Dimineata Copiilor/Dimineata Copiilor, 1924 (Anul 1, nr. 1-46) 714 pag/DimineataCopiilor_1924-1669230485__pages151-200

DIMINEATA 
To CORPI iLO 


APARE DUMINECA 
DIRECTOR: N. BATZARIA 


DOREL. — Acleu, maică, mi se pare că o să ajung în lună 


PREŢUL 3 LEI 


PAG. 2 


„DIMINEAȚA COPIILOR" 


PLIMBAREA LUI CUCURIGU 


s _ Mândrul și frumosul cocoşel din curtea mamei 
Floarea îşi desfăcu aripile, bătu puternic din ele 
şi, scoțând pieptul înainte, răsună de odată un 
Cucuricuu !* ce se 
auzi până de cealaltă 

y parte a sătucului. 
Găinuşa „Boghea- 
sa“ veni fuga de unde 
va de pe unde scur- 
mase pământul abu- 
rit. Se duce repede 
lângă cocoș, îşi lipi 
ciocul de al lui şi du- 
pă un minut de tăi- 
tuire amândoui luară 


o hotărâre. 

Jată-i acum eşind din sat, până ce ajunseră la 
marginea unui şanţ unde făcură cel dintâi popas. 
Şi ciup ici, ciup colea, rupeau ei mereu firicele de 
iarbă verde şi fragedă. 

In acea zi caldă şi senină de primăvară norocul 


hotărâse par'că să-i facă găinuşei „Bogheata“ nu- 


mai plăceri. 


In adevăr, lângă locul unde se opriră stătea răs- 
turnat un cărucior, mic şi drăguţ, asa cum ar fi 
un cărucior în care să se plimbe găinile. Cum îl 
văzu, Bogheata îşi Hpi din nou ciocul ei de ciocul 
cocoșului, stătură puțin la sfat şi după aceea Bo- 
gheata zise cu glas tare : „Drăguţule cocoşel, tu 
eşti mereu bun“. Se închină apoi cu gingăşie, aşa 


cum se închină Domniţele la curţile împărăteşti şi 
zise „mersi“ în franțuzeşte, că vezi aşa era la mo- 
dă şi la neamul găinesc. 

à Viteazul cocos zâmbi ca un adevărat cavaler si 


se înhămă la cărucior, poitind pe „Domnița găi- 
nuşea“” să se aşeze în fundul căruciorului. 

‘Top, top, porniră la drum, iar Bogheata nu zi 
cea de loc „hi; cal!*, „hi, gloabă!“, căci cocoşelu' 
îşi făcea bine datoria. 

Nu după mult, iată că întâlnesc pe „domnişoara 
Cucuiata“, puiculița coanei preotese. Cucuiata în: 
dată ce văzu căruciorul şi pe Bogheata umilân.. 
du-se în pene ca o prințesă, se rugă de cocoşel să 
o primească și pe ea în cărucior. Cocoşelul o pri 
mi cu plăcere, cu toate că Bogheta se  încrunt? 


şi cârâi supărată. 


Drăguţul cocoşel trebui acum să se cam opin- 
tească pentru-a urni căruciorul din loc, dar odată 
pornit, o luă la trap. 

Nu ştiu cât au mers aşa, dar deodată le eşi în 
drum un alt musafir. Era „Porumbaca'“ lelei Ca- 
trina. | 

„Frumos ar fi ca această găină de ţăran sărac 
să poftească în trăsură“, îşi ziseră Bogheata şi 
Cucuiata. 

De ce liera teamă, naveau să scape, căci alt 
cineva hotăra aci. Aşa dar, când Porumbaca se 
rugă de cocoşel să o primească în cărucior, cava- 
lerul nostru nu o putu refuza. 

„Te primesc şi pe tine“, îi zise el, „însă la urmă 
se cuvine să mă aduceţi şi voi înapoi“. 

— Se înţelege, răspunseră cu jumătate de gură 
cele trei din cărucior. 

In sfârşit, după o bucată de drum, cocoşul s'a o- 
prit şi întorcându-se spre cucoanele din cărucior, 
le-a zis: „acum e rândul vostru; frumoaselor 
mele !“ 

lată-l acum pe cocoşel în trăsurică, iar găinile 
la ham. Lui Cucuricu îi veni pofta de glumă şi de 
vorbă şi nu-i mai tăcea gura. „Hi. căluţele tatei; 
hi, şoimanele !“ Hi, hi mereu, până ce găinile şi-au ` 
eşit din fire. Mai ales Cucuiata care era grozav de 
nchipuită, crezându-se de neam mare. 

Şi unde o pornesc ele la fugă, de nu se mai ve- 
dea de praf în jurul lor şi „huştiuluc!* întrun 
şanţ cu cărucior, cu cocoș cu tot. 

Cucuiata şi Porumbaca fugiră peste câmp şi nu 
se opriră decât fiecare la casa ei, fără să le pese 
de ce i s'a întâmplat bietului cocoșel. Numai Bo- 
gheata fu credincioasă. Stătu lângă tovarășul şi 
cavalerul ei, cu chiu cu vai îl scoase din şant 
şchiop şi jumulit ca vai de el. 

Şontâc; şontâc s'au întors acasă. „Bine faci, 
bine găsești“, spune o zicătoare. Dar se vede 
treaba că nu e aşa la neamul găinesc. 

Constanta Negoescu 


„DIMINEAȚA COPIILOR” 


(A J) > 


DiMINERTR COPIILOR 


REDACŢIA Şi ADMINISTRAȚIA: ; i 
BUCUREȘTI. — STRADA SĂRINDAR 9-11 BUCUREŞTI. — TELEFON 1124 ! 


ABONAMENTE: UN AN 150 LEI 
ŞASE LUNI 80 , 


UN NUMAR 3LEI 
IN STRĂINĂTATE DUBLU 


4 MAI 1924 d 


Inecul din Măgura 


Primăvara începuse cu secetă şi tocmai în săp- 
tămâna patimilor ploile s'au dezlănţuit deodată pes- 
te tot ţinutul ca în mijlocul verii. Sătenii din Mă- 
gura priveau oftând câmpiile înecate de apa sub 
care nu se mai zăreau semănăturile abia încolţite. 
Sărăcia şi toametea îi ameninţa pe toţi. 

Dar nădejdea în bunătatea lui Dumnezeu nu 
şi-au perdut-o oamenii nici atunci şi toată săptă- 
mâna n'a rămas unul care să nu meargă la slujba 
deniilor ca să asculte cuvântul Domnului. 

Satul era croit pe deal şi casele erau la adăpost 
de apă, numai semănăturile din largul câmpiei se 
aflau în primejdie. Apele însă creşteau mereu şi, 
in noaptea Invierii, pe când sătenii se îndreptau 
cârduri-cârduri spre biserică, Marin vătăielul le a- 
duse vestea că puhoaele au năvălit şi la conacul 
boeresc, împreimuind casa şi pe toţi cei dinăuntru. 

Boerul, conu Alecu, era om rău și nedrept cu tă- 
ranii, de aceea. la vestea adusă de Marin, ei s'au 
gândit nepăsători: 

— Se îneacă boerul! Asta-i pedeapsa Celui de 
Sus pentru nedreptăţile lui! 

Numai unul din ei, Ion Moraru, a zis cu un fior 
în glas : 

— Marine! Nu-i putem lăsa să piară! 

Lumea dimpreiur l-a privit ciudat: Ştiau toţi că, 
în vara trecută, boerul luase morarului cu hapca o 
bucată de pământ. Pentru asta, lon, mai mult ca 
toți ar îi trebuit să-l urască, Dar el uitase tot a- 
cuma; se gândea numai ci la conac se aflau a- 
tâtea ființe în primejdie de moarte, că el le- 
putut scăpa şi nu-l răbda inima să nu alerge în 
ajutor. 

— Mergi Marine ? 

Vătăielul se codea: 

— Cum să răzbatem ? N'avem luntre. 

— N'avem luntre? Să ne înighebăm o plută: 
Scânduri găsim destule pe apă. Hai ! 


de ALICE GABRIELESCU 


Şi plecară amândoi. 

Boerii ar îi avut timp să îugă din conac înainte 
de creşterea apelor dar ei se credeau la adăpost 
fiindcă în primăvară ridicaseră diguri de partea 
râului. Insă, de apăsarea grozavă a apelor digul 
s'a rupt într'un Ioc. 

Când au prins boerii de veste, era prea târziu. 
Apele ajunseseră la genunchi. Casa era înaltă din 
temelii şi cu toate astea apa începea a intra pe 
ușă şi nu mai era mult s'ajungă până la fereşti. 
Cucoana de spaimă aproape leşinase, copiii tipau 
îngroziţi şi conu Alecu simţi că-i piere curajul: 

— Trebue să ne suim pe acoperiş ! 


Era tot ce puteau face. Urcară toţi la rând scara 
îngustă a podului de unde, prin ferăstruică, eşiră 
afară- Acoperișul fiind de şindrilă nu era prea lu- 
neocs, 

Incepea să însereze şi odată cu întunericul se 
mărea şi groaza celor în primejdie. Cât cuprindeai 
cu ochii nu era de cât o mare de apă. Conu Alecu 
şi nevasta lui cercau în zadar să se îmbărbăteze 
ei însişi, să se încredinţeze că apa nu mai creşte» 
că zidurile casei vor rămâne în picioare până la 
sfârşit... Degeaba, spaima îi copleşea. Uneori li se 
\ 


PAG. 4 


părea la toţi că plutesc, că acoperişul desprins de 
casă luneca, târât de valuri, că acum—acum se scu- 
fundă şi ei... Slugile boceau în gura mare, copiii se 
agăţau de gâtul părinţilor, care nemai ştiind cum 
să-i îmbune, îşi frângeau mâinile: disperaţi. 

Când, după ceasuri de groază, sa desluşit prin 
întuneric pluta care venea în ajutor, nenorociţii a- 
proape şi-au pierdut minţile de bucurie. Pe rând, 
dându-și binişor drumul dealungul streşinilor. s'au 
aşezat cu toţii în olută şi au cârmit îndărăt spre 


sat. Vâsleau fiecare cu câte o scândură căci dru- 
mul era foarte greu. La tot pasul trebuiau să se 
ferească de izbiturile bârnelor târâte şi săltate pe 
apă de furia puhoaelor. Insfârşit, biruind valurile, 
au ajuns cu bine la malul dinspre deal şi deabia a- 
tunci, privind pe oamenii care-l scăpaseră: văzu 
boerul că unul din ei era lon Moraru pe locul că- 
ruia el se făcuse stăpân pe nedrept. Parcă sa 
sfiit să-i mulțumească și s'a îndreptat cu mâna în- 
tinsă spre celalt, spre Marin. Dar vătăielul s'a feri! 
şi a arătat înspre tovarăş: 

— lon te-a scăpat cucoane, Fără el, spun cinstit, 
eu nu mergeam. 

Atunci conu Alecu s'a simţit deodată mic şi ne- 
vrednic în fața omului care mai degrabă i-ar fi 
putut îi duşman şi care totuş la primejdie sărise 
cel dintâi să-l scape. 

— Nu ştiu cum să-ți mulțumesc, bade Ioane, îi 
i el cu glasul tremurat, eu care te-am năpăs: 

] . 

Dar lon par'că nu-şi mai aducea aminte. li era 
plină inima numai de multumirea că scăpase de la 
moarte atâtea suflete. Răspunse fără ură : 

— Dumnezeu vede şi ştie toate boerule. 

— Aşa-i bade Ioane. N'am fost drept şi pedeap« 
sa Domnului era să m'ajungă. De azi înainte bu- 
cata de loc pentru care ne-am judeca! să fie iar a 
dumitale, iar dacă eşti în nevoe, punga mea ţi-e 
deschisă. 

Pe urmă s'au îndreptat cu toții spre biserica sa- 
tului unde preotul tocmai atunci chema credincio- 
şii în jurul lui : 

= Veniti de luaţi lumină ! Hristos a înviat £- 


C 9 N SR PEPE SIUI a e DE 


- pată de ape. El se 
„simţea acum frate 


„DIMINEAŢA COPIILOR" . 


Şi boerul carede multă vreme occtea drumul bi- 
sericii, a căzut în genunchi la icoanc şi s'a rugat 
îndelung, cu lăcrămi în ochi. 

lar când -s'a ri- 
dicat de ios, par'că 
era alt om. Cel ce 
îuseşe înainte, rău 
şi nedrept. se ni- 
micise odată cu 
zidurile casei sur- 


nu numai cu Ion 
care-i scăpase via- 
ta dar cu toţi să- 
tenii din jur şi le 
întindea mâna tu- 
uror cu aceeaş dragoste: 

„— Hristos a înviat ! 

-— Adevărat a înviat! 

„Ceea ce'a stficat atunci înecul in Pip aer 
țăranilor. din Măgura, a implinit cu prisosință dăr- 
nicia 'boerului. Şi după asta sta dus vestea că om 
ia ca boerul Alecu nu se mai află în tot - ti- 
nutu 


Alice Gai stai saca: 


Boboc de roză 


Boboc de roză, copildş 

Născut sub soarele de- April; - 

Caliciul. verde pe 'mpreiur | 

Teniaşă ca pe-un mic copi. - 

Şi sus-se vede ceva roş... 

E fața ta? Ce faci? Zâmbeşti?. 
, Iți place lumea din'preiur? 

Iti dai tu seama unde eşti? 

In jurul tău se 'ntinde 'n larg 

O lume de grădine 

Cu mii de feluri dragi de flori. 

Cu fluturi şi albine. 

Ce-aştepţi tu oare? Fluturaşi 

Cu aripi strălucitoare, 

Să-ţi spună 'n taină basme lungi 

Din lumea de sub soare? 

'Aştepți albine ce colind 

In fugă şi grăbite 

Să ia nectarul ne 'ncepu' 

Din noile "'nilorite? 

Astepţi o mână albă 

Pe o cosiță să-ți dea loc; 

Pe-un piept, pe lângă-o salbă? 

Aştepți uşor legsănători 

Zefirii din câmpii? 

Ori poate, neam de muritori, 

Ce-aştepti nici ţa nu gtii? s, Th, Da Saerantă 


= PAG. 5 


lubiţi pe Dumnezeu 1... 


de ALEX. DRUIA 


-UOTIId0D VIYININIG" 


lubiţi pe Dumnezeu, căci El este care 
| întemeiat cerul şi pământul !... lubiţi 
pe Dumnezeu, care ne-a creat soare: 
le ca să lumineze ziua, şi luna cu stes 
lele ca să strălucească noaptea .!... 
lubiţi pe Dumnezeu, carele dă hrană 


la toate vieţuitoarele! lubiţi pe 
Dumnezeu, care îşi are tronul în cer, 
de unde stăpâneşte asupra lumei !.-. 
Voi, micuţe suflete, iubiţi pe Dum- 
nezeu, din toată inima voastră ! 

Domane Dumnezeule, numai Tu 
porunceşti ca să.se scurgă apele din 
munţi prin livezi, pentru ca toate a- 
nimalele pământului să-şi potolească 
í setea! Tu, Doamne, ai întocmit mun- 
ţii înalţi şi câmpiile mănoase, pentru 
i ca în ele să se adăpostească anima- 
lele sălbatice !.... Tu ai sădit feluriţi 
pomi, ca în ei păsărelele să-şi înighe- 
beze cuibuşoare !... Tu ai făcut ma- 
rea, pentru ca în ea să se adăpos- 
tească toţi peştii mari şi mici !... Nu- 
mai Tu, Doamne, porţi grije de toate 
făpturile Tale !... Tu dai hrana nece- 
sară tuturor !... Tu reverşi din ce- 
ruri ploile binetăcătoare !... Tu aco- 
peri, primăvara, pământul cu ver“ 
>} deaţă; iar iarna îl îmbraci într'o hai- + 

„ nă argintie !.... Doamne cât de bine şi 
cât de mari sunt faptele şi iudecăţile 

Tale !.... Toate acestea le-ai săvâr- 

jit numai prin înțelepciunea. Ta !.... Întreg pă- besc şi să admir numele Tău, Doamne, Dumnezeu) 
mântul este plin de bunătăţile Tale!... Cât timp  nostru!... Amin!... 


i IA 
i 


2 


Ai 


voiu viețui pe acest pământ, necontenit am să iu- In româneşte de Vasile Dem; Eracul, toolog, 
ră ră 
Cântec de primăvară Satu-i plin de veselie 
Şcolarilor comunei Bala In tot locuri bucur pă 
À i 3 In pomi flori şi ciripire 
S'a dus iarna cu ninsoare, Pe drum copii... fericire, 
Astăzi câmpu-i plin de soare ; r 3 ý 
Şi vålceaua-i fără ceață. — Câmpul, crângul, vålceluta 


Satul, cucul şi merluța, 
Zic din zori şi pânăn seară : 
Bine-ai venit primăvară ! 

Andrei Gărghesc 


Cântă cucul sus la schit, 
Mierla-i zice : „bun venit“ » 
Presura nu tacen grâu 


Vezi colo pe-o poeniță GHICITOAR. 

Paşte o turmă de 'oițe, Nu sunt nici vechi, nici prea întrebuințat dar 
Lângă-ele un ciobănaț am rupturi pe cari nu le cârpiţi nici odată. 
„Cântă doina'n îlueras Cine sunt ? : ejang 


E T G E sa Ali 


PAG. 6 


Prințul care vroia să 


A fost odată un prinţ rău şi îngâmfat, care nu 
se gândea la alt ceva decât să cucerească toate 
țările din lume. Cu foc şi sabie porni ei prin lume. 
Soldaţii săi nimiceau sămănăturile de pe câmp şi 
dedeau foc la casele țăranilor. Multe mame se as- 
cundeau cu pruncii lor după zidurile fumegânde. 

Soldaţii însă nu ştiau ce este milă, căutau şi 
scotoceau prin toate colţurile şi când îi găseau 
pe AS ascunşi, îi spintecau cu săbiile şi-i aruncau 
în foc. 


Zi de. zi crescu puterea prințului celui rău, iar . 


numele lui era rostit cu groază de omenirea în- 
treagă. Din cetăţile aurite luă tot aurul şi bogate 
comori. In felul acesta strânse în capitala sa o 
avere cum nu se pomenise până atunci. 

Acum se puse să clădească palate, castele şi 
biserici. Cei ce le vedeau, strigau plini de admira- 
ție: „cât e de mare prințul acesta !“ Nu se gân- 
deau oamenii aceştia la nenorocirile ce căzuseră 
peste celelalte tări, n'auzeau gemetele şi plânse- 
tele din cetăţile arse şi pustiite. 

In vanitatea şi lăcomia sa, prințul nu se multu- 
mea cu ce câștigase. Voia să aibă mai mult, aṣa 
în cât să nu fie pe lume altă putere decât a sa sin- 
gură. 

Se aruncă, aşa dar, cu război asupră vecinilor 
săi şi-i birui pe toţi. Pe regii cei învinşi îi puse în 
lanțuri de aur şi-i legă de trăsura sa. 

Când era la masă, regii aceştia trebuiau să stea 
fa picioarele prințului și ale curtenilor şi să se 
mulţumească cu fărămiturile ce li se arunca. 

Prinţul cel rău merse şi mai departe. Ceru ca 
chipul său turnat în aur să îie pus în biserici îna- 
intea sfântului Altar. Preoţii însă îi ziseră: 

„Prințule, ești mare, dar Dumnezeu e şi mai 
mare; de aceea; nu ni-e îngăduit să îndeplinim 
cererea ta.“ 

— Bine, zise Prințul, dacă e aşa, 
biruesc şi pe Dumnezeu ! 


eu am să-l 


| 


$ 


MG 1: PE E 


„DIMINEAȚA COPIILOR" 


lupte împotriva lui Dumnezeu 


După ANDERSEN 


== 


In îngâmiarea şi nebunia inimei sale, porunci să 
i se facă un vas cu care să poată pluti în aer. Va- 
sul acesta era colorat ca o coadă de păun şi pă- 
rea că are o mie de ochi; fiecare ochiu era însă 
gaura ţevei unei puşti. 

Prinţul stătea în mijlocul vasului. Era deajuns 
să apese un buton, şi o mie de gloanţe sburau 
spre ţinta lor, iar puştile se încărcau din nou sin 
gure. Inaintea vasului au fost înhămați o sută de 
vulturi puternici. Şi aşa vasul s'a înălțat în văz- 
duh, îndreptându-se spre soare. | 

Vulturii sburau sus; tot mai sus. Dumnezeu tri- 
mise împotriva prințului rău numai un singur In- 
ger. Prinţul, cum îl zări, descărcă asupră-i cele o 
mie de puşti. Gloanţele izbiră însă neputincioase 
strălucitoarele aripi ale îngerului. Numai dintr'o 
pană a aripei curse o picătură de sânge, o mică 
picătură de sânge, şi căzu în vasul în care stătea 
Prinţul. Dar din această picătură vasul luă foc și 
îu înconjurat de îlăcări. Pe lângă aceasta îl făcu 
să se rostogolească jos la pământ cu o iuteală în- 
grozitoare. Puternicile aripi ale vulturilor fură 
zdrobite, un vânt turbat sufla în jurul Prințului, 
iar nourii cari se strânseseră din fumul cetăților 
aprinse de către Prinţul cel rău, formau în juru-i 
figuri amenințătoare, Câte odată semănau cu nişte 
raci uriași cari întindeau spre dânsul picioarele ca 
să-l strângă. Altă dată păreau nişte stânci ce se 
rostogolesc sau nişte balauri ce varsă foc pe gură. 

Prinţul zăcea aproape mort în vasul care. în 


sfârşit; rămase atârnat de crengile unui arbore, 
„Vreau să-l biruese pe Dumnezeu!“ zise el, du- 


pă ce se întremă. „Am jurat și voia mea trebue 
să se facă !* 

Şeapte ani în şir porunci să se construiască ma- 
şini de sburat si săgeți din oţelul cel mai tare. de 
oare ce voia să ia cu asalt fortăreaţa cerului. Din 
toate ţările sale strânse nenumărate oştiri pe cari 
le îmbarcă în maşinile zburătoare. Intruna din 
maşini se urcă însuşi Prinţul. 

Dumnezeu trimise împotrivă-i numai un mic roi 
de muşte. Aceste muşte se năpustiră asupra Prin- 
tului şi-l înţepară în obraz şi pe mâini. Furios 
Prințul trase sabia, dar lovi în vânt, pentrucă nu 
putea să nimerească muştele. Văzând aceasta, de- 
te poruncă să i-se aducă covoare preţioase în cari 
se întăşură, pentru ca să nu-l poată ajunge înte- 
păturile muştelor. 

Totusi. o musculiță se îurise în partea din lăun- 
tru a covorului şi se. strecură până la urcohia 
Prințului pe care îl înțepă cu toată puterea. Piscă» 
tura îl arse ca focul şi 0 otravă i se strecură m 


NOA TRNAS RAWS 


EN: 


- „DIMINEATA COPIILOR” 


creier. Prinţul azvârli covorul, işi sfâşic hainele şi 
ncepu să joace şi să sară gol inaintea soldaţilor 


ăi cari îşi băteau joc de acest Prinţ nebun care 
.oia să cucerească Împărăția lui Dumnezeu şi era 
- iruit de o singură musculiță. 

Prelucrare de Vasile Stănoiu. 
X k X* 


Treptele scării 

După H. HEINE 

La un perete; rezemată, 

Ședea o lungă scară 

Şi-o treaptă 'naltă, ingâmiată, 

` Pornită pe ocară, 

Privi odată către glie 

La treapta cea mai joasă 

Şi-apoi, zâmbind cu semeție, 

l-a zis, răutăcioasă : 

— „Credeţi şi voi că sunteţi trepte, 

„Că ne sunteţi egale 

„Și tot atâta de deştenpte, 

„Dar, vai, vă plâng de iale ! 

„Voi, cele care staţi la vale, 

„Umile'n josul scării, 

„Nu ştiţi ce se petrece'n cale 

„Si nici în largul zării ! 

„Voi una ştiţi : Să staţi robite, 

„Să sărutaţi noroiul, 

„Să titi întruna umilite... 

„Writ vă este soiul !“... 


Dar... vinesun om, îi află ura 
Si fala şi ocara 
Si-apoi, Cq să-i astupe gura, 
Intoarce inte scara ! 

Teodor Castrişaru; 


Numa i treaptă cu treaptă se poate urca ugor 
până la capătul unei scări. 


ihdas. h ca al 


PAG. 7:3 


Din frumusețile din Țară 
Mănăstirea Curtea-de-Argeş 


Mânăstirea Citeasd de-Argeş nu este numai una 
din cele mai îrumoase biserici din România, dar 
în genul ei putem spune cu drept cuvânt, că este 
unică pe lume. 


Şi cât de veche este ea! A îost clădită, între 
Româ- 


anii 1512—1521 de către Domnul Tărei 


neşti Neagoe-Vodă Basarab pe temeliile unei alte 
vechi biserici, Neagoe Vodă muri înainte de ter- 
minarea sfântului lăcaș, aşa că zugrăvelile se fä- 
cură sub domnia urmaşului și ginerelui său Radu- 
Vodă dela Aiumaţi, care a fost de asemenea ue 
nul din cei mai vestiți voivozi români. 

Ştiţi că în legătură cu clădirea acestei biserici 
este şi frumoasa legendă Meşterul Manole, le- 
gendă care începe cu versurile; 


„Pe Argeş în jos, 

„Pe un mal frumos 

„Negru Vodă trece 

„Cu tovarăşi zece, | ; 
„Nouă calfe mari, 

„Meşteri şi zidari 

„Şi Manole zece 

„Care-i şi întrece“. 


In frumoasa biserică dela Curtea-de-Argeş se 
află mormintele celor doi Domni pomeniti mai sus, 

In trecut biserica a fost prădată şi stricată în 
mai multe rânduri. La 1886, după ce 11 ani sa 
lucrat la restaurarea ei, a fost sfinţită din nou $ 
cu mare pompă. 


„Toţi bunii Români sunt datori să o cerceteze, 
Stan Ilias, 


> Aa 


SILA, Detla img at , EI A 


ve palti ptr 


PAG. x 


~- „DIMINEAȚA COPIII LOR: 


FRICO SI PICO 


Frico era iepurele cel mai bogat din tot finu- 
aul -lepureştilor. 

De aceea, era ţinut în mare cinste printre se-: 
menii săi. 

Intr'una din zile, pe când Frico eşise să se 
plimbe şi să respire pu- 
țin aer curat în pădurea 
din jurul locuinţei sale, 
întâlni în drum pe tâ- 
nărul său prieten Pico. 
Acesta mergea şchiopă- 
tând şi văitându-se, 

<Ce-i cu tine, Pico ?. 
Ce-ai păţit»? îl întrebă 
Frico. 

— Ma rănit un vânător şi nu mai pot de du: 
tere, răspunse Pico. . 

Frico însă nu era numai un iepure bogat, ci 
totodată avea un suflet foarte bun şi milostiv. 

il luă, deci, pe Pico acasă la el, îispălă rana, 
îi dete să mănânce foi de 
varză, morcovi şi rădăcini 
de ierburi. li pregăti şi un 
culcuş moale şi cald şi îi 
zise : «să fii musafirul meu 
câte-va zile, până ce te faci 
bine». 

Câte-va zile dela întâm- - 
plarea aceasta, Frico eşi 
din nou să-şi facă plimba- 
rea obişnuită, lăsându-l pe Pico să stea acasă 
şi să se înfrupte din toate bunătăţile. 

Cam pe înserate, când se întorcea dela plim- 


blare, Frico înlemni de groază de ceeace văzu : 
la intrarea locuinţei: sale. Era o coadă de vulpe! : 


Aceasta însemna că o vulpe intrase la el şi îl 
aştepta. 

Frico nu stătu mult să se gândească, ci făcu 

a odată stânga împrejur şi 
o rupse la sănătoasa, fu- 
gind cât îl ţineau picioa- 
rele. 

Adevărul este însă că 
nu venise nici o vulpe şi 
că totul nu fusese alt ce- 
va decât o înşelătorie de-a 
lui Pico, pentru ca să-l 
facă pe Frico să- -şi pără- 
sească tobiuiigța şi să-i rămână: numai lui toate 
bunătăţile ce le-a îngrămădit întrînsa. 

Cum vedeţi. deocamdată înșelătoria i-a prins 
bine. Pico nu mai putea de bucurie. Juca 'sărea., 
cânta şi lua din cămara cea bogată a lui Frico 
ba un măr, ba o pară. 


Bucuria şi belşugul nu cala însă. multă vre- 
me. O oră două după aceasta trece pe acolo câi 


„nele Medor, duşmanul de moarte al iepurilor, vul- 


pilor şi al altor lighioane ce umblă prin păduri. 
Medor, îndata ce văzu coada de vulpe la intra- 
rea locuinţel lui Frico, îşi zise bucuros: «of, ce 
noroc am avut să mă ospătez cu carne de vulpe>i 

Şi, nici una, nici două, se şi repezi într'acolo 
E adevărat că n'a 
găsit nici o vulpe.“ 

In schimb a dat ġo 
peste Pico şi fără 
să stea şi să-şi ex- 
plice de ce în loc 
de vulpe este un 
iepure, îl înfăşcă 
pe nerecunoscăto- > 
rul de Pico şi-l mâncă să loc cu roti cu tot. 

Trecuseră vre-o trei:zile la mijloc, când Frico - 
veni să dea din nou târcoale în jurul locuinţei 
sale. Nu mai putea bietul iepure de dorul ei şi 
de dorul bogățiilor ce strânsese. 

Se apropie cu băgare de seamă. cercetă bine 
cu privirile atât intrarea, cât şi împrejurimile şi 
văzu că nu e nici o urmă de vulpe sau de vre-o 
altă -dihanie. 

Atunci avu curajul să intre În casa sa, unde, 


„bine înţeles, nu-l găsi nici pe Pico. 


Frico este acum din nou mulțumit şi fericit. 


' Stând în fotoliul său moale şi lat, citeşte o carte 
_în care se spune că ființele rele şi n 


toare, cum a tost Pico, sfârşesc îi i 


prin a-şi găsi pedeapsa şi că cine s 3 
altuia, cade el într'însa. 
n Pro! 
De o. i i ă 


Cântec MI: cânt înt de iale, 
doină, glas nemuritor, 
cât este d'alinător, 

sunetul jelirii tale. 


Când te-ascult, de fericire 
„Sunt cuprins şi mă por 
luat de-avântul tineresc 

Rar d orice mâhnire, + i 


Când. Aaa: pe. deal; be. vai 
dau un: chiot prenet; 
dtuünc? eu” îs fericit; 


ii; pornită zica be jale. 
sandu ; b 


"PAG. 3 


„DIMINEATA COPIILOR" = 
CUM I-A PĂCĂLIT HAPLEA de MOŞ NAE 


AA 


nu e altul, 4. „Când. venim la podul mare, 


e Hapiea, 2. „Sunt deştept suni 
„Să te rogi lui Dumnezeu „Na să vezi ce-am! linvârtit „Văd douzeci de lel pe jos“, 
„Că norocul tâu fu mare, „Cu doi d'âla, doi Tâ nase „Bogdaproste“, îmi zic eu singur 
„Uite omul norocos. 


„Ca bărbatu-ți să fiu eu. „Azi la drum când atp pornit. 


A AA: 


„Dar amicii, hop cu gura! 5. „Să.nu zici doar cå mi-e îfrică. 6. „Dar imi zic în gându-mi singur 
„Ba că-i asta, ba că-i aia. „Unu-i Haplea cel vestit. | „Stai, le trag o păcăleală. 
` „Cå văzură şi ei banii., „De-ar fi vorba pe bătaie. | „Să mă ţie minte bine 


„Gata cearta 'și bâtaia. „Să-i înșel la socoteală 


„l-aș fi stins şi prăpădit. 


a 


april g- g; le strig la dânșii, g. „Ştii ce fac atunci, nevastă 9. „lar hârtia ce găsit-am 
ARNAS RAYO VLAM Siino] „O, prea greu e de ghicit! ; „Pentru mine o-am ţinut 


` „Căci hârtia ce ai luat-o „Câte zece lei din tuani-mi „Zi acum cå Hăplişoru-ţi 


„O văzurâm şi noi doi". „ka cei doi le-am intpăârţi Nu-i destent si nricenu 


PAG. 10 


„DIMINEATA COPIILOR” 


Muzica ,„,Dimirieţei Copiilor“ 


Cu numărul de față introducem o nouă rubrică 
în convingerea că răspundem unei dorinţi a citi- 
torilor, precum şi unei înalte necesităţi. Anume, 
vom publica din două în două numere câte un 
cântec uşor pentru copii de şcoală. 


Spre acest scop ne-am adresat atât de bine cu- . 


noscutului profesor de muzică, d-lui A. L- Ivela, 


care a binevoit să-şi pună cunoștințele, vasta ex- 


Ver - de sus şt ven l- > dei Itu 
lI, II, 


ăs jărele, 
Să vezi flbricele 


F 


Pe càmpia verde 
Și 'n dumbrava verde 


S'auzi 


Pe câmpia verde 


*perienţă şi talentul d-sale în serviciul unei opere 


atât de folositoare, cum este răspândirea muzicei 
şcolare. 

Aducând maestrului Ivela viile noastre mulţu- 
miri, ţinem să lămurim că bucata din n-rul de faţă 
„Pe Câmpia Verde“ este extrasă din culegerea 
de „Cântece şi coruri şcolăreşti“ de A. L. Ivela 
şi publicată în editura Jean Feder din Bucureşti. 


muzică. de A.du..lvela, 


de fru-mos! 


S'auzi greeraşi 
Să vezi băețaşi 


Şi în lunca verde gi Pee Cum fug drăgălaşi 
Ah! mult e frumos! Cum aleagă pe răzoare — După fluturaşi, 


Verde sus şi verde jos, 
Doamne, cât e de frumos! 
Doamne, : „cât e 


Păţania unui boer 


Un boer avea în serviciul gospodăriei lipi, ja 
tigan anume Marin. 

-Intro zi, boerul porunci ţiganului să pue caii "ia 
trăsură ca să meargă la iarmarocul ce se deschi- 
sese de Sân-Petru, într'un târguşor din apropiere. 

Pe drum, ce se gândi boerul ? la să-i joc eu un 


renghiu ţiganului meu. li strigă so ia peste câmp ; 
Ca să mai tae din drum; când ajunseră în mijlo- | 


cul câmpiei» boerul îi făcu semn să oprească. 


Să culeagă câte-o tloare. 
Verde sus şi verde jos, 


Verde sus şi verde jos, 
Doamne cât e de frumos 
de frumos ! 


Se dete jos din trăsură şi începu să se plimbe 
privind în toate părțile par'ca-ar fi fost în mijlo- 
cul iarmarocului. 

Luă apoi pe ţigan și arătându-i câmpia goală î 
ZISE, 

— Ce zici Marine, frumoşi sunt boii ceia, rău 
îmi pare că nu mi-am luat mai mulți bani la mine, 
că i-aş îi cumpărat. 

Şi tot așa boerul îi mai arătă şi alte lucruri de 


' târg pe care bine înţeles tiganul nu le vedea. 


Intr'un târziu, când boerul se învârtea prin ju- 
rul trăsurei aşa par'că sar îi îerit de înghesuiala 
oamenilor din târg, tiganul îi arse o palmă pe la 
spate de sări boerul cât colo. 

— Da ce fuse asta măi Marine, între mine şi ti- 
ne n'a mai fost nimeni? 

— De ştiu şi eu conașule, din aşa mulțime du 
lume n'am văzut cine a fost, 

Gh. Rădulescu, 
Mărăşeşti-Pita a 


e Aa 


„DIMINEAȚA COPIILOR” 


SUFLETE 


/ 


Era aproape miezul nopţii, când căpitanul Vâr- 
tej îmbrăcat în uniforma-i de ofițer de vânători, 
dar purtând pe cap în loc de chipiu o căcuilă tă- 
rănească, îşi luă rămas bun dela lonel şi dela ma- 
ma acestuia. Nu e nevoie să vă spun cât de miş- 
cătoare şi de înduioşitoare a fost despărţirea. 

Plângea mama, plângea lonel şi însuşi căpita- 
nul îşi reţinea anevoie cursul lacrimilor. 

— Domnule căpitan, se ruga Ionel agăţându-se 
de braţele ofițerului, ia-mă şi pe mine cu d-ta, 
căci poate să-ţi fiu de folos şi e mai bine, când 
suntem doi. 

— Micul meu erou, răspunse căpitanul adânc 
mişcat de devotamentul şi de curajul acestui co- 
pil de zece ani. Tu ai să vii mâine seară să mă 
cauţi la moara din vale şi să-mi aduci şi ceva de 
ale mâncărei. Până atunci, să stai liniştit lângă 
mama şi mai cu seamă să dormi şi să te odih- 
nești bine în noaptea aceasta. 

Il mai strânse încăodată la pieptul său și eşi 
după aceea din casă pierind în întunerecul 
nopţii. 

lonel şi maica sa nu-s'au culcat numai decât 
dună plecarea căpitanului, ci aprinzând candela 
s'au rugat multă vreme la vechea icoană a Mai- 
cii Domnului, ca să-l aibă în sfânta sa pază pe 
omul, care singur şi fără nici un ajutor se asvâr- 
lea în cele mai mari primejdii. 

Cei din casă stăteau îngenunchiaţi în fața icoa- 


== PAG, 11 


DE VITEJI 


nei, pe când căpitanul mergea încet şi cu toată! 


băgarea de seamă dealungul caselor satului ador- 
mit. Umbla puţin şi după acea se opria trăgând 
vu urechia în toate părţile. 

Merse aşa ca vr'o cinci minute vreme, când la 
cotitura unei străzi aude un sgomot puternic de 
pași şi cuvinte spuse într'o limbă străină. Cu toa- 
te că era o noapte fără lună şi fără stele, căpita- 
nul Vârtej, ai cărui ochi se obişnuiseră de mult 
cu întunerecul, putu desluși la marzimea drumu- 
lui un sanţ, în care se grăbi să sară, pitulându-se 
cât mai bine. Scoase după acea revolverul din 
buzunar şi se puse la pândă. 

Sgomotul de paşi se apropia şi cuvintele se 
auziau acum foarte lămurit. Nu trecu nici un mi- 
nut la miiloc şi căpitanul văzu trecând ve divain- 
te-i cinci soldaţi din oastea dusmană. De bună 
seamă mu puteau fi altceva decât o patrulă de 
noapte POR 

Căpitanul Vârtej stătea cu revolverul în mână 


de N: BATZARIA 


IV. Cea dintâi ispravă a căpitanului Vârtej. 


(Urmare) 


(1) 


gata să tragă dacă s'ar fi simțit nevoie. Soldaţii 
duşmani nici nau bănuit, însă, că la doi paşi de 


“ei stă cu arma îndreptată asupra lor un ofiţer din 


armata română. 

Acesta la rândul său socoti că e mai înţelept 
să-şi înfrâneze mânia, care îi clocot>a în piept 
la vederea dușmanului şi să nu tragă cu revol- 
verul. i 

Era sigur, că ar îi putut prăvăli la pământ doi 
sau chiar trei dintre aceşti soldați. Decât nu a- 
cesta era planul pentru a cărui îndeplinire pără- 
sise el locuinţa, unde ştim de ce primire îrățeas- 
că avusese parte. ' 

Ca să vorbim şi mai lămurit, nu pentru a o- 
mori doi sau trei soldați dușmani se muncise și 
se frământase căpitanul atâtea zile şi atâtea 
nopți petrecute fără să poată închied ochii. Ur- 
mărea- să aducă la îndeplinire lucruri mai mari şi 
mai însemnate. Ce anume? Vom vedea numai 
decât. 

In adevăr, după ce pieri ultimul ecou al paşilo: 
patrulei, căpitanul Vârtej eşi din ascunzătoarea 
sa şi o porni înainte. Mai merse o bucată de 
drum şi eşi în strada în care se găsea cea mai 
mare şi mai încăpătoare casă din tot satul. In 
această casă erau găzduiți, după veştile ce-i dă- 
duse Ionel, ca la vr'o 50 de soldaţi din armata de 
ocupaţie. ; 

Când ajunse în apropierea casei, ofițerul nostru 
se opri din nou şi lipindu-se de un zid pentru a 
nu îi cumva observat şi descoperit, stătu o bu- 
cată de vreme ascultând şi ținându-și privirile în- 
dreptate spre casa ocupată de soldaţii dușmani. 

In casă totul era liniștit, adormit şi nu se ab- 
serva nici o mişcare. Nu se auzea alt sgomot de- 
cât acela al paşilor sentinelei din fața porţii. Si 
capitanul constată cu mulțumire, că nu era de 
gardă decât un singur soldat. 

După ce luă cunoştinţă de toate acestea, că: 
pitanul îşi scoase încălțămintea şi începu să ina- 
inteze spre casă mai mult târându-se decât um- 
blând. Işi alese în aşa fel drumul, încât să poată 
veni pe la spatele santinelei. Căpitanul înainta în- 
cet şi binecuvântând pe D-zeu, care făcuse ca 
noaptea aceea să fie aşa de întunecoasă: 

El se apropia într'una de soldatul de pază, care 
cânta printre dinţi o arie din țara sa. 

Tocmai în momentul, însă, în care se aşte 
mai putin ca oricând, cineva sărind din sp: 


îl apucă de gât așa de repede şi îl strânge aşa 
de tare, încât acest soldat, căruia de groaza ce-l 
cuprinsese Îi- căzuse puşca din mâini, nu putu 
scoate nici un strigăţ, precum nu putu face nici 
un gest de împotrivire şi de apărare. 

In câteva secunde era trântit, lungit jos de ne- 
cunoscutul, care parcă în clipa aceea: răsărise din 
pământ. 

Soldatul se simţea strâns ca într'un EA de 
fier. Incepu să se sbată şi să scoată un orăcăit 
înecat, înăbuşit. Necunoscutul îl strângea din ce 
în ce mai rău şi îi apăsa pieptul cu genuchii săi 
ce ai fi zis că sunt mai grei decât plumbul. . 

Nu cred să îi trecut nici două minute la mijloc, 
când soldatul duşman,  sbătându-se şi cutremu- 
rându-se încă odată din tot corpul, lăsă braţele 
să-i cadă moi şi rămase fără nici o mişcare. 

Atunci cel ce atacase, care, precum lesne în- 
jel:geţi, nu era altul decât căpitanul. Vasile Vâr- 
tej, îşi retrase mâinile din jurul gâtului celui su- 
gramat şi se sculă în picioare. 

Mai stătu puţin, ca să vadă dacă nu cumva sol- 
datul trăieşte încă şi se mişcă din nou. Cel cul- 
cat la pământ era, însă, dus deabineiea din lu- 
mea celor vii. 

„Bun“, îşi zise căpitanul Vârtei îrecându-şi mâi- 
nile de "bucurie. „Inceputul. promite“. 

După aceea, în loc să se depărteze şi să îugă 
îndrăzneţul căpitan începu foarte liniştit, ca şi 
cum n'ar fi fost ameninţat de nici o primejdie şi 
mar îi avut la doi paşi o casă plină de duşmani, 
să-l desbrace pe soldat. După ce termină cu.a- 
ceastă operaţie, lepădă uniforma de ofiţer român 
şi îmbrăcă în schimb uniforma soldatului omorit. 
Nu doar pentrucă această uniformă i-ar îi plăcut 
mai mult, ci cu totul pentru alte scopuri, pe cari 
le vom vedea mai departe. 


Din uniforma sa îşi făcu un pachet, pe care îl: 


înfăşură bine şi cu îngrijire. 

Mai luă apoi puşca soldatului, se încinse cu ba- 
ionetă şi cu cartuşiera şi deghizat în felul acesta 
făcu câţiva paşi mai încolo, fără să se mai gân- 
dească.la soarta celui ce zăcea fără viaţă. 

Am uitat, însă, să spun că viteazul ofiţer ro- 
mân adusese cu el şi o legătură din care curgeau 
stropi ce miroseau puternic a petrol. In această 
legătură erau cârpe înmuiate în petrol pentru în- 
deplinirea unui plan, pe care ofiţerul se şi gră- 
beşte acum să-l pună în aplicare. 

In adevăr, pune o cârpă în fața porţii, o a doua 
în partea casei unde se găsea o grămadă de 
scânduri lipită de zid şi o atreia pe o fereastră 
mai joasă. După acea, fără să piardă vreme, a- 
nrinde un chibrit va dă foc la cele trei cârpe. 

Ya urma. 


„îleacuri de: boli ce 


PARE Mg TU ATA 
DIMINEATA COPIILOR 4 


PAG. IZ Îi - aa 


Dorel lui Azorel 


Dragul: meu Azorel, ştii de unde viu acum? De 
la doctorul.cel vestit care se pricepe să vindece 
boli adevărate, boli 
de animale, nu 


au oamenii. 

O, nu te'speria, 
căci n'am avut ci- 
ne ştie ce. Aşa, o 
mică  indispoziţie, 
limba cam  încăr- 
cată şi dureri,de stomac. 

Astea mi i-a făcut Paştele. Bune şi frumoase 
sunt sărbătorile Paştilor, dar prea s'au îngrămă- 
dit multe. Dă-iţcu oase, dă-i cu carne, dă-i cu ouă 
roşii, cozonaci, prăjituri am ‘mâncat aşa de multu 
încât burticica îmi s'a umflat. lar Florica, îndat: 
ce m'a văzut că.nu prea mă simt bine şi că îm! 
curg ochii, ma şi dus la doctor. Să trăiască stás 
până-mea, că are:;de mine toată grija! 

Cu doctorul însă nu prea mă împac şi par'că 
îmi vine să mă supăr pe el. Ştii ce a spus? „Dorel 
trei zile să nu ieitaltceva decât lapte. Nici pâine 
nici carne şi nici oase. Numai lapte, m'ai înteles?’ 

De înțeles l-am înţeles, dar nu prea îmi vine li 
socoteală ceeace mi-a spus. Să bei numai lapte, 
când. dela bucătărie vine un miros aşa de plăcut, 
când în jurul tău atâtea oase îţi fac cu ochiul, când 
cozonaţii te - poltesei să le faci cinstea de a-i în 
ghiţi! | 

Nu de citate dar toate bunătăţile astea. se 
strică şi sunt aruncate la gunoiu. E păcat, nu-i 
aşa? 

Şi eu am socotit căi e păcat şi de aceea mi-an 
cam făcut rost singur. Am mai ros pe furiș nişte 
oase şi m'am cinstit culvreo două bucăţi de carne. 

Dar să nu mă spui, dragă Azorel, că află Flo- 
rica şi se supără. Adică, eu ştiu că n'ai să mă spui, 
pentru. că noi câinii ne tirem de cuvânt şi păstrăm 
secretul mult mai bine decât oamenii. 

Te sărut pe botisor. Al tău 


Dorel. 


în timpul iermei se 


Timpul e îriguros ca omul: 
inveleşte. mai mult decât vars- 


„DIMINEAŢA COPIILOR” 
Din jurnalul lui Urechilă. 


Tubiților cititori, am făcut o descoperire. impor“ 
tantă. Am găsit a anume ascuns sub paie, 


olț al șopronului, un caiet în care Urechilă, mai 
bine  Bichişor, măgăruşul nostru cel atât de deş- 
ept și de simpatic, îşi însemna impresiile, păţa- 
diile. şi întâmplările sale. Din acest caiet vom 
scoate câte ceva, ca să fie cunoscut de toți citi- 
orii „Dimineței Copiilor“. 

lată un început pentru ziua de astăzi. 
"1425 Aprilie. — Am auzit ieri la moară o poveste 
care ma făcut să râd. Ci-că odată un lup, o vulpe 
şi un măgar îşi spuneau unul altuia păcatele ce să- 
vârşise fiecare. Lupul a mărturisit că mâncase 
mai mulţi miei nevinovaţi şi că într'o zi sfâşiase o 
scroafă cu 12 purcei. Vulpea însă s'a grăbit să-i 
spună că faptele acestea nu sunt nici un păcat şi 
că lupul le-a făcut chiar o mare cinste. 

La rândul său, vulpea a recunoscut că are pe 


conştiinţă vreo 20 de găini ' care nu-i făcuseră 
ceva. 

— „Nici aceasta nu-i vreun păcat“ a asigurat-o 
lupul. 


„Măgarul însă a fost găsit ca un mare vinovat, 
ba chiar un criminal, pentru că într'o zi, fiind lih- 
nit de foame, a rupt câteva fire de iarbă dintr'o 
livede străină. Şi măgarul a şi fost pedepsit pe loc, 
fiind sfâşiat şi mâncat de către lup şi vulpe. 

„Eu unul nu cred un singur cuvânt din toată 
povestea aceasta. Mai întâi, pentru că măgarul nu 
s'ar fi lăsat aşa; cu una cu două, să fie doborit şi 
sfâşiat. Mai ales unei făpturi, cum e vulpea, i-ar fi 


venit uşor de hac. li trăgea una de o făcea să va- ` 


dă stele verzi. 

„Al doilea, măgarul nu e aşa de prost; încât să 
lege tovărăşie cu nişte ființe aşa de rai ca lupul 
şi vulpea. 

„De aceea, toată povestea de-mai sus. a fost 
_scornită de oameni cari, precum se ştie, fiind cam 

mărginiţi la minte. cred "multe prăpăstii despre hoi 
măgarii* A Ane 


wl J 


MEA A 


Cheia de aur 
pn de frații GRIMM, 


Intro iarnă grea, zăpada se aşternuşe din bel- 
\sug acoperind totul. Un biet băiat trebuia să aducă 
“lemne din pădure pe o sanie. După ce încărcă lems 
nele, vroi să se încălzească. Incepu să dea zăpada 
la {o parte ca să aprindă un foc. Pe pământ găsi a 
chsiţă de aur. Băiatul se gândi că unde e cheia 
trebuie să fie şi lacătul. Săpă în pământ şi găsi o 
casetă de aur. | 

„Un această casetă sunt lucruri minunate“ gân 
di băiatul şi căută broasca. 

In. sfârşit o găsi şi cheia se potrivi. 

Răsuci odată împrejur — şi acum trebuie să 
aşteptăm până când se va deschide şi capacul, 
dacă ii ba să vedem ce fel de lucruri sunt în ea. 

sira de Dan Moisescu; 


Darurile de Paşti 


bera À gaea de Paşti pentru copiii ei. câte 
cev 
Lui su îi ia două perechi de ghete, lui 


Ionel trei |cămăşi, iar pentru Anişoara patru ba- 


tiste. Când) veni acasă tatăl o întrebă cât a coş: 
tat totul. Na ma răspunse: O, am dat foarte mult, 
600 de leii cu totul. 


O pereche de ghele costă de cinci ori cât o 
cămaşă şi o:cămaşă de două ori cât:o batistă, 

Tatăl se aşeză să socotească: 

3 cămăşi costă cât 60 batiste. 

2 perechi de ghete cât 200 batiste, 

600 de leiipostă deci 40 x60=30 batiste. - 

Aşa că o batistă costă 20 lei (= 600: 300); 
cămaşe 20 X2:=40 lei, iar o pereche de Chita 
5 x49=200 lei. Total 600 y 


INTRE VANATORI i 


— „Eri am împuşcat un lup aşa de mare, cât v 
vacă“. Abia l-am,dus acasă cu căruţa“, 
— „Mai subţiazăi lupul că se rupe căruța“, îi stri 
gă un altul. 
D. Antonescu. 


Să nu invidiezi pe cei ce îţi sunt superiori, ct 
să te sileşti să-i ajungi prin muncă cinstită, 


Iý 


e eee e E 


EA ISU 9, n 


PAG. 14 


j 


„DIMINEAȚA COPIILOR 


Circul lui Doru şi Rica 


"Spre a arăta lumii că sunt în stare să facă şi ei 
ceva, Doru şi Rica se hotărâră să improvizeze un 


circ, mai mare şi mai îrumos chiar decât cel ce: 


fusese zilele trecute în oraş. , 

Insă, pentru îndeplinirea planului, le trebuiau 
multe lucruri şi puterile lor erau prea mici față de 
marea intreprindere ce proectaseră. e Le trebuia, 
în primul rând, un circ, apoi aparate de gimnasti- 
că, orchestră şi, în fine, public. 

După o consfătuire nu puţin zgomotoasă, găsiră 
că n'ar îi rău dacă ar ruga şi pe Nicu, îratele mai 
mare al lui Doru, să le aiute. Propunerea îu primi- 
tă îndată de acesta, dar cu condiţia să ia jumătate 
din câştig. Era prea de mult folos ajutorul lui Nicu, 
câştigul prea mare, pentru ca acesta să nu fie pri- 
mit cu braţele deschise. 


Astiel, după ce arhitectul nostru găsi oamenii 
de cari avea nevoe, lucrările începură. Locul era. 


bine ales: în grădiniţă, sub salcâmii cari aveau, să 
ţie loc de acoperiş şi împrejmuit cu bucăţi de car- 
ton, scânduri, pe care Nicu le aşeza cu multă, di- 
băcie. 

Doru şi Rica priveau minunându-se, iar când lu- 
crul înceta, din lipsă de material, mai făceau e- 
xerciţii, căutând să imite cele văzute la circ. 

In fine. după o muncă încordată, pe o căldură 
dogoritoare lucrarea îu isprăvită : circul era gata. 

Nicu avusese grije să pună nisip, spre ajnu fi 
dureroase căderile clovnilor, un lemn i m cu 
{două sfori de cracă închipuia un trapez, alte două 


femne sprijinite pe gard şi pe o capră de tăiat lem- 
ne închipuaiu paralelele, în fine maneiul era în- 
semnat cu var, pe care Doru îl luase dela „tanti 
Mita“. Un ţigănuş era însărcinat /să repare linia 
Ibă, ori de câte ori sar îi şters. Partea cea mai 
'rea se făcuse. 
Orchestra o forma tiganul Alexe, care cânta ad- 
irabil din țambal. 
Cât priveşte publicul. era format din Costel cu 


- 


"sora sa Baria Jeana care avea să-şi aducă şi 


- păpuşa, Miţişor cu pisica ei cea albă, gătită cu o 


„pamblică“ mare roşie, „să nu se deoache“, etc. 

Ziua reprezentaţiei era fixată pentru Duminecă, 
orele 3 d. a. 

Publicul începu să vie. Şi era numeros, căci ins 
na “ra, dac cu ei pe alți invitaţi de ai lor ş. 
a m. d. 

Trupa (Doru, Rica şi cățeluşea Nelly) era foar- 
te veselă, gândindu-se la apropiatul succes, iar A- 
lexe cânta de zor marșul de primire. 

Reprezentaţia avea să fie începută de Doru şi 
căţeluşea dresată — Nelly — care ştia să meargă 
în două picioare. 

Intr'adevăr, iată-i că apar în manei: Doru îm- 
brăcat într'un îrac cam „strâmt“ şi verde de nou 
ce era, ţinând pe Nelly legată cu un lănţişor de 
toată frumuseţea. 

„Domnilor, veţi vedea îndată câinele fenomenal, 
care merge mai bine decât oamenii ..* 

Dar, bietul dresor. napucă să-şi sfârşească 
discursul, când Nelly se repezi spre public, trân- 
tind pe Doru în căldarea cu var pe care tiganul o 
avea lângă el. 

Ce se întâmplase ? Nelly, văzând pisica din 
braţele lui Mitişor şi cum e cam geloasă din fire, 
se repezise spre ea. 

Pisica, vrând să fugă, îşi sgârie stăpâna, care, 
iz spaimă, trânti banca pe care sta onorabilul pu- 
blic. 

; Astfel se sfârşi prima şi ultima reprezentaţie da- 
tă de Doru si Rica. 

Păcat că nu putură să-i dea şi lui Nicu jumă 
tate din câştig ! 

I. I. Angelescu.—Câmpina. 


Dintr'o roare la cules, nu s'a lămurit că bu- 
cata „Fără cap“, apărută în n-rul 9, este tradusă 
de Ionel Munteanu, iar nu o lucrare originală. 

Cu ocazia aceasta aducem la cunoştinţa tutror 
câți ne trimit spre publicare bucăţi originale sau 
traduceri că nu vor îi măcar luate în cercetare bu- 
căţile cari nu poartă semnătura întreagă şi citea- 
tă precum şi adresa exactă a trimițătorului şi 
dacă pentru traduceri nu se arată autorul, volu- 
mul sau revista din care a îost extrasă și limba 
din care a fost tradusă. lar celor ce copiază din 
cărţi sau din reviste mai vechi bucăţi publicate și 
le trimit ca ale lor proprii» li-se va publica numele 
pentru ca să se ştie de toţi că au săvârşit o faptă 


nepermisă. DIRECȚIUNEA 
| meri a ER e afi 0 PT > Piti 
} sp Es ES OL F EN ARTA i PEA A 


TETEA Te Ta 
i AR a EAS E At, 


Li 


€ DIMINEAȚA COPIILOR” iz 


O A F, h 
(| X 
NISAN 
De vorbă cu cititorii 


Unde-i Haplea? — Un cititor din provincie ne în- 
treabă: Haplea despre care scrieţi atâtea năzdrăvă nii, 
nu e oare în Bucureşti ? Drăguţul meu, oameni în telul 
lui Haplea sunt și la Bucureşti și peste tot locul. Noi 
însă să căutăm să nu fim ca dânsul, iar ca să-l cur oaş- 
šem mai bine, să-l urmărim regulat în ,,Dimineaţa Co- 
piilor't, 

Unei cititoare.—Ne ceri să publicăm cât mai rp ulte 
varade şi jocuri. Alţi cititori ne cer. dimpotrivă, să. nu 
publicăm nici o Șaradă și nici un joc, spunând că 
tea sunt fleacuri copiiăreşti. Unii cer numai pow ești, 
alții mai mult bucăţi stiinţifice. alţii desenuri, ete. Iar 
noi credem că facem bine așa cum facem. Cât de spre 
numeroasele serierı pe cari le respingem, răspund em ; 
mai bine să-l pierdem pe un cititor decât să încmgujem 
slăbiciunea şi vanitatea. Noi îi iubim cu adevărat pe 
copii, de aceea le spunem adevărul și nu-i răstitțăm. 
Dar scriitorii, drăguță cititoare, nu se fac aşa dântr'o 
dată, ci trebue talent, muncă şi cultură. Nibg ir. 


— 1 ———— 
Nu există om fără necazuri; dacă există w% reu- 
nul, acela nu e om. | 


zX h Ow jH cih 


Cha aa: Iie ma! 


ices- 


PAG. 15 


Rezultatul celui de al II-lea 
concurs de desen 


Şi mai muljumitor decât cel dintâi a fost rezul- 
tatul celui de al II-lea concurs de desen al .„Di- 
minefei Copiilor“. Din miile de concurenți mulți — 
foarte mulți, sunt cei ce au injeles aşa cum tre- 
buia concursul, trimițând desene mai mult sau 
mai puțin mulțumitoare, după puterile şi aptitu- 
dinile fiecăruia. 

Noi — deşi cu regret — din lipsă de spaţiu, 
ne vom mărgini să menţionăm numai numele celor 
trei premianţi şi ale primilor 30 de concurenți. 

Se acordă prin tragere la sorți premiul I-iu 
(Un abonament la „Dimineața Copiilor'*) lui 
Stănescu Nicolae din Roman. 

Se acordă premiul al II-lea (câfe un abonament 
pe șase luni la „Dimineața Copiilor'*) lui 
Marcel Papadopol din Bucureşt, şi Netica Rind- 
man din Buzău. 

Premianţii sunt rugaţi să ne trimită adresele 
exacte spre a li se trimite chitanţele de abona- 
ment. 

Menţionăm şi pe cei 30 de concurenţi mai me 
ritoşi. . 

Emilian Taranguel, Cernăuţi. Ohalescu Constan- 
tin, Bacău. Schifiman Leon, R.-Sărat. loan Velea 
Pleniţa. Stănescu Aurel, Constanţa. Fierescu Mi: 
hail, Pleniţa. Ionel Tucs, Câmpina. Vrabiev Gri 
gore Piteşti. Alaidem Daniel, Tg.-Jiu. Nicolescu 
Maria, Loco. Medianu Petre, Loco. Melanie Oprar 
Braşov. Nicolae Selagian, Arad. Rodica şi Titel 
Mitru, laşi. Nicuşor Oancea, Braşov. Ionel Ale- 
xiu, Loco. Colan Petre, Băileşti. Vasiliu loan, 
Loco. Andreescu Iosif, Loco. Irinel Heplan, Bo- 
toşani. Nicuşor Grescenco, P.-Neamţ Veselnica 
Jecof, Tulcea. loan Bucur, Botoşani, C. Afenduli, 


„Călăraşi. Horges Const. Câmpina. Ghiţă Săndu- 


lescu, Loco. Popescu Elena, Loco. Lucia Bră- 
tianu, Loco. Gică Conăceanu, Bacău. Maria So- 
rescu, Galaţi. 


La o problemă de dobândă 


Profesorul. — Cum? ie ţi-a ieşit 9 lei la sută? 
Rezultatul adevărat este de 6 lei şi jumătate !- 
Elevul. — Păi, chiar aşa, domnule profesor. $a- 
se şi cu jumătate din şase, nu fac nouă? 
* * * 


La jocul de arşice. 

Ionel. — Eu nu pricep cum Nicu a putut să se 
întovărăşească cu Lică la joc, sgârcit şi egoist 
cum e, că(ci nu se gândeşte decât la el.... 

Răduţu. — Păi tocmai! Sa întovărăşit cu sco- 
pul de a avea cu cine să impartă paguba l.e 


» li Mali e „i ? 


00 T a dati 


SRI a KA 


He ANAI AS RUK 


i oradteiaiicn pe cuie, 37 


Acest număr înmulţit cu un multiplu de 3 până 
a 27 (adică 6, 9,12, 15, 18, 21, 24, 27) are ca 
produs un număr de trei cifre identice. 

Astfel: 
37x 3=111 


37 X 15=555 . 4 
37 X. 6=222 371 x8=666 
37X 9=333 37X81 =777 
37 x 12=444 37 X 24=888 
37 X 27=999 
Trimisă de Const. I. Marincă, 
XX X* — ie 


Un otel de cai 


Această ciudată clădire nu se află în America, 
ci lângă Berlin; ea are mai multe caturi unde se 
adăpostesc caii unei societăţi din Berlin. - 


— Ţi-am mai spus-o, Lilico, e o lună de când îţi 
lipseşte nasturele dela şorţ! 

— Ei, şi trebuie să mă cerţi o lună de zile pens 
tru un fleac de năsturaş? 

*** 

Un monitor în uşa şcolii. Un copil în curte e 
urmărit de alţi doi cari vor să-l bată. 

“Monitorul. — lată un copil prostuţ, care fuge 
incolo să scape, în loc să fugă la mine, la ajutor! 


i 


Intr'o oră de geografie. 
Profesorul: „Ei, Niculescu, arăţi 'ori ba unde e 
sacul Victoriei sau îţi pun notă rea ?“ 
Niculescu.— Domnule profesor, dacă alţi oa- 
meni ca Stanley, n'au ştiut, cum să ştiu eu ? 
Lazăr Simon. 


kditura „„ADEVERUL':, S; A. 


la ! tatăl lui. 


„DIMINEAȚA COPIILOR 


Fh 

\ Getta V. Loco, — „Cântec de leagăn“ cere modificări. 

miai ales în rimă dacă le puteţi fece o vom publica. 
„N. D. Târgu-Neamţ. — Esti prea mic pentru versuri, 
j E. I. M. Plenița. — A trecut „,larna“* drăguță. 

A S. Ploeşii. — E bine numai în îranţuzeşte, în 

ro mâneşte nu merge. ` 


iI. R. A. Brăila. — „Jurământul falş“ mare desvoitar 
ra a cerută. 
|S. P. Constanţa. — -“Ţiganul vânător“ nu are haz. 
UV. L. Brăila. — Avem Haplea în genul acesteia. 
j4. L. B. Loco. — „Măgarul încărcat“ are morală -da 


e {prea rece. 
C. I. R. Comarnic. — ,„Epigrama“ nu e pentru noi și 
nu o putem trimite unde doriţi, de oarece nu avem ni- 
mi c comun cu acel ziar. 
(9. I. Marinică. — „Primăvara“ nu e Giza doc ia 
12. S. Loco. — , Orfanul“ nu e orfan, deci să rămână 


„dnecdota cu trenul :i porcii e prea cunoscută. 

1). N. M. Pitești. — „Primăvara“ deşi e trimisă pentru 
cozii, e prea copilăroasă. 

44. D. B. Erăila. — „Deşi micut“, eşti foarte drăguţ, 
dar' poezii să faci când vei creşte mai mare, 

12. P. V. Brăila. — Bucata „Ioniță, băiat cuminte“ e 
i ba reclamă, dar tocmai de aceea nu o putem pu: 

ica 

]. B. Iaşi. — „Vulpea şi iepurile“ ai fi reuşit-o, poate 
mai bine în proză. In versuri nu merge. 

7”. Brăila. — „Micul motănaş“ dovedește că ai talent, 
dare fii mai atent la rimă și caută să fe mai multă ace 
ţiune in fabuie, 


n 
+ Ra $l ane- 
:Costumase: i 


Pentru COPII - 
d Găsiţi ata dl Aa e i 


Magazinul JACK 


STRADA ȘELARI 11 


NN 


ENNE 


ca za 
DiMiNERTA 
ro GOBHLOR 
19 epin 


Căutati să fiti buni prieteni cum sunt Dorel cu Azorel. PRETUL 3 LEJ 


PAG. 2 


` DIMINEAȚA COPIILOR" 


Grunjul de aur, vântul şi frunzele uscate 


Odată, de mult, pe când blândul Isus pr'begea 
cu Prea curata maică-sa 'n pustiu, obosiţi de a- 
tâta alergat pripit şi neîncetat, cu sufletele l& gură 
de teamă să nu fie sosiți de pe urmă de stașii 
răzbunătorului Irod, socotindu-sc departe ce pri- 


mejdie şi la adăpost de orice rău, s'au oprit locu- 
lui și sau așezat la umbra unui copac, pe margi- 
nea unui râu, cu gândul să doarmă puţin. 

Și au aţipit ei uşor, că somnul vine de g'abä la 
omul trudit. Pruncul Isus şi-a pus căpşorul bălaiu, 
po un pietroi şi sta cu faţa 'n sus spre ochial tată- 
iui ceresc, care-l săruta neîncetat, Tăul de a- 
tâta drag şi milă din razele-i de foc cunutli luci- 
toare. 

Junul necurat însă, care întăritase pe Irod şi 
doria cu orice chip pieirea Mântuitorului lur di, ciu- 
dos de atâta strălucire a scociorit din tainițele pus- 
tiului vântul, care a 'nceput să sufle făcind să 
sboare în aer frunzele smulse de furia lui. 

Or cât bine îi făcea aerul răscolit şi tăzutul 
frunzelor, că-i răcoriau fruntea asudată și fața 
înfierbântată, totuşi i-au stricat tihna, l-au neli- 
niştit. Şi plecând dumnezeescul copil iiirăși la 
drum lung și greu, oftând după odihna plicută, a 
binecuvântat peatra ce i-a ţinut săltat cadul, pă- 
rându-i pernă de fulgi şi a blestemat aerul i frun- 
zele ce lau supărat și i-au jidărit somnul niult do- 
rit şi atât de trebuincios, să fie tot cu og ii ta 
suflet şi să se petijolească şi să cadă ’n iot anul 
să nu mai aibă pacea din nainte: | 

Şi pe dată sa prefăcut peatra într'un grunj de 
aur, ce strălucaa minunat. 

Şi duhul cel rău socotind că-i tot chipul Lălai, în- 
cununat de raze, jos la tulpina copacului, + pornit 
iarăşi vântul. abras. care a învârteiit rămutile, fă- 


f 


când să cază dese, tot mai dese, frunze îngălbentu 
te. Şi au acoperit grunjul de aur, putrezind peste 
el. Dar n'a trecut mult și frunzele s'au făcut tină 
şi praf, ce s'au împrăştiat pe pământ şi în aer, iar 
aurul a 'nceput să lucească şi mai tare. Şi iarăşi 
s'a întărîtat vântul, adunându-şi toate puterile şi 
a scociorit norii şi a îăcut să curgă ploaea şiroae, 
care a dat da dura aurul, l-a purtat până la ţăr- 
mul râului, l-au rostogolit în el. Şi vântul chiuia, 
urla de bucurie, pe când îrunzele săltau sprintene, 
iucăuşe, vesele, căzând şi plutind acum pe luciul 
apei, TAi 
Şi a trecut vreme la mijloc. Vântul a rămas tot 
vânt, duşman al păcei şi al bogăției, urlând ciu- 
dos prin văzduh a vreme rea, a secetă şi a sără- 
cie, or de câte ori i se pare că zăreşte gruniul de 
aur, iar frunzele veştede mau 'mcetat să sboare 
prin aer, să salte țanţoşe pe valurile gârlei, înnăl- 
țând împreună cântece de laudă, de mândrie, de 
"ngâmiare, de dispreţ pentru grunjul de aur, ce 
zăcea la fund subt apă. Valurile au prins însă să-l 
rostogolească, şi, din rostogoleală a 'nceput să se 
rotuniească, desprinzându-se din el bucățele, fă- 
rămituri, duse la vale cu nisipul şi cu undele de 
apă. Şi oamenii, băgând de seamă, că’n potmolul 
lăsat de valul schimbător, lucesc firişoare asemu- 
itoare razelor de soare, s'au pus să le adune, în- 
chegându-le şi lucrând din el odoare scumpe. 
Și bulgărul de aur, cu toate că stă la fund şi m în- 
tuneric, nare moarte şi dăinuieşte din veac în 
veac, aducând licăriri de bogăţie şi voe bună pe 
lume, pentru că poartă "n el scântei rupte din 
dumnezeire, pe când vântul hohotă zadarnic, u-, 
rît de toţi şi făr'de nici un folos pe lume iar frun- 
zele veştede, cu tot săltatul lor măreț în aer și pe 
luciul apei, tot îrunze uşoare rămân, supuse stri- 
căciuni şi pieirii. 4 
Aşa e povestea aurului, a vântului ŞI a frunzelor 
veştede. Şi ca ea e şi cu viața noastră. Cine are 
în el greutate şi valoare poate să fie or cât izbit 
de răutăți, înăbușit de tot ce-i uşuratec, dat la o! 
parte or afund, că trăeşte şi acolo, revărsând din: 
bogăţia sufletului lui raze de mai mult bine şi de” 
mai multă dreptate pe lume; iar cine e dușmănos ' 
ca vântul or uşor ca frunza, se lătăeşte o zi două,“ 
doar şi trece apoi ca o umbră, ca o părere. f 
Luaţi aminte copii. Fiţi gruni de aur, nu vânt 
furtunatec, nici frunze uşoare, şi voi oameni de 
valoare, nesocotiți, ținuți 'în umbră, să nu vă 
doară, să nu vă pese de aceasta, că voi preţuiţi 
cu mult mai mult de cât cei cari sorb cu plă- 
cere, dar pe nedrept din bunurile trecătoare ale 
vieții, Mihail Luncianu: 


DIMINEAȚA COPIILOR" 


DIMINEATA cogi ILOR 


REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA :! 

BUCUREŞTI. — STRADA SĂRINDAR 9-11 BUCUREŞTI. — TELEFON 11124 
ABONAMENTE: UN AN 150 LEI UN NUMAR 3LEI 

ŞASE LUNI 80 „,, | IN STRĂINĂTATE DUBLU 


11 MAI 1924 
—POVESTIRE-— de P; DULFU 
Nicu vine-acasă 'n grabă... „Căutaiu pe Nicu... nu-i !.. 
Frate-său, Mihai, l-întreabă : „Vino 'NcoQ... să-mi prinzi un pui !“ 


= „Unde-ai fost ?“ 
-— „La mama marc” 
“= „Da ’n cutie.. ce ai oare 2“ 


Merge, mamei să ajute ; 

Și 'napoi se 'ntoarce, iute... 
Cutiuta asvârlită 

E "n ghiozdan, descoperită !.... 


Și... nimic, nimic în ea !... 
Hai, atunci... ghiozdanu-l ia... 
Până 'n fund îl răscoleşte... 
Dar degeaba scotoceşte ! 


Vu-i nici în ghiozdan nimică 7... 
17 ba uite-o bucăţică 

De covrig... uscat !... şi tare l. 
Cât uh desetar, de mare l. 


— „Astæi tot 2...“ (Mihai otta 
„Nicu, deci... minţitu-m'a ?... 


Ti „Ceva bun am !“ Nicu-i Spune. 'Hai, covrigule, 'n cutie ! 
i 'n ghiozdan cutia-şi pune, Ce tăcut; SĂ na se stă hu 
lese, şade-apoi la sfat, GUI USE SHE cea 
In grădină, c'un băiat... si-l trânteşte 'n cutioară... 
jar Mihai, loc nu-şi găseste... n rani e areal ARI 
La ghiozdan cu jind priveşte `% afar'apoi, la joacă 
— „Ceva bun 2... Cam ce sù fi; á i 
„la să caut eu în cutie |“ vicu vine "n graba mare 
a ghiozdanul la spinare ; 
Scoate 'ndată cutioara... ; porneşte, cu iuțeală, 
Dar abia-i desnodă sfoara . “ot fugind... la deal, spre şcoală. 
Paşi aude... O svârii 
In ghiozdan, cât ai clipi, „Domnul“ chiar atunci întrase... 
å intrat și Nicu "n clasă. 
Mă-sa 'n prag răsare : — „Bine — »/Ce-ai întârziat aşa?“ 


„Că dădui, Mihai, de tine ? — „Viua. dela bunica mea 2“ 


PAG. 4 


— „Al. ştiu, ştiu la Adusu-mi-a 
„Viermi de mătase ! — aşa-i ?“ 
J“ 


zi Si Nicu-i dete "ndată 
Cutioara strâns. legată... 


Profesoru "n maro il... 
Vede covrigelu 'n ea... 
Dară viermi Pen de loc l... 
= Päls. bine Ie 


„Asta... ce-i? Iti râzi de mine?!“ - 


Nicu "'ncremenit rămase... 
Nu-şi da seama : cum intrase 
Covrigelul în cutie ?... 
Viermii... unde pot să Fie Pen 


— Äh 1... grăieşte 'ntr'un târziu, 
(Lăcrămând). „Acuma... Ştiu l... 
„Frățiorul meu, Mihai, 

„Mi-a făcut-o asta 1... Vai lw 
„La cutie-o fi umblat !... 
„Viermii... sau împrăștiat !.. 
Dar... Lăsaţi. lu. O să mă duc, 
„Alții mâine vă aduc l“ 


„Domnu “abia i-a potolit !... 
„Când le dete drumu-aiară, 


j Despre Nicu doar vorbiau. 


meee „DIMINEAȚA COPIILOR”: 


_Profesoru-atunci... zâmbi.. 
~ Clasa "ntreagă se porni 


Pe un râs. nestăpânit... 


Râs-âu mult, copiii, iară... 
Altă “vorbă nu-şi găsiau, 


Unul, a venit la el, 

Şi i-a .zis: — „Măi, Covrigel i“ 
`. Numele, din “dz ceas, 

„Covrigel“ lui i-a rămas. 


P. Dulfu. 


ee Sie X * AATE 
Newton și servitorul 

Marele fizician Newton era foarte distrat. Intr'o 
seară de iarnă, pe când era ocupat cu rezolvarea 
unei probleme 'de fizică, se aşeză cu scăunelul 
lângă sobă. 

După câtva timp, RAP începu să-l dogorească; 
chemă servitorul şi-i zise: 

— Nătărăule, ia numaidecât soba de-aici, nu 
vezi că mă frige? ; 

Servitorul răspunse zâmbind: 

— N'ar fi mai nimerit să vă mutaţi d-voastră. 
mai departe de sobă? - 

— Că bine zici, frate, zise Newton, dându-se cu 
scaunul la o parte. i 
sasa de M. N, O: 


kk 
Bătrâmi... 


Bătrâni cu ochi de vise şi plete argintate ; 
Ce luminaţi cun zâmbet — copilăria mea — 
V'ascult rostindu-mi basme, din vremuri depărtate 


Cu „Feti frumoşi de aur“, ce-i văd şi-acum abea.. 


Sub pomii din grădină, voi m'aţi crescut cu „Smeii" 
Sin- zumzet de albine — cu ochii duşi de-un vis— 
Cu pleoapele obosite, priveam cum porumbeii, 
In: ajir de mătase, treceau spre Paradis. 

Const. Goran. 


Dacă nu eşti nimic pentru tine însuţi, nu vei 

putea fi lucru mare pentru ceilalți. 
* ** 

„Cel mai rău prieten de care trebue să te fe- 
reşti, este acela care se simte mulțumit când îi 
ânunțăm -o nenorocire ce ne-a lovit. 

* * * 

-Cei ce vorbesc mereu de rău pe alții dovedesc 

că sunt ei însisi oameni răi la s 


„DIMINEAȚA COPIILOR” =n == PAC. 3 


Ce frumos e primăvara pe verdeață! 


Rugkciune 


de C. Niculescu-Novaci 


Doamne, — "mi spune fiecare 
Că şi-acuma sunt tot mică; — 
Văd şi eu că bunicuta 

Doar c'o mână mă ridică. 
Fă-mă, Doamne, mare... mare... 
Uite, cât e uşa aia, 

Să pot şi eu să dau „huta“ 

Pe Petruş şi pe mamaia, 


Te mai rog, de vrei matale, 
Cumpără-mi o casă 'ntreagă 
De păpuşi şi de bomboane; 
Eu mi-aş lua, icoană dragă, 
Dar tu ştii că wam parale)... 
Pe Petruş să-l laşi în pace; 
Tata-i cumpără baloane, 
Puşti, soldaţi şi tot ce-i race. 


Ține-mi sănătoşi părinții, 

Dă-le viață... minte multă... 

Şi... să-ți spun ceva? Ori lasă... 
Adică să-ți spun» ascultă: 

Eşti mai mare ca toți sfinții, 

iea-l pe Sfântul Niculae 

Şi mai du-l la altă casă, 

Că prea des manane bătaie! 

C; Niculescu-Novaçh 


Câinele și Orfana 


. Desculţă 'n zdrenţe tremurând, 


Pe-o vreme rea, avană, 
Cerea. prinos la cei. sătui 
O şchilavă orfană | 


'Dar nimeni nu i-a dat nimic, 


(Nici eri, nici azi, nici mâine,) 
Şi fata tot umblând pe: drum 
Se 'mprieteni c'un câine. 


: Avea se vede de furat | 


'O pâine mare "n gură 


-— Urmează-mă ! i-a zis Grivei 


C'o blândă lătrătură. 


Impinsă- de-un instinct frățesc 
Purcese biata fată, 


“Şi 'ntrun maidan. au ospătat 


Din pâinea cea furată... 


Se vede -că decât un om 
Mai mult a fost în stare 

Un câine ca să dea-cu drag 
Fetiţii. de. mâncare. 


De-atunci îi văd nedespărțiţi — 
Dulău şi pe copilă; ` 
Cum duc o viață de nevoi 


In lumea fără milă l... ENARA 


PAG. 6 


„DIMINEATA COPIILOR”, 


Povestea unui băețel care își făcea de cap 


Puiu era un băeţel foarte puţin cuminte. 

Aproape la fiecare lună, cerea părinților să-i 
schimbe servitoarea ce-l în è 

„Insfârșit, fu angajată Matilda, care din prima zi 
displăcu bă 


iatului, mai ales pentru că avea o răb- 
dare care toate celelalte 
la un loc n'au avut-o. 
De câte ori cerea vreun lu: 
cru ea i-l dedea şi deci n'a- 
vea dece să plângă. 

La cafea, dacă mai cerea 
zahăr, ea îl punea numaide: 
gât pe fariurioară. Aceasta 
îl îmbolnăvea; şi dacă se în- 
tâmpla la masă să nu vrea 
3 ă mănânce, ea nu-l forța s'o 
înghită spunea că dacă lyi îi place să fie bolnav, 
n are decâț, are tot dreptul, 

Aceasta îl înciuda și ma! mult. 

Mult ar îi vrut el să-i poată cere un lucru pe 
care ea să nu iel dea, 

Puiu căruia îi plăcea să scoată țipete ascuţite, să 
facă tot felul de răutăţi, nu putea nici măcar să 
scâncească, din cauza ei. 

„Vreau să văd o zână!“ zise el într'o zi. „Unde 
locuesc ele, Matilda? Vreau să văd una!“ 

— Dar e foarte uşor, zise ea, Uite-te la mine. 
Eu sunt o zână. 

— Nu-i adevărat! răspunse el cam obraznic, bă- 
tâud din picior. „Zânele sunt frumoase.“ 

— Zânele bune, da, îi zise ea cu'n aer bănuitor. 
„Dar sunt şi rele, bagă- de seamă să nu faci pe 
obraznicul, într'o bună zi poate să te ia o zână 
ca. 

Aceasta îi cam muie pe micul răutăcios şi în 
-pu so privească pe Matilda cam neîncrezător. 

Era cam nedumerit şi niţel neliniștit. Dar o doua 
zi, nu s'a mai gândit la nimic, și deodată lăsându- 
şi lucrurile cu cari se juca strigă ; 

— „Matilda, vreau să muşc din pară !“ 

Pe dulap într'o farfurie frumoasă erau mai mul- 
te îructe de ceară, dar aşa de bine colorate, încât 
n'ai îi crezut că nu Sat adevărate. 

De mult timp se gândea Puiu cum să facă să 
mănânce una din ele. 

Celelalte servitoare nu-l lăsaseră niciodată să 
se atingă de ele şi de câte ori le cerea, avea de 
ce să tipe şi să dea din picioare. 

Dar Matilda nu i-a zis „Nu!“ cum se aştepta el. 

„Para de ceară, Puiule?*“ zise ea râzând. „N'ai 
s'o poți mânca niciodată,“ i 


— „Ba am să pot!“ strigă el. 

= „Ei bine, nasţi:o,“ 

Puiu stătu niţel jos ținând para în mână im- 
buinat, apoi o duse la gură şi muşcă, 

Desigur că nu era bună, dar el era prea încăpă- 
țânat ca s'o spue, 

„E destul de bună“ zise el, „e așa cum îmi pla- 
ce mie." 

„Copiii cari mint sunt pedepsiţi,“ zise Matilda, 
umenințându-l cu degetul, „$i apoi nu maş mira 
deloc dacă ceara asta ti-ar face rău. Ai face mai 
bine dacă n'ai mai mânca,“ 


— „Ba, 1u,“ zise el mușcând a doua oară din 
pară foarte simplu, ca să-i arate Matildei că e þu- 
nă şi să nu facă pe placul ei şi s'o lase, 

După câteva minute, Puiu se uită în sus și ră- 
mase îmmărmuriţ, 

Matilda era tot acolo, dar aşa de schimbată! Se 
făcuse mai frumoasă la față, dar avea un zâm- 
bet răutăcios; era îmbrăcată în zână și ţinea în 
mână o nuelușe în vârful căreia strălucea o fla- 

ra. 


Puiu încercă să vorbească, dar nu putu să des- 
chidă gura. Incercă să ţipe, dar nu izbuti. Vroi să 
alerge la mama lui, dar nu-l ţineau picioarele. 
Matilda se mulțumi să râdă şi luându-l binişor îl 
vâri sub un glob de sticlă: apoi Matilda plecă şi-l 
lăsă singur. 

Simţi că se petrece ceva curios cu el. Şi pri- 
vindu-se în sticla groasă a globului observă că 


se schimbase într'un omuleţ de ceară, El nu pu- 
tea să nişte nici mâinile nici picioarele; nu mai 
era decât seară tare şi rece din cap până'n pi- 
cioare. Acun sentreba singur, dacă va rămâne 
aşa pentru sotdeauna. 

Stătu asa mai multe ceasuri asteptând să vie 


& „DIMINEAȚA COPIILOR” 


mama lui. După puţin ea veni, aruncă o privire 
prin odae fără să se uite spre bufet şi zise:, 

„Ei, unde e Puiu?“ 

Şi mama plecă închizând uşa: 

O, cum ar îi vrut să plângă, mai tare ca de-obi- 
ceiu, dar dacă eşti de ceară nu poţi să plângi pen- 
tru că n'ai lacrămi. 

Nu trecu mult şi Matilda intră în odae. Puiu 
fu foarte mulţumit că o putea vedea. 

Ea dădu din cap râzând. Părea mulțumită vă- 
zându-l aşa nenorocit. ` 

„Ei vezi“ zise ea, „nu ţi-am spus? Ce-ai păţit 
e din cauza ta. Celelalte servitoare nau vrut să 
te lase să mănânci din pară; dar eu pentru că 
sunt o zână rea, las pe copii să-şi facă de cap şi 
vezi unde ajungi făcând aşa? Să vedem, o să 
fii mai cuminte dacă te voiu scoate de aci? 
'Atunci, dacă ne-am înţeles, vreau să văd ce poţi! 

Dar dacă vreodată vei mai îi rău, după aceasta, 
nu voiu mai putea face nimic, vei rămâne așa. 
Bagă bine de seamă!“ 

Matilda ridică globul, îl luă de dedesupt mor- 
măind ceva — vorbe vrăjite de sigur; — el simţi 
că poate întoarce capul şi închise ochii. 

Când îi deschise, stetea pe genuchii Matildei 
care îl desbrăca să se culce; se făcuse iar cum 
era, 

„__ Asta i se păru desigur nemaipomenit. Mai sim- 
tea încă în gură gustul neplăcut al cerii şi îşi a- 
duse aminte că trebue să fie cuminte. 

Când îu în pat, privi pe Matilda şi îi zise sfios: 

„Matilda, dacă am să îiu totdeauna cuminte, nu 
mă voiu mai face ca celălalt, zici? 

— „Ca cine?“ îi zise ea răzând, par-că n'ar fi 
înţeles. 
__De data aceasta, Puiu nu mai începu să tipe ca 
de-obiceiu; el îi spuse deslușit ceia ce voia. 

„Ei bine,“ zise ea serios, „nu ţi-am spus că are 
să fie rău dacă nu eşti cuminte? O să fie mult 
mai rău altă dată. 

— N'o să mai fie niciodată. Dar numai... numai 
că mie nu-mi vine să cred că tu eşti o zână rea. 

— „Nu sunt rea decât pentru cei răi,“ răspun- 
se Matilda; „dacă ai să fii cuminte, o să fiu o 
zână bună şi nam să-ți mai fac nimic; şi de-alt- 
fel eu n'am vrut.“ 

Ea îl luă în braţe şi îl sărută zicându-i „Noapte 
bună!“ 

Şi acum, un copil cuminte şi foarte înţelept 
doarme în toate serile în pătuţul lui Puiu... 
Prelucrare din iranțuzeşte de L: P: 

Adevărată prietenie nu poate exista decât în- 
tre oamenii de bine. Oamenii răi au complici, iar 
oal se urmăresc numai interesul nau decât aso- 
ciati. 


PAC. 7,4 


Deşteptăciunea unui iepure 
— FABULĂ INDIANĂ — 


Intr'o pădure locuia odată un leu care era sin- 
gur stăpân peste tot cuprinsul şi sfâşia orice vie- 
țuitoare îi eşea în drum. Văzând aceasta, toate 


animalele ținutului s'au strâns la sfat și la sfârşit 
i-au făcut leului următoarea propunere : 

„Noi consimţim de bună voie să-ţi trimitem în 
fiecare zi câte un animal, ca să-l mănânci. Dece 
vrei să-ţi faci singur rău» omorându-ne pe toate?“ 

Leul găsi propunerea bună şi o primi. După câ- 
tăva vreme, veni rândul unui iepure. 

Mergând pe drum, iepurele îşi zise singur: 
„ființă tare e aceea care în nenorocire nu-şi pier- 
de capul, Acum eu merg drept la moarte ; voi în- 
cerca dacă nu cumva pot să scap“. 

Cu gândul acesta, iepuraşul îşi căută înainte de 
drum spre locuința leului mergând însă cât se 
poate de încet. Leul îi strigă supărat: „cum de a: 
cutezat să uiţi ora mea de masă? Nu ştiuce 
pedeapsă mai grea decât moartea ţi-aş putea da 
ție, ființă obraznică ?“ 

lepurele răspunse foarte smerit: „nu e vina 
mea, stăpâne, dacă am întârzit ; pe drum am fost 
oprit de un alt leu. 

Leul, auzind aceasta, izbi furios cu coada în 
dreapta şi în stânga şi urlă cu ochii cari îi se 
umplură de sânge : „cine este leul acesta aşa de 
îndrăzneţ ? Arată-mi-l !“ 

— Vino cu mine, stăpâne, şi ai să-l vezi, 

Iepurele îl duse pe leu înaintea unei gropi a- 
dânci şi plină cu apă limpede. Când leul îşi văzu 
în apă propriul său Chip, crezu că e duşmanul 
care stă în îaţă-i. Plin de mânie, se repezi să-l o- 
moare. Şi aşa căzu în apă şi se înecă, 

In chipul acesta iepurele se scăpă pe sine în- 
suşi şi scăpă dela moarte şi pe celelalte animale 
cari îl lăudară foarte mult pentru desteptăciu 
nea lui. 

Traducere de Vlad Nicoară 


PAG. 3 


„DIMINEAŢA COPIILOR 


De vorbă cu ceasornicul 


Intrebuinţează-ţi bine timpul | 


Deasupra scrinului, la părete, atârnă un cea- 
sornic vechiu. Mica Marioară stă înaintea lui şi 
se uită gânditoare la el. In sfârşit îi zise: „Spu- 
ne-mi ceasule bun şi bătrân, pentru-ce eşti adecă 
aici? Tu doar nu faci alta, decât tic, tac, şi câte- 
odată bim, bim.“ 

Ceasornicul bătrân răspunse: „Uită-te bine la 
mine, fetița mea, eu sunt un obiect foarte folosi- 
tor şi de o însemnătate prea serioasă pentru oa- 
meni. Vezi, dacă am îăcut de şasezeci de ori tic, 
tac, a trecut o minută. Am două degete, unul lung 
şi unul scurt. Cu cel lung, arăt tot câte o minută 
mai departe, o bucăţică de timp. Dacă am arătat 
şaizeci de minute, atiinci a trecut o oră, şi dege- 
tul meu cel scurt, arată o altă oră pe cadran. 

„Şi, ca oamenii să nu treacă cu vederea că a 
trecut o oră, bat cu un ciocănel în clopot. Din 24 
de ore, se face o zi. Din zile se fac săptămâni; 
din săptămâni se fac luni; şi din luni se fac ani. 

„Aşa îţi împart ţie, mamei tale, tatălui tău şi 
fratelui tău fiecare ceas al vieţei. Voi puteţi să 
veghiaţi sau să dormiţi, să lucraţi sau să nu fa- 
ceţi nimic, degetele mele arată şi clopotul meu tot 
sună mai departe. 

„Fiecare oară ce o sun, trece pentru totdeauna 
şi nu se mai întoarce. Aşa vă fac cu fiecare mi- 
nută mai bătrâni. Dacă nu întrebuinţaţi timpul, 
sunteţi voi singuri de vină. Eu vi l-am dat!“ 

Marioara, de ar îi priceput 
ce-i spune, s'ar fi întrebat: 
Oare nu dorm prea mult? 
Sunt oare fiecare oră sâr- 
guincioasă? Oare nu am tră- 
it o zi, fără ca s'o fi între- 
buinţat în bine?“ 

Bătrânul ceasornic gră! 
mai departe, zicându-i: „Ev 
atârnam odată în altă casă. 
Intr'o zi veni un cerşetor bă- 
trân înaintea mea, şi înge 
nuchind se rugă, zicând: 
„Ah, ce prosteşte m'am pur- 
tat! Când am fost tânăr şi 
puternic, am fost un netreb- 
nic. Lucrul mi-a fost o po- 
gară. Acum sunt bătrân şi slab. n'am pâine şi tre: 
buie să cerşesc. Ah, dă-mi măcar un an tinereţea 
mea înapoi! Eu n'aş mai pierde o oră în zadar, ca 
să nu mai port acest sac de cerşetor!“ Aşa se.ru- 
gă bătrânul. 

Ceasornicul i-a răspuns: 


„Deşi mi-este milă de 


tine, dar nu mai pot să-ţi dau încă odată, ceiace 
îţi dădusem la vreme.‘ 

„Altă dată sta sub mine un pat, în care se afl 
un om pe moarte. Acela ridică ochii 
spre mine, şi suspină: „Ah, poate în- 
trun ceas voi muri. Timpul vieţei mele 
Sia sfârşit şi trebuie 'să apar înaintea 
lui Dumnezeu. Cum mi-e îrică, căci am 
dus o viaţă păcătoasă! O. dă-mi numai 
un an, din timpul pierdut, îndărăt. Vreau 
să repar totul: vreau să mă rog şi să 
lucrez şi să mă îeresc de orice păcat!“ 

Aşa suspină omul acela. Dar ceasul 
i-a răspuns: „ prea târziu, timpul tău 
s'a scurs!“ salt 

Şi Marioarei i-a zis: „Vezi, dragă 
Marioară, că sunt un lucru de o însemnătate prea 
serioasă. Intrebuinţează-ţi fiecare ceas al vieţei cu 
înţelepciune, căci nici unul nu se mai întoarce!“ 

Tradusă din nemţeşte de Megdarie L. Allacz, 
TADEN ea E N ABEBA AEM ie 


Ochelarii” 


Micul Gheorghe vine 'n grabă 
Dela şcoală într'un rând 

Și îl roagă pe-al său tată 

Cam aşa încet plângând: 

„Mergi la târg, te rog, tătucă 

Fă acolo, fă ce ştii 

Numai ochelari să- mi cumperi 

Ca să pot şi eu citi'... 

— „Ce vorbeşti, îi dă lui tata 
- Gheorghe, Gheorghe, te-ai prostit!... 
Doar nu crezi că ochelarii... 

Ei te 'nvață la citit!“... 

— „Ba eu cred, îi strigă Gheorghe 
Cred c'acestea nu's prostii 

Căci cu ei învață 'n şcoală 
Dascălul pe mulți copii; 

Şi de vrei, mergi de-l întreaba 
Să nu spui c'am şuguit 

La ce pune ochelarii 

Când s'aşeuză la citit?" 

cernăuţi ' Orest Horia Paşcanu, 


1) Din „Anecdote in versuri“, vol, IL. 


„DIMINEAŢA COPIILOR SS PAG. g 
SUNT SAU NU SUNT HAPLEA? de MOȘ NAE 


1 la n priviți, mā rog, la Haplea, 2. Dar rec n ei minute, 3. Când vad 


stăpă 
$ -i mână, 
î 3 ] că Hăpliţă-a şi dormit. Nici nu mișcă, nici nu 
pribeag rep ă „Noapte bună, scump prieten, Se opresc în drumul mare, 


Omul e cam afumat. Fie-ţi somnul liniştit ! Şi se culcă pe o rână. 


4. Doi pungași, doi hoți de vite, 5 Cam târziu, cam pe 'nserate, 


6. „Mai acum vro patru ceasuri 


Pe acolo-atunci trecură, Hop și Haplea se trezește. Dela tārg când am plecat, 
lute boii mi-i dejugā, Vede carul, dar nu-s bọii, Carul singur nu pornise, 
„_Nevăzuţi mi se făcură. Stă pe loc şi socotește: Eu și boi am înhămat. 


7 „Va să zică. asța-i sigur, 8 „Dar e vorba: sunt eu Haplea ?9 Insa daca am norocul, 
'ară ochii nu må 'nseală Dacă-s Haplea, m'am pârit Şi nu s Haplea, am câştigat 
Uite-] carul, dar nu-s boii Mi-am pierdut eu boisorii Caștigat- am carul, nene, 


Nu nteleg ce soco.zala &sta-i lucru chiar văait. Ve din cer parca picat”, 


PAG. W 


-DIMINEAȚA COPIILOR" > 


Orianul 


— „Hei! că greu e, Doamne!“ Băeţaşul se mai 
(pini şi mişcă din loc coşul plin cu sticle etiche- 
e. Pierdut într'o haină largă prin care vântul 
vila în voie, pe cap cu o căciulă spartă prin 


care părul negru, cam certat cu pieptenele, ieşea 
indărătnic, copilul acesta avea ceva atrăgător, 
ceva ce nu-l au toți copiii. Slăbuţ, dar cu ochii in- 
teligenți şintunecaţi ca noaptea, privea împrejur, 
cu o uşoară umbră de dispreţ în colțul buzelor, la 
săniile mândre, cari alunecând pe zăpada albă 
şi moale duceau în ele tot luxul şi parfumul vie- 
ţii bogaţilor. Un domn încotoşmănat întrun pal- 
ton lung pân'la genunchi, i se opri în față. Din 
chipul încrețit de vreme i se deprinse un zâmbet 
de mamă când îl întrebă răzând: 

— „Cu cine te lupţi aşa, voinicule ?“ 

Băeţaşul îşi ridică ochii, îşi dete căciula pe cea- 
fă şi răspunse răsuflând din greu: 

— „Păi,.. ia cu coșul ăsta!“ 

— „Şi care-i pe care?“ înțaebă mai departe 
domnul; iar omulețul răspunse mehenghiu: 

= „Deh! de n'o fi el pe mine, atuncea-s eu 
pe ell“ 

Domnul râse şi mângâindu-l pe obraz, îl mai 
întrebă: | 

= „Şi unde duci tu coşul?“ 

Băiatul, deşi mirat de insistența domnului, răs- 
punse totuşi politicos: 

— „La un client“, şi văzând nedumerirea străi- 
nului: „sunt ucenic la o prăvălie... şi d'aia!'“ Apoi 
repede: „Am leafă!“ 

— „Şi ce faci tu cu banii?“ îl întrebă domnul 
mai serios. 

„Nimic, ce să fac? li strânge „patronul“ să 
mi-i i-1 dea când voiu îi mare: 
— „Patronul? de ce nu părinții tăi?“ 


Copilul îşi lăsă deodată capul în jos și suspină. 
Domnul îl înţelese. 

— „Micuţule, părinţii tăi." 

— „S'au dus... în cer!“ Domnul îşi lăsă desnă- 
dăiduit mâinile în jos. Stătură aşa câteva pipe. 
Un prieten îl bătu pe umăr. 

— „Ce stai aşa?“ ; 

— „Uite puiul ăsta, e orfan!...“ 

Orfanul, care până atunci îşi ținuse capul în 
jos, îşi ridică acum fața udată de lacrimi. ..| 

— Ei, da! orfan... dar de răsboi!“,.. 


Ma fa Aurel Lambrino. 
Moartea pai patriarhului Avraam 
de F. WILIM; ` 


A 


Când Avraam, omul lui Dumnezeu şi eroul cre- 
dinței, încărcat de ani și sătul de zile, simţi că 
moartea i se apropie, se întinse pe patul său de 
odihnă și-şi chemă copiii şi nepoţii împrejurul său. 
O dulce seninătate era răspândită pe îigura vene- 
rabilului bătrân. 

Işi privi copiii, îi ia Va de şi le zise: 


| 


gi I ji W 


— Dumnezeu, în care am crezut toată viața, 
mă cheamă acuma la El, 

daci copiii ziseră plângând: 

— O, dacă ar putea să treacă această orăl... 

a da Avraam răspunse: 

— Nu, iubiții mei! In toate zilele vieții mele, plin 
de credință, am stat înaintea lui Dumnezeu şi l-am 
ascultat cu iubire. Acum, când mă chiamă, cum să 
întârziu eu să-l ascult?,.. 

După ce rosti aceste cuvinte, plecă capul pe, 
piept şi muri... Şi figura bătrânului patriarh era 
ca aceea a unui om, care se odihneşte întrun 
somn dulce... 


Trad. de Vasile D. Bradul; 


DIMINEAȚA COPIILOR" 


PAG. 11: 


SUFLETE DE VITEJI 


de N; BATZARIA - 


IV. Cea dintâi ispravă a căpitanului Vârtej. 


(Urmare) 


Nu se depărtă de acolo până ce nu văzu că 
toate cârpele au luat foc şi au început să se ri- 
dice flăcări. 

Nici după aceasta, însă, căpitanul Vârtej nu fu- 
gi, ci se ascunse după colțul unei case de alături 
şi acolo ţinând în mâini pușca ce i-o luase solda- 
tului, iar lângă el revolverul stătu nemișcat şi 
foarte liniştit. Avu chiar curagiul să-şi mai aprin- 
dă şi o țigară, nu de altceva, dar așa ca să-i mai 
treacă de urât. 

In câteva minute flăcările dela cârpele înmuia- 
te în petrol crescuseră, se măriseră şi în limbi ro- 
şii începuseră să se urce spre ferestre şi spre a- 
coperişul de scânduri al casei în care dormeau 
duşi peste 50 de soldaţi duşmani. 

Căpitanul observa aceasta cu o bucurie pe care 
nu mai putea să şi-o stăpânească. 

„lată că a luat foc grămada de scânduri de lân- 
ză zid. Uite, a început să se aprindă şi poarta. A, 
a! nici acoperișul nu vrea să se lase mai prejos. 
Arde, voinice, arde şi te prăvăleşte peste cei ce 
dorm la adăpostul tău.“ 

Aşa îşi vorbea căpitanul singur, ne mai gă- 
sindu-şi astâmpăr. 

De odată, însă, atenţiunea îi fu atrasă de alt- 
ceva. Dinlăuntrul casei răsunară strigăte înfrico- 
şate, țipete, urlete sălbatice. Fumul şi focul îi tre- 
zi pe cei ce dormiau. Ei săriră din paturile lor 
nebuni de groază. In fumul, care îi înăbușea şi 
în flăcările, cari se întindeau din ce în ce mai 
mult fu o panică, o învălmăşeală, pe care nu e 
cu putință să o descriem în cuvinte. 


„ Soldaţii se îmbrânceau, se loveau unul pe altul, 
țipau unul la altul fără să înțeleagă ceva şi fără 
măcar să ştie ce anume vroiau să zică. 

lar focul venia de sus, venia de jos dela poartă, 
venia din ferestre. O parte din acoperiş se pră- 
văleşte aprinsă şi doboară la pământ vr'o 7—8 
soldați, cari nu s'au mai sculat. Pe alţii îi îneacă 
îumul şi le taie respirația. Vreo doi, trei, în loc 
să caute vr'un miiloc de scăpare, se pun pe plâns 
ca nişte babe şi căzând în genuchi cer milă şi în- 
durare dela Dumnezeu care, de bună seamă, își 
întorsese fața dela dânşii. 

Alţii, în sfârşit, revenindu-şi puţin în fire, dau 
să iasă prin ferestre şi să scape sărind. 


Cum se iveau, însă, de undeva din întunerec 
răsuna o vocnitură de puşcă și îi îăcea să cadă 


(12) 


la pământ mai repede de cum ar îi dorit şi în- 
trun chip pe care nu l-ar fi dorit de loc. 

„Unu, doi, trei, patru,“ număra căpitanul Va- 
sile pe soldați duşmani, pe cari îi trimitea pe lu- 
mea cealaltă cu un glonte de puşcă, ce-i drept cu 
un plonte dintr'o puşcă, care era tot a lor. 

Şi căpitanul Vasile cuprins de o bucurie de co- 
pil în fața isprăvii sale, care îi reușise mai pre- 
sus decât se putea aştepta, îşi aduse aminte de 
un tropar bisericesc, pe care îl repeta încet zi- 
când: „Ale tale dintru ale tale,“ Şi trăgea şi în- 
cărca şi descărca pușca, fără să se oprească o 
singură secundă, 

Nu puse capăt acestei trageri la ţintă, decât a- 
tunci când văzu la lumina îlăcărilor o grămadă 
de soldaţi duşmani culcaţi unul peste altul în cur- 
tea casei aprinse şi dormind somnul de veci. Pe 
lângă aceasta şi muniţiunile îi erau cam pe sîâr- 
şite, iar, pe de altă parte, trăgând cu urechea au- 
zi venind dintr'o altă direcţie paşi numeroşi, cari 
nu puteau fi decât dela soldaţi ce locuiau în cele- 
lalte case din sat. 

Zicându-şi singur „Slavă ţie, Doamne“, căpi- 
tarul Vârtej îşi puse din nou revolverul în buzunar 
și luându-și pușca pe umăr, o şterse în direcţiunea 
moarei dărâmate din vale. De bucurie, pe drum 
mai mult săria decât umbla, 


V. Zăpăceala duşmanuiui. 


Când sosi la locul pe care în înţelegere cu lo- 
nel şi-l alesese ca ascunzătoare, căpitanul îşi zise: 
„până mâine seară, când va veni să mă întâlneas- 
că micul meu erow n'avem ceva de făcut. Un 
somn bun, însă, nwar îi de prisos, mai ales că pot 
zice că e o odihnă bine câştigată“. 

Alegându-şi un loc mai ferit de privirile trecă- 
torilor şi cât mai depărtat de orice drum, ofițerul 
nostru, îmbrăcat cum era în uniforma primului 
soldat inamic pe care îl doborise numai prin 
puterea mâinilor sale, se culcă, după ce mai întâiu 
mulţumi încă odată lui Dumnezeu că l'a ajutat şi 
l’a ocrotit să ducă la bun sfârșit prima din între- 
prinderile ce-şi pusese în gând să îndeplinească. 

Să-l lăsăm să doarmă pe acest viteaz între vi- 
teji şi să ne întorcem să vedem ce s'a întâmplat 
în sat după incendiul casei şi moartea atâtor sol- 
dați din oastea duşmanului. 


Când soarele cel măreț şi nepăsător de cele ce 


„se petrece pe pământul nostru, lumină din nou ză- 


PAG. 2 me „DIMINEAȚA COPIILOR" 


file şi deschise ochii zilei, se opri; cu toată nepă- 
sarea lui, o clipă, ca să se uite la priveliştea ce o 
înfăţişa curtea casei, care luase foc pe când el lu- 
mina alte ţări şi continente. 

Inşiraţi unul lângă altul şi cei mai mulţi desîfi- 
guraţi în aşa chip că te apuca groaza uitându-te la 
ei, zăceau în curte trupurile fără viaţă a nu mai 
putin de 34 de soldaţi duşmani. 

Douăzeci din ei îşi găsiseră moartea în mijlocul 
îlăcărilor, iar ceilalţi 14 fuseseră răpuşi de gloan- 
tele căpitanului Vârtej, fără să punem, bine înţe- 
les, la socoteală pe sentinela sugrumată. 

In jurul lor stăteau încremeniţi şi îioroşi la privire 
mai mulţi ofiţeri. Aceştia scrâşneau din dinţi, strân- 
geau pumnii, clătinau amenințător din cap şi abia 
dacă îuria şi turburarea le permitea să scoată din 
când în când câte o vorbă, care semăna mai mult 
a răget, decât a vorbă omenească. 

Işi tot trudeau şi frământau mintea şi nu pw 
tea găsi o explicare, un drum, un semn care să-i 
pună pe urmele celor ce săvârşiseră o astfel de 
fapt, pricinuind moartea a atâtor din soldații 
or. ; 

La urmă, unul dintre ofițeri, care după numă- 
tul galoanelor şi după aierul său tanțoş de curcan 
umilat în pene părea a fi mai mare peste ceilalţi; 
grăi zicând: „nu mai încape îndoială, că avem de 
a face cu o crimă săvârşită de un grup numeros 
şi bine înarmat. lată, unii sau aruncat asupra 
sentinelei sugrumând-o; alţii au pus foc casei, pe 
când ceilalți tovarăşi ai lor aşezaţi în diferite lo- 
curi trăgeau asupra soldaţilor cari voiau să scape 
de foc. Eu unul sunt convins, adăugă el încrun- 
tându-se mai rău, că atacul a fost dat de un deta- 
gament puternic al armatei române, care cine ştie 
cum a putut scăpa şi străbate până la locurile a- 
cestea. 

„De aceea, părere mea este ca pe de o parte să 
perchiziționăm cu toată severitatea toate casele 
din sat şi să arestăm fără cruţare pe toţi locuitorii, 
cari ar deştepta cea mai mică bănuială, iar pe de 
altă parte să cerem de urgență dela comanda- 
ment să ne trimită întăriri, căci cu cei vre-o 150 
de soldaţi câți ne mai rămân în viaţă, n'avem si- 
guranţa că vom putea respinge vr'un atac fățiș, la 
care trebue să ne aşteptăm dintr'un moment în- 
tr'altul.“ 

In ziua aceea şi până seara târziu na rămas în 
intregul sat, cât de mare era el, o singură casă, 
un singur grajd sau şopron. care să nu fi fost sco- 
tocit și răscolit. Aşa de mare groază intrase în 
duşmani şi atâta erau ei de zăpăciţi» în cât cău- 
tau soldaţi români prin coteţele găinilor, prin lä- 
zile oamenilor, chiar prin sertarele meselor. 

— Cine doarme acolo sus pe cuptor? fu între- 
bată o femeie, Va urma » 


Tiganul şi popa 


SNOAVĂ 


Intr'un sat trăia un popă de treabă care avea o 
vie situată pe un deal cam la eşirea din sat. Lângă 


vie, un ţigan lăcătuş îşi avea bordeiul:. Ţiganul, 
leneș şi hoț din fire, poftea cam des la strugurii 
popei şi de câte ori poitea, se ducea să-şi ia vreo 
câţiva. Insă cu gândul că Var vedea cineva furând, 
când se ducea în vie, zicea: „Vie, viişoară, îmi 
dai voe să iau vreo doi, trei struguri?“ Tot el răs- 
pundea apoi în locul viei: „Cum nu, ia-ți vreo 
cinci, şase.“ 

Işi lua strugurii şi pleca. Intr'o zi popa, văzând 
că mereu îi lipsesc struguri din vie, se luă de gân- 
duri şi se hotărî să se puie la pândă. Cum pândea 
el, mai iacă şi ţiganul vine să-și ia porţia de stru- 
guri. Popa, sdup, aîară şi-l înhaţă pe ţigan. 

„Tu mi-ai fost hoţul, cioară?“ Dar tiganul... 
„Ferit-a Sfântul, părinţele, eu nu-s hoț. Eu mi-am 
cerut voe întotdeauna când am rupt strugurii.“ 

— Zău? se minună popa. Da cui ai cerut voe, 
hoţule ? 

— Viei, părințele. Şi tiganul povesti popei cum 
cerea viei voie, să-i ia struguri. 

Preotul îl luă pe țigan, merse cu el la o fântână 
şi apoi înhățândur-l de spinare întrebă: „Fântână, 
fântână, să-l moi de două, trei ori pe țigan?“ 

Tot el răspunse în locul fântănei: „„Moaie-l de 
cinci, şase ori.“ 

Atunci popa după ce-l dupăci bine pe ţigan, îl 
vâri în fântână până ce ţiganului îi clănţăniau 
dinţii. 

De atunci tiganul a prins frică şi de popă şi de 
vie. 

Adaptată de Cristina Dan, 
w w% % 


„DIMINEAȚA COPIILOR” 


Din jurnalul lui Urechilă 


„la să vedem cum ne-a mers săptămâna trecută: 
„Luni. — lon servitorul — oh, Doamne, când o 
să avem şi noi, măgarii, servitori! — ma scos din 
grajd cu noaptea în cap şi punându-mi în spinare 
doi saci cu grâu m'a dus la moară. Rău mai e ika 


Ion ăsta! La fiecare zece paşi mă lovea din senin 

„cu un băț noduros, de îmi venea să leşin. Ce plă- 
cere simţi: să loveşti pe cineva care munceşte din 
greu şi nu-ţi îace nici un rău? 

„La moară ma legat de un stâlp şi toată ziulica 
nam avut parte măcar de un mărăcine. Flămând 
şi obosit, ma dus seara în grajd şi mi-a pus în 
iesle câteva fire de paie.. Carevasăzică, săptă- 
mâna a început rău pentru mine. 

„Marţi. — O zi bună, o zi foarte bună. Ion a că- 
zut din pom, şi-a rupt piciorul şi acum zace culcat 
Pe mine m'au scos din graid şi mi-au dat drumul 
în livede, unde am fost lăsat în voie până seara. 
'Mam ospătat cu iarbă verde şi cu nişte mărăcini 
aşa de gustoşi, că îţi lasă gura apă. Intr'un cuvânt, 
ziua de astăzi a fost o zi de sărbătoare pentru 
mine şi am să mi-o însemnez în calendar cu trei 
cruci roşii. 

„Miercuri—E. o zicătoare, din nenorocire foarte 
adevărată: „zilele trec, dar nu seamănă între ele“. 
Ce bine a fost ieri şi ce rău mi-a mers pe ziua de 
astăzi! 

Mă luase stăpânu-meu, ca să-l duc călare la 
târg. Dacă ar îi să ne pună la cântar, cred că stă- 
pânul meu cântărește mai greu decât mine. Totuşi 
eu trebuia să-l port. Când să trecem însă râul, mi-a 
alunecat piciorul şi l-am trântit pe stăpânu-meu în 
apă. Doamne, Doamne! Ce de bătaie soră cu 
moartea am mâncat! Credeam că se sfârşise cu 
mine. 

„Las pe mâine întâmplările mele din celelalte 
zile. 

Bichișor. 
nea INCI A E 


PAG, 13 


Azorei lui Dorel 


pepe re ea A Alpi Ape Pi PR 
Dragul meu Dorel, de azi încolo când mă întâl- 
neşti, să mă saluţi plecându-te până la pământ şi 
să-mi vorbeşti cu tot respectul. S'a schimbat boes 


rul, nu e cum îl ştiai până mai ieri-alaltțăeri, 
i Eu AR înaintat foarte mult, am ajuns departe 
e tot. 

Am fost numit profesor! Da, profesor şi încă 
profesor în toată regula. Gândesc chiar să-mi co- 
mand cărţi de vizită pe cari să fie scris : Azorel, 
profesor. 

Ce, râzi şi crezi că îți spun prăpăstii ? N'ai de 
cât să vii să mă vezi şi să te convingi tu însuţi. 
Sunt profesorul lui Piţurică. Dar tu nu ştii cine e 
Piţurica. Află, aşa dar, că Piţurica este o căţeluşe 
de vreo două luni şi care acum patru zile a îost 
trimisă în dar stăpânilor mei de nişte prieteni, Pi- 
țurica nu este un câine ca noi; ci ţine urechile în 
sus, are părul de o culoare închisă şi este din rasa 
câinilor lupi. Se zice că aceşti câini ar fi mai gro- 
zavi decât noi, cu toate că mie nu-mi vine să cred, 

Deocamdată, Piţurica mi-a fost dată în îngri- 
jirea mea. Aşa dar „eu sunt profesorul Piţuricăi. 
O învăţ cum să mănânce, cum să latre, cum să se 
dea la străini, cum să se poarte cu stăpânii şi ca 
lumea cea bună. In sfârşit, îi arăt tot lucruri bune 
şi de folos. 

— Dar nu o înveţi să fure vreun oscior; vreo 
bucăţică de carne? mă vei întreba, poate. 

— Dorel, să nu-mi vorbeşti aşa, că mă supăr, 
Ce, eu fur, eu sunt hoţ? 

Iti spun însă că eleva mea e prea neastâmpă= 
rată şi chiar lipsită de respect pentru profesorul 
ei. Inchipuieşte-ţi că mă muşcă; mă trage de w 
rechi, de coadă. Dar e un copil căruia trebuie să-i 
iertăm multe. 7 

Al tău prieten, Azorel, profesor, 


zu 


Poezia „Cu cartea în mână“. apărulă în No: 
11 al Revistei noastre este de D. Teleor, iar nu 
de Ionel Niagara, care a semnat-o, săvârşind în 
modul acesta o faptă nepermisă 

í 
j 


“PAG. 4 


= DIMINEATA COPIILOR") 


Cei doisprezece apostoli 


= LLEGENDĂ= 


de Fraţii GRIMM 


Vreo trei sute de ani înaintea naşterei Domnu- 
lui Hristos, trăia o femeie care avea „doisprezece 
tii. Femeia aceasta era aşa de săracă şi de ne- 
voiaşe» că nu mai ştia cum are să-i poată hrăni 
pe numeroșii săi copii. 
In toate zilele se ruga 
lui Dumnezeu ca fiii ei 
să fie pe pământ împre- 
ună cu Mântuitorul Iu- 
mei despre a cărui ve- 
nire grăiau proorocii. 

Când sărăcia o strân- 
se rău de tot, îşi trimise 
ea unul după altul pe 
cei doisprezece fii în lu- 
mea largă, pentru ca să 
își agonisească singuri 
viața. zi 

Cel mai în vârstă din- 
tre frați se numea Pe. 
tru. Plecă cel dintâi de 
acasă și după un drum 
de o zi, intră şi se rătăci 
într'o pădure foarte mare. Nu mai putea găsi dru 
“mul ca să iasă din pădure. Pe lângă aceasta era 
așa de rău chinuit de foame, încât abia se ținea pe 
picioare. Intr'un târziu, se simţi aşa de slab; că se 
pi da la pământ şi crezu că-i sosise ceasul 
morţii. 


De odată răsări înainte-i un băetaş care strălu- 
cea şi era frumos şi prietenos ca un înger. Băe- 
țaşul dete de câteva ori din palme, pentru ca Pe- 
tru să fie nevoit să se uite la el și să-l vadă. După 
aceea îl întrebă: „dece stai aşa de amărât?"* 

— ATi, răspunse Petru, mă duc în lume ca să-mi 
câștig pâinea de toate zilele și pentru ca să pot 
trăi până ce văd pe iubitul Mânutitor ce are să 
vină : aceasta e dorința mea cea mai mare. 

— Vino cu mine, îi zise copilul. vino şi dorința 

'a va îi îndeplinită. Zicând acestea, îl luă pe bie- 

tul Petru de mână şi-l duse printre stânci până la 
o peşteră mare şi adâncă. 

Cum intrară în peşteră, totul străluci de aurul, 


argintul şi cristalul ce era acolo, iar la mijloc stă- 


teau unul lângă celălalt douăsprezece leagăne. 

„Culcă-te“, îi zise copilul, „în cel d'intâi leagăn 
şi adormi puțin, iar eu te voi legăna“. i 

Aşa fäcu Petru, iar copilul cel frumos ca un în- 
ger îi cântă și-l legănă până ce Petru adormi. 
Pe când dormea, veni și al doilea frate al său, 
pe care îngerul ocrotitor îl duse de asemenea în 
peşteră şi fu şi el culcat şi legănat aşa cum se 
întâmplase cu Petru. 


Aşa veniră unul după altul cei doisprezece frați, 
se culcară în leagănele de aur şi adormiră. Dor- 
miră treisute de ani până în noaptea în care s'a 
născut Mântuitorul. Atunci se treziră, trăiră cu e] 


pe pământ şi fură numiţi cei doisprezece apostoli, 
'Tradusă i Na Macedoneanul. 


Petrecere în familie 


Vă înţelegeţi să jucaţi o scenă în care figurează 
un gpi bunăoară, primirea unui ambasador. 
străin i 

Intrebaţi cine vrea să joace rolul a rege. De- 
semnaţi doi miniştri, cari vor trebui să se aşeze 
lângă rege.| 

Vă luaţi «poi sarcina a&'a iute pe ambaskdorut 
Conveniți ca miniştrii să se ridice la intrarea 
voastră, dar regele nu trebue deloc să părăsească 
tronul. 


Acest tron e format din două scăunele, depăr- 
tate cam de 80 c. m. Pe fiecare scăunel aşezaţi 
câte o scândură, a căror lungime e calculată să 
acopere scaunele şi să umple fiecare câte o ju- 
mătate din golul dintre scăunele. La miiloc, peste 
ele, puneţi o pernă şi complectați tronul, acope- 
rind totul cu o cuvertură. In fine, miniştrii se a° 
şează la margini, iar regele e poftit să şadă la 
mijloc, pe tron, care e mai înnalt. Când ambasa- 
dorul îşi face intrarea, consilierii regelui se tidia 
că să-l salute. 

In acest moment, regele pierde ectitliBrul A 
ann ceeace provoacă râsul general al so« 

etății 


XXX _ 
NU FII LENEŞI 


A fi leneş nu e bine 
Când toți oamenii muncesc, 
Căci se vor feri de tine, 
Toți acei ce te 'ntâlnesc. 
P. H. Nedelcu.—Focgani. 


„DIMINEAȚA COPIILOR" 


Noul concurs cu premii al 
„Dimineţei Copiilor“ 


Cu numărul de tată începem al treilea concurs 
cu premii al „Dimineţii Copiilor“. 

lată în ce constă concursul acesta : vom pu- 
blica pe rând — câte una de îiecare număr — 
cinci probleme. Cea dintâiu e mai jos sub titlul 
de „Şiragul de smochine“. Cititorii nu ne vor tri- 
mite dezlegările decât la sfârşit şi odată pentru 
toate problemele. Nu pot lua parte la concurs de 
cât cei ce le vor fi deslegat pe toate cinci. Nu- 
mai aceştia au drepiul la premii, în număr de zece 
cari se vor acorda prin tragere la sorți şi vor 
consta din cărți frumoase şi folositoare pentru 
copii şi tineret. 
i Incă ceva : Fiecare concurent va trebui să tri- 
arii şi cele cinci cupoane, tăindu-le din textul re- 
vistei. 


Problema No. 1 pentru concursul 
cu premii: 


" SIRAGUL DE SMOCHINE 


Ionel şi Marioara primise de Paşti un şirag de 
smochine. Fetiţa şireată, şterpeli câteva din ele 
înainte ca împărţeala să fie făcută. 

— „Dă-mi patru smochine din ale tale“, zise Io- 
nel, şi vom avea la fel“. 

— „Ba tu ar trebui să-mi dai, că eşti cavaler“, 
răspunse Marioara, „şi atunci eu voi avea îndoit 
față de ale tale. rr 
; Câte smochine avea Ionel şi câte Marioara? ` 


CUPON No. 1 


pentru concursul cu premii al 
„DIMINEȚEI COPIILOR“ 


A AFP CARE ICC PR CERERE FREZE E A DCR ARE PCIE VOIE O o E AIE PEPI 
|! Intia lege a prieteniei este de a nu cere şi a 
nu da nimic ruşinos. (Cicero) . vs: 
XXX 
La oamenii răi nu se găseşte nicăieri Joc per 
tru prietenie. A | 
* * x ia 14 
„Să te fereşti de oamenii cari vorbesc numai 
pentru ca să placă şi nici odată pentru ca să spu- 
'nă adevărul. 
x 
Profităm. mai mult de supărarea duşmanilor de- 
cât de indulgența amicilor. Duşmanii ne spun de- 
seori adevărul, iar prietenii niciodată. 
XX 
Norocul dă pe omul prost, dar nu se oprește 
hia 


PAG. 15 


O pâine de două mii de ani 
reprezintă o pâine de . două 


Figura de față 
mii de ani. Aceas- 
tă pâine a fost gă- 
sită, aşa cum se 
vede, în ruinele o- 
raşului Pompei 
din Italia de Sud. 
Oraşul Pompei îu- 
sese acoperit de 
cenuşa de îoc pro- 
venită dintro în- 
grozitoare erup- 
tiune a vulcanului 
Vezuviu. Au pierit 
locuitorii şi oraşul 
întreg a fost înmormântat sub mormanele de cenu- 
şe. Sau făcut săpături şi Pompei a fost găsit cu 
toate străzile, casele, şcolile, teatrele etc., precum 
şi cu toate obiectele de casă, printre care şi pâinea 
ce o reproducem mai sus... Tăieturile ce le vedey 
sunt făcute pentru a se putea vinde mai uşor cu 
bucata. 


De vorbă cu cititorii 


Ceva mai bun. — Aşa ne scriu mulţi dintre ti- 


nerii colaboratori: „dacă mi-se publică bucata a- 
ceasta, am să trimit pe urmă ceva mai bun”. lar 
noi îi întrebăm: „de ce nu începeţi cu acest ceva 
mai bun?“ Mai cu seamă pentru un începător aşa 
cere şi interesul lui. 

Alţii ne scriu: „Vă trimit această poezie care 


` este foarte frumoasă“. Drăguţii mei; dacă vechi 


scriitori şi oameni în vârstă şi cu experiență n'au 
ajuns încă să-şi judece drept lucrările lor, cum 
vreţi ca voi, cari acum începeti, să pretindeţi că 


` sunteți judecători nepărtinitori şi că lucrările voas” 


tre sunt „foarte frumoase?“ 

Dragă Spiraclie, ţi-ai dat osteneala să copiezi o 
poezie de Alecsandri şi ne rogi îrumos să o pu- 
blicăm. 

Se poate să şi o publicăm odată, însă vom spt- 
ne numai că e de Vasile Alecsandri şi atâta tot. 
Nu putem publica şi numele celui ce a copiat-o. 

In tot cazul, e bine, pentru folosul d-tale, că pres 
scrii — şi, de sigur, le şi înveţi pe dinafată — bu- 
Căti din marii nostri poeti, ; Nibar, 


PAG. 16 


Leul şi cerbul 


Un cerb urmărit de câinii unui vânător, era cât 
pe-aci să fie prins, când zări o peşteră în coasta 
unui munte. 

Bietul animal se repezi înăuntru ca să scape, 
dar în fundul peşterii era un leu care se şi repezi 
la nenorocitul cerb şi-l sfâşie. 

Adeseori când ne ferim de o nenorocire dăm 
peste alta. 


In v să aştepţi totul dela munca ta şi nimic 
del2 ! A 
i DIE 


n E > Mud tă 
Omul e nășcut pentru muncă, iar munca este 
luptă al cărei scop este biruința fiecăruia.. 
*** 
Tot mai e o nădejde în omul care munceşte cu 
seriozitate; numai în trândăvie este deznădejde. 
E E vă at 
Obişnueşte-te să fii discret. Ceeace nu vrei să 
ştie duşmanul, nu spune nici prietenului tău. 


; *** $ 
în muncă vei găsi toate multu- 


o: 


„DIMINEATA COPIILOR" 


Preţurile planetelor 


Un ingenios profesor de astronomie s'a gândit 
să dea o idee exactă asupra diferitelor planete, în- 
chipuindu-şi că ele ar avea o valoare în bani. FE] 
a luat Pământul ca, punct de comparaţie şi presu 
pune că el valorează 20 de lei. Prin raport la a 
cest preț, iată care ar îi valoarea celorlalte vla- 
nete: ? 

Venus 15 lei 

Marte, 2 lei. 

Mercur, 1,20 leí 

Luna, -0,25 lei. 

Uranus, 280 lei. 

Neptun, 320 lei. 

Saturn, 1840 lei. 

Jupiter; 0200 lei. 


Soarele, 6.000.780, tef; : ; 
PIOR Mu a CAPUL cva da i 


S. R. Loco. — „Catastrofa“ e prea tristă pentru a o 
putea publica, . 5 j 

I. Panciu.— „Ionel şi Zorică“ are calități doveditoare 
de un talent ce trebue cultivat. 

P. I. V. Conslanfa.— Dacă al mai bune decât „Scripca 
TȚiganului“ trimite. , 

M. M. T. Loco. —E bunişoară „Povestea“, dar nu ve- 
dem pentru cari merite Dumuezeu . l’a hărăzit pe moş- 
neag cu avuţii. | 

S- S. Loco. — Șaradele nu merg. Bucăţile le puteţi 
trimite să le vedem. 3 

S. D. Leon. Iaşi. — Nu le putem pubiica pentrucă nu 
deşteaptă interes. - pA X 

E. B. Galaţi. — Regretăm, dar nu publicăm scenete 
traduse, 4 aibă 

C: T. Loco— „Rugăciune“, versuri slabe ca „Om bun 
să mă folosesc“ și vondi Honaroa încrederei în Dumnezeu 

mpied că să o publicăm. 
PER! À M, Brăila. — Versurile „Dimineaţa Copiilor" 
păcătuesc prin tot, mau rimă, nici ritm, iar ca „Ţi- 
ganui şi Bulgarul“ să nu mai scrii. i 
, B. 1. Roman. — Versurile „Dulce Primăvară“ arată 
că eşti o fire sensibilă și iubitoare, cred însă că vei scrie 
mai bine mai târziu. ` 

V. V. AL. L Loco. —,.O faptă pună“ e frumoasă, dar 
are ca scop reclamă pentru revista noastră. 

I; B. lași —,,Fabulele** mau calitățile necesare unor 
fabule ca să-ţi dai seama de dreapta noastră judecată 
citeşte pe „Grigore Alexandrescu. ă 
- H. R. Brașov — .Şarada” ar avea subiectul bun dar 


-păcătuește prin formă şi rimă. 


H. M. Iaşi. — „Răsplata răutăciosului* nu o putem 
publica. La Bagdad nu crapă niciodată pietrele de ger 
pentru că acolo e ciima caldă. ` 

C. R. Comarnic. — „Cărţile lui- Haplea“ nu are haz 
după cum pretinzi. 

E. U. Loco. — Fabula „Fluturele şi Furnica“ e cam 
slăbuţă. Mai încercaţi. | : 


Editura ;-ADEVERUL“. S. A: 


Dimi 
ANULI (a 


APARE D 
DIRECT 


HAPLEA. — Eu râd şi mai 


= —DIMINEAȚA COPIILOR" 


'RIVIGHETOAREA 


cinului nostru, e un copil 
şi blândeţe. Nu mi-a fost 
âlmese un suflet mai bun, o 
deasupra, un chip mai îru- 
: ori îl vedea Coana Luxiţa 
- îl scuipa gicându-i: Pfiu! 
nu-l deochi — mâncâă-l-ar 


om foarte bogat, avea în 


ină tare, plină ei porii fo- - 


i, în primăvară, mirosul flo- 
va, când poamele dedeaii în 
| pititeau mirësie parfumate 


sub uñ cireş mare, ctâ ô 
lui Nietişor să mr şi mai 
i vâriuil potuiluii, cânta me= 

icuşor stătea ceasuri întregi 
ietoarea parcă ştia că cineva 
ăci socotea nişte triluri fru: 
sufletul de biicurie. 

Nieusor potnea spre citeş, 
tea, zări furişându-se printre 
idinarului. El ducea în mână 
iuiză întunericului, nu se ve: 
i ceva în ea. Nicuşor, îl tür- 


„ce se piérdu în întuneree, à- 
© į §i se aşeză lifiiştit pe bancă. 
zeas, aptoape două şi privighe- 
cântând. Luna prinse să se ti 
„ dealiirilor, se înaltă tot mai 


streaşinei grajdului, sta acăţată o colivie în care 
se sbătea de moarte biata privighetoare. Cât ai 
clipi din ochi, bunul copil luă o scară, o spriiini 


de raid şi uşor, fără ca cineva să-l siitä, se sul 
până la colivie. In clipa când deschise uşă coli- 
viei, prin care sburä zglobie sărmana  păsărică, 
ușa grajdului se deschise. Feciorul atădinariilui, 
€şind din graid, trânti uşa cui atâta putere în lă- 
turi, că sguduitiira făcu să lüñece seara îti ios; is- 
bind pe Nictişor cü capul de pietre: Bunul copil, 
na scos decât un țipăt scurt şi tătmase în hesim- 
tite, într'iin lac de sânge. TK 

İmėäiat a sătit grădinarul și câțiva servitori şi 
tidicându-l l-au dus acasă. lovitură dela cap era 
îoarte puternică şi doctorul, adus în grâbă, reco- 
mândă multă liniște. ; i 

— Dacă temperatura nu se ridică, în noaptea 
asta — anina el — é eăpat copilul, 

„a plecă doctotul, lui Nicuşor începi să-i fie 
rău. | 

Avea fierbințeli şi mu putea să stea lipi în 
pat. Se mişca meret, când pe 0 parte, când pe 
alta şi ara această îi făcea cât se poate de 
rău. Toţi îl scoteau pierdut, când... în caistil din 
fâţa camerii, unde se sbătea de thoarte copilul, 
pe craca cea măi apropiată de geârii, începi să 
câtite, atât de duios, privighetoarea liberată, în- 
cât toţi ai casei rămaseră tititi: d 

Faţa lui Nicușor se luinihă de bucurie şi O li- 
tişte adâtică îl cuprinse, În câteva clipe uită de 
dureri şi adorini în cântecul piiviehetoarei. 

De attinci, în fiecate seară, privighetoarea cântă 
pe caisul dela fereastră. Nicuşor, în scurtă Vre- 
ma ai Poit bine şi fiecare seară ascultă fericit 

“ei, cate e parcă mai frumos ca altă da- 
X şi se gândeşte că numai acest cântec 
: durerile boalei, ascultă până seara târ- 
arme cu zâmbetul pe buze, mulţumit de 
ă ce-o făcuse, cu primejdia vieţii lui. 
` D, Constantin Wereanu 


i 


LOEAN C Rl a Pia Ai 


„DIMINEAȚA COPIILOR" 


PAG. 3 


TPENERTE coe: iLoR 


REDACŢIA ŞI ADMINISTRAȚIA :: 
BUCUREȘTI. — STRADA SĂRINDAR 9-11 BUCUREŞTI. — TELEFON 6167 


ABONAMENTE: UN AN 


150 LEI UN NUMAR S3 LEI 
ŞASE LUNI 80 , IN STRĂINĂTATE DUBLU 
18 MAI 1924 


In insula dracilor 


e re să se $ ie pe vro 
cum plutesc bărci şi corăbii 
' Intruna din zile, aşa can 
cineva siorăie puternic nu d 

„Cine să fie ăsta care s’: 
dată cu găinele ?“ Aşa îşi ; 
vadă pe neaşteptatul vecin 
privirile asupra celui ce do 
turta de ceară şi începu să 

„Piei, drace !“ strigă D 

ori semnul crucii. „Păi ästa 


ue şi 077^ 
Nu e Satana a 
pânul c un alt 
zra şi 1 naste dri 
li tre teme b 


~A rhat; 


de N: MACE- ©SANUL 


— hota macedoneană — 


A fost odată un păs- 


„tor pe care fl chema 
Dinu, Păstorul acesta 


v 


Lesana X Aa 


dumirească şi să-şi vină cât de cât în fire. Mai 
făcu de câteva ori semnul crucii, zise în gând 
„Tatăl nostru“ şi după aceea se ascunse după a 
stâncă. 

După câteva minute auzi paşi cari se apropiau. 
Ridică aşa dar capul şi văzu un lup mare» dar câf 
de mare.... 

— Cât un lup, îmi tăie vorba Mitică. 

— Nu, Mitică nu cât un lup, dar cât trei, cât 
cinci lupi la un loc, aşa era de mare. Era din lupii 
aceia cari mănâncă numai diavoli. 

Dinu, însă, în loc să se bucure că lupul vroia 
să-i' facă împelițatului de petrecanie şi să nu se 
amestice, el, care avea suflet bun, îi trezi pe Uci- 
gă'l crucea zicându-i : prietene, 'scoală-te şi 
şterge-o, că vine lupul si are să fie rău de cojocu 
tău“. À 
anart alini din achi. Se 


PAG. 4 


fi zise Dinu. „la să mai merg eu în lumea largă“. 


Se îmbarcă pe o corabie şi porni spre o tară 
depărtată despre care auzise tot felul de lucruri mi- 
nunate. Nu trecu însă multă vreme la mijloc şi 
mare din liniştită ce era, se încruntă de odată 
se sbârci şi deveni neagră la față. Şi incepu să 
geamă, să urle şi să izbucnească în valuri aşa de 
mari şi de turbate, de ziceai că vrea să înshiță 
pământul cu tot ce se găseşte pe dânsul. 

Călătorii de pe corabie plângeau, se văitau şi 
se rugau lui Dumnezeu şi Sfintei Fecioare, ca să 


aibă milă de dânşii şi să le cruţe viața. Zadarnic - 
îu totul. Corabia fu prefăcută î în tăndări de valu- 


rile furioase şi cu toții se înecară. 

Cui toţii afară de Dinu al nostru. De cum iz- 
bucni furtuna, el îşi zise : „ştiu că Scaraoţchi 
mi-a dat cuvântul să mă scape de înec. Ce să-mi 


mai fac inimă rea !“.Se aruncă, aşa dar, pe obu- 


cată de scândură și o porni înainte. 

Rătăci două zile şi două nopți pe întinsul mării, 
când, în sfârşit, în “seara zilei a treia bucata de 
scândură pe care călărea- se opri la ţărmul unei 
insule: Dinu se dete jos în această insulă: mulțu- 
mit că scăpase de la moarte. 

Când privi însă de jur împreiur, ca să-şi dea 
seama în ce loc se găseşte, se cutremură de ceea 
ce văzu. Erau acolo şi arbori şi livezi cu flori şi 
iarbă şi în depărtare se zăreau nişte case, dar to- 
tul, totul era negru. Negre erau şi frunzele arbo- 
rilor şi florile pampuna şi iarba iezilor. 


reiz F A, og J a GA R a FISA La CE "A A SAd 
i E iza ii RE pret AITA AA E Ae 


i a ir Me) x 


„DIMINEAȚA. COPIILOR” ) 


te la a căror vedere lui Dinu îi se strânse inima 
cât un purice. 


Erau negre la față, purtau coarne în mmis şi 


3 = i z 
a ~ T a 


E EN 


r A PA S 


aveau şi o coadă lungă de trei metri. La mâini, în 
loc de unghii, aveau nişte ghiare lungi şi ascuţite: 
Aţi înțeles cam ce erau aceşti Ucigă-i crucea. 
Puseră mâna pe Dinu şi-l întrebară răstiți: „ce 
cauţi aici în „Insula Dracilor ?“. După aceea îl 
duseră în sat la mai marele lor căruia îi zice 
Satana — departe de noi şi de casa noastră. 
Satana era aşezat pe un tron făcut din hârcile 
oamenilor ce-şi vânduseră sufletul. Din ochii a- 
celor hârci curgea sânge negru şi dinţii le rân- 


ana întreba pe fiecare diavol ce făcuse el 
zi» câți oameni înşelase, pe câți îi împinsese 

yte rele, câte suflete cumpărase. Diavolul 
ăcuse un rău mai mare era lăudat şi răs- 
iar cel ce nu putuse să facă ceva era ocărât 
în lanţuri. 


Dinu a vrut să-l pedepsească cu moartea, 
ată că din mulţimea cea neagră, sări un 
şi aruncându-se la picioarele Satanei îi 
când : „Prea Intunecate Stăpâne ! Vă rog 
1țaţi viaţa acestui om, căci el ma scăpat 
10arte în ziua în care era să fiu sfâşiat de 


recunoscu în diavolul acesta pe ce! ce în 
îl scăpase de la moarte. 

srtată să-i fie viaţa !“ zise Satana, „dar 
că are să ne iasă în rău binele ce-l facem: 
atâia oară“. 

ce Dinu stătu vre-o trei zile la prietenul 
olul. Satana strânse dig nou pe toți dra- 


DIMINEAȚA COPIILOR” 


DE-A V'AŢI-ASCUNSELEA 


— Hai, copii să ne jucăm de-a v'aţi-ascunselea !.. 

Hai!... Şi Ionel, Lenuţa, Gică, şi Irena o por- 
nesc prin fundul grădinli spre curtea bisericii, 

Luna îi priveşte surâzând. 

Cine aleargă şi râde făcând larmă în tinda 
bisericii ? Sunt copiii ce se joacă de-a v'aţi-as- 
cunselea. lată i: fug să se ascundă care pe unde 
nimeresc. Gataaaa... cel ce „se făcuse“, îşi ridică 
mâinile dela ochi. căutând cu privirea pe cei ce 
se ascunseră prin desişul întuoecos al grădinei. 

Băiatul rămâne infiorat. par'că de tăcerea noptii. 


cii ca să aleagă dintr'înşii o călăuză care să-l 
ducă pe păstor până acasă. 

Chemându-i pe toţi în piața cea mare, îi între- 
bă care dintr'înşii poate să alerge mai repede. 

»La alergare eu întrec vântul, zise unul din ei“. 

— Eu fug tot aşa de repede ca şi văzul, zise 
altul. In clipa în care îţi arunci privirea pe mun: 
tele cel mai depărtat, pe mine ai şi să mă vezi co: 
coţat în vârful muntelui. 

— Eu, făcu un al treilea diavol, fug tot aşa de 
repede ca gândul. Ori unde te-ai gândi şi ori câi 
departe ar îi locul acela, în clipa în care te-ai 
gândit, am şi ajuns acolo. 

Satana alese pe acest din urmă diavol, ca săl 


ducă pe păstor acasă. Şi Dinu sosi la coliba s2. 


cea sărăcăcioasă; mai înainte chiar de a-si fi Aat 
seama că pornise la drum. 


— Ham ! ham! şi un ghemotoc mic. alb se ruw 
togoleşte la picioarele sale. 

— Azorel! Tu. Azorel? vlm aici. Hai, să-i cău- 
tăm. Azorel a *'nțeles ! : Aleargă prin desiş, pe 
după pomi şi caută pe cei ce se credeau ascunşi, 
lătrând bucuros 'când, trăgându-i de haină îi scoate 
la lumină. 

lar lonel aleargă vesel la „bar“ strigând. 
una, două, trei; Lenuţa ! una, două, trei ; Gică ! ŞI 
cu ajutorul lui Azorel îi găseşte pe toţi cei ascunși. 

Negh niţă. 


Pustia de sărăcie se ţinea însă scai de bietul 
om. Pe ce punea mâna, se alegea praf şi cenuşt. 

Intr'una din zile, pe când şedea amărât la um- 
bra unui arbore, îi se înfăţişă un bătrân cu barbă 
albă ca zăpada. 

„Fiule“, îi zise moşneagul, „până ce nu te lepezi 
de diavol şi de ajutorul său, nu vei avea parte de 
bine pe lumea aceasta, iar pe lumea cealaltă te 
aşteaptă toate chinurile iadului. 

„Dute, aşa dar, la vechea mănăstire. a Sfintei 
Fecioare din vârful mimtelui şi roagă-te acolo 
trei zile şi trei nopți, ca să ti-se ierte păcatul cel 
greu şi să te curețe de toată spurcăciunea dia- 
volului““. 

Dinu făcu aşa cum îl sfătui moşneagul şi dir. 
ziua aceea avu spor în totul şi trăi o viaţă liniş- 
tită şi fericită. V. Macedoneanul 


> alai e À 
a ai wae 


FAAN 
A 


PAG. 6 


BUNICA 


e fără îndoială ! 

Bunica are o carte de cântece cu cartoane groa 
se şi argintate şi în cartea aceasta ea citeşte foar- 
te des: In mijlocul cărţii stă o roză, presată şi us- 
cată, care nu e aşa de îrumoasă ça rozele din pa- 
harul de pe masă. Bunica însă îi zâmbeşte cu toa- 
tă prietenia rozei celei veştejite şi deseori i se 
umplu ochii de lacrimi- 

Dece bunicii îi este aşa de dragă roza vestejită 
din cartea cea veche? Cum, zici că nu ştii? De 
câte ori lacrimile bunicii cad pe roza din carte, 
coloarea rozei devine mai fragedă, ea par'că în- 
îloreşte din nou şi umple întreaga odaie cu parfu- 
mul ei. Pereţii şi zidurile casei dispar, par'că ar fi 
îost făcute din nouri şi de iur împreiur vezi mă- 
reaţa şi verdea pădure, unde soarele străluceşte 
printre îrunze. 

Bunica este acum cu totul tânără, e o fată îru- 
moasă cu bucle aurii, cu obrajii rotunzi şi tranda- 
firii, elegantă şi graţioasă. Numai ochii, ochii cei 
blânzi şi strălucitori sunt tot aşa cum sunt şi as- 
tăzi ochii bunicii. Alături de dânsa stă un tânăr 
voinic şi frumos, care îi întinde o roză; iar ea, 
fata cea îrumoasă, zâmbeşte. 

Tânărul a plecat, roza stă veşteiită în cartea de 
cântece, iar bunica éste din nou o femeie bătrâ- 
nä care se uită la roza din carte. 

Bunica a murit. Şedea în fotoliul ei si ne spunea 


„DIMINFAȚA COPIILOR" 


: (După ANDERSEN) 


S ae 


din ce în ce mai liniştită, figura ei păru acoperită 
de pace şi fericire. Ni-s'a spus atunci că bunica a 
murit. _ 

A fost pusă într'un coşciug negru şi înfăşurată 
înțro pânză albă: Frumoasă era bunica moartă, 
cu toate că i se închiseseră ochii. li pieriseră însă 
zbâreiturile şi un zâmbet îi se oprise pe buze. Pă- 
rul ei era alb ca argintul şi vederea moartei nu-ți 
deştepta nici o teamă; era doar tot bunica cea 
drăguță şi aşa de bună la suflet! 

l-am pus sub cap cartea de cântece, căci aşa 


ceruse bunica şi roza cea vesteiită stătea în carte . 


Aşa a fost înmormânţată bunica. 

l-au sădit pe mormânt un trandafir care dădu 
ilori din belşug: O privighetoare cânta pe dânsul, 
iar dela biserică se auzeau cele mai frumoase 
cântece cari erau în cartea ce sa pus sub căpă- 
tâiul bunicii... 

Vechia carte de cântece cu toate foile este praf 
şi pulbere şi praful s'a ales din roza vesteiită şi 
din toate amintirile. 

Dar pe trandafirul de pe mormânt înfloresc 
mereu roze îragede, privighetoarea cântă pe dân- 
sul şi se aud şi cântecele de la biserică. Te gân- 
deşti atunci mult la bunica, la ea care avea ochii 
aşa de blânzi şi veşnic tineri. 

Ochii nu pot muri nici o dată. Ochii noştri au 


să o vadă cândva pe bunica şi au să o vadă cum 
erau atunci când sărutase pentru întâia oară roza 
care acum e prefăcută în pulbere în mormântul 
cel întunecos. 


Tradusă de Mircea Ionescu, 
— XXX, ERTE or: 


șa USS. pet 4 G i; if ghs AAS fe 
Pr Dra ab MOR i ARI c$ 
o fi at het N V AN LT g Eri 


+ 
Du 


Hi, o MRI A 


„DIMIN EATA COPULOR 


Povata 


EAO A LAI A EDA R 
i A i vii 


(at pe 


sug prez 


t FANI CI 


"PAG.7, 


naturii 


E primăvară; cald, soare şi veselie. Adieri par- 
fumate de vânt, te îmbată; ciripit sglobiu de pă- 
sărele te încânţă. 

„Titelşi Dorina au i plecat la şcoală. Dar a- 
tâta frumuseţe şi 
A voie bună în toate 

- le schimbă gându- 
rile, 

— Nu mai ne du- 
cem la şcoală—iîşi 
spun ei Să ne ju: 
căm mai bine. O să 
găsim o mulțime 
de tovarăşi vesel 
printre păsărele şi 
animale. 

Zis şi făcut. Fă- 
ră să mai stea mult 
la gânduri, au în- 
ceput să alerge din tufă in tufă, dela pom la 
pom, rugând păsărele să se joece cu ei. Dar ce 
mlrare |... 

— Eu nam timp! — le răspunde pitulicea. 
— Indată au să-mi iasă puişori din ouă... Au ne- 
voie de căldură micuţii!... Nu trebue nici să mă 
mișc măcar, plecaţi!... 

— la, lăsaţi-mă în pdce leneşilor! — strigă cio- 
corlia supărată. — Plec acum, n'am timp să stau 
de voi... Mâine în zori, trebue să cânt de ziuă, pe 
turnul cel mare... 

Copiii nu mai sunt aşa bucuroşi. lată însă că 
zăresc un cocoș, în capul unui şir de găini. 

— Cocoşel dragă, — glăsueşte Titel, — tu nu 
ai nici o treabă... Hai, te joacă cu noi... 

— Bunule Dumnezeu!... — se răsteşte cocoşul. 
-— Nu ţi-e ruşine să vorbeşti aşa, băetaş?... Dar 
cine crezi tu că păzeşte găinile, cine crezi tu că 
arată vreo mâncare gustoasă pentru ca maica 
cloşcă să-şi sature puişorii 2... la să fugi din faţa 
mea, că acuma o păţeşti !... Cucuriguuu !.: 

Au îugit din drumul tăzboinicului moţat, ‘dar un 
pițtigoiu, care văzuse şi auzise totul, îi primeşte 
i mâinile’n şolduri, aşa cum îi şade piţigoiului mai 

ine. 

— Leneşilor! — le zice el, — nu cumva să ve- 
niţi şi la mine. Credeţi că stau cu mâinilen gură? 
Vânez ca să dau de mâncare la nevasta mea şi la 
puisori. Şi cânt ca să le tiu de urât!... 

Titel şi Dorina se duc şi de-aici, ruşinaţi şi cu 
ochii în pământ. Şi numai ce văd o armată de 
furnici, luptându-se să ducă grăunțe, săpând ga- 
lefii, clădind porţi de apărare. — Mai bine să ne 
uităm în sus — spune Dorina. Şi aşa şi fac. Dar 


Ia căi 


ce sid sus?... lacă în pom, deasupra lor, un stup 
de albine... Lucrătoare harnice şi neobosite... 

Munca îi. înconjura de peste tot, şi le aducea 
aminte mereu, că ei nu şi-au făcut datoria. 

Dar Titel încă nu vroia să se înțoarcă la mica 
lui datorie. Se îndreptă către râuleţul vesel şi 
limpede, în care soarele îşi oglindea fața lui de 
aur. 

— Opreşte- te puţin — îi zise el. — Hai opreşte- 
te” şi vino să jucăm împreună... Să vezi ce bine 
o să petrecem!... Haide, râuleţ, fii bunt., 

— Nu! nul... — răspunde râuleţul, făcând spu- 
me de supărare. —Nu pot! Mă mir că ai obraz 
să mai vorbeşti aşa... Poate că nu stii că mă 
aşteaptă coana Moară ?... Dacă am să mă opresc, 
cine-i mai învârte roata 2... Cum o să se macine 
grâul 2... Să mă opresc!... Dar. atunci cine are să 
hrănească lunca ?... Cine are să spele lâna ?. + Tu; 
leneșule ?... Ia, pleacă de aici, dacă nu vrei să te 
ud, de sus până jes!... 

Arana Titel si Dorina, nu mai i avură lac cine se 


duce- Inţeleseră că totul în lume e munca, îi pri: 
cepură folosul ei nemăsurat şi îrumuseţea... 

Şi atunci... 

Atunci, copiii, au plecat la şcoală, și într'atât 
de harnici au devenit, încât sunt exemplul clasei 


şi până azi. Prelucrată de Horia Iancu. 
r iza e „ANRE CE 


Micul limbut 


Micul Victoraş e un limbut fără de pereche. Tă- 
ticul lui, om foarte preocupat, îl opri într'o zi, la 
masă, să scoată o vorbă. Ca să-l convingă să tacă, 
îi promise cinci lei la sfârşitul mesei. 

Victoraş tăcu ce tăcu, se tinu bine până la frip- 
tură, apoi nu mai putu şi izbucni: 

— Tăticule dragă, vrei să-mi dai numai trei lei 
şi să mă laşi să vorbesc niţeluş pentru restul de 
parale? 


PAC. 8 


„DIMINEAȚA COPIILOR: + 


Maimuţa şi mâtele 


Egalitate -nu eşea 
Şi egalând neincetat 


Într'c fară depărtală 
„O maimuță prea, şireată, 
Asupra întregului popor 
Era judecător. 
Și iată cum odată,  . 
Două mâfe îmbufnate, 
Dela un caş certaie, 
Făcură jalbă 'ndată. 
Să fie judecate 
De meştera codai. 
hRupând caşul în. două 
Maimuța zise : — „vouă | 
Pe bună judecată 
Să luaţi câte-o bucală ` 
Se cuvine“... 
— „Bine 1.“ 


Rostiră mâțele — amândouă, 


Și năuce, 


Vrură 'n grabă să-şi apuce 
Fiecare partea. sa ; 

Dar maimuța surâdeo 

Și le zise lor, agate : 

— „Părțile nu-mi par egak 

Şi bănat ca să nu dăm 

Irebue să le egalăm“.... 


Ciupi din areapla o bucati, 
Din stânga una şi: mai lată, 
. Din dreapla iarăşi o lecuțtă 


Din stângă una mai plinuță, 


Şi cum făcea ` 
ŞI «um dregea. 


Maimuța caşui l'a mâncat.., 

Priviţi acum ce mutre au 

Şi cum fac mâjele: miaul miau!.. * 
Alex. Lascarov-Moldovanu; 

Di ana SiE rog, a re i 


După un an 


„Fetiţai mele Cecilia 


Erai ascultătoare 
Şi dulce şi senină, ! 
. Ca-zilele cu soare: 
Ca nopțile cu lună 


Cuminte “şi frumoasă 
“Ca floarea din grădină, 
Copila mea aleasă . 
“Sburai ca o albină. 


Dar într'o zi de iarnă 

Când nimeni nu gândea A 

Mi te-au luat drept vamă 
„Căzând din cer o stea. a 


Azi eşti emblema, păcei 
Ş'al florilor cuvânt ` -` `, 
Ş'am, înteles viaţa cei s ` 

Lângä-al tău mormâni i: 


` Şi-acuma dormi ori. urile stiau dr dul 
Ira cer. sau. între îlori ; i iri 
Căci mintea nu pătrunde 7 


Ai mortii reci fiori Seran 
Tata 


PAG. 9 
CUM A MURIT HAPLEA de MOȘ NAE 


„DIMINEAȚA COPIILOR” 


~ | PAR LATAA dan dn 
1. lan priviti ce face Haplea, 3. Hapiea-i zice: „tacâ-ţi gura, 
In copac sus cocoțat „Fug! de-acolo, nu tâia, Şi sâ-ți vezi de drum frumos"... 


Cazi, măi Hapleo, şi-ţi rupi gâtui Dar naat se rupe craca 


Taie ramura pe care 
De n'ai sa te pof scula Suf ! şi Haplea pică jos. 


Domnu Haplea-: aşezat 


4. Când se scoală-i vai de aânsu'8 Fuge Haplea să-l! ajungă. 6 Ca să-și râdă. omul zice: 


Plin ae sânge și zarobit, Şi-i grâeşte „să-mi ghiceșu „Asta nu-i greu de ghicit, 
„Maică dragă. dar drumețu: Ziua. ceasul! când muri-voi, Azi e Marţi, ia. până Vineri, 


E proroc ori sfânt vestit" Tu ce știi să proroceşti" fu te-ai dus. a! și murit“ 


Sef: 


ANSAR M SS e iaz a h j 
aplea lâng'o apă 8. Cam pe seară vin p'acolo 9. Din mormânt le stri 
rd m fi j 3 st i 
gapa iute un mormânt, 3 i Călători câlări vr'o zece „Ey sunt mort, dar e ai 
ntr'o pânza se 'ntăşoară „Unde-i podul“ ? ei se ntreabaă, Podul cum mi-aduc aminte 


Şi se culcă în pământ „Căci prin apă nu ce trace“ Mai la dreapta il ştiam, 


PAG. W 


Ia 771 LATA 
Pe i ză yA 


„DIMINEAȚA COPIILOR" 


Vine, vine luna Mai 


Vine, vine luna Maiu, 
Se preface totu 'n raiu, 
Cum încep căldurile, 
Infrunzesc pădurile, 
Inverzesc câmpiile 
Grădinile, viile. 


PA IPA PA PA Piti” AVP ai Ce M 


5 
Jai 


lar în luncă şi în crâng, 
Mii de păsări mi se strâng 
Şi-aşa cântă de cu foc, 

De stă călătorii m loc- 

Şi de ce ștă, par'că:ap sta 
Şi tot ar mai asculta, 


 Îvela. tF 
itura librăriei Alealay, Bucuresti, 


Extras din „Lira şeolarului“ (în vorbe), = „lira maestrului“ (cu note muzicale) g: L. Ivela 


Dacă mai acum gățiva ani îi spuneai unui prie- 
ten că ai săi trimiţi fotografia prin telegraf, prie- 
tenul era să te creadă că nu ești în toate minţile 
sau că îţi râzi de dânsul. Astăzi însă s'a ajuns să 
se trimită orice fel de fotografie şi chiar dela de- 
părtări cât se poate de mari. llustraţia pe care o 


| 


dăm aci reprezintă, de pildă, Q îotagrafie telegra- 
iată trimisă dela o depărțare de două mii de chi 


lometri. i a ideie d că 
a să aveţi @ idele de departarea aceasta, so- 
coni zi dela Bucureşti enărtar nu sunt! mai 


mult decât 60 de chilometri. Vedeţi ce mari proe 
grese a făcut ştiinţa. 
urci E A a a 


Pustnicul şi ursul 


După Brilov 
Fradys de Tania M: F.-Pacău! 


Un om care jaia retrag într'o pădure, făcu în- 
tr'o zi eunostinjă cu ursul. Acesta din urmă, de- 
veni prietenul său nedespărțit, Plimbându-se înțr'o 
zi călduroasă omul mai slab de cât ursul se obosi cu 
rând şi se culcă la umbya unui copac pentru a se 
odihni, Ursul rămase lângă el. apărându-l de mus- 
tele ce îl necăjeau. Una însă nu-l lăsa în pace si 
ursul vroind să-şi scape prietenul, apucă un balo- 
van şi dădu cu el în musca ce se afla pe nasul 
pustnicului atât de tare, încât îl lovi de moarte. 

Morala îabulei este: că un prost serviabil este 
mai periculos ca un duşman, 


pr 7 AMIDON 27, AET V TE AANA OARE TE Abit Er ERA 


na 
í 


DIMINEATA COPIILOR 
| 
Și 
ti 

li 


= `F copilul meu de şase luni, răspunse €a, a- 
aia privire de dispreţ asupra acestor zăpă- 
ciţi 

„Rez tatıl cercetărilor a fost, cum era şi firesc, 
că nu s'a găsit măcar căciula vr'unui soldat To 
mân, necum un întreg detaşament, cum îşi închi- 
puise ciiițerul cel țanţoş. 

Au liotărât atunci să răscolească împrejurimile. 
Dar deică dau peste unităţile din armata română; 


cari psen marea ispravă din noaptea tre- 
cută 


+ 


21 mai bun şi mai cuminte lucru ar îi, ca să 
sosirea întăririlor cerute dela comanda- 
ment şi deocamdată să întărească paza la casele 
unde eẸau încuartiraţi ceilalţi soldaţi şi mai cu 
seamă dfiţerii. 


Din dna a pentru bieţii locuitori, treaba nu 


s'a mărginit la atâta. In adevăr, la ora când ziua 
se ducesă se culce şi lasă locul ei nopței, două- 
zeci de blocuitori din sat, oameni bătrâni cu toţii, 
căci tingri nici nu se găseau, legaţi cot la cot erau 
duşi în e baionete într'o direcție necunoscută. 
După fèlul anevoios cum îşi târau picioarele şi 
după viinătăile şi sângele ce se vedea pe feţele 
multorat din ei; înțelegeai uşor că fuseseră bătuţi 
şi schir! iuiţi în mod sălbatec pentru o faptă de 
care săgpmanii de ei erau cu totul străini. In frun- 
tea celctr/ legaţi şi bătuţi mergea primarul şi con- 
silierii ci muynali, iar lor le urmau mergând pe un 
drum la fcapătul căruia nu ştiau de loc ce soartă îi 
aşteaptă; ceilalţi îruntaşi ai satului. 

Se înțelege dela sine că nici casa în care iocuia 
Jonel şi cu maică-sa n'a rămas necercetată şi ne- 
nantan Pan n văzut, însă, că acolo nu locu- 
lăbită de boală şi care mer- 
din cauza rănei ce o primi- 
sce ani, nu s'au oprit mult şi 
nuieli. 
tej nu-i spusese lui Ionel ce 
i, „micul erou', căci, precum 
ceiul să-l numească, înţelese 
a ispravă care îi scosese pe 
pricinuise pierderea a 34 de 
vârşită de altcineva, decât de 
t căpitan. 
mai putea de bucurie în fața 
ucuria sa era cu atât mai 
i scăpase cu zile, căci altfel 
ăsit printre grămada de sol- 
a ce-l mai făcea să sară în 


CR RAR AIE i AAA AT ATC 2 "iti 
4 + ER Bago e AN A DETE Een pi: r. 


BEN A H di Aa ali o. Ri g 
j pi, ră 


PAG. 1 


SUFLETE DE VITEJI 


de N: BATZARIA 


V. Zăpăceala dușmanului. 
(Urmare) 


(13) 


sus şi să nu-şi mai poată găsi astâmpăr, era „SI 
faptul că acum avea şi el un rol de jucat» o însăr- 
cinare de împlinit. Nu-i spusese, oare, căpitanul că 
la caz de nu e găsit mort, să se ducă şi să-l întâl- 
nească noaptea lângă moara dărâmată din vale?, 

Ionel se va duce. Viu ori mort, dar tot se va du- 
ce. Şi nu se va duce cu mânile goale. Bietul căpitan 
trebuie să fie lihnit de foame, căci cine i-ar îi dat 
de mâncare? 

De aceea Ionel se tot uita la soare şi nu mai puteg 
de necaz, văzând că n'are de gând să apună şi să 
meargă la culcare. 


Vi. lionel se duce la căpitanul Vârtei. 


In sfârşit, iată că încet Şi măreț, aşa cum îi şa- 
de bine, soarele începu să apună îndărătul munți- 
lor, cari închideau cerul colo în zările depărtaţe. 
Și nu după mult se lăsă pe pământ întunerecul, 
pe care Ionel îl aștepta cu inima bătând de nerăb- 
dare. 

— Mamă, parcă e vremea să plec, d. căpitan 
nu mai poate aşteptându-mă. . 

— Mai stai, dragul mamei, mai stai, că încă nu 
s'a înoptat bine şi încă merge lumea pe străzi şi 
pe drumuri. 

Când amuţi, însă, orice sgo mot în sat şi se lăsă 
noapte deabinelea, Ionel îşi făcu trei cruci la icoa= 
na Maicei Domnului, îşi strânse la subţioară le- 
gătura în care mama lui pusese de ale mâncărei 
pentru căpitanul Vasile Vârtei, îşi luă rămas bun 
dela maică-sa şi porni la drum, cutundându-se în 
întunerecul nopții. 

Ionel mergea călcând încet şi strecurându-se bi- 
nişor dealungul gardurilor şi caselor. Cum auzea 
sau i se părea că aude vreun sgomot, numai de 
cât se pitula într'un colț şi stătea nemiscat până 
ce se făcea iarăşi tăcere desăvârşită. 


Cerul era acoperit de nouri deşi şi negri. Se 
ridică, însă, un vânt puternic, care vroia să-i a- 
lunge şi să-i împrăștie, pentru ca sufletele necă- 
jite de pe pământ să se poată mângâia privind 
bolta cerească cu luna şi nenumăratele ei stele. 

Lui Ionel îi plăceau astfel de nopţi senine şi a 
tât de frumoase. După plecarea tatălui său la răz- 
boi, stăteau des cu mamă-sa în curtea casei, vor= 
vind de cel dus din mijlocul lor. 

za Mămiţico, zicea Ionel în astfel de seri, nu-i 
aşa, că luna, care ne priveşte, se uită tot aşa de 


blând şi lə, tata şi îi luminează calea? Ori, poate, 


PAG. 10 = 


în ora aceasta şi tata face tot ca şi noi: se uită 
şi el la lună şi îi zice să ne aducă veşti dela 
dânsul. 

Dar în seara aceea, lonel se ruga de lună să 
stea ascunsă. Căci dacă tainica lumină a lunei a- 
duce nădejde şi mângâiere în sufletele amărâte, 
tot ea luminează şi căile dușmanului. lar Ionel 
ştia, că dacă în noaptea aceea dedea ochi cu duş- 
manul şi era descoperit, însemna să-și ia rămas 
bun dela viaţă. 

Luna îi ascultă rugămintea şi continuă să nu-şi 
arate faţa şi să nu trimită pământului salutul ei. 

Ionel înainta mereu. lată-l lăsând îndărătul lui 
cele din urmă case din sat- Acum prinse curaj şi 
începu să umble mai repede şi mai hotărât. Se 
ştia mai ferit de primeidie. Incepu chiar să cânte 
încetişor un cântec ostăşesc, ce-l învățase la 
şcoală. 

Când ajunse în apropierea morii, îlueră puter- 
nic de trei ori, aşa cum îi dăduse parola căpitanul 
Vasile Vârtej şi apoi se opri ascultând. Două flu- 
erături tot aşa de puternice răsunară în valea a- 
dormită. 

— lone! 

— Da, d-le căpitan. 

— Şi nu ţi sa întâmplat nimic? Nu te a oprit 
nimeni în drum? 

— Nu, d-le căpitan, nu m'a văzut nimeni şi n'am 
întâlnit pe nimeni. 

Căpitanul era acum doritor să afle tot ce se pe- 
trecuse în sat după îndrăznețele sale isprăvi din 
noaptea trecută. Ionel, însă, desfăcând legătura 
ce o adusese la subţioară, o aşternu înaintea ofi- 
țerului zicându-i: „iată, mama a pus aicea ceva 
de ale mâncărei, căci ne am gândit că trebue să 
vi se fi făcut foame. D-ta mănâncă, iar eu am să-ţi 
povestesc.“ 

Cât de mişcat şi de înduioşat fu căpitanul de 
grijea şi de dragostea ce i-o purtau cele două su- 
flete aşa de bune şi devotate! 

— Nu, îşi zise el răspunzând gândurilor ce-l nă- 
pădiau, nu e cu putință să le răsplătesc vr'o dată 
măcar a suta parte din tot ce au făcut pentru 
mine. 

Şi dus de sentimentele de recunoştinţă, de care 
îi era plină inima, căpitanul Vârtej uită că înain- 
tea sa stă un bun codru de pâine, cu un pui fript 
şi cu o sticlă de vin. Uită chiar că foamea îl chi- 
nuise peste zi şi că nu o putuse amăgi, decât cu- 
legând nişte mure şi înghițind un măr stricat pi- 
cat cine ştie de când la pământ. 

Ionel, observând că ofiterul stă tăcut şi îngân- 
durat, îl apucă încetişor de braț şi-i repetă din 
nou chemarea să mănânce, 

Va urma 


„DIMINEAȚA COPIILOR": 


Din jurnalul lui Urechilă 


»„„Aşa dar, să vedem cum ne-a mers în celea 
lalte zile ale săptămânei. 

„Joi... Nu este adevărat cum spun oamemii că 
ziua bună se cunoaşte de dimineaţă. Bună sâu * 


rea, ziua nu se cunoaşte de cât după ce a trecut. 
In adevăr, pentru mine ziua de Joi începuse bini- 
şor. Până după amiazi mau lăsat în grajd. Nu 
prea aveam de mâncare, cu toate acestea eram 
mulţumit că mă odihnesc. După amiazi am vrut 
să-i fac puţină muzică stăpânului meu. M'am a- 
pucat să-i cânt. Ştiţi cât e de plăcut glasul meu 
şi cum răsună munţii şi văile. 

Ştiţi cum am fost răsplătit ? Stăpânul meu 
care dormea, sa sculat supărat că Pam trezit din 
somn şi m'a bătut, m’a bătut până ce a rupt băţul 
pe spinarea mea. ` 

Vineri— Altă pacoste pe mine. Imi căzuse 
potcoava de la piciorul drept de dinainte. n loc să 
mă ducă la un meşter s'a apucat să mă poltcoveas- 
că lon servitorul. (Am uitat să vă spun că afuri- 
situl ăsta de Ion nu mai stă bolnav în pat). Dar 
cum m'a potcovit? Mi-a împlântat două cuie în 
carne de nu mai pot de durere. Merg şchiiopătând 
şi abia târându-mă. 

Sâmbătă. — Pentru mine ziua de astăzi a înce- 
put cu o bucurie care a fost însă zadaitnică. Cu 
noaptea în cap m'au ţesălat: m'au “spălat, mau 
dichisit şi mau dus la Obo- ^- 
mă vândă şi de aceea erar 
oamenii spun că schimba 
nebunilor, dar noi măgarii 
poi stăpân mai rău ca al n 

M'au ţinut până seara la 
un muşteriu care să mă ct 


Nu anunţa prietenilor tă 
le fac plăcere. 

* * + 

Dacă un ignorant ar şti 


ignorant- 


“DIMINEAȚA COPIILOR” 


Pictorul Grigorescu 


S'a născut în primăvara anului 1838. în căsuţa 
„milă a unui om sărac, din sătulețul Pitaru, în 
judeţul Dâmboviţa, 
“un copil cu dar 
dumnezeecc. La 
vârsta în care alţii 
abia ştiu să-şi scrie 
numele pe tăbliță 
„meşterul Nicu“ 
făurea icoane cu 
sfinți în ochii că- 
rora se oglindea 
tot albastrul ceru- 
lui de vară. Se mi- 
nunau oamenii de 
îndemânarea cu 
care micul „.meş- 
ter * zugrăvea chi- 
purile pline de lu- 
mină ale sfinţilor 
cu bărbile albe-co- 
lilie, ce stau par 
că să blagoslove- 
ască. 

Cu primii gologani (doi sorcovăţi) prinşi pe o 
icoană, făcu mamei sale cea mai mare bucurie iar 
el se simți în stare să ducă singur toate grijile 
casei lor de săraci. Şi :meşterul zugrăvea, zugră- 
vea de zor !... 

Stau ş'acuma icoanele eşite de sub penelul său 
măestru, stau ş'acuma sfinţii pe zidurile mănăsti- 
rii Căldăruşani, amintindu-ne par'că cu chipurile 
lor blânde de chipul ce;lui ce avea să fie mai târziu 
Marele Grigorescu. 

Plecat din țară la: învăţătură şi lumină, plecat 
În ţări streine, el pcsartă în suflet tot pariumul şi 
tot soarele icoan'slor ce zugrăvise în tară. 

Intors după ani rde muncă și faimă iar în scum- 
pa sa ţară, el pune pe pânză, — plămădind din 
lumină şi parfum , toate doinele şi cântecele noas- 
tre, tot soarele « ` toată mireasma plaiurilor noas- 
tre româneşti . ° 

In numărul 4 fată reproducem în mic admira- 
bilul său tab vu „Frumoasa Rucăreancă“. 

AR E NAC i 


Petrecere în familie 
ÈE Lângă zid 
Depune ți pe podea, la aproape o jumătate de 
metru ¢y parte de zid, o monedă şi propuneţi celor 
le priny prejur să o ridice cu mâna, stând însă cu 
tălcâie! „e lipite de acest zid. 
Vei petrece minunat când veţi vedea că nimeni 
nu vi! putea să ridice piesa. Dacă cineva isbuteste 
SA a. gă, nu se mai poate ridica, 


PAG. 13 


Dorel lui Azorel 


Nu mai ştiu nici eu cum să încep scrisoare 
Să-ţi zic aşa, cum suntem noi obişnuiţi, iubit 
meu prieten Azorel, sau, plecându-mă până la 
pământ, să-ţi scriu „prea stimate domnule profe- 
sor“ ? Văd că te lauzi mult cu profesoratul tău 
şi oiai cam de sus, cu toate că singur spui că e- 
leva ta te muşcă şi te trage de coadă şi de urechi. 

Să nu faci pe grozavul, dragă Azorel, pentrucă 
— zău — mă supăr şi nu mai stau de vorbă 
cu tine. Mai cu seamă dacă e vorba de ajuns sus, 
apoi mai sus ca mine n'ai ajuns nici tu, nici neam 
din neamul nostru. 

Nu ştii ce am păţit. Pe când mă plimbam pe 
stradă, văd trecând un negustor care vindea nişte 
baloane. După puţin s'a oprit lângă o casă; a agă- 
tat de uluci sfoara cu care erau legate baloanele, 
iar el a intrat în cârciuma din față. Eu, neavând 
ceva mai bun. de făcut, mă duc să mă uit cuin 
sunt făcute, şi să văd dacă sfoara e destul de 
tare. O încercam cu dinţii, băgat în grămada de 
baloane. Sfoara se rupse, se porni un vânt şi O=- 
dată mă văd ridicat în sus drept spre cer. 

Doamne, Doamne, ce de spaimă am tras ! Cre- 
deam că s'a sfârşit cu mine, că nam să mai văd 
pământul şi că am să ajung undeva în lună. 
Plângeam, tipam, strigam ajutor; dar oamenii sə 
uitau la mine şi se strâmbau de râs. 

Afurisitele de ba- ra, 
loane fugeau me- 


reu in sus. Mi-a pe -y 
venit şi amețeală / 
ES | 


şi nu mai vedeam 
nimic 
chilor. 

Deodată simt în- 
să o sguduitură şi 
că mă opresc din 
sbor. i 

Ce se întâmplase? Sforile baloanelor se agă« 
țaseră de coşul unei case. Cu chiu, cu vai, m'am 
descurcat dintre ele, mam dat jos de pe aconeriş 
şi mam putut duce acasă. Vezi prin ce primejdie 
de dare am trecut ! Al tău care îţi sărută bot- 
şorul, 


înaintea o- 


Dorel; 
Eni R ES niina 


Unde sunt râurile fără apă, oraşele fără case 
şi câmpiile fără semănături? 


"PHIL Əd 
Ce are omul mai mic şi totuşi mai înalt de- 
cât el? 
enged 
Cine stă cu degetul în gură şi totuşi câştigă 
bani? 
Nspuod 
agatate atir < TEON. Dre e 


- 


E SRN 


cau lili! oa A 


MADIER ALEE SASE ARTEI TRN 


PAG T4 
Regele animalelor 


Il cunoaşteţi. L-aţi văzut, dacă nu la vre-o me- 
najerie, cel puţin la cinematograf. 

De ce leului îi 
zice regele anima- 
lelor ? Nu este nici 
cet mai puternic a- 
nimal. nici cel mai 
mare şi cel mai 
curagios.Tigrul, de 
pildă, este mai ta- 
re, mai curagios şi 
— sprinten decât leul. 

Elefantul, de ase- 

genea; este mult 

mai mare. 

Leul rămâne, cu toate acestea, regele animale- 
for. Intâi, pentru că el are o înfăţişare măreaţă. 
Această înfăţişare i-o dă capul său care este foar- 
ie mate comparat cu restul corpului şi mai ales 
ir he şi împunătoarea coamă din jurul gâ- 
ului. 

Al doilea, pentrucă leul răgeşte mai puternic şi 

mai îngrozitor decât orice animal sălbatic. Tigrul 
nu răgeşte, ci miaună ca o pisică: Pe lângă aceas- 
ta leul are o privire mai deschisă, mai sinceră, nu 
că privirile tirului. 
„ŞI nici nu e aşa de crud: Se domesticeşte chiar 
destul de lesne. Aşa, o contesă franceză ne po- 
vesteşte că a avut o leoaică pe care o botezase 
Cleo şi pe care o ţinuise liberă în casa ei vreo 
trei ani, aşa cum âm ţine un câine sau o pisică. 
Cleo se împrietenise chiar aşa de mult cu un câi- 
ie „Fox“, încât plângea ori de câte ori prietenul 
zi lipsea de acasă. 

lată şi câteva cuvinte despre obiceiurile leului. 
Ziua mai mult se odihneşte şi umblă noaptea du- 
pă vânat. Leii tineri “se hrănesc vânând alte ani- 


O leoaică sfâşiind un mistreţ. 


mele sălbatice. Se feresc însă de a ataca pe tigri, 
pe elefanţi, pe bivolii sălbatici. ete 


ATI RT AV A Tai AU mug 
iC MEAN EA Al pai AI 
j $ E AE A a e AREA au 

4 în s Sn Š 


ea ERE E = azere a 


i pă a Si] Ta E 
grj l, vi ) 


„DIMINEAȚA COPIILOR”! 


Când încep să îmbătrânească şi nu mai pot să 
alerge după animale sălbatice, dau târcoale sate: 


lor şi cirezilor de vite domestice. Tot atunci ti 


“ul, leul fuge din dride 
tacă nici chiar so 
e rănit de om, leul 
vesteşte de un caz, 
1gă vreo 200 de ned 
iva dintrânşii. j 
ră, stă culcat şi își 
i uşor de atăcat şi 


atacă şi pe om. C^ 
mul omului şi des 
e flămând. Insă, a 
devine foarte furi. 
când un singur leu 
gri înarmaţi, sfăşiin 
După ce mănâncă 
pierde vioiciunea. A 


omorât. LEi 
Marcu Voinea j 


Ji 
tru copii / 


esparte mult:de, 
'uceţi, de sigur, 
lor“ din ziarul 
icarea fotogra- 
fel de încuria: 


şi a silinței 
„Dimineaţa Ce, 


pe acum să văi 

a să câștigaţii 
‘tografia, aduk 
> voştri o bucur 
= of şi institui 
„e sufletească, 
c nu VOM pt. 
remiant de 

in țară. Nu 

cari nn vor 
"ctorului de 


© veste bi 


Dragi cititori, nu 
sfârşitul anului şco) 
aminte cum în „Pat 
Ie appre iË se înce 
fiilor şcolarilor silit 
jare și de răsplat 
vroim să o continu. 
piilor“, 

De aceea, vă înde 
daţi toate silințele, 
dreptul de a vi se p- 
când ptin aceasta p: ` 
rie îndreptățită, iar î. 
rilor voştri o frumoas: 

Să mai știți următoi 
blica decât fotografiile 
fiecare clasă dela toat: 
se vor primi însă foi 
purta viza dirigintelui 
şcoală respectiv. 


i acum, pe muncă, iu aril Ag 
„DIMINI - OPHLOR“ 
Problema No. 2 pentru c cu premii , 
de 5 probl - 
Lumânările di 
Gogu şi Lenuţa trebuiau s işte lumâ= 
nări pe pomul de Crăciun. Li erau aşe- 
zate în două cutii. In tiecare : umăr egal 
de lumânări. j 
Gogu luă dintro cutie şi pt 'altă aşa 
încât acolo se '*--- “*'--i mai -t în cea 
laltă cutie. 
Càte lumână totul 
Primăvara îi ra te. toamna 
te hrănesc, şi „călzest 
WoA 


ui 


i 


HR AE a a NDA A 
, J ET, 


EN 


y Li 


Do unde vine numele acesta ? 


întrebarea ne a fost pusă de tih cititor şi noi 
răspundem cu dragă inimă. li spunem acestui ci- 
titor şi, bine înțeles, tutulor cititorilor noştri: 


ştiţi ce 6 Cloşca cui pui? Nu ó găină cu puişorii, 


ei, ci un grup de şapte stele cari se văd noaptea 


pe cer începând câm dela mijlocul lunei Mai până “` 


pe la sfârşitul lui Octombrie. Dacă nu le ştiţi, în- 
trebați pe părinţii voştri şi au să vi-le arate: 

Despre aceste şapte stele, cari sunt totdeaună 
împreună, cei vechi, adică Gretii şi Romanii, cre- 
deau că odată fuseseră şapte surori, fiice ale u- 
nui uriaş numit Atlas şi că zeul cel mäi mare în 
care credeau. ci, adică Zeus sau Jupiter le a luat 
în cer şi le a prefăcut în stele, ca să le scape de 
prigonirile vânătorului Orion. 

Cea mai mare şi iai frumoasă dintre aceste 
surori' era Maia pe care Jupiter a luaţ-o de soţie 
şi cu care a născut pe Hermes sau Mercur, zeul 
comerţului. l 

Numele lunei Mai vine, aşă dàr, dela numele 
zeiței Maia. In ziua de 1 Mai Romanii eşau lä 
câmp şi petreceau; aşa cum facem şi noi astăzi. 

XXX oe 


“TRAISTA LUI MOȘ GLUMICI 


La examen. 


Profesorul. Văd că mai învățat nimic. Te voi 
întreba acum ceva foarte iişor, dacă fiii răspunzi 
te las repetent. 

Câţi poli are pământul? 

Elevul. Foarte mulţi, domnule profesor; numai 
tata a numărat aseară o sută de poli: iN 


x * % 
Tatăl pedepsind pe Nicuşor: f 
— Crede-mă, Nicuşor, pentru a te pedepsi pe 
ține, mă doare pe mine ca şi pe tine 
Nicuşor, plângând: : 
— Da.. dar nu în acelas loc. 


recele> nu e tradusă din Lafontaine, ale cărui fa- 
bule sunt în versuri. lâr după d-ta ar tirma şi 
ca şi Lafontaine să fie un plagiator, pentrucă nici 
subiectele fabulelor sale nu sunt originale, ci 
sunt luate cea mai mate parte din Esop şi Fedru. 

Giliforilor din P.-Neamț. — Regretăm că nu vă 
putem îndcplini dorinţa, de oarece nam păstrat 
originalele premiate. Alegerea şi premiarea a fost 
făcută de trei din desenatorii noştri, aşa că pu- 
teţi fi încredințaţi că s'a făcut cu toată dreptatea 
şi nepărtinirea. Altă dată vom căuta, în ocazii la 
fel, sa vă. satisfacem, S 

Celor ce nu iubesc basme şi poveşti.— D-voastră, 
dragi.or mei ,cam faceţi confuzie între basme şi 
poveşti. Basme cu zmei. şi balauri nici noi nu 
prea publicăm. Dacă urmăriți regulat revista, veţi 
vedea -că nu e număr fără povești din lumea 
reală. Piiblicăm de asemenea fabule cari, pë lângă 
distractive, mai sunt foarte instructive. Cu toate 
acestea, sunt cititori cari ne cer să publicăm cât 
mai multe basme. 

i Nibar; 
XXX - 


"Cugetări 


Omul rău slăbeşte, văzând că se ingraşe ve- 
ema şi nu mai poate de necaz, când vecinul este 
vesel, 


4 E E e: 
Să nu-ți pese când eşti acuzât de fapte pe cari nu 
le ai săvârşit şi de gânduri, pe cari nu le ai avut. 


Un proverb latin zice: „ešte grei să te odili- 
neşti, când mai nimic, de, făcut: 


“Nu tremură înaintea nimăndt 


i ; n. 
Nu amână hiciodată pentrii à doua zi o hotă- 
râre luată 
TRAN PRK AL E dalla EED A TAREN fe Uai a EAN 


AIE E 


CURIOZITAŢI 

Elefantul în stare sălbatecă, trăieşte până aproa- 
pe de 200 ani, în stare de domesticire nu trăeşte 
mai mult de 50 ani. Bine hrănit, poate merge p 
nă la 150 km. pe zi, 
2000 kg. Hrana lui obişnuităgbim Stare domestică) 
se compune cam 30-40 kg. Orez fiert, 60—70 kg. ' 
fân şi o cantitate- respectabilă, de apă. 


Cămila poate să facă: 1000. dm. în: opt: zile fără” 


„a în acest timp să bea şi să mănânce. 


k k k 
Ridicarea unui picior 


Puneţi pe cineva să se aşeze aşa fel ca un pi- 


«ior, un umăr şi capul să fie lipite de zid. 
Cereţi apoi să ridice piciorul care nu atinge 
zidul şi veţi vedea că nu reuşeşte.. 


š 


cu o greutate maximă dă 


„DIMINEAȚA COPIILOR”! 


HAZURI 


Gică (plângând) — Mămico, m'a bătut Nelu. + 
Mama: Cu intenţie sau...? 

că: Nu, cu bătul: 

* £ 

:;— Tată, azi ma mutat în dubii întâia. 
— Bravo, băiatul meu, desigur, că: azi ai 
ia. r 
— „Nu“, fiindcă eram obraznig. 
| x x X% 


L. “Loco. -— Vă mulţumim pentru „Dimineâţa Co- 
pilt dar nu putem să ne facem reclamă în felal acesta, 
de oarece am pus una. 

S B. Loco. — „Musca“ se găseşte în toate a aula de 
ouma primar şi secundar. 

. B. Caransebeş. — „Cum $’ a făcut bradul” e fru- 
SNA, şi arată că ai talent, dar avem- prea multe po- 
vestiri în felul acesta. 

M. G. Loco.—Vom publica „Furtuna“-dacă o veţi mai 
reface, mai ales ARR I şi III. Aveţi mai multă grijă 
de rimă. 

D. M. Herţa. = — s Vulpaa negustor“ nu e nici. poezie, 


“nici fabulă. 


C: A. Loco. — „Povaţă“ are prea multe pretenţii faţă 
de Kira este. 
. D. Constanța. — Vă rugăm să mai refaceţi „Pă- 
aa e bolnavă“, poate că o vom publica. 
k Loco =- „Moş Crăciun“ a întârziat şi „,Vitejia 
si Alexică“* n'are haz. 
I. R. Brăila. — „Când doi se ceartă“ De ce le faci 
aşa lungi ? 
W. N. Boigrad. — Găsim că Dumnezeu nu putea cere 
9) ia aşa de mare. 
B: C.R, -Sărat — - Povestea cu „Mincinosul“.e prea 


9 SE 
G. 


M. V. Tulcea. —Eşti í încă mic pentru a face poezii 


"reuşite. 


Michidujä. Ploești. — „Haplea” e dat în ingrijirea lui 


"Moş Nae şi aceasta pentru a păstra unitatea. 


I.: S::- Bârlad. — RESAN prins" e luată dinte: o'carte de 
citire. } NA 


CUPON No. 2 
„pentru concursul cu premii al 
j TEI „COPII Pie S 


E: DEVERULI. 


DiMiN 


APARE DUMINECA 
DiREcroR: N, “BATZARIA 


— Drâguţă mai sunt. să nu-mi fie de denchi! PREŢUL 3 LEI 


E 
` 


PAG. 2 


„DIMINEAȚA COPIILOR" 


POVESTEA BUMBIŞORULUI 


Printre îngerașii din cer, se afla şi unul, mititel, 
care era foarte bun la suflet, blând, ascultător și 
supus — dar avea un mare cusur: era foarte ză- 
păcit şi dezordonat. Niciodată nu-şi strângea lu- 
cruşoarele lui, aşa cum făceau ceilalţi îngeri, iar 
când era o sărbătoare în cer, la care îngeraşii 
trebuiau să se îmbrace. cu cămăşuțele cele noi şi 
aripile mai strălucitoare, îngeraşul nostru nicio- 
dată nu ştia unde le pusese. Se ducea dela unul 
la altul, întrebând pe fiecare: „Nu mi-ai văzut că- 
mășuța argintie? Nu mi-ai văzut aripile cele noi?“ 

i întotdeauna venea cel din urmă la serbare, căci 


târna strâmbă sau cămăşuța, prinsă pe umeri în 
grabă, amenința să alutiece. 

Mult a mai fost dojenit îngerașul din pricina a- 
cestui nărav urît; dar nu foloseau nici pedepse, 
nici mustrări, Era foarte nenorocit micuțul: toate 


plăcerile raiului, pentru dânsul n'aveau acelaş far- - 


mec ca pentru tovarășii săi, căci mereu îl muncea 
gândul la vre-un lucru uitat sau prăpădit. 

Intr'o zi, Sfântul Petru văzându-l atât de amă- 
Tit, fu cuprins de milă și-i spuse: 
` „ingeraşule, uite, eu am să te învăţ să fii mai 
ordonat. lacă, în scorbura acestui copac, ţi-am fä- 
cut un dulăpaș, iar de culşoarele astea trandafirii 
şi albe, îţi vei atârna lucruşoarele. Va îi numai al 


tău, aşa că t'ai să poți pune vina pe altul. "că-i | 


ia aripioarele şi le ascunde, ca să-ți facă necaz. 
Nici nu se vor putea momotoli, din cauza cuişoa- 
pf Dar să bagi bine de seamă, să umbli binişor 
cu éle.‘ 

Ingerașul mulțumi Sfântului Petru şi, foarte ve- 
sel, îşi aşeză lucruşoarele în dulapul său. Prima 
gi. joate erau în regulă şi ega mai mare plăcere 


f 


să te uiţi la ele. Dar, în cele următoare, dulapul 
era din ce în ce mai răscolit, iar când, într'o D- 
minecă de Aprilie, Dumnezeu poiti pe toți înge- 
raşii la serbarea Primăverii, îngeraşul nostru, 
vrând să se 'mibrace iute, iute, dădu buzna la co- 
pac şi, în grabă, atât de tare trase de aripa ani- 
nată în cui, încât toate cuiele căzură jos. Dar nu 
căzură în cer, ci jos, pe pământ unde răsăriră, 
ca îloricelele albe şi trandafirii, pe care le vedeţi 
acum pe câmp. 

Ingeraşul se sperie foarte tare. Plângând, se 
luse la Sfântul Petru. Dar acesta îi zise: 

„Nu te-am povăţuit să umbli cu băgare de sea- 
mă? Ei, acum ce să-ți fac? lacă, îți dau drumul 
pe pământ, să-ţi aduni iarăş catrafusele. Dar nu- 
mai bumbișorii tăi să-i aduci, nu alţii străini“, 

Ingeraşul, sosit pe pământ, se puse să-şi caute 
bumbişorii lui, Dar vai, se înmulţiseră atât de 
mult, încât nu mai era chip să recunoască, cari e- 
rau ai lui. Toată câmpia era albă și trandafirie, 
de pretutindeni îi zâmbeau săpuşoarele inilorite. 
Se puse pe plâtis îngeraşul, iar copii cari veniră, 
după şcoală, să se joace pe plaiul înverzit, se mi~ 


ITEE 


nunară foarte mult de aceste floricele, pe cari 
străluceau ca nişte nestemate, !acrămile ingera- 
şului. Ei nu puteau să-şi explice rostul lor — dar 
voi, micuţii mei nepoți, acum le știți povestea, 


upea; 
W e a 
Cântecele andei 
a namre mcmama o D 


EXPLICAȚIE 


După masă beau cafeaua, 
Sanda şade 'ngândurată 
Şi mă 'nilreabă : — „De-unde vine 
Şi ce e cafeaua, tată ?“ 
Explicațiile toate 
I ie dau, cum cere ea. 
(Se prăjește, se râșnește, 
Şi se fierbe și se bea l) 
Răsturnată 'ntrun fotoliu, 
„Ca bunicile 'n caleaşcă 
Sanda 'mi spune: — Aș! Cafeaua 
Creşie 'n pom şi curge 'n ceașcă. 
2 d de Hopa 


x, 


Să