Omraam Aivanhov — Egregorul porumbelului pacii

Omraam Mikhael Aivanhov 


EGREGORUL PORUMBELULUI 
PACII 


Fiecare grupare, fiecare mişcare religioasă, 
politică, artistică, fiecare ţară, formează un „egregor”. 
Un egregor este o fiinţă psihică emanată de o 
colectivitate, formată din gândurile, dorinţele, fluidele 
tuturor membrilor care lucrează în acelaşi scop. 
Fiecare egregor are culorile sale, formele sale 
particulare: pentru Franţa, cocoşul, pentru Rusia, ursul, 
etc... 

Dar nici cocoşul, nici ursul, nici tigrul sau dragonul 
nu vor rezolva problemele lumii întregi. Adesea, 
egregorurile se opun unul altuia în lumile subtile; 
anumiţi clarvăzători văd aceste ciocniri de egregoruri 
şi puţin timp, după aceea, războaiele izbucnesc pe 
pământ între oameni... Trebuie, deci, ca acum întreaga 
omenire să formeze egregorul porumbelului care 
aduce pacea. 


Cap. 1 - Pentru o mai bună înţelegere a păcii 


Am asistat într-o zi la o dezbatere publică despre 
pace. Multe personalităţi cu înaltă calificare, instruite, 
inteligente, simpatice, amuzante chiar, au luat 
cuvântul. Mulțumită lor, am aflat că pacea este starea 
cea mai favorabilă pentru toată omenirea, în timp ce 
războiul este cel mai mare rău. Într-adevăr, am fost 
încântat, mi-am spus chiar: „Fiindcă am înțeles, în 
sfârşit, binefacerile păcii, este evident că 
omenirea va fi salvată!” 


Dar aş fi vrut, totodată, să aud în ce manieră se va 
instala această pace. Mai mulţi vorbitori şi-au expus 
proiectele. Unul dintre ei a propus înfiinţarea unei 
poliții mondiale care ar împiedica ţările să poarte 
război. Ideea e minunată, dar cum s-o pui în practică? 
Acest proiect m-a dus cu gândul la fabula lui La 
Fontaine unde șoarecii ţineau sfat pentru a găsi 
mijlocul de a se apăra de pisică. După multe discuţii, 
cel mai bătrân şoarece prezenta soluţia: trebuie, 
spunea el, să agăţăm un clopoțel la gâtul pisicii şi în 
acest fel o vom auzi venind de departe. Această soluţie 
minunată a fost primită cu aplauze. Din nefericire, nu 
se va găsi niciodată şoarecele, atât de curajos pentru a 
agăța clopoţelul la gâtul pisicii. Exact acest lucru se 
întâmplă cu proiectul poliţiei mondiale. Unde se 
găseşte o forţă internaţională îndeajuns de cinstită şi 
imparţială pentru a îndeplini această funcţie, şi apoi 
cum s-o impunem celorlalte naţiuni? 

Un alt vorbitor a explicat că pacea nu se va obţine 
decât prin federalism, şi s-a lansat în tot felul de teorii 
din care nimeni n-a înţeles mare lucru. Un al treilea a 
luat cuvântul pentru a acuza Statul de a abuza de 
puterea sa şi de a transforma pe cetăţeni în sclavi... In 
fine, după ce am ascultat încă mulţi vorbitori, am fost 
obligat să conchid că pacea nu va putea veni prea 
repede, întrucât nimeni nu o înţelege şi nu ştie cu 
adevărat ce este. 

Numai un punct de vedere inițiatic poate lămuri 
problema, căci pentru a realiza pacea, trebuie să ai o 
bună cunoaştere a fiinţei omeneşti. Veţi spune: „Oh, 
fiinta omenească, o cunoaştem!“ Nu, nu se 
cunoaşte încă structura sa psihică cu diferitele ei 
corpuri subtile, care au fiecare nevoi bine definite, 
aspirații de satisfăcut. Şi mai ales nu se cunoaşte fiinţa 


omenească aşa cum am prezentat-o noi, cu cele două 
naturi ale sale, Eul inferior şi Eul superior, 
Personalitatea şi Individualitatea... Ei bine, atât 
timp cât cei care doresc pacea nu cunosc această 
ştiinţă, pacea nu va veni niciodată în lume. Pentru 
moment, se pot observa peste tot oameni înverșunaţi 
acuzându-se reciproc de a fi factori de război. Astfel îşi 
imaginează ei că lucrează în favoarea păcii. Pentru 
unii, cei bogaţi sunt vinovaţii, pentru alţii, sunt 
intelectualii, oamenii politici şi savanții. Credincioşii 
acuză pe cei care nu aparţin bisericii lor că sunt eretici 
care duc omenirea la pieire, iar necredincioșii îi acuză 
pe credincioşi de fanatism... Observaţi şi veţi vedea că 
întotdeauna prin suprimarea a ceva exterior lui, lucruri 
sau oameni, fiecare crede că poate instala pacea în 
lume. Şi aici e greşeala. Chiar dacă s-ar suprima 
armata şi tunurile, a doua zi oamenii vor inventa alte 
mijloace pentru a se ucide. 

Pacea este o stare interioară şi nu se va obţine 
niciodată suprimând ceva ce ar veni din exterior. 
Cauzele războiului trebuie suprimate mai întâi în 
interiorul fiecăruia. Să luăm un exemplu simplu. Un om 
consumă la o masă bogată cârnaţi, jambon, pui, udaţi 
din belşug cu vin bun. După masă îşi spune: „Acum 
voi câuta un loc liniştit pentru odihnă”. Găseşte, 
în sfârşit, un loc liniştit, dar în sinea lui simte ceva care 
începe să se mişte. la o ţigară, fumează, apoi se 
întinde gândindu-se că ar fi plăcut să aibă o femeie 
frumoasă lângă el. Unde să o găsească? La vecin, 
bineînţeles. Există un zid, dar acesta nu înseamnă 
nimic, el sare peste el. Vă închipuiţi urmarea poveștii... 
Nu mai este cazul să vorbim despre pace!... 

Pacea nu este o stare pe care o putem obţine 
mecanic. Dacă veţi căuta pacea menţinând în voi 


condiţii de tulburare şi excitare, nu o veţi găsi 
niciodată. 

Pacea este un rezultat, o consecinţă, ea determină 
ca toate funcţiile şi activităţile interioare şi exterioare 
ale omului să fie perfect echilibrate şi armonizate. 
Trebuie, deci, să cunoaştem mijloacele şi metodele 
capabile de a produce pacea, şi aceasta este o ştiinţă 
întreagă. 

Din momentul în care întreţine în el anumite 
dorinţe, anumite pofte, omul, orice ar face, nu poate să 
fie în pace, căci prin aceste dorinţe şi pofte a introdus 
în forul lui interior, deja, germenul dezordinii. Să luăm 
exemplul unui hoţ: automat, el gândeşte că poate a 
fost văzut de cineva şi nu se poate opri să-şi închipuie 
tot ceea ce i s-ar putea întâmpla: va fi urmărit, arestat, 
închis... Nu este sigur că nu a fost văzut de cineva, că 
nu a lăsat câteva urme sau că nu a făcut câteva 
gesturi care pot dezvălui pungăşia sa, şi nu mai este 
liniştit: pierde pofta de mâncare, somnul, şi nu 
gândeşte decât să se ascundă. 

Un altul a împrumutat bani promițând să-i 
înapoieze, dar cum este incapabil să se abţină puţin 
pentru a aduna această sumă, nu îi înapoiază, şi iată-l 
urmărit de creditorul său, de care nu mai ştie cum să 
scape... 

Un altul aruncă câteva cuvinte grele şi jignitoare 
unui prieten şi îşi face astfel un duşman. 

lată, încă o dată în plus, cum se evaporă pacea. 
Inutil să continui, se pot găsi sute de exemple. Ei da, 
oamenii fac întotdeauna proba unui talent 
nemaipomenit în a-şi pierde pacea. 

Dacă aveţi o haită care latră în spatele vostru 
pentru că aveţi datorii, pentru că aţi furat, prădat, sau 
pentru că nu v-aţi ţinut promisiunile, cum mai vreţi, 


atunci, să aveţi pace? „Fugind de creditorii mei”, 
veţi răspunde. De acord, dar creditorii care sunt în voi, 
îndoielile, remuşcările care vă urmăresc, cum să fugiţi 
de ele? Argumentând astfel, înseamnă să fii lipsit de 
ştiinţa şi cunoştinţele veritabile. Nu vă amăgiţi cu iluzii, 
gândul nu vă va lăsa deloc în pace. In aparenţă este 
foarte uşor să obţii pacea: este suficient să mergi pe 
piscul muntelui unde domnesc liniştea şi singurătatea. 
Dar, iată, ca şi aici omul nu găseşte pacea. Pentru ce? 
Pentru că a luat cu el un tranzistor în cap, da, un 
tranzistor de care nu se separă niciodată şi care merge 
în continuu... Şi ce aude... Adesea, acest tranzistor este 
conectat la staţiile infernului unde se află, de 
asemenea, muzică, dar ce fel de muzică, ce vacarm. ŞI 
totuşi este acolo pe piscuri, e linişte. Da, exteriorul 
este calm, dar interiorul, acolo furtunile şi uraganele 
bântuie. Atunci, cum să obţinem pacea? 

Toată lumea ştie că trupul omenesc este constituit 
dintr-un mare număr de organe legate între ele. 
Fiecare face o muncă specifică, dar toate trebuie să fie 
în concordanţă, în armonie, dacă nu, vor apare 
dezordini sau, ceea ce în muzică numim disonanţe. 
Omul nu poate fi în bună sănătate şi pace decât cu 
condiţia ca toate organele sale să lucreze dezinteresat, 
impersonal, pentru binele organismului întreg. Dar 
această sănătate, această pace nu sunt încă decât 
stări pur fizice. 

Pentru a avea pacea sufletului şi a spiritului trebuie 
mers mult mai sus, trebuie ca toate elementele care 
constituie celălalt organism, organismul psihic, să 
vibreze de asemenea la unison, fără egoism, fără 
dezacorduri, fără idei preconcepute, ca şi organele 
organismului fizic. Pacea este, deci o stare de 
conştiinţă superioară. Numai că, deoarece ea este 


dependentă de sănătatea organismului nostru şi cele 
mai mici necazuri care apar pot compromite armonia 
noastră psihică, trebuie ca, aceste două organisme, 
fizic şi psihic, să fie în armonie, pentru ca pacea să se 
instaleze complet. 

Pacea aşa cum este înţeleasă, în general, nu este 
pacea veritabilă. Dacă, timp de câteva minute sau ore 
nu simţiţi în interior agitaţie sau necaz, aceasta nu 
este pace, căci nu este o stare durabilă. Adevărata 
pace, odată instalată nu o mai puteţi pierde. Da, pacea 
nu înseamnă numai să te simţi bine, calm şi fără griji 
un moment, este ceva mult mai profund, mai preţios... 

Pacea, v-am spus-o, este un rezultat. Când 
instrumentele unei orchestre sunt perfect acordate, 
când toţi muzicienii, lucrând cu toate puterile şi 
cunoscând şeful care îi dirijează, îl iubesc şi i se supun, 
atunci rezultă o extraordinară armonie. În fiinţa 
omenească, pacea este, de asemenea, o armonie, un 
acord perfect între elemente, forţe, funcţii, gânduri, 
sentimente, activităţi. 

Această pace profundă, inexprimabilă, este foarte 
greu de obţinut pentru că îţi trebuie pentru aceasta 
voinţă, răbdare, dragoste şi o mare ştiinţă. Atunci când 
discipolul începe să înveţe şi să înţeleagă natura şi 
proprietăţile fiecărui element, gând, sentiment, 
dorinţă, în scopul de a nu introduce niciodată în el ceea 
ce ar putea tulbura armonia sa interioară, şi în fine, 
atunci când reuşeşte să elimine din organismul său tot 
ceea ce nu vibrează la unison, atunci şi numai atunci 
obţine pacea. 

Dacă fumaţi, dacă mâncaţi şi beţi orice, introduceţi 
în organismul vostru anumite elemente nocive care vă 
îmbolnăvesc şi nu veţi putea avea pace. 


Dacă vă dor dinţii, dacă aveţi colici sau palpitaţii, 
cum vreţi să aveţi pace? Aţi introdus în voi particule 
care provoacă obstrucţii sau fermentaţii şi trebuie 
acum să le eliminaţi. Aceeaşi lege operează pe partea 
psihică. Atât timp cât ignoraţi natura sentimentelor 
voastre, a gândurilor, dorințelor, pasiunilor, 
instinctelor, şi le respiraţi hrănindu-vă din ele, fără a şti 
dacă vă fac bine său rău, nu veţi avea niciodată pace. 

Pacea este, deci, consecinţa unei ştiinţe profunde 
asupra naturii elementelor cu care omul se hrăneşte în 
toate planurile. Şi cu această ştiinţă, bineînţeles, aşa 
cum mi-am spus, trebuie o mare atenţie, o voinţă 
puternică pentru a nu lăsa niciodată să apară elemente 
perturbatoare. Dacă  iniţiaţii dau o asemenea 
importanţă purității, este pentru că ei au verificat 
demult că, la cea mai mică impuritate în corpul lor 
fizic, în sentimentele sau gândurile lor, pierdeau 
imediat pacea. 

Pacea, mi-am spus-o deja, este rezultatul unei 
armonii între toate elementele care constituie omul: 
spirit, suflet, intelect, inimă, voinţă şi corpul fizic. Şi 
dacă este aşa de greu de obţinut, este pentru că 
aceste elemente sunt rar în armonie. Un om are 
gânduri lucide, inţelepte, dar iată că inima sa unde a 
alunecat, un sentiment inferior, îl împinge să facă 
nebunii. Sau, este animat de cele mai frumoase 
dorinţe, însă voinţa sa e paralizată. 

Cum vreţi ca între aceste contradicții să se simtă în 
pace? Pacea este ultimul lucru pe care omul îl poate 
obţine. Dar când, după tot felul de suferinţe şi lupte, de 
eşecuri şi victorii, ajunge, în sfârşit, să facă să triumfe 
natura să divină asupra tuturor revoltelor şi vacarmelor 
naturii sale inferioare, atunci şi numai atunci poate 
găsi pacea. Mai înainte, se întâmplă poate, să trăiască 


minute delicioase, dar aceasta nu va dura. Şi astfel 
auzim mulţi oameni plângându-se: „Mi-am pierdut 
liniştea, pacea.” 

Pacea, veritabila pace, este imposibil de pierdut. 
Se pot produce, din când în când câteva agitaţii, dar nu 
sunt decât mişcări superficiale: în interior, în 
profunzime pacea există. 

Este ca oceanul a cărui suprafaţă este tot timpul 
agitată de valuri şi spumă, dar departe de suprafaţă, în 
profunzime, domneşte pacea. Când aţi ajuns să aveţi 
în voi adevărata pace, tulburările care se pot produce 
la exterior nu vă mai ating, vă simţiţi protejaţi ca într-o 
fortăreață. Se spune în Psalmul 91: „Domnul este 
locul meu de adăpost şi faci din Cel Prea Înalt 
turnul tău de scăpare”. Turnul de scăpare, este Eul 
superior. 

Atunci când veţi atinge acest punct, piscul fiinţei 
voastre, atunci veţi cunoaşte pacea. Această pace este 
o senzaţie divină, inexprimabilă. Dar, înainte de a 
ajunge la această stare, câte victorii va trebui să 
obţineţi asupra tendinţelor voastre inferioare. 

Pacea provine, deci, dintr-o armonie, dintr-o 
consonanţă absolută între toţi factorii şi elementele 
care constituie fiinţa omenească. Aş adăuga: această 
armonie nu poate exista decât atunci când toate 
elementele sunt purificate. Dacă ele nu se acordă 
înseamnă ca s-au strecurat în ele impurități. Când un 
om a consumat un aliment care nu îi convine deloc, el 
nu se simte bine, devine irascibil: dar dacă ia un 
purgativ, totul e în ordine. Impurităţile disturbă pacea. 
Deci, pentru a obţine pacea, primul lucru este să 
lucrezi pentru purificare, să elimini toate materialele 
care împiedică buna funcţionare a intelectului, a inimii 
şi a voinţei. Un veritabil Iniţiat a înţeles numai un 


singur lucru: că esenţialul, este de a deveni pur, pur ca 
un lac de munte, pur ca cerul albastru, pur precum 
cristalul, pur ca lumina soarelui... Cu această puritate 
va putea obţine tot restul. Evident, nu se poate realiza 
aşa uşor puritatea, dar cel puţin trebuie înţeleasă, 
după aceea iubită şi dorită din toată fiinţa, şi în sfârşit 
încercat a fi realizată. 

Când se produc dezordini în corpul fizic, în inima 
voastră sau în gândire, să ştiţi că aţi absorbit elemente 
impure, şi impure poate însemna simplu: străine. 
Impurităţile sunt materiale nedorite, pentru că sunt 
străine organismului uman. Aceste materiale nu sunt, 
poate, impure prin ele însele, dar sunt considerate 
impure pentru că prezenţa lor în organism provoacă 
perturbații. Sunt deci nocive, şi trebuie eliminate. Dacă 
sunteţi bolnav sau chinuit, este pentru că aţi permis 
unei impurități să între în voi sub forma unui gând, 
sentiment sau altceva. 

Fiecare impuritate, fie în planul mental, fie în 
planul astral sau în planul fizic, aduce necazuri. Şi când 
spun „necazuri”, răul este încă mai mic, pentru că 
impurităţile pot, de asemenea, produce otrăvirea, 
intoxicarea şi chiar moartea. 

Este deci necesară purificarea în toate planurile: în 
planul fizic prin băi, curăţenie, posturi, etc, şi în planul 
psihic prin rugăciune, meditaţie şi alte exerciţii 
spirituale. Numai în aceste condiţii veţi obţine pacea 
veritabilă. 

Când omul va ajunge să fie destul de vigilent 
pentru a-şi păstra intact regatul, acest regat care îl 
reprezintă pe sine insuşi, atunci numai va obţine o 
pace stabilă şi durabilă. Şi ce va reprezenta această 
pace? O fericire de nedescris, o simfonie fără sfârşit, o 
stare de conştiinţă sublimă unde toate celulele se 


scaldă într-un ocean de lumină, înoată în ape vii şi se 
hrănesc cu ambrozie... Trăieşte dar, într-o astfel de 
armonie încât tot Cerul se reflectă în el, începe să vadă 
toate splendorile pe care nu le-a văzut înainte, pentru 
că era prea îngrijorat, prea agitat şi pentru ca privirea 
sa interioară şi chiar exterioară, nu se putea fixa spre 
lucruri pentru a le vedea. Singură pacea permite de a 
vedea şi înţelege prezenţa realităţilor subtile, de aceea 
lniţiaţii, care au ajuns să guste pacea veritabilă, 
descoperă minunile universului. 

Majoritatea oamenilor nu caută decât ceea ce este 
trecător, iluzoriu şi care le va aduce decepţii şi 
necazuri. Dar este greu pentru ei să înţeleagă aceasta. 
Pentru a înţelege, trebuie să suferi, să fii decepţionat... 
Trebuie cu adevărat să atingi limita, disperarea, pentru 
a înţelege că ceea ce ţi-ai dorit nu aduce nici pacea, 
nici împlinirea, nici gloria, nici puterea, nu aduce nimic. 
Dar, este imposibil a explica aceasta tuturor acelor 
care sunt încă tineri. Trebuie să fii vârstnic, foarte 
vârstnic interior sau exterior, pentru a te ataşa la 
singurele bogății eterne. Cel ce este tânăr se joacă 
încă cu păpuşi, soldaţi de plumb şi castele de nisip; 
vârsta nu îi permite să se preocupe de lucruri serioase, 
dar când se va maturiza va abandona totul pentru 
realizări grandioase şi va cunoaşte pacea. 

Pacea se instalează numai când toate celulele 
vibrează la unison într-o idee sublimă şi dezinteresată. 
De aceea înţelepţii au dreptate când spun că nu veţi 
putea cunoaşte pacea atât timp cât nu veţi introduce 
în celulele voastre, în toată fiinţa, gânduri de dragoste, 
mai precis compasiune, generozitate, iertare, 
abnegaţie. Nu veţi putea, căci numai aceste gânduri 
aduc pacea. Când aveţi ceva de reproşat aproapelui 
vostru, când nu îl veţi putea ierta şi vă veţi chinui 


pentru a şti cum să vă răzbunaţi... sau atunci când 
cineva v-a împrumutat bani şi vă gândiţi tot timpul că 
va veni să-i ceară, nu este posibil să obţii pacea, 
aceste gânduri fiind prea personale, prea egoiste. ŞI 
chiar dacă sunteţi liniştiţi pentru câteva minute sau 
ore, nu este încă pace, este puţină odihnă, o acalmie 
(acest fel de pace îl pot obţine chiar şi oamenii răi), 
după care, din nou, sunteţi luaţi de grijile şi neliniştile 
voastre. 

Pacea veritabilă este o stare spirituală care nu 
poate fi pierdută odată obţinută. Când aveţi dorinţa de 
a împlini voinţa Domnului, adică de a deveni un 
binefăcător al umanităţii, de a iubi pe toţi oamenii, de 
a-i servi, ierta, această idee face să vibreze la unison 
toate particulele fiinţei voastre şi în acel moment veţi 
gusta pacea. Şi acea pace, când o veţi obţine, vă 
urmăreşte peste tot: aţi simţit-o ieri, astăzi este încă 
acolo, toată ziua... şi mâine, de cum v-aţi sculat, ea va 
aşteaptă. 

Sunteţi uimiţi să constataţi că nu mai aveţi nevoie 
de a face eforturi pentru a o găsi. Inainte, pentru a vă 
linişti, eraţi obligaţi să vă concentrați mult timp, de a 
vă ruga, cânta sau chiar de a lua câteva tranchilizante, 
acum nu mai este necesar, pacea este acolo, în voi. 

Lucraţi, deci, mult timp asupra acestei idei, de a 
iubi, de a face bine, de a ierta totul... până când ea va 
deveni atât de puternică încât să umple toate celulele 
voastre care vor începe să vibreze la unison cu ea. 
Atunci pacea nu vă va mai părăsi deloc, şi chiar dacă 
anumite evenimente vă vor tulbura, privind în voi 
înşivă veţi descoperi că pacea este acolo, orice s-ar 
întâmpla. Căci, nu mai este ca înainte, o linişte, un 
calm fabricat, impus, care nu durează decât timpul 


eforturilor voastre pentru a o menţine... Este o stare 
care face parte, să-i spunem aşa, din noi. 

Aţi văzut animalele sălbatice? Cât timp 
îmblânzitorul este acolo, ele par a se înţelege, dar 
imediat ce acesta pleacă, ele se aruncă din nou, unele 
contra altora pentru a se sfâşia. Şi copiii într-o sală de 
clasă: atât timp cât profesorul este acolo, ei stau 
liniştiţi la locurile lor, dar când acesta iese, ei se agită, 
strigă, se ciondănesc. La fel se întâmplă cu celulele 
organismului: atât timp cât faceţi eforturi pentru a le 
stăpâni, ele acceptă să se calmeze puţin, dar imediat 
ce lipsiţi, adică vă gândiţi în altă parte, necazurile 
reîncep. Trebuie deci, să vă ocupați de ele, să calmaţi, 
să curăţaţi, să le hrăniţi, ca şi cum ar fi copiii voştri, 
elevii voştri. Da, şi atunci când veţi ajunge să le 
instruiți, când ele vor şti foarte bine să-şi facă treaba 
fără certuri şi discuţii între ele, atunci pacea va veni. 

În tot cazul, să nu vă închipuiţi niciodată că 
schimbând locuinţa, prietenii, profesia, cărţile, ţara, 
religia... sau femeia, veţi avea pacea. Pacea nu 
depinde deloc de aceste schimbări. O mică linişte, un 
răgaz, da, dar imediat după acestea, acolo unde veţi fi, 
alte frământări vă vor asalta, pentru că nu aţi înţeles 
că pacea depinde numai de o schimbare în modul de a 
gândi, simţi sau acţiona. Schimbaţi aceasta şi chiar 
dacă veţi rămâne în aceleaşi locuri, în aceleaşi 
dificultăţi, veţi avea pacea. Pentru că pacea nu 
depinde exclusiv de condiţii exterioare, pacea vine din 
interior şi ea ţâşneşte, vă invadează în ciuda 
turbulentelor şi trepidaţiilor din lumea întreagă. Este ca 
un fluviu care coboară din înalt. Şi când posedaţi 
această pace, sunteţi capabili de a o revărsa, de ao 
răspândi ca ceva real, grăitor, faceţi o muncă asupra 
lumii întregi aducând şi altora pacea. 


Câţi oameni nu spun acum că lucrează pentru 
pacea lumii dar, în realitate, ei nu fac nimic pentru ca 
această pace să se instaleze cu adevărat? Cuvinte 
numai... Ei crează asociaţii în favoarea păcii, dar numai 
pentru a se vedea, invita, pentru a primi decoraţii. 
Viaţa lor însă nu este o viaţă pentru pace. Ei nu s-au 
gândit niciodată că mai întâi toate celulele corpului lor, 
toate particulele fiinţei lor fizice şi psihice trebuie să 
trăiască după legile păcii şi armoniei, înainte de a 
emana acea pace pentru care, pretind ei că lucrează. 
In timp ce scriu despre pace şi se adună pentru a vorbi 
despre pace, ei continuă să alimenteze războiul în ei, 
căci sunt, fără încetare, pe cale să lupte contra unui 
lucru sau altul. Atunci, ce fel de pace pot ei să ne 
aducă? Pacea, omul trebuie mai întâi s-o instaleze în el 
insuşi, în actele lui, în sentimentele şi gândurile sale. 
Numai în acel moment el lucrează cu adevărat pentru 
pace. 


Cap. 2 - Avantajele unificării popoarelor 


Câte ţări mari, care formează acum o unitate, erau 
formate nu cu mult timp în urmă, din state separate 
care se războiau între ele. Intr-o zi ele au înţeles ca 
unitatea era preferabilă şi, după ce s-a făcut, ele au 
devenit veritabile puteri. Dar este încă o etapă 
insuficientă, căci fiecare din aceste ţări ce reprezintă 
realmente o putere reală, simte că vecinul îi face 
concurenţă: este neliniştită, celălalt la fel, şi iată-le 
deci pregătindu-şi armamentele. Atunci, cum credeţi 
că se va sfârşi aceasta? Printr-o distrugere reciprocă. 

Toate ţările trebuie să înţeleagă deci că a venit 
momentul pentru o unitate mult mai vastă, mult mai 
largă: toate statele de pe Pământ trebuie să se 


unească şi această unificare, ca şi în organismul uman, 
va produce sănătatea, bunăstarea, forţa. Omenirea n-a 
ajuns încă să fie sănătoasă: ea este bolnavă, 
canceroasă pentru că filozofia separării domneşte 
peste tot. Fiecare încearcă să lucreze numai pentru 
ţara sa, pentru familia sa, pentru el însuşi. Ei bine, 
această tendinţă va crea mereu complicaţii şi războaie, 
căci în această împărţire vor există totdeauna 
interesele unora sau altora care vor fi rănite. Trebuie 
acum simplificate lucrurile, convinse ţările lumii întregi 
că, dacă acceptă să se unească, toţi oamenii vor trăi 
mult mai bine: nimănui nu-i va lipsi nimic, toţi vor trăi 
în abundență, liberi să călătorească, să se întâlnească, 
să se iubească, să se distreze, să creeze. 

In trecut, când omul nu era în stare să-şi lărgească 
orizontul conştiinţei în afara intereselor castei sale, 
tribului sau naţiunii sale, ideile de separare îşi aveau 
raţiunea lor de a exista. Chiar mari Iniţiaţi, ca Moise, de 
exemplu, au întreţinut aceste idei, că trebuie luptat 
împotriva popoarelor străine, şi Moise însuşi lua parte 
la aceste războaie. In acea epocă era imposibil de a 
face înţeleasă dragostea fraternă şi necesitatea unei 
familii universale. Dar acum, este altfel, şi cu 
rapiditatea mijloacelor de comunicare şi informare, 
pământul a devenit, deodată, atât de mic încât este 
momentul pentru oameni să înţeleagă că trebuie să 
suprime frontierele şi să se unească, pentru ca lumea 
întreagă să devină o familie. Se duce război, dar pentru 
a apăra ce? Priviţi cum toţi se încăpăţânează să apere 
o stare de lucruri care este destinată dispariţiei. 
Curând vor fi ruşinaţi să descopere cât de mărginit era 
punctul lor de vedere. 

Totuşi, la ora actuală se constată că o întreagă 
muncă se încheagă în conştiinţe, şi veţi vedea cum se 


va intensifica, graţie, dacă nu adulţilor, atunci tinerilor. 
Căci deja, se observă cum tinerii îi obligă pe adulţi să-şi 
lărgească concepţiile, să renunţe la rasism, 
naționalism, la intoleranţă: ei nu mai pot suporta 
aceste idei înguste care sunt la originea tuturor 
războaielor. Da, vine un tineret care va zdruncina din 
temelii totul în lume: atât în Rusia cât şi în America, el 
va săvârşi o revoluţie formidabilă. 

Conducătorii politici îşi închipuie, de multe ori, că 
destinul unei ţări este în mâinile lor. Poate, câtva timp, 
pot să aibă această iluzie, dar aceasta nu durează. Toţi 
aceia care au crezut că totul depindea de ei au sfârşit 
rău. Tiranii sfârşesc întotdeauna rău: fac să cadă 
câteva capete, şi apoi într-o zi, va cădea capul lor, într- 
o manieră sau alta. Căci, în realitate, nu oamenii cât de 
puternici ar fi ei dirijează destinul omenirii, ci foarte 
înalte Entităţi invizibile care observă şi controlează 
cursul evenimentelor. 

Priviţi toate aceste imperii formidabile care au 
făcut să tremure lumea, şi care au dispărut, îngropate 
în pulbere sau în nisipurile deşertului. Da, există alte 
Inteligenţe, alte Forțe care lucrează într-un scop pe 
care noi nu îl cunoaştem. Trebuie deci ca oamenii să 
încerce să înţeleagă şi să fie mai smeriţi, dacă nu, mai 
devreme sau mai târziu, îşi vor sparge capul. Chiar şi 
societăţile secrete care credeau că vor domina lumea, 
n-au ajuns niciodată s-o facă, şi multe dintre ele au şi 
dispărut astfel. In timp ce, acei care urmează 
proiectele Divinităţii, marii Iniţiaţi, chiar dacă au fost 
adesea călcaţi în picioare şi masacrați, idealul lor, 
acesta n-a dispărut niciodată. Căci proiectele Divinităţii 
înseamnă totdeauna mântuirea omenirii, eliberarea, 
fericirea sa, şi ele se vor realiza! 


Dragii mei fraţi şi surori, Fraternitatea Albă 
Universală este aici pentru a reaminti oamenilor că 
sunt copiii aceluiaşi Tată, Dumnezeu, care le dă viaţă, 
şi a aceleiaşi Mame, natura. Atunci, pentru ce să se 
măcelărească? Pentru ce să lupte unii contra altora? 
Este monstruos, lipsit de sens. Vedeţi, nu putem 
obiecta cu nimic la aceasta. Acceptând acest adevăr, 
nu mai putem continua să ne separăm, să ne 
detestăm, nu este logic. Trebuie să trăim în 
concordanţă cu acest adevăr, sau atunci trebuie decis 
să-l refuzăm, va fi mai corect aşa. Când nu ai nici 
acelaşi tată, nici aceeaşi mamă, în cel mai rău caz este 
permis a te lupta, dar să faci ca mulţi creştini care, 
afirmând această credinţă, se măcelăresc între ei şi îi 
măcelăresc şi pe alţii, atunci aceasta nu mai merge, 
este o contradicţie formidabilă! 

Dumnezeu este deasupra consideraţiilor despre 
rase, naţionalităţi sau popoare. El dă viaţă tuturor. El 
nu i-a creat pe oameni pentru a fi, înainte de toate, 
arieni sau semiţi, slavi sau arabi, chinezi sau 
americani, El i-a creat, atâta tot. Doar ei, din cauza 
condiţiilor lor de evoluţie, n-au putut face altfel decât 
să se împartă în clanuri, familii, societăţi, ţări. Dar într- 
o zi toate aceste distincţii care provoacă atâtea 
ostilităţi vor dispare, şi oamenii se vor simţi toţi 
cetăţeni ai lumii. lată ce este de salutat şi de dorit. 
Care este omul politic să pretindă contrariul? Să vină 
să mă găsească şi îi voi arăta matematic, ştiinţific, 
istoric că anumite moduri de a vedea lucrurile sunt 
perimate. 

Cu câteva decenii în urmă, francezul care ar fi 
îndrăznit să preconizeze o reconciliere cu germanii ar fi 
fost împuşcat. Acum, când este o idee dobândită, nu se 
mai împuşcă nici francezii, nici germanii; ei îşi întind 


mâinile, îşi fac vizite, se iubesc şi chiar aduc pe lume 
grămezi de mici franco-germani. Atunci, de ce n-ar fi o 
reconciliere între toate celelalte popoare? Germanii şi 
francezii au devenit prieteni, bine, am înţeles, dar 
aceasta n-a schimbat mare lucru: alţi duşmani 
aşteaptă la pândă momentul de a-i înghiţi. Trebuie deci 
făcută o unitate mult mai vastă pentru a putea scăpa 
cu adevărat de toate pericolele. Dacă nu, sărmanii 
oameni, nici armele, nici diplomaţiile lor nu îi vor salva. 
Dar în curând, în faţa amenințărilor care vor plana 
peste omenire, toţi vor fi obligaţi să-şi întindă mâna. 

Evident, Marte, instinctul de agresivitate va exista 
totdeauna, de aceea omul va simţi tot timpul nevoia de 
a se lupta şi de a obţine victorii. Scopurile şi mijloacele 
se vor schimba, dar nevoia, tendinţa nu vor dispare. 
Omul are dreptul de a declara război lumii intregi 
pentru că este o trebuinţă pe care natura a pus-o în el. 
Da, are dreptul, dar numai cu armele dragostei şi 
luminii. În viitor, războiul aşa cum există astăzi sub 
forme atât de devastatoare va dispare: oamenii vor 
înţelege cât de costisitoare sunt aceste războaie, în 
toate domeniile, şi vor înceta să se măcelărească. Dar 
oricum instinctul războinic va persista. 

Inteligenta cosmică, ea însăşi, nu vrea ca el să se 
stingă; oamenii vor continua să se bată, dar sub alte 
forme şi instigatorul, în loc să-i distrugă pe alţii, le va 
da viaţa, bogăţia, lumina, dragostea. Şi va fi atât de 
frumos. Vor exista deci totdeauna bătălii, dar de un alt 
fel, ca bătăliile care se duc în spaţiu între stele şi sori 
care îşi lansează fără încetare săgeți de lumină. 


Cap. 3 - Aristocraţie şi democraţie, capul şi 
stomacul 


Nici un regim politic, până în prezent, nu s-a arătat 
cu adevărat eficace în a aduce popoarelor fericirea şi 
pacea. Indiferent ce ar reprezenta monarhia, oligarhia, 
republica etc, nici una n-a adus soluţii cu adevărat 
definitive. Pentru ce? Pentru simplul motiv că un 
sistem de guvernare nu înseamnă totul. Atât timp cât 
indivizilor cărora li se pretinde a se impune, nu au 
conştiinţa datoriei lor, atât timp cât ei nu ajung să 
înţeleagă că trebuie să depună toate eforturile pentru 
a se pune în armonie unii cu alţii, oricare ar fi regimul, 
vom asista la aceleaşi dezordini, la aceleaşi necazuri, 
deci, în concluzie la aceleaşi nenorociri. 

În vremea noastră, democraţia s-a instalat aproape 
peste tot în lume. Simbolic, democraţia reprezintă 
cârmuirea stomacului. Da, poporul, demosul, este 
stomacul. Ştie oare, poporul cu exactitate ceea ce este 
bun sau rău? Nu, el este împins de tot felul de dorinţe 
şi pofte nemăsurate pe care le vrea împlinite. Dovada, 
acum când i s-au dat toate posibilităţile de a cere, va 
cere el oare, Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa? 
Va cere el, lumina şi dragostea? Nu, stomacul nu cere 
decât mâncare în plus, şi după aceea apar murdării şi 
pagube peste tot. Poporul nu are încă un ideal 
superior. Da, fiindcă are nevoie de un cap, de o minte, 
şi acest cap lipseşte. Bineînţeles, trebuie o minte 
luminată, dezinteresată, căci, dacă cel ce se afla singur 
are aceleaşi instincte ca mulţimea care cere, jos, 
atunci acest lucru nu mai merită osteneala. 

„Cereti Împărăția lui Dumnezeu şi Dreptatea 
Sa” a spus lisus. Şi cum Împărăţia lui Dumnezeu este 
o monarhie, toate ţările lumii trebuie să fie organizate 
potrivit imaginii universului al cărui rege este 
Dumnezeu. Eu nu vreau să spun că, în momentul 
actual, monarhiile ar fi de preferat republicilor, nu, eu 


vorbesc în principiu. Când stomacul este orb, nu 
trebuie să îi dăm cârmuirea. Şi când capul este 
nedemn, de asemenea, nu trebuie să i-o acordăm. 
Deci, vă rog să mă înţelegeţi bine, vorbesc în principiu. 
Ca poporul să cârmuiască, de acord, dar cu condiţia să 
fie luminat. Dacă nu este, nu trebuie să conducă. lar 
dacă capul, de asemenea, este obscur, ignorant, dur, 
atunci să nu conducă nici el. De altfel, capul este acela 
care, adesea, aduce cele mai multe necazuri, nu 
stomacul. Vorbesc, deci, din punct de vedere simbolic, 
şi în domeniul simbolicului totul este clar, matematic. A 
fi un adevărat aristocrat, nu înseamnă numai a purta 
un nume, strămoşi, titluri de nobleţe, pământuri, ci aţi 
proba ţie însuţi simţul moral, generozitate, forţa de 
caracter. Dacă guvernarea democratică a sfârşit prin a 
învinge aproape peste tot în lume, aceasta este pentru 
că aristocrația s-a compromis. Din nefericire, nu 
înlăturarea regilor, împăraţilor sau ţărilor a făcut 
automat popoarele mai fericite. Căci mulţi dintre aceia 
care au preluat puterea, chiar şi în ţările comuniste, 
repetă crimele vechilor stăpâni. Atunci, din nou va 
izbucni o revoltă, din nou ei vor fi înlăturați, pentru că 
nu sunt la înălţime: au uitat că au răsturnat monarhia 
şi nobilii pentru a face să domnească un ideal de 
fraternitate şi justiţie. cu timpul, uiţi, te materializezi, 
te degradezi... Ca şi Biserica, care a uitat principiile 
iubirii pe care lisus le-a dat, şi care s-a materializat şi 
ea dea lungul secolelor. Trebuie să se revină acum 
către această aristocrație a inimii, a sufletului, care 
este aceea a lniţiaţilor, a marilor Maeştri, a tuturor 
acelor fiinţe luminate care au demonstrat-o. A vorbi 
despre dreptate şi fericire pentru popor, aceasta nu 
ajunge. Toată lumea este capabilă să vorbească bine, 
dar câţi oare, sunt capabili să trăiască şi cele spuse? 


Atât timp cât ţările vor avea lideri care nu vor fi 
luminaţi de flacăra iniţiatică, nimic bun nu va ieşi din 
deciziile lor. Câteva schimbări în domeniul economic, 
material, financiar sau politic nu vor fi de ajuns 
niciodată pentru a rezolva aceste probleme; va fi 
mereu aceeaşi poveste, mereu acelaşi noroi. Vedeţi, 
nu s-a înţeles încă ceea ce trebuie schimbat. 

Poporul, la Roma, cerea pâine şi jocuri de circ, şi 
se citează acest detaliu cu adevărat celebru al istoriei 
romane, ca şi cum nici un alt popor n-ar fi făcut 
niciodată acelaşi gen de cereri. În realitate, oamenii 
cer, totdeauna, aceleaşi lucruri, dar sub o altă formă. 
Ei le-au modernizat, atât, dar sunt aceleaşi: a mânca şi 
a se distra, pentru aceasta fac greve şi revoluţii. La ora 
actuală, jocurile de circ sunt cinematograful, 
televizorul, spectacolul de music-hall, barurile de 
noapte, meciurile de fotbal, de catch... Nu spectacolele 
sunt cele care lipsesc. Este întotdeauna aceeaşi fire 
care are nevoie de distracţie şi pentru care s-au găsit 
feluri din ce în ce mai numeroase de hrană. Câţi 
oameni cer Impărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa? 
Câţi cer lumina, puritatea, adevărul, bunătatea? Totul 
se învârte în jurul banului, al hranei şi al plăcerilor. 

Printre cererile omeneşti, libertatea este, poate, 
singura de natură spirituală, dar aşa cum o înţeleg 
oamenii, înseamnă a avea mai multe posibilităţi de a 
pierde timpul, de a se distra, a face prostii şi rău lor 
înşişi şi altora. Cine gândeşte să fie liber pentru a-şi 
consacra timpul unor lucrări sublime? 

Majoritatea luptelor politice şi sociale se rotesc în 
jurul pântecelui, sexului, lenei şi plăcerii. De aceea, 
dacă se oferă oamenilor ceea ce ei cer, nu vor face 
altceva decât să se înfunde în egoism şi pasiuni. 


Priviţi numai numărul de cărţi, filme, reviste, 
spectacole care antrenează acum oamenii în 
dezordine, anarhie şi haos... Şi ele au succes. Este 
extraordinar să observi cât de mult are nevoie natura 
omenească să se hrănească cu această hrană 
infernală. De aceea, scriitorii, artiştii nu sunt prea 
vinovaţi dând publicului această hrană: el o caută cu o 
atare lăcomie, încât ceilalţi caută să i-o procure. Nu 
este, deci, în întregime greşeala lor, dar, dacă ar fi fost 
mai conştienţi de responsabilităţile lor, ar fi simţit că 
nu ar fi trebuit niciodată să coboare pentru a satisface 
mulţimii poftele şi lăcomiile naturii inferioare. Ar fi 
rămas pe o înălţime obligând mulţimea să urce pentru 
a-i atinge, această inteligenţă şi frumuseţe adusă de 
ei. Reprezentând creierul, ei ar fi trebuit să joace rolul 
unei adevărate aristocrații. Dar iată ca ei vor să 
mulţumească masele, demosul, stomacul, şi, de aceea, 
acum partea inferioară domină, conduce, face pe 
grozava, cere... 

Pe viitor, va trebui reconstituită o aristocrație 
intelectuală, morală, spirituală pentru ca poporul să 
poată evolua, şi tendinţele care au acaparat puterea, 
„demosul”, stomacul, sexul trebuie să lase conducerea 
minţii, care nu va împlini dorinţele acestora. 

Dacă veţi întreba natura cum vede ea lucrurile, ea 
vă va întreba: „lar dumneavoastră, cum veți 
echipa un vapor? “ Pentru a putea porni, unui 
vapor îi trebuie motoare, şi aceste motoare 
împreună cu carburantul lor, pot fi inteligente? 
Nu, ele propulsează vaporul, atât, dar nu pot 
vedea, îl pot arunca în stânci, pe un iceberg sau 
peste alte vapoare, şi iată naufragiul. 

Ah, dar există un căpitan care este 
inteligent, supraveghează, conduce. Ei bine, eu, 


de asemenea, când am făcut omul, i-am dat 
motoare să-l propulseze, care împroașcă foc, dar 
i-am dat, de asemenea, un căpitan. Numai ca, 
dacă acest căpitan a adormit pe undeva, s-a 
îmbătat şi a lăsat locul gol, vaporul pleacă în 
derivă!” 

Motoarele sunt jos, în cală, în profunzimile 
vaporului, iar sus, pe punte, adică în frunte, natura l-a 
pus pe căpitan: cu ochii, urechile, gura, el vede, 
ascultă, ordonă. De ce oare, capul nu se află între 
picioare, de exemplu, sau sub ele?... În realitate acolo 
se afla pentru mulţi, vorbind simbolic. Da, toţi cei care 
nu vor să judece, sacrifică totul motoarelor şi mintea 
este batjocorită. 

Deci, iată ce trebuie înţeles: motoriştilor care sunt 
jos, nu le este dat să vadă pentru a conduce operaţiile, 
ei nu o pot face, acesta este rolul căpitanului. Dar 
pentru a pune în funcţiune vaporul ei sunt în stare, 
totul depinde de ei. Ca şi cu poporul, priviţi: fără el, 
fără munca lui, toată ţara va muri. Nu trebuie deci să-l 
subestimăm, el reprezintă mijloacele, condiţiile, forţa 
care sunt absolut necesare ansamblului unui corp. 
Poporul este acolo pentru a semăna şi recolta, şi fără 
el va apare foametea. Dar, a-i da funcţiile care sunt ale 
căpitanului, ale aristocrației, nu; punctul său de vedere 
este prea limitat, este incapabil de a face alegeri 
inteligente şi să orienteze evenimentele pe calea cea 
bună. Scuzaţi-mă, dar aşa se întâmplă. Nu este dat 
celulelor stomacului să instruiască pe alţii şi să-i 
conducă. Când stomacul şi sexul reclamă ceva, creierul 
trebuie să gândească şi să selecteze. Înţelepciunea 
trebuie să-i ghideze şi să-i lumineze pe oameni, şi 
atunci forţele poporului vor fi acolo pentru a împlini 
splendorile ei. 


Creând omul, Inteligența cosmică i-a arătat, prin 
structura corpului său, cum întreaga viaţă socială 
trebuie să fie organizată, şi de altfel oamenii au reuşit, 
prin tatonări, să realizeze ceva ce se apropie de acest 
model. Dar ce departe sunt încă de perfecţiune. Vor 
exista, tot timpul, conducători şi conduşi, dar nu 
totdeauna ei se află la locul potrivit. Ceea ce lipseşte, 
este adevăratul respect pentru ordinea lucrurilor în 
omul însuşi şi în societate. Eu, nu mă lupt cu poporul 
din mine, îl hrănesc, îl îngrijesc, îl curăţ. Ah, da, la mine 
poporul este foarte îngrijit, dar există o aristocrație 
căreia trebuie să i se supună. Eu nu îi permit să cânte 
ca la revoluţie: „Aşa, aşa, așa, pe aristocrați îi vom 
spânzura”. Poporul meu nu cântă asemenea cântece 
împotriva aristocrației, dimpotrivă, o respectă. 

Veţi spune: „Dar este periculos ceea ce ne 
povestiţi aici. Dacă acum pledați pentru aristocrație şi 
condamnați democrația, este periculos.” 

Totul este permanent periculos. Când mâncaţi sau 
beţi, puteţi să vă sufocaţi, otrăviţi şi să muriţi; când 
iesiţi pe stradă, puteţi fi călcat de o maşină sau, să fiţi 
loviți în cap de o cărămidă căzută de pe vreun 
acoperiş... Trăim în mijlocul pericolelor, dar trebuie să 
spunem adevărul şi este de preferat, într-adevăr, de a 
restabili o aristocrație luminată decât de a se conduce 
după criteriile şi gusturile unei mulţimi neştiutoare. 

Acum, urmăriţi-mă bine: eu nu vorbesc de clase 
sociale, ci despre principii, eu ştiu foarte bine că în 
popor se află adevăraţi aristocrați, fiinţe ce au un ideal 
şi aspirații foarte înalte. Am întâlnit dintre aceştia, nu 
aveau nici titluri, nici castele, nu aveau nimic, dar prin 
felul lor de a trăi cu adevărat drept, generos, 
dezinteresat, erau minunaţi aristocrați. Incepeţi să mă 
înţelegeţi, nu-i aşa? 


În realitate, eu nu sunt nici pentru aristocrație, nici 
pentru democraţie, doar pentru ordine, o unitate, o 
armonie care există în univers şi se reflectă de 
asemenea şi în corpul nostru. 

Da, desigur, dacă Inteligența cosmică n-a fixat 
stomacul pe umeri şi capul între picioare, aceasta 
pentru că există o motivaţie. Capul este sus, stomacul 
jos, şi dacă oamenii doresc ca stomacul să fie în frunte 
şi capul nu se ştie unde, aceasta nu duce decât la 
dezordine. Trebuie înţeles faptul că există o ordine 
universală care nu seamănă exact cu ceea ce oamenii 
doresc să instaleze. 

Mulţi ani încă de acum încolo se va menţine starea 
actuală de lucruri: vor exista republici, democraţii, 
războaie, devastări, revoluţii... Şi când oamenii, obosiţi, 
extenuaţi, aproape muribunzi, vor dori o nouă ordine, 
în acel moment, poate, marii Înţelepţi vor veni să preia 
destinul omenirii, şi în faţa unei asemenea judecăţi, 
asemenea splendori, toţi se vor supune şi vor asculta. 
Poporul iubeşte dreptatea, ordinea şi dacă este 
incapabil să le facă să domnească, aceasta pentru că, 
în loc de a alege fiinţe superioare, alege totdeauna pe 
câţiva dintre membrii săi. Dacă veţi alege un şef 
printre furnici, va fi totdeauna o furnică: va şti, 
probabil, să vorbească, să se certe, să înţepe şi să-şi 
umple „cămara”, dar atât, nu îi puteţi cere să aducă 
binele omenirii. 

Singure, fiinţele de inspiraţie înaltă pot aduce 
ordinea, pacea şi armonia în lume când, într-o zi 
această aristocrație de fiinţe de elită va începe să se 
facă ascultată, totul se va transforma. Şi poporul insuşi 
va cere această conducere a celor mai buni. El va 
vedea că singur, fără lumină iniţiatică îşi riscă 
dispariţia. Dar, nu uitaţi niciodată că mai întâi în 


interiorul vostru este necesară această ierarhie. De 
aceea trebuie să cereţi Cerului să vă trimită o 
aristocrație de fiinţe luminoase pentru a va instrui şi 
ghida. Aceasta nu va împiedica democraţia să-şi vadă 
de treburi, dimpotrivă, chiar şi noaptea, căci aceste 
lucruri sunt indispensabile dacă poporul nu-şi face 
munca sa: digestia, circulaţia, eliminarea, organismul 
întreg va fi pierdut... şi aristocrația la fel. 


x x 


Ceea ce se întâmplă în om este exact ceea ce se 
întâmplă în societate: se observă aceleaşi revoluții, 
aceleaşi frământări, aceleaşi inversări de situații. Câţi 
regi, care nu erau la înălţimea sarcinii lor nu au fost 
înlăturați de supuşii lor. Ei nu cunoşteau legile teribile 
ale kharmei şi îşi permiteau să fie cruzi şi nedrepţi. Dar 
iată că alţii, prin spate, în linişte, pregătesc căderea 
lor, şi într-o zi vor fi învinşi. Istoria ne-a dat atâtea 
exemple. Câţi regi n-au fost detronaţi, închişi în 
temnițe cu puţină apă şi câteva bucăţi de pâine. Și 
stăteau acolo, nefericiţi, aşteptând eliberarea, în timp 
ce alţii, care se agăţau de putere, conduceau în locul 
lor. Toată lumea cunoaşte acestea, dar câţi, oare, au 
înţeles că aceleaşi lucruri se întâmplă la fel în viaţa 
noastră interioară. În interior, „regele” se leneveşte 
sau se destrăbălează, şi iată că forţele ostile pun 
stăpânire pe el, îl intemniţează, şi conduc în locul lui... 

Trebuie deci ca omul să-şi reia locul în fruntea 
regatului său, dacă nu, va fi înlocuit de tâlharii şi 
vagabonzii care sunt în el. Din momentul când nu este 
nici drept nici cinstit, când nu respectă anumite legi, se 
produc revoluţii în interiorul lui, şi este răsturnat de 
monştrii care preiau puterea şi ocupă tronul. El 


păstrează, poate, aceleaşi aparenţe, dar în interior nu 
mai este aceeaşi persoană care era acolo pentru a 
conduce. De altfel, aceasta se poate observa în 
anumite cazuri de nebunie. Când cineva spune: „Sunt 
Gengis Han”, sau „Sunt lisus”, sau „Sunt Napoleon”, 
înseamnă că este posedat. Bineînţeles, nici Gengis 
Han, nici Napoleon, mai ales lisus, nu se află acolo, dar 
el sărmanul, nici nu mai ştie unde se află. Dedublarea 
personalităţii este acum un fenomen cunoscut şi 
clasat, nimeni nu se mai îndoieşte. Dar ceea ce nu se 
ştie, este că dedublarea, sau mai bine zis 
demultiplicarea personalităţii este un fenomen care 
există în fiecare individ. Căci omul este locuit de 
milioane de spirite şi entităţi, şi după condiţiile care li 
se oferă, se manifestă unele sau altele. 

Ştiu că pentru unii ceea ce spun este curios. ŞI 
totuşi este adevărat. Omul este locuit de o mulţime de 
celule ce depind direct de el şi sunt influențate tot de 
el. Şi această mulţime îl imită. Dacă omul îşi permite 
abuzuri, poporul său sesizează şi devine asemenea lui, 
şi va deveni victima loviturilor de mai târziu. El simte 
că ceva nu merge bine şi se plânge: „Ce se întâmplă 
cu mine? Este revoluție?”. In realitate, el şi-a educat 
rău celulele şi nu mai are nici o putere asupra lor. Atât 
timp cât omul ignoră faptul că celulele sale sunt mici 
suflete inteligente, un întreg popor, care este acolo, în 
el, şi pe care trebuie să-l cunoască şi să se ocupe de el, 
acesta niciodată nu-l va asculta. Poţi să ceri cât vrei... 
nimic de făcut. 

Voi, n-aţi văzut niciodată problema în felul acesta? 
Trăiţi ca toată lumea: inconştient. Nu, trebuie să fiţi 
conştienţi pentru că aveţi o datorie către mulţimea 
care este în voi. Ea v-a fost dată ca să puteţi realiza 
multe lucruri cu ea şi nu faceţi decât să-i arătaţi un 


exemplu prost. Când trebuie să prezentaţi ceva în faţa 
altora, în societate, sunteţi impecabili: în gesturi, în 
cuvinte, în mimică, în vestimentaţie. Dar când sunteţi 
singur, când nu vă vede nimeni, este altfel, şi vă lăsaţi 
duşi, fără să gândiţi de această mulţime din voi care vă 
observă. Atunci aceasta îşi spune: „Foarte bine, dacă 
acesta este exemplul pe care ni-l dă, îl vom imita 
şi vom vedea!” Şi vă răstoarnă. În timp ce, dacă ştiţi 
cum s-o conduceţi, această mulţime este în stare să 
facă minuni pentru voi. 

Da, dacă aţi şti măcar imensitatea acestei 
mulţimi, cât aţi fi de mândri. Sunt miliarde şi miliarde 
de creaturi, o populaţie superioară celei de pe pământ. 
Vă voi spune chiar că există Iniţiaţi care au reuşit să-şi 
educe aceste entităţi din ei, să le întărească şi să le 
facă să evolueze, încât ele sunt capabile să muncească 
în afară, să ajute, consoleze, vindece prieteni, discipoli, 
sau chiar necunoscuţi... Da, aceste entităţi iau uneori 
aparenţa Iniţiatului pentru a se prezenta în faţa acestor 
persoane, de aceea ele cred ca Iniţiatul chiar a venit să 
le ajute. Deloc, şi este posibil chiar ca lIniţiatul să ştie 
ultimul că a făcut ceva pentru cutare sau cutare 
persoană. 

Da, prin munca sa inteligentă, conştientă, o fiinţă 
poate întări anumite entităţi care există în ea, dându-le 
asemenea posibilităţi, indiferent că ea este incapabilă 
de a vizita lumea întreagă, încât graţie acestor entităţi 
poate merge peste tot pentru a lumina semenii şi a 
pregăti venirea Impărâăţiei lui Dumnezeu. Credeţi-mă, 
este adevărul adevărat, dar un adevăr pe care ştiinţa 
oficială este departe de a-l bănui. Cât despre a-l 
accepta, mai bine să nu vorbim. În realitate, 
posibilităţile omului sunt extraordinare, nelimitate, de 
nedescris, dar ele depind de gradul său de evoluţie. 


Dacă el hotărăşte să se educe, să se domine, să 
învingă anumite slăbiciuni, aceste posibilităţi sunt 
acolo, pe drumul său, şi-l aşteaptă. lar ceea ce va spun 
eu, toţi Iniţiaţii, toţi Ghizii, de la începutul lumii au 
spus-o înaintea mea. Eu nu inventez nimic, sunt aici 
pentru a transmite secretul ştiinţei lor, al puterii lor, şi 
a vă conduce puţin câte puţin către această 
splendoare. 

Atunci unde este răul, când vă spun că trebuie să 
vă reluaţi locul vostru de rege? Da, să va stăpâniţi, să 
vă dominați, să ştiţi să renunţaţi la anumite slăbiciuni 
pentru a scăpa de toate sălbăticiunile care sunt 
înăuntru... Nu există lucrare mai importantă de făcut 
decât aceea de a deveni regele vostru însuşi, pentru ca 
toată această mulţime din interior să înceapă să vă 
iubească, să vă respecte, să vă asculte. Când vă 
observă că sunteţi un rege bun, imediat ce îi veţi cere 
ceva, va porni să vă satisfacă. Când o parte din ea va fi 
furioasă, îi veţi spune: „Opriţi-vă!” şi imediat se va 
calma. Altfel, zile întregi veţi aştepta. Se va calma 
când va dori şi nu veţi putea face nimic. 

Trebuie, mai întâi, în voi înşivă să restauraţi 
aristocrația păstrând cu stricteţe ceea ce aveţi nobil, 
pur, luminos. Dar, dacă credeţi că majoritatea 
oamenilor gândesc să-şi protejeze aristocrația lor 
interioară, vă înşelaţi. Pentru un rol într-un film, pentru 
o poză într-o revistă, sau pentru toalete şi bijuterii, o 
fată tânără, încântătoare îşi va abandona prospeţimea 
şi puritatea. Un savant îşi va pune întreaga inteligenţă 
şi capacitate excepţională în slujba distrugerii, pentru 
că i s-a propus, în schimb, o sumă fantastică... Atunci, 
mai poate fi vorba de a-ţi supraveghea aristocrația, de 
a o proteja? Nu, ea este vândută, decăzută, murdară. 
Nu, pentru nimic în lume, pentru orice sumă de bani 


sau pentru glorie, un lniţiat nu va lăsa compromisă 
aristocrația sa: el ştie că datorită ei, datorită acestor 
fiinţe de lumină, inteligenţă şi înţelepciune care trăiesc 
în el, va obţine într-o zi cerul şi pământul. Tot ceea cei 
se poate propune nu seamănă cu această măreție. 

Când vorbesc despre aristocrație, nu vorbesc 
decât despre adevărata aristocrație interioară. Dacă ea 
reuşeşte să se menţină în vârf, toată mulţimea de 
celule trăieşte în armonie. Dacă nu, aristocrația este 
răsturnată pentru că alţii, instinctele, poftele 
nemăsurate, viciile, slăbiciunile au preluat puterea. Şi 
iată că aristocrații sunt spânzurați, ca în cântec!... 
Aceasta se petrece întotdeauna când aristocrația 
interioară nu este la înălţime: aristocrații sunt 
spânzurați pe undeva şi populaţia conduce. 

Adesea, ceea ce vi se întâmpla şi vouă. 
Bineînţeles, anturajul vostru nu îl va observa, dar dacă 
veţi întâlni un Iniţiat, imediat el va înţelege situaţia şi 
vă va spune: „Dragul meu, de ce ai lăsat lucrurile 
să ajungă până aici, când ai ajuns un sclav?” Şi 
nici măcar nu ştii cum s-a întâmplat. Ei bine, iată: sau 
ţi-a lipsit inteligenţa, sau nu ai avut destulă dragoste în 
inimă, sau nu ai avut suficientă voinţă pentru a lucra şi 
a te stăpâni. Nu există decât trei explicaţii posibile, nu 
patru, cinci sau zece cum îşi închipuie oamenii care 
caută întotdeauna cauzele relelor lor acolo unde nu 
sunt, adică în exterior: părinţii, societatea, educaţia, 
lipsa de bani, vecinii, concurenţa... Da, totdeauna 
cauze exterioare... Dar adevăratele cauze sunt simple, 
lipsa de inteligenţă, dragoste sau voinţă. lată cum 
vede un Iniţiat lucrurile. El ştie că nu în exterior omul 
trebuie să-şi caute motivațiile greutăților sale, ci numai 
în viaţa interioară, unde a lăsat dezordinea să se 
instaleze. lată de ce prima sa sarcină este de a obţine 


alte criterii pentru a vedea mai clar cauzele 
problemelor sale. Numai în acest fel el va fi în stare să 
le rezolve. 


Cap. 4 - Despre bani 


Banul nu este cauza tuturor crimelor aşa cum se 
crede în general, Banul nu este decât un mijloc, un 
instrument. Numai omul, prin felul lui de a-şi satisface 
dorinţele, de regulă pe socoteala altora, face să apară 
intrigile, luptele, crimele. Eliminaţi banul, puneţi orice 
monedă în loc, şi atât timp cât omul este stăpânit de 
slăbiciuni, de dorinţe inferioare, de pasiuni, el se va 
găsi în faţa aceloraşi probleme. 

Deci nu banul este vinovat, ci omul care nu este 
luminat şi care nu ştie cum să se servească de el, 
pentru ce motiv şi în ce scop. Banul, în sine, nu este 
nici bun, nici rău, este neutru. 

Dacă posedă o oarecare putere, aceasta pentru că 
oamenii i-au dat-o. Dacă într-o zi ei vor hotări să-i ia 
orice valoare pentru a o da în altă parte, aceleaşi 
tragedii, aceleaşi seducţii, aceleaşi elevaţii şi aceleaşi 
căderi se vor repeta. Atât timp cât banului i-a fost 
conferită valoarea, şi cum această valoare permite 
satisfacerea poftelor, toţi se concentrează asupra 
mijlocului de a obţine ceea ce au nevoie sau doresc, 
este normal, este natural. Dar s-ar putea găsi alte 
monezi de schimb. Poate, în viitor nu vor mai exista 
bani: moneda va fi dragostea... da, căci dragostea este 
o monedă superioară aurului. 

Este prea devreme însă ca omenirea să ajungă la 
asemenea concepţii, şi pentru că banul va rămâne aici 
încă o perioadă de timp, trebuie învăţat să gândim 
corect despre el pentru a nu cădea niciodată în greşeli. 


Trebuie ştiut cum să privim lucrurile, atâta tot. Nu este 
rău ca să posezi bani. Cum să-i ajuţi pe alţii, dacă nu ai 
bani? Aveţi dragoste în inimă, este bine, dar dacă nu 
aveţi decât dragoste, materialiceşte nu puteţi face 
nimic pentru a vă ajuta prietenii. 

Dar, vă vorbesc ca şi cum ar trebui să vă conving. 
Oh, la, la, ştiu că nu trebuie să-mi fac griji despre acest 
subiect: în mintea voastră, toţi veţi fi de acord, că 
trebuie să aveţi bani. 

Da, dar problema este de a şti cum să ne 
comportăm cu aceşti bani. De câte ori nu v-am spus: 
luaţi banii, puneţi-i într-o puşculiţă sau buzunar, dar 
niciodată în cap. Dacă îi veţi privi ca un ideal de atins 
cu tot preţul, dacă vă vor stăpâni, vă vor aduce multe 
necazuri şi veţi fi pierduţi. 

Daţi bani cuiva, care nu este stăpânul gândurilor, 
sentimentelor, al dorințelor sale şi primul lucru care îl 
va face va fi să se folosească de ei, abuzând, până la 
degringoladă. Greşeala nu este de partea banului, el 
vă dă numai posibilitatea de a vă satisface dorinţele: 
dacă hrăniţi dorinţe urâte în inima voastră, nu banul 
este vinovat. Luaţi orice alt exemplu, petrolul, 
cărbunele, gazul... totul e la fel: puteţi să-l folosiţi 
construind sau distrugând. Şi dacă le folosiţi greşit, nu 
cei supuşi greşelii sunt vinovaţi, ci voi, care nu purtaţi 
lucruri frumoase în inimă. Concluzia este că, mai întâi 
trebuie să vă transformați voi înşivă pentru a ajunge să 
vă serviţi de bani, şi de tot ceea ce posedaţi, numai în 
scopul elevării voastre şi binelui umanităţii. În ziua 
când veţi reuşi, chiar dacă sunteţi bogat, nu veţi mai fi 
doborât: veţi realiza numai operele sublime după care 
sufletul vostru râvnea de multă vreme. 

Lăsaţi banului să-şi joace liniştit rolul său, ocupați- 
vă numai să vă îndreptaţi. De câte ori n-am auzit 


oamenii  plângându-se: „Ah, banul este cauza 
tuturor nenorocirilor!”. Vorbesc aşa, pentru că nu-l 
au. Imediat ce-l obţin, totul diferă. Deci, în primul rând 
ei sunt  stupizi  nevăzând adevărata cauză a 
nenorocirilor, şi în al doilea rând, sunt de rea credinţă, 
două defecte teribile. Trebuie spus numai atât: „Ah, 
banul este necesar, minunat, cu condiţia să nu 
devin sclavul său!”. Căci, dacă vă ataşaţi prea mult 
de bani, veţi sacrifica tot ce aveţi mai bun în voi. ŞI 
chiar când veţi avea aceşti bani, deoarece aţi şters 
cele mai bune calităţi care v-ar fi permis să gustaţi 
bucuriile şi plăcerile ce vi le-ar fi procurat bogăţia, nu 
le veţi mai simţi deloc. lată pericolul: aţi zdrobit în voi 
ceva, acest element misterios care dă tuturor care îl 
gustă, savorile cele mai fine, cele mai subtile. 

Bineînţeles, este teribil să nu posezi nici bani, nici 
altceva. Dar dacă vi se dă să alegeţi între două situaţii: 
să posezi totul sau să pierzi capacitatea de a aprecia 
lucrurile, sau, dimpotrivă, de a nu avea nimic şi a 
păstra gustul, cea de-a două situaţie este de preferat, 
căci atunci când posedaţi gustul, la cel mai mic lucru 
care vă cade în gură, scoateţi strigăte de bucurie. Dacă 
trebuie să alegeţi, alegeţi mai bine gustul. Da, a putea 
păstra gustul, acesta este esenţialul. 

Dar acest gust al lucrurilor, numai lumina vi-l 
poate da. 

Atunci când găsiţi lumina, indiferent ce faceţi, 
mâncaţi, vă plimbaţi sau munciţi, simţiţi ca totul ia un 
gust delicios. 

Esenţialul, este deci de a învăţa a lucra cu lumina, 
de a înţelege ceea ce este lumina, altfel nu veţi 
înţelege nimic în viaţă. Totul este în lumină, şi dacă 
este un domeniu de aprofundat, acesta este lumina, 


ceea ce este ea, cum lucrează şi cum, de asemenea, 
trebuie să lucrăm noi cu ea. 

Şi iată acum, ceea ce ne revelează. Ştiinţa 
iniţiatică: aurul nu este altceva decât lumina 
soarelui condensată în străfundurile pământului 
de milioane de ani. Cei ce caută aurul au în interior o 
intuiţie obscură că el este lumina solară, şi că această 
lumină conţine viaţă, conţine dragostea... Deci cei care 
caută aurul au o justificare. Dar cei care îl caută prin 
intermediul luminii, au o şi mai mare justificare. Da, 
pentru că ei urmează calea directă pentru a găsi ceea 
ce alţii caută pe căi ocolite şi adesea periculoase. 

Instinctiv, oamenii caută aurul pentru că simt că el 
conţine un element divin, o chintesenţă ascunsă. Un 
Iniţiat nu caută aurul, el caută lumina căci ştie 
că atunci când va avea lumină, ea se va 
condensa în el şi el va deveni aur. Este mult mai 
bine decât a avea aur în buzunare sau în şifoniere. Veţi 
spune că n-aţi văzut niciodată un Iniţiat de aur... Aurul 
său este în interior, este lumina sa, chiar dacă nu o 
vedeţi. „Și ce poate face el cu acest aur?”. 
Dumnezeule, ce  ignoranţi sunteți. Există sus, 
„magazine” unde cu acest aur el va cumpăra 
înţelepciunea, bucuria, pacea şi el se simte cu 
adevărat bogat încât nu se gândeşte decât cum să 
distribuie aceste bogății altora. In timp ce bogății, chiar 
şi cu lingourile lor de aur, putrezesc, mucegăiesc, sunt 
zdrobiţi, nefericiţi, solitari. Deci acest aur nu este 
suficient pentru a le asigura fericirea. 

Mă înţelegeţi sau nu?... Există realităţi care nu 
sunt cunoscute şi care trebuie cunoscute, şi nu numai 
cunoscute dar şi trăite, în asemenea fel încât să se 
obţină adevăratele comori. Este o întreagă disciplină. 


Veţi spune că acestea sunt baliverne? da, dar baliverne 
care se realizează! 

Şi vreţi să ştiţi cum dispune de aurul său un 
Iniţiat? Un exemplu: când cineva este bolnav, aceasta 
înseamnă că a comis greşeli şi trebuie să plătească 
pentru ele. Dar eu spun entităţilor celeste: 
„iubesc pe această persoană, pentru că a făcut 
lucruri bune pentru Fraternitate. Cât trebuie 
plătit?” Şi plătesc eu. Imediat persoana 
respectivă se vindecă. Ei da, acestea sunt 
realităţi, se poate plăti pentru cineva cu acest 
aur şi el se va vindeca. 

Atunci, dragii mei fraţi şi surori, este bine a căuta 
bogăţia, dar cu condiţia de a o căuta acolo unde se află 
cu adevărat, în chintesenţa ei, şi nu acolo unde este 
cristalizată, greoaie şi aproape inoperantă, pentru că 
acolo ea nu vă poate da esenţialul. Dacă trebuie să 
transportaţi casele voastre de bani printr-un deşert, 
veţi spune peste câtva timp: „Ah, Doamne, dacă 
cineva mi-ar aduce un pahar cu apă i-aş da toți 
banii!”. Dar cum nu vine nimeni veţi muri de sete cu 
aur cu tot. 

În timp ce dacă posedaţi celălalt aur, veţi bea, vă 
veţi potoli setea şi nu veţi muri. A 

Aveţi bani şi aceşti bani vă deschid toate uşile. In 
lumea fizică, da, dar celelalte uşi, uşile păcii, fericirii, 
bucuriei, inspiraţiei, uşile tuturor calităţilor şi virtuţilor 
rămân închise. La ce vă poate fi de folos să aveţi toate 
celelalte uşi deschise când cele ale sanctuarului vă 
rămân închise? Mâncaţi, vă plimbaţi, munciţi fără nici o 
plăcere. În tot ceea ce faceţi nu găsiţi nici o bucurie: 
este semnul că uşile spirituale sunt închise. Ei bine, 
aceasta înseamnă că aţi înţeles viaţa şi valorile ei într- 
o manieră greşită. 


Nu trebuie împiedicaţi oamenii în a căuta bogăţia. 
Dar cei care o caută trebuie să ştie ceea ce au de făcut 
pentru a evita de a fi sfărâmaţi de greutăţi griji, 
angoase, bănuieli. Căci aceasta îi va aştepta dacă nu 
posedă lumină. Să fie bogaţi, dar fără a cădea în stările 
negative care sunt fidele urmăritoare ale celor ce se 
angajează pe acest drum. Să fie bogaţi, dar fără a leza 
pe alţii, şi mai ales să înveţe să facă să circule aceste 
bogății, să aibă plăcerea de a implica şi alte persoane 
în ele. Căci a da este un mod de a progresa. Dar există 
rareori obişnuinţa de a da. Mulţi au bogății imense pe 
care le păstrează pentru ei, şi culmea, sunt nefericiţi. 
Nu trebuie niciodată ca oamenii să fie împiedicaţi să se 
îmbogăţească, ci numai a-i învăţa să împartă aceste 
bogății cu alţii. 

Nevoia de a acapara a cauzat totdeauna 
oamenilor divizări şi masacre. Peste tot, chiar în familii 
unite, câte tragedii nu s-au întâmplat în probleme de 
moşteniri. Totdeauna lăcomia domină, şi iată de ce 
lumea nu îşi poate depăşi necazurile. Toate războaiele 
au la origine nevoia de a avea ceva în plus. Mobilul 
este întotdeauna de a lua ceva vecinului: bani sau 
pământuri... ca şi cum în viaţă n-ar exista decât bani şi 
pământuri pentru a te simţi bogat şi fericit! 

În realitate, Dumnezeu a distribuit totul tuturora: 
hrana, apa, aerul, căldura, lumina, şi în lumea subtilă 
prana, la fel ca tot felul de elemente benefice. Atunci 
de ce omul se simte încă sărac şi mizerabil? Pentru că 
nu ştie să atragă acele elemente şi să le absoarbă. 
Numai Iniţiaţii ştiu să atragă acele elemente şi să le 


absoarbă. Numai lIniţiaţii ştiu să găsească bogăţia 
peste tot în univers. Toţi ceilalţi gândesc că viaţa este 
săracă, că Domnul nu le-a dat nimic. Ba da, totul este 
împărţit cu largheţe, totul este la dispoziţia tuturor 
creaturilor, numai creaturile sunt slabe, leneşe, oarbe, 
stupide, şi de aceea rămân în sărăcie. 

Dumnezeu a împărţit totul în atmosferă, soarele, 
stelele, munţii, oceanele. El n-a păstrat nimic pentru EIl. 
Totul este la dispoziţia voastră, fără interdicții. 
interdicțiile sunt în voi pentru că nu sunteţi nici 
puternici, nici puri, nici inteligenţi. Dar în realitate tot 
ce aveţi nevoie este acolo. Priviţi lumina, căldura, 
spaţiul, stelele, totul este la dispoziţia voastră, dar voi 
nu ajungeţi niciodată să le folosiţi. 

Dumnezeu este drept şi mare, El n-a spus 
niciodată că bogăţiile îi aparţin, că sunt pentru unii şi 
pentru alţii. Nu. Dacă nu aţi fost capabili să profitaţi de 
ele, nu El este răspunzător. De aceea trebuie să 
studiaţi, să exersaţi, dacă nu încă multe încarnări veți 
rămâne la fel de săraci şi mizerabili, şi veţi continua să- 
| acuzaţi pe Dumnezeu. 

Ceea ce mă uimeşte tot timpul, este de a vedea 
cum oamenii se limitează ei înşişi. Priviţi felul lor de a 
se hrăni: se mulţumesc să mănânce, să bea, să 
respire, adică de a se alimenta cu elemente solide, 
lichide, gazoase şi lasă la o parte elementul subtil: 
focul, lumina... Acesta este motivul pentru care se află 
în pericol: pentru că nu se hrănesc în mod convenabil. 
Pentru a se hrăni convenabil ei au nevoie de patru 
elemente. Şi cu adevărat, al patrulea element, focul, 
este elementul esenţial. De aceea este important de a 
vedea răsăritul soarelui dimineaţa pentru a absorbi 
acest foc şi această lumină care sunt acolo, dispensate 
în profunzime, în fiecare zi. 


De altfel, priviţi soarele. Există oare pe pământ o 
fiinţă a cărei lumină, dragoste, generozitate pot să se 
compare cu cele ale soarelui? Nu, atunci luaţi-l drept 
model şi puţin câte puţin intelectul vostru va primi 
lumina sa, inima voastră căldura sa, spiritul vostru 
puterea sa. Şi mai ales, la fel ca el, veţi da, veţi da... 

Majoritatea oamenilor au ca regulă de conduită 
cuvântul a lua. Ei sunt astfel educați şi toată cultura 
contemporană se află sub semnul de a lua. Nu se 
înţelege decât acest cuvânt... Ca şi ţăranul care a 
căzut într-o fântână. Un om trece pe acolo şi aude 
strigăte de ajutor: el se apropie, îl vede şi îi spune: 
„Dă-mi mâna ta!” Când aude cuvântul „a da”, imediat 
ţăranul lasă mâna în jos şi preferă să rămână în 
fântână. când celălalt înţelese că era un avar inveterat 
care nu vroia să audă cuvântul a da, îi spuse: „la mâna 
mea”. Ah, cuvântul „a lua”!... Imediat, ţăranul întinse 
mâna şi a fost salvat. Cuvântul a lua îi convenea, dara 
da, nu. şi dacă ar fi fost singurul. Oriunde merg, 
oamenii caută să ia câte ceva. Studiază, se întâlnesc, 
muncesc, se căsătoresc pentru a lua, spiritul lor este 
orientat tot timpul în această direcţie. De aceea peste 
tot unde merge fiinţa omenească nu emană nici 
lumină, nici căldura, nici viaţă: pentru că nu gândeşte 
decât să ia. 

Chiar şi în dragoste, când bărbatul şi femeia se 
caută, fiecare este preocupat de a lua ceva. Bărbatul 
vrea să toace viaţa femeii şi invers. Există cazuri în 
care ar fi mai bună despărţirea: ei încalcă legea iubirii. 
Veţi spune: „Dar ei se iubeau, erau împăună, se 
contopeau”. Nu, erau pentru a lua. Fiecare nu 
gândea decât să obţină anumite lucruri din partea 
partenerului său, să-l exploateze fără scrupule, fără 
menajamente. În loc să pună ceva bun în sufletul şi 


inima celuilalt, un elan, o viaţă, o inspiraţie, aşa fel ca 
acea fiinţă să se trezească şi să avanseze, dar nu, în 
fiecare zi se ia câte ceva, se mănâncă şi se bea pe 
săturate. Din cauza acestei mentalități întreaga lume 
este în pericol. 

Nu există nici o şcoală unde se învaţă oamenilor 
ştiinţa de a da, cu excepţia şcolii soarelui. Toate 
planetele iau. Numai soarele dă, de aceea trebuie să 
ne instruim la şcoala lui. El este singurul care ştie cu 
adevărat să dea, atunci de ce să nu-l iubim? Toate 
creaturile care ştiu să dea ceva bun, sunt iubite şi se 
simte atracţie către ele. In timp ce acelea care iau... 
după câtva timp fugi de ele pentru a te salva. De ce 
unii îşi închipuie că vor putea la nesfârşit să jefuiască 
pe alţii? Foarte repede ceilalţi vor observa şi îi vor 
abandona. Atunci gândiţi-vă şi veţi vedea cât de 
avantajos este de a dezvolta în voi tendinţa de a da. 


Cap. 5 - Asupra repartiţiei bogățiilor 


Am fost adesea întrebat despre repartiţia 
bogățiilor. Este o problemă care preocupă mulţi 
oameni, căci în inegalitatea acestei repartiţii ei văd cea 
mai mare nedreptate. 

În realitate, cât de departe am urca în istoria 
omenirii, problema a fost deja pusă. Cel care era mai 
abil sau viguros, de exemplu, un bun vânător, aducea 
mai mult vânat şi acumula astfel mai multe bogății 
decât alţii. Această inegalitate a bunurilor despre care 
se spune ca ar fi nedreaptă, a fost la origine cu 
adevărat dreaptă. De altfel naturii nu i-a plăcut 
niciodată egalitatea, nivelarea, uniformitatea. 

De la Revoluţia din 1789, Republica franceză are 
ca deviză: „Libertate, Egalitate, Fraternitate”, dar 


în realitate egalitatea nu există nicăieri în univers, 
peste tot domnind inegalitatea. Nu există egalitate pe 
pământ, în nici un plan. „Dar noi am făcut din 
egalitate o lege!” Da, dar legea nu este decât un 
lucru teoretic, abstract, un text agăţat de perete, nu 
este o realitate. In realitate, egalitatea nu există 
nicăieri: natura a dorit diversitate şi această diversitate 
crează inegalitatea. Aceasta pentru că, având 
capacităţi diferite, unii oameni au acumulat mai mult 
decât alţii. Este oare normal? De-a dreptul normal. 
Trebuie să ne enervăm? Deloc. Dar oamenii nu 
gândesc până aici, ei strigă, se revoltă, lăsându-se 
antrenați de alţii. Aici, se pune problema de a înţelege, 
de a studia, de a fi clar. Dacă vor exista apoi motive de 
a ţipa, de a se certa, bine, se apără, dar înainte de 
toate să fim clari, tot ceea ce oamenii posedă, este 
normal, este just. Bogaţii îşi merită bogăţiile şi săracii 
sărăcia. Dacă aceasta nu este evident pentru 
majoritate, este pentru că ei au respins credinţa în 
reîncarnare care explică şi justifică fiecare stare, 
fiecare situaţie. De ce unii sunt bogaţi în această 
încarnare? Pentru că au lucrat, de o manieră sau alta, 
în această încarnare? Pentru că au lucrat, de o manieră 
sau alta, în precedentele încarnări pentru a avea 
aceste bogății. Este spus în Ştiinţa iniţiatică că tot ceea 
ce cereţi, veţi obţine într-o zi. Că va fi bun sau rău, îl 
veţi obţine. Domnul dă tuturora ceea ce se cere. Dar, 
dacă în continuare, aceştia îşi vor sparge capul, nu mai 
este vina Lui. Dacă cereţi greutăţi şi veţi fi mai târziu 
sfărâmaţi de povara lor, este oare greşeala Domnului? 
Vă revine vouă sarcina de a cunoaşte consecinţele 
îndepărtate ale cererilor făcute. Nu vă gândiţi niciodată 
suficient la întorsăturile pe care le pot lua lucrurile: 
oare, după ce dorinţele vi s-au realizat, nu veţi deveni 


nefericiţi, săraci sau bolnavi? Adesea, ar fi fost mai 
bine ca aceste dorinţe să nu se împlinească. De aceea 
discipolul trebuie să înceapă prin a învăţa că sunt 
lucruri de cerut şi altele nu. 

Faptul că bogății s-au îmbogăţit pentru că şi-au 
dezvoltat anumite calităţi şi au muncit pentru a obţine 
aceste bogății, este un lucru sigur. Legea este 
adevărată. Veţi spune: „Da, dar ei au folosit viclenia, 
violenţa, necinstea, minciuna”. Este posibil, dar chiar 
folosind aceste mijloace, este spus că ar fi obţinut 
bogăţia, pentru că aceasta şi-au dorit. Evident, ceea ce 
nu este spus, este dacă o vor păstra mult timp, dacă 
vor trăi fericiţi, în pace şi bucurie. Ei au ceea ce au 
cerut. Au reuşit prin mijloace ilicite, nu-i nimic, au 
reuşit. Dar ceea ce nu ştiu ei, sunt consecinţele. Mulţi 
cerşetori, vagabonzi, sunt oameni care, în vieţile 
trecute s-au îmbogăţit cauzând pierderi altora, sau au 
folosit bogăţiile lor pentru a face rău. Bineînţeles, 
aceasta nu se întâmplă în toate cazurile, la fel cum nu 
toţi bogății au reuşit prin viclenie şi necinste; unii au 
reuşit printr-o muncă îndârjită, sau printr-o moştenire, 
şansă, sau graţie unei descoperiri. Nu mă pot opri 
asupra fiecărei căi în particular, vorbesc numai în 
general. 

Deci în natură inegalitatea domină: sărăcia la unii, 
bogăţia la alţii. De ce oamenii îşi închipuie, oare, că 
trebuie să fie egali? Ar fi stagnare, n-ar mai fi mişcare, 
evoluţie, fiindcă n-ar mai exista competiţie. Fie că este 
pentru bogăţie, putere, sau ştiinţă, competiţia nu va 
putea fi oprită. 

In această problemă a egalităţii bogățiilor, există 
într-adevăr ceva de pus la punct. Oamenii se ceartă, îşi 
smulg părul, se omoară pentru a schimba această 
situaţie, dar niciodată nu o vor face, căci natura 


susţine inegalitatea. De ce să ne înduioşăm de leneşi, 
incapabili, ignoranţi? Să le oferi câte ceva, prin 
generozitate, este altceva. Dar a da celui care este 
prost şi leneş la fel ca celui care are un mare talent şi 
cunoştinţe, aceasta este nedreptate! 

Unii... să-i numim „filozofi” au vrut să distrugă în 
om dorinţa de a poseda mereu mai mult. Aceasta nu 
va fi posibil, niciodată, căci natura însăşi a pus în om 
această dorinţă, şi dacă nu este în planul fizic, ea se 
află în planul afectiv sau planul intelectual. In oricare 
domeniu, omul este împins să se îmbogăţească într-un 
fel sau altul. A dori întotdeauna mai mult este un lucru 
normal. Dar când aceasta începe să devină anormal? 
Organismul ne-o spune într-un fel în care nici un filozof 
nu mai poate obiecta. Dacă aş exprima părerea mea 
personală, toţi ar putea veni să-mi spună: „Nu, după 
mine nu este aşa. După mine..”. şi aceasta nu s-ar 
mai sfârşi. Deci, nu voi spune părerea mea, ci aceea a 
naturii universale: încerc mereu să găsesc exemple, 
printre operele ei, cum a rezolvat această problemă, 
cum nu este părerea mea personală, toată lumea este 
obligată să se încline. 

Atunci, este permis de a aduna bogății? 
Bineînţeles, ce face stomacul când îi daţi hrană? 
Începe munca, o transformă, ia ceea ce îi este necesar, 
iar restul îl aruncă, nepăstrând nimic. Ceea ce 
primeşte, nu-l foloseşte numai pentru el, ci-l munceşte 
şi distribuie apoi în tot corpul. La capătul a câteva ore, 
când resimte din nou un vid, va prelua din nou hrană şi 
totul reîncepe. Mulțumită acestei împărțiri 
impersonale,  dezinteresate, omul este sănătos, 
vorbeşte, merge, munceşte, cântă... 

să presupunem acum că stomacul cere: „Pe 
viitor, voi păstra totul pentru mine. Cine sunt 


aceşti proşti pentru care trebuie să dau mereu 
câte ceva? Şi dacă va fi o foamete? Nu se ştie 
niciodată ce rezervă viitorul. Am o întreagă listă 
de hrănit, trebuie să fac provizii”. El va acumula, 
acumula, şi iată, va apare boala. De ce? Pentru că 
legea  impersonalităţii, a  Fraternităţii, nu va fi 
respectată. Medicii vor numi această obstrucţie 
tumoare, cancer, cum doresc... şi la fel va fi dacă 
plămânii, capul, inima se pun la păstrat numai pentru 
ei. 

Toţi oamenii sunt ca celulele unui aceluiaşi corp, 
iar în organism, există mult mai multe celule decât 
oameni pe pământ; creierul nostru are, el singur, mai 
multe miliarde. Atunci cum se întâmplă că toate 
celulele corpului s-au aranjat pentru a trăi împreună în 
ajutor, în fraternitate, iar oamenii sunt aşa de proşti 
încât nu reuşesc? Dacă ar putea realiza această 
fraternitate universală, va fi o aşa mare prosperitate 
încât ţările şi indivizii nu vor mai simţi nevoia de a 
aduna bogății şi de a le ascunde, pentru că va exista 
întotdeauna tot necesarul pentru toată lumea. 

De ce oamenii nu se gândesc decât să adune? 
Pentru că se aruncă fără oprire în situaţii încurcate 
care îi conduc la catastrofe? Atunci, din previziune, 
strâng grămadă tot felul de lucruri pentru zile negre. 
Dacă toţi ar fi rezonabili, nimeni n-ar simţi nevoia de a 
acumula: fiecare ar dispune de tot, atât cât îi trebuie... 
şi chiar mijloacele de transport ar fi gratuite, s-ar 
continua să se muncească pentru a nu amorţi, dar s-ar 
munci gratis... Da, gratis pentru ca este realmente 
agreabil să fii înconjurat de oameni care te 
recompensează pentru munca depusă prin 
recunoştinţă, surâsuri, dragoste. Banul păleşte alături! 


Trebuie deci ca oamenii să fie luminaţi în spiritul 
de a nu aduna mai mulţi bani şi bogății decât le este 
necesar. Când omenirea va deveni o familie, când 
frontierele vor dispare, va dispare şi această nevoie de 
a strânge peste măsură şi nu va mai exista nedreptate. 
lată deci soluţia: ca fiecare să înţeleagă avantajele 
Fraternităţii Universale şi să lucreze pentru ea, ca şi 
celulele într-un organism sănătos. 


Cap. 6 - Comunism şi capitalism, două 
manifestări complementare 


Lumea întreagă este actualmente împărţită în 
două: de o parte capitaliştii şi de cealaltă comuniştii. 
Pentru majoritatea oamenilor capitalismul şi 
comunismul reprezintă două moduri diferite de a 
concepe producţia şi repartiţia bogățiilor materiale, dar 
în realitate sunt două noţiuni care ascund realităţi mult 
mai vaste. 

Să luăm exemplul unei tinere. În trecut... mai 
puţin astăzi, o tânără este la început capitalistă: ea nu 
vrea să fie nici îmbrăţișată, nici mângâiată, ea 
păstrează totul pentru ea însăşi. Părinţii ei au sfătuit-o 
să nu dea nimic şi ea urmează aceste sfaturi pentru o 
perioadă. Dar cum curentul comunist face progrese şi 
se fofilează în toate regiunile, va pătrunde într-o zi şi în 
capul tinerei fete care doreşte acum să distribuie tot 
din inima sa, farmecul şi frumuseţea sa, ea a devenit 
comunistă. Şi la fel pentru un băiat: după o perioadă 
capitalistă, el, de asemenea, devine comunist, 
distribuie peste tot chintesenţa sa. Da, toate acestea 
înseamnă comunism. Bineînţeles, nimeni nu vede 
lucrurile aşa, dar eu, cum sunt atât de deformat, le văd 
aşa. 


Să spunem că o tânără care îşi dă capitalul său 
primului venit este comunistă. Dar, în fond, de ce dă 
ea acest capital? Pentru a pune mâna pe capitalul 
băiatului, care şi-l va pierde. Nu este deloc 
dezinteresat acest fel de comunism. Dacă o fată 
devine generoasă este pentru a avea capitalul 
băiatului. Fără capital nu se poate trăi. O fată posedă, 
deci, un capital formidabil, şi cu acest capital ea poate 
să-şi cumpere multe lucruri... Ea poate fi invitată la un 
restaurant pentru o masă mai bună şi apoi, ea va fi 
mâncată, dar, în sfârşit, să nu insistăm!... Vedeţi cât de 
complexe sunt lucrurile. 

In realitate, natura ne arată că amândouă sunt 
necesare: comunismul şi capitalismul. Ce este un 
copil? Un capitalist. El strigă, cere, se impune, vrea să 
acapareze totul şi să păstreze totul pentru el. Dar într- 
o zi când se va căsători şi când va avea copiii lui, el va 
fi obligat să devină comunist şi, la rândul său va 
distribui bogăţiile sale. Oamenii se nasc toţi capitalişti, 
comunismul vine mai târziu. Când un băiat întâlneşte o 
fată pentru a întemeia un cămin, iată deja o comună, 
aceasta este începutul. 

Natura însăşi obligă fiinţele să se manifeste drept 
capitalişti şi comunişti, dar în perioade diferite, 
desigur. In primul rând omul este capitalist, căci 
trebuie să devină bogat. Natura îi oferă capitaluri: 
braţele sale, picioarele, ochii, urechile, sexul, creierul 
sunt capitaluri cu care trebuie să lucreze pentru a 
obţine bogăţiile pe care va putea, mai târziu, să le 
distribuie. Dacă sunteţi săraci, ce puteţi împărţi? Nimic. 
Nu veţi ajunge nici să vă ajutaţi soţia şi copiii. Trebuie 
să fii bogat pentru a ajuta pe alţii. Capitalismul trebuie 
să fie numai un mijloc, dar greşeala capitaliştilor este 
de a fi făcut un scop. Capitaliştii n-au înţeles nimic... Şi 


nici comuniştii, de altfel. Îi credeţi pe comunişti că sunt 
adevăraţi comunişti? Aceasta, numai Dumnezeu o ştie. 
Dacă îi critică aşa pe capitalişti, dacă îi combat, adesea 
pentru că doresc să fie la fel de bogaţi şi puternici ca 
ei. Cel care se simte sărac şi  dezmoştenit 
propovăduieşte comunismul. Da, dar dacă devine 
bogat, oh, la, la. s-a sfârşit cu comunismul. Atât timp 
cât oamenii sunt săraci, sunt comunişti, dar imediat ce 
sunt bogaţi, ei devin capitalişti, pentru că dacă acceptă 
în acel moment comunismul, vor trebui să împartă 
totul, şi aceasta nu le mai convine. Însă eu, cred în 
comunism. De ce? Pentru că lisus era comunist, dar un 
comunist alb, nu un comunist roşu. Pentru moment nici 
comuniştii, nici capitaliştii nu gândesc şi nu acţionează 
corect. Când ai drept ideal de a aduna bogății, vor 
apare tot felul de inconveniente care n-au fost 
prevăzute. lar când vrei să împarţi fără discernământ, 
apar altele neprevăzute, care sunt la fel de 
prejudiciabile. Deci, dacă comuniştii şi capitaliştii nu 
doresc să meargă mai departe în înţelegerea lucrurilor, 
se vor masacra, vor fi războaie civile în aşteptare de 
alte războaie... Nici unii, nici ceilalţi nu au această 
lumină pe care o dăm noi aici: de a munci pentru un 
ideal înalt. Ei nu lucrează decât pentru ei şi chiar dacă 
lasă impresia că lucrează pentru alţii, în realitate nu o 
fac decât pentru ei. 

Trebuie să existe o înţelegere între capitalişti şi 
comunişti pentru ca, împreună, să ajute omenirea. Şi 
unii şi ceilalţi sunt necesari pentru că aceste două 
curente ale capitalismului şi comunismului lucrează 
simultan în univers. Pentru ce oare oamenii fac un 
factor de diviziune, chiar dacă echilibrul cosmic se 
sprijină pe aceste două curente. Deveniţi deci, în 


acelaşi timp, adevăraţi  capitalişti şi adevăraţi 
comunişti, şi veţi fi în plenitudine. 

Mulţi sunt comunişti pentru ca sunt obligaţi să o 
facă, li se confiscă terenul, casa... dar nu ei s-au oferit 
să le doneze. Atunci, straniu comunism, când el obligă 
oamenii să dea tot ce le aparţine. A limita, a oprima, a 
distruge pe alţii, este oare comunism? Nu, comunismul 
înseamnă a învăţa pe alţii să distribuie, să dea, să 
surâdă, să iubească, păstrând tot capitalul lor, căci fără 
capital ce poţi face? Dacă nu aveţi bani, chiar şi cu cele 
mai bune idei din lume, nu veţi putea realiza nimic. În 
timp ce cu un capital, veţi ridica o întreprindere, veţi 
câştiga bine şi veţi putea apoi să distribuiţi beneficiile 
voastre: veţi deveni comunist. Dar pentru a deveni 
comunist, trebuie să fii mai întâi capitalist. lată ce 
trebuie înţeles. Dacă nu aveţi nimic, nu veţi putea fi 
comunist. Toţi posesorii de capital care nu au înţeles 
motivul de a exista al capitalului sunt foarte proşti 
capitalişti iar comuniştii au dreptate în a-i ataca. Dar 
nu au dreptate când atacă pe adevărații capitalişti, 
pentru că numai aceştia sunt cu adevărat comunişti. 

Veţi spune: „Dumnezeule. Totul este încurcat, nu 
mai înțeleg nimic!”. Da, este totdeauna încurcătură în 
capul vostru pentru că nu aţi fost instruiți în Ştiinţa 
iniţiatică. Când vi se prezintă adevărurile aşa cum 
Inteligența cosmică le-a creat, nu înţelegeţi nimic, 
pentru că eraţi în şcoli omeneşti unde vi s-au inoculat 
idei greşite. In timp ce eu, am fost în Şcoala 
Inteligenţei cosmice unde mi s-au spus aceasta: dacă 
nu sunteţi capitalist, nu veţi putea deveni comunist. 
Trebuie deci lărgită înţelegerea, să deveniți un 
capitalist şi să vă serviţi de toate bogăţiile, chiar de 
creier, gură, braţe, picioare, pentru a face bine. În 
acest moment sunteţi un comunist ideal. Dar dacă nu 


aveţi nimic şi veţi dori să fiţi comunist, ce fel de bine 
veţi face? Nici unul. Şi dacă veţi lua ceea ce nu vă 
aparţine, veţi fi un hoţ. 

A dori eliminarea bogaţilor pentru a le lua ce au şi 
a trăi ca ei, să fie oare, acesta, un mod de înţelegere a 
lucrurilor? Când trăieşti în mizerie, îi combaţi pe bogaţi, 
dar odată ajuns bogat, încetezi să îi mai combaţi. In 
realitate, atunci când sunteţi bogat ar trebui să fiţi 
contra bogaţilor şi să împărţiţi totul. Dar a vorbi de rău 
pe bogaţi când eşti în mizerie, este prea uşor. La fel ca 
şi fetele urâte care critică pe cele frumoase. Ele le 
critică pentru că se simt urâte. Dacă ar fi fost 
frumoase, ele n-ar fi criticat niciodată frumuseţea. 

Atunci, răsturnând pe capitalişti strigaţi: „Trăiască 
comunismul!” şi apoi oprimaţi poporul încă şi mai crunt 
decât predecesorii voştri? Nu, aceasta nu trebuie să se 
întâmple. Cum se vor justifica comuniştii în faţa 
istoriei? Căci totul este înregistrat. Vedem din ce în ce 
mai multe filme care arată cum, după ce au fost forţaţi 
să mărturisească crime pe care nu le-au comis 
niciodată, oamenii sunt condamnaţi pe nedrept. Dar 
istoria vă judecă, şi îi va judeca pe toţi, capitalişti ca şi 
comunişti. Toţi vor fi în acelaşi coş, şi îi va dezvinovăţi 
pe cei care au încercat să se îmbogăţească pentru a da 
aceste bogății altora, realizând astfel lucruri mari 
pentru fericirea omenirii. 

De altfel acest adevăr trebuie să fie înţeles şi 
aplicat în toate domeniile. Priviţi: fiecare vrea să 
studieze, să se instruiască, să câştige bani pentru a se 
face stimat şi respectat, căci oriunde se prezintă un om 
bogat, instruit şi puternic, porţile se deschid. În toate 
domeniile, regăsim aceleaşi tendinţe eterne de a 
deveni capitalist, adică de a avea o proprietate, de a 
poseda, de a domina. Această ia forme diferite: pentru 


unii bogăţia, pentru alţii puterea, conducerea, pentru 
alţii cunoaşterea... Cunoaşterea aparţine, poate, unui 
domeniu superior, dar, în fond, înseamnă acelaşi lucru: 
să devii bogat pentru a te impune. Da, savanții se 
comportă la fel ca şi bogății: sunt adesea distanti, 
dispreţuitori, şi deloc fraterni. 

Toţi ignoranţii şi slabii au tendinţe „comuniste": le 
place mult să se întâlnească, să se îmbrăţişeze, să se 
invite, şi sunt foarte accesibili, foarte drăguţi... pentru 
că nu au nimic. In timp ce acei care sunt puternici sau 
savanţi sunt mai greu de văzut: trebuie să le ceri 
întâlniri cu luni şi luni înainte şi adesea vă primeşte 
secretarul lor, ei fiind inaccesibili. Oare aşa trebuie să 
se poarte? Toţi acei care sunt bogaţi, în oricare 
domeniu ar fi, nu trebuie să se comporte ca pontifi 
orgolioşi, ci trebuie să coboare puţin la nivelul 
celorlalţi, să fie fraterni, să împartă bogăţiile lor: atunci 
ei vor fi adevăraţi comunişti. Ştiinţa, puterea trebuie 
căutate ca mijloace de a ajuta omenirea şi nu pentru 
aranjarea propriilor afaceri. 

Când privesc oamenii care vorbesc la televizor, fie 
comunişti sau capitalişti, ei au o atitudine „capitalistă"? 
Se simt tari în domeniul cunoştinţelor, argumentelor, şi 
vorbesc ca nişte despoţi, nu au nici un pic de dragoste, 
modestie, sau blândeţe. Da, eu nu mă pot înşela, toate 
atitudinile le pot clasifica. Veţi spune: „Dar cum puteți 
clasifica aceste atitudini în categorii capitaliste şi 
comuniste?”. Oh, pentru că sunt folosite fără oprire 
aceste două cuvinte nefericite. Aş putea găsi altele, 
dar în aşteptare le folosesc pe acestea pentru că sunt 
comode. 

Trebuie să aveţi cunoştinţe, titluri, diplome, dar nu 
pentru voi, nu pentru a vă aranja afacerile proprii. 
Ştiinţa nu trebuie să fie un mijloc de a satisface eul 


vostru interior. Nu, toate talentele pe care puteţi să le 
dezvoltați pentru a deveni un savant, un artist, un om 
politic, un financiar, nu trebuie să fie decât mijloace 
pentru a face bine. Atunci aceasta devine divină, 
pentru că cele două se alătură: sunteţi în acelaşi timp 
şi capitalişti şi comunişti. M-am gândit mulţi ani la 
această problemă, şi vă spun cum am rezolvat-o: am 
devenit în acelaşi timp şi capitalist şi comunist. 

Capitalismul şi comunismul sunt amândouă 
necesare, indispensabile, şi vă spun că, natura însăşi a 
făcut să apară aceste două tendinţe. Copilul, care ia, 
este un capitalist, şi bătrânul, care împarte tot, înainte 
de a pleca „dincolo”, este un adevărat comunist: nu a 
păstrat nimic pentru el. Între cei doi se află tot felul de 
oameni care nu aparţin cu adevărat nici uneia dintre 
cele două categorii: capitalişti, care de fapt nu sunt 
capitalişti, şi comunişti care nu sunt comunişti. Idealul 
este de a fi în acelaşi timp capitalist şi comunist, adică 
de a se îmbogăţi pentru a împărţi fără oprire bogăţiile 
sale. Ajuns aici, eşti perfect. Dar dacă sunteţi numai 
comunişti sau numai capitalişti, sunteţi oricum 
pierduţi. 

Cel care doreşte să posede ceva are dreptate, da, 
natura i-a acordat acest drept. Dovada, este că avem 
un corp fizic, ne aparţine, şi dacă vrem să-l împărţim, 
devine periculos. Se pot împărţi anumite lucruri, este 
de înţeles, dar corpul trebuie păstrat. Priviţi copacul: el 
este capitalist, îşi păstrează rădăcinile, trunchiul, 
ramurile sale, dar este şi comunist, când el îşi împarte 
fructele. În acest fel a conceput natura lucrurile. În 
lniţiat care a înţeles lecţia naturii face exact ca şi 
copacul: îşi păstrează rădăcinile, trunchiul, ramurile, 
dar împarte fructele, adică gândurile, sentimentele, 
cuvintele, lumina sa, forţa şi banii săi. Singur Iniţiatul 


este un adevărat capitalist şi un adevărat comunist. 
Ceilalţi nu sunt decât copii care se ciondănesc şi care 
nu au înţeles nimic din adevărata viaţă, şi, de aceea, 
nu-şi vor rezolva niciodată problemele lor pentru că nu 
posedă lumina iniţiatică. 

Deci, vedeţi, adevăratul capitalist este Iniţiatul, el 
s-a îmbogăţit, s-a îmbogăţit... el este totodată şi 
adevăratul comunist, căci zi şi noapte îşi împarte 
bogăţiile. In schimb, capitalul şi-l păstrează, căci nu ar 
putea face nimic fără capital. Închipuiţi-vă că cineva 
vine lângă mine şi îmi spune: „Oh, ce vioară minunată 
aveți. vă rog să mi-o dati mie!”. Dacă aş fi un adevărat 
capitalist aş spune: „Nu, nu vă dau vioara mea, îmi 
aparţine, dar veniţi în fiecare zi şi voi cânta 
pentru dumneavoastră.” 

Atât timp cât oamenii vor fi împărţiţi în capitalişti 
şi comunişti, va exista război între ei. Câte furturi, 
explozii, incendii, răpiri, asasinate, n-au altă origine 
decât aceste două cuvinte! 

Inţelepciunea înseamnă de a lăsa să se dezvolte 
într-o manieră echilibrată cele două tendinţe: 
capitalistă şi comunistă. Chiar într-o zi, de exemplu, 
trebuie să ştii să fii şi una şi cealaltă. A fi numai 
capitalist, adică de a trăi numai în ascunzişul său, fără 
a vedea alte persoane, este rău. Şi a fi tot timpul cu 
alţii pentru că eşti incapabil de a trăi singur, iată un 
comunism cu adevărat îndobitocitor. Atunci, eu am 
rezolvat astfel problema. Am păstrat jumătate din zi 
pentru mine, muncind,  rugându-mă,  meditând, 
acumulând. Cealaltă jumătate vorbesc, primesc vizite, 
împart. lată cum poţi fi fericit mulţumind amândouă 
naturile. 

Dacă sunteţi tot timpul singur fără a oferi nimic din 
voi, aveţi o indispoziţie, vă lipseşte ceva. lar dacă staţi 


continuu... cu alţii, veţi pierde tot, rezervorul se goleşte 
şi nu vă va rămâne nimic pentru voi. Veţi fi deci 
obligaţi să deveniți capitalist, să renunţaţi puţin ca să-i 
mai întâlniți pe alţii pentru a putea să vă îmbogăţiţi din 
nou. Cei care acumulează mult şi cei care împart mult, 
sunt nefericiţi. Cea de-a treia soluţie este singura care 
îi face pe oameni fericiţi: jumătate-jumătate. 


x x 


Atât timp cât gândim capitalismul şi comunismul 
separat, opunându-le, cădem în greşeală. Capitalistul 
care acumulează fără să împartă nimic începe să 
putrezească. Este la fel ca şi grâul pe care îl păstraţi 
ani de zile în hambar în loc de a-l semăna: şoarecii îl 
mănâncă, sau pur şi simplu putrezeşte. Este perfect 
normal să îţi doreşti să posedezi? Dar a dori numai 
posesia fără a da nimic este un instinct primitiv care 
trebuie educat. Tot ceea ce omul posedă trebuie să-i 
servească să facă bine. 

Numai că, bineînţeles, nu bogăţiile materiale 
trebuie căutate, căci pentru a deveni bogat eşti 
totdeauna obligat să-l deposedezi pe vecin sau să 
comiţi fapte necinstite. Pământul este mic, spaţiul 
limitat, aşa că, mai întotdeauna te îmbogăţești, mai 
mult sau mai puţin, pe seama altora. Dar dacă această 
dorinţă de îmbogăţire are ca obiect Cerul, valorile 
celeste, atât de vaste, imense, infinite, orice aţi lua nu 
va diminua cu nimic această imensitate, acest ocean 
inepuizabil, nu veţi leza interesele nimănui. Şi odată 
îmbogăţiţi, veţi împărţi altora. 

Soluţia la problemele capitalismului şi 
comunismului, este de a accepta, atât unii cât şi alţii, 
să-şi lărgească concepţiile privind lucrurile de cât mai 


sus. lată soluţia pe care am găsit-o. Nu există ceartă în 
mine între comunişti şi capitalişti, cele două părţi îşi 
întind fratern mâna, se îmbrăţişează, sunt fericiţi. Zi şi 
noapte capitaliştii din mine sunt pe cale de a se 
îmbogăţi, îi întrec chiar pe toţi capitaliştii pământului 
care sunt limitați şi restrânşi. Ei, da, ce putem face pe 
pământ? Dacă vreţi să mergeţi foarte repede veţi risca 
accidente: sunt copaci, case, oameni, şi sunteţi uneori 
obligaţi de a conduce cu treizeci la oră pentru a nu lovi 
vitele. În timp ce în eter, chiar dacă vă deplasaţi mai 
repede decât lumina, nu vor există accidente. Acolo, la 
acea înălţime, se află capitaliştii din mine, de aceea ei 
nu întâlnesc nici un obstacol în acţiunile lor... In timp 
ce alţii, sărmanii, făcând totul ca să înghită întreg 
pământul, sunt limitați. Ce vreţi? In materie, aşa se 
întâmplă. Şi comuniştii, care sunt aşa de mândri de 
filozofia lor, care se simt aşa de generoşi, aşa altruişti, 
întâlnesc obstacole. Cum ei ignoră structura fiinţei 
omeneşti, nu îşi dau seama asupra faptului că, pornind 
să amelioreze condiţiile materiale dar ignorând pe cele 
spirituale, duc obligatoriu o civilizaţie spre catastrofă. 
Când oamenii nu mai cultivă deloc spiritualul, ei 
redevin vicleni, necinstiţi, duri, ca animalele. In acest 
fel, cel mai bun dintre comunişti, poate deveni ca şi cel 
mai rău capitalist: nedrept, violent, despotic, abuzând 
de forţă şi puterea sa. În ciuda filozofiei lor minunate, 
mulţi comunişti s-au compromis deja: există dovezi. 
Da, este uşor a predica o filozofie ideală, dar pentru a o 
putea realiza, zilnic, în viaţă, este foarte greu, acesta 
este, în fond, esenţialul. 

Inteligența cosmică a construit omul în aşa fel 
încât să nu atingă dezvoltarea deplină decât 
menţinând legătura cu o lume superioară de unde să 
primească lumina şi forţa. Atât timp cât nu se 


încredinţează decât intelectului său limitat, el nu are 
toate posibilităţile de a vedea şi de a preveni, el comite 
erori catastrofale în toate domeniile. Acei care 
comunişti sau capitalişti îşi dirijează puterea spre 
tehnică, industrie, progres material, sunt condamnaţi 
mai devreme sau mai târziu să dea faliment. Căci 
agitaţiile lor, inspirate numai de dorinţa de a domina 
lumea, fără a ţine cont de desenul Inteligenţei 
cosmice, mişcă straturile atmosferei fizice şi psihice, 
provoacă forte ostile, puteri redutabile care se 
dezlănţuie apoi împotriva lor. 

Ei da, toţi acei care s-au decis să rezolve 
problemele politice şi sociale prin materialism, fără a 
studia natura profundă a fiinţei omeneşti, vor avea 
într-o zi mari surprize. Căci această nevoie de hrană 
spirituală se va ridica în popor cu o asemenea forţă, 
încât nimic nu-l va face să renunţe la ea, nici 
amenințările, nici închisorile, nici moartea. 

Numai Iniţiaţii au reuşit să împace în viaţa lor 
comunismul şi capitalismul, şi au făcut-o conştient. Ei 
ştiu că această circulaţie este o lege a vieţii: a lua şi a 
da... Da, şi viaţa eternă, este de a primi de la Cer, apoi 
de a împărţi ceea ce ai primit, pentru ca totul să se 
întoarcă către Cer pentru a fi din nou purificat. 
Circulaţia în vene este capitalistă: din toate punctele 
corpului sângele se îndreaptă către plămâni pentru a fi 
purificat. Apoi, de aici, sângele merge către inimă care 
îl trimite în tot corpul: circulaţia arterială este deci 
comunistă. 

Circulaţia sângelui este în realitate reflectarea 
unui proces cosmic. Această energie care vine de la 
Dumnezeu, din Centru, şi care coboară în toate 
regnurile naturii (oameni, animale, vegetale...) pentru 
a le învigora, se încarcă de impurități, apoi prin căi 


necunoscute, ea se întoarce la plămânii şi inima 
universului pentru a se purifica, înainte de a fi trimisă 
din nou către creaturi. Această circulaţie, înseamnă 
capitalismul şi comunismul cu adevărat înţelese. 


Cap. 7 - Pentru o nouă concepţie a economiei 


La ora actuală, oamenii au tendinţa de a da 
economiei un loc preponderent, şi în aparenţă au 
dreptate, căci este foarte important de a asigura în cel 
mai bun mod posibil producţia şi repartiţia bogățiilor în 
lume. Greşeala lor constă în a nu vedea că, în realitate, 
economia depinde de factori situaţi într-un plan mult 
mai înalt, sau a nu ţine seama deloc de ei. 

Latura economică, dacă vreţi, este o latură 
moartă: nu se poate nici deplasa, nici acţiona, nici 
exprima, sunt alte elemente care decid s-o deplaseze 
aici sau acolo, şi după cum înţelepciunea sau nebunia 
o fac, rezultatele sunt cu totul diferite. Când mintea 
care trebuie să decidă este bolnavă, la sfârşit, ea, 
economia, va fi ruinată. lată deci nemulţumirile, 
grevele, revoluțiile... 

Este păcat că oamenii se lasă aruncaţi în materie 
pe punctul de a uita că nu ea este cea mai importantă, 
ci factorii care acţionează asupra ei. Să ne închipuim 
că aveţi capitaluri şi arme: vă simţiţi foarte puternici. 
Numai că sunteţi stupizi şi iată ca se iveşte cineva mai 
inteligent decât voi. Vă poate distruge, pentru că 
dispune de un element superior la tot ceea ce 
posedaţi: inteligenţa. Da, inteligenţa triumfă adesea 
peste toate mijloacele materiale. 

Fiecare eveniment care se produce în planul 
material depinde de fenomene care au loc mult mai 
sus, în lumea invizibilă a gândurilor şi sentimentelor, şi 


atât timp cât nu se văd aceste elemente invizibile care 
acţionează asupra materiei pentru a o influenţa în bine 
sau rău, nu vom avea decât o vedere greşită a 
lucrurilor. Realitatea este că, nu există nimic economic, 
tehnic, industrial care poate funcţiona de unul singur. 

Când dorim să reprezentăm anatomia fiinţei 
omeneşti, ne servim de planşe reprezentând diferite 
sisteme din care este alcătuită: sistemul osos, sistemul 
circulator, sistemul muscular, sistemul nervos etc. Nici 
una dintre aceste planşe nu reprezintă omul în 
totalitate, ci numai un aspect. Ceea ce nu ştim, este că 
în afara sistemului nervos există multe alte sisteme 
necunoscute încă ştiinţei oficiale. Nimeni nu 
menţionează sistemul auric însoţit de curenţii săi de 
lumini şi culori, şi totuşi el este cel care conduce 
sistemul nervos, exact cum sistemul nervos conduce 
sistemele circulator, respirator etc. Nu s-a studiat încă 
totalitatea fiinţei omeneşti. 

Acordând pondere mai mare domeniului economic 
(materii prime, capitaluri,  debuşeuri, importuri, 
exporturi, ş.a.m.d...Oamenii arată că s-au limitat la 
sistemul osos, muscular, circulator. Nu au ajuns încă 
până la sistemul nervos, şi cu atât mai mult până la 
sistemul auric, şi aceasta explică de ce lasă la o parte 
anumite reguli, anumite legi, anumite virtuţi care 
corespund acestor sisteme. De aceea conducătorii care 
pun, în principal, accentul pe economie, sunt pe cale 
de a provoca decăderea lumii întregi. Pentru a fi tot 
timpul mai puternic şi mai bogat decât vecinul, eşti 
obligat să comiţi acţiuni care nu sunt totdeauna cele 
mai oneste. Da, este fatal. 

Deci, în timp ce de o parte opulentă creşte, de 
cealaltă parte respectul legilor divine se diminuează, şi 
aceasta va aduce catastrofe mari. Eu ştiu bine că nu se 


poate accepta ceea ce spun: pentru că nu se poate 
vedea. Nu se vede că, pentru a obţine succesul în 
planul economic eşti obligat să comiţi fără încetare 
lucruri incorecte şi crime. Este ca în politică sau 
spionaj: totul este permis. Se pretinde a se lucra 
pentru ţara sa. Da, dar... celelalte ţări?... Interesele 
economice distrug întotdeauna morala. Când li se dă 
prioritate, toate calităţile bune se şterg şi sunt înlocuite 
de egoism, violenţă, viclenie, lipsă de scrupule. Viaţa 
economică este indispensabilă, bineînţeles, dar ea 
trebuie să fie stăpânită pentru a asculta de alte 
necesităţi, de alte puteri care îi sunt superioare. Altfel, 
cele mai bune aspirații sunt batjocorite pentru ca 
egoiştii să se poată îmbogăţi. 

Trebuie început a gândi, pentru a vedea clar că pe 
primul loc trebuie pusă lumea divină, şi că tot restul 
este la dispoziţia ei. Adevărul este că oamenii au 
confundat scopul cu mijloacele. Ei ştiu că există 
totdeauna un scop de atins şi mijloace pentru a reuşi. 
Dar ceea ce nu au observat, este că sunt pe cale dea 
lua ca mijloace toate facultăţile şi darurile cele mai 
minunate pe care Cerul le-a dat, pentru a atinge scopul 
cel mai pământesc cu putinţă. Pentru a-şi satisface 
poftele lor cele mai joase, vor sacrifica ce există mai 
bun în ei, şi chiar Domnul trebuie să se închine voinţei 
lor pentru a-i ajuta în debuşeurile şi nebuniile lor. Şi 
credeţi că şi-au dat seama de situaţie ? Nicidecum. N- 
au nici măcar timp să se întrebe: „Dar cum arăt? Ce 
caut eu?” Eh, nu, trebuie să apară un Inţelept care să 
le şi spună: „Dar priveşte, bătrâne, care este scopul 
tău. Infernul. Şi mijloacele? Ei bine, ai luat ca mijloace 
pe Domnul, pe Îngeri, Ştiinţa, arta, religia..”. Da, iată 
de ce se servesc pentru a atinge infernul! 


Este adevărat că progresul material, industrial 
aduce câte ceva. Întrând acum într-o casă nu poţi să 
nu fii uimit de tot ceea ce vezi: încălzirea, aspiratorul, 
maşina de spălat rufe sau veselă, televizorul, 
telefonul... Dar atunci, pentru că au totul, de ce 
oamenii nu au fost niciodată mai nemulţumiţi, 
revoltați, bolnavi?... Dar chiar în faţa acestui eşec 
evident ei continuă să caute în aceeaşi direcţie. Nu vor 
să înţeleagă că, pentru a fi cu adevărat fericiţi, trebuie 
căutat într-un alt plan: da, a căuta dragostea, 
înţelepciunea, adevărul, şi diminuată puţin certitudinea 
că tupeul şi comodităţile le aduc totul. Lenea, 
egoismul, slăbiciunea, iată ce aduc aceste facilităţi. Şi 
din nefericire, aceasta este ce se doreşte: lenea, 
plăcerea... să nu faci nimic şi să ai totul. 

Şi ce vă sfătuiesc eu? Vă sfătuiesc în două moduri: 
să aveţi toate facilităţile materiale, dar să menţineţi, 
fizic şi mai ales psihic, o activitate neobosită pentru a 
nu vă anchiloza şi a vă abrutiza. Veţi spune că v-am 
vorbit deja destul. Da, v-am vorbit, dar oare aceasta a 
dat rezultate? V-aţi decis, deci, să acţionaţi în acest 
sens? Nu, nu încă: sunteţi încă concentrați în materie, 
în plăceri, încât nu va rămâne timp să vă deschideţi 
către lumea divină şi să invitaţi entităţile sublime să 
vină să lucreze în voi. Şi este foarte grav acest lucru! 
Dacă nu veţi voi să înţelegeţi, veţi suferi şi nimeni nu 
vă va salva. Nu puteţi decât voi înşivă să vă salvaţi 
prin lumină şi prin dragoste. Atunci analizaţi timpul 
vostru de lucru, energiile şi atenţia voastră. Veţi 
observa că nu oferiţi mare lucru lumii divine, singura 
care vă poate purifica, lumina renaşte, oferind aproape 
tot timpul energiile voastre lumii materiale, care, după 
ce v-a dat câteva clipe de bucurie, vă încarcă, vă 
întemniţează şi vă dizolvă. 


Să luăm exemplul unui om bogat: dacă nu face 
ceva bun cu bogăţiile sale, dacă se lasă dus de 
plăcerile vieții obişnuite, când va reveni într-o 
următoare încarnare, nu va mai avea nimic şi va fi 
obligat să trăiască în mizerie şi privaţiuni. El nu va şti 
faptul că dacă a fost foarte bogat în trecut şi acum 
este în mizerie, este pentru că a păstrat totul pentru el 
fără a face nimic bun pentru alţii. Câte creaturi nu vin 
pe lume într-o stare cu adevărat deplorabilă fără a şti 
măcar de ce. Această problemă nu a fost bine lămurită 
nici de către psihologie, nici de medicină, pedagogie 
sau psihanaliză... nici chiar de către religie. Ea nu 
poate fi lămurită decât de Ştiinţa iniţiatică. 

Deci, dacă doriţi să pregătiţi condiţii bune pentru 
următoarea încarnare, indiferent ce veţi întreprinde, 
întrebaţi-vă întâi sincer: „Caut lumina, caut iubirea, 
caut forţa... Le voi obţine făcând asta sau 
asta ?” 

Şi Cerul, care vă ascultă, vă va da răspunsul. 

Sunt încă atâtea de spus asupra acestui subiect al 
economiei. Când o societate este prea preocupată de 
interesele ei economice, urmează pentru ea tot felul de 
dezechilibre şi inconveniente pe care nu a avut 
înţelepciunea de a le preveni. Priviţi, se doreşte 
exportul cu orice preţ pentru că este extrem de 
avantajos, şi treptat se vând arme, avioane de luptă 
unor popoare care, prin lupte continue, riscă să 
compromită pacea şi securitatea întregii planete. Unele 
dintre aceste popoare abia ştiu să citească şi să scrie, 
dar li se servesc arme perfecţionate. Bineînţeles, se 
vor câştiga bani mulţi, dar se va plăti foarte scump, 
într-o altă manieră, pentru toate acestea. Oh, Doamne, 
ce orbire. Şi iată cum o economie fără scrupule va fi 
ruina mai multor ţări. 


Da, dragii mei fraţi şi surori, nici o altă problemă 
nu este mai importantă ca economia, cu aceasta sunt 
de acord. Insă un lucru nu l-au înţeles oamenii, nu aici, 
jos, se studiază problema pentru a o rezolva, ci sus, 
căci tot ceea ce este jos este o reflectare a ceea ce se 
află sus. 


x x 


Societatea este aşa de bine organizată pentru a 
oferi totul, încât oamenii au devenit foarte neglijenţi? 
Ei ştiu că vor găsi mereu ceva sau pe cineva să Îi 
scoată din încurcătură. Ei pot merge la ski şi să se 
lanseze imprudent pe pârtie: dacă îşi vor rupe piciorul, 
vor merge la spital şi îl vor pune în ghips. Dacă vor 
lucra pe o scară, de ce să verifice dacă este bine 
aşezată? 

Dacă vor cădea, vor fi luaţi pentru a fi îngrijiţi. Şi 
de ce să aibă grija de dinţii lor? Vor merge la dentist. Şi 
hainele, de ce să fie atenţi să nu le păteze? Sunt 
atâtea produse de curăţătorie peste tot. Se plimbă în 
pădure şi aruncă o ţigară aprinsă: de ce să-i doară 
capul dacă ea va provoca un incendiu? Vor veni 
pompierii să-l stingă. 

In acest fel atenţia, perspicacitatea, discreţia, 
înţelepciunea, inteligenţa diminuează din ce în ce mai 
mult. De ce să se dezvolte când societatea oferă 
atâtea mijloace de a repara prostiile comise de diferiţi 
inşi? Toţi cercetătorii, tehnicienii sunt acolo pentru a-i 
ajuta pe oameni. In realitate, nu îi ajută, căci oamenii 
devin din ce în ce mai leneşi, slabi şi răi. Ei sunt, poate, 
mai instruiți ca înainte, dar mai neglijenţi şi nepăsători. 
Problema acum se pune nu în a opri progresul 
material, dar de a putea lucra, de asemenea, în 


domeniul interior pentru a exersa atenţia, prudenta, 
stăpânirea. Căci trebuie, de asemenea, să ne gândim 
că se pot produce evenimente care vor priva omenirea 
de toate aceste comodităţi la care ea s-a obişnuit, şi 
iată încă un factor de dezordine şi conflict. Priviţi ce se 
întâmpla cu petrolul: s-au săpat puțuri, s-a împrăştiat 
energia fără discernământ, crezând că petrolul va 
exista mereu, uşor de obţinut, şi iată acum câte 
probleme politice au apărut din cauza acestui petrol. A 
devenit o armă teribilă în mâinile celor care îl posedă, 
şi din cauza lui, acum, pacea lumii este, fără încetare, 
ameninţată. Este magnifică economia, dar ar valora 
mai mult pentru oameni să încerce să cunoască şi să 
accepte adevărurile susceptibile de a ameliora întâi 
viaţa lor psihică, căci viaţa lor exterioară va suferi, mai 
devreme sau mai târziu, consecinţele slăbiciunilor lor 
interioare. 

Sunt, probabil, singurul care înţelege corect 
economia. Se vorbeşte despre economie, se studiază 
ştiinţele economice, eu nu cunosc nimic dintre acestea, 
dar ştiu că economia nu se află acolo unde oamenii o 
caută. Vreţi să practicaţi veritabila economie, să aveţi 
bogății, comori pe care le puteţi apoi cheltui pentru a 
ajuta pe alţii? Ei bine, trebuie să deveniți atent, 
luminat, propriul vostru stăpân, rezonabil. lată 
adevărata economie. Nimeni nu o caută acolo, vedeţi, 
şi cele mai mari cheltuieli care duc la mari ruine sunt 
cauzate de către economişti. 

Toţi sunt pe cale de a se ruina spiritual, moral, 
intelectual, şi chiar material, pentru că nu au înţeles cu 
adevărat natura economiei. Adevărata economie 
începe acolo unde niciodată nu aţi avut ideea să o 
căutaţi: în atenţie. Eşti stupefiat de a vedea numărul 
de mijloace şi de produse care apar acum pentru a 


repune în funcţiune tot ceea ce a fost distrus, spart sau 
murdărit, şi nu numai obiecte ci oameni pur şi simplu. 
Este incredibil, o jumătate din omenire munceşte să 
repare pierderile cauzate de cealaltă jumătate. Ei bine, 
iată un punct care ar trebui să preocupe pe economişti, 
dar oamenii contând prea mult pe mijloacele 
exterioare îşi spun: „De ce să ne spargem capetele 
pentru a  atenţiona, deoarece sunt atâţia 
tehnicieni şi muncitori care repară tot ceea ce 
am scufundat noi, chiar şi pe noi înşine!“ Cu cât 
există mai multe facilităţi, cu atât mai puţin atenţia se 
dezvoltă şi, în acest mod, o economie ajunge la 
pământ: pentru că eşti obligat să cheltuieşti prea mult 
pentru a o repara. Dar eu ştiu că acest punct de 
vedere nu este cel al economiştilor. Căci nu numai că 
ei nu au văzut problema în acest fel, dar au o filozofie 
diametral opusă: trebuie produs din ce în ce mai mult, 
şi pentru ca această producţie să se scurgă, trebuie ca 
oamenii să consume cât mai mult. Sunt împinşi deci la 
consum, şi chiar la risipă: cu cât vor cumpăra mai mult, 
cu atât va fi mai bine. Atunci ei devin neglijenţi, sparg 
maşina şi celelalte aparate ale lor, nu e nimic, vor 
cumpăra altele... Dacă nu sunt rezonabili şi îşi macină 
sănătatea, este foarte bine de asemenea, vor îmbogăţi 
industriile şi laboratoarele farmaceutice. Bineînţeles, în 
acest mod, afacerile unor persoane şi anumitor ţări vor 
prospera, dar pentru ansamblul omenirii, pentru 
echilibrul, sănătatea, fericirea sa, această concepţie a 
economiei este ruinătoare şi catastrofală. 

In realitate, natura singura cunoaşte şi practică 
economia: ea ştie cum trebuie făcut pentru a nu pierde 
un singur atom. O mică urmă de praf, o murdărie, totul 
se foloseşte. Priviţi: chiar deşeurile şi gunoaiele 
aruncate de oameni sunt absorbite de pământul care 


le transformă în uzinele sale de jos, şi devin hrană 
pentru vegetaţie. Nimic nu se pierde, nimic nu se 
aruncă. Oamenii sunt departe de a poseda această 
inteligenţă a naturii: nu numai că epuizează pământul 
forțând producţia şi risipindu-i resursele, dar sunt tot 
timpul contrariaţi de problema deşeurilor. Urmăriţi 
problemele puse de reziduurile radioactive şi altele 
extrem de toxice, cărora nu li s-a găsit un mijloc de 
distrugere. Sunt obligaţi să le îndese în galerii 
subterane, dar există mari riscuri pentru omenire. 

Adevărata economie se găseşte deci acolo unde 
este căutată. Şi v-aş spune chiar că adevărurile 
economiei constau în a nu risipi forţele, calităţile, 
energiile pe care Cerul ni le-a dat. Ea începe deci prin 
înţelepciune, măsură, atenţie. Actualmente nu vedem 
decât economişti peste tot. Dar niciodată omenirea nu 
îşi va găsi fericirea cu aceşti mari economişti, pentru 
că ei nu văd decât partea materială a vieţii şi a 
problemelor. 

O fiinţă care îşi distruge şi dispersează toate 
energiile psihice din cauza pasiunilor, dorințelor, 
gândurilor şi sentimentelor dezordonate, ce înţelegere 
a economiei poate avea? Veţi spune că nu vedeţi 
legătura... Pentru că sunteţi orbi, foarte simplu. Aceste 
două domenii nu sunt separate. lată de ce, acei care se 
află la conducerea unei ţări şi care se pronunţă asupra 
chestiunilor economice ar trebui, mai întâi, să înveţe 
anumite adevăruri care nu se găsesc în cărţile de 
economie: cum este constituit omul, cum este legat la 
întreg universul, cum acest univers este ierarhizat, 
cum toate întreprinderile omeneşti trebuie să asculte 
de un model, de o idee celestă. In acel moment, tot 
ceea ce vor face ei, tot ce vor ordona, va fi perfect. 


Cap. 8 - Ceea ce oricare om politic trebuie să ştie 


Fiinţa omenească este constituită din două naturi 
(spunem aceasta pentru a simplifica): o natură 
inferioară pe care am numit-o „Personalitate”, şi o 
natură superioară pe care am numit-o 
„Individualitate”. Când individualitatea domină în el, 
omul poate face un imens bine lumii întregi, în timp ce, 
dacă se lasă condus de personalitatea sa care este 
egocentrică, avidă, crudă, nu poate să facă decât rău 
altora. Din nefericire, peste tot în lume, personalitatea 
ocupă primul loc: în familiile unde se observă că soţia 
îşi trage plapuma lângă ea în timp ce soţul face la fel... 
în societate, unde fiecare îşi dă silinţa să-şi croiască 
drum pe seama altora... In politică, economie, artă, 
peste tot nu se vede decât personalitatea exprimându- 
se, impunându-se şi fulminând. 

Dar oamenii nu au suficiente criterii pentru a 
analiza originea exigenţelor şi revendicărilor lor. De 
câte ori n-au făcut ei experienţa schimbărilor şi chiar a 
revoluțiilor. Dar situaţia nu s-a îmbunătăţit. Şi de ce nu 
s-a ameliorat? Pentru că aceste revoluţii nu au fost 
făcute de oameni care aveau voinţa de a se smulge 
tendinţelor lor inferioare. Şi atât timp cât nu există 
ameliorări în mentalități, oricare ar fi reformele pe care 
le examinează, nici o situaţie nu poate cu adevărat să 
se amelioreze. Numai când vor ieşi din cercul strâmt al 
poftelor şi dorințelor lor nemăsurate, schimbările pe 
care le vor aduce vor fi adevărate ameliorări. 

Până aici, chiar dacă toţi oamenii politici folosesc 
din ce în ce mai mult cuvântul „schimbare”, vom 
continua să asistăm la aceleaşi eforturi încrâncenate 
ale unei mulţimi de ambiţioşi pentru a smulge locuri 
care să le ofere mai multă putere şi bani. Ei nu se 


pregătesc deloc să-şi asume sarcina măreaţă, care 
este a lor, ei nu muncesc deloc pentru a deveni mai 
dezinteresaţi, mai nobili, mai stăpâni de sine... modele. 
Aceasta nu îi interesează. La ce le-ar servi să se 
îndrepte? Nu de aceasta au ei nevoie. Ei au nevoie de 
locuri pentru a obţine puteri, pentru a-şi satisface 
pasiunile lor, dorinţele lor de cucerire, de dominație, de 
răzbunare. lată de ce lumea nu va găsi niciodată 
pacea! 

In realitate, societatea actuală este atât de puţin 
luminată, încât ea încurajează toate tendinţele 
interioare ale membrilor săi. Până şi părinţii sunt atât 
de neştiutori încât îşi imaginează să-şi educe copiii 
împingându-i la obţinerea de favoruri şi privilegii prin 
mijloace mai mult sau mai puţin licite. Aceasta 
înseamnă educaţia pentru ei. In loc să le spună: 
„Pregăteşte-te, dacă într-o zi vei avea 
responsabilităţi, va trebui să te arăţi la înălțimea 
sarcinii tale şi să nu te compromiţi niciodată”, 
nu, ei le dau sfaturile cele mai necinstite şi se bucură 
de succesele lor chiar dacă nu le merită. Se doreşte 
mereu reuşita în planul material şi cum, pentru a reuşi, 
eşti obligat să foloseşti calculele, viclenia, violenţa, în 
final se distruge tot ce există mai bun în caracterul 
fiecăruia. 

Veţi spune: „Da, dar dacă trebuie să urmăm 
sfaturile dumneavoastră, dacă trebuie să ne 
pregătim atâta pentru a deveni un model, 
condiţiile însă, în lume, sunt de aşa natură încât 
vom rămâne undeva, necunoscuţi, obscuri, în 
partea cea mai de jos a societăţii!“ Dar ce ştiţi voi 
despre marile legi spirituale, pentru a trage asemenea 
concluzii. Cine veţi deveni, cu adevărat, o fiinţă 
capabilă, excepţională, când veţi deveni un model, un 


soare, chiar dacă nu veţi dori, chiar dacă veţi refuza, 
alţii vor veni să vă ia de braţ cu forţa şi să vă plaseze 
în vârf pentru a-i dirija şi conduce!... Dacă aceasta nu 
se întâmplă, este pentru că nu o meritaţi: nu sunteţi 
încă pregătiţi, deci nu aveţi de ce să protestaţi. 

Oamenii aspiră la adevărata lumină, la adevărata 
ştiinţă, la adevărata putere, au nevoie de ea, o caută, 
dar cum toţi aceia cu care vin în contact, nu sunt 
modele impecabile, ei se descurcă prin necinste şi 
violenţă pentru a reuşi cu orice preţ. In interior, toţi 
aspiră la ceea ce este nobil, sublim, dar cum nu le 
întâlnesc, şi se văd înconjurați de hoţi şi nesătui, ei se 
descurajează şi încep să îi imite, adaptând această 
filozofie atât de răspândită: „Faceţi bine şi veti primi 
rău în schimb..”. „Fiți cinstit şi veți muri de foame..”. 
„Omul este un lup pentru om..”. Atunci, din ce în ce 
mai mult, fiecare se nivelează, se conformează 
creaturilor celor mai de jos. 

Ceea ce este trist, este că în timpul adolescenţei, 
mulţi au această dorinţă de a lucra pentru un ideal, de 
a face sacrificii mari, de a se comporta cavalereşte. 
Dar, după câtva timp, în contactul cu realitatea, sub 
presiunea anturajului lor care îi sfătuieşte să fie 
„rezonabili”, „inteligenţi”, ei renunţă, se nivelează, 
devin ca şi ceilalţi. Se observă aceasta peste tot: 
oamenii au dorinţe frumoase, elanuri bune, numai că 
nu întâlnesc instructori, modele, pentru a-i susţine, 
sfătui şi împiedica să se întoarcă înapoi, şi atunci din 
cauza tuturor micilor inconveniente, glume, ironii, după 
puţin timp devin ca fiarele care îi înconjoară. 

Dar să presupunem că vor exista în viitor creaturi 
care vor lupta, sacrifica totul pentru a ajunge să 
realizeze un ideal sublim, şi veţi vedea cât de mult vor 
fi ele căutate, apreciate, iubite. Şi în acest fel Regatul 


lui Dumnezeu poate veni pe pământ. Dacă nu a venit 
până acum, este pentru că majoritatea conducătorilor 
din lume nu au un ideal înalt. Ei nu sunt nici proşti, nici 
nebuni, înţelegeţi, pentru a avea asemenea scopuri 
sublime. Dar dacă, într-o zi, unii se vor decide să 
realizeze acest ideal, indiferent de ce se va întâmpla, 
atunci credeţi-mă, aceasta va fi adevărata putere, 
adevărata lumină, adevărata frumuseţe. 

Numai înţelepţii, Iniţiaţii, marii Ghizi care şi-au 
stăpânit personalitatea au putut lăsa să se manifeste 
natura lor divină şi să lase moştenire omenirii o operă 
de neuitat, eternă. Asemenea fiinţe au existat 
întotdeauna istoria ne-a păstrat amintirea lor; dar sunt 
mult prea puţin numeroşi, în comparaţie cu toate 
aceste personalităţi care populează pământul şi dau 
curs liber instinctelor lor inferioare, lăcomia, ostilitatea, 
răzbunarea. Când asemenea fiinţe au responsabilităţi 
politice într-o ţară, nu pot face decât victime. lată de 
ce războaiele nu se vor opri niciodată: din cauza 
acestei filozofii a personalităţii. Atât timp cât oamenii 
nu îşi vor schimba filozofia, nu se vor produce 
ameliorări adevărate: vor exista totdeauna, undeva în 
lume, războaie şi mizerii. 

Dacă Impărăţia lui Dumnezeu nu a venit încă, este 
pentru că toţi lucrează pentru o politică inspirată de 
personalitate. Da, când analizez scopurile politicii, văd 
că ele sunt totdeauna mediocre. Ah, evident, ele sunt 
prezentate în culori trandafirii şi ornate pentru a uimi 
galeria. Dar în realitate, adesea, aceasta înseamnă: 
scoală-te, ca să mă aşez eu în locul tău. Toţi la fel. Dar 
încet-încet se va observa că nu se pot face viori din 
orice lemn, ci trebuie găsit lemnul convenabil. Da, 
oamenii politici trebuie să fie pregătiţi, instruiți în Şcoli 


iniţiatice, în caz contrar, ei vor continua să antreneze 
popoarele spre catastrofă. 

Toţi aceia care sunt acolo, care vorbesc, 
gesticulează, în discursuri sforăitoare, oare ce intenţii 
ascunse au în realitate? Lumea dă năvală pentru a-i 
asculta şi cum nu există deloc clarviziune, se 
ambalează, îi aplaudă şi îi urmează. Astfel, orbii sunt 
conduşi de alţi orbi. Dar ştiţi ce se spune: „Orbii 
conduşi de alţi orbi se prăvălesc împreună în 
prăpastie”. Din nefericire, întotdeauna este prea 
târziu când se realizează această orbire generală: 
catastrofele au şi apărut. Priviţi pe Hitler, Stalin şi 
atâţia alţii: ce călăi, ce monştri, şi mulţimi întregi îi 
urmau şi aclamau... 

Eu, de asemenea, lucrez pentru o politică, dar 
pentru o politică care nu este inspirată de 
personalitate. Ceea ce este trist, este că există foarte 
puţini oameni care sesizează aceste idei. Mergeţi şi 
vorbiţi-le de o politică inspirată de individualitate, 
generozitate, dezinteres, lumină: nimeni nu vă va 
urma. Dar vorbiţi-le despre a distruge şi incendia, 
aceasta va place imediat miilor de oameni. De aceea, 
scuzaţi-mă ca v-o spun, oamenii trebuie încă să sufere. 

Da, nu există o altă explicaţie: oamenii trebuie 
încă să sufere, şi într-o zi, din cauza acestor suferinţe, 
vor găsi drumul. Credeţi că n-am milă? Nu, sunt 
nefericit că v-o spun, dar oamenii trebuie să sufere 
pentru a înţelege. Dovada, atunci când se prezintă un 
trimis al Cerului care îi poate lumina şi ajuta, credeţi 
că-l ascultă? Nu, şi nu numai că nu îl ascultă, dar îl 
închid, îl ard sau crucifică. Dar când un monstru îi face 
să sufere, îl primesc cu braţele deschise, îl aclamă şi îi 
dau ei înşişi toate puterile pentru a-i distruge. Studiaţi 


istoria şi veţi vedea că oamenii caută pe aceia care îi 
fac să sufere. 

Analele Ştiinţei iniţiatice raportează că multe 
civilizaţii omeneşti au dispărut şi că, unele dintre ele, 
cum ar fi rasa Atlanţilor, de exemplu, aveau o cultură şi 
o tehnică mult mai avansate ca ale noastre. Dacă ele 
au dispărut, este din cauza acestei tendinţe a 
personalităţii care împinge fiinţele să dorească a 
domina şi a subjuga prin violenţă. 

ŞI, ceea ce este o prevestire rea pentru viitorul 
omenirii, este că se vede această tendinţă 
manifestându-se din ce în ce mai mult în lumea 
actuală. Peste tot state sau partide care vor să domine 
şi să zdrobească pe ceilalţi, peste tot fabricarea de 
arme din ce în ce mai numeroase şi aducătoare de 
moarte. Dacă există o industrie care nu şomează, este 
aceea a armelor: fiecare ţară le fabrică pentru propria-i 
folosinţă şi pentru a le vinde altora. 

Acum Africa este plină de arme, care i-au fost 
vândute de alte ţări! Acestea sunt mulţumite, s-au 
îmbogăţit, dar de ce nu se gândesc că vor suferi 
consecinţele catastrofice ale acestor vânzări într-o zi? 

Inteligența cosmică, care trăieşte în eternitate, nu 
este legată de o omenire aparte. atâtea au dispărut, 
încât dacă dispare şi aceasta prin propria-i greşeală, Ea 
nu va fi tulburată prea mult: cu cei câţiva indivizi care 
vor rămâne, va pregăti o alta. Depinde de noi să nu ne 
distrugem. Dacă ne încăpăţânăm să facem tot pentru a 
ne distruge, Inteligența cosmică va rămâne 
imperturbabilă, nu va interveni, ne va lăsa s-o facem. 

Omenirea a ajuns la un înalt grad de dezvoltare, 
este evident, şi această dezvoltare o datorează 
intelectului. Prin el insuşi, intelectul este neutru, nici 
bine, nici rău orientat, dar când este condus de 


Personalitate ceea ce se întâmplă în majoritatea 
cazurilor el posedă mijlocul cel mai eficace de a-şi 
atinge proiectele cele mai dăunătoare. Graţie 
dezvoltării extraordinare a facultăților intelectuale, 
personalitatea reuşeşte, din ce în ce mai mult, să-şi 
manifeste cele mai rele tendinţe: să acapareze tot şi să 
elimine ceea ce îi rezistă. 

Şi când ascult discursurile anumitor reprezentanţi 
ai partidelor politice sau sindicatelor, îmi spun: 
„Dumnezeule, dar ce îşi închipuie ei? Niciodată 
activităţile lor nu vor da rezultate. De ce? Pentru 
că ei nu sunt exemple, modele, au ambiţii, 
interese, şi personalitatea lor îi conduce”. Veţi 
spune că sunt foarte inteligenţi, că ştiu să vorbească... 
Bineînţeles, dar aceasta nu este de ajuns. Ei cunosc 
politica, istoria, economia, dar sunt conduşi de 
personalitatea lor. Când Individualitatea lor va veni să 
conducă, atunci da, vor putea realiza câte ceva. Dar au 
ei, oare, idee că există în ei o natură superioară care 
trebuie să ia totul în mâini? 

Nici un om nu poate deveni un bun şef de guvern 
atât timp cât va avea impulsivităţi, proiecte dictate de 
ambiţie, interes, vanitate sau dorinţă de răzbunare... In 
aceste condiţii, niciodată nu va putea aduce fericirea 
poporului său. Oh, bineînţeles, pentru a arunca praf în 
ochi, înainte de a li se vedea adevăratele mobile, toţi 
vor găsi fraze minunate unde se vorbeşte despre 
salvarea ţării, fericirea oamenilor, adevărata dreptate, 
şi aşa mai departe. Dar ei nu pot să spună realitatea: 
dacă s-ar prezenta, sincer, aşa cum sunt, cu poftele lor 
nemăsurate şi dorinţele lor de dominare, vă daţi seama 
că nimeni nu i-ar accepta. Ei o ştiu, şi de aceea înşeală, 
mint, trag pe sfoară. 


În trecut, oameni ca Genghis Han, Attila, Tamerlan 
puteau obţine tot ceea ce doreau, chiar dacă se arătau 
aşa cum erau. Erau alte epoci, alte mentalități, şi cu 
cât un şef se arăta crud, injust, implacabil, cu atât mai 
mult avea şanse de câştig. In timp ce astăzi nu se mai 
poate: trebuie să te disimulezi în spatele unor scopuri 
acceptabile, rezonabile, generoase iar, dacă nu, eşti 
pierdut. De aceea, se lucrează astăzi la atingerea unor 
maniere convenabile pentru a produce un efect bun în 
fata publicului, înainte de a atrage victimele, care 
odată atrase, hop, ele sunt înghiţite. Este uşor. Aceste 
victime nu au nici intuiţie, nici inteligenţă, nici 
cunoştinţe. Cu câteva metode şi puţin timp, chiar şi un 
om necinstit poate convinge pe aproape oricine, cu 
condiţia de a nu îşi arăta adevăratele intenţii. 

Pentru a găsi fiinţe care au, într-adevăr, scopuri 
dezinteresate, trebuie să te adresezi marilor Iniţiaţi 
care au dat dovezi, care s-au purificat, care au suferit, 
dar care au învins şi triumfat. În alt fel, este mai bine 
să nu avem încredere. Dacă natura superioară din om 
a învins natura sa inferioară, puteţi avea încredere în 
el, dar niciodată înainte. Înainte, indiferent ce v-ar 
spune un om, să nu aveţi încredere. Nici eu nu vă spun 
să aveţi încredere în mine şi să mă urmaţi. Vă spun 
numai: „Veniti să trăiţi lângă mine, veniţi să 
verificați..”. Şi, după ce m-aţi observat timp de luni sau 
ani, veţi gândi că puteţi avea încredere, atunci veţi fi 
liberi de a mă urma. Eu nu v-am cerut niciodată să mă 
urmaţi din prima zi. 


x x 


Bineînţeles, când se ascultă conferințele mele şi 
când te găseşti la curent cu toate evenimentele care 


se produc, actualmente, în lume, te întrebi de ce 
subiectele despre care vorbesc eu nu au nici o legătură 
cu actualitatea. Vă spuneţi: „Dar ce ne povesteşte el. 
Dacă ar şti măcar ce se petrece în Polonia, în Liban sau 
chiar în Franța, nu ne-ar întreține cu lucruri atât de 
nesemnificative”. Şi iată că nu aţi înţeles nimic, căci 
ceea ce vă dau eu este, dimpotrivă, esenţialul: sunt 
metode, mijloace, chei pentru a rezolva toate 
problemele existenţei. 

Dacă ar trebui acum să vă vorbesc despre 
evenimente, la ce ar servi aceasta? Sunt atâţia oameni 
care vorbesc fără a aduce soluţii. Nu sunt decât 
constatări, statistici, reglări de conturi, care nu vor 
servi niciodată a schimba ceva şi numai Dumnezeu 
singur ştie dacă sunt exacte. Deci, las toate aceste 
probleme altora, iar eu mă ocup de esenţial, de ceea 
ce va rămâne valabil pentru eternitate. Fiinţa 
omenească având un corp fizic, o voinţă, o inimă, un 
intelect, un suflet, un spirit, întrebarea care se pune 
este: cum va trebui să lucreze cu aceste elemente de 
care se va lovi mereu ? Da, pentru eternitate, 
indiferent de evenimente, fiinţa omenească se va afla 
în faţa aceloraşi probleme: cum să gândeşti, să simţi, 
să acţionezi, să iubeşti, să creezi... 

Eu am ales, deci, subiectul cel mai important: 
fiinţa omenească. alţii nu văd această importanţă, îşi 
pierd timpul şi energiile în poveşti pe care lumea le va 
uita imediat. Da, este extraordinară această tendinţă 
pe care o au oamenii de a se interesa de lucrurile 
trecătoare. Un nou guvern, de exemplu, iată de ce se 
ocupă cu ardoare... Dar cât timp va dura acest guvern? 
Câteva luni, după aceea va fi schimbat şi va apare un 
altul în vizor. Şi partidele politice... Unele apar, altele 
dispar sau îşi schimbă numele, şi dacă nu cunoşti 


numele lor şi pe cei care sunt la conducere, eşti văzut 
rău. Că nu cunoşti nimic din lumea divină, aceasta nu 
are nici o importanţă, dar a nu cunoaşte certurile 
conducătorilor politici, ceea ce şi-au spus la televizor, 
iată ceva grav... Dar este mizerabil, lamentabil, ce pot 
aduce bun aceste istorii oamenilor, pentru adevăratul 
lor viitor, pentru pacea, lumina, imortalitatea lor? 

Veţi spune: „Dar dorim să ajutăm ţara noastră!“ Nu 
se poate găsi ajutor în felul acesta, nu s-au putut ajuta 
niciodată oamenii aşa. Numai ne imaginăm că îi 
ajutăm... Nu, nu aceste discuţii şi certuri politice pot 
să-i ajute. Toate acestea nu au adus nimic, numai 
nemulțumiri, furii, greve, revoluţii. Ce a adus bun 
politica? Spitalele sunt pline de bolnavi, tribunalele 
pline de procese, şi va trebui, în curând, să existe câte 
un poliţist la fiecare locuitor. 

Veţi întâlni mii de oameni în lume care pun politica 
pe primul loc. Zi şi noapte nu se ocupă decât de 
aceasta, dar ce soluţii găsesc ei? Niciuna, în afara 
apartenenţei la un partid. Deci acest lucru este 
fantastic, glorios, de a aparţine unui partid. Dar acest 
partid va rezolva el, oare, problemele? Se află el pe 
drumul adevărului? Nu interesează pe nimeni lucrurile 
acestea. Odată înscris în acest partid, te simţi mândru, 
puternic, sigur de sine. dar adesea această mândrie nu 
durează, căci dacă partidul nu obţine victoria, membrii 
săi se dezumflă. Toată gloria lor n-a fost decât un 
balon de săpun. 

Sunteţi de acord cu mine? Nu, nu cred. Bine, cum 
doriţi. Dar să ştiţi că toate tendinţele care se manifestă 
în acest moment nu sunt, mai mult sau mai puţin, 
decât tendinţele anarhiei. Dacă oamenii şi-ar putea da 
seama cât de departe sunt de adevăr. Dar lor le place 
să se înşele, le place să aibă iluzii, chiar dacă aceasta 


nu serveşte la nimic, se agită pentru a da impresia că 
fac ceva. Cel puţin se mişcă, nu rămân inactivi. Este 
drept, trebuie să fii activ, dar ei trebuie să aleagă cea 
mai bună activitate. 

Vorbiţi despre politică oriunde, în stradă, sau în 
tren, veţi observa tinerii şi bătrânii, toţi vă vor spune 
punctul lor de vedere. Dumnezeule, trăiesc o viaţă aşa 
de limitată, aşa de personală, ce idei pot avea ei? Şi 
dacă veţi asculta pe şefii partidelor politice, veţi auzi 
că fiecare îl acuză pe celălalt de a duce la ruină 
națiunea şi că face rău concetăţenilor, în timp ce el nu 
se gândeşte decât la patrie, nu trăieşte decât pentru 
patrie. Sunt ei sinceri, vorbesc oare în interesul ţării lor 
şi al compatrioţilor, sau numai pentru ei, pentru a fi 
aleşi? Odată aleşi, vom vedea ce se va întâmplă!... Din 
nefericire nu vom vedea decât ceea ce am mai văzut. 

Aceasta pentru că nimeni nu pricepe că lângă 
acest interes al „ţării” există atâtea partide, al căror 
număr este în creştere. Dar la ce oare servesc aceste 
divizări? Trebuie văzut ansamblul, un singur scop de 
atins, şi nu a se opri asupra unui punct particular şi a 
se bate pentru obiective care vor fi înlocuite curând de 
altele. 

Eu nu vă spun că toţi se înşeală, nu, fiecare din 
punctul lui de vedere are dreptate. Dar vis-a-vis de 
ansamblu, toţi comit greşeli, Un egoist care nu se uită 
la cei din jur, îşi aranjează lucrurile pentru a-şi 
satisface nevoile şi poftele, şi fatalmente ceilalţi îi 
reproşează. Şi el nu înţelege, pentru că vis-a-vis de el 
însuşi totul părea în regulă, perfect şi logic. Cam la fel 
se petrec lucrurile cu partidele politice. Tot ceea ce 
spun ei este absolut adevărat, logic, din punctul lor de 
vedere, dar raportându-ne la punctul de vedere al 
totalităţii, cel universal, nu mai este adevărat. 


Când un copil doreşte ceva, este convins că are 
dreptate şi este uimit că părinţii săi se pot opune 
dorințelor sale. După gradul de înţelegere al copilului, 
ceea ce doreşte este absolut logic şi legitim. Şi iată că 
vede cum alţii răi, neînţelegători, îi pun obstacole, şi el 
se revoltă. La fel se petrece cu lumea întreagă. Fiecare 
îşi trage plapuma peste el: „După mine este aşa, după 
mine este aşa şi aşa..”. Da, dar acest „după mine” este 
aşa de limitat. Trebuie acum să ne mărim inteligenţa, 
să devenim capabili nu numai de a judeca lucrurile 
după sine, după propriul punct de vedere şi nevoile 
individuale, dar şi de a ne introduce în situaţia altora 
pentru a modifica şi completa acest punct de vedere. 
În acest moment veţi descoperi adevărul şi veţi vedea 
că toţi au dreptate, fără a avea dreptate: adică au 
dreptate la nivelul lor de înţelegere, dar nu din punctul 
de vedere al colectivităţii cosmice. 

Atât timp cât omul nu posedă o conştiinţă 
suficient de vastă şi impersonală, el vede lucrurile 
după el insuşi, şi adevărul „său” nu este decât o 
bucată de adevăr. Deci, toate partidele politice se 
înşeală pentru că fiecare nu vede lucrurile decât din 
punctul lui de vedere. Dacă ar putea vedea realitatea, 
nu ar mai fi aşa de mânari de ei înşişi. Toţi cei care nu 
încearcă să ajungă la un punct de vedere universal se 
înşeală, şi într-o zi sau alta, viaţa însăşi le va dovedi că 
s-au înşelat. 

Eu nu sunt împotriva politicii, dar o înţeleg în alt 
fel. Dacă se dă puterea cuiva care nu cunoaşte 
structura fiinţei omeneşti, nici modul cum este legată 
ea la toate puterile cosmice, cum vreţi ca această 
persoană să aducă ceva cu adevărat bun ţării sale? 
Cum el n-a realizat această legătură în el însuşi, cum 
să o realizeze pentru o întreagă naţiune? Cum poate 


un neştiutor să îi instruiască pe alţii, un slab să suporte 
greutăţile lor, sau un impur să-i purifice? Este 
imposibil. Ei bine, este imposibil, de asemenea, ca 
politicienii să aducă fericirea altora dacă nu au fost 
instruiți într-o Şcoală Iniţiatică: acolo, li se va spune că, 
pentru a fi un adevărat om politic, trebuie mai întâi să 
dobândeşti o cunoştintă aprofundată a omului şi a 
naturii, să respecţi legile divine şi să nu ai nici o 
ambiţie, nici o pasiune personală. 

Toţi vorbesc de servirea patriei, dar, adesea 
acestea nu sunt decât cuvinte. Se gândesc numai la 
buzunarul lor, la prestigiu, la putere, posedând 
încălțări, gheare, dinţi, pentru a-şi curăța drumul şi a 
obţine primul loc. În timp ce alţii, mai competenţi, dar 
care nu au nici aceste încălțări, nici aceste gheare, 
rămân în umbră. Eu nu sunt împotriva politicii, dar 
pentru mine singura politică valabilă este aceea a 
Iniţiaţilor care au studiat natura omenească, forţele 
sale, slăbiciunile, nevoile şi condiţiile spirituale, 
afective, morale, şi economice în care poate ea să se 
desfăşoare. Atât timp cât nu posedă aceste cunoştinţe, 
politica nu poate duce decât la înfruntări sângeroase. 

Priviţi-l chiar pe Karl Marx, care este atât de 
glorios, slăvit, urmat, ei bine, el va claca peste puţină 
vreme, împreună cu toată suita sa. Da, pentru că nu se 
rezolvă problemele oamenilor prin lupta de clasă, 
colectivizarea mijloacelor de producţie etc. Că a fost un 
geniu Karl Marx, aceasta este sigur, nimeni nu o poate 
nega, dar că nu a prevăzut totul, că nu a trăit o viaţă 
divină, că nu a fost un lniţiat, este la fel de sigur. 
Recunosc că trebuie să existe oameni calificaţi în 
fiecare domeniu al vieţii economice şi sociale, dar 
înainte de toate trebuie la conducere Iniţiaţi care poate 
nu ştiu nimic din toate acestea, dar cunosc esenţialul. 


Sunteţi uimiţi? Dar luaţi cazul meu, de exemplu. Nu 
există un om pe pământ care să fie mai ignorant decât 
mine în domeniul organizării, economiei, finanţelor. Eu 
nu ştiu nimic. Şi ce ştiu? Ei bine, un singur lucru, dar 
esenţial: cum să curgă apa, atât. lar apa, după aceea, 
îşi va găsi drumul. În acel moment o întreagă cultură 
va apare şi va urca. Plante, animale, oameni... Trebuie 
să faci să curgă apa fără a te ocupa de rest. Este ceea 
ce fac, aici în Fraternitate, de mulţi ani: mă ocup să fac 
apa să curgă, şi voi, ca şi plantele, păsările, arborii, 
animalele, oamenii, veţi găsiţi, fiecare, locul vostru. Nu 
este de datoria mea de a vă găsi un loc, eu nu trebuie 
să mă ocup de aceasta. De aceea nici nu am spirit 
organizatoric. Eu nu mă ocup decât cu apa, căci dacă 
există apă, lucrurile se organizează ele însele. 

Şi această apă este dragostea, este viaţa!... 

Atât timp cât oamenii politici cred că pentru a 
ameliora situaţia trebuie constituită o organizaţie 
puternică, create instituţii noi, structuri şi posturi noi, 
nu vor ajunge la nimic, căci au uitat apa. Tot ceea ce 
vor putea organiza în exterior se va dovedi ineficient 
atât timp cât nu se vor ocupa de a face să curgă apa. 
De aceea, este necesar să existe în frunte o fiinţă care 
posedă această apă, această dragoste, căci în acel 
moment toate ramificaţiile diferitelor activităţi vor şti 
cum să se descurce pentru a contribui la succesul 
întreprinderii. 

Ce bine se poate observa acest fenomen în viaţă 
cotidiană! Nu ştiţi cu exactitate cum să faceţi să reuşiţi 
ceea ce doriţi, dar o doriţi cu ardoare, o doriţi mult, şi 
atunci veţi reuşi datorită acestei iubiri, pentru că 
această iubire, ea, ştie să se descurce. Dar dacă nu 
aveţi această iubire, orice aţi încerca, nu veţi reuşi. 


Se observă că unele femei citesc cărţi de bucate şi 
folosesc cele mai bune ingrediente, dar mesele pe care 
le pregătesc sunt de neatins pentru că nu le place să 
gătească. In timp ce altele, fără a citi măcar o reţetă şi 
cu câteva ingrediente simple, reuşesc meniuri 
delicioase. lată deci, iubirea. De altfel, eu nu sunt un 
copil pentru a nu înţelege cât de complexă este 
organizarea unei ţări. Da, dar pentru ca tot ansamblul 
să meargă, trebuie o lumină, o iubire, trebuie ca apa să 
curgă, şi în acel moment toţi vor fi inspirați şi vor găsi 
ceea ce trebuie să facă. 

Priviţi ceea ce se întâmplă la o reuniune unde se 
întâlnesc persoane pentru a hotărî asupra unui proiect. 
Dacă aceste persoane au dragoste unele pentru altele, 
ele se vor înţelege, şi la sfârşitul reuniunii totul va fi 
pus la punct şi proiectul se va realiza. Dar dacă ele vin 
fără dragoste, ele nu vor găsi niciodată soluţii. Este 
ceea ce, des, se întâmplă la multe adunări: nu există 
dragoste, se reunesc o dată, de două ori, de trei ori... 
de zece ori, şi nimic nu iese din aceste reuniuni, cu 
excepţia neînțelegerilor, a certurilor. Când soseşti 
realmente inspirat de dragoste, de iubire, îţi trebuie 
uneori cinci minute pentru a rezolva problemele, care 
fără aceasta vor rămâne de nerezolvat ani de zile. 

Atunci pentru ce oamenii sunt aşa de orbi?... Şi 
aşteaptă ceva fantastic să-i ajute. Nu, dacă nu ajung să 
rezolve problemele, nu au de ce să fie aşa de mândri. 
Ei bine, ei trebuie să ştie că ceea ce îi împiedică în a 
găsi soluţia, este lipsa iubirii. Dar ei nu cred în puterea 
iubirii. Ei cred în puterea intelectului, a spiritului critic, 
şi aici se înşeală, nu trebuie crezut în eficacitatea 
acestor lucruri, sunt chiar periculoase. Să pună puţină 
iubire în întâlnirile lor, în discuţii, atât, şi imediat 


problemele se vor rezolva. Toţi vor pleca fericiţi, uimiţi 
chiar că a fost aşa de simplu. 

Aţi văzut două persoane care vorbesc. Ce fac ele? 
Se întrerup în discuţie, vorbesc în acelaşi timp, şi 
sfârşesc prin a se omori între ele. Da, pentru că ele nu 
s-au ascultat. Fiecare dintre ele este aşa de plină de ea 
însăşi, încât nu vrea s-o asculte pe cealaltă, şi foarte 
repede, ele se enervează, nu se mai stăpânesc şi încep 
să se împungă. Cu adevărat, oamenii nu sunt nici 
psihologi, nici pedagogi. Dacă ar fi fost inteligenţi, 
trebuiau să ştie dinainte ce se va întîmpla şi ar fi evitat 
de a ajunge aici. Un om inteligent arată, de la început, 
multă dragoste, bunavoinţă, atenţie la tot ceea ce i se 
spune, pentru a trezi în celălalt ceva bun, şi în acel 
moment se poate rezolva totul. 

Pentru a termina, vă spun că atât timp cât 
conducătorii politici nu sunt instruiți în Ştiinţa iniţiatică, 
vor fi obligaţi să comită greşeli. Publicul care asistă la 
dezbaterile lor este uluit şi aplaudă: „Ati văzut cum i s- 
a răspuns adversarului? “ Oh, la, la. Câte i-a spus. Cum 
l-a somat. A fost minunat!” Dar un lniţiat care vede 
aceste lucruri nu este uluit. Cu orbii totul poate merge, 
ei înghit totul, dar nu şi cu Iniţiaţii. 

Atunci, nu aşteptaţi mare lucru de la politică atât 
timp cât politicienii nu au studiat Ştiinţa iniţiatică. Din 
ce în ce vor apare dificultăţi, ciocniri, neînţelegeri, la 
care ei nu vor găsi soluţii. Ei da, sunt obligat să vă 
spun adevărul, chiar dacă el nu place tuturor. Cât timp 
nu este cunoscută această ştiinţă privind omul, 
universul şi pe creator, soluţiile care se vor găsi vor fi 
parţiale, momentane, pasagere, ele vor produce tot 
timpul inconveniente pe care n-am ştiut să le 
prevedem. 


Cap. 9 - Împărăţia lui dumnezeu 


Pentru ce există actualele dezordini? Pentru ce 
acest gol şi această neînțelegere? In ciuda a ceea ce 
posedă, oamenii se simt nesatisfăcuţi, nenoriciţi. 
Pentru ce?... Pentru că ei se conduc ca şi cum nu ar fi 
decât materie, ca şi cum nu ar fi decât un stomac şi un 
sex. Ei nu caută să satisfacă decât pe acestea două. S- 
ar spune că nu au ştiut niciodată că există în ei, de 
asemenea, un suflet, un spirit, o scânteie divină, ceva 
de o altă natură, de o altă dimensiune, de o altă 
intensitate, de o altă vibraţie, şi ale cărei dorinţi 
trebuie să le cerceteze pentru a înţelege de ce au 
nevoie. 

Sufletul omului are alte nevoi decât corpul fizic, el 
vrea să-i dea o hrană pe care sufletul nu o poate 
asimila, niciodată el nu îi dă ceea ce sufletul îi cere. 
Sufletul cere spaţiul infinit, lumina strălucitoare, el cere 
armonia, muzica celestă, dar omul îi dă totdeauna o 
hrană materială, de aceea el somnolează, suspină, se 
sufocă, moare. Când omul va începe să se cunoască, 
când va înţelege că nu este construit numai dintr-un 
corp fizic, dar, de asemenea, din mai multe corpuri 
subtile care au fiecare, nevoie de o hrană adecvată şi 
care trebuie să se afle în armonie între ele, această 
schimbare de filozofie va produce o ameliorare în toate 
celelalte domenii: social, economic, politic, şi în acel 
moment Impărăţia lui Dumnezeu va putea veni să se 
instaleze pe pământ. Atât timp cât omul nu se 
cunoaşte deloc, Impărăţia lui Dumnezeu nu poate veni, 
căci el o caută acolo unde nu este. 

Impărăţia lui Dumnezeu nu este o realizare 
materială, ci spirituală, este o stare de conştiinţă, de 
aceea este esenţial de a schimba starea de conştiinţă 


a oamenilor printr-o ştiinţă adecvată Bineînţeles, este 
imposibil ca această schimbare să se producă rapid în 
conştiinţa tuturor. Pentru unii această schimbare nu va 
putea să se producă înainte de trecerea a mii de ani. 
Dar este suficient ca o minoritate de fiinţe foarte 
evoluate să înţeleagă şi să accepte aceste idei ale 
Fraternităţii Albe Universale, ale Împărăției lui 
Dumnezeu, ale Vârstei de Aur. Ele vor conduce, iar 
ceilalţi vor fi obligaţi să-i urmeze, exact cum coada 
urmează capul. Li se va da posibilitatea de a se integra 
acestei minorități care va forma Împărăția lui 
Dumnezeu, iar când vor vedea noua viaţă care li se 
propune, cu o nouă organizare socială atât de benefică 
pentru toate creaturile, nimeni nu va protesta. 

Împărăţia lui Dumnezeu trebuie, deci, să vină mai 
întâi în mintea oamenilor ca inteligenţă, ca lumină. Ea 
va intra apoi în inimă ca senzaţie, dragoste, şi va 
cobori în sfârşit în planul material unde se va 
manifesta ca abundență şi pace. Este posibil, eu lucrez 
pentru aceasta. Numai că puţini oameni mă înţeleg, 
majoritatea rămân la concepţiile lor vechi, ale 
trecutului şi spun: „Este imposibil, nu se va putea 
schimba natura omenească şi iată dovezile..”. Şi 
îmi arată toate evenimentele care se produc în lume. 
Evident, le observ şi eu, şi ştiu mai bine ca oricine că, 
dacă această stare de lucruri durează, Împărăţia lui 
Dumnezeu nu va putea niciodată veni. Dar, dacă se 
acceptă filozofia Iniţiaţilor, totul devine posibil. 

Această filozofie a  lIniţiaţilor este bazată pe 
cunoaşterea fiinţei omeneşti. Toţi cred că o cunosc, dar 
în realitate nu o cunosc, de aceea toate mijloacele 
găsite pentru rezolvarea problemelor nu sunt decât cu 
eficacitate momentană. Există impresia că problemele 
sunt rezolvate, dar iată că, puţin timp după aceea, 


aceste “soluţii” aduc alte inconveniente. Priviţi în 
medicină, adesea îngrijind un rău, se declanşează un 
altul. Şi educaţia... cu toate aceste ameliorări aduse în 
şcoli, copiii se descurcă mai bine în viaţă? Nu, educaţia 
este defectuoasă pentru ca ignoră structura fiinţei 
omeneşti. 

De aceea, am spus totdeauna, singura ştiinţă care 
trebuie, cu adevărat, studiată şi aprofundată este 
Ştiinţa fiinţei omeneşti. Da, ea trebuie să se afle în 
centru, şi toate celelalte: fizica, chimia, mecanica, 
astronomia, biologia... trebuie să servească această 
ştiinţă care a fost abandonată în avantajul lor. Veţi 
spune: „Da, dar anatomia, fiziologia, nu înseamnă 
nimic? “ Sunt bazele necesare, bineînţeles, dar ele nu 
ne învaţă ceea ce este, cu adevărat, fiinţa omenească 
în întregul ei. 

Pe viitor, va trebui schimbată chiar concepţia 
despre ştiinţă şi plasată fiinţa omenească în centrul 
tuturor studiilor; fiinţa omenească cu Divinitatea care 
este în ea. Numai în momentul când omul va fi 
conştient că totul trebuie să graviteze în jurul acestui 
centru divin din el, va putea rezolva problemele sale. 
lată de ce insist mereu asupra importanţei acestui 
centru divin în raport cu care toate celulele, toate 
particulele trebuie să se organizeze. Acesta este 
secretul: a chema toate elementele disparate care 
merg în toate direcţiile şi a le face să se rotească 
precum planetele în jurul soarelui. In acest moment, 
da, veţi putea vorbi despre ordine, fericire, pace... în 
acel moment veţi putea vorbi despre Impărăţia lui 
Dumnezeu: pentru că există un centru, un soare, un 
nod în jurul căruia toate celelalte elemente îşi găsesc 
locul, traiectoria de urmat, şi nu se mai ciocnesc. 


Am o încredere absolută în filozofia Iniţiaţilor, da, 
absolută, căci odată studiată şi comparată cu tot ce 
există, este singura care rămâne pe propriile-i picioare, 
singura, celelalte toate sunt la pământ. Vedeţi, este 
uşor de înţeles acum. Inlăturaţi centrul din om, adică 
spiritul său, sufletul său, şi el devine un cadavru, întreg 
corpul se descompune. Trebuie, deci, găsit acest atom 
central care este acolo, în noi, care trăieşte, vibrează, 
şi face să conveargă tot restul către el, căci el singur 
este în stare de a menţine ordinea şi pacea. 

De câte ori nu spun oamenii: „Mi-am pierdut 
capul!“ Da, ei îşi pierd mintea, nu se mai controlează, 
nu mai ştiu ceea ce spun sau fac. Totul se desfăşoară 
în afara controlului lor şi fac prostii ce trebuie mai 
târziu reparate. Bineînţeles, aici capul nu este decât un 
simbol. Ar putea fi, la fel de bine şi inima: „Mi-am 
pierdut inima!“ pentru că şi inima este, de 
asemenea, un centru. 

În realitate, cuvintele nu au nici o importanţă, se 
poate vorbi despre cap sau inimă, dar ceea ce s-a 
pierdut, în acest caz, este acest centru divin, şi astfel, 
dezordinea se propagă: o fugă aiurea, o derută. Toate 
celulele văd că şeful, capul, nu mai este acolo, şi fac 
ceea ce li se spune: devin duşmani pentru om şi îl 
ameninţă. Inainte, ele erau ascultătoare, drăguţe: 
toate celulele inimii, plămânilor, braţelor, picioarelor... 
erau în serviciul lui, dar acum vor să-l facă să moară, 
aproape. Este la pat şi ele îi spun: „Ah, ah, e bine. 
Acum înţelegi? “ Şi ele se bucură. Dar dacă centrul 
revine, adică spiritul, ele se pun din nou la lucru în mod 
armonios. 

Dacă oamenii trebuie să înţeleagă ceva într-o zi, 
nu despre microbi sau stele trebuie s-o facă, ci cum să- 
şi menţină mereu spiritul în centrul tuturor activităţilor 


lor. Numai în acest fel vor trăi în plenitudine şi pace, 
aceasta va fi Impărăţia lui Dumnezeu. 


x x 


Nu există activitate mai importantă şi mai 
glorioasă pentru om decât să facă să conveargă toate 
puterile intelectului său, ale inimii şi voinței sale către 
realizarea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Din 
nefericire, nu se găsesc mulţi candidaţi pentru această 
treabă, şi ceea ce se observă din ce în ce mai mult în 
lume este, mai degrabă, manifestarea unei 
personalităţi exacerbate: orgoliul, vanitatea, 
pretenţiile... Fiecare îşi urmează ţelurile şi ambițiile 
proprii, şi  Impărăţia lui Dumnezeu este lăsată 
deoparte. 

lată de ce, este foarte important ca aici, în 
Fraternitate, să formăm un nucleu viu, puternic, pentru 
realizarea Impărăţiei lui Dumnezeu. Astfel vom putea 
influenţa alte minţi, alte suflete. Şi într-o bună zi, când 
copiii luminii vor fi uniţi, în ţel, chiar şi în gând, ei vor 
apleca balanţa de partea lor şi vor câştiga în faţa 
acelora care nu vor decât distrugere şi haos.. 

Veţi spune: „Dar de ce Cerul nu se hotărăşte 
deloc să intervină pentru a schimba lumea? “ 
Desigur, el poate să o facă, dar fără consimţământul şi 
dorinţa oamenilor va fi inutil: ei nu vor înţelege, nu vor 
aprecia, şi din nou vor distruge tot. În timp ce, dacă 
voinţa schimbării ar veni de la ei înşişi, dacă din cauza 
a ceea ce au suferit, a lecţiilor primite, ar dori cu 
adevărat să amelioreze starea lucrurilor, restul se va 
face automat. Lumea invizibilă va declanşa alte forţe, 
alţi curenţi, alte energii, şi vom asista la o schimbare 
extraordinară. Dar această schimbare trebuie să vină 


din partea oamenilor. Ei trebuie împreună să hotărască 
să muncească pentru a obţine intervenţia forţelor 
cosmice. Dacă nu insistă, nu vor obţine nimic. 
Inteligenţele sublime nu vor decide niciodată să se 
amestece în afacerile oamenilor numai pentru că le-ar 
face plăcere să se amestece. Este sarcina oamenilor să 
le-o ceară. 

De aceea, de fiecare dată când ne reunim, trebuie 
să veniţi cu această dorinţă de a atrage forţele Cerului 
pentru a realiza Împărăţia lui Dumnezeu. Atât timp cât 
fiecare vine cu preocupări personale: căsătoria, chiria, 
schimbarea profesiei, învingerea unei concurente etc... 
toate aceste dorinţi şi gânduri disparate nu pot forma o 
putere capabilă de a declanşa energii binefăcătoare în 
cosmos, şi nu se va reuşi nimic. Pentru a obţine aceste 
rezultate trebuie ca noi toţi să ne concentrăm spre 
acelaşi scop. 

Există în concentrare o foarte mare putere. 
Concentrând razele soarelui cu o lupă este posibil să 
dai foc unei păduri. Dar trebuie ca ele să fie 
concentrate. Pentru că ne reunim trebuie să obţinem şi 
rezultate, altfel este inutil, şi chiar stupid, să ne 
adunăm. Dacă nu putem face nimic cu aceste forţe 
produse de colectivitate, este mai bine să rămânem 
acasă. Pentru ce trebuie să-ţi petreci viaţa în activităţi 
inutile? Dacă nu obţii rezultate este lipsit de sens să 
continui. Şi rolul meu exact este de a vă lumina, de a 
vă orienta, de a vă determina să obţineţi cele mai bune 
rezultate posibile. 

Problema este de a da tot timpul o direcţie 
activităţii spirituale, şi de a spune: „Eu meditez, eu 
gândesc, mă rog pentru aceasta sau cealaltă“. 
Da, indicaţi motivul, scopul, pentru ca aceste forţe să 
nu plece aiurea. Şi astfel gândurile voastre vor deveni 


ascultătoare, ele vor fi în serviciul vostru. Gândul este 
foarte greu de îmblânzit, de supus, este ca un cal 
nărăvaş. Dar exersând zilnic ajungi să-l faci docil, 
ascultător, supus. Şi cum suntem numeroşi şi ne 
adunăm adesea, forţele şi energiile care le adunăm, 
forţele şi energiile care le emanăm se înscriu, se 
înregistrează, ele sunt adunate în rezervoare divine... 
Şi într-o zi vor veni şi rezultatele. Când? Nu este treaba 
noastră. 

Împărăţia lui Dumnezeu va veni, aceasta v-o spun, 
Vârsta de Aur va veni... De fiecare dată când vă rugaţi 
sincer, intens şi dezinteresat, sunteţi satisfăcuţi, dar 
progresiv. Procesul este continuu, el merge 
amplificându-se, căci ceea ce cereţi nu se poate realiza 
într-o zi. În momentul în care vă rugaţi, ceea ce cereţi 
începe să se realizeze, dar trebuie mult timp ca 
aceasta să se împlinească. Când plantați un bob, se 
realizează deja ceva. Pentru ca bobul să se transforme 
în copac vor trece ani, dar deja sunteţi mulţumiţi 
pentru că el creşte. Dacă veţi cere Impărăţia lui 
Dumnezeu şi Dreptatea sa, nu o veţi putea aduce în 
aceeaşi zi, nu este posibil, este un copac uriaş care nu 
poate creşte dintr-o dată. El este plantat, bobul este 
acolo şi copacul creşte. „Dar nu îl vedem!“ Ah, dacă 
sunteţi miopi... Eu îl văd, bobul creşte. 

Când veniți dimineaţa, la răsăritul soarelui, 
concentraţi-vă asupra Împărăției lui Dumnezeu, doriţi 
Împărăţia lui Dumnezeu, numai aceasta, căci Împărăţia 
lui Dumnezeu este o stare de perfecţiune, de 
plenitudine... totul este conţinut în ea: sănătatea, 
bogăţia, frumuseţea, ordinea, libertatea, pacea, 
echilibrul, armonia, fericirea... dar mai bine decât să 
enumerăm acestea, este mai „economic” de a vorbi de 
Împărăţia lui Dumnezeu, sinteză a tuturor 


binecuvântărilor. Cineva spune: „Ah, dacă aş avea 
puterea!... Dacă aş avea bogăţia!... dacă aş avea 
frumuseţea!“ Dar acestea nu sunt decât aspecte 
particulare, atribute ale Impărăţiei lui Dumnezeu. 

De altfel, atenţie, căci imediat ce îţi doreşti ceva 
personal, apare dezechilibrul care se instalează. 
Împărăţia lui Dumnezeu este, înainte de toate, o stare 
de echilibru şi armonie, şi în momentul când începi să 
insişti asupra unui lucru în detrimentul altuia, introduci 
deja germenele dezechilibrului. Tot ceea ce are nevoie 
sufletul nostru, spiritul, inima, intelectul, corpul nostru 
fizic, este cuprins în realizarea  Impărăţiei lui 
Dumnezeu. _ 

lisus spunea: „Cereţi Impărăţia lui Dumnezeu 
şi Dreptatea Sa, şi totul vă va fi dat pe 
deasupra”. Da, pentru că în momentul când veţi lucra 
pentru o idee divină, deja ea acţionează asupra 
voastră şi va aduce tot ceea ce ea posedă. Dacă aveţi 
numai o idee, una singură, în ciuda tuturor 
imperfecţiunilor, slăbiciunilor şi ignoranței voastre, 
această idee care locuieşte în lumina înaltului vă va 
pune în comunicare cu prieteni noi, vă va face 
cunoştintă cu alte creaturi, cu alte regiuni, şi astfel, 
după câtva timp, această singură idee v-a adus tot 
Cerul. Ideea singură a Impărăţiei lui Dumnezeu... şi 
iată ca această idee v-a legat de toate celelalte idei 
care vibrează în armonie cu ea şi veţi obţine tot restul. 
lată sensul frazei lui lisus: „Cereţi Impărăţia lui 
Dumnezeu şi Dreptatea Sa şi totul vă va fi dat pe 
deasupra”. Între începutul şi sfârşitul acestei fraze 
este un întreg spaţiu de explorat. 

Este aici un adevăr dintre cele mai importante ale 
Ştiinţei iniţiatice: o idee, care prin ea însăşi este 
limitată, poate să vă aducă alte bogății pe care ea nu 


le posedă. Este adevărat, pentru că ea vă leagă de 
multe alte idei, care sunt în armonie cu ele. Puțin câte 
puţin toate celelalte idei fac cunoştinţă cu voi, şi cum 
fiecare are un teren aici, o locuinţă, vorbind simbolic, 
toate celelalte bogății vin către voi din pricina unei 
singure idei. Da, pentru că sus totul este legat, nu 
există separatisme, şi când o idee se mişcă, toate 
celelalte o urmează. Din moment ce sunteţi în bune 
relaţii cu o idee, hrânind-o, iubind-o, dorind s-o 
atrageţi, ea vă pune în legătură cu toate celelalte, care 
vă trimit ceea ce ele posedă. Vedeţi cum, între 
începutul şi sfârşitul acestei fraze: „Cereţi Impărăţia 
lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa... şi totul vă va fi 
dat pe deasupra” există un întreg spaţiu gol pe care 
voi încerca să-l umplu pentru voi. 

Astăzi vă explic ceea ce nu este scris în 
promisiunea din Evanghelie: cum restul ne va fi dat pe 
deasupra. Este posibil graţie unei afinități speciale, 
magice, magnetice, între o idee sublimă şi toate 
celelalte idei care se aseamănă, pentru că o idee are 
întotdeauna reprezentanţi pe pământ şi care sunt puşi 
în gardă. lată de ce veţi avea tot restul. 

Fericiţi cei care m-au înţeles. Fiecare zi, aici, în 
colectiv, vom cere Împărăția lui Dumnezeu. 
Bineînţeles, se poate cere acest lucru şi singur, dar 
singur nu poţi produce efecte la fel de puternice, doar 
dacă cunoşti alte legi. Cel care este singur trebuie să 
ştie că nu va face nimic dacă este singur, şi prin 
gândire el trebuie să se alăture întregii colectivităţi de 
fiinţe răspândite în lume care, fără încetare, lucrează în 
acest sens. Singur nu se poate obţine niciodată ceva, 
indiferent ce, în acest domeniu. Chiar dacă nu putem fi 
mereu cu ceilalţi, trebuie, cel puţin, să ne alăturăm lor 


prin gândire şi să sperăm că multe alte minţi vor vibra 
la unison cu noi şi vor răspunde la apelul nostru. 

Căci adevărata evoluţie merge în sensul 
colectivităţii. Cel care se desfăşoară în colectivitate 
evoluează minunat. Ceilalţi, care se simt nefericiţi, 
oprimaţi, şi care vor să evolueze singuri, intelectual, 
citind, instruindu-se, arată că sunt conduşi numai de 
personalitatea lor. Ei bine, nu este încă o bună 
evoluţie. Trebuie iubită colectivitatea, să te simţi 
aruncat în ea ca într-un ocean unde toate sufletele 
vibrează împăună. Da, este o evoluţie de urmat: mai 
devreme sau mai târziu, va trebui să învingeţi anumite 
tendinţe personale, să le supuneţi, să renunţaţi la 
prejudecăţi, pentru a putea spune, în sfârşit: „Sunt o 
fiinţă colectivă, nu mai sunt o omidă, sunt un 
fluture!“ În acel moment veţi putea părăsi pământul, 
putând călători spre alte planete, spre alte stele. 


CUPRINS 


Cap. 1 - Pentru o mai bună înţelegere a păcii.............. 1 
Cap. 2 - Avantajele unificării popoarelor.................... 14 
Cap. 3 - Aristocraţie şi democraţie, capul şi stomacul 19 
Cap. 4 - Despre IDG cocs omiterea oa e elita isa aa oaia a 33 
Cap. 5 - Asupra repartiţiei bogăţiilor.............ceee. 42 
Cap. 6 - Comunism şi capitalism, două manifestări 
complementare; inna iata aia inc teza aie cca aa 48 
Cap. 7 - Pentru o nouă concepţie a economiei........... 60 


Cap. 8 - Ceea ce oricare om politic trebuie să ştie..... 70 
Cap. 9 - Împărăţia lui dumnezeu........eeeee eee 88