lăuda cu opera sa editată în limbile 
franceză, rusă şi română . A început să scrie de 
când avea 12 ani, în franceză, volumele: "Le 
luthbrise”, "Lidille d'un poete” şi "Al'Inconnis”.. În 
româneşte a publicat versuri în volumele "Simfonia 
amurgului” (1937), "Petale de crizanteme” (1937), 
"Cartea ultimelor vise” (1940), "Picături de tristeţe” 
(1941), "Simfonia amurgului” (1941), "Flori albastre” 
(1942), tragedia în versuri "Lotusul Alb”. Este 
autoarea câtorva romane: "În ghearele vulturului”, 
"Lacul himerelor”, "Cei de prisos” şi "Cetatea lui 
Arald”. În 1941 îi mai apare un roman- reportaj, "La 
Bassarabie pitoresque”. 

Cânta bine la pian, era colecţionară de opere de 
artă, îşi exprima emoția în versuri. Poetă simbolistă, 
Lotis Dolenga era foarte receptivă la ceea ce se 
întâmpla în lumea înconjurătoare şi reacţiona 
adecvat. Răpirea Basarabiei se transformă într-o 
doină a pribegiei, adică a umblatului prin străini, a 
rătăcirii, încercând să înfrunte jocul dur al destinului. 

S-a stins din viaţă în îndepărtatul Bucureşti, uitată 
nu numai de cititori, ci chiar de foştii colegi. Memoria 
îi devenise o povară. Unii preferă să-şi piardă 
memoria... 

Preotul VASILE ȚEPORDEI este un exemplu 
unic în publicistica noastră întrucât a scris până în 
ultima clipă a vieţii sale care a avut aproape 
lungimea unui veac. El a fost ca o antologie istorică, 


a cronologie vie a evenimentelor produse în secolul 
trecut, asemeni doctorului legionar Şerban 
Milcoveanu. 


S-a născut în 1918, în comuna Cârpeşti din 
judeţul Cahul. A urmat Seminarul la Ismail şi 
Chişinău, devenind premiantul clasei. Apoi s-a 
înscris la Facultatea de Teologie din Chişinău, 
avându-l decan 


pe Gala Galaction şi ca profesori, 
:ă printre alţii, pe Nichifor 
-: îi Crainic, pe acad. Șt. 


Ciobanu, istoricul Al. 
Baluş, savantul lingvist 
Teofil Simenski şi alţi 


teologi vestiți ai epocii 
dintre cele două războaie 
mondiale. Teza sa de 
licenţă a avut ca subiect 
"Preotul poet Alexe 
Mateevici, autorul imnului 
i <<Limba Noastră>>, cea 

mai frumoasă odă închinată limbii române'. 
La începutul anilor "20, după Unire, în Chişinău 
apăreau şase ziare ruseşti şi unul evreiesc, toate 


cotidiene, în schimb nu exista nici un ziar românesc . - 


De aceea preotul Țepordei a dat alarma tragediei 
presei româneşti din Basarabia, ridicând această 
problemă la congresele studenţeşti din Braşov şi 
Sibiu. Intervenţia sa, sprijinită de presa din Capitală, 


(continuare din numărul trecut) 


a avut succes materializat prin apariţia multor 
publicaţii româneşti. 

A fondat revista "Studentul" şi apoi a început să 
colaboreze la gazeta "Raza”, ulterior a devenit 
directorul ei, pe care a condus-o din 1932 până în 
1944. "Raza" a atacat permanent probleme de 
interes. creştin şi naţional, aici formându-se o serie 
de tineri condeieri ca Sergiu Matei Nica, Robert 
Cohuleanu, Andrei Ciurunga, Gh. Cunescu şi alţii. 
Tirajul "Razei” era remarcabil, uneori depăşea 
100.000 de exemplare. Între 1940-1941 ziarul a 
apărut la Bucureşti, apoi, până în 1944, a revenit la 
Chişinău. În această perioadă a războiului, ziarul a 
oglindit zilnic aspecte ale mersului operaţiunilor 
militare. Dintre sutele de articole pe această temă s- 
a detaşat cel intitulat "Criminalul din Piaţa Roşie”, pe 
o pagină, care a devenit principalul act de acuzare în 
1948 când părintele Țepordei a fost arestat de către 
Securitate. Aceasta l-a predat în 1949 sovieticilor 
care l-au condamnat la muncă silnică pe viaţă, 
plimbându-l prin închisorile din Dnepropetrovsk, 
Markov, Moscova, Sverdlovsk, Tavda şi în cele din 
urmă la Vorkuta, dincolo de Cercul Polar, unde 
temperatura era de minus 50 de grade. A fost 
repatriat după şapte ani de detenţie, în 1956. A stat 
fără serviciu până în 1959 când i s-a permis să 
slujească la Biserica Precupeţii Noi. 

A murit în 2002, la venerabila vârstă de 92 de ani. 
În acel an i-a apărut volumul "Amintiri din Gulag”, 
care s-a bucurat de mult succes în rândul cititorilor. 


PANTELIMON HALIPPA a îmbinat remarcabil 
activitatea sa politică cu cea literară. 

Dacă despre. prima latură am mai avut ocazia să 
mai scriem în ziarul nostru, punând accent pe 
activitatea sa unionistă din perioada 1917-1918, nu 
am amintit şi de cea scriitoricească şi de propagare a 
literaturii române. i 

A debutat în 1906 în paginile primei gazete în 
limba moldovenească, "Basarabia", alături de câţiva 
publicişti care au păstrat vie flacăra demnităţii 
naţionale: lon Pelivan, Emanoil Gavriliţă şi alţii. 
Ziarul a fost interzis după numai un an de apariţie, în 
1907, fiindcă publicase imnul deşteptării naţionale, 
"Deşteaptă-te, române, 
din somnul cel de 
moarte”. În acelaşi an 
apare însă ziarul "Viafa 
Basarabiei", unde Pan 
Halippa este colaborator. 

În 1912, când se 
comemorau 100 de ani 
de la răpirea Basarabiei, 


să apară la Chişinău 
ziarul "Cuvântul 
Moldovenesc”. La 27 


martie 1918, a prezidat şedinţa în care s-a votat 
Unirea Basarabiei cu România . 

In 1923 îi apare volumul de poezii intitulat "Flori 
de pârloagă”, iar în anul următor diverse broşuri: 
"Bogdan Petriceicu Haşdeu”, "Cuvântări ţinute. în 
Parlamentul ţării” ş.a. A mai pregătit două volume 
de versuri "Cântarea omului” şi "Pământul nădejdilor 
mele”. Prima plachetă a fost distrusă la tipografie în 
timpul unui bombardament, iar cea de-a doua a fost 
surprinsă de armatele sovietice în 1940 într-o 
tipografie din Chişinău. Dar cea mai mare realizare a 
sa literară constă în faptul că a fost directorul revistei 
"Viaţa Basarabiei”, 1932-1944, publicaţie de înaltă 
ţinută. 

„Numele lui a fost un fel de tabu timp de 20 de ani, 
din 1944 până în 1964, interval în care a fost închis 
între 1950-1955, fiind condamnat iniţial la 25 de ani 
de muncă silnică; 3 ani a fost în lagărele siberiene 
(în număr de 11, aşa că nu le mai enumerăm!) şi 
apoi, reintors în România, este băgat încă 4 ani la 
închisoarea Gherla... S-a stins din viaţă la vârsta de 
96 de ani. 


- SFÂRŞIT - 


CUVÂNTUL LEGIONAR IANUARIE 2014 


Concurs 


ISTORIE NECENZURATĂ 
- premii în cărti - 
Condiţii de participare: vârsta max. 35 ani; 


sa sediului, sau se pot da personal, la sedi 
ei revistei. Premiile se vor ridica de la reda 


gdre: 
apari 
SPUNSUL CORECT LA ÎNTREBAREA | 


a fost dat de Claudiu Tudor Alexandrescu di 
care â câştigat cartea "Mişcarea Legion 


Godreanu. 
RĂSPUNSUL ESTE URMĂTORUL: 


În 1931 Garda de Fier (expresia politică a 
cări Legionare) a fost dizolvată (11 ian.) de 
vernul prezidat de lon „Mihalache, şeful Partidului 
Naţional Țărănesc, arestându-i pe Căpitan şi câţiva 
dintre fruntaşii legionari: Mile Lefter, lon Banea, 
Niculae Totu. 

La 27 febr. a avut loc procesul, care s-a dovedit 
a fi fost NEÎNTEMEIAT. Căpitanul şi ceilalți au fost 
achitați. 

Dar Garda de Fier a rămas dizolvată în mod 
abuziv, contrar sentinței judecătoreşti definitive. 

pe aceea, pentru a participa la alegeri, Căpitanul 
a'rebotezat” Garda de Fier cu numele de "Gruparea 
Gomeliu Zelea-Codreanu”. 


În 1932 a fost dizolvată Gruparea Corneliu 
Zelea-Codreanu de către guvernul lorga - 
Argetoianu (martie). 

Sediile au fost sigilate, s-au făcut arestări, iar 
Căpitanul, deşi era deputat în Parlamentul României, 
afost împiedicat să vorbească în Parlament 


În 1934, cu ocazia judecării împuşcării 
primului ministru, |. Gh. Duca, de către Nicadori, 
a fost din nou implicată şi Mişcarea, în frunte cu 
Căpitanul şi membrii elitei legionare. 

Şeful regiunii Dobrogea, inginerul comandant 
legionar Virgil Ionescu, implicat şi el în acest 
proces, povesteşte în cartea sa de Memorii (tipărită 
> înexil, la Buenos Aires): 
| "Ordinea în proces a fost stabilită după 
" dasificarea în gravitate .a vinovăţiilor: întâi cei trei (n. 
ni Nicadorii), apoi CĂPITANUL, GENERALUL, EU, 
| urmaţi de PĂRINTELE BORŞA, CLIME, Crainic, 
- MOȚA, ILIE GÂRNEAȚĂ şi aşa mai departe. 
CĂPITANUL, acuzat de îndemn la asasinat, 
“rebeliune şi încercare de-a răsturna prin violență 
ordinea în stat, a făcut istoricul Mişcării 
Legionare de la începuturile ei, enumerându-i 

felurile şi idealurile, cernând faptele şi acuzațiile 
prin sita logicii, făcându-le să cadă una după 
alta. A evidenţiat, de asemeni, mulțimea nedreptelor 
lovituri îndurate mereu de legionari, fiind simplu, 
demn, convingător şi mare. 

Deoarece ca piese de acuzare în proces 
fuseseră expuse pe o măsuţă, în fața Consiliului, 
vreo trei revolvere, două puşti vechi, bune de 
Muzeu, precum şi câteva cuțite găsite la percheziții 
prin casele legionare, din care se încerca să se 
facă probă că Mişcarea Legionară era teroristă şi 
Umărise dărâmarea guvernului prin violență, 
Căpitanul a citit câteva statistici asupra 
ârmamentelor aflate în cazurile similare la 
Organizațiile politice străine, în încercări de 
lovitură de stat. Diferența între cantitatea şi 
calitatea armamentului nostru şi acele într-adevăr 
Intrebuințate în asemenea întreprinderi, era atât de 
ED entă, încât comparația a făcut să râdă până şi 

Siliul. i 

Procesul a fost judecat, din ordin, cu uşile 
Nchise. In afară de câteva rude apropiate, alt public 
Nu a fost admis în sală. 

um se mergea la condamnare sigur, pentru a se 
Cea atmosfera adecvată în opinia publică, dările de 
seamă asupra dezbaterilor apăreau în ziare 
y ncheate de cenzură şi complet inversate. De 
Xemplu: inculpatul Virgil Ionescu, întrebat: :"Ai ştiut 


Pi 7 UNII D . 
"Ge ştiti despre procesele Mişcării Legia ăi ERIS 


n Bucureşti, 30 de ani, 
ară — exprimări necenzurate" — Nicador Zelea- 


ÎNTREBAREA LUNII IANUARIE: Cum s-a 3 
PREMIU: "În secolul luminilor stinse” — Radu Budişteanu. 


CUVÂNTUL LEGIONAR IANUARIE 2014  F39:15 


răspunsurile se vor trimite în scris pe 
u, până la data de 10 a lunii următoare 
cţie. 


de asasinat?", răspunsul din şedinţă: "N-am ştiut!”, 
a apărut în ziare: "Am ştiut!”; sau: "Ai fost bătut la 
Ploieşti?", răspunsul: "Da. Am fost bătuţi”, în presă a 
apărut: "N-am fost bătuți”! In felul acesta s-a 
redactat tot procesul, în căutată denaturare a 
adevărului! : 

Dintre martorii cărora li s-a permis să vină, au 
depus pentru noi MANIU, Vaida Voevod, Nae 
lonescu şi alţi câțiva. Bătrânul profesor Găvănescul, 
întrebat dacă consideră Mişcarea Legionară de 
dreapta, a răspuns; > 

— Nici de dreapta, nici de stânga, de centru! 
Este axa în jurul căreia se învârtesc năzuinţele de 
viaţă naţională şi de progres ale românismului! 

Ca martor al acuzării, care a cerut el însuşi să 
fie chemat şi Întrebat, a apărut ARMAND 
CĂLINESCU. 

Pentru a demonstra că suntem o mişcare 
teroristă venise cu "Cărticica Şefului de Cuib”, 
catehismul legionar. 

A început să citească o frântură dintr-o frază, 
până a ajuns la virgulă şi s-a oprit, cu un gest teatral. 

Partea ce citise îndreptățea cele ce dorea să 
demonstreze. 

Atunci. -s-a-— ridicat Căpitanul şi i-a spus: 
“Continuaţi, d-le Armand Călinescu, citiți, vă rog, 
şi cele ce urmează după virgulă!” Ş 

Neavând încotro, Călinescu s-a conformat. Dar 
urmarea frazei, încheind sensul gândirii, da cu totul 
alt înţeles. întregii idei. Sala a izbucnit în râs şi 
Armand Călinescu a. trebuit s-o părăsească, în. 
murmurele baţjocoritoare ale celor de față şi 
zâmbetele greu reţinute ale celor din Consiliul de 
judecată. 

Procurorul militar, gen. PETROVICESCU (n. n.: 
decedat, după ani de suferință, în închisoarea Aiud, 
sub comunişti), a fost marele erou al procesului. In 
loc să-ne acuze, cum îi era rostul, ne-a apărat, mai 
aprig decât toți avocaţii, cerând achitarea noastră şi 
condamnarea celor trei. Încheierea pledoariei lui mi 
s-a încrustat pentru totdeauna în minte. 

— Chiar dacă viața şi cariera mi-ar sta pe o 
muche de cuţit, pe onoare şi conştiinţă afirm că 
legionarii sunt nevinovați. 

Mai categoric şi impresionant, nici că se 
putea!  Acuzatorul care cerea achitarea 
acuzaților, şi cu ce cuvinte! 

In ultimele zile ale procesului, 'cei cinci generali - 
şi cred ca este nimerit să-i numesc, ca exemplu de 
oameni de caracter şi de conştiinţă: Ignat, 
Costandache, Dona, Comănescu şi Filip - au fost 
ţinuţi sub presiune de către gen. Uică, ministrul de 
Război, care le insinua prin procurorul militar, 
colonelul Pomponiu, că trebuiau să ne condamne, 
acesta fiind ordinul regal. Generalii, spre a se 
convinge, au însărcinat pe gen. MORUZI să vadă 
imediat pe Rege. 

Carol al II-lea, laş ca întotdeauna, când s-a văzut 
încolțit şi nevoit să-şi ia răspunderea, a răspuns că el 
nu dăduse nici un ordin şi că dorea să fim judecați 
"conform conştiinţei şi intereselor Țării. Acest 
adaos, "interesele țării”, credea el, că va aduce totuşi 
condamnarea. 

Când gen. Moruzi s-a întors de la Palat, Consiliul 
era în deliberare. Cum au aflat generalii declaraţia 
Regelui, au şi dat verdictul: condamnarea la muncă 


silnică pe viață a celor trei (a NICADORILOR: 
NICOLAE CONSTANTINESCU, DORU BELIMACE 
şi ION CARANICA, cei care-l împuşcaseră pe I.G. 
DUCA din proprie. iniţiativă),şi ACHITAREA pentru 
ceilalți. 


În mai 1938, CĂPITANULUI i s-a intentat un 
proces (rămas în analele Justiţiei ca un trucaj 
grosolan, fără probe) în care a fost condamnat din 
ordinul lui Carol al II-lea pentru "înaltă trădare” la 
10 ani muncă silnică. 

Sute de legionari au fost închişi în lagăre, la 
Miercurea Ciuc şi Vaslui, fără nici un proces. 

În iulie (1938) a avut loc procesul (de asemeni 
trucat. şi fără probe, similar cu al Căpitanului) a 19 
fruntaşi legionari: 

- cat. leg. al Bunei Vestiri ing. Gh. CLIME, 
preşedintele Partidului "Totul Pentru Țară”, 

- cdt. leg. prof. univ. V. CRISTESCU, 
vicepreşedintele Partidului "Totul Pentru Țară”, 

- cdt. leg. dr. av. |. BANEA, şeful Ardealului, 

- cdt. leg. ec. Gh. ISTRATE, şeful Frăției de 
Cruce, 

- cdt. leg. dr. av. Al. CANTACUZINO, şeful 
Corpului de elită Moţa — Marin, 

- cdt. leg. prof. Eugen IONICĂ, şeful Asociaţiei 
"Prietenii legionarilor”, 

- cdt. leg. av. M. POLIHRONIADE,. şeful 
garnizoanei legionare Bucureşti, 

- cdt. leg. ing. VIRGIL IONESCU, şeful Dobrogei, 

- cpt. rezervă Emil ŞIANCU, apărătorul moților, 

- cdt. leg. dr. av. Tr. COTIGĂ, cat. leg. dr. teolog 
Gh. FURDUI — foşti şefi ai studenţimii, 

- cdt. leg. av. N. Totu, cdt. leg. prof. Sima 
Simulescu, cdt. leg. av. Al. C. Tell, cdt. leg. ec. 
Bănică Dobre, cdt. leg. dr. Paul Craja, 

- dr. Şerban Milcoveanu -— preşedintele 
studenţimii, av. Radu Budişteanu, Gh. Apostolescu, 
Serafim Aurel. 

Notă: În nov. 1940 procesul Căpitanului a fost 
rejudecat, iar memoria sa reabilitată post-mortem. 


„NOTA: La Nurnberg (1945-1946) au fost judecaţi 

„aşa-numiţii mari criminali de război: mareşalul 
Goering, amiralul Doenitz, ministrul de externe 
Ribbentrop, ziaristul independent lulius Streicher şi 
alții. Au fost declarate "criminale" şi grupările şi 
organizațiile germane precum corpul şefilor 
Partidului Naţional-Socialist, Gestapoul, SS, SD, SA, 
Guvernul Reichului, Statul Major General. 
, La Nurnberg şi în procesele care au urmat au fost 
judecate nu numai fascismul şi naţional-socialismul, 
ci şi unele grupări politice europene considerate a fi 
dependente de aceste două ideologii. Au fost 
acuzate ca organizații criminale marea majoritate a 
mişcărilor naţionaliste europene, dintre care "Crucile 
cu săgeți” (Ungaria), "Rexiştii" lui Leon Degrelle 
(Belgia), "Ustaşa" croată a lui Ante Pavelici, Hlinka- 
Garda (slovacă), mişcarea lui AV. Quisling 
(norvegiană) ş.a. Comisia de anchetă de la 
Nurnberg, după o prealabilă cercetare, nu putut 
stabili nici o vină pentru Mişcarea Legionară (nici 
peritru colaboraționism cu Reichul); ca urmare a 
fost scoasă de sub acuzare. 


desfăşurat, in linii mari, procesul din 1938 (acuzații şi răspunsuri)? 


NICADOR 


RE ata Redoagiei 


ABONAMENTE PE ADRESA 
ZELEA-CODREANU, 


STR.  BANUL 


DUMITRACHE NR. 35, SECT. 2, BUCUREŞTI 


Tel.: 0746 700117 

Prețul unui abonament pentru un an 

50 RON pentru țară (București și provincie); 70 RON 
pentru Europa; 130 RON pentru Canada, SUA, Australia. 


Se pol face abonamente pentru minim jumătate de an 


"Un cititor” din Rădăuți: Ce interes 
prezintă pentru Mişcarea Legionară 
semnificaţia fenomenelor OZN? Aşa cum am 
precizat în numărul din oct. 2013, când am 
început serialul, prin această literatură cu o 
răspândire din ce în ce mai largă şi mai 
agresivă, ridicată la rang de "ştiinţă", tinerilor |i 
se induce impresia că rezolvarea tuturor bă 
problemelor omenirii va veni de la civilizațiile 
extraterestre, că ei nu mai trebuie să facă nimic 
altceva decât să se holbeze la stele sau la 
emisiuni SF: "Pică, pară mălăiaţă, în gura lui 
Nătăfleaţă!” Ei devin din ce în ce mai pasivi şi 
aşteaptă să le cadă din cer o soartă mai bună, 
să vină “ființele superioare” de aiurea şi să-i 
fericească. Din ce în ce mai mulți sunt 
E preocupați azi de alte galaxii dar nu şi de ceea 

ce se întâmplă în jurul lor. OZN-urile rup 
legătura cu pământul şi nu oferă, practic, nimic 
în schimb. Omul nu-şi mai pune nădejdea în 
faptele proprii şi nici în Dumnezeu, ci în 
creaturi "mai evoluate”. De aceea considerăm 
că "fenomenul OZN” reprezintă o mare 
diversiune. Care trebuie demascată, pentru că 
pe nesimţite modifică mentalitatea oamenilor. 
Leonard Buşilă — Galaţi: Bineînţeles că nu 
este o coincidență de nume: Mihai Stelescu, 
directorul ' săptămânalului "Cruciada 
Românismului” (1934 — 1936), era aceeaşi Bă 
persoană cu trădătorul Stelescu, exclus din | 
Mişcare în 1934 de un- Consiliu de Onoare 
Legionar pentru cele două tentative de 
asasinare a Căpitanului. Ziarul a fost o rampă 
de lansare a calomniilor şi o tribună de atacuri a 
permanente la adresa lui Corneliu Zelea-Codreanu şi a părinţilor acestuia, 
precum şi la adresa foştilor camarazi. De aceea nu trebuie să fiți mirat că printre 
colaboratorii publicaţiei la loc de frunte se afla Panait Istrati, iar printre susţinători 
gen. N. Rădescu, fostul prim ministru între decembrie 1944 şi 6 martie 1945. 
= Elena Isăcescu — Bucureşti: Personalul Ambasadei Germane din anii "40 a 
fost format numai din oameni de prim rang, nume cunoscute şi apreciate, cu 
bogată experienţă. Toţi angajaţii Reich-ului erau cazaţi la hotelul “Ambasador” 
pe când ceilalţi diplomaţi europeni şi americani ocupaseră hotelul "Athenee 
Palace”. Venit din 7 aprilie 1936 să reprezinte interesele Germaniei, 
ambasadorul Wilhelm Fabricius (1882-1963) era trecut de 50 de ani şi se 
înrudea cu şeful său, Von Ribbentrop, îndeplinind ordinele acestuia fără a pune 
prea multe întrebări şi, mai ales, fără a manifesta iniţiative personale - paradoxal, 
era ceea ce se cerea unui bun ambasador. Înainte de război a avut un bogat 
parcurs diplomatic: Cairo, Istanbul, Salonic, Ankara. În ian. 1941 a fost înlocuit 
de către oficialităţile berlineze pentru faptul că nu acordase suficientă atenţie 
Gărzii de Fier şi nu încercase să salveze Mişcarea Legionară de decapitarea din 
1938 (asasinarea lui Corneliu Zelea-Codreanu). | s-a reproşat şi apropierea prea 
făţişă de Carol al II-lea şi de Elena Lupescu, de Urdăreanu şi de camarila 
nefastă. Până la sfârşitul războiului a lucrat încă patru ani în Ministerul Afacerilor 
Externe de la Berlin ca emisar clasa | al Secţiei Comerciale pentru Europa de 
Sud-Est. Înlocuitorul său a fost baronul Manfred von Killinger, diplomat, ofițer de 
marină, istoric militar, care a fost ambasador din 24 ian. 1941 până la 23 aug. 
1944, când a refuzat să părăsească ambasada şi două zile mai târziu s-a 
sinucis. Şi el avea o bogată experienţă diplomatică înainte de a fi numit în 
România, printre care şi cea de consul german la San Francisco. În scurt timp 
după încheierea acordului comercial între România şi Germania, în dec. 1940, 
pe postul de consilier economic a fost instalat dr. Hermann Neubacher (1893- 
1960), înalt funcţionar al Ministerului de Externe pentru Balcani. Fusese primarul 
Vienei înainte de numirea sa în Bucureşti. După război a fost condamnat în 
Yugoslavia pentru că în 1943 elaborase Planul Neubacher ca mijloc de 
îmbunătăţire a ocupaţiei germane în Balcani; a fost însă eliberat după puţin timp, 
din motive de sănătate, apoi a avut propriile afaceri în domeniul construcţiilor la 
Salzburg. 


ISSN 1583-9311 
Nicoleta Codrin 


Redactor şef: 
Colegiul de redac ie: 


Relații 
cu publicul: Tel.: 0746 7004117 


e-mail: 


Emilian Ghika, Corneliu Mihai, Marius Prichici, Viorel Bârzeanu 


"Str, Mărgăritarelor nr. 6, sector 2, Bucureşti - 
(zona Giroului = inters. cu Ştefan cel Mare, colț cu str. V.Lascăr) 


Florentin Herescu - Ploieşti: Mareşalul 
lon Antonescu nu a fost singurul militar român 

cu supremul grad. (Înalta distincţie şi bastonul 

de mareşal i-au fost oferite în zilele de 23 şi 24 
august 1941 de către regele Mihai în timpul 
vizitei sale pe frontul din Transnistria. Bastonul, 

copiat după modelul german, se află la Muzeul 
Militar Naţional. EI este confecţionat din fildeş, 

având mânerul din argint, pe care sunt aplicate 
două stindarde cu o potcoavă peste ele şi 
coroana regală în partea lui superioară.) Alt 
mareşal al ţării a fost regele Mihai care a primit 
înalta demnitate în ziua de 10 mai 1941 şi 
î| bastonul de mareşal care aparținuse regelui 
Ferdinand. Şi alt mareşal al României a fost... 
'î Carol al II-lea! Reîntors în ţară pe 8 iunie 
i! 1930, într-un timp record s-a autodecorat cu 

acest înalt titlu. Pe data de 25 oct. 1930, după 
încheierea manevrelor regale de toamnă 
pentru prima oară pe pământul românesc al 
Transilvaniei, la Sighişoara, regele a primit 
„ Jacest onorant titlu. Se ştie că fostul suveran 

“avea un gust prea pronunţat pentru decoraţii, 

pompă şi ceremonii... De aceea intrase şi în 
masonerie. Dar primul mareşal al României a 
fost regele Ferdinand. La 1 Decembrie 1918, zi 
cu mare încărcătură istorică, într-o atmosferă 
de entuziasm  nemărginit, gen. Eremia 
Grigorescu a înmânat cartea de mareşal lui 
Ferdinand, titlu pe care l-a purtat cu mândrie 
până la sfârşitul vieţii. Gen. Al. Averescu, un 
personaj emblematic în galeria oamenilor 
importanţi din România, cu o reală vocaţie în 
meseria armelor, a primit gradul de mareşal tot la Sighişoara, la 25 oct. 1930, 
odată cu Carol al II-lea. Şi în aceeaşi zi a primit gradul de mareşal un alt militar 
de carieră, gen. Const. Prezan, artizanul victoriei de la Mărăşti şi memorabilele 
izbânzi de la Mărăşeşti, încheind mai apoi epopeea Neamului prin victoria de la 

Tisa. Decorarea celor trei regi cu înaltul titlu de mareşal (Ferdinand, Carol al II- 
lea, Mihai) era justificată datorită funcţiei lor de conducători supremi ai armatei 
române, Dar trebuie menţionat faptul că dintre cei trei, regele Ferdinand a primit 
gradul de mareşal pe merit, nu numai onorific, întrucât nu era doar şeful armatei, 
ci şi făuritorul, pe câmpul de bătălie, al reîntregirii ţării, luptând împotriva patriei 
natale, Germania! În schimb, din păcate, primul rege al României, Carol |, cel 
care a obținut Independența României în 1878 conducând pe front, în prima 
linie, trupele aliate române şi ruseşti, nu a purtat acest înalt titlu! A fost însă. 
mareşal al Prusiei şi al Rusiei! În 1909, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, 

împăratul Wilhelm al Il-lea i-a remis regelui Carol | demnitatea de mareşal al 
Prusiei şi bastonul specific acestui grad, iar trei ani mai târziu, în sept. 1912, 
împăratul Nicolae al II-lea i-a conferit înalta demnitate de mareşal al armatei 
imperiale ruseşti! Bastonul de mareşal era o superbă operă de artă: un cilindru 
de aur de 48,5 cm lungime şi de 4,5 cm diametru, înconjurat cu ramuri de stejari 
şi lauri în email verde. Amândouă capetele aveau câte două inele cu un şirag de 
briliante, un vultur bicefal rus în briliante, pe pieptul căruia era icoana Sf. 
Gheorghe pe fond de email roşu, iar pe cealaltă. parte, o cunună de lauri în 
briliante şi smaralde. Dar am mai avut un mareşal al României, regele Alexandru 
| al Yugoslaviei, singurul monarh străin care a primit, în mod excepţional, 
această strălucită demnitate. Acesta s-a căsătorit în 1922 la Belgrad cu 
principesa Maria de România, fiica regelui Ferdinand şi a reginei Maria. A venit 
în oct. 1933 la Medgidia pentru a depune o coroană de flori la Monumentul 
Eroilor Sârbi căzuţi în luptele din Dobrogea din toamna anului 1916, iar la 11 

noiembrie a fost înălţat la demnitatea de mareşal. Deci, în concluzie, în afara 
„singurului” mareşal lon Antonescu, au mai fost cei trei regi ai României, doi 
militari de carieră şi o personalitate străină - în total şapte purtători ai bastonului! 


Emelian SAMa 


INI] 


I]] 


| 


53 


Vinerea, orele 15-17 


0 


0 


2 


9 


| 


5 


| 


| 


9 


5