Sara Shepard — 02 [Secretele lor] 02 Secretul lui Emily

SARA 
SHEPARD 


Micuţele 
mincinoase 
şi secretele 

lor 


Secretul lul 


Emily 


Cartea 2 


SARA 


SHEPARD 
Este autoarea 
îndrăgitei serii 


Micuțele mincinoase, 
Jl devenită bestseller şi 
zu ecranizată cu succes 
pentru televiziune de 


ABC-Family. 

S-a născut în Pennsylvania şi a absolvit 
New York University, obţinând şi un master la 
Brooklyn College. Pe lângă seriile pentru 
adolescenţi  Micuțele mincinoase şi Jocul 
minciunii, a publicat şi romanele A// the things 
we didn't say (2009) şi Everything we ever 
wanted (2011). Scrie de când se ştie, deşi când 
era mică şi-ar fi dorit să devină actriţă de 
telenovele, designer de jocuri lego, regizor, 
artist plastic, genetician sau editor de reviste 
de modă. De asemenea, realizează instalaţii 
artistice şi jocuri video 


Te vede când te culci, 

Te vede când te scoli, 

Stie dac-ai fost cuminte, 
lar de n-ai fost, ia aminte! 


- MOŞ CRĂCIUN VINE ÎN ORAŞ 


Pentru K 


1 
TOT CE-ŞI DOREŞTE EMILY 
DE CRĂCIUN 


Vineri, spre sfârşitul după-amiezii, Emily 
Fields se afla în camera de zi şi scotea 
podoabele de Crăciun din cutiile aduse de 
mama ei din pivniţă. Din boxele combinei se 
auzeau încet colinde, în cămin ardea focul, iar 
mireasma bradului pe care îl cumpăraseră de 
la pepiniera locală umplea aerul. Fratele şi sora 
mai mare, Jake şi Beth, veniseră acasă de la 
liceu şi întreaga familie era adunată în camera 
de zi, ca să ajute la decorat. 

— Of, Emily, nu-l pune pe Snoopy acolo! 
Doamna Fields se duse imediat la brad şi luă 
globul imprimat cu Snoopy de pe creanga de 
jos, unde îl atârnase Emily. Trebuie să stea 
aproape de Garfield, vezi? 

Arătă spre un Garfield de ceramică, pus mai 
aproape de vârful bradului. 

Carolyn, sora lui Emily, chicoti scoțând din 
cutia veche un ornament de hârtie groasă 
sclipitoare, mâzgălit cu creioane colorate. 

— Ce este asta? 

— E toba făcută de Jake la grădiniţă! 
Doamna Fields flutură ornamentul în faţa lui 
Jake. Îţi mai aduci aminte, scumpule? 


Jake se holbă tâmp la doamna Fields de sub 
şapca de baseball pe care scria ARIZONA 
SWIMMING, trăgându-se de şuviţele roşcate, 
decolorate de clorul din bazin. 

— Aăă...nu. 

Emily îşi ascunse zâmbetul. Mama ei era o 
fanatică a Crăciunului şi voia ca totul să fie 
perfect, ca pe o felicitare de sezon. În fiecare 
an, mergeau la slujba de la miezul nopţii şi 
aprindeau beţigaşe de tămâie. Întotdeauna 
pregăteau un ospăț pentru ziua de Crăciun, 
care includea friptură de curcan, diverse 
chestii cu umpluturi, două feluri de sos de 
coacăze - un bol cu peltea proaspătă din 
coacăze şi portocale, pe lângă borcanele 
cumpărate de la magazin -, batate, piure de 
cartofi şi patru feluri de plăcintă. Pe urmă se 
aşezau şi urmăreau toate emisiunile de 
Crăciun de la televizor, inclusiv Crăciunul 
familiei Brady, In drum spre casa bunicii, cu 
gemenii Olsen, şi un concert cu Justin Bieber, 
care cânta absolut toate melodiile de Crăciun 
cunoscute. 

Doamna Fields se prăbuşi pe canapea şi 
admiră bradul. 

— O să petrecem cel mai frumos Crăciun de 


până acum! 
— Hai să nu exagerăm. Domnul Fields îşi 
încrucişă mâinile peste abdomenul 


proeminent. Anul ăsta am primit o primă puţin 
mai mică decât de obicei. 


O expresie de încordare trecu peste chipul 
doamnei Fields. 

— Ne descurcăm noi. Anul ăsta avem nevoie 
de o sărbătoare specială. Am trecut cu toţii 
prin multe. 

Aruncă o privire spre Emily, iar aceasta îşi 
cobori ochii spre papucii Ugg uzaţi, de culoare 
bej, pe care îi primise anul trecut de Crăciun de 
la cea mai bună prietenă a ei, Alison 
DiLaurentis, înainte de dispariţia ei. Familia lui 
Emily trecuse într-adevăr prin multe în anul 
acela - mai ales din cauza ei. Primul semnal de 
alarmă în familie fusese tras când Emily 
declarase că se lasă de înot, sportul în care 
excelau toţi copiii familiei Fields. În timp ce se 
certau din cauza asta - ceartă al cărei rezultat 
a fost că Emily nu s-a mai lăsat de înot =, 
părinţii ei aflaseră despre ea că ieşea cu Maya 
St. Germain, o fată nouă de la Rosewood Day. 
Domnul şi doamna Fields erau genul de oameni 
care ridicau din sprâncene când cineva de la 
Şcoala Metodistă Rosewood ieşea cu cineva de 
la Abația Rosewood, deci e de la sine înţeles că 
lucrurile nu decurseseră prea lin. 

După ce Emily participase la un program 
pentru foşti homosexuali, după o şedere în 
lowa, în regiunea de purificare biblică, 
împreună cu toată familia ei extinsă, şi după o 
excursie cu maşina în care părinţii ei crezuseră 
că fata lor era iremediabil pierdută, se 
împăcaseră, în sfârşit, cu gândul că Emily era 


aşa cum era. 

— Hei, Em, avem ceva pentru tine. 

Beth îi oferi lui Emily un zâmbet liniştitor. 
Apoi fugi în bucătărie şi se întoarse cu un 
cadou ambalat. 

— Un cadou de Crăciun în avans. E de la 
Jake, Carolyn şi de la mine. 

Emily vâri degetul mare pe sub bandă şi 
deschise pachetul. Conţinea un set de DVD-uri 
cu The L Wordt. Pe copertă erau două femei 
care se sărutau. 

Când ridică privirea, văzu că toţi se uită la ea 
zâmbind nerăbdători, chiar şi fratele ei care - 
Emily ştia absolut sigur - nu stătuse de vorbă 
în viaţa lui, în cunoştinţă de cauză, cu un 
homosexual. Emily avea impresia că doamna 
Fields le ceruse tuturor copiilor săi să se arate 
fericiţi în ce priveşte alegerile ei. 

— O prietenă de-a mea de la şcoală 
urmăreşte serialul. Beth îşi dădu după ureche o 
şuviţă blond-roşcată. Zice că e foarte bun. 
Dacă vrei, putem să-l urmărim împreună. 

— Nu, spuse Emily repede, roşind stânjenită. 
Dar vă mulţumesc. 

— Apropo, la biserică vine o fată pe care ar 
trebui s-o cunoşti, spuse doamna Fields, 
oprindu-se din a descâlci două podoabe din 
bețe de îngheţată. Conduce unul dintre 
grupurile de tineret. l-am vorbit despre tine. 
Are păr foarte scurt, adăugă ea, cu subiînţeles. 


1 Serial TV (Cuvântul care începe cu L) (n.tr.). 


Pe Emily o distra că, după mama ei, fetele cu 
păr scut erau neapărat lesbiene. 

— Pare foarte amabilă, spuse ea, nevrând să 
pară  nerecunoscătoare. Dar, brusc, toată 
treaba asta cu te-acceptăm-aşa-cum-eşti îi 
provocă o senzaţie de claustrofobie. Aăă... mă 
întorc imediat, murmură ea, ieşind din cameră. 

Işi puse haina şi se duse pe terasă. Soarele 
coborâse mult la orizont, bătând exact în ochii 
ei. Emily scoase un oftat lung, până când simţi 
că rămâne fără aer în plămâni. Ştia că ar trebui 
să fie fericită chiar în clipa asta. A., expeditorul 
mesajelor malefice care dăduse în vileag 
relaţia ei cu Maya, dispăruse. Ucigaşul lui Ali, 
lan Thomas, era după gratii. Ea ieşea din nou 
cu vechile ei prietene, Spencer, Aria şi Hanna - 
după ultima lor şedinţă de terapie de grup, 
merseseră toate să joace bowling. Nu mai 
exista nici un pericol în Rosewood, nu mai 
ameninţa nici un necaz după colţ, iar familia ei 
îi dădea voie să fie cine voia ea să fie. 

Atunci de ce se simţea atât de... pustie? 
Poate că era o nebunie, dar chiar şi după ce 
cadavrul lui Ali fusese găsit în groapa acoperită 
cu beton din spatele casei sale vechi, Emily se 
pomeni că tot mai spera ca prietena ei să fie 
undeva în viaţă, aşteptând s-o găsească ea. O 
visase de-atâtea ori pe Ali şi chiar putea să jure 
că o zărise în ziua când lan fusese dus la poliţie 
cu limuzina Lincoln. Şi acum avea impresia că 
simte o prezenţă care zăbovea undeva în 


apropierea ei, un soi de stafie, ca şi cum cineva 
pe care îl ştia dintotdeauna o urmărea dintr-un 
lan de porumb. 

Emily aruncă un ochi pe fereastra din faţă .1 
casei. Familia ei încă împodobea bradul, iar 
scena parcă era luată dintr-un tablou de 
Norman Rockwell. Era drăguţ din partea lor că-i 
sprijineau alegerile sexuale, dar ultimul lucru la 
care se gândea ea acum era o relaţie. 

După o ultimă privire în camera de zi, Emily 
îşi scoase bicicleta din garaj şi porni pe stradă. 
Peste patru minute şi treizeci şi nouă de 
secunde - se cronometrase cu ani de zile în 
urmă - coti pe strada pe care locuise Ali. 

Casa se contura amenințătoare acolo unde 
se înfunda strada, cu ferestrele întunecate. Pe 
bordură erau înghesuite lumânări aprinse, 
fotografii boţite, animale împăiate zdrenţuite, 
căciuliţe de Moş Crăciun şi mici cadouri 
împachetate - ofrande pe Altarul lui Ali. În 
spatele casei era placa de beton sub care 
fusese găsită Ali. O bandă galbenă era trasă în 
jurul ei, iar deasupra deschizăturii din pământ 
se ridica o ceaţă stranie, transparentă. Te 
treceau fiori când te gândeai că lan - cu care 
Emily şi celelalte fete stătuseră de vorbă în 
seara de la sfârşitul clasei a şaptea, când 
dormiseră toate acasă la una din ele - se 
descotorosise de cadavrul lui Ali la numai 
câteva ore după aceea. 

Emily pocni cu bicicleta pe gazon, se opri in 


apropiere de copacul uriaş din curtea din spate 
şi privi îndelung rămăşiţele vechii căsuțe din 
copac, abandonată printre crengile înalte. 
Acolo, sus, cu atâţia ani în urmă, Ali ii spusese 
lui Emily că avea un iubit secret. Inainte ca Ali 
să apuce să-i spună că era vorba de lan, Emily 
se aplecase în faţă şi o sărutase. 

Emily atinse scoarţa copacului cu degetele, 
găsind locul în care zgâriase inițialele ei şi ale 
lui Ali. Se simţi scăldată de disperare ca de o 
ploaie caldă. O iubise pe Ali atât de mult! Se va 
mai simţi vreodată aşa? 

O creangă trosni în stânga ei. Emily îngheţă. 
O siluetă ieşi dintre copaci. 

—Hei! strigă Emily tremurând, gândindu-se 
la lan. 

Tatăl lui avea tot felul de cunoştinţe şi mari 
şanse să-l elibereze pe cauţiune - iar lan 
probabil că va vrea să-i pedepsească pe cei 
care îl turnaseră la poliţie. Dacă era aici chiar 
acum? 

— Emily? 

Aria Montgomery îşi făcu apariţia. Amândouă 
se arătară la fel de surprinse să se întâlnească. 
Aria purta un palton mare cu glugă de blană, 
blugi mulaţi şi cizme maronii îmblănite, care 
arătau ca două personaje Snuffleupagus? 

— Salut! Inima lui Emily îşi încetini bătăile. 


2 Animal care seamănă cu un mamut, personaj din emisiunile 
educative pentru copii difuzate de canalul de televiziune Sesame Street 
(n. red.). 


Ce... ce faci aici? 

Aria avea ochi mari, albaştri. 

— Mai trec pe-aici câteodată. Dar mi-e prea 
frică să merg acolo, în spate. 

Arătă spre dala de beton dezgropată. Emily o 
aprobă în tăcere, ştiind exact ce vrea să spună. 
Nici ea nu se uitase în groapă. 

Stătură în linişte câteva clipe. Soarele se lăsa 
tot mai jos în spatele copacilor, colorând cerul 
într-un purpuriu straniu. Beculeţele de Crăciun 
cu ceasuri automate pâlpâiau în ferestrele de 
vizavi. 

Aria merse agale spre un bolovan din curtea 
lui Ali şi se aşeză pe el. 

— E ciudat, ştii? Că totul s-a... terminat. 
Parcă tot aştept să se mai întâmple ceva. 

— Ştiu, murmură Emily. 

— Vreau să zic, mă bucur că s-a terminat, 
zise Aria repede. Dar nu mi se pare adevărat, 
înţelegi? 

Sigur că Emily înţelegea. Ali fusese dispărută 
ani de zile, fără să ştie nimeni nimic despre ea. 
lar A. - Mona Vanderwaal - îi jucase rolul cu 
atâta pricepere, încât, până când îi fusese 
descoperit cadavrul, crezuseră cu toatele că se 
întorsese Ali. 

— Dar e adevărat totuşi, spuse Emily încet, 
lăsându-se când pe un picior, când pe celălalt, 
în iarba rece şi aspră. 

Când îi ieşiră cuvintele din gură, îi veni să 
plângă. Oricât de mult o dorea pe Ali înapoi, nu 


putea face nimic pentru a schimba trecutul. Ali 
nu mai era. Sfârşit de poveste. 


2 
MISIUNE 
ÎN ŢARA LUI MOŞ CRĂCIUN 


Trei sferturi de oră mai târziu, Emily îşi parcă 
bicicleta în garaj şi se întoarse în casă. Tocana 
de vită pregătită de doamna Fields pentru cină 
stătea pe aragaz, dar nu era nimeni în 
bucătărie care s-o mănânce. 

Emily o găsi pe mama ei patrulând în sus şi-n 
jos prin casă, cu părul lung până la umeri ieşit 
din coadă şi cu ochii ei verzi privind sălbatic. 
Tatăl lui Emily se ţinea după ea, masându-i 
umerii şi spunându-i: 

— E-n regulă. Calmează-te. Te rog. 

— Ce se întâmplă? întrebă Emily cu voce 
piţigăiată. 

Doamna Fields se opri în mijlocul covoraşului 
rotund împletit. 

— S-a întâmplat un lucru oribil. 

Inima lui Emily începu să bată nebuneşte. 
leşise lan din închisoare, până la urmă? Murise 
cineva? 

— O, nu, şopti ea. 

Doamna Fields se prăbuşi pe canapea şi-şi 


prinse capul în palme. 

— Bebeluşul meu Isus a fost furat! Era un 
obiect de antichitate preţios. 

Emily avu nevoie de câteva minute bune 
până când cuvintele îşi făcură efectul asupra 
ei. Îşi aminti că mama ei scosese cu greutate 
un bebeluş Isus din pod de Ziua Recunoştinţei, 
cuibărindu-l apoi pe bancheta din spate a 
maşinii şi prezentându-l cu mândrie în decorul 
Naşterii de pe gazonul bisericii, în fiecare 
duminică de atunci încoace. 

— Sunt atât de necăjită, continuă doamna 
Fields. Era o amintire de familie, pe care o 
aveam de la bunica ta! 

Sună telefonul şi doamna Fields se repezi să 
răspundă. 

— Judith? rosti ea în receptor, sărind în 
picioare şi plecând în cealaltă cameră. 

Emily şi tatăl ei schimbară o privire. 

— Era Judith Meriwether, de la biserică, îi 
lămuri doamna Fields când reveni. Ea şi alte 
câteva persoane dintre angajaţii bisericii 
bănuiesc cine l-a furat pe bebeluşul Isus. Cred 
că e un grup de fete de liceu venite acasă în 
vacanţă.  Terorizează împrejurimile, furând 
podoabe şi distrugând gazonul. Cică îşi zic 
Spiriduşii Veseli. 

Auzind numele, Emily nu reuşi să-şi reţină un 
zâmbet şi doamna Fields îi aruncă o căutătură 
aspră. 

— Nu-i de râs. Judith zice că-şi zic aşa pentru 


că fac pe spiriduşii în Ţara lui Moş Crăciun din 
mallul Devon Crest, în West Rosewood. Judith e 
secretara directorului de acolo şi le-a auzit 
spunând nişte lucruri care i-au atras atenţia. 
Doamna Fields se încruntă încă o dată. Nu-mi 
vine să cred că ele l-au furat pe bebeluşul Isus. 
Probabil că l-au spart în bucăţi! 

— Nu te necăji, spuse domnul Fields, 
mângâindu-şi soţia pe spate. 

— Imi pare foarte rău, mamă, spuse Emily, 
aşezându-se pe braţul canapelei. Pot să te ajut 
cu ceva? 

Doamna Fields se şterse la ochi cu batista 
brodată pe care o avea întotdeauna la 
îndemână. 

— Trebuie să punem capăt acestei blasfemii. 
Dar va trebui să se infiltreze cineva în grup şi 
să le prindă pe fetele alea asupra faptului, ca 
să obţinem dovada de care avem nevoie. Puse 
mâna pe braţul lui Emily. Ţara lui Moş Crăciun 
din mallul Devon Crest caută un nou Moş 
Crăciun - celălalt a fost concediat pentru că se 
lega de fete. Doamna Fields ridică uşor din 
umeri. In orice caz, i-am spus lui Judith că tu ai 
putea fi noul Moş Crăciun. E metoda perfectă 
de a le spiona pe fetele alea. 

— Eu? Spioană? izbucni Emily. 

In niciun caz n-avea să facă pe Moş Crăciun. 
Intenţionase să-şi ia o slujbă în perioada 
vacanței, mai ales după ce tatăl ei amintise, în 
treacăt, că prima lui avea să fie mai mică anul 


ăsta, dar se gândise mai mult să împacheteze 
cadouri la Macy'ss sau să se angajeze 
vânzătoare la Frogland, magazinul specializat 
în articole de înot. Rolul lui Moş Crăciun era la 
fel de provocator ca a-l juca pe Mickey Mouse 
la Disney World. Dacă o dădeai în bară, 
nenoroceai un copil pentru un an întreg. Ca să 
nu mai spună că rolul nici nu i se prea potrivea. 

— Te rog, draga mea. Doamnei Fields îi 
tremura bărbia. Am mare nevoie de ajutorul 
tău. 

— Dar nu am deloc experienţă în ceea ce 
priveşte copiii, protestă Emily. Şi nu cred că aş 
fi o spioană bună. 

Doamna Fields se încruntă. 

— Ai foarte multă experienţă cu ei. l-ai 
supravegheat pe mulţi când erai mai mică. Și 
mai ţii minte când ai fost ghid în sălbăticie, în 
Tabăra Rosewood din Ţara Fericirii? 

De parcă asta ar fi contat. Emily şi Ali se 
înscriseseră să fie ghizi în sălbăticie în vara 
dintre clasa a şasea şi a şaptea, mai ales 
pentru că Ali se îndrăgostise de instructorul de 
canoe. În prima oră, o fetiţă făcuse pipi pe 
piciorul lui Emily, un băiat o muşcase şi o ceată 
de ţânci o împinsese într-un petic de iederă 
otrăvitoare. Colac peste  pupăză, Ali 
descoperise că Nea Canoe avea o prietenă. O 
lăsaseră baltă după prânz şi râseseră de 
povestea asta toată vara. De câte ori era 
indispusă una dintre ele, spunea: „Am o zi din 


aia de ghid în sălbăticie”. 

— Şi ai fi o spioană excelentă, continuă 
doamna Fields. Fetele astea, spiriduşii, sunt cu 
doar câţiva ani mai mari decât tine şi ştiu că 
poţi să intri în gaşca lor şi să afli câte ceva 
despre ele. 

— De ce nu poate să facă asta Carolyn? 

Nările doamnei Fields începură să tremure. 

— Pentru că ea are deja o slujbă pentru 
vacanţă. E chelneriţă la Applebee's. 

Emily ar fi preferat să servească fajita 
sfârâind şi margarita clienţilor beti. 

— Dar Moş Crăciun e bărbat. N-o să fie 
nedumeriţi copiii când o să-mi audă vocea? 
întrebă ea, făcând o ultimă încercare. 

Tatăl lui Emily, care se aşezase pe canapea, 
ridică din umeri. 

— Îţi îngroşi vocea. l-ai face mamei o mare 
bucurie, Em. 

Emily scrâşni din dinţi. Aşa se întâmpla 
întotdeauna: doamna Fields lua hotărâri în 
numele lui Emily, fără s-o întrebe mai întâi pe 
ea. Aşa cum procedase şi când presupusese că 
Emily va face parte din echipa de înot an după 
an. Sau când îi cumpărase blugi de la Gap, deşi 
blugii Gap nu i se mai potriveau de ani de zile. 
Sau când făcuse rezervare la un restaurant cu 
tema Broadway de ziua ei, deşi Emily ura 
restaurantul acela de la nouă ani. Uneori, chiar 
avea impresia că mama ei o prefera pe Emily 
cea de nouă ani - ascultătoare, dulce, 


incapabilă să gândească singură. 

Atunci însă îi căzură ochii pe setul de DVD-uri 
cu L Word de pe consola cu electronice. Sub el 
stătea În căutarea lui Nemo, filmul de desene 
animate pe care doamna Fields i-l cumpărase 
când se întorsese din lowa, în special pentru că 
Ellen DeGeneres era vocea unuia din peşti. 
Mama ei se împăcase, în sfârşit, cu toate. 
Dacă, refuzând-o acum, mama ei o va 
îndepărta din nou printr-o atitudine rece, 
interzicându-i să facă una, alta? Emily nu era 
sigură că ar fi suportat aşa ceva. 

— Bine, cedă ea. Măcar pot să mă prezint la 
interviu. 

— Prostii! Doamna Fields flutură din mână. 
Deja ai primit slujba. Eşti programată să începi 
mâine-dimineaţă. Sâmbăta e una dintre cele 
mai aglomerate zile în Ţara lui Moş Crăciun, 
aşa că nimereşti la fix. Se ridică şi-o luă în 
braţe. Mulţumesc foarte mult, draga mea. 
Ştiam că pot să contez pe tine. 

Emily îi răspunse cu o îmbrăţişare crispată, 
începând să răsucească idei în minte. Mai bine 
învăţa să facă ho, ho, ho! — se părea că, până 
la urmă, avea să fie Moş Crăciun, fie că era 
pregătită, fie că nu. 


3 


MAI BINE FII ATENT, 


MAI BINE NU PLÂNGE... 


A doua zi, lui Emily îi trebuiră aproape douăzeci 
de minute ca să găsească loc de parcare la 
mallul Devon Crest, o pasăre phoenix din 
marmură şi oţel, cu lifturi şi magazine 
universale scumpe, construită pe fosta piaţă 
de vechituri şi terenul pentru distracţii West 
Rosewood. Până reuşi să strecoare furgoneta- 
mamut Volvo a mamei sale într-un spaţiu aflat 
chiar în spatele unui garaj, se făcuse deja 
vremea prânzului, când trebuia să se prezinte 
la datorie, ca Moş Crăciun. 

Alergă la uşile duble, ocoli un grup de femei 
care aveau cărucioare, fusese cât pe ce să se 
ciocnească de o femeie care împărțea mostre 
dintr-un produs antirid şi, în sfârşit, zări Ţara lui 
Moş Crăciun la capătul coridorului, un 
ansamblu de bastoane de zahăr uriaşe, nămeţi 
falşi, o căsuţă de turtă dulce şi un tron auriu 
neocupat, deasupra căruia erau desenaţi Moş 
Crăciun, Doamna Crăciun şi cei opt reni ai lor. 
Copiii făcuseră deja coadă, pe covorul cu 
modele din bastoane de zahăr. Cei mai mulţi 
dintre ei plângeau isteric. De dimineaţă, când 
Emily îşi citise horoscopul în Philadelphia 
Sentinel, aflase că: „Astăzi fii pregătită pentru 
o situaţie stânjenitoare.” Pe bune? 

În ciuda muzicii de Crăciun care răsuna la 
maximum, Emily auzi totuşi un chicotit slab, 
ameninţător. Se opri şi întoarse brusc capul 


spre stânga, uitându-se la  şuvoiul de 
cumpărători. O urmărea cineva? 

— Emily? 

O femeie înaltă, cu păr încărunţit, îmbrăcată 
într-o rochie roşie şi purtând căciulă de Moş 
Crăciun, veni în grabă la ea. Emily o recunoscu 
pe Judith Meriwether chiar şi costumată - 
femeia citea întotdeauna un fragment din 
Biblie sau anunţa că se face o colectă de 
conserve alimentare. 

— Tu eşti! şopti doamna Meriwether, luându-i 
mâinile într-ale ei. Avea palme reci ca gheaţa. 
Slavă cerului că eşti aici! E foarte frumos din 
partea ta că faci asta pentru mama ta. Pentru 
noi toți. 

Emily îşi strânse buzele, ca nu cumva să-i 
spună că nu avusese de ales. 

Doamna Meriwether o trimise să se aşeze în 
căsuţa de turtă dulce şi să completeze nişte 
formulare pentru impozitare. După ce termină 
de scris adresa, Emily aruncă o privire pe 
fereastra în formă de diamant. Ţara lui Moş 
Crăciun era strecurată între magazinul de 
confecţii pentru tineret Aéropostale, unul de 
confecţii pentru femei, BCBG, şi două chioşcuri. 
Intr-unul se vindeau huse de celulare şi iPad- 
uri, în celălalt, un fel de apă îmbuteliată. 
DESCOPERIŢI PUTEREA UIMITOARE A APEI 
AMINOSPA! scria pe bannerul întins deasupra 
chioşcului. Un tip musculos, atrăgător, cu 
trăsături bine conturate, şi o fată genul punk, 


cu păr negru ca smoala, stăteau pe intervalul 
principal, încercând să-i convingă pe trecători 
să ia mostre gratuite. Buzele roşii ale fetei 
exprimau deznădejdea, iar ea se agăța practic 
de orice persoană care trecea pe-acolo. 

— lată-ne! Doamna Meriwether năvăli în 
căsuţa de turtă dulce cu un costum de Moş 
Crăciun în braţe. Tocmai a fost adus de la 
curăţătorie. L-a purtat şi fostul nostru Moş 
Crăciun, dar el era mult mai bine clădit decât 
tine. Va trebui să te umflăm cu perne. 

Ridică barba albă şi creaţă în dreptul feţei lui 
Emily. li aminti fetei de părul de mătase al 
păpuşilor. 

— Perfect! Nimeni nu-şi va da seama că eşti 
fată! 

Emily îşi trase costumul peste haine. Când se 
uită în oglinda mică din spatele căsuţei, văzu 
că seamănă cu... ei bine, cu Moş Crăciun. 

— Acum hai să-ţi explic regulile, spuse 
doamna Meriwether, după ce vâri perne pe sub 
jacheta lui Emily şi pe sub pantalonii ei mulaţi. 
Incearcă să ţii copiii în braţe cât mai puţin, dar 
întotdeauna fă de câteva ori ho, ho, ho! şi lasă- 
i să-ţi spună ce-şi doresc de Crăciun. Ţine-i 
strâns pentru fotografie - mulţi vor vrea să se 
zbată în poala ta - şi, dacă face vreunul pipi pe 
tine, râzi până-ţi trece. Fostul nostru Moş 
Crăciun se înfuria şi asta i-a supărat pe mulţi 
părinţi. Femeia se strâmbă. Pe /ângă asta, se 
lega de fete de treisprezece ani. Măcar tu nu 


vei face aşa ceva. 

Emily înaintă greoi cu cizmele negre, prea 
mari, spre uşa din turtă dulce, care avea un 
buton nesigur, ca o minge din jeleu, pe post de 
clanţă. 

— Unde sunt spiriduşii pe care trebuie să-i 
spionez? 

Doamna Meriwether aruncă priviri furişe în 
stânga şi-n dreapta. 

— Încă nu au venit, şopti ea. Dar te rog să nu 
spui nimănui de misiunea ta. Tatăl lui Sophie e 
directorul mallului. Nu poate afla ce facem 
până nu avem dovada - nu-mi permit să fiu 
concediată. Doamna Ulster de la biserică jură 
că ele au furat din curte sania Moşului. Şi una 
dintre vecinele mele s-a trezit acum câteva 
dimineţi şi şi-a găsit omul de zăpadă gonflabil 
într-o poziţie foarte... compromițătoare cu Ho- 
Ho-Homer Simpson-ul ei gonflabil. 

Femeia se strâmbă încă o dată. 

— O să fac tot ce pot, o asigură Emily. 

Telefonul fetei scoase două bipuri. Avea un 
mesaj de la Spencer: Vrei să vedem noul film 
cu Ryan Gosling? 

Aș vrea, dar lucrez, îi răspunse ea. Apoi 
deschise uşa de turtă dulce şi ieşi afară. 
Capetele tuturor copiilor se întoarseră spre ea. 

— E Moşul! strigă unul dintre ei. 

— Moşul, Moşul! ţipară şi ceilalţi, ţopăind. 

Fata din capul cozii se năpusti asupra lui 
Emily înainte ca ea să apuce să se aşeze. 


— Bună, Moş Crăciun! urlă ea. Pe mine mă 
cheamă Fiona! 

— Bună, Fiona! spuse Emily cu glas îngroşat. 
Se lăsă pe tron, iar fata i se urcă în poală. Avea 
cam cinci ani, părul blond strâns în două codițe 
şi mirosea a Lucky Charms. Cc-ai vrea să 
primeşti de Crăciun? 

— O păpuşă Mica sirenă, răspunse fata 
prompt. 

Emily nu-şi putu reţine zâmbetul. 

— Mica sirenă e unul dintre filmele mele 
preferate. 

Fusese puţin îndrăgostită de Ariei. Fiona se 
lumină la faţă. 

— Serios? 

Parcă primise un dar special de la Moşul. 

— Da. Ho, ho, ho! 

Doamna Meriwether făcu o fotografie. Fiona 
o strânse tare în braţe pe Emily, gest care o 
umplu pe Emily de o bucurie neaşteptată. 
Chiar era foarte drăguţ. După ce micuța plecă 
topăind, Emily evaluă coada. Un copil rezolvat. 
Încă nu ştiu câţi stăteau la rând. 

Următorul, un puşti cam de şapte ani, voia 
un Lego Războiul stelelor. Fata de după el nu 
vru să scoată o vorbă, dar Emily o făcu să 
zâmbească pretinzând că-i scoate o bomboană 
cu mentă din ureche. După cincisprezece ţânci, 
un bărbat în uniformă de poliţist, cu ecuson pe 
care scria O'NEAL, îşi plantă fata în poala lui 
Emily. Micuța, pe nume Tina, recită o listă 


lungă de dorinţe de Crăciun, de la cele mai 
diverse păpuşi American Girl la o maşină cu 
motor pe care Emily o văzuse într-un catalog 
FAO Schwarz şi care costa o mie cinci sute de 
dolari. Tatăl ei dădea din cap aprobator după 
fiecare cerere, spunând: 

— O să-ţi aducă Moşul şi asta, scumpo. ŞI 
asta, şi asta, şi asta. 

Emily vru să-i facă observaţie. Câte putea să 
cumpere dintr-un salariu de poliţist? Tina sigur 
avea să fie dezamăgită în dimineaţa de 
Crăciun. 

Unii puşti plânseră, ştergându-şi nasul de 
mâneca lui Emily. Un băiat mai tânăr decât ea 
cu numai câţiva ani, venit acolo cu frăţiorii lui, 
voia să i se aşeze şi el în poală, dându-şi 
probabil seama că era fată. Inevitabil, o fetiţă 
făcu pipi pe Emily, de emoție. Mama ei o 
smulse imediat de-acolo, cerându-şi mii de 
scuze. 

— Nu face nimic, îi spuse Emily, amintindu-şi 
de sfatul doamnei Meriwether. 

Acoperi pata caldă de pe genunchi şi încercă 
să nu-i fie greață. 

— Eşti mult mai drăguţ decât ai fost zilele 
trecute, Moşule, remarcă fata care făcuse pipi, 
arătându-şi gura fără un dinte în faţă. Ai fost 
rău cu mine atunci. Ai zis că sunt murdară. 

— O, a fost doar o glumă, zise Emily repede. 
De fapt, cred că eşti grozavă. 

Când se mai liniştiră lucrurile, doamna 


Meriwether ieşi din căsuţa de turtă dulce şi 
merse la Emily. 

— Te descurci de minune, îi spuse. Mult mai 
bine decât fostul nostru Moş Crăciun. 

— A fost distractiv, rosti Emily. 

Nu minţea. Slujba presupunea să lucreze 
neîntrerupt, dar o amuza să audă ce-şi doreau 
copiii de Crăciun. Şi mai bine era când ţipau 
sau o luau în braţe, ca şi când ea le-ar fi 
înfrumusețat ziua. 

Dintr-odată, doamna Meriwether zări ceva la 
distanţă şi rămase cu gura căscată. Emily se 
întoarse şi văzu patru fete venind agale spre 
Ţara lui Moş Crăciun. Purtau pălării ascuţite, 
rochii verzi, şosete în dungi şi pantofi cu vârful 
întors. Când trecură pe lângă tronul lui Moş 
Crăciun, Emily simţi miros puternic de ţigări şi 
lichior de mentă. 

Spiriduşii. Dar în niciun caz nu arătau veseli. 

— Fetelor, le strigă doamna Meriwether, 
fluturând din mână. Puteţi veni o clipă? 

Cel mai înalt spiriduş, care avea păr albastru 
strălucitor şi era machiat strident, îşi dădu 
ochii peste cap şi porni spre ea. Ceilalţi îl 
urmară. Una dintre fete avea dreaduri şi Inel în 
nas, alta, asiatică, şuviţe hippie şi o expresie 
dură, iar cealaltă era mică, avea părul scurt şi- 
şi tatuase un bufon zâmbitor pe interiorul 
încheieturii. Aruncară priviri furişe spre Emily, 
ca şi când nu le plăcea deloc ce vedeau. 

— Fetelor, ea este noul nostru Moş Crăciun. 


Se numeşte Emily Fields. 

Doamna Meriwether puse o mână pe braţul 
lui Emily. Fata cu păr albastru izbucni în râs. 

— O fată pe post de Moş Crăciun? 

— Se descurcă foarte bine, Cassie. Doamna 
Meriwether i se adresă lui Emily cu glas 
subţire: Emily, ea e Cassie Buckley. lar ele sunt 
Lola Alvarez (era cea cu dreaduri), Sophie Chen 
(cu şuviţe hippie) şi Heather Murtaugh (cu 
bufonul tatuat). Te vor ajuta ori de câte ori ai 
nevoie de ceva. 

Spiriduşii chicotiră şi-şi dădură coate, ca şi 
cum ar fi zis „da, sigur...”. Emily o privi din nou 
pe Cassie, cea cu părul albastru. Brusc, îşi 
dădu seama de ce îi părea atât de familiară: 
Cassie Buckley fusese în echipa de hochei pe 
iarbă de juniori de la Rosewood Day, cu Ali. Dar 
ce se întâmplase cu ea? Pe atunci, arăta ca 
toate fetele de pe teren: păr lung şi blond, 
piele bronzată şi o garderobă bogată de la J. 
Crew. Acum avea inele în buză şi în pleoapă şi 
se uita la Emily cu atâta ură, încât avu imediat 
impresia că făcuse ceva foarte, foarte rău. 

— La ce te holbezi aşa? se răţoi Cassie, 
observând privirea lui Emily. 

Emily îşi lăsă brusc capul în jos. 

— La nimic. 

— Ai face bine să nu te mai holbezi, o 
ameninţă Lola. 

Emily se uită în jur după doamna Meriwether, 
dar femeia dispăruse. Ar fi putut la fel de bine 


s-o lase pe Emily singură cu patru câini turbaţi 
scăpaţi din lesă. 

— Şi-ai face bine să ne laşi în pace, Moşule, 
rosti Sophie cu glas dogit, de fumător. 

— Da, noi avem treabă aici, mârâi Heather. 
Aşa că nu-ţi băga nasul unde nu-ţi fierbe oala. 
Ai priceput? 

— Am priceput, şopti Emily. 

Spiriduşii râseră cu voci răguşite, se luară de 
braţ şi plecară încrezători şi relaxaţi, duhnind a 
alcool. Lui Emily i se făcu inima cât un purice. 
În ce se vârâse? N-avea cum să se infiltreze 
printre spiriduşi. Faţă de misiunea de acum, să 
intre în gaşca lui Ali din clasa a şasea fusese o 
joacă. 


4 
ŞI SPIRIDUŞII 
AU SENTIMENTE 


A doua zi, Emily stătea din nou pe tronul ei de 
Moş Crăciun, întâmpinând copiii cu ho, ho, ho- 
uri groase. La jumătate de oră de la intrarea în 
schimb, auzi şoaptele: 

— Ala sigur o să vomeze pe ea. A mâncat o 
găleată de carne de pui câta stat la coadă. 

— Ar trebui să-i zici fetei cu tricoul pe care 
scrie Dora Exploratoarea s-o tragă de barbă. 

— Eu ar trebui să-i spun că nu există Moş 


Crăciun. 

— Fetelor? se auzi vocea blândă a doamnei 
Meriwether din spatele aparatului foto. Poate 
una din voi să se ocupe de casă? 

Cei patru spiriduşi ieşiră din spatele unui om 
de zăpadă uriaş, îmbrânciră o mamă cu doi 
copii de la coadă, fără să catadicsească să 
spună „pardon”, şi se proptiră pe casă. Un 
bărbat cu doi copii, care tocmai o vizitaseră pe 
Emily, aştepta acolo. Bărbatul se retrase puţin 
când văzu spiriduşii, trăgându-şi copiii mai 
aproape de el. 

— Vă costă 19,95 dolari, îl informă Cassie pe 
un ton lipsit de inflexiuni, uitându-se la 
comanda de fotografii a bărbatului. 

— Sărbători fericite, spuse Heather cu glas 
şuierător, pe care l-ar fi folosit şi ca să 
transmită un mesaj legat de o răscumpărare. 

— Pot să primesc fotografia lor în rama 
aceea? 

Bărbatul arătă cu degetul o ramă de argint 
montată pe peretele din spatele casei. Era un 
articol de colecţie din Ţara lui Moş Crăciun, o 
ediţie limitată, care costa 79,95 dolari. Când 
doamna Meriwether se ocupa de încasări, îi 
îndemna întotdeauna pe oameni să-l cumpere. 

Sophie se uită fix la ramă şi se strâmbă. 

— Uf, asta înseamnă că va trebui să vă 
găsim una în cutie, în spate. 

— Zău că este urâtă dacă te uiţi la ea de- 
aproape, îi spuse Cassie bărbatului. Şi nici nu e 


de argint. O să vi se înverzească degetele 
imediat ce puneţi mâna pe ea. 

— Şi probabil că e făcută în China, adăugă 
Lola, făcând pe virtuoasa. De o fetiţă dintr-un 
atelier, care primeşte un penny pe zi. 

— Tati? 

Cel mai mic dintre cei doi băieţi se uită 
îngrijorat la tatăl lui, gata să plângă. Bărbatul 
se trase nervos de guler. 

— Bine, atunci voi lua o ramă obişnuită. 

Spiriduşii mormăiră de parcă şi asta era un 
efort prea mare. Cassie îi trecu apoi cartea de 
credit prin cititor, clincănind din clopoţelul pe 
care-l avea în vârful pălăriei. 

Doamna Meriwether îşi înăbuşi un oftat şi 
merse în grabă la Emily. 

— Ai avut cumva noroc? o întrebă în şoaptă. 

Emily se holbă la ea. Trecuseră numai 
douăzeci şi patru de ore, dar spiriduşii nici 
măcar nu-i vorbeau. Râdeau de orice făcea - şi 
nu cu amabilitate. 

— Mă străduiesc, răspunse ea. 

După ce încasară banii bărbatului, vârându-i 
rama într-o pungă şi aproape gonindu-l, 
spiriduşii se prăbuşiră cu toţii pe canapeaua de 
pluş, cu desene cu reni, de lângă casa de turtă 
dulce, de parcă ar fi lucrat douăzeci şi patru de 
ore la urgente. 

Cred că e vremea să mergem la Starbucks, 
anunţă Cassie, cu respiraţia tăiată. Nu ştiu cum 
vă simţiţi voi, dar mie îmi explodează capul de 


atâta muzică de Crăciun. 

— De acord, spuse Lola. 

Cele patru fete îşi luară poşetele din spatele 
unui podium în formă de om de zăpadă ieşiră 
pe poarta gardului alb, de uluci. 

— Staţi, fetelor, protestă Emily, urându-şi 
vocea plângăcioasă, mai avem clienţi. 

Arătă spre coada lungă de copii care 
aşteptau să stea de vorbă cu Moş Crăciun. 

Lola aruncă o privire goală spre clienţi, ca şi 
când de-abia atunci i-ar fi observat. Heather şi 
Sophie îşi văzură de drum. 

— Păi, asta e, spuse Cassie, agăţându-se de 
coatele celorlalte fete şi trăgându-le spre 
magazinul firmei Saks. 

— De ce nu-i încasezi tu, Moşule? strigă 
Heather peste umăr. Doamnei Meriwether i-ar 
plăcea la nebunie. 

—Moş Crăciun şi Doamna Crăciun stând într- 
un copac! cântă Cassie cu voce subţire. 

Izbucniră în râs şi o şterseră ţopăind, 
oprindu-se numai cât să doboare sticla 
gonflabilă uriaşă de băutură cu vitamine 
Aminospa din faţa chioşcului aflat în centrul 
spaţiului de trecere. 

Emily îşi împinse pumnul în tronul lui Moş 
Crăciun, sperând să le cadă în cap spiriduşilor 
una dintre foliile mari care atârnau de tavanul 
mallului. Cum avea ea să devină prietenă cu 
fetele astea? Ce-ar face Ali într-o asemenea 
situaţie? Ar juca după cum cântă ele? S-ar face 


de neînlocuit? Nu, Ali nu ar fi ajuns în situaţia 
asta. 

Oftând din adâncul sufletului, le făcu semn 
copiilor de la coadă să vină mai în faţă. Un 
băieţel şi o fetiţă i se urcară în poală şi o priviră 
cu o expresie de nerăbdare. 

— Ce-aţi vrea voi să primiţi de Crăciun? îi 
întrebă Emily, încercând să pară veselă. 

— Vreau să văd spectacolul cu pantera de 
argint din Atlantic City, ciripi băiatul. Se zice că 
e grozav, grozav. 

— lar eu vreau să merg în Atlantic City la 
locurile de noroc, adăugă fata, pronunţând 
dintr-o suflare numele oraşului: „LantiCity”. 

— Cred că eşti cam tânără pentru jocuri de 
noroc, spuse Emily, uitându-se cu subinţeles la 
mama fetei, care, indiferentă, tasta ceva pe 
iPhone. 

Gura fetiţei se strâmbă într-un U cu susu-n 
Jos. 

— Nu sunt prea mică! Mama zice că pot să 
mă joc la automate! 

Coada se micşoră încet şi spiriduşii se 
întoarseră de la Starbucks. Nu că ar fi muncit 
ceva. Heather îşi vâri în urechi nişte căşti Bose 
şi mâncă două bastoane de zahăr din coşul de 
răchită de pe tejgheaua de lângă casă. Sophie 
pălăvrăgi cu unul din muncitorii de la 
Aéropostale. Lola se furişă într-un colţ al 
căsuţei de turtă dulce ca să răspundă la 
telefon. 


— Deci o să lipseşti patru zile? o întrebă ea 
pe persoana care o sunase. Nu, mamă, am zis 
că e în regulă. Numai că am impresia că nu 
merge bine ceva la maşină şi... Nu-şi încheie 
propoziţia. Nu, înţeleg. Rocco are nevoie de 
tine. Am priceput. 

Apăsă furioasă pe o tastă ca să termine 
convorbirea, suspinând încet. Când se răsuci şi 
văzu că Emily se uită lung la ea, îşi miji ochii 
ameninţător. Emily hotărî că nu era momentul 
potrivit s-o întrebe dacă era totul în regulă. 

Singura fată care nu se întorsese de la 
Starbucks era Cassie. Emily o urmărise cu 
atenţie pe şefa spiriduşilor, încercând să-şi dea 
seama cum se putuse transforma Cassie dintr- 
o fată ultrapopulară şi ca scoasă din cutie de la 
Rosewood în cineva care arăta ca şi când 
tocmai scăpase de la casa de corecție. Pentru 
prima dată, îşi dori ca aceasta s-o recunoască 
după pozele din ziare publicate după dispariţia 
lui Ali sau arestarea lui lan. Dacă ar fi ştiut cine 
era, s-ar fi putut împrieteni cu ea. 

De parcă i-ar fi citit gândurile lui Emily, 
doamna Meriwether ieşi din căsuţa de turtă 
dulce şi-şi plimbă supărată privirea prin Ţara 
lui Moş Crăciun. 

— Unde-i Cassie? 

Heather îşi scoase o cască din ureche. 

— In pauză. 

Gura doamnei Meriwether deveni o linie 
subţire, întinsă. 


— A plecat în pauză acum o oră. 

— Uitaţi că vine. 

Emily arătă spre coridor. Cassie se întorcea 
în Ţara lui Moş Crăciun în pas de plimbare, cu o 
cană Starbucks în mână. 

Doamna Meriwether merse ţintă la ea. 

— Nu e permis să-ţi iei pauză o oră. 

Cassie zâmbi strâmb, dispreţuitor. 

— Îmi pare rău. Am fost ocupată. 

— Ai fost ocupată? 

Doamna Meriwether îşi puse mâinile în 
şolduri, părând gata să explodeze. 

— Da, ocupată. 

Cassie îşi aranjă poşeta pe umăr, uitându-se 
urât la ea. Mai aveau puţin şi începeau un 
spectacol de proporții. 

— Staţi puţin. 

Emily sări de pe tronul lui Moş Crăciun şi 
merse greoi spre doamna Meriwether şi Cassie, 
ţinându-şi perna pe burtă, ca să nu-i alunece în 
pantaloni. 

— Aăă, doamnă Meriwether, eu sunt de vină 
că şi-a luat Cassie o pauză atât de lungă. Am 
rugat-o să-mi caute o căciulă de Moş Crăciun. 
A mea mă gâdilă foarte, foarte tare. 

Se scărpină în cap ca să fie convingătoare, 
neîndrăznind s-o privească pe Cassie în ochi. 
Sigur că era o minciună, dar doamna 
Meriwether trebuia să-şi păstreze slujba, iar 
Emily să exploateze partea bună a spiriduşilor. 
Fruntea doamnei Meriwether se încreţi. 


— E-adevărat, Cassie? 

— Aăă... da, recunoscu cea întrebată. Am 
răscolit tot mallul, dar n-am găsit nicio căciulă. 
Îmi pare rău, Moşule. 

— Nu-i nimic, zise repede Emily. Mă descurc 
eu. 

Ochii doamnei Meriwether fugeau de la Emily 
la Cassie, ca şi când nu le-ar fi crezut pe 
niciuna. 

— Înapoi la treabă, mormăi ea, întorcându-le 
spatele şi pornind cu paşi grei spre căsuţa de 
turtă dulce. 

Cassie se uită în jos, la Emily. 

— Mulţumesc, Moş Crăciun. 

— N-ai pentru ce, spuse Emily. 

— Ştii... Cassie îşi trecu limba peste dinţi. 
Diseară dau o petrecere acasă la mine. Poate 
vrei să vii şi tu. 

Emily clipi des. 

— A, da, sigur. Ar fi grozav. 

— Poftim? Heather îşi trase căştile din urechi 
şi-i dădu un ghiont zdravăn lui Cassie. De ce- 
0... 

— Ţine-ţi gura! Cassie o înghionti şi ea, apoi 
se întoarse din nou către Emily. Stau pe strada 
Emerson, în Old Hollis. O să ştii care-i casa 
după maşinile din faţa ei. 

— Excelent! Emily se strădui să pară 
nonşalantă. Ne vedem acolo. 

Cassie se îndreptă spre partea din spate a 
Ţării lui Moş Crăciun. Ceilalţi spiriduşi o urmară 


şuşotind între ei. Emily se urcă la loc pe tron, 
ameţită şi buimacă, dar şi emoţionată. Era 
sinceră Cassie? Dacă era un fel de înscenare? 
Privi lung mulţimea care mişuna prin mall. 
Dacă în următorul minut văd pe cineva cu o 
sacoşă de la Neiman Marcus, totul o să se 
termine cu bine, făcu ea pariu cu ea însăşi. 

Peste nici cinci secunde, trecu o femeie 
ţanţoşă nu cu o sacoşă de la Neiman Marcus, ci 
cu trei. Dacă nici ăsta nu era semn bun, atunci 
Emily nu ştia ce era. 


5 
ORICE SPION BUN 
ARE NEVOIE 
DE UN PLAN 


În aceeaşi seară, când Emily se întoarse acasă 
din ara lui Moş Crăciun, se trânti pe 
canapeaua din camera de zi ţinând în poală un 
jurnal vechi, legat în pânză. Ali obişnuia să ţină 
un jurnal şi, cum Emily vrusese să facă totul 
exact ca ea, începuse unul în gimnaziu. Aflase 
numai de puţină vreme că Mona Vanderwaal 
recuperase vechiul jurnal al lui Ali dintr-o 
grămadă de gunoaie de lângă bordură, 
aruncate de familia Mayei din dormitorul lui Ali. 


Mona se folosise de informaţiile din acel jurnal 
- inclusiv de cele mai mari secrete ale lui Emily 
şi ale vechilor ei prietene - ca să devină A. 

În lumina pâlpâitoare a pomului de Crăciun, 
acum decorat complet, Emily răsfoi paginile 
subţiri ale caietului. La început, însemnările ei 
fuseseră simple relatări ale lucrurilor pe care 
ea şi noile ei prietene le făceau împreună: 
excursii la casa de vacanţă a lui Ali din Pocono, 
manichiura la mallul King James, nopţile 
dormite la Ali, momentul în care Ali o 
provocase pe Aria să-i facă o farsă telefonică 
lui Noel Kahn, băiatul de care era îndrăgostită 
pe-atunci. În timp ce Aria vorbea cu el la 
telefon, înainte ca Aria să închidă, Ali 
izbucnise: „le iubeşte!” 

În luna aprilie a aceluiaşi an, tonul 
însemnărilor începuse să se schimbe. Avusese 
loc Chestia cu Jenna şi toate se speriaseră şi se 
îngrijoraseră de moarte. Emily nu vorbea în 
mod direct despre incident în jurnal - se temea 
să nu i-l citească mama ei -, dar arborase o 
mină atât de tristă după ziua în care se 
petrecuseră evenimentele! lar multe dintre 
însemnările ulterioare aveau un ton disperat şi 
frenetic. 

În următorul an de şcoală, lucrurile o luaseră 
razna şi mai şi. A/i a obținut un loc în echipa de 
hochei pe iarbă de juniori, deşi e numai în 
Clasa a şaptea, scrisese Emily într-o zi de 
sfârşit de august. Vorbea despre petrecerea 


echipei la care a fost azi şi zicea ce grozave 
erau fetele mai mari. Atunci Emily nu desenase 
o mutră tristă, dar îşi aminti exact ce simţise: 
Ali avea să-şi dea seama în curând că ea nu 
mai era o tipă nemaipomenită şi o să se 
îndepărteze de ea. Timpul petrecut cu Ali îi 
păruse întotdeauna de împrumut şi nesigur, iar 
într-un ungher al minţii ei, Emily se aştepta ca 
visul să se prăbuşească. 

Peste câteva zile, notase în jurnal că 
mersese cu Ali la o petrecere a echipei de 
hochei, la care Emily o cunoscuse pe nimeni 
alta decât Cassie Buckley. Cassie vorbea 
despre cât de bună era vodca în care punea 
Red Bull, scrisese Emily. Când am întrebat-o 
dacă pot să gust şi eu din ea, Cassie m-a 
ignorat, iar Ali mi-a zis ceva de genul: „Nu, Em, 
nu cred că vodca aromată cu Red Bull e de 
nasul tău.” Ea şi Cassie au râs de parcă ar fi zis 
cel mai caraghios lucru din lume. 

Emily îşi amintea şi acum petrecerea, de 
parcă ar fi fost ieri. Cassie apăruse în uşă cu 
şuviţele blonde din faţă împletite şi prinse la 
spate cu o agrafă; peste numai câteva zile, Ali 
apăruse cu părul legat în acelaşi fel, apoi toate 
fetele din clasa ei începuseră s-o imite. Odată 
intrate în casă, Cassie le pregătise cu pricepere 
băuturile, ca un adult. Işi aruncase apoi braţul 
pe după umerii lui Ali şi o invitase la o 
petrecere „secretă” la etaj, arătând clar că 
Emily nu putea veni. Emily se plimbase o 


vreme printre ceilalţi invitaţi, dar nimeni nu 
vorbise cu ea. Se furişase afară pe uşă, 
reţinându-şi lacrimile până când ajunsese pe la 
jumătatea străzii. 

Închise jurnalul, îşi luă laptopul în poală şi 
tastă numele lui Cassie Buckley pe Facebook. 
Apăru imediat profilul unei fete cu păr vopsit în 
culori aprinse şi cu piercing-uri. Emily derulă 
pozele; Cassie nu zâmbea în niciuna. Şi nu 
inclusese nicio poză din zilele ei de elevă 
blondă, când juca hochei. De ce trecuse printr- 
o asemenea transformare radicală? Dacă Ali ar 
mai fi trăit şi ele două ar fi rămas prietene, 
oare s-ar fi transformat şi ea? 

— Cine-i aia? 

Emily tresări. Carolyn stătea în prag, cu un 
coş cu rufe în braţe. 

— Ăăă... nimeni. 

Carolyn lăsă coşul pe canapea şi studie 
ecranul. 

— E fata cea nouă pe care ai pus ochii? 

Cuvintele sunară forţat ieşind din gura lui 
Carolyn. Emily se întrebă ce credea ea cu 
adevărat despre înclinațiile ei sexuale - nu era 
genul care să le accepte cu uşurinţă. 

— Emily are o nouă prietenă? întrebă Beth, 
intrând în cameră cu un bol de pop-corn făcut 
la microunde. 

— Poate. Carolyn împături un tricou al 
echipei de înot Rosewood Day şi-l aşeză pe 
scaun. Arată-i, Em. 


— S-o văd şi eu, s-o văd şi eu! 

Beth se trânti lângă Emily şi înclină laptopul 
în direcţia ei. Când văzu fotografia lui Cassie, 
se încruntă. 

— Uau! Pare cam aură. 

— Nu e decât o fată care lucrează în Ţara lui 
Moş Crăciun cu mine, protestă Emily, bănuind 
că mama sa le povestise surorilor despre 
misiunea ei. Şi în niciun caz nu e prietena mea. 

— Dar de ea ce zici? E chiar drăguță. 

Beth dădu clic pe un alt profil. Era slăbuţa şi 
băieţoasa Heather din Ţara lui Moş Crăciun. La 
secţiunea de informaţii despre ea, scria că-i 
plac South Street din Philadelphia, Ken Kesey şi 
grupul lui de farsori nebunatici, dar şi Cartea 
de rețete a anarhistului. 

— Ce faceţi, fetelor? 

Când intră în cameră, Jake luă un pumn de 
pop-corn din bol. 

— Incercăm să-i găsim o prietenă nouă lui 
Emily. 

Beth dădu clic pe profilul unei fete pe nume 
Polly, pe care Emily nu o recunoscu. 

— Sunt trăsnet gagicile? Lui Jake începură 
să-i sclipească ochii. Vă ajut şi eu. 

— Voi, băieții! 

Emily îi smulse laptopul lui Beth şi trânti 
capacul. Avu dintr-odată impresia că surorile şi 
fratele ei transformau povestea asta într-un 
proiect dedicat unui animal de casă. li amintea 
de perioada din copilărie când ei hotărâseră că 


era jumătate fată, jumătate pisică, pentru că 
era mică, scundă şi agilă. li ziceau Felina, ca şi 
când ar fi fost un super-erou mutant. Făceau cu 
ea şedinţe ca să devină mai pisică, o strecurau 
pe sub garduri, o înghesuiau prin dulapuri şi o 
obligau să meargă pe o bârnă care se întindea 
peste o băltoacă de pe stradă. Emily îi 
suportase pentru că îi plăcea să fie în centrul 
atenţiei - era greu să fii cea mai mică şi să fii 
ignorată mereu. Abia când fratele şi surorile ei 
începuseră să vorbească despre cum o vor lăsa 
pe Emily să sară de pe acoperiş ca să vadă 
dacă aterizează în picioare, Doamna Fields 
prinsese de veste şi pusese capăt întregii 
poveşti. 

— Nu vreau o prietenă, spuse Emily. 

— Ba sigur că vrei, o tachină Beth. 

Emily scoase un geamăt, se ridică şi se duse 
năvală în bucătărie, unde mama ei stătea la 
aragaz şi amesteca într-o oală cu paste, 
ţinând-o cu o mănuşă pe care era desenat un 
pui. Când o văzu pe Emily, lăsă lingura în oală 
şi se aşeză iute la masă. 

— Cum a mers azi? o întrebă cu voce joasă, 
emoţionată. 

— Păi, nu prea rău. Emily îşi trecu mâna prin 
păr. M-au invitat la o petrecere. 

Doamna Fields chiţăi emoţionată, de parcă 
Emily tocmai anunţase că primise o bursă la 
Harvard. 

— E minunati Te duci, nu-i aşa? 


Câtă ironie! De obicei, Emily trebuia s-o 
implore pe mama ei s-o lase la petreceri. 

— Nu te deranjează că e duminică seara şi a 
doua zi trebuie să merg la şcoală? o întrebă. 

— Poţi să mergi mai târziu la şcoală, dacă 
vrei, îi răspunse doamna Fields. 

Emily mai că-şi înghiţi guma de mestecat. 
Cine era femeia asta şi ce se-ntâmplase cu 
mama ei superseveră? 

Doamna Fields începu să numere pe degete 
lucrurile pe care Emily le avea de făcut. 

—  Asigură-te că-mi spui tot ce vorbesc, 
inclusiv ce farsă pun la cale în viitor. Şi mai 
bine, încearcă să le înregistrezi cu telefonul, 
dacă poţi. Sau scrie, ca să nu uiţi. Şi nu bea. 

Mişcă prevenitor din deget către Emily. 

— Am priceput. 

Sună ceasul de bucătărie şi doamna Fields se 
ridică din nou. 

— Mai bine du-te sus şi gândeşte-te cu ce te 
îmbraci. O rog pe Beth să pună masa în locul 
tău. Hai, du-te! 

O împinse afară din bucătărie. Emily urcă 
scările cu paşi iuți şi mărunți, intră în 
dormitorul ei şi deschise dulapul. Tricouri Old 
Navy aproape identice, cu mânecă lungă, blugi 
prespălaţi şi pulovere tricotate, cu model, toate 
atârnate în dezordine. Ce se purta la o 
petrecere cu spiriduşi răutăcioşi? Scoase o 
pereche de blugi negri strâmţi şi o bluză 
neagră cu umerii lăsaţi pe care o cumpărase 


cu Maya, dintr-un capriciu de moment. 

Atunci îi atrase atenţia un pâlpâit din 
fereastră. Fugi la geam şi se uită cu atenţie 
afară, cu ochii mijiţi. Ceva se mişca în lanul de 
porumb. Era o persoană, fără îndoială. A 
surprins cumva o șuviță blondă? 

Emily îşi apăsă nasul şi gura atât de tare pe 
sticlă, că aceasta se aburi imediat. O şterse, 
dar, când se uită din nou, silueta dispăruse. 


6 
SĂRMANA FATĂ 
NEDANSATĂ 


Câteva ore mai târziu, Emily urca scările unei 
case albe impresionante, în stil victorian, de pe 
strada Emerson, în Old Hollis, cartierul 
pretenţios aflat în apropierea liceului Hollis. Era 
singura casă din cartier din care se auzea 
muzica urlând, cu toate ferestrele luminate şi 
maşini parcate pe iarbă, aşa că Emily bănui că 
acolo stătea Cassie. Doi puşti făceau pe îngerii 
beţi printre fulgii uşori. Toţi păreau să se 
cunoască între ei, iar Emily se simţea deja o 
intrusă. O rugase pe Aria s-o însoţească, dar ea 
trebuia să-şi ajute tatăl să cumpere ghirlande, 
lemne sau alte chestii speciale pentru iarnă. 
Uşa din faţă era bine închisă. Emily nu ştia ce 


să facă - să bată sau să intre direct - când uşa 
se deschise brusc şi o fată cu o rochie foarte 
scurtă şi cizme până la coapse, însoţită de un 
tip cu barbă de Moş Crăciun şi purtând un 
tricou pe care scria HOLLIS BEER CRAWL, 
năvăli pe verandă, chicotind amândoi. Ţinură 
uşa deschisă pentru Emily, iar ea se furişă 
înăuntru. 

Mirosul stătut de bere o asaltă imediat. 
Petrecăreţii se înghesuiau în camere, vorbind 
tare. Un brăduţ decorat cu beculeţe albe se 
rotea încet pe un suport de plastic. Muzica urla 
dintr-o combină de ultimă oră, iar televizorul cu 
ecran plat era dat pe un canal de comedii. Nu 
că le-ar fi urmărit cineva. O pisicuţă cenuşie se 
cocoţase pe scări, lingându-şi labele. Când o 
fată veni în fugă de la etajul al doilea, 
vărsându-şi berea din cană, mâţa o scuipă şi-o 
şterse de-acolo urgent. 

Emily nu cunoştea pe absolut nimeni, nici 
măcar vag. Traversă camera de zi şi ajunse 
într-o sufragerie cu o masă mare pe care se 
aflau băuturi alcoolice din belşug, apoi intră în 
bucătăria în care erau un frigider din inox şi 
oale şi tigăi scumpe, atârnate de un suport 
deasupra insulei. Pe frigider era o hârtiuţă 
galben fosforescent, pe care scria Cassie e o 
bestie afurisită! În coşul atârnat deasupra 
cuptorului erau nişte banane negre, iar în 
chiuvetă trona un munte de vase. Emily se 
întrebă dacă nu cumva Cassie se ocupa 


singură de casă cât părinţii ei erau plecaţi în 
concediu. 

Când se uită pe geam şi-i căzură ochii pe 
clopotniţa din Hollis, făcu imediat o conexiune 
în minte. Petrecerea echipei de hochei la care 
fusese cu Ali cu nişte ani în urmă se ţinuse în 
aceeaşi casă. Cassie turnase în Ali vodcă 
amestecată cu Red Bull şi o ignorase pe Emily 
cu desăvârşire chiar acolo, în sufrageria din 
spatele ei. 

— Hait! se auzi o voce în spatele ei. 

Se răsuci tocmai când un tip solid, într-un 
tricou pe care era desenat un penis, vărsă 
jumătate din bere pe braţul ei. 

— Hei! ţipă Emily, dându-se înapoi. 

Mâneca ei era udă de-a binelea. 

— Scuze, rosti el, râgâind în acelaşi timp, 
apoi dispăru. 

Cineva mări volumul muzicii şi piesa hip-hop 
se auzi şi mai tare; pe Emily începu s-o doară 
capul. După ce se şterse cu un prosop pe 
mânecă, se refugie înapoi în sufrageria care nu 
era la fel de ticsită de lume. Un tip stătea lângă 
o masă şi turna vodcă într-un pahar de plastic. 
Ridică ochii spre Emily. 

— Ce bei? Cassie m-a pus pe mine barman, 
ca să nu monopolizeze cineva băutura. 

— O, păi... nişte suc de portocale. 

Emily arătă spre prima băutură nealcoolică 
pe care o văzu, cu gândul la sfatul mamei sale 
de a nu bea. Un scurt rânjet dispreţuitor apăru 


pe faţa tipului. 

— N-am de gând să te taxez. 

— Nu, serios, sucul de portocale e foarte 
bun, insistă Emily, simțindu-se cea mai pudică 
fată din univers. 

Luă cana roşie de la el - măcar acum avea o 
ocupaţie pentru mâini - şi se plimbă prin 
mulţime,  căutând-o pe Cassie şi ceilalţi 
spiriduşi. Privirile petrecăreţilor treceau pe 
lângă ea nepăsătoare, ca şi cum nici n-ar fi fost 
acolo. 

La un moment dat, mulţimea se împărţi în 
două şi Emily zări patru siluete întinse pe 
şezlonguri de plastic lângă radiatorul din 
camera din faţă. Una era Cassie, îmbrăcată 
într-o fustă de piele şi un tricou mulat, cu pete 
de culoare şi tăiat sub bust. Işi decolorase 
părul albastru până când aproape că-l albise, 
dar nuanţa nu semăna nici pe departe cu cea 
din zilele când juca hochei. Heather, Sophie şi 
Lola, toate în ţinute la fel de sumare, şuşoteau 
şi-şi dădeau aere. 

Emily îşi făcu loc prin mulţime şi porni spre 
ele. Când nu o mai despărţeau de ele decât 
câteva persoane, un tip înalt se aplecă 
deasupra lui Cassie, zâmbind misterios. 

— Am auzit că aţi dat oraşul peste cap. E 
adevărat? 

Cassie îi zâmbi cu subiînţeles. 

— Păi, nu asta fac spiriduşii? 

— Asta-i numai treaba noastră, voi trebuie să 


vă puneţi întrebări, adăugă Heather. 

— Sunteţi totale, zise tipul, ciocnindu-şi 
amical pumnul strâns de al Lolei. 

În clipa aceea, Cassie ridică ochii şi se uită 
ţintă la Emily. Aceasta simţi un nod în stomac 
şi se clătină, dar Cassie pur şi simplu părea că 
se uită prin ea. Lola privi şi ea în direcţia lui 
Emily, dar cu aceeaşi expresie goală, 
neprimitoare. 

Emily se retrase. Un chicotit piţigăiat pluti în 
aer. Ştiu că îi era adresat ei. 

Bău sucul de portocale, prefăcându-se că era 
alcool. Aşadar, totul era doar o farsă de 
amploare. Spiriduşii voiau să-i arate limpede că 
era o ratată perfectă. Se refugie în baia goală 
de pe coridor, simțind că-i curg lacrimi pe 
obraji. După ce mişcă butonul uşii ca să se 
asigure că uşa era încuiată, se trânti pe 
marginea căzii şi-şi luă capul în mâini. Apropo 
de dejă-vu - în aceeaşi baie se încuiase şi la 
petrecerea dintr-a şaptea, nu la mult timp după 
ce Ali plecase la etaj cu Cassie. Durerea de 
atunci o apăsa şi acum, la fel de grea. Se 
simţea ca şi când Ali îi dăduse papucii şi, într- 
un fel, aşa şi fusese. 

Se ridică în picioare, păşi uşor până la 
oglindă şi-şi privi fix imaginea reflectată. 

— Treci odată peste chestia asta, se adresă 
ea oglinzii. Nu mai eşti în clasa a şaptea. Eşti 
mai puternică decât erai cândva. 

Se stropi cu apă rece pe faţă şi reveni în 


bucătărie. Mulțimea nu se rărise, dar îşi făcu 
loc cu coatele printre puşti până când ajunse 
faţă în faţă cu spiriduşii. O bătu pe Cassie pe 
umăr Cassie o privi cu ochii mijiţi, cu buzele 
strânse batjocoritor. 

— Mulţumesc că m-ai invitat, îi spuse Emily, 
sarcastică. M-am distrat de minune. 

Cassie se uită la ea pe sub bretonul aproape 
alb. 

— Da’ tu cine naiba eşti? 

Emily ar fi vrut să scoată un geamăt. 

— Ştii bine cine sunt. Emily. 

— Emily? Cassie îşi plimbă privirea de la 
Heather la Sophie, apoi la Lola, care acum o 
studiau şi ele, curioase. Vă sună cunoscut, 
fetelor? 

— Eu n-am invitat nicio Emily, spuse Lola, 
puţin neclar. 

— Nici eu, ciripiră Sophie şi Heather. 

Cassie îşi dădu ochii peste cap. 

— Te-a invitat fratele meu? l-am spus că 
avem deja prea mulţi invitaţi. 

— Tu m-ai invitat! exclamă Emily. Sunt Emily 
Fields! Moş Crăciun! 

Parcă s-ar fi aprins un beculeţ în capul lui 
Cassie. Zâmbi. 

— Moş Crăciun? Nu te-am recunoscut fără 
barbă! Fetelor, e Moşul! 

— Moşule! urlă Heather. Care-i treaba? 

— Salutare, Moşule, zise şi Sophie. 

— Ar fi trebuit să porţi căciuliţa. Lola părea 


enervată. De unde să visăm că eşti tu? 

— Staţi puţin! 

Cassie se ridică repede şi dispăru într-o 
cameră din spate. Peste câteva minute, apăru 
cu un şezlong şi-l trânti lângă al ei. 

— Poftim, Moş Crăciun. Stai cu noi. Ce vrei să 
bei? 

Emily clipi spre şezlongul gol, apoi se uită 
lung la cele două degete de suc de portocale 
rămase în paharul ei. 

— Aăă... ce-ai zice de vodcă amestecată cu 
Red Bull? 

— Excelentă alegere! zise Cassie făcându-i 
cu ochiul. A fost băutura mea preferată. 

Știu, vru să-i spună Emily. Se aşeză pe 
şezlong, simțindu-se brusc excelent. Aşa, din 
senin, petrecerea devenise mult, mult mai 
interesantă. 


7 
GAŞCA DE TIPE TRĂSNET 


— Mai vrea cineva vodcă? 

Cassie ridică o sticlă de Absolut şi-o flutură în 
aer. Lichidul se clătină în sticlă. 

— Eu, eu! 

Lola ridică mâna, urmată de Heather şi 
Sophie. In loc să le umple lor paharele, Cassie 
merse glonţ la Emily şi-i turnă trei porţii 


zdravene în ceaşcă. 

— Nici nu te-am văzut să bei, Moşule! 

Trecuse aproximativ o oră şi, cu toate că 
petrecerea era în toi în casa lui Cassie, 
spiriduşii făcuseră împreună cu Emily un grup 
VIP în curtea din spate, unde era o terasă 
mare, luminată de lămpi cu infraroşii care să 
alunge frigul. Era linişte acolo; stelele de pe 
cerul negru semănau cu un candelabru, iar 
lămpile le încălzeau plăcut pielea. 

Spiriduşii vorbeau despre chefurile 
monstruoase de la liceu la care participaseră şi 
ele, despre cât de jalnic era mallul Devon Crest 
şi despre fostul Moş Crăciun din Ţara lui Moş 
Crăciun, care se numea Fletcher şi care cică 
încercase să-i sărute pe toţi patru spiriduşii în 
aceeaşi zi. 

— Individul murea să pipăie o gagică, gemu 
Cassie, cu mâna la ochi. Nici nu-i păsa cine 
era. 

— O mai ţii minte pe bruneta aia fiţoasă care 
i-a căzut în plasă? Lola râse cu dispreţ. Sunt 
convinsă că s-au furişat pe undeva numai ei 
doi. 

— Da, sigur, pufni Cassie. Nu s-ar fi dus cu el. 
Nici ea nu era atât de proastă. 

— Obraznic Moşul, nu? chicoti Lola, atingând- 
o pe Emily cu piciorul. 

Emily o aprobă în tăcere. 

— Apropo de tipi libidinoşi. Cassie se sprijini 
de balustradă. Nu pot să cred ce nemernic e 


Colin în seara asta! Nu mi-a adresat un cuvânt, 
nici măcar „mulţumesc că m-ai invitat la 
petrecere”. Crezi că ar trebui să încerc să-i 
vorbesc sau e mai bine să-l las pur şi simplu în 
pace? 

— Uită-l! 

Heather flutură din mână ca şi când l-ar fi 
alungat. 

— Suntem în aceeaşi situaţie. Lola se prăbuşi 
în scaun. L-am văzut pe Brian dispărând pe 
scări cu Chelsea. Cred că ăsta e felul lui de a- 
mi spune că totul s-a terminat între noi. 

— Măcar nu ţi-a dat papucii public, pe 
Facebook. Sophie îşi aprinse o ţigară. N-o să-l 
iert niciodată pe James pentru asta. 

— Aşa-ţi trebuie, dacă ieşi cu tipi de la Yale. 
Cassie plescăi din limbă. N-ar trebui să ieşi 
niciodată cu cineva din acelaşi cămin. 

Emily se uită lung la Sophie. 

— Eşti la Yale? 

Sophie ridică din umeri. 

— Da, dar probabil că nu pentru multă 
vreme. 

Cassie râse în bătaie de joc. 

— Of, te rog. Sophie a fost şefă de promoţie 
la Prichard. Probabil că încă-şi face temele în 
seara zilei în care le-a primit. Şi lucrează şi în 
plus. 

—Noo! Sophie scutură din cap, fluturându-şi 
cozile. M-am prostit de-a binelea. 

— Bine, bine, tăticul tău îţi face temele, se 


corectă Cassie. 

— Tot ai de gând să te faci doctor, aşa cum 
vrea tati? o tachină Heather. 

Sophie suflă un inel de fum. 

— Am luat note mici semestrul ăsta. Cred că 
n-o să intru în programul pregătitor pentru 
medicină, dacă o ţin tot aşa. Părinţii mei o să 
mă omoare când o să afle. 

Vorbea ferm, dar când întoarse capul, pe 
chip îi apăru o expresie înspăimântată. 

Heather probabil că-i sesizase frica, pentru 
că hohoti cu răutate şi spuse: 

— Biata Sophie, câtă presiune ai îndurat! Era 
clar că o să cedezi la un moment dat. 

Sophie se răsuci în scaun şi lovi cu palma în 
braţul scaunului. 

— Măcar părinţii mei observă când o iau pe 
ulei. Taică-tău cu cine-şi face veacul în ultima 
vreme? Cu vreo mâţă de la Pussycat Dolls*? 

Lui Cassie îi scăpă un hohot sonor. Heather 
se scărpină supărată în cap, prin părul ei scurt, 
de drăcuşor din basme. 

— Ha, ha, ha, rosti ea cu voce scăzută, dintr- 
odată sobră. 

— Tatăl tău le cunoaşte pe fetele de la 
Pussycat Dolls? întrebă Emily, mai mult ca să 
calmeze spiritele. 

Spiriduşii îşi îndreptară atenţia spre ea, ca şi 
când ar fi uitat că e acolo. 

— De fapt, nu, răspunse ea arţăgoasă. Dar 


3 Trapă feminină de dans din America (Păpuşile-pisicuţe) (n.tr.). 


este producător muzical şi cunoaşte mulţi 
cântăreţi. 

— li cunoaşte... îndeaproape, preciză Lola cu 
subînţeles. A adus-o pe una clasată pe locul al 
doilea la American IdoF 

— La petrecerea de absolvire a lui Heather şi 
n-a mai coborât de pe ea. Ar fi trebuit să vezi 
ce faţă făcea Heather! 

Heather lovi cu piciorul în scaun. 

— De ce nu strigi în gura mare? De parcă 
viaţa ta e perfectă. Ce mai face fratele tău? În 
ce instituţie de reabilitare s-a mai internat în 
ultima vreme? 

Lola păli. Nu veni cu amănunte, însă Emily îşi 
aminti de numele Rocco din conversaţia 
telefonică de mai devreme a Lolei, în spatele 
căsuţei de turtă dulce. 

Se făcu linişte în grup. Sophie pufăia din 
ţigara ei Marlboro Light, cu ochii pierduţi în 
depărtare. Heather bătea cu piciorul în 
balustrada terasei. Emily îşi schimbă poziţia pe 
şezlongul incomod. Ar fi vrut să-şi găsească 
vorbele potrivite ca să mai încălzească 
atmosfera. li amintea de starea de încordare 
dintre Ali, Emily şi vechile ei prietene de la 
sfârşitul clasei a şaptea, mai ales când Ali 
făcuse aluzie la un secret al uneia dintre ele, 
ştiut numai de ea, nu şi de celelalte. Poate că 
şi, în acest grup exista o duşmănie profundă. 

Ciudat totuşi că aflarea secretelor spiriduşilor 


4 Spectacol de televiziune în care se caută cântăreţi talentaţi (n. tr.). 


o liniştea. Erau şi ele fiinţe umane, ca ea. 
Supuse greşelii. Vulnerabile. Cu secrete pe care 
A. le-ar exploata, dacă ar mai fi prin preajmă. 
Asta o făcea să se simtă mai puţin singură. 

Cassie se întinse pe şezlong. 

— Tu ce zici, Moşule? Toţi bărbaţii sunt nişte 
nemernici? 

Emily îşi vâri mâinile în haină. 

— Mai toţi. De-asta-mi plac mie fetele. 

Toate patru capetele tresăriră. [igara lui 
Sophie avea un vârf lung de scrum, dar ea nu-l 
scutură. 

— Da, sigur, o zeflemisi Cassie. 

—  E-adevărat. Emily încercă să pară 
nonşalantă. Toamna trecută am ieşit cu o fată 
pe nume Maya. 

Suna ciudat s-o spună cu glas tare - aproape 
ca pe o laudă. Dar, dacă exista un grup căruia 
îi putea spune asta fără să fie judecată, atunci 
era cel al spiriduşilor. 

Cassie făcu nişte ochi cât cepele. 

— Ai recunoscut în fața lumii? 

— S-ar putea spune şi-aşa. 

Emily nu se deranjă să adauge că nuea,ci A. 
dezvăluise lumii secretul. 

— Ce-au zis părinţii tăi? întrebă Sophie, 
rămasă cu gura căscată. 

— Au luat-o razna, recunoscu Emily. Dar s-au 
împăcat cu ideea, cred. 

— Uau! Heather îşi încrucişă braţele la piept. 
Poate că ar trebui să le spun şi eu alor mei tot 


asta. Probabil că aş reuşi să-i aduc în aceeaşi 
cameră în acelaşi timp. 

Cassie se aplecă în faţă şi clipi curioasă către 
Emily. 

— Ce-ai face dacă ai fi în situaţia mea cu 
Colin? Adică dacă el ar fi fată şi nu ţi-ar vorbi şi 
s-ar purta ciudat, ai provoca o discuţie cu el 
sau pur şi simplu i-ai da papucii? 

Emily se lăsă pe spate, şocată. Cassie îi 
cerea ei sfatul. 

— AŞ sta de vorbă cu el, se hotărî ea asupra 
răspunsului. Dar n-aş ţine cu dinţii de el. 
Poartă-te ca şi când nu tu ai neapărat nevoie 
de el, ci el are nevoie de tine. 

Of, dacă ar fi făcut ea asta cu Ali când 
avusese ocazia... 

Cassie încuviinţă gânditoare. 

— Da, la asta mă gândeam şi eu. 

O lovi prieteneşte în umăr pe Emily. 

Un țipăt puternic răsună brusc din două 
difuzoare invizibile de pe terasa din spate. Apoi 
izbucni un cântec de-al lui Jay-Z şi Lola se 
ridică şi-şi undui şoldurile. 

—Vai de mine, era să uit, spuse, oprindu-se 
la jumătatea mişcării. Am adus ceva pentru 
noi. 

Dispăru în casă, dar se întoarse peste câteva 
secunde cu o pungă boţită pe care o aşeză pe 
podea. Pe jos se împrăştiară artificii în formă 
de rachetă. 

— Ne-au rămas de astă-vară. Mi-am zis c-ar 


fi distractiv să le aprindem în seara asta. 

— Ca lumea! 

Fără să ezite, Cassie luă din pungă o rachetă, 
o puse pe beton şi aprinse fitilul. Din tubul cu 
dungi ţâşniră scântei şi toate fetele se dădură 
la o parte. Inima lui Emily bătea să-i spargă 
pieptul. Asocia întotdeauna artificiile cu... 
Chestia cu Jenna. 

Un zgomot puternic sparse tăcerea şi 
racheta ţâşni în aer, explodând deasupra 
acoperişului. 

— Ura! strigară Lola şi Heather, bătând 
palma. 

Emily se uită agitată în jur. Nu vor da de 
necaz din cauza artificiilor? 

Dar nu de aşa ceva se temeau spiriduşii. Una 
câte una, fetele trimiseră câte o rachetă în aer, 
ţipând. In casele vecine se aprinseră lumini la 
etaj. Cineva urlă de la o fereastră: „Tăceţi naibii 
o dată!”. Petrecăreţii ieşiră afară să vadă de ce 
se stârnise atâta agitaţie. 

Cassie îi dădu lui Emily o rachetă în formă de 
sticlă şi o cutie de chibrituri. 

— E rândul tău, Moş Crăciun. 

Emily răsuci racheta în mână, întrebându-se 
cum s-ar fi descurcat mama ei cu poliţia dacă o 
suna la două noaptea să-i spună că Emily era 
arestată. Dar făcuse atâtea progrese cu 
spiriduşii! Nu putea renunţa acum. Şi ar minţi 
dacă ar spune că nu se distrează. 

Puse racheta pe pământ şi aprinse chibritul. 


Fitilul luă foc imediat, arzând mai repede decât 
se aşteptase ea. Păşi înapoi tocmai când 
racheta ţâşni spre cer cu un şuierat ascuţit. 
Pocni în aer, împrăştiind un nor de scântei 
înspre pământ. 

Spiriduşii aclamară şi bătură din palme. 
Inima lui Emily pompa adrenalină. Era grozav 
să lansezi cu atâta viteză un tub scânteietor şi 
bubuitor de dinamită. Şi mai grozave erau 
privirile pe care i le aruncau spiriduşii, bătând- 
o pe spate şi zâmbindu-i larg. Avea sentimentul 
că făcea parte din grupul lor. 

Uşa din spate se deschise încă o dată şi un 
tip cu păr creţ scoase capul pe ea. 

— Te caută vecinul tău la telefon, Cassie. E 
supărat. 

— Rahat! Cassie se uită la ceilalţi spiriduşi. 
Mai bine intrăm în casă. Dacă e domnul Long, a 
chemat deja poliţia. 

Spiriduşii încuviinţară şi plecară înăuntru. Toţi 
petrecăreţii se îndreptau clătinându-se spre 
uşă, cheful apropriindu-se de sfârşit. Fiecare 
tejghea, masă şi raft gemea de căni roşii şi 
sticle goale, iar casa mirosea ca fundul unui 
butoi cu drojdie de bere. Emily îi spuse lui 
Cassie că probabil ar fi mai bine să plece, iar 
Cassie şi spiriduşii o conduseră la uşa din faţă. 

— Mulţumesc că m-ai invitat în seara asta, 
spuse Emily când ajunse pe terasă. A fost 
distractiv. 

— N-ai pentru ce. Cassie răsuci butonul uşii. 


Repetăm faza şi altă dată, ce ziceţi? întrebă 
Emily, plină de speranţă. 

Se simţise excelent în curtea din spate. Nu 
mai vorbise cu un grup de fete de nu mai ştia 
când. 

Cassie se întunecă la faţă. Schimbă priviri 
ambigue cu ceilalţi spiriduşi. 

— Aăă... Mai vedem noi, Moşule. 


8 
MISIUNE IMPOSIBILĂ 


— Emily Fields? răsună o voce spartă din 
sistemul de amplificare de la Rosewood Day 
luni după-masă. Poţi veni la direcţiune? 

Emily ridică ochii din testul la engleză despre 
Adio, arme. Doi copii se întoarseră şi se 
holbară la ea curioşi. 

— Poţi merge după ce termini testul, ii spuse 
doamna Quentin, profesoara de engleză. 

Stătea la biroul ei, citind un exemplar 
zdrenţuit din Spre far, cu ochelarii lăsaţi în jos, 
pe nas. 

— De fapt, am terminat. 

Emily se ridică din bancă şi lăsă testul în 
cutia metalică din faţa clasei. | se făcuse 
stomacul ghem - habar n-avea de ce era 
ciumată la direcţiune. Aflase cineva că lansase 
artificii la petrecerea din noaptea trecută? 


Putea da de necaz la şcoală din cauza asta? 

Fiecare pas pe podeaua de marmură suna ca 
o bombă explodându-i în cap. Vedea puţin în 
ceaţă, aşa cum păţea deseori când nu dormea 
destul. Poate pentru că se răsucise de pe-o 
parte pe alta până la cinci dimineaţa, 
încercând să înţeleagă de ce fusese Cassie atât 
de amabilă cu ea o vreme, pentru ca în clipa 
următoare să fie atât de rece. Mai vedem noi? 
Ce voia să însemne asta? 

Nu era nici picior de elev pe coridorul şcolii 
Rosewood Day. Pe pereţi atârnau încă afişe cu 
o petrecere dansantă organizată cu trei 
săptămâni în urmă, iar un ornament din sticlă, 
spart, era căzut pe-o parte lângă toaleta 
fetelor. Prin sticla de la uşile claselor, Emily 
văzu profesori  agitaţi, încercând să-şi 
determine elevii să-şi facă temele. Domnea o 
atmosferă  jovială, de  hai-să-nu-mai-facem- 
nicio-temă - vacanţa de două săptămâni 
începea peste numai patru zile. 

Trecu prin holul cel mare, unde un colaj mare 
care amintea de moartea lui Ali încă mai era 
atârnat lângă sala de festivități. Era un colaj 
uriaş de fotografii, desene vechi şi amintiri de 
la elevi, iar cuvintele ÎŢI VOM SIMŢI LIPSA erau 
scrise cu litere argintii de jur împrejur. Emily 
apărea în foarte multe poze, cot la cot cu Ali, 
cu capul pe umărul ei, amândouă râzând 
zgomotos în sală. 

Atinse vitrina cu vârful degetelor, reflexia ei 


vagă clipind către ea. Fotografia lui Ali din 
clasa a cincea era în mijlocul colajului, preţ de- 
o clipă, lui Emily i se păru că o caută din priviri 
din spatele sticlei. Dintr-odată, surprinse încă o 
reflexie în spatele ei. Se răsuci imediat, 
convinsă că va descoperi pe cineva stând în 
hol, urmărind-o, dar holul era gol. Insă uşa din 
spate se închise încet, ca şi cum cineva tocmai 
ar fi ieşit în fugă pe ea. 

Biroul directorului era în celălalt capăt al 
coridorului. Emily intră în linişte şi rămase pe 
loc până când doamna Albert, femeia de la 
masa din faţă, ridică privirea spre ea. 

— A, Emily. Răsfoi nişte hârtii. Mama ta e 
acolo. 

Arătă spre un birou mic, folosit de obicei de 
consilierii psihologi. 

Inima lui Emily bătea nebuneşte. Mama ei 
era acolo? Începu să-şi închipuie toate 
grozăviile posibile. Se întâmplase ceva cu 
fratele sau surorile ei. Bunicii îi revenise 
cancerul. lan ucidea în serie. 

Emily năvăli în birou şi o găsi pe mama ei 
stând calmă la masa rotundă şi sortând 
cupoanele pe care le căra cu ea întotdeauna, 
într-o pungă de pânză. 

— Ce s-a întâmplat? 

Doamna Fields îi zâmbi liniştită. 

— Bună, draga mea. Mă întrebam dacă nu 
vrei să chiuleşti de la ultima oră şi să-ţi faci 
manichiura înainte de a merge azi să fii Moş 


Crăciun - am primit câteva cupoane de la 
comitetul Welcome Wagon” drept cadou de 
Crăciun. Asta dacă nu ai ceva important de 
făcut la ultima oră, bineînţeles. Aruncă o 
privire spre femeia de la masă şi zâmbi cu 
răutate. l-am zis doamnei Albert că ai 
programare la medic, adăugă ea încet, ca s-o 
audă numai Emily. 

Emily rămase cu gura căscată. Că mama ei o 
scotea de la ore - aşa ceva nu se mai 
întâmplase niciodată, nici măcar atunci când 
Beth se internase în spital cu dublă pneumonie 
- era de-a dreptul şocant, dar să meargă 
împreună la salonul de înfrumusețare... asta 
chiar că nu mai făcuseră niciodată. Emily îşi 
dorise dintotdeauna ca doamna Fields să fie 
genul ăsta de mamă, dar pentru doamna Fields 
salonul era un răsfăţ frivol. Nu le dădea voie 
fetelor să meargă la coafor înainte de 
petrecerile şcolare, insistând că se puteau 
coafa şi singure acasă, folosind agrafe, 
ondulatorul şi fixativ. 

— Mi-ar plăcea, spuse Emily repede. Ultima 
oră avem istoria, dar cred că ne vom uita la un 
film. 

În ultima săptămână se tot uitaseră la filme, 
pentru că doamna Weir, profesoara, îşi făcea 
cumpărăturile de Crăciun de pe iPad. 

— Bun! Doamna Fields se ridică şi vâri înapoi 


5 Firmă din Statele Unite ai cărei reprezentanţi le oferă cupoane-cadou 
proprietarilor proaspăt mutaţi într-o zonă (n.tr.) 


în geanta ei Vera Bradley, matlasată, punga în 
care-şi ţinea cupoanele. Hai să mergem! 

Emily păşi iute în spatele mamei sale pe uşa 
dublă de pe coridor. O pală rece de vânt făcu 
crengile copacilor să se ciocnească şi plimbă 
prin parcare un ambalaj argintiu de gumă de 
mestecat. Emily se uită în jur, cu rândul la 
silueta pe care ar fi jurat că o văzuse în spatele 
ei în holul mare, însă parcarea era pustie. 
Probabil că imaginaţia îi juca feste. 


— Ce-ai păţit la mână? 

Manichiurista de la Salonul Fermata Spa o 
prinse de încheieturi şi îi întoarse apoi palmele 
în sus. Pielea ei era plină de bubiţe roşii. 

Emily le privi alarmată. Doamna Fields se 
uită şi ea la ele şi plescăi din limbă. 

—Vai de mine! leri ţi-am spălat aşternutul cu 
un detergent nou. Pariez că de-asta ţi-au ieşit 
bubiţe! 

Emily scoase un geamăt. Mama ei cumpăra 
întotdeauna alt detergent, în funcţie de ce era 
la ofertă. Pielea ei sensibilă nu rezista la toate 
schimbările. Se părea că o bacterie îi roade 
carnea. 

Se lăsă pe spate în scaun şi încercă să se 
relaxeze. Baia pentru picioare făcea bule care 
o linişteau. Aerul mirosea a calm şi proaspăt, a 
lemn de santal amestecat cu portocale 
proaspete. Esteticieni în halate de laborator 
negre treceau fără zgomot, aruncându-le lui 


Emily şi mamei sale zâmbete calme. Singurul 
lucru apăsător era faptul că se auzea melodia 
Crăciun trist, cel mai deprimant cântec de 
sărbătoare din lume. 

Mama lui Emily stătea lângă ea, tresărind 
când manichiurista îi tăia cuticulele. Emily 
bănuia că era pentru prima oară când îi făcea 
altcineva manichiura - se uitase nedumerită la 
peretele cu lacuri Essie înainte de a alege un 
roz cât se poate de deschis. 

— Aşa, murmură doamna Fields, acum 
povesteşte-mi despre petrecerea de-aseară. 

— A fost foarte frumos, spuse Emily, în timp 
ce manichiurista îi pilea unghiile. Spiriduşii au 
fost destul de deschişi cu mine. Una dintre 
fete, Sophie, o să fie exmatriculată de la Yale. 
Într-un fel, îmi aminteşte de Spencer - e foarte 
presată de părinţi. Heather se pare că are 
probleme în familie - cred că părinţii ei nu se 
înţeleg. Lola trece şi ea printr-o perioadă grea, 
fratele ei cred că e internat la o clinică de 
reabilitare. Despre Cassie încă nu ştiu prea 
multe, doar că petrecerea s-a ţinut la ea acasă 
şi părinţii ei sigur erau plecaţi. Se pare că toate 
fetele trebuie să-şi poarte singure de grijă. 
Poate că se ţin de farse doar ca să atragă 
atenţia. 

— Bine, bine, dar despre farse ce ai aflat? 
întrebă doamna Fields. Pun ceva măreț la cale? 
Au pomenit de bebeluşul Isus? 

Emily îşi muşcă buza de jos. 


— N-au pomenit de niciun plan sigur, 
recunoscu ea. Ca să fiu sinceră, când am 
insistai să ne mai vedem, s-au purtat cam 
ciudat. Nici măcar nu mi s-a confirmat că ele 
sunt autoarele farselor. N-au vorbit deloc 
despre asta. 

Doamna Fields îşi strânse buzele până când i 
se încreţi pielea din jurul lor. 

— Bineînţeles că ele sunt autoarele farselor - 
asta o ştim. Trebuie să te străduieşti mai mult. 
E foarte important. 

— Știu că e important, zise Emily arţăgoasă. 
Dar nu pot acţiona mai repede decât o fac. Nu 
cred că le-am câştigat încă încrederea. 

— Atunci, câştigă-le-o. Doamna Fields îşi 
trase mâna dintr-a manichiuristei, scotoci în 
poşetă şi-i aruncă o cutiuţă lui Emily, în poală. 
Noi, toţi cei de la biserică, ne-am unit eforturile 
ca să-ţi luăm ăsta şi să le poţi prinde asupra 
faptului. 

Emily luă cutia. Era un iPhone nou-nouţ. 

— Poţi filma cu el, îi explică doamna Fields. 

— Vrei să le filmez? o întrebă Emily, 
stupefiată. 

— Cum altfel să dovedeşti poliţiei că fac ceea 
ce fac? 

Doamna Fields îşi răsfiră din nou degetele şi 
manichiurista îi dădu cu lac pe unghii. Mirosul 
chimic umplu aerul. 

— Clopoţeii de la uşă răsunară când în salon 
intră fără grabă un grup de femei. Elvis 


continua să bocească după iubita care-l 
părăsise de Crăciun. Emily lăsă ochii în jos. Se 
gândi cum îi adusese Cassie un şezlong la 
petrecere. Cum se bucuraseră toate când ea 
lansase racheta. 

— Uite ce e, şopti doamna Fields, de parcă i- 
ar fi citit gândurile. Ştiu că nu vrei să faci asta. 
O să fiu sinceră cu tine. Bebeluşul Isus pe care 
l-au furat valorează o grămadă de bani. Mă 
gândisem să-l vând şi să cumpăr cadouri de 
Crăciun, fiindcă prima tatei nu a fost cât ne-am 
aşteptat. Se smiorcăi. Nu vreau decât ca 
vacanţa de sărbători să fie specială anul ăsta. 

— Înţeleg, spuse Emily încet. Dar dacă nu 
pot recupera bebeluşul Isus? 

— Ba poți, o încurajă doamna Fields. Trebuie 
să le câştigi încrederea. Cucereşte-le. Fă orice 
e nevoie. 

Îşi răsfiră pe masă unghiile vopsite. Emily îşi 
mişcă picioarele, simțind o durere crescându-i 
în stomac. Dar, fiind aceeaşi fată cuminte 
dintotdeauna, încuviinţă din cap şi spuse că va 
face aşa cum i se cerea. Problema era că tot 
nu ştia cum să se infiltreze în gaşca lui Cassie. 
Dacă nu găsea repede o soluţie, Crăciunul 
avea să fie trist pentru toată lumea. 


9 
CÂND DRĂCUŞORII 


TE-MPUNG DE LA SPATE 


O oră mai târziu, cu unghiile proaspăt vopsite 
cu lac roşu, Emily fugi în Ţara lui Moş Crăciun 
ca să-şi înceapă schimbul, trecând de Hermes, 
unde avea loc o vânzare masivă, de mulţimea 
de cumpărători din faţa vitrinei cu diamante de 
la Tiffany & Co. şi de spectacolul unui magician 
care făcea o colectă de jucării. Copiii făcuseră 
deja o coadă lungă pe aleea desenată cu 
bastoane de zahăr din Ţara lui Moş Crăciun, 
mulţi dintre ei arătând obosiţi şi irascibili. 
Doamna Meriwether o salută din căsuţa de 
turtă dulce. 

— l-ai văzut pe spiriduşi? o întrebă cu voce 
mai piţigăiată ca de obicei. 

— Aăă... de-abia acum am ajuns, îi aminti 
Emily. 

— Au dispărut. Doamna Meriwether aruncă 
priviri disperate înjur. Ar fi trebuit să vină de o 
oră şi e-o nebunie aici! 

Apoi se retrase cu paşi mărunți, bolborosind. 
Emily îşi puse costumul de Moş Crăciun, 
întrebându-se dacă spiriduşii chiuleau de la 
serviciu din cauza petrecerii lui Cassie din 
seara trecută. 

După câteva minute, se afla deja pe tronul 
Moşului. O fată cunoscută, cu codițe maronii, 
păşi ţanţoşă către ea şi i se trânti prima în 
poală. Tatăl ei, un bărbat masiv, cu păr tuns 
soldăţeşte, în uniformă de poliţist, apăru lângă 


ea. Emily se uită la ecusonul lui strălucitor. 
O'NEAL. Era fetiţa care cerea toate cadourile 
din lume. 

— Tinei i-a plăcut atât de mult de dumneata, 
încât a vrut să-ţi mai facă o vizită, Moş Crăciun. 

Agentul O'Neal îi făcu lui Emily cu ochiul. 
Ecusonul lui sclipi în lumina puternică a 
aparatelor de fotografiat. 

— Am vrut să mai cer nişte cadouri, se lăudă 
Tina. 

Începu să le înşire pe degete. Printre cererile 
ei noi se aflau Casa lui Barbie, Avionul lui 
Barbie şi Prinţesa de Zăpadă, producţie 
limitată. Emily nu era sigură că o fetiţă de 
vârsta Tinei ar trebui să ştie ce înseamnă 
producţie limitată. 

— Nu crezi că e destul? o întrebă ea, după ce 
fata enumerase vreo douăzeci de jucării. Moş 
Crăciun trebuie să le facă loc în sacul lui 
jucăriilor pentru toti ceilalţi copii din lume. 

Tina se bosumflă. 

— Tati zice că Moş Crăciun îmi aduce totul. 

Emily aruncă o privire prudentă spre agentul 
O'Neal, dar el se mulţumi doar să ridice 
încurcat din umeri. 

— A fost foarte cuminte anul ăsta. 

Copiii continuară să avanseze. Unul îşi vărsă 
băutura de căpşuni cu lapte în poala lui Emily, 
altul izbucni în lacrimi. Tocmai când o fetiţă îi 
dădu o scrisoare într-un plic gros pe care scria 
cu litere tremurate Pentru Moş Crăciun, Emily 


le văzu pe Cassie, Lola, Heather şi Sophie 
târşâindu-şi picioarele pe coridor. Pălăriile de 
spiriduşi le căzuseră pe-o parte. Costumele 
stăteau pe ele ca vai şi-amar. Cassie şi Sophie 
nu se deranjaseră să-şi pună pantofii cu vârful 
ascuţit, ci purtau pantofi sport. Chiar şi de la 
distanţă se vedea că suferă de o mahmureală 
cumplită. Emily se întrebă cât de târziu 
chefuiseră după ce scăpaseră de ea. 

Magicianul îi dădu lui Cassie un balon sub 
formă de floare. 

— Arătaţi ca şi cum aveţi nevoie de un 
întăritor, fetelor, le spuse el spiriduşilor, 
oferindu-le fiecăruia câte o sticlă. 

— Cară-te, îi zise Cassie, cu o moacă lipsită 
de expresie. Lola îi dobori căciula. El se retrase 
umilit la taburetul lui. 

Doamna Meriwether merse în grabă la 
spiriduşi. 

— Unde-aţi fost, fetelor? Era roşie ca focul la 
faţă şi avea palmele strânse pumn. Trebuia să 
fiţi aici acum o oră. 

Spiriduşii se uitară la ea cu indiferenţă, 
aparent prea obosiţi ca să-i răspundă. Femeia 
ridică o mână. 

— Vreau să faceţi curăţenie în casa de turtă 
dulce. Arătă spre casă. Un copil tocmai a 
vomitat acolo. Şi toaleta e murdară. 

Spiriduşii deschiseră gura să protesteze, dar 
doamna Meriwether bătu din picior. 

— Faceți ce vă spun, le zise printre dinţi. 


Până şi Heather se dădu înapoi. 

Mormăind nemulţumiţi, spiriduşii merseră cu 
paşi greoi spre căsuţa de turtă dulce. 

— Ce n-aş da să nu lucrez astăzi, mârâi 
Cassie în barbă. 

— Să sperăm că mallul ăsta o să fie lovit de 
un asteroid, o aprobă Lola. 

— Sau măcar Ţara lui Moş Crăciun, adăugă 
Sophie. 

Heather se uită spre Emily, recunoscând-o 
pentru prima oară în ziua aceea. 

Emily îşi scărpină absentă bubiţele roşii de 
pe braţ, cu mintea ameţită. Cucereşte-l/e, auzi 
vocea mamei sale. fă orice e nevoie. Se uită la 
iritaţia de pe braţ şi în minte i se contură o 
idee. ; 

Aşezând pe tron cartonul cu MOŞ CRACIUN A 
PLECAT SA HRANEASCA RENII, călcă încet pe 
covorul cu bastoane de zahăr şi o bătu pe 
umăr pe doamna Meriwether, care se lupta 
nedumerită cu chitanţele de lângă casă. Se 
întoarse brusc şi-i aruncă lui Emily o căutătură 
cruntă. 

— Să nu-mi zici că şi tu ai de gând să-mi faci 
necazuri. 

— Nici vorbă, spuse Emily. Dar am vrut să vă 
spun că tocmai am găsit o insectă în barba 
mea. 

Doamna Meriwether încruntă din sprâncene. 

— la să vedem. 

Emily se făcu că-şi trece mâna prin barba 


mătăsoasă. 

— Cred că a ajuns în altă parte. 

— Cum arăta? 

Emily pretinse că se gândeşte, apoi descrise 
o insectă de tipul ploşniţei, despre care citise 
în ziare cu câteva săptămâni în urmă. 

— Era roşu-maronie? Ovală? Semăna cu un 
gândac, dar sunt sigură că nu era gândac. 

Doamnei Meriwether îi pieri culoarea din 
obraji. 

— Doamne, Dumnezeule! Pare să fie o 
ploşniţă. 

Bingo! Emily se bucură că nimerise 
descrierea - un magazin din Philly trebuise 
dezinfectat din cauza ploşniţelor şi presa 
făcuse mult tam-tam în jurul  poveştii 
respective. Se prefăcu mirată: 

— Credeţi? Păi nu e aproape imposibil să 
scapi de ele? 

— Ai scos costumul lui Moş Crăciun din mall? 
Doamna Meriwether părea furioasă. Ai fost în 
vreun loc unde ar putea fi ploşniţe? 

— Bineînţeles că nu. Emily îşi încrucişă 
braţele la piept. Las costumul aici în fiecare 
seară. Dar, acum că aţi adus vorba, am 
observat astea. 

Ridică mâneca şi-i arătă bubiţele de pe 
interiorul braţelor. Arătau exact ca muşcăturile 
de ploşniţă pe care i le arătase un muncitor de 
la magazinul acela reporterului de ştiri, la 
televizor. 


Un gâlgâit de dezgust ieşi din gâtlejul 
doamnei Meriwether. 

— În numele cerului... îşi prinse capul în 
mâini. Sunt ploşniţe în Ţara lui Moş Crăciun! 
Sunt ploşniţe în mall! 

Se înălţară capete. Se stârniră şuşoteli. 
Zvonul se răspândi ca focul şi, în câteva 
minute, toate familiile care aşteptau să-şi 
aşeze copiii în poala lui Emily fugiră de pe 
aleea decorată cu bastonaşe de zahăr. 
Vânzătoarele şi clienţii de la Aéropostale şi J. 
Crew ieşiră afară şi vorbeau în grupuleţe. Toată 
lumea începu să se scarpine pe braţe, pe gât, 
pe cap. Părinţii examinau atent pielea copiilor. 

Un agent de protecţie şi pază o trase pe 
doamna Meriwether la o parte şi începu să-i 
vorbească. In scurt timp, mai mulţi bărbaţi în 
costum de afaceri apărură de pe un coridor 
îndepărtat şi înaintară băţoşi către Ţara lui Moş 
Crăciun. 

— Sunt Jeffrey Allen, şeful operaţiunilor, se 
prezentă unul dintre ei, dând mâna cu doamna 
Meriwether. Aţi spus că aţi găsit o ploşniţă? 

—Da. 

Doamna Meriwether arătă spre bubiţele de 
pe braţele lui Emily. 

Domnul Allen le inspectă cu multă atenţii. 
Apoi se consultă cu câţiva dintre ceilalţi 
directori. Emily auzi cuvintele dezinsectie 
masivă cu fum, va scădea mult profitul şi poate 
e o greşeală. 


— Ploşniţe! strigă în trecere, cu glas piţigăiat, 
o mamă. 

In jurul directorilor se adunară mai mulţi 
oameni, plângându-se că vor fi nevoiţi să-şi 
ardă toate hainele şi că intenționau să-i dea în 
judecată dacă aveau să descopere muşcături 
pe copiii lor, a doua zi. 

— Liniştiţi-vă, liniştiţi-vă, spuse domnul Allen, 
făcând cu ambele mâini un gest care însemna 
calmaţi-vă. 

Peste câteva minute, muzica veselă de 
Crăciun se opri şi în difuzor se anunţă că mallul 
trebuia evacuat imediat. Grupuri mari de 
cumpărători panicaţi porniră spre ieşire. Ca la 
comandă, spiriduşii ieşiră din căsuţa de turtă 
dulce. 

— Se închide mallul, am auzit bine? întrebă 
Cassie, holbându-se cu ochi obosiţi la oamenii 
care dădeau năvală spre uşile duble. 

— Da, spuse doamna Meriwether cu glas 
indiferent. Adunaţi-vă lucrurile. Se va cerceta 
dacă sunt ploşniţe. 

Cassie îşi dădu după ureche o şuviţă blondă. 

— Dar vom fi plătite pentru azi, da? 

— Cred că da, răspunse doamna Meriwether, 
înciudată. Dar lăsaţi-vă uniformele aici - vom 
pune să fie curățate în mod special, diseară. 
Emily a găsit o ploşniţă în barba ei de Moş 
Crăciun. 

Toate cele patru perechi de ochi de spiriduş 
se răsuciră spre Emily, iar ea le făcu cu ochiul. 


Lola rămase cu gura căscată, Heather scoase 
un chicotit bănuitor. Când doamna Meriwether 
se întoarse cu spatele, Cassie se apropie de 
Emily. 

— O ploşniţă în barbă, hm? 

Emily aruncă priviri furişe în jur. 

— Curat ghinion, nu-i aşa? 

— Sfinte Sisoe, şopti Cassie, apucând-o de 
braţ şi strângându-i-l. Eşti teribilă! 

— Tocmai ne-ai salvat, Moşule, zise repede 
Lola. Nu cred că aş fi rezistat până la sfârşitul 
zilei. Sunt varză. 

Emily îşi scoase căciula de Moş Crăciun. 

— Nici eu nu aveam chef de lucru. 

— Ar trebui să sărbătorim cumva pauza asta 
neaşteptată, sugeră Cassie, brusc înviorată. 
Aruncă o privire enigmatică spre ceilalţi 
spiriduşi. După o serie de gesturi, clătinând din 
cap, se întoarse spre Emily. Şi tu vii cu noi, 
Moşule. 

— Pe bune? se bucură Emily, uitând să facă 
pe distanta. 

— Pe bune. Cassie o luă de braţ. Mi se pare 
că nu ţi-ar strica puţină distracţie. 

O trase pe Emily spre ieşire alături de 
cumpărătorii  panicaţi care se  scărpinau 
întruna. Câţiva o priviră pe Emily cu coada 
ochiului, dezaprobator, întrebându-se probabil 
de ce zâmbea cu gura până la urechi într-un 
loc infestat de ploşniţe. Ce nu ştii n-are cum 
să-ţi facă rău. 


10 
SCOATE-LE PE TOATE, 


BĂIETE! 


— Ursul Gigantic şi Tigrul pe o sanie in dreapta 
ta, le strigă Cassie peste câteva ore, scoțând 
mâna - în care avea o mănuşă fără degete - pe 
geamul pe jumătate deschis din dreptul 
şoferului. Şi, Isuse, ăla care face pe renul nu e 
Eeyore*? 

— Sărmanul! 

Sophie trase îndelung din ţigară. Emily se 
aplecă pe geam ca să vadă mai bine. Fără 
îndoială, un măgar albăstrui gonflabil trăgea 
sania pe care se aflau Ursul şi Tigrul, în curtea 
din faţa unei case. Măgarul arăta, într-adevăr, 
de-a dreptul nefericit. 

Emily se lăsă înapoi pe bancheta din spate a 
maşinii lui Cassie, unde se înghesuia între Lola 
şi Heather. În maşină duhnea a fum de ţigară, 
gumă de mestecat cu scorţişoară şi bastonaşe 
de zahăr cu mentă pe care le luaseră din coşul 
de răchită al Moşului. Mergeau cu maşina încet 
printr-o zonă din West Rosewood, scrutând 
ornamentele ostentative, ascultând muzică şi 


6 Ursul, Tigrul şi Măgarul Eeyore sunt personaje din Winnie the 
Pooh, povestiri de A.A. Milne (n.tr) 


bând toate dintr-o sticlă de rom. Emily simţea 
o agitaţie în piept, dar nu din cauza alcoolului, 
de care se ferea cât putea. Era din cauza 
iPhone-ului pe care-l ascundea în palmă. Avea 
să se întâmple ceva la noapte, avea o 
presimţire. Inainte de a pleca de la şcoală, 
învățase singură cum să filmeze cu camera, pe 
ce butoane să apese şi cum să mărească şi să 
micşoreze imaginea. Dar o parte din ea voia să 
arunce iPhone-ul pe geam. Sau, în cel mai bun 
caz, să-l arunce în poşetă. 

— Aici stă Colin. 

Cassie trase lângă bordură şi opri, scrutând 
casa în stil colonial olandez aşezată în spatele 
copacilor. Acoperişul era mărginit de beculeţe 
de Crăciun, iar pe aleea lungă din faţă se afla o 
turmă de reni. Geamurile erau întunecate şi 
părea că nu era nimeni acasă. 

— Ţi-a mai vorbit de la petrecere? o întrebă 
Heather. 

— Nu. 

Cassie scoase bărbia în faţă. Lola se aplecă 
înainte. 

— Vrei să...? 

Lăsă întrebarea neterminată, uitându-se pe 
furiş la Emily. Cassie se frecă pe bărbie. 
Beculeţele de Crăciun sclipeau pe obrazul ei. 

— Nu, se hotărî ea. Nu merită. Dintr-odată, îi 
atrase atenţia ceva din direcţia opusă. Dar ce-i 
aia? 

Toate fetele îi urmăriră privirea în direcția 


unei case de vizavi. Fiecare fereastră sclipea 
de lumină. O sumedenie de maşini umpleau 
aleea, şi pereţii vibrau de tonuri muzicale 
joase, constante. In spatele bovindoului se 
mişcau siluete, una ieşind în evidenţă printre 
celelalte. Cineva se rotea frenetic, îşi scutura 
ostentativ şoldurile şi fundul. 

—Pfui! 

Sophie îşi rodea vârful unei şuviţe de păr. 
Cassie deschise brusc portiera. 

— Trebuie neapărat să vedem asta. 

Porni hotărâtă să traverseze curtea din faţă. 
Lola, Sophie şi Heather ieşiră şi ele în grabă din 
maşină. 

— Hai, Moş Crăciun. Heather se uită la Emily 
peste umăr. Doar n-ai de gând să rămâi aici de 
frică, nu? 

Emily nu ştiu ce altceva să facă decât să le 
urmeze pe fete pe panta uşoară a curţii, cu 
iPhone-ul în mână. Se opriră lângă o tufă mare 
de ilice şi îşi mijiră ochii, privind printre crengi. 
Lumina unui stroboscop pulsa pe pervazuri. Se 
auzi un țipăt când cineva îşi scoase bluza şi-o 
aruncă în mulţime. Emily nu desluşi prea multe 
detalii, ci doar că persoana avea o căciulă roşie 
de Moş Crăciun pe cap. 

— Crezi că-i o petrecere a burlacilor? şopti 
Sophie. 

— Poate-i doar o petrecere de Crăciun cu 
stripteuze, sugeră Lola. 

— Dacă e şi Colin acolo, îl omor, mârâi 


Cassie. 

Heather se ghemui în zăpadă. 

— Te provoc să faci o fotografie, Cass. 

Cassie se ridică şi-şi scoase telefonul din 
poşetă. 

— Halal provocare! 

Merse la geam şi-şi îndreptă spatele. O 
creangă trosni puternic în pădure şi Cassie 
îngheţă. 

— Voi aţi făcut aşa? 

Fetele clătinară din cap şi priviră în jur Pe 
trotuar nu era nimeni şi nimeni nu pândea 
printre maşini. Emily scrută uşa vecinilor, cu 
inima bătându-i nebuneşte. Ar fi putut să jure 
că văzuse pe cineva mişcându-se pe terasă. 
Dacă erau poliţişti? 

— Ne urmăreşte cineva. 

Cassie se întoarse la grup. Îi aruncă lui Emily 
o căutătură cruntă, de parcă ar fi fost vina ei. 

Heather pufni. 

— Nu-i nimeni. Ţi s-a făcut frică ţie. 

— Bine, atunci fă tu fotografia, o îndemnă 
Cassie, întinzându-i telefonul. 

Heather răsuci telefonul în palmă, apoi lăsă 
capul pe-o parte, de parcă ar fi tras cu 
urechea. Nu trosni nicio creangă uscată, dar 
pericolul se simţea în aer. 

Sophie ridică ochii spre Emily. 

— Ce-ar fi să facă Moş Crăciun fotografia? 

Inima lui Emily o luă iar la goană. 

— Aăă... Bine. 


Spiriduşii se întoarseră şi se uitară lung la ca. 

— Bravo, Moşule, zise Cassie cu glas gros, 
neprietenos. Dă-i drumul! 

Pe măsură ce Emily se apropia de fereastră, 
muzica se auzea tot mai tare. Din casă răsună 
un alt chiot, urmat de un răcnet: „Scoate-le pe 
toate!” 

Emily ajunse la aproximativ un metru de 
fereastră. Se lăsă pe vine, cât mai aproape de 
pământ. Tufele ţepoase îi zgâriau pielea. 
Zăpada îi umezea genunchii blugilor. Când se 
uită în spate, mai că se aşteptă să vadă 
maşina lui Cassie demarând în trombă, 
spiriduşii râzând isteric, însă fetele erau tot 
acolo, ghemuite în spatele tufelor, urmărind-o. 

Se ascunse în tufa înaltă, crescută chiar sub 
bovindou. O siluetă se mişcă exact deasupra ei 
şi Emily îngheţă, ţinându-şi respiraţia. Muzica 
se schimbă de la o piesă tehno rapidă la una 
cântată de alămuri, mai ales de corn. Răsună 
încă o tură de chiote şi Emily ridică nasul 
câţiva centimetri, până când reuşi să se uite în 
cameră. O sumedenie de femei se înghesuiau 
într-un spaţiu larg, plin de canapele tapiţate cu 
pânză înflorată, lămpi în stil Tiffany, decorate 
cu fire de plumb, şi rafturi încărcate cu păpuşi 
în stil vechi, îmbrăcate cu jupoane dantelate. 
Toată lumea bea cocktail roz şi se holba la 
dansatoarea care se căţărase pe căminul de 
cărămidă şi-şi unduia fesele. 

Păi, oare de ce s-ar uita o gloată de femei; la 


o stripteuză? Imposibil să fi fost atâtea 
lesbiene în West Rosewood. Privirea lui Emily 
se întoarse către silueta de pe cămin. Îşi 
muşcă tare limba ca să nu râdă. Nu era o 
femeie. Era un bărbat. 

Işi scosese toate hainele, păstrând doar 
căciuliţa roşie de Moş Crăciun pe cap şi chiloţii 
roşii. Femeile, care arătau toate ca nişte 
mămici de la suburbii care-şi duc toată ziua 
copiii sportivi la meciuri, strigau cu toatele 
000! şi aaa! şi mereu se găsea câte una care 
să vâre o bancnotă în chiloţii dansatorului. 

Cu degete tremurânde, Emily ridică telefonul 
la fereastră şi apăsă butonul ca să facă poze. 
Brusc, uşa din faţă se deschise puţin, cu un 
scârţâit, şi muzica năvăli afară din casă. O 
femeie păşi pe terasă şi se uită în jur. 

— E cineva acolo? 

Lui Emily i se făcu inima cât un purice, îşi 
vâri telefonul în buzunar şi o luă la fugă în 
curte. 

— Hei! ţipă femeia, dar Emily nu se opri. 

Spiriduşii se luară după ea şi se înghesuiră în 
maşina lui Cassie, chicotind isteric. 

— Condu! strigă Emily, aruncând o privire 
spre femeia ajunsă la jumătatea aleii. 

Maşina lui Cassie părăsi zona scrâşnind din 
cauciucuri. Doar când ajunseră pe Lancaster 
Avenue inima lui Emily se mai potoli. Ciudat, 
experienţa fusese palpitantă. Se simţea ca o 
infractoare. 


— Ai făcut vreo poză, Moşule? o întrebă 
Heather. 

Lola pufni. 

— Fac pariu că nu. 

Emily îi dădu telefonul lui Heather Aceasta se 
încruntă când derulă fotografiile. 

— Dansatoarea era un bărbat? 

Sophie îi smulse aparatul. 

— Dumnezeule, n-am văzut ceva mai jalnic. 

— Ştie cineva cine e? Lola se uită şi ea la 
poze. Fac pariu că nevastă-sa habar n-are ce 
face. 

Cassie trase pe dreapta ca să vadă şi ea 
fotografiile, pe urmă se îndoi de râs. 

— Eşti teribil, Moşule. Şi noi, care în toata 
vremea asta te-am crezut o turnătoare... Se 
pare că ne-am înşelat. 

Sophie îşi trecu limba peste dinţi. 

— Poate c-ar trebui să-i zicem şi de... ştii tu. 

— Cred că se poate aranja. Cassie îşi mută 
privirea de la o fată la alta. E toată lumea de 
acord? 

— Eu, da, spuse Heather, ridicând mâna. 

— Şi eu, zise Sophie. 

Lola ridică din umeri şi zise că da, era şi ca 
de acord. 

Cassie întinse mâna către Emily. 

— Felicitări, Moşule. Bine ai venit! 

— Bine am venit în ce? întrebă Emily, deşi se 
temea că ştie exact la ce se refereau spiriduşii. 

— O să vezi, o tachină Cassie, pornind 


maşina şi cotind la dreapta, la semafor. 

Ceilalţi spiriduşi îi zâmbeau larg lui Emily, de 
parcă tocmai ar fi câştigat potul cel mare. Intr- 
un fel, chiar îl câştigase. 

Cu toate astea, o parte din ea se simţea mai 
josnică decât stripperul din poze. Și; noi, care în 
toată vremea asta te-am crezut o turnătoare... 
Se strâmbă la gândul că spiriduşii ar putea afla 
câtă dreptate avuseseră în legătură cu ea. 

Poate că ar trebui să le spună adevărul, pur 
şi simplu. Dacă le-ar spune, spiriduşii n-ar mai 
vorbi cu ea niciodată. Dintr-odată, i se limpezi 
un gând: voia ca spiriduşii să-i mai vorbească. 
Voia să fie prietena lor - prietena lor 
adevărată. Timp de trei ani tânjise să facă 
parte dintr-o gaşcă, să aibă un grup de 
prietene în care să aibă încredere. Avea 
prietenele ei vechi, bineînţeles, dar nu se mai 
simţea cu ele ca înainte. Poate că spiriduşii 
erau năbădăioşi şi cam nebuni, dar erau 
amuzanţi şi loiali. 

Emily îşi aruncă telefonul în poşetă. Las-o 
baltă cu salvatul bebeluşului Isus! Va trece de 
partea întunecată a lucrurilor. 


11 
ADEVĂRATUL SENS 
AL CRĂCIUNULUI 


— Salutare, Moşule! se auzi vocea lui Cassie 
când Emily îşi schimba costumul de Moş 
Crăciun a doua zi. Vâri capul în căsuţa de turtă 
dulce. Vrei să mâncăm ceva împreună? 

— Păi... da, sigur, răspunse Emily, aruncând 
cizmele urâte ale  Moşului din picioare. 
Miroseau a chimicale de când fuseseră tratate 
împotriva ploşniţelor cu substanţa cu care 
fusese stropit absolut orice obiect din mall. Pe 
pereţi erau atârnate tot felul de anunţuri, cum 
ar fi: FĂRĂ PLOŞNIŢE! şi TRATAT CU SUBSTANŢE 
NEDĂUNÂTOARE MEDIULUI! Totuşi, deşi mallul 
fusese curăţat de ploşniţe - nu că ar fi fost 
vreuna, ca să fim sinceri -, coada la Moş 
Crăciun era mică astăzi. Pe promenadă se 
plimbase doar o mână de oameni, majoritatea 
lor scărpinându-se bănuitori în cap şi pe gât. 

Emily ieşi din căsuţa de turtă dulce tocmai 
când doamna Meriwether încuia omul de 
zăpadă şi statuetele lui Rudolph, ca să nu fie 
furate. Cassie aştepta lângă portiţă; se 
schimbase într-o pereche de blugi negri, un 
tricou negru cu AC/DC, mai decolorat, şi 


încălţase o pereche de cizme roşii John 
Fluevogs, cu talpă groasă. Hainele făceau ca 
părul ei blond să pară şi mai deschis. 

— Unde sunt celelalte? întrebă Emily, 
uitându-se în jur. 

Cassie ridică din umeri. 

— Bellissima îţi convine? 

— Da, răspunse Emily, plăcut surprinsă că 
Emily voia să iasă cu ea. 

Când ieşi pe poartă, aruncă o privire peste 
umăr. Din fericire, doamna Meriwether era încă 
ocupată cu Rudolph şi nu observă că Emily îşi 
pierde vremea alături de Cassie. Nu le putea 
spune, ei şi mamei sale, că renunţa la a mai fi 
spioană. Spera ca, peste o săptămână, să le 
spună că nu fusese invitată să ia parte la 
niciuna dintre farsele lor. Ar fi părut că 
încercarea ei dăduse greş, nu că renunţase ea 
intenţionat. 

In ce-l priveşte pe bebeluşul Isus care trebuia 
să plătească darurile de Crăciun, ei bine, 
găsise o soluţie şi pentru asta. Cu o zi înainte 
primise primul cec pentru munca ei de Moş 
Crăciun şi descoperise cu surprindere că Moşul 
era plătit cu cincisprezece dolari pe oră - mult 
mai mult decât ar fi putut ea să câştige la 
oricare altă slujbă. Dacă familia ei chiar 
suferea din cauza banilor Crăciunul ăsta, îi va 
da mamei câştigul ei, ca să cumpere cadouri. 

Bellissima, un mic bistrou italian, era la 
capătul opus al coridorului. O muzică lentă, 


romantică - o schimbare bine-venită după 
atâtea colinde de Crăciun - se auzea din 
difuzoare, iar interiorul era decorat cu multe 
plăci de teracotă; pereţii de culoarea 
sânzienelor erau zgrunţuroşi, iar mesele erau 
acoperite cu feţe de masă în carouri albe şi 
negre. Spre deosebire de restul mallului, la 
barul Bellissima veniseră mulţi clienți 
ocazionali şi regulaţi. Probabil că oamenii nu 
credeau că  ploşniţele pot infesta și 
restaurantele. 

O chelneriţă minionă, cu părul strâns în 
coadă, le conduse pe fete la o masă dintr-un 
colţ şi le turnă apă minerală în pahare. 

— Cred c-o să iau doar o salată, rosti Cassie, 
deschizând meniul mare, laminat. 

— Şi eu, spuse Emily, deşi nu era genul de 
fată care să comande numai salată la 
restaurant. 

Câteva momente consultară meniul, apoi 
Cassie îşi bătu cu degetul pe buze. 

— Deşi cannoli arată şi ele excelent. 

— Atunci, hai mai bine să comandăm 
cannoli, se entuziasmă Emily. 

— UA M-am temut că eşti din alea obsedate 
de regim. 

— Eu? Emily îşi reţinu râsul. În niciun caz! 

Fetele comandară, iar chelneriţă dispăru 
repede. Emily aruncă o privire prin bistrou, 
recunoscând câţiva colegi de şcoală. Mason 
Byers şi Lanie Iler stăteau într-un separeu dintr- 


un colţ şi beau sirop italian. Kirsten Cullen şi 
familia ei mâncau din nişte boluri cu paste. 

— Te-ai distrat bine aseară? 

Cassie învârti gheaţa în pahar cu paiul. 

— Excelent, recunoscu Emily. Pozele alea cu 
stripperul Moş Crăciun au fost nepreţuite. 

— Absolut! 

Cassie zâmbi larg. 

— De când le cunoşti pe celelalte fete? o 
întrebă Emily. Sunteţi prietene de multă 
vreme? 

Cassie întoarse ochii spre dreapta, gândindu- 
se. 

— Ne-am cunoscut anul trecut - am fost 
spiriduşi în Ţara lui Moş Crăciun din mallul 
White Birch, pe care-l conducea pe-atunci tatăl 
lui Sophie, şi am hotărât să repetăm figura şi 
anul ăsta. E o glumă de-a noastră. Dar nu 
mergeam la aceeaşi şcoală. Eu frecventam 
Rosewood Day. 

— Acolo merg şi eu, se repezi Emily s-o 
informeze. 

Pe faţa lui Cassie apăru un zâmbet larg. 

— Ştiu. Ai fost prietenă cu Alison DiLaurentis, 
nu-i aşa? 

Emily îşi strânse buzele. Numai când auzea 
numele lui Ali îi şi bătea inima mai repede. 

— Am făcut legătura între voi la petrecere, îi 
explică imediat Cassie. Imi aduc aminte de 
tine. Am jucat hochei cu Ali în echipa de juniori 
de la Rosewood Day. Era foarte bună. 


— Şi eu te ţin minte. Emily tot învârtea 
şerveţelul de pânză din poală. Ali credea că 
eşti formidabilă. Vorbea întruna despre tine. 

Cassie îşi vâri limba între dinţi, părând puţin 
stânjenită. 

— Ne-am distrat bine împreună. Ali era 
evident mai matură decât alţii de vârsta ei - 
toţi ziceau asta. Nu ne venea să credem că e în 
clasa a şaptea. Işi răsuci brăţara din piele 
groasă în jurul încheieturii. Am fost şocată 
când am auzit ce i-a făcut lan. El era cu un an 
mai mare decât mine. ÎI ştiam numai din 
vedere, dar părea aşa de amabil cu toată 
lumea! Nu era genul care să... ştii tu. Dar ce fel 
de monstru iese în oraş cu o fată dintr-a şaptea 
şi-o tratează ca pe-o tipă de liceu? E pur şi 
simplu... în neregulă. 

— Ştiu. 

Lui Emily i se umplură ochii de lacrimi. Ar fi 
vrut să dea vina pe aroma puternică de 
condimente italieneşti care plutea în aer, 
gâdilându-i nările, dar ştia că nu era adevărat. 

— Vorbea despre tine, ştii? spuse Cassie. 

Emily înălţă capul. 

— Serios? 

— Mda. Zicea că dintre toate prietenele ei te 
preferă pe tine. Era o legătură specială între 
voi două. 

— Da, era, spuse Emily, simțind că i se 
încălzesc obrajii. Mi-e tare dor de ea. 

— Şi mie. Cassie puse o mână peste a lui 


Emily. M-am schimbat foarte mult de când a 
dispărut Ali. 

Din bucătărie se auzi un băzâit. Femeile de la 
masa alăturată izbucniră în râs. Emily îşi şterse 
ochii cu un şerveţel şi se uită la părul blond al 
lui Cassie, la ochii bine conturaţi cu rimel, la 
găurile multe din urechile ei. Era posibil ca 
dispariţia lui Ali să o fi determinat pe Cassie să 
renunţe la imaginea ei de elevă perfectă şi să 
devină o fată rea? 

Ideea o făcea pe Emily să se răzgândească în 
privinţa mai multor lucruri. 

— N-am mai avut o altă prietenă ca Ali, 
recunoscu Emily. Deşi putea să fie şi rea 
uneori, aş fi făcut orice pentru ea. 

Chelneriţă apăru cu două porţii de cannoli. 
Fetele se repeziră să le mănânce. Crema se 
scurse în farfurie când Emily tăie pastele cu 
furculita. 

— Sunt al naibii de delicioase, şopti Cassie. 

— Mult mai bune decât salata. 

Cassie lăsă jos furculita, se aplecă în faţă, 
proptindu-se în coate, şi se uită la Emily cât se 
poate de serios. 

— Ascultă-mă. Ne-am distrat de minune cu 
tine, Moş Crăciun. La început n-am fost sigure - 
ni s-a părut ciudat că doamna Meriwether a 
adus o fată să-l facă pe Moşul şi tot şuşotea în 
preajma ta, aşa că am fost convinse că e ceva 
putred la mijloc. Dar ne-ai dovedit că ne-am 
înşelat. Aşa că diseară vrem să te invităm la o 


distracţie cât se poate de specială. 

Emily era cât pe ce să se înece cu mâncarea. 
Începu să-i bată inima cu putere. O voce firavă 
îi tot spunea în minte: Doamne, să nu fie vorba 
de o farsă. Orice, dar nu asta. 

Cassie linse crema de pe lingură. 

— Ai auzit un zvon că fură cineva podoabele 
de Crăciun de pe la casele oamenilor? 

Lui Emily i se făcu inima cât un purice. 

— Cred că da. 

— Noi suntem alea. Cassie se bătu mândră in 
piept. Eu, Lola, Sophie şi Heather. Ne spunem 
Spiriduşii Veseli. Şi diseară o să facem cea mai 
mare farsă de până acum. Se mută mai în faţă 
pe scaun, apoi vorbi în şoaptă: o să furăm 
toate cadourile de sub bradul mare din Clubul 
Privat Rosewood. Şi toate podoabele. 
Momentul e perfect, pentru că mâine se ţine 
masa anuală, când toată lumea îşi deschide 
cadourile. O să fie ca în filmul Cum a furat 
Grinch Crăciunul. Să vedem dacă bogătanii ăia 
îngâmfaţi o să se mai adune în jurul unui brad 
sub care nu e nimic. Işi dădu ochii peste cap. 
Am vrea să ne ajuţi. 

Emily nu-şi ridică ochii din farfuria de cannoli 
mâncate pe jumătate. 

— Nu mă prea împac cu furatul. 

— A, dar nu furăm nimic. Cassie îşi flutură 
furculiţa în aer. Doar mutăm lucrurile pe 
terenurile de tenis. Şi le pot duce înapoi a doua 
zi. Vrem doar să ne batem joc de ei. Să le 


stricăm perspectiva. Ca acum două săptămâni, 
când am furat un bebeluş Isus din scena cu 
Naşterea din faţa unei biserici. Am vrut ca 
oamenii să vadă leagănul gol din iesle şi să se 
gândească serios la unele lucruri - ce 
înseamnă sărbătorile, care e înţelesul 
simbolurilor. Făcu o mică pauză, apoi continuă: 
în plus, ne-am şi distrat ca lumea. Heather a 
trebuit să meargă în maşină cu bebeluşul Isus 
în braţe. Tot ţipa că îi aduce ghinion şi-o s-o 
pedepsească Dumnezeu. 

Emily avu nevoie de toată puterea voinţei 
sale ca să nu-i spună că era vorba despre 
bebeluşul Isus al mamei ei. Pe de altă parte, 
rezulta că fetele nu-l spărseseră în bucăţi. 

— Deci nu faceţi farsele astea doar ca să le 
stricaţi sărbătorile oamenilor? întrebă ea, 
timidă. 

Cassie înghiţi şi ultima bucată de cannoli. 

— Nu neapărat. Mai mult ca să atragem 
atenţia că au devenit comerciale. Toţi farsorii 
pricepuţi au un scop. Vreau să zic, nu suntem 
chiar nişte hoţomane. O atinse pe Emily pe 
mână. O să ne distrăm de minune, îţi promit. 
Gândeşte-te la asta ca la o cruciadă de 
Crăciun. 

Lui Emily i se răsuceau bucăţile de cannoli în 
stomac. Se uită la promenada din mall, la 
bradul uriaş şi la nenumăratele magazine. 
Poate Cassie avea dreptate. Se gândi la copiii 
care stăteau la coadă în [ara lui Moş Crăciun, 


cerând cu toţii mult prea multe cadouri, şi la 
părinţii care dădeau din cap încurajator. Şi mai 
erau şi poveştile alea de la ştiri, cu oamenii 
care se îmbrâncesc unii pe alţii ca să cumpere 
ultima jucărie la modă de la Target sau 
Walmart. La toate reclamele care te fac să te 
simţi groaznic dacă nu-i cumperi iubitei un inel 
de diamant, un Lexus sau o poşetă ultimul 
răcnet de Crăciun. La disperarea cu care mama 
ei voia să recupereze bebeluşul Isus: voia să-l 
vândă ca să cumpere cadouri şi să transforme 
şi Crăciunul ăsta în cel mai bun Crăciun de 
până acum. Chiar conta asta atât de mult, 
când aveau ceea ce era mai important: o 
familie sănătoasă şi fericită, ai cărei membri îşi 
petreceau sărbătorile împreună? 

Lăsă cu zgomot furculiţa pe farfurie. 

— De acord, se hotări ea. Mă bag şi eu. Hai 
s-o facem! 


12 
TOŢI LOCUITORII 


DIN WHOVILLE” 


— Să mâncăm curcan la masa de Crăciun, ca 
de obicei, sau să încercăm altceva, de 
exemplu, friptură de vită? întrebă doamna 
Fields, punând lasagna cu lingura în farfuriile 
copiilor în seara aceea, la cină. Sau ce-aţi zice 
dacă am merge la restaurant în Ajunul 
Crăciunului? Ar fi ceva deosebit, nu-i aşa? 

— Nu sunt sigur că ar trebui să cheltuim bani 
în restaurante extravagante, spuse domnul 
Fields, umplând paharele cu apă din frigider. 

— Dar facem asta numai o dată pe an, îl 
întrerupse doamna Fields, scoțând bărbia 
înainte. Şi, oricum, cred că vom găsi o cale să 
ne permitem. 

Ridică din sprâncene spre Emily, dar ea nu-şi 
luă ochii din farfuria goală. Peste o oră se 
întâlnea cu spiriduşii pentru farsa lor - dar nu 
ca turnătoare. 

Doamna Fields rosti rugăciunea obişnuită şi 


7 Aluzie la filmul Cum a furat Grinch Crăciunul, în care Whoville este un 
oraş situat într-un fulg de zăpadă; Grinch e creatura care nu suportă 
fericirea locuitorilor şi le fură toate cadourile şi decorurile de Crăciun 
(n.tr). 


toţi începură să mănânce. 

— Va trebui să luăm cât de curând o hotărâre 
privind cina de Crăciun, spuse ea, punându-şi 
mazăre cu lingura pe farfurie şi reluând 
subiectul. Probabil că la toate restaurantele se 
fac rezervări cu foarte mult timp înainte. 

— Eu votez pentru Ruth's Chris Steakhouse, 
zise Jake şi luă o bucată de lasagna cu 
furculita. 

— Of, e aşa de plictisitor acolo! Beth muşcă o 
bucată de corn. Hai să mergem undeva unde-i 
mai frumos. În oraş, de exemplu. 

— Mie îmi convine Applebee's, rosti Carolyn 
sfioasă - întotdeauna făcea pe fata cea 
rezonabilă. 

Se certară tot restul mesei. Emily nu îndrăzni 
să scoată niciun cuvânt, simțindu-se ca un 
vulcan înăbuşit, gata să explodeze. Până la 
urmă, de teamă să nu dea afară totul din ea 
dacă mai stătea un minut la masă, se ridică de 
pe scaun. 

— Aăă... trebuie să merg la bibliotecă. Am un 
munte de teme de făcut. 

— Marţi seara, înainte de vacanţă? se miră 
Beth. Rosewood Day scoate untul din tine. 

— Păi, e un test de ultimă clipă, se bâlbâi 
Emily, ducându-şi farfuria la chiuvetă. 

Doamna Fields se ridică şi-o prinse de braţ. 

— Nici nu te-ai atins de mâncare. O privea cu 
ochi mari şi îngrijoraţi. E totul în regulă? 

Emily nu-şi ridică privirea de pe suportul 


ornamentat cu pui de găină, de lângă aragaz. 

— N-am nimic, mormăi, punând farfuria pe 
chiuvetă. Ne vedem mai târziu. 

Când merse în camera de zi, simţi privirea 
mamei în ceafă. Nu te întoarce, îşi ordonă în 
gând. În schimb, se obligă să se gândească la 
versurile cântecelor de Crăciun, deşi singurul 
care îi venea în minte era „Eşti rău, domnule 
Grinch”. De-abia când ajunse la scări se uită 
peste umăr. Mama ei se întorsese deja cu 
spatele, de parcă n-ar fi avut nicio bănuială. 

— Să nu ne bagi în şanţ! ţipă Heather când 
Cassie viră pe o stradă întunecată şi izolată, 
paralelă cu Clubul Privat Rosewood. Maşina se 
lăsă pe-o parte, evident dezechilibrată, iar 
Emily, Sophie şi Lola, care stăteau pe bancheta 
din spate, se lipiră toate de portieră. 

— Ştiu ce fac. 

Cassie scoase maşina din viteză şi opri 
motorul. Când se stinseră farurile, se făcu 
întuneric beznă peste tot. O lumină slabă 
cădea pe terenul de golf, dar în afară de ea, 
Emily nu vedea nici măcar la jumătate de 
metru în faţă. 

Cassie scotoci în locul din faţa scaunului, 
scoase o lanternă şi o aprinse. Fetele îşi mijiră 
ochii din cauza razei puternice. 

— În regulă, neastâmpăratelor. Suntem gata? 

— Absolut, şopti Lola, trăgându-şi o căciulă 
neagră de schi peste cap. 

O urmară şi celelalte fete, inclusiv Emily. Pe 


urmă urcară pe deal. Emily îşi simţea fiecare 
nerv încordat. Avea un gust amar în gură, iar 
maţele îi chiorăiau din cauză că la cină nu 
luase decât câteva înghiţituri de lasagna. 
Fusese nevoită să-şi ascundă mâinile sub fund 
tot drumul, ca să nu vadă spiriduşii cât de tare 
îi tremurau. 

Lanterna lui Cassie arunca dungi de lumină 
în zigzag pe terenul de golf. Fetele năvăliră pe 
zona verde, ocolind uriaşul iaz artificial şi 
câteva curse în nisip, în formă de amibă. La 
fiecare câţiva paşi, Emily se uita înapoi, 
convinsă că le urmăreşte cineva. În depărtare 
se desluşeau dealurile rotunde, siluete negre 
pe cerul violet. Nu se vedea nici picior de om. 

La orizont sclipeau luminile din club. Emily se 
îngrozi când cuprinse cu privirea ferestrele 
lunguieţe şi faţada de piatră. Acela era locul 
unde Mona Vanderwaal dăduse o petrecere 
pentru Hanna după accidentul ei de maşină - 
cel provocat de Mona. Şi tocmai la petrecerea 
aceea Hanna îşi dăduse seama că Mona era A. 
- şi că Mona voia să le omoare. 

Fetele se învârtiră în jurul clubului până 
găsiră o intrare prin spate în bucătărie. 

— Voilà, şopti Lola, scoțând o cheie de pe un 
inel cu Philadelphia Eagles, de care făcuse rost 
în acea zi, de la o prietenă care lucra la 
bucătărie. 

Cheia se răsuci în broască şi uşa se deschise 
scârţâind. Emily se pregăti să sune alarma, dar 


nu auzi nimic. 

Aprinseră lumina în bucătărie şi Emily îşi 
acoperi ochii. Oalele şi tigăile erau aşezate 
frumos la locul lor, tejgheaua de inox lucea, iar 
deasupra chiuvetei atârna anemic robinetul 
lung. 

— Haideţi, şuieră Cassie, îndreptându-se în 
vârful picioarelor către o uşă batantă aflată în 
dreapta. 

O împinse cu umărul şi ajunseră în sala de 
mese în care Emily mâncase de nenumărate 
ori cu familia lui Ali şi a lui Spencer. In încăpere 
se aflau aproximativ treizeci de mese rotunde 
şi scaune de lemn grele. Pe jos era un covor 
oriental, iar un bar de stejar acoperea întregul 
perete din spate. În colţ se înălța un brad 
imens, cu beculeţele încă arzând, iar sub el se 
aflau o grămadă de cadouri împachetate. 

Spiriduşii se apucară imediat de treabă, 
smulgând globurile de sticlă şi ghirlandele de 
pop-corn şi punându-le pe toate în nişte cutii 
aduse de Cassie din bucătărie. Emily o ajută pe 
Lola să încarce cadourile într-o roabă lăsată de 
prietena ei chiar în faţa uşii, ca să le fie la 
îndemână, citind câte-o etichetă care ieşea de 
sub panglici. Găsi o cutie pentru familia 
Hastings. Una era pentru familia Kahn şi 
părinţii lui James Freed. li atrase atenţia a 
patra etichetă şi aproape că i se tăie respiraţia. 
FAMILIA DILAURENTIS, scria pe ea. Emily auzise 
că familia lui Ali se mută înapoi în zonă; fusese 


chiar la audierea pentru trimiterea în judecată 
a lui lan. Se întorsese deja? 

În scurt timp, Emily şi Lola duceau o roabă 
plină pe terenurile de tenis de pe deal. 

— Nu-i aşa că-i nemaipomenit, Moşule? 
chicoti Lola. 

— Absolut, răspunse Emily, deşi se simţea de 
parcă avea să-i explodeze o bombă în piept. 

Întunericul îi juca feste. | se păru că vede o 
tufă ţopăind spre stânga. Vântul şuiera ca un 
chicotit piţigăiat. 

Trântiră cadourile jos, lângă plasă, şi 
împinseră nepricepute roaba înapoi spre club. 
Emily, Cassie şi Heather smulgeau agitate 
decorurile din brad. Apucau glob după glob, 
împreună cu steluțe argintii şi aurii. Emily 
încercă să le împacheteze cu grijă în şerveţele, 
dar celelalte le aruncau grăbite în roabă. Apoi 
fetele traseră în jos toate  ghirlandele, 
coroniţele şi beteala cu vâsc din încăpere, 
îndesându-le şi pe ele în roabă. Înainte de a 
duce ultima încărcătură, Cassie le puse pe fete 
să stea la un loc în faţa bradului rămas fără 
podoabe, ca să le facă o fotografie. 

— Spuneţi „Ptiu! Astea-s mofturi!”$, exclamă 
ea, setând camera digitală să se declanşeze 
automat şi sărind şi ea lângă ele. 

Făcu poze cu telefoanele tuturor fetelor, 
inclusiv cu al lui Emily. După aceea, se 


8 Replica faimosului personaj care nu suporta Crăciunul, Ebenezer 
Scrooge, din nuvela Colindă de Crăciun, de Charles Dickens (n.tr.) 


îndepărtară toate de brad şi-şi admirară 
munca. 

— E formidabil, murmură Cassie. 

Emily nu era convinsă că efectul era 
formidabil, dar fără îndoială că era şocant. 
Pomul arăta pipernicit fără podoabe. Câteva 
ace se scuturaseră, iar în praful de pe jos 
rămăseseră urmele cadourilor. Fără ghirlande 
festive, lumânări şi beteală, sala de mese arăta 
neîngrijită şi tristă, exact ca locuinţele din 
Whoville după ce Grinch le furase podoabele. 
Ce vor face proprietarii clubului când vor găsi 
locul aşa a doua zi, dimineaţă? Vor cânta 
liniştiţi în jurul bradului, ca locuitorii din 
Whoville? Da, sigur... Asta era Clubul Privat 
Rosewood. 

Deschiseră uşa pentru ultima oară şi 
împinseră roaba în frigul de-afară. Era plină 
ochi de data asta şi trebuiră s-o împingă toate 
cinci în sus, pe deal. Fiecare scârţâit al roabei 
şi fiecare chicotit al spiriduşilor sporeau 
încordarea lui Emily. Mai aveau foarte puţin. Nu 
voia să le audă cineva. 

Ajunseră la terenurile de tenis, aruncară şi 
restul cadourilor şi abandonară roaba, fără să 
se petreacă vreun incident. Spiriduşii porniră 
apoi pe terenul de golf de pe deal, spre 
maşină. Atunci avu Emily revelaţia: reuşiseră. 
Fugeau spre /ibertate. 

Când fugi după fete, i se luă o greutate de pe 
inimă. Nu se mai simţise niciodată atât de 


exaltată. O prinse de mână pe Cassie şi scoase 
un chiot de emoție, iar Cassie chiui şi ea. 

— Trăiască  Spiriduşii Veseli! exclamă 
Heather. 

Când porniră reflectoarele, Emily crezu că se 
aprinsese automat după un cronometru şi 
continuă să fugă. Dar atunci, în vântul rece al 
nopţii, se auzi un megafon. 

— La pământ! V-am văzut, fetelor! A venit 
poliţia! Maşina voastră e deja înconjurată! Nu 
aveţi unde să fugiţi! 

Emily îngheţă. Dintr-odată, lumini albastre şi 
roşii pâlpâiră pe pantele dealurilor. | se făcu 
inima cât un purice. 

— Nu, murmură ea. 

— La pământ, am zis! se auzi o altă voce. 

Ambele glasuri erau cunoscute. Emily se 
întoarse spre ele. Două siluete în haine de 
iarnă stăteau lângă terenurile de tenis, 
pironindu-le cu privirea pe Emily, Cassie şi 
celelalte fete. Una dintre ele era înaltă, cu păr 
încărunţit. Cealaltă purta o scurtă de postav, 
cu litera R - simbolul echipei sportive - 
imprimată pe piept. Deşi nu vedea scurta şi din 
spate, intui că pe ea scria ROSEWOOD 
SWIMMING cu litere mari, albastre; era scurta 
veche a lui Jake, de pe vremea când făcuse 
parte din echipa principală de înotători de la 
Rosewood; acum o îmbrăca orice membru al 
familiei Fields când avea treabă pe-afară - să 
curețe zăpada, să sape pământul sau să urce şi 


să coboare dealul când urmărea vandali. 

Emily rămase cu gura căscată. Prima siluetă 
era a doamnei Meriwether. Cealaltă era mama 
ei. 


13 
O CÂRTIŢĂ PRINTRE NOI 


— La pământ! răcni doamna Fields încă o dată, 
prin megafon. 

Încet-încet, spiriduşii se lăsară în genunchi şi 
ridicară mâinile. Emily le urmă exemplul. 
Doamna Meriwether şi mama ei se năpustiră 
pe pantă ca nişte agenţi FBI în razie după 
droguri şi le încercuiră. 

Doamna Fields o apucă pe Cassie de braţ şi o 
ridică în picioare. 


— Te crezi tare deşteaptă, şuieră ea cu o 
voce aspră pe care Emily nu i-o mai auzise 
până atunci. S-a terminat cu farsele! 

—Am înregistrat totul. Apoi, doamna 
Meriwether ridică un aparat foto digital. 
Jumătate de oră de film cu voi distrugând 
pomul de Crăciun şi furând toate cadourile. Nu 
ştiţi că unele din ele sunt pentru copii? Ar 
trebui să vă fie ruşine! 

— N-am aruncat cadourile, se răţoi Cassie, 
zbătându-se. Sunt pe terenurile de tenis! Nu 


vedeţi? Proprietarii clubului pot să le pună la 
loc mâine. 

— Aţi vandalizat o proprietate particulară. 
Doamna Fields o ţinea zdravăn de braţ pe 
Cassie. E foarte trist dacă nu vă daţi seama că 
aţi făcut un lucru foarte urât. 

Un bărbat în uniforma poliţiei din West 
Rosewood venea în fugă pe deal din direcţia 
opusă, luminându-şi drumul cu lanterna şi 
ţinând o staţie care păcănea. Emily îl privi 
lung. Era agentul O'Neal, acelaşi bărbat care-şi 
adusese fiica în Ţara lui Moş Crăciun de două 
ori, promiţându-i orice cadou care-i venea fetei 
în minte. 

— Astea sunt fetele care-au provocat atâtea 
necazuri? 

O'Neal fugi la doamna Fields, o luă pe Cassie 
şi-i duse mâna la spate. Fata scoase un 
scâncet, apoi tăcu. 

— Da, începu să vorbească doamna 
Meriwether. Au spart clubul privat. Tot ele au 
vandalizat şi celelalte proprietăţi. Biserica 
Semnul Porumbiţei. Gazonul din faţa caselor. 
Provoacă dezastre de câteva săptămâni bune. 

Polițistul îi studie pe spiriduşi din cap până-n 
picioare şi clătină din cap. 

— Haideţi, fetelor, le spuse, adunându-le şi 
îndreptându-le spre SUV-uri. 

Spiriduşii porniră cu paşi greoi şi capetele 
plecate, fără o vorbă. Emily plecă după ele, 
neîndrăznind să se uite la mama ei. 


Doamna Fields o apucă de mânecă. 

— Ce faci, Emily? Tu poţi să vii cu noi acasă. 

Emily făcu o grimasă. Spiriduşii se răsuciră 
brusc şi se uitară fix la Emily şi apoi la mama 
ei. 

— Staţi aşa! De unde ştiţi cum o cheamă? 
întrebă Heather. 

— Ea de ce poate să plece acasă? interveni 
şi Sophie. 

— A furat împreună cu noi, izbucni Lola. 

Doamna Meriwether îşi mută greutatea de pe 
un picior pe altul. Mama lui Emily zâmbi cu 
îngâmfare. Emily văzu pe faţa fiecărei fete că, 
treptat, îşi dă seama de adevăr. 

— Dumnezeule! murmură Sophie. 

— V-am zis eu! ţipă Lola. Arătă cu degetul 
spre Emily. V-am zis că-i o turnătoare. Mi-am 
dat seama din prima zi când a venit s-o facă pe 
Moş Crăciun! Dar nu m-aţi ascultat! 

Heather  scuipă în direcţia lui Emily, 
alegându-se cu o lovitură peste mână de la 
unul dintre poliţişti. Cassie îi aruncă lui Emily o 
căutătură cruntă, cu ochi aprinşi. 

— E-adevărat? o întrebă cu voce slabă, 
dezamăgită. Ne-ai întins o cursă? 

Emily scutură din cap disperată. 

— Nu am spus nimănui nicio vorbă despre 
farsa asta. Jur! Se răsuci spre mama ei, care 
stătea acum proptită de furgoneta Volvo, cu 
braţele încrucişate la piept. De unde-ai ştiut că 
o să fim aici? 


— Ti-am urmărit iPhone-ul. Doamna Fields 
părea mândră de sine. Aşa ne-a sugerat 
agentul O'Neal. Am bănuit că se va întâmpla 
ceva în seara asta, aşa că i-am chemat pe 
Judith şi pe el şi te-am urmărit. 

Emily se gândi la telefonul ascuns în poşetă. 

— M-ai spionat... le-ai spionat pe ele? întrebă 
cu glas tare. 

— Cărai ăla cu tine ca să ne spionezi? ţipă 
Cassie. 

— N-a fost aşa! se tângui Emily. Adică, da, 
mi-au dat iPhone-ul, dar nu l-am folosit 
niciodată împotriva voastră! Jur! Doar mă 
cunoşti, Cassie! De ce aş face aşa ceva? 

Cassie o privi neîncrezătoare. 

— Ca să fiu sinceră, Moşule, nu sunt deloc 
sigură că te cunosc. 

— Cassie... Lui Emily începură să-i curgă 
lacrimi pe obraji. Imi pare rău. 

— Of, Emily, de ce-ţi pasă ce cred despre 
tine fetele astea puse pe rele? Doamna Fields 
deschise portiera maşinii. Merită o pedeapsă 
aspră, iar tu ne-ai ajutat să le prindem asupra 
faptului. Cine ştie, poate că-mi voi recupera 
bebeluşul Isus. 

Emily avu brusc impresia că va exploda. 

— Oare chiar îţi pasă de bebeluşul Isus? ţipă 
ea la mama ei. O să-l vinzi ca să cumperi nişte 
cadouri prosteşti pentru toată lumea, de care 
anul viitor nici n-o să ne mai aducem aminte! 
De ce vrei aşa de mult să faci din Sărbători o 


chestie perfectă? De ce nu ţi-e destul ce-avem 
acum? 

Cuvintele îi ieşiseră din gură fără să le 
gândească. Doamna Fields se crispă şi pe faţă i 
se întipări o expresie rănită. Fără o vorbă, ocoli 
maşina până la scaunul şoferului, urcă în ea şi 
trânti portiera. 

Polițistul îi împinse pe spiriduşi în maşina de 
poliţie, unul câte unul. Chiar înainte să urce în 
maşină, Cassie se întoarse încă o dată şi o 
săgetă pe Emily cu privirea. 

— Ali te-ar uri pentru asta, să ştii. 

Emily scânci abia auzit. O'Neal trânti portiera 
maşinii de poliţie. Motorul hârâi şi maşina 
demară, cu sirenele urlând. Emily nu se mişcă 
din locul în care stătea pe terenul de golf până 
când nu mai văzu şi nu mai auzi sirenele. Abia 
atunci o izbi realitatea: era din nou singură. Nu 
avea pe nimeni. 


14 
MOŞ CRĂCIUN ÎN MISIUNE DE SALVARE 


Mai târziu, în aceeaşi seară, Emily se furişă 
afară din casă pe uşa din faţă, o încuie şi 
împinse Volvo-ul pe alee, ca să nu audă părinţii 
ei când porneşte motorul. Nu avea voie să iasă 
aşa de târziu, dar nu mai putea sta în pat nicio 
secundă, ascultând sforăitul lui Carolyn şi 


văzând întruna în gând expresia rănită a lui 
Cassie. 

Începuse o ninsoare blândă şi străzile, 
acoperişurile şi crengile copacilor erau albe. 
Emily trecu pe lângă liceul Rosewood Day, 
luminat pe toată întinderea lui de piatră, apoi 
coti pe strada lui Ali. În seara asta însă nu avea 
chef să se oprească la casa ei. li era prea 
ruşine de ceea ce făcuse. Era ca şi cum ar fi 
trebuit să-i dea socoteală lui Ali, ca şi cum Ali o 
privea de dincolo de mormânt. 

Nu-i ieşeau din minte cuvintele lui Cassie. A// 
te-ar uri pentru asta, să ştii. Era perfect 
adevărat: Ali poate le-ar fi tachinat pe cele 
patru fete, poate că s-ar fi îndepărtat de ele la 
sfârşitul clasei a şaptea, dar nu le-ar fi trădat 
niciodată cu voia ei. Cele cinci aveau un pact 
pe care-l respectau întotdeauna, acoperindu-se 
una pe alta când dădeau de necaz. Acesta era 
motivul pentru care Emily, Aria, Spencer şi 
Hanna îi spuseseră mamei lui Ali tot felul de 
minciuni despre locul unde se putea afla Ali în 
dimineaţa următoare dispariției ei. Se 
gândiseră că aşa ar fi vrut Ali. Nici în vis nu s- 
ar fi gandit că murise. 

Emily o luă pe şoseaua ocolitoare şi urmă 
indicatoarele spre West Rosewood. Ce fel de 
persoană devenise acum? Ştiuse oare, în 
adâncul sufletului, că mama şi doamna Me- 
riwether o urmăresc? Le condusese intenţionat 
la spiriduşi? Ar fi trebuit să-i spună lui Cassie şi 


celorlalte exact ce o pusese mama ei să facă. 
Chiar dacă asta ar fi însemnat să nu participe 
la farsă, chiar dacă ar fi însemnat să nu o mai 
primească în gaşca lor, până la urmă s-ar fi 
descurcat ea cumva. dar, aşa cum stăteau 
lucrurile acum, era doar o complotistă. O 
trădătoare. O turnătoare. 

Indicatorul verde pentru ieşirea spre West 
Rosewood lucea în depărtare. Emily ajunse la 
indicatorul care pâlpăia arătând direcţia şi viră 
pe drumul secundar. In curând, trăgea pe 
dreapta în faţa secţiei de poliţie din Rosewood 
West, pe care o căutase pe Google înainte de a 
pleca de acasă. Era în clădirea unei foste 
ferme. Văzu mai multe maşini în parcare şi o 
singură lumină la una dintre ferestrele de la 
parter. 

Spiriduşii fuseseră închişi în celule. Of, dacă 
ar fi putut să facă Emily ceva, dacă ar fi găsit o 
cale să le scoată de-acolo! Dar cum? Să 
pretindă că ea era creierul întregii operaţiuni? 
să spună că ea a spart clubul şi a furat singură 
cadourile? Mama ei şi doamna Meriwether 
filmaseră totul. Spiriduşii erau clar vinovaţi. 

Îşi scoase telefonul şi se uită la fotografia cu 
ea şi cu spiriduşii adunaţi sub bradul vandalizat 
din club. Cassie se agăţase de braţul lui Emily, 
ca şi când ar fi fost cele mai bune prietene. 
Derulă fotografiile pe care le făcuse fetelor în 
săptămâna aceea. Lola şi Emily prefăcându-se 
că se duelează cu două bastoane de zahăr 


lungi, în Ţara lui Moş Crăciun, în după-masa 
aceleiaşi zile. Cassie şi Emily trândăvind în 
pauză, în căsuţa de turtă dulce. Instantaneul 
cu fetele în maşină, după ce-l spionaseră pe 
stripperul Moş Crăciun. Apoi pozele cu 
stripperul fluturând un tricou în aer, în timp ce 
mămicile casnice îi vârau bancnote în chiloţi. 

Te-am crezut o turnătoare, îi spusese Cassie 
într-o seară. Se pare că ne-am înşelat. 

Se deschise uşa secţiei şi Emily se făcu mică 
în scaunul şoferului. Un poliţist în uniformă ieşi 
agale, îşi aprinse o ţigară şi se propti de zidul 
de cărămidă. Când îşi schimbă poziţia şi Emily 
îl văzu din profil, îşi dădu seama că era agentul 
O'Neal. Polițistul închise ochii şi trase îndelung 
din ţigară, părând absolut mulţumit, poate 
chiar mândru. Probabil că prinderea 
Spiriduşilor Veseli era o acțiune demnă de 
laudă. Poate chiar avea să primească o primă 
pentru asta - poate că astfel urma să plătească 
lista interminabilă de cadouri înşirate de fata 
lui. Cum altfel să achite atâtea jucării dintr-un 
salariu de poliţist? 

| se aprinse un beculeţ. Studie un minut în 
plus figura celui care fuma. Avea ceva familiar 
- forma umerilor laţi, bărbia ieşită în afară. 
Emily era convinsă că sub uniformă ascundea 
un abdomen plat şi un piept solid, bine 
evidenţiat. 

Scotoci iar după telefon şi afişă pozele cu 
stripperul Moş Crăciun. Se uită încă o dată la 


O'Neal, cercetându-l atentă, cu ochii mijiţi, îşi 
plimbă privirea de la fotografie la poliţist până 
când fu absolut sigură de ceea ce vede. 

— Dumnezeule, şopti, lăsând telefonul în 
poală şi începând să râdă. Stripperul Moş 
Crăciun era nimeni altul decât... agentul 
O'Neal. 


15 
MIRACOL 
DE CRĂCIUN 


Emily sări din maşină şi se-ndreptă cu paşi 
mari spre agentul O'Neal. 

— Trebuie să vorbesc cu dumneavoastră! 

O'Neal îşi miji ochii. 

— Cine-i acolo? 

Emily se opri lângă el, pe aleea cu dale. 
Fulgii cădeau legănându-se în jurul lor. O 
scrumieră plină cu mucuri de ţigară era în 
stânga. Exact deasupra ei, scrumul fierbinte al 
ţigării lui O'Neal. 

— Am fost la clubul privat. 

— A, da! Ofiţerul zâmbi larg. Tu eşti fata care 
ne-a dus la ele. Bună treabă - nici n-au ştiut ce 
le-a lovit. 

— Ca să fiu sinceră, n-am ajutat la arestarea 
lor. În realitate, cred că ar trebui să-i eliberaţi 


pe spiriduşi. 

O'Neal o privi cu o expresie tâmpă. 

— Poftim? 

— M-aţi auzit. Daţi-le drumul. Şi-au învăţat 
lecţia. 

Polițistul se îndreptă de spate şi izbucni în 
râs. 

— Bună glumă, domnişoară Fields. Dar am 
început deja să întocmim actele. Sunt majore, 
să ştii. Ar putea ajunge la închisoare. Sau cel 
puţin ar primi ore multe de muncă în folosul 
comunităţii. 

— N-au făcut nimic rău, spuse Emily. Ei, să 
zicem că n-ar fi trebuit să spargă clubul şi să 
distrugă proprietăţi private. Dar nu încercau 
decât să transmită un mesaj. Nu voiau să facă 
rău nimănui. 

O'Neal îşi încrucişă braţele la piept şi o 
studie. Câţiva fulgi îi căzură pe vârful nasului, 
dar el nu se şterse. 

— Nu înţeleg de ce îţi pasă tie de asta, îi 
spuse el lui Emily. Au furat şi de la familia ta. 
Au mărturisit totul. 

Apoi se răsuci pe călcâie şi porni înapoi spre 
secţie. 

— Aşteptaţi! ţipă Emily,  scoţându-şi 
telefonul. Trebuie să vedeţi ceva. 

li apăsă telefonul în palmă. Când văzu 
fotografia, îi pieri culoarea din obraji. 

— De unde naiba ai poza asta? 

— Mai contează? Emily îi smulse telefonul, ca 


să nu apuce s-o şteargă. Dar nu cred că doriţi 
să devină publică. 

O'Neal făcu nişte ochi cât cepele. Păru să 
bată puţin în retragere. 

— N-ai face asta. 

— Credeţi-mă, nici nu vreau s-o fac. Emily 
făcu un pas mai aproape de el. 

După expresia lui înspăimântată, ştiu că-l 
avea la mână. 

— Ce vrei să fac? o întrebă polițistul, cu glas 
înfrânt. 

— Ştergeţi mărturia spiriduşilor din dosar, 
răspunse Emily, gândind repede. Certaţi-le 
aspru pe fete că au spart clubul privat, obligați- 
le să se întoarcă acolo şi să pună toate 
lucrurile la locul lor, dar spuneţi că nu aveţi 
dovezi pentru celelalte farse şi că nu le puteţi 
acuza. Eliberaţi-le! 

Lui O'Neal îi tremurau nările. 

— Adică vrei să mint? 

— Nu... Doar să uitaţi anumite lucruri. 
Obligaţi-i pe spiriduşi să ducă înapoi tot ce au 
furat - asta ar trebui să-i calmeze pe păgubaşi, 
nu? Puneţi capăt întregii poveşti. Ah, şi nici nu 
e nevoie să-i spuneţi mamei că am fost aici. 
Altfel... 

Emily flutură telefonul în aer, cu fotografia lui 
O'Neal în costum de Moş Stripper încă afişată 
pe ecran. 

Polițistul privi în gol spre parcare, muşcându- 
se de obraz. Lui Emily, inima îi bătea să-i 


spargă pieptul, întrebându-se în ce se vârâse. 
Şantaja un poliţist. Aruncă o privire în parcare, 
convinsă brusc că o urmăreşte cineva. O 
umbră fâlfâi în spatele unei maşini de poliţie. 
Un oftat se auzi vag dinspre şirul de pubele. 

— Bine. O'Neal ridică braţele în sus. Cred că 
pot proceda aşa. lşi flutură ameninţător 
degetul în faţa lui Emily. Dar dacă mai dispare 
ceva din Rosewood - orice lucru, fie el şi un 
beculeţ dintr-o ghirlandă de la vreo uşă - la 
tine vin şi te iau la întrebări, ai înţeles? Pe 
lângă asta, îi spun totul mamei tale. 

— Am înţeles, rosti Emily. 

Fata întinse mâna, iar polițistul i-o strânse. 
Chiar înainte ca el să intre în secţie, Emily 
strigă: 

— Mai e ceva. Nu le spuneţi spiriduşilor că 
am negociat eliberarea lor. 

O'Neal ridică din sprânceană. 

— Nu vrei să-ţi mulţumească? Sunt fete 
bogate. Probabil că ar putea să-ţi cumpere un 
cadou superb. 

Emily privi lung la stratul subţire de zăpadă 
care acum acoperea parcarea. Un cadou 
superb nu era acelaşi lucru cu a face parte din 
gaşca spiriduşilor... şi ea nu va mai fi niciodată 
bine-venită în grupul lor. În ochii lor, va fi 
întotdeauna o trădătoare, fata pe care nu voiau 
s-o cunoască. Avea ocazia să le ofere un cadou 
anonim de Crăciun - felul ei de a se revanşa 
pentru ceea ce le făcuse. Scutură din cap. 


O'Neal intră în secţie. Ea rămase la geam şi-l 
urmări cum traversează coridorul, scoate nişte 
hârtii din sertar, le rupe şi le trece prin 
tocătorul mare din colţul biroului. După ce le 
distruse, merse agale către o celulă şi bătu în 
bare. Apărură patru siluete. Cassie, Lola, 
Heather şi Sophie, îmbrăcate tot cu scurtele 
groase pe care le purtaseră la club. Părul le era 
încâlcit şi aveau ochii şi nasul roşii, de parcă ar 
fi plâns. 

Zăpada se lăsa fină pe genele lui Emily, dar 
ea nu clipi. Nu voia să rateze niciun moment. 
O'Neal le spuse ceva fetelor, apoi scotoci în 
buzunar după un set de chei. Fetele îl priviră 
sceptice, apoi faţa li se lumină într-un zâmbet 
larg. 

Pentru prima dată însă, zâmbetele lor nu 
erau deloc  strâmbe,  îngâmfate sau 
răutăcioase. Erau pur şi simplu zâmbete de 
recunoştinţă. De uşurare. 

Emily se retrase de la geam, simțind că în 
lume lucrurile se îndreptaseră iar. Se urcă fără 
zgomot în maşină, porni motorul şi ieşi din 
parcare. Când O'Neal îi escortă pe spiriduşi la o 
maşină de poliţie, Emily plecase de mult - 
Cassie, Lola, Heather şi Sophie nu aveau să 
ştie niciodată cine le eliberase. Zâmbetele lor 
de recunoştinţă o răsplătiseră suficient pe 
Emily. 


16 
PACEA A COBORÂT 
PESTE LUMEA ÎNTREAGĂ 


În după-amiaza următoare, Emily era în 
bucătărie, întinzând o foaie lungă de aluat, ca 
să facă fursecuri. Era tradiţia ei preferată de 
Crăciun, mai ales pentru că îi plăcea să lingă 
zahărul de pe telul mixerului. De-abia acum 
avea ocazia să se ocupe cu asta - fusese prea 
ocupată s-o facă pe Moş Crăciun. Doamna 
Meriwether sunase de dimineaţă să anunţe că 
Emily nu mai trebuia să se prezinte la datorie 
în Ţara lui Moş Crăciun - îi găsise un înlocuitor 
potrivit şi, mulţumindu-i, o lăsa liberă. 


Emily constată cu surprindere că era 
dezamăgită că nu se întorcea acolo. Până la 
urmă, îi plăcuse să fie Moş Crăciun. 

În spatele ei tuşi cineva. Mama ei se ivi în 
prag, cu mâinile în şolduri. Se uită la tăvile 
goale, pregătite de Emily lângă cuptor. 

— Vrei să mă ajuţi? o întrebă Emily, evitând 
s-o privească în ochi. 

Nu-şi prea vorbiseră de când Emily se răstise 
la ea de faţă cu toată lumea, cu o seară 
înainte. Emily presupunea că ar trebui să-şi 
ceară scuze, dar nu prea ştia ce să spună. 
Rostise fiecare cuvânt din convingere. De ce să 


retracteze? 

Doamna Fields nu-i răspunse. Se aşeză 
teapănă pe un scaun de bucătărie şi-şi făcu de 
lucru examinând cu o privire gravă un fir ieşit 
din suportul textil de pe masă, imprimat cu un 
pui împodobit cu o ghirlandă de ilice. Emily 
desfăşură aluatul, tot mai stânjenită. 

În cele din urmă, mama ei oftă. 

— Ai avut dreptate, să ştii. 

Emily ridică brusc capul. 

— Poftim? 

— Ce mi-ai spus azi-noapte despre bebeluşul 
Isus. Mama ei îşi rodea unghia degetului mare. 
Poate că am scăpat într-adevăr din vedere 
anumite lucruri. Poate că a fost o prostie să 
vreau înapoi bebeluşul Isus, numai ca să-l vând 
şi să cumpăr cadouri. Doar că... Am vrut ca 
anul ăsta Crăciunul să fie mai deosebit decât 
altele. Din cauză că am trecut cu toţii prin 
atâtea. Din cauză că tu ai trecut prin atâtea cu 
fata aia, A. Şi pentru Alison. 

Când înălţă capul, avea ochii umezi şi o făcu 
şi pe Emily să lăcrimeze. 

— Ştiu cât de mult a însemnat ea pentru 
tine, continuă doamna Fields cu glas sugrumat. 
Ştiu ce greu ţi-a fost să accepţi că a fost... Lăsă 
fraza neterminată, neîndrăznind să pronunţe 
cuvântul „ucisă”. lar gândul că am cunoscut-o, 
că a fost aşa de apropiată de voi, toate... N-am 
suportat ideea că aţi fi putut fi voi în locul ei. 
Tatăl tău şi cu mine suntem foarte 


recunoscători că eşti aici. Am vrut doar să mă 
asigur că ştii asta. 

Emily plecă de lângă blat, se aşeză pe un 
scaun aflat alături de mama sa şi-şi puse uşor 
mâna pe încheietura ei. 

— Nu am nevoie de un munte de cadouri ca 
să înţeleg asta, îi spuse ea cu blândeţe. Nu 
trebuie decât să mi-o spuneți. 

— Ştiu. 

Doamna Fields îşi lăsă capul pe umărul fiicei 
sale. Emily închise ochii şi se gândi că uciderea 
lui Ali trebuie să-i fi afectat pe toţi părinţii din 
Rosewood. Pe de-o parte, trebuie să fi fost o 
experienţă îngrozitoare pentru ei. Pe de alta, 
poate că moartea lui Ali îi apropia mai mult pe 
părinţi şi copii unii de alţii. Poate îi ajuta pe cei 
rămaşi în viaţă. 

— Îmi pare rău că ai intrat în povestea aia 
încurcată cu Moş Crăciun, murmură doamna 
Fields. N-ar fi trebuit să te pun în situaţia asta. 

— Ca să fiu sinceră, mie îmi pare bine, şopti 
Emily, simțindu-se brusc extenuată. A fost 
distractiv, într-un fel. Şi, chiar dacă nu mă 
crezi, să ştii că fetele erau drăguţe. 

Se întrebă ce făceau spiriduşii acum - 
doamna Meriwether spusese că mai găsise şi 
alţi spiriduşi pentru Ţara lui Moş Crăciun. Oare 
în clipa asta trândăveau pe la casele lor? 
Încercau să se apropie de familiile lor distante 
şi dezbinate? Dintr-odată, Emily simţi că-i pare 
puţin rău pentru ei toţi. Aveau griji mai grele ca 


viaţa. Sophie urma să fie exmatriculată de la 
Yale. Fratele Lolei era dependent. Incă aveau 
de găsit soluţii la toate problemele astea. 

Mama ei îşi şterse lacrimile cu un şerveţel, se 
ridică şi ieşi din bucătărie târşâindu-şi 
picioarele, cu capul plecat, cum făcea 
întotdeauna când se emoţiona prea mult. Emily 
se întoarse la fursecurile ei, simțindu-se mult 
mai bine. Peste câteva minute, când se auzi 
soneria, se şterse pe mâini cu prosopul de vase 
şi traversă camera de zi cu paşi mărunți, 
mergând să deschidă. Patru siluete întunecate 
se foiau în lumina care cădea dintr-o parte. 
Emily trase adânc aer în piept - erau spiriduşii. 

Înăbuşindu-şi emoția, deschise uşa, trezind la 
viaţă clopoţeii ataşaţi de buton. De pe terasă, 
cele patru fete o priveau fix. Niciuna nu 
zâmbea. lnima lui Emily începu să bată 
nebuneşte. 

— Ştim ce-ai făcut, spuse Cassie, pe un ton 
lipsit de inflexiuni. 

Lui Emily i se uscă gâtul. 

— Știu că ştiţi, vorbi ea. Dar nu a fost cum 
credeţi voi. Nu eu v-am întins capcana. Jur! 

Cele patru fete continuau s-o săgeteze cu 
privirile lor. Emily era sigură că-şi auzea inima 
cum galopa. Era pe cale să se scuze din nou, 
dar atunci Cassie izbucni în râs, sări la ea şi o 
luă în braţe. Heather o cuprinse şi ea cu 
braţele, iar Lola şi Sophie li se alăturară. Emily 
rămase ţeapănă în prima clipă, apoi vru să se 


retragă. 

— Ştim că tu ne-ai eliberat, spuse Cassie. Te- 
am văzut pe geam când vorbeai cu O'Neal. Dar 
cum ai reuşit? 

Emily se dădu înapoi şi clipi des. Halal 
salvator anonim... 

— O'Neal e stripperul pe care l-am văzut pe 
geam în seara aia, zise ea, cu glas tremurat. 
Am poze cu el. 

Fetele schimbară priviri între ele, apoi bătură 
toate palma cu Emily. 

— Eşti un dur, Moşule, zise Heather. O'Neal 
nici măcar nu ne-a amendat. Singurul lucru pe 
care a trebuit să-l facem a fost să curăţăm 
clubul în dimineaţa asta şi să punem cadourile 
la loc sub brad. 

— Îmi pare foarte rău de cele întâmplate. 
Emily se sprijini de zidul lateral al casei. Jur că 
n-am ştiut că mama era cu ochii pe noi. Habar 
n-am avut că mi-a pus telefonul sub urmărire. 
La început, am primit slujba de Moş Crăciun ca 
să vă spionez pe voi - aţi avut dreptate. Dar 
am renunţat la spionat la scurtă vreme după ce 
v-am cunoscut. Nu sunt făcută să fiu 
turnătoare. 

— Ştim, Moşule. Cassie o atinse uşor pe 
încheietură. Eşti formidabil! 

— Avem ceva pentru tine. 

Lola dispăru în tufişuri şi se întoarse cu un 
obiect învelit într-o cuvertură mare, albastră. Il 
aşeză pe terasă şi dădu păturile la o parte; 


cuibărit în ele stătea bebeluşul Isus al mamei 
sale. Nu avea nici măcar o zgârietură. Păpuşica 
de ceramică dormea liniştită în leagănul de 
paie, ca întotdeauna. 

— Ne-am zis că mama ta îl vrea înapoi, zise 
Cassie, făcându-i cu ochiul. S-a agitat periculos 
de mult din cauza lui aseară. 

Emily atinse bebeluşul pe cap cu vârful 
degetului. 

— Mulţumesc, fetelor. Gestul va însemna 
foarte mult pentru ea. 

— N-ai pentru ce. Sophie se uită la ceas. Ar 
cam trebui să plecăm, fetelor. Avem de făcut... 
chestia aia. 

Spiriduşii încuviinţară din cap misterioşi. Pe 
Emily o săgetă un junghi, ar fi vrut ca fetele să- 
i spună unde merg, dar poate că le cerea prea 
mult. 

Cassie cobori de pe terasă şi-şi flutură 
degetul arătător în direcţia ei. 

— Să nu spui nimănui despre asta, ne-am 
înţeles, Moşule? 

— Sigur că nu spun, răspunse Emily. Să nu 
mă pârâţi nici voi mamei. 

— Promitem! 

— Poate ne întâlnim anul viitor în Ţara lui 
Moş Crăciun. Lola îşi înăbuşi un chicotit. Îmi 
cam place să fiu spiriduş, ca să fiu sinceră. 

— S-a făcut, rosti Emily. 

Spiriduşii plecară cu paşi lenți şi relaxaţi spre 
maşina lui Cassie. Emily se cuprinse cu braţele, 


înfrigurată, urmărindu-le pe fete cum se 
îndepărtează. O creangă uscată trosni în 
depărtare şi ea aruncă o privire spre lanurile 
de porumb, străbătută de un sentiment 
familiar de  nelinişte. Nu mai putea fi o 
coincidenţă: era cineva acolo. O urmărea 
cineva. 

— Hei! strigă ea, coborând de pe terasă. 

Nu primi niciun răspuns. Indiferent ce - sau 
cine - fusese, dispăruse. 


ÎN STRAIE VESELE 
SĂ NE ÎNVEŞMÂNTĂM 


Poate că am dispărut în lanul de porumb, 
Em, dar nu am plecat nicăieri. 

Trebuie să recunosc, m-a impresionat cât de 
mult a crescut micuța noastră Emily. Să 
şantajeze un ofiţer de poliţie? Cine-ar fi crezut- 
o în stare de-aşa ceva? Dar întotdeauna a 
dovedit slăbiciune pentru prietenele ei. Dacă 
am învăţat ceva, atunci acesta este faptul că, 
dacă vrei să ajungi la inima lui Emily, cheia 
este prietena ei cea mai bună, pe care a iubit-o 
şi a pierdut-o. Dacă Emily ar crede că există o 
şansă cât de mică pentru ca draga ei Ali să se 
întoarcă înapoi, ar merge şi până la capătul 
lumii ca s-o găsească. 

E o slăbiciune care naşte nenumărate 
posibilităţi. Aş putea s-o fac Emily să încalce 
legea pentru mine. Aş putea s-o fac să-i acuze 
pe oameni de tot felul de lucruri, toate în 
numele lui Alison. lar când voi trece la fapte, 
va fi atât de uşor s-o atrag în cursă! Imi vor 
trebui doar câteva cuvinte simple... şi un sărut. 
Nu pot decât să sper că şi celelalte fete se vor 
lăsa la fel de uşor manipulate ca ea... 

Următoarea este Aria. Ea, Byron şi Mike se 


pregătesc de distracţii cât mai trăsnite în 
perioada Crăciunului, dar eu bănuiesc, pe 
ascuns, că surpriza care-i aşteaptă la Cabana 
„Gheara Ursului” nu este lâna de tricotat pe 
care şi-o doreşte Aria de Crăciun. Şi asta nu e 
singura surpriză pentru ea, care va ieşi la 
iveală de sărbători. 


Muah! 
A.