Paul Goma — JURNAL-2006-intreg

Paul Goma 


JURNAL 
2006 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 2 


IANUARIE 


Duminică 1 ianuarie 2006 
Am păşit în 2006. Să ne fie mai bine. 
Luni 2 ianuarie 2005 


Am început anul cu stângul : m-am certat cu Filip - pentru 
fleacuri, mă cert - electronic - cu Mariana Sipoş pentru nefleacuri; cu 
dânsa lucrurile se vor clarifica - prin abandon(ul) meu. Fuga e foarte 
ruşinoasă, ştiu. Dar... 


Marţi 3 ianuarie 2006 


Am fost iar la primăria 20&me - pentru o nouă procură. Pentru 
Apostilă m-a trimis la Ministerul de externe. Din fericire pentru mine, 
telefonînd ca să aflu când este deschis biroul de legalizări (de lângă 
Arcul de Triumf!), un drag de funcţionar m-a anunţat că pentru 
România de mult nu este necesară Apostila şi mi-a indicat şi Jurnalul 
Oficial în care a apărut desfiinţarea. 

Drept care merg la culcare, frânt de oboseală. Şi mulţumit. 


Miercuri 4 ianuarie 2006 


Zi de odihnă. Cu cât de puţin se mulţumeşte omul: cu... iertarea 
de ultima pedeapsă... Vorbesc de faimoasa Apostilă... 


Ia te uită, surpriză: 


03 ianuarie 2006 Radio Romania International (RRI) a desemnat cei 
mai importanti oameni ai anului abia trecut - personalitati politice si cultura- 
le de pe mapamond care au contribuit la rezolvarea unor “mari provocari ale 
momentului”;. Astfel, noul lider al Bisericii Catolice, Papa Benedict al XVI- 
lea, si presedintele Romaniei, Traian Basescu, au primit titlul de "Om al 
Anului 2005", in urma unei traditionale anchete de opinie lansate de catre 
canalul amintit printre ascultatorii si utilizatorii sai de Internet din lumea 
intreaga. 

Printre nominalizati s-au aflat si directorul Agentiei Internationale pen- 
tru Energia Atomica, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Mohamed el 
Baradei, noul cancelar german Angela Merkel, Printul Albert al II-lea de 
Monaco, premierul israelian Ariel Sharon, regretatul Papa Ioan Paul al II-lea, 
presedintele Ucrainei, Viktor Iuscenko, Bill Gates, Mihail Gorbaciov, scrii- 
torul Paul Goma si baroana Emma Nicholson, fost raportor pentru Romania 
al Parlamentului European. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 3 


Nominalizarile, se arata intr-un comunicat al RRI, au fost argumentate 
prin aportul celor propusi la rezolvarea unor mari provocari ale momentului 
privind instaurarea pacii si democratiei in lume, lupta impotriva terorismului, 
dezvoltarea relatiilor internationale, mentinerea sub control a arsenalelor 
nucleare, schimbarea mentalitatilor, fondurile pentru proiecte umanitare, 
situatia copiilor orfani. Papa Benedict al XVI-lea "este un succesor demn al 
Papei loan Paul al II-lea. Si-a facut un mare renume ca profesor universitar 
si cardinal. Orasele in care a activat - Regensburg, Miinchen si Roma - ies in 
evidenta si marcheaza fata Europei", a scris dr. Wolfgang Kuhn, din 
Germania. 

Presedintele Traian Basescu a fost votat de catre Zhou Zhe, din China, 
drept personalitatea anului 2005 pentru modul in care a gestionat recuperarea 
jurnalistilor romani rapiti in primavara trecuta, in Irak. "Pe timpul crizei osta- 
ticilor romani in Irak, presedintele Basescu a demonstrat puterea si inteligen- 
ta necesare unui sef de stat", a argumentar ascultatorul canalului Radio 
Romania International. 


Comentariul meu, contrariat - în două puncte: 

a. trecînd peste “amănuntul” (capital - dar neadevărat) potrivit 
căruia aş fi contribuit la “rezolvarea unor mari provocări ale momen- 
tului” - ce caut eu în aceeaşi categorie cu un criminal - şi de război şi 
de pace - ca Sharon?; 

b. cum se împacă “contribuţia” mea cu acuzatia de antisemitism? 


Mi-a trimis Nicolae Coande : 


Un Institut pentru decomunizarea României 

Este oare necesar un "Institut pentru Studierea Terorii Bolşevice în 

România"? Sau mai poate aştepta încă o jumătate de secol 

- că nu dau turcii...? 

(Paul Goma) 

La nici două luni după ce Paul Goma a propus înfiinţarea unui Institut 
pentru Studierea Terorii Bolşevice din România între 28 iunie 1940 şi iulie 
1990, guvernul Tăriceanu ridică mănuşa şi dispune înfiinţarea „Institutului 
pentru Investigarea Crimelor Comunismului din România”. Gestul premieru- 
lui liberal se cuvine a fi înregistrat şi interpretat ca atare: ar putea fi o 
iniţiativă pentru care numele său va rămâne în posteritate, dincolo de rezul- 
tatele economice ale guvernării sale care s-au soldat, între altele, cu vânzarea 
BCR. Să vinzi bănci, chiar într-un mod transparent, nu este totuşi o acţiune 
care te poate mântui în viitorime, oricât de mult ai crede în economia de piaţă 
şi în valorile acesteia. Fără transparenţă în abordarea trecutului, România 
riscă să-şi construiască un viitor direct pe o groapă comună: aceea în care 3 
milioane de victime (după Cicerone loniţoiu) stau la temelia însângerată a 
regimului care a căzut la 22 decembrie 1989. 

Opinez că fără inițiativa lui Paul Goma, luată cu o zi înainte ca remar- 
cabilul prozator să împlinească 70 de ani (2 octombrie), am mai fi avut de 
aşteptat până ce s-ar fi luat o decizie de asemenea factură, deşi aici nu trebuie 
neglijate eforturile unor istorici şi activişti ai drepturilor omului din ţară, cum 
ar fi Marius Oprea, actualmente consilier al premierului şi unul dintre cei mai 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 4 


curajoşi istorici tineri, sau din străinătate — şi îl voi numi doar pe lucidul Dan 
Culcer. Motivele pentru înființarea unui asemenea Institut cred că le poate 
găsi orice român adevărat în forul său interior, dar asta nu înseamnă că ele nu 
pot fi prilej de dezbatere. În fond, noi aveam un Institut pentru studierea 
Totalitarismului, dar acesta nu şi-a atins scopurile pentru care a fost înfiinţat. 

Iniţiativa premierului Tăriceanu, coroborată cu propusa Lege a 
lustraţiei, ar stârni, cum altfel, reacții vehemente din partea nomenklatu- 
riştilor de ieri şi de azi, ca să folosesc o expresie a lui Vladimir Tismăneanu. 
De altfel, remarcabilul analist al comunismului pur şi dur românesc observa 
recent într-un interviu acordat lui Armand Goşu: „Legea lustraţiei a fost şi 
rămâne suprema angoasă a nomenklatu-riştilor de ieri şi azi. Să nu uităm cât 
de mult au detestat ei, de-a lungul anilor, atacul lui Milovan Djilas împotriva 
“noii clase”. La noi, reacţia nomenklaturii rănite, însă nu lichidate, a luat 
forma reacției furibunde, în 1990 şi după aceea, împotriva Proclamaţiei de la 
Timişoara, pe care am numit-o, şi mă menţin pe această poziţie, adevărata 
“Cartă a Revoluţiei Române”. În absenţa unui cadru legal al decomunizării, 
ne întâlnim cu acţiuni improvizate, cu forme de ultragiu individual, dar nu cu 
un demers sistematic al purificării morale. Se instaurează voluptatea uitării. 
Câtă vreme lustraţia este privită drept “revanșă”, pot înflori formele otravite 
ale nostalgiilor populist-autoritare. În România, nici măcar sicofanţii de vârf, 
creatorii unui cult deşanţat al personalităţii, delatorii demascaţi public nu au 
fost sub nici o formă pedepsiţi. Dimpo-trivă, cu sprijinul premierului fesenist 
din epocă, a putut apărea săptămânalul “România Mare”, organ al reacţiunii 
comunist-naţionaliste de tipul Sutanelor Negre. [...] Nimic din ceea ce a fost 
eroic în tradiția rezistenţei anticomuniste nu a rămas neterfelit în paginile res- 
pectivei fiţuici. Poate este prea târziu să reluăm acţiunea lui Ticu Dumitrescu, 
poate este naiv. Nu ştiu, dar ceea ce sunt sigur este că, fără o dezbatere despre 
eroi şi călăi, fără o abordare deschisă a ceea ce s-a petrecut cu noi şi cu sufle- 
tele noastre vreme de patru decenii, nu vom putea ieşi din acest univers per- 
vers al unei false culpabilităţi generale. Au existat vinovaţi şi ei pot şi trebuie 
să fie numiţi. Sunt de acord, aşadar, cu Adrian Cioroianu şi colegii săi care 
propun o lege a lustraţiei. Fie şi numai pentru că o asemenea discuţie îi va 
face poate să roşească pe cei care şi-au bătut joc în chip infam de vieţile atâ- 
tor milioane de oameni. lar dacă ei nu vor roşi, poate că măcar copiii lor o 
vor face”. De altfel, Tismăneanu se întreba în acelaşi interviu dacă preşedin- 
tele Băsescu ar putea avea iniţativa numirii unor disidenţi români în fruntea 
unei comisii de tipul celei conduse de Elie Wiesel pentru studierea 
Holocaustului în România, şi se referea la Paul Goma sau Doina Cornea. 

Tăriceanu are ocazia s-o facă el însuşi invitându-l pe Paul Goma să 
revină în ţară şi să repare astfel o mare nedreptate care 1 s-a făcut unuia dintre 
cei mai importanți luptători români pentru libertate din toate timpurile. 
Atunci şi acum. 

NICOLAE COANDE 


Vineri 6 ianuarie 2006 
Istovit de Alte jurnale. Nu mă mai slujesc ochii, nu mai suportă 


sufletul (am ajuns în blestemata vară a anului 1995). 
Pentru recreaţie, trec aici alte texte, fie scrisori, fie articole. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 5 


LIS - un mesaj comun, din 5 ianuarie: 


“La Manolescu, editia 2006 - LIS 

“La multi ani, sa va dea Domnul tot ce va doriti in 2006! 

“Ma bucur de regasire. L-am rugat pe administratorul site www.viata- 
romaneasca.ro sa posteze interviul semnificativ al Domnului Paul Goma, a 
venit la tanc. Din 27 decembrie 2005 n-am mai citit presa si nu m-am mai 
uitat la televizor (nici n-am ascultat radio) - la Manastirea Putna sunt scoase 
din uz aceste instrumente lumesti de smintire. 

“Pentru joi, 5 ianuarie 2006, la ora 11, Nicolae Manolescu a convocat 
prin telefon toti redactorii revistei Viata Romaneasca (patru sunt de toti, 
inclusiv redactorul-sef) la sediul USR, prin secretara sa, "in legatura cu sar- 
batorirea celor 100 de ani ai revistei, in luna martie" (N. Manolescu e 
constient de prejudiciul adus revistei si incearca sa salveze aparentele). Am 
mers si eu astazi la intrunire - cu un singur scop, sa-i spun presedintelui USR 
sa-si ceara scuze public pentru instrumentarea Cazului VR-Goma-antisemi- 
tism-LIS. Si i-am spus fara introducere asta, intrand in biroul sau, unde se 
tinea intrunirea, intarziat un sfert de ora, dupa ce m-a invitat sa ma asez si eu 
am refuzat (am spus in fata secretarului USR Gabriel Chifu, a "directorului 
cu imaginea" Horia Garbea, a lui Caius Traian Dragomir, Vasile Andru si 
Petre Got). Ramas cu gura cascata, N. Manolescu a innebunit brusc: "N-am 
sa va cer niciodata nici un fel scuze, asta e o impertinenta, ne-ati facut nuli- 
tati morale si ati jignit grav Consiliul USR", a strigat domnia sa la mine. Daca 
nu va cereti scuze public, i-am spus mai departe eu calm, noi doi nu mai avem 
ce sa discutam - dar, am adaugat, sa stiti ca am stiut exact care e raspunsul 
Dumneavoastra, nu aveti atata onoare sa va cereti scuze... Urmarea? Nicolae 
Manolescu i-a anuntat sententios pe cei de fata (si pe mine), negru de indi- 
gnare, ca la prima sedinta a Comitetului Director si apoi a Consiliului USR 
va cere sa fiu dat afara din Uniunea Scriitorilor si de la redactia Viata 
Romaneasca! Pur si simplu. Incheind cu un fel de adio (nu mai tine minte 
exact formularea, gen "cu mine ati incheiat-o, adio"), dupa tipicul deja cunos- 
cut, spus si Domnului Paul Goma. Am inchis usa si am plecat. La aceasta 
sedinta eu nu avea rost sa particip, nemaiavand nici un drept in redactie. I-am 
si specificat lui N. Manolescu asta: imi ajunge ca am un sef (Caius Traian 
Dragomir), imi va spune dansul ce ati hotarat aici, Dumneavoastra, Domnule 
Manolescu nu aveti cum sa-mi fiti mie direct sef, sa dati aici indicatii. 

“Va dati seama, am inceput noul an cum nu se poate mai fericit. 

“Teri, in redactia Viata Romaneasca am fost pus la zid "ca intre colegi" 
de Petre Got (un sinistru "poet", dat de gol de Ileana Malancioiu ca a fost 
securistul revistei, dusman inversunat al meu si al Domnului Paul Goma; nu 
va puteti imagina cata ura a adunat la adresa noastra), ca vreau sa ingrop 
revista, ca anume am... provocat scandalul! Got cantand pe aceeasi voce cu 
Caius Traian Dragomir, care-mi tot reproseaza ca intentionat nu i-am trimis 
la Atena Jurnalul Domnului Paul Goma sa-l cenzureze el, etc. Nu pot decat 
sa ma inchin (degeaba m-am "sfintit" la Manastirea Putna), scarbit. Ar trebui 
sa parasesc redactia Viata Romaneasca - dar lucrururile nu sunt chiar asa de 
simple, stiti, incoltit cum sunt de viata. 

“Mai rau, ieri a mai murit un "optzecist", poetul Valeriu Bargau 
(semnatar al Protestului Dumneavoastra), prieten din Deva de o rara genero- 
zitate (las la o parte faptul ca mi-a publicat mie un volum de versuri si sotiei, 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 6 


Doina Popa, un volum de proza), Dumnezeu sa-l odihneasca. M-a afectat, nu 
mai are iar nimic sens parca pe lumea asta... 

“Cu omagii, 

“LIS 

“P.S. Il rog pe prietenul Ovidiu Nimigean, daca poate, sa-mi trimita pe 
e-mail articolul lui despre Domnul Paul Goma, aparut in revista Timpul (nu 
reusesc sa-l salvez corect de pe paginile pdf), sa-l postam pe siteul www .via- 
taromaneasca.ro, daca nu are nimic impotriva. Multumesc.” 


- Gabriel Pleşea (5 ian), din "ZIUA" 6 ianuarie 2006/ Paul Goma 
si Premiul Nobel (tot un mesaj comun): 


“Dragii mei, 

“Inca o data LA MULTI ANI, cu sanatate si succese in Noul AN 2006. 
De Sfantul loan - 7 ianuarie - (cred ca in lista aceasta doar Liviu loan Stoiciu 
se califica!) din nou La Multi Ani si multa sanatate. 

“In continuare, iata ce am gasit in sectia CULTURA a cotidianului 
ZIUA sub semnatura vigilentului lefterist I. B. Lefter (sa nu cumva sa fie/sa 
se intample etc recunoasterea lui Paul Goma). Daca exista intr-adevar o ase- 
menea initiativa si este de buna-credinta (v-as ruga pe cei mai aproape de 
"focar" sa cercetati) eu zic sa o semnam imediat, ba chiar l-as ruga pe Dan 
Culcer sa straga semnaturi si de la altii, solidari in recunoasterea lui Paul 
Goma drept candidatul cel mai in masura sa reprezinte constiinta nepatata a 
spiritualitatii romane pentru Premiul Nobel. 

“Gabriel Plesea” 


ZIUA - CULTURA - Vineri, 6 ianuarie 2006 
“Mobilizare inoportuna pentru Paul Goma, I.B. Lefter 

“Un grup de tineri scriitori a lansat o scrisoare de sustinere a candida- 
turii lui Goma la Premiul Nobel ASPRO l-a propus - insa - pe Goma inca din 
1999 Alte candidaturi romanesti 

“Scrisoare de sustinere a candidaturii lui Goma la Premiul Nobel 

“De cateva zile circula prin Internet, transmisa prin posta electronica la 
liste lungi de adrese si accesibila direct la 
http://new.petitiononline.com/GomNobel/petition.html, o scrisoare deschisa 
catre Academia Romana, Uniunea Scriitorilor din Romania si Pen-Clubul 
Roman. Subiectul: transmiterea catre Comitetul Nobel, care acorda cel mai 
important premiu literar international, a propunerii ca Paul Goma sa candide- 
ze "din partea Romaniei". Pana ieri, scrisoarea fusese semnata de 81 de per- 
soane, marea majoritate necunoscute. Initiativa apartine unui grup de autori 
tineri, animatorul fiind Razvan Tupa, care a si organizat recent, la inceputul 
lunii decembrie 2005, o seara Paul Goma la Club A (clubul bucurestean al 
Arhitecturii). Doar 3 scriitori cunoscuti apar deocamdata pe lista de sustine- 
re: Nora Iuga, Marin Mincu si Octavian Soviany. 

“In text se face o pledoarie pentru Paul Goma, pentru "recunoasterea 
oficiala a scriitorului si, mai mult, a instantei de constiinta pe care o reprezin- 
ta", cunoscutul prozator si fost dizident anticomunist fiind considerat "repre- 
zentativ pentru supravietuirea literaturii de expresie romaneasca in ultima 
jumatate de secol". In consecinta, semnatarii cer celor trei institutii "autoriza- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 7 


te" (calificativ inclus in text) sa transmita Comitetului Nobel - ca "gest de 
demnitate din partea Romaniei si o recunoastere a unei valori constitutive 
pentru constiinta scriitoriceasca din Romania" - propunerea premierii lui Paul 
Goma. 

“Ignoranta procedurala 

“Nobila ca gest in sine, scrisoarea dovedeste - din pacate - ignoranta ini- 
tatorilor in privinta procedurilor de acordare a Premiului Nobel. 

“In primul rand, propunerile nu vin din partea unor institutii "autoriza- 
te". Dimpotriva, Comitetul respectiv evita candidaturile "oficiale", formulate 
ca din partea unor state ori a unor natiuni. Nu inseamna ca o academie sau o 
organizatie de scriitori nu pot face propuneri. Comitetul se adreseaza in fie- 
care an unui mare numar de institutii din toata lumea (mai ales asociatiilor 
literare si culturale independente), precum si expertilor (in cele mai multe 
cazuri, universitarilor cu prestigiu), solicitandu-le tuturor sa faca nominaliza- 
ri. Cele trei institutii carora le este adresata petitia pro-Goma pot raspunde si 
ele, dar nu asociindu-se pentru a formula o propunere "oficiala", "romaneasca". 

“In al doilea rand, initiatorii si semnatarii scrisorii ignora faptul ca toate 
numele avansate de toate persoanele si institutiile consultate raman stocate in 
baza de date a Comitetului Nobel. Or, Paul Goma a fost deja propus! In 1999, 
daca nu vor fi existat cumva si alte initiative mai vechi (poate in anii '70-'80, 
cand Goma devenise cel mai important dizident anticomunist si apoi protes- 
tatar din exil impotriva regimului Ceausescu). Atunci, in februarie 1999, 
Asociatia Scriitorilor Profesionisti din Romania - ASPRO, prezidata de sub- 
semnatul, i-a propus, la solicitarea Comitetului Nobel, pe Gellu Naum, 
Mircea Ivanescu si Paul Goma. Presa a preluat atunci informatia si a citat 
motivatiile Consiliului ASPRO. Iat-o pe cea privitoare la Goma (in versiune 
romaneasca): 

“PAUL GOMA, cunoscut in Europa de Vest drept un "Soljenitin 
roman", este unul dintre cei mai importanti romancieri romani postbelici si 
cel mai important scriitor dizident anticomunist roman (nascut la 2 octombrie 
1935 intr-un sat din Basarabia, partea Estica a provinciei romanesti Moldova, 
astazi Republica Moldova). Ajuns student la Bucuresti, Paul Goma a fost 
arestat dupa revolutia maghiara din 1956 si a petrecut 2 ani in inchisoare si 5 
ani in deportare. Primul sau volum de povestiri a fost publicat in 1968, in tim- 
pul perioadei de "liberalizare" a regimului comunist. Dupa ce urmatoarele 
sale carti au fost impiedicate sa apara, Goma s-a hotarit sa le trimita in strai- 
natate. In 1971, romanul sau Ostinato, aparut la Suhrkamp, in Germania, s-a 
bucurat de un mare succes la Tirgul de carte de la Frankfurt. Dupa ce a spri- 
jinit public miscarea Chartei 77 din Cehoslovacia, Goma a fost silit sa emi- 
greze. S-a stabilit la Paris, unde traieste si astazi, iar cartile sale au aparut in 
Franta, Germania, Olanda, Suedia, Italia s.a.m.d. Dupa caderea regimului 
comunist in 1989, cartile sale au fost publicate si in Romania. Multe dintre 
numeroasele sale romane sint inspirate de "Gulagul" romanesc, dar, spre deo- 
sebire de stilul clasic, de secol XIX al lui Soljenitin, Goma foloseste tehnici 
literare moderne si postmoderne. Oferind o imagine a profund impresionan- 
tei tragedii umane si morale a Europei Centrale si de Est sub comunism, 
scrierile sale au si o dimensiune experimentala radicala, ceea ce le confera o 
inalta valoare estetica. 

“ Asadar, Paul Goma nu mai poate fi o propunere noua pentru un "Nobel 
romanesc", intrucat a fost deja propus - ceea ce face superflua si ideea, for- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 8 


mulata in scrisoarea de sustinere, ca, de cate ori vine vorba despre sansele 
noastre la un Nobel, "un nume este rostit in soapta sau, de multe ori, ocolit 
cu grija: Paul Goma": n-a fost nici rostit in soapta, nici ocolit, ci a fost trans- 
mis, cu motivatia citata, la Stockholm. Eventualele reluari ale propunerii se 
pot adauga in baza de date a Comitetului Nobel, dar nu mai pot adauga un 
nume nou. Fireste, tineretea initiatorilor scrisorii pro-Goma explica ignorarea 
precedentei. In presa de la inceputul lui 1999, si anume in paginile cotidianu- 
lui "Adevarul", a existat si un schimb de replici intre Laurentiu Ulici, pe atun- 
ci presedinte al USR, si mine pe tema propunerilor ASPRO... 
“Alte candidaturi romanesti 

“De-a lungul anilor, Comitetul Nobel a primit si alte nominalizari de 
scriitori romani. Fara a mai reveni la "cazurile" mai vechi, precum cel al lui 
Lucian Blaga, o nominalizare certa a fost, la inceputul anilor '90, cea a lui 
Stefan Aug. Doinas, formulata de Uniunea Scriitorilor. Un candidat cu sanse 
este considerat Norman Manea, cel mai cunoscut in lume dintre scriitorii 
romani ai acestei perioade (si stabilit in Statele Unite). Anchetele cu tema 
"meritam un Nobel?", reluate obsesiv de presa romaneasca (de pilda, in ulti- 
mii ani, de revista "Cuvantul" si de ziarul "Cotidianul"), s-au referit frecvent 
la sansa reala pe care a avut-o Gellu Naum, stins in anul 2000, si il indica pe 
Mircea Cartarescu drept un candidat de viitor. Daca ar fi sa avansez acum alte 
nume, n-as ezita sa-i mai propun pentru baza de date de la Stockholm pe 
Mircea Horia Simionescu, cel mai mare prozator roman in viata, pe Petre 
Stoica, Serban Foarta si Emil Brumaru, o tripleta poetica de varf. 

“Daca si cand va primi un roman Nobelul pentru literatura ramane - insa 
- o intrebare cu un raspuns greu de ghicit... 

“Ion Bogdan LEFTER” 


- Valerian Stan (6 ian) scrie: 
Rep : Din "ZIUA" 6 ianuarie 2006/ Paul Goma si Premiul Nobel 


“La multi ani tuturor! 

“Cred ca dl Plesea are dreptate. Banuiesc ca Lefter (Popescu) a scris 
textul acesta dupa ce a citit Regulamentul Nobel - ceea ce ar trebui sa facem 
si noi. Eu, in orice caz, am nevoie s-o fac, si am sa-l caut cat mai curand. Si 
totusi, comentariul lui Lefter numai dorinta de a-l vedea in-Nobelat pe Goma 
nu tradeaza. Daca asa ceva s-ar intampla - ca sa ma refer doar la asta - n-ar 
ingrosa lucrul acesta pata de pe obrazul Observatorului cultural, revista pe 
care Lefter a pastorit-o atatia ani si care l-a tratat pe Goma cum l-a tratat? Sa 
spui, intre mai multe altele, ca daca un scriitor a fost propus odata nu mai 
poate fi propus dupa aceea e o prostie (rau intentionata, in speta) pe care 
Regulamentul Nobel nu are - sper - cum s-o contina. Chiar si numai pentru 
ca, dupa prima propunere, un scriitor 1si poate imbogati opera intr-o masura 
care sa-l faca inca si mai propozabil si mai eligibil. 

“Nu sunt deloc in domeniu, dar cred ca ar trebui sa ne gandim impreu- 
na, si consiliati mai ales de scriitorii de pe lista, sa tratam ideea cu maxima 
seriozitate si profesionalism. 

“Valerian Stan” 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 9 


Sunt silit să reproduc aici mesajul trimis în 3 ianuarie iniţiatorilor 
de la Clubul Literar: 


“Stimati Clubliterarioti, 

am fost miscat de initiativa Dvs. si as fi un ipocrit dacă as afirma că nu 
m-am gândit niciodată la Premiul Nobel - ba, da, ba da, ca tot scriitorul.. Însă 
stiind : 

- eventualitatea primirii este cam cât eventualitatea câstigării la loterie; 

- propunerile se fac “putin mai altfel” - cunosc “mecanismul” dinăuntru: 

Prin 1979 (la un an după ce sosisem în exil) Academia Suedeză mi- 
a scris si m-a rugat (acesta era termenul) să propun un candidat la premiul 
Nobel pentru literatură si să-mi motivez propunerea. L-am propus pe Eliade 
- apoi am asteptat rezultatele “tirajului”: a fost încununat altcineva. Am 
asteptat o “explicatie” - de ce propunerea mea nu a fost luată în seamă, even- 
tual scuze, de ce nu? - atunci am învâtat că Academia cu pricina solicită pro- 
puneri, dar nu acordà... explicatii. 

Am crezut că nu se vor mai adresa mie pentru... propuneri. Ei bine, da: 
de acea dată l-am propus pe Ionesco; a trei oară tot pe Eliade, a patra tot pe 
Ionesco... La a cincea solicitare nu am mai răspuns... 

Asadar: propunerile nu vin din sânul... maselor. lar dacă vin, să fie 
sânâtoase. Să fie sânătoase si organizatiile culturale, nationale, literare... In 
secretul cel mai desăvârsit, acolo lucrează alte criterii, alte influente, solicita- 
rea de propuneri este doar pentru ochii lumii. Care sunt acele criterii? 

Dacă as sti - m-as propune (eu pe mine ! - ce, numai Breban e scriitor, 
care luptă pentru roman?). De aceea spuneam că Nobelul este un fel de 
Lotărie, cum scria Nenea Iancu, Nemuritorul. 

Pentru o vreme mă voi hrâni din altruismul Domniilor Voastre. Si imi 
va tine cald. 

Vă salută, cu prietenie, Paul Goma 


Luni 9 ianuarie 2006 


Am terminat de corectat Alte jurnale şi “iulie-august 1997” din 
Jurnalul unui Jurnal. 

Mi-a trimis Mihai Vakulovski trei texte despre cele trei cărţi 
apărute la Flux, semnate de fratele său, Alexandru Vakulovski. Foarte 
simţite. Nu am îndrăznit să scriu: “foarte bune”, fiindcă despre mine scrie 
el. 


(sa) 
Joi 12 ianuarie 2006 


Am dormit odihnitor, ştiind că am terminat cele două jurnale care 
lipseau de pe internet. 

Pentru prima oară am în faţă Populaţia evreească din România, 
studiu statistic semnat de Sabin Manuilă şi W. Filderman, purtînd 
menţiunea: “lucrare prezentată la Congresul Institutului Internaţional 
de Statistică, Stockholm 8-15 august 1957” şi imprimată “New York 
1958”. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 10 


A fost izvorul ştiut, dar necunoscut cu ochii, ai mei, de când caut 
documente despre tragedia noastră, anterioară şi deloc neglijabilă în 
comparaţie cu cea a evreilor. Astfel am scris Basarabia, am continuat 
cu Săptămâna Roşie. Nu am putut să citez din Filderman decât indi- 
rect, din citatele altora, cu teama-nesiguranţei: citatorul citat de mine 
va fi citat-copiat întocmai originalul? Fiindcă eu nu sunt ca ei, de pro- 
fesie falsificatori, inven-tatori de “citate”, autori de rezumate abuzive, 
fanteziste, răuvoitoare la adresa noastră. Dealtfel, până la mine a ajuns 
mai degrabă legenda potrivit căreia Filderman ar fi scris oarecum alt- 
ceva decât pretindeau gălăgioşii holocaustologi de la Wiesel încoace. 
Însă faptul că negatorii, contestatarii lui Filderman refuzau să dea cita- 
te din textele contestatului - după metoda tradițională (iată chiar în 
acest început de an, 2006, Le Monde... nouveau publică măgăria numi- 
tului Emmanuel Faye: “Pour louverture des arhives Heidegger”, la 
care îi răspunde Hadrien France-Lavord, semnalînd exact aceeaşi tară: 
ne-citarea sau/şi traficarea cita-telor...), m-au făcut să fiu convins, ca 
şi în alte “detalii”: dacă holocaustologii evită să vorbească despre ceva, 
acel ceva este sigur adevărat, deci nefavorabil /or. Cum ar fi, de pildă 
cifra evreilor care in iunie 1940 trecuseră Prutul pe malul său stâng, în 
Basarabia ocupată de sovietici, să-i ardă ei o societate cu adevărat 
democratică, liberă, dreaptă, prospera: sovietica... 

Aici însă intervine altceva. O simţeam, ştiam, o scrisesem de la 
bun început: când vine vorba despre morți este indecent, trivial, 
nesănătos, păcătos să invoci cifre - fiindcă victimele se socotesc de la 
o (una) victimă, iar “bătălia cifrelor” într-o asemenea tragedie este 
dovada indubitabilă a nesimţirii. 

Adevărat: Manuilă şi Filderman sunt protejaţi: ei sunt statisticie- 
ni de formaţie, în statisticele lor introduc aproximări de genul: “nu 
există date precise”, “aproximativ”, “se va vedea când vom fi în pose- 
sia unor cifre excte”.. 

Eu nu sunt statistician. Nici holocaustolog militant-orbete (ca 
Wiesel, Rosen, Ancel, R. Ioanid, Shafir, Oişteanu, Al. Florian), care, 
animați de “adevărul sionist”, aruncă cifrele în capul goi-lor ca pe nişte 
scuipaţi, pietre, blesteme (ei, da: oare nu organizaseră damele evreice, 
în sinagogile din Bucureşti, în iulie 1940 s/ujbe-de-blesteme la adre- 
sa... românilor pe care îi umiliseră, maltrataseră, uciseseră, în timpul 
retragerii din Săptămâna Roşie?) - însă dacă sunt puşi la locul lor, mai 
lasă din preţ. Nu pot “trata” tragedia neamului meu martirizat de ruşi, 
prin auxiliarii zeloşi, fanatici: evreii, măsurînd-o cu numărul victime- 
lor; şi nu-mi îngădui să măsor cu cifre tragedia evreilor provocată de 
goi-ii mei (la noi, românii, din răzbunare). Aşa că nu ştiu dacă îmi va 
fi de folos statistica lui Manuilă-Filderman. 

Am senzaţia dureroasă că, pentru mine, un astfel de document a 
venit prea târziu. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 11 


Vineri 13 ianuarie 2006 


Duş rece: Am tot aşteptat să-mi parvină înregistrarea pe disc a 
emisiunii “Strict secret”. Prima, din decembrie, se va fi rătăcit pe drum 
sau nu a fost trimisă; a doua mi-a ajuns ieri. Pe loc i-am scris Marianei 
Sipoş că am primit-o, că îi mulţumesc, că Filip o va instala pe inter- 
net... Mă rezemam pe o cerere - adevărat, nu una pe hârtie, ci ca anexă 
la un mesaj destinat Marianei Sipoş, adresată, potrivit sugestiei sale, 
directo-rului RTV; deasemeni pe promisiunea că “aprobarea de princi- 
piu” o am - din partea sa...Fireşte, eu port răspunderea faptelor mele : 
nu am făcut o adevărată cerere către Directorul TVR Titi Dincă; nu am 
întrebat-o pe M.S. dacă acea cerere prin ea este valabilă (îmi imaginam 
că, chiar de nu va avea valoare de act, domnia-sa o va, totuşi, transmi- 
te adrisantului); cum s-a mai întâmplat după alte “faze fierbinţi” (pen- 
tru domnia-sa, nu şi pentru mine care eram ţinut la o parte prin decla- 
rațiile sale de... grevă); ocupată fiind cu sărbătorile, cu pregătirile de 
plecare, dânsa nu a mai pomenit nimic despre “asta”: aprobarea 
Direcţiei RTV dată mie... 

Drept care, ca răspuns la exclamaţia mea de bucurie anunţind că, 
în sfârşit, a sosit prin poştă înregistrarea (şi că va fi instalată pe site-ul 
meu, de cum devine liber Filip), m-am pomenit azi dimineaţă cu un 
mesaj furios, încărcat de reproşuri, acuzator: că eu nu înţeleg nimic; 
că eu nu respect nimic; că eu nu am voie să instalez-difuzez pe inter- 
net fără aprobare, doar mi-a spus, nu-mi dau seama că îi fac ei rău? lar 
drept concluzie: că de ce nu am privit înregistrarea, ca să-i spun ce 
cred despre ea?... 

Deci asta aştepta Mariana Sipoş? Din cauza acesteia nu luase în 
seamă rugămintea mea, anterioară: de a obţine aprobarea direcţiei 
RTV de a instala emisiunea-despre-mine pe site-ul meu?; 

Deci eu aveam obligaţia de a-i comunica realizatoarei opinia 
despre o realizare care... nu-mi parvenise (fiindcă realizatoarea uitase, 
avea alte treburi mult mai importante)? Pe ce lume trăim? 

Am pus un genunchi la pământ, copleşit de jale. După ce mi-am 
venit în fire, mi-am spus: aşa-mi trebuie, asta merit!: să mă las ure- 
cheat, în continuare, de M. Sipoş ca un şcoler nedisciplinat, ne- 
ascultător... Tot vina mea: nu reacţionasem la anterioarele manifestații 
autoritariste ale ei; nu-i atrăsesem atenţia asupra amănuntului: eu 
continuu a-i vorbi/ scrie cu “dumneavoastră”, deci, dacă nu se înţelege 
că pretind reciprocitate, necesar ar fi fost să înţeleagă că pretind... ne- 
tutuitate şi ne-urecheală. Dar dânsa, pe cu totul altă lungime de undă, 
nu a înţeles. 

În chestiunea emisiunii TV (din acest an, în fapt două), când 
mi-a propus-o, nu am fost de acord: aveam experienţa dezagreabilă de 
acum câţiva ani cu dânsa ca “partener de dialog” care nu te respectă, 
nu rămâne pe picior de egalitate, la ea “motorul” discuţiei este neac- 
ceptarea că ceea ce spune celălalt este adevărat, măcar probabil, nu 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 12 


cere argumente în sprijinul afirmației, îți dă peste degete şi peste gură 
cu întreruperi de genul: «Ce dovezi aveţi?» (din ton trebuie să înţelegi: 
Nu ai dovezi! - că Liiceanu mi-a distrus Culoarea curcubeului după 
ce fusese retrasă din librării); «De unde ştiţi?» (înţelege: De unde ai 
scos-o şi pe asta? - că emisarii lui Ceauşescu îl convinseseră, cu bani, 
pe directorul editurii Rizzolli să nu comercializeze Ostinato gata tra- 
dus în italiană de Marco Cugno); şi te aduce la ordine cu: «Haideţi, 
domnule Goma, cum nu puteţi publica în România?», cu: «Lăsaţi, 
domnule Goma, că avem destui cu care să ne luptăm...». Întrebări 
care, pe hârtie, arată a fi normale, puse de un gazetar care cere 
precizări, nu? Da, însă Mariana Sipoş trebuie auzită pentru a înţelege 
că dânsa cere, nu lămuriri, ci socoteală, exprimă nu îndoieli, ci certitu- 
dinea că nu spui adevărul, tonul său (ră)sună când ca al unui acuzator- 
anchetator, nu partener de dialog, când ca al cuiva care nu-l crede pe 
interlocutor şi i-o şi spune “verde, -n faţă”, punîndu-l la locul lui prin: 
«Haideţi. ..», prin «Lăsaţi, că...». Să mai amintesc suprimările opera- 
te fără milă şi fără... urme din dialogul audio de acum 6-7 ani introdus 
în volumul “Destinul unui disident” (acolo vorbeam şi despre Marin 
Preda, cu care avusesem conflicte literare, editoriale, nu pentru gagi- 
ci...) Îmi mai exprimasem în jurnal, neplăcerea (faţă de varianta publi- 
cată în Viaţa românească, iar Domnia sa, citind, s-a supărat, a negat... 
Apoi în volumul “Destinul unui disident” a acceptat cu jumătate de 
gură că, da, aveam dreptate, atunci... Aşadar nu fusesem deloc de 
acord cu această altă emisiune. Însă Ana atâta a insistat... încât am 
cedat în momentul în care ea a strecurat: 

«De acord: tu n-ai nevoie de această emisiune, ori cu ea, ori fără 
ea tot una - dar dacă ea are nevoie...?» 

La aşa ceva (când este vorba de “nevoile” altora) mă pricep - 
o-ho, cum mă mai pricep... 

... Aşadar, citind mesajul prin care Mariana Sipoş mă bătea la 
palmă - pentru că nu înţelesesem ceea ce nu îmi spusese -, am luat o 
hotărîre: nici nu mai scot din ambalaj înregistrarea, o las aşa (amba- 
lată) - dacă nu pot să o fac cunoscută pe site-ul meu... Reacţie 
copilărească - dar nu am alta de schimb. La urma urmei emisiunea - ca 
şi cartea - este lucrarea Marianei Sipoş, ea a făcut-o, eu fiind doar pre- 
textul în jurul căruia realizatoarea şi-a realizat realizarea. O “discuţie” 
despre emisiune - prin e-mail!- fund imposibilă, o las aşa, nediscutată. 
Că, în afară de laude (transmise prin e-mail, prin jurnal) aş fi avut şi 
“mici observaţii” - da, însă acestea pot fi comunicate numai atunci 
când te afli faţă către faţă cu celălalt, ca partener de dialog: tu zici, el 
răspunde, el zice, tu răspunzi - or în acest caz... 

Şi pentru că o mulţime de alte frustrări în materie de comunicaţie 
s-au adunat în anul 2005; pentru că o “rezolvare” nu este posibilă, am 
ales calea englezului: fuga. Am anunţat-o că nu-i voi mai scrie, nu-i 
vor mai răspunde, i-am urat noroc în viaţă. 

Nu sunt mândru de mine, dar nu am găsit o altă modalitatea de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 13 


a-mi prezerva “liniştea” şi timpul rămas, decât închizînd uşa. 


Fiind cu totul acaparat de corectarea, recalibrarea celor două 
jurnale (1997 şi 1998), nu am mai consemnat evenimente importante 
ca agonia lui Sharon, Războiul Gazului (rusesc), ca scandalurile în 
serie provocate de dezvăluirile politicii americane - Guantanamo, 
închisorile secrete, ca gripa aviară, etc. Nu cred că le voi rezuma - pen- 
tru cine: pentru... cititorii mei de pe internet? Pentru holocaustologii 
emeriţi, pentru proamericaniştii fără condiţii? Dar oricâte argumente 
le-ai propune, ei nu ţin seamă de ele, fiindcă ei nu sunt intelectualii 
care caută - şi apără adevărul - ei sunt “intelectualii” militanţi sioniști, 
apărători ai intereselor Israelului şi ale USA. Şi numai pe acelea. 

Dar cei care chiar mă citesc - repet: pe internet - rar îşi exprimă 
opinia (lor, personală, căpătată citindu-mă - sic! -). În notaţiile din 
jurnalul 2005 comentasem evoluţia (re-sic) a forumiştilor care-şi 
dădeau cu părerea în jurul vreunui text al meu din Ziua. Cu una-două 
excepţii (excepţionale!) românii noştri se exprimau în deplină necunoştinţă de 
cauză. 


Luni 16 ianuarie 2006 


Două zile în care nu am însemnat nimic, ocupat fiind cu... 
dormitul. Am dormit ca un bolnav. De ce “ca un bolnav”? Mă alint şi 
eu, “ca un” putînd lipsi. 


Vineri 20 ianuarie 2006 


Ziua aniversară (1909) a tatei. Mort fiind în 1967, îi urez: 
«La mulţi ani, tată!» 


(...) 


Luni 23 ianuarie 2006 
Câteva ecouri din presă: 


Al. Mihalcea în Aldine - România libera Vineri 20 Ianuarie 2006 

"(...)...Schimband ce e de schimbat, nici in zilele noastre lucrurile nu 
se petrec altfel: cati dintre cei care-si asmut pana impotriva lui Paul Goma, 
acuzandu-l de antisemitism, nu incep prin a afirma ca nu l-au citit?!" (...) 


Ziua, EDITORIAL - Luni, 23 ianuarie 2006 - contrapunct 

Strict autentic: pe urmele lui Paul Goma loan GROSAN 

Din exceptionalul documentar realizat de Mariana Sipos si reluat marti 
la TVR ("Strict secret: Paul Goma"), m-a uluit cu precadere un lucru, anume 
imensul aparat construit de Securitate pentru a anihila un SINGUR om, o 
SINGURA voce, un SINGUR condei. E vorba - si faptul e lesne deductibil 
din film - de sute de oameni, nu de doi-trei-patru-zece; fiindca pe langa secu- 
ristii propriu-zisi (generali, colonei, maiori, capitani, locotenenti), mai exis- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 14 


tau dactilografele care copiau documentele, "masurile", notele informative, 
mai existau informatorii si informatoarele din diverse redactii si edituri (oare 
ce-o mai face omniprezenta "Ruxandra", care il "turuia" pe scriitor cat era 
ziulica de lunga? As fi curios daca Goma a identificat-o), mai erau ambasa- 
dorii si ceilalti functionari ai corpurilor diplomatice din tarile unde opozantul 
isi publica volumele incendiare, mai existau agentii culturali de influenta din 
strainatate (vai, multi din ei confrati cu autorul "Gherlei"!) s.a.m.d., toti aces- 
tia fiind prinsi, intr-un fel sau altul, in planul funambulesc nu numai de com- 
promitere a celui care aderase la "Charta '77" si de insinuare a ideii parsive 
ca Goma nu e un scriitor "adevarat, ci unul submediocru, dar si de lansare a 
fumigenei ca ar fi chiar el agent al Securitatii (!!!). (Apropo de legenda 
"mediocritatii" lui Goma: acum cativa ani, aflandu-ma in China cu o delega- 
tie a Uniunii Scriitorilor si fiindca tocmai aflasem ca un scriitor chinez, disi- 
dent si rezident in Franta, luase Premiul Nobel, am sarit peste "protocol" si l- 
am intrebat pe un inalt oficial al gazdelor ce parere are despre conationalul 
lor. Din galben, omul s-a facut si mai galben si a susotit ceva cu translatorul. 
Acesta, baiat finut, cu studiile facute in Romania, bun cunoscator al realitati- 
lor literare romanesti, s-a intors cam fastacit spre noi: "Cum sa va explic, ca 
sa va dati seama? Daca de pilda Paul Goma ar lua Premiul Nobel, nu-i asa ca 
sunteti de acord ca in tara exista scriitori mai valorosi decat el?" Quod erat 
demonstrandum). 

Pe cat de ticalosi erau oamenii "Sistemei", pe atat erau de prosti. 
Fiindca numai niste imbecili nu si-ar fi dat seama ca gestul retragerii standu- 
lui Romaniei de la Targul de carte de la Frankfurt, in 1971, in semn de pro- 
test fata de publicarea in Germania de Vest a cartii "Ostinato", nu face decat 
sa sporeasca faima scriitorului. Vorba ceea: multi, multi, da' prosti. 

In rest, dle Goma, chit c-aveti uneori, pe nedrept, gura cam spurcata - 
chapeau bas! 


Din Forumul provocat: 


De la: Dan Bostan din USA ([email protected])Data: 2006-01-22 
22:32:30 , IP: 69.110.69...GOMA- UN MARE ROMAN 
Nu e de mirare citi securisti a avut pe urma, pentru ca a fost printre cei 
putini, care, prin caracter si vointa, ar fi putut schimba ceva din interiorul 
societatii romanesti, atacata de cancerul moral al comunismului. 


De la: Pamatuf Milimon din Slanina & Cratita ([email protected]) Data: 
2006-01-22 22:57:25 , IP: 70.80.26...Re: GOMA- UN MARE ROMAN 
Dar a avut si un pic de spate, nu? Ca iesirea si toata activitatea e dupa acea 
nu putea sa o faca fara suport. Ia sa fi muncit ca sofer, mai avatimp de gan- 
deala? (...) 

De la: Ion Caramache ([email protected])Data: 2006-01-22 23:23:14 , IP: 
64.12.116...Strict autentic Ioan Grosan despre editorialistul zilier teolog Dan 
Ciachir: "....Pe cat de ticalosi erau oamenii "Sistemei", pe atat erau de prosti. 
Fiindca numai niste imbecili nu si-ar fi dat seama ca gestul retragerii standu- 
lui Romaniei de la Targul de carte de la Frankfurt, in 1971, in semn de pro- 
test fata de publicarea in Germania de Vest a cartii "Ostinato", nu face decat 
sa sporeasca faima scriitorului. Vorba ceea: multi, multi, da' prosti. ..." 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 15 


De la: Davidescu vasile din Bicaz (...(Qk.ro)Data: 2006-01-22 23:53:36, 
IP: 80.97.25... Pamatuf Milimon : noi muncim nu gandim... lata un exemplar 
din ceea ce este mai reprezentativ pentru romanul mediocru si profunzimea 
gandirii lui:"noi muncim nu gandim" Dimensiunea grandorii lui Paul Goma 
nu poate fi stabilita astazi. (...) 


De la: laur din Bucuresti (...)..de ce nu e apreciat Goma sau cin' ne sunt 
intelectualii ? (...)Ce ofensa a comis de Liiceni si Patapievici si Mungii nu 
il ambartiseza frateste si i nu ii canta Osana sau acorda taote premioile dis- 
popnibile ? Pa ia citizt voi "Atacul Goma " a aprut aici in Ziua asa ca putet- 
zi da de el si o s avedetzi ca cel care a atacat miciuna comunista a atacat ulte- 
rior si o alta minciuna. Miciunna care a litera de lege pentru actualii tzucala- 
ri . Minciuna care odata deranjata l-a compromis si exclus dib cercul autiose- 
lect al academiei cu bani de la americani Mungesti a SOCIETATII CIVILE 
DEMOCARIOCE SI ILUMINATE CU GARGAUNI a lui Liiceani si ale 
caror ectoplasma bantuie fantomatic peste Romania imaginandu-si ca o 
reprezinta (...), 


De la: doctorul din Bucuresti (...(k.ro)Data: 2006-01-23 06:36:59 , IP: 
85.186.235...Goma....Mandria mea e dubla : o data ca prietena mea il face 
cunoscut poporului roman - e vorba de Mariana Sipos - si ca asa parliti cum 
suntem, avem langa noi un MARE ROMAN : pe PAUL GOMA ! Dr. George 
Calalb dela ACTIUNEA POPULARA Relativ la eroare : NU ESTE ADE- 
VARAT!!! 


De la: GICA CONTRA (...).STI DECE TE BATEM? D'AIA BA!!! 
GOMA ESTE UN "LETOPISET IN VIATA. GOMA STIE UNDE A TRAIT 
SI NU POATE FI ACUZAT DE NIMENI CA NU SI-A DORIT CA TARA 
LUI SA FIE ALTCUMVA. (...)GOMA NU ESTE UN PACEPA CARE AI 
ACEASTA A AVUT MERITUL LUI APOI FIE VORBA INTRE NOI I-A 
DESCONSPIRAT PE AI LOR NU? GOMA ESTE O CU TOTUL ALTA 
FATA A ROMANILOR SI CARE AR TREBUI APRECIAT. ACEST OM 
ESTE CAPABIL SA FACA CURATENIE IN CULTURA ROMANEASA. 


De la: Inima-Rea din Bucuresti (...).. Atentie la neatentie! 

Vedeti boieri Dumneavoastra, la lon Grosan nu se scrie ca la SRS, Dan Pavel, 
unde-i doar politica, aia la care toti ne pricepem. Ca sa-ti dai cu parera despre 
Goma - de pilda - trebuie sa fi citit macar insemnarile lui autobiografice. 
Vizionarea interviului cu Plesitza nu ne-ntereseaza, vorba ardeleanului. lar ca 
sa intelegeti dimensiunea efortului facut de RSR pentru amihilare lui Goma, 
trebuie sa aveti termen de comparatie, cum ar fi Jurnalul lui Saharov, Stejarul 
si Vitelul, al lui Soljenitin - macar atit. Cred ca mai traiesc si astazi aceia care 
ascultau - la Europa Libera - lecturi ale lui Goma despre inchisoarea Pitesti. 
Citi din ei s-or fi dumirit ca aceea nu era "fictiune" ci marturie literara? E ade- 
varat, Romania nici acum nu este pregatita sa-l primeasca pe Goma. Nici 
Rusia nu l-a putut inghiti pe Soljenitin. E defectul lor miraculos incapatina- 
rea cu care au tinut la adevarul lor, al lor nu si al celorlalti. Cum s-ar schim- 
ba ei la batrinete si de ce? 


(...) 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 16 


De la: gili din romania (...(Oyahoo.com)Data: 2006-01-23 12:08:57 , IP: 
85.120.41.(...) daca o luam dupa cum zici se poa ca sa sa spuie ca : 
1. Cuza a facut Unirea. 2. Carol I a facut Independenta. 3. Ferdinand a facut 
Reintregirea . 4.Ceausescu a facut Casa Republicii. 5. Iliescu a facut destule. 
Goma n-a facut d'astea. Da Goma e un reper moral pentru mine si pentru noi 
toti care ii suntem contemporani mai ales acuma ca a murit Coposu, n'asa? 
Nu ma intereseaza ce vor scrie la cartile de istorie despre Goma peste ani, poa 
sa nici nu scrie. Si am convingerea ca Goma arde atit de tare pentru timpul 
sau ca nici pe el nu il intereseaza nemurirea la care te referi. 


De la: oreste (...(penet.ro)Data: 2006-01-23 14:04:28 , IP: 85.186.28... 
Re: Atentie la neatentie! La 2006-01-23 11:08:45, Inima-Rea a scris: 
(...) Aveti foarte multa dreptate domnule. Nu Romania este nepregatita sa-l 
primeasca pe Paul Goma, ci primele randuri de fotolii din Academie si de la 
Uniunea scriitorilor care asigura onorabilitatea istorica. Cu Paul Goma acasa, 
multi se vor muta in ultimul rand ; cineva scria ca a avut „spate" , nu, a avut 
coloana vertebrala. Cu el intram in istorie, nu numai cu gena hotiei si a lasi- 
tatii cum vor unii sa ne explice, eu ca roman trebuie sa fiu mandru si plin de 
respect in fata omului si scriitorului Paul Goma. 


De la: ursu livia (...) daca n-ar exista un Paul Goma, Romania ar fi dis- 
pretuita in totalitate.Dar prin condeiul lui Paul Goma Europa intreaga afla 
despre crimele ciumei rosii care au transformat Romania intr-o tara ingenun- 
chiata si ucisa sufleteste. In Paul Goma salasluieste o farama din elitele ade- 
varate ale neamului romanesc. lata o apreciere relevanta a uneia din cartile 
lui Paul Goma,BONIFACIA "Pagina cu pagina, Paul Goma reconstituie 
atmosfera tipica de la mijlocul anilor 60, prilejuieste o confruntare directa a 
cititorului cu dictatura si cu metodele ei...Bonifacia zugraveste cu o rara acul- 
tate psihologica duplicitatea vital necesara in conditii de teroare, suspiciunea 
reciproca inevitabila si urmele pe care preocuparea constanta cu represiunea 
le lasa in viata sufleteasca a intelectualului" - Georg Focke Deutsche Welle 


De la: Young-and-Happy din Canada (...).Oglinda Paul Goma 

Dupa '89 intelectualii romani au schimbat directia pupatului in cur. Nu mai 
pupa-n cur cu fata la Rasarit. Pupa cu fata la Apus. Si o fac calcand in pico- 
are istoria si suferintele romanilor. lata o comparatie. Antonescu nu e nimic 
alteceva decat un Mannerheim al romanilor. Priviti cu e vazut Mannerheim 
in Finlanda si cum e privit oficial Antonescu in Romania. Cum sa-l invite si 
sa-l onoreze asa-zisii intelectuali romani pe Paul Goma ? Acest titan (cum 
bine a spus cineva pe acest forum) e pentru intelectualii romani "Portretul lui 
Dorian Gray". Isi vad in el adevarata fata, nu cea oficiala, cea adevarata, schi- 
monosita de jeg moral. 


De la: March (...).. Goma si un nemernic de general ex-securist ! 
In loc sa fie dupa gratii este invitat nu de putine ori la anumite posturi tv sa 
ne spuna cum apara el "patria" ( citeste regimul Cizmarului analfabet !) de 
"dusmani" precum Paul Goma. Si nu scapa prilejul acest netrebnic de Plesita 
sa ne bage pe gat minciuna securista cum ca Goma era omul lui la Paris !! Un 
nenorocit care profita cu nerusinare, fara nici o jena, de libertatea de expre- 
sie din democratia asta impotriva careia a luptat toata viata lui securistica ! 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 17 


De la: alwis46 (...)Re: Goma si un nemernic de general ex-securist |! 
Acest nemernic securist este expresia regimului criminal comunist de pana la 
1989. Uite d-aia este necesar procesul comunismului. Pentru ca inainte de a 
construi blocuri si combinate, activistii bolsevici si complicii lor si-au scal- 
dat mainile in sange, si nu in sangele dusmanilor din afara ci al unor oameni 
simpli, nevinovati, care erau omorati numai pentru "vina" de a nu crede in 
comunism. 

(a) 

De la: Giuseppe Cocos din Wanderland (...)Pai vezi ca Goma nu este 
bun pentru unii pentru ca s-a legat de niste evrei si ca espuns a fost etichetat 
drept antisemit ... 


De la: Aladin din york (...): Ca Goma si Anna Frank a scris un jurnal 
La 2006-01-23 17:18:49, Pamatuf Milimon a scris: > Azi putem spune cu 
sigurantza ca fetita aceia Frank, a invins > Frankenstein-ul. Si tot asa putem 
spune aproape cu siguranta > ca cititorii l-au ucis pe Goma. Ce a ramas din 
dansul, omul > Goma, este o entitate pe care nu o cunosc, not my business. 
> Ii doresc insa sanatate in numele unor amintiri. Numai ca Ana Frank a avut 
in spate o uriasa publicitate folositoare. Paul a avut si are o armata de dusma- 
ni, unii fund si prietenii primei. Securistii si prieteni primei erau de multe ori 
aceiasi. In ce priveste dusmania lor fata de Goma e ceva ce Ii uneste puterea 
ce au avut-o, o au, si o doresc perpetuu in labele lor. 


De la: Sobru (...)Nu-l iau securisti pe Goma in brate orice-ar fi. E prea 
mare ura contra lui. El este marginalizat acum din mai multe motive. Evreii 
reprezinta un motiv, il urasc ca si securistii (ca doar au fost in aceeasi tabara 
la un moment dat, cea a instrumentului de represiune), iar pentru intelectua- 
litatea romaneasca "evreii" reprezinta un bun pretext. Pretextul unor ipocriti. 


Marţi 24 ianuarie 2006 


Ei, da: 24 ianuarie. Românii s-au unit - dînd mână cu mână - ce 
s-a ales din Unirea de acum 150 ani... 

După ce mă voi întoarce de la doctor - la mama dracului, pe 
Bd. Bizot - mă voi culca; să dorm, să dorm... 


Miercuri 25 ianuarie 2006 


M-am întors viu şi nevătămat de la doctor. Însă epuizat. Încă nu 
mi-am venit în fire. 

Continuă scandalul cu “închisorile CIA”. Bine, bine: pe polonezi 
nu-i vor da afară din UE - însă România va avea mari dificultăţi la o 
eventuală primire. 

Ai noştri: tot tolomaci; tot păguboşi. S-au lăcomit la cei câţiva 
dolari promişi de americani, marii-ştabi au pus banii în buzunarul lor 
(personal), iar la o adică vor explica: «Păi ce, nene, nu suntem noi aliaţi 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 18 


- chiar prieteni buni cu americanii? Le-am făcut un mic serviciu...». 

“Un mic serviciu” americanilor, unul mare cât România, români- 
lor. Dar îi interesează pe “români” soarta României? L-a durut pe 
Iliescu? Pe Constantinescu? Îl doare pe Băsescu? Da’ de unde! Cât 
despre puradelul komsomoleţ-utecist Ungureanu - iată de ce-l pupase 
Condoleezza Rice cu dinţii ei de iepuroaică! De-aia - care asta este ea: 
închiriere de locuri pentru închisori (secrete - mie-mi spui?!). 

Ce javre, ce neam de slugi, românii noştri! Şi ce măgari, văcarii 
americani! 

Olmert face apel la palestinieni să aplice “foaia de drum”... Ca să 
vezi cine vorbeşte, despre ce! Ai crede că Arafat, nu Sharon a provo- 
cat ultima Intifada, cu morţii, răniții, tragediile ei! Acelaşi just tovarăş 
Olmert îi invită pe Palestinieni să... participe la trasarea frontierei, 
neuitînd să amenințe: dacă vor refuza, israelienii o vor trasa singuri, ca 
nişte băieţi mari. Şi să nu uităm: aceiaşi palestinieni sunt poftiți “să 
facă şi ei ceva concesii în chestiunea naţională - cum au făcut israelie- 
nii...” Despre care concesii ale israelienilor vorbeşte Olmert (cel mai 
“moderat” dintre israelieni..., suntem asiguraţi)? Despre faptul că nu 
au lansat o bombă atomică - “în mod preventiv” asupra Gazei?; că nu 
i-a ucis chiar pe toţi băştinaşii - altfel cine ar fi lucrat pământul furat 
de israelieni, “în virtutea drepturilor biblice”? Acest limbaj de pietari 
nesimtiti, obraznici, inumani (cu cine să fie evreii “umani”: cu ne- 
evreii, mai ales cu pales-tinienii pe care i-au alungat de pe pământuri- 
le lor, iar pe cei rămaşi îi trateză în cel mai pur stil de stăpâni de sclavi?) 


Miercuri 27 ianuarie 2006 


Tragedie planetară: Hamas a câştigat alegerile în Palestina! 

Întrebare de bun simţ (dar “profund antisemită”): cine să le fi 
câştigat: Fatah, uzat(ă) de corupţie, de colaboraţionism cu ocupantul? 

Israelienii au intrat în panică, le-au sărit în ajutor americanii cei 
deştepţi, pacifişti, iubitori de democraţie (în Israel, pentru evrei, nu şi 
pentru băştinaşi), cu declaraţiilor lor: că ei nu tratează cu Hamas, orga- 
nizaţie teroristă care urmăreşte distrugerea Israelului. Europenii sunt 
mai înţelepţi (nici nu e greu, în comparaţie cu bush-ii): aşteaptă să vadă 
rezultatele “exerciţiului puterii”. Aşa s-a întâmplat chiar pe pământul 
Pales-tinei, în urmă cu peste jumătate de secol: ultraterorişti cu mâini- 
le pline de sângele civililor ca Beghin, ca Shamir au devenit, “în exer- 
ciţiul puterii” nu doar oameni cu care se putea dialoga (s-a uitat întâl- 
nirea Beghin-Sadat, din chiar momentul plecării noastre din România: 22, 
23 noiembrie 19777), dar şi oameni onoraţi cu premiul Nobel pentru pace - 
acelaşi Beghin...? 

Nostimadă - însă neobservată, din cauza panicei: Olmert îi invită 
pe Palestinieni să... aplice “foaia de drum”! Cum ar veni: îi dai în cap 
palestinianului cu boamba, îi dărâmi casele, îi distrugi culturile, iar 
când Stăpânul de la America se preface că el vrea pace pe pământ (sic) 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 19 


tu, adevărat israelian începi să rânjeşti, deschizi braţele, că adică tu, 
ocupant, asupritor, îi inviţi pe ocupați să dialogheze cu israelienii 
despre pace! 

Ce neruşinare! Dar cine a refuzat dialogul atâţia ani, atâtea dece- 
nii? Palestinienii sau israelienii? Cine a ignorat prevederile Acordului 
de la Oslo? Palestinienii? Nu: israelienii, cu Sharon în frunte. Cine a 
“uitat” soarta Palestinienilor depinzînd de acest Acord? Palestinienii? 
Nu: Americanii, pentru care singurele fiinţe omeneşti de pe teritoriul 
Palestinei sunt israelienii alaltăieri aduşi cu mari sacricifii de la 
Celiabinsk şi de la Rădăuţi. Acest tovarăş-just Olmert, demn continua- 
tor al sharoniadei, ameninţă de pe acum că... dacă palestinienii nu vor 
accepta dialogul (!), Israelul va lua unilateral hotărîrile! Care “dialog”, 
oameni buni? Dar ce este - în principiu - de negociat în, de pildă... 
amplasarea Zidului Ruşinii (israelienii l-au botezat, drăguţ, eufemi- 
zant: “Bariera de securitate”)? Eventualii zece-cincizeci de metri 
“cedaţi” de Marele şi Generosul Israel zdrenţăroşilor, flămânziţilor 
cerşetori palestinieni băştinaşi, ca pe o mare favoare (de tip rusesc: ți 
se ia şi ultima cămaşă, apoi hoţul “negociază” cu păgubaşul: «Dacă 
eşti cuminte, uite, în generozitatea mea proverbială îţi dăruiesc o 
jumătate de mânecă - bine: ţi-o împrumut...» - au învăţat unul de la 
altul tot ce poate fi mai mizerabil, mai inuman, în... atâtea secole 
împreună, vorba lui Soljeniţin). 


Sâmbătă 28 ianuarie 2006 


Israelul a mai câştigat un duşman: Spielberg, din pricina filmului 
“München”. Ei, da: evreii practică răzbunarea cu metodă - “Ochi pen- 
tru ochi şi dinte pentru dinte” - însă au instituit monopol pe ea, pe 
răzbunare, deci o interzic goi-lor... 

...Cum au făcut cu mine, pentru Săptămâna Roşie. Au urlat în 
cor că nu din răzbunare (pentru ce făcuseră evreii timp de un an - 28 
iunie 1940-15 iulie 1941 - în Basarabia şi în Bucovina) i-au căsăpit 
românii pe evrei începînd din 23 iunie 1941, ci din “antisemitism 
istoric”! Iată-i şi acum mobilizați cu mic cu mare împotriva filmului 
(cică ar fi “chiar mai antisemit decât Patimile lui Gibson '”!), şi, evident, 
împotriva trădătorului (“antisemit”, cum altfel) Spielberg. 

Doamne, Doamne: evreii sunt, nu doar mai deştepţi decât 
românii mei, dar, tot mai frecvent muuuult mai imbecili decât ei. 


Duminică 29 ianuarie 2006 
M-am trezit azi-dimineaţă cu un mesaj de la Florin Gabrea: 
“Dragi prieteni, 


cititi si spuneti-va parerea, atit cu privire la continut, cit si la finalitatea 
demersului. Daca sunteti de acord, semnati si trimiteti mai departe. Cred ca 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 20 


sucesul actiunii, daca este intemeiat, depinde de numarul cit mai mare de 

semnaturi. Intentionam, ca, dupa definitivarea formei plingerii penale in 

cauza, sa o dam publicitatii, odata cu trimiterea ei la Parchetul General. 
“Salutari si astept sugestii si pareri!” 


“PLÂNGERE PENALĂ ÎMPOTRIVA SENATORULUI P.R.M., 
CORNELIU VADIM TUDOR 

“Societatea civilă, reprezentată prin subsemnaţii, aduce la cunoştinţa 
Parchetului General următoarele: 

“In ediția, din 27.01.2006, a ziarului Cotidianul, se menţionează faptul 
că în scandalul bazelor secrete ale CIA-ului, devenit de notorietate în plan 
european si transatlantic, punctul de pornire al întregului tăvălug mediatic 1- 
a constituit conferinţa de presă a lui Corneliu Vadim Tudor, ținută în ziua de 
4 moiembrie 2005, prin care senatorul anunţa că, „în România, americanii 
torturează prizonieri străini. Vadim a fost citat, prezentînd mai multe «note 
speciale», pe care spune că le-ar fi primit de la «un serviciu secret»: una 
dintre aceste baze, este în mod sigur (subl.nstr.) cea de la Mihail Kogălni- 
ceanu, unde, pînă acum, au fost deţinuţi 23 de cetăţeni străini aduşi de avioa- 
ne americane din Afganistan, Irak şi Liban” .(Cot. 37.06.06) 

“Cum scandalul a ajuns să figureze în raportul Consiliului Europei, prin 
raportorul elveţian Dick Marty, şi România a fost insistent somată să facă 
publice locaţiile unde s-ar fi petrecut asemenea flagrante încălcări ale dreptu- 
rilor omului, preşedintele României a luat poziție oficială, susţinînd lipsa 
oricărui temei de veridicitate în afirmaţiile ce au ţinut capul de afiş al presei 
în ultimele săptămâni. Uniunea Europeană a afirmat în mod neechivoc, în 
contextul acestor alegaţii, că dacă suspiciunea vehiculată se dovedeşte a fi 
adevărată, atunci aderarea României de la 1 ianuarie 2007 va fi în mod cert 
pusă sub semnul îndoielii. Aşa dar, România, aflată într-un moment crucial 
al existenţei sale, este bănuită de obscure manevre militaro-ilicite, derulate 
sub umbrela parteneriatului cu S.U.A, în urma cărora toate demersurile 
politice, economice fli diplomatice, întreprinse în decursul ultimului an, şi-ar 
putea pierde credibilitatea şi finalitatea, spre paguba întregii ţări şi a popo- 
rului român. 

“Conform comunicatului de presă dat publicităţii, senatorul Vadim 
Tudor i-a mărturisit preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiliului 
Europei, d-l Rene van der Linden, că domnia sa „ca un bun creştin, nu poate 
minţi şi că aceste lagăre de tortură au existat în mod categoric, dar li s-a şters 
orice urmă.” (0p.cit.) 

Preşedintele Traian Băsescu a spus că România nu a găzduit pe teritoriul 
ei centre de detenţie clandestine ale CIA. Or, cine socoteşte că Preşedintele 
țării a spus un neadevăr este obligat, mai ales dacă ocupă un scaun de parla- 
mentar, aflat în slujba ţării şi a intereselor ei, să aducă probele irefutabile ale 
acestui neadevăr. Dar senatorul Vadim Tudor nu a prezentat nici un fel de 
probe materiale, privind „notele speciale, pe care le-ar fi primit de la un ser- 
viciu secret”, şi, prin aceasta, folosindu-se, în mod fraudulos, de calitatea de 
senator, se face vinovat de folosirea şi traficarea unor informaţii false, la 
adăpostul imunităţii parlamentare, deconspirînd surse (imaginare) ale servi- 
ciilor de informaţii şi inducînd ideea că aceste servicii nu ar lucra în interesul 
României, ci ar contribui la destabilizarea climatului politic intern şi extern, 
fapt care ar aduce, în mod evident, grave prejudicii României şi ar pune în 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 21 


pericol aderarea ei la Uniunea Europeană. 

“Societatea civilă este hotărită să nu accepte nici un demers de compro- 
mitere, stopare sau deturnare de la scopurile vitale pentru poporul român, fie 
ele venite din partea unui parlamentar, care ascunde sub masca patriotismu- 
lui şi a iubirii aproapelui, intenţii destabilizatoare şi defăimătoare, evidente 
pentru orice om de bună cuviinţă şi credinţă. 

“Credem, de aceea, că se întrunesc condiţiile pentru chemarea senato- 
rului Corneliu Vadim Tudor în judecată şi depunem această plîngere penală. 

“Bucuresti, 27.01.2006 

“Semnează: 

“Florin Gabrea, arhitect, membru al U.S.R.” 


Pentru a suta-mia oară m-a copleşit jalea: şi Florin Gabrea, 
oameni buni? 

Sunt, iată, 40 de ani de când ne cunoaştem şi chiar de n-am fost 
noi prieteni la toartă, nici duşmani-la-cuţite nu am fost. Ba chiar, de 
când a dat Rivuluţia peste români, Florin Gabrea a scris şi publicat 
două texte în care mi se arăta favorabil - ultimul în chestiunea Pleşiţă... 

Ce l-a apucat, tocmai acum? Cum de a putut concepe un 
asemenea text - demn de un Gabriel Andreescu, de un Oişteanu, de un 
Al. Florian (ca să nu mai vorbesc de Shafir)? 

Care “Societate Civilă”? Cea cu... Oişteanu, cu Lăzescu, 
Mititelu, Goşu, I. Vianu? Dar ce a făcut “Societatea Civilă” atunci 
când a avut loc “dezbaterea” despre Pleşiţă la GDS? A scos un mieu- 
nat? Acum, când la Parlamentul European s-a încercat - cu câtă întâr- 
ziere! - readucerea pe tapet a crimelor comuniste, vigilentul Florin 
Gabrea şi “Societatea (lui) Civilă” trâmbiţează mobilizarea împotriva 
lui... V.C. Tudor? Asta este prioritatea Societăţii Civile? Şi dacă se va 
dovedi azi-mâine că putoarea securistă avea dreptate, după cum spun, 
de multă vreme, ziarele şi oamenii politici americani (şi eu, dar eu nu 
contez)? - deci nu V.C. 1-a... informat pe occidentali, ci... americanii 
(şi) pe el? Şi că România lui Băsescu-Tăriceanu-Ungureanu i-a asigu- 
rat pe americani că are specialişti în “anchete-avansate”, doar mai 
trăieşte Pleşiţă, Enoiu, Priboi şi ai săi, marii specialişti în tortură - 
oferiţi de România, “din partea casi””, odată cu închisorile...? Altfel ce 
semnificație a avut pupatul în faţa-camerelor de luat vederi al 
Condoleezzei cu utecistul sovietist Ungureanu (ei, da: caută USA şi 
vei da de URSS!)? Nu acceptarea-asigurarea că românii vor reuşi să-i 
facă pe cei încredinţaţi lor, întru anchetare... “să spună şi laptele supt 
de la mamele lor”, după expresia securiştilor carpatodanubieni? 

Ce ruşine ! Şi ce neruşinare a lui Gabrea! Ce diversiune purtînd 
marca holocaustologilor fără frontiere! 

Într-un mesaj trimis în jurul-imediat am comentat: 

Să mă ierte cinstita “Societate civilă” însă eu nu voi adera la 
astfel de plângere. Uniunea Europeană nu l-a aşteptat pe V.C. Tudor ca 
să informeze despre ceea ce informaseră jurnalele americane, europe- 
ne, oamenii politici americani, europeni. Deşi sunt în “război” cu acest 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 22 


securist (V.C.Tudor), de prin 1975-1976, când mă ataca în 
“Săptămîna” lui Eugen Barbu, fără ca eu să pot răspunde, apoi din 
1984, când a izbucnit scandalul Pordea - individul susţinut de I. Ratiu, 
de Novacovici, de Boutmy, de Poghirc - nu tot ce afirmă această lepră 
este în mod necesar neadevărat. A-l ataca pe VC Tudor, ca... unic 
împiedecător al “intrării României în Europa” este o diversiune groso- 
lană, folosită, vai, nu doar de “Societatea civilă” (sic) ci şi de Uniunea 
Scriitorilor români (re-sic). Nu V.C Tudor va împiedeca România să 
fie acceptată în Europa - ci România lui Basescu, a lui Tariceanu, a lui 
Ungureanu (cel care s-a pupat în văzul lumii cu Condoleezza - au oare 
de ce?), România care nu a făcut curăţenie în justiţie, în securitate, în eco- 
nomie, în relatiile cu Rusia. 

Deocamdată, atât. 

Am primit reacţii asemănătoare de la Valerian Stan, de la Mircea 
Stănescu, de la Dan Culcer... 


Marţi 31 ianuarie 2006 


O lună cu neplăceri, nemulțumiri, confuzii - tristeţe. 
leri mi-a scris nepoata Angela Goma-Trubceak, răspunzînd la o 
re-întrebare: 


“Am vorbit cu tata la Craciun si iata ce si-a amintit: 

“- Bunica Feodora/Tudora Goma a mers la bunelul Ion Goma in 1944, 
care se afla intr-un lagar foarte mare de concentrare a prizonierilor romani si 
germani, care se afla la Floresti (foarte aproape de Balti). Chiar s-au vazut si 
au vorbit, bunelul a cerut de la bunica ca la intilnirea viitoare sa-i aduca un 
cleste pentru a taia sirma ghimpata si gardul de sirma ce inconjura lagarul, 
ascunzindu-l intr-o piine coapta de casa. Bunica asa a si facut, dar... prea 
tirziu, cind a mers sa-i duca cele cerute bunicul deja era evacuat impreuna cu 
toti ceilalti prizonieri undeva in Rusia mare, de unde nu a mai avut nici o 
veste. Impreuna cu bunelul acolo mai era inca 2 consateni de ai lui, si 
bunica a fost la lagarul din Floresti impreuna cu sotiile celor 2. Sotu lor 
deasemenea nu s-au mai intors acasa. 

“Asta e tot. Imi pare rau ca stim doar atit. Asta nu e ceea la ce te 
asteptai, probabil.” 


Am spus: re-intrebare, fiindcă mai întrebasem, prin 1991-92, 
Angela îmi răspunsese, în esenţă, cele de mai sus, le repetase Nina, 
căsătorită Dulgher - mătuşa Angelei şi verişoară a mea (soră cu Ştefan 
Goma); îmi scriseser acelaşi lucru... 

Numai că în capul meu adunător de memorie s-a petrecut o 
tulburare: 

Încă de pe când trăia tata, ştiam de la el (el de la basarabenii 
noştri) că frate-său, lon Goma, fusese internat ca... “prizonier de 
război” (nu oricum, ci ca “trădător de patrie”, citeşte: basarabean care 
luptase în armata română), într-un lagăr din împrejurimile Chişinăului. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 23 


Mai târziu, vestea a căpătat precizarea: “La Cotiugeni, probabil în cur- 
tea-grădina Azilului de Alienaţi, unde, înainte de 1940, fusese medic 
sau chiar director tatăl Magdei Isanos”. 

În legătură cu Spitalul de nebuni îmi amintesc de zisele unor 
măneni care când se certau cu câte cineva îl trimiteau - nu “La Socola”, 
ca moldovenii, nu “La Numărul 9”, ca bucureştenii - ci, tot pe la noi, 
astfel: «Du-te la Costijăni!» - adică la spitalul de nebuni. Nu am la 
îndemână o hartă a Basarabiei, ca să caut Costiugeniul de lângă 
Chişinău, însă există o localitate Cotiugeni(i Mari) în nordul judeţului 
Orhei, acolo unde Răutul, curgînd, de la Bălţi, pe linia vest-est, face un 
cot de 90 grade şi coboară spre sud (spre Ciocâltenii tatei, la vrea 40 
km.). 

Am scris în mai multe rânduri - înainte de 1989 - că unchiul meu 
Jon Goma a murit “într-un lagăr de prizonieri de război români - 
«trădători» - din apropierea Chişinăului sau de pe la Făleşti (la 
jumătatea drumului între Ungheni, pe unde se intra în Basarabia ocu- 
pată şi Bălţi). Voi fi confundat “Floreşti” cu “Fălești”? Posibil. Nina 
Goma, fiica lui Ion, a însoţit-o pe mama sa, Tudora/Feodora la 
“Floreşti” ori la “Fălești”? În asta nu mai există îndoială: la Floreşti. 

Mult mai târziu (în urmă cu 5-6 ani), navigînd pe internet în 
căutare de referinţe pentru Săptămâna Roşie, am dat peste un text 
care vorbea de “Movila Oaselor”, de “Biserica Oaselor”, ce s-ar fi ridi- 
cat pe locul unui imens lagăr de prizonieri (români - cu precădere 
“trădători de patrie sovietică”- germani, italieni, unguri, slovaci...). 
Din el şi din altele asemenea am alcătuit un text: “Lagărul de extermi- 
nare Bălţi”, instalat pe internet ca atare, introdus în Săptămâna Roşie, 
alături de “Masacrul de la Fântâna Albă”. 

Azi, la întrebarea: “În care lagăr fusese internat unchiul meu Ion 
Goma, din septembrie 1944?” - pot răspunde: “În lagărul de la 
Floreşti” (localitate aflată la cca 30 km de Bălţi, spre est, pe linia ferată 
ducînd la Rezina, pe malul drept al Nistrului - din-colo începînd, pen- 
tru basarabeni, Siberia). Înţeleg că întrebările pe care ni le pusesem de 
prin 1946-47 - de atunci datau primele zvonuri - apoi din 1961-62; 
când bunica Natalia Goma fusese în vizită în Ardeal, la fecioru-său 
mijlociu, tata (şi când porcul de securist Livescu de la Feteşti nu-mi 
aprobase o învoire de câteva ore în Gara de Nord, ca s-o văd) nu pot 
conţine, în răspunsuri conjuncţia “sau”; ci trebuie să folosesc “şi” - 
urile. Aşadar, fuseseră lagăre de “trădători” şi la Ungheni şi la Făleşti 
şi la Bălţi şi la Floreşti şi la... Astea doar pe o fâşie de pământ întinsă 
- îngust - între Prut şi Nistru, avînd în centru oraşul Bălţi... 


Angela Goma-Trubceak mi-a dat adresele e-mail ale soției lui 
Ionel (Goma, frate-său), Ludmila şi ale fiicei lor Daniela - în vârstă de 
13 ani împliniţi acum câteva zile. l-am scris adineauri stră-nepoatei. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 24 


Abia acum dau peste o carte prețioasă: Chişinăul în 1941, ediție 
îngrijită de Dinu Poştarencu, scoasă în 1996 (!) de Iurie Colesnic la 
Museum. Nu mai ştiu cine mi-a adus-o (surorile Griţean?), de la cine - 
de la Colesnic? - oricum, vine cam târziu pentru Săptămâna Roşie în 
care aş fi introdus câteva informaţii preţioase. Dar nu-i nimic: le voi 
folosi în viitoarea ediţie... 


In afara Introducerii semnată de Dinu Poştarencu şi de o Inche- 
iere, autor: Iurie Colesnic, volumul cuprinde: 


“Raportul Administraţiei Basarabiei nr. 721 d 
in 7 august 1941. 

Între 25-30 iulie 1941 o Comisie de ingineri şi arhitecţi conduşi de : 
Pr. M. Hanganu, prof. arhitect A. Simotta, ing. Gh. Petrescu-Prahova şi ing. 
C. Popovici a constatat distrugerile pricinuite de ruşii în retragere, iar admi- 
nistratorul Basarabiei, generalul C. Gh. Voiculescu a adresat acest raport lui 
Antonescu însoţit de anexe. 

Mai întâi o scurtă notă cronologică: 

- 28 iunie 1940: ultimatumul rusesc, ocuparea Basarabiei, a Bucovinei 
de Nord, a Herţei; 

- 22 iunie 1941: România declară război URSS şi trece Prutul; 

- la 29 iunie potrivit hotărîrii C.C. al PC(b) al Moldovei şi a Sovietului 
Comisarilor poporului din RSSM sunt create, pe lângă secțiile raionale şi 
orăşeneşti al NKVD batalioane de distrugere. Cel de la Chişinău, era 
comandat de I.A. Muhin şi cuprindea 480 de dinamitori (subl. mea); 

- 2 iulie: trupele româno-germane liberează oraşul Cernăuţi, iar la 12 
iulie întreaga Bucovină de Nord; 

- 3 iulie: discursul radiodifuzat al lui Stalin, care ordonă “tactica 
pământului ars” (subl. mea); 

- 4 iulie: ocupanţii sovietici încep “evacuarea populaţiei şi a intreprin- 
derilor industriale” 

- la 7 iulie ostaşii români liberează oraşul Bălţi, iar în 12 Soroca; 

- la 10 iulie românii opresc ofensiva din Masivul Corneşti (“cheia 
strategică a Basarabiei”), datorită rezistenţei îndârjite a sovieticilor; 

- ofensiva a fost reluată în 13 iulie; 

- la 15 iulie ruşii sunt alungaţi din oraşul Orhei; 

- la 16 iulie sovieticii au dinamitat, incendiat zeci de clădiri din 
Chişinău - istoriografia bolşevică a pretins că aviația română şi germană a(u) 
bombardat oraşul - până în 1988, când unul dintre dinamitori, V. Mednec 
(arhitect de meserie!) a povestit: “...eu cu mâna mea am aruncat în aer 
clădirea Băncii din Tighina”, astfel executînd “ordinul lui Stalin, de a distru- 
ge totul în calea dușmanului ” (subl. mea); 

- în 16 iulie corpurile de armată 3 român şi 54 german intră în Chişinău; 

- la 24 iulie, la Cernăuţi, Ion Antonescu declara jurnaliştilor români şi 
străini: 

“Au rămas urmele unei barbarii fără precedent, cum nici hoardele huni- 
lor nu au lăsat în urma lor”. 

Aşadar Raportul: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 25 


“Domnule General, 

“Am onoarea a Vă prezenta (...) o scurtă situație aflată la venirea noas- 
tră în Basarabia (...), în intervalul de timp de la 20 iulie [1941] până în 
prezent. 

“A. SITUAŢIA GĂSITĂ 

“Aproape toate centrele importante erau lipsite de populaţie, care fie că 
s-au retras odată cu trupele bolşevice, fie că s-au refugiat în păduri şi vii din 
cauza ororilor săvârşite de ruşi. 

“Populația Basarabiei la data de 1 iunie 1940 [înainte de Cedare, nota 
mea, P.G.] se cifra la 2.164.402 suflete. (...) [din rezultatele recensământu- 
lui, neverificate încă] se deduce că numărul populaţiei a scăzut în mod 
simţitor, al oraşelor în special reducîndu-se la jumătate. - Determinată de: 

“a/ Refugierea populaţiei româneşti cu ocaziunea cedării Basarabiei, 
circa 120.000, după datele de la Bucureşti (...). 

“b/ Deportarea populației în timpul dominaţiei sovietice. 

“c/ Mobilizarea tineretului în armata sovietică şi retragere unui număr 
însemnat din populaţia civilă, în special evrei, cu ocaziunea plecării trupelor 
sovietice. 

“d/ Repatrierea Germanilor (...) cca 110.000. 

“e/ Dispariţia unor locuitori. 

“Pentru aflarea numărului exact al evreilor rămaşi în această Provincie, 
am ordonat întocmirea unei statistici care este în curs de executare. În prezent 
evreii rămaşi sunt adunaţi în anumite centre şi ţinuţi sub supraveghere. În sate 
nu se mai găseşte nici un evreu. Populaţia oraşelor şi în prezent este străină 
(...) Chilia: din 15.000 locuitori numai 3.400 sunt români. Cam aceeaşi 
situaţie în Ismail, Cahul. Toate oraşele din Basarabia au fost distruse în bună 
parte de bolşevici, cu ocaziunea retragerii. În special instituţiile publice şi 
cartierele comerciale şi industriale au fost distruse în întregime. Uzinele de 
apă şi electricitate au fost distruse în tot locul. Mai crunt au suferit (...) 
Municipiul Chişinău, cum şi oraşele Bălţi, Tighina, Cetatea Albă, Orhei, 
Cahul şi Soroca. 


(...) “e/ Situaţia proprietăților rămase de la Germani 

“În urma repatrierii Germanilor au rămas (...) 453.760 ha. 

“Aceste proprietăţi au fost lucrate în (...) sovhozuri. Inventarul agricol, 
viu şi mort este complect dispărut, satele germane prezentînd azi un aspect 
pustiu. Gospodăriile, grajdurile hambarele sunt într-o stare jalnică (...)” 


“ANEXA (la Raport) 

“(...) unde au fost colonii germane, sub stăpânirea bolşevică pe 
proprietățile românilor şi germanilor au fost aduşi colonişti ucraineni şi 
polonezi (...) 

“Coloniştii ruşi s-au retras cu trupele sovietice, moldovenii au rămas 
pe loc. 

“(...) În com. Tarutino din 6.000 locuitori, 3.000 erau germani care au 
fost înlocuiţi cu ucraineni (...) Ucrainenii s-au retras, rămânînd 2 familii, în 
prezent arestate. 

“În com. Paris în locul germanilor s-au colonizat ucraineni şi polonezi. 
Ucrainenii s-au retras; polonezii au rămas pe loc, nevoind să plece. În 
com. Berezina au fost aduse cca 150 familii poloneze ce au rămas pe loc (...) 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 26 


“Unde au fost aduşi polonezi nu s-au putut forma colhozuri, deoarece 
ei au refuzat fiind mereu în conflict cu conducerea rusească (...) 

“În concluzie: În toate regiunile unde au fost aduşi colonişti polonezi 
nu au părăsit nici unul satul, ucrainenii s-au retras odată cu trupele ruseşti 
(sublinierile mele, P.G.). 

“GENERAL C. Gh. Voiculescu” 

“Anexa nr. Il 
“RAPORT” 
asupra stării clădirilor din Municipiul Chişinău (...) 
“1) Aspectul general al oraşului. 

La plecarea din Chişinău a Armatelor URSS majoritatea clădirilor 
publice, multe clădiri particulare, precum şi toate clădirile industriale şi 
comerciale au fost distruse prin minare şi incendiere (...). Zona care a sufe- 
rit cele mai mari distrugeri este (...) Alexandru cel Bun, unde era şi centrul 
comercial, strada Carol Smidt şi str. Ştefan cel Mare, zonă care prezenta la 
data cercetării aspectul unor vaste ruini, pe alocuri încă fumegînde. 

“Străzile şi liniile de tramvai au suferit în general mai puţine stricăciuni. 
Liniile telefonice, liniile de curent electric şi conductele de apă sunt întrerup- 
te; materialul lor este utilizabil, însă punerea în stare de funcţionare (...) se 
va face cu greutate din cauza distrugerii uzinelor, astfel că oraşul este lipsit 
de lumină electrică şi de apă. (...) Se poate aprecia că 40% din totalitatea 
clădirilor oraşului şi 100% din instalaţiile industriale sunt complet distruse 
sau grav avariate prin minare şi incendiere. 

“2. Starea clădirilor publice 

“(...) cele mai distruse sunt clădirile Administraţiei cari, la plecarea 
administraţiei româneşti [în 28 iunie 1940, n. m.P.G.] cuprindeau: 
Directoratul Basarabiei, Primăria oraşului, Prefectura judeţului, Banca 
Naţională, Palatul Metropolitan, Casa Eparhială, Localurile militare, Poşta, 
Telefoanele, Postul de radio, etc, precum şi clădirile industriale proprietate a 
oraşului şi statului, Uzina electrică, Uzina de apă, Cazarmile Comunale, 
Fabrica de țigări şi Depozitele de tutun CAM, Magaziile şi Depoul de loco- 
motive CFR, Depoul de tramvaie, etc. Deasemeni au fost distruse prin mina- 
re şi incendiere morile mecanice, cinematografele şi teatrele. (...) 

“8) Probabilităţi de dezvoltare a oraşului în viitor 

“Oraşul Chişinău avea înainte de ocuparea Basarabiei de către trupele 
sovietice [28 iunie 1941, n. m. P.G.] o populaţie de cca 110.000 locuitori, din 
care 30.000 români. În timpul acestei ocupaţii, prin mutarea capitalei 
Republicei Moldoveneşti la Chişinău, se pare că această populaţie a crescut 
la aproape 300.000 suflete (...) Astăzi apreciem că populaţia oraşului ar fi de 
30.000-40.000 locuitori care ar putea locui în clădirile ce au rămas nedistru- 
se.(...) 

“În lumina acestor consideraţiuni este absolut necesară alcătuirea unui 
program general detaliat de refacere a întregului oraş, încadrat în programul 
general de refacere a ţării” 

“Prof. Ing. M. Hanganu 

“Prof. Arh. A. Simotta 

“Ing. Gh. Petrescu-Prahova 

“Ing. Const. Popovici” [semnăturile olografe pe documentul dactilogra- 
fiat - nota mea, P.G] 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 27 


Din “Anexa nr. III, Tablou nr. 1, cuprinzînd evaluarea distrugerilor 
aduse clădirilor şi instalaţiilor publice”: 


“1. Liceul “Alexandru Donici (...) - Etajul dărâmat şi parterul dete- 
riorat (...) Observaţii: trebuie să se dărâme complet şi să se facă altă clădire 
[sublinierile mele, P.G.] 

“2. Liceul “Mihai Eminescu (...) - Minat şi devastat [subl. mea] 

“(...) 7. Postul de radio - Complet distrus. Clădirea distrusă, un pilon 
doboriît, al doilea avariat. 

“8. Şc. Normală de fete [nota mea: acolo a învăţat mama, înainte de 
1930] 

“11. Şcoala primară (str. Tighinei) 

“12. Capela militară - Mici avarii, geamuri sparte. Obs.: a fost transfor- 
mată în club [subl. mea] 

“13. Biserica “Adormirea Maicii Domnului” (str. Gl. Dragalina) - Mici 
avarii, geamuri sparte 

“14. Şc. primară băieţi No. 1 (str. Mareşal Badoglio) - Deteriorată 

“15. Biserica Cimitirului ortodox - Mici avarii 

“16. Spitalul de ochi (M. Kogălniceanu) - Mici avarii, geamuri sparte 

“17. Centrul de Ocrotire (Orfelinat) - Mici avarii, geamuri sparte 

“18. Directoratul Basarabiei - Minat, incendiat. Obs. Corpul principal 
complet surpat 

“19. Liceul “Alecu Russo” - Mici avarii, geamuri sparte 

“20. Seminarul teologic - Mici avarii, geamuri sparte (...) 

“21. Muzeul de Istorie Naturală - Avariat de cutremur [nov. 1940] Obs.: 
probabil minat |subl. mea]. 

“24. Facultatea de Agronomie - Mici avarii, geamuri sparte (...) 

“26. Spitalul de ochi (I.C. Brătianu) - Mici avarii, geamuri sparte 

“(...) 43. Şcoala comercială - Parţial distrusă (...) 

“46. Liceul Militar (Str. Alexandru cel Bun) - Minat şi distrus [s.m.] 

“47. Cercul Militar - Minat şi distrus [subl. mea] (...) 

“49. Catedrala oraşului - Incendiată 

“50. Palatul Metroploitan - Minat, incendiat (...) 

“52. Primăria oraşului - Minată, incendiată (...) 

“57. Manufactura de tutun (Gl. Dragalina) - Minată, incendiată 

“(...)64. Uzina electrică (Gl. Broşteanu) - Incendiată, distrusă 

“(...)67. Poşta Centrală (Universităţii) - Incendiată, distrusă 

“68. Gara Chişinău - Minată, incendiată, parţial distrusă (...) 

“75. Uzina de apă - Minată, distrusă (...) 

“79. Depozitele CAM (tutun) - Minate, complet distruse (...)” 


Raportul - facsimilat - este completat de 72 fotografii ale unor 
distrugeri din Chişinău. 


Nu mă pot stăpâni de a face apropiere între două texte: 

Primul aparţine comisarului regimentului NKVD de distrugere 
din Chişinău, L.A. Muhin şi cuprinde amintirile - înlăcrimate, consem- 
nate în 1965, despre retragerea /or din 1941: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 28 


“Ziua de 16 iulie a fost cea mai grea din viaţa comuniştilor regimentu- 
lui. În ochii noştri ardeau zeci de clădiri de pe străzile Lenin, Kiev. Pâlcuri de 
avioane ale inamicului bombardau oraşul. Tancurile fasciste se apropiau de 
oraş. Regimentului i s-a ordonat să se retragă spre Bender. Cu lacrimi în ochi 
părăseam oraşul natal. Mulţi dintre noi sărutam caldarâmurile, iar în batiste 
luam cu sine o mână de pământ natal”. 


Al doilea text este semnat de Andrei Oişteanu, holocaustolog 
emerit - tovarăş de prezidii, de tot felul de comiţii (şi de tăcere 
înţeleaptă, de complicitate etnică a lui Ion Vianu în cazul unor “cestiu- 
ni arzătoare”) - şi a apărut în Supliment cultural nr. 10, din 29 ian-4 
febr. 2005. Citez: 


“M-am născut la Bucureşti, dar primii şase ani de viaţă (1948-1954) i- 
am petrecut la Cernăuţi; compusă din cinci suflete familia mea locuia în două 
camere foarte modeste din cartierul evreiesc; stăteam pe uliţa ceasorinicari- 
lor (...) cărei i se schimbase numele cu cel al comunistului Karl 
Liebknecht. Era o perioadă de după război în care Uniunea Sovietică îşi oblo- 
jea rănile. Era un amestec de mîndrie şi sărăcie postbelică. Marea victorie 
asupra nazismului (şi ocuparea Europe est-centrale) hrănea sufletele, dar nu 
şi trupurile. Nu se mai găsea mai nimic de mîncare. Ca să supravieţuiască 
cernăuţenilor li se dădea în folosinţă cîte o bucată de pămînt pe care o culti- 
vau de regulă cu cartofi [...] Devenit şomer, tatăl meu nu putea să se reanga- 
jeze din cauza unui puternic val de antisemitism declanşat la începutul anu- 
lui 1953 de batiuşca Stalin însuşi (procesul “asasinilor în halate albe”). Abia 
după moartea lui Stalin părinţii mei au reuşit să emigreze în România. În 
octombrie 1954 lăsam în urma noastră marea Uniune Sovietică; tot ceea ce 
unii iubeau şi urau mai mult. Fratele meu (11 ani) şi-a luat puţin pământ într- 
o punguţă legată la gât. Eu (6 ani) l-am — imitat.“ La Bucureşti am locuit pe 
strada Washington, devenită Haia Lipschitz, militantă comunistă, situaţie 
simetrică cu cea din Cernăuţi Dar statutul social şi starea materială s-au 
îmbunătățit substanţial. Problema mâncării nu se mai punea în termeni de 
supravieţuire. Şi totuşi, în fiecare dimineaţă se derula un ritual culinar 
sărăcăcios. Toată familia se aduna la masă, mama punea solemn un castron 
aburind, plin cu cartofi fierți în coajă. Suflînd în mâini, decojeam cartofii 
fierbinţi, îi mărunţeam în farfurie şi adăugam sare, ceapă tocată şi unt- 
delemn. Apoi mâncam în tăcere, ca într-o agapă mistică. Trecuseră mulţi ani 
de la părăsirea ghetoului din Cernăuţiul stalinist, dar noi continuam să prac- 
ticăm ritualul săptămânal, în amintirea paradisului/infernului pierdut”, dar 
noi continuam să practicăm”. 


În purcoiul de minciuni pe care le debitează A. Oişteanu, fiul lui 
Mişa Oigenstein, activist bolşevic în Basarabia ocupată după 28 iunie 
1940, ofiţer NKVD, venit în România “pe tancuri”, sfârşind ca direc- 
tor al Academiei “Ştefan Gheorghiu” şi al Bellei losovici, dârză 
supraveghetoare sovietică a Agerpres, nepot al sinistrului Lev 
Oigenstein, cunoscut sub pseudonimul “Leonte Răutu” - sare din 
pagină... pământul luat în punguliţe... Dacă la Muhin - care pretinde 
a fi nativ din Chişinău - se mai înţelege înduioşarea bolşevică prici- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 29 


nuită de ordinul de retragere de pe un pământ... românesc, de el şi de 
ai săi martirizat, tot din ordinul lui Stalin minat, incendiat, devastat - 
incoerentul A. Oişteanu, la plecarea din Cernăuţi, ia şi el pământ într- 
o punguţă, cu toate că se născuse în România, fratele său Valery în 
Kazahstan, zicînd că familia sa “emigrează” în România (din URSS). 
Se vede că bolşevicii, în taină, sunt mistici - oare câte “pământuri” vor 
fi purtînd cei care au martirizat Basarabia şi Bucovina sub steagul 
bolşevic? Multe, domnule. 

Rămâne să aflăm că şi R. loanid poartă pământ românesc într-o 
punguţă atârnată de gât. De ce nu? Şi el a dovedit prin scrierile sale cât 
de mult iubeşte această ţară, acest... pământ, pe după cap cu alţi iubi- 
tori de Românie: Serge Moscovici, profesorul său de sociologie (spe- 
cialitate şi a lui A. Oişteanu), cu Elie Wiesel, superiorul său la Centrul 
holocaustologic de la... Sighet. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 30 


FEBRUARIE 


Vineri 3 februarie 2006 


Surpriză: am primit un plic de la Bucureşti. La expeditor : nimic 
(secret mare!, conspirativitate lată). Înăuntru: un volumaş de dimensiu- 
nile plicului (1/3) şi o scrisoare. De la Paul Everac! 

Cartea (Mic breviar despre politică - eseu -, editura Semne) nu 
am citit-o. Scrisoarea, da. Şi oricât de chinuitor îmi va fi, din pricina 
vederii deficiente, am să o copiez. Merită. 

Scrisoarea, dactilografiată extrem de îngrijit (va fi fost bătută la 
maşină de o profesionistă?) nu este datată - dealtfel în P.S., de mână, 
stă scris: “Am ţinut în plic această scrisoare mai bine de două luni”. De 
la Bucureşti a plecat încoace în 24 ianuarie 2006. Pe ultima pagină - 
din trei - câteva sublinieri, le voi semnala. Par a fi fost “operate” de o 
mână, alta decât a autorului. Au a fost cealaltă mână a aceluiaşi 
autor? Mai ştii? 

Aşadar: 


“Stimate Domnule Goma 

“Trimiţindu-vă tam-nesam cea mai recentă carte a mea, fără să fi avut 
nici o abordare prealabilă, mă simt dator cu o scurtă însoţire explicativă. 

“Am pentru DVoastră o reală stimă, ca pentru un om care a înfruntat 
exemplar persecuții politice, mânat de imperativul libertății şi demnităţii 
omeneşti. Preţuiesc de asemenea pe scriitor, considerîndu-l unul dintre cei 
mai buni. Vă apreciez şi singularitatea campaniei pe care o duceţi, odată ins- 
talată platforma “libertăţii”, pentru a demasca pe cei căldicei şi fofârlicoşi 
chiar în rândul celor ce se drapează în însemnele dizidenţei anticeauşiste, dar 
care s-au dovedit friabili la unele ispite munificente, devenind pensionari 
închiaburiţi ai frondei. Însă admiraţia cea mare v-o acord pentru osârdia cu 
care, printre foarte puţini, apăraţi substanţa şi virtutea românească de 
pretenţiile holocaustologice ale noilor stăpâni ai lumii, proclamând cu 
înverşunare adevăruri trăite cu sângele Dvs. basarabean. 

“De pe această platformă de admiraţie, căptuşită cu confraternitățile de 
român şi de scriitor, încep să-mi fac rezervaţii mentale. Evident, eu nu am 
suferit în aceeaşi măsură, nu am fost un libertar, ba aş putea spune că regimul 
ceauşist a coincis cu cea mai mare abilitare a mea ca dramaturg, fără să fi 
decăzut nici în slugărnicie, nici la apolog, nici măcar la adeziune partinică. 


ode us 


je. 


calizat rezervele până la a-l nega făţiş sau a-l părăsi, şi n-am suferit, ca per- 
secuţie decât concedierea mamei mele şi arestarea pe doi ani a tatălui meu la 
Piteşti, Jilava, Caransebeş şi Aiud, lucruri pe care nu înţeleg să le capitalizez. 

“Admiraţia mea nu vine deci de la un combatant şi nu se adresează întru 
totul idealurilor dizidențiale pe care le-aţi slujit. De altfel admiraţia nu se 
suprapune totdeauna cu corpul ideologic al celui admirat. Poţi să ai o idee 
înaltă despre însuşirile unui Cezar, Napoleon, Antonescu sau Lenin, fără să 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 31 


le împărtăşeşti cu totul corpul de doctrină. Îmi place Paul Goma pentru cât de 
extraordinar s-a zbuciumat pentru libertatea şi demnitatea omului, a intelec- 
tu-alului în primul rând, fără să împărtăşesc iluzia că democraţia este într- 
adevăr eliberatoare, chiar mântuitoare. 

“În percepţia mea o asemenea libertate, cel puţin pentru noi, rămâne o 
gogoriţă. Ba, ca să-mi spun gândul până la sfârşit, derapajele democratice de 
azi ale ţării mele, parte din stângăcie şi prostie, parte din rapacitate greţoasă, 
şi în cea mai mare parte dintr-un calcul al adevăraţilor hegemoni combinato- 
ri de aiurea, ne fac, prin abandonuri şi prelevări, situaţia mai insalubră şi mai 
primejdioasă decât înainte, proiectînd-o într-un declin ireversibil al identității 
naţonale. Statul lui Ceauşescu - cel care v-a chinuit pe DVoastră - păstra mai 
sus ambiția independenţei şi orgoliul românismului (împins până spre margi- 
nea absurdă a autarhiei economice) decât democraţia servilă şi vânzătoare de azi. 

“În forma asta, dârza D'Voastră luptă de ieri capătă azi aura tragică a 
inanității (subliniat de mână, n.m., P.G.). În cartea pe care v-am trimis-o 
încerc să arăt că eliberare nu există, cum nu există nici dreptate, nici frăție, 
ba nici măcar adevăr, ci doar manipulare exploatatorie a celui mic şi slab de 
către cel mare şi puternic. Patetismul DVoastră opțional, demn de toată 
stima, sgâlţâie nişte fantoşe. Aţi scăpat într-un mod miraculos de patriotul 
Ceauşescu, acela care voia să vă omoare în numele unui anumit ideal; dar 
idealurile DVoastră n-au devenit operante, întrucât ţara a intrat în alte robii, 
mai astuţioase, sub ampriza indelebilă a celor de care Ceauşescu s-a emanci- 
pat. Astăzi pletora de negatori care au rostit cândva un nu evaziv, au vorbit 
de pisici, au sabotate din lene sau proastă deprindere, sau au tras cândva un 
vânt împotriva vântului, s-a instituţionalizat acaparator şi-şi trăieşte gloria 
din vânzarea patriei? 

“Degeaba vă agitaţi, admirabil de singur, pentru a demonstra unele 
legitimităţi ale Basarabiei şi ale Bucovinei în problema Holocaustului. Pe 
acest teren minat vă vor ţinti din spate propriii DVoastră compatrioți, 
temători să nu-şi piardă reputația şi privilegiile de la Marele Stăpân. Vă vor 
face în continuare, nebun, pornit, fără talent, lipsit de diplomaţie, ingrat; 
râşnind în van. Ei nu mai sunt în stare decât să joace “celălalt joc”, cel pen- 
tru care v-aţi expus viaţa şi care e tot atât de înrobitor, dacă nu mai mult 
(subl. de mână). Vă vor trimite în marginea uitării, ca să-şi poată încasa 
caniota. Stăpânii lumii nu se uită la argumentele DVoastră, în timp ce 
Ceauşescu se mai sensibilizase. Ce-aţi numit atunci nelibertate şi nedemnita- 
te se cheamă azi inegalitate şi dispreţ, Frauda s-a înzecit, s-a însutit. Ţara se 
goleşte, dar scriitorii pot bestecăi în voie, căci nu-i mai ascultă nimeni (subl. 
de mână). Mici sau mari polemici gazetăreşti “libere” iar avanscena, 
ascunzînd, sub mici dichisuri stilistice, dezastrul de fond. 

“V-aţi bătut cam degeaba, domnule Goma! (subliniere de mână). Le-aţi 
făcut multora averi. Le-aţi pus multora în mână cuțite cu care să hăcuie şi 
limbi cu care să spurce şi să vândă. 

“Cartea mea vă mai oferă încă un cutremur, chiar două: că aţi acţionat 
opțional (subl. de mână), devenind român aleatoriu şi şi patriot aleatoriu; cu 
aceeaşi uşurinţă puteaţi deveni fanatic de stânga sau de dreapta, dacă nu fun- 
damentalist islamic. Şi că există şansa, în final, să fi fost mereu condus (subl. 
de mână), ineluctabil, de un Manipulator mai mare decât toţi, Primordial. Să 
fi fost o gâză dirijată. 

“Oricum, vă rog să contaţi pe sentimentele mele cele mai bune. 

“Paul Everac 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 32 


“P.S. (scris de mână - nota mea, P.G.): Am ţinut în plic această scrisoa- 
re mai bine de 2 luni. Între timp episodul Stoiciu vine să mă confirme.” 


Aceasta este scrisoarea lui Paul Everac. De ce îmi scrie mie Paul 
Everac ? ; de ce tocmai mie care în ţară, nu jucam în aceeaşi divizie, 
ne vom fi salutat, atât? Nu-mi pun această întrebare, fiindcă răspunsul 
este ştiut: Everac este - din decembrie 1989 - un om singur, este un om 
dezamăgit, un om bătrân (peste 80 ani). Şi ce face un bătrân singur, 
dezamăgit de “prezent”? Se adresează altui bătrân singur-dezamagit. 
De ce? Altă întrebare inutilă. Poate fiindcă el va fi crezînd-sperînd că 
două singurătăţi, două dezamăgiri, două bătrâne”... (care va fi pluralul 
gramatical? sau pentru că bătrâneţea este singurătate, nu are decât sin- 
gular?) - continuu: va fi crezind că şi noi doi ne putem pupa Piaţa 
Endependenţi? Îndedoi? Nu cred. Are Everac alte, multe des-calităţi, 
dar lipsit de inteligenţă nu este. Dovadă chiar scrisoarea de faţă. 

Îmi rezerv plăcerea de a o comenta pe sărite mâine, poimâine, 
peste o lună. Peste un an. 


Sâmbătă 4 februarie 2006 


Valerian Stan mi-a transmis: 


“Romania libera ne anunta ca Guvernul a decis: Din Consiliul 
Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania fac parte 
vor face parte Doina Cornea, Elvira Bianu (sa fie oare distinsa Doamna 
Stefana Bianu?), Petre Mihai Bacanu, Dennis Deletant, Ticu Dumitrescu, 
Radu Filipescu, Radu Ioanid, Gabriel Liiceanu, Marius Oprea, Cristian 
Parvulescu, Andrei Plesu”. 


Se miră că nu-l vede pe P. Goma? De ce ? Doar se vede - şi cum! 
- prezenţa lui R. Ioanid. Să nu se mire nici atunci când în Consiliul 
Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului - botezat, 
simetric celui al holocaustului: “Radu Ioaniď”...- vor apărea alţi 
vânjoşi anticomunişti: A. Oişteanu, Anca Oroveanu (verişoara lui, deci 
fiica lui L. Răutu), Shafir, Al. Florian (fiul lui Radu Florian), Lya 
Benjamin, Jean Ancel, Andrei Cornea... - şi, de ce nu, ca membru de 
onoare Neasemuitul anticomunist (din ilegalitate) Wiesel? 


Duminică 5 februarie 2006 


Linişte radio - vreau să spun: răsunătoare tăcere mail-istică. Ieri 
am primit un singur mesaj - de la V. Stan. Explicații: gerul; sfârşitul de 
săptămână care în România pentru mulţi înseamnă şi privare de inter- 
net; saţul, greaţa, indiferența faţă de ce se întâmplă în afara bătăturii 
propriei locuinţe (şi o garsonieră poate avea “bătătură”, doar şi ea este 
adăpost). Mai bănuiesc şi năuceala (K.O. pe picioare) provocată de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 33 


anunţarea componenţei comisiei Institului pentru Cercetarea Şiaşamai- 
departelui. 

Am fost scutit (de o parte din) surpriză: 

Încă de când a fost anunţată intenţia guvernamentală (s-a obser- 
vat că am evitat “hotărîrea”?) de a - în sfârşit! - înfiinţa Institutul, mar- 
cat, chiar deformat de atâtea alte “surprize” (neplăcute, fireşte), m-am 
exprimat temerea că, dacă până acum se făcuseră planuri din cuțite şi 
păhară, fiecare pe conta lui, cum şade bine românului, din momentul 
în care “Însuşi Guvernul” a luat iniţiativa (sic) - şi mai ales: din 
moment ce “Însuşi Guvernul” avea să aprobe, să dezaprobe “schema” 
şi salarizarea, unul ca mine nu mai avea ce căuta: rolul meu se încheia- 
se: dădusem şi eu din gură şi din condei, propusesem şi eu alcătuirea 
necesarului Institut, însă... Însă acum venea faza împărţelii prăzii: a 
scaunelor. 

Este adevărat, nici în cele mai negre previziuni nu avansasem 
cooptarea (să zicem: doar propunerea de cooptare) a unuia ca Radu 
Ioanid. Fiindcă ştiam: în săptămânile din urmă, când Marius Oprea şi 
Stejărel Olaru fuseseră la Paris dar nu găsiseră de cuviinţă să-mi dea 
măcar un telefon (ziceam că Stejărel încă mai este “împuternicitul” 
meu în procesul cu Iliescu şi cu Pleşiţă ”), necum să mă anunţe că orga- 
nizaseră o “întâlnire de lucru”. Chiar mă miram că de vreo zece zile nu 
reuşisem să o contactez pe Ştefana Bianu, apoi, când, în cele de urmă 
ne-am întâlnit, ea mi-a spus că fusese Oprea la Paris, că fusese propusă 
şi ea în Comitet; că nu mă anunţaseră şi pe mine, fiindcă “Marius şi 
Stejărel” aveau să mai vină la Paris; dar că să fiu sigur: lucraseră bine, 
cu folos... 

Nu: Ştefana Bianu nu a spus că - ei - lucraseră bine şi cu folos 
chiar în absenţa mea..., cum îmi spusese Monica Lovinescu la telefon, 
în februarie 1990, după întâlnirea cu Liiceanu, la care şi eu fusesem 
mereu poftit, însă nu şi anunţat că va avea loc la data cutare, la ora 
cutare... Atunci Monica mă “consolase”: ei lucraseră atât de bine - şi 
fără mine - încât (sic) îmi propuseseră spre publicare “Culoarea curcu- 
beului” şi “Gherla? - ce mai vreau? Ştefana nu mă consolase cu nimic 
(ba da: ca de obicei, îmi spusese că arăt foarte bine, deşi se vedea foar- 
te bine cât de foarte-rău arăt). Am simţit la ea jena de a discuta despre 
cestiunea-arzătoare... De aceea am am schimbat vorba la altceva: 
despre copiii noştri, despre faptul că eu, aflat în cvasiimposibilitatea de 
a mă exprima în presa scrisă din România, rămânînd, în continuare, un 
scriitor internetizat, m-am gândit că aş putea “lărgi” aria “cititorilor” 
mei, prin înregistrarea video a unei serii de “autointerviuri”. Drept care 
tare aş avea nevoie de un camescop adevărat, fiindcă “ochiul” împru- 
mutat de Filip de la un amic al său dă imagine-sunet de foarte modestă 
calitate... 

Mai departe am lucrat pe conta mea (în sinea mea) cu păcătoa- 
sa-mi de intuiţie: băieţii organizatori (Marius Oprea, acela care, acum 
vrei 12 ani scrisese un articol jenant de ditirambic pentru mine, fiindcă 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 34 


purta titlul “Preşedintele Goma”, de fiecare dată când a venit la Paris 
evitase cu o înţelepciune tipic ardelenească de a mă contacta, măcar 
prin telefon, deşi îmi trimisese, cu dedicație, cărţi ale sale - fatalitate!: 
Patapievici, deşi ne-ardelean, ba chiar din contra, foloseşte exact 
aceeaşi metodă: conspirativitatea. ..) se vor fi gândit că Goma, fie şi pe 
un loc onorific, ar face mai mult rău decât bine Institutului. Adevărat, 
are el niscai merite în “lupta cu fiara”, a continuat şi după “revoluţie” 
să ceară dezvăluirea adevărului despre crimele comunismului, a scris 
şi câteva cărți despre chestiune... 

„„„Numai că Goma are un handicap insurmontabil: 

«Prea înjură pe toată lumea». 

Caracterizare care, în imaginarul meu vine direct din gura de 
gargouille şi din capul de gorgonă a(l) Getei Dimisianu, “herghelia lui 
Paler“, cum îi bine-spunea, nemerind-o poeticeşte Sorin Titel, şi de 
acea dată traducînd în bănăţeană franţuzescul “égérie”, inspiratoare, 
consiler-special, feminin al unei personalităţi poetice, politice - în plu- 
ralizata “herghelie”... Nu spun că ea a fost prima care să mi-o aplice 
iar ceilalți s-au luat după ea ca viţeii după vacă - nu: expresia este... 
expresia românismului din noi - şi nu doar de la venirea comunismului: 

Dacă X spune/scrie despre Y că este cam (trăiască Ardealul 
Sânjeros şi Mult Relativizator!) mincinos, cam slugarnic, cam-foarte- 
foarte înclinat spre trădare-vânzare de frate, Y nu-i răspund cu neaoşa: 
«Ba a mă-tii!» sau cu «Cine zice ăla îi!»; ci cu nevinovata, îndurerata: 
«De ce mă înjuri, Gicule?», fiindcă în capul lui cel tricolor, a spune 
adevărul este, nu doar o gravă... abatere socială, ci o insultă - o 
înjurătură! «Doamna-nvăţătoare, Gicu m-a-njurat!», «Cum te-a-njurat, 
Nicule?» «Mi-a zis că l-am pârît la Dumneavoastră...» «Dar l-ai chiar 
pârît la mine...» «Da, Doamnă, dar de ce s-o spună el în gura mare, de 
s-auză toată lumea şi să spună că-s pârâcios?...» 

Asta fiind “înjurătura”: nu un neadevăr, nu o calomnie, ci un 
adevăr...- dar spus în gura mare, de s-audă toată lumea, îşi pierde 
valoarea de adevăr pe meleagul mioritic. Căci noi, daciişiromanii sun- 
tem educați, discreţi, îndelicaţi, ne spălăm rufele în familie (de să nu 
se vază izmenele căcate de frica-la-român), nu în piaţa mare... 

Despre Goma se ştie de multă vreme că... prea-înjură-pe-toată- 
lumea (fireşte: lumea bună). Nimic nou sub soare? Da” de unde! Ceva 
nou (sub soare) este, dar el este acel ceva care nu se spune, căci noi 
suntem discreţi, bine-crescuţi, neînjurători: umblăm toată ziua cu 
pizda-n gură, dar adevărul nu-l spunem, căci el nu se aruncă-n faţă, el 
se lasă subînţeles, nu?; adevărul este-atuncea-când el este ceva care, fie 
se deduce, decodifică, chiar când nu funcţionează făcutul cu ochiul, 
nici cu ironia noastră naţională, neoşă, atât de subţire, încât rămâne 
invizibilă pentru muritorul de rând şi doar spiritele alese o pot desci- 
fra. Ca de-o pildă “bătaia de joc” la care se dedase G. Călinescu, atun- 
ci când, la Atheneul Român îl proclamase pe A. Toma cel puţin egal al 
lui Eminescu... (teorie susţinută cu foc - şi convingere de nezdrunci- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 35 


nat - de prietenul Ara Şişmanian) - cum să fie un A. Toma comparabil 
cu Eminescu!?; ca de pildă caracterul hotărît anticomunist al poeziei 
Blandienei, cea cu arpagicul (vezi bibliografia la Monica Lovinescu, 
mai ales când vorbeşte dânsa de “data despicătoare de istorie”)... Ceva 
care se spune cu gura strâmbată de mare-secret-mare şi numai între 
patru ochi, recomandabil la bucătărie, cu aparatul de radio pus tare, pe 
Bucureşti, la o “Sârbă în căruţă” (deşi mai bine la closet, fiindcă acolo 
- în principiu - nu sunt microfoane, că ruginesc...). Acolo - şi nici 
acolo, vorba Scripturii - se deconspiră teribilul adevăr despre Goma: 

«Prea se dă la ovrei». 

Asta era. Cu atât mai asta, cu cât Goma acela nu se afla la întâia 
dare?, dădere?, dădut-la...? Marin Preda, în prea-frumoasa primăvară 
a anului 1970 mi-o spusese cu nesfârşită bărbăţie anticomunistă, el 
fiind scriitorul cel mai curajos dintre pământeni: 

«Prea te-ai dat la tovarăşa...» 

Prea mă dedesem, vorba Morometelui, la Ceauşeasca. Adevărul - 
atunci - era că nu mă dasem (dădusem?) la nici o Ceauşească; această 
acuzaţie idioată, veninoasă, profund ticăloasă fusese lansată de priete- 
nul meu şi colegul de celulă, Ivasiuc - în deplină necunoştinţă de 
cauză: el nu citise Uşa noastră cea de toate zilele, prinsese din zbor o 
frântură din discuţia dintre Geta Dimisianu şi Paleologu, o prefăcuse 
fulgerător în lèse majesté la adresa... tovarăşei, ştiind el bine că o ase- 
menea acuzaţie nu are nevoie de a fi dovedită - cu citate, de pildă... - 
dar cu efect mortal asupra acuzatului. Şi aşa a fost: ghilotina 
interdicţiei totale de a publica atunci mi-a retezat capul - pentru 20 ani 
încheiaţi (până în 1990). Complici: Marin Preda, Gafiţa, dar şi priete- 
nul meu bun, Țepeneag, el fiind singurul dintre redactorii care citiseră 
Uşa... - dar nu cârâise, nu mormăise, măcar cât o făcuseră Geta 
Dimisianu şi Paleologu: să fi spus că nu există nimic din ceea ce iva- 
siuceă Ivasiuc... 

„„„Dar ce: în fragmentul de jurnal publicat de LIS în Viața 
românească era “ceva antisemit"? Nu prea, vorba Manolescului 
acuzator după metoda Ivasiuc - să mai pretindă unii, dar mai ales alţii 
că exagerez, ba chiar îl calomniez pe Niki al Monicăi atunci când 
susţin că el a crescut între Ivasiuc şi Ivaşcu... Şi iată, la distanţă de 35 
ani (atâta să fie din 19707), se reeditează... haşcemeul de breaslă, 
“legea” căzîndu-mi “la nivelul gâtului”, vorba unei gazetărese culte, prin: 

«Prea se dă la (tovarășii) ovrei...» 

Ca un făcut, incriminarea a venit dinspre un, dacă nu prieten, 
oricum, neduşman (până în iulie 1990, când l-am “înjurat” pentru 
interviul criminal luat criminalului Iliescu, după Mineriada 
Sângeroasă, cea cu “Omul cu o mare...) - vorbesc tot de Niki al 
Monicăi, altfel Manolescu. 

Recunosc cu tristeţe: N. Manolescu, atunci când, în editorialul din 
decembrie 1998 al României literare prezicea: 

“DI Goma a devenit un banal caz patologic. I se va da tot mai 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 36 


puțină importanţă, cu timpul. Cîndva, la o curăţenie generală, va fi scos 
pe făraş. Ca gingania în care s-a metamorfozat comis-voiajorul din 
Kafka. 

Adio, domnule Goma !”..., 

„„ştia el ce ştia. Am fost scos pe făraş, ca gângania lui Kafka. 

Deci iată pentru că de ce fata morarului este şchioapă - şi nu am 
fost măcar pomenit în propunerile pentru consiliul onorific al unui 
institut pe care îl cerusem şi eu - oricum, eu îl cerusem, spre deosebi- 
re de Pleşu, de Liiceanu, care, înţelepţi şi pânditori - ca şi la 
“revoluţiune” - aşteptaseră să le cadă para mălăiaţă în gură. Şi chiar 
ceva mai mult decât ăsta, zi-i pe pseudonume... R. loanid. 

Am mai zis-o, o repet: dacă Institutul Holocaustului se numeşte 
“Elie Wiesel” de ce să nu fie botezat cestălalt - în mod cu totul natu- 
ral: “Radu Ioanid”? Iar pentru că acesta din urmă nu va fi altceva decât 
primul, ci doar o ramură a lui, să fie găzduit în acelaşi local - şi această 
propunere fusese făcută... de mine. 


Luni 6 februarie 2006 


Orele 3 noaptea: m-am trezit din somn, cu certitudinea: dacă voi 
căuta încă o dată în traista ordinatorului, (poate că) voi găsi Jurnal de 
Căldură Mare în format lucrabil, nu în pdf ca până acum. Eram 
amărât, otrăvit de “pierderea” acestui text. Mă bătea gândul să mă 
aştern pe re-dactilografierea lui. 

Şi am reuşit, oameni buni! Nu din prima, ci din a doua încercare. 

Să-mi fie cu folos! 


Îmi trimite Dan Culcer din Adevărul: 


“Pleşu, Cornea şi Băcanu, printre investigatorii crimelor comuniste. 
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a aprobat componenţa Consiliului care va 
conduce Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România. 
Printre membrii noii structuri se numără personalităţi ale societăţii civile pre- 
cum Doina Cornea, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Petre Băcanu. Pe lista 
completă semnată de premier se mai află Elvira Ruxandra Bianu, Dennis 
John Deletant, Constantin-Grigore Dumitrescu, Radu Filipescu, Radu Ioanid, 
Marius-Gheorghe Oprea, Cristian-Romulus Pîrvulescu. Institutul a fost 
înfiinţat de guvern la sfârşitul anului trecut ca o structură care va analiza regi- 
mul comunist şi sistemul de putere din acea perioadă din punct de vedere ins- 
tituțional, va prezenta activiştii de partid, ofiţerii şi magistraţii care lucrau în 
cadrul apara-tului de represiune şi va identifica abuzurile şi crimele săvârşite, 
ordonate sau inspirate de către aceştia. Noul institut va funcăiona, pe o per- 
ioadă de şase ani, în subordinea Executivului şi în coordonarea premierului, 
fiind condus de un Consiliu alcătuit din 11 personalităţi ale societăţii civile, 
desemnate prin decizie a premierului.” 


Din comentarii: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 37 


“Plata si rasplata Trimis de: COSTICA (...)Acest I.I.C.C.R. nu este 
decat o forma mascata prntru rasplatirea serviciilor aduse in timp, de catre cei 
nominalizati, aliantei sau P.N.L. Prea multi scosi de la naftalina. Si, atentie, 
pe langa cei nominalizati trebuie sa fie angajati si oameni care stiu si pot sa 
munceasca. Altfel, vom avea aceleasi rezultate "marete" pe care le avem si de 
la cadavrul viu C.N.S.A.S. Maimutoiul asta de P.M. BEREVOIESTI ce rol 
are in acest L.I.C.C.R.?” 

“Si Paul Goma? Trimis de: un roman (...) Daca chiar se doreste sa se 
afle adevarul despre acea perioada tulbure a istoriei, de ce nu sunt chemati cei 
care au avut de suferit direct de pe urma sistemului de opresiune comunist, 
asa cum a fost de pilda cunoscutul dizident Paul Goma? sau parintele 
Gheorghe Calciu? Ei au deja multe informatii despre structura acestui sistem 
criminal si in plus o mare motivatie ca acesta sa fie cunoscut de intreaga 
lume. Daca acestia nu sunt invitati sa participe la cercetari, inseamna ca 
povestea asta va fi doar asa un praf in ochi.” 

“Burse de merit!!! Trimis de: ilieprooroc (...) Acest asa zis institut, 
infiintat prin H.G.,este un mod de a rasplati cu lefuri grase pe activistii 
portocalii si pe ciracii lor. Ca platitor de impozite sunt curios sa aflu salarii- 
le acestor mari "cercetatori". (...) 

“Pleşu, Cornea şi Băcanu, printre investigatorii crimelor comunis- 
te. Opinia cititorului De formă, nu de... re-formă Trimis de: Vladimir 
(...)AIt lung prilej de vorbe şi de ipoteze şi de salarii grase în această per- 
ioadă de crasă sărăcie pentru 80 la sută din populaţie.N-au decât, pot să-l 
facă... Dar v-aţi uitat la Doina Cornea cum arată? Poate să depună ea muncă 
de cercetare? Va încasa nişte bani şi încă mulţi, iarăşi acelaşi, omniprezentul 
Pleşu, amator de pleşti bănoase fără muncă; el singur a declarat că nu renunţă 
la tabieturile sale ca să vină la serviciu. Luaţi-i pe toţi şi gândiţi-vă la scan- 
dalurile şi vendetele ce vor urma. Nu ajungea CNASul ăla nu se ocupă tot cu 
aşa ceva? Unii îşi pun mari speranţe în această nouă construcţie birocratică 
de tocat banii statului român. Din partea celui care scrie aceste rânduri n-au 
decât să pornească la drum pentru că vor fi unii vigilienţi care vor vedea în 
autorul acestor rânduri pe unul care şi a început să tremure de frică. Nu sunt 
decât un SCEPTIC, care vede că tot ce se face în ţara asta este numai şi numai 
de FORME...şi nu de RE-FORMA!” (...) 

“Înca un cor de babe? Trimis de: seful lui tariceanu (...)Slaba misca- 
rea. Unde esti tu Tepes doamne? Adica inca un cor de babe o sa-l injure pe 
ceausescu, si gasca lui. Iar toti smecerii copos, voiculescu, tarata, oprisan, 
pascariu, popescu, nastase, iliescu, patriciu, basescu, si toatea liota de ligeoa- 
ne (...) Si tu popescule tariceanu, hm cum ai facut averea?” Solutia: Haga sa va 
manince pe toti” 

“Ati uitat de Goma? Trimis de: Gheorghe F. (...) Unele articole ale 
lui Bacanu demonstreaza clar o pozitie de stanga, nu tocmai potrivita cu stu- 
diul propriei extreme stangi. Sper sa nu se cada in greseala Europei, si rezul- 
tatul acestui institut sa urmeze linia calaie impusa de socialistii/comunistii 
europeni in votul rusinos din 25 Ianuarie 2006 de la Consiliul Europei. Cred 
ca Paul Goma ar avea o pozitie de drept si autentica in dezbaterile acestei ins- 
titutii nou creata, a fost in centrul actiunii in 1977/78, cum nu au fost multi altii. 
Ce ziceti, domnule prim-ministru liberal, nu-l invitati si pe el sa faca parte din 
cercetatori?” 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 38 


Marţi 7 februarie 2006 


Ce am aflat ieri, de la o dezbatere televizuală? Că Ungaria “este 
singura ţară din Est care nu şi-a deconspirat Securitatea”! 

Ei, bravos! Vasăzică aşa: Ungaria a intrat, nu doar în NATO, dar 
şi în UE cu “Aparatul Represiv” intact! 

Au oare de ce? Au nu ştiu de oare-de-ce. Să fi fost lobby-ul 
americanist, cu Tom Lantos în frunte care a lucrat puternic pentru 
“ştergerea Trianonului”? Mai ştii... 

Ştiu însă ce surpriză mi-a pricinuit Ferenc (François) Fejtă acum 
aproape treizeci de ani. Ne aflam între patru ochi - de altfel, în timpul 
întrebării mele («Cum se explică faptul că ungurii, rămaşi până la urmă 
aliaţi ai Germaniei, se bucurau într-atât de încrederea ruşilor, încât le- 
au “încredinţat” lor poliţia politică din România - şi nu doar din 
Ardealul de Nord care avea încă un statut aparte? Şi nu doar 
comuniştilor şi evreilor, dar şi multor salossysti, foşti poliţişti persecu- 
tori ai comuniştilor şi ai evreilor?) eram într-un grup, la un colocviu, 
aşa ceva, ne aflam în pauză, el m-a tras de-o parte şi, după ce s-a asi- 
gurat că nimeni nu ne aude, a spus cam aşa: “Pentru a repara în parte 
injustiţia de la Trianon, ungurii au acceptat să facă pactul cu 
comuniştii, cu sovieticii - fireşte, cu consimţământul lor - mai ales în 
ce priveşte România...” 

Să zicem că pe asta o ştiam: spre deosebire de poliţiştii, 
siguranţiştii români dispuşi la colaborare cu... comuniştii, însă concre- 
tizată colaborarea doar la informaţiile furnizate (şi la câteva cazuri de 
comisari mărunți deveniți securiști fioroşi), ungurii aveau o strategie, 
o politică a colaborării obediente, entuziaste cu duşmanul nostru 
comun: Rusul - în nobilul scop de a sluji interesele Marii Ungarii. 
Astfel s-a realizat “ajutorul internaţional” oferit cu generozitatea de 
Ungaria - la ordinul Ruşilor - între 1946-1956, prin mule (se vorbea de 
100 000) de unguri şi ceva cehi - cam jumătate din ei evrei şi nu din 
Ardealul de Nord, ci din “interiorul” Ungariei - care au populat 
Aparatul, în general, nu doar de poliţie - din România - care, biata, nu 
avea suficiente şi demne de încredere cadre... (se zicea că exista o deo- 
sebire sensibilă între evreii români şi evreii maghiari în privinţa cruzi- 
mii, ultimii arătîndu-se chiar mai huni decât Atila). 

În momentul 1956, când un număr nu foarte mic de “cadre” din 
Securitatea lor fusese atârnat(e) de felinare la Budapesta, a fost rândul 
României să acorde un “ajutor frăţesc şi dezinteresat surorii sale 
Ungaria sângerândă” - pe plan practic: trimiterea în Ungaria a câteva 
mii de securiști “români” (majoritatea evrei sau căsătoriţi cu evreice, 
ca belgianca mea), iar pe plan... diplomatic prin ajutorul neprecupeţit 
pe care românii Valter Roman (sic) şi Ardeleanu (Erdely? Adler?) l-au 
dat pentru atragerea în capcana lui Hruşciov a lui Imre Nagy şi alor săi. 

...Dar nu ştiam că Ungaria de azi - decomunizată, democratizată, 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 39 


europenizată - nu a făcut curăţenie în Aparatul de Represiune, măcar 
să fi dezbătut în presă chestiunea, chiar dacă nu ar fi fost urmată de 
fapte - ca în România. De ce? 

Avansez o ipoteză - nu chiar fantezistă: pentru a nu se afla - mai 
ales în România, unde Ungaria are interese majore, în “recuperarea 
Ardealului” despre contribuţia ungurilor la martirizarea românilor 
(într-o primă fază: septembrie 1940 - mai-iunie 1945, sub guvernarea 
maghiară a lui Horthy, apoi al lui Szalossy; din 1946 până în 1956, sub 
guver-narea... ruşilor - ca şi cum România nu ar fi fost şi ea ocupată 
de aceiaşi ruşi... Se vede că nu erau chiar aceiaşi... 


Miercuri 8 februarie 2006 


leri am primit vizita a cam jumătate din cititorii mei aflaţi în 
Franţa: surorile Violeta şi Elvira Griţcan (două - dar basarabence, deci 
fac cât patru; chiar cât... patruzeci). Ca de obicei, o gură de aer 
proaspăt. 

Dan Culcer îmi transmite citatul: 


“Fireste tortura este, în sine, ceva cumplit, dar, atunci cand aceasta pare 
a fi singura cale de a extrage informatii care sa salveze sute, poate mii de vieti 
ale unor civili, mai poate fi ea condamnata cu aceeasi vehementa?” 

Andrei Cornea” 


„.„.însoţit de comentariul său: 


“Tata logica lui Andrei Cornea. Dar cind e vorba sa se salveze vietile 
unor militari, ale unor activisti, ale unor militieni, ale unor securisti, ale unor 
nkvdisti, capitalisti, comunisti, nu-i oare tortura tot asa de recomandabila? 
Pentru a “extrage” informatii, ca si cum ai extrage dinţi. Cornea pare convins 
ca angelicul guvern american e in Irak pentru a se razboi cu Al Qaeda si nu 
pentru a controla resursele petroliere. 

Dan Culcer” 


“Revista 22 Nr. 830 EDITORIAL 

“Circumstantele conteaza (ANDREI CORNEA) 

“Dupa destule dezbateri si controverse, Consiliul Europei a adoptat o 
Rezolutie care condamna fara echivoc crimele regimurilor comuniste “justi- 
ficate în numele teoriei luptei de clasa si al dictaturii proletariatului”. 
Rezolutia, propusa de deputatul conservator suedez Goran Lindblad, recu- 
noaste ca “prabusirea regimurilor comuniste totalitare din Europa Centrala si 
de Est n-a fost urmata nici de o ancheta internationala, nici de o dezbatere 
asupra crimelor comise de aceste regimuri. De asemenea, crimele în discutie 
n-au fost condamnate de comunitatea internationala, asa cum a fost cazul cu 
crimele oribile comise de nazism”. Foarte bine! 

“In momentul însa cand s-a propus adoptarea si a unei “recomandari” 
suplimentare, care, printre altele, ar fi cerut fostelor state comuniste sa înfiin- 
teze comitete care sa stabileasca numarul victimelor comunismului, sa permi- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 40 


ta liberul acces la arhive si sa duca o campanie de informare si educatie a 
publicului (asemanatoare celei legate de Holocaust), nu s-a mai gasit majori- 
tatea de doua treimi necesara adoptarii “recomandarii”. S-au opus, bineîn- 
teles, mai ales deputatii comunisti din diferite tari. Pe scurt, tot ceea ce a reu- 
sit CE e publicarea de vorbe frumoase si adevarate, dar a esuat lamentabil în 
a materializa intentia de a cere de la state si fapte care sa corespunda vorbelor. 
“In schimb, printr-o întamplare sau o fatalitate, tot zilele acestea CE a 
continuat sa se arate foarte preocupat de presupusele închisori secrete ale 
CIA de pe teritoriul unor state europene, unde ar fi fost anchetati si torturati 
presupusi teroristi din Afganistan sau Irak. Simplificand putin situatia, dar nu 
chiar prea mult, întreb: ce justificare morala are un for democratic sa inves- 
tigheze, sa ceara explicatii de la statele membre sau sa condamne violari ale 
drepturilor omului, care, chiar daca sunt reale, privesc cateva zeci, poate sute 
de oameni, antrenati sa ucida cu sange rece civili, atunci cand n-a reusit sa 
ceara masuri concrete, fie si educative, împotriva autorilor a circa 100 de 
milioane de victime (dupa cum precizeaza proiectul esuat de “recomanda- 
re”)? Cum sa credem ca CE este cu adevarat interesat în apararea drepturilor 
omului, si nu în urmarirea agendei antiamericane - actuala mare a obsesie a Europei? 
“Stiu ca destui vor replica: apararea drepturilor omului este indivizibi- 
la. Raspund: fals, este divizibila sau, mai precis, a înlatura consideratiile cir- 
cumstantiale în favoarea unei tratari în bloc este o mare eroare. Caci circum- 
stantele (de numar, motivatie, modalitate etc.) trebuie sa conteze. Fireste tor- 
tura este, în sine, ceva cumplit, dar, atunci cand aceasta pare a fi singura cale 
de a extrage informatii care sa salveze sute, poate mii de vieti ale unor civi- 
li, mai poate fi ea condamnata cu aceeasi vehementa? Puneti-va în situatia 
celui care are responsabilitatea de a decide. Oare ce ar face în aceasta situa- 
tie chiar cei de la Amnesty International? Regimurile comuniste au întemni- 
tat, torturat, ucis, persecutat nu pentru ca populatia s-ar fi aflat în pericol, ci 
pentru ca decisesera, din considerente pur ideologice, ca o parte a populatiei 
este daunatoare si ca deci trebuie redusa la tacere, închisa sau exterminata. Se 
poate atunci face paralela între KGB, STASI, Securitate etc. si CIA? Putem 
sa condamnam guvernul american, aflat în razboi cu Al-Qaeda, atunci cand 
s-a facut atat de putin împotriva khmerilor rosii, care au exterminat o cinci- 
me din populatia Cambodgiei? Asemenea paralelisme nu sunt acceptabile 
decat pentru cineva care pune pe acelasi plan regimurile respective. Ca sunt 
destui care se arata dispusi sa insinueze astfel de asemanari o stim prea bine. 
“Trebuie sa începem sa avem curajul sa le dam replica. Iar prima pro- 
pozitie a acesteia ar putea sa fie (în pofida imperativelor nobile ale unei “etici 
integriste”, pentru care, dupa formula lui Kant, orice om este “si un scop în 
sine, si nu numai un mijloc”) o platitudine: da, circumstantele conteaza!” 


Prin comentariul său Dan Culcer m-a scutit de al meu: 
“Ticălos neruşinat! Sionist turbat! Mincinos de profesie!” 


Joi 9 februarie 2006 
Judecarea judecătorului Burgaud - deşi luătorii la cuvânt au 


pretins (şi au cerut victimelor) să nu transforme “audiţia” lui în proces. 
Victimele, cele prezente, au tăcut, cu demnitate şi cu durere. Vor fi fost 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 41 


şi ele şocate, dezechilibrate de “transformarea” Inchizitorului, 
Atotputer-nicului Burgaud: un adolescent abia ieşi de pe băncile şcolii 
- dar de o încăpățânare demnă de o cauză mai bună. Rar - probabil 
niciodată - nu am văzut un om-de-piatră. Ei bine, l-am văzut ieri. Chiar 
dacă arăta ca vai de capul lui, nu a dat măcar un semn că ar fi regretat 
ceea ce făcuse - din prostie, din răutate, din conştiinţa atotputerniciei 
sale (nu băgase el, pentru câte trei ani în puşcărie 17 persoane, nu deci- 
sese zmulgerea copiilor (care nici acum, după achitare, nu au fost... 
reintegraţi). Fără tresărire; fără remuşcări - fără măcar indoiala la care 
era obligat prin meserie, prin funcţie. 

Pe scurt: un monstru. La noi oamenii se temeau să intre pe mâna 
unor măcelari-torţionari ca Enoiu, Goiciu, Maromet, Nikolski. Fiindcă 
aceia uneori te băteau până te omorau. 

Dar căcâcea ăsta, din inima Occidentului civilizat, cu o justiţie... 
justă? A distrus viaţa a 17 oameni şi a copiilor lor - dealtfel un acuzat 
a murit în detenţie, altul, liberat, a făcut repetate tentative de sinucidere. 

Continuă scandalurile cu caricaturile lui Mahomed. Manipulare 
din ambele părţi. Greţoasă şi criminală. Şi descurajantă. 

M-am apucat de corectat Ostinato, varianta ultrascurtată, cea 
pentru internet. 


Vineri 10 februarie 2006 


Dacă spun că sunt bolnav de oboseală nu fac decât să trompeţesc 
“Deşteptarea” - şi în acelaşi preţ să melancolizez bacovian 
“Stingerea”. Oboseala mea, tenace de atâţia ani, a devenit handica- 
pantă în ultima vreme: îmi minează eforturile din viaţa 
“inconjurătoare”, domestice, să le zic, fără a se atinge de scris - deo- 
camdată, bat în lemn, deşi vor fi legioane “prietenii” contradictori. 
Scrisul mi-a rămas singura activitate în care nu-mai-uit-cheile (nici 
chiar ochelarii!), în care nu-uit-numele-cuiva (să uit, eu?, ca să se 
bucure Liiceanu-Adameşteanu-Manolescu? Doamne fereşte!). 

Bine-bine, dar la ce slujeşte neuitarea-din-urmă - repet: singulară 
în această fază finală ? 

Ce întrebare! La nimica! 

Să slujească la ceva neuitarea, într-o lume zidărită pe «Să întoar- 
cem pagina!»?; tencuită grijuliu - şi să recunosc, eu care mă pricep 
la... tencuieli - cu : «Ce-a fost a fost - contează ce va fi!», lume al cărei 
acoperiş este încheiat cu: «Trecutul? Pe cine mai interesează trecutul? 
Pe istoricii de meserie (şi nici pe aceia, chiar dacă au deschis ochii 
după 1989, tot prin ochii părinţilor - striviţi de frică de a deschide gura 
despre ceea ce a fost - tot cu gândirea de piatră a profesorilor Roller, 
Radu Florian, gândesc ei)? Noi nu suntem istorici, ca să ne ocupăm de 
trecut, noi suntem oameni politici, deci discutăm de viitor!» - ultima 
perlă aparţine lui Băsescu, tremurînd de spaimă că îi va scăpa o vorbă 
(ca la Luxemburg, astă-vară, despre Pactul Stalin-Hitler, despre Ialta) 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 42 


şi se vor supăra cumplit ruşii». 

Nu, dragă, nu, măi tovarăşi! Neuitarea la om este dăunătoare, 
tulburătoare, îmbolnăvitoare. Ca ce chestie să te zgândări singur pe la 
“amintiri” - ca, din una în alta să treci de la aia-cu-când-te-a-bătut- 
securistul la aia-cu-când-a1-dat-tu-o-micuţă-notă-informativă despre 
colegul de slujbă, iar de-acolo rişti să treci la ce-ai-informat(niţăl)- 
despre-frate-tău? 

Neuitarea la care m-am dedat, iată, o viaţă de om, neuitarea căreia 
m-am dedicat - în loc să “procedez” ca tot românul-de-veacuri: să fiu 
atent unde pun piciorul, în prezent - nu a slujit la nimic, nimănui. 

Cum aşa? Uite cum-aşa: 

- Pe de o parte românul fiind om şi el, omul fiind ruşinos, mie-mi 
spui, nu acceptă că el - despre care nutreşte o excelentă impresie - a 
avut şi “momente mai aşa”; că fuseseră împrejurări grele pe care le 
biruise făcîndu-se frate, nu cu codrul, ci cu dracul; făcuse... - ei, ce 
crimă făptuise?, că îşi salvase familia, îşi salvase slujba, apartamentul, 
volumul - pe scurt: situaţia? 

- Pe de altă parte - fără a nega adevărurile din partea primă, 
precedenta - românul Liiceanu a observat (1 s-a observat!) că editînd, 
în 1990 o carte de mărturii despre 1977, precum Culoarea curcubeu- 
lui, comite o greşeală cu grave consecinţe pentru sine şi pentru mediul 
său: în ea - în carte - se vor vedea, ca într-o oglindă atât foştii-tovarăşi 
(cei extrem-de-tovarăşi în 1977), nu doar aparatişti, securişti, dar şi 
intelectualişti-conştienţi, cărora li se scrie numele, citeţ, în text, cât 
ŞI... rezistenţii-prin-cultură, autonumiţii anticomuniști, anticeauşişti, 
anticenzurişti care, clătitinaţi (ca să mă exprima aşa) în tigaia eveni- 
mentelor şi aruncaţi în sus, căzuseră pe cealaltă parte a lor, devenind 
“noii-răi”: Buzura, Liiceanu însuşi, Pleşu, Dinescu, Manolescu, 
Blandiana, Sorescu, Adameşteana, Eugen Simion... Bine şi înţelept 
consiliat de Monica Lovinescu, Liiceanu a distrus, trimiţind la topit 
Culoarea curcubeului, din instinctul intelectualului fără pereche, cel 
cu gândire magică: spargi oglinda, dispare şi realitatea oglindită. 

Astfel s-a realizat... ne-neuitarea mea: prin lucrarea colegilor, 
foştilor prieteni, intelectualii români cotidiani. Recurgînd nu doar la 
interdicţie de a publica şi mai ales de a fi comentat, însă şi punînd la 
cale ultima campanie de “lichidare” a mea, pentru crima de “antisemi- 
tism”. Cum unirea face puterea, în această acţiune a fost mobilizată 
cvasi-integralitatea Uniunii Scriitorilor, de la Manolescu la Cistelecan, 
de la Mihăieş la Marta Petreu, de la Doina Cetea la Poetul Got... 
Fireşte, artileria grea: holocaustologii, cu Corul Armatei Roşii de la 
Tel Aviv, răcnind din inimă - ba chiar şi din posteriturul nădragilor: 
KakKalinka Kakalomniei. 


Sâmbătă 11 februarie 2006 


Ziua de azi (sic) publică acest text de Bedros Horasangian: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 43 


““Tara lui Paul Goma 

"Destinul unui disident: Paul Goma" este o recenta aparitie (Editura 
Universal Dalsi, 2005), sub semnatura unei active jurnaliste, publiciste si 
viitoare diplomate. Mariana Sipos dedica un prim volum personalitatii scrii- 
torului care a produs atatea bataie de cap autoritatilor, atat inainte de 1989, 
cat si dupa. Volumul mai beneficiaza si de un studiu, "Paul Goma - Dosarele 
de Securitate", sub semnatura lui Iuliu Cracana, in timp ce pe coperta a patra 
stau doua prezentari, apartinand lui Eugen Ionescu si Tiei Serbanescu. 

O lucrare binevenita, credem noi, tocmai in aceste zile, cand se resusci- 
ta, si nu doar la Strasbourg, ci si la Bucuresti, procesul comunismului. Paul 
Goma este o figura binecunoscuta si marcanta a opozitei fata de sistemul 
comunist care a dominat rasaritul Europei bune decenii. Avem de-a face nu 
cu o monografie de scriitor, in sensul clasic, precum cele dedicate de G. 
Calinescu lui Eminescu si Creanga sau de Z. Ornea lui Dobrogeanu-Gherea 
si Stere, ca sa dam cateva exemple notorii: viata si opera ingemanate si incas- 
trate in istoria traita de autor. Mariana Sipos opereza jurnalistic, aglutineaza 
informatii biografice cu cele existente in imensul dosar alcatuit de organele 
de represiune din Romania. Cladeste in jurul dialogului-interviu luat scriito- 
rului de la Paris un "portret in farame", ca sa folosim o sintagma a lui Eugen 
Ionescu insusi. O ancheta in jurul unei aparitii la televiziune a unui sinistru 
personaj actualizeaza cazul Goma. Stim si nu stim cine este Goma. Am citit 
sau nu ce a scris Goma. Am participat sau am ridicat din umeri la ce a facut 
Goma. Si inainte de '89 si dupa. Conturarea unui portret, cat mai veridic, al 
scriitorului, se face pe nesimtite. Tribulatiile unei biografii pline de drame se 
conjuga cu dramele pe care sistemul comunist le administreaza unui popor. 
Dubla, tripla suferinta pentru Goma: ca basarabean, ca roman, ca scriitor. 
Este Goma scriitor? Da, este un foarte important scriitor al literaturii roma- 
ne. Am recitit recent cateva din cartile lui, inclusiv volumul de debut, 
"Camera de alaturi" - un exmplar cu dedicatie catre Traian Iancu, au si carti- 
le destinul lor, ca si oamenii... - si am avut si confirmarea a doi dintre tinerii 
critici carora le-am propus volumul pentru lectura. Goma este mult mai mult 
citat, comentat sau hulit decat citit si analizat. Ca a zis, ca n-a zis. Din paca- 
te. Biografia copleseste bibliografia lui si voaleaza importanta operei. Din 
pacate. Mariana Sipos vrea sa aduca nu doar lumina asupra acestei vieti 
exemplare dedicate scrisului, ci si sa ordoneze perceptia publica a unui spirit 
rebel. Putin dispus la compromisuri, putin atent la propriile erori. Interviul de 
la Paris prezinta un om care a implinit (intre timp) 70 de ani - cumva ocolit 
si boicotat de colegii de breasla, pe care si i-a pus in cap dupa publicarea unui 
jurnal extrem de subiectiv - si, ni se pare noua, ar fi dispus sa se impace si cu 
el insusi, si cu cei din preajma. O unda de melancolie si regret pentru "boa- 
canele" administrate unor prieteni/ apropiati/ colegi, oricum-nu-dusmani, de 
care s-a despartit, multa caldura si, de ce nu, candoare pentru un om "rau", 
cum e perceput. Cartea merita o lectura atenta si pentru teribilele extrase din 
dosarele de Securitate ale lui Goma. Citim, reflectam si nu ne vine sa credem 
cand aflam cum functionau personajele si mecanismul terorii. Care l-au agre- 
sat pe Goma si ne-au afectat pe toti. Victime sau calai, oameni de spirit sau 
mediocritati, precum acel general Plesita, care isi poate permite, si in 2005, 
sa improaste cu noroi in toate partile. Procesul comunismului devine cu atat 
mai necesar pentru a limpezi si a decolmata apele tulburi in care traim/ supra- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 44 


vietuim de 16 ani. Locul lui Goma este la Bucuresti si nu la Paris. Goma ar 
putea sa se impace cu toti cei pe care i-a jignit sau atacat cu o violenta ce i-a 
speriat pe compatriotii nostri, mai repede disponibili pentru negocieri si 
compromisuri, decat pentru intransigente ultimative. 

Am recitit "Adameva": o excelenta carte de proza, unde notatiile diaris- 
tice se intrepatrund cu secvente epice consumate candva, unde clipele de 
fericire furate in D.O. (domiciliu obligatoriu) pot fi pline de miez si culoare, 
fata de cele traite de noi in asa zisa libertate. Manuind o exceptionala inven- 
tivitate lexicala, avand o usurinta uriasa a relatarii epice - totul curge natural 
si firesc in fraza lui contorsionata, unde memoria si participarea directa se 
confrunta permanent in text -, Goma are deja o importanta opera. Care meri- 
ta mult mai multa atentie din partea literatilor. In acelasi timp, intransigente- 
le lui Goma vizavi de istoria romaneasca recenta ar fi utile unei reale reeva- 
luari a ceea ce sistemul comunist a lasat in Romania. Mariana Sipos relan- 
seaza binevenit "povestea unui om adevarat" si chestiunea asumarii vinova- 
tiilor/ responsabilitatilor mecanismelor terorii comuniste din Romania. Poate 
nu ar fi stricat ca Goma sa fi fost invitat sa faca parte din acea comisie-insti- 
tut de investigare ce va analiza crimele comunismului din Romania. Alaturi 
de Doina Cornea, Radu Filipescu, Liiceanu, Plesu si alte personalitati ale 
societatii civile. Ar fi fost, poate chiar este, de ce nu, o ocazie unica de a-l 
impaca pe Goma cu cei din tara si cu el insusi. 

Tara lui Paul Goma este literatura romana, care are nevoie si de Paul 
Goma, si de cartile lui. 

Bedros HORASANGIAN 


O supriză nemăsurat de oblojitoare: nu mai țin minte când am citit 
un text atât de bun - nu doar pentru că Horasangian mă laudă ci, pre- 
tind eu, fiindcă, este drept. 


Câteva comentarii - să se observe cine, de unde (şi cum) este trasă 
prima salvă - de baraj: 


De la: barbu din israel (...)..dezidentul securitatii. dupa 89 cam toti 
s-au intors la placinte , cu talent, fara talent , important ca au fost afara... 
romanii i-au primit asa cum au primit toate gunoaiele de marfuri din tur- 
ciq.... Goma a ramas la coada mesei , nu are nici-un ciolan si se da de cea- 
sul mortii asa-zisul dezident, lipsit total de talent scriitoricesc tot pune fel de 


fel de ilustrii necunoscuti sa-i faca cariera.bine ca nu reusesc (subl. mea, 
P.G.) 


De la: traktorist din SMT (...)Saul Goma a devenit socialist. Chiar scria 
in jurnal ca relele vin toate din..... US. In loc sa se ocupe de viata de pensio- 
nar ( dus dupa lapte, umplut butelia, jucat sah pe la Nottre Dame, reperat 
umbrela, etc ) el se baga unde nu-i fierbe oala. 


De la: Rocky ([email protected]) Data: 2006-02-11 03:26:21 , IP: 
82.224.94...Tara lui Paul Goma (ma uit *.* si nu vad decât ...) o lifta fals 
revansarda ce din PCR isto - KGB ist s-a izraelit si scuipa bale pe ce-i ce s- 
au tavalit in baia lor de sânge Paukerista ! dar si un boulean transformat în 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 45 


tractorist, descreerat prin spalare de cerebel de aceeiasi de mai sus Gen 
Plejnitza este si el asteptat sa-si dea cu verdictul lui AKM 7,62 Nu va mai 
satura lumea ! Lasati-l domne sa joace sah pe Notre Dame ca voi numai acolo 
nu v-ati gândit vreodata sa spurcati cu balele voastre infame ! In plus omul 
acesta de curaj pe lânga care scuipatii vostri trec alaturi tine cu cununie o 
vrednica fiica a adevaratului popor al lui Izrael si nu o vânduta Iadului Rosu 
in care a-ti jucat kazaciocul pâna v-ati izraelit ! Dar fiti linistiti, unul de al 
vostru e la cenzura si aste rânduri nu vor trece! Le voi trimite oricum maes- 
trului ca el are situl lui si publica tot Mosheneagul 


De la: Rocky (...(Ahotmail.com) Data: 2006-02-11 03:57:14 , IP: 
82.224.94... Daca tot cenzureaza izraelitul rosu de serviciu Atunci intrati 
dragi necunoscatoti (inca) pe :http://paulgoma.free.fr/ Veti intelege poate 
mai mult decât as fi vru eu sa spun in câteva neghioabe fraze cenzurabile si 
acelea ! 


De la: doctorul din Bucuresti (...(k.ro)Data: 2006-02-11 06:51:52 , IP: 
85.186.235...Tara lui Paul Goma..este si tara mea. Marele romancier are 
dreptul castigat sa locuiasca unde vrea el si sa spuna ce-are chef.Mandria mea 
de-a fi contemporan cu el,este dublata de faptul ca o cunosc bine pe Mariana 
Sipos, viitoarea ambasadoare. O cunosc de pe vremea cand scriam regulat la 
DREPTATEA,si in multe privinte impartasim aceleasi crezuri si azi.... 
George Calalb 


Duminică 12 februarie 2006 


Azi am înregistrat un episod video pentru UE. Am fost într-o zi 
proastă pentru franceză - dar, aşa, cu greşeli de franceză, cu 
“belgianisme-elvetisme” în materie de cifre (de la 70 la 99) - sper că 
m-am făcut înţeles. 


(...) 


Duminică 19 februarie 2006 


Săptămâna care a trecut am fost prins mai cu seamă de mono- 
logul autofilmat pentru Bruxelles. Şi cu Jurnalul de Noapte Lungă. 


Miercuri 22 februarie 2006 


Acum, la orele 7,45 dimineaţa am terminat - în sfârşit! - corec- 
tarea Jurnalului de Noapte Lungă. 

Ieri am avut o revelaţie: nu am o “Autobiografie”! Există pe 
internet una alcătuită de O. Brega, cică ar fi şi pe site-ul Wikipendia (? 
să fie tot de O. Brega făcută?), la Bruxelles mi-au cerut una, pentru 
proces este iarăşi nevoie... M-am hotărît: preiau “Cronologia” (până în 
1992) din volumul Culoarea... editat de Familia, la Oradea, şi o 
continuu cât pot. 


(...) 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 46 


Vineri 24 februarie 2006 


Lucrez la “Bio-bibliografie”. Mai greu decât îmi imaginam. 
Azi, în principiu, la Bruxelles, colocviul la care particip şi eu, de 
la distanţă, prin mesajul filmat “Europa, dragostea mea”. 


Sâmbătă 25 februarie 2006 


Deprimat. lar s-au năpustit necazurile. De toate felurile. 

Cel mai rău m-a afectat vestea venită de la studenţii basarabeni de 
la Cluj care au avut de gând să sărbătorească Unirea (cea din 1918) cu 
Patria Mumă ; m-au contactat, rugîndu-mă să le trimit un exemplar din 
Basarabia - li l-am trimis însoţit de un exemplar din Soldatul 
câinelui... Coletul a sosit foarte târziu, iar înainte au primit “vizita” 
şefului poliţiei. Organul ştia de colocviu şi de cartea în jurul căreia 
avea să fie organizat... lar asta în februarie 2006, când România vrea 
să intre în Europa... 


Luni 27 februarie 2006 
Alaltăieri şi ieri am trudit pe ogorul bio-bibliografiei. Au ieşit 


28 pagini. 
Avem necazuri cu OFPRA (din 17 noiembrie 2005) 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 47 


MARTIE 


Vineri 3 martie 2006 


Am fost ocupat până peste guler cu OFPRA. 
Ca să mă odihnesc, trec aici un “cuvânt” al unui evreu, luat de pe 
un forum neidentificat. 


“Ecouri Goma ca o g(l)um? (de Eugen GALATEANU) 

Zob Gheorghe: 

“Paul Goma este un fragment de istorie. Paul Goma este mostra esecu- 
lui socialist si a esecului capitalist in Romania. El stie ca este la intersectia 
fortelor contemporane dar este prea mic pentru a le da alta directie. Meritul 
oamenilor ca el este ca s-au situat preponderent in "inima" contradictiei poli- 
tice contemporane. Si acest lucru este deja mult fata de faptele lingailor si fri- 
cosilor pe langa care a trecut. Daca el si-a consumat toata energia in drama 
contemporana putem afirma ca si-a facut datoria. Scandalul Goma este scan- 
dalul specific al cetateanului in secolul XX. Nu ne intereseaza scriptologia ci 
aceasta existenta individuala ca act autentic uman. El a simtit marea vibratie 
a timpului sau si s-adus la ea cu riscul de a fi zdruncinat de miscare. Ceea ce 
noi altii ma tem ca nu am facut. In esenta el este un om social este omul pro- 
blema; un tip caracteristic secolului XX.” 

Dan Teodor Pohic: “Draga domnule Zob 

“Paul Goma e un scriitor fascist. Antisemit inveninat. Imi pare rau ca 
ati publicat ecoul de mai sus, inseamna ca simpatizati cu el. “Ce ati scris mai 
sus e regretabil. Ziarul asta e un ziar de "prietenie" cu Israelul. Paul Goma e 
un antisemit. Am citit in revista Minimum din Israel ca fiul lui Paul Goma ar 
vrea sa vina sa-si faca serviciul militar in Israel ca sa spele pacatele tatalui. 
Fiul lui Goma e evreu avind mama evreica. lar tatal, un antisemit inrait. (i-o 
fi mincat ea ficatii insa nu cred ca trebui sa urasti un popor intreg pentru asta 
:-) ...asta a fost o gluma.) Prin fascismul si antisemitismul lui, Goma isi anu- 
leaza orice valoare de scriitor care trebuie respectat. Incercarea multor sim- 
patizanti ai fostilor legionari de a-l readuce in "actualitate", unii chiar suge- 
rind propunerea lui pentru premiul Nobel, e ridicola si nu face cinste nima- 
nui din Romania.” 


Riscînd să mă repet (unde este Monica Lovinescu, să-mi dea 
peste repetiţie?): or fi proşti, de rag, românii - dar să-i vezi pe ovrei! 


(...) 
Marţi 7 martie 2006 


Am fost prins cu Podcast-ul. Filip a lucrat ca un disperat. 
În curând îl va instala pe site-ul meu. 

Tot el a avut ieri o idee salutară: să deschidem o rubrică “Arhivă” 
unde să punem documentele deja scanate pentru Mariana Sipoş, dar şi 
altele - mai sunt, mai sunt... M-am gândit mai ales la Dosarul de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 48 


presă alcătuit în urmă cu vreo 12 ani - fatal, mergînd doar până prin 
1993. Repertoriasem acolo titlurile articolelor (uneori cu citate) despre mine. 
O să vedem. 
Am dat peste următorul text de pe internet: 


(Ronin Blog ?) 
SîmbâtăĂ, 21 Ianuarie, 2006PAUL GOMA 
Din poezia Trisca (Arghezi) am priceput eu ca agresiunea asupra firescului 
este reala, in sensul ca se tinde a se institui un monopol exclusiv al formalu- 
lui asupra neformalului, a gandului, a cugetarii, a exprimarii... Adica sa te 
fereasca Dumnezeu de mânia specialistului in sapte gauri, in dezlantuirea 
acesteia asupra omului simplu cand acesta cuteaza a-si spune parerea...Si d- 
aia m-am hotarat eu, sa vorbesc aici, despre Paul Goma... ca un triscar... 
Dar inainte de asta, sa amintesc putin si de Coelho, un scriitor pe care nu dau 
doi bani... Omul asta a spus ca la el, cel putin, toata cartea sa regaseste in 
prima fraza sau propozitie cu care isi incepe lucrarea... 
Nu ca as fi de acord cu Coelho, ca n-am cum, dar eu as spune ca mai exact, 
stofa unui scriitor se vede din prima fraza sau propozitie cu care-si incepe 
lucrarea... Asta e parerea mea... 
Si ideea asta, de mai sus, mi-a venit dupa ce am citit ceva vreme 
Dostoievski... (paranteza - nu exista recenzie mai exacta si mai plina de miez, 
la Dostoievski, decat ceea ce a facut Albert Kovacs) 
La subiect, care va sa zica, mi-a picat in mana 'Culorile Curcubelui' a lui Paul 
Goma... Paul Goma seamana cu Dostoievski. Fiindca Paul Goma stapaneste 
perfect arta introductiunii, dar mai cu seama, acea echilibristica perfecta, 
aproape neomeneasca, permanenta, intre redarea unor intamplari si trairi, 
subiectii relatarii si consideratiile sale personale: un veritabil psiholog... un 
psiholog nativ... si din cauza asta nu are cum sa fie "pseudo"... 
niciodata...Numai Dostoievski excela la acest capitol, fiind un scriitor pentru 
urmatorii 500-1000 de ani, parerea ungurului Kovacs la care eu ader necon- 
ditionat. 
Goma nu este Dostoievski, dar seamana cu acesta, fiindca... fiindca... fiindca 
nu minte! Goma insa este cu mult mai aproape de ceea ce se cheama a fi 
neverosimilul! Da. Goma, basarabeanul nostru, peste care se vrea a se scuipa 
o uitare bolnava de o rapiditate care se poate solda cu insasi imbatranirea 
uitarii... prematura, imbatranirea... Paul Goma este astazi obiectul unei 
"amnezii" sau "omisiuni" a celor instariti in ale luptei contra bolsevismului: 
pseudodizidentii nostri de doi lei... 
Zilele acestea am aflat, de exemplu, cum in anul 1977 la comanda ministru- 
lui securitatii de atunci, Ion Stanescu, s-a elaborat un amplu proiect de defai- 
mare a celui care publicase deja la Paris, sub editura Gallimard, cartea "Les 
Tremblements des hommes".... Un proiect din care reiesea ca: 
- Paul Goma e jidan 
- Paul Goma e antisemit (probabil ca se urmarea o paralela cu teoria conform 
careia cei mai abominabili antisemiti au fost tot evreii... "evreii" Hitler, 
Himler...) 
- Paul Goma e fascist si legionar 
- Paul Goma este colaborator al securitatii si fusese inchis tocmai pentru a nu 
compromite operatiunile securitatii si cate alte nazdravanii... ca sa oripileze 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 49 


Occidentul... 

Si cine credeti ca sprijinea, cu exces de zel, acest circ al securitatii: floarea 
scriitorimii de atunci... care si astazi, se pretinde la fel de proaspata, si 
numind tineretea a fi, frustrare si non-valoare... Dar paltinul e floare? 
Mira'm'as... Mai ales ca si asa, acceptand, singurul paltin a fost Noica (Noica, 
acel Noica, care spunea ca "Eminescu este arhetipul limbii si culturii romane... 
osatura acesteia...) 

Dar ziceam ca Goma seamana, dintr-un important punct de vedere, cu 
Dostoievski, fiindca nu minte; mincinosii nu sunt niciodata analitici in sen- 
sul real al cuvantului, ci mai degraba sunt caracterizati de un anume soi de 
ezoterism si de manii ale unor veritabile amestecuri de antropolatrie, teism si 
politeism... si mai nou stangism... si totusi acestora din urma repugnandu-le 
Albert Camus... si placandu-le lor, doar segmentoidal si putin din putin, jego- 
sul de Malraux... acel Malraux ale carui inflexiuni ale vocii le imita intocmai 
Calinescu. 

Mincinosii fund preocupati de arta inducerii in eroare nu acorda atentie cel 
putin micilor amanunte... Minciuna se spune ca are picioare scurte intrucat 
este o ofensiva purtata mereu - acesta este blestemul ei - cu un instrumentar 
mereu deficitar: LIPSA DE COERENTA, lesne sesizabila sub biciul antino- 
miilor!!! 

Minciuna este lesne de a fi descoperita, la fel si cu crima... rareori, scapa fap- 
tasii, dar si aia au parte de o moarte launtrica lenta... fiind doar niste morti vii, 
si atat... si respirand doar ura si pricepere in a elucubra asupra nebuniei, 
dementei, frustrarii si alte alea... 

Spunea Paul Goma ca, el cand se uita in oglinda o face doar pentru ca se 
barbiereste... Un blazat. Si totusi el n-a renuntat, desi astazi nimeni nu-i recu- 
noaste ANTICOMUNISMUL! DIZIDENTA REALA! 

De coletul cu bomba trimis in Franta, pe adresa lui Goma, tocmai de la 
Madrid... coletul care a ranit seful artificierilor francezi... fiindca Goma a 
avut un "delir" de neincredere ... si bine a facut... 

De numitul Haiduc (Soldatul Cainelui) trimis de Secu sa-l lichideze... pe 
Goma... si care Haiduc a declarat totul in fata presei franceze... 

De concesiile fara obiect facute securitatii, de catre tovarasii scriitori... elite- 
le noastre, de astazi... in ceea ce-l priveste pe "nebunul" Goma... 

De Liiceanu care in 1990 a dat l-a topit tocmai cartea editata de Gallimard... 
Culorile Curcubeului... 

De Andreescu, "inginerul in drepturile omului", prietenul absolut al urinaro- 
mesiano-pedofilului Grig... incriminandu-l pe Goma... in revista 22... care 
revista nu aproba dreptul la replica al lui Goma... Care 22? Ca revolutia din 
dec' 89, a fost si ea, tot o replica...De Manolescu, strigandu-i "Adio" lui 
Goma... tot intr-un 22 fara replica... 

De toate astea, a auzit careva? Nu! Fiindca urechile se astupa, continuu, intr- 
un necontenit si gandacesc instinct de conservare... de tradare... de crima, 
chiar, de ucidere a realitatii... 

Imi vine sa rad, cand ma gandesc de cate ori am putut vedea hahalerele vre- 
mii actuale inscaunate gregar pe tronul Minervei... Imi vine sa rad, la vede- 
rea acestor potai care striga cum niste umbre "ii urmarea, ii belea empatic si 
ezoteric", si atat... Si cat au suferit ei... nu ca nebunul de Goma... 
(Moamaaaaaaa, si ce suferinte au fost si cu MISA, cand cu denuntarile reci- 
proce ale elitelor acesteia; elite care mai tarziu faceau un apel candid la jude- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 50 


cata geniului carpatin, pe principiul conform caruia "ala care tradeaza primu' 
iese basma curata") 

Dar Goma, astazi, este o palma data tuturor acelor excroci sentimentali care 
si-au insusit suferinta mucenicilor anticomunisti, si care ragaie zgarmandu-si 
raturile hidoase, la tot soiul de ospete... 

Omisiune in cazul Goma? Aiurea: FRICA SI RUSINE... si... CRIMA... 
Paul Goma face insa o greseala, faptul ca insistand a sesiza Neverosimilul 
este tot mai aproape asezat de ceea ce se cheama a fi nebunia! 

Ce diferenta este intre Plesita, batausul, si Liiceanu care-i trimitea in vara 
anului 1990, lui Goma, cartile la topit: FARA SA LE FI TRIMIS IN 
LIBRARII! 

Goma spune singur, ca pe langa toti "prietenii" sai scriitorii, Plesita este cel 
mai moral, dintre toti! Adica, dusmanul vazut era clar Plesita... si ca orice 
dusman, merita respect... dar prietenii, erau dintotdeauna dusmanii sai neva- 
zuti... ca niste duhuri de draci... niste strigoi... moroi beliti cu tuica covasita... 
puitori de araci prin balegarul unor boi de plai... scuipatori de dispret infer- 
nal peste Eminescu... 

La final: ma bucur ca am avut onoarea sa-l descopar pe Paul Goma, URIA- 
SUL PAUL GOMA! 


Precum şi un dialog Diana lepure-Florin Hălălău de pe Agonia 
(am să verific dacă nu-l reprodusesem în jurnalul pe decembrie 2005): 


Tristorii cu Paul Goma la Club A articol | Evenimente ] 

Dialog Diana lepure-Florin Hălălău 

de Diana Iepure [Veverita 2005-12-11 

“D. Din câte ştiu, discuţia despre Paul Goma, care a avut loc la 8 
decembrie în cadrul Pocticilor Cotidianului de la Club A, este una dintre 
puţinele dezbateri în public pe această temă. A răspuns invitaţiei lui Răzvan 
TȚupa, Mariana Sipoş, cea care s-a întâlnit cu Goma la Paris şi a realizat pen- 
tru TVR documentarul “Strict secret: Paul Goma.” 

Tu când ai auzit prima oară de Paul Goma? 

F. Prin anii “80, la Europa Liberă, când ascultam actualitatea româ- 
nească, seara la şapte, cu Neculai Constantin Munteanu. Acordurile 
Rapsodiei a doua a lui Enescu ne adunau în faţa aparatului de radio pentru a 
afla adevăratele ştiri. Numele lui era adesea invocat, atât în emisiunea lui 
N.C. Munteanu, cât şi în “Teze şi antiteze la Paris” a Monicăi Lovinescu. 

“D. Eu pe la începutul anilor *90, citind un interviu luat de Leo Butnaru 
în revista Basarabia. Nu ştiu dacă există un personaj mai controversat în viaţa 
literară românească. Am impresia că ani lumină despart Parisul de Bucureşti 
şi împiedică întoarcerea scriitorului în ăară. 

F. Cu siguranţă, mulţi se bucură că Paul Goma nu s-a întors. Prezenţa 
lui aici ar fi o perpetuă aducere aminte a laşităţii de care au dat dovadă majo- 
ritatea intelectualilor români în anii dictaturii ceauşiste. 

“D. Documentarul “Strict secret. Paul Goma” al Marianei Sipoş 
încearcă să rupă tăcerea şi să ne prezinte istoria vieţii scriitorului, o temă tabu 
în revistele literare şi în emisiunile de la radio sau televiziune. M-am convins 
că întâmplările lui Goma pot fi şi subiectul unui film artistic, atât de vii, cine- 
matografice sunt scenele descrise cu amară ironie de protagonist. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 Sl 


“F. Explicația faptului că numele lui Paul Goma e ocolit în saloanele 
literaturii române contemporane este caracterul său intransigent care l-a făcut 
să se certe atât cu cine trebuia, cât şi cu cine nu trebuia. 

“D. În documentar, am descoperit însă în Goma un interlocutor deschis, 
paşnic, deloc agresiv sau dificil. Eu aşteptam să-l văd încruntat şi supărat pe 
toată lumea. 

“F. Avea toate motivele din lume să fie aşa. Securitatea nu numai că 
l-a hărțuit, l-a chinuit şi l-a izgonit, în cele din urmă, din ţară, dar a şi alimen- 
tat falsa idee că este un scriitor mediocru pe care editorii occidentali l-au 
publicat exclusiv pentru opoziția sa la regimul comunist. 

“D. Avea şi are în continuare toate motivele. Observ la unii tineri 
scriitori o repulsie faţă de tema Goma. Afirmă că nu-i priveşte. 

“F. Oare câţi dintre aceştia, în cazul în care s-ar trezi peste noapte 
prizonierii unui sistem totalitar, ar avea curajul lui Goma şi tenacitatea lui de 
a lupta pentru libertate. 

“D. Uneori îmi vine să cred că planul diabolic al securității de a-l 
discredita şi îndepărta total de lumea românească a avut succes. Scriitorul 
parcă nici nu ar exista. În momentul când apare, este imediat etichetat, iar cei 
care au îndrăznit să-l publice sau să-l susţină — apostrofaţi. 

“F. Iată că şi în anul de graţie 2005, Paul Goma continuă să işte contro- 
verse şi scrierilor sale să li se pună căluş la gură. În Jurnal rememorează nişte 
fapte reale despre evrei, fără resentimente sau ură de rasă, încercând să spună 
unor lucruri pe nume. Liviu loan Stoiciu a găsit de cuviinţă să-i găzduiască 
aceste opinii în revista “Viaţa Românească”, crezând că trăim nişte vremuri 
în care cenzura nu mai există. Demiterea abuzivă a acestuia din funcţia de 
redactor-şef adjunct al revistei ne demonstrează contrariul. Corectitudinea 
politică înţeleasă prost bagă pumnul în gură unui scriitor şi om de cultură 
remarcabil, ca o atenţionare pentru cei care gândesc la fel şi au de gând să o 
spună public. 

“D. E absurdă învinuirea de antisemitism, atâta timp cât oamenii care 
l-au susţinut cel mai mult, l-au ajutat şi l-au sfătuit în toate, au fost soţia lui, 
Ana şi socrii lui, evrei. 

“F. Da, în 1977, când a încercat să solidarizeze intelectualitatea 
românească împotriva regimului comunist (ceea ce au reuşit să facă cehii cu 
Charta '77), Paul Goma s-a trezit singur împotriva unui sistem criminal, care 
l-a obligat doar la exil, întrucât uciderea lui ar fi însemnat un prea mare scan- 
dal internațional, dată fiind amploarea cazului. 

“D. Până şi aberația că Paul Goma nu ar fi un scriitor valoros a prins 
rădăcini. 

“F. Oricât de mult s-a străduit Ceauşescu să demonstreze ruptura 
politicii sale de modelul sovietic, modul în care Goma a fost urmărit de secu- 
ritate şi toată maşinăria pusă în mişcare pentru a-l distruge copiază literă cu 
literă manualul KGB. Faptul că un torţionar ca generalul Pleşiţă declară cu 
seninătate că l-a anchetat şi bătut pe Paul Goma şi nimeni din justiţie nu se 
autosesizează reprezintă o sfidare nemaiîntâlnită. 

“D. Propunerea ca Paul Goma să candideze la Premiul Nobel pentru 
literatură ne poate reabilita în propriii noştri ochi. 

“F. Câteva dintre cărțile lui Goma pot oricând rivaliza cu romanele afla- 
te în canon şi doar adversitatea pentru omul Goma le împiedică să ajungă 
unde le este locul. “Arta refugii”, de pildă, ar trebui să intre în manuale. Dar 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 52 


până la Premiul Nobel e o cale foarte lungă şi nu ştiu dacă ar găsi susţinerea 
necesară. 

“D. Mă întreb, dacă s-ar fi întors, ar fi putut schimba ceva în societateă 
Ori ar fi rămas decepţionat şi s-ar fi retras cum a făcut-o Mario Vargas Llosa. 
Poate lipsa din vârful politicii româneşti actuale a personalităţiolr de rangul 
lui Constantin Stere sau Paul Goma face imposibilă repetarea unui eveniment 
similar celui din 1918. 

“Si mă mai întreb de ce n-avem noi, românii, bunul simţ să-i recunoas- 
tem unui scriitor meritul de a-şi fi păstrat demnitatea în timpurile în care foar- 
te puţini se pot lăuda că ar fi făcut la fel? N-avem că n-avem, cum ar fi spus 
mama lui Paul Goma.” 


Miercuri 8 martie 2006 


Mă aflu într-o stare proastă: confuză, contrariată: doctorii mă 
asigură că totul e normal, iar când eu întreb: «Dacă totul-e-normal, 
adică: a-normal, de ce mă simt rău?», ei răspund: «Nu ştiu» - ceea ce, 
să recunosc, mă linişteşte în primul moment, însă în al doilea... Da, 
asta este starea mea: confuznică.(!) 

M-am apucat de corectarea-revizuirea Patimilor... 


Vineri 10 martie 2006 


Bolnav de supărare, de disperare. Am făcut o neobişnuită la mine 
criză de depresiune: «La ce a slujit tot ce am făcut, tot ce am suferit - 
nu doar eu, ci şi soţia mea şi copilul meu?» 

La nimic. La ni-mic. A fost de parcă nici n-aş fi făcut ceva-ceva 
pe lumea asta: de parcă nici n-aş fi existat. 

Îmi zic: «Măcar îmi rămân cărţile...» 

Mie, care nu cred în posteritate, îmi este interzisă şi această consolare: 

Cum adică : îmi rămân cărțile? Când prietenii (Liiceanu) şi 
ne-duşmanii (Sorescu) mi-au distrus cărţile? Mi le-au sugrumat prin 
salamizare, apoi prin nedistribuire (Viorica Oancea, Silviu Lupescu)? 
Și au tăcut răsunător, ştiind bine că sunt victimă, nu calomniator al 
Liiceanului şi al Sorescului, aşa cum răsunător au tăcut în aceşti din 
urmă 15 ani tovarăşii de la GDS - în frunte cu Ion Vianu, cu Filipescu, 
Palada - ce să mai vorbesc de Adameşteanca, organizatoare a campa- 
niilor de presă împotriva mea şi a cărţilor mele, cu binecuvântarea-ins- 
tigarea Monicăi Lovinescu. Cât despre iubitorul de cărţi Manolescu... 

Ce ordură, Niki al Monicăi. Ce puturoznic, ce băşiene(s)tetic! 

Dar ce turmă, Turma Scriitorilor Români luată, behăhăind, după 
Berbecul canonist, justificator al turnătorului Uricariu şi pedepsitor 
nedrept, isteric, aiurea al lui L.I. Stoiciu: “Antisemitul Goma”!, cum au 
făcut prietenii mei (sic) Marta Petreu, Al. Cistelecan/ Mândrul ardelean... 

(Continuarea însemnării - şi din 11 martie - a trecut în textul 
înregistrat la data de 14 martie). 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 53 


Marţi 14 martie 2006 
DOLIU PENTRU BASARABIA 


în 27 martie, când se vor împlini 88 ani 
de la Unirea Basarabiei cu România, în 1918. 


Paris, 11 martie 2006 


Se poate muri de supărare?, de disperare?, din sentimentul zădărniciei ? 
De incapacitate de a răspunde la întrebarea: 

«Sunt eu a-normal - sau ei sunt ne-normali?» 

Ieri, 10 martie 2006, am mai murit o dată (pe lângă morțile nedesăvâr- 
şite, cele de la Gherla din 1958; de la Rahova, 1977; de la Paris, 1982 - 
bomba în carte; 1983: otrava lui Haiducu; 1990: distrugerea grație prietenu- 
lui Liiceanu a cărţii Culoarea Curcubeului; 1997: “Îmi pare rău că l-am 
cunoscut pe P.G.”, citat din decretul-lege al Monicăi Lovinescu; “Adio dom- 
nule Goma”, operă nemuritoare a lui N. Manolescu din 1998; în fine, în 
2005: certificatul de deces semnat de procurorul Eduard...): ieri, când am 
citit Apelul inițiat de cică Sorin Ileşiu. 

(În treacăt: la 21 septembrie 2005 publicam în Ziua “Propunere”(a), 
afirmînd: “De ce n-am alcătui şi noi, indigenii, băştinaşii, majoritarii romă- 
ni - ne-americani, ne-israelieni - un Institut pentru Studierea Terorii 
Bolşevice în România de la 28 iunie 1940? Nu sunt primul care (şi-)a pus 
această întrebare îndurerată şi, după cum merg treburile în România, nu voi 
fi ultimul”). 

Nu m-a izbit textul însuşi al Apelului de la 10 martie 2006 (un extem- 
poral corectat înainte de a fi redactat), ci “programul” propus spre cerceta- 
re (sic), identic până la confuzie cu cel anunţat de Institutul pentru 
Investigarea Crimelor Comunismului. 

Profet al catastrofelor, de cum Guvernul anunţase marea veste-mare: 
înfiinţarea I.I.C.C., intuisem făcătura: cine să fie de acord cu criminalizarea 
comunismului: Tăriceanu? Băsescu, cel care cere... “dovezi”? lar când s-a 
comunicat componenţa Con-siliului de Onoare, am început a zice - pe când 
trăgeam să mor: 

«Dacă Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România 
a fost botezat “Elie Wiesel”, potrivit logicei dâmboviţene, Institutul pentru 
Investigarea Crimelor Comunismului - tot din România - se va numi: “Radu 
Ioanid”. Cum, de ce!? Pentru că printre desemnaţii a cerceta crimele comu- 
nismului împotriva românilor a fost “cooptat” vlăstarul unui clan de bolşevici 
securişti care numai bine nu au făcut românilor şi României după ocuparea 
ţării de către sovietici - cine? Consilierul de taină al lui Iliescu, al lui Petre 
Roman, colaboratorul lui Rosen în stabilirea “statisticelor” Holocaustului în 
țara noastră, adjunct al istericului antiromân Elie Wiesel (falsificator-şef al 
istoriei în general, în special a românilor în orbitor contrast cu cea a unguri- 
lor) : tovarăşul “Radu Ioanid”, iată de ce!» 

Să nu ne mirăm când vom afla că Marius Oprea consilier primministe- 
rial va solicita de la Washington, tovarăşului nostru de veacuri R. loanid, nu 
“consilii” de specialitate (în tehnica minciunii, a statisticilor trucate, a docu- 
mentelor inventate), ci directive: pe cine să mai coopteze I.I.C.C.: pe Anca 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 54 


Oroveanu?, pe Oişteanu?, pe J. Ancel?; pe cine să dea afară ca, zi-i pe nume: 
“antisemit” (pe Liiceanu!). Istoricul Marius Oprea, va aplica întocmai, 
dimpreună cu istoricul Stejărel Olaru (în treacăt: împuternicit al meu în proce- 
sul intentat lui Pleşiţă şi lui Iliescu) directivele de-sus-de-tot privitoare la cro- 
nolo-gizarea Istoriei României. 

La urma urmei, de mirare (pentru românii care mai sunt capabili să se 
mire) nu este confecţionarea unor oarecari texte de propagandă comunistă în 
slujba puterii actuale. Ci nepăsarea, ci aroganţa, ci disprețul neo-boieresc, 
marcă indelebilă a ţoapei căţărată pe movila cadavrelor nefericiților compa- 
trioţi - aceia lipsiţi de talentul de a fi stat, ca ea, “pe timpul dictaturii” pitită 
sub ţol, de a fi colaborat cu puterea (citeşte: “de a fi rezistat prin cultură”), iar 
după-război dînd lecţii de vitejie, chiar de moralitate - de la balconul 
Universităţii. Un text de propagandă ar fi fost un “articol” de gazetă de per- 
ete: nimeni nu l-ar fi citit. Pe când acesta de la 10 martie 2006 izbuteşte să 
împace capra “opiniilor personale” (a personalităţilor ilustrate în cei 16 ani 
de tranziţie-spre-îndărăt, prin peste-noapte cariere de profitori, de hoitari) cu 
varza liniei - “juste”, ieri; azi: abject-corectitudinale. Un text dorit-sugerat- 
corectat-răspritocit de tovarăşii-de-sus - cei care ne reprezintă - sprijiniți din 
inimă şi în-alb de intelectualii îndrăgiţi ai naţiei, cei cărora, prin tradiţie, puţin 
le pasă de vrerile, de durerile maselor-largi. Oricum, Puterea şi Neadevărul 
ştiu că “poporul” (a se rosti silabisit, pârţâind din buze), chiar dacă vede aţa 
cât odgonul cu care e cârpită ruptura-n turul guvernanţilor, reeducat, 
piteştizat fiind la scară naţională, nu îndrăzneşte să atragă atenţia Tovarăşului 
Rege asupra curgolismului Majestății Sale. Dovada: “programele” sunt iden- 
tice (doar strămorții nu văd asta): exact aceeaşi concepţie-despre-lume-şi- 
istorie care ne-a martirizat, ne-a des-creierat o jumătate de veac - prin Roller, 
Chişinevschi, Răutu - sub Dej; sub Ceauşescu: prin Giureşti, Berindei, Pascu, 
Condurachi, Dan Zamfirescu, I. C. Drăgan, Păunescu, Sergiu Nicolaescu. 

Este suficient să zăbovim cu privirea asupra “porţiei de timp” recoman- 
dată şi gata subliniată a fi cercetată, pentru a înţelege cine şi pentru ce se 
opune demersului normal, nu doar ştiinţific, dar şi moral (există pe lume, ori- 
cât de incredibil ar părea la Bucureşti, chiar şi demnitate națională, nu doar 
mândria-de-a-fi-român) : acela potrivit căruia istoria României cere a fi tra- 
tată ca istorie şi nu ca vulgară, murdară, condamnabilă propagandă părtini- 
toare (de clasă, de clan, de rasă), iar istoricilor să facă muncă de istorici, nu 
de salamizatori stahanoveţi. 

Îmi cer iertare pentru personalizare: respectînd un astfel de “program”, 
istoricii vor face o treabă asemănătoare cu cea a lui Silviu Lupescu, directo- 
rul Polirom, care mi-a...decapitat-des-piciorat volumul de mărturii despre 
1977, Culoarea curcubeului: a suprimat, fără voia mea, autor 
“Introducerea” (ca să nu fie calomniaţi “intelectualii de vârf ai ţării”) şi 
“Anexa”: să nu iasă cartea prea... groasă. 

Aşadar, după comanditarii Istoriei României “crimele comuniste din 
România” vor începe fix la... 

w 1945...” 

De ce abia în 1945? lată de ce: 

1. [Fiindcă] “Nu este bine să aducem vorba - acum, când intrăm în 
Europa! - despre Ocupaţia brutală, barbară, asiată din 28 iunie 1940, de către 
URSS a Basarabiei, a Bucovinei de Nord a Herţei; nu este bine să vorbim - 
chiar acum! - despre tragedia românilor din România, fugiți în panică de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 55 


Raiul Comunist, ori surprinşi pe loc şi transformați în “cetăţeni sovietici” - 
cea din Săptămâna Roşie: aceasta trebuie cu orice preţ contestată vehement, 
tratată de “antisemită”, de “fascistă” - în vederea ocultării, a uitării ei şi 
răzuită de pe retina sufletului supravieţuitorilor, din viscerele urmaşilor - de 
ce? Pentru a nu atinge fie şi cu o floricică pe fraţii noştri ruso-ucraineni - alt- 
fel ne-am trezi vorbind şi de Anul Roşu : iulie 1940-iulie 1941, când bolşevi- 
cii (ruşi, de-alte-naţionalităţi) au căsăpit o bună parte dintre români, o altă 
bună-parte au deportat-o în Siberia. 

Aşadar tovarăşii noştri istorici vor avea sarcina de onoare de a nu se mai 
rezema pe memorie; de a nu face, de voie, aşa-zisă-istorie, ci de-nevoie 
curs-scurt şi instrucţie militară la cataramă în vederea însuşirii (!) amneziei 
generalizato-disciplinate. 

Guvernanţii ţin musai să-i oblige pe români să uite că există o 
Basarabie, o Bucovină, un Ţinut al Herţei. Prin decret vor să facă să fie ca şi 
cum nici nu ar fi existat vreodată...: 

„„„nici Problema Tezaurului, nici a Tatar-Bunarului, nici a Pactului 
Stalin-Hitler, nici a Hăcuirii Teritoriului Moldovei istorice de creionul lui 
Molotov care ne-a lăsat fără Hotin, fără Sud, fără ieşire la mare, fără mal la 
Dunăre; să nu mai rămână în amintiri Problema Insulei Şerpilor, nici a 
Canalului contemporano-ucrainean, nici a Pactului cu Ucraina, nici a 
Tratatului cu Rusia, nici a violenţelor împotriva românilor din URSS, din 
partea ruşilor şi a ucrainenilor; şi nici a despăgubirilor ruso-ucrainene pentru 
jefuirea României vreme de decenii”; 

(Citat din Apel: “Unii dintre semnatarii importanţi consideră că 
referirea într-un asemenea Apel la Basarabia nu este posibilă în acest an, 
inainte de integrarea României în UE”. Ia te uită: care-cine or fi “importanţii- 
consideraţionişti”: Blandiana?; Oişteanu?, Radu I. Feldman?, Liiceanu?, L. 
Pintilie?, Pleşu?, Marko M. Katz?, N. Manolescu-Unesco, Şora, Paler, I. Vianu?). 

2. “Nu este momentul «în acest an», când intrăm în Europa” - alt citat - 
să pomenim de Cedarea Transilvaniei de Nord Ungariei, la 30 august 1940 ; 
momentul este să tăcem masacrele ungurilor asupra românilor, discriminarea 
cruntă răzbunînd... “nedreptatea de la Trianon”) - până taman în 1945]; 
în schimb, momentul fiind pentru ştergerea din memorie (ca să nu-i jignim pe 
fraţii unguri, cei ce se topesc de dragoste fierbinte de oláh) şi să fie ca şi cum 
nimica nu s-ar fi petrecut, niciodată, niciunde”; 

3. “Nu este deloc «momentul»” (ah, nu-i-momentul-la-intelectualul- 
român, dezertorul, laşul, pitulatul, altfel semnatar-important!) să amintim 
Cedarea Cadrilaterului la 7 septembrie 1940: îi ofensăm de moarte pe fraţii 
bulgari!, care, ei, totdeauna, de veacuri, e-he-he... 

Să fie la ai noştri dacişiromani doar grija prudentului suflător în iaurt de 
a nu atinge măcar cu o... suflare suprasensibilităuile fraților ruşi, unguri, 
bulgari? Da de unde! 

Ci nenumita, nerostita spaimă de avioane - citeşte: de Israel, de SUA: 
aceste două forțe teroriste. Ele ne împiedecă, ne interzic să vorbim şi noi, 
românii, despre holocaustul nostru, anterior celui cunoscut de evrei (al lor a 
durat cinci ani, iar de jumătate de secol funcționează copyrigt-ul pe sufe- 
rință). Al nostru a început la 28 iunie 1940, a durat o primă parte până în 15 
iulie 1941 (dînd, în 12 luni, în jur de 300 000 victime), pricinuit de bolşevi- 
cil invadatori, dintre care foarte mulţi evrei; apoi din 23 august 1944, când 
ne-au-liberat-ţara-ocupanţii-sovietici (şi vorba ceea: uitaseră să ne libereze şi 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 56 


de ruşi...), în primele rânduri ale lor fiind foarte marele număr de evrei ori- 
ginari din România, dar şi din Rusia. lar din 1945 nesfârşitul calvar cauzat, 
nu în ultimul rând de “ajutorul frăţesc, internaţional”: cel puţin jumătate din 
cei 100 000 unguri şi cehi trimişi de ruşi în România, să organizeze ei poliţia 
de tip NKVD erau evrei, nici măcar din Transilvania de Nord. Ei ne-au 
hăituit, ne-au arestat, ne-au învinuit, boscorodindu-ne (în înţelesul de origi- 
ne, adică într-o limbă necunoscută nouă), ne-au umilit, ne-au belit, ne-au tor- 
turat ca la ei, în Asia, ne-au acuzat că... îi trimisesem la Auschwitz! Efortul 
(patriotic, de mare-maghiar) al lui Wiesel de a diminua substanţial “contri- 
buţia” Ungariei la masacrarea evreilor a dat rezultatele scontate: bilanţul 
publicat de el şi de ai săi al victimelor a fost translat fără strop de ruşine de 
la Maghiaria în rubricile ţărilor parțial ocupate: Slovacia, Iugoslavia, 
România - însă, doamne-fereşte să fi amintit ei, eterne victime, de ne-evreii 
(slavi, valahi) victime ale politicii de feroce purificare etnică impusă de 
Horthy, amiralul deloc mai angelic decât mult hulitul mareşal Antonescu. 
Astfel a apărut inscripția de la Coral, operă a lui M. Rosen, E. Wiesel, R. 
Ioanid: “400 000 evrei victime ale Românilor ”. 

Am mai spus, re-spun: victimele se numără de la unu/una - dar 
“statisticienii” Wiesel, R. Ioanid, Ancel, Benjamin nu s-au sfiit să fixeze ei 
cifre astronomice - ca să aibă de unde lăsa. 

“până la 1989, «la revoluţie»”!, indică guvernanţii punctul terminus 
(al mersului Istoriei). Acolo va trebui ca cercetătorii să coboare, să se 
oprească din cercetat, să pună punct călătoriei prin istoria pătimirilor noastre 
sub comunism. Ca şi cum printr-o minune, începînd din ziua de 1 ianuarie 
1990 fix, printr-un decret al lor, al comuniştilor, ar fi încetat crimele... 
comuniste... 

.... Dar tulburările interetnice de la Târgu Mureş puse la cale de 
tovarăşul I. Iliescu? ; 

... Dar mineriadele ? - ce au fost ele dacă nu război civil caracterizat, 
declanşat de comunistul I. Iliescu - “Omul cu o mare” al lui N. Manolescu 
(vezi interviul legitimator al criminalului şi al crimelor sale în România lite- 
rară din iulie 1990)?; 

... Dar situația generală a ţării continuînd a fi ceea ce era înainte de 
1989 (cu două excepţii: dreptul de expresie şi dreptul de circulație): altfel de 
ce Caraman, celebrul spion al ruşilor a rămas, din umbră, la cârma 
Securităţii?; câţi securişti vinovaţi de crime (ca N. Pleşiţă) au fost pedepsiţi 
pentru faptele lor, măcar împiedecaţi de a ocupa platourile televiziunilor, 
lăudîndu-se cu “faptele patriotice” ale lor, totodată ameninţînd, insultînd vic- 
timele, chiar morţii (“Banda lui Arnăuţoiu ")? 


Să vedem cine a semnat Apelul din 10 martie 2006: 

Mai întâi să-i remarcăm pe cei care... - ca din întâmplare! - fac parte şi 
din staff-ul I.I.C.C. (în ordine alfabetică): 

Ștefana Elvira Bianu, Doina Cornea, Radu Filipescu, Gabriel 
Liiceanu, Stejărel Olaru, Marius Oprea, Cristian Pîrvulescu, Andrei 
Pleşu. 

Ai zice că primiseră dispoziţia de a întări şi poziţia vecină - şi soră, cum 
ar veni: ambele capete ale viţelului de aur (şi de stat): 

Să aruncăm o privire în urmă cu 7 ani la cei care semnaseră şi Apelul 
Ruşinii, cel pentru realegerea lui Iliescu : 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 57 


Gabriela Adameşteanu, Ana Blandiana, Doina Cornea, Anca 
Oroveanu, Smaranda Vultur, Carmen Muşat, Marta Petreu, Ruxandra 
Cesereanu, Magda Cârneci, Dan Culcer, Liiceanu, N. Manolescu, 
Mircea Martin, Mihăieş, Oişteanu, Leonard Oprea, Pleşu, Paler, 
Patapievici, Mihai Şora, Alex. Ştefănescu, Stelian Tănase, Tismăneanu... 


Revenim la Apelul din 10 martie 2006 - semnat de: 


Sorin Antohi, Georges Banu, Adriana Babeţi, scriitor, Victor 
Babiuc fost ministru, Teodor Baconsky, diplomat, Gh. Boldur Lăţescu, 
prof. univ., cibernetician, Ioana Brătianu, Maria Brătianu, Emil 
Brumaru, poet, laşi, Ion Caramitru, Costin Cazaban, Smaranda Cazan- 
Livescu, Matei Călinescu, Mircea Cărtărescu, Vitalie Ciobanu, 
preşedinte PEN Club (Organizaţia Mondială a Scriitorilor, Rep. 
Moldova)(?!), Livius Ciocârlie, scriitor, Adrian Cioroianu, Denisa 
Comănescu, Rodica Culcer, Dan Culcer, Nicolae Dima, Andrei Dimitriu, 
fost preşedinte director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, 
Sorin Dumitrescu, pictor, Tudor Dunca, Smaranda Enache, Dan 
Erceanu, Constantin Eretescu, Anneli Ute Gabanyi, Georg Gane, scrii- 
tor, München, Sanda Golopenţia, prof. univ., scriitor, Providence, SUA, 
Vasile Gorduz, sculptor, Sergiu Grosu, loan Groşan, scriitor, Stere 
Gulea, Cristian Hadji-Culea, Anca Haţiegan, Alexandru Hâncu, 
Alexandru Herlea, fost ministru al Integrării Europene, Lucia Hossu 
Longin, realizator TVR Valentin Hossu-Longin, scriitor, Sorin Ilieşiu, 
inițiatorul prezentului Apel, vicepreşedintele Alianţei Civice, Marco M. 
Katz, preşedinte, Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea 
Antisemitismului în România, Thomas Kleininger, Gabriel Liiceanu, 
Silviu Lupescu, director Editura Polirom, Norman Manea, Nicolae 
Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Viorel 
Marineasa, Aurel Sergiu Marinescu, Mircea Martin, Claude Matasa, 
Irina Mavrodin, Sorin Mărculescu, Teodor Mărieş, preşedinte 
“Asociația 21 Decembrie 1989”, Octavian Mihăescu, scriitor, München, 
Germania, Ilie Mihalcea, jurnalist, Paris, Mircea Mihăieş, Dan C. 
Mihăilescu, Paul Miron, Christian Mititelu, Ioan T. Morar, Maia 
Morgenstern, Mona Muscă, Carmen Muşat, Bujor Nedelcovici, Radu 
Negrescu-Suțu, Virgil Nemoianu, Ambrozie Nicolae Nicoară, preşedinte, 
filiala Braşov, Asociaţia "Pro Basarabia şi Bucovina” (?!?); Adrian 
Niculescu, istoric, dr. lect. univ. S.N.S.P.A., Alexandru Niculescu, prof. 
univ., Paris, Cornel Nistorescu, Viorel Oancea, deputat, fost primar al 
Timişoarei, Andrei Oişteanu, preşedinte, Asociaţia Româna de Istorie a 
Religiilor, Stejărel Olaru, director, Institutul de Investigare a Crimelor 
Comunismului, Leonard Oprea, scriitor, SUA, Marius Oprea, preşedin- 
te, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, Anca Oroveanu, 
Ion Mihai Pacepa, general, Octavian Paler, Horia-Roman Patapievici, 
preşedinte, Institutul Cultural Român, Dan Perjovschi, grafician, Lia 
Perjovschi, Marta Petreu, Monica Ioana Pillat, loan Pintea, scriitor, 
preot, Bistriţa, Lucian Pintilie, regizor, Cristian Pîrvulescu, preşedinte, 
Asociaţia Pro Democraţia, Gabriel Pleşea, Andrei Pleşu, Ion Pop, prof., 
Universitatea "Babes-Bolyai", Cluj, Radu Portocală, scriitor, director, 
Institutul Cultural Român, Paris, Florin Postolachi, preşedinte 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 58 


“Asociaţia 15 Noiembrie 1987 — Braşov”, Nicolae Prelipceanu, Cristi 
Puiu, regizor, Silvia Radu, Tania Radu, vicepreşedinte, Institutul 
Cultural Român, Ștefan Racovitză, Geneva, Elveţia, Nestor Rateş, 
Constantin Răuţă, om de ştiinţă, Victor Rebengiuc, loan Roşca, 
cercetător, Teleuniversitatea din Montreal, Canada, Romulus Rusan, 
scriitor, Lavinia Stan, director, Centrul de Studii Post-comuniste, 
St.Francis Xavier University, Canada, Petre Stoica, poet, Valeriu Stoica, 
avocat, fost ministru al Justiţiei, Liviu loan Stoiciu, scriitor, Ovidiu 
Șimonca, redactor şef adj. “Observatorul Cultural”, Ana Şincai, Mihai 
Sora, Alex Ștefănescu, scriitor, Domnica Ștefănescu, director Ed. 
"Maşina de scris”, Stelian Tănase, analist politic, Alin Teodorescu, 
sociolog, Vladimir Tismăneanu, profesor de ştiinţe politice, University of 
Maryland, SUA, Cornel Todea, regizor, Alexandru Tomescu, editor 
“Alternativa”, Toronto, Canada, Lucian Turcescu, preşedinte, 
Societatea Canadiană de Studii Patristice, Concordia University, 
Canada, Florin Ţurcanu, istoric, Cornel Ungureanu, scriitor, Timotei 
Ursu, Anca Vasiliu, Ion Vianu, dr., membru - Senatul Alianţei Civice, 
Sorin Vieru, preşedinte, Fundaţia “Gheorghe Ursu”, Daniel Vighi, 
Smaranda Vultur, Dinu Zamfirescu, preşedinte, Institutul Naţional pen- 
tru Memoria Exilului Vlad Zografi, scriitor, Şerban Rădulescu Zoner, 
preşedinte Alianţa Civică, Alexandru Zub, academician... 


Întrebare (a mea şi doar a mea) naivă: ce vor fi căutînd în acest demers 
onest, legitim (şi atât de întârziat: 16 ani!, de către “democraţiile” ilieşti, de 
două ori şi constantineasca) al condamnării crimelor comunismului verii 
Oigenstein: Anca Răutu, fiica monstrului cu acelaşi pseudonume: Leonte 
Răutu şi Andrei Oişteanu, fiul politrukului NKVD Mişa Oigenstein, ultimul 
director al Uzinei de activişti de-stat-şi-de-partid “Ştefan Gheorghiu” - şi 
nepot al lui L. Răutu? Este normal (pentru noi, nu şi pentru ei, apostoli ai 
terorii generale de tip sovietic): nici Anca nici Andrei nu pot fi acuzaţi pen- 
tru crimele comise de părinţii lor (atât în Basarabia, pământ românesc, răpit 
de URSS în 1940), cât şi în restul României ocupat de tancurile sovietice, pe 
care veniseră ei, de la Răsărit, după 23 august 1944, să ne aducă lumina 
bolşevismului). Fiindcă noi nu suntem ca ei. Dar ei, ca trăitori pe pământul 
României, şi trăind bine de când se ştiu, nu se simt obligaţi de a declara audi- 
bil, citibil că dezaprobă faptele murdare, criminale, că nu (mai) împărtăşesc 
ideologia părinţilor?, deşi se impărtăşesc, în continuare, din supraavantajele 
elitarzilor colonizatori sovietici? În Franţa: nepoți ai unor fideli ai lui Pétain 
îşi fac mea culpa pentru colaboraţionism de rând, însă în România descen- 
denţii direcţi ai unor criminali precum fraţii Oigenstein, îşi văd de viaţa lor 
prosperă în desăvârşită şi batjocoritoare la adresa noastră nesimţire etică. Şi 
etnică. Şi în deplina nepăsare a victimelor părinților lor. 

Acest Oişteanu, vânător de “antisemiţi”, a avut neruşinarea să scrie în 
revista 22 din 28 ian.-14 febr. 2005: 

“Un caz insolit este cartea lui Paul Goma, Săptămâna roşie sau 
Basarabia şi evreii (Editura Vremea XXI, Bucureşti, 2004), care iese prac- 
tic din orice tipologie. Goma nu se mulţumeşte să fie, ca alții, negaţionist. El 
admite Holocaustul din România, dar îl motivează, îl justifică. O teorie atât 
de aberantă încât nici măcar nu este pedepsită de lege”. 

Dacă teoria mea ar fi fost “pedepsită de lege”, Andrei Oigenstein s-ar fi 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 59 


îmbogăţit cu încă 10 000 dolari de la Ephraim Zuroff (din “fondurile de 
recuperări”), pentru “demascarea” mea! O asemenea creatură s-a strecurat şi 
pe o listă de semnatari care (în principiu) cer condamnarea comunismului! 
De ce s-a băgat şi aici, nesimţitul? Pentru că nimeni dintre victime nu i-a 
spus: «Locul tău nu-i aici, locul tău e printre slugile ruşilor!»; sau pentru că, 
la întrebarea: «Ce cauţi tu aici?», el să răspundă senin: «Să vă consiliez! Să 
aflaţi şi voi cum arată comunismul pe dinlăuntrul Cartierului Primăverii»... 


Ce am învăţat din lecţia primită ca un pumn între ochi la 10 martie 
2006? Nimic nou, din nefericire pentru neamul românesc, doar confirmări: 

- Solidaritatea este necunoscută pe meleaguri (vezi şi teoria Anei 
Blandiana : ‘La noi, în timpul tiraniei nu era posibilă solidaritatea”- citeşte: 
dacă Stăpânirania nu-i dădea bilet de voie...). 

În schimb funcţionează din plin mioieriticul spirit de turmă: dacă 
românul (şi românca, tricoloră şi dânsa) vede o coadă, nu întreabă ce se dă 
acolo, se aşează numaidecât. Şi aşteaptă, cu conştiinţa datoriei împlinite 
(Căci, ce face Românul - în afară de faptul că el este etern? Românul aşteaptă 
- să vină “americanii'”). De aici, din coada cozii, a văzut că celor din faţă nu 
li se întâmplă nimic rău: nu sunt bătuţi, înjuraţi, nici măcar certaţi: înseamnă 
că e voie de la Primărie să semneze-la-coadă ce-o fi de semnat - apoi nu se 
poate să nu se dea ceva... 

- Nu mai este valabilă capacitatea (sic) intelectualilor de a citi-scrie. 
Ştiutorii de carte (unde mai pui: scriitorii!) dacă de scris, scriu, de citit ce au 
scris alţii... Cum adică: să abandoneze ei scrierea propriilor opere nemuritoa- 
re, pierzînd timpul cu citirea a ce au scris alţii? «Ce, eş’ nebun?», vorba per- 
sona-jului caragial”. 

“După revoluţie” din ce în ce mai rari au devenit recenzenţii cititori ai 
cărţile recenzate; criticii literari care, înainte de a se rosti despre o carte, 
consimt la sacrificiul de sine: citirea cărții lăudato- nimicite au părăsit acest 
obicei păgubos: nu citesc decât o singură pagină scrisă de “celălalt”, numai 
că prezentarea de pe pagina a IV-a nu aparţine totdeauna autorului, ci editorului. 

Cum să se comporte altfel aceşti oameni de carte români faţă cu un 
Apel ca cel discutat? Adică să-l citească întâi, abia apoi să-l aprobe-dezapro- 
be? Să piardă ei timp cu... cititul? Dar omul de carte român, în majoritate 
zdrobitoare, deşi nu are încredere nici în nevastă, nici în frate, nici în mamă, 
nici în tată - în cazul unei manifestări a spiritului de turmă se năpustesc după 
Berbecul Imaginar: Iliescu, Becali, Manolescu (vezi ultima “unanimitate” a 
scriitorimii române: “antisemitizarea” mea...). Şi consimt. Şi aderă. Şi sem- 
nează (cu drag). Dacă au semnat alţii înaintea lui... 

Dacă vreun nebun - oricum: un ne-român - atrage atenţia amicului că nu 
citise ceea ce semnase (am făcut, neintenţionat, experienţa în legătură cu 
Apelul discutat) - acela reacţionează curat-româneşte: 

- fie recunoaşte-cinstit că nu citise, că nu ştia “ce conţine hârtia”, însă 
cum 1-0 recomandase un vecin, cum o semnaseră şi alţi colegi-de-breaslă - 
semnase şi el. A, da: a fost omisă chestia cu Basarabia... El e oltean get- 
beget, pandur, nu vrea să aibă nimic în comun cu basarabenii înapoiaţi, rusofili...; 

- fie admite că citise textul, însă cum era grăbit, nu observase că lipsea 
“problema Basarabiei”; apoi el, ardelean, are probleme cu ungurii care vor 
Ardealul, “problema Basarabiei” să şi-o rezolve basarabenii singuri, ca nişte 
băieți mari, cum făcuseră ardelenii: ei singuri, cu mâna lor se liberaseră 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 60 


de unguri; 

- fie - minune: există, totuşi, români care, călcîndu-şi pe inimă, murmură: 

«Da, dragă, iar am făcut o nefăcută... Îmi pare rău că am pus semnătura 
pe o... injustiţie, dar, spune: tu ce-ai fi făcut în locul meu? Uite: istoria pe 
care o ştiu e cea pe care am învăţat-o la şcoală şi pe care părinţii, bunicii nu 
mi-au contrazis-o - ca să nu pățim cu toţii ce mai păţisem. Aşa că nu 
cunoşteam amănuntele cu Basarabia, cu Bucovina, cu Herţa, cu Cedarea, cu 
Retragerea Armatei - de unde să le cunosc, dacă...? În ultima vreme am auzit 
ceva, dar nimic nu mi-a rămas. lar cărţi... Şi azi simt, aşa, un fel de jenă - 
spune-i frică, dacă vrei - de cărţile pe ne-linie; ştii că frate-meu cel mare a 
fost anchetat pentru “Doina” lui Eminescu, pentru Goga şi încă pentru alţi 
autori epuraţi... Bunicii dinspre mamă sunt din Basarabia, bunelul a fost 
deportat în Siberia, mama era copilă când s-a refugiat în Regat - câte necazu- 
ri a îndurat în Oltenia, în Banat, apoi în Bărăgan, cu “titoiştii” - eu acolo m- 
am născut, într-un bordei... Atunci s-a jurat că nu va face nimic ilegal care 
să pericliteze viitorul copiilor»... 

Ce mai poţi spune faţă cu astfel de, nu neapărat adevăruri (ce-i acela 
adevăr?), ci cu asemenea crâncenă realitate? Ce poţi face decât să-ţi înghiţi 
lacrima cât o gutuie înţepenită în gât? 

Unii dintre cinstiţi gândesc că o casă se ridică în etape; că încetul cu 
încetul se face oţetul; că nu este înţelept să ceri totul dintr-o dată, ci azi una, 
mâine alta - până la urmă ajungem cu casa gata, întreagă! 

Dacă ar fi aşa... Dar nu este - aşa: 

Noi, Românii nu trebuie (ba chiar: să ne interzicem şi să ne suprave- 
ghem îndeplinirea) să ne milogim. Noi nu cerşim, nu implorăm să ni se arun- 
ce un oscior, o cojiţă de pâine. Noi cerem, nu drepturi, ci respectarea dreptu- 
rilor noastre. Inalienabile. Şi întregi! De la care neam de robi, de slugi au 
învăţat ai noştri să nu ceară, azi, şi cutare şi cutare - «întâi să ne vedem în 
Europa, apoi o să cerem, he-he-he, şi luna de pe cer, nu doar Basarabia-aia. ..»? 

Românii nu au cerut (de la cine, pentru Dumnezeu?) şi Basarabia-aia, 
nu pentru că Basarabia-aia ar fi greu de obţinut (de la cine, oameni buni?). 

Ci pentru că românul nu are coloană vertebrală. lar când vrea să 
recupereze un drept furat, o trage pe milogeală, pe cerşetoreală, recurge la 
bacşiş - de parcă ar cere cine ştie ce favor. 


11 Martie 2006: zi de pre-doliu naţional - adevăratul Doliu va fi în 27 
martie, când se vor împlini 88 ani de la Unirea Basarabiei cu România, în 1918. 

În aceşti 88 ani s-au adunat trei cedări, trei vânzări: 

Prima: la 28 iunie 1940; 

A doua: imediat după “revoluţie” când, basarabenilor veniţi fuga-fuga, 
să ceară Unire cu Patria Mumă li s-a răspuns că Muma Patrie nu are nevoie 
de încă trei milioane de minoritari - altfel românofoni...; 

A treia: cea din 10 martie 2006. 

Ne-aţi vândut, fraţilor, ne-aţi “tratat” ca în Mioriţa. Nu mai rămâne 
decât să ne crăpaţi capul cu un pietroi în timp ce dormim. 

Ziua de 27 martie va fi o aniversare fără sărbătoare. 

Va fi un Prohod. 

Paul Goma 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 6l 


Am impresia că am impresia că... 

Auzind cu un sfert de ureche (nu ascultînd) la radio, am reținut: 
La “Bruxelles” cel mai fidel susţinător al României în UE este Pierre 
Moscovici - cu o condiţie: “să nu se mai vorbească despre Moldova” 
(citeşte: Basarabia). 

În capul meu harababurizat de vârstă, de oboseală, de mânie au 
început a se face oarecari legături. În semi-trezie (sau semi-dormie), 
am avut următoare “revelaţie” - statică, nu în mişcare, de parcă era 
scrisă la tablă, cu nume încadrate, cu săgeți... 

Când m-am trezit (de-a binelea), rămăsesem cu următoarea schemă: 

- Existenţa şi intervenţia fulgerătoare a lui Pierre Moscovici în 
vara anului trecut, după ceremonia de la Luxembourg pe lângă guver- 
nanţii de la Bucureşti - împotriva discursului băsescian - şi împotriva 
discursatorului (când Băsescu a vorbit limpede despre dorinţa români- 
lor de a fi anulate prevederile din Pactul Stalin-Hitler şi din cel de la 
Ialta). Aşa se va fi explicînd “tăcerea” din ţară asupra acestor chestiuni; 

- Decizîndu-se, în sfârşit, să se prefacă a condamna comunismul, 
Tăriceanu (cel care pare a fi fost releul lui Moscovici), i-a dat instruc- 
tiuni lui Marius Oprea în acest sens: pentru a avea sprijinul 
“Bruxelles”-ului în chestiunea intrării în EU, trebuia să menţină, chiar 
să întărească legătura cu Pierre Moscovici). 

- Cum Pierre Moscovici este de multă vreme în strânse legături cu 
“R. Ioanid” - care l-a avut profesor pe tată-său, Serge Moscovici -, 
Tăriceanu i-a sugerat-ordonat lui Oprea să-l... coopteze pe acesta în 
Consiliul de Onoare al viitorului Institut pentru Investigarea Crimelor 
Comunismului. 

Terenul era pregătit de ani de zile: în jurul lui Serge Moscovici 
s-au ţinut toate-toate şedinţele de antisemitizare, atâta ale lui Eliade şi 
Cioran, (şi ale lui Eugene Ionesco, prin Lavastina) cât şi a mea - ca 
singurul viu. Participanți: membrii celulei bolşevico-sioniste: M.D. 
Gheorghiu, Lavastina, Maria Mailat (ei, da, Mailata!)... 

lată căci pentru de ce fata morarului şchioapă este ea! 


Miercuri 15 martie 2006 


Astă-noapte am dormit 9 (nouă!) ore, dar tot obosit sunt. M-a 
atins, m-a pălit, m-a pus în genunchi Apelul ilieşiesc - în fapt efectele 
lui. Mai întâi printre prietenii care au semnat: Ştefana Bianu, Dan 
Culcer, LIS, Pleşea, Nicolae Dima, Suţu; apoi printre ne-duşmani: 
Nedelcovici, Portocală, Maria Brătianu, Costin Cazaban, Ruxandra 
Cesereanu, Annely Ute Gabanyi, Anca Haţiegan, Ilie Mihalcea, 
Stejărel Olaru, Dan Perjovschi, Vladimir Tismăneanu...; chiar dintre 
duşmani: Gabriela Adameşteanu, Vitalie Ciobanu, Smaranda Enache, 
Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Mircea Mihăieş, Dan C. 
Mihăilescu, Daniel Vighi, Smaranda Vultur... - iată: pe Oişteanu nu l- 
am pus la nici o categorie, lui i-ar necesita un tron doar pentru el: al 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 62 


nesimţitoriei. 

Avînd o oareşcare experienţă în materie, mă abţin de a întreba, 
desigur, retoric : «Ce-i mâna pe ei în luptă?». Fiindcă nu s-ar ajunge la 
nimic. Ba da, s-ar ajunge: la nimic. 

Oricât ar pretinde duşmanii mei - şi neduşmanii cei neinformaţi - 
că eu am atacat primul, totdeauna, violent şi nedrept..., adevărul este 
că (aproape) totdeauna am răspuns unor atacuri, am dat replica, uneo- 
ri cu întârzere de multe luni (lui Breban şi lui Țepeneag după un an şi 
jumătate de atacuri neîncetate, imbecile). 

Până la 10 martie acest an cunoscusem: excluderi, expulzări, 
trădări - dar câte una; câte unul (mă trădase). Or acum mi s-au prăbuşit 
în moalele capului, nu o avalanşă de zăpadă, ci una de pietroaie. 
Adevărat, unii cu sfert, cu jumătate de gură recunoscuseră că se înşela- 
seră, alţii continuă a pretinde că... poate nu greşiseră întru totul, în 
fine, cei mai mulţi tac. Ceea ce înseamnă că sunt români adevăraţi: n- 
ar recunoaşte pentru nimic în lume că au greşit, acest “act” în concepţia 
lor rurală (şi eterno-veşnică, altfel cum dracu” să-i spun?) ar dovedi o 
mare slăbiciune, chiar o negare a lor. 


Joi 16 martie 2006 


Istovit. ŞI... uluit: chiar nu am dreptul la măcar două zile una 
după alta de... linişte? De ne-hăituială? De veşti ne-proaste-proaste? 
De ne-catastrofe de toate felurile, de toate... naturile?Se vede că nu. 

Ieri am scanat, totuşi, presa din clasorul “1990”. Azi mă voi 
ocupa de cele două cu “1991”. Îmi urez curaj. 

Altfel spus: o eficace strângere din dinţi; şi din buci. 


Vineri 17 martie 2006 


Am dormit două ceasuri: degeaba. Oboseala va fi venind, nu de 
pe-la-trup. 

Ieri Ilieşiu, ca de obicei, pieziş, adică nu mie adresîndu-se, a 
tentativat să polemizeze cu mine. Să tot tentati”... -etcetereze. 

Acum, dimineaţa am găsit în cutia de scrisori un mesaj de la 
Dan Culcer. El mă anunţase de alaltăieri că îmi scrisese un răspuns la 
textuletele trimis înainte de textul mare (“Doliu pentru Basarabia”). 
Dar că renunţase. Înregistrasem, fără comentarii. lată însă că nu l-a 
răbdat inima se ţină de cuvânt. Nu ştiu dacă ceea ce mi-a trimis este 
răspunsul anunţat dar renunţat (sic), ori ceva nou - cu ceva vechi. 

Mai bine l-ar fi trimis pe primul. Acela ar fi fost, dacă nu mai 
adevărat, atunci mai autentic. Oricum, Dan Culcer - în mesajul său - nu 
vorbeşte nici din întâmplare de “cestiune”: semnătura lui pe un apel 
din care Basarabia şi Bucovina erau excluse, evenimentele cu pricina 
fiind, vai, “înainte de 1945” (această dată va deveni piatră de hotar în 
cercetarea istorică, precum: “înainte/după 23 august 1944”) apel care 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 63 


încă opreşte evenimentele - şi culpabilitatea comuniştilor - la “momen- 
tul revoluţiei”, decembrie 1989. Aşadar, nici o urmă-umbră de măcar 
jenă că aderase la un astfel de program (în textul “Doliu...” amintisem 
oportun că mai semnase acum un septenal Apelul Ruşinii, cel pentru 
re-alegerea lui Iliescu)... 

În schimb, ca să zic aşa, foloseşte metoda: «Tu vorbeşti, care 
linşezi negri?», pentru că dădusem şi exemplul unui ardelean în 
nepăsarea lui etnicistă faţă de Basarabia şi de Bucovina... Da de unde!, 
cărţile mele sunt pline de astfel de “exemple”, pentru că de la 9 ani am 
trăit în Ardeal şi am trăit pe proprie piele “sensibilitatea” localnicilor 
faţă “vinituri” ca noi, faţă de oamenii din alte provincii... Or, 
întâmplător, în ardeleanul din text nu îl văzusem pe Dan Culcer. Aşa. 
Am cunoscut şi alţi, mulţi-alţi ardeleni. 

Ceea ce însă m-a întristat: în loc să se privească în oglindă, să se 
cerceteze, să afle dacă nu cumva a greşit el pe undeva (poate da, 
poate ba), Dan Culcer mi-o întoarce asftel: 


“Apelul (Iliesiu) poate fi vazut si ca un proiect cu voie de la "politie" 
(...) altfel nu se explica discursul - doar aparent necoordonat - al unor publi- 
cisti si fosti politisti (Pacepa doar “fost politist?” , calificativ folosit de Andrei 
Cornea despre securiştii-toată-ziua - nota mea, P.G.), de la Michael Saphir la 
Vladimir Tismaneanu, de la Mihai Pacepa la unii din colaboratorii Revistei 
22, din care v-am trimis recent mostre. Gasiti numitorul comun! Ghici ciu- 
perca, ce-i? 

“Ceea ce nu insemna ca trebuia lasat pe mina lor. Daca Paul Goma ar 
fi semnat, poate ca toti “acuzatorii” sai ce vor citati in proces s-ar fi retras 
si cine stie daca nu era mai bine (subl. mea. P.G.). Astfel nimeni nu mai 


39:99 


putea cere aminarea tactica a afirmarii chestiunii Basarabiei pina dupa “integrare . 


Ce să mai spun? Deci prietenul Dan Culcer mă învinovăţeşte că 
nu am semnat şi eu Apelul Ruşinii Naţionale! Şi ca să nu rămână doar 
la culpabilizarea (mea!) îmi explică ce bine ar fi fost dacă aş fi semnat 
- repet: “nimeni nu mai putea cere aminarea tactica a afirmarii 
chestiunii Basarabiei pina dupa “integrare”! Ei, bravos! 


Sâmbătă 18 martie 2006 


Veste încurajatoare despre/asupra lui M. Stănescu. De-ar fi şi 
confirmată. 

Am aflat că Andrei Vartic (se) mişcă încă. Basarabeţii-bieţii: ei 
mişcă, fiind încă vii. 

Cum nu se poate mai bine a căzut peste sufletele noastre chircite 
de depresiune mesajul trimis de Flori Stănescu. Si Anei şi mie ne-a fost 
balsam. După ce ne-am bucurat, am gustat şi calitatea textului: scrie 
foarte bine Madam Stănescu (dar nu este singura în familie...). Mai 
bine decât mulţi bărbaţi. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 64 


Destinul lui Paul Goma — onoarea sentimentului de a fi român 
Flori Stânescu 

Mariana Sipos, Destinul unui disident: PAUL GOMA, cu un studiu de 
Iuliu Crăcană: „Paul Goma — Dosarele de securitate”, Bucuresti, Editura 
Universal Dalsi, 2005 . 

„.„„acest fel teribil si tragic în care un popor întreg abdică de la dreptul 
lui de a rezista la ceva atât de inuman, atât de crud si de degradant cum este 
o dictatură totalitară. "(Mario Vargas Llosa) 

„Paul Goma este unul din oamenii minunati ai acestui pământ si nici un 
efort făcut pentru el nu e prea mare. E chiar un privilegiu cărora nu multora 
le e dat.” (Mariana Sipos) 


Primul citat reproduce spusele celebrului scriitor, în interviul acordat 
Marianei Sipos la Madrid, în august 2005. Cel de al doilea redă o parte a unui 
mesaj electronic al Marianei Sipos câtre mine (23 februarie 2006), în care îi 
spuneam, printre altele, cât de bună este cartea dedicată lui Paul Goma. 

În iulie 2005, la Paris, Paul Goma îi răspundea jurnalistei: „Dacă 
spunem mereu, cu bună dreptate, că Securitatea este criminală, se pierde din 
vedere contributia noastră, chiar a victimelor.” 

lată trei citate suficiente pentru a amorsa discutia noastră în jurul cârtii 
de fată. 

Destinul unui scriitor este acela de a depune mârturie. Căci, cine este 
acest Paul Goma, după cum se întreba Eugen Ionescu? El este, după cum 
răspunde tot lonescu, nici mai mult nici mai putin: „pur si simplu un scriitor, 
acest animal care povesteste ceea ce stie.... Adică ceea ce ar fi trebuit să 
facă scriitorii generatiei sale (sau, în chiar stilul lui Paul Goma, putem spune: 
hai, nu toti, măcar 20; dar ne-am fi multumit si cu trei!) 

În scrierile sale, Paul Goma vorbeste despre martori si a depune 
mărturie, ca si despre normalitatea scriitorului care a râmas ancorat cu dem- 
nitate în realitatea zilelor lui. Ca orice muritor, omul demn este supus grese- 
lii, dar să faci din când în când aprecieri eronate nu-i totuna cu a oculta si 
deforma intentionat adevărul. 

Îmi permit să spun: dacă Paul Goma nu ar fi suferit atât de mult, încă 
din copilărie, dacă nu ar fi fost atât de nedreptătit de fratii lui români, nu am 
fi reusit să constientizăm cât suntem de meschini, cât de puternic este spiri- 
tul nostru de conservare, cât de mult ne dor ochiurile din plasa relatiilor 
sociale si profesionale, cât suntem de principiali doar atunci când nu avem 
nimic de pierdut — ba, chiar dimpotrivă! Si cât de incapabili suntem să reac- 
tionâm ferm, fâră să stâm prea mult pe gânduri, atunci când gravitatea 
momentului o cere. 

Pe măsura trecerii timpului devenim mai constienti, stâm mai bine pe 
picioarele noastre si suntem din ce în ce mai multi aceia care ne comportâm 
în acest fel. Unii se conving că au gresit votându-l pe Iliescu (pentru că 
C.V.T. ar fi fost mai râu!!!); altii că l-au schimbat cu Băsescu, si, ce păcat, cà 
nu mai există partid national-tărănesc în arena politică etc. etc. Însă memoria 
noastră este precum tàrâna drumurilor de tară sub arsita verii: îi frige pe multi 
la tălpi dar nu tipă decât câtiva. Si toate riscă să se cufunde în uitare. 

Mereu ne lipseste ceva... Acel ceva care nu se pipâie, care nu se conta- 
bilizează în kilograme de carne si brânză, în toale de import, în numârul càr- 
tilor scrise, al rebusurilor completate în autobuz si al călătoriilor în Occident. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 65 


Ceva ce îi face pe cehi, polonezi, unguri să se simtă mai bine propria piele 
atunci când sunt în tările lor, dar si când le trec granitele comunitare. 

Poate că tocmai ceva-ul care a determinat-o pe Mariana Sipos să scrie 
prima — si singura până acum — carte despre Paul Goma. Este un sentiment 
înâltător să recunosti că cel mai curajos om din România la ora actuală, când 
Paul Goma este acuzat de antisemitism, este o femeie! (Să nu mai spuneti 
domnilor vreodată că femeile sunt „sexul slab” sau c-ar fi „slabe de înger!”) 
Pentru că în România postcomunistă a anului 2006, să scrii de bine despre 
Paul Goma este un act de curaj, de demnitate, de solidaritate, de normalitate. 

„Cu alte cuvinte, o carte despre Paul Goma. 

Nu o monografie în genul càrtilor didactice, rigide, consacrate scriitori- 
lor clasicizati, pe care ni le impunea bibliografia scolară, ci o carte accesibilă 
tuturor, cu un minim de informatie despre Paul Goma: parte (importantă) din 
istoria noastră recentă si scriitor despre care au fost puse în circulatie atâtea 
dezinformări si mistificări ale Securitătii, într-un mod atât de diabolic si de 
pervers, încât persistă si astăzi. Chiar si acolo unde te-ai fi asteptat cel mai 
putin. Adică în elita intelectuală postdecembristă. (...) Că Paul Goma merita 
mai mult? Bineînteles! Dar, dintr-un motiv sau altul, nu a fost să fie!” 

În felul acesta delimitează autoarea cărtii termenii si stilul în care a 
conceput cartea. Grabei în care a fost finalizat proiectul i se datorează numă- 
rul mare de greseli de literă si câteva nepotriviri, care însă nu afectează nici 
continutul si nici lectura. Acestea au fost, cu sigurantă, remediate în supli- 
mentul de tiraj. 

De ce o carte despre Paul Goma? Iată o întrebare care ar putea fi pusă 
si la care Mariana Sipos răspunde consistent, dinamic, cu talent literar si 
jurnalistic si, în primul rând, cu multă responsabilitate. Redesenarea traseu- 
lui biografic al scriitorului, dialogurile cu acesta, argumentarea afirmatiilor 
cu documente din arhivele Securitătii, ajungând la opinii exprimate despre 
Paul Goma si la rezultatele unei anchete jurnalistice din ianuarie 2005, fac în 
permanentă trecerea spre subiecte grave, importante, care ar trebui să iste 
ample dezbateri nationale. Cartea curge cu nerv, asemenea unui film de actiu- 
ne, în care regizorul stăpâneste arta filmării si conceptul scenariului. 

Ca mesaj, marele merit al acestei cârti rezidă în recuperarea umanității 
scriitorului si opozantului anticomunist, a luptătorului de o viată pentru drep- 
turile omului — Paul Goma. Cel care a fost acoperit pe nedrept, resentimentar 
si jalnic, de atâtea râutăti si acuze, cu precădere în ultimii ani. Iar noi, din vre- 
mea comunistă, ne-am obisnuit să reactionăm mimetic la clisee, uitând să ne 
întrebăm din când în când: Omul acesta- Paul Goma — are sau nu dreptate? 

Cartea Marianei Sipos rotunjeste preocupările sale anterioare: discutii- 
le — pe bandă audio si video —, documentarea în arhive, vizita în satul natal al 
lui Paul Goma, ancheta de presă ocazionată de aparitia televizată la OTV a 
sinistrului securist Nicolae Plesită, reconstituirea momentului 1977 prin vizi- 
tarea fostului apartament al familiei Goma din cartierul bucurestean „Drumul 
Taberei”. 

M-a impresionat foarte mult o propozitie din Argumentul cârtii, care 
indică imboldul intim al autoarei: „Pentru că eu mereu aveam ceva de poves- 
tit despre Paul Goma.” În timp ce lumea bună nu vrea decât să-l tacă, atunci 
când nu aruncă vorbe iresponsabile. Ifosele, cu pretentii aristocratice, moftu- 
rile de vedetă si bocancii autoritari (zvârliti de la înâltimea diverselor scaune 
profesionale) ne împing pe unii dintre noi — destul de multi — să nu mai citim 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 66 


22-uri, Dileme, Observatoare culturale si alte Românii literare. Pentru că nu 
mai stim cui se adresează: autorii îsi scriu unii altora si se citesc între ei. În 
orice caz, ei nu ni se adresează si nouă, celorlalti, la fel cum eludează si pro- 
pria-ne realitate. Trăim într-o tară în care personalitătile lipsitei de modestie 
culturi române si VIP-urile (din politică, mass-media, fotbal etc.) au iesit la 
suprafată ca uleiul. Au acelasi tip de comportament: le place foarte mult pute- 
rea-cu-orice-pret. Pe parlamentari i-am ales noi, pe principiul reprezentati- 
vitătii (asa suntem, asa ne reprezentâm!), dar pe liderii culturnici, nu! Ei îsi 
ridică singuri statui. Să si le ridice, dar să nu mizeze că vom pune umârul ca 
să nu li se clatine soclul. 

În ultimul număr al Dilemei vechi (110/3-9 martie 2006), cunoscutul 
psihiatru si scriitor Ion Vianu spune: „În 1977, faptul că am putut vorbi liber 
a fost extraordinar. O usurare fantastică, o plăcere în sensul cel mai strict al 
cuvîntului. Atît de mare încît, la un moment dat, desi eram pe plecate, nu 
întelegeam de ce mai vreau să plec. Atît de bine mă simteam, ca om liber, 
într-o tară a constrîngerii.” Pentru a configura mai bine atmosfera de „liber- 
tate” a anului 1977, continui tot cu I. Vianu, citat de Mariana Sipos: „Începui 
a mă duce zilnic la sotii Paul si Ana Goma. A mă putea apropia de ei, oame- 
ni care de ani de zile isprăviseră cu ambiguitatea, care aveau curajul în acea 
societate contaminată de minciună până în ultima ei fibră să spună ce gândesc 
si să actioneze precum vorbeau era pentru mine o supremă consolare; Paul 
era un om despre care puteai spune, în primul rând, că ceea ce îl caracteriza 
era iubirea adevărului [subl. m.].” (p. 237) 

Revenind la discutia reprodusă în Dilema veche, trebuie să citez si 
întrebarea Simonei Sora, care a generat un răspuns cel putin bizar: 

„5.S.: Dvs. întelegeti, ca om care a fost foarte apropiat de Paul Goma, 
ce se întîmplă cu el acum? Cred că, asa cum nu a fost înteles atunci, proba- 
bil nu este nici acum înteles. Sau e ruptura atît de mare... 

I.V.: Sînt dezolat de ceea ce se întîmplă cu Paul Goma, pentru că, atun- 
ci, în 1977, demersul lui Goma mi s-a pârut salutar. Dar faptul cà acum 
adoptă teze de extremă dreaptă si că este într-o opozitie sistematică cu abso- 
lut tot ce se întâmplă diminuează valoarea actelor lui anterioare. Spunem 
despre el că e un Neinsager, un negator total, universal. Deci asta introduce 
un dubiu asupra negatiei lui de atunci, ceea ce pe mine mă afectează...” 

Este greu de pâtruns cum poate diminua atitudinea actuală (în fapt, din- 
totdeauna aceeasi!) a lui Paul Goma „valoarea actelor lui anterioare”. 
Aceasta poate să însemne două lucruri: că autorul citat interpretează trecutul 
în functie de idiosincraziile prezente sau că ne invită să ne însusim etichete- 
le lipite de Securitate: „Goma nu reprezintă nimic/prin spiritul de frondă afi- 
sat urmâreste realizarea unor interese personale dubioase/Paul Goma nu este 
o personalitate în lumea scriitorilor/ în mediocritatea lui/ indivizi de teapa lui 
Paul Goma etc.” (documentele din care am citat sunt incluse în cartea M. 
Sipos). 

Nu cumva este obligatoriu să ne întrebăm de ce a construit Securitatea 
un dispozitiv atât de impresionant pentru anihilarea unui singur individ: neîn- 
semnat, dubios, lipsit de talent, ... nebun? Cu alte cuvinte: Paul Goma în 
1977 nu a fost un apărător veritabil al drepturilor omului, ci un negator total, 
asa cum astăzi este „diagnosticat” ca antisemit. 

Să ne mai întrebâm? 

„De ce este atît de urît Paul Goma de câtre intelighentia română? Ce nu 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 67 


i se poate ierta? De ce, de la injurie, delatiune, conspiratia tăcerii si retur, s-a 
încercat si se încearcă orice mijloc de anihilare simbolică (anihilarea fizică a 
încercat-o, din fericire fâră succes, Securitatea, prin agentul Haiducu)? 
Insistînd în anihilarea lui Goma, intelighentia îsi dezvăluie un enorm com- 
plex. L-as numi complexul reprezentativitâtii ilegitime pentru societatea 
civilă. (...) Autoritatea lor morală e subredă, se bazează pe consensul tacit de 
a nu tulbura apele de dinainte de '89 (si, vai, de după). Paul Goma le-a tulbu- 
rat, dezvâluind lasităti de nebânuit la fete atît de subtiri, egoisme care au 
năruit orice sperantă de solidaritate, ignominii frapante într-o relatie de pre- 
supusă prietenie, păcate omenesti, prea omenesti, poate acceptabile, de iertat 
într-o lume normală, dar care, în comunism, au descurajat miscările de anver- 
gură, lăsîndu-i singuri si la discretia regimului pe initiatori. Lucrul acesta nu- 
l uită nici Goma — cum să-l uite? ar fi similar cu a-si bate joc de sine însusi — 
„nici inamicii sài.” (O. Nimigean, Goma. Paul Goma. Nici mai mult si nici 
mai putin, în revista electronică „Tiuk!”: www.tiuk.reea.net si în revista 
„Timpul”, dec. 2005) 

Ca si în 1977, Paul Goma rămâne un solitar. Pentru că firavele semne 
de solidarizare sunt mai degrabă recuperări ale unei demnităti individuale, 
terfelită — cu voia noastră — înainte de 1989. Decizia Marianei Sipos de a 
publica în cartea de fată răspunsurile primite cu ocazia anchetei de presă din 
ianuarie 2005 (care a fost initiată de jurnalistă în urma emisiunii televizate 
din 19 ianuarie, în care generalul de Securitate Nicolae Plesită a fost lăsat de 
câtre moderator să se lăfâiască precum patrupedul, fără nici o constrângere 
impusă de deontologia jurnalistică) mi se pare salutară. Majoritatea celor care 
au dat curs cererii sunt scriitori, câtiva ziaristi/scriitori, patru analisti politici, 
un medic, un medic-scriitor, un om politic (dar nu de la rampă!) si un profe- 
sor universitar. Din cei aproximativ 70 de contactati prin e-mail, au răspuns 
numai 21. Toate răspunsurile sunt la obiect, referindu-se la prestatia securistă 
a securistului Plesită. Câteva sunt mai supărate. Singurul care aduce vorba, în 
context, de relansarea „Punctului 8 de la Timisoara” este Andrei Dimitriu, 
vicepresedintele PPCD (punct introdus în platforma-program de PNT, pe 
vremea când încă mai era... un partid), convins fiind că acesta ar putea contri- 
bui la „igienizarea” societătii românesti. 

Apoi, spune unul dintre repondenti, scriitorul Daniel Vighi: „Avem 
obligatia morală si civică să recunoastem cu totii faptul indiscutabil că Paul 
Goma este cel mai redutabil si curajos disident anticomunist pe care l-a avut 
cultura română. (...) m-am multumit să rezist cultural, mi-am construit un 
alibi asemenea colegilor mei de generatie, si am petrecut după aceea ani de 
zile în ură si dispret neputincios la marginea orasului si am tot încasat pumni 
în constiintă si constat că-i încasez si azi. (...) Bătaia administrată lui Paul 
Goma a fost doar fizică, a noastră a fost una morală. Nici măcar nu simt 
nevoia să-i întorc lui Nicolae Plesită vorbele cu care el «a insultat, calomniat 
si înjurat la propriu pe Paul Goma» pentru că acesta nu poate fi insultat, 
calomniat si înjurat de tortionarul sâu, futu-i mama ei de viată pe care am 
trăit-o.” (p.200-202) Acesta nu este un simplu răspuns punctual la un ches- 
tionar care functionează, vrând-nevrând, după reguli statistice. Ci un admira- 
bil act public de câintă din partea unui om care se face vinovat de „admiratie 
vinovată” si care îsi îndeamnă confratii să depăsească „principial animozită- 
ti sau inconforturile pe care pozitiile transante ale lui Paul Goma le-au putut 
stârni în anii de după revolutie în mediile culturale.” 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 68 


Dar să nu ne mai miràm că Goma este unic. La mai putin de o lună dis- 
tantă, scriitorul Daniel Vighi a alunecat din pozitia de principialitate, desco- 
perind că „cel mai redutabil si curajos disident anticomunist” a devenit 
„antisemit”. 

Spune Radu Portocală în răspunsul sâu la ancheta initiată de Mariana 
Sipos: „Prea multe acceptări s-au acumulat din 1990 încoace, prea multe legi 
proaste, prea multi indivizi murdari au fost iertati sau chiar spâlati (si, nu o 
dată, cu ajutorul inconstient al «societătii civile»), prea des memoria s-a lăsat 
condamnată la tăcere. Am fost, împreună cu altii si în repetate rânduri, acu- 
zat de intransigentă. Adevârul e că, în România, intransigenta a fost ocupatia 
semi-clandestină a unui grup mult prea restrâns — un fel de club al pestifera- 
tilor. Un Plesită nu putea, astfel, decât să se simtă asigurat.” (p. 215) 

„Intransigent — care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu 
acceptă concilieri sau compromisuri; incoruptibil. V. neînduplecat. — din fr. 
intransigeant. (Cf. DEX)” 

Asadar, gesturi care nu reusesc, iată, să se închege într-un proiect alter- 
nativ viabil, pornind de la principii si urmâărindu-le tot pe acestea. România 
este o tară a găstilor, a cluburilor gâăscoase, a matrapazlâcurilor si intereselor 
gâinăresti, a idealurilor spulberate, în care azi spui una si mâine fumezi alta. 
(Singurul „club” onorabil în care am păsit, neavând nevoie de legitimatie de 
membru, de tinută obligatorie sau de fasoane, este „Club A”!) 

Acasă — la Paul Goma -— este cald si primitor, este înmiresmat si 
profund, te simti ca într-un castel fermecat, invincibil, care impune teamă si, 
deopotrivită, respect. Nu mai ai sentimentul unei limbi insuficient lucrate, 
limba unui popor mic si lipsit de ambitii. Căci el împinge în marea literatură. 

Cartea Marianei Sipos reconstituie, cu multă câldură si fior liric, acel 
acasă al copilăriei basarabene, atât de scurtă si de necâjită, dar, totusi, atât de 
vie si bogată, luminată de multiplele perspective oferite de calidor. Memoria 
lui Paul Goma este ocrotită cu tandrete si sperantă de românii basarabeni care 
stiu cine este acesta si cine sunt ei însisi. Asa cum este Valentina Saviţchi. O 
necunoscută profesoară din satul basarabean, prăfuit si uitat de lume — Mana, 
care le vorbeste copiilor despre Goma si despre ce reprezintă el pentru satul 
lor. Unde este asteptat în fiecare an pe 2 octombrie, chiar dacă această astep- 
tare nu este decât o duioasă, o firească si legitimă formă de identificare în 
absentă. Asa cum o fac si Andrei Vartic si Oleg Brega. Asa cum o fac alti 
multi basarabeni si bucovineni, necunoscuti nouă, românilor din România, 
pentru că nu ne pasă de soarta lor. 

„Tara lui Paul Goma este literatura română, care are nevoie si de Paul 
Goma, si de cărtile lui.”, spune atât de frumos Bedros Horasangian în recen- 
ta recenzie dedicată cârtii Marianei Sipos. 

lar pentru Paul Goma acasă este în limba română, născătoare de litera- 
tură si de istorie, deopotrivă! Atunci când tara nu i se mai întinde până în 
calidorul casei din Mana, el se simte acasă pe balconul cu flori si leustean al 
apartamentului închiriat din cartierul Belleville al Parisului. Pe care si-o 
poartă în el, pentru că vorbeste graiul universal al demnitătii umane si al 
libertătii. Amintindu-ne, repetând-repetând-repetându-se din '90 încoace: 
acasă este atunci când dobândesti constiinta că apartii unui popor care a avut 
bărbâtia să-si asume greselile propriei istorii, fie că le-ai comis tu, fie înain- 
tasii tài. Acasă este atunci când te simti solidar cu semenul tàu, în ciuda orică- 
rei oprelisti, acasă este atunci când reusesti să salvezi o fărâmă de umanitate 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 69 


prin sacrificul tàu zilnic, atunci când faci bine celuilalt ca si când ti l-ai face 
tie. Când nimic din toate acestea nu se (mai) întâmplă, nu-ti rămâne decât să 
te muti cu totul în limba română. 

Literatura română, în forma ei „institutionalizată”, nu si l-a asumat pe 
Paul Goma. Riscând să o contrazic pe Mariana Sipos, trebuie să spun că per- 
sonajul istoric a pătruns în manualele de istorie. Stiu că lumea pare de-a- 
ndoaselea, că era firesc să întâlnim numele si scrierile lui Paul Goma si în 
manualele de Limba si literatura română purtând girul Ministerului Educatiei 
si Cercetării — poate în primul rând acolo! —, dar nu este asa: istoriografia — 
cât de (neoficială ar fi ea — functionează totusi pe criteriul „separării puteri- 
lor în stat”. Pentru că autorii manualelor de istorie îsi iau, în genere, liberta- 
tea de a trata subiectele asa cum cred de cuviintă, si nu în functie de vulgata 
în uz. Pozitiile istoriografice sunt mult mai nuantate, spre deosebire de câm- 
pul literar în care Paul Goma este un subiect tabu. Nu poate exista o tratare a 
istoriei postbelice românesti, în general, si a dizidentei românesti si europe- 
ne, în special, fără consemnarea Miscării Goma, în ciuda faptului că perspec- 
tiva literară îl ocultează ostentativ. Se pare că sintagma securistă „Goma este 
lipsit de talent” („Goma nu este scriitor”) le mai tine încă de cald celor care 
hotărăsc soarta limbii si literaturii române, celor care stabilesc obiectivele 
învătării în România postceausistă si competentele cu iz integrator care tre- 
buiesc exploa-tate pe seama copiilor nostri. Autoritătile în materie de stabili- 
re a calitătii de scriitor si a ierahiilor în literatură îi intimidează si pe cei care 
sunt pusi în situatia de a elabora manuale si, mai grav, pe marea masă a pro- 
fesorilor din sistem care le folosesc (si doar ca pe simple instrumente de 
lucru, insuficiente singure în orice sistem educational performant). As face 
pariu că un profesor de istorie stie mai multe despre scriitorul Paul Goma 
decât majoritatea profesorilor de limba si literatura română, a căror cultură 
asupra subiectului se opreste, eventual, la vorbe de genul „Aa, àla care se ia 
de toată lumea; pâi prea se ia si el de toti, o fi reprezentat el ceva înainte de 
"89 dar până si de Manolescu, de Liiceanu... de toti cei buni?” De parcă ar 
mai avea nevoie de argumente?! Sau, cum mi-a spus, cu jumătate de gură, un 
bun profesor: „Vedeti, el are dreptate dar... acum cu tabla asta de antisemit 
care i s-a agătat de gât... ei conduc doamnă, peste tot!” Si profesorii (buni!, 
sau, mai ales ei!) au prejudecăti, întretinute de sferturile de adevăruri si de 
nemultumirile care răzbat din atare situatii. 

„...Liiceanu a distrus, trimitând la topit Culoarea curcubeului, din 
instinctul intelectualului fără pereche, cel cu gândire magică: spargi oglinda, 
dispare si realitatea oglindită. Astfel s-a realizat... ne-uitarea mea: prin lucra- 
rea colegilor, fostilor prieteni, intelectualii români cotidiani.” (Paul Goma, 
Jurnal, Vineri, 10 februarie 2006, editie electronică, accesibilă la www.paul- 
goma.free.fr) 

Lucrez într-o editură, am vorbit cu oameni de meserie. Gestul lui 
Gabriel Liiceanu nu are acoperire financiară, practică, managerială, oricum o 
dai. (Nu, morală nici atât! Când? În postcomunism, în postceausim? Când noi 
eram însetati de adevăr, să topesti cartea atât de asteptată a unui clasic, a 
primului, celui mai consistent si consecvent apărător al drepturilor omului, a 
celui mai normal dintre români?) Dar în încăsecurism perspectiva se 
schimbă. Dacă ar avea vână de român în ei (măcar unul!) editorii de soi ar 
trebui să se gândească la o editie completă a scrierilor sale. Fie si numai ca 
imagine (a lor) ar da bine, ca să nu vorbim de înâltimea gestului, de recupe- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 70 


rare a marelui scriitor si om care este Paul Goma. 

Cum să retragi de pe piată si să topesti o carte-document, o carte- 
mărturie care a zguduit Europa înainte de 1989? Le tremblement des 
hommes, în traducerea editurii pariziene Seuil, a cutremurat multe constiin- 
te, unele vinovate-pur-si-simplu, altele amnezice. Ne referim aici la o carte 
care cuprinde o întreagă istorie — o scurtă si tragică mărturisire, o secventă 
cronologică restrânsă dar care în economia, interpretarea si întelegerea marii 
istorii este esentială: Anul 1977 — Miscarea Goma, cutremurul de pământ, 
Greva minerilor din Valea Jiului. Trei seisme care au zdruncinat regimul de 
la Bucuresti, singurul care i-a cutremurat cu adevărat pe români fiind catas- 
trofa naturală. Si aceasta spune multe despre rezistenta fibrei noastre morale, 
ca indivizi si ca popor. 

„Momentul nasterii dizidentei în România îl reprezintă scrisoarea lui 
Paul Goma, din ianuarie 1977, câtre reprezentantii a ceea ce avea să se 
numească mai tîrziu Primăvara de la Praga. (...) 

Bresa făcută de dizidentii din România în discursul de monolit al 
regimului a fost atît de importantă, încît minerii din Valea Jiului revoltati în 
1 august 1977 îl vor lua ca reper pe Paul Goma si se vor declara solidari cu 
actiunea initiată de el (...) 

Dizidentii sînt aceia care au înteles un adevâr pe cît de simplu, pe atît 
de fundamental: că într-un regim al terorii simpla tăcere îi transformă pe 
oameni în colaboratori ai regimului, căci după expresia Regimului Minciunii 
si al Terorii, «cine tace, consimte». Ei sînt cei care nu doar că rup acest «pact 
al tăcerii», ci încetează lantul de ambiguităti si compromisuri cu Puterea. 
Apoi, ei au demonstrat că împotriva logoreei si logocratiei deversate de 
Partid prin limba de lemn singura victorie posibilă nu poate fi decît aceea prin 
cuvînt. La acest nivel poate fi stabilită fără gres victoria lor asupra regimului: 
aceea a cuvîntului purtător de sens, în totală opozitie cu neantul limbii de aparat. 

Asumîndu-si în mod constient riscurile de a sustine niste principii si a 
se lupta în mod transparent si nonviolent pentru ele — de cele mai multe ori 
împotriva oricărei sperante —, ei au arătat nu doar că rezistenta împotriva 
Râului este posibilă, ci si că este singura atitudine morală si eficace din punct 
de vedere politic fată de un regim care nu-si alege mijloacele pentru a-i dis- 
truge.” (Mircea Stănescu, Despre dizidentă în România comunistă: 1977- 
1989, Sfera Politicii, nr.106/2004, citibil si pe www.gid-romania.com) 

De aceea, o concluzie se impune de la sine (este chiar la îndemâna 
oricui a citit cu responsabilitate si bună credintă scrierile lui Paul Goma): 
dacă regimul comunist, Ceausescu însusi!, s-a simtit destabilizat în tragicul 
an 1977 de un singur om, este oare necesar să ne mai întrebăm de ce acum, 
la mai bine de 16 ani de la căderea oficială a comunismului, spuma intelec- 
tualitàtii rezistente prin cultură, devenită protipendada culturii postdecem- 
briste, se întrece pe sine în a-l face una cu pământul pe singurul „Soljenitîn 
român”? Cred că este. Tot ceea ce a spus Paul Goma despre ei si relatia lor 
cu Bestia comunistă este confirmat acum de dosarele Securitătii. 

Si, apoi: 

„Ce ne-am face fără Goma? Uzînd de autocronie, am rescrie mereu si 
mereu trecutul în mod avantajos pentru noi, am inversa raporturile dintre 
cauze si efecte, am modifica proportiile, ne-am substitui unor personaje care 
nu am fost niciodată. Dar, din fericire, Goma există, cârtile sale există, acum 
există si această admirabilă Adameva. (...) Cînd Goma vorbea, noi tăceam cu 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 71 


vehementà. Cînd Goma intra în puscàrie — si sub Dej, si sub Ceausescu — noi 
àstialalti «rezistam estetic». Si, iatà, acum, Goma care a rezistat pur si sim- 
plu, e valabil si estetic! Si, atunci, cum sà nu ne apuce disperarea? Cum sà nu 
fie Goma insuportabil? El este un repros viu — nu degeaba se autonumeste 
ironic "Mos Repros” — la adresa jumàtàtilor noastre de măsură, a lasitàtilor, 
cedărilor si chiar porcăriilor noastre.” (Liviu Antonesei, Ce ne-am face fără 
Goma? Exercitiu de admiratie în chip de prefată la Adameva I, 1995) 


lată un mesaj de actualitate, dincolo de orice idiosincrazii omenesti. 

Înainte de a-l psihiatriza si psihanaliza pe Paul Goma ar fi mult mai 
sânătos si mai decent să privim în noi însine si să ne întrebâm: ce am făcut 
noi, părintii si fratii nostri mai mari ca să nu abdicâm, să nu ajungem în sta- 
rea degradantă în care ne-a prins decembrie 1989, asa cum ne-a diagnosticat 
Llosa? Avem a ne reprosa ceva? Si dacă da, atunci ce? De ce ne împiedicâm 
de Paul Goma? O să vină, fără nici un dubiu, vremea când el va fi un reper 
esential, atât în istorie cât si în literatură. Nu am nici o teamă: vrând-nevrând, 
mistificatorii, intere-satii de toate nuantele, topitorii de cărti si tortionarii nu 
ne vor mai sufoca, iar Paul Goma va pâtrunde în constiinta românilor si va fi 
pentru noi ceea ce, poate, nici nu merităm. 
(ta) 

Luni 20 martie 2006 


Am terminat relaţiile şi cu “editorul” Gabriel Stănescu. Acum 
câteva zile (1 martie) ca o floare îmi scria de parcă nu ar fi rămas totul 
de rezolvat între noi: 


“Stimate domnule Paul Goma, am primit si citit bio-bibliografia Dvs. 
Astept vol. 9 al Jurnalului spre publicare si eventual INFARCT. Incerc sa va 
trimit bani (nu prea multi) din cei primiti de la Biblioteca Universitara Cluj, 
care mi-a cumparat 5 exemplare din cele doua Jurnale si din ce s-a vandut 
la Libraria Muzeului Lit. Rom. 

As putea sa va trimit cateva intrebari pentru un interviu? 

Toate cele bune, sanatate si putere de munca! 

Gabriel Stanescu“ 


La19 marie revenea astfel: 


“Domnule Paul Goma, am citit cu atentie CV -ul Dvs. Imi cer iertare 
dar nu am vazut mentionata cartea dnei Elvira Iliescu Paul Goma 70, aparu- 
ta anul trecut la Criterion Publishing si nici Saptamana rosie aparuta la 
Criterion Publishing. O mentionati doar pe aceea de la Vremea. Va rog sa 
faceti adaugirile necesare. 

“Eu plec in cateva zile in tara si as vrea sa stiu daca pot prelua in 
nr. 1-2-3 din ORIGINI scrisoarea Dvs. din 11 martie sub forma de articol. 
Totodata as vrea sa stiu daca imi dati acordul sa public volumul 9 al jurna- 
lului Dvs. 

“Cu alese ganduri, Gabriel Stanescu” 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 72 


Tot în 19 martie îi scriam: 


“Intr-adevâr, am omis în Bio-Biblio cartea Doamnei Elvira Iliescu 
(i-am trimis un exemplar din BB - abia acum realizez gafa - îmi imaginez ce 
surpriză neplăcută [va avea], îi voi scrie, cerînd scuze, promițînd remediere 
grabnică); din acelasi motiv, oboseală, nu am trecut nici S[aptamana] R[osie] 
apărută la Criterion. Iertare, voi corija cât de curând (dealtfel am omis si alte 
cârti - acelea apărute la alte edituri decât Criterion). 

Aveti un talent nemaipomenit în a ocoli cestiunile arzătoare: 

- Ràmàsese stabilit: normalizarea relatiilor noastre va trebui să înceapă 
prin normalizarea chestiunii drepturilor de autor - nu? 

Or Dvs., în loc să începeti cu aceasta, ca o conditie prealabilă, normală, 
săriti peste... contradictii drept în mijlocul drumului, prefăcîndu-vă că toate 
litigiile au fost rezolvate, deci să-i dàm înainte, ce să mai pierdem timpul! 

Nu-mi plac oamenii care încearcă să-i tragă pe sfoară pe altii. Deloc. 
Nu doar pentru că mă ating la buzunarul meu cel gol, neonorînd promisiuni- 
le, ci pentru că, procedînd astfel, mă ofensează: oi fi eu atât de idiot pe cât 
mă crede supra-desteptul Gabriel Stănescu? 

Dânsia Sa a fost ultragiat de faptul cà l-am tratat de înselător, de 
profitor, de mincinos. 

Să fie sânătos - pe mine unul, m-a mintit tot timpul si m-a înselat: 

De ce sâriţi cu “discuţia” la ce vom face în viitor, când mi-ati rămas 
dator cu bani? V-am comunicat, v-a instiintat si Damaschin nepotul meu: 
întâi vă plătiti datoriile bânesti fată de mine, abia apoi vom discuta viitorul de aur... 

Vă plângeti că nu se vând cârtile mele. Dacă mă prefac a fi de acord cu 
afirmaţia Dvs., nu mă prefac atunci când vă întreb; 

- Dacă nu se vând cele deja editate, de ce mai cereti altele? - să le 
editati si pe acelea care... nu se vând? Ce fel de logică este aceasta? 

V-am mai scris: 

Incetez orice fel de colaborarea cu Dvs. - editorială, si colaborare la 
Origini - fiindcă v-ati purtat nedemn cu mine: m-ati mintit, nu mi-ati plătit 
ce îmi datorat. 

Deci nu veţi reproduce în Origini nici un text al meu. Dacă ardeti de 
dorinta de a edita cârti care... nu se vând - îi plătiti lui Nicolae Damaschin 
suma pe care v-a indicat-o anul trecut. Dar fără târguială, fără... «N-am la 
mine decât zece dolari, ia-i pe ăstia, restul de 990 ţi-oi da cu prima ocazie...» 

Altfel nu vom putea dialoga. 

Paul Goma“ 


A venit şi răspunsul lui - azi, 20 martie. Definitiv: 


“Stimate domnule Paul Goma, va multumesc pentru raspuns. Sunt de 
acord sa nu mai colaboram. 
GS” 


Uf! Mărturisesc, umil: am răsuflat uşurat. 

Şi când mă gândesc... 

Da, oameni buni: şi aseară, până am adormit, şi în pauzele dintre 
două plaje de dormit, gândul se făcea tot mai reliefat. lar când m-am 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 73 


deşteptat definitiv, în timp ce îmi făceam toaleta, pregăteam mental 
scrisul în jurnal - cam aşa-cumva: 

“M-a fulgerat o dorinţă năpraznică de a-mi edita cărțile”. 

Vestea de la Gabriel Stănescu nu mi-a moderat, nuanţat... 
dorinţa; ba chiar a făcut-o mai concretă, mai pământească, trecînd în 
domeniul... hranei, al îndestulării obşteşti: dorinţa - năpraznică - viză 
mâncarea, înfulecarea, năpustirea asupra conţinutului gamelei (proprii, 
se înţelege de la sine, nu am privit vreodată cu poftire gamela celui de 
alături). 

Da, oameni buni. Aşa, astfel, ăsta am ajuns - la vârsta mea (peste 
70 ani!), vorba tinerelului Manolescu: . 

Formularea “dezvoltată” a dorinţei păstrează forma obişnuită la 
mine: 

«Vreau şi eu să-mi editez cărțile...» 

Peste o vreme, când eu voi fi oale şi ulcele, vreun cercetătoar 
(deşi prefer o cercetătoare), citind rândurile de mai sus are să se între- 
be: 

«Dar de unde până unde această “dorință năpraznică”, soră cu 
foamea din închisoare? Ce se petrecea în anii aceia, de un scriitor 
nutrea un asemenea gând, era bântuit, mistuit de o asemenea dorință? 
Ce fel de regim-politic era în ţara noastră, în acea vreme şi care erau 
oamenii care îl împiedecau pe acest scriitor - unul dintre mulţi - să-şi 
editeze şi el cărţile?» 

Va afla că “regimul” era democrat, că tirania căzuse de multă 
vreme, cu tot cu activiştii, securiştii, turnătoriştii aferenţi; că Ţara era 
cu un picior în Europa, că se zbătea să convingă Occidentul că noi sun- 
tem europeni din moşi-strămoşi, că numai dominaţia ruşilor ne împie- 
decase de a avea un comportament normal, fiindcă noi - e-he! Va mai 
afla cercetătoarea (dorită de dincolo de mormânt...) că pe scriitoraşul 
acela îl împiedecau să publice în reviste, să se exprime în presă, să-şi 
editeze cărţile - nu monştri bolşevici ca Răutu, Chişinevski, Vitner i 
drughie, nici casapi din “noua generaţie autohtonă”: Dumitru Popescu- 
Dumnezeu, Ghişe, V. Nicolescu, I. Brad, Stroia, apoi “alexandrinişti” 
ca Dulea, ca Gâdea... Ci colegi de-ai săi, mulţi foşti prieteni - oricum, 
nu duşmani de moarte - începînd cu... 

Cu cine să (re)încep lista cenzuratorilor mei? 

Cu, desigur, Monica Lovinescu şi cu Virgil Ierunca. Ei se mani- 
festaseră ca prieteni înainte de Marea Revoluţie din Decembrie, cea 
care stricase multe destine : încă din vara anului 1989, când cu 
“Uniunea Scriitorilor” pusă la cale de Țepeneag şi de Breban, “de la 
care erau excluşi Monicii, Raicii, Paruit, Goma...” - în realitate 
Monicii nu erau excluşi, însă aşa pretinseseră, minţind şi dîndu-i de 
înţeles boului de Goma, că ei (Monicii) se află în primejdie de a fi 
înlăturați de la cârma exilului, iar Goma sărise la gâtul 
complotiştilor... - cei pe care îi indicau ei, “victime ale complotului”, 
în timp ce ei, victimele erau informate despre... complot şi tratau cu 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 74 


complotiştii Țepeneag şi Breban... 

lar “după revoluţie” prieteni buni şi foarte buni: Liiceanu, 
Adameşteanu... lar de curând, în “campania antisemitizării” mele 
neduşmani ca Marta Petreu, ori de-a dreptul prieteni (s-o cred eu!) ca 
Al. Cistelecan - ce să mai vorbesc de Manolescu... 

Şi se va întreba cercetătoarea (îndrăgită), pe bună dreptate: 

«Dar ce aveau de împărţit aceştia cu acela?» 

Ce îşi va răspunde - nu mai are vreo importanţă pentru mine care, 
acum, încă în viaţă ard, mă perpelesc, sunt sfâşiat, obsedat de... 
gândul editării cărţilor (şi ale mele). 


Marţi 21 martie 2006 


Azi: Echinoxul de Primăvară. Nu-mi dau seama dacă mă întăreşte 
ori mă din-contra. 

Pregătesc ultima variantă din “Doliu...” 

Imi trimite Valerian Stan acest text pescuit pe site-ul Senatului, 
rostit de Adrian Păunescu la 13 martie 2006: 


“În ceea ce mă priveşte, vin la acest microfon cu autoritatea fostului 
scriitor tânăr român, care şi-a propus un ideal concret, în 1971, şi anume, ca 
atunci când a avut o bursă din partea statului american, să meargă, să desco- 
pere calea către Mircea Eliade şi să-l convingă să vină în ţara lui. Condiţia pe 
care o punea Eliade a fost de neacceptat în ţară. El cerea să nu vină ca un 
ţară, de asemenea, socialistă. Încăpăţânări şi dogme de la Bucureşti, ca şi un 
anumit spirit revanşist al extremei dreapta româneşti din America [? extrema 
dreaptă din America se opunea lui Eliade?] şi din Germania, au blocat dru- 
mul marelui scriitor şi i-a stins şi această flacără care pâlpâia de dorul de casă. 

“Avem încă, astăzi, scriitori români care, în anii '60 - '70, au fost obli- 
gați să plece din ţară şi cărora, pentru a se întoarce, li se cere să solicite ei 
revenirea în ţară, ca şi când ei ar fi solicitat plecarea din ţară. Este vorba de 
Paul Goma şi de Dumitru Țepeneag, scriitori valoroşi, cărora drumul către 
casă ar trebui, mai degrabă, să le fie facilitat decât blocat.” 


Vineri 24 martie 2006 


Continuă, continuă, continuă. Nu ne lasă. Măcar o gură de aer să 
tragem. Nu. Acum am intrat într-o fază de aşteptare, nu mai uşoară 
decât una de agitaţie, mânie, disperare. Tot mai des şi mai des îl evoc 
pe lov. Cel chinuit fără răgaz, fără milă, cu o încrâncenare diavolească, 
nu dumnezeiască. De ce, Doamne, de ce nu mă laşi măcar o clipă să 
răsuflu, de ce mă hăituieşti mereu, mereu cu pedepsele Tale strâmbe, 
aiurea, prosteşti? Nu te întreb care-i motivul “tratamentului”, fiindcă 
ştiu: nu există un motiv. Ci o încrâncenarea prostească, senilă din par- 
tea Ta: fiindcă ai mai lovit cândva aici - atunci din greşeală - Te încrân- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 75 


cenezi să loveşti tot aci, de parcă ai căuta, astfel, iertarea - Tu. 

Operația de scanare a devenit şi ea izvor de suferinţe: în aştepta- 
rea înregistrării unei “hârtii“, o pregătesc pe următoarea şi, fatal, o 
citesc în diagonală. Sunt enorm de multe “hârtii” - ieri şi alaltăieri am 
acoperit cele patru clasoare pentru 1997. Din enorm de multele hârtii 
cel puţin trei sferturi sunt atacuri, care de care mai violent şi mai aiu- 
rea. Bine-bine, era momentul Jurnalului apărut la Nemira, dar-însă- 
totuşi. Aş vrea - şi acum - să pot spune că nu mă afectează “criticele” cri- 
ticilor mei... Dar se poate? 

Există şi aici mecanismul propostă-ripostă. Eu am început (sic) 
prin a-i ciupi, a-i ataca, a-i “demasca” - ei ripostează, unii cu rezonul 
şifonat, alţii cu ba-a-mă-tii! La urma urmei la ce trebuia să mă aştept, 
după o proposta ca Jurnalul I-II-III? La behăituri jălalnice ale bieţilor 
miei - ei bine, nu: trebuia să ştiu (de la Baranga!), că voi avea de a face 
cu miei turbaţi. Care mi-au dat înapoi cu vârf şi îndesat! Căci aşa-mi 
trebuie! Căci, citînd-o pe Geta Dimisianu (ba chiar şi pe Dana 
Dumitriu...) «Dacă şi tu...» 

Dacă-şi-eu. Atunci, în 1997 am încasat loviturile (repet: riposte- 
le) în-direct, parvenindu-mi pe rând, după cum apăreau în presă, efec- 
tul fund împrăştiat, acum, prin forţa împrejurărilor, îmi cad în cap 
grămadă. Rezultatul fiind... 

Bineînţeles, pe lista agresorilor în frunte o pun pe Monica 
Lovinescu. După ea vine, firesc, Gabriela Adameşteanu - ca materiali- 
zatoare a campaniei, prin 22, prin găzduirea, dar şi comandarea unor 
texte. În rest... Doar n-o s-o bag în seamă pe Bianca Marcu- 
Dumitraşcu-Balotă. Nu, dar pe D.C. Mihăilescu - da. Şi pe Buduca şi 
pe Groşan şi pe Iorgulescu şi pe Dimisianu şi pe Al. Ştefănescu şi pe... 

Aşa-mi trebuie, dacă în loc să scanez fără să privesc textele, 
le-am privit... Ce să fi făcut? Scanerizarea însăşi avea, în capul meu 
rolul de a abate atenţia de la evenimentele-zilei. A avut cât a avut, 
acum însă... 

Doamne, Doamne, lasă-mă să răsuflu. 


Sâmbătă 25 martie 2006 


Să văd: ce Bunăvestire îmi bunăvine, azi... 

Scanerul: mă torturează, în continuare. Am încercat să nu-mi 
arunc ochii pe tăieturile de presă pe care le înregistrez. Imposibil. trec 
peste (deci: nu le scanez) cele semnate de mine, acelea, oricum, se află 
fie în volume (publicate ori ba - deci pe internet), fie în jurnale. Însă 
celelalte... Din an în paşte câte o timidă “apărare” a devenitului de-ne- 
apărat. 


Duminică 26 martie 2006 


Presimţiri negre în privinţa avocatului: după ce de câteva ori a 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 76 


contramandat întâlnirile cu M. Stănescu şi cu V. Stan, ieri, deşi 
rămăsese ca ea să le dea de ştire - a fost tăcută... Deie Domnul să nu 
fi fost şi ea băgată în boale de holocaustologi. 


Luni 27 martie 2006 


Ziua nu a publicat “Doliu...”, cum promisese Roncea. Se vede că 
iar va fi plecat - de astă dată în Tasmania. Sau, mai comod: a uitat. Sau 
a dictat Roşca-Stănescu ce i s-a dictat la telefon de la Tel Aviv - cum 
să publice un text unde era “insultat tovarășul R. Ioanid”? 

Nu mi-a făcut bine pe la suflet ne-publicarea. 


Marţi 28 martie 2006 


Aseară am văzut prima parte din filmul “Le Grand Charles” 
(De Gaulle). Combinaţie abilă între documente de epocă şi “reconsti- 
tuiri” - cu documente. Nu despre calităţile lui artistice, de adevăr îmi 
propun să notez câte ceva. Ci despre câteva personaje (istorice), pe 
care le-am cunoscut şi eu - am mai scris, acum repet: 

Michel Debre - fidelul între fideli ai lui De Gaulle, “tatăl 
Constituţiei”, de mai multe ori prim-ministru. El nu apare “încarnat” 
(poate în partea a II-a, ce va fi difuzată în astă seară), doar în documen- 
tul ultracunoscut al “coborîrii Champs Elysée” (ului), cel în care cu un 
gest ciudat - dar se vede, uzitat în epocă: amândouă mâinile întinse, se 
mişcă doar degetele, solidare, cerînd celor din faţă (probabil gazetari) 
să facă loc, să se dea la o parte... Pe Michel Debre l-am văzut la câte- 
va întruniri politice la care participam şi eu - printre alţii, ca martor- 
din-Est - dădusem mâna cu el, dar la-grămadă, atât noi, martorii, cât şi 
ei, beneficiarii: Poniatowski, Guichard, Guena... Cu atât mai mare 
a fost surpriza: mă aflam în aşteptarea terminării unei emisiuni (de 
radio), din cabina operatorului asistasem la ultima ei parte, în care 
Michel Debre fusese atacat din toate părţile de gaztari, atât de cei din 
opoziţie, cât mai ales de către “mediatori”. Emisiunea s-a terminat, uşa 
studioului s-a deschis, participanţii au ieşit, eu am intrat, pentru emi- 
siunea următoare... Când Michel Debré, m-a văzut, a venit spre mine 
cu amândouă mâinile întinse (dar nu pentru gestul: «Faceţi loc!», ci 
pentru...). Credeam că mă confundă, avea privirea rătăcită, însă nu: 
mi-a spus pe nume, m-a îmbrăţişat şi a început a plânge pe umărul 
meu. Nu ştiam ce să fac, deci am făcut ce nu ştiam face: am bolboro- 
sit câteva cuvinte de consolare-încurajare. El nu se mai putea opri din 
plâns, din lamentări: am înţeles doar că “ei” îl trataseră ca pe “ultimul 
dintre ultimii”, acuzîndu-l de toate păcatele... Nu-mi mai aduc aminte 
cum a decurs despărțirea de bietul bătrân, dar ţin minte privirile gaze- 
tarilor: mă compătimeau şi în acelaşi timp mă suspectau pentru plân- 
sul pe umărul meu a “reacţionarului”... 

Fireşte, în film nu apare fiul lui Michel Debré, Jean-Louis Debré, 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 77 


actualul preşedinte al Parlamentului - dar îl amintesc: el a fost 
judectător de instrucţie în 1982, în “L"Affaire Tanase-Goma”, oricum, 
el mă convocase, după “desnodământul” lamentabil, pricinuit de înte- 
resele lui Mitterrand, de a băga în faţă provocarea cu “teroriștii irlan- 
dezi”. Atunci mi-a spus că din această cauză, dezgustat, părăseşte 
magistratura. Tot atunci mi-a “divulgat” buletinul analizei laboratoru- 
lui Prefecturii în care era descrisă otrava adusă din România de 
Haiducu, în vederea lichidării mele: aconitina. ÎL întrebasem dacă pot 
folosi informaţia în cartea pe care o scriam despre “afacere” - mi-a 
răspuns că pot folosi şi informaţia şi sursa, adică el... 

Al doilea personaj istoric pe care l-am cunoscut şi eu; Claude 
Mauriac. În film (numai în reconstituiri) apare imediat după 23 august 
1944 (sic), venind pe bicicletă la Prefectură, unde îşi instalase De 
Gaulle sediul - şi căuta un secretar. Ştiam că fiul marelui Francois fuse- 
se - printre altele - şi secretar al lui De Gaulle, dar cum nu-i citisem 
Memoriile, nu ştiam că îi fusese şi secretar şi confident (unul din foar- 
te puţinii) iar în perioada numită “Traveraserea Deşertului” (1947- 
1950?), cu excepţia unui aghiotant, acceptat în familie, atât la Marly, 
cât şi la Colombey le Deux Eglises. 

Ciudat, dar aşa s-a întâmplat: în 1977 el mă cunoştea (din auzite, 
eu nu ştiam decât că este fiul lui Francois Mauriac). Însă în 
manifestaţiile organizate de Țepeneag, Marie-France Ionescu, 
Berindei, Anne Planche (şi atâţia alţii), în timpul arestării mele, mai 
ales în “înfruntările” cu poliţia din faţa Ambasadei RSR, el a fost lovit 
în obraz, a sângerat, aşa a fost fotografiat (am revăzut pozele de când 
scanez presa)... Informat de prieteni, când l-am întâlnit, i-am mulţumit 
pentru că... îşi vărsase sângele pe altarul României (cam aşa cumva, 
oricum, folosisem o formulă tandră-ironică), el mi-a răspuns în acelaşi 
ton... Ne-am mai văzut pe la manifestații, colocvii, conferinţe... 

În fine, un personaj care apare în ultima parte a primului episod: 
Jacques Baumel. Acesta îl urmase pe De Gaulle din primele momente, 
însă nu am reţinut dacă fusese şi el la Londra ori rămăsese în Franţa, 
unde s-a manifestat ca unul dintre remarcabilii rezistenți. Am dat şi cu el 
mâna... 

Pe Malraux nu am avut fericirea să-l cunosc. Dar pe Claire 
Malraux: da. Pot pentru ca să spun că am mers de braţ cu dânsa (şi cu 
Marie-France lonesco) vreo sută de metri, până la Ministerul Culturii! 
Unde/când Kundera şi Argentinianul (i-am uitat numele! Ca la cei răi!, 
cel care mă turna la Claude Gallimard ca fascist! ba nu: Cortázar) au 
fost făcuţi cetăţeni francezi de Mitterrand (prilej cu care Jack Lang 
până în ultimul moment mă îndemnase să spun “da”, ca să fiu şi eu 
încetăţenizat...) 


Miercuri 29 martie 2006 


Am înţeles din ne-publicare în Ziua a textului “Doliu pentru 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 78 


Basarabia” că iar sunt săpat la rădăcină. Acum aşteptarea mea se 
îndreaptă spre soarta proceselor: a) împotriva securiştilor (în frunte cu 
Pleşiţă) şi împotriva lui Iliescu, cel încredinţat “împuternicitului meu”, 
Stejărel Olaru şi b) procesul împotriva antisemitizatorilor mei, la care 
au trudit Mircea Stănescu, Valerian Stan şi Niculiţă Damaschin. 
Proces care pare... suspendat. 

Este necesar să trec aici, în jurnal mesajele trimise ieri, atât lui 
Stejărel Olaru cât şi Eugeniei Crângariu: 


De: [email protected] 
Objet : Stimata Doamna Crângariu 
Date : 28 mars 2006 18:56:29 HAEC 
À: [email protected] 

Vestile dinspre D-nii Mircea Stànescu si Valerian Stan - ei mijlocind 
contactul cu Dvs. - au devenit de la o vreme îngrijoràtor de... evazive. Le-aţi 
fixat câteva intâlniri - finale, speram eu - care nu s-au concretizat si nu au pri- 
mit vreo explicaţie. 

Vă rog deci sâ-mi comunicati mie, direct-interesatului unde anume, în 
ce “haltă” se află procesul nostru. 

In asteptare, vă asigur de stima si de pretuirea mea. 

Paul Goma 


De: [email protected] 

Objet : DOMNULE STEJAREL OLARU, 
Date : 29 mars 2006 08:23:37 HAEC 

À: [email protected] 

Ultimul mesaj din partea Dvs.: 26 septembrie 2005. Ceea ce zice: peste 
sase luni de tàcere. 

Vă rog sâ-mi comunicati - după sase luni: 

- situatia procesului contra lui Plesită si contra lui Iliescu - a fost îngropat, 
odată cu mine? 

- care mai este situatia Dvs. în raport cu mine: continuati a fi 
nicitul lui Goma”? 

- dacă da: pentru ce, aflat la Paris, nu ati catadicsit să-mi dati măcar un 
telefon? Cine si ce v-a împiedecat să vă dedati la acest minim semn de civi- 
litate?; 

- dacă nu (mai sunteti împuternicitul meu), de ce nu-mi comunicati 
noua Dvs. stare?, noile Dvs. convingeri de istoric, nu de prieten? De cine 
vă temeti : de mine? Dar eu nu am nici o putere, iar de 6 luni, de când cu 
“antisemitizarea” mea, nu mai am acces nici măcar la “Ziua”. Nu mă mai pot 
exprima decât pe internet (dar cine mă citeste?: doar urmasii celor care, înain- 
te de 89 ascultau Europa liberă si ziceau că ei rezistă puternic prin... cultura 
audio). 

Astept din partea Dvs. lămuririle la care am dreptul. Faceti un 
sacrificiu, rupeti din timpul pretios închinat IICC (si altfel ce mai face tovară- 
sul R. Ioanid? tot cu consiliile sale pretioase: pe cine să mai “cooptati”, pe 
cine să dati afară? din... rândul celor care vor cerceta crimele comunistilor, 
precum cei din familia sa?)? Si - totusi - răspundeti-mi. 

Astept cu încredere. 


14. 


împuter- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 79 


Al Dvs... împuternicizator, 
Paul Goma 


Va veni momentul în care voi scrie un text - numai pentru 
internet - despre situaţia de faţă. 

Însă deocamdată aştept răspunsuri. Mă tem însă că răspunsurile 
de la Stejărel Olaru şi de la Eugenia Crângariu vor “suna” ca şi cel de 
la Ziua: o lungă tăcere - altfel românească. 


Joi 30 martie 2006 


Mi s-a luat o piatră de pe inimă: recitind-corectînd Ostinato, în 
vederea imprimării pe hârtie a 2-3-4 exemplare, m-am poticnit de... 
lipsa exemplelor (partiturilor) din Passacaglia de Bach - nu izbutisem 
să le trec pe varianta pentru internet. l-am comunicat lui Filip dorinţa mea 
fierbinte... Cât ai zice: «Bach!» mi-a le-a făcut. Ce grozav fiu este fiul 
meu, Filip! 

Nici o veste dinspre avocat. Nici dinspre Stejărel Olaru - că de la 
Ziua mi-am luat gândul, chiar dacă Filip rămâne pe mai departe indi- 
gnat, în stilul lui Horia Popescu: «Dar cum este posibil, domnilor...?» 
Ei, uite, că e posibil - domnule! 


Mă anunţă “un băiet” (din Basarabia, se înţelege) că Everac a 
publicat ceva despre mine, mi-a indicat un ziar, “Naţionalul”, dar eu l- 
am găsit pe un “site oficial al lui Adrian Păunescu'!: 


“Barba lui Goma sau dialectica patriotismului 

Ma folosesc de barba lui Goma, altfel bogata, impresionanta, ca sa vor- 
besc despre patriotismul romanesc, intr-un fel impresionant si el, dar la 
modul tragic. Goma vine din Basarabia si e hartuit in fel si chip, gasind 
sporadic vreo baza de existenta. Nu stiu daca s-a apropiat sau nu de partid, 
dar, dupa o vreme, e nemultumit de restrangerea libertatilor si de cultul per- 
sonali-tatii, un adevarat pat al lui Procust pentru orice constiinta libera. 
Murmurele sale dizidente ii atrag atentia Securitatii Statului si in curand el 
devine un urmarit si un persecutat, ba si un batut. Generalul Plesita ii baga 
vanjos mana in barba, iar mai tarziu, daca e adevarat ce se spune, umbla sa-l 
suprime. Facand asa, generalul Plesita se inchipuie patriot, in slujba tarii si a 
lui Nicolae Ceausescu, patriot infocat si el, lucru pe care nu sunt in stare sa- 
l contest. Dar si Goma se simte patriot, dorind tara sa investita cu mai multe 
libertati si cu mai putina atarnare. Securitatea, ea insasi, cuprinde de la un 
moment dat romani care sunt convinsi a lucra, pana la sacrificiu, ca patrioti 
in favoarea tarii lor, oriunde s-au aflat sau se mai afla in lume. Ii dusmanesc, 
in teorie, pe cei ce se opun "coerentei statale", romanismului cu un cuvant. 

"Coerenta statului" a vrut s-o apere, se pare, si Armand Calinescu, atun- 
ci cand a suprimat, intr-o noapte, conducerea Legiunii Sfintilor Mihail si 
Gavril, in cap cu Corneliu Zelea Codreanu, patriot inversunat, doritor de 
romanism. Dar aceeasi Legiune il suprima mai tarziu pe marele patriot 
Nicolae Iorga, al carui verb a inflacarat atatia romani, mai ales in ceasurile de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 80 


restriste din 1917, si a carui opera a ilustrat o capacitate de mare savant euro- 
pean. lata ca domnul Boeriu duce "patriotismul" pana la a-l impusca pe Iorga 
in creier (desi, dupa ultimele informatii si automarturisiri, domnul Boeriu nu 
era chiar roman de bastina, ci infiltrat - ceea ce schimba lucrurile). In 1940, 
patriotii s-au rafuit cu patrioti, le-au bagat contondent mana in barba, i-au 
prigonit si i-au omorat. Banuiesc ca tot un patriot l-a asasinat in 1864 si pe 
marele conservator Barbu Catargiu. S-a aparat "coeziunea statala" si in 1907, 
desi la originea revoltelor nu dominau autohtonii. Patriot e pana la urma si 
Marghiloman, "sacrificat" in 1918, dar si filogermanii Carp si Slavici, care 
voiau in felul lor binele Romaniei. Dialectica "patriot contra patriot" a func- 
tionat mereu, cu efecte ravasitoare. lonel Bratianu a sucombat, cam subit, din 
patriotismul lui "Prin noi insine", ca si Octavian Goga. De Antonescu sa nu 
mai vorbim, caci nu e voie! 

Acum, o parte din fostii securisti au gasit alte forme sa-si exprime grija 
pentru tara lor. Unii au publicat si publica o suma de carti demascatoare si 
foarte documentate. Altii gestioneaza "patrimonii", impiedicand instrainarea 
lor. Altii, dupa cum ne spune generalul Plesita, sunt buni acolo unde sunt, 
ajutand hota-rator Romania in diverse imprejurari, cum a fost si criza ostati- 
cilor din Irak. 

("Patriotii", pana la un punct, se pot chema, prin extindere, si suma de 
fosti studenti bursieri, in special din Asia si Africa, din cei ce au invatat sa 
ne iubeasca din vremea comunista, si se inflacareaza pentru noi de cate ori 
vine ocazia.) 

Acum, paradoxal, Paul Goma, care a scapat de persecutiile lui Plesita, 
cu barba scarmanata, are in barba mana altcuiva. Patriotismul lui e pus la 
indoiala si rafuit dintr-un unghi cu totul opus. I se interzice sa gandeasca, 
despre ce a vazut si a trait, asa cum gandeste. E lapidat si ostracizat, dar in 
sens invers. lar cand cineva, un redactor, ii publica, intr-o tara devenita "libe- 
ra", fara cenzura, un fragment de memorii personale, in care el isi apara 
"nevoile si neamul", acel cineva e luat la intrebari, hulit si zvarlit afara de la 
conducerea unei reviste de catre starostele scriitorilor romani, cu valiza facu- 
ta pentru un post la Paris. DI Manolescu baga si el, indirect, mana in barba 
lui Goma, mai strasnic decat generalul Plesita, anuntat ca raufacator si ame- 
nintat cu puscaria. Sa credem ca dl viitor ambasador Manolescu o face, si el, 
din pur patriotism? 

Ori sa credem mai degraba ca orice prilej de a te rafui cu barba 
patriotismului romanofil e acum binevenit, si ca pana la urma, uzand de bri- 
ciul unui anumit tip special de globalism, Goma si sprijinitorii, sau admira- 
torii sai, vor trebui sa se rada? ” 


Vineri 31 martie 2006 


Mi-a atras atenţia Valerian Stan asupra: 
(Timpul, februarie 2006, dialog N. Coande - V. Tismăneanu) 


“Doua pagini de interviu gazduiesc un dialog intre Vladimir 
Tismaneanu si Nicolae Coande. Cunoscut acum ca un reputat politolog ame- 
rican, Vladimir Tismaneanu este laureat al Premiului „Barbara Jelavich“ al 
Asociatiei Americane pentru Avansul Studiilor Slave, Boston, 2004: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 81 


„Premiul primit [...] este pentru mine o recunoastere a unui efort intelectual 
care s-a intins de-a lungul a peste doua decenii. [...] Structura mea mentala 
esta, intr-adevar, una a nelinistii si a refuzului certitudinilor inghetate. [...] 
Ma exaspereaza orice provincialism indigest, orice forma de ingradire a 
libertatii mele de a fi cetatean al lumii“. In ceea ce priveste societatea civila 
si rolul intelectualului implicat in viata politica, Vladimir Tismaneanu e de 
parere ca „Intelectualii critici sint cei care pot pune stavila, prin cuvinte, prin 
analize riguroase si persuasive, ispitelor autoritare, inclusiv celor izvorite din 
motive inteligibile (dezgustul in raport cu coruptia si minciunile dominante)“. 

“- Controversele Goma 

“Paul Goma a fost dintotdeauna un personaj controversat in lumea lite- 
rara si culturala romaneasca, stirnind fie un entuziasm fara retinere, fie, dim- 
potriva, o respingere totala. Portretul sau alb-negru trebuie insa imbogatit cu 
tot felul de nuante de cenusiu. De o parte se afla cei care clameaza: Goma 
Disidentul, Goma Exilatul, Goma Nedreptatitul, de cealalta parte, detractorii 
sai sustin ca acesta n-ar fi decit un scandalagiu, un romancier lipsit de orice 
valoare si un antisemit. De curind, in urma eseului publicat de scriitor in 
Ziua, nr. din 24 februarie a.c., intitulat Sa invatam de la evrei?, polemica s-a 
reaprins (Gabriel Andreescu, Dan Pavel, Radu Portocala, in Ziua, 24 februa- 
rie a.c., 28 februarie a.c. si 1 martie a.c.), aducind in actualitate o problema 
delicata, aceea a antisemitismului. 

“Paul Goma, siciit de atentia de care se bucura comunitatea evreiasca, 
deranjat de comemorarea la nivel mondial a Holocaustului, isi doreste ca de 
aceeasi atentie sa se bucure si victimele bolsevismului. Aceasta forma de 
gelozie etnica e foarte greu de inteles. Da, arhivele fostei Securitati sint inca 
in mare parte la secret, da, victimelor comunismului din Romania si din 
Basarabia nu li s-a facut dreptate, iar lucrurile sint departe de a se fi limpe- 
zit, dar asta nu inseamna ca trebuie sa lasam frustrarea si resentimentul sa 
ne intunece discernamintul si decenta umana in fata suferintelor altora. 
Generalizarile si acuzele nefondate la adresa evreilor din Basarabia, care s- 
ar fi dezis de Romania Mare, care ar fi participat la impunerea fortata a 
comunismului si ar fi devenit, incepind cu 1940, „calaii“ romanilor din 
Basarabia si Bucovina de Nord si apoi, din 1944, ai locuitorilor din Romania 
sint manifestari clar antisemite care nu-i fac nici o onoare disidentului Paul 
Goma. Pe de alta parte, aceasta grava deraiere a scriitorului nu trebuie sa 
gireze detractori de teapa generalului de securitate Plesita, fostul sau tortio- 
nar, care i-a negat lui Goma orice activitate anticeausista.” (subl.îmi 
apartine, P.G.) 


Este pentru prima oară când V. Tismăneanu mă blagosloveşte cu: 
“manifestări clar antisemite”. Până acum se abţinuse. 

Probabil: nici nu credea... 

Deduc motivul schimbării atitudinii - publice, fiindcă adevăratele 
sale opinii mi-au rămas necunoscute: 

Între noi existau relaţii de curtoazie: prieteni nu eram, de vizitat 
el nu mă mai vizita de prin 1990 - când eşuînd în demersurile de a-i 
propune pentru traducere în franceză şi editare lui Christian Bourghois 
ultima sa carte, încercasem să-l consolez pe autor cu cuvintele editoru- 
lui respingător - ceva în genul: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 82 


“Deşi eşti futurolog atitrat, nici tu nu ai prezis căderea Zidului 
Berlinului. Se vede că futurologii se ocupă cu prezicerea trecutului”. 

Cuvinte proaste, pe care le-am regretat (nu mai ţin minte dacă am 
făcut-o pe loc). Oricum, de atunci relaţiile noastre s-au răcit simţitor. 
Chiar de nu ne-am frecventat prin corespondenţă decât în mod 
excepţional - între noi se stabilise o atmosferă “împăciuitoristă”, ca să 
mă exprim în limbajul tatălui său, şeful catedrei de marxism-stalinism 
de la Universitatea Bucureşti: nu ne atacam, ne menajam (ba, din an în 
paşte ne între-lăudam). 

În urmă cu vreun an, un an şi jumătate, îl rugasem prin poşta 
electronică să mă ajute în mereu-scrierea Săptămânii Roşii, unde 
persistă o pată-albă (pentru mine: neagră): Cu o excepţie-excepţională 
(Gr. Vindeleanu, a cărui mărturie o citez în eseu), nu (se) cunosc alte 
nume de evrei comunişti care, după Cedarea Basarabiei şi a Bucovinei 
de Nord, în 28 iunie 1940, au trecut Prutul pe malul stâng, pentru a 
construi cea mai dreaptă dintre orânduiri: comunista. Făceam apel la el 
în dubla sa calitate: de istoric al comunismului şi de fiu al unor mili- 
tanţi de frunte pentru cauza comunismului - să-mi scrie, dîndu-mi atât 
nume dintre “trecuţii dincolo”, deveniți după august 1944 figuri de 
frunte în România ocupată de sovietici, cât şi detalii din “activitatea” 
lor pe teritoriul devenit sovietic, depusă între iunie 1940 iulie 1941. 

[În acel moment - oricum, înainte de ianuarie-februarie 2005 - 
holocaustologii de profesie minimizau numărul evreilor “trecuţi dinco- 
lo”, dînd cifre de ordinul câtorva mii. Până la o emisiune bucureşteană 
în care tronau Miniştrii Adevărului: R. Ioanid, J. Ancel, Lya Benjamin 
şi când, invitat să spună ce crede el, un istoric de la Chişinău - să fi fost 
A. Moraru? - a scos nişte foi de hârtie şi a rostit blasfemia: «În jur de 
150 000 - după sursa NKVD»] 

Sincer să fiu: aşteptam de la Vladimir Tismăneanu un răspuns. 
Îmi spuneam : imposibil ca el să nu fie în posesia acestor informaţii. 
Ştiam - atunci, deci înainte de emisiunea amintită - de la basarabenii 
mei că există o interdicţie-totală (dar ne-oficială..., citeşte: nemărturi- 
sită), impusă de evrei în privinţa accesului la “arhivele sensibile” ale 
“Moldovei”, începînd cu adevărul despre “Pogromul de la Chişinău” 
pus în spinarea... indigenilor, ca să nu-i ofenseze, mă rog frumos pe 
ruşi şi pe “cazaci” (ei fiind autorii adevăraţi - atât ai fabricării pretex- 
telor, cât şi ai masacrelor rezultate), dar mai ales al adevărului-adevărat 
al “implicării” totale a comuniştilor evrei în exercitarea Terorii 
Bolşevice în Teritoriile Ocupate. 

Nu a venit răspunsul aşteptat - de la un prieten, de la un istoric, de 
la un cunoscător al fenomenului. 

Ci o “explicaţie”: părinţii săi, din Spania (neadevărat: în 1940 nu 
mai puteau fi în Spania; nici în 1939) au trecut direct la Moscova, unde 
au lucrat la postul de radio în limba română de sub conducerea lui 
L. Răutu. Deci el, fiul nu ştie care erau evreii... 

M-a amărât “răspunsul”. În primul rând fiindcă era neadevărat: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 83 


L. Tismăneanu nu putea trece, fără zdruncin, din Spania direct în 
URSS. Probabil-sigur poposise (legal? clandestin?) în Franţa - până la 
ocuparea ei de către Germani - oricum Cehoslovacia, refugiu consacrat 
în aşteptarea rotirii... plăcii turnante, nu mai exista, fusese ocupată şi 
ea, tot de Germani. Dar România (vorbesc de prima jumătate a anului 
1940)? Este perfect posibil ca “voluntarii” din Spania, ajunşi apoi în 
URSS să fi stat o vreme în România, judecînd după... practicile - nu 
după legile! - în vigoare: în lunile mai şi iunie 1940 fuseseră puşi în 
libertate o sumă de comunişti (vezi mirarea lui Gr. Vindeleanu, ajuns 
la Chişinău înainte de momentul intrării Armatei Roşii, văzînd-o pe 
“Rozenberg, cea roşcată” pe care el o ştia în închisoare. Dealtfel se 
înţelege, din articolul unui ziarist, că şi avocatul Sternberg, cel care 
pregătise lozinca de întâmpinare a sovieticilor: “Bine aţi venit! V-am 
aşteptat 22 ani!” era un proaspăt liberat. 

Deşi, cronologic, am primit de la Gh. Copil “Listele” pe care le- 
am instalat pe internet la 5 mai 2005 - deci după “răspunsul” lui V. 
Tismăneanu - prezenţa tatălui său în fruntea Tabelului nr. 4, 
cuprinzînd: “Membri PCR, basarabeni, bucovineni, sosiți în URSS în 
calitate de emigranţi politici (foşti voluntari în Armata Republicană în 
Spania) pe care CC ai PCR îi recomandă a fi transferați în PCb din 
toată Rusia”: “1. Tismeneţki Leon Moiseievici” - spune multe (am fost 
tentat să corijez: “În schimb ascunde esenţialul”). 

A trecut de atunci (de la “răspunsul” său) peste un an, când, în 17 
noiembrie 2005 mi-a scris, întrebîndu-mă ce ştiam eu, ca student al lui 
Leon Tismăneanu, despre tatăl său: 


“Stimate domnule Goma: 

“Am vazut in textul Dvs din Aldine o referinta la profesorii denuntato- 
ri. Il mentionati si pe tatal meu. Cum stiti, m-am delimitat fara vreo ambigui- 
tate in raport cu rolul sau de ideolog al PMR. Am scris in repetate rinduri 
despre duritatea sa. Era un leninist convins, cel putin pina in 56 chiar un fana- 
tic, a platit intii in Spania pierzindu-si bratul drept, apoi, fiind exclus din 
PMR drept "fractionist”. Nu a detinut vreodata o functie in aparatul sectiei de 
propaganda (precum Ofelia, Rautu, loska, Roller, Tugui, Goldberger). 

“Vreau sa-i inteleg destinul, atit cit se poate. Din cite stiu, implicarea sa 
in universitate era secundara in raport cu pozitia sa de director adjunct la 
Editura PMR (Politica), unde director ea Valter Roman. LT era seful catedrei 
de marxism-leninism (apoi socialism stiintific) la Universitatea numita atun- 
ci "C. I. Parhon", de unde a zburat in 1958. Evident, era unul din tartorii ideo- 
logici, ma intreb daca era si unul dintre activistii care supervizau represiunea? 
Stiu de 
pilda ca Tamara Dobrin ca a fost factotum in aceste sinistre inscenari. 

“A fost direct implicat in sedintele de demascare? 

“Cind aveti o clipa, poate imi spuneti ce va amintiti. 

“Salutari Anei si pe curind, 

“Vladimir” 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 84 


După discuţii cu Ana în care întrebarea noastră - retorică - era în 
trei puncte: 

a) Vladimir Tismăneanu chiar nu ştia ce făcuse Leon 
Tismăneanu, tatăl său? 

b) În cazul în care nu ştia - sau ştia prea puţin - Vladimir Tismă- 
neanu va suporta adevărul despre tatăl său, cel pe care 1-l voi repeta? 

c) Ce să-i comunic lui Vladimir Tismăneanu: adevărul (subiectiv, 
se înţelege, cunoscut de mine, direct, apoi indirect de la colegii mei de 
facultate, apoi de închisoare, apoi de d.o.)? Sau o variantă edulcorată, 
“tunsă” de tot ce ar putea răni sensibilitatea şi dragostea unui fiu? 

Mărturisesc: eu înclinam spre un ne-răspuns. Ana însă era pentru 
adevărul-subiectiv-al-meu. Argumentele ei - pe care le-am adoptat pe 
dată (nici nu era greu) fiind şi ele sub formă interogativă: 

- Este posibil ca un Vladimir Tismăneanu, politolog, istoric, 
publicist - şi care a dovedit că nu este un oarecare pui de bolşevic evreu 
fanatic-fanatizat (ca Al. Florian, fiul lui Radu Florian) - să nu fi aflat 
până acum şi partea... umbrită, ba chiar neagră a biografiei tatălui său? 

- Este posibil ca Vladimir Tismăneanu, analistul cel mai lucid al 
fenomenului comunist să rămână robul mitologiei familiale, în virtutea 
căreia doar ceilalți evrei bolşevici (R. Florian, L. Răutu, Roller, Ofelia 
Manole, Goldberger, Chişinevski...) fuseseră răi, spre deosebire de 
părinţii săi, de neamurile sale: aceştia: buni, curaţi, animați de idealu- 
ri înalte şi numai de acelea? 

- Restrîngînd sfera la doar “relaţiile” V. Tismăneanu-P. Goma: 
este posibil ca el, V. Tismăneanu să nu fi citit - pe hârtie, pe internet - 
ceea ce scrisesem eu în general despre comportamentul evreilor 
bolşevici în Basarabia ocupată (din iunie 1940), apoi în România ocu- 
pată, din august 1944 - în special despre Leon Tismăneanu? Dealtfel îl 
rugasem şi pe el să-mi furnizeze informaţii despre evreii care alerga- 
seră în Basarabia şi Bucovina de Nord, ocupate, pentru a construi, în 
sfârşit, raiul pe pământ. Imi răspunsese că nu ştie nimic, întrucât 
părinţii săi, din Spania se duseseră direct la Moscova... Dar ce scrise- 
sem - şi nu eu, pentru întâia oară - despre sora mamei sale Cristina 
născută Marcusohn, căsătorită Luca apoi Boico, “eroină a rezistenţei 
franceze” alături de un criminal dovedit ca “Roger -“Holban'-Boris 
Bruchmann? Când ambii fuseseră expulzați din Franţa după încheierea 
războiului pentru spionaj în favoarea Moscovei - şi nu doar ei, ci şi 
Mihai şi Mariana Şora, Endre Herskovits, tatăl lui Alain Paruit, 
“Muşat” (Glantzmann), trotskistul-sionist implicat în atacul Băncii 
Naţionale din 1959 - , reveniseră după decenii la Paris, unde şi muri- 
seră, ca “pensionari ai rezistenței”... antigermane, când toată lumea 
ştie: agenţii Moscovei - printre ei şi Cristina Marcusohn-Boico şi 
“Holban”-Bruchmann, militaseră (sic), în Franţa pentru interesele... 
Germaniei, din septembrie 1939, de la izbucnirea războiului, apoi după 
mai 1940 (ocuparea Franţei de către germani) - până, hăt, în 22 iunie 
1941, când Hitler, atacînd URSS, Stalin dăduse alt cuvânt de ordine 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 85 


(“dimpotrivnicul”), acela de a-i ataca şi asasina pe ocupanţii germani? 

O ultimă întrebare pe care Ana şi cu mine am formulat-o - cu 
participare, cu prietenie, fiind eram convinşi că prietenul nostru 
Vladimir Tismăneanu va primi informaţiile date de mine despre tatăl 
său, nu ca pe o calomnie, ci ca pe un adevăr-subiectiv: 

«După această scrisoare a mea el va continua a-mi scrie - even- 
tual cerîndu-mi noi amănunte?» m-am întrebat. 

Am sperat. Am aşteptat. În van. 

Dar iată ce îi scrisesem - la solicitarea sa (tot în 17 noiembrie 2005): 


“Dragă Vladimir Tismâneanu, 

“Cred că “profesorii denunţători” este - în textul meu - o contaminare 
de la Tesu [Solomovici]. Pentru mine si pentru colegii de generație L. 
Tismă-neanu era, nu un oarecare denuntător, ci o persoană mult mai pericu- 
loasă; era un fanatic “intransingent” care te putea trimite fără clipire la zid, 
convins că acesta este adevăratul umanism socialist: ne-mila, neîndurarea 
fată de “dusmanul de clasă” care trebuia nimicit, nu reeducat (slăbiciune bur- 
gheză). 

“Am cunoscut in aceeasi perioadă un alt fanatic comunist, Mihai 
Novicov. L-am avut profesor doi ani si două luni. Misha Novicov era apucat, 
era fanatic - dar, spre deosebire de L. Tismâneanu, cu el puteai discuta - în 
contradictoriu, chiar dacă “concluzia” îi aparţinea. Desi el a fost cel care 
dăduse telefonul decisiv la securitate, în privinţa mea, nu i-am purtat vreodată 
pică. Poate fiindcă despre mine zicea, cu accentul lui de rusoi: «Goma ieste 
un riactianar - dar el un riactianar cinstit ieste!” In anume momente avea 
chiar umor (un umor... special, noi îi spuneam; “de stepă”). 

“Cu L. Tismăneanu eu nu am putut să dialoghez - desi am încercat, mai 
ales la acel "proces” de la decanat, din iunie 1956. De fapt, de L. Tismăneanu 
îmi era o frică grozavă, el gândea “ca un tanc sovietic” - fără nuanţe, fără 
înţelegere, dacă nu a adversarului, măcar a situaţiei. Stiam de la alţii, am sim- 
tit atunci: cu L. Tismâneanu nu se discuta - el nu accepta să discute, ci să 
decidă (nu am spus: să ordone). 

“Nu pot spune cà acum regret că vorbesc astfel despre tatăl unui 
prieten (în fine, asa mă încăpătinez eu să cred). Eu, prin forta împrejurărilor, 
nu am avut nici tată nici mamă nici unchi nici mâtusă care să fi făcut râu alto- 
ra, doar pentru că ei, “revolutionari de profesie” asa stiau că... se face lumea 
nouă. Insă nici nu voi învinovâti vreodată pe copiii revoluţionarilor bolsevi- 
ci pentru păcatele părinţilor - grele, monstruoase. Ci - am si spus-o, în legă- 
tură cu Oisteanu: le cer (urmasilor) să-si asume părinţii, să accepte - cu dure- 
re - că acestia nu fuseseră îngerasi, că nu pot fi absolviţi doar pentru că fiii 
stiu că părinţii lor erau plini de iubire în familie - fiindcă iubirea în familie 
nu sterge deloc ne-iubirea lor în nefamilie. 

“Si asa cum atâţia copii de nazisti s-au târît în viată cârînd povara 
teribilă a tatălui SS-is sau doar (sic)... membru al partidului lui Hitler, asa să 
suporte si urmasii bolsevicilor faptul că părintii lor nu fuseseră, vai, eroi de 
benzi desenate. 

“Cred cu putere că această “echilibrare” este necesară, atât pentru noi, 
eternele victime, cât si pentru urmasii celor care nu se purtaseră cu noi cu 
mânusi (observi eufemismul?). Or noi suntem milioane - numai în România. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 86 


Si nimeni dintre vinovaţii de martirajul nostru nu a fost măcar obligat să trecă 
prin fata unui tribunal - fie si postum. 

“Nu stiu dacă L. Tismăneanu “superviza represiunea”. Judecînd însă 
după “aperitivul” administrat mie în iunie 1956 (in plină “destindere a 
Genevei”, nu cred cà a devenit mai... crestin în timpul represiunii din 
momentul Revoluţiei Maghiare. 

“Stiu cà Vladimir Tismâneanu este un om tare si va rezista la adevàru- 
rile care nu sunt doar ale mele - ci si ale lui. 

“Te salută “Paul Goma” 


Judecînd după rezultate, dorinţa-urare a mea nu s-a împlinit: 
De aici trag concluzia: 

Înainte de a mă contacta prin e-mail, cerîndu-mi amănunte 
(pornind de la ceea ce publicase sub semnătura mea Aldine), Vladimir 
Tismăneanu, fie nu ştia nimic-nimic-nimic (despre tatăl său), fie refu- 
zase să accepte ceea ce aflase. 

Desigur, nu este uşor să ţi se spună (adevărat, fără “probe”) că 
părintele tău, despre care păstrezi imaginea din familie, a unei persoa- 
ne protectoare, iubitoare, apoi (după 1956) a cuiva nedreptăţit de pute- 
rea pentru care îşi sacrificase viaţa (şi un braţ, în Spania), persecutată, 
hărţuită de Securitate. Însă nu şi arestată; nu şi alungată din casă - a cui 
casă?: casa “duşmanului de clasă” pe care ei, veniţii pe tancurile 
sovietice o ocupaseră cu forţa, aruncîndu-i pe drumuri pe proprietari?; 
nu fuseseră pedepsiţi nici membrii familiei: soția dată afară din slujbă, 
copiilor interzicîndu-li-se frecventarea, nu doar a cursurilor universita- 
ren dar şi a celor secundare, etc etc. 

Interlocutorul meu nu era doar fiul lui Leon Tismăneanu “şeful 
catedrei de marxism-stalinism”, aşa îi spunea atunci, nu “marxism- 
leninism”, cum încearcă fiul să dreagă busuiocul tatălui - ci un analist 
al “fenomenului comunist”, un istoric: 

Să nu ştie el că “Revoluţia îşi devoră copiii” ?; 

Să nu ştie Vladimir că Leon Tismăneanu, tatăl său nu fusese 
primul “revoluţionar” dat jos de pe scaunul pe care-l credea ocupat 
pentru eternitate, acuzat de câte în lună şi în stele, anchetat de Organul 
Terorii pe care până atunci îl credea în slujba Binelui şi împotriva Răului?; 

Ce fel de istorie ştie Vladimir Tismăneanu, azi, dacă, orbit de 
durerea celor aflate despre tatăl său - totuşi: un ne-sfânt...- a uitat că, 
înainte, în timp, alţi “revoluționari”, alti “devotați” fuseseră debarcaţi, 
anchetați de Instrumentul Revoluţiei: Securitatea, creată după modelul 
NKVD? Dacă nu vorbim de Pătrăşcanu, un ne-evreu - pe care şi el, 
L. Tismăneanu îl înfierase, bolşeviceşte - hai să vorbim de Ana 
Pauker: s-a “delimitat” tovarăşul Leon Tismăneanu de Tovarăşa Ana 
Pauker, în şedinţele de demascare-înfierare? Bineînţeles, da, cum alt- 
fel - ar mai fi rămas şeful catedrei de marxism-stalinism şi director 
adjunct al Editurii Politice - sub şefia altui monstru bolşevic, avînd 
acelaşi “dosar”: Valter Roman? Dar de socrul meu, Petre Năvodaru, 
nimerit ca musca în lapte în “cazul” (nu în “lotul') Pătrăşcanu, încă din 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 87 


1949? Sau Năvodaru era prea mic pentru un tovarăş atât de mare ca 
Tismăneanu? Dar de Chişinevski - dat jos în 1957 (pe când eu mă 
aflam în anchetă, la Interne)? El, L. Tismăneanu a fost “zburat” (expre- 
sia aparţine fiului) în 1958. Nu ştiu dacă tot atunci subalternul său de 
la Universitate Radu Florian fusese “îndepărtat” - însă deziluzia: chiar 
dacă după răspunsul meu nu am citit vreun text despre tatăl său, 
Vladimir Tismăneanu se comportă taman ca fiul lui Radu Florian, 
Alexandru: detestabil; neintelectual, ne-normal: nu acceptă că tatăl său 
“a avut şi lipsuri”. Aşa cum nu acceptă că iubita sa mătuşă Cristina 
Marcusohn (căsătorită Luca, Boico) a jucat un rol nefast, mizerabil, de 
bolşevic fanatic executant orb al ordinelor Moscovei - atât în Franţa, 
cât şi în “surghiun” în România; rolul, nu doar de persecutor al nevi- 
novaţilor, ci şi de trădător, atât al democraţiei “burgheze” deci a 
Franţei, cât şi a României, ca stat care, de voie, de nevoie, îl:/0 accep- 
tase ca cetăţean/că (ba chiar ca supracetăţean - altfel ce-ar fi căutat în 
moţul Agerpres-ului?). 

Şi degeaba declară el în dialogul cu Nicolae Coande: 

“Structura mea mentala esta, intr-adevar, una a nelinistii si a 
refuzului certitudinilor inghetate "„certitudinile sale au rămas cum 
fuseseră: îngheţate. 

Şi el - ca Oişteanu, ca Anca Răutu-Oroveanu, ca Al. Florian, ca 
R. Ioanid - şi alţii din aceeaşi...făină - este un autentic pui de bolşevic. 

În ciuda aparenţelor. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 88 


APRILIE 


(...) 
Marţi 4 aprilie 2006 


Am fost la neurolog, să citească rezultatele examenelor. 

Cică: «Totul e normal». 

Ce spuneam! Eu mă simt rău, din ce în ce mai rău - doctorii mă 
asigură că “totul e normal"!A, da: ei sunt doctori de trupuri, nu de 
suflete. 


Miercuri 5 aprilie 2006 


Încercînd să fac puţină ordine în textul romanului În Cerc, chiar 
de nu am citit cursiv, tot am constatat că uitasem acest roman. Uite- 
aşa: Îl uitasem! Este adevărat: varianta asta, penultima datează din, 
scrie limpede : “22 aprilie 1971”. Ceea ce face... - să socotesc: 35 ani! 
Nu este el, În Cerc-ul, mai bătrân decât altele: Ostinato: 40 ani de la 
varianta predată editurii, dar şi În Cerc a avut o soartă ingrată (măcar 
pentru că ultima variantă, cea adevărată, după care a fost făcută tradu- 
cerea de la Gallimard, nu mai este de găsit: la o mutare Țepeneag a 
aruncat dactilograma la gunoi). Este probabil că la această “uitare” a 
autorului un rolişor să aibă şi amărăciunea (eu aş fi aruncat la gunoi o 
dactilogramă de-a lui Țepeneag?) dar şi îmbătrâneţizarea. 


Joi 6 aprilie 2006 


Ieri - în 5 aprilie - am primit de la V. Tismăneanu un mesaj invi- 
tîndu-mă să-fac-parte (dintr-o comisie): 


“[...] salutari din Washington, nr de telefon 
Date : 5 avril 2006 18:30:30 HAEC 
À : paulgoma@ free. fr 

“Draga domnule Goma: Va scriu in legatura cu formarea comisiei 
prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste, anuntata astazi, in urma cu 
o ora. Deopotriva presedintele Basescu si subsemnatul (care voi coordona 
comisia) am fi onorati daca ati accepta sa faceti parte. Dl. Basescu ar dori sa 
va caute personal la telefon si sa va invite. 

“Consilierul prezidential Claudiu Saftoiu mi-a cerut nr Dvs de telefon. 
Nu l-am putut gasi (Grig Culian, editorul lui NY Magazin nu avea decit e-mai- 
lul). 

“Va rog asadar sa-mi dati acest nr de telefon. Cred ca o discutie cu dl. 
Basescu ar fi utila. 

“Am acceptat sa coordonez comisia ptr ca sint convins ca putem 
construi un document indispensabil pentru generatiile viitoare. 

“Lista membrilor propusi include nume cu care uneori putem fi, Dvs 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 89 


sau eu, in dezacord (ori chiar mai mult). Doresc insa sa fie o comisie cu o 
diversitate reala. Vreau sa spunem adevarul, fara patima, dar cu neclintita 
onestitate. Repet, pentru mine, ca istoric al comunismului, prezenta Dvs in 
Comisie ar insemna enorm. Sint convins ca acesta este si punctul de vedere al d- 
lui Basescu. 

“Comisia va avea un numar de experti. Ideea ar fi sa producem un docu- 
ment de circa 50 de pagini, plus anexe. Va pot da detalii cit de curind. 

“Salutari Anei, cu prietenie, 

“Vladimir” 


Îmi trimite alături şi: 


“COMUNICAT DE PRESA (5 aprilie 2006 ) 

“Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a decis astazi, 5 aprilie a.c., 
infiintarea Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din 
Romania, comisie care va fi condusa si coordonata de istoricul si politologul 
Vladimir Tismaneanu. 

“Scopul Comisiei este elaborarea unei sinteze stiintifice privind crime- 
le si abuzurile regimului comunist din Romania de la infiintarea sa si pana la 
Revolutia din decembrie 1989. Comisia va pune in analiza principalele insti- 
tutii care au facut posibila perpetuarea dictaturii comuniste, incalcarile fla- 
grante ale drepturilor omului si rolul unor personalitati politice in mentinerea 
si functionarea acestui sistem, in perioada mentionata. 

“Comisia va fi compusa dintr-un grup de experti din care vor face parte 
personalitati de varf ale dizidentei si opozitiei anticomuniste, 
personalitati ale societatii civile si personalitati stiintifice - din 
Romania si din strainatate - recunoscute si validate pentru contributia 
lor la analiza fenomenului comunist. 

“Departamentul de Comunicare Publica 05 Aprilie 2006” 


Surpriză mare. Şi mari nedumeriri: 

- De ce încă o Comisie-pentru...? Prezidenţială, asta. Cealaltă, 
guvernamentala 'Tăriceanului Oprea nu e bună? Nu mă întreb pe mine 
de ce nu e bună aceea, doar am scris în “Doliu pentru Basarabia” pen- 
tru ce cred eu că şi aceea era gata-decapitată-despiciorată. Însă în 
ceastălaltă fiind invitat - spre deosebire de cealaltă - sunt muuult mai 
îngăduitor. Căci, vorba tovarăşilor de toate gradili: oameni suntem: 
jegoişti (cealaltă, inspirată de Inspiratorul National Ilieşiu de care am 
fost ţinut la distanţă, prietenii Oprea şi Stejărel al meu - istorici, nu 
tufă, nici nu au pomenit Propunerea mea, nu prima, dar sigur ante- 
rioară variantei blandiene împinsă prin dejapomenitul Ilieşiu - revin: 
am fost, nu doar evitat, dar de-a dreptul temut, ca nu care cumva să le 
stric jocul molipsindu-i cu niscai lepră sau chiar sida...). Re-continuu: 
am tot dreptul - şi îndatorirea - să mă întreb dacă acestea două: guver- 
namentala şi prezidenţiala vor fi complementare? Vrăjmaşe - pentru 
că, fiind ele româneşti, indiferente nu pot fiinţa cu niciun chip?; 

- Dacă ziceam că este necesară o altă daravelă pentru, zi-i pe 
nume, cercetarea comunismului, pe sub poale, fiind ea iniţiată de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 90 


Băsescu, presupun că scopul va fi... căutarea “probelor”; care probe, 
după înalta sa opinie: nu există! porniţi la căutarea probelor (care nu 
există!), tovarăşi! 

Să auzi, să te iei cu mâinile de cap şi să ţi-l izbeşti de primul stâlp 
întâlnit (ba să şi-l izbească el: bietul stâlp !): cum adică: nu există 
probe că bolşevismul nu a fost el chiar dulce-dulce-dulce? Ba chiar amar de tot? 

Întrebarea pe care şi-o va pune fiecare român de bună credinţă, 
victimă (cu probe!), el sau/şi părinţii, sau/şi bunicii: 

De ce Dumnezeu în fruntea ei este pus Vladimir Tismăneanu? 
Care este rațiunea numirii lui? Bine-bine, V. Tismăneanu este o per- 
soană de o cu totul altă calitate decât R. Ioanid - nici nu-i greu! V.T. 
măcar ştie carte, deţine multe înformaţii, chiar dacă nu le divulgă, nu 
le pune la treabă. Dar ceea ce şi la el este jenant: el nu vorbeşte-scrie 
despre tot ce ştie, “alegerea temelor” fiind la el o artă, o taină-“perso- 
nală” ca într-o familie de bolşevici evrei, complotişti împotriva 
României ca unitate naţională, filoruşi (Tismeneţki), filosovietici 
(“Ioanid”) care multe şi murdare treburi au a ascunde. Bine-bine, prin 
“contribuţiile” sale la Europa liberă (înainte de decembrie 1989), V.T. 
contează ca puţinii evrei avînd o “activitate anti-comunistă”. Dar oare 
să fie suficientă aceasta - câtă este - pentru a fi pus în fruntea unui orga- 
nism de importanţă istorică şi mai ales morală pentru români şi pentru 
România - de azi, de ieri, dar şi de mâine?; 

- În fine: care va fi programul prezidenţialului băsesc? După 
primele semne (enunţul: “de la 1946 până la revoluţia din decembre 
1989”) este taman cel al guvernului tăricenesc, executat de Marius 
Oprea după directivele lui Radu Ioanid, atât prin “scopurile fixate”, cât 
mai cu seamă prin graniţele în timp stabilite: «Băieți, conspectaţi de la 
pagina cutare până la pagina cutare, nu înainte, nu după...» - ai zice o 
incintă limitată de Zidul Ierusalimului. 

Nu am reuşit să fac lumină în capul meu (şi în al familiei) - însă 
ca om chiar şi eu, ca român - până şi eu! - am tras mortul pe 
Academiei, că-i mai uşor de citit-scris şi mi-am zis, cu o lipsă de 
modestie care... nu mă caracterizează: 

«Dacă V. Tismăneanu - care nu-mi este duşman, deşi nici prieten; 
persoană căreia i-am “răspuns” în Jurnalul pe martie curent, în terme- 
ni deloc tandri - mă pofteşte să-fac-parte...; dacă Băsescu, iniţiatorul 
Comisiei a încuviinţat invitarea mea... înseamnă că...» 

„.. Înseamnă că această Comisie şi programul ei va putea fi adap- 
tat/ă la teren, pentru a cerceta cu oarecare onestitate ororile comuniste 
şi din Basarabia şi din Bucovina, începînd din 28 iunie 1940 şi cele de 
după data-frontieră stabilită de... stabilitatorii noştri dragi, adică 
(după) decembrie 1989. 

Am discutat în familie “problema”. Am căzut de acord să răspund 
afirmativ la invitaţie. 

Aveam, în sfârşit, ocazia de a face ceva, nu doar mereu, mereu, 
de a des-face, de a critica... 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 91 


Joi 6 aprilie 2006 
Am răspuns - tot prin e-mail: 


“Paris, 6 aprilie 2006 

“Draga Domnule V. Tismaneanu: 

“Ma bucura vestea. Dar, de la veste la poveste - mai va. 

“Raspund sugestiei: 

“- Da, sunt de acord “sa fac parte” ; 

“- Nu, nu sunt de acord “ca presedintele Basescu sa ma caute personal 
la telefon si sa ma invite...” - fiindca: 

“- la telefon nu-l vad pe interlocutor; 

“- ca un batran meserias al scrisului, propun sa folosim traditiona- 
la hartie-scrisa: presedintele Basescu imi trimite, prin posta, prin curier o 
scrisoare prezidentiala (pe adresa: 27-29 rue Bisson, 75020 Paris), eu tot pe 
hartie scrisa voi raspunde. 

“Nu este orgoliu de scriitor, dar constat ca nu se stie : 

“- Atat eu cat si sotia, Ana Maria, cat si fiul Filip Ieronim nu mai 
suntem cetateni romani: ni s-a luat cetatenia inca din vara anului 1977 - pen- 
tru “tradare de patrie”; 

“- In aprilie 1977 (pe cand eu ma aflam arestat la Rahova), Uniunea 
Scriitorilor a hotarît excluderea mea “din randurile”... - pentru “tradare de 
patrie...” 

“- Din 1970 pana in 1990 (20 ani!) am fost un scriitor samizdatizat; din 
1994 am devenit un scriitor... internetizat, interzicindu-mi-se accesul la 
presa de hartie si la edituri (totusi: sunt autorul a peste 60 titluri). 

“De aceea il rog pe Vladimir Tismaneanu sa explice presedintelui cine 
am fost, cine sunt. 

“Daca presedintele Basescu gaseste ca sunt susceptibil de a face parte 
dintr-un astfel de organism, sa hotarasca el repararea injustitiilor ale caror 
urmari le-am indurat atatea decenii, atatea decenii. Dar sa nu mi se ceara sa 
fac “o mica cerere”... 

“Vom discuta amanuntele (cele extrem de importante, pentru istorie ca 
istorie, pentru istoria Romaniei, ca adevar contemporan) dupa aceasta prima 
luare de contact. 

“Telefonul meu la Paris: 01 43 58 30 44. 

“Salutare! 

“Paul Goma” 


Abia acum aflu: Dialogul (cu Nicolae Coande) în care Tismă- 
neanu mă antisemitizase a apărut în februarie 2005, nu în 2006! 
Valerian Stan greşise, indicîndu-mi-l ca apărut în acest an... O fi fost 
şi el obosit. 

A ajuns Niculiţă la Paris. Ne-a telefonat. Îl aşteptăm cu drag să 
ajungă şi la noi. Cu părerea de rău că nu a putut veni şi Aura - ce bine 
i-ar fi prins şi dragei de ea trei guri de aer de Paris! 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 92 


Vineri 7 aprilie 2006 


Aseară a fost Niculiţă. Mare bucurie ne-a făcut. Ne-a povestit 
poveşti de-“acasă”, ne-a adus şi un filmuleţ cu Aura, cu Andra, cu 
socrul - la Tunari. Ne-a adus brânzuri bune (Filip, înfulecînd de zor: 
«Toate brânzeturile din România sunt atât de foarte-bune? Aşa erau şi 
pe când mai eram noi în România?». Maică-sa l-a asigurat că chiar şi 
atunci, “pe vremea noastră” existau brânzeturi minunate (nu suntem 
noi, din negura veacurilor, ciobani?), atât că erau foarte scumpe. Ca şi 
acuma. Ne-a mai adus de la Stănești ziare şi leuştean (nu mai ştiu care, 
de unde este: a adus şi răsad şi seminţe, toate binevenite şi binecuvân- 
tate, întru îmbălsămarea supelor de orice - dar bune!). 


Tismăneanu mi-a scris aseară: 


“[...]Objet : Rep : salutari din Washington, nr de telefon 

“Date : 6 avril 2006 18:43:20 HAEC 

“À: [email protected] 

“Draga domnule Goma: 

“Cu sincera emotie va multumesc pentru raspuns. Am trimis informa- 
tiile consilierul prezidential care se ocupa de Comisie. Il voi suna de indata 
ce-mi revin dintr-o bezmetica raceala (ultimul lucru de care aveam nevoie 
acum). 

“Sper din suflet sa se faca necesare si atit de normalele "reparatii" (nu 
stiu ce cuvint sa folosesc). 

“Cu calda si veche prietenie, Vladimir” 


Seara târziu, după plecarea lui Niculiţă, am găsit în cutia de 
scrisori a ordinatorului: 


“Cel 

“Objet : Rép : raspuns pe tema Timpul 

“Date : 6 avril 2006 21:21:12 HAEC 

“À: [email protected] [...] 

“Stimate domnule Goma: 

“Nu am vazut textul in revista. Il voi cauta. Se poate sa fi scris asa ceva, 
desi acest lucru s-a intimplat cu cel putin un an in urma (iar dialogul a fost 
prin e-mail). Era probabil imediat dupa ce citisem un text al Dvs care mi-a 
provocat aceasta reactie. Porobabil inaintea reluarii legaturii noastre care a 
lamurit pentru mine multe lucruri. 

“Trebuie deci sa verific. 

“In genere, pozitia mea a fost sa ma pronunt pe acest subiect (PG, 
Basarabia, comunism, evrei) numai dupa ce voi fi avut o discutie personala 
cu Dvs. Consider ca nu trebuie sa existe teme tabu. 

“Ceea ce regret profund este simplismul acestor formulari. Iar simplis- 
mul din partea unui cercetator este un lucru profund intristator. 

“De indata ce voi vedea textul, ii voi scrie lui Liviu Antonesei un mesaj 
exact in acest sens. Ceea ce scrieti, inclusiv lucruri cu care pot fi ori chiar sint 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 93 


in dezacord, nu merita un asmenea grabit tratament. lar eu unul am gresit 
punind o eticheta fara a zabovi asupra implicatiilor ei. Va sint dator cu scuze 
si vi le transmit acum”. 


Urmează citatul din jurnalul meu - citat din el însuşi - apoi acest 
adaos strident - însă eu, obosit, fleşcăit fiind, am trecut fără reacţie 
peste... “regimul comunist de la înfiinţare sa şi până la Revoluţia din 
decembrie 1989": 


Scopul Comisiei este elaborarea unei sinteze stiintifice privind crimele 
si abuzurile regimului comunist din Romania de la infiintarea sa si pana la 
Revolutia din decembrie 1989. 


Apoi un alt mesaj: 


“[...] Objet : un articol din 2005, IN 

“Date : 6 avril 2006 21:34:06 HAEC 

“À: [email protected] [...] 

“Stimate domnule Goma: Nu am exact data, acest articol a aparut anul 
trecut, cred ca in primavara, in Jurnalul National. 

“Este inclus in volumul meu "Democratie si memorie" in curs de 
aparitie la Ed. Curtea Veche. 

“Dialogul cu N. Coande a avut loc evident inainte, cind intre noi se 
lasase tacerea. Lipsa de comunicare poate duce la pareri eronate. 

“Cu bune ginduri, Vladimir” 


Aici intervin eu, cu o corectare emailată: 


“Paul GOMA <[email protected]> 04/06/06 3:54 PM >>> 

“... [TEXTUL CU PRICINA] a aparut, nu in februarie 2006, cum am 
scris eu (dezinformat fiind, insa nu il acuz pe informator), ci in februarie 
2005 - tot in Timpul. 

“Paul Goma” 


Insă între timp mai venise un e-mail: 


“[...]Objet : Rep: TEXTUL CU PRICINA* 

“Date : 6 avril 2006 22:25:41 HAEC 

“À: [email protected] 

“Cum v-am spus, desi nu-mi recunosc exact stilul (nu utilizez cuvintul 
"siciit"--eu as fi spus "exasperat"), este posibil sa fi trimis acel raspuns ca 
parte a unui interviu prin e-mail. 

“Era oricum inaintea reluarii relatiei noastre. Repet, consider ca am 
simplificat excesiv si am pierdut, in graba, nuantele atit de necesare. In isto- 
ria politica, si nu doar acolo, lipsa de nuante este periculoasa. Voi incerca sa 
obtin de la N. Coande originalul corespondentei ptr acel interviu. 

“Va exprim scuzele mele. 

“Nu doresc sa comentez scrierile Dvs pe subiect in chip public pina nu 
ne intilnim si vorbim direct. Pentru mine unul, PG este prea important ca sa 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 94 


gresesc in acest fel. 

“Va asigur ca stiu bine ce inseamna asemenea situatii. De asemenea, nu 
va ascund ca primesc intrebari legate de Comisie si invitatia catre Dvs. Chiar 
azi, la radio guerrilla, cu Carol Sebastian, am spus ca eu nu pot concepe o 
asemenea Comisie fara invitarea Dvs si a lui Dorin (am mentionat momentul 
Agora). 

“Cum v-am mai spus, vor fi si persoane cu care nu aveti comunicare (si 
viceversa). Important este sa avem un document final pe baza caruia Traian 
Basescu sa condamne sistemul comunist. 

“Cu bune ginduri, 

“Vladimir Tismaneanu” 


Ciudat: eu nu îi reproşasem lui V.T. “antisemitizarea” mea (nici 
n-aş fi avut, material, timp). Observînd că el aduce vorba - şi insistă - 
am crezut că omul era în cunoştinţă de cauză, citise însemnarea ultimă 
din Jurnalul ian-mart 2006. Am făcut doar îndreptarea cuvenită, după 
ce Valerian Stan îmi atrăsese atenţia asupra... anului apariţiei atacului. 


Pauză binevenită. Din depărtare (din Țara lui Columb-Vodă) 
primesc bibliografie: 


“[...]Objet : daca nu ati citit in Cotidianul “Date : 7 avril 2006 02:16:00 
HAECĂ: [email protected] 

“Mai sint sase luni pina la condamnarea comunismului - Simona Popa 

“Vladimir Tismaneanu a fost numit seful Comisiei prezidentiale de 
analiza a dictaturii comunismului. El ne-a acordat un interviu. 

“Cind ati fost contactat si de cine pentru a conduce aceasta comisică 

“Am fost contactat joia trecuta, de la cabinetul presedintelui Basescu, si 
mi-a spus scurt: “Am nevoie sa creez o sinteza care sa documenteze de o 
maniera irefutabila crimele si restrictiunile comuniste, de la lagarele de 
concentrare pina la crimele legate de avorturi. Eu stiu ca au avut loc, dar sint 
mai multe materiale, unele dau o cifra, altele dau alta cifra, eu am nevoie de 
un raport plin de autoritate”. Noi ne cunoastem, ne-am vazut aici, la 
Washington, am scris despre domnul Basescu, sint unul dintre cei care cred 
in vocatia politica democratica a domnului Basescu, asta e... Zic, bun, cu ce 
va pot ajuta eu? Si mi-a spus: “Vreau sa va rog sa prezidati aceasta comisie”. 

“Deci veti fi presedintele comisieră 

“Dar nu pot sa o conduc eu, ca e comisie prezidentiala si o conduce el. 
O coordoneaza presedintele tarii. Plus ca eu nu ma pot pune presedinte, ca 
i-am invitat pe Sorin Antohi si pe Horia-Roman Patapievici, cum sa fiu eu 
presedintele loră Voi fi coordonator. 

“Pe cine ati mai contactat pina acum in echipaă 

“Pe Sorin Iliesiu, care a acceptat, pe Mircea Raceanu, fost diplomat din 
perioada Ceausescu, arestat pentru tradare de patrie si condamnat, care a 
acceptat si el, pe Marius Oprea, care nu mi-a raspuns inca, dar am citit ca isi 
va da tot sprijinul, pe Dragos Petrescu, reprezentantul CNSAS, pe Romulus 
Rusan, pe Dorin Tudoran si pe Paul Goma. Vreau sa avem reprezentanti care 
sa ancheteze si crimele care s-au comis impotriva populatiilor minoritare, 
maghiare sau germane. Si vreau sa-l invite si pe IPS Nicolae Corneanu, 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 95 


mitropolitul Banatului. Si pe un tinar istoric, Cristian Vasile, ca secretar stiin- 
tific. Eu am venit cu o lista de nume, presedintele a facut si el niste adaugiri, 
dar a fost un consens. 

“Pe cine a recomandat domnul presedinte? 

“Eu uitasem de Dragos Petrescu si l-a propus Presedintia. Si cred ca si 
pe istoricul Lucian Boia. Lista e lunga, dar am decis sa nu sarim de 19 per- 
soane. Ne vom intilni de doua ori: in iunie si in octombrie, cind vom termi- 
na. Vom mai avea, probabil, un grup de opt-zece experti. Nu pot sa-i cer 
domnului Patapievici sa scrie. Membrii comisiei vor da legitimitate si valida- 
re acestui raport. 

“De ce ati acceptat sa conduceti comisiaă 

“Pentru ca este o urgenta. Comisia nu este un institut de cercetare, nici 
o fundatie, ci o comisie prezidentiala, cu un mandat pe care eu l-am asumat 
foarte scurt, pina in octombrie 2006, care sa vina cu un raport sintetic, de 50- 
70 de pagini, nu stiu. 

“Comisia aceasta nu va concura cu Institutul de Investigare a Crimelor 
Comunismului, condus de Marius Oprea. 

“Nu. Cred ca vom converge, daca avem nevoie de documente pe care 
sa le punem la dispozitia domnului Oprea. Noi nu sintem platiti, nu sintem 
functionari, nici salariati ai statului roman si vom opera cu documente care 
sint de acum disponibile, in timp ce institutul domnului Oprea este infiintat 
prin ordonanta guvernamentala, cu o durata de sase ani, prelungibili. Comisia 
noastra are doar sase luni. Eu am decis acest lucru si domnul Basescu a 
acceptat. Nu vreau ca Romania sa intre in UE purtind, in continuare, aceasta 
povara, a amneziei si a necondamnarii deliberate a comunismului. 

“Si ce va face domnul Basescu cu aceasta sintezaă 

“Va fi asumata si va duce la condamnarea publica ceruta de societatea 
civila a regimului comunist, pentru crime si abuzuri. Ar putea urma o rezolu- 
tie parlamentara. 

“Ce ar trebui condamnată Crimele sau comunismulă Sau amindoua? 

“Amindoua. Crimele n-ar fi existat daca n-ar fi fost proiectul utopic 
comunist. 

“Ji va aduce lui Basescu un plus de capital politic? 

“Cred ca da. 

“Ati putea la final sa condamnati persoane? 

“Da. Eu personal am spus ca vreau ca tinara generatie sa stie cine au 
fost: Nicolae Ceausescu, membrii Biroului Politic, Comisia controlului de 
partid, sefii sectiilor Comitetului Central, vom da liste. Nu toti, ci cei care au 
instrumentat. Sefii propagandei, ai Securitatii, membrii Colegiului Director 
al Ministerului de Interne. 

“Nu vor lipsi nume ca Pantiusa, Nicolski, Draghici, Postelnicu, Iulian 
Vlad. Comunismul n-a fost pe Marte, ci in Romania. N-a functionat pe pilot 
automat, ci cu oameni. Unii vor spune ca insusi Vladimir Tismaneanu provi- 
ne dintr-o familie de comunisti. 

“Urma sa va intreb daca va veti condamna tatal... 

“Totdeauna am afirmat asta. In momentul cind vom face structurile 
aparatelor ideologice si vom da principalele institutii care au contribuit la 
indoctrinare, evident ca eu voi fi primul care voi spune ca printre persoane va 
figura si numele tatalui meu, care a fost director adjunct al editurii partidului 
si profesor de Marxism la Universitatea Bucuresti. Nu am nici un fel de inhi- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 96 


bitii in raport cu nici un nume. 
“Reprosuri 

“Tismaneanu isi reproseaza acum ca, in cartea de dialoguri cu Ion 
Iliescu, controversata „Marele soc din finalul unui secol scurt”, a avut o exce- 
siva incredere in interlocutor. „Am subestimat talentul lui Ion Iliescu de a 
ocoli raspunsurile transante. Probabil ar fi fost o carte normala in 2002, fata 
de un an electoral 2004, cind a provocat valuri de reactii care nu stiu cit erau 
legate de carte, cit de persoana lui Iliescu, un militant politic pentru un par- 
tid politic.” Tismaneanu spune ca Iliescu a folosit fiecare lansare de carte 
pentru un miting electoral al PSD, motiv pentru care el i-a cerut sa opreasca 
propaganda”. 


Dacă nu s-a înţeles cine este furnizorul bibliografiei - tocmai din 
Ţara Oului Columbian - aşa să rămână, fiindcă niciodată nu ştii dacă 
faci bine în relaţiile cu... furnizorul; sau rău, iar atunci să vezi ce 
păţeşti! Aşa că păstrez o tăcere înţeleaptă (şi foaaarte conspirativă). 

Nu văd nimic îmbucurător în această - a câta? - iniţiativă. 

Motivele nereuşitei apropiate (bănuite, temute) sunt multe, 
domnule şi toate serioase, începînd cu... 

„„„Aparatul. Altfel spus: cu “elita ţării”, cum îi zicea Ulici 
Securităţii, în una din numeroasele sale absenţe ale normalităţii de gân- 
dire. Dar şi nesecuriştii aparatişti: activişti de partid, de sindicat, “res- 
ponsabili” de tot felul, precum şi - o să râdem, de-or să ne sară măsele- 
le! - chiar vârfurile profesionale: oameni care răzbătuseră în “ramura” 
lor dînd din coate, din gură, din cur, din denunţuri: învăţători şi profe- 
sori, contabili şi directori de ceva (să zicem făbricuţe, apoi uzinele). 
Aceştia - mai ales acestea: mamele, surorile noastre - plătiseră greu şi 
murdar tribut, ca să ajungă; să-şi consolideze “poziţia”, să-şi 
asigure/apere familia, consolîndu-se în gând că se menţinuseră/urca- 
seră pe scara societăţii prin meritele “personale” din specialitatea lor - 
şi acelea jucaseră un rolişor, dar importantă rămânea “activitatea 
obştească”, darea-dovezii, prin munca voluntară, prin notiţica informativă, 
vulgar spus: turnătoria generalizată în cerc, ca la Periniţă, cea făcînd parte 
din... pâinea noastră cea de toate zilele. 

Această pătură - la urma urmei, prima cu bocanci - păstra, oricât 
ar nega ea, conservatismul clasei ţărăneşti, ruralismul tenebros, mora- 
la gloduros-egoistă: “Decât să plângă mama mai bin’ să plângă 
mă-ta!”. Cum să renunţe aceştia la toate... “avantajele” cucerite pas cu 
pas, în comunism? În schimbul a ce? A unei justiţii-drepte? Dar ce-i 
aceea justiţie-dreaptă? În schimbul unei atitudini morale? Ce-i aceea: 
morală? Justiţie-morală să fie aceea care va pedepsi un securist care, în 
câmpul muncii sale, a mai şi bătut, ca omul necăjit, a mai şi omorît (tot 
ca omul, ce să facă) - din ordin, nu din plăcere! - dar el este unchiul 
meu sau cumătrul fratelui meu. Cu ce obraz mă voi prezenta în faţa 
nevesti-si, care m-a ajutat în multe rânduri, cu pile, chiar cu bani, 
arătîndu-se cu adevărat de-a noastră ? Ca să fie satisfăcut - cine? Un 
terchea-berchea, un fugar, un scriitor-fără-cărți, cum bine îi zisese 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 97 


E. Barbu şi M. Dinescu cita din clasici, un trădător de ţară care n-a 
mâncat salam de soia, dar care provacă scandal, pentru a avea acum 
ce povesti, să se plângă de persecuții, de torturi - auzi: torturi! 


Luni 10 aprilie 2005 


Nu am continuat diatriba începută - o am pierdut pe drum. 
De oboseală, de lehamite - dacă mă lehămetesc de pe acum, ce brânză 
vol face în Comisia băsească?... 

Am dus corectarea Culorii curcubeului până la capăt : 360 pagi- 
ni. Urmează să fac Cod Bărbosul. La caz de ceva (bun!), să încep prin 
această, nouă - completă - ediţie. 

[Am spus că îmi pregătesc o ediţie postumă, în lipsă de o normală 
serie de autor? Spun acum]. 

Ieri Dan Culcer mi-a transmis un comenariu de pe site-ul lui O. 
Brega (în legătură cu “Doliul...”) 


“Paul Goma este - din pacate - singurul care nu-si face o onoare din 
oportunism. E poate ultimul mohican din seria celor care prefera sa greseas- 
ca singur (judecind cu mintea lui) decit dreptate alaturi de Turma (care face 
pierduta urma individului). 

Sunt multe lucruri cu care nu sint de acord in ordinea faptelor evocate 
si a lecturilor propuse dar- studiindu-i Jurnalul in ultimele saptamini-m-am 
convins de BUNA CREDINTA a celor spuse si scrise. 

Marea problema a Turmei de azi nu este conformismul ei, ci “elitismul” 
de care se prevaleaza, in baza unor diplome (unele solid justificate prin stu- 
dii, altele mai putin) si in baza prezentei la aceleasi intilniri mondene, pe lis- 
tele de preferinta ale acelorasi editori, constitudind ceea ce in limbajul fami- 
liar din Moldova se numesc “cimotii”- chiar atunci cind nu e vorba de rude- 
nie ci doar de in-cirdasire. 

In-turmizarea e atit de intrata in gindirea acestui trib incit toti se min- 
dresc daca figureaza ...pe lista lui Vadim. Paul Goma le mai da ocazia de a- 
si beli ochii pe textul de mai sus pentru a vedea daca au fost destul de meri- 
tuosi pentru a fi inregistrati si pe lista domniei sale. 

(A propos de “belit” cine are sucar pe asta vocabula sa-si aminteasca de 
“bialiti” care are ceva cu “albitul” si cu “ghilitul” lui Creanga”). 

Multumindu-i lui Paul Goma ca este activ si lucid, il felicit ca a gasit 
calea de a comunica- dincolo de fabircantii de carti de la noi, si-l sfatuiesc sa 
nu moara prea repede. Nu de altceva, dar trecerea lui in lumea disparutilor ar 
provoca prea multa bucurie in rindul sicrietorilor sai, unii ar deceda, altii ar 
mierli-o de fericire. Si n-ar fi crestineste din partea Domniei Sale sa provoa- 
ce un asemenea dezastru, ca s-ar bloca teascurile de la Fumanitas iar Lii- 
Chang ar ramine fara slujba.” 

Comment by Dr A. Koulakov — 3/16/2006 (4 12:00 pm 

* 


Victor Roncea publică în Ziua un atac împotriva lui Tismăneanu. 
Se foloseşte de ciomegele: Ogoranu, Gheorghiță şi Goma. Fără jenă, 
fără clipire, amicul Roncea citează câteva extrase din “Doliu pentru 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 98 


Basarabia”- însă fără a pomeni faptul că trimisesem textul din timp la 
Ziua (încă din 11 martie, pentru 27), că însuşi Roncea promisese că îl 
va publica - şi nu a fost publicat nici azi. Şi nu i-a explicat autorului 
pentru că de ce Sorin Roşca Stănescu nu-l mai publică pe Goma (a, da: 
fiindcă Manolescu a zis că e antisemit; or Ziua nu are voie să publice 
antisemiţi-antiisraelieni!) - nici vorbă să i se ceară scuze. 

În schimb (sic) iată ce scrie tovarăşul nostru Dan Pavel: 


“Tismaneanu avea nevoie de recunoasterea morala a expertizei si 
autoritatii sale profesionale, pentru ca in ultima vreme s-a incercat margina- 
lizarea sa pentru motive care nu au legatura cu activitatea sa stiintifica, ci mai 
degraba cu interpretarea politica aberanta a unor "delicte de opinie" pe care 
le-ar fi comis in anul electoral 2004 (publicarea cartii de convorbiri cu Iliescu 
si vizita acasa la Gigi Becali). Din toate barfele, resentimentele, ironiile si 
intrigile se va alege praful, pentru ca studiile si cartile politologului intra in 
bibliotecile si bibliografule relevante ale lumii. Comisia Tismaneanu are oca- 
zia de a intra in istoria Romaniei si a secolului XXI prin modul in care va for- 
mula amanatul verdict cu privire la natura comunismului si la crimele comi- 
se. Miza este formidabila - ar putea sa marcheze o schimbare de strategie in 
abordarea comparativa si separata a statutului regimurilor totalitare care au 
ravasit secolul XX - nazismul si comunismul. Basescu este prudent: vrea sa 
tina cont de sensibilitatile cu privire la comunism care exista in diferitele 
tabere politice de pe planeta. Dar Tismaneanu nu are asemenea inhibitii si nu 
ne putem astepta la compromisuri din partea sa: este primul care vrea sa-l 
integreze in pe Paul Goma, cel mai important disident al perioadei ceausiste, 
dar si cel mai intransigent moralist al postcomunismului. Prin caracterul apa- 
rent imprevizibil al deciziilor pe care le ia, datorita relatiilor nonconformiste 
cu trecutul si prezentul, dar mai ales cu oamenii cei mai feluriti, s-ar putea ca 
Basescu sa nu fie doar pragmaticul cinic pe care l-am votat in turul al doilea 
pentru ca nu aveam o alternativa mai buna.” 


Cotidianul a publicat: 


“Goma: «Eu nu am amanunte de studiat» 

«Invitat sa faca parte din Comisia condusa de Vladimir Tismaneanu, 
scriitorul Paul Goma a acceptat in urma unui e-mail din partea istoricului. 
Fostul disident ne-a declarat intr-un interviu ca nu a primit deocamdata o 
invitatie oficiala de la Cotroceni. Goma e convins ca asupra comisiei se vor 
face presiuni politice, dar se considera imun la orice interventie. 

“La invitatia lui Vladimir Tismaneanu, ati acceptat sa faceti parte din 
comisia de studiere a comunismului, constituita la initiativa presedintelui 
Basescu. In ce conditii ati acceptat? 

“Nu a fost nici o invitatie, a fost o scrisoare de la particular la 
particular, de la Tismaneanu catre Goma, in care mi-a propus sa fac parte din 
aceasta comisie. Nu mi-a spus cine mai face parte, probabil atunci nici nu 
stia. Eu totusi am zis da. Am acceptat, asta nu inseamna ca chiar se face. Am 
primit un e-mail, asta ma dezechilibreaza, pentru ca eu sint obisnuit cu hirtia 
prin posta, sint de moda veche. 

“In afara de Vladimir Tismaneanu, v-a mai solicitat cineva sa deveniti 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 99 


membruă Ati primit vreo misiva de la Cotroceni? 

“Nimeni altcineva nu mi-a mai solicitat acest lucru. 

“Credeti ca mai este oportuna, ca mai are rost o condamnare a comunis- 
mului la 16 ani de la 1989. 

“Intrebarea este inutila, oricit ar fi de justificata prin experientele 
trecute. Cum sa nu fie oportuna constituirea comisiei, la 16 ani de la 
„Liberare“, de la „Marea Revolutie“. Noi am fost milioane... si in familia dvs. 
probabil ca au fost oameni care au facut puscarie, care au fost persecutati, 
care n-au putut sa faca studii. Cum sa nu fie utila comisia, macar ca terapie? 
Pentru ca ticalosii care au profitat atunci nu o faceau din convingere sau din 
fanatism. Da” de unde! O faceau pentru salariu, pentru bani, ca sa aiba un 
apartament, ca sa poata sa mearga la scoala copiii lor, si nu ai altora. Ca, 
vorba aceea, „decit sa moara mama, mai bine sa moara ma-ta“, asta era lozin- 
ca tuturor securistilor. Pentru ca ei zic: „Dom'le, ce-a fost a fost, acum intoar- 
cem foaia“. Asta este o ticalosie fara seaman. 

“Pentru multi dintre ticalosii despre care vorbiti, condamnarea va fi, 
totusi, numai una post-mortem. 

“Nu-i nimic. Sa stie urmasii urmasilor lor ca bunicii, parintii sau fratii 
au fost niste ticalosi. Si, chiar daca ei nu vor fi condamnati, pentru ca noi nu 
sintem ca ei, sa-i condamnam pe copii pentru faptele parintilor si viceversa, 
nu trebuie sa uite ca ei au mincat carne, de pilda, cind tara murea de foame, 
ca ei stateau in apartamente civilizate, cind ceilalti mureau de frig, n-aveau 
medicamente si asa mai departe. 

„Eu nu studiez istoria, eu am trait-o 

“Ce va propuneti sa faceti, mai exact, in aceasta comisie? 

“Ceea ce am facut toata viata. Eu sint scriitor, am scris carti si voi 
continua sa scriu carti. Nu carti de istorie, nici de politica, este inutil sa imi 
cereti mai multe amanunte. Eu nu am amanunte de studiat. Eu nu studiez 
istoria, eu am trait-o, am suportat-o. Cei care studiaza istoria pe felii, se asaza 
si isi scot note nu sint istorici, vor fi niste functionari. 

“Si atunci cum trebuie procedată 

“Pai, om vedea. Poate facem cum gindeam eu, o condamnare ferma a 
comunismului ca terorism general, care s-a intins nu de la 1946, cum propun 
anumiti baieti care zic ca sint istorici si sustin ca a existat comunism la noi 
din '46 pina in '89, pina la „Marea Revolutie din Balta“. Nu. Totul a inceput 
de la 28 iunie 1940, cind Basarabia si Bucovina au fost ocupate de rusi”. 

“Inteleg ca, in comisie, veti elabora documente care vor condamna 
comunismul. 

“Nu, eu nu voi elabora nimic. De elaborat, elaboreaza ucenicii de acum, 
care afla noutati. 


jes 


„Institutul lui Oprea este un surogat“ 

“Atunci, cu ce se va ocupa exact comisiaă 

“Nu stiu. De unde sa stiu cu ce se va ocupa? Mai inainte fusese un alt 
surogat de comisie, cel al lui Oprea. Cine este acest Oprea? 

“Stiti ca veti fi coleg cu el. 

“N-o sa fiu coleg cu el. Sa fie sanatos daca va face si el parte din comi- 
sie. Eu nici nu sint sigur ca voi fi acceptat acolo. Daca nu m-au acceptat cole- 
gii mei scriitorii, care m-au exclus, pe cind eu eram arestat in 1977 si toata 
lumea stia ca eu sint arestat, in ghearele Securitatii. Dupa °89, istoricii astia 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 100 


improvizati decid ca s-a terminat comunismul, asa, printr-un decret pe care 

nu stiu cine l-a dat. Niste tovarasi, probabil Petre Roman si cu Brucan, au 

hotarit ca s-a terminat cu comunismul. Dar mineriadele ce-au fost, dom'le? 
„Pe Oprea il deranjeaza Tismaneanu“ 

“Cit vor dura lucrarile comisiei? 

“Cu romanii nu poti niciodata sa stii ce se va intimpla in urmatoarea 
jumatate de ora”. 

“Va asteptati la presiuni politice? 

“Sigur ca vor fi, dar eu niciodata n-am tinut seama de presiuni politice 
si de 70 de ani tot sufar presiuni politice si politienesti. Pe Oprea il deranjea- 
za Tismaneanu, pentru ca „ii dubleaza“ institutul, ii fura scaunul, asa ca, dupa 
ce n-a acceptat din primul moment, a zis „hai dom'le sa intru si eu la 
Tismaneanu, ca se da ceva“. 

“Dar, dupa parerea dvs., comisia realmente dubleaza in atributii 
institutulă 

“Haideti sa ne oprim aici. Eu am primit o simpla scrisoare particulara. 
Daca ea va avea vreo urmare, veti afla.” 

“Organizator de „manifestatii ostile“ 

Nascut in 1935 intr-o familie de romani din Basarabia, Paul Goma a 
fost exmatriculat sistematic din licee, pina sa fie acceptat la un liceu din 
Fagaras. Are conflicte cu autoritatile inca din 1955. In semn de protest fata 
de reprimarea revolutiei maghiare din 1956, si-a predat carnetul de UTM, 
fiind arestat ulterior pentru „tentativa de organizare de manifestatie ostila“ si 
apoi condamnat la doi ani de inchisoare. Apoi, pina in 1964 va sta in domi- 
ciliu obligatoriu in Baragan. A inceput sa scrie in anii '60, iar cartile sale, 
publicate in Occident, il aduc in atentia autoritatilor de la Bucuresti. In urma 
incercarilor sale de a crea un sindicat liber a fost arestat, anchetat si torturat 
de Securitate. In 1977, dupa mari proteste internationale, scriitorul pleaca in 
Franta, unde cere azil politic. Dupa Revolutie, cartile i-au fost publicate si in 
Romania, Paul Goma semnind periodic articole in presa locala. La alegerile 
din 1996, Goma a incercat sa candideze la presedintie, insa nu a reusit sa 
stringa cele 100.000 de semnaturi necesare si s-a retras. 


Scrie opinia ta 


mariusdancu-(10-04-2006 23:44)de ce domnul goma nu a fost propus 
pentru ensasă? asa nu ar mai fi fost atatea dispute, iar adevarul ar fi iesit la 
iveala. 


Valy-(10-04-2006 23:12) I-am citit multe din cartile scrise si cred ca ar 
fi o mare pierdere [pentru aceasta comisie, daca domnul Goma nu va face 
parte din ea. Cred ca este un simbol al luptatorilor impotriva comunismului. 
Pentru cei care inca nu sunt convinsi despre bunele intentii ele domnului 
Goma, le recomand sa-i citeasca cartile. Veti afla multe legaturi cu securita- 
te ale multora dintre cei care azi se dau revolutionari, precum si adevarata 
fata a celor care au condus Romania timp de saisprezece ani. 


mariusdancu-(10-04-2006 23:08) tot respectul pentru domnul goma, 
pentru ca stiu cat a suferit din partea comunistilor romani si nu numal.... nu 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 101 


ma lasati intimidat de catre oprea, care intr-adevar nu a facut nimic pentru a 
cerceta comunismul... daca in ticu nu am crezut, in dvs cred cu tarie...nu va 
lasati doborat de catre securisto- comunistii care inca mai misuna pe 
aici!!!succes! 


Marţi 11 aprilie 2006 
V. Tismăneanu mi-a scris: 


[...] “Draga domnule Goma: 

“Va scriu cu mare emotie. Am citit ca in Cotidianul ati spus ca 
acceptati sa faceti parte. Stiu ca mi-ti spus-o mie, dar era legat de dorinta ca 
dl. Basescu sa va caute. 

“Va sun la telefon miine ori miercuri. 

“Invitatia mea de saptamina trecuta a fost oficiala, chiar daca prin 
-email. DI Basescu va va scrie si va discuta toate chestiuniel din 
mesajul Dvs (am fost asigurat). 

“Deci, domnule Paul Goma, pe baza imputernicirii data mie de prese- 
dintele Traian Basescu, in calitate de presedinte si coordonator al Comisiei 
Prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste, sint fericit sionorat sa stiu 
ca acceptati sa faceti parte. Ca istoric al comunismului 
romanesc, consider ca este un moment istoric. 

“Voi scrie imediat in acest sens lui Ovidiu Simonca ptr Observator 
Cultural. 

“Apreciez pozitia Dvs privind membrii Comisiei. Am stabilit consen- 
sual ca avem un SCOP COMUN. Restul, cine se are bine cu cine, Dvs stiti 
prea bine ca sint lucruri umane, prea-umane. Prefer sa nu le discutam. Am 
urmarit reprezentativitatea umana si institutionala. Nu am pus oameni politi- 
ci activi in Parlament, chiar daca un Adrian Cioroianu ar fi meritat, dar e 
sanator PNL. 

“ Adresez acest mesaj si domnului consiler prezidential Claudiu Saftoiu, 
cu care conlucrez pe probleme Comisiei. 

“Cu calda prietenie, Vladimir Tismaneanu” 


Şi: 


[...] “Buna seara: Am vorbit cu consilerul Saftoiu. va va cauta miie la 
telefon (este tr citeva zile la Boston). 

“DI Basescu va trimite in citeva zile scrisoarea sa personala (azi a fost 
tota ziua la un pod darimat). 

“Scopul Comisiei: o seinteza stiintifia despre tragedia Romaniei sub 
comunism. Pe baza ei, TB va pronunta codamnarea. 

“Rolul Dvs: mai ales pe tema represiunilor, studentimea, intelectualii. 

“Nu trebue sa scriei: ati scris ce trebuia scris. Acum vin expertii, comi- 
sia citeste, adauga, etc 

“Vreau sa-i predam d-lui Basescu sinteza (nu lunga, poate max 100 
pagini) cel mai tirziu pe 1 nov. 

“Avem materilale necesare. E vroba sa la punem coerent alolata (avem 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 102 


citiva tineri istorici excelenti). 
“Cu prietenie, VT” 


Marţi 11 aprilie 2006 


Am încercat să copiez un articol al lui Bogdan Creţu trimis de 
Ovidiu Nimigean - nu am reuşit. Nu am stare. 
Bănuiesc motivul: Tismăneanu a scris: 


“Nu trebue sa scrieltli: ati scris ce trebuia scris. Acum vin expertii, 
comisia citeste, adauga, etc” (subl. mea) 


Aşa, carevasăzică: Eu, Goma, nu trebuie să (mai) scriu! De ce? 
Fiindcă eu am (mai) scris - ce trebuia scris... Ce “explicaţie” expedi- 
tivă, la urma urmei jignitoare! 

Filip îl bănuieşte pe Tismăneanu că va încerca să mă folosească 
drept decor; “ca ornament”, zice el. Eu nu neg, pe faţă, eventuala 
intenţie (deşi îmi stă pe vârful limbii să o spun...). Îi asigur pe ai mei 
că, odată acolo, în comisie, nu voi interpreta, cu farmecul meu binecu- 
noscut, pentru Dumneavoastră, Aria Decornamentului, nici a Prostului 
Util(izat) la Prezidiu. Ana zâmbegşte într-un anume fel care îmi este, ca 
să zic aşa, familiar de să tot fie 40 ani, şi care în cuvinte s-ar traduce 
prin: 

«Mai vorbim noi, mâine...» 

Deşi mă străduiesc să nu par a fi pus la inimă cuvintele lui 
Tismăneanu, îmi vine greu; sinea mea este cenuşă otrăvită: 

Vasăzică acesta va fi rolul pe care mi l-a şi distribuit amicul: unul 
onorific (cu am scris ce era de scris, deci nu mai este nevoie să 
repet...), dar cu vădită ne-bună intenţie: voi figură (de la a face 
figuraţie), “scutit” fiind de a pune umărul - ce Dumnezeu făcusem în 
ultimii... 40 ani: nu-l tot pusesem? 

Un asemenea tratament la prima vedere pare a fi produsul 
respectului faţă de un trecut-de-activitate-fără-salam-de-soia; dar 
acum, în prezent, ce vrea să spună?: ia să ne lase Goma să mai res- 
pirăm, să mai activăm şi noi, că tot ni s-a dat voie - ieri de la Brucan, 
acum de la Băsescu - la tărâmul istoriei. El, Goma o fi obosit de- 
atâta... activitate. Apoi noi am recunoscut-cinstit că el şi-a făcut dato- 
ria, aşa că să facă bine şi el să mergă la culcare, să se odihnească... 

Deocamdată prefer să-l bănuiesc pe Tismăneanu de neglijenţă, de 
vorbe scăpate din grabă, din neinformare (dacă nu a citit din cele vreo 
60 volume ale mele decât titlul unei broşuri: Amnezia la români şi i- 
a plăcut formula...): aşadar m-a scutit de a lua-parte, fiindcă eu lua- 
sem-partea ceea, pe când ei stăteau pe sub laviţe şi făceau rezistenţă 
prin cultură (ah, Manolescule, cum nu te pot uita - şi nici ierta!), scri- 
sesem... Ce scrisesem? Cărţi, desigur! Care cărţi? Acelea care, chiar 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 103 


de erau tipărite, fuseseră uitate, ignorate, tăcute, din solidaritate cu 
confrații împroşcaţi cu noroi, vorba lui Dimisianu (dacă nu respinse de 
la primul contact), cele mai multe hulite, puse la index - deci: necunos- 
cute. Şi atunci cum altfel poate fi interpretat îndemnul lui ca eu să nu 
mai scriu - fiindcă am scris? Doar ca pe o rugăminte - prietenească, 
desigur, de a-i lăsa pe ei, junii, istoricii de profesie, prezenţii - de a 
scrie istoria, ce să mă bag eu, Moş Reproş în dezbaterile lor înalto- 
diversionisto-universitariste, acolo unde nu-mi fierbe oala, acolo fier- 
bînd oalele altor categorii de români, care de care mai “istoric 
adevărat”, cu condicuţă - şi cu “standard academic” ? 

Îmi aduc aminte că nu altfel mă tratariseă Vlad Georgescu, pe 
când conducea el secţia română a Europei libere: încercam să colabo- 
rez cu câte un text (greu, greu, Negoiţescu şi cu mine nu aveam loc de 
bravii anticomunişti cu vechi fapte de arme: Hurezeanu, Petrulianca, 
N.C. Munteanu, şi mai cu seamă viteazul anticomunist Gelu Ionescu), 
el nu mi-l respingea, atât că nu-l transmitea, iar după şase luni, la între- 
barea mea, explica: «Prea te bagi în istoria mea, coane...” 

Chiar aşa: de ce mă voi fi băgînd în istoria lor - coane? 


Miercuri 12 aprilie 2006 


Nici picior de consilier - necum de preşedinte (a, da: 
rămăsese să-mi scrie pe hârtie, eu să-i răspund, tot pe hârtie - la 
Bucureşti nu s-o fi găsind hârtie, le-aş trimite eu, dar nu le cunosc adre- 
sa - Cotroceni şi mai cum?, şi mai ce?, şi mai unde?...). 

Ciudat, dar la urma urmelor profund omeneşte: pe măsură ce simt 
că se dezumflă balonul colorat al promisiunii formulate de V. Tismă- 
neanu, în aceeaşi măsură - ba chiar dublu, triplu mi se umflă, ca să zic 
aşa (alimentată de tăcerea elocventă a “factorilor””) - vechile frustrări, 
permanentele mele vise, idealuri: 

- Să-mi pot tipări - în sfârşit - cărţile şi să mă pot exprima în presa 
de hârtie din ţară; 

- Să am şi eu un adăpost, o casă, în ţara mea - iar ca supliment: 
un loc în care să-mi (re)îngrop părinţii, împrăștiați, pierduţi - şi unde 
să fac şi pentru mine un culcuş-de-veci; 

- Să am şi eu, chiar dacă recunosc, exagerez ca de obicei! - o iden- 
titate oficială, o apartenenţă, din care să nu mai fiu alungat, expulzat, 
dat-afară, exlus - interzis... 

- Să am şi eu un costum de înmormântare, că “celălalt” nu mă mai 
încape... 

Să fie oare idealurile, visele, dorinţele atât de prea-înalte, atât de 
ne-atins, atât de ne-meritate (Doamne)? 


Joi 13 aprilie 2006 


Azi Niculiţă pleacă înapoi în România. Desigur, i-a plăcut 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 104 


Parisul, îl pricepe, îl percepe, dar... dacă nu era şi Aura cu el, lângă 
el... De aceea abia aştepta să se întoarcă acasă. 

Aseară Ana se întorsese de la slujbă încărcată ca o albină de 
cadouri de Paşte - pentru copii. La noi în România încă nu a ajuns 
obiceiul ca, de Paşte, părinţii (ocazie cu care se adună mai multe fami- 
lii) să “ascundă” în grădină, pe iarbă, prin tufişuri ouă din şocolată de 
toate mărimile, apoi copiii să pornească la vânătoare, fiecare cu câte un 
coşuleţ în care adună “recolta ploii de aur”, rezultată din dangătul clo- 
potelor anunţînd-sărbătorind Învierea Domnului (una dintre variante, 
confecţio-nată de părinţi, pentru a da o explicaţie raţională abundenței 
de bunu'-bunu”). Filip al nostru are amintiri minunate (şi fotografii) şi 
de la o astfel de vânătoare de ouă de Paşte, dintr-un sat de pe lângă 
Auxerre. Acolo Yvonne Popescu, traducătoarea În Cerc-ului pentru 
Gallimard şi mamă a Zoei Popescu, avea o casă cu o grădină... 

Aşadar Ana a pregătit două sacoşe cu ouă de şocolată, ouşoare, 
bomboane, dulciuri-de-Paşte, precum şi câte un iepuraş de pluş pentru 
cei doi copii-din-familia-noastră: Andra, nepoţica Aurei şi a lui 
Niculiţă precum şi Pavel-Ştefan, vânjosul odrasl” al Stăneştilor. Noi, 
nemaiavînd pe nimeni în România, ne-am lăsat şi de astă dată adoptați, 
ca să ne putem lăuda cu “nepoţii” noştri. 

Cum călătoreţii au de gând să facă un popas de o zi la Viena, vor 
ajunge la Bucureşti încolo, spre Duminică. 

Noi, bătrânii ne bucurăm de pe acum de bucuria copiilor “noştri” 
de la Bucureşti. 


Nici o veste de la cotrocenişti. Se vor fi răzgândit. Ba nu: 
Tismăneanu va fi fost răzgândit. Ei, de cine! De toţi “cei buni”, de 
“elita intelectuală” a ţării-n sărbătoare, de elitarzii scriitoriali. 

Cum să suporte “telectualitatea anticomunistă din moşi-strămoşi 
un asemenea afront - auzi: Goma, cel care doar a făcut scandal, că el 
este contra regimului, el, membru de partid! - să fie invitat să-facă- 
parte, iar ei, adevărații opozanți, rămaşii pe baricade, ba ! (vezi-l pe 
viteazul Al. George, cel care declarase negru pe alb că el nu era prost 
- ca altii, provocatorii “disidenţi” - să se deconspire ca... anticomu- 
nist). Nu ne-a otrăvit destul viaţa Goma asta în anii “de la Revoluţie”, 
reproşîndu-ne că nu ne-am dat foc în faţa Comitetului Central, că nu l- 
am înjunghiat pe Ceauşescu ori că nu i-am dat cu o piatră-n cap 
Ceauşeascăi pentru demolarea Bisericii Enei - ei, da şi să ne aresteze? 
Să ne dea afar’ din ţară? Ca să rămână România fără intelectuali-de- 
vârf? («Să ajung ca tine, zugrav de exterioare...», cum atât de drăgălaş 
mi-o zisese G. Adameşteanu, la Paris, prin 1988, când eu mă întrebam 
ca proasta cum poate un scriitor român, şi încă bun ca ea să rămână 
nesimţitoriu la distrugerea ţării...). 

la să văd cine vor fi fost protestatanţii care vor fi hotărît, vor fi 
protesta(n)tăt: - a, la contestări («X nu merită!»), la excluderi («Îl dăm 
afară pe Y!»), la condiţionări («Eu, ori Z!») se pricep ai noştri, dupe 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 105 


meleaguri, fraţii-cu-codrul, rezistenţii pe la cultură, doar aşa au traver- 
sat ei regimul de dempop. 

Încep cu Mihăieş. Şi el fusese acuzat la un moment dat de... 
“antisemitism”, ca şi stăpânu-său, Manolescu. Pe Mihăieş l-am înţepat 
pe când mai puteam publica în ziare (o parte din texte au putut fi adu- 
nate în volumul Serisuri din 1999). Acest Mihăieş, de cum primise 
bilet de voie de la Brucan, se apucase de “interviuri”: făcuse un volum 
cu Tismăneanu, altul cu Manolescu. În ambele dovedea că mai bine şi- 
ar fi văzut de rezistenţa-prin-structuralism ţinîndu-se de deget cu 
Adriana, altfel Babeţi: omul nu ştia ce-cum să întrebe, habar n-avea 
cum-prin-ce să-l corecteze sau stimuleze pe interlocutor, el întreg: un 
peisaj de Pusztă a Banatului (în fine: mlaştina de origine, cea din seco- 
lul al XVII-lea, desecată de Drăguţu-"Mpărat...). După care, de parcă 
nu somnorise destul pe treaba-şi, a improvizat şi o broşură electorali- 
cească: “Totul despre Manolescu” - chestie meşterită din aproximaţii 
intelectuale şi din dezinformaţii... informaţionale. Acum este adjunct 
la Institutului Cultural Român: probabil temîndu-se că voi cere - în 
sfârşit ! - să public şi eu o carte-două (de ce nu o serie?) “la el, la 
Fundaţie” - înainte Buzura vorbea: “la Fundaţia mea” - se va fi opintit 
din toate puterile pe lângă Tismăneanu şi pe lângă Patapievici (care nu 
va avea nevoie de insistenţe ca să cedeze) şi pe lângă cabinetarii lui 
Băsescu să nu cumva să i se cedeze lui Goma o palmă de teren, altfel 
ne ocupă, căpcăunul! (de Goma vorbesc - reprezentant de vârf al 
“disidenţei răguşite” - dar care urlă, nu se lasă - citat din acelaşi 
Mihăieş, bouier al minţii...). 

Tot de pe-acolo: Mircea Martin. Cum să mă lase să am şi eu un 
loc sub soare prietenul şi editorul meu Mircea Martin, cel care prin 
1998-99 s-a trezit... duşman de moarte al meu şi m-a atacat pe la spate, 
în două episoade din 22-ul adameşteancăi - cu “argumente” debile, 
limbricoide, mincinoase, fabricate noaptea în bucătăria lui Liiceanu - 
şi la care “dulcea Gabrielă” nu mi-a permis drept la replică? 

Dar Blandiana? Cum să suporte ea ca Goma să steie la un prezi- 
diu şi nu Dânsa, care are neţesitate de trei scaune? Cu tot cu Rusan, iar 
de curând cu Lumina Lumii Ileşiu, Spaima Comuniştilor (pe care-i 
filma de zor şi cu drag până la 22 decembrie 89 fix)? Să nu rostească 
ea, în versuri, discursul funebru (de punere-bine) la înmormântarea-mi? 

Dar Adameşteanu? Nu va mai fi avînd puterea din trecut de a face 
rău, dar cuvântul ei nu rămâne fără urmări când vine vorba de a-i plăti 
lui Goma o parte din “înjurături” - nu doar la adresa ei, ci la a Breslei 
Naţionale, Elitei Ţării, Smântânii Patriei Românoase!; 

Dar lon Vianu ce cusur va fi avînd - de când, trezit din somn, la 
nenumăratele prezidii, cot la cot cu Oişteanu, a descoperit în Goma “un 
basarabean antisemit” (de parcă nu Tudor Vianu i-ar fi tată) ?; 

Dar Sorin Alexandrescu, “nepotul Monumentului”, ilustratorul, 
într-un cărţoi uite-aşa de gros, plin de scheme şi de săgeți indicînd 
mersul geniului la Faulkner ? Salex, cel care petrecuse o viaţă la 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 106 


Amsterdam, ignorînd România şi literatura română, iar după moartea 
mamei sale, devenise, fulgerător... anticomunist, iar din vara anului 
1989 participant la... Uniunea Scriitorilor a lui Țepeneag cu 
Breban?... 

Dar Antohi, dar Mungiu, dar prinţul-consort, “istoricul” Pippidi? 
Dar Pleşu, Dar Liiceanu... 

...Şi încă şi încă, liota rezistenţilor prin cultură, aciuaţi pe lângă 
Buzura până deunăzi, trecuţi fără murmur la spatele Patapieviciului 
băsesc. 

Fireşte, nu poate lipsi din acest val de proteste anti-Goma 
protestatarul de profesie (se ştie cum i s-a opus el lui Ceauşescu, nu?, 
bine: nu) N. Manolescu: 

N-a protestat el cu vehemenţă împotriva comuniştilor care îi 
arestaseră părinţii? (între noi: ce, era prost?); n-a protestat el împotri- 
va celor care mutilau istoria literaturii române? - ba da, ba da: scriind, 
dimpreună cu D. Micu, Literatura română 1945-1965!; nu a protes- 
tat el împotriva trădătorilor de frate şi de scriitor - ca G. Ivaşcu? - ba 
da, ba cum nu: devenind ucenic-ascultător al turnătorului, al putrezito- 
rului Ivaşc”! Nu a protestatat el împotriva “revoluţiei culturale” 
ceauşeşti? - asta-i bună, de ce îl insult? - chiar pe el, care a participat 
cu vitejie la o şedinţă în care “unii scriitori” i-au pus întrebări extrem 
de jenante Dictatorului? Nu a făcut el parte din opoziţia curajoasă scrii- 
toricicolă (culturală, evident)? - ba da, ba da, dimpreună cu D.R. 
Popescu şi cu C. Ţoiu alcătuind chiar o organizaţie secretă de rezis- 
tenţă prin cultură - în munţii patriei... Trecem peste episodul penibil al 
“revoluţiei de la *89” (“un accident..."), când s-a “cam” speriat, când 
i-a “cam” intrat morcovul cât sfecla, simțind că nu va mai putea dicta 
jerarhizarea literaturii române - însă, ardelean tenace, a ştiut să se stre- 
coare printre contradicții, gloanţe şi chiar obuze, făcîndu-se frate cu 
dracul - la plural: Băran, Silvestru, Pardău, Ţoiu - ca să pună mâna pe 
România literară şi să facă... literatură, nu politică - vezi-l în polemi- 
ca avută cu Paler. Drept care, ne-făcînd deloc-deloc politică, l-a rugat 
pe Ornea (tovarăş de vizite la Gogu Rădulescu, unde mergea pe după 
cap cu Ardealul Sânjeros şi Anticomunist strălucit reprezentat de 
Buzura, de Blandiana, de Zaciu), imediat după mineriadă, luînd-i un 
interviu criminalului Iliescu... După care totul a mers strună: s-a dat 
bine şi pe lângă Voican-Clytorescu, publicîndu-i “Scrisoare deschisă 
lui Paul Goma”, a distrus tot ce a atins: Alianţa, Liberalii, de-ai fi zis 
că datul cu Napalm este Meseria Lui - bine: doar pulverizarea cu 
extract de dihor... 

Dar Marius Oprea cu Stejărelu-i de serviciu? Vasăzică, făcuse el 
atâtea eforturi conspirative pentru ca, în frecventele călătorii la Paris 
din ultima vreme să nu care cumva să afle Goma şi să-l întrebe de 
sănătate, ba chiar - auzi, neobrăzare, să-i ceară: «Bagă-mă, nene şi pe 
mine în Institutul Tăricean, alături de R. Ioanid - că n-o fi foc...» 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 107 


„„„Dar ce fac eu, soro? Strig catalogul colegilor scriitori? 
Al tovarăşilor de breaslă? Al celor care - din greşeală - scriseseră când- 
va favorabil despre mine? Ei şi?, omul se mai înşeală: din greşeală în 
greşeală/ spre victoria finală! Ca să spun, ce: că dorinţa lor fierbinte e 
să mă vază... moartă/ cu dric la poartă/ şi istorici mascaţi? 


Am terminat corectarea Infarct-ului. 
Amărit. 
Un prieten epistolar stabilit în Germania îmi scrie: 


“Stimate Dle.Goma, v-am citit jurnalul pe martie asa cum citesc tot ce 
vine dela Dvs. De ce? D-aia, este singura scriere in care mă regăsesc, singu- 
rele preocupări in care zac si nu găsesc lumină, mă simt frustrat de o viată 
confiscată de altii, mereu alte lepădături conduc această tară si chiar această 
lume, mereu acelasi tip de om se repetă si se naste pe acest tinut. 

“Am in Dvs. un confident,in lupta Dvs. găsesc o luptă a mea. dar Dvs o 
faceti bine, are repercursiuni, loveste in cineva, se aude undeva. Deci sinteti 
mai fericit ca mine. Aveti ameteli, trupul este intreg dar nu stiti ce aveti de vă 
este râu tot timpul. asa-i si cu mine. sufletul este neimpăcat..n-aveti multumi- 
rea si rangul ce vi se cuvine in cetate. M-asi bucura să-l aveti, dar mi-e teamă 
că in această viată a Dvs.s-a spus totul. Ati fost ales martir si asta-i mai mult 
ca stupidul pr.Nobel. Vă inteleg chinul, dar mai mult nu e... Insă stati 
mai bine ca mine, si asta-i ceva. 

“Paste fericit Dle.Goma!, Dvs si familiei Dvs...Nu mai tinjiti după cele 


lumesti.. g(...) Pl: 


Ce să spun, reconfortant mesaj... 

Dan Culcer îmi semnalează articolul din Le Monde de azi, 
“Suntem prea indulgenți cu Israelul?” semnat de Shlomo Sand, profe- 
sor de istorie contemporană la Universitatea din Tel Aviv: 


“Verdictul urnelor în teritoriile Autorității Palestiniene a fost criticat de 
cvasitotalitatea capitalelor occidentale care, în schimb, au primit cu 
satisfacție rezultatele alegerile israeliene. Faptul că mulți israelieni au înce- 
put a-şi exprima nemulțumirea [oboseala] după lungii ani de ocupaţie a teri- 
toriilor palestiniene poate fi perceput ca o evoluție [pozitivă] în acest “război 
de o sută de ani” ai timpurilor moderne. 

Însă opțiunile politice ale poporului palestinian sunt descalificate [nega- 
te] de americani pe motiv că învingătorii în alegeri nu sunt dispuşi să recu- 
noască Statul Israel. Aceasta este într-adevăr, o problemă - dar de ce să ne 
mirăm? 

De patru decenii toate guvernele israeliene, de dreapta, de stânga nu au 
încetat de a autoriza, de a încuraja procesul de colonizare care muşcă [roade] 
noi bucăți din teritoriiul palestinian. După refuzul istoric permanent al 
Israelului de a recunoaşte, fie şi o parte de responsabilitate în originea pro- 
blemei refugiaților palestinieni din/în 1948 şi după ce a distrus prestigiul şi 
firava suveranitate a Autorității palestiniene, populatia teritoriilor supuse 
ocupaţiei a optat în majoritate pentru o alternativă politică mai fermă şi mai 
puţin coruptă. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 108 


Adevărat, Hamas practică un joc periculos şi este îndoielnic că va găsi 
sprijin durabil din partea poporului palestinian, extrem de încercat. Totuşi el 
îşi asumă riscul de a înfrunta Israelul şi Occidentul. Ceea ce nu înseamnă că 
a refuzat ideea unei recunoaşteri mutuale, ba a lăsat să se înţeleagă că ar 
fi dispus să cadă la înţelegere - în anume condiţii. 

Adevărul este că Statul Israel nu a recunoscut niciodată Palestina în 
frontierele din 1967; după cum nu a recunoscut Al Qods (partea arabă a 
Ierusalimului) drept capitală a Statului palestinian. În aceste condiţii de ce 
Palestina ar recunoaşte un astfel de Israel? În 1988 mişcarea naţională pales- 
tiniană a acceptat, în majoritate, partajul Palestinei. Însă Israelul nu a admis 
nici azi principiul dreptului la autodeterminare a poporului palestinian, atitu- 
dine care nu a fost ameninţată de vreun boicot din partea occidentalilor. 
Presiuni vor fi fost exerci-tate ici, colo, asupra Israelului, însă nu s-a recurs 
la ameninţare publică şi la sancţiuni. 

De ce americanii nu adoptă o atitudine asemănătoare faţă de guvernul 
Hamas? Răspunsul trebuie căutat în relaţiile istorice dezechilibrate faţă de 
israelieni şi faţă de arabi. Au fost necesare doar două săptămâni pentru ca 
Siria să-şi retragă trupele din Liban, după rezoluţia Consiliului de securitate 
al ONU, în timp ce, din 1967, USA opun sistematic veto-ul faţă de orice ten- 
tativă de rezoluţie cerînd Israelului să părăsească teritoriile ocupate. Însă faţă 
de încălcarea, de treizeci şi nouă de ani a drepturilor politice şi umane ale 
unui întreg popor, Occidentul tace! A fost nevoie de insolenţa votului pales- 
tinienilor în favoarea Hamas-ului pentru a-l o face să iasă din muţenie! 

În schimb nu încetează cu elogiile la adresa lui Ehud Olmert, după cum 
îl tămâiase pe Ariel Sharon: ambii ar avea statura unui de Gaulle! Însă nici 
unul nici altul nu au avut de gând să negocieze cu palestinienii “o pace a bra- 
vilor”. Din contra: Israel înalţă un zid de separare, nu pe teritorul său, ci pe 
cela al palestinienilor; tinde să anexeze partea orientală a Ierusalimului, 
inclusiv Locurile Sfinte; expulzează populația palestiniană din valea 
Iordanului, pentru a-i încercui total pe palestinieni şi densifică prezenţa în 
zona strâmtă dintre teritoriile ocupate de la sud şi de la nord de Ierusalim, 
pentru a împiedeca orice continuitate teritorială în viitorul stat palestinian. 

Ceea ce nu împiedecă Israelul de a primi note bune şi laude. La urma 
urmei, de ce s-ar sinchisi de principii de justiţie, de egalitate de drepturi dacă 
această politică a faptului împlinit prin forţă asigură un supliment de alţi trei- 
zeci şi nouă de ani de linişte relativă şi cu un nivel limitat al terorismului 
local? 

Numai că alegerile din Israel nu au reflectat doar sentimentul de obo- 
seală, de saţietate faţă de ocupaţie şi faţă de teroarea ucigaşă pe care a provo- 
cat-o. “Statul evreu şi democratic” - care, după nume, nu este republica tutu- 
ror cetăţenilor, ci un stat al evreilor din lumea întreagă - a fost cuprins de 
panică: evoluţia raportului demografic dintre evrei şi arabi din teritoriile ocu- 
pate. Această preocupare a condus la retragerea din banda Gaza; ea explică 
azi succesul partidului Kadima şi popularitatea proiectul său de “regrupare”. 

Dreapta “teritorialistă” care visa “Marele Israel” este depăşită azi de o 
dreaptă “etnicistă”; partidul ‘Casa Noastră Israel” condus de Avigdor 
Liberman, alcătuit mai ales din evrei ruşi constituie esenţialul electorat, vrea 
să abolească frontierele dintre Israel şi regiunile populate de arabi israelieni, 
ca să realizeze un Stat Evreu “omogen”. Propovăduieşte deschis o epurare 
etnică şi se bucură de legitimitate în cultura politică israeliană. Ehud Olmert, 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 109 


viitorul prim ministru a invitat partidul lui Liberman să intre în guvern, după 
principiul că numai partidele evreieşti şi sioniste pot participa la coaliția 
condusă de el. Astfel se confirmă: Statul Israel nu este democratic decât pen- 
tru evreii săi şi evreiesc pentru arabi(i săi). 

Ca israelian, fiu de evrei cărora li s-a refuzat, în secolul al XX-lea 
dreptul la cetăţenia (israeliană) pe motiv de origine, cum să nu fiu îngrijorat 
de perspectiva unul Stat evreiesc “purificat”!? 

Este urgent, deci, să se pună capăt ocupatiei şi cortegiului de acte 
ucigaşe pe care le generează. Deasemeni să fie vaccinat Statul Israel contra 
virusul rasist care îl ameninţă. 

(Tradus din ebraică de Michel Bilis - de mine, din franceză) 


Am spus eu altceva în ultimii cinci-şase ani? Ei, da - ei şi: s-a uitat 
cineva în gura mea? Ba chiar oameni care împărtăşeau “tezele” mele - 
deloc originale - de frica holocaustologilor paznici la poarta Gândirii 
Unice, s-au grăbit să mă acuze de antisemitism, de fascism, de tuberculozism. 

Pe de altă parte nu invidiez nici soarta unui Shlomo Sand. El este, 
nu ca mine: “antisemit”, ci mult mai grav pentru bolşevicii sionişti: 
“trădător”. Astfel, categoria “trădătorilor”- strălucit reprezentată prin 
Raymond Aron, Yehudi Menuhin, Barenboim, Esther Benbassa a mai 
căpătat un membru. 

Ce dobitoci aceia care (dinlăuntrul Israelulului, ca şi din afara lui) 
tolerează, prin tăcerea complice, astfel de “doctrină”. 


Vineri 14 aprilie 2006. 
Două mesaje de la necunoscuţi - mi-ar face mare plăcere să-i cunosc: 


“[...](Oyahoo.com “Objet : reactii - doliu pentru basarabia“ Date : 13 
avril 2006 20:12:15 HAEC “A : [email protected] 

“Domnule Paul Goma, 

“Numele meu este [...] si am 25 de ani (precizez virsta mea nu lipsit de 
importanta ci pentru ca fac parte dintr-o generatie traumatizata, castrata de 
comunism care respira acum, in Romania, un aer de tranzitie schizofrena). 
Am citit articolul dumneavoastra din tiuk si am fost placut surprinsa sa vad 
aceleasi opinii, aceleasi sentimente ca ale mele sau ca ale multor colegi de 
generatie si prieteni. Oricum ce vreau eu sa va spun este ca indiferent de pozi- 
tia "conducatorilor ne/iubiti" si a intelectualilor oficiali si oficiosi generatia 
mea stie si nu uita, nu vrea sa uite, nu-si permite sa uite. Noi nu ii mai astep- 
tam pe americani... daca parinti si bunicii ne-au spus ce au insemnat rusii, noi 
stim pe pielea noastra ce inseamna americanii. 

“Aveti insa multa dreptate intr-o privinta... romanii sint o natie aneste- 
ziata... sau mai degraba somnambula... dar nu cred (a se citi sper) ca o sa fie 
un somn etern. Sper ca macar generatia mea o sa reuseasca sa se mobilizeze, 
sa nu mai accepte pupincurismul (auto)impus si ca o sa reactioneze cumva. 
Sint momente in care mi-e rusine ca sint roman... ca tac, ca inghit, ca... [...]” 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 110 


“[...](Oyahoo.com “Objet : reactie la doliu pentru basarabia “Date : 13 
avril 2006 21:03:02 HAEC “À : [email protected] 
“Domnule Paul Goma 
“Va anunt cu regret ca in Romania nu mai sunt romani, am crezut ca 
stiti mai bine aceasta, au mai ramas doar "rinocerii”. Am 27 de ani si sunt un 
colaborationist al actualei stari de fapt din Romania, macar pentru ca nu fac 
nimic in acest sens si particip astfel la aceasta realitate aievea. Mi-ar fi pla- 
cut sa fiu un disident, sa existe oameni care sa ma bata, sa ma inchida, sa ma 
crucifice, dar nu mi se intampla nimic. Din contra sunt un erou. Sunt eroul 
detergentilor 2in1, al televizoarelor cu plasma, a creditelor superavantajoa- 
se... sunt eroul capitalismului si capitalismul are nevoie de mine. Este amabil 
cu mine, chiar servil, ma imbie, ma cauta, se intereseaza de mine in permanenta. 
Cei care au murit pentru tara aceasta sunt niste poze intr-o carte, nu-s 
reali pentru ca nu-i gasesc nici macar pe net, iar Basarabia e locul ala in care 
Romania trebuie sa-si consolideze granita ca sa nu mai vina prostituatele, 
raketii, hotii de masini si traficantii de droguri. Acum suntem aproape in 
Uniunea Europeana, suntem in NATO, suntem pe Axa si "traim bine". Peste 
Prut este "dincolo", noi suntem acum europeni si suntem mandri. ... porcii au 
ocupat acum casa stapanilor lor... 
“sper ca generatia mea sa poata schimba ceva iar pentru aceasta avem 
nevoie de oameni ca dumneavoastra sa ne aminteasca cinesuntem. 
“cu admiratie si respect [...]” 


Imi scrie Vladimir Tismăneanu: 


“[...] Objet : din partea lui VT“Date : 14 avril 2006 22:57:41 HAEC 

“À : paulgoma@ free.fr [...] 

“Domnule Paul Goma: 

“La data de 5 aprilie 2006 cind v-am trimis mesajul prin care va 
invitam sa faceti parte din Comisia Prezidentiala nu vazusem ce fusese afisat 
pe website-ul Dvs. la data de 31 martie a.c. si deci nu stiam ce scriseserati, 
cu numai citeva zile inainte de a va trimite invitatia, despre mine personal si 
despre legitimitatea mea stiintifica. In raspunsul Dvs. la invitatia mea, trimis 
pe data de 6 aprilie a.c., trecind complet sub tacere cele afisate de Dvs pe 
website, mi-ati dat un accept de principiu, conditionindu-l insa de rezolvarea 
unor chestiuni care tin de fapt de competenta institutiilor statului roman. 
Corespondenta noastra a continuat sporadic, fara ca eu sa stiu ce era postat pe 
website-ul Dvs. Am citit acele pagini abia in urma cu doua zile si am ramas 
stupefiat. 

“Va scriu spre a va exprima profunda mea consternare in legatura cu 
faptul ca ati publicat (ca parte a *Jurnalului" Dvs din 31 martie a.c.), fara 
autorizatie din partea mea, un document (o scrisoare e-mail extrem de perso- 
nala a mea catre Dvs) care este proprietatea mea intelectuala. Conform 
conventiilor larg practicate, scrisorile apartin celor care le-au scris, iar publi- 
carea lor fara consimtamintul autorilor este o incalcare a dreptului la proprie- 
tate intelectuala. 

“Comentariile Dvs din *Jurnal", referitoare la scrisoarea mea, precum 
si la credibilitatea mea stiintifica, sint realmente jignitoare. Intrucit Comisia 
Prezidentiala va opera in conformitate cu standardele academice si stiintifi- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 111 


ce, modus operandi practicat de Dvs pe website, cel putin in ce ma priveste, 
intra in totala contradictie cu aceste standarde. In atari conditii, din moment 
ce Dvs. imi negati credibilitatea stiiintifica si morala si folositi la adresa mea 
un limbaj inacceptabil, lezindu-mi demnitatea umana, ma vad silit sa va aduc 
la cunostinta prin prezenta scrisoare ca imi retrag invitatia facuta cu deplina 
bunacredinta si ca intrerup relatiile mele cu Dvs. 

“Cu regret, Vladimir Tismaneanu” 


Da, tovarăşe. Recunosc bolşeviceşte, aşa este: am dat 
“publicităţii” - pe internet - o scrisoare a sa, “negîndu-i credibilitatea 
ştiinţifică şi morală”, folosind la adresa lui “un limbaj inacceptabil”, 
contrare “standardelor”, pricinuind-i leziuni pe la “demnitatea umană”. 

Să mă mir măcar de formă? Nu. 

Deci s-au limpezit lucrurile. Noapte bună, copii. 


Sâmbătă 15 aprilie 2006 


Am dormit, se înţelege, prost... 
Mă gândesc la o scrisoare de răspuns. 
Iat-o: 


Paris, 15 aprilie 2006 

Domnule Vladimir Tismaneanu, 

Am primit mesajul de ruptura. 

Regret ca s-a ajuns aici; vina situaţiei de fata o purtam amândoi: 

Cronologic (ma adresez unui istoric!) Vladimir Tismaneanu 
l-a atacat pe Paul Goma în revista “Timpul” de la Iaşi datat februarie 2006 - nu invers: 

“Paul Goma, siciit de atentia de care se bucura comunitatea evreiasca, 
deranjat de comemorarea la nivel mondial a Holocaustului, isi doreste ca de 
aceeasi atentie sa se bucure si victimele bolsevismului. Aceasta forma de 
gelozie etnica e foarte greu de inteles. Da, arhivele fostei Securitati sint inca 
in mare parte la secret, da, victimelor comunismului din Romania si din 
Basarabia nu li s-a facut dreptate, iar lucrurile sint departe de a se fi limpe- 
zit, dar asta nu inseamna ca trebuie sa lasam frustrarea si resentimentul sa 
ne intunece discernamintul si decenta umana in fata suferintelor altora. 
Generalizarile si acuzele nefondate la adresa evreilor din Basarabia, care s- 
ar fi dezis de Romania Mare, care ar fi participat la impunerea fortata a 
comunismului si ar fi devenit, incepind cu 1940, „calaii“ romanilor din 
Basarabia si Bucovina de Nord si apoi, din 1944, ai locuitorilor din Romania 
sint manifestari clar antisemite care nu-i fac nici o onoare disidentului Paul 
Goma. Pe de alta parte, aceasta grava deraiere a scriitorului nu trebuie sa 
gireze detractori de teapa generalului de securitate Plesita, fostul sau tortio- 
nar, care i-a negat lui Goma orice activitate anticeausista.” (subl. îmi 
aparține, P.G.) 

Surprins, am comentat aceasta acuzatie (“generalizările...la adresa 
evreilor din Basarabia... sint manifestari clar antisemite”), iar rezultatul a 
fost introdus în Jurnalul pe luna martie 2006 instalat pe site-ul meu web. 

Dezechilibrul (inegalitatea şanselor...) este vadit: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 112 


V. Tismaneanu se foloseşte de presa scrisa, difuzată în ţară şi peste 
hotare în mii de exemplare - citite, comentate, citate; P. Goma de... site-ul 
său internetier, vizitat de câteva persoane. 

Totodata: 

- afirmaţiile lui V. Tismaneanu (în “Timpul”) despre P. Goma nu sunt 
dovedite prin citate - ci povestite, ceea ce le trimite în categoria 
calomniilor; 

- afirmaţiile lui P. Goma (înca o data: în replica târzie) sunt 
adevaruri oricînd dovedibile cu documente. 

În fine: tonul si sabloanele folosite în scrisoarea Dvs. nu ţin seama de o 
minimă... egalitate de pozitii în acest “dialog”: cu nici un chip nu aveţi mai 
multe drepturi decât interlocutorul - iar argumentatia este, scuzaţi: infantila. 
Abia în momentul în care veţi clarifica paternitatea textului din “Timpul” 
(pentru care, în mai multe mesaje v-ati exprimat regretul...) se va putea anga- 
Ja o dezbatere din care sa rezulte adevarul: cine, cum (cu citate) l-a calomniat 
pe celalalt şi cine, cum (cu citate), chiar daca afirmatiile sale au ranit, sunt 
adevarate, se pot proba, cu documente. 

În situaţia de fata - creata de Dvs., Vladimir Tismaneanu - eu nu va pot 
raspunde cu aceeasi moneda, si chiar de as avea puterea, nu aş face-o, chiar 
daca, o eternitate de o saptamana m-am iluzionat ca impartasim aceleasi valori. 

Prin urmare, îmi voi continua “activitatea” de unic-scriitor-român 
samizdatizat-internetizat, obligat sa-si difuzeze scrierile, doar pe cale... elec- 
tronică - ceea ce se traduce prin: voi consemna în Jurnalul pe aprilie “cores- 
pondenţa” noastră; şi, evident, comentariile mele. 

În ziua de 31 martie 2006, când am aflat ce scrisese despre mine 
prietenul Tismăneanu, mai ales că aveam la îndemână p r o b a calomniei 
(citatele), în mod firesc, m-am gândit sa-l introduc pe lista celor daţi în jude- 
cată pentru acuzatiile calomnioase de “antisemitism” - tot atât de ne-justifi- 
cate, ne-probate prin citate, ci rezumate abuziv - adică lângă holocaustologii 
R. Ioanid, M. Shafir, Dan Pavel, Al. Florian, A. Oişteanu, Carmen Muşat, 
Ed. Reichman, Buduca... 

Nu am făcut-o atunci şi nu am s-o fac acum. 

Deocamdată. 

Paul Goma 


Duminică 16 aprilie 2006 


Zi ploioasă de primăvară. Mi-a ieşit leuşteanul. Cer iertare 
doamnelor românce pentru necuviinţa exprimării, am vrut doar să 
comunic: leuşteanul “vechi”, a dat frunze, aproape ca ale răsadului nou 
adus de Niculiţă. Nu şi cel semănat - încolo, peste vreo săptămână, 
dacă îl plouă tot atât de fertilizator ca azi. 

Am dormit multe ore, dar nu m-am odihnit: Tismăneanu. 

lată, nici în acest caz nu-mi vine să spun: «Dar cum am crezut 
într-un ins ca el?» Nici deja clasicul: «Îmi pare rău că l-am cunoscut 
pe V. Tismăneanu» 

Nu: nu-mi pare rău că am crezut în sinceritatea, în onestitatea, în 
obiectivitatea lui (de a trata cazurile bolşevicilor veniţi pe tancuri din 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 113 


URSS, ca părinţii săi). Îmi pare rău că toate acestea au fost desminţite. 

Cum să-mi pară rău că l-am cunoscut pe V. Tismăneanu? Din 
contra: îmi pare bine. Regret însă - şi sufăr - că mi s-a arătat cu cea- 
laltă față a lui. Eu îl credeam altfel decât coechipierii: R. Ioanid, Al. 
Florian, Shafir, Oişteanu, Volovici, Wiesel... Însă, vai: tot o apă şi-un 
pământ. 

În ceea ce mă priveşte pe mine şi eventualele “câştiguri” pierdu- 
te - în realitate: recuperări ne-... recuperate: cetăţenia română, posibi- 
litatea de a publica în România, procurarea unui costum de înmormân- 
tare... Mărturisesc, dar nu ruşinat: mă gândeam ca, la un moment dat, 
să cer guvernanţilor, nu despăgubiri (cui? din punga cui?), ci, în spiri- 
tul meu: 

- Să mi se dea o casă (dar una faină, bună, centrală, cu grădină şi 
curte) în care să amenajez o bibliotecă, unde să-mi depun arhiva; un 
loc în care să existe o sală mărişoară în care să se poată citi, scrie, 
copia, scană documentele. Aceasta să devină, după moartea 
Monstrului care încă mai sunt Casă Memorială purtîndu-mi numele - 
ce, nu ar merita numele blestemat al lui Goma atâta lucru? 

De unde, casa? În nici un caz din “fondul de stat şi de partid” - 
nu! Mă gândesc la unul din imobilele (casele) ocupate de fostul meu 
prieten, securiucul Babiuc, escroc şi afacerist cu armament (parcă 
Bell). Dar nu “una dintre ele” - ci cea pe care o voi alege-o eu, după... 
catalog. 

Bineînţeles, nu vreau cu nici un chip una dintre legendarele case 
ale lui Năstase: cum să poţi supravieţui o eternitate de treizeci de 
secunde într-un “univers” impregnat de băşinile - pe toate orificiile - 
ale unuia ca Năstase? Este exclus să optez pentru casa ocupată de 
decenii de Pleşiţă (strada poartă numele unui pictor): aceasta ar miro- 
si a rugină de la uşile de fier ale arestului de la Rahova - iar casa lui de 
la ţară, cea fulgerată-trăznită - ar adiă a pucioasă autentică. Dată cu 
parfum de latrină. 

Nu, domnule, eu vreau cea mai convenabilă mie casă din fondul 
locativ al lui Victor Babiuc - dar fără mobile, fără covoare, fără robi- 
nete - şi mai ales: fără gresie neagră, cu aceea să-şi placheze pe 
dinăuntru cavoul pe al cărui fronton va scrie: 

“Aici zace Victor Babiuc, vânzător de prieteni, 
securist cu-pregătire ” 
sau: 
“securist avind-la-bază ” 

Şi ce aş mai vrea (se observă: folosesc prezentul cinstit)? 

Aş mai fi vrut ca editura Institutului Român să-mi editeze o serie 
de autor - se află gata pregătite, culese, paginate, vreo 40 titluri - ce 
n-aş încăpea şi eu unde încape ditamai Nina Cassian? Şi uriaşii Banu 
Rădulescu şi A. Codrescu? Adevărat, sunt mult mai puţin valoros 
decât D. Micu şi G. Dimisianu şi Fănuş Neagu, dar măcar jumătate cât 
epocala poetă Carmen Firan parcă aş fi - bine: un sfert din Dânsa. L-aş 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 114 


solicita ca responsabil de ediție pe prietenul nedesminţit Mircea 
Martin, corector l-aş indica pe Mihăieş (sperînd că între timp a învăţat 
limba română), iar pe Patapievici l-aş invita să mă prezinte, el perso- 
nal, librăriilor - însă numai după ce va fi citit cartea prezentată... 

Sunt rău? Da, sunt, însă am mai spus: mie, astfel de răutate îmi 
trece. Însă lor, răutatea-lor împotriva unui coleg, a unui prieten va 
rămâne şi după ce ei vor deceda prin murire - că n-or fi ei chiar eterni- 
eterni, precum ţăranul român al lui Bernea. Şi va răzbate (de răutate 
fiind vorba) la suprafaţa mormântului, cu clăbuci verzi. 

Pentru prima parte a visului (Casa Memorială) Ana, mult mai 
rănită decât mine de întoarcerea pe... adevărata-i faţă a lui 
Tismăneanu, vineri, la Bibliotecă, i-a relansat şefului său propunerea 
mai veche: ca soţul ei iubit să încredinţeze manuscrisele şi arhiva 
Bibliotecii Nationale a Franţei. Acesta i-a amintit că în urmă cu câtiva 
ani primise oferta cu bucurie - deci: Când ne va face Paul Goma onoa- 
rea de a încredința Fondul cu numele său? 

Ana a mormăit o promisiune... 


Luni 17 aprilie 2006 


Mi-au înflorit: trei panseluţe “clown” - aşa le spun eu, pentru că 
privite din faţă au chipul-masca de clown; o violetă - violetă: precum 
şi trei dintre cele vreo zece frezii sunt gata-gata să înflorească. Balsam 
colorat, nu odorat, fiindcă aici florile nu au miros, doar “verzile”: 
rosmarinul, lămâiţa, sulfina, levănţica. 

De ce Tismăneanu a descoperit abia după ce mă invitase la 
Comisie că... îl scriam de rău? 

Răspunsul este la înde-gură: fiindcă el - cu excepţia unuia dintre 
volumaşele Amnezia la Români (dar niciodată nu am dedus care, el 
trimitea doar la titlu), nu a mai citit altceva scris de mine. Şi prin 
această apucătură dovedeşte că este curat-român. Ce să se ostenească 
să citească, dacă are atâtea alte treburi presante de rezolvat? 


Miercuri 19 aprilie 2006 


Tot-aşa, tot-greu o vom duce până în 6 mai - atunci am fost 
liberat de la Rahova (adevărat: hăt, în 1977, iar de atunci multă apă 
a curs). Nu, nu mi-e bine. Bătrâneţe, haine creţe (dacă nu le calci...). 


Joi 20 aprilie 2006 


lată varianta lui Tismăneanu în legătură cu ceea ce ne desparte 
(din Ziua de azi): 


(...) “Fara Goma in Comisie 
“Intrebat de Stejarel Olaru daca Paul Goma a acceptat invitatia de a face 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 115 


parte din Comisie, Tismaneanu a raspuns afirmativ, insa a adaugat ca si-a 
schimbat parerea in legatura cu celebrul disident. "Nu pot colabora, procedu- 
ral, cu el", a raspuns politologul, mentionand ca Goma a publicat, cu putin 
timp in urma, cateva scrisori personale trimise de Tismaneanu catre tatal sau. 
"Astfel de gesturi nu corespund standardelor procedurale dupa care vreau sa 
lucreze comisia", a adaugat Tismaneanu.” 


Mă voi ocupa de minciunile tismane, deocamdată doar de o 
ciupeală din textele mele - feroce condamnate de holocaustologi: 


“In opinia lui Tismaneanu, ar trebui sa existe "un Nürnberg al comunis- 
mului romanesc", avand in vedere ca sistemul totalitar comunist romanesc a 
intrecut in intensitate nazismul.” 


Vineri 21 aprilie 2006 


Zilele de 18, 19, 20 aprilie au fost infernale pentru noi, care 
din decembrie, de la “adresa” OFPRA, am traversat în genunchi patru 
luni care ne-au măcinat ce mai rămăsese nemăcinat din energie şi din 
chef de viaţă. 

Oricum: marţi am primit vizita (fixată de o săptămână) a “doi 
domni necunoscuţi în civil”, vorba mea. Nu mă aşteptam la nimic bun, 
i-am primit, nu rece, chiar agresiv (era şi Ana acasă, am făcut un minu- 
nat tandem). Informaţii despre noi vor fi cules ei, dar şi noi dinspre ei: 
comisarul divizionar DST Rossi, cel care se ocupase de “L"Affaire 
Tanase-Goma” în 1982 (cu Haiducu, vezi Soldatul câinelui) a murit - 
Dumnezeu să-l ierte. [...] 

Oricum, nu a rămas neremarcată insistența - discretă, mie-mi spui 
- a lor, ca să... nu ne adresăm Tribunalului European... 

Ziua de miercuri: şi ea tensionată: am redactat un memoriu şi 
către Mediatorul Republicii - “necunoscutii în civil” ne sugeraseră. Tot 
miercuri, în disperare de cauză i-am telefonat ui Thierry Wolton, cerîn- 
du-i o mână de ajutor. 

Ieri, joi: am depus la poştă un exemplar din hârtiile adresate 
Mediatorului Republicii (o doamnă), apoi m-am dus, pe picioarele 
mele până la biroul lor de lângă spitalul St. Louis - unde am depus un 
al doilea exemplar. 

După amiază, pe la orele 16, Ana s-a întors de la Bibliotecă 
aducînd o scrisoare de la OFPRA! Am să o iau la puricat cu alt prilej 
- acum sunt preocupat de altceva: 

Citatul din Tismăneanu pe care l-am produs în Jurnal, apoi în 
dreptul-la-răspuns, tot de ieri, trimis la Ziua - nu este al lui 
Tismăneanu! 

Prima veste mi-a venit de la N. Coande pe care îl întrebasem care 
este adevărul. El mi-a trimis numărul indicat din Timpul (febr. 2006): 
nu era! Dan Culcer mi-a fost de mai mare folos: el şi-a dat seama că 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 116 


cel care îmi trimisese citatul copiase două pasaje alăturate, unul referi- 
tor la Tismăneanu, celălalt cu citatul pricinatic - şi le-a sudat! Dar nici 
el nu a putut afla cine este autorul antisemitizării mele din pasajul lipit. 
Urmează să mai caute. 

Situaţie deosebit de gravă: i-am atribuit lui Tismăneanu cuvinte 
pe care nu le rostise (fiind vorba de un dialog) - şi de care el nu-şi 
aducea aminte să le fi pronunţat. 

Cine este de vină? Fireşte, eu. Ce importanţă că fusesem “indus 
în eroare”, “dezinformat”! În principiu eram obligat să verific exacti- 
tatea, mai precis: paternitatea citatului. 

Încep cu scuzele de pe acum, chiar dacă tot nu ştiu cine a rostit ce 
am pus eu în gura lui Tismăneanu. Am greşit grav şi în astfel de cazu- 
ri nu există circumstanţe atenuante. Îi scriu lui Tismăneanu: 


Paris, 21 aprilie 2006 

Domnule Vladimir Tismăneanu, 

Ieri, 20 aprilie a.c. am aflat de la N. Coande - pe care îl contactasem în 
acest scop, că în dialogul său cu V. Tismăneanu nu există citatul antisemiti- 
zator produs de mine. Tot ieri Dan Culcer, după investigaţii pe internet, a 
ajuns la concluzia - provizorie: 

Persoana care îmi trimisese citatul copiase (din Revista Presei a 
Observatorului Cultural) un pasaj referitor la poltologul V. Tismăneanu şi îl 
lipise - din nebăgare de seamă - de un citat în care P. Goma era antisemitizat. 

Dar tot nu am aflat cine este adevăratul autor al citatului atribuit de 
mine lui Vladimir Tismăneanu. 

Oricum, fapta este extrem de gravă şi mi-o asum, fără a evoca eventua- 
le circumstanţe atenuante. 

Drept care îmi cer iertare. 

Paul Goma 


P.S. În treacăt observ: 

«un Nürnberg al comunismului românesc” a fost lansată de mine, cu 
câteva decenii in urmă - să zicem, în romanul Ostinato, scris în 1965”, sub 
forma: 

“un Nürnberg II”. 

După obicei, V. Tismăneanu ciupeşte de pe unde poate, fără a indica 
sursa. 

P.G. 


Duminică 23 aprilie 2006 


Paştele. - Adevărat c-a-nviat! 

Ieri am reluat dreptul la răspuns din 20 aprilie, l-am corectat - şi 
l-am trimis în jur: [...] 

În treacăt: ieri am primit avizul de primire al memoriului trimis 
Mediatorului - depus... alaltăieri! Ceilalţi destinatari îmi răspunseseră 
după 2-3 săptămâni, sau... niciodată. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 117 


Luni 24 aprilie 2006 


Am scris/răspuns la OFPRA. 
Am văzut componenţa Comisiei: 


"Din Comisia condusa de politologul Vladimir Tismaneanu fac parte 
Sorin Alexandrescu, Sorin Antohi, Mihnea Berindei, IPS Nicolae Corneanu, 
Radu Filipescu, Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, Sorin Iliesu, Gail 
Kligman, Nicolae Manolescu, Horia-Roman Patapievici, Marius Oprea, 
Dragos Petrescu, Andrei Pippidi, Romulus Rusan, Stelian Tanase, Constantin 
Ticu Dumitrescu, Cristian Vasile si Alexandru Zub." 


O componenţă ideală. Îi urez viaţă lungă. 
Marţi 25 aprilie 2006 


Lucrez până la epuizare pentru punerea la punct a publicisticei - 
în mai multe volume de Serisuri. 


O pauză, ca să cercetez componenţa Comisiei: 

Fac un efort să nu fiu mai rău decât sunt - degeaba. 

Deci: ce caută aici Sorin Alexandrescu? Ce a vrut el să ştie 
despre comunismul din ţara sa în aproape întreaga durată a exilului? 
Vreme de peste 20 ani s-a purtat ca un struţ: stabilit la Amsterdam, 
refuza să se atingă de exilaţii activi, frecventa ambasada RSR, când se 
întâlnea cu compatrioți literatori susceptibili de a traduce în neerlan- 
deză vreun text al unui... anticomunist, pe dată îl băga în sperieţi cu 
ce-o să păţească el şi familia sa din România, dacă se află... Îi sfătuia 
să traducă numai din scriitorii agreaţi de regimul de la Bucureşti : 
Blandiana, Fănuş Neagu, Sorescu, D. R. Popescu, Mircea Dinescu, 
Zaharia Stancu. Cât despre olandezi, precum flamandul Julien 
Weverbergh, dacă aveau de gând să traducă, să editeze texte, cărți scri- 
se de inşi periculoşi (ca mine), aveau să sufere “rigorile legilor socia- 
liste”: în primul rând aveau să fie şterşi de pe lista “prietenilor 
României”: soţia lui Julien, Petrina, româncă de origine, n-a mai pri- 
mit viza de intrare în România, pentru a-şi vedea părinţii, ca înainte - 
pentru că soţul editase Culoarea curcubeului (Met het woord tegen 
de muur - “Cu capul de zid”, în 1980). 

Cu asta se ocupa structuralistul, faulknerologul nostru Sorin 
Alexandrescu, nepot al lui Eliade. Şi n-am terminat: Culianu, stabilit 
la Groningen, nu doar un “reacţionar”, dar în relaţii de colaborare cu 
periculosul Goma, a fost pus bine, la ambasada de la Haga; şi el - ca el 
- dar şi soţia sa, Carmen, traducătoare a unei alte cărţi foarte nocive a 
lui Goma: Patimile după Piteşti (apărută la Elsevier Manteau, în 
1982, sub direcţia aceluiaşi Weverbergh sub titlul: Het vierkante ei - 
“Oul cubic”) - cu aceleaşi “pedepse”. Aceste informaţii le deţin, atât de 
la Weverbergh, cât şi de la Culianu. Acesta din urmă, aflat într-o zi la 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 118 


Paris, în casa lui Barbăneagră a dat nas în nas cu Sorin Alexandrescu 
şi l-a întrebat ce caută într-un “cuib de legionari”, tocmai el, care, 
ambasadoriştilor reserişi îl turna pe el (pe Culianu) că are legături 
strânse cu legionarul Eliade, unchiu-său 1ubit...; 

Dar eternul Sorin Antohi, cel uns cu toate unsorile supravieţuirii 
unui elitard ca el, model de salamandritudine? ; 

De Ilieşiu nu mă mir - mă mir că nu apare Blandiana - se poate 
una ca asta?, se poate: o reprezintă vânjosul anticomunist Rusan; 

Gail Kligman să fie “Radu Ioanid” al Tismăneanului? 

Iată-l şi pe indispensabilul Stelian Tănase, geamănul lui Antohi; 

Pippidi - parcă era şi în consiliul Holocaustului, să nu existe vreo 
incompatibilitate?; 

Manolescu - mărturisesc: nu credeam că se arată în public cum 
este el pe dedesubt; cu izmănuţe. 

În fine, Zub. Zubul de serviciu. 


Cei care vor citi rândurile de mai sus să fie liniștiți: numai 
ranchiuna, ciuda, gelozia că eu am fost respins de Tismăneanu m-au 
determinat să împroşc bale şi venin înspre aceşti străluciți intelectuali 
şi dârji anticomunişti. Că dacă Tismăneanu m-ar fi luat şi pe mine - ca 
element de decor - l-aş fi suportat până şi pe Manolescu, nu 1-aş fi dat 
şuturi la ţurloaie decât atunci când Băsescu s-ar fi uitat în altă parte. 

O clipă. Dar Liiceanu? Dar Pleşu? A, ei fac parte din staful lui 
Tăriceanu? Dar Marius Oprea nu era chiar plutonierul major al pluto- 
nului de atac? Dar Scriitorul Tanchetei: Dinescu ? Dar ceilalți? Și 
unde-i Oişteanu? Grea problemă. Renunţ să o rezolv. 


Miercuri 26 aprilie 2006 


Mi-a scris V. Roncea: Ziua va publica mâine dreptul de răspuns. 

Mircea Stănescu: a fost ieri cu Valerian Stan la avocat. Ne apro- 
piem de mal. Mi-a trimis textul plângerii: nu am nimic de adăugat, nici 
de suprimat. Mâine V. Stan va merge iar la avocat, pentru “ultima perie”. 


Joi 27 aprilie 2006 


Ziua a chiar publicat - nu am energie să cerceteze cât anume din 
ce le-am trimis - am observat doar intertitlurile aiurea. 
Avocatul mi-a trimis aseară textul Plângerii. l-am mulţumit. 


Vineri 28 aprilie 2006 


Nu mi-am dat seama de impactul publicării dreptului de răspuns 
(prima variantă, nu cea de a doua, în care era inclusă şi Mea culpa), 
fiindcă numărul “forumiştilor” (183) nu mi s-a părut definitoriu: 
jumătate dintre ei intraseră în vorbă, fiindcă aşa obişnuiesc ei, să dea 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 119 


buzna în crâşmă, să spună un banc, apoi să se care; cam un sfert a fost 
ocupat de evrei care, cu o lipsă de discreţie de mirare la ei, au încercat 
- în parte au reuşit - să facă diversiuni, să abată “discuţia”; din sfertul 
rămas vreo cinci inşi, vădit securişti, şi-au făcut meseria de zvonaci - 
restul a încercat să ţină piept turmei care nu ştia despre ce este vorba - 
dar se băga; care nu ştia despre cine era vorba - dar avea “păreri” - pre- 
cum şi atacurilor piezişe, dar colonizatoare de timp ale evreilor. 

Aşadar, “bilanţul”, pentru mine, a fost, vai, negativ. Nu trebuie să 
ignor şi faptul că textul meu (încă nu am avut puterea să verific întoc- 
ma-itatea lui), era prezentat, în chapeau cu multe inexactitudini, iar 
“inter- titlurile redacţiei” îi zăpăceau şi mai vârtos pe bieţii cititori - 
mono- polizaţi de meciul de fotbal. 

Care nu mi-a fost mirarea-surpriza, în astă-dimineaţă, consultînd 
XITI, să constat un record absolut al vizitelor sitului meu (3 748!), al 
vizitatorilor (534!). Nici în visul meu, o, Paşă! 

Cu toate acestea, sunt neconsolat. E şi greu, la vârsta noastră, la 
extrema uzură, la sălbatica duşmănie a concetăţenilor-colegi-de- 
breaslă, să încasezi, să rabzi, să înduri fără a-ţi pierde ultimele pene, ce 
am îndurat noi, mai cu seamă în aceste patru luni de zile, din 25 
decembrie 2005. Şi, vorba celuia: «Stai, că nu s-a terminat». 

Aşa s-ar explica şi extrema agresivitate a lui Filip faţă de Mariana 
Sipoş: cum el îmi poate “citi” corespondenţa emailată, a dat de ultimul 
mesaj al M.S. în care, după un obicei pe care îl uitasem (ultimul dată 
de vreo trei luni - după care şi întrerupsesem comunicarea cu dânsa), 
m-a urechiat, m-a certat, mi-a indicat erorile (din textul publicat de 
Ziua), fireşte, neuitînd să-mi spună că sunt maestru în deturnarea 
adevărului... Eu, citindu-i misiva, am încasat atacul şi mai ales veni- 
nul săgeţilor; mi-a făcut extrem de rău - dar mi-am zis că eroare va fi 
dacă mă voi angaja în “explicaţii”, deci nu am răspuns. Însă a interve- 
nit Filip - “cu ghearii şi cu dinţile”, vorba unui tovarăş scriitor maghiar 
realist-bovinist. Nu i-am văzut textul, mi l-a povestit el, cu lacrimi de 
mânie în ochi şi în glas. Nu i-am spus nimic, nu i-am amendat “ieşirea” 
- fiindcă mi-a făcut bine. lată: suntem trei (, Doamne şi Toţi Trei, vorba 
lui Coşbuc, repetată frecvent de tata, făcînd trimitere atât la familia 
noastră de atunci: mama, el şi cu mine, dar şi la familia lui, în care 
fuseseră trei fraţi din care el rămăsese unicul supravieţuitor). 

Suntem doar trei, dar are cine să mă apere. 

Ieri - în fapt, seara târziu - am pus punct unei etape a adunării şi 
a ordonării volumelor de Serisuri. În vederea ediţiei postume, desigur. 
Vor fi trei volume: 

Primul va cuprinde texte dintre 1971 şi 1988, totalizează 315 
pagini. Deocamdată, fiindcă am rugat-o pe Flori Stănescu să culeagă la 
ordinator piesele existente în volumul de la Nemira, absente din depo- 
zitul meu electronic. Acestea vor însuma în jur de 120 pagini; 

Al doilea: 1994-1998 : 514. 

Ce s-a întâmplat între 1988 şi 1994 (şase ani)? Să nu mai fi scris 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 120 


publicistică? Adevărat, îmbolnăvindu-se Focke, tovarăşa Tatiana Korn 
şefesa lui la Deutsche Welle m-a trimis la plimbare în linişte (“prea îl 
atacam pe Ceauşescu ”- în realitate nu aveam loc de tovarășul nostru A. 
Băleanu, teatrologul, cel care-l denunţase, împreună cu Mirodan, pe |. 
D. Sîrbu - îmi povestise victima în 1958, la Jilava, în camera 12 de 
pe-a-ntâia). Cum la Europa liberă nu mai colaboram de pe vremea lui 
Bernard, nu mai aveam unde să mă exprim, locul fiind ocupat de bra- 
vii anticomunişti Hurezeanu, Gelu Ionescu, N.C. Munteanu, Mircea 
Iorgulescu - şi alte neveste ale lui Shafir. Este posibil să nu fi scris - 
până în decembrie 1989? Dar unde să fie textele publicate, totuşi, în 
presa din România după 1990? Or fi ele pe undeva, însă nu am energia 
să le caut. 

În fine, al treilea volum: 1999-2006. 

Când m-am trezit din somnul de dupăamiază, am găsit asta: 


“Dna Crangariu si eu tocmai am fost la Judecatoria Sectorului 1, unde 
am reusit inregistrarea actiunii. Si judecatorul de azi o luase la un moment dat 
cu paratii din strainatate etc etc insa la acesta a prins argumentul (care la 
duduia de ieri si "consilierii" ei n-a prins) ca paratii sunt vorbitori de limba 
romana, ca si-au scris opera in limba romana (inclusiv opera incriminata) etc etc. 

“Dosarul are numarul 13596/299/2006 si are ca prim termen de judeca- 
ta data de 30 mai, cand, anticipeaza Dna Crangariu, vor fi de rezolvat unele 
chestiuni prealabile de procedura. 

Numai bine, 

Valerian Stan” 


A dat Dumnezeu! Credeam că are să se îngroape şi acţiunea asta 
în nămol, ca cea în care Stejărel Olaru, împuternicitul, m-a lăsat 
baltă... Dar nu: Tenacitatea, normalitatea lui Mircea Stănescu şi a lui 
Valerian Stan au avut, de astă dată, câştig de cauză. Măcar ca predare 
a Plângerii. 

Aşadar, vor fi chemaţi în judecată: 


DOMNULE PRESEDINTE, 


Subsemnatul Paul GOMA, domiciliat in Paris, arondismentul 20, str. Bisson 
nr. 27 — 29, Franta, chem in judecata urmatorii parati: 


I.— ADMINISTRATIA PREZIDENTIALA, cu sediul in Palatul Cotroceni, 
str. Geniului, 
nr.] — 3, sector. 5, cod.0601 16, Bucuresti; 


II.— ANDREESCU Gabriel, la Centrul de Studii Internationale, Str. Nicolae 
Tonitza, nr. 8, sector 3, cod. 704012, Bucuresti; 


III.— Editura Polirom Iasi, cu sediul in B- dul Copou nr. 4, cod. 700506, jude- 
tul Iasi; 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 121 


IV.— Federatia Comunitatilor Evreiesti din România, cu sediul in str. Sf. 
Vineri, 9-11, sector. 3, cod 030202, Bucuresti; 


V.— FLORIAN Alexandru, la Universitatea Crestina „Dimitrie Cantemir”, cu 
sediul in Bucuresti, Splaiul Unirii nr. 176, cod 030134, sector. 3, Bucuresti; 


VI.— GÂRBEA Horia, la Uniunea Scriitorilor din România, Calea Victoriei, 
nr 115, 
sector. 1, cod. 10071, Bucuresti; 


VII.- GHEORGHIU Mihai Dinu, la Centre de sociologie européenne, 
Maison des Sciences de l'Homme 54, boulevard Raspail 75270, Paris cedex, 
06 Franta; 


VIII.— IOANID Radu, la United States Holocaust Memorial Museum, 100 
Raoul Wallenberg Place, SW Washington, DC 20024-2126 USA; 


IX.— LASZLO Alexandru, str. Micus, nr. 1, bl. E 12, ap. 87, cod. 400510, 
Cluj-Napoca, judetul Cluj; 


X.— LEFTER Ion Bogdan, Str. Jules Michelet, nr. 25, sector. 1, cod. 10462, 
Bucuresti; 


XI.— MANOLESCU Nicolae, la Uniunea Scriitorilor din România, Calea 
Victoriei, nr. 115, sector. 1, cod. 10071, Bucuresti; 


XII.— MARIAN Boris, la revista „Realitatea evreiasca”, str. Popa Nan, nr. 70, 
cod. 024078, Bucuresti; 


XIII.— MIHAIES Mircea, la Uniunea Scriitorilor din România, Calea 
Victoriei, nr. 115, cod. 10071, sector. 1, Bucuresti; 


XIV.— MUSAT Carmen, la Revista „Observator cultural”, cu sediul in str. 
Constantin Daniel, nr.11, et.2, cod. 010631, sector 1, Bucuresti; 


XV.— OISTEANU, Andrei, str. Calderon Jean Louis, ziarist, nr. 22, cod. 
020036, sector 2, Bucuresti; 


XVI.— Revista „22”, cu sediul in Calea Victoriei nr. 120, cod. 010093, sector 
1, Bucuresti; 


XVII.— Revista „Observator Cultural”, cu sediul in strada Belgrad nr. 3, cod. 
011804, sector. 1, Bucuresti; 


XVIII.— Revista „Realitatea evreiasca”, publicatie a Federatiei Comunitatilor 
Evreiesti din România, str. Popa Nan, nr. 70, cod. 024078, Bucuresti; 


XIX — Revista „Timpul”, cu sediul in B-dul Carol I, nr. 3 — 5, Casa Conachi, 
cod. 700506, judetul Iasi; 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 122 


XX.— SHAFIR Michael, la Facultatea de Studii Europene, Universitatea 
Babes-Bolyai, str. Emmanuel de Martonne nr. 1, cod. 400090, Cluj-Napoca; 


XXI.— TOTOK William, Wilhelmsaue 2, 10715 Berlin, Germania; 


XXII.— VIANU Ion, str. Muresanu Andrei, poet, Nr. 33, sector. 1, cod.1 1842, 
Bucuresti; 


XXIII.— WIESEL Elie, la United States Holocaust Memorial Museum, 100 
Raoul Wallenberg Place, SW Washington, DC 20024-2126; 


XXIV — Ziarul „Cotidianul”, cu sediul in Bdul Carol I nr.34 — 36, cod. 
020922, sector. 2, Bucuresti, 


pentru ca instanta de judecata, pe baza probelor care se vor administra, sa dis- 
puna: 


- OBLIGAREA PARATILOR SA INCETEZE ACTIUNILE PRIN CARE 
SE ADUCE ATINGERE DREPTULUI MEU LA ONOARE SI REPUTA- 
TIE; 


- OBLIGAREA PARATILOR SA PUBLICE O DEZMINTIRE A RESPEC- 
TIVELOR AFIRMATII, IN NUMARUL IMEDIAT URMATOR DATEI 
RAMANERII DEFINITIVE A HOTARARII DIN PREZENTA CAUZA, IN 
ZIARELE / REVISTELE IN CARE AU APARUT AFIRMATIILE DEFAI- 
MATOARE SAU, ATUNCI CAND AU APARUT INTR-O CARTE, INTR- 
UN ZIAR NATIONAL DE LARGA CIRCULATIE; 


- OBLIGAREA PARATILOR SA-MI PLATEASCA FIECARE SUMA DE 
10 RON, CU TITLU DE DAUNE MORALE. 


MOTIVELE ACTIUNII: 


Subsemnatul, am fost vreme indelungata si sunt si in prezent tinta unei cam- 
panii sustinute care vizeaza denigrarea mea, sub caracterizarea falsa de „anti- 
semit” si izolarea mea de societatea romaneasca si de publicul din Romania. 


Sunt cunoscut atat in tara, cat si peste hotarele ei, ca disident fata de regimul 
comunist totalitar, caruia m-am impotrivit prin atitudinea mea, prin opiniile 
mele exprimate chiar si in „epoca de aur”, cand inca ma aflam in tara, ca si 
acum, cand traiesc in exil (sunt recunoscut in calitate de refugiat politic si 
traiesc in Franta) si prin scrierile mele, in care am criticat dur regimul amin- 
tit, dezvoltand in acelasi timp o prezentare a evenimentelor acelei perioade, 
bazata pe surse de documentare obiective, istorice. 


Pentru atitudinea mea constanta, caracterizata prin lipsa concesiilor fata de 
adevarul istoric si printr-o critica activa la adresa reprezentantilor de ieri si de 
azi ai regimului comunist din Romania, am platit si continuu sa platesc un 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 123 


pret dureros, exprimat inclusiv prin marginalizarea si prin ostracizarea mea, 
sub falsa categorisire de „ANTISEMIT”. Explicatia acestei stari de fapt 
consta in imprejurarea ca m-am referit in scrierile mele si la fenomenul 
„holocaustul romanesc”, cu invocarea surselor istorice si documentare rele- 
vante, credibile, obiective. Pentru ca mi-am permis sa am o alta opinie decat 
o serie de „holocaustologi” din tara si de peste hotarele ei, asupra subiectului 
de mai sus, iar acestia, in impresionanta lor majoritate evrei, sunt adepti ai 
unei teorii absolute, pornind de la premise false si neconfirmate de surse isto- 
rice viabile, teorie cu privire la care nu permit nimanui sa-i contrazica, fie si 
cu argumente stiintifice, mi-am atras din partea lor o reactie virulenta si 
revansarda, pentru totdeauna. 


Paratii au in comun aversiunea declarata si afisata cu nonsalanta fata de pre- 
tinsii dusmani ai cauzei denumita „Holocaustul din Romania”, dusmani in 
categoria carora m-au aruncat, fara discernamantul necesar, fara o raportare 
obiectiva si realista a surselor istorice pe care se intemeiaza opiniile exprima- 
te in scrierile mele si fara minimul respect pentru adevar si pentru persoana 
mea, ca om si ca scriitor. 


Astfel cum onorata instanta cunoaste bine, acuzatia de antisemitism si de 
negare a Holocaustului adusa în prezent cuiva reprezinta una dintre cele mai 
grave acuzatii posibile. Antisemitismul si negarea crimelor comise împotriva 
evreilor, inclusiv pe teritoriul României, constituite o fapta determinata, o 
manifestare care expune pe autorul ei nu numai „dispretului public” dar si 
unei sanctiuni penale. Astfel, potrivit prevederilor art. 5 si 6 din Ordonanta 
de urgenta nr 31/2002 privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu 
caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vino- 
vate de savârsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii, promovarea ideo- 
logiei fasciste, rasiste sau xenofobe se pedepseste cu închisoare de la 6 luni 
la 5 ani si interzicerea unor drepturi. Cu aceeasi pedeapsa este sanctionata si 
contestarea sau negarea în public a Holocaustului ori a efectelor acestuia. 


Dar pentru un scriitor, pentru un filosof, pentru un om de arta sau de stiinta, 
consecintele unor asemenea incriminari sunt înca si mai drastice, cel mai ade- 
sea acestea însemnând o pata foarte greu de sters asupra întregii lor opere. Ne 
vom opri pe scurt numai asupra câtorva exemple, dintr-o multime care ar 
putea fi date. Martin Heidegger, unul din cei mai importanti filosofi germani 
din secolul al XX-lea, a fost acuzat pentru „comportamentul sau politic ambi- 
guu”, în sensul în care „pe de o parte respingea conceptiile rasiale ale nazis- 
mului si se declara împotriva arderii cartilor <suspecte> pe teritoriul univer- 
sitatii, pe de alta parte nu întreprindea nimic pentru a împiedica antisemitis- 
mul crescând, care afecta o parte din corpul didactic si din studenti” (perioa- 
da în care era rector al Universitatii din Freiburg). Asa cum s-a aratat în repe- 
tate rânduri, Heidegger nu a fost înteles nici chiar de catre nazisti, pentru a 
caror simpatie este acuzat. Nazistii însisi îl acuzau ba de nihilism, ba ca nu 
cunostea bine germana, motiv pentru care scrierile sale nu puteau fi întelese, 
ori ca „filosofia sa este una în spirit de evreu, încâlcita”. Opera lui Richard 
Wagner, compozitor si dramaturg, unul din cei mai de seama reprezentanai 
ai romantismului muzical, a fost si este si ea umbrita de faptul ca autorul a 
fost acuzat ca a „aderat la ideile nationaliste pangermanice”. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 124 


Printre „exemplele românesti” poate fi amintit, între multe altele, cazul Mihai 
Eminescu. Opera exceptionala a poetului poarta peste ani stigmatul acuzatii- 
lor de „nationalism” si „antisemitism”. Însusi sfârsitul tragic al poetului este 
pus de numerosi cercetatori în legatura cu atitudinile sale politice. 


În anii de dupa 1989, acuzatii asemanatoare au fost aduse — îndeosebi de catre 
reprezentanti ai „Comunitatii Evreiesti din România”, si fara o fundamenta- 
re cât de cât serioasa — unor intelectuali contemporani precum Gabriel 
Liiceanu, Dorin Tudoran sau Nicolae Manolescu. Dar acuzatii aproape ase- 
manatoare au fost aduse si unora dintre cei care au considerat ca este de dato- 
ria lor sa ia atitudine în fata incriminarilor injuste aduse colegilor lor — cazul 
scriitorului Mircea Mihaies. Mircea Eliade, Emil Cioran si Eugen Ionesco, 
alti intelectuali români de frunte, au avut si ei parte de incriminari asemana- 
toare, fiecare dintre acestea fiind tot atâtea ocazii în care opera lor a avut de 
suportat consecinte. 


Un episod probând în modul cel mai concret urmarile acuzatiilor de antise- 
mitism este cel din vara anului 2003, din jurul savantului român Nicolae C. 
Paulescu, inventatorul insulinei. Spitalul “HOtel-Dieu”, din Paris, unde pro- 
fesorul Paulescu a lucrat între anii 1891 si 1894, pregatea dezvelirea unei 
placi comemorative si a unui bust al savantului, precum si o ceremonie a 
decernarii unui premiu international care sa-i poarte numele. Pregatirile de la 
spitalul parizian au fost anulate in urma unui articol aparut in presa acuzând 
antisemitismul fostului profesor (articolul a fost provocat de o scrisoare de 
protest venita din partea unei organizatii evreiesti din Statele Unite). 
Festivitatile au ramas anulate desi numerosi intelectuali au intervenit solici- 
tând ca meritele stiintifice ale savantului român sa nu fie anulate de opiniile 
sale politice. O pozitie publica în acest sens a prezentat inclusiv presedintele 
de la acea data al Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, academi- 
cianul Nicolae Cajal, care a declarat între altele: "In judecarea cazului 
Nicolae Paulescu este necesar sa subliniem, de la inceput, ca avem de-a face 
cu probleme de natura deosebita. Prima este importanta incontestabila a des- 
coperirii insulinei pentru istoria mondiala a stiintei romanesti. Personal 
consider ca meritele lui Nicolae Paulescu sunt mari, sunt deosebite si trebuie 
relevate la valoarea lor. Pentru aceste merite l-am propus, in anul 1990, ca 
membru post-mortem al Academiei Romane, cand Adunarea Generala l-a si 
ales prin vot secret. In acest context, se impune o disociere obligatorie intre 
contributiile stiintifice in combaterea diabetului si optiunile personale antise- 
mite. Daca este sau nu vinovat este o alta problema si, deci, se cuvine sa o 
judecam ca atare. Eu respect parerile personale ale fiecarui om si cred ca nu 
am voie sa leg valoarea omului de stiinta de conceptiile sale, inclusiv cele 
antisemite. Sunt doua probleme distincte si trebuie considerate ca atare. Nu 
se pot amesteca. Imi amintesc ca tatal meu, care a fost studentul lui Nicolae 
Paulescu, il respecta si il admira, desi stia ca era antisemit. Cand judeca 
valoarea sa remarcabila de profesor si om de stiinta nu-l interesa conceptia 
filosofica sau ideologica. Eu consider ca fiecare om are dreptul sa aiba pro- 
priile lui conceptii, indiferent daca mie imi plac sau nu”. În legatura cu acest 
caz este semnificativ si faptul ca acuzaaia de antisemitism a omului de stiin- 
ta a mers pâna acolo încât s-a avansat ideea ca, în 1923, acestuia i-a fost refu- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 125 


zat premiul Nobel tocmai din cauza scrierilor sale nationalist-ortodoxe. 


În mod asemanator tuturor cazurilor de acest gen, opera scriitorului Paul 
Goma poarta si ea povara — în aceasta situatie complet injusta — a acuzatiilor 
care i-au fost aduse. Astfel cum se poate observa inclusiv din Bio-bibliogra- 
fia autorului, depusa la dosarul cauzei, Paul Goma este un scriitor cu o recu- 
noastere internaaionala foarte larga, a carui opera a fost si este publicata mai 
ales la edituri din strainatate. (Invitat recent în România de catre Uniunea 
Scriitorilor, scriitorul Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru 
literatura, l-a indicat pe Paul Goma drept singurul scriitor român în viata a 
carui opera îi este cunoscuta.) Editurile din România ezita sa-l publice pe 
Paul Goma din cauza acuzaaiilor de antisemitism care i-au fost aduse pe 
nedrept. Destituirea recenta a scriitorului Liviu loan Stoiciu din Directia 
revistei „Viata româneasca”, ca urmare a publicarii unui text cu pretins carac- 
ter antisemit, este extrem de semnificativa sub acest aspect. Faptul ca revista 
„Viata româneasca” este o publicatie a Uniunii Scriitorilor din România 
(USR) iar masura a fost dispusa de conducerea institutiei scriitorilor români 
— de catre presedintele USR, Nicolae Manolescu — este de asemenea foarte 
semnificativ sub aspectul consecintelor pe care le au asupra operei scriitoru- 
lui acuzatiile injuste care îi sunt aduse. În conditiile în care asemenea acuza- 
tii sunt facute de conducerea USR, in frunte cu presedintele ei, Nicolae 
Manolescu, este usor de presupus ca editurile din tara vor ezita sa publice un 
autor purtând un asemenea stigmat. 


În cazul concret al revistei „Viata româneasca”, astfel cum s-a apreciat si în 
„Protestul” din 11 septembrie 2005 al celor 200 de intelectuali români (depus 
la dosarul cauzei), exista date care arata ca masura conducerii USR a fost 
impusa de alte ratiuni decât cele de principiu, adica cele tinând de "antisemi- 
tismul" lui Paul Goma. Este stiut ca Paul Goma a fost exclus din Uniunea 
Scriitorilor in aprilie 1977, in plina teroare comunista, inclusiv prin votul 
actualului presedinte al USR, dl. Nicolae Manolescu. Paul Goma este nu 
numai o amintire neplacuta pentru presedintele scriitorilor romani, ci si un 
critic sever al atitudinii morale si politice de dupa 1990 a acestuia, dar si a 
altor intelectuali români contemporani. Paul Goma a deplâns în repetate rân- 
duri inclusiv faptul ca intelectualii români, în special scriitorii, nu au facut 
nici cel mai simplu gest de solidarizare cu lupta sa împotriva regimului 
comunist (nu numai ca nu au facut nici un asemenea gest, dar au mai si votat 
pentru excluderea sa din Uniunea Scriitorilor). Sub acest ultim aspect, ne 
apare ca destul de probabil ca o parte a intelectualilor amintiti folosesc „anti- 
semitismul” lui Paul Goma tocmai ca un pretext pentru decredibilizarea si 
marginalizarea sa, pentru minimalizarea scrierilor sale. Sau, pentru obtinerea 
unor beneficii, precum postul de ambasador la UNESCO, ca in cazul lui 
Nicolae Manolescu, o persoana care apare in Raportul Wiesel-Iliescu la capi- 
tolul „negatorilor Holocaustului”, alaturi de Paul Goma (pp. 368, 382--383). 


În alte conditii decât cele evocate aici, un scriitor de valoarea lui Paul Goma 
(si cu statutul moral al acestuia) ar fi publicat în propria tara nu din initiativa 
sa, ci a editurilor. Or, asa cum rezulta inclusiv din Bio-bibliografia autorului, 
editurile din tara îl evita sistematic — iar, uneori, atunci când se mai întâmpla 
ca vreuna sa-l „publice” îl cenzureaza ori îi dau cartile la topit. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 126 


Prin repetatele publicari ale unor acuzatii foarte grave la adresa mea — ca 
negationist — pornind de la ideea ca nu recunosc „Holocaustul” din Romania, 
in sensul perceput de acestia, detractorii mei m-au stigmatizat in ochii opiniei 
publice, ca „antisemit”, folosindu-se de influenta lor extraordinara (lista para- 
tilor este graitoare sub aspectul notorietatii paratilor, ca persoane publice), 
astfel incat chiar un gest absolut firesc, cum a fost publicarea scrierilor mele 
intr-o revista culturala, cum este „Viata Romaneasca”, a determinat represa- 
lii imediate, de o mare duritate, impotriva redactorului sef adjunct al publica- 
tiei respective. 


Sustinerile pentru care inteleg sa-i actionez in Justitie pe parati sunt urmatoa- 
rele: 


I.— Administratia Prezidentiala, pentru publicarea pe site-ul sau, in cadrul 
raportului Comisiei Wiesel-Iliescu, a urmatorului pasaj — parte integranta a 
textului respectiv: 


„În scrierile a trei figuri importante ale exilului românesc se gasesc formule 
care intra în tipologia comparatiilor trivializante. Este vorba de PAUL 
GOMA (s. m. — Paul Goma), Monica Lovinescu si Dorin Tudoran. 
Paul Goma, unul dintre putinii disidenti anticomunisti din România, exilat de 
la sfârsitul anilor '70 la Paris, a scris în ultimii ani mai multe texte în care 
reclama recunoasterea „Holocaustului rosu” împotriva poporului român, 
comis si cu contributia evreilor. Ideea de baza a ultimei sale carti, Saptamâna 
rosie, reeditata si foarte mediatizata în România, este urmatoarea: 
„Holocaustul rosu pus la cale si de ei [de evrei] a început pentru noi, româ- 
nii, cu un an mai devreme decât al lor: la 28 iunie 1940 — si nu s-a încheiat 
nici azi”. Goma sustine ca, dupa cedarea Basarabiei si Bucovinei de Nord 
Uniunii Sovietice, evreii, adulti dar si copii, au comis, cu ordin de la sovieti- 
ci, dar si din „ura de rasa”, „ura de român”, nenumarate acte de agresiune si 
umilire împotriva Armatei române. Astfel de acte au venit „dinspre aproape 
toti evreii aflati în Basarabia si în Bucovina de Nord în acea Saptamâna 
Rosie, înspre toti românii” (p. 171). Goma recunoaste, explicit si repetat, res- 
ponsabilitatea României si „culpa comunitatii” pentru „abominabilul 
pogrom” de la Iasi, pentru deportarile în Transnistria (p. 20, 240, 248, 319), 
dar afirma ca atrocitatile au fost exclusiv rezultatul razbunarii, în conditii de 
razboi, pentru crimele comise de evrei (p. 18, 21, 190). Aceasta ar fi explica- 
tia — „adevarul interzis vreme de o jumatate de secol” (p. 256) — pentru reac- 
tia violenta a românilor, si nu politica regimului Antonescu, despre care 
Goma nu pomeneste, sau antisemitismul din România, a carui existenta o 
neaga. Exilatul român cere „vesnica recunostinta” pentru Antonescu, 
„Maresalul dezrobitor” (p. 244). Aproape la fiecare pagina, Goma gloseaza 
pe tema culpei evreilor, care ar fi adus comunismul (mai multe pagini sunt 
umplute cu liste de evrei comunisti), ar fi monopolizat suferinta, facând din 
contabilitatea cadavrelor o afacere (p. 10, 115, 183-199) si ar fi comis crime 
care au „întunecat-însângerat întreg secolul al 20-lea”. Scriitorul român cere 
condamnarea evreilor, acesti „calai nepedepsiti” (p. 186-187), prin organiza- 
rea unui „Nürnberg II” (p. 95, 170, 217, 274). 

Asa cum se poate observa, CARTEA LUI GOMA ILUSTREAZA 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 127 


TOATE FORMELE DE TRIVIALIZARE PRIN COMPARATIE (ACCEN- 
TUL CAZAND PE COMPARATIA DEFLECTIVA). PE ANSAMBLU, 
INSA, ACEASTA ESTE MAI MULT DECAT ATAT: CONSTITUIE O 
VERITABILA SINTEZA A NEGATIONISMULUI SI ANTISEMITISMU- 
LUI, CUM RAR SE POATE GASI IN LITERATURA DE LIMBA ROMA- 
NA (s. m. — Paul Goma). 

Pe de alta parte, trebuie spus ca Paul Goma se remarca prin radicalita- 
te, nu prin originalitate. În diferite combinatii, idei similare au circulat si 
înainte în mediile de dreapta din România si exil.» (Raportul Comisiei, pp. 
380-381) 


II.— ANDREESCU Gabriel: 

a) Revista „Observator cultural”, nr. 156, 18-24 februarie 2003, text intitulat 
„Negare, trivializare si comparatie”: 

«SHAFIR SPUNE LA UN MOMENT DAT CA „DREPTUL LA MEMO- 
RIE AL ISTORICULUI GOMA“, care reprezinta, pentru multi romani, un 
Soljenitin al Romaniei, AR FI „MAI PUTIN RESPECTABIL“. ARE 
TOATA LEGITIMITATEA SA O FACA CIND GOMA CALIFICA 
POGROMURILE ANTIEVREIESTI CA FORME DE AUTOAPARARE 
ALE ROMANILOR [subl. n. — P. Goma].» 


b) Ziarul „Ziua”, din 17 septembrie 2005, text intitulat „Teme deontologice 
la Uniunea Scriitorilor”: 

«Dintre cazurile enumerate in studiu - printre care negarea Holocaustului, 
declaratii privind caracterul periculos ori mizerabil al evreilor s.a. -, una sin- 
gura se aplica fara dubii, dupa opinia mea, lui GOMA: ACUZAREA EVREI- 
LOR, CA POPOR, PENTRU CRIMELE, REALE SAU IMAGINARE, 
DATORATE UNOR EVREI SAU UNOR GRUPURI DE EVREI; ARGU- 
MENTAREA HOLOCAUSTULUI, CHIAR DACA NU SCUZAREA LUI, 
PRIN COMPORTAMENTUL COMUNITATII EVREIESTI. 

Poti sa nu urasti evreii - si, sincer, nu cred ca Goma o face, in ciuda infier- 
bantarii cu care se exprima -, dar POTI SA DEBITEZI TOT FELUL DE 
LUCRURI DESPRE EVREI CARE NASC RETINERE SAU CHIAR OSTI- 
LITATE FATA DE ACESTIA. SCRIERILE SALE "BASARABIA" SI 
"SAPTAMANA ROSIE..." SUNT PLINE DE STEREOTIPURI. ESTE 
MOTIVUL PENTRU CARE LE-AM TRATAT DREPT EXEMPLE DE 
DISCURS ANTISEMIT [subl. n. — P. Goma] [...] 

In sfarsit, daca avem in vedere un cod deontologic al Uniunii Scriitorilor si 
legitimarea lui prin INTERZICEREA TEXTELOR CU NUANTE ANTISE- 
MITE ALE LUI GOMA [subl. n. — P. Goma] [...]». 


c) Ziarul „Averea”, din 19 septembrie 2005, articol semnat de Ara Septilici, 
intitulat „Dezbatere. Cum se foloseste politica de rasism. Antisemitismul, 
parte din ADN-ul conditiei umane”: 

«TEXTELE LUI PAUL GOMA (CHIAR SI „BASARABIA”) AU ACCEN- 
TE ANTISEMITE, ESTE DE PARERE GABRIEL ANDREESCU [subl. n. 
— P. Goma], participant la simpozionul organizat de PER.» 


III.— Editura Polirom lasi pentru publicarea, in cadrul raportului Comisiei 
Wiesel-Iliescu, a pasajului de la pp. 380-381 — parte integranta a textului res- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 128 


pectiv. 


IV.— Federatia Comunitatilor Evreiesti din România, cu sediul in str. Sf. 
Vineri, 9-11, sector. 3, cod. 030202, Bucuresti, in solidar cu Revista 
„Realitatea evreiasca”, pentru articolul denigrator anonim publicat in Revista 
„Realitatea evreiasca”, nr.236 (1036), 1 — 15 septembrie 2005, in solidar cu 
revista amintita si cu Boris MARIAN, pentru articolul „Din presa culturala. 
Septembrie 2005”, in solidar cu revista amintita si cu Alexandru FLORIAN, 
pentru: 

a) Ziarul „Gândul”, din 3 septembrie 2005, declaratie a lui Gârbea Horia: 
«COMUNITATEA EVREIASCA DIN ROMÂNIA A REACTIONAT 
FOARTE DUR. DACA EI S-AU SESIZAT, ÎNSEAMNA CA AFIRMATII- 
LE SUNT GRAVE [subl. n. — P. Goma]». 


V.— FLORIAN Alexandru: 

a) Textul intitulat: „Antisemitism si politica”, publicat în 2003 pe site-ul 
Federatiei Comunitaţilor Evreiesti, la adresa: 
http://www.romanianjewish.org/ro/index_fcer2_01.html: 


«Antisemitismul dur pe care îl reprezinta în politica PRM si C.V.Tudor, 
aveam sa îl regasesc în ANTISEMITISMUL CULTURAL AL LUI PAUL 
GOMA (subl. n. — Paul Goma). Paradoxal, pentru traiectoriile sociale si poli- 
tice radical diferite pe care le-au parcurs cei doi în perioada comunista, 
PAUL GOMA PUBLICA ÎN DOUA NUMERE DIN REVISTA VATRA, 
UN TEXT DE UN ANTISEMITISM TOT ATÎT DE FEROCE, PLIN DE 
URA CA SI DISCURSURILE VADIMISTE (subl. n. — Paul Goma). 
Desigur, s-ar putea face comentarii privind patronii revistei. Ea este o revis- 
ta de cultura, editata de Uniunea Scriitorilor, dar si de Consiliul judetean 
Mures cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor. Cu alte cuvinte, institutii 
ale statului si o asociatie profesionala gireaza, fie si de la distanta, mesaje ce 
contravin flagrant Ordonantei de urgenta privind combaterea antisemitismu- 
lui, a negarii Holocaustului sau promovarea cultului persoanelor condamna- 
te pentru crime împotriva umanitatii. Probabil ca raspunsul cel mai la înde- 
mana ar fi, în aceasta situatie, ca numai autorul este raspunzator de ideile, 
opiniile sau mesajele comunicate. În fapt, însa, un text nu vede lumina tipa- 
rului fara asentimentul conducerii oricarei edituri sau publicatii. 
Asentimentul poate avea multiple explicatii, dar în fata unui TEXT 
CONTROVERSAT, CE TRANSMITE MESAJE NASCUTE DIN URA, 
ÎNDREPTATE ÎMPOTRIVA UMANISMULUI, RAMANE DOMINANTA 
NEGATIVA, IRECONCILIABILA CU VALORILE SPIRITULUI DEMO- 
CRATIC (subl. n. — Paul Goma). 

VATRA A PUBLICAT ÎN NR. 3-4 SI 5-6/2002 UN TEXT PUTERNIC 
ANTISEMIT, BASARABIA SI "PROBLEMA" (subl. n. — Paul Goma). 
Mesajele lui Goma din acest articol fluviu se regasesc si în romanul sau 
Basarabia, publicat în acest an la Bucuresti de Editura Jurnalul literar. 
FRAGMENTE DIN ACEST VOLUM, INCLUSIV CELE CU CONOTATII 
ANTISEMITE (subl. n. — Paul Goma), au fost preluate în suplimentul Aldine 
al cotidianului România libera din 5 octombrie 2002. FARA A MAI TRECE 
ÎN REVISTA MESAJELE ANTISEMITE DIN TEXTUL SELECTAT DE 
COTIDIAN, NU POT SA NU REMARC MANIERA ASEMANATOARE, 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 129 


LA VADIM SI LA GOMA, ÎN CARE RELATEAZA DESPRE ELIE WIE- 
SEL (subl. n. — Paul Goma). 

PAUL GOMA SE DOVEDESTE A FI UN NEGATIONIST RADICAL 
(subl. n. — Paul Goma). El nu ia în seama "falsitatea, idiotenia termenului 
«antisemit», cand semiti sunt si maltezii si berberii si arabii si, cine ar crede, 
azi, în Israel: palestinienii!" (Vatra, nr.3-4/2002, p.35). Consecvent, autorul, 
fara urma de îndoiala carteziana, afla cauza pogromurilor împotriva evreilor, 
la care s-a dedat regimul Antonescu, în asa zisele crime ale evreilor din 
Basarabia împotriva armatei române, o data cu retragerea administratiei 
românesti în iunie 1940. Cu alte cuvinte, vara lui 1941 este razbunarea româ- 
nilor pentru vara 1940. ASEMENEA LOGICII VADIMISTE, EVREII 
SUNT VINOVATI DE HOLOCAUST (subl. autorului, re-subl. n. — Paul 
Goma). "Ce s-a putut întampla în doar o saptamana: 28 iunie - 2 iulie 1940, 
de înnebunisera Românii, de turbasera Românii, cerand, promitand - ei, 
Românii - razbunare pe Evrei, potrivit legii Talionului cea care cere: «Ochi 
pentru Ochi si Dinte pentru Dinte»? Care sa fi fost Ochiul-prim (în timp)? 
Dar, primul, cronologic, Dinte?" (idem., p.34) 

CARACTERIZARILE NEGATIVE, PROFUND TRIVIALE LA ADRESA 
EVREILOR, ADEVARATE SARJE DE ANTISEMITISM INTERBELIC 
(subl. n. — Paul Goma), abunda în cele 2 articole din revista de la Tîrgu- 
Mures. Astfel, evreii care nu recunosc ca ei au fost cauza prima a pogromu- 
rilor "ignora cu o superioritate de rasa inadmisibila (si analfabeta - oare fac 
asta numai din analfabetism?, ei, Oameni ai Cartii?) adevarul cronologic, 
istoric, acela care spune...agresiunea Evreilor în timpul evacuari militarilor 
si civililor români din teritoriile cedate a semnificat Ochiul-prim, iar ce s-a 
întamplat, dupa un an de zile - inadmisibil, reprobabil, criminal - a fost, vai, 
un raspuns la agresiune, "Ochiul" scos pentru Ochiul scos - a fost razbunarea 
Românului pe Evreu" (idem.,p.35). În Mein Kampf, Hitler l-a omagiat pe 
Schopenhauer tocmai pentru ca "i-a numit pe evrei «maestri ai minciunii». 
Cine nu recunoaste acest fapt sau nu vrea sa-l creada, scria Hitler, nu va putea 
nicicand sa contribuie la victoria adevarului" (în Pierre-Andre Taguieff, La 
nouvelle judeophobie, Paris, 2002, p.123). PESTE TIMP, PRIN GRIJA LUI 
HITLER, SPIRITUL LUI SCHOPENHAUER VINE SI SE SINCRONI- 
ZEAZA CU P. GOMA (subl. n. — Paul Goma). 

PAUL GOMA NU NUMAI CA REIA SLOGANURILE NEGATIONISTI- 
LOR, REALIZAND O NOUA APROPIERE DE MESAJUL LUI VADIM, 
DAR AJUNGE SA PREIA SI TEME DIN ANTISEMITISMUL ACTUAL, 
CEL AL FUNDAMENTALISMULUI ISLAMIC (subl. n. — Paul Goma), 
incriminand pe israelieni drept criminalii palestinienilor. "Le este greu, foar- 
te greu Evreilor, instalati de doua milenii în statutul de victima, în cultura 
unicului genocid: Shoah, sa admita adevarul istoric cel care spune: genocid 
se declina, din nefericire la plural. Impunerea monopolului asupra suferinte- 
lor de pe urma persecutiilor carora ei le-au fost victime în urma cu peste o 
jumatate de secol, totodata negand, relativizand, interzicand sa se vorbeasca 
de alte lichidari în masa, de alte victime inocente, de alte comunitati martiri- 
zate decat a lor - dovedeste insolenta, nesimtire etica si, paradoxal: lipsa de 
inteligenta. Dar mai ales le este greu Evreilor sa admita ca si ei au fost calai 
pentru alte comunitati- si continua a fi, azi, în Palestina" (Vatra nr.5-6/2002, 
p.37). TEXTUL LUI PAUL GOMA APARTINE, PRIN MESAJ SI EXPRE- 
SIE, ANTISEMITISMULUI RADICAL. NU CRED SA MAI EXISTE ÎN 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 130 


PRODUCTIA ELITEI CULTURALE ROMÂNE POSTCOMUNISTE 
SCRIERI CE AR PUTEA SA SE ASOCIEZE CU URA NEOSTOITA A 
FOSTULUI DISIDENT (subl. n. — Paul Goma). 

LA ACESTE MANIFESTARI ANTISEMITE, A CAROR NOCIVITATE E 
GREU SA NU FIE SURPRINSA DE ORICE OM CU BUN SIMT (subl. n. 
— Paul Goma), reactiile civice sau ale institutiilor publice au fost firave. (...) 
Fara sa deosebeasca între ANTISEMITISMUL RADICAL, CEL PROFE- 
SAT DE Gh. Buzatu, I. Coja, C.V. Tudor, P. GOMA (subl. n. — Paul Goma) 
sau I.C. Dragan si antisemitismul de centru (mainstream), autorul mai ca îl 
învinovateste pe G. Voicu pentru usurinta cu care se exprima cel dintîi.» 


b) semnatar al Raportului Comisiei, pp. 380-381. 


VI.— GÂRBEA Horia 

a) În calitate de membru al Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din 
România, Comunicat de presa al Conducerii USR datat 31 august 2005, 
reprodus în ziarul „Gardianul”, din 2 septembrie 2005, si în ziarul „Gândul”, 
din 3 septembrie 2005: 

«În Viata româneasca», nr. 6-7 iunie, a fost permisa de catre redactie APA- 
RITIA UNUI TEXT CU CONTINUT ANTISEMIT. ESTE VORBA 
DESPRE FRAGMENTE DIN JURNALUL 2005 AL LUI PAUL GOMA 
[subl. m. — P. Goma].» 


b) Ziarul „Gardianul”, 2 septembrie 2005, declaratie: 

«REDACTIA ESTE VINOVATA DE NEGLIJENTA [subl. n. — P. Goma]y. 
«Se va stabili CINE ESTE DE VINA PENTRU PUBLICAREA TEX- 
TULUI [subl. n. — P. Goma] si s-ar putea decide inlocuirea conducerii». 


c) Ziarul „Gândul”, din 3 septembrie 2005, declaratie: 

«COMUNITATEA EVREIASCA DIN ROMÂNIA A REACTIONAT 
FOARTE DUR. DACA EI S-AU SESIZAT, ÎNSEAMNA CA AFIRMATII- 
LE SUNT GRAVE [subl. n. — P. Goma]». 


d) Comunicat de presa al Conducerii USR datat 8 septembrie 2005, reprodus 
în 9 septembrie 2005 de Agentia de presa Mediafax, si în ziarele: „Ziua”, în 
grupajul: „Judecata la Uniunea Scriitorilor”; „Gardianul”, din 10 septembrie 
2005, în grupajul: „Uniunea Scriitorilor l-a «executat» pe Liviu loan Stoiciu, 
de la revista «Viata româneasca»”: 
«Comunicat din partea Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor 

În sedinta din 8 septembrie 2005, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor 
din România a luat în discutie numeroase aspecte curente ale activittaii aces- 
tei organizatii. Printre ele s-a aflat si situatia creata de APARITIA ÎN REVIS- 
TA VIATA ROMÂNEASCA, NR.6-7 DIN 2005 A UNUI TEXT CU 
CARACTER ANTISEMIT [subl. n. — P. Goma] care a generat vii proteste si 
a determinat redactarea unui comunicat prin care conducerea Uniunii îsi 
exprima regretul fata de publicarea acestuia. [...] 

Comitetul Director al USR atrage atentia opiniei publice ca în comunicatul 
sau CONDUCEREA USR NU A INCRIMINAT NICI O PERSOANA, NU 
A CALOMNIAT PE NIMENI, CI DOAR A MANIFESTAT INGRIJORA- 
REA FIREASCA FATA DE APARITIA UNUI TEXT CARE PROPAGA 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 131 


IDEI ANTISEMITE [subl. n. — P. Goma] într-un periodic aflat sub egida 
USR.» 


e) Comunicat al Conducerii USR din 5 septembrie 2005, reprodus de ziarul 
„Gardianul” din 6 septembrie 2005: 

«din succintele extrase din JURNALUL LUI GOMA, retinute in 
„Gardianul”, rezulta ca AUTORUL este anticomunist si foarte critic la adre- 
sa confratilor, nicidecum ca ESTE ANTISEMIT, ORI, IN DEFINITIV, 
COMUNICATUL USR NU AVEA IN VEDERE DECAT ANTISEMITIS- 
MUL [subl. n. — P. Goma]ļ». 


f) Radio România, interviu din septembrie 2005: 

«Important este ca UNIUNEA SCRIITORILOR [...] SE OPUNE ORI- 
CARUI EXTREMISM. NU SE POATE CA ÎNTR-O REVISTA A UNIUNII 
SCRIITORILOR SA APARA ASTFEL DE ATACURI, si noi, Comitetul 
Director ne-am manifestat deosebita îngrijorare si dorim ca lucrul acesta sa 
nu se repete [subl. n. — P. Goma].» 


VII.— GHEORGHIU Mihai Dinu: 

a) În revista „Observator cultural”, din Bucuresti, nr. 183, 26 august — 1 sep- 
tembrie 2003, text intitulat „«Cahn zis Crohmalniceanuy»”: 

«PAUL GOMA A PUBLICAT IN MAI MULTE RINDURI SI IN MAI 
MULTE LOCURI, DE EXEMPLU IN VATRA, REVISTA MACAR IN 
PRINCIPIU ONORABILA, TEXTE AUTOBIOGRAFICE CU CARAC- 
TER ANTISEMIT SI NEGATIONIST [subl. n. — P. Goma], care in alte tari 
(intre ele, cea in care este el insusi rezident) intra sub incidenta legii. 

Pe nimeni altcineva din tara nu pare a-l fi deranjat REPRODUCEREA 
CELOR MAI JOSNICE TEZE ALE PROPAGANDEI FASCISTE DIN 
TIMPUL RAZBOIULUI [subl. n. — P. Goma]. [...] RINOCERIZAREA LUI 
PAUL GOMA PRIVESTE ISTORIA DIZIDENTEI ROMANESTI SI EA S- 
A PRODUS SUB INFLUENTA EMIGRATIEI NATIONALISTE, CARE I- 
A STIMULAT RESENTIMENTELE. GOMA, CINDVA DENUNTAT CA 
EVREU SI RUS („EFREMOVICI”), SI-A DESCOPERIT O VOCATIE DE 
ANTISEMIT PRIN CARE SE ALINIAZA CU FOSTII SAI PERSECUTO- 
RI, CARE-L ASTEAPTA ACUM NERABDATORI SA REVINA IN 
PATRIE [subl. n. — P. Goma].» 


b) Raportul Comisiei, pp. 380-381. 


VIII.— IOANID Radu: 

a) În revista „Observator cultural”, nr. 177, 15-21 iulie 2003, text intitulat: 
„Paul Goma — între Belleville si Bucuresti”, republicat în ziarul „Ziua” din 1 
octombrie 2005: 

«PAUL GOMA ESTE INCA O DOVADA VIE CA ANTISEMITISMUL 
DIN CULTURA ROMANA CONTEMPORANA NU REPREZINTA UN 
MONOPOL AL ANTISEMITILOR DE EXTREMA DREAPTA SAU 
STINGA, DE TIPUL CELOR DIN PARTIDUL ROMANIA MARE. CA SI 
ALTI INTELECTUALI ROMANI, GOMA APARTINE „CURENTULUI 
DOMINANT“ ANTISEMIT AL INTELECTUALITATII ROMANE [subl. 
n. — P. Goma], care nu neaga Holocaustul, dar scoate in evidenta, „in 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 132 


schimb“, „vina colectiva“ a evreilor cind vine vorba de comunism. [...] 
DUPA CUM A SCRIS RECENT ALEXANDRU FLORIAN, GOMA „NU 
NUMAI CA REIA SLOGANURILE NEGATIONISTILOR REALIZIND O 
NOUA APROPIERE DE MESAJUL LUI VADIM [TUDOR], CI AJUNGE 
SA PREIA SI TEME ALE ANTISEMITISMULUI ACTUAL, CEL AL 
FUNDAMENTALISMULUI ISLAMIC [subl. n. — P. Goma], incriminindu- 
i pe israelieni drept criminalii palestinienilor“. [...] 

E foarte graitor ca ACELASI GUVERN ROMAN care, in sfirsit, in eforturi- 
le sale de a se integra in NATO si in UE, a incercat sa se opuna tendintelor 
de a-l reabilita pe Antonescu si guvernul sau, A SPRIJINIT FINANCIAR 
(CU SAU FARA PERMISIUNEA AUTORULUI) PUBLICAREA CARTII 
ANTISEMITE A LUI PAUL GOMA, CARE LE INVINUIESTE PE VICTI- 
ME PENTRU SOARTA LOR TRAGICA [subl. n. — P. Goma]. In fine, este 
foarte graitor ca volumul lui Goma, care a fost, surprinzator, publicat partial 
de Vatra, a fost foarte bine primit de suplimentele culturale a doua din cele 
mai importante cotidiene romanesti, Adevarul si Romania libera, si ca, cu 
exceptia unei singure organizatii de supravietuitori ai Holocaustului, nici o 
voce nu s-a ridicat in Romania impotriva acestei scrieri revoltatoare. SA FIE 
ACEASTA DIN CAUZA ignorantei, a lasitatii sau a INFLUENTEI ANTI- 
SEMITISMULUI ASUPRA SEGMENTULUI CULTURAL DOMINANT 
DIN ROMANIA, DE CARE VORBEAM MAI SUS? [subl. n. — P. Goma] 
De fapt, PAUL GOMA SI-A ASUMAT DOAR O PARTE A TRECUTU- 
LUI, PE CARE A DISTORSIONAT-O GRAV, IMPRASTIIND ASTFEL 
URA [subl. n. — P. Goma].» 


b) Raportul Comisiei, pp. 380-381. 


IX.— LASZLO Alexandru 

a) Revista electronica Electra, la adresa www.revistaelectra.tk — nr. 1 
(12)/2003, text intitulat: „Ion SOLACOLU — LASZLO Alexandru: Polemici 
pe Internet: Goma si Basarabia”, editor Laszlo Alexandru, Cluj Napoca: 

«Da, Goma într-adevar se pronunta frecvent despre Transnistria, DAR 
PASA ANTISEMITA ÎN CARE A ESUAT ÎN ULTIMELE LUNI [subl. n. 
— P. Goma] nu face decît sa ma întristeze. S-A GASIT EL, DE LA PARIS, 
SA-L ELOGIEZE ACUM PE ANTONESCU, LA UNISON CU VADIMI- 
CA! RUSINE SA-I FIE! [subl. n. — P. Goma] [...] 

N-are rost sa mai întindem vremea conversînd despre maresalul 
Antonescu. Ambii sîntem de acord ca a fost o figura NEFASTA [subl. aut.] 
a istoriei României. [...] 

Va sa zica avem de-a face cu un personaj istoric esențialmente negativ. 
Mergem mai departe. 

V-am exprimat nemultumirea mea privitor la RATACIREA DIN 
ULTIMELE LUNI A LUI PAUL GOMA ÎN ELOGIEREA MARESALU- 
LUI SI ÎN DISCURSUL CU ACCENTE ANTISEMITE [subl. n. — P. 
Goma]. [...] 

Venim acum si la ÎNVERSUNAREA ANTIEVREIASCA A LUI 
GOMA, RELEVABILA MAI ALES ÎN ULTIMELE LUI SCRIERI [subl. n. 
— P. Goma]. [...] 

Dar acum cînd — daca bine observ — cursul istoriei se îndreapta, sub 
influenta puterii americane, spre condamnarea absolutismelor de orice speta 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 133 


si, prin intermediul globalismului computerizat de factura postmoderna, spre 
deconstruirea proiectelor dictatoriale localiste, NU-L POT URMA PE PAUL 
GOMA ÎN OPERATIUNEA DE SPALARE A BANILOR MURDARI 
PURTÎND EFIGIA LUI ION ANTONESCU [subl. n. — P. Goma]. [...]» 


b) În revista electronica E-Leonardo, la adresa www.eleonardo.tk, nr. 5/2004, 
text intitulat: „Paul Goma antisemit”, editor Laszlo Alexandru, Cluj Napoca: 

«Dar în ultimii ani PARTIZANATUL ANTISEMIT AL LUI PAUL 
GOMA A PRINS UN CONTUR TOT MAI CONSISTENT (subl. n. — Paul 
Goma). (...) 

Eroarea unui istoric, foarte grava, poate consta va sa zica nu doar în 
spunerea/scrierea neadevarului, ci si în LANSAREA UNOR VARIANTE 
EXPLICATIVE BIZARE, ABERANTE, NEVEROSIMILE, ASUPRA 
EVENIMENTELOR DIN TRECUT (subl. n. — Paul Goma). (...) 

Între P. GOMA CARE acrediteaza în absolut izvoarele istorice unilate- 
rale si FORTEAZA CONCLUZIA SA ANTISEMITA NEPLAUZIBILA 
(subl. n. — Paul Goma) — respectiv O. Pecican care interogheaza o paleta 
întreaga de resurse si propune, sub forma unei ipoteze de lucru, concluzia 
plauzibila a criticii sociale, se afla tocmai distanta care separa vechea si noua 
istoriografie. (...) 

PAUL GOMA A MINTIT ATUNCI CÎND A PREZENTAT SITUA- 
TIA POLITICA A EVREILOR DIN ROMÂNIA (subl. a.; re-subl. n. — Paul 
Goma). (...) 

PAUL GOMA MINTE DIN NOU, ÎNCERCÎND SA STABILEASCA 
FALSE RAPORTURI CAUZA-EFECT, PRIN TRECEREA SUB TACERE 
A REALITATILOR INCONVENABILE (subl. a.; re-subl. n. — Paul Goma). 


ALTA MINCIUNA A LUI PAUL GOMA TINE DE PARTIALIZA- 
REA GEOGRAFICA A GENOCIDULUI (subl. a.; re-subl. n. — Paul Goma). 
Pentru a putea omite dimensiunea continentala a fenomenului, scriitorul înal- 
ta bariere de... imaginatie la granitele României. El refuza sa priveasca fap- 
tul istoric în conexiunea sa internationala si decreteaza ca evreii sînt raspun- 
zatori (întrucît i-au agresat pe românii în retragere pasnica din Basarabia si 
Bucovina) si prin urmare au fost macelariti. (...) 

MICHAEL SHAFIR SI RADU IOANID SÎNT INDULGENTI CU 
GOMA, ATUNCI CÎND ÎL CONSIDERA UN NEGATIONIST “PRIN 
DEVIERE” (subl. n. — Paul Goma). (E drept ca cei doi se refereau doar la 
romanul Basarabia si la fragmentele aparute în presa.) E suficient sa citim un 
pasaj de la p. 273 a volumului Saptamina Rosie... pentru a-l judeca mult mai 
aspru pe autor: “Doar stim, avem si hîrtii[,] si tinere-de-minte: «Holocaustul 
românesc» este o minciuna, un fals, o escrocherie, o ticaloasa amenintare 
(«Punga sau viata!»)”. PAUL GOMA AICI MINTE VIOLENT, NEGÎND 
FRONTAL HOLOCAUSTUL! (subl. a.; re-subl. n. — Paul Goma) Atrag 
atentia ca ne aflam deja în sfera unei culpe sanctionabile penal: România s-a 
sincronizat cu legislatia statelor europene si, prin Ordonanta de Guvern nr. 
31/13 martie 2002, interzice negarea în public a Holocaustului si o pedepses- 
te cu închisoare între 6 luni si 5 ani. lar PUBLICAREA (subl. a.; re-subl. n. 
— Paul Goma) UNEI CARTI NEGATIONISTE (subl. n. — Paul Goma) tine 
de domeniul PUBLIC (subl. a.; re-subl. n. — Paul Goma). (...) 

O ALTA MINCIUNA, DE NATURA MORALA, A LUI PAUL 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 134 


GOMA (subl. a.; subl. n. — Paul Goma) este acreditarea si justificarea impli- 
cita a Legii Talionului în studiul istoric. Care a fost resortul ce a transformat 
poporul român “îndelung rabdator” (vorba vine...) într-o comunitate fatis 
antisemita — chestioneaza autorul. fii afirma, sub forma de scuza indirecta: 
“Daca nu este decent sa ne întrebam: «Cine a început primul?» — pentru ca 
rana sîngereaza înca, vom formula astfel: «Cine s-a razbunat — pe cine? 
Pentru ce? Cînd?» — deci: «Care a fost cronologia faptelor?»" (S.R., p. 189, 
subl. lui P.G.). 

Dar CEA MAI SCANDALOASA MINCIUNA A LUI PAUL GOMA (subl. 
a.; subl. n. — Paul Goma) o constituie PRELUAREA LOGICII GLOBALIS- 
TE SI A LIMBII DE LEMN DIN PROPAGANDA ANTONESCIANA 
(subl. n. — Paul Goma). (...) PAUL GOMA NE READUCE SUB PRIVIRI 
TOATA NEMERNICIA CRIMINALA A FASCISMULUI ROMÂNESC 
(subl. n. — Paul Goma). 

C...) 

5. ABERATII (intertitlul aut.; subl. n. — P. Goma) 

Dupa neadevarurile fundamentale, constitutive, pe care le-am identificat în 
cercetarea “stiintifica” a lui Paul Goma, unii cititori vor crede poate ca e obo- 
sitor sa mai lungim discutia si asupra numeroaselor DETALII ABERANTE 
sau controversabile ALE LUCRARII (subl. n. — Paul Goma). 

(...) De pilda, AUTORUL contesta extraordinar de violent cifra de 400.000 
evrei masacrati (S.R., p. 5 s.a.), dupa care, întrucît a asezat sub semnul 
îndoielii veridicitatea cifrelor, SFÎRSESTE PRIN A NEGA ÎNSASI EXIS- 
TENTA HOLOCAUSTULUI DIN ROMÂNIA (S.R., P. 273), CEEA CE 
REPREZINTA DEJA O MINCIUNA FLAGRANTA SI PROFUND 
INSULTATOARE (subl. n. — Paul Goma). 

UN ÎNTREG CAPITOL SCANDALOS SI JIGNITOR ESTE DEDICAT 
REABILITARI MARESALULUI ANTONESCU [subl. n. — Paul Goma] 
(S.R., p. 239-261). În logica principala a expunerii, “Ion Antonescu a fost, a 
ramas, pentru mine, ca pentru toti românii basarabeni, bucovineni, herteni: 
«Maresalul dezrobitor»” (S.R., p. 244). Faptul ca “maresalul dezrobitor” i-a 
putut face întîmplator un bine lui Goma nu schimba înca prin nimic figura sa 
globala de dictator si agresor militar. A scrie istoria si a defini personalitati- 
le neamului prin prisma subiectivitatii proclamate ostentativ reprezinta o 
ZGOMOTOASA ABERATIE (subl. n. — Paul Goma). (...) SOFISMUL 
PRIN CARE AUTORUL NOSTRU ÎNCEARCA SA DETERMINE GLISA- 
REA FRAUDULOASA A RECUNOSTINTEI PERSONALE SPRE O 
REABILITARE ISTORICA GENERALA E CÎT SE POATE DE GROSO- 
LAN, IAR TONURILE PASTELATE PRIN CARE E EVOCAT UN CRI- 
MINAL DE RAZBOI SÎNT ABOMINABILE (subl. n. — Paul Goma). (...) 
O ABERATIE SPECTACULOASA (subl. n. — Paul Goma) ne rezerva 
Saptamîna Rosie, de data aceasta, nu din punct de vedere istoric sau moral, 
ci... intra-exegetic. (...) 

ATÎT PRIN STILUL, CÎT SI PRIN IDEILE ANTISEMITE VIOLENTE PE 
CARE LE PROFESEAZA ÎN ULTIMUL TIMP, PAUL GOMA PARE A FI 
CLONA LUI CORNELIU VADIM TUDOR [subl. n. — Paul Goma] (cel 
dinainte de recenta “cizelare” oportunista). (...) 

Nu sînt de neglijat tehnicile de care se slujeste Paul Goma pentru a-si strecu- 
ra AFIRMATIILE SCANDALOASE sub ochii publicului. La fel cum, într- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 135 


un atac aerian, avioanele de bombardament (mai greoaie) sînt de obicei înso- 
tite si protejate cu avioane de vînatoare (mai agile), fil AICI MINCIUNILE 
CELE MAI DEVASTATOARE SÎNT SPRIJINITE PRIN VICLENII CIR- 
CUMSTANTIALE [subl. n. — Paul Goma], care angajeaza lupta în prealabil 
cu ipoteticii contraopinenti. (...) 

lata, bunaoara, UNUL DIN CELE MAI REVOLTATOARE CAPITOLE 
ALE CARTII, DEDICAT REABILITARII MARESALULUI ANTONES- 
CU [subl. n. — Paul Goma] (S.R., p. 239-261). În ce fel este construita Pîna 
sa vorbeasca despre figura de “erou” si de “martir” a unui notoriu criminal de 
razboi (SI CARE OM ÎN TOATE MINTILE AR MAI ÎNDRAZNI AZI SA- 
L CONSIDERE PE HITLER “EROU” SAU PE MUSSOLINI “MARTIR”?! 
[subl. n. — Paul Goma]) [...] Apoi ÎNSIRA PE TON COLERIC o alta lista 
neagra de intelectuali si politicieni care au subscris la încheierea recenta a tra- 
tatului cu Ucraina. ÎL INVECTIVEAZA PE CORNELIU COPOSU pentru 
ca ar fi refuzat sa-i accepte pe basarabeni în România (?). [...] Care-i legatu- 
ra dintre tratatul cu Ucraina, parerile (ipotetice) ale lui Coposu despre basa- 
rabeni, odele ceausiste ale cutarui scriitor si imaginea cosmetizata a lui Ion 
Antonescu? Legatura e doar... subcutanata, în ordinea rationamentului 
“moral”: daca ceilalti au gresit (fiindca s-au pronuntat mai tîrziu, sau mai pru- 
dent, sau mai aberant decît el pe anumite subiecte), ATUNCI ARE DREP- 
TUL SI PAUL GOMA SA DEA CU BIDINEAUA PESTE VINOVATIA 
MARESALULUI. NU ALTA ESTE LOGICA INFRACTORULUI DE 
DREPT COMUN: DE CE MA ACUZATI PE MINE, CARE AM FURAT, 
CÎND EXISTA ATITIA CRIMINALI CARE AU VIOLAT? GOMA ÎSI 
ÎNCHIPUIE PROBABIL CA, PRIN DELEGITIMAREA ADVERSARI- 
LOR DE IDEI, VA IZBUTI LEGITIMAREA PROPRIILOR MINCIUNI 
[subl. n. — Paul Goma]. [...] 

Goma este, daca nu ma însel, singurul scriitor român de la ora actuala care 
solicita foarte senin sa fie tiparit, CU ACELEASI ABERATII ANTISEMI- 
TE [subl. n. — Paul Goma], în mai multe publicatii concurente, în mod simul- 
tan. [...] 

Dar nu, Goma n-a fost antisemit acum douazeci de ani, în minunatul sau 
roman autobiografic Din calidor, cu toate ca a involuat lamentabil astfel în 
mediocrul sau pseudo-roman Basarabia si mai ales în NOCIVUL SAU 
DELIR SAPTAMÎNA ROSIE...[subl. n. — Paul Goma] [...] 

IGNOBILA E AGRESIUNEA PAMELETARA ÎMPOTRIVA PERSOANEI 
BIOGRAFICE A CONTESTATARILOR lui Paul Goma. NI SE SUGEREA- 
ZA CÎTEODATA CA IDEILE LUI STRÎMBE, SCANDALOASE, REVOL- 
TATOARE [subl. n. — Paul Goma] sînt amendate nu datorita improprietatii 
lor faptice, istorice si mai ales morale, ci în special datorita provenientei etni- 
ce a comentatorilor. [...] 

[...] EU ÎNSUMI AM FOST PRIMUL CRITIC AL ANTISEMITIS- 
MULUI LUI PAUL GOMA [subl. aut.; re-subl. n. — Paul Goma], nu Radu 
Ioanid si nici Michael Shafir [...] 

Din adîncul întregii mele experiente intelectuale de cititor, vreau sa 
declar aici raspicat ca N-AM MAI AVUT PÎNA ACUM PRILEJUL DE A 
CUNOASTE CARTI ATÎT DE MIZERABILE PRECUM SAPTAMÎNA 
ROSIE 28 IUNIE - 3 IULIE 1940 SAU BASARABIA SI EVREII [subl. n. — 
Paul Goma]. [...]» 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 136 


c) Text intitulat: „O poveste adevarata”, publicat în revista electronica E- 
Leonardo, la adresa www.eleonardo.tk, nr. 5/2004, editor Laszlo Alexandru, 
Cluj Napoca: 

«PAUL GOMA S-A APUCAT LA BATRÎNETE SA SCRIE TEXTE 
ANTISEMITE. [...] 

CU DEZGUST [subl. n. — P. Goma], / Laszlo Alexandru» 


d) În calitate de editor al textelor „Sub flamuri vechi nume noi. (Paul Goma 
antisemit?)”, publicat în revista electronica E-Leonardo, la adresa www.eleo- 
nardo.tk, nr. 2/2003 si „Basarabeni, români, pogrom, genocid”, publicat în 
revista electronica E-Leonardo, la adresa www.eleonardo.tk, nr. 3/2004. 


X.— LEFTER Ion Bogdan: 

a) Ziarul „Ziua”, 27 iulie 2005, text intitulat „Inventatorul de cuvinte”: 
«Istoria nu s-a oprit la atat. Mai este un episod: a doua sa cadere. DE CATI- 
VA ANI INCOACE, ODATA CU CARTILE DESPRE BASARABIA SI AL 
DOILEA RAZBOI MONDIAL, GOMA PRODUCE UN DISCURS LIMPE- 
DE ANTISEMIT. INVERSUNAT, S-A ADANCIT IN TEORIA EVREI- 
LOR VINOVATI DE PROPRIA LOR EXTERMINARE. [...] Editura 
Polirom ii intinde o mana, ii publica doua carti in cateva luni, dupa care el o 
ataca public, nemultumit ca i s-a eliminat O PREFATA DESPRE CARE 
PRIN CULISELE LUMII LITERARE CIRCULA INFORMATIA CA AR 
FI AVUT NOTE ANTISEMITE...» [subl. n. — P. Goma] 


XI.— MANOLESCU Nicolae: 
a) În calitate de presedinte al Uniunii Scriitorilor din România, Comunicat de 
presa datat 31 august 2005, reprodus în ziarul „Gardianul”, Bucuresti, din 2 
septembrie 2005, si în ziarul „Gândul”, Bucuresti, din 3 septembrie 2005: 
«În Viata româneasca», nr. 6-7 iunie, a fost permisa de catre redactie APA- 
RITIA UNUI TEXT CU CONTINUT ANTISEMIT. ESTE VORBA 
DESPRE FRAGMENTE DIN JURNALUL 2005 AL LUI PAUL GOMA 
[subl. m. — P. Goma].» 
b) Comunicat de presa al Conducerii USR datat 8 septembrie 2005, reprodus 
în 9 septembrie 2005 de Agentia de presa Mediafax, Bucuresti, si în ziarele: 
„Ziua”, în grupajul: „Judecata la Uniunea Scriitorilor”; „Gardianul”, din 10 
septembrie 2005, în grupajul: „Uniunea Scriitorilor l-a «executat» pe Liviu 
Ioan Stoiciu, de la revista «Viata româneasca»: 

«Comunicat din partea Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor 
În sedinta din 8 septembrie 2005, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor 
din România a luat în discutie numeroase aspecte curente ale activitatii aces- 
tei organizatii. Printre ele s-a aflat si situatia creata de APARITIA ÎN REVIS- 
TA VIATA ROMÂNEASCA, NR.6-7 DIN 2005 A UNUI TEXT CU 
CARACTER ANTISEMIT [subl. n. — P. Goma] care a generat vii proteste si 
a determinat redactarea unui comunicat prin care conducerea Uniunii îsi 
exprima regretul fata de publicarea acestuia. [...] 
Comitetul Director al USR atrage atentia opiniei publice ca în comunicatul 
sau CONDUCEREA USR NU A INCRIMINAT NICI O PERSOANA, NU 
A CALOMNIAT PE NIMENI, CI DOAR A MANIFESTAT INGRIJORA- 
REA FIREASCA FATA DE APARITIA UNUI TEXT CARE PROPAGA 
IDEI ANTISEMITE [subl. n. — P. Goma] într-un periodic aflat sub egida USR.» 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 137 


c) Revista „22”, Bucuresti, Nr. 813, anul XIV (813), 4-10 octombrie 2005, 
interviu intitulat „Fireste ca am reactionat”: 

«PROBLEMA NOASTRA ERA CA IN REVISTA UNIUNII A APA- 
RUT UN TEXT PE CARE NOI L-AM CONSIDERAT ANTISEMIT SI, 
DIN PACATE, NU E DISCUTABIL, CHIAR ASA ESTE [subl. n. — P. 
Goma].» 

d) Revista „Timpul”, Iasi, Nr. 10, octombrie 2005, interviu intitulat „De fie- 
care data credem ca lumea începe cu noi”: 

«LIVIU IOAN STOICIU, care a fost redactor-sef adjunct al Vietii românes- 
ti, A PUBLICAT ACOLO UN TEXT CU MULTE ELEMENTE ANTISE- 
MITE [subl. n. — P. Goma].» 


XII.— MARIAN Boris 

a) În Revista „Realitatea evreiasca”, publicatie a Federatiei Comunitatilor 
Evreiesti din România, Nr. 238-239, 1-31 octombrie 2005, pagina 6, text inti- 
tulat „Din presa culturala — septembrie 2005”: 

«Observatorul cultural", din 15-21 sept., ofera un editorial semnat de 
Carmen Musat, în care OPINIILE LUI PAUL GOMA DIN JURNALUL 
PUBLICAT FRAGMENTAR ÎN “VIATA ROMÂNEASCA" SUNT JUDI- 
CIOS EVALUATE DREPT ANTISEMITE SI NEGATIONISTE. [...] Se 
pare ca UNELE VICII RENASC PERIODIC ÎN CONTEXTE DIFERITE 
[subl. n. — P. Goma].» 


XIII.— MIHAIES Mircea: 
a) În calitate de membru al Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din 
România, Comunicat de presa al Comitetului Director al USR datat 31 august 
2005, reprodus în ziarul „Gardianul”, din 2 septembrie 2005, si în ziarul 
„Gândul”, din 3 septembrie 2005: 
«În Viata româneasca», nr. 6-7 iunie, a fost permisa de catre redactie APA- 
RITIA UNUI TEXT CU CONTINUT ANTISEMIT. ESTE VORBA 
DESPRE FRAGMENTE DIN JURNALUL 2005 AL LUI PAUL GOMA 
[subl. m. — P. Goma].» 
b) Comunicat de presa Comitetului Director al USR din 5 septembrie 2005, 
reprodus de ziarul „Gardianul” din 6 septembrie 2005: 
«din succintele extrase din JURNALUL LUI GOMA, retinute in 
„Gardianul”, rezulta ca AUTORUL este anticomunist si foarte critic la adre- 
sa confratilor, nicidecum ca ESTE ANTISEMIT, ORI, IN DEFINITIV, 
COMUNICATUL USR NU AVEA IN VEDERE DECAT ANTISEMITIS- 
MUL [subl. n. — P. Goma]. 
c) Comunicat de presa al Conducerii USR datat 8 septembrie 2005, reprodus 
în 9 septembrie 2005 de Agentia de presa Mediafax, si în ziarele: „Ziua”, în 
articolul: în grupajul: „Judecata la Uniunea Scriitorilor”; „Gardianul”, din 10 
septembrie 2005, în grupajul: „Uniunea Scriitorilor l-a «executat» pe Liviu 
Ioan Stoiciu, de la revista «Viata româneasca» ”: 

«Comunicat din partea Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor 
În sedinta din 8 septembrie 2005, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor 
din România a luat în discutie numeroase aspecte curente ale activitatii aces- 
tei organizatii. Printre ele s-a aflat si situatia creata de APARITIA ÎN REVIS- 
TA VIATA ROMÂNEASCA, NR.6-7 DIN 2005 A UNUI TEXT CU 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 138 


CARACTER ANTISEMIT [subl. n. — P. Goma] care a generat vii proteste si 
a determinat redactarea unui comunicat prin care conducerea Uniunii îsi 
exprima regretul fata de publicarea acestuia. [...] 

Comitetul Director al USR atrage atentia opiniei publice ca în comunicatul 
sau CONDUCEREA USR NU A INCRIMINAT NICI O PERSOANA, NU 
A CALOMNIAT PE NIMENI, CI DOAR A MANIFESTAT INGRIJORA- 
REA FIREASCA FATA DE APARITIA UNUI TEXT CARE PROPAGA 
IDEI ANTISEMITE [subl. n. — P. Goma] într-un periodic aflat sub egida 
USR.» 


d) Ziarul „Cotidianul”, Bucuresti, din 12 septembrie 2005, autor al articolu- 
lui intitulat: „Racnetul ragusit al disidentei carpatine”: 

«DL GOMA nu e istoric, dar FOLOSESTE ARGUMENTE LUATE DIN 
ISTORIE PENTRU A CONSTRUI UN SCENARIU IN CARE NU EXISTA 
DECIT DOUA CATEGORII DE PERSONAJE: TICALOSII SI AVOCATII 
TICALOSILOR. Culmea e ca printre proscrisii de ultima ora se afla si oame- 
ni care, ani la rind, au fost nu doar reprezentantii sai pe Pamint, ci si princi- 
palii propagatori ai ELUCUBRATIILOR EXILATULUI DE LA PARIS! 
Am simtit pe propria piele de cita dezinvoltura e capabil dl Goma, dar si cit 
de scurt e drumul de la fandacsie la MINCIUNA SFRUNTATA IN DESTU- 
LE DINTRE AFIRMATIILE SALE. Retras in turnul de fildes de pe malul 
Senei, autorul „Justei“ are o perceptie mediata nu doar de propriile 1diosin- 
crazii, ci, am impresia, si de subiectivitatea a diversi „binevoitori“, care-i pun 
la dispozitie un anumit tip de informatii. ORICUM AR STA LUCRURILE, 
CA LA MIJLOC AR FI UN INTRISTATOR PROCES DE INVOLUTIE 
INTELECTUALA, C-AR FI VORBA DE-O DOMINANTA CARACTE- 
RIALA CARE IESE LA IVEALA ODATA CU INAINTAREA IN VIRS- 
TA, e deprimant sa vezi cum PRINCIPALA VOCE A DISIDENTEI ANTI- 
COMUNISTE DIN ROMANIA NU NUMAI CA-SI PUNE SUB SEMNUL 
INTREBARII INTREGUL TRECUT, DAR TE OBLIGA SA REACTIONE- 
ZI INDIGNAT LA FORMULELE PRIN CARE INCEARCA SA-SI IMPU- 
NA ADEVARURILE [subl. n. — P. Goma].» 


XIV — MUSAT Carmen: 

a) Revista „Observator cultural”, Bucuresti, nr. 29 (286), 15 septembrie 
2005, text intitulat „Goma si tapii ispasitori”: 

«Din pacate pentru noi, PAUL GOMA NU (MAI) ARE, ACUM, AUTORI- 
TATEA -— nici in Romania si nici in lume [...] 

[...] CRED CA PAUL GOMA A DEVENIT UN MIZANTROP INCURA- 
BIL, PENTRU CARE NOTIUNI PRECUM „VINA INDIVIDUALA", 
„RESPONSABILITATE MORALA INDIVIDUALA" NU MAI AU NICI O 
RELEVANTA. PAGINILE DE JURNAL PUBLICATE IN VIATA ROMA- 
NEASCA OFERA, DIN ACEST PUNCT DE VEDERE, SPECTACOLUL 
DEZOLANT AL UNEI GINDIRI STEREOTIPE, CARE RECURGE PER- 
MANENT LA GENERALIZARI, LA ETICHETE COLECTIVE, LA ANA- 
TEME ARUNCATE DEFINITIV NU ASUPRA UNUI INDIVID SAU A 
ALTUIA, CI ASUPRA UNOR CATEGORII DE OAMENI [subl. n. — P. 
Goma]. [...] Dar pot fi oare relativizate si diminuate atrocitatile pe care o 
legislatie antisemita le-a generat in acei ani, prin simpla inversare a respon- 
sabilitatilor? Si poate fi invinuita o intreaga etnie pentru erorile si ororile fap- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 139 


tuite de anumiti indivizi?» 


b) Revista „Observator cultural”, Bucuresti, 22 septembrie 2005, text intitu- 
lat „Tacere prudenta si stridenta”: 

«TIPUL DE DISCURS PE CARE PAUL GOMA IL LIVREAZA DE CIN- 
CISPREZECE ANI INCOACE - violent pamfletar, CU RABUFENIRI ANTI- 
SEMITE SI CU IGNOBILE ATACURI LA PERSOANA [subl. n. — P. 
Goma] — are o indelungata traditie [...]» 


XV.— OISTEANU Andrei a) Revista „22”, Bucuresti, nr. 777 din 28 ianuarie 
2005 - 4 februarie 2005, editorial intitulat: „De la Bucuresti la Auschwitz si 
retur”: 

«Un caz insolit este cartea lui Paul Goma, Saptamana rosie sau Basarabia si 
evreii (Editura Vremea XXI, Bucuresti, 2004), care iese practic din orice 
tipologie. GOMA NU SE MULTUMESTE SA FIE, CA ALTII, NEGATIO- 
NIST. EL ADMITE HOLOCAUSTUL DIN ROMANIA, DAR IL MOTI- 
VEAZA, IL JUSTIFICA. O TEORIE ATAT DE ABERANTA INCAT NICI 
MACAR NU ESTE PEDEPSITA DE LEGE.» 


XVI.— Revista „22”, pentru publicarea editorialului mentionat la pct. XV de 
mai sus. 


XVII.— Revista „Observator Cultural”, pentru publicarea articolelor de la pct. 
XIV de mai sus, in solidar cu MUSAT Carmen. 


XVIII.— SHAFIR Michael 

a) În textul intitulat: „De la evreu-goy la goy-evreu. Marturisiri personale 
despre procesul de aculturalizare si reculturalizare ale unui evreu originar din 
Romania, datat 21 decembrie 2003, publicat la adresa electronica 
http://romanialibera.com/editorial/editorial.php?step=articol&id=4: 
«Repulsia mea fata de nationalism nu numai ca nu a scazut, dar a crescut cu 
anii. De aceea, am facut parte din miscarea "Pace Acum" (care, in ciuda celor 
afirmate de nestiutori, nu este o miscare pacifista, cu atit mai putin una de 
"stinga") si de aceea ma definesc azi drept un "sionist critic”. Unul care nu 
poate si nu va putea niciodata SA JUSTIFICE CRIMA DREPT UN RAS- 
PUNS JUSTIFICAT LA ALTA CRIMA. ASTA ESTE SPECIALITATEA 
FOSTULUI MEU PRIETEN PAUL GOMA, SI POATE RAMINE ASA IN 
VECII VECILOR. (ROG A NU SE INTERPRETA DREPT LUARE-DE- 
BUNA A AFIRMATIILOR LUI GOMA DESPRE ROLUL JUCAT DE 
EVREI IN PROCESUL DE EVACUARE A BASARABIEI) [subl. n. — P. 
Goma].» 


b) Raportul Comisiei, pp. 380-381. 


XIX.— TOTOK William 
a) Raportul Comisiei, pp. 380-381. 


b) Revista „Timpul”, lasi, nr. 7-8, iulie-august 2005, text intitulat 
„Receptarea Raportului final al Comisiei Wiesel în presa româna si germa- 
na”: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 140 


«Cel mai concludent exemplu este fostul disident anticomunist PAUL 
GOMA, CARE, ÎNTR-UN EXCES DE ZEL POLEMIC, S-A ALATURAT 
REVIZIONISTILOR, DEVENIND ASTFEL, probabil fara sa fi vrut, 
OBIECTUL DE ADORATIE AL EXTREMISTILOR NATIONALISTI”. 
(...) „La Goma, MOTORUL IDEOLOGIC AL CONTESTARII RAPORTU- 
LUI ESTE ANTI-COMUNISMUL VISCERAL COMBINAT CU RESEN- 
TIMENTE ANTIEVREIEŞTI ŞI FRUSTRARI PERSONALE [subl. m. — P. 
Goma].» 


c) La adresa electronica: http://ww.idgr.de/news/2005/n050919.php, la 
rubrica „Informationsdienst gegen Rechtsextremismus”, titlul articolului 
„Rumänien. Paul Gomas Obsessionen”, datat 19 septembrie 2005: 

«PAUL GOMA, ein bekannter rumănischer Dissident, DER IN DEN 
LETZTEN JAHREN MEHRERE UNMISSVERSTÂNDLICH ANTISEMI- 
TISCHE BÜCHER VERÖFFENTLICHTE, WIE ETWA "SAPTAMANA 
ROSIE. 28 IUNIE-3 IULIE 1940", "BASARABIA SI EVREII - die rote 
woche. 28. juni-3. juli 1940" (Bessarabien und die Juden", mit einer Studie 
von Mircea Stanescu, Editura Vremea XXI, Bukarest 2004), sowie mit zahl- 
reichen Aufsätzen hervortrat, in denen er die Juden als Nutznie- eer des 
Kommunismus verunglimpfte und den ANTISEMITISMUS DES ANTO- 
NESCU-REGIMES RELATIVIERT HATTE, PUBLIZIERTE AM 8. SEP- 
TEMBER IN DER TAGESZEITUNG "ZIUA" ERNEUT EIN 
ANTIJUDISCHES PAMPHLET [subl. n. — P. Goma].» 


XX.— VIANU Ion 

a) Revista „Observator cultural”, Bucuresti, interviu intitulat „Am vrut sa fiu 
un martor“, realizat de Ovidiu Simonca: 

«Goma era atunci intr-o perfecta sincronie cu ceea ce gindeau multi intelec- 
tuali romani si nu aveau curaj sa exprime. TOATE DATELE DE MAI TIR- 
ZIU — NATIONALISMUL BASARABEAN CU TRASATURI ANTISEMI- 
TE, CU RESENTIMENTE PROFUNDE - eu nu le-am vazut atunci. Le-am 
vazut mai tirziu. [...] 

IAR ACUM IMI PARE RAU CA A DERAPAT SPRE NATIONALISM SI 
ANTISEMITISM. El intra intr-o serie umana si intelectuala care mie nu-mi 
place. O serie extraordinar de conservatoare, de resentimentara. [...] 

DA, LUI GOMA I SE POTRIVESTE CALIFICAREA DE ANTISEMIT. 
Totusi, cind spui ca sistemul comunist a fost adus pe tancuri de catre evrei, 
in 1944, mi se pare ca este o injustitie istorica.» [subl. n. — P. Goma] 


b) „Caietele INMER”, Bucuresti, an II, nr. 4, noiembrie 2005, text intitulat 
„Dezbatere. Disidenta si exil”: 

«Personalitatea lui este complexa si în buna parte tragica pentru ca de 
la elevul scolii de literatura trecând prin disidentul numarul unu al României, 
si SFÂRSIND CU ANTISEMITUL BASARABEAN CARE A DEVENIT 
ASTAZI [subl. n. — P. Goma] e o lunga si foarte contradictorie si complexa 
evolutie.» (p. 20) 


c) „Caietele INMER”, Bucuresti, an II, nr. 4, noiembrie 2005, interviu: 
«s-a certat cu toata lumea, a continuat un drum solitar si foarte putin 
profitabil. ACUM A AJUNS ANTISEMIT [subl. n. — P. Goma]. Dar asta-i 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 141 


alt subiect.» (p. 44) 


XXI. Revista „Realitatea evreiasca”, publicatie a Federatiei Comunitatilor 
Evreiesti din România: 

a) Nr. 236 (1036), 1-15 septembrie 2005, pagina „Cronica antisemitismului”, 
articol nesemnat, pentru indicarea autorului/autorilor: 

«Desi exista o legislatie (Ordonanta de urgenta nr. 31 din 28 martie 2002 si 
o hotarâre a C.N.A.) care condamna MANIFESTARILE FASCISTE, 
RASISTE SI XENOFOBE SI POPULARIZAREA LOR, DIN PACATE, 
ELE ISI GASESC LOCUL IN CONTINUARE IN PRESA, AUDIOVI- 
ZUAL SAU IN BROSURI CARE SE VAND PE TARABE. [...] În ultimul 
numar (6-7) al «Vietii Românesti», revista Uniunii Scriitorilor, asupra caruia 
ne-a atras atentia criticul literar Henri Zalis, a fost publicata prima parte a 
Jurnalului scriitorului Paul Goma (1-16 ianuarie 2005). TEXTUL CUPRIN- 
DE ATACURI VEHEMENTE IMPOTRIVA INTELECTUALILOR EVREI 
SI MEMBRII COMISIEI «WIESEL» CARE AU REDACTAT RAPORTUL 
DESPRE HOLOCAUSTUL DIN ROMANIA, IMPOTRIVA FAPTELOR SI 
ARGUMENTELOR CARE SUSTIN EXISTENTA HOLOCAUSTULUI 
ROMANESC CUPRINSE IN ACEST DOCUMENT, NEGANDU-SE 
VERIDICITATEA LOR, CRITICI IMPOTRIVA ISRAELULUI SI A POLI- 
TICII DUSE DE STATUL EVREU. [...] într-o scrisoare trimisa ziarului 
«Ziua», PAUL GOMA REIA ATACURILE ANTIEVREIESTI [subl. n. — P. 
Goma]y. 


b) nr. 236 (1036) din 1-15 septembrie 2005, pag. 15 de limba engleza, articol 
intitulat: „The Antisemitism Chronicle”, pentru identificarea autorilor: 

«The Anti-Semitism Chronicle” in this edition presents [...] some reac- 
tions of the Romanian press against the articles DENYNG THE ROMA- 
NIAN HOLOCAUST AND THE JEWS’ GENOCIDE, PUBLISHED IN 
„VIATA ROMANEASCA” [...]» 


c) în solidar, pentru publicarea articolului semnat de Marian Boris, în nr. 238- 
239, 1-31 octombrie 2005, pagina 6, text intitulat „Din presa culturala — sep- 
tembrie 2005”. 


XXII.— WIESEL Elie, la United States Holocaust Memorial Museum, 100 
Raoul Wallenberg Place, SW Washington, DC 20024-2126; 


XXIII. Ziarul „Cotidianul”, cu sediul in Bdul Carol I nr. 34 — 36, cod. 
020922, sector. 2, Bucuresti. 


Conform istoriografiei problemei, „holocaustul” reprezinta exterminarea 
evreilor, romilor si handicapatilor înfaptuita de regimul nazist sau, în tot 
cazul, cea care s-a subsumat proiectului nazist. Termenul este folosit cu pre- 
cadere în spatiul cultural anglo-saxon, alaturi de sinonimul sau Shoah (care 
se refera numai la exterminarea evreilor) din spatiul francez si solutie finala 
(Endlösung) sau exterminare (Vernichtung), din cel german. Din punct de 
vedere istoric holocaustul este definit deci prin raportare la motivatiile exter- 
minatorilor, si semnifica exterminarea grupurilor respective (în speta a evrei- 
lor) pentru ca erau evrei, adica: pentru ca din punct de vedere ideologic aces- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 142 


tia erau vazuti ca fiind raul absolut. (V. in acest sens studiile lui Raul Hilberg, 
Arno Mayer si Henry Friedlander) 


În timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, în România, regimul 
Antonescu a dus o politica represiva împotriva evreilor (ca si a romilor), 
împotriva lor fiind comise crime de razboi si crime impotriva umanitatii. 
Motivatiuile regimului Antonescu au fost însa diferite de cele ale regimului 
nazist, ele vizînd razbunarea pentru tratamentul criminal aplicat administra- 
tiei si armatei române în Basarabia si Bucovina în timpul retragerii de dupa 
ultimatumurile sovietice din iunie 1940 si jaful (spolierea comunistii). 


Faptul ca motivatiile regimului antonescian au fost diferite de cele naziste nu 
face criminalitatea antonesciana mai putin reprobabila fata cu cea nazista, ci 
doar explica de ce prima nu a atins niciodata coerenta si proportiile celei din 
urma. Aceasta este miza eseului Saptamâna Rosie sau Basarabia si Evreii — 
de a explica rolul pe care motivatia razbunarii l-a jucat (alaturi de cea a jafu- 
lui si de filonul antisemit traditional) în ecuatia complexa a exterminarii 
evreilor români. 


În consecinta, folosirea de catre istoriografia „evreiasca” (formula îi apartine 
istoricului Ernst Nolte — vezi f. 470) a sintagmei „Holocaustul în România” 
este daca nu complet eronata din punct de vedere istoric, atunci de o relevan- 
ta foarte redusa, slujind nu cautarii adevarului, care este scopul stiintei, ci 
unor scopuri politice, ideologice si financiare. Exceptînd Pogromul de la 
Dorohoi si cel de la Iasi, ca si „Trenurile Mortii”, evreii din Vechiul Regat au 
supravietuit razboiului, ceea ce arata ca regimul Antonescu avea problema sa 
cu evreii din Basarabia si Bucovina, socotiti vinovati în bloc pentru actiunile 
antiromânesti din vara anului 1940. În mod similar, aruncarea anatemei de 
„antisemit” asupra preopinentului este un procedeu care nu are de-a face cu 
discutia raaionala ori intelectuala, ci cu reducerea la tacere. 


Discursul acuzatorilor lui Paul Goma are tot atît de putin de-a face cu discu- 
tia rationala, la fel cum are de-a face si cu stiinta. El este reductibil la doua 
dogme principale: 1) Holocaustul este unic (adica nu poate fi comparat cu 
nici o crima de masa, colectiva, cu nici un alt genocid); si 2) Holocaustul este 
ininteligibil (el fiind nu rezultatul unui complex de factori istorici, ci conse- 
cinta urii irationale a ne-evreilor fata de evrei). Aceasta a doua dogma sta si 
la baza Raportului Iliescu-Wiesel: „Holocaustul din România” a fost posibil 
ca urmare a puternicului filon antisemit existent înca dinainte de cele doua 
razboaie mondiale. Acest tip de discurs structureaza ceea ce politologul ame- 
rican Norman G. Finkelstein numeste „Industria Holocaustului”, adica 
exploatarea suferintei evreilor pentru scopuri politice, financiare si simboli- 
ce. (V. Finkelstein, f. 34 — pentru aceasta descrierea generala si f. 104 — cu 
privire la industria recuperarilor in raport cu Romania.) 


Lucrarile mele au fost, în majoritatea cazurilor, doar frunzarite, cînd nu au 
fost citite deloc, cu intentia vadita de a ma încrimina. Din acest motiv autorii 
lor nu s-au simtit datori nici sa citeze si nici sa argumenteze. Atunci insa cand 
au fost citite, citatele din lucrarile mele au fost contrafacute, falsificate, citi- 
te cu rea intentie vadita. De pilda Al. Florian, în textul intitulat: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 143 


„Antisemitism si politica”, publicat în 2003 pe site-ul Federatiei 
Comunitatilor Evreiesti, la adresa: 
http://www.romanianjewish.org/ro/index_fcer2_Ol.html, falsifica sensul 
spuselor mele, insusindu-si-le. Astfel, in loc de: «EI [EVREII „VÂNATORI 
DE ANTISEMITI”] NU IAU ÎN SEAMA FALSITATEA, IDIOTENIA 
TERMENULUI „ANTISEMIT >» [subl. n. — P. Goma], el spune: 

«Paul Goma se dovedeste a fi un negationist radical. EL NU IA IN SEAMA 
"FALSITATEA, IDIOTENIA TERMENULUI « ANTISEMIT », CAND 
SEMITI SUNT SI MALTEZII SI BERBERII SI ARABII SI, CINE AR 
CREDE, AZI, IN ISRAEL: PALESTINIENII!" [subl. n. — P. Goma] (Vatra, 
nr.3-4/2002, p.35).» 


In legatura cu acuzatia de antisemitism, dar si cu altele care i se aduc azi lui 
Paul Goma, asa cum se arata si în „Protestul” din 11 septembrie 2005 al celor 
200 de intelectuali români, este semnificativ faptul ca practic toate aceste 
acuzatii i-au fost aduse in trecut si de Securitate. Din chiar dosarele de 
Securitate, desecretizate recent si aflate deja în posesia scriitorului în exil, se 
stie ca inca din primavara anului 1977 sefii Securitatii au pus la punct "pla- 
nuri de masuri" de discreditare prin antisemitism a scriitorului disident. lata 
cum suna una din directivele cuprinse in strategiile Securitatii: "Sa fie lansa- 
ta acuzatia de antisemitism, facand apel la evrei individual si la Statul Israel, 
cu care ne aflam in bune relatii". Iar acuzatia a fost, într-adevar lansata si apoi 
sustinuta cu metoda, asa cum numai Securitatea stia s-o faca. 


Scriitorul Paul Goma nu este antisemit nu doar pentru ca este sot si tata de 
evrei, ci si pentru ca în opera si atitudinile sale publice nu exista dovezi ca el 
îi uraste pe evrei, nici pentru ceea ce ei reprezinta din punct de vedere etnic, 
religios, cultural s.a.m.d., si nici din alte motive. În opera sa, Paul Goma îi 
critica, de pilda, pe conationalii sai — si o face în termeni cel mai adesea duri 
— pentru faptul ca nu au opus aproape nici o rezistenta regimului comunist. 
Cu toate acestea, Paul Goma nu poate fi acuzat de antiromânism, si nici unul 
dintre compatrioții sai nu i-a adus o asemenea acuzatie. Paul Goma îi critica 
în termeni duri pe rusi/sovietici pentru „Pactul Hitler-Stalin”, pentru conse- 
cintele acestuia, ca si pentru faptul ca au impus regimul comunist în 
România. Cu toate acestea, Paul Goma nu poate fi acuzat de antirusism, 
nimeni neaducându-i pâna acum vreo asemenea incriminare. De asemenea, 
Paul Goma nu a negat si nu neaga Holocaustul si toate celelalte crime grave 
comise impotriva evreilor, inclusiv de conationalii sai. In cartea sa 
Saptamâna Rosie sau Basarabia si Evreii, pe care calomniatorii sai o invoca 
cel mai adesea în acuzatiile lor, scriitorul exilat califica, fara echivoc, drept 
"nadmisibile, reprobabile, criminale si condamnabile" gravele abuzuri savar- 
site de romani impotriva evreilor ulterior "Saptamanii Rosii" (28 iunie-3 iulie 
1940), in care a avut loc evacuarea armatei si civililor romani din Basarabia 
ocupata in urma pactului criminal Hitler - Stalin, si in care multi dintre evreii 
localnici s-au dedat la crime si alte samavolnicii impotriva romanilor siliti sa- 
si paraseasca tara). Unii dintre detractorii scriitorului, pârâti în cauza de fata, 
falsifica în modul cel mai evident adevarul atunci când sustin ca Paul Goma 
„justifica” crimele savârsite de români împotriva evreilor prin ceea ce unii 
dintre evrei au facut în „Saptamâna Rosie” — 28 iunie-3 iulie 1940. În reali- 
tate, autorul încearca sa-si explice siesi, dar si cititorilor sai, cum de au fost 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 144 


posibile ororile comise de conationalii sai. Daca Paul Goma ar fi vrut sa „Jus- 
tifice” ceea ce au facut conationalii sai, atunci ar fi vorbit despre „acte de 
legitima aparare”, despre „bine-meritata pedepsire a evreilor”, etc. etc. si nu 
despre, citam: "crimele inadmisibile si condamnabile" ale conationalilor sai. 


Paul Goma nu este, asa cum îl acuza cu un aer savant unii dintre calomniato- 
rii sai, nici un „negationist prin comparatie” al Holocaustului. De fiecare data 
când a avut ocazia, autorul a deplâns oripilat, în egala masura, cele doua mari 
crime ale Secolului trecut — comunismul si nazismul. Paul Goma, o victima 
de prima marime a comunismului, nu a pus niciodata în competitie — pe cri- 
teriul numarului de victime ori pe alte criterii — cele doua regimuri crimina- 
le. Ce a facut în schimb Paul Goma — si ce continua el sa faca — este sa ceara, 
pe buna dreptate, si în cazul comunismului, un proces la fel de sever (si de 
necesar) ca si în cazul nazismului. Este adevarat ca în scrierile sale Paul 
Goma deplânge tratamentele diferite pe care memoria istorica, dar si justitia 
si destui dintre liderii politici le aplica nazismului si comunismului. Insa ase- 
menea abordari, tot mai numeroase si apartinând unor personalitati presti- 
gioase, precum Ernst Nolte, Stephane Courtois, Jean-Francois Revel, care 
compara „amnezia” comunismului cu „hipermnezia” nazismului (formula 
apartine istoricului francez Alain Besancon, Despre comunism, nazism si 
unicitatea „Shoah”-ului), pot fi considerate ca „negând” Holocaustul numai 
daca sunt judecate cu maxima rea-credinta si intr-un mod interesat. 


Filip are să se întoarcă cel mai târziu luni, | mai. Atunci are să 
instaleze pe site-ul meu Jurnalul pe aprilie. 

L-am consultat pe V. Stan - el pe D-na Crângariu: 

De vreme ce procesul e public, nu incalc nici o dispoziţie legala 
(şi nici vreo cutuma ori orgolii judecatoreşti) dacă public textul 
acţiunii. 

Aşadar: ignorînd “standardele academice şi ştiintifice” dragi lui 
Tismăneanu, voi intra “în totala contradicţie cu aceste standarde”, 
drept care tovarăşul de la Secu (ăla, eternu’) nu mă va aresta, condam- 
na, bate, eventual ucide, etcaetera. 


Sâmbăta 29 aprilie 2006 


Dan Culcer îmi reproşează - atât într-un mesaj adresat mie, cât şi 
într-un articol publicat pe un site - că vina atribuirii lui Tismăneanu a 
pasajului antisemitizator este a mea, fiindcă mă precipitasem, nu veri- 
ficasem adeveritatea citatului. 

Bineînţeles, vina este a mea - am recunoscut, nu am dat-o pe altul, 
ori pe soartă, ori pe aşezarea geografică “în calea răilor”. 

Cât despre verificare... 

Am primit, de când m-am internetizat, texte, articole, fragmente, 
ştiri - de la M. Stănescu, de la V. Stan, de la D. Culcer. Le-am primit, 
le-am reprodus ori ba - însă nu le-am verificat. 

Pentru că nu aveam posibilitatea (căutarea pe internet este una din 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 145 


neputinţele mele); nici timp; 

Apoi: de ce să verific informaţii, texte, citate transmise de 
prietenii mei Stănescu, Stan, Culcer? I-aş fi ofensat în absenţă dacă aş 
fi făcut-o. Nu aveam încredere în ei? 

Că în chestiunea Tismăneanu am călcat în gropi? 

Da, am călcat în gropi - eu. 

Nu, nu am şters vina prin Mea culpa - dar măcar eu am formu- 
lat-o, am expediat-o vătămatului. Spre deosebire de alţii... care, după 
ce eu le-am reproşat că semnaseră porcăria lui Ilieşiu, îmi reproşaseră 
la rândul lor că nu semnasem şi eu, ca să facem ceva - pe dinăuntru... 
Dinăuntru! - dar eu cunoşteam teoria “sabotării partidului dinăuntru”: 
se lăudau cu această găselniţă şi Fănuş Neagu şi Breban şi Ivasiuc... 
Dar bineînţeles, de Dan Culcer vorbesc. 

Tot el îmi mai reproşează că fac totul singur, refuz să mă asociez 
cu alţii... Uitînd că abia deunăzi m-am “asociat” chiar cu el, pe un 
Apel la păstrarea memoriei fotografice. 

Apoi scrie numele lui Varlam cu o inocenţă deconcertantă: ori nu 
a citit nimic din jurnalele, scrierile mele, ori se preface a nu le lua în seamă: 

Cu I. Varlam am fost coleg de celulă (la Jilava), prieten, am fost 
găzduit în casa lor după liberare, pe când încercam să intru clandestin 
(sic) la “Sorbonica”. Apoi el a emigrat. Apoi am ajuns eu la Paris, în 
1972. Ne-am înţeles perfect, ca doi prieteni ce eram. M-am întors în 
tară în 1973. În 1976 mi-a apărut, la Gallimard, Gherla. În cadrul cam- 
paniei “exterioare”, Breban şi cu Ivasiuc, după ce au încercat să-l 
convingă pe Noël Bernard că sprijină la Europa liberă un individ lipsit 
de talent care nu merită atâta publicitate, au trecut la Paris. Aici Ivasiuc 
a încercat să-şi plaseze articolele de demascare în presa franţuzească, 
nu a reuşit nici măcar la L 'Humanite, organul comuniştilor. A încercat 
să-l convingă pe Mihai Serdaru, colegul nostru de la Gherla, din 1958 
că eu sunt un tip suspect, că doar fac pe anticomunistul, în fapt sunt 
membru de partid (Ivasiuc fiind atât de orbitor de inteligent, încât uita- 
se că în partidul acela intrasem amândoi, din aceeaşi motivaţie: inva- 
darea Cehoslovaciei, în acelaşi moment: august 1968) şi l-a încurajat 
să scrie în “presa din diaspora” articole demascatoare. Mihai Serdaru a 
refuzat să o facă, însă celălalt coleg de închisoare al nostru, I. Varlam 
ba. Va fi încercat să publice aşa ceva în “presa din diaspora”, nu mi-a 
parvenit nici un articol, în schimb... lar Culcer ar fi trebuit să ştie, 
fiindcă am scris în multe rânduri, cu siguranţă i-am relatat prin viu grai 
- o scriu pentru a n-a oară: 

În timp ce eu eram arestat (aprilie-mai 1977) la Bucureşti, la 
Paris, lon Varlam, prietenul meu (care ştia foarte bine unde mă 
aflam!), probabil excedat de “scandalul” care se făcea pentru liberarea 
mea, a trimis lui Claude Gallimard o scrisoare de demascare a autoru- 
lui Gherlei, explicîndu-i că editase o carte calomnioasă la adresa 
adevăraţilor anticomuniști! După venirea mea în Franţa, iritaţi de fap- 
tul că, într-o discuţie luam apărarea prietenului Varlam, Monicii mi-au 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 146 


arătat scrisoarea lui, trimisă la Gallimard... La un moment dat, l-am 
întrebat pe Varlam dacă este adevărat... El mi-a dat un răspuns atât de 
încurcat - în sensul propriu - încât am lăsat-o moartă. Nici după aceea 
nu am avut faţă de el un comportament ranchiunos, ostil, ba aş zice: 
unul neatins: l-am invitat la colocviile organizate de mine la Senatul 
Franţei, apoi când Jean-François Deniau, fost ministru al lui Giscard, 
cu care eram în relaţii strânse (am fost invitaţi, Ana şi cu mine, de câte- 
va ori la dejun, la ei acasă - semn de mare preţuire la francezi), a orga- 
nizat un colocviu şi o manifestaţie anticomunistă la Bourges, l-am che- 
mat şi pe Varlam. A venit, l-am prezentat ca pe un prieten şi coleg de 
închisoare, i-am dat cuvântul la întrunire... Mai apoi am aflat că 
Varlam era... rudă prin alianţă cu soţia fratelui lui Jean-François 
Deniau, Xavier, o Ghika). Ce se va fi petrecut în capul lui nu am 
înţeles: Prietenul Varlam a început să mă atace prin intervenţii scrise, 
prin scrisori publice, prin luări la cuvânt la vreo întrunire - cu aceleaşi 
acuzaţii: că nu sunt adevărat anticomunist, că sunt “doar” disident, nu 
opozant ca el... Nu i-am răspuns vreodată. Nici nu am simţit nevoia de 
a “conlucra”, după cum ar fi vrut Culcer. 


Duminică 30 aprilie 2006 


Veste proastă primită de la Mircea Stănescu: ieri i-a telefonat 
Marius Oprea, ca să-l întrebe de ce nu s-a prezentase la concurs? Că, 
uite mai există un post de colaborator extern... 

Ce neruşinare! Ce neamprostism balcanodacic! 

Mircea Stănescu 1-a răspuns că nu acceptă postul de “colaborator 
extern”, după ce la început altceva promisese: că se vor întâlni şi vor 
stabili în ce mod să conlucreze. l-a mai spus că nu aşa se procedează, 
cum adică: recurge la panaceul telefon; ca să-i reproşeze că nu s-a pre- 
zentat la concurs? Nu, nu primeşte. 

El a reacţionat normal. Însă celălalt, Marius Oprea a acționat 
anormal; româneşte; futuimăseşte. A şi învăţat prostul obicei de a 
“rezolva” totul printr-un telefon, minunatul instrument care nu lasă 
urme... Deci, nici probe. Şi se mai şi miră că colegul său şi fostul 
prieten Stănescu refuză! “Auzi, domnule”, are să povestească el în 
stânga şi în dreapta, cu indignare bine jucată, “eu îi dau o pâine, îi 
propun cinstit-prieteneşte să intre în echipa mea şi el refuză!” 

Evident, ceilalți, semenii lui Marius Oprea - şi ei istorici, ca 
Stejărel! - vor fi de acord cu şeful: auzi, comedie: să refuze! 

În loc să se ocupe de dat telefoane şi de cultivat Mitul Ursu, 
făcînd dintr-un vinovat de moartea lui tată-său, (dimpreună cu mă-sa, 
pentru un paşaport!), un erou şi un administrator de Fundaţie cu 
numele martirului Gh. Ursu, zis Babu, Oprea ar face bine, măcar acum 
că a ajuns în vârful scării, să se privească într-o oglindă. 

Şi să nu spună ce a văzut - dar va putea el vedea ceva prin 
straturile de slănină mentală ardelenească? Mă îndoiesc. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 147 


lată peste ce dau în România literară din 25-31 ian 2006: 


„Drumul spre democratie este democratia însasi“ 

Mircea Iorgulescu în dialog cu Nicolae Breban 

Inregistrata la Bucuresti si difuzata la 16 mai 1998, în emisiunea de 
autor „Oameni, destine, istorie” de la Radio Europa Libera, convorbirea cu 
Nicolae Breban publicata acum de România literara a fost transcrisa în redac- 
tie dupa înregistrarea sonora. A fost apoi revizuita stilistic de Nicolae Breban 
si de mine. La cererea redactiei, motivata de ratiuni ce tin exclusiv de spatiul 
tipografic disponibil, am scurtat textul cu aproximativ zece mii de semne, 
urmînd ca varianta lunga, integrala, sa fie publicata într-un eventual viitor 
volumîn carevor fi adunate aceste convorbiri. 

[...] M.I. În ce masura intelectualitatea româna de atunci, din '67-'68, 
avea o constiinta politica — dincolo de Ceausescu, fara Ceausescu, în afara lui 
Ceausescu — suficient de clara pentru a analiza situatia creata? 

N.B. Nu, nu avea. O vedem înca o data, clar de tot. S-a întîmplat cu noi 
aceeasi boala, care este un stigmat al intelectualitatii române din modernita- 
te, asteptarea revolutiei de sus. Se vede dupa bucuria noastra necritica, tin 
minte ca în august au intrat în partid chiar si rezistentii cei mai acerbi, 
Banulescu, Paul Goma, Ivasiuc si altii, se vede dupa aceasta bucurie necriti- 
ca, totala, absoluta, ca ne bucura revolutia care vine de sus. Lovitura de palat 
venita de sus. S-a mai întâmplat asta si în 1964, când Gheorghiu-Dej a facut 
primul act de...” 


Despre care “rezistenți acerbi” vorbeşte Breban: rezistent, 
Bănulescu? Rezistent: Ivasiuc? Apoi: Sigur este că Bănulescu nu a 
intrat în partid în august 1968 (nici nu ştiu dacă era membru de partid). 


(...)“Eu, dupa cum stii, am fost de câteva ori în polemica cu Paul Goma 
si daca Paul Goma n-ar fi atât de excesiv si de grosolan în argumente si atât 
de inventiv în calomnii eu i-as da dreptate în multe din acuzele pe care el le 
aduce, noua, scriitorilor care atunci, sa zicem, eram acceptati. Desi, în ce ma 
priveste, nici eu nu eram acceptat în perioada când Paul Goma a fost închis, 
de exemplu. 

(...) De aceea a fost monstruoasa pentru întreaga societate româneasca 
întoarcerea brutala, încercarea zic. Ar fi trebuit sa fie o împotrivire la 
Ceausescu, în '71. Noi ar fi trebuit sa reactionam. Corpusul intelectual afir- 
mat, pentru ca ei nu puteau sa ne faca nimic, dovada ca pe mine n-au putut 
sa ma închida. Pe Goma l-au închis pentru ca el nu avea o rezonanta, nu era 
cunoscut în tara si în strainatate. Cu mine n-au putut sa faca acelasi lucru. 
[subl. mea, P.G.] Si n-ar fi putut sa faca acelasi lucru nici cu Nichita 
Stanescu, nici cu Preda, nici cu Bogza, nici cu Jebeleanu, daca noi ne-am fi 
aliat atunci, nu într-o revolta antipartinica, asa ceva nu era posibil în 
România, ci într-o miscare care sa ne apere acele mici libertati obtinute deja 
înainte.” 


De unde scoate Breban aiurelile astea? Din aceeaşi traistă ca şi 
Pintilie - după decembrie 1989 - când afirma la televiziune fără ruşine 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 148 


că de el Ceauşescu nu îndrăznea să se atingă - dacă făcea ceva împo- 
triva regimului. Adevărat: Pintilie nu făcuse nimic împotriva regimu- 
lui, îi criticase doar pe “unii funcţionari”... Sunt jenat, dar nu pot 
tăcea: 
“Pe Goma l-au închis... pentru că nu era cunoscut... (spre 
deosebire de Breban, care era foaaarte cunoscut în străinătate...). 
Ăsta este Breban - şi inversul... 


(...)“N.B.... acest lucru are o explicatie foarte simpla, cred eu. Foarte 
târzia unificare a teritoriilor românesti. Faptul ca Moldova, Muntenia si 
Ardealul, cele trei provincii mari românesti, au stat secole la rând sub trei 
imperii straine. Târzia lor unificare, în 1918-19, prin pacea de la Versailles, 
acest lucru a dus la convulsii si la cosmaruri.” 


E tobă de carte, Breban, mai ales cea privind istoria elementară a 
României. Dar nici cu interlocutorul său iorgulesc nu mi-e ruşine. 


A murit J. F. Revel. Făcusem, pe timpuri, câteva năzdrăvănii 
culturaliceşti împreună (pusesem de-o revistă). L-am respectat, cred că 
l-am şi iubit ca pe un frate: pentru rectitudine; şi pentru umor. S-a dus 
şi el - la 82 ani. Dumnezeu să-l însoţească. 


Ieri dădusem peste un articol al lui O. Simonca în care se ocupa 
de mine. 


OBSERVATOR CULTURAL, Nr. 30 (287), 22-28 septembrie 2005 
www.observatorcultural.ro 

“Paul Goma — tăceri, proteste, rupturi — Ovidiu Simonca 

“Am în faţă două cărți: Culoarea curcubeului '77 şi Săptămîna Rosie. 
De mai multe zile le citesc în paralele şi ceva nu se leagă. După ce-am citit 
Culoarea curcubeului '77, mi-a fost ruşine. După Săptămîna Roşie iar mi-a 
fost ruşine. După prima carte, despre 1977, mi-a fost ruşine că părinţii mei n- 
au semnat proteste împreună cu Goma. El avea un copil mic, Filip, de un an 
şi cîteva luni, dar privea dincolo de siguranţa sa şi a familiei. Pentru că 
tăcerea nu-ţi asigură siguranţa, ci doar permitea lui Ceauşescu să apese şi mai 
mult pe grumaz. După a doua carte, mi-a fost ruşine că transferă tot răul pe 
care l-a văzut cu ochii lui în Basarabia asupra evreilor. 

“Nu fac parte dintre cei care se solidarizează cu Goma indiferent de 
afirmaţiile lui, care semnează proteste de indignare, dar nici nu vreau să fiu 
printre cei care îl acuză fără să-l citească. Aş vrea să-l înţeleg şi aş vrea să- 
mi rămînă neştirbită imaginea lui Goma din 1977. Culoarea curcubeului '77 
este poate cea mai bună cale de înţelegere a ceauşismului, a Securităţii 
ceauşiste şi e foarte bine că Editura Polirom a editat-o în acest an.” 


O. Simonca - în raport cu mine - face parte din categoria persona- 
jelor (literare) rămase simpatice, chiar după 50 ani de când le cunoscu- 
sem. Alhen este numele administratorului azilului nr. 2 din Stargorod 
- din Douăsprezece scaune de Ilf şi Petrov. Alhen este un “hoţ can- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 149 


did”, Simonca nu este nici hoţ, nici candid, nici personaj - ci persoană. 
Altceva îi uneşte: Alhen fura tot ce-i cădea sub mână: pături, mobilă, 
instrumente muzicale şi vindea - apoi roşea puternic, fiind el simţitor 
din fire; Simonca (încă o dată: comentînd două cărţi ale mele) este 
potopit de ruşine, ai zice un Alhen al zilelor Dâmboviţei noastre. 


“După ce-am citit Culoarea curcubeului '77, mi-a fost ruşine. După 
Săptămîna Roşie iar mi-a fost ruşine. După prima carte, despre 1977, mi-a 
fost ruşine că părinţii mei n-au semnat proteste împreună cu Goma”(...) 
“După a doua carte, mi-a fost ruşine că transferă tot răul pe care l-a văzut cu 
ochii lui în Basarabia asupra evreilor.” 

(...)“Nu fac parte dintre cei care se solidarizeaza cu Goma indiferent de 
afirmatiile lui, care semneaza proteste de indignare, dar nici nu vreau sa fiu 
printre cei care il acuza fara sa-l citeasca. As vrea sa-l inteleg si as vrea sa- 
mi ramina nestirbita imaginea lui Goma din 1977. Culoarea curcubeului '77 
este poate cea mai buna cale de intelegere a ceausismului, a Securitatii ceau- 
siste si e foarte bine ca Editura Polirom a editat-o in acest an (chiar daca a 
uitat sa mentioneze ca au existat, mai intii, doua editii europene, imediat dupa 
1977, si chiar daca Goma spune ca volumul i-a fost maltratat, prin neinclu- 
derea unei prefete care sa explice aventura cartii dupa 1990, cind a fost prima 
oara editata la Humanitas, moment in care Goma se desparte de Liiceanu, pe 
motiv de „retragere“ a exemplarelor). 

“Marturisesc, in final, si ca n-as fi vrut sa citesc Saptamina Rosie si sa 
fie tot Paul Goma autorul, imi este greu sa accept „caderea“ lui Goma”. 


Dreptul cel mai sfânt al comentatorului de cărți: chiar şi acela de 
a participa activ/afectiv. 

Numai că eu, autor, nu înţeleg ruşinea comentatorului: de acord: 
să-i fie ruşine de ne-ruşinea autorului Săptămânii Roşii... de a 
“transfera tot răul asupra evreilor”, deşi mai adecvată ar fi fost o sfântă 
mânie şi o aspră condamnare a antisemitului de mine - atitudine extrem 
de comodă pentru un membru plin al turmei mioritice; şi cât de lucra- 
tivă! Dar să-i fie ruşine pentru că părinţii săi “nu semnaseră proteste 
alături de Goma... "? Mi se pare o neconvenabilitate. Şi o fals-pusă 
problemă: nu ceea ce nu făcuseră (de-bine) genitorii săi ar trebui să-i 
provoace ruşinea, ci ceea ce făcuseră (de-rău) - în cazul că chiar 
făcuseră aşa ceva. 

În comentariul la cele două cărţi m-au deranjat profund, cvaside- 
finitiv, nu opiniile defavorabile, critice despre Săptămâna Roşie, ci 
două fleacuri informative, editoriale aruncat din goana condeiului în 
legătură cu soarta Culorii curcubeului : 

Primul fleac: nu a spus adevărul când a scris: 


„..“ dupa 1990, cind a fost prima oara editata la Humanitas, moment in 
care Goma se desparte de Liiceanu, pe motiv de „retragere“ a exemplarelor”. 


Or adevărul a fost oarecum-foarte-altul: după ce “a retras” de 
pe piaţă cartea de mărturii, Liiceanu a trimis-o la topit ; 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 150 


Al doilea fleac: nu a spus adevărul când a scris: 


“...si e foarte bine ca Editura Polirom a editat-o in acest an (chiar daca 
a uitat sa mentioneze ca au existat, mai intii, doua editii europene, imediat 
dupa 1977, si chiar daca Goma spune ca volumul i-a fost maltratat, prin nein- 
cluderea unei prefete care sa explice aventura cartii dupa 1990...” 


O. Simonca, ruşinabil-foc, se ruşinează din pricina unei cărţi 
neconvenabile (pe ne-linie, ca să folosesc un termen realist-socialist, 
revenit în practică şi în limbaj), dar rămâne insensibil la tratamentul 
aplicat de un editor unei cărţi a unui autor, ba chiar pune la indoială 
spusele sale şi scrie - repet: 


[Lupescu] ...“a uitat sa mentioneze ca au existat, mai intii, doua editii 
europene, imediat dupa 1977, si chiar daca Goma spune ca volumul 1-a fost 
maltratat, prin neincluderea unei prefete care sa explice aventura cartii dupa 
1990...” 


Or adevărul a fost altul decât cel prezentat de literatorul O. 
Simonca: editorul Lupescu nu a uitat nimic, nu acesta este păcatul său 
de căpătâi, ci a suprimat, fără a-l avertiza pe autor, nu doar 
indicaţiile editoriale ale cărţii, ci mai important: Introducerea, unde 
exista un istoric al volumului de mărturie despre 1977... 

Ce concluzie sunt obligat să trag? Una - dar concluzie: 

O. Simonca este profund, structural ruşinos - taman ca Alhen, 
creație nemuritoare a Ilfpetrovului. Neputînd lupta împotriva naturii 
sale, este normal (ca român ce este) să-i fie ruşine de a rosti-scrie 
adevărul: cum să scrie el, român din moşi-strămoşi, autor de texte că 
editorul X şi editorul Y au un comportament şi practice nedemne de 
nişte oameni de carte: că masacrează, că distrug cărţi, că îi consideră 
pe autorii lor un fel de curieri care aduseseră-trimiseseră la editură 
manuscriselele. Fiindcă, nu-i aşa, adevărații făcători de cărţi sunt edi- 
torii - ca Liiceanu, ca Lupescu - şi nu acei veleitari care cică le scrise- 
seră - nu s-au mulţumit că li s-a pus numele pe copertă? 

l-a fost tare ruşine lui O. Simonca să scrie, negru pe alb, 
adevărul: Liiceanu a făcut cu mine ceea ce nici Ceauşescu nu făcuse: 
în 1990 îmi trimisese la topit o carte despre adevăr; 

Lui O. Simonca i-a fost ruşine să scrie : în 2005 Lupescu a făcut 
cu o carte a mea ceea ce nici Dumitru Popescu-Dumnezeu, nici 
Măciucă, nici Gafiţa, tartorii cenzori ai vremurilor mele nu făcuseră: 
mi-a suprimat Introducerea la o carte - despre adevăr - fără a mă 
avertiza. 

Si atunci cum să-l cred pe cuvânt pe O. Simonca, atunci când 
scrie că i-a fost ruşine - în bine, în rău...? 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 151 


MAI 


Marţi 2 mai 2006 


În sfârşit, după multe căutări cu Google (în care sunt maestru 
întru neîndemânare), găsesc textul lui O. Simonca despre Matei 
Călinescu şi cartea sa “Un fel de jurnal”. Sunt mulţumit că pot da 
citate exacte. 

Am mai scris despre Matei Călinescu: în România nu fusesem 
prieteni, el făcea parte dintre “liberi” (în sensul că nu făcuse închisoa- 
re şi nu-l interesa acest “aspect” - criteriu esențial în mentalitatea mea 
de puşcăriaş), gravità în jurul lui Ivasiuc cel scânteietor. Şi el era unul 
dintre aceia (scânteietorii). Scosese o carte extrem de bine primită, 
“Zacharias Lichter”, nu era, vorba francezului: ceaşca mea de ceai - 
ceea ce nu constituia vreun păcat, Doamne fereşte. Oarecum păcat 
fiind acela că el, declarîndu-se, prin carte, fascinat de prototipul ei, 
continua să se declare admirator şi al lui Paul Georgescu, sinistrul poli- 
truc stalinist cel care îşi imagina că, “trecînd la proză”, este scutit de a- 
şi face mea culpa pentru multele şi murdarele sale crime culturale. Mă 
iritau “preferinţele” lui, le găseam bolnăvicioase - dacă nu de-a drep- 
tul bolnave, dar ridicam, mental, din umeri: dacă acestea erau opțiuni- 
le cuiva, să şi le opţioneze în pace şi-n onor. Cel puţin tot atât de păcat 
- în ochii mei, se înţelege (nu şi în ai lui Țepeneag care era prieten cu 
el - şi cu Ştefan Bănulescu, reporter la Scînteia tineretului în perioada 
colectivizării): după înscăunarea lui Breban în fruntea României 
literare, în primăvara anului 1970, Matei Călinescu a acceptat să facă 
parte din grupul scriitorilor tineri-şi-inteligenţi angajaţi în... justifi- 
carea teoretică a lui Ceauşescu. Cel mai agitat, mai activ: Ivasiuc. Nu 
se lăsau mai prejos Nichita Stănescu şi Cezar Baltag, ei participînd mai 
ales la celebrele “dezbateri”, “mesele rotunde” - patronate de Breban, 
se înţelege. Nu-mi aduc aminte de vreo “contribuţie” anume a lui 
Matei Călinescu, dar cine va cerceta colecţia României literare dintre 
martie 1970-martie 1971 va avea surprize... 

Eu, cu, în spate, o altă moştenire de viaţă, nelipindu-mă de Matei 
nici în prezentul de atunci, am rămas nesimţitoriu la “prezentul” cole- 
gilor mei - pe atunci eram mult mai “tolerant”, deci nu făceam un capăt 
de ţară din faptul că grupul lor - la care se alăturau Pintilie, H. Bernea, 
Hăulică, Brezianu-cel-tânăr...- frecventau de zor Ambasada USA şi 
colportau în ambe sensuri... cuvântul-convenabil (că da, Ceauşescu 
este ignar, analfabet, dar ce antirus este el!). Iar “viitorul” meu - din 
atunci, 1970 - avea să fie extrem de turmentat, aşa că “rămânerea” lui 
în Occident nu mi-a lăsat o nepieritoare suvenire. 

Am povestit în “Alte jurnale” (Jurnal american) vizita (şi) la, la 
Matei Călinescu, în octombrie 1978. Cum nu eu îmi făcusem progra- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 152 


mul, ci Brutus Coste, nu ştiu cine va fi avut iniţiativa poposirii mele şi 
la Bloomington. Am comis atunci o serie de gafe, printre care “băgarea 
pe gât” a dactilogramei Garda inversă, dar dinspre Matei nu primisem 
vreun semn ca gafasem... 

Iată că aflu acum, din recenziile la “Un fel de jurnal” - mai întâi 
câteva inexactităţi cu care mă obişnuise Matei C. de prin 1991: 


“Romania, sfirsitul anilor '50 

„Aveam de luptat impotriva oficialitatii, impotriva cenzurii, impotriva 
unor activisti de la Uniunea Scriitorilor sau de la Universitate, care cereau o 
aplicare stricta a directivelor de partid. Noi (eu, Nichita Stanescu, Cezar 
Baltag, Grigore Hagiu, Mircea Ivanescu, Petre Stoica) am incercat sa promo- 
vam o poezie apolitica si un nou limbaj poetic... Eram liberi sa scriem, dar si 
partidul era liber sa selecteze ce sa se publice si ce sa fie interzis, scos din 
biblioteci sau anulat, ca si cand n-ar fi existat niciodata. (...) 

“Anii '70 si decizia exilului 

„Cind am luat decizia exilului, motivul principal a fost sentimentul meu 
de oroare fata de penetratia masiva si umilitoare a Securitatii in viata cotidia- 
na. Incercari de recrutare a mea au avut loc incepind din 1956, dar s-au inte- 
tit dupa 1970. N-am mai suportat presiunea morala exercitata acut din timp 
in timp, dar care, difuz, exista permanent. 


Comentariul meu acid: deci, “penetraţia masivă şi umilitoare a 
Securităţii în viaţa cotidiană” - “întețită după 1970”. 

Întrebarea mea retorică, repetată, (întâia oară o pusesem în scris, 
în legătură cu “Amintiri în dialog”, în care colegii mei de generaţie 
studenţească, M. Călinescu şi I. Vianu nu pomeneau nimic-nimic- 
nimic despre Revoluţia Maghiară, nici despre ecoul ei... şi la 
Universitatea Bucureşti) - adresîndu-le ceva în genul: 

«Dar voi pe ce planetă eraţi studenţi în 1956?» 

În dialogul cu Ovidiu SIMONCA (Observator cultural, 23 
februarie 2006) Matei Calinescu pomeneşte şi de mine - indirect: 


“(...) Sint, in carte, citeva portrete nuantate, unele in raspar cu 
imaginea deja incetatenita, altele care respira caldura, intelegere si pretuire, 
cum sint cele despre Ion Vianu si Ion Negoitescu. Pe Eliade il viziteaza des, 
dar are despre el imaginea celui care „stiind totul despre mai toate religiile, 
pare totusi lipsit de dimensiunea relgiosului“. Pe Paul Goma il apreciaza 
pentru curajul sau, in raport cu sinistra tacere a scriitorilor. Cind ajunge in 
America, pentru o conferinta in fata unui public universitar, dupa ce parases- 
te Romania in 1977, Goma ii prilejuieste lui Matei Calinescu urmatoarea 
constatare: „conferinta lui de aici ar fi trebuit sa fie mai mult decit un sir de 
izbucniri de natura pur politica contra regimului Ceausescu, impletite cu 
izbucniri antioccidentale ” (subl. mea.). 


Simţisem eu bine, atunci, la “asistenţa” de la Bloomington 
nemulţumirea de a fi fost obligată să asiste la “un şir de izbucniri de 
natură pur politică contra regimului Ceauşescu”, însă o credeam 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 153 


singulară, oricum minoritară, prin acel individ asudat, dintr-odată în 
costumul altuia, luător-de-cuvânt-din-sală, universitar ardelean de 
felul său, jenat de rolul de întrebător pe care trebuia să-l joace (altfel 
urma să fie rechemat la Bucureşti! - “împletite cu izbucnirii anti- 
occidentale”...) 

Eu, naivul, gafeurul: în loc să mă dedau, ca tot intelectualul- 
anticomunist-pe-burtă la teoria structuralismului-militant, la elogiul 
postmodernismului (pentru ca toată lumea să fie bine şi tot românul 
universitar să prospere, netulburat de intruziuni “politice”), m-am apu- 
cat să... povestesc prin ce trecusem, prin ce trecuseră ceilalți români 
din România, din pricina unor vulgare, neculturale drepturi ale omului. 
Numai că pe românii de la Bloomington nu-i interesa (ceea ce ştiau ei 
foarte bine, de-acasă, motiv pentru care şi plecaseră, sau cum spuneau 
Breban şi Zaciu: “fugiseră””). Pentru ei - vorbesc, în continuare, de acei 
români “recenți”, ajunşi în America pe o durată limitată, după cine ştie 
câte şi cât de umilitoare demersuri (sic) - [pentru] ei memoria era ceva 
detestabil, jenabil, încurcabil, ceva de alungat, de ocolit, de ignorat - 
de ce? Pentru că românul, ori acasă, ori în America, el face cultură, nu 
politică! Cultura făcută de români în Occident, cu contract temporar ea 
este înălţătoare, ea este nobilă - pe când “politica”, citeşte: amărâtele 
de drepturi ale omului; amărâta de poziţie verticală în faţa ultimului 
dintre milițieni - este, nu doar trivială, ci de-a dreptul nocivă! 
Cauzatoare-dăunătoare! Şi aduce necazuri - acelea politice!, ca ne- 
aprobarea paşaportului pentru soţie, sau chiar soacră (jur că nu am 
făcut aluzie la soacra lui Matei Călinescu, fosta mea profesoară de 
Istoria literaturii ruse Tamara Gane - cu ea avusesem, între 1954-56 
conflicte deloc “culturale”, ba de-a dreptul politice, cum numai cu L. 
Tismăneanu şi cu R. Florian, politrucii Universităţii avusesem)! 

Bietul licenţiat-în-liceu ce eram nu aveam ce căuta printre - mai 
grav: în faţa! universitarilor româneştri de la Bloomington. Simţisem 
că le sunt străin, chiar cauzator cu izbucnirile-mi neconvenabile - atât 
cele împotriva lui Ceauşescu, cât (mai ales!) împotriva americanilor, 
complici ai Ceauşescului, cel extrem de anti-rus. Dar era prea târziu, 
gafa era gata-comisă... Nu, nu eram eu de-al lor şi nu neapărat pentru 
că, spre deosebire de ei toţi nu aveam patalama care să ateste că sunt o 
persoană cultă - nu descultă; că fac cultură înaltă, nu “politică” joasă. 
Circumstanţă atenuantă: nu îmi imaginasem că gazda mea, care mă 
invitase (sau cedase propunerii lui Brutus Coste) fusese într-atât de 
dezamăgit (se înţelege: în accepţia universitaristă) de oaspete. Pe atun- 
ci, generos fiind, îmi închipuiam că “viziunea” mea era normală, de la 
sine înţeleasă (despre lume şi viaţă...), împărtăşită chiar şi de Matei 
Călinescu, în ciuda preferințelor sale pentru un bandit al spiritului ca 
Paul Georgescu, măcar pentru că şi el, Matei venea de unde venisem 
eu, în urmă cu nici un an... 

Ce eroare! Mai târziu am înţeles: chiar dacă nu am acceptat cu 
inimă uşoară că fiecare dintre noi doi venea din universuri deosebite şi 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 154 


nu aveau nimic în comun, nici chiar limba (română) în care ne exprimam... 

Eu credeam - mai cred, cu putere - în datul, în capacitatea 
scriitorului de a se transpune, într-un prim moment, în pielea cuiva 
care povesteşte prin ceea tocmai trecuse; apoi în a personajului pe care, 
eventual, îl va zugrăvi. Ce/cum anume aş fi putut vorbi, în octombrie 
1978, unor studenţi şi universitari americani (bine: şi americanizaţi 
recent), pentru a-i sensibiliza la durerile noastre cei dinlăuntrul 
Lagărului Sovietic? Mă aflam la începutul periplului american, nu 
ştiam că cei mai înfocaţi americanişti sunt cei de recentă origină 
română: aceştia vădit se simțeau obligaţi “să dea dovadă”, potrivit 
obişnuinţelor de-acasă: să se arate mereu recunoscători Americii - că i- 
a primit; că îi tolerează; că nu-i dă afar’ doar pentru o opinie/ mai pe 
ne-linie. Dacă tunau şi fulgerau - în public, în presa lor, confidențială 
- împotriva comuniştilor şi a ruşilor, Doamne fereşte să fi formulat (în 
public) vreo plângere, necum o critică la adresa politicii Americii - 
“care ne primise cu braţele deschise...” 

Norocul meu: cu câteva săptămâni mai devreme îl întâlnisem la 
Montréal, la un congres, pe un coleg şi, presupun, prieten al lui Matei 
Călinescu: T(h)oma(s) Pavel, şi el teoretician al literaturii (mai cu 
seamă al romanului). Chiar dacă el nu m-a invitat la Universitatea din 
Ottawa, deci nu mi-oferit prilejul de a mă da în petic şi faţă de studenţii 
săi, nici el nu a avut opinii mai puţin defavorabile despre intelectul 
meu (potrivit grilei lui Matei Călinescu), după cum îi scria lui Ţepe- 
neag. Sunt blestemat: nu sunt agreat nici de teoreticienii literaturii, deşi 
nu apucasem să le spun ce cred eu despre cei care teoretizează litera- 
tura în loc să o facă (adevărat, Țepeneag tot încearcă, de 50 ani, Matei 
Călinescu a chiar izbutit). 

Câteva săptămâni mai târziu, revenit pe Coasta de Est - mai ales 
după vizitele la Washington - mi-am exprimat nedumerirea faţă de 
comportamentul fricos, iepuresc, struţesc (sic) al românilor din 
America, oameni care îşi sacrificaseră viaţa pledînd cauza românilor 
sub comunism, dar care în faţa americanismului supradimensionat al 
congenerilor aveau exact acelaşi comportament ca şi fraţii lor din 
România faţă de comunism. Ca şi ei, când erau în ţară, îmi răspundeau 
ruşinaţi, agasaţi: 

«Ce ştii d-ta...» 

Prin astfel de răspuns-întrebare românii americanizaţi dovedeau 
că nici nu plecaseră (nu “fugiseră”, vorba lui Zaciu, a lui Breban), din 
România, că nu se schimbaseră deloc, deşi schimbaseră, nu doar 
adresa poştală, ci şi ţara. Şi identitatea... 

Cunoscusem până atunci români stabiliţi în Germania, în Italia, în 
Belgia, în Spania - şi desigur în Franţa. Dacă la majoritatea lor era 
observabilă reținerea de a critica - cu argumente - politica ţării în care 
găsiseră adăpost (atitudine normală), la cei ajunşi în America de Nord, 
indiferent cu care prilej, sărea în ochi... românitatea (aici trebuie citită 
ca: lipsă de memorie, lipsă de curajul de a exprima ce gândeşte cu 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 155 


adevărat) cu care compatrioţii noştri se mutaseră - am mai spus: îşi 
schimbaseră adresa. 

Şocantă este mai cu seamă acum, în timpul războiului din Irak şi 
a tragediei Palestinienilor “alinierea” disciplinată a americanilor de 
origine română la tezele oficiale, bush-iste, deci israeliniste - cu atât 
mai “juste”, cu cât sunt mai simpliste, mai uşor de ţinut minte: America 
este bună - Arabii sunt răi; America face bine când susţine în toate 
“măsurile” Israelul - Palestinienii sunt laşi, urâţi, criminali (şi îşi 
merită soarta). lar când românii sunt şi evanghelişti (nu am spus: 
“evanghelici”, aceia fiind saşii protestanți), lumea este împărţită şi mai 
hotărît: tot ce face America este creştineşte; tot ce face Israelul este 
drept - pentru că evreii fac parte din poporul ales, iar aleşii au dreptul 
să facă orice... Revin: 


“Dupa ce citeste cartea lui Goma Le tremblement des hommes (Seuil, 
1979), Matei Calinescu constata, poate prea drastic, ca ii lipseste ceva lui 
Goma, „o anume adincime, o anume reflexivitate, o anume capacitate de a 
privi mai de la distanta. Cartea e in acelasi timp dramatica si superficiala. 
Supara egocentrismul autorului, suficienta lui, viziunea morala lipsita de 
nuante“. 


Da, domnule. Că sunt lipsit de adâncime, că morala mea este fără 
nuanţe (!) o ştiam de la prietenul comun Ivasiuc, după ce îi reproşasem 
că prezintă în Vestibul evenimente adevărate, trăite de noi, de-ade- 
vărat, la Gherla, ca petrecute... “pe frontul de est”. «Nu poţi să 
înţelegi...», mi-o întorsese amicul Saşa, în prezenţa lui Pavlovici şi a 
lui Zub, dar fără a-mi indica ce anume nu pot eu înţelege. «Dacă n-ai 
adâncime...» 

Egocentric, superficial, păcătuiesc prin o viziune morala lipsita de 
nuanţe, îmi completează Matei Călinescu portretul moral, intelectual, 
etceteral. 

Sunt prea bătrân, nu mă mai pot schimba. Aşa am să mor: 
neadânc, egocentric şi cu o viziune morală lipsită de nuanţe. 

Ei, dacă aş fi fost mai... nuanţat - în materie de morală; şi dacă 
aş fi stat, ca el, sub pat, pe-burtă în 1956, în timp ce ungurii mureau ca 
să fie liberi: şi dacă aş fi uitat că de alături “dispăruseră” colegi, chiar 
prieteni... Şi în loc să le pomenesc măcar numele în Amintiri în dia- 
log, prima ediţie - al colegilor de an, de grupă, de facultate care fuse- 
seră arestaţi - m-aş fi mulţumit să vorbească doar de luminosul Miron 
Chiraleu (pe care şi eu l-am cunoscut - la Jilava - despre care am vor- 
bit îndelung, cu Matei, la Bloomington, înainte şi după “conferinţă ”). 
Fiindcă acela era un prieten din copilărie al său şi al lui I. Vianu şi 
prezenta avantajul de a fi fost arestat înainte de Revoluţia Maghiară, 
deci Chiraleu nu putea fi, nici măcar post-mortem, martor al spaimei 
lor, al laşităţii lor, al egocentrismului sălbatic al lor...- atunci aş fi fost 
mai nuanţat în “viziunea morală” (dacă o voi fi avînd şi pe aceea) 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 156 


Miercuri 3 mai 2006 


A murit şi Gavrilă Ogoranu. Dumnezeu să-l ierte. 

Dacă Băsescu mi-ar fi scris - pe hârtie -, aşa cum promisese prin 
Tismăneanu, 1-aş fi răspuns prin o scrisoare-propunere: 

Înainte de toate, aş fi zis eu, în Consiliul Onorific ar fi drept să fie 
cooptați oameni încă vii - ca Ogoranu, ca Paraschiv, ca Radina, ca 
Doina Cornea - persoane care suferiseră de pe urma “opţiunilor” anti- 
comuniste - dar şi dispăruţi ca Aniţa Nandris, precum şi celelalte femei 
martire, fie combatante, fie soţii ale partizanilor... Tocmai aflasem că 
nevestei a doua a lui Ogoranu (văduva lui Săbăduş, ucis în bătaie de 
Goiciu, la Gherla) şi care îl ascunsese, îl îngrijise, îl protejase pe 
“Gavrilă” atâtea decenii îi fusese respinsă cererea de “recunoaştere” a 
faptelor sale - şefesă a comisie respingătoare fiind tovarăşa noastră 
Monica Macovei. 

Dar Monica Macovei este o adevărată băştinaşă: habar n-avea 
cine fusese, ce reprezentase pentru naţia noastră “Gavrilă” («De unde 
vrei tu ca eu să ştiu chestii din astea?» - am citat-o pe Gabriela 
Adameşteanu, tot româncă autentică, tot de-a noastră, dîn popor - de 
aceea nici nu ştia, biata... De unde să ştie ea, singură-singureă, dacă nu 
i se oferise, pe tavă - gata rumegată - bibliografia? 


Acum câteva zile s-a difuzat la televizor, în vederea campionatu- 
lui mondial (european?) de fotbal “rezumat” al ediţiei din 1954. 

Fac aici rectificarea: într-o însemnare mai veche, credeam că fina- 
la de atunci avusese loc între Ungaria şi Anglia. Ei, nu: între Ungaria 
şi Germania. Faza finală a avut loc în Elveţia între patru echipe în afară 
de cele pomenite Jugoslavia şi Turcia. 

În primul meci jucat Germania pierduse faţă de Ungaria cu 7-2 
(sau cu 8-2). Pentru nemți infrângerea nu fusese o surpriză, Ungaria 
era cotată ca cea mai bună din lume însă “ploaia de goluri” expresia 
jurnaliştilor germani, îi copleşise. Se mai întremaseră câştigînd cu 
Jugoslavia şi cu Turcia, dar finala era ca şi pierdută. Încă de la începu- 
tul turneului susţinătorii (veniţi Ungaria - în 1954! - în număr uluitor de 
mare) închiriaseră săli de bal pentru a sărbători ungureşte victoria 
Ungariei. 

Antrenorul Germaniei a lansat: «Dacă plouă în timpul meciului, 
câştigăm!» Şi, ca în Elveţia - la Berna - a început să plouă. Mulţi ani 
mai târziu, un ungur a explicat: 

«Nemţii inventaseră crampoanele înşurubabile - deci schimba- 
bile. Noi nu cunoşteam decât ghetele cu crampoane fixe, bune pe teren 
uscat...» 

O explicaţie ca multe altele. Oricum, Ungurii “câştigaseră” chiar 
înainte de a juca primul meci, iar după cel cu Germania, primul, nu-şi 
mai încăpeau în piele, iar declaraţiile unor mari jucători ca Puskas, ca 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 157 


Hidekuty deveniseră de o făloşenie care friza ridicolul - pe lângă că 
erau de-a dreptul insultante la adresa adversarilor. 

Finala începe, ungurii marchează primul gol în primele zece 
minute. Al doilea după alte douăzeci. Prima parte se încheie cu 2-0 
pentru Ungaria. În pauză, la vestiar, antrenorul germanilor (iertare, nu 
i-am reţinut numele) îi anunţă pe jucători că... adversarii chefuiseră 
până pe la orele patru dimineaţa, pre-sărbătorind victoria, sunt obosiţi 
- deci este momentul presiunii. 

Rezultatul începe a lua calea inversă: 1-2 pentru Germania, apoi 
2-2... Aici - comentau comentatorii germani - s-a situat punctul de 
ruptură: Ungurii nu puteau accepta, mental, că o echipă adversă ar 
putea realiza măcar un rezultat de egalitate cu Atotputernica Ungarie. 
Probabil au intrat în panică; au inceput a juca prost, nu mai puteau 
alerga, au devenit excesiv de brutali, au încasat câteva pedepse... Şi 
iată minunea, în ultimele 6 minute: Germania răstoarnă situaţia, 
marcînd golul determinant: 3-2. 

Bine-bine, mai rămăseseră “doar” cinci minute, însă dacă în locul 
Ungariei ar fi fost Anglia (sau Irlanda), acestea nu s-ar fi descurajat, ar 
fi luptat până la ultima suflare şi secundă, ca să nu se dea bătută. Da, 
dar Ungaria nu este şi nu va fi vreodată... englezi; nici irlandezi. 
Ungurii au considerat infrângerea - provizorie, doar mai rămăsese o eter- 
nitate de 5 minute! - nu doar o punere în genunchi, dar o negare a lor, o 
cvasi-ucidere. 

Meciul s-a încheiat cu victoria nemților. Fireşte, ei au jubilat, 
s-au bucurat, au plâns de fericire... o fericire care venea după zece ani 
de la o mare nenorocire (a lor)... înfrângerea în război, distrugerea şi 
împărţirea ţării. 

Ungurii: de furie sălbatică au devastat hotelurile, hanurile în care 
fuseseră cazaţi, sălile închiriate pentru a sărbători victoria... În trenu- 
ri, în autobuze în drum spre Ungaria s-au comportat ca o hoardă: au 
vandalizat tot ce au întâlnit. Iar întorşi acasă, la Budapesta, zeci de mii 
de unguri s-au adunat în faţa casei antrenorului (Sebes, parcă), cerîn- 
du-i moartea! Comentatorul german al rezumatului spunea că Sebeş - 
dealtfel excelent tactician - a petrecut cei câţiva ani pe care i-a mai trăit 
scriind “memorii-explicaţii” adresate Comitetului Central al Partidului 
Comunist, făcîndu-şi autocritica pentru ruşinea umilirii Ungariei... 
Umilire pentru pierderea unui meci de fotbal... 

Am scris despre ecoul avut în Rupea, unde erau învăţători părinții 
mei, atunci. Şi despre valul de sinucideri la care se dedaseră ungurii. 
Şi ciudăţenia pentru acele timpuri: sinucigaşii nu se spânzurau (de 
“ruşinea” pierderii unui meci de fotbal), nu se înecau - ci se împuşcau! 
Or întrebarea de căpătâi era: cine avea arme, în acele vremuri când 
pentru un pistol ruginit găsit în fundul grădinii, erai băgat în puşcărie 
pentru “deţinere de arme”? Ei, cine: activiştii de partid, milițienii, 
securiştii... Care şi în raionul Rupea erau în majoritate zdrobitoare, 
unguri. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 158 


În privinţa nemților: au fost câteva mărturii ale câtorva germani 
din RDG despre cele trăite în timpul finalei (ascultată la radio fiindcă 
televiziune nici ei nu aveau - ca “ceilalţi”). Erau  tulburaţi şi după 
trecerea a câteva decenii de la eveniment - retrăiau acele clipe. O 
diferenţă - o nuanţă - tot era: cei din Germania de Vest ridicaseră capul, 
nu mai erau învinşii, umiliţii, culpabilizaţii, de-acum re-intraseră în 
rândul celorlalte naţiuni. Celor din Germania de Răsărit - cine pretin- 
dea că afectele nu au memorie? - le străluceau ochii de speranţa că nu 
fuseseră cu totul uitaţi şi abandonaţi Rusului. 

lată de unde rezultă magia fotbalului. Care nu este - orice ar 
pretinde unii - un sport ca celelalte. Nu, fotbalul nu este un sport 
obişnuit, ci reprezintă/este un război. Adevărat: luptă în faţă, cu adver- 
sarul, doar unsprezece “de-ai noştri”, însă în spatele lor, în jurul lor 
sunt mii, zeci de mii, sute de mii, milioane. 

Sporturile individuale: boxul, gimnastica, atletismul, nataţia; 
schiul - sporturi minunate, mobilizatoare, dar nu populare în sensul 
fotbalului. S-ar crede că este suficient ca un sport să fie practicat în 
echipă - da, baschetul, voleiul, hockeiul, însă nici unul nu poate sta 
alături de fotbal. 

Adevărat, fotbaliştii, în zdrobitoare majoritate intelectualmente 
sunt nişte vitei. Însă oamenii de cultură români nu sunt mai puţin boi. 
Iertare, voisem să spun: “oi. 


Joi 4 mai 2006 


Azi am depus la poştă un memoriu către senatorul Roger Madec 
- la recomandarea Mediatorului Republicii. 


Vineri 5 mai 2006 


Azi, la orele 12,00 (fix) un asistent al senatorului Roger Madec 
mi-a telefonat, anunţindu-mă că OFPRA ne va reda statutul de refugiat 
retras în decembrie 2005. 

Ce uşurare pentru familia noastră mult-încercată! 

Am terminat scrisoarea către Băsescu: 


Paris, 6 mai 200 
Domnului Traian Băsescu, 
Palatul Cotroceni, Bucureşti 
Domnule Băsescu, 


În 5 aprilie 2006, după ce Vladimir Tismăneanu îmi propusese - în 
numele Dvs. - să fac parte din Comisia prezidențială pentru cerce-tarea cri- 
melor comuniste în România, pregătisem o scrisoare de răspuns la scrisoarea- 
invitaţie. În primul rând ceream de la statul român reparaţii: restituirea 
cetăţeniei române, furate chiar înainte de a pleca din ţară (în 20 noiembrie 
1977); restituirea dreptului de a publica în România, furat de N. Manolescu 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 159 


prin editorialul “Adio, domnule Goma” din 1998, apoi prin campania de anti- 
semitizare a mea, organizată în 2005, în vederea obţinerii postului de amba- 
sador la UNESCO. 

După care treceam la chestiuni generale: 

În acel moment nu cunoşteam numele celorlalţi membri ai Comisiei, 
credeam însă că reuniți pentru a cerceta-clarifica istoria României din ultimii 
70 ani ne vom înţelege între noi, oricât de adânci fuseseră neînțelegerile ante- 
rioare. Drept care propusesem: 

- din Comisie, ca membri de onoare, să facă parte supraviețuitori dintre 
victimele comunismului: Gavrilă Ogoranu, plecat dintre noi între timp, şi 
minunata sa soţie (văduva lui Săbăduş, ucis în bătaie la Gherla, de către o 
“cunoştinţă” a mea: Goiciu), Vasile Paraschiv, Doina Cornea, Remus Radina, 
Cicerone loniţoiu, Ion Varlam şi alţii şi alţii câţi au mai rămas; 

- din Comisie să nu facă parte acei autodeclaraţi “membri eminenţi ai 
societăţii civile” care colonizaseră, de la 22 decembrie 1989, tribunele, pre- 
zidiile, balcoanele, platourile de televiziune, microfoanele, presa scrisă, pos- 
turile, bursele, pentru a ne explica nouă, neinformaţilor, nouă, naivilor cât şi 
cum şi pe unde “rezistaseră” ei comunismului: Blandiana, Liiceanu, Pleşu, 
Manolescu, Adameşteanu, Dan Pavel, Oişteanu, Jela, Stelian Tănase, Antohi, 
A. Mungiu, Pippidi... - lista era mult mai lungă. 

Motivele pentru care aceşti “directori de conştiinţă” nu aveau ce căuta 
într-o asemenea Comisie: 

- “trecutul de luptă anticomunistă” al lor: traficat post-festum, deci 
mincinos; 

- cunoştinţele lor de istorie în general, în special de istorie 
contemporană a României: nule, chiar dacă unii dintre ei se prezentau ca istorici. 


Domnule Băsescu, 

Această scrisoare a mea - pe hârtie - nu a putut pleca spre Dvs., pentru 
că invitația Dvs., scrisă, trimisă prin poştă (promisă prin V. Tismăneanu) nu 
a mai pornit înspre mine. 

Între 11 aprilie şi 14 aprilie a avut loc Marea Mişcare de Solidarizare 
Intelectuală (Română): “membrii de drept ai directoratului de opinie” din 
nefericita noastră ţară, profesioniștii în prelingerea de la un prezidiu la o 
comisie; de la un colocviu la o dezbatere-asupra, cu tot scaunul autoreparti- 
zat lipit de şezut(ă), aflînd că V. Tismăneanu îmi propusese şi mie participa- 
rea - chiar dacă uitase să menţioneze că încă din 21 septembrie 2005 cerusem 
înființarea Institutului pentru Studierea Terorii Bolşevice în România - 
au intrat în panică, s-au adunat, au dat mână cu mână, ca de obicei pe melea- 
guri mioritice şi tot pentru o cauză mizerabilă: expulzarea acelui ins care 
făcuse ceea ce ei nu făcuseră nici măcar în gând impotriva comunismului. 

Urmare: V. Tismăneanu (prost consiliat, dar cine să-i pedepsească pe 
foarte-proştii consilieri? - la urma urmei fiecare are consilierii pe care îi 
merită) a improvizat o “motivaţie” a anulării invitaţiei mie adresate - în 
numele Dvs., Domnule Băsescu - pretextul invocat: aş fi publicat - pe inter- 
net! - scrisori de-ale tatălui său! Ce explicaţie improvizată, ce invenție debilă! 

Pe când eram în relaţii cordiale (sic) V.T. îmi scrisese, nesimţitor la 
faptul că mă ofensează, mă răneşte: 

“Rolul Dvs: mai ales pe tema represiunilor, studentimea, intelectualii. 
Nu trebue sa scrielțli: ati scris ce trebuia scris. Acum vin expertii, comisia 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 160 


citeste, adauga, etc” (subl mea, P.G.) 

Am înghiţit jignirea, am reţinut sugestia. 

Chiar dacă nu mai fac parte din Comisie - vă propun: 

Cum tot mi-am pregătit seria de scrieri postume, o ofer spre tipărire 
editurii Institutului Cultural Român. Să înceapă cu cele două volume de 
Serisuri care adună articole, interviuri, conferinţe publicate în presa occiden- 
tală între 1971 şi 1978 - pe când eu mă aflam în România - apoi în exil, pre- 
cum şi cele din 1990 până în momentul de faţă. Presupunînd că îmi cunoaşteţi 
publicistica, vă rog să o recomandaţi lui H.R. Patapievici, director al 
Institutului şi membru al Comisiei. 

Domnule Băsescu, 

Scopul meu, este în primul rând al unui scriitor frustrat: 20 de ani 
(1970-1990) am fost interzis în ţară, deci samizdatizat; de la acţiunea extrem 
de colegială a lui N. Manolescu, am evoluat..., devenind, în România Liberă, 
un scriitor român internetizat; 

În al doilea rând țelul urmărit este unul pedagogic: 

Niciunul dintre membrii Comisiei nu cunoaşte Istoria Contemporană a 
României: Sorin Alexandrescu, deşi înalt specializat în prinderea prin sche- 
me şi săgeți a geniului lui Faulkner, N. Manolescu, strălucit recenzent al 
cărţilor de ficţiune şi harnic autor de manuale îndrumătoare-spre-îndărăt, ca 
Literatura română de azi. 1945-1965 - nu au nici o idee despre Istoria Ţării 
lor (dacă ar fi avut una cât un bob de muştar, N. Manolescu nu ar fi luat lui 
I. Iliescu, imediat după Mineriada Sângeroasă din 13-15 iunie 1990 interviul 
legitimator al ilegitimului cu mâinile pline de sânge, numit de el “Omul cu o 
mare”); la fel S. Antohi: el este “istoric al ideilor”, nicidecum al faptelor şi al 
suferințelor românilor; Mihnea Berindei, turcolog emerit, rămâne autor al 
unui studiu despre vămile turceşti, nu despre secolul al douăzecelea la româ- 
ni; cât despre Al. Zub el s-a specializat în Xenopol, în Kogălniceanu, în 
Pârvan - din care nu a mai ieşit, deci nu are idee, de pildă, despre 
“întâmplările” din timpul celui de al Doilea Război Mondial. 

În aceste decenii din urmă am constatat cu tristeţe, cu îngrijorare, cu 
oroare: românii noştri se află în relaţii conflictuale cu ceea ce se cheamă 
Istorie - deci memorie: 

Neistoricii sunt “imuni” la cronologie, pentru ei timpul este... o negli- 
Jabilă, un accident: ce contează, la scara secolelor, că, de pildă, 28 iunie 1940 
a fost înainte de 22 iunie 1941 ?, sunt sigur, nu după? şi dacă a fost înainte, 
la ce ne slujeşte, azi: anulează prezentul mizerabil ?; dintre scriitorii români 
doar Eminescu şi Sadoveanu au cinstit istoria cum se cuvine, pentru cei 
apăruţi după 1944 - conjuncturiştii din care ne-am făcut maeştri de gândire şi 
de “creaţie” - istoria a reprezentat “un domeniu” în care erai obligat să te 
documentezi (ca în siderurgie, în piscicultură, în arpagicultură), iar tinerii 
care voiau să devină istorici, din spaimă-de-clasă, provocată de teroarea lup- 
tei-de-clasă, alegeau perioadele cele mai îndepărtate în timp, ca să nu care 
cumva să calce în groapa prezentului care putea duce drept la puşcărie. 

Cât despre acea constantă etică necesară în studiul istoriei - nici vorbă: 
dacă etica era exclusă din estetică (astfel realizîndu-se îngheţata fiartă speci- 
fică României bolşevizate de prietenii noştri luminători veniţi de la Răsărit pe 
tancurile ruseşti în 1944, numită: “rezistenţă prin cultură”), ce să caute în 
istorie, considerată ştiinţă pură şi dură...? 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 161 


Domnule Băsescu, 

Vă propun să facem noi, neistoricii, alfabetizarea istoricilor români din 
Comisia cu pricina. 

Sunt convins: bibliografia oferită de volumele Serisuri le va fi bene- 
fică: le va oferi câteva noțiuni elementare de istorie şi de morală în aborda- 
rea istoriei. Totodată va fi folositoare şi urmaşilor, neamu-rilor lor: fii, 
nepoti, strănepoți şi mai ales cumnate : aceştia/acestea vor afla, în sfârşit, ce 
este aceea Istorie a României Contemporane şi cu ce se mănâncă ea. 

Cu încredere, Paul Goma 


După ce a fost instalată pe internet am observat vreo 3-5-multe 
greşeli. 


Duminică 7 mai 2006 


Ieri, după ce am pus la cutia poştală (şi) scrisoarea către Băsescu, 
m-a trăznit o linişte, o pace încă necunoscute; care ar fi putut să mă 
sperie: pentru mine liniştea, pacea semnificînd sfârşitul; moartea. 

Ei bine, spre disperarea bunilor mei prieteni-şi-colegi: nu. 

Nu era o linişte... totală, generală, ci una... parțială, dar cât de 
binefăcător-cuprinzătoare! 

Provenea - am înţeles mai târziu - din uşurare; introducînd plicul 
în fanta cutiei poştale pe care scria: ETRANGER (nu îl expediasem cu 
aviz de primire, avea să ajungă unde trebuie aşa cum ajunseseră şi 
scrisorile adresate lui Ceauşescu, acum aproape 30 ani, tot aşa: puse- 
la-cutie, dar în Drumul Taberii), simţisem că încheiasem o etapă, un 
capitol - o carte: cartea-cu-Băsescu. 

Cum era? Cum să fie: ca o carte: nici rea-rea, nici bună-bună. Dar 
adevărată. Dar a mea - o şi semnasem cu numele meu. O scrisesem şi 
pe asta. 

Şi eram mulţumit - iată, am mai găsit un cuvânt potrivit. 

Mulţumit - şi ruşinat. Că făcusem ce făcusem şi mă... 
sustrăsesem, ca să mă exprim ca ei. Adică mă prefăcusem că vom lucra 
împreună, dar ajuns la ieşirea din sat, le zisesem: 

«Mergeţi înainte, băieţi, că mergeţi bine...» 

În fine, nu chiar aşa, dar cam aşa-cumva. 

Adevărul fiind că ei mă dăduseră afară; eu fusesem de-al lor preţ 
de o săptămână, nu mai mult! 

Dar ce uşurare!, ce binecuvântare!, eram din nou ne-încadrat, ne- 
aparţânător, un “individual”, ce mai vorbă lungă. De-acum puteam 
(iarăşi) să mă dau cu capul de primul zid întâlnit până făceam gaură şi 
nimeream în celula vecină... 

Sigur: am cam visat (ca să mă ardelenesc şi eu) din 5 aprilie, când 
V. Tismăneanu mi-a scris ce mi-a scris... Am visat că, în sfârşit, a 
venit momentul dreptății: cei care ne-au chinuit, ne-au umilit, ne-au 
înfometat, ne-au torturat, pe atâţia i-a omorît vor plăti pentru crimele 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 162 


lor. Desigur, nu ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte, fiindcă noi nu 
suntem ca ei, noi cultivăm alte valori (iar dintre cele creştine, în niciun 
caz cea care-ţi şopteşte să-ţi oferi şi celălalt obraz întru pălmuire), dar 
ca să se ştie: X, Y, Z, au făcut crime şi chiar dacă încă mai trăiesc, noi 
nu-i vom condamna la moarte (pentru moarte de om), ci la viaţă-în- 
ruşine. Şi mai ales, mai ales: această “judecată” să fie făcută publică: 
să afle copiii, nevestele, nepoţii, strănepoţii că X, Y, Z fuseseră crimi- 
nali; că traiul bun le fusese asigurat de crimele criminalilor familiilor 
lor - în timp ce ne-securiştii “duşmanii poporului” crăpau de foame, de 
neîngrijire, de ne-drepturi - ca să nu mai vorbim de familiile lor alun- 
gate din case, adesea din localitate, cu interdicţie pentru copii de a face 
studii superioare - acel trai bun fusese plata-sângelui-vărsat. Că ei, 
“patrioţii” activişti, securişti îşi hrăniseră familia cu sucul vieţii victi- 
melor lor, nevinovate. 

Ei, da: vise-de-noapte, taică. 

Vise-de-noapte, maică. 

Poate că e mai bine aşa - că m-a-dat-afară-Volodea-Tismăneanu! 
Nici nu şi-a dat seama că-mi face un bine: 

Dacă aş fi ajuns în Comisia aceea - şi eu, printre mulţi alţii - să 
votez pentru pedepsirea vinovaţilor de dezastrul ţării (preiau sintagma 
bolşevicilor din 1944-45) - cu ce inimă aş fi făcut-o? Uite, admitem 
prin absurd că i-aş avea în faţă şi “la mâna mea” pe maiorul Buzescu 
şi pe căpitanul Paszty, cei care i-ai chinuit, i-au umilit, i-au torturat în 
1949 pe oamenii din Buia (ca să-i sperie, încât să intre în colhoz), 
printre ei şi pe mama şi pe tata... Aş fi eu în stare să-i dau măcar o 
palmă lui Paszty (citeşte: Pasti, tatăl lui Vladimir Pasti, politolog şi e1)? 
Dacă ziceam că mai trăia Goiciu, criminalul, ucigaşul, torţionarul - aş 
putea să-i ard un şut în coaie? Sau lui Pleşiţă, un dos de labă peste bot? 

Nu mă grăbesc să spun: “nu”. Fiindcă mi-e ruşine. Mi-ar fi ruşine 
fiindcă... s-ar crede că doar de frică nu dau înapoi. 

Şi nu (doar) de frică. 

Atunci de ce? 

Dac-aş şti... 

Mă simt bine, în mine, cu mine, aşa: fără a şti limpede de ce... 

P.S. M-am trezit din somn ca să notez o impresie: 

Impresia, presupunerea, teama-că... are contururi precise, vorba 
marelui prozator Mihail Diaconescu (“Visele au...”): 

Aceste două tentative - haotice, meschine - de a face, în sfârşit 
“procesul comunismului” nu vor putea duce la un rezultat. Motivele 
sunt două (dacă am mai scris, nu-i nimic, să fie scris de o sută de ori): 

- guvernanţii actuali nu au nici un interes să li se umble pe la 
biografie - că “bibliografie” tot nu au. Băsescu? - dar el a declarat că 
în comunism a dus-o bine - apoi a cerut “probe” pecumcă comunismul 
ar fi făcut rău oamenilor; 

- EU: ori că România va intra, ori că ba, funţionarii bruxellezi nu 
vor să fie încurcaţi cu altfel de “dosare” decât cele comandate de ei. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 163 


Atitudinea lor - mult influenţată de Pierre Moscovici, fiul tovarăşului 
Sergiu - să nu se piardă în “detalii” ca procesul comunismului (vezi-l 
pe Prodi: chiar dacă nu mai este acolo, a lăsat moştenire slugărnicia 
unsuroasă faţă de comunism şi faţă de ruşi); 

- israelienii (inventatori şi răspânditori ai bolşevismului, auxiliari 
feroci ai sovieticilor - să fie arătaţi cu degetul ca vinovaţi, dacă nu puşi 
la zid?) ; americanii - mai ales când ambasadorul lor este Tauber, iar 
nevastă-sa, zice-se este de origine română; cum să permită ei, mă- 
nţelegi, să-i lase pe români să condamne comunismul, când asta ar 
însemna să fie condamnaţi evreii bolşevici şi bolşevizatori ? Apoi dacă 
sar aşchii în bătătura unchiului Sam, ca de pildă bombardamentele 
sălbatice ale civililor români în aprilie 1944 - dacă aş face parte şi eu 
din comisie, aş putea trece peste crima împotriva omenirii petrecută în 
4 aprilie în Gara de Nord a Bucureştiului, unde au fost sfârtecaţi de 
bombele americani mii de basarabeni şi de bucovineni refugiaţi din Est 
(taman ca la Dresda - un an mai târziu)? Aş fi putut tăcea dispariţia - 
citeşte: moartea - unchiului meu Ignat Goma? Apoi, tot legat de ame- 
ricani: aş fi putut să înghit şi să tac alianţa americano-rusească în tim- 
pul războiului, mai ales consecinţele ei asupra ţărilor din Estul Europei 
şi a oamenilor - refugiaţi, dezertori - care fuseseră urcați cu forţa în tre- 
nuri cu destinaţia: Siberia? 

De ce-aş fi trist?... 

Nefericirea este că am de ce. Odoratul nu mă înşeală. 


Luni 8 mai 2006 


Surpriză: “Ziua” publică Scrisoarea către Băsescu, înecată într-un 
comentariu (autor: G. Damian). Întru “compensație”, unul Hoandră 
îmi încolţeşte nădragii, ironizîndu-mă gros, ca pe la ei, pe meleaguri. 

M-au invitat cei de la Braşov să-fac-parte. Voi face. 


O veste bună: Mario Cugno îmi scrie că Arta refugii va apărea la 
toamnă, în traducerea lui, la Voland Edizioni, Milano. 


Marţi 9 mai 2006 


Veste proastă - pentru cei care îşi rezemaseră speranţa de 
Băsescu: a fost internat pentru operaţie la Viena. Gândacii, guzganii 
fojgăie - în vederea ocupării scaunului părăsit. Monument de analfabe- 
tism: consilierul prezidenţial Adriana Săftoiu. În loc să comunice în 
zece cuvinte ce era de comunicat, ea a produs patruzeci şi două (le-am 
numărat! ), din care s-a înţeles că nu are ce căuta printre fiinţele vorbi- 
toare - iată: "Foarte multe detalii nu pot sa va ofer, dar pot sa va spun 
cu siguranta ca, din pacate, presedintele nu are la dispozitie foarte 
mult timp in acest sens si va trebui sa ia o decizie, impreuna cu 
medicii, destul de repede"(subl. mea). 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 164 


Altă veste proastă: palestinienii sunt sufocaţi, gâtuiţi de israelieni 
- prin foame. Şi nimeni nu ridică glasul să arate că banii pe care 
Israelul “îi reţine” ca represiune împotriva Hamas-ului, nu constituie 
vreun ajutor, vreun dar, ci sunt banii palestinienilor, fructul trudei lor, 
ca sclavi pe propriul pământ furat, “administrat” de Israel. Când spun 
“nimeni” nu mă gândesc la americani, tot atât de criminali în compor- 
tament ca şi israelienii. 


Cineva din America de Sud îmi trimite bibliografie: 


“Într-o scrisoare adresată preşedintelui Băsescu prin intermediul 
Asociaţiei „15 Noiembrie 1987“ Braşov, Paul Goma îi desfiinţează pe mem- 
brii „Comisiei Tismăneanu“ de cercetare a ororilor comunismului din 
România 

Într-o scrisoare trimisă sâmbătă, prin e-mail, Asociaţiei „15 Noiembrie 
1987” Braşov pentru a fi înmânată preşedintelui Băsescu după citirea ei la 
cea de-a patra întrunire a Rezistenței Anticomuniste Româneşti, Paul Goma 
îi desfiinţează moral, în bloc, pe membrii „Comisiei Tismăneanu”, înfiinţată 
recent de şeful statului pentru cercetarea ororilor regimului comunist din 
România. Invitat inițial, în aprilie a.c., să facă şi el parte din această comisie 
- după ce, în septembrie 2005 ceruse zadarnic înfiinţarea unui Institut pentru 
Studierea Terorii Bolşevice în România — Goma susţine că a fost „expulzat” 
din ea de către „acei autodeclaraţi «membri eminenţi ai societăţii civile» care 
colonizaseră, de la 22 decembrie 1989, tribunele, prezidiile, balcoanele, pla- 
tourile de televiziune, microfoanele, presa scrisă, posturile, bursele, pentru a 
ne explica nouă, neinformaţilor, nouă, naivilor, cât şi cum şi pe unde «rezis- 
taserăy ei comunismului: Blandiana, Liiceanu, Pleşu, Manolescu, 
Adameşteanu, Dan Pavel, Oişteanu, Jela, Stelian Tănase, Antohi, A. Mungiu 
Pippidi... lista e mult mai lungă.” 

“După ce punctează „Motivele pentru care aceşti «directori de 
conştiinţă» nu aveau ce căuta într-o asemenea comisie: «trecutul de luptă» 
anticomunistă al lor — traficat post-festum, deci mincinos; cunoştinţele lor de 
istorie în general, în special de istorie contemporană a României — nule, chiar 
dacă unii dintre ei se prezentau ca istorici”, Paul Goma concluzionează, în 
acelaşi registru, că toţi aceşti «membrii de drept ai drectoratului de opinie» 
din nefericita noastră ţară, profesioniștii în prelingerea de la un prezidiu la o 
comisie, de la un colocviu la o dezbatere-asupra, cu tot cu scaunul autorepar- 
tizat lipit de şezut (...) au intrat în panică, s-au adunat, au dat mână cu mână, 
ca de obicei pe meleaguri mioritice şi tot pentru o cauză mizerabilă: expulza- 
rea acelui ins care făcuse ceea ce ei nu făcuseră nici măcar în gând împotri- 
va comunismului!” După care, în finalul scrisorii, Goma îi face preşedintelui 
Băsescu şi o propunere: „să facem noi, neistoricii, alfabetizarea istoricilor 
români din comisia cu pricina”, punându-i la dispoziţie, în acest scop, volu- 
mele sale intitulate „Scrisuri”, „bibliografie ce le va oferi câteva noţiuni ele- 
mentare de istorie şi de morală în abordarea istoriei (...) şi le va fi folositoa- 
re pentru a afla, în sfârşit, ce este aceea Istorie a României Contemporane şi 
cu ce se mănâncă ea.” (Adrian Popescu)” 


Probabil autorul textului este şi el scriitor, altfel ar fi citat şi 
câteva nume pomenite de mine: Sorin Alexandrescu, Nicolae 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 165 


Manolescu - mai ales. 
Aşa se face informarea în România: ca pe timpul lui Ceauşescu şi 
Dej: selectiv, tovarăşi! 


Miercuri 10 mai 2006 


Flori Stănescu a terminat de cules cele 20 articole lipsă din vol I. 
din Serisuri. Lăudată să fie! 


Consemnez “bibliografia” primită ieri: 
În “Ziua” de ieri, 9 mai articolul “Iliescu KGB”: 


“Disidentul rus Vladimir Bukovski, prezent la reuniunea Rezistentei 
Romanesti Anticomuniste de la Brasov ca invitat special al Asociatiilor Civic 
Media si "15 Noiembrie 1987", a declarat, ieri, ca detine documente care 
atesta ca planurile revolutiilor din estul Europei au fost intocmite la 
Moscova. Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a apreciat chiar ca "Ion 
Iliescu este bun pentru Romania!". (...)Vladimir Bukovski a precizat ca 
documentele pe care le detine demonstreaza ca planurile revolutilor din estul 
Europei de la sfarsitul anilor '80 au fost intocmite la Moscova. "In octombrie 
1988, Mihail Gorbaciov a ordonat Biroului politic al PCUS sa pregateasca 
planul pentru schimbarile din estul Europei, am aceste documente. Intreaga 
idee a revolutiilor apartine planului sovietic. Am gasit decizia Biroului 
Politic al PCUS in acest sens", a declarat Bukovski.(...) 

“Internetul, piedica in calea refacerii URSS (sublinierea mea) "Daca 
Romania nu reuseste sa scoata comunistii din spatiul public pentru 5-6 ani o 
sa dispara ca natie. Comunistii oricum nu vor muri daca se retrag o perioada 
in afacerile private. Daca nu reusim sa impiedicam reorganizarea comunis- 
tilor intr-o Mafie in fostul bloc sovietic sansele de supravietuire sunt foarte 
mici", a declarat Vladimir Bukovski. Disidentul rus a mai subliniat: "La ora 
actuala, in Rusia la conducere se afla esalonul al doilea al KGB care incear- 
ca sa refaca Uniunea Sovietica. Aceasta nu se poate intampla deoarece URSS 
a putut supravietui doar intr-un vid informational, iar in ziua de azi Internetul 
reprezinta cea mai importanta piedica pentru refacerea URSS". 


Această informaţie îmi vine ca o cataplasmă: vasăzică internetul, 
sireacu”, el ne mai scoate din anonimatul bestialist... 


(...)“ Florin Postolache; Comunismul inca subzista. Presedintele 
Asociatiei "15 Noiembrie 1987" Brasov, Florin Postolache, a subliniat in 
discursul pe care l-a sustinut ieri: "Comunismul inca subzista, rezidual, in 
societatea romaneasca, inclusiv in mediul politic. Condamnarea comunismu- 
lui a fost respinsa pana in prezent de reprezentantii statului". 

“Paul Goma, rezistenta morala 

Presedintele Asociatiei "15 Noiembrie 1987" Brasov a subliniat ca 
"Rezistenta morala izolata poate totusi functiona, cum spunea unul dintre cei 
mai celebri disidenti anticomunisti polonezi, Bronislaw Geremek, <<aseme- 
ni unui fir de nisip ajuns in mecanismul intern al unei masinarii vaste dar vul- 
nerabile>>. Acest fel de intransigenta morala este aproape absenta in 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 166 


Romania cu, probabil, o singura exceptie notabila: Paul Goma. In 1977 scrii- 
torul roman scrie o scrisoare de solidaritate cu miscarea Carta 77 din 
Cehoslovacia, incercand sa solidarizeze publicul romanesc cu <<oameni 
reprimati de acelasi Rau>>. Reactia Securitatii a fost extrem de dura, Paul 
Goma si familia sa fiind izolati, torturati si, intr-un final, expulzati din tara". 


Acest text a avut o audienţă importantă: 143 intervenţii. Credeam 
că, trecînd timpul, se ameliorează... românii participanţi la forum. 

Da de unde! Şi mai ignari, şi mai analfabeți, şi mai bădărani, 
şi mai neamuri-proaste: se bagă, nu citesc “tema” - doar nu au venit la 
şcoală! - nu ştiu despre ce este vorba şi nu-i intereseză, îşi râgâie 
“mesajul propriu-şi-personal” - şi se cară. 

Am ales doar câteva mostre de românitudine: 


“De la: DanBruma ([email protected])Data: 2006-05-09 12:43:46 , IP: 
212.103.9... Bukovski ! Si de fapt cum va disparea poporul roman, ca tipul 
nu prea a dezvoltat in speech-ul lui. 


“De la: Arogantu' din Cornu Tartasestilor ([email protected]) Data: 2006-05-09 
12:53:55 , IP: 82.78.83... Re: Bukovski !Presupun ca voia sa sugereze ca ne 
vom transforma intr-o natie de mafioti, ca sa putem supravietui ! Tot asa cum 
- pentru a supravietui comunismului, ajunsesem sa-l mimam atit de bine incit 
azi nu mai sintem in stare sa deosebim activistul comunist de un simplu 
"membru" ! 


“De la: PANTAGRUEL ([email protected]) Data: 2006-05-09 12:02:01 
, IP: 62.49.15... Bukovski, acest Brucan al URSS - desi n-a venit pe tanc. 
amandoi dizidenti, amandoi mafalde ale comunismului, atotstiutori, profeti. 
Sigur, Bukovski e un anticomunist convins pe cand Brucan e un stalinist de 
formatie, un scanteist abject al anilor 50, dar acum la batranete se intalnesc si 
regasesc. 


“De la: Ratacitul (...(Olycos.com)Data: 2006-05-09 18:23:55 , IP: 
24.201.203...Combateti mai, hai hai!(...)Cic-a venit unu, Buca si nu mai stiu 
cum "ski" sa prezica nici mai mult nici mai putin decat soarta porului roman. 
In calitate de client al unui spital de boli nervoase avea rarul privilegiu de a 
intercepta (telepatic?) convorbiri intre mai marii si mai micii lumii. Tone de 
documente, sublime, dar care lipsesc cu desavarsire, fiind toate dosite in min- 
tea-i vizionara. Intre doua invitatii la cazare moca si mancare aleasa, ce-a mai 
descoperit clarvazatorul nost? Ca-n '89, Gorbaciov deja luase decizia inlatu- 
rarii lui Ceausescu. Tiii, ce noutate!(...)Aizi ba, ce zice toa'su Buca de la 
Centru, cica Iliescu-i KGB-ist. Ioi, ioi si iar ioi, ce viitor avem noi! In final, 
Huo Iliescu! (...) In direct de la spitalul 9, istoria v-o spunem voua! 


“De la: Virgil Ciuca din Jacksonville (...)Re: Bukovski, acest Brucan al 
URSS- desi n-a venit pe tanc. Nu vreti sa detaliati legatura intre Bukovschi, 
Brucan si Tismaneanu !(...) Deci sa ne lase. Ca Iliescu, cu toate defectele lui 
pe care nu le neaga nimeni, ne-a bagat in NATO si a contribuit serios sa ajun- 
gem si in UE. Ce sar ii sar toti la beregata acuma? Apropos, eu l-am votat. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 167 


Acesta este halul. “Răspunsul” tipic românesc - la întrebarea 
normală: «Cum, nu ştiai cutare lucru...?”) el: «De unde vrei să-l ştiu? 
Mi-ai dat tu vreo carte, vreun ziar din care să cetesc?y 


Un al doilea text, tot de V. Roncea şi G. Damian semnat: 


“Nürnberg pentru comunisti 

“Principalii actori ai rezistentei anti-comuniste din Romania au fost dati 
la o parte din mascarada de proces a comunismului care se desfasoara in pre- 
zent. Membrii rezistentei armate anti-comuniste din munti, Paul Goma si 
aderentii cinstiti ai miscarii sale, cum ar fi Vasile Paraschiv, reprezentantii 
muncitorilor care s-au revoltat impotriva comunismului inainte de 1987 nu 
fac parte din nici-una din comisiile si institutele infiintate recent pentru 
condamnarea comunismului. Nici in Comisia prezidentiala pentru condam- 
narea comunismului - condusa de Vladimir Tismaneanu - nici Institutul 
National pentru Investi-garea Crimelor Comunismului in Romania - aflat sub 
autoritatea primului-ministru - nu au numit in componenta reprezentati ai fos- 
tilor luptatori anti-comunisti, au remarcat ieri, participantii la cea de-a IV-a 
intrunire a Rezistentei Romanesti Anticomuniste. 

“Ca atare, Asociatia "15 noiembrie 1987" Brasov a anuntat ieri infiinta- 
rea unui Centru al Rezistentei Anticomuniste la Brasov, care sa adaposteas- 
ca o expozitie permanenta, sa editeze lucrari stiintifice si o publicatie, sa 
organizeze conferinte si seminarii, sa gestioneze o baza de date si sa realize- 
ze un portal Internet care sa puna in legatura toate organizatiile si institutiile 
anticomuniste. Centrul va servi ca alternativa a societatii civile la hibridele 
Palatelor Cotroceni si Victoria. 

“(...)Memorial pentru Ogoranu 

“Asociatia 15 Noiembrie 1987 si-a exprimat regretul pentru disparitia 
badiei Ion Gavrila Ogoranu. Acesta urma sa participe la manifestarea de la 
Brasov de ieri si urma sa fie decorat pentru activitatea sa meritorie. Asociatia 
15 Noiembrie 1987 va promova ideea organizarii la Brasov a unui memorial 
"Ion Gavrila Ogoranu", iar Centrul Rezistentei Anticomuniste va purta 
numele sau. 

“Asociatia 15 Noiembrie 1987 si-a dorit prezenta Presedintiei sau 
macar asumarea patronajului presedintiei dar din pacate nu a primit nici un 
raspuns la invitatie. "Ni se pare nepotrivita incredintarea de incredere, auto- 
ritate si resurse unor persoane care provin din randurile nomenclaturii comu- 
niste, utilizati si de Ion I. Iliescu - cum ar fi V. Tismaneanu - pentru analiza- 
rea Comunis-mului, cand era la indemana un Paul Goma sau, pana recent, un 
Gavrila Ogoranu. Este o sfidare a bunului simt", se arata intr-un comunicat 
de presa.(...) 

“Procesul comunismului 

“Participantii la Intrunirea Rezistentei Anti-comuniste de la Brasov au 
solicitat in rezolutia citata organizarea unui adevarat proces al comunismului: 
"Intrunirea Rezistentei Romanesti Anticomuniste din Brasov condamna orice 
forma de organizare politic-statala a comunismului si cheama societatea civi- 
la romaneasca pe urma unei idei enuntate atat de cunoscutul disident rus 
Vladimir Bukovsky cat si de Paul Goma, la un efort de organizare institutio- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 168 


nala a unui proces al comunismului pe modelul Niirenberg”. 

“Monopolul asupra adevarului 

"Comunismul isi asuma, sub orice forma apare el, pretentia asupra 
monopolului adevarului persecutandu-i pe toti cei ce nu se lasa integrati in 
acest <<adevar>>. In numele utopiei egalitatii si a fericirii universale comu- 
nistii au ucis si torturat milioane de oameni, au distrus societati, culturi si 
economii lasand in urma modernizari esuate si contorsionate si populatii 
intregi mutilate spiritual, cultural si economic", se arata in rezolutia de la 
Brasov.(...) 

“In aceleasi documente comunismul este definit ca fiind un rau esential: 
"Parerea conform careia ideea comunismului e una ce tine de un superior 
umanism, crimele fiind doar rezultatele unei gresite manipulari sau imple- 
mentari ale ideii este fie cinica, fie naiva. Comunismul este o maladie - 
<<ciuma rosie>> - care a afectat mai bine de un secol continente intregi. 
Functionand ca un sistem para-religios pe fundamente profund anticrestine, 
acest experiment ideologic a dus la dezastru social, economic si cultural. 
Teoria comunista a disparitiei statului se transforma, in fapt, in realitatea 
dominatiei unei oligarhii ideocratice ce foloseste dupa plac toate instrumentele 
unui stat devenit totalitar”. 

“Parazitul comunist 

“Rezolutia luptatorilor anti-comunisti de la Brasov subliniaza ca: 
"Odata ajunsi la putere, comunistii, de oriunde ar proveni ei, au folosit aceea- 
si metodologie: deportari in masa, masacre, amihilari ale elitelor popoarelor, 
reprimarea minoritatilor, distrugerea bisericilor etc. Regimul comunist nu 
poate exista fara aceste masuri, destinate sa paralizeze orice institutie sociala 
autonoma, sa demoralizeze spiritul public, sa corupa orice forma de demni- 
tate individuala, sociala, etnica sau religioasa si sa subjuge societatea pe care 
o paraziteaza. De aceea orice sistem comunist are ca principala activitate o 
lupta continua si fara mila impotriva <<dusmanului de clasa>> adica a orica- 
rei forme sociale autonome, a oricarei solidaritati morale ce ar putea sa apara 
in randurile populatiilor supuse fara voia lor ideologiei <<fericirii universa- 
le>>. Homo sovieticus - omul nou comunist, reprezinta incercarea de infrin- 
gere a fiintei si a intelesului dumnezeiesc din lume. Avem nevoie de o justa 
analiza si intelegere a acestui fenomen, avem nevoie de o judecata clara, apli- 
cata, pornita dinspre societatea civila si academica care sa ofere o perspecti- 
va interdisciplinara ferita de orice inferente ideologice, <<de stat si de par- 
tid>>". 


Acest text - atât de important - oricum, mult mai important decât 
“Iliescu KGB” a întrunit... 4 (patru) comentarii, toate lipsite de 
semnificaţie. 

În schimb, ca o compensație... iată, din “Cotidianul”, un articol 
al lui O. Paler - îl copiez în întregime, să rămână măcar aici!, cu tot cu 
replicile primite: 


“Au existat si romani in Romania 
Octavian Paler 
“Nu stiu daca numele lui Ion Gavrila-Ogoranu va figura in sinteza ceru- 
ta de d-l Basescu pentru a se convinge ce crime a comis comunismul in timp 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 169 


ce Domnia sa se afla pe mare. 

“L-am cunoscut bine pe Ion Gavrila-Ogoranu, disparut, recent, cu dis- 
cretie dintre noi (caci altele sunt „modelele“ contra-istoriei pe care o traim 
azi, favorabila toapelor cu bani si politicienilor cu obraz gros). De cate ori 
venea in Bucuresti, trecea si pe la mine pe-acasa. Depanam amintiri, fiind 
nascuti in sate invecinate. Imi povestea ce mai gasise, la CNSAS, in dosare- 
le masive pe care Securitatea le intocmise despre „banda lui Gavrila“ ce 
actionase in muntii Fagarasi intre 1948 si 1957. 

Nu se lauda cu ceea ce demonstrasera partizanii (intre care s-a aflat si 
cineva din Lisa): ca in Romania au existat si romani (nu numai ei, evident) 
pentru care n-au intrat in „specificul“ nostru nici blestemul din „Miorita“, 
nici tarele lumii lui Caragiale. De fapt, nu se mira foarte tare ca lupta lor, 
idealista si tragica, era (cum este si azi) ignorata. Intelegea foarte bine de ce 
oficialilor postcomunisti nu le pasa (cum nu le pasa nici azi) ca prima rezis- 
tenta anticomunista (una armata), din tarile ocupate de Stalin, a avut loc in 
Romania. Intelegea si talcul acestei nepasari, deloc straina de mitul „mama- 
ligii“ care ar fi explodat abia in decembrie 1989. Ion Gavrila-Ogoranu o 
spune foarte explicit undeva in finalul volumului al doilea din „Brazii se 
frang, dar nu se indoiesc“. Doar „o clipa (zice el despre „e1“) si-au pierdut 
cumpatul cand caruta comunismului, pe care o considerau vesnica, s-a sfara- 
mat. Apoi, s-au dezmeticit si s-au regrupat, convinsi ca tot lor le revine sa 
construiasca si capitalismul“. 

Ceea ce intelegea mai putin, adica ezita s-o faca (desi unul din capito- 
lele cartii sale are un titlu lamuritor: „In tara noastra exista mai multe cozi de 
topor decat topoare“), era altceva. Oare comunismul s-a servit de niste 
metehne nationale sau doar le-a stimulat? 

Il obsedau niste „intamplari istorice“ si se intreba daca au fost simple 
„intamplari“. Il citez: „L-au vandut propriii lui capitani pe Tudor, dandu-l 
legat pe mana eteristilor, sa-l arunce intr-o fantana! 

L-au vandut cei de-un neam pe Horea pentru cativa arginti, ajutand 
catanele sa-l prinda. L-au alungat pe Balcescu ca sa piara in strainatati, intr- 
o groapa comuna. L-au lasat pe lancu sa cutreiere satele, sa-si gaseasca 
moartea pe o banca, in ploaie si-n vant. L-au parasit pe Eminescu intr-o casa 
de nebuni, pentru a fi ucis cu o caramida in cap“. 

Intr-o zi, venind de la CNSAS mi-a aratat un xerox al unui document 
despre care vorbise in carte. Era o „cerere“ trimisa Securitatii in 1979, la doi 
ani dupa ce Securitatea il pusese in „libertate controlata“ pe Ion Gavrila- 
Ogoranu. lata cum suna cererea: „Noi, locuitorii comunei Santimbru, satul 
Galtiu, cetateni devotați ai Republicii Socialiste Romania, va rugam sa muta- 
ti din aceasta localitate pe numitii lon Gavrila si Ana Gavrila, fiind foarte per- 
iculosi. lon Gavrila a fost bandit in munti, luptand impotriva oranduirii 
noastre socialiste, iar sotia lui este vaduva doctorului Petru Sabadus, dusman 
al poporului si mort la inchisoare“. 

Motivul acestei „cereri“ nu era unul „ideologic“. Cativa consateni voiau 
sa puna mana pe casa in care locuia familia Gavrila! Si au ales o cale care li 
se parea mai sigura, gasind sprijinitori inclusiv printre vecini! Dupa asa ceva, 
e chiar incredibil ca un om care a dormit in munti, opt ani, cu mana pe pusca 
si a fost cautat de Securitate, direct si prin intermediari, alti douazeci, pana ce 
din cauza unei „vanzari“ a fost prins, se multumeste sa se intrebe: „Sa nu 
doresti uneori sa nu mai fii, sa nu mai vezi si sa nu mai auzi nimic?“ Si isi 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 170 


raspunde: „Cine a prezis o mlastina a deznadejdii in istoria acestui popor a stiut 
ce-a prezis!“ 

Moartea lui lon Gavrila-Ogoranu a fost anuntata numai de doua ziare: 
„Ziua“ si „Cotidianul“. Nu stiu daca numele lui va figura in sinteza ceruta de 
d-l Basescu pentru a se convinge ce crime a comis comunismul in timp ce 
Domnia sa se afla pe mare, cu ospatar personal. Alaturi de martiriul unor 
Mircea Vulcanescu sau George Bratianu si al tuturor celor care au ajuns in 
iadul puscariilor comuniste, de unde multi nici n-au iesit, rezistenta armata 
care a patat cu sange muntii Romaniei, dar i-a si legat de un sentiment nu 
foarte raspandit la noi, cel al onoarei („cerem iertare tarii ca am cutezat sa 
luptam si sa murim pentru ea“ e concluzia marturiilor lui lon Gavrila- 
Ogoranu), ma determina, azi, sa-mi pun mai multe intrebari. Nu cumva, pen- 
tru a ne acoperi propriile lasitati, ne grabim sa ignoram modelele care ne-ar 
putea rusina? Probabil, nu ne e dat tuturor sa putem spune „brazii se frang, 
nu se indoiesc“, dar, macar, sa-i admiram pe cei care au putut sa si creada, nu 
s-ar cuveni? Sau „aluatul“ din care au fost alcatuiti oameni ca Ion Gavrila- 
Ogoranu nu mai exista? 

Ma framanta si alte intrebari (la care nu stiu daca poate raspunde vreo 
„comisie“!) de cand vad, ingrozit, cum ne traim libertatea si ce forme ia 
„democratia“ pe malurile Dambovitei. Oare eram integri sufleteste cand 
teroarea a inceput sa schilodeasca destine si mentalitati? In ce masura „a doua 
politie“, frica pe care contau cei ce ne-au infricosat, a colaborat, involuntar, 
cu comunismul? Nu cumva mai important decat ce a facut istoria din noi e 
ceea ce am facut noi cu ceea ce a facut istoria din noi?” 


Şi iată câteva comentarii de pe forum: 


1. Articolul lui Paler este un fel de spalare a propriilor pacate. Nu Paler 
era cel indreptatit sa scrie un articol despre Ogoranu. Dar incearca sa isi pre- 
gateasca citeva bile albe pentru urmatoarea viata.. si atunci il inteleg. Paler 
nu a renuntat la nici un fel de privilegiu inainte de 1989. Acum are curaj sa 
critice, sa atace, dar ce a facut pozitiv inainte de 19897? macar a mia parte 
din Ogoranu.....NIMIC. Si din cauza unor oameni ca Paler, dictatura 
Ceausescu a fost printre cele mai dure din Europa de Est. Polonia, 
Cehoslovacia, Ungaria si alte state fost-comuniste nu "s-au bucurat" de viata 
"frumoasa" precum marea majoritate romanilor dinainte 1989. Se tot spune 
ca bocancul sovietic a distrus Romania, dar si celelalte state au fost sub 
bocanc sovietic, dar chiar mai mult, aveau armata sovietica in tarile lor... Prin 
1987 am fost la Budapesta si gazda mea "ne invidia" ca in Romania nu 
exista armata sovietica....i-am spus ca nu are de ce sa ne invidieze, dar nu 
m-a inteles... 


lankalina-(09-05-2006 14:42) 

Se ridica in urma parcurgerii acestui articol 2 semne de intrebare. 
Primul, de ce se foloseste fara rusine dl paler de Ogoranu pentru a-l ataca pe 
Basescu. Al doilea, cum a cunoscut si mai ales cand fostul nomenclaturist 
paler, membru al CC al PCR,director la ziar propagandistic comunist etc pe 
Ogoranu>Inainte de 1989? Cum a fost posibil. Dupa 1989? Desigur domnia 
sa care nu citeste comentariile de pe forum nu va reveni cu detalii dar poate 
cineva dintre dvs stie raspunsul. in orice caz ABJECT modul in care paler se 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 171 


foloseste de Ogoranu. De altfel nu ma mira 


gabi_staicu-(09-05-2006 14:41) 
Au fost romani in Romania dar Paler SIGUR nu se numara printre ei. 
Ciudat este ca are tupeul sa se refere la acest subiect. Poate e chiaun ca de obicei. 


slucian-(09-05-2006 14:29) 

Pai are sens daca poti trage pe altul dupe tine, nu? Cautam naivi care sa 
se sinucida în grup, dar fara cel care instiga... e un alt act de curaj nu? înfie- 
ram si dam morala de pamînt de sfinti ce sîntem, dar în fond tindem sa ne 
înfruptam din ce a muncit un Ogaran, pretinzînd ca pentru ca ne frecventa am 
împartit temnita si noptile prin paduri. Bleah, cred ca daca ma prind vreoda- 
ta facînd asa ceva ma închid cu sapte lacate într-o pivnita izolata fonic sapte 
lacate si dau cuiva sa arunce în Dunare cheile, sa nu ma vada careva ca mi- 
ar fi rusine.Cred ca încep sa înteleg de ce si cum se simt respectivii ce se tot 
miorlaie ca le e rusine. Si e normal, si mie mi-ar fi rusine sa fiu asa ca ei. Doar 
ca daca m-as regasi cu asa simtiri as începe sa dreg, nu sa fac platforma mora- 
la din slabiciuni si sa încerc s-o transmit la altii. 


Inima_Rea-(09-05-2006 12:28) 

Ma bag si eu in vorba fiindca as fi curios sa stiu daca d-l Paler se soco- 
teste roman. "Au fost si romani in Romania" vrea sa insemne - in prima ins- 
tanta, cu referire la Ogoranu - ca au fost si oameni curajosi, gata sa lupte pina 
la capat. Daca aceasta este definitia "romanului", este d-l Paler roman? Dar 
d-lui pe ceilalti romani ii vizeaza, care au acceptat comunismul si au cobitat 
cu el. Mai mult, insinueaza ca tradarea este un dat istoric - de nu chiar gene- 
tic - la romani, chiar de pune "nedumeririle" in gura lui Ogoranu. Din aceste 
alaturari, reiese ca sintem o tara de misei - tradatori, lasi, impostori, fiindca 
uzurpam numele de "roman", pe care numai unii - putini - il merita.Nu ma 
simteam eu prea bine ca roman, dar nici intr-atit de ticalos nu ma banuiam. 
Ma bate gindul sinuciderii, nu ma pot suporta in asa hal de degenerare. Dar 
miselia mea (istorica, congenitala - tot un drac!) imi intinde paiul salvator: 
Dar cine spune asta despre tine? Dar el cum se suporta, el de ce nu se sinuci- 
de? Chiar asa, maestre, la ce ne mai suporti si Te mai suporti? 


kalino 1-(09-05-2006 11:45)lleana are dreptate: 
1. dupa 1977, desi dictatura devenea tot mai aspra, totusi puteai sa te fofile- 
zi. Daca voiai realmente asta si renuntai la o serie de beneficii si valorificai 
din plin beneficiul de a sta la coada ore in shir dupa mincare... si altele Dar 
trebuia sa fii foarte precaut.. 
2. aminai intrarea in partid, daca ti-o cereau... gasind fel de fel de pretexte, ca 
nu esti bun pentru asta si alte chestii de genul asta.. daca in plus se dovedea 
ca ai o buba la dosar atunci era perfect: nu erai bun de membru PCR si te 
lasau in pace. 
3. pe Paler nici o pusca mitraliera nu l-a trimis in CC. Asa a decis el ca este 
mai bine pentru el... de ce sa nu o recunoasca. Nobilul Alexandru Paleologu, 
de o mie de ori mai cu coloana vertebrala, a recunosc ca a colaborat cu 
Securitatea, fiind practic constrins la asta. 
4. Paler de ce nu recunoaste asta??? Sa mearga la un psihiatru, pentru ca toate 
articolele lui sint pline de remuscari ascunse printre rinduri... 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 172 


(sea) 

ileana-(09-05-2006 02:24) 

Dle Paler, spuneti ca "e bine ca au existat si romani in Romania". ADE- 
VAR GRAITI. Pe buna dreptate, il admirati/apreciati pe loan Gavrila- 
Ogoranu. Elogiul este , acum, post-mortem. Sunt o nestiutoare si va rog sa 
imi spuneti ce alte articole ati mai scris despre acest roman-adevarat, erou al 
luptei anti-comuniste; in ce carti, ziare, reviste ati scris despre el, pe cand 
traia, deci inainte de revolutie si dupa revolutie. Va multumesc. Daca cineva 
din cititori stie articolele Dlui Paler despre loan Gavrila-Ogoranu, rog sa imi 
spuna. Multumesc. 


ileana-(09-05-2006 02:10) 

-Scrieti Dle Paler, despre Ion Gavrila -Ogoranu:"Nu stiu daca numele 
lui va figura in sinteza ceruta de d-l Basescu pentru a se convinge ce crime a 
comis comunismul in timp ce Domnia sa se afla pe mare, cu ospatar perso- 
nal" 

-Desigur il tintiti cu "invidie “proletara!"si pe DI Basescu. ..Cand pui 
putina lamaie in cel mai bun lapte, se branzeste tot laptele! si cand pui puti- 
na otrava in cea mai buna apa de izvor, se otraveste toata apa. Da? Si cand il 
critici acid pe Basescu fie si doua randuri, otravesti pana si un articol bun! 

-Nu ma mai mira ca nu va puteti abtine, Dle Paler! Intrebarea mea este: 
pe cand Ion Gavrila-Ogoranu suferea, Dvs ce faceati? Activati in CC al PCR, 
cu toate privilegiile "alesilor"(care au consimtit sa fie alesi, nefiind ei batuti 
la spate! nici Dvs) Adevarat ca nu stiu daca aveati ospatar personal, dar la CC 
erau gramezi de ospatari doar pentru CC-isti, pentru "alesi" ca Dvs .. si gra- 
mezi de magazine ultra aprovizionate, tot pentru "alesi" ca Dvs si alti cati- 
va,.... in timp ce poporul... 

- CUM l-ati ajutat pe Ioan Gavrila-Ogoranu, cand altii vroiau sa ii ia 
casa? Oricum, pe a Dvs, din Lisa, nu v-a lua luat-o, iar acum stati intr-o "vila 
cocheta si spatioasa" (zicea ieri un articol in Jurnalul!) 

Dar stim: de vina, in toate, (precum era odata Partidul in toate!) este 
Basescu! Iar Dvs sunteti, ca in orice articol, imaculat, deceptionat, etc si nu 
ati avut nici o raspundere, nici o contributie pentrui sistemul comunist al 
"epocii de aur' (cum ii ziceati candva) si pentru otravirea /manipularea/brain- 
washing-ul opiniei publice, prin ziarele ce cu onoare (si privilegii si favoru- 
ri) le conduceati. 

Oare aveti in casa si o Biblie? pentru pilda cu barna si paiul!. 

(...) Si a propos, Basescu a recunoscut ca a fost comunist! Rog, spune-mi 
cand, unde si-a asumat Paler trecutul?(...) 


MariusDelaepicentru-(09-05-2006 09:52) 

Au existat romani in Romania. Dar in mod sigur ei nu au fost directori 
ai organului cel mai insidios de propaganda al PCR. Ati ghicit, e vorba de 
TVR. Vecinatatea de nascatoare nu legitimeaza in niciun fel discursul de 
impaiere a lui Ion Gavrila-Ogoranu. Dar, ma rog, Lisa si acareturile ei, repre- 
zinta doar un artificiu stilistic la dl. O.Paler. Zilele astea, TVR, batrina doam- 
na in pragul menopauzei emite un sir de documentare autoerotic-narcisiace 
despre "anii de pionierat". Figuri jalnice ca Petre Popescu pot fi (re)vazute 
ridicind din umeri si spunind: "Asa au fost vremurile. Asta era piinea mea.". 
Nu-i asa, domnule dezabuzat de serviciu? 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 173 


ileana-(09-05-2006 11:24) 

(@euxdobrin Greu de spus, recunosc, ce as fi ales IN LOCUL LUI GALILEI! 
Dar Paler a ales CC al PCR, ca sa demonstreze omenirii CE? Ce descoperire 
a facut Paler pentru care merita sa se vanda/jertfeasca (si sa ii fie lui f bine, 
Nu a stat in temnita precum Galilei, nici amenintat cu moartea daca nu intra 
in CC!).. Si care sunt rezultatele acestui "sacrificiu" pe care l-a facut Paler? 
(in afara de beneficiile proprii)..pentru poporul roman? Sincer, nu iti inteleg 
comparatia! Nici macar pastrand proportiile intre GALILEI al lumii..si Paler 
al nostru. 

Vreu sa iti spun ca au facut multi o facultate si au lucrat in comunism, in cel 
mai desavarsit anonimat, fara ascensiuni (intentionat) dar nici privilegii; si se 
simt curati. Iti spun precis. A urca pe "culmile" politice, cerea un serios aport 
personal.Paler l-a facut. Si il deranjeaza (sper)acum, dar NU are curajul sa si- 
| asume! De ce nu se explica el ? Open! Deschis! Sa aflam CE AU OBTI- 
NUT romanii prin"sacrificiul" sau si in ce consta acest "sacrificiu" (cu vila, 
vize, calatorii.circuit inchis, etc, etc) 

(se) 

lankalina-(09-05-2006 14:42) 

Se ridica in urma parcurgerii acestui articol 2 semne de intre- 
bare.Primul, de ce se foloseste fara rusine dl paler de Ogoranu pentru a-l 
ataca pe Basescu. Al doilea, cum a cunoscut si mai ales cand fostul nomen- 
claturist paler, membru al CC al PCR,director la ziar propagandistic comu- 
nist etc pe Ogoranu>Inainte de 1989? Cum a fost posibil. Dupa 1989? 
Desigur domnia sa care nu citeste comentariile de pe forum nu va reveni cu 
detaliidar poate cineva dintre dvs stie raspunsul.in orice caz ABJECT modul 
in care paler se foloseste de Ogoranu. De altfel nu ma mira. 


Are să mă bată Dumnezeu (de parcă până acum ar fi cules 
floricele pe câmpii şi m-ar fi lăsat să răsuflu un pic...), dar, iată, 
Jubilez faţă cu flocăiala administrată de cititorii ziarului (Cotidianul) 
Gânditorului de la Hamangia Făgăraşului, Moralistul de la Lisa. 

Îmi aduc aminte cu neplăcere: câte certuri, câtă tensiune în 
relaţiile cu Monicii - cu mult înainte de “marea revoluţie de la Lacu- 
Mic” - din pricina ticălosului de Paler. Dealtfel am şi scris în primele 
volume ale jurnalului: în Făgăraş, în acei ani eroici (1948-56) erau 
doar doi trădători dintre oamenii locului: Trâmbiţaş, ajuns director al 
închisorii din Cetate şi “Ala de la Utemeu, de la Bucureşti, Tavi Palăr 
din Lisa”. “Utemeu” era genericul a tot ce era rău-de-sus-de-tot. Dar, 
bineînţeles, monicii nu mă credeau. Deloc, deloc. 


Valerian Stan este supărat că am scris în jurnal că el este 
“furnizorul” citatului cu pricina. 

L-am re-a sigurat de două lucruri: 

1. Nu el mi-a trimis citatul (dar să nu-mi ceară să spun cine-i 
expeditorul: nu ştiu); 

2. Am să scriu aici, în jurnal acest adevăr desminţind 
afirmaţia anterioară (că el, V. Stan mi l-ar fi trimis). De când am citit 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 174 


că Bukovski a spus că internetul e moartea... comunismului, am prins 
oarecare curaj. Ce bine ar fi să fie aşa... 


Mircea Stănescu îmi trimite două înţepături: una de la Antonesei, 
alta de la Paruit (care zice că Arta refugii e o carte proastă). 

Ana: «Aaaa, din acest motiv traducerea (în franceză, de el făcută) 
a ieşit atât de şchioapă!»; 

Eu tac - deşi Cugno îmi spusese în câteva rânduri că traducerea în 
franceză nu-i plăcuse, însă acceptase să dea el o variantă în italiană, ca 
să câştige un ban - nici el nu e bogat. Însă când i-am trimis originalul, 
m-a ridicat - nu chiar nemeritat - în slăvi... 

Seara târziu: “Ziua” cu data de 11 mai publică fragmente din 
plângerea înaintată Tribunalului împotriva antisemitizatorilor mei. 
Acum este ora 11,30, deci nu s-a semnalat niciun forumist. Şi, dat fiind 
“subiectul” nu cred că românaşii noştri, curajoşi - mai ales că sunt 
anonimenizaţi - vor lua cuvântul ca să-şi spună părerea. Care părere?, 
vorba caprei ruseşti. 


Joi 11 mai 2006 


Ce ziceam aseară ? (acum este ora 7,30 dimineaţa) : că nu se va 
manifesta niciun forumist? M-am înşelat amarnic! S-a! Înainte de mie- 
zul nopţii: unu singur. Care rezumă perfect starea de spirit a oamenilor 
după o asemenea “ispravă” a lui Goma: auzi: să-i dea în judecată pe cei 
care-l acuzaseră de antisemitism! Dar unde se trezeşte el: în România 
fascistă (pardon: facistă) a lui Antonescu? 

Iar acum este 8,30. S-au făcut... 5! Deci am început a fi dezminţit. 
Nu aştept decât asta! 


Vineri 12 mai 2006 


Am fost! - dezminţit: 18 intervenţii. Adevărat: cam 10 la obiect, 
restul lălăieli (repetate), diversiuni şi ele repetate (de inevitabilul 
“Evreu mândru din Israel”, Roy - sic). 

Confuzie, nemulțumiri printre prieteni. Eu mă aflu “la mijloc”, ca 
cel care... vrea să fie sigurul curajos, apud D. Culcer. 

Nu, domnule, nu, dragă: nu acesta este visul vieţii mele. Visul 
vieţii mele este de vreo jumătate de an redus, zbârcit: să-mi termin 
aranjarea-corectarea ediţiei postume. Ieri am terminat de trecut în 
revistă Scrisuri - 3 volume: 424, 552 şi 531 pagini. Pe după amiază le 
voi încredința lui Filip, el să le pregătească pentru gravat (visul de 
căpătâi: imprimarea lor pe hârtie) şi pentru internet. Romanele (vreo 
21-22 bucăţi) şi Jurnalele (137,14?) sunt gata gravate pe CD. Când vor 
fi terminate şi Serisuri-le, o să mi le pun pe toate sub cur - presupu- 
nînd că voi fi înmormântat şezînd. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 175 


Îndemnat de Culcer i-am scris lui Sorin Roşca Stanescu: 


[Domnule Sorin Roşca Stanescu], 

In ultimele sase (nu noua?) luni atitudinea “Zilei” fata de mine a fost 
stranie - sa spun: ostila? 

l- mi-au fost întârziate nepermis de mult, drepturi-la-raspuns; 

2 - nu mi-au fost publicate texte (“Doliu pentru Basarabia”, trimis cu 2 
saptamâni înainte), desi D. V. Roncea a promis ca se va publica; 

3 - fotografia cu care a fost “ilustrata” disputa mea cu V. Tismaneanu 
este una trucata: în original - pe care l-ati mai reprodus cel putin o data - în 
fata mea se afla Paul Cozighian, filmîndu-ma, or “Ziua” a pus în circulaţie un 
fals: niciodata, nicicand V. Tismaneanu nu apare în vreo fotografie alaturi de 
mine - si înca in odaia mea!; 

4 - în 10 mai, la orele 15,34 D. George Damian m-a contactat: 

De : georgedamian(a)ziua.ro 

Objet : Solicitare de la Bucuresti 

Date : 10 mai 2006 15:34:32 HAEC 

À : paulgoma@ free. fr 

“Domnule Paul Goma, 

Intentionam sa publicam plangerea dvs adresata Judecatoriei sector. 
Din pacate varianta pe care ati facut-o publica pe internet este in format pdf 
pe care nu-l putem transforma intr-un format care sa fie bun pentru ziar. Ne 
puteti trimite prin e-mail in cursul zilei de azi o varianta txt sau doc a plan- 
gerii dvs? De asemenea ne-ar fi de folos o fotografie actuala a dvs la o rezo- 
lutie cat mai mare. 

Va multumesc, George Damian” 

I-am raspuns: 

[Solicitarea DVS...] 

*... este confuza; nu precizati care plângere - fiindca sunt trei (“la 
Judecatorie sector”) 

1. Contra a 14 securişti: 

2. Contra lui Iliescu Acestea depuse anul trecut lui Botos; 

3. Contra celor care m-au acuzat de antisemitism. Care dintre ele? 

4. Povestea cu fotografiile: 

“Ziua mi-a mai făcut magarii cu fotografiile; 

- când a băgat într-un text de “raspuns” al lui Tesu Solomovici o 
fotografie din fototeca Germaniei; 

- ultima, când ati operat un fotomontaj şi nu ati explicat ca niciodată 
V. Tismaneanu nu s-a aflat în acelaşi cadru cu mine. 

Astept explicati. 

Paul Goma“ 

5. Explicatiille asteptate nu au mai venit: spre surpriza mea Dl. G. 
Damian a publicat - fara autorizarea mea - “conspecte” din Plângere, cu 
intertitluri fanteziste. 

6 - mai mult: "Mediatorul" forumului a operat sever: daca doar Dan 
Culcer s-a plâns ca nu 1 s-au afisat doua mesaje... Ce cusur aveau mesajele 
respinse: erau... “antisemite”? Acum şi D. Culcer este “antisemit”? 

7. Autorul conspectului - neautorizat - ma numeste repetat: 
“disidentul”: ori nu ştie nimic despre mine şi despre declaratiile mele în care 
spuneam-repetam: “Nu sunt disident - sun scriitor” - ori se face purtatorul de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 176 


cuvânt al celor care vor sa ma cantoneze în “disidenta” - cee ce este incorect. 

8. Incorecta a fost si contactarea în graba a unor pârâţi: I.B. Lefter si 
Totok - de mirare fiind ca declaratiile lor nu au fost incluse în chapeaul tex- 
tului meu. 

Domnule Sorin Rosca Stanescu, 

Sunt în drept sa va cer explicatii, sinteţi dator sa mi le dati. 

Pe puncte. 

Paul Goma” 


lar acum, vorba înţeleptului popor român, aştept provincia. 
Sâmbătă 13 mai 2006 


Spre seara V. Roncea mă anunţase că îmi va face plăcere să citesc 
“Ziua” de azi. 

Surpriză: da; plăcere, ba. Chiar ne-plăcere să citesc pe prima 
pagină titlul-bombă: “Agentul Volodea”. 

Ne-plăcerea vine, desigur şi de la aflarea autorului: Vladimir 
Alexe, acest Pelin II, dar chiar dacă altcineva l-ar fi scris, nu mi-ar fi 
făcut plăcere. Pentru că unul este adevărul şi alta lovitura cu dosarul de 
securitate. 

Fără să mă consult cu prietenii - dealtfel, pe la orele zece seara am 
închis prăvălia internetului - Stănescu s-a manifestat ca mine (dacă m- 
aş fi manifestat); din contra, Culcer părea a fi entuziast, văzînd un nou 
prilej de a ne face cunoscute ofurile. 

Azi şi mâine voi fi complet colonizat de corectura Serisurilor, nu 
voi avea răgaz de comentat această manevră ordurieră. Ca să nu exis- 
te dubii: nu pretind că V. Tismăneanu nu ar avea păcate (şi încă grele 
- nu cele moştenite, cele dobândite), dar în nici un caz cele “demasca- 
te” de Alexe. 


Duminică 14 mai 2006 


Diversiunea Vladimir Alexe a dat roade: confuzie generală. De ce 
mai aveau nevoie românii! Greaţă. 
Sap la şanţuri cu mâinile goale - la Serisuri. 


Luni 15 mai 2006 


Ar fi trebuit să marchez ziua de 13 mai ca foarte importantă în 
cuplul nostru. O fac acum. 


Sâmbătă şi ieri: două emisiuni despre Glenn Gould, tot de Bruno 
Monsaingeon. Excelente. Divin ca de obicei G.G. 

Poate din cauza vârstei, însă nu am înregistrat şi la alţi muzicieni: 
Bach în viziunea lui G.G. îmi stoarce lacrimi. De ce Dumnezeu? Bach 
nu este un... liric - doar un patetic, iar de pildă Arta fugii nu este o 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 177 


romanţă - nici măcar un lied. lar Gould nu este un lăutar de inimă- 
albastră - atunci? Nu găsesc răspuns. Îi dau târcoale, băgînd de seamă 
că G.G. staccînd (aşa) Bach, are cu pianul o relaţie nu de la pianist la 
pian, ci de la violonist la violină, mai aproape: de la violoncelist la 
violoncel, şi mai aproape: de la violoncelistă care îmbrăţişează şi cu 
picioarele instrumentul, pe care îşi culcă tâmpla - în extaz (mistico- 
erotic). Această impresie este întărită şi de poziţia specială a lui G.G. 
la pian : pe scaunul lui (ultraspecial, fără fund, citeşte: des-fundat, 
avînd doar o stinghie de vreo 7 centimetri lăţime pe mijloc, de la spătar 
spre faţă), el se află mult mai jos decât ceilalți interpreţi, astfel încât 
mâinile nu sunt paralele cu... solul, ci înălțate, iar degetele lui (stacca- 
tizînde) au poziţia şi mişcarea degetelor pianiştilor de jazz, negri, auto- 
didacţi, cea poreclită laba-gâştii, detestată de pianiştii “culţi”. Dar, 
Doamne: ce staccato divin iese de sub labagâştii lui! Încă o “influenţă” 
a pianiştilor de jazz: Gould, în anume pasaje mai animate din Bach 
bate tactul cu piciorul! A, nu ţinînd tocul lipit de podea şi lipăind cu 
laba: ci ridicînd întreg piciorul şi “bătând” cu talpa întreagă! 

Și încă şi încă... Din cioca-boca lui, staccată, scoate uneori sonu- 
ri surprinzătoare. Din pianul care e pian nu altceva, doar se află în 
cadru tot timpul, cu marca scrisă citeţ: Steinway, ies, nu aluzii-la, ci 
de-a dreptul voci (umane!) de orgă, de harpă, de... ei, da, de acordeon, 
când acordeonistul acela e un neamţ; ori argentinian... 

Şi încă şi încă... Relaţia lui cu materia claviaturii, adică a clape- 
lor, este şi ea de-dragoste: uneori - mai ales la finalurile pieselor - îşi 
alunecă degetul (numai câte unul, indexul) pe fildeşul clapei, dinspre 
sine spre mai-încolo ca pe coapsa unei femei, ca pe buzele ei, tremu- 
rînd (prozaic: urmăreşte un vibrato). 

Şi încă şi încă: Schönberg - pe care G.G. îl mult preţuia - nu-l 
suporta: acest tip extrem de inteligent şi care dusese contrapunctul pe 
culmi nemaiîntâlnite de la Bach, a fost capabil să rostească această 
cretinărie (după un concert al lui G.G.): 

«Cântă când prea repede, când prea lent...» 

Şi încă: G.G. interpretează împreună cu Yehudi Menuhin o sonată 
de... Schönberg. După care începe o discuţie... Menuhin, cu 
delicateţea lui legendară, dar şi cu faima câştigată, îi dă lui G.G. nu 
neapărat lecţii, dar sfaturi, mai corect: sugestii. Fireşte, pe tema inter- 
pretării muzicii în/cu public - pe care G.G. o practicase la început, însă 
numai pentru a aduna destui bani pentru a sta... acasă, în studiourile 
de înregistrare şi de a cioca-bocăni de capul său ce voia el. Deci 
Menuhin nu se arată de acord cu concepţia-despre-muzică, a lui Gould, 
fiindcă zice el, muzica este pentru oameni, pentru public, iar noi tre- 
buie să i-o dăm, prin concerte (publice). Câtă vreme Menuhin a vorbit, 
G.G. s-a încărcat, s-a umflat ca un balon, gata-gata să explodeze. Mă 
aşteptam la o izbucnire - dar nu: pe un ton neaşteptat de potolit, civili- 
zat, G.G. i-a adus la cunoştinţă lui Menuhin, nu că “metoda” lui este 
rea - ci că a sa este... adevărata: fiindcă un “concertist” este robul 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 178 


publicului, aleargă de la un oraş la altul, de la o sală de concert la alta, 
“nu mai are timp să fie liber” - pe când el, pregătind emisiuni (înregis- 
trate) pentru radio, pentru televiziune, înregistrînd în vederea gravării 
pe discuri, are... timp să fie liber să caute perfecțiunea: el face 3-5-10- 
20 de “prize”, din care o alege pe cea mai bună - pe aceea o scoate în 
lume... Desigur, Menuhin nu era - nu putea fi de acord cu o astfel de 
concepţie. 

Oricât stimă, preţuire, dragoste am pentru Menuhin şi pentru 
muzica interpretată de el, inima mea trage spre G.G. Menuhin este un 
meseriaş de geniu - G.G. este altceva. 

EI, Gould nu o spune - oricum, nu i-au fost înregistrate cuvintele 
- dar cu siguranţă că ştia: el este altfel, de aceea îşi făcuse viaţa altfel. 

Bruno Monsaingeon o spune într-o emisiune de radio la zece ani 
de la moartea lui G.G. la întrebarea jurnalistului animator: 

«Cum se explică faptul că toţi, dar toţi muzicienii contemporani 
lui - nu doar interpreţi, dar şi compozitori ca Schânberg - îl detestau pe 
Glenn Gould? De ce? Din gelozie?” 

La care Monsaingeon, după o vreme: 

«Nu cred că era gelozie - gelozia se naşte între persoane care 
“concurează” în aceeaşi categorie...» 

«Atunci?» 

«Cred că ceilalţi muzicieni nu erau geloşi pe Gould, ci le era 
teamă de el». 

«Şi asta nu tot la concurență ne duce?» 

«Nu la concurență. Ci la eliminare de la bun început. Fiindcă 
ceilalţi simțeau: Glenn Gould nu este ca ei. El vine din altă lume, cu 
alte valori». 

Tulburător. Neliniştitor. Liniştitor. 


Marţi 16 mai 2006 


Am primit de la OFPRA hârtiile care zic: certificatul de refugiat 
politic s-a desfiinţat în 2004, dar pe cartea de identitate scrie că suntem 
refugiaţi. 

Bun şi atâta. Vom umbla cu, în portofel, fotocopii după această 
hârtie. Măgarii: ne-au lăsat o ciosvârtă, însă nu mai mult. Noi ne 
temeam că n-or să ne dea nici atâta, acum, că România vrea să intre în 
UE - dar fără refugiaţi politic. Însă noi putem face dovada scrisă că, ba 
da, din România, în Franţa, există refugiaţi! 


Miercuri 17 mai 2006 


Tot nu am regăsit un somn cât de cât normal, odihnitor. Cred că 
motivul este acelaşi: nu pot fi atent la ce mănânc seara. Ah, dacă n-aş 
fi atât de bulimic! 

Bedros Horasangian, băiat bun, împăciuitorist-şef intervine iar 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 179 


pentru pace-între-două-dobitoace. Numai că şi el, scufundat până la 
sprincene în ţărişoara-ne, nu vede “cauza” decât în... conflictul dintre 
“Volo” (aşa îi spune el, tandru, citîndu-i pe prietenii lui Tismăneanu) 
şi Goma. lată ce zice Bedros, pe larg (!) la ce ar putea enunta într-o 
frază (dar poate? nu): 


“Daca o condamnare a comunismului ar fi avut loc in anii '90 nu s-ar fi 
ajuns la formarea unei comisii prezidentiale in 2006 si nici Vladimir (Volo, 
pentru prieteni) Tismaneanu nu ar fi trebuit sa incaseze insanitati si sa bene- 
ficieze de prezumtia de... vinovatie. Este o contradictie profunda intre inten- 
tule declarate, clar expuse si cu prilejul dezbaterii "Procesului comunismului 
- o sentinta amanata" de la Bucuresti si cele insinuate si avansate in presa, 
mai ales dupa regretabila despartire dintre Tismaneanu si Paul Goma. Pacat, 
pacat, pacat ca s-a ratat un unic prilej de a-l recupera pe scriitorul-disident cu 
patria si literatura careia ii apartin, cu trecutul nostru si cu propria lui fiinta 
nelinistita si revoltata. A lipsit extrem de putin ca intalnirea dintre 
Tismaneanu si Goma sa aiba loc, si fata-n fata, oricat de polemic, s-ar fi cla- 
rificat niste puncte de vedere. Oricat de divergente, descendentele etnice, tra- 
seele biografice si profesionale inducand abordari diferite ale aceleiasi isto- 
rii. Lui Goma, basarabean, nu-i este deloc indiferenta tragedia si destinul 
conationalilor sai de dincolo de Prut. Volo Tismaneanu, ca istoric/analist al 
comunismului, dar asumandu-si si ascendenta sa evreiasca - cum am putea sa 
ne renegam parintii? - are o perspectiva mai nuantata acolo unde interpreta- 
rile lui Goma devin excesive. Este cu totul regretabil, repetam, acest derapaj 
de ultima ora. Insinguratul Goma a pus pe "site" ceea ce tinea de o corespon- 
denta privata, anumite comentarii private puteau sa nu fie facute publice - ce 
ne-am face daca tot ce ne trece prin cap si suflet am posta pe un avizier in 
Piata Universitatii? - astfel ca ruptura a devenit inevitabila in aceste conditii. 

“Cui foloseste? Acelorasi obscure forte din subteranale vietii romanes- 
ti, care nu dau doi bani nici pe Goma, nici pe Volo Tismaneanu si pe princi- 
piul lui "Incurca-i drace!" trag itele si, de multe ori, pedestrele foloase, in 
interesul lor. In conditiile admiterii Romaniei in Uniunea Europeana, cat si 
ale operatiei reusite a lui Traian Basescu la Viena, sa nu uitam, si datorita 
doctorului (alt "bandit"!) Eduard Exergian - care a prezentat neted presedin- 
telui o situatie extrem de grava si conducand la o decizie corecta - am putea 
avansa o sugestie diplomatica. Pentru depasirea unei crize care nu duce la 
nimic bun. Presedintele Basescu, prin prerogativele sale, dar si prin energe- 
tismul sau de necontestat, poate avansa o impacare a partilor. Nu prin scriso- 
ri si telefoane, ci prin invitarea lui Vladimir Tismaneanu si Paul Goma la 
Cotroceni si refacerea Comisiei Prezidentiale. Ar fi un castig pentru toata 
lumea si chiar pentru obiectivul propus. Intransigenta si prestigiul de disident 
anticomunist ale lui Paul Goma, dincolo de nabadaiosul lui caracter, prin care 
face mult rau prietenilor sau lui insusi - consideram o grava eroare de strate- 
gie darea in judecata a unor intelectuali romani si a Administratiei 
Prezidentiale - s-ar conjuga fericit cu prestigiul academic si profesional al 
profesorului american si al celorlalte somitati din Comisie. Persiflarile lui 
Goma la adresa preocuparilor profesorilor Zub, Sorin Alexandrescu sau 
Antohi ni se par neavenite. Credem ca Traian Basescu ar putea indrepta 
lucrurile, astfel ca masinaria comisiei lui Tismaneanu sa fie de tip "Volvo" si 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 180 


nu tratata de diversi comentatori ca o "Volga" oarecare. 


Da, domnule. Îmi place la Bedros multitudinea soluţiilor întru 
împăcarea “părţilor”. Numai că... unele părţi (eu) au ceva din baba 
care nu vrea în ruptul capului să treacă strada - şi nici nu se lasă dusă 
pe sus de cealaltă parte a străzii pe umerii pionierilor patriei voioase, 
fiindcă treaba ei este dincoace - iar celelalte părţi nu pot mişca în front 
de atâta şi atât de determinanta “societate” a prietenilor extrem de 
dezinteresaţi - ca Manolescu, Mihăieş, Antohi, Zub. 


*...0 grava eroare de strategie darea in judecata a unor intelectuali 
romani si a Administratiei Prezidentiale” 


Măi, să fie! “Intelectualii români” mă sabotează, ostracizează, 
interzic în veselă unanimitate, din toate puterile, mă împiedecă să mă 
exprim, mă calomniază - ultima găleată de lături, cronologic, fiind 
“antisemitizarea” la Uniunea Scriitorilor la care Bedros va fi luat parte 
cu drag îndeolaltă cu unanimitatea cea călduţă (chiar dacă va fi absen- 
tat pentru raţiuni medicale...) iar eu, care mă apăr cum pot... comit “o 
gravă eroare de strategie”! “Administraţia prezidenţială” nu comite; 
nici Uniunea Scriitorilor: ea este dreaptă, morală, ocrotitoare cu mem- 
brii obedienţi şi unanimitatorişti, ca Bedros, doar nu-mi închipui că a 
ridicat el mâna în plină şedinţă ca să protesteze împotriva execuţiei lui 
LIS - ce să mai vorbesc de “solidarizarea” cu un antisemit ca mine! 

Bedros, Bedros, până la cântatul cocoşului te vei lepăda de trei ori 
câte treizeci şi trei de ori... Administraţia prezidenţială! Cea care, de 
ani de zile a păstrat pe internet condamnarea unor alţi scriitori - 
Monica Lovinescu, Tudoran (de mine nu mai vorbesc!) pentru 
“antisemitism”, iar bătrânul şi înțeleptul rabin armean Bedros Ultimul 
nu a scos măcar un oftat de... mirare, dacă nu de protest! Şi cine, mă 
rog, sunt autorii “prezidenţialului” comunicat sau raport ? De ce nu-i 
numeşte? Pe Alexandru Florian, pe M. Schafir pe Radu Ioanid, pe W. 
Totok şi pe alţii ca ei? Ce, nu-s şi ei oameni - în fine, ca să putem conti- 
nua discuţia... Cât despre antisemitizatorul Manolescu... El e 
preşedintele Uniunii, cine-i nebunul să se încontreze cu o instituţie? 


Sâmbătă 20 mai 2006 


În sfârşit am terminat ultima (sic) corectură a celor trei volume de 
Scrisuri. M-a stors de vlagă - dar mai ales de văz - această migăloasă 
treabă. 

Mă apucasem, încă din 17 mai să scriu un eventual răspuns la o 
eventuală re-invitaţie din partea Preşedinţiei cu pricina. Cu atât mai 
avântat - eu - cu cât (ea) are cu totul alte treburi decât reanimarea 
“Comisie Tismăneanu”, ca să fiu şi eu în ton. Am o bănuială (deloc 
originală); că şi această iniţiativă este sortită să avortoneze. De ce? Şi 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 181 


ce dac-am mai scris?): 

Tocmai pentru că este imperios necesară limpezirea apelor în isto- 
ria noastră din ultimii 70 ani. Or atâta vreme cât “iniţiatorii” - Tăricea- 
nu, Băsescu - ard de dorinţa de a nu căpăta trei cizme de la creaţia lor, 
bineînţeles, “Comisiile” pentru cercetarea comunismului vor rămâne 
în stadiul de enunţ, nu vor atinge regimul de croaziera ca cea despre 
Holocaust. Inteligenţii noştri guvernanţi guvernează cu un ochi la 
Bruxelles : au oare ne bagă şi pe noi, ca să ne umplem buzunarele, să 
ne plasăm amantele şi nepoatele în posturi bune, curat-europene?: or 
să ne bage şi în Europa, aşa, cu “programele” nerealizate, cu toate ste- 
guleţele negre - cum ne-au băgat în NATO? Si-atunci ce rost mai are 
să scurmăm rahatul, chiar acum, în plină “aderare”? Chestia cu 
condamnarea comunismului nu face, explicit, parte dintre condiţiile 
primirii - deci... 

Deci, de ce ne-am scărpina acolo unde nu ne mănâncă? 

Pe de altă parte - mai corect: cu celălalt ochi - guvernanţii 
dâmboviţelinoşi sunt atenţi la ce vor spune Tel Avivul şi 
Washingtonul: şi dacă ei, israelienii şi americanii se supără? Că, în loc 
să finanţăm, în continuare, o mie de colocvii despre Holocaust, să 
introducem în manuale şi în legi Holocaustul, noi facem... din contra: 
ceva prin care îi vom găsi vinovaţi pe comunişti, pe evrei, pe america- 
ni (auzi, neruşinare la unii “antiamericani-antisemiţi : că de ce româ- 
nii ridică un monument americanilor “care şi-au dat viaţa pentru ţara 
noastră”, când, în realitate era vorba de americani aviatori care bom- 
bardau Ploieştiul şi Bucureştiul, făcînd mii, zeci de mii de victime civile?) 

E-he! Numai un “antisemit” ca Goma poate spera că românii vor 
fi lăsaţi să spună adevărul despre istoria-geografia patriei lor. Ei bine, nu! 

“Trăiasca Armata Roşie, care ne-a liberat de nemți - păcat că nu 
şi de ruşi”, continua bancul amar de acum multe decenii. 

“Trăiască Armata americană care ne va libera de americani şi de 
israelieni!” - am zice - dacă... 

Dacă tata, Dumnezeu să-l ierte, n-ar fi zis de mult, să tot fie vreo 
şaizeci de ani: 

«Americanii sunt ruşi cu mai multe stele pe drapel». 


Luni 22 mai 2006 


Toamnă-toamnă; şi încă din cele urâte. 

Degeaba m-am străduit să leg două cuvinte în textul pomenit 
alaltăieri. Pentru întâia oară în viaţă a biruit gândul: 

«La ce bun?» 

Până acum, cu cât “ţinta” se arăta mai de ne-atins, din acelaşi 
masochism ereditaro-câştigat, insistam. Dar acum... 

Că tot eram fleşcăit, m-am dedat la utopiile mele dragi (şi iubite). 
Nimic nou, doar o reactivare (sic) a unei de multe ori frecventate: 

O lbrărie-bibliotecă la Chişinău. De ce la Chişinău? Răspund ca 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 182 


ovreiul: «De ce nu - la Chiş'nău?y» De ce “librărie-bibliotecă»? Uite 
căci-de-ce - pentru cei care nu au citit nimic din delirurile mele 
utopeşti (utopieşti), sau dacă au făcut-o, nu le-a rămas îica: 

Librăria - va fi cu numele, ca să existe o adresă administrativă. În 
acel local va funcționa un anticariat: vom colinda editurile, tipografii- 
le, anticariatele, depozitele de carte din Basarabia şi vom “achiziţiona” 
(mă dau în vânt după acest termen cult, mamiţo: “achiziţionare”!) 
cărţile “uitate”, nevândute - vechi, noi (nouă). Acestea vor fi “vându- 
te” prin librăria noastră cu un preţ simbolic; un leu moldovenesc buca- 
ta, indiferent de numărul paginilor. 

În ce scop? Dar ce, noi urmărim “scopuri”?, vorba prietenului 
meu de veacuri, deputatul (sic) Stepaniuk, cel care, adăpat la bibliogra- 
fia lui Radu Ioanid (ca şi poetul Gârneţ, dealtfel - ce să mai spun de 
cărturarul-gânditor Vitalie Ciobanu!, preşedinte al PEN-ului moldav - 
îti dai seama?), cerea să intervină Procuratura, Securitatea lor ca să 
interzică Basarabia, cartea mea în... Basarabia... 

Biblioteca? Ea va reţine câteva exemplare din fiecare titlu pe care 
le va oferi cititorilor-pe-loc. 

Biblioteca... Pe lângă mesele-scaunele destinate cititorilor, vor 
exista 4-8 posturi internet. 

Libraria-Biblioteca va avea şi un colţ (anexa) unde se va găsi: 
apă, ceai, cafea, lapte, cacao; pâinişoare, iaurt, tablete de brânză, de 
unt, de margarină. Toate acestea vor fi “plătite” simbolic, cu o monedă 
introdusă într-o puşculiţă. Am spus: toate. 

Pentru frecventatorii vădit fără mijloace (elevi, studenţi, persoane 
în vârstă) vor exista bonuri de restaurant, onorate prin contracte de o 
locandă apropiată. Pentru vârstnicii care se deplasează greu sau au 
persoane rămase acasă, vor funcţiona sufertaşele. O picătură într-un 
ocean de mizerie. 

Cât despre producţia mea propria şi personală, vorba lui 
Dinescu... 

Aşadar se vor trage următoarele serii: 

1. - În 40 volume, fiecare cuprinzând câte un titlu, format mare 
(17/24), cu caractere maşcate; 

2. - În 40 volume, format micşorat 12/18 (paginile avînd aceeaşi 
“configuraţie” ca la precedentele); 

3. - În 11 volume, cuprinzînd cvasitotalitatea titlurilor culese la 
ordinator. 

Varianta 2 va fi cea mai “de masă”. 

Toate acestea vor fi distribuite gratuit bibliotecilor şcolare şi 
municipale. 

După ce se va şti câte biblioteci există (numărul lor fiind cel puţin 
cvintuplul numărului localităţilor), se vor stabili tirajele: 

- Pentru fiecare bibliotecă: 

- un set de 11 volume; 
- un set de 40 volume format mare; 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 183 


- câte 5 exemplare din formatul mic. 

Dar cărțile acestea vor fi dăruite împreună cu (mai corect: în 
interiorul) unei mobile-bibliotecă alcătuit din două corpuri gemene 
legate prin balamale de deschidere, fiecare din ele avînd dimensiunile 
: 150/55/25. Închizîndu-se ca o casetă, va fi transportată ca o... ladă 
(150/50 - dublul adâncimii), dar... plină, fie cu volume de ale mele fie 
cu altele, şi ele necesare bibliotecilor. Biblioteca va fi confecţionată 
din lemn sau/şi metal şi va fi prevăzută cu rotile escamotabile. Va avea 
torţi, urechi, care să faciliteze transportul. 

De unde bani? Ce întrebare! De-acolo! 


Miercuri 24 mai 2006 
Am terminat, în sfârşit textul acesta: 


A Doua (şi Ultima) Epistolă către Traian Băsescu 


Paris 25 mai 2006 
Domnule Preşedinte, 


Dacă aveţi intenţia să reactivaţi Comisia prezidențială pentru cercetarea 
Crimelor Comunismului în România, chiar dacă vă veţi gândi să faceţi apel 
şi la mine, vă sugerez să mă lăsaţi de-o parte: hârtia de muşte V. Tismăneanu 
a funcţionat o singură dată. 

Însă chiar de departe, chiar ne-cetăţean român, însă român, îmi îngădui 
să (re)propun următoarele: 


Programul de cercetare a faptelor şi a persoanelor implicate în instau- 
rarea şi perpetuarea terorii comuniste în România să pornească: 

- cel mai târziu de la 28 iunie 1940 - pentru motivul evident oricărui 
alfabetizat, anume: 

Basarabia, Bucovina, Ținutul Herţa, în configuraţia lor naturală, 
adevărată, au fost, rămân pământuri româneşti, fac parte din Istoria- 
Geografia Românilor, în ciuda “istoriei” scrise de ruşi, impusă nouă de slu- 
gile lor, Rollerii vechi şi noi, cerută azi de “istorici” aserviţitori ca Marius 
Oprea. Urgia bolşevico-asiată abătută la 28 iunie 1940 asupra noastră, a 
oamenilor, cetăţeni români şi a pământurilor noastre româneşti ne dă dreptul, 
din punctul de vedere al adevărului istoric, să începem studierea cel mai târ- 
ziu din acel moment şi în acele locuri...; 

Sub guvernarea Domniilor Voastre, altfel români de-ai noştri, din 
popor, s-a înfiinţat Institutul de studiere a Holocaustului: prin el au fost impu- 
se programe şcolare şi manuale tratînd, la capitolul “Istoria României”, 
numai suferinţele minoritarilor evrei pe o durată de 5 ani, dar nu şi suferinţele 
majoritarilor neevrei, de peste 60 ani, ce continuă şi în momentul de faţă prin 
legi, ordonanţe, şantaje, ameninţări cu “antisemitizarea”. 

Atrag atenţia guvernantilor - care nu sunt doar ignoranţi în materie de 
Istorie Contemporană a României (precum “istoricii” mariusopreşti), dar 
refuză cu îndârjire orice adevăr istoric care i-ar delegitima, demasca, arăta a 
fi ce sunt: continuatori ai politicii dinainte de decembrie 1989. Dacă aceşti 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 184 


români ar fi avut câteva noţiuni de “istorie a României”, ar fi aflat măcar în 
ceasul al 24-lea: Agresiunile bolşevico-ruseşti prin cei mai fanatici 
“revoluționari”: evreii, au început în 1917, odată cu “Revoluţia din 
Octombrie”, şi au vizat integritatea statului român, prin acţiuni teroriste în 
Basarabia, prin contestaţii internaţionale şi interne ale drepturilor României 
de a fi România. 

Descronologizatorii evrei de teapa lui I. Ehrenburg şi V. Grossman, în 
Cartea Neagră, (1945) întâi şi-au făcut mâna de falsificatori emeriţi inven- 
tînd “Marele Pogrom de la Chişinău”, atribuit indigenilor moldoveni (care 
nici nu aveau voie să intre în oraşul ruso-evreiesc) şi nu Doamne-fereşte 
adevăraţilor vinovaţi: ocupanţii-colonizatori ruşi, cu tot cu cazacii lor (de 
mirare că evangheliştii mincinoşi nu au dat vina pe... “jandarmii români”, ca 
Wiesel, când a pretins că aceştia îi arestaseră pe evrei şi îi trimiseseră la 
Auschwitz în aprilie 1944 din Sighetul ocupat de Unguri încă din septembrie 
1940). Apoi, ajungînd la evenimentelor din timpul celui de al Doilea Război 
Mondial, pur şi simplu au inversat ordinea lor, efectul devenind cauză - şi 
viceversa: 

Momentul 28 iunie 1940 (năvălirea Armatei Roşii în Basarabia şi în 
Bucovina de Nord, când prea mulţi minoritari evrei i-au umilit, i-au martiri- 
zat pe majoritarii români, militari în retragere, civili încercînd să fugă de 
Raiul Bolşevic) a fost justificat prin faptul că... după un an, în Momentul 22 
iunie 1941 românii îi masacraseră pe evreii din Basarabia şi din Bucovina şi 
îi deportaseră în Transnistria! Bine-bine, evreii au o cu totul altă percepţie a 
timpului decât ne-evreii, însă credeam că fiind vorba de evrei trăitori în 
Europa... Ne înşelam: Rusia nu fusese nicicând în Europa, ne-o spusese în 
urmă cu trei veacuri moldoveanul Dimitrie Cantemir, acum un secol basara- 
beanul C. Stere, un cunoscător pe pielea sa a barbariei asiate ruseşti. 

De la o vreme, excedaţi, Românii se întreabă: 

«Ce ţară-i asta? Se mai cheamă România? Cine o conduce?, Ordinele 
cui sunt executate? Până ieri eram “ghidaţi” cu nagaica de ruşi. Acum ne 
explică - ne fac şi desene - americanii şi israelienii ce/cum să mergem, pe 
unde să ne scărpinăm şi pe unde să nu ne, deloc, în virtutea abject-corectitu- 
dinii; caraliui băştinoşi ne obligă în numele recenţilor stăpâni să acceptăm 
găzduirea închisorilor secrete care lor le-ar cauza/dăuna (pe la onoarea lor şi 
cinci kile de mastică), iar cine ezită ori refuză este, negreşit: “trădător de 
patrie” şi “antisemit”». 

Românii, slugi din negura veacurilor, s-au obişnuit să-şi asume, nu doar 
propriile păcate, ci şi porcăriile asupritorilor... Dacă ţinem să intrăm în 
Europa (ei ne-au băgat şi în NATO, cu Caraman în fruntea Securităţii intac- 
te), atunci să ne închinăm singurului Dumnezeu: Holocaustul, de care toți 
românii (şi cei care se vor naşte începind de mâine) sunt vinovaţi, pentru care 
trebuie să plătească în dolari sunători - şi nu, doamne-fereşte Holocaustul ale 
cărei victime am fost şi suntem noi, românii, de 60 ani. Călău noştri, senini, 
nu se recunosc responsabili, ba au neruşinarea să ne arunce în obraz adevărul 
lor mincinos, că am fi fost victimele “comunismului naţionalist al lui 
Ceauşescu” - şi se propun-impun ei (R. Ioanid, V. Tismăneanu, Shafir, A. 
Florian, H. Zalis) să scrie istoria suferințelor noastre. Iar boii de români, anal- 
fabeţi (dacă nu cunoscistorie elementară), nu au replică: Ceauşescu venise la 
putere în 1965, după douăzeci de ani de comunism curat-sovietic, 
“internaţionalist” (purtat de Bătrânul Tismăneanu, de fraţii Oigenstein- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 185 


Răutu: Leonte şi Mihail). 


Domnule Preşedinte, 

Mulţi, prea mulţi pentru un popor bun, drept, au fost guvernanţii româ- 
ni care, din ignoranță, din interes (interesul ținîndu-le loc de etică) au aban- 
donat, au cedat, au vândut Basarabia. Se observă că actualii continuă, voioşi, 
tradiția vânzării de frate. 

Noi, basarabenii, noi, bucovinenii nu am uitat faptele rele ale lor, 
nedreptățile faţă de noi, români eterni nedreptăţiţi de români. 

Nu-i vom uita în veac pe Iliescu, Roman, Pleşu, Geoană, pe 
Constantinescu, Ciorbea, Zoe Petre, pe Năstase, pe Tăriceanu, pe Ungureanu, 
pe Băsescu. Fiindcă noi avem memorie; noi trăim istoria în fiecare clipă a 
prezentului cu carnea şi o consemnăm cu sângele nostru. Şi va rămâne. Nu 
vor fi uitaţi în veac uitătorii-vânzătorii noştri mioriţoşi. Fiii, nepoţii, 
strănepoţii vor afla de la semnele lăsate de noi că cinstiţii, veneraţii lor înain- 
taşi fuseseră nişte inşi fără opinii, fără coloană vertebrală, fără mândrie, 
oameni de nimica - mai grav: vânzători de fraţi - pe treizeci de dolari. 


Domnule Preşedinte, 

Programul - dacă nu va fi abandonat la sugestia-diriguitoare a 
americanilor şi a israelienilor - dacă nu-l concepe-dirijează nici R. Ioanid, 
nici V. Tismăneanu, nici măcar Oişteanu - va trebui... 

- ...Să nu se oprească, suspect de nedrept, la 22 decembrie 1989, ci să 
continuie, firesc până azi, 2006, fiindcă: 

După 22 decembrie 1989 comunismul a fost prelungit, cu ukaz de la 
Moscova de tovarăşii tovarăşului I. Iliescu prin Teroare, Crimă, 
Dezinformare (citeşte: rescrierea istoriei, după metoda Roller Bis), în per- 
fectă Impunitate, agravînd, prin războiul civil numit “mineriade”, agonia 
nefericitei noastre ţări. Democraţia neosovietică botezată rapid... “tranziţie” 
a azvârlit oamenilor, ca la câini, două firimituri: dreptul de expresie şi drep- 
tul de a călători, de rest (“restul” fiind Tezaurul Naţional, cel care a făcut din 
securişti, din activişti, din turnători de cea mai joasă speţă: supraţoape milio- 
nare, chiar miliardare...) s-a ocupat acelaşi Sinistru Aparat, cu nume schim- 
bat, ajutat de auxiliariatul “intelectual”: Scriitori, mulţi dintre ei consideraţi 
buni, anticomunişti, treziţi peste noapte gazetari, animatori de dezbateri, 
mediatori, au (de)format, au ameţit-minţit “opinia publică”, prin etichete noi 
lipite gherlelor vechi ca “fosta Securitate”, ca “agenți de poliție” cum le zicea 
Andrei Cornea criminalilor cu epoleții pe dinlăuntrul uniformei; i-au onora- 
bilizat pe aceşti nemernici după canonul lui N. Manolescu intervievîndu-l pe 
Iliescu imediat după Mineriada Sângeroasă când 1 s-a adresat: “omului cu o 
mare”; numindu-i pe martirizatorii noştri: “domnu” general” (Pleşiţă, 
Caraman fiind domnii), “domnu” Brucan” (în guriţa Gabrielei Adameşteanu), 
“domnu Măgureanu” (în a filosofului Liiceanu, cel care a pierdut ocazia să-l 
decreteze şi pe ăsta arheu-al-naţiei), până şi morții erau domniţi de către 
directorii de opinie: “domnu” Gheorghiu-Dej”, “domnu Drăghici”... Dacă ar 
mai fi fost în viaţă tovarăşele clasice, am fi auzit-citit, întru simetrie: 
“Doamna Ana Pauker”, “Doamna Gizela Vass”, “Doamna Suzana Gâdea”, 
“Doamna Elena Ceauşescu”, domnificată cu mult înainte de 1989 de către 
păuneştii de curte şi sabinibălaşii de atenanse. 

Acesta este normalul program, în timp, în spaţiu şi el nu poate fi limi- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 186 


tat, amputat, în ciuda diktatelor din afara României şi împotriva intereselor 
României, fără riscul de a produce o “istorie” dublu-rollerizată, de Recentul 
Minister al Adevărului orwellian de la Bucureşti. 


În privinţa persoanei mele, reamintesc ceea ce dealtfel ştiţi foarte bine: 

- din 1977, când am părăsit România, soţia, fiul şi cu mine trăim în 
Franţa ca refugiaţi politici. În 17 ani de la “revoluţie” guvernanţii 
bucureştioţi, ocupați până peste cap cu distribuirea printre cumnate şi soacre 
şi nepoate pubere a certificatelor de revoluţionare neînfricate, nu ne-au resti- 
tuit - cu scuze, desigur - cetăţenia română furată, pentru... “trădare de patrie”. 

În septembrie acest an statutul nostru nu va împiedeca Integrarea 
României în EU; însă cu siguranţă nu va împiedeca nici întrebarea-mirare 
ironică a integratorilor: 

«O ţară care vrea să intre în UE mai are - la 17 ani după Marea 
Revoluţie de la Bucureşti - refugiaţi politic?» 

Vă sugerez să răspundeţi ce v-au suflat (ră)suflătorii: 

«Cine: Goma? Dar Goma e un antisemit fioros! - depune mărturie sub 
jurământ N. Manolescu, fost antisemit, devenit  antisemitizator emerit, 
dovadă: ca răsplată pentru vigilenţa-i trează a căpătat ambasadoriatul 
României la UNESCO». 

Va salută antisemitul refugiat politic în... Franţa. 

Paul Goma 


Vineri 26 mai 2006 


Am terminat-imprimat pe hârtie A Doua Epistolă, Filip a insta- 
lat-o pe internet... Câteva greşeli. Corectibile în textele “definitive”: 
jurnal, volume de publicistică. 

Regret că abia azi dimineaţă - deci prea târziu pentru o includere 
în “Epistolă” fapta înalt culturală, ce să mai vorbim de patriotică a 
acestui analfabet din fruntea Afacerilor Externe ale României care a 
declarat că limba vorbită de “moldoveni” este "o varianta a limbii 
romane", şi a precizat: un fel de "light romanian". “Light romanian”! 
Idiotul! Analfabetul! Neruşinatul! Când te gândeşti că şi acest imbecil 
este... istoric! Să se ia de mână cu Marius Oprea şi cu Stepaniuc de la 
Chişinău. De unde Dumnezeu ies la lumina rampei astfel de creaturi 
monstruoase? Ei, de unde: din tradiţia de veacuri a blândului (şi 
înţeleptului) popor român! Acest gunoi utemist îşi imaginează ca dacă 
s-a pupat în poblic cu Condoleezza Rice, gata, a fost consacrat-sancti- 
ficat, poate face orice cretinărie, 1 se trece cu vederea. I se trece cu 
vederea într-un guvern de urmaşi de turnători, de fii, fraţi, veri, gineri 
de securişti, de tâlhari sfertodocşi, de “istorici” de care depinde soarta 
noastră, ticălosul! Ce va zice Tăriceanu, intelectualul de la guvern de 
porcăria ungureanului: 

«Dar ce-a zis, domnule, ce-a zis? Păi ce, nu-i aşa? Nu? Dar 
cum e? Şi ce contează amănuntul ăsta la o gripă aviară?» 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 187 


Sâmbătă 27 mai 2006 


Nu puteam să mă abţin de la rele profeţii ? Fiindcă iată ce îmi 
comunică Mircea Stănescu: 


In statia Internet a Presedintiei Romaniei a fost publicat miercuri 26 
Aprilie un Comunicat de presa in care se anunta ca in aceiasi zi dl. Traian 
Basescu, presedintele Romaniei, a semnat mai multe decrete intre care si 
Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgen- 
ta a Guvernului nr.3.1/2002 privind interzicerea organizatiilor si simboluri- 
lor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoane- 
lor vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii”. 


Ce mai poţi zice? Că aşteptai o ordonanţă care, fără a o nega pe 
cea veche să adauge “interzicerea organizaţiilor şi [a] simbolurilor 
bolşevice, antiromâneşti...'? 

Ei, da: nu era normal să o aştepţi? Anormal fiind că după inter- 
venţia hotărîtă a ambasadorului USA Taubman, nu se va mai face nici 
un proces comuniştilor şi comunismului - de ce: tovarăşa sa de viaţă o 
fi sora sau fiica unui înalt bandit bolşevic contribuind la martirizarea 
României. 

Acum să-i vezi dansînd tontoroiul de bucurie... naţională, nu doar 
pe puii de colonizatori ca Oişteanu, Tismăneanu, ci mai cu seamă pe 
ciobanii noştri oicrini, băştinoşii noştri băşinoşi lipsiţi de ruşine: 
Manolescu, Marius Oprea, Mircea Mihăieş, Patapievici, Pippidi şi alţii 
şi altele, fericiţi că nu va mai veni debolşevizarea ca să le strice lor 
aranjamentele. Fiindcă de Tăriceanu şi de Ungureanu al lui şi de 
Băsescu şi de Timofte al său - ce să mai vorbim! Sunt cu toţii bucuroşi 
că au revenit la matca lor de eterni... democrați. Dispuşi să dea cinci 
lăzi cu bere! 


Duminică 28 mai 2006 


În timp ce pe TF 1 se transmitea Franţa-Mexic (1-0, cu greu...), 
pe Arte un foarte frumos (acesta fiind cuvântul potrivit) reportaj 
despre... “fotbalistele din Anzi”. 

Cu gândul la Mario Vargas Llosa le-am urmărit pe concetăţenele 
sale locuind la mare altitudine în munţii Peru-ului, băştinaşii din etnia 
quechua. 

Impresionant, chiar sfâşietor. Aceşti “indieni” locuiesc din 
timpuri imemoriale în munţi, în locuri atât de... lipsite de oxigen, încât 
spaniolii nu ajunseseră până la ei, ca să-i... creştineze. De aceea fuse- 
seră lăsaţi de-o parte - şi aşa rămăseseră: un sol ingrat, o climă aspră, 
o viaţă redusă la minimum. Vegetale: evident, cartoful, apoi o cereală 
căreia comentatorul îi spunea “grâu”, dar era un fel de orz pitic - ca 
tijă, ca bob. Animale: fiecare gospodărie are câteva găini, o lama-două, 
zece-cinci-sprezece oi - parcă am văzut şi o capră - un cal-doi... Nu am 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 188 


văzut quechuanii “la câmp”, lucrînd, însă mi-i imaginez scurmînd pie- 
trele şi pietroaiele, aici, pe “ogorul” de zece pe zece metri, apoi urcînd 
din greu la alt ogor, un “platou” măsurând douăzeci pe douăzeci metri! 
Pe scurt: oamenii aceia, neatinşi de colonizare, nici de civilizaţie, 
trăiesc într-o... nu sărăcie, ci lipsă - cumplită. Casele sunt cum sunt, au 
pereţi, au acoperiş, au o vatră unde fac focul şi fierb cartofi de obicei, 
unde frig - când frig... - o găină, un miel (la mari ocazii). Quechuanii 
cunosc doar limba lor şi a etniilor învecinate, înrudite. Sunt analfabeti, 
nu cunosc limba oficială, spaniola şi absolut necesară când coboară 
(zile întregi...) în târguri, să cumpere ceva (în fapt: să facă troc). 
Fireşte, nu au electricitate, nici apă curentă (şi mai ce?), nici autobuze, 
măcar săptămânale... 

Femeile... despre ele este vorba: au obrazul asprit de munca în 
frigul tăios, devenit repede nefrumos, dur - comparabil doar cu picioa- 
rele lor: cum poartă fuste (foarte colorate), dar scurte, până sub-genun- 
chi, li se văd bine gambele, labele - pe orice timp încălţate cu un fel de 
sandale. Picioarele femeilor sunt în fapt picioarele cailor de munte: 
subţiri, vânoase - de oţel. Le vezi (vorbesc tot de picioare) urcînd pante 
ameţitoare, pe cărări de piatră, în sandalele care nu le protejează decât 
în talpă de tăişul pietrelor; urcă fără pauze, urcă, tot urcă, cărînd în 
spinare, copilul într-o broboadă mare, colorată, nu de puţine ori câte 
doi copii... Obişnuite cu oxigenul rarefiat, nu gâfâie, nu obosesc. Când 
se opresc (din urcuş, din coborîş) o fac doar pentru copil: să-i verifice 
pelincile (zic şi eu, aşa), să le dea ţâţă... 

Atunci obrazul dur, ars, cu pete negre, devine dulce, devine obraz 
de mamă, mamele de totdeauna, de pretutindeni... (am să revin). 

Am prins reportajul din mers, nu am aflat cine, cu ce prilej le-a 
deschis acestor fiinţe fruste, elementare, gustul pentru fotbal. De văzut 
nu văzuseseră fotbal adevărat, decât cel practicat de bărbaţii lor când 
pe câte un “teren” cât o curticică băteau mingea. Nu văzuseră fotbal 
adevărat - nu aveau televizor! - nici măcar radio, ca să audă... (dar ce 
să audă : nu ştiu spaniola!). 

Casele - familiile fiind presărate la mari distanţe una de alta, în 
momentele în care se adună, undeva (ca să joace fotbal!) fac drumuri 
lungi, adevărate expediţii (cu copiii în spinare). Se vede că cuplurile 
cunoscuseră o evoluţie însemnată în relaţia bărbat-femeie, fiindcă 
bărbaţii le “permiteau” să joace fotbal, ba chiar le însoțeau, ca să le 
încurajeze, ca să aibă grijă de sugaci, cât timp mama juca. 

Să vezi femei (încercînd să) joace fotbal... Tata, ca învăţător de 
ţară avusese de furcă, în Ardeal, cu băieţii - să renunţe la clop (pălăria 
rotundă, mărginenească), să accepte că sportul se face în chiloţi de 
sport; cu fetele a fost mai greu; dacă acceptau să pună în iarbă 
comănacele (pălăriile de paie), cum să le convingi să renunţe la rochii, 
la fuste? Fiind vorba de adolescente, existînd şi destule săsoaice printre 
eleve, într-un târziu îndrăzneau să-şi... arate picioarele - acesta fiind 
un lucru de mare ruşâne... 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 189 


Dar quechuanele jucau fotbal... aşa cum veniseră: cu, pe cap 
“comănacul” lor (un platou, cred, hexagonal, cu ciucuri - altfel superb 
colorat), în fustele lor scurte şi înfoiate - şi cu sandale. Andinele nu 
renunţau la nici o piesă de îmbrăcăminte, încălţăminte, iar când aler- 
gau, săreau (să dea cu capul!), cădeau, nu îşi “ţineau” instinctiv “clo- 
pul”, cum făceau elevii tatei - pentru simplul motiv că pălăria lor era 
bine legată sub bărbie cu o panglică de lână (de lama)... 

Impresionante: picioarele. Fireşte, un bărbat, privind o femeie, i 
se uită la-(între)picioare. Nu am văzut nici măcar o pereche de picioa- 
re pulpoase, musculoase - dure şi agile: da. Uneori li se vedeau de 
aproape gambele: cu cicatrice, cu vânătăi, pălite, lovite, vătămate (de 
la fotbal, de la viaţa cea de toate zilele), cu labele cu totul informe - 
însă când jucau fotbal, deveneau sublime: le-ai fi... îmbrăţişat (cu 
gânduri pidosnice). 

Însă cu gând curat le priveai mai ales în pauzele meciului: atunci 
cu toatele alergau la locul unde lăsaseră copiii de ţâţă: istovitele de 
drumul lung până să ajungă aici, la “teren”, stoarsele de puteri de jocul 
adineauri întrerupt, “jucătoarele” treceau la... alăptarea odraslelor. 

Acum câtva timp, vorbind de legendarul meci Ungaria-Germania 
şi avansam: fotbalul este altceva decât un sport, altfel şi decât un sport 
de echipă. 

Le-am văzut pe andine făcînd kilometri şi kilometri - la verti- 
cală!), cu copilul în spinare, şi jucînd (cum pot juca nişte femei), apoi, 
întrebate de ce joacă ele fotbal şi răspunzînd cam aşa : 

«Este singurul nostru prilej de a ne simţi bine, de a ne întâlni cu 
alte femei, de a ne privi, de a ne atinge, de a ne mângâia, de a sta de 
vorbă cu cineva de pe lumea asta, chiar dacă tăcem... Bărbaţii când 
joacă fotbal o fac cu brutalitate, ei îi urăsc pe cei din echipa adversă. 
Noi, femeile nu jucăm fotbal cu ură, ci cu plăcere: singura noastră 
plăcere». 

Ar fi bine dacă şi bărbaţii ar juca fotbal ca quechuanele? 

Nu, n-ar fi bine: bărbaţii au făcut totdeauna război, iar când a 
dispărut motivul, şi-au găsit un înlocuitor: fotbalul. 

Pe când femeile acelea din vârful vârfului nu război caută, ci 
altceva. Se vede că l-au găsit. 


Luni 29 mai 2006 


Mare veste-mare: Pacepa a “donat” colecţia sa de artă Comuni- 
tăţii evreeşti! De ce? Ei, de ce! Va fi crezînd că Comunitatea aceea are 
să-l bage în Europa... 

Nu a fost singurul posesor de colecţii de artă - probabil cei mai 
bogaţi erau securiştii evrei care au şi scos din ţară opere de mare valoa- 
re (pentru noi, românii). 

Printre ciobanii noştri de veacuri: Pleşiţă. La un moment dat, nu 
ştiu din ce motiv (probabil îi dădusem de înţeles că e un incult, un 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 190 


ignorant), mi-a întors-o cam aşa: 

«Păi dac-ai şti tu câţi maiştri am eu pă păreţi!...» 

Aveam eu alte preocupări atunci, aşa că nu am întins discuţia, să 
aflu dacă “maiştrii de pă păreţi ” erau şi străini sau doar români - înclin 
spre patriotismul securist - dealtfel, din ce se scrie despre Pacepa este 
vorba numai de ai pământului... 


Mi-a trimis Andrei Vartic de la Chişinău : 


Dle Goma, 

La Chisinau a avut loc lansarea cartii "Transmodernismulul" de 
Theodor Codreanu. S-a vorbit foarte bine de Goma, mai ales Th. Codreanu. 
Va trimit un fragment din carte care raspunde la intrebarea cu privire la ati- 
tudinea fata de Goma a "inteleghentiei" de la Bucuresti. Noi am publicat pe 
www.voceabasarabiei.com "A doua epistola", iar in "stiri" si acest fragment. 

av 

Theodor Codreanu, „Transmodernismul”, Junimea, Iasi, p. 122, la: 
„Conformismul oricarui refugiu s-a pomenit acum oficializat, iar ofensiva s- 
a dirijat spre impunerea grupului in institutiile statului, ca singurul livrator de 
valori pe masura noii paradigme culturale si civilizationale intr-o Europa 
Unita. Impostura noului maniheism, evocand pe cel din anii '50, in contra- 
dictie evidenta ci ideologia postmodernismului vestic, pluralist, nu a scapat 
observatiei lucide si necrutatoare a singurului desident roman veritabil de 
mare notorietate - Paul Goma. Dupa opinia lui Goma, textualistii au inlocuit 
protocronismul nationalistilor cu *autocronismul unei pseudo-desidente*, 
spre a legitima, mai departe, conformismul intelighentiei, sub privirile careia 
Romania a cunoscut o degrindolada ametitoare sub toate aspectele. In conse- 
cinta, Goma a ajuns exilatul cel mai *demonizat*, intr-o masura in care nici 
regimul comunist nu reusise s-o atinga. Si asta nu fiindca el este “spurcat la 
gura”, ci fiindca a inteles ca *tradarea intelectualilor* a supravetuit cu brio 
celor vreo cincizeci de ani de comunism. lar Goma reprezinta constiinta 
nationala de sorginte eminesciana, in contra pseudonationalismului de tip 
ceausist. Infrant ca desident si alungat din tara in anii lui Ceausescu, el este 
astazi infrant ca nationalist. E un alt paradox, fiindca Paul Goma n-a dat 
niciodata impresia ca e un militant nationalist. Si nici nu e. Dar ii pasa pro- 
fund de destinul Romaniei, ca urmas al uriesenici nationale basarabene a lui 
Constantin Stere. Goma traieste acum sarac si bolnav la Paris, dupa cum la 
fel traiesc multi scriitori din tara, spre deosebire de o minoritate profitoare, 
care si-a asumat rolul de neo-activisti, “formatori” si “diriguitori” de opinie, 
in numele unei pseudo-societati civile.” 


Marţi 30 mai 2006 
Mi-a trimis Gabriel Pleşea ultimul Observator cultural: 
“Inconsecventul Goma - Boris MARIAN 


“Goma sustine ca nu este antisemit. Are dreptul sa sustina ca nu este. 
A spune azi ca esti antisemit nu este bine si nici legal. Goma iubeste adeva- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 191 


rul. Dar adevarul (nu ziarul cu acest nume) nu-l prea iubeste. A dat in jude- 
cata, cum a promis, exact 24 de persoane fizice si juridice pe motivul ca ii 
stirbesc demnitatea morala, profesionala. 

“Cindva Soljenitin, marele model al modestului Goma, a fost acuzat si 
el de antisemitism, pentru ca a dat multe nume de evrei-tortionari care actio- 
nau in Gulag. Dar printre detinutii politici erau mult mai multe nume de 
evrei, fosti „trotkisti“, tot felul de „deviationisti“, spioni „anglo-americani“, 
burghezi etc. 

“Soljenitin s-a rezumat la o suparare trecatoare, nu a recurs la jurati. 
Goma vrea certificat legal ca nu este antisemit. Personal, il voi linisti spunin- 
du-i ca nici Karl Marx nu l-ar primi usor, desi avea bunici rabini. Chisinevski 
ar fi mindru de Goma. Joska spunea fara rusine ca sinagogile sint „pline de 
spioni“. Goma spune ca evreii (nu spune „unii evrei“) din Basarabia si 
Bucovina i-au tradat pe romani, i-au urit, s-au aliat cu sovieticii in 1940. 

“Din acest motiv, spune Goma, Antonescu a recurs la deportarea evrei- 
lor, la asasinarea unui numar mare de femei, copii, batrini, incepind cu 29 
iunie 1941, apoi la Odesa, apoi pe teritoriul Basarabiei eliberate. Goma este 
un umanist, el intelege diferenta dintre crima, crima de razboi, genocid, 
Holocaust. intelege totul. Soljenitin nu a vrut sa inteleaga „necesitatea“ 
Gulagului. L-au admirat Nadejda Mandelstam, Nathan Sharansky, Elena 
Bonner, sotia lui Saharov; multi evrei doritori sa vada tirania doborita l-au 
admirat pe Soljenitin. 

Goma a urit dictatura comunista. Cine sa-l laude cind el, prin generali- 
zare, vede in evrei niste „tradatori“ comunisti? Daca evreii au fost izolati de 
restul societatii prin legile initiate de Goga si A.C. Cuza, prin politica lui 
Gigurtu, prin chiotele legionarilor, prin discursurile si masurile cu obiectiv 
precis — „purificare etnica“ — initiate si sustinute de generalul Ion Antonescu 
si avocatul Mihai Antonescu, cum putea sa para comunismul mai rau? Nu a 
spus Liiceanu „Sebastian, mon frère“? Oricat ar fi de discutabila paralela, ce 
ar putea spune in plus Goma, Coja, Buzatu, Vadim si echipa Vadim-ului? De 
ce nu ne da in judecata Vadim ori Becali? Cu cine s-a pus in rind „marele 
scriitor Paul Goma“? 

“S-a luat la trinta cu intelectualitatea romana care il admira cindva. 
Adio, monsieur Goma, iti vom plati 10 RON, cit ne ceri. Daca fiul si sotia 
sint evrei nu inseamna ca-i iubesti pe evrei. Ei nici nu-ti cer sa-i iubesti. Mai 
cu seama ca evreii i-au adus pe capul tuturor pe lisus, pe Mahomed (Coranul 
a preluat o parte din Biblie), Cabala, alchimia, Marx, David Ricardo, capi- 
talismul, Einstein, bomba atomica, au scufundat Titanicul, au creat NKVD, 
KGB, domina lumea, SUA, UE, NATO, tot, absolut tot, si au „tradat“ 
Basarabia, unde traiesc azi zeci de mii de evrei, mult mai multi ca in 
Romania. Aveti de la mine 10 RON, atit costa certificatul pe care il doriti. 
Shalom!” 


Bine, am înţeles: subiectul logic al autorului: “Cei 10 RON”. 
Subiectul ne-logic: Liiceanu. Ce lovitură a dat Gabi cu “Sebastian mon 
frère”!, în sufletul evreilor! Şi eu care eram convins că este doar o gafă; 
nu doar culturală, ci morală: întrucât se consideră Liiceanu “frate” al 
lui Sebastian? Fireşte, ca... suferinţă, ca respingere a comunităţii sale, 
ca izolare... Ei bine, nu cunoşteam aceste corespondențe din lunga- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 192 


biografie a Liiceanului. Nu am devenit mai informat după textului lui 
B. Marian. 


Miercuri 31 mai 2006 
Ziua publică : 


EVENIMENT - Miercuri, 31 mai 2006 “Atac la ZIUA” 

“Un grup de 18 intelectuali, semnatari ai unui "Protest", acuza Ziarul 
ZIUA de anti-semitism in urma unui editorial in care ministrul de Externe 
este apostrofat pentru inventarea "limbii romane light"a basarabenilor. Cei 18 
intocmesc chiar si o lista neagra a ziaristilor de la ZIUA acuzati de derapaje 
si propagarea unor mesaje "extremiste" si "legionaroide". Criticile aduse de 
ZIUA activitatii diplomatiei romane de sub conducerea ministrului Mihai 
Razvan Ungureanu se datoreaza insa insucceselor evidente. Diplomatii occi- 
dentali acreditati in Romania dau din cap cu dezamagirea cand aud numele 
ministrului de Externe: "I s-a urcat la cap si nu poate face fata provocarilor 
diplomatiei. E depasit de situatie", ne-a declarat un inalt diplomat al unui stat 
proeminent in NATO. "Pacat de Romania!", a rezumat acesta. Aceeasi este 
si atmosfera din interiorul MAE, multi diplomati profesionisti afirmand ca 
ministerul este condus periculos in stil "amatorist-paranoic". Practic, "raz- 
boiul rece" dintre MAE si ZIUA s-a declansat dupa ce ziaristii 
Departamentului de Politica Externa au refuzat sa publice textele de propa- 
ganda parvenite de la MAE (si care continua sa apara in alte ziare) preferand 
sa observe obiectiv derapajele diplomatiei romane. Dupa critica vizitei minis- 
trului Ungureanu la Moscova, ziaristii ZIUA au fost eliminati treptat din 
delegatiile oficiale, desi acestea sunt asigurate prin contributiile cetatenilor 
Romaniei. Solicitarile de presa au fost blocate repetat, de asemenea, invocan- 
du-se Legea 544 care permite autoritatilor sa raspunda cererilor presei in 10 
pana la 30 de zile. Presiuni pentru obstructionarea ziaristilor ZIUA s-au rea- 
lizat si prin alte mijloace, neortodoxe. Dezvaluirile din ZIUA, privind 
"Afacerea Gojdu", umilirea romanilor din jurul granitelor, abandonarea inter- 
eselor romanesti privind Basarabia, Bucovina, Insulei Serpilor, negestionarea 
corecta a conflictului Vatican-Romania privind Catedrala Sfantul Iosif etc, au 
scos din minti responsabilii diplomatiei defectuoase. In final, arma perfida la 
care au decis sa apeleze grupurile din jurul ministrului s-a dorit a fi fatala: 
stigmatul anti-semitismului. Insa modalitatea aleasa frizeaza ridicolul. 
Ungureanu nu este evreu: este chiar "fiu duhovnicesc" al Mitropolitului 
Moldovei Daniel. Comandantul invocat, cel care poate sa ordone anchetarea 
activitatii MAE, este fostul comandant de nava si comandant al fortelor 
armate, presedintele Traian Basescu. Care, credem noi, chiar trebuie sa inter- 
vina in virutea prerogativelor Constitutionale pe care le are. Pana atunci, zia- 
ristii de pe "lista neagra" ii vor da in judecata pe semnatarii acuzelor nefon- 
date, iresponsabile si de rea-credinta. (Victor RONCEA) 


Hugó, Cornea, Oisteanu, Banyai, Ursprung, Volovici, Petreu, 
Gheorghiu, Moldovan 

“Extrase din "Limba lui Ungureanu" 

(...) Prezent saptamana trecuta la un "breakfast" de lucru la Camera de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 193 


Comert romano-britanica, Ungureanu a brevetat o noua limba pe planeta: 
"light Romanian". Ungureanu a incercat apoi sa se justifice cu mai multe 
cuvinte afirmand ca cetateni de peste Prut (romanii basarabeni, nota mea) 
vorbesc "o varianta a limbii romane", mai precis un fel de "light Romanian" 
("romana usoara"). Eminescu, creatorul limbii romane moderne, cu toti fii 
moldoveni aflati de-a dreapta si de-a stanga Prutului, cazuti pentru neam, 
limba si tara, trebuie sa se fi rasucit adanc in mormant. 

“Afirmatia scapata de pe limba grea a Ungureanului a starnit mirarea 
diplomatilor britanici - si nu numai a lor -, emisari straini care nu sunt obis- 
nuiti ca un demnitar sa-si insulte conationalii. Dar, dupa ce a bagat Romania 
direct intr-un land al Austriei, la ce ne-am mai putea astepta de la Austro- 
Ungureanu? La multe, foarte multe rele. 

“Dupa 18 luni de conducere haotica a diplomatiei romane, bilantul lui 
Ungureanu pe principalele coordonate ale noii politici externe a Romaniei 
imprimate de Traian Basescu - Marea Neagra si Estul - este un mare minus. 
(...) 

“Si pentru ca am pomenit numele Domnului, cine credeti ca se ocupa, 
tot prost, de dosarul atat de delicat al relatiilor periclitate dintre Vatican si 
Romania, ca urmare a scandaloasei afaceri de langa Catedralei Sfantul Iosif: 
aceleasi personaje necalificate care raspund de relatia inexistenta a romanilor 
cu tara-mama; aceleasi personaje care au sustinut si generat hotia nationala a 
Fundatiei Gojdu: Leusteneanul si gulule lui. Reteau este mica, asadar. 
Departamentul National Antitradare n-ar avea prea mult de lucru. 
Comandante, da ordinul! 

“Nota Explicativa: Traian Basescu, presedinte al Romaniei si al 
Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, comandant suprem al fortelor armate 
ale tarii, fost comandant de nava. (Victor RONCEA) 


"PROTEST"-ul celor 18 

“Presa "libera si democrata" din Romania inregistreaza in ultimul timp 
derapaje ingrijoratoare. E greu de inteles si de acceptat modul in care unii 
jurnalisti romani ajuta, si nu de azi de ieri, la raspandirea ideilor xenofobe, 
sovine si antisemite, la propagarea unor mesaje extremiste si legionaroide. 
Sentimentul de "intoarcere in timp" in perioada de glorie a Garzii de Fier 
este din ce in ce mai pregnant si se accentueaza pe zi ce trece, fara ca nime- 
ni sa reactioneze, ceea ce poate crea impresia unui acord mai mult sau mai 
putin tacit. Instigarea la ura si violenta este preluata de unii cititori care, la 
adapostul anonimatului, posteaza pe site-ul acestor ziare mesaje nocive, 
periculoase, care depasesc limita legii, ca sa nu mai vorbim de cea a 
bunului-simt. 

“Editorialul "Limba lui Ungureanu" semnat de Victor Roncea in ZIUA 
din 29 mai 2006 se inscrie prin ton si substanta in categoria mai sus mentio- 
nata. Ideile sale, de neacceptat intr-o presa civilizata, culmineaza apoteotic 
si în Spirit pur gardist, cu o instigare la crima: "Comandante, da ordinull." 
In editorialul din 13 februarie 2006, Roncea punea problema "disponibiliza- 
rii persoanelor cunoscute ca actionand impotriva Romaniei". Neintrebat la 
timp daca are deja pregatita lista cu disponibilizarea "tradatorilor”, iata ca 
a devenit de-acum caduca. Dar lista poate servi, la rigoare, la aplicarea 
"ordinului Comandantului” pe care Roncea si ai sai il asteapta. 

“Ziarul ZIUA nu se afla in nici un caz la prima iesire de acest gen. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 194 


Ziaristi precum Victor Roncea, Miruna Munteanu, Vladimir Alexe, Dan 
Chiachir, George Damian, s.a. au devenit varful de lance al atacurilor natio- 
nalist-securiste. Dupa promovarea incontinenta a lui Paul Goma, cu toate 
excesele lui, cu repetatul si obositorul sau negationism, (subl. mea, P.G.) 
ZIUA recidiveaza cu recentele atacuri la adresa lui Vladimir Tismaneanu, 
Smaranda Enache, Mihai Razvan Ungureanu, etc. 

“Iar sub pretextul libertatii de cuvant, iata ca in data de 29 mai 2006 
acest cotidian a ajuns sa instige in mod deschis la crima. Finalul articolului 
"Limba lui Ungureanu" aminteste frapant de incitarile la asasinat politic ale 
Garzii de Fier, care a si pus in practica ceea ce a propovaduit. 

“Aplicarea legislatiei recent promulgate de presedintele Romaniei 
impotriva oricaror actiuni de tipul incitarii la crima dupa modelul Garzii de 
Fier, impune ca Procuratura sa se sesizeze si sa investigheze cine se ascun- 
de in spatele "Departamentului National Antitradare” si al "Comandantului" 
invocat in maniera codrenisto-simista de Roncea. 

“Pe de alta parte, conducerea ziarului, dl Sorin Rosca Stanescu 
indeosebi, dar si acei colaboratori care asigura o anume credibilitate aces- 
tei publicatii, ar trebui sa constientizeze, macar cu intarziere, pericolul real 
reprezentat de acest gen de articole. Si eventual sa-si dea seama ca tocmai 
din cauza acestor articole ZIUA incepe sa semene, pe alocuri, cu publicatia 
organizatiei "Noua Dreapta”. 

Asteptam, in acest sens, o actiune concreta din partea domnului Sorin 
Rosca Stanescu. 

(semnează): 

Ágoston Hugo, publicist. 

Prof. Liviu Antonesei, Universitatea Al.I. Cuza, lasi 

Bányai Peter, publicist, Cluj-Napoca. 

Dr. Mihai Chioveanu, Universitatea Bucuresti 

Adrian Cioflanca, istoric, lasi. 

Dr. Andrei Cornea, Universitatea Bucuresti 

Victor Eskenasy, publicist, Praga 

Prof. Mihai Dinu Gheorghiu, Universitatea Al.I. Cuza, lasi 
Marco Maximilian Katz, director, Centrul Pentru Monitorizarea 
Antisemitismului, Bucuresti 

Dan Matei, CIMEC - Institutul de Memorie Culturala 

Raluca Moldovan, doctorand, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca 
Andrei Oisteanu, Universitatea Bucuresti 

Prof. Marta Petreu, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca 
Prof. Liviu Rotman, SNSPA, Bucuresti. 

Prof. Michael Shafir, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca. 
Tibori Szabo Zoltan, publicist, Cluj-Napoca 

Daniel Ursprung, Universitatea din Ziirich 

Dr. Leon Volovici, Universitatea Ebraica, Ierusalim” 


“Semnatarii anti-ZIUA au beneficiat de sprijinul "antisemitilor” 

Dintre semnatarii protestului care condamna ZIUA si redactorii sai pen- 
tru "anti-semitism" se remarca Andrei Oisteanu si Marco Maximilian Katz - 
care pana in de curand au avut o foarte buna colaborare cu ZIUA, fara sa 
remarce in acest ziar "derapaje antisemite si legionaroide"”. De exemplu, in 
luna ianuarie ZIUA a publicat un amplu interviu cu Andrei Oisteanu de o 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 195 


pagina. Marco Maximilian Katz si Centrul pentru Monitorizarea 
Antisemitismului pe care il conduce au beneficiat de largi spatii in ZIUA ori 
de cate ori a fost vorba de demascarea unor fenomene antisemite. Acestea au 
aparut in ziar inclusiv prin mijlocirea redactorilor incriminati. (D.E.)” 

“Lista neagra 
Victor Roncea 
Miruna Munteanu 
Vladimir Alexe 
Dan Ciachir 
George Damian 

"Atacurile" la Tismaneanu si Smaranda Enache 

ZIUA din 13 mai 2006: "Vladimir Tismaneanu este un personaj care 
ascunde, se pare, inca multe secrete. Desemnat recent sa conduca o comisie 
prezidentiala al carei scop - precizat inca de la infiintare - il constituie decla- 
rarea sistemului comunist drept "criminal", fara sa se pronunte asupra vino- 
vatilor, Vladimir Tismaneanu nu si-a precizat (inca) relatiile sale cu o serie 
de institutii ale statului roman si nici felul exact in care a ajuns din Venezuela 
in SUA. (...) Arhiva SRI, Fond "D", Dosar nr. 10.947, vol. 9, la pag. 369-370, 
prezinta un scurt "curriculum vitae" al lui Vladimir Tismaneanu. Ceea ce 
dezvaluie Fisa din 13 august 1987 este un fapt neasteptat: Vladimir 
Tismaneanu a plecat din Romania, in noiembrie 1981, cu ajutorul U.M. 0617, 
unitate a Securitatii! U.M. 0617 nu este insa alta decat codificarea "Directiei 
a II-a" a Securitatii, specializata in contra-informatii economice." 

“ZIUA din 24 martie 2006: Ziarul ZIUA a primit saptamana trecuta, cu 
promptitudine, o solicitare oficiala din partea CNSAS, in atentia redactorului 
nostru Victor Roncea, semnata de vicepresedintele CNSAS, Viorel Mircea 
Nicolescu: "Urmarea articolului dumneavoastra intitulat "Neobrazare 
maghiara, UDM(A)R si PC(A)R" publicat in ziarul Ziua din 13.03.2006, in 
care faceti afirmatia ca sunteti in posesia unor documente, cu privire la o "tur- 
natoare a Securitatii”, pe care sunteti dispus sa le puneti la dispozitia CNSAS, 
va informam ca, potrivit art. 20 alin. 1 si 3 din Legea 187/1999 cu modifica- 
rile si completarile ulterioare, aveti obligatia sa predati aceste materiale ins- 
titutiei noastre". Ieri, delegatul ziarului ZIUA a predat reprezentantului 
CNSAS, spre studiul expertilor Consiliului, un dosar cu documente intrate in 
posesia unui revolutionar din Targu Mures, in decembrie 1989, si ajunse ulte- 
rior in posesia redactorului ZIUA. (D.E.) 

II 


EDITORIAL, Miercuri, 31 mai 2006“ Antisemitismul ca interes politic 
Adrian PATRUSCA 

“Un text halucinant! Asta am primit ieri dimineata pe adresa de e-mail 
a Ziarului ZIUA. Un asa-zis "Protest" semnat de 18 persoane indignate. 
Victor Roncea, seful Departamentului de Politica Externa, este acuzat de 
xenofobie, sovinism, antisemitism. De "propagarea unor mesaje extremiste si 
legionaroide", de instigare la ura si violenta. Ba chiar si de instigare la crima, 
de "incitare la asasinat politic", dupa modelul Garzii de Fier. De aceea, sem- 
natarii cer ca "procuratura sa se sesizeze" si sa ancheteze. 

“Cumplita trebuie sa fie vina lui Roncea! Cei 18 ne explica ce anume i- 
a indignat: Un editorial in care ziaristul il critica aspru pe ministrul de 
Externe. In "Limba lui Ungureanu”, Roncea trece in revista toate aiurelile 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 196 


ministrului, culminand cu prostia ca peste Prut s-ar vorbi o noua limba - 
"light romanian" - si cu faptul ca ne-am suit in cap Vaticanul cu zgarie-norul 
de langa Catedrala Sfantul Iosif. Editorialul se incheie constatand ca, alaturi 
de Ungureanu, cercul de vinovati de dezastrul politicii externe romanesti este 
destul de restrans, si conchide: "Departamentul National Antitradare n-ar 
avea prea mult de lucru. Comandante, da ordinul!" 

“Aceste fraze par sa-i fi innebunit pe semnatari: "procuratura sa se sesi- 
zeze si sa investigheze cine se ascunde in spatele <<Departamentului 
National Antitradare>> si al <<Comandantului>> invocat in maniera codre- 
no-simista de Roncea", tuna cei 18. Sugestia este perfida: pasamite 
"Comandantul" ar fi "Capitanul", iar "Departamentul National Antitradare" 
vreo organizatie oculta, pentru eliminarea fizica a indezirabililor. Nici unuia 
dintre cei 18 semnatari, altminteri oameni cu carte, nu i-a trecut prin cap ca, 
pur si simplu, "Comandantul" e Basescu, fost comandant de nava, acum sef 
de tara? Nici unul dintre cei 18 nu a inteles ca "Departamentul National 
Antitradare" este, pur si simplu, un joc de cuvinte? Un indemn ca 
Departamentul National Anticoruptie sa ancheteze cazurile flagrante in care 
Ministerul de Externe a deservit interesul national si sa verifice daca nu 
cumva ele sunt consecinta unor meschine interese materiale? Cand vezi inca- 
patanarea cu care Ungureanu tine cu dintii de Ordonanta Gojdu prin care vrea 
sa deposedeze Biserica Ortodoxa Romana de patrimoniul sau privat, in ciuda 
protestelor repetate si vehemente ale Patriarhiei, e chiar deplasat sa te intrebi 
daca aici nu e vorba mai degraba de o panama? 

“Nici vorba! Cei 18 sunt intelectuali suficient de harsiti ca sa distinga o 
figura de stil. Ca sa stie ca nici lui Codreanu, nici lui Horia Sima nu li s-a zis 
vreodata "Comandantul". Mai mult, e interesant de ce indignatii nu s-au gan- 
dit mai curand la Che Guevara, caruia chiar i se zicea "Comandante"? 
Adevarul e ca "Protestul" nu e nici pe departe o indignare spontana si nevi- 
novata. El urmareste in primul rand sa descurajeze dezvaluirile Ziarului 
ZIUA la adresa ministrului de Externe, intr-un moment in care bilantul aces- 
tuia e pe punctul de a bate multe recorduri in materie de catastrofe politice. 
Intr-un moment in care se vorbeste de remaniere, iar capul lui Ungureanu nu 
se mai simte atat de sigur pe umeri. De unde pana unde acuzatii de antisemi- 
tism la un articol de bilant al politicii externe? Ungureanu nu este nici macar 
evreu; macar atunci "Protestul" ar fi avut o noima. Acuzatiile la adresa fap- 
telor ministrului de Externe ar fi putut fi interpretate (tot fortat, oricum) drept 
atacuri la adresa persoanei evreului Ungureanu. Dar asa?! 

“Mai curand, editorialul din ZIUA a umplut paharul ministrului. El 
si-a sunat cativa apropiati, cerandu-le sa-i ia apararea. Dar o scrisoare de 
admiratie pentru Ungureanu a unui grupuscul n-ar fi fost luata in seama de 
nimeni. Trebuia o tema dura, care sa atraga oprobriul intelighentziei si inchi- 
derea gurilor critice. S-a ales antisemitismul, o tema sensibila. Manevra este 
murdara si cusuta cu ata alba. Desfid pe oricine sa arate un singur rand anti- 
semit din ZIUA. Nu numai din editorialul incriminat, ci din tot ziarul, in 
istoria sa. 

“Si inca ceva. Semnatarii sunt foarte deranjati ca ZIUA este singurul 
ziar care il publica pe Paul Goma in Romania. "Dupa promovarea incontinen- 
ta a lui Paul Goma, cu toate excesele lui, cu repetatul si neobositul sau nega- 
tionism, ZIUA recidiveaza", scriu acuzatorii nostri. Semnatarilor ar trebui sa 
le fie rusine. Nici unul dintre ei nu a facut, inainte de 1989, o farama din cat 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 197 


a facut Goma. lar daca la 16 ani dupa o pretinsa revolutie, lui Paul Goma nu 
i s-a dat inapoi cetatenia romana, macar libertatea de a publica sa o aiba. 
Aceiasi semnatari se fac ca uita cum ZIUA a precizat de fiecare data ca punc- 
tul sau de vedere nu coincide intotdeauna cu al ilustrului disident, dar asta nu 
e un motiv de a-l interzice. Cei 18 indignati mai uita si ca ZIUA a gazduit 
copioase precizari si drepturi la replica. Inclusiv ale unora dintre ei. 

“Culmea este ca unii dintre acuzatori publica regulat in ZIUA. 
Maximilian Katz, bunaoara. Opiniile sale au fost gazduite cu generozitate. Ba 
chiar si un interviu de o intindere impresionanta. La fel in cazul lui Andrei 
Oisteanu. Si atunci, care antisemitism? 

“Inca doua precizari. Prima: Victor Roncea nu e un disident in Redactia 
ZIUA. Dimpotriva, sef al Departamentului de Politica Externa, el este una 
dintre vocile oficiale ale ziarului. De aceea, apelul "celor 18" catre Sorin 
Rosca Stanescu "la o actiune concreta" este jignitor. Nici directorul ziarului, 
nici redactia nu sunt in dezacord cu colegul lor. A doua precizare: acest edi- 
torial trebuia scris de Sorin Rosca Stanescu, dar acesta s-a aflat ieri pe drum, 
intre avioane. Dar toate ideile de mai sus sunt impartasite si de el. 

“In fine, o concluzie: Antisemiti sunt cei care isi permit sa foloseasca 
drama evreilor in interese personale!” 


Într-adevăr: halucinant! Acest Ungureanu: nu este doar un analfa- 
bet, ci un idiot profund. Iar apărătorii lui nişte prostalăi. Modul în care 
a fost redactat “Protestul” lor dovedeşte, nu grabă, nu mânie care 
orbeşte, ci cretinărie curată. Cât despre goi-ii care au fost traşi, prin 
“obligaţii prietenești”... De Antonesei nu mă mai mir: acest băiat istet 
a devenit de vreun cincinal un oarecare profitor a tot ce a trecut prin 
raza mâinii sale - iar după ce face măgăria-porcăria-antonesia - râde cu 
hohote, râsul lui care a devenit râs de împuţinat. Cât despre Marta 
Petreu - nu mai zic nimic. Ea, inventa-toarea prosemitismului în 
opoziţie cu antisemitismul ar face bine să nu se mai laude cu creierita- 
tea sa. Căci nu are. Din contra: poeta e o proastă obştească din Jucu 
de Jos (şi dacă de Sus?). În plus o slujnică a lui lanoşi. Mă întreb cu 
îngrijorare (jucată): cum va scoate SRS cămaşa “antisemitismului” de 
care este acuzat ziarul? Doar în ultimii doi ani era frecvent vizitat la 
redacţie de tovarăşa Rodica Radian-Gordon, ambasadoarea Israelului, 
“în vizită de prietenie” - eu zicem: “de control”: Că de ce a permis 
publicarea lui Goma? Că de ce nu i s-au dat (lui Goma) mai multe 
replici? Apoi băiatul SRS a fost de mai multe ori în Israel, în vizite ghi- 
date. Ah, ce-o să-i facă Rodica, pentru neglijenţă, ba chiar pentru 
“complicitate obiectivă (şi activă) antisemită”! O să-l bată la palme cu 
rigla. Nu-i port grija acestui SRS. S-a descurcat el şi din situaţiuni mult 
mai grave şi, iată: dacă i-ai lua în seamă pe forumişti, “Ziua” este 
organul cel mai... obiectiv! “Cel mai” în comparaţie cu care? Cu 
“Aspi-rina Săracului "? Cu “România manolisterară”'? Numai mie câte 
măgării mi-a făcut “obiectivul SRS”! Ultima se află pe site-ul meu 
internet... 

Că tot vorbim de “Protestul celor 18”: Ţinînd seama de fond-şi- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 198 


de-formă, vorba bolşevicilor de părinţi ai multora dintre ei (nu: părinţii 
Martei Petreu nu erau bolşevici, însă pe fiică “Revoluţia” o prinsese 
profesoară de marxism - ci altceva): se constată că atât conceptorii cât 
şi semnatorii sunt persoane de o lipsă de inteligenţă înspăimântătoare. 
Primul reflex al meu a fost să repet ce mai afirmasem: că evreii din 
România s-au românizat şi ei (adică s-au tâmpizat prin idiotizare). Al 
doilea reflex: dacă stăm strâmb şi judecăm drept (sic) în această ches- 
tiune - antisemitizarea ca secreție, nu ca rezultat al reflecţiei - contami- 
narea s-a produs invers: evreii - deja cretinizaţi - i-au tras după ei în 
căcat şi pe nişte goi (care, fie vorba între noi: abia aşteptau să fie 
“implicaţi ”). 

Am la îndemână exemplul evreilor francezi, dintre care unii: 
prieteni (Glucksman): din spirite luminate, din intelectuali străluciți, 
de la Intifada (caută oul - ai să găseşti găina-palestină!), cu extrem de 
rare excepţii (printre ele: compatriotul nostru Pierre Hassner), au deve- 
nit nişte fiinţe negânditoare, fanatice, obtuze, isterice - ai zice: leit isla- 
mişti de semn schimbat, nu degeaba sunt fraţi-duşmani, întresemiţii! 
Primul - cronologic: Alain Finkielkraut. Apoi Alexandre Adler: apoi 
Glucksman - de BHL nu mai vorbesc, de Kouchner nici atâta. A dat 
ciuma prostiei în ei! Sau o fi vreun ţânţar ca cei din Reunion care ţe- 
nţeapă si te faţe chiaun! 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 199 


IUNIE 


Sâmbătă 3 iunie 2006 


Aşteptam o oarecare evoluţie în chestiunea “Celor 18”, din 
partea, ca să spun aşa, a opiniei publice. Nu am observat - până acum 
- decât devieri (ah, termenul comunist!), derapări, abateri (altul, dar 
dacă nu am... altul...). Foarte bine că s-a mutat discuţiunea la 
Afacerea Gojdu, foarte bine că s-a deplasat la Afacerea Catedralei, 
acelea merită din plin să fie apărate - numai că s-a pierdut din vedere 
punctul de plecare: Antisemitizarea din partea “Optsprezecilor” a jur- 
naliştilor de la Ziua care - printre altele - publică produsesele 
negaționiste, ale cui? Ale lui Goma. 

Da, dar Goma acela îşi pierduse fulgii în focul bătăliei dintre 
zilişti şi antizilişti. După ce fusese indicat ca “disident” (sic) ba, sub 
pana lui G. Damian, chiar: “marele disident” (sic-sic), a... dispărut din 
orizontul aşteptatic. 

Nu ştiu ce este în capul lui SRS şi, scuzaţi, pardon, bonsoar, puţin 
îmi pasă. Bănuiesc zbateri de genul: zvârcolitură (a şarpelui), avînd 
drept scop scăparea din strânsoare şi... tuleala - deşi, ca să spui că un 
şarpe o tuleşte îţi trebuie un mare curaj lingvistic... Acest SRS s-a 
manifestat, mai cu seamă în ultimii doi-trei ani, de când sunt şi eu 
miluit cu câte o dare-la-ziar (pe sărite şi fără a mi se explica refuzarea 
cutărui text) - vădit filosemit. Pe dinafară era vopsit - violent - gardul 
(vizitele Rodicăi Radian Gordon la redacţie), pe dinlăuntru, numai eu, 
“antisemitizatul” percepeam... orientarea ziarului. Să nu uit: eram în 
“polemică” - zic şi eu, ca să mă aflu în treabă - cu Teşu Solomovici: la 
o replică a mea, Teşu s-a dovedit a fi receptiv şi a mai lăsat oleacă din 
preţul bilanţului holocaustic, însă fără a uita să facă uz de arsenalul 
eternului-presecutat-pe-nedrept: indespensabila tânguială-argument 
cu-bătrânii, cu-femeile, cu-copiii - ca şi cum “celelalţi”, goi-ii, victime 
ale bolşevicilor sionişti ar fi fost numai-bărbaţi în putere, nu şi-femei, 
nu şi-copii, nu şi-bătrâni. Ei bine, atunci - vina mea dacă am simţit 
manevra redacțională - Ziua a re-publicat lălăiala lui Radu Ioanid, cea 
cu “Belleville”... De ce? Ei, de ce! Răspunsul este cel al ovreiului cla- 
sic şi al Barbăneagrălui de serviciu: «De ce nu?!» 

Asumîndu-mi, în continuare, greşita-interpretare, greşit-interpretez: 

- pentru a rupe, întrerupe înfruntarea dintre Goma şi Solomovici 
pe punctul de a deveni - ce oroare pentru Tel Aviv ! - “dialog; 

- pentru a aduce la matca sionismului monologator-acuzator o 
“discuţie” (acel text - reproducerea celui publicat iniţial în 
Observatorul cultural al lui I.B. Lefter şi C. Muşat) care risca să 
devină... normală între doi oameni cvasi-normali; 

- ca supliment “Din partea Casi” Ziua”: fotografia ilustrînd textul 
lui R. Ioanid, nu a ilustrat tragedia evreilor în Transnistria, provocată 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 200 


de autorităţile româneşti, ci... altceva, de altundeva, de către altcineva. 

Ce se va fi petrecut cu SRS, între timp? 

Să se fi... neatârnat el de evrei şi de Israel şi de America? Singur- 
singurel ca un băiat mare? Nu voi credea una ca asta nici atunci când 
voi vedea un text scris şi semnat de el însuşi în Ziua - câte alte scrise- 
semnate de sine se petrecuseră între-timpul 1989-2006! S-ar oarecum 
schimba situaţiunea dacă, de pildă textul acela ar fi prezentat ca edito- 
rial. Un text care să spună adevărul despre teroarea exercitată de holo- 
caustologi în România (pentru început, doar suntem patrioţi, nu?); 
despre teroarea exersată de ambasada USA prin Taubman - care se 
arată a apăra interesele Israelului, nu ale americanilor - şi, ca supli- 
ment, să vorbească despre relaţiile americano-române; să spună 
adevărul despre caracterul terorist al statului Israel, faţă de băştinaşii 
palestinieni pe care îi tratează din 1948 ca pe nişte sclavi; despre 
Israelul avînd supra-dreptul (de la americani) de a ataca Irakul, de a 
ataca Libanul, de a ataca Siria - întru “autoapărare” - şi de a interzice 
Iranului de a accede la arma atomică (opinia mea de nespecialist: teh- 
nic, Iranul nu va ajunge nici în trei decenii, gesticulează ca să alunge 
stafuile amenințărilor din afară). 

Până atunci - ba. Aşa că degeaba îi trimite (sau îi lasă; sau se 
preface că nu a băgat de seamă ce-i fac subalternii) în linia întâia pe 
Roncea, pe Pătruşcă - la o adică ei vor fi acuzaţi de “legionarism”, de 
“antisemitism”), şi nu bulibaşa SRS. Căci Dânsul nu fusese informat, 
căci Dânsul fusese plecat într-o călătorie de documentare, însă, acum, 
că s-a întors şi a aflat, va lua măsuri drastice... 


Luni 5 iunie 2006 


Deşi nu au lipsit evenimentele (vorbesc de cele de hârtie), nu 
le-am consemnat. Şi nu cred că o voi face. Băieţii deştepti (Roncea şi 
Pătruşcă) se apără cu bărbăţie, răspund loviturilor cu lovituri, însă au 
trecut peste un amănunt care este esenţial, nu doar pentru mine şi pen- 
tru persoana mea, ci şi pentru ei, ca ziarişti informatori, formatori de 
opinie: printre alte acuzaţii formulate de “Cei 18” este şi “promovarea 
incontinentă a lui Paul Goma, cu toate excesele lui, cu repetatul si 
obositorul sau negaţionism.” (aici recunosc inspiratorul: Shafir - prin 
pana lui Katz) Or ei (cu Roncea în frunte) i-au acuzat pe acuzatori că 
îi acuzaseră de “antisemitism”... doar pe ei, pe jurnaliştii de la Ziua. 
Sigur că acuzatorii optsprezecişti au dat înapoi, într-o manieră lamen- 
tabilă (dar cine să o bage de seamă şi să o arate!) că nu, că ei nu au for- 
mulat: “antisemitism” (ei, ba nu!). Numai că aceiaşi “apărători” ai mei 
nu au observat, pe hârtie, că “negaţionism” este mai grav, indicînd o 
opinie, nu o umoare. 

Drept care i-am trimis lui Victor Roncea următorul mesaj: 


“Scrisoare către Victor Roncea, jurnalist la “Ziua” 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 201 


Paris, 5 iunie 2006 
“Domnule Victor Roncea, 

“Observ cu uimire, cu tristeţe: în focul luptei pentru apărarea redutei 
ziarului “Ziua”, aţi uitat de predecesori, de răniţi, de “străini” - i-aţi abando- 
nat. Desigur, cămaşa este mai aproape de trup, dar adevărul mai aproape de 
suflet. 

Or adevărul este ca în ultimii doi ani, ziarul “Ziua” - chiar daca se 
laudă/plânge ca l-a publicat pe “antisemitul” Paul Goma, a facut-o cu parci- 
monie, ca sa nu spun: selecţie-justa (vezi “delimitările). Mi-a publicat unele 
texte - pe altele ba, ultimul: “Doliu pentru Basarabia”, fără a explica motivul, 
fără a-şi cere iertare în cazul în care constatase că greşise - sau nu constata- 
se?, deci nu greşise, nepublicîndu-l? 

Mai grav a fost obiceiul “Zilei” de a nu publica drepturile-la-răspuns 
(recenta Scrisoare adresată Directorului în legătură cu textul semnat de G. 
Damian - jurnalistul care a luat de pe site-ul internet - fără încuviințarea mea 
- textul Plângerii împotriva... antisemitizatorilor mei, a selecționat arbitrar, 
a intertitrat aiurea şi, cunună a jurnalismului, l-a “ilustrat” cu o fotografie tru- 
cată în redacție, prezentîndu-i pe V. Tismaneanu şi pe P. Goma în acelaşi 
cadru!). 

Nu mă intereseaza piruetele “deontologice” ale lui Sorin Roşca 
Stănescu - le cunosc, nu mă surprind. Fireşte, în cazul atacurilor obraznice, 
nedrepte împotriva unor jurnalişti care - în ciuda politicii şefului lor şi cu 
certe riscuri... profesionale - încearca sa informeze corect, scriind adevăruri 
neconvenabile guvernaţilor guvernanţi de la Bucureşti - sunt şi voi fi mereu 
solidar cu cei agresaţi. 

Însă este păgubitor, chiar jurnaliştilor care se apără de calomniile 
calomniatorilor de profesie - si pe care eu i-am dat recent în judecată - de a 
nu invoca acuzaţiile grave formulate de “Cei 18” şi de a omite numele - şi 
cazul, mult mai vechi - al meu din chiar citatul Protestului (şi) lor : 

"Ziarul Ziua nu se afla in nici un caz la prima iesire de acest gen. 
Ziaristi precum Victor Roncea, Miruna Munteanu, Vladimir Alexe, Dan 
Ciachir, George Damian, s.a. au devenit varful de lance al atacurilor natio- 
nalist-securiste. Dupa promovarea incontinenta a lui Paul Goma, cu toate 
excesele lui, cu repetatul si obositorul sau negationism (subl. mea), Ziua 
recidiveaza cu recentele atacuri la adresa lui Vladimir Tismaneanu, 
Smaranda Enache, Mihai Razvan Ungureanu, etc." 

Or, daca pentru jurnaliştii de la “Ziua” care pentru întâia oara sunt 
confruntaţi cu astfel de minciuni acuzaţia de “negaţionism” este trecută cu 
vederea (fiindcă nu este desemnată (şi semnalată) prin “antisemitism”!), ei 
bine, se înşeala, ei, îi înşeală pe cititori, mă trădeaza pe mine - ei, cei care mă 
“promovaseră“, nu? 

Fiindcă “antisemitism” poate fi considerat un calificativ cvasi-injurios 
ca: «Jidane!» , însă “negaționism” desemneaza o opinie, o atitudine, un 
discurs: Negarea Holocaustului evreilor* 

Şi nu este adevărat. 

De aceea, Domnule Victor Roncea, vă sugerez - în interesul 
adevărului, nu doar al meu (eu mă pot apăra şi singur, fără scutul protector 
al “Zilei”, doar pe internet) - în proxima intervenţie să faceţi precizarea de mai 
sus, în legătura cu extrema gravitate a acuzaţiei de negaționism. 

Totodata îl invit pe D1. G. Damian să nu mai folosească atunci când 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 202 


aduce vorba de mine calificativul descalificanto-mincinos: “disidentul” 
(ba chiar “marele disident”!). Nu sunt nici “mare”, nici mic - şi nici “disi- 
dent”. Faptul ca domnia sa nu a aflat ca sunt, totuşi, scriitor, nu are nici o 
importanţă. Sunt - sau ne-sunt - în ciuda d-lui G. Damian. 
Va salută 
Paul Goma 


P.S. Ştiind ca “Ziua” nu va publica această precizare, nici nu o rog. Va 
apărea tot pe site-ul meu: 
paulgoma.free.fr 


la să mai vedem o dată lista protestatarilor: 


Agoston Hugo, publicist. 

Prof. Liviu Antonesei, Universitatea ALI. Cuza, lasi 

Bânyai Peter, publicist, Cluj-Napoca. 

Dr. Mihai Chioveanu, Universitatea Bucuresti 

Adrian Cioflanca, istoric, lasi. 

Dr. Andrei Cornea, Universitatea Bucuresti 

Victor Eskenasy, publicist, Praga 

Prof. Mihai Dinu Gheorghiu, Universitatea Al.I. Cuza, lasi 

Marco Maximilian Katz, director, Centrul Pentru Monitorizarea 
Antisemitismului, Bucuresti 

Dan Matei, CIMEC - Institutul de Memorie Culturala 

Raluca Moldovan, doctorand, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca 

Andrei Oisteanu, Universitatea Bucuresti 

Prof. Marta Petreu, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca 

Prof. Liviu Rotman, SNSPA, Bucuresti. 

Prof. Michael Shafir, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca. 

Tibori Szabo Zoltan, publicist, Cluj-Napoca 

Daniel Ursprung, Universitatea din Ziirich 

Dr. Leon Volovici, Universitatea Ebraica, Ierusalim ” 


Ce fac eu acuma? Pe lângă M.D. Gheorghiu, M. Katz, Oişteanu, 
Shafir - deja daţi în judecată - să mă apuc să fac o addenda cu cei care 
înainte nu se “exprimaseră”, dar o fac acum, limpede - şi în grup: 
Antonesei, A. Cornea, Eskenasy, Marta Petreu, Rotman, Volovici? Aş 
putea - dar mai am energie? Dar mai am chef? 

Zic şi eu, relativizator-întăritor ca ardeleanul (de-un paregzamplu 
obsesia mea: Marta Petreu): 

«Mi-e cam greaţă...»? 


Luni 6 iunie 2006 


Continuă Marea Luptă de la Iazul Mic al “Zilei”. Se zboară jos de 
tot, la rasul mlaştinei. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 203 


Şi jurnaliştii trăiesc marea dramă a necunoaşterii. Necazul că în 
această chestiune vârsta nu joacă nici un rol: cel bătrâni pe care decem- 
brie 89 i-a prins gata-profesionalizaţi, fie nu au putut să se dezbare de 
ticurile presuale comuniste, fie s-au azvârlit cu jubilaţie (şi cu dispera- 
re) în... câmpul muncii, ghid fiindu-le presa occidentală - şi s-au 
străduit să scrie... ca ăia. Rezultatul: jalnic. Imitaţie penibilă. Cei 
tineri... Ei au crezut că dacă ‘89 i-a prins virgini în materie, 
necondiţionaţi de comunism, de cum vor pune pana pe hârtie/bine vor 
începe-a-scrie... 

Şi nu. Probabil s-a crezut (intenţionat am folosit impersonalul) că 
jurnalistica este o meserie ca oricare alta (dar sigur mai... nobilă) şi 
care se învaţă... scriind. S-a crezut că junele cutare, azvârlindu-se în 
Dunăre, dacă nu va ajunge pe celălalt mal - de astă dată - chiar de nu 
ştia să înoate, dînd din mâini şi din picioare va... învăţa. 

Şi nu a învăţat nimic. 

Din mâini şi din picioare dă copilul abia născut - într-un mediu 
cunoscut din pântecele mamei sale - şi nu se îneacă. Dar un adolescent, 
un tânăr îmbrâncit, aruncat în Dunăre - bine: în Gârlimboviţaapădulce 
- riscă să se înece; în cel mai fericit caz rămâne traumatizat pe viaţă de apă. 

Între gazetarul român şi scriitorul român (pe poeţi îi scot din 
cauză, ei fiind geniali înainte de a se naşte, iar după nu au nevoie decât 
să înveţe a se iscăli - cu geniu) asemănările sunt mai strânse decât s- 
ar putea crede: 

Aşa cum prozatorul român nu va scrie proză - normală, nu genială 
- atâta timp cât va fi incapabil să povestească o poveste, o istorie, aşa 
gazetarul român va rămâne un etern... adolescent (adică i-matur, adică 
ne-gazetar) atâta timp cât va râmâne cum îl făcuse mă-sa dimpreună cu 
partidul: incult şi neinformat - deci dezinformator-fără-voie. 

Nu este chiar acelaşi lucru incultura şi neinformarea - cum crede 
ziaristul fost june în urmă cu 17 ani, acum... tată de copii. 


Joi 8 iunie 2006 


lar am des-împărțit Serisurile: am făcut 3 volume, ultimul 
începînd cu 2006. 

Deprimat. Din pricina procesului care iar şi-a luat o pauză. 

Însă şi din pricina jurnalismului român. Voi încerca să scriu ceva- 
ceva. Poate va ieşi ceva-cumva. “Scandalul Ziua” a scos la suprafaţa 
canalului de scurgere toate gunoaiele neputinței confraţilor români de 
a face jurnalistică măcar convenabilă. Când am dat de o excepţie 
(excepţională) şi ca persoană şi ca moment al persoanei în chestie: 
C. Stănescu, am jubilat: acest scînteist pe care şi eu îl criticasem, de 
fiecare dată când avusesem ocazia, în chestiunea Monumentului 
Ostaşului American (cel care îşi dăduse sângele pentru apărarea 
României!) a scris un text atât de... normal, încât sare din pagina jur- 
nalismului românesc. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 204 


Cu o zare de speranţă: forumiştii pe care îi bubuisem de atâtea ori 
în legătură cu “comentariile” anterioare - dar anonime, cum îi şade 
bine românului farfuridesc de totdeauna, deci dinainte de Caragiale - 
de astă dată (cu excepţiile nedesmințite ale diversioniştilor 
profesionişti, şcoliţi la Ştefan Gheorghiu, securişti sau/şi evrei), au pus 
accentele acolo unde ditamai ziariştii-analiştii nu le puseseră - în 
legătură cu “Protestul celor 18”! Adevărat, fusese anunţată ameliora- 
rea cu o zi-doua înainte prin punerea la punct a lui Orescu. 


Miercuri 14 iunie 2006 


Am terminat Sumarele pentru fiecare din cele trei volume de 
Serisuri. 

Surpriză: ieri ne-au venit în vizită nepotul Andrei Dulgheru şi cu 
soţia, Nadia. Fără băieţi, rămaşi “acasă, la Londra”. 

Ne-am bucurat, s-au bucurat. Ei, după zece ani de tras sania pe 
uscat, s-au aranjat: Nadia la un “lanţ” de hoteluri de lux (unde trag 
mafioţii miliardari ruşi), el cu lucrul în construcţii. 

Cu acest prilej am auzit a treia variantă a dispariţiei unchiului meu 
Jon Goma, bunic al fraţilor Dulgheru: că nu ar fi murit în lagărul de la 
Floreşti, că ar fi fost internat întâi la Bălţi, apoi a fost transportat cu 
trenul în Siberia - şi că ar fi murit pe drum, de foame. 

Dezorientat, nu mai ştiu ce să cred. Atâta m-am frământat, m-am 
culpabilizat, încât Ana m-a consolat astfel : 

«Probabil n-ai să afli adevărul niciodată”. 

De unde se constată pentru a mia oară cât de salutară este o Ana 
la casa basarabeanului. Şi salutată... 

Probabil. Dar vreau să-l aflu. Sucit mai sunt: nu sunt liniştit până 
nu aflu unde a pierit unchiul Ion! Ca şi cum dacă aş afla (adică bănui) 
unde-când a murit celălalt unchi, Ignat Goma: în 4 aprilie 1944, în 
bombardamentul Gării de Nord din Bucureşti, aş fi împăcat... Da” de 
unde! Cum să fiu împăcat? 


Bedros Horasangian mă contrazice, în Ziua de azi astfel: 


“Marea Neagra, Turcia si Caucazul (...) Daca "Financial Times" a 
considerat ca lucrarile de la Forumul Marii Negre au fost o "lovitura de 
imagine" pentru presedintele "Basesku"” - descoperim ca Paul Goma ne 
considera un "impaciuitorist cotrocenist" (sublinierea mea, P.G.), ceea ce n- 
ar fi chiar rau daca ar fi si adevarat - credem ca, dincolo de cele declarate, 
discutate si consemnate la finalul reuniunii tin in contact niste tari cu agende 
politice diferite.” 


Un detaliu - important: Bătrânul şi Blajinul Bedros, pe lângă 
faptul că îl introduce hodoronc-tronc în text pe Goma (ce voi fi căutînd 
între Financial Times şi “Forumul Mării Negre”?: va explica cum îi 
“sărise”, în redacţie, propoziţiunea de legătură - logică), îi induce în 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 205 


eroare pe cititori (în româneşte: îi minte) când scrie: “descoperim că 
P.G. ne consideră...” . Fiindcă nu indică unde anume, în ce publicaţie: 
ziar, revistă, volum a “descoperit” el un citat inexistent... Nici măcar 
în Jurnalul meu de pe luna mai, la data de 17, text presupus a-l fi ins- 
pirat. Acolo comentam intervenţia sa întru apărarea Tismăneanului - 
astfel: 


“Bedros Horasangian, băiat bun, împăciuitorist-şef intervine iar pentru 
pace-între-două-dobitoace. Numai că şi el, scufundat până la sprincene în 
țărişoara-ne, nu vede “cauza” decât în... conflictul dintre “Volo” (aşa îi 
spune el, tandru, citîndu-i pe prietenii lui Tismăneanu) şi Goma. lată ce zice 
Bedros, pe larg (!) la ce ar putea enunţa într-o frază (dar poate? nu):” 


Şi citam, în Jurnalul meu internetic din Bedros Horasangian: 


“Intransigenta si prestigiul de disident anticomunist ale lui Paul Goma, 
dincolo de nabadaiosul lui caracter, prin care face mult rau prietenilor sau lui 
insusi - consideram o grava eroare de strategie darea in judecata a unor 
intelectuali romani si a Administratiei Prezidentiale - s-ar conjuga fericit cu 
prestigiul academic si profesional al profesorului american [vorba fiind de 
Tismăneanu, nota mea, P.G.] si al celorlalte somitati din Comisie. Persiflarile 
lui Goma la adresa preocuparilor profesorilor Zub, Sorin Alexandrescu sau 
Antohi ni se par neavenite. Credem ca Traian Basescu ar putea indrepta 
lucrurile, astfel ca masinaria comisiei lui Tismaneanu sa fie de tip "Volvo" si 
nu tratata de diversi comentatori ca o "Volga" oarecare”. 


Comentam - încă o dată: în jurnalul meu de pe internet: 


“Da, domnule. Îmi place la Bedros multitudinea soluţiilor întru 
împăcarea “părţilor”. Numai că... unele părţi (eu) au ceva din baba care nu 
vrea în ruptul capului să treacă strada - şi nici nu se lasă dusă pe sus de cea- 
laltă parte a străzii pe umerii pionierilor patriei voioase, fiindcă treaba ei este 
dincoace - iar celelalte părţi nu pot mişca în front de atâta şi atât de determi- 
nanta “societate” a prietenilor extrem de dezinteresaţi - ca Manolescu, 
Mihăieş, Antohi, Zub”. 


Exemplificînd printr-un citat - din B. H.: 


*...0 grava eroare de strategie darea in judecata a unor intelectuali 
romani si a Administratiei Prezidentiale”, 


Am continuat să comentez scrisele bedrâsice: 


“Măi, să fie! Din toate puterile lor - când e să facă rău găsesc, neputin- 
cioşii - “Intelectualii români” mă exclud, mă sabotează, mă ostracizează, mă 
interzic în veselă unanimitate, mă împiedecă să mă exprim, mă calomniază - 
ultima găleată de lături, cronologic, fiind “antisemitizarea” la Uniunea 
Scriitorilor, şedinţă la care Bedros va fi luat parte cu drag îndeolaltă cu una- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 206 


nimitatea cea călduţă (chiar dacă va fi fost absent pentru raţiuni medicale...), 
iar eu, care mă apăr cum pot: prin internet! - comit “o grav eroare de strate- 
gie”! “Administraţia prezidenţială” nu comite măgării, porcării, nici Uniunea 
Scriitorilor!, ea/ele sunt drepte, morale, fiind ele: oficiale, decit legale. Şi 
ocroti-toare (cu membrii obedienţi şi unanimitatorişti, ca Bedros, doar n-o să- 
mi ceară să-l cred pe cuvânt că el a ridicat el mâna în plină şedinţă să protes- 
teze împotriva execuţiei lui LIS - ce să mai vorbesc de “solidarizarea” cu un 
antisemit ca mine! Bedros, Bedros, înainte de cântatul cocoşului te vei lepăda 
de trei ori câte treizeci şi trei de ori... Administraţia prezidențială! Cea care, 
de ani de zile a păstrat pe internet condamnarea unor alți scriitori - Monica 
Lovinescu, Tudoran (de mine nu mai vorbesc!) pentru “antisemitism”, iar 
bătrânul şi înțeleptul rabin armean Bedros Ultimul nu a scos măcar un oftat 
de... mirare, dacă nu de protest! Şi cine, mă rog, sunt autorii “prezidenţialu- 
lui” comunicat sau raport ? De ce nu-i numeşte - pe Alexandru Florian, pe M. 
Shafir, pe Radu Ioanid, pe W. Totok şi pe alţii ca ei? Ce, nu-s şi ei oameni - 
în fine, ca să putem continua discuţia... Cât despre antisemitizatorul 
Manolescu... El e preşedintele Uniunii, cine-i nebunul să se încontreze cu o 
dublă-instituţie? 


Şi tot nu descopăr citatul... descoperit de Bedros Horasangian - 
re-citez din prestaţia lui jurnalistică: 


*..„descoperim ca Paul Goma ne considera un "impaciuitorist 
cotrocenist”. 


Dacă s-a supărat, foarte bine a făcut. Însă pentru cititorii mei - de 
pe internet - precizez: “împăciuitorismul” de care îl acuzam, nu era 
unul... cotrocenist, cum face el diversiunea ieftină, nedemnă, ci 
împăciuitorismul scriitoricist: vizam atitudinea şi a lui Horasangian 
faţă cu acuzaţia lui Manolescu şi a lui Gârbea (şi a lui Cistelecan şi a 
Martei Petreu) la adresa lui Liviu loan Stoiciu şi a mea, în şedinţa din 
vara-toamna anului trecut: dacă i-am zis : “împăciuitoristă”” am folosit 
un eufemism, în realitate Bedros Horasangian s-a comportat ca un 
adevărat scriitor român, făcînd, în pace şi-n onor, cultură curată cu 
voie de la stăpânire, cu capul sub tol : obedient faţă de şefuleţi, şefi, 
şefoi - până la greață, unanimitarist până la anularea personalităţii 
(dacă o va fi avînd şi pe aceea, vorba lui Sorin Toma). 

Mă întreb - pentru că tot am terminat de corectat seria de scrieri 
postume: de ce nu va fi rămas Bedros Horasangian ce şi cum fusese o 
viaţă întreagă: cunoscutul, legendarul număbagaci, emeritul prudent, 
înțeleptul tăcut, cunctatorul de serviciu? De ce s-a trezit din moţăiala- 
i esteticească, atât cât să scrie neadevăruri flagrante (plecăciunile-i în 
direcţia lui “Volo” nu mă interesează nici de frică), apoi să adoarmă la 
loc şi să mai sforăie două decenii - fiind şi el etern, dar armeneşte? Să 
nu aibă pe nimeni în lume căruia să dea la citit, înainte de publicare, 
ceea ce scrisese? Bine, dar măcar o oglindă în care să se privească şi 
să se întrebe: 

«Câte neadevăruri am scris azi, în cele trei pagini?» 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 207 


Joi 15 iunie 2006 


Nu pot ieşi din groapa cu melanholie deprimatorie în care am 
căzut de când am terminat toaletarea Serisurilor. Va trebui să găsesc 
altceva de-stricat-prin-ameliorare, altfel nu e de trăit. 


Vineri 16 iunie 2006 


Ieri multe evenimente: 

- A murit Raymond Devos - unul dintre foarte mulţii belgi care au 
îmbogăţit, nu numai absurdul ca... formă de realitate, dar şi limba 
franceză. Dumnezeu să-l ierte. A avut o viaţă plină, “plinită, rotundă, 
ca şi învelişu-i corpic; 

- La Uniunea Scriitorilor: scandal între animalele de pradă atacînd 
pe la spate (şi pe întuneric): Manolescu vrea să-l îndepărteze pe 
“Basadorul Caius de la Viaţa românească, vizatul nu se lasă, ameninţă 
cu demisia - lui Manolescu nici că-i pasă... 

- Ştiam de formidabila manifestaţie în favoarea elevilor basarabe- 
ni de la liceul Asachi, din 11 iunie (!) la Bucureşti, mi-a scris şi Andrei 
Vartic, azi primesc o scrisoare de la Elena Andronache - care “şi-a 
adus contribuţia” şi la confecţionarea lozincilor... 

Două guri de aer proaspăt. 


Ei, da: elevii. Şi doi-trei moşi, supraviețuitori ai închisorilor. Oi fi 
pretinzînd să-şi pună semnătura pe Apelul de apărare a elevilor de la 
Asachi marii patrioţi ardeleni Manolescu, Pleşu, Buzura, Blandiana, 
Buduca, Groşan, Marta Petreu - Caius, că tot l-am vorbit de rău? Măcar 
Cistelecan şi Moraru de la Târgu Mureş, ei care, printre primii, crono- 
logic, au făcut legătura după 1990 cu Basarabenii? Sau oltenii 
Liiceanu, Adameşteanu, Negrici, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca - 
a, nu: aceştia sunt “cei buni”, numai “răii” (ca A. Păunescu), au, n-au 
treabă, îi dau mereu cu Basarabia ceea (“ca o placă stricată”, ca să nu 
rămână Monica Lovinescu necitată). Ce să mai vorbesc de subţirii inte- 
lectuali Matei Călinescu, lon Vianu, Sorin Alexandrescu - acesta din 
urmă (ca şi Monica Lovinescu) aflător în Comitetul de onoare al 
Institului cu pricina, cel care urma să cerceteze (sic) istoria comunis- 
mului în România - dar fără a pomeni de Basarabia şi de Bucovina: 
“Nu e momentul; acum, politic este să lăsăm de o parte... problema 
aceea...” - cum atât de limpede s-a exprimat de curând, la Casa 
Românească de la Paris Marius Oprea, şi ardelean şi istoric!... 

- Am băgat de seamă: interesul pentru fotbal mi-a scăzut simţitor: 
am tras cu câte un sfert de ochi la câte un sfert de meci - cel mai 
pasionant: Anglia - Trinidad-Tobago în care britanicii au fost impo- 
tenţi până prin minutul 80, după care... au băgat un gol; şi încă unu, că 
aşa-i la fotbal; după unu vine doi. În rest: francezii sunt nişte molâi, 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 208 


nesăraţi, neputincioşi - dar clanici! Prevăd: meciul cu Coreea ar să 
reediteze isprava lor din... Coreea, de acum patru ani. Îngrijorător pen- 
tru mine: că nici nu mai pun la inimă. 

- Doicescu mi-a atras atenţia ieri ca “Strict secret” se va proiecta 
pe TVR Cultural, aşa ceva. I-am spus că mie îmi este inaccesibilă TV 
românească; apoi am văzut filmul, inregistrat pe ordinatorul meu de 
Filip. El (m-am întors la Doicescu) mi-a spus că în ultima lună a mai 
fost programat o dată (de două ori?). Nici el nu găsea “raţiunea”: doar 
eram interzis de Manolescu, de Gârbea (chiar şi de Marta Petreu,/ păi 
ce cred eu?) şi de Comunitatea evreiască, nu? Aşa ştia toată lumea, dar 
se vor fi găsind la televiziune şi “antisemiţi” fioroşi care îl progra- 
mează pe Goma - adevărat, la ore târzii, ca să nu fie scandal... 


Luni 19 iunie 2006 


Aş fi băgat mâna-n foc, jurînd că scrisesem în jurnalul de pe luna 
mai a.c. măgăria cu “Monumentul ostaşilor americani” din Cişmigiu. 
Dacă am scris-o - bine am făcut, acum o repet: 


“Ambasadorul Taubman şi ministrul Atanasiu au inaugurat „Monu- 
mentul Eroilor Americani“ din Bucureşti ( Gîndul,27 mai 2006) 

Mihai DIAC 

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman, şi ministrul 
Apărării Naţionale al României, Teodor Atanasiu, s-au întâlnit ieri dimineaţă 
în Parcul Cişmigiu, pentru a inaugura “Monumentul Eroilor Americani” din 
Bucureşti. Monumentul este dedicat celor 378 de militari americani care au 
murit pe teritoriul României în al doilea război mondial. “Monumentul este 
dovada tăcută, dar permanentă a sacrificiului pe care eroii americani l-au 
făcut pentru a ne apăra libertatea. Şi-au părăsit casele şi familiile. Nu s-au 
mai întors. Astăzi îi onorăm”, a declarat Nicholas Taubman. Cu privire la 
situaţia din prezent, ambasadorul SUA a amintit că “o ameninţare la adresa 
libertății într-un colţ al lumii este o ameninţare la adresa libertății pretutinde- 
ni” şi s-a declarat mândru că militarii români şi americani sunt împreună în 
Afganistan, Irak şi Balcanii de vest, pentru “combaterea terorismului şi pro- 
movarea libertăţii”. 


Sunt prea furios pe această minciună cât... “Timişoara”, ca să o 
comentez azi. 


Marţi 20 iunie 2006 


Tismăneanu a cerut - şi a obţinut! - certificat de bună purtare de 
la CSNAS, garantînd că nu a fost securist. 

Ce prostie din partea lui “Volo”! - dealtfel, nu singura: 

- nu a răspuns imediat afirmațiilor tizului său Vladimir; 

- o “apără” pe mama sa cu... argumente alături (şi acelea debile: 
că a fost doar şefă de cadre...). O mamă se apără nu cu “doar -uri, ci 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 209 


cu: «E mama mea, nu cred că a făcut ceea ce i se reproşează» - punct! 

- iar acum “certificatul”... 

Volo, Volo, cum te dezmiardă prietenii tăi: din prostie nu a crăpat 
nimeni, deci nici tu, ba ai să faci o carieră strălucită, încât are să te 
invidieze chiar şi Breban - cel care până mai adineauri, îl gelozea pe 
Petru Dumitriu, Canalia Canală: 

«Ce carieră! Ce carieră a făcut!» 

Mă învinovăţesc mereu: cum de nu notasem la timpul potrivit 
imensa măgărie a americanului Taubman care a impus României 
ridicarea unui monument pentru memoria aviatorilor americani care... 
luptaseră pentru liberarea României de nazişti...? Ce să mai spun de 
Românii noştri ca brazii, miniştri, prim-miniştri, preşedinţi, “telectua- 
li, ba chiar foarte-istorici! (ca Marius Oprea, Stejărel, Zub, Pippidi, 
Răzvan Ungureanu - şi el, tot istoric, ce, ne jucăm de-a istoria?) - care 
nu au crâcnit ca să conteste Marea Minciună! 

Astă-noapte, pe când dormeam (adânc) îmi spuneam: 

«Dar dacă Geremek, atunci când a rostit porcăria pe care am 
afurisit-o de fiecare dată când am avut ocazia: la primirea Poloniei în 
NATO s-a pomenit rostind: “SUA ne-a salvat de două ori: de nazism 
şi de comunism"... - a... anticipat ce urma să se petreacă cu 
România?» 

Am abandonat-o grabnic: sunt un păcătos de realist, pentru mine 
faptele sunt fapte, ordinea lor cronologică rămâne ordine cronologică 
(de asta am ajuns ce-am ajuns, zugrav de exterioare, sus pe schele, 
vorba prietenei mele Adameşteanca...) 

Tocmai îl criticasem pe Taubman că este, în fapte, ambasadorul, 
nu al americanilor în România, ci al israelienilor, că, uite ce-a făcut! 
Au oare să fie şi chestiunea aviatorilor americani (“care şi-au dat sân- 
gele pentru liberarea românilor de nemți”) tot o chestie care ţine de 
Holocaust? Oricât de năucă, nu este de înlăturat. 


Joi 22 iunie 2006 


“A-nceput războiu-n lume” (adevărat; hăt, în 1941). 
Am început textul despre Tismăneanu. 
Filip a instalat pe internet Săptămâna... şi Scrisuri I, II, HI. 


Vineri 23 iunie 2006 


Ieri am primit multe (era cât pe ce să spun: “o mulţime de”) mesa- 
je dinspre români - acum corectez hotărît: românce. Fie basarabence 
de-ale mele (şi de vârsta mea, deci care au “amintiri indirecte”, adică 
prin părinţi, bunici care le povestiseră) cu care eram deja în corespon- 
denţă (poştală), fie încă necunoscute care m-au contactat prin internet. 
Se întâmplă ca toate cele de ieri să vorbească despre înternetizarea mea 
şi să binecuvinteze această pedepsire. Şi să mă consoleze, fiindcă mă 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 210 


plângeam în Jurnal că nu mă pot exprima decât prin internet. 
Mi-au făcut cald pe la inimă. 


Sâmbătă 24 iunie 2006 


Ieri nu am lucrat la textul acela. Am aşteptat meciul Franţa-Togo. 
Revelaţie: Togolezii joacă un fotbal rapid, tehnic, şi, ca toţi negrii care 
nu au cunoscut sclavajul: jubilatoriu, ei (se) joacă, nu luptă cu încrân- 
cenare. [ce prostie am spus - dar negrii din Brazilia? Nu sunt ei urmaşi 
de sclavi? Şi ce şampanie-fotbal joacă dansatorii de samba!). Numai că 
ei (Togolezii) au pierdut, au câştigat Francezii, cu echipa lor fără 
Zidane, dar tot gâfâicioasă, tot amânătoare, tot decepţionantă. De ce a 
jucat Franţa mai puţin rău decât Togolezii? Fiindcă trei sferturi dintre 
jucători sunt... negri. Adevărat: trei-sferturi dintre negrii francezi sunt 
descendenţi din sclavi. [lar? lar...]?. Am intenţia să continuu, azi, tex- 
tul despre Tismăneanu. 


(as) 
Luni 26 iunie 2005 


Azi ultimele detalii. lată-l: 
Despre Vladimir Tismăneanu - şi nu numai - în 11 puncte 


Paris 22 iunie 2006, 

65 ani de când Antonescu a ordonat ostaşilor trecerea 
Prutului, zdrobirea vrăjmaşului de răsărit şi miază-noapte - însă 
acolo am rămas: nu am trecut Prutul, nu am vărsat sânge, nu am 
liberat pe nimeni, nu am zdrobit nimic, dacă ne-am ales cu 
ceva: cu “Holocaustul ” în care noi am ucis 400.000 evrei, iar 
guvernanţii noştri iubiţi şi luminaţi vorbesc despre basarabeni 
şi bucovineni ca “minoritari” (Coposu), ca “românofoni” 
(Zoe Petre), ca vorbitori de “light romanian”, un fel de limbă, 
însă nu cea de tinichea, gândită-vorbită de unul, Ungureanu. 


1. Despre Pelin II 


Încep printr-un citat din mine însumi, un fragment din Jurnalul pe luna 
mai 2006, instalat pe internet (voi reveni la chestiunea “internetului””): 


“Sâmbătă 13 mai 2006 

“(...) Surpriză: da; plăcere, ba. Chiar ne-plăcere să citesc pe prima 
pagină titlul-bombă: “Agentul Volodea”. Ne-plăcerea vine, desigur şi de la 
aflarea autorului: Vladimir Alexe, acest Pelin II, dar chiar dacă altcineva l-ar 
fi scris, nu mi-ar fi făcut plăcere. Pentru că unul este adevărul şi alta lovitura 
cu dosarul de securitate.(...) 

Ca să nu existe dubii: nu pretind că V. Tismăneanu nu ar avea păcate 
(şi încă grele - nu cele moştenite: cele dobândite), dar în nici un caz cele 
“demascate” de Alexe.” 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 211 


Unul - şi cel mai descalificant - dintre “păcatele grele” ale lui V. 
Tismăneanu - deocamdată în relaţiile cu mine: 

Minte fără clipire, fără tresărire, sigur fiind că boii de cititori-auditori 
români, fie ignari, fie (mai ales) traumatizaţi de Teroarea Adevărului Unic 
Bolşevic instalat în România din 28 iunie 1940 - Basarabia şi Bucovina de 
Nord şi Herţa fiind în România, dragi tovarăşi confecţionatori ai-istoriei-şi- 
geografiei-de-clasă - nu vor îndrăzni să contrazică un trimis-numit-uns ca să 
ne re-re-scrie el istoria, tot după reţeta Roller. 

Citatele care urmează sunt din Vladimir Tismăneanu, în interviul din 
22, cu A. Goşu: 

2. Despre invitaţie 

“Eu l-am invitat pe Paul Goma. (...) Au fost multi dintre prietenii mei 
(...) uimiti de aceasta decizie, tinand seama de o serie de pozitii controversa- 
te din ultima vreme ale d-lui Paul Goma in chestiuni legate de perioada 1940- 
1941 in Basarabia, si nu numai. (...) Spun un lucru si in favoarea d-lui Goma, 
si in favoarea celorlalti membri ai Comisiei: d-l Goma nu m-a intrebat cine 
va face parte din Comisie (...) A dat un accept conditionat, dar era in sine un 
accept. Nici un membru al Comisiei nu a obiectat la prezenta lui Paul Goma 
in Comisie” (subl. mea). 


Neadevarat: tăcerea-i bruscă (din 11 aprilie - până atunci îmi scrisese 
2-3-4 mesaje pe zi) nu se explică prin... descoperirea a ceea ce pusesem eu 
pe internet, ci prin presiunilor exercitate asupra sa prin “membrii Comisiei” 
(nu le cunoşteam numele, atunci, dar nu se putea să lipsească: Mihăieş, 
Manolescu, Liiceanu, Blandiana-Rusan, Patapievici, Oişteanu, R. loanid...); 
şi prin C. Săftoiu, consilierul prezidenţial, cel care... urma să-mi telefoneze 
«în orele următoare», pentru a stabili mijloacele colaborării: Propusesem 
preşedintelui, prin V. Tismăneanu, să-mi trimită prin poştă o invitaţie scrisă, 
eu anunţind, tot prin V.T. condiţiile: restituirea cetăţeniei române furate de 
Ceauşescu şi de Securitatea-i personală în 1977, restituirea dreptului de a 
publica în România, în limba mea, în ţara mea, furat de caraliii de la Poarta 
Holocaustului ca N. Manolescu (antisemitizatorul meu personal, care astfel, 
cu sudoarea limbii sale, obținuse postul de ambasador la UNESCO) şi, de ce 
nu: scuze din partea statului român pentru nedreptăţile suferite de familia 
mea şi de mine din 28 iunie 1944 până în clipa de faţă. 


3. Despre “puiul de bolşevic” 

[V.T.] “Afirm cu deplina responsabilitate si am inca o buna memorie. 
Lucrurile s-au complicat in momentul in care am constatat ca d-l Goma cu 
doua, trei zile inainte ca eu sa-i fi trimis invitatia, pe baza faptului ca i se 
pusese la dispozitie un citat atribuit lui Vladimir Tismaneanu, in care 
Vladimir Tismaneanu pasamite il decreta intr-un fel pe Paul Goma ca fiind 
autorul unor texte cu caracter antisemit, Paul Goma punea sub semnul intre- 
barii credibilitatea stiintifica a lui Vladimir Tismaneanu si isi incheia acea nota- 
tie: “este si el un pui de bolsevic“ ”. 


Dacă este adevărat că am comis eroarea de a-i atribui lui V. T. un citat 
care nu-i aparţinea (şi pentru care mi-am cerut imediat scuze), nu este 
adevărat că determinasem ruptura dintre noi prin notarea în jurnal: “este şi el 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 212 


un pui de bolşevic”. 
Nu, nu. Admit: i-am spus aşa (în Jurnalul meu, personal, vorba lui 
Dinescu, “difuzat” pe internet!) din pricina unui citat greşit atribuit lui - însă: 


Este sau nu este adevărată afirmaţia? 

- Este el, Vladimir, fiul lui Leon Tismăneanu - cetăţean sovietic, 
“lucrător” în timpul războiului la Radio Moscova, sub direcţia lui Răutu, tri- 
mis în România ocupată de ruşi?; a fost L. Tismăneanu unul dintre 
importanţii şi ferocii agenţi ai comunizării, sovietizării, martirizării ţării 
noastre?; a fost el director adjunct al Editurii Politice şi plin al catedrei de 
marxism-stalinism, la Universitatea Bucureşti - nu “leninism”, cum edulco- 
rează fiul meseria tatălui ?; 

- Este el fiul Herminei căsătorită Tismăneanu şi dânsa redactor la Radio 
Moscova, cetăţean sovietic, în România ocupînd funcţii-posturi de impor- 
tanţă politică? A fost dânsa - cât a fost - director de cadre în Ministerul 
Sănătăţui?; 

- Este el, Vladimir nepotul Cristinei Luca-Boico, expulzată din Franţa 
pentru spionaj în favoarea sovieticilor?; nu a ocupat şi ea “posturi importan- 
te” în RPR, atât pentru merite personale (!), cât şi pentru ale soţului său 
Mihail R. Boico, “spaniol” şi el, rus, în România general de “grăniceri”, 
citeşte: de Securitate, fiindcă îi obliga pe soldați să-i interpeleze, să-i 
împuşte, nu pe cei care intrau clandestin în RPR - sic - ci pe/în nefericiţii 
români care, disperaţi că “Americanii nu mai vin”, încercau să fugă din raiul 
edificat şi de ei, “spaniolii” sosiți de unde, dacă nu din... URSS?; 

- Nu ca “pui de bolşevic” şi-a petrecut V.T. copilăria, adolescenţa în 
ghetoul bolşevicilor: Cartierul Primăverii?; a mâncat el şi ai săi - puiul-de- 
bolşevic - pe săturate, s-a îmbrăcat decent, chiar luxos în comparaţie cu 
milioanele de români flămânziţi chiar de ei, în zdrenţe, supraviețuind în 
“libertate”, fiindcă ţara-ntreagă era un complex de lagăre şi de închisori unde 
pierea elita României, tineretul ei, țărănimea pentru că... nu gândeau 
marxist-stalinist, cum impuneau şi părinţii săi?; nu frecventa el - în virtutea 
“egalităţii de tip sovietic” - o şcoală specială, pentru puii bolşevicilor, unde 
i-a avut colegi pe Nicu Ceauşescu, pe Radu Ioanid, neruşinatul holocausto- 
log de azi (şi membru de onoare în “Comisia Oprea ')?; 

- S-a plâns V. T. că tatăl său a fost dat afară din partid prin 1958 (ca 
urmare a întreturnătoriilor dintre ei, tovarăşii-de-veacuri: l-a săpat subalter- 
nul său, Radu Florian, ca să-i ia locul ; s-a mai plâns că, după plecarea lui în 
Occident mama rămasă în România era vizitată “practic aproape săptămânal” 
(ce limbă-i asta: marylandeză?) de Securitate, ca să-l convingă pe fiu să nu 
mai ponegrească, la Europa liberă, Patria Română... Vrea neapărat să-i aduc 
aminte cum au fost pedepsite pentru exact aceeaşi “vină” multe alte mame, 
de pildă a Monicăi Lovinescu - adevărat, aceea nu era evreică, nici comu- 
nistă, nu era “eroină” din Spania, nu era cetăţeancă sovietică şi nu fusese nici 
măcar un minut şef de cadre la Ministerul Sănătăţii, motiv pentru care a ajuns 
la groapa comună? ; 

Dezolat, însă întrebarea următoare nu poate fi ocolită: Ce a suferit 
familia Tismăneanu de pe urma “persecuțiilor” regimului comunist? 

- a fost lăsată muritoare de foame? 

- a fost alungată din casă? (care casă: cea confiscată de ei, revoluțio- 
narii, burjuilor odioşi - şi antisemiţi?) 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 213 


- au fost membrii ei măcar anchetați de Securitate (nu vizitaţi, la 
domiciliu) - “ca la Securitate”? 

- câte minute/zile/luni/ani au fost aceia reţinuţi/deţinuţi? 

- cine/câţi dintre ei au murit în închisoare? 

“Răspunsul” l-a dat Cristina Boico (mătuşa pe care Vladimir o iubea 
foarte), după ce s-a re-strecurat în Franţa, ca “eroină a Rezistenței Franceze”: 

«În România am fost persecutați ca evrei şi comunişti». 


4) Despre “credibilitatea morală şi ştiinţifică” 

[V.T.](..) “i-am raspuns d-lui Goma (...) [Că] nu poti face parte 
dintr-o comisie in momentul in care contesti presedintelui acestei comisii, 
omului care te invita, credibilitatea morala si stiintifica.” 

De acord: nu poţi - dar care este “contestaţia”? Aceasta: 

“Este şi el un pui de bolşevic”. 

Re-repet : este neadevărată (“contestaţia”)? Neadevărat adevărul? 


5) Despre ticul verbal-scriptic: “Circulă pe internet...” 

[V.T.] “publicarea pe Internet in acelasi text a unei scrisori personale 
despre tatal meu, in care eu foloseam la adresa raposatului meu parinte ter- 
meni foarte duri legati de perioada stalinista, in care el a avut un rol destul de 
important in aparatul ideologic, si pe care nu i-as folosi in limbaj public. Era 
o scrisoare adresata prietenului meu, sau, sa-i spunem, omului in care aveam 
incredere, Paul Goma. Acest text era pus pe Internet. Pur si simplu. l-am 
raspuns ca exista lucruri care sunt proprietatea autorului lor, o scrisoare este 
pentru mine proprietatea autorului ei. Eu asa vad lucrurile, poate ma insel, si 
niciodata nu-mi voi permite sa public scrsioarea cuiva catre mine fara sa-i cer 
acestei persoane permisiunea. Deci asa s-a ajuns la situatia in care Paul Goma 
nu face parte din Comisie”. 


A venit momentul lămuririi chestiunii internetului. 

Vladimir Tismăneanu - altfel băiat simpatic, serviabil (e-he, câte burse 
a înlesnit el!) - nu dovedeşte că este şi normal de normal... Dacă ar fi fost cât 
de cât, nu ar fi fabricat în grabă dimpreună cu şoptitorii săi, acest pretext de 
ruptură: “publicarea pe internet”, a unei scrisori a lui către mine şi a răspun- 
sului meu. 

În primul rând, fiindcă dialogul nu era unul confidenţial, nici conspi- 
rativ (ca la ei, la comuniştii ilegalişti) ci, am crezut, cred în continuare, tema 
lui interesează, istoria acestei ţări la care el pretinde că lucrează, nu? 

În al doilea rând V. T. dovedeşte a face parte dintre acei oameni care, 
avînd posibilitatea de a-şi publica propostele în oricare periodic românesc, 
zbiară ca din gură de şarpe, arătînd cu degetul lor de adolescenţi pârâcioşi pe 
cel care îndrăzneşte să riposteze - prin mijloacele rămase lui accesibile (inter- 
netul). Aşa au făcut - în legătură cu mine - Gabriel Andreescu, avântatul 
holocaustolog care nu văzuse măcar coperta cărții autorului acuzat de “anti- 
semitism”; aşa a făcut cuviinciosul L. Antonesei, apărător al lui G. A. în 
revista pe care o conduce (şi în care mie mi-a refuzat dreptul de replică), pre- 
tinzînd că industriaşul drepturilor omului “nu a făcut nimic necuviincios” (sic 
- nu, nimic necuviincios, doar... incorect: condamnase o carte necititită); aşa 
au făcut Adameşteanu, Lefter, acum V. Tismăneanu, afirmînd el fără pauză 
de reflecţie: “Circulă de la o vreme, pe internet...” 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 214 


“Pe internet”, unde alt’? Nu sunt eu un scriitor internetizat prin grija 
prietenilor lui V. Tismăneanu: Manolescu, Liiceanu, Mihăieş, Lefter, 
Oişteanu, A. Cornea, Adameşteanu, Patapievici, R. Ioanid, Shafir ? Eu nu am 
putut face ca Nicolae Moraru - îl cunoştea bine Leon Tismăneanu, erau 
tovarăşi de şaibă marxist-stalinistă - care, după pensionare, îşi confecţionase, 
acasă 0... stengazeta (gazetă de perete) în care îşi “publica”, producţiile. Am 
“publicat pe internet” Jurnalul, iar în acela şi scrisoarea lui V. T. prin care îmi 
cerea amănunte despre tatăl său; apoi scrisoarea mea de răspuns : în aceea îi 
împărtăşeam partea mea de adevăr (la 17 noiembrie 2005). Şi această scrisoa- 
re a fost consemnată în Jurnal - la 31 martie 2006. Trebuie să fii de rea cre- 
dinţă şi neruşinat ca să te indignariseşti ca un curcan pentru că “celălalt” îţi 
dă replica acolo unde poate - or el nu poate în presa obştească şi din pricina 
ta, măcar complice la interdicție. 

Este Jurnalul meu, scriitor, persoană publică (în ciuda Neocenzurii 
Neoscriitorilor Neoromâni); în el consemnez, nu doar cugetări adânci si 
păreri suprafaţice, dar şi evenimente-de-hârtie, de pildă scrisorile. 

Apoi V.T. ştia foarte bine că ţin un jurnal “difuzat pe internet”, 
“tinere” normală şi... legală - cum de l-a descoperit abia în acel moment? 

În încheiere scriam: 

(...) “Eu, prin forta împrejurărilor, nu am avut nici tată nici mamă nici 
unchi nici mâtusă care să fi făcut râu altora, doar pentru că ei, “revolutionari 
de profesie” asa stiau câ... se face lumea nouă. Insă nici nu voi învinovăti 
vreodată pe copiii revoluţionarilor bolsevici pentru păcatele părinţilor - grele, 
monstruoase. Ci - am si spus-o, în legătură cu Oisteanu: le cer (urmasilor) sà- 
si asume înaintaşii, să accepte - cu durere - că acestia nu fuseseră îngerasi, cà 
nu pot fi absolviţi doar pentru cà fiii stiu că părinţii lor erau plini de iubire în 
familie - fiindcă iubirea în familie nu sterge deloc ne-iubirea lor în nefamilie. 

“Si asa cum atâţia copii, nepoți de nazisti s-au târât în viată càrînd pova- 
ra teribilă a “dosarului” tatălui SS-ist sau doar (sic)... membru al partidului 
lui Hitler, asa să suporte si urmasii bolsevicilor faptul cà părintii lor nu 
fuseseră, vai, eroi de benzi desenate. 

“Cred cu putere că această “echilibrare” este necesară, atât pentru noi, 
eternele victime, cât si pentru urmasii celor care nu se purtaseră cu noi cu 
mânusi (observi cufemismul?). Or noi suntem milioane - numai în România. 
Si nimeni dintre vinovaţii de martirajul nostru nu a fost măcar obligat să 
treacă prin fata unui tribunal - fie si postum (...)”. 

După care comentam: 

“Ce fel de istorie ştie Vladimir Tismăneanu, azi, dacă, orbit de durerea 
celor aflate despre tatăl său - totuşi: un ne-sfânt...- a uitat că, înainte (...) alți 
“revoluţionari”(...) fuseseră debarcaţi, anchetați de Instrumentul Revoluţiei: 
Securitatea, creată după modelul NKVD? Dacă nu vorbim de Pătrăşcanu, un 
ne-evreu - pe care şi Leon Tismăneanu îl înfierase, bolşeviceşte - hai să vor- 
bim de Ana Pauker: s-a “delimitat” Tovarăşul Tismăneanu de Tovarăşa 
Pauker, în şedinţele de demascare-înfierare? Bineînţeles, da, altfel n-ar mai fi 
rămas şeful catedrei de marxism-sfalinism şi director adjunct al Editurii 
Politice - sub şefia altui monstru bolşevic, avînd acelaşi “dosar”: Valter 
Roman? (...) Dar de Chişinevski - dat jos în 1957 (pe când eu mă aflam în 
anchetă, la Interne)? El, L. Tismăneanu a fost “zburat” (expresia aparţine fiu- 
lui) în 1958. Nu ştiu dacă tot atunci subalternul său de la Universitate Radu 
Florian fusese “îndepărtat” - însă deziluzia a fost: chiar dacă după răspunsul 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 215 


meu nu am citit vreun text despre tatăl său, Vladimir Tismăneanu se com- 
portă taman ca fiul lui Radu Florian: detestabil; neintelectual, ne-normal: nu 
acceptă că tatăl său “a avut şi lipsuri”. Aşa cum nu acceptă că iubita sa 
mătuşă Cristina Marcusohn (căsătorită Boico) a jucat un rol nefast, mizera- 
bil, de bolşevic fanatic executant orb al ordinelor Moscovei - atât în Franţa, 
ca spioană sovietică (până la 22 iunie 1941 activînd şi în folosul lui Hitler!), 
cât şi în “surghiun” în România; rol, nu doar de persecutor al nevinovaţilor, 
ci şi de trădător-denunţător (a lucrat sub ordinele lui Boris Bruhman, alias 
“Holban”, cel care a dat pe mâna Gestapoului Grupul Manouchian, “Afişul 
Roşu”), atât al democraţiei “burgheze” din Franţa ocupată, cât şi al 
României, ca stat care, de voie, de nevoie, îl:/o acceptase ca cetăţean/că (ba 
chiar ca supracetăţean - altfel ce-ar fi căutat, după repatrierea-prin-expulzare 
în moţul Agerpres-ului?). 

Şi degeaba declară el în dialogul cu Nicolae Coande: 

“Structura mea mentala esta, intr-adevar, una a nelinistii si a refuzului 
certitudinilor inghetate” - certitudinile sale au rămas cum fuseseră: îngheţate. 

Şi el - ca Oişteanu, ca Anca Răutu-Oroveanu, ca Al. Florian, ca R. 
Ioanid - şi alţii din aceeaşi...făină - este un autentic pui de bolşevic. 

În ciuda aparenţelor.” 


6) Despre rolul destinat mie în Comisia cu pricina 

În unul din mesajele trimise în 10 aprilie a.c. V. Tismăneanu îmi expli- 
ca din capul locului: 

“Rolul Dvs: (...) Nu trebue sa scrie[t]i: ati scris ce trebuia scris”. 

Distribuirea rolului mut m-a rănit, dar nu m-a determinat să-l trimit pe 
distribuitor la plimbare. Deci: la o săptămână după invitaţie mi se comunica- 
se că urma să... interpretez Aria (mută) a Decorului, sarcina grea a... acti- 
vității revenind adevăraţilor actori (aflasem două nume: Patapievici şi 
Antohi). 

Atunci, în 10 aprilie am intuit că în acea Comisie nu voi putea face 
nimic-nimic-nimic. Tocmai de aceea fusesem poftit la prezidiu: să nu fac 
nimic, doar să... exist, asist, momâie. Motivul pentru care mi se distribuise 
astfel de rol? Eram eu cumva antiromân?, antisemit?, analfabet ? În toată 
modestia: nu, la toate trei întrebările. Deci nu existau motive (necomunicabi- 
le), ci pretexte. 

De cinci zile a avut nevoie V.T. pentru a confecționa, cu clacă, pretex- 
tul: “publicasem” pe internet cu o lună în urmă o scrisoare a lui, astfel 
“încălcînd un... cod academic, negîndu-i credibilitatea ştiinţifică şi morală, 
folosind la adresa lui un limbaj inacceptabil, contrare standardelor, pricinuin- 
du-i grave leziuni pe la demnitatea umană etc etc. Sfetnicii săi indigeni şi 
colonizatori îi vor fi explicat, îi vor fi făcut şi un desen: un eventual câştig 
prin includerea lui Goma (ca să se închidă gura reacţionarilor) va fi anulat de 
previzibilele “cerinţe” ale aceluiaşi: includerea şi a istoriei Ocupaţiei 
Basarabiei, Bucovinei de Nord, precum şi continuarea istoriei de după 
decembrie 1989 până azi... 

Pe cine bănuiesc a-l fi just-consiliat? De astă dată nu voi ţine seamă de 
înţelepciunea: “Hoţul cu un păcat, păgubaşul cu zece”, fiindcă îi ştiu, îi văd, 
îi aud pe hoți: 

Pe Mihăieş, bouar al minţii, acuzat de “antisemitism”, ca şi jupânu-său, 
Manolescu: de cum primise bilet de voie de la Brucan, viteazul rezistent prin 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 216 


cultură se apucase de gazetărie, confecţionase chiar interviuri: un volum cu 
Tismăneanu (!), altul cu Manolescu - chestii însăilate din aproximaţii intelec- 
tuale şi din dezinformaţii informaţionale. Omul nu ştie ce-cum să întrebe, 
habar n-are cum-prin-ce să-l corecteze sau stimuleze pe inter-locutor. Tot 
“militînd”, tot scriind, sperînd că astfel va învăţa să scrie, tot periind pe cine 
trebuia, a ajuns la Institutul Cultural Român, aghiotant al lui Patapievici: 
temîndu-se că voi cere luna de pe cer: publicarea unei cărți “la el, la 
Fundaţie” (Buzura: “la Fundaţia mea!”), nu-i va fi lăsat lui “Volo” manşetele 
nădragilor, până când acesta nu a promis-jurat că nu-l va băga pe lup în târla 
mioritică a scriitorimii române, Goma are să strice toate aranjamentele inte- 
lectualităţii patriei, fiind el notoriu reprezentant al “disidenţei răguşite”; 

Pe Blandiana: cum să suporte lInventatoarea Rezistenței prin 
ArpagiCultură ca Goma să steie la un prezidiu alături de Dânsa, care are 
neţesitate de trei scaune pentru sine şi de şi un sfert pentru Romi? - şi de un 
taburet pentru Lumina Lumii Iheşiu, Spaima Comuniştilor (pe care-i filma de 
zor şi cu drag până la 22 decembrie 89 fix)?; 

Pe Adameşteanu - nu va mai fi avînd puterea de până mai ieri, dar 
cuvântul său atârnă greu (!) când se arată ocaziunea de a-i plăti lui Goma o 
parte din răul făcut ei, Reprezentantă-Punct. A ce, reprezen'-punct? Dar a 
explicat ea, cu gura ei, limpede: 

«Ce ştii tu, bă!, păi eu reprezint!»; 

Dar Ion Vianu ce cusur va fi avînd, de când, trezit din somn, la 
nenumăratele comiţii-prezidii, Oişteanu i-a comunicat acest mare secret: 
Goma e “un basarabean antisemit”, iar fiul lui Tudor Vianu, ce să facă: a 
repetat, papa-gal, expectoraţia tovarăşului său de baricade şi de vânătoare de 
“antisemiţi”...; 

Dar Sorin Alexandrescu, “nepotul Monumentului”, ilustratorul, într-un 
cărţoi uite-aşa de gros, plin de scheme şi de săgeti indicatoare a mersului 
geniului la Faulkner ? Cel care petrecuse o viaţă la Amsterdam, ignorînd 
România şi literatura română (pentru el oprindu-se la Titus Popovici), iar 
după moartea mamei sale, declarase că el fusese de totdeauna anticomunist - 
drept care din vara anului 1989 participase la... Uniunea Scriitorilor a lui 
Țepeneag cu Breban? (vezi Jurnal de Căldură Mare)?; 

Dar Antohi, dar Mungiu, dar prinţul-consort al său, “istoricul” Pippidi, 
descoperitor al “fascistului-A ntonescu ' -la-români?; 

Dar Marius Oprea, rămas văduv (nu orfan?) de “Institutul R. Ioanid”, 
tăricean, după apariţia băseştei “Comisii Volo”?; 

Dar Manolescu-UNESCO, legitimatorul lui Iliescu imediat după 
Mineriada Sângeroasă?; 

Dar Patapievici, heideggerul nostru drag, iubit şi raional?; 

Dar Botezătorul său (şi al lui Georgel Zacuscă), liicheanul, frerul 
sebastianez, altfel monarfistul-foc: Liiceanu?; 

Să nu fi intervenit cu “un mic sfat” Cosaşu, lanoşi, Oişteanu, tovarăşa 
Lilly Marcou?, nici veteranul turnător Zalis? Nici Max Katz, automonitoriza- 
tornicul, citeşte: fabricantul din nimic a “antisemitismului tradiţional româ- 
nesc”? ; nici maeştrii săi întru holocaustizare, politrucii Elie Wiesel, R. 
Ioanid ? Nici măcar Doamna Monica Lovinescu, nu pentru întâia oară 
condiționînd prezenţa sa de absenţa lui Goma? 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 217 


7) Despre cei care fac istoria României 

a. Din 23 august 1944 Ocupanţii ruşi ne-au falsificat istoria prin trimişi 
: Pauker, Chişinevschi, Răutu, Roller - de unde termenul: ro//erizare; 

b. După decembrie 1989 Pelin ne-a pelinizat-o; 

c. Din 1991 Istoria României a fost wieselizată, 

d. În 1998 Istoria României a fost traficată prin traducerea Cărţii negre 
a comunismului de St. Courtois (în originalul apărut în 1997, deficitar la 
capitolul ţării noastre prin “grija” lui Karel Bartosek şi prin refuzul lui 
Courtois de a completa-corija prezentarea României), apoi prin strădania 
intelectualilor români de frunte: Blandiana, Onişoru, Rusan, Liiceanu. 

Cum am spus (şi am scris, în Săptămâna Roşie, capitolul “Când ai 
crescut în cultul victimei inocente îţi vine greu să accepţi ca ai fost un bun 
călău”), originalul francez ignorase (cu o excepţie: Piteşti de V. Ierunca), 
toate celelalte texte scrise de români, traduse în franceză, aflate la îndemâna 
“responsabilului capitolului “Europa Centrală şi de Sud-Est”, pe nume Karel 
Bartosek. Acesta, împreună cu M. Berindei, A. Paruit, A. Lavastine, profi- 
tînd de indisponibilitatea lui F. Maspero, fondatorul revistei L'Alternative, a 
pus mâna pe ea şi a prefăcut-o, din publicaţie anticomunistă în una... “euro- 
comunistă”, rebotezată La Nouvelle Alternative. Tovarăşul Bartosek (tovarăş 
al tovarăşului Courtois) a aplicat metoda idioată, a tovarăşului de la Cluj, St. 
Borbely (cum se întâlnesc marile spirite!), după care... “ar fi greşit să punem 
prea mult accent pe destinul dramaturgului ceh Vaclav Havel, al filosofului 
maghiar Istvan Bibo, al scriitorului român Paul Goma sau pe alții, prove- 
nind din intelighenţia şi să-i lăsăm în umbră pe «oamenii de rând» ” - motiv 
pentru care nu pomeneşte de mişcarea pentru drepturile omului din 1977, 
solidarizată cu Charta 77, iar dintre “oamenii de rând” nu îl pomeneşte pe 
legendarul Vasile Paraschiv (descoperit alaltăieri de însuşi V. Tismăneanu). 
Doamne fereşte să fi citat din eseul lui C. Dumitrescu La Cité Totale, nici 
din Crăciunaş: Le dernier regard ; nu au fost pomenite nici cărțile mele 
“penitenciare” (orişicâtuşi publicate la Gallimard, la Seuil, la Hachette); nici 
măcar volume ca La vie en rouge, de Duplan şi Giret, Le KGB en France 
de Thierry Wolton nu au îndeplinit condiţiile de intrare... 

În schimb (!) Bartosek îi indică la Bibliografie (extrem de săracă, total 
nereprezentativă), pe... Vladimir Tismăneanu, ei da! - cu volumul în limba 
română “Fantoma lui Gheorghiu-Dej”!- şi pe autoarea unui text despre... 
oamenii care l-au adus pe Ceauşescu la putere, semnat de arhinecunoscuta 
cercetătoare Cristina Boico, cu totul întâmplător mătuşa lui V. Tismăneanu 
- oh, oui. 

Să recunoaştem: varianta românească repară o nedreptate flagrantă a 
originalului francez: în ea apare... Blandiana (adevărat, într-o notă de subsol 
- dar nu este pomenită Doina Cornea, nici de Dorin Tudoran nu vine vorba, 
nici de Dan Petrescu, nici de Luca Piţu, nici de Liviu Cangeopol...- ce-om fi 
vrând: nu aceştia au “grijit ediția, ci ea, Romi, Liiceanu şi Onişoru! - se 
observă); 

e. În 2005 Istoria României şi a Românilor a fost falsificată prin 
înfiinţarea Institutului pentru studierea Holocaustului, imeni Wiesel, al cărui 
scop este, nu studierea tragediei evreilor, ci impunerea în şcolile noastre a 
materiei obligatorii concepută de evrei - şi doar de ei (să nu mi se spună că 
goi-ul Pippidi contează - da de unde, niciodată, în nimic nu a contat); 

f. Tot în 2005, ca un fel de compensație acordată şi majoritarilor româ- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 218 


ni din România, guvernul a decis înfiinţarea unui institut pentru studierea 
comunismului. Director : istoricul Marius Oprea, adjunct: istoricul Stejărel 
Olaru. Cât de onestă, cât de profesionistă a fost iniţiativa de a se, în sfârşit!, 
apleca şi asupra pătimirilor noastre, ale românilor victime ale bolşevismului 
rusesc, s-a observat numaidecât prin: 

- anunţarea perioadei de studiu, decapitînd-despiciorînd-o: excluzînd 
tragedia începută la 28 iunie 1940, şi suprimînd “postrevoluţia”, permanen- 
tul război civil durînd şi azi; 

- cooptarea (sic) în Comisia de studiere a crimelor comuniste a lui 
“Radu Ioanid”, cunoscut sionist, antiromân notoriu (crescut, instruit în her- 
ghelia lui Serge Moscovici, din care au ieşit şi exemplare ca: M.D. 
Gheorghiu, Isac Chiva, A. Lavastine, Maria Mailat...); 

g. În 2006 a fost anunţată o altă mâncare de peşte: “Comisia 
Tismăneanu-Băsescu”. Dacă aceasta, destinată a cerceta crimele comuniste 
nu are ca membru al Colegiului de onoare un pui de bolşevic (I. Ioanid) are 
ca... secretar-general al chiar Comisiei care a şi început să-i poarte numele, 
un alt pui de bolşevic : prietenul vostru “Volo”, altfel-zisul : Vladimir 
Tismăneanu. 

Şi, de parcă aceste nenorociri nu ar fi destul de... nenorocite, iată că şi... 

g. ...ambasadorul USA în România, N. Taubman, după ce ne-a 
demonstrat cu strălucire că un ambasador nu are rolul de a se ocupa de 
relaţiile ţării sale cu cetăţenii ţării în care a fost numit, ci de Holocaust, de 
predarea lui obligatorie în şcoli, acţune propagandistică împănată cu ame- 
ninţări din reper-toriul lui Wiesel (cel de la 3 iulie 1991, din New York 
Times): 

“Trebuie să ştiţi că dacă antisemiţii nu sunt criticaţi Îînfieraţil în 
public, veţi suferi. Veţi fi izolaţi, Occidentul vă urmăreşte cu mirare, cu 
spaimă, cu groază”. 

De curând, prin cine ştie ce ameninţări-promisiuni (să fie întrebat inevi- 
tabilul Ungureanu), ambasadorul Taubman i-a adus pe români până la accep- 
tarea unei monstruozităţi, a unei Minciuni a Veacului: re-inaugurarea, în 
Cişmigiu, a unui monument al ostaşilor americani căzuţi pentru liberarea 
României... 

Or toată toată lumea ştie că americanii în chestie, aviatori de bombar- 
diere, înainte de a fi doboriţi, ne făcuseră praf şi pulbere, ne amestecaseră cu 
molozul - la Ploieşti, la Bucureşti, în 4 aprilie 1944, în zona Gara de Nord, 
unde au murit mii de civili, dintre care trei sferturi refugiaţi grupaţi acolo în 
vederea “dispersării” în vestul ţării - prefigurînd crima de la Dresda, din anul 
următor, 1945: tot refugiaţi civili din Est erau... 

La Bucureşti, în 4 aprilie 1944 a pierit şi unchiul meu Ignat Goma. 

Aşadar: după exemplul evreilor care au treabă, n-au, fabrică “dovezi de 
antisemitism”, americanii au, n-au treabă, fabrică “prinosuri de recunoştinţă” 
(se recunoaşte expresia?, tata, deşi fost deportat în Siberia, zicea: 
«Americanii sunt un fel de ruşi - doar că au mai multe stele pe drapel»). 

Cum de îi rabdă pământul pe guvernanţii români care nu apără interese- 
le românilor, ci pe ale ruşilor şi pe ale ucrainenilor (pe lângă interesele, 
muuult mai importante ale surorilor, cumnatelor, verişoarelor - chiar şi ale 
nepoţelelor dânşilor?). Cum de mai fac umbră pământului guvernanţii româ- 
ni care nu cunosc istoria elementară a ţării lor, România, iar dacă o cunosc, 
puţin le pasă de adevărul ei, ci sunt cu gândul numai la “consideraţia” pe care o 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 219 


vor primi (Şi dolarii! să nu fie uitaţi dolarii!) de la aceşti ruşi cu mai multe stele 
pe drapel? 


9) Despre certificatele de bună-purtare 

Armand Goşu: “In ultimele zile, v-ati vazut dosarul la CNSAS. E vorba 
de un dosar provenit de la SIE, de un dosar lucrat de cei de la Directia de 
Informatii Externe a Securitatii”. 

Aşadar V. Tismăneanu a avut nevoie de un certificat de ne-securist - de 
la CNSAS. De ce ? Cine i l-a cerut? Tăriceanu? Băsescu? R. Ioanid? Ca să- 
i tragă ei un Club al Certificaţilor? Cine le va fi liberat spravka ceea? Tot ei, 
după modelul “Certificatului de Revoluționar”? 

Nu am nici o încredere în indivizii care, ţinînd să-şi “probeze” onestita- 
tea pusă sub semnul întrebării, umblă cu “certificate” ba de revoluţionar, ba 
de absolvent al Academiei de Jurnalistică, ba de persoană care nu a lucrat în 
viaţa ei pentru, zi-i pe nume: “poliţia politică” (Andrei Cornea, filosof, direc- 
tor-de-direcţie şi holocaustolog rasist, când vorbea de securiştii care o agre- 
saseră pe Monica Lovinescu, le zicea: “membri ai poliţiei”). Drăguţ. Şi ce 
subţire-diversionist. Ca şi “Domnul Iliescu” în gura lui V. Tismăneanu (dar 
“Domnul Măgureanu” pe buzele celui-mai-tânăr-filosof-la-român: 
Luiceanu?). 

Nu am încredere în certificatizaţii CSNAS - am vrut să spun: 
confecționatorii, li se mai zice: falsificatori. Pentru că am zăbovit cu privirea 
asupra câtorva beneficiari, comunic lista lor: 

- Gelu Voican Voiculescu-Sturdza-Clytoris: Prietenul meu Gelu, rănit 
de mirarea-dezaprobarea exprimată de mine la apariţia lui în banda-de- 
bandiți organizatori ai “revoluţiei de la 89”: Brucan, Iliescu, Roman, 
Măgureanu, în vara anului 1990 a- compus-o-compunere intitulată: “Dosar 
de securitate” (al său, dosarul!) şi a încercat să-l publice în revista 22. G. 
Adameşteanu, pe atunci total inocentă, însă nu şi ticăloşită, a refuzat. A aflat 
la el, la România literară “Dosarul de securitate”. Prezentat de redacţie 
(Manolescu-Dimisianu), animalul care nu există a apărut pe 5 pagini, în două 
numere, ultimele pe 1990. 

Pe atunci nu se vorbea de certificat “de la CSNAS”. Se vede însă că 
autoritatea (i)morală a lui N. Manolescu (care tocmai luase, imediat după 
mineriadă, un interviu lui Iliescu, în care îl domnise şi îl o-ise: “Om, cu O 
mare”) fusese hotărîtoare. Gelu umbla pe la cocktailuri, în Libia, distribuia 
fotocopii, cu autograf, adăugînd, oralmente: «Uite ce scrie România literară 
a lui Manolescu despre mine!» - se oprea la timp, nu explica: «Din moment 
ce îmi publica dosarul de securitate, înseamnă că sunt curat, nu am nimic de 
ascuns». 

Doamne fereşte, cum să aibă de ascuns ceva împuşcătorul Ceauşeştilor! 

Şi Ion Iliescu a cerut şi a obţinut certificat de CSNAS - ei şi? Ce 
probează acela: că Iliescu nu a lucrat pentru Securitate, “doar” pentru NKVD, 
apoi KGB? 

C. V. Tudor: şi el este diplomat al CSNAS; 

Şi Buzura: 

Si Uricaru; 

Şi Voiculescu-Crescent a fost recent spălat, sfințit... 

Ei şi? 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 220 


Înseamnă că toţi certificaţii (de către cine: de către CSNAS, unde nu te 
mai poţi răsuci de câţi securişti - dar securiste! - pe metru pătrat fojgăie) au 
devenit curaţi? Ca “domnul Iliescu” după spălătura de sânge şi de căcat ope- 
rată de Manolescu, Pleşu, Breban, Simion, Sorescu - şi Tismăneanu? 


10) Despre a fi sau a nu fi evreu în România 

Prietenii, îndatoraţii lui V. Tismăneanu i-au sărit întru apărare, 
acuzîndu-i pe acuzatori că... l-ar fi acuzat pe “Volo” pentru păcatul-crima de 
a fi evreu. 

Să avem iertare: în primul rând şi fiul meu Filip este evreu, după mamă 
- şi ne înţelegem bine, împărtăşim aceleaşi valori; în al doilea: din câte ştiu - 
şi ştiu, fiindcă pe mine mă interesează ce se petrece în lume, deci mă infor- 
mez - nimeni nu l-a acuzat “pentru că este evreu”. Evreii sionişti (dar şi: 
Manolescu, Gârbea, Marta Petreu) ne acuză pe noi, românii, că suntem “anti- 
semiţi”, noi însă, românii, nu suntem nici sionişti, nici manolişti, nici marto- 
petrişti - nici andreipipidişti. Acuzatorii s-au înşelat şi au înşelat atunci când 
l-au acuzat pe Vladimir Tismăneanu doar ca fiu al unor bolşevici evrei veniţi 
pe tancurile sovietice. 

Dar tocmai asta condamnăm noi la veniții-pe-tancuri: faptul că îi acu- 
zaseră - şi trimiseseră la puşcărie! - pe părinți pentru faptele (reale, imagina- 
re) ale copiilor, pe fii, nepoți, veri, vecini pentru faptele părinților! 

Am spus de la începutul acestui text: nu acesta este păcatul lui V. 
Tismăneanu - fiindcă nu ne putem alege părinţii - ci altul, altele, nu moşteni- 
te, ci câştigate. 

V. Tismăneanu, istoricul, se fereşte ca de foc de a ieşi din cercul pentru 
studiere fixat de el, fixat de fixatori: se ocupă numai de trimişii (sau unşii pe 
loc), de primă mărime ai Porții Kremlinului, în scop de colonizare: Pauker, 
V. Roman, Chişi-nevschi, Moghioroş, Gheorghiu-Dej, Bodnăraş, Iliescu, iar 
evreilor nu le spune pe nume, ci îi îngroapă în alt abuz lingvistic (precum 
antisemitism): “minorităţi etnice”. Ce comod: ca şi victimele maghiare ale 
Holocaustului, repartizate de Wiesel la vecini (şi ocupați), evreii bolşevici au 
fost împrăştiaţi la rubricile unguri, cehi, polonezi, bulgari, ruşi. Sub umbre- 
la “obiectivităţii istorice” (dar V. T. nu este istoric!), încearcă - şi reuşeşte - 
să reabiliteze mai degrabă pe ici decât pe colo sinistre figuri ca Ana Pauker, 
în schimb (!) să zugrăvească în negru figuri antipatice lui şi familiei sale: 
Ceauşescu, Răutu, Radu Florian... 


11) Ce fel de istorie a României vrea V. Tismăneanu? 

Ceea ce 1 se poate reproşa (şi trebuie să 1 se reproşeze) lui Vladimir 
Tismăneanu este, nu faptul că este evreu (ei şi? este ceea ce este!), ci faptul 
că, evreu printre goi (români), este insensibil la viaţa şi la moartea goi-lor; nu 
i se poate reproşa că este fiu de bolşevici evrei care doar rău au făcut 
băştinaşilor - ci că nu a renunţat la graniţa mentală reproducînd graniţa reală 
(Zidul ! Autozidul!) separînd iremediabil “Cartierul Primăverii, cuibul de 
bolşevici” şi restul ţării, populația. 

El nu poate, nu vrea să accepte că există şi altceva, altfel decât propria 
persoană, propria categorie, propriul clan. De pildă, pentru el, umanist, nu 
există suferinţa palestinienilor, nici injustiția, nici neomenia cu care sunt 
trataţi, ei băştinaşii, de către invadatorii israelieni (să nu invoce “dreptul isto- 
ric”: Filistenii erau oamenii locului, sedentari atunci când Evreii, păstori, au 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 221 


dat peste ei, venind din Mesopotamia). Nu am citit şi nu am auzit ca cineva 
să fi citit vreun rând de măcar înţelegere, dacă nu de compasiune (i-aş cere 
prea mult dacă aş rosti “fraternitate”) pentru altă comunitate oprimată, alun- 
gată de la vatra ei: a palestinie-nilor. Nu, nu. Deşi există atâţia evrei normali 
şi celebri (nu chiar ca şi “profesorul de la Maryland”), tot din aria rusească 
proveniţi: Menuhin, Barenboim, ba chiar şi dintre evreii noştri: Sami 
Damian. Aceştia au riscat normalitatea - şi au fost trataţi, cum altfel, decât de 
“antisemiti”. 

Vladimir Tismăneanu - şi asta va fi concluzia mea - o persoană structu- 
ral insensibilă (istoria se face şi cu inima, nu?, chiar riscînd o abatere subiec- 
tivă); pe el îl interesează - vezi-i bibliografia - personalitățile-care-fac-istoria, 
chiar dacă părintele său, Leon Tismăneanu, ne obliga, ne soma să credem 
că... masele; îl preocupă cancanurile, mâncătoriile, întreturnătoriile 
mafioţilor bolşevici - şi nu cei care au suferit, care şi-au pierdut viaţa (unii şi 
sufletul) sub şenilele de tanc sovietic ale Marii Terori de la Răsărit. 

Ce fel de “istorie” va superviza, dirija “Volo” - altfel băiat bun, servia- 
bil - dacă nu are mijloacele? 

Fiindcă nu le are; el nu a văzut, nu a auzit ce se petrecea dincolo de 
Zidul Ierusalimului Cartierului Primăverii unde a copilărit şi unde s-a întors. 
V.T. este surd, orb, nu are odorat, deci nu ştie cum “arată” mirosul de 
sărăcie, mirosul de fără-acoperiş (dacă tovarăşii tovarăşilor părinți ai săi îi 
alungaseră din case şi le luaseră locul, fără măcar a schimba cearceafurile...); 
mirosul de frică-de-arestare, de frică-de-exmatriculare din facultate (ei, da: 
catedra de marxism-stalinism se ocupa şi de “purificarea” corpului 
studenţesc, iar C.C.al UTM - reprezentat de Trofin, Petre Gheorghe, C. 
Burtică - şi Ion Iliescu! - un an întreg, 1958, a tot pus la-zid şi pe rug sute de 
studenţi potențial periculoși, drept care i-a exmatriculat); mai departe: miros 
de-frică-de-anchetă; mirosul de sudoare (de frică), de urină-sânge-căcat din 
timpul anchetei la Securitate. Dar mirosul de moarte ştie el cum... miroase? 

Va realiza comanda prezidenţială a unei Istorii a României din ultima 
Jumătate de veac alcătuită doar din portretele monştrilor comunişti, mai mult 
sau mai puţin feroci, mai mult sau mai puţin buni părinţi? 

De acord - dar victimele? Unde sunt victimele - milioane -din “Istoria” 
lui Tismăneanu Vladimir? 

Grav handicapat de originea sa de evreu basarabean, inima nu-l va lăsa 
să aducă vorba şi despre imensa - şi actuala - tragedie a românilor basarabe- 
ni şi bucovineni treziţi în 28 iunie 1940 robi ai ruşilor, cu identitatea schim- 
bată, cu alfabetul schimbat, cu o matrie maşteră: nu mai erau români, nu mai 
vorbeau limba română, drapelul nu mai era tricolor, ţară nu le mai era 
România, ci Marea Uniune Sovietică! Violentaţi, umiliți, pângăriţi în cre- 
dinţa lor creştină de evreii bolşevici, mult mai răi decât ruşii-curaţi - unii prie- 
teni, vecini, colegi deveniți de nerecunoscut: turbaţi de ură faţă de români, 
mai ales dacă aceştia erau militari şi se retrăgeau, umiliți de ordinul de a nu 
răspunde agresiunilor, în Săptămâna Roşie; după aceea jefuiţi de pâinea pe 
care ei o făcuseră, alungaţi din casele pe care ei le zidiseră, arestaţi, anchetați, 
unii deportaţi în Siberia, alții împuşcaţi pe loc. 

Cum să-i compătimească V. Tismăneanu pe basarabeni şi pe bucovine- 
ni, când treaba murdară, de zapcii-caralii, de călăi în slujba ruşilor o făceau 
evreii - mulţi cunoscuţi de părinţii săi: Perahim, Sorin Toma, Roller...? Cât 
de drept va fi V. T. în judecăţile sale istorice - ziceam că se va studia şi per- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 222 


ioada dina-inte de 1946...- atunci când va ajunge la episodul refugiaților din 
martie 1944? Va accepta, el, făcînd parte dintr-o comunitate care a dat reali- 
tatea şi expresia “Ovreiului Rătăcitor” (aşa zicea tata că ajunsesem noi), că 
există durere şi mai sfâşietoare, cea a “Ovreiului rătăcitor în proprie ţară” - 
când acest efect avea această cauză: comunismul rusesc? - cel pe care îl visa- 
seră părinţii săi şi pentru a cărui realizare renunţaseră şi la gândire logică şi 
la inimă (caldă, în principiu), devenind roboţi ai Distrugerii, ai Terorii, ai 
Ororii? Ce va înţelege el din continu-area dramei refugiaților, (re)fugind, 
ascunzîndu-se prin păduri, prin peşteri de frica ocupanților şi prinşi, legaţi, 
predaţi jandarmilor, jandarmii ruşilor - pentru a fi “repatriați în Siberia”? 

Şi cum va percepe el Istoria cotelor, Istoria colectivizării? 

Cum să accepte - cu inima şi cu capul - că decembrie 1989 nu a 
însemnat încetarea Terorii bolşevice, că de atunci a continuat prin războiul 
civil aţâţat de “domnul Iliescu”, cu care el conversase despre război, despre 
pace, de “domnul Brucan”, coleg de bancă revoluţionară cu părinţii săi, de 
“domnul Petre Roman”, fiul altui “domn” şi acela “erou din Spania”, Valter? 


Acestea au fost întrebări la care am şi dat răspunsul: 

Nu, Vladimir Tismăneanu nu este deloc omul potrivit la locul potrivit. 

Prezenţa lui în fruntea unui organism de o asemenea importanţă pentru 
trecutul dar şi pentru viitorul nostru este o eroare care ne va costa alți ani, alte 
decenii de “tranziţie” (citeşte: încremenire, dare îndărăt, retrogradare). 

Cum adică: nu se găseau istorici oneşti, serioşi, cunoscători ai 
“materiei” şi ai meseriei? Tot la cârpaci, la peticari, la improvizaţi am recurs? 
Există oameni din toate generaţiile care au, totuşi, idee despre Istoria 
Contemporană - cine a avut ideea nefericită, nocivă de a face, mai ieri apel la 
“salvatori” de teapa lui R. Ioanid, acum la un băiat simpatic, dar atât: 
V. Tismăneanu? 

De Iliescu, Năstase, Constantinescu, Ciorbea, Tăriceanu, Băsescu - 
chiar şi de Ungureanu - nu se va mai vorbi peste un deceniu, însă despre 
această această iresponsabilă uşurătate, criminală neseriozitate de a trata - 
pentru a câta oară? - Istoria României se vor rosti stră-stră-strănepoţii noştri; 
cu fălcile strânse, cu lacrimi de ciudă şi de mânie - şi de ruşine. 

Se vor întreba: Ce fel de oameni am fost noi? Şi îşi vor răspunde, cu 
năduf: 

«Oameni de nimica, asta au fost!» 

Paul Goma 


P.S. Intr-un interviu cu A. Bădin din Adevărul din 13 iunie a.c.: V. 
Tismăneanu declară senin: 

“domnul Goma a publicat si o scrisoare pe care i-am adresat-o în nume 
personal. M-a costat mult sufleteste să decid că nu pot colabora cu domnul 
Goma din motive de standarde profesionale. Am avut bună credintă în rela- 
tia cu dl Goma, iar domnia-sa, ulterior, si o spun acum pentru prima dată, mi- 
a trimis o scrisoare care se încheia cu cuvintele "îmi cer iertare"” 

Este adevărat că i-am trimis o scrisoare în care îmi ceream iertare 
pentru... eroarea de a fi “sudat” două paragrafe, atribuindu-l, nedrept, pe al 
doilea lui V. Tismăneanu. Or el translează iertarea la... publicarea pe inter- 
net a scrisorilor. Îl informez că pentru această faptă (scrisorile publicate pe 
internet) nu-mi cer şi nu-mi voi cere iertare. PG 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 223 


Marţi 27 iunie 2006 


Am mai trimis prin e-mail “Tismăneanu...”, am pregătit “hârtia“ 
pentru cei care nu au internet. 

M-au indispus opiniile (despre text) ale lui Culcer şi ale lui 
Varlam. Rău fiind, zic: Or fi avînd şi ei dreptate. Însă şi bun fiind, zic: 
«Dar dacă am până şi eu dreptate?» 


Miercuri 28 iunie 2006 


Sinistră aniversare: 66 ani de la Invazia ruşilor în Basarabia, 
Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa. A. Vartic pe de o parte, Elena 
Andronache (GID) de ceastălaltă (pe malul drept al Prutului se află şi 
Iaşul, dar şi Parisul...) au celebrat cum se cuvine acest eveniment 
despre care unii “nebuni” ca noi cerem să fie inclus în Istoria României 
scrisă de comicii vestiți ai memoriei: Wiesel-Oprea-Tismăneanu. 

Aseară Franţa a învins Spania cu 3-1. Şi din o întâlnire de fotbal 
se pot trage “învăţăminte” de genul: 

«Nu vă râdeţi de bătrâni, tovarăşi - căci ei, bătrânii, e-he...” 

De o săptămână spaniolii (jurnaliştii, antrenorul, dar şi jucătorii, 
în interviuri) au făcut un bataj mediatic nedemn: în loc să spună că 
echipa Franţei a jucat prost, lamentabil în ultimii ani, ei, au tras tot pe 
bătrâneţe: că Zidane e prea bătrân; că Barthez e şi el bătrân, în plus: 
chel! - unde mai pui că e antipatic şi... antisemit (nu s-a uitat spusa 
acestuia că în Israel nu se simte în siguranţă - drept care bravii israe- 
lieni au huiduit Marseileza şi au fluierat de fiecare dată când Barthez 
atingea mingea - ei bine, ieri spaniolii au făcut la fel: au fluierat tot 
timpul imnului naţional al echipei din faţă); că Vieira e sfârşit, că 
Makelele e un veteran din războiul 14-18, că Sagnol de-abia se mişcă, 
în plus are mustață... 

Ei bine, bătrânii i-au bătut la curu-gol pe tineri, de nu s-au văzut. 
Golul spaniolilor a căzut dintr-un penalty abuziv, furat - dar cele trei 
franceze mai ales primul, al lui Riberry şi ultimul, al lui Zidane au fost, 
splen-di-de! 

Concluzie: tovarăşi! Nu vă râdeţi de persoanele în vârstă. Căci nu 
se ştie ora-şi-ceasul... 


Deci aşa funcţionează “autoapărarea umanistă” învățată în 
ghettourile galiţiene, exersată în Săptămâna Roşie începînd din 28 
iunie 1940 pe spinarea, fie a militariilor în retragere despre care se ştia 
bine că au ordin strict să nu răspundă la provocările “narodului malda- 
viniesc”, altfel evreiesc toată ziua, fie asupra unor civili terorizati şi de 
violențele atacurilor, dar mai ales de surpriza de a se trezi atacați de 
vecini, de colegi, chiar de prieteni... 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 224 


Vasăzică israelienii au dreptul (“istoric”, pasămite) de a ţine în 
sclavie poporul băştinaş al Palestinei, iar la fiecare semn de nesupune- 
re oarbă («Se dedau la acte de antisemitism!» zbiară comunitatea din 
care cel puţin trei sferturi nu este... semită (cum sunt palestinienii), ci 
tiirkă (eshkenazy); “umanistul” stat evreu trimite aviația şi blindatele 
şi artileria (terestră şi marină) ca să vâneze câte un “terorist”, distruge 
cinci case şi omoară cinci babe şi zece copii şi răneşte cincisprezece 
nevinovaţi - femei, copii. Laudă statului care pune preţ pe om şi nu se 
lasă până nu îl recuperează, dacă e luat prizonier sau ostatec... Da, dar 
Statul Israel îl consideră om numai pe evreu - nu şi pe goi. Se crede 
îndreptăţit să răpească, să încarcereze, să-i ţină închişi pe palestinienii 
“terorişti”, puţin păsîndu-i că acum o jumătate de secol ei, evreii erau 
consideraţi “terorişti” de către britanici. 

Le-au fost ucişi câţiva soldaţi - subliniez: soldați - un altul (tot 
militar) răpit. Foarte urât din partea răpitorilor, drept este să-l libereze 
numaidecât pe bietul soldăţel (“care are o mamă înlăcrimată şi un tată 
sfâşiat de durere”, cum prezintă situaţiunea presa israeliană - şi ameri- 
cană ! - ca şi cum niciunul dintre “teroriştii palestineni” - câţi or fi 
încarceraţii: peste o mie? - nu are nici tată nici mamă, au fost născuţi 
“dintr-o eroare a naturii”, cum explica un mare savant, desigur, evreu). 
Numai că, pentru a-l libera pe soldatul israelian, întreaga armată este 
mobilizată - şi sprijinită ferm prin declaraţii belicoase de 
Departamentul de Stat: rezultatul? Două poduri distruse, uzina elec- 
trică scoasă din uz, case dărâmate, cu locuitorii în ele, o lume amărâtă 
şi-a făcut iar boccelele, gata să se dea fuga să se ascundă - dar unde, 
dar încotro, pentru că strategii militari israelieni le-au făcut impo-sibilă 
fuga, prin distrugerea podurilor... 

Este strigătoare la cer nedreptatea care se face palestinienilor. 
Se-ul nu impersonalizează (nedreptatea), ci o face colectivă. Iar în 
colectivitatea cu pricina intră, nu doar americanii, ci şi europenii. Ba 
chiar şi... ne-europeni de teapa românilor. Analfabeţi din moşi- 
strămoşi, gândind cu opincile şi cu ranchiuna (““palestinienii” pe care îi 
cunoscuseră românii erau tot atât de reprezentativi pentru poporul 
palestinian, cum erau şi hoţii de buzunare români, la Paris), în vremea 
din urmă lăsîndu-se ciocăniţi la cap de propaganda evreilor şi de a goi- 
lor slugarnici (Pippidi, Totok, Marta Petreu, Antonesei, Mihăieş-“anti- 
semitul”, Manolescu-UNESCO), cu gândul la o “bursulică”, la un 
“mic serviciu”, nu acceptă adevărul: ceea ce suportă palestinienii din 
1948 din partea israelienilor este de cel puţin cinci ori mai crunt decât 
ceea ce am îndurat noi, cei căzuţi sub cizma rusească. Ei sunt, nu doar 
exploataţi, robi pe pământul lor, furat de invadatori, dar şi “băgaţi în 
sârme”, la propriu - nu vorbesc de închisori şi de lagăre, ci de cei “liberi”. 

Şi această situaţie este considerată de americani (“hăi cu stelili pă 
drapel”) normală. 

Bine, bine, americanii sunt nişte văcari, brute, inculţi - dar 
românii noştri? Aha, ei sunt... desculți, vorba lui Arghezi. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 225 


Să le fie ruşine! Să se încalţe degrab”, altfel americanii îi vor călca 
pe degete cu bocancii lor numărul 52. 


Joi 29 iunie 2006 


Sfinţii cu pricina. Până acum - dimineaţa, devreme - am primit o 
felicitare de la Elena Andronache. Şi un text-interviu al lui Liviu loan 
Stoiciu. Fiind, nu doar favorabil mie (ceea ce, mărturisesc, umil: mi-a 
plăcut foarte), este şi o exactă, percutantă analiză a vieţii românului - 
nu doar scriitor ci şi vieţuitor semplu. Reproduc integral: 


“Puncte Cardinale / Rost 
“Interviu cu scriitorul Liviu loan Stoiciu 
“Ce v-a determinat să optaţi pentru publicarea jurnalului lui Paul Goma? 


“Trăim într-o Românie schimonosită spiritual, cenușie, falsă, cu o elită 
vândută corectitudinii politice “internaţionaliste”, care afişează democraţia şi 
libertatea “în general” pe toate gardurile, dar e incapabilă să-şi asume respon- 
sabilitățile stricte faţă de propria conştiinţă (aceea nepervertită de interese şi 
trădări), faţă de identitatea noastră specifică şi faţă de personalitățile sale 
incomode, cu coloană vertebrală. Întrebarea pusă de Dvs. n-ar avea sens într- 
o democraţie reală: Paul Goma trebuie publicat cu tot ce scrie, fiind o 
conştiinţă recunoscută a neamului lui, nu e cazul să optăm dacă să-l 
publicăm. Nu sunt vorbe mari ce spun, Paul Goma se identifică azi cu acei 
români din stratul profund al spiritualit??ii româneşti, cu statut public, demn, 
perceput mereu ca nemul?umit şi incomod, care se simte dator să spună 
lucrurilor pe nume, să deschidă ochii puternicilor zilei sau liderilor societăţii 
civile şi colegilor lui scriitori că sunt lipsiţi de clarviziune şi că România 
merge pe un drum greşit (drum greşit recunoscut de toate sondajele postco- 
muniste, de altfel). Paul Goma nu e un cârcotaş-miştocar (un Mitică 
bucureştean), ci un scriitor perfect liber (locuieşte la Paris, de unde urmăreşte 
în amănunt viaţa politică, socială şi culturală românească), care judecă la 
adevărata valoare involuțiile româneşti postcomuniste (e într-un perpetuu 
exil ultragiat, pus pe baricade) — ceea ce deranjează la culme. S-a ajuns azi la 
paroxism: Paul Goma, marele scriitor disident (fost şi actual disident în 
România, e de necrezut, la 16 ani de la prăbuşirea comunismului) este inter- 
zis tacit în revistele literare care apar sub egida Uniunii Scriitorilor din 
România (USR) — rareori se scrie despre opera sa (şi atunci depreciativ) şi 
niciodată nu 1 se publică texte de ale sale originale. Şi nu numai: mass-media 
scrisă (publicaţiile cotidiene sau neliterare) şi audio-vizuală tace şi ea, atunci 
când e vorba de Paul Goma. Excepţie fac azi doar ziarul “Ziua” şi trei revis- 
te literare independente, fără tiraj: “Jurnalul literar” (Bucureşti), “Ardealul 
literar” (Deva) şi “Oglinda literară” (Focşani) — vi le redau să vedeţi cât de 
gravă e marginalizarea lui Paul Goma, controlată “de sus” (vreau să spun de 
cei ce controlează lumea, nu numai de cei ce controlează România sau USR). 
Asta dă de gol şi ce se ascunde în spatele chipului deformat al realităţii româ- 
neşti de azi, de fapt. În aceste condiţii, vă daţi seama, am considerat o onoa- 
re să-l public pe mai departe pe Paul Goma — mereu l-am publicat. La ziarul 
“Cotidianul” l-am publicat şi zilnic pe Paul Goma. Numai că, o dată cu veni- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 226 


rea actualei Puteri închinate corectitudinii politice, a intrat în funcţiune la 
turație maximă şi “mafia din presă” — am fost înlăturat din redacţia 
“Cotidianul” pe tăcute de către “caţavencii” de serviciu (“Academia Caţaven- 
cu” a cumpărat ziarul “Cotidianul”, ştiţi; între timp şi “Academia Caţavencu” 
a fost înghițită de un rechin şi mai mare, de S.O. Vântu), închinaţi camarilei 
lui Traian Băsescu, preşe-dinte de ţară acuzat că a colaborat cu Securitatea şi 
că a făcut parte din “mafia din flotă” (atacat de mine permanent în 
“Cotidianul”)... Era normal să fiu pedepsit şi acolo unde aveam cartea de 
muncă, mai apoi, la revista literară “Viaţa Românească” (unde am fost până 
anul trecut redactor-şef), fiindcă l-am publicat iar pe incomodul Paul Goma, 
după ce a venit în fruntea USR un fidel al actualei Puteri politice şi al corec- 
titudinii politice, N. Manolescu (chiar dacă azi domnia sa se laudă că nu mai 
face politică, după ce a eşuat în fruntea unui partid)... L-am publicat pe Paul 
Goma cu un jurnal literar, în care făcea praf elita românească, în frunte cu N. 
Manolescu, dovedită coruptă de putere, de “banii puşi la bătaie să cumpere 
conştiinţe”. Doar că, lipsiţi de demnitate, cei ridiculizaţi, iresponsabili, în 
frunte cu N. Manolescu şi Comitetul Director al USR (în care sunt recunos- 
cuţi “bursieri Soros”, responsabilii cu alegerea bursierilor, am citit de curând 
“Lista Soros” în ziarul “Ziua”, în acest sens, altfel bursieri “portocalii” nelip- 
siţi de pe listele de tot felul de “proteste civice postcomuniste”, şi până la 
foşti propagandişti PCR, scriitori, chiar membrii ai CC al PCR sau foşti cola- 
boratori ai Securităţii) l-au acuzat pe Paul Goma de... antisemitism, în mod 
aberant — asta fiindcă “suna mai bine”, eticheta de antisemit aducând automat 
blamul public... O mizerie de nedescris, pe care eu o voi condamna în veci. 
Paul Goma şi-a păstrat mereu independenţa şi curajul de se exprima fără 
menajamente, ocupându-se inclusiv de teme tabu, precum aceea legată de 
evreii români compromişi de colaborarea lor condamnabilă cu partidul unic 
şi Securitatea, din funcţii-cheic. 

“Ce vă apropie (etic şi / sau estetic) de Goma? 

“Paul Goma e printre prea puţinii mari scriitori români care şi-au res- 
pectat condiţia de a avea şi obligaţii morale, etice, în numele colectivităţi, nu 
numai obligaţii estetice, individualiste. El n-a crezut în basmul lui N. 
Manolescu, că scriitorul român a rezistat prin cultură. Să fim serioşi, scriito- 
rul român a rezistat în majoritate prin laşitate şi atât. Paul Goma a contestat 
sistemul comunist, pe faţă. Cei prea puţini care au scos capul şi s-au opus 
dictaturii comuniste sunt azi asupriţi de majoritatea oportunistă a scriitorilor. 
E stupefiant că după 16 ani de la înlăturarea oficială a comunismului în lite- 
ratura română nu s-a făcut nici un fel de curăţenie morală în USR şi că un 
Paul Goma, singurul scriitor român de care ţine seama cu adevărat 
străinătatea (vezi dicționarele de literatură universală), e pus la index de USR 
şi de către preşedintele ei, N. Manolescu! Ba mai rău, profund nedrept şi ten- 
denţios, Paul Goma e acuzat de antisemitism! Numai în România e posibilă 
o asemenea execuţie publică, ştiindu-se că un scriitor, inclusiv în jurnalele 
sale, are totală libertate să se exprime după propria voinţă, dincolo de orice 
lege restrictivă a corectitudinii politice de la un moment dat... Vă daţi seama, 
de Paul Goma mă apropie totul (exce-sele domniei sale intră în regula jocu- 
lui), cred în condiţia sa misionară, de a deschide ochii lumii căreia îi aparține, 
inclusiv asupra abuzurilor politice. Fără scriitori ca Paul Goma, literatura 
română ar fi o mare de caractere viciate, contemplative, pasive, visătoare, 
“izolate în turnul de fildeş”, rupte de realitate, fără coloană vertebrală, care ar 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 227 


trăi într-o lume paralelă faţă de cititorii lor... În galeria “Marilor Români” (de 
care se face mare caz acum, când vă răspund, e o nouă întreprindere de tem- 
belizare româneasc?, fără criterii şi de necontrolat public, temându-mă sincer 
de rezultat, care va fi sigur în spiritul “corectitudinii politice”) n-ar trebui să 
lipsească Paul Goma, domnia sa depăşindu-şi condiția de mare scriitor. 

“Care a fost relaţia dumneavoastră cu Securitatea şi P.C.R.? 

“Eu n-am fost membru PCR, am refuzat să fiu. De altfel, n-am fost 
membru al niciunui partid nici după Revoluţie... Intuitiv, am înţeles din liceu 
că trăiesc într-o lume care nu spune adevărul — la 15 ani, în 1965, am afişat 
la gazetele de perete ale liceului poeme protestatare şi am fost exmatriculat... 
trei zile (cu obligaţia de a fi mutat de la casa părintească la internatul liceu- 
lui, unde am fost controlat strict de pedagogi). A trebuit bietul tata (a făcut 
trei ani de prizonierat în Siberia), atunci, să vândă o vacă să cumpere 
bunăvoința “tovarăşilor profesori” (colaboratori ai Securităţii, desigur). Un 
semn distinctiv al destinului meu a fost acesta, de a nu mă putea integra în 
societate, de a fi inadaptabil. Născut în 1950, am fost şi eu “un produs” al 
comunismului, dar... altfel. Toată viaţa am fost intransigent, nu am acceptat 
nimic din ce ni se dădea la toţi de-a gata din punct de vedere ideologic. În 
armată am stat mai mult în arest, deşi eram radiotelegrafist (am plecat volun- 
tar, la 18 ani, întrerupându-mi facultatea de filologie, atunci când URSS a 
intrat cu tancurile în Cehoslovacia; am terminat liceul teoretic la Adjud, 
regiunea Bacău, la 17 ani), exasperat de îndoctrinarea comunistă, de lecțiile 
zilnice cu “învăţăturile de partid”. În semn de protest, după armată, am lucrat 
în mină, la Bălan (unde te îmbolnăveşti de silicoză) să fiu sigur că nu mă 
îndepărtez de realitate, conştient că e o păcăleală “viitorul luminos” — aici am 
avut de a face cu securiştii judeţului Harghita, după ce am scris către “orga- 
nele centrale” proteste împotriva condiţiilor primitive de viaţă din subteran. 
Am fost adus în 1971 la ziarul românesc din Miercurea Ciuc la “secţia scri- 
sori”, unde mi-am luat în serios munca, relatând realităţile din teren şi... am 
intrat în conflict direct cu Securitatea, fiind trimis la Bucureşti la Facultatea 
de ziaristic? “Ştefan Gheorghiu”, să... învăţ să scriu conform “comandamen- 
telor”. Bineînţeles, nu m-am înscris la această facultate a PCR, ci la faculta- 
tea de filozofie — am refuzat însă să merg la cursuri şi aici, înțelegând rapid 
că trăiesc o altă mare minciună... Am intrat într-o boemă literară perdantă, în 
1973 am vrut să mă sinucid (am avut două tentative), considerându-mă un 
ratat incorigibil, într-o lume în care eu nu am loc... N-are rost să vă mărturi- 
sesc viaţa mea în amănunt. În 1975 mi s-a născut un fiu, m-am căsătorit la 
Focşani cu fiica unui legionar (Vasile Popa, şef de cuib în munţii Vrancei), 
viitoare prozatoare. Eram “ciumat politic” şi considerat ultimul om. “Adunat 
de pe drumuri”, însă, strângând din dinţi, mi-am definitivat în secret cărţi în 
manuscris, în 1980 am debutat prin concurs cu prima mea carte de versuri, 
“La fanion”, la Editura Albatros, pentru care am primit Premiul USR! Premiu 
nesperat al USR, ce avea să devină o pavăză în faţa autorităților vrâncene, 
care-mi purtau mendrele. În 1981 Virgil Ierunca a citit la Radio Europa 
Liberă un poem al meu intitulat “Lanţul”, împotriva faraonului naţional, 
poem flagrant anticeauşist (publicat de revista “Viaţa Românească”) — din 
acel an mi s-a deschid dosar operativ la Securitate (am fost bruscat şi ame- 
ninţat cu arestarea de către securiştii vrânceni). În 1982 a apărut al doilea 
volum al meu de versuri, intitulat “Inima de raze”, care avea pe copertă (era 
fotocopiat un poem scris de mână, cuprins în carte): “trage / cortina de fier: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 228 


aici, în / nimica / unde zacem în propriile noastre / excremente // păcătoşi, în 
/ utopie”... Am devenit “oaia neagră” a regimului comunist, urmărit “la 
sânge”. S-au întâmplat atâtea, nu mai insist, războiul de uzură cu securiştii 
vânceni a ars mai multe etape. Fiind cunoscut pe plan național, cotat de cri- 
tici ca poet care contează (de care se vorbea şi la Radio Europa Liberă), am 
fost mereu ţinut sub observaţie strictă, intimidat în fel şi chip, dar nu s-a 
îndrăznit să se treacă la măsuri radicale împotriva mea, deşi publicam şi 
citeam la şezători poeme protestatare, împotriva regimului. În 13 octombrie 
1989 am semnat Apelul împotriva realegerii lui N. Ceauşescu la al XIV-lea 
Congres al PCR (alături de Doina Cornea şi Dan Petrescu) — din acea zi am 
fost anunţat că am “domiciliu obligatoriu” şi că nu mai am loc de muncă la 
Biblioteca Judeţeană (unde eram bibliotecar, angajat prin concurs). Am 
încercat să încalc interdicţia, să vin la Bucureşti să semnez un alt protest, al 
lui Stelian Tănase, am fost oprit cu forţa în gara din Focşani, fiind avertizat 
mai apoi că, dacă urcam, mi se pune la cale un accident, trebuia să fiu arun- 
cat din tren... Atunci am trimis o scrisoare deschisă prin care ceream 
înfiinţarea unei Uniuni a Scriitorilor necomunişti (eu am devenit membru al 
USR după Revoluşie). Pe 5 decembrie 1989 mi s-a înscenat la Focşani un 
proces public de către Securitate, în faţa unei săli arhipline cu activul cultu- 
ral al judeţului Vrancea, în principal, coordonat de scriitori (membri ai 
Cenaclului USR din Vrancea, în frunte cu Florin Muscalu şi Traian Olteanu) 
şi de Comitetul de educaţie socialistă, cu trimişi din Bucureşti, securişti şi 
culturnici), la care s-a cerut să-mi abjur semnătura pe acel Apel (deşi între 
timp N. Ceauşescu fusese reales în fruntea PCR) — s-a cerut să fiu lăsat fără 
loc de muncă în judeţul Vrancea şi în cel mai bun caz să fiu trimis la o mină... 
Totodată, am fost trecut pe o listă neagră națională, a celor ce trebuia să fie 
lchidaţi fizic până la sfârşitul lui 1989. Ce să vă mai spun, am avut noroc de 
venirea Revoluţiei. Pe 22 decembrie 1989 am fost pus cu forţa preşedintele 
Judeţului Vrancea de către revoluționari (eram cunoscut de la Radio Europa 
Liberă) şi am devenit automat membru al Parlamentului Provizoriu — poziție 
din care am plecat definitiv pe 5 martie 1990, scârbit de transformarea FSN 
în partid şi de acapararea structurilor de stat de către neocomunişti, de comu- 
nişti şi securişti cu pielea schimbată (din martie 1990 am fost ales în lipsă 
redactor-şef la noul săptămânal al USR, “Contrapunct”, unde am publicat 
pagini întregi şi despre crima postcomunistă din 13-15 iunie, din Piaţa 
Universităţii; de altfel, am publicat o carte la Editura Humanitas în 1992, 
“Jurnalul unui martor” despre aceste evenimente tragice; un an mai târziu, în 
1991, mi-am dat demisia din fruntea săptămânalului “Contrapunct”, colegii 
de redacție făcând compromisuri politice, şi am venit în redacţia lunarei 
“Viaţa Românească”). 

“În prezent, avem de-a face cu o campanie anti-Goma? 

“Indiscutabil, e o campanie — condusă în numele corectitudinii politice. 
Paul Goma a dat în judecată, pentru calomnie, toate numele publice care l-au 
etichetat drept antisemit (repet, în mod iresponsabil). În timp, s-a demonstrat 
că e o campanie împotriva lui Paul Goma, împotriva staturii sale intransigen- 
te, pentru compromiterea autorităţii sale. Fiindcă Paul Goma devenise un 
“guru credibil” al eticului românesc şi al radicalizării discursului anticomu- 
nist, era de aşteptat să se ajungă până aici, să se încerce “închiderea gurii” lui, 
cu orice preţ, inclusiv prin calomnierea sa. Personal, regret că în acest joc 
degradant s-au implicat şi N. Manolescu şi acea parte a scriitorilor români 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 229 


care serveşte fără discernământ (citeşte: din interes “capitalist”, mai nou) 
abuzurile celor ce promovează din străinătate corectitudinea politică, fără 
nuanţe. Paul Goma a pus sub semnul întrebării legitimitatea morală a elitei 
româneşti (elită cumpărată cu o funcție înaltă sau cu o bursă în Occident), 
dovedită necompetitivă, şi aşa ceva nu se iartă. “Revoluţiile portocalii” din 
fostele ţări comuniste (fie şi din spaţiul URSS) au dat de gol şi mecanismul 
vânzării conştiinţelor naşionale (conştiinţe din rândul societăţii civile, plătite 
să manipuleze populaţia de rând) în numele “schimbării şi reformei” (profi- 
tabile Marilor Puteri, care găsesc în ele noi pieţe de desfacere, “democraţia 
importată” nefiind chiar pentru căţei)... 

“Cine şi de ce o orchestrează? 

“Cine o orchestrează? “Internaţionalismul” postcomunist, adepţii 
globalismului economic fără condiții şi ai multiculturalismului minoritar, 
care nu mai dau doi bani pe valoarea umană, în general şi pe identitatea 
înnăscută, în particular. Totul trebuie să fie o apă şi un pământ, să poată să fi 
condusă mai uşor prostimea... Cine? Cei ce conduc lumea, de altfel, în secret 
sau pe faţă, din secolul trecut. Marile Puteri politice şi economice controlează 
totul, de la Uniunea Europeană la NATO sau SUA (hegemonice nu numai pe 
plan militar, azi ajutate şi de expansiunea Internetului; bineînţeles, nu întâm- 
plător preşedintele Traian Băsescu s-a pus bine în primul rând cu “licuriciul 
cel mare”, crezând că e aplaudat de poporul român, “învăţat cu capul plecat, 
cap pe care nu-l taie sabia” — un alt fals istoric, perpetuat) şi, în plan secund, 
Rusia, toate deţinătoare ale armelor nucleare. Teoria “aleşilor de către 
Dumnezeu” (deştepţi, în particular, exclusivişti şi intoleranţi dar solidari între 
ei, cum să nu învingă?), are aplicare în practică. Mesajele sublimale (de care 
se vorbeşte în televiziune) sunt făţiş afişate în politică, ei au impus legi (neui- 
tând suferinţele îndurate de strămoşii lor, dar refuzând să le egaleze cu cele 
provocate de genocidul comunist) prin care trebuie să le recunoaştem ascen- 
dentul divin... “Că aşa a lăsat Dumnezeu lumea, cineva trebuie să o orchestreze” 
— păcat că românii n-au noroc. 

“Avem de-a face cu un alt Paul Goma după decembrie 1989? 

“Aceasta e şi întrebarea care se pune în legătură cu marele disident rus 
Alexandru Soljeniţin (să rămân doar la exemplul lui, pe urmele căruia Paul 
Goma a călcat sever, inclusiv în cazul reevaluării istorice a rolului evreilor în 
impunerea comunismului în spaţiul concentraționar sovietic / românesc- 
basarabean). Paul Goma trăieşte în Occident, are perspectiva critică a neajun- 
surilor democraţiilor occidentale, “gândeşte cu capul său, nu cu al altora” şi 
e un sceptic, nu crede nici măcar în determinismul divin (de o rasă sau alta), 
darmite în determinismul indus de Marile Puteri ale secolului trecut şi al celui 
actual. Pe zi ce a trecut, după ce a plecat din România şi-a apăsat discursul 
anticomunist şi a căutat originile răului comunist, care nu se mai termină, 
care se reînnoieşte, îşi schimbă pielea (năpârleşte când şi unde te aştepţi mai 
puțin), să-l înţeleagă şi să-l distrugă. Nu întâmplător i s-a spus că e legionar, 
când a luptat în ţară cu comunismul, de către comunişti — legionarii au fost 
primii care au înţeles rolul nefast al comunismului de tip răsăritean. Absolut 
revoltător e că azi i se spune că e antisemit, numai fiindcă a îndrăznit să-i dea 
de gol pe evreii care au importat comunismul în ţară (de la partidul unic, la 
Securitate, ca ideologi) şi au fost şi ei unelte practice ale comunismului repre- 
siv în România (şi Basarabia). Sau fiindcă a cerut să se recunoască genocidul 
comunist (la care au contribuit şi evrei; fără să generalizăm), nu numai geno- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 230 


cidul împotriva evreilor (la care au contribuit şi români; fără să generalizăm), 
fiindcă oricum istoria nu poate fi schimbată şi într-o zi adevărul iese singur 
la lumină, chiar dacă azi e ţinut sub obroc, “interpretat” după placul vremu- 
rilor conformiste... Paul Goma a fost mereu liber, o fire de luptător, care nu 
ţine cont de tabuuri, nici măcar de cele inventate de ““democraţiile occidenta- 
le” în favoarea minorităţilor de tot felul, cărora li se trece cu vederea ceea ce 
nu i se trece cu vederea majorităţii. La 70 de ani cu o minte clarvşăzătoare, 
marele scriitor Paul Goma rămâne şi un reper moral, cu care scriitorimea 
română nu se va mai întâlni — şi cu toate acestea (sau poate tocmai de aceea), 
Paul Goma “e ţinut cu capul la cutie” în literatura română (literatură care 
refuză să se reevalueze şi etic în continuare, scriitorii în viaţă, compromişi de 
trecut, având grijă să minimalizeze acest aspect, altfel definitoriu pentru o 
biobibliografie sinceră şi glorioasă). Înţelept, Paul Goma îşi respectă 
condiția, îşi duce crucea în singurătate, izolat. Sper să aibă parte măcar de o 
posteritate pe măsură, dacă în timpul vieţii e blamat de confrații săi. 

“Pe cine continuă să incomodeze Paul Goma? 

“Toate spiritele conformiste sunt incomodate de Paul Goma. Ca şi cei 
ce nu iubesc adevărul, care o scaldă de pe o zi pe alta, speriaţi de bombe, 
atenţi să fie corecţi politic, să nu deranjeze, să supravieţuiască pe cât de neim- 
plicaţi, pe atât de nedemn. Să nu cumva să îndrăzneşti să le pui oglinda în faţă 
scriitorilor români şi să le spui că lasă de dorit din mai multe punte de vede- 
re, că devii duşmanul lor de moarte. E de necrezut, adversarii imorali ai lui 
Paul Goma sunt cei din elita care “pupă papucii” puternicilor zilei, mereu 
schimbaţi. E dezolant să vezi că Paul Goma e făcut albie de porci de liderii 
corectitudinii politice (fără coloană vertebrală, doar arivişti), din societatea 
civilă sau din rândul scriitorilor (persoane publice, care ar trebui să fie 
conştienţi de rolul lor în societate, mai ales atunci când fac şi pe publiciştii 
sau ocupă funcţii-cheie). Azi nu atât politicienii (care sunt conştienţi de 
nuanțele corectitudinii politice, aplicabile de la caz la caz, nu la grămadă) 
sunt duşmanii lui Paul Goma, cât personaje fără scrupule, scoase din culise- 
le lui I.L. Caragiale (care domină societatea de azi), personalităţi publice cu 
caracterul în schimbare (după interese), care vor putere cu orice preţ. Toţi 
“oportuniştii gândirii” se simt vizaţi azi de Paul Goma în România: e o lume 
de tranziție postcomunistă, care va dispărea o dată şi o dată. Noua generație, 
care n-are nici prejudecăţi postcomuniste, va trebui să-l reconsidere pe Paul 
Goma şi să-i ridice statuia pe care o merită. 

“Cum vă explicaţi că Paul Goma — cel mai vehement şi mai curajos 
opozant al regimului Ceauşescu, care a atacat “frontal” Securitatea — se 
situează într-o radicală opoziţie şi faţă de „elitele” politice, intelectuale, lite- 
rare post-decembriste? 

“Explicaţia elementară e că Paul Goma e singurul scriitor liber cu 
adevărat din România, care n-are nimic de pierdut şi de câştigat din poziţia 
sa. Ştiţi că o omenire întreagă aşteaptă să apară Adevărul-adevărat, să fie 
înfăţişat şi să fie acceptat aşa cum e (fie şi cu preţul sfârşitului lumii). Paul 
Goma a impus adevărul său în relaţiile cu această lume românească nedis- 
pusă să-l accepte, l-a pus pe hârtie, l-a scris şi l-a vorbit. Bineînţeles, adevărul 
lui Paul Goma nu convine, adeseori domnia sa “dă cu parul”, nu iartă pe 
nimeni (nici pe domnia sa), e convins că menirea sa este să îndrepte ce se mai 
poate îndrepta... Că nu e crezut, că e executat public pentru ce afirmă, că e 
arătat cu degetul ca un blasfemiator, ăsta e destinul său. Vehemenţa lui Paul 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 231 


Goma îi face pe cei ce-l prigonesc şi mai puternici, azi, ca şi ieri (atâţia au 
profitat de pe urma acestei vehemenţe, să se caţere în funcţii-cheie; asta 
fiindcă structurile de putere stau în mâinile celor care abuzează) — normal ar 
fi să vină şi ziua “răzbunării”, când i se va da dreptate numai lui Paul Goma 
şi nu se va mai pune la bătaie sintagma cu “au dreptate toţi, nu numai Paul 
Goma”. E prea departe această zi? Cu atât mai rău pentru România... Paul 
Goma e din a doua parte a secolului trecut până azi un opozant credibil, 
printre prea puţinii români care au avut ceva de spus zi de zi, şi care au contat, 
încălcând toate regulile şi tabuurile comuniste şi postcomuniste — şi de aceea 
el e ţinta. Azi trebuie să demolăm şi mitul disidenţei din regimul comunist al 
lui Paul Goma, nu numai protestele sale anticomuniste din ultimii 16 ani — 
aşa ne cere nu numai laşitatea postcomunistă, depăşiţi cum suntem de viaţa 
de azi pe mâine capitalistă, ci şi “corectitudinea politică” (să fiu iertat pentru 
repetarea acestei sintagme, dar ea e pericolul cel mai mare cu care ne 
confruntăm, ne va fi distrusă identitatea metodic). Paul Goma a reuşit să intre 
în dizgraţia (cum a intrat şi Al. Soljeniţin) “Guvernului Mondial” — nu? 
Umorul nu strică în asemenea context, Guvernul Mondial este clonat la 
Bucureşti, în mizerie... 

“Este Goma antisemit? De ce a ajuns să fie catalogat astfel? Cui 
prodest? 

“Nu numai că Paul Goma nu e antisemit, dar nici un scriitor nu poate fi 
antisemit în opera sa literară. Degeaba se tot dau de ceasul morții detractorii 
lui Paul Goma “să-l înfunde” cu această calomnie, degeaba se face referire la 
legea împotriva însemnelor fasciste şi antisemite... E o prostie. Poţi critica 
politica românească sau americană, poţi fi adică etichetat drept antiromân sau 
antiamerican de către poliția spirituală de azi (întruchipată de apostolii corec- 
titudinii politice!), dar nu poți critica politica Israelului (ceea ce a făcut Paul 
Goma în jurnalul literar pe care i l-am publicat în revista “Viaţa 
Românească”), deoarece devii automat... antisemit! Numai în România se 
poate întâmpla aşa ceva, reaua-credinţă a susținătorilor politicii corecte 
depăşind orice imaginaţie. Sper din toată inima să câştige Paul Goma proce- 
sul de calomnie deschis împotriva celor ce l-au etichetat drept antisemit. Şi 
eu l-am rugat să o facă, să deschidă un proces public, să se înceteze o dată cu 
această ameninţare cu intrarea în puşcărie fiindcă îți permiţi să ai o opinie, 
într-o ţară în care Constituţia stipulează libertatea de expresie. Este condam- 
nabil că Uniunea Scriitorilor, condusă de N. Manolescu se pretează la aseme- 
nea mârşăvie, de linşare a unui mare scriitor disident, etichetându-l drept 
antisemit. Cum e posibil ca tocmai conducerea USR să transforme în delict 
penal o opinie a unui scriitor? După cum aştept să aplaud sentinţa prin care 
se va da câştig de cauză ziariştilor de la ziarul “Ziua”, care au fost acuzaţi de 
antisemitism de către „cei 18”, calomniatori din “societatea civilă” (printre ei 
şi scriitori; cam aceiaşi semnatari-calomniatori ai lui Paul Goma). Ştiţi, 
redactorii ziarului “Ziua” au fost acuzaţi de antisemitism şi fiindcă au publi- 
cat protestele lui Paul Goma! 

“Cine şi de ce s-a sesizat din partea comunităţii evreieşti în „scandalul 
Goma”? Dar dumneavoastră cum aţi devenit „legionar” şi „antisemit? Cine 
are interesul să vă atârne şi dumneavoastră tinicheaua „antisemită” de coadă? 

“N-a fost nici o sesizare oficială a comunităţii evreieşti. Un fost colabo- 
rator al foii Securităţii (“Săptămâna” lui Eugen Barbu), pe nume H. Zalis a 
făcut o delaţiune ordinară către USR, pentru a se acoperi incalificabila însce- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 232 


nare a condamnării revistei “Viaţa Românească”, peste noapte acuzată că 
promovează antisemitismul, deoarece l-a publicat, în numărul ei 6-7 de anul 
trecut, pe Paul Goma cu câteva pagini de jurnal literar (care cuprindea luna 
ianuarie 2005). Spun înscenare, fiindcă între timp am înţeles ce s-a întâmplat 
la sfârşitul lunii august 2005, de fapt. De un an N. Manolescu se tot chinuia 
să fie numit ambasador UNESCO (propus de fostul preşedinte al USR, 
Eugen Uricaru, care era şi secretar de stat la MAE; aţi aflat, între timp Eugen 
Uricaru a pierdut procesul împotriva CNSAS, demonstrându-se că a făcut 
poliţie politică; adică a fost un turnător). Cum N. Manolescu era pe lista anti- 
semiților (etichetă pusă pe nedrept, după ce N. Manolescu a cerut într-un arti- 
col să se recunoască şi holocaustul comunist) în scriptele celor ce conduc 
lumea, dosarul său nu era aprobat... Aşa că N. Manolescu, victimă a 
ambițiilor sale de preamărire, a găsit de cuviinţă să însceneze cazul Paul 
Goma-Viaţa Românească-antisemitism (care s-a lăsat cu demiterea mea din 
funcția de redactor-şef adjunct; practic, eram redactor-şef, deoarece redacto- 
rul-şef era ambasador din 2001 la Atena şi postul său de la revistă nu mai era 
retribuit), să-şi spele păcatele. Crezând că dacă-l înfierează pe Paul Goma ca 
antisemit, se vor uita acuzaţiile de antisemit la adresa sa, puse de comunităţile 
evreieşti din ţară şi din lume. O incalificabilă demisie morală a lui N. 
Manolescu, care a revoltat o lume întreagă, Paul Goma ieşind şi mai întărit 
din această încercare. Cum era de aşteptat, Paul Goma continuă să fie inter- 
zis în România, în timp ce N. Manolescu a fost numit ambasador UNESCO 
la Paris — operaţiunea sa de prostire a reuşit... Incredibil de jenant şi dezono- 
rant, N. Manolescu a mers până acolo încât i-a acuzat public şi pe semnatarii 
protestului (cu sutele; care au luat apărarea lui Paul Goma şi a mea) că sunt... 
legionari şi antisemişi! Altfel, în privinţa mea — nu, N. Manolescu (nici altci- 
neva din Comitetul Director al USR) n-a îndrăznit să mă eticheteze drept 
“legionar” şi “antisemit”! Am fost acuzat că l-am publicat pe Paul Goma, nu 
că sunt “legionar” sau “antisemit”. Le-am atras atenţia la toţi că vor primi un 
pumn în plină figură dacă mă vor eticheta astfel, fiindcă eu n-am răbdare să 
pierd vremea la tribunal, să-i dau în judecată pentru calomnie — cu atât mai 
mult cu cât revista “Viaţa Românească” a fost deschisă tuturor scriitorilor, 
inclusiv delatorului H. Zalis... Eu am fost găzduit în liceu de o familie de 
evrei la Adjud (locuiau în casa mea părintească; pe când familia mea de ori- 
gine domicilia într-un canton CFR), am numai cuvinte de recunoştinţă la 
adresa ei, cu ea am mâncat cele mai bune bucate şi ea m-a educat în spiritul 
toleranţei şi al curăţenie... 

“Care este atitudinea scriitorilor, în cadrul breslei, faţă de „cazul Goma” 
şi faţă de demiterea dumneavoastră abuzivă de la conducerea “Vieţii 
Româneşti”? 

“Atitudine recunoscută de când lumea la scriitorul român: lipsă de soli- 
daritate. A fost un concurs de morală publică, pe care breasla l-a pierdut... N- 
al ce să-i ceri acestei bresle care s-a hrănit din laşitate şi tăcere subînţeleasă. 
Abuzul a fost flagrant în cazul “Vieţii Româneşti” — şi cu toate acestea el a 
fost dus liniştit până la capăt, N. Manolescu nu a ţinut cont de nimic, orbit de 
pofta de parvenire (ca “ambasador” i se pare maximum de profit) şi de ura sa 
la adresa lui Paul Goma, care nu i-a iertat niciodată lipsa de clarviziune, ata- 
cându-l în publicistica sa. Ştiţi cş Paul Goma a fost trădat în 1977 de scriito- 
rii români din Consiliul USR, care au cerut să fie dat afară din USR (în acel 
Consiliu era şi N. Manolescu şi toată floarea cea vestită a viitorilor lideri de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 233 


opinie postcomunişti). În 2005, puţini scriitori din ţară au condamnat 
execuţia publică la adresa “Vieţii Româneşti”, la adresa lui Paul Goma şi a 
mea (ei au semnat Protestul public de care vă pomeneam; las la o parte infan- 
tilismul public, jignitor al lui N. Manolescu, care m-a acuzat că eu am adu- 
nat semnăturile pe acel Protest; Protest iniţiat şi definitivat în exclusivitate de 
scriitorul Dan Culcer, publicistul Valerian Stan şi istoricul Mircea Stănescu; 
le mulţumesc şi pe această cale, au dat un exemplu de demnitate publică, nes- 
perată pentru “românul adormit pe picioare de azi, indiferent şi fără mustrări 
de conştiinţă”, ca şi pentru scriitorul român fără coloană vertebrală, căruia nu 
i-a venit să creadă că au fost şi colegi de ai lor care au protestat împotriva 
abuzurilor lui N. Manolescu, un zeu postcomunist). Sigur, eu îmi merit soar- 
ta, trebuia să fiu pedepsit deoarece am îndrăznit să-l public pe Paul Goma- 
cel-interzis de postcomuniştii din literatura română, dar... ce vină a avut 
“Viaţa Românească”, să fie dezavuată? Şi de ce lui Paul Goma trebuia să i se 
pună anatema de antisemit? Sunt profund dezamăgit de continua involuţie a 
conştiinţei de persoană publică la scriitorul român, închipuit “fără responsa- 
bilităţi”, rupt şi de lumea reală postcomunistă, ferit, care nu vrea să dea soco- 
teală pentru ce face! 

“Este adevărat că se fac presiuni asupra dumneavoastră, chiar şi după 
demiterea din funcţia de redactor-şef adjunct, cât şi asupra redactorului-şef, 
dl. Caius Traian Dragomir, pentru a părăsi redacţia acestei reviste? 

“Mai nou, N. Manolescu, în faţa Consiliului USR mi-a sugerat la derută 
să-mi dau demisia din redacţia “Viaţa Românească” — fiindcă vrea să insta- 
leze un nou redactor-şef, pe motive politice (care să fie exclusivist, să trans- 
forme “Viaţa Românească” într-o revistă închisă, intolerantă, a prietenilor 
corectitudinii politice şi atât), pregătit să lucreze cu o altă echipă... Aştept 
urmările, n-am de gând să fac jocul lui N. Manolescu şi al camarilei lui din 
Comitetul Director al USR. Adaug ultima ameninţare a lui N. Manolescu: 
“Ferească Dumnezeu să ajungi să vii să-mi ceri mie un loc de muncă”... l-am 
răspuns că mai bine îmi pun funia de gât decât să ajung la mila lui! Nu mă 
impresionează nimeni şi nimic pe lumea asta dintre muritorii de rând (fie ei 
şi şefi ai şefilor). Cât o mai vrea Dumnezeu să mă ţină pe aici, voi reacţion 
dur împotriva tuturor celor ce abuzează de destinul lor norocos, destin care îi 
pun în funcţii-cheie. 

“Când preşedintele Uniunii Scriitorilor, dl. Nicolae Manolescu, v-a 
înmânat premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie, aşi declarat cş trşişi 
în plin absurd. De ce? 

“Nicolae Manolescu nu mi-a înmânat nici un premiu, era doar un 
prezentator al Galei Premiilor USR: probabil că a fost în pericol să cadă de 
pe picioare când a auzit cine e premiantul. Premiul mi-a fost înmânat de 
Mircea Ghiţulescu, el a tăiat plicul închis, în care era trecut numele celui pre- 
miat (premiile au fost hotărâte de un juriu de cinci critici, cu o oră înain- 
te de Gală; Nicolae Manolescu s-a jurat că nu ştie cine sunt premiaţii şi a 
jucat perfect acest rol). Am declarat că trăiesc în plin absurd fiindcă ştiam că 
nu am nici o şansă să depăşesc noua cumpănă din viaţa mea, intrat cum eram 
în dizgrația totală a conducerii USR în urma “Cazului Viaţa Românească- 
Paul Goma-antisemitism” — fiind asigurat de binevoitori că voi fi îngropat de 
viu în literatura română, fiindcă N. Manolescu “e răzbunător, nu te iartă pen- 
tru ce i-ai făcut”! Nu puteam să cred că destinul meu prăpăstios e în stare să- 
mi ofere o fereastră de supravieţuire într-o lume literară sălbăticită, sufocată 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 234 


de aroganță, abuzuri, exclusivism, intoleranţă (e adevărat, în aceeaşi zi a pre- 
mierii am aflat că fiul meu a dat faliment şi că are “creditori la uşă”; aşa sunt 
eu făcut, nu pot să mă bucur de nimic). Pesimist cum sunt că avem cu toţii 
loc în literatura română, am fost consternat să aflu că sunt premiat. Aştept 
ziua când Uniunea Scriitorilor, conducerea ei va fi în stare să-l premieze pen- 
tru întreaga operă pe Paul Goma, cu inima deschisă — abia atunci voi consi- 
dera că s-a făcut dreptate, dar voi apuca eu această zi? 

“Cum vă vedeţi viitorul? 

“Nu văd nici un viitor pentru mine, de şase ani sunt obsedat de sinuci- 
dere (e un dat nativ, o chestiune personală, n-are rost să mă justific de ce, nu 
mă mai pot motiva să continui). Nu mă mai interesează viitorul. Aş fi fericit 
să apuc (dar n-o să trăiesc eu atât de mult!) să văd că România are în sfârşit 
noroc de un conducător clarvăzător, care să ţină cont de interesele români- 
lor, nu de interesele lui personale sau de interesele Marilor Puteri... Toată 
viaţa am fost un naiv, care s-a luptat cu morile de vânt. Mereu în opoziție, am 
avut parte numai de prejudicii. Dar nu mă plâng, observ numai că a trecut 
viaţa şi că nu m-am ales decât cu prea puţin, chiar dacă mi-am făcut datoria 
nu numai faţă de mine însumi, cu vârf şi îndesat (am avut o familie, un copil, 
o casă, am publicat mai multe cărţi, poezie, roman, teatru, jurnal / memoria- 
listică / eseu / publicistică, bine primite de critică, unele premiate, am fost pe 
baricade, nu am stat deoparte la o adică, mi-am respectat statutul de persoană 
publică, “la nivelul meu”, onest). 

“25 iunie 2006. Bucureşti 

“Interviu realizat de Traian Călin Uba” 


Nu am notat acum câteva zile impresia rea, întristătoare provocată 
de ultimul număr din Vatra (nr. 5/ 2006). 

Al. Cistelecan scrie despre trei cărţi a trei critici, a doua fiind 
Metamorfozele punctului de Virgil Podoabă. Acolo capitolul III şi 
ultimul se intituleză “Paul Goma - Secvenţe dintr-un eseu monografic 
(neterminat). Că textul lui V. Podoabă despre Paul Goma are 65 pagi- 
ni din totalul de 300 nu ar avea importanţă (deşi ba are); că este favo- 
rabil autorului - nici el - ba da, ba da, are. Or Al. Cistelecan consacră 
fiecărui autor de care se ocupă V. Podoabă în volumul său, un comen- 
tariu - mai lung, mai scurt - cu o excepţie: Goma. 

Fusesem, vai, obişnuit să nu se scrie deloc despre mine în revis- 
te; nici măcar la rubricile Revista revistelor unde în principiu se anunţă 
fie colaborarea la vreo altă publicaţie, fie a apariţiei unui volum. Mă 
obişnuisem ca cei care, la Vatra se ocupaseră “în trecut” de mine să nu 
se mai ocupe - nici Virgil Podoabă - nici Pantea, nici Boldea, nici Vlad 
- ce să mai vorbesc de “fetele ardelene”: de vreo trei ani ele scriu 
despre oricine altcineva, dar nu despre Goma. Nici Sanda Cordoş, nici 
Anca Haţieganu (despre acestea bănuiesc de ce: le-am încondeiat în 
“listele” publicate pentru “adeziunea” la tot felul de cauze murdăritoa- 
re: realegerea lui Iliescu, la prima, semnarea “Listei lui Ilieşiu” a 
doua). Dar Nicoleta Sălcudeanu? Nu mă întreb de ce nu mai scrie 
despre mine - a to-ot scris, însă, brusc, după o călătorie la Paris de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 235 


acum un an sau mai mult (cu Marta Petreu în frunte, cu, la spate 
Țepeneag şi Paruit), nu mi-a dat măcar un telefon: că este la Paris, dar 
că de astă dată nu poate trece pe la noi... Şi nu a răspuns la cele câte- 
va tentative emailate. Şi-a schimbat şi adresa internet, mesajele mi se 
întorc... De ce? 

Fiindcă aceşti prieteni s-au “săturat” de mine, nu în urma vreunui 
conflict, a vreunei insulte sau gafe din partea mea, ci... fără motiv, fără 
explicaţii - îmi iau dreptul să deduc: 

Au fost “motivaţi” (citeşte: şantajaţi, ameninţaţi cu represalii) din 
afară, exact, dar exact ca pe timpul... dinainte de 1989. De vreo trei- 
patru ani scriitorii români (nici o importanţă că “inainte de 89” erau 
minori, sau nu erau scriitori, este vorba de reacţii transmise de înaintaşi 
prin gene) se comportă ca pe timpul când li se atrăgea atenţia - erau... 
atenţionaţi, vorba lor - că nu este justă atitudinea lor de... împăciuito- 
rism faţă de actele duşmănoase ale unor dujmani a po'rului, prin urma- 
re să nu-l mai frecventeze pe acel dujmanrăit... Mă laud că aş fi putut 
reconstitui “discursul” securistului sau al colegului de redacţie bine- 
situat politic: Băran, Dimisianu, Țoiu..., după cum am ştiut atunci că 
prietenul a fost ieri înfricoşat, băgat în boale: Sorin Titel, Gabriela 
Adameşteanu, Cezar Ivănescu (de aceea mă detestă ei: ei ştiu că eu 
ştiu: că am ştiut de atunci). 

A dispărut Securitatea? Trăiască Securitatea!, sub uniforma-civilă 
a holocaustologilor: Oişteanu, A. Cornea, Al. Florian, Shafir, 
Volovici, Lupescu - nu în ultimul rând R. Ioanid. Ei exercită o teroare 
cumplită asupra bieţilor “telectuali, slabi de înger, robi ai socialului... 
Înainte “culpa” era: duşmănia faţă de clasa “ncitoare şi Uniunea 
Sovietică - azi faţă de evrei, de Israel - şi desigur, atitudinea “sinuci- 
gaşă” faţă de americani - citiţi-l pe recentul Patapievici, dragi intelec- 
tuali care vă imaginaţi că puteţi gândi cu/de capul vostru, fără a ţine 
seama de “directive”, de “linii”. Ce erau ai noştri căcăcioşi înainte, dar 
să-i vezi acum! Ai zice că s-au pornit şontâc-şontâc la Războiul de O 
Sută de Ani. 

Cine se îndoieşte de spusele mele, nu are decât să privească la 
cupulul Cistelecan-Nicoleta Sălcudean. 

Ciudat - deocamdată: dintre “fetele ardelene” doar Ruxandra 
Cesereanu (mai) continuă să-l pomenească pe Goma. De ce? 

Nu ţ-oi spunc..., vorba basarabeanului. 

Înapoi la Cistelecan: şi lui i se aplică înţelepciunea: “Dumnezeu 
să te ferească de «răzbunarea» celui care a apucat să-ţi facă o 
porcărie”; 

Nici o contradicţie: Cistelecan va fi avut de suferit de pe urma 
criticelor vizibile-citibile din partea colegilor goi: Al. Ştefănescu, 
Dimisianu, Manolescu, precum şi a celor invizibile pentru noi, muri- 
torii de rând, însă deductibile, acelea din parte evreilor - pentru 
“crima” de a fi publicat în Vatra, în două părţi, Săptămâna Roşie. Ca 
să salveze revista ameninţată cu nefinanţare (ca să ştim cine dă banii, 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 236 


azi: nu partidu’ nost’, ca pe timpuri, ci americanii prin israelienii româ- 
naşnici!), el a avut reflexul normal al salvării Vetrei, contra promisiu- 
nea că nu-l va mai publica pe Goma, nici numele lui nu va mai fi 
pomenit. 

Până aici nimic condamnabil (atenţie, vorbesc de codul moral la 
români!), decât faptul că prietenii, aşa le spun, în continuare celor de 
la Vatra nu mi-a comunicat - în secret, se înţelege - şantajul la care 
fuseseră supuşi. 

Da, numai că pe Cistelecan, ardelean sănătos, cu caracter dintr-o 
bucată îl mustră conştiinţa: cum de putuse consimţi la o asemenea 
vânzare-de-frate (pentru că asta a fost)? ŞI, tot mustrîndu-l conştiinţa 
aceea, într-o primă fază îl împinge să interzică orice pomenire a lui 
Goma în Vatra, ca să vază tovarăşii de sus, de la Tel Aviv şi de la 
Washington - prin Manolescu, paznicul moralității scriitorului la 
român - că el este soldat disciplinat. Deci nu mai publică nici texte de- 
(Goma), nici despre-(Goma). 

Şi vorba Ilfpetrovului: Cistelecan, după ce a dat cuvântul de ordi- 
ne, cel strâmb, ticălos, a fost iar cuprins de mustrări de conştiinţă trans- 
formate în ceva mai... neînsemnat pe moment, dar cu timpul devenind 
insuportabil: prin ruşine. 

Astfel îmi explic eu participarea vocacalică a lui Cistelecan la 
şedinţa de pomină a Comitetului Director în care fusesem antisemiti- 
zat de Manolescu. Fiindcă prietenul Cistelecan nu s-a mulţumit (sic) 
doar să încuviinţeze, tăcut, ce propunea preşedintele lui (de care depin- 
de finanţarea revistei, un premiu pentru cineva apropiat, o călătorie - 
oricum: o “înaltă preţuire” din parte-l), ci s-a rostit şi el, atât în 
“acţiunea” de hărţuire-punere la zid a lui Liviu loan Stoiciu - care, auzi 
neruşinare!, îl publicase în Viaţa românească pe Goma, cu un text anti- 
semit!, - dar a zis şi el (Cistelecan) că textul lui Goma este antisemit! 
Din documentul sonor înregistrat (din păcate incomplet) de însuşi L.I. 
Stoiciu, răzbate şi glasul cristalin al Martei Petreu - e-he-he, Marta, 
proafa de marxism, uceniţa lui lanoşi, a lui Zalis, inventatoarea 
împărţirii nete a oamenilor în “filosemiţi” şi “antisemiţi”. 

Urmare a acestei penultime acţiuni de însănătoşire a climatului 
scriitoricesc, Al. Cistelecan a scăpat de ruşine (cui pre cui scoate el) şi 
a dat în mândria datoriei împlinite. Deci: La Atac!: Jos cu antisemiţii 
din România! Moarte lor! - prin tăcere. Este adevărat: tăcerea în jurul 
lui Goma fusese inventată în urmă cu un deceniu (după publicarea 
Jurnalului I-II-III, la Nemira, prin al doilea ukaz al Monicăi 
Lovinescu: «Goma e contestat») şi aplicat de puii spirituali ai săi: 
Manolescu, Liiceanu, Pleşu, Adameşteanu, însă Cistelecan, ardelean 
zăbavnic, nu se trezise la timp şi mă mai publicase până în 2002. Dar 
de-atunci, gata! 

Zăbavnicul Al. Cistelecan ar fi în stare să păstreze tăcerea în 
legătură cu mine chiar dacă, din întâmplare, aş putea publica din nou 
(Dă, Doamne!). Aşa, din consecvență... ardeleneasco-scriitoricească. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 237 


Vineri 30 iunie 2006 


Astă noapte Israelul a arestat peste 60 de deputaţi palestinieni - 
israelienii pretind că numai activişti ai Hamas, ceilalţi spun că şi din 
formaţia preşedintelui. Au bombardat clădirile guvernului de la 
Ramalah - “dar n-au făcut victime - cu excepţia unui terorist”. 

Îmi plac de mor astfel de precizări, ca şi: “Autorităţile au deschis 
o anchetă” - cu ancheta se aleg orfanii şi văduvele şi supraviețuitorii 
rămaşi fără adăpost. 

Astfel de anunţuri curat-umaniste - dacă provin de la Tel-Aviv - 
provoacă urlete de bucurie printre “umaniști” dâmboviţelioţi ca alde 
A. Cornea, Oişteanu, Vianu, Shafir, Al. Florian.Rotman, Volovici. 


Este o ruşine fără margini şi fără explicaţie şi fără iertare 
“toleranța” oricui: guvernant, jurnalist comentator, dar mai ales a scrii- 
torului faţă de acest stat terorist, rasist, obraznic, care este convins că 
îşi poate permite orice ticăloşie, orice crimă împotriva omului (ne- 
evreu, atenţie), fiindcă în spate îi stă America! 


V. Roncea îmi scrisese că... a înaintat textul (“Tismăneanu”) 
conducerii? Se vede că Comitetul Central al Zilei strâns consiliat de 
Rodica şi Nicholas au zis niet! - în ruseşte, în text, doar ambii-doi de 
la ruşi se trag - prin bunici. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 238 


IULIE 


Sâmbătă 1 iulie 2006 


Orele 19,45: Surpriză: Portugalia a învins Anglia. Cu 3-1, în final 
(după 120 minute de joc şi terorizantul “11 metri”). Nu eram un admi- 
rator al portughezilor, ca echipă, mai degrabă Anglia mă atrăsese. 
Numai că azi Albionii au jucat foarte prost. Nici Lusitanii nu au fost 
mai breji, dealtfel meciul propriu zis s-a încheiat cu 0-0. Dar la urmă, 
“Portocalia”, cum îi ziceam eu în Arta refugii a învins. Parcă nu sunt 
nemulţumit. În inima mea Englezii au “scăzut” după ce am aflat că 
ambasada lor de la Berlin, în fiecare zi de meci al naţionalei este cobo- 
rît drapelul cunoscut de toată lumea, al Union Jack-iei (aşa se va fi gra- 
fiind?) şi înălţat cel cu crucea roşie pe fond alb - doar al Angliei, nu 
al... Marii Britanii. Nu am înţeles: excluşii sunt doar cei din 
Commenwelth sau şi galezii şi scoţienii şi irlandezii...(de nord)? 
Oricum ar fi acest “local patriotism” este de un gust îndoielnic. 

Peste o oră (la 21 Ora Parisului) va începe meciul Franţa-Brazilia. 
Om vide ce-o işi. 

Ora 22,50. Franţa a câştigat cu 1-0. A marcat Henry. Că tot n-am 
eu ţară, mă bucur pentru bucuria ţării gazdă a noastră de, iată, aproape 
29 ani. 


Duminică 2 iulie 2006 


Veşti cretine dinspre Bucureşti: 

Textul meu “ Despre Tismăneanu...” nu este acceptat la nici un 
ziar din România Multilateroasă, altfel Democrată, ba chiar şi Liberală 
- mai cu seamă. Fireşte nu îndrăznesc să mă compar cu Marele 
Tismăneanu, publicatul oriunde-oricând, ba chiar invitat să le facă 
onoarea - “profesorul”, cum îl periază periatori îmbătrâniţi întru lus- 
truitul ghet(r)elor ca Leonard Oprea, Adâncul Cugetător de la Boston, 
acest neasemuit om-religios, misticul mereu-gata să poale pupa şefului 
de moment, mai ieri lui Manolescu: “Dom” profesor”, apărîndu-l de 
atacurile ticăloşilor de “legionari” care nu pricepeau nimic din măreţia 
Nicki-ului Botezător de Iliescu şi spălător de sânge, acum lui 
Tismăneanu, alt domprofesor, el avînd standard universitar... 

De ce am adus vorba de un lingău îmbătrânit în temenele ca 
Leonardul Oprea? Doar ca să-i ard o labă acestui poet târâie-brâu şi 
târâie-limbă care a sărit în “ajutorul” Manolescu, cel care tocmai 
făcuse o măgărie cetăţenească şi o păcătoşenie creştinească? - sau 
Loprea nu este creştin? Nu? Dar ce este el? 

În fapt voiam să-mi pregătesc o punte aruncată pe malul altui 
cuvios: Dan Stanca. Câtă vreme de Aldine s-a ocupat Mihai Creangă 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 239 


nu cred să fi fost text trimis de mine şi nepublicat. Dar, vai, Mihai 
Creangă s-a pensionat, iar sucesorul său, scriitorul Dan Stanca (cel 
care, imediat după 1989 se amestecase în discuţia deschisă de mine 
despre “literatura de sertar”, zicînd că şi pe el l-a prins rivuluţia cu ser- 
tarele pline de texte... nepublicate) nu mişcă-n front, defilează după 
ritmul bătut de unul, pe nume Bogdan Ficeac, sergent-major de felul 
lui. Sau chiar plutonier. 

lată ce îmi scrie Valerian Stan - el trimisese textul meu lui Dan 
Stanca însoţit de câteva cuvinte de recomandare: 

De dimineată: 


“În continuare nici un semn de la Dan Stanca iar Aldinele au aparut si 
nici urma a textului trimis. VS” 


La prânz: 


“Dan Stanca nu-mi da nici un semn (va pun mai jos scrisoarea pe care 
i-am trimis-o). VS” 


Cu adausul: 


“Ah, desigur, editorul roman poate sa raspunda orice - inclusiv ca Paul 
Goma nici nu exista de fapt. Si daca nu exista, nici nu avea cum sa scrie vreun 
text. lar un text care nu a fost scris nici nu poate pentru ca sa fie publicat VS 


Nu doar misticul curvios (pleonasm permis) Dan Stanca nu 
răspunde la mesaje, la texte trimise (de ce mă grăbesc să-l acuz?: omul 
o fi, ca tot românul, la Mamaia, la Sinaia, la Tataia, la Gagicaaia - el 
mai degrabă la Muntele Athos), dar nici Andrei Bădin, cel care publi- 
case interviul presărat de curbete şi de sătrăiţi-uri mentale în direcţia 
Tismăneanului, de care vorbisem în P.S.-ul textului meu (şi care acum 
câteva luni mă rugase îndelung să-i “acord” şi lui unul). 

Flori Stănescu îi face onoarea lui Bădin de a-i adresa o scrisoare: 


“Stimate domnule Andrei Badin, 

Dragi prieteni, 

Am tot ezitat daca sa scriu acest mesaj, dupa citirea interviului luat de 
dl. Andrei Badin lui Vladimir Tismaneanu. Aproape ca nu ma intereseaza ce 
v-a minat in lupta, ce v-a mobilizat pentru realizarea lui. Dar ma intreb - si, 
probabil, ca nu sunt singura - de ce este minimalizat, trecut la index Paul 
Goma. 

Sa lucram putin pe text. Lasind, deocamdata, de o parte intrebarile 
formulate de domnia voastra. 

<A enervat declaraţia mea recentă că Securitatea a fost o organizaţie 
criminală de la început pânăla sfârşit, iar dacă raportul final nu va ajunge la 
această concluzie, îmi rezerv dreptul la o opinie dizidentă. > 

Uite, pe unii dintre noi nu ne enerveaza declaratia <recenta> a lui V. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 240 


Tismaneanu, dar mie imi pare ca dumnealui cam pune carul inaintea boilor. 
Cum ar veni, de vreo 16 ani se tot spune despre comunism ca a fost un regim 
criminal. Cel mai consecvent declarator, scriitor a fost chiar Paul Goma. Or, 
era nevoie sa fie numit V.T. staroste al unei comisii prezidentiale ca sa ne 
spuna treaba asta? Si sa-si creeze pe seama imprejurarilor un alibi de dizi- 
dent? E hilar! Si, cita vreme isi rezerva el acest <drept> noi asteptam? (ca sa 
il lasam pe el linistit sa-si faca treaba pentru care a fost numit? Asa mi-a spus 
cineva recent. Pai, i-am lasat si pe Dej si pe Ceausescu vreo 45 de ani sa ne 
demonstreze cit de generoasa este ideologia comunista!) Noi nu suntem 
numiti, suntem doar simpli si normali. Pe noi de ce nu ne ia nimeni in seama? 

<Cum poţi să faci parte dintr-o comisie condusă de cineva căruia îi 
conteşti autoritatea profesională şi morală?> 

Pai, poti, daca intrebatul a acceptat sa faca parte. Desi este hipercunos- 
cut pentru normalitatea, intransigenta si consecventa sa in apararea drepturi- 
lor omului si in combaterea ideologiei comuniste. Inseamna, poate, ca a 
dibuit o miza importanta pentru condamnarea oficiala a comunismului roma- 
nesc. Si, zic eu, prezenta lui Paul Goma si a altor absenti de marca ar fi com- 
pensat carentele de moralitate si <autoritate profesionala> ale altora. 

<M-a costat mult sufleteşte să decid că nu pot colabora cu domnul 
Goma din motive de standarde profesionale. Am avut bună credinţă în relaţia 
cu dl Goma, iar domnia-sa, ulterior, şi o spun acum pentru prima dată, mi-a 
trimis o scrisoare care se încheia cu cuvintele "îmi cer iertare”. Îmi este greu 
de imaginat că mai pot avea o relaţie personală cu dl Goma. Îl voi admira în 
continuare pentru ceea ce a făcut şi voi susține ca cărţile [sic] sale să fie 
publicate în România. Este nedrept să nu fie cunoscut!> 

“Apoi, V. Tismaneanu, ca politolog ce se afla, incurca prea mult labili- 
tatile sufletesti (caci parintesti!) cu studiul aprofundat al sistemului comunist, 
cu <standardele profesionale>. Nu vi se pare? Daca as fi fost ziarista l-as fi 
intrebat cum de isi permite sa sugereze ca Paul Goma nu detine standarde 
profesionale in materie de comunism (si de combatere a lui!), cum de isi per- 
mite sa hotarasca el (chiar daca numit de presedinte) ca cel mai important 
reper istoric al dizidentei romanesti, care a scos cu demnitate Romania din 
inertia mamaligoasa a rezistentei prin cultura facind sa se cutremure constiin- 
tele vinovate ale romanilor si Europei, poate fi indepartat in felul in care au 
facut-o V.T. si amicii lui de spritz si de interese? 

“Il admira? Este nedrept ca Paul Goma sa nu fie cunoscut in Romania? 
Atunci de ce contribuie la minimalizarea si marginalizarea lui batindu-si joc 
de noi si de istoria noastra traumatiza(n)ta? 

“DE CE NU II ACORDATI LUI PAUL GOMA UN DREPT LA 
RASPUNS? Mai bine spus, de ce trebuie sa creada romanii ca Paul Goma nu 
are nimic de spus, mai mult, ca este vinovat de ceva? 

Paul Goma stie si poate sa isi ceara iertare. Intrati pe 
www.paulgoma.free.fr si vedeti cum si de ce a facut-o. Doar pentru ca ii 
atribuise lui V.T. un text care nu era al lui. Atit. Si nimic mai mult. 

“Eu, personal, nu astept sa condamne Vladimir Tismaneanu comunis- 
mul. Vreau doar sa apuc sa traiesc un strop de normalitate in tzara asta neno- 
rocita, in care cenzura a dobandit gratziozitati de felina. 

Flori Stanescu” 


În legătură cu care Valerian Stan: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 241 


“Am vazut si eu interviul dlui Badin cu V. Tismaneanu si cred ca dna 
Stanescu ridica aici cateva chestiuni importante, la care subscriu aproape in 
totalitate. In ce priveste "dreptul la raspuns", mi se pare si mie absolut nedrept 
ce se intampla. Numai din ce-am reusit eu sa vad, VT a avut posibilitatea sa- 
si spuna punctul de vedere in cel putin trei interviuri in trei publicatii foarte 
raspandite - Adevarul, Cotidianul si 22, timp in care un text al lui Paul Goma, 
care priveste in special neadevarurile spuse de VT in privinta sa, nu isi gases- 
te locul in nici o publicatie din tara. Aflu ca textul dlui Goma v-a parvenit si 
dvs, dle Badin. Asa cum va stiu, sunt sigur ca veti face tot ce se cuvine ca el 
sa fie publicat in Adevarul. V-as fi o data in plus recunoscator daca ne-ati da 
si noua o semn in legatura cu chestiunea aceasta. 

“Valerian Stan” 


Apoi: 


“Cred ca textul Dlui Goma ar trebui trimis si la 22 - sigur ca nu-l vor 
publica, dar sa se stie inca o data despre ce e vorba; in orice caz, urmatorul 
Jurnal al Dlui Goma ar merita sa noteze lucrurile acestea 
VS 

“Grigore Culian imi scrie ca textul va aparea in NYM din 5 iulie.” 


Eu: 


La 22 nu am trimis - din obişnuinţă: să nu-mi publice Palada, ceea ce... 
nu-mi publica Adameşteana? 


Flori Stanescu: 


“Dragi prieteni si (ne)cunoscuti, 

“Cum nu pot sa va retransmit mesajul de raspuns primit de la dl Andrei 
Badin, imi permit (fiind textul meu nu cred ca este vreo problema!) sa va tri- 
mit ultimul meu mesaj catre domnia sa. 

“Este un mesaj chiar ultim, de ruptura. 

“Nu ma indoiesc, veti deduce raspunsul sau printre rindurile mele. 

“Oricum, unde dai, si unde crapa! Ce intreb eu si ce mi se raspunde... 
Noapte fara ploaie si vint, 

Flori” 


“Stimate domnule Badin, 

“Daca domnia voastra crede ca in interviul cu pricina Paul Goma este 
<doar un subiect tangential> inseamna ca eu sunt cu adevarat <vitriolanta>, 
am trecut prin facultatea de istorie precum gisca prin apa, tot ceea ce am scris 
si publicat (umil, dar asa este cind esti un marginal care incearca sa-si supra- 
vietuiasca familia din munci la fel de umile, dar oneste!) este nul etc. 

“Faptul ca Paul Goma a beneficiat de un interviu acum nu stiu cita 
vreme (care nu avea nici in clin, nici in mineca, sub nici o forma, cu ce dis- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 242 


cutam noi aici - anume contextul creat de Comisia Basescu- Tismaneanu), ca 
Valerian Stan publica in New York Magazin (oare de ce a ajuns dl V.S. sa 
publice aproape numai in NYM?) nu justifica deloc atitudinea presei roma- 
nesti de azi fata de Paul Goma si de toti cei care au alte optici asupra trecu- 
tului si prezentului. Nu stiu cum o fi la ziaristi, dar in materie de istoriogra- 
fie cronologia este esentiala in identificarea unui subiect. Asadar, daca imi 
spuneti mie ca privim mult prea mult in trecut si prea putin in prezent, nu 
doar ca ati <gresit> destinatarul, dar riscati sa il scoateti din sarite. 

“Daca avem alte pareri inseamna ca omorim un proiect inainte de a se 
naste? Ca avem apucaturi tipic romanesti? Dar domnia voastra ce este? 
Considerati ca avem nevoie de o schimbare de tactica si de ton. Eu, personal, 
folosesc <tactica Flori Stanescu>, nu sunt angajata institutiilor statului. Cit 
despre ton, cele mai mari mirsavii, crime si incalcari ale drepturilor omului 
se fac pe cele mai echilibristice si suave tonuri diplomatice. 

“In legatura cu afirmatia ca s-a spus cam tot ce se putea spune pe acest 
subiect m-ati facut praf. (deductia logica in context sa fie oare ca pentru Paul 
Goma si altii nu mai exista motivatie, <cerere>?) Fac o marturisire <publi- 
ca>. In 1990, cind faceam practica la Arhivele Statului (apropo, ma pricep la 
cititul in arhive si in <limba de lemn>), directorul de atunci - generalul 
Munteanu, se intelege ce <functie> avea! - mi-a replicat cu un zimbet cald si 
ingalat-binevoitor (ah, tonul!) <Domnisoara, nu este nevoie sa vedeti dosare- 
le cu Miscarea Legionara, pe acest subiect a scris tot ce se putea scrie regre- 
tatul Aurica Simion>! Eu tocmai iesisem din comunism si tot ceea ce stiam 
despre legionari era deformat de istoriografia oficiala. Era pur si simplu 
curiozitatea unei studente in anul I. Ei.... 

“Carevasazica, traim intr-o tara libera? 

“Nu, domnule Badin, nu depinde (si) de mine ca Paul Goma sa 
primeasca ceea ce merita. Ci depinde de noi toti daca mai meritam ceva. Nu 
incercati sa ma faceti pe mine (care sunt o nimeni in tara asta de cacat) vino- 
vata de eventualul esec al Comisiei Basescu-Tismaneanu sau de marginaliza- 
rea lui Paul Goma. 

“Daca as putea, daca as avea voie, as face din mesajul dvs. de raspuns 
catre mine si dl Valerian Stan un studiu de caz intr-un manual de istorie pen- 
tru clasa a XII-a. Ca sa inteleaga si eventualii tineri doritori de a deveni zia- 
risti cum nu trebuie sa faca jurnalism. 

“Dvs. nu ne-ati raspuns ca un ziarist, ci ca un om politic. 

“Eu nu astept ca Vladimir Tismaneanu sa isi faca treaba si sa il critic 
dupa. Ce, sta prost cu nervii, nu-i place sa fie criticat? S-a invatat doar cu 
laudele? Este personaj public acum, nu majoreta. Vad in ultimul timp cum se 
pling marii barbati romani ca sarmanul specialist nu este lasat sa cugete la 
condamnarea comunismului. Asta-i culmea! N-aveti decit sa sprijiniti dvs. 
Comisia B-T, nu mi-a cerut mie ajutorul. Eu nu sunt presa romana. Pe de alta 
parte, nu stiu de ce sunteti atit de lezat de un biet mesaj internetic. Trebuie sa 
comunicam si noi, cei fara iesire <in larg>, cumva. 

“De acum inainte, domnule Badin, nu veti mai fi destinatarul nici unui 
mesaj dinspre mine. Evident, am dreptul sa va citesc articolele si interviuri- 
le. Sper. 

“Cu amaraciune, 

“Flori Stanescu” 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 243 


Luni 3 iulie 2006 


Am înţeles că azi este pronunţarea (procesului). Am pus întreba- 
rea, urmează să mi se confirme-infirme. 

Am impresia că prietenii mei de la Bucureşti suferă mai mult 
decât mine de pe urma refuzurilor presei de a reproduce “Către 
Tismăneanu - în 11 puncte”. Şi eu în locul lor aş avea acelaşi reflex - 
de solidaritate. Însă eu, vai, mă aflu în şi nu: Ja - locul meu... Nu 
fiindcă puţin mi-ar păsa (cum să nu-mi pese că nu mi se dă dreptul la 
replică în presa în ţara mea?, la urma urmelor mult mai a mea, ţara 
aceea decât a tuturor şefilor de ziare şi reviste măcar pentru că eu am 
făcut câte ceva pentru ea şi am fost pedepsit pentru facte. Doar n-o să 
mă apuc să-mi compar faptele cu ale lui Dan Stanca (care fapte: cele 
de care-i erau pline sertarele când Brucan a fluierat ieşirea în 
recreaţie?), sau cu ale vajnicelor anticomuniste Palada, Adameşteanca, 
ori a bărbaţilor Lefter, Bădin? - ce să mai vorbesc de tovărăşeta 
Carmen Muşat - care nu poate pretinde că “Revoluţia” a prins-o 
minoră şi inocentă: în ‘89 era de doi ani absolventă a facultăţii, numai 
bună pentru schimbul-de-mâine (a şi devenit, dar ea nu-şi dă seama). 

lată, obişnuinţa creează rele deprinderi. lar acestea, la mine, nu 
intră în categoria resemnărilor, deşi uneori (adeseori) îmi vine tare 
greu să continuu - ca bivolii copilăriei mele ardelene: trăgînd în genun- 
chi. Tare foarte-greu. 

Ca orice fiinţă omenească (sic) şi eu am avut visuri (nu vise) - de 
copil: să zbor, să mă înalţ în văzduh, iar de acolo să privesc, lumea 
aflată jos, să văd... Era să spun: “furnicarul”, dar nu spun; ci lumea 
noastră, pământenească, gliioasă - şi dragă. 

Deşi nu m-oi fi crezînd eu buricul pământului, mă cred, în 
schimb, un spin în Talpa Ţărişoarei. Şi chiar dacă vinovaţii de “trata- 
mentul” aplicat mie, prin nepublicare (cărţi, articole), prin complicita- 
te (e-he, complicitatea în mizerie - cu “ăla de e bun la suflet: ne dă 
gamela pe vizetă”, carevasăzică gardianul care ne păzeşte de cel rău..., 
potrivit discursului standardismănean al unui profesor universitar - o 
cunosc, solidaritatea asta, n-aş mai cunoaşte-o, din închisoare, din 
domiciliu obligatoriu, din... “libertatate””). Apoi, am mai spus-o când 
am vorbit de romancierul Dan Stanca: or fi plecat chiar şi prozatorii 
patriei, ca omul-nou, în vacanţă, să se odihnească, după atâtea eforturi 
estetice pe câmpul culturii. «Ce, vrei să nu mă duc în concediu?», cum 
mă bătea la palmă intelectuala clasei, Adameşteanu...; 

...€u, de acolo, din punctul înalt de observaţie... observ; văd; ştiu; 
tin minte. 

Plecarea în concediu - mai ales de vară, a fost totdeauna un 
pretext infantil («Doamnă, vă rog să nu mă ascultați azi, că mă doare 
capul/burta...»); un alibi. Interpelatul - vinovatul direct sau complice- 
le - nu răspunde la... interpelare, el pleacă în concediu (ca să nu 
răspundă); el zice: «Aşteaptă-mă aici, mă întorc într-un minut şi-ţi 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 244 


spun cum a fost...» - şi nu se întoarce nici după 7-8 ani, câţi au trecut 
de când Marele Volovici, întrebat de Micul Dan Petrescu în legătură 
cu chestiunea esenţială: pe ce anume lucrase el, editor, Jurnalul lui 
Sebastian: pe manuscrisul original?, sau, cum spusese alt Mare - în 
toate direcţiile: Z. Ornea: «Pe xeroxuri originale!»? - şi el zice: «Las”- 
că-ţi explic eu...» - şi trec deceniile, uneori “explicătorul” decedează- 
prin-murire, iar tu aştepţi, crăcănelic, să afli pentru-că-de-ce-domnu- 
le?, de-ce-nene? 

Dacă nu sufăr peste poate din pricina soartei mele de nepublicat 
în ţara mea, în limba mea - că n-o fi ţara aceea proprietatea lui 
Manolescu-UNESCO!, nici a lui Oişteanu-Holocaust (deşi, mai ştii, n- 
oi fi eu la curent cu “tranziţia”, vorba lui Lefter...?), sufăr, în continua- 
re de culpabilitate-neputinţă: prin prezenţa mea - mai potrivit ar fi: prin 
existarea mea am provocat celor apropiaţi mie, necazuri. În ultima 
vreme lui Liviu loan Stoiciu (chiar dacă el protestează, contestează 
acest rezultat mizerabil, purtînd marcă românească: «Tu eşti ăla, cu 
Goma!», ceea ce semnifică: «Nu mai eşti de-al nostru, tu te-ai făcut 
antisemit ca Goma!»); apoi lui Valerian Stan - nici el nu mai este 
publicat decât în New York Magazine. Apoi Stăneştii: ce erau ei mar- 
ginalizaţi înainte de atingerea de mine, însă după aceea... În capul 
pătrat (deşi uni-tricolor, vorba unui sărar) al “românilor de bine”, ca 
Marius Oprea explodează de-a dreptul concluzia: «A, păi ăsta-i ăl cu 
Goma...» şi nu este necesară continuarea, doar suntem în Regatul- 
Republican al Adameşteancăi, Elipsolteanca, cea cu: 

«Ce ştii tu, bă, păi eu reprezint!» - şi gata “motivaţia”. 

Fac o pauză cât să reproduc scrisoarea lui Valerian Stan către 
Bădin (acest bădin: are să intre în cartea de istorie băgat pe blat de 
Valerian Stan şi de Flori Stănescu). Mai întâi rezumă scrisoarea de 
răspuns a bădinului: 


“In scrisoarea sa, dl Badin ne sfatuieste sa-l lasam pe Tismaneanu sa 
lucreze ("Dormi linistit, FNI lucreaza pentru tine!"), sa nu mai fim asa de 
incrancenati si "vitriolati”... Din scrisoarea sa mai rezulta si ca nu va publica 
textul lui Paul Goma (text vrand sa raspunda inclusiv neadevarurilor spuse pe 
seama sa de VT in interviul cu Badin) cu "argumentul" ca... Paul Goma 
"si-a explicat pozitia fata de dl. Tismaneanu in ZIUA, iar dl. Stan a scris 
numeroase articole pe acesta tema in New York Magazin”. I-am raspuns cu 
randurile de mai Jos: 

Valerian Stan” 


Apoi răspunsul său: 


“Domnule Badin, 

“In ce ma priveste, resping sfaturile complet nepertinente si lipsite de 
decenta pe care va permiteti sa mi le dati. (Numai pentru ca nu vreau sa insist 
nu va spun mai mult decat atat: mi se pare deplasat sa-mi dea sfaturi de 
comportament public un ziarist platit din banii lui Taher/Hrebenciuc/Tinu si, 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 245 


mai nou, Patriciu). 

“In interviul pe care i l-ati luat, Tismaneanu spune mai multe neadeva- 
ruri privind povestea cu Goma si cu Comisia sa, iar apelul pe care eu vi-l 
facusem venea sa va aminteasca de o regula deontologica elementara, anume 
ca ar fi trebuit sa dati cititorilor dvs posibilitatea sa-l asculte si pe Paul Goma. 
Dvs scrieti: "De asemenea, domnia-sa si a explicat pozitia sa fata de dl. 
Tismaneanu in ZIUA, iar dl. Stan a scris numeroase articole pe acesta tema 
in New York Magazin". Ce legatura au astea, dle Badin, cu faptul ca dvs ii 
refuzati lui Paul Goma un text in care intentiona sa puna la punct - in 
Adevarul, acolo unde au fost tiparite - neadevarurile pe care Tismaneanu le- 
a raspandit in cele patru zari cu concursul dvs generos? 

“N-am mai citit demult ceva mai lipsit de logica decat mesajul dvs. Dar 
bine ar fi sa fie numai lipsa de logica... 

“Valerian Stan” 


Am pierdut şirul. Deci mă opresc. 

Am scris un bileţel lui Tismăneanu: 

Paris, 3 iulie 2006 
Domnule Vladimir Tismăneanu, 

În 22 iunie acest an am scris textul “Despre Vladimir Tismăneanu - şi 
nu numai - în 11 puncte” în replică la interviul luat de A. Goşu, publicat în 
revista 22. 

Numai că nici “22” (Rodica Palade) nici “Aldine” (Dan Stanca) nici 
“Ziua” (S.R. Stănescu) nici “Adevărul” (unde filtru este A. Badin, cel care a 
luat interviul la care fac aluzie în Post Scriptum) nu au răspuns - cu excepţia 
ultimului, care a transmis hotărîrea: NU. 

Dacă aş fi în locul lui Vladimir Tismăneanu, m-aş îngrijora. Sunt 
convins că din partea sa nu a fost emis nici un ukaz de a nu publica riposte- 
le lui Goma la propostele lui Tismăneanu - ar însemna să ne întoarcem în 
cumpliţii ani 1948-1958 când la “puritatea ideologică” a textelor apărute în 
volume, în presă vegheau: delirantul Chişinevschi, ferocele Răutu, subalter- 
nii săi devotați Valter Roman, Leon Tismăneanu, Goldberger, Ofelia Manole 
şi alţi tovarăşi de alte naţionalităţi de sinistră amintire. 

Pentru a-şi “repera” onoarea, Vladimir Tismăneanu (dar vrea? - vom 
verifica numaidecât) are de făcut următorul lucru: 

Să se adreseze şefilor publicaţiilor respingătoare, propunîndu-le textul 
de mai jos, însoţit de scrisoarea de faţă, în virtutea toleranţei, chiar dacă 
aceasta nu face parte din panoplia “standardelor academice” cu care mi-a 
închis gura când m-a anunţat că nu mai fac parte din Comisia prezidenţială 
pentru studierea comunismului - fiindcă îmi lipsesc standardele... 

Dacă va pretinde că el, Vladimir Tismăneanu este un biet profesor la 
Maryland, în trecere prin Bucureşti (în momentul de faţă aflat la odihnă 
binemeritată la Sinaia, Mamaia, Tataia) şi că nu are nici o putere (sic) să 
ceară, să impună, să dikteze - îi voi răspunde cu o anecdotă adevărată: 

Acum câţiva ani, în Franţa izbucnise un scandal: scriitorul Renaud 
Camus (a nu se confunda cu Albert, mort în 1960) scrisese în Jurnalul său, 
publicat, că la postul de radio France Culture lucrează mult mai mulți redac- 
tori evrei decât neevrei, iar aceştia invită în emisiunile lor prieteni, colegi - 
tot evrei - mai numeroşi decât neevreii. Bietul Renaud Camus, el, naivul, în 
virtutea dreptului de expresie, îşi exprimase o opinie care, nu întâmplător era 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 246 


şi exactă - şi nu doar privind posturile de radio, ci şi la cele de televiziune - 
dar ce campanie a fost orchestrată împotriva fiorosului “antisemit”! - la care 
au participat, cu sfânta-le indignare tenorii (în România li se zice: “directo- 
rii”) opiniei publice indignate. 

Singurul dintre intelectualii care nu s-a năpustit să dea cu parul în capul 
blasfematorului “antisemit” a fost filosoful Alain Finkielkraut, titular al unei 
emisiuni săptămânale, “Repliques” pe care o deţine şi azi la postul de radio 
maisusnumit. Evenimentul se petrecea înainte de izbucnirea ultimei Intifada 
- provocată de Ariel Sharon, astfel ajungînd el la guvernare - deci pe 
când Finkielkraut încă mai era o persoană rezonabilă, cu care se putea discu- 
ta (chiar şi despre Palestina, fără ca el să invoce “argumentul demografic”! - 
depun mărturie, pe atunci eram în relaţii normale) - şi care a intervenit ca un 
şef de clasă, bătînd din palme, cerînd atenţie şi spunînd, în esenţă: 

Este adevărat ce susţine Renaud Camus că la France Culture sunt mulţi 
redactori evrei - dar ar fi trebuit să recunoască: mulți nu semnifică toți. Doar 
suntem în Franța unde chiar şi francezii au dreptul să lucreze la acest post 
de radio... (sublinierea îmi aparţine). 

La o astfel de insolenţă cu care fusese deturnată, diversionată (sic), 
viciată discuţia nimeni dintre bravii francezi nu a reacţionat: şi ei sunt trau- 
matizaţi, paralizaţi de culpabilizarea cultivată consecvent de holocaustologi. 

Eu însă, român fiind - chiar de nu am nici un fel de cetăţenie (româna 
mi-a fost furată de Statul român în 1977 şi nerestituită nici azi - cu scuze), 
îmi spun că românii mei n-or fi ei chiar atât de laşi, de nedemni - cu condiția 
ca un evreu să le dea bilet de voie la exprimare, fie şi cu perfidia subtilă (!) a 
unui Alain Finkielkraut. 

Aşadar îi propun lui Vladimir Tismăneanu să se adreseze el tovarăşilor 
responsabili de ziare-revistei posturi de radio şi televiziune, recomandîndu-le 
să publice textul “Despre Vladimir Tismăneanu - şi nu numai - în 11 puncte” 
însoţit de scrisoarea de faţă. Astfel va face să înceteze zvonul că el ar fi dat 
dispoziţia de a i se înterzice lui Goma dreptul de a publica - cu atât mai puţin: 
dreptul la replică - în româneşte, în România. 

Tot se lăudase (despre V. Tismăneanu este vorba, în continuare) că el 
va face tot ce-i stă în putere pentru ca Goma să poată publica, în limba sa, în 
ţara sa - ei bine, iată ocazia! 

Drept care ataşez textul cu pricina şi aştept rezultatul intervenţiei sale - 
în favoarea mea. 

Paul Goma 


Marţi 4 iulie 2006 


Noapte sufocantă. Dimineaţa, la orele 5, erau 27°C pe balcon. Iar 
azi se anunţă o şi mai caniculoasă încercare. 

Dan Culcer nu este de acord cu Scrisoarea către Tismăneanu. 
Crede ca-i dau prea multă importanţă. Şi că nu e clar ce vreau să 
demonstrez; şi mai ales nu e limpede ce vreau să obţin - prin scrisoa- 
re: să-l împing pe VT intr-o situaţie dilematica în care sa se dea de gol? 
S-a dat deja. De ce sa se bată el pentru dreptul meu? Cer unui escroc 
sa joace cinstit? De ce am nevoie de intermedierea lui V. Tismaneanu? 
Cine-i ăsta şi ce rol vreau eu să joace el în viaţa mea?... 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 247 


Culcer este consecvent: de la o vreme (de când îi reproşasem că 
semnase lista pentru re-alegere lui Iliescu, în urmă cu peste un cin- 
cinal? sau de când l-am-pus-bine, în Jurnal, după ce a semnat Apelul 
lui Ilieşiu?) mormăie, mârâie, bârâie, hârâie, nemulţumit de mine... 

Nici eu nu sunt mulţumit de mine. De fiecare dată când fac o 
nefăcută mă întreb dacă nemulţumitul mârâitor al facerii mele nu are 
dreptate? Găsesc că da: are. După care găsesc: parcă şi eu aşa avea 
(ceva-oarecum) dreptate. Ce-i de făcut într-o astfel de dilemă din care 
nu ies? Ce să fie de făcut: “din greşală în greşală/, spre victoria finală!” 


Catastrofă la Valencia - metroul - catastrofă perpetuă în Palestina, 
inundaţii în România şi în Calabria. 

Şi noi? Noi - la mijloc, în cuptorul Parisului. 

Acum este ora 7,30 şi va trebui să ies în piaţă, pentru legume- 
fructe - cât e răcoare (ce să spun: răcoare!): dacă mai zăbovesc, are să- 
mi fie foarte greu să merg încolo. Dar şi mai greu să mă întorc. 


Mă consolez de ne-publicare, spunîndu-mi că internetul 
suplineşte - în foarte mică măsură, dar o face - presa scrisă: 

În ultimele luni mi-au scris e-mail-uri câteva zeci de elevi şi doi 
sau trei studenţi. Aflaseră despre existenţa mea de la colegii lor; niciu- 
nul nu văzuse, necum să citească vreo carte de-a mea. Căutaseră pe 
internet, găsiseră. Şi copiaseră, imprimaseră-dăduseră-mai-departe 
cum ziceau comuniştii că făceau ei, în negra 'galitate. Unii îşi spun 
numele şi localitatea - jumătate din ei sunt basarabeni - alţii se 
păstrează în pseudonimat... Ultima scrisoare, parvenită ieri: 


“(...) -AM HOTARAT SA NU INVAT PENTRU BACALAUREAT 
IONA DE M. SORESCU-DATORITA FAPTULUI CA A FOST COMU- 
NIST-IAR PENTRU ACEST LUCRU AM AVUT DE PIERDUT LA NOTE 
LA SCOALA(CLASA A 12-A)-AM INTREBAT-O PE PROFESOARA DE 
ROMANA DE CE NU NE DA CEVA DE PAUL GOMA DE CITIT-MI-A 
RASPUNS CA GENERATIILE TINERE VOR CITI-ASA CA SA TRAITI 
SI NUMAI BINE DOMNULE GOMA!” 

“(...) SI AM CITIT FIECARE ELEV IN PARTE CATE UN FRAG- 
MENT DIN „SAPTAMANA ROSIE, -A FOST CEL MAI VIU DOCU- 
MENT SI UN MOMENT DE TACERE ABSOLUTA IN CLASA -TOATA 
CLASA A FOST IMPRESIONATA DE ORELE DE FINAL DE AN DE LA 
ISTORIE -VA APRECIEM SI IUBIM! (AU FOST EXTRASE DE PE 
INTERNET). 


Nu i-am mai pomenit pe “bătrânii” care mă descoperă. Şi aceştia, 
în majoritate sunt basarabeni-bucovineni, cam de vârsta mea, deci erau 
copii în momentul Catastrofei Noastre de la 28 iunie 1940. Tăcuseră şi 
ei - până în 22 decembrie 1989: să intre (iar) în puşcărie?; apoi, consta- 
tînd că “schimbarea” este numai în vorbe au tăcut în continuare: erau 
bătrâni, erau bolnavi, erau dezamăgiţi, la ce bun să deschidă gura? 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 248 


Palestina. “Discursul” şi “metodele” israelienilor sunt ale unui 
stat în război cu alt stat. Or nu poate fi vorba de nici un război, ci de 
acte de terorizare a ocupatului de către ocupant. Păstrînd proportiile, 
în esenţa lor acţiunile militare israeliene se aseamănă cu cele duse de 
Secu-ritate împotriva partizanilor noştri. Este adevărat că trupele MAI 
erau formate din românii ocupați de ruşi luptînd împotriva românilor 
care nu acceptau ocupaţia - pe când în Palestina Țahalul este în exclu- 
sivitate alcătuit din evrei. Dacă în folosirea mijloacelor moderne de 
luptă - ţinînd cont şi de timpul care a trecut iar tehnologia belicofiloasă 
a făcut enorme “progrese” - Ţahalul a învăţat câte ceva de la america- 
ni, deşi eu înclin spre din contra: americanii au învăţat de la israelieni 
metodele cele mai odioase, mai umilitoare, mai degradante, mai dezu- 
manizante de a trata prizonierii - prin ură, care devine: -de-rasă. În pri- 
vinţa liniei generale este evidentă influenţa rusească (cu o singură deo- 
sebire: ruşii nu îşi recuperează prizonierii, ba, când aceştia li se întorc 
singuri-singurei, ori li-i trimite duşmanul, tot ei, nefericiţii prizonieri 
sunt pedepsiţi). 


Mi-a trimis Luca Piţu numărul pe iunie-iulie 2005 al revistei Rost. 
Există şi studiul lui Mircea Stănescu “Represiunea comunistă împotri- 
va culturii, studiu de caz: Paul Goma” 

Numărul este închinat lui Gavrilă Ogoranu. 

Toate numele partizanilor pomeniţi în studiu îmi sunt cunoscute: 
din anul şcolar 1953-54, de la Făgăraş, după eliminarea de la Sibiu - 
fireşte, de la colegii (şi colegele!) de liceu, de internat, fiindcă acolo 
relaţii cu adulţii nu aveam. Am pus în Roman intim scena atroce - însă 
cât de pedagogizantă prin terorizare! - a “descărcării buştenilor”: 
trupurile îngheţate ale împuşcaţilor aruncate din camioane în faţa 
clădirii Securităţii aflată lângă liceul de fete. 

Din păcate autorul articolului (acelaşi Iuliu Crăcană) omite (cu o 
singură excepţie: un ofiţer Popovici; sau nu va fi ştiind ?) - numele 
securiştilor care i-au hăituit, au terorizat membrii familiilor urcaţilor la 
munte, transformîndu-i pe cei mai mulţi în “informatori”. Numai că 
aici este folosit un fals termen, căruia eu îi dau altă accepţie: informa- 
torul este (sau devine) persoana care nu a fost implicată în “caz”, sau 
într-o măsură nesemnificativă; el dă informaţii Securităţii de bună voie 
sau pentru răsplată; sau pentru “iertarea” unei culpe anterioare. Dar să 
spui despre victime, în special despre mame, soţii, copii care, după ce 
au fost arestaţi, torturați, că sunt “informatori” (de la: a da informaţii) 
pentru că sub tortură au divulgat fapte sau vorbe care îl apasă şi pe cel 
vizat - dacă se ascunde - dar şi pe el, membru al familiei... Este şi 
incorect şi calomnios. Acestora din urmă - “favorizatorii” (de mirare 
că I. Crăcană omite - sau nu cunoaşte? - acest termen) “informaţiile” 
le erau  stoarse, zmulse prin şantaj murdar şi prin tortură curată 
(Securiştii, ruşinoşi, mie-mi spui, foloseau, pentru tortura de ultim 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 249 


grad : “mijloace specifice” (sic). 

O altă pată albă: un capitol este intitulat “Capcana “fuga în 
Grecia””, spune ce spune dar nu pomeneşte un nume: Ion Bucelea. 
Întâmplarea a făcut ca în anul următor celui de la Făgăraş (1953-54), 
la Rupea, să fiu coleg de cameră cu profesorul de matematică lon 
Bucelea. Şi tot din întâmplare (a dracului întâmplare!) în martie 1958, 
în carantina de plecare de la Jilava să-l întâlnesc pe Bucelea: am fost 
colegi de carantină de sosire la Gherla timp de vreo lună, apoi, cu o 
“pauză” de patru luni, a mea în Zarcă, de prin august, am devenit iar 
coleg de cameră-stadion (209?) care, înainte, la 14 iunie se răsculase şi 
ea. În mai multe cărţi am pus episodul despărțirii de Bucelea, eu 
urmînd să mă lberez (sic) aşternînd şi mânia, aproape ura cu care el 
îmi refuzase puloverul “blindat” pe care i-l oferisem. Oricum, de la el 
aflasem ceva amănunte despre înmormântarea, într-o grădină, a unor 
partizani împuşcaţi, despre tentativa de fugă în Grecia... 

Nu am mai avut veşti dinspre el până prin 1998 (?) când Lucia 
Hossu Longin a filmat două episoade pentru “Memorialul Durerii”. 
De la ea am aflat amănunte despre Petrişor şi despre Borza (rele!) în 
schimb despre Bucelea: bune, ceva în genul: el a fost unul dintre 
puţinii care nu au băgat pe alţii în puşcărie... 

Ei bine, nici acum nu am aflat mai multe de la I. Crăcană. 


Miercuri 5 iulie 2006 


Surpriză: Germania a pierdut cu 0-2 în faţa Italiei. După cum a 
jucat : fără fantezie, fără vlagă, fără orizont - nici nu merita altceva. Ei, 
da: acest Campionat fusese croit de nemți, pe măsura nemților, la ei 
acasă, pentru încoronarea lor... Este de înţeles marea deziluzie, dar 
vorba fotbalistului-de-rând: balonul el este cam rotund... 

În astă-seară: Franţa-Portugalia. Om supravieţui şi-om vedea. 

Ce minunat prilej de concentrare umană, de entuziasm de mase, 
de tristeţe naţională, de arătare a muşchilor, de lacrimi cât pearja, 
vărsate chiar de cei care detestă fotbalul! Nici un alt sport, nici o altă 
manifestaţie populară - de muzică, de teatru - nu întruneşte sufragii- 
le... mondiale - ca fotbalul. Şi asta de la generalizarea radioului: el a 
permis “pătrunderea febrei în cel mai izolat cămin”. Iar după apariţia 
televiziunii... 

După meciul Franţa-Spania s-a difuzat un firicel de reportaj 
dintr-o mănăstire de maici, dominicane, cred, prezentînd momentul 
întâlnirii televizate (ce idee luminoasă avusese acel jurnalist!). Într-o 
sală imensă - va fi fost trapeza, însă acum cele vreo douăsprezece 
călugăriţe erau stinghere, nu ocupau întreg spaţiul. Iar femeile acelea 
fără tinereţe, fără dinţi, fără vreo cunoaştere a fotbalului, săreau, 
tresăltau, încurajau, se prăbuşeau în disperare (când “ai noştri” pier- 
deau mingea), ţopăiau de bucurie, chirăiau, urlau, dansau - acolo, în 
Sfânta Casă a Domnului, riscînd flăcările Iadului pentru păcatul 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 250 


pământesc al lăsării, al abandonării în braţele Diavolului Fotbal! 


Recitind - cu plăcere, recunosc spăşit - Altina, am fost surprins 
(ei, da; surprins!) să aflu cât de bolnav eram în vara anului 1997, când 
scrisesem acest romănaş (ce, nu merge: romănaş?, dar “tocăniţă de 
văcuţă” de ce merge? Fiindcă ea este ceva de mâncat? Dar şi altina pe 
varză, ea este delicioasă!). Comparînd perioadele, trag concluziunea 
că, acum, deşi cu 9 ani mai... bogat în hibe trupale şi inimale, nu mă 
simt, ca atunci, cu un picior în groapă, doar popa să-mi deie ultima 
împărtă-şanie lipsind. Este adevărat, am mari dificultăți (dureroase, ca 
să mă exprim) la mers, memoria îmi face tot mai des pocinoage (poci- 
noguri?), dar-însă-totuşi, mă ţine la suprafaţă masochismu-mi structu- 
ral, conştiinţa că sunt persecutat, interzis, exclus, expulzat. 

Ciudat este că strigînd apelul nominal al celor care au pus la cale, 
au pus în aplicare, au consimţit la “planul de măsuri”, vorba Organelor 
Noastre, deci tot vinovaţi prin complicitate sunt şi ei, nu mă încearcă, 
de-o pildă ura faţă de aceşti prieteni care m-au trădat, faţă de aceşti 
fraţi care m-au vândut. 

Nu, nu. Sigur este că la începutul “campaniei” (care se situează în 
vara lui 89, când cu Marea Uniune a Scriitorilor a lui Breban şi a lui 
Țepeneag), furios pe agresori, s-ar putea să fi încercat şi o umbră de 
astfel de sentiment. Dar numai “o idee”. Cu timpul... Eh, timpul, cum 
lucrează el la ameliorarea producţiei la hectar de creaturi umane! Cu 
timpul, ziceam, am trecut la alte simţiminte, vorba clasicilor. 

Ură faţă de cei care m-au îngropat de viu? Luînd-o ierarhic: 

Ură faţă de Monica Lovinescu? Dar eu nu fac parte dintre ființele 
care “ce mult au iubit ele, urînd” (sau invers). Ca basarabean, deci 
liric-patetic, în momentul în care m-am convins că Monica Lovinescu 
îmi face rău cu metodă, cu strategie, cu tenacitate şi nu din vreun acci- 
dent; că organizează facerea răului prin puii săi : Liiceanu, 
Adameşteanu, D.C. Mihăilescu “şi aşa mai demult”, cum zicea profe- 
sorul de zoologie al lui Dimov, am simţit că mă cuprinde... jalea. Am 
şi notat această simtire, fiindcă voiam să evit cuvântul adânc ofensator 
(şi adevărat): milă. Forţind oleacă limba română: îmi era jale de 
Monica Lovinescu, cea care ce fusese dânsa şi iată ce ajunsese (de 
braţetă cu Getuţa /Dimisicuţa/, vorba lui Dan Petrescu...) 

Aşadar, nici vorbă de ură împotriva ei pentru ceea ce întrezăream 
că mi se va întâmpla după ukazurile: «Îmi pare rău că l-am cunoscut 
pe P. Goma», apoi: «Goma este contestat». 

Ura este un sentiment - sau un tratament - pe care îl rezerv celor 
care mă agresaseră de totdeauna, care mă însângeraseră de când am 
ţinere-de-minte şi cu care m-am înfruntat de când mă ştiu: bolşeruşii, 
komisaricii, securoşii. Ura, la mine este o armă (zic şi eu, ca să mă 
încurajez) de război - înfruntări pe care le-am pierdut cu regularitate de 
pendul. Ura fiind graniţa, şanţul, gardul, zidul care mă desparte de 
duşmanii mei juraţi - şi permanenți. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 251 


Or Monica Lovinescu (şi Virgil Ierunca) nu mi-a(u) fost duşmani, 
ci... mai grav: prieteni trădători. Securistul “lucra” cu tancul, cu buldo- 
zerul, situaţia era în alb-negru: el - de la începutul conştiinţei mele - 
încerca să mă strivească, eu... încercam să nu mă las strivit. Inegală, 
dezechilibrată, necomparabilă înfruntare - el o maşină monstruoasă 
(Apa-ratul, Organul), o instituţie a Terorii, eu, un biet ins, o muscă, un 
şoricel care, ca în filmele de desene animate, se ridică în două picioa- 
re şi se bate cu lăbuţele în piept, a acceptare a “duelului”. Ridicol, nu? 
Cum altfel? Ridicol şi prostesc din partea mea, fiindcă... “Nu te pui cu 
Puterea”. 

Deci: am urit Puterea, Aparatul, Organul şi pe reprezentanţii 
(citeşte: ciomegele) lor. 

Însă, iată, pe Ivasiuc nu l-am urât, nu-l urăsc - mi-e jale de el. 
Fiindcă a fost prietenul meu, fiindcă am împărțit cu el gamela şi tine- 
ta, la Gherla, fiindcă în libertate am mâncat la masa lui şi am fumat 
din ţigările lui (o scăpare: nu i-am băut whisky-ul, vorba lui Breban). 
Iar el m-a trădat, m-a vândut. Ce jale! 

Continuu, coboritor, ierarhia avînd-o în vârful moţului pe Monica 
Lovinescu: 

Gabriela Adameşteanu: cum s-o urăsc (tocmai pe ea?). Dar ea, 
sărăcuţa, e atât de proastă, de căcăcioasă, de laşă, de imorală, de 
veninoasă, de răzbunătoare, încât nu merită ura - ci jalea; 

Liiceanu : i-aş acorda o decorație (“şi-o consideraţie”, vorba unei 
manéle) dacă l-aş “jigni”, tratîndu-l cu tot respectul pe care nu-l 
merită; altfel reprezentîndu-mi-l unsuros, cu profilu-i spiritualizat de 
ştiucă păroasă şi asudată - mă copleşeşte jalea; 

Manolescu: el nici măcar jale nu-mi mai provoacă. Doar milă. 
Faţă de imensul nimic, strălucitul mediocrulescu, altfel lingău ordinar. 
Şi ce profil-drept prezenta înainte de decembrie 89 şi cum s-a arătat a 
fi din-faţă începînd din iunie 1990, după spălarea de sânge şi de căcat 
a lui Iliescu: “Omul cu o mare...” 


Joi 6 iulie 2006 


Franţa-Portugalia: 1-0. Întâlnire extrem de tensionată, de aceea nu 
va lăsa o amintire nepieritoare. 


Vineri 7 iulie 2006 


Palestina. Israelienii distrug cu tancurile, cu elicopterele case, 
drumuri, poduri, şcoli, spitale, ucid oameni pe care îi taxează de “tero- 
rişti - ei, adevărații teroriști de stat şi de partid. În acuzatia 
Consiliului Evreiesc era şi această dovadă de “antisemitism a lui 
Goma: criticarea statului Israel”. 

Cum să nu critici “statul Israel’? Doar dacă eşti un bou fanatic 
bolşevico-sionist, ca alde Oişteanu, A. Cornea, Al. Florian, Lya 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 252 


Bejamin, Shafir, R. Ioanid, Vianu şi toţi cei din celula de partid 
bolşevic a holocaustologilor. Că militarii israelieni nu-şi fac probleme 
de conştiinţă: «Am în faţă un bătrân şi un copil - trag în ei cu tunul? 
Sau doar cu mitraliera?», ar fi de înţeles din punctul de vedere al cru- 
delor legi ale războ-iului (deşi am mai scris, voi mai scrie: în Palestina 
nu este război ci o permanentă campanie de terorizare a populaţiei 
băştinaşe, botezată de terorizatori: campanie împotriva terorismului!); 
dar să fii sociolog, filosof, istoric, jurnalist, medic (de pildă Vianu; de 
pildă Irina Cajal), altfel spus: civil, umanist - şi să vehiculezi o doctrină 
belicoasă, rasistă, exclusivistă, feroce împotriva a tot ce nu este 
evreu... - ce dovedeşte? Doar insensibilitate? Sau ură rasistă, cum 
numai evreii au nutrit-o şi o nutresc în continuare împotriva goi-lor? 


Ieri mi-a trimis Mircea Stănescu studiul său despre reeducare. 
Cunoşteam fragmente, acum aveam în faţă o carte... l-am comunicat 
două-trei observaţii mărunte, uşor de îndreptat. Deşi M.S. dovedeşte că 
s-a documentat cu mare seriozitate, eu unul am rămas cu o senzaţie de 
neîmplinire. Mai cu seamă în privinţa lui Țurcanu: noi, cei din “ilega- 
litate” - citeşte: care am scris despre Piteşti înainte de 1989, decembrie, 
22 fix - adică Bacu, Ierunca, eu - îl percepeam pe Țurcanu ca pe un 
monstru mitic, avînd un comportament monstruos - în cursul 
reeducării ; însă despre Ţurcanu cel din timpul anchetei şi al procesu- 
lui doar frânturi din relatările supravieţuitorilor - şi pe acelea bănuin- 
du-le de folclorizare. 

Oricum, abia acum aflu că pe grefier îl chema 7. Petrescu 
Joițeanu! Şi că avea grad de maior... Ziceam că mă aşteptam ca Ţurca- 
nu-cel-de-la-proces să fie prezentat, în sfârşit, mai... în carne şi oase - 
în ciuda limbajului de anchetă. Să nu fi avut M.S. documentele proce- 
sului? Totuşi, citează un fragment din o declaraţie a lui. 


Mi-a telefonat luliu Crăcană - să mă întrebe dacă este credibilă 
informaţia din BIRE... Nu a apucat să termine, că, fără a afla ce fel de 
informaţie, am strigat: «Nu!» Omul nu era atât de naiv, va fi ştiut cât 
adevăr vehiculase BIRE, dar probabil va fi vrut să intre în vorbă cu 
mine, să mă întrebe ce cred în legătură cu textele lui despre mine, ce 
impresie m-a făcut ultimul despre partizani... Numai că eu fusesem 
atât de monopolizat de oroarea numită BIRE, încât nu i-am spus nici 
un cuvânt de apreciere despre studiile sale şi am uitat să-i atrag atenţia 
că în studiul despre partizani din Rost dacă dă numele victimelor - şi 
foarte bine face - nu dă numele bestiilor de securişti care îi vânaseră, 
hăituiseră, împuş-caseră pe “fugari” - aşa le ziceau securiştii, iar dita- 
mai Breban şi Zaciu preluaseră termenul aplicîndu-l plecaţilor ilegal 
(!) din ţară - martirizaseră familiile, vecinii lor. Si nu amintise că atun- 
ci apăruse termenul - şi el batjocoritor. “favorizator”. Dar uite, nu i- 
am spus astea. Păcat. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 253 


Duminică 9 iulie 2006 


Aseară Germania a învins Portugalia cu 3-1 în “Finala Mică”. 

În astă seară Franţa întâlneşte Italia. Nu dau nici un pronostic: 
jocul poate fi sublim de frumos, după cum poate fi întristător de închis, 
enervant, cu obişnuitele italienisme (obstrucţii, simulări, provocări) - 
în care caz francezii se vor lăsa antrenați în acestă “tactică-tehnică” 
- şi vor pierde. 

Acum, cu 12 ore înainte de meci sunt susţinător al ambelor echi- 
pe, în proporţii egale - pentru jocul lor “latin”, plin de fantezie, 
pentru valoarea individuală a jucătorilor. După un prost obicei, de cum 
se va desemna o echipă dominatoare, o voi susține pe cea dimpotrivă. 


Luni 10 iulie 2006 


Italia a învins Franţa. Jocul a fost cum m-am temut: tensionat, 
presărat de brutalităţi, de simulări italiene, de neputinţe franceze. Ce 
păcat, ce păcat: Zidane, după ce a marcat un penalty extraordinar, după 
o prestație mediocră în teren, după o ciocnire de pe urma cărei s-a ales 
cu o invaliditate temporară a braţului drept, scos din fire de atacurile 
pe la spate, de tragerile de tricou practicate cu alegreţe de italieni, a 
făcut de nefăcutul gest: i-a dat un cap în... piept lui Materazzi. 
Catastrofă: a fost eliminat de pe teren. Totuşi, după prelungiri, rezul- 
tatul era 1-1. Proba penalty-urilor a fost decisivă: Trézéguet - înlocui- 
torul lui Zidane - trage în bară, iar italienii devin campioni ai lumii. 
Concluzia mea: Zidane a făcut ca Franţa să piardă; sau: a câştigat 
pentru Italia. 

Aş fi vrut - dacă tot a fost să câştige italienii - ca aceştia să o facă 
cinstit, fără brutalităţi, fără “tirages” (trageri de maiou), fără teatru de 
cel mai prost gust. Dar pentru că au câştigat ei: felicitări! 

Franţa s-a prăbuşit aseară. Odată cu expulzarea lui Zidane. S-a 
prăbuşit şi echipa de aur şi idolul naţiunii: Zidane. 

Ar fi fost normal (de ce-i voi fi dînd mereu cu “normalul?”) ca 
această echipă glorioasă, retrăgîndu-se din fotbal să o facă demn, 
bărbă-teşte - nu golăneşte - încă o dată : ce decepţie, Marele Zidane! 
Înainte de meci mă gândeam că nu este a bună hărmălaia pro-Zidane, 
pro-Franţa care cuprinsese pe aproape toţi din Metropolă, dar mai ales 
pe cei de Peste Mări, martinichezi guadelupeeni, guyanezi, reunionezi, 
kanaki...- fiindcă la urma urmei, din echipa de aseară doar doi erau 
albi: Barthez şi Sagnol, Riberry, alb, însă musulman, Zidane marsiliez, 
dar berber (din tată harki). Supestiţios fiind din natură îmi ziceam că 
nu ar fi trebuit să vândă pielea ursului din pădure, să nu zică: hop! 
până nu săriseră... 

Oare? Dar aceste două săptămâni de nebunie au fost două 
săptămâni de jubilaţie, de frățietate, de sărbătorire, întâmplător, a fot- 
balului. De ce să fie “temperaţi” în manifestările lor oameni care până 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 254 


atunci nu avuseseră un asemenea prilej - şi nici n-or să aibă altul (nici 
ei nici copiii lor), vor trăi din amintiri; din amintiri-de-război. lar dacă 
nu s-au semnalat decât la început derapaje, huliganisme (materie în 
care campioni sunt englezii, descendenţi ai familiei Hooligan), asta 
graţie organizatorilor germani. Că tot a pierdut Franţa şi nu am chef să 
mă bucur de victoria italienilor - care, ieri, nu mi-au plăcut cum au 
jucat - îmi spun că învingătorul în acest Campionat de fotbal 2006 a 
fost Germania. Nu doar ca organizare, dar prin educarea populaţiei de 
a primi respectuos, chiar călduros, pe străini. Şi nu în ultimul rând m- 
a impresionat atitudinea “fanilor” germani după înfrângerea echipei 
lor: în loc să organizeze manifestații de lamentări, de văicăreli, de bles- 
teme - ca italienii, ca spaniolii, ca brazilienii, ca portughezii (“Geantă, 
n-ai ce-i face”), ei şi-au sărbătorit jucătorii, asigurîndu-i că, chiar de au 
pierdut (“Fotbalul nu e decât un joc”), ei continuă să-i respecte, să-i 
iubească - ca pe nişte ostaşi întorşi înfrânți din o campanie pierdută. 

E-he, fotbalul! Ce lucru mare, domnilor, doamnelor, domnişoa- 
relor! Aproape tot atât de mare ca boxul - atât că acela nu mobilizează 
întreaga planetă cu prilejul unui campionat. 

Aşa, practicate modest, cu mijloacele materiale de acum aproape 
60 ani, în adolescenţă, atât fotbalul cât şi boxul mi-au fost “materii” 
dragi, de pe urma cărora m-am ales cu mult mai multe câştiguri - decât 
de pe urma fizicei, chimiei, matematicei. Fotbalul şi Boxul, pentru 
mine, stau pe raftul cel mai de sus al modestei mele biblioteci: între 
Istorie şi Literatură. 


Marţi 11 iulie 2006 


Ieri fotbaliştii au fost primiţi de Chirac. Bine a făcut (Chirac) din 
punct de vedere politic? Bine. Dar cu “celălalt” punct cum rămâne? Cu 
cel moral? Primindu-l pe Zidane la Elysées, preşedintele francezilor i- 
a acordat o “amnistie” prezidenţială. Prin asta i-a şters şi vina unui gest 
idiot, condamnabil, vina de a fi lăsat echipa Franţei - cu zece minute 
înainte de fluierul final! - în zece oameni, practic de a fi favorizat 
victoria Italiei. Până când Zidane nu va dezvălui ce anume i-a zis 
Materazzi, asupra lui va plana bănuiala că, în fond, Geniul este un 
Golan oarecare. 


Miercuri 12 iulie 2006 


Căldură-mare ieri, alaltăieri. O suport din ce în ce mai greu. În 
ciuda “cazematei de pânză” din faţa ferestrelor, în ciuda uşilor deschi- 
se, pentru a se face curent, nu am reuşit să-mi fac viaţa trăibilă: am 
avut, ciudate, neobişnuite la mine, dureri de cap. Deci nu am izbutit să 
lucrez, doar să consemnez în jurnal un paragraf - însă dimineaţa, 
devreme... 

Azi, în principiu, va fi o zi mai... temperată, însă cum nici 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 255 


meteorologii nu mai ştiu cum îi cheamă, nu ne rămâne decât să ascul- 
ta pronosticul înţelept: “Vom trăi şi-(l) vom vedea”. 


Cred că tot din pricina călduri(lor) nu mai ţin minte unde am citit, 
de curând, “ajustarea” următoare: 

Ele Wiesel nu ar fi rostit, la Sighet: 

«Românii au ucis, au ucis, au ucis!», ci, la Bucureşti (în iulie 
2002), când a fost primit în Academie: 

«România a ucis, a ucis, a ucis!» 

Percep abia acum, după 4 ani cât 4 decenii “nuanţa” de o 
subtilitate cu totul şi cu totul orbitoare. 

Ciudăţenia: atunci când am (trans)scris spusele lui Wiesel, nime- 
ni dintre holocaustologi - nici chiar purtătorul de servietă al său, M. 
Shafir nu m-a corectat. Ba, când, într-o “dezbatere” la care eu partici- 
pam (sic) telefonic I. Buduca a justificat eticheta de “antisemit” lipită 
mie pentru că... generalizasem, scriind “evreii” - şi nu “unii evrei”. La 
care am explicat: urmasem exemplul lui Wiesel care, rostise: 
«Românii...», nu «Unii români...». Nici I. Buduca nu m-a contrazis, 
deşi avea toate condiţiile (şi biletele de voie de la stăpânire) să o facă. 

Ce se va fi întâmplat - pe lângă ne-informarea, dez-infor-marea 
mea - de ce nu am fost “corectat? 

Abia acum îmi vine în minte: cu mult înainte de Wiesel ambasa- 
dorul Americii Michael Guest rostise această măgărie porcărească şi 
mizerabilă. La urma urmei, “vocabularul” care constituie arsenalul de 
luptă al holocaustologilor fusese pus la punct din anul 1991, la 
Washington, aşa cum bine intuisem în Săptămâna Roşie, când 
scrisesem: după 1989 (căderea Zidului Berlinului, nu “revoluţiunea 
română”) evreii din toată lumea fuseseră cuprinşi de panică, temîndu- 
se de un Niirnberg II, dată fiind participare teoretică şi practică (!) la 
Teroarea Comunistă “pe a şasea (nu pe a cincea?) parte a globului 
pământesc - deci imaginaseră o contraofensivă. Prima ei salvă fusese 
diversiunea: Reactivarea Holocaustului. 

Bine-bine, despre astea am mai scris (şi le-am foarte-larg-difuzat 
pe internet, vorba holocaustologilor care, fără de ruşine compară 
mijloacele de exprimare ale lor, în presa de hârtie, la televiziune, la 
radio, colocvii, conferinţe, dezbateri cu... internetul, singura legătură 
a mea cu eventualii cititori), dar acum este vorba despre, pe de o parte, 
tăcerea lor, în legătură cu “România...” lui Guest, apoi a lui Wiesel şi 
“Românii...” în circulaţie, fiindcă din... “circulaţie” am luat-o, repro- 
dus-o - şi nu am fost amendat. 

Care este deosebirea semantică, dar şi abject-corectă între 
“Românii...” şi “România... ? 

Nu cunosc etapele elaborării termenului şi alegerea unuia dintre 
ei, dar presupun: Ca şi termenul “antisemitism” - deşi fals, a fost adop- 
tat, în defavoarea celui adevărat: “antiiudaism” sau “antievreism”, 
Înţelepţii Specialişti în Dezinformare de la Tel Aviv şi de la 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 256 


Washington au optat pentru “România... (a ucis, a ucis, a ucis”), fiind 
el - termenul - mult mai cuprinzător geografic-demografic decât 
“Românii...” 

Deosebirea: de esenţă propagandistică: “Românii...” îi vizează pe 
toți românii de azi (să zicem: din 1990 încoace), pe toţi oamenii, pe toţi 
cetăţenii români ; or majoritatea lor nici nu erau născuţi atunci când se 
terminase războiul (1945) şi suferinţele evreilor, deci nu vor putea fi 
uşor de culpabilizat (da” de unde!: prin piteştizare, românii au ajuns să 
accepte vinovăția şi pentru ce se va întâmpla în lume în 2015!); 

Pe când: “România... (a ucis, a ucis, a ucis!)” nu se împiedecă în 
amănunte ca: individ, vârstă, culpabilitate reală sau complicitate la 
lichidarea evreilor - până în 1944 - ci stiematizează, nu geografia, nu 
cronologia, nu populaţia - ci o unitate istorică : România, cu trecutul, 
cu prezentul, cu viitorul său. 

Totul. 

Ce subtilitate groasă, ce şmecherie grosolană, puturoasă! Ce 
inteligentă-ca-vaca (săraca!) piruetă lingvistică! Nu contează: plăvanii 
noştri români o vor lua şi pe aceasta de bună, de adevărată, de imitat(ă) 
ca şi celelalte scorneli diversioniste sovieto-sioniste: perestroika, 
glasnosti, gulagul... românesc, refuznik. .. 

lar eu ce fac acum? - altceva decât să dau adevăratul, potrivitul 
răspuns lui Guest, lui Wiesel, mincinosul-calomniatorul românilor, 
nostalgicul maghiarismului la care nu mai poate ajunge, oricâte 
plecăciuni ar face la picioarele tronului Atilăi Vodă: 

- Ba a mă-tii! 

Ciudat că Taubman încă nu a repetat această ticăloşie totalizatoa- 
re - dar poate că nu sunt eu informat. Sau niciodată nu e prea târziu 
pentru americanisme sionice. 


Vineri 14 iulie 2006 


Zi grea, ieri. Dar noaptea de azi-noapte! Canonada petardelor a 
început pe când soarele era încă pe cer şi nu a încetat decât după orele 
2 dimineaţa. Zgomot, dar mai ales fumul de pucioasă m-a deranjat, 
fiindcă a trebuit să închid fereastra... Sper că Paişpe Iulie nu va ţine şi 
azi - deşi... 


Nenorocire în Liban, nenorocire în Ghaza, nenorocire în capul de 
beton ne-armat al lui Bush care nu a găsit altceva de zis decât că... 
Israelul are dreptul să se apere; şi a îndemnat Israelul la... zi-i pe 
nume: reţinere. De-un paregzamplu: avioanele, navele maritime, tunu- 
rile terestre cu bătaie lungă care bombardează aeroporturile, podurile, 
şoselele să se... reţină, aşa cum se reţine el, Lumina Lumii, când îi vine 
să se pişe, dar mai are ceva treabă - şi atunci strânge picioarele şi se... 
(re)ține, o vreme. 

Din păcate, nici pentru această altă crimă de război nu va da 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 257 


seamă găgăuţă de Bush, care recomandă israelienilor... să nu tragă în 
civili; or israelienii nu trag în civili, ci în goi; în arabi; în creştini; în 
ceilalți. Nici tovarăşul de veacuri Olmert (şi ăsta, deşi s-a născut în 
Palestina sub mandat britanic, are o fizionomie de evreu ungur din 
Ardeal, din familiile celor care activaseră cu patriotism maghiar pe 
frontul apărării NKVD-ului în România). Fiindcă nu se poate să nu ia 
foc Orientul Mijlociu, după atâtea şi atât de sângeroase “ne-reţineri” 
din partea Israelului. Şi vai, vai, vai, când o fi să fie el bătut la cur şi la 
cap, pentru o părticică din suferinţele pricinuite palestinienilor (să nu- 
i uit pe creştinii din Ţara Sfântă), ce vaiete, ce răcnete, ce acuze, ce 
blesteme, ce invocare a “Noului Holocaust” ale căror victime sunt 
doar ei, numai ei, evreii! Şi ce valuri de fugă din Israel - mai ales spre 
România, holocaustizată, spre Basarabia martirizată! Nu doar fiii, 
nepoţii, cumnaţii securiştilor, KGB-iştilor criminali, dar chiar ei înşişi, 
călăii (că n-or fi crăpat chiar toţi, mai există pensionari securişti plătiţi 
gras de Bucureşti şi de Chişinău), vor cere protecţie şi adăpost, la noi, 
peste noi. Şi vor începe cultul celui de 4} Doilea Holocaust, ne vor 
obliga copii să înveţe “materia” asta, ameninţindu-ne prin “ambasado- 
ri americani” ca Taubman că, dacă nu suntem cuminţi şi nu acceptăm 
minciunile lor, ne vor bate cu picioare de scaun în cap, numai în cap, 
în cap, după exemplul securis-tului etern - varianta ameliorată 
Guatanamo. lar românii, boi din moşi-strămoşi, vor accepta: îi vor 
compătimi pe bieţii-evrei - iarăşi martirizaţi - şi îi vor detesta pe “tero- 
riştii palestinieni” - e-he, autoanalfabetismul! 


Sâmbătă 15 iulie 2006 
Altă noapte-grea. Bubuituri, fum. 
Duminică 16 iulie 2006 


Război în lege. Război unilateral, se înţelege. Israelul atacă cu 
mijloace militare - şi ucide civilii cei pe care Bush îi pomenise, ca 
“de evitat”. Interesul politic, desigur, dar ceva mai puţin ticălos este - 
cine s-ar fi aşteptat: al lui Putin decât al lui Bush. Americanii... 


Luni 17 iulie 2006 


Măgarii din G8! Cad în cur de admiraţie faţă de “primul automo- 
bil al lui Putin” (Bush), telefonează la Washington, din una din nave- 
tele puse la dispoziţie de ruşi, întru preumblare, dînd directive de “poli- 
tică externă”, sigur(ă) că “acolo” nu este ascultată-înregistrată (vorbesc 
de Condoleezza), îşi între-arată cerul St.Petersburgului (oh, nopţile 
albe! - dar va fi careva dintre participanţi care să fi citit măcar o pagină 
din Dostoievski? - cred că singurul dintre ei este Chirac!), dar nu fac 
cel mai mărunt gest pentru a opri măcelul din Liban-Palestina. L-au tri- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 258 


mis - s-a trimis el - pe Prodi, această babă neputincioasă înclinată la 
toate compromisurile - mai ales la cele îngăduite de americani, dar 
până ajunge el, până face baie, până dejunează, mor oameni, femei, 
copii, de o parte şi de alta a frontierei Israelului cu Libanul. 

Libanul... Gutuia oprită în gâtul Israelului de la naştere, din 1948. 
Recenta ispravă bucală (s-a înţeles: este vorba de condiţiile puse de 
Olmert): hezbolahii să părăsească zona sudului Libanului “până la 
Beirut. 

Cum altfel? Olmert - chiar de nu este fiu spiritual al bolşevicilor 
evrei din Ardeal - este fiu de sânge al ruşilor imperialişti. Gândeşte 
ruseşte, acţionează ruseşte: diktează unui stat vecin ce să facă, ce să 
dreagă, pentru a-i asigura lui “o centură de securitate”, altfel... el, după 
metoda ruseasco-americană, dă cu boamba! 

Îmi aduc aminte una din condiţiile... Ba nu: una din “explica- 
tiile” date de ruşi după Cedarea Basarabiei, din 1940 - aproximativ asta: 

«Granița româno-sovietică era prea aproape de Odessa, oraş de mare 
importanţă pentru noi, aşa că am negociat (sic) mutarea ei mai încolo...» 

“Prea aproape”: 40 kilometri... Mutarea: 120 km. 

Însă, după cunoştinţele mele, grija pentru “oraşe de mare impor- 
tanţă pentru noi” nu era întâia, cronologic cea cu “Odessa-Basarabia”, 
din 1940. Ci, în 1939, “Leningrad-Karelia”: 

“Cum marele oraş purtînd numele lui Lenin este la o bătaie de 
puşcă (puşca, în ruseşte, putînd fi şi tun, dar să nu ne încurcăm în 
amănunte de mare importanţă...), vom negocia (sau, ca şi în cazul 
Basarabiei, da explicaţii postmortemice) deplasarea frontierei mai încolo...» 

Asta fiind “istoria” rusească a războiului declarat Finlandei, de 
pe urma căreia “centura de siguranţă a oraşului purtînd numele lui 
Lenin” s-a întins până la Oceanul Îngheţat de Nord, pe o suprafaţă 
de... aproximativ cea a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord înghițită un 
an mai târziu, 50 000 km pătraţi. 

Tovarăşul secretar-general Olmert nu poate respira dacă nu 
gândeşte bolşeviceşte, dacă nu acţionează ruseşte. El (adică Israelul) 
are neapărată nevoie de o “zonă de securitate” în Liban! Şi dictează 
curăţarea sa de “elemente”. Or elementele: hetzbolahii provin în majo- 
ritate zdrobitoare din populaţia palestiniană alungată din Palestina isto- 
rică de evrei, în 1948, apoi în mai multe valuri de teroare exercitată 
asupra băştinaşilor. Că Israelul e mereu cu mâna sus, să pârască: 

«Teroriştii (hezbolahii) sunt ajutaţi cu arme de Siria, de Iran...» 

Nici o mirare. Fiindcă adevărul-adevărat acesta este: Israelul este 
singur-singurel în lupta contra “terorismului arab” (ce contează că ira- 
nienii nu sunt arabi: boii de români cred tot ce le dă, gata-rumegat 
presa-noastră...), nimeni nu-l ajută, nimeni nu-i dă o cană cu apă... - 
iar mioriţoşii noştri analfabeți şi complăcîndu-se în oralitate, ca 
strămoşii noştri, cred, fiindcă “Numai România Mare şi Goma pretind 
că Americanii îl susţin pe israelieni, oricâte crime-ar face...” 

lar dovada că Americanii nu susţin deloc, dar deloc Israelul în 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 259 


acţiunile lui cele mai detestabile, inumane, criminale, ultimul veto de 
la ONU, ultimele cuvinte ale Bush-ului de serviciu: 

«Israelul are dreptul să se apere...» 

Te uiţi la rostitorul acestei adânciuni, te uiţi... Şi te întrebi: 

- De ce va fi râzînd râzătorul? Vorba celuia: «E ceva de râs în 
asta?» Dar va fi pătruns el “asta”? Va fi aflat - din pură întâmplare - că 
dreptul-la-apărare (de ce nu vor fi spus israelienii adevărul etnic al lor: 
autoapărare?) înseamnă 58 de ani de alungare a palestinienilor de pe 
pământurile lor, din casele lor, 58 de ani de sânge şi de moarte şi de 
lagăre în ţări străine? lar acum - în timp ce el emitea cogitaţiunea cu 
dreptul-la apărare, curge sângele şi bântuie moartea de ambele părţi 
ale “barierei de securitate” (hait! am dat peste altă invenţie lingvistică 
sionistă: aşa este botezat Zidul Ruşinii Ierusalimului). 

După zâmbetul inocent al rostitorului, ai zice că nu realizează nici 
ce se întâmplă pe lume, nici ce cuvinte îi ies pe gură. 

Eu - “de aici, din Belleville”, vorba vorbistului “R. Ioanid” - am 
dreptul să mă întreb: 

«De ce se râde, dobitocul - ca un dobitoc?» 

Răspunsul tot eu îl dau, citat dintr-un banc prost: 

«Fiindcă mi-a văzut degetul...» 


Căldură-mare. Zi grea, grea zi. 
Mâine va fi şi mai mare-căldură. O să supravieţuim. 


Marţi 18 iulie 2006 


Ce nenorociri va aduce ziua de azi? 

Canicula (34°C) mai merge. Dar Libanul: ba. 

Câtă ură pun israelienii în fiecare obuz! Ar omori chiar de nu ar 
conţine explosiv, dacă nu ar produce schije, incendii... 


Miercuri 19 iulie 2006 


Israelul continuă distrugerea Libanului. lar americanii aşteaptă să 
li se paveze drumul spre... Siria. De ochii lumii dau o mână de ajutor 
la evacuarea libanezilor, dar nu mişcă un deget pentru ca israelienii să 
înceteze crima. 


LIS îmi transmite ceea ce i se transmisese: 


Va trimit un text semnat (si semnalat mie, vedeti la sfarsit e-mailul 
primit) de Ion Murgeanu in "Meridianul Romanesc" din SUA - profit de 
ocazie sa va imbratisez inca o data cu dragoste, cu omagii 

Liviu loan Stoiciu 


„Meridianul Românesc” (SUA) 469 - 15 iulie 2006 - 
Suplimentul Cultural este realizat de Ion Murgeanu PULS 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 260 


“Complexe noi si vechi reflexe 

“Într-un articol mai vechi al lui Dorin Tudoran, din „Evenimentul zilei”, 
intitulat „Insuportabila povară”, citeam cum se îngroasă gluma, cunos-cutul 
scriitor si disident al regimului ceausist din România, repetând cu obstinată 
ironie acest refren: „De ce nu i s-a dat încă Nobelul lui Norman Manea?”; 
„Ce aveti de gând cu Nobelul lui Norman Manea?”; „Iar nu i s-a dat Nobelul 
lui Norman Manea”; „Unde e Nobelul lui Norman Manea?” 

Nu stim care este cota exactă a scriitorului Norman Manea în America, 
după stabilirea lui acolo în 1986, si nici dacă el si-a mai scris si după aceea 
cârtile în limba română, învâtată de copil la Burdujeni-Suceava, unde s-a nâs- 
cut la 19 iulie 1936, ca fiu al contabilului Marcu Manea si al Janetei (n. 
Braunstein); în România autorul „Anilor de ucenicie ai lui August Prostul” 
(1979) are încă o cotă bună; nu ne-ar mira să ia Premiul Nobel, chiar înain- 
tea altor genii autohtone, pe care o revistă ce apare în orasul natal al lui 
Norman Manea, le citează si ea la coada acestui „caz”: „Dumitru Radu 
Popescu, Nicolae Breban, Fănus Neagu, Ileana Mălâncioiu, de pildă”. 

“Trecând peste faptul că noi am avea alte „pilde” în cestiune, vom 
observa ce reflexe si ce vechituri de complexe macină lumea culturală româ- 
nească de acasă, în general, si lumea literară în particular. Raporturile în care 
ne aflăm cu evreii, din anul 1990 încoace, pot fi o realitate confortabilă până 
la urmă. Evreii, stim foarte bine, sunt de vreo cinci milenii încoace „poporul 
cãrtii” (asa i-a numit la un moment dat fratii lor, arabii, aflati din păcate acum 
într-un război ce pare ireconciliabil, cu dânsii), eminamente spiritual, stând la 
baza primelor trei religii, cele mai răspândite din lume: mozaică, islamică si 
crestină. Din admirabila carte a lui Max I. Dimont, „Evreii, Dumnezeu si 
Istoria”, am tras anumite „concluzii” - de ce sunt evreii „sarea pământului”, 
de ce fără ei „nu se miscă nimic”, si de ce tot ei sunt, sau vor să pară, si cei 
mai persecutati cetăteni ai planetei. Pentru că ei sunt păstrătorii unei culturi 
(spirituale în primul rând), care a supravietuit căderii unor mari imperii si 
civilizatii, fund uniti prin ea, într-o universalitate sui-generis; si tot ei l-au 
„văzut” primii pe Dumnezeul căruia cei mai multi ne închinăm, si care pen- 
tru noi crestinii s-a si întrupat, din Fecioara Maria, o desăvârsită si frumoasă 
evreică siriană, a pâtimit si s-a îngropat, si a înviat a treia zi după Scripturi. 
Ei au rezistat în istorie păstrând legământul cu Dumnezeu prin Moise si 
patriarhi (îndeosebi Avraam); crestinii fac un pas înainte spre viata vesnică 
prin făgăduinta lui Dumnezeu prin Hristos lisus Domnul. E penibil deci, însă 
nu si imposibil, să vorbim si azi despre „antisemitism” în România, si mai 
ales în cazul intelectualilor. Nu vom repeta, ca exemplu, cunoscuta butadă cu 
Petre Roman prim-ministru, care l-ar fi interpelat pe fostul rabin Mozes 
Rozen, cu nefericita precizare: „Să stiti, excelentă, că eu nu sunt evreu.” La 
care, Excelenta sa, i-ar fi răspuns: „Si crezi că asta e-o asa de mare onoare?” 
Oh, Petre Roman, în puseul lui patriotard si „nationalist” românesc (un opor- 
tunism de altfel, conjunctural), a semnat tot atunci ca prim-ministru, pentru 
aparitia unui otrăvit săptămânal, despre care stim ce a propagat, ce propagă 
si azi. Existenta unui asemenea „„focar” de intoxicare a si tulburat, într-un fel, 
apele unui dialog, care ulterior a împârtit lumea românească în tabere. În 
cazul elitelor intelectuale (atâtea câte le avem), deoparte s-au aflat, la un 
moment dat: Z. Ornea, Vladimir Tismăneanu, Radu loanid, Alexandra 
Laignel-Lavastine, Michael Shafir, Stelian Tânase, Leon Volovici, Andrei 
Cornea, Mircea Iorgulescu, Vasile Popovici s.a., „o grupare eminamente sim- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 261 


bolică” a consemnat presa, „în virtutea ideilor pe care le sustin”, pe de alta 
Nicolae Manolescu, Dorin Tudoran, Monica Lovinescu, Alex. Stefănescu, 
Constantin Toiu, dar si Ion Buduca, Ion Bogdan Lefter, unii redactori ai 
României literare, altii ai Jurnalului literar si ai Academiei Catavencu, necon- 
semnati aici, ce aveau să pună în paralel, la un moment dat, holocaustul cu 
gulagul, desi nici acestia din urmă nu agreau nationalismul vulgar si sovinis- 
mul de gen „România Mare”, si de la alte fituici asemânătoare. 

“Aparitia Jurnalului lui Mihail Sebastian, în 1996, avea să roadă 
asperitătile, între „tabere” constituind „un catharsis”, după opinia chiar al lui 
Norman Manea, înscris si el la discutie „last but not least”. Jurnalul lui Mihail 
Sebastian avea să ne arate că dracul n-a fost eminamente negru, nici chiar în 
„generatia 30”, din care s-au ridicat cei trei pentru Europa si lumea largă: 
Eliade, Cioran, lonesco, si a fost pus ca termen de comparatie cu cele ce au 
urmat „accidentului” si mortii lui M. Sebastian (1945), în anii 50, după stali- 
nizarea culturii române până la îndobitocire, instaurând „obsedantul dece- 
niu”, din care n-au lipsit si mentorii evrei; deci s-au putut trage concluzii mai 
juste asupra „prizonierilor istoriei”, si de o parte si de alta, din Generatia 30, 
ca si din Generatia anilor 50! Cenzura, pe care eminentul critic Nicolae 
Manolescu (astăzi presedintele scriitorilor), la un moment dat o credea abo- 
lità, si ireversibilă, n-a fost decât o cezură, din moment ce, asa zisa corectitu- 
dine politică triază si azi subiectele publicate în presa literară, si nu numai. 

“După ce, în desfăsurâtorul dialogului celor două grupări, de mai sus, 
limbile s-au amestecat, discutând despre holocaust versus gulag, unii trecând 
dintr-o tabărâ-n alta, si invers, s-a găsit mai recent un subiect tabu, pentru o 
pactizare cvasi-generală: subiectul Paul Goma si ale sale pagini de Jurnal 
2005 publicate neatent sau chiar neglijent corect politic în paginile revistei 
Viata Românească, în numărul din septembrie 2005. Victima întâmplării, 
poetul Liviu loan Stoiciu, explică — ce coincidentă, tot în revista din orasul 
nasterii lui Norman Manea, ce i s-a întâmplat lui în materie de „antisemi- 
tism”: „Am primit o lectie de bună purtare în septembrie 2005, când a apărut 
pe piată protestul (initiat de Dan Culcer la Paris) împotriva restaurării cen- 
zurii si a transformârii lbertâtii de expresie într-un delict, după ce N. 
Manolescu (abia ales presedinte al USR), condamnabil, a înscenat „Cazul 
Viata Românească — Paul Goma-antisemitism” să poată să parvină ambasa- 
dor la UNESCO...” Nu comentăm! Idiosincraziile, certurile între scriitori, 
sunt la ordinea zilei... 

“Lui Liviu loan Stoiciu i s-a luat mica lui „deputâtie” de redactor-sef 
adjunct al Vietii Românesti, rămânând, cu mari eforturi de întelegere, prin 
solidarizarea unor scriitori de diverse generatii, doar simplu redactor acolo... 

“Afacerea a rămas în continuare tulbure, iar Paul Goma mai departe 
persona non grata la Bucuresti, în gruparea de ieri, a radicalilor holocaust 
versus gulag, căci, între timp aceasta, pupat Piata Edependenti, cu sustinăto- 
rii holocaustului autonom fată de gulag. De fapt ce a fluierat în biserică Paul 
Goma, încât nici „Comisia prezidentială pentru analiza dictaturii comuniste 
din România” nu l-a mai inclus în ea, cum, initial, preconizase presedintele 
Traian Băsescu? Paul Goma s-a făcut „antipatic” imediat după revolutie, la 
împârtirea prăzii, când dizidentilor de carton „ai lui Iliescu” li s-a tot dat câte 
ceva: unuia o revistă, altuia o fundatie culturală, unui al treilea Academia 
Română, „pe viată”, cu un tabel de noi academicieni la purtător... E un dosar 
întreg, plin de tunete si fulgere, din partea unicului disident autentic, de alt- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 262 


fel, împotriva comunismului si-a lui N. Ceausescu, din anii 77 — a se vedea 
cartea lui Paul Goma, Culorile curcubeului 77, publicată încă la Editura 
Humanitas, într-o armonioasă colaborare a dizidentului, căruia i s-a spus la 
un moment dat „un Soljenitân român”, cu combatantul-filosof (sic!) al liche- 
lismului mioritic Gabriel Liiceanu! Pe urmă lucrurile s-au învâlmâăsit, cine 
stie cum, si din nou Goma-Gură Mare a iesit din cărțile celor de acasă...mai 
bine zis din jocurile de culise balcanice de la Bucuresti. Poate si din cauză că 
„Soljenitân român”, ca si Soljenitân-rus de altfel, practică acum un gen de 
nationalism revendicativ si... „furios” recuperatoriu... 

“Vechi complexe reactivate de vechile reflexe, ale regimului de tristă 
amintire, aflat abia în moarte clinică, ce cu greu se resorb, ca dintr-o rană din 
care puroiul s-a scos printr-o incizie abia superficială. Oricând se va găsi loc 
pentru negustori în tempul ideilor nepâtate pe Dâmbovita. Dar Noul lisus nu 
si-a împletit încă biciul din streanguri, să-i alunge din el; mai curând moartea 
naturală va goli templul inocenților de năimitii de ieri si de azi, si de falsul în 
actele publice ale „revolutiei vândute” si-ale unui comunism după comunism, 
chemat chiar acesta să facă analiza si să dea verdictul mortii comunismului, 
prin condamnarea publică a dictaturii sale din România. Căci uite ce aflăm, 
totusi, în ultima clipă: La Viata Românească, revista ce l-a publicat, „irespon- 
sabilă” pe „antisemitul” Goma (căsătorit totusi cu o evreică, ce i-a tinut mai 
ales la greu spatele dizidentei sale dezlănuite din anii 70!), se face curâtenie 
generală. Toată redactia ar trebui înlocuită. Se deschid ferestrele si se dă prin 
cele două încâperi, de la Asociatia Scriitorilor Bucuresti, cu spray-uri dezin- 
fectante. Va veni si un nou redactor sef. Ne-am „obrâăznici” oare prea tare, 
dacă l-am propune în functia respectivă, pe Paul Goma însusi?! Ar fi poate 
timpul să-l repatriem, totusi, pe „sãlbaticul dizident” anticeausist („bohaiul”, 
căruia „dizidentul” anticapitalist de azi, generalul de securitate Plesită, un 
obisnuit al talk-show-urilor televizate, i-a smuls barba, lovindu-l cu duritate 
la pârtile moi!), si să-i dăm, iată, si lui Goma ceva la el în tară. De ce nu i s- 
ar potrivi lui scaunul basarabeanului C. Stere, după 100 de ani de la ctitori- 
rea Vietii Românesti (stiut fiind că nici Stere n-a fost mai comod decât Goma 
la vremea lui!)... Dar asta e doar o părere; Uniunea Scriitorilor si revistele 
„ei sunt mereu ale altora; ca „banii si femeile” poetului maghiar Arany 
Janos: „Atâtea femei frumoase si toate ale altora; / atâtia bani si toti ai 
altora!” (citat din memorie). 

(sa) 

O gură de aer răcoritor în acest cazan în care fierbem - la propriu 

şi la figurat - de mai bine de o săptămână. 


Joi 20 iulie 2006 


Noapte de iad - la Paris. Am moţăit, de bine, de rău până pe la ora 
1 noaptea, când... n-am mai avut aer: de parcă mi-l supsese careva de 
la gură. M-am ridicat din pat: nu, nu mai era aer. 

Şi, dintr-o dată, o bubuitură. Iar lumea s-a reumplut de aer, drept 
care am putut să dorm până pe la 5 - pe ploaie. Şi astăzi ne aşteaptă o 
zi grea, dar mai puţin foarte. Au murit câțiva oameni, francezi, nu toți 
bătrâni, bolnavi - de căldură. 

În Liban: nenorocire. Îmi lipsesc cuvintele. Fiindcă ştiu: niciodată 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 263 


evreii nu vor fi pedepsiţi pentru crimele lor din Imperiul Sovietic, din 
Palestina, din Liban. 


A mai scăzut vipia, dar se vede că sunt istovit - de ea, de viaţă, 
de Liban - aşa că am recăpătat glas voalat de (mare) bolnav de inimă. 
Şi suntem ameninţati că va continua... 


Vineri 21 iulie 2006 


Astă noapte am dormit oleacă: numai 28*C la miezul nopţii. 
Acum, dimineaţa, să vezi şi să nu crezi: 24°C! Da, dar încă nu a 
ieşit soarele... 
Sâmbătă 22 iulie 2006 


Jurnalul meu a devenit, prin forţa lucrurilor, un buletin meteoro- 
logic. Nici nu se poate altfel: nu doar Franţa este caniculâtă, dar şi 
Anglia şi Germania - şi Olanda, oameni buni! Şi ieri au murit oameni 
din pricina asta - cei mai mulţi în Franţa, cei mai numeroşi din Franţa: 
Le S(ans) D(omicile) F(ixe), cloşarzii, ca să înţeleagă chiar şi intelec- 
tualii români, sorbonarzi. În ciuda echipelor de supraveghere şi asis- 
tenţă, aceştia cad pradă... căldurii şi din motivul sfânt că ei, alcoolici 
fiind, nu simt deloc nevoia să bea apă. 

Ce - şi câtă - omenire nefericită! 


Ieri am primit prin e-mail următorul mesaj: 


“Stimate Domnule Paul Goma, 

“Sunt un roman din Italia, artist plastic.Primesc de mai mult timp o 
revista electronica prin internet, ANALIZE SI FAPTE. In numarul de sapta- 
mana trecuta exista si un articol despre Dvs. (cam pe la mijlocul publicatiei) 
care am crezut ca va intereseaza. De aceea vi-l trimit. Cu stima, [...] 


Iată articolul - numai că artistul plastic din Italia nu divulgă cine 
este autorul (să fie Octavian Mihăiescu, el semnînd şi alte texte?) şi 
nici dacă ceea ce mi-a trimis este întreg sau... “truncated”... 


“POLEMOS 

“V. Tismaneanu catre Paul Goma: "Nu trebuie sa scrieti, ati scris ce 
trebuia scris" 

“Cum a inteles si tradus, pentru noi, Paul Goma sfatul presedintelui 
comisiei de condamnare urgenta a comunismului: "Este pentru prima data 
cind V.Tismaneanu imi traseaza sarcini: Eu nu va trebui sa (mai) scriu, pen- 
tru ca... am scris ceea ce trebuia scris... In limba romana se traduce: D-ta, 
Goma, stai pe scaun, la prezidiu, insa nu iei cuvantul; l-ai tot luat, ai tot spus 
ceea ce ai avut de spus " 

“TISMANEANU ANTI - GOMA 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 264 


“Basescu Traian are inteligenta si comportamentul unui navigator: de 
pe o punte pe alta !! In ultimul moment paraseste puntea care se scufunda si 
trece pe alta; de salvare. Asa a facut si de data aceasta cu numita comisie de 
condamnare de urgenta a comunismului, a gasit de urgenta, la cerere, puntea, 
aparent, de salvare !! 

“Flotantul de la Cotroceni dixit: "Voi declara Raportul Comisiei act ofi- 
cial al statului roman, document oficial (repetitia mama "intelepciunii", unde 
nu-i imaginatie si varietate ) in care seful statului (asa-i sta bine Romaniei, sa 
aiba sefi) va asuma responsabilitatea condamnarii unei epoci ( e vorba de 
fosta epoca de aur) din istoria statului roman. Hura ! Traiasca !! Si apoi s-a 
spalat pe miini, numindu-l presedinte de comisie (la cerere,indicatie, nu pot 
sa-mi dau seama cum) pe Vladimir Tismaneanu, fiul politrucului comunist 
Leon Tismeneski ce a fost, spre sfirsit, seful catedrei de marxism-stalinist al 
Universitatii din Bucuresti. 

“Vladimir Tismaneanu a venit de peste Occean, cu avionul 
(fiindca tancurile nu merg pe apa) cu o morga de mare profesor universitar 
american si s-a declarat de istoricul "number one" al comunismului romanesc 
inconjurindu-se la repezeala de o comisie pemasura sa, de la GDS-22-Soros 
plus, de forma, niste adevaratianticomunisti de-o viata, dar octogenari cople- 
siti de probleme desanatate si a declarat ca in 6 (sase) luni va da gata rapor- 
tul de 
urgenta de 100 (o suta de pagini + anexe) Hura !! Traiasca !! 

“Un "munte de comisie” va da nastere la un soricel cu malformatii, dar 
portocaliu pe care Basescu Traian il va numi act oficial, dupa ce fiecarui 
membru de comisie i-a revenit sa scrie 2 - 3 pagini in saseluni !! Va dati 
seama ce efort intelectual titanic au depus si inca gratuit (unii)? Va dati 
seama ce spectacol de circ vi se ofera ? Nu gratuit; ei, Basescu - Tariceanu, 
va fac circul de peste un an in timp ce romanii le dau piinea !! Realizati ca 
sunteti pusi in fata celei mai mari feste prezidentiale de pina acum: comunis- 
tu pusi sa con-damne comunismul !! Va dati seama ca numindu-l presedinte 
de comisie pe Vladimir Tismaneanu, fost lector al Comisiei de Propaganda a 
Comitetului Municipal Bucuresti al PCR (Partidul Comunist Roman ) si al 
Comitetului Central al UTC, fiul politrucului comunist Leon Tismeniski iar 
mama luptatoare in Razboiul Civil din Spania in brigaziile rosii (comuniste) 
totul este numai o farsa, o bataie de joc si un afront adus poporului roman. 
Va dati seama, realizati, dar majoritatea ramineti neutri, fiindca e mai sana- 
tos !! Daca pentru unii, cazuti din luna, condamnarea comunismului in 
Romania are nevoie de o comisie, si daca, pardon, cazuti din luna in cap pe 
pamint, de fapt NU doresc sa condamne ceea ce ar trebui condamnat, numi- 
rea lui Vladimir Tismaneanu asigura succesul, cu o conditie: sa-i inchida, 
inca o data, a citea oara, gura lui Paul Goma !! Si acest lucru l-a realizat 
"renumitul politolog si istoric american" originar din Romania. 

“Intii l-a invitat sa faca parte din comisia pe care o prezideaza. Spre sur- 
prinderea multora, Paul Goma a acceptat. O noapte intreaga Vladimir a lui 
Tismeneski a visat un gigantic cal troian care trecea peste autoritatea sa. 
Insomnia cosmarului nu a fost fara rezultat, i-a dat un email lui Paul Goma, 
in care ii scria cit l-a emotionat si bucurat acceptarea invitatiei sale. Ca este 
bine-venit si nu trebuie sa spuna nimic, sa faca nimic, sau sa scrie. Doar figu- 
ratie. Si fotografii istorice cu el, cu Basescu, cu Manolescu, cu H.R 
Patapievici. Nu este o noutate pentru nimeni personalitatea nemanevrabila a 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 265 


lui Paul Goma, asa ca raspunsul lui a fost, vorba scriitorului Cornel Cotutiu, 
o secure cu rotile !! In fata argumentelor, tovarasul presedinte Vladimir 
Tismaneanu a schimbat emotiile si bucuria initiala cu profunda consternare 
gasind un pretext in scrisele lui Paul Goma si i-a retras invitatia !! Asa l-a 
imputernicit Basescu Traian sau cine stie cine: cu putere absoluta, specifica 
dictaturii comuniste: cine nu asculta de presedinti sunt dusmanii poporului. 
Pretextul prezentat pentru cei ce casca gura la comisia Tismaneanu este aten- 
tatul lui Paul Goma la proprietatea intelectuala a lui Vladimir Tismaneanu 
ceea ce contravine standardelor academice din Maryland si-i lezeaza demni- 
tatea umana ! In paranteza, desi nu-i important, dar hilar din partea unui pro- 
fesor de stiinte politice american, sa precizeze ce fel de demnitate are, de 
parca ar exista si demnitate bovina sau porcina, doar important si trebuie reti- 
nut cu atentie, aducerea in discutie a proprietatii intelectuale si creierea unui 
precedent, intentionat, in comisia Tismaneanu !! 

Tot ce trece printr-un intelect este proprietate intelectuala !! Pe vremu- 
ri, lectorul cu propaganda comunista, tovarasul Vladimir Tismaneanu nu 
avea proprietate intelectuala personala, dar o trimbita, din greu si prelung, pe 
cea a lui Marx si Lenin, a Odiosului si Sinistrei !! Acum, de cind a ajuns 
"number one" in politologia damboviteana post decembrista, nu permite 
nimanui sa se atinga de noua sa proprietatea intelectuala anticomunista !! 
Cum Paul Goma a produs infractiunea, pentru inceput, a zburat afara din 
comisie si daca vrea, il da si-n judecata, fiindca datul in judecata pentru orice 
este o practica academica americana, dupa care, mai nou, se dau in vint si 
bucurestenii. In situatia unui proces se ajunge intr-o ipostaza interesanta: 
materialiceste Paul Goma este sarac, dar din punct de vedere al proprietatii 
intelectuale este un mare latifundiar, poate cel mai mare dintre scriitorii 
romani in viata. Numai ca nici-o instanta din lumea civilizata nu poate sa-i ia 
proprietatea intelectuala a lui Paul Goma si sa i-o dea despagubire tovarasu- 
lui presedinte Vladimir Tismaneanu. Nu poate sa-i ia nici personalitatea isto- 
rica, nici caracterul demn si curajos in fata comunismului, nici dreptul de a 
exprima adevarul ! Nici reeducare tip Pitesti nu merge la Paul Goma, fiind- 
ca-i imun. DA, poate sa-l zboare afara din comisia lui sau altii sa-i topeasca 
cartile sau sa nu-l publice, dar astea sunt practici naziste sau comuniste, 
condamnate de omenire, de istorie! Comisia Tismaneanu nu intra nici la 
omenire nici la istorie. Ea este doar inca un rebut al presedintelui Basescu 
Traian, prin care s-a mai facut, inca odata, de ris ... 

“Cit priveste precedentul cu proprietatea intelectuala, tovarasul 
presedinte Vladimir Tismaneanu poate sa-l foloseasca la discretie, pentru 
obstructia deschiderii unor documente semnificative ale teroarei comuniste 
in Romania, motivind ca sunt proprietati intelectuale ale Anei Pauker, 
Alexandru Draghici, Leon Tismeneski, s.a.m.d. Desigur, analizind si comen- 
tind liber condamnarea comunismului ca act istoric nu ne limitam numai la 
politruci tanchisti si fiii lor, dar cu ei trebuie inceput; pentru ca ei au inceput”. 
“=== message truncated ===” 

În Liban tragedia continuă. Israelul a primit bilet de voie de la 
americani de a... continua cum a început (din 13 iulie?), iar Olmert s- 
a grăbit să spună că “recuperarea celor doi ostateci” va mai dura “câte- 
va săptămâni”. De ce “câteva”? Din 13 iulie abia a trecut o săptămână 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 266 


şi două zile, iar Libanul a şi devenit o ruină. 

La Washington Condoleezza, rânjind, explică: nu este bine să 
cerem acum încetarea focului între beligeranţi (sic), fiindcă peste un 
an, peste doi, situaţia se va repeta. Deci să mai aşteptam până se coace 
situaţia (aşa ceva). 


Duminică 23 iulie 2006 


Proteste de stradă - începînd cu Israelul (la Tel Aviv circa 1.000 
participanţi, care riscă mult mai mult decât în oricare ţară “democrată” 
a lumii), împotriva războiului din Liban. Privindu-i pe participanţi (la 
protest) îmi vine în minte, nesmintit, patria mea dragă, România. Cu o 
nuanţare: în Israel chiar există - atâţia câţi există - oameni care să nu 
fie de acord cu “linia generală "guvernamentală, pe când pe meleaguri- 
le-mioritice... Românaşii noştri, şi mai turmoşi (turmici? turmatici?) 
decât evreii! 

Proteste vehemente în Spania, în Germania, în Anglia, în 
Danemarca, în Suedia - în Franţa cele mai... moderate. 


“Aviația aeriană israeliană a bombardat... Saida” - aşa începe 
una din ştirile care defilează pe site-ul Ziua. Nu ştiu dacă este 
concepţia-despre-limbă-şi-viaţă doar a ziarului sau a unei agenţii cen- 
trale de ştiri. Oricum “aviația aeriană” poate proveni dinspre caniculă 
: te bate soarele drept în creieri (nu creiere?, ba chiar: crieri!) şi gata 
fandacsia! Din păcate nu bombardează (în Liban) doar aviaţia-aeriană, 
ci şi aviaţia-marină; chiar şi aviaţia-terestră, altfel spus antileria, vorba 
alfabetizaţilor vorbişti, curajoşii pseudonimişti de pe forumul Ziua. 

“Aviația aeriană” după toate semnele este un calc după ivrit-ul 
gândit-vorbit de tovarăşul nostru drag Olmert şi ai săi. 

Altfel nu ar fi anunţat: “Israelul lestel în favoarea unei forțe 
internaţionale în sudul Libanului” 

Cum aşa? Acum câteva ceasuri respingea cu indignare o aseme- 
nea propunere (făcută în urmă cu mai bine de o săptămână de Franţa, 
cea ultrasemită) - Israelul fiind susţinut de America cea obiectivă, 
neutră şi pacifică, prin Rânjeetta Rice, aia care l-a pupat cu caninii de 
castor pre Ungureanu - posesorul de ochilari, deci deţinător de diplomă 
de absolvent de liceu. Ce se va fi petrecut între timp? Să se sperie oare 
evreii de propunerea sirienilor de a se angaja în convorbiri de găsirea 
a unei soluţii de pace? Sau au aflat de la ministrul de externe al 
Germaniei că de data aceasta distrugerile pricinuite de “aviația 
aeriană” israeliană în Liban nu vor mai fi plătite de Turcul- 
Contemporan, Vaca Nemţească? Nu cred. Atunci? Mister. 


Luni 24 iulie 2006 


În sfârşit, Bush este de acord cu... încetarea ostilităţilor! 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 267 


Dar care este motivul “acordului”? Petrolul! O delegaţie saudită 
(nu am înţeles ce “grad” au componenții în tribul găzarilor, dar este 
ministru de externe) l-a vizitat pe Georgică-Minte-Mică şi... Cu ce îl 
vor fi momit-ameninţat? Ei, cu ce: cu petrolul! De aceea Condoleezza 
se va afla azi în Israel. Ca să... înceapă ei, americanii convorbirile de 
pace! Ca şi cum până azi-dimineaţă nu aceiaşi americani fuseseră pros- 
teşte, criminal împotrivă, că, dragă-doamne, Israelul are dreptul să se 
apere... 


Tot azi s-a aflat cu ce fel de arme “se apără” Israelul în Liban, 
împotriva civililor : 

- cu arme cu fosfor - interzise; 

- cu arme... (altfel decât cu fosfor, dar care provoacă răni groaz- 
nice, necesitînd amputarea - li se spune: “cu implozie”); 

- cu mine antipersonal. 

lată pentru că de ce, de fiecare dată când organismele 
internaţionale încercau să impună vreo lege interzicînd, de pildă, fabri- 
carea minelor antipersonal, alături de URSS (cum să-i spun, altfel?), de 
China se aflau la loc de cinste Israelul şi USA. 


“În familie noastră...” - acest început de rând, de frază, de idee m- 
a colonizat astă-noapte, în somnul ceva mai puţin neodihnitor decât în 
alte nopţi (când nu puteam dormi de căldură). 

Aşadar, “în familia noastră..., ca să reiau o idee deloc veche, 
deloc originală, răs-dezbătută (în jurnalul meu personal şi intim - ins- 
talat pe internet), chestiunea evreiască, a evreităţii, a fost mereu pre- 
zentă; trei subiecţi vorbitori, trei nuanţe în atitudinea faţă de Poporul 
Ales - din care Ana face parte, de drept; din care Filip face parte - ca 
fiu al mamei sale; din care fac parte şi eu, ca... tată de copil evreu, nu? 

Faţă cu evenimentele create de sionism, de israelism: agresiuni, 
injustiţie, provocări de suferinţe, acuzaţii aiurea, imbecile (“antisemi- 
tism”, “intenţie de a-i trimite la Auschwitz”), cea mai suferitoare este 
Ana. Reacţia ei este cu-lacrimi, cu-proteste (în general, de tipul 
Popescu: «Cum este posibil, dom-nule, aşa ceva...?5), în final cu 
acceptarea, asumarea păcatului comun, al tribului, sub forma: «Sunt ai 
mei, lua-i-ar dracu” de cretini, de ticăloşi!». 

Sar la mine: cu aceleaşi “argumente”, cu aceleaşi blesteme- 
înjurături mi-i asum şi eu pe ai mei, pe tracodacii tricolorezi. 

Filip însă încă nu a ajuns la “înţelepciunea” lui tată-său, să-i jude- 
ce pe evrei cu “dar-însă-totuşi”; “ei, care ne-au dat Cartea” şi alte 
moderaţionisme care nu moderă” nimic, doar cer un răgaz de gândire 
(sic). El îi judecă pe ai noştri (acum de evrei vorbesc, doar ai noştri 
sunt, lua-i-ar dracu, vorba nevesti-mi) cu-fără-nuanţă, cu alb-sau-negru 
şi degeaba îi amintesc: Cele Zece Porunci sunt valabile numai pentru 
ei, între ei, nu şi pentru goi; evreii îi consideră pe goi ne-oameni; 
balanţa după care cântărim noi lumea şi omul ne vine de la Cristos, iar 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 268 


creştinismul (în realitate o creaţie a lui Saul/Paul) este, nu doar o sectă 
a mozaismului, ci o gândire contra...- dovadă: persecuțiile împotriva 
păstrătorilor tradiţiei “mamei” .. 

“În familia noastră...” - ca să închei, provizoriu, acest capitol... 


Deşi a ţinut să-i fie secretă sosirea la Beirut, Condoleezza a fost 
întâmpinată de câteva pancarte improvizate scrise în grabă pe bucăţi de 
carton de la ambalaje: 

“Ti-au trebuit 12 zile ca să afli ce se întâmplă aici?” 

Vorba românului-american: 

«ŞI dacă nu afla nici după 120 zile?» 


Marţi 25 iulie 2006 


O altă zi fioroasă; meteorolgii ne consolează: nu azi - când la 
Paris termometrul va urca până la 36 grade, ci mâine, când va urca 
peste-peste... 

M-a îngreţoşat până la vomă politica-de-pace a Americii: nici o 
tresărire a ceea ce se numeşte - desuet, desigur: umanism. A promis 30 
milioane de dolari ajutor “umanitar” şi cu asta, basta, îşi vede de pla- 
netarismu-i căcăcios. Ai zice că americanii au coborit cu hârzobul 
dintr-un cer... de ghiaţă pe pământul nostru, că nici măcar nu au auzit 
că lumea este alcătuită din oameni, nu din mânuitori-de-tehnică. Ei nu 
au nici o legătură de sânge, de suflet cu Europa din care au venit (unii: 
de care au fugit), şi care ar fi putut să le dea oarecari porniri... umâni- 
ce. Bine-bine, ştiam de multă vreme că ruşii sunt campioni în materie 
de nepăsare faţă de om. Ei bine, americanii, ca ruşi cu mai multe stele 
pe drapel, în ciuda “religiozităţii” atât de manifeste, atât de zgomotoa- 
se, nu ştiu ce-i aceea mila faţă de semeni, cu un termen slav, ortodox, 
la charité cu unul francez, catolic; americanii, ca nişte căzuţi din lună 
(în sensul rău, depreciativ al cuvântului) sunt şi mai nepăsători, nu doar 
faţă de suferinţele ne-americanilor, dar chiar ale propriilor cetăţeni. 
Cum s-au purtat ei cu băştinaşii din triburile “indiene”?; dar cu mexi- 
canii cărora le-au furat mai bine de jumătate din ţară - tot sudul USA 
de azi de la Atlantic la Pacific şi tot vestul cu California cea binecu- 
vântată?; cum s-au purtat ei în războaiele duse de capul lor în secolul 
trecut - în Vietnam, în Cambodgia, în Laos?; dar în Afganistan, de au 
ajuns bieţii localnici să regrete ocupaţia sovietică?, ce au făcut ei în 
Irak (de-au ajuns irakienii să-l regrete pe Saddam!) - şi ce vor face, în 
continuare, dacă vor continua să alerge după... petrol, singura lor 
valoare morală? 

Îngrijorător este faptul că americanii-americani se arată a fi din ce 
în ce mai asemănători evreilor-evrei, mai cu seamă celor numiţi de o 
jumătate de secol: israelieni. Aceeaşi nepăsare, faţă de celălalt, aceeaşi 
desconsiderare devenită rasism, cruzime, lipsă de morală. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 269 


N-am comentat campania “voci curate”, iniţiată de... Ziua! 
Victor Roncea face pe purtătorul de drapel al acestei “spălări” morali- 
zatoare (numită stângaci, plagiat după italieni în lupta lor împotriva 
Mafiei şi impropriu, fiindcă categoria socioprofesională căreia se adre- 
sează se foloseşte de condei, nu de voce), dar o face ca tot ce se face la 
noi din intenţii-bune-superficiale: prost. Şi, mai grav: uitînd oportun că 
el însuşi (V. Roncea) lucrează la un periodic obedient, controlat tot 
timpul de Ambasada Israelului, condus de un notoriu turnător care îşi 
imaginează că dacă el a avut “curajul” de a recunoaşte (într-un moment 
de pericol de deconspirare) - gata, este, nu doar iertat de păcate, dar 
acestea (păcatele), i-au fost şterse, nu mai există nici în amintiri - 
nemailipsind decât decorarea pentru merite deosebite în recunoaşterea 
că fusese informator al Securităţii! Apoi acelaşi Victor Roncea mi-a 
rămas dator cu câteva răspunsuri la scrisori, nu intime, ci de principii 
- gazetăreşti - care vizau ceea ce se numeşte curent: dreptul-la-replică. 
Omul mi se păruse onest - dar neputincios. Ridica din umeri, emailat, 
la întrebările mele: de ce nu-mi publică SRS drepturile la răspuns - 
date lui Silviu Lupescu, lui Teşu Solomovici, lui însuşi, lui George 
Damian (altă cruntă desiluzie: eu îl credeam gazetar, când colo e un 
oarecare găinar care nici nu a auzit de Codul Manierelor Corecte - faţă 
de adevăr, faţă de alţi producători de texte; necum să-l respecte). 

Revenind la “Vocile curate”... Încă o dată: bune intenţii, dar 
nerezemate pe cunoştinţe elementare despre... subiect, riscă să prefacă 
şi campania asta într-o hărmălaie mahalagească, unde toţi purtătorii de 
pix se cred purtători de cuvânt («Doar suntem în democraţie - nu?»). 
În această chestiune - incapactatea lui V. R. de a găsi capătul bun al 
firului din ghem - este şi ceva orgoliu: mai an, îmi spunea că el mă 
preţuieşte, fiindcă m-a citit - ceea ce la unul ca mine, nepublicat, 
rămâne o performanţă - şi pomenea volumul de Serisuri de la Nemira, 
Jurnalele I-II-III şi Jurnalele 1999-2003 publicate la Criterion... Va 
fi citit, dar...nu a reţinut mare lucru. Sau aproape-nimic. Nici măcar 
din Cod Bărbosul anexa Culorii Curcubeului de la Polirom - mai 
ales de acolo ar fi avut ocazia să se “documenteze” asupra 
Fenomenului Turnătorului la Român. 


Joi 27 iulie 2006 


Ieri nu am notat nimic, deşi am avut ce, vai, mai ales despre 
Liban. Dar căldura, căldura înnebunitoare m-a ars - nu: m-a fiert. 

Am zăcut, agonizînd, până către zece seara, când a venit - din cer, 
de unde alt’? - liberarea. A tunat, a fulgerat, a plouat - ne-a răcorat. lar 
eu pe Domnul am lăudat, că încă n-am murat - s-a înţeles, am vrut să 
continuu rima şi a ieşit ce a ieşit (dovadă că efectele caniculei, e-he-he, 
or să dureze, cauzatoare pe la partea creierală - iată o aluzie la Marta 
Petreu!). Să vedem cât va ţine pauza. Dacă ar ţine până în decenalul 
viitor, ce bine-ar fi! 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 270 


Mi-a revenit cheful să scriu - nu doar în jurnal. Da, chef am, dar 
putinţă... 


Vineri 28 iulie 2006 


Uitînd experienţa caniculei precedente, mi-am imaginat că de 
cum vine răcoarea, cum pot scrie din nou... Vai, nu: va trebui să treacă 
cel puţin o săptămână de răcoare, ca să ajung în stare de a putea 
consemna crima permanentă a israelienilor în Liban, în Gaza, crima 
permanentă a americanilor peste tot şi laşitatea europenilor în faţa 
acestor doi mari făcători de război, tradusă prin abandonarea uneri ţări, 
a unei culturi, a unui principiu. Oarecare opoziţie a opus Franţa, prin, 
cine ar fi crezut: Douste-Blazy!, dar firicelul de voce a lui a rămas ne- 
auzit în hărmălaia “diplomaților”, nu de carieră, ci prin structură, de 
gen baba Prodi, lingător de ghete, de-ai zice că s-a născut pe malul 
Dâmboviţei. 

lar în pauze să mă ocup şi de sufletul meu cel nepublicat. 

Deocamdată mă înfurii - pe loc, pe loc, fiindcă nu am unde mă 
desfăşura - pe bâlciul, nu al deşertăciunilor, ci al mahalalei mentale 
care a cuprins întreaga românime - inclusiv “diaspora”, cum se alintă 
cei plecaţi - pe chestia cu... “voci curate”. 

Şi, de parcă n-ar fi destul noroi pe meleagurile deşteaptă-te-româ- 
ne!, iată-l şi pe bălegosul Pacepa (acest suprasecurist care “şi-a recu- 
perat colecţia de tablouri” - care tablouri, tovarăşi?, moştenite de unde, 
de la cine?), explicînd el, “patriotul”, cum stăm cu Băsescu, patriotul 
celălalt, cum stăm cu patriotul-român Bush - de mirare că l-a omis pe 
patriotul ultra-român Nicholas Taubman, cel care a contribuit hotărîtor 
la falsificarea istoriei României prin impunerea (în prezenţa lui 
Anastasiu - ăsta fiind ministrul Armatei, frate geamăn cu puradelul 
Ungureanu de la Externe!) a unui monument al ostaşilor americani 
căzuţi - şi ăştia! - pentru liberarea României de nemți! 

Dar muuulţi ne-au liberat pre noi - de aceea am rămas cum ne 
vedeţi: neliberi şi-n în curu-gol. 

Of, Doamne! Cum de îngădui atâta prostie româno-americană pe 
cap de român, şi aşa necăjit, oropsit, bătut de toate vânturile, în plus 
analfabet, săracul? 

Îngăduitor cu mine, îmi mai dau o zi de recuperare. 


Sâmbătă 29 iulie 2006 


Această neruşinată Condolezza Ziipenume s-a dus în Asia de 
Sud-Est - unde a fost huiduită cu tot cu Bush-ul ei - ca să... cânte la 
pian: ca o scândură. N-ar fi fost rău dacă cineva ar fi înregistrat “inter- 
pretarea” artistei, ca să se vadă (audă) că individa este din piatră-seacă, 
din lemn-uscat, nu are sensibilitate nici cât un păduche. În schimb (sic) 
rânjeşte, mai ales când nu trebuie. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 271 


A murit marele Rabin Şafran. Dumnezeu să-l odihnească. A spus, 
scris şi el multe răutăţi, minciuni despre români, însă cu sensul 
dreptății- ne-etnice. Gurile rele ziceau că Şafran nici nu era evreu... Ba 
era - dar nu ca javrele contemporane, puii de bolşevici sionişti: 
Oişteanu, Shafir, R. Ioanid, A. Florian, Max Katz, A. Cornea - să-l pun 
şi pe Tismăneanu aici? Îl pun, în ciuda răcnetelor indignate ale inter- 
esaţilor Manolescu, Mihăieş, Liiceanu şi alţi argaţi ai sioniştilor - pen- 
tru o buca’ dă pâine. 


Ieri am primit Jurnalul Literar. N. Florescu îmi publică cele două 
epistole către Băsescu, promite reproducerea Scrisorii către 
Tismăneanu. Este şi textul semnat de Flori Stănescu despre cartea 
Marianei Sipoş, apoi un articol al Elvirei Iliescu despre Grigurcu. 

Aşa, deci: Jurnalul Literar a rămas singurul periodic literar care 
mă mai publică. Cum are un tiraj submodest, cum este mereu taxat de 
“legionaroidism” (Laszlo, I.B. Lefter, Antonesei), sper să fie lăsat să 
mai existe... - deşi este mereu pârît - sus-de-tot - de către Împăratul 
Academiei, Eugen Simion Întâiul - şi Ultimul. 


Duminică 30 iulie 2006 


Nu, nici astăzi nu mă simt în stare să lucrez. Poate de săptămâna 
viitoare (care începe mâine). 


În Liban crime peste crime - din partea israelienilor. Şi minciuni 
peste minciuni - tot din partea israelienilor. 

Masacru la Quana: israelienii somaseră populaţia-paşnică să 
părăsească localitatea, însă paşnica-populaţie nu a putut părăsi locali- 
tatea: pe de o parte drumurile erau demult impracticabile, fiind bom- 
bardate fără întrerupere de peste o săptămână, pe de alta în acea zi 
duraseră două ore încheiate, ba artileriei terestre şi aviaţiei 1 s-a 
adăugat artileria marină. Astfel, în doar una din pivnițele uneia din 
casele unde se ascunseseră bieţii oameni au fost găsite azi dimineaţă 
mormane de cadavre de femei şi copii, deocamdată, neputînd fi 
înlăturate dărâmăturile celorlalte case, nici măcar a celei despre care 
este vorba. 

Faţă cu această - a câta? barbarie - Condoleezza, care avea de 
gând să viziteze azi Beirutul a fost poftită să rămână în Israel, la 
adăpost (drept care ea a şi tulit-o la Washington, ca să cică “lucreze” 
ea la un proiect de... încetare a focului). 

Manifestaţii violente împotriva Israelului în toată lumea - şi în 
Australia - iar la Beirut sediile ONU şi UE au fost atacate. 

Acum vreun deceniu, tot la Quana, şi tot un bombardament 
imbecil, de tip americano-rusesc, din acela cu-nepăsare (atunci - acum 
îi zic: american, fiindcă evreii îl fac cu-ură) şi care a pricinuit peste o 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 272 


sută de victime civile, “ţinta” fiind un post ONU - a oprit agresiunea 
israeliană şi l-a făcut pe Shimon Perez să piardă alegerile... 

A re-apărut legendarul purtător de cuvânt israelian Pazner, 
tovarăş sovietic avtientik, despre care am mai scris, în momentul 
invadării Irakului. Cu nădragii în vine şi bâţâind şi mai diagonalic din 
cap, a vărsat la picioarele gazetarilor găleata cu minciuni sioniste şi a 
şters-o. Printre ele, iat-o pe cea mai gogonată: Israelul nu admite, 
mă-nţelegi, încetarea focului, nici coridoare umanitare, fiindcă de 
acestea vor profita hezbolahii ca să se întărească, aprovizioneze, 
atace... Fireşte, în capul cubic al tovarăşului Pazner de sinistră amin- 
tire nu era loc măcar preţ de o secundă pentru întrebarea: Dar civilii?; 
dar femeile, dar copiii? În mintea lui de bolşevic sionist nu încăpea 
decât un singur duşman: hezbolahul, manipulat de Siria, înarmat de 
Iran... Dar oare Israelul de cine va fi fost înarmat de la începuturile 
sale, că doar nu de..., zi-i pe nume, că ea este ruşinoasă: România? 
Nici măcar de Rusia, maica lui de suflet. Ci de boii de americani. 


Un prieten îmi transmite câteva texte dealtfel publicate în presa 
din ţară (Adevărul literar şi artistic de săptămâna trecută). Nu voi 
zăbovi la “comentarea” lor - debilă, analfabetă, ca să-i zic de-a drep- 
tul: treabă românească - ci voi reproduce câteva fragmente din “contri- 
buţia” colegilor mei (de condei) Marele Buzura şi şi Mai Marele 
Breban: 

[sublinierile îmi aparţin] 


“Din arhivele CNSAS 
Contactarea în mediul literar (1) 
Carmen Chivu, Raluca Vasilescu 

“(...) Toate aceste cazuri sunt extrase din dosare de urmărire informa- 
tivă, adică persoanele respective au fost urmărite de Securitate o perioadă 
mare de timp, dovadă volumele numeroase care alcătuiesc aceste dosare. 

“D.U.I. - dosar de urmărire informativă - "OŞANU" (...) 

“Raport informativ, 20.04.1983, col. Merce Ilie (subl. m. P.G.) 

"La întâlnirea pe care am avut-o cu numitul A.B. acesta mi-a relatat 
următoarele: 

“A venit în Bucureşti pentru a participa la şedinţa plenară a Consiliului 
de conducere a Uniunii Scriitorilor. N-a avut posibilitatea să se întâlnească 
decât întâmplător cu câţiva scriitori ca D.C. şi E.S. (...) Se pare, spunea el, 
că nu se cunoaşte bine psihologia scriitorilor, a oamenilor de litere în gene- 
ral, care trebuie lăsaţi în mediul lor pentru că acolo sunt obişnuiţi, acolo îşi 
spun părerile, acolo îşi consumă gloanţele şi trebuie lăsaţi să şi le consume 
pentru că apoi, dacă se procedează cu tact şi înţelegere, cu inteligenţă, ei îşi 
văd mai departe de-ale scrisului şi nu sunt periculoşi, mai bine zis nu devin 
periculoşi. (...)Mai multă atenţie ar trebui, spunea A.B., liderilor de opinie, 
scriitorilor consacraţi, cu platformă, recunoscuţi ca atare, cu prestigiu şi 
influenţă care periodic ar trebui chemaţi, consultaţi cu privire la modul de 
rezolvare a problemelor lor şi chiar pe un plan mai larg, de către factori de 
conducere de partid şi de stat, să vadă că nu sunt neglijaţi. După părerea lui 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 273 


s-ar câştiga enorm şi nu e deloc mare lucru. /.../ 

“Revenind la şedinţa de la Uniunea Scriitorilor la care urma să partici- 
pe, a spus că a venit hotărât să ia cuvântul de această dată. Un cuvânt trăznet, 
cum îl caracteriza el, fulminant. /.../ 

“I-am recomandat, totuşi, să mai analizeze dacă e oportun sau nu să ia 
parte la discuţii,(...) i-aş recomanda să se abţină dacă nu-şi poate impune un 
autocontrol (...). /.../ 

“În final, vizibil satisfăcut, mi-a spus că a ţinut cont de sugestia de a nu 
lua cuvântul la şedinţă urmând ca să facă acest lucru cu alt prilej (...) 

“Nota Serviciului. - A.B. este lucrat prin DUI (n.n. - dosar de urmărire 
informativă) de Sec. jud. CLUJ, fiind luat în control de către noi. Este în 
contactul nostru pentru temperare, influențare şi, treptat, atragere la colabo- 
Am făcut demersuri la C.C.E.S. pentru a se găsi o posibilitate de transferare 
a lui A.B. la Bucureşti, lucru la care ţine foarte mult şi de care ar putea depin- 
de în mare măsură atitudinea lui în continuare, inclusiv în raporturile cu noi." 


“Raport informativ, 25.11.1982, col. Merce Ilie: (subl. m. P.G.) 

"La data de 25.11.1982 am avut o întâlnire cu scriitorul A.B. din Cluj, 
venit la Bucureşti pentru a realiza un montaj la Televiziune /.../. 

“(...)S-a întrebat şi el de ce unii dialoghează cu cei de la Europa Liberă, 
de ce bat la uşa lor, dar n-a aprofundat această problemă şi n-a găsit un 
răspuns. El este de bună credinţă şi nu poate crede că o mare valoare, un mare 
talent poate să fie duşman al ţării, al societăţii. În ceea ce-l priveşte, dacă ar 
fi să opteze şi azi, cu ochii închişi ar opta tot pentru socialism, pentru că nu 
există o altă orânduire mai bună. (...) 

“Nota Serviciului. /.../ Este în controlul nostru pentru influențare şi 
exploatare informativă. Prin conducerea C.C.E.S. vom căuta să-l sprijinim în 
realizarea dorinţei sale de a se stabili în Bucureşti, scontând că astfel reuşim 
să-l atragem de partea noastră şi, treptat, să-l folosim în realizarea unor sar- 
cini de securitate. (subl. mea, P.G.) 


“Notă, 16.12.1982, col. Merce Ilie: (subl. m. P.G.) 

"Cu prilejul întâlnirii pe care am avut-o cu A.B., acesta, mi-a relatat 
următoarele: Este obsedat de ideea de a pleca din Cluj, unde se consideră 
neglijat complet de autorităţi, care apelează la el doar când acolo vin străini 
şi diplomaţi (...)N-a fost sprijinit în obţinerea unei locuinţe corespunzătoare, 
deşi a solicitat de mai multe ori acest lucru. Nu are un serviciu pe măsura lui 


TER REE 


La data de 24.11.1984 este întocmit Raportul de închidere a dosarului 
"considerând că obiectivele pentru care a fost lucrat au fost rezolvate". Cu 
toate acestea, se propune "menţinerea sa în contact în vederea consolidării 
influenţei pozitive asupra sa şi prin el şi asupra altor legături ale sale cu mani- 
festări ostile." 


“Raport informativ, col. Merce Ilie, 11.01.1985: 

"În ziua de 07.01.1985 am avut un nou contact cu scriitorul A.B., venit 
în Bucureşti (...) Referitor la regizorul L.P. care în ultimii ani şi-a făcut o 
mare popularitate în străinătate, a menţionat că este mâhnit deoarece nu este 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 274 


valorificat în ţară (...) În virtutea relaţiilor pe care le are cu L.P. i-am suge- 
rat lui A.B. să-l determine să realizeze filme cerute pe comandă socială şi să 
mai renunţe la orgoliul şi viziunea sa prea personală (...) A.B. este în contact 
pentru influențare pozitivă 


“D.U.I. "BALTAG" 

“În cazul următor, interesul era mult mai mare, deoarece "B." pleca 
deseori în străinătate, unde se întâlnea frecvent cu scriitori plecaţi, fie legal, 
fie ilegal din ţară. Astfel, dacă rămânea în contactul Securităţii, putea oferi 
informaţii despre poziţia celor din străinătate, dar la fel de bine o putea chiar 
şi influenţa. De această dată, scriitorul este convins că prin aceste discuţii, 
de fapt este vorba de o influențare pozitivă, aduce un serviciu culturii. Mai 
mult, îşi ia munca în serios, până la a sugera ofițerului că ar trebui să soli- 
cite înregistrarea unui interviu care avusese loc la postul de radio "Europa 
Liberă”, pentru a lua măsurile care "se cuvin”. Câteva concluzii reies de 
aici: scriitorul nu se ferea să recunoască faptul că asculta posturi de radio 
interzise, ceea ce înseamnă că se bucura de un statut privilegiat; cunoştea 
destul de bine metodele Securităţii şi nu în ultimul rând ştia că poate să pro- 
fite de pe urma acestor contactări. (subl. mea, P.G.) 


“Cu prilejul contactării lui B.N. (13.10.1982), cpt. Florea Lucian 
menţionează: 

"Având în vedere poziția pe care s-a situat, apreciem utilă continuarea 
contactelor cu cel în cauză în scopul realizării unor sarcini de dezinformare 
pe linia discreditării unor elemente ostile virulente ("Tudorache”, "Dandu", 
"Dalton ”), cât şi stabilirii anumitor probleme de interes operativ, privind 
emigrația intelectuală reacționară. (...)" 


Notă, 13.10.1982: 

"Recent, a fost contactat scriitorul N.B., care, în curând, va efectua o 
nouă deplasare la PARIS [sic! boul de securist a nimerit-o: Breban, priete- 
nul nostru, nu făcea călătorii în Occident, ci deplasări, nota mea, P. Goma] 
unde i se va publica un roman la editura Flammarion, rezultând următoarele: 

“Elementele active din cadrul emigrației reacționare, precum M.L[ovi- 
nescu], V.I[îerunca] şi E.I[onesco] încearcă să-l influenţeze pentru a-şi expri- 
ma public dezacordul faţă de politica promovată pe plan intern de statul 
român şi să recurgă la acţiuni de scandal politic. /.../ Pretinde că a respins 
toate încercările de racolare, întrucât doreşte să rămână în continuare un scrii- 
tor loial ţării. /.../ (...) 


Următorul document ar fi trebuit reprodus primul - dar alcătui- 
torii nu ştiu ce este cronologia. La ce le trebuie unor istorici români 
cotidiani? 


“Notă TO, 18.02.1977: 

"Ora 14.00 chemat: 

Tov. Pleşiţă: Dar despre tâmpenia asta la care spuneai că te-a invitat şi 
pe d-ta să semnezi... 

DI. B.: Da, mi-a povestit de câteva cazuri, a spus că au primit nişte 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 275 


oameni paşaport rapid, şi că pleacă şi ... 

Tov. P.: Şi că a realizat ceva! Pentru ăia!... 

DI. B.: Daa... mă rog! Aspectul ăsta m-a interesat mai puţin. 

Tov. P.: Deci, discuţia aţi axat-o pe treaba asta... 

DI. B.: Da, pe problema lui şi pe rezolvarea problemei lui. 

Tov. P.: Dar ai încercat să-l temperezi... 

DI. B.: Păi, acuma eu cred că dacă am avut discuţia asta şi dacă o să 
mergem săptămâna viitoare la tovarăşul secretar, eu cred că ... /.../ 

Tov. P.: Da, să vedem, că poate că G. îl trage şi pe...? 

DI. B.: Da. Nu ştiu, nu v-am spus că tovarășul secretar mi-a spus că şi 
în problema... s-ar putea găsi o rezolvare. 

Tov. P.: Ei, probabil că s-a gândit la ceva. Mie nu mi-a spus. Probabil 
că au ei nişte proiecte, pe la propagandă, pe acolo. E o treabă bună, ai făcut 
o treabă bună! /.../" 


Notă TO, 22.02.1977: 
"Ora 14.00 cheamă: 


[Deci scriitorul Breban îl “cheamă” - la telefon - pe generalul 
Pleşiţă! Ca să, ce? Ca să dea raportul - să trăiţi! - comentariul meu, 
răutăcios - P.G.] 


B.: Uitaţi, acuma m-am întors de la partid. 

Tov. Pleşiţă: Aha! 

B.: Şi eu cred că a decurs în condiţii satisfăcătoare, foarte bune. Adică 
1 s-a spus că P.G. greşelile care a făcut, că se învecinează cu trădarea şi aşa 
mai departe. Şi el a fost profund emoţionat. Profund emoţionat, a avut unele 
obiecţii, a spus că mai sunt 3 oameni arestaţi /.../. 

Tov. P.: Dacă ar fi fost vorba de arestat, în primul rând trebuia el ares- 
tat că-i instigator. 

B.: Da, da, i s-a spus. Că s-a plâns de anumite presiuni, i-a spus: Nu, nu. 
Dacă era vorba să fii arestat, ai fi fost arestat. /.../ 

B.: /.../ Aţi auzit ce-a spus ieri E.I. [Eugen Ionesco - nota mea] ? Aţi 
auzit ieri? N-aţi auzit. E.I., la Europa Liberă a avut un interviu cu M.L., de 
10 minute, să-l cereţi că este... 

Tov. P.: Interesant... 

B.: Interesant. În ce sens? Chiar şi P.G. a spus că bătrânul s-a scrântit, 
s-a .../ [nu spusesem că “bătrânul” s-a scrântit (dealtfel nu vorbeam despre el 
cu: “bătrânul”, ci “lonesco”), ci: «N-ar fi exclus ca, după acest interviu, 
Burtică să anuleze întâlnirea cu noi»].../ Şi-a permis să ia un ton, faţă de 
tovarăşul Ceauşescu, inadmisibil pentru... să discuţi aşa cu un şef de stat! 

Tov. P.: Da, un tâmpit! Da, am să-l cer, mulțumesc. /.../ 

B.: /.../ Pe undeva, intenţia a fost chiar să iau atitudine dar nu are rost, 
în cazul meu, ştiţi... 

Tov. P.: Ei, da. Nici nu merită să intrăm în polemici. 

B.: Şi mai ales că eu v-am spus: eu pot face unele servicii în străinătate. 

Tov. P.: Da, sigur. 

B.: Pe plan cultural." 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 276 


Notă TO, 02.04.1977: 
"R. de la cabinetul tov. Pleşiţă îl întreabă pe B. dacă are ceva pentru tov. 
Pleşiţă. B. îi spune ca deocamdată nu are nimic." 


Raport, 29.08.1983, cpt. Florea Lucian: 
"Față de cele raportate, consider oportună totuşi continuarea contacte- 
lor cu obiectivul în scopul exploatării informative." 


Raport de închidere, 09.05.1987, It. col. Achim V., mr. Mălureanu, col. 
Rațiu: 

"Ulterior (anului 1977 - n.n.) a fost menținut în contact pentru 
influențarea pozitivă şi exploatarea informativă." 


(a 


Nu m-au impresionat deloc “dezvăluirile? din... astea, zi-le pe 
nume: documente. 

Fiindcă adevărul îmi era cunoscut. Şi în legătură cu Buzura - încă 
din 1972, când, la Paris, îl propusesem pentru traducere la Gallimard, 
iar el, chiar atunci (“de 23 august”!) îl lingea pe Ceauşescu în revista 
pe care o conducea, la Cluj. 

Cât despre Breban... Trebuia să fii Buduca, Groşan, Țârlea ca să 
crezi ce spunea despre sine “Nicolae-Exilatul”, nu ce era Tovărăşul 
Breban, navetist curluntricular între Occident şi Orient. 


Luni 31 iulie 2006 


lată preţul încetării focului - pentru 48 ore: moartea femeilor, 
copiilor de la Quana (românii grafiază: Cana şi spun că localitatea a 
rămas celebră de la binecuvântarea dată de Isus “Nunții de la Cana 
Galileei” - de acum încolo am să scriu şi eu: Cana). 

Amănunt important ca toate “amănuntele” despre viaţă, despre 
moarte: copiii ucişi erau, în majoritate handicapaţi. Probabil exista 
acolo un stabiliment pentru aşa ceva, deşi se vorbeşte de copii morţi 
acoperiţi de dărâmături împreună cu mamele lor. 

48 ore! Generos, Israelul! Va fi aşteptînd ca lumea întreagă să 
cadă-n cur de admiraţie, ba chiar, pe lângă coroniţa de premiant, să-i 
ofere - “din partea casi’, pentru osteneală” - şi un plic conținînd câte- 
va zeci de miliarde de dolari în contul “despăgubirilor” pentru 
Holocaustul de acum peste o jumătate de secol. Aşa merge lumea în 
Orientul Înapoiat: strâmb, violent, mincinos. 

După ce ieri, la aflarea ecourilor internaţionale intrase în panică - 
(am văzut multe la viaţa mea, dar o femeie mai înnebunită de frică, mai 
incapabilă de gesturi normale ca Ţvi Livni, ministresa de externe: ba). 
Azi ONU a condamnat bombardarea Canei - dar, la stăruinţele USA, 
nu şi pe bombardatorul Libanului: Israelul. Deci, Agresorul, după 48 
ore poate să continuie liniştit agresiunea, botezată “operaţii de 
autoapărare” la graniţa Libanului cu Siria, de-o pildă. Căci Unchiuleţul 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 277 


Sam veghează. Aşa cum ştie el: nu doar cu foc şi pară (au fost inter- 
ceptate în Scoţia două avioane americane transportînd arme nepermi- 
se destinate israelienilor) - ci mai ales cu ură. 

Întru ilustrarea acestui... combustibil cu care funcţionează 
motorul israelienilor nu mă pot stăpâni de a nu cita iarăşi din N. lorga, 
România - cum era până la 1918 (reeditare din 1940), capitolul “La 
un vechi câmp de luptă: Sculenii”: 


“Că a fost odată aici o luptă, fără puteri multe ori vitejie mare, însă 
oricum, lupta dintre apăsători şi un neam doritor de libertate, prins în 
războiul sfânt al dezrobirii sale, că aici Grecii au fost striviţi, măcelăriți 
sau izgoniți peste Prut, unde oşti ruseşti înşiruite priviau, cu ochi duşmani 
pentru Turci, cu ochi creştini, frăţeşti pentru Greci - aceasta o ştiu puţini. 
Doar bătrânii mai vorbesc uneori de păţania “volintirilor”(...). 

“Jalnica Tragodie, naiva poemă căinătoare a bătrânului Vornic 
Alecu Beldiman, spune amănunţit această poveste (...) Cetind din nou 
lungile versuri ticăite, după cunoaşterea locurilor, le înţelegi mai bine. 
lată plecarea Turcilor din laşi la 13 iulie. “Urdia” se opreşte întâi la 
Copou, târguşorul de azi (...). Pe atunci Evreii ieşeni, trezindu-se din 
groaznica frică pe care le-o făcuseră eteriştii, căutau pe răi’, îi târâiau’ 
pe stradă, până nu se mai puteau ţine în picioare şi tăbărind asupra celor 
istoviți de puteri, îi ucideau cu nesaţ: 

Jidovii se răsvrătise, şi toţi răii ridicați, 

Părind că-s volintiri vre unii, îi tăiau nejudecaţi: 
Pe uliţă stârvuri multe, căci, ducind, îi târâia, 

Şi unde cădea vre-unul, acolo îl şi tăia’. 

“(...) întinsul şes e pustiu (...) numai (...) uriaşii plopi negri stau 
nemişcaţi în valurile de lumină, ca un trist monument funerar al celor 
morţi, cu eroism, cu cinste, - cu ruşine, pentru libertatea elenică”. 


Ştiau evreii de ce îl urau/îl urăsc dincolo de moarte pe Iorga 
(într-o normală simetrie cu legionarii care l-au şi asasinat). Fiindcă el, 
ca moldovean, ştia foarte bine ce ravagii, ce ruină provocaseră evreii 
galiţieni năboind Bucovina, Maramureşul, Ţara Moldovei cu tot cu 
Botoşaniul său natal; şi ştia ce se întâmplă în jumătatea orientală furată 
de ruşi la 1812, botezată Basarabia. Apoi ca istoric ştia cum, de ce fac 
evreii ceea ce fac. Şi scrisese. Şi tipărise. Şi vorbise - în conferinţe. 
Oricât de inflamat îi era caracterul şi condeiul (o spune un admirator 
necon-diționat al lui Stere, victimă a sa) Iorga, ca istoric, ca patriot 
român, scrisese - cu fatalele şi nesemnificativele exagerări - adevărul. 
Or adevărul în legătură cu evreii a fost - şi nu doar la noi, la români - 
un subiect “arzător” şi... pe-loc-relativizator, de către băştinaşii, fie 
şantajaţi cu câte ceva, fie de-a dreptul plătiţi. Un exemplu printre cele- 
brii “directori de opinie” ai epocii Eminescu fiind Titu Maiorescu: pen- 
tru a închide gura “nebunului” (între ghilimele) gazetar la Timpul - 
unul cum nu avusesem până atunci şi nici nu am mai avut după el - 
Marele Maiorescu nu a ezitat să-l facă pe Eminescu nebun (fără ghili- 
mele), pentru a-i închide pentru totdeauna gura care tuna şi fulgera 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 278 


împotriva răilor evrei şi a ticăloşiţilor goi care se lăsaseră cumpăraţi şi 
vindeau ţara, bucată cu bucată. 

Nu este deloc întâmplător că, dintre marii noştri înaintaşi, după 
ocuparea României de către ruşi primii dintre epurați (citeşte: scoşi din 
cultura română, interzişi, amintiţi doar pentru a fi acuzaţi de toate 
păcatele lumii) au fost... “antisemiţii”, acei intelectuali care avînd 
darul (şi posibilitatea de a se exprima în periodice) apăraseră poporul 
de invazie. Or poporul acela, în România, era român. lar cei care aten- 
tau la fiinţa lui, a poporului român erau ne-românii evrei, fie ca aren- 
daşi cruzi, fără milă - ei au şi provocat Sângeroasa Revoltă din 1907 - 
fie, la sate şi în târguri cârciumarii evrei, traficanţi ai băuturii şi price- 
puti foarte în a-l prinde în plasa de păianjen a băutului-pe-datorie pe 
ţăranul român şi în a scoate şapte piei de pe el. Or acest atentat - exte- 
rior - la însăşi fiinţa poporului (român - care popor era alcătuit în pro- 
portie de cca 90 % ţărani) era insuportabil pentru adevărații directorii 
de conştiinţă de atunci. lar pentru că în România Mică de după Unirea 
din 1859 şi după împroprietărirea ţăranilor dezastrul era mai evident în 
Moldova, nu este de mirare că moldovenii au fost cei mai aprigi 
apărători ai românului naiv, fragil, analfabet, deposedat de pământ prin 
tertipuri necunoscute nouă şi otrăvit de rachiu: Kogălniceanu, 
Alecsandri, Hasdeu, Eminescu, Iorga... Aceştia erau catalogaţi de 
komisarii bolşevici epuratori veniţi pe tancurile sovietice drept 
“reacţionari”, “apărători ai claselor dominante”, “negatori ai luptei de 
clasă”, ba chiar de “duşmani ai poporul român”! 

Şi, mă rog, cine au fost epuratorii, altfel “apărători ai poporului 
român - în România ocupată de ruşi? Fireşte, tovarăşii noştri de alte 
naționalități: Ana Pauker, Chişinevski, fraţii Oigenştein (Răutu), 
Brucan, L. Tismăneanu, Radu Florian, Sorin Toma, şi alţii şi alţii pre- 
lungiţi prin odiosul rabin bolşevic Rosen, cel care îşi făcuse un ideal 
(religios) de viaţă din interzicerea totală a lui Eminescu. 

Înapoi la ura evreilor faţă de goi; am văzut repetat, imagini la 
televizor prezentîndu-i pe bravii artilerişti israelieni în “activitate”. 
Echipajul fiecărui tun greu autotractat funcţiona într-o perfectă disci- 
plină - şi eficacitate. Mai văzusem - în documente filmate din timpul 
războiului - artilerişti germani, pe de-o parte, ruşi pe de alta “lucrînd”. 
Nemţii alimentau piesele, ocheau, trăgeau cu o mare economie de 
mişcări, aş zice: cu o terifiantă sobrietate; ruşii făceau aceeaşi operaţie 
alergînd încolo, încoace (ducînd obuze pentru a fi încărcate în tunuri, 
întorcîndu-se ca să ia altele). Artileriştii israelieni însă fac aceste 
manevre în cu totul alt “stil”, i-aş zice: jubilator. Cu o bucurie 
nesfârşită duc obuzele la curul tunului, cu bucurie încărcătorii le 
încarcă în chiulasă, tot cu bucurie - aproape dansantă - tragătorul 
trage... Fiind tun autotractat, din cupola blindajului răsare după fieca- 
re obuz un ostaş - nu “răsare” ci ţâşneşte, ca activat de un resort şi dă 
de ştire cu un aer beat, de satisfacţie cvasisexuală că obuzul a fost tras 
- ceea ce până şi noi observasem. l-am văzut pe unii din cei din turelă 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 279 


marcînd o pauză - înainte de a trage un nou obuz - în care părea a spune 
o rugăciune... Şi i-am văzut pe cei care se rugau, pioşi, înainte de a 
trage cu tunul în “necredincioşi . 

Ce, ar fi de mirare dacă ar trimite obuzul - cu ajutorul lui Adonai 
- în capul inamicului, cel care trebuie, nu infrânt, ci nimicit? Deloc. 
Cum nu sunt de mirare nici slujbele (sau rugăciunile) de blesteme pe 
care evreii au obiceiul să le profereze (sic!) la adresa duşmanului - fie 
el vinovat de ceva, fie doar victimă a lor - repet exemplul acelor 
“doamne evreice” care, imediat după Săptămâna Roşie, 28 iunie - 4 
iulie 1940 s-au adunat la Marea Sinagogă din Bucureşti, unde i-au 
blestemat ore în şir... pe cine altcineva, dacă nu pe militarii şi pe civi- 
lii români în retragere din Basarabia şi Bucovina taman pe cei umiliti, 
batjocoriţi, spurcaţi mai ales de evrei? 

Ei, bine, şi aceste slujbe-de-blesteme vor fi făcut parte din 
războielor preventive atât de dragi evreilor de totdeauna. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 280 


AUGUST 


Marţi 1 august 2006 


Cine credea că Israelul va respecta “încetarea focului timp de 48 
ore”? Eu nu. Din păcate am avut dreptate şi de astă dată. 


Agonia lui Fidel Castro. Până una-alta îi ţine locul frate-său, Raul. 
Îi ţine... A zis Fidel că aşa va fi, dar nimeni nu l-a mai văzut... Ce 
dumnezeu, nu va fi pe undeva-cumva un fiu, un Fidelelişor? Nici 
măcar unul adoptiv? 


Europa s-a dovedit încă o dată laşă, mizerabilă. Azi au refuzat să 
semneze o rezoluţie cerînd încetarea focului în Liban, bineînţeles, 
ezitantă de căpătâi: Anglia; de înţeles: Germania. Dar Polonia? Dar 
Cehia? De ce, oameni buni? De frica evreilor? 

Ce noroc că România încă nu a fost primită în Europa - ar fi fost 
şi ea printre refuznice - pentru un pumn de dolari (pe care, numaidecât 
ar fi fost obligată de aceiaşi americani să-i dea Israelului - în contul 
Holocaustului...) 


Miercuri 2 august 2006 


Occidentul - nu doar SUA şi Anglia - a abandonat definitiv 
Libanul - “doar pentru câteva săptămâni”, cum a spus Shimon Perez, 
aprobat de Rice. 


Limbricul Dan Ciachir recunoaşte - după 40 ani! - că... a scris rău 
despre mine în Săptămîna, dar susţine că nu el este autorul articolului! 
Ci E. Barbu - mortul să trăiască! Vorbeşte de un text publicat prin 
1975-76, nu şi despre cel din “Campania de vară” din 1981, împotriva 
lui Eugene Ionesco, “beţivul” şi împotriva mea, “manipulatorul” 
lonescului... 


“Regreta insa un episod asupra caruia sustine ca nu a avut nici un 
control: «A aparut, sub semnatura mea, un text impotriva lui Paul Goma, pe 
care nu-l scrisesem eu». Colaborarea la Saptamana s-a încheiat dupa patru 
ani, in 1982, cu un text despre Ligia Staniloaie sau Perpessicius. Nici dupa 
aceea ofiterii nu s-au mai aratat interesati de el, sustine scriitorul. «M-a lumi- 
nat Dumnezeu sa scap, cu puterile proprii», îsi apreciaza Dan Ciachir relatia 
din tinerete cu Securitatea, conchide autorul articolului din Cotidianul”. 


Bineînţeles, minte ca o Ceachiră. Doar I. Buduca, ucenicul său 
şpriţual îl crede. Dealtfel acelaşi Buduca, în 1990, de la Paris - unde m- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 281 


a vizitat şi pe mine - a scris un “reportaj” despre... “Ionescu, beţivul” 
(citat din Ciachir) şi “Cioran cel care nu vrea să-i vadă pe români” 
(citat din cine: din Radu Florian, pe care Marele Înrăit îl chiar primise 
în casă, chiar stătuse de vorbă cu el, cu toate că ştia cine este “lectorul 
de marxism-stalinism” (de la mine)... 


Prietenul Dorin Tudoran se încurcă iar în propriile picioare: 

Încearcă să explice (!) cum de el, ditamai disidentul anticomunist 
şi, fatal: antisecurist!, a acceptat să devină consilier al lui Voiculescu 
Crescent despre care toată lumea ştia ce hram purta. Toată lumea, cu 
excepţia consilierului - parcă-l aud: «De unde vrei tu, bă bătrâne, să 
ştiu că-i securist? Eu am jucat hochei cu el pe la 13 ani, atunci nu era...» 

Nu, nu: pe atunci nu era... Nici Dorin Tudoran nu era atât de 
flexibil pe la morală încât să fie prieten - ba chiar ucenic !- al unei javre 
de calibrul Paler, “Tavi din Lisa, ăl de la Utemeu” - în tipul Canalului, 
unde vărsa sânge tată-său. În urma unui “editorial” al Tudoranului, 
fiica lui Crescentescu-Hocheistul i-a replicat; Hocheistul Tudoran i-a 
re-replicat; acum, într-un interviu vânjosul Dorin cel hocheist 
vorbeşte, pe larg despre, asta, zi-i pe nume... deontologie: 


[Întrebare]: “Totusi, considerati ori nu ca [Voiculescu] a facut politie 
politica?” 

[Răspuns]: “Afirm si aici ce i-am raspuns in particular. (...) nu sunt 
convins ca el si nemesisul sau, Traian Basescu, au facut neaparat politie 
politica. Dar e limpede ca amandoi au scris note informative sau de serviciu”. 


“Poliţie politică”... În loc să-l corecteze-alfabetizeze pe loc pe 
întrebător, întrebatul poet român D. Tudoran acceptă termenul diver- 
sionist inventat chiar de securitate şi distribuit printre mânuitorii 


cuvântului! “Poliţie politică , îl confirmă poetul anticomunist, antise- 
curist şi îl dă mai departe, nonşalant. 


[Î]: “Daca tot ati dat cateva scurte citate dintr-o corespondenta particu- 
lara, de ce nu ati mers pana la capat? De ce nu ati reprodus integral mesaje- 
le? De ce v-a fost teama (...)?” 

[R]: “Nu mi-a fost teama de nimic. Mi-am calcat foarte greu pe inima 
citand scurte segmente dintr-o corespondenta electronica privata. Sunt 
impotriva unei asemenea practici. E neonorabila. Dar ipocrizia unora te poate 
impinge la asemenea gesturi. ”(...) 


la te uită! Deontolologul D. Tudoran, cel care îmi reproşa mie 
“citatele din corespondenţa particulară” - cele din volumul Scrisori 
întredeschise, cu toate că în prealabil îi cerusem încuvinţarea şi mi-o 
dăduse; cel care îmi reproşa mie că pun în jurnal apoi difuzez pe inter- 
net “conversații telefonice” - ba chiar le şi înregistrez - deşi ştia foarte 
bine că această din urmă obişnuinţă datează de la primele ameninţări 
securiste, la Paris, din 1978 - dealtfel, la sugestia DST-ului! El a făcut 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 282 


la fel, deşi era “impotriva unei asemenea practici” - la alţii, nu la sine... 


[Î]: “A fost de ajuns acest declic emotional, pentru ca sa acceptati rolul 
de consilier al lui Voiculescu, cand stiati de suspiciunile ce-l vizau, de acu- 
zatiile ce i se aduceau, de convingerea atatora ca fusese membru al Securitatii 
ori ca, in cel mai bun caz, doar colaborase cu ea?” 

[R]: “Nu. Am acceptat oferta lui Voiculescu din cu totul alt motiv. Era 
evident pentru mine ca monopolul unor partide de tip PSD ori "aliante impo- 
triva naturii" intre partide de dreapta si de stanga nu pot fi dinamitate decat 
prin consolidarea unui partid de bresa. Dupa ce iesise din alianta cu PSD si 
denuntase "partidul stat", PUR obtinuse in alegerile locale procentaje nespe- 
rat de bune si a avut sansa de a construi pe acest capital”. 


Manie tudorănească, de a începe răspunsul prin un “Nu”, hotărît, 
pe care mai apoi îl... contrazice sau nuanţează. Metodă debilă de a 
arunca praf în ochii cititorului interviului, scontînd pe lenea-i strămo- 
şească şi obişnuinţa de a citi doar primele cuvinte din întrebare ca şi 
din răspuns. 


[Î]: “S-a scris la timpul potrivit ca, initial, Dan Voiculescu si conduce- 
rea partidului v-au invitat sa fiti candidatul PUR la Presedintie? Este adeva- 
rat?” 

[R]: “Istoria nu se scrie cu ce ar fi fost (...) Singurul adevar cu adeva- 
rat important este ca nu am candidat vreodata la functia respectiva. (...)"... 


Altă manevră tudoranică: să nu răspundă la întrebare (care suna: 
“Dan Voiculescu şi conducerea partidului v-au invitat să fiți candida- 
tul PUR la Preşedinţiei. Este adevărat?” , sublinierea mea, P.G.), ci să 
alunece şmechereşte, găinăreşte (aş zice, pe bună dreptate: mirceadi- 
neşte) - la diversiunea cu... “istoria care nu se scrie cu ce ar fi fost...” 
, deşi vorba era despre ce a fost... 


[Î]: “In sfarsit (...) de ce ati refuzat atata vreme sa comentati acest 
incident de presa in afara paginilor Jurnalului National? (...) 

[R]: “Din doua motive. Cel dintai - respectarea deontologiei.(...) 

[Î]:“ Atunci, de ce ati acceptat sa discutati acum? 

[Î]: Am dorit ca, dupa ce lucrurile s-au linistit, sa raspund, fie si 
indirect, tuturor colegilor de presa ce mi-au adresat, cu buna credinta, o 
sumedenie de intrebari legate de aceste intamplari si de colaborarea mea din 
2004 cu Dan Voiculescu si PUR. Glumind, as aminti o povata Zen "Daca vrei 
neaparat sa gasesti un anume lucru, fa bine si nu-l cauta." 

Interviu realizat de Mihai TOADER” 


“Acum” -ul poetului vine după doi ani de tăcere, din cu totul alt 
motiv: a tăcut, fiindcă abia acum Voiculescu Crescent a fost demascat 
ca securist şi încă de rang mare (general) - ceea ce, fie vorba între noi 
toată lumea o ştia - cu excepţia consilierului său de o lună. 

D. Tudoran, ca şi bunul său prieten N. Manolescu (hotărîtul să 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 283 


recunoască, în 2005 - după 15 ani ! - că, în interviul luat lui Iliescu, în 
iulie 1990, după Mineriada Sângeroasă 1 se adresase : “Omul cu o 
mare”, pen'-că... Iliescu tocmai căzuse), i-a dat o copită lui 
Voiculescu numai după ce a fost sigur că acesta este la pământ. 
Neuitînd să citeze din clasici, după modelul celuilalt mare prieten al 
său şi moralnic model, lepra de Paler... 


Vineri 4 august 


Am dormit bine astă noapte. Dar departe de a fi “destul”. Se vede 
că în timpul caniculei, nu doar temperatura ridicată m-a stors de viaţă, 
ci şi ne-odihna, ne-somnul. Greu de imaginat (şi sperat) că la vârsta 
mea voi “recupera” ce am pierdut. Dar vorba celuia: eu îmi fac dato- 
ria: dorm. Motiv pentru care nici nu am fost sensibil la vânzoleala cu 
“deconspirările”. 

Mi-a fost dat să citesc de sub pana inomabilei Zoe Petre conclu- 
ziunea că nu este bine ca dosarele să fie publicate. Dar deloc bine! Căci 
va fi o catastrofă! Cum altfel decât naţională? Fireşte, pentru fosta 
secretară de partid de la Universitate, pentru sfetnica, nu doar a mor- 
molocului Constantinescu, dar şi a şarpelui albastru Măgureanu (căruia 
i-a confecționat pe măsură o catedră de... sociologie!) - va fi o... 
catas’... Nu va fi nici o catastrofă, în România, demascarea unui cola- 
borator permanent al Securităţii ca Zoia Condurachi, ci “o... infamie. 
O infamie anticonstitutionala şi o infamie morala”! 

Ia-auzi valea cum răsună! “Infamie morală”... Sună cum nu se 
poate mai potrivit în guriţa Zoii morala ceea. Tot atât de potrivit ca şi 
- de pildă: “Victima a fost masacrată cu brutalitate”. 

Pe de altă parte imaginea în oglindă a Zoiei: Alina Mungiu se 
exprimă şi ea (se putea să rămână tocmai dânsa ne-exprimarisită?) Nu 
se putea!: 

“Acțiunea Civic Media sustinuta de ZIUA este una salutabila ”. 

Cum vă place? Place, place. Ce, nu este Pippida salutabilă? Bine, 
nu. Dar Mungia: este ea pipidabilă? Sau doar alinabilă? 

Ce neruşinabilă această gonflabilă! 


Sâmbătă 5 august 2006 
Valerian Stan îmi transmite: 


(din Cotidianul).““Ciachir instiga Securitatea impotriva 

disidentilor de Mirela Corlatan 

“Sub semnatura lui Dan Ciachir, care a recunoscut ca a colaborat cu 
Securitatea, a aparut in „Saptamina” un articol denigrator despre disidenti celebri. 

“Publicat in numarul din 13 iulie 1979 al revistei „Saptamina”, 
„Muraturi de Paris” a fost un articol care a facut senzatie in epoca. Tinta unui 
articol la fel de celebru, „Cateaua”, scris in „Flacara” de Ion Lancranjan, 
Monica Lovinescu era deja obisnuita cu astfel de atacuri la adresa sa si a sotu- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 284 


lui Virgil Ierunca. Textul din „Saptamina” ia in deridere activitatea profesio- 

nala a celor doi, accentul fiind pus pe emisiunile de la Europa Libera. Monica 

Lovinescu este descrisa ca „privighetoarea rîrîită a microfoanelor miinchene- 

ze”, iar recenziile lui Virgil Ierunca sint catalogate drept „chiştoace radiofonice”. 
„Suge din eternul biberon Goma” 

“In opinia autorului, si cariera universitara a lui Ierunca „esuase lamen- 
tabil in borcanul cu salicilat al propagandei Razboiului Rece”. „Si mai 
patrunsa de acidul acetic este doamna Monica Lovinescu. (...) Cind nu suge 
din eternul biberon Goma, subiect de care credem ca i s-a facut lehamite si 
ultimului ascultator, doamna Monica (...), uitind ca specificul emisiunii e de 
actualitate romaneasca, ne face capul calendar cu George Dumezil, Alain 
Becanson, Philippe Sollers etc.”, se declama in „Saptamina”. 

„Era mereu atacat la Europa Libera” 

“In articolul lui Ciachir, Eugene Ionesco, „un academician sugubat”, „a 
pastrat la Paris o afecţiune nedezmințită pentru toi, cinzeaca, litruţă si alte 
recipiente specific nationale. (...) Acum, ajuns la virsta mintii copiilor, s-a 
mai zaharisit (...). Miine-poimiine o sa aflam la buletinul de stiri al Europei 
Libere ca doamna Monica Lovinescu ii citeste dramaturgului din «Scufita 
Rosie» si Domnia sa plinge cu lacrimi sincere cind afla ca lupul a mincat-o 
pe bunicuta”. „Acest articol se datora, probabil, faptului ca Dan Ciachir era 
mereu atacat la Europa Libera. Din partea mea nu era insa vorba de razbuna- 
re”, spune astazi Monica Lovinescu. 

„Cum de Securitatea nu a navalit acolo?” 

“Printre „muraturile de Paris”, Dan Ciachir l-a inclus si pe Neagu 
Vulcanescu, poet si fost mecanic la Teatrul National, care emigrase si el de 
curind in Franta. „Cum de Securitatea nu a navalit acolo, sa faca o descinde- 
re dupa ce Neagu Vulcanescu a cerut un pasaport, l-a primit si-a ajuns bine 
mersi in Occident, de unde l-a luat in primire domnul Ierunca? Vai, dar ce 
oblete voia dl Ierunca sa ne prezinte drept crăpcean liric!”, incita Dan Ciachir 
in '79. 

“Mai tirziu, in 2003, in „Curierul Romanesc”, acelasi Ciachir il descria 
pe acelasi Neagu Vulcanescu ca pe un prieten, pe care-l vizitase in camaruta 
lui, „mobilata exclusiv cu piese de recuzita: pat cu tablii, scrin, noptiera, 
birou”. Apoi, in acelasi articol, la 13 ani de la Revolutie, Ciachir povestea 
cum asculta clandestin Europa Libera, ascunzindu-se in cancelaria scolii. 

“Eugen Barbu, „semnaturi abuzive” 

“Schimbarea de atitudine fata de prietenul sau si fata de Europa Libera 
s-ar datora, potrivit versiunii lui Ciachir, faptului ca articolul „Muraturi la 
Paris” si un altul vituperant la adresa lui Paul Goma ar fi fost scrise, de fapt, 
de Eugen Barbu. Acesta ar fi pus semnatura lui Dan Ciachir abuziv pe acest 
text, insa versiunea nu mai este sustinuta decit de Constantin Sorescu, cola- 
borator din acea perioada. „M-a semnat pe un articol despre premiile Uniunii 
Scriitorilor. M-am certat cu Eugen Barbu, el a sustinut ca prima data il trimi- 
sese nesemnat, iar cei de la cenzura l-au intors si m-au semnat pe mine, ca era 
un articol polemic”, sustine Constantin Sorescu, care spune ca ulterior a pro- 
testat si in Suplimentul literar-artistic al „Scinteii Tineretului”. 

„O comanda executata” 

“Alti fosti semnatari in „Saptamina” nu cred varianta cu semnatura pusa 
abuziv de Barbu. Ileana Lucaciu, astazi publicist la „Romania libera”, sem- 
natara a rubricii „Scena” din „Saptamina”, considera putin probabila varian- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 285 


ta ca Barbu sa fi scris acel articol: „Cel mai probabil a fost o comanda, exe- 
cutata de Ciachir”. „Era un atac odios, dar asta era politica revistei”, isi amin- 
teste si Bogdan Ulmu. 

“Un alt colaborator la „Saptamina”, ajuns ulterior deputat FSN, spune 
ca l-a cunoscut bine pe Eugen Barbu si acesta isi semna mereu articolele. 
„Cred ca mai probabil Eugen Barbu, ca redactor-sef, l-a pus pe Ciachir sa 
scrie astfel de articole”, spune si Aristide Buhoiu.” 


[Să nu conteze pe mine Cotidianul că îi voi corecta greşelile de 
franceză, mai ales în scrierea numelor proprii] 


Uf! Am străbătut revărsătura latrinei Săptăminii lui Barbu - şi a 
lui Ciachir; şi a lui V.C. Tudor; şi a lui Dinu C. Giurescu; şi a lui Doru 
Popovici; şi a lui Dan Zamfirescu; şi a “prietenului” meu, compozito- 
rul lancu Dumitrescu... Am sărit din piatră-n piatră, ca să nu-mi împut 
pe veci încălțările - dar, vai, mi-am spurcat sufletul de duhoare secu- 
ristă promoţia Săptămîna. 

Aşadar, în cele din urmă - după lungi investigaţii jurnalistice...- a 
fost găsit şi textul despre Ciachir din care reprodusesem fragmente în 
volumul Serisuri, Nemira, 1999. De acolo să-l fi luat? Da de unde! 

Bine, chiar dacă a fost găsit - ei şi? Asta este întrebarea? Nu ştiau 
şefii de publicaţii de după 1900 cine era Ciachir şi ce scrisese el, 
“înainte de revoluţiune”? Ba ştiau, dar ne aflam, vorba lui Lefter, “în 
tranziţie”, citeşte: amnezie naţională, reciteşte: în acelaşi ciubăr de zoi: 
şi ei, colegii, mai ales şefii linseseră cururi mai mari, mai mărunte 
(după facultăţi...); şi ei atacaseră cu dârzenie, în presa-noastră-zilnică 
pe cei răi, pe trădătorii de ţară şi de popor... În vremea din urmă, în 
legătură cu Ziua: să nu fi ştiut bătrânul turnător SRS ce hram purta 
acest dovleac fiert, Ciachir, titularul cronicii... teologice? Ei, ba nu - 
dar vorba lui Breban, a lui Pleşu, a lui Pintilie: 

«[Căci] Toţi am colaborat - mai mult sau mai puţin...» 

O-ho, chiar mai mult decât (mai) puţin. 

Dacă vânjosul cruciat (împotriva ziariştilor prinşi în pânza păian- 
jenului Securitate) SRS o primeşte cu temenele (şi cu cafele) pe însăşi 
Excelenţa Sa Rodica Gordon Radian, apărută cu regularitate de senti- 
nelă în redacția Zilei (şi mai şi publică fotografii - cu tot cu V. 
Roncea!), ca să constate tovarăşa la faţa locului cum stăm cu antisemi- 
tismul la români şi să raporteze ştim-noi-unde la Washington şi la Tel 
Aviv că mâncătorul de ovrei SRS nu numai că a devenit vegetarianist, 
şi-a făcut autocritica şi-a luat angajamentul, drept care nu mai este 
antisemit, deloc, deloc, dar acum este anti-antisemit fără crăpături, de 
tipul Nicolae Manolescu, drept care merită şi el măcar o vizită ghidată 
la Ierusalim (dar nu în pelerinaj creştin, nuuu, ci la memorialul evrei- 
lor victime ale românilor: cele “400.000')... etc, etc... - cum să mai 
poată fi atent la colaboratori tencuiți cu căcat până în creştet ca 
viermele Ciachir? 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 286 


Duminică 6 august 2006 


Zi veştedă. Franţa şi USA au propus-impus o rezoluţie mizerabilă 
- care nu cere retragerea Israelului din Liban! De unde Dumnezeu o va 
fi scos - vorbesc de Franţa, pentru că SUA ştiu de unde: din cur. 


Luni 7 august 2006 


7 august 1968: 38 ani de la căsătorie. Aseară am întrebat-o pe Ana 
câţi ani trecuseră, fiindcă eu nu mai ştiam. (Re)aflînd, nu mi-a venit să 
cred: “aproape 40”? 

Amintindu-ni-i pe martorii la căsătoria civilă, am zăbovit asupra 
dispăruților: Ivasiuc, Tita Chiper, Omescu, Luminiţa Coler, socru-meu... 

Ciudat: eu, unul dintre cei mai fragilizaţi dintre prezenţi pe foto- 
grafiile de pe treptele Sfatului Popular din Piaţa Amzei - nu am plecat. 
Spre disperarea “prietenilor”: Monica, Virgil, Liiceanu, Pleşu, 
Manolescu, Adameşteana, Blandiana şi ceilalți gropari ai mei. Bine, 
n-am murit, dar încă în viaţă, ce brânză fac? 

Eu nu fac brânză; nici brânzuri. Eu fac nimica.Asta am făcut de 
totdeauna: nimic. Altfel s-ar vedea măcar o urmă de urmă. Şi nu se 
vede. Nimic. Ca şi cum nici nu ar fi fost ceva, cândva, pe undeva. 


Nu mă consolează faptul că memoria românilor este, nu ca o 
piatră în care dăltuieşti oarecari semne, nici măcar ca un ciot de scân- 
dură scrijelită cu cosorul. Memoria Românului este o tablă-neagră, de 
şcoală: scrisul cu creta rămâne atâta timp cât nu este şters cu buretele, 
ca să se scrie altceva. Şi degeaba cauţi în carnea tablei urmele scrisu- 
lui anterior, tabla-neagră e tablă neagră, de scândură, memoria româ- 
nului e o scândură neagră pe care scrii acum, cu creta, peste câteva 
minute ştergi şi gata, nu mai există scrisul, nu mai există nici trecutul, 
nu a existat aşa ceva - doar prezentul; memoria românului e tablă- 
neagră, nu palimpsest; cu atât mai puţin: depozit, arhivă, bibliotecă. 

Doamne, şi ce bine-rău o nimerisem acum aproape 30 ani când 
scrisesem “Amnezia la Români” - textul care a dispărut, n-am mai dat 
de el, se va fi rătăcit (sic) pe coridoarele unde useseră stivuite broşure- 
lele “editate” de Viorica Oancea, redactor fiind Ioana Pîrvulescu, de i- 
a rămas doar... titlul; 

Şi Doamne, ce rău-bine o nimerisem acum vreo cincisprezece ani 
când scrisesem un dublu text: “Dilema amneziei” şi “Amnezia 
Dilemei” şi încă în altul (găsibil în volumul II de Scrisuri, de pe inter- 
net, acum nu mai ştiu cum se chema), avînd un moto despre socotrezi, 
locuitorii insulei din gura Oceanului Indian - cei care trăiesc fericiţi, 
fără memorie, într-un permanent prezent... 

Pe când scriam textele pomenite o făceam mai degrabă ca să 
alung blestemul amneziei-naţionale, decât pentru a denunța ravagiile-i 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 287 


mortale. Voi fi văzut în această “calitate” a neamului nostru, uitarea, 
un rău mai-rău chiar decât Răul adus de ruşi, prin teroare; şi chiar un 
rău mai-rău decât Răul Piteştiului: acestea, fiind extrem de violente, 
însă venind numai de la duşmanul-străin, “organismul” li se opunea 
cum şi cât putea - dar nu consimţea. Pe când uitarea... Uitarea nu fi se 
poate impune prin teroare, prin tortură; uitarea se impune prin dorinţa 
ta sălbatică de a supravieţui oricum, chiar cu preţul acesta: al uitării. Or uita- 
rea este moarte. 

Într-atât de inconştienţi să fie românii, încât să nu-şi dea seama 
că, acceptînd uitarea, complăcîndu-se în ea, se complac în sinucidere? 
Sau ei nu mai realizează nici semnificaţia sinuciderii? De ce, pentru că 
“intelectuali” de trei lulele au mioritizat românismul, prefăcînd un 
mare păcat: vinderea, uciderea de frate în virtute, teoretizînd resemna- 
rea ca supremă înălţare spirituală? Nu cred în pedagogia asta - cred că 
“subiecţii”, altfel spus românaşii de la ora” şi sa” au găsit în această 
teorică (nu teoreâ?, ar fi mai aproape de esenţa-i găunoasă) acoperirea 
cu cuvinte sforăitoare a nenorocitei, a mizerabilei lor laşităţi în faţa 
agresiunilor vieţii - nu doar ale istoriei. În acele cazuri românul nostru 
o tuleşte în păduri, căci Codru-i frate cu Românul, nu?- , a irepresibi- 
lei spaime de înfruntare, deci de confruntare cu viaţa: ascunderea sub 
laviţă, băgarea sub tol şi aşteptarea... «Dă, Doamne, ploaie...» este la 
român, nu doar o rugă, altfel poetică, a ţăranului puturos, care arde de 
nerăbdare să treacă de pe ogor, unde a asudat cumplit azvârlind peste 
umăr trei pumni de sămânță de ce-o fi, pe prispă, la umbră, unde să 
cujete el în pace la ñiñica (deşi nu totdeauna-i ardelean, Badea Ion), 
apoi, dacă supravieţuieşte, să pretindă că el a rezistat prin cultură... 


Marţi 8 august 2006 


Dacă am crezut că Israelul a început atacarea Libanului pentru a 
recupera cei doi soldaţi răpiți - după cum ne înştiinţa, cu mâna dreaptă 
pe buzunarul din stânga al bluzei tovarăşul Olmert - ei bine, ne 
înşelam, fiind dezinformaţi de către duşmanii Israelului şi ai SUA, vor- 
bind prin gura lui Olmert; 

Dacă am crezut că Israelul a atacat Libanul pentru a lichida cui- 
burile hezbolahilor din Liban - aşa cum ne luminase în fiecare zi de 
când a început agresiunea, nu altul decât Olmert - ei bine, fusesem 
induşi în eroare de antisemiţii care asta urmăresc tot timpul: să credem 
noi ce spun secretarii generali ai partidului Israelului... 

...€i, bine, nu! De trei ori: nu! 

Ne explică explicatorul-şef Olmert, azi, (în fapt ieri, 7 august, 
după o lună de la atacarea Libanului): 

«Israelul nu luptă împotriva hezbolahilor, nici împotriva 
Libanului - ci împotriva Siriei şi a Iranului, ele se află îndărătul lor». 

Ca să vezi: şi noi, orbii, credeam că Libanul a fost distrus de Israel 
în patru săptămâni, pentru că era... Liban, un loc în spaţiu locuit de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 288 


creştini şi de musulmani. Dar dacă noi, naivii, orbii, nepricepători ai 
subtilităților comunicatornice israeliene am zice, după Modelul 
Olmert: 

«Hezbolahii nu luptă împotriva Israelului, ci împotriva 
Americii - ea se află îndărătul lor» ? 

Nu-i aşa că ar fi şi corect logic şi adevărat... politic? 

Asta fund şi opinia inenarabilului Bush, care este împotriva 
părăsirii Libanului de către trupele israeliene. Căci, după cum ştie 
lumea-ntreagă, printre ruine mişună tot felul de sirieni - dar mai cu 
seamă fioroşi iranieni cu câte-o atomică-n dinţi. 


O gură de aer proaspăt: mai există în Israel evrei care nu sunt atât 
de belicoşi ca restul de 90% şi, prin internet, îşi exprimă dezaprobarea 
faţă de război, ba chiar “ruşinea de a fi israelieni în acest moment, 
intrînd în legătură cu libanezi, cu arabi, împărtăşind aceeaşi dorinţă de 
a trăi alături, în pace. Nu mă mai întreb - fiindcă ştiu: care o fi opinia 
valoroşilor scriitori de limbă română din Israel, în această chestiune. 
Vorba lor, printr-un răspuns rusesc: care opinie? Dar au avut ei vreo- 
dată, în viaţa lor proprie vreo “opinie personală”, vorba lui Dinescu? 
Aşa cum, în România fuseseră disciplinaţi, majoritarişti, totdeauna de 
acord cu directivele partidului comunist (român) - şi larg profitorişti, 
ca făcînd parte din “elita politico-etnică dominantă” - aşa sunt şi acum, 
în Israel: totdeauna cu masele largi aprobatoare a liniei oficiale. 
Diferenţa constă doar în faptul că - chiar şi ei - au îmbătrânit între timp, 
iar când vin, destul de foarte-des în România, la tot felul de lansări de 
carte, la colocvii holocaustologice, abia se mai mişcă, le scapă din 
nădragi băşinile şi din gură protezele dentare - nu-i nimic: ultimele se 
pun la loc... Însă în faţa lor, foştii lor concetăţeni, colegi, prieteni, goi, 
români nu mai resimt nici măcar gelozia sărăcitului faţă de îmbuibarea 
îmbogăţitului pe spinarea lui - fiindcă pur şi simplu nu mai există: feri- 
ciţi cei care muriseră între timp, nu mai pot fi martori (şi complici) la 
inexistenţizarea scriitorului român. 


loan Roşca îmi scrie, aducîndu-mi aminte că semnasem proiec- 
tul unei plângeri a victimelor comunismului. Îmi cere să semnez cu 
adevărat plângerea şi să o trimit, eu, la Procuratură. l-am răspuns că nu 
semnez, deşi iniţial îmi dădusem acordul: nu vreau să compromit 
demersul lor, prin numele meu. Dealtfel, chiar el, Roşca, în mesaj, îmi 
comunicase că Apelul nu este publicat în presă - este sabotat pentru 
Că... are semnătura mea care sunt un antisemit notoriu... (subl. mea). 

Asta îmi aminteşte - cu mult drag...- ce îmi povestea 
I. Negoiţescu: încercînd să-l convingă pe Geo Bogza să semneze 
Apelul nostru din 1977, Marele Geologza, Plopul Închinător 
Ceauşescului explicase că el nu semnează un text iniţiat de un necu- 
noscut - «Cine-i Goma ăsta, că n-am auzit de el?». 

Situaţiile n-or fi ele identice-la-fel, vorba lui Săraru, dar sunt 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 289 


fructul aceluiaşi pom roditor: Mărul românesc. În urmă cu 30 ani 
Românul nu semna - fiindcă Goma nu exista; acum (din contra, vorba 
aceluiaş Sărar”) nu semnează fiindcă Goma există... 

Îmi pare rău pentru entuziasmul şi buna-credinţă a lui loan Roşca, 
dar nu pot face nimic împotriva... mea. Cel care ba exist - şi e rău; ba 
nu sunt deloc şi nu e bine. 


Aflu din presă că Buzura ar fi fost pre-pus candidat la preşedinţia 
României în 1992. El neagă cu vehemenţă şi cu îndârjire... calomnia. 
Va fi simțind că asta confirmă bănuiala că fusese un colaborator al 
puterii comuniste şi al Securităţii. 

Se mai spune că “rezerva” lui Buzura (la Preşedinţie) fusese 
Mihai Botez, alt prieten al meu şi al lui Tudoran, Dorin mi-l recoman- 
dase pentru a fi invitat în Spania (a fost singurul lăsat să vină din cei 
vreo zece propuşi de mine)... Însă, adus în România, ţinut la murat 
într-o casă a SRI (oare ce-o fi aceea: “SRI” : “Fosta Securitate”?), nu 
a fost găsit corăspunzător, vorba Ceauşescului, cel decedat prin voica- 
nizare şi a fost înlocuit-schimbat cu foarte-corăspunzătorul Văcăroiu 
cu acelaşi nume predestinat. N-am înţeles cum anume fusese înlocuit 
(sau: “preferat mai bine”), dar să fii în concurenţă cu Văcăroiu? - iată 
o decădere cumplită, despre care tare aş discuta în contradictoriu cu 
prietena Mariana Celac, soția Botezului cu acelaşi titlu si sora lui 
Sergiu, măgarul cu aceleaşi urechi ca pe timpul Ceauşescului. 

Dar oare ce vom afla despre colegul de lot al meu (“lotul” de 
intrare în partid, în august 1968) Aurel Dragoş Munteanu, 
“SefarADM”, cum îl botezasem înainte de decembrie 89, când auzi- 
sem că-şi tăiase puţa ca să poate emigra-pe-bază-de-mozaism, devenit 
fulgerător “ambasadorul nostru la ONU”? Mă tem că nimic: asupra 
acestei lepre cu privire de iguană, demascatoare fără milă, turnătoare 
fără tresărire se întinde umbra protectoare a Israelului şi a Americii - 
deci: Silentium! Căci noi turnăm! 


Miercuri 9 august 2006 


Doamne, ce tragedie în Liban, pricinuită de Israel! Iar onusienii 
se screm să fete rezoluţia ceea care nu iese odată! În cearta de pieţărese 
în care Franţa a deţinut rolul secund - după SUA -, spre ruşinea celor- 
lalţi, doar Rusia a rostit câteva cuvinte de bun simţ (să auzi, să nu 
crezi), anume că textul trebuie să ţină seama şi de Liban, nu doar de 
Israel - ei, da, oricât ar părea de ciudat...; 


Şi, Doamne, ce cocină, ce latrină, ce barieră de pe timpul 
EugenBarbului a ajuns ţara mea, România! Le doresc celor din jurul 
lui V. Roncea să ajungă la un rezultat ne-catastrofic în demersul lui, 
însă disperarea mă îneacă doar privind, nu la reacţiile turnătorilor, ale 
securiştilor (normale: ei neagă tot ce li se reproşează), ci la comporta- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 290 


mentul celor “buni”, “pozitivii noştri”, cum le zice Monica Lovinescu, 
mai cu seamă al celor de la CSNAS... Cum de şi-au schimbat opinia - 
care “opinie”?, cea schimbabilă ca ciorapii? - de la o zi la alta acei 
oameni în cazul lui Crescentescu-Felixache? Ce să mai spun de Mona 
Muscă, madona-fără-pată dar care ar avea şi dânsa un păcătos de tatuaj 
pe vârful nasului reprezentînd insecta care i-a dat numele? 

Apoi: ăştia să constituie ţintele importante? De ce nu încep cu 
începutul - cum am început eu: cu Pleşiţă, cu Iliescu? Turnătorii să fi 
fost pacostea, vreme de decenii, a nefericitelor noastre popoare sub 
comunism? Şi eu, naivul, care îmi imaginam că nu turnătorii (de care 
se ocupă, zelos, Stejărel Olaru, fiindcă până la pagina aceea ajunsese 
şi “nu asimilase” ce era mai încolo), ci acele bestii care nu avea nevoie 
să toarne, fiindcă ele avuseseră drept de viaţă şi de moarte asupra noas- 
tră: secretari generali şi secretari “simpli” de C.C., miniştri, directori - 
chiar şi directoare! - apoi executanţi de categoria întâia - ca generalii 
Vlad, Pleşiţă şi tot neamul lor-prost de securişti criminali! 


Eh, “colegii de breaslă”: ce nu mă sufereau ei după 1970, mai ales 
după 1971, pentru că, deşi interzis în ţară... “în loc să fie arestat, la noi, 
băgat la beci, să se înveţe minte să ne mai sfideze pe noi, adevărații 
scriitori români, el este publicat la capitalişti!”, cum explicau, în gura 
mare, la restaurantul Casei Scriitorilor, lon Băieşu, Fănuş Neagu, iar 
ţuţăraşul june-genial Mircea Dinescu încuviinţa din apendixul ţinîndu- 
i loc de cap “analiza” maeștrilor şi o dădea mai departe, împreună cu 
o alta, din repertoriul umoristic al Jupânului Eugen Barbu: 

«Goma! Marele scriitor fără cărţi!», cogitaţie-banc ce avea un 
succes nebun la “adevărații scriitori români '- care o/l repetau. 

Eu: auzeam “în direct”, aflam de la alţii ce revistă-a-presei mi se 
face, ridicam din umeri, neputincios: ce să răspund “criti-cilor mei”? 
Că nu-i aşa cum zic ei? “Aşa”, cum ? Şi unde să-i contrazic, unde să le 
dau replica, unde să pot face auzit şi adevărul meu? La adunarea cea 
mai largă, mai gustată (şi gustativoasă) a scriitorilor români contimpo- 
rani: restaurantul Casei Scriitorilor? Dar acolo nu era forum de 
discuţii, ci o crâşmă ordinară şi otrăvitoare, o bombă de borhot şi de 
pişat şi de vorbe-vorbe. Acolo, cu banii cerşiţi lui Traian Iancu, direc- 
torul Fondului Literar, inginerul sufletului românesc - scriitorul, de - 
fie continua să se îmbeţiveze, până cădea sub masă şi se pişa pe el, sub 
privirile placide şi adânc înţelegătoare ale celorlalte cornute 
rumegătoare, altfel literatoare (ca să se creadă că el nu ştie nimic din 
ceea ce se petrece în jurul său «N-ai văzut ce beat eram?» şi declarînd 
cu sinceritate băloasă: «Bătrâne, dă s’ te pup...», că el are o singură 
activitate-subversivă: băuturica; sau cei care rezistau-prin-cultură, adu- 
cîndu-şi lunar, mai degrabă semestrial, soţia “la restaurantul scriitori- 
lor” unde să poată mânca o friptură şi să bea un pahar cu vin? Să-mi 
public “replicile” la minciunile, calomniile confraţilor - unde, în ce 
foaie? În Săptămîna securistă a lui E. Barbu, a lui V.C. Tudor şi a lui 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 291 


Ciachir?; şi a lui Dinu C. Giurescu?; în Luceafărul bolşevic al 
activiştilor Dragoş-Răcănel, Dopu-Bălan, Frunte-Creaţă?; în România 
literară devenită, după alungarea mea, moşia turnătorului de puşcărie 
Ivaşcu şi a ucenicului său ascultător N. Manolescu, administrată de 
fidelul etern-adjunct Dimisianu şi de turnătorul-tânăr Iorgulescu, adus 
de Breban de la Munca? 

Ce mă detestau, începînd din ianuarie 1977, confârtaţii fiindcă eu, 
nepublicatul în româneşte, eu, alungatul de la România literară de 
Ivaşcu şi de Dimisianu avusesem neobrăzarea să fac ce ar fi trebuit, de 
multă vreme, să facă ei - oficializaţii, publicaţii, consacraţi, premiaţi, 
genialii: să vorbească despre acele fleacuri, aşa-zisele “drepturi ale 
românilor”. Din acest motiv - al neputinței, al laşităţii lor - ajunseseră 
să mă urască pe mine chiar când nu rosteau cuvinte pe care să mi le 
arunce în faţă, lăsau să le scape un fel de bolboroseli, vedeam, auzeam 
cum li se usucă saliva în gură - ca lui Sorin Titel, dragul de el, 
Dumnezeu să-l ierte, că eu nici n-am luat în seamă micile lui... Nu le 
spun denunţuri, ci “scăpări” umorale, ale celui care se lăsase prins şi se 
înfunda şi se revolta, nu pe sine care se lăsase şantajat, ci pe toată ome- 
nirea din jurul său care dădea din mâini, din picioare, să rămână la 
suprafaţă, să nu se scufunde în noroiul trădării de sine şi de aproape - 
ca el. 

Şi ce mă batjocoreau, în grup, în ceată, de obicei în casa prietenei 
noastre, Dana Dumitriu, “colegii”. Acolo împrăştia jerbe de scântei 
Ivasiuc care îl imita pe Gâlă (sper că acesta îi era numele), idiotul 
material-didactic al Facultăţii de medicină), vorbind... franţuzeşte 
despre drepturile omului - eu fiind imitatul; ce se prăpădeau de râs faţă 
cu prestaţia de înaltă artă a marelui comic Saşa Ivasiuc: N. Manolescu, 
aflat atunci cu Dana Dumitriu, N. Breban, loana Cantacuzino (Orlea), 
Rodica Iulian (am mai scris-o, după mărturiile “autocritice” ale chiar 
Ioanei şi ale Rodicăi, aici, la Paris, în prezenţa lui Manolescu, în 
vizită). Singurul scriitor care nu a gustat “spectacolul” a fost, cine ar fi 
crezut: posomorâta Florenţa Albu, realist-socialista Florenţa Albu: de 
la prima reprezentaţie, a părăsit indignată adunarea intelectuală în care 
era caricaturizată încercarea mea modestă din 1977, concretizată în 
Scrisorile către Kohout şi Ceauşescu, însă era suspectată, condamnată, 
mai ales de Breban şi de Manolescu, “provocarea”, din partea mea, 
ca... om-al-Securităţii ce mă aflam! Fiindcă demersul meu - al lui 
neica-nime”, cum mă botezase E. Barbu - nu avea alt scop decât să-i 
provoace pe adevărații anticomunişti (ca ei, Ivasiuc, Breban, 
Manolescu, dar şi ca absentul Alexandru George, rămaşi până atunci 
în pivniţa conspirativităţii), să iasă la lumină, să se exprime, să se 
deconspire, ca apoi Securitatea să-i culeagă ca din oală... Rodica 
Iulian povestindu-ne Anei şi mie, la Paris, “spectacolele” date de 
Ivasiuc în casa Danei Dumitriu şi supărarea Florenței Albu, la 
Bucureşti, se mirase foarte de tăcerea noastră jenată şi oarecum încărcată de 
reproşuri: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 292 


«Ce, băi, nu mai poate face omul un banc?» 

Ba da, ba da, băi, poate, omul. Numai că le stricase nunta realist- 
socialista, posomorâta Florenţa: ea nu gustase bancul înalt intelectual 
al intelectualităţii scriitoriceşti dâmboviţene. Şi le-ar fi zis, trântind uşa: 

«Sunteţi nişte porci! 

Trec peste moartea tragică a lui Ivasiuc în timpul cutremurului, 
trec şi peste arestarea şi ţinerea mea la Rahova între labele generalului 
Pleşiţă.... 

„„„Ca să ajung la un episod pe care l-am mai povestit, însă abia 
cum - cu prilejul “Vocilor curate” (ce denumire aiurea, un calc după 
operaţiunea “Mâini curate” din Italia împotriva Mafiei) - îi găsesc o 
semnificaţie, alta: 

Cam la o lună după liberare (care avusese loc în 6 mai 1977), 
i-am întâlnit pe stradă în preajma Catedralei Sf. Iosif pe N. Breban, pe 
I. Vianu, pe Lucian Raicu. 

Le-am relatat - cu durere - “descoperirea” din timpul anchetei: în 
dosarul meu se aflau, nu doar note informative despre mine (că l-am 
înjurat pe Ceauşescu, de pildă), ci şi “analize” ale persoanei, ale perso- 
nalităţii mele, ale acţiunilor, ale tendinţelor mele...- portrete morale, 
făcut de un sociolog-psiholog-psihiatru - pentru uzul Securităţii. 

Înainte de a fi terminat, prietenii mă întrerupseseră, orifiaţi: era 
imposibil ca “Saşa” să fi făcut “aşa ceva”; “avea el alte defecte, însă 
“aşa ceva”... La “aşa ceva” intrau şi transcrierile, după înregistrările 
postului de radio Europa liberă, a cărţii Gherla, transmisă în lectura 
mea în cursul anului 1976, dar şi a fragmentelor din Biserica Neagră 
a lui Baconsky, difuzate tot în acea perioadă. Dacă “Portretul” meu de 
vreo patru pagini îndesate era semnat de autor, transcrierile nu. Îmi 
săriseseră însă în văz... caracterele maşinii de scris - fără diacritice, cu 
totul deosebite de ale maşinilor de scris ale Securităţii - aparţinînd 
Remingtonului ivasiucian (probabil îi fusese dăruit de ambasada 
USA). Cum ştiam bine că Ivasiuc nu avea nici timp nici răbdare să 
asculte şi să înregistreze emisiunile Monicăi şi ale lui Virgil, am dedus 
că draga de Tita Chiper (şi ce prieten bun îmi fusese!) se ocupa cu 
intendenţa: ea înregistra, ea transcria, ea dactilografia... 

Remingtonul prietenului meu Saşa Ivasiuc avea o pre-istorie - şi 
ea bănuită, niciodată dovedită: înainte de decembrie 1966, (încă nu 
debutasem), mă vizitase la Bucureşti tata, îngrijorat-mânios: primise, 
în satul Vad, Făgăraş, unde se stabiliseră un plic pe care nu era 
menţionat expeditorul, conținînd o tăietură dintr-un ziar: o povestire 
sau un reportaj “pe linie”, în care Securitatea era lăudată de către auto- 
rul semnînd: “P. Moga”... Am povestit întâmplarea în Bonifacia; tot 
acolo am presupus - fără a-i comunica şi tatei bănuiala - că expedito- 
rul ar fi fost prietenul meu Saşa, judecînd după caracterele maşinii de 
scris - neobişnuite, în cercul nostru...- ce, băi, nu mai poate omul face 
un banc? 

Mă întorc la... Catedrala Sf. losif. Şi repet ce am mai scris: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 293 


prietenii mei N. Breban, I. Vianu, L. Raicu nu au acceptat că Ivasiuc 
ar fi scris note informative, că ar fi oferit Securităţii şi transcrieri ale 
unor emisiuni literare de la Europa liberă... 

M-am despărțit de prieteni, blestemîndu-mă pentru graba cu care 
aruncasem vorbe-rele despre un prieten, Ivasiuc, mort în Cutremur, 
rezemîndu-mă pe... Pe ce? Dar aveam eu probe? 

Cum să am probe? Proba e ceva-la-mână, o hârtie, o ţâdulă, un 
atestat, un certificat: îmi dăduseră securiştii vreo hârtie-la-mână care 
să... probeze măcar că fusesem închis de ei, la ei ultima oară între 1 
aprilie şi 6 mai 1977? Şi mai ce? Oi fi pretinzînd şi cheia de la cassa 
de bani, vorba nemuritorului Ostap Bender? Apoi, primit cu atâta neîn- 
credere, chiar ostilitate, chiar cu bănuiala că inventez - ca să mă răzbun 
pe Ivasiuc! - nu apucasem să adaug că citindu-mi dosarul, făcusem 
imprudenţa să-i spun colonelului Vasile Gheorghe că “portretul” pe 
care mi-l făcuse “Ivansuc”, aşa-i zicea el, este fabricat de Securitate! 
Bineînţeles, gândeam altceva, însă rezultatul a fost că a doua zi nu mai 
găsisem în dosar “portretul” semnat de Saşa; în a treia zi nu mai exis- 
tau nici transcrierile după Gherla şi Biserica Neagră! 

Aceste probe - care... probează că Ivasiuc colaborase cu 
Securitatea - nu au apărut printre documentele consultate de Iuliu 
Crăcană, prin 2002, nici obținutele de Stejărel Olaru în 2004, la cere- 
rea mea către CSNAS, deci nu figurează nici în “Cod Bărbosul”, anexa 
la Culoarea Curcubeului de la Polirom, 2005. 

Ce s-a petrecut atunci, în mai-iunie 1977, ceva care nu credeam 
că va avea un alt împact...? 

Despre uluirea, durerea, respingerea a ceea ce spusesem eu 
despre Ivasiuc - am mai scris şi nu o singură dată. 

Mă întorc asupra acelui moment, după aproape 30 ani şi încerc 
să-l pătrund prin altă parte. 

Repet: îmi reproşam că “împărtăşisem” prietenilor ceea ce mi se 
dezvăluise mie, în anchetă, consultindu-mi dosarul de punere sub 
învinuire. Aşa cum mie, direct-vizatului nu-mi venea să cred că un 
prieten, fost coleg de celulă - indiferent de ceea ce ne despărţise (ches- 
ti-unea romanului Uşa..., la Cartea Românească), tot aşa prietenilor 
mei : niciunul dintre ei nu făcuse închisoare, nu trecuse prin anchetă, 
deci nu avea “datele” (sau: “nasul”) puşcăriaşului care miroase de la o 
poştă pericolul, trădarea. Lor nu le venea să creadă că ceea ce spuse- 
sem despre Ivasiuc era adevărat. 

Aflaseră însă, prin gura mea, o noutate: notele informative date 
securității sunt uneori... divulgate de însăşi Securitatea! Și. secre- 
tul delaţiunii nu era unul protejat pentru... vecie. 

Fireşte: spun ceea ce am spus, cu imediata precizare: nu crezusem 
atunci nici o clipă că cei trei: Breban, Vianu, Raicu ar putea direct 
vizaţi - fie şi inconştient - de dezvăluirea mea. Continuînd să nu-cred 
nici în ziua de azi (despre Breban intuiam-ştiam tot atâta cât ştiu azi, 
după “dezvăluirile” publicate în ziare). Spun însă altceva: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 294 


Cu certitudine că a doua zi, după o săptămână, după o lună fieca- 
re din ei relatase prietenilor relatarea mea, un adevăr care pre mulți 
neliniştise : denunțurile, punerile-bine la securitate nu rămân totdeau- 
na îngropate in pivniţa organului... 

Nu mai interesează cum vor fi reacţionat prietenii prietenilor 
aflînd că notele-informative ale lui Ivasiuc îmi fuseseră... aduse la 
cunoştinţă mie, victimei. Interesează că această informaţie a circulat, 
nu doar în mediul scriitoricesc, ci şi în cel mai larg, cultural, intelec- 
tual. Şi a produs ceea ce culeg eu, începînd din decembrie 1989: 

Frica turnătorilor de “dessectretizarea” turnătoriilor lor şi, 
după mecanismul psihologic binecunoscut: ura feroce a celui care 
făcuse rău, turnînd, împotriva turnatului, a celui care suferise răul 
- de ce? Simplu: fiindcă - de necrezut! - victima aflase cine şi cum 
îl pusese-bine, încondeindu-l la Securitate. 

Acesta va fi alcătuit suportul, aşternutul celorlalte motive sau 
pretexte ale colegilor de a mă detesta. Nu ştiam, fiindcă nu mă preocu- 
pa “tema”, că astfel funcţionează sub-societatea românească, astfel 
merge şi maşina lumpenscriitoriatului de limbă română: inginerii 
sufleticoli se pârăsc, se denunţă, se “aranjează” unii pe alţii, fac bancu- 
ri-proaste, care pot avea, în timp, efect de destabilizare, de compromi- 
tere - chiar de lichidare - a “dușmanului. Însă dacă unul află - sau doar 
bănuieşte - cine este autorul turnătoriei nu o spune în gura mare! Când 
îi va veni bine turnatului de azi, îl va turna el mâine pe turnătorul său, 
de să-l ţină minte (sic) - însă respectînd...“codul de onoare”, conve- 
nienţele, în mod binecrescut, nu ca mârlanii care-şi dau cu bâtele-n cap 
- nu, domnule, căci noi suntem educați, nene, noi nu ne punem poale- 
le-n cap în plin Obor, tato, noi facem totul cu discreţie, cu eleganţă, cu 
stil, cu degetul mic bine dezghinat de celelalte, când ducem noi la gură 
paharul cu ţuică de la mama ei. 


Joi 10 august 2006 


Olmert are nevoie de încă 30 zile în Liban - ce să mai facă în aces- 
te 30 zile, doar a distrus totul, totul, totul? 

A, da: să dea cu sare, ca să nu mai crească în veac nici buruieni- 
le în Ţara Cedrilor. După exemplul Romanilor care astfel “trataseră” 
ruinele Cartaginei : cu-sare. lar dacă Libanezii de azi sunt Fenicienii de 
alaltăieri, iar Cartaginezii Fenicienii colonişti, trebuie să admitem şi 
faptul că Israelienii de azi sunt romani curaţi, nealteraţi! De ce nu: 
daci! - nu pretind protocroniştii lor că Dacia de anţărţ fusese nu doar 
descoperită de evrei, dar şi acoperită la loc de dânşii (ca să nu răcească 
şi să strănute...)? În care caz putem pentru ca să spunem: actualii 
romani din Israel, în majoritate lor venind de pe Volga, ba chiar de din- 
colo de Caspica, de la maica lor, din iurtele triburilor tiirce, khazare, au 
tot dreptul să facă treaba murdară în folosul americanilor (“remodela- 
rea Africii şi a Orientulului Mijlociu”), lichidîndu-i pe goi-ii urmaşi ai 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 295 


fenicienilor - apoi dîndu-i cu sare cât cuprinde. În această sfântă cam- 
panie de “autoapărare” - aşa ilustrează israelienii zisa: “Bate şaua, ca 
să priceapă iapa” - ei îi omoară pe libanezi, ca să priceapă sirienii; ba 
chiar şi iranienii - iar prin ei toată spiţa goi-lor antisemiţi! Şi barbari! 
Şi asiaţi! - după zisele unor avtentici ne-asiaţi, recent recuperaţi de pe 
la Irkutsk. 


Nu pot să mă îndepărtez de ceea ce notasem ieri, în legătură cu 
triunghiul: Ivasiuc-eu-prietenii - cărora le spusesem că în dosarul meu 
de anchetă se aflau şi note şi “analize” şi fişe semnate de prietenul nos- 
tru, Saşa. Fiindcă am senzaţia că, neînţelegînd eu, până adineauri, iar 
unul din efectele “dezvăluirii” nu am relatat-o limpede, inteligibil, că 
tot sunt în jurnalul meu de pe internet - frecventat în medie de zece persoa- 
ne pe zi - reiau: 

Este adevărat: nu se poate face o legătură - nu am probe! - între 
momentul în care povestisem (mai-iunie 1977) ce surpriză avusesem 
în anchetă la Rahova citindu-mi dosarul şi cel al declanşării pe faţă a 
ostilităţii sălbatice a confraţilor împotriva mea. Până adineauri îl pla- 
sam (momentul) în 1992, atunci când Liiceanu, consiliat de Monica şi 
Virgil şi avînd logistica 22-lui Adameşteanei declanşase campania de 
autoapărare, ca să folosesc termenul consacrat (şi inversat de holocaus- 
tologii mei, necititori ai textelor condamnate); sau şi mai târziu, în 
1997, când a izbucnit “scandalului Jurnalului”, cu luminosul product al 
Monicăi Lovinescu: 

“Îmi pare rău că l-am cunoscut pe Paul Goma”. 

Acum retrogradez momentul... autoapărător şi îl plasez în iunie 
1990, când Liiceanu, care tocmai îmi editase două volume: Gherla şi 
Culoarea curcubeului se răzgândise - fusese răzgândit - drept care 
retrăsese din librării şi depozitase tirajul Culorii... 

M-am tot întrebat: cine-când, cu ce argumente îl speriase pe cura- 
josul anticomunist Liiceanu, pe strălucitul păltinişan, mai ales (analiza 
mea) filosoful cel mai tânăr la români se bucura de protecţia boaitei de 
Plămădeală, ca şi de bunăvoința lui Măgureanu, doar el îl învitase pe 
securist să “dialogheze” cu victime şi ale sale: Doina Cornea, 
Filipescu, Andreescu? Ce-cine îl determinase să... repare gafa de a fi 
editat o carte ca aceea a mea, Culoarea curcubeului prin retragerea ei 
din librării, apoi prin distrugerea tirajului? Bănuiesc: au fost mai multe 
elementele-evenimentele (printre ele: Mineriada din 13-15 iunie, când 
proaspătul editor a fost fugărit de “mineri prin subteranele Casei 
Scînteii). Acesta va fi fost cel mai violent, cel care a băgat groaza-n 
curajosul Gabriel, atât de tare, încât, ajuns la Paris, întreba în dreapta 
şi în stânga, în şoaptă, dacă să ceară azil politic în Franţa ori ba. Însă 
mai existaseră “elemente” care lucraseră înainte de Mineriadă, de-o 
pildă citirea (sau recitirea) cărţii, fie în româneşte, în dactilogramă - 
cea înmânată de mine lui Liiceanu - fie în volumul tradus în franceză. 

Cine să fi fost indignaţii-primi de “calomniile” proferate de autor? 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 296 


Tovarăşii-de-stat-şi-de-partid care nu fuseseră băgaţi în boale, 
nici în puşcărie, ba făceau acum pe ultrademocraţii: Brucan, Petre 
Roman (fiul editurii Politice şi supraveghetorul ei, sub numele de 
Humanitas), Pavel Cîmpeanu, H. Wald, Ion şi Janina lanoşi? Dar 
bineînţeles! Aceştia erau, în continuare, la post, păzind puritatea ideo- 
logică a tipăriturilor din România. De ce se “sesizaseră” tovărăşiile lor 
doar în legătură cu această carte (Culoarea...) nu şi cu cealaltă 
apărută în acelaşi timp, la aceeaşi editură: Gherla? Dar e limpede ca 
lumina zilei: Gherla, dezvăluia “abuzurile” staliniste - citeşte: din tim- 
pul Gheorghiului-Dej - perioada criticată şi de partidul nostru şi încă 
sever de tot - pe când Culoarea... tratează momente prea aproape de 
noi, contemporanii, trecuseră doar 13 ani şi nu avem perspectivă, cum 
se zice, dacă autorul loveşte în Ceauşescu şi în clica lui, bine-i face, că 
muuult ne-a mai chinuit şi pe noi, cadrili, dar se dă (sic) şi la intelec- 
tualitatea noastră dragă, la străluciţii reprezentanţi ai poeziei, ai prozei, ai 
criticei literare... Or aşa ceva nu se permite! 

În această categorie, ca supliment l-aş adăuga şi pe Gelu Voican 
Voiculescu, care deţinea atunci o putere pe deasupra puterii lui Iliescu, 
fiind el supraşef al Securităţii (despre Gelu nu spuneam lucruri rele, 
fiindcă textul era scris în 1978, or abia în decembrie 1989 l-am văzut 
la televizor în grupul putchiştilor moscoveţi laolaltă cu Iliescu, Petre 
Roman, Brucan şi ceilalţi tâlhari de drumul mare, KGB-iştii. 

În ianuarie-februarie, la recomandarea lui Negoiţescu, am ajuns 
în relaţii epistolare cu o poetă ghe la la Cluj care mi-a publicat câte 
ceva în revista atunci înfiinţată, mi-a prefaţat o carte, la Dacia, mi-a 
editat o alta în editura revistei,cu mine inaugurată. Ca să mă exprim: 
ne aveam ca fraţii (epistolari). Poeta îşi dădea un examen de doctorat 
la Bucureşti şi locuia la nişte prieteni ai soţului său - ministru adjunct 
la Cultură. La un moment dat mi-a scris ceva în genul: 

“Dacă ai şti cât te urăsc oamenii de-aici...” - precizare: scrisoarea 
plecase de la Bucureşti. 

Bine-bine, ştiam că scriitorii români nu se topeau de dragoste faţă 
de mine, însă de ură încă nu aflasem (este un început în toate)... Deşi 
aş fi vrut să ştiu mai mult, mi-am reprimat curiozitatea, nu am cerut 
amănunte. Acestea au venit singure, pe sărite, cu timpul, din ele am 
reconstituit o parte din tablou: 

“Oamenii de-aici” - ar fi putut fi scriitorii din fruntea “obștii”, 
cum îi zice mereu Dimisianu Sindicatului Inginerilor Culturicoli - 
începînd cu prietenii-buni ai mei Dinescu şi Dan Petrescu, cu prietenul 
Doinaş - aceştia fiind în “conducerea operativă”, cea care nu mă 
reprimise ca membru, deşi fuseseră cooptați membri-noi ca Sorin 
Alexandrescu, Mihai Botez, de-onoare: Monicii... “Oamenii de-aici” 
ar fi putut să fie... oamenii de cultură din Bucureşti, ca Pintilie, cu 
Paler, cu care avusesem încontrări pe chestie de morală (corect: imorală)... 

Enigma - care doar pentru mine era enigmă: când, după o vreme 
poeta clujească mi-a scris că la Bucureşti fusese găzduită de Janina şi 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 297 


de Ion lanoşi, mi-a căzut în cap mara pălăiaţă. Nu-i văzusem în viaţa 
mea pe tovarăşi maisusnumiţi, dar îi ştiam, cum îi ştiau toţi scriitorii 
care, după aceea, pretindeau că abia atunci auzeau de ei. Ambii fuse- 
seră “în Uniune (Sovietică)” la studii, mă rog frumos - ca Toma 
George Maiorescu, Iosif Sava, Băleanu, Mirodan şi alţi tovarăşi de alte 
naţionalităţi, altfel viitori îndrumători ai culturii române. Ianoși, fiul 
unui comerciant braşovean, Steinberger - fusese unul dintre ferocii 
“instructori de partid” de la C.C., responsabil cu ideologia, nu ştiu dacă 
subaltern sau doar coleg cu colegii săi întru bolşevism rusesc: Pavel 
Cîmpeanu, Alexandru Simion (îi zic şi eu aşa, fiindcă aşa semnau ei). 
Dacă eu ştiam atât de puţine lucruri despre Ianoși (plural), asta se dato- 
ra şi “specificului muncii lor”, foarte secretă şi extrem de pseudoni- 
mată ca a tuturor tovarăşilor săi de şaibă. În schimb ei îmi vor fi cunos- 
cut, de la ei, de la Secu, activitatea duşmănoasă şi mai ales vor fi citit 
un text de-al meu în care mă miram-indignam cam aşa: 

«lată cine a ajuns să ne explice cum stăm cu Gulagul şi cu 
Şalamov: tovarăşul instructor C.C. lanoşi!», 

Fiindcă tovarăşul, după exemplul mai vechi al lui Crohmălnicea- 
nu, Savin Bratu, Paul Cornea se dăduse la întors, politrukul bolşevic 
cel care rămăsese îşi cârpise dosarul cu traducerea unui volum de 
povestiri de Şalamov, nemaivorbind de o prefaţă substanţială a volu- 
mului - în BPT - în care ne explica, el, Gulagul (pe atunci găseam efor- 
tul inutil, constatabil din chiar exclamaţia, însă pe măsură ce au trecut 
anii, am observat, cu oroare, că românii noştri aveau, într-adevăr, 
nevoie de un Alfabecedar, nu de aiureli şi de inutilităţuri ca textele mele). 

Când am aflat - tot aşa, cu picătura - că poeta creierală (ea cerea 
să-i spui: “cerebrală”, bine, cucoană, cerebrală să fii!) şi-a lărgit cercul 
prietenilor, cu precădere spre Cosaşu, Wald, Norman Manea, mi-am 
zis că este o persoană inteligentă, cu gust; când însă i l-am întâlnit 
printre... gusturi pe H. Zalis, mi-am spus că Breban, protectorul vete- 
ranului turnător o va fi şantajat cu cine ştie ce din scurta-i dar plina 
autobiografie, de l-a primit la pieptu-i ; însă când i-am întâlnit 
semnătura (de Marta Petreu vorbesc, nu de H. Zalis!) în “Grupul Celor 
18”, alături de Oişteanu, Katz, Shafir, Antonesei şi de alţii asemenea 
care îi acuzau pe jurnaliştii de la Ziua de legionarism şi le reproşau fap- 
tul că mă publică pe “negaţionistul” de mine... - mi-am zis oftînd: 

«Ce vacă!» 


Aşadar ne-am stabilit în Franţa în noiembrie 1977. Relaţiile cu 
compatrioţii exilați - doar pe acestea le iau în seamă - au fost presărate 
de neînţelegeri, supărări, acuzaţii, rupturi - cu Virgil Tănase, cu D. 
Țepeneag, cu Dieter Schlesak... Nici pe acestea nu le amănunţesc 
aici, motivele sau pretextele fiind de cu totul altă natură, normală în 
relaţiile dintre oameni. Probabil trebuie să caut o motivaţie (a urii 
confraţilor faţă de mine) în relaţiile cu Monicii: 

Cu ei totul a fost numai cânt şi voie bună... în jur de un deceniu 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 298 


(socotind din noiembrie 1977). S-au semnalat gafe, incidente - toate de 
mine provocate, toate în legătură cu Europa liberă - am scris în mai 
multe rânduri cum, în mod negândit îl acuzasem pe Ierunca pentru 
suprimarea unui pasaj privindu-l pe Ivasiuc dintr-un fragment din 
Culoarea... difuzat în emisiunea lui Virgil “Povestea Vorbii”, operată 
în realitate de Bernard, la cererea Departamentului de Stat unde dom- 
nea Barnes, fostul ambasador la Bucureşti. 

Ciudată este involuția relaţiilor mele cu Europa Liberă: chiar cu 
intervenţia în text (de fapt: în înregistrare, fiindcă eu citisem fragmen- 
tele din Culoarea...), nu am simţit vreo ostilitate din partea 
“Directorului postului nostru de radio” Bernard. El îmi propusese, 
repetat, o emisiune despre Drepturile Omului, eu mulţumisem, dar 
declinasem oferta. După moartea lui Bernard a venit Vlad Georgescu. 
Este adevărat, fusese de acord cu difuzarea cărţii mele Patimile după 
Piteşti, în lectura mea, însă îmi obstrucţiona textele publicistice (dacă 
erau recenzii le accepta, fiind în emisiunile Monicilor, altfel, nu). Şi 
nici nu-mi puteam apăra articolele, fiindcă el avea obiceiul de a nu 
răspunde la scrisori, iar când îmi telefona el - rar de tot - mă asigura că 
mă iubeşte nespus şi că vom discuta altădată... Mi-a făcut şi câteva 
măgării, ca cea în legătură cu un text al meu despre cartea prietenului 
său Larry Watts “În slujba Mareşalului”, editată de Ion Dumitru (vezi- 
i “istoria” în Volumul I din Scrisuri aflat pe internet): îl bănuisem de 
atunci, de prin 1982 pe istoricul american de a fi un găgăuţă manipu- 
lat de Securitate în scopul “ridicării lui Antonescu” - mort, deci inofen- 
siv - în detrimentul Regelui Mihai I, încă viu... Trimisesem textul, 
aşteptasem câteva luni... Ca să aflu din Stindardul Românilor de sub 
pana “prietenului” meu Ion Pantazi (în tandem cu alt prieten al meu şi 
erou al cărţii Gherla, Vladimir Boutmy) că... scrisesem ceva 
insultător la adresa Mareşalului şi a României întregi ! - el, Pantazi 
fund informat de la Europa liberă, unde avusese loc o masă rotundă... 
Am înţeles: Vlad Georgescu organizase o masă rotundă despre cartea 
lui Larry Watts, lăudînd-o - în schimb luîndu-l pe Goma peste picior 
pentru că scrisese defavorabil - dar unde fusese publicat textul care.. 
nu fusese nici difuzat la Europa liberă? Când l-am întrebat pe Vlad 
Georgescu despre această manevră nedemnă, el mi-a răspuns că... îmi 
explică altă dată (ai zice că era văr drept cu Volovici, cel care îi pe 
explică lui Dan Petrescu, din 1997, taina manuscrisului Jurnalului 
sebastianesc), adăugînd recomandarea fraternă: «Şi nu te mai băga în 
istoria mea, coane...» 

Nu, nu: de la înscăunarea lui Vlad Georgescu relaţiile mele cu 
Europa liberă au devenit cvasinexistente. Mai ales că fusese adus la 
München şi cumnatu-său, ori ce va fi fost Gelu Ionescu, cel care com- 
plota împreună cu Marino, urmărind acapararea emisiunilor literare ale 
Monicilor (le-ar fi făcut el mult mai profesional, cu oameni de mese- 
rie, profesori universitari: Matei Călinescu, Virgil Nemoianu, Thomas 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 299 


Pavel, Sorin Alexandrescu) şi lucra puternic în acest scop, amendîndu- 
i, altfel spus: cenzurîndu-i pe ei când scriau de rău despre Sorescu, 
despre securistul Valentin Lipatti - or eu eram partizan înfocat al 
Monicilor, nu? 

Evident, visam şi eu o colaborare măcar lunară dacă nu 
săptămânală - nu a fost acceptată de Vlad Georgescu. Ştiam de ce: 
scrisesem tot răul pe care-l gândeam despre Barnes, fostul ambasador 
american la Bucureşti şi despre ravagiile dezinformării pe care le 
pricinuise prin mâna sa dreaptă: Ivasiuc, cultivîndu-i pe marii intelec- 
tuali români care îl frecventau la Ambasada Americană (el însuşi, 
Vlad, Matei Călinescu, Pintilie, I. Vianu, Nicodim, Bernea, Breban, 
Ciulei şi... restul smântânii patriei) şi “gândeau” - şi rosteau - exact, 
dar exact ce visau americanii să gândească-rostească Românii: că 
Ceauşescu o fi el analfabet - dar ce antirus este el! Şi că, românilor 
hămesiţi, rupti în cur, antirusismul lui Ceauşescu le ţine şi de cald şi de 
foame. 

Cu certitudine Barnes raportase la ei, la Departamentul de Stat ce 
spuneam în gura mare - printre care: 

«Există două categorii de trădători de ţară: cei care, până mai ieri 
frecventau Ambasada Sovietică şi cei care, azi frecventează Ambasada 
Americană - pentru un pahar de şampanie, un cartuş de ţigări, o viză, 
tac adevăratele dureri ale românilor, în schimb îl laudă pe Ceauşescu, 
fiindcă el este “favoritul” americanilor!» 

Am fost aspru pedepsit: Barnes, ajuns la Washington, a făcut ce a 
făcut pentru ca Europa liberă să nu transmită ştirea arestării mele o 
eternitate de două săptămâni (abia în 14 aprilie 1977). Mai apoi ame- 
ricanii pretindeau că nu fuseseră informaţi... Când le-am dat numele 
celor care îi informaseră chiar din ziua de 1 aprilie, au “nuanţat”: nu 
avuseseră confirmării din partea României! Auzi! Aşteptau confirmări 
din partea... Securităţii! Şi eu care mă miram că Vasile Gheorghe şi 
Pleşiţă îmi râdeau în nas, zicînd că americanii sunt prietenii lor (şi, deşi 
în civil, amândoi îmi arătau cu palma câte un umăr, acolo unde, chiar 
în pielea-goală îşi poartă ei epoleţii de securişti). Odată cu ostilitatea 
lui Vlad Georgescu faţă de “veleităţile” mele de a colabora din când în 
când, au început a fi percepute şi, ca să spun aşa, “reţinerile” monici- 
lor - faţă de violenţa din textele trimise; faţă de “exagerările” mele în 
criticele la adresa unor “pozitivi” : Pintilie, Nicodim, Hăulică, 
Cernescu, Paler, Dimisianca... Deasemene dezaprobarea “atacurilor” 
mele la adresa americanilor. La un moment dat, plângîndu-mă lor că 
Vlad Georgescu îmi refuză sistematic texte în care doar ating (sic) 
conivenţa Ceauşescu-Americanii, Ierunca a glumit cam aşa: 

«Cum, domnule, îi ataci pe ei, la postul lor şi mai vrei să primeşti 
bani pentru asta?» 

Monica l-a aprobat. Aşa era! Dacă şi eu: uitasem pe ce lume mă 
aflu. Atunci - prin 1982, 1983 - îmi adusesem aminte de această logică 
emisă de un înalt activist cultural, Dumitru Ghişe, care se mira foarte 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 300 


că unii scriitori (întâmplător, nu eu!) “vor să critice politica partidului 
pe banii partidului!”. Nostimada: când Marin Sorescu a devenit minis- 
trul al culturii lui Iliescu a formulat acelaşi reproş indignat - tot la 
adresa scriitorilor - dar nuanţat astfel: “Adică să ne criticaţi pe noi, pe 
banii noştri?” 

Cum între timp (m-am întors la Vlad Georgescu) aflasem şi de la 
el că Monicii mă preţuiesc nespus - păcat însă că sunt atât de apucat... 
- cunoşteam “prețuirea” din relatarea lui Bernard şi tot cu drăgălăşenia: 
“apucat” - mi-am luat gândul de la o colaborare statornică la Europa liberă. 

Primul semn palpabil de “incompatibilitate” cu Monicii a venit în 
iunie-iulie 1989, când cu “Uniunea Scriitorilor” dintre Breban şi Tepe- 
neag. Deşi mie mi se plânseseră că se organizase un complot ţintind 
înlăturarea lor de la emisiunile literare ale Europei libere şi pretindeau 
că nu ştiau nimic despre aceste demersuri decât atunci când Rodica 
Iulian şi Ioana Cantacuzino îi anunţaseră şi pe ei de o apropiată reuniu- 
ne în vederea organizării - de sub bagheta lui Nedelcovici... Am aflat, 
cu strângere de inimă că două luni mai târziu, Monica ducea tratati- 
ve cu Breban şi cu Țepeneag, iar un deceniu şi mai târziu, stupoare: din 
fragmentele de jurnal ale lui Dan Culcer, am aflat că Monicii cunoscu- 
seră de la bun început toate demersurile lui Țepeneag şi Breban în 
vederea constituirii, în iunie 1989, a unei Uniuni - dar mie îmi spuse- 
seră că nu ştiau nimic şi că fuseseră luaţi prin surprindere de complotiști. .. 

Ajung în februarie 1990, la faimoasa întâlnire programată acasă 
la Monici, pentru perfectarea portofoliului editurii Humanitas, cea la 
care mă tot invitaseră, însă în ziua cu pricina pe mine mă omiseseră, 
deşi mă bătuseră la cap să nu uit - participaseră în schimb (!) Mihnea 
Berindei, turcologul, şi Fata Doinei Cornea... 

...Şi mă opresc. Fiindcă atunci plasez momentul în care prietenii 
mei Monica Lovinescu şi Virgil lerunca şi-au dat cărțile pe faţă - a, nu 
în prezenţa mea, eu nu trebuia să ştiu nimic, de asta nici nu m-au 
anunţat cum promiseseră, am aflat câte puţin, câte puţin mai degrabă 
din faptele lor dimpreună cu Liiceanu şi cu Adameşteanu decât din 
cuvintele lor de explicaţie - care explicaţie?, cea care nu a existat vreo- 
dată? 

Mă rotesc pe loc, mă întorc la oaia mea - şi repet: 

Desigur, le vorbisem Monicilor de impresia neplăcută, penibilă 
produsă de relatarea mea faţă de Breban, Vianu, Raicu a găsirii în 
dosarul de anchetă a “scrisurilor” lui Ivasiuc. Le vorbisem, trecusem 
mai departe, rămânînd la culpabilitatea resimţită de mine, nu neapărat 
pentru că nu reuşisem să-i conving pe aceştia de faptul că Ivasiuc era 
omul Securităţii, ci pentru că... un om care a cunoscut puşcăria nu 
poate, oricât s-ar strădui să transmită cuiva, fie şi prieten, fie şi frate, 
ceea ce a simţit el şi mai ales ce ştie el despre oameni în general, 
despre trădarea prietenilor în special, după criteriile speciale ale fostu- 
lui deţinut. 

Însă acestea din urmă erau treaba mea - treaba Monicilor a fost să 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 301 


povestească mai departe, atât exilaţilor, cât şi celor în treacăt pe la 
Paris; desigur, ei - care nu-l iubiseră vreodată pe Ivasiuc - vor fi vorbit 
ca despre... “încă un informator”, astfel o vor fi recepționat receptorii; 
însă... printre ei existau şi oameni, scriitori, colegi, la urma urmei 
prieteni-dragi care, chiar dacă nu arătaseră, totuşi fuseseră tulburaţi de 
ceea ce povestise Goma în legătură cu Ivasiuc. Important era, nu fap- 
tul că Ivasiuc, într-un moment de slăbiciune, de şantaj, de tortură 
dăduse o notă informativă sau zece, nu asta: 

Ci faptul - am spus, repet - că notele acele date din slăbiciune, din 
lehamite, sub tortură pot ieşi cândva la suprafaţă. 

Şi atunci ce mai rămâne din prietenia noastră, din iubirea, stima, 
prețuirea etc? 

Şi, atenţie, trebuie să se judece această nelinişte cu: “înainte de 
decembrie 1989” şi “după decembrie 1989”. Fiindcă “înainte” era 
exclusă o dezvăluire de acest gen - vorba lui Nicolski: «Cine îşi ima- 
gina că va veni această vreme?” - aşa ceva... 

Panica (nemărturisită, neîmpărtăşită) a venit după decembrie 
1989, când s-a conturat pericolul deschiderii dosarelor de Securitate 
(proba morcovului: articolul lui Buzura “Fără vio-len-ţă!” prin care 
guiţau de spaimă şi securiştii, dar şi informatorii). Din acel moment, 
Goma - cel care ştia ce ştia şi începuse a scrie negru pe alb ce ştia - a 
devenit Inamicul Nr. | al Naţiei. Şi prin orice mijloc trebuia făcut să tacă. 

Trebuia, mai întâi împiedecat să-şi tipărească... calomniile. 
Începutul l-a făcut Liiceanu, consiliat de Monica Lovinescu şi de 
Virgil lerunca, sprijinit de G. Adameşteanu, prin 22. Simultan, trebuia 
“destrămat”, vorba securiştilor, calomniat, astfel încât nimeni să nu se 
mai uite în gura lui - primul pas, cronologic, a fost făcut de N. 
Manolescu, publicînd, în decembrie 1990 “Scrisoare deschisă lui 
Paul Goma, dosarul de Securitate al lui Gelu de Voiculescu 
Voican” - din aceasta ar fi trebuit să reiasă că Goma este un mincinos, 
un scandalagiu, că îi “înjură” pe toţi - cu predilecție pe prietenii săi 
care, nu-i aşa, îi făcuseră bine, iar acum el, ingratul... 

Dacă nu s-a înţeles până acum, iată, gata rumegat: 

Toţi cei care aveau muşte pe căciulă în relaţiile cu Securitatea au 
avut motive să-mi sară la gât, să mă facă să tac. 

Altfel, de ce atâta ură, atâta încrâncenare? Scriitorul nu este un 
atlet căruia i se înregistrează performanţa cu centimetrul, cu secunda, 
cu kilogramul, deci nu se află într-o competiţie măsurabilă (numai 
Breban crede contrariul), este loc destul pentru toţi scriitorii existenţi 
ca şi pentru cei care vor veni - atunci? Atunci de ce au dat mână cu 
mână ca să mă nimicească, să facă astfel, încât să pară că nici nu mă 
născusem, nici nu debutasem vreodată, nu publicasem nimic, nici- 
când...? 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 302 


Vineri 11 august 2006 


În Liban: pauză. A, nu din mărinimia, din mila israelienilor faţă 
de suferinţele atroce ale libanezilor civili, Boje moi!, ca să mă exprim 
în limba maternă a vajnicilor combatanți împotriva “fascismului isla- 
mic”, perlă pe care o credeam îngropată odată cu inventatorul ei, 
Kouchner; dar uite, a dezgropat-o Bush cel cultivat şi iluminat - ci pen- 
tru că s-au speriat puţin; s-au speriat ceva mai multişor decât puţin; ieri 
au pierdut 12 oameni (hezbolahii spun: “14 ucişi”, israelienii: “12 
răniţi”). Olmert a oprit (niţel) cavalcada. De unde se poate trage o 
concluzie, una mică-mică-mică: ca şi americanii, israelienii, de cum 
ies din tancuri, coboară din avioane, devin... nişte albatroşi, ca să-i 
poetizez niţel pe ucigaşi. De mirare fiind că atoateştiutorii israelieni nu 
ştiau că hezbolahii se vor opune ca nişte luptători de gherilă (unde le 
va fi fost bibliografia din familie în care la loc de cinste stăteau cărțile 
despre partizanul sovietic?), nu ca în înfruntările clasice, cu tancuri (de 
unde tancuri?), cu dronuri (de unde? poche numa?..., vorba ardeleanu- 
lui). lar preţul plătit în oameni, nu în tone de bombe, de obuze care în 
patru săptămâni au distrus această grădină numită Liban, este prea 
pipărat. 

Deie Domnul să rămână la acest “calcul” - poate aşa se va face 
pace sub... cedrii care nu mai există. 


În continuare: 

Atunci când l-am “turnat” prietenilor pe turnătorul Ivasiuc, am 
făcut-o după ce am căpătat probe ale turnătoriilor sale. Vreme de patru 
ani, din prietenie, din slăbiciune, trecusem-peste probele pe care mi le 
vârau sub nas prieteni, colegi de puşcărie: Costică Iliescu, Horia 
Popescu, lon Omescu - probe pe care numai noi, foştii deţinuţi le per- 
cepeam: de pildă faptul că el “lucra” la Ambasada Americii, când noi, 
muritorii de rând nu aveam voie să trecem pe trotuarul ei. Anul 1968 
(invadarea Cehoslovaciei, Apelul lui Ceauşescu de la balcon, intrarea 
în partidul comunist) în principiu ar fi trebuit să ne re-apropie, să re- 
lipească crăpăturile pricinuite de atâte probe de neloialitate, de dublu- 
joc, de pactizare cu duşmanul nostru de moarte: Securitatea. Nu s-a 
întâmplat aşa. Nici chiar “scandalul” provocat de el în legătura cu 
romanul meu Uşa..., deşi urmarea fusese că nu mai putusem publica 
nici măcar note de lectură (veghea tovarăşul Dimisianu), m-a supărat 
foarte, m-a otrăvit, dar numai ca prieten trădat, nu şi... turnat la 
Securitate. Abia după zilele din mai 1977, la Rahova, când găsisem în 
dosarul meu de acuzare opera lui scrisă, am fost izbit de această 
constatare: prietenul meu, colegul meu de celulă, mă vânduse 
Securităţii. Deşi mă străduisem din toate puterile (care îmi mai 
rămăseseră), colonelul Vasile Gheorghe care mă supraveghea îndea- 
proape în timp ce îmi citeam dosarul îmi va fi simţit tulbu-rarea - cu 
totul alta decât o “simplă” probă a lor că făcusem-dresesem împotriva 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 303 


regimului de dempop”. Poate că mă înşel, însă în acele momente de 
descumpănire, chiar de disperare a mea, securistul comandant al 
Rahovei Gheorghe Vasile zisese aşa, adresîndu-se pereţilor: 

«De, dom'le, asta-i cu pretinii...» - după care îi scăpase: «Da 
las”, că şi noi...» - nu a continuat, însă după ritmul paşilor dintr-o dată 
întețit şi după culoarea vocii, satisfăcută, mândră, era limpede ce 
anume spunea fără cuvinte: că ei, securiştii “puseseră umărul” (citeşte: 
puseseră pulanul pe el, pe Saşa), “se străduiseră” (bătuseră la el ca la 
fasole) să scoată şi laptele pe care-l supsese de la mă-sa - banditul de 
Ivansuc. 

Din acest motiv mă simţeam vinovat că le povestisem 
nepuşcăriaşilor Breban, Vianu, Raicu acel ceva care nu putea fi comu- 
nicat decât între iniţiaţi. 

Fiindcă eu ştiam cât şi cum fusese bătut la anchetă bietul Saşa. 
Îmi povestise el, la Gherla; la Lăteşti, Costică Iliescu, medicinist din 
lotul lui, îl văzuse, în biroul lui Enoiu, ghemuit sub o masă, într-un 
colţ, însângerat, scheunînd ca un animal; în libertate Marcel Petrişor 
îmi povestise şi mie - fireşte, în stilul lui: râzînd ca un dement, ca să- 
şi alunge spaimele - cum arăta Saşa, după ce trecuse şi el prin pietrele 
de moară ale lui Enoiu. Cu certitudine, el, Petrişor, Cocioran, Grama, 
ca “mai mari în grad” avuseseră parte de “tratamente” mult mai inten- 
se - dar este semnificativ faptul că, atunci când eşti (încă) tânăr, ţi se 
pare că celălalt torturat este mai martirizat decât tine. ŞI, eu, naratorul, 
păstrînd proporţiile, trecusem prin labele căpitanului Enoiu, deci eram 
(oarecum) în cunoştinţă de cauză. 

Voiam să ajung la asta - dealtfel am mai scris: cu acei colegi, 
prieteni care mai greu, mai uşor, au cedat şi m-au “încondeiat” şi pe 
mine la Securitate - cu aceia fac-ce-vreau-eu. Fiindcă sunt ai mei. lată, 
încă nu am aflat că din cauza “turnătoriei lui X” eu aş fi păţit din par- 
tea Securităţii ceea ce nu aş fi păţit dacă X acela nu ar fi cedat... Toate, 
dar toate “turnătoriile” de care am luat cunoştinţă, prima oară în mai 
1977, din dosarul de punere sub învinuire (aşa i se va fi spunînd, 
“ştiinţific”?), apoi din ciosvârtele recuperate de Stejărel Olaru şi din 
care am reprodus în Cod Bărbosul au fost - atunci - inofensive; nu mi- 
au cauzat, vorba secilor; nu mi-au dăunat, vorba scriitorilor. Eu 
“lucram” pe faţă, Securitatea afla de la turnători, cel mult prin cine am 
şi trimis manuscrise în Occident şi prin cine şi cum am şi trimis scri- 
sori - tot în Occident, fiindcă cele adresate Orientului profund (ca cele 
expediate în 1977 lui Ceauşescu, lui Burtică) le depuneam la cutia 
poştală obştească de lângă blocul nostru din Aleea Compozitorilor. 

La sugestiile, cererile lui Stejărel Olaru de a pune nume pe 
pseudonumele informatorilor din documente, i-am răspuns că nu voi 
face treaba aceasta, în primul rând pentru că eu am trecut pe acolo şi 
ştiu: în general autorii de note informative sunt victime - ale cui, dacă 
nu ale Securităţii?; măcar pentru că am scris o carte despre Piteşti, apoi 
am încercat să explic de ce sunt alături de “turnătorul Caraion”, nu de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 304 


“demascatorii” săi: Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, N. Manolescu, 
Jela, Pelin, Buduca, Matei Călinescu, Cistelecan, Alexandru 
Niculescu, C.T. Popescu, Adameşteanu - şi alţi bravi neturnători, dar 
care... nu se băgaseră, de parcă nici nu ar fi auzit în viaţa lor de 
Caraion - ca prietenul-la-nevoie-se-cunoaşte, pe nume Dorin Tudoran, 
cel care îşi explicase neintervenţia pentru sau contra lui Caraion prin... 
faptul că nu găsise cartea Doinei Jela Această dragoste... 


Azi, în Ziua: un adevărat linşaj la care este supusă Mona Muscă. 
Această femeie simpatică, plăcută la văz, facilă la verb (!) a fost mai 
ieri acuzată că a dat informaţii Securităţii. Ea, ca o proastă (bine: doar 
ca o toantă) a negat cu indignaţiune. lar azi recunoaşte, că da, a dat 
note informative, “dar numai despre arabi”... 

Întrebare care nu se pune într-o perioadă de “Voci curate” - e-he, 
nu este departe momentul în care V. Roncea se va da cu capul de pereţi 
pentru că, împins de la spate - de cine oare? - a deschis această Cutie a 
Pandorei. 

Ce ar fi trebuit să facă Mona Muscă, după întâia incriminare? 

Răspund prin un pasaj din jurnal (unde consemnasem colocviul 
de la Roma, din luna mai 1991), în legătură cu N. Balotă: 

Aşadar, într-o pauză, plimbîndu-ne prin jurul Universităţii 
Sapienza, vorbisem cu fostul meu coleg de celulă de la Jilava şi de 
domiciliu obligatoriu; îi amintisem - prieteneşte - că suferisem din pri- 
cina comportamentul său de după liberarea din puşcărie când, din 
dorinţa de a câştiga cât mai mulţi bani (pe care i-i cerea nevasta, fosta 
mea colegă de Fabrică de Scriitori Bianca Marcu), prea scrisese multe 
şi nestăpânite laude partidului, Ceauşescului, Elzei Triolet, prea... 
obținuse călătorii, apoi posturi de cooperant universitar în Germania, 
în Franţa, atunci era la Universitatea din Tours... Am simţit că, de cum 
ne vom întoarce în sală, Balotă va lua cuvântul, îşi va face autocritica 
în cel mai pur stil... creştin. 

Ei bine: când i-a venit rândul, Balotă a vorbit despre orice, a dat 
cu unt peste toate bănuitele asperităţi, a lubrefiat toate 
încompatibilităţile trecute, prezente, viitoare, însă nu despre ceea ce... 
Nu, el nu promisese că va face mărturisirea aceea, eu presupusesem, 
fusesem sigur că o va face. Dezamăgit am fost peste poate, însă m-am 
întrebat: 

«În faţa cui să se mărturisească, să-şi pună cenuşă pe cap Nicu 
Balotă? Dinaintea cui să recunoască eroarea de a fi lăudat detestabilul, 
de a fi afirmat că negrul cel mai negru este alb-strălucitor ? În faţa 
animalului de Uricaru? Dar bivolului ăstuia, fără privire până şi respi- 
raţia îi puţea a sudoare de partid şi a balegă de stat. Balotă va fi ştiut 
mult mai multe despre activistul care era acest tovarăş just, în curând 
preşedinte al scriitorilor! Să se confeseze Balotă în prezența Anei 
Blandiana? Dar Balotă, şi el ardelean, va fi ştiut mult mai multe decât 
mine despre suava poetă a Arpagicului şi asiduă frecventatoare a unui 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 305 


pork/York precum Gogu Buldogogu. Au poate dinaintea lui Doinaş - 
alt ardelean şi prieten al său de o viaţă? - despre care ştia cu siguranţă 
că, după câteva luni de la arestare (nu una singură?), în legătură cu 
Petrişor, dar şi cu Omescu, în 1956, fusese liberat, iar la scurt timp 
angajat la revista Secolul 20, o post-Glasul Patriei şi o pre-Dilemă? Şi 
că vreme de decenii, sub Tiranul Ceauşescu Doinaş călătorea oriunde 
în Occident dimpreună cu soţia, Irinel Liciu, cum numai familiile 
Ninei Cassian, Mariei Banuş, Blandianei, a lui Baconsky, a lui Hăulica 
aveau voie de la Stăpânirea Albastră să o facă? 

Biata Muscă: am şi văzut-o încolţită la gard, de câinii patriei. Nu 
am “corespondențe” din România, din Franţa, da: scene filmate ime- 
diat după liberare, în august 1944, când au fost linşaţi, spânzurați, cio- 
pârțiţi cu topoarele, de-a valma, colaboraţionişti dovediţi ai nemților, 
dar şi o mulţime de nevinovaţi pe care aveau “boală” revoluționarii de 
azi-noapte, cu auto-voie, sau persoane care păcătuiau prin faptul că 
ştiau: “justiţiarul”, era un împuţit de traficant de cârnaţi ori de-a drep- 
tul un informator al Gestapoului - şi, ca să-l facă să tacă pentru totdeau- 
na pe eventualul martor al turnătoriilor sale, îl acuza pe acela de toate 
păcatele - haitele se năpusteau asupra indicatului şi-l ucideau. “Întâm- 
plări”, peste decenii, greu de suportat. Greţoase. Însă cele care au avut 
victime expiatorii femei vor rămâne pentru totdeauna ca pete de sânge 
pe mâinile şi pe obrazul “justiţiarilor de după Liberare”. 

Femei din toate categoriile sociale, din toate păturile, de toate 
vârstele, de toate condiţiile. Erau tunse în public, pe o platformă 
improvizată, pe treptele unei primării, ca să fie văzute de toată 
populaţiunea frustrată (şi perfect colaboraţionistă - în cuget şi-n 
simţiri), apoi purtate aşa pe străzi, sub huiduielile, scuipaţii, ghionţii, 
loviturile de picior ale “indignaţilor”, sub palmele, pumnii daţi peste 
capetele însoţitorilor. Umilite, puse la stâlpul infamiei, distruse pentru 
totdeauna - şi cele câteva vinovate de a fi chiar colaborat cu ocupantul, 
de a fi denunţat rezistenți, patrioţi, evrei, dar imensa majoritate a “tun- 
selor” erau fie prostituate de meserie, a căror “trădare de patrie” consta 
în faptul că acceptaseră să se culce, pe bani, şi cu militari germani; 
erau, fie văduve tinere, fie fără-bărbat de ani de zile (al-lor fiind prizo- 
nier în Germania sau plecat să lupte în Africa, în armata lui de Gaulle); 
tinere femei doritoare de tandrete, fie şi din partea unui ocupant - deci 
trăiseră o vreme cu un neamţ; fie franţuzoaice care ajunseseră să aibă 
relaţii de iubire cu vreun ofiţer încartiruit în casa lor... Aceste femei, 
fără alegere, erau considerate “curve ale nemților” şi condamnate fără 
judecată. Ca şi în cazul unor bărbaţi “colaboraţionişti” (dar care nu 
colaboraseră!), au fost târîte în noroi şi batjocorite în public, femei sau 
fete al căror singur păcat era că refuzaseră, la un moment dat, avansu- 
rile unui cunoscut, vecin sau coleg, franţuz, iar acesta se răzbunase, la 
urma urmei asasinîndu-le, fiindcă nu puţine “curve nemţeşti” au avut 
viaţa zdrobită pentru totdeauna - când nu s-au sinucis... 

Cu gândul la acele femei mă întorc la Mona Muscă. Pe cine a 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 306 


turnat ea şi ce au păţit turnaţii de pe urma turnătoriilor ei? Fireşte, e 
foarte urât, e murdar să pârăşti, să “delaţionezi” cum se exprima cele- 
bra delaţionizatoare Geta Dimisianu, dar oare acesta să fie păcatul de 
căpătâi al românului (şi al Româncei-la-român)? Că tot este dânsa (m- 
am întors la Muscă) liberală, de ce nu se leagă nimeni de turnătorul- 
şef, preşedintele onorific, proprietate a lui Cataramă: autorul de epigra- 
me lonescu-Quintus, informator cu condicuţă, divulgat în scris şi de 
mine, în urmă cu 30 ani? A fost şi el victimă? Dar când el cu mâna lui 
(şi cu gura lui) dădea declaraţii despre mine argatului lui I.C. Drăgan, 
Michael C. Titus, trimis în 1981 în România, unde a avut acces şi la 
Arhiva Securităţii, încât a scris cartea România sub presiune - atunci 
era, ce: victimă? sau vânzător de frate? Sunt de acord: nenorocitul epi- 
gramist Quintus (fiu vitreg al lui C. Stere!) ca şi nefericitul Carianopol 
au făcut puşcărie, a fost chinuiţi, siliți să-şi vândă colegii, prietenii, 
fraţii - de ce nu se ocupă V. Roncea de securiştii care, prin şantaj, prin 
ameninţări, prin tortură îi făcuseră pe oameni neoameni, aducîndu-i 
până la a se demasca unii pe alţii, ca la Piteşti? 

Când îl apăram pe Caraion de nemiloşii procurori Manolescu, 
Buduca, Pelin, Matei Călinescu, Jela (îl apăram şi de tăcerea compli- 
ce a poetului hocheist Dorin Tudoran) - în fapt arătam spre adevăraţi 
vinovaţi: decizătorii (politicii) şi executanţii: securiştii. Numele lor şi 
viaţa lor şi activitatea lor - şi recompensele primite - acestea trebuiesc 
scoase în piaţa mare şi abia în al zecelea rând găinăriile unui limbric ca 
teologul barbist Ciachir ori călcările - descult! - prin balegi ale boeru- 
lui Alecu Paleologu. 

Dar de ce - de-un paregzamplu - nu este pus la zid un monstru ca 
Brucan? 

Şi o bestie ca Iliescu? 

Şi alta - Pleşiţă? 

Dar Măgureanu? Dar Ulieru? Dar Priboi? Dar “milionarii” secu- 
rişti, care de care mai obraznic şi mai împuţituros? 

Dar Sergiu Nicolaescu? Dar generalul Ghipsulescu? Dar Voican- 
Clityoris? Dar Petre Roman? Dar Razvan Theodorescu? Dar Aurel 
Dragoş Munteanu, “ambasadorul nostru la ONU”? Dar Babiuc? Dar 
V.C. Tudor? Dar Emil Hurezeanu, suavul prezentator al unei cărţi de 
bucate semnată de Virgil Măgureanu? Dar Pleşu? Dar Eugen Simion? 
Dar Gabriel Dimisianu? Dar Geta Dimisianu? Dar Mircea Iorgulescu? 
Dar Zoe Petre? Dar Gabriela Adameşteanu? Dar Smaranda Enache? 
Dar Magdalena Boiangiu? 

Sărăcuţa Musculuţa: a turnat şi ea ca tot creştinul, la înghesuială; 
ca o gagicuţă descurcăruţă, tânjind şi ea după niţăl Chanel şi niţei pan- 
tofi italieni, dînd din coate şi din cur, cât să-şi facă o găurică în viaţa 
asta grea - iar acum, din ca şi sigur(ă) Comisar la Bruxelles, iat-o 
înghesuită într-un gard de spini, înconjurată de Imaculatele CăCăţele 
ale Patriei Române (cele de toate sexele), colegele, care latră la ea: 

«Fire-ai a dracu” şi sictir d-aicea, elementă ce eş’ tu!» 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 307 


«Uitaţi-vă la ea, putoarea, curva - turnătoarea!y» 

Să mă jur că nu am nici o simpatie pentru turnători? 
Nu mă jur (!), că nutresc o ură nestinsă faţă de securiști. 
Şi o greață desăvârşită pentru gloata naţională. 

Dar mai vârtos faţă de prostia dacoromânească. 


Sâmbătă 12 august 2006 


Azi-noapte ONU a adoptat o hotărîre care cere încetarea 
ostilităţilor în Liban. 

Cât am aşteptat-o! Dar cât au aştepta-o Libanezii: atâţia dintre ei 
au murit, sfârtecaţi de bombele israeliene, striviţi de dărâmăturile pro- 
priilor case, fără s-o mai apuce. 

Măcar de-ar fi... adevărată. 

Îi înţeleg pe bieţii israelieţii: cât de vitejeşte înaintau ei, în urma 
desfăşurării covorului-roşu de bombe ale artileriei, ale marinei şi ale 
avioanelor, în tancuri, la adăpost, nu la aer liber; cât de nemilos dădeau 
ei cu boamba americană (patentul şi fabricaţia), distrugînd poduri şi 
şosele şi aeroporturi şi porturi - chiar şi neşte spitale (cum altfel, dacă 
erau ale goi-lor, unde mai pui că în ele ar fi putut să se ascundă pe sub 
paturile bolnavilor “fasciştii islamici”, cu tot cu Katiuşele lor bleste- 
mate, apoi, după ce înceta alarma, să iasă şi să tragă în Haifa, spărgînd 
cinci geamuri şi asasinînd-cu-nespusă-cruzime capra comună a trei arabi 
israeliani!) 

Cum le înţeleg frustrarea! Mai fuseseră opriți din marşul victorios 
peste Canalul de Suez, de “Trădătorul”, “Antisemitul”, “Jidanul 
Impuţit” Kissinger - când erau aproape de culegerea fructului victo- 
riei... Israelul până la Litani, au visat acum, că n-o fi foc, apoi terenul 
a fost cucerit prin “sacrificiul” zecilor de mii de bombe aruncate cu 
sudoarea frunţii bieţilor artilerişti, a sărmanilor şoimi aviatori - ce să 
mai vorbim de obijduiţii neînfricaţi marineri a căror misie este - pe 
lângă bombardarea oarbă a coastei Libanului - aceea de a împiedeca cu 
orice preţ acostarea navelor occidentale aducînd ajutoare pentru sinis- 
trați şi alungaţi şi refugiaţi: lapte pentru copii, medicamente, apă... Şi 
uite ce nedreptate pe lumea asta: când să atingă cu mâinile amândouă 
recompensa (divină, cum altfel, doar înainte de fiecare salvă 
semănătoare de moarte, ostaşii Țahalului îi ard o rugăciune combinată 
cu un blestem (patent tradițional), dar ştii, cole, rugînd, cerînd moartea 
goi-ului), vine ONU acela (rasist şi) antisemit şi le ia bucăţica de la gură! 

Numai că toată lumea - chiar şi evreii! - constataseră în ultimele 
zile adevărul. Israelul este, militarmente, o forţă, desigur - dacă este 
braţul armat al Americii în Orientului Mijociu! - însă, după modelul 
stăpânului: destructivă, demolatoare - dar nu şi una... învingătoare. O 
forţă terifiantă, atâta timp cât ostaşii şed pitiţi, nu ies din tancuri nici 
pentru pipi-caca, în cabine de avioane, în burţile navelor - nu ating 
pământul cu tălpile lor personale adiind a tămâie şi-a lămâie. Patru 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 308 


săptămâni încheiate au lovit Libanul cu barosurile de foc şi de pară şi 
de moarte - cu ură, nu voi înceta să repet - au tras zeci de mii de obuze, 
au ucis peste o mie de civili, au distrus case, şcoli, spitale, drumuri, 
livezi, biserici, moschei - însă... 

Însă când bravul David cel foc de deştept şi orbitor de şmecher a 
coborit din bunkerul pe şenile: terifiantul tanc (cunoscut din Marile 
bătălii de la “Kursk”, citeşte: Ghaza, acolo unde se înfruntă vitejeşte cu 
palestinienii înarmaţi cu mâinile lor, goale), a fost uluit să constate că 
el, luptătorul pedestru evreu nu este mai “invulnerabil” decât un des- 
culţ palestinian înarmat (el, nu David) cu o piatră; că ultrainformatele 
servicii (de informaţii!) ale Ţahalului habar n-aveau care este deosebi- 
rea, cam esenţială, vorba ardeleanului, între un război şi o gherilă, că 
în ciuda dotării cu ultimele cuceriri tehnice ale supravegherii inamicu- 
lui, israelienii rămân, în fond, nişte oarecari văcari americani de pe 
malul Mediteranei, incorigibili analfabeți (ei, Oameni ai Cărţii!). 

Cu toate că mamele soldaţilor israelieni ucişi în Sudul Libanului 
distrus de Israel şi-au stăpânit cât au putut strigătele de durere la afla- 
rea pierderii fiilor - pe câmpul de luptă dreaptă, cum altfel - totuşi, 
gemetele lor au fost auzite până în Europa (în America, nu - ea e atât 
de depaaarte): nici o deosebire între bocetele unei mame evreice şi ale 
unei mame arăboaice. Şi oricât au diminuat cifrele pierderilor tovarăşii 
responsabili cu armata (cu precădere ministrul lor, tovarăşul sindicalist 
Amir, Gică-Frunte-Mică-Fără-Frică, altfel bătăios-foc, în fiecare vine- 
ri seara, la baluri!), oricât au recurs la explicaţiile tovarăşului-cu-pro- 
blemele-gata-explicate, legendarul diagonalicoid Pazner, rezultatul 
(este indecent când vine vorba despre morţi) s-a dovedit a fi insupor- 
tabil pentru Invincibilul Israel. Vitejii strategi (militari) de teapa lui 
Olmert şi a lui Minte-Mică-Sindicalică erau convinşi că infanteriștii 
evrei vor avea o singură grijă în marşul lor victorios spre-dincolo de 
Litani: să fie atenţi unde pun piciorul, ca să nu care cumva să cadă, din 
nebăgare de seamă, în gropile de obuz pricinuite de colegii lor 
artilerişti, pregătitori ai terenului. 

Dar dacă nu se pricep să lupte “pe-jos” - ca dealtfel, americanii în 
Vietnam, în Afganistan, în Irak- israelienii au rămas Marii Maiştri ai 
Explicațiilor Senine - şi nu mai puţin Cretine. De-neuitatului purtător 
de cuvânt Pazner, întrebat de un jurnalist cum se explică pierderile 
imense (pentru Israel), în ultimele zile, în ostaşi pedeştri în Sudul 
Libanului “gata cucerit”, tovarăşul a “răspuns” pre limba rabinului- 
general, printr-o întrebare adresată jurnalistului, dacă cunoaşte el isto- 
ricul ajutorului dat de Siria şi de Iran hezbolahilor (dacă nu, i-l face el, 
întrebatul), încheind astfel: «Hezbolahii sunt foarte fanatici, nu se tem 
de moarte, dovadă că atâţia dintre ei au fost kamikadze...» - ceea ce, 
să recunoscă chiar şi Andrei Cornea, idiologul GDS, gânditor profund 
până dincolo, : este un răspuns orbitor de subtil, excesiv de lămuritor 
şi cu care se pot mândri şi nepoţii tăi - ce să mai vorbim de cumnate. 

Bilanţul: dezastruos - odată pentru Liban, ţară stricată, cu ură, cu 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 309 


dorinţă de transformare într-un “pământ netocmit şi gol - ca la începuturi 

Dar şi pentru Israel. 

Ştiindu-se, din principiu, ne-supus vreunei legi internaționale, 
aflat sub umbrela USA, tratat ca un ucigaş-simbriaş pe care nimeni nu 
are voie să-l pedepsească pentru crimele sale, doar el, stăpânul, când 
socoteşte că nu a ucis suficient de... mulţi “terorişti”, Israelul a proce- 
dat şi de această dată fără jenă, fără teamă, fără reţinere, fără morală, 
fără ruşine, fără umanitate: 

- a atacat şi a distrus o ţară - fără declaraţie de război; 

- a distrus uzinele electrice, de apă, centrele de aprovizionare în 
carburant, căile de comunicaţie, podurile (ca la carte!), sub pretextul că 
“taie” aprovizionarea în arme a hezbolahilor, în realitate pentru a tero- 
riza populaţia civilă, a o alunga de pe “terenul” pe care avea de gând 
să-l ataşeze Marelui Israel: 

- a folosit fără ruşine, fără reţinere, fără tresărire arme interzise: 
bombe cu fragmentaţie, cu fosfor - se spune că şi “gaze” (neconfirmat) 
- cum altfel, dacă erau folosite împotriva blestemaţilor de goi!; 

- a împins făţărnicia, aroganţa, nesimţitoria până la a cere 
libanezilor să-şi părăsească căminele, fiindcă el, Israelul cel umanist, 
va bombarda acele locuri şi, nu-i aşa, nu vrea cu nici un chip să pro- 
voace moartea unor civili nevinovaţi (după ce vâna, cu helicopterele, 
ambulanţe pe care erau marcate crucile roşii); 

- a instituit blocada porturilor, interzicînd sosirea ajutorului 
umanitar... 

- a lansat din avioane, sute de mii (nu milioane?) de grenade şi 
mine antipersonal, destinate... cui, dacă nu cu precădere copiilor şi 
lucrătorilor pământului? Trăiască umanismul sovieto-sionist! 

Numai atâta? Nu e destul? 

Nu: Ţahalul îşi continuă marşul victorios spre-dincolo de Litani. 

Cică Olmert a consimţit să aplice rezoluţia ONU. Mâine. 

Mâine? Cum aşa? Dar nu declara el că nu va ţine seama de nici o 
rezoluţie a niciunui ONU, ci numai de interesul Israelului cel mereu- 
tot-timpul-într-una agresat de toate forţele antisemite de pe glob? 

Ce s-a întâmplat? 

Nu cred că politicienii israelieni, când este vorba de 
“autoapărare” (din idiş termenul se traduce astfel: “atac preventiv”) 
sunt sensibili la statisticile reflectînd popularitatea cutărui lider (mai 
ales că peste 90% din populaţie este pentru continuarea războiului). 

Prima poticneală: rezistenţa hezbolahilor care le-au arătat 
israelienilor că - totuşi - nu poţi învinge plecînd la “cucerirea terenu- 
lui” (după pregătirea acelui teren prin bombardare sălbatică) doar aşa, 
cu deştu-n cur, ca în fâşia Gaza, unde Neînfricata Armată Israeliană 
intra cu tancurile, cu buldozerele în casele încă neruinate de bombar- 
damente ale nefericiţilor palestinieni, iar aceştia se apărau împotriva 
monştrilor de oţel, cu pietre şi cu strigăte de durere şi de neputinţă. 
Alaltăieri, se zice, Davizii au pierdut 12 oameni - bilanţ insuportabil 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 310 


pentru Israel; 

A doua: scandalul declanşat ieri în Anglia cu “teroriștii” pakista- 
nezi care aveau de gand să... etc etc, - şi care se dovedeşte a fi, pe 
măsura minutelor care trec, o grosolană tentativă de diversiune ameri- 
cană - prin englezi - pentru a face să fie uitată înfrângerea sângeroasă 
din Afganistan, mai ales, haosul stârnit în Irak şi să abată atenţia de la 
amânarea criminală (a USA şi a Angliei) de a consimţi la o încetare a 
focului în Liban - fiindcă toată lumea ştie: dacă America ar striga: 
«Aici! La picior!», Israelul ar asculta pe dată porunca stăpânului. 

În rest... numai oameni minunati, deştepţi, morali... 

Trăiască USA şi morala ev/lor (lui?)! 


Duminică 13 august 2006 


Bravo, bre! Adunarea de la ONU: adunătură; turmă. Ai zice că 
toţi sunt români, mioriţetici. Vasăzică, după ce s-au scremut atâtea 
săptămâni până să redacteze - şi voteze! - o rezoluţie, ieri, sâmbătă 12 
august au fixat pentru... luni 14 august “punerea ei în aplicare”! Ca şi 
cum nu ar fi vorba de atâtea ore, minute, secunde, ca şi cum timpul s- 
ar opri, deci s-ar opri bombardamentele israeliene, s-ar opri şi şi moar- 
tea semănată de ele - “până luni”! Până luni nu se mai bum-bum, până 
luni nu se mai moare în Liban! Auziţi, oameni buni: «De luni, fiindcă 
acum e sâmbătă şi noi ne ducem în uichend, să ne odihnim, că am obo- 
sit tot punînd la punct rezoluţia!» - mama voastră de putori criminale, 
în frunte cu Bush şi cu Condoleezza şi cu Blair cel care nici în timpul 
“crizei teroriste” cu avioanele care cică amenințau să fie doborite nu și- 
a întrerupt vacanţa de la proprietatea lui Cliff Richard din Barbade (?)! 
De ce acest răgaz? Limpede: să 1 se lase Israelului libertatea de a dis- 
truge ce mai rămăsese nedistrus din Liban - “până la Litani”, pretinde 
el, în fapt bombardează în Nord, în Est, pe litoral - totul, totul, totul, să 
nu mai rămână piatră pe piatră, asta fiind “barierea de securitate” 
cerută, o întreagă ţară prefăcută în zonă neutră, neutralizată, citeşte: 
total... nivelată ! 

Că tot vorbesc doar de distrugeri materiale, cele umane părîn- 
du-li-se minore: cine va plăti cele 3-4-5-6-7 miliarde de dolari câte s- 
au adunat până acum? Israelul, autorul lor? Doamne fereşte! Cum să 
plătească Israelul pentru crimele sale? Să plătească goi-ii pentru 
crimele... evreilor! Ce boi, văcarii deamericani! Dar şi ce oi, behăitoa- 
rele europene! Printre atâtea animaluri necuvântătoare, mioriţoşii 
noştri daco-romi se pierd, rămân neobservaţi. lată avantajul unei 
comunităţi de a rămâne în anonimitate, în folclor-oral... 


Începînd din 1990 mi-am arătat uimirea-dezaprobarea-revolta 
faţă de “inocenta” tinerilor din ziua de azi, vorba celuia. Şi nu a unor 
oarecari tineri, ci a unor absolvenţi de facultate (de istorie!) veniţi aici, 
în Franţa cu burse de perfecţionare, pentru doctorate. Am mai scris: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 311 


primul şoc mi l-a provocat simpaticul Ovidiu Pecican. L-am probozit - 
cu dragoste şi cu durere, se înţelege - pentru faptul că, până în decem- 
brie 1989 nu mişcase(ră), nu se străduiseră să caute, să aibă pentru o 
noapte sau pentru o săptămână o carte esenţială - fireşte, oficial inter- 
zisă. Deşi nu este bine, nici frumos să foloseşti, în discuţii, în dispute: 
«E-hei, pe vremea mea...», nu totdeauna mă puteam stăpâni şi îmi 
aminteam cu glas tare cum, pe vremuri şi mai aspre, când pentru o 
carte interzisă erai arestat, noi, cei care atunci aveam vârsta lor de azi, 
dacă voiam o carte, în cele din urmă o aveam. Şi o conspectam. ŞI... 
o țineam minte! 

Numai că atunci, în dialogul-monologat cu Pecican - în 1990 - 
uitam ce constatasem, cu strângere de inimă, nu doar la tinerii-din- 
ziua-de-azi, ci şi la colegii scriitori de (aproape) vârsta mea, prieteni 
din România, veniţi în vizită la Paris. Aşa, cam prin... 1984, Anul lui 
Orwell... Anume: degradarea, stricarea, (s)căderea, prin, mai ales, 
uitare. Amnezierea lor încă nu putea fi pusă pe seama frigului instau- 
rat de Ceauşescu ceva mai târziu, dar dacă tot era să caut o cauză, atun- 
ci putea fi găsită în afurisita de... ne-rezistenţă a materialelor: oamenii 
nu mai aveau rezerve de rezistenţă morală, obosiseră să tot aştepte 
Miracolul Venirii Americanilor (care, prin Nixon, în 1969, se pupaseră 
cu Ceauşescu, martirizatorul nostru, înspre noi, martirizaţii nu arunca- 
seră măcar o privire...) - o, dar nu atunci s-a născut îngheţata fiartă 
botezată “rezistenţa prin cultură”, asta a venit binişor după 1990, când 
unii obraznici ca mine puneau o întrebare de-aica care nu se pune: 
«Dar voi ce-aţi făcut atunci, de vă bateţi acum în piepții de aramă?» 

Pragul de Ruptură, de ne-rezistenţă a omului la agresiunile 
neomeneşti pornite în 1944 (pentru nebasarabeni şi bucovineni de 
Nord) se plasează în 1984... Coincidenţă, contaminare literară, eu am 
perceput fenomenul în 1984. Atunci românii - deocamdată despre ei 
vorbesc - au cedat; s-au predat. În tăcere, câte unul. Renunţarea fiind 
însoţită de uitare, acesta fiind rezul-tatul, azi, după 22 ani. 

Aşa că nu va trebui să mă mai indignez de judecata unui etern 
adolescent, Cătălin Țîrlea luîndu-i apărarea lui N. Manolescu, atacat 
de mine. Țîrlea făcea, nu pentru că era un ticălos, nici bou - ci pentru 
că asta ţinea el minte (care nu ţinea minte nimic). Un demn fiu al 
părinţilor săi, care nici măcar nu ascunseseră, nu se străduiseră să uite 
ce trăiseră şi ce ştiau - ci pur şi simplu nu aveau ce uita, fiindcă nu se 
înregistrase nimic pe pelicula memoriei lor: părinţii nu aveau aşa ceva: 
memorie, copiii aşişderi. 

De aici să ni se tragă efectele-cauzelor (sau: cauzele efectelor): 
chestiunea evreilor şi chestiunea Basarabiei? 

Acestea, sub dominație sovietică fuseseră instituite ca tabu-uri 
politice; după 1989, sub cizma prieteniei americano-israeliene au 
devenit tabu-uri psihologice. 

“Înainte”, a vorbi despre Basarabia cea răpită de ruşi constituia un 
act de curaj sau de inconştienţă - şi chiar dacă nu totdeauna erai ares- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 312 


tat pentru asta, nici bine nu-ţi era; 

“Înainte”, de vorbeai despre evreii-care-ne-conduc-ţara-în- 
folosul-ruşilor, chiar de nu le ziceai: “jidani”, te trezeai cu punerea la 
zid - însă nu în public, publicul acela nu trebuia să afle (altfel n-ar fi 
ştiut, bietul de el că jidanii ne conduc ţara), ci în “comitet restrâns”, de 
UTM, de cancelarie a şcolii, de “nişte tovarăşi în civil” - ba se întâm- 
pla să te şi condamne pentru “ură de rasă”, fiindcă îi insultaseşi pe 
“tovarăşii noştri de alte naţionalităţi”. 

Acum - “după revoluţie” - n-ai decât să vorbeşti, să scrii despre 
Basarabia până poimarţi: în afară de o interpelare în Parlamentul de la 
Chişinău prin tovarăşul vostru Stepaniuk (cel care ceruse intervenţia 
Procuraturii, a Ministerului de Interne, a Ministerului Culturii, pentru 
a-mi interzice cărţile “duşmănoase, antisemite” în “Republica 
Moldova - dar, fireşte, individul nu citise cărțile, nu ştia nici numele 
corect al autorului, însă poetul Gârneţ, citînd-citîndu-l pe tovarășul de 
veacuri R. Ioanid, mă acuzase şi el de antisemitism) - am închis paran- 
teza, mă întorc la cestiune şi reiau: 

Despre Basarabia n-ai decât să dai din clanţă până capeţi febră 
maxilatorie, nimeni nu se uită în gura ta. 

De ce? Fiindcă, pentru ne-basarabeni, mai cu seamă pentru 
ardeleni nu există “problema Basarabiei”, iar pentru majoritatea basa- 
rabenilor..., despre Basarabia nu este bine să vorbeşti decât în şoaptă 
şi numai în prezenţa unor oameni siguri, nu neapărat basarabeni de ori- 
gine - vezi comportamentul unora de-ai noştri ca Plămădeală, ca Aurel 
Dragoş Munteanu, ca Lucian Pintilie... 

Acum (după revoluţie) nu e politic-corect să vorbeşti despre 
evrei, despre necazurile pe care ni le-au pricinuit de când au dat peste 
noi. Până acum nu au fost băgaţi în puşcărie “antisemiţi” - dar ame- 
ninţări cu Ordonanţa au fost - numai la adresa mea au lătrat cu 
Ordonanţa-n gură Oişteanu, Shafir, A. Florian, Laszlo, G. Andreescu, 
parcă şi Mihăieş... ce să mai vorbesc de Uniunea Scriitorilor (a 
Scriitorilor!), prin scriitorii Manolescu, Gârbea, Caius Dragomir, 
Cistelecan, Marta Petreu şi tot neamul lor de slugi puturoase şi fără de 
coloană vertebrală. 


Luni 14 august 2006 


Azi, în principiu, se pune pace. Ceea ce nu i-a împiedecat pe 
Israelieni să bombardeze toată noaptea Libanul - nici pe hezbolahi să 
katiuşizeze Haifa. 

Ministreasa lor, Ţvi Livni (?) a adăugat că Israelul îşi păstrează 
dreptul la autoapărare... Citeşte: dreptul evreilor de a ataca, de a 
agresa oricând, pe oricine aflat în stare de slăbiciune, de inferioritate 
(vezi mai sus citatul elocvent din Alecu Beldiman zugrăvindu-i pe 
evreii din laşi care, nesfârşit de curajoşi, îi atacaseră, îi măcelăriseră, îi 
uciseseră pe eterişti după ce aceştia fuseseră înfrânți de turci, răniţi şi 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 313 


muribunzi - la Sculeni...) Abia atunci s-au... autoapărat ei, atacîndu-i, 
ştiind că nu riscă nimic din partea nefericiţilor eterişti. Tot de “auto- 
apărare” erau şi bandele de evrei din Basarabia pregătite de ani de zile 
(mai precis: “de 22 ani”), în secret, înarmate de peste Nistru, care, în 
iunie 1940 au atacat ostaşii români în retragere, civilii români porniţi 
în refugiu. Necititorii mei, holocaustologi ca G. Andreescu, Laszlo, 
Pecican, neinformaţi, dar vigilenţi foarte, aşa cum înţeleseseră că 
eseul meu Săptămâna Roşie, Basarabia şi Evreii este, nu o singură 
carte, ci... două (deci nici măcar nu-i văzuseră coperta), tot aşa înţele- 
seseră că... “echipele de autoapărare” despre care scriam erau româ- 
neşti şi constituiau un fel de detaşamente de exterminare a evreilor ! 
După cum Laszlo este convins şi în ziua de azi că “Basarabia” pome- 
nită de mine este... “Transnistria” .. 


Aseară şi azi, vreme de câteva ore am încercat să “chem” 
Protestul Holocaustologilor contra lui L. Watts, semnat de podoaba de 
vis-à-vis: To'ar'şu general Ionescu (al Ceauşescului), dat la întors şi 
reprofilat în Corpul de Pază al Holocaustului. Nu am reuşit. Păcat. 
Fiindcă acolo evreii protestau împotriva “manipulărilor” lui Watts 
(cică Manuilă ar fi traficat raportul lui Filderman!) şi îi contrapuneau 
volumul II din Ancel! Să vezi şi să nu crezi! “Adevărul” unui falsifi- 
cator de statistici (Ancel) contra “adevărului” lui Watts, acest găinaţ 
vladgeorgisto-drăgănisto-talpeşist, amestecat în tot felul de ciorbe de 
maţe securiste! - potrivit analizei” răcanului Ionescu. 


Marţi 15 august 2006 


A doua zi de pace... 
Ziua anunţă cu surle şi (s)trâmbe angajarea lui Dorin Tudoran ca 
editorialist. Foarte bine. Il voi citi cu atenţie. 


Miercuri 16 august 2006 


Şi Mircea Stănescu şi Valerian Stan mi-a transmis, din 
Cotidianul, 15 august 2006 un text al lui Gabriel Liiceanu: 


“Talentata doamna Musca sau despre minciuna in extaz” 

Luicheaua liiceană a scos iar capul său de ştiucă prost bărbierită. 
Cu un al treilea Apel pentru/către Lichele (al doilea fiind cel din anul 
2000, când chemase la re-votarea lui Iliescu!) şi tot în/la oglindă, ca şi 
primul. Bineînţeles, după el, Mona Muscă este răul răilor, Alfa şi 
Omega secăturismului (de la secătură, nu, Doamne fereşte de la 
Secăturitate...). 

Se bagă în vorbă şi N. Manolescu, C.T. Popescu, Roşca-Stănescu, 
Hurezeanu şi alţi “curati” posesori de ceferticat de nepoliţaipolitic 
liberat gata-timbrat de U.M. CSNAS (nu l-am întâlnit pe Iorgulescu; 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 314 


nici pe Balotă - poate mâine). Aceste secăturităţi (iată la ce prinde bine 
limba noastră cea ca un fagure de miere...) arată cu degetul în jur şi 
urlă: «Turnătorul! Turnătorul!». Şi, ca supliment, “doar” pârâcioşi ca 
Adameş-teanu - subtileţea sa de nap furajer se preface că o apără (pe 
Muscă...) - refuz să cedez jocurilor de cuvinte în care este vorba tot de 
muşte pe broboade. Îţi vine să (re)verşi. 

Singura voce dis(t)onantă - şi sper: nu ultima, altfel va fi trist pe 
lume - este următoarea: 


(...) “Mihaela Miroiu, sociolog: 

„In veghea lui neistovita dupa lichelele abstracte, pe care le soma in 
1990 sa ne lase in pace, dupa o lunga cugetare de mai bine de 16 ani, in sfir- 
sit, marele moralist Gabriel Liiceanu, nascut direct din spuma marii si nema- 
culat de istorie, a nominalizat una. Dar nu una oarecare, ci Licheaua lichele- 
lor. In sfirsit, ciuma din Romania are un nume: Mona Musca. Ce a ramas, sau 
ce ar vrea moralistii autohtoni sa ramina din aceasta femeie dupa anii de stra- 
lucire politica, meritata totusi? Liiceanu ne reveleaza «adevarul», cu un talent 
metaforic propriu oamenilor de cultura si cu o judecata necrutatoare, proprie 
moralistului absolut. El se adreseaza «securistei securistilor». Cred ca textul 
sau ar face sa jubileze armata de inchizitori medievali, dar si armata de inchi- 
zitori ai deceniului cinci. Este o executie «ca la carte» in numele purificarii 
religioase absolute, sau ca la Cursul scurt de istoria PCUS, autor I.V. Stalin, 
in numele purificarii de clasa, la fel de absolute. De la inaltimea autoritatii 
sale de intelectual sublim, reuseste sa faca praf orice discernamint etico-poli- 
tic, inlesnind involuntar (sper) una dintre cele mai mari diversiuni din 
Romania postcomunista. Pe scurt, Gabriel Liiceanu face praf exact principiul 
de fond al eticii in politica: cel al responsabilitatii proportionale. Morala 
absoluta pe care pretinde ca o adopta, cel putin cind ii judeca pe altii, nu are 
nimic de-a face cu cea specifica vietii publice in societatile democratice 
moderne. Sint de acord ca Mona Musca a gresit. Dar de aici si pina la pro- 
portiile date de micii sau marii inchizitori care fac din ea raul relelor nu este 
o distanta, ci o prapastie.” 


Joi 17 august 2006 


Giinter Grass a recunoscut, acum, la frageda vârstă de 79 anişori, 
că a fost ostaş în Waffen SS. Ce plută din trei paie şi cinci ciocleje; ce 
“exemplu” de dat la clasă, ba chiar şi în “Parlamentul tricoloric”: 
«Uite, că şi eil», îşi freacă mâinile securiştii, activişti, beliştii din 
România, fericiţi că măcar pentru o jumătate de ceas nu se va mai vorbi 
de ei şi de epoleţii lor! Ce groasă diversiune pentru căcănarii noştri (de 
conştiinţă)! 

Cazul lui Grass - păstrînd proporțiile - poate fi pus alături de al 
Monei Muscă însă numai pentru că şi unul şi altul au păcătuit, înşelîn- 
du-şi prietenii, admiratorii, ba chiar şi iubitorii. Nu neapărat fiindcă 
Neamţul a pactizat cu Diavolul Hitlerist (deşi, la sfârşitului anului 
1944-45, un tânăr german aflat în unităţile SS nu semnifica o opţiune 
a sa, fiindcă nu era voluntariat, ci pur şi simplu încorpo... rariat, o obli- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 315 


gaţiune), iar Românca noastră dragă şi iubită s-a lăsat îmbrăţoşată de 
Îngerul Albastru (al Securităţii, nu al lui Henrich Mann) şi dimpreună 
au pus de-un copilaş patriot. Îi adună în aceeaşi oală faptul că amândoi 
au minţit, au minţit atâţia ani, dîndu-se drept ce nu fuseseră, nu erau, 
pentru a profita de favoruri, de caimacul minciunii. 

Grass nu face parte dintre scriitorii “mei”. Însă îi recunosc o 
calitate pe care contemporanii săi au uitat-o sau o ignoră, crezînd că 
astfel se realizează “progresul” - în proză! (“Lupta pentru roman!”, 
vorba lui Breban) : aceea, esenţială de a şti să povestească o... poves- 
te, o întâmplare, o pătăranie, ar zice un basarabean. Altfel, omul Grass 
mi-a fost totdeauna profund antipatic, cu militantismul său prusac, 
zăngănicios, de foarte stânga (ce bine i-ar fi stat tovarăşului ca scriitor 
în RDG!), cu consiliile lui băşinoase, stângiste, de-a dreptul comunis- 
te date lui Willy Brand - ale lui şi ale Detaşamentului de Asalt al atâ- 
tor bravi nemți, atât de culpabilizaţi, încât i-ai fi crezut sinceri 
“pacifişti””... Din aceia care l-au fascinat pe alt neamt, acesta autocul- 
pabilizat, auto-reeducat fără Piteşti, prietenul meu Dieter Schlesak. 
Într-atât (acum am lunecat la Schlesak), încât din 1972-73 nu m-am 
mai putut înţelege cu el şi ne-am despărţit. Ostilitatea lui faţă de mine, 
din plângăcioasă devenise agresivă, acuzatoare (adevărat, el nu mă 
trata de “fascist”, nici de “antisemit”, se mulțumea să spună-scrie că 
sunt “de dreapta”), manifestată abia după ce Țepeneag l-a stârnit împo- 
trivă-mi, cine ştie ce alte scorneli sconirice servindu-i, ca de-o pildă 
faptul că am vrut să-i fur revista Cahiers de l'Est taman în momentul 
în care eram arestuit şi poprit-niţăl în pivnițele Securităţii de la 
Rahova, în 1977! Ce păcat de prietenia noastră, pe care, acum, după 40 
ani el a dat-o la întors, la revopsit, povestind cu totul altceva decât 
adevărul, care este drama unui sas din Sighişoara, persecutat până la a 
şaptea spiţă de ruşi, de comunişti, ajungînd, în sfârşit, în Vaterland, 
însă tratat de auslânder, ba chiar de zigeuner, încât, fragilizat, a sărit... 
Zidul şi a devenit atât de de-stânga, încât, nemaisuportînd (sic) 
Germania Occidentală şi “untul ei”, cel detestat de Noica, s-a exilat 
în... Italia, bietul, unde a devenit normanmanist fără condiţii. 

Mă întorc la Grass cât să observ că “pacifistul” de el s-a arătat a 
fi hotărît împotriva reunificării Germaniei, ceea ce în ochii mei “neu- 
tri” este o vină infinit mai grea decât aceea de a fi fost încorporat cu 
forţa în trupele SS (Isaac Babel nu fusese komisar bolşevic, vinovat de 
crime, în Ucraina?; Ehrenburg nu fusese dezinformator-şef în ziarul 
Armatei Roşii, prin care cerea maladeţilor să violeze nemţoaica, orice 
vârstă ar avea ea?). 

Rămâne însă minciuna. Minciuna, ca umbrelă; ca scutitoare de... 
mici-neplăceri; minciuna, pentru a supravieţui; pentru a trăi bine, chiar 
în confort - cea procuratoare şi de icre negre (nici la vârsta asta nu am 
înţeles de ce atâţia se dau în vânt după icrele negre: o oroare, fiindcă 
mie îmi place dulceaţa de cireşe amare...). 

În această chestiune eu unul nu am dreptul să ridic piatra 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 316 


împotriva lui Grass. Nu aş avea aceeaşi reţinere faţă de Mona Muscă: 
la ea nu a fost chestiune de supravieţuire, adică de încă-trăire în mijlo- 
cul masele largi de flămânzi, de muribunzi, ci de supra-vieţuire, în sen- 
sul de trăire altfel decât a oamenilor de rând, prin accederea într-o cate- 
gorie de privilegiați: a celor care au putut urma studiile universitare - 
spre deosebire de ceilalţi - pentru că au-dat-dovadă; a celor care au 
putut avansa profesional - nu ca restul omenirii - pentru că au dat din 
coate şi din gură şi din cur, astfel plătindu-şi biletul de intrare în “elita 
drojdiei” - pentru că au fost cetăţeni devotați partidului, cei cărora 
tovarăşii de la Centru, în vizită, le-au strâns mâna şi i-au felicitat căldu- 
ros pentru activitatea lor de zi cu zi... 

Nu am dreptul, ca membru al unei familii de basarabeni 
refugiaţi, din comunitatea refugiaților din Basarabia şi Bucovina de 
Nord, ameninţaţi de “repatrieria în Siberia” - şi care fuseseră siliţi să 
mintă (însă nu denunţaseră pe nimeni, nu făcuseră nimănui rău), să 
fabrice acte false, pentru a supravieţui, rămânînd pe malul drept al 
Prutului (“râu blăstămat'”) şi să evite malul Pacificului, Magnificului... 
Aşadar nu am dreptul să acuz pe altul că a încercat, ca şi noi, să 
supravieţuiască. 

Numai că noi, nefericiţii refugiaţi, persecutați de ruşi ca şi de 
localnicii români începînd din chiar 24 august 1944, dînd din mâini şi 
din picioare şi din minciuni, ne apărasem, minţind, falsificînd acte, 
toate acestea “pi conta noastră”, fără a face rău nimănui altuia (cum 
făcuse Mona Muscă), chiar dacă acei alţii ar fi fost... arabi. 

Ceea ce este “reconfortant”: noi, basarabenii şi bucovinenii şi 
herţenii refugiaţi, în acei ani, începînd din taman 23 august 1944, jude- 
cam în termeni simplificatori, împărţeam lumea în noi, persecutații şi 
ei, ruşii invadatori, persecutorii. Chiar dacă în răbufnirile părinților 
răzbăteau adeseori critici la adresa localnicilor (la noi: ardeleni, la alţi 
refugiaţi: olteni, bănăţeni, regăţeni, cum ar veni: tot români de-ai 
noştri), ba chiar înjurături, în stilul tatei, cu-perdea, astfel: «Hă-tu-i 
încolo şi-ncoace...», deşi se adunaseră multe întâmplări dureroase cu 
“ai noştri”, aceştia nu erau indicaţi ca fiind “comunişti”, ci... “tâlhari”; 
ci “mişei”; apoi “ţigani”, ceea ce, până prin 1949-50 era strictul 
adevăr. Chiar în “confruntările” cu autorităţile, mai ales cu cele de la 
prefectura Sighişoarei, deşi ostilitatea lor faţă de noi nu era totală - dar 
determinantă..., - părinţii povesteau, cu obidă “convocările” de după 
liberarea din lagăr durînd până în preajma morţii lui Stalin - arătarea 
lor nu îi viza pe “comunişti” ori pe “comunizaţi””. Ci pe “tălharii iştia” 
sau, mai scurt “mişăii”, abia apoi veneau explicaţiile din care chiar şi 
eu înţelegeam că era vorba de “domni ardeleni”, din “familii de vază”: 
înalţi funcţionari la prefecturi, advocaţi, “intelectuali”. Aceştia ne-au 
fost duşmanii până până prin 1947-48, o eternitate de suferinţă pentru 
noi, fiindcă şi prefectura judeţului Târnava Mare era controlată, colo- 
nizată de ne-comunişti, preponderent de ţărănişti - ei îşi ziceau: 
“manişti”. Chiar dacă aceştia, imparţiali ca tot rumânul, trecuseră cu 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 317 


trupul, dar şi cu sufletul lor de “reacţionari” - măcar la Frontul 
Plugarilor al lui Groza al lor, dacă nu direct la comunişti. Tata intuise 
ceva-ceva din motivele ostilităţii ardelenilor înalţi funcţionari, în per- 
ioada de “tranziţie” faţă de noi refugiații: printre altele îi “jena” faptul 
că noi, dacă nu dispăream cu totul (măcar în Siberia), riscam să 
rămânem martori acuzatori ai aranjamentelor lor, nu doar politice, ci 
naţionale, fiindcă până şi ei, ardelenii aflaseră că ruşii ne ocupau ţara 
(cu tot cu Ardeal), şi nu... de pildă, liberalii... Între ei, aceşti consec- 
venţi - altfel manişti - se tolerau, “se îngăduiau” când treceau de 
la o fracțiune la alta, de la partizanatul în favoarea lui X, în cel al lui 
Y; chiar dacă până ieri fusese(ră) cu Y, nu cu X - asta-i viaţa, dar să nu 
ştie şi străinii, “viniţii”, “fulgeraţii” cum arată bucătăria (pardon: 
bocăza - re-pardon: latrina) lor - Doamne feri”, asta nu era bghine; ba 
era cam-on-chic-tare-rău... 

Aş îndrăzni să spun că fac parte dintr-o categorie de români care 
au suferit atâta - oricum, mult mai mult decât nerefugiaţii - fiindcă, în 
teorie, riscam (sic) să depunem mărturie, cândva, despre laşitatea, 
despre vânzarea de frate a... fraţilor noştri, români-verzi. 

Aşadar, de la Ocupaţia rusească a întregei Românii (deşi noi o 
cunoscusem cu patru ani mai devreme) oricât de dramatică devenise 
viaţa pentru noi, refugiații, iată că nu ne mâncasem între noi. Nu ne 
pârîsem, nu ne denunţasem nici jandarmilor, nici ruşilor, nici măcar 
advocaţilor sighişoreni care deveniseră... maurerişti, deci grozişti - 
deci comunişti. Din contra: ne-am întrajutat cu ce am putut, cu ce am 
avut - fiindcă nu doar tata va fi fabricat acte false pentru sine şi pentru 
alţii - ne-am sprijinit moral, fiindcă material... nu aveam cu ce, dar nu 
ne-am vândut, chiar dacă şi noi tot din Mioriţa ne trăgeam. Şi ştiu: 
până în ultima clipa a sa - tata a murit în 1969 - basarabenii şi bucovi- 
nenii au rămas, s-au păstrat în legendara: «Să ținem legătura». Ei, cei 
din generaţia părinţilor mei au-ţinut-legătura până la urmă de tot, până 
au dispărut ei înşişi, “ţinătorii”. Următoarele, începînd cu cei din a mea 
au lăsat-o mai moale: pentru noi nu orice ins, doar pentru faptul că era 
“de-al nostru”, basarabean, bucovinean refugiat era demn de încredere 
oarbă. Noi am cunoscut, alte probe, alte vămi, am dobândit şi alte cri- 
terii de a cântări omul de lângă noi: Securitatea, închisoarea politică, 
domiciliul obligatoriu, “libertatea” de până la 1965... - viaţa de după... 

Cam după un deceniu (socotind din 1944, adică până pe la 
moartea lui Stalin, în 1953) au cedat şi bătrânii noştri; au-lăsat-jos; s- 
au (con)topit în masa cetăţenilor RPR, rămînînd însă în continuare de 
categoria a III-a, iar copiii lor - generaţia mea - ca basarabeni şi buco- 
vineni ce eram, nu am fost primiţi în Miliție, nici în Securitate, nici în 
Armata Normală, doar în Detaşamentele de Muncă (aţi uitat, dragi fraţi 
români ne-basarabeni, ne-bucovineni?), rare fiind cazurile celor care 
puteau urca o treaptă-două pe scara profesională-socială. Cei care 
deveneau şefi, şefuleţi se recrutau - dată fiind nivelarea populaţiei - 
dintre turnători cu ceva mult mai multe “merite” decât ale 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 318 


nerefugiaţilor. Cât despre profesorii de la Universitate, păstrez aminti- 
ri dintre cele mai neplăcute (ca să nu spun: îngreţoşate) despre basara- 
benii mei Tamara Gane şi lon Coteanu... Fiindcă îi consideram “ai 
mei” iar ei mă vindeau. 


Vineri 18 august 2006 


Zbârnâie asurzitor roiul verde al muştelor căcatofile năpustite 
asupra informatorilor, mai mari, mai mărunți, mai răufăcători, mai 
“omenoşi” cu cei turnarisiţi... Liicheanu, Bondarul cel Gros, Unsuros, 
Chitinos, ostenit de efortul depus întru ascunderea (repetată) a propriu- 
lui lichelism, a rapacităţii maladive, a gustului pentru/de putere - şi, 
desigur, a rezistismului-prin-cultură, altfel feroce antisecurist (dovadă 
prețuirea înlăcrimată pentru Plămădeală, iubito-adorat de masele largi 
de cititori imbecilizaţi de el şi de ai săi, “anticomuniştii” de teapa lui 
Noica), face o pauză, lăsînd în grija trupeţilor humanitasoizi continuarea 
programului şefului, demascarea fără şovăire a Răul Universal şi pe reprezen- 
tanţii lui de nădejde. 

Fireşte, Liiceanu, Pleşu au atacat-o la baionetă pe musca Mona, 
evitînd să dea un picior şi în furnicarul securist de la Păltiniş, unde “cei 
utili” erau, nu doar toleraţi (chiar de către Alteța Sa Serenissimă Nicu 
Ceauşescu, Guvernatorul Hermannstadtului), dar cultivați, ba chiar 
răsplătiți cu burse la Heidelberg; nici un cuvinţel despre Plămădeală, 
securist de rang măcar egal cu al Hăulicului, acesta prieten şi sfetnic al 
lor, căruia exilaţii (cu excepţia Monicilor) îi spuneau “Generalulul”; 
nici despre Virgilul Cândea, fiul lui Spiridon: “Mareşalul legionaro- 
bolşevic”; tăcere elocventă şi asupra Bătrânului Mag - în schimb ce 
revărsare de energie polemică, de distrugătorism sistematic cheltuite 
contra lui Marino... 

E-hei, ce forţe supraomeneşti răsar în inşi de nimica - precum 
Liiceanu, Pleşu - atunci când le este necesar să-şi fabrice un dosar 
conținînd un eroism inexistent şi o virginitate lipsă la cântar... 


Deocamdată atâta pentru azi despre Licheaua Românică, în frun- 
te cu Liiceanu, Pleşu, Dinescu, Patapievici, cei patru trădători care ani 
de zile au negociat în mare taină dosarele la CSNAS - dar în ce atmos- 
feră de chicoteală, de bancuri proaste (să-l auzi pe Pleşu rostind el cu 
gura lui bancuri băşinetice!), îşi făceau nevăzute propriile dosare! - iar 
acum ni se bat în piept cu mâna cu care scriseseră şi ei “nişte mici 
caracterizări inofensive”, ştiut fiind faptul că Securitatea cea cultivată, 
reprezentată după ‘89 de “Domnul Măgureanu”, cum îl domneă 
Filosoful Liiceanu, la întâlnirea de la GDS din 1990, se dădea în vânt 
după inofensivitatea “impresiilor” uriaşilor intelectuali ai României. 

Manolescu: după ce-l unsese pe Iliescu, Al Doilea Miner al 
Patriei (Primul: indetronabilul, însă voicanizatul Ceauşescu) : “Om cu 
o mare”; după ce pupase bocancii ghintuiţi ai unui criminal ca Gelu 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 319 


Ve-Sturdza-Lindyk; după ce-l justificase-acoperise pe activistul de stat 
şi de partid cunoscut în întreaga Peninsulă Balcanică: Uricaru; după ce 
îl absolvise, tot de turnătorie, pe celălalt Mare Ardelean: Buzura, cel 
cu “Fără violenţă!” (dar numai violenţa împotriva securiştilor!), se 
dedă el însuşi, nu la o turnătorie - aceea în principiu este de-taină, sub 
“pseudonim” - ci la o demascare bolşevică, una “în sala mare”, de tipul 
celei cunoscute şi de el în 1957-58, când fusese exmatriculat de 
tovarăşul Iliescu (şi tot de el reînmatriculat la intervenția unchiuleţului 
academician Oțetea şi a activistului utemist Burtică), numai că de astă 
dată nu el era “acuzatul” pus la stâlpul infamiei, ci... eu, Goma. 

Pentru, nu-i aşa: “antisemitism”! 

lar boii de scriitori români, iobagi din tată-n fiu, ascultători ai 
poruncilor, nu ale boerului, ci ale vechilului (Liiceanu-Scatiu, pe 
moşia lui Valter Neulander, la Humanitas, Manolescu pe moşia lui 
Iliescu şi a lui Ivaşcu, alt mort, la România literară şi la Uniunea 
Scriitorilor, Adameşteanu la 22, proprietate a pseudonimaţilor Brucan, 
Pavel Cimpeanu, Andrei Cornea, Oişteanu), ei tac-şi-noată, în corpo- 
re, în masă, doar sunt scriitori români! şi profesori - tot români!, soar- 
ta lor depinzînd de bunul plac al vechililor, caraliilor, supraveghetori- 
lor de robi pe care-i merităm din plin. 

Eh, scriitoricimea română, hocuspocuszatoarea românilor! Deloc 
mai brează decât dăscălimea: analfabetizatoarea naţiei. 


Giinter Grass a încercat să se angajeze în marină, la 15 ani. A fost 
refuzat. Doi ani mai târziu a aflat că este recrutat în Waffen SS şi tri- 
mis pe front. Putea să refuze? Bineînţeles că putea - şi bineînţeles că 
ar fi fost împuşcat pentru nesupunere. Rănit în 1945, a căzut prizonier 
la americani. 

“Secretul” era cunoscut de câţiva din jurul său: scriitorul austriac 
Robert Schindel îl aflase în urmă cu douăzeci de ani din chiar gura lui 
Grass care îl relatase într-un cerc de amici. Volker Schlöndorff, cineas- 
tul îl... explică (pe Grass, fără a-l acuza). Însă ameţitul Salman 
Rushdie, cu privirea lui parşivă - ai zice că-i un mort care doarme; nu 
e mort, însă de dormit, doarme - se bagă şi el în vorbă - se putea să nu?, 
ca cică prieten şi comite fulgerător comparația Grass-C6line - de o cretinănie 
strigătoare la cer: 

Céline nu-şi ascunsese cu disperare, cu ferocitate, cu consecvență 
- ca neamţul nostru, Cel cu Toba de Tinichea - filogermanismul şi 
antiiudaismul, din contra, le scrisese, le difuzase, le publicase - bune, 
proaste însă nu şi le retractase (nici după ce fusese condamnat la închi- 
soare şi la “nedemnitate naţională”, încarcerat în Danemarca şi i se 
interzisese intrarea în Franţa, oricum, ţara mai a lui decât a judecători- 
lor de la Paris). Şi nici nu a cules lauri nemeritaţi ca Grass - nu vorbesc 
de premiul Nobel, acela ar trebui să 1-l lase, neatins - ci de celelalte 
onoruri... lucrative, precum eticheta: “conştiinţa poporului german”. 
Conştiinţa-poporului-german a fost împotriva reunificării poporului în 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 320 


chestiune, temîndu-se el, Toboşarul Tinichelos de... revanş(ard)işii 
germani, nu cehi, nu polonezi, nu francezi, nu neerlandezi... 

Bineînţeles i-au sărit la gât profesioniştii întru aşa ceva - altfel 
imbecili. Nuanţează judecata Adam Michnik (nu e de mirare, şi acest 
evreu vorbind bâlbâit dar gândind drept a ajuns să fie tratat de antise- 
mit). De mirare - dar oblojitoare - şi atitudinea lui Daniel Cohn Bendit, 
şi el evreu şi el de foarte-stânga... 

În faţa campaniei antinemţeşti din Polonia (unde tenor este Lech 
Walesa: el a cerut să i se retragă lui Grass, născut la Dantzig-Gdansk, 
titlul de cetăţean de onoare al oraşului...- însă bine consiliat, Lechul a 
revenit asupra cerinţei...), Pawel Adamowicz, primarul Gdansk-ului, mai 
rezonabil, s-a declarat împotriva antigermanismului polonezilor iscat de 
“caz”. 

În Germania “tinerii scriitori” - căci chiar şi ei au fost, cândva, 
tineri, nu? - se revoltă puternic împotriva “acestei dezbateri ipocrite” 
(Hans Mommsen). Doi autori tineri se arată indignaţi de scandalul 
“organizat de gerontocraţia intelectuală”, care vorbeşte mereu despre: 
“Hitler şi eu”, colonizînd paginile “chiar acum, când se petrec eveni- 
mente importante în Orientul Mijlociu” (aici subliniez, aici subscriu). 

ÎI las pe Grass să mai răsufle, să-şi savureze succesul loviturii 
campaniei de presă cu prilejul lansării oportune a cărții de amintiri, pur- 
tînd un titlu à la Günter, de bucătărie teutonă, varianta prusacă: “Curăţind 
ceapă .. 

Două învăţăminte din acestă furtună în cratita în care sunt 
aruncate cepele curățate: 

“Bătrânii”, aşa cu petele lor biografice (nu doar ale lor, ci ale 
naţiunii germane întregi), sunt cei care mai ştiu ce este aceea proza şi 
cum se povesteşte o poveste; 

Tineretul (din ziua de azi...) din Germania nu ştie să scrie, nu ştie 
despre ce să scrie, nici cum să scrie şi nici nu vrea să scrie “ca geron- 
tocraţii””. Nu întâmplător un june extrem de critic la adresa lui Grass şi 
a “bătrânilor” poartă (pseudo)numele de Ilies Florian - ceea ce mă face 
să mă gândesc la Ardialul sânjeros... - de parcă tinerimea lor scriitoa- 
re ar fi alcătuită din evrei d-ai noştri, dîn popor, maică... 


Un sat din Sudul Libanului părăsit de israelieni: mormane de 
ruine, o găină rătăcind printre grămezi de moloz, chirăind cu ochi 
rotund, împanicat... Singura construcţie rămasă în picioare: biserica. 
Apare şi popa, un tânăr vorbind franţuzeşte, ca majoritatea libanezilor 
creştini, cu acel accent cald şi negraseiat, numai al lor. Împreună cu 
echipa de filmare intră în biserică. Înăuntru: un grajd - din păcate, nu 
pentru animale. Aici stătuseră câteva zile ostaşi ai armatei israeliene. 
O murdărie de nedescris, cutii de conserve goale, hârtii, butelii din 
plastic pentru apă, goale, azvârlite într-un colţ. Pereţii goi, ciuruiți de 
gloanţe - trase dinăuntru, nu din afară. «Aici a fost crucifixul nos- 
tru...», zice popa, ridicînd din umeri, arătînd peretele găurit, cu ten- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 321 


cuiala sărită. «Nu ştim ce s-a ales de el [de crucifix]. Aici, pe altar 
(biserica fiind catolică, autel-ul este masa pe care se slujeşte, nota mea) 
au mâncat...», şi iar ridică din umeri... Când cameramanul iese din 
biserică în urma preotului, se observă, în tindă, un colţ... Un colţ în 
care ocupanţii israelienii îşi făcuseră nevoile... 

Mai văzusem, în aceste săptămâni - la televizor, se înţelege - bise- 
rici şi moschei şi mănăstiri şi orfelinate confesionale şi cimitire cu 
mormintele spintecate, arate, distruse de bombe. Dar acestea fuseseră 
lovite de aviaţie, de artileria marină şi, după cum o lume întreagă ştie, 
nu-i poţi pretinde unui biet aviator-beat (aşa le spuneau americanilor, 
nu doar francezii bombardati în 1944 de “liberatori”, dar mai ales cole- 
gii lor, aviatorii britanici), nici unui sărman tunar analfabet să chiar 
nimerească ceea ce ţinteşte, de-o pildă o cafenea unde tocmai se 
adăpostise în mod clandestinos o baterie de Katiuşa (cum ne mai expli- 
caseră explicatorii de la Tel Aviv, interpretînd imaginile transmise de 
un dron), aşa că boambele căzuseră... alături de cafine, drept pe o bise- 
rică (creştină, pleonasm admis), “victima colaterală” a “războiului pre- 
ventiv” inventat de Wolfovitz, Rumsfeld, Kagan i drughie, cei de pe la 
Vinniţa. Însă o biserică neatinsă de bombe, dar pângărită pe 
dinăuntru... Ceea ce făcuseră vitejii israelieni în bisericuţa din Liban 
făcuseră părinţii şi bunicii lor din Armata Roşie, în marşul victorios 
spre Occident, ritmat de “Kalinka, Kakalinka” şi instruiți de Ilia 
Ehrenburg: să tragă cu “balalaica” în icoane şi în statui şi în vitralii - 
aici în crucifix - să se pişe-cace în Casa Domnului, că tot fuseseră ei 
persecutați, prin Inchiziţie, de creştinism, această sectă a mozaismului. 

Dar dacă ar fi făcut goi-ii aşa ceva într-o sinagogă? Realizează 
cineva urletele evreilor asurzind întreaga planetă? 

Ce putori! Ce barbari! Ce neamuri-proaste! Aceste creaturi - 
totuşi, bipede - să fie chemate (dimpreună cu instructorii lor, america- 
ni) să “democratizeze” Orientul? Ei bine, aceştia! După care or să-i 
oblige pe arabi să înveţe (cântînd) limba rusă. 

Sunt “antisemit” fiindcă gândesc-scriu “aşa” despre fraţii-mei- 
ovreii? Dar şi mai “aşa” am gândit-scris despre fraţii-mei-românii. 
“Antisemit”, cum m-a turnat Marele Pupător de Cururi Holocaustice 
Manolescu? 

Ana - care va ştiind ea ce ştie - spune: 

«Eşti în bună companie: “antisemiti” sunt, în ochii evreilor idioţi 
şi în ai goi-lor imbecili: Barenboim şi Menuhin şi Esther Benbassa şi 
Spielberg şi Amos Oz şi...» 

«... şi Manolescu...», adaug, crezîndu-mă spiritual-foc. 


[Pe Barenboim l-am revăzut - la televizor, se înţelege - în toiul 
războiului, dînd interviuri “pacifiste” (calificativ depreciativ folosit de 
evreii originari din ţările sovietizate şi de ei, vrînd să-i desemneze pe... 
antisemiţi), cu ocazia turneului de concerte date de Orchestra creată de 
el, alcătuită din muzicieni evrei şi palestinieni] 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 322 


Imaginea bisericii libaneze îmi re-aduce alte imagini: 

Una legată de recuperarea localului nostru, al Şcolii Normale din 
Sibiu “Andrei Şaguna”, ocupat de ruşi în 1945, părăsit în 1948 - am 
scris în Arta refugii: când am intrat, noi, elevii, pentru curăţenie, în 
Şcoala Noastră, cea mai modernă clădire a Sibiului, am avut certitudi- 
nea că în ea, în interiorul ei purtaseră ruşii bătălia Stalingradului: 
cabluri electrice, conducte rupte, uşi, ferestre zmulse, grămezi de 
moloz, cutii de conserve, goale (conţinuseră americana kapcioanka - 
aşa îi ziceau Liberatorii de la Răsărit cărnii de vită în conserve, crezînd 
că e... şuncă - cu ea au dus krasnoarmeţii campania din Vest, altfel ar 
fi pierit pe drum, de inaniţiune - ştiu de la un martor de încredere: tata), 
dar mai ales căcați; peste tot, căcați: în sălile de clasă, în laboratoare, 
pe coridoare, în sălile de mese, dar, incredibil pentru noi, băieţi de la 
ţară: în closete, unde pisoarele şi “tronurile” de faianţă rămăseseră trei ani 
de zile... nefolosite, acoperite de praf, şi înconjurate de căcați uscați, sovieti- 
ci, cei mai, din lume, căcați; 

A doua imagine: în ianuarie 1949, locuinţa noastră cu chirie din 
satul Buia, Târnava Mare, după arestarea părinților, după devastarea de 
după percheziţia securiştilor - şi după ce trecuseră pe-acolo flăcăii din 
sat, ficiorii-faini, abia coborîţi din copacul Mioriţei (Buia fiind sat de 
oieri): ăştia, nemaigăsind nimic de stricat, se urcaseră pe masă şi se 
căcaseră - pe masa noastră, cea făcută de tata, cu mânurile lui: ca să se 
ştie că ei, ciobanii din Buia nu-i îngăduie pe “fuljeraţii”, veniţi de la 
mama dracului, din Basarabia, la ei, peste ei, în Buia, de să le mânce 
pita... 

Am pus-o şi pe aceasta în Arta Refugii. 


Flori Stănescu îmi semnalează textul de mai jos: 


“Mnemotehnica lui Paul Goma - Ovidiu Verdes 

“In Phaidros (274e-275a), atunci cand zeul Teuth pretinde ca daruieste 
oamenilor un „leac al uitarii“, regele Thamus ii raspunde ca „scrisul va aduce 
cu sine uitarea in sufletele celor care-l vor deprinde (...). Leacul pe care tu l- 
ai gasit nu e facut sa invartoseze tinerea de minte, ci doar readucerea-aminte““. 

“Conform acestei distinctii, literatura Gulagului ar fi, prin forta lucruri- 
lor, una a „tinerii de minte“: „Creion si hartie nici gand sa fi avut la inchisoa- 
re. Ar fi, asadar, nesincer sa incerc a sustine ca acesta a fost tinut cronologic; 
e scris apres-coup, in temeiul unor amintiri proaspete si vii“ (N. Steinhardt, 
Jurnalul fericirii). In ciuda acestui fapt, este literatura care se increde, poate, 
cel mai putin in „tinerea de minte“, nutrind, in schimb, un veritabil cult al 
scrierii ca „readucere-aminte“. Mai pe scurt, ca mnemotehnica. 

“Acest lucru pare firesc in cazul acelei memorialistici care se doreste o 
„marturie“ cu valoare de „document“. Cum vom explica insa paradoxul in 
cazul unor texte de fictiune, asa cum sunt, prin conventie, romanele lui 
Goma? In Culoarea curcubeului ‘77, de pilda, amintind ca „hartia scrisa“ 
reprezenta suprema valoare in lumea inchisorilor politice, scriitorul afirma: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 323 


„Jurnalul este hartie scrisa; el inregistreaza“. In roman, pentru a reconstitui 
imprejurarile legate de Miscarea pentru drepturile omului, Goma insusi trans- 
crie fragmente dintr-un jurnal „cifrat“ al perioadei respective. El nu se afla 
insa in inchisoare; cat despre „realitatea“ acestui jurnal, cine ii poate garanta 
cititorului ca are de-a face cu un document autentic, si nu cu un simulacru 
literar? Nimeni altul decat Goma-naratorul, fireste. Acesta regizeaza „pierde- 
rea“ accidentala a catorva pagini din jurnal, sugerand, astfel, functia lor mne- 
motehnica: „Pacat, fiindca sunt incapabil sa reconstitui din memorie aceasta 
perioada foarte importanta“. 

„Si m-am hotarat sa nu-i uit si, mai ales, sa nu-i tac“. lata imperativul 
sub care stau romanele lui Goma, scriitorul care isi ameninta tortionarii ca 1i 
va pomeni in urmatoarea sa carte. Si se tine intotdeauna de cuvant, mentio- 
nandu-i cu numele lor reale, atestabile documentar. O astfel de literatura refu- 
za sa faca distinctie intre fictiune si istorie, intre marturia subiectiva si rechi- 
zitoriu. Sensul pe care il confera ea memoriei tine mai degraba de singularul 
„memoriu“ decat de „memorii“. Receptarea lui Goma arata insa ca o aseme- 
nea miza ramane contradictorie atata vreme cat, prin conventia genului, „nu 
prea stim cata fictiune si cata realitate cuprind aceste carti“ (Marta Petreu). 
Unii se intreaba de ce a ales Goma literatura pentru a-si relata experienta car- 
cerala, cand avea la dispozitie formele referentiale ale memorialisticii de 
gen? Nu a comis el astfel o dubla mistificare, dand imaginarului cautiunea 
realului si „literaturizand“ o experienta tragica, aflata la limita exprimabilului?” 


Mărturisesc: nu sunt deloc sigur că am înţeles... înţelesul textu- 
lui de mai sus. După cum nu sunt deloc, dar deloc sigur că autorul 
însuşi a înţeles ce a scris - cu mâna lui. Altfel nu s-ar fi întrebat - prin 
gura Martei Petreu: 


„nu prea stim cata fictiune si cata realitate cuprind aceste carti“. 


Mă rog frumos: de unde dorinţa irepresibilă a prefatatorului, a 
recenzentului de a şti “câtă” ficţiune şi “câtă” infanterie, vorba lui 
Costache Olăreanu cuprinde cartea cu pricina? Decât dacă este un elev 
de-al lui Sorin Alexandrescu sau de-al altui contabil-socotitor literar- 
nic şi care nu poate trăi dacă nu prinde în cifre până şi miracolul lite- 
raturii. 


La scurt timp am primit şi eu - de la însuşi Liviu Antonesei, îţi dai 
seama ! - cu explicaţiunea preliminară - asta: 


“De la un amic din Bucuresti, om de afaceri, de circa 30 de ani, am pri- 
mit acest text scris de un prieten de-al lui, tot de vreo 30 de ani, tot om de afa- 
ceri. Il pun aici pentru a iesi din cercul nostru strimt, ca sa zic asa. cele bune, 
l. a. 

“Arhanghelul Revolutiei Morale 

“Scrisoare deschisa catre Gabriel Liiceanu 

“Draga Gabriel, 

“Nu sint ziarist de meserie si prin asta inteleg ca nu-mi cistig piinea din 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 324 


articole de ziar. Ca sa pot scrie insa, nu am nevoie sa sufar comotii afective, 
entuziasme sau enervari. Ca sa pot scrie imi ajunge sa-mi amintesc ca trebuie 
sa scriu. Exercitiul asta saptaminal, deseori scrisnit si exasperant, m-a inva- 
tat insa citeva lucruri. Poate cel mai important e ca emotiile mele conteaza cel 
mai putin. Cind esti o voce publica ratiunea trebuie sa iti domine impulsuri- 
le. Mass media romaneasca e plina de indivizi care se enerveaza in direct. 
Unii mai simpatici, precum Dinescu, altii ridicoli, precum Bombonel, iar unii 
de-a dreptul patologici, precum Vadim. Dupa 16 ani, societatea romaneasca 
ar trebui sa scape de bolile adolescentei democratice, dintre care cea mai 
importanta e limitarea la emotie in dezbaterea publica. Votam in functie de 
ce candidat ne place, nu de ce reprezinta el, in crisme ne certam visceral pen- 
tru ca Emil Constantinescu are fata de papagal, in ziare ne indignam CTP- 
istic pe subiecte vagi precum patriotismul sau cine stie ce scapare verbala a 
unui politician. Totul e o mamaliga moale care bolboroseste indignat la foc 
mic si mai arunca stropi fierbinti cind se gaseste cineva sa strecoare un lemn 
pe foc. Inafara de ochi iesiti din orbite si discursuri mobilizatoare, e foarte 
greu de inteles pentru romanul de rind ce anume vor toti acesti oameni indi- 
gnati. 

“Din perspectiva asta, draga Gabriel, gasesc scrisoarea ta si mai ales 
argumentul introductiv, cu adevarat jalnice. Un intelectual emblematic prin 
apartenenta la grupul de la Paltinis, conducatorul uneia din cele mai impor- 
tante edituri romanesti, dupa ani de bolmojeli vagi pe scena publica in timpul 
guvernarii Nastase, se arunca in unul din cele mai importante momente ale 
evolutiei morale a Romaniei postedecembriste si pune mina pe piatra cea mai 
mare, participind cu entuziasm la lapidarea publica a Monei Musca. Singurul 
argument pe care il gaseste pentru asta e starea lui de enervare si dezamagire. 

“Ma intreb, draga Gabriel, unde naiba iti era enervarea cind PNL-ul 

refuza sa accepte evidenta ca Quintus a fost un informator prolific? 
In al doilea rind, ca si autoproclamat filosof (ma intreb pe buna dreptate ce 
justifica profesiunea pe care ti-o atribui inafara pozelor ginditoare cu degetul 
la timpla sau la falca) si om citit, ar trebui sa stii ca natura umana e mizera- 
bila si intunecata. Nici unul dintre noi nu are un trecut impecabil iar daca am 
putea auzi gindurile semenilor nostri probabil ca ne-am sinucide. Avem valo- 
ri si credinta mai multa sau mai putina, insa toti pacatuim. Important e dru- 
mul nostru spre lumina si puterea de a ierta altora ce vrem sa ni se ierte si 
noua. Nu cred ca avem nevoie de Gabriel Liiceanu sa erupa pe scena publi- 
ca pentru a ne invata ce anume e morala. 

“Nu cred ca tu, Gabriel, poti sa negi profund doua parabole biblice in 
acelasi timp si sa mai ai si fatarnicia de a pretinde ca o faci in numele mora- 
lei. Daca ai pus mina pe piatra inseamna ca esti fara de pacat. Iar daca esti 
gata sa o faci pentru a pedepsi ratacirile tineretii in timp ce ignori complet 
faptele maturitatii celei pe care o lapidezi, inseamna ca parabola fiului rata- 
citor nu e decit delir. Cel putin pentru tine. 

“In al treilea rind, in plina comotie afectiva, reusesti sa scrii citeva pros- 
tii formidabile. De pilda: “Nu-mi cereti sa disting intre femeia cu carpa de pe 
coridor, intre d-voastra ca turnatoare si generalul Plesita care batea sau care 
punea la cale crima” Lasind femeia cu cirpa, daca nu-ti cere Mona iti cer eu 
sa distingi intre ele. A pune pe Mona Musca pe aceeasi treapta a mizeriei cu 
Plesita e de-a dreptul imbecil. Pentru ca devii aparatorul, sper ca fara voie, al 
ipotezei lui Voiculescu ca au fost 5 milioane de colaboratori ai securitatii in 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 325 


tara asta si toti sint egal de vinovati. Apropos, intre Voiculescu si Mona 
Musca poti sa distingi? Nu te deranjeaza deloc zimbetele lui Voiculescu cind 
o vede pe Mona pusa la pamint de pietrele tale? 

“Ceva mai Jos gasim urmatoarea afirmatie antologica: “De fapt, nedi- 
vulgandu-va singura, ati ratat sa urcati pe suprema treapta de moralitate la 
care poate accede azi un roman: sa spuna de bunavoie si in gura mare ca a 
fost turnator.” 

“Ce vrea sa spuna asta? Am recitit de citeva ori intregul paragraf si nu 
gasesc nici o urma de ironie. Ori daca e serios deduc citeva lucruri absurde. 
Primul ar fi ca eu nu pot accede niciodata la treapta asta suprema de morali- 
tate. Al doilea ar fi ca, potrivit spuselor tale, nici tu. “Asadar cu ce drept 
vorbesti? 

“Spatiul fiind limitat, nu am de gind sa citez toate prostiile pe care le-ai 
scris in timp ce iti admirai narcisistic statura morala. Am sa trec direct la 
subiect. 

“Mona Musca a gresit intr-un singur fel: Nu si-a cerut iertare. Pentru ca 
daca e sa vorbim de morala e bine sa ne uitam la fapte. lar ce a facut ea in 
ultimii 10 ani impotriva mafiei comunisto-securiste, draga Gabriel, e cu mult 
mai mult decit ai facut tu. Pentru ca tu, de fapt, nu ai facut nimic altceva decit 
sa cistigi bani. 

“De aceea inchei preluind replica unui personaj pe care il cu-nosti: Ma 
doare in cursul saptaminii viitoare de morala ta de opereta.” 


Întrebat de Flori Stănescu cine este Moralizatorul Moralistului 
Păltinişetic, Liviu Antonesei a răspuns cu umoru-i extrem de involun- 
tar: 


“Nu, nu, nu! Habar nu am cum il cheama! L-am primit de la un amic 
de-al meu care e prieten cu el. Pina la urma, speranta nu e nici in Mona, nici 
in plesita, nici in Goma, nici in mine, nici in noi toti, ci in pustii astia de (pina 
in) 30 de ani! Asta te mai reconforteaza putin. cd,l” 


Liniştitor “şi reconfortant”, într-adevăr: eu mă temeam că 
“speranţa” şade în Pleşiţă! Ei bine, nu! Noroc cu Antonesei, el ne-a 
luminat, ne-a asigurat: “nici in Mona, nici in plesita, nici in Goma, nici 
in mine, nici in noi toti, ci in pustii astia de (pina in) 30 de ani”. 

Ce bun la casa omului un liniştitornic de profesie ca dragul 
nostru comic fără frontiere, de alaltăieri vânător de antisemiti: 
Antonesei! Păcat că poşta electronică nu posedă bandă sonoră, aş fi 
auzit legendarul răget/nechezat/urlet (de râs) cu care îşi însoţeşte el 
unele - dar mai ales altele... 


Sâmbătă 19 august 2006 


Am aflat pentru că de ce Israelul nu a fost Învingătorul Total în 
Liban - treptat, pe măsură ce războiul era încă în toi: 

Caci iată pentru că de ce: 

- Caricaturalul Pazner, purtătorul de cuvânt al guvernului israe- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 326 


lian Pazner, frate geamăn cu caricatura sa, întrebat cum de Invincibila 
Armada Israeliană pierduse într-o singură zi 12 ostaşi, a răspuns ca 
rabinul de la Lwow care fusese unchiu-său: fiindcă... hezbolahii sunt 
oamenii Iranului şi ai Siriei, deci fanatici, care nu se tem de moarte... 

Să recunoaştem: “răspunsul” este cum nu se poate mai luminător. 

- Rezerviştii întorşi din Liban au ţinut o şedinţă de analiză în pre- 
zenţa unui grad mare (general). I s-au plâns că “acolo” a domnit deban- 
dada: ei, ostaşii nu ştiau care le sunt ordinele - fiindcă nu funcționau 
aparatele de transmisie; comandanții nici ei (dacă nu le funcționau apa- 
ratele de transmisie)... Că au fost cazuri când au tras unii în alţii, când 
au fost bombardati de propria artilerie... Dacă nu funcționau aparatele... 

La acestea gradatul-mare (generalul), după ce i-a ascultat răbdător 
- şedinţa era filmată pentru televiziune - i-a asigurat, părinteşte pe 
ostaşi - şi democraticeşte (doar Israelul este o ţară nemaipomenit de 
democratică: permite ostaşilor - evrei - se înţelege - să discute ordine- 
le comandanților, dar nu permite, mă-nţelegi, indigenilor palestinieni 
să iasă dintre sârme, din lagărele lor, decât pentru “lucrări”, iar rodul 
muncii acestor sclavi este exportat sub eticheta Made in Israel) că se 
va deschide o anchetă... 

Uite, la asta nu mă gândisem. Că Israelul a distrus Libanul, că a 
omorît 1.200 civili, că a pierdut vreo sută, dar... Dar... şi de astă dată 
(aţi uitat, dragi tovarăşi războiul de Yom Kipur, pe vremea Matriarhei 
Golda Meir?) a fost... Hai, nu învins, ci: nu a învins, el... Pentru că... 

„„„Pentru căci nu le-au funcţionat aparatele de transmisie! 

Evreii dau vina pe “fanaticii” hezbolahi, “oamenii Iranului şi ai 
Siriei” - alt exemplu de falsificare neruşinată a adevărului, prin inven- 
tare de termeni. “Hezbolahii” nu sunt nişte căzuţi din lună, nici merce- 
nari trimişi în misiune, străini de Palestina, ci sunt nepoţii, strănepoții 
palestinienilor alungaţi de evrei de pe pământul lor, de la casele lor, 
începînd din 1948 şi găzduiţi în lagăre din Liban - aproape un milion 
de oameni. Înveninaţi de suferinţă, de lipsuri, de exil, s-au radicalizat, 
au devenit fanatici şiiţi “Hezbolah” se traduce prin “Nebun (de dragos- 
te, de adoraţie) de Dumnezeu/Alah”. O echivalare în româneşte a ter- 
menului, dar nu traducere, ar fi: partizani. Or partizanii din România 
era români, nu? Aşa şi hezbolahii: sunt de origine palestiniană, de 
cetăţenie libaneză. Că sunt fanatici - aş vrea eu să-l văd pe acela avînd 
o viaţă ca a lor, dar rămânînd resemnat, în colţul lui (din lagăr), fără a 
se revolta pe invadator, pe ucigaş, pe duşman. Ce, evreii din ghetouri- 
le galiţiene nu deveniseră fanatici sionisto-bolşeviţi? Dar israelienii: 
oamenii cui sunt ei? Nu prea-supuşii, fanaticii servitori ai americani- 
lor, după ce fuseseră fanaticele slugi criminale ale ruşilor? Israelienii îi 
numesc pe toţi cei care nu le cântă în strună: “terorişti” - după mode- 
lul sovietic, în care toţi care se opuneau comunizării erau... “tierărist”; 
sau după cel englez - când, înainte de 1948 ei, evreii din Palestina era 
numiţi de britanici “terorişti”, fiindcă puneau bombe, ucideau civili, 
copii, femei - iar printre şefii teroriştilor (din organizaţiile “Stern”, 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 327 


“Hagannah”, “Irgun”) se aflau Menahem Begin, Itzak Shamir, ajunşi 
prim-miniştri ai statului Israel. 

Şi ce dacă am mai spus-scris toate acestea? Le mai spun-scriu o 
dată, poate-poate româneţii mei or să ţină minte până poimâinea viitoare... 


Duminică 20 august 2006 


Israelul a trimis ieri-noapte un comando helipurtat în Câmpia 
Bekaa, (Beqqa?) la graniţa siriană, să intercepteze arme provenind din 
Siria şi din Iran şi să răpească un şef al hezbolahilor. S-au dat lupte 
corp la corp, un ofiţer israelian (locotenent-colonel) a fost ucis, alţi doi 
sau trei răniţi, deasemeni trei sau patru hezbolahi ucişi. Helicopterele 
vor fi plecat intacte, dar fără căpetenia hezbolahilor pentru care orga- 
nizaseră ei incursiunea. La protestul libanezilor, Olmert, cu gura până 
la urechi, a dat explicaţia: Israelul are dreptul la... 

La ce, dacă nu la “autoapărare” (prin atacare)? 

Nu-i dă afar’ din cas’ bogăţia “vocabularului”, ca să mă exprim 
ca securiştii de ei. 

Aseară, pe FR 3, Michel Toubiana, magistrat francez, şeful unei 
delegaţii care a anchetat încălcarea drepturilor omului în Liban a făcut 
un raport feroce - şi încă nu îndestul de cuprinzător - la adresa 
Israelului (Toubiana fiind evreu). Printre altele: 

- distrugerea sistematică a infrastructurilor din Liban, fără a se 
găsi justificarea că ar fi fost obiective militare inamice (hezbolahe); 

- distrugerea sistematica a instalaţiilor de energie (electrică) şi de 
apă - scopul: privarea populaţiei civile de nevoi elementare - ceea ce 
se înscrie în capitolul “crime împotriva omenirii”; 

- semănarea, din avioane, a milioane de mine antipersonal, avînd 
forme şi culori vii, ca să pară Jucării (bieţii copii: aş şi început să 
moară, să fie mutilaţi) nu doar în zona numită de Israel “de securitate”, 
ci şi în regiunea Beirut, Tir, Câmpia Bekaa; 

- provocarea unei poluări extrem de grave a Mării Mediterane 
(“repararea” va cere cinci-şase ani), prin bombardarea cisternelor uzi- 
nei electrice a Beirutului, de pe malul mării; 

- Menţinerea blocusului militar - aerian, maritim - care interzice, 
atât aducerea de ajutoare a populaţiei sinistrate, cât şi începerea 
operaţiunilor reparare a stricăciunilor şi de depoluare a mării; 

- Folosirea de muniții interzise: bombe cu fosfor, bombe cu 
fragmentaţie, mine antipersonal - acestea vizîndu-i mai ales pe copii - 
parcă am mai auzit de aşa ceva, în Kosovo. 

Toate aceste fapte - dovedite - constituie crime de război. 

Toubiana a mai adăugat un argument “cantitativ”: pagubele mate- 
riale şi uciderile civililor cauzate de hezbolahi în Israel sunt infime 
(deşi morţii se numără de la unu, adaug, fără pretenţia de a fi spus o 
noutate) în comparaţie cu distrugerile, cu masacrele făptuite de israe- 
lieni în Liban. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 328 


Un comunicat al ONU condamnă încălcarea convenției de înceta- 
re a ostilităţilor în termeni destul de ambigui în severitatea lui... 

În legătură cu numita “forţă de interpunere”, propusă de 
funţionărimea adunată la Washington (ca să nu-facă-nimic-potrivnic- 
intereselor-americane - dar mai ales israeliene) evaluată la 15.000 
oameni: Comentariile americanilor, ale britanicilor în legătură cu... 
“cei doar 200 ostaşi francezi ”- suplimentari, pe lângă cei 1.200 exis- 
tenți în FINUL de vreo 15 ani - sunt extrem de tradițional-prosteşti. 

Acestea sunt egalate doar de ale curajoşilor anonimi forumişti de 
la Ziua: goi bădărani, neamuri-proaste, analfabeți - şi beţi; evrei diver- 
sionişti - asta făcuseră o viaţă întreagă: diversionaseră şi profitaseră! - 
şi greţos de aroganţi; evreice isterice, de o obrăznicie murdară, insu- 
portabilă, ca acea matracucă aciuată în Italia, tovarăşa-de-cadre 
“Boriana”, aşa-cumva, cea care toarnă tot ce mişcă, împroşcînd sionis- 
me de cea mai joasă speţă ca perdea de fum şi bruiază tot timpul “dia- 
logul”, aşa cum este el, şchiop, ocupînd terenul şi timpul cu perfecte 
inutilităţuri, cu insulte dintre cele mai triviale la adresa goi-lor. 

Americano-israelienii, şi evreii, din 2001 - chiar în insulte sunt 
lipsiţi de fantezie şi de umor, tocmai pentru că fac eforturi să fie ironi- 
ci: “laşitate”, “răzgândire”, “frică de luptă”. Acelaşi “vocabular” 
(securist) ca şi în momentul angajării războiului din Irak, la care Franţa 
a declinat onoarea... 

Este adevărat, Franţa, în toiul războiului (acesta, din Liban), a 
promis un contingent mult mai important, date fiind relaţiile aproape 
de-familie libanezo-franceze, dar... 

- Franţa - nu mai are demult serviciu militar obligatoriu, apoi este 
deja angajată în acţiuni-militare-de-menţinere-a-păcii peste tot, în 
lume (acolo unde - de-o pildă - americanii duc campanii de evangheli- 
zare, în sensul de atragere la biserica lui Bush, evanghelică, cea vio- 
lent, fără nuanţe, filoevreiască - în traducere: de prozelitism printre 
populaţia neagră din ţările avînd mari rezerve de petrol, ca Nigeria, de 
distrugeri materiale şi mai ales sociale: în Afganistan, în Africa ecua- 
torială); 

- Franţa nu a uitat cum a fost lăsată să fie singura culpabilizată (şi 
chiar dată în judecată, la Haga) după tragedia din Rwanda, unde nici 
americanii, nici britanicii, nici belgienii nu au vrut să intervină la timp, 
pentru evitarea masacrului; 

- În fine, Franţa avea intenţia să trimită în Liban (pe lângă cei 
1.500 militari, aflaţi de peste un deceniu în FINUL, adevăr pe care 
israelienii, după obicei, îl ascund, fiindcă au avut loc numeroase 
“acroşaje”, pe care le ţin minte...) formaţiuni ale Legiunii Străine (cea 
care rezolvă totul în maniera-i cunoscută). După acest zvon, fulgerător 
au început a face pelerinaje la Elysées reprezentanţi de înalt grad diplo- 
matic, religios, sindical, cultural din Israel, USA, Germania, rugînd, 
ameninţind, somîndu-l pe Chirac să renunţe la o astfel de soluţie, pentru 
că...- iată “argumentele” evreilor şi ale argaţilor lor nemți şi ale stăpâni- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 329 


lor americani: 

„..În majoritate militarii din Legiunea Străină (franceză, se 
înţelege) sunt de origine ne-franceză, mai cu seamă, după căderea 
Zidului Berlinului, polonezi, baltici, ruşi, unguri, care nu-i iubesc 
deloc, dar deloc pe evrei: israelienii îi cunosc pe aceşti “monştri care 
au supt laptele antisemitismului de la sânul maicilor lor!” de pe când 
erau politruci şi poliţai şi ideologi bolşevici în ţările bolşevizate; apoi 
dintre cetăţeni francezi: maghrebini, deci arabi şi negri africani - nici 
ei morţi de iubire fraternă faţă de evrei, ba de-a dreptul “antisemiţi - 
ca umoristul Dieudonné, un adevărat fascist islamist (citat tot din 
Manualul Sionistului Contimporan). 

Era evident: Legiunea Străină franceză, dacă ar fi fost trimisă în 
Liban ca Forţă de Interpunere, ar fi făcut ordine, nu figuraţie (ca olan- 
dezii în masacrele de la Srebreniţa, de pildă): i-ar fi dezarmat pe hez- 
bolahi şi nu ar fi rămas de lemn-tănase, întorcînd-se cu spatele ca să 
fumeze în cazul unei “tentative de autoapărare” al cărui secret îl deţin 
evreii din negura veacurilor (în traducere poporană românească: 
«Lasă-mă să-i dau şi eu un picior, că tot e la pământ - ca să mă 
autoapăr niţăl!») - şi ar fi tras fără ezitare în încălcătorii Convenţiei de 
Pace, fără a se lăsa culpabilizaţi de “argumente” ca: ei sau părinţii lor 
îi trimiseseră pe evrei la cuptoare. 

Or o asemenea perspectivă “curat-auschwitziană” a fost insupor- 
tabilă pentru evrei şi pentru americani - ce să mai vorbim de nemți: 
Merkela a declarat, tremurînd, că “din raţiuni istorice” germanii nu se 
pot propune în situaţii de înfruntare armată cu evreii, deci contribuţia 
lor la SupraFINUL va fi - dacă va fi...- în domeniul... vămilor, al 
depoluării mării - însă numai dacă Israelul le dă lor, la mână, un aus- 
weis spezial... 

Iată cine este “duşmanul păcii” pe stil sovietic (ba chiar “ațâțător 
la război” în gura sovietiştilor eterni, israelienii): “antisemita Franţa, 
prin antisemitul Chirac, cu Legiunea lui Străină Antisemită”! 
Temîndu-se că Noul FINUL, avînd, nu doar “mijloace” (arme), dar şi 
autorizaţie de la ONU de a le folosi la nevoie, deci de a face poliţie 
militară, imparţială, nu abject-corectă - citeşte: totdeauna favorabilă 
evreilor, totdeauna defa-vorabilă goi-lor - detaşamentele de “lămurito- 
ri”, israelieni şi pro-israelieni au pornit la cucerirea redutei “antisemi- 
te” condusă de mult-detestatul Chirac («Aţi văzut ce nas mare are?», 
constata mai an mirat-compătimitor legendarul ne-năsos, altfel Urechilă 
Wolfowitz) şi neutralizarea lui. 

Chirac a cedat: nu mai trimite Legiunea Străină (Antisemită), 
propriu-zisă, trimite - din Legiunea Străină - doar detaşamente de 
geniu, pentru deminaj, pentru construire de poduri provizorii, pentru 
“depoluarea” pământului răscolit cu sistemă, cu mânie anti-goi, cu ură 
nediferenţiatoare, cu sete tradițională de a nimici, cu goi-ii ei cu tot, o 
ţară care fusese grădină până mai acum o lună : Libanul. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 330 


Luni 21 august 2006 


Care-i dorinţa fierbinte a Israelului? Forţa de Interpunere să fie 
comandată de Italia, nu de Franţa... Îi intrase morcovul cât sfecla când 
Chirac anunţase că trimite Legiunea Străină (Combatantă, nu 
Tehnică). Chiar aşa: nu era destul că se făcuse de râsul curcilor mili- 
tarmente, nefiind în stare să-şi recupereze ostatecii - pentru care porni- 
se la război - nici să-i înfrângă semnificativ pe amărâţii de palestineni: 
hezbolahii - acum să mai intre în conflict armat şi cu Francezii “anti- 
semiţi '? Care ar risca să - auziţi, crimă antisemită! - riposteze? Şi- 
atunci ce mai rămâne din legenda invincibilităţii Țahalului? 


Marţi 22 august 2006 
„„„Nişte anişori de la Invadarea Cehoslovaciei, din 1968... 


Dintr-o dată Bush se arată extrem de grăbit în chestiunea formării 
Forţei de Interpunere. Cum să nu fie grăbit - acum, când Israelul e în 
poziţie de inferioritate? Dar nu era deloc grăbit mai alaltăieri când 
Israelul mărşăluia victorios peste/prin ruine. Se grăbeşte şi acuză - în 
duo cu Israelul - indecizia Franţei, tratînd-o de laşă, de zgârcită, de 
neparolistă... Ce neruşine! 

Până în momentul de faţă Chirac amână trimiterea de trupe (com- 
batante, fiindcă tehnicele sunt la faţa locului), condiționînd participa- 
rea de o rezoluţie a ONU clară, în care să existe, negru pe alb prevede- 
rea că militarii din Forţa de Interpunere vor avea autorizaţia să tragă în 
cazul încălcării Convenţiei de încetare a focului, fie din partea lhbane- 
zilor, fie din a israelienilor. 

Până şi d'Alemma, ministrul italian de Externe cere asigu-rarea 
că ostaşii italienii trimişi nu vor fi ţinta tirului israelie-nilor... Cum de 
nu: şi zece asigurări (că nu vor trage), dar mai ştii când ţâşneşte nece- 
sitatea nevoioasă de... autoapărare? 


Flori Stănescu îmi trimite: 


[România literară nr. 31/2006] 

“Bine faceti! 

“Cineva care lucreaza intr-o editura, dupa cum marturiseste, si raspun- 
de la numele primavaratic de Flori Stanescu, scrie in JURNALUL LITERAR 
nr. 7-12/2006: «Ifosele, cu pretentii aristocratice, mofturile de vedeta si 
bocancii autoritari (zvirliti de la inaltimea diverselor scaune profesionale) ne 
imping pe unii dintre noi - destul de multi - sa nu mai citim 22-uri, Dileme, 
Observatoare culturale si alte Romanii literare. Pentru ca nu mai stim cui se 
adreseaza: autorii isi scriu unii altora si se citesc intre ei». Noroc ca Flori 
Stanescu are la dispozitie Jurnalul Literar si e citita de milioane de romani din 
tara si din diaspora! In ce priveste supararea pe romaniile literare, suntem 
nedumeriti de afirmatia cu bocancii autoritari azvirliti de vedete cu ifose: noi 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 331 


stim ca poti fi calcat in picioare (cu sau fara bocanci); de azvirlit, se zvirle cu 
copitele, ceea ce, oricite pretentii aristocratice ar avea, nu le sta in putinta 
vedetelor (cu sau fara ifose). Impartasim restul opiniilor autoarei. Bine face- 
ti ca nu ne cititi! Ne dam seama din comentariul dv. la cartea pe care o recen- 
zati ca n-avem nici o sansa sa ne intelegeti. Ramine cum spuneti: continuam 
sa ne citim intre noi.” 

“Spre un nou canon literar!” 

“«Continuam dansul macabru in jurul poeziei dubitative si lovite de 
exces lingvistic a lui Nichita Stanescu si Marin Sorescu si trecem in umbra 
lirica de exceptie a lui Horia Stamatu sau Nicu Caranica. Tiparim, la fel, ope- 
rele complete ale lui Sorin Titel (...) si nu am adus inca in limba romana proza 
si eseistica lui Vintila Horia (...), opera stiintifica a lui Bazil Munteanu, N.I. 
Herescu, literatura lui Paul Goma si a altora de acelasi calibru.” 

“Problema e ca nu ajunge sa-ti iei pseudonimul Aristarc ca sa fii si cri- 
tic. Asa ca, daca tot vorbim de calibru, nu ne-am grabi sa-l preferam pe 
Vintila Horia lui Sorin Titel, pe Nicu Caranica lui Marin Sorescu si pe Horia 
Stamatu lui Nichita Stanescu. Si, apoi, ce vorba e asta ca n-am adus in roma- 
neste operele lui Goma? Sa le fi scris autorul Caldorului in alta limba? Ni s- 
a parut noua ca e ceva cu limba lui Goma, dar suna totusi din cind in cind 
romaneste...” 


În această chestiune stăm ca şi în aceea a turnătorilor care nu-şi 
comunică numele. “Cronicar” fiind la România literară un “colectiv” 
redacţional în care-şi depun icrele contribuţiei cetăţe-neşti - şi 
conştiente! - “tovarăşii necunoscuţi în civil”, vorba mea. 

Ca şi în problema informatorilor, nu voi pierde timpul încercînd 
să ghicesc cine a scris nota cutare, cine cutare, chiar dacă pe unele pot 
pune câte un nume: “Dimisianu”, “Ştefănescu”, “Pârvulescu”... Însă 
mai ştiu ca există şi altfel de contribuitori: fie începători care îşi dau 
astfel examenul de admitere în presa literară, fie veterani care nu se pot 
dezbăra de anonimat. În astfel de cazuri, răspunderea o are şeful: 
Nicolae Manolescu. Ba am putea pentru ca să zicem că el a 
inspirat/dictat - şchiop, agramat. 


Miercuri 23 august 2006 
Zi dublu blestemată. O bag în mă-sa de scroafă. 
Joi 24 august 2006 


Am dormit prost şi astă noapte. Mă hărţuiesc grijile cu procesul, 
cu trădările “împuternicitului” meu, Stejărel, cel care m-a îndemnat să- 
i dau în judecată pe securişti, ba mi-a furnizat şi scurta-biografie a 
câtorva, dar atunci când am ţinut să-l dau în judecată şi pe Iliescu, a 
început a avea... oarecari reţineri traduse prin tremurături de frică (se 
auzeau de aici, de la Paris scârţâiturile scaunului său supus acceselor 
de curaj ale sale). A frânat cât a putut acţiunea în justiţie, a lălăit, a 
amânat - şi a putut (şi a reuşit, chiar dacă nu chiar până la urmă, însă 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 332 


m-a întârziat substanţial). lar de când e om-mare (alături de Mai- 
Marele Marius Oprea, consilierul lui Tăriceanu şi subalternul “Radului 
Ioanid” care, de la Washigton dă directive precise), Stejărel nu mai 
este disponibil şi pentru fleacuri ca plângerile mele. A dat atâtea decla- 
raţii în ultimul timp, toată ziua e la tembelizor, tună şi fulgeră împotri- 
va odioşilor înformatori, însă nici de frică (!) nu a amintit acţiunile 
mele penale contra securiştilor şi contra lui Iliescu, cei care au fabri- 
cat, care au întreţinut această categorie de bieţi-oameni - cu un cuvânt: 
Tartorii Mari Încă în Viaţă. A pierdut prilejul istoricul Stejărel cu 
acelaşi nume de a se ridica de la întrebarea pusă mie, repetat: «Cine e 
“Ruxandra”, care v-a turnat la România literară? Dar ‘Dona Alba”? 
Trebuie demascate!» până la adevăratul obiectiv :acela de a nu mai 
frâna mersul şi aşa holticăit al justiţiei în faţa căreia i-am chemat pe 
Pleşiţă şi pe Iliescu. S-a fi ridicat nivelul “vocilor curate” de la o râmă 
ca Ciachir la porco-bivolul Brucan; de la plutonierul V.C. Tudor la 
generalul Pleşiţă; de la Ionescu-Quintus, despre care toată lumea ştia, 
cel puţin din 1977, că e informator al Securităţii, eu l-am încondeiat pe 
hârtie, în încontrarea cu I.C. Drăgan din 1979 (dar s-a uitat cineva în 
gura mea?) la Petre Roman; de la Mona Muscă la Iliescu-şi-poporul - 
şi, pentru că tot ne aflăm la “Omul cu o mare”, operă nemuritoare a lui 
“Manolescu-UNESCO”, să poposim la un alt aliat de nădejde al... 
nemembrului de partid (Monica Lovinescu chiar credea că nemembria 
lui Niki este o calitate care îl... apăra de porcării bolşevice, însă uita 
că nici Caraion nu avea carnet-roşu, ceea ce nu a împiedecat-o pe 
Doamna Monicuţa cu acelaşi nume de a-l acuza de informatorism 
securist...), şi nici fostul meu prieten Gelu Voican Voiculescu- 
Sturdza-Clytoris (iertare, corectez: Sturdza-Lindyk) nu avea carnet- 
roşu - dar ce criminal KGBist! 


Israelul a fost condamnat de Amnesty International pentru crime 
de război în Liban. Ministresei de externe, Țipi Livni, în vizită la Paris, 
nici că i-a păsat: e imună la tot ce nu este proisra-elitate. La conferinţa 
de presă de la Elysées, la această întrebare - cred că prima - a răspuns 
că acelea (“efectele” : citeşte: casele dărâmate cu oameni în ele, distru- 
gerea uzinelor electrice, a uzinelor de apă, blocusul aerian, marin) au 
fost... colaterale - cu o nesimţire, cu o obrăznicie, cu o neumanitate 
tipic sionistă. Îţi vine să urli de injustiţie, de neputinţă. 


Se descopere - abia acum ? - că Vasile Nuştiucum, primministru 
al Constantinescului are şi el dosar de informator al Secului. Nici o 
mirare: la el s-au răstit emisarii Knessetului veniţi la Bucureşti în 
“vizită” de strângere a impozitelor pe cap de român antisemit, în ches- 
tiunea Holocaustului, iar el, recunoscînd în vreunul dintre oficialii 
israelieni pe un securist d-al nostru, dîn popor şi colonel de Secu la 
care îşi depusese el dovezile de loialitate comunistă, a ciocnit călcâie- 
le (cu condiţia să fi fost încălţat, ceea ce este improbabil) şi a dus mâna 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 333 


la tâmplă: «Să trăiţi to'ar'şu” general!) - nu strică să-l înalți în grad pe 
un bou de securisto-mossadist. Cică ar fi comis şi el (Vasile) versuri - 
le-ar fi semnat “Michidescu” sau chiar “Coleaşă”, fiind el, cică sibian 
(poche doră...): dacă Ion Diaconescu este autorul opului “Amintirile 
unui amnezic”, de ce nu s-ar fi încercat şi Radu (Radu îl cheamă!) în 
poeme faine, lirice, de să le tot ceteşti la un păhărel cu vin...? Oare tot 
amicul Dan Petrescu să-l fi editat, la Nemira - unde m-a publicat chiar 
şi pe mine? Cică ar fi istoric - şi ăsta (tot de Vasile vorbesc!)! De ce 
nu, vorba lui Barbăneagră. 

De ce nu... ar fi şi ăsta istoric? Ca Zoia Condurache-Petre, ca 
Pippidi, cel cu “fascistul Antonescu”; ca Ungureanu, cel cu light-ul 
lingvistic basarabean, ca Marius Oprea istoricul pentru care Istoria 
României începe în 1945 (ca să nu-l ofenseze pe “R. Ioanid”) şi se 
termină fix la 22 decembrie 1989, ca să-i convină lui Tăriceanu. 


În astă-seară a vorbit Chirac despre Forţa de Interpunere. 
Antipaticul Chirac mi-a devenit simpatic: nu s-a lăsat călcat pe picioa- 
re, “Năsosul”, vorba lui belatrului Wolfowitz. 


Vineri 25 august 2006 


Astăzi: reuniune la Bruxelles, pentru punerea la punct a “detalii- 
lor” importante în privinţa Forţei de Interpunere. 


Mircea Stănescu îmi trimite: 


“Documentar aldine 

“De ce Basarabia? Sambata 19 August 2006 

“Faptul ca Basarabia este un vechi pamant romanesc, rezulta, asa dupa 
cum se stie, din numeroase marturii si dovezi din diferite domenii. 

“Intr-o perioada, insa, ca aceasta, in care conducatorii comunisti de la 
Chisinau, fac cu disperare eforturi pentru a sterge tot ce a apartinut de trecu- 
tul nostru istoric comun si de adevar, zicem noi ca este bine sa ne referim la 
acele realitati care isi au originea in viata culturala a celor care au trait si 
traiesc de veacuri aici, intre Prut si Nistru. 

“In primul rand, acest lucru ne obliga sa subliniem, ca intre Romania 
veche (Vechiul Regat) si provincia noastra Basarabia, sub raport cultural n-a 
existat nici o granita, nici chiar atunci cand asemenea granita artificiala si 
nedreapta le-a fost impusa. 

“Asa se explica si faptul ca personalitati din domeniul stiintei, literelor 
sau artelor, care au pornit din acest teritoriu al Basarabiei noastre istorice, ne- 
au apartinut si apartin celor de pe ambele maluri ale Prutului, in mod egal. De 
pilda, marele carturar enciclopedic Bogdan Petriceicu Hasdeu, nascut in 1838 
la Cristinesti, in judetul Hotin, a fost pretuit, atat de basarabeni, cat si de noi, 
cei din tara, care, ca dovada, i-am facut un loc si in Academia Romana. De o 
asemenea stima si frumoase aprecieri s-au bucurat la timpul respectiv si 
Stefan Ciobanu, Eugen Badarau, Constantin Stere, Alexandru Donici, Alecu 
Russo, loan Livescu, Gavriil Muzicescu si Alexei Mateevici, nascuti tot din- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 334 


colo de Prut. 

“Nu putem sa nu amintim, ca si Maresalul Alexandru Averescu (1859- 
1938), care s-a nascut la Ismail, in Sudul Basarabiei, s-a acoperit de o bine- 
meritata glorie, prin calitatea sa de comandant de armata, chiar in Razboiul 
de Reintregire a tarii (1916-1918). De justificate aprecieri beneficiaza la noi 
si scriitorii contemporani de peste Prut Mihai Cimpoi, Grigore Vieru, Nicolae 
Dabija, Leonida Lari, Paul Goma sau Mihai Prepelita, ale caror valoroase 
lucrari au intrat in atentia intelectualilor din tara, starnindu-le simpatia. 

“Dintre acei basarabeni contemporani, care in urma bogatei lor 
activitati stiintifice, lasa insemnate lucrari in proza, nu putem sa nu-l amin- 
tim pe profesorul filolog si lingvist dr. Vasile Pavel, pretuit atat de colegii din 
Chisinau, cat si de noi toti, cei din tara. 

“Cei indragostiti de muzica, nu le vor putea uita pe interpretele basara- 
bene Angela Moldovan, Ala Baianova si pe sotii Doina si lon Aldea- 
Teodorovici si cu deosebire pe celebrele soliste de Opera Zenaida Pali si 
Elena Cernei, iar cei indragostiti de teatru si de film, trebuie sa-si imparta 
admiratia intre valorosi regizori Lucian Pintilie si Loteanu Emil si talentate- 
le actrite si actori Stela Popescu, Buciuceanu Tamara, Ilarion Ciobanu, Colea 
Rautu si Iurie Darie. 

“La cele relatate de noi aici despre bogata viata culturala a etnicilor 
romani din Basarabia se impune sa adaugam urmatorul fapt, ca sa nu para ca 
am fost subiectivi. Aceasta, intrucat, cu prilejul intocmirii unui dictionar 
enciclopedic al oamenilor de cultura care formeaza exilul romanesc, publicat 
in 2004, am constatat ca peste 30 dintre acestia provin de pe teritoriul dintre 
Prut si Nistru. Daca numarul lor nu este, deci, prea ridicat, in schimb putem 
sa ne laudam cu valoarea unora dintre ei. Suntem indreptatiti sa sustinem 
acest lucru, daca mentionam ca dintre acestia care au reusit sa castige peste 
tot aprecieri unanime, cum ar fi solistele de opera Zenaida Pali si Elena 
Cernei, face parte si renumitul lingvist Eugen Coseriu, cel care a ajuns pre- 
sedinte al Societatii de Lingvistica Europeana si a facut sa se vorbeasca de o 
scoala proprie de lingvistica. 

“Cele enuntate aici foarte pe scurt sunt suficiente pentru a-i determina 
pe stalinistii de la Chisinau de astazi sa se gandeasca mai atent atunci cand 
propaga cu usurinta minciuna, ura si dezbinarea si atunci cand considera ca 
"umionistii trebuie pedepsiti”. Istoria nu poate fi data inapoi, cand si cum 
vrem noi, iar daca este o greseala atunci cand condamnam un singur om nevi- 
novat, cu atat mai mare este greseala acelora care o fac atunci cand condam- 
na martirii care nu se pot apara, un intreg popor. 

“Un articol de Prof. dr. lon Gherman, 

presedintele Societatii Culturale Tinutul Herta” 


Iar Flori şi Mircea Stănescu despre ce spune Vasile Andru: 


“Romania libera - Prozatorul Vasile Andru - Dosarele celor din 
Consiliul si Comitetul Director ale Uniunii Scriitorilor Joi 24 August 2006 


“Deconspirarea colaborationistilor, desecretizarea dosarelor este o tera- 
pie civica. Ea se petrece cu intarziere: probabil pentru ca acum, abia acum, 
securitatea ascunsa nu s-a mai putut opune: a slabit, s-a subrezit. Pana acum, 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 335 


ea era inca in largul ei, bine instalata in noua harababura, bine infiltrata in 
structurile noi - caci avea experienta infiltrarii. Mult timp dupa '89, fosta 
Securitate a mai ramas o obsesie nationala, o prezenta greu de delimitat, greu 
de ingropat, greu de refulat, un factor inca nascator de psihoze. Nimeni n-a 
stiut precis cat procent din ea a devenit practic inactiv. 

“Oamenii de cultura, la ora "deconspirarii" 

“Nu se poate privilegia nici o categorie profesionala sub acest aspect. 
Nu se poate obloji/acoperi/feri nici o categorie. Actiunea trebuie dusa pana la 
capat: la oameni de cultura, universitari, scriitori, artisti; si la bunii clerici, 
ierarhi sau preoti, girantii mantuirii, profesionistii marturisirii, nu-i asa? 

“La scriitori, trebuie sa fie desecretizate, cu prioritate, dosarele membri- 
lor Consiliului Uniunii, y compris Comitetul Director. 

“Interesant este ca aceasta opinie a fost rostita la prima sedinta a 
Consiliului Uniunii Scriitorilor, la inceput de an 2006, in iarna Liviu loan 
Stoiciu a propus atunci acest lucru. Eu m-am alaturat lui Liviu loan Stoiciu 
in acea prima sedinta de Consiliu. Atunci, aceasta opinie nu a fost luata in 
seama de conducerea US si s-a trecut repede peste ea. Acum folosesc prile- 
Jul ca sa relansez aceasta propunere. 

“Este firesc ca desecretizarea dosarelor la scriitori sa inceapa cu mem- 
brii Consiliului de conducere; caci ei au totusi un rol insemnat si in breasla, 
si in orientarea opiniei publice. Ei sunt fatada breslei, daca nu chiar exponen- 
tul. In acelasi timp, masura desecretizarii sa fie extinsa la alti scriitori, mai 
ales la cei cu vizibil rol de "formatori" ai opiniei publice. 

“Va urma o stare de perplexitate 

“Vor fi surprize; vor exista oameni socati. Adevarul va corecta - desi 
prea putin! - ceva din tablourile de functii, daca nu de valori. 

Cei ramasi onesti (gratie firii, dar mai ales gratie intamplarii) vor trai, ziceam, 
o stare de perplexitate. Dar poate si un sentiment de redresare, de intarire psi- 
hica. Mai ales ca comunitatea romaneasca este tare slabita, atimica, neincre- 
zatoare in insanatosirea istoriei, gata sa se predea planului grosier, material. 
Dupa ororile comuniste, a venit o maloasa democratie; toate astea au produs 
o populatie axata doar pe supravietuire. Adica nu exista, decat aleatoriu si 
inconsecvent, mici grupuri axate pe ideal, fie el social, etnic sau soteriologic. 

“Si cu aceasta tinuta fragila ne alipim, sau suntem alipiti, la UE! Dar 
acum, acest demers de desecretizare a dosarelor Securitatii, amplu, poate cel 
mai amplu din decembrie 1989 in plan social, aduce totusi o briza de norma- 
lizare. Pot fi spectaculoase dezvaluiri, dar nu vad spectaculoase schimbari. 
Ceva corectii la functii? Ceva corectii la stima de sine a natiei? 

“Vor fi socati si cei deconspirati (li se pune-n fata o oglinda) si cei 
inocenti; candizii vor avea un vag sentiment de dreptate, sau mai bine zis de 
indreptare. 

“O alta reactie produsa de aceasta deconspirare tarzie este, totusi, jalea. 
Pe multi ii va cuprinde o jale fata de aceasta speta umana necajita, in care 
omul sau fiinta este atat de usor de des-fiintata (anexata, aservita, manuita, 
coborata, uscata...) de catre vremelnicii manuitori de oameni - ca nici nu 
putem macar spune: de catre destin. 

“Paradoxul valorizarii viciului 

“Cu ce ochi vom citi cartile confratilor deconspirati? Cu ce inimi vom 
asculta liturghiile preotilor deconspirati? Daca etapa de perplexitate, repede 
se va aseza una de tacere. Sanatatea este tacuta. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 336 


“Normalitatea mentala este iertatoare, intelegatoare. 

“Ne amintim cum au reactionat confratii dupa demascarea unui Doinas, 
unui Paleologu. Nu i-a scos nimeni din istoria literara. Citesti si acum despre 
"printul din Levant", totusi parca desprinzandu-l de autor, plonjandu-l in fol- 
clor. 

“Dupa "spovedania" sa, lui Gunter Grass i-au crescut vanzarile, specta- 
culos. Auto-demascarea i-a facut o publicitate "in draci”. Iti vine sa zici ca 
cea mai tare publicitate se scoate din vicii, din necuratenie, din incurie... Cu 
conditia sa fie vicii sau necuratenii de proportii, strigatoare la cer, nu din alea 
maruntele, pe care le are tot omu'... Constatare deprimanta, dar vadita reala 
La fel va fi cu unii preoti, cu unii ierarhi. Biserica este o institutie cu mult cre- 
dit la mase. Acest credit va ramane constant, totusi (adica la acelasi nivel 
mediocru de acum) la categoriile "rationaliste” (numite, parca, clever 
people); dar va fi usor intarita la populatia batrana si cea candida (ingenuous 
people), care constituie de altfel baza "credinciosilor" la noi, si care vor zice 
cam astfel: "Saracii, au suferit si ei de la oameni...". (Ceea ce are partea sa de 
adevar.) 

“Se va produce, insa, o umblare la functii, la ierarhizari. Cand se va da 
pe fata angajamentul semnat cu Securitatea, s-ar putea sa asistam la demisii 
"din onoare" (!). Imi inchipui, de pilda, ca la scriitori vom asista la demisii de 
"onoare" (!) din Consiliul US sau din Comitetul Director... 


“Perplexitatea va fi in cazul unor personalitati "de vitrina", acele 
asa-zise "modele"... uneori modele de limbutie, uneori oameni nativ perversi 
sau conjunctural perversi. Insa n-ar fi de mirare ca sa asistam si la spectaco- 
le publicitare: adica unii demascati abili sa-si faca din asta mediatizare desan- 
tata. Chiar si asa stand lucrurile, desecretizarea dosarelor - cel mai important 
proces civic de dupa 1989 - trebuie dusa pana la capat.” 


“Intrebari pentru oamenii de cultura 

“1. Care e punctul dvs. de vedere despre deconspirarea Securitatii? 

“2. Considerati ca e oportun sa fie deconspirati si oamenii de cultura 
care au colaborat cu Securitatea? 

“3. Cum le veti mai recepta opera dupa aflarea adevarului? 

“Pagina noastra ramane deschisa tuturor punctelor de vedere. Au 
raspuns pana acum criticul Gheorghe Grigurcu si prozatorul Tudor Calin 
Zarojanu. Raspunsurile vor fi publicate in ordinea sosirii lor.” 


Sâmbătă 26 august 2006 


Ieri, la Bruxelles s-a stabilit componenţa FINUL 2-ului, aşa îi 
spune acum: Franţa: 2.000 oameni, are comandamentul până în februa- 
rie 2007, când îl predă Italiei (ea va propune 3.000 oameni). S-a cerut 
- în şoaptă diplomatică - ridicarea blocusului aerian şi maritim al 
Israelului care sufocă Libanul. Incă nu se ştie ce va răspunde Israelul 
- după bunu-i obicei, va terigiversa, va invoca ale “cerinţe”, va pune 
alte condiţii. Printre cele nesatisfăcute (deocamdată): FINUL să acope- 
re, nu doar graniţa cu Israelul, ci şi cea cu Siria (de mirare că nu a cerut 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 337 


şi despăgubiri pentru... că nu a obţinut să i se asigure paza tuturor 
frontierelor - şi cu Iordania şi cu Egiptul, ba chiar şi cea inexistentă, cu 
Iranul, ca în interior să-şi continuie în pace şi bunăvoie politica de 
apartheid greţos, criminal faţă de palestinieni). 

Ce măgari, israelienii! Ce boi, europenii! 

Ezitarea Franţei de a decide în ce măsură participă şi în ce 
condițiuni o face a produs tristeţe în rândul libanezilor: au avut senti- 
mentul că au fost abandonaţi de singura putere protectoare şi amică, ba 
au început să-i acuze pe francezi că “sunt cu Israelul, nu cu noi, ne-au 
trădat, ne-au vândut...” - vorbe rele, spuse la supărare. În disperarea 
lor, libanezii uitaseră că, totuşi, Franţa pierduse în urmă cu zece ani, la 
Beirut, peste 50 paraşutişti în atacul kamikaze pus la cale, executat 
de... hezbolahi. Şi că, în urma asasinării fostului prim ministru Hariri, 
Franţa a avut cuvinte - şi acţiuni, se pare - severe faţă de Siria. Da, dar 
omul scufundat în nefericire, nu vede mai departe de propria bătătură. 
Şi iată că după intervenţia televizată a lui Chirac de alaltăieri, ieri 
Franţa a şi debarcat un supliment de vreo 170 ostaşi, cu blindate 
uşoare, în sudul Libanului, foarte aproape de graniţa cu Israelul. În 
timp ce Italia, care postula la comandament, va trimite, încolo, pe după 
1 septembrie o parte din cei 3.000 oameni promişi. 

Fireşte, cei mai comici - altfel polemici! - au fost israelienii şi 
americanii. A fost dezgropat vocabularul marca Murdoch, din timpul 
pornirii războiului în Irak, atunci când Franţa a refuzat, explicînd pen- 
tru ce şi pledînd pentru soluţia diplomatică: 

Am spus: comici, fiindcă cine îşi bate joc de francezi? 
Americanii, care nu au câştigat nici un război din 1945 încoace, nici 
măcar pe cel din... Grenada, în schimb au produs haos şi moarte şi 
chiar comunizare oriunde s-au băgat: francezii, potrivit americanilor, 
mănâncă brânză împutită, sunt laşi, mincinoşi, zgârciţi («Nu ti-ar da o 
cană de apă» , cum scriu în româneasca lor de la Buhuşi forumiştii 
evrei pseudonimaţi, de aceia extrem de combativi) şi, mai ales, cum 
altfel: “antisemiţi”! 

Perechea comicului american este israelianul. Nici pe el nu-l dă 
afar’ din casă bogăţia vocabularului: discursul lui e tras la indigo, nu 
mai ştii cine l-a folosit primul. 

Le tremuraseră nădragii bravilor israelieni (plecaţi la distrugerea 
Libanului, cum am mai spus, cum repet: cu deştu-n cur, siguri fiind că 
au să-i lichideze pe hezbolahi în două-trei zile) atunci când umblase 
vorba că Franţa va trimite câteva formaţiuni din Legiunea Străină: 
ştiau ei că nu se poate “negocia” cu “legio-narii”, aceştia dau cu puşca- 
n Dumnezeu, ca pandurii lui Caragiale (iertare dacă nu am citat exact). 
După delegaţiile de “alertare” la Elysées, au trimis-o la Paris pe 
amărâta de Ţvi Livni, ministru de externe, să... negocieze ea... Să 
negocieze? Ea? Chirac nici nu a primit-o, a avut onorurile omologului 
ei francez Douste-Blazy şi ale consângeanului Pierre Moscovici - care 
se străduia să Joace rolul gazdei... Degeaba: jurnaliştii ştiau cine-i 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 338 


Moscovici şi ştiau cine-i Patronul: cel care lipsea, “Năsosul”, Chirac... 
Iar vi, incapabilă să lege două cuvinte în franceză (fiind ea diplomat, 
nu tufă, aflată ea în vizită în Franţa şi nu Franţa cerînd audienţă la 
Poarta Tel Avivului, i se explicase de către altă lumină intelectuală a 
Israelului: Olmert...) a bâlbâit ceva în evrit, din care jurnaliştii au 
înţeles exact ce trebuiau să înţeleagă; că Israelul se află în mare 
cumpănă, în teribilă derută, nu doar militară, ci psihologică, ci... gene- 
rală, dacă o trimiseseră pe această absolventă de liceu prin corespon- 
denţă, crescută în kibuţ, promovată de cine ştie care alt incapabil (şi 
sunt, legioane în Israel - dacă cei normali, cei inteligenţi, cei morali s- 
au cărat, speriaţi de “această ţară de nebuni”): Olmert, Gică- 
Sindicalică..., ca nepoată sau - chiar amantă. 

Oricum, Pazner a şi “considerat” că prezenţa Franţei, la frontie- 
ra cu Israelul nu e bună; ba chiar rea; fiindcă Franţa a fost totdeauna de 
partea arabilor! 

lar acum israelienii - vorbesc de masele lor largi - în loc să-şi dea 
un răgaz de o măcar 40 zile, în care să cântărească, cerceteze, cauzele 
reale ale dezastrului suferit de ei în Liban, se întreisterizează şi se 
întrescarpină, visează o revanşă, o “rundă a doua” - în Liban, unde alt’? 
Alţii şi mai deştepţi-foc, vor să facă se se şteargă umilinţa din Liban 
printr-un atac (“fulgerător - definitiv”) al Iranului... 

Se vede că aveau dreptate colegii, prietenii Anei (pe care i-am 
cunoscut pe când îi alfabetizam în tainele Jilavei, Gherlei, Bărăganului 
şi ale Piteştiului în mansarda lui Sterescu) şi care emigraseră în Israel, 
dar fugiseră cu toţii, care încotro, cu toţii spunînd acelaşi lucru: «E o 
lume de nebuni, de nebuni». 

Fiind eu băiat obiectiv, zic: 

«Dar unde să se ducă, bieţii? La Chiş'nău? La Soroca lui 
Grigurcu şi a lui Tismăneanu? La Orheiul meu? Dar dar de-acolo au 
plecat!/ după ce-au împrăştiat/ peste tot căcaty. 


Atitudinea Franţei în chestiunea Libanului a fost bine primită 
până şi de Partidul Comunist - ceea ce nu s-a mai văzut demult, fiindcă 
în momentul războiului din Irak au existat fracțiuni de partide, perso- 
nalităţi care s-au arătat ostile “neangajării” Franţei alături de USA (ca 
Devedjian, armeanul din gruparea chirachiană). Dintre persoanele/per- 
sonalităţile franceze care au criticat angajamentul Franţei în Liban: Le 
Pen (!) şi... Pierre Moscovici (se putea altfel)? Aceşti doi măgari - din 
motive diferite - au zis câte ceva din care s-a înţeles că ei nu sunt de 
acord cu Chirac, că trimitera trupelor franceze este o prostie, că prio- 
rităuile sunt altele... Moscovici! Stâlpul pe care se reazemă Basescu şi 
Tăriceanu ca să intre în EU... Moscovici, factorul holoacustizării 
României - ca preţ al “intrării”. Ce boi, ce laşi, ce căcăcioşi pot fi 
românii! Are să le intre-n cur stâlpul ăsta, sub formă de ţeapă idioţilor 
de tricolornici, au să fie împălaţi ca nişte tâlhari de drumul mare. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 339 


Rezultatele unui sondaj: 


“Lideri de opinie / Pedistii - fani CTP, Cristoiu - cu pesedistii 

“Jurnalul Naţional, 17 august 2006 - sondaj BCS. 

“Cristian Tudor Popescu, lon Cristoiu si Marius Tuca sunt cei mai 
admirati jurnalisti, (...)Topul astfel rezultat include de la Octavian Paler sau 
Emil Hurezeanu la(...) Gabriela Vranceanu Firea, Cornel Nistorescu sau 
Robert Turcescu (...) directorul Gandul, Cristian Tudor Popescu, are cei mai 
multi fani in randul alegatorilor PD: 23,1%. Alte 18,6 procente ii vin de la 
votantii PSD, iar 17,4 de la PNL. Pe locul doi (...)lon Cristoiu isi culege 
audienta de la PSD (26,1%) si de la PRM si PD (cate 10,2 procente).(...) 
POPULARITATE. Tot dinspre alegatorii Partidului Democrat ii vin cei mai 
multi admiratori si Andreei Esca, lui Robert Turcescu, dar surpriza vine de la 
Mircea Dinescu: 35,7% dintre admiratorii sai sunt votanti PD. Doar 21,4 pro- 
cente sunt liberali, iar cate sapte procente pesedisti si peremisti. Emil 
Hurezeanu este preferat de liberali, iar Cornel Nistorescu are fan cluburi 
egale la PD si PNL (20%), dar si o cota substantiala intre adeptii lui Gigi 
Becali (13%). 

“Poetul Adrian Paunescua fost nominalizat in acelasi sondaj cea mai 
importanta personalitate, culturala in viata din Romania (...)167 de persona- 
litati au fost nominalizate, (...) Cele mai multe "voturi" le-a intrunit Adrian 
Paunescu (7,3%), urmat de actorul Florin Piersic (6,1%), ziaristul Cristian 
Tudor Popescu (3,4%), regizorul Sergiu Nicolaescu (3,1%), scriitorul 
Octavian Paler (2,9%). Urmatorii cinci nominalizati sunt Andrei Plesu, 
Corneliu Vadim Tudor, Mircea Dinescu, Mircea Cartarescu si Gabriel 
Liiceanu. 

“AMALGAM. Recunoscuti pentru activitatea lor culturala sunt insa si 
Irina Loghin, Alexandru Arsinel si Stela Popescu, Gheorghe Hagi si Nadia 
Comaneci, Teo Trandafir, Stefan Banica Jr si Andreea Marin. Alaturi de 
Constantin Balaceanu Stolnici, Augustin Buzura sau Mariana Nicolescu, per- 
sonalitate culturala a Romaniei este vazut si Dan Diaconescu. Si George 
Pruteanu. Ba chiar si Gigi Becali ocupa un loc 39 in clasamentul celor mai 
importanti oameni de cultura ai Romaniei. Se afla acolo si seful statului, 
Traian Basescu, si Mona Musca, si Ion Iliescu, precum si jurnalistii Ion 
Cristoiu, Marius Tuca si Emil Hurezeanu. 

"OPERA". 10% dintre cei care au nominalizat aceste personalitati nu 
stiu nici macar care este contributia acestora la cultura romaneasca: nu le-au 
citit cartile, nu le-au ascultat operele, nu le-au vazut tablourile (daca e cazul, 
pentru ca in primii 40 nominalizati nu figureaza nici un pictor, asa cum nu 
figureaza nici un compozitor). lar cei care au nominalizat "operele" acestora 
au inclus si stirile Antenei 1, si ziarul Gandul, si emisiunea "Surprize surpri- 
ze" alaturi de "Jurnalul de la Tescani”, "Totusi iubirea" sau filmele lui 
Piersic. (...) 

“Adrian Paunescu este mai apreciat de electoratul PSD (28,6%) si PD 
(23,4%), decat de PRM (11,7%) si PNL (5,2%). Tot alegatorii PD si PSD 
sunt cei mai mari fani ai lui Florin Piersic, in timp ce Cristian Tudor Popescu 
primeste grosul aprecierilor pentru activitatea sa "culturala" de la PNL si 
PSD.Doua treimi din admiratorii lui Paunescu nu au putut nominaliza o poe- 
zie sau un volum al acestuia. Adrian Paunescu ar fi scris "Desteapta-te, roma- 
ne!" sau "Cantarea Romaniei”. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 340 


“80% dintre respondenti au indicat televiziunea ca sursa de formarea 
opiniilor despre personalitatile culturale. 

“Bebe Mihaescu este un scriitor mai apreciat decat Paul Goma. 

“Nicolae Guta e pe locul 20 in topul personalitatilor din viata muzicala.“ 

“La categoria "personalitatea in viata pe care o admirati cel mai mult in 
domeniul literaturii", Adrian Paunescu este din nou ocupantul primului loc, 
nominalizat de 20,1% dintre respondenti. Este urmat de Mircea Dinescu, 
Mircea Cartarescu, Ana Blandiana, Andrei Plesu, Corneliu Vadim Tudor, 
Gabriel Liiceanu, Octavian Paler, Nicolae Manolescu, iar pe locul zece isi 
face aparitia si Horia Roman-Patapievici. Pavel Corut, Fanus Neagu, Eugen 
Simion sunt nominalizati intre ocupantii urmatoarelor locuri, 

“Paul Goma apare pe 39, pentru ca Bebe Mihaescu, autorul sfaturilor 
despre patul conjugal, sa se situeze sapte pozitii mai sus in top”. 

“Irina Loghin este cea mai apreciata personalitate din viata muzicala, 
urmata de Angela Similea, Mariana Nicolescu, Stefan Banica Jr, Maria 
Ciobanu, Ion Dolanescu, Tudor Gheorghe, Dan Bittman, Corina Chiriac si 
Maria Dragomiroiu. Pianistul Dan Grigore este si el nominalizat pe locul 38, 
insa pe 20 se situeaza manelistul Nicolae Guta”. 


Bietul Dan Grigore! După cât a dat el din mâini, dar mai ales din 
picioare, să se “situeze” doar cu un loc înaintea mea! Deşi n-ar fi stri- 
cat măcar locul 20... 


Duminică 27 august 2006 


Ce este aceea: diplomaţie? Ea este atuncea-când azi spui exact 
contrariul a ceea ce spuseseşi ieri. Un exemplu din apropi-erea (sic) 
mea: Dorin Tudoran când Iliescu mă invitase în România: în prima zi 
Dorin mă sfătuise să mă duc ...«ca să spui de aici ceea ce spui din afară 
şi nu te aude nimeni, bă bătrâne» iar a doua zi, nu numai că mă 
sfătuise... invers, dar mă certase pentru că... aş fi ţinut să vin! - Dorin 
ar fi fost un bun consilier al lui Voiculescu-Securescu... 

Azi acelaşi Pazner - greşesc: ba nu: nu de pazner e vorba, ci de 
cravată, azi purta o alta (sau aceeaşi, întoarsă) - a “considerat” că par- 
ticiparea Franţei la FINUL 2 este o treabă foarte bună, fiindcă Franţa a 
fost totdeauna... - şi dă-i şi luptă-i cu viţăvercea. 


Luni 29 august 2006 


Azi Koffi Anan face Drumul Damascului! 

Chirac nu se lasă mai prejos: de la Paris, primindu-i pe toţi 
ambasadorii în Franţa, a făcut acelaşi drum... diplomaticeşte. 

Foarte bine. Aşa se întreţine pacea, nu prin război (vorba lui Bulă 
cel Bulos). 

Mircea Stănescu îmi translează ştirea din Ziua că Stejărel a fost 
pus în locul lui Oprea. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 341 


Ce n-a avut el timp de mine până acum - dar să vezi de-acum 
încolo! Aşa mai zic şi eu: împuternicit! 


Marţi 30 august 2006 


Sunt proprietarul unei pătlăgele. Roşii. Mi-a răsărit... din senin 
(sic) într-un vas în care semănasem leuştean adus de Niculiţă, din 
Obor. Se vede că printre seminţele de leuştean se rătăciseră şi de 
roşie... Acum vreo două săptămâni am mutat ghiveciul la un loc înso- 
rit, iar acum minunea măsoară 70 cm. şi a dat muguri de floare! Nu-mi 
fac iluzii că am să mănânc roşioare din grădina mea, însă mă 
mulţumesc cu odoarea de verde, de sălbatic pe care o aveau pătlăgele- 
le la noi, dimineaţa, pe rouă, când rupeam câte una şi o adulmecam 
îndelung, înainte de a muşca din ea ca dintr-un măr (dealtfel, este fruct, 
nu legumă)... 

Fruct şi nume, a(u) călătorit peste Atlantic şi ne-a venit de la azte- 
ci: tomatl. Spaniolii aducători i-au zis: tomată. Primii după spanioli 
care au adoptat-o : italienii, ei i-au zis pomodoro. De la italieni a tre- 
cut la francezi: pomme d'or şi... la ruşi: pomidor. 

Nu ştiu pe ce cale va fi ajuns la turci (probabil tot prin italieni), 
însă în româneşte părlăgică (roşie) de-acolo vine de la turcul: patlican. 
Termenul tomată a venit mai târziu, prin franceză. 

Bine i-am zis, la început: “minune”. 


Kofi Annan huiduit la Beirut. Înainte de a trece alături, în Israel, 
acelaşi Kofi a survolat în helicopter Libanul - “pentru a evalua distru- 
gerile pricinuite de război” - ia auzi! “Distrugerile pricinuite” - nu de 
Israel, ci de... “război”, ca să se creadă (cine? doar boii de români care 
nu ştiu nici geografia-istoria ţării lor!) că hezbolahii ar fi tras cu tunul 
în satele proprii, ar fi atacat cu aviația cartiere ale Beirutului, Tyrului - 
ba chiar şi Câmpia Beqqa! 


Are să fie bineprimit Kofi la Tel Aviv: 

Guvernul israelian s-a comportat, azi ca ultimul guvern bananiot: 
era vorba să fie stabilită o comisie care să ancheteze proasta, catastro- 
fica funcţionare a armatei în recentul război din Liban. A fost alcătuită 
comisia aceea... din oamenii guvernului, nu din persoane neutre! lar 
proasta conducere a armate va fi anchetată tot de către o comisie a 
armatei! 


Eu, dac-aş fi rege... Măcar un Dumnezeu să fiu - ştii ce-aş face? 
Stai, că-ţi spun: 

I-aş lua de câte o ureche pe hezbolahi şi pe tahali şi i-aş duce pe 
fiecare în terenul pe care au făcut stricăciuni: hezbolahii în nordul 
Israelului, ţahaleţii în Sudul Libanului - şi le-aş zice: 

«Acum - la reparare! Pe cei ucişi numai Dumnezeu (cum ar veni: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 342 


eu, dacă...) îi poate învia, dar casele, podurile, drumurile să fie din nou 
cum fuseseră - că dracu vă ia dacă nu puneţi mâna să reparaţi! lar cine 
nu lucrează - nu mănâncă!» 

Bărbosul cel mare al hezbolahilor şi-a cerut iertare pentru provo- 
care războiului prin luarea celor doi ostateci israelieni; 

Să existe un ne-bărbos ne-mare israelian capabil de reciprocitate? 
Bine ar fi - pentru toată lumea. Dar, uite, nu e. Şi nu va fi. 

Hezbolahii, cum sunt harnici şi îndemânatici şi vânjoşi ar termi- 
na reparaţiile în cel mult două săptămâni. Iştialalţi, ţâfnoşi, puturoşi, 
chiar de-ar vrea, nu ar repara Libanul nici în zece ani. Nu-i nimic, să 
rămână până termină treaba. Mai întâi şi mai întâi să adune bob cu bob 
toate “bombiţele” lansate de ei, din avioane, cu gând creştinesc (sic) de 
a ucide copiii goi-lot afurisiţi. În toate războaiele pierdute prizonierii, 
ostatecii au fost obligaţi să demineze, să dezmorseze bombe, obuze 
neexplodate, să repare ce stricaseră - un an, cinci, zece. Saşii, şvabii de 
la noi, dar şi prizonierii români au făcut această treabă în Rusia. 

Să facă şi evreii în Liban. 

Cum, ca ce? Ca învinşi, ce Dumnezeu! A, că ei înşişi nu se 
consideră bătuţi - dar cum se consideră ei: învingători? Doamne, că 
mare-i delirul!. 

Eu, dac-aş fi rege... Şi/sau măcar Dumnezeu, aş pune pulanul pe 
ambiidoi şi le-aş face curul ferfeniţă. 


Ziua publică recenzia lui Teşu Solomovici la cartea lui R. Ioanid 
Antonescu in captivitatea sovietica, apărută recent la Polirom. Cu 
menţiunea: “Se implinesc 62 de ani de cand fostul sef al statului roman 
a fost predat agentilor Moscovei”. 

“Documentele au stat ferecate in Arhiva Centrala a Serviciului 
Federal de Securitate al Federatiei Ruse (Federalnaya Sluzhba 
Bezopasnosti - FSB) vreme de 60 de ani, si apoi, microfilmate, au 
ajuns la Washington, in Arhiva Muzeului Memorial al Holocaustului 
din Statele Unite. Dupa cum informeaza ingrijitorul editiei, istoricul 
Radu Ioanid, este pentru prima oara cand FSB permite publicarea inte- 
grala in strainatate a unui dosar din arhivele sale (vezi: "Lotul 
Antonescu in ancheta SMERS, Moscova, 1944-, editura POLIROM, 
2006)”, scrie Teşu Solomovici. 

Am înţeles: până mai adineauri “documentele” îi erau necunoscu- 
te “istoricului” R. Ioanid. Ceea ce nu l-a împiedecat - nici pe J. Ancel, 
nici pe Volovici, nici pe Rosen şi pe atâţia alţii din echipa lui patronată 
de Wiesel să fabrice “o dată pentru totdeauna”, citat din Radu Florian, 
tatăl fiului cu acelaşi pseudonume Teza Holocaustului provocat de 
români, soldat cu 400.000 victime - cifră scrisă în piatră pe stela 
memorialului Coral, cifră devenită ciomag lovind în capul românilor. 

Însă acum, că “documentele” (microfilmate) au ajuns la 
Washington pe mâna lui “R. Ioanid”, ce aflăm? 

Logic ar fi să vină confirmarea Tezei Holocaustului şi a 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 343 


bilanţului : 400.000 evrei ucişi de români, nu? 

Dacă tovarăşul R. Ioanid ar fi ardelean (atâta ar mai lipsi: nu le 
ajung trădători de neam precum Groza, vânzători de frate ca Titus 
Popovici, Buzura, Manolescu?) ar răspunde: 

«Nu prea...» 

“Prea”-ul măsurat în cifre, cât valorează el: 100.000? 200.000? 
300.000? Cu ce se măsoară minciuna lansată în 1991 şi de el alături de 
Rosen, de Wiesel? Dar să fie capabil un individ ca “R. Ioanid” de a 
recunoaşte că a greşit... puţin? Să-şi ceară iertare celor calomniaţi, 
acuzaţi pe nedrept, şantajaţi (cu Institutul Wiesel, cu celălalt, al lui 
Băsescu) în care “istoricul” numit mai sus deţine un rol eminent, 
alături de Tismăneanu, Oprea, Olaru, Manolescu, Liicheanu - şi alţi 
“istorici”? 

“E interesant de observat ca anchetatorii SMERS nu-i pun lui 
Antonescu intrebari privind deportarea evreilor din Basarabia si 
Bucovina si nici despre zecile de mii de morti evrei din Transnistria”, 
constată Teşu Solomovici. Nu ştiu dacă şi autorul cărții exprimă 
această vădită desiluzie. 

Declar, aici, că nu mă interesează “opera” semnată cu pseudoni- 
mul “Radu Ioanid”. Sub acest nume de împrumut a scris, a vorbit, a 
minţit fără contenire, un calomniator de meserie, un falsificator de 
adevăr. Mai grav: prezentîndu-se ca reprezentant al “celor 6 milioane 
de evrei lichidaţi de fascişti (sic)”, individul i-a obligat - doar... privin- 
du-i, adânc în ochi, pe supraviețuitorii goi cum te priveau adânc în ochi 
securiştii înainte de a te lua la bătaie - pe câţiva fără coloană vertebrală 
să creadă-fără-a-cerceta, să citeze din el, din “R. Ioanid”, calomniindu- 
] pe Goma, de pildă, însă fără a fi citit textul numitului Goma: ca sinis- 
trul Victor Stepaniuk, deputat bolşevic de la Chişinău, care în 
Parlament a cerut să fie interzise, distruse cărţile mele (fără a fi în stare 
să rostească adevăratul nume al autorului), cu... cuvintele lui R. 
Ioanid, ca “preşedintele PEN al Moldovei”, Vitalie Ciobanu; ca Vasile 
Gârneţ, tot citator zelos din proza lui R. Ioanid. Să-l mai adaug pe G. 
Andreescu, pe L. Antonesei, pe Lefter, pe Carmen Muşat? Nu. Îi las aşa. 


Ca basarabean, ca unul din acei români abandonaţi ruşilor in iunie 
1940, liberaţi în iunie-iulie 1941, m-am declarat totdeauna 
recunoscător Mareşalului Antonescu pentru acel: “Ostaşi! Vă ordon 
treceţi Prutul!” Am avut prilejul în închisoare să aud din gura unor par- 
ticipanţi la liberarea noastră povestea lor, ca militari supraviețuitori ai 
luptelor crâncene pentru Basarabia şi Bucovina, supraviețuitori ai 
războiului, chiar ai închisorilor (pe câţiva dintre ei: maiorul de cava- 
lerie Vasiliu, aviatorul Tony Duşescu, ofiţerul de marină Bebe Nicolau 
aveam să-i /re/văd în domiciliu obligatoriu). 

După cum în Lăteşti, în domiciliu obligatoriu aveam să fiu... 
consătean cu Maria Antonescu - am scris despre ea cu toate prilejurile 
şi am scris cu compasiune şi cu solidaritate şi cu mânie împotriva 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 344 


legionarilor şi a evreilor care o acoperea de injurii, de acuzaţii nemeri- 
tate. Ştiam că fusese şi ea “transportată” în Rusia, faimoasele docu- 
mente încredințate de ruşi lui R. Ioanid (aşa se înţelege) nu-mi propun 
nimic nou. Ştiu doar că această femeie chinuită, terorizată şi de bărbat 
şi de ruşi şi de evrei şi de legionari şi de “democrați” (vorbesc doar de 
perioada domiciliului obligatoriu) era ocrotită (şi de foame) doar de o 
familie de ţărani bucovineni (“Doamna şi domnul Cetăţeanu”), refu- 
giaţi în 1944 în Banat, de unde fuseseră deportaţi în Bărăgan, ca 
“titoişti”. Doar de la aceştia accepta Mareşăleasa câte un ou, câte o 
cană cu lapte, de la noi, “studenţii” primea doar să-i aducem apă - pe 
bicicletă - şi “ceva de foc”: bețe de floarea soarelui, ciocleje, crengi de 
salcâm... A existat şi o tentativă de ajutorare a ei “în grup”: fiul gene- 
ralului Praporgescu, colonelul Negulescu, prinţul Alexandru Şuţu 
(proprietarul palatului devenit, pe vremea mea, anexă a Universităţii) 
şi noi, cei vreo patru studenţi din 56. Care tentativă a eşuat. Am aflat 
de la “Doamna Cetăţeanu” motivul: «Nu vrea să vă facă necazuri, toţi 
cei care s-au atins de ea au avut de suferit...» Nu i-am replicat că nu 
văd ce necazuri i-a pricinuit ei, Cetăţencei Doamne care-i ducea lapte 
şi ouă... Însă femeia care avea o minte-brici a adăugat numaidecât: 

«Se teme să nu vă ia Livescu (securistul nostru) caii de la bicicletă...» 

Asta aşa i€!, ar fi zis ţăranul român din literatura noastră cea 
dragă, bună şi anticomunistă. 

Ca să închei acest capitol: 

Declar cu mâna pe Biblie: după minciunile, falsurile fabricate, 
colportate până acum de această creatură, oricâte zeci de volume de 
documente ar fi garantate de “R. Ioanid”, eu nu le voi lua în seamă - 
potrivit principiului unui ne-istoric ce sunt, care ştie că cel care a minţit 
de trei ori este susceptibil să mintă şi a patra oară; a unuia care ştie 
măcar atâta, că în istorie documentele se confruntă, se compară, se 
confirmă sau infirmă. Or o greață, o împuţiciune sionisto-bolşevico- 
securistă ca “R. Ioanid”, nu are nici un credit în ochii mei. Eu ţin la 
adevăr, deci, aşa, pe departe-aproape şi la morală. 


Miercuri 30 august 2006 


După amintirile mele ar fi Sfântul Alexandru, “acela-care-când- 
pleacă-berzele” (din România). Aici, în Franţa, văd berze doar când ni 
se “dă” Alsacia - la televiziune. 


Teşu Solomovici... Dacă n-ar fi de vârsta mea (cică a fost coleg 
cu Sorin Titel), l-aş bate pe umăr şi 1-aş zice: 

«Bravo, Teşule, faci progrese considerabile!» 

Presupun că citise, în Jurnalul meu, lauda pe care i-o înălţasem 
anul trecut pentru provocarea noilor alegeri în Comunitatea evreiască 
printr-un articol în care-l numea pe şef, Iulian Sorin (sic-sic) colonel 
de Secu. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 345 


Acum revine şi în cadrul dosariadei de rang inferior în care sunt 
vizate feţele bisericeşti (alte muşte, toate mititele), îi arde o copită lui 
Rosen - cică şi tovarăşul rabin fusese colonel de Secu. Eu iau povestea 
cu “gradele” ca pe o glumă bună, fiindcă noi îi ziceam lui Hăulică: 
“oeneralu”” - în realitate aceştia nu au grade, chiar când au (ca Valentin 
Lipatti), ci funcţii, mult mai importante decât epoletaţii. 

Mă bucur pentru Teşu Solomovici. Nu voi merge până la a decla- 
ra că e prietenul meu (fiindcă nu vreau să-l omoare ovreii pentru “pac- 
tizare cu inamicul”), dar scriu aici: e odihnitor (acesta este cuvântul) să 
găseşti - din foarte când în şi mai foarte când - câte un evreu încă nor- 
mal cu care poţi să te cerţi, dar cu... bună-credinţă. 

Încă o dată: la el am remarcat în ultimii doi ani un progres consi- 
derabil (deşi nu... total - ce-oi fi vrînd: să conteste el holocaustul?) în 
momentele în care se înjgheabă un dialog. 

Din nefericire nu am o tribună de unde să-i dau replica. Mi-a 
trimis, cu dedicație, prin Mircea Stănescu, Istoria Holocaustului din 
România, aş avea multe de discutat cu autorul, însă nu-i cunosc adre- 
sa poştală (dealtfel, nici electronică), iar să apelez la “bunăvoința” lui 
Roşca Stănescu: nici vorba! 

Sper că va citi şi Jurnalul meu, acesta, pe luna august. 


Stejărică-Stejărel... Azi îi dă Brânduşei Armanca un interviu 
kilometric, vorbeşte despre turnători, informatori, “poliţai politici” - 
dar, în continuare, potrivit politicii Tăriceanului, numai de Eşalonul III 
- securişti de rând. Că tot este el - şi s-a lăudat luni la rând - “împuter- 
nicitul” meu, de data asta vorbeşte şi de mine. Să vezi şi să nu crezi! 
Însuşi Stejărel cu gura lui a zis: 


“De exemplu, sa spunem ca la Uniunea Scriitorilor Securitatea 
avea nevoie sa raspandeasca ipoteza ca Paul Goma scrie prost si ca este 
pe deasupra betiv, curvar sau homosexual”. 


“De exemplu '...“să răspândească ipoteza..." - el, istoricul, cel 
care a umblat prin dosarele mele se trezeşte vorbind ca un abia-deştep- 
tat din somnu-i de slănină. În loc să spună, în sfârşit, în toiul dosaria- 
dei informatorilor de categoria a 16-a (Ciachir, Muscă, Quintus) că 
Goma îi dăduse în judecată - prin el, “imputernicitul” şi pe Tartori, pe 
Marii Vinovaţi încă în viaţă: Pleşiţă şi pe Iliescu, de acum un an şi 
jumătate, el - din nou: istoricul Stejărel - pentru a face să se creadă că 
se chiar ocupă de Plângerile mele, scrie prostii, idioţii. 

De multe şi gogonate m-a acuzat şi a făcut să fiu acuzat 
Securitatea, (de pildă că aş fi fost mason de pe când nu mă născusem) 
dar de nici unul-una din cele înşirate de el. Secu nu vorbea despre 
Goma “care scrie prost” - ci despre “Goma, marele scriitor fără cărţi” 
- care este ceva-altfel, nu? - această etichetă mi-a lipit-o în direct, la 
restaurantul Casei Scriitorilor Mircea Dinescu, de la masa lui Fănuş 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 346 


Neagu şi a lui lon Băieşu, după ce Eugen Barbu o scrisese în 
“Săptămîna”. Că aş fi “betiv”?, “curvar”? “homosexual”? Da de unde! 
Pleşiţă îmi zisese: “coristule!”, în limba lui, argeşeana de Balta- 
Ialomiţei vrînd să semnifice: “curistule” în prima oră după ce mă ares- 
tase, la 1 aprilie 1977, însă acest calificativ nu circulase printre “cole- 
gii” mei, prietenii buni, scrii-torii. Zi-i Stejărel şi pace! 

Şeful său, Marius Oprea se ocupă de alte chestii, muuult mai înal- 
Wiz 

Aceştia sunt “tinerii istorici” pe care se reazemă Istoria României 
cea Adevărată! Oprea, Stejărel, Ungureanu... 

Curat, adevărată! - a arătat “cronologia” lui Oprea (în planul de 
cercetare al Comisiei) cât de adevărată, încât îți vine să zici - eu chiar 
zic, de ce m-aş sfii?: 

Care este deosebirea între varianta Roller şi varianta Oprea? 
Prima (căci) ea era făcută de Roller, ceastălaltă de Marius căci ea este 
Oprească. 

Apoi povestea cu Vălenaş... Citez: 


“3. Intr-un articol aparut azi in ziarul "Adevarul" (n.r -ieri) este 
preluat un pasaj dintr-un interviu acrodat ziaristului Liviu Valenas de 
istoricul Marius Oprea, in care acesta din urma afirma ca ati fost 
colaboratori ai Securitatii.” 


Acela pretinde că, într-o convorbire telefonică, Marius Oprea i-a 
spus că Hurezean şi N.C. Munteanu sunt informatori ai Secului. 
Vălenaş difuzează “bomba”, Oprea... Ce face Oprea? Îi răspunde? 
Cum anume? Ca la noi, în Balcaniada Veselă: că îl dă în judecată ! 
(cum altfel să replice un român la o astfel de... divulgaţiune?) 
Contactat de Ziua, Vălenaş produce proba conversaţiei şi a afirmațiilor 
lui Oprea - înregistrase convorbirea, ca orice gazetar. 

Nu ştiu ce va ieşi din asta şi nu mă interesează. Fiindcă am auzit 
(citit) iar şi iar şi iar românismul: «Te dau în judecată!» 

În loc să înveţe să spună adevărul, măcar din an în paşte, să-şi 
asume greşelile cel puţin într-un ritm cincinal - ei sar ca din arc, ame- 
nințînd cu... marea-cucerire de după “Revoluţie”: aia cu datul în jude- 
cată. 

De acord: noi, bătrânii am fost laminaţi. Suntem lichidaţi - prin 
război, prin persecuții politice, prin închisori, prin foame - prin desilu- 
zii: Unde ni sunt Americanii pe care îi aşteptam, prin gaura din obloa- 
ne, la Zarca Gherlei, să vină cu Flota a VIa, pe Someş, până la zidul 
închisorii? 

Dar tineretul din ziua de azi? 

Care tineret? (Şi mai ales care azi?) Juni intelectuali - şi istorici! 
- ca Răzvan Ungureanu, Marius Oprea să prezinte încredere că măcar 
stăpânesc principiile cronologiei în istorie? Ne putem lăsa pe mâna lor, 
când ei nu ştiu când anume trăiesc? Cum m-am lăsat eu pe a lui 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 347 


Stejărel Olaru, iar acum, pentru a multa oară, îmi spun: 
«Aşa-mi trebuie!»? 


Joi 31 august 2006 


S-a întors LIS din concediu şi îmi trimite câteva din intervenţiile 
sale. Le voi trece aici, în jurnal - în primul rând fiindcă mă vorbeşte de 
bine (pe timpurile astea greu să găseşti un român care să vorbească 
despre mine - dar de-bine!); în al doilea rând fiindcă... e Jurnalul meu. 
Pe al treilea l-am uitat, dar nu-i nimic. 


Ro libera LIS România liberă 

1. Considerati ca trebuie deconspirati (si) scriitorii si oamenii de cultura? 

2. Cum le veti recepta opera dupa aflarea adevarului? 

Liviu loan Stoiciu: 

“În căutarea onoarei pierdute a scriitorului român... 

“Scriitorii, oamenii de cultură sunt persoane publice, identități accen- 
tuate care influenţează conştiinţa celor ce-i citesc / ascultă, deveniți vrând- 
nevrând modele morale. Mulţi dintre ei sunt şi lideri de opinie pe plan cen- 
tral sau local în mass-media, au funcţii-cheie (la o revistă literară sau un ziar 
sau o editură, sau în audio-vizual, nu contează că e “independent”, om de afa- 
ceri, fli nu bugetar; sau au funcţii-cheie la Consiliul Judeţean sau la Primărie, 
la direcţia judeţeană de cultură sau inspectoratul şcolar, la instituţii de impact 
public sau în consiliile de administraţie, în sindicate sau în educaţie, în 
fundaţii sau organizaţii culturale sau, mai ales, în uniuni de creaţie). Neapărat 
ei trebui să dea socoteală pentru ceea ce au fost, dacă au fost colaboratori ai 
Securităţii sau activişti PCR, ofiţeri sau turnători plătiţi, dacă au avut carac- 
ter sau au fost oportunişti care au călcat pe cadavre să ocupe o funcţie comu- 
nistă sau au făcut compromisuri condamnabile să publice o carte — tocmai 
fiindcă ei, mereu pe cai mari, neculpabilizaţi, au controlat nu numai viitorul 
literar până la Revoluţie, viitor pe care-l controlează până azi (mâine-poimâi- 
ne va fi la fel). Uniunea Scriitorilor (US) ar fi trebuit să fie prima care-şi 
deconspiră scriitorii-securişti (ofiţeri de Securitate, agenţi de influenţă, rezi- 
denţi, turnători) sau activişti PCR, salariaţi ai PCR sau cu funcţii în PCR, la 
toate nivelurile, chiar membri ai CC al PCR, dar de unde? Scriitorii români 
au fost şi ideologi comunişti, au “justificat” dictatura (i-au dat lustru) şi au 
întreţinut cultul lui N. Ceauşescu şi al soţiei lui, ei şi-au cenzurat “la sânge” 
colegii (puţini dintre scriitorii români au intrat în disidenţă; faptul că până azi 
marele scriitor-disident Paul Goma e ignorat, blamat, interzis, marginalizat 
de conducerile US, spune totul despre onoarea pierdută şi nemaigăsită a scrii- 
torului român nu numai sub comunism, ci şi dupş Revoluţie). şi primul 
preşedinte postcomunist al US, Mircea Dinescu s-a făcut că plouă (grija lui a 
fost să şteargă datoriile astronomice ale scriitorilor răsfăţaţi de comunism; e 
adevărat, a avut meritul să se bată şi pentru rezolvarea unor probleme socia- 
le ale scriitorilor în 1990), şi al doilea preşedinte Laurenţiu Ulici (ajuns poli- 
tician, senator, nici o clipă nu s-a gândit la o lege a lustraţiei, din contră, a 
promovat în funcţii operative la US şi în fruntea revistelor care apar sub egida 
US “foşti tovarăşi”) a pus cruce autodeconspirării. Urmarea? Cu al treilea 
preşedinte ales al US, s-a pus capac: breasla scriitoricească s-a trezit că e 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 348 


condusă de un fost securist, în persoana lui Eugen Uricaru, “fost 
viceprefledinte al US, mâna dreaptă a lui Laurenţiu Ulici” (s-a făcut public 
faptul că Eugen Uricaru a pierdut procesul cu CNSAS, care-l acuza c? a făcut 
poliţie politică)! Dar despre asta au aflat după ce i s-a terminat mandatul de 
preşedinte al US... Jignitor şi ruşinos pentru o breaslă care ar trebui să se res- 
pecte! Marea comedie a continuat, o dată cu alegerea ca preşedinte al US a 
lui N. Manolescu: care l-a apărat “până în pânzele albe” pe securistul Eugen 
Uricaru, că... nu e securist, degeaba l-a deconspirat CNSAS sau presa coti- 
diană, cu documente (revistele literare au tăcut, bineîneles, complice la mize- 
ria de la vârful US)! E vorba de acelaşi N. Manolescu care i-a luat până şi 
turnătoarei... Mona Muscă apărarea, mai nou, tam-nesam... E N. Manolescu 
apărător din oficiu al celor deconspiraţi? Ce se întâmplă la US? Am cerut ofi- 
cial, în mod expres, o dată cu venirea lui N. Manolescu (considerându-l o 
somitate morală), să fie deconspiraţi scriitorii-securişti şi activişti PCR 
(măcar la nivel de funcţii operative la US, de Comitet Director, de Consiliu 
de conducere al US, de administraţie a US, la filialele US şi la revistele de 
sub egida sa, la editura US), să se facă o adresă oficială către CNSAS în acest 
sens — reacţia domniei sale? Amuzat, a declarat că nu e interesat CNSAS de 
un asemenea subiect şi că nu poate să “ia capul” scriitorului român 
colaboraţionist, că strică imaginii US! Că importantă e “demnitatea 
instituţiei” US (“rezistentă prin cultură”, ştiţi), nu imaginea fiecărui membru, 
scriitor care refuză să-şi asume propriu-i trecut imoral? Vă citez declaraţia lui 
N. Manolescu, preşedinte al US (făcută revistei “22”): “Cat priveste epurarea 
morala, de care chiar Stoiciu a vorbit in primul Consiliu - el e membru al 
Consiliului Uniunii -, eu am spus ca, in principiu, sunt impotriva oricarei 
forme de epurare. Noi nici nu avem legea lustratiei. Eu pot sa aflu, eventual, 
care sunt turnatorii sau securistii din Uniune. Si ce sa fac cu informatia? S-o 
public spre a-i discredita moral? Nu exista discredit moral, cand in 
Parlamentul Romaniei si in guvern, si peste tot sunt oameni ale caror dosare 
sunt cunoscute. A suferit Ristea Priboi vreun discredit? Ce sa fac eu unui 
scriitor care mai are si 70-80 de ani si trage mata de coada? Sa nu-i mai dau 
ajutoare, cum sa-l pedepsesc? Sa-l epurez de unde? De la o pensie de 
1.700.000? Sigur ca trebuie facuta curatenie, dar eu spun ca trebuie inceput 
cu ofiterii de Securitate, nu cu turnatorii”... Are rost să mai continui? US tre- 
buie să aştepte, spre dezonoarea sa, să treacă şi mandatul lui N. Manolescu, 
să fie ales un alt preşedinte, care să fie dispus să nu mai fie “împăciuitorist” 
cu scriitorii securişti şi activişti care au tăiat şi spânzurat în numele PCR, să 
se facă o dată curăţenie morală şi în ograda US? Literatura română are nevoie 
de coloană vertebrală... 

“Cum le voi recepta eu opera celor dovediţi a fi fost securiști sau acti- 
vişti plătiţi de PCR? “Omului” scriitor-colaboraţionist comunist (cumpărat 
de Securitate sau de PCR) îi voi detesta viaţa social-politic?, dar opera lite- 
rară i-o voi preţui “după valoare” (acceptând că valoarea e şi ea reevaluată, 
are datoria să cuprindă Adevărul — dinspre Dreptate, însă, să nu ne facem ilu- 
zii. Dreptatea rămâne să o împartă contemporanii, public, arătând cu degetul 
ceea ce ascund scriitorii în particular... 

“29 august 2006. Bucureşti” 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 349 


x 


“ANCHETA REVISTEI TOMIS (septembrie 2006): SCANDALUL — 
reţetă a succesului ca formă de obţinere a notorietății (provocatorism, pole- 
mică, modalitate de instaurare a noului, mascaradă etc.) 

Aţi fost vreodată victima unui scandal literar? 

Care au fost cele mai zgomotoase scandaluri din spaţiul cultural, după 
1990, în opinia dv.? 

Numiţi câteva personaje scandaloase din sfera publică românească. 

Alegeţi trei cărţi scandaloase din literatura română actuală. Motivaţi- 
vă opţiunea. 

Deţineţi informaţii care ar putea provoca un scandal în lumea literară? 
Care ar fi efectele acestuia? 

Sunteţi pro sau contra acestei forme de relaţionare cu celălalt? 

“Liviu loan Stoiciu: Deşi sunt un om paşnic... 

“1. Vă referii la scandalurile publice, desigur. Am fost o victimă a unor 
asemenea scandaluri publice (nu că fac eu pe victima, că “mă victimizez”, 
dar aşa a fost să fie, am senzaţia că e o ciclicitate “reactivă” la mijloc să o 
păţesc; e de la sine înţeles că felul meu de a fi le-a provocat de fiecare dată), 
o să mă refer la trei dintre ele. Să fie drept pildă naivilor. 

“În 5 decembrie 1989 am avut parte de o execuţie publică la Focşani, 
judecat în faţa “activului cultural” al judeţului Vrancea, într-un proces însce- 
nat de Securitate (care avea şi reprezentanţi de la Bucureşti prezenţi la 
Focşani), cu contribuţia Cenaclului Uniunii Scriitorilor Vrancea (el ţinea loc 
de asociaţie de scriitori) şi a Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste (cu 
trimişi special de la Bucureşti), într-o sala arhiplină a Comitetului de Cultură 
județean. Mi se cerea să-mi retrag semnătura de pe Apelul împotriva realege- 
rii lui N. Ceauşescu ca secretar general la Congresul al XIV-lea al PCR (Apel 
semnat de mine pe 13 octombrie 1989, alături de Dan Petrescu şi Doina 
Cornea sau Liviu Antonesei, deşi nu eram membru PCR). Vă daţi seama, am 
refuzat — urmarea? Trebuia să fiu lăsat fără loc de muncă, trimis la mină (mai 
exista un ordin secret, să fiu lichidat fizic; s-a încercat şi o primă variantă în 
acest sens, dar a eşuat şi... mai departe am avut noroc, venind Revoluţia). Cei 
ce m-au înfierat cel mai... convingător la acest proces public ruşinos, cu 
mânie scriitoricească dezonorantă, au fost poetul Florin Muscalu (mândru 
nevoie mare că era absolvent al institutului de filologie din Constanţa, apro- 
po) şi prozatorul Traian Olteanu, Dumnezeu să-i ierte, că au murit împreună 
după Revoluţie într-un accident rutier groaznic (luându-i cu ei şi pe seraficul 
Iustin Panţa, când se întorceau de la... Constanţa, de la o manifestare literară). 
Am dat amănunte “cu documente de acum 16 ani” despre acest scandal, de- 
a dreptul incredibil pentru cei de azi, în “Jurnal stoic din anul Revoluţiei, 
urmat de Contrajurnal” (Editura Paralela 45, 2002), cine mai e curios... 

“Am avut parte de alt scandal literar un an mai târziu, în decembrie 
1990, când eram redactor-şef al noii reviste a Uniunii Scriitorilor 
“Contrapunct” (era săptămânală, avea 32 de pagini, tip tabloid şi avea tiraj 
ameţitor, de 60.000 de exemplare; fusesem ales redactor-şef în lipsă, în 
februarie 1990; atunci m-am retras din funcţia de “preşedinte CFSN/CPUN 
al judeţului Vrancea”, în care fusesem instalat cu forţa de revoluționarii vrân- 
ceni pe 22 decembrie 1989, fiind cunoscut ca “rezistent” de la Radio Europa 
Liberă, şi am venit la Bucureşti). Brusc, în decembrie 1990, m-am trezit 
înfierat cu aceeaşi mânie scriitoricească dezonorantă (de care pomeneam mai 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 350 


sus; că la mine se repetă) de... colegii optzecişti din redacţie, care m-au acu- 
zat că fac revista singur, “ca un tiran”! Au apărut în presă articole infamante 
la adresa mea, ca redactor-şef... Ce se întâmplase, de fapt? (Îmi era imposibil 
să înţeleg atunci, dar am înţeles mai târziu — imediat după “contrarevoluţia” 
tragică din 13-15 iunie 1990 din Piaţa Universităţii, am început să public 
săptămânal un jurnal de martor, dovedit incomod pentru autorităţi, dar per- 
fect adevărat, al acelor evenimente). Din toamna anului 1990 au început intri- 
gile la “Contrapunct”, după ce Ion Bogdan Lefter a angajat tam-nesam (la 
sfatul cui şi de ce, oare; au fost ei infiltraţi în redacţie?), pe post de secretari, 
doi optzecişti cu un trecut cel puţin dubios: fosta poetă Elena Ştefoi (fost? 
propagandist? PCR-Securitate, azi ea nu e întâmplător ambasador în Canada, 
după ce a făcut carieră în diplomaţie şi a scos şi o carte despre şi cu Petre 
Roman, pupând pe toate părțile FSN etc.) şi fostul prozator Hanibal Stănciu- 
lescu (responsabil până la Revoluţie la Uniunea Scriitorilor, unde era anga- 
jat, cu... Securitatea), cine-şi mai aminteşte de ei? Vă atrag atenţia că pe atun- 
ci era director al SRI (moştenitor al fostei Securităţi) Virgil Măgureanu, fost 
securist (pe care eu îl repezisem la Focşani în 1989, când el fusese chipurile 
“exilat” de N. Ceauşescu şi îmi căuta mie în coarne)... Atât de tare deranjau 
paginile mele de jurnal de martor publicate în revista “Contrapunct” (în 1992 
ele au fost publicate în volumul “Jurnal de martor”, apărut la Editura 
Humanitas), încât trebuia să fiu blocat chiar de colegii optzecişti din redacţie! 
Care colegi din redacţie stăteau la cârciumă sau erau plecaţi cu burse în 
Franţa, în timp ce eu eram obligat să scot o revistă săptămânală de tiraj de 
unul singur (ajutat de... lon Bogdan Lefter, aţi înţeles)! Aşa m-am trezit... 
tiran, ceea ce pentru mine e onorant — revista “Contrapunct” pe atunci avea 
renume şi credibilitate profesională şi morală. Cei doi, Elena Ştefoi şi 
Hanibal Stănciulescu au semnat texte împotriva mea (deşi eu îi ignoram) pe 
care oricând aş fi putut să le dau în judecată pentru calomnie. Până la urmă 
mi-am dat demisia în ianuarie 1991, dezamăgit de lipsa de demnitate a cole- 
gilor — demisie care nici până azi n-a fost aprobată de conducerea USR! Dar 
eu nu m-am mai întors în redacţia “Contrapunct”, m-am transferat câteva luni 
mai târziu la revista “Viaţa Românească” redactor principal... Politica (şi 
apolitica) postcomunistă a tăiat şi a spânzurat în presa noastră literară. 

Al treilea scandal în care am fost implicat tot “pe post de victim?” 
(nefăcând nici un rău nimănui, din contră, mi-am făcut datoria de redactor), 
de-a dreptul absurd de data asta, e cel legat de mediatizatul “Caz Viaţa 
Românească-Paul Goma-antisemitism” declanşat anul trecut, în septembrie — 
când m-am trezit anatemizat de către noua conducerea USR (personal de 
preşedintele N. Manolescu) deoarece am îndrăznit să public pagini de jurnal 
literar semnate de Paul Goma în revista “Viaţa Românească”, pagini consi- 
derate iresponsabil drept... antisemite! Etichetă condamnabilă... Natural, am 
reacționat public dur la abuzul noii conduceri a USR, neacceptând sub nici 
un pretext (cu atât mai puţin al “corectitudinii politice”, instrumentată peni- 
bil în România) ca, după 16 ani de la Revoluţia anticomunistă, libertatea de 
expresie a scriitorului român (mai ales a unui mare scriitor român-disident 
ca Paul Goma, singurul cu care ne putem mândri că s-a opus dictaturii comu- 
niste “pe faţă”, nu ca “rezistent prin cultur?”) să fie considerată un delict. 
Urmarea? Am fost demis din funcţia de redactor-şef adjunct pe care o ocu- 
pam la revista “Viaţa Românească” din 2001, când redactorul-şef Caius 
Traian Dragomir a fost numit ambasador la Atena (de unde s-a întors în 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 351 


toamna anului 2005). A ieşit scandal internaţional, cu proteste publice care 
dezavuau etichetarea lui Paul Goma ca antisemit şi cereau repunerea mea în 
funcţie. Între timp a fost pus pe rol şi procesul de calomnie al lui Paul Goma 
împotriva celor ce l-au etichetat drept antisemit. Îmi imaginez că vă e cunos- 
cut acest scandal, aşa că nu mai insist... Toate aceste trei scandaluri prezen- 
tate m-au scârbit peste măsură — ele dau de gol care e condiţia de fapt a scrii- 
torului român “sub vremi, la o adic?”. 

“2. Scandaluri zgomotoase din spaţiul cultural românesc de după 1990? 
Voi fi sincer, insistând numai pe viaţa literară. Un scandal ținut sub capac e 
pentru mine politizarea şi exclusivismul revistelor literare româneşti, în frun- 
te cu “România literară”, considerată “fanion al tuturor scriitorilor, nu numai 
al unei părţi”. Din 1990 (când — Paul Goma aminteşte mereu de asta —, a fost 
publicat un interviu cu preşedintele Ion Iliescu, după evenimentele tragice 
din 13-15 iunie, soldate cu morţi nevinovaţi şi distrugerea imaginii României 
postrevoluţionare, şi N. Manolescu, noul director al “României literare” îl 
considera Om, cu O mare), revistele săptămânale centrale au dat de gustul 
puterii, în frunte cu “România literară” — până azi au continuat tribulaţiile 
acestei reviste, şi directorul N. Manolescu făcând politică angajată (a fost şi 
lider al PAC), şi redactorul-şef Alex Stefănescu (a fost şi vicepreşedinte al 
PNŢCD), amândoi ratați pe acest plan, dar profitând din plin de avantajele 
materiale şi de imagine oferite. În paralel, s-a dezvoltat “apolitizarea” altei 
părţi a scriitorimii române, în frunte cu preşedintele postrevoluționar al 
Academiei Române, Eugen Simion — cu aceleaşi rezultate dezastruoase, sim- 
patia pentru preşedintele ţării Ion Iliescu fiind placa turnantă (a fost o politică 
de stat să apară contrariile, să fie inventate “dialectic” şi ideologii; la “politi- 
ci” au apărut “apolitici”, la “România literară” a apărut inversul ei, 
“Literatorul”, punând pe baricade scriitorii, unii “reformaţi cu orice preţ de 
democraţie”, alţii apărători ai valorilor moştenite din comunism, trecând cu 
vederea colaboraţionismul cu dictatura)... În timp, “România literară” a deve- 
nit o apărătoare a “corectitudinii politice”, care desfigurează, dacă nu anu- 
lează de-a dreptul, identitatea națională şi identitatea creatorului. Alt scandal 
zgomotos a fost epuizat nu demult, când săptămânalul “Observator cultural”, 
condus de Ion Bogdan Lefter (care face mare caz că e “liberal”, apărător 
nenuanţat şi el al “corectitudinii politice” bătute în cap) a pus la stâlpul infa- 
miei “conservatorismul” reprezentat de “gândirea lui C. Noica”, pe Andrei 
Pleşu, Gabriel Liiceanu, plus H.-R. Patapievici, Dan C. Mihăilescu. A fost o 
ocazie ratată să fie impuse direcţii ideologice postmoderne într-o lume cultu- 
rală lipsită de evenimente cu anvergură europeană. Polemica s-a stins cu 
jigniri şi atacuri la persoană, reciproce şi cu demiterea lui Ion Bogdan Lefter 
din fruntea săptămânalului “Observator cultural” (proprietate a “firmei de 
avocaţi Muşat”). Între timp, lon Bogdan Lefter a pus la cale o nouă foaie 
explicit “liberală”, sic (are impact minim, e intitulată “Altitudini”), în care îşi 
continuă politica de exclusivism extremist... În sfârşit, la zi, avem de a face 
cu o exacerbare a execuțiilor publice legate de o lege a condamnării celor ce 
promovează fascismul sau antisemitismul (cei ce promovează antiromânis- 
mul sau antiamericanismul pot să stea liniştii, nu există lege care să-i 
condamne). Ciudat şi aberant, ea a ajuns să aibă şi efecte retroactive — sunt 
etichetaţi drept fascişti Mircea Eliade sau Emil Cioran (strâmbându-se din 
nas la opera lor, care n-ar mai avea valoare fiindcă au simpatizat cu... legio- 
narii înainte de 1944)! Nu mă mai refer la execuțiile celor ce îndrăznesc să 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 352 


pună în discuţie numărul morților Holocaustului celui de-al doilea război 
mondial (exclusiv evreiesc; morţii comunismului nu au parte nici măcar de 
titulatura de genocid) din România-Basarabia-Transnistria, cum a făcut basa- 
rabeanul Paul Goma, cu bună credinţă, documentat. Grav cu adevărat e că 
poți fi etichetat drept antisemit şi condamnat pe nedrept numai fiindcă ai 
îndrăzni să dezaprobi în jurnalul tău literar politica războinică a Israelului în 
Orientul Mijlociu — cum a păţit “inamicul public” Paul Goma, în cazul de 
care vă pomeneam la întrebarea precedentă. 

“3. Personaje scandaloase din sfera publică românească... De când a 
reapărut pe scena politică “România Mare”, profitând de “democraţia origi- 
nală” instaurată la noi, ţine fruntea blamărilor Corneliu Vadim Tudor, 
preşedinte al PRM, senator — fost titular la foaia Securităţii, până la 
Revoluţie, “Săptămâna” (care azi se dă de ceasul morţii să ne demonstreze că 
n-a făcut poliţie politic?). Neobişnuit de scandalos e cazul parlamentare 
Mona Muscă, aflată pe locul doi ca persoană morală în sondaje, deconspirată 
zilele trecute ca turnătoare, pusă la zid de Gabriel Liiceanu printr-o scrisoare 
deschisă de o rară expresivitate — şi nu numai atât, Mona Muscă se lăfăise 
până la Revoluţie, de fapt, în bairamurile structurilor de vârf ale PCR, ca soţie 
de înalt demnitar PCR, mâna dreaptă a Elenei Ceauşescu! E revoltător să fie 
prostiţi românii 16 ani de o asemenea “liberală”... Un alt exemplu de “perso- 
naj scandalos” e Gigi Becali, liderul PNG -— dar în sensul profitabil al cuvân- 
tului, acest aromân “oier needucat” dând lovitura prin statutul de om de afa- 
ceri (de sute de milioane de euro) generos, care prin publicitatea făcută de 
audio-vizual pe seama rezultatelor echipei de fotbal Steaua Bucureşti (aflată 
sub patronajul său) şi a satelor inundate refăcute pe banii lui, a reuşit să cap- 
teze simpatia românilor săraci. 

4. Cărţi scandaloase din literatura română actuală... Prima e “Istoria lite- 
raturii române” a lui Alex Ştefănescu, “constănţeanul” (din motive de studii) 
dumneavoastră. Rar s-a văzut atâta rea-credinţă (optzeciştii fiindu-i duşmani 
naturali) şi lipsă de “organ critic” faţă de poezia română, să rămân doar la 
acest exemplu... Eu nu am uitat că până la Revoluţie Alex Ştefănescu semna 
pagini întregi în vechea serie a revistei “Tomis” cu “istoria exactă a literatu- 
rii române” — şi “exactă” era aprecierea ca mari scriitori a celor ce erau în 
prim planul vieţii politice comuniste, în frunte cu Adrian Păunescu! Nu 
merită atenţia mea. Alte cărţi scandaloase au apărut o dată cu impunerea pe 
piaţă a “douămiiştilor / milenariştilor” (numită şi generaţia literară erotico- 
pornografică), în versuri, în proză, în teatru — mă refer la cărțile fără valoare 
estetică, prea multe, a emoţiilor viscerale, provocate de cuvinte vulgar-obs- 
cene-licenţioase... 

5. Dacă deţin informaţii care ar putea provoca un scandal în lumea lite- 
rară? De unde să deţin eu “informaţii”? Mă faceţi să râd: n-am cunoştinţe la 
serviciile secrete. Ştiţi ce e interesant în cadrul breslei scriitorilor? Că nime- 
ni nu e interesat să afle ce s-a întâmplat cu arhiva Securităţii şi a PCR de la 
Uniunea Scriitorilor! S-a tot zvonit că ar fi luat-o cu el Cornel Brahaş (fost 
magazioner la USR) pe lumea cealaltă... Mai mult, exista în fiecare redacție 
a revistelor USR (şi editurii Cartea Românească) arhivă de dinainte de 
Revoluţie, cu documente PCR-Securitate, evident compromiţătoare, dar 
nimeni n-a îndrăznit să le scoată la lumină, fiind bine ascunse, sau distruse 
sau furate. Un scandal enorm în lumea literară va fi declanşat atunci când 
scriitori vor intra în colimatorul CNSAS şi vor fi deconspiraţi ca securişti sau 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 353 


activişti PCR care au schimbat în rău şi destine ale colegilor lor. E pentru 
mine straniu că nici N. Manolescu, noul preşedinte al USR, nu îndrăzneşte să 
ceară deconspirarea scriitorilor! Straniu fiindcă domnia sa a ajuns să ia 
apărarea celor deconspiraţi ca securişti de CNSAS şi presă (care a publicat 
documente revelatorii), de genul fostului preşedinte al USR (o ruşine!) Eugen 
Uricaru... S-au autodeconspirat ca turnători la Securitate “cu angajament 
plătit” până acum Al. Paleologu (iertat fiindcă a făcut puşcărie politică), 
Viorel Ştirbu, Mircea Ionescu-Quintus, Constantin Turturică, Dan 
Zamfirescu sau Dan Ciachir. Deşi scriitorii români bârfesc pe la colţuri că au 
colaborat cu Securitatea (cu grade de ofiţeri, acoperiţi, sau rezidenţi sau 
informatori) jumătate dintre membrii (şi nemembrii, până la Revoluţie) USR! 
Ce interes are N. Manolescu, ca preşedinte al USR, să facă pe diplomatul azi 
şi să nu ceară deconspirarea securiştilor-scriitori? O explicaţie ameţitoare a 
sa e că prin deconspirarea scriitorului se strică imaginea... USR! În condiţiile 
în care există atâtea suspiciuni că în conducerea operativă a USR, în adminis- 
trația ei, la filiale sau în redacţiile revistelor ce apar sub egida USR (sau la 
editură) sunt foşti colaboratori ai Securităţii şi activişti plătiți de PCR, foşti 
cenzori sau ideologi comunişti. Oricum, scandalul e în curs, nu poate fi ţinut 
gunoiul moral de la USR la nesfârşit sub preş. Normal ar fi fost ca USR să 
fie prima care face curăţenie morală în propria ogradă. 

“6. Scandalul, ca formă de relaţionare cu celălalt? De ce nu, dacă e 
ordin (în cazul celor ce trag sforile în literatura română) sau dacă nu ai de 
ales, ca victimă (călăii îşi merită soarta). Eu sunt un om paşnic (nu-mi doresc 
decât să fiu lăsat în pace), care atunci când e călcat pe coadă abuziv, 
reacţionează violent. Personal, sunt un admirator al scriitorilor de atitudine şi 
al polemiştilor radicali civilizaţi, care sunt în stare să provoace valuri, nu-mi 
plac apele stătute... 

“30 august 2006. Bucureşti” 


Adineauri (jurnalul de prânz) a căzut vestea: 

Aviația israelienă, pe măsura ce infanteriştii se retrăgeau din 
Liban - mult după încetarea ostilităţilor - lansa din avioane şi din dro- 
nuri “bombe cu fragmentaţie” pe terenul necucerit de Ţahal, mult în 
adâncul ţării (de Liban find vorba). 

A anunţat-o un director adjunct al ONU, scandinav, care fusese 
mereu prezent în timpul războiului şi făcuse naveta Liban-lsrael, 
tunînd şi fulgerînd împotriva israelienilor care distruseseră şoselele, 
podurile şi nu puteau circula camioanele cu prim-ajutor pentru supra- 
vieţuitori. 

Acesta şi-a însoţit informaţia de termeni ca “inadmisibil”, 
“imoral”, “încălcînd toate convențiile de război”. S-a întrebat: 

«Câţi hezbolahi au fost răniţi de aceste bombe vicioase? Nici 
unul! Dar 13 copii - doar până în momentul de faţă - au fost ucişi” 

Şi când te gândeşti că există fiinţe omeneşti care, chiar după acest 
comunicat vor găsi că “Israelul avea dreptul să facă ce făcut”, drept pe 
care şi l-a dat singur; 

Şi când te gândeşti că unul ca mine care găseşte că o astfel de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 354 


“politică” este inumană, rasistă, barbară... este tratat de antisemit! La 
acuzatori intră nu doar evrei ca Oişteanu, R. Ioanid, A. Cornea, Max 
Katz - ci şi goi ca G. Andreescu, Manolescu, Cistelecan, Gârbea, 
Cistelecan, Marta Petreu. 


lată şi un dialog E. Istodor-Norman Manea: 


“Cotidianul din 29-8-2006 in rubrica Cultura 

“Norman Manea: „Este un compromis sa traiesti“ Eugen Istodor 

Întrebare: Cit de las a fost si este intelectualul roman? De ce este el mai 
degraba caracterizat ca „un colaborator cu Securitatea romana“ sau „un fugit 
din tara“, decit un oponent pina la moarte? 

Răspuns: Va ginditi, banuiesc, la duplicitatea unor bizare mezaliante 
intre suficienta elitist-provinciala si setea de putere, la coruptie si bizanti- 
nism, la contrastul dintre gind si fapta („Una gindim, alta fumam“, spunea 
Arghezi, prin anii '50), daca nu si la concordanta uneori funesta dintre gind 
si fapta. Nu sint deloc atras, marturisesc, de judecati globale asupra unui grup 
social vazut ca un tot unitar, omogen. Ma intereseaza, mai curind, individua- 
litatile care contrazic cliseele. 

Î.:Fuga in strainatate este lasitate in plin regim totalitar? De ce nu se 
moare in tara ta vertical? 

R.:Plecarea a fost pentru multi nu doar mult intirziata si riscanta, ci si 
dureroasa. O iesire din infern, spre libertatea deloc simpla nici ea. Oare cei 
ramasi in tara au trait si au murit „vertical“? In comunism sau postcomu- 
nism? Dubito... Dar din nou as prefera sa nu gindesc global, ci la exceptii, la 
exemplele, fie si rare, de integritate, pe care mi le pot aminti. Nu sint neapa- 
rat cele aflate in centrul atentiei publice. 


Î. De ce disidenti, precum Paul Goma, innebunesc treptat, cu cit sint ei 
uitati? 

R. Este o intrebare pe care ar fi bine s-o adresati, mai intii, celui sau 
celor in cauza. (...) 


Mă opresc aici. 

Nici măcar obosit de atâta imbecilitate. 

Oricum, am aflat o altă noutate: înnebunesc treptat, cu cât sunt 
uitat... 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 355 


SEPTEMBRIE 


Vineri 1 septembrie 2006 


Azi vin în vizită surorile Griţcan. Ca de obicei, îmi vor aduce o 
adiere de aer proaspăt. 

Ieri a avut loc o şedinţă la Uniunea Scriitorilor în care ar fi trebuit 
să se vorbească despre colaboraţionismul puturos-bălos-scriitoros- 
beţivănos al tovarăşilor ingineri ai sufletului. 

Am privit relatarea din Ziua. Nu merită a fi “răsfoită”. Am primit 
o epistolă din partea “Cercetătoarei” - nu-i dau numele, persoană 
importantă, căci noi suntem în Patria lui Farfuridi, deci anonimi din 
tată-n fiică - nu? Ba da, ba da: 


“BBC.ro discuta despre scriitorul Paul Goma strict si personal FARA 
SA ÎL NUMEASCA Date : 31 août 2006 23:03:45 HAEC 
À : paulgoma@ free. fr 

Stimate Domnule Paul Goma, probabil ca ati aflat deja despre faptul ca 
ieri Uniunea Scriitorilor (îmivine sa spun, încercînd sa Va imit, "scriitorico- 
la") a pus în discutiecolaborationismul cu securitatea printre scriitori, si ca d. 
Manolescu, da, "boul", a tipat sus si tare (precum am înteles eu de la interviul 
pe aceasta tema din seara aceasta de la canalul radio BeBeCe - asa pronun- 
ta dînsii) ca sa nu se puna problema colaborarii tuturor scriitorilor, ci doar a 
celor care au fost membri CC sau, ma rog, în functii înalte (si nu a celor 
"umili", ca d-sa, se întelegea în subtext). 

“Partea cea mai revoltatoare, în opinia mea, este ca de-a lungul 
Interviului Zilei de azi (de la BeBeCe) dedicat acestei teme s-a vorbit la greu 
despre strict destinul Dvs., fara sa Vi se pronunte numele. 

“Sa ne întelegem, numele Dvs. s-a pronuntat de 2 (doua) ori în parcur- 
sul"discutiei": o data de catre analfabetul de jurnalist care, cum s-ar zice, lua 
interviul - unul din baieticii fara har, fara haz si fara dictie din care e compus 
canalul respectiv la ora actuala, un oarecare anonim Miclescu-, si a doua oara 
de catre invitatul emisiunii, scriitorasul Stelian Tanase. 

“Sigur, acest simplu fapt este, dupa stiinta mea, o noutate absoluta la 
canalul BeBeCe din decembrie 2004 încoace (adica de cînd îl ascult eu, cu 
regularitarte). Au mai fost si alte emisiuni recente în care comentarea pre- 
zentei Dvs în spatiul public s-ar fi impus, dar asupra carei prezente nu s-a 
suflat nici o vorba, desi tema mustea de titlul cartii Dvs., Saptamîna Rosie: 
ma refer la un ciclu de 4 (patru) emisiuni dedicat personalitatii Maresalului 
Antonescu, dintre care ultima, cea a "dezbaterilor la sugestia ascultatorilor” 
s-a referit aproape exclusiv la saptamîna rosie. În aceasta, vi s-au dat replici 
(inepte, manipulatorii, de securisti handicapati) fara sa Vi se pomeneasca 
numele. 

“În Interviul Zilei din seara aceasta, cum încercam sa spun (ma tem ca 
sînt incoerenta, dar nu pot sa nu Va scriu, sa nu Va spun) Vi s-a pomenit 
numele de 2 ori, dar asa, în treacat, ca spre ilustrarea unor chestii arhicunos- 
cute, care nu mai face ca sa le pomenesti. De ex., (hal de) întrebare (reproduc 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 356 


din memorie): "Da' chiar asa de important era pt securitate ce fac scriitorii?" 
(Hal de) Raspuns: "Pai da,... sigur, pt securitate era f. important ce face Dorin 
Tudoran în Statele Unite sau Goma la Paris..." Iar a doua oara, numele Dvs a 
figurat în întrebarea-comentariu (cica) a jurnalistului: "Da' de exemplu se 
spune totusi ca [un securist s-ar fi laudat cu colaborarea unui mare scriitor] si 
ca plesita ar fi zis: 'Pe Paul Goma eu l-am trimis la Paris.' Ce e adevarat din 
toate astea?" A, nimic, nimic, s-a grabit sa raspunda scriitorasul. 

“În schimb, la momentele la care s-au abordat tocmai temele Dvs., 
adica punctele nevralgice ale activitatii breslei în tara, cum ar fi: faptul ca 
securitatea se temea tocmai de scriitorii care nu se temeau de ea, pt ca ea stia 
ca scriitorii pot sa iasa si sa-si publice cartile afara (a rostit textual scriitora- 
sul, nu numai ca fara sa Va pronunte numele, dar mai si escamotîndu-l în spa- 
tele pluralului), ca enorm de multi, cu sutele, sînt cei care au turnat, dar sînt 
si unii, f. putini, care nu au turnat, nu au colaborat, ci dimpotriva au demas- 
cat regimul criminal - FARA SA VI SE PRONUNTE NUMELE. Jurnalistul 
mai baga si savuroasa tema a "rezistentei prin cultura" - care este în realitate 
tema Dvs. - fara sa Va pronunte numele. 

“Imbecilul scriitoras arata el acolo cam cum ar veni asta - nu ma inter- 
eseaza istoria, ci propriul meu geniu literar sau al altora - da' asta nu înseam- 
na ca trebuie sa ne dam nulitatea si miîrsavenia de caracter în spatele asa-zisu- 
lui "geniu"... Dupa care zice ca au fost si insi care n-au vrut sa colaboreze, si 
se da ca exemplu... pe cine alt'?...Pe sine! Carele el, la 1977 (Da!), pe cînd era 
studinte... i-a zis la o bere securitstului respectiv, ca nu, dom'le, el nu, si ca 
nu, n-a patit nimica, ca a fost prea mare lovitura pt securistul cu pricina sa fie 
tratat cu un asa raspuns, ei erau retrogadati, sau oricum nu mai avansau, daca 
erau tratati cu refuz... 

“Si ca în opinia lui [a scriitorasului] cel mai mare ["disident" mi se pare 
ca a zis, dovedind astfel ca nu cunoaste terminologia] al veacului XX a fost 
Soljenitîn (asta, textual). Concluzia: scriitorasul se preface ca nu a auzit de 
Soljenitîn-ul român. 

“Nu v-am scris aceasta lunga (si probabil, pt Dvs, redundanta scrisoa- 
re) decît dintr-un singur motiv: ca sa vedeti înca o data (chiar daca o stiati)ce 
impact formidabil au Scrierile Dvs., Autointerviurile Dvs., toata activitatea 
Dys., prezenta si trecuta, Prezenta Dvs. Întreaga, chiar daca internetizata. 
Personal, am convingerea ca Dumneavoastra si numai Dumneavoastra ati 
fost fermentul activ care a declansat tot ceea ce se înscrie în fenomenul lus- 
tratiei de care se manifesta, la ora actuala, pe scena româneasca - e drept foar- 
te scremut, si cu imense eforturi de manipulare, escamotare, diversionare, 
minimalizare, trivializare. 

“Tertati-ma pentru aceasta prea lunga scrisoare.” (...) 


Israelul, cu “prestigiul militar” dobândit în Război (sic), refuză 
ridicarea blocusului. Pretextul: nu care cumva să pătrundă în Liban 
arme pentru hezbolahi... 

Armele hezbolahilor... Din câte am aflat, din câte am şi văzut la 
televizor, hezbolahii nu au nevoie de alte arme decât au avut (şi au, 
pentru încă trei gherile, nu războaie), din astea, mici, maniabile, dise- 
minate, ascunse: grenade faust-patroane, kalaşnikoave (sic! - însă dacă 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 357 


românul înghite “caucioace”, “ghitări”, de ce n-ar accepta “şnikoave- 
le?)... - şi cam atât. Katiuşele nu au fost arătate, dar se ştie că ele există 
şi încă în stare de funcţionare, cu toate că Țahalul avea informaţii pre- 
cise că... ruginesc (ce anume: fierul tuburilor?, încărcătura explo- 
sivă?). Trebuie să fu israelian contemporan ca să susţii de-amboulea că 
hezbolahii, odată graniţa cu Siria “încuiată” (pe banii FINUL-ulului, se 
înţelege, ba, ca supliment, să i se acorde Israelului şi o primă pentru 
“demascarea antisemitului””), vor rămâne fără-arme. E adevărat, hez- 
bolahii nu au nici marină de război, nici artilerie grea - nici măcar 
uşoară - nu au aviaţie de bombardament, nici măcar un helicopter, se 
zice că ar avea 4 dronuri chinezeşti (!). Olmert şi ai săi, în euforia din 
ultimele zile când s-a hotărît: comisiile de anchetă a modului în care a 
fost dus războiul vor fi alcătuite tot de ei, guvern şi militari! - au 
depăşit limitele obrăzniciei celor care se simt sprijiniți până în pânze- 
le albe de stăpânul lor american: 

Pe de o parte - de cum s-a întors “victorios” de pe frontul din 
Liban, în nord, Țahalul a început a se răzbuna ca prostul în Sud, pe 
palestinieni, în Ghaza - cu ferocitate, cu orbire a urii: îi bombardează 
pe ei, pe ei îi vânează cu elicopterele, lor le distrug ce le mai rămăsese 
din case, din şcoli, din spitale, din sere de legume... 

În Liban: deşi ni s-au arătat cu predilecție sinistraţi pupînd foto- 
grafia Bărbosului (şeicul, nu eu!), mai ales după ce echipe ale hezbo- 
lahilor făceau inventarul distrugerilor şi distribuiau bani pentru 
locuinţele bombardate, promiţind şi mobilă şi lenjerie de pat - am 
văzut şi libanezi mormăind, chiar mârâind la adresa lor, reproşîndu-le 
provocările la adresa israelienilor care uite unde au dus... 

„„„Am ajuns la legume. Ministrul libanez al comerţului zicea că 
Israelul refuză ridicarea blocusului militar (pretextul l-am văzut: 
“împiedecarea pătrunderii armelor”), motivul fiind: asfixierea şi din 
punct de vedere economic Libanul, distrus de bombardamente şi 
împiedecarea de a se redresa (au fost distruse căile de comunicaţie, de 
alimentare cu carburant) - dar mai ales anihilarea concurenţei prin 
produsele agro-alimentare. 

Deşi de decenii Israelul aliat cu Turcia (altă “uzină” de produse 
alimentare de export) a încercat să ţină piept calității fructelor, legu- 
melor, uleiurilor, strugurilor, vinului, aromatelor, conservelor din 
Liban, nu a reuşit, deşi preţurile beirutenilor sunt sensibil mai ridicate. 
Ei bine, acum, dintr-o... bombă, Israelul a ucis şi concurenţa libaneză 
în acest domeniu. Fiindcă... 

Răzbunarea-i arma prostului, se zice, dar ar trebui să se zică: 
răzbunarea deviată e arma evreului, asemănătoare cu a prostalăului 
care se răzbună pe nevastă pentru coarnele puse, luînd la bătaie calul 
(de aici cântecul: “Da” cu calu” ce-ai avut? - măi neamule ?”... 

„„„Am văzut (la televizor, se înţelege), însă citisem, auzisem 
despre extraordinara capacitate de renaştere, de redresare, de auto- 
reparare a libanezului - fie el creştin, fie musulman, fie zoroastrist 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 358 


(zoroastrian?). Mai devreme îmi arătam uluirea, admiraţia faţă de 
sătenii libanezi care îşi găseau casele în ruină, câmpurile, grădinile, 
viile nu doar stricate de bombe, dar infestate de “bombiţe” lăsate ca 
suvenir de amintir’ de către prietenul nostru, evreul cel bun la suflet - 
şi care nu se văicăreau, nu plângeau (cel puţin nu în faţa camerei de fil- 
mat...), ci se apucau pe dată să scoată de sub dărâmături un covor, o 
cratiţă, o carte, o jucărie de-a copiilor... De atunci însă am văzut şi 
libanezi în lacrimi - nu e firesc?; nu e omenesc? Un bătrân a rostit o 
înţelepciunea de-a lor, care mie, păcătos carpato-danubian, mi-a evo- 
cat o zicere atribuită Țiganului - a spus, deci Libanezul: 

«Nu poate el, evreul, să distrugă cât putem noi face iar...» 

Mi l-a evocat pe Gulinescu al meu, “Guliman” din Ostinato. El, 
după o bătaie la cur, cu bâta - pentru nimica - întors în celulă, cu 
nădragii în vine, cu boneta strâmbă, pe ochi, zicea spre vizetă: 

«N-ai tu forţa aia de să mă baţi la cur cât pot eu rezistare!» - la 
care celula (de la Jilava), alcătuită din deţinuţi politici, râdea! 

Găsea că este ceva-de-râs. Râdeam şi eu, ca proasta. 


Sâmbătă 2 septembrie 2006 


UE va debloca ajutorul pentru Palestina, suspendat odată cu intra- 
rea Hamasului în guvern. Banii vor fi daţi direct beneficiarilor: spita- 
le, şcoli, nu vor trece prin sita guvernamentală. Foarte bine : destul 
vămuiseră-jefuiseră precedenţii. Dar nu a fost suspendată şi pedeapsa 
din partea Israelienilor care, tot de atunci nu le mai plătiseră palestinie- 
nilor banii datoraţi (muuulţi) pentru “desfacerea” produselor agroali- 
mentare produse în Teritorii, nu pe proprietățile israelienilor - unde 
lucrează tot palestinieni navetişti. Cum ar veni: palestinianul lucrează 
propriul pământ - din Gaza, din Cisiordania - însă el, ca sub-cetăţean 
(sau: ne-cetăţean) nu are dreptul să-şi vândă rodul muncii, este obligat 
să-l predea israelienilor ocupanţi, ei îl comercializează în interior şi în 
exterior (cu indicaţia mincinoasă: Made in Israel); abia după multă 
vreme, li se dau/aruncă producătorilor (palestinienii, repet), “nişte 
bani”. Cam tot atâţia sau mai puţini decât “căpătau” colectiviştii sub 
comuniştii sovietişti, consiliaţi de politrucii evrei. 

Tare aş participa la o “dezbatere” (europeană, nu asiată) avîndu-i 
în faţă pe apărătorii fără condiţii ai Statului Teroristo-Aparheidist 
Israel: Shafir, Oişteanu, A. Cornea, Al. Florian - şi goi d-ai noştri, de 
la stânele patriei mioriţoase: Manolescu, Cistelecan, Gârbea, Marta 
Petreu, G. Andreescu, Antonesei - cei care, pe cale bucală, în Şedinţa 
Consiliului Uniunii Scriitorilor din vara anului trecut, apoi în scris, 
prin Comunicatele (plural) lor căcăcioase şi analfabete - redactate de 
Gârbea, corectate de Manolescu, m-au acuzat de antisemitism şi pen- 
tru că - auziţi, crimă! - am îndrăznit să critic “politica Israelului”! 

Podişul Golan (altă bubă, alt rapt) este locuit majoritar de druzi, 
foşti cetăţeni sirieni. Aceştia au, din 1967, de la ocupaţie, acelaşi “sta- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 359 


tut” în statul Israel ca şi palestinienii: au fost deposedaţi de pământuri 
- pe care însă le lucrează ca lucrători cu ziua, în folosul coloniştilor, al 
împroprietăriţilor-de-război evrei. 

Dar aşa, exact aşa făcuseră nemţii ocupanţi ai Poloniei, după 
septembrie 1939! Aduseseră - şi din Sudul Basarabiei - “repatriați” 
(sic) germani, îi alungaseră din case pe băştinaşii polonezi care, dacă 
voiau să trăiască, să aibă ce mânca, trebuiau să lucreze cu ziua pe 
moşia proprie, altfel nici în grajdurile, nici în hambarele propriei gos- 
podării nu le mai era îngăduit să se adăpostească - oricum, din case 
fuseseră daţi afară, acolo se instalaseră coloniştii... lată cum a fost 
însuşită metoda nazistă de către victimele nazismului! 

În reportajul despre Golan microfonul a fost întins şi în dreptul 
gurilor a doi bătrâni druzi. Nu au scos o silabă, nici după ce au fost 
îndemnați a treia oară să o facă. S-au uitat drept în obiectivul camerei 
de luat vederi cu o privire de o tristeţe fără margini, sfâşietoare, a obi- 
jdui-tului, a deposedatului - însă nu era privirea resemnatului. l-aş zice: 
o privire mocnitoare-promiţătoare: “Să nu dea Dumnezeu cel sfânt/ Să 
vrem noi sânge nu pământ...”. 

Împroprietăritul, fost colonel în Ţahal (ca recompensă pentru că 
luptase pe frontul Golanului) - volubil, mulţumit de sine şi de “opera” 
sa: între timp (sic) pusese pe sârmă via luată de la vreo cinci druzi, 
cumpărase cuve de oţel inoxidabil, avea şi un tractor... - ne-a vorbit de 
calitatea vinului său, din via sa, de pe pământul său...- dar nici o vorbă 
despre lucrătorii ne-evrei... 

Şi iar mi-am adus aminte de documentarul din 1940 prezentîn- 
du-i pe nemţii din Sudul Basarabiei obligaţi să se lase repatriați - ei 
credeau că în Germania, nu bănuiau că vor fi duşi în Polonia, de unde 
veniseră, pe la 1840 stră-strămoşii lor, pentru a fi colonizați în proaspăt 
răpita de ruşi a jumătate din Moldova, Basarabia: aceia, trăind în tre- 
cut, vorbeau cu tristeţe, despre ceea ce părăsiseră - ei ziceau că... pier- 
duseră: “pământul meu”, “via mea”. Israelianul din Golan ştia că acel 
pământ, acele vii fuseseră ale “altora”, jefuiti - nu ar fi spus nici “foşti 
proprietari”, nici “druzi”, nici “sirieni”, doamne fereşte, fiindcă el trăia 
- încă - în prezent! Dar acum erau ale lui, “nimeni nu 1 le poate zmul- 
ge”! Mai cu seamă fiindcă acolo i se născuseră copiii (după 1967), prin 
urmare acel acolo era al lor, al evreilor, nu al goi-lor deposedaţi. În vir- 
tutea cărui drept? Fireşte, colonelul colonizat(or) nu a dat vreo expli- 
caţie, dar s-a înţeles: în virtutea dreptului ocupantului, israelianul avîn- 
du-l în spate pe cel mai mare dintre tari: americanul. Că altfel... Deşi 
un şef al al lor, cred că chiar Ben Gurion spusese cam aşa: 

“Cum să ne iubească palestinienii, dacă le-am furat pământul şi 
i-am alungat din ţara lor?” 

Tot el - proprietarul - ne explica nouă, naivilor de telespectatori 
motivul pentru care Podişul Golan - cu via lui, pe culme - nu va fi 
“cedat” (parcă am mai auzit termenul înlocuind adevăratul: restituit : 
de la bolşevici), fiindcă el este “situat strategic”: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 360 


«De aici pot fi văzute mişcările de trupe siriene care ar vrea să ne 
atace». 

Rea-credinţă sau prostie pură şi dură? Şi una şi alta: în epoca 
sateliților, a dronurilor, a avioanelor de supraveghere electronică, 
evreii ocupanţi au nevoie de un... prepeleac, de un copac mai măricel, 
de un turn de pază, de o gheretă de supraveghere, de un post - loc 
înaaalt, de unde... să vază ei mişcările trupelor siriene? 

Să fie crezuţi când mint cu neruşinare: aşa cum îndărătul fiecărui 
discurs democratizator al americanilor trebuie căutat petrolul, 
îndărătul fiecărei “explicaţii” teritoriale (pentru că în cele “demografi- 
ce” ne-a lămurit nesfârşitul filosof Finkielkraut, devenit un prostalău 
oarecare de la Intifada, cu minciuna: “palestiniencele fac câte 7-8 
copii, israeliencele 2-3, vă daţi seama de dezechilibrul demografic?” - 
când adevărul este: israeliencele fac câte 5-6-7 copii şi toţi trăiesc, 
palestiniencele, din cei 7-8 dacă rămân cu doi trei, ceilalți pierind de 
nenutriţie, de boli, de gloanţele, de rachetele bravilor tahali care, din 
tancuri, din helicoptere, îi... înfruntă cu nesfârşit curaj) - ziceam că 
“explicaţiile” teritoriale ale israelienilor ascund două motive strategi- 
ce: dominația Orientului Mijlociu - cu umbrela americanilor - şi apa. 
Podişul Golan produce, nu doar vinul druz, însă etichetat Made in 
Israel, ci şi apa - o treime din apa consumată în întreg Israelul vine din 
“castelul de apă” care este Podişul Golan. 

Deşi nu ar fi exclus să fi spus adevărul: dacă vitejii ţahalezi nu au 
fost învingători în Liban s-a datorat numai şi numai... nefuncţionării 
aparatelor de transmisie (deşi bănuiala mea: soldaţii aceia nu ştiau nici 
o limbă: nici ivrit, nici engleza, doar rusa, deci nu reacţionau la comen- 
zile primite...) înseamnă că au tras învăţămintele necesare : nu este 
înţelept să te rezemi doar pe tehnică, de aceea de acum încolo vor face 
apel chiar şi la om! lar omul evreu şade în vârful Golanului, cu mâna 
streaşină la ochi, ca să dea de ştire la caz de niscai invazie (sic) siriană... 


Duminică 3 septembrie 2006 


Dragii de prieteni ai mei din România: vor să pună mână de la 
mână, să acopere cheltuielile proceselor şi să... editeze o carte-două. 
Am rămas mut, paralizat de surpriză, de emoție. De aceea încă nu am 
răspuns propunerii. 


În Liban debarcarea italienilor: un spectacol de operă de cea mai 
bună calitate - nu se auzea orchestra din cauza zgomotului vântului 
marin şi a motoarelor (dez)barcaţiilor. Au un extraordinar simţ al spec- 
tacolului “talienii. lar defilarea, în coloană, cu drapelele fâlfâind în 
vânt printre mormanele de ruine ale satelor din Sudul Libanului, adu- 
nase o mulţime de libanezi entuziaşti, bucuroşi, în lacrimi, mi-au adus 
aminte de... 

Fiindcă şi eu amintiri din astea, ce credeţi voi?!; 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 361 


În iulie 1941, în satul Camencea unde ne refugiasem de la Mana, 
aflată în calea frontului, Veniseră Românii! Ai mei, românii erau 
călări, nu pe tancuri; drapelul - tot tricolor, dar altfel colorat şi mult 
mai mare (şi mai drag, fiind el şi al nostru, al liberaţilor, nu doar al 
unora dintre liberatori). Am şi fost gata “transpus” în unul dintre băieţii 
de 5-6 ani de pe marginea drumului, cu ochii seci, dar plini de minu- 
nata, de nepreţuita libertate venită - la noi: călare, la ei, pe tancuri. 

Cu prilejul Venirii Italienilor, mai devreme al Venirii Francezilor, 
dar şi al scenelor cu mişcare inversată: pionierii din Legiunea Străină 
construind un pod în locul celui distrus de vitejii israelieni; pricepuţi în 
materie, libanezii trecînd cu maşinile pe o fâşie îngustă, provizorie, ca 
să se întoarcă la acasa lor erau, cu toţii în lacrimi. Am mai observat şi 
am scris: libanezii (de)plângeau mai puţin casa lor distrusă, dar îşi 
dădeau drumul lacrimilor, de bucurie, acum, când vedeau că există pe 
lume şi oameni buni: francezii, italienii, chinezii, în curând spaniolii, 
olandezii, polonezii (însă nu românii: plăvanii s-au dus acolo unde le 
arăta noul-rus: americanul: în Afganistan, în Irak, dar nu în Liban, căci 
îi supără pe “R. Ioanid” şi pe Tismăneanu - dar pe Oişteanu!), nu doar 
evrei răi (pleonasm inadmisibil) care, după obicei, le distrug casele, 
strică ogoarele, livezile, viețile. 


La orele aproape-opt, când s-a luminat de ziuă, am văzut că 
Pătlăgicul meu preferat a dat în floare: deocamdată unul dintre 
muguri şi-a arătat fustiţa galben-aurie. / Ce bucurie!, ca să mă păstreaz 
în rimă. 


Luni 4 septembrie 2006 


“Analistul politic Silviu Brucan a fost internat în spital”, ne 
ciocăneşte la cap o ştire dată în buclă de Ziua. 

Ia auzi: “analistul politic Brucan” .. 

Nu numai că nu mă bucur de spitalizarea Brucanului, dar: 

«Scapă şi bestia asta de pedeapsa binemeritată pentru măcar o 
părticică din răul făcut României şi Românilor!» 

Tragic este nu doar ce ne-a făcut nouă, românilor acest câine-de- 
porc, Brucan, dimpreună cu nevastă-sa, procurorul (nu procuroarea!, 
cum scriu cunoscătorii de limbă română) Saşa Sidorovici şi cu întrea- 
ga haită a lor - ci ravagiile, aş îndrăzni să spun: “din ce în ce mai 
simţibile ale des-creierării, ale re-educării-post-revoluţionare, ale 
piteştizării. Acest animal care mai bine nu ar fi existat - Brucan-Gură- 
de-Căcan a fost - şi este, după cum ne dovedeşte ziarul “independent” 
Ziua - putchistul de la 22 decembrie 1989 cu viaţa cea mai lungă /pre- 
cizez pe dată/: cel mai prezent în presa românească, ceea ce nu ar fi 
grav, dacă cititorii, telespectatorii ar fi maturi, alfabetizaţi, gânditori cu 
capul lor; însă cu o comunitate ca a noastră, alcătuită din oi şi din boi, 
monstrul otrăvicios şi-a semănat “gândirea” de piatră şi de balegă în 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 362 


voie. “Analistul politic”... “Analist politic” este şi Stelian Tănase - se 
vede, după ceea ce produce şi ne propune el - o mostră a fost prezen- 
tată la recenta adunare a Scriitorilor dezbătînd colaborarea cu 
Securitatea a Inginerilor Sufleticoli; şi Dan Pavel - se vede şi la el, 
chiar mai limpede; “analistă” este şi Alina Mungiu - o-ho, cum mai 
“nalizează dânsa, ba o chestie, ba două chestioaie! 

“Analistul politic Brucan...” De mirare că nu stă scris - în infor- 
maţia defilatoare în buclă: “Domnul Silviu Brucan...” Fac o profetie: 
când are să crape şi ăsta, fără să fi trecut prin faţa unui tribunal pentru 
crimele sale suprapuse (pentru cei care se prefac a nu înţelege: pentru 
cele comise din ordinul Moscovei, pentru cele executate din ordi- 
nul Washingtonului, pentru cele şoptite dinspre Tel Aviv), viţeii noştri 
carpat-bărăgăneni care visează să devină Jurnalişti în şase zile - şi cu- 
a brânzii: zece - vor scrie şi despre mortul - decedatul prin crăpare - 
Brucan: “Domnul Brucan”. Cum scriseseră despre Dej, despre Groza, 
despre... Nicolski - însă nu despre Ceauşescu! Să însemne că Tiranul 
se bucură de o protecţie ocultă în materie de postumitate? Mai ştii... 


Azi Pătlăgelul meu are un total (!) de 3 - trei - flori. Galbene, 
toate, deşi n-ar fi stricat ca una să fie roşie, alta albastră - cine susţine 
că nu sunt patriot şi nu iubesc tricolorul? 


Mi-a telefonat Marco Cugno. I se comunicase de la facultate 
mesajul meu încă de acum vreo săptămână. Fusese în spital, pentru o 
operaţie destul de... neplăcută. Acum stă acasă şi se convalescenti- 
zează. 

Arta refugii ar fi trebuit să apară în septembrie. Însă cum el, 
Marco a fost absent, nu mai ştie ce a făcut editura, dacă se va ţine de 
cuvânt cu termenul. Se va interesa. 

Îi ţin pumnii cu gândul la sănătatea lui. Şi la cartea mea. 


Marţi 5 septembrie 2006 


Un avion al companiei quatariote a aterizat ieri pe aeroportul 
Beirut (dealtfel Quatarul contribuie cu o sută-două de oameni la 
FINUL 2), fără autorizaţia Israelului! 

Israelul menţine blocusul, însă pentru alt motiv decât cel de ieri 
(mă întorc numaidecât la el) - azi: pentru că hezbolahii nu au liberat pe 
cei doi militari israelieni ostateci. Fireşte, nici o silabă despre miile 
(numai?) de ostateci şi prizonieri libanezi şi palestinieni - cu toţii: civi- 
li - deţinuţi de ani de zile de ei. 

Aşadar: care era - ieri - cerința Israelului, pentru a ridica bolocu- 
sul care ruinează şi economia, nu doar casele, podurile, şoselele 
Libanului? FINUL-ul să “acopere” frontiera Libanului, nu doar cu 
Israelul, nu, nu, ci şi a Libanului cu Siria! Adică şi cheia de la cassa cu 
bani, vorba nemuritorului Ostap Bender. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 363 


După cum se observă, paranoia securitară, după ce i-a împins pe 
evrei să se ghettoizeze singuri (sic), după ce primiseră “ideea” de la 
venețieni - care, ei îi izolaseră - o aplicaseră în stettel-urile din Galiţia, 
apoi în ţările în care paşnic coboriseră spre sud; apoi în Israel; după ce 
au construit Zidul Ierusalimului (ei îi spun, drăgălaş: “bariera de secu- 
ritate”), constatînd, şi după aventura din Liban cât de culpabilizabili, 
manevrabili, şantajabilii sunt goi-i de orice... confesiune ar fi, acum 
cer, impun “o mică favoare” (un mic serviciu, nu?): el, Libanul, cel 
agresat, cel devastat, cel distrus de ei, nu de altcineva, să... ridice un 
Zid - în fine, o fâşie de teren neutralizat, lat de circa 30 kilometri, care 
să-i supraprotejeze pe ei, bieţii, neprotejaţii dintotdeauna, din faşă! În 
fapt israelienii vor ca FINUL 2 să facă treaba de... grăniceri ai 
Israelului - în contul Holocaustului, desigur. 

O asemenea obrăznicie, nesimţire, (jâmbăreaţă, copie după 
jânjetul lui Olmert) nu se întâlneşte în Europa - dacă israelienii pretind 
că ţara lor este europeană, fiindcă are cca 2 milioane de oameni prove- 
niţi din Europa - ei mint neruşinat: peste 1 milion şi jumătate vin din 
Rusia. Deci din Asia. Deci de la vatra lor, tiirkă. 


Aşa cum am fost impresionat de defilarea italienilor după 
debarcarea la Tyr, pe străzile târgurilor din Sudul Libanului, (cam) tot 
aşa am vibrat văzînd tancurile Leclerc - cele 13 bucăţi, pornind de la o 
bază din Centrul Franţei spre Marsilia, urmînd ca de acolo să fie duse 
în Liban. Nu mă pricep nici în materie de tancuri (nici măcar în mate- 
rie de tanchete, ca poetul-preferat Dinescu), însă constat şi eu că 
“drăcăria” este impresionantă. 

Am luat cu multă rezervă spusele unui ofiţer superior francez, 
anume că în momentul de faţă “Leclerc”-ul este cel mai... din lume. 
Desigur, fiecare franţuz îşi laudă ciocanul, dar omul se informează şi 
prin criticele venite de la adversar: aşa, un ofiţer israelian, comentînd 
vestea că în curând (cam peste 5 zile), tancurile Leclerc vor debarca în 
Liban, după multe secunde de cugetare... înţeleapto-agitată, a pârţâit 
din buze: 

«Nu sunt bune. Prea grele pentru drumurile din Liban...» 

Israelianul arăta a proaspăt întors de pe front. Să fi fost el tan- 
chist? Sau doar infanterist, el? Nu contează: Contează că era un israe- 
lian proaspăt întors din Liban, unde fusese bătut la curu-gol, iar acum 
cujeta înţelepto-adânc, mai ceva ca un rabin: «Sunt prea grele...» 

După opinia mea de nespecialist, tocmai asta este una din 
calitățile Leclercului: greutatea! Or şi greutatea (dedusă de privitor, de 
inamic) impresionează: Leclerc şade pe loc, nu trage cu tunul (despre 
care se spun lucruri terifiante, că ar nimeri ţinta din goana de 50 km pe 
oră). Dar îi bagă în boale, nu doar pe inamicii... pedeștri (ziceam, aşa, 
că a venit vorba: palestinienii înarmaţi cu pietre care de care mai... 
dăunătoare blindajului Markavi-ului - parcă aşa se numeşte tancul 
israelian înalt-specializat în dărâmarea caselor, a şcolilor, a serelor 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 364 


palestinienilor), dar şi pe cei aflaţi la adăpost, în tancurile lor minuna- 
te cele din care se războiesc israelienii cu babele şi copiii băştinaşilor. 

«Prea grele...» - opinia unui pricepător. Şi adaugă, specialistul în 
drumuri : «Pentru drumurile din Liban...», dar gândul i-i, nu la “dru- 
murile Libanului” care pasămite, nu ar suporta (sau: încăpea) un ase- 
menea monstru, ci cu gândul la sine şi la ai lui: doar prezenţa 
Leclercului, tăcută, neclintită - acolo, pe pământul Libanului, lângă 
frontiera cu Israelul reprezintă o ameninţare: 

Israelianul încă nu a avut în faţă un tanc inamic (cele egiptene, din 
Războiul Sinaiului datau de la Stalingrad) - şi încă unul mai impresio- 
nant decât ale lui. lar ceea ce îţi este necunoscut te bagă în boale, te 
lichefiază de frică. Pacifist din moşi-strămoşi (sic), zic: nici nu va fi 
nevoie ca tancurile franceze să chiar... funcţioneze, doar să existe, 
acolo, ca avertisment: ataci (pardon: te aperi-preventiv), vei primi pe 
dată replica (tot preventivă...). 

În care caz, Israelul nu are decât să pornească războiul cu Iranul. 
Pe acela sigur îl va - asta... - câştiga. Dă cu atomica şi gata, se poate 
întoarce la ale sale, la adunarea cotizaţiei pe cap de antisemit: 10.000 
dolari bucata - altfel spus: la Shoah-business. 


Miercuri 6 septembrie 2006 


Şi Turcia va participa la FINUL 2. Nu pe pământ - pe mare. 

Israelul nu a ridicat blocusul, nu a evacuat terenul ocupat - cică nu 
are încredere că armata libaneză va fi în stare să le interzică hezbola- 
hilor să se înarmeze... 

Pe de o parte, tradiționala încercare de înşelăciune a celuilalt. Pe 
de alta: se vede că hezbolahii au băgat în evrei o asemenea groază, 
încât tot Răul din lume - cu toate relele aferente, vorba lor - s-au 
concentrat în hezbolahi. Probabil-sigur: pentru că evreii au pornit la 
acest război cu deştu-n cur (repetiţia: mama sănătăţii), şocul, surpriza 
au fost atât de traumatizante. Nu, nu sunt evreii atât de inteligenţi pre- 
cum zic ei înşişi, cum repetă din slugărnicie goi-i. Inteligența presupu- 
ne - orice credeau ei înainte de 12 iulie acesta an - şi păcătoasa “adap- 
tare la teren”, schim-barea cât mai rapidă a tacticei, la primul semnal 
că cea de-acasă nu se potriveşte cu cea de la târg. Nu slujeşte la nimic 
în caz de război faptul că această comunitate l-a dat pe Isus, pe 
Einstein, pe Freud, pe Marx - ba chiar şi pe Wiesel! Mai trebuie ceva, 
ceva care le lipseşte crunt :mobilitatea, inteligenţa de comportament şi, 
oricât li s-ar părea lor de ciudat, acel strop de morală indispensabilă în 
această acţiune imorală care este războiul. 

Mă văd silit sa apelez la comparaţia dintre evrei şi ruşi. Aceştia 
din urmă nu au nici o “consideraţie” faţă de om, faţă de propriul sol- 
dat, îl trimite la moarte sigură fără tresărire, iar pe prizonier, pe ostatec 
îl abandonează, ba îl pedepseşte - dacă se întoarce singur. Rusul este 
acel criminal care, înainte de a te spinteca şi ucide, îşi face cruce şi se 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 365 


roagă să fie iertat (vezi la Dostoievski). Pe duşman, în cazul în care 
este învingător, îl înrobeşte, îl tratează ca pe o vită. În acţiune este şi el 
nepăsător cu “materia” adversarului: case, poduri, câmpuri...- 
ilustrație: modul cum au lăsat în urmă, după 22 iunie 1941 Basarabia 
şi Bucovina ocupate în iunie 1940, când, în retragere, au aplicat tactica 
pământului pârjolit... 

Însă nici chiar ei, barbarii, beţivanii, asiaţii ruşi nu au aplicat 
tactică anglo-saxonă : 

a) terorizarea populaţiei civile a duşmanului, scontînd pe o revoltă 
a ei împotriva dictatorului, tiranului, fiihrerului, conducătorului - cum 
au făcut angloamericanii în al Doilea Război Mondial cu Germania şi 
cu Germanii, dar şi cu Franţa şi cu Francezii - care erau ocupați; cu 
România şi Românii, în bombardamentele prosteşti, orbeşti (ca acum, 
prin Taubmann să ni se impună să-i glorificăm pe acei aviatori crimi- 
nali, numindu-i “luptători pentru liberarea României”); 

b) încrâncenarea dincolo de raţional împotriva duşmanului, pe 
care îl vrea, nu înfrânt, ci nimicit. 

Iar în acestă “materie” campion este Israelul şi Israelienii. Cine 
mai are dubii să privească la ultima ispravă a lor din Liban. 


Continuă migăloasa şi extrem de periculoasă chiar pentru oameni 
de meserie culegerea, dezamorsarea “bombiţelor” israeliene, “cadouri- 
le lui Nenea Ițic pentru copiii goi-lor” cum li se spune în Liban. 


Depresiune. Motive? În afară de toate celelalte, bănuiesc colacul 
peste pupăză: “Mâinile curate” iniţiată de V. Roncea. Nu atât faptul că 
acţiunea a fost începută de la coadă, cu mărunţii pârâcioşi, cu 
turnătoreţii din categoria plevuşcă, în loc să dea lovitura de tun în Iliescu, 
Pleşiţă, Brucan, Roman, Măgureanu, Caraman, Voican-Lindyc... 

Ci... Ei bine, faptul că se confirmă tulburele-care-nu-minte din 
ochii unor cunoscuţi, ai unor prieteni: 

Adevărat, pe Antohi nu-l ştiu, nu l-am întâlnit, deci nu i-am putut 
deduce sufletul din ochii tiviţi cu roşu, din privirea fugace, din trans- 
piraţia puturoasă (şi aceea dedusă). Dar, iată: Antohi nu m-a surprins. 
El nu făcea parte din “ai mei”, mi-e ruşine să o spun, dar spun: mă lăsa 
rece - atât el, cât şi Musca. Particip însă la/cu cei pe care-i ştiu: ei într- 
adevăr mă mişcă, mă tulbură, mă fac să sufăr. Mă las suprins (!), deşi 
bănuielile fuseseră trecute pe hârtie de acum trei, două decenii: 
Marino, Balotă, Iorgulescu, Breban. Nu mă surprind Paler, Hăulică, 
Pintilie: de ei nu fusesem vreodată apropiat. Însă dacă aş afla că şi 
Pleşu; că şi Liiceanu; că şi Adameşteanu. .., atunci, da, aş suferi - un pic... 

Însă acestea nu pot fi cauza unică a depresiunii în care mă 
bălăcăresc. Cauza, nu unică, dar de-capătâi este nepublicarea, needita- 
rea, este tăcerea impusă de “confraţi” în jurul persoanei mele şi a per- 
soanei... cărţilor mele. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 366 


Mi-a telefonat o jurnalistă de la Flux, Chişinau. Mi-a vorbit 
despre Mana - unde tocmai fusese. Mi-a spus că dragii de măneni au 
pus de-o... placă comemorativă - a mea. M-am speriat. Am spus că 
sunt superstiţios. Că ştiu: plăci comemorative se pun morţilor - or eu 
încă mai mişc - sau nu? (nu a ştiut ce să răspundă, am simţit-o şovăind 
la telefon: dar dacă eu murisem şi ea dialoga prin telefon cu sufletul 
meu?) Apoi mi-a comunicat că profesorii din Mana ar dori să-şi bote- 
ze gimnaziul cu numele meu... l-am repetat ne-moartea mea. 

Ne-am înţeles ca secerea cu ciocanul. Tocmai de asta îi iubesc eu 
pe basarabeni: nu au nimic-nimic-nimic (“Fără chelea pră buric”, după 
cântecul bănăţean “Pavele, Pavele”), dar îţi dau... - din toată inima - 
plăci comemorative. 

Mi-a promis că îmi va trimite ce a scris despre şi cu mine, în Flux. 


Joi 7 septembrie 2006 


Toată dupăamiaza de ieri a fost consacrată elaborării unui text în 
sprijinul meu. Valerian Stan l-a redactat, ceilalţi au contribuit... după 
puteri. Eu: am stat şi am tăcut. Ei speră ca azi va fi gata. 


Blocusul Libanului va fi ridicat azi după amiază. Bine-ar fi. 

Guvernul turc a votat participarea la FINUL 2 - cu 1.000 oameni. 
Da, dar strada este violent împotrivă - de două zile tot manifestă/, tot 
protestă. Cei contra se tem de o împotmolire în “mlaştina” din Liban. 
Cel puţin asta este declaraţia lor pentru public. Altele vor fi adevărate- 
le motive. 


Bush recunoaşte că USA are închisori secrete în afara ţării, unde 
se aplică tortura. A mai spus că deţinutii din aceste “secrete” au fost 
transferați la Guantanamo, printre ei unul al cărui nume îmi scapă, unul 
foarte păros, arătat de Bush ca “autor prezumtiv al atentatelor”. Stăm 
bine cu Americanii: dacă după atâţia ani de anchete, de torturi nu ştiu 
care sunt vinovaţii, tot la pagina “prezumție” se află... 

Unde va fi fost “găzduit” Blănosul? Nu cumva în România? de ce 
nu?, citat din Barbăneagră. Securişti pricepuţi în “anchete avansate” 
avem, locuri de detenţie, căcălău, când este vorba să le facem un mic- 
serviciu sovieticilor de americani, îl avem pe Ungureanu, incompara- 
bilul ministru de externe al României, şi ăsta istoric de formaţie, ca şi 
Stepaniuk, prietenul meu de la Chiş'nău, cel care nu citeşte cărţile, căci 
pe el îl doar capul (ca pe Ed. Reichman), căci el citează din Evanghelia 
după “R. Ioanid” - căci. 


Vineri 8 septembrie 2006 


Apelul a fost terminat, a început a fi trimis. Iniţiativa îi aparţine 
lui Valerian Stan, iar “salahoreala” - foarte importantă în asemenea 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 367 


cazuri - lui Flori Stănescu, lui Mircea Stănescu, Eugeniei Crângariu, 
lui Dan Culcer, lui O. Nimigean. Rolul meu, se înţelege, a fost mut: m- 
am mărginit să corectez două date. 

[Textul definitiv, semnăturile vor fi reproduse mai încolo]. 

Vom vedea, pe de o parte, cine, câţi români vor îndrăzni să 
semneze Apelul, pe de altă parte care şi câte vor fi “chichiţele” 
avocăţeşti invocate de autorităţi pentru a amâna sine die o hotărîre. 

Astă-noapte a fost frig. Dimineaţa termometrul a zis : 12*C. 


Liviu Cangeopol mi-a trimis şi mie un text al său în legătură cu 
Antohi. Nick Sava aşişderi. Amândoi sunt severi, nu doar cu Antohi, 
ci şi cu Antonesei şi cu Dan Petrescu, “surprinşii”. 

Fragmente din excelentul Cangeopol: 


(...) “cu excepţia lui Dorin Spineanu, care l-a frăgezit uşor in Flacara 
Iaşului, şi a lui Luca Piţu, trăgăndu-i două palme cu scuze în Observator cul- 
tural, prietenii lui Sorin Antohi mai recenii şi de odinioară i-au plâns în hoho- 
te pe umeri ca unui brav erou plecînd la moarte pentru binele colectiv. Ai fi 
tentat să spui, cititorule, ştergîndu-ţi o lacrimă: ce surplus de nobleţe! O 
nobleţe, e drept, pe care n-au manifestat-o faţă de alți reprezentanţi ai lumii 
în care ne învârtim. Pentru că Paul Goma a făcut greşeala de a publica pe 
Internet o scrisoare menită uzului privat, exercitîndu-şi şi dreptul inalienabil 
de a-şi exprima îndoieli asupra gradului de adecvare a numirii lui Vladimir 
Tismăneanu în fruntea unei comisii menite să redacteze un text de condam- 
nare a comunismului, a fost expulzat instantaneu pentru obrăznicie. În 
aceeaşi comisie fusese cooptat şi Sorin Antohi. lată ce a declarat Vladimir 
Tismăneanu la citirea mărturisirii de îmbrobodire: “Pentru mine, Sorin 
Antohi a fost şi rămăne un prieten drag, un om al spiritului, un democrat 
convins.” 

(...) O analiză atentă a confidenţei (scrisă în pripă) arată că “victima” 
este departe de inocenţa cu care încearcă să se aureoleze. Din greşeală, scapă 
la vale obiectul primei sale turnătorii: luat de duhul deculpabilizării, Antohi 
dezvăluie ofiţerilor securişti că profesorii săi văzuseră cu ochi buni publica- 
rea revistei care a iscat probleme (bănuim că nu le-a venit deloc moale). De 
la “v-am turnat, dar am fost cu voi” şi “regret că nu mi-am manifestat 
opoziţia”, zisa autodemascare nu este decât o nouă încercare de manipulare. 
Că reuşeşte nu-i decăt parţial meritul lui. 

(...) Una din reacțiile cele mai improprii o datorăm lui Liviu Antonesei, 
care scrie: “Am fost şocat de cele prin care a trecut”. Ai impresia că n-ai citit 
bine. Prin ce a trecut? Prin corvoada de a fi uns redactor-şef al revistei 
Dialog, când mulți dintre noi abia aveau drept la semnătură? Că a fost ajutat 
să obţină post în laşi într-o instituţie cu care nu avea nici o tangenţă (ea — isto- 
rică, el - filolog), când cei mai mulţi dintre noi (inclusiv Dan Petrescu) nu 
găseau de lucru nici pe şantier? Că a fost ajutat să călătorescă în Germania 
Federală când noi am fi fost bucuroşi să fim lăsaţi până la Chişinău? 

(...) Dacă aş rupe prietenia cu Sorin Antohi, ar insemna ca Secu' şi 
PCR să câstige partida”, a lovit Liviu Antonesei problema în moalele capu- 
lui. Din păcate, Secu” şi PCR au câştigat partida atunci, când oameni ca Sorin 
Antohi au crezut că sistemul va dăinui şi că ei, prin ticăloşie, îşi vor aranja un 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 368 


loc călduţ în perimetrul lui. Partida este câştigată şi acum, prin faptul că o 
mână de oameni care doreau să treacă dări luptători anticomunişti manifestă 
o slăbiciune cel puţin de neînțeles. Dan Petrescu, temutul dizident de odi- 
nioară, zice: “Avem de-a face cu un document uman cutremurător şi unic.” 
Unic? E o anticipare hazardată, căci vor mai fi, chiar din cercul domniei sale. 
Cutremurător? El bănuia de ani de zile hramul prietenului său, după cum 
acesta singur o menţionează în epistola revelatoare. Uman? 

(...). Sorin Antohi s-a dus în mijlocul pieţei şi şi-a detonat propriul 
trecut. Odată cu el, de apele îngălării au fost luaţi toţi cei din jurul lui. Imediat 
după evenimentele din Decembrie, Sorin Antohi a fost făcut director în 
Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, pe baza prieteniei cu Dan Petrescu şi 
cu mine, de unde şi-a aranjat o funcţie de profesor la Catedra de Istorie din 
cadrul Universităţii Central-Europene din Budapesta, este numit în diferite 
comitete şi comiţii, patinează pe ecranul televizorului cu supleţea unui supo- 
zitor şi bate câmpii cu grație culturală în Revista 22, crema naţiei face zid în 
jurul lui ca la Oituz. Şi, vorba lui Luca Pitu, nu toate pe nedrept. Este el un 
om de plăns? 

Nu cere nimeni să curgă râu sângele răzbunării. Dar nici plecăciuni la 
picioarele celui ce şi-a trădat prietenii şi tinereţea. În loc să se despartă Sorin 
Antohi de trecutul său roşu, v-aţi apropiat voi de el. În genunchi şi cu mâna 
întinsă. Răul făcut de el acum este mai mare ca atunci. Voi îl plăngeţi pe un 
delator odios? Câte lacrimi vă mai rămân pentru cei care n-au pactizat şi au 
suferit? L-aţi fi putut ierta în sinea voastră, l-aţi fi putut îmbrățişa în particu- 
lar, dar nu în public. Aţi încercat să deveniți ca personajele lui Dostoievski, 
abisale, cristice şi impredictibile, dar v-aţi cufundat şi mai mult în mlaştinile 
caragialiene. 

Obosit şi scârbit, mai am un singur dor în ceea ce vă priveşte: cum nu 
mai aveţi nimic comun cu cei care aţi fost (ori măcar păreaţi a fi), vă rog să 
mă excludeţi definitiv, retroactiv şi exhaustiv din zisa dizidenţă ieşeană. Ca 
şi cum nici n-am fost. Ca şi cum nici n-aţi existat. Dacă atunci era o mândrie, 
azi este o ruşine. Pe locul meu îl puteţi aşeza mai bine pe Sorinel Antohi. 
Care şi-a mai râs o dată de voi... 

7 Septembrie 2006” 


Încep a-mi nuanţa judecata faţă de iniţiativa lui Roncea. Chiar 
aşa, luată de la coadă, acţiunea face valuri - din ce în ce mai înalte. 
Eu însă continuu a mă considera marginal în materie de atacare a 
“turnătorilor” - nu şi de apărare a lor, cum a scris romancierul român 
Cristian Teodorescu. Ci de... compasiune faţă de ei - oricum, nu şi faţă 
de Antohi - să se spele pe cap cu el Antonesei, Dan Petrescu, 
Tismăneanu. Oricum, operez o distincţie între cei deveniți informatori 
în puşcărie, în urma amenințărilor, în urma materializărilor 
amenințărilor (citeşte: a bătăilor) şi liberii care semnaseră pactul pen- 
tru a obţine avantaje: mai ales călătorii în Occident, funcţii. 


Mi-a telefonat draga de Valentina Saviţehi de la Mana. Că ei ţin 
la “placa comemorativă”; şi la numele gimnaziului... 
«Că altceva nu avem», a Zis. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 369 


Cine nu are, ce? Ei - ca să-mi dăruiască mie...? Deci tot ei să 
dăruiască? 

Ce era sa zic? Am tăcut, ca un laş. 

Mi-a trimis Anatol Juraveli articolul Ecaterinei Deleu din Flux, 
despre Mana. Bun şi ungător pe la inimă - îl trec aici: 


“Flux, Chişinău, Editia de Vineri Nr.35- 2006-09-08: 34 
“MOLDOVA DE LÂNGA NOI 

Satul de baştină al lui Paul Goma, un sat care nu trebuie uitat 

Satul Mana este greu de găsit pe hartă, pentru că este un cătun mic. L- 
am vizitat la sfârşitul lunii august, imaginea fiind dezolantă, deşi vegetaţia 
luxuriantă a verii atenuează acest efect. La intrarea în sat ne-a întâmpinat 
poarta de fier (simbolică şi grotescă, totodată) instalată în faţa şcolii, deoare- 
ce gardul nu mai există. A fost distrus. Situaţia casei de cultură, într-un hal 
fără de hal, nu mai lasă loc comentariilor. Totuşi, Mana este un sat cu o isto- 
rie frumoasă, cu locuri şi legende deosebite, care nu trebuie lăsat uitării. 

Aici, în satul Mana, la 2 octombrie 1935, s-a născut scriitorul Paul 
Goma, părinţii săi, Eufimie şi Maria, fiind învăţători la şcoala din sat. Paul 
Goma a frecventat şcoala primară în anii 1942-1943, anii celui de-al doilea 
război mondial, iar la sfârşitul lunii martie 1944 se refugiază, împreună cu 
părinţii, în România. Mai târziu, la 20 noiembrie 1977, împreună cu soția şi 
copilul său, pleacă în exil. Ajunşi la Paris, cer azil politic. Reputatul scriitor 
locuieşte şi în prezent la Paris. Contactat telefonic, Paul Goma ne-a vorbit 
despre Mana din cărţile şi amintirile sale, care contrastează enorm cu imagi- 
nile actuale. 

“Au trecut, totuşi, 60 şi ceva de ani... Din imaginile şi pozele pe care 
le-am văzut despre satul meu, din filmul făcut de Mariana Sipoş, care a tre- 
cut pe acolo şi a filmat Mana şi Curchi, dar şi din pozele pe care mi le-au tri- 
mis prieteni mei mai tineri de la Chişinău, cum să spun, impresia este teribilă, 
în sens de groaznic. Pun o pedală şi spun că totuşi au trecut 60 şi ceva de ani, 
multe lucruri se strică sau se îmbunătăţesc pe lumea asta... Eu am însă o 
consolare, că am scris Mana mea, satul meu, în cărți. Acolo rămâne pentru 
mine şi, eventual, pentru cititorii care nu au făcut imprudenţa să se ducă să 
verifice dacă am respectat adevărul sau nu”, a spus Paul Goma. 

Aproape nimic din ceea ce a văzut în imagini... Ba da, ceva i-a răsunat 
cunoscut - cireşele amare din curtea lui Selici. În rest, nu a recunoscut casa. 
„Mă rog, a fost distrusă aripa aceea care era locuinţă pentru învăţători, dar nu 
am recunoscut nici împrejurimile. Acolo era o fântână, nu am văzut-o, fântâ- 
na juca un rol important în amintirile mele. Încă ceva mi-a mai rămas în 
minte - mijlocul satului şi aerul, cele câteva gâşte care păşteau acolo — astea 
mi-au fost apropiate. Mi-am dat seama că am pierdut nu numai ţara, nu numai 
satul, ci şi reprezentarea apropiată a lor, că nu am rămas decât cu ceea ce am 
scris eu. Asta este durerea. Dar, în sfârşit, oamenii trăiesc mai departe, îşi văd 
de treburile lor”, a mai spus Paul Goma. 

Potrivit scriitorului, din filmul despre Mana a înţeles că nu mai există 
nici gospodăriile de altădată de vis-a-vis de şcoală, în locul lor fiind câmpu- 
ri, nişte livezi, nişte copăcei, dealuri şi atâta tot. „În cartea mea, altfel era pei- 
sajul. În 65 de ani, multe s-au distrus şi multe s-au schimbat, dar am impre- 
sia că nu în bine. În cărţile mele, ce Mană frumoasă era!” îşi aminteşte cu 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 370 


nostalgie Paul Goma. 
Loc sfinţit de jertfa a 21 de tineri ostaşi români 

În satul Mana, am vizitat biserica şi cimitirul satului, unde se află 
cavoul boierului Scordelea, fostul proprietar al acestor moşii, dar şi mormân- 
tul (nemarcat nici măcar cu o cruce, rămas sub iarbă, după cum spun localni- 
cii) al fratelui lui Paul Goma. Aici, câteva cruci vechi de piatră marchează 
locul sfințit de jertfa a 21 de tineri ostaşi români care au murit în luptele care 
s-au dat în aceste locuri în timpul celui de-al doilea război mondial. 

Am vizitat şcoala şi casa lui Paul Goma sau ceea ce a mai rămas din 
aceasta (sub poverile timpului) şi am discutat cu membrii familiei care 
locuiesc în prezent în această casă. 

În satul lui Paul Goma nu există o placă comemorativă, la şcoală sau la 
casa în care s-a născut, nici o remarcă sau un indiciu al fiinţării familiei Goma 
în satul Mana, nemaivorbind de un muzeu. Directoarea gimnaziului din loca- 
litate, Valentina Saviţchi, din salariul său de subzistență, îi telefonează lui 
Paul Goma la 2 octombrie, pentru a-i spune „La mulţi ani” şi a-l întreba ce 
mai face. Tot la iniţiativa doamnei Valentina, conducerea gimnaziului va 
solicita Direcăiei de învăţământ a raionului Orhei dreptul de a purta numele 
scriitorului Paul Goma. Până la 2 octombrie, se preconizează amenajarea, în 
şcoală, a unei săli care să poarte numele reputatului scriitor. 

Legenda satului Mana 

Din bătrâni se povesteşte că pe teritoriul satului Mana, mai jos de Iazul 
lui Dumnezeu, se afla o mănăstire de femei. Pe stariţa acestei mănăstiri o 
chema Manahia, numele de Mana al localităţii se presupune că ar veni de la 
numele acestei călugăriţe. 

Se spune că clopotniţa acestei mănăstiri zace în pământ şi acum, nime- 
ni nu a putut-o urni de acolo. Mănăstirea a fost desfiinţată şi transferată la 
Hirova, unde s-a păstrat şi până în prezent o mănăstire de femei. Cu timpul, 
acest teritoriu a fost ocupat de alţi oameni. Astfel, s-a format satul Mana. 
Aceste pământuri făceau parte din moşia boierului Scordelea, care locuia la 
Kiev. Tot lui îi aparţine ideea de a construi şi biserica satului, pe care a 
înălţat-o şi care există până în ziua de azi. La început, satul era alcătuit din 7 
familu, pe atunci hramul satului se sărbătorea de Sfântul Nicolae. Mai târziu, 
hramul satului a început să se sărbătorească de Ispas, de Înălţarea Domnului. 
Cu timpul, satul a crescut. 

Mai târziu a fost construită şcoala din sat, de către Eufimie şi Maria 
Goma, părinții scriitorului Paul Goma. Satul Mana datează documentar din 
1715. 

Casa lui Paul Goma 

Acum, aici locuieşte Svetlana Adomniţa, de 45 de ani, cu familia sa, 
care a învăţat în şcoala care acum a devenit gimnaziu. Calidorul, între timp, 
s-a dărâmat. După plecarea familiei Goma, în 1944, aici au locuit mai multe 
familii — Onuţă, Saviţchi, Corcebaş, Alexandru, Semeniuc etc. Timp de mai 
mulţi ani aici a fost şcoală primară şi punct medical. 

Biserica şi întemeietorul acesteia, boierul Scordelea 

Biserica se află la intrarea în cimitir. Preotul vine din satul vecin, 
Neculăieuca. În imediata apropiere a bisericii se află cavoul familiei 
Scordelea, proprietari ai moşiei Mana. Pe crucea de piatră se poate citi: „Aici 
odihnesc robii lui Dumnezeu boierul Constantin Scordelea şi soţia sa Maria, 
copiii lor Anastasia, Ecaterina, Stepana, Maria, loan, Părinţii şi strămoşii lor 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 371 


Pantelimon, Elena, Spiridon şi Despina”. 

Boierul Pantelimon sau Panaghiot, Panait Scordelea, s-a născut în 1752 
la Bucureşti şi a decedat după anul 1828. El a fost înmormântat în cavoul 
familial din ograda bisericii „Sfântul Nicolae”, la fel şi soția sa, Elena. 
Panaghiot Scordeli a venit în Basarabia din București în anul 1803. În 1828, 
se adresează către Adunarea Deputaților Nobililor Basarabeni cu cererea de 
a fi înscris în „cadrele cărții Nobilimii Basarabene”, în cererea sa menţionând 
că este proprietar al moşiei Mana, „primită ca zestre din partea soţiei, de pe 
care anual obţin venit de 600 lei”. 

Unul din fii săi, boierul Constantin Scordelea, întemeietorul bisericii, 
s-a născut în 1804 şi a participat la marşul din a doua campanie turcească din 
anul 1829, fiind în regimentul de infanterie Ecaterinburg. În 1833, pe motiv 
de boală, se retrage din armată. Împreună cu soţia sa, Maria, au ridicat în sat 
o casă mare şi frumoasă, dar care mai târziu a fost distrusă în urma unui 
cutremur puternic [în noiembrie 1940, nota mea, P.G.]. A decedat la vârsta 
de 70 de ani (1874), fiind înmormântat, împreună cu soţia sa, Maria Chirica, 
în cavoul familiei. 

Gimnaziul din Mana 

În prezent, în gimnaziu îşi fac studiile 55 de elevi, iar corpul didactic 
este format din 9 profesori. Clasele de a IV-a şi a VII-a lipsesc, iar elevii din 
clasele a II-a şi a III-a fac împreună lecţii, pentru că în fiecare clasă sunt doar 
câte 4 copii. În şcoală sunt doar 7 săli de clasă. 

În anii 1999-2000, a existat o tentativă a autorităţilor de a închide şcoala 
din satul Mana. Timp de 6 luni, profesorii, împreună cu părinţii şi copiii, au 
protestat împotriva acestei decizii a Direcţiei de învăţământ din Orhei, cerând 
cu insistenţă redeschiderea şcolii. De fiecare dată, la 2 octombrie, în şcoală 
se organizează matinee, dedicate scriitorului Paul Goma. 

Profesoara de istorie, Maria Ţăruş, care predă şi ore de matematică, 
ne-a spus că elevii nu dispun de suficiente manuale de istorie. Învăţătoarea de 
la clasele II şi III, Maria Colesnic, ne-a spus că nu este uşor să lucrezi în ast- 
fel de condiţii, cu copii de diferite vârste, pentru că au diferite interese, dar şi 
programele şcolare sunt diferite. Pentru că numărul de copii este prea mic, şi 
sporurile la salariu pentru diriginţie, controlul caietelor etc. sunt înjumătăţite. 

Am întrebat-o pe Galina Covalschi, mamă a doi copii, cât a cheltuit 
pentru a-şi putea duce cei doi copii la şcoală. Ea ne-a răspuns că a avut nevoie 
de 3 mii de lei, şi, pentru că salariul ei de femeie de serviciu este de 460 de 
lei, a fost nevoită să muncească şi cu ziua, pentru a aduna banii necesari. 

Pentru a-şi lua salariile, profesorii trebuie să meargă în comuna Selişte, 
la 9 kilometri, unde se află primăria şi contabilitatea — şi aşa lună de lună. 
Pentru a uşura situaţia profesorilor, la Selişte merge după salarii doar direc- 
toarea şcolii, Valentina Saviţchi. 

În sat nu există o sală sportivă. Pe frontispiciul singurului magazin 
alimentar este scris „Prodtovart” (produse alimentare), deşi în sat nu-i nici o 
familie de ruşi. 

Biblioteca 

Fondul de carte este aproape inexistent, majoritatea cărţilor fund în 
grafie rusească. Din totalul de 4.349 de cărți, 447 sunt în limba română cu 
grafie latină, 347 în limba rusă, majoritatea fiind însă, pe lângă manualele 
şcolare, cărţi din anii 60, scrise în grafie chirilică sau cărți în limba rusă. 
Există, datorită unor donaţii, şi cărțile lui Paul Goma. Bibliotecara Agafia 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 372 


Tihon, care este şi profesoară de muzică, şi de educație tehnologică, ne-a spus 
că cele mai solicitate sunt cărțile în limba română cu grafie latină şi cele ale 
lui Paul Goma. În şcoală funcţionează cercul vocal „Vocile primăverii” şi un 
cerc dramatic. 

Tinerii din localitate 

În preajma casei de cultură, unde te temi să intri ca să nu-ţi cadă ceva 
în cap, am vorbit cu trei tineri din sat, care învaţă la liceele din Orhei, despre 
posibilităţile lor de a-şi petrece timpul liber. Doar unul din ei ne-a spus că ar 
dori să revină în sat, după ce ar „merge în străinătate să facă bani pentru casă 
şi tot ce trebuie”. „Tata lucrează în Italia, nu vrea să vină, dar eu aş vrea să 
trăiesc aici, în satul Mana, să fac ceva bani, să construiesc o casă. Pentru satul 
meu, aş vrea să fie frumos, o şcoală ca lumea, o casă de cultură...” ne-a spus 
Iulian. Casa de cultură din satul Mana, care este lipsită de energie electrică, 
în timpul zilei este loc de joacă pentru copii. 

În prezent, în satul Mana au rămas peste 400 de locuitori, majoritatea 
tinerilor fiind plecaţi la muncă peste hotare, destinațiile fiind Italia, 
Portugalia, Spania, Federaţia Rusă etc. 

Potrivit Valentinei Saviăchi, în anul şcolar 2007-2008 vor fi doar 2-3 
copii de 7 ani, care vor merge în clasa I. În anul de studii 2006-2007, în clasa 
I au mers 6 copii. În prezent, grădiniţa este frecventată de 37 de copii de toate 
vârstele, începând de la 2 ani. 

Referindu-se la perioada de închidere a şcolii, în anul 2000, Valentina 
Saviţchi ne-a spus că unul din motivele principale pentru care părinţii şi pro- 
fesorii au insistat ca şcoala să continue să rămână în satul Mana a fost situaţia 
materială a familiilor cu copii. „În sate, ştiţi cum e situaţia, nu ai cu ce să-i 
îmbraci pe copii, să-i încalţi, este o lipsă acută de finanţe, o situaţie materială 
dificilă. Ar vrea şi părinţii ca şcoala să rămână în sat, să nu fie nevoiţi să-i 
ducă la şcolile din satele vecine”, a spus directoarea şcolii. În sat, mulţi copii 
au fost lăsaţi în grija buneilor, care nu-i pot însoţi pe copii la altă şcoală. Unii 
nici nu-şi permit să-şi ia îmbrăcăminte, încălţăminte, vin la şcoală în saboţi, 
în caloşi. Anul trecut, 6-7 copii nu au putut veni la şcoală, pentru o anumită 
perioadă, din cauză că nu au avut cu ce se încălţa. 

Ne întrebăm de ce satul Mana, această localitate pitorească, deşi lovită 
crunt de sărăcie (se află pe şoseaua ce duce spre Mănăstirea Curchi), nu a fost 
inclusă în mult-discutatul proiect „Satul moldovenesc”? De ce Casa de cul- 
tură, construită la începutul anilor *80, care poate fi renovată, nu a fost 
inclusă în lista celor ce vor fi reparate cu bani de la Bugetul de Stat, prin 
intermediul Ministerului Culturii? 

În cazul satului Mana e nevoie de ajutor, nu de vorbe. 

Ecaterina Deleu, FLUX 


Doamne, Dumnezeule! Dar oamenii din Mana trăiesc chiar mai 
rău decât în urmă cu 70 ani! Pe timpul apostolatului părinților mei era 
greu, era sărăcie, era inerție, dar măcar exista speranţa că mâine va fi 
mai-bine. Şi a fost mai-bine - nu în ritmul dorit de oameni, dar era, se 
putea. Or de peste o jumătate de veac orizontul li s-a închis. Singura 
lor speranţă este să lucreze în străinătate. Mai ales în Italia. Bine, bine, 
bărbaţii se duc să lucreze la-orice - dar fetele? Femeile? Mi se 
încreţeşte carnea pe mine când mă gândesc că fetişoara blondă (fil- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 373 


mată de Mariana Sipoş, pentru “Strict Secret”, cea care o informase că 
bunelu-său fusese coleg de clasă cu mine) va fi lucrînd în Italia; la-orice... 
La scurt timp după Juraveli, am primit de la autoarea reportajului 
textele (sunt două) şi vreo zece fotografii din Mana. l-am scris, 
mulţumindu-i. Simt că am să-mi nuanţez răspunsul dat Valentinei Saviţchi. 


Israelul zice că a ridicat blocusul, dar... nu va fi efectivă retra- 
gerea din Liban înainte de 22 septembrie. De ce nu înainte de 22 sep- 
tembrie? Pentru că... atunci este Nou An Evreiesc, pardi! 


Sâmbătă 9 septembrie 2006 


De câteva zile sunt sâcâit de un amănunt-esenţial: 

Dan Culcer a vrut musai să ştie din gura mea daca cetăţenia mi 
s-a retras “oficial aşa cum s-a întîmplat cu Țepeneag”? Şi că nu putem 
cere redarea daca nu mi-a fost ridicată oficial prin decret. Am citit 
mesajul seara, m-am înfuriat, încât n-am dormit noaptea. A doua zi am 
constatat că ceilalți din grup nu luaseră în seamă întrebarea - aşa am 
făcut şi eu, crezînd că prietenul Culcer va fi aflat singur cum stă trea- 
ba. Ei bine, nu: ieri spre seară mi-a telefonat, ca să afle, fiindcă este 
foarte important ca semnatarii să ştie ce semnează... 

Mi-am ieşit din ţâţâni: de ce el, Culcer, dintr-o generaţie apropiată 
de a mea, venit din România, nu picat din lună îmi pune o astfel de 
întrebare? El nu a priceput iritarea mea: voia să ştie, fiindcă anumiţi 
postulanţi la adeziune au pus această întrebare... 

Nu m-am mai putut stăpâni, am ridicat tonul şi nu l-am mai lăsat 
să vorbească, până nu am terminat ceea ce îmi imaginam că ştia, că 
trebuia să ştie, după atâta timp de prietenie, de colaborare, de răsfoire 
măcar a cărţilor mele - crezînd că dacă citise, în ele, despre “asta”, 
chiar ţinuse minte ce citise: 

Eu sunt unul dintre sutele de mii “bandiți”, de “duşmani ai 
poporului” - care nu are “hârtii”: 

- Securitatea de la Sibiu nu mi-a dat nimic la-mână în vara anului 
1952, când, după opt zile de îndeaproape-cercetare, mi-a făcut vânt pe 
poartă; 

- Securitatea nu mi-a dat nimic la-mână în noiembrie 1958, când 
mi-a dat drumul din Gherla, după expirarea condamnării - adevărat, nu 
aveam să evadez-acasă, ci în domiciliu obligatoriu. Dacă existase 
ceva-la-mână, apoi fusese o declaraţie-tip, şapirografiată, vârită sub 
nas şi semnată de mine, în semn de promisiune că nu voi “divulga” 
niciodată, nimic din ceea ce am aflat (sic) în timpul detenţiei, altfel, 
rigorile legii... etc etc. Oricum, nu am primit nimic “oficial”, vorba lui 
Culcer, pentru a mă putea justifica - eu! - în faţa unor persoane 
dispuse să semneze Apelul cerînd... repunerea mea în drepturi, cu 
condiţia de a le prezenta - eu, lor - dovezile scrise că... acele drepturi 
îmi fuseseră luate oficial!; 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 374 


- În 1963, când, în sfârşit, Securitatea m-a dat afar’ pe poarta... 
Bărăganului domicilobligatoretnic, nu mi-a dat nici o hârtie din care să 
reiasă că mă ţinuseră 5 ani ca “supliment” de duşmănozitate - doar un 
alt buletin de identitate, acesta fără, sub fotografie, citeaţă, 
indicațiunea: D.O. (Domiciliu obligatoriu). Aş putea pretinde că 
Securitatea în loc să-mi dea un act Justificativ, mi l-a furat şi pe acela 
(buletinul cu D.O. sub fotogafie); 

- În septembrie 1968, ca proaspăt membru de partid (intrasem 
după invazia Cehoslovaciei de către sovietici), mi se alcătuise fişa, la 
serviciul de Cadre din Piaţa Amzei. După trei sferturi de oră în care 
povestisem viaţa mea cea fericită, numai cânt şi voie bună, ajunsesem 
la “liberarea din Gherla” şi... Tovarăşa cadristă m-a oprit, făcîndu-mi 
semn să trec mai departe. Am zis că nu trec nicio-mai-departe, fiind 
vorba de cinci ani din viaţa mea. De acea data Cadărista a spus că pe 
ei - “noi” -ul cunoscut - nu-i interesează aceste “episod”, să trec mai 
departe. Am repetat: nu “trec”. După o lungă pauză în care ne-am pri- 
vit ochi în ochi cu toată dragostea care ne mistuia prin flacăra-i înaltă, 
Tovarăşa Cadroasă (ce-o mai fi făcînd dânsa? O fi şi ea “om de aface- 
ri prosper”, ca tot securistul - că tot se purta cu pantofi de cazarmă, fără 
toc - să fi crăpat? - fie-i ţărâna grea!) s-a răsucit către secretara-dactilografă 
şi a dictat: 

«Scrie, tovarăşa: “În perioada noiembrie 1953-aprilie 1953 
tovarășul nostru a îndeplinit alte funcții» 

Şi acest episod a fost scris în mai multe rânduri, însă va trebui să 
mă consolez cu trista realitate: nu tot ce am scris eu - şi a fost publicat 
- a fost citit măcar de oamenii apropiaţi mie; şi mai ales: nu tot ce au 
citit cândva prietenii mei (sau le-am povestit eu) a fost ţinut-minte. Ce 
pretenţii: nu-i destul că m-au citit, n-oi fi poftind să recite largi pasaje 
din biografia mea cea lungă !? 

M-a amărit, m-a otrăvit cererea-cerinţă a lui Dan Culcer. Am 
reacţionat atât de violent poate fiindcă în ajun un alt prieten bun, deşi 
fusese în miezul evenimentelor, “ţinea minte” că fusesem invitat la 
Cotroceni de Constantinescu - iar eu refuzasem; că fusesem “reprimit” 
în Uniunea Scriitorilor - eu însă refuzasem; că mi se propusese o 
revistă - eu refuzasem! 

Uneori/adeseori mă întreb dacă nu le cer prea mult oamenilor. 
După ce mă dedau şovăielilor o vreme - doar şi eu mă cred intelectual, 
ca voi! - răspund: Nu, nu le cer luna de pe cer, ci oleacă de normalitate; 

Adeseori/uneori mă întreb cum aş reacţiona în locul lor? După ce 
mă şovăi(esc), răspund: 

Eu nu mai pot fi în locul lor, după atâta amar de timp în care ei 
m-au lăsat să mă descurc singur, “cu prostiile-mi”, ba au fost activi în 
a mă condamna, în discuţii prietenești între ei; în şedinţe publice; la 
ziar. Adică tot eu, victima lor, să mă... pun în locul lor? «Tu ce-ai fi 
făcut în locul meu?», mă chestionează cu aplomb denunţătorii mei, 
votanţii “măsurilor drastice” - ca în legendara şedinţă a Consiliului din 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 375 


toamna anului trecut în care au fost unanimişti în a-l acuza pe LIS de 
complicitate la... antisemitismul lui Goma? În gura acestor setoşi de a 
schimba locurile («Pune-te în locul meu...» nu este rugăminte, ci 
somaţie; chiar acuzaţie - că de ce nu mă pun?!). Le-aş răspunde - şi 
chiar le răspund: Vă bag în pizdele mamelor voastre de ticăloşi, de târî- 
tori pe burtă la nivelul bocancilor şefului, oricine ar fi el : Z. Stancu, 
V. Teodorescu, Macovescu, D.R. Popescu, Dinescu, Ulici, Uricariu, 
Manolescu! - precum şi al următorului, oricare-ar fi el şi oricât de 
mare-scriitor, în intimitatea-i proprie şi personală. 


Duminică 10 septembrie 2006 


Aseară, Baba Prodi anunţa cu surle şi (s)trâmbe că, în urma 
convorbirilor - ale lui! - cu preşedintele Siriei, Assad, acesta şi-a dat 
acordul pentru... grăniceri internaționali pe toată lungimea graniţei 
dintre Liban şi Siria. Cancelariile au salutat performanţa italiană, au 
comparat-o favorabil cu nereuşita, ba chiar refuzul Franţei de a face un 
astfel de demers, s-a discutat chiar dacă ostaşii aceia - italieni - vor 
purta uniformă sau ba. Prodi a zis că ba; vor fi în uniformă... civilă 
(adausul meu, veninos); şi că nu vor fi înarmaţi. Israelul exulta, toată 
lumea era băiat bun - iar eu mă întrebam ce alt “mic serviciu” va mai impu- 
ne Israelul... 

Azi dimineaţă cade desminţirea (ce dracu” făcuseră sirienii 
aseară, de nu fuseseră prompti: chef-maici? şi ei?): nici vorbă ca 
Assad să fi încuviinţat ce zicea Prodi că era gata-câştigat. La care Prodi 
ridică din umeri şi zice că aşa a înţeles el... 

Dacă aşa se face politica... Nu mai ştiu ce să cred. 


După ce citisem textele scrise în Flux de Ecaterina Deleu, mi-am 
înmuiat determinarea de a refuza botezarea gimnaziului din Mana cu 
numele meu, de a fi de acord cu o placă comemorativă. O bună parte 
din dimineaţa zilei de ieri am consacrat-o unei scrisori - poştale - adre- 
sată Valentinei Saviţchi, anunţind-o că îmi schimbasem oarecum 
poziţiunea. Iat-o: 

Paris, 8 septembrie 2006 
Dragă Valentina Saviţchi, 

Ieri, după convorbirea telefonică avută cu Dvs., am primit de la D-na 
Ecaterina Deleu textele publicate în ziarul Flux de la Chişinău. M-au impre- 
sionat şi m-au determinat să nuanţez răspunsul negativ dat prin telefon - 
anume: 

- Ce aţi spune dacă gimnaziul s-ar numi: “Maria şi Eufimie Goma”? La 
urma urmei ei au făcut primul local de şcoală - cel cu Calidorul, chiar dacă 
acela a fost dezafectat. 

- Eventual, pe o “placă” să fie scrise numele lor şi al meu. 

(Detalii: 

- “Maria Popescu Goma, născută în 1909 la Chiştelniţa, Orhei, decedată 
la Bucureşti în 1974; 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 376 


- “Eufimie Goma, născut în 1909 la Ciocâlteni, Orhei, decedat în Vad, 
Făgăraş; 

- “Petre Goma” - nu cunosc nici data exactă a naşterii nici a morţii - 
pe atunci Mana ţinea de comuna Vatici). 

Ce spuneţi de acest compromis? Împăcăm capra cu varza, secera cu 
ciocanul... 

Pentru că telefonul e costisitor, pentru că internet nu aveţi, vă propun 
să-mi scrieţi prin poştă - dar simplu, nu recomandat: tot atâta timp face, apoi 
nu mă obligă să merg la oficiul poştal (sunt imobilizat în casă de câţiva 
ani...). 

Dacă există cineva care să consulte registrele tare aş vrea să aflu când, 
exact, au început părinţii a funcţiona în Mana; 

- Din registrele de stare civilă: data naşterii şi a decesului fratelui meu 
Petre. 

Nu vreau să vă ofensez (din contra!), dar trebuie să aflu vârsta Dvs. ca 
să ştiu din care generaţie de “Saviţchi” faceţi parte. Dacă sunteţi născută 
Saviţchi sau aţi primit acest nume prin căsătorie. Îmi aduc aminte că existau 
numeroşi Saviţchi în Mana - şi nu doar în Mana. 

În filmul Marianei Sipoş (“Strict secret”) există următoarea scenă 
(mută): Dvs. vă apropiaţi de aparatul de filmat, avînd în stânga două fete: una 
- cea mai mică - citeşte un ziar; cealaltă este mai mare (să fie fiicele Dvs.?); 
în stânga o adolescentă blondă - despre ea spunea Mari-ana Sipoş că intrase 
în vorbă, spunînd că bunelul său fusese coleg de bancă cu mine. Puteţi să 
puneţi nume pe aceste persoane-personaje? 

Sunt destule întrebări pentru un prim contact. Până la al doilea, vă 
îmbrăţişez... prin poştă. 

Al Dvs. consătean, 

Paul Goma 


Ieri, la Tel-Aviv, manifestaţie... de masă. Israelienii cer socoteală 
guvernului pentru “înfrângerea usturătoare” suferită de Israel în Liban. 

Dacă eu aş fi folosit fără ghilimelele citării înfrângerea 
usturătoare, mi-ar fi sărit în cap toţi holocaustologii, mai vârtos israe- 
liştii, toţi goi-ii filoevreişti: Manolescu, Gârbea, Dan Pavel, Marta 
Petreu, Laszlo, Pecican, Antonesei, Andreescu, Muşat, Lefter tratîn- 
du-mă de “antisemit”, ba chiar de negaţionist! 

De ce nu şi-or fi văzînd evreii de necazul, de înfrângerea lor? 
De ce nu fac bilanţul onest al acţiunilor lor neoneste? 

Ei, de ce! Pentru că ei nu acceptă să-şi facă autocritica în mod 
bolşevicesc, aceea-i pentru goi, doar aceia pot fi făcuţi vinovaţi de ce- 
a fost, ce este, ce va fi. 

Azi o emisiune-dezbatere la TV franceză despre războiul din 
Liban. Ocazie cu care am aflat: 

- Israelul a pornit la război cu scopul de a... remodela harta 
Orientului Apropiat. 

Deci nu pentru a-şi recupera ostatecii; nici pentru a-i nimici pe 
hezbolahi - consideraţi, la începutul campaniei cantitate neglijabilă. 

La dezbateri au participat jurnalişti acreditaţi în Israel, în Liban, 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 377 


pe lângă Ţahal. Din gura lor am aflat: 

- Jurnaliştilor care ceruseră autorizaţia de a-i însoţi pe militarii 
israelieni pe front autorităţile li s-a lăsat libertate totală: au filmat ce au 
vrut, ce au putut, în principiu ar fi trebuit să verifice materialul filmat, 
dar nu au făcut-o - de aici impresia transparenţei; 

- Jurnalişti care filmaseră în Liban au cunoscut constrângeri: 
după bombardamente nu aveau acces la locurile bombardate decât 
după ce hezbolahii îşi recuperau morţii şi răniții din ruine; 

Înapoi: 

- în Israel, pentru telespectatorii israelieni televiziunea lor nu 
difuza scene de distrugere, de moarte din Liban, deci nu erau informaţi 
de ceea ce făcea, cu adevărat, [ahalul în Liban; 

- în Liban, telespectatorii putuseră vedea toate canalele străine - 
inclusiv postul TV al hezbolahilor care a continuat a emite şi după ce 
i-a fost distrus sediul. Deci: televiziunile străine nu puteau difuza decât 
scene filmate după “curățirea terenului” de către hezbolahi - pentru ca 
aceştia, morţi sau doar răniţi să nu fie recunoscuţi (de israelieni). 

A fost transmis şi un fragment dintr-un interviu luat unui mare şef 
militar israelian. Te-ai fi crezut într-un film de ficţiune, atât de vehe- 
ment îl interoga jurnalista. La toate întrebările, la toate acuzaţiile gene- 
ralul răspundea. Numai la ultima întrebare (difuzată) - anume: ştie el, 
militarul, cât de nefavorabilă, chiar ostilă a devenit opinia publică 
internaţională în urma comportamentului armatei israeliene în Liban? 
- a răspuns: 

«Puțin îmi pasă de opinia internaţională, eu îmi apăr ţara, 
Israelul!» - ceea ce ar fi răspuns oricare militar, oricând, numai că 
există bănuiala că acel general nu ştia ce făcuseră artileria terestră, de 
coastă, aviația israeliană, mai ales ultima ispravă a sa: lansarea de 
“bombiţe” mult după decretarea Păcii... 

lată deci o nouă manieră de a manipula propria populaţie : îi laşi 
pe jurnaliştii străini să-şi bage nasul în toate secretele... interne - dar 
le interzici propriilor cetăţeni aflarea realităţii externe, cea de pe “câm- 
pul de bătaie” şi mai cu seamă isprăvile care ţin de crime de război şi 
de crime contra omenirii ale armatei tale. 


Luni 11 septembrie 2006 


Şi ieri a fost o zi istovitoare pentru mine, însă când mă gândesc la 
Flori şi la Mircea Stănescu, la Valerian Stan (am înţeles că va pleca la 
ţară, la cules via), mă simt mai ne-oropsit. 

Ieri, după o vizită la Tel Aviv, Blair a anunţat că el se duce la 
palestinieni, să discute cu ei - amical... Numai că palestinienii i-au 
făcut cunoscut că nu au ce discuta cu un duşman declarat al lor, încu- 
rajator al represiunilor israeliene - oricum, şeful unui guvern care nu 
protestase vreodată împotriva distrugerilor, asasinatelor la care se 
dedau israelienii, în fiecare zi lăsată de Allah - şi care fusese principa- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 378 


lul ispirator al deciziei de a suspenda ajutorul UE pentru Palestina; cel 
care a aprobat şi hotărîrea israelienilor de a nu mai plăti banii cuveniţi 
palestinienilor pentru produsele băştinaşilor, comercializate de statul 
evreu... 

Numai că politica e... politică: după amiază palestinienii au 
acceptat vizita, iar Blair, ca o floare, s-a prezentat la Ramallah, la 
sediul guvernului... 

A fost întâmpinat de urletele mulţimii palestiniene şi de lozinci 
poftindu-l să se care la el acasă, ca un duşman declarat al lor; cei inte- 
rogaţi de presă şi-au manifestat indignarea faţă de obrăznicia lui Blair 
de a se arăta abia acum - dar unde fusese timp de trei luni de zile, de 
când începuse războiul din Liban? În vacanțe în Caraibe, de unde nu 
se mişcase, deşi în Anglia avuseseră loc evenimente îngrijorătoare? 
Unde era el, când, înfrânți, umiliti în Liban, israelienii s-au năpustit cu 
toată forţa armată împotriva palestinienilor, socotiți vinovaţi de papa- 
ra încasată de la hezbolahi de ei, tarii-marii-davizi ? De ce s-a arătat 
acum? A, vrea să părăsească scena politică britanică cu blazonul dat la 
spălat, printr-o acţiune în favoarea (sic) palestinienilor...? 

Între timp, cum se zice, la “amicala întâlnire”, Blair, în loc să-şi 
facă o cât de câtă autocritică pentru atitudinea lui trecută, în discursul 
ținut a vorbit despre... dreptul Israelului de a exista!; despre faptul că 
Hamas este o forţă teroristă; despre “refuzul” palestinienilor de a dia- 
loga cu israelienii! Acest individ, fost strălucit om politic, s-a dovedit 
a fi devenit o cârpă, o ştergătoare pe care îşi desprăfuiseră bocancii 
israelienii de cea mai proastă calitate (Olmert şi ai săi), şi 1-0/1-l trimi- 
seseră palestinienilor; un ins incapabil să lege două cuvinte rezonabi- 
le, măcar mincinos-diplomatice, ca răspuns la cererea palestinienilor 
de a interveni pentru ca Israelul să le restituie banii datoraţi pentru 
munca lor... 


Aseară nu aş fi privit emisiunea “Ripostes” de pe 5, a bostănosu- 
lui Moati, dacă nu aş fi (între)văzut că participă şi Jack Lang. Şi nu am 
regretat. “Prietenul tău Jack”, cum mă tachinează Filip, s-a dovedit a fi 
şi mai simpatic şi mai “pozitiv” după criteriile Monicăi Lovinescu. A 
fost pe dată agresat, atât de Dovleac Moati («De ce v-aţi dus în Iran - 
nu ştiaţi că Iranul a declarat că va şterge de pe faţa pământului 
Israelul?»), cât şi de “expertul militar Servan”, un Moş Teacă încă 
june, dar diminuat cât un centenar: «Nu v-aţi dat seama că nu era 
momentul (sublinierea mea şi trimiterea la gândirea de sfeclă furajeră 
a Monicăi Lovinescu, a lui D.C. Mihăilescu şi în general a întelectua- 
lului român de la ora” şi sa”, cel zăbavnic, pentru care niciodat’ nu-i 
momentu’) pentru o vizită în Siria, apoi în Iran?». A participat şi noul 
ambasador al Israelului în Franţa, un tip foarte spălat, foarte cultivat, 
foarte îngrijit îmbrăcat - dar căruia nu îi era de folos cultivatura, nici 
costumatura, fiind el putred până în măduva oaselor, ca un diplomat 
israelian, care nu va apăra interesele... adevărului, ci ale din-contrei. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 379 


Şi să nu-l uit pe Eduard Baladur, fostul prim-ministru (l-am cunoscut 
în urmă cu peste două decenii în casa lui Radu Roşca). A fost şi el... 
pozitiv. 

Subiectul logic rămâne însă Lang, “candidat la candidatură”. El 
nu s-a declarat, fund disciplinat elefant al Partidului Socialist: aşteaptă 
aprobarea Comitetului Central... Dar are comportament de prezidenţiabil. 

A fost atacat de la început de Moati - care a citat dintr-un articol 
al puţoistului virgiltănăsist B.-H. Levy în care Lang era tratat de... 
antisemit - alt evreu antisemit! Remarcabilă a fost stăpânirea de sine a 
“antisemitului”: a răspuns, nu lui BHL - bine a făcut - ci acuzaţiei că 
s-ar fi... autoautorizat să fie “purtător de cuvânt al dreptei” - şi a dia- 
logat cu “nefrecventabilii sirieni, iranieni”. Lang a explicat: el este “un 
om de pace”, iar pacea merită dialog chiar cu sirienii, cu iranienii - 
fiindcă ei sunt actorii principali ai politicii Orientul Apropiat. Baladur 
l-a aprobat, l-a susţinut. Ambasadorul i-a umblat lui Lang pe la 
subțioară: «Dumneavoastră, prieten al Israelului, să dialogaţi cu 
Iranul...» - mai lipsea să-i arate obrazul, ca pe la noi, pe meleaguri. 
Ciudat, neobişnuit în emisiunile lui Moati din care iese invingător el şi 
Israelul - aseară balanţa a înclinat (impresia şi dorinţa mea, de teles- 
pectator) înspre Lang-Baladur, care au apucat să spună că în Orientul 
Apropiat nu va fi pace atâta vreme cât Israelul şi USA se vor împotri- 
vi aplicării drepturilor legitime ale palestinienilor... Bostan-Moati 
începuse să dea din mâini, morişcos, în semn că emisiunea s-a termi- 
nat, gata, să nu mai vorbim, vorba lui Popeck, dar nu a reuşit să bruie- 
ze discursurile celor doi. 


Tonny Blair este un încăpățânat. În eroare. După ce a intrat în 
forţă, nepoftit, în ograda palestinienilor, azi s-a dus ca ultimul dintre 
dobitoci la Beirut. A fost huiduit. Cu poftă - şi cu mânie. Reacţia lui: a 
rânjit - asimetric, nu ca Rânjeeta Rice: curgăineşte. Ca şi cum ceilalţi 
ar fi cu toţii boi, care se înşeală în judecată. Când a vorbit, a spus că 
“noi” trebuie să privim viitorul, nu trecutul. Am mai auzit recomanda- 
rea ticăloasă în gura celor care nu recunosc că au greşit - în trecut - şi 
care vor să ne mute în viitor (acolo unde încă nu au făcut porcării). 

După ce o damă libaneză a defilat prin faţa celor doi vorbitori 
oficiali (Fuad Siniora şi Tonny Blair) cu o lozincă pe care scria în 
engleză că Blair şi Anglia lui sunt criminali - ce a rostit Albionul? Ce 
altceva decât: “în momentul de faţă trebuie să privim spre viitor, nu 
spre trecut”, cu exact aceeaşi gândire de câlţi tăvăliţi prin dohot, ca a 
securiştilor, a activiştilor comunişti, care ne îndeamnă pe noi, victime- 
le lor la... pupat Piaţa Endependenţi şi la continuat marşul pe culmi, 
ținîndu-ne pe după cap (dar nu mă poftea Iliescu, în invitaţia lui, să 
uităm ce-a fost, să pornim dimpreună la construirea viitorului 
României?) 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 380 


Azi în America şi în restul lumii occidentale comemorare a 
tragediei de la 11 septembrie. S-a dovedit, cu probe, că atentatele ar fi 
putut fi evitate. Că răzbunarea prostului (Bush cu ai săi neoconi) a fost 
catastrofală pentru pacea şi aşa fragilă a lumii. Unde sunt A. Cornea, 
R. Ioanid, Oişteanu, Shafir, Totok? De ce nu mai cârâie, de ce nu mai 
zbiară: «Toţi suntem americani?» Le-au trebuit cinci ani lungi, ca să 
accepte că americanii şi israelienii s-au înşelat, mai grav: au înşelat 
lumea, au grav dezinformat-o producînd probe mincinoase (că Saddam 
e prieten cu Ben Laden; că Irakul deţine arme prohibite etc) şi că ei 
sunt “aţâţătorii”, că ei sunt criminalii? 

Sau nici acum nu au acceptat că au fost şi au rămas nişte mize- 
rabili propagandişti de partid israelo-americanişti? 


O bucurică - în fapt trei: trei pătlăgicuţe: mai mici decât cireşele. 
Şi verzi-verzi. Mai sunt încă 7 flori - toate galllbene. 

Mare lucru, natura, dom'le. Vorba lui Filip, când era el mic: 

«Cine a inventat - El - pătlăgica?» 

Ei, cine: tot El - Pătlăgicul Suprem. 


Marţi 12 septembrie 2006 


Hezbolahii au organizat ieri la Beirut o mare demonstraţie. 
Oratorul - un şeic - a spus cam aşa: 

‘Noi am provocat războiul, noi l-am câştigat”. 

Ce minciună! Ce gafă, ce eroare! 

Chiar dacă ei provocaseră războiul (de parcă ar fi de laudă!), nu 
ei îl câştigaseră. Nimeni nu câştigase acest război nenorocit. Oricum, 
războiul fusese pierdut de sutele de civili ucişi, copii, femei, bătrâni, cu 
toţii nevinovaţi; pierdut de casele distruse, de poduri, de şosele, de 
bisericile, de moscheile năruite, sau de cele din fâşia ocupată de israe- 
lieni pângărite cum numai sioniştii barbari sunt în stare să pângărească 
lăcaşurile de cult ale goi-lor; de livezi, vii, ogoare, izvoare arate de 
şenilele tancurilor israeliene şi infestate de “bombiţe”. Colac peste 
pupăză: bărboşii au cerut demisia actualului guvern “antisirian”. Asta 
nu mai este o “scăpare”, ci o eroare care ar putea avea consecinţe 
nefaste. Fiindcă nu cu hezbolahii (autori ai atentatelor împotriva fran- 
cezilor şi americanilor, în urmă cu peste zece ani) se solidarizaseră 
Occidentalii deunăzi, cei care, după ezitări, după tergiversări puturoa- 
se, ticăloase (USA, Anglia), în cele din urmă, au oprit mâna ucigaşă a 
Israelului - ci cu guvernul de la Beirut, cel “antisirian”, aşa slab, inefi- 
cace, neputincios de peste 20 ani (iar armata de 40), dar garant al unei 
cât de câte democraţii. Dacă lucrurile merg pe aceeaşi pantă săpunită, 
atunci se profilează un alt război. Tot “asimetric”: de astă dată cei înar- 
maţi, cei dedaţi cu războiul vor fi libanezii şiiţi, altfel spus: hezbolahii, 
iar ceilalţi: creştinii şi o parte dintre palestinieni, musulmani; “ţivili” 
de nevindecat, mai cu seamă urmaşii direcţi (!) ai fenicieninilor: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 381 


negustori şi manufactorezi (am zis-o! - dar cum să fi zis: 
“meşteşugari'"?, dar categoria asta nu-i poate cuprinde pe constructorii 
de nave, nici pe giuvaergii, nici pe fierbătorii-distilatorii de parfume, 
nici pe tiparnici - o-ho, ce mi-aş tipărnici o carte-cinci-şaizeci, la ei, în 
Liban - cu hârtie finlandeză garantată...) 

La caz de aşa ceva israelienii vor pute şede,-n cur şi be titiun, 
privind, pe sub pleoape leneşe, la întreuciderea goi-lor, fără a mai avea 
nevoie de contribuţia lor foaaarte umanitară. 


Oişteanu a fost decorat cu o înaltă distincţie. La Cotroceni sau 
dimpotrivă, la Tăriceneştii de Râpă. Este vizibilă de aici mâna lui 
Taubman - dar a lui “R.loanid”! Observînd ei, americano-israelienii o 
scădere de cotă a lor, chiar şi în România cea analfabetă, au dat un 
brânci de... “prinos de recunoştinţă” acestui calomniator al românilor, 
indicînd - ca nu cumva să fie confundat cu un holocaustolog! - că 
Oişteanu a fost un mare apărător al lui Eliade! 

Ce ovreu şmecher de baltă boul de pui de bolşevic enkavedist 
(de Oişteanu vorbesc)! 


Atentat în Siria, împotriva ambasadei USA. Repet, ca să înţeleg 
până şi eu: Atentat kamikaze, în Damasc, în cartierul ambasadelor. Din 
cei patru kamikaze (kamikazi?) a supravieţuit unu; au fost ucişi alţi 
doi-trei sirieni din paza ambasadei, un funcţionar chinez, parcă şi un 
trecător-doi. Dar nu le-a explodat camioneta plină ochi cu butelii, 
“bombonnes” conținînd bum-bum. Nici un american nu a fost măcar 
atins. 

Ca fiu al tatălui meu, cel care vedea în toate porcăriile “mâna... 
Rusiei cea cu muuulte stele pe drapel, plus una: a lui David”, mă 
întreb, ca o babă, la portiţă, cu mâna la gură (aţi observat, măi băieţi, 
că nu toate babele care-şi acopere gura sunt babe? şi nici toate ştirbe, 
ca să aibe ce ascunde: lipsa?): 

- Cine avea interes - acum - să atace... ambasada USA din Siria? 
Cine ştie - să fie atent la ce va răspunde, altfel nu va căpăta bursă 
americană, ba chiar riscă să fie antisemitizat. 

Eu nu am nimic de pierdut (am pierdut tot ce putea fi pierdut, 
nu?), deci zic: 

Aşa cum în atentatul groaznic de acum doi ani în care, la Beirut a 
fost ucis Hariri, fostul ministru libanez, antisirian hotărît şi... prieten 
al lui Chirac - am bănuit mâna Mossadului, tot aşa acum - în ciuda... 
aparenţelor, tot pe ei îi arăt, ca singurii care au de câştigat din confu- 
zia iscată, dintr-un “mic război civil”. Ba aş merge mai departe: dat 
fiind că nici un american funcţionar al ambasadei nu fost măcar zgâriat 
de un ciob de sticlă, de ce să nu presupunem că americacanii iubiţi, 
altfel îndrăgiţi erau la curent cu atentatul... antiamerican - materie în 
care israelienii sunt maeştri absoluţi (adevărat, nu totdeauna scopul 
fusese atins în nobila, “excitanta” lor punere-la-cale)? 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 382 


Am primit de la un anonim traducerea unui articol din The Israel 
Lobby, prestigioasa London Review of Books (vol. 28. nr. 6, 
23.03.2006). Analiză aprofundată a influenţei decisive a obbyului pro- 
israelian american asupra politicii externe si strategiei adoptate de 
Statele Unite in Orientul Mijlociu. Textul este semnat de doi profesori 
universitari americani: John Mearsheimer si Stephen Walt. In ciuda 
valului de critici stârnite de cele afirmate de ei, cei doi universitari se 
plasează de partea a ceea ce ei numesc “interesul naţional al SUA”, 
perspectiva din care îşi exprima incapacitatea de a găsi o logica în 
alinierea politicii americane la cea practicata de lobbyul israelian in 
Statele Unite.” 

Expeditorul se arată a fi un bun cunoscător al preocupărilor şi al 
cărţilor mele, dovadă: drept titlu (sau motto?) el pune: 

subiectul acesta nu va fi "ancis ptr. iventr” niciodata... 

Traducere: în romanul Astra povesteam cum, la Sibiu, a doua 
campanie de epurare a cărţilor - cea din 1952 - fusese anunţată pe uşa 
Bibliotecii Astra cum nu se poate mai analfabet: 

ăncis pt. iventr 

Găsind, nu neapărat lucruri noi, ci confirmări ale modestelor mele 
comentarii pe aceeaşi temă şi mai ales ale pornirii războiului în Irak 
(dovedit, în ultimele zile a fi fost o dezinformare clasică, de dimensiu- 
ni planetare) - vezi, mai ales Jurnalele 2001-2003, (Criterion, 2004) 
precum şi textele publicate atunci, găsibile în Serisuri II şi III, găsibi- 
le pe internet, voi reproduce câteva fragmente demne de ţinut minte: 


“DOSAR Lobbyul israelian conduce America 
“O iubire neconditionata 

“De cateva decenii bune, si in special de la “razboiul de 6 zile” din 1967, 
piesa de rezistenta a politicii americane in Orientul Mijlociu a fost relatia sa 
cu Israelul. Combinatia intre sustinerea constanta a Israelului si efortul nece- 
sar pentru instaurarea “democratiei” in intreaga regiune a inflamat opinia 
publica araba si musulmana si a compromis nu numai securitatea Statelor 
Unite, dar si pe cea a unei mari parti a restului lumii. Aceasta situatie nu are 
un echivalent in istoria politica americana. De ce au fost dispuse SUA sa 
aseze intre paranteze propria securitate si pe cea a mai multor dintre alatii 
sai, pentru a sustine interesele unui alt stat? 

“Se poate presupune faptul ca relatia intre cele doua tari se intemeiaza 
pe interese strategice comune sau pe imperative morale irezistibile, insa 
niciuna dintre aceste interpretari nu poate explica nivelul ridicat al sustinerii 
materiale si diplomatice pe care o furnizeaza Statele Unite. Legat de aceasta, 
ceea ce stimuleaza politica americana in regiune deriva aproape in intregime 
din activitatile politice desfasurate acasa, in special din cele ale “lobbyului 
israelian”. Alte grupuri cu interese particulare au izbutit sa ocoleasca politica 
externa, insa niciun lobby n-a reusit sa o deturneze semnificativ de la ceea ce 
ar putea sugera interesul national, convingandu-i concomitent pe americani 
ca interesele Statelor Unite si cele ale celuilalt stat - in cazul de fata Israelul 
- sunt in esenta identice. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 383 


“Ajutoare de miliarde de dolari 

“Dupa “razboiul de Yom Kippur” din octombrie 1973, Washingtonul a 
furnizat sprijin Israelului, diminuandu-l pe cel oferit altor state. Israelul a 
fost, incepand din 1976, cel mai important beneficiar al ajutorului economic 
direct si al asistentei militare anuale, reprezentand per total cel mai mare 
beneficiar de dupa cel de-al doilea razboi mondial, prin suma totala de peste 
140 de miliarde de dolari (in 2004). Israelul primeste aproximativ trei miliar- 
de de dolari pe an ca ajutor direct, adica aproximativ o cincime din bugetul 
pentru ajutor extern, si cca 500 de dolari anual pentru fiecare cetatean israe- 
lian. Aceasta marinimie e dureroasa mai ales datorita faptului ca Israelul e 
acum un stat industrial bogat cu un PIB/cap de locuitor aproape egal cu cel 
al Coreii de Sud sau al Spaniei. Alti beneficiari isi primesc banii prin varsa- 
minte trimestriale, in timp ce Israelul primeste intreaga suma la inceputul fie- 
carui exercitiu bugetar, putand baga in buzunar inclusiv dobanzile aferente. 
Majoritatea beneficiarilor de ajutor atribuit in scopuri militare trebuie sa chel- 
tuiasca in intregime aceste fonduri pe achizitii din Statele Unite, insa Israelul 
e autorizat sa utilizeze cca 25% din suma primita pentru a-si subventiona 
industria de aparare. Este singurul beneficiar care nu trebuie sa dea explica- 
tii asupra felului cum cheltuie aceste fonduri, ceea ce face practic imposibila 
interzicerea utilizarii banilor in scopuri fata de care SUA se opun, precum 
constituirea de colonii evreiesti in Cisiordania. De altfel, Statele Unite au 
acordat Israelului cca trei miliarde de dolari pentru dezvoltarea de armamen- 
te, dandu-i acces la cele de nivel inalt precum elicopterele Blackhawk si 
avioanele cu reactie F-16. In concluzie, SUA au permis Israelului accesul la 
informatii care sunt refuzate aliaților lor din NATO si inchid ochii la achizi- 
tonarea armei nucleare. 

“Si la bine, si la rau 

“In aceeasi masura, Washingtonul furnizeaza Israelului si sprijin diplo- 
matic constant. Incepand din 1982, SUA si-au exercitat dreptul de veto in 
cazul a 32 de rezolutii ale Consiliului de Securitate care criticau Israelul, 
adica mai mult decat totalul vetourilor exprimate de toti ceilalti membri per- 
manenti ai Consiliului de Securitate. Au blocat eforturile statelor arabe de a 
aseza arsenalul israelian pe agenda AIEA (Agentia internationala pentru 
energia atomica). Statele Unite vin in ajutorul Israelului in timp de razboi si 
ii tin partea in negocierile de pace. Administratia Nixon l-a protejat de ame- 
nintarea unei interventii sovietice si l-a aprovizionat in timpul “razboiului de 
Yom Kippur”. Washingtonul s-a implicat profund in negocierile care au pus 
punct acestui razboi, ca si pe intreaga durata a procesului “etapa cu etapa” 
care a urmat; la fel cum a jucat un rol-cheie in cadrul negocierilor care au pre- 
cedat si au urmat Acordurilor de la Oslo din 1993. 

“De fiecare data au existat neintelegeri ocazionale intre responsabilii 
americani si israelieni, insa SUA au sustinut continuu pozitia israeliana. Un 
participant american la Camp David, in 2000, declara: «Mult prea des 
actionam... in calitate de avocat al Israelului!». In concluzie, ambitia admi- 
nistratiei Bush de a transforma Orientul Mijlociu are, cel putin partial, drept 
scop ameliorarea situatiei strate-gice a Israelului. Aceasta generozitate extra- 
ordinara ar putea fi inteleasa daca Israelul ar poseda atuuri strategice vitale 
sau daca ar avea o ratiune morala irezistibila pentru un sprijin american. 
Niciuna dintre aceste explicatii nu e insa convingatoare. 

“Un argument ar putea fi faptul ca Israelul a reprezentat un atu in 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 384 


timpul razboiului rece. Dupa 1967, ca reprezentant al Americii, el a ajutat la 
impiedicarea expansiunii sovietice in regiune si i-a infrant umilitor pe “clien- 
tii? Uniunii Sovietice, precum Egipt si Siria. Din cand in cand Israelul a pro- 
tejat si alti aliati ai SUA (precum regele Hussein al Iordaniei), iar bravura sa 
militara a fortat Moscova sa-si mareasca cheltuielile pentru a-si putea susti- 
ne statele-client. De asemenea, a furnizat si informatii utile asupra capacita- 
tilor militare sovietice. 

“Sustinerea Israelului n-a fost de bun augur, complicand intre timp 
relatiile Americii cu lumea araba. De exemplu, decizia de a acorda 2,2 miliar- 
de de dolari drept ajutor militar de urgenta in timpul “razboiului de Yom 
Kippur” a declansat un embargo asupra petrolului impus de tarile OPEC, care 
a afectat considerabil economiile occidentale. Cu toate acestea, fortele arma- 
te israeliene n-au fost in masura sa protejeze interesele americane in regiune. 
De exemplu, SUA n-au putut conta pe Israel cand, in 1979, revolutia irania- 
na a provocat incertitudine la adresa securitatii aprovizionarilor cu petrol, 
fiind nevoite sa creeze propria Forta de interventie rapida. Primul razboi din 
Golf a aratat masura in care Israelul a devenit o povara strategica. Statele 
Unite nu puteau utiliza bazele israeliene fara sa rupa coalitia antiirakiana si 
au fost nevoite sa deturneze resurse (de exemplu, bateriile de rachete Patriot) 
pentru a impiedica Tel Avivul sa actioneze in vreun fel care ar fi putut afec- 
ta alianta impotriva lui Saddam Hussein. 

“Istoria s-a repetat in 2003: cum Israelul era presat de atacarea Irakului 
de catre Statele Unite, Bush nu putea sa-i solicite sprijinul fara sa declanseze 
o opozitie araba. Asadar, Israelul a fost lasat pe tusa. 

Inamicii Israelului, inamicii SUA? 

“La inceputul anilor 90, si mai ales dupa 11 septembrie 2001, sustine- 
rea de catre Statele Unite a Israelului a fost justificata prin afirmatia ca cele 
doua state au fost amenintate de grupuri teroriste originare din lumea araba 
si musulmana si de “state ticaloase” care sustin aceste grupuri si care sunt in 
cautare de arme de distrugere in masa. Aceasta inseamna nu numai ca 
Washingtonul trebuia sa lase mana libera Israelului in privinta palestinienilor 
si sa nu insiste asupra unor concesii pana ce teroristii palestinieni nu sunt 
incarcerati sau omorati, ci si ca SUA ar fi trebuit sa tina cont de tari precum 
Iran si Siria. 

“Prin urmare, Israelul e perceput drept un aliat crucial in razboiul 
impotriva terorismului, pentru ca inamicii sai sunt inamicii Americii. In 
realitate, Israelul reprezinta un handicap in acest razboi si in efortul mai 
amplu al Americii de a se ocupa de “statele ticaloase”. 

“ “Terorismul” nu reprezinta un adversar unic, ci e vorba de o strategie 
utilizata de un mare numar de grupari politice. Organizatiile teroriste care 
ameninta Israelul nu ameninta Statele Unite decat atunci cand intervin impo- 
triva lor (ca in Liban, in 1982). De altfel, terorismul palestinian nu consta in 
violente dirijate din intamplare impotriva Israelului sau a Occidentului; in 
mare parte el reprezinta un raspuns la campania prelungita a Israelului de 
colonizare a Cisiordaniei si Gazei. Si mai important, a spune ca Israelul si 
Statele Unite sunt unite printr-o amenintare terorista comuna ascunde o rela- 
tie tip cauza-efect: SUA au o problema cu terorismul in mare parte pentru ca 
sunt un aliat atat de apropiat al Israelului si nu invers. Sustinerea Israelului 
nu reprezinta singura sursa a terorismului antiamerican, dar e importanta, 
ceea ce face ca razboiul impotriva terorismului sa fie mai dificil de castigat. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 385 


Nimeni nu se indoieste de faptul ca cei din conducerea Al-Qaeda, inclusiv 
Osama bin Laden, sunt motivati de prezenta israelienilor in Ierusalim si de 
situatia dificila a palestinienilor. Sprijinirea neconditionata a Israelului ii 
ajuta pe extremisti sa atraga sustinere populara si noi recruti. 

“ Cat priveste pretinsele “state ticaloase” ale Orientului Mijlociu, ele nu 
reprezinta o mare amenintare la adresa intereselor vitale ale SUA, ci doar in 
masura in care reprezinta o amenintare la adresa Israelului. Chiar daca aces- 
te state achizitioneaza arme nucleare - ceea ce nu e de dorit -, nici America, 
nici Israelul nu pot deveni obiect de santaj, deoarece cel care-l predica nu-si 
poate pune in aplicare amenintarile fara a suferi represalii teribile. Pericolul 
de a-i aproviziona cu arme nucleare pe teroristi e si el indepartat, deoarece un 
“stat ticalos” n-ar putea fi sigur ca acel transfer nu va fi detectat, fiind blamat 
si pedepsit in consecinta. 

“Relatia pe care o are cu Israelul ingreuneaza misiunea americana de a 
se ocupa de aceste state. Arsenalul nuclear israelian este una dintre ratiunile 
pentru care o parte dintre vecinii sai isi doresc arme nucleare, iar a le ame- 
ninta cu o schimbare de regim nu face decat sa contribuie la cresterea acestei 
dorinte. 

“Tehnologie militara furnizata rivalilor 

“Un ultim motiv pentru ideea regandirii valorii strategice a Israelului e 
faptul ca acesta nu se comporta ca un aliat fidel. Responsa-bilii israelieni 
ignora deseori cererile americane si renunta la promisiunile facute (inclusiv 
angajamentele de a opri construirea de colonii si de a se abtine de la “asasi- 
natele tintite” indreptate impotriva oficialilor palestinieni). Israelul a furnizat 
tehnologie militara sensibila potentialilor rivali precum China, in cadrul a 
ceea ce inspectorul general din cadrul Departamentului de Stat a numit “un 
model sistematic si crescand de transferuri neautorizate”. Conform General 
Accounting, Office (Curtea de Conturi), Israelul a condus de asemenea “ope- 
ratiuni de spionaj mai agresive impotriva SUA decat orice alt aliat”. In afara 
de aface-rea Jonathan Pollard, care a dat Israelului, la inceputul anilor 80, 
mari cantitati de documente secrete (ce trebuia transmise Uniunii Sovietice la 
schimb cu vize de iesire suplimentare pentru evreii sovietici), o alta polemi- 
ca s-a declansat in 2004, cand s-a descoperit faptul ca un inalt responsabil al 
Pentagonului, pe nume Larry Franklin, i-a transmis unui diplomat israelian 
informatii secrete. Israelul nu e singura tara care spioneaza Statele Unite, insa 
faptul de a-si spiona principalii protectori arunca cel putin indoieli asupra 
valorii sale strategice. 

“Argumente neconvingatoare 

Valoarea strategica a Israelului nu e singura problema. Sustina-torii sai 
argumenteaza si prin faptul ca merita un sprijin total deoarece e slab si incon- 
jurat de inamici; este o democratie; evreii au avut de suferit in trecut si meri- 
ta prin urmare un tratament special; iar comportamentul Israelului a fost 
superior din punct de vedere moral celui al adversarilor sai. Daca privim cu 
atentie, niciunul dintre aceste argumente nu e convingator. Exista o puterni- 
ca ratiune morala de a sustine existenta Israelului, dar el nu e in pericol. Din 
punct de vedere obiectiv, comportamentul sau trecut si prezent nu-i confera 
nicio baza morala pentru a-i privilegia pe israelieni in fata palestinienilor. 
Israelul e deseori descris precum David confruntat cu Goliat, insa compara- 
tia inversata e mai apropiata de realitate. Contrar convingerii publice, sionis- 
tu au fost mai puternici, mai bine dotati si mai bine condusi in timpul raz- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 386 


boiului de independenta din 1947-1949, iar fortele de aparare israeliene 
(IDF) au obtinut usor si rapid victorii impotriva Egiptului in 1956 si impotri- 
va Egiptului, Iordaniei si Siriei in 1967 - toate acestea inainte sa inceapa 
fluxul imens de ajutor american. 

“Astazi, Israelul reprezinta forta militara cea mai puternica din Orientul 
Mijlociu. Armamentul sau conventional e de departe superior celui al vecini- 
lor sai si e singurul stat din regiune care poseda arme nucleare. Egiptul si 
Iordania au semnat tratate de pace cu Israelul, iar Arabia Saudita s-a aratat si 
ea dispusa s-o faca. Siria si-a pierdut protectorul sovietic, Irakul a fost devas- 
tat de trei razboaie distrugatoare, iar Iranul se afla la mii de kilometri distan- 
ta. Palestinienii abia daca au o politie eficienta, cu atat mai putin o armata 
care ar putea constitui o amenintare pentru Israel. Conform unei estimari din 
2005, a Centrului Jaffee pentru studii strategice al Universitatii din Tel Aviv, 
echilibrul strategic este categoric in favoarea Israelului, care continua sa 
adanceasca diferentele calitative dintre propriile sale capacitati militare si 
forta sa de convingere si cea a vecinilor sai. Daca a-l sustine pe cel oprimat 
ar fi un principiu irezistibil, Statele Unite ar fi trebuit sa-i sustina pe adver- 
sarii Israelului. 

“Refuzul de a acorda palestinienilor dreptul la un stat viabil 

“Nici faptul ca Israelul e o democratie prietena inconjurata de dictaturi 
ostile nu poate explica nivelul actual al ajutorului primit: sunt destule demo- 
cratii in lume, insa niciuna nu beneficiaza de un sprijin echivalent. In trecut, 
SUA au daramat guverne democratice si au sustinut dictatori cand aceasta le- 
a facilitat urmarirea intereselor - avand si azi relatii bune cu un numar de dic- 
taturi. Unele aspecte ale democratiei israeliene sunt in dezacord cu valorile 
de baza americane. In comparatie cu SUA, unde indivizii sunt in principiu 
egali in drepturi indiferent de rasa, religie sau apartenenta etnica, Israelul a 
fost intemeiat in mod explicit drept stat evreu, iar cetatenia are la baza prin- 
cipiul legaturii de sange. Tinand cont de asta, nu e surprinzator faptul ca cei 
1,3 milioane de arabi sunt tratati drept cetateni de rangul doi sau ca, recent, 
o comisie a guvernului israelian a constatat ca Israelul se comporta intr-o 
maniera “neglijenta si discriminatorie” fata de acestia. Statutul sau democra- 
tic este minat in aceeasi masura de refuzul de a le acorda palestinienilor pro- 
priul stat viabil sau integralitatea drepturilor lor politice. 

“ “Noi le-am luat tara...” 

“O a treia justificare o reprezinta istoria suferintelor indurate de evrei in 
Occidentul crestin, in special in timpul Holocaustului. Cum evreii au fost per- 
secutati secole la rand si nu s-au putut simti in siguranta decat intr-o patrie 
israeliana, sunt multi cei care astazi gandesc ca Israelul merita un tratament 
special din partea Statelor Unite. Crearea statului Israel a fost cu certitudine 
un raspuns potrivit la lungul sir al crimelor impotriva evreilor, insa aceasta a 
provocat in egala masura noi crime impotriva unor terti in mare parte inocen- 
ti - palestinienii. Faptul a fost bine inteles de primii responsabili din Israel. 
David Ben-Gurion ii declara lui Nahum Goldmann, presedintele Congresului 
Mondial Evreiesc: 

“«Daca as fi fost un lider arab, n-as fi semnat niciodata un acord cu 
Israelul. E normal: noi le-am luat tara... Noi ne tragem din Israel, dar asta a 
fost cu 2 000 de ani in urma, si ei cu ce se aleg? Au existat antisemitismul, 
nazistii, Hitler, Auschwitz, insa unde e vina lor? Ei nu vad decat un singur 
lucru: ca am venit noi aici si ca le-am furat tara. De ce-ar accepta asa ceva?». 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 387 


Ulterior, guvernantii israelieni au incercat in cateva randuri sa nege 
‘ambitiile nationale” ale palestinienilor. Pe vremea cand a fost premier, Golda 
Meir a facut aceasta celebra afirmatie: ? 

“«N-a existat niciodata ceea ce numim palestinieni». 

Presiunea violentelor extremiste si credinta populatiei palestiniene i-au 
determinat pe responsabilii israelieni sa se dezangajeze in Gaza si sa ia in cal- 
cul si alte compromisuri teritoriale, insa nici Yitzhak Rabin nu a dorit sa le 
ofere palestinienilor un stat viabil. Asa-numita “oferta generoasa” a lui Ehud 
Barak de la Camp David le-ar fi dat palestinienilor doar cateva bantustane 
lipsite de armata si aflate sub control israelian. 

“Istoria tragica a evreilor nu obliga Statele Unite sa ajute astazi Israelul 
neconditionat. 

“Raspuns la a doua Intifada 

“Sustinatorii statului Israel il descriu si ca o tara care a cautat pacea 
indata ce a putut si care a manifestat retinere chiar si atunci cand a fost pro- 
vocat. Se mai spune si ca, in schimb, arabii actioneaza cu o mare rautate. In 
fapt, la fata locului, actiunile Israelului nu se deosebesc de cele ale adversa- 
rilor sai. Ben-Gurion recunoscuse faptul ca primii sionisti erau departe de a 
fi binevoitori fata de arabii palestinieni, care au rezistat uzurparilor, ceea ce 
e cel putin surprinzator, tinand cont de faptul ca sionistii incercau sa creeze 
propriul stat pe pamant arab. 

In acelasi fel, crearea Israelului in 1947-1948 a implicat actiuni de puri- 
ficare etnica, inclusiv executii, masacre si violuri, iar comportamentul ulte- 
rior a fost deseori brutal, negand orice superioritate morala. In perioada 1949- 
1956, de exemplu, fortele de securitate israeliene au ucis intre 2 700 si 5 000 
de arabi care se reintorsesera, majoritatea nefiind inarmati. 

“IDF a omorat sute de prizonieri de razboi egipteni (in razboaiele din 
1956 si 1967), iar in 1967 a expulzat intre 100 000 si 260 000 de palestinie- 
ni din Cisiordania nou ocupata si au inlaturat [alungat] dincolo de Inaltimile 
Golan 80 000 de sirieni. In timpul primei Intifada, IDF a distribuit trupelor 
sale ciomege si le-au incurajat sa le foloseasca impotriva protestatarilor 
palestinieni. Sectiunea suedeza a organizatiei “Salvati copiii” a estimat ca 
intre 23 600 si 29 900 de copii au avut nevoie de ingrijiri medicale pentru 
ranile suferite pe parcursul primilor doi ani de Intifada, (...) o treime dintre 
ei aveau 10 ani sau mai putin. Raspunsul israelian la a doua Intifada a fost 
mult mai violent, determinand cotidianul Haaretz sa scrie ca IDF s-a transfor- 
mat intr-o masina de ucis a carei eficacitate inspira teama, socand uneori. IDF 
a tras un milion de gloante doar in primele zile de Intifada. 

“De atunci, pentru fiecare evreu ucis, Israelul a omorat 3,4 palestinieni, 
din care majoritatea erau spectatori inocenti; proportia intre copiii palestinie- 
ni ucisi si cei israelieni e si mai ridicata (5,7 la 1). Este apoi interesant de 
remarcat ca sionistii au utilizat bombe teroriste pentru a-i determina pe engle- 
zi sa plece din Palestina si ca Yitzhak Shamir, initial un terorist devenit ulte- 
rior prim-ministru, a recunoscut ca “nici etica, nici traditia evreiasca n-au 
putut elimina terorismul ca mijloc de lupta”. Recursul palestinienilor la tero- 
rism e regretabil, insa nu surprinzator. Palestinienii gandesc ca nu au la inde- 
mana niciun alt mijloc de a-i obliga pe israelieni sa accepte concesii. Dupa 
cum a admis intr-o zi Ehud Barak, daca s-ar fi nascut palestinian, ar fi deve- 
nit membru al unei organizatii teroriste. 

“Prin urmare, daca nici argumentele strategice, nici cele morale nu pot 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 388 


explica sprijinul Americii fata de Israel, cum sa ni-l explicam? 
“Moderatii si intransigentii 

“Explicatia consta in forta inegalabila a lobbyului israelian, definit 
drept coalitia prolixa a indivizilor si organizatiilor care lucreaza activ pentru 
a orienta politica externa a SUA intr-o directie proisraeliana. Aceasta nu 
inseamna insa ca este o miscare unita cu o conducere fixata sau ca toti mem- 
brii sai sunt in totalitate de acord in toate chestiunile. Nu toti evreii america- 
ni fac lobby, deoarece Israelul nu reprezinta un subiect pentru un numar mare 
dintre ei. In urma unei anchete desfasurate in 2004, de exemplu, in jur de 
36% din acestia au declarat ca nu se simt foarte legati emotional sau deloc de 
Israel. Apoi, evreii americani au puncte de vedere diferite in privinta politi- 
cilor israeliene specifice. Multe dintre principalele organizatii ale acestui 
lobby (precum Comitetul pentru afaceri publice americano-israeliene si 
Confe-rinta presedintilor principalelor organizatii evreiesti) sunt conduse de 
persoane intransigente, care sustin in general politica expansionista promo- 
vata de partidul Likud, inclusiv ostilitatea fata de procesul de pace de la Oslo. 
Majoritatea evreilor americani sunt, dimpotriva, mai inclinati sa accepte 
concesii fata de palestinieni, iar cateva grupuri precum Jewish Voice of Peace 
sustin chiar cu tarie astfel de initiative. 

In ciuda acestor diferente, atat moderatii cat si cei intransigenti sunt cu 
totii in favoarea unei sustineri absolute a Israelului. Liderii evreilor america- 
ni se consulta deseori cu responsabilii israelieni, pentru a se asigura ca actiu- 
nile lor contribuie la avansul obiectivelor israeliene. Cum a notat la un 
moment dat un activist al unei importante organizatii evreiesti: “Spunem 
deseori: «Aceasta e politica noastra in chestiunea x, insa trebuie sa verificam 
ce gandesc israelienii.» Ca si comunitate, procedam mereu astfel“. A critica 
politica israeliana reprezinta un prejudiciu grav, iar a face presiuni asupra 
Israelului e de neconceput. 

Edgar Bronfman Sr., presedintele Congresului Mondial Evreiesc, a fost 
acuzat de ‘perfidie’ deoarece il invita printr-o scrisoare pe presedintele Bush, 
la mijlocul lui 2003, sa convinga Israelul sa limiteze con-structia controver- 
satei “bariere de securitate”. Acesta a fost criticat astfel: “Este un gest obscen 
ca presedintele Congresului Mondial Evreiesc sa-l incite pe presedintele 
SUA sa reziste politicii promovate de guvernul israelian”. 

“Cand Seymour Reich, presedintele Forumului politic israelian, a 
sfatuit-o, in noiembrie 2005, pe Condoleezza Rice sa ceara Israelului sa 
redeschida un punct critic de trecere a frontierei in Fasia Gaza, actiunea sa a 
fost denuntata drept “iresponsabila”. In cadrul principalului curent evreiesc 
nu e loc pentru o prospectare activa impotriva politicii legate de securitatea 
Israelului. Retragandu-se in fata acestor atacuri, Reich a anuntat ca “termenul 
«presiune» nu face parte din vocabularul meu atunci cand e vorba de Israel”. 

“Lobbyul cel mai puternic 

Evreii americani au creat un numar impresionant de organizatii pentru 
a influenta politica externa americana, intre care AIPAC (American Israel 
Public Affairs Committee) e cea mai puternica si mai cunoscuta. In 1997, 
revista Fortune a cerut membrilor Congresului sa enumere lobbyurile cele 
mai puternice la Washington. AIPAC a fost plasat pe locul doi dupa 
Asociatia americana a pensionarilor (AARP), insa inainte de AFL-CIO 
(Federatia americana a muncii - Congresul organizatiilor industriale) si 
National Rifle Association (cea mai veche organizatie a detinatorilor de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 389 


arme). O ancheta similara a cotidianului National, din martie 2005, ajunge la 
aceeasi concluzie, plasand AIPAC pe locul doi, la egalitate cu AARP. Din 
acest lobby mai fac parte si evanghelisti crestini binecunoscuti precum Gary 
Bauer, Jerry Falwell, Ralph Reed si Pat Robertson, cu totii, ca si Dick Armey 
si Tom Delay, fosti reprezentanti ai majoritatii in Camera Reprezentantilor; 
toti cred ca renasterea Israelului reprezinta implinirea unei profetii biblice si 
sustin agenda expansionista a acestuia; a actiona altfel, gandesc ei, ar insem- 
na a contrazice vointa Domnului. Ne-evreii neoconservatori precum John 
Bolton, Robert Bartley (fost redactor la cotidianul Wall Street Journal), 
William Bennett, fost ministru al educatiei, Jeane Kirkpatrick, fost ambasa- 
dor la ONU si influentul editorialist George Will sunt si ei aparatori ferventi 
ai Israelului. 

“Tipul american de guvernare pune la dispozitia activistilor numeroase 
moduri de a influenta procesul politic. Grupurile de inte-rese ii pot influenta 
pe reprezentantii alesi si pe membrii biroului executiv, contribuie la campa- 
nii electorale, voteaza la alegeri, incearca sa modeleze opinia publica etc... 
Cheltuiesc o cantitate disproportionata de energie de influenta atunci cand se 
angajeaza sa convinga asupra unei chestiuni fata de care majoritatea popula- 
tiei manifesta indiferenta. Politicienii au tendinta de a-i satisface pe cei care 
se intereseaza de un subiect, chiar daca numarul lor e mic, convinsi fiind ca 
restul populatiei nu-i va penaliza daca vor actiona in consecinta. Dupa prin- 
cipiile sale de baza de functionare, lobbyul israelian nu difera de cel al fer- 
mierilor, al sindicatului otelarilor sau textilistilor, sau de oricare alt lobby 
etnic. Nu e nimic abuziv in faptul ca evreii americani si aliatii lor crestini 
incearca sa influenteze politica americana. Activitatile lobbyului nu reprezin- 
ta o conspiratie de tipul celei care apare in instrumente de promovare de 
genul Protocoalelor Inteleptilor Sionului. In majoritate, indivizii si grupurile 
care-l compun nu procedeaza altfel decat alte grupuri de interese, dar o fac 
mult mai bine. In schimb, grupurile de interese proarabe, in masura in care 
exista, sunt slabe, ceea ce faciliteaza in mare masura demersul lobbyului 
israelian. 

“Presiuni asupra Congresului 

“Lobbyul urmeaza doua strategii ample. In primul rand, isi utilizeaza 
marea influenta pe care o are la Washington pentru a face presiuni asupra 
Congresului si biroului executiv. Indiferent de opinia unui legiuitor sau a 
altuia, a unui politician sau a altuia, lobbyul incearca sa faca in asa fel incat 
sprijinul Israelului sa fie o alegere potrivita. In al doilea rand, acesta incear- 
ca sa se asigure ca discursul public asaza Israelul intr-o lumina pozitiva, repe- 
tand miturile privind crearea sa si aparandu-i punctul de vedere in discutiile 
politice. Scopul este acela de a impiedica obtinerea de catre comentariile 
critice a unei audiente echitabile in arena politica. Controlarea dezbaterilor e 
esentiala pentru garantarea sprijinului american, deoarece o discutie sincera 
pe tema relatiilor americano-israeliene i-ar putea determina pe americani sa favori- 
zeze o politica diferita. 

“Un punct-cheie al eficacitatii lobbyului il reprezinta influenta sa in 
Congres, unde Israelul e practic imunizat la orice critica. Acesta re-prezinta 
un demers remarcabil, deoarece Congresul lanseaza rareori subiecte contes- 
tabile. Cand vine vorba despre Israel, criticile potentiale dispar. O explicatie: 
unii dintre principalii sai membri sunt sionisti crestini precum Dick Armey, 
care declarase in septembrie 2002: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 390 


«Prioritatea mea in politica externa este protectia Israelului». 

“Ne gandim totusi ca prioritatea tuturor membrilor Congresului ar 
trebui sa fie protejarea Americii... 

“De asemenea, exista senatori si membri ai Congresului Evreiesc care 
lucreaza pentru a se asigura ca politica externa a SUA sustine interesele 
Israelului. 

“O alta sursa a fortei lobbyului israelian e utilizarea personalului prois- 
raelian din cadrul Congresului. Morris Amitay, fost sef al AIPAC, a admis 
intr-o buna zi: «Exista destui indivizi pe post aici, la Capitol Hill, care s-au 
dovedit drept evrei, care sunt dispusi... a recepta diferite subiecte in termenii 
apartenentei lor la comunitatea evreiasca... Sunt cu totii persoane in masura 
sa ia o decizie in aceste domenii pentru senatorii lor... Va pot face viata amara 
chiar la nivelul echipei». 

“AIPAC insusi constituie elementul central al influentei lobbyului in 
Congres. Succesul sau se datoreste capacitatii de a-i recompensa pe acei 
legiuitori si candidati la un loc in Congres care le sustin ordinea de zi si de a- 
1 pedepsi pe cei ce-o sfideaza. Banii sunt esentiali in alegerile din SUA (cum 
ne aminteste scandalul pe tema afacerilor dubioase al lobbyistului Jack 
Abramoff), iar AIPAC se asigura ca amicii sai obtin ajutor financiar puternic 
din partea numeroaselor comitete de actiune politica proisraeliene. Toate per- 
soanele percepute drept ostile Israelului pot fi sigure ca AIPAC isi va orien- 
ta contributiile de campanie catre adversarii lor politici. AIPAC organizeaza 
totodata campanii de trimitere de scrisori si-i incurajeaza pe redactorii de 
presa sa-i sustina pe candidatii proisraelieni. 

“Blectorii evrei si alegerile prezidentiale 

“Nu e nicio indoiala asupra eficacitatii acestor strategii. lata un exem- 
plu: la alegerile din 1984, AIPAC a ajutat la infrangerea senatorului Charles 
Percy din Illinois, care, conform unui inalt responsabil al lobbyului, a 
demonstrat “insensibilitate si chiar ostilitate vizavi [faţă de] de interesele 
noastre”. Thomas Dine, seful AIPAC la acea vreme, a oferit urmatoarea 
explicatie: “Toti evreii din America, de la un capat la altul, s-au unit pentru 
a-l inlatura pe Percy. lar politicienii americani - cei care ocupa acum pozitii 
publice si cei care aspira la ele - au primit acest mesaj”. 

“Influenta AIPAC pe Colina Capitoliului merge si mai departe. 
Conform declaratiilor lui Douglas Bloomfield, fost membru in conducerea 
AIPAC: «Este o obisnuinta pentru membrii Congresului si stafturile lor sa ni 
se adreseze noua in primul rand, atunci cand au nevoie de informatie, inain- 
te de a apela la Biblioteca Congresului, la Departamentul de Cercetare al 
Congresului, la personalul comitetului sau la expertii in administratie?. 
Acesta a facut o afirmatie si mai importanta: ?AIPAC a fost deseori invitat sa 
revada discursuri, sa lucreze asupra legislatiei, sa dea sfaturi asupra strategii- 
lor de urmat, sa efectueze cercetari, sa faca rost de sponsori si sa procure 
voturi». 

“Rezultatul? Faptul ca AIPAC, agent al unui guvern strain, a pus mana 
pe Congres, avand drept consecinta faptul ca politica americana vizavi de 
Israel nu e nici macar luata in discutie, chiar daca aceasta politica produce 
consecinte importante asupra intregii lumi. Altfel spus, una dintre cele trei 
ramuri principale ale guvernarii americane e total implicata in sprijinirea 
Israelului. Ernest Hollings, ex-senator democrat, remarca, la parasirea foto- 
liului sau: «Nu puteti face o politica israeliana alta decat o impune AIPAC». 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 391 


Ori cum a zis intr-o zi Ariel Sharon in fata unui public american: 

«Cand oamenii ma intreaba cum pot ajuta Israelul, le spun: “Sprijiniti 
AIPACP'». 

Gratie partial si influentei pe care electorii evrei o exercita in alegerile 
prezidentiale, lobbyul evreilor americani are o putere semnificativa si asupra 
executivului. Desi constituie mai putin de 3% din populatie, acestia fac dona- 
tii substantiale de campanie candidatilor celor doua partide. Washington Post 
a estimat la un moment dat ca reprezentantii democrati la alegerile preziden- 
tale “depind de simpatizantii evrei, care le asigura cel putin 60% din banii 
necesari?”. Si pentru ca electorii evreii au o prezenta ridicata la urne si sunt 
concentrati in state-cheie precum California, Florida, Illinois, New York si 
Pennsylvania, candidatii la Casa Alba fac totul pentru a nu-i contraria. 

“Lobbyul nu tolereaza impartialitatea 

“Principalele organizatii de lobby lucreaza pentru a se asigura ca cei 
care critica Israelul nu obtin posturi importante de decizie in politica externa. 
Jimmy Carter l-a dorit pe George Ball drept primul sau secretar de stat, insa 
stia ca Ball trecea drept un critic al Israelului si ca lobbyul se opunea nomi- 
nalizarii sale. In felul acesta, orice politician aspirant este incurajat sa devina 
un aparator manifest al Israelului, de aceea cei care critica public politica 
israeliana au devenit rara avis, specii aflate in pericol in cadrul establishmen- 
tului politicii externe americane. Cand Howard Dean a facut un apel la 
Statele Unite sa-si asume un rol “mai echitabil” in conflictul arabo-israelian, 
senatorul Joseph Lieberman l-a acuzat ca vinde Israelul si i-a calificat decla- 
ratia drept “iresponsabila”. Practic, toti democratii importanti din Camera 
Reprezentantilor au semnat o scrisoare prin care criticau aprecierile lui Dean, 
iar ziarul Chicago Jewish Star nota: “Atacatori anonimi... umplu casutele de 
mail ale responsabililor evrei din tara, pentru a-i preveni - fara prea multe 
dovezi - asupra faptului ca Dean ar reprezenta o amenintare pentru Israel”. 
Aceasta teama era absurda. Dean era, de fapt, un proisraelian convins: cores- 
ponsabilul sau de campanie a fost un ex-presedinte al AIPAC, Dean insusi 
declarand ca propriile sale opinii asupra Orientului Mijlociu sunt mult mai 
apropiate de cele ale AIPAC decat cele mult mai moderate reprezentate de 
Americans for Peace Now. El sugerase pur si simplu ca, “reunind cele doua 
parti”, Washingtonul ar actiona ca un intermediar onest. Ceea ce nu e tocmai 
o idee radicala, insa lobbyul nu tolereaza impartialitatea. 

“In timpul administratiei Clinton, politica privitoare la Orientul 
Mijlociu era facuta in cea mai mare parte de responsabili avand legaturi 
directe cu Israelul sau de importante organizatii proisraeliene. Intre ele se 
numara: Martin Indyk, fost director adjunct in Departamentul de Cercetare al 
AIPAC si cofondator al Institutului proisraelian pentru politici in Orientul 
Apropiat (Institute for Near East Policy - WINEP) din Washington; Dennis 
Ross, care s-a angajat la WINEP dupa ce a parasit guvernul in 2001; Aaron 
Miller, care locuia in Israel si il viziteaza des. Toti acestia s-au numarat 
printre cei mai apropiati consilieri ai lui Bill Clinton la summitul de la Camp 
David, din iulie 2000. Si chiar daca toti trei au sustinut procesul de pace de 
la Oslo si erau in favoarea crearii unui stat palestinian, au facut-o doar in 
limitele a ceea ce parea acceptabil pentru Israel. Delegatia americana a dis- 
cutat cu Ehud Barak, si-a coordonat in prealabil cu Israelul pozitiile de nea- 
gociat si nu a formulat nicio propunere independenta. Fara a fi surprinsi, 
negociatorii palestinieni s-au plans ca au avut de discutat cu doua echipe 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 392 


israeliene: una afisase drapelul israelian, iar cealalta drapelul american. 
Situatia este mult mai evidenta in administratia Bush, unde in randul oficia- 
lilor de rang inalt se numara avocati atat de ferventi ai cauzei israeliene pre- 
cum Elliot Abrams, John Bolton, Douglas Feith, I. Lewis (‘Scooter’) Libby, 
Richard Perle, Paul Wolfowitz si David Wurmser.(...) Toti acestia au facut 
presiuni pentru adoptarea de politici privilegiate fata de Israel, sustinute de 
organizatii lobbyiste. 
“Presiuni asupra mass-media 

“Lobbyul evreilor americani nu-si doreste o dezbatere publica, pentru 
ca aceasta i-ar putea face pe americani sa-si puna intrebari asupra nivelului 
sprijinului financiar pe care-l furnizeaza Israelului. Prin urmare, organizatii- 
le proisraeliene lucreaza din greu pentru a influenta institutiile care fac toate 
eforturile de care sunt in stare pentru a slefui’ opinia publica. Punctul de 
vedere al lobbyului este si cel care domina presa centrala. “Dezbaterea din 
randurile expertilor pe tema Orientului Mijlociu”, scrie jurnalistul Eric 
Alterman, “e dominata de cei care nu-si pot imagina sa critice Israelul”. El 
enumara 6] de 'editorialisti si comentatori pe care se poate conta pentru a 
sustine Israelul, din reflex si fara vreo calificare”. In schimb, el a gasit doar 
cinci experti care critica de obicei actiunile israeliene si aproba pozitiile 
arabe. Ziarele gazduiesc din cand in cand articole critice la adresa politicii 
israeliene, insa echilibrul de opinie e mereu in favoarea celeilalte parti. E difi- 
cil sa-ti imaginezi vreun ziar american dispus sa publice articolul de fata. 

“ ‘Shamir, Sharon, Bibi - tot ceea ce doresc acesti tipi mi se pare foar- 
te bine”, afirma la un moment dat Robert Bartley. Nu e deloc surprinzator ca 
ziarul sau, Wall Street Journal, ca si altele importante precum Chicago Sun 
Times si Washington Times, dau regulat publicitatii editoriale care sustin cu 
putere Israelul. lar reviste precum Commen-tary, New Republic si Weekly 
Standard sunt de fiecare data aparatori ai Israelului. Mai exista, de asemenea, 
editoriale, aparute in cotidiane precum New York Times, care critica din 
cand in cand politica israeliana, acceptand cateodata ca palestinienii formu- 
Jeaza revendicari legitime. In memoriile sale, fostul sef al redactiei cotidianu- 
lui, Max Frankel, a recunoscut impactul pe care propria sa atitudine l-a avut 
asupra deciziilor editoriale: “Eram mult mai profund devotat Israelului decat 
indrazneam sa afirm... Purtand in mine zestrea cunoasterii tarii si prietenilor 
mei de-acolo, am scris eu insumi majoritatea comentariilor ziarului pe tema 
Orientului Mijlociu. Cum au remarcat mai multi cititori arabi decat evrei, le-am 
scris dintr-o perspectiva proisraeliana”. 

Reportajele mai noi sunt mai corecte, in parte pentru ca jurnalistii 
incearca sa fie obiectivi, dar si pentru ca e dificil sa acoperi evenimentele des- 
fasurate in teritoriile ocupate fara sa recunosti actiunile Israelului pe teren. 
Pentru a descuraja reportajele defavorabile, lobbyul organizeaza campanii de 
trimitere de scrisori, manifestatii si boicotare a publicatiilor noi, al caror 
continut e considerat drept antiisraelian. Un director de la CNN a declarat ca a 
primit 6 000 de mesaje pe e-mail intr-o singura zi, care contineau plangeri pe 
tema unui articol anume. 

In mai 2003, Comitetul proisraelian de relatari corecte din Orientul 
Mijlociu in America (Committee for Accurate Middle East Reporting in 
America - CAMERA) a organizat manifestatii in fata birourilor postului de 
radio public (National Public Radio - NPR) din 33 de orase, incercand sa 
convinga donatorii sa nu mai sprijine NPR pana cand reportajele din Orientul 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 393 


Mijlociu nu vor deveni mai blande la adresa Israelului. In urma acestui efort, 
postul local din Boston, WBUR, se pare ca a pierdut un milion de dolari din 
donatii. Alte presiuni asupra NPR au venit din partea prietenilor Israelului 
din Congres, care au cerut un control intern asupra relatarilor din Orient si 
mai multa supraveghere. 

“Implicarea grupurilor de reflectie 

“Punctul de vedere israelian domina in aceeasi masura si grupurile de 
reflectie (think tanks) care joaca un rol important in orientarea dezbaterii 
publice si a politicii actuale. Lobbyul evreilor americani si-a creat propriul 
grup, in 1985, cand Martin Indyk a sprijinit crearea WINEP. In ciuda faptu- 
lui ca WINEP pastreaza un mare secret asupra relatiilor sale cu Israelul, afir- 
mand ca furnizeaza o perspectiva “echilibrata si realista” asupra chestiunilor 
Orientului Mijlociu, organizatia este finantata si dirijata de indivizi profund 
angajati in progresul obiectivelor aflate pe agenda israeliana. Intre timp, 
influenta lobbyului s-a prelungit mult dincolo de WINEP. Pe parcursul ulti- 
milor 25 de ani, fortele proisraeliene au devenit dominante in cadrul 
American Enterprise Institute, Brookings Institution, Center for Security 
Policy, Foreign Policy Research Institute, Heritage Foundation, Hudson 
Insti-tute, Institute for Foreign Policy Analysis si Jewish Institute for Natio- 
nal Security Affairs (JINSA)... Aceste grupuri de reflectie abordeaza putin 
sau deloc punctele de vedere critice la adresa sprijinului american acordat 
Israelului. 

Sa analizam exemplul lui Brookings Institution. Pe parcursul mai mul- 
tor ani, principalul sau expert pe temele Orientului Mijlociu a fost William 
Quandt, un fost functionar la NSC cu o binemeritata reputatie de persoana 
impartiala. Astazi, Brookings Institution e sprijinit economic de Saban 
Center for Middle East Studies, finantat de Haim Saban, un om de afaceri 
israeliano-american si sionist fervent. Directorul centrului nu e nimeni altul 
decat omniprezentul Martin Indyk. Ceea ce fusese un institut politic indepen- 
dent face acum parte din corul proisraelian. 

“ “Recastigarea” campusurilor universitare 

“Lobbyul evreilor americani a intampinat cele mai mari dificultati in 
hatisul dezbaterilor din campusurile universitare. In anii 90, cand procesul de 
pace de la Oslo era in plina desfasurare, Israelul era foarte usor criticat, insa 
criticile s-au acutizat in momentul in care discutiile au esuat si Sharon a ajuns 
la putere si au devenit puternice cand fortele de aparare israeliene (IDF) au 
reocupat Cisiordania in primavara lui 2002, utilizand o forta armata uriasa 
pentru a tine sub control a doua Intifada. Lobbyul a actionat imediat pentru a 
“recastiga campusurile”. Au aparut noi grupuri, precum Caravan for 
Democracy, care au introdus israelieni in universitatile americane. 
Organizatii deja constituite precum Jewish Council for Public Affairs si 
Hillel s-au unit, iar o alta, Israel on Campus Coalition, a fost constituita pen- 
tru a coordona numeroasele organisme care incearca acum sa abordeze ches- 
tiunea israeliana. In concluzie, AIPAC si-a triplat cheltuielile pentru progra- 
me ce supravegheaza actiunile universitatilor si pentru a forma tineri avocati 
cu scopul “de a creste simtitor numarul studentilor din campusuri implicati in 
efortul national proisraelian”. Lobbyul mai supravegheaza si ceea ce scriu si 
predau profesorii. 

“In septembrie 2002, Martin Kramer si Daniel Pipes, doi neoconserva- 
tori proisraelieni pasionati, au creat un site pe internet (Campus Watch) care 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 394 


afiseaza dosarele unor profesori universitari suspecti si-i incurajeaza pe stu- 
denti sa faca remarci asupra unor comportamente care ar putea fi considera- 
te drept ostile Israelului. Aceasta tentativa transparenta de intocmire a unor 
liste negre si de intimidare a profesorilor a provocat o reactie puternica, iar 
Pipes si Kramer au renuntat la afisarea dosarelor, insa siteul ii invita pe mai 
departe pe studenti sa raporteze orice activitate ‘ʻantiisraeliana’. Grupurile 
de lobby au facut presiuni asupra profesorilor si universitatilor particulare. 
Columbia a fost deseori o tinta, fara nicio indoiala datorita prezentei defunc- 
tului Edward Said in corpul sau profesoral. 

“«Puteti fi siguri ca fiecare dintre declaratiile publice de sustinere a 
palestinienilor facute de eminentul critic literar Edward Said a fost urmata de 
sute de emailuri, scrisori si rapoarte jurnalistice care ne invitau sa-l denuntam 
pe Said, fie sa-l sanctionam, fie sa-l compromitem», afirma fostul sau direc- 
tor Jonathan Cole. 

“Cand Universitatea Columbia l-a adus de la Chicago pe istoricul 
Rashid Khalidi, s-a intamplat acelasi lucru. Cu aceeasi problema s-a confrun- 
tat si Universitatea Princeton in momentul in care a avut de gand sa-l convin- 
ga pe istoric sa vina la ei. 

“O ilustrare perfecta a efortului de a pastra ordinea in mediul universi- 
tar s-a produs la sfarsitul anului 2004, cand Proiectul David a facut un film 
care sustinea ca membrii corpului profesoral din cadrul programului de stu- 
dii despre Orientul Mijlociu de la Universitatea Columbia erau antisemiti si- 
i intimidau pe studentii evrei care erau proisraelieni. Universitatea a ajuns 
astfel sub tirul criticilor, insa comitetul profesoral desemnat sa ancheteze 
acuzatiile nu a gasit nicio dovada de antisemitism, singurul incident notabil 
ramanand faptul ca un profesor “a raspuns mai aprig” intrebarii unui student. 
Comitetul a mai descoperit faptul ca profesorii universitari fusesera ei insisi 
tinta unei campanii sustinute de intimidare. 

“Cel mai nelinistitor aspect in toata aceasta poveste ramane totusi cel 
legat de eforturile grupurilor de lobby evreiesti de a determina Congresul sa 
stabileasca mecanisme pentru supravegherea celor spuse de profesori. Daca 
acesta va vota o astfel de lege, profesorilor considerati a avea porniri antiis- 
raeliene le-ar putea fi refuzata finantarea de la nivel federal. Deocamdata, 
eforturile acestora nu si-au gasit finalizarea, totusi realizam prin aceasta 
importanta acordata controlarii dezbaterilor ce se desfasoara in mediul uni- 
versitar. Numerosi filantropi evrei au creat recent programe pentru studierea 
Israelului (altele decat cele 130 deja existente), cu scopul de a creste numa- 
rul studentilor prieteni ai Israelului din campusurile universitare. 

“In mai 2003, New York University (NYU) a anuntat infiintarea Taub 
Center for Israel Studies, programe similare fiind create si la Berkeley, 
Brandeis si Emory. Administratorii lor le subliniaza valoarea pedagogica, 
insa adevarul este ca obiectivul, in majoritatea cazurilor, este acela de a 
imbunatati imaginea Israelului. Fred Laffer, director al Fundatiei Taub, a 
afirmat clar ca organizatia sa a finantat NYU pentru a ajuta la contracararea 
?punctului de vedere (sic) arab?, despre care crede ca e raspandit in cadrul 
programelor Orientului Mijlociu din cadrul universitatii. 

“O arma eficienta - acuzatia de antisemitism (subl. mea) 

“Nicio discutie pe tema lobbyului evreilor americani nu ar fi completa 
fara examinarea uneia dintre cele mai puternice arme ale sale: acuzatia de 
antisemitism. Orice persoana care critica actiunile Israelu- lui sau sustine fap- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 395 


tul ca grupurile proisraeliene exercita o influenta semnificativa asupra politi- 
cii americane in Orientul Mijlociu - un omagiu adus influentei exercitate de 
AIPAC - beneficiaza de marea sansa de a fi considerata antisemit. In fapt, 
orice persoana care afirma doar ca exista un lobby israelian isi asuma ris- 
cul de a fi acuzata de antisemitism, desi mass-media israeliene fac referire la 
'Tobbyul evreiesc” din America. Cu alte cuvinte, lobbyul se faleste cu influen- 
ta pe care o are si ataca prin urmare orice persoana care atrage atentia asupra 
sa. O strategie foarte eficienta: antisemitismul e o chestiune de care nimeni 
nu vrea sa fie acuzat.(subl. mele) 

“Europenii au fost mai dispusi decat americanii sa critice politica israe- 
liana, ceea ce 1-a facut pe unii sa vorbeasca despre reaparitia antisemitismu- 
lui in Europa. «Am ajuns la un punct», declara ambasadorul american la UE, 
la inceputul lui 2004, «care e la fel de condamnabil ca si ceea ce se intampla in 
anii 30». 

A masura antisemitismul e o chestiune complicata, insa dovezile 
demonstreaza de fapt contrariul. In primavara anului 2004, cand acuzatiile la 
adresa antisemitismului european au fost reluate in America, sondajele de 
opinie realizate separat in Europa de Liga Antidefaimare (ADL) din SUA si 
de Centrul de cercetari PEW pentru persoane si presa au constatat ca, in rea- 
litate, acesta se diminuase. In anii 30, in schimb, antisemitismul nu era doar 
raspandit in randurile europenilor din toate clasele sociale, dar era considerat 
drept un sentiment acceptabil. Membri ai lobbyului si prieteni ai lor descriu 
deseori Franta drept tara cea mai antisemita din Europa. Insa in 2003, seful 
comunitatii evreilor francezi declarase ca “Franta nu era mai antisemita decat 
America”. Conform unui articol recent aparut in cotidianul Ha'aretz, politia 
franceza a raportat ca incidentele antisemite s-au diminuat cu aproximativ 
50% in 2005; si asta in timp ce Franta gazduieste cea mai mare populatie 
musulmana din Europa. Ca urmare, cand un evreu francez a fost asasinat la 
Paris, in luna februarie, de o grupare musulmana, zeci de mii de demonstran- 
ti au iesit in strada pentru a condamna antisemitismul. Jacques Chirac si 
Dominique de Villepin au asistat la slujba de comemorare a victimei, pentru 
a-si manifesta solidaritatea. 

Nimeni nu neaga ca exista antisemitism printre musulmanii europeni, 
pe de o parte, provocat de atitudinea Israelului fata de palestinieni si, pe de 
alta, pentru ca pur si simplu exista rasism. Dar e o problema separata, care 
are in mica masura legatura cu intrebarea daca, astazi, Europa este sau nu la 
fel ca Europa anilor 30. Nimeni nu neaga ca mai sunt cativa antisemiti autoh- 
toni virulenti in Europa (asa cum sunt si in Statele Unite), dar numarul lor nu 
e mare, iar opiniile le sunt respinse de marea majoritate a europenilor. 

“Cand sunt presati sa treaca dincolo de simpla afirmatie, avocatii 
Israelului pretind ca exista ‘un nou antisemitism’, care echivaleaza cu a cri- 
tica Israelul. Cu alte cuvinte, critica politica israeliana si vei deveni prin 
definitie antisemit. (subl. mea) 

“Cand Sinodul Bisericii Anglicane a votat recent pentru retragerea 
increderii fata de Caterpillar Inc., deoarece fabrica buldozere utilizate de 
israelieni in actiunile de demolare a caselor palestinienilor, Marele Rabin s-a 
plans ca aceasta decizie “va avea repercusiuni dintre cele mai nefavorabile 
asupra relatiilor dintre evrei si crestini in Marea Britanie”, in timp ce rabinul 
Tony Bayfield, care conduce Miscarea de Reforma, spunea: “Este vorba in 
mod clar de antisionism - la limita antisemitismului -, de atitudini care pro- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 396 


vin de la baza si chiar de la categorii aflate in inima Bisericii”. Dar Biserica 
nu se facea vinovata decat de faptul ca protesta fata de politica guvernului 
israelian. 

“Criticilor li se mai aduc acuzatii ca sunt nedrepti fata de Israel sau ca 
repun sub semnul intrebarii dreptul sau la existenta. Dar si acestea sunt acu- 
zatii false. Criticile occidentale la adresa Israelului nu pun aproape niciodata 
in cauza dreptul acestuia la existenta, ci atitudinea sa fata de palestinieni, ca 
si fata de israelienii insisi. 

“Nici Israelul nu este judecat in mod nedrept. Modul in care sunt trata- 
ti palestinienii de catre israelieni atrage critici deoarece este contrar notiuni- 
lor larg acceptate referitoare la drepturile omului, dreptul international si 
principiul autodeterminarii nationale. Este singurul stat care infrunta, din 
aceste motive, vii critici. 

“Retorica americana, ecoul celei israeliene 

“In toamna lui 2001 si mai ales in primavara lui 2002, administratia 
Bush a incercat sa diminueze sentimentul antiamerican in lumea araba si sa 
submineze sprijinul pentru grupari teroriste precum Al-Qaeda stavilind poli- 
tica expansionista a Israelului in teritoriile ocupate si preconizand crearea 
unui stat palestinian. Bush avea la dispozitie mijloace de convingere foarte 
importante. Ar fi putut ameninta cu reducerea sprijinului economic si diplo- 
matic acordat Israelului si americanii aproape sigur l-ar fi sprijinit. Un son- 
daj din mai 2003 arata ca peste 60% din americani erau dispusi sa opreasca 
ajutoarele daca Israelul ar fi rezistat presiunii exercitate de Statele Unite in 
scopul reglementarii conflictului, procentul crescand la 70% in randul celor 
“activi din punct de vedere politic”. Intr-adevar, 73% au declarat ca Statele 
Unite n-ar trebui sa favorizeze vreuna dintre parti. Totusi, administratia nu si- 
a schimbat politica fata de Israel, Washingtonul sfarsind prin a-l sprijini. 
Totodata, a adoptat cu timpul chiar justificarile Israelului referitoare la pozi- 
tia acestuia, astfel ca retorica americana a inceput sa imite retorica israeliana. 
In februarie 2003, un titlu din Washington Post rezuma situatia astfel: “Bush 
si Sharon, aproape identici in ce priveste politica fata de Orientul Mijlociu”. 

“Motivul principal al acestei schimbari a fost lobbyul. 

“Povestea incepe in septembrie 2001, cand Bush il indemna pe Sharon 
sa manifeste retinere in teritoriile ocupate. L-a mai presat sa-i ingaduie minis- 
trului israelian al afacerilor externe, Shimon Peres, sa-l intalneasca pe Yasser 
Arafat, desi Bush criticase virulent maniera de conducere a lui Arafat. Bush 
a declarat chiar public ca sprijina crearea unui stat palestinian. Alarmat, 
Sharon l-a acuzat ca “incearca sa-i linisteasca pe arabi pe seama noastra”, 
avertizand ca Israelul ‘nu va fi Cehoslovacia”. 

“Bush s-a aratat, chipurile, furios pentru ca a fost comparat cu 
Chamberlain, iar secretarul de presa al Casei Albe a declarat ca remarcile lui 
Sharon sunt “inacceptabile”. Sharon a cerut scuze, dar si-a unit repede forte- 
le cu cele ale lobbyului, pentru a convinge administratia si pe americani ca 
Statele Unite si Israelul erau confruntate cu o amenintare terorista comuna. 
Responsabili israelieni si reprezentantii lobbyului au insistat asupra faptului 
ca nu e nicio deosebire reala intre Arafat si Osama bin Laden: Statele Unite 
si Israel, au spus ei, trebuie sa-l izoleze pe seful ales al palestinienilor si sa nu 
aiba de-a face cu el. 

“Totodata, lobbyul a actionat pe langa membrii Congresului. La 16 
noiembrie, 89 de senatori i-au trimis o scrisoare lui Bush prin care il felicitau 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 397 


pentru ca a refuzat sa-l intalneasca pe Arafat, cerandu-i, totodata, ca Statele 
Unite sa nu opreasca Israelul de la represalii impotriva palestinienilor; admi- 
nistratia, scriau ei, trebuie sa declare public ca sprijina Israelul. 

“Conform New York Times, scrisoarea era urmarea unei reuniuni 
desfasurate cu doua saptamani inainte intre “responsabilii comunitatii 
evreiesti americane si principalii senatori”; ziarul preciza ca AIPAC 
(Comitetul americano-israelian pentru afaceri publice - n.n.) fusese “in mod 
special activ, furnizand sugestii legate de subiectul scrisorii”. 

“Bush, prins in corzi de Sharon 

“La sfarsitul lunii noiembrie, relatiile dintre Tel Aviv si Washington s- 
au imbunatatit considerabil. Acest lucru s-a datorat in parte eforturilor depu- 
se de lobby, dar si victoriei initiale a Americii in Afganistan, victorie care a 
redus necesitatea unui sprijin arab in confruntarea cu Al-Qaeda. Sharon s-a 
dus la Casa Alba la inceputul lunii decembrie si a avut o intalnire amicala cu 
Bush. In aprilie 2002, au reaparut o serie de probleme odata cu lansarea, de 
catre armata israeliana, a operatiunii “Scutul defensiv” si cu preluarea contro- 
lului asupra tuturor principalelor sectoare palestiniene din Cisiordania. Bush 
stia ca actiunile Israelului vor dauna imaginii Americii in lumea islamica si 
vor submina razboiul impotriva terorismului; in consecinta, i-a cerut lui 
Sharon “sa inceteze incursiunile si sa inceapa retragerea”. A mentionat acest 
mesaj doua zile mai tarziu, spunand ca doreste ca Israelul “sa se retraga fara 
intarziere”. 

La 7 aprilie, Condoleezza Rice, pe atunci consilierul lui Bush pe pro- 
bleme de securitate nationala, a declarat jurnalistilor: *«Fara intarziere» 
inseam-na fara intarziere. Adica acum’. In aceeasi zi, Colin Powell a plecat 
in Orientul Mijlociu pentru a convinge toate partile sa inceteze lupta si sa 
inceapa negocieri. 

Israelul si lobbyul au intrat in actiune. Membrii proisraelieni ai biroului 
vicepresedintelui si ai Pentagonului, ca si experti neoconservatori ca Robert 
Kagan si William Kristol, au inceput sa exercite presiuni asupra lui Powell. 
L-au acuzat inclusiv ca “ar fi sters, practic, diferenta dintre teroristi si acesti 
teroristi combatanti”. Insusi Bush a fost presat de o serie de lideri evrei si 
evanghelisti crestini. Mai ales Tom DeLay si Dick Armey s-au exprimat foar- 
te deschis asupra necesitatii de a sprijini Israelul; DeLay si seful minoritatii 
din Senat, Trent Lott, s-au dus la Casa Alba pentru a-l avertiza pe Bush sa nu 
insiste. 

Primul semn ca Bush incepe sa cedeze a aparut la 11 aprilie - la o sap- 
tamana dupa ce i-a spus lui Sharon sa-si retraga fortele -, cand secretarul de 
presa al Casei Albe a declarat ca presedintele crede ca Sharon este “un om al 
pacii’. 

“Bush a repetat aceasta declaratie in public, la intoarcerea lui Powell 
din misiunea sa ratata, si le-a spus ziaristilor ca Sharon reactionase satisfaca- 
tor la apelul sau privind o retragere totala si imediata. Sharon n-a procedat 
niciodata asa cum s-a afirmat, dar Bush nu mai vroia sa faca din asta o pro- 
blema. 

“Intre timp, si Congresul se pregatea sa-l sprijine pe Sharon. La 2 mai, 
forul legislativ a trecut peste obiectiile administratiei si a votat doua rezolu- 
tii de reafirmare a sprijinului fata de Israel. (Votul din Senat a fost de 94 la 
2; versiunea din Camera Reprezentantilor a fost votata cu 352 contra 21.) 
Cele doua rezolutii afirmau ca Statele Unite ‘sunt solidare cu Israelul’, cele 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 398 


doua state - preciza rezolutia Camerei - fiind “angajate acum intr-o lupta 
comuna impotriva terorismului”. Versiunea din Camera condamna, totodata, 
“sprijinul continuu acordat terorismului si coordonarea acestuia de catre 
Yasser Arafat”, liderul palestinian fiind descris ca un element central al actiu- 
nilor teroriste. Cele doua rezolutii au fost elaborate cu sprijinul lobbyului. 
Cateva zile mai tarziu, o delegatie bipartita a Congresului, care a efectuat o misiu- 
ne exploratorie in Israel, a declarat ca Sharon ar trebui sa reziste presiunilor ame- 
ricane si sa negocieze cu Arafat. 

“La 9 mai, un subcomitet financiar al Camerei s-a reunit pentru a lua in 
discutie acordarea unui ajutor suplimentar Israelului in valoare de 200 de 
milioane de dolari, in scopul combaterii terorismului. Powell s-a opus, dar 
lobbyul l-a sustinut si Powell a pierdut. 

“Pe scurt, Sharon si lobbyul l-au prins in corzi pe presedintele Statelor 
Unite si au invins. Hemi Shalev, ziarist la cotidianul israelian Ma'ariv, a afir- 
mat ca diferitii colaboratori ai lui Sharon “nu-si puteau ascunde satisfactia 
fata de esecul lui Powell. Sharon l-a privit pe presedintele Bush drept in fata, 
s-au laudat ei, iar presedintele a fost primul care a lasat ochii in jos”. Dar cei 
care au jucat un rol-cheie in infrangerea lui Bush au fost campionii Israelului 
in Statele Unite, nu Sharon sau Israelul. 

“Dezangajare in Gaza, expansiune in Cisiordania 

“De atunci, situatia s-a schimbat prea putin. Administratia Bush a refu- 
zat continuu sa discute cu Arafat. Dupa moartea acestuia, l-a luat in brate pe 
noul responsabil palestinian, Mahmoud Abbas, dar n-a facut prea multe pen- 
tru a-l ajuta. Sharon a continuat sa-si dezvolte planul sau de impunere a unei 
reglementari unilaterale palestinienilor, bazata pe “dezangajare” in Gaza, 
insotita insa de o continua expansiune in Cisiordania. Refuzand sa negocieze 
cu Abbas si procedand de asa maniera incat sa-i fie imposibil sa ofere avan- 
taje reale palestinienilor, strategia lui Sharon a contribuit in mod direct la vic- 
toria electorala a Hamas. Cu Hamas la putere, Israelul are inca o scuza pen- 
tru a nu negocia. Administratia americana a sustinut actiunile lui Sharon (si 
pe cele ale succesorului sau, Ehud Olmert). Bush chiar a aprobat anexarile 
unilaterale israeliene in teritoriile ocupate, schimband astfel politica dusa de 
toti presedintii de la Lyndon Johnson incoace. Responsabilii americani au 
criticat cateva dintre actiunile israeliene, dar n-au facut mare lucru pentru a 
sprijini crearea unui stat palestinian viabil. Sharon “l-a invartit pe degete pe 
Bush”, a declarat fostul consilier pentru probleme de securitate nationala, Brent 
Scowcroft, in octombrie 2004. 

“Daca Bush va incerca sa indeparteze Statele Unite de Israel sau sa 
critice actiunile israeliene in teritoriile ocupate, el va trebui, in mod sigur, sa 
infrunte furia lobbyului si a aparatorilor acestuia din Congres. 

Candidatii democrati la alegerile prezidentiale inteleg ca e vorba de o 
problema importanta, motiv pentru care John Kerry s-a straduit, in 2004, sa 
manifeste un sprijin total fata de Israel, iar astazi Hillary Clinton face acela- 
si lucru. Mentinerea sprijinului american fata de politica Israelului indrepta- 
ta impotriva palestinienilor este esentiala pentru lobby, dar ambitiile acestuia 
nu se opresc aici. El vrea, totodata, ca America sa ajute Israelul sa ramana 
puterea regionala dominanta. 

“Guvernul israelian si grupurile proisraeliene din Statele Unite au lucrat 
impreuna la definirea politicii administratiei fata de Irak, Siria si Iran, ca si la 
marele program al lui Bush de reorganizare a Orientului Mijlociu. Presiunea 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 399 


Israelului si a lobbyului nu a constituit singurul factor aflat in spatele deciziei 
de a ataca Irakul, in martie 2003, dar a fost cel decisiv. Unii americani cred 
ca a fost un razboi pentru petrol, dar exista putine dovezi directe care sa sus- 
tina aceasta idee. Dimpotriva, motivul acestui razboi l-a constituit, in mare 
parte, dorinta de a face Israelul mai sigur. 

“Conform lui Philip Zelikow - fost membru al Foreign Intelligence 
Advisory Board al presedintelui, director executiv al Comisiei 11 septembrie 
si acum consilier al Condoleezzei Rice - ‘adevarata amenintare’ reprezenta- 
ta de Irak nu a fost una la adresa Statelor Unite. 'Amenintarea nerostita' era 
la adresa Israelului, a declarat Zelikow la o conferinta tinuta la Universitatea 
din Virginia, in septembrie 2002. “Guvernul american, a spus el, nu vrea sa 
acorde un sprijin mult dincolo de retorica, deoarece acesta nu este un argument 
popular”. 

“Coordonarea strategica atinge “dimensiuni fara precedent” 

“La 16 august 2002, cu 11 zile inainte ca Dick Cheney sa lanseze cam- 
pania in favoarea razboiului printr-un discurs rostit in cadrul asociatiei 
“Veteranii razboaielor straine”, Washington Post arata ca “Israelul i-a indem- 
nat pe responsabilii americani sa nu intarzie lansarea unui atac militar impo- 
triva Irakului lui Saddam Hussein”. In felul acesta, a spus Sharon, coordona- 
rea strategica intre Israel si Statele Unite a atins “dimensiuni fara precedent”; 
responsabilii serviciilor de informatii israeliene au dat Washingtonului o 
multime de rapoarte alarmante pe tema programelor irakiene privind armele 
de distrugere in masa. Mai tarziu, un general israelian in rezerva avea sa 
declare: “Serviciile de informatii israeliene se asociasera in totalitate imagi- 
nii prezentate de serviciile secrete americane si britanice referitoare la capa- 
citatile militare neconventionale ale Irakului”. Liderii israelieni au fost pro- 
fund mahniti cand Bush a decis sa ceara autorizarea Consiliului de Securitate 
pentru a declansa acest razboi si au fost si mai ingrijorati cand Saddam a 
acceptat sa permita accesul inspectorilor ONU. “Campania impotriva lui 
Saddam Hussein este o necesitate”, a declarat Shimon Peres in fata ziaristi- 
lor, in septembrie 2002. “Inspectule si inspectorii sunt bune pentru oamenii 
onorabili; cei necinstiti pot sa faca fata usor inspectiilor si inspectorilor.” 

“In acelasi timp, Ehud Barak scria un editorial in New York Times, 
avertizand ca “riscul cel mai mare il reprezinta acum inactiunea”. 
Predecesorul sau, fostul premier Benjamin Netanyahu, publica un articol ase- 
manator in Wall Street Journal, intitulat “Problema rasturnarii lui Saddam”. 
“Astazi nu se mai poate face nimic in afara de a inlatura regimul sau”, decla- 
ra el. “Cred ca pot vorbi in numele majoritatii zdrobitoare a israelienilor pen- 
tru a cere o lovitura preventiva impotriva regimului lui Saddam.” Totodata, 
Ha'aretz scria, in februarie 2003: “*Leadershipul militar si politic spera intr- 
un razboi in Irak”. 

“Asa cum a sugerat totusi Netanyahu, nu doar liderii israelieni doreau 
izbucnirea razboiului. In afara de Kuwait, pe care Saddam il invadase in 
1990, Israelul era singurul stat din lume in care politicienii si societatea se 
manifestau in favoarea razboiului. Asa cum remarca la vremea respectiva 
ziaristul Gideon Levy, “Israelul e singura tara din Occident ai carei responsa- 
bili sprijina razboiul fara rezerve si in care nu exista nicio alta opinie”. Intr- 
adevar, israelienii erau asa de prorazboi, incat aliatii lor din America le-au 
cerut s-o lase mai moale, in caz contrar creandu-se impresia ca razboiul se 
ducea in numele Israelului. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 400 


In Statele Unite, principala forta motrice in favoarea razboiului era un 
mic grup de neoconservatori, dintre care multi aveau legaturi cu Likud. Dar 
sefii principalelor organizatii ale lobbyului au contribuit din plin la aceasta 
campanie. “In timp ce presedintele Bush incerca «sa vanda» razboiul din Irak, 
scria The Forward, cele mai importante organizatii evreiesti din America 
s-au unit pentru a se constitui intr-un singur glas si a-l apara. Prin nenumara- 
te declaratii, sefii comunitatii au subliniat necesitatea de a scapa lumea de 
Saddam Hussein si de armele sale de distrugere in masa.” Editorialul conti- 
nua astfel: “Ingrijorarea fata de securitatea Israelului a fost un factor legitim 
in discutiile principalelor grupuri evreiesti”. 

“Desi neoconservatorii si alti lideri ai lobbyului doreau invadarea 
Irakului, nu acelasi lucru se poate spune despre cea mai mare parte a comu- 
nitatii evreiesti americane. Imediat dupa izbucnirea razboiului, Samuel 
Freedman a semnalat ca “o analiza a sondajelor de opinie din intreaga tara, 
realizata de Pew Research Center, arata ca evreii sunt mai putin inclinati in a 
sprijini razboiul impotriva Irakului decat populatia in ansamblu - 52% fata 
de 62%. 

In concluzie, ar fi gresit sa punem declansarea razboiului din Irak pe 
seama ‘influentei evreiesti’. Dimpotriva, faptul s-a datorat in mare parte 
influentei lobbyului si, in special, a neoconservatorilor care fac parte din acest 
lobby.” 


Promisesem că voi reproduce doar “câteva fragmente”; în curând 
mi-am dat seama că nu trebuie să suprim nimic. Anonimul expeditor 
nu a fost grijuliu şi cu numele (plural, al) traducătoarelor. Eu însă nu 
li-l voi divulga, fiindcă nu ştiu cărei publicație va fi fost destinată tra- 
ducerea. 

Pentru a câta oară observ: aproponturile mele “antisemite, 
anti-israeliene” - flori la ureche faţă de astfel texte, contestabile doar 
prin ignorare: “Nu cunosc, deci nu există”. 


Miercuri 13 septembrie 2006 


Istoviţi, prietenii vor să încheie lista de semnături. Cum eu nu am 
drept de vot, mă voi înclina, deşi nu-mi place data: 13 septembrie... 

Am spus că s-au făcut trei pătlăgici uite-aşa? Da? Nu-i nimic, o 
mai spun. Că n-o fi foc. 

Am dezbătut, cu Ana, aseară îndelung “problema”: nu avem 
borcănele/ pentru a pune (la murat) gogonele - mama pretindea că ştia 
de la mamă-sa Grecoiaca Cuza: cuvântul vine din greceşte şi 
înseamnă... “chestii mici, rotunde - de pildă: căcăreze”.. 

Eu cred că bunică-mea era grecoaică, însă nu cred că greceasca ei 
- şi a mamei - era chiar greacă. Oricum, este o traducere poetică: spui: 
“minciuni gogonate” şi înţelegi: “căcărezice”. 

Am fost descurajaţi de amintirile din ultimii 30 ani din exil: nici 
murăturile - mai cu seamă gogonelele - “nu ies”, în Franţa, din pricina 
sării: la noi se folosea sare minerală, de ocnă, pe când francezii folo- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 401 


sesc sare marină. Nu-i acelaşi lucru: 

«Nu-i sărată sarea lor», zice o româncă. 

«De sărată,-1 sărată ea, săraca, dar dacă nu-i ca pe la noi...», 
explică românu-său, un hohol de pe la Praguri. 

Acelaşi neajuns îl are şi tărâţea de grâu, dacă vrei să pui borş: nu 
iese şi pace! Eu m-am bucurat când mi-au adus fetele (muuulte - 
două!) din România, din Basarabia, în ambalaj autentic: butelii de plas- 
tic (foste de Fanta) cu dop de cocean. 

Acela da, borş: din fundul-curțţii, de unde alt’? 


Joi 14 septembrie 2006 


Surpriză-aşteptată, vorba celuia: azi-dimineaţă, la orele 5, când 
m-am trezit, am găsit în cutia scrisorală Apelul şi lista semnăturilor: 
operă a Floarei Stănescu. 

I-am mulţumit pe dată printr-un mesaj urginte - îl va găsi când se 
va deştepta - şi trec la copiere: 


Domnule Presedinte, 

Noi, semnatarii Apelului de mai jos, va adresam invitatia de a sustine 
prin actiuni concrete demersul pe care l-am initiat. 

Speram ca veti intelege natura si importanta acestuia si ca veti binevoi 
sa ne comunicati pozitia Domniei Voastre fata de aceasta initiativa. 

Cu stima, 

Semnatarii Apelului pentru repunerea lui 

Paul Goma si a familiei sale in drepturile de cetateni romani 


Apel 
pentru repunerea lui Paul Goma si a familiei sale 
in drepturile de cetateni romani 


Ultimele luni ale anului 2006 au fost perioada in care reprezentantii 
celor mai importante institutii ale statului, societatea civila, presa, partidele, 
numerosi oameni politici si intelectuali s-au declarat mai hotarati ca oricand 
dupa 1989 sa se desparta de propriul trecut comunist. Stau marturie in acest 
sens numeroasele declaratii si atitu-dini publice, pasii facuti spre deconspira- 
rea Securitatii, infiintarea celor doua Comisii pentru cercetarea totalitarismu- 
lui comunist ori cele cateva initiative legislative pertinente. 

Despartirea de trecutul comunist — depasirea lui prin reabilitarea adeva- 
rului istoric, prin asumarea responsabilitatilor si repararea raului care inca 
mai poate fi reparat — reprezinta un pas fara de care noul destin istoric al 
Romaniei nu va putea fi niciodata implinit. Nimic nu poate fi cladit temeinic 
pe un trecut pus mereu intre paranteze, pe adevaruri amanate la nesfarsit ori 
pe dreptatea mereu refuzata celor care au avut de suferit. 

O coincidenta, pe care o speram fericita, face ca in aceste saptamani — 
in care societatea romaneasca pare mai decisa ca niciodata sa se priveasca 
lucid pe sine insasi si sa-si asume propria istorie — sa se implineasca 50 de ani 
de cand Paul Goma a avut de suportat primele represalii, primele dintre 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 402 


consecintele cele mai grave pentru atitudinea si manifestarile sale impotriva 
totalitarismului comunist. In vara lui 1956, studentul la Litere Paul Goma 
este judecat, pentru scrierile sale, la Rectoratul Universitatii Bucuresti, iar in 
noiembrie 1956 avea sa fie arestat si anchetat de Securitate (in 1952, elev 
fiind, a fost, de asemenea, „retinut” timp de opt zile la Securitatea din Sibiu). 
Au urmat 21 de ani de opozitie deschisa fata de regimul comunist si tot ata- 
tia de represiuni impotriva sa si a familiei sale — inclusiv 2 ani de inchisoare, 
5 ani de domiciliu fortat, excluderea abuziva din Uniunea Scriitorilor etc. lar 
din toamna lui 1977 si pana astazi, 29 de ani de exil si de proscriere nedreap- 
ta si dureroasa. 

Noi, semnatarii acestui Apel, consideram ca a venit timpul ca Statul 
roman sa-si asume responsabilitatea pentru toate acestea, sa le puna capat si 
sa procedeze neintarziat la repunerea in drepturi a lui Paul Goma si a fami- 
liei sale. Nu Paul Goma trebuie sa initieze aceste demersuri, ci Statul roman, 
autoritatea in numele careia au fost luate, in 1977, ca urmare a initierii 
Miscarii pentru drepturile omului, masurile represive abuzive, de care pana 
acum, din pacate, nu s-a dezis sub nicio forma. 

Este timpul ca Romania sa recheme acasa pe unul dintre cetatenii sai 
care o onoreaza in cel mai inalt grad. Este timpul ca exilul lui Paul Goma si 
al familiei sale sa inceteze macar astazi, la 17 ani de la prabusirea regimului 
comunist opresiv. Este timpul ca scriitorul exilat sa primeasca recunoaste- 
rea si reparatiile care i se cuvin — de ordin moral, istoric, cultural, dar si mate- 
rial — pentru cei 50 de ani in care si-a servit exemplar tara careia ii apartine 
cu intreaga sa lupta, cu cartile sale. 


Statul roman trebuie sa anuleze toate masurile represive care au fost 
luate impotriva lui Paul Goma si a familiei sale incepand cu anchetarea, 
ares-tarea si intemnitarea lui. Sa i se ceara scuze, sa fie repus in drepturi ofi- 
cial si sa i se asigure o pensie de merit si o locuinta corespunzatoare, precum 
si orice alte juste despagubiri pentru prejudiciile morale si materiale suferite. 

Ne adresam Presedintelui Romaniei, Primului-ministru si Presedintilor 
celor doua Camere ale Parlamentului cu apelul de a decide masurile necesa- 
re pentru a-i fi redata cetatenia romana si pentru repatrierea cat mai grabnica 
a scriitorului aflat in exil si a familiei sale. 

Ne adresam partidelor politice parlamentare si neparlamentare, intelec- 
tualilor romani, reprezentantilor Uniunii Scriitorilor, organizatiilor societatii 
civile, celor doua Comisii de cercetare a totalitarismului comunist, precum si 
tuturor institutiilor de presa cu apelul de a ni se alatura, pentru a incuraja, 
impreuna, institutiile de stat compe-tente sa adopte si sa aplice masurile de 
repunere deplina in drepturi a lui Paul Goma si a familiei sale. 

Suntem incredintati ca declaratiile si atitudinile noi din ultimele luni se 
vor dovedi pe deplin sincere si vor face posibil sa se infaptuiasca acest act de 
dreptate istorica. 

Bucuresti, 7 septembrie 2006 


Lista semnăturilor va fi reprodusă după încheiere - probabil în 
acest jurnal la sfârşitul luni. 
Acum textul acesta: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 403 


Paris, 14 septembrie 2006 
MULȚUMIRI 


Prietenilor inițiatori ai Apelului şi al redactării, apoi a adunării de 
semnături : Valerian Stan, Mircea Stănescu, Dan Culcer, Liviu loan Stoiciu, 
Ovidiu Nimigean - mai cu seamă prietenei Flori Stănescu pentru ingrata şi 
istovitoarea trudă. 

Totodată mulţumiri celor care au semnat Apelul până în momentul de 
faţă, mulţi dintre ei riscînd “rigorile legii” abject-corectitudinii. 

Mulţumiri şi celor care vor semna Apelul de acum încolo. 

Paul Goma 


Pătlăgicile. Nu sunt mai multe - în schimb mai mari. 

Tot în schimb (sic): mi-am călcat pe inimă când le-am mulţumit 
semnatarilor că semnaseră. Mai ales Valerian Stan insistase, explicînd 
că aşa se face. Ei, dacă aşa... 


Eu credeam că sunt vrednici de mulţumiri cei care fac ceva bun, 
bine, de laudă - de pildă chiar ei, iniţiatorii Apelului şi materializarea 
lui, prin adunare de semnături, prin ordonarea adezioniştilor (-zionato- 
rilor?), difuzarea lor. Dar să li se mulţumească - din inimă ! - celor care 
au consimţit la ceva cu totul normal, de pildă la solidarizarea “de 
breaslă”, de grup, de vârstă (!)? O asemenea mulţămită ar avea aerul 
celor care mulţumeau (din inimă) partidului, lui Stalin, lui Ceauşescu 
- pentru ce?, pentru care dar? Îmi aduc aminte de draga-fleaţa de Nadia 
Comăneci care ne-a luminat viaţa pentru o bună bucată de vreme, la 
Olimpiada de la Montreal, cu salba ei de medalii de aur (câte? - multe, 
domnule). Şi care, “în cadru” festiv, la Bucureşti, ca o viţică-pionieră- 
a-patriei ce era, i-a mulţumit NeaNicului pentru... - mai ţine minte 
cineva pentru ce anume i-a mulţumit?, ba, dacă nu mă înşeală memoria, 
i-a chiar dedicat victoria...? 

În această afacere mă simt eu înşelat, atras-împins în capcană. 
Fiindcă m-am trezit, după Apel (pe care nu l-am iniţiat, măcar pentru 
că cererea aceasta o formulasem eu de capul meu, cu mâna mea, per- 
sonală, în una din scrisorile adresate lui Băsescu - rămasă fără răspuns) 
îndatorat, eu! Cum altfel, în Bălăcănia Mare? 

Îndatorat - în termenii gândirii de consistenţa păstârnacului 
fiert - faţă de persoane de la care nu mă aşteptam să se... zi-i pe nume: 
solidarizeze cu mine. 

Cum să iau, de pildă semnătura lui Mircea Mihăieş? Eu l-am ata- 
cat de la apariţia volumului de dialoguri cu Tismăneanu (vezi în volu- 
mul Scrisuri, “Bal mascat”), el m-a contrat de fiecare dată când a avut 
prilejul (ultima oară când a scris textul cu... “Răcnetul răguşit al 
disidenţei”, aşa ceva). Pe lângă asta, Mihăieş este un fel de mână- 
stângă a lui N. Manolescu, iar în campania de antisemitizare a mea, a 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 404 


făcut parte din echipa celor care au consimţit la pedepsirea lui L.I. 
Stoiciu, ca pretext: publicarea lui Goma în Viaţa românească. Şi nu a 
protestat, Mihăieşul. Măcar să fi mormăit împotriva acestei uriaşe 
măgării a Manolescului. lar acum... semnează un Apel în favoarea 
mea! 

Mă mut - mental - în România lui Mihăieş (unde totul este posi- 
bil - mai ales lipsa de principii) şi mă întreb: «De ce? De ce a făcut el 
asta?» 

Dacă rămân, în continuare, pe solul tricoloretic, cel făr' de 
principii, mamiţo, îmi răspund: 

- îşi va fi zis că - mai ştii? - azi-mâine vine la putere (!) Goma, 
deci înţelept-bănăţeneşte este să se pună bine şi cu el; dacă Răguşitul 
nu va pune piciorul pe gâtul lui Manolescu - şi pe al lui (în urma pro- 
cesului de calomnie), poate că îi va da un picior în cur lui Pleşiţă şi lui 
Iliescu... - şi-atunci ce ne facem, tovarăşi? Rămânem cu Iliescu-Omul- 
cu-O-Mare, iar ca supliment cu Pleşiţă...?; 

- acum, la bătrâneţe (el, nu eu!), va fi descoperit că nesuferitul 
(“răguşitul”!) Goma nu se înşela chiar în toate acuzaţiile şi că breasla 
multe nedreptăţi îi făcuse lui - printre care şi nepublicarea - dar ca să 
nu mergem până la păcatul cel mare (încă o dată: distrugerea, în tăcere 
complice, a cărții lui Goma Culoarea curcubeului... de către imen- 
sul intelectual anticomunist Liiceanu), să ne prefacem că suntem soli- 
dari într-o “problemă” nescriitoricească: cetăţenia, care oricum, nu i se 
va restitui - şi iată-ne morali pe la gură şi imparțiali pe la cur, ca tot 
românul care se înderespectă... 

Cum să iau ralierea Gabrielei Adameşteanu cu un păcătos ca 
mine? Bine, bine, fusesem noi prieteni buni înainte, însă după 1990 
mai puţin şi deloc din 1992, de la asocierea ei, pe faţă, cu Liiceanu, dis- 
trugătorul Culorii...; cu Monica Lovinescu întru culpabilizarea victi- 
mei : eu; la găzduirea, în 22 a campaniilor de presă împotriva “calom- 
niatorului Goma, cel care îl acuză pe nedrept pe marele intelectual 
Liiceanu” că ar fi făcut nu se ştie ce “mârşăvie” (termenul favorit al 
cobiliţarului-de-carte atunci când vrea el să arate o /iichenie a altuia, 
ale lui fiind, din principiu autoamnistiate); la campania din 1994, în 
favoarea lui Constan-tinescu şi a Zoei Condurache - şi în defavoarea 
mea (chiar dacă 22, în martie 1995, a publicat Programul meu - a fost 
ultima tresărire de normalitate, de corectitudine); la campania din 
1997, în legătură cu Jurnal I-II-III, unde a avut un rol eminent, în tan- 
dem cu Liiceanu, în redactarea şi impunerii celebrei ziceri publicate 
sub numele Monicăi Lovinescu: “Îmi pare rău că l-am cunoscut pe 
Paul Goma”. 

Afirm asta, pentru că sunt un admirator-cunoscător al prozei 
Gabrielei Adameşteanu; ca unul care am ajutat-o să publice, în ciuda 
lui Breban şi a lui S. Damian (însă ea explicase la televiziune cum 
anume “o debutase” prea ea... însuşi Sami!). Astfel am găsit că 
boeroaica Monica/ s-a “esprimat” pre limba coanei Vica; la, în fine, 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 405 


refuzul constant de a-mi publica replicile la atacuri apărute în 22: lui 
Barbăneagră, lui Mircea Martin... 

De mirare că nu apare alt denigrator-gropar-negator D.C. 
Mihăilescu, pe dreptnumitul DeCeNuimomentul?, cel cu piatra 
tombală pe care mi-aş fi pus-o singur (criticînd-o pe Monica 
Lovinescu), sau pe care Doamna Monicuţa cu Getuţa o aşezase peste 
mine...? Pe acest De.Ce.Mi. l-am întrevăzut la un colocviu, o confe- 
rinţă, la Paris, aş fi vrut să schimb câteva cuvinte cu el (încă nu mă 
atacase) în legătură chiar cu o afirmaţie a sa, în genul: “nu-i momentul 
să discutăm cartea lui M. Niţescu, acum, în preajma alegerilor”... 
(din 1996, a lui Constantinescu). 


Vineri 15 septembrie 2006 


Întrerup comentariile pe marginea semnăturilor - corect: pe a 
semnatarilor (reali sau posibili, în România ţara tuturor posibilitaţiuni- 
lor) - ca să spun câteva cuvinte despre ameninţarea formulată alaltăieri 
de jihadişti adresată Europei în general, în special Franţei. 

Ameninţări sunt date publicităţii lunar, de astă dată autorităţile 
franceze au ţinut să pregătească populaţia: gradul de pericol de atenta- 
te a fost ridicat la 4 - din 5. Numele celui care a formulat-difuzat ame- 
ninţarea este cunoscut, eu însă nu l-am reţinut. Profitînd de neagra ani- 
versare - 11 septembrie -, Al Quaidistul adjunct, doctorul egiptean nu 
numai că a ameninţat Franţa cu atentate, dar 1-a desemnat pe atacatori 
când li s-a adresat să treacă la acţiune: algerienii. Ei vor trebui să re- 
deschidă războiul împotriva “necredincioşilor cruciați” (termenul 
“cruciat” în limbajul arabilor combatanți îi desemnează pe francezi). 

Comentatatorii au explicat: războiul din Liban a stârnit un furni- 
car (mai potrivit: un viespar): Jihadiştii - termen cuprinzînd multitudi- 
nea de grupuri, formaţii, partide luptînd de totdeauna împotriva 
Occidentului ca factor dizolvant al civilizaţiei islamice. Pe locul întâi : 
francezii. Americanii au fost incluşi în “cruciadă” foarte târziu, după 
Primul Război Irakian (1991), hotărît după “trădarea” lor: întoarcerea 
armelor împotriva talibanilor afgani pe care ei îi creaseră (după cum îl 
creaseră şi pe Saddam, ca vârf de lance împotriva Iranului homeynist) 
şi îi folosiseră împotriva sovieticilor. În fapt, semnalul agresiunii a fost 
dat de asasinarea comandantului Massud, legendarul. Momentul a 
COINCIS ŞI cu ruperea relaţiilor cu familia yemenită a lui... Ben Laden 
- cu care Bush-ii s-au aflat în relaţii strânse, nu doar de afaceri (petro- 
lul, petrolul!), ci şi de prietenie între actualul preşedinte, George W. şi 
Oussama, Teroarea Occidentului. 

Văzînd - la televizor, se înţelege - entuziasmul cu care fuseseră 
primite de către libanezi trupele italene, apoi franceze, azi spaniole, 
credeam că bucuria este împărtăşită chiar şi de musulmani. Se pare 
că... da; şi se pare că nu prea. Occidentalii salvatori ai Libanului nu au 
produs nemulţumire doar printre israelieni - că nu fuseseră lăsaţi să ter- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 406 


mine operaţiunea de demolare a Libanului (şi sărăturare/ cu sare - alt 
pleonasm admis), ci şi printre islamişti. Sunt convins că şi hezbolahii 
au jubilat (în sinea lor...) că intervenţia occidentalilor a pus capăt, mai 
ales bombardamentelor israeliene, acestea fiind ucigaşe, nu “faptele de 
arme” ale infanteriei Ţahalului; însă au început a se încrunta când au 
observat că două dintre cerinţele Israelului, dealtfel consemnate în 
Convenţia semnată - anume: dezarmarea milițiilor (hezbolahe - pleo- 
nasm violent), şi închiderea frontierei cu Siria, pe unde le veneau 
armele - sunt puse în aplicare. 

Spre stupoarea mea, comentatorul politic Antoine Sfeir, pe care îl 
ştiam serios... a afirmat: 

«Islamiştii au primit ca o declaraţie de război trimiterea 
tancurilor Leclerc (în Liban)» 

M-a podidit râsul: ce vor fi avînd islamiştii cu... prefectura 
Leclerc? Cu aceea au sioniştii! 

Însă după acela s-au luat şi alţii - concluziune: 

Da, domnule! 'Tancurile Leclerc decid soarta Păcii în Orientul 
Apropiat. Nu prin acţiune, ci prin însăşi existenţa lor. Până de curând 
le ţâţâise curu” israelienilor: găseau că... sunt prea grele, pentru dru- 
murile Libanului - deci iapa trebuia să înţeleagă că antisemiţii ar face 
bine să şi le păstreze la ei, în Antisemiţia!; acum jihadiştii “consideră” 
că prezenţa Leclercurilor (sic) este o declaraţie de război a cruciaților 
- deci să şi le retragă la ei, în Cruciaţia, înainte de a ajunge la locul des- 
tinației! Căci ele ameninţă pacea - nu războiul! 

Am văzut-o şi pe asta: sioniştii gândesc taman ca jihadiştii - atât 
că în altă limbă. Să ne aducem aminte că sunt fraţi - vitregi, dar fraţi. 


„..Rămăsesem la semnatara Gabriela Adameşteanu. Ce ar mai fi 
de adăugat? Nimic. Fiindcă nu am dezlegat misterul: de ce este acum 
alături de “cauza” lui Goma, arătîndu-se pentru repunerea lui în drep- 
turi - printre ele fiind şi dreptul de a publica, la care ea a contribuit-pe- 
din-contra, cu complicitatea lui G. Andreescu, a Rodicăi Palade, a 
Colegiului Onorific al revistei, printre ei: Filipescu (alt semnatar al 
Apelului actual!), Berindei, Doina Cornea (?), Vianu - în general toată 
intelectu-alitatea românească ? Doar vreme de 14 ani (din 1992) a fost 
în tranşeea Liiceanu-Monica, altfel spus: revista 22? De acolo a tras în 
mine direct şi din tufişuri, urzici şi alte buruine binemirositoare, mai 
ales că sunt pişate de trecători, punîndu-şi “organul” la dispoziţia celor 
care voiau să mă atace sau a celor care (încă) nu aveau de gând să o 
facă: «Nu vrei să scrii ceva despre Goma? Dar negativ!» Ce schimbări 
presupune romanciera şi ţine să se re-orienteze just - pentru orice even- 
tualitate? Dar ea va fi ştiind de când mă cunoaşte - de prin 1969, deci 
de 37 ani - că eu sunt un ilustru păgubos, iar cei care se lipesc de mine 
vor suferi mai devreme sau mai târziu rigorile legilor socio-politico- 
scriitorale din care ea şi-a făcut regulamentul de funcţionamentul? 
Cum se împacă acţiunea de a mă fi împiedecat să public, de a mă fi 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 407 


împiedecat să mă exprim în presă şi mai ales ultima: legionarizarea lui 
Stoiciu şi antisemitizarea mea - cu... răsucirea de 180 grade tradusă 
prin semnarea Apelului? 

Şi dacă azi - sau mâine, niciodată nu e prea târziu - pică 
desminţirea: dintr-o regretabilă eroare, G. Adameşteanu semnase... 
ceea ce n-a semnat şi nu va semna în veac? 


Mă opresc cât să copiez mesajul trimis de Sorin Alexandrescu lui 
Mircea Stănescu: 


(...) Date: Fri, 15 Sep 2006 02:32:52 -0700 (PDT) 

Draga domnule Mircea Stanescu salut initiativa dvs in privinta lui 
Goma si sustin argumentele ei prinicpale, anume ca statul roman trebuie sa 
faca un gest de reparatie si nu Paul Goma sa ceara acest lucru, si de-asemeni 
ca cei care au avut polemici cu el trebuie sa arate ca sunt in stare sa treaca 
peste ele, macar in ceea ce priveste acest gest fundamental. Exista de sigur 
riscul ca Paul Goma sa refuze reparatia, din diverse motive. In acest caz el nu 
va mai acea insa nimic de reprosat nimanui decat lui insusi. Noi trebuie ori- 
cum sa ne luam acest risc, este o datorie de onoare. 

Va multumesc pentru initiativa. 

Sorin Alexandrescu 

Profesor la Universitatea din Amsterdam, profesor asociat la 
Universitatea Bucuresti, Directorul centrului de excelenta in studiul imaginii 
de la Universitatea Bucuresti, membru GDS (...) 


M-am poticnit aici, la Sorin Alexandrescu. Care nu semnează, aşa 
cum ar vrea el să dea impresia - fiindcă... “există riscul ca Goma să 
refuze reparația”. Ai zice că vorbeşte Țepeneag cu gura lui personală 
prin gura personală a Salexului. El nu semnează, doamne-fereşte, dar 
el nici nu-semnează, cum s-ar putea, în mod greşit, interpreta; oricum, 
prezenţa lui se explică prin dorinţa fierbinte de a da o înaltă preţuire 
iniţiatorilor Apelului... E limpede? Bine, nu, dar ăsta este Sorin: 
Băiat bun... 

Nu mai zăbovesc la Antonesei (cel care, de acum vreo 7-8 ani a 
întrerupt relațiile cu mine şi nu a mai răspuns scrisorilor, ba a găzduit 
în Timpul textele cretine, analfabete, calomnioase ale lui G. Andreescu 
- şi nu a publicat replicile mele); nici la Norman Manea (el nu m-a ata- 
cat, însă într-un interviu recent, la întrebarea gazetarului: credeţi că 
Goma a înnebunit, fiindcă a fost ignorat, uitat?, Norman i-a răspuns cu 
nesfârşită deferenţă faţă de mine: să pună întrebarea celui interesat - în 
nici un caz că întrebarea însăşi este obraznică, insultătoare); nici la 
Alex Ştefănescu cel care, după trei ani de laude necontenite la adresa 
mea şi a cărţilor, de prin 1994 a început o negare totală - ca literat, iar ca 
“publicist” a cerut suspendarea revistei Vatra fiindcă publicase 
Săptămâna Roşie în două felii... 

Aceştia - ca şi Mihăieş, ca şi Adameşteanu - fac parte dintr-o 
categorie misterioasă doar la prima vedere, a românilor din moşi 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 408 


strămoşi, neavînd nici un respect faţă de cuvânt. Ce contează ce 
afirmaseră ieri? 

Sorin Alexandrescu... El a reacţionat faţă cu Apelul cum 
reacţionase toată viaţa faţă cu teroarea din România: cu... inertitudine, 
duplicitaritudine, lunecos, suflător-în-iaurt - şi trăgînd cu ochiul la 
prietenul său din copilărie Țepeneag: cum le ameţeşte-adoarme- 
împleticeşte Puiu Oniricu - aşa să facă şi el... 


Consemnez cu amărăciune: a murit Brucan, banditul, tâlharul, 
criminalul. L-au ţinut în braţe, după 1989, nu tovarăşii săi: Iliescu, 
Roman, Pavel Cîmpeanu, ci vitele de români care suferiseră cumplit 
din cauza şi a lui, cei care, neavînd vreun reper cultural, moral, se uitau 
în gura lui, fascinaţi de “verbul” gol şi de lemn autentic. Dacă Brucan 
ar fi ajuns preşedinte al Românilor nu m-aş fi mirat: îl meritau din plin, 
ai noştri analfabeți, ca brazii. 


Sâmbătă 16 septembrie 2006 


Noapte agitată: transpiraţie, am schimbat trei bluze, va trebui să 
schimb şi cearceafurile, leoarcă. Oi fi răcit, maică. Sau oi fi murit, 
astea fiind sudorile morţii. Deşi nu mă chişc, înţeleg că nu am murit de 
tot; că n-am prea murit, vorba bunilor prieteni ai mei ardeleni: Buzura, 
Manolescu, Marta Petreu, Cistelecan, Ruxandra Cesereanu, Anca 
Haţiegan, Nicoleta Sălcudean Pecican - nu-i aşa că sunt mulţi/multe? 

Mai deunăzi am primit un mesaj de la un... pseudonimat. Ținea 
cu mine, mă compătimea pentru câte suferisem mai ales din partea 
bunilor-prieteni: Monica, Liiceanu, Adameşteanu, Manolescu, M. 
Martin (cunoştea cretinitatea reşiţeanului publicată în două numere din 
22 prin 1999 în care toate informaţiile erau false)... Dar suferea pentru 
Că şi eu...: 

“Lăsaţi, d. Goma, că şi DVS. îi înjuraţi pe toţi cei buni de-a valma...” 

Cu multe cuvinte, cu multe expresii din bagajul românilor - fie ei 
şi scriitori - ce, scriitorul genial român nu are voie să nu vorbească- 
scrie convenabil limba română? - sunt în dezacord, mai ales cu “a 
înjura” folosit rapid, negândit, pe de o parte fiindcă omului i-i lene 
(sau: i-i Orecum...) să spună adevărul: “m-a criticat”, “nu a fost de 
acord cu mine”, “mi-a reproșat”; pe de alta să-l încondeieze pe acela, 
să-l descalifice prin monstrul lingvistic, moral: “m-a înjurat”. 

Am mai scris, m-am mai plâns, am mai explicat: Dacă vreau să 
înjur pe careva spun/scriu de-a dreptul (doar n-o să mă jenez de 
compa-triotul care toată ziua-i cu pizda-n gură, dar este orifiat când 
pizda cu pricina este etalată - aşa! -, scrisă pe hârtie): «Paştele mă-ti!» 
sau «Băga-te-aş în!...». Ei bine, nu-mi merge! Dintr-o dată românul - 
chiar scriitor - se arată a fi cunoscător al limbii cea ca un fagure şi îmi 
explică, el, mie: «N-am zis că m-ai înjurat, am zis că m-ai injuriat...» 

Ca să vezi unde stătea stăpânitorul limbii române - azi şi mâine! 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 409 


Fericit că te-a încuiat - el pe tine! - o ţine morţiş cu minciuna: că nu 
zisese că îl înjurasem (de mamă), ci că îl injuriasem «foarte murdar, 
cum nu m-a injuriat nici mama mea»... 

Astfel de “discuţii” dobitoace mi-a fost dat să port cu Monica 
Lovinescu - mereu, mereu, mereu. Fireşte, nu despre “înjurătura” pro- 
ferată de mine (pe atunci eram prieteni..., cum spune franţuzul: ca 
“porcii””), ci despre, mai ales, atacuri dure, nedrepte (sic), grosolane, 
dinspre săptămâniştii lui E. Barbu: Ciachir, V.C. Tudor, Dan 
Zamfirescu, luceferiştii lui Artur Silvestri (Târnăcopul reprofilat, de 
atunci, pe... cultura imobiliară), Dodu, Răcănel, Ungheanu, 
Lăncrănjan... «Uite cum mă-njură cutare», se plângea ea, întinzîndu-mi 
ziarul întreg sau o fotocopie. 

Erau murdării, porcării, minciuni - dar nu înjurături. Însă Doamna 
Lovinescu nu vedea unde poate fi deosebirea : 

«M-a înjurat, uite, m-a făcut “cățea”! (era vorba de Lăncrănjan). 
L-a înjurat pe Virgil, a zis că textele lui sunt “chiştoace radiofonice” 
(era vorba de Ciachir). M-a înjurat (E. Barbu), când a scris despre 
mine: “cu vocea ei dogită... ». 

Cât timp fusesem în România şi mă aflasem în mediul scriitori- 
cesc, îmi trecuseră pe la urechi astfel de plângeri, dar le luasem ca pe 
nişte ticuri umorale, sau de-a dreptul dureri trupale exteriorizate - ca de 
pildă ale Cezarului Ivănesc: 

«Căcatu-ăsta de X mă înjură, zice că baladele mele-s cam prea 
lungi - băga-l-aş în pizda mă-si de nimic şi-un sfert! Să mă-njure el pe 
mine? Păi, futu-i...» 

Păcatul confuziei la român (doar atât?) nu a fost introdus de 
comunişti. Şi Eliade şi Sebastian şi Liviu Rebreanu şi Camil Petrescu 
numeau cele mai mărunte ne-laude: “înjurături”. Ce să mai vorbim de 
contemporanii noştri: Breban, Țepeneag, Buzura, Manolescu: ei se 
plâng, fără fantezie, că au fost... înjuraţi. 

Nu aş fi (re)adus vorba despre deturnarea termenului - în româ- 
neşte, dacă nu ar fi explodat scandalul cu Papa Ratzinger. Acum 
câteva zile, la Regensburg, a citat dintr-un text vechi (dar care? nu l-a 
indicat) - legînd violenţa de azi de... islamism. Şi gata... “înjurătura!”, 
parcă acum câteva luni agitase lumea întreagă o alta, “înjurătură” prin 
caricaturile Profetului. 

Există naturi structural irascibile, “iuți [iute] la mânie”, care din 
țânţar fac armăsar, mai grav: neauzind ei înşişi, necitind ceea ce cu 
adevărat fusese spus/scris, fiind bănuitori, înclinați spre delir, cu 
dureri de ochi (motiv de necitire), confecţioneză fără clpire, fără 
ruşine fapte, vorbe inexistente, zbiară că fuseseră agresaţi, că... «Ce 
ai vrut, de fapt, să spui - când ai spus...?» - şi iată motiv de război 
(sfânt). Nu între două culturi, ci între un analfabetism complexat, deci 
agresiv şi cetăţeanul care, întâmplător, trecea şi el pe acolo. 

Aici-acum agresorul este fanaticul musulman. 

Dincoace-acum este fanaticul evreu. Să existe vreo deosebire de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 410 


construcţie mentală a acuzaţiei de antiislamism şi a acuzaţiei de 
antisemitism? 

Niciuna. Amândouă sunt rezemate pe rea-credinţă, minciună, 
precipitare în a trage concluzii înainte de a fi înţeles despre ce este 
vorba - şi mai ales pe ură oarbă faţă de celălalt. 

Încă o asemănare până la confuzie: amândouă duc la rezultate 
dezastruoase pentru victime: indivizi, comunităţi pe nedrept acuzate. 

O spune cineva în cunoştinţă de cauză: “antisemitul basarabean”, 
ultima găselniţă a lui Ion, fiul cărturarului Tudor Vianu. 


Duminică 17 septembrie 2006 


Am renunţat la intenţia de a instala acum prima chenzină a 
Jurnalului pe Septembrie - din pricina dimensiunilor: 60 pagini. M-am 
răzgândit: las timp de respiraţie Apelului. Nu ar fi deloc inteligent - 
nici loial - să vin cu comentariile mele pesimiste, ba de-a dreptul 
demobilizatoare imediat după ce prietenii s-au dat de ceasul morţii să 
organizeze acţiunea de strângere a semnăturilor. În cele două 
săptămâni rămase până la încheierea lunii voi putea relua, repeta, rea- 
minti reţinerile mele în legătură cu o astfel de iniţiativă. Şi voi evita să- 
i ofensez pe ei, să pun sub semnul îndoielii efectele Apelului. 


Mi-a scris George Damian - şi el şi V. Roncea au semnat printre 
primii Apelul, solicitati de Mircea Stănescu. Voi copia aici misiva, 
riscînd să fiu condamnat din nou pentru “divulgarea de corespondenţă 
privată” (ar avea de la cine se inspira zilierii ziliarului Ziua: de la 
Tismăneanu) datată: 14 septembrie - de reţinut momentul: 


“Prea iubite Paul Goma ot Basarabia, 

“Iti dau de stire ca ma aflu in buna sanatate care sanatate o doresc si 
Domniei tale. Insa spun Domniei tale ca buna mea stare s-a preschimbat in 
adanca mahnire de indata ce am cetit randurile ce le-a scris Domnia ta intre 
lunile ianuarie-august 7514 de la facerea lumii. 

“Ca nu putine le-a fost dat urechilor mele sa auda: unii oameni mi-au 
zis ca sunt nemica altceva decat un ticalos si un nemernic, iara altii m-au feri- 
cit zicandu-mi securist si legionar. Dara nu i-am luat in seama — ca oameni 
de putina trebuinta sunt acestia. 

“Pana ce Domnia ta mi-a pus in spinare cuvantul cel mai greu: "gainar". 
Si nu stiu cu ce m-am invrednicit eu bietul de mine sa-mi castig un asa nume 
in fata Domniei tale. Ca doara cat m-am priceput si cu putinele mele puteri 
cat de putin bine am facut. Poate doara sa fi fost cuvinte la manie rostite de 
Domnia ta. Ce eu vin acum si cer iertaciune pentru toate cele gresite. Si ade- 
varat spun Domniei tale ca nice un raspuns n-am primit cand cu cererea mea 
pentru un chip al Domniei tale. Ca multi oameni rai privesc fara voia mea 
prin cartile si scriso- rile mele şi de multe ori mi le strica si amesteca iara 
Dumnezeu ii va ajuta dupa faptele lor. 

“De aceea rog pe Domnia ta: izbaveste-ma de sub scarbavnicul cuvant 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 411 


de "gainar" ca nu mi-i de nici o trebuinta. Iara daca Domnia ta nu se va indu- 
ra de mine ce-as putea face altaceva decat sa zic: iarta-mi toate cele gresite 
cu voia sau fara de voia mea. Ca Domnia ta are cuvantul greu si cearta apri- 


ga. 
“George Damian ot Brasov” 


Lăsînd la o parte cronicărismul elevului de liceu ot Braşov - 
lucrurile stau astfel: 

În 10 mai a.c. jurnalistul George Damian (de la Ziua) m-a 
contactat prin poşta electronică: 


De : [email protected] 

(...)Date : 10 mai 2006 15:34:32 HAEC 

À : paulgoma@ free.fr 

“Domnule Paul Goma, 

Intentionam sa publicam plangerea dvs adresata Judecatoriei sector. 
Din pacate varianta pe care ati facut-o publica pe internet este in format pdf 
pe care nu-l putem transforma intr-un format care sa fie bun pentru ziar. Ne 
puteti trimite prin e-mail in cursul zilei de azi o varianta txt sau doc a plan- 
gerii dvs? De asemenea ne-ar fi de folos o fotografie actuala a dvs la o rezo- 
lutie cat mai mare. 

Va multumesc, 

George Damian” 


l-am răspuns că textul este în realitate textele (3): contra lui 
I. Iliescu, contra lui N. Pleşiţă, contra antisemitizatorilor - pe care îl 
vrea? Nu am mai primit răspuns la răspuns şi mi-am (ră)spus că Ziua 
renunţase la proiect. 

Surpriză: a doua zi (în 11 mai) au fost publicate fragmente din 
Plângerea împotriva antisemitizatorilor montate de G. Damian, 
“ilustrate” cu o fotografie trucată: în locul cameramanului Paul 
Cozighian (alături de care fusesem fotografiat în 1997 - imaginea 
originală) în Ziua apare... V. Tismăneanu! 

Am protestat numaidecât printr-o scrisoarea adresată lui S. R. 
Stănescu la 12 mai, apoi lui V. Roncea (5 iunie). Spre necazul meu, 
nici prima nici a doua nu a fost publicată. 

Drept care, furios, mi-am vărsat oful în... jurnalul internetizat, 
unde îl l-am tratat pe G. Damian de găinar, mai ales pentru trucarea 
fotografiei. 

G. Damian se trezeşte în... 14 septembrie, după mai bine de 4 luni 
de zile să răspundă, însă nu la reproşul întemeiat al meu, ci la 
califica-tivul “găinar” - îl preferasem pe acesta în locul mai- potrivi- 
tului: escroc. Mă aşteptam la explicaţii, la scuze, fie şi după atâta amar 
de timp. Da de unde: tot eu sunt vinovat pentru că am spus despre el 
că este “găinar”. Bine, nu este găinar, dar ce este un jurnalist neglijent, 
abuziv, falsificator de documente - şi răspânditor al lor, aşa, traficate? 
Să propună el un alt cuvânt. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 412 


Luni 18 septembrie 2006 


Ieri după amiază primind o misivă descurajată şi descurajantă de 
la Flori Stănescu, în chestiunea Apelului (că nu au semnat mai mulţi 
scriitori, că ziarele nu l-au publicat, că tembeliziunea nu s-a ostenit să 
zică un cuvânt despre acţiune), m-am propus încurajator-şef - în virtu- 
tea vârstei. Mă aşteptam la oarecari negaţii, însă nu la trei misive expe- 
diate de trei fete: Flori Stănescu, Eugenia Crângariu, Elena 
Andronache. Deşi mă ard degetele de dorinţa de a le reproduce aici, 
mă stăpânesc: le consider “corespondenţă (foarte) intimă” şi mă şed 
locului. 


Papa Ratzinger: a mai explicat o dată ieri că ceea ce pusese foc 
lumii musulmane (o călugăriţă a fost asasinată în Somalia, biserici - 
mai multe - au fost incendiate în Cisiordania) era “un citat dintr-un text 
medieval”. Însă nici de data aceasta nu a indicat care-i textul acela şi 
cine-i autorul, dacă are vreunul. Bine a făcut când a regretat interpre- 
tarea lui, dar încă o dată: ar fi fost necesar, în contextul exploziv de azi, 
în chiar momentul citirii să fi făcut “trimiterea” bibliografică şi, riscînd 
să-i scoată din fire pe teologi, să o repete. 

Fiindcă - iată, eu spun ce am spus mai ieri : musulmanii se 
indignează la “indicaţiile” (preţioase!) al câte unui imam care, cu glas 
mare, de parcă ar chema la jihad, agitînd sabia curbă, aruncă mulţimii 
analfabete în general, neinformate în special... o propoziţie ruptă din 
context, ca probă că blestemaţii “cruciați” au insultat islamul, au 
pângărit imaginea Profetului! Dacă cineva ar avea posibilitatea (!) să 
le explice adevărul despre acea... insultă - care nu este deloc insultă 
din partea creştinilor, ci o invenţie, o falsificare ordinară din partea 
predicatorului musulman... Atunci poate că... 

Atunci-poate-că-ce? Dar contemporanele mase largi de musulma- 
ni, isterizate de injustiţiile, de agresiunile occidentalilor, ale america- 
nilor şi ale evreilor nu mai au nevoie de adevăr-adevărat, ci de pretex- 
te de a-i uri şi mai puternic pe “cruciați” şi pe evrei. 

Vede cineva-cumva o similitudine (întristătoare, îngrijorătoare) 
între “mecanica” gândirii musulmanilor şi a evreilor? Nu? Eu, da - am 
mai spus, am mai scris, chiar alaltăieri. Atât, că masele largi de evrei 
nu sunt analfabete, nici neînformate. Dar tot dobitoace - ai zice: 
române. 

Ele ştiu foarte bine care este adevărul, însă evreii se şterg la cur 
cu adevărul creştinilor. 

Trebuie să fi rămas multă amărăciune, multă ranchiună în sufle- 
tele mahomedanilor, care ce imperiu au avut! şi ce imperiu au pierdut! 
Din Europa au fost “daţi îndărăt” de Charles Martel, la Poitiers, pe la 
şapte sute şi ceva, apoi alungaţi din Spania, apoi din Africa de Nord. 
lar cruciadele purtate pe pământurile lor au exacerbat la ei ura de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 413 


creştini. Prin turci a început o contraofensivă (devastatatoare pentru 
noi, cei din Peninsula Balcanică - oricât ar lăuda Mihnea Berindei 
“aportul civilizator otoman: cafeaua, băile turceşti şi mai cu seamă 
bivolii..."); oprită sub zidurile Vienei, însă refluxul a mai durat, a mai 
durat... Până ne-au turcit di tăt. Occidentalii şi-au luat revanşa prin 
portughezi, francezi, englezi, ei le-au ciopârţit imperiul, ocupîndu-i, 
colonizîndu-i, jefuindu-i de bogății, umilindu-i (nu altfel făcuseră 
turcii cu creştinii). 


Marţi 19 septembrie 2006 


- Gardianul a publicat un articol în legătură cu Apelul; 

- S-au manifestat alţi semnatari. 

Veşti rele: 

- Prestaţia (sic) papei a provocat, provoacă în continuare, pagube 
imense (citatul produs este din Manuel al II-lea Paleologul, 1350- 
1425, împărat al Bizanțului, care afirmase ca Profetul Mahomed şi-a 
răspândit religia prin violenţă, "cu sabia” - însă papa nu indicase inițial 
autorul); 

- Irakul pe pragul războiului civil; 

- Ungaria: tulburări, violenţe din pricina lui Gyurcsany, primul 
ministru - “mincinosul'”; 

- Afganistan: presa britanică dezvăluie totala nepregătire a USA, 
a Angliei - şi aliaţilor - în pornirea campaniei contra talibanilor. 

- Deplasarea tancurilor Leclerc spre locul destinat provoacă 
mormăieli, chiar critici din partea libanezilor («De ce vin aici, la noi? 
Să se ducă dincolo, în Israel, de acolo suntem atacaţi...»). Se simte: 
oamenii sunt îndatoraţi hezbolahilor sau înfricoşaţi de ei - sau şi una şi 
alta, altfel de ce ar fi nemulţumiţi că forţe armate nelibaneze iau 
poziţie, când de 40 ani armata naţională a Libanului este o ficţiune? Ei, 
de ce... Vai de steaua lor de valahi fenicieni! 

Încă nu am cules reacţii recente din partea israelienilor - deşi avea 
dreptate comentatorul citat mai alaltăieri: tancurile Leclerc sunt prea 
grele... 


Copiez articolul din Gardianul, trimis de Flori Stănescu, de LIS: 


Ziarul Gardianul / Media-cultura, Stirile din 19 Septembrie 2006 
Statul roman vrea sa-l umileasca din nou pe Paul Goma 

Cetatenie retrasa abuziv, un caz fara precedent in Europa moderna 

Un Apel adresat presedintelui Romaniei, premierului Calin Popescu- 
Tariceanu si presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului cere, impera- 
tiv, repunerea lui Paul Goma si a familiei sale în drepturile de cetateni româ- 
ni. Statul roman 1-a retras unilateral si ilegal cetatenia scriitorului in 1977. 
Din 1990 pana astazi, statul roman s-a facut ca nu intelege ca trebuie sa-l 
repuna in drepturi pe cetateanul Paul Goma, automat, fara nici un fel de alte 
demersuri. Cetatenia este un drept dobandit prin nastere si nu poate fi retras 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 414 


decat la cererea titularului. 

In urma cu o jumatate de veac, in 1956, studentul Paul Goma avea sa 
suporte primele represalii pe care le-a avut de indurat pentru atitudinea sa sfi- 
datoare fata de regim si pentru manifestarile aduse impotriva totalitarismului 
comunist. In vara lui ‘56 a fost judecat pentru scrierile sale, iar in noiembrie 
a fost arestat si anchetat de Securitate. Hartuielile regimului nu au incetat 
niciodata, iar toamna lui 1977 statul roman ii retrage cetatenia, fara ca Paul 
Goma sa fi cerut acest lucru. Este un act fara precedent in istoria Europei 
moderne. Se implinesc 29 de ani de cand familia Goma traieste in exil fortat, 
ca proscris, in Paris. 

La inceputul anilor *90 s-a mai adus in discutie cazul Goma si se parea 
ca scriitorul isi va reintra in drepturi in mod automat, fara nici un fel de 
probleme. In acel moment se dadea vina pe statul totalitar, care ar fi comis un 
abuz. In mod straniu, lui Paul Goma nu 1 s-a redat cetatenia nici pana azi. 
Trebuie mentionat ca scriitorul a ramas un critic aspru al nomenclaturii de 
nivel doi, care a continuat sa conduca Romania si dupa 1990. Astfel, unui om 
nascut in Romania 1 se refuza dreptul constitutional de a fi cetatean roman. 

Despartirea de trecutul comunist 

Apelul pentru repunerea lui Paul Goma si a familiei sale în drepturile de 
cetateni români este o problema de principiu - dupa cum sustin si initiatorii 
acestui demers, de asemenea, fara precedent: Valerian Stan, Dan Culcer, 
Ovidiu Nimigean, Flori Stanescu si Mircea Stanescu - pentru ca reparatia 
aceasta trebuie realizata ca o initiativa a reprezentantilor unui stat nou, 
democratic, si nu la cererea scriitorului. Paul Goma nu a vrut si nu a cerut 
niciodata retragerea cetateniei romane. 

„Ultimele luni ale anului 2006 au fost perioada în care reprezentantii 
celor mai importante institutii ale statului, societatea civila, presa, partidele, 
numerosi oameni politici si intelectuali s-au declarat mai hotarâti ca oricând 
dupa 1989 sa se desparta de propriul trecut comunist“, se arata in Apel, 
remarcandu-se, in continuare, ca depasirea perioadei comuniste prin reabili- 
tarea adevarului istoric, prin asumarea responsabilitatilor si repararea raului 
reprezinta un pas pentru implinirea „noului destin istoric al României“. 

Exact in aceasta perioada tumultuoasa s-a nimerit sa se implineasca si 
50 de ani de cand Paul Goma „a avut de suportat primele represalii, primele 
dintre consecintele cele mai grave pentru atitudinea si manifestarile sale 
împotriva totalitarismului comunist. În vara lui 1956, studentul la Litere Paul 
Goma este judecat pentru scrierile sale, la Rectoratul Universitatii Bucuresti, 
iar în noiembrie 1956 avea sa fie arestat si anchetat de Securitate (în 1952, 
elev fiind, a fost de asemenea „retinut“ timp de opt zile la Securitatea din 
Sibiu). Au urmat 21 de ani de opozitie deschisa fata de regimul comunist si 
tot atâtia de represiuni împotriva sa si a familiei sale — inclusiv 2 ani de închi- 
soare, 5 ani de domiciliu fortat, excluderea abuziva din Uniunea Scriitorilor 
etc. lar din toamna lui 1977 si pâna astazi, 29 de ani de exil si de proscriere 
nedreapta si dureroasa“. 

«Statul sa-si asume responsabilitatea!» 

Semnatarii apelului considera ca a venit timpul ca „Statul român sa-si 
asume responsabilitatea (...) si sa procedeze neîntârziat la repunerea în drep- 
turi a lui Paul Goma si a familiei sale. Nu Paul Goma trebuie sa initieze aces- 
te demersuri, ci Statul român, autoritatea în numele careia au fost luate, în 
1977, ca urmare a initierii miscarii pentru drepturile omului, masurile repre- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 415 


sive abuzive, de care pâna acum, din pacate, nu s-a dezis sub nici o forma“. 

Se insista, adaugandu-se ca acum „România sa recheme acasa pe unul 
dintre cetatenii sai care o onoreaza în cel mai înalt grad. Este timpul ca exi- 
lul lui Paul Goma si al familiei sale sa înceteze (...). Este timpul ca scriitorul 
exilat sa primeasca recunoasterea si reparatiile care i se cuvin — de ordin 
moral, istoric, cultural, dar si material — pentru cei 50 de ani în care si-a servit 
exemplar tara“. 

Scuze publice si reparatii morale 

Potrivit semnatarilor, statul roman trebuie sa anuleze toate masurile 
represive care au fost luate impotriva lui Paul Goma si a familiei, „sa i se 
ceara scuze, sa fie repus in drepturi, oficial, si sa 1 se asigure o pensie de merit 
si o locuinta corespunzatoare, precum si orice alte juste despagubiri pentru 
prejudiciile morale si materiale suferite“. Se cere institutiilor statului abilita- 
te repatrierea imediata a scriitorului si a familiei acestuia. 

Asadar, pana la inchiderea editiei, Apelul era semnat de 259 de intelec- 
tuali, printre care ii remarcam pe Gabriela Adamesteanu, Liviu Antonesei, 
Vartan Arachelian, Andrei Badin, Radu Barbulescu, Stefana Bianu, Liviu 
Cangeopol, Radu Filipescu, Augustin Fratila, Serban Foarta, Bogdan Ghiu, 
Petru lliesu, Sorin Iliesiu, Norman Manea, Sorin Marculescu, Mircea 
Mihaies, Bujor Nedelcovici, Radu Negrescu-Sutu, Vasile Paraschiv, Dusan 
Petrovici, Luca Pitu, Serban Radulescu Zoner, Victor Roncea, loan Rosca, 
Dieter Schelesak, Dorin Spineanu, Liviu loan Stoiciu, Alex Stefanescu, 
Dumitru Tepeneag, Traian Ungureanu, Tudorel Urian, Petru Ursache, Mihai 
Vakulovski, Dinu Zamfirescu etc. Oficialitatile din Romania inca asteapta ca 
Paul Goma sa-i roage frumos sa 1 se redea cetatenia furata, lucru care l-ar 
umili inca o data pe cel mai longeviv disident roman, care nu intelege sa faca 
acest gest. 

Manuela Golea 


Obosit de moarte, abătut, nemaiavînd în faţa ochilor decât un văl 
cenuşiu... Pe măsură ce sucul vieţii îmi scade, se îndepărtează şi 
perspectiva publicării antume a scrisului meu. 

La urma urmei, acesta a fost, este, va fi visul vieţii mele: publicarea. 

Să fie “un vis” acela de a publica, de a fi editat în România, în 
româneşte, limba în care scriu de când scriu? 

Nu cântărisem, intuisem, prevăzusem adevărata forţă de 
distrugere a acţiunii conjugate a colegilor scriitori - mulţi şi prieteni - 
întru neantizarea mea, prin nepublicare. 

Să fi fost în această incapacitate de înţelegere de vină structura 
mea de bleg, de fraier, de păgubos? Sau firea mea rigidă, ne-, a-socială 
- vorbesc de societatea... oamenilor de litere români? O fi, n-o fi, sigur 
este că am dovedit o completă necunoaştere a subteranei sufletului 
scriitorului român. 

Eu ştiam (de unde voi fi ştiut - chiar aşa: de unde?, de la cine?) că 
un scriitor-care-scrie (şi publică) nu este un adevărat scriitor-care-scrie 
dacă nu dă o mână de ajutor, o recomandare unui alt scriitor-care-scrie 
- dar încă nu a publicat. 

Şi invers: nu este scriitor acela care împiedecă exprimarea prin 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 416 


scris a altui scriitor. 

Deşi în debutul meu mult întârziat (la 31 de ani în periodice, în 
decembrie 1966, la 33 ani editorial, cu volumaşul Camera de alături) 
nu m-au recomandat-dat-o-mână-de-ajutor scriitori care scriau (şi care, 
cu peste un deceniu în urmă îmi fuseseră colegi, prieteni: Dimisianu, 
Baltag, Velea), ci persoane cu care nu avusesem de a face: Sânziana 
Pop, Gica luteş. Nu am reţinut... reţinerile primilor, ci normalitatea 
celorlalți. Iar când s-a întâmplat să pot recomanda eu pe alţi scriitori- 
care-scriau dar încă nu publicaseră, am făcut-o - la România literară; 
fără şovăire şi fără a aştepta mai apoi semne de gratitudine din partea 
lor. În grupul devenit şi al meu - cu Țepeneag, cu Ivănceanu, cu 
Schlesak, cu M.R. Paraschivescu - domnea acelaşi spirit de întrajuto- 
rare, pe care eu îl percepeam ca pe o atitudine normală, nu neapărat de 
gaşcă. În exil, nici nu am observat schimbarea de umoare şi de pro- 
gram a lui Țepeneag (faţă de mine), mi-am continuat aplecarea spre 
“complicitate scriitoricească”, deci am recomandat editurilor la care 
aveam oarecare trecere cărţi şi autori care nu erau neapărat prieteni, 
dar erau scriitori-care-scriau şi, în noul context aveau nevoie să fie 
traduşi, editaţi. 

Nu este frumos să te lauzi cu faptele bune ale tale; nu este 
creştineşte să aştepţi răsplată pentru ele. 

Însă când constaţi că oameni pentru care tu ai făcut ceva-bun 
(repet, ca să nu se uite: fie pentru debut, fie pentru traducere, fie 
pentru editare) îți fac, nu doar ceva-rău, ci foarte-răul care i se poate 
face unui scriitor, contribuind direct sau prin tăcere complice la nepu- 
blicarea cuiva, atunci, să mă ierte Doamne-Doamne, dacă păcătuiesc 
prin aducerea aminte a unui bine făcut. 

S-o iau cronologic - pentru a câta oară?: 

Pe când eram redactor la secţia de proză a României literare, la 
recomandarea Norei luga, am propus-o pentru debut pe Gabriela 
Adameşteanu. Sami Damian a refuzat orifiat manuscrisul («Prea scrie 
ca tine...», a motivat el, iar Breban, şeful a explicat că el nu debutează 
în revista lui... necunoscuți...) Am dus proza la concurenţă, la 
Luceafărul, unde Sânziana Pop a publicat-o pe loc... Prin 1985 am 
propus pentru traducere-editare Dimineaţă pierdută la Gallimard, la 
Albin Michel, la Julliard - din păcate fără succes. După 1989, la 
televiziune, Gabriela Adameşteanu povestindu-şi începuturile literare, 
a afirmat că a debutat-o... Sami Damian, refuzatorul ei! - noroc că nu 
l-a adăugat şi pe Breban, doar şi el se opusese postulantei la debut. 

Însă Gabriela Adameşteanu - buna mea prietenă - nu a rămas la 
simpla şi la urma urmei omeneasca ingratitudine şi inversare a gratitu- 
dinii - ci, în alianţă cu Liiceanu (care tocmai îmi retrăsese din librării 
volumul de mărturie despre 1977 de el publicat Culoarea curcubeu- 
lui) şi cu Monica Lovinescu au pus la cale minciuna potrivit căreia 
Liiceanu era într-un mod murdar (“mârşav”, preciza cel mai tânăr 
filosof la român) calomniat de Goma - cel care pretindea că i-ar fi 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 417 


distrus cartea de mărturii de el, de Liiceanu nu de altul urcată în slăvi 
cu prilejul călătoriei la Paris - de la Heidelberg; de el, nu de altul 
solicitată în 1990 pentru a fi editată la Humanitas. 

Îi las de o parte pe Monica Lovinescu şi pe Liiceanu, aici mă ocup 
de scriitori, nu de culturali şi de cobiliţari de cărţi. Aşadar, scriitorul 
Gabriela Adameşteanu a început demolarea scriitorului Paul Goma, în 
1922 prin inversarea termenilor adevărului: iar acesta era: victimă: 
autorul Goma prin cartea lui, distrusă de editor, şi nu editorul Liiceanu, 
distrugătorul cărţii. 

În continuare G. Adameşteanu a fost în primele rânduri ale 
agresorilor mei: în 1994, prin vicioasa publicare în 22 a unei replici 
trimise de mine, dar numai după ce fuseseră scrise şi adunate contra- 
replicile Zoei Petre, a lui E. Constantinescu, a lui N. Manolescu; 

În 1997, cu prilejul apariţiei primelor trei volume din Jurnal: ea, 
împreună cu Liiceanu au dezinformat-o (telefonic) pe Monica 
Lovinescu despre “calomniile” proferate de mine la adresa Papesei 
conţinute în Jurnal (Monica nu l-a citit nici azi, cu excepţia unui 
fragment din vol II, Căldură Mare, în vara anului 1989). Tot ei, şi tot 
telefonic, au aţâţat-o pe “calomniată” îndemnînd-o să dea replica 
meritată “calomniatorului” - astfel a rezultat acel model de strâmbătate 
şi de trivialitate : 

“Îmi pare rău că l-am cunoscut pe Paul Goma”; 

În continuare, G. Adameşteanu a luat parte activă la “curentul 
scriitoricesc român” cel care, insultat de Paul Goma, l-a pedepsit 
privîndu-l de publicare: puţinele cărţi ale mele apărute nu au fost 
comentate; sau ironizate; sau de-a dreptul negate; redactorii şefi ai 
periodicelor, cronicarii ameninţaţi de represalii din partea celui mai 
important negustor de carte, “vâlcean de-al meu” îl recomanda mândru 
Virgil lerunca: Liiceanu, nu l-au mai publicat pe “înjurătorul naţional”. 
În schimb a invitat să-şi publice în 22 lăturile, născocirile, delirurile 
calomniatori ca Bianca Marcu-Dumitraşcu-Balotă, P. Barbăneagră, 
Mircea Martin. 

lar acum, în septembrie 2006, de parcă nici usturoi nu a mâncat, 
G. Adameşteanu semnează Apelul cu pricina. M-am mai întrebat, mă 
re-întreb: de ce a făcut-o? Din nesimţire? Din românitate băloasă: 
«Lasă, băi, tu m-ai înjurat, eu ţi-am răspuns, hai să ne-mpăcăm, căci 
scriitori români suntem - dă s” te pup!»...? Am tot dreptul să mă întreb: 

«Ce fel de om este scriitorul G. Adameşteanu?» 

Şi să nu-mi răspund. 


După cum nu găsesc răspuns la coaliția tăcerii: 

Condusă de Monica Lovinescu şi de Virgil Ierunca, avîndu-i 
locotenenţi pe Liiceanu şi pe Adameşteanu, la care s-au raliat 
Manolescu, Mihăieş, Iorgulescu, D.C. Mihăilescu, Ioana Pîrvulescu, 
Pruteanu, Buduca, Borbely, Alex Ştefănescu, Dimisianu, Mircea 
Martin, Pleşu, apoi Cistelecan, Marta Petreu, aceştia - şi alţii şi altele - 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 418 


şi-au dat mână cu mână pentru a mă împedeca să public în periodice, 
să-mi editez cărţile. 

În acelaşi timp a demarat campania de... eradicare a mea din 
lucrările de referinţă: 

- Negrici, în Istoria sa ignoră existenţa mea ca scriitor român; 

- Dacă pe Marian Popa, “plutonierul lui Eugen Barbu” nu-l iau în 
seamă (el moare de plăcerea estetică pricinută de V.C. Gheorghiu), 
Dimisianu, în studiul despre memorialiştii români omite pomenirea 
mea ca autor de jurnale, de “amintiri”, de mărturii - în schimb, ca să 
spun aşa, sunt prezenţi Crohmălniceanu, Banuş, Nina Cassian, Vera 
Călin...; 

- Mircea Martin în studiile sale de literatură română tace cu 
civilitatea-i cunoscută existenţa şi cărţile mele (dintre care el însuşi a 
editat două la Univers: Ostinato - cu care a deschis o colecţie - şi 
Gardă inversă); 

- A comis şi Alex Ştefănescu o Istorie a literaturii contemporane 
- nu ştiu dacă pomeneşte de mine, însă dacă o face, cu certitudine că 
este în tonul pe care l-a adoptat după 1994 - total-negator, nu total- 
ditirambic, ca înainte; 

- Şi D.CEMihăilescule? a alcătuit o istorie - unde, fireşte, nici 
urmă de mine, provocatorul de “tragicomedii”, vorba lui; 

- Ştiu că N. Manolescu şi-a propus - şi a reuşit - să nu scrie 
numele odios al meu. 

- N-am să-i fac lui V. Tismăneanu onoarea de a-l include printre 
literați, dar nu pot trece peste prefața la Scrisorile lui Michnik în care 
schiţînd un istoric al mişcărilor contestatare din Europa de Est, nu i-a 
scăpat nici o referire la păcătosul de mine - în treacăt: cel la care, în 
1989, făcuse apel pentru traducerea unei cărți de-a lui în franceză... 

Riscînd să mă repet, rezum: 

De fiecare dată când mi s-a cerut - însă de multe ori din proprie 
iniţiativă - am recomandat pentru publicare, pentru traducere din 
română cărţi şi autori români: 

- Pe Gabriela Adameşteanu, pentru debut - în România literară 
(refuzat de S. Damian şi N. Breban), izbutit în Luceafărul; în Franţa 
am recomandat cartea ei Dimineaţă pierdută pentru a fi tradusă şi 
editată - în mai multe rânduri, din nefericire, nu am avut succes; 

- Pe N. Breban, A. Buzura, Şt. Bănulescu - i-am recomandat 
pentru a fi traduşi-publicaţi la Gallimard de cum am venit pentru întâia 
oară la Paris, în vara anului 1972. Nu am reuşit. Nu am reuşit nici cu 
Breban la Seuil, în 1978 - cu toate că ştiam: el împreună cu Ivasiuc 
fusese(ră) înainte la München să-l convingă pe Noël Bernard să nu-i 
mai facă atâta reclamă lui Goma, ins fără talent; acelaşi discurs l-a(u) 
ținut şi la Paris faţă de Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca; apoi in 
1977 la Stockholm faţă de Rene Coeckelbergs (care semnase petiția 
pentru lberarea mea din închisoare şi îmi publica în suedeză Gherla) 
şi Gabriela Melinescu (tot la Stockholm poposiseră “colegii” Ţoiu şi 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 419 


Bălăiţă - în acelaşi scop: să-l convingă pe Coeckelberghs să nu-l 
editeze pe Goma). Aveam să aflu mai târziu: în chiar momentul în care 
locuia în apartamentul nostru de la Paris, scriitorul N. Breban se 
dusese la editura Seuil care scotea volumul meu Le Tremblement des 
hommes - 1977 şi îi explicase redactorului că Goma este un autor nul 
iar editura se va face de râs publicînd un astfel de nonscriitor - la care 
Barrou (aşa îl chema), ca răspuns, scosese dintr-un sertar un exemplar 
din Animale bolnave recomandat de... nonscriitorul Goma pentru a fi 
tradus şi publicat...; 

- Am recomandat editurii Seuil şi am prefaţat eseul Cetatea 
totală de C. Dumitrescu; 

- Am recomandat editurii Gallimard - o Istorie a literaturii 
române pe care urma să o scrie N. Manolescu; după o promisiune - 
adevărat, ne-fermă - prietenul Manolescu nu a mai dat vreun semn că 
o face sau nu o face; 

- Am recomandat editurii Albin Michel traducerea-publicarea 
unui roman de Alexandru Papilian - a fost editat; 

- Am recomandat editurii Julliard un roman de Rodica Iulian - a 
fost publicat la altă editură (Balland?); 

- Am inclus în colecţia mea de la Albin Michel romanul lui Bujor 
Nedelcovici Al doilea mesager ; 

- Am recomandat editurii Hachette volumul Ici Moscou! al 
jurnalistei basarabence Renata Lesnic; 

- Am recomandat mai multor edituri pariziene (fără succes) eseul 
lui Andrei Pleşu Pitoresc şi melancolie; 

- Am scris prefețe, postfeţe la volume de mărturii de Gheorghe 
Mazilu, Doru Novacovici... 

- Am provocat scrierea, am prefaţat volumul de mărturii despre 
Reeducarea de la Piteşti de Ştefan loan Davidescu, apărut după multe 
peripeții sub titlul Călăuză prin infern la editura Dacia din Cluj... 

- În afară de intervenţiile editoriale - pentru colegii mei, dintre 
care nu toţi îmi erau prieteni şi nu mi-au devenit după aceea... - am 
provocat adoptările în PEN Clubul francez ale unor scriitori ameninţaţi 
de represalii în România: Bujor Nedelcovici, Mircea Dinescu, Dan 
Deşliu - şi iată: mie nu-mi pare rău că l-am cooptat în PEN Club pe 
Dan Deşliu, deşi el mă vorbise de rău şi înainte şi după; nu mi-ar fi 
părut rău nici dacă Ana Blandiana - pentru care începusem demersuri- 
le - ar fi acceptat să fie primită, în ciuda faptului că... ei îi era frică să 
nu se afle în România (şi acolo-sus şi acolo-la mijloc, la Gogu 
Rădulescu, faptul că Goma este cel care o recomanda şi o susţinea...). 
Nu-mi pare rău nici că l-am cunoscut pe Mircea Dinescu, deşi el, la 
sfaturile înțelepte ale lui Fănuş Neagu, ale lui Băieşu, ale lui Doinaş, 
ale lui Manolescu nu m-a reprimit în Uniunea Scriitorilor - din care 
fusesem exclus în aprilie 1977 şi graţie voturilor lui Doinaş, Fănuş, 
Manolescu, Sorescu, Bănulescu - toţi aceştia colegi-de-breaslă, nu?... 

- Nu mi-a părut rău că îl... cunoscusem pe Buzura nici după 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 420 


2002, când Iliescu mă invitase în România, iar Gusti intrase în panică, 
urlînd pe coridoarele sediului Fundaţiei România: 

«Vine Goma, să-mi fure Fundaţia!» 

Goma, bietul: nu ştia că ar putea să-i fure ceva lui Buzura... 

- ...după cum nu ştia - în aprilie 1977, când era arestat, ameninţat 
cu o condamnare la moarte pentru trădare de patrie - că de acolo, din 
fundul Rahovei, ar putea să-i fure lui Țepeneag - aflat la Paris - 
revista Cahiers de I'Est, dacă... vine în Occident, cum i s-a plâns, în 
Canada, poetului Marteau... 


De ce am alcătuit acest pomelnic al faptelor-bune ale mele (şi încă 
incomplet)? Ca să mă laud? Când făceam faptele-bune nu aveam 
conştiinţa că fac fapte-bune, ci fac ceea ce este normal să fac. Însă, 
după 1989, în România, nu numai că prietenii mei scriitorii nu au ţinut 
seama de aceste “mici servicii” (încă o dată: pe care le consideram acte 
normale, în relaţiile normale dintre oameni normali), dar au făcut totul 
ca să-mi închidă mie gura, totodată să închidă gura celor care mani- 
festau intenţia de a vorbi-scrie despre cărţile mele. 

Culmea ostilităţii oarbe (şi profund cretine, cum doar un ins care 
trece drept foarte inteligent o poate atinge - vezi-l pe unul din maeştrii 
săi de gândire şi mai ales de morală: Ivasiuc, celălalt fiind Ivaşcu) a 
fost atinsă de N. Manolescu în 2005 când pentru a obţine postul de 
ambasador la Unesco a dirijat orchestra Uniunii Scriitorilor - solişti: 
Gârbea, Caius Dragomir, Cistelecan, Petreu - interpretînd Cantata 
Calomniei: alungarea lui Liviu loan Stoiciu de la Viața românească 
pentru publicarea unui fragment din Jurnalul meu şi, în acelaşi preţ 
votarea - în unanimitate - a H.C.M. prin care a fost legiferată antisemi- 
tizarea mea. Cunoştea efectele acuzaţiei idioate, doar el însuşi fusese 
arătat cu degetul ca “antisemit” (şi legionar!). Să nu se uite: filele par- 
titurii fiind întoarse de cunoscutul securist săptămânist - devenit 
contemporanist-brebanist, alături de tovarăşul său lanoşi: H. Zalis. Au 
asistat, au participat activ, scriitorii români cei extrem de rezistenți 
prin cultură... 

Îmi vine să o maimuţăresc pe Monica Lovinescu - astfel: 

«Îmi pare rău că v-am cunoscut, scriitori români cotidieni ce 
sunteţi voi!» 


Miercuri 20 septembrie 2006 


Zi mohorîtă, posomorîtă, urâtă, de toamnă ceţoasă. 
Oarecare balsam: un mesaj e-mailat de la un un... cititor: 


“Stimate Maestre: 

“Sunt fericit ca v'am reintilnit pe internet. Citesc si recitesc scrierile 
dumneavoastra - da, sunt pagini cumplite, aprige, crancene - pagini care 
starnesc si zgandara amintiri si dureri vechi - dar sunt pagini minunate. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 421 


Minunate pentru ca multi ani am crezut ca limba romana s'a intors in pesteri, 
dar citindu-va, citeodata cu voce tare, o regasesc din nou, si o aud din nou, si 
simt ca undeva, pentru acest pribeag, mai exista o tara, chiar daca numai cea 
pe care o regasesc citindu-va... 

“Sunteti memoria si constiinta noastra. 

“Cu respect, 

“S.A.” 

[expeditorul nu m-a autorizat să-i dau numele întreg] 


Mi se trimite - şi bine (mi) se face: 


Omoara-i pe arabi si striga «Antisemitism!” 
de Norman G. Finkelstein) 

luni, septembrie 18, 2006 http://palestinalacrimamea.blogspot.com 

O teza centrala a cartii mele, Beyond Chutzpah este ca de fiecare data 
când Israelul se confrunta cu o catastrofa a imaginii proprii pe scena mondia- 
la apologetii sai declanseaza alarma pericolului unui “nou antisemitism”. 
Deci, absolut predictibil, imediat dupa ce Israelul a întâmpinat o noua proble- 
ma de imagine din cauza distrugerii ucigase perpetrate împotriva Libanului, 
un grup format din toate partidele parlamentare, condus de cunoscutul susti- 
nator al Israelului Denis MacShane (membru al parlamentului din partea par- 
tidului laburist), a facut public înca un raport care avertizeaza asupra resur- 
gentei antisemitismului (Report of the All-Party Parliamentary Inquiry Into 
Antisemitism, septembrie 2006). 

Singura noutate a proiectului, care prelucreaza în special afirmatii fara 
sens respinse deja în Beyond Chutzpah, est noul prag al idioteniei pe care îl 
sparge. Sa analizam metodologia desfasurata în sprijinul demonstrarii noului 
antisemitism. Raportul defineste un incident antisemitic ca orice ocazie “per- 
ceputa” ca fiind antisemitica de catre “comunitatea evreiasca”. [2] Pe acela- 
si principiu se poate spune ca ploua în absenta oricarei precipitatii, doar pen- 
tru ca eu simt ca ploua. Este filosofia onirica a paranoicilor — a celor deose- 
bit de rationali, pentru care presupusa victimizare aduce servicii politice. 
Raportul include în rubrica incidentelor antisemitice nu doar acte violente si 
discursuri incendiare, dar si “conversatii, discutii sau afirmatii facute public 
sau în cadru privat, care depasesc limita admisibilitatii”, precum si “atitudi- 
nea si tonul cu care se discuta despre evrei”. Este de mirare ca nu se trec în 
revista si fanteziile libidinale de represiune antisemitica. [3] În categoria afir- 
matiilor inerent antisemitice raportul include “comparatiile dintre politica 
israeliana contemporana si cea a nazistilor” (doar comparatiile dintre politica 
araba contemporana si cea a nazistilor sunt permise) si “teorii despre influen- 
ta evreiasca sau zionista asupra politicii externe americane” (chiar daca orga- 
nizatiile evreiesti si zioniste clameaza aceasta influenta). [4] 

Cea mai mare parte a dovezilor despre antisemitismul atotpatrunzator 
britanic pune la grea încercare credulitatea. Singurul articol care apare în 
amenintatoarea categorie “Calomnii sângeroase” este un serial sirian de tele- 
viziune “pe care telespectatorii din UK ar fi putut sa-l urmareasca... daca ar 
fi avut echipamentele de receptie prin satelit corespunzatoare.” [5] Raportul 
mai noteaza si “cazul [neraportat în instanta] al unui lector universitar evreu 
care a fost tinta unei tirade antisemite din partea unui student în mijlocul unei 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 422 


conferinte si ulterior i s-a cerut sa explice autoritatilor universitare de ce-l 
suparase pe student.” [6] Este antisemitic sa te întrebi daca nu cumva e vorba 
de o pacaleala? Si apoi citeaza avertismentul London Assembly Conservative 
Group conform caruia “exista un risc ca în anumite zone ale politicului eve- 
nimentele internationale, aproape inconstient, sa conduca la atitudini în mod 
subtil diferentiate si la nivele de apropiere diferite în functie de anumite gru- 
puri minoritare.” [7] Chestiunea noului anti-semitism trebuie sa fie deosebit 
de anapoda daca englezii conservatori încep sa vorbeasca precum Lacan. În 
cele din urma, este antisemitic pentru organizatiile studentesti sa sprijine un 
boicot al marfurilor israeliene pentru ca “ar restrictiona posibilitatea de a gasi 
mâncare kosher în campus”. [8] Poate este în masura Israelul sa organizeze 
parasutarea unor colete cu stiuca umpluta. 

Desi se pretinde ca, în lupta împotriva antisemitismului, “nimeni dintre 
cei care au adus marturie nu doreste sa vada periclitat dreptul la exprimare 
libera”, si “doar în circumstante extreme ar fi sprijinit interventia legii”, [9] 
raportul recomanda autoritatilor universitare “sa manifeste un interes activ în 
combaterea actelor, discursurilor, literaturii si evenimentelor care cauzeaza 
anxietate sau alarma printre studentii evrei”, si înregistreaza nemultumire 
pentru faptul ca "lucrari clasice si moderne antisemite sunt accesibile liber pe 
site-ul amazon.com”, si ca “îndeosebi Statele Unite au fost foarte lente când 
s-a pus problema” închiderii “site-urilor internet antisemitice”. [10] În 
asemenea momente, chiar cei mai putin patrioti dintre oameni pot fi mândri 
ca sunt americani. 


Note: 

1. Declaratia raportului conform careia “nu am primit dovada niciunei 
acuzatii de antisemitism care sa fi fost gresit fondata de principalii lideri si 
organizatii ale evreilor britanici” (para. 79) are în vedere probabil mai degra- 
ba selectia marturiilor decât realitatea. 

2. Report, para. 3; cf. para. 73. 

3. Constructiile sunt citate din “Sumarul” Raportului. Informatiile poli- 
tiei despre o crestere a incidentelor antisemite dovedesc prea putine în sine, 
asa cum recunoaste si raportul, din cauza faptului ca acest lucru ar putea fi 
datorat multor incidente care tin de înasprirea vietii britanice în general, pre- 
cum si “cresterii implicarii” în conflictul israeliano-palestinian (Report, paras 
28, 29, 59, 64, si Beyond Chutzpah, pp. 81ff.). În schimb, sunt putine dove- 
zile atacurilor antisemitice “organizate”, “motivate politic”. Nu exista nici o 
evidenta asupra faptului ca autorii atacurilor antisemitice ar fi în mod dispro- 
portionat musulmani, iar cei mai multi dintre suspectii acestor incidente au 
fost adolescenti (Report, paras. 55, 56, 58, 151). Pentru 2005 raportul citea- 
za doua incidente care au fost “potential” periculoase pentru vietile umane 
(para. 61). Nu se citeaza informatii comparative despre alte minoritati din 
Marea Britanie, desi se recunoaste în mod tacit ca “nivelul prejudecatilor si a 
discriminarii evreilor în UK ramâne scazut”, o afirmatie considerabila (para 
17). Într-o nota, deplânge ca “mai putin de unul din zece incidente [antisemi- 
te] aduse la cunostinta politiei conduce la acuzarea unui suspect” (para. 69), 
dar nu citeaza date comparative în functie de care sa rezulte ca aceasta ratie 
este aberanta. 

4. Report, para. 84, 119; cf. para. 148. Într-o nota raportul exprima 
îngrijorarea pentru faptul ca “utilizarea limbajului si a imageriei 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 423 


Holocaustului au început sa fie puternic raspândite în legatura cu conflictul 
israeliano-palestinian” (para. 93). Desigur, noutatea legata de aceasta image- 
rie este faptul ca Occidentul nu o mai utilizeaza numai în legatura cu arabii. 

5. Report, para. 99. 

6. Report, para, 101. 

7. Report, para. 104. 

8. Report, paras. 203, 204. 

9. Report, paras. 74, 75. 

10. Report, paras. 183, 189, 220 


ONU a cerut Israelului să dea “harta” locurilor din Liban unde 
lansase bombe cu fragmentatie. 

Și mai ce? Nu cumva şi-o ţuică ? Dar cine-i ONU ăla? Ştim noi: 
o organizaţie fașistă, anti-tot (nu -toată?): -israeliană, -americană, - 
sionistă, -wieselistă, într-un cuvânt: antisemită! 

Apoi: cum să livreze Israelul secretele-i de stat? Doar negase că 
foloseşte arme prohibite. lar SUA negase că ar fi trimis acele arme - 
ultimul răcnet în materie (o parte din ele oprite - dar nu definitiv, 
păcat! - de englezi prin iulie, pe un aeroport din Scoţia). 


Joi 21 septembrie 2006 


Azi a explodat bomba - poate numai pentru mine: cică şi Gabriela 
Adameşteanu ar fi întreţinut relaţii ruşinoase cu Spurcata Organă. 

Celălalt demascat, M. Iorgulescu nu-mi trezeşte interesul: îl 
bănuiam a fi murdar de când l-am cunoscut, prin 1970, când Breban, 
noul şef al României literare ni-l adusese ca supravechil - de la Munca. 
Ca şi cum n-am fi avut supraveghetorii-vechilii locului: Ion Horea, 
Valentin Silvestru, G. Dimisianu, Băran, S. Damian (ei da, ei da: 
Sami-Sămiţu). Când a cerut azil politic în Franţa, pe Iorgulescu l-am 
ajutat, provocîndu-i o invitaţie la Blois, la o reuniune a disidenților /!/, 
apoi intervenind pe lângă Mme Mitterrand soţia preşedintelui pentru el 
în vederea recuperării fetelor sale rămase în România. Însă niciodată 
nu am acceptat să-mi intre în casă. 

(Nici pe Nicu Balotă, cu soția sa, Bianca Marcu-Dumitraşcu, 
fostă colegă de Fabrică de Scriitori în 1954 nu l-am primit: nu mi-a 
venit să-i primesc, deşi se invitaseră, deşi o dată veniseră în faţa porții 
imobilului în care locuiam pe atunci). 

Ce a scris Bujor Nedelcovici despre Iorgulescu nu m-a mirat, doar 
m-a iritat noutatea-veche: 

«ŞI pe ăsta îl mirosisem de la început!» 

Cu totul altfel stau lucrurile cu Gabriela Adameşteanu: cu ea am 
fost prieten, ne vizitam reciproc - până prin 1973, când Ana şi cu mine 
ne-am întors din călătoria în Occident. Nu pot spune când anume a 
început a fi indisponibilă pentru Ana şi pentru mine, însă noua atitudi- 
ne a fost uşor descifrabilă pentru noi, persoane cu experienţă: am oftat, 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 424 


am ridicat din umeri, am bănuit că Securitatea o va fi avertizat-speriat 
să înceteze legăturile cu noi, ciumaţii (doar Organa lucrase eficace şi 
în cercul prietenilor din “Cenaclul Tănase”, speriindu-i, zburătăindu-i 
pe Cezar Ivănescu, pe Sorin Titel, pe Turcea, pe Marius Robescu, pe 
Doina Uricariu, pe Florin Gabrea). Din acel moment - 1972 - nu am 
mai avut de a face cu ea. Nici vorbă să-şi fi manifestat prezenţa în 
vreun fel în timpul “evenimentelor din primăvara anului 1977”: nu m- 
am mirat că nu a dat vreun semn de viaţă, de compasiune, de simpatie 
- nici vorbă de adeziune la Apelul nostru, deşi ar fi putut să ne trans- 
mită măcar un salut neangajant prin Virgil Mazilescu - cu el se întâl- 
nea, el ne frecventa pe noi... În noiembrie 1977 când am plecat în exil 
se adunaseră cinci ani de când nu ne mai văzusem faţă către faţă. 

Nu-i duceam dorul, însă când, în exil, am aflat de succesul ei cu 
Dimineaţă pierdută, ne-am bucurat nespus - iată, nu mai ştiu cine 
adusese un exemplar din roman (nu, în niciun caz Marius Robescu, 
paşnic concub/vieţuitorul ei din acel moment: când l-am întrebat de ce 
nu a adus cartea Gabrielei, el s-a uita la mine ca la un picat din lună, 
s-a uitat uluit, ofensat, însă nu a rostit nici un cuvânt, că adică alte pre- 
tenţii nu mai aveam? - deh, scriitorul român la român...). Pe dată 
m-am prezentat cu cartea la Monica Lovinescu, propunîndu-i să 
organizeze la Europa liberă o masă rotundă în juru-i, oferindu-mă să 
particip şi eu la tămâierea din toată inima. Monica, plictisită (se vede 
că în perioada aceea fusese invadată de o grămadă de alte cărți de 
proză de o nemaipomenită calitate estetică pentru că a zis ceva în genul 
acesta: «Bine, pune-o acolo...», eu am pus-o acolo şi pusă a fost cale 
de câţiva ani. Până când Doamna Lovinescu mi-a telefonat anunţîn- 
du-mi triumfătoare descoperirea unei cărţi “co-lo-sa-le”! Atât că nu 
mai ţinea minte numele autorului colosalei. L-a întrebat pe Virgil, 
apoi mi l-a comunicat: Gabriela Adameşteanu! - a, da, ei cunosc un 
arheolog stabilit în Italia, dar care călătoreşte frecvent în România - o 
fi rudă cu acela? Degeaba am încercat să o aduc la ordinea de zi, să-i 
aduc aminte că eu îi recomandasem... descoperirea în urmă cu ani, 
Monica nu m-a luat în seamă, ba la un moment dat m-a acuzat (desi- 
gur, în glumă - e-he, umorul său de o subțirătate imperceptibilă!) că... 
ascunsesem atâta vreme acest “eveniment co-lo-sal”... din gelozie! 

Acum că Monica o descoperise pe Adameşteanu (şi n-o mai 
acoperea la loc, vorba glumei proaste vehiculate de mine), i-am propus 
lui Şerban Cristovici - el îmi tradusese două cărți pentru Gallimard - să 
vadă în ce măsură textul este francizabil... Şerban a citit, Şerban a 
plăcut, însă de tradus... Până nu avea contract cu editura... Am conti- 
nuat a colinda editurile, propunînd cartea, înarmat cu referate de la 
Monica, de la Şerban, de la Alain Paruit... 

Şi aşa au trecut anii, vorba prozei noastre naţionale. Se adunaseră 
vreo 15 de când nu mai comunicasem cu autoarea, când, minune mare, 
Gabriela Adameşteanu telefonează de la Heidelberg! Se afla acolo, în 
urma unei invitaţii a lui Sami Damian. Ce plăcere, ce bucurie, ce mai 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 425 


face Ana, ce mai face Filip - ce mai face Mircea (fiului ei îi dedicasem 
o povestire tradusă şi publicată în germană, în 1972, într-un volum 
antologic), când ne vedem?... Nici un cuvânt despre motivele absenței 
- altfel cum să-i spun nerelaţiei dintre noi?, doar veşnicele promisiuni 
româneşti: «Lasă că-ţi explic eu, când ne întâlnim...» 

A mai trecut o vreme până când ea, venită la Paris, ne-am văzut. 
Am condus-o la Fundaţia Anettei Laborey, pentru o bursă, a venit la 
noi de câteva ori... Însă trecuseră atâţia ani, atâţia ani... Ea devenise, 
acasă, scriitor de vârf, de succes, cartea îi fusese adaptată pentru scenă, 
cu, vai de capul meu, lucram ca zugrav de exterioare, sus pe schele - şi 
o făceam cu tot mai mare dificultate, mă îmbolnăvisem, se vedea 
(dealtfel cam de atunci nu am mai putut lucra în... altitudine). Probabil 
din acest motiv ea, la un moment dat, a spus ceva în genul: 

“Monica zice că ai spus în jur că încerci să-mi propui 
Dimineaţă... la Gallimard, dar că m-ai abandonat, cum se spune... 
Chiar nu se mai poate face nimic? La alte edituri? Am vorbit cu Alain, 
el e gata să traducă...” 

Nu mai ţin minte ce am mormăit. În acel moment Ana nu era 
prezentă, ar fi pus-o la punct şi pe ea şi pe Monica de le-ar fi mers 
fulgii: 

Cum adică: “spun în jur că am intenţia să propun...” editurilor 
cartea ei? Dar o chiar făcusem, de câţiva ani - după doi-trei ani de 
tăcere, de nelectură a Monicăi Lovinescu; 

Şi mă rog, de când Alain “e gata să traducă”? - Alain a dat 
referate, gata-să-traducă este Cristovici, însă nu se poate apuca de 
lucru fără contract ferm... La un moment dat i-a scăpat - zâmbind: 

«Monica zice că eşti gelos pe mine, de asta nu faci nimic pentru 
cartea mea...» - prietena mea, Monica... 

Mărturisesc: am răsuflat uşurat când (prietena mea) Gabriela 
Adameşteanu a plecat înapoi în România. Mai ales că avusese timp să 
rostească două - dar două! - cugetări, acestea în prezenţa Anei. 

“Îmi reproşezi că nu fac nimic împotriva ălora de-acasă, că nu mă 
opun, că nu le zic nimic... Mi-e frică, na, mi-e frică, de fac pe mine”; 

“Să fac scandal ca tine, să mă dea afară din ţară şi să ajung ca tine, 
zugrav, pe schele? Păi ştii tu cine-s eu, în România?” 

Abia mai târziu, prin 1995, Gabriela a evoluat până la deja 
clasica-i elipsă: 

«Păi eu reprezint!» 


Aşadar Evenimentul Zilei scrie: 


Scriitoarea Gabriela Adamesteanu si criticul Mircea Iorgulescu 
sunt banuiti ca au colaborat cu Securitatea. 
Potrivit Asociatiei Civic Media, cunoscuta scriitoare ar fi semnat un 
angajament inainte de 1989. „Din surse foarte bine informate, o alta persoa- 
na din Grupul pentru Dialog Social care a avut legaturi stranse cu Securitatea, 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 426 


pe langa preotul Justin Marchis si Sorin Antohi, este Gabriela Adamesteanu. 
Daca doamna Gabriela Adamesteanu mai are vreo bruma de constiinta, ii 
asteptam confesiunea publica”, lanseaza apelul membrii asociatiei, in frunte 
cu ziaristul Victor Roncea. 

Acesta a pornit recent campania „Voci curate” pentru deconspirarea 
formatorilor de opinie si universitarilor. Gabriela Adamesteanu a refuzat sa 
comenteze acuzatiile, preferand sa astepte probele. „Nu vreau sa fac comen- 
tarii. Nu am lucrat cu Securitatea. Am refuzat de mai multe ori sa lucrez cu 
ei, pentru ca mi-au propus, intr-adevar. Nu ma grabesc, nu vreau sa intru in 
polemica cu cineva ca Victor Roncea, astept sa vad ce probe aduc”, a decla- 
rat scriitoarea. 

Fost redactor-sef al revistei de analiza politica „22”, Gabriela 
Adamesteanu este in prezent redactor-sef al suplimentului „Bucurestiul cul- 
tural”. Inainte de Revolutie a lucrat la editurile Enciclopedica si Cartea 
Romaneasca. „Mi-am cerut dosarul de multa vreme si in el nu se spune 
nimic, era doar o foaie. Eu am scris deja despre propunerile de colaborare in 
“92-93, in cartea „Cele doua Romanii”, a mai adaugat Adamesteanu.” 


Şi dacă acuzaţia se va dovedi falsă? Cine va câştiga din asta? 
Securitatea! Cine va pierde? Acuzatul, fiindcă este greu, dacă nu 
imposibil să te cureţi de noroiul calomnie. 

Eu unul nu cred că a Adameşteanu a avut relaţii spurcate cu 
Organul. Că aşa sunt eu: Goma Necredinciosul. Am mai scris, repet: 
Adameşteanu are o structură de pârâcioasă, ceea ce nu este acelaşi 
lucru cu o informatoare de securitate. Mincinoasă, egoistă, vulgară, 
ranchiunoasă, arivistă, rapace; şi proastă. Dar nu atât de proastă încât 
să fi semnat pactul cu Securitatea. 

Gabriela Adameşteanu este o scriitoare atât de talentată, că nu are 
nevoie (vorbesc la prezentul-perpetuu) să recurgă la mijloace oculte, 
subteranice, de canal de scurgere, latrinoase (Securitatea), pentru a 
urca treptele sociale. Până în 1989, economic vorbind avea o situaţie 
stabilă: redactor la Editura Enciclopedică (acolo am cunoscut-o). După 
aceea redactor la Cartea românească - nu ştiu de când şi dacă mutarea 
ei a avut loc pe când Preda mai trăia, însă nu văd de ce va fi avut 
nevoie Securitatea de încă o ciripitoare (nu trebuie să văd eu, să vază 
ea!), când exista veterana Geta Dimisianu. Apoi redactori “la Preda” 
erau pe atunci şi Sorin Mărculescu şi Paleologu (!), şi Mugur şi Mircea 
Ciobanu, şi Magdalena Popescu-Bedrosian... Mă întreb, naiv: ce ar fi 
fost de turnat la o editură? În acel loc scriitorii veneau, predau manus- 
crise, pledau cauza lor, se târguiau cu redactorii, în cele din urmă se 
ajungea la un compromis - mai mare, mai mic... - iar cartea apărea 
(sau ba-chiar-din-contra). La o editură nu se măcinau “secrete” (politi- 
ce!) care ar fi interesat secoritatea statului - bârfe, da; răutăţi scriitori- 
ceşti deasemeni, însă acestea se cultivau mai degrabă la un pahar de 
cabernet bulgăresc în menajăria de stat şi de partid adăpostind anima- 
lele, în principiu sălbatice, de multă vreme domesticite de partidul 
nostru drag şi iubit. Acolo era parcată cireada inginerimii lteraturnice 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 427 


iar localul se numea: restaurantul Casei Scriitorilor. 

În ochii mei (naivi - ei şi?, sunt mândru de naivitatea mea) 
Gabriela Adameşteanu era deja un scriitor de primă categorie - prin 
Dimineaţă..., nu mai avea nevoie să urce - unde? Să fi jinduit scaunul 
directorial al lui Preda? Nu cred. Să fi postulat la vreun alt directoriat 
- de pildă la vreun teatru? Posibil, însă nu cred că obţinerea unui astfel 
de câştig intra în vederile ei (sociale). Că pentru a se menţine sub 
direcţia (sic) lui Bălăiţă va fi achitat şi ea vama obştească - posibil, însă 
datul din cur nu este păcat capital, căci nu cu capul se comite el. Păcat 
ar fi fost dacă, concubinînd cu Bălăiţă, acest cactivist bălălăos, javră 
comitetcentralică, s-ar fi contaminat de “directivele” după care se 
conducea el, la Cîcî-ul lui cîcîcios; şi turnătoros; sau profitînd de 
situaţiunea aşternutuală, i-ar fi şoptit pe pernă “o mică dorință”: fie să 
nu editeze cutare carte a cutărei autoare («o curvă»), fie să dea afară 
din editură pe cutare redactor («un porcy...). 

Deocamdată - acum, în a doua jumătate a lunii septembrie 2006 - 
situaţia ei este cum nu se poate mai penibilă; aş zice: dramatică: nu este 
sigur că a dat Securităţii informaţii - însă a fost lansată bănuiala că ar 
fi dat. lar în lumea noastră, şi nu doar în România, cel care a fost acu- 
zat de ceva, chiar dacă se dovedeşte ulterior că pe nedrept, nu poate 
căpăta la loc imaginea de om curat, cinstit. E ca în virginitatea fetei: 
odată “stricată” (fie şi fără penetraţiundere), nu mai poate fi reperată, 
oricâte strădanii pe bază de sânge de hulub ar depune ea şi ai ei. 
Rămâne, în măr, viermele veninos: “Nu există fum fără foc... Trebuie 
să fie ceva, nu se poate să nu fie ceva adevărat...” 

Bine ar fi fost ca vocicuratiştii lui Roncea să fi început cu 
începutul: cu adică Iliescu. Să continuie cu Pleşiţă;, cu Brucan (încă 
mai trăia - te pomeneşti că a murit de frica “demascării , bestia, deşi 
demascat era el din 1945, numai ai noştri ca brazii îl tratau cu 
“domnul Brucan” şi cu “analistul politic”); cu Petre Roman; cu alt 
domn (al lui Liiceanu): Măgureanu; cu generalu’ hăl” cu gândirea-n 
ghips; să-i ia apoi de epoleţi pe cei doi foşti prieteni ai mei, tâlharii de 
drumul mare Gelu Voican-Lyndik şi Victor Babiuc... 


Hugo Chavez, la ONU, de la tribună, l-a tratat pe Bush de Satan, 
care numai rău face oamenilor, lumii : în Palestina, în Liban, în Irak... 
Adevărat, de la o vreme se pupă în bot cu Castro, însă la o privire, chiar 
neatentă, le nimereşte: pe de o parte vorbind exact limbajul sumaro- 
apocaliptic al Bushului, pe de alta atingînd exact punctele pe care din 
cei în ce mai mulţi americani le arată iluminatului lor preşedinte găzar. 

Alaltăieri au părăsit sala delegaţiile americană şi israeliană (am 
mai scris?, bine am făcut) în semn de protest-hotărit în momentul în 
care şeful iranian “Gardianul” (nu-i rețin numele, dar a fost recunoscut 
ca unul dintre homeyniştii care-i luaseră ostateci pe americani) a luat 
cuvântul. 

Întrebare care nu cere răspuns şi nu este adresată destinatarului, 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 428 


Bush: dacă americanii anunţaseră - în urma discuţiile cu Chirac - că nu 
vor trece la represalii împotriva Iranului, ci vor folosi dialogul (cel 
detestat de ei şi mai ales de israelieni), de ce au părăsit sala? 

O altă întrebare de florile mărului: de ce delegaţia Israelului a 
criticat feroce, de la tribună, atitudinea... americană, pentru că 
îngăduise Iranului să ia cuvântul de la tribuna ONU? 

Răspund eu, deşi nimeni nu m-a poftit să o fac: 

Pentru că Israelul consideră ONU o forţă... malefică, antisemită, 
de când zisa Organizaţie a condamnat sionismul dovedit a fi violent 
contrariu drepturilor omului (apartheidist)... O pârăşte de fiecare dată 
când se iveşte ocazia. Însă la fiecare ocazie de strâmtorare, de nevoie, 
face apel la serviciile detestatei (şi inutile1), când are “o mică pro- 
blemă” de rezolvat urginte: o derogare, o excepţie, o favoare de cerşit: 
de pildă cooptarea Israelului în organizaţia europeană pentru comerţ; 
includerea Israelului în organizaţiile sportive, europene, ştiut fiind fap- 
tul locuitorii lui sunt europeni sadea, de dincolo de Volga, din timpuri 
imemoriale... 

Pentru că tot vorbim degeaba: de ce a părăsit sala delegaţia 
Israelului când s-a anunţat că va lua cuvântul Chavez? Ştia că are să 
vorbească despre Palestina?, despre Liban?, despre Irak? 


Un mesaj de la Chişinău: 


Dle Paul Goma, recent in “Flux” (ed. Vineri 15 septembrie, Chisinau), 
am citit interviul acordat de Dvs. acestei publicatii. Nu a fost ceva ce nu am 
mai citit sau nu am mai auzit. Ne-a placut calmul si multumirea pe care am 
simtit-o in fraza de incheiere: 

"Sunt bucuros ca mai am vreo 3 cititori”. 

Dar gasisem ca numaratoarea a fost facuta gresit. Dorim sa nu uitati si 
de noi, inca doi (Basarabeni), care va citim scrierile. Ramaneti a fi in conti- 
nuare acel Mos Repros care are intotdeauna un cuvant de spus pentru ca putin 
mai sunt aceia care nu se iau dupa turma. 

Va sustinem, Dorel, loly 

„„. Va cerem scuze pentru deranj direct la adresa Dvs. 


Da, domnule. Acuma ştiu: am 3+2 cititori. Cât face totalul, că nu 
pot număra până la atâția cititori ai mei? 


Vineri 22 septembrie 2006 


Aseară am privit un adevărat film: “Dersu Uzala” de Kurosawa. 
Doamne, ce bun poate fi un film-bun! Film adevărat, din acela de 
proiectat în sală, nu pastilă TV. 

Îl voi fi văzut la Bucureşti? Posibil. Şi (!) improbabil. Oricum, nu 
am avut senzaţia de deja-vu. 

De ce mi-a plăcut filmul (vorbit în ruseşte, subtitrat - ca la noi, în 
România)? Păi... pentru că el este foarte bun. Şi liric. Şi patetic. ŞI... 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 429 


întins, ca Rusia tatei, ca Siberia lui Stere. Şi pentru că acele cântece al 
militarilor în pauzele expediției, sunt atât de frumoase, încât crezi că ar 
fi putut fi scrise de Şostakovici, dimpreună cu “Valsul”, cel devenit la 
modă, în Occident. 

Și limba... Ei, da, limba rusă... 

După ani, decenii de antirusism declarat, clamat; după mormane- 
le de vorbe rele despre ruşi, despre rusism, despre ruskaia iazîk, rosti- 
te-scrise şi de mine - vine cald pe la inimă să recunoşti, cu umilitate 
(pravoslavă), vorba lui Papaşa de la Şeica-Mare, mai adevărat de la 
Isacova, Orhei, că... Rusia-i țari mari, dieti... Învaţaţ limba rus, 
dieti... (de găsit în Arta Refugii). 

O uitasem. Limba ceea, rusă. Pe drept o uitasem şi ca un bou. O 
învăţasem de ne-voie, ca toţi din generaţiile noastre, începînd din 
1947, de la reforma învăţământului. Ajunsesem să înţeleg texte uşoare, 
apoi din ce în ce mai puţin uşoare, cu inima grea: această limbă 
mlădioasă, bogată, poetică ne înrobise şi ne ţinea la pământ, în patru 
labe... Când putusem citi Tolstoi cu dicţionarul... m-am hotărît să uit 
limba asta blestemată (care ne ocupase, ne jefuia, ne bătea la palmă şi 
la cur...). Cum în curând am fost arestat-de-tot (în 1956), nu doar aşa, 
pe-sărite, am primit “întăriri” psihologice în hotărîrea de a nu mă mai 
supune limbii ruse, ocupante - uite-aşa. Şi am reuşit! Am uitat limba 
rusului! - aşa îmi plăcea să cred, ca un dobitoc... 

Nu a trecut mult timp până să regret această rezistenţă prin... 
uitare, nu cu mult mai idioată decât manoleasca rezistenţă prin cultură 
- nu pot să nu notez: de curând acest prostalău, acest cretin veninos - 
de Manolescu vorbesc, în continuare, riscînd să orifiez dăscălimea 
analfabetă şi analfabetizatoare a poporului nostru, altfel, român - 
lăudînd în tandem cu tandemu-său, celălalt ierahizator al literaturii 
române: E. Simion, daravela, iar acum vorbesc de rezistenţa-prin-cul- 
tură, fiindcă întâlnirea avea loc în Sala Oglinzilor a Uniunii 
Scriitorilor, a afirmat că “aici” un securist a avut un atac de inimă din 
pricina... rezistenţei scriitorilor români! - şi noi dormeam, soro. 

Merg mai departe: fiindcă în ruseşte se scriau “lucruri” care tare 
bine ar fi fost să se scrie şi în româneşte, iar eu în sinea mea mă şi 
propusesem să traduc din Soljeniţin... Apoi în exil: bine mi-ar fi prins 
să înţeleg ce-şi spun ruşii dizidienţi înde ei - şi să le răspund tot în 
ruseşte, fiindcă slabă nădejde să înveţe rusul dizidient la Paris, măcar 
rudimente de franceză... 

Nu mai înalţ ode limbii ruse. Zic doar: mi-a făcut cald pe la inimă 
să o aud. Şi, culmea! Să înţeleg cea mai mare parte din ce se sonoriza, 
fireşte, întâi “rusasca” rudimentară a goldului Dersu... 

Semn de bătrâneţe această criză sentimentală? Dar eu eram un 
moş sentimental încă din fragedă pruncie! 

«Hă-tu-i încolo şi-ncoace, de sălbatici!», îi înjura tata pe ruşi. 
«Că mari mai sunt!» 

Cunoscînd piesa, întrebam prin semne ce înseamnă “mari”: înalţi? 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 430 


- şi ridicam o mână până mult deasupra capului. 

Tata deschidea amândouă braţele, le păstra aşa, în paranteză şi 
umfla pieptul. Pentru străinii familiei noastre el arăta pieptul, care ce 
mare-tare era el. 

Pentru mine arăta altceva. Ceva ce numai noi, victimele rusului o 
puteam preţui. 


Flori Stănescu se bate, se zbate - dar tot nu străbate Zidul Tăcerii. 
A rămas singura persoană care nu s-a descurajat, nu a abandonat. 

Iar eu, beneficiarul (sic) nu-i pot fi de folos; fiindcă nu pot să pot, 
prin însăşi situaţia mea de beneficiar! Şi nici nu-mi dau dreptul de a-i 
comunica ceea ce prevăzusem de la începutul acţiunii, ceea ce mi se 
confirmase de la primele semnături: că în ciuda lor - a semnăturilor- 
semnatarilor - presa nu va vorbi despre Apel. Şi nu pentru că ar fi aca- 
parată de dosariada vocicuratistă, ci pentru că... Pentru că... 

lată, gazetari cu roluri şi posturi importante la ziarele lor, ca G. 
Damian şi V. Roncea - semnatari ei înşişi: nu numai că nu favorizează 
publicarea Apelului, dar nici nu răspund mesajelor repetate ale celei 
care “dirijează” acţiunea: Flori Stănescu. De ce? Fiindcă ei, chiar ei - 
ce să mai spun de Roşca-Stănescu! - pun piedeci, ridică baraje, 
exercită o cenzură mizerabilă, cu atât mai detestabilă, cu cât nu e... 
comunistă, ci ba-chiar-din-contra (sic). 

Înainte de a căuta răspuns la acest de ce?, să constat încă o dată 
că bine făcusem când renunţasem la instalarea pe site-ul web a primei 
chenzine a Jurnalului pe septembrie : mai aveam în faţă două 
săptămâni în care prietenii, cei care se zbătuseră pentru a pune pe 
picioare această acţiune vor avea destul timp ca să accepte evidenţa: 
sunt insensibili la semnalul nostru nu doar românii instituţionalizaţi, 
cei aflaţi în fruntea trebilor cetăţii: guvernamentali, şefi, şefei, şefuţei, 
şefese, şefuţe - mai ales în cultură - dar şi A Patra Putere: Presa, jur- 
naliştii noştri cei analfabeți şi analfabetizatori, cea care îşi arată 
muşchii în ultima lună, demascînd fără milă tot felul de “elemente 
turnătoare” de rangul 16, însă evitînd cu o înţelepciune interesată de a 
se atinge de Iliescu, Petre Roman, Măgureanu, Caraman (nici de măcar 
băşinosul turnător Quintus: să se supere Tăriceanu pe consilieru-său 
Marius Oprea că-l deconspiră pe “tatăl liberalilor”, proprietate a lui 
Cataramă, cu tot cu cataramele de la izmene?, dar unde ne trezim?) şi 
toată şleahta lor. 

Aceştia nu se vor ocupa de Goma, cel care din 25 decembrie 1989 
pornise la demascarea adevăraţilor vinovaţi de dezastrul ţării. 


Sâmbătă 23 septembrie 2006 
Israelul tot nu a evacuat Sudul Libanului, aşa cum promisese: 


“până la 22 septembrie”. Contrariul ar fi fost de mirare. Promisiunile 
Israelului... Comentînd nonevenimentul, sub o fotografie arătînd - în 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 431 


Gaza, împotriva desculților palestinieni - markavi-urile, terrribilele 
tancuri cu care tocmai... câştigaseră războiul din Liban - autorele 
avansa două ipoteze: 

a. Israelienii nu au motorină ca să re-pornească motoarele; 

b. Tancurile nu mai au șenile... 

Comentariul meu: vor fi aşteptînd să le vină în ajutor un Leclerc, 
să împingă, tragă, ridice, depună dincolo de graniţă... 


Flori Stanescu a produs-propus: 

23 sept. 2006 
Stimate Doamne, Stimati Domni, 

In noaptea de 13/ 14 septembrie 2006 am trimis mass-media si institu- 
tiilor statului (Presedintie, Guvern, Senat, Camera Deputatilor) textul unui 
Apel, pe care il redam mai jos, insotit de lista semnaturilor strinse pina la 
acea ora. Pe 19 septembrie am trimis prin posta, in regim de «recomandate 
cu confirmare de primire», textul Apelului si lista semnaturilor pe adresele 
institutiilor mentionate, la care am adaugat Ministerul Justitiei. Intre timp au 
sosit confirmarile de primire de la Palatul Cotroceni si de la cele doua 
Camere ale Parlamentului Romaniei. 

Avind in vedere tacerea pe care presa scrisa si televizata inca o 
pastreaza, cu rare exceptii, asupra subiectului redobindirii de catre Paul 
Goma si familia sa a drepturilor de care au fost deposedati in mod ilegal si 
abuziv de catre regimul comunist, noi, initiatorii acestui Apel, cerem tuturor 
reprezentantilor mass-media, fundatiilor si asociatiilor care tin la respectarea 
demnitatii umane si in Romania sa atraga atentia autoritatilor asupra respon- 
sabilitatii cu care trebuie abordata aceasta problema. Este o problema funda- 
mentala pentru istoria romaneasca postbelica, de a carei rezolvare depinde in 
buna masura insanatosirea noastra morala. 

Initatorii Apelului doresc urgentarea de catre Guvern si Presedintia 
Romaniei a luarii unor masuri legale (si crearea unui cadru legal) pentru 
repunerea in drepturi cetatenesti si onorarea oficiala a lui Paul Goma (o deco- 
ratie romaneasca, o pensie de onoare, de pilda). 

Uniunea Scriitorilor va primi de la Dan Culcer o cerere in nume propriu 
pentru anularea deciziei de excludere a lui Paul Goma si cererea de publica- 
re a procesului verbal al sedintei de Consiliu prin care a fost exclus Paul 
Goma. 

Daca oficialitatile au nevoie de argumente pentru a-l cinsti pe Paul 
Goma, ca si Traian Basescu de o comisie si un raport pentru a condamna 
comunismul pe bani publici, Dan Culcer se angajeaza sa scrie raportul sin- 
gur, fara experti platiti si in mai putin de sase luni. 

Consideram ca este inadmisibil ca jurnalistii sa taca in privinta unui ase- 
menea subiect, in timp ce alte aspecte — de un interes public indoielnic, in 
contextul incercarilor recente de deconspirare a Securitatii — sunt aduse cu o 
insistenta suspecta in prim-planul unor preungite pseudodezbateri. 

Atasam lista semnaturilor, actualizata. 

Imiatiatorii Apelului pentru Paul Goma 

Valerian Stan, publicist, Bucuresti 

Dan Culcer, scriitor si publicist, Franta 

O. Nimigean, scriitor, lasi 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 432 


Flori Stanescu, istoric, Bucuresti 
Mircea Stanescu, istoric, Bucuresti 


La “onorare” figura şi... primirea mea în Academie - auziţi, 
oameni buni: eu şi Cacademia lui Simion! Am rugat-o pe Flori 
Stănescu să mă dezacademizeze. 

lar acum nu avem decât să aşteptăm... 

Aşteptăm, ce? Rezolvarea problemei? Care problemă: a mea? 
Dar eu nu constitui nici măcar un sfert de problemă. 

În România problema irezolvabilă - şi nerezolvată va rămâne - a 
fost, este, va fi: comunismul-securismul. Ce facem cu el? 

Secţia D a Securităţii - parcă aşa era indicată Dezinformarea - a 
pus la cale planul următor, B, din chiar momentul în care Ceauşescu a 
zburat... cu helicopterul. Acesta nu putea fi unul însăilat în pripă, nu: 
va fi existat, pe capitole, pe puncte, amănunţit, de la instalarea comu- 
nismului sovietist şi în România, NKVD-ul fiind autorul. 

Aşa cum în decembrie 1989 nu a fost o adevărată răsturnare de 
regim, ci de persoane, aşa a fost aplicată ca la carte diversiunea cu 
democraţia, cu libertatea, cu Iliescu, apoi cu Constantinescu, apoi cu 
re-Iliescu, apoi cu Băsescu. Nimic nu mişcă, nu va mişca la noi fără a 
fi fost înscris(ă) în Programul de Măsuri B: 

Chiar şi Bâlciul Deşertăciunilor Demascării - altfel numita 
Dosariada care ocupă de la o vreme timpul şi sufletul şi chiar trupul 
românilor, dîndu-le iluzia că, în sfârşit, li se face şi lor oleacă de drep- 
tate, doar pentru că nişte mizerabili turnători de rangul 14 sunt puşi la 
gard şi scuipaţi niţel... 

Ce iluzie! Ce diversiune groasă! 

De când a venit la putere Băsescu au început manevrele vădit 
diversioniste: cedase totul şi mai vânduse şi ce mai rămăsese din 
zdrenţele noastre, dosite sau uitate pe sub laviţă - dar uite că nu totul 
(«Să nu dea Dumnezeu omului cât poate el îndura»); aşa a apărut nou- 
tatea-veche “Institutul /zis/ Wiesel”. Cum adică: nimeni nu a observat 
rapiditatea, eficacitatea cu care maşina lui a fost pusă în funcţiune: 
decret de constituire, buget, local, colocvii, conferinţe, recrutare de goi 
pentru gardul-de-la-uliţă, garda de... autoapărare (Marta Petreu, 
Manolescu, Gârbea, Cistelecan, Antonesei, Pippidi şi alţii lingăi)? În 
atâta amar de timp, aproape două decenii, nu s-a înjghebat un Institut 
de cercetarea crimelor comunismului, li s-au aruncat românilor simu- 
lacre (diversioniste, repet) ca Tăriceaniada lui Oprea (în care consilier 
de taină este sionistul “R.loanid”), Tismăniada lui Băsescu - cea care 
va studia două-trei felii din salamul Istoriei României, de la o vreme 
Dosariada agitată la stradă de Roncea, mânuită din umbră - de cine? Îi 
bănuiesc pe aceiaşi controlori ai ziarului Ziua a lui Sorin Roşca 
Stănescu, turnător dat la întors: ambasadricea Israelului Rodica 
Gordon şi ambasadorul USA Taubman, cel care ne-a procopsit cu 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 433 


monumentul “soldaţilor americani care şi-au dat viaţa pentru liberarea 
României de jugul hitlerist...”! 

Scopul? Amânarea sine die a condamnării comunismului, pentru 
ca Holocaustul să rămână, pentru totdeauna, singurul genocid al 
secolului al douăzecilea, evreii singurele victime nevinovate. După 
nici două decenii tineretul-din-ziua-de-azi nu mai ştie ce era pe lume 
înainte de 1989, iar adulţii scutiţi de închisoare - ba chiar foşti gardie- 
ni, activişti, milițieni, securişti îşi freacă mâinile de satisfacţie şi 
îndeamnă lumea să uite, să, vorba lui Buzura, nu se dedea la violenţă, 
să se aibă ca fraţii cu ticăloşii, cu torționarii? 

Noi, ultimii martori ai fericirii aduse pe tancurile sovietice - 
preponderent de către evreii noştri dragi care după ce au făcut toate 
crimele posibile, s-au cărat în Israel, în America, în Franţa, unde 
trăiesc din pensiile plătite de Bucureşti (în ciuda “informaţiilor” pose- 
date de I. Vianu şi care ar contrazice... afirmaţiile mele de “antisemit 
basarabean”); noi vom pieri şi, odată cu noi va fi îngropată şi memo- 
ria acestui pământ nefericit. 


Duminică 24 septembrie 2006 


Liviu loan Stoiciu îmi trimite articolul său apărut sâmbătă 23 
septembrie în România liberă. ÎL cunoşteam. În “bileţelul” însoțitor 
scrie: 


“Mi-a scris Domnul D. Tepeneag: "Dragă d-le Stoiciu, am citit 
articolul dv. din România liberă si sunt de acord cu ce spuneti. E momentul 
(poate ultimul!) să facem un efort. Am semnat si apelul în favoarea lui Goma 
desi eu nu sunt nici acum sigur că Goma vrea să meargă până la capăt." 


Țepeneag nu are somn până nu-ţi pune o piedecă - pe la spate. 
A semnat, deşi... Deşi el nu este sigur nici acum (!) că Goma vrea să 
meargă până la capăt... 

Care “capăt? Despre ce vorbeşte Somnolifernicul Onirilă? 
Doarme pe sine, lăsînd falca să clămpănească de capul ei şi să 
împrăştie bale otrăvite. În aprilie 1977, când eu eram arestat, el se 
plângea poetului canadian Marteau că dacă vine Goma în Occident îi 
fură revista Cahiers de I'Est! Acesta era prietenul meu, cel-mai- 
disident-decât-Goma (care nu se considera, ba chiar respingea 
eticheta). Prietenul care în 1978, sub un pretext onirico-infantil a rupt 
relaţiile cu toţi românii de la Paris, pretînzînd că el “se retrage, ca 
Cioran”, în realitate ascultînd somaţia familiei, mai cu seamă a 
socrului său, popa lonescu-Griviţa, vicarul deputat în MAN, mereu 
trimis în Occident, amestecat şi în tentativa de acaparare a bisericii de 
la Paris de către stăpânii săi de la Bucureşti. 

Apelul semnat şi de el, acum, în septembrie 2006 [ca dealtfel şi 
cel din ianuarie 2005, în legătură cu Pleşiţă - de curiozitate iată ce scria 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 434 


atunci, în textul de... solidarizare, Țepeneag: “Nu stiu ce joc face acest 
Plesită. Cert este că în tot acest timp nu i-a fost teamă. Nici sub Iliescu 
nici sub Constantinescu. Tot lui Goma i-a fost teamă să se ducă să-l 
înfrunte. Si de ce să-i fie teamă lui Plesită, dacă tortionari mai mari 
decât el au scăpat basma curată si au murit în România de moarte 
bună. Dacă Goma s-a hotărit în sfârsit să-i înfrunte îl felicit si voi fi 
alături de el] - aşadar Apelul de faţă nu este o suplică a mea, ci a fost 
inițiat şi materializat, atunci de Mariana Sipoş, acum de Valerian Stan, 
Ovidiu Nimigean, Culcer, Flori şi Mircea Stănescu. Ca şi atunci Ţepe- 
neag a semnat, dar..., nu se simte om dacă nu mai face o măgărie: “am 
semnat - deşi...” A semnat în cunoscutu-i stil diversionist - hai să-i 
spun: sorinalexandrist. 

Că tot s-a băgat în vorbă: nu i-am întâlnit preţioasa semnătură 
deşitnică marcînd solidaritatea-i nepreţuită cu mine, autor al volumu- 
lui Culoarea Curcubeului retras de pe piaţă, trimis la topit de către 
Liiceanu - faptă anticulturală de necontestat; 

Nu am citit măcar o propoziţiune în care să se arate indignat, dacă 
nu să protesteze - ca un confrate, nu?, împotriva interdicţiei de a publi- 
ca aplicată mie - faptă şi ea, culturală, cerută, aplicată de prietenii săi 
Manolescu, Dimisianu, Ştefănescu - ca şi de duşmanul său Liiceanu; 

Nu i-am văzut semnătura de solidarizare cu mine, autor al 
Plângerii împotriva legionarizatorilor lui L.I. Stoiciu şi ai antisemitiza- 
torilor mei în frunte cu Manolescu, deşi... el, Țepeneag ştia foarte bine 
că acuzatorii sunt cu toţii mincinoşi, culpabilizaţi, fricoşi, interesaţi, 
indivizi fără caracter, fără opinii, fără principii, oameni de nimica: 
Gârbea, Caius, Got, Mihăieş, Dimisianu, Marta Petreu, Cistelecan; 

Apoi: unde i-i semnătura de solidarizare cu mine cel care i-am dat 
în judecată pe Pleşiţă şi pe Iliescu? 

Au poate Iliescu nu semnifică, în onirică, “până la urmă”? Eu 
l-am atacat în presă pe acest criminal din chiar seara de 25 decembrie 
1989 (după difuzarea casetei cu execuţia Ceauşeştilor), l-am dat în 
judecată, spre deosebire de "Țepeneag Pânălaurmistul, cel care i-a 
cerşit, cu căciula în mână, la scara Cotroceniului - lui Iliescu, de el 
vorbesc - cetăţenia ridicată de Ceauşescu... 

Şi, la urma urmei: astfel se solidarizează el, Țepeneag, cu un 
coleg, cu o cauză: introducînd deşi-ul dubitativ?, acuzativ (sic) şi nu în 
cele din urmă: căcătiv? 

Nu sunt iniţiatorul Apelului, nu sunt administratorul lui, deci nu 
am dreptul să refuz un aderent-care-aderă-deşi... Deşi mă arde buza 
să-l poftesc pe “primul disident român”, altfelnumitul Dumitru Tepe- 
neag Întâiul (şi, sper, Ultimul) să-şi continue exerciţiile de împletice- 
lism etiloco-oniroid pe celălalt trotuar, nu în calea nedeşiurilor mele. 


Am primit o felicitare pentru aniversarea din 2 octombrie de la 
Tică Pessaroff, coleg la Gheorghe Lazăr din Sibiu şi fotbalist. Băiat 
vânjos, pietros / şi tare prietenos. Tatăl său, cunoscut în Sudul 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 435 


Ardealului ca “Bulgarul” sau “Grădinarul” - era specializat în produ- 
cerea şi vinderea de seminţe de legume şi avea serele încolo, spre Ocna 
Sibiului. Ne despărţisem - ca de restul colegilor sibieni - în 1952, când, 
după arestare, fusesem eliminat din toate şcolile din ţară şi îmi căuta- 
sem norocul în altă parte. De atunci nu ne-am mai văzut până prin... 
2002, când a făcut el o vizită la Paris, venind de la New York unde se 
stabilise demult. Aflase adresa mea de la colegii organizatori ai Întâl- 
nirilor - de 20, de 25, de 30 ani... de la absolvire şi schimbasem câte- 
va scrisori. Deşi în afară de fotbal nu aveam... teren de întâlniri, în 
ciuda pauzei de (să socotesc pe degete: exact 50 ani), îmi face plăcere 
să mă gândesc la Tică (în catalog era: Petre) Pessaroff - cu doi s, cu doi 
f- şi la perspectiva că într-o bună zi, vom bea împreună o bere şi vom 
spune bancuri proaste, de jumătate de veac răsuflate - dar ce ne vom 
distra! ÎI simţisem atunci, în adolescenţă, l-am simţit acum patru ani, 
aici, la Paris: cu Tică aş fi plecat la drum oricând, oriunde, fără teamă 
că mă va lăsa singur. 


Trei pătlăgele, cele mai mărişoare, au dat în galben. Prima are o 
cicatrice, nu ştiu de unde şi cum a căpătat-o, se va fi lovit de ceva, în 
bătaia vântului (ă propos de vântului: mamă, ce vântului a fost 
azi-noapte!, dar nu ăsta a rănit pătlăgeaua - altul). 


Papa Ratzinger. Ieri o dezbatere între teologi despre discursul său 
de la Regensburg. Unii ziceau că nu a greşit deloc, fiindcă a avut un 
discurs teologic. Alţii: că a greşit, tocmai fiindcă a vorbit ca un teolog, 
nu ca un papă - Wojtyla nu ar fi făcut asta. Eu, neteolog, zic şi eu ca 
ultimii: că papa Ratzinger s-a exprimat în faţa oglinzii, fiind sigur că 
ceilalţi îi înţeleg codul. Or “ceilalţi” a fost şi presa, iar presa i-a sim- 
plificat discursul. Se putea evita aceasta doar rostind numele celui citat 
- or el nici măcar nu l-a pomenit prima oară, fiind sigur că vorbeşte cu 
teologi, nu cu credincioşi de rând. 

Nu, nu e bine să fii totdeauna neamt. 


Flori Stănescu mi-a trimis un mesaj de la Tismăneanu. M-am 
grăbit să o asigur că e semn bun. Măcar cu atâta să se aleagă ea din 
eforturile consimţite la această... muncă-voluntară-obligatorie, 
istovitoare. 

Între noi: eu nu mai cred în “reparaţii”. Nu, nu se mai poate 
repara ceva din ceea ce au stricat, nu atât oficialii, guvernamentali, 
comuniştii, securiştii, beliştii - cât prietenii, colegii, vânzătorii de frate. 

Ce ar mai putea “repara” de pildă Monica Lovinescu din răul 
făcut mie? Cum îmi poate pune-la-loc cărțile needitate, datorită ukazu- 
lui ei : “Imi pare rău că l-am cunoscut pe Paul Goma” ?- ce să mai spun 
de faima de “ingrat”, de “calomniator”, de “înjurător al celor buni”? 
Dar Liiceanu - cel care, distrugînd Culoarea curcubeului nu a ucis 
doar obiectul carte de el editat la Humanitas, ci mi-a interzis scoaterea, 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 436 


în sfârşit, a unei adevărate ediţii - cea de la Polirom nefiind una 
adevărată, ci una liicenizată, adică şi aceasta mutilată - după 27 ani de 
la scrierea mărturiei, după 28 ani de la publicarea ei în franceză? Dar 
Dinescu, acest autentic golan, trivial, neam-prost, imoral, doar cu 
instincte de ajungere, de pătrundere, de căţărare sus, în vârful movilei 
de bălegar? Dar Pleşu? Dar Adameşteanu? Dar Dimisianu? Dar... - 
uite, i-am uitat numele directatorului (sic) Poliromului, alt pseudoni- 
mat uşor de retradus! Aşa să rămână : fără nume. 

Răul pe care mi l-au făcut nu are “valoarea” răului făcut de ruşi, 
de comunişti, de securiști; acela era un rău obştesc pe care îl 
împărtăşeam cu milioane de inşi, iar tânăr fiind, îl luam ca pe o încer- 
care... eroică. Pe când interzicea de a publica, distrugerea cărților, 
trecerea sub tăcere a lor - şi a mea, autor - nu intră în aceeaşi categorie 
de rău. Rămâne una aparte, făcută din surpriză, din partea mea, a vic- 
timei, din uluială, din durere, din întrebare-fără-răspuns: «Răul pe care 
li l-am făcut eu să fie oare egal în efect şi în durată cu răul pe care 
mi-l fac ei?» De pildă: răutăţile - admit: nedreptăţile - făcute de mine, 
de pildă, lui Manolescu - ce efecte au avut: i s-a interzis să mai 
publice? Li s-a interzis celorlalţi să scrie despre el? I s-a luat pâinea de 
la gură? A fost ţinut în carantina egală cu un culoar al morţii pentru un 
scriitor: tăcerea? Sau ce “urmări” pipăibile au avut “calomniile” mele 
la adresa Monicăi Lovinescu? Şi-a pierdut coroana de papesă a scrii- 
torimii rezistente prin cultură (în ciuda criticilor la adresa găselniţei 
estetice, ea şi cu Virgil fiind încurajatorii acestei forme de “opoziţie”)? 
Nu a mai găsit editor pentru cărţile sale? I s-au închis toate porțile, 
uşile ziarelor, revistelor? Dar Gabrielei Adameşteanu? Dar 
Liicheanului? Dar Pleşului? 

Reparare... Care reparare? Reparare a ce? Pierderile mele se 
numără în unităţi de timp: ani, decenii; şi în cărți needitate. Iar cele 
publicate; necomentate - deci... inexistate. Să nu fiu consolat cu 
postumitatea: nu cred în ea. 

Reparare... Şi ce ar trebui să urmeze: iertarea? Unilaterală sau 
reciprocă, în devălmăşia cea mai bântuită de veselie: ne întreiertăm, ne 
pupăm, căci toţi s'tem români? Dar eu nu concep iertarea ca pe o 
ştergere, ca pe o anulare a bunelor şi a relelor şi luarea de la capăt - a 
ce: a vieţii? Dar poate fi luată de la capăt o viaţă? Apoi: dacă nu poate 
fi iertat un torţionar securist care m-a bătut, înfometat, umilit, înjosit, 
s-a pişat pe mine, aflat, cârpă însângerată, sub o masă (şi e drept să nu 
fie iertat), cum să poată fi iertate faptele Monicăi Lovinescu, ale lui 
Manolescu, ale lui Liiceanu, ale Adameşteanei - împotriva mea? Ei nu 
m-au bătut-înfometat - ei m-au negat. Şi s-au pişat pe mine în văzul orb 
al “prietenilor” mei, al “fraţilor”, tăcuţi. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 437 


Luni 25 septembrie 2006 


Nu-mi imaginam că I. Vianu citeşte, clandestin - pe internet! - 
literatură antisemită. Mi-a scris că am minţit afirmînd că ar fi frecven- 
tat ambasada USA; că nu este adevărat că s-ar fi întâlnit vreodată cu 
mine, cu Breban, cu Raicu pe strada Luterană, unde povestisem supri- 
za pricinuită de aflarea, în anchetă, a turnătoriilor lui Ivasiuc. 

Nu mai am replică: dacă I. Vianu a spus că nu a frecventat 
ambasada USA - aşa să rămână; dacă afirmă el că nu s-a întâlnit cu 
mine, cu Breban, cu Raicu pe strada Luterană - aşa să fie. Pot eu să mă 
încontrez cu însuşi I. Vianu, când el este unul dintre emeriţii vânători 
de antisemiţi (din cei ca mine, “basarabeanul”, vorba lui)? Nu pot: m- 
ar da pe mâna lui Efraim Zuroff, care m-ar mânca de viu, cu pene cu 
tot, însă nu înainte de a-i plăti fiului marelui Tudor Vianu 10.000 
dolari, preţul demascării-denunţării. 

Încă o dată: mirarea mea merge mai degrabă către indisciplina de 
care dă dovadă (I. Vianu), citindu-l pe Goma pe internet: Ce-or să-i 
facă tovarăşii de şaibă şi de comisii, colocvii, conferinţe despre disi- 
denţă, despre holocaust mai ales despre antisemitismul care, el, creşte 
mereu-întruna - precum recentul eliadolog (sic) Oişteanu, ca Shafir, 
(ba chiar) ca Wiesel! 

I-am răspuns: 


Ai dreptate, I. Vianu: 

- Nu este adevărat că ai fi frecventat ambasada USA - am mintit eu, cu 
nerusinare, ca un “basarabean antisemit” ce sunt (citatul fiind din tine); 

- Nu este adevărat că ne-am fi întâlnit pe Luterană : tu, Breban, Raicu, iar 
eu as fi povestit câte în luna si-n stele despre Ivasiuc - am mintit, de astă dată 
nu din antisemitism basarabean, ci din pricina vârstei - ai să vezi si tu când 
vei ajunge la peste-saptezeci de ani... 

In fine, mirarea mea: cum de ai îndrăznit să frecventezi - fie si întru 
documentare - site-uri internetice fasciste, legionare, ba chiar (oroare!) anti- 
semite - basarabene, să nu se uite? 

Nu te temi că te vor chema la raport tovarăsii tâi, holocaustologii? Că 
te vor aspru critica Oisteanu, Shafir - poate chiar Wiesel in persoană! - cole- 
gi ai tâi de colocvii, conferinte, dezbateri despre dizidentă, despre 
Holocaustul Românesc (cel care a dat 400.000 victime), despre cum evreii 
români au fost masacrati de români - cu precădere de basarabeni, despre cum 
evreii români (le zic asa lui Tismăneanu, Pauker, Perahim, L. Râutu, Sorin 
Toma, cei care, doamne fereste, nu pe tancurile sovietice ne-au venit ca să ne 
învete cum să ne stergem mucii) au întins si celălalt obraz, zicînd: 
“Dumnezeu să vă ierte, goilor că nu stiti ce faceti”. 

Aceasta nu este o scrisoare personală - va putea fi citită pe site-ul inter- 
net fascisto-antonesciano-antisemito-antiisraelian (observi cât de fidel te 
citez?): 

paulgoma.free.fr 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 438 


Marţi 26 septembrie 2006 


Azi ordinatorul a făcut nazuri timp de câteva ore. Noroc cu Filip: 
l-a adus la sentimente mai omeneşti. 

Abia acum am realizat ce neputincios devin fără scula de scris. 
Temîndu-mă că absenţa va dura mai mult, încercam să-mi amintesc 
cum este atuncea când scrii tu cu mâna ta, cu creionul, stiloul. Şi mă 
apuca panica: mă dezvăţasem de a-scrie-pe-hârtie, eu care mă credeam 
scri-i-tor! 


Mi-au telefonat surorile Griţcan: vor şi ele să semneze Apelul - 
le-am dat adresa lui Flori Stanescu. 

Apoi: vor să organizeze o serată la o Casă Studenţească, în 
legătură cu mine. 


Miercuri 27 septembrie 2006 


Am pierdut cheile. Uite-aşa, ca ultimul bătrân ramolit. Am ieşit la 
cumpărături cu ele, când m-am întors... n-am putut descuia nici poar- 
ta, nici cutia de scrisori, nici uşa apartamentului. Deprimat. Azi-mâine 
o să-mi uit barba - şi cu ce mai scriu? 


Un articol: 


“Spre urmatoarea Intifada”... (de Jonathan Cook) 
miercuri, septembrie 20, 2006 
http://palestinalacrimamea.blogspot.com/2006/09/spre-urmatoarea- intifada- 
de-jonathan.html 

Acest interviu a fost realizat de Andrea Bistrich si publicat în germana 
în ziarul Die Junge Welt în 1 iulie 2006. Realizat înaintea atacarii Libanului 
de catre Israel, textul a fost editat de autor si publicat pe site-ul internet 
“Information Clearing House”, în engleza, în 1 septembrie 2006. Traducerea 
româna are ca punct de plecare textul în limba engleza. 


Întrebare: Cartea dumneavoastra a aparut în UK, si este pe punctul de 
a aparea si în Statele Unite. A primit deja elogiile nume-rosilor experti si 
universitari specialisti în Orientul Apropiat. De ce are nevoie sa fie demascat 
“statul evreiesc si democratic”? 

J.C. — Am ales cuvântul “demascat” pentru ca este termenul pe care l-a 
folosit Ehud Barak despre Yasser Arafat dupa esecul negoci-erilor de la 
Camp David din iunie 2000. El a spus ca l-a demascat pe liderul palestinian 
ca non-partener pentru pace. Dar în fapt ce s-a produs a fost exact invers: ese- 
cul de la Camp David si actiunile Israelului în timpul celei de-a doua Intifada 
au remascat pe cei care, precum Barak, au proclamat ca Israelul era un par- 
tener pentru pace. Natura conflictului dintre Israel si palestinieni este irecon- 
ciliabila atâta timp cât Israelul se considera un stat “evreiesc si democratic”. 
Este teza cartii mele. Mitul evreiesc si democratic îi împiedica pe israelieni 
sa analizeze natura esentialmente non-democratica a statului lor — ceea ce 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 439 


specialistii în stiinte sociale numesc adesea statul etnic, sau etnocratic — si sa 
gaseasca o solutie pasnica a conflictului lor cu palestinienii. 

Întrebare: Puteti explica problemele puse de “statul evreiesc si 
democratic” cu mai multe detalii? 

J. C. — Cei mai multi dintre israelienii educati sunt stânjeniti de ideea ca 
Israelul este pur si simplu un stat evreiesc. Sintagma suna putin ca un “stat 
Afrikaner” sau ca un “stat catolic”. Atunci se adauga cuvântul “democratic”, 
ca un fel de negare publica a faptului ca Israelul este un stat etnic sau religios. 
Ideea de evreiesc si democratic este cruciala pentru Israel si israelieni: este 
doctrina centrala a legii fundamentale si a demnitatii umane din 1992, lucrul 
cel mai aproape de “Bill of Rights” [al unei constitutii — n.tr.] pe care o pose- 
da Israelul. Acest document defineste Israelul ca un stat evreiesc si democra- 
tic, si de asemenea, în contradictie, exclude egalitatea ca pe unul dintre prin- 
cipii.(subl. mele, P.G.) Acest lucru are la baza faptul ca multi dintre israelie- 
ni cred ca egalitatea nu se aplica decât evreilor în israel, nu si unei cincimi 
dintre cetatenii israelieni care nu sunt evrei ci palestinieni. Acest milion de 
palestinieni sunt ceea ce a mai ramas din majoritatea palestiniana care 
locuia altadata Palestina. Li s-a dat cetatenia dar sunt tratati ca un fel de 
abces — sau cancer, cum Sunt numiti adesea — într-un corp politic israelian. 
Israelul n-a încercat nici sa-i integreze nici sa-i asimileze. De ce? Pentru ca, 
în calitate de non-evrei, ameninta caracterul iudaic al statului. Deci trebuie 
dati deoparte, separati, ca pseudo-cetateni. Desi ignorati de obicei în discutii- 
le despre conflictul regional, relatiile Israelului cu “cetatenii” sai palestinieni 
sunt, cred, revelatorii în privinta a ceea ce Israelul vrea sa fie si cum se consi- 
dera pe sine. Pentru israelieni, “evreu si democratic” înseamna democratic 
doar pentru evrei. Opusul unui stat evreiesc si democratic ar fi un “stat al 
tuturor cetatenilor” (ceea ce noi numim îndeobste o democratie liberala), 
adica ceea ce a fost principala platforma a campaniei partidelor politice arabe 
ale Israelului de la semnarea acordurilor de la Oslo în anii '90. Partidele arabe 
vor ca fiecare israelian sa fie tratat ca un cetatean egal, oricare ar fi etnicita- 
tea lui. O asemenea platforma politica este tehnic ilegala în Israel, si partide- 
le sau candidatii pot fi interzisi pentru promovarea ei. În alti termeni, preo- 
cuparea dominanta în Israel nu are nimic în comun cu democratia, ci cu 
evreicitatea — cu orice pret. Acest lucru este sustinut de sondajele printre 
evreii israelieni care arata ca o majoritate zdrobitoare respinge ideea unui 
Israel ca stat liberal democratic. 

Acesta este contextul argumentului meu principal, care este ca dezvol- 
tarile recente în conflict au fost aproape în întregime conduse, din partea 
israeliana, de preocuparile privind demografia, palestinienii devenind majo- 
ritari în regiune, iar Israelul fiind comparat cu un stat al apartheid-ului asa ca 
în Africa de Sud de altadata. Problema pe care si-o pune Israelul este cum 
sa se asigure ca statul evreiesc ramâne în întregime în mâinile evreilor, si 
cum sa deformeze realitatea antrenata de acest lucru, de asa maniera încât 
Israelul sa poata sa continue sa proclame ca este concomitent evreiesc si 
democratic. Retragerea unilaterala din Gaza de anul trecut si acum planul 
de convergenta pentru Cisiordania au doua scopuri: 

(1) protejarea Israelului ca stat “evreiesc si democratic” în sensul în care 
palestinienii, cetateni sau non-cetateni în egala masura, sa fie exclusi de la 
exprimarea oricarei opinii privitoare la viitorul acestui stat, si 

(2) privarea palestinienilor din regiune de orice putere prin închiderea 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 440 


într-o serie de ghetto-uri, astfel încât sa nu reprezinte nici o amenintare pen- 
tru statul evreiesc fiind incapabili sa-si revendice drepturile ca popor si drep- 
turile istorice asupra pamânturilor [furate în 1948 — n. tr.]. Israelul este hota- 
rât sa-si atinga aceste doua scopuri, pentru ca în fapt sunt inseparabile — cu 
cât mai mult spatiu îsi va însusi Israelul din ceea ce a fost cunoscut cândva 
sub numele de Palestina, cu atât mai slabi vor deveni palestinienii. În acest 
sens, Israelul crede — în mod gresit, dupa mine — ca viitorul sau ca stat 
evreiesc va fi mai sigur. 

Întrebare: Care sunt principalele dumneavoastra concluzii? 

J. C. — Explic în ce fel Israelul a prezentat o imagine deformata a com- 
portamentului palestinienilor în timpul celei de-a doua Intifada, si a utilizat 
apoi aceasta imagine pentru a justifica anumite masuri politice, îndeosebi 
retragerea unilaterala din Gaza si constructia zidului din Cisiordania. Plasez 
— si dupa cunostinta mea nimeni n-a facut asta înainte — cetatenii palestinie- 
ni ai Israelului în centrul conflictului, pentru a se întelege ce s-a petrecut în 
timpul ultimilor sani ani ai Intifadei. Atunci când Israelul a venit la Camp 
David pentru a le oferi palestinienilor un fel de stat, se stie de la consilierii 
lui Barak ca nu se întruneau nici asteptarile cele mai proaste ale palestinieni- 
lor. Era un stat care ar fi ocupat o suprafata foarte redusa, si care n-ar fi inclus 
Ierusalimul de Est, adica ceea ce orice stat palestinian ar avea nevoie ca si 
capitala. 

Ruptura negocierilor a condus direct la a doua Intifada, revarsarea 
mâniei palestinienilor obisnuiti. Serviciile secrete militare israeliene cunos- 
teau foarte bine cauzele Intifadei, ca era o rebeliune populara, cauzata de 
frustrarea palestinienilor care vedeau ca le este refuzat dreptul la un stat 
veritabil, venind de la baza, si ca Yasser Arafat însusi era puternic luat prin 
surprindere de ferocitatea ei. Stim acum, gratie scurgerilor de informati de la 
generalii însarcinati cu conducerea serviciilor secrete israeliene, ca prezenta- 
rea acestor informatii au fost denaturata si ele au fost complet ignorate de 
clasa politica aflata la putere în Israel. Oamenii politici, mai ales Barak si 
Ariel Saron, au sustinut ca Intifada fusese planificata cu mult timp înainte de 
Arafat si ca era o încercare suprema de a învinge statul evreu. Ei au pretins 
ca, la negocierile de la Camp David, Arafat ar fi insistat asupra dreptului la 
întoarcere în Israel a milioanelor de palestinieni care traiesc în taberele de 
refugiati din afara Israelului si în teritoriile ocupate, de asa maniera încât sa 
decimeze majoritatea evreiasca din Israel. Atunci când aceste exigente au 
fost respinse, el ar fi ales o alta arma — revolta armata, Intifada. 

Cei doi, Barak si Sharon, credeau ca Arafat avea o a doua arma: un cal 
troian în sânul Israelului, pe care ar fi sperat sa-l utilizeze pentru a demola 
statul evreiesc din interior. Acest cal troian era, bineînteles, a cincea parte a 
cetatenilor israelieni, care sunt palestinieni. Arafat, spuneau ei, conspira în 
secret cu minoritatea palestiniana din Israel pentru a distruge Israelul ca stat 
evreiesc. Liderii israelieni au crezut, sau cel putin au pretins ca cred, si fap- 
tul ca cetatenii palestinieni din interiorul tarii aveau o dubla cale pentru a 
învinge Israelul. Întâi de toate, ca puteau sa-si amplifice campaniile politice 
pentru un stat al tuturor cetatenilor pentru a termina dominatia evreiasca asu- 
pra statului. În ochii israelienilor acesta nu era decât un preludiu al organiza- 
rii dreptului de întoarcere a refugiatilor palestinieni. Si daca esuau cu aceas- 
ta strategie, puteau sa încerce erodarea majoritatii evreiesti casatorindu-se cu 
palestinieni din Cisiordania si Gaza, oferindu-le astfel cetatenia. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 441 


În consecinta, am vazut în anii din urma doua schimbari politice majo- 
re menite sa înlature aceste presupuse amenintari. Întâi de toate, stabilirea 
frontierelor finale ale statului evreiesc prin retragerea din Gaza si construirea 
zidului Cisiordaniei, conceput pentru a exclude pretentiile palestinienilor la 
interiorul Israelului largit. Daca aceste frontiere sunt finalizate, Israelul va fi 
în masura sa îndeparteze exigentele politice ale palestinienilor asupra 
Israelului, chiar provenind de la propriii sai cetateni, sustinând ca palestinie- 
nii au propriul stat (ghetto) alaturi în care îsi pot exercita propria lor suvera- 
nitate. 

Apoi, interdictia casatoriilor dintre palestinienii din teritoriile ocupate 
si israelieni (în practica, palestinieni cu cetatenie israeliana), pentru a 
împiedica un “drept de întoarcere prin usa din dos”, cum îl numesc israelie- 
nii. Aceste masuri politice au ca scop suprimarea odata pentru totdeauna a 
oricarei amenintari demografice puse de palestinieni statului evreiesc. 

Întrebare: Utilizati termenul de “zid de sticla” în cartea dumneavoastra. 
Puteti sa explicati ce anume întelegeti prin el? 

J. C. — Opun ideea “zidului de sticla” faimoasei filosofii revizioniste 
sioniste a “zidului de fier”. Revizionistii sustin ca palestinienii nu vor accep- 
ta niciodata deposedarea la care au fost supusi, si ca liderii statului evreiesc 
trebuie deci sa-i forteze sa se supuna unui zid de fier — un soi de filosofie a 
“legii celui mai tare”. Sustin ca în practica, Israelul a dezvoltat o strategie 
diferita pentru a se ocupa de palestinieni, si anume ceea ce numesc zidul de 
sticla. Israelul a separat cele doua populatii etnice, evrei si palestinieni, atât 
în Israel cât si în teritoriile ocuapte, si timp de cea mai mare parte a istoriei 
sale, a reusit sa mentina acesta diviziune invizibila în ochii lumii. Zidurile 
separatiei existau, dar nu puteati sa le vedeti. Este ceea ce eu numesc zidul de 
sticla. 

În teritoriile ocupate, de exemplu, colonistii evrei traiesc alaturi de 
comunitatile palestiniene, astfel încât ar putea parea ca sunt simpli vecini. 
Dar bineinteles, în practica, colonistii au toate drepturile asigurate de legea 
civila israeliana, în timp ce palestinienii sunt guvernati de o lege militara cu 
mult mai putin clementa. Evreii se pot deplasa fara restrictii, în timp ce 
despre palestinieni nu se poate spune acelasi lucru. Resursele de apa sunt 
furnizate pentru colonisti, dar rationalizate sever pentru palestinieni. În 
acest fel, Israelul a mentinut simulacrul unei ocupatii binevoitoare timp de 
câteva decenii. Acelasi lucru s-a produs în interiorul Israelului pentru pales- 
tinienii din tara. 

La sfârsitul anilor ‘80, toate acestea încep sa se degradeze în teritoriile 
ocupate atunci când palestinienii au refuzat sa-si mai vada vietile si imaginea 
ocupatiei dirijate de Israel. Prima Intifada a obligat Israelul sa converteasca 
zidurile de sticla în ziduri de beton si otel. La început Fâsia Gaza a fost izo- 
lata de Israel si acum acelasi lucru se petrece cu Cisiordania. Acest lucru a 
cauzat multe neplaceri imaginii Israelului ca stat evreiesc si democratic, si 
puterea politica vrea acum cu disperare sa-si restaureze imaginea. Finalizarea 
zidului din Cisiordania, cred, este cheia succesului. Daca Israelul poate sa 
creeze aparenta unui stat palestinian fara realitatea lui, atunci ridica un nou 
zid de sticla care ar putea ascunde adevaratele ziduri de beton si otel din jurul 
Cisiordaniei si a Gazei. El încearca acum sa faca sa treaca o serie de închiso- 
ri drept un stat. Acesta este obiectivul real al planului de convergenta al lui 
Olmert. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 442 


Întrebare: Ce se ascunde în spatele planului de “retragere unilaterala” 
sau de “convergenta” al lui Olmert? 

J. C. — Sa fim clari: planul lui Olmert nu este unul de “retragere unila- 
terala”. Cuvântul evreiesc este “hitkansut”. Echivalentul sau este ceva de 
genul “convergenta”, “consolidare”, “adunare”. Sunt diferente importante 
fata de retragerea din Gaza de anul trecut, si din aceasta cauza Olmert a uti- 
lizat un termen diferit. 

Acest plan tine într-adevar de consolidarea populatiei evreiesti a 
Israelului, în toate locurile unde a reusit sa se implanteze în timpul celor patru 
decenii de ocupatie, inclusiv majoritatea celor 430.000 de colonisti care 
traiesc pe pamântul palestinian al Cisiordaniei si în Ierusalimul de Est, aces- 
te doua amplasamente fiind ocupate de Israel din 1967. Doar un mic numar 
(poate 60.000 de colonisti, poate si mai putini) vor trebui sa-si paraseasca 
locuintele, mai ales colonistii situati în locurile izolate si îndepartate. Ei vor 
fi mutati mai ales în coloniile mai mari, ale caror ramificatii plonjeaza pro- 
fund în Cisiordania, decupând-o într-o serie de catoane sau ghetto-uri deco- 
nectate fizic unele de altele. În plus, s-au rostit multe discursuri despre 
“consolidarea” Vaii Iordanului, flancul lung al Cisiordaniei care contituie 
frontiera cu lordania. 

Chiar daca populatiile evreiesti sunt rare acolo, aceasta mare fâsie de 
pamânt a fost anexata faptic de Israel în urma cu multi ani. Strada principala 
care uneste Galileea cu Ierusalimul, rezervata strict israelienilor, se afla în 
cea mai mare parte a ei acolo. Palestinienii care nu traiesc în Valea Iordanului 
au nevoie de permise speciale, aproape imposibil de obtinut, pentru a intra în 
aceasta regiune, chiar daca membri ai familiei lor traiesc acolo. Deci Valea 
Iordanului este o zona militara închisa din punct de vedere palestinian. Daca 
Israelul o pastreaza în cadrul planului de convergenta, ceea ce este aproape 
sigur, atunci vorbim de aproape 40% din Cisiordania aflata în afara controlu- 
lui palestinian, si amintiti-va ca daca palestinienii ar recupera toata 
Cisiordania si Gaza, n-ar avea decât 22% din patria lor istorica. 

Deci, în primul rând, sa disipam mitul ca Israelul s-ar retrage din 
Cisiordania. Scopul convergentei este pentru Israel sa-si asigure o poleiala de 
legitimitate în momentul anexarii principalelor colonii evreiesti din 
Cisiordania, si a întemnitarii palestinienilor în spatiul abandonat, sperând ca 
în cele din urma acestia vor deveni atât de disperati încât vor pleca. Scopul 
este furtul pamânturilor palestiniene care pot fi furate acum, si a tuturor 
pamânturilor mai târziu. 

Întrebare: Credeti deci ca ocupatia nu este la sfârsitul ei? 

J. C. — Israelul si comunitatea internationala pot pretinde ca ocupatia 
este pe sfârsite, dar sa privim faptele. Daca Israelul controleaza flancul Est al 
Cisiordaniei, lunga frontiera cu Iordania, si o serie de lungi degete teritoriale 
de colonii în spatele unei bariere-zid care diseca Cisiordania în cel putin trei 
flancuri Vest, cum s-a terminat aceasta ocupatie? Cine va controla frontiere- 
le si miscarile dintre Cisiordania si Gaza, si între cantoanele din Cisiordania? 
Israelul, care va continua sa-si mentina fara îndoiala punctele de control si 
sistemele de trecere pe care le-a dezvoltat în anii 1990. Cine va controla rare- 
le resurse de apa? Israelul, pentru ca blocurile coloniilor sale au fost pozi- 
tionate pe înaltimi, dominând principalele nape freatice. Cine va furniza ser- 
viciile de apa si electricitate? Israelul, care poate utiliza aprovizionarea si 
întreruperea acestor servicii ca forma de pedepsire colectiva. Cine va 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 443 


controla spatiul aerian, inclusiv zborurile venind înspre si iesind din 
Cisiordania? Tot Israelul. Si frecventele radio. Si bine înteles, este total 
imposibil ca palestinienii sa fie autorizati sa aiba propriile arme. Deci 
despre ce vorbim noi aici, daca nu de o reinventare a ocupatiei? Este un fel 
de închisoare care, gratiei avansului tehnologic, ar fi dispensata de multi 
temniceri. Camere de supraveghere controleaza portile celulelor, iar masi- 
nile furnizeaza hrana. Se poate spune ca o asemenea institutie este altceva 
decât o închisoare? Ei bine, cred ca acelasi lucru se poate spune si despre 
ocupatie. 

Întrebare: Activistii pentru pace israelieni ca Jeff Halper de la 
Comitetul Israelian Împotriva Demolarii Caselor spun clar ca “solutia a doua 
state este acum moarta”. Credeti ca aceasta estimare ar fi prea pesimista? 

J. C. — Câtusi de putin, au dreptate. Ea este moarta de ani de zile, doar 
ca de ani de zile comunitatea internationala n-a remarcat-o, ne era prea frica 
sa aratam cu degetul. Cred ca exista motive clare pentru care Israelul se teme 
de solutia a doua state. Amintiti-va ca Barak si Saron erau amândoi profund 
împotriva acordurilor de la Oslo, pentru ca le considerau capabile sa creeze 
un proto-stat palestinian în Cisiordania si Gaza sub guvernarea lui Yasser 
Arafat si a Autoritatii Palestiniene. Le era teama ca un stat palestinian viabil 
s-ar îndrepta împotriva Israelului, conducerea palestiniana cerându-si dreptu- 
rile nu doar în cadrul statului palestinian ci si în Israel, gratie activitatilor sub- 
versive ale cetatenilor palestinieni din Israel. Bineînteles, cred ca greseau 
complet în lectura pe care o faceau intentiilor palestiniene. Ratiunea pentru 
care cetatenii palestinieni ai Israelului cereau “un stat al tuturor cetatenilor” 
era ca voiau o egalitate civica, voiau sfârsitul discriminarii. 

Au fost numeroase propuneri si acorduri în vederea solutionarii acestui 
conflict — conferintele de la Geneva, planul Mitchell, acordurile de la Camp 
David, acordurile de la Oslo, întâlnirea la nivel inalt de la Camp David — dar 
au esuate cu toate. Care sunt ratiunile acestor esecuri permanente? Motivul 
acestor esecuri continue este presupunerea nefondata ca Israelul actioneaza 
cu buna credinta în cadrul negocierilor de pace. Dar, asa cum am semnalat- 
o, nu este cazul. Israelul nu doreste un adevarat stat palestinian, si orice acord 
care stabileste acest lucru va fi fie respins de Israel, fie manipulat, precum 
Foaia de Drum, asa încât punerea lui în practica sa-i anuleze orice valoare. 

Întrebare: Ce rol si responsabilitate vedeti pentru comunitatea interna- 
tionala si Natiunile Unite asa încât acest conflict sa ia sfârsit, iar odata cu el 
si ipocrizia occidentala? 

J. C. - O responsabilitate absoluta. În Israel lipseste si cea mai mica 
vointa de a se pune capat acestui conflict, iar palestinienii nu au nici o pute- 
re în aceasta directie. Deci o solutie trebuie sa fie impusa din exterior. 
Problema este ca Statele Unite, singura superputere mondiala, sunt în pozitia 
de a determina solutia conflictului, si nu Natiunile Unite sau Cvartetul, asa 
cum israelienii stiu foarte bine. Washingtonul pozeaza în intermediar onest, 
desi realitatea este exact contrarie. Este complet angajat în sustinerea 
Israelului, atât la bine cât si la rau. Deci pentru moment, orice solutie inter- 
nationala ar aparea, este pâna la urma tot o solutie israeliana. Din aceasta 
cauza unilateralismul este acum regula jocului. Se pot cântari ratiunile loiali- 
tatii oarbe a Washingtonului fata de Israel. 

Una dintre cauze este poate faptul ca lobby-ul israelian este enorm de 
puternic si de bogat, iar oamenilor politici americani le este frica de influen- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 444 


ta lui. Sau poate ca Israelul este un aliat foarte puternic în regiune pentru 
Statele Unite. Aceasta este o alta dezbatere. Dar rezultatul este ca 
Washingtonul a refuzat pâna acum sa constrânga cu adevarat Israelul sa 
concluzioneze un acord just cu palestinienii. 

Întrebare: În cele din urma, ajungeti la concluzia ca va avea loc o “a 
treia Intifada, mult mai sângeroasa”. Puteti specifica motivele care v-au 
condus la aceasta previziune? 

J. C. — Vladimir Jabotinsky, primul lider al zionismului revizionist, a 
utilizat primul expresia “zid de fier”, semnificând utilizarea unei forte neobo- 
site Împotriva populatiei palestiniene, care, credea el, nu ar accepta nicioda- 
ta deposedarea si reducerea ei în sclavie. Ei bine, el avea dreptate în ceea ce 
priveste refuzul palestinienilor de a se supune de bunavoie, cred, dar era putin 
cam optimist crezând ca forta pura ar fi suficienta pentru a-i supune de-a 
binelea. Nimeni nu poate fura un popor, iar mai apoi sa-l închida în închisoa- 
re când cere sa i se returneze bunurile, si în cele din urma sa astepte de la el 
sa ramâna linistit pentru totdeauna. Israelul îi poate închide pe palestinieni 
într-o serie de ghetto-uri, dar nu va putea sa-i tina acolo indefinit. 

Mai devreme sau mai târziu palestinienii vor gasi un mijloc sa se raz- 
bune, chiar din spatele zidurilor. Cred ca urmatoarea intifada se va numi 
intifada Qassam, dupa rachetele palestiniene facute acasa în Fâsia Gaza 
pentru a lovi comunitatile israeliene. Aceasta forma de rezistenta se va acu- 
tiza. Mai mult, parerea mea este ca pe termen lung, planul de convergenta va 
prevedea si întemnitarea cetatenilor palestinieni din Israel în propriile ghet- 
to-uri, unele departate de frontiera statului evreiesc si altele amplasate în 
zone în care acestia vor deveni realmente muncitori imigranti. Deci Israelul 
creaza o cauza comuna a palestinienilor din regiune, atât a celor din terito- 
riile ocupate cât si a celor aflati actualmente în Israel. Acest lucru creste 
considerabil miza în ambele tabere. 

Întrebare: Care ar trebui sa fie bazele atingerii unei adevarate paci durabile? 

J. C. — Ca sa fim cinstiti, nimic mai putin decât eradicarea zionismului 
ca ideologie nationala a Israelului. În circumstantele actuale, nu putem avea 
un stat zionist angajat sa faca pace cu palestinienii mai mult decât un stat al 
Africii de Sud din timpul apartheid-ului gata sa faca pace cu populatia nea- 
gra indigena. Poate ca zionismul, într-un stadiu anterior dezvoltarii sale, era 
capabil de asta, dar statul evreiesc pe care îl avem acum este incapabil sa 
concluzioneze un acord cu palestinienii daca nu renunta la zionism, sau este fortat 
s-o faca. 


Jonathan Cook este ziarist britanic stabilit la Nazareth (Israel). A 
publicat recent volumul “Blood and religion: the Unsmasking of the 
Jewish State” (Pluto Press, UK) despre proiectele Israelului de deposedare a pales- 
tinienilor. 


Un alt articol - din Libération: 


Régis Garrigues, responsabil al misiunii Médecins du monde în Palestina: 
“În Gaza avem de-a face cu noi tipuri de arme” 
sîmbătă, septembrie 23, 2006 
Médecins du monde se află în Teritoriile palestiniene din 1995 şi îşi 
desfăşoară activitatea în mod permanent în Gaza din 2001. Responsabil al 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 445 


misiunii asociaţiei în Palestina, Regis Garrigues, medic specializat în 
urgente, face în Gaza muncă de evaluare medicală. El explică în acest inter- 
viu consecinţele incursiunilor militare israeliene în Teritoriile palestiniene. 
Un interviu de Didier François. 

Reporter: Aţi notat o agravare netă a rănilor provocate în cursul ultime- 
lor operaţiuni israeliene... 

R. G. — După un tur complet în spitalele din Gaza pentru a vedea victi- 
mele ultimei incursiuni israeliene, am fost foarte surprinşi să constatăm 
leziuni de o gravitate absolut neobişnuită. Din 180 de victime civile, 35 pre- 
zentau amputări, esențialmente ale membrelor inferioare. Cei mai mulți 
dintre aceşti răniţi, inclusiv copiii, au fost mutilaţi de bombe în siturile ata- 
curilor. În mod evident ne confruntăm cu utilizarea noilor arme extrem de 
violente. Astfel, la Deir al-Balah, cinci dintre cei zece răniți în bombarda- 
ment şi-ai pierdut unul sau chiar ambele picioare. Pe lângă leziunile clasice 
provenite de la schije, răniții prezintă arsuri la cap şi la braţe, pe părțile des- 
coperite ale corpului. În sfârşit, membrele afectate sunt puternic sfâşiate, ca 
şi cum ar fi fost atinse de suflul unei mine. Constatăm o asemănare cu efec- 
tele bombelor-ciorchine trase de drone, încărcate cu muniție cu explozie 
întârziată, arme de război sofisticate care fac dezastre teribile şi care n-ar 
trebui să fie utilizate împotriva populaţiei civile.(subl. mea, P.G.) 

Reporter: Israelul pledează în favoarea dreptului la autoapărare împo- 
triva organizaţiilor teroriste care îi atacă teritoriul. 

R. G. — Convenţia de la Geneva exclude utilizarea excesivă şi dispro- 
porționată a forţei. Or, am constatat utilizarea armelor cu efecte foarte violen- 
te împotriva populaţiei civile. În plus, oamenii din serviciul de ambulanţă al 
Semilunii Roşii au fost atacați în timp ce ajutau bolnavii. În tabăra de refu- 
giați de la Maghazi, patru brancardieri au fost răniți în trei zile. Unul dintre 
ei a suferit o amputare. Ni s-a confirmat de către Comitetul Internaţional al 
Crucii Roşii că le-a fost imposibilă coordonarea cu armata israeliană a 
accesului la răniţi, precum şi protejarea ambulanţelor în timpul ultimelor 
incursiuni, scurte dar foarte violente. Militarii declară zonele de operațiune 
închise civililor şi consideră fiecare persoană din sector ca fiind un comba- 
tant. Dreptul umanitar impune totuşi libertatea de acces şi de muncă, precum 
şi protejarea personalului sanitar vizibil, identificat, ca în cazul brancardie- 
rilor Semilunii Roşii. 

Reporter. Sunteţi deci de acord cu afirmaţia coordonatorului programe- 
lor de urgenţă al ONU, care denunţă o “violare a dreptului umanitar” în 
Liban? 

R. G. — Nu putem decât să avem aceeaşi părere. Dar simpla condamna- 
re nu ajunge. Trebuie o acţiune puternică. Şi în condiţiile în care coridoarele 
umanitare sunt puse în practică în Liban, vor trebui să apară şi în Gaza. Lipsa 
de apă, de electricitate, de mâncare, de medicamente este aceeaşi ca şi în 
Liban. Dacă un vas cu ajutoare ajunge în Liban, poate să facă un ocol de 250 
Km spre sud pentru a acosta în Gaza. Comunitatea internaţională trebuie să 
se mobilizeze. 


Versiunea în limba franceză a acestui articol a fost publicată în 
cotidianul Liberation. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 446 


Joi 28 septembrie 2006 


Am găsit cheile: erau în cutia poştală. Deci şi echilibrul - în fine, 
aşa mă amăgesc. 

S-a răcit, s-a posomorît vremea. Ai zice că vine toamna. 

Ieri am observat: pătlăgelele mele în loc să se îngălbenească, apoi 
înroşească, devin din ce în ce mai... verzi. Au oare ce să semnifice 
asta: că ele evoluează ca românul nostru: în sens invers? 

Flori Stănescu a lucrat la un text de publicat în Observator 
cultural. Să vedem. Sunt, în continuare, sceptic - şi pe termen scurt dar 
şi pe lung. Însă cum sunt obişnuit cu anomalia (/“cea care care va salva 
România”), devenită naturel-românesc... 


Vineri 29 septembrie 2006 


De ce n-or fi făcînd basarabenii ce fac gruzinii cu Ruşii? Să ia pe 
câte unul, de câte o aripă şi să-i deie afar’ din Kavkaz? 

Şi de ce nu se găseşte unul ceva mai tare la geografie, să spună 
Ucrainenilor: 

«Vreţi Transnistria? V-o dăm după ce ne restituiţi Bucovina de 
Nord, Basarabia de Nord (Hotinul) şi Basarabia de Sud!» 

E chiar aşa de greu? De ce, greu? 

Fiindcă la Tiflis este “Castorul” Saakaşvili, iar la Chişinău 
tovarăşul Voronin? 


În Ziua de azi Luca Piţu îşi desfăşoară în scris răspunsurile la 
întrebările Iolandei Malamen. Nu-l uită nici pe Manolescu, nici pe LIS, 
nici pe mine - dar nu spune care-i acuzaţiunea cu care ne-a trataristit 
Niki al Monicăi. 


Îmi scrie Mircea Stănescu - el a aflat de la Dan Culcer: astă 
noapte, la spitalul Tenon a murit Virgil Ierunca. I-am scris Monicăi 
două cuvinte. 

Dumnezeu să-l ierte. 

Când l-am anunţat pe Filip de moartea lui “Gigil”, băiatul a 
suferit, apoi mi-a reproşat: 

«Nu te-ai împăcat cu el! Aţi fost supăraţi până la urmă ...» 

Am încasat lovitura. Aşa era: de ce nu m-am împăcat cu Virgil - 
şi l-am lăsat să plece, aşa? N-am găsit vreun răspuns inteligent, 
am mormăit: 

«Asta-i viaţa. Nu ne-am împăcat». 

Abia într-un târziu am înţeles că Filip vorbea de “Gigil” şi numai 
de el. De el, ca plecat - neîmpăcat - dar numai de el. 

Cu “Gigil” Filip s-a împăcat bine totdeauna. Chiar când s-a făcut 
mai mărişor cerea să fie lăsat să-i stea în braţe: «În draţe!» cerea el. 
Cum îl lua Gigil în draţe, cum i se aplecau pleoapele şi-şi băga 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 447 


degetul gros în gură, semn că el pleacă în somn. 

Cu Monica nu se înţelegea deloc, deloc. Nimic nu-i plăcea la ea, 
când Virgil nu era acasă, băiatul se lipea de noi, unul din părinți şi 
rămânea aşa până la plecare. De la ea nu primea nimic, nu zicea nimic, 
doar clătina din cap că nu vrea ce i se oferea. reacţiona cu mare 
violenţă doar când i se părea că Monica îmi reproşează ceva, atunci se 
năpustea la ea, o lovea cu picioarele, strigînd - în româneşte: 

«Lase pace, tata!» («Lasă-l în pace pe tata!») 

Asta a fost în primul an de exil. După o vreme Ana refuza să 
meargă alături, la Monica şi Virgil, zicea: 

«Trebuie să rămână cineva cu Filip», în realitate nici ei nu-i 
plăcea Monica - se detestau reciproc - mai ales când ea striga la mine 
şi nu ţinea seama de faptul că dacă eu nu ridicam glasul, în replică, o 
puneam la punct - cu glas scăzut. 

Mai apoi, după ce ne-am mutat în arondismentul XIV, ne vedeam 
mult mai rar. Aveam doi pisoi tandri, Take şi Kazimir, care se lipeau 
pe dată de toţi vizitatorii. Cu excepţia Monicăi. La un moment dat ea, 
după obicei, ridicase (“uşor”) glasul - nu ne certam, nu mă certa, însă 
Take (tigratul) a ţâşnit într-un salt acrobatic de vreun metru înălţime, 
răcnind ca un mascul (deşi era castrat), iar Kazimir, simetric, s-a 
ascuns, fulgerător sub un fotoliu. Virgil a început să râdă, Monica nu 
pricepea, ne întreba pe noi ce se întâmplase... 

Atâtea cuvinte ca să spun: regret că nu m-am împăcat cu Virgil; 
chiar dacă nu avusesem nici o neînțelegere doar cu el - ba da, una, am 
povestit-o de mai multe ori: un episod despre Ivasiuc din Culoarea 
curcubeului... suprimat din înregistrare, în emisiunea sa “Povestea 
vorbii”: s-a dovedit că nu Ierunca o făcuse, ci Noël Bernard, la presiu- 
nile Departamentului de Stat ca să nu se ştie că “omul americanilor” 
era şi al Securităţii. 

Îmi dau seama că ar fi fost imposibilă împăcarea; din pricina 
“legii cuplului”. Căreia sunt şi eu supus - până la sprincene. 

Încă o dată: Dumnezeu să-l odihnească pe Virgil Ierunca. 


Un articol dinspre Mircea Stănescu: 


Uri Avnery: "Left, But..." Monday, 11 September 2006, 12:25 pm 
Opinion: Uri Avnery"Left, But..." 

By Uri Avnery - Gush Shalom 

English - Hebrew 06-09-2006 


De stânga, dar...” de Uri Avnery 
Într-o zi, am vazut un sketch foarte placut într-un spectacol de cabaret 
politic. Pe scena se pronuntau fraze fara legatura unele cu altele, toate termi- 
nându-se cu cuvântul “dar”. De exemplu: “Am prieteni evrei foarte buni, 
dar...”, “N-am nimic împotriva negrilor, dar...”, “Detest rasismul, dar...” 
În timpul ultimului razboi, am auzit adesea fraze asemanatoare: “Sunt 
de stânga, dar...”. Aceste cuvinte erau în mod invariabil — dar invariabil — 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 448 


urmate de cuvinte de dreapta. 

S-ar spune ca avem o întreaga comunitate de “oameni de stânga, dar”, 
care propun anihilarea satelor libaneze, transformarea Libanului într-o gra- 
mada de ruine, distrugerea imobilului în care se considera (sau nu) ca se afla 
Nasrallah, cu locuitori cu tot. Si, daca tot suntem acolo, stergerea Gazei de pe 
suprafatei pamântului. 

Când dau peste asemenea fraze la televiziune, la radio, în ziare, sunt 
ispitit sa ma rog: Doamne, da-mi fascisti curati mai degraba decât acesti 
“de stânga, dar”. 

Daca analizam al doilea razboi din Liban, este imposibil sa nu tinem 
cont de rolul jucat de oamenii de stânga, declarati sau nu, în timpul luptelor. 

Alaltaieri, am vazut la televizor un interviu cu dramaturgul Iosua Sobol, 
persoana amabila ale carei vederi de stânga sunt cunoscute. A explicat ca 
acest razboi ne-a adus foarte multe si a cântat imnuri de lauda ministrului 
apararii Amir Peret. 

Sobol nu este singurul. Când guvernul a început razboiul, a fost susti- 
nut de o lista impresionanta de scriitori. Amos Oz, A. B. Yehosua si David 
Grossman, care apareau în mod obisnuit împreuna, erau înca reuniti pentru 
sprijinirea guvernului si si-au utilizat importantul talent oratoric pentru a jus- 
tifica razboiul. Nu s-au multumit cu asta, si câteva zile dupa începutul raz- 
boiului cei trei au publicat un anunt comun în care-si exprimau sustinerea 
entuziasta pentru operatiune. 

Sustinerea lor n-a fost doar pasiva. Amos Oz, scriitor cu prestigiu lite- 
rar considerabil în întreaga lume, a scris un articol în favoarea razboiului, 
care a fost publicat în mai multe ziare straine de renume. N-as fi uimit daca 
as afla ca cineva a ajutat la difuzarea acestui articol. Cei doi tovarasi ai sai au 
fost si ei activi în propaganda pentru razboi, iar lor li se adauga o lista de 
scriitori ca Yoram Kaniuk, diferiti artisti si intelectuali, adevarati sau pretin- 
si. Toti erai voluntari la incitarea rezervistilor sa se mobilizeze fara preget. 

Nu cred ca razboiul ar fi atins proportii atât de monstruoase fara susti- 
nerea masiva a oamenilor “de stânga, dar” care a facut posibila formarea unui 
consens general, fara sa se mai auda protestul taberei coerente a pacii. Acest 
consens a înglobat partidul Meret, al carui guru este Amoz Oz, si gruparea 
Pacea Acum, în mitingurile careia Amos Oz era orator principal (atunci când 
aceste mitinguri puteau sa aiba loc). 

Anumite persoane pretind acum ca acest grup era într-adevar împotriva 
razboiului. Câteva zile înaintea sfârsitului, trioul a publicat un al doilea anunt 
chemând de data asta la oprirea conflictului. În acelasi timp, Meret si Pacea 
Acum schimbau orientarea. Dar nici unul dintre ei nu s-a scuzat si nici n-a 
exprimat regretul pentru precedenta sa sustinere în favoarea macelurilor si a 
distrugerilor. Noua lor pozitie era: razboiul este într-adevar, foarte bun, dar 
acum a venit vremea sa-i punem capat. 

Care este logica acestei pozitii? 

Se parea ca guvernul a decis sa atace Libanul ca raspuns la actiunea 
Hizballahului în cursul careia doi soldati israelieni au fost capturati pe terito- 
riul israelian pentru a servi drept moneda de schimb cu prizonierii libanezi 
detinuti în Israel. În aceasta actiune, mai multi camarazi ai soldatilor captu- 
rati au fost omorâti si alti soldati au pierit în tancul lor atins de o mina atun- 
ci când îi urmarea pe rapitori pe teritoriul libanez. 

Israelienii au reactionat evident cu mânie si au strigat dupa razbunare. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 449 


Dar am fi putut astepta de la intelectuali, îndeosebi “de stânga”, sa-si pastre- 
ze sângele rece, chiar — si poate mai ales — în timpul momentelor de mare ten- 
siune emotionala. În circumstante asemanatoare, chiar Ariel Saron a evitat 
reactii extreme si a concluzionat un schimb de prizonieri. 

Cei care n-au avut suficient curaj pentru asta (“Oz” în ebraica înseam- 
na forta si curaj), sau care credeau cu adevarat ca actiunea Hizballahului tre- 
buia sa primeasca o reactie puternica, ar fi putut justifica o riposta militara 
limitara. Pe moment era admisibila alaturarea cu cei care cereau o asemenea 
reactie rezonabila. Dar deja la capatul a 48 de ore era clar ca reactia nu era 
proportionata, ci masiva. Scopul ei nu era trimiterea unui mesaj Hizballahului 
si poporului libanez în ansamblu pentru o provocare care nu putea sa ramâna 
nepedepsita. Reactia avea obiective cu totul diferite. 

În a doua si a treia zi a razboiului, era absolut clar unei persoane dota- 
te cu bun simt — si intelectualii nu se lauda ca fac parte din aceasta categorie? 
— ca era vorba de un razboi real care mergea cu mult dincolo de problema 
celor doi soldati capturati. Bombardarea sistematica a infrastructurilor liba- 
neze a pus în lumina faptul ca era pregatita cu mult înainte si ca obiectivul ei 
era distrugerea Hizballah si schimbarea realitatii politice în Liban. Daca cine- 
va voia sa se convinga de asta, era suficient sa asculte declaratiile lui Olmert, 
Peret si Halut. 

Acolo si-au dat intelectualii masura. Putem sa le iertam prima reactie. 
Putem spune ca i-a luat valul, ca pe toata lumea, la începutul razboiului. 
Putem spune ca n-au înteles contextul (acuzatie teribila în cazul intelectuali- 
lor). Dar dupa a treia zi asemenea scuze nu mai tin. 

Sefu militari n-au ascuns teribilele distrugeri provocate în Liban, dim- 
potriva, s-au laudat cu ele. Era clar ca suferinte înfricosatoare erau aduse 
sutelor de mii de oameni, ca erau ucisi în mare numar civili, ca multi oame- 
ni pierdusera totul în satele si în orasele distruse sistematic. În acelasi timp, 
mari suferinte erau impuse populatiei din nordul Israelului. 

Cum s-a putut ca scriitori dotati cu constiinta, si înca scriitori “de stân- 
ga” având conceptii umaniste, sa ramâna senini în timp ce asemenea atroci- 
tati au fost comise? Cum au putut ei servi masinei de propaganda în favoarea 
razboiului? 

Desigur, scriitorii nu puteau sa stie ca, înca din a sasea zi a razboiului 
sefii militari transmisesera guvernului ca tot ce putea fi obtinut prin razboi 
fusese deja obtinut, si ca nimic mai mult nu mai putea fi asteptat (de genul 
întoarcerii prizonierilor, restaurarii puterii disuasive a armatei, dezarmarii 
Hizballahului...). Cu alte cuvinte, ca, inclusiv din punct de vedere militar nu 
mai era nici o ratiune sa se continue oroarea — si totusi s-a mai continuat timp 
de 27 de zile si de 27 de nopti. Dar daca un oarecare protest al scriitorilor 
celebri s-ar fi facut auzit, el ar fi împins conducatorii politici si militari la rea- 
nalizarea pozitiei pe care o aveau. Însa un asemenea protest n-a avut loc. 

Când scriitorii s-au desteptat în a cincea (a cincea!) saptamâna de raz- 
boi si au facut un apel pentru oprirea lui, era prea târziu. Nu mai avea nime- 
ni nevoie de ei. Masinaria grea a Natiunilor Unite se angajase deja în proce- 
sul încetarii ostilitatilor. Moartea fiului Uri al lui David Grossman a fost un 
eveniment tragic al ultimelor ore ale razboiului. 

Ce anume i-a împins pe “de stânga, dar” sa se comporte astfel? 

Se pot gasi motivele superficiale. Este foarte dificil pentru oamenii de stânga 
sa se ridice împotriva unui guvern în care partidul muncitoresc joaca un rol 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 450 


important. La fel a fost cazul si în 2000, atunci când liderul muncitoresc Ehud 
Barak a esuat la Camp David si a revenit cu sloganul fatal: “Nu avem parte- 
ner! Nu este nimeni cu care sa vorbim!” 

Dar nu aceeasi a fost situatia si în cazul primului razboi împotriva 
Libanului, în 1982, pentru ca atunci era la putere partidul Likud. Chiar si 
atunci, oamenii “de stânga, dar”, condusi de Simon Peres si Itak Rabin, sus- 
tinusera razboiul. În timpul asedierii Beirutului, Rabin a fost primit de Saron 
Si, în picioare pe ruine, a propus întreruperea furnizarii apei si a medicamen- 
telor pentru populatia asediata din partea occidentala a orasului (în care eu îl 
întâlneam pe Yasser Arafat în acelasi moment). Abia în a treia saptamâna a 
razboiului Pacea Acum s-a alaturat protestelor împotriva conflictului. 

Dupa masacrul de la Sabra si Satila, Pacea Acum a organizat un miting 
de protest — adunare a celor 400.000 de participanti legendari ai sai — pornind 
de la care si-a fondat reputatia ulterioara. Acesta a fost punctul culminant al 
miscarii si începutul declinului sau. Pentru ca, pentru a garanta eficacitatea 
manifestatiei, Pacea Acum a facut un pact, nu cu diavolul, ci cu ipocrizia. 
Recunoscându-si sustinerea pentru partidul muncitoresc, i-a invitat pe Peres 
si pe Rabin sa fie oratorii sai principali — în ciuda faptului ca, înaintea raz- 
boiului, amândoi se întâlnisera cu Menahem Begin si cerusera public invada- 
rea Libanului. 

Dar exista cauze mai profunde pentru explicarea comportamentul celor 
“de stânga, dar” în timpul razboiului. 

De la începutul miscarii muncitoresti evreiesti în tara, stânga a suferit 
de o contradictie interna: era concomitent socialista si nationalista. Din aces- 
te doua componente, nationalismul era de departe cea mai importanta. Astfel, 
apartenenta la organizatia sindicala, Histadrut, era fondata pe clasificarea 
etnico-nationala, un arab neavând dreptul sa devina membrul acestei organi- 
Zatii al carei nume oficial era “Organizatia generala a muncitorilor evrei din 
Eretz Israel”. Abia dupa multi ani de la fondarea statului Israel arabii au pri- 
mit acceptul de a face si ei parte din ea. 

Una dintre cele mai importante sarcini ale Histadrut a fost sa împiedice 
prin toate mijloacele, inclusiv violenta, angajarea arabilor în functii care 
puteau fi asigurate de evrei. Pentru asta a curs sânge. 

L-a fel s-au petrecut lucrurile si pentru cea mai glorioasa dintre realiza- 
rile socialiste: kibbutul. Nici un arab nu a fost autorizat vreodata sa devina 
membrul vreunui kibbut. Nu era o întâmplare, acestea se vedeau nu doar ca 
realizari ale unui vis socialist, ci si ca fortarete în lupta evreiasca pentru 
patrie. Crearea unui nou kibbut, ca de exemplu Hanita la frontiera lbaneza 
din 1938, era celebrata ca o victorie nationala. 

Miscarea cea mai de stânga a kibbuturilor, Hasomer Hatair (baza fostu- 
lui partid Mapam, azi Meret) avea o deviza oficiala: “Pentru zionism, socia- 
lism si fraternitatea dintre popoare”. Ordinea cuvintelor exprima ordinea de 
prioritati. Hasomer Hatair nu l-a adorat prea mult pe Stalin, “soarele popoa- 
relor”, pâna la moartea sa, dar principalele ei creatii au fost coloniile, în gene- 
ral pe pamânturi cumparate de la bogatii proprietari de latifundii absenti, 
dupa ce fellahii care muncisera pentru ei timp de generatii fusesera alungati. 
Dupa fondarea Israelului, kibbuturile lui Hasomet Hatair au fost implantate 
pe pamânturile refugiatilor si pe pamânturile expropriate de la cetatenii arabi 
din Israel. Kibbutul Baram a fost stabilit pe amplasamentul satului Biram, 
dupa ce locuitorii arabi au fost expulzati la sfârsitul luptelor din 1948. Mult 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 451 


zionism, foarte putina fraternitate între popoare. 

În toate încercarile adevarate, contradictia interna a “stângii zioniste” 
(asa cum le place lor sa se numeasca) devine evidenta. Este radacina dublei 
personalitati a “stângii, dar”. 

Când se aud tunurile si fâlfâie drapelele, “stânga, dar” ia pozitie de 
drepti si saluta militareste. 


Teribil şi acest articol. Spre deosebire de altele - care confirmau 
“calomniile” mele despre Israel şi despre israelieni, acesta mi-a dat 
peste cap opinia bună despre Amos Oz: cine este, cu adevărat, Oz, 
faima-şi-mândria-Israelului? 

Din nefericire astfel de texte apar pe site-uri internet şi au o 
răspândire cam tot atât de importantă ca şi ale mele... 


Sâmbătă 30 septembrie 2006 


Azi dimineaţă am găsit cutia de scrisori a ordinatorului încărcată. 
Veşti, în general, bune, chiar când sunt de-a dreptul rele, ca cea dinspre 
Ziua: care, în sfârşit publică Apelul (din 7 septembrie!), dar titrează: 
“Reabilitarea” lui Goma. Mircea Stănescu dă vina pe Roncea: ocupat 
până peste cap cu demascarea plevuştei nu mai are timp să citească 
măcar titlul textelor reproduse. Mie mi se pare că George Damian mi- 
a făcut-o pentru că îl tratasem de găinar. Adevărat, de astă dată nu mai 
trafichează fotografia, în schimb... În fine, dînd exemple de semnata- 
ri tot unul şi unul dintre “prietenii” mei: Adameşteanu, Antonesei, 
Manea, Arachelian, Alex Ştefănescu... 

Mă consolează Andrei Vartic: 


Pendulul de la miezul nopţii (de Andrei Vartic) 
29.09.06 Roze pentru Paul Goma 

A trecut şi 26 septembrie, România a ajuns şi membru UE, iar Paul 
Goma a rămas tot un alungat din ţară. Adică un „duşman al poporului"... De 
necrezut - în România anului 2006 un scriitor care a luptat deschis cu regi- 
mul comunist, care a fost lipsit şi de drepturile cetăţeneşti, şi alungat din 
România, şi dat afară din Uniunea Scriitorilor nici până azi nu a redevenit 
cetăţean român (ce să mai vorbim de cei 3,5 milioane de români din 
Basarabia, cărora imperialismul comunist rusesc le-a luat în iunie 1940 
cetăţenia română şi i-a condamnat la moarte cu sutele de mii tocmai pentru 
că se declarau româniă). De ce elita politică şi intelectuală ce conduce statul 
român contemporan nu l-a scos pe Goma de pe „lista neagră" nici după 
decembrie 1989? De ce nu le place democraţilor bucureşteni Liiceanu şi 
Manolescu (de pildă), anticomunistul Paul Goma? Răspunsul la aceste 
întrebări pune limite precise manifestării amoralităţii în România după 
decembrie 1989. Fiindcă Paul Goma este un uriaş reper moral, iar cei care îl 
urăsc acum pe Goma l-au urât şi înainte. Oamenii curaţi şi drepţi, chiar dacă 
nu sunt de acord cu Goma (în problema colaborării Anei Blandiana cu 
reţeaua de poliție politică a lui Gogu Rădulescu!), chiar dacă se războiesc cu 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 452 


el în probleme „subtile" (cum ar fi participarea cetăţenilor români de etnie 
evreiască la genocidul comunist din „săptămâna roşie" a Basarabiei, 26 iunie- 
3 iulie 1940), nu-l pot urî pentru convingerile sale etico-politice care reies 
din morala lui anticomunistă, nu pot desfiinţa opera lui Goma doar din cauza 
dezacordului cu el în aceste probleme. Mai ales nu pot să pună bețe în roate 
recăpătării drepturilor lui cetăţeneşti, luate abuziv de fostul regim comunist. 

Or, ponegrirea lui Goma şi după decembrie 1989 face publică cea mai 
ruşinoasă amoralitate a elitei intelectuale şi politice centrale, de la Bucureşti: 
chiar şi după primirea în UE marele scriitor român Paul Goma (cei care atacă 
meritele scriitoriceşti ale lui Goma să o facă cu o operă pe măsura romanelor 
sale), unul din cei mai curajoşi luptători cu regimul comunist, denumit de eli- 
tele europene şi „Soljeniţin al României”, nu este repus în drepturile 
cetăăeneşti pe care i le-a luat Partidul Comunist şi Nicolae Ceauşescu. 
Ruşine, dlor preşedinţi, senatori, deputaţi şi miniştri! Ruşine pentru 
Ministerul Culturii şi Cultelor, Institutul Cultural Român, Uniunea 
Scriitorilor! Ruşine pentru pretinsa societate civilă de la Bucureşti ce ne 
învaţă arta democraţiei mai în toată masmedia centrală. Ruşine pentru cei 
care reprezintă România la ONU, UE, UNESCO! Ruşinea ruşinelor! 

Trecerea timpului compară necruţător faptele omului. Deci când ies la 
iveală angajamente cu securitatea comunistă de tip Sorin Antohi şi scrisori de 
linguşire pe lângă dictatorul Ceauşescu gen Andrei Pleşu, cel puţin o întreba- 
re trebuie pusă fără ocolişuri: de ce România, stat intrat şi în NATO, şi în UE, 
nu a creat o strategie-lege de anihilare a mentalului comunist nici imediat 
după decembrie 1989, nici mai târziu? Răspunsul la această întrebare ar tre- 
bui să-l dea, după opinia noastră, gruparea de intelectuali „democraţi" care și- 
a asumat funcţii politice şi ministeriale (Pleşu, Antohi, Manolescu), sau pe 
cele din pretinsa societate civilă, dar şi CNSAS şi diverse comisii de condam- 
nare a comunismului (Pleşu, Liiceanu, Patapievici, Dinescu, Tismăneanu, 
Corneanu etc) şi care au fost obligaţi de responsabilitatea actului politic 
acceptat să impună clasei politice şi societăţii civile româneşti o asemenea 
strategie. Lipsa răspunsului, dar şi lipsa strategiei, demonstrează şi altceva — 
această grupare de intelectuali „democraţi", compromisă prin prietenia cu 
fostul regim, dar şi conştientă de necesitatea anihilării în regim de urgenţă a 
mentalului comunist, nu a creat-o şi nici nu a propus-o clasei politice tocmai 
din cauza colaboraţionismului lor cu fostul regim şi a dorinţei conştiente de 
a astupa cu trecerea timpului şi amoralitatea acelui colaboraţionism, dar şi pe 
cea a colabora-ţionismului fanariot cu „valorile euro-atlantice" de după 
decembrie 1989. Timpul, însă, vorba lui Milescu, nu astupă asemenea fapte, 
ci le lecuieşte aşezându-le la vedere în ochii lumii. Aşa amoralitatea 
pretinşilor intelectuali „democraţi" care şi-au asumat nenumărate responsabi- 
lităăi politice şi civile după căderea statului comunist şi care nu au dat 
României o strategie de anihilare a mentalului comunist a făcut posibilă 
punerea României moderne la coada umilitoare a trenului integrării euro- 
atlantice. Aşa mentalul comunist s-a răzbunat pe România amplificând men- 
talul fanariot pe care, fie spus şi acest adevăr, elitele centrale bucureştene nu 
au vrut să-l anihileze după 1918, când lucrul acesta a fost cerut cu insistenţă 
de basarabenii Vasile Stroiescu şi Constantin Stere. 

În culoarele politico-intelectuale de la Bucureşti prin 1990-93 se spunea 
că este important să apară cât mai repede o clasă de oameni bogaţi în 
România, fiindcă prin ei se va propulsa şi interesul naţional. A fost o strate- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 453 


gie greşită. Nici un miliardar făcut peste noapte nu a investit în interesul 
naţional al României. Fiindcă interesul naţional american sau francez este 
apărat de clasa de mijloc, şi nu de cea foarte bogată, dependentă de capitali- 
zarea mondială. În asemenea condiţii în România post-decembristă nici nu s- 
a discutat strategia clasei politice şi intelectuale germane după căderea nazis- 
mului în 1945, dar şi după re-unificarea de după căderea regimului comunist. 
Acea strategie, se ştie, a fost construită pe acest slogan (transformat mai apoi 
în politică de stat şi de americani): noi, poporul german, vom reuşi să ani- 
hilăm iadul nostru nazist şi comunist fiindcă suntem nemți, fiindcă avem spe- 
cificul nostru național german, fiindcă avem spiritul nostru german, avem 
demnitatea noastră morală germană, care ne şi impune această lucrare. Aşa, 
cu miza pe „specificul naţional german", cu toate ramificările lui sociale, eco- 
nomice, culturale, religioase, națiunea germană a re-devenit după 1945, în 
numai vreo 12 ani, una din cele mai puternice naţiuni ale lumii. Noi, poporul 
român, de ce nu am urmat calea nemților, că iată, au trecut 16 ani de la 
căderea anomaliei comuniste? Fiindcă nici nu s-a pus problema anihilării 
mentalul comunist, dar nici cea a re-unificării poporului român, dezmembrat, 
ca şi poporul german, de urgia comunistă. Astea nu s-au întâmplat fiindcă 
clasa politică post decembristă şi gruparea de intelectuali care o slujeşte nu 
au dorit acest lucru. Cu aceste restanţe teribile - mental comunist, rana sân- 
gerândă a Basarabiei, elite intelectuale fanariote - România nu se poate inte- 
gra în structurile euro-atlantice ca forţă economică, culturală şi demografică. 
Or, problemele României, cum demonstrează experienţa de ultimă oră a 
Ungariei şi Poloniei, care tot nu au anihilat până la capăt mentalul comunist, 
abia încep. Mai rău, dacă fariseii comunişti de ieri şi de azi, arătaţi deschis de 
Paul Goma, întâmplător tot basarabean, ca şi Stroescu şi Stere, nu vor fi 
înlăturați de la masa puterii de la Bucureşti, dacă mentalul comunist, protejat 
de ei, nu se va anihila, dacă re-unirea Basarabiei cu România nu va avea loc, 
dacă specificul naţional românesc nu va face parte din interesul naţional al 
României, soarta României în NATO şi UE, cum spun chiar experții ameri- 
cani, „va fi una dramatică". Acest dramatism îl tot descrie de la 1989 încoa- 
ce marele scriitor şi luptător anticomunist Paul Goma, dar glasul lui este dosit 
de urechea poporului român tocmai de cei care se bat cel mai tare cu pumnul 
în piept, dar din scaunul puterii, că sunt „democrați şi anticomuniști". Noi, 
însă, am pregătit buchetele de preafrumoase roze cu care îl vom întâmpina pe 
Paul Goma la revenirea lui în patrie. 


Incă o surpriză - semnalată de Mircea Stănescu prin exclamaţia: 
“Extraordinar! Cine vor fi fiind onorabilii initiatori? MS”: 


Paul Goma, sarbatorit la Onesti 

Romania libera Sambata 30 Septembrie 2006 

Biblioteca "Radu Rosetti" din Onesti va organiza, in cursul lunii octom- 
brie, mai multe expozitii de carte, dedicate unor personalitati marcante ale 
culturii romanesti si universale. Printre aceste manifestari se numara si ani- 
versarea lui Paul Goma, care implineste, pe 2 octombrie, 71 de ani de viata. 
Alte expozitii sunt dedicate lui St. O. Iosif (131 de ani de la nastere), Mihail 
Sadoveanu (45 de ani de la moarte) si lui Paul Cezanne (100 de ani de la 
moarte). 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 454 


Tot pentru luna octombrie au fost programate si un concert cameral, 
sustinut de cvartetul de coarde "Ad Libitum" (din lasi) si festivitatea de pre- 
miere pentru concursul national de proza scurta "Radu Rosetti", editia a VIII-a. 


Tot din Ziua de azi aflu că Radu Cosaşu a fost extrem de revoltat 
pentru că Oana Orlea, într-un interviu recent, îl bănuieşte a fi 
redactorul (nu semnatarul) unui articol de demascare a sa, “duşman al 
poporului” din Scînteia tineretului de prin 1951, intitulat “Prinţesa 
dolarilor”. 

Tovarăşul Radu (!) ar fi fost muuult mai înţelept dacă ar fi tăcut 
din gură. Tovarăşul Radu, chiar de nu va fi scris acel articol, este autor 
al multor inepţii, porcării, lăudării (cântece “ostăşeşti”, adunate într-un 
volum cu titlul: “Servim Republica Populară!”) - ca şi al afirmației 
cretine, dacă nu ar fi criminale: 

“La noi stalinismul a fost o blenoragie de tinereţe”. 

Tovarăşul Radu - din care o sumă de goi lingăi şi de patrupedişti 
au făcut un adevărat macabeu anticomunist, “primul disident român” 
(cine îl botezase astfel: G. Andreescu, în perioada în care căuta... 
contragreutăţi pentru Goma?, sau Gelu Ionescu, bridgist impenitent?), 
vajnic subversiv pentru... “sinceritism”. Săracul tovarăş' Radu! A fost 
dat-afară de la Scînteia Tineretului!, ce tragedie, dar nu a fost băgat- 
înăuntru la Jilava, măcar pentru trei minute şi nu pentru trei ani, ca 
goi-ii pentru exact aceeaşi culpă. El zice că în 1952 nu mai era la 
Scînteia, că era la armată - ei şi? “Armata” ceea nu l-a împiedecat să 
scrie - în birourile cazarmei, nu pe terenurile de exerciţii - “poezelele” 
şi să 1 se tipărească volumul susnumit (repet: “Servim Republica 
Populară!- în 1952. Ba, aş zice, chiar dimpotrivă, to'ar'şu Radu! 

Textul Oanei Orlea: excelent. ÎL ia pe tovarăşu” de sus, după cum 
merită o javră imundă ca el, profitor neruşinat, devenit, pe urma 
revoluţiei lui Brucan unul dintre “directorii de opinie de la Dilemna”. 


Aseară, la un jurnal TV: veşti din Liban : Trupele israeliene tot nu 
s-au retras (ce,-s proaste? Ele-s deştepte: promit, semnează - nu 
respectă nimic). 

Discuţii cu o unitatea de blindate uşoare (fără vreun Leclerc - 
caută găina), franceză: ofiţerul comandant, cu un aer împăciutor, 
ridicînd din umeri, confirmă: 

«De aici - şi arată pâmântul - se retrag ziua, dar noaptea se întorc, 
taie sârma ghimpată [a graniţei], pătrund cu tancurile - le vedeţi urme- 
le - strică ce încă nu a fost stricat şi, în zori pleacă dincolo, în Israel. 
Dar mai sunt vreo zece poziţii din care nu au plecat de loc...» 

Poziţii nepărăsite de israelieni. Jurnaliştii francezi vor să intre în 
vorbă cu câţiva ostaşi (israelieni) din jurul unui tanc îngropat. Aceştia 
fac un fel de gesturi ciudate: de refuz de a sta de vorbă cu jurnaliştii şi 
simultan, de frică de a fi filmaţi; încearcă să “astupe obiectivele came- 
relor de luat vederi, dar văzînd că jurnaliştii stau locurile, o iau ei la 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 455 


fugă... şi se ascund îndărătul tancului... 
Jurnalistul francez ne explică ceea ce am văzut şi noi foarte bine: 
«Israelienii refuză să vorbească» 


S-au semnalat multe comentarii de pe Forumul provocat de Apel 
- aşa cum a fost publicat de “prietenii” noştri de la Ziua, V. Roncea şi 
G. Damian - însă nu le mai trec aici cu excepţia unui produs al 
“Orianei”, această eternă tovarăşă de la Cadres sau/şi de la ei, de la 
Securitate, acum “azilantă în Italia”: 


Oriana 2006-09-30 16:47:18 

Pacat !... O fi senilitatea ? 
<<Paul Goma s-a nascut (1930) intr-o familie de invatatori de tara din 
Basarabia, si acolo si-a petrecut primii ani ai copilariei, lucru reflectat si in 
citeva din cartile sale.(...)Pe vremuri ERA de admirat mult pe Goma: o minte 
clara, un spirit patrunzator, o pana ascutita - asta pina pe la inceputul anilor 
'90. Din pacate, in ultimii ani, Goma a alunecat intr-un incrincenat natioana- 
lism basarabean, cu agravanta ca vinovati de ceea ce s-a intimplat cu 
Basarabia i-a gasit pe evrei (nu pe rusi, vinovatii naturali). De aici o aluneca- 
re spre stinga, deliruri nationaliste, antisemitism - intr-un cuvint imbatrines- 
te (are 75 de ani) urit. Culmea e ca este acum recuperat de cei pe care i-a urit 
cel mai mult, din toata inima, toata viata, si anume de securistii - aripa 
nationalista, discursul lui actual semanind ca doua picaturi de apa cu 
ranturile nationaliste si antisemite din gazeta lui Vadim Tudor, Romania 
Mare. Pacat ! >> 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 456 


OCTOMBRIE 


Duminică 1 octombrie 2006 


Uf! Am ajuns la mal - vorbesc de malul Jurnalului pe septembrie. 
În continuare voi fi mai... sobru - cu condiţia să nu dea “venimentele 
peste mine, ca de obicei («Las,- că şi tu...», cum îmi zicea, cu infinită 
drăgălăşenie, Dana Dumitriu. 


Luni 2 octombrie 2006 


Sunt băiat mare: am 71 ani! Mulţumesc. 

Am primit o mulțime de telefoane, e-mail-uri: felicitări. Printre 
acestea un telefon de la Tică Pessaroff. Mi-a făcut o mare plăcere. 

Jurnalista de la Flux, Ecaterina Deleu a fost iar la Mana. Cică a 
avut loc un te-deum... Am zis că asta e slujbă de morţi, ea a zis că 
tedeumul e şi pentru cei vii. Avea dreptate: Nu e doar pentru morţi ci 
“pentru împrejurări solemne”. Mea culpa. 

Dar vestea cu adevărat bună: Mănenii (adică Valentina Saviţchi) 
au făcut ce-au făcut şi au pus o cruce pentru Petrică. Mi-a spus că au 
pus-o alături de a familiei Scordeli, ctitorul bisericii. Am spus că din 
câte ştiu (din martie 1944!) mormântul fratelui meu se afla mai 
depărtişor de biserică. Sau nu mai ţin eu minte? Posibil. Oricum, după 
73 ani (dacă a murit în 1933) nu vor fi fost găsite osemintele - nu mai 
exista nici grilajul de fier împrejmuitor... - dar există o cruce, ca să fie 
marcat locul. 

Mi-a telefonat şi Valentina Saviţehi. Am vorbit de slujbă, de 
cruce. A promis că îmi răspunde în scris şi trimite fotografii. 

Azi am fost binişor oblojit pe la inimă. 


Marţi 3 octombrie 2006 


Ca de ne-obicei, la deşteptare nu am privit Ziua - fiind sătul de 
măgăriile ei, ultima fiind cea cu “reabilitarea”. A fost nevoie să-mi 
atragă atenţia Flori Stănescu (şi ea alertată de la... New York de 
Gabriel Pleşea), ca să aflu că ziarul meu ne-preferat a publicat “ceva 
de Miruna Munteanu”: 


ANALIZE SI COMENTARII - Marti, 3 octombrie 2006 

Miruna MUNTEANU: Goma si reabilitarea statului roman 
La 17 ani de la prabusirea regimului Ceausescu, cel mai intransigent 
opozant al totalitarismului romanesc continua sa fie un fel de paria pentru 
tara sa. Paul Goma traieste tot in exil. Nu a primit inapoi cetatenia romana, 
retrasa in mod samavolnic in 1977. Nici statutul de membru al Uniunii 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 457 


Scriitorilor, retras abuziv in acelasi an. Nu a primit nimic. Nici macar scuze. 
Si nici nu a cerut ceva. A asteptat sa i se faca dreptate. Asteapta si acum. 

Intre timp, personaje cu merite mult mai ambigue s-au inghesuit sa 
capete prestigiu, dar si recompense concrete: o sinecura, o renta viagera, un 
certificat de "revolutionar", compensatii banesti. Se straduiesc sa capitalize- 
ze orice suferinta, a lor sau a stramosilor. Pentru ca tatal sau, rabin si istoric, 
a fost obligat, in timpul razboiului, la cateva luni de domiciliu fortat, un 
roman stabilit de 40 de ani in Elvetia pretinde despagubiri de la statul roman. 
Paul Goma a suportat cinci ani de domiciliu obligatoriu, de vizite intempes- 
tive ale Securitatii, de interogatorii violente. A zacut si doi ani in puscarie. Si 
nu a cerut nimic. A facut-o, insa, generalul Pacepa - care si-a primit, deja, 
inapoi gradul si pensia de general. De general al Securitatii ceausiste. Fiindca 
- oricate servicii o fi adus el, ulterior, democratiei - Pacepa a fost, timp de 
doua decenii, un stalp al politiei politice comuniste. Era mana dreapta a lui 
Ceausescu in 1977, atunci cand prigoana impotriva lui Goma ajunsese la apo- 
geu. A fugit din tara abia un an mai tarziu. Acum, pretinde ca statul roman ii 
este dator vreo doua milioane de dolari - valoarea "actualizata" a bunurilor 
confiscate in momentul defectarii. 

Paul Goma nu si-a angajat avocati si nu a intentat procese. N-a atarnat 
un pret pe calvarul sau. Nu si-a negociat o intoarcere triumfala si nu a pretins 
privilegii. Ar fi putut s-o faca foarte usor, daca ar fi fost dispus la compromi- 
suri. Dar la compromisuri nu s-a priceput niciodata. Asa ca s-a trezit din nou 
marginalizat. Instransigenta, verticalitatea, incapatanarea de a spune lucruri- 
lor pe nume deranjeaza nu numai in dictatura, ci si in democratie. 

Evident, Paul Goma continua sa-i incomodeze pe multi. Nu doar pe 
securistii care l-au persecutat in mod direct si care ar trebui, totusi, candva, 
trasi la raspundere. Inevitabil, numele sau provoaca fiori reci si prin pestrita 
elita intelectuala romaneasca. Ii obliga pe multi sa-si aminteasca propriile 
lasitati, lipsa de solidaritate, obedienta fata de sistem. Culminand cu 
rusinosul episod al excluderii lui Goma din Uniunea Scriitorilor. O alta nedrepta- 
te nereparata pana astazi. 

Este firesc ca pseudo-disidentii, autoproclamatii corifei ai "rezistentei 
prin cultura”, se tem sa dea ochii cu un opozant autentic si declarat al regi- 
mului comunist. Nu doar fiindca, prin comparatie, "meritele" lor ar cadea in 
derizoriu. Ci si pentru ca e dificil sa infrunti privirea unui om pe care l-ai 
dezamagit. lar Goma tine minte si nu se sfieste sa spuna ceea ce crede. La fel 
ca si in urma cu 30 de ani, nu-i pasa pe cine supara. 

Si supara pe multi. Refuza sa faca frumos la comanda, indiferent cat de 
dulce ar fi zaharelul promis. Refuza sa accepte noile tabu-uri ale democratiei. 
Refuza sa ocoleasca subiectele incomode, sau sa-si adapteze discursul dupa 
"trendurile" momentului. Continua sa-i oripileze pe conformisti, pe lasii 
majoritari crescuti in refrenul "capul plecat sabia nu-l taie" si preocupati, in 
primul rand, sa nu scuipe impotriva vantului. Acestia ii reproseaza ca este 
excesiv, lipsit de intelepciune, orgolios, ranchiunos, nebun. Soptesc, super- 
ior, ca "Goma a imbatranit urat". In realitate, Goma a ramas acelasi dintot- 
deauna. Gata sa se ia la tranta cu o lume intreaga si sa lupte pana in panzele 
albe pentru convingerile sale. Indiferent de consecinte. Este bizar sa-i oma- 
giezi bravura de pana in 1989, dar sa-i critici "excentricitatile" post-comunis- 
te. Ar fi fost absurd si tragic ca omul care a sfidat teroarea ceausista, provo- 
cand in mod deliberat sistemul, sa se inregimenteze, dupa 1980, in noile gasti 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 458 


ale fripturistilor "corectitudinii politice". Nu a facut-o si a platit, din nou, pre- 
tul: izolare, cenzura, lipirea unor etichete nedrepte. Nimic nou pentru Paul 
Goma, calit in incercari mult mai grele. Extrem de grav pentru tanara demo- 
cratie romaneasca, paralizata inca de reflexele conformismului de turma. 
Care, iata, in aproape doua decenii scurse de la "revolutie", nu a gasit timp sa 
repare - macar la nivel formal - uriasa nedreptate facuta unuia dintre putinii 
opozanti autentici ai totalitarismului. Aceasta reparatie nu este o prioritate 
pentru disidentul de la Paris, dar ar trebui sa fie pentru statul roman. In rela- 
tia cu Paul Goma, statul roman este cel care are nevoie de reabilitare. 


Ce surpriză - plăcută! Sincer: nu mă aşteptam - nici de la Ziua lui 
SRS, nici de la alte ziare. Mă resemnasem. Şi uite că există un bărbat 
care îndrăzneşte să spună normalul, adevăratul într-o lumea ca cea 
românească. Acest jurnalist - din fotografie arată a avea multă femini- 
tate - mi-a procurat o imensă bucurie. Şi un cadou nepreţuit de ziua 
mea aniversară. 


Forum: 
Ciufulici 2006-10-02 23:32:28 GOMA ESTE CAM SIONISTAm aflat 
ca spune unele lucruri cam pe ocolite si nu critica indeajuns, deci tine cu ei! 


Maldini 2006-10-02 23:43:24 

Doamna Miruna Munteanu, va felicit ."capul plecat sabia nu-l taie" In 
relatia cu Paul Goma, statul roman este cel care are nevoie de reabilitare." 
Asa este: statul roman este cel care are nevoie de reabilitate... Cine reabilitea- 
za ? Traian Basescu ? Consilierii ? Baronii ? Golden and Blitz ? Eu inteleg 
ca Paul Goma nu este o persoana buna primita in Romania lui Basescu. 
Pacepa a fost reabilitat imediat dupa alegeri de Basescu. 


Arogantu' 2006-10-02 23:47:25 Re: GOMA ESTE CAM SIONIST. 
Multe javre l-au latrat ! Tot dupa ele te iei ?! (...)> Ia de pune mina si cetes- 
te de un par ezamplu la "Saptamina rosie " , nu de alta, da (...) 


synd 2006-10-03 00:20:03 Ferestre si usi inchise... Atunci cand majori- 
tatea romanilor ascultau in surdina emisiunile Europei Libere, cu ferestrele si 
usile apartamentelor bine ferecate, iar teroarea comunista atingea apogeul, 
Paul Goma a fost unul dintre putinii dizidenti romani care a avut demnitatea 
si curajul sa acuze deschis ororile totalitarismului in Romania. Putini romani 
i s-au alaturat atunci; ulterior multi au devenit... dizidenti! Repunerea in drep- 
turi a lui Paul Goma si a familiei sale este un minim reparatoriu, pe care sta- 
tul roman il datoreaza acestui conational. Condamnarea comunismului si asu- 
marea consecintelor sale de catre statul roman, inclusiv a recunoasterii res- 
ponsibilitatii sale morale fata de toti cei persecutati pentru delictul de 
constiinta, ar reprezenta premiza reconcilierii nationale. Felicitari doamna 
Munteanu! 


fufu 2006-10-03 00:24:05Mere cu prune..." Ar fi fost absurd si tragic ca 
omul care a sfidat teroarea ceausista, provocand in mod deliberat sistemul, sa 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 459 


se inregimenteze, dupa 1989, in noile gasti ale fripturistilor "corectitudinii 
politice""(...) E de compatimit omul care si-a gasit azi sa sfideze asa ceva. 
Dupa cum e, sincer, de compatimit cel care insulta minoritatile - cum e cea 
evreiasca (numarind cite felii de piine mincau in copilarie colegii sai de 
scoala evrei, cu cite plase merg la cumparaturi pensionarii evrei din 
Belleville etc.). Ce nu inteleg eu: de ce baga dom'soara Miruna in acelasi 
borhot si amesteca bine-bine ceausismul si "corectitudinea politica"? Cam 
cite paralelisme se pot gasi intre omul care vrea sa le dea in cap tuturor celor 
din jurul sau si omul care vrea sa-i apere pe cei napastuiti de linga el? 
Altminteri fireste ca Goma merita chiar si o pensie de la statul roman. Dar 
nu pentru gargara de-acum, ci pentru eroismul de-atunci. (subl. mea, P.G.) 


Adis 2006-10-03 00:42:02Bine v-am regasit, doamna Miruna! 

Paul Goma nu poate fi reabilitat de Statul Roman, motivele tin de poli- 
tica externa, basescu nu are curajul sa o faca deocamdata, poate in viitor, cine 
stie? Paul Goma trebuie impus pentru recunoastere de catre "societatea civi- 
la". Kakaia societate civila?!? Pai, aia care nu exista... Cum va spuneam, inte- 
lectualitatea, bat-o vina. Dar aveti un exemplu chiar in randurile "Zilei", pe 
"onorabilul" D. Tudoran care se lupta cu Ion Cristoiu. Tudoran asta poate 
minti pe oricine dar nu pe unul care il citea pe Cristoiu cu nesat in Piata 
Universitatii, in 90. 

(| 

Ciufulici 2006-10-03 00:51:20 

Daca bestia de Plesitza nu a fost pus la zid, GOMA TREBUIE SA 
AIBA STATUIE DE AUR IN PIATA REVOLUTIEI Da, da, statuie DE 
AUR, nu numai poleita, in locul sfant. La care revolutie dansul a contribuit 
spiritual in mod esential. 


mikele durul 2006-10-03 01:05:23 Doamna Miruna Munteanu, va feli- 
cit . La 2006-10-02 23:43:24, Maldini a scris: > "capul plecat sabia nu-l taie" 
In relatia cu Paul Goma, > statul roman este cel care are nevoie de reabilita- 
re." “Pacepa a fost reabilitat imediat dupa alegeri de Basescu. " Paul Goma 
nu are de ce sa fie reabilitat . El nu a gresit fata de poporul roman pentru a fi 
reabilitat. (...) Termenul de Reabilitare folosit in legatura cu Paul Goma este 
o insulta la adresa lui. Repunerea in drepturi este altceva decat reabilitarea. 


mikele durul 2006-10-03 01:16:53Pe buna dreptate sunteti revoltata de 
situatia lui Paul Goma fata de Statul Roman (t) 


neamtu tiganu 2006-10-03 01:17:02 (...) 

Cred ca se asteapta moartea lui Goma, atunci poate va fi repus in drep- 
turi, pin-atunci nimeni nu are curajul sau interesul sa faca ceva. 

Miruna s-a depasit pe sine. Bravo!(...) 


Vasile Calmatui 2006-10-03 01:46:36 Paul Goma, felicitări cu ziua de 
naştere E născut la 2 octobrie 1935. Mulţi-mulţi ani înainte şi curaj! Măcar 
cu această ocazie statul român putea face un gest....... 


Adrian v.D. 2006-10-03 01:48:47 
"Bravo doamna Munteanu!"Cat de facil si-a ales doamna Munteanu 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 460 


acest subiect:un dizident adevarat,un chinuit al soartei, o victima a unei sal- 
batice dictaturi,un om cunoscut publicului larg,un exilat ce nu doreste mai 
nimic(!),s1 iata <succesul>.Si cum este prezentat domnul Goma,in antiteza cu 
<tradatorul>, lui Ceusescu,fostul general de securitate,care a <fugit>la ame- 
ricani. Normal, laudele nu au intarziat sa vina....Macar pentru atat. (...) Este 
aproape superfluu sa mai spun ca in ziarul "RL",dar si in unele reviste litera- 
re, am citit articole docte despre marele dizident, afland si unele noutati,sau 
cel putin,unele picanterii,de multe ori luand cuvantul insusi domnul Paul 
Goma....Prilejul este dat mereu de o noua luare de pozitie,de vreo schimbare 
de fond a conflictului,sau ma insel eu?! 


eppress 2006-10-03 01:56:55 Paul Goma si NU dubiosii rezistenti pre- 
cum Nicolae Manolescu si eisudem farinae merita stima si pretuirea noastra 
Felicitari Mirunei Munteanu pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume. 
BRAVO! Asa cum au facut si initiatorii Apelului pentru repunerea in dreptu- 
ri a lui Paul Goma si a familiei sale, publicat zilele trecute (cu o intarziere de 
neinteles -- Apelul este datat 7 septembrie a.c.). In privinta celor (din cultu- 
ra) "cu merite mult mai ambigue" care "s-au inghesuit sa capete prestigiu, dar 
si recompense concrete: o sinecura, o renta viagera, un certificat de "revolu- 
tionar", compensatii banesti” ofer cateva nume, in frunte cu dubiosul si aro- 
gantul Nicolae Manolescu (presedinte USR, director Romania Literara, 
director Cartea Romaneasca, ambasador in devenire, cronicar de fotbal, cola- 
borator al lui Ion Ilici Iliescu -- Omul lui cu "O" mare), prof, critic etc etc) 
care a votat excluderea lui Paul Goma din USR in 1977 si acum il cenzurea- 
za si il vaneaza ca antisemit (ca sa obtina postul la Paris), urmat de "stalpii" 
Alex Stefanescu ( veleitar critic/autor al unei catastrofale istorii a Literaturii 
romane, care a dus mai departe ordinul dat de Securitate, precum ca "Goma 
nu are talent”) si Gabriel Dimisianu (eternul adjunct), care l-a dat afara pe 
Paul Goma de la Romania Literara in 1977, Eugen Simion (fost pres al 
Academiei Romane), Augustin Buzura (fost pres al Fundatiei Culturale 
Romane), care l-au ignorat pe Paul Goma la insittutule lor, si altii ca ei. 


Agentura 2006-10-03 01:59:57 
Re: Daca nu-ti place subiectul asta, citeste-l pe Tudoran...Care scrie 
numai despre el si ce i s-a intamplat lui in junete. 


Scufitza Rosie2006-10-03 02:20:1 In sfirsit cineva s-a prins ... mme 
Miruna nu ma asteptam chiar la mata ... antiimperialista presei mioritice 
!Sigur ca Goma-i incomod ... chiar si pentru poetii revolutionari, agricultori, 
interlopi, manelisti, politicieni, filozofi unsi cu toate grasimile de friptura 
cazuta de pe masa altcuiva. Intr-o societate bazata pe minciuna, tradare, til- 
harie la drumul mare si dat in git ... adevarul si cinstea orbeste dureros. 
Romania e tara in care Pacepa a ajuns simbol anti-comunist multi milionar pe 
bani publici (despagubit cu milioane de dolari pentru tonele de tigari luate 
spaga si confiscate de subalternii securisti din locuinta sa de tradator suprem 
al patriei) ... iar Goma fost donator de singe la securitate ... a fost concediat 
din comisia de condamnare a comunismului de nepotelu lu Stalin venit tocma 
din "SUA din America" la o fripturica marinareasca moca. Oare Marinarul 
Suprem a fost santajat (e.g. ce-i apare dosarl "in integrum") ca sa numesca un 
PSD-st la securitate? Banuiesc ca-n atitia ani de guvernare PSD-ul s-a blin- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 461 


dat cu dosare importante ... care pot fi bagate la o adica "La Rasboiu" ... presa 
libera nu? Stima Noastra si Mindria! 

P.S. Si cu toate astea eroul Pacepa nu prea are curaj sa calce in 
Republica Franco-Afona. Oare de cine ii este asa de frica ... sa faca turism 
intr-o tara NATO? 


Mark2006-10-03 02:33:38Re: Paul Goma, felicitări cu ziua de naştere 
Multi ani si sanatate D-lui Goma ! (...) 


Mos Grigore 2006-10-03 02:34:34 Re: Ferestre si usi inchise... Ai drep- 
tate Syndule ca si mie mi-au umflat apartamentu' la care mi-am mincat TIN- 
RETZEA,PLATIND! In rest ca-n TREN! 

PS. Cit despre Goma, WHO CARES, cine e Goma fata de Nadia 
Comaneci? la intreaba, ca nici in FR nimeni n-are habar de el: un "LITE- 
REAR" Ciufut de origine RO .cine e RO? (...)DECE TATA? Ce scriitoru' lu' 
PESTE e Goma? Cine a auzit de el, sa zicem in FR, dar in RO? In afara de 
un jurnal de FRUSTRAT cu ce a lovit el piatza literara? Spune de un BEST 
SELLER, stii de vreunul? (...) 


jan dinu2006-10-03 03:51:03PAUL GOMA -- Omul permanentei cru- 
cificari ... D-na Miruna Munteanu shi-a cristalizat drumul in societatea roma- 
neasca printr-un rol unic ce si-la asumat odata cu ieshirea ei la scena deschi- 
sa pentru clarificarii prin arta scrisului in societatea romaneasca ce sufera 
inca de traumele totalitarismului comunist ce-a trait viatza acolo prin infer- 
nul unde cu totii l-au simtit . Distinsa doamna este constienta ca shansa ei de 
a cistiga un premiu -- PULITZER -- (ori altele ) pentru adevarate merite jur- 
naliste sunt minime atita timp cit a intrat in "conflict " cu suprematia "adeva- 
rului Unic " controlat de corifeii influienti si agresivi ai agenturii mondiale 
.. Prezentul articol tocmai de ziua nasterii onorabilului PAUL GOMA - este 
o ocazie speciala de -a ne solidariza cu cauza morala - patriotica a acestui OM 
care si-a lasat persoana la voia sortii in confruntare cuputerea absolutista care 
inca doreste controlul omului - mic sau mare - ca astfel -- ELITA -- sa rami- 
na la locul ei neperturbata ! Oriunde in lume asistam cum pirghiile cercurilor 
influiente actioneaza cu orice mijloace ...spre a descuraja---orice om de bine 
--- in a contrazice "adevarurile oficiale " prin folosirea shtamPlilelor caracte- 
rizarii --" ANTI "-- JD 


Anticomie 2006-10-03 04:11:48 (...)Măcar cu această ocazie statul 
român putea face un gest.... Ehei, minuni in vremea noastra nu vaz a se mai 
face...(...) Goma si cu Tismaneanu Bine le zice Miruna: toate "victimele" 
mai respectabile, lovite in aripa de regimul comunist, si-au tras despagubiri 
galore, in frunte cu eroul muncii socialiste de turnatorie, transformat in victi- 
ma, apoi in Robespieru revolutiei de la '89 (Pacepa a declarat unui post de tv 
din USA ca cartea sa a deschis ochii populatiei care apoi a purces la revolu- 
tia de palat). Uite insa ca Tismaneanu n-a suferit sub comunisti, ba dimpotri- 
va, a mancat o paine buna de pe urma comunismului si o mananca in conti- 
nuare de pe urma aceleiasi ideologii, chiar daca s-a rasucit chipurile "radi- 
cal". (...)Numai ca Goma si cu Tismaneanu nu sunt frati, ca sa se poata expli- 
ca, fie si jocandi causa, consecventa de situatii in fostul si actualul regim. (...) 
Intr'adevar, Miruna si-a ales excelent omagiul inchinat D-lui Goma, chiar de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 462 


ziua dansului. Asta de sigur, nu-i va atrage un premiu de popularitate cu 
powers that be: establishmentul, Uniunea Scriitorilor, sau cu politia corecti- 
tudinii politice. Doamna Munteanu, CHAPEAU! 


Arogantu' 2006-10-03 04:44:41 

Demnitate, Miruna ! Stii ce-i aia ?!"Si nu a cerut nimic. A facut-o, insa, gene- 
ralul Pacepa - care si-a primit, deja, inapoi gradul si pensia de general." Sigur 
ca Paul Goma nu a cerut nimic ! Nu are importanta daca este sau nu un mare 
scriitor - in ochii multor romani este un simbol al refuzului de a pactiza cu 
dusmanii neamului ! Si asta ar fi trebuit sa fie suficient pentru ca autoritatile 
de dupa 1989 sa se sesizeze "din oficiu" si sa stearga de pe obrazul Romaniei 
rusinea aruncata de comunisti ... Inca nu este prea tirziu ... Nenorocirea este 
ca pentru alti "romani" - Omul Paul Goma este indezirabil... Pentru acelasi 
motiv care il ridica in ochii celorlalti la inaltimi ametitoare ! PS (...) Duduie 
- generalul Pacepa a avut alta soarta decit Paul Goma - dar nu crezi ca o 
condamnare la moarte in contumacie demonstreaza ca lovitura aplicata de el 
comunismului a fost devastatoare ?! (...) 


Aladin 2006-10-03 06:53:17 In 1977 cand s-a anuntat la Europa Libera 
pt semnarea apelului lui Goma, pentru respectarea drepturilor omului telefo- 
nul lui Goma a fost blocat si cei care cu dorinta se aventurau in aproprierea 
locuintei lui goma faceau cunostinta cu "olimpicii de box" ai lui dinamo. 
Miruno,meriti toate aplauzele,ai scris excelent „pentru noi ce gandim. Eu 
poate a-si fi cenzurat pe acest forum,scriind acelasi lucru, trebuie sa recu- 
noastem cineva sus l-a declarat pe Goma political-incorect. Chiar si merce- 
narii de pe forum s-au ascuns cu exceptia a cativa inraiti. Adevarul a suparat 
si supara in continuare, dar iese ca untdelemnul la suprafata oricat borhot ar 
manca mercenarii. 


doctorul 2006-10-03 07:09:05Goma La multi ani ! Nimeni din tara 
noastra nu asteapta reabilitarea ta, reabilitatea trebuie sa fie, nu a romanilor, 
ci a statului roman.Rusine colegilor de breasla, care TAC VINOVATI. 
Felicitari Doamnei Munteanu. Dr. George Calalb 
AREA | 

bazileus 2006-10-03 10:59:52 "reabilitarea "lui GOMA... intr-o tzara in 
care tortzionari cu pensii de zeci de mil.lei fac audientza la TV ???...de 
confratzi ce sa mai vorbim,doar totzi au scris ode si au provocat "cuplului 
genial" o groaza de hemoroizi! 


Tzepelica (...) adevarul crud/curajul de a spune fara menajamente ce 
gandesti, supara. Din pacate, numarul dizidentilor adevarati nu face decat sa 
confirme cele scrise de mine. Guvernantii si scriitorimea, de asemenea, nu 
fac decat sa reflecte, si ele, "profilul moral al unei natii".(...) 

Inima-Rea2006-10-03 12:14:54 Batrinului stejar noduros, multi ani cu 
sanatate! Miruna Munteanu are un imens succes la public, ceea ce e meritul 
"ambelor parti contractante". Cu omagiul adus la aniversare, lui Paul Goma, 
Miruna Munteanu se situeaza pe directia sanatoasa a mentalitatii romanesti, 
aceea de a-i cinsti pe marii barbati ai acestui neam. Caci intratabilul Paul 
Goma este un astfel de roman, din stirpea lui Avram lancu, Horea, Closca si 
Crisan, Tudor Vladimirescu. In alte vremuri, s-ar fi pus in slujba Tarii, impo- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 463 


triva tagmei jefuitorilor, spunind atit: No! Paul Goma a devenit - demult, nu 
de azi, de ieri - nefrecventabil. Aceea care i-a hotarit ostracizarea se numes- 
te Monica Lovinescu, una care socotea ca Paul Goma ii era indatorat. 
Incredibil pentru d-ei, acest om nu s-a dovedit capabil de recunostinta. Mai 
mult, a socotit ca i se cuvenea - si inca mult mai mult, mai repede, fara condi- 
tii - tot ceea ce abia i s-a oferit, dupa lungi ani de umilinte din partea "frati- 
lor" din exil. Paul Goma s-a nascut de fier. A fost tratat siderurgic de 
Securitate si, in loc sa se-nmoaie, s-a otelit. Bine sau rau, el nu mai este 
demult aidoma vreunui contemoran de-al nostru, asa ca degeaba ne-am stra- 
dui sa-l intelegem, explicam, sa ni-l asumam. Ori il admiram, ori nu - aceas- 
ta-i solutia, dupa chiar vrerea lui. Intreba cineva, aici, pe forum: Ce mare 
scriitor este Goma? Pina sa definim "mare scriitor”, sa raminem la constata- 
rea ca este unul din cei mai cunoscuti scriitori ormani, in Occident - daca nu 
chiar cel mai cunoscut. Sau ca era, acum 25-30 de ani, la fel ca Soljenitin, sa 
zicem. Oricum, Paul Goma este un scriitor important al Europei careia toc- 
mai ne-am alaturat, o constiinta pe care acel Apus a pretuit-o si o pretuieste. 
A, ca alti romani sint mult mai exigenti, ca nu se multumesc "cu att", e pro- 
blema lor, nu a lui Paul Goma. Din pacate, pare adevarat ca Paul Goma "va 
fi repus in depturi" post mortem. Ar ramine sa-i uram cit mai gabnica "reabi- 
litare", in mistocarescul stil dombovitean, al vicleanului care a stat pitit dupa 
perdele pina ce s-a facut revolutie cu voie de la politie. Al omului care n-are 
nimic sfint, altfel spus, al activistului - cu sau fara plata - ce s-o mai dam pe 
dupa piersic? Dar se cuvine sa-i spunem sincer "La multi ani, batrine stejar 
noduros!" Si sa ne gindim ca, de-am fi avut norocul de a-i fi contemporani, 
ce mai eroi ar fi iesit din noi! (...) 


Astă-noapte a plouat cu găleata. Acum stropează cu stropitoarea. 
Căci iar s-a hâţânat şi a rămas într-o rână osia lumii - maică. 

Obosit. De astă dată de mici-bucurii. Deie-mi Domnul cât mai 
multe - că merit, zău, şi eu o bombonică... 


Miercuri 4 octombrie 2006 


Alte felicitări, urări. Mă ung la inimă. 

Nu încep cu prima informaţie primită - voi reveni la ea - ci una 
combinată cu o invitaţie din partea lui Jean Dumitraşcu, director al 
revistei Argeş: 


“Stimate Domnule Paul Goma, 

Prin amabilitatea domnului Mircea Stanescu, am avut ocazia de a afla 
de Apelul pentru repunerea Domniei Voastre si a familiei in drepturile de 
cetateni romani. Nu numai ca am aderat, fara a sta pe ganduri, la aceasta ini- 
tiativa, dar am si popularizat-o la Pitesti, scriitori locali de talia lui Radu 
Aldulescu ori Dumitru Augustin Doman semnand Apelul. Si nu numai scrii- 
tori. Printre semnatari se afla si primarul municipiului Pitesti, dl. Tudor 
Pendiuc. Mai mult chiar, ca fiu al unui refugiat roman din Bucovina de Nord 
(cand au dat rusii navala), ca om al faptelor si ca unul dintre organizatorii 
Simpozionului despre Experimentul Pitesti, dl. primar Pendiuc nu numai ca 
a semnat Apelul, dar doreste sa va ofere o locuinta in municipiul Pitesti in 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 464 


ziua in care veti reveni in patrie. Cetatenia fara o casa nu ar fi, crede dl. pri- 
mar, deplina. 

In ce ma priveste, conduc (si) revista de cultura ARGES. Anul trecut, in 
octombrie, v-am sarbatorit (revista o puteti citi la adresa www.centrul-cultu- 
ral.ro). Personal, mi-am facut un titlu de glorie din acest gest, mai ales ca 
putine reviste l-au facut (revista Rost, mai bine, totusi, ca noi). Pana la urma, 
prin bunavointa domnului Luca Pitu, distinsul colaborator al revistei Arges, 
am aflat si adresa Domnie: Voastre (de fapt, dumnealui m-a intrebat daca va 
trimit eu, sau o face dumnealui, revista Arges pe septembrie 2006, in care am 
publicat doua pagini de marturii ale celor trecuti prin reeducarea de la 
Pitesti), inclusiv aceasta de mail. 

Sincer, aveam de gand doar sa va trimit prin posta revista Arges (numa- 
rul pe luna octombrie 2005 si numarul pe luna septembrie 2006), dar, afland 
de acest gand al primarului Tudor Pendiuc, am indraznit sa va si scriu. 

Dorindu-va toate cele bune si cu speranta ca veti accepta sa aveti domi- 
ciliu de Pitesti, 

Al Domniei Voastre cititor, 

Jean Dumitrascu, 

director al revistei Arges, 

director al Centrului Cultural al municipiului Pitesti 


Le voi scrie chiar în dimineaţa asta, mulţumindu-le atât lui cât şi 
primarului (să ţi se ofere o casă! - unde s-a mai pomenit aşa ceva?!); şi 
lui Radu Aldulescu şi lui D. A. Doman. 


Informaţie: 
“PLEŞIŢĂ A FĂCUT POLIȚIE POLITICĂ!” 
Auziţi, oameni buni! “Dom” general Pleşiţă”, “Domnu“ Pleşiţă”, 
el personal, cu mâna lui (la propriu, cărei îi cunosc gustul) a făcut - 
nemaipomenit! - poliţie politică! Citez: 


“CNSAS a decis ieri (3 octombrie 2006, subl. mea) in unanimitate si 
fara nici un dubiu ca fostul sef al Departamentului de Informatii Externe al 
Securitatii, generalul Nicolae Plesita, si fostul sef al SRI Prahova, colonel in 
rezerva Corneliu Paltanea au colaborat cu Securitatea ca politie politica. 
Potrivit unor surse din cadrul Colegiului, deciziile au fost luate pe baza dosa- 
relor celor doi, venite de la SRI, si care contin dovezi evidente de politie poli- 
tica. Aceleasi surse au dat ca exemplu de politie politica, in cazul lui Plesita, 
eforturile generalului de Securitate de a-l compromite pe disidentul Paul 
Goma. "Intreba acolo ce masuri sa ia in tara si in strainatate, ce materiale 
compromitatoare sa distribuie", au precizat sursele din CNSAS”... 


Bag” sama: CSNAS l-a descoperit în cele din urmă pe Pleşiţă! 
L-a dibuit, după lupte seculare pe generalul de securitate Pleşiţă! Şi pe 
dată i-a pus pe frunte eticheta: “A făcut poliție politică, dragi 
tovarăşi!” După eforturi seculare, această UMa Securităţii - de 
CSNAS vorbesc - a reuşit să pună o etichetă pe epoleţii generalului 
Pleşiţă, monstru care nu se ascundea, balaur care dădea interviuri, 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 465 


câine de porc abonat la platourile de TV, unde explica, ajutat puternic 
de sergenţi în civil ca Dan Diaconescu şi Marian Oprea, boilor de teles- 
pectatori că Securitatea este vie, iar el, criminalul, încă în serviciu, 
pentru apărarea Patriei! 

Vorbesc de marea cacialma CSNAS (ai zice că este titlul unui 
volum de versuri de poetul Dinescu - dar nu: nu el a inventat asta - el 
a folosit-o, în băşcălie şi pişîndu-se pe dosarele ei, în văzul populaţiei 
setoase de astfel de spectacole şi vorbe-ale-lui-Dinescu. Acolo au acti- 
vat, din negura anilor, nu doar tovarăşi devotați partidului-şi-, ca 
Onişoru, Mihai Gheorghe, Secaşiu, Buchet, Chiriţescu, Cendes, V. 
Nicolescu, A. Pricu, dar şi tovarăşii tovarăşilor maisusucitaţi, “telec- 
tualii noştri stimaţi şi onoraţi: Dinescu şi Patapevici şi Pleşu. “Stituţie 
- tot la CSNAS am rămas - de unde au fost alungaţi Mircea Stanescu 
şi Gabriel Catalan cei care chiar crezuseră că oficina/cu pricina va avea 
rolul demascării securiştilor, a activiştilor, a beliştilor - ei bine, se 
înşelaseră! Securitatea era veşnic activă, omnipotentă - prin Onişoru, 
“istoricul” care prin “prestigiul” său politic îşi dăduse examenul de 
obedienţă oarbă a “fostei Securităţi” acoperind varianta în româneşte a 
Cărţii negre a comunismului de Courtois, al cărei capitol despre 
România era deja debil, costeliv în franceză (redactat fiind de tovarăşul 
Bartosek, cunoscător doar al izvoarelor: Cristina Boico şi V. 
Tismăneanu), dar ce a devenit după “contribuţiile” tripletei dezinfor- 
matoare Blandiana, Rusan, Liiceanu... Din nefericire, răsfoitorii 
cărămizii tipărite cu tam-tam la Humanitas şi urcată în slăvi de înte- 
lectualii analfabeți şi patrupedişti erau tot români, deci habar n-aveau 
de istoria pe care ei înşişi o trăiseră). Unii se miră de tăcerea, de inerția, 
de mortăciunitatea intelectualilor, deci de încuviin-ţarea măsurilor (de- 
stat-şi-de-partid) - hai să-i mai arăt o dată: Dinescu, Patapievici, Pleşu 
faţă cu alungarea lui Stănescu şi a lui Catalan. Să nu se mire: Dinescu, 
Pleşu, chiar şi Patapievici sunt români. Ei nu au principii, doar inter- 
ese extrem de personale, de gaşcă, de moment. Alţii - sau aceiaşi - 
după atâţia ani de la “întâmplare”, recunosc-cinstit (sic) că aveau drep- 
tate (Stănescu şi Catalan) şi ce bine ar fi fost dacă... n-ar fi fost aşa 
cum a fost... Da, dar aceştia, chiar dacă fac acum pe cinstiţii înşelaţi 
(atunci), nu o spun cu glas tare, ci în şoaptă, cu gura strâmbată de 
frica... lui Dinescu! În prima fază a Comisiei Tismăneanu Marius 
Oprea îl contactase pe colegul său Mircea Stănescu, propunîndu-i să 
colaboreze... Colaborare s-a făcut!, Marius Oprea prins până peste cap 
de treburile de stat (de ce-mi va fi venind să continuu: “...şi-de- par- 
tid”?, doar din inerţie?), a uitat, apoi a fost constructiv consiliat (el, 
consilierul) să nu se încurce cu persoane contaminate de Goma... 

Dar bine că CSNAS a pus mâna pe Pleşiţă! - aşa-mi spusese el 
mie, la 1 aprilie 1977, în biroul plin de securişti: 

«Am pus mâna pă tine, bandit'le!» 

Să vezi şi să nu crezi - descoperirea este epocală - nu serios: şi 
dacă avea loc abia după moartea prin crăpare a... descoperitului? De 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 466 


calibrul “descoperirii” Muştei la români şi a Antohiului la intelectuali 
ca Antonesei, Tismăneanu, Dan Petrescu. Până atunci (până ieri, a 
doua zi de ziua mea aniversară...) nimeni nu ştia nimic, oamenii îl/o 
credeau de-al/a nostru/noastră - când a picat, trăznet surpriza: Pleşiţă 
- altfel general de securitate - nu a fost un oarecare biet-turnător, nici 
chiar mărunt slujbaş la ei, “la cazarmă”, ci “făcuse poliţie politică”, oame- 
ni buni! 

Dacă aşa au hotărît Dinescu şi Pleşu, Patapievici şi tot neamul lor 
de anticomuniști, antisecurişti, din neagra ilegalitate în Anul Domnului 
2006, luna Octombrie... - aşa o fi, soro! 

Ce mirare, ce tulburare... 


Băga-i-aş în pizdele mamelor lor de “descoperitori”! - după 17 ani 
de... libertate de a descoperi! Până acuma ce mă-sa-n cur au făcut ei, 
directorii de opinie, “telectualii patriei, jurnaliştii de trei bunghi şi cinci 
benghi, “analiştii politici”, rezistenţii prin cultura sfeclei furajere - să 
nu fie uitat Arpagicul (căci el, Arpagicul...): au înfulecat banii din 
buget cu polonicul, s-au preumblat cultural prin România ruinată şi 
prin Occidentul binecuvântat, s-au prefăcut că “lucrează la deconspira- 
rea securiştilor”, i-au invitat pe criminali să dea interviuri, să participe 
le “dezbateri” TV (în numele libertăţii de exprimare, vezi doamne), i- 
au tratat cu “Domnule” (...Brucan, Iliescu, Măgureanu, Pleşiţă...), le- 
au cerut luminata lor opinie-despre-orice... 

Să fie doar urmările fricii băgate în oase de Stalin, Dej, 
Ceauşescu? Să fie de vină “creştinismul” - mai corect: “vocaţia 
sfinţeniei la român "?, vorba marelui pictor Horia Bernea, cea care îi 
ține înlănţuiţi de... glia strămoşească şi nu le îngăduie (de vocaţie vor- 
besc) să îndrăznească măcar o întrebare retorică de genulul: «De ce 
dai, domnule? De ce mă baţi, Doamne?y? 

Nu mă interesează “descoperirea... poliţiei politice” la animalul 
Pleşiţă, ci... o chestie, o chestioară povestită de mine în interviuri înce- 
pînd din noiembrie 1977, pusă pe hârtie în cartea Soldatul câinelui, 
scrisă în 1981, nu ca... mărturie, ci ca deducție - mai bine citez din 
articolul din Ziua textul semnat de Carmen Epuran: 


“Nicolae Plesita este prezent si in trei fotografii, realizate in 1977 de 
unul dintre fotoreporterii agentiei Ager Press. In imagini, acesta apare in cali- 
tate de ortac, printre minerii grevisti de la exploatarea Lupeni, din Valea 
Jiului (subl. mea). 


Nu mai deschid cartea, dar ce scriam eu acolo?: că, răpit de pe 
stradă pentru a nu ştiu câta oară - atunci, în august 1977 - şi dus pe sus 
la Pleşiţă şi la colonelul Vasile, pe Calea Rahovei, am observat că 
erau... mai bronzaţi ca de obicei. l-am întrebat dacă făcuseră plajă la 
soarele Văii Jiului? - tocmai aflasem că fuseseră tulburări acolo şi mă 
gândeam că nu se putea o revoltă anticomunistă fără “pacificatorul- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 467 


şef” Pleşiţă... Întrebaţii au deschis gurile de uluire: Cum adică: eu îi 
întrebam pe EI? Şi mai ales: 

«De unde ştii, bă?» - asta îi durea. 

«Nu ştiam, dar acum ştiu: întrebarea Dvs... ‘De unde ştii?” mi-a 
confirmat că am avut dreptate: ați fost în Valea Jiului». 

«Ş” ce te-nteresează pă tine un'e-am fos'?» (Pleşiţă) 

Cu toate acestea numele lui nu a apărut în vreo mărturie de după 
1989, în vreun articol - de ce? Abia acum capăt explicaţiunea: Pen” că 
“oţul dă Pleşiţă era... deghizat! Niminia nu-l, zi-i pe nume, deconspi- 
rase! Pen” c-acolo - în Valea Jiului, în timpul istoricei revolte el apărea “În 
calitate de ortac”, cum atât de frumos româneşte ne-o scrie Carmen 
Epuran. 


Ecaterina Deleu mi-a trimis alte fotografii de la Mana. Printre ele 
- la cererea mea - şi una cu fetiţa ei, Andreea: o minune! Ce frumoşi 
sunt copiii când sunt copii (cugetare)... 

Mi s-a rupt inima: de-acum frate-meu Petrică are cruce fără... 
mort, fiindcă nu i se vor fi găsit osemintele, nici nu mai ştiau unde 
fusese mormântul cu grilaj (dacă în 1990 biserica era în ruină, curtea 
cu mormintele: bălării înalte cât omul...); tata avusese şi el, în 1941, 
mormânt cu cruce (lângă mormântul adevărat al lui Petrică, cu vreo 20 
metri mai departe de biserică), dar tot fără mort - el, viul fiind atunci 
în Siberia... 


Joi 5 octombrie 2006 


Noapte grea: frig şi țânțari! M-am perpelit, m-a trezit obosit şi 
fără chef de viaţă. 
Imi scrie LIS: 


(...) In editorialul din Romania literara / 29 septembrie N. Manolescu: 

"Paul Goma n-a fost exclus din Consiliul USR. Oricat de discretiona- 
ra, puterea comunista n-a indraznit sa puna la vot excluderea (in Consiliul 
USR)... Din procesele verbale care s-au pastrat nu rezulta nici ca votul ar fi 
fost dat de Biroul USR (singurul organ neales democrtic, ci impus de condu- 
cerea PCR). De altfel, ca si indepartarea lui Goma din redactia Romaniei 
literare, asemenea lucuri se hotarau fara consultarea obstei literare ori a 
directorilor de publicatii”. 

Va intreb daca nu e cumva un raspuns indirect (de-a dreptul diabolic) la 
petitia adresata pe e-mail de Domnul Dan Culcer Consiliului USR, prin care 
se cere anularea deciziei de excludere a Domnului Paul Goma din USR. Ce 
e de facut? Consiliul USR a fost spalat pe maini astfel de N. Manolescu in 
cazul excluderii Domnului Paul Goma din USR, de vina sunt... cine? PCR si 
Securitatea, la general, nu breasla scriitorilor? Doamne fereste. De fapt, care 
e adevarul? Nu-mi dau seama cand va fi prima sedinta a Consiliului USR (dar 
se apropie, probabil in urmatoarele doua saptamani) la care ar putea fi rezol- 
vata petitia Domnului Dan Culcer de N. Manolescu prin repetarea celor 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 468 


declarate in editorialul sau, blocand orice discutie... Sunt dezolat, nu putem 
face un pas inainte, ne invartim intr-un cerc vicios. Cu omagii, LIS 


Eu nu zic nimic. Nu am ce. Vorba celuia: «Ce să mai zic?» Să 
re-repet că Manolescu este un ticălos? Am obosit. 
Flori Stănescu însă are - la acelaşi mesaj al lui LIS, ea: 


(...) In definitiv, ce vrea Manolescu sa ne spuna noua? Oare altceva 
decit ca se teme ca dracu de tamaie de o eventuala recunoastere a lui Paul 
Goma? Ce ne invirtim atita pe dupa vorbe? Crede ca o sa dea din gura si din 
mina mereu, ca adevarul n-o sa fie cunoscut pina la urma in detaliile si nuan- 
tele sale (ca tot se innebunesc ziaristii si analistii dupa nuante de la o 
vreme!) O sa publice mereu pe cine ii convine (lui si amicilor lui) si o sa hota- 
rasca la nesfirsit ca x si y sunt scriitori, iar Goma n-are ce cauta in literatura 
romana? Asta e marea lor problema, as zice ca de nerezolvat - Paul Goma 
este in istoria si literatura romaneasca. Nu hotaririle zeilor de mucava contea- 
za pe termen lung. 

Sa-si vada de ambasadoriatul lui, ca nu poti pacali pe toata lumea la nes- 
firsit. Nici macar in Romania. 

Se indoieste cineva? 

Desigur, cita vreme ziaristii ii vor lasa pe cei ca N. Manolescu sa-si 
lustruiasca statuile in public si nu se vor lega de ei nici macar cu o vorba, san- 
sele de a se discuta cum trebuie despre aceste lucruri sunt reduse. 


Da, domnule. 
Sunt atât de obosit, de înfrigurat, de înţânţărat, că nu mai percep 
subtilităţile gândirii lui Manolescu. 


Sunt atins rău la... trup: mi s-a infectat ochiul stâng, l-am tratari- 
sit cu “dicamente, iar acum, după ungerea cu smac, abia văd clapele 
clavierului. 

Ca să mă consoleze, Ovidiu Nimigean mi-a trimis un articol al lui 
Lucian Postu din Ziua de laşi: 


Lucian Postu: Ora exactă /Ayatollahul cel bun 

E trist, penibil, dezgustător, dar adevărat: în anul somnului 2006, a 
vorbi despre Paul Goma e ca fli cum ai spune "penicilină" în vremea ciumei 
lui Caragea. Dacă veţi obiecta că această comparaţie ar fi fost plauzibilă doar 
până în 1989, vă invit nerespectuos să observați, bunăoară, cum îl cheamă pe 
senatorul care ne delecta cu minunatele spectacole de muzică şi poezie dedi- 
cate tovarăşului Nicolae Ceauşescu. 

Cum? Ştiţi cine e Ceauşescu (ăla care-a făcut multe blocuri), ştiţi cine e 
Adrian Păunescu (aveţi cărțile lui, înţeleg...), dar habar n-aveţi cine e... ăsta... 
Paul Coman? Vă cred, nu-i nici o problemă, am zis şi eu, aşa, în glumă... nu 
vă deranjaţi, petrecere plăcută şi "Hai aderare!" 

Poftim? Dacă tot v-am deranjat de la masă, să vă spun totuşi cine e Paul 
Goman ăsta? Da” scurt, c-aveţi treabă... Bine, da” să ştiţi că nu prea merge cu 
salata boeuf: Paul Goma e un prost care-a luat în serios poporul român. Un 
inconştient care s-a jucat de-a loan Botezătorul, pe pielea lui şi a familiei 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 469 


sale, cu o populaţie de aborigeni balcanici din a doua jumătate a secolului 20. 
Unii îi mai cer şi acum capul, în bună tradiție general-umană, deranjați de 
acest mâncător de lăcuste care predică într-una, în pustiu, împotriva 
mâncătorilor de rahat. "Din toate ţările, uniţi-vă!". 

Ca să închei scurta descriere: Paul Goma e, astăzi, 2 octombrie 2006, o 
ruşine pentru România. O mare ruşine. La 17 ani de la căderea oficială a 
comunismului în România, cel mai important oponent al acestui regim 
trăieşte în străinătate, fără cetăţenie română, fără ca statul român să-i ceară 
scuze pentru că a încercat să-l asasineze, şi fără ca vreun dobitoc cu funcție 
oficială să fi îndreptat această strâmbătate absolut dezgustătoare şi strigătoare 
la cer. Băsescu, Tăriceanu, se-aude? 

Există, totuşi, şi o veste bună: spre deosebire de Avram lancu, care-a 
murit rătăcind prin munţi, cu mintea răvăşită, Paul Goma nu le-a făcut româ- 
nilor bucuria de-ai scuti prea devreme de palmele menite să-i trezească din 
somnul cel de moarte. 

Jidanizat de securişti şi de legionari, antisemitizat de comisarii politici 
ai Holocaustului, ostracizat de "lumea bună" de pe Dâmboviţa, înjurat de 
limacşii de toate calibrele, acest ayatollah nesuferit al pedagogiei morale nu 
se lasă îmbălsămat şi, la 71 de ani, îşi continuă cu obstinaţie munca lui de 
învăţător de ţară. 

Păcat doar că ţara e locuită. 

Lucian POSTU 


Vineri 6 octombrie 2006 


Am suferit, ieri, astă noapte, sufăr azi de infecția ochiului stâng. 
Acest ochi, în principiu mort din copilărie - strabismul convergent asi- 
metric nu fusese grija mea de căpătâi pe atunci, iar când, în sfârşit, pe 
la 17 ani s-a uitat în mine un oculist, era preatârziu, corectarea deveni- 
se imposibilă. Ochiul mort, ziceam, acum, că e bolnăvior, îl contami- 
nează de neputinţă şi pe sănătos, deci văd prost, tulbure - în perfectă 
stereoscopie! - şi cu draci. 


Mircea Stănescu, Pleşea: miraţi-furioşi că România liberă a 
deschis în sfârşit gura, ca să vorbească despre mine... doar în legătură 
cu “casa de la Piteşti”. Eu: nu. Eu găsesc normal, într-o Românie... 
liberă ca jurnaliştii să se ocupe de casa-de-la-Piteşti - şi cu asta, gata, 
a fost acoperită în întregime şi pentru totdeauna “problema Goma”, 
trecem la celelalte, toate arzătoare... 

lată ştirea în toată... întinderea ei: 


Romania libera / 6.10 
Paul Goma, invitat sa se stabileasca la Pitesti 
Scriitorul Paul Goma, aflat de peste 28 de ani in exil la Paris, ar putea 
sa se stabileasca la Pitesti, dar aceasta dupa ce va redobandi cetatenia roma- 
na si se va intoarce in tara! "L-am invitat pe scriitorul Paul Goma sa se sta- 
bileasca la Pitesti. Sper ca, pana la intoarcerea lui in tara, sa gasim solutii 
pentru a-i oferi o locuinta”, a anuntat primarul municipiului Pitesti, Tudor 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 470 


Pendiuc. Primarul a adaugat ca a luat legatura cu Paul Goma, iar acesta a fost 
incantat de idee! Ideea invitarii lui Paul Goma la Pitesti a aparut in urma sim- 
pozionului dedicat "Experimentului Pitesti", cand participantii au lansat un 
apel pentru repatrierea scriitorului si a familiei sale. 


Asta este. Mircea Stănescu a primit de la Jean Dumitraşcu 
următoarea explicație: 


Stimate dle Mircea Stanescu, 

Imi pare extrem de rau de modul in care Romania libera a pus proble- 
ma. Eu o sa incerc sa va trimit ceea ce a scris presa locala despre acest demers 
al nostru de la Pitesti! De altfel, mi-am permis sa il avertizez pe dl. Goma in 
legatura cu reactiile din tara, cand l-am anuntat ca i-am trimis revista Arges 
si un ziar local! Domnia Sa, tinand cont ca eu nu am fost explicita inteles 
ca s-ar putea ca si alte orase sa ii ofere o locuinta si s-ar vedea nevoit sa isi 
deschida o agentie imobiliara! 

Primarul, si eu, am mentionat doar atat din scrisoarea dlui Goma: 
accept, pentru ca stiu ca propunerea a fost facuta din inima! 

Cat despre diversiuni, ce sa mai vorbim!!! 

In plus, mi-am permis sa vorbesc ieri cu cineva de la Ministerul de 
Externe, prieten, pe marginea Apelului. Mi-a spus sa stau linistit, ca nu inter- 
eseaza pe nimeni!!!! 

Al dvs., jean 


Flori Stănescu, mânioasă a trimis la România liberă: 


Bucuresti, 6 oct. 2006 

Stimate domnule Emil Hurezeanu,Stimate domnule Bogdan Ficeac, 
Stimate domnule Eliade Balan, Stimate Doamne si Stimati Domni, 

Cu privire la nota aparuta in „Romania Libera”, 6 oct. 2006 , „Paul 
Goma, invitat sa se stabileasca la Pitesti”, in calitate de initiatoare (alaturi de 
Valerian Stan — publicist, Bucuresti, Dan Culcer, publicist si scriitor — 
Elancourt, Franta, O. Nimigean — scriitor, Iasi, Mircea Stanescu — istoric, 
Bucuresti) a Apelului pentru repunerea lui Paul Goma si a familiei sale in 
drepturile de cetateni romani, anunt urmatoarele: 

Pe unele din adresele „Romaniei libere” au sosit, incepind din 14 sep- 
tembrie 2006 (si chiar din 8 sept.!), atit textul Apelului si lista semnaturilor 
la zi, cit si multe alte informari. 

Este inadmisibil pentru un ziar de calibrul „Romaniei libere” sa oco- 
leasca saptamini in sir un subiect ca cel pomenit, apoi sa trinteasca o nota cu 
iz diversionist ca cea la care fac referire. O sa-mi spuneti ca in ziarul dvs. a 
aparut prima instiintare despre Apel. Stim. Ma abtin sa o mai comentez si pe 
aceasta. Ar fi fost in regula daca era urmata de altceva. Cum nu a fost... 

Propunerea primarului din Pitesti este reala si dl Paul Goma a acceptat- 
o, adevarat, impresionat, cu atit mai mult cu cit gestul a fost facut de descen- 
dentul unor refugiati bucovineni. Insa, pornind de la aceasta informatie, nu se 
poate face stire de presa din mai nimic. Cu atit mai mult, cu cit, repet, 
„Romania libera” nu a dedicat un articol mai amplu textului Apelului si ratiu- 
nilor acestuia. Ar fi fost de asteptat de la ziarul dvs. sa lanseze o dezbatere 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 471 


publica pe aceasta tema, tinind cont si de circumstantele morale si social- 
politice ale „dosariadei” 

Or, din scurta nota se intelege ca problemele lui Paul Goma sunt ca si 
rezolvate. Dar, noi vorbeam despre lucruri importante, principiale (nu de cine 
se ofera sa mai dea cite ceva, de altruiste gesturi individuale!) si de respon- 
sabilitatile institutiilor de drept si culturale ale statului roman. Adica: restitui- 
rea cetateniei luate abuziv de catre regimul totalitar (cu tot ce decurge de aici) 
si clarificarea excluderii scriitorului Paul Goma din USR in 1977. 

Este cel putin ciudat ca nu dati atentie scriitorului Paul Goma, cel mai 
important si consecvent opozant anticomunist roman, un reper fundamental 
pentru istoria noastra contemporana. De vreme ce in paginile ziarelor roma- 
nesti gasim lucruri de care ne-am putea lipsi fara sa ne doara. In timp ce tor- 
tionarii lui Paul Goma traiesc in libertate, fara constringeri, iar minimalizato- 
rii sai, cei care il oculteaza sistematic uzind de tezele Securitatii, traiesc fara 
lipsuri, in onoruri, detinind decizia la nivel politic si cultural. Taie si spinzu- 
ra in stinga si-n dreapta fara sfiala si fara teama ca ii va opri cineva. Vorbim, 
totusi, de un Apel semnat de peste 300 de oameni. Un Apel-Petitie care a fost 
trimis Presedintiei, Guvernului (de la care am primit si raspuns), Senatului, 
Camerei Deputatilor si Ministerului Justitiei. Si... Presei. 

Sper ca imi veti da dreptate: ca sa fie informati corect, cititorii 
„Romaniei libere” ar trebui sa citeasca mai intai alte publicatii (cum ar fi 
„Gardianul”, „Observator cultural” sau „Ziua” - centrala si de Iasi), numai 
asa ar putea avea idee cit de cit despre ce este vorba si nu ar fi trimisi pe piste 
false. 

Cu stima, 

Flori Stanescu, istoric 

Bucuresti (0721 265 983) 


Le-a zis-o! Atât că în materie de “le-a zis-o” ar fi normal-necesar 
ca celălalt să audă că/ce i-ai zis(-o). Or slabă nădejde dinspre cei care 
fac presa, azi, în România: Hurezean, fiul Blandienei (şi al Monicăi 
Lovinescu, doar ea l-a recomandat călduros Europei libere, ca pe “unul 
foarte pozitiv”, în ciuda mormăielilor mele: cum poate fi “foarte pozi- 
tiv” un pandant, un atârnel al premiatului Herder: Blandiana - aşa cum 
fusese V.C. Tudor, al lui Eugen Barbu)?, iar după “revoluţie” devenit, 
ca prin miracol... prezentator al lui Măgureanu, autor de carte (să auzi 
şi să nu-ţi vine a crede: ştie carte, Astaloşul?, bine-bine, Zoe Petre cu 
Constan-tinescu îi creaseră Şarpelui o catedră de sociologie la 
Universitatea Bucu-reşti, însă credeam că doar aşa, în virtutea inerţiei 
Elenei Ceauşescu...)?; Ficeac - care, din momentul pensionării lui 
Mihai Creangă s-a şi a lăsat A/dinele pe mâna lui Dan Stanca, mi-a 
închis accesul şi acolo...? 


Şi de parcă ziua de azi nu a adus atâtea veşti rele, prietenul meu 
epistolar Juraveli de la Chişinău îmi transmite un articol al lui Andrei 
Vartic, replică la o măgărie uriaşă publicată în Cotidianul: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 472 


lată că am ajuns să o vedem şi pe asta: câțiva arginți nenorociti, 
împrăştiați şi pe zece ani, pun la îndoială unitatea poporului român în pragul 
de incertitudini al Globalizării. Luni, ziarul bucureştean „Cotidianul" a publi- 
cat un „studiu" provocator despre costul re-unirii României cu Basarabia. 
Problema a fost pusă batjocoritor şi injust, dat fiind că cele vreo 25 de miliar- 
de de euro care, cică, ar trebui pentru reconstruirea Basarabiei (pustiită, apro- 
po, de cedarea ei la 28 iunie 1940) sunt, de facto, o sumă foarte mică (vom 
arăta mai jos) şi nici nu pot fi puşi pe balanţa siguranţei naționale a României. 
Atât de uriaş este rolul Basarabiei în acest sens. 

Andrei Vartic, pentru TIMPUL [Chişinău] 


De ce Germania a numărat nemţii, 
şi nu banii din buzunarele lor? 

Nemţii nu au pus problema banilor când s-au re-unificat. Pentru că 
re-unificarea Germaniei la căderea imperiului comunist a transformat acest 
stat în una din cele mai mari forţe etnice, geografice, demografice, militare, 
culturale şi politice a Europei în pofida pierderilor financiare de moment, 
care oricum se vor recupera. Cât costă, în acest sens, re-unirea Basarabiei (şi 
a Bucovinei!!!), cu forma ei de scut strategic, dar şi cu cele patru milioane de 
români foarte harnici şi inteligenţi? Dar cât costă ideile unificatoare şi refor- 
matoare pe care Basarabia şi „şcoala basarabeană" le-a dat României moder- 
ne? Cât costă „epistola către români" a lui Al. Hâjdău (care aşază poporul 
român la masa cea mare a culturilor lumii), mesianismul lui Alecu Russo 
(care a stat la baza Unirii Principatelor), reformele lui Mihail Kogălniceanu 
(care au transformat Principatele Unite în stat european), prinosul istoric şi 
lingvistic, dar şi arhivistic, al lui B. P. Hasdeu (fără de care limba şi istoria 
românilor mai că era să devină una migraţionistă), reformele lui Constantin 
Stere (votul universal, reforma agrară, unificarea partidelor politice şi UNI- 
REA ARDEALULUI, BUCOVINEI ŞI A BASARABIEI în 1918, dar, mai 
ales, anihilarea virusului bolşevic cu aceste reforme şi uniri), primenirea la 
faţă a statului român modern, începută de alt mare basarabean, Paul Goma? 
Cât costă faptul că revoluţia română din decembrie 1989 a fost precedată de 
pilda fratelui basarabean, care, fără nici un fel de ajutor al serviciilor secrete 
străine sau româneşti, a alungat URSS din Basarabia cu manifestările Marii 
Adunări Naţionale din anii 1989-1991 (milioane de basarabeni au scandat 
atunci „UNIRE!", dar România politică s-a făcut a nu auzi), care au culminat 
cu proclamarea limbii române şi a scrisului latin ca norme statale ale româ- 
nilor din Basarabia? Dar cât costă la târgul modern al războaielor demogra- 
fice pe care le duc şi Rusia, şi SUA, şi China, şi Italia, şi Ucraina şi toate sta- 
tele mari şi mici ale lumii, faptul că românii din Basarabia au o forţă de rege- 
nerare de 3-4 ori mai mare ca în România? Nu ştiu, oare, jurnaliştii de la 
„Cotidianul" că preşedinţii Rusiei şi Ucrainei folosesc mai în toate discursu- 
rile lor sintagma „naţiune-stat" fără să pună accent pe costurile re-fondării 
naţiunilor lor, răvăşite de comunism? Nu ştiu ei că Israelul a plătit zeci de 
miliarde doar în războiul recent din Liban, fiind vorba, metaforic vorbind, 
doar de câţiva centimetri pătraţi de pământ sacru evreiesc? Nu ştiu domnii 
ziarişti că transformarea celor peste 30 de milioane de români din lume în 
cetăţeni ai României ar pune mult mai sus pe harta Europei națiunea şi statul 
român? Nu ştiu ei că acest loc mult mai sus ar aduce economiei şi culturii 
româneşti, devenită astfel monopolistă pe „Porţile Orientului", dividende de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 473 


mii de miliarde de euro, incomparabili cu cele 25 de miliarde de mizerie şi 
minciună pe care i-au băgat iresponsabil în ziua de 2 octombrie 2006 în ochii 
cetățeanului român? 

Dar care sunt veniturile geopolitice ale re-unificării? Calculele făcute 
de experţi euroatlantici, dar şi de ruşi, arată că e vorba de peste 250 de miliar- 
de dolari pe care România i-ar economisi în viitorii ani dacă întăreşte cu 
Basarabia hotarul său răsăritean, lecuind astfel buba arhetipală a nomadismu- 
lui de tip est-vest. Nu cumva tocmai această economie şi acest venit uriaş îi 
ține pe ruşi legaţi de Basarabia şi Transnistria? Nu cumva tocmai preţul uriaş 
geostrategic al Basarabiei îi impune pe ruşi să investească milioane de euro 
anual pentru a întreţine în Basarabia şi o armată bine dotată, şi o mass-media 
rusă monopolistă? 

Din care parte a hotarelor sale a fost atacat cel mai dur poporul român 
pe parcursul istoriei? Răspunsul este univoc - dinspre răsărit. Amintim 
lecţiile turanicilor, slavilor, ungurilor, mongolilor, ruşilor, sovieticilor fiindcă 
istoria, chiar dacă nu se repetă întocmai, nu schimbă realitățile geografice ale 
nemărginirilor geografice euro-asiatice. Or, dacă în ultimele sute de ani inva- 
datorul răsăritean s-a mulţumit doar cu Basarabia, asta a însemnat ca a fost 
salvată şi unirea politica a întregului popor român, şi unitatea lui etnocultu- 
rală. Şi în 1812, şi în 1940, şi în 1991. Numai pentru asta, spune marele om 
de cultură Ion Ungureanu, România ar trebui să înalte un monument 
Basarabiei pe care să scrie „Basarabiei, de la România recunoscătoare”. 
Scenariul iugoslav era să se întâmple (după evenimentele de la Târgu-Mureş) 
şi în România dacă Basarabia nu era cedată din nou, după re-unificarea 
Germaniei, la 27 august 1991, când Bucureştiul, în loc să ceară de la fosta 
URSS teritoriile luate cu forţa unirii comunismului cu nazismul, s-a grăbit să 
recunoască independenţa Republicii Moldova, creată de Rusia în pofida deci- 
ziei Senatului SUA din 28 iunie 1991, la care, de ce oare, jurnaliştii de la 
„Cotidianul" nu fac nici o referinţă? lar acea decizie permitea guvernului 
american să pledeze pentru „re-unificarea Basarabiei cu România"... 

Privită în context politico-istoric re-unificarea este încă şi mai profita- 
bilă, fiindcă în noile condiţii ale rupturilor dintre Est şi Vest, Răsărit şi Vest, 
creştini şi musulmani, Globalizare şi războaie contra Globalizării, dezvoltare 
şi subdezvoltare, economie de corupţie şi economie de droguri etc., etc. rolul 
Basarabiei, ca scut al României, dar şi al NATO şi UE, va fi imens. Pentru a 
înţelege acest rol este de ajuns să priveşti harta Europei şi să te dumireşti 
(sic!!!) că scutul românesc basarabeano-bucovinean ocupă jumătate din teri- 
toriul de la Marea Neagră la Marea Baltică. Comparată ştiinţific cu 
nenumăratele invazii ale trecutului, care, repetăm, întotdeauna au venit peste 
spaţiul geografic locuit de români dinspre răsărit, problema re-unificării 
Basarabiei cu România devine una supremă pentru fiinţarea României. Aşa 
25 de miliarde de euro sunt un fleac pe lângă posibilitatea distrugerii statului 
român şi scoaterii poporului român din istorie anume prin distrugerea scutu- 
lui românesc al Basarabiei. lar în zilele când SUA construieşte 1.100 de kilo- 
metri de zid la hotarul cu Mexic, a pune problema re-unificării, aşa cum o 
pune ziarul „Cotidianul", este atac direct la siguranţa naţională a României. 
Dacă politica s-ar face cu mintea jurnaliştilor de la „Cotidianul", ar trebui 
lăsate şi Gurile Dunării, şi Maramureşul istoric, şi toţi Carpaţii, şi partea sece- 
toasă a Dobrogei, şi Apusenii, şi judeţele de mai sus de Braşov. Fiindcă, 
adicătelea, ne costă întreţinerea lor... 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 474 


Ştiinţa arheologiei demonstrează irefutabil că Basarabia este ținut de 
geneză a poporului român. Românii din Basarabia au păstrat limba şi 
tradițiile româneşti chiar şi în cele mai straşnice momente ale istoriei. 
Genocidul comunist din anii 1940-1952 (aproximativ un milion de victime 
din 3,2 milioane de cetățeni câți a părăsit fără nici un foc de armă Carol al II- 
lea în 1940) nu a distrus românimea basarabeană. Mai mult, forța de regene- 
rare naturală a restabilit milionul sacrificat de Stalin în mai puțin de douăzeci 
de ani fără ca statul român să investească măcar un cent în asta. lar actual- 
mente numai cei plecați peste hotare trimit in Basarabia peste 1,5 miliarde de 
euro anual. Adevărata sumă câştigată de aceşti oameni harnici este mult mai 
mare şi ea se poate vedea în uriaşele construcții imobiliare, adică sedentare şi 
casnice (!!!) din zona Chişinăului. Orice economist serios vede în aceşti bani 
faptul că românii din Basarabia îşi vor plăti singurei re-unificarea. Doar să se 
scoată hotarele de pe Prut, hotare pe care, asta chiar ar trebui s-o ştie 
jurnaliştii „Cotidianului”, statul român trebuia să le dărâme în ziua când 
URSS a dispărut, Republica Moldova încă nu exista, iar un milion de româ- 
ni din Basarabia construiau peste Prut acel miraculos „pod de flori" pe care, 
aşa e mintea cotidiană, unii cetăţeni români de la Bucureşti l-au şi uitat. În 
fine, să împărim 25 de miliarde la 4 milioane (atâţia români sunt în 
Basarabia şi Bucovina) şi vom obţine infinitezimala sumă de 6250 de euro 
care ar trebui să lecuiască straşnica rană comunisto-nazistă din 28 iunie 1940. 
Împrăştiaţi pe 10 ani, cum se vaietă jurnaliştii de la „Cotidianul”, asta ar 
însemna câte 625 de euro, bani pe care românii din Basarabia şi-i vor dona 
fără să se scotocească prin buzunare în fondul re-unirii Basarabiei cu 
România. Dar dacă împărțim această sumă la tot prinosul de 30 de milioane 
a poporului român, la vectorul lui de devenire şi peste o sută, şi peste o mie 
de ani, chiar îţi vine a râde de ridicola aritmetică geopolitică a ziarului bucu- 
reştean „Cotidianul" din ziua de 2 octombrie 2006. 


Nu cunosc textul din Cotidianul care a provocat mânia lui 
A. Vartic. M-am interesat, am aflat doar titlul unuia: “Basarabia costă 
bani grei” şi autorul : Doru Buşcu. Se pare că mai este un text: “Câţi 
bani ne-ar costa unirea cu Basarabia” de Vlad Macovei. Pot deduce, 
din ripostă, halul intelectual - dar moral! - al propostei... 

Ce ruşine! Ce jale pentru România informată, educată, de astfel 
de jurnalişti. 

Monica Lovinescu m-ar fi pus la punct: 

«Ai alţii mai buni? Pe ăştia îi ai, cu ăştia lucrezi». 

Dar eu nu vreau să lucrez cu ăștia - doar fiindcă alţii mai buni 
nu am. Eu nu mai lucrez deloc! Decât să stric, prin ei, încă o generație- 
două (“fiindcă alţii nu-s”), mai bine lipsă: să rămână o generaţie-două 
de analfabeți, dar nu de piteştizaţi-fără-Piteşti. 


Patetic, textul lui A. Vartic? Disperat? 

Acesta este zidul mental de care ne-am izbit noi, refugiații basa- 
rabeni şi bucovineni începînd din iulie 1940, mai tragic după martie 
1944: neinţelegerea din partea fraţilor români din provinciile în care 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 475 


găsisem adăpost. Dar basarabenii şi bucovinenii care nu reuşiseră să se 
refugieze şi rămăseseră acolo, pe loc, sub cizma ruşilor? 

Omul când e necăjit (sic) şi nu mai vede ieşirea spre lumină este 
tentat să dea vina pe alţii: că nu-i sar în ajutor, că îl părăsesc şi mai 
ales: nu-i înțeleg durerea. lată: ardelenii de azi au uitat - şi nici nu vor 
să-şi mai aducă aminte că stră-străbunicii lor (înainte de Primul Război 
Mondial, apoi între 1940 şi 1944) erau şi ei patetici şi disperaţi şi acu- 
zatori ai regăţenilor pentru că nu le sunt aproape, nu-i înțeleg... Numai 
prin gura lui Goga câte văicăreli versificate, câte diatribe, câte acuzaţii 
la adresa ne-ardelenilor nesimţiţi! Şi, atenţie: în comparaţie cu alte 
cauze - şi ele naţio-nale, şi ele vorbind despre “fraţii noştri de sub 
cizmă străină”, Ardealul a fost unitatea cea mai dragă ne-ardelenilor, 
cea mai apropiată, cea mai demnă de mobilizare generală. 

Fără nici o îndoială, prietenul Andrei Vartic are temeiuri, 
îndreptăţiri să fie patetic şi disperat în discursul său. 

Ceva mai puţin atunci când acuză România de a nu fi făcut 
nimic pentru Basarabia şi pentru Bucovina de Nord. Şi eu am căzut în 
păcatul acesta, la mânie - cea care orbeşte. Însă după ce mi-am depăşit 
durerea pricinuită de abandonuri (cel din iunie 1940 şi cel din 1990), 
am nuanţat : Patria Mamă România nu a făcut destul (sau: nu făcuse 
minimul-moral necesar). 

Abandonul din 1940, trăit cu carnea mea de copil a fost... com- 
pensat (există oare vreo compensație în istorie? da: cele din istoria 
scrisă de mine) prin jertfa a mii, zeci de mii de tineri, după 22 iunie 
1941, când generalul Antonescu a strigat: “Ostaşi! Vă ordon: treceţi 
Prutul!” Şi nu “undeva, în geografie”, ci, de pildă în satul nostru, Mana 
din judeţul Orhei: după ce frontul s-a îndepărtat, mama împreună cu 
câţiva flăcăi premilitari a cules de pe câmp 21+1 de “soldăţei”, i-a dus 
în spatele bisericii unde a amenajat Cimitirul Eroilor; i-a îngropat, le- 
a pus cruci de lemn pe care a scris cu creionul numele şi gradul şi uni- 
tatea (copiate după matricolele de la gât). A cules mama şi un neamt - 
îngropat alături (el era “al 22-lea”) - îi ţin minte crucea: avea şi aceea, 
în culme, cască (germană), însă de un braţ al ei atârna de o bretea o 
misterioasă cutie cilindrică, lungă şi verde (mi-a explicat Moş Iacob: 
acolo era masca de gaze - nu ştiam ce-s “gazele”, credeam că e o armă- 
de-omorît, nu una de apărat, însă cutia era minunată); şi de vreo cinci 
ori mai mulţi ruşi, însă aceia nu avea drept la dezmierdătorul 
“soldăţei”, rezervat alor noştri: românii şi neamţul care murise(ră) “pe 
raza’ Manei de glonte, nu de gaze... Apoi: peste deal, la vreo 3 kilo- 
metri, la Hirova - aflu acum, în 2006 - că există un alt Cimitir al 
Eroilor, cu alţi 15 soldăţei. 

Dar pe cuprinsul întregei Basarabii şi al Bucovinei de Nord? 

Regăţenii: se vor fi plictisit iarăşi - în frunte cu N. Manolescu, cel 
care, prin 1988 îi ironiza pe basarabeni pentru că “luptau - auziți! - 
pentru limbă!”; acum, dacă mai are timp, îi va fi batjocorind pentru... 
necrofilie: «Ce atâta cult al morţilor? Numai legionarii îl cultivau...» 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 476 


Nu numai legionarii, ci şi - mai ales - evreii (în slujba cărora a intrat 
el, anul trecut, slugă la dârloagă, slujindu-se de turnătorul emerit H. 
Zalis şi de argatul G. Hârbea, doar pentru a obține postul de ambasa- 
dor la Unesco), după o jumătate de secol nu şi-au uitat mortii. Însă 
ardelenii din Nordul ocupat de unguri vor fi gândind altfel decât 
Manolescu: şi pentru liberarea lor, în 1944-45 au murit mulți 
“soldăţei”, ne-ardeleni - Domnul să le aibă sufletele la sânul său. 

Bieţii basarabeni: trăiesc în 2006 mult mai rău decât în 1926 
(când părinţii au fost numiţi învăţători în Mana), însă rup ultimul bănut 
de la gura lor, de la gura copiilor, ca să repare bisericile devastate, 
năruite în timpul Ocupaţiei Ruseşti, ca să cosească, plivească “locuri- 
le” uitate-tainice, devenite bălării, păşuni, ogoare, să pună cruci de 
lemn, să cheme popa să le sfinţească, iar femeile şi fetele (câte au mai 
rămas ne-plecate în Italia, la-lucru...) să înece în flori mormintele 
flăcăilor români căzuţi în urmă cu 65 ani, ca să ne libereze pe noi de 
robia bolşevică. 

Este adevărat: “după aceea” tragediile s-au prăbuşit pe capul tutu- 
ror românilor, nu doar pe al nostru, basarabeni şi bucovineni de nord. 
Numai că unele (tragedii) era mai-mari, altele... şi-mai-foarte-mari. 
lar între categoriile de victime nu totdeauna trece curentul, cum se 
spune. 

De acest Zid al Neînţelegerii ne-am izbit, noi, fraţii fraţilor noştri 
ardeleni, începînd din... dimineaţa zilei de 24 august 1944, când am 
devenit - şi am rămas, vreme de decenii - categoria cea mai “pericu- 
loasă” pentru ocupanţii ruşi şi pentru slugile lor, băştinoase, localnicii 
- nu pentru ceea ce am fi făcut împotriva comunismului, ci pentru ceea 
ce eram: martorii materializării lui. 


Sâmbătă 7 octombrie 2006 


M-am dedat cu oboseala,/ cu dezumfleala: nimic bun nu are să se 
mai petreacă, am să sfârşesc aşa cum o duc de 30 ani (nu de 50? Nu de 
657). Din păcate, nu cred în viaţa de apoi, nici în ediţiile postume ale 
scrierilor mele. 

Mi-au făcut-o: Monica Lovinescu, Liiceanu, Adameşteanu, 
Manolescu, Pleşu, D.C. Mihăilescu, Negrici, Mircea Martin; 
Ştefănescu, Mircea Dinescu, Blandiana, Palada... Au asudat, au trudit 
- dar în cele din urmă au reuşit să mă îngroape de viu. 

Chiar să fi reuşit? Parcă mă lăudam că eu nici mort nu mă las 
îngropat. Eh, câte nu zice omul la supărare... 


Anna Politkovskaia a fost împuşcată azi, în holul imobilului 
moscovit în care locuia. Un “individ în negru” o aştepta, a tras şi a 
plecat, agale. Politkovskaia îşi făcuse mulţi duşmani printre ruşi, pen- 
tru că, jurnalistă fiind, pleda cauza cecenilor. Dar şi prin proputiniştii 
ceceni ai lui Kadtrov-junior, acel tâlhar-tânăr, fiul bătrânului bandit şi 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 477 


vânzător de fraţi şi de ţară. Nu era iubită - măcar acceptată - nici de 
“masele largi de ruşi” : că de ce îi apără pe păgâni?, pe banditi? pe tero- 
rişti? Şi ce dacă au fost deportaţi de Stalin în aproape totalitate? Ce, 
noi, ruşii n-am fost deportaţi? - iar noi suntem creştini, ortodocşi ca 
Tătucul, nu “turci”... Apoi: de ce ne pârăște străinilor că nu acceptăm 
democraţia? Să stea aici, în Rusia, cu noi, ruşii, să pună umărul la 
treabă, să lucreze cu noi, să reuşească cu noi, să greşească cu noi... (ia 
te uită: dar acestea sunt cuvintele lui I. Simuţ mie adresate...). De 
multă vreme fusese ţinta unor tentative de asasinat - din acelea 
scăpase, din acesta: nu. 

Că tot sunt la putinoarea cu pricina: i-a strâns de gât pe gruzinii 
rebeli. Fiindcă Saakaşvili a îndrăznit (auziţi, sfidare!) să aresteze vreo- 
câţiva spioni ruşi, ca represalii, Putin a pornit vânătoarea de georgieni 
din Rusia şi expulzarea lor către patria mamă. Or o bună parte din 
familiile georgiene (din Georgia) trăiesc din banii trimişi de ai lor 
lucrînd în Rusia. Caucazienii: georgienii, armenii, osetinii, cecenii, 
abhazii au “urcat” spre nord de când ţările le-au fost ocupate de ruşi 
(pe timpul lui Lermontov, al lui Tolstoi), acolo au făcut comerţ, aface- 
ri necurate, banditism curat... Caucazienii sunt corsicanii Rusiei... 
Despre corsicani umblă o vorbă: o treime din populaţia Insulei 
Frumoase (sau: a Frumuseţei) sunt oameni oneşti, muncitori, dar 
păstrează tăcerea (omerta) în legătură cu faptele şi persoanele bănuite 
de banditism, de crime; o treime: bandiţii-cinstiţi, iar a treia... 
poliţiştii. Nu e o legendă: când am avut de a face cu DST-ul în anii ‘80 
- “IP” Affaire Tanase-Goma”, majoritatea “lucrătorilor” era de ori- 
gine corsicană: de la divizionarul şef Rossi până la agentul “Luigi” 
(vezi Soldatul câinelui). 

Ceea ce nu vreau să dau de înţeles: că... corsicanii nu ar fi oame- 
ni de treabă. Ba da, ba da. Ca şi georgieni. 

Dar românii mei... A! Ei...Uite-aşa de de-treabă! 


Duminică 8 octombrie 2006 


Azi sunt 10°C afară, înăuntru poate şi mai frig - aţi observat 
fenomenul, tovarăşi? Nu? Bine aţi făcut, altfel v-ar fi îngheţat nasurile 
- şi ce mai rămâne din un om făr-de nas? 

Oricum, nu ne-au dat căldură. Şi e greu făr’ de. E greu, la vârsta 
mea, pe caniculă: mă lichefiază; e greu la vârsta mea, pe frig : mă 
îngheţează. Bine-ar fi aşa, cam pe la 22°C. Sau pe la în jur de 25°. 

Ora 8,00. A ieşit soarele, termometrul se află tot la 10*C. 

Întrebare de căpătâi: oare la această temperatură se vor coace 
pălăgelele mele ? Sau vor rămâne pe veci gogonele? 


Luni 9 octombrie 2006 


O altă zi grea: frig, pustiu. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 478 


Aseară, târziu, am primit un telefon de la un cunoscut (telefonic), 
om cumsecade şi de altfel martir al Piteştiului. A sacrificat bani mulţi 
pe o convorbire telefonică, ca să-mi comunice că... poate cei care îmi 
“oferiseră casă la Piteşti” au gânduri necurate, vor să profite de pe urma 
mea... 

L-am asigurat: muuulţi au profitat de pe urma mea (ei şi?, nu 
mi-au provocat mai multe pierderi, răni, tot ca la începuturi am rămas: 
singur şi gol): plecări din ţară, “paşaport Goma”, în Occident: certifi- 
cate de... opozant, ca să obţină azil politic... - aşa că sunt obişnuit, nu 
reproşez nimănui (nici mie, că am minţit, mai ales în “certificate”, 
însă în situaţia de faţă cei care mi-au oferit casă la Piteşti mai degrabă 
s-au expus oprobriului public politic, fiindcă cine e nebunul care, după 
decretul Monicăi Lovinescu (“Goma e contestat”), dar mai ales după 
antisemitizarea, prin N. Manolescu, să-i ia apărarea? 

Nu a înţeles ce spun ori s-a prefăcut. Eu am rămas ulcerat. 


Azi dimineaţă Cangeopol, exasperat că i se trimit “dialogurile” 
dintre Flori Stănescu şi Nick Sava a cerut să fie şters de pe lista destinatarilor. 

Dreptul său cel mai sfânt. Şi eu, de câteva luni sunt enervat de 
pălăvrăgelile, la care se dedă semnatarul, însă am optat pentru tactica 
englezului: fuga e ruşinoasă, dar... Adică, după ce aruncam ochii pe 
producţiunea-i recentă, o ştergeam - şi gata! Poate fiindcă sunt mai 
bătrân, mai tăbăcit decât Cangeopol mi-am zis: “Dreptul la cuvânt” 
este... un drept foarte mare, pe care oamenii l-au căpătat de curând şi 
uzează, abuzează de el. Însă chiar când eşti scos din fire de inepţia 
“mesajelor”, de analfabetismul violent al “convorbitorilor”, vorba 
celuia - iar pe Forumul Ziua de trivialitatea, de obrăznicia multora 
(datorate mai cu seamă pseudonimatului) - este atât de simplu să-ţi... 
astupi urechile internetice - mai degrabă văzul - ştergînd mesajele! 

Ipocrizie curată din partea noastră, a celor care astfel ne protejăm 
de invazie. Dar măcar nu punem sub semnul întrebării, nu negăm 
dreptul-la-cuvânt. 

Lui Cangeopol i-a sărit “siguranţa” şi a cerut să fie şters de pe 
lista adresanţilor. Însă, prin contaminare («Uite, ocazia!) după el s-au 
luat alţii - aceşti săritori pe ocazie: Bădin de la România liberă şi 
V. Roncea de la Ziua! 

Sunt excesiv de bănuitor? Nu: sunt o fiinţă normală, care miroa- 
se anormalitatea la cei din jur. Şi Bădin şi V. Roncea au sărit pe oca- 
zia de a scăpa, nu de mesajele enervante (în realitate SOS-urile unui 
om tragic de singur şi dornic de comunicare cu geanta), ci de... Goma 
- de care N. Sava rar pomenea în productele sale. Las” să se creadă că 
sufăr de delir de persecuție. 


Mi-a răspuns Mario Cugno. Că nu, Arta refugii nu a putut apărea 
în septembrie - dar va apărea! In curând! L-am liniştit, spunînd că şi eu 
cunosc teoria trenului italian: nu a venit acum - dar si-gur are să vină! 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 479 


În curând! 

El nu s-a restabilit încă după operaţie. Dar, ca şi cartea mea, ca şi 
trenurile lor: nu acum - dar în viitor are să fie bine, bine! 

Ce fericiţi oameni, “talienii. 


Marţi 10 octombrie 2006 


Altă zi sumbră. 
Am trimis prietenilor - cu precădere avocatului - următorul mesaj: 


CULOAREA CURCUBEULUI 
Polirom 2005 pp. 420-421 

[Pre-comentariul lui Paul Goma]: 

“Nu există în acest lot vreun “document oficial” (vreau să spun: 
dactilografiat, semnat, cu stampila eglementar aplicată) cum era hârtia 
arătată - cu jubilatie - în plină anchetă de câtre colonelul Gheorghe 
Vasile în jurul datei de 14 aprilie 1977. Ci doar o “NOTA- 
RAPORT'scrisă de mână - de mâna lui Achim, câpitan de Securitate, 
înregistrată mai devreme: 

| Document]: 
“151/4.V/9-04-1977 
NOTA-RAPORT 

Azi a avut loc sedinta Comitetului Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti 
în care principalul punct al ordini (sic) de zi a fost pregatirea viitoarelor 
organe. 

Cu aceasta ocazie s-a pus în discutie si problema excluderii lui Paul 
Goma din Uniunea Scriitorilor. 

/Propozitie stearsă - incomplet - înlocuită cu: “iar la punctul diverse s- 
a pus în discutie PAUL GOMA ”] 

Au fost prezenti sase din cei nouă membri ai Comitetului. A (sic) lipsit 
NINA CASSIAN, EUGENJEBELEANU si MARIN PREDA, desi au fost 
anuntati si se găsesc la Bucuresti. Au mai participat Virgil Teodorescu, pre- 
sedintele Uniunii, Dumitru Ghise, vicepresedinte al C.C.E.S., Vasile 
Nicolescu, Directorul Directiei culturale din C.C.E.S. si I. BUCUROIU, acti- 
vistul sectiei care răspunde de Uniune. 

Cind s-a discutat «Cazul Goma», tov. George Macovescu, secretarul 
Asociatiei, a făcut o scurtă informare în care a arătat pe scurt activitatea 
infractională a lui GOMA PAUL. 

La acelas (!) lucru s-a referit si Dumitru Ghise. 

Propunerea excluderii a fost votată în unanimitate eonform-artieoimit 
[două cuvinte sterse, dar lizibile] fiind acuzat că a încălcat articolul 9 din 
Statutul Uniunii. 

In încheierea discutiilor Fànus Neagu, membru al comitetului a propus 
ca procesul verbal prin care s-a luat această hotărire să fie semnat si de cei 
trei membri care au lipsit de la această sedintă. Propunerea a fost apro- 
bată. ” (subl.mea) 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 480 


Post-comentariul lui Paul Goma: 

1) In jurul datei de 14 aprilie 1977 colonelul Vasile Gheorghe îmi 
arâtase, triumfător, o hârtie, explicînd cà fusesem exclus din Uniune 
(vezi si capitolul XIII, “14 aprilie”). Acea hârtie avea stampilă, părea 
în regulă - atât că nu mentiona motivul excluderii. Am mai văzut-o în 
dosarul “final”, cel citit înainte de “proces”. Acea hârtie nu a mai fost 
găsită de Stejărel Olaru la CSNAS - doar nota manuscrisă a lui Victor 
Achim. 

2) A umblat zvonul insistent că Arhiva Uniunii Scriitorilor ar fi 
fost distrusă în 1990 de noul presedinte Mircea Dinescu la insistentele 
lui Doinas, D.R. Popescu, F. Neagu, Blandiana, Buzura, Manolescu, 
Bălăită, Toiu - si alti “interesati”. 

In acest caz de unde a scos N. Manolescu “documentele” care îl 
îndreptâtesc să afirme cà nu Consiliul Uniunii Scriitorilor m-ar fi 
exclus, ci... un ordin “de sus” (ca si alungarea de la România literară, 
adaugă el)? Desigur, “de sus” veneau ordinele, dar cei “de jos” le exe- 
cutau. 

Dacă il credem pe V. Achim, securistul, cu exceptia lui Preda, 
Jebeleanu, a Ninei Cassian - absenti de la sedinta cu pricina - cine sunt 
ceilalti, pe lângă Fânus Neagu prezenti si activi votanti? 

Paul Goma 


Mă întorc la declaraţia lui N. Manolescu din România literară, 29 
sept. 2006: 


"Paul Goma n-a fost exclus din Consiliul USR. Oricat de discretiona- 
ra, puterea comunista n-a indraznit sa puna la vot excluderea (subl. mea, 
P.G.) (in Consiliul USR)... Din procesele verbale care s-au pastrat nu rezulta 
nici ca votul ar fi fost dat de Biroul USR (singurul organ neales democrtic, ci 
impus de conducerea PCR). De altfel, ca si indepartarea lui Goma din 
redactia Romaniei literare, asemenea  lucuri se hotarau fara consultarea 
obstei literare ori a directorilor de publicatii”. 


N. Manolescu îşi imaginează că dacă a ajuns şeful-clasei 
inginerilor sufletului românesc poate să facă afirmaţii fără acoperire, 
nimeni nu are să-i conteste “adevărul”, nimeni nu are să-i ceară să pro- 
ducă dovezile scrise ale spuselor sale - cine: curajosul Gârbea?, versa- 
tilul Mihăieş?, au poate îndatoratul Cistelecan, cu tot cu ianoşoloaga de 
serviciu Marta Petreu? 

Dictatura lui Manolescu nu este nouă în peisajul intelectual româ- 
nesc de după 1989. A fost dictatura Blanianei: oricine contesta onora- 
bilitatea ei i se pune dinaintea ochilor avertismentul: “Dai în Blandiana 
- dai în democraţie!”, dictatura Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil 
Ierunca: oricine contesta o iota din gândirea lor era imediat catalogat 
de “duşman al adevărului suprem”; a existat - există încă - dictatura lui 
Liiceanu; oricine punea sub semnul întrebării cuvântul său ori “orien- 
tarea” sa devine “duşman al celui mai drept, cel mai înţelept dintre uce- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 481 


nicii lui Noica şi ai lui Plămădeală”. N. Manolescu domnea de mai 
demult, ca cel mai autorizat critic literar (şi lustruitor al cizmelor lui 
Iliescu). Însă fiindcă noi, românii-verzi nu permitem, mă-nţelegi, să 
amestecăm opera cu viaţa potrivit Bibliei autonomiei esteticului (sic), 
nu a contat în ochii confraţilor, apoi în ai subalternilor din ce în ce mai 
sub-alterni porcăriile comise de Marele Manolescu, în legătură cu 
Micul Iliescu, apoi cu distrugerea Alianţei, apoi cu manipularea alege- 
rilor. Dar spălarea de căcat a turnătorilor - în ordine cronologică- : 
Băran, Silvestru, Pardău, Țoiu, Dimisianu (cei care l-au ajutat să pună 
laba pe România literară)? dar pactizarea, chiar colaborarea cu Gelu 
Voican Voiculescu, supraşeful Securităţii lui Iliescu; mai încoace 
“explicarea”, deci acoperirea turnătoriilor unor Uricaru, Buzura, 
Bălăiţă, prietenul său intim: D.R. Popescu? În fine: nici un fir de păr 
de pe capul scriitorului român nu s-a clintit sub răsuflarea puturoasă a 
duhorii venită dinspre latrina Uniunii Scriitorilor atunci când N. 
Manolescu - bine consiliat de turnătorul emerit H. Zalis şi de ambasa- 
dorul Israelului Taubman - a decretat că Liviu loan Stoiciu a greşit 
grav publicîndu-l pe Goma, fiorosul antisemit, ascultaţi-l pe 
Manolescu, dragi tovarăşi, filosemit din negura vecurilor de 
alaltăieri... 


Miercuri 11 octombrie 2006 


Azi va avea loc întâlnirea cu basarabenii masteranzi şi doctoran- 
zi. O să vedem cine, în afară de surorile Griţean va mai veni. Oricum, 
eu am asigurat... jumătate din participanţi: Ştefana Bianu, Andrei 
Doicescu, Negrescu-Suţu, N. Baltă... 

Cu toate acestea am trac. Mi-e frică mai ales de întrebările 
“laterale”: «Ce credeţi despre Monica Lovinescu?» «Aţi fost prieten cu 
Virgil Tănase?» «De ce v-aţi certat cu Țepeneag?»... 


Ieri a fost înmormântată la Moscova Anna Politkovskaia. 

La Jena (unde fusese “rezident” kgb-istul Putin) s-au întâlnit - 
simbolic? - actualul ţar cu Angela Merkel. Aceasta nu s-a sfiit de a-i 
vorbi de Politkovskaia (ce ar fi făcut Schröder? - ar fi tăcut şi ar fi 
surâs). Putinoarea care a rămas mută două zile (nu trei?) şi a deschis 
gura lui de broască veninoasă abia după ce Bush l-a îndemnat să o facă, 
a găsit “cheia”: pagubele (!) pricinuite statului rus, statului cecen de... 
tragicul eveniment sunt mult mai importante decât moartea unei jurna- 
liste... (aici a tras-o după colţ), “femeie, mamă de copii”... 

Fiindcă în chiar ziua atentatului evreii nu s-au putut stăpâni de a 
mai face ei o prostie (printre cei care veniseră cu cât o floare, cu câte 
o lumânare erau vreo cinci inşi - bine: zece - care se ţineau de o parte, 
dar... arborau pe haine steaua galbenă), reacțiile antievreiești nu s-au 
lăsat aşteptate: un bărbat, poate evreu el însuşi (!) s-a arătat indignat: 
ce au vrut să dea de înţeles purtătorii perfect inoportuni de stea: că 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 482 


Politkovskaia a fost executată pentru că era evreică? Ce idioţenie! O 
femeie: Dobitocii ăştia (steliştii) sunt putinişti, acţiunea lor este diver- 
siune curată! O femeie în vârstă, cu un palton obosit a zis ceva în 
genul: Ea şi-a permis să facă ce-a făcut, fiindcă era evreică! 

Oricum ar fi dat-o, orice ar fi făcut, Politkovskaia tot prost iese şi 
după moarte: în ochii duşmanului (Putin şi Kadîrov) ea era o subver- 
sivă, aflată în slujba unei puteri străine şi inamice: USA - ce să mai 
vorbim de duşmanul nr. 1 al teroriştilor de stat şi de partid: jurnaliştii, 
cei care nu-tac-crimele? În ochii maselor largi de ruşi (era să-mi scape 
mâna, să scriu: “români ”) ea “îşi permitea” - păi dacă era evreică!, 
dacă avea dublă cetăţenie (se născuse la New York)... lar în ochii celor 
puţini care deplorau sincer moartea “Aniei”, la înmormântarea de ieri 
două femei de vârsta asasinatei: 50 ani: «Acum cu cine mai rămânem? 
Nu mai este nimeni care să facă treaba asta - intelectualii noştri s-au 
vândut lui Putin... Am rămas singuri...» 

„„„Până când se va găsi un alt nebun - eventual evreu, de ce nu? - 
care să facă el, tot de unul singur, treaba unei întregi... intelectualităţi, 
altfel rezistente. Cineva care... să-şi permită. 

Evreitatea Annei Politkovskaia: deşi a fost înmormântată după 
ritul creştin (ortodox), cu popă, cu cruce..., va fi fost născută evreică. 
Dealtfel numele de familie (sic) miroase a... pseudonim, dar nu din cel 
conspirativ - din timpurile ilegalităţi, ci din perioada post- 
revoluţionară, când se făleau şi cu “supranumele” (un fel de certificat 
de revoluţionar) - nume de evreu angajat politic alături de bolşevici. 
Politkovski trimite la “politkomissar”, evreii bolşevici neezitînd să-şi 
ia pseudonume, nu doar politice, chiar... aniversariceşti, ca 
Pervomaiski, Oktiabrski, dar de-a dreptul polițienești: Komisarz (o 
patinatoare americană), Komissarievlski] ... 

Ei, da. Însă adolescenta newyorkeză, apoi femeia s-a întors în 
Rusia şi, în loc să facă o carieră aducătoare de beneficii, a ales calea 
păgubosului; al condamnatului la moarte - fiindcă or fi “drepturile 
omului” o diversiune-comunistă (cum afirmă prietenul meu I. 
Varlam), dar periculoasă chiar şi în România. 


Mi-a trecut pe sub ochi o ştire potrivit căreia loana Crăciunescu 
ar fi şi ea “în diplomaţie”. Am fost izbit, în primul moment. În al doi- 
lea n-am mai fost. Deloc. Sunt imunizat. 


România liberă de azi publică: 


"Dusmanii poporului", declarati nebuni de regimul comunist 

Planul de anihilare a lui Paul Goma, Miercuri 11 Octombrie 2006 

Un alt caz celebru de psihiatrie politica este cel al omului de cultura 
Paul Goma, un disident al regimului comunist, care a trimis o scrisoare de 
sustinere a Chartei 77 din Cehoslovacia (actiune anticomunista din tara veci- 
na). Intr-un document important deconspirat de CNSAS sunt prezentate mij- 
loacele prin care Securitatea urmarea sa-l anihileze psihic pe Goma. Pe 17 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 483 


martie 1977, Ministerul de Interne, Directia 1 de Securitate, semnat de gene- 
ralul Nicolae Plesita, emite un "plan de masuri in continuarea masurilor de 
anihilare si neutralizare a actiunilor ostile initiate de Paul Goma, la instigarea 
si cu sprijinul postului de radio Europa Libera si a altor centre reactionare din 
Occident". 

Descurajare si intimidare 

Pentru a pune in aplicare aceste masuri, Directia 1 va intreprinde "actiu- 
ni de descurajare, derutare si intimidare": "Se va initia o actiune permanenta 
de tracasare prin telefon a lui Paul Goma, in scopul de a-l timora si determi- 
na sa nu mai raspunda la apeluri". Totodata, "vor fi selectionate surse infor- 
mative si alte persoane de incredere (D.C., J.G., M.G, K.Z., "Ady'...) care sa- 
l contacteze pentru a intra in dispute de natura a-i ocupa timpul si crea o stare 
de tensiune". In scopul actiunii de descurajare, "va fi instruita si trimisa o per- 
soana care sa accentueze disputa pana la a-i rupe demonstrativ scrisoarea care 
o poseda cu semnaturile respective". Totodata, "se va organiza ca aproape 
zilnic sa primeasca din capitala si judete scrisori si anonime cu continut de 
intimidare, descurajare, protest si amenintare". S-a lucrat chiar si la nivelul 
vecinilor: "Se va actiona in continuare pentru a 1 se crea o atmosfera de 
respingere in bloc, cartier si localitatea Breaza, unde va locui incepand de la 
25 martie". 

Actiunile vor continua prin recrutarea a doi-trei psihiatri "de incredere," 
care "il vor vizita cu diverse pretexte, in scopul de a ne prezenta concluzii cu 
privire la vulnerabilitatile sale, in functie de care vom folosi si alte masuri de 
natura a-l anihila". Goma va fi bombardat cu telefoane "in numele unor orga- 
ne de presa straine, care sub pretextul ca doresc sa-i ia interviuri, ii vor adre- 
sa opinii depreciative si descurajante". 

Retragerea cetateniei 

Prin sursele "Donici" si "Baltag", Goma "va fi influentat sa plece in 
strainatate, iar in cazul in care paraseste tara se vor face propuneri pentru a i 
se ridica cetatenia romana". Directia 1 si Unitatea Speciala "T" "vor lua 
masuri pentru pregatirea conditiilor de control prin mijloace speciale la 
Breaza, unde postul telefonic din aceasta localitate ii va fi deranjat periodic". 
In acest plan de masuri mai sunt cuprinse si "masuri de compromitere a sa la 
unele ambasade din Bucuresti”. 

Agentii CIA, intoxicati 

Astfel, "prin sursele informative ale Directiei a 3-a se va actiona pentru 
discreditarea lui Paul Goma fata de diplomati straini, indeseobi de la amba- 
sadele SUA, Angliei, RF Germaniei si Frantei si influentarea lor pentru a cere 
guvernelor pe care le reprezinta sa nu sustina aceasta campanie". Securitatea 
urmarea sa-l discrediteze pe Goma prin intoxicarea cu informatii false a unor 
agenti CIA. "Pe linia diplomatilor americani, sursele Ovidiu, Bistriteanu, 
Florian Dobre, Luca si Barbu, se va actiona pe langa diplomati Tripton John 
si Connell James, consilieri politici, cadre CIA, cunoscuti ca fiind preocupa- 
ti sa detina date despre Paul Goma - in sensul de a le plasa informatii care sa 
il discrediteze, subliniind ca acesta nu reprezinta nimic pentru literatura 
romana, fiind o persoana care s-a antrenat intr-un joc politic dirijat de strai- 
natate". Totodata, "deoarece la ambasada americana se cunoaste ca o functio- 
nara romana a difuzat in randul diplomatilor straini ca Paul Goma ar fi agent 
al unei puteri straine, prin informatorul "Bistriteanu", vom sustine aceasta 
versiune, accentuand ca Goma a acceptat acest joc pentru a compromite 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 484 


Conferinta de la Belgrad". Iar "in cazul ambasadorului Harry Barnes, cunos- 
cut ca are o influenta mare asupra conducerii postului de radio Europa Libera 
prin informatorii "Barbu" si "Gelu Barbu", vom actiona pentru a-i atrage 
atentia ca oamenii de cultura considera inoportuna campania dusa de Goma". 


Acesta este un fragment, întregul fiind semnat de Costel Oprea. 
Mircea Stănescu îmi atrage atenţia: autorul a citit - minune mare! - 
Culoarea curcubeului... de la Polirom şi a copiat din Cod Bărbosul. 
Însă nici M. Stănescu nu a verificat dacă Costel a copiat întocmai, 
sau... româneşte: mai punînd şi de la el - mai degrabă suprimînd ce nu- 
i convine lui. 


EVZ publică o scrisoare a lui Virgil Tănase în care Țonţu poves- 
teşte cum a devenit el informator... Am rediscutat cu Ana despre el: 
avem aceleaşi opinii ca şi în urmă cu 14-15 ani, când a făcut prima 
mărturisire în acest sens. Comentariul nostru - răutăcios - era că el se 
laudă ca un puţoi, ca un adolescent cretin, ca să fie luat în seamă. În ulti- 
ma discuţie (sic) cu el (Salonul cărţii de la Le Grand Palais, în prezenţa 
lui Mircea Martin, Mariana Vartic, Dimisianca - nu va fi fost şi 
Manolescu pe-acolo?) când i-am urlat, în româneşte, că se laudă, 
minţind: uite, eu mi-am văzut dosarul în timpul arestării din 1977, am 
văzut notele informative ale “prietenilor” - dar nici una semnată de el! 
Cum pretinde el că a fost informatorul Securităţii, când eu nu am văzut 
nici o “informaţiune” de-a sa? Țonţu s-a simţit ofensat: cum adică: nu- 
l cred pe el, prietenul meu când îmi spune că a fost informator al 
Securităţii? lar eu: 

«Nuuuu!!» 

Iar el, nedreptăţit, umilit, ugilit - în pragul lacrimilor: 

«De ce nu mă crezi tu pe mine?» 

La aşa ceva nu mai aveam replică. M-am îndepărtat cu grabă, de 
parcă eu aş fi fost “informatorul” - cel ne-crezut. 


Joi 12 octombrie 2006 


Aseară, à la Maison des Initiatives Estudiantines de pe rue 
Tournelle de lângă Bastille a avut loc o întâlnire cu masteranzii, 
doctoranzii basarabeni (şi câţiva nebasarabeni). Îmi ziceam că dacă 
sunt 5 participanţi, începem “dezbaterile”. Au fost de 5 ori 6 şi dacă ar 
fi fost mai mulţi nu ar fi avut loc pe scaune. 

Surorile Griţcan au fost iniţiatoarele-organizatoarele. Câteva fete 
au citit fragmente din Calidor, a fost proiectat filmul Marianei Sipoş; 
apoi câteva cântece (superbe, de compozitori basarabeni), apoi 
“discuţii”. În fapt, nu au fost discuţii, ci un monolog al meu. Tunînd şi 
fulgerînd împotriva celor răi. 

Ultimele zile mi-au fost bântuite de trac. Dar, vorba ceea, sunt 
obişnuit cu tracul. Rezum rapid: nu ştiu cât de plăcută, fertilă a fost 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 485 


întâlnirea lor cu mine, dar întâlnirea mea cu ei (mai ales cu ele...) a 
fost minunată. Graţie Violetei şi Elvirei Griţcan. 


Presimt: după duşul cald de ieri va veni duşul rece de azi. 
Ieri Mircea Stănescu mi-a scris: 


Dragii nostri, 

Am citit mesajul Dvs. catre cei de la Pitesti cu un nod in gît. 
Este adevaratul raspuns care trebuia dat acelor oameni. Daca as fi fost exilat, 
si au as fi raspuns la fel. Dar nu sint, la fel cum nu stiu decit de la distanta si 
intr-un mod intelectual ce-i aceea. Ceea ce revine la a spune ca nu stiu 
nimic.(...) 


Care era mesajul? Acesta: 


Incă o dată: multumirile mele cele mai sincere adresate pitestenilor care 
vor să mă primească la ei si chiar să-mi ofere o casă. 

Ii propun D-lui Pendiuc să rămână la această foarte lăudabilă intentie si 
să-si spună că, din moment ce a vrut, s-a si făcut... 

Numai că noi - mai ales Domniile Voastre - trăim în România, tară a 
tuturor posibilitătilor... rele. 

Nu am primit nici un semn că “problema” mea ar fi luată măcar în dis- 
cutie - dovadă: opinia prietenului Dvs. de la Externe. Fiindcă de... existenta 
mea (nu doar de prezenta) se tem, nu doar securistii, activistii, belistii - ci si 
reprezentantii de vârf ai intelectualitătii carpatodanubiene: Liiceanu, Plesu, 
Adamesteanu, Manolescu, Blandiana, Patapevici, Buzura, Fânus Neagu, 
Dinescu, Pintilie, Paler... toată floarea cea vestita. 

Nu degeaba m-a declarat mort procurorul Eduard Nustiucum - el a 
exprimat, ca să spun asa, nelinistea natională: 

«Vine Goma!, nu neapărat să ne ia friptura de la gură, dar să ne... înju- 
re, să ne facă albie de porci: că de ce nu ne-am opus comunismului?, de ce 
ne-am făcut frate cu Secu?, de ce ne-am întreturnat (ca într-un Pitesti cât 
tzara?) ; si de ce, după “rivulutie”, ne-am bătut în piept, că am făcut rezis- 
tentă-prin-cultură si ne-am repezit la certificate de revolutionar, la proprietà- 
ti, la titluri, la functii, la case, la burse în Occident...?» etc. etc 

Il rog pe D. Pendiuc să nu treacă mai departe de nobila intentie. Basestii 
si Taricenii nu sunt mai breji decât Iliestii si Constantinestu. Eu am un... 
“metru” cu care măsor pretuirea pe care mi-o acordă compatrioții: Străinii: 

- iată, ungurii m-au decorat, m-au cinstit - pentru solidarizarea cu revo- 
lutia din 1956; 

- iată polonezii: si ei m-au cinstit - oficial; 

- si cehoslovaci (înainte de separare); 

- basarabenii la fel. 

Doar rusii si românii, mai bine m-ar vedea mort. 

D. Pendiuc să nu se aventureze în cereri de subventionare, în cheltuie- 
li: sunt atâtea de cârpit acolo, la Pitesti, cu săracii Dvs. 

Eu, se vede, că am s-o sfârsesc aici, în Paris si potrivit dorintei, voi fi 
incinerat, iar cenusa va fi presărată în apa Senei. Termenii acestui testament 
au fost hotàrîti după ce propusesem Uniunii Scriitorilor si Bibliotecii 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 486 


Centrale (asa îi spuneam eu) să accepte arhiva si manuscrisele mele. Nu mi- 
au răspuns (nu vor fi avut timbre, bietii de ei). Drept care am acceptat propu- 
nerea mai veche a Bibliotecii Nationale Franceze de a-i încredinta “hârtiile”. 

Cà a venit vorba: Franta m-a decorat cu peste un deceniu (pe timpul 
ministrului Jack Lang), înainte ca Liiceanu să se pozeze triumfător cu "dis- 
tinctia” - eu o pastrez într-o cutie: nu ea m-a făcut; ci eu pe ea. 

Ceea ce nu înseamnă că nu râmânem-în-legâtură (acesta fiind cuvântul 
de ordine al refugiatilor basarabeni si bucovineni), drept pentru care vă rog 
să-l transmiteti D-lui Pendiuc. 

Prietenia lui 

Paul Goma 


Da, domnule: aşa fu. 

Au început durerile reumatice în articulaţii, cu o preferinţă pentru 
umeri şi degete (ale mâinilor). Toamnă pariziană, ce-oi mai fi vrînd - 
sau, româneşte: pretinzînd? 


Mi-a mesajât Marco Cugno: are în mâini şpalturile traducerii sale 
în italiană a Artei Refugii. Tot e ceva! Vorba ceea: dar dacă nu le avea 
nici pe acelea? 


La orele 15 ne-au dat căldură! Era şi timpul. Filip, constatîndu-mă 
atât de jubilatoriu în manifestări, bagă de seamă: 

«Dar tu nu erai atât de friguros...» 

Nu, nu eram. Atât de. Am devenit - între timp. 

Căci toţi îmbătrânim. 


Vineri 13 octombrie 2006 


Şeful militar al Angliei (al Statului Major?, Ministrul?) a cerut ca 
ţara sa să se dezangajeze urgent din Irak, fiindcă poziția sa, de alinie- 
re oarbă la linia Bush a pricinuit pagube considerabile în politica inter- 
naţională britanică. Fireşte, Blair nu este de acord... 


Adoptarea, ieri, în Marea Adunarea Naţională a Franţei a legii 
privind genocidul armenilor a stârnit, cum era de aşteptat, furia turci- 
lor şi a berindeilor de toate sexele, dar şi satisfacția, nu doar a 
urmaşilor martirizaţilor, ci şi a francezilor de bun simţ. Este necesar de 
subliniat că proiectul de lege este... socialist, chiar dacă prietenul meu 
Lang contestă “oportunitatea unei asemenea legi” (aici lucrîndu-l 
evreitatea...). Adoptarea legii - care prevede şi pedepse în caz de nega- 
re a genocidului armenilor! (mai are de trecut vama senatului) - a fost 
primită cu, aş zice, reţinere în bucurie. Am auzit din gura unui deputat 
(din păcate nu i-am reţinut numele nici apartenenţa politică) zicînd că, 
în sfârşit, încetează hegemonia unicului genocid, cel împotriva evreilor... 

Turcii se agită, furioşi, spunînd prostii, proferînd minciuni, ca 
ministrul lor de externe care a urlat, în Parlamentul turc că Franţa ar fi 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 487 


putut să se ocupe de bubele ei - “de pildă colonialismul”... 

„„„De unde se vede că masele largi de turci nu sunt mai breze 
decât cele ulahe: şi ei pe lângă (sic) analfabetismul în privinţa propriei 
istorii, Istoria Imperiului Otoman, păstrează în memorie numai latura 
vitejească (aş zice: echivalentul Călugărenilor...), nu şi cea crâncen... 
colonializatoare - îi spun aşa, fiind eu băiat îndelicat, altfel ar fi trebuit 
să vorbesc de jumătatea de mileniu de întuneric şi de jaf organizat la 
care au fost supuse naţiunile din Balcani: greci, bulgari, sârbi, albane- 
zi - mai puţin români, ai noştri ca brazii suferind, nu ca cei înşiraţi mai 
sus, ci ca noi: turcirea (în cuget şi în simţiri...). 

Pentru moment evreii tac. Căci ei... “nu se aşteptau”, mă rog fru- 
mos, din partea noastră (în fine a Occidentalilor) la o astfel de... 
trădare! 

Auzi: trădare! Ei credeau că întreaga populaţie a Europei, deci şi 
a Franţei - oricum, majoritatea reprezentanţilor ei - este culpabilizată 
de aceşti peste 60 de ani de dominație psihologică şi intelectuală, 
fiindcă prin intelectualii de frunte se împute peştele unei comunităţi? 
Nu-i adevărat? Să dăm nume? Să facem liste? - obişnuinţă a evreilor - 
dintre ai noştri: Sadoveanu şi Vianu, Călinescu şi Petru Dumitriu şi 
Bogza şi Zaharia Stancu - pe Beniuc nu-l mai pomenesc: e prea... mic 
- Eugen Barbu, Titus Popovici, D.R. Popescu, Ţoiu, M. H. 
Simionescu, apoi Buzura, Eugen Simion, Breban, Pleşu, Liiceanu, 
Adameşteanu, Manolescu, Mihăieş, M. Martin, Cărtărescu, Marta 
Petreu, Patapievici şi toţi urmaşii lor, prezenţi şi viitori - “căci româ- 
nismul, el este fără de moarte”. Aşadar evreii au primit o trădătoare 
lovitură pe la spate: negarea “unicităţii... singurului genocid din isto- 
rie: Shoah”. Deci de-acum încolo va îndrăzni - vorbesc de majoritate 
francezilor - să conteste (oroare! antisemitism feroce!) “adevărul 
unic”: în Istoria Omenirii evreii şi numai ei au fost persecutați, masa- 
craţi de “alţii” (citeşte: de goi). 

Nu vor întârzia cârâielile sioniştilor de profesie, caraulelor de ser- 
viciu: Finkielkraut, B-H. Levy, Adler, Oişteanu, Al. Florian, Shafir, 
Taubman, Wiesel... Prin plângerile lor (ieremiadice) vor arunca bles- 
teme împotriva afurisiţilor de goi, deocamdată, francezi, toţi tovarăşii 
pensionari supraviețuitori ai bolşe-vismului servit cu abnegaţie şi fana- 
tism în URSS, în Ţările Baltice, în Polonia, în Ungaria, în 
Cehoslovacia, în RDG, în Bulgaria - dar în Basarabia şi Bucovina, în 
Anul de Sânge 1940-1941, apoi în restul României, din 1944!? - 
aceştia dacă mai trăiesc, însă şi fiii, fiicele, nepoţii, nepoţelele lor - 
fiindcă, nu-i aşa, “Oriana”: ce naşte din bolşevică/ goi cruzi 
mănâncă...? 

Sunt curios să aflu reacţia românilor la hotărârea francezilor. Vor 
fi ei doar analfabeți - cum şi sunt - în materie de istorie trăită şi de stră- 
stră-moşii lor? Sau vor fi abject-corecţi, la cizma amerisraelienilor? Să 
se ştie: curiozitatea mea are o singură ţintă: filoturcimea română cea 
după modelul prietenului Mihnea Berindei care a afirmat că Imperiul 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 488 


Otoman a avut un rol pozitiv, culturalizator (!) în ocuparea statelor din 
peninsula Balcanică: ne-a adus cafeaua, băile (turceşti) şi bivolii. A 
uitat: tutunul, bacşişul, pătlăgica - ce să mai vorbim de haraci (aici să fi 
intrat pe lângă aur şi cai, copiii furaţi deveniți ieniceri şi fetele noastre răpite 
şi haremuite? - am format eu, abuziv, acest termen derivat de la instituţia 
harem, de haram să-i fie!). 


Sâmbătă 14 octombrie 2006 


Am dat gata a doua variantă a scrisorii (A Treia) către Traian 
Băsescu: 
| Transcriu aici - anticipind - a treia variantă (din 15 oct. a.c.] 


A.S. Credeam că A Doua Epistolă a mea 
către Traian Băsescu va fi ultima că, în cele 
din urmă, îmi va răspunde. 

M-am înşelat: Traian Băsescu nu a răspuns. 
Iat-o pe a Treia: 


D-lui Traian Băsescu 
Preşedintele României 
Palatul Cotroceni 
Bucureşti 


Paris, 14 octombrie 2006 
Domnule Traian Băsescu, 


În urmă cu şase luni V. Tismăneanu m-a contactat, 
invitîndu-mă să particip la o Comisie ce avea să studieze 
“binefacerile” comunismului căzut pe capul Românilor, 
începînd din 28 iunie 1940. O făcea, afirma el. cu asenti- 
mentul preşedintelui Traian Băsescu, iniţiatorul 
Comisiei. După ce am acceptat propunerea, el m-a asigu- 
rat că în câteva ore consilierul prezidenţial Săftoiu îmi va 
telefona pentru a stabili condiţiile colaborării mele - V. 
Tismăneanu le comunicase preşedintelui Băsescu iar 
acesta fusese de acord cu ele: 

- restituirea - fără a face vreo cerere - a drepturilor 
cetăţeneşti care îmi fuseseră luate de Ceauşescu în 1977; 

- repunerea în toate drepturile furate, mie şi membri- 
lor familiei mele (documente de la CSNAS arată că 
guvernul Ceauşescu, într-un “Plan de măsuri”, propunea 
retragerea cetăţeniei încă pe când mă aflam pe solul 
României, adică înainte de 20 noiembrie 1977): cetăţenia 
română, dreptul de a publica în editurile şi în presa din 
România - în care nu m-am putut exprima din martie 
1970 până în ianuarie 1990 (total: 20 ani); nici din 1997 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 489 


în urma acţiunilor “colegiale” ale foştilor prieteni deve- 
niți turiferari ai lui I. Iliescu, ai lui E. Constantinescu 
(total general: 30 ani de interdicţie); în fine, aştept de la 
statul român reparaţiile morale si materiale cuvenite, ca 
unul care a luptat pe faţă - şi a fost întemnițat - pentru... 
drepturile omului în România dinainte de 22 decembrie 
1989 fix, taman când vitejii şi fidelii colaboratori ai 
Securităţii au devenit posesori de certificate de 
revoluționari anticomunişti! 

Consilierul Săftoiu nu s-a manifestat. Nici preşedin- 
tele Băsescu - din contra: acesta şi-a dat binecuvântarea 
pentru alcătuirea Comisiei destinată să cerceteze crimele 
comunismului, eliminîndu-mă, pentru a pune în loc noto- 
rii “rezistenţi(doary)-prin-cultură”, profund analfabeți în 
materie de Istorie a României. 

La începutul lunii septembrie acest an, câţiva priete- 
ni (Dan Culcer, Ovidiu Nimigean, Flori Stănescu, Mircea 
Stănescu, Liviu loan Stoiciu) la iniţiativa lui Valerian 
Stan au redactat şi difuzat instituţiilor, presei, intelectua- 
llor un Apel pentru repunerea mea şi a familiei mele în 
drepturile furate de regimul comunist. 

Se vede însă că trecuse prea puţin timp de la asasina- 
rea Ceauşescului (abia 17 ani!) pentru a spera în abolirea 
ceauşismului. În condiţii nedemne de un stat care bate la 
poarta Europei: boicot, blocaj din partea presei scrise şi 
audiovizuale, bănuim: ca urmare a directivelor primite de 
la Puterea Politică din România al cărei suprem reprezen- 
tant sunteţi - au aderat la acest Apel peste 300 persoane. 
Şi cu toate că textul, cu lista semnatarilor periodic com- 
pletată, a fost trimis la toate instituţiile de stat şi de par- 
tid (aşa!), până azi nu a fost primit un singur răspuns 
scris! 

Pe căi ocolite - şi orale, de parcă am fi o nație de 
analfabeți etern folclorizaţi - prietenii mei şi cu mine 
beneficiem de sfaturi prieteneşti (dar anonime, doar sun- 
tem urmaşii în linie dreaptă ai lui Farfuridi!): un tovarăş 
tânăr “de la Externe” a dat asigurarea că “acolo, sus, 
nimeni nu se va ocupa de «problema Goma»; un nu mai 
puţin tovarăş-tânăr (ai zice că, după 1989 românii se nasc 
gata-utecizaţi) a telefonat “de la Ministerul de Justiţiei, 
oferind şi dânsul din partea casii o indicație prețioasă - 
aceasta: 

«Pentru obţinerea cetăţeniei române, domnu” Goma 
să facă cerere (aşa accentuează securiştii), dânsu” cu 
mâna lui, precum şi fiecare membru al familiei...'”- de 
unde concluzia că to'ar'şu” de la Justiţie (!) nu citise ce 
scria acolo, în textul Apelului - sau: primise directive să 
dea un astfel de răspuns echivalent cu o trimitere la plim- 
bare (căci noi avem alte treburi - măi tovarăşi!). 

Cum să nu aibă alte treburi măi-tovarăşii utecişti - 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 490 


foşti, prezenţi, viitori? Doar ei conduc destinele 
României, ţară mult mai a mea decât a lor, profitorii, hoi- 
tarii, decendenţi ai vechii nomenklaturi, alcătuind actua- 
la elită a drojdiei, băştinoasă. 

Chiar dacă ceea ce am făcut nu am făcut pentru a 
primi răsplată, iată că ţări vecine, cu nefericit destin 
asemănător pricinuit de ocupaţia rusească, apoi de 
piteştizarea întregului Lagăr Sovietic, au găsit de multă 
vreme prilejuri de cinstire a persoanei şi a faptelor mele: 

- Ungaria, pentru solidarizarea, ca student, la 
Revoluţia Maghiară din 1956; 

- Cehoslovacia, pentru solidarizarea cu Charta 77; 

- Polonia, pentru  solidarizarea cu spiritul 
Solidarnosc; 

- Basarabia, pentru că... m-am născut acolo şi pentru 
că am scris mereu-mereu despre acolo: a fost botezat 
gimnaziul din satul natal cu numele părinţilor mei, primii 
învăţători-apostoli acolo - şi cu al meu. Pentru analfabe- 
tul secureţo-utecisticel care a avut neruşinarea să afirme 
că pământenii [ării Moldovei vorbesc... “light ruma- 
nian”, o întrebare nevinovată: unde se va fi născut mutan- 
tul? În Coreea de Nord? În Vietnamul (tot) de Nord? 
Cine i-a fost mamă: masa de şedinţă a organizaţiei de 
bază? - fiindcă tată nu a avut, numai bunic: nemuritorul 
Stalin. 

Doar Rusia Eternă şi România Mare (să fie consultat 
procurorul Eduard Ilie) m-ar vrea mort: ca să nu mai pot 
deschide gura şi să-i “înjur” pe ei - cei extrem de vii şi 
care lucrează din greu la propăşirea ţărişoarei., nu gân- 
desc, Doamne-fereşte! 

Paranteză: în iulie 1981 preşedintele Franţei 
Mitterrand, prin ministrul Culturii, Jack Lang mi-a pro- 
pus a face parte din “tripleta” încetăţenită în cadru festiv. 
Am mulţumit, am declinat, explicînd: mai bine român 
fără cetăţenie, refugiat politic în Franţa. decât cetăţean 
francez, în acelaşi paner cu Julio Cortăzar şi cu Milan 
Kundera. Să nu fiu întrebat de ce: în niciun caz din gelo- 
zie: scriitorii nu pot fi geloşi decât pe Dumnezeu: 
Cortăzar şi Kundera nu erau...; apoi contemporani fiin- 
du-mi, îi judecam zoza/: omul şi opera. 


Prin prezenta îi anunţ pe toţi născuţii gata-utecizaţi 
care, din 1989 se prefac a conduce România “pe calea 
democraţiei”: 

Nu voi cere niciodată să primesc cetăţenia pe care 
doar Dumnezeu mi-o poate lua (iertare: a mai fost unul: 
Ceauşescu - veţi fi auzit ce-a păţit...), eu, ca şi membrii 
familiei mele fiind români prin naştere. Tot eu să fac 
cerere? Atunci când guvernanţii comunişti mi-au luat 
cetăţenia a fost cumva... la cererea mea? O cerere 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 491 


ţapănă, “conform legii”, corect timbrată? 

Nu am cerşit un favor (pentru care să fac cerere), ci 
am anunţat că este timpul - 17 ani! - să mi se restituie 
drepturile civile, morale, materiale pe care Statul Român 
mi le-a furat în 1977-78. 


În continuarea acţiunii mele de reintrare în drepturi, 
un memoriu mult mai cuprinzător va fi înaintat 
instanţelor care controlează respectarea angajamentelor 
României, condiţie a acceptării depline în Comunitatea 
Europeană. 

Nu de alta, dar să afle şi occidentalii până unde au 
ajuns cu adevărat “reformele” în România - inclusiv (aş 
zice: mai ales) cele privindu-l pe om, începînd cu ele- 
mentarele drepturi-ale-omului cărora mi-am închinat 
viaţa. Apoi România semnifică 30 milioane de... oame- 
ni (fireşte, cu cei abandonaţi Rusiei şi Ucrainei cu tot cu 
tezaurul şi cu pământurile noastre, moştenite de la înain- 
taşii noştri), nu doar kilowaţi, kilotone, kilometri - ca în 
plin comunism cantitativ(st). 

Deasemeni voi ataşa o copie după această scrisoare 
adresată Domniei Voastre, Domnule Preşedinte al 
României. 

Vă salută 

Paul Goma 


[Notările următoare nu mai corespund textului de mai sus, ci 
anteriorului. Se va înţelege din context despre ce este vorba.] 


Am revenit din oraş, de la poştă. l-am dat Anei să citească 
adausul (de aseară pân-la moară) şi nu i-a plăcut “bolşevicul Julio 
Cortăzar şi strecuratul Milan Kundera” (aşa figura în cealaltă variantă). 
Mi-a explicat de ce - ştiam eu foarte bine de ce, dar am ascultat-o până 
la sfârşit, ca un elev vinovat care ştie că nu poate pleca până nu se ter- 
mină critica-constructivă: 

- «Ai să-i superi şi pe cei care îţi erau favorabili, dar care îi 
preţuiesc şi pe scriitorii Cortăzar şi Kundera ca, dealtfel şi noi; 

- «Chiar cei mai binevoitori faţă de tine au să spună: “Noi îl ştiam 
doar veninos cu cei răi, dar el se arată a fi gelos pe scriitorii de succes! 
Uite cum vorbeşte despre Kundera despre Cortăzar...» 

Ana are dreptate. Am ştiut că am făcut o gafă încă de pe când ea 
nu ajunsese cu cititul la pasajul cu pricina. Şi mi-am dat un pod de 
palmă în frunte: 

«Imbecilule!», i-am zis-o lui Goma, nu pentru întâia oară. 

Ce era de făcut? Nimic. Scrisoare către Băsescu plecase - cu aviz 
de primire: 7 euro mari, dar laţi - aceeaşi, emailată plecase la vreo 50 
de persoane... Să dau o desminţire - ba nu, o explicaţie? Dar ce este de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 492 


“explicat” la o gafă? «Stai să vezi, că n-ai înţeles tu ce am avut eu 
intenţia să spun»? Efectul este rău, strâmb, enervant, ca şi în cazul în 
care cineva, după ce a spus un banc tâmpit, crezînd că nu a fost înţeles, 
îl explică: «Stai să vezI...». 

Unde să-mi explic bancul-prost: la Scînteia Adevărului? Au poate 
în coloanele Dilemei pe stil vechi-nou? La televizunea lui Dan 
Voiculescu (cred că aşa îl cheamă pe individul ordonanţă a lui Pleşiţă, 
la rândul lui superior subordonanţei Marian Oprea)? Cum îi povesti- 
sem lui Băsescu: nu am unde mă exprima - cu excepţia internetului. 
Știu că N. Manolescu, ironist subţire m-a blestemat: «Pre limba inter- 
netului vei pieri!”, iar eu, neavînd încotro, nu voi apela la Dimisianu, 
la Ştefănescu - nici la Băran, vechiul său tovarăş de cucerire a redutei 
Romlit în 1990, în lupta cu Paler. Deci iată ultimul cuvânt al meu - în 
Jurnal, pe internet: 

Sunt vinovat: am crezut că adevărul este deasupra tuturor zbate- 
rilor, faptelor, secreţiilor, abjecţiilor, dejecţiilor noastre. 

Am greşit, scontînd pe minima informare a cititorului produsului 
meu (Scrisoarea către Băsescu): cine sunt scriitorii Cortâăzar şi 
Kundera, ca oameni, ca “civili”, în afară - sau: pe lângă - cărţile lor de 
valoare; 

Am greşit scontînd pe minima moralie a cititorului: credeam că 
va ţine seamă şi de viața, nu doar de opera scriitorului X, a lui Y. 

Adevărul - cu acest prilej mă văd silit să precizez: adevărul meu 
- este acesta, rezemat pe informaţii: 

Julio Cortăzar, scriitor argentinian, comunist, s-a stabilit în 
Franţa. Aici, dimpreună cu argentinienii săi comunişti şi cu chilienii 
allendişti nu s-a simţit nici o clipă solidar cu ceilalți nefericiţi supra- 
vieţuitori ai regimurile totalitare din ţările lor: URSS - şi Imperiul 
Sovietic, Vietnam, China, Cuba - am enumerat doar ţări comuniste, 
însă noi ne cei din Est ne simţeam alături şi de iranieni (pe vremea 
când şahul mai domnea). Nu a acceptat nici o acţiune comună: petiţii, 
colocvii, manifestații de stradă cu noi, “fasciștii” - aşa vorbau argenti- 
nienii şi chilienii comunişti despre Soljeniţin, despre Walesa, Michnik, 
Kuron, Bukovski, Tigrid, Sabatova, Kohout (şi despre mine...). 
Cortăzar, în Ocident era invitatul tuturor stângiştilor americani şi ger- 
mani, alături de Garcia-Mârquez, oaspete drag al lui Fidel Castro. La 
Paris exercita o funcţie de komisar politic bolşevic, mai cu seamă la 
Gallimard, pe mine mă trata de, cum altfel : “fascist român” şi se mira 
că sunt tradus, publicat... Ce puteam eu avea în comun cu un “vânător 
de fascişti” ca argentinianul bolşevic Cortăzar? 

Kundera: foarte-bunul scriitor Kundera nu a participat la o 
singură întrunire-întâlnire-colocviu în sprijinul cehoslovacilor 
concetăţeni ai săi persecutați, întemniţati în ţara lui, fie după 1968, fie 
după declanşarea Chartei 77. Declara cu dulceaţă - rugîndu-i însă pe 
Jurnalişti să nu consemneze acele cuvinte ale lui - că el nu a făcut (sic) 
şi nu face politică - doar literatură. Ceea ce nu l-a împiedecat ca într- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 493 


un articol publicat în săptămânalul L'Express să facă afirmaţia - 
aproximativ: “Europa se opreşte pe malul Vltavei'... Slovacii s-au 
supărat, Ungurii s-au supărat, ce să mai vorbim de polonezi, de baltici 
(Ugne Karvelis, şeful departamentul literaturi nefranceze de la 
Gallimard fiind lituaniancă şi... protectoare a noastră în faţa lui 
Cortăzar...). 

Bine-bine, acesta este adevărul - dar omul nu se hrăneşte doar 
cu... adevăr, cum scrie la Scriptură. 


Liviu Cangeopol îmi trimite textul său, un superb omagiu 
închinat lui Virgil Ierunca: 


NEVOIA DE PAUL GOMA 

Pentru romani, moartea lui Virgil Ierunca echivaleaza cu prabu-sirea 
unui turn al ultimei sperante. Zeci de ani, biciul muscator al ironiei sale cul- 
turale a temperat naturala inclinatie spre destrabalare morala a intelectualului 
roman, in special a scriitorilor. Unii vor spune, cu imperfecta indreptatire: cu 
toate acestea, misiunea lui a fost in zadar. Scriitorul roman este perceput si 
acum, dupa disparitia comunismului cu picioare de lut, ca o sluga murdara, 
stupida si rea, incapabila sa se ridice la statutul demnitatii pe care-o implica 
harul scriitoricesc. Acum, cand slabiciunile memoriei se latesc, multora le 
vine usor sa invoce principiul circumstantelor atenuante, dar sa incercam 
macar si pentru cateva clipe sa ne imaginam cum ar fi aratat cultura romana 
in anii beznei comuniste fara indepartata raza de lumina aprinsa de Virgil 
Ierunca in sufletele noastre. 

Un colectiv de savantii occidentali a depistat ca, la nastere, ochii carti- 
tei functioneaza, totusi, normal, iar orbirea este dobandita in urma unui 
proces de adaptare la conditiile existente. In adancurile beznei comuniste, 
rechizitoriul lui Virgil Ierunca era o stavila impotriva orbirii, caci, pentru a 
supravietui, scriitorul roman se adaptase minciunii, mediocritatii, lipsei de 
libertate. Putinii care au rezistat au avut in Virgil Ierunca un aparator, un per- 
manent argument ca, poate, lupta nu e total absurda si fara sorti de izbanda. 

Cand, dupa rasturnarea dictaturii, li s-a dat romanilor lumina, s-a vazut 
ca pe multi lumina i-a durut, caci dumnezeul lor le-a spus: sa se faca intune- 
ric! Din pacate, romanii ar fi avut atunci nevoie de Virgil Ierunca mai mult 
ca inainte. Dar vocea lui s-a pierdut in vacarmul perpetuu al falselor emanci- 
pari ingaduite cu prea larga indulgenta de clica noilor ciocoi, caci pentru a fi 
acceptate de prostime, hienele conduse de Ion Iliescu nu numai ca au incura- 
jat lenea si desfraul, drogul si escrocheria, ci le-au institutionalizat. lar vocea 
care tuna intelepciune catre popor era a lui Silviu Brucan. 

Imbogatirile rapide au sucit mintea unei populatii imorale, care vedea in 
hotie singurul mijloc de a nu ramane in urma, iar intelectualul, in lipsa scru- 
pulelor, sansa de a iesi curat din tenebre. Putine s-au schimbat in bine, pen- 
tru ca nimeni nu a urmarit o alta schimbare decat cea a marimii contului ban- 
car (in detrimentul celor mai putin iuti ori imorali). Ce a lipsit atunci 
Romaniei a fost o voce ca a lui Virgil Ierunca. Cei care ar fi putut nu aveau 
caracter, iar cei care aveau n-au putut. Au fost corupti ori li s-a pus pumnul 
in gura. 

Pe vremea dictaturii, virusul intrat in dusmanul poporului era tratat de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 494 


medicii Securitatii cu doua terapii: asasinarea ori racolarea. Sub democratie, 
mijloacele au fost adaptate. Asasinarea a fost inlocuita cu taierea cablului de 
la microfon, iar locul racolarii a fost luat de facilitarea imbogatirii peste rand. 
Covarsitoarea majoritate a cazurilor in care intelectualul roman ridica vocea 
la clica guvernamentala nu se adeverea decat o rampa de lansare spre o dem- 
nitate inca nedobandita. Problemele societatii dispareau ca prin farmec in 
clipa in care un critic acerb primea invitatie la masa. Cand echipa se rotea 
democratic si criticul amortit era invitat sa lase altora locul, relele reapareau 
ca la un semn. 

In noile conditii, un singur individ ar fi putut zdruncina stabilimentul cu 
taria cu care o facuse Virgil Ierunca pe vremuri: Paul Goma. Dar Paul Goma 
prezinta, in conditiile actuale, doua dezavantaje: traieste departe de tara, iar 
scrierile sale nu sunt publicate decat sporadic si periferic. Caracterul sau 
incoruptibil pana la auto-distrugere si intransigenta care atinge uneori pragul 
injustitiei l-au facut, in comparatie cu molusca intelectuala a locului, sa fie 
perceput ca o izolata aberatie. Pe deasupra, Paul Goma nu tine cont de nici 
un fel de strategie. Un strateg cauta sa isi faca aliati, pe cand el, fara a urma- 
ri asta, nu reuseste sa-si faca decat dusmani. Daca ar avea aliati, Paul Goma 
ar fi de temut. Dusmanii sai sunt organizati pe baza a doua criterii: al impos- 
turii demascate si al ticalosiei inregimentate in oastea securistilor. 

Recent, cativa prieteni (dintre putinii care i-au mai ramas fideli) au 
intocmit un apel prin care se cere repunerea in drepturile de care a fost privat 
de calaii comunisti in urma cu mai bine de un sfert de secol. Paul Goma a fost 
persecutat de autoritatile romane, batut, umilit, infometat, izolat, extirpat din 
Uniunea Scriitorilor, descetatenit si trimis surghiun in strainatate, ca acolo sa 
fie in continuare izolat, batjocorit si nedreptatit de alti romani, liberi de data asta. 

Atata timp cat vocea lui Paul Goma ar putea reprezenta singura speran- 
ta a celor ce doresc sa iasa din minciuna, a prelungi starea artificiala de divort 
impotriva naturii dintre Paul Goma si romani este perpetuarea aceluiasi tip de 
aberatie care a permis proliferarea buruienilor de gazeta proletcultista gen 
C.V. Tudor si lon Cristoiu, ori a intregii noastre clase politice. Arhimede 
avea nevoie de un punct de sprijin pentru a rasturna universul. Paul Goma ar 
putea fi singurul punct de sprijin in stare sa pericliteze echilibristica draceas- 
ca a alternantei pseudo-democrate a securistilor perpetuati de 17 ani la 
guvernare. 

Apelul, insa, a trecut aproape neobservat. Semn al indiferentei genera- 
le ori al succesului celor care au decis amutirea marelui luptator. Ziarele si 
posturile de televiziune nu s-au ingramadit sa-l preia. In nesimtirea lor dirija- 
ta, e mai important un scandal sexual in cadrul etniei rome ori ultima tampe- 
nie emanata de un vadim analfabet precum Gigi Becali. Orice director de 
constiinta care tace este un tradator. Orice geambas de informatii isi asuma o 
responsabilitate. Orice capetenie politica este vinovata. Caci, respingandu-l 
pe Paul Goma, in bratele cui suntem impins1? Sa ne amintim ca in 1996, cand 
candi-daturii sale la Presedintie 1-a fost preferata cea a lui Emil 
Constantinescu, rusinea suprema a sperantelor noastre democrate... 

In duplicitatea lor operativa, si politicienii murdari, si membrii marcan- 
ti ai intelighentiei noastre tocite, si reprezentantii presei in lesa ii asteapta dis- 
paritia, pentru ca imensul gol lasat in urma-i nu va umplut de nimeni. Ei stiu 
asta. Pentru ca Paul Goma este, in felul lui, unic. Il vom plange cu lacrimi nu 
intru totul false si ne vom deplange soarta, nu doar pentru a cersi. Cei care au 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 495 


fraiele deciziei in mana se joaca nu cu soarta unui om care si-a inchinat intre- 
gul efort al existentei sale pline de suferinta binelui colectiv (un efort care nu 
i-a adus decat durere, umilinta, izolare), ci a intregului popor. 

Reparand nedreptatile la care a fost supus Paul Goma de-a lungul ani- 
lor, Traian Basescu ar da dovada de intelepciune. Ion Iliescu a facut cadou 
natiunii vocea hodorogita a veninosului broscoi brucanian, in corul caruia au 
sarit vadimi in trese si cristoi cu carnet. Traian Basescu l-ar reda romanilor 
pe Paul Goma. Prin disparitia lui Virgil Ierunca, au cazut obloanele peste ulti- 
mul licar al demnitatii romane. Repunerea in drepturile sale inalienabile si 
repatrierea lui Paul Goma ar repara aceasta injustitie a istoriei. Nu a lui, ci a 
noastra: de a fi de-a pururi blestemati sa avem conducatori care sa nu ne arate 
decat calea salvatoare a dezastrului. 

13 Octombrie 2006 


Duminică 15 octombrie 2006 


Am tras ultima (sic) variantă. Epuizat de aceste zile de mereu- 
mereu epistolărie. 

Am primit o carte a lui Petru Ursache. Există şi un textulete 
despre mine. Dar şi fără acela este foarte bun volumul: adună studii 
interesante - pe de o parte cele în care îi laudă pe “basarabeni” 
(ghilimele îi indică pe nebasarabenii care au studiat Cornova) pe de 
alta cele polemice cu Mihai Zamfir... 


Luni 16 octombrie 2006 


Moshe Katzav, preşedintele Israelului se îndreaptă spre inculpare 
pentru viol, hărţuire sexuală - şi pentru găinării. 

Simpaticii noştri prieteni de veacuri, evreii, arată cazul lui şi îl 
dau ca exemplu de “democraţie în Israel”: Uite că însuşi preşedintele 
țării poate fi anchetat, pus sub învinuire... Ei, da: precedentul: 
Weitzmann fusese acuzat de “malversaţiuni”.. 

Da, bre... ar zice un basarabean (de-o pildă: eu). Victima (tânăra 
care e depus plângerea pentru viol) este evreică; acuzatul (preşedinte- 
le): evreu; politiştii care anchetează, magistraţii care... magistrează - 
toţi sunt evrei. Nici măcar nevasta vreunui poliţist nu este, de-o pildă 
palestiniancă - abia atunci s-ar putea vorbi, cu indulgență, despre 
“democraţie în Israel” şi nu despre... democraţie-între-evrei - şi numai 
între ei - în Israel. 

Acest Katzav mi-a devenit antipatic de la meciul de fotbal Israel- 
Franţa jucat la Tel Aviv acum vreo doi ani (?). Atunci toţi spectatorii 
au fluierat-huiduit imnul ţării oaspete, Marsilieza - iar Moshe Katzav, 
preşedintele ţării gazdă, în tribună, discuta şi râdea împreună cu o 
femeie, probabil soţia sa. În timpul meciului spectatorii huduiau-fluie- 
rau oridecâteori Barthez atingea mingea (fiindcă portarul francez 
făcuse o declaraţie presei în care vorbea de atmosfera de insecuritate 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 496 


în care trăiesc neevreii în Israel); fluierături-huiduieli la care Moshe 
Katzav nu dat nici un semn de iritare - şi nimeni nu i-a atras atenţia că 
Chirac, atunci când Marsilieza fusese huiduită-fluierată (de maghrebi- 
ni) la meciul Franţa-Algeria, jucat în Franţa, la Paris, a pus mâna pe 
microfon şi după ce a protestat cu vehemenţă, a părăsit stadionul. 

Ei, da, vor “nuanţa” avocaţii evreilor. Chirac (“Năsosul” cum îl 
poreclise Wolfowitz, posesorul unui năsuc cât un bumbuc) ar fi protes- 
tat chiar dacă imnul oaspeţilor ar fost batjocorit. Katzav, gazdă... res- 
pectuoasă faţă de oaspeţi se afla la el, în Israel, atunci când 
compatrioţii săi, israelienii, au huiduit din toată inima Imnul ţării oas- 
pete, Antisemita Franţă... - ce putea el să facă, bietul: să-i certe pe vii- 
torii alegători ai săi că se lăsaseră pradă mâniei sfinte împotriva Franţei 
şi a francezilor? 

Katzav... Din categoria lui “Bibi” Nathaniaou, a tinerilor-din- 
ziua-de-azi, mai limpede: a uteciştilor. Profund antipatică. 


Câteva din mesajele primite în ultimele zile: 


“Cer iertare pentru deranj si va multumesc din suflet acum nu ma mai 
simt singura si m-ati inarmat cu mai multa siguranta de-a lupta mai departe. 
va multumesc si pentru faptul ca am aflat atatea lucruri noi despre 
Dumnevoastra nici nu va puteti imagina cat de mult m-ati ajutat. Sa va ajute, 
si sa ne ajute Dumnezeu ca dupa cum inteleg doar pe el il mai avem.Voi 
astepta cu sufletul la gura continuarea. Cea ma puternica arma de care dis- 
punem acum este cuvantul si pentru el va multumesc dorindu-va izbanda Cu 
enorm respect I R” 

* 

“Le voi folosi. Trebuie sa tipam, diplomatic. Nu vezi ca nu mai tine in 
tara asta decat asa? Trebuie sa fim agresivi, altfel nu ne baga nimeni in 
seama. Domnule Goma, stilul dumneavoastra este inconfundabil. Daca as fi 
citit scrisoarea scrisa de dumneavoastra fara sa fie semnata, as fi ghicit de 
cine este scrisa.” (?) 

x 

“In urma cu cateva zile am primit un articol semnat de Dorin Tudoran 
si publicat in "Ziua". Dorin Tudoran apartine unui gen nedeterminat, a carui 
cautare se dovedeste un exercitiu in inutilitate. Inevitabil cele ce ies din 
condeiul sau sunt consistente cu aceasta ambiguitate. In articolul pomenit, 
"nedeterminatul" afla de bine sa atace brutal un numar de creatori romani 
care azi stau pentru valorile perene romanesti. Cred ca Dorin Tudoran poate 
scrie ce vrea dar la fel cred ca prostia nu poate fi considerata virtute (...)(“A. 
N”, SUA) 

x 

(...)“Seitul DI Paul Goma creeaza spasme Bucurestiului, va pot oferi 
doar un exemplu recent, desi aparent minor: Am inceput populariza acest seit 
prinhttp://groups.yahoo.com/group/EUROPA-CRES-TINA/aflat la Panoul 
Info (prima pagina), o prima reactie publica a venit la scurt timp, tineri (care 
inca nu aflasera), au declarat public ca au ramas impresionati de descoperi- 
rea facuta in scrierile DI Goma. In rândul tineretului DI Goma se bucura de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 497 


o apreciere deosebita, din pacate, adesea mai trebuie si ajutati, indrumati spre 
pagina respectiva, majoritatea practica jocul distractiv pe internet, inclusiv 
forumurile este un astfel de joc. Motiv pentru care am demarat conceptul 
Europa-Crestina, mai eficent ar fi sa ne organizam in astfel de grup, sau gru- 
pulete ce sa colaboreze strâns, informeze/popularizeze reciproc. In cazul unor 
actiuni de interes national, Unirea Basarabei cu România, Apelul Goma, a fi 
capabili da foc internetuli, organizatori (creierele), sa gaseasca real si consis- 
tent sprijin in astfel de situati. Din pacate suntem foarte departe de acest dezi- 
derat, pentru ca pitici au ajuns a se crede uriasi, internetul le ofera multora 
acesta iluzie”. (Octavian Mihaescu) 


“Domnule Goma, 

Aveti dreptate si tot ceea ce spuneti este o condamnare a politicienilor 
actuali. Mirarea mea se refera mai ales la DI. Basecu care pare a fi un refor- 
mator. Din tot acest lucru Romania pierde si isi neglijeaza unul dintre eroii 
neamului nostru, despre a carui importanta nu s-a spus, nu destul dar aproa- 
pe nimic. 

Faptul ca se intampla ceea ce dv. spuneti ne dovedeste ca Romania este 
inca departe de a merita respectul lumii. 

“Sa ai un paul Goma si sa te prefaci ca nu stii, sa astepti ca un erou, cel 
mai mare dizident roman sa faca cerere de a deveni ceea ce este prin nastere 
cetatean roman este o rusine. 

Eu cred ca dv. sunteti o insulta pentru establishmentul cultural si literar 
actual,care se sbate sa obtina cat de cat onorabilitate, 

Ori Goma nu face compromisuri si le pune oglinda in fata. 

De aceea ei va urasc, dar ura lor difuzeaza si asupra Romaniei. 
va doresc succes si sanatate” (...) 


Marţi 17 octombrie 2006 


Ce surpriză! Ziua de azi (sic) publică, atât textul lui Cangeopol 
cât şi “Scrisoarea a III-a” a mea. 
Câteva comentarii: 


Davidescu vasile 2006-10-16 23:09:44 Dlui Goma 

Domnule Goma, Aveti dreptate si tot ceea ce spuneti este o condamna- 
re a politicienilor actuali, Mirarea mea se refera mai ales la DI.Basecu care 
pare a fi un reformator. Din tot acest lucru Romania pierde si isi neglijeaza 
unul dintre eroii neamului nostru,despre a carui importanta nu s-a spus, nu 
destul dar aproape nimic. Faptul ca se intampla ceea ce dv.spuneti ne dove- 
deste ca Romania este inca departe de a merita respectul lumii. sa ai un paul 
Goma si sa te prefaci ca nu stii, sa astepti ca un erou,cel mai mare dizident 
roman sa faca cerere de a deveni ceea ce este prin nastere cetatean roman este 
o rusine. 

Eu cred ca dv.sunteti o insulta pentru establishmentul cultural si literar 
actual, care se sbate sa obtina cat de cat onorabilitate, Ori Goma nu face com- 
promisuri si le pune oglinda in fata. De aceea ei va urasc,dar ura lor difuzea- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 498 


za si asupra Romaniei. 
va doresc succes si sanatate. 


Marious 2006-10-16 23:29:52 Scrisoarea III 
D-le Paul Goma Sunteti mult prea bland cu toti acesti indivizi care au 
condus si conduc inca tara noastra. 


mikele durul 2006-10-16 23:52:27 
Ce parere ai Tovarase Basescu daca ajungi reclamat pe la CEDO si intri 
in gura organizatiilor internationale pentru Drepturile Omului ? 


Tony 2006-10-17 00:01:19 

Goma - o problema insolubila? Citind articolele, scrisorile, memoriile 
lui Goma nu se poate sa nu-i dai dreptate, daca reusesti sa te plasezi in ace- 
lasi plan al unei logici absolute pe care o teoretizeaza consecvent. Din nefe- 
ricire nu intotdeauna contextul ingaduie aceasta pozitionare. Poate ca Goma 
merita un tratament special (desi mi-e greu sa-mi imaginez cine si cum poate 
decide acest lucru) astfel incat solicitarile sale legitime (formulate numai in 
scrisori si nu in documente oficiale) sa fie acceptate si satisfacute. Probabil 
ca nu s-ar crea un precedent nefericit printr-o astfel de exceptie daca s-ar gasi 
o tratare juridica potrivita (asemanatoare cu legile speciale referitoare la fos- 
tul suveran al Romaniei). Altfel s-ar putea deduce ca actualele autoritati din 
Romania au datoria de a descoperi si repara din oficiu toate abuzurile comi- 
se de autoritatile comuniste inainte de 1989. Ceea ce nu este posibil (macar) 
din punct de vedere tehnic. Mi se pare logic ca victimele abuzurilor sa depu- 
na solicitari oficiale in legatura cu aceste abuzuri, pe care autoritatile (cel 
putin formal) au obligatia sa le analizeze si rezolve. Tare mi-e teama insa ca 
dreptatea absoluta a lui Goma nu se va putea rezolva decat in absolut. 


eugen chicioreanu 2006-10-17 00:03:09 

cetatenie Chiar credeti ca doriti sa redeveniti concetatean cu cele cate- 
va mii de slugi ale lui ceausescu, care s-au impropietarit cu ce a fost mai bun 
pe aceste meleaguri? Chiar credeti ca marinelul (Stiti ca in primul lui voiaj 
pe mediterana, in calitate de comandat s-a pierdut?) care a beneficiat la 33 
de ani de ceea ce altii mult mai buni nu au primit niciodata, va misca in front 
? Eu nu cred si nefericirea face ca totusi dupa 01.01.2007, o sa fiti conceta- 
tean cu toti acestii lacheii pe care i-ati urat toata viata....(subl. mea, P.G.) 


pahontu tiberiu 2006-10-17 00:03:18 

O rusine careia trebuie sa i se puna capat Dupa 17 de ani de la dispari- 
tia lui Ceausescu, e o imensa rusine ca Paul Goma e in continuare azilant 
politic. O imensa rusine pentru Iliescu, Constantinescu, Basescu, pentru 
"societatea civila" si "intelectualii" acestei tari... Cinste initiatorilor (si sem- 
natarilor) Apelului celor 300! 


costy (...)Scrisorile dvs, cat si "apelul celor 300" ar trebui dirijate spre 
seful guvernului tarii, presedintele PNL. (...)PS: M-as fi intristat, in conditii- 
le in care presedentia ar fi reactionat pozitiv la compromisul cetatenie contra 
participare, sa va fi stiut intr-o comisie numita de un comunist -chiar daca el 
este presedintele tarii-, alaturi de niste bijbocei..."analfabeti in materie de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 499 


Istorie a Romaniei"! Sanatate multa si rabdare maxima, cu toate ca, la cat de 
trasnit e Traenel asta a nostru, n-ar fi exclus sa va treziti peste noapte 
ROMAN, cum "ereati" inainte de saptesapte... 
(aa) 

evreu mandru din israel 2006-10-17 01:01:02 

Ce ma mira pe mine e... de ce nu pot romanii sa organizeze la Bucuresti 
o demonstratie la care sa participe cateva sute de mii de oameni care vor 
cere guvernului restituirea cetateniei lui Goma.(subl.mea P.G.) 


gili 2006-10-17 01:28:17 (...)...evreu mandru din israel a scris: 
> de ce nu pot romanii sa organizeze la Bucuresti (...) > 
Cum adica de ca nu pot ? Pai tocmai ca sa se mire ... cum zici ... n'asa? 


Radu Dragan 2006-10-17 01:31:58 

TACEREA LASA A PRESEDITELUI BASESCU 

Va e frica de domnul Paul Goma? Va e frica domnule Basescu! 
Pentru ca domnul Paul Goma e o vointa unica si incoruptibila. O tacere lasha 
umple si azi palatul Cotroceni, sa fie aceasta tacere lasata in custodie dum- 
neavostra de criminalul Iliescu? Ori nu aveti vointa pe care domnul Paul 
Goma o are? Azi tacerea dumneavostra domnule presedinte nu e nici de aur, 
nici inteleapta, e doar o tacere LASHA. Multumesc pentru atentie! 


Anticomie 2006-10-17 01:46:34 Re: evreu mandru din israel a scris: > 
de ce nu pot romanii sa organizeze la Bucuresti (...) Intrebati-i - pe fiecare in 
parte; ca din pacate, romanii nu prea o au cu disciplina tribala, "uniti in cuget 
si'n simtiri" sunt doar in cantece patriotice, in realitate mioriticul e un indivi- 
dualist, de aceea comunismul nu i-a priit ca altor natii. 


gili 2006-10-17 01:46:58Radu Dragan a scris: > Va e frica de de dom- 
nul Paul Goma? (...) Nu e lasitate, e doar complicitate ... cu Iliescu si ai lor 


Anticomie2006-10-17 01:55:36 Paul Goma - cetatean de onoare al 
Romaniei ...chiar daca nu exista nici un document de atestare oficiala, este 
un fapt, necontestat de nici un roman de buna credinta. Indiferent de orienta- 
re politica, da bine la amorul propriu sa ne laudam ca am avut si noi un dizi- 
dent pe vremea dictaturii comunista, care a ramas cu coloana vertebrala intac- 
ta. (...)Eu cred ca emdi a crescut si inflorit pe vremea comunismului, de 
aceea ideologia de turma i s-a intiparit pe cortex. Am observat ca vorbeste 
mereu la persoana I-a plural ("noi"), dar nu ca pluralis majestatis ci ca tic al 
gandirii colectiv(st)e. 


evreu mandru din israel 2006-10-17 02:09:00 (...) 

Demonstratii in tari democrate e un act legitim, nimic in comun cu 
Coreea de Nord. In Israel au avut loc multe demonstratii pro si contra guver- 
nului si de multe ori guvernul a fost nevoit sa cedeze sub presiunea opiniei 
publice. O asemenea demonstratie il va ajuta si pe Goma, bineinteles numai 
daca romanii cred ca cel mai renumit dizident roman merita sa fie ajutat. 
(subl. mea. P.G.) 


Vasco da Gama 2006-10-17 02:15:22.. (...). Se vede clar ca pur si sim- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 500 


plu nu pot pricepe ca repara o nedreptate, de aceea nu au nici au inclus arti- 
col care sa se adreseze celor in situatia D-lui Goma (cate zeci de mii vor fi?). 
Logica de litfe comuniste - fa tu o cerere, o sa vada baietii (instiintati opera- 
tiv de tov consul sau figura ala de la minister) si o sa decida daca iti dau sau 
nu cetatenia. Oricum plateste pentru cinstea ca noi sa ne punem problema ca 
am putea sa indreptam un abuz. 


Anticomie (...) evreu mandru din israel a scris: > Demonstratii in tari 
(...) Adica de ce nu ia Romania exemplul Israelului? Aveti grija cum percu- 
tati, a mai spus si Paul Goma odata sa luam exemplu de la evrei, si a fost eti- 
chetat drept antisemit. (...)Dar dvs. ca roman, ce credeti, merita Paul Goma 
sa fie ajutat? Daca da, atunci ce-ar fi sa luati dvs. initiativa reabilitarii lui 
Goma in ochii celor care-l fac "antisemit"? Ati face istorie, ati intra in istorie 
si in plus, ati face un mitzva ptr. co-religionari, adica fiul si sotia lui Paul 
Goma. 


GICA CONTRA2006-10-17 02:24:18 GOMA - UN LETOPISETZ IN 
VIATA. SI TOTUSI VA REAMINTESC... 

Domnule Goma este inutil sa va multumesc pentru faptul ca v-ati men- 
tinut coloana vertebrala verticala si nu ati cedat nici un centimetru de demni- 
tate. Faptul ca ati cerut cetatenia romana este normal sa va fie data inapoi 
pentru ca abuziv v-a fost luata insa nu cred ca se va trece peste aceste formu- 
lare ce trebuiesc completate. Ele vor fi obligatorii si pentru dumneavoastra 
tocmai pentru a va micsora din marimea disidentei , ba chiar aratind lumii ca 
stati la coada milei.(...)V-am citit si chiar le am cele doua scrisori care v-au 
fost adresate de presedintele Iliescu cind v-a invitat sa veniti in tara pentru a 
repara greselile trecutului asa ca sa faceti parte din (re)concilierea nationala 
ca si cum ne-am fi conciliat vreodata. Atunci ati pus punctul pe "I" amintind 
de ceea ce Sorescu si Liiceanu au facut din scrierile dumneavoastra care au 
fost aruncate la topit ceea ce nici Pingelica nu ar fi indraznit. Ati declarat ca 
nu aveti ce cauta sub acelasi steag cu netrebnicii de acolo, comunisti si secu- 
risti. A urmat o scrisoare a lui Dorin Tudoran care facea apel la Iliescu, dupa 
ce Breban ar fi dorit sa va ajute cu o casa si un servici dat fiind intentia de a 
va repatria. Acest duplicitar de Breban va acuza public in 1977 ca va va da 
"o palma morala" in fata Uniunii Scriitorilor pentru ceea ce ati facut. Tot o 
palma dar nu morala venea si de la Pleshitza care acest securist recunostea in 
emisiunea "Nashu" ca v-a batut. A recunoscut si cu asta gata nimic nu i s-a 
intimplat decit ca un biet traznet a ajutat sa ii ia foc casa. Dumnezeu vede. 
Atunci Dorin Tudoran care recunostea ca nu mai este in relatii cu dumnea- 
voastra din diverse motive, sarea la gitul lui Iliescu care scrisese periculos de 
bine invitatia la care ar fi fost greu sa o refuzati. Dorin Tudoran ii cerea lui 
Iliescu ca cei doi "fruntasi" in ale literaturii si a batailor cu pumnul sa isi 
ceara public scuze atit la radio cit si la tv. In acest caz veti fi convins de buna 
intentie prezidentiala da a vi se reda locul pe care il meritati si consideratia 
de care tot se vorbea. Ei bine, ati asteptat un pic si raspunsul iliescian nu a 
mai venit cum era lesne de inteles ceea ce a facut ca sa puneti din nou mina 
pe "pistoalele" scrisului aratind din nou cu degetul pe impostori, batausi, 
securisti perversi etc. Nu ati cazut in plasa ba chiar le spuneati si motivul pen- 
tru ca nu vreti sa mai reveniti: "d'aia ba!" exact cum va apuneau cind va 
bateau raspunzind intrebarii ce le-o adresati in a va da vreun motiv "batutei." 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 501 


Ei raspundeau in batjocura cu "daia ba!" Clarificind pentru cititori cele 
intimplate stau si ma intreb cum de v-ati razgindit sa acceptati statul sub ace- 
lasi steag cu cei care v-au facut mult rau. Sint inca comunisti la putere, apoi 
stiti bine ca ati fost acuzat de antisemitism in urma fantasticei si plina de 
demnitate romaneasca a cartii " Saptamina Rosie." Ati dat in judecata la 
rindu-va pe cei de la Uniunea Scriitorilor dar si pe cei ce reprezinta 
Comunitatea evreiasca care cu totii v-au acuzat de antisemitism. 

Eu unul am tot respectul pentru tot ce ati facut insa nu cred ca este un 
moment propice pentru a reveni in patria ce apartine altora si din care nu cred 
ca va mai ramine ceva decit betzivi, prostituate, gunoaie de toate felurile pen- 
tru ca poporul pe care il stiti nu mai exista de mult. Tara este o minune a lui 
Dumnezeu dar este locuita de cine nu trebuie. Cei putini care au ramas cu 
mintea intreaga sint putini, batrini, bolnavi si fara vreun alt ajutor. Valorile 
romanesti se impart intre unii fotbalisti, gimnaste si cintareti de manele sau 
alte curente ce tin mai mult de fitness decit de muzica insine. (...) 

Cu mult respect un cititor asiduu de ... adevar. 


evreu mandru din israel 2006-10-17 02:25:30 Nu Romania trebuie sa 
ia exemplul, ci romanii. Si nu neaparat al Israelului, asa se procede in fieca- 
re tara democrata cand opinia publica e interesata intr-un subiect specific. 
Eu desigur nu voi participa la nici o demonstratie pro Goma, pana nu isi va 
cere scuze de la evrei pt. iesirile lui antisemite. (...) (subl.mea. P.G.) 


Ciprian BV2006-10-17 02:42:13din pacate ... 

Sint destul de batrin ca sa imi aduc aminte de Paul Goma de la Europa 
Libera, si in acelasi timp destul de tinar ca sa imi dau seama cam pe unde se 
afla romanii dpdv. ideologic si material acum. Eu locuiesc de citiva ani in 
SUA. Ideea de restituire morala este intr-adevar laudabila, dar totusi unde 
este granita dintre aceasta si o incapatinare de copil caruia i s-a furat si dis- 
trus jucaria. Nu iau aici in deridere suferintele D-lui Goma. (...) Ce inseam- 
na pentru mine cetatenia romana? Intrarea si iesirea din Romania fara plata 
vizei, sau limitare la perioada de sedere, dreptul de a detine proprietati si 
dreptul de vot, familia. Cetatenia americana? Exact acelasi lucru! 


voyager 2006-10-17 02:54:29 Mai Goame Asteptam reactia mult iubi- 
tului si stimatului. Oare cu ce nou apelativ i se va adresa? Mai scriitorule? 
Sau... Gaomule? Ha,ha.ha. (...) 


gili 2006-10-17 02:58:35(...) d'aia este necesar ca domnul Goma sa 
revina in Romania, d'aia pentru ca lucrurile stau asa cum zici (...)si cam ar fi 
necesar sa se schimbe (...) Exilul domnului Goma a fost ca aerul proaspat 
suflat din cind in cind peste miasmele fetide ale comunistilor in cele timpuri, 
acum exilul dinsului ne este mult mai putin de folos decit prezenta dinsului 
aici. Romania are nevoie mai mult decit oricind de repere morale, de carac- 
tere (...) 


Ratacitul 2006-10-17 03:08:11 Mi se pare ca s-a gresit adrisantul... Nu- 
mi amintesc sa fi vazut printre atributiile prezidentiale acordarea sau retra- 
gerea cetateniei. Faptul ca Goma se adreseaza presedintelui si nu sefului 
guvernului, cum ar fi normal, poate fi datorat fie orgoliului excesiv al lui 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 502 


Goma - care, nu-i asa, discuta doar cu presedintii-, fie este un indiciu al posta- 
rii lui Goma de o anumita parte a baricadei in razboiul dintre palate. Ramane 
de vazut. 


Anticomie 2006-10-17 03:19:47 evreu mandru din israel a scris: > Nu 
Romania trebuie sa ia exemplul, ci romanii. (...)> Eu desigur nu voi partici- 
pa la nici o demonstratie pro Goma, pana nu isi va cere scuze de la evrei pt. 
iesirile lui antisemite. (...) pe de o parte recomandati catorva sute de mii de 
romani sa iasa la o demonstratie pro-Goma, dar dvs. personal nu ati partici- 
pa la o asemenea demonstratie. Correct me if I'm wrong, dar dupa modul cum 
"instigati" romanii la demonstratie, cu exemple de democratie reala, parerea 
mea este ca si dvs. ati participa la o asemenea demonstratie pro-Goma (macar 
cu inima) dar va temeti de "peer pressure". Un lucru e cert: dvs, evreul man- 
dru din Israel, nu condamnati o demonstratie pro-Goma din moment ce o 
recomandati. 


sarkizian2006-10-17 03:22:02 :Dle Goma, suntem de varsta apropia- 
ta,cativa ani mai in varsta dumneavoastra decat mine, nu mult. Un lucru ma 
surprinde: Cum a fost posibil ca in vremea impuscatului sa ajungeti un 
Dizident care a luptat pentru niste drepturi, iar acum dupa caderea comunis- 
mului, dumneavoastra un intelectual nu aveti posibilitatea/capacitatea sa 
intemeiati o organizatie in exil sau in tara, care sa lupte pentru drepturile 
oamenilor? Aveti dreptate atunci cand sustineti ca cei cetatenia ar trebui sa 
revina automat si nu numai dumneavoastra, noua tuturor care ni sa luat cu 
forta. Asa din senin insa, dumneavoastra ca intelectual si fost dizident, cum 
de nu ati inteles ca nu se va rezolva? Oare aveti un fix, va incapatanati sau 
va intereseaza doar persoana diumneavoastra,cand de fapt ati putea colabo- 
ra cu sutele de mi de romani carora li sa luat cetatenia abuziv? (...) Cum a 
fost posibil ca sub o dictatura sa deveniti un dizident si sa va sacrificat viata 
pentru niste drepturi, iar acum in conditiile ceva mai democratice din 
Romania, nu riscati? Sa stiti ca pentru aceste considerente, pentru persoana 
mea deveniti cam suspect. Lamuritine cu un lucru: Aveti cumva misiunea sa 
ramaneti in continuare un dizident, se fac bani din asta? ( subl. mea, P.G) 


nastratinl23 2006-10-17 03:44:27 Re: Intrebare adresata Dlui Paul 
Goma poate va lamureste si care e interesul in care in scrisoare repeta ca 
vrea si raspagubiri materiale. care e motivul ca nu scrie scrisoare numai 
pentru restituirea cetazeniei nu si cea materiala. (subl. mea, P.G) 


Raquel 2006-10-17 04:58:58 Daca nici de data asta preaiubitul nu va 
face dreptate, inseamna ca nu mai are sanse sa se reabiliteze vreodata el insu- 
si in ochii romanilor din tara si de pretutindeni si va ramane un demn conti- 
nuator al fostului regim comunist. Cum poate el sa trateze cu aroganta aces- 
te scrisori de la singurul si fara dubii anticomunist ?! Ar fi o greseala de neier- 
tat si mai devreme sau mai tarziu va veni si nota de plata la aceasta mutenie 
nedemna pentru unul care si-a luat in serios toate prerogativele prezidentiale, 
dar si toate metehnele unui dictator prea sigur pe el. Daca nu va raspunde in 
singurul fel posibil si demn acestei de a treia scrisori, preaiubitul se va dis- 
credita definitiv in ochii "supusilor" sai. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 503 


“Mos Grigore” [el face parte dintre “sentinelele” cu pricina pre- 
cum şi dintre diversioniştii profesionişti: postează 8 “mesaje” - ca de 
obicei, pentru a ocupa terenului şi timpul] 


alexandru 5 2006-10-17 05:18:12 (...)Un raspuns ca dl Paul Goma 
doreste si despagubiri materiale, ar fi acela ca sunt precedente. Dlui Pacepa i 
s-a dat pensia de general comunist si restituit bunurile materiale confiscate. 
La fel, regelui Mihai si multor alti printi si mari mosieri/latifundiari/ indus- 
trias1... Domnul Goma nu a avut mare avere, dar prin alungarea din tara, a 
fost frustat/oprit sa realizeze moral si material ceva in tara. (de ex:: daca 
ramanea membru al Uniunii Scriitorilor putea lua imprumuturi mari cu 
dobanda mica, sau fara dobanda sau nerambursabile, cum a tot explicat 
presa., ca se practica Si isi facea o vila, ca multi altii!) Daca stiti pe cineva - 
din numele cunoscute-, tratati quasi-similar cu familia Goma, care doreste 
doar reabilitarea morala , fara cea materiala, va rog dati o lista de exemple. 

Apoi, daca a fost obligat -dumnealui si familia- sa primeasca uriase 
lovituri, fizice, morale si materiale, normal este sa fie repus in drepturi , cu 
scuze si reparatii in toate aspectele vietii in care a fost lovit. 

Cred ca Romania ii datoreaza domnului Goma, NU dl Goma datoreaza 
Romaniei si romanilor , explicatii de ce cere Si despagubiri materiale. Pentru 
suferinta si lipsa de a se afirma normal, impreuna cu familia, in tara unde s- 
au nascut. Pentru absurdul si rautatea cu care li s-a tratat viata. "Interesul" pe 
care spuneti ca nu-l intelegeti, ar fi acela , ca material, daca se intoarce in 
Romania, familia Goma ar vrea (ar trebui) sa aiba o casa a lor, o masina, ceva 
mobila si o viata decenta..ca a multor alti scriitori (nu stiu sa spun daca egali 
sau nu) gen Eugen Uricaru, Nicolae Manolescu, Fanus Neagu, Augustin 
Buzura, Razvan Theodorescu, etc.. colegi de generatie si condei. Atata doar 
ca acestia nu au "incasat" pumnii si cizmele pe care le-a incasat dl Goma. In 
plus, e posibil ca dl Goma sa nu aiba "avere" in Franta, deci sa nu aiba poten- 
tial material de intoarcere in Romania. (...) 


folclorist 2006-10-17 05:40:50 saul Goma e ratacit. In jurnalul lui a zis 
ca toate relele vin acum din America. Nu m-a lamurit daac vin pe jos sau cu 
par-avion. Cred ca e plicticos sa fie pensionar. El in loc sa schimbe butelia, 
sa stea la coada la lapte, face politica.(subl.mea, P.G.) 


doctorul 2006-10-17 06:29:31 Goma Am scris si eu in FORUM in 
diverse ocazii,despre Goma.Apare asa,pe neasteptate,da subiecte de discutii 
aprinse intre aceleasi personaje,in care exceleaza prin prezenta Raquel,apoi 
se asterne iarasi linistea,pana-n "ciclul"urmator. Curios. 
cca) 

NITOI OVIDIU2006-10-17 08:01:12 PAUL GOMA 

ROMANIA TREBUIE SA INAPOIEZE FAMILIEI GOMA TOATE 
DREPTURILE FURATE . TREBUIE SA INCEAPA REPARATIILE 
MORALE SI MATERIALE FATA DE ACEASTA CONSTIINTA A NEA- 
MULUI ROMANESC. ESTE O RUSINE PENTRU CETATENII ROMA- 
NIEI SA AVEM REFUGIATI POLITICI IN ACEST MOMENT. 


ionion 2006-10-17 08:56:59 Romania bolsevica niciodata nu-l va recu- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 504 


noaste pe Goma - si este gata sa intre in EU aceasta tara Romania. Pacat 
Romanie ca te lasi tarata in ciorba bolsevico-securista instaurata si continua- 
ta si dupa 2005. 


Tzepelica2006-10-17 09:15:17Am o propunere Sa se puna de o comi- 
sie, dupa modelul "Tismaneanu", care sa analizeze/argumenteze pataniile 
domnului Goma sub comunisti. In fruntea careia sa fie numit Plesitza, binein- 
teles. In felul asta, se respecta procedura damboviteana. 


Ernest Fetcu 2006-10-17 09:15:44 paul goma 

"Insulta "adusa de dl.Goma statului comunist si genialului sau conduca- 
tor continua si astazi la noua generatie a cripto-comunistilor. Ei continua sa 
priveasca masura luata de Ceausescu ca ceva Just, deoarece ei continua sa pri- 
veasca imaginea Romaniei in lume identica cu propria lor imagine. 


sucamoromete 2006-10-17 09:54:24 lui Goma 

Imi amintesc de poezia ta "Pamant de flori”, parca, publicata in zilele 
cutremurului in contemporanul, daca nu ma insel....daca ramanei la poezie 
cred ca ai fi avut viitor... asa insa cred ca este bine sa consulti un 
doctor...(subl.mea, P.G.) 


Codrea 2006-10-17 10:02:11 Prea devreme... 

Situaţia în care se află scriitorul si militantul pentru drepturile omului 
Paul Goma nu exprimă altceva decât o realitate pe care refuzam cu obstinaţie 
să o percepem de ceva ani încoace: aceea că în România s-au schimbat 
extrem de puţine lucruri, iar schimbările -atâtea câte sunt- au fost mai 
degrabă simulate, doar pentru a adormi vigilenţa lumii occidentale. Traian 
Băsescu nu este altceva decât extensia în actual a vechiului sistem, pus în 
incomoda, contorsionata poziţie de a se preface altceva decât este. Oameni 
precum Paul Goma, îi displac profund fiindcă îi readuc în memorie detaliul 
că pot, iată, exista printre români si atitudini verticale. lar verticalitatea, 
înspăimântă pe cei veşnic aplecaţi! Demersul lui Goma păcătuieşte deocam- 
dată prin momentul prea timpuriu în care soseşte: România se găseşte de abia 
în zodia fostului utc... 


evreu mandru din israel 2006-10-17 10:22:42 (...) Nu recomand si nu 
condamn nimic, mentionez numai faptul ca citind comentariile de pe forum 
am impresia ca fara retrocedarea cetateniei lui Goma, Romania nu e 
Romania. Asa ca m-as astepta sa vad demonstratii pro Goma, la fel cum erau 
in SUA demonstratii contra razboiului in Vietnam si in Israel demonstratii 
contra guvernului din cauza evenimentelor petrecute in Sabra & Shatila in 
1982. 

Eu nu as participa la asa o demonstratie din doua motive simple - 

1. Nu Sunt cetatean roman, asa ca nu ma bag in chestiile altora, le am 
cu varf si indesat pe ale mele. 

2. Antisemitismul lui Goma la batranete, ma impiedica sa le fac o mitz- 
va sotiei si fiului. De fapt singura mitzva la care mai sunt dispus e pru urvu, 
Chiar fara consecinte evidente. (subl. mea, P.G.) 


gili 2006-10-17 10:27:29 (...) Iliescu a ruinat Romania, dar nu cu inte- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 505 


lectuali, poate cel mult cu "colegii mei academicienii" cum zicea o binecu- 
noscuta clasica care nu mai este in viata, n'asa? Problema care se pune este 
aceea ca Romania are nevoie mai mult decit oricind de repere morale, de 
caractere . Ori Goma este un astfel de reper, care ar putea indemna fie si la 
actiunea pe care o reclami, n'asa? 


ursu livia 2006-10-17 10:34:45 DOVADA,IN ROMANIA COMUNIS- 
TII DECID.Orice comentarii sunt de prisos.Paul Goma va fi intotdeauna 
dovada vie a existentei securism-comunismului in Romania. 
Oricate poleiri vor fi, oricat de mult s-ar" reforma " legislatia romaneasca si 
Justitia romaneasca daca acestea nu sunt insotite si de fapte reale, ele raman 
ca o incercare marsava de pacalire a UE cu intentia tipic comunista de indu- 
cere in eroare a Parlamentului european si a tuturor vest europenilor. 
Comunistii actuali, aflati in toate structurile statului actual roman, doresc 
doar compromiterea democratiei vest europene. Oricine s-ar ridica cu vocea 
sau cu fapta impotriva practicilor securist-comuniste actuale vor suporta poli- 
tia politica securist-comunista actuala. Paul Goma va fi in continuare margi- 
nalizat si dispretuit intr-o tara ocupata de comunisti. imploram pe Paul 
Goma sa-si foloseasca scrisul sau cuvantul pentru a-i ajuta pe romani sa fie 
eliberati de ciuma rosie. Sunt mii de oameni in tara care ii vor fi alaturi si care 
vor vedea prin recunoasterea drepturilor fundamentale ale d-lui Paul Goma, 
recunoasterea propriilor lor drepturi. Este insuportabil si ingrozitor sa fii tero- 
rizat si batjocorit atat timp cat doresti pentru tine si neamul tau libertate si 
democratie. Ziua aveti toata consideratia si rescpectul meu,pentru ca d-tra va 
doriti sa fiti o presa libera si occidentala pentru noi,toti romanii. L. 


sarkizian2006-10-17 09:48:32 Pt.Nitoi Ovidiu: Mai nitoi, Paul Goma nu 
sta la paris pentru ca este dezident, sta in speranta ca va primi ceva despagu- 
biri de la romanika si sa traiasca bine merci acolo. Daca ar fi doar Paul Goma 
nedreptatit asi zice. aca paul Goma este un adevarat dezident, nu lupta doar 
pentru dreptul lui, dezidentii lupta pentru drepturile tuturor. A fondat paul 
Goma la paris o asociatie a romanilor care li sa furat indentitatea? NU? 
Atunci nu este un dizident. Goma si cu regele sau luptat doar pentru dreptu- 
rile lor,iar noi sa fim alaturi de ei,multam nu 


ionion 2006-10-17 10:39:13 

a zis tovarasul colonel Pantelinescu alias sucamoromete ! Ura si la gara 
! La 2006-10-17 09:54:24, sucamoromete a scris: > Imi amintesc de poezia 
ta"Pamant de flori", parca, publicata in zilele cutremurului in contemporanul, 
daca nu ma insel....daca ramanei la poezie cred ca ai fi avut viitor....asa insa 
cred ca este bine sa consulti un doctor... (...) 
Ce pot sa mai adaug Livia ? ai dreptate ! Jos cu comunistii ! ndc (...)Trebuie 
infiintat frontul pentru eliberarea Romaniei ! si asta pana la 1 Ianuarie 2007. 


dan toader 2006-10-17 10:47:17 ungureanu, marea dezamagire 

Ungureanu este ministrul care m-a dezamagit cel mai mult. ma astep- 
tam la un tanar care sa dovedeasca ceva atasament fata de romani. in fapt s- 
a dovedit un soi de geoana. pacat. 


roy 2006-10-17 11:05:47 (...) Goma trebuie respectat pentru faptul ca 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 506 


avut curajul (pe care foarte putzini l-au avut) sa faca ce a facut in timpul 
comunistilor. Si cred ca statul roman daca vrea sa faca o figura onorabila, 
ar trebui din proprie initziativa sa-l repuna in drepturile sale. Insa... este un 
tip artzagos, universul lui se rezuma la el insusi, cauta nod in papura din 
orice si intra in detalii care nu pot fi urmarite de altzii, pierzand linia cen- 
trala. Cat despre jurnalul lui pe internet este un monument de ura si de dis- 
cordie. M-as fi asteptat de la el la mai mult. (...)(subl. mea, P.G.) 


[lată-l şi pe “Roy”, alt paznic la Poarta Templului. De mirare că 
nu s-a manifestat “Oriana” - pe lângă “Evreu mândru din Israel” (şi 
mai cum?), “Sarkizian”, “Moş Gheorghe” (sic-sic)] 


Katty 2006-10-17 12:16:45 Adrian v.D. a scris: >...recunoaste pe cei 22 
de milioane de cetateni romani care au ramas in tara pana la revolutia-lovitu- 
ra> Unde reiese din scrierile lui Goma ca face abstractie de suferintele 
romanilor ramasi in tara ? > 1-Talentul sau este nerelevant(...)>3-Renuntarea 
sa-din start-in ciuda carismei sale deosebite...>,(...)L-ai fi vazut pe Goma 
coleg de senat sau de camera deputatilor cu fostii calai comunisti ? Dar tu, tu 
cu ce te-ai implicat in viata politica post decembrista ca sa sa-l judeci pe 
Goma ? Dar poate domnul Coposu a facut <cererea>,pentru tara,nu pentru 
nedreptatea comisa lui. Ce cerere a facut Coposu ? Si daca Coposu a esuat in 
mlastina post decembrista , l-ai fi vrut si pe Goma sfisiat de hienele politice 
? (...)Vorbesti din inertie. Acele sute de mii de victime ce n-au apucat revo- 
lutia in mare alor majoritate nu l-au cunoscut pe Goma ca disident decit doar 
de la Europa Libera si nu din scrierile sale devenite accesibile doar dupa 
revolutie. Si nici atunci toate. Noroc cu internetul ca altfel nici astazi multe 
dintre scrierile sale nu ar fi fost cunoscute publicului. Din cum pui problema, 
sigur nu l-ai citit pe Goma. (...) 


x 


Comentarii la “Nevoia de Goma” de Liviu Cangeopol: 


Valentin Costin 2006-10-16 23:23:08 Articol foarte bun ! Opinii dure- 
ros de adrevarate!Nu stiu daca România este o tara libera! Nu stiu daca cei 
care o conduc, actioneaza în interesul national. Se pare ca nu, astfel explicân- 
du-se toate actiunile (inclusiv în ce-l priveste pe marele român Paul Goma). 
Ideea lansata în anii '90, ar fi bine sa se reia (daca Paul Goma ar accepta), 
anume, ca scriitorul sa candideze la presidentia României peste 2 ani. 

Ce formatie politica are curajul sa-i propuna si sa îl sustina?! 


Ciufulici 2006-10-16 23:29:39 (...) Locul domnului Goma este intre 
legislatori, ca reper moral si etic de desavarsire romanesca. Iar papusica veni- 
nosului broscoi brucanian nu are ce cauta in Senat, caci existenta lui spurca 
ideea de dreptate si pe cea de democratie. 


aho02006-10-16 23:47:34 goma este util in felul sau chiar daca nu face 
nimeni comisia cu goma presedinte asta le va zice de la obraz multor lepre 
ceea ce si merita 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 507 


mikele durul 2006-10-17 00:04:24 Lui Basescu :Reparand nedreptatile 
la care a fost supus Paul Goma de-a lungul anilor, Traian Basescu ar da dova- 
da de inteligenta Daca toate mustele ar face miere! 


S.Stefan 2006-10-17 01:17:42 Să ne cinstim adevărații opozanți si să-i 
reintegrăm în drepturile lor! Cât mai repede, cu atât mai bine! Si dacă trebuie 
o forţa colectivă, atunci hai să ne aliem: PENTRU PAUL GOMA. românul 
care nu a trădat România! Vă daţi seama?! Un Pacepa care numai cu leafa de 
securist nici într-un caz nu putea aduna averea ce i se restituie si care a trădat 
România, oricine, orice ar zice, pentru că nici într-un caz nu doar pe 
Ceausesti i -a trădat, ci tot sistemul: fii bine a făcut! Dar ORICUM AI 
ÎNTOARCE PAUL GOMA A FOST TRADAT, A FOST FURAT, A FOST 
EXILAT. si de ce i se refuză repunerea în drepturile sale legitime? Pentru că 
la noi încă tot DANA ori FELIX si TIMPANELE NE CONDUC? RUSINE 
SA NE FIE TUTUROR CARE NU MISCAM UN DEGET PENTRU A SE 
FACE DREPTATE CELOR OMORÂTI; DISTRUSI ORI EXILATI! 


x 


Evenimentul Zilei 12 Octombrie 2006 
Goma, neinvitat la conferinta diasporei 

Ministerul de Externe nu l-a invitat pe fostul disident anticomunist Paul 
Goma, care in prezent locuieste la Paris, la Conferinta Comunitatilor 
Romanesti din Europa, eveniment ce va avea loc la sfarsitul acestei saptama- 
ni la Palatul Parlamentului. 

Mihai Gheorghiu, secretarul de stat pentru romanii de pretutindeni, a 
afirmat ca Goma "are o atitudine speciala relativ la reprezentantii autoritati- 
lor romane" si ca, desi din partea Romaniei exista o atitudine deschisa, pen- 
tru acest eveniment nu i-a fost facuta o invitatie. 

Circa 190 de romani din tarile europene au fost invitati la conferinta 
diasporei, fiind selectati de MAE pe baza eforturilor depuse in ultimii 16 ani 
pentru mentinerea identitatii religioase si lingvistice a celor plecati din tara. 


x 


PAUL GOMA ASTEAPTA SA FIE REPUS ÎN DREPTURI 


Scriitorul Paul Goma îi cere presedintelui Traian Băsescu să-i restituie 
drepturile cetăţeneşti care i-au fost retrase în urmă cu 30 de ani. Paul Goma 
precizează că el nu va face nicio cerere pentru a-şi recăpăta cetățenia română, 
considerând că aceasta trebuie să-i fie redată de către statul român, ca 
reparație morală. 

Scriitorul stabilit în Franța, care a fost una din vocile puternice ale exi- 
lului românesc în perioada comunistă, îl critică vehement pe Traian Băsescu, 
pe care îl suspectează că ar fi la originea dezinteresului manifestat în ţară față 
de problemele sale. Goma vorbeşte despre un apel redactat în favoarea sa, şi 
adaugă faptul că "în condiţii nedemne de un stat care bate la poarta Europei: 
boicot, blocaj din partea presei scrise şi audiovizuale, bănuim: ca urmare a 
directivelor primite de la Puterea Politică din România al cărei suprem repre- 
zentant sunteţi - au aderat la acest Apel peste 300 persoane". 

Paul Goma îşi mai exprimă nemulţumirea pentru că nu a fost acceptat 
în comisia pentru analiza comunismului, în care presedintele ar fi inclus în 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 508 


schimb "notorii «rezistenţi(doar)-prin-cultură», profund analfabeți în materie 
de Istorie a României". 
Sursa: Antena 3 


SCRIITORII CER CETATENIE ROMÂNA PENTRU PAUL GOMA 


Sistemul comunist a alungat din ţară multe valori şi reale talente artis- 
tice. Unul dintre renegaţii comunismului a fost Paul Goma, un cunoscut scrii- 
tor român, care a făcut, însă, carieră în Franţa, unde s-a refugiat ca exilat poli- 
tic, asemenea altor confraţi. În anul 1956, Paul Goma era student al Facultăţii 
de Litere. Nimic special până aici. Paul Goma era fli scriitor, iar creaţiile lui 
nu se încadrau în standardele comuniste. De aceea, Rectoratul Universităţii 
Bucureşti a considerat că era cazul ca tânărul autor să fie reancorat în reali- 
tate, ca urmare, el va fi arestat, judecat şi verificat de Securitate. 

Odată scăpat din infernul închisorii, Paul Goma a fugit în Franţa, 
pierzându-și, astfel, cetătenia română şi fiind obligat să ceară azil politic. În 
toţi aceşti ani, Goma a luptat, de la distanţă şi cu armele caracteristice unui 
creator literar, împotriva comunismului. În prezent, după atâţia ani, cinci 
colegi de breaslă, din România, au văzut că, din Pantheonul literaturii româ- 
ne lipseşte un personaj important. În consecință, Dan Culcer, Ovidiu 
Nimigean, Flori Stănescu, Mircea Stănescu şi Valeriu Stan au iniţiat un 
“apel”, în vederea recuperării cetăţeniei române, atât de către Paul Goma, cât 
şi de familia acestuia. Ideea a venit la împlinirea a 50 de ani de la primele 
anchete comuniste asupra lui Goma. 


Comentarii: 

ROBINSON, P. GOMA .Rrebuie repus in drepturi prin decret preziden- 
tial si cu interventia lui V. Tismaneanu care stie cel mai bine cat a avut de 
suferit P. Goma . Postat pe: 2006-09-10 la ora 13:09 


axus, P Goma E un lucru elementar ca Paul Goma sa si recapete cetate- 
nia romana. Merita cu prisosinta dupa tot ce a facut impotriva comunismului. 
Mai bine mai tarziu decat niciodata. 


andro_mariana, OARE DE CE? 

Intr-adevar Paul Goma este printre putini scriitori romani care au avut curaj 
sa plece si sa scrie despre Romania comunista. Totusi la intoarcerea in tara el 
a continuat sa jigneasca si sa spuna niste adevaruri despre anumiti scriitori, 
de aceea unii colegi de breasla au inceput sa-l ocoleasca. Asa se vede ca il 
sprijina scriitori care nu prea sunt cunoscuti: Dan Culcer, Ovidiu Nimigean, 
Flori Stanescu, Mircea Stanescu, Valeriu Stan. Oare de ce?? Postat pe: 2006- 
09-10 la ora 15:09 


MALAXA, Nu in Europa ! 
Scriitorul Paul Goma are inca AZIL POLITIC in Franta ! Este posibil ca 
Romania cea liberala sa intre in U.E. cu un scriitor ce are azil politic ? Cred 
ca nu ! Pana la "rezolvarea" cazului Goma (cu despagubiri si scuze din par- 
tea Presedintelui si a Uniunii Scriitorilor ), NU ROMANIEI IN U.E. Postat 
pe: 2006-09-10 la ora 17:09 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 509 


Popa Gabriel, p_g pentru Paul Goma 

Este roman?... Da - Da! Deci trebuie sa depunem toate eforturile, ca 
acele pagini goale din istoria Romaniei sa fie scrise... 
Un roman care nu mai stie pe cine are mai aproape, pe cine sa mai creada?... 
Daca va indepartati sotii, parintii, copiii, nepotii, prietenii, cum credeti ca vor 
reactiona??? Postat pe: 2006-09-15 la ora 00:09 


Radu Negrescu-Sutu îmi transmite ce spune Vocea Boborului 
despre mine pe forumul Altermedia : 


3 Rezultate la “A TREIA SCRISOARE A LUI PAUL GOMA CATRE 
TRAIAN BASESCU” 


toni : 

October 17th, 2006 at 1:55 pm 

Oare Pacepa a facut vreo cerere sa 1 se dea cetatenia si sa fie repus in 
drepturi ( inclusiv o avere de 3 milioane $ stransa din salariul de securist ) ? 
Sau “prietenii” lui au facut cererea pentru el ? 


vocea_poporului : 

October 17th, 2006 at 9:28 pm 
pacepa a fost un patriot, pe cand goma a fost un anti-roman si anti-semit. cat 
a fost la americani, pacepa nu am auzit sa fii demigrat romania sau sa o vor- 
beasca de rau pe cand goma asta a facut, a improscat cu noroi tot ce insem- 
na romania, din strainatate aparat de prietenii lui “dizidenti ” ca si el, de fapt 
salariatii CIA si ai americanilor si ai Europei Libere. si nici acum goma nu 
se potoleste. arunca cu gunoi in cultura romana, in istorie si in marii oame- 
ni pe care ii mai are tara asta, doar pentru ambitile lui meschine. ce ar vrea 
acum, sa i se deie miliarde de dolari ca a fugit din tara si s-a dat de partea 
occidentalilor? 


[Ce-o(r) să-i facă ăstuia “Roy” sau/şi “Evreu mândru...”! Nu era 
suficient că este prostalău de-acasă, dar şi-a ales un pseudonim de mai 
mare râsul: “Vocea Poporului] 


toni : 

October 17th, 2006 at 10:21 pm 

Goma sta in gatul evreilor si a slugilor lor in urma dezvaluirilor crime- 
lor facute de evreii bolsevici in perioada iunie 1940 , momentul retragerii din 
Basarabia , si pana la 1941 cand Maresalul Antonescu a ordonat “Romani , 
treceti Prutul”. Goma fiind basarabean a cunoscut bine situatia de la membrii 
mai varstnici ai familiei sale . A sintetizat totul in cartea sa “Saptaman Rosie” 
ce poate fi gasita in format pdf pe site-ul sau : http://paulgoma. free. fr/ 

Evreii ar fi vrut sa tot povesteasca de “crimele romanilor” impotriva 
natiei lor, dar dezvaluirile lui Goma le-a mai taiat din avant . De fapt nu sunt 
chiar dezvaluiri pentru ca sunt lucruri stiute de toata lumea, numai ca “toata 
lumea” , fie din frica , fie din oportunism se face ca le-a cam uitat . La retra- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 510 


gerea din Basarabia , armata romana a primit ordin sa nu traga nici un foc de 
arma . Evreii bolsevici au profitat de situatia asta si au atacat armata si civi- 
lii in retragere chiar si cu foc de mitraliera . Unele estimari vorbesc de 10.000 
de soldati morti in aceste imprejurari . Tot Goma a vorbit si de slujba de bles- 
tem impotriva poporului roman facuta la Sinagoga Centrala din Bucuresti de 
evrei, la cateva saptamani de la retragerea din Basarabia . 

Cum spuneam multi se prefac ca nu stiu sau ca au uitat aceste lucruri , 
fie din frica fie din oportunism . Dar in acelasi timp , din cauza prestigiului 
lui Goma nici nu indraznesc sa-l atace prea rau pentru ca se fac de ras . 

Goma explica violentele asupra evreilor ca o masura de razbunare a 
romanilor si asta ii infurie pe evrei si pe slugile lor Totusi unii “telectuali au 
mers pana acolo cu tupeul incat l-au atacat pe Goma. Unul este un scriitor de 
care n-am auzit pana acum , cu nume unguresc , Laszlo nustiucum care cere 
pedepsirea lui Goma in virtutea legilor anti-negationisti . 

Altul este Nicolae Manolescu care pentru a obtine un post de ambasa- 
dor la UNESCU a facut o manevra foarte dubioasa . L-a acuzat pe redacorul 
sef de la “Viata Romaneasca” de anti-semitism pentru ca a publicat dintr-un 
jurnal al lui Goma . Toata tarasenia a fost dezvaluita in revista “Puncte 
Cardinale” : 


Ovidiu Nimigean semnalează Romania literară, nr. 41, 13 oct. 
2006, pg. 32 unde sub “semnătura”: Observator există următoarea 
punere la punct: 


Neadevaruri in legatura cu Goma 

Circula in legatura cu Paul Goma unele neadevaruri pe care elogiatorii 
sai inflamati le preiau fara discernamint. Publicista Miruna Munteanu scria 
de exemplu in Ziua din 3 oct.: "Paul Goma traieste tot in exil. Nu a primit 
inapoi cetatenia romana, retrasa in mod samavolnic in 1977. Nici statutul de 
membru al USR, retras abuziv in acelasi an. Nu a primit nimic." Si inca mai 
apasat: "... rusinosul episod al excluderii lui Goma din USR. O alta nedrep- 
tate nereparata pina azi." 

Cronicarul nu stie in amanunte care e situatia cetateniei lui P. Goma: i- 
a fost sau nu retrasa in timpul regimului Ceausescu, in acelasi fel cum i-a fost 
retrasa, prin decret prezidential, lui Dumitru Tepeneag? Dar ce stie sigur 
Cronicarul este ca in sedinta Consiliului USR, din seara lui 22.dec. 1989, una 
din primele masuri adoptate a fost abrogarea tuturor excluderilor din Uniune 
care i-au vizat pe scriitorii romani din exil. Toti, asadar si Paul Goma, au 
redevenit din acel moment membrii ai Uniunii, cu toate drepturile care decur- 
geau din aceasta calitate. In virtutea acestora i s-a acordat de altfel lui Paul 
Goma, in 1992, Premiul USR pentru romanul Ostinato, fapt ignorat (chiar 
fara intentie?) de cultivatorii tezei despre nedreptatea nereparata." Cronicarul 
le mai aminteste acestora un fapt: in anul 1990 Romania literara i-a publicat 
lui Paul Goma serialul Patimile dupa Pitesti, intins pe vreo 30 de numere ale 
revistei. Si aceasta tot nerecunoastere sa fi fost, tot "nedreptate nereparata"? 


Pot eu să-i răspund lui Manolescu, cel care a scris porcăriile de 
mai sus, cu mâna dreaptă a lui Dimisianu şi cu mâna stângă a lui 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 511 


Ştefănescu? Fireşte: nu pot. 

Astfel vor rămâne - alb-pe-negru - doar minciunile Uniunii 
Inginerilor Români, prin preşedintele ales (la al câtelea congres?): N. 
Manolescu. 


Flori Stănescu îmi transmite: 


"Guvernul Romaniei 

Directia Relatii cu Publicul 

NR.16/ 7398/A 09.10.2006 

Doamnei STANESCU FLORI 

STR. PETRE DUMITRU, NR. 22, BUCURESTI SECTORUL 3, 


Referitor la memoriul dumneavoastra, va facem cunoscut faptul ca a 
fost transmis, spre competenta solutionare, MINISTERULUI CULTURII SI 
CULTELOR si MINISTERULUI JUSTITIEI, solicitind luarea masurilor 
legale ce se impun. 

Urmeaza ca, in termenul legal, institutiile sesizate sa comunice 
Cancelariei Primului-Ministru si dumneavoastra solutia adoptata. 

Cu stima, 

DIRECTOR, 

Oana Marina ISTRATE" 


“P.S. [Flori Stănescu] Plicul primit azi poarta pe stampila de trimitere 
13 oct., iar pe cea de receptie data de azi - 17 oct.” 


P.P.S [P. Goma] : Data conceperii răspunsului: 9 oct. Deci, ţinînd 
seamă de mersul poştei româneşti, intervalul 9-17 octombrie (acelaşi 
an, totuşi 2006) este cu totul normal. 

Însă dacă hârtia a fost emisă-trimisă azi - după apariţia în Ziua a 
“Scrisorii a H-a” - şi după “aranjarea” din stampilă a datelor, interva- 
lul de câteva ore: 17-17 octombrie a.c., atunci... este cu totul şi cu totul 
normal - în România. 

Atât că nu pot produce probe. 


(Aşa, cam pe seară): Ce rău e când e bine... O stare de rău, cu 
greață, cu ceaţă, motivul: singura veste bună după atâta vreme de veşti 
rele. Nu, nu sunt masochist, ci doar... învăţat cu jugul. În care trag, în 
genunchi, ca bivolii - de atâtea decenii, de atâtea vieţi. 


Miercuri 18 octombrie 2006 


E ca şi cum ieri aş fi născut. Ei, da: am o stare de lehuză. 

Zădărnicie, acesta este sentimentul, acut. 

Cu ce, cu cine încerc să dialoghez - antrenîndu-i şi pe prieteni în 
această Sisifiadă: cu o movilă, cu un deal de nisip? Cu un zid de putre- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 512 


gai? Vrei să te apropii, ca să fii auzit, ca să auzi ce îți, eventual, răspun- 
de: tălpile întâi, apoi gambele se scufundă în... materie (ce noroc, e 
doar nisip, nu altceva!), te înnisipezi întreg, până la brâu, până la umeri 
- dacă nu te zbaţi să ieşi, vei fi înghiţit, îngropat acolo... 

Asta-aşa să fi devenit ţara mea? Aceştia-acestea compatrioţii - 
oaţele mei/mele, nu neapărat duşmani, nu neapărat indiferenți, nu 
neapărat neinformaţi: ca nisipul... mării? Bineînţeles: nu - dovada: 
ecourile (le spun aşa, fiind optimist din fire /sic/) Apel-ului, comenta- 
riile pe marginea textului cangeopolesc şi al “Scrisorii” mele. 

Da, bre. Aşa e: în ziua (sic) de 17 octombrie 2006 s-a discutat de 
zor (în Ziua) despre asta. În 16 octombrie 2006 - cu o zi mai devre- 
me - nu se discutase despre asta. Doar pe internet-dragostea-noastră. 
Azi, 18 octombrie 2006 nu se mai discută despre asta, nici măcar 
urma,-n praf a bicicletei de ieri nu a rămas: au trecut alte biciclete, a 
suflat vântul - doar în Bărăgan ne facem veacul - ce să pretinzi de la o 
urmă (de bicicletă): să rămână eternă? Ştii că eşti bine? 

Stiu. 


Ca să vezi: o jună-tânără de pe la Paşcani care m-a contactat prin 
e-mail, cerîndu-mi “un interviu” şi căreia i-am răspuns că nu mai fac 
aşa ceva, după ce se miră că Apelul semnat de 300 oameni nu atrage 
atenţia, mă întreabă dacă chiar vreau să vin în această ţară... 

Chiar : vreau să mă întorc în ţara aceasta? 

Chiar. 


Şapte îmi sunt pătlăgicile. Pătlăgelele. Trei mari, una mărişoară, 
trei miiici, mici, dar şi când or să mai crească, e-he! 

Căci nu te pui tu cu gogonelele melele ! 

Şi cu ţara ce făceam? 

Ce-am avut şi ce-am făcut cu calu”. 


Joi 19 octombrie 2006 


Am lucrat la o serie de răspunsuri cerute de D-na Crângariu. Sper 
să fie de folos. 

Dumnezeu mi-e martor: deşi nu mai sunt în relaţii cu Dorin 
Tudoran, în virtutea... vechilor apucături (rele!), sufăr când observ că 
fostul meu prieten se duce în jos prin gazetăria lui - să fie doar alimen- 
tară? Dar chiar aşa, ar trebui să-i funcţioneze ceva care să nu-l lase să 
se şi scalde în conţinutul latrinelor, chiar dacă, de nevoie (pentru o 
buca’ de pâne), lucrezi la golitul lor. 

Până ieri forumiştii (care nu reprezintă chiar majoritatea... inte- 
lectuală a ţării - dar care o fi acea majoritate?, cea care se exprimă sub 
semnătură în presa-noastră-zilnică?) până ieri, ziceam, forumiştii se 
arătau dezamăgiţi de “ţintele” lui Tudoran: Cristoiu, Vadim, Merce - 
dar acesta din urmă nu ca securist, doamne-fereşte, el îi zice: “Domnul 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 513 


Merce”- ieri a ochit ceva-mai-sus şi a nimerit ceva-mai-foarte-jos: 
Băsescu şi găozarii lui. Citind textul lui Tudoran, eram neliniştit, 
fiindcă şi eu, când mă pornesc la înfruntare, luat de avânt, risc să cad 
în trivial, în vulgar, în pe-de-lături. Dar cum fac o critică (prietenească, 
mă-nţelegi), nu o autocritică, zic şi eu, de pe margine: Tudoran ar face 
bine să-şi aranjeze o pauză, un concediu de la Ziua. lar dacă mai revi- 
ne, este necesar să scrie altfel, despre altceva. 

Altfel... 

Un articol de Nicolae Dabija, trimis de un corespondent (pescuit 
din “Observator”) 


"Cat ne costa neUnirea?" 

L-am auzit candva pe cineva afirmand: "Viaţa e atat de scumpă încat 
nici nu merită s-o trăiesti”. 

La fel, analistii de la publicaţia bucuresteană "Cotidianul" încearcă să 
ne convingă că Unirea Basarabiei la Romania ar fi atat de scumpă, încat nu 
merită să fie făcută. Ei estimează că Unirea noastră ar costa în jur de 25-30 
miliarde de curo. 

Scump!, zice cetăţeanul de rand al Romaniei, prea scump! Mai bine 
colo un adaos la pensie sau la salariu! 

Căci anume pentru el, om sentimental si cu simţul dreptăţii, e scris acest 
"manifest antiUnire", o sperietoare, că uite, domnule, vin basarabenii peste 
tine si o să se ruineze ţara, si atunci ce doresti: o ţară Mare si săracă, sau o 
tară mică si bogată?! Mai bine renunţăm... 

Dar cum să estimezi ceva ce nu poate fi estimat în bani?! Dorul, spre 
exemplu?! Sau Visul?! 

Cat ne-a costat, mă întreb, dez-Unirea noastră din 1940?! 

Vieţile unui milion de basarabeni, care au fost împuscaţi, care au murit 
în închisorile de langă Polul Nord, în minele de la Inta si din Kolîma, în tai- 
gaua fără de margini sau între ghețarii de la Vorkuta, care au fost deportaţi cu 
satele si osemintele cărora sunt semănate prin toată Siberia, care au fost 
nevoiţi să-si părăsească bruma de avere, casele, mormintele părinţilor, tre- 
cand Prutul ca să se poată salva, care au rămas, cei care au rămas, fără de 
limbă, fără de istorie, fără de credinţă, ele cat costă?! 

Cat costă cele peste 1000 de biserici si mănăstiri rase de pe faţa păman- 
tului sau prefăcute în closete publice (ca cea de la Cetatea Albă), în case de 
petreceri, depozite, ospicii, ferme pentru vite etc.?! 

Cat costă cele cateva milioane de cărţi stranse din toate bibliotecile 
basarabene în 1944 si arse public?! 

Cat costă cimitirele noastre arate, monumentele răsluite, cetăţile 
dăramate? 

Cat costă Sudul mutilat al Basarabiei, Nordul retezat de pe harta noas- 
tră, Insula Serpilor s.a., pămanturi dăruite în 1940 de către Stalin Ucrainei?! 

Cred că mai mult de 25-30 de miliarde de euro. 

Acesti bani trebuiesc ceruţi, ca recuperare a unor daune materiale si 
morale de la Federaţia Rusă, ca succesoare de drept a statului criminal 
Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, si cu ei să se facă UNIREA. 

În ultimatumul de la 28 iunie 1940, URSS a solicitat de la Romania 
Basarabia, iar ca despăgubire ("scodă"), pentru "ocuparea Basarabiei timp de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 514 


22 de ani", ea a mai cerut obraznic si partea de nord a Bucovinei. 

Noi pentru ocuparea si cotropirea teritoriilor noastre străvechi, pentru 
decimarea mai multor generaţii de basarabeni, pretindem o sumă infimă, cele 
25-30 de miliarde de euro, bani necesari pentru a fi corectată o greseală a 
istoriei. 

E de fapt recuperarea unor bani care ne aparțin. Academicianul Petru 
Soltan, fost director al Institutului de Planificare, iar domnia sa stie ce spune, 
a afirmat că în perioada 1944-1991 URSS a sustras din haznaua R. Moldova, 
circa 100 miliarde de dolari. Noi solicităm să ni se restituie doar a treia parte. 

Unirea costă prea mult, ne dau de înţeles cei 4 analisti. 

La fel ne spunea conducerea de stat si de partid, vă mai amintiţi?!, în 
1988-1989, că trecerea la alfabetul latin va costa circa 10 miliarde de ruble 
(aproximativ 14 miliarde de dolari). 

lar revenirea scrisului nostru la alfabetul latin n-a costat nimic. 
Readaptarea unei masini de dactilografiat la noul "srift" costa 10 ruble si 50 
de copeici (e afirmaţia dlui Mihai Coscodan, pe atunci vice-prim-ministru pe 
probleme de cultură, sănătate si... alfabet). 

Fiecare organizaţie, întreprindere, redacţie etc. a plătit acele 10 ruble si 
50 de copeici din fondurile proprii, fără să le mai solicite de la stat. 

Cat a costat Unirea din 1918? 

A valorat ea oare 25-30 de miliarde de euro? 

As! Ea n-a costat nimic. Atunci, la moment. 

Pe urmă ea a adus beneficii Romaniei si civilizaţiei europene. 

Caţi basarabeni de geniu s-au afirmat în perioada interbelică si ulte- 
rior?! De la Constantin Stere, la Eugen Coseriu, de la Antonie Plămădeală la 
Nestor Vornicescu, de la Leonid Dimov la Paul Goma, de la Stela Popescu la 
Iurie Darie, s.a., s.a. 

Poate fi aportul lor estimat în baniţ! 

În 1939 Romania ocupa alături de Danemarca locul 6 si 7 în Europa 
după Venitul Naţional. Si asta pentru că eram împreună. 

Solul Basarabiei, considerat de Pirogov si alţi savanţi pedologi, cu cel 
mai bogat cernoziom din lume (pe alocuri unele straturi ajungand la 6-7 metri 
adancime) încă n-a secătuit de tot. ţăranul nostru harnic, asistat de o tehnică 
avansată si de tehnologii performante, l-ar putea face să-si revină. 

Într-o perioadă scurtă, roadele acestor pămanturi ar putea recupera acele 
miliarde despre care ni se spune că ar fi necesare pentru salvarea noastră. 

Si nu atat pentru salvarea noastră, cat pentru cea a generaţiilor de maine, care 
- izolaţi de contextul ţării si al Europei - nu vor avea parte decat de sărăcie si 
neviitor. 

Destinele urmasilor răzesilor si darabanilor lui Stefan cel Mare care au 
protejat fruntariile de est ale romanimii, dar si ale Europei, costă oare chiar 
atat de mult, încat acestia să merite să fie abandonaţiţ! Acest moment al isto- 
riei îmi aminteste de scene frecvente în Evul Mediu, cand persoanelor care 
locuiau la poalele cetăților li se închideau porțile în nas, din motiv că 
năvălitorii ar fi prea aproape si ar putea si ei să pătrundă în fortăreață odată 
cu cei care-si căutau în ea refugiu, si atunci - mesterii, plugarii, zidarii erau 
sacrificați cu tot cu familii, iar bătălia cea mare , în care se includeau cu unel- 
tele lor pasnice, o purtau chiar dansii. 

Am impresia că acum, cand aproape că eram cu un picior pe podul sus- 
pendat din faţa Cetăţii, acesta este tras în pripă din faţa noastră, motivandu- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 515 


se că undeva pe zare se vede praful ridicat de ostile hunilor lui Putin-han. 

Dacă în 1918 bunicii nostri ar fi efectuat calcule asemănătoare, s-ar mai 
fi unit oare cu ţara - Basarabia, Bucovina, Transilvania?! 

Norocul lor că ei n-au avut parte de "analisti". 

Dar cat i-a costat pe rusi ocuparea din 1940 a Basarabieiţ! 

S-au speriat cumva dansii de "pierderile" pe care le-ar fi putut suporta, 
dacă tancurile lor ar trece Nistrul în astălaltă parte?! 

Admit că Unirea Basarabiei cu Romania ar putea să preţuiască cateva 
zeci de miliarde de euro. 

Acesti bani (dacă am ajuns la bani) vor putea fi recuperati în caţiva ani 
din sumele enorme pe care R. Moldova le plăteste pentru întreţinerea amba- 
sadelor parazitare, pentru salarizarea ministerelor inutile, a enormului aparat 
administrativ si represiv (securitatea, armata, internele) etc. 

Basarabia va putea recastiga banii necesari investiţiilor alocate pentru 
eruropenizarea ei prin poziţia geostrategică în primul rand, de care vorbeste 
si eseistul Andrei Vartic. 

Am citit nu mai ţin minte unde un studiu stiinţific care afirma: 

"Dragostea face rău sănătăţii”. 

E acelasi lucru cu a susţine că Unirea costă atat de mult încat nu trebuie 
făcută. 

E un argument pentru lasi. 

Sau pentru cei care nu vor să facă ceea ce ar trebui să facă si de la care 
Dumnezeu asteaptă să facă. 

Motivaţii se vor găsi mereu si suficiente, pentru ca să nu fim împreună. 

Iar noi, basarabenii, prin sacrificiul a zeci de generaţii, avem niste drep- 
turi la care nu putem renunţa: dreptul nostru la Patrie, dreptul de a ne afla în 
aceeasi ţară cu rudele noastre, dreptul la a fi europeni, dreptul de a ne sti cu 
lumea civilizată, dreptul de a scăpa de sărăcie s.a. 

A estima în bani vieţile si destinele unor oameni e o blasfemie. 

Ceea ce propun analistii de la "Cotidianul" îmi aminteste într-un fel 
spusa "patriotică" a lui Stalin care, atunci cand i s-a propus să facă schimb de 
captivi: să-l dea pe generalul Paulus, făcut prizonier la Stalingrad, pentru 
feciorul său Iacov, care fusese capturat de nemti, ar fi afirmat: "Eu nu schimb 
un general pe un soldat". La fel unii "specialisti" în ale integrării, par a 
susţine demagogic: "Noi nu putem renunţa la UE de dragul Basarabiei”. 

Iar miile de semnături, care sosesc zilnic pe adresa Forului Democrat al 
Romanilor din Moldova întru susținerea Inițiativei Băsescu de integrare 
concomitentă a Republicii Moldova si Romaniei în Uniunea Europeană parcă 
ar vrea să zică: "Dacă voi nu ne vreţi, noi vă vrem!”. 

Pentru că fără de voi, nici noi nu mai suntem noi!” 

de Nicolae DABIJA 10/17/2006 


Bătrânul Dabija - spun aşa, fiindcă şi el a făcut parte din generaţia 
eroică (a “celor care pierdeau timpul, luptînd pentru... limbă...” vorba 
lui N. Manolescu). La un moment dat, supărat pe nu mai ştiu ce gafă - 
de parcă eu nu făcusem... - am scris cuvinte rele despre Dabija. Şi uite: 
şi el - ca şi Vartic - se ţine drept în ciubote. Laudă lui, laudă lor. “Bătrâ- 
nii” mai păstrează ceva din “etica politicii” (sic), fiindcă junii-tineri, 
visează doar să treacă ei Prutul, la Bucureşti - eventual Oceanul, la 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 516 


New York - ce se va întâmpla cu “Moldova”: îi doare-n cur! De parcă 
ar fi regăţeni; mai rău: ardelenii din ceia, fără de memorie... Din câte 
îmi dau seama (eu, atât de puţin informat cu ceea ce se mai scrie 
acasă), Dabija este întâiul care se reazemă pe despăgubirile pe care ni 
le datorează Rusia pentru atâtea decenii de ocupaţie şi de jaf. Scriam 
eu - oare - altceva în Programul electoral din 1995? 

După ştirea-informaţia mea, iată doi oameni normali care judecă 
normal o situaţie profund anormală. Vartic şi Dabija. 


Vineri 20 octombrie 2006 


O serie de texte din presă Flori Stănescu îmi trimite, din 
Cotidianul de azi, 20 octombrie: 


Goma are dreptate! Liviu Antonesei 

Obstinatia autoritatilor noastre de a nu-i reda, din oficiu, cetatenia 
romana este absurda si contraproductiva. 

A fost dat publicitatii un Apel, semnat de aproape 400 de per-soane, 
multe fiind nume de referinta ale vietii publice bastinase si ale diasporei, refe- 
ritor la redarea cetateniei romane lui Paul Goma, cel mai important disident 
anticomunist roman, scriitor tradus in nenumarate tari, iar dupa 1990, publi- 
cat aproape integral si in tara. Apelul a fost trimis autoritatilor in drept, de la 
Presedintie la Ministerul Justitiei, dar a ramas fara ecou. Sau aproape, pentru 
ca un telefon a fost dat de cineva de la Justitie, prin care se sugera ca Paul 
Goma trebuie sa solicite personal redarea cetateniei. Intre timp, scriitorul s-a 
adresat public presedintelui, aratind motivele pentru care nu va solicita nicio- 
data acest lucru. Si, de fapt, Goma are dreptate! Cetatean roman prin nastere, 
detinut politic si disident roman, scriitor in limba romana, Goma nu a renun- 
tat niciodata la cetatenia romana. Aceasta 1-a fost retrasa abuziv de regimul 
comunist, care se credea etern, dar s-a dovedit trecator, dupa expulzarea sa 
din tara, in 1977. Mai mult, Goma este fara nici o cetatenie, refuzind oferta 
presedintelui Mitterrand de a deveni cetatean francez, „la pachet“ cu scriito- 
rii Julio Cortazar si Milan Kundera. 

Nu este prima data cind institutiile romanesti procedeaza gresit cu 
Goma. In ianuarie 1990, reformata Uniune a Scriitorilor, cu disidentul 
Mircea Dinescu in frunte, nu a procedat la minimul gest reparatoriu al repri- 
mirii lui Goma in USR, desi au fost acceptati sute de membri noi intr-o luna. 
Pe vremea CDR, am mai semnat un Apel pentru redarea cetateniei romane 
lui Paul Goma, ramas fara efect. (subl. şi mirarea mea, P.G.) Si asta desi 1- 
am explicat dlui Valeriu Stoica nu doar avantajele „de imagine“ ale gestului, 
ci si absurditatea legii aborigene a cetateniei. Daca este normal sa solicite 
personal cetatenia romana cineva care nu a avut-o vreodata ori care a renun- 
tat din proprie initiativa la aceasta, este cu totul absurd si chiar jignitor sa pui 
pe cineva caruia i-a fost retrasa abuziv sa procedeze astfel. DI Stoica parea sa 
fi inteles, dar m-am inselat, legea a ramas aceeasi, iar Goma - apatrid in conti- 
nuare. Ce se poate face? Fie modificarea in regim de urgenta a legii, ca sa 
scapam de aceasta rusine Juridica, de neintilnit altundeva in lumea civilizata, 
fie elabo-rarea unei legi speciale, referitoare la cei privati abuziv de cetate- 
nie. Paul Goma este cazul cel mai spectaculos, din pacate nu si singurul! Ar 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 517 


fi trist sa intram in Europa cu asemenea poveri atirnate de regimul comunist, 
cu astfel de datorii neachitate, cu asa continuitati procedurale suspecte. Ar fi 
si aceasta o proba a desprinderii de comunism si de condamnare a abuzurilor 
si a crimelor acestuia. 


Ia te uită: Liviu Antonesei, cel care, nu numai că semnează Apelul 
de acum, trecînd sub tăcere... tăcerea lui de vreun septenal, dar 
vorbeşte de un Apel de pe vremea CDR! Oi fi eu bătrân, memoria îmi 
joacă feste /din ce în ce mai... manifeste, dar chiar aşa? Când a fost 
iniţiat un alt “Apel pentru redarea cetăţeniei” mele? 

Mircea Stănescu îmi trimite un text din Jurnalul Naţional de ieri, 
19 octombrie: 


Dreptate - Goma ii scrie presedintelui 
17 Octombrie 2006 de Adrian Vaduva 

Paul Goma anunta intr-o scrisoare deschisa adresata presedintelui 
Traian Basescu ca, desi nu va face nici o cerere pentru a capata cetatenia 
romana, considera ca este timpul, la 17 ani de la Revolutie, sa i se restituie 
"drepturile civile, morale, materiale" pe care statul i "le-a furat" in 1977- 
1978. 

Scriitorul, stabilit in Franta, a declarat ca in urma cu sase luni a accep- 
tat propunerea lui Vladimir Tismaneanu de a face parte din comisia preziden- 
tiala de analiza a comunismului, cu conditia sa i se restituie cetatenia roma- 
na si sa primeasca reparatii morale si materiale pentru ca "a luptat pe fata — 
si a fost intemnitat — pentru drepturile omului in Romania dinainte de 22 
decembrie 1989". 

Potrivit lui Goma, citat de Mediafax, presedintele nu a raspuns acestor 
conditii si nici nu l-a inclus in componenta comisiei, ci a pus in loc "notorii 
«rezistenti(doar)-prin-cultura», profund analfabeti in materie de Istorie a 
Romaniei". 


Flori Stănescu trimite al doilea răspuns oficial: 


PARLAMENTUL ROMANIEI - CAMERA DEPUTATILOR 

Directia pentru Comunicare, Presa si Relatii Publice 

Serviciul pentru Audiente si Petitii 

Bucuresti, str. Izvor nr. 2-4, sector 5, tel. 402 14 70, fax 402 14 69 
Bucuresti........ 

Nr. 54 C/31467/1970/2006 

Catre, 

FLORI STANESCU [...] 

Va facem cunoscut ca petitia dvs. adresata Camerei Deputatilor a fost inre- 
gistrata la nr. 54C/31467/1970/2006. 

In urma examinarii continutului aceasta a fost transmisa COMISIEI PEN- 
TRU DREPTURILE OMULUI, CULTE SI PROBLEMELE MINORITATI- 
LOR NATIONALE, a Camerei Deputatilor. 

Cu stima, 

Sef Serviciu, 

TUDOR GEANGOS 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 518 


GT/GF 
Data 11.10.2006 


“ţara asta e guvernata de proşti. Chiar ati vrea să veniţi aici, în 
România?” 

Sunt cuvintele unei eleve de 17 ani. Nu ştiam că este atât de 
fragedă, copila, mie nu-mi mărturisise vârsta. “Conversase” cu Flori 
Stănescu. 

Chiar de nu aveam ştire de vârsta ei, întrebarea - mai degrabă 
retorică - mă tulburase. Mă lucrează, în continuare, de două zile. 

Chiar aş vrea să... vin în România? Cum să nu vreau! 

Dar-însă-totuşi. 

Piedeca va fi nu vrerea sau refuzul meu de a merge în România - 
ci timpul cerut de... hotărîrea /or: prea lung, insuportabil de lung pen- 
tru mine, la vârsta pe care o am. 

Pe aşteptare, pe nerăbdare, pe pierderea săritei lucrează şi 
tovarăşii noştri. Nu vor să spună: «Nu», Doamne-fereşte, dar o vor 
lungi, târâi, lungi, prelungi... Până moare Goma! În acel moment vor 
putea da din coadă a satisfacţie câinească: 

«L-am înfrânt! L-am avut! L-am pus cu botul pe labe!» 

Ăştia, utemiştii (le zic aşa, în continuare, chiar dacă adevărul este 
că, în prima perioadă komsomoliştii locali îşi spuneau utecişti) sunt 
demnii fii, nepoți ai taţilor-bunicilor lor: analfabeți abia ştiind să 
iscălească primirea salariilor grase, a primelor supragrase de securişti 
din prima generaţie. ştia au învăţat carte, au învăţat să-şi sufle nasul 
în batistă - ba chiar să poarte ochilari, ca Ungureanu! - dar viclenia tot 
groasă le este, tot noroioasă. 

Ce, credeam eu că mă pun cu Ei, Puterea? Cu ei, alcătuitorii Noii 
Elite, cum spunea Ulici - şi nu glumea...- nici eu când o numeam: elita 
drojdiei - ? Eu, singur-singurel împotriva Tancului Puterii? Ce eroare! 
Îmi merit soarta. 


Aflu, dintr-o recenzie de Vladimir Alexe a unei cărți despre 
infiltrarea disidenţei poloneze, lucruri pe care nu le cred: că şi 
Mazowiecki, şi “Bolek” (Walesa) ar fi fost... semnatari de angajamen- 
te... Cred însă - chiar dacă se va dovedi minciună - că Geremek era... 
omul securităţii (KGB-ului). Argumentul meu este simpluţ, recunosc: 
antipatia (altfel violentă) pricinuită de declaraţia lui Geremek la puţin 
timp după primirea Poloniei în NATO: “America a salvat de două ori 
Polonia; o dată de nazism, a doua oară de comunism”. Declaraţie 
perfect iresponsabilă în gura unui istoric (dar ce, Ungureanu nu-i isto- 
ric? Zoe Petre? Pippidi? Onişoru?) 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 519 


Sâmbătă 21 octombrie 2006 


Ana Blandiana afirmă într-un interviu - transmis de Liviu loan 
Stoiciu - că o acuz pe nedrept “în pamflete” de a fi participat, ca mem- 
bru al Consiliului Uniunii Scriitorilor la excluderea mea din aprilie 
1977. 

Dacă ar mai fi trăit Marin Sorescu, s-ar fi debarasat de o aseme- 
nea întrebare-bănuială (că ar fi participat şi el la o porcărie) prin legen- 
dara: 

«Las-o-ncurcată...” 

Înţelesul - adânc - al îndemnului sorescian vizualizat ca un zbor 
agasant-ameninţător al unei albine în jurul capului său ar fi: «Să nu mai 
vorbim de asta (porcăria), să trecem la altceva (la faptele mele bune, 
de arme...» - abia în ultimul rând “explicaţia” că asta fusese, în sensul 
adevărat al termenului “încurcată” (şi încă rău de tot, de n-o mai des- 
curcă nici dracul - apoi cine are interesul să o lumineze acum, după 
atâta amar de timp?). 

Dar să vedem pasajul întreg: 


"Pravalia culturala" (http://www.pravalhaculturala.ro), Cornel Mihai 
Ungureanu: 

[Întrebare]: Paul Goma povesteşte cum a fost exclus din Uniunea 
Scriitorilor (în 1977, în timp ce era închis în arestul Securităţii de la Rahova) 
de către conducerea Uniunii, din care făceau parte, între alţii: Nicolae 
Manolescu, Ana Blandiana, Stefan Augustin Doinaş. Cum a decurs acea 
şedinţă? Ce cale aţi ales şi ce aţi simţit atunci faţă de alegerea respectivă? Ce 
simţiţi acum? 

[Răspuns - Blandiana] : Nu numai că nu am participat la acea şedinţă, 
dar nici până azi nu am reuşit să aflu cum s-au petrecut lucrurile. Nici în 
Culorile curcubeului [Culorile curcubeului este titlul - greşit - al ediției 
Humanitas, iunie 1990, şi nu avea ca anexă “dosarul de la CSNAS] nici în 
dosarul Goma de la CNSAS, publicat ca anexă în ultima ediție a cărții | “ulti- 
ma ediţie” poartă titluil - corect: Culoarea...], nu există referiri la numele 
care apar frecvent doar în pamfletele din ultimii ani. În ceea ce mă priveşte, 
nu am amintiri personale legate de acel moment, dar nu ştiu dacă aceasta se 
explică prin faptul că nu am fost prezentă la acea şedinţă, sau că nu aveam 
dreptul să fiu prezentă (nu am reuşit să găsesc în vraiştea arhivei Uniunii 
Scriitorilor data când am fost aleasă în Consiliul format din 90 de membri), 
sau, pur şi simplu, excluderea lui Paul Goma din Uniunea Scriitorilor a fost 
nu rezultatul unui vot al scriitorilor, ci al unei hotărâri de partid comunicate 
pur şi simplu. Vestea am aflat-o mai târziu de la Radio Europa Liberă şi cred 
că am interpretat-o în acest fel: dacă ar fi fost vorba de o şedinţă şi de o vota- 
re, s-ar fi produs o agitaţie despre care s-ar fi auzit, aş fi aflat detalii, s-ar fi 
vorbit. Era perioada în care la Uniunea Scriitorilor se vota secret şi cădeau 
automat la vot scriitorii membri în CC sau în Marea Adunare Naţională. Era 
o realitate cunoscută şi comentată de toată lumea. Ar fi fost un risc pentru 
putere să supună problema discuţiei scriitorilor şi să se expună unui vot negativ. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 520 


Foarte bine. Ana Blandiana face trimitere la ediţia Polirom 2005 
(dar, ciudat - şi grăitor! - citează titlul - greşit - al cărţii, cea/cea topită 
de Liiceanu în 1992!), unde textul scris în primele luni ale anului 1978 
era scurtat (însă marcate suprimările), re-cules de mine, pentru inter- 
net... lată, nu mă întreb: de ce Ana Blandiana, “colega” mea nu a 
consultat, nu doar prin... citarea titlului, prima ediţie în româneşte: cea 
de la Humanitas: s-ar fi crezut silită să spună că... nu o găsise, atunci, 
în 1990? Pentru că o trimisese la topit Liiceanu?, cu încuviințarea 
Monicăi Lovinescu?, cu complicitatea Gabrielei Adameşteanu? De ce 
nu s-a “abătut” asupra ediţiei de la Biblioteca Familia, din 1993 (care 
corectat titlul: Culoarea... , nu Culorile...- chiar dacă nici aceasta nu 
a avut... noroc cu distribuitorii... Răspunsul este: fiindcă pe Ana 
Blandiana nu o interesa ce scrisesem eu despre acel an, 1977, la 
scriitorul român, ea avînd alte treburi, încă de pe atunci (voi reve- 
ni). 

Chiar aşa, scurtat, textul din ediţia Polirom este limpede în ceea 
ce priveşte excluderea - pag. 225, cap. III “14 aprilie”: 


“ (...) Pe la ora 9 a intrat Grenadă: 

* - (...) Uniunea Scriitorilor te-a exclus... 

“ - Noutate veche, m-a exclus de acum câteva luni... 

“ - Te înşeli, frumosule! Te-au dat afar’ ieri [adică: în 13 
aprilie 1977]. 

“ - Cine m-a exclus: Hobană? 

“ - Nu, băiete, nu Hobană, Consiliul te-a exclus [subl. mea din 21 
oct. 2006] - eşti mort şi livid [...]” 


În urma unei “precizări” a lui N. Manolescu din România lite- 
rară, scrisesem pentru uzul avocatului meu, D-na Eugenia Crângariu 
următoarea contra-precizare - să-mi fie iertate repetările: 


“Joi 19 octombrie 2006 

Stimată Doamnă Eugenia Crângariu, 

Pun în fruntea mesajului meu chestiunea cu... membria Uniunii 
Scriitorilor, excludere contestată de N. Manolescu. 

CULOAREA CURCUBEULUI Polirom 2005 pp. 420-421 

[Pre-comentariul lui Paul Goma]: 

“Nu există în acest lot [de la CSNAS] vreun “document oficial” (vreau 
să spun: dactilografiat, semnat, cu stampila eglementar aplicată) cum era hâr- 
tia arătată - cu jubilatie - în plină anchetă de câtre colo-nelul Gheorghe Vasile 
în jurul datei de 14 aprilie 1977. Ci doar o “NOTA-RAPORT” scrisă de mână 
- de mâna lui V. Achim, căpitan de Securitate, înregistrată mai devreme: 

[Document]: 

“151/A.V/9-04-1977 NOTA-RAPORT 

Azi a avut loc sedinta Comitetului Asociatiei Scriitorilor (subl. mea) din 
Bucuresti în care principalul punct al ordini (sic) de zi a fost pregatirea vii- 
toarelor organe. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 521 


Cu aceasta ocazie s-a pus în discutie si problema excluderii lui Paul 
Goma din Uniunea Scriitorilor. 

[Propozitie stearsă - incomplet - înlocuită cu: “iar la punctul diverse s- 
a pus în discutie PAUL GOMA”) 

Au fost prezenti sase din cei nouă membri ai Comitetului. A (sic) lipsit 
NINA CASSIAN, EUGEN JEBELEANU si MARIN PREDA, desi au fost 
anuntati si se găsesc la Bucuresti. Au mai participat Virgil Teodorescu, pre- 
sedintele Uniunii, Dumitru Ghise, vicepresedinte al C.C.E.S., Vasile 
Nicolescu, Directorul Directiei culturale din C.C.E.S. si I. BUCUROIU, acti- 
vistul sectiei care răspuunde de Uniune. 

Cînd s-a discutat «Cazul Goma», tov. George Macovescu, secretarul 
Asociatiei, a făcut o scurtă informare în care a arâtat pe scurt activitatea 
infractională a lui GOMA PAUL. 

La acelas (!) lucru s-a referit si Dumitru Ghise. 

Propunerea excluderii a fost votată în unanimitate conform articolului 
[două cuvinte sterse, dar lizibile] fiind acuzat că a încâlcat articolul 9 din 
Statutul Uniunii. 

In încheierea discutiilor Fânus Neagu, membru al comitetului a propus 
ca procesul verbal prin care s-a luat această hotârîre să fie semnat si de cei 
trei membri care au lipsit de la această sedintă. Propunerea a fost aprobată.” 


Post-comentariul lui Paul Goma: 

1) In jurul datei de 14 aprilie 1977 colonelul Vasile Gheorghe îmi arà- 
tase, triumfător o hârtie, explicînd că fusesem exclus din Uniune - prin 
Consiliul său şi nu prin... Comitetul Asociaţiei (vezi si capitolul XIII, “14 
aprilie”). Acea hârtie avea stampilă, părea în regulă - atât că nu mentiona 
motivul excluderii. Am mai văzut-o în dosarul “final”, cel citit înainte de 
“proces”. 

Dar acea hârtie - repet: în care era vorba de Consiliul Uniunii 
Scriitorilor - nu a mai fost găsită de Stejărel Olaru la CSNAS - doar nota 
manuscrisă a lui Victor Achim - vorbind despre... Comitetul Asociaţiei. 

2) A umblat zvonul insistent că Arhiva Uniunii Scriitorilor ar fi fost dis- 
trusă în 1990 de noul presedinte Mircea Dinescu la insistentele lui Doinas, 
D.R. Popescu, F. Neagu, Blandiana, Buzura, Manolescu, Bàlàità, Toiu - si 
alti “interesati”. 

In acest caz de unde a scos N. Manolescu “documentele” care îl 
îndreptătesc să afirme că nu Consiliul Uniunii Scriitorilor m-ar fi exclus, ci... 
un ordin “de sus” (ca si alungarea de la România literară, adaugă el)? În... 
“yraiştea arhivei Uniunii Scriitorilor”, cum scrie Ana Blandiana despre rea- 
litatea unei arhive - vrăiştită de Dinescu şi de ai săi securişti? Desigur, “de 
sus” veneau ordinele, dar cei “de jos” le executau. 

Dacă il credem pe V. Achim, securistul, cu exceptia lui Preda, 
Jebeleanu, a Ninei Cassian - absenti de la sedinta cu pricina - cine sunt cei- 
lalti, pe lângă Fânus Neagu prezenti si activi votanti? 

Paul Goma 


In continuare, un mesaj în legătură cu ridicarea cetăţeniei: 


“19 octombrie 2006 
Stimată Doamnă Crângariu, 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 522 


Pe puncte, ca să ne fie mai usor; 

- Nu am primit vreodată vreo hârtie prin care să-mi fie anuntată ridica- 
rea cetâteniei române. 

Repet ce am mai spus: 

- încă pe când mă aflam pe solul României ministrul de interne Coman 
- ca si generalul Plesită - propuneau (prin iulie-sept 1977) ridicarea cetăteniei. 
Eu aveam să plec din tară la 20 nov. 1977, iar “informatia” aceasta mi-a par- 
venit abia în toamna-iarna 2004, prin documentele de la CSNAS obtinute de 
împuternicitul meu Stejărel Olaru. 

- dealtfel, dosarul meu se... opreste în 19 decembrie 1977 (vezi Cod 
Bârbosul, pag. 537). 

- si nu mai continuă: la CSNAS i s-a spus lui St. Olaru cà dosarul lui 
Goma a) nu mai continuă b) nu mai există c) nu este consultabil; 

Presupun; începînd din ultimele zile ale anului 1977 Securitatea (desi- 
gur, la “sugestia” Puterii Politice): 

- a intreprins actiuni care nu se mârturisesc (de pildă luarea cetăteniei 
române înainte ca pedepsitul să fi părăsit România; 

- a planificat si a intreprins - în exterior, cu precădere în Franta, unde 
mă stabilisem - actiuni care, nici ele nu se mărturisesc (din acest motiv, în 
1982 presedintele Mitterrand a anulat vizita de multă vreme programată în 
România: ca urmare a “L'Affaire Tanase-Goma” s-au aflat intruziunile 
Securitătii pe teritoriul Frantei). 

In chestiunea datelor civile: 

Până la 1 aprilie 1977 (când am fost arestat pentru a n-a oară) am locuit 
în Bucuresti pe Aleea Compozitorilor nr. 21. După arestarea mea, sotia si 
copilul au fost evacuati cu forta “undeva în Vitan” (nu a existat vreo hârtie 
pe care să o fi avut intre mâini sotia, din care să afle la ce adresă fuseseră 
consemnati). Totusi, copilul mic avînd nevoie de un minimum de igienă, au 
fost lăsati să locuiască la tatâl sotiei - bagajele rămânînd la noua adresă. 

După liberarea mea din închisoare (6 mai 1977), fiind “oarecum bol- 
nav” (citeşte: drogat), Securitatea mi-a... îngăduit să locuiesc si eu la socrul 
meu. In iunie Plesită mi-a impus (iar eu nu m-am opus) o slujbă la Biblioteca 
Centrală. lar pentru că “imperialistii urlau că Goma e persecutat, că a fost dat 
afară din casă... , Plesită mi-a “procurat” un nou apartament (vezi Soldatul 
câinelui). 

Pe noi nu ne-a mirat atunci, nu ne miră nici acum, după aproape 30 ani: 
noul apartament se afla pe o stradă fără nume, într-un bloc fără indicatii - tot 
în Drumul Taberii. Singura dată când am văzut o hârtie relativă la noua 
locuintă a fost în momentul in care colonelul Gheorghe Vasile m-a pus să o 
semnez de... luare la cunostintă. Observînd că nicâiri nu era mentionată adre- 
sa, am refuzat să semnez. Colonelul m-a asigurat că nu are importantă adre- 
sa, “tot la noi domiciliezi...”. 

Abia în 2005 când Mariana Sipos a realizat filmele despre mine (si a fil- 
mat “noua adresă din 1977”) am aflat că strada - mai degrabă aleea - se 
numea Lunca Siretului... Insă tot nu pot indica numărul... 

După cum vedeti, sunt, nu doar românul fără cetătenie, dar si fără hâr- 
tii: o sumă dintre actele mele se află - inaccesibile mie - la Securitate. De 
acolo trebuie să iasă la lumină. 

(...) astept opiniile Dvs. Paul Goma” 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 523 


Să ne întoarcem la Ana Blandiana: 

Să zicem că eu o cred când afirmă că nu mai ştie când a fost 
primită în “Consiliul format din 90 membri” - ca să fie împărţită pova- 
ra păcatului în aproape 100 de părţi, astfel fiind mai uşor de dus... 

Dar eu mă cred şi pe mine când afirm că nu ştiu care este deose- 
birea între Consiliul Uniunii Scriitorilor şi Comitetul Asociaţiei 
(Scriitorilor). De intrat, am intrat în Uniunea Scriitorilor - cu greu, 
fiindcă s-a opus Fănuş Neagu, în 1967, explicînd că... nu am “volum 
la bază”... Când i-am atras atenţia că Țepeneag intrase avînd “la bază” 
câteva texte publicate în reviste, Fănuş m-a sfătuit să nu mă compar cu 
Țepeneag - a trebuit să aştept 1968-ul, când mi-a apărut Camera de 
alături. 

Despre excluderea mea s-a vorbit - în şoapte confidenţiale- 
oficiale... - prima oară prin 1969, când am spus într-o şedinţă că voi 
publica Ostinato în Occident, fiindcă nu mi se publică în Orient; a 
doua oară oficialităţile-confidenţiale au vorbit de excluderea mea în 
1971, când a apărut Ostinato în Germania, provocînd scandalul cu pri- 
cina la Târgul de carte de la Frankfurt; a treia oară când am plecat în 
prima călătorie a mea, în 1972 (la insistenţele Uniunii Scriitorilor, care 
mi-ar fi dat şi nevasta... dacă ea ar fi acceptat...); a patra oară când, la 
întoarcerea din Occident, în iulie 1973, am fost dat afară de la România 
literară; a cincea oară în 1976, după ce a apărut la Gallimard Gherla, 
iar Europa liberă a început transmiterea ei în lectura mea (atuncea-când 
scriitorii-colegi Ivasiuc şi Breban au fost trimişi de Securitate întâi la 
München, apoi la Paris, atuncea-când scriitorii-colegi Țoiu şi cu 
Bălăiţă au fost trimişi de Securitate la Stockholm - ambele cupluri 
avînd misia de a mă pune bine pe lângă Noël Bernard, Monica 
Lovinescu, Coeckelberghs, editorul suedez - tot în legătură cu apariția 
Gherlei...; a cincea oară în februarie 1977, după scrisoarea mea adre- 
sată Chartei 77... 

În fine, a şasea oară în 14 aprilie 1977 - vezi scena din Culoarea 
curcubeului. 

Pe cine să cred? Pe Ana Blandiana? Însă ea afirmă că nu a parti- 
cipat la excluderea mea. Pe ce se reazemă? lată pe ce - citez din inter- 
viu: 

“Ar fi fost un risc pentru putere să supună problema discuţiei 
scriitorilor şi să se expună unui vot negativ”. 

Aşadar Puterii i-ar fi fost... orecum - ca să folosesc un ardelenism 
familiar şi ei şi lui N. Manolescu - “să supună problema discuţiei scrii- 
torilor” - de ce?, cum de ce: fiindcă nu voia “să se expună unui vot nega- 
tiv”. 

“Vot negativ”. Nu pentru că şi ea este ardeleancă, ci pentru că 
este făcută din acelaşi aluat de “inginer al sufletului omenesc” vrea să 
prezinte un “trecut de luptă” al “breslei” ca şi Manolescu. Mai deunăzi 
proaspătul ambasador la Unesco (pe spinarea mea de “antisemit”, a nu 
se uita) delira pe tema “rezistenţei prin cultură” înainte de 1989, vor- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 524 


bindu-ne de un activist de partid (căruia nu-i dădea numele) avînd un 
atac de inimă în timpul unei şedinţe cu scriitorii - desigur, numai din 
pricina dârzeniei aces-tora - fiindcă... puterea avea slăbiciunile ei, ce 
ne imaginăm noi, cei care criticăm plecăciunismul, târitorismul, demi- 
sia totală a scriitorilor români - în ciuda unor accese de revoltă - dar 
numai între patrupereţii sălilor de şedinţă unde bestiile de activişti erau 
fulgerați de apoplexiei în faţa dârzeniei scriitorului la român ca 
Blandiana, ca Manolescu... 

Fiind, vrînd-nevrînd, în aceeaşi categorie de scriitori: laşi, fricoşi, 
dezertori, fără simţ moral, Blandiana şi Manolescu ar fi făcut bine să- 
şi “armonizeze” apărarea-atacatoare, să nu plece la atac în ordine dis- 
persată - şi contradictorie - prima afirmînd că arhiva Uniunii 
Scriitorilor este “vraişte”, al doilea, din contra, că a găsit el documen- 
te care îi permit să afirme că... Goma nu a fost exclus prin votul scrii- 
torilor - fie şi prin... neridicarea mâinii la întrebarea : «Cine este 
contra», ci... Puterea, fără a-i consulta pe bieţii ingineri băştinoşi. 

Să nu se crispeze Ana Blandiana - chiar dacă nu este adevărat că 
ar fi votat pentru excluderea mea, în aprilie 1977. Fiindcă sunt sigur: 
dacă ar fi fost pusă în situaţia de a o face - ar fi făcut-o. Fără doar şi 
poate. Fără tresărire. Crescută în seraiul lui Buldogogu Rădulescu 
(dimpreună cu ceilalţi frecventatori - în majoritate ardeleni legitimişti: 
Buzura, Manolescu, Paler) nu putea să aibă un alt comportament. 
Dovadă: am văzut (în filmul Marianei Sipoş) de mai multe ori 
Congresul scriitorilor ţinut în iunie 1977: Blandiana se afla în Prezidiu 
- adevărat, în ultimul rând, în stânga privitorului; dar era acolo şi se 
prefăcea că scrie - ce o fi scris ea, atunci? Luarea la cuvânt? Lauda 
Partidului şi a Conducătorului Iubit? Nu cred. Oricum, nu scria un pro- 
test hotărît al scriitorului Ana Blandiana faţă de arestarea şi excluderea 
“colegului” său Goma. 

În 19809 - oricât de împleticite au fost explicaţiile ei, ale lui Sami 
Damian, ale Monicăi Lovinescu - în chestiunea cooptării în PEN Club 
- adevărul este că ea, Blandiana nu a acceptat să fie primită, fiindcă 
contravenea statutului său de scriitor obedient al regimului - ştia ea 
foarte bine, cu instinctul său de ardeleancă legitimistă, dar cu certitu- 
dine fusese confortată în “hotărîrea-de-a-nu-lua-această-hotărîre "de 
Gogu Rădulescu, denepreţuitu-i mentor şi sfetnic. 

Cât despre opoziţia sa... Să recitim Manifestul Anticomunist 
redactat de mâna ei, intitulat “Arpagicul”: vom constata cât de vajnică 
i-a fost... 


Duminică 22 octombrie 2006 


Au început aniversările Revoluţiei Maghiare din 1956. 

Tineretul-din-ziua-de-azi maghiar nu este mai breaz, mai alfabe- 
tizat decât cel valah. Nu ştie mare lucru - sau nimica - despre 1956 
(deşi bunicii, părinţii povestiseră epopeea prin care trecuseră), puţin îi 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 525 


pasă de trecut - îi pasă numai de viitor: să câştige bani, să-şi facă viaţa 
comodă. Asemănarea dintre ai noştri şi ai lor (ungurii) ar putea înain- 
ta până la confuzie, dacă nu ne-ar despărţi trecutul: ungurii au ce igno- 
ra din eroismul înaintaşilor, românii nu au ce să nu-țină-minte. Şi, în 
imbecilitatea structurală a lor (a noastră) se mai şi laudă cu vidul istoric: 

«La ce le-a slujit că în ‘56 s-au răsculat ca proştii ? Au fost 
împuşcaţi, striviţi de tancurile ruseşti, apoi arestaţi, torturați, chiar 
ucişi de securiştii lor, unguri, sute de mii dintre ei au apucat calea 
pribegiei...” 

Nu mai lipseşte decât completarea - logică: 

«Pe când noi am stat cuminţi şi n-am păţit ce-au păţit ei...» 

Logica robului: Ungurii “au păţit” pentru că şi-au cerut-afirmat 
demnitatea, libertatea, Românii noştri cei cuminţi... au păţit-o (tot cu 
ucişi, tot cu torturi, tot cu calea-pribegiei), chiar cuminţi rămânînd. 

Cine o fi mai câştigat? Românul zice că el, inactivul, 
“cuminţelul”; ungurul: că el, răzvrătitul pe faţă. Urmaşii contempora- 
ni ai ungurilor şi ai românilor (şi ai polonezilor şi ai redegiştilor, ai 
cehoslovacilor) spun că... toţi am pierdut, ce să ne mai facem inimă 
rea aducîndu-ne aminte, mai bine să ne vedem de treaba noastră - care, 
ca membri în Europa lărgită (altfel spus: lăbărţată) este una singură: 
ameninţarea şomajului... Pentru românachii personali, care încă nu au 
intrat de tot, dar îşi arată muşchii lor de gata-integraţi ameninţarea vine 
de la... basarabeni, ei vor năvăli ca lupii, ca lăcustele în România- 
Țara-Mea, să mănânce pita lor, a românilor din moşi-strămoşi, mai 
ales a bravilor ardeleni (ca Manolescu, Blandiana, Buzura, Măgurea- 
nu, Maior) ei, neromânii basarabeni şi bucovineni de nord... Deci bine 
a făcut tovarăşul nostru Ungurean” când i-a tratat de vorbitori de “light 
rumanian” şi le-a tăiat pofta de... cetăţenie română - n-or fi pretinzînd şi 
cheia de la cassa cu bani? 


Doru Dovleacovici (eu i-am dat lui Novacovici acest nume de 
personaj), s-a dovedit a fi, pe lângă un om de nimica (ce, e puţin?) şi 
un escroc: şi-a înşelat fraţii, în chestia unei moşteniri! 


Aflu din ziare că Ghiţă Calciu, bolnav, a fost internat la Spitalul 
Militar din Bucureşti, unde a primit vizita lui Teoctist. Ce pedeapsă, 
totuşi nemeritată, chiar de unul-ca-Calciu. Să-ţi vie, la căpătâi, 
Securistul-Teoctistul... 


Valerian Stan se agită, a scris unor deputaţi să intervină în favoa- 
rea rezolvării “problemei Goma”... 

Ce să-i spun - lui, dar şi Floarei Stănescu, lui Mircea, lui Culcer, 
lui LIS, lui Nimigean ? Că “problema”, aşa cum a pornit... spre rezol- 
vare va rămâne o meree problemă? Adică una nerezolvată - fiind ea 
nerezolvabilă prin natură? Nu pot, nu e drept să le spun ce ştiu, din 
experienţă, ce simte pif-ul meu, ultraexperimentat întru alde astea, 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 526 


murdarele, noroioasele, puturoasele “probleme româneşti”. Oamenii 
aceştia - şi semnatarii, chiar dacă unii dintre ei sunt oportunişti la sfert 
de tură - au pornit la treabă neromâneşte, adică fără a cântări eventua- 
lele (ce : eventuale - sigurele!) pierderi de pe urma acestui act “nepa- 
triotic”: solidarizarea cu un proscris. Ar fi cel puţin o nedelicateţe dacă 
l-aş spune că acţiunea lor nu va avea alt rezultat decât... neaoşa tăcere, 
amânare, ducînd la... nimic, adică la neantul valah. 

«Tu să fu în locul meu - ce-ai face?», mă mut pentru câteva clipe 
“în locul” lor: autorităţi, oficiali, dar şi particoleri, aceştia făcînd parte 
din intelighenţia dâmboviţelină : Liiceanu, Pleşu, Manolescu, Muşata, 
Palada, Patapievici, Mihăieş, Adameşteanu, Al. Ştefănescu, D.C. 
Mihăilescu - precum şi trepăduşii gravitaţionali: Gârbea, Cistelecan, 
Petreu, Pecican, Dimisianu... 

«Păi, ce să fac... », aş ridica din umeri. «Fac şi eu ce fac ceilalţi, 
confrații, breslaşii». 

Se înţelege: merg după coada oii din faţa mea. 

Nu, nu: nu se vor lăsa bătuţi (!) de mine, convinşi (de mine?), 
obligaţi - de cine, doar nu am nici o putere - scriitorii care au semnat 
Apelul nu sunt “atât de importanţi” ca - ca cine: ca Manolescu? 
Blandiana? Breban? Cărtărescu? - ce să mai vorbim de Pleşu, de 
Liiceanu, de Monica Lovinescu... Aceştia, toţi foarte-importanţii sunt, 
dacă nu direct împotriva mea, atunci împotriva întoarcerii mele printre 
cei vii - ce, nu mi-e bine acolo unde m-au îngropat? Să-i las pe ei să- 
şi scrie cărțile lor bune şi foarte bune, să participe la emisiuni TV din 
cele extrem de pedagogizatoare - şi ce dacă unii dintre ei au fost 
turnători (vorba lui Pleşu-Pintilie-Breban: «Toţi am fost - mai mult sau 
mai puţin...»). Şi aşa, de la depărtare, prin amărâtul de internet le fac 
atâtea necazuri, lansez atâtea minciuni, îi calomniez, îi împroşc cu 
noroiu - să mai şi vin în România? Să le râd în nas - de la doi metri? 
Să am dreptul să-i porcăiesc în ziare, la radio, la televiziune? Să-mi 
public mormanele de înjurături în reviste şi la edituri, de să creadă citi- 
torii că scriitorii-preferaţi ai lor sunt, în realitate nişte nevertebraţi, fără 
principii, fără morală (mamiţo)? 

Ei bine - nu! Pe-aici nu se trece! Aşa cum făcusem baraj în 1989, 
când “uitasem” să-i trimitem o confirmare că fusese reprimit de 
Uniunea noastră (a Scriitorilor, ce dracu!); aşa cum ne mobilizasem 
impotriva participării lui la Comisia Tismăneanu - aşa vom face şi de 
astă dată, doar experienţă avem... 


În Palestina... Din ce în ce mai rău. Palestinienii sunt deja atât de 
disperaţi, încât n-au să le mai pese de viaţa lor, au să devină kamikaze 
fără bombă, fără explosibil, au să piară cincisprezece, dar tot au să 
ucidă un evreu, doi, trei - cu mâinile goale. Are să vină explozia pe 
care, mai apoi au s-o regrete, în primul rând evreii, apoi americanii, 
apoi europenii. Arabii petrolişti: nu, lor niciodată nu le-a păsat de 
palestinieni, aceşti paria, prin nefericirile lor le stricau afacerile. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 527 


Jean-Claude Brially, cunoscutul actor a făcut o călătorie de adu- 
cere-aminte în Algeria, unde s-a născut, în 1933, ca fiu al unui ofiţer 
de artilerie francez trimis acolo, în serviciu. Acum, la vârsta de 73 ani 
merge întâi în orăşelul în care se născuse, apoi în altul, apoi în altul... 
lată cazarma în care văzuse lumina zilei, iată salonul apartamentului de 
funcţiune, iată camera copiilor (avusese încă doi fraţi). lată prăvălia de 
unde cumpăra dulciuri, iată parcul în care se plimba, cu mama... Apoi: 
aici (în alt oraş) a început a merge la şcoală, dincoace a prins gustul 
pentru teatru, la o sărbătoare şcolară... Apoi oraşul Alger, de care nu- 
| leagă amintiri deosebite, decât că, de câte ori mergea cu părinţii, pen- 
tru o zi sau două, tatăl îşi ducea familia în port, de unde priveau spre 
Nord şi zicea (tatăl): 

«Uite, se vede Franţa...” 

Şi o chiar vedeau - deşi nu se chiar vedea. 

Călătoria se încheie în deşertul Tamanraset, unde a trăit şi unde a 
fost ucis de tâlhari Le Pere Charles de Foucault, de curând canonizat... 

Destinele noastre nu sunt paralele, deşi suntem apropiaţi ca 
vârstă. Drumurile ne-au fost mai degrabă divergente: el a plecat, la 
vârsta de 10 ani în Franţa, la bunici, în vacanţă, s-a îmbolnăvit şi nu s- 
a mai întors niciodată în Algeria; eu am plecat la 9 ani de-acasă şi de- 
atunci am umblat de ici-colo - tot vreme de şaizeci de ani - însă la mine 
nu se întrevede vreo întoarcere, fie şi pentru o vizită. 

Iar dacă aşa ceva s-ar realiza, ce aş face, unde m-aş duce, să-mi 
caut în colb urma paşilor?: 

La Mana, să văd casa în care m-am născut? Dar aceea - bojdeuca 
de la uliţă - nu mai exista nici în clipa în care am deschis ochii şi am 
început a vedea lumea (din calidor). Nu mai există demult nici aripa 
şcolii care găzduia locuinţa directorului, se spune că a fost dărâmată 
prin anii *50. Cică ar mai exista “nişte oameni” (bunelul fetei blonde, 
fost coleg de bancă al meu...). Dar amintiri comune? Chiar cei care 
mi-au fost colegi nu mai au amintiri-adevărate, pe acelea le-au pierdut, 
au vrut bieţii oameni să le uite, ca să nu aibă şi aşa ceva la dosarul lor 
de deportabili-arestabili; dacă au ceva, acum, sunt amintiri-împrumu- 
tate din cărțile mele despre copilăria (numai a) mea, devenite şi ale lor 
(in lipsa celor şterse) - am verificat acest transfer normal. 

Unde să mai merg, urcînd pe scara... copilăriei? 

La Gusu, în judeţul Sibiu? Dacă eu îmi mai amintesc câte ceva, 
apoi din cauză că mi-am stârnit amintirile atunci când mi-am scris 
cărţile, dar ei, ceilalţi? Ei nu-şi vor fi propus nici măcar să povestească 
ceva din amintirile comune. Aşa că acum sunt convins: nimeni dintre 
guseni nu-şi mai aduce aminte de mine, de noi, refugiații. Nu, nu am 
ce căuta la Gusu. 

Dar la Buia? Acolo am primit-adunat multe amintiri bune, dar şi 
multe rele. Martorii amintirilor mele bune nu mai există (acolo, la 
Buia), iar cei ai amintirilor rele (de pildă Turcu, cel filmat-intervievat 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 528 


de Lucia Hossu-Longin) nu prezintă interes. 

La Agârbici? La Şeica Mare? Nu. 

La Sibiul drag - cu Şcoala Normală, apoi cu Liceul Gheorghe 
Lazăr? Dar tot ce mi-a fost drag-bun-luminos în perioada Sibiului se 
află în cărţile mele. În afara lor: nimic. 

Să merg în Bărăgan, să văd unde... nu mai există satul-nou 
Lăteşti? Cum nu am dat pe acolo înainte de a-l fi arat securiştii, ca să 
şteargă urmele crimelor lor, nu am nici cea mai mică dorinţă să văd... 
câmpul (în fine: via) şi să înnebunesc de dezorientare în spaţiu, în timp 
- ca bietul Bimbo Pop. 

Nu, nu am unde să mă duc. Trecutul meu nu mai există decât pe 
hârtia cărţilor mele. Acolo, nicăiri în altă parte. 

Să aibă dreptate fetiţa din Paşcani, elevă la laşi care mă întreba 
dacă chiar vreau să mă întorc în România? Chiar-chiar vreau? 


Îmi atrage atenţia Flori Stănescu: Grigurcu ar fi dorit să semneze 
Apelul mai demult, dar nu a ştiut cum/unde. Într-un târziu a telefonat 
de la el, de la Târgu Jiu Elvirei Iliescu, la Constanţa, pe această cale 
mult ocolită a aflat adresa bună... 

“Asta arată cît de indirjită a fost presa noastră în a ne ţine la dis- 
tanţă. Niciun ziar nu şi-a anunţat disponibilitatea de a ţine o linie des- 
chisa pentru strîngerea de adeziuni”, scrie ea. 


Luni 23 octombrie 2006 


Flori Stănescu îmi trimite un text al lui Liviu Antonesei ce va fi 
publicat nu ştiu unde sub forma augumentată - l-am reprodus în jurnal 
la 20 octombrie. 


Israelul recunoaşte că a folosit în Liban muniții cu fosfor, dar 
explică specialiştii lor: “în cadru legal şi numai contra hezbolahilor”... 
Deasemenea israelienii au admis că au lansat şi bombe cu 
fragmentaţie - tot în-cadru-legal şi tot numai-împotriva-hezbolahilor. 

Fac progrese considerabile israelienii în renunţarea la minciună. 
Până de curând negau toate adevărurile care contraziceau “caracterul 
umanist” al acţiunilor lor şi îi tratau pe jurnaliştii care aveau 
“insolenta” de a susţine adevărul de - cum altfel: “antisemiţi”. 
Numărul ultim al reviste prosemite - dar nu şi proisraeliene - Le 
Nouvel Observateur, prin editorialul semnat de director: Jean Daniel îi 
atacă sever pe actualii oameni politici de la Tel Aviv - dar, ciudat (şi 
explicabil: “cu toţii suntem evrei”, vorba celuia, deturnată, agremen- 
tată de mine cu orbitor de intelectualul: “mai mult sau mai puţin...” la 
care au coautorat Pleşu, Breban, Pintilie - i drughie), pretinzînd că 
“marii intelectuali - “ca Amos Oz” - s-a manifestat contra războiu- 
lui..., când cei normal informaţi ştiu bine că Oz a tras-o pe dreapta 
ultranaţionalistă, feroce sionistă, belicoasă - în acest jurnal se află arti- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 529 


colul analizînd demisia, nu doar a lui. Ceea ce este demn de reţinut din 
editori-alul lui Jean Daniel: că “America - unde nu puteai publica arti- 
cole critice la adresa Israelului - ca la Tel Aviv” (din pricina lobby-ului 
evreiesc, feroce) de vreo două săptămâni a deschis robinetul sferturilor 
de adevăr, mergînd chiar - la Washington Post! - până la a vorbi de 
crimele-de-răzbunare asupra palestinienilor şi aşa nefericiţi, ale Ţaha- 
lului, întors din Liban infrânt şi luptîndu-se cu hezbolahii... copii, 
femei, bătrâni din Gaza... 

Tactica - greşită, cretină, devenită boomerang - a evreilor de a 
tăcea, de a nega toate adevărurile deranjante (cel puţin, când nu sunt 
de-a dreptul criminale) începe a-şi arăta crăpăturile. De ani de zile - de 
când sunt atacat, antisemitizat, pentru adevărurile scrise pe hârtie - am 
constatat şi eu: Barajul de Minciuni, Zidul Ierusalimului de Negaţii şi 
Acuzaţii (de antisemitism, fireşte), a făcut mult mai mult rău evreilor 
decât întreaga propagandă antievreiască (mai cu seamă din partea arabilor). 

Se va spune că nu toţi evreii (alt tic tocit) au participat la 
“autoapărare” prin minciună, prin negaţie, prin întoarcerea acuzaţiei pe 
partea cealaltă. Este adevărat - în parte. “Nu toţi - fiindcă am generali- 
za...” vorba lui Buduca şi am ajunge ca, într-un text de 700 pagini 
(Jurnalul meu pe anul 2005), luminatul scriitor responsabil de imagine 
(sic) la Uniunea Scriitorilor G. Hârbea să numere peste 120 de: 
“evreii” - ceea ce este inadmisibil de antisemit, după cum decretase 
stăpânul său, N. Manolescu. Ca în toate comunităţile, minoritățile acti- 
ve, agitate-agitatoare, dau tonul - şi impresia de... unanimitate. Dar nu 
în comunitatea evreiască, crescută în legenda ostilităţii celorlalți, 
hrănindu-se din ostilitatea (reală, imaginară) a celorlalţi, care şi-a făcut 
un scop în viaţă din nimicirea celuilalt, nu din înfrângerea lui. 

Tenacitate (eufemism pentru: “încăpățânare idioată”) a lor de a 
contesta tot ce vine de la goi, tot ce pare a contraveni “adevărului de 
rasă” al lor poate fi percepută unde nu te aştepţi: pe forumul de discuţii 
al ziarului Ziua - acesta mi-a fost accesibil. În intervenţiile forumiştilor 
evrei sunt concentrate toate ticurile negaționiste - ei, da, de astă dată 
evreii sunt feroci negaţionişti ai evidenţei, adeseori ai adevărului. 

Cu ce fel de mijloace? Cu cele-mai-simple, deci cu cele-mai 
eficace: 

Pentru ei nu contează integritatea propostei goi-ului, eventuala 
citare a textului de atacat constituind, nu doar o greşeală tactică, dar 
un păcat. 

lată, de pildă Jurnalul meu instalat pe internet, mai ales lunile 
iunie, iulie, august 2006. Despre ce “tratează”, vorba nemuritorului 
Brucan? Despre... evenimentele la ordinea zilei: agresiunea Israelului 
asupra Libanului. 

Ca orice persoană liberă, mi-am spus, în scris, opinia despre acest 
nefericit eveniment. Ca orice persoană cât de cât liberă şi sensibilă faţă 
de suferinţele omeneşti - de oriunde ar fi acei oameni - am alcătuit o 
cronică - subiectivă, desigur - a Marelui Război de Autoapărare 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 530 


dezlănţuit de Israel împotriva... nu a hezbolahilor, cum pretindea pro- 
paganda lor de război, ci împotriva Libanului în totalitate, împotriva 
civililor nevinovaţi, israelienii exercitînd Teroarea asupra populaţiei 
din teren străin, pentru a o obliga să... nu-i mai ajute pe combatanții 
antiisraelieni. Fireşte, acolo am vorbit de crimele de război şi crimele 
impotriva omenirii, astfel formulate de observatori internaţionali - 
dintre care unii evrei, ca Toubiana, cel care a pomenit primul despre 
“arme prohibite”: bombe cu fosfor, bombe cu fragmentaţie. 

Admit: Forumul ziarului Ziua nu constituie un pisc de dezbateri 
inteligente, nici măcar de bun-simţ. Dar este o deosebire ca de la cer la 
pământ între intervenţia unui goi semianalfabet băgîndu-se şi el în 
vorbă, cu toate că nu ştie despre ce se vorbeşte - şi tactica de atacare în 
grup, în haită, concentrică, concentrată a evreilor, care neagă 
afirmaţiile din propostă, îl tratează pe autor de mincinos şi de... anti- 
semit - dar doamne fereşte să reproducă măcar fragmente din... textul 
antisemit (iar când o fac, nu cei de pe Forumul Ziua, ci holocaustolo- 
gii care m-au atacat pentru Săptămâna Roşie, cu citate “ajustate” - 
care, la rândul lor sunt... citate de slugile lor, goi-ii interesați în 
obţinerea unei burse, a unei călătorii - a orice, numai să pice...). 

Obraznici, sfertodocşi - şi, se vede, se simte: foşti securişti (aici 
intrînd chiar “micii funcţionari” de stat şi de partid) ca cei semnînd 
conspirativ - şi acesta un tic de stat şi de partid... - ca “Oriana”, “Evreu 
mândru din Israel”, “Roy”, “Sarkizian”, “Moş Grigore”. Aceştia nu 
pălăvrăgesc, nu trăncănesc pe sticlă, nu stau de vorbă (ca să spună... 
nimic, pe internet), nu: ei stau-de-strajă, ei sunt sentinelele “cauzei 
evreieşti”. Aplică metode diverse - dar limitate ca număr: diversiunea 
(mama sănătăţii) : când goi-ul face aluzie la “democraţia pentru dulăi” 
din Israel, el/ea, specializat/ă în materie (de diversiune) intervine, 
ocupînd spatiul şi timpul cu interminabile citate în engleză - care nu 
spun nimic - cu poveşti fără nici o legătură cu “tema”; când goi-ul - de 
pildă eu - vorbeşte despre atrocitățile israeliene în Liban, ţară prefăcută 
în ruine doar în câteva săptămâni, tu (de pildă: “Oriana” - şi-a luat 
pseudonumele de la Fallaci, mâncătoarea de arabi), îl “desfiinţezi” pe 
Goma cu argumente de genul: 

“Dacă ar citi cineva ce a scris el la luna august, ar găsi că 
trebuie internat de urgenţă la un spital de nebuni '... - nu am folosit 
ghilimelele citării, pentru că am reprodus spiritul (sic), nu litera 
acestei băboaice ascunsă sub fustele “Orianei”. 

Dar să dea un scurt citat din “celălalt” - ca să fie asigurat cel 
căruia 1 se adresează că Goma este bun de casa de nebuni...? Doamne 
fereşte! Ca şi în cazul Săptămânii Roşii: dacă evreii ar produce citate 
- corecte, nu “adaptări” din textul incriminat - şi-ar da singuri pumni în 
bot, la oglindă. 


Prietenul meu Victor Babiuc... Auzisem că era un şnapan, secu- 
ristiucul Victoraş - cel care încerca să mă convingă/ că “Comerţul 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 531 


Exterior”, unde intrase el nu are legătură cu... interiorul Securităţii - 
dar acum aflu că, fiind ministru al Apărării, a făcut parte dintr-o bandă 
care a furat miloane (numai?) de dolari din bugetul pentru dotarea 
armatei. 

Meteahnă veche, ar putea spune comuniştii: tot aşa făcuseră ai 
noştri ca brazii şi înainte de al Doilea Război Mondial, astfel că, la 28 
iunie 1940 ţara era... nepregătită de război... 

Futu-ne muma-n cur! 


Mona Muscă e din ce în ce mai favorabil percepută de români - 
după un sondaj recent. Căci, de ce? Căci - s-ar zice că noi iubim gagi- 
cile pe nedrept tratate de curve, de turnătoare. 

Căci numai pentru de-atâta? Nu, nu: să nu ne psihanalizăm, că 
ajungem la vorba ăluia, Goma, de ne-njură neamul, susţinînd că e 
prost! Da de unde! “I pe din-contra: neamul nostru, chiar -prost, el este 
foarte dăştept. Cine nu crede să se uite peste gard la Ungaria: ea 
sărbătoreşte Revoluţia din 1956 şi steagul cu emblema comunistă 
dezîngăurită. Noi suntem dăştepţi, fiindcă, în realitate, noi am inventat 
“Revoluţia din 1989”, pe care ne-au furat-o ungurii... în 1956, ca şi 
steagul cu gaură-n cur - şi p-ăla ni l-au plagiat, boanghenele! Şi tot în ‘56... 


23 octombrie. 50 ani. 23 octombrie 1956. Dacă am amintiri din 23 
octombrie 1956? Nu, nu am - din acea zi. 

Acum mă întreb: de unde aveam noi ştiri? Doar de la radio. În 
camera noastră de la căminul Matei Voievod colegul nostru Mircea 
Bradu avea aparat de radio. Dar cine, când îl asculta? Ce post? Se vor- 
bea de Vocea Americii, parcă şi de Europa liberă, dar uite, eu nu le-am 
ascultat vreodată cu-urechile-mele: Nu de frică - era perioada 
Destinderii, Conferinţa de la Geneva care permisese a câteva mii de 
deţinuţi să fie lberaţi. Ci, aşa, că... nu aveam timp de radio. 

Radio... Familia noastră nu a avut niciodată. Eram extrem de 
săraci, apoi ca refugiaţi, tot timpul supravegheați de... supraveghetori. 
Ciudat, însă nici nu-i simţeam nevoia (cu excepţia unei scurte perioa- 
de în clasa a X-a la Sibiu, când îi făcusem curte unei fete doar pentru 
că avea radio acasă - un Telefunken; eu aş fi vrut să ascult ştiri-din- 
lumea-largă, dar singur cu fata în toată casa, ne sărutam de mama focu- 
lui pe muzică de Bach, de la patefon, avea plăci, nu-mi venea să-i cer 
să deschidă radioul... lubeam natura, nu cultura. Apoi eram sătul de 
difuzor - îl introduseseră comuniştii prin 1949, îl aveam şi noi în casă, 
la ţară (chiar în satele unde nu exista curent electric, vor fi avut reţelele 
de difuzorizare cu alimentare autonomă, dracu să le ia). Dar ca şi difu- 
zoarele de la internat, de pe străzile Sibiului, acestea deformau muzica 
până la grotesc - unde mai pui că staţia de radioficare transmitea numai 
Bucureştiul de la Bod, pe unde lungi... 

Atâtea cuvinte ca să spun că atunci, în toamna anului 1956 nu 
simţeam nevoia ştirilor de la radio. Le aveam de la alţii, colegi, adulti: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 532 


în acel an oamenii vorbeau mult mai liber decât cu doar un an în urmă, 
povesteau chiar în tramvai “ce s-a mai dat la Novisad” - în româneşte. 

Evenimentele de la Poznan din vara lui 56... Eram în “convoca- 
re militară” (altel i se spunea, am uitat) la Cilibia, însă după vreo 
săptămână ni s-a făcut vizita medicală şi, spre supărarea mea, mă 
găsiseră... chior de ochiul stâng, aşa că mă trimiseseră la Spitalul 
Militar de la Buzău, pentru re-analize... Acolo: trai, neneaco, noi, stu- 
denţii în curs de a fi reformaţi aveam succes turbat pe lângă infirmie- 
re, veneau “în vizită” şi multe fete-cucuiete de la spitalele civile. În 
spital nu existau aparate de radio, însă umblau vorbele liber, aşa am 
aflat de la doctori, de la mili- tarii cu grade superioare ce se petrecuse 
în Polonia, la Poznan... Doamne ce pline-ochi fuseseră cele două 
săptămâni de vară... Ne spuneam - cu glas tare - că azi-mâine se vor 
căra ruşii la mama dracului şi vom rămâne liberi şi ferice... 


Marţi 24 octombrie 2006 


Simt, simt, simt cum vine momentul adevărului, cel în care-mi 
voi face mea culpa, pentru păcatul de a nu mă fi ţinut de cuvânt, de 
promisiune: prima oară faţă de Snegur, în 1992, a doua oară în 2002, 
ca răspuns indirect lui Iliescu, cel care... mă pof-tise în România - 
anume: 

«Nu călătoresc în ţări comuniste»... 

Eroare... omenească: îmi doresc atât de tare să mă pot întoarce în 
ţara mea, încât, în acest an, am călcat de două ori în gropi, întâi în a lui 
Tismănanu - atunci îmi spusesem: «Şi dacă, acum în ceasul al... 
24-lea...?» - am fost pe loc pus la punct: 

«Noi, românii rezistenţi-prin-cultură nu aveam nevoie de un 
înjurător naţionale ca Goma!” - şi, pe loc Goma a fost trimis la plim- 
bare din “Comisia Tismăneanu”, pentru a face loc eternilor abonaţi : 
Liiceanu, Pleşu, Manolescu, Patapievici, Antohi, Corneanu - să 
mulţumim cerul că nu au fost cooptați Buzura, Blandiana, Bălăiţă, 
Muscă, Smaranda Enache, Adameşteanu, Alina Mungiu, M. 
Iorgulescu, Dimisianu, D.C. Mihăilescu... ; 

A doua oară: în această toamnă, când am cedat ideei generoase a 
prietenilor - iniţiativa aparţinînd lui Valerian Stan - iar eu nu le-am 
potolit zelul, ba chiar spunîndu-mi (în barbă): 

«Şi dacă acum, în ceasul al 25-lea...?y. 

Ei bine, a trecut peste o lună şi jumătate de la lansarea Apelului - 
ŞI... ŞI! Au fost primite câteva confirmări şi informări care nu infor- 
mează nimic, de genul: “Petiţia a fost trimisă la Ministerul (sau 
Direcţia) cutare”. 

Mă bate gândul să încep de pe acum redactarea unui text scurt, 
intitulat, cum am mai spus: Mea culpa. 

Ieri am primit următorul mesaj: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 533 


Stimate domnule Paul Goma, ma numesc Livia Serban lancu si sunt 
producatorul emisiunii "Discutii despre adevar", un talk show difuzat pe 
TVRI. Prima editie este pe 26 oct anul acesta si va incepe la 20.15, ora 
Romaniei. Subiectul primei editii este, binenteles problema dosarelor, dar 
mai ales unde sunt cei care au distrus, mii de suflete. As fi extrem de onora- 
ta daca ati accepta invitatia de a veni la aceasta emisiune moderata da cole- 
gul meu de la ziarul Gandul, Adrian Ursu. Spun acest lucru deoarece sunteti 
cel mai cunoscut disident la tarii noastre, iar numele dumneavoastra impune 
respect si este mai presus de mizeriile si viermuielile legate de subiectul secu- 
ritate-comunism. 

Toate cheltuielile legate de transport le vom suporta noi, Televiziunea 
Romana. In cazul in care nu veti putea veni in studio, si, binenteles daca veti 
fi de acord, va rog sa-mi trimiteti pe mail nr dvs de tel pentru a va putea 
contacta in timpul emisiunii. 


Am răspuns azi dimineaţă: 


Stimată Doamnă 

Sunt de acord să particip la emisiunea pe care o produceti, chiar dacă vă 
adresati cuiva despre care stiti putin sau: nimic, altfel nu ati fi oferit “chel- 
tuielile de transport”...- care transport, soro? Să fie transportat, cine? 

Sunt dispus să particip la emisiune, chiar să mă prezint singur-singurel 
(prin telefon, vai), la cei 71 ani împliniti si la cele 66 volume publicate - 
fiindcă nici Adrian Ursu nu stie despre mine mai mult decât Dvs., producă- 
toarea. 

Asadar, vă rog sâ-mi comunicati: 

1. Câte minute durează emisiunea si câte minute îmi acordati mie, fără 
interventiile ajutătoare ale moderatorului” vă asigur: îmi cunosc lectia, o 
turui fără întrerupere de... 50 ani (din 1956 - vă spune ceva această dată?); 
deasemeni cunosc valoarea timpului la televiziune - vorbesc de cele occiden- 
tale («În câte minute să concentrez Istoria României? În trei? Perfect, pot s- 
o iau chiar de la Burebista!») 

2. Cine vor fi ceilalti invitati, acestia prezenti pe platou? 

3. Pentru necesara, corecta informare a telespectatorilor în privinta disi- 
dentei reale, nu a “rezistentei-prin-cultura-arpagicului”, deasemeni despre 
umila mea persoană, vă recomand să-i contactati pe sotii Flori si Mircea 
Stânescu (flowerstanescu(Gyahoo.com si: mirceastanescu(Ohotmail.com), 
istorici (el a lucrat la CSNAS până l-a dat afară tovarăsul Onisoru, pentru cà 
chiar voia să-i demaste pe securisti, pe activisti, pe belishti). Într-o emisiune 
ca aceasta ei ar fi oamenii foarte potriviti la locul cum nu se poate mai potri- 
vit. 

Dacă sunteti de acord cu propunerile mele dati-mi de stire. 

Telefonul meu, la Paris: 01 43 58 30 44 

Pe curând, deci, 

Paul Goma 


Textul care urmează - apărut în Ziua de azi - merită reproducerea 
în integralitate: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 534 


DOCUMENTAR - Marti, 24 octombrie 2006 
Romani in Gulagul sovietic 

Contributii la o istorie a destaratilor * In URSS, peste cinci milioane de 
"moldoveni" * 65 de ani de la primele mari deportari * Oaze de romanitate 
in Kazahstan si Kargastan 

Dintotdeauna, imperiul rus - fie ca se numea tarist, fie sovietic - a 
insemnat o "inchisoare a popoarelor”, o inchisoare in care detinutii erau 
mutati cu forta dintr-o celula in alta, dupa bunul plac al gardie-nilor; celule- 
le erau gubernii si mai tarziu republici, iar gardienii devenisera reprezentan- 
ti ai poporului... prin NKVD. Miscarile de populatie aveau ca scop, pe de o 
parte, smulgerea oamenilor din pamantul stramosesc, pentru a-i slaviza, iar 
pe de alta, colonizarea unor imense teritorii nelocuite, desertice, de tundra si 
zapezi, din centrul asiatic pana dincolo de Cercul Polar. In locul celor dislo- 
cati, din localitati cu un anumit grad de civilizatie, erau impamanteniti rusi 
sau rusofoni; destaratii erau meniti sa traiasca in lagare de bordeie si sarma 
ghimpata - sau sa moara de frig, foame, boli si chiar glont! - in vreme ce noii 
ocupanti gaseau case sanatoase si ogoare cultivate. Cine nu rezista regimului 
din marele Gulag era sortit cimitirelor comune... 

Recensamantul din 1989 

Conform datelor recensamantului oficial al URSS, din 1989, acolo 
traiau 3.352.352 de moldoveni si 146.071 de romani. lata repartizarea lor in 
principalele "tari" sovietice: Moldova = 2.794.749+2.477; Ucraina = 
324.525+134.825 si Rusia =172.671+5.996. Pe langa cele 15 republici unio- 
nale, sunt numerate 88 de republici, regiuni, districte, tinuturi autonome si 
orase din Federatia Rusa, care in 1979 avea 102.137 de moldoveni, pentru ca 
dupa un deceniu moldo-romanii sa fie cu aproape 170% mai multi. Numai 
din comparatia cifrelor dintre cele doua recensaminte se poate constata ca 
politica de deznationalizare a regimului comunist avea sa continue si dupa 
stalinism, sub alte forme, in epocile hrusciovisto-gorbacioviste. lata cateva 
exemple, care nu mai pot fi puse pe seama deportarilor staliniste, ci sunt dato- 
rate acelei politici imperiale de "imprastiere" a populatiilor conlocuitoare, 
incepand cu serviciul militar si terminand cu industrializarea si destelenirea 
pamanturilor virgine. Prezentand un tabel comparativ 1979/1989 al "moldo- 
venilor"” din Federatia Rusa, scriitorul bucovinean-basarabean Mihai 
Prepelita, cu studii la Moscova, avea sa afirme ca "romanii asa cum i-a dis- 
persat fostul regim totalitar, intr-un spatiu urias, preponderent de dincolo de 
Moscova, pana la Murmansk si pana in Sahalin, Kamciatka sau Ciukotca, toti 
sunt ai nostri, pentru toti si pentru fiecare ne doare departarea si izolarea la 
care au fost impinsi, dorind ca aceasta memorare sa fie pentru ei un semn de 
solidaritate, de mangaiere si de intarire"... Asta arata intensificarea masurilor 
luate de autoritatile sovietice pentru "transportarea" romanilor din locurile lor 
de bastina (Basarabia, Bucovina de Nord-Cernauti, Transcarpatia 
Maramuresului istoric, Transnistria, sudul Basarabiei-Odessa) a continuat si 
dupa marea deportare/expulzare din anii 1940, 1945, 1949. Toti acestia sunt, 
actu-almente, peste un milion (din cele 5 milioane aflate dincolo de Prut)! 

Trenuri oprite in pustiu 

Voi exemplifica cele de mai sus, pentru intelegerea fenomenului depor- 
tarii/destaririi romanilor in spatiul sovietic, prin destinul celor ajunsi in 
Kazahstan, un imens teritoriu asiatic, o tara "eminamente" desertica, dar cu 
resurse colosale, de care puterea sovietica incepuse sa-si dea seama inca din 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 535 


primele decenii ale instaurarii bolsevismului. Numai ca acolo traia o popula- 
tie redusa ca numar si la nivel medieval. Rusii nu se prea incumetau sa ajun- 
ga aici, chiar daca Stalin si propaganda sovietica declansasera, in anii '30, 
lupta pentru cucerirea pamanturilor intelenite! Bastinasii traiau in iurte, pas- 
teau turmele pana se epuiza hrana data de Dumnezeu si plecau zeci si sute de 
kilometri, pentru un nou repaus, de catava vreme. 

"Noroc" cu razboiul si consecintele lui. Din lungile trenuri cu bou- 
vagoane, trimise spre Siberia, in "gari" de nimeni stiute, erau aruncati cei sor- 
titi pieirii. Era Karaganda, tinutul nimanui, intrarea intr-un desert al pierza- 
niei. Mii de basarabeni, bucovineni si ostasi ai Armatei Regale Romane au 
fost abandonati in acest perimetru inospitalier. Deportarile fusesera facute 
dupa un plan diabolic, insemnand despartirea familiilor si condamnarea, din 
capul locului, a copiilor, batranilor si bolnavilor, care nu puteau munci, la 
infometare. Era pusa in practica "marea deportare" din 6 iulie 1949, cand 13 
mii de familii din Basarabia au fost smulse de la bastina si trimise sub paza 
inarmata in Siberia, Kazahstan si alte regiuni indepartate ale imperiului. In 
iunie 2000, s-au comemorat 60 de ani de cand primii basarabeni, nord-buco- 
vineni si herteni fusesera obligati sa-si paraseasca pamanturile pe care s-au 
nascut si au trait stramosii lor. Cu acest prilej, a fost amintit ca sovieticii au 
organizat, intre 1944 si 1950, deportarea si trimiterea in lagare a peste 
250.000 de romani, pentru ca in urmatorul deceniu sa fie stramutati alti 
300.000; mai mult, in 1965, 380.000 de romani au fost constransi sa para- 
seasca Basarabia, in locul lor fiind adusi peste o jumatate de milion de colo- 
nisti de origine slava. Astfel, holocaustul romanesc se ridica, in teritoriile 
rapite, la peste doua milioane de oameni, adica la aproape 60% din populatia 
aflata in stanga Prutului, la inceputul razboiului. Din zecile de convoaie tri- 
mise spre Siberia, numai aproape o jumatate din "calatori" ajungea la desti- 
natie; transsiberianul facea escale unde voia el, fie pentru a arunca mortii din 
vagoane, fie pentru a-i depozita pe cei sortiti sa desteleneasca pamanturile 
sterpe. Din luna in luna, in imensa Karaganda ramaneau sa munceasca si sa 
supravietuiasca sute de romani, adica moldoveni si bucovineni. 

Basarabca - pamant romanesc - intre cer si nisip 

La recensamantul din 1989, in RSS Kazaha nu s-a inregistrat nici un 
roman; in cel peste un deceniu, in independenta Republica Kazahstan s-au 
declarat 596 romani si 19.458 moldoveni, din totalul de 15 milioane de locui- 
tori, intr-o tara uriasa, de peste 2,7 milioane de kilometri patrati (de vreo zece 
ori mai intinsa decat Romania), cu doua capitale, Alma-Ata (cea veche, in 
sud) si Astana (cea noua, in zona central-nordica). Aici traiesc reprezentate 
120 de nationalitati si 45 de confesiuni religioase, intr-un amalgam multiet- 
nic si multicultural, pentru care actualul stat suveran a creat un organism al 
concordiei social-nationale intitulat Adunarea Popoarelor din Kazahstan 
(APK). 

Despre existenta unei populatii de etnie romana, nici nu se punea pro- 
blema inainte de 1990, desi se stia ca primii moldoveni venisera, in cateva 
zone, la cumpana veacurilor XIX - XX, pe timpul foametei din guberniile 
rusesti Basarabia si Herson, in cautarea hranei. Despre deportații deceniului 
cinci, nici vorba. Si totusi, tanarul ambasador Vasile Soare, numit la Alma- 
Ata in februarie 2002 (specialist in limbi mongolo-tiuranice, din care face 
parte si kazaha), s-a hotarat sa afle ce-i cu cetatenii intalniti intr-o zi in piata 
orasului, mirandu-se ca se inteleg, ei vorbind "moldovineste", el, romaneste! 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 536 


Asa a inceput un lung proces de cunoastere si coagulare a celor carora le era 
si frica sa-si spuna romani, doar ei intre ei glasuind "moldovineste", in rela- 
tule diurne folosind rusa sau kazaha. 

Pus pe studiu si calatorind foarte mult in intinderile "asire", el avea sa 
afle ca inaintea destramarii Uniunii Sovietice, pe aceasta imensa harta deser- 
tica traiau cam 33.000 de "moldoveni", prin anii '60-'70, unii basarabeni si 
bucovineni intorcandu-se ulterior in tinuturile natale. I-a fost de mare folos 
studiul unui lingvist, cercetator al spatiului centrasiatic, scris in 1990, care 
relata despre populatiile din perioada hrusciovista, de la sfarsitul anilor '50, 
cand se ducea lupta pentru destelenirea pamanturilor din Kazahstan, pentru 
dezvoltarea agriculturii socialiste. Trecuse un deceniu de la marile deportari 
sovietice si el ajunsese in nordul Kazahstanului, unde moldovenii isi crease- 
ra propriile asezari, in plin desert, spre deosebire de locurile autohtonilor. La 
sosirea lui, in satul Basarabca, plin de verdeata, cu pomi fructiferi, gradini de 
zarzavat si muscate in ferestre, vita-de-vie si fantani la raspantii, s-a adresat, 
in ruseste, primului barbat intalnit, cerandu-i o cana cu apa. Omul de langa 
fantana s-a adresat, in romaneste, vecinului de peste drum: "Hai, mai, mos 
Niculaie, ca au vint in ospetie!" Si l-au poftit la masa si el a innoptat in "casa 
mare", adica odaia de musafiri, cu stergare, blide si icoane pe pereti, cum 
avea sa vada si in alte cinci sate din pustietate si sa afle ca ei si parintii lor 
fusesera aruncati din bou-vagoane, intre cer si nisip. Multi dintre ei n-au rezi- 
stat, si i-au mancat ciorile, pana sa-i poata pune intr-o groapa fara cruce, cum 
dispunea NKVD-ul... 

Prima "Asociatie moldo-romana" din Kazahstan 

Intr-un interviu publicat in urma cu doi ani (ZIUA, 2 noiembrie 2004), 
cand E.S. Vasile Soare se afla in concediu, aveam sa aflu eforturile pentru 
infiintarea unei organizatii a etnicilor romani, deoarece numai acestia nu 
aveau o asociatie proprie - in cadrul Adunarii Popoarelor din Kazahstan - sa- 
si sustina drepturile, precum celelalte minoritati (tatari, ucrainieni, polonezi, 
nemti, armeni, unguri, coreeni s.a.). A trebuit, mai intai, sa-i descopere, in 
Karaganda, regiune din extremul nord cat o tara, la peste 1000 km de Alma- 
Ata, dupa o calatorie de-o noapte, cu trenul. A dat de satele moldovenilor, 
acolo unde fusesera ingropati mii de romani, intr-unul din lagarele staliniste, 
in urma cu o jumatate de secol. Trebuie spus ca in acea zona, de 1000 km/600 
km, era o retea de 24 de lagare de prizonieri, desfiintate la sfarsitul anilor '50, 
ale caror documente fusesera arse, ramanand, printr-o minune, cele ale laga- 
rului "Spask 99", cu 67.000 de prizonieri de razboi, dintre care o zecime era 
formata din romani, soldati si civili. Ambasadorul a identificat locul detentiei 
si disparitiei acestora, punandu-le o piatra de mormant crestinesc si stabilind 
lista cu numele eroilor din zona. 

Asa i-a cunoscut si pe urmasii acestora, supravietuitori ai holocaustului 
bolsevic, cativa traind si in capitala: pe Nicolae Toma, octogenarul care le-a 
recitat "Penes Curcanul" si "Codrule, codrutule", pe invatatorul Mihai Groza, 
un fel de rapsod al etniei noastre, cu ajutorul caruia a fost infiintat Ansamblul 
ROMANAS, punand bazele "Asociatiei romano-moldovene din Kazahstan" 
(ARMK), inregistrata juridic in 27 mai 2003. Denumirea poate contraria! 
Realitatea locului a impus-o: daca cei ce se declarasera romani stiau ce sunt 
si de unde provin, moldovenii cu greu constientizau ca nu sunt slavi! Era 
urmarea fireasca a politicii de deznationalizare, inceputa inca de pe vremea 
deportarilor si continuata pana azi, in Republica Moldova, unde basarabeni- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 537 


lor incearca sa li se impuna ideea ca sunt cu totul altceva decat romani! Prin 
actiuni sustinute de ambasada noastra (spectacole la televiziune, conferinte 
publice si intruniri particulare la sediu) s-a ajuns sa se stie, pe de o parte, ce 
au comun romanii cu moldovenii, iar pe de alta, s-a vorbit, pentru prima oara, 
despre faimosul tratat Ribbentrop-Molotov si consecintele lui, tinerilor mol- 
doveni-kazahi spunandu-li-se ca parintii lor venisera acolo in cautarea liber- 
tatii si bunastarii sovietice, dupa ce fusesera supusi regimului burghezo- 
mosieresc romanesc... 

Pregatind acest articol-documentar, i-am telefonat tanarului nostru 
ambasador, pentru a afla noutati despre cei pe care, cu adevarat ii pastoreste, 
el fiind trimisul Romaniei si in republicile Kargastan si Tadjikistan, din ace- 
lasi spatiu geografic si etnolingvistic. Am primit o fisa despre infiintarea 
celei de-a doua asociatii a romanilor din Kazahstan - "Societatea Culturala 
Romana DACIA", la Karaganda, unde traieste o comunitate importanta de 
frati, deschisa oficial la 29 aprilie 2005. Si, in premiera pentru presa din tara, 
relatarea despre o comunitate mica de romani din Kargastan, deportati si 
urmasii acestora, in 1949 din Basarabia si Bucovina in Siberia, de unde, in 
1965, au fost eliberati. Culmea este ca acestora nu li s-a comunicat, ca dupa 
moartea lui Stalin, fusesera scosi din captivitate, decat dupa un deceniu si 
ceva, permitandu-le sa se stabileasca oriunde in URSS, numai in Basarabia si 
Bucovina nu! 

"Premiera" in Karaganda si Kargastan 

Din miile de romani deportati in Karaganda, acum mai vietuiesc acolo 
peste 3500 de persoane. De subliniat ca "DACIA" a fost creata in jurul unui 
grup de tineri originari din Basarabia, cu legaturi de rudenie in Romania 
(bunici care au luptat in Armata Regala Romana, in cel de-al doilea razboi 
mondial, rude care s-au refugiat in Romania, in anii '40, ca urmare a anexa- 
rii Basarabiei la URSS). Referitor la cifra de 3500, adevarul este ca sunt mult 
mai multi, insa in perioada sovietica numerosi romani s-au declarat bulgari, 
rusi, ucrainieni etc, pentru a nu fi persecutati ca provin din tara dusmana 
sovietelor... Prin constituirea acestei Societati in Karaganda, s-a realizat eli- 
minarea disjunctiei romani/moldoveni si in alte regiuni ale Kazahstanului, 
unde traiesc peste 20.000 de etnici romani. Prin aparitia sa, promovand 
limba, cultura si traditiile romanesti autentice, prin amintirea atrocitatilor la 
care au fost supusi deportatii, prin actiunile initiate de ambasada, etnicii 
romani au posibilitatea sa se manifeste ca entitate culturala distincta, alaturi 
de alte nationalitati din regiune. Totodata, se poate contracara si elimina, in 
timp, teoria care persista din perioada sovietica, potrivit careia "moldovenii 
sunt de origine rroma", adica tigani fara patrie! 

Acreditat ca ambasador si in Kargastan, Vasile Soare a descoperit, in 
vara anului 2005, existenta unei comunitati de circa o mie de persoane de ori- 
gine "moldoveneasca" si 46 de romani. Premiera absoluta. Au ajuns acolo, 
venind din Siberia, unde fusesera deportati in 1949 si 1952 (regiunile Tomsk, 
Kurgan, Irkutsk s.a.), pana in 1965, desi fusesera "eliberati" in perioada 
1956-1958. La "eliberare", majoritatii basarabenilor li s-a interzis sa se 
intoarca in RSS Moldoveneasca si au fost fortati sa semneze declaratii ca nu 
au pretentii si revendicari de la statul sovietic, pentru ceea ce li s-a confiscat 
in momentul deportarii. Cateva mii de basarabeni au hotarat sa se stabileas- 
ca in Kargastan, avand in vedere climatul bland si pamantul roditor, asema- 
natoare Moldovei. Dupa destramarea URSS, multi romani basarabeni si 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 538 


bucovineni s-au intors in locurile natale, insa peste o mie de persoane au 
ramas sa traiasca in Kargastan, pentru ca in Republica Moldova si nordul 
Bucovinei (Ucraina) nu mai aveau pe nimeni si nici mijloace de a se stramu- 
ta. Asa se explica faptul ca in cateva localitati de aici (Bishkek, Belovodskoe, 
Kant, Sukuluk, Gheorghievka - fosta Moldovanovka - si altele) traiesc com- 
pact zeci de familii de etnici romani. 

Acum un an, ambasadorul nostru s-a deplasat in localitatea 
Belovodskoe, situata la circa 40 km de capitala Bishkek, cautandu-i pe roma- 
ni: "Am fost placut surprins, zice el, sa gasesc pe o strada cinci familii 
Gorciuc - tata (94 ani) si patru frati (intre 55 si 70 ani). Locuiesc in case mari, 
impunatoare, care se deosebesc de cele ale kargazilor, au vita-de-vie si nuci 
la poarta, pomi fructiferi pe langa case, gradini ingrijit lucrate, stupi de albi- 
ne - semne dupa care am stiut ca sunt basarabeni. Am constatat repede ca ei 
vorbesc o frumoasa limba romana in grai moldovenesc, dupa aproape sase 
decenii de trai atat de departe de tinuturile natale. Este impresionant, daca se 
are in vedere ca majoritatea celor de varsta medie (50 ani) s-au nascut in 
Siberia, pe timpul marilor deportari, si au invatat romaneste in familie, desi 
urmau scoli rusesti”. 

Ca si in cazul romanilor din Kazahstan si Kargastan, descoperirea insu- 
lelor de romanitate din fostul imperiu sovietic este o datorie de onoare a auto- 
ritatilor noastre (in primul rand prin MAE). Fara un sprijin permanent din 
Tara, urmasii deportatilor in "Siberii fara fund" nu-si vor mai putea sustine 
obarsia romana, "moldovenismul" lor fiind sustinut chiar de catre comunistii 
din Chisinau si nationalistii din Cernauti. In acest sens, a vorbit si scriitorul 
Vasile Tarateanu, din Bucovina de Nord, care a amintit, la recenta Conferinta 
a comunitatilor romanesti din Europa (13-15 octombrie 2006) din Bucuresti, 
despre deportati din jurul Cercului Polar, unde iarna, mortii erau "ingropati" 
in nametii de zapada, la minus 50 de grade Celsius. Primavara, trupurile aces- 
tora erau devorate de animalele salbatice si pasarile de prada, ramanand acolo 
o Siberie alba, dar nu de zapada, ci de oasele imprastiate ale romanilor des- 
tarati... 

Acum, cand s-au implinit 65 de ani de la primele mari deportari din 
Basarabia si Bucovina de Nord, este necesar sa ne amintim si de urmasii celor 
ramasi in viata. 

Valentin HOSSU-LONGIN 


Mă opresc: să-mi trag răsuflarea. Ca de fiecare dată când citesc 
Patimile Noastre, ale basarabenilor, bucovinenilor,herţenilor. Starea, 
când îmi amintesc prin ce am trecut noi, cei din familia noastră şi prie- 
tenii-colegii refugiaţi din apropierea noastră (îmi reprezint cu pielea, 
cu odoratul grupul, “cioporul”, ar spune ardelenii, vorbind despre o 
adunare... de oi, eu aş zice: deţinuţii unei camere întregi - 50-70 inşi 
- mânaţi, să zic, spre “Abator”, baia de la Gherla, unde eram bătuţi în 
pachete, în loturi ; instinctiv, la câte o oprire, ne strângeam unu-n altul, 
ne făceam, vorba basarabenilor: “grămăjoară” pentru o scăpare cu cât 
mai puţine pierderi...) - şi ei, citind despre suferinţele altora - suntem 
mulţi, milioane - este una... strict fiziologică: 

Mi se opreşte respiraţia, mi se opreşte inima. O simt, oprită, dar 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 539 


ca o locomotivă cu aburi într-o haltă: chiar de nu “merge”, dă de ştire, 
pufăind, că nu a murit de tot, că peste o secundă sau zece va porni iară. 

Este un tic verbal să punctezi partea ta de dialog cu ultrafolositul 
de la o vreme şi în proza de toate zilele, nu doar în filme, în piese de teatru: 

«Nu poţi înţelege...» - ceea ce îţi voi spune dar, iată, spun...- 

Adeseori această asigurare-avertisment nu are nici un temei şi 
rămâne un-fel-de-a-vorbi-ca-să-nu-tăcem. 

Însă când zăbovesc cu gândul - şi cu răsuflarea oprită şi cu inima 
oprită - sunt silit să accept că am dreptate când spun că celălalt, ori- 
cum, nu va înţelege ce aş dori să-i comunic. 

Am mai atins asta cu câteva zile în urmă când am comentat repli- 
ca lui Andrei Vartic acelor “analişti” dobitoci-nesimţiţi-analfabeţi de 
la Cotidianul care calculau “cât costă unirea”... Atunci vorbeam de 
Zidul Neînţelegerii geografico-istorice care ne desparte pe noi, cei 
abandonaţi, vânduți, uitaţi, deveniți, nu rude sărace, ci de-a dreptul 
cerşetori de care te împiedeci mereu şi nu ştii cum să scapi de ei şi de 
reproşul lor sonorizat - sau mut. Acum am încercat să vorbesc de ceva 
şi mai larg (ca Siberia...) şi nu îndestul de profund: ca locurile unde au 
fost “îngropaţi” ai noştri, doar de omătul care îi acoperea pentru... cele 
nouă luni de iarnă, în taiga. 

Şi nu pot. Mi s-a tăiat răsufletul, mi s-a oprit inima. 

Şi totuşi, şi totuşi : prin faptul că am aşternut pe hârtie “poveştile” 
noastre, ar fi fost de sperat că... m-am obişnuit, că nu mai sufăr ca 
prima-oară. 

Ei bine, sufăr de oprire a vieţii (privindu-mi-o cu ochii deschişi); 
ca întâia oară. 


Miruna Munteanu recidivează. Mircea Stănescu îmi scrie că nici 
nu se aştepta la altceva din partea unei... “antisemite”, cum a sporcăit- 
o Max Katz, dar şi Antonesei şi Poarta Metreu... 

Şi acest text merită reproducerea integrală: 


ANALIZE SI COMENTARII - Marti, 24 octombrie 2006 
Miruna MUNTEANU: Antonescu executat din nou, la TVR 

Televiziunea publica a zbarcit-o la finalul campaniei "Mari Romani", 
nedreptatindu-l flagrant pe "candidatul" Ion Antonescu. Acesta a reusit, totu- 
si, sa se claseze pe locul sase intr-un top zece dominat detasat de Stefan cel 
Mare. Punctajele si ierarhiile nu sunt, desigur, prea importante intr-un proiect 
al carui principal merit a fost acela de a aduce in actualitate personaje 
condamnate de regula la praful cartilor de istorie. E bine ca, in ultimele luni, 
romanii au vorbit si despre Carol I, Cuza sau Eminescu, nu numai despre 
Becali, Mutu, Iri si Moni. Chiar si lipsa criteriilor de nominalizare a fost 
benefica, fortandu-i pe participanti sa-si defineasca singuri reperele, sa hota- 
rasca ce calitati si ce merite apreciaza mai mult, ce valori considera emble- 
matice. Experimentul nu si-a propus rigoare sociologica, ci sa genereze dez- 
bateri. Si a reusit. A reusit, din pacate, si sa le confirme multora senzatia ca 
istoria are inca zone si personaje "tabu". Modul in care a fost prezentat 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 540 


"cazul" lon Antonescu este o adevarata rusine pentru TVR. Maresalul a fost 
singurul "finalist" care, in loc de un sustinator, a avut un acuzator - cam pe 
modelul procesului lui Ceausescu. Toti ceilalti au beneficiat de cate un docu- 
mentar elogios si de o pledoarie entuziasta din partea unei personalitati a vie- 
tii publice. "Avocatul" lui Antonescu, istoricul Adrian Cioroianu, si-a asu- 
mat, insa, rolul de procuror. Si-a desfiintat "clientul" inca din filmul de pre- 
zentare - menit nu sa castige simpatie pentru maresal, ci mai degraba sa-i cul- 
pabilizeze pe cei care il votasera deja. 

Daca, in cazul celorlalti finalisti, zonele mai intunecate din biografie au 
fost cel mult mentionate fugar, "cazul" Antonescu a fost disecat aproape 
exclusiv din perspectiva politicilor rasiale din timpul celui de-al doilea raz- 
boi mondial. Un subiect pe cat de controversat pe atat de complex, care ar fi 
meritat o abordare mai nuantata si mai putin patimasa. Nici vorba de asa 
ceva. Chiar daca a pomenit, in treacat, ca evreii din Principate au avut o soar- 
ta mai buna decat cei din tarile vecine, Adrian Cioroianu a insistat mai ales 
asupra persecutiilor din Basarabia si Bucovina de Nord. Contextul istoric a 
fost cu obstinatie omis. Expediata in cateva cuvinte, amenintarea bolsevica 
apare drept un detaliu minor, nicidecum principalul factor motivant al deci- 
ziilor maresalului. Chiar si incontestabilele calitati ale acestuia - austeritatea, 
demnitatea, simtul onoarei si al datoriei - au fost trecute in revista intr-o nota 
de zeflemea circumspecta. La final, se desprindea portretul unui dictator 
bizar, antisemit sangeros, dezastruos ca politician si "mediocru" ca militar. O 
fi fost el patriot, dar n-a fost om - cam asa si-a incheiat Adrian Cioroianu 
expozeul "pro"-Antonescu. 

Este, desigur, si acesta un punct de vedere si Adrian Cioroianu are drep- 
tul la opiniile (si antipatiile) sale. Nu inteleg, insa, de ce a acceptat un rol care 
nu i se potrivea. Nimeni nu il putea obliga sa pledeze pentru o cauza in care 
nu crede. Si mai greu imi este sa inteleg de ce televiziunea nationala l-a ales 
pe el ca "avocat" al lui Ion Antonescu. Fiindca Cioroianu nu si-a ascuns 
optiunile. A declarat de la inceput ca il considera "cel mai mare roman" pe 
Carol I. Alegerea sa este corecta, a TVR-ului nu. Este ca si cand sustinator al 
lui Eminescu ar fi fost desemnat un fan al lui Stefan cel Mare. Chiar nu se 
gasea nici un VIP care sa creada cu adevarat in meritele lui Antonescu? Ba 
da. De pe site-ul postului public de televiziune am aflat ca regizorul Sergiu 
Nicolaescu s-a pronuntat in favoarea Maresalului, "pentru sacrificiile pe care 
le-a facut". Sunt sigura ca s-ar mai fi gasit si altii, si nu neaparat din zona 
"Romaniei Mari". Atunci de ce a fost nevoie de un "avocat din oficiu"? De 
ce Adrian Cioroianu a fost singurul dintre cei zece "sustinatori" ai finalistilor 
care, potrivit site-ului TVR, nu a votat cu "candidatul" sau? De ce, in loc de 
pledoarie, ni s-a servit un rechizitoriu? 

Nu, nu cred ca "umbrele" din biografia lui Antonescu ar fi trebuit 
trecute sub tacere, sau minimalizate. Cred, insa, ca in orice proces este obli- 
gatorie prezenta unui avocat de buna credinta. Altfel totul se transforma intr- 
o mascarada penibila, cu iz stalinist. TVR l-a pus din nou pe Antonescu in 
banca acuzatilor, aplicandu-i alte reguli decat celorlalti finalisti. Procedand 
asa, s-a umplut de ridicol. Si, in loc sa demoleze "mitul" maresalului, risca 
sa-l sporeasca. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 541 


Miercuri 25 octombrie 2006 
În Ziua de azi: Miercuri, 25 octombrie 2006 


Basarabenii din Franta au manifestat la Paris 

(...) Basarabenii din Franta nu mai vor sa fie masa de manevra a lui 
Voronin. Organizatiile lor si-au propus sa stirbeasca zidul de lehamite dintre 
Basarabia si diaspora sa. Studentii moldoveni din Paris si-au omagiat acum 
doua saptamani, la a 71-a aniversare, cel mai celebru exilat: Paul Goma. Cu 
lecturi din scrierile sale, muzica, un film documentar si o scurta conferinta a 
sarbatoritului. Era prima iesire in public de peste 10 ani a unui simbol al 
rezistentei romanesti, ostracizat de toate regimurile de la Bucuresti si 
Chisinau. Virulentul Goma emotionat! Imaginea poate contrabalansa orice 
talger cu metal pretios.  (...) Robert ADAM, Paris 


x 


Acest I. Buduca: a mai ouat un ou cubic - în Ziua de azi: 


Samanta de scandal Tismaneanu - un caz? 

Gabriel Liiceanu a comentat, intr-o emisiune de televiziune, prezenta 
lui Vladimir Tismaneanu in fruntea Comisiei prezidentiale pentru analizarea 
dictaturii comuniste. Spunea ca ar fi un caz de incompatibilitate intrucat, 
candva, in prima sa tinerete, Tismaneanu ar fi scris in favoarea ideologiei 
marxist-leniniste si pentru cultul ceausismului. Apoi, in "Romania literara", 
Sorin Lavric, un apropiat al lui Liiceanu, a reargumentat pozitia Liiceanu in 
acest caz dezvaluind un citat din revista "Viata studenteasca" in care 
Tismaneanu scria de pe pozitii ceausiste si marxist-leniniste. 

Mai grav, Paul Goma, dupa ce, initial, acceptase sa fie membru al 
Comisiei Tismaneanu, revine in "Jurnalul literar" si contesta legitimitatea 
morala si ideologica a presedintelui acestei Comisii cu aceleasi argumente. 
Avem un caz? Nicidecum. Vladimir Tismaneanu nu a ascuns prezenta aces- 
tui fel de articole in bibliografia sa. Nu ne aflam in situatia Monei Musca. Ea 
si-a tinut ascunsa musca de pe caciula. Si unul si altul, daca mergem mai 
departe cu aceasta comparatie, au facut o convertire. (...) 

In fond, ce problema avem aici? Una astfel formulabila, cred: "Cine pe 
cine judeca?". Daca aplicam criteriul functional in justitie, judecatorul are a 
fi o persona neutra in raport cu cazul supus judecatii. Avem astfel de persoa- 
ne in cazul judecarii comunismului? Fostii comunisti (fie si pentru un sezon) 
nu sunt astfel de persoane - zice-se. Dar anti-comunistii? Ar fi fost mai indi- 
cat un Paul Goma ca presedinte al Comisiei sus-pomenite? (...) 

loan BUDUCA 


Doamne fereşte! Cum să fie “mai indicat Goma ca preşedinte al 
Comisiei”... Tismăneanu? 

Noroc cu ucenicul lui Ceachir: el deznoadă toate deznodurile 
înnodurate ale lumii acesteia - ba chiar şi dezînnodurile celeilalte. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 542 


x 


Am văzut de curând un documentar, dacă nu comandat de 
Ministerul Apărării francez, atunci respectînd întocmai regulamentul 
militar. Este vorba de instalarea trupelor franceze din cadrul FINUL în 
Liban. 

Mai văzusem, în timpul războiului reportaje. Însă distrugerile pri- 
cinuite de israelieni prin bombardamente sălbatice, isterice, nebuneşti 
- prin care au urmărit distrugerea unei ţări, nu înfrângerea hezbolahilor 
din Sud - nu mi se arătaseră atât de barbare, atât de urmărind a prefa- 
ce pământul acela “în gol, ca la începuturi”, aşa cum a... reieşit din 
acest filmuleţ cuminte, despre şi pentru armata franceză (în centrul lui 
fiind vizita în Liban al ministrului Apărării, “MAM”, cum o dezmiardă 
şi adversarii şi aliaţii politici pe Mme Michele Alliot-Marie). 

Subiectul - limpede: debarcarea militarilor francezi din FINUL şi 
instalarea lor pe poziţiile indicate. Da, dar între portul Beirut şi graniţa 
cu Israelul calea este lungă - nu atât prin numărul kilometrilor parcurşi 
de coloana de blindate, cât prin... loviturile de piron ruginit adminis- 
trate în globii ochilor telespectatorului: imaginile înregistrate de un 
operator aflat pe un tanc - senzaţia de “măturare” a câmpului fiind dată, 
nu de mişcarea camerei de luat vederi, ci de sinuozitatea drumului - 
printre ruine, printre ruine, printre ruine. 

De această dată “imaginea globală” Libanul 2006 a fost: 
Hiroshima 1945 - atât că aceasta este în culori... 

Ai zice că dorinţa fierbinte a evreilor: întreg Pământul să fie golit 
de... goi, ca să-l locuiască ei şi doar ei. 

Eu unul, chiar cu legăturile mele de familie, nu aş vrea să fiu un 
ins tolerat pe planeta lor: aş fi sufocat de atmosfera încărcată de băşini 
din cele iuți, sufocante, ca yperita şi asurzit de răcne-tele lor (mai 
degrabă Plângerile) că nu mai au “antisimiţi” la îndemână, de să mi ti- 
i vămuiască ei prin holocaustizare. 


Joi 26 octombrie 2006 


Va trebui să-mi fac lecţiile pentru diseară. 

Am trac. Nu pentru că mi-ar fi frică: frică, de ce? De ceea ce ar 
putea să mi se mai întâmple? De ceea ce mi s-ar mai face? Nu, dragă: 
mă aştept la orice obstrucţie, la orice măgărie pentru a fi împiedecat să 
vorbesc, întrerupt, abătut de la ce aveam de spus, prin întrebări diver- 
sioniste; scos din fire, enervat de aşteptare, de ţinerea în cuşcă. Unde 
mai pui că eu mă voi afla la telefon, “cinci minute”, cum m-a asigurat 
producătoarea, ne-văzut, ne-existent; ci trac, aşa, ca înaintea oricărui 
eveniment. 


Aviația israeliană a tras asupra unei nave de război germane din 
apele teritoriale libaneze. 
Ce-ar fi făcut o navă de război franceză? Ar fi tras în avion. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 543 


Israelienii neagă că s-ar fi întâmplat una ca asta: să atace o unita- 
te mandatată de ONU? Unde s-a mai pomenit? Nemţii însă au luat 
locul israelienilor în “explicaţii” căcăcioase: că să vedeţi că nu a fost 
chiar aşa, că a fost cam oarecum altfel - adică nu mare lucru, adică 
nimic... - aici am exagerat numai forma, nu şi fondul discursului. 
Drept care israelienii râd cu gura de la ceafă la ceafă, iar data viitoare 
vor chiar scufunda o navă germană, fiind siguri că scufundaţii îşi vor 
cere scuze, ei, pentru deranj şi vor plăti ei costul muniției cheltuite 
(obicei sovietic: familiile executaţilor prin împuşcare trebuia să achite 
costul cartuşului...) 

Şi Olmert este implicat într-o “afacere” - corupţie, aşa ceva. 
Azi-mâine evreii ne vor martiriza urechile goi-lor cu “perfecta demo- 
craţie” din Israel, cu multitudinea “cazurilor pedepsite”: Weitzmann, 
Sharon fiul şi tatăl, Katzav, Olmert... 

Ei, da, cum să nu fie ei-da - cu un amendament: justiţia 
funcționînd în Israel este numai de ochii goi-lor, cei care abia aşteaptă 
să fie minţii; aceea este o “justiţie” care funcţionează numai pentru 
dulăi, citeşte: evrei. Pentru ne-evrei: justiţia expeditivă a bombelor din 
avion, a racheteleor din elicoptere, a obuzelor din tancuri. Mai ales de 
când invincibilul David s-a întors din Liban cu coada între picioarele - 
şi, incapabil să-şi recupereze ostatecii capturați de hezbolahi, viteazul 
David a pus în aplicare răzbunarea deviată. Despre aceasta vorbeam 
încă din 1972, când scrisesem Gherla, apoi în 1978, în prima ediţie a 
Culorii curcubeului: securiştii unguri, evrei supraviețuitori ai 
lagărelor nemţeşti, unde fuseseră trimişi de chiar ungurii, nu de “jan- 
darmii români”, cum minte Mincinosul Wiesel, ajungînd stăpâni pe 
viaţa românilor, fie ei ţărani din “Ardealul de Nord” - martirizaţi din 
ordinul lui Horthy Miklos începînd din primele zile ale lunii septem- 
brie 1940, fie tot ţărani, tot români, din Muntenia, din Moldova, din 
Dobrogean - pe aceştia îi rupeau în bătăi (uneori le mai scăpa mâna şi 
“banditul” deceda...) - urlînd la ei: 

«Voi, care ne-aţi trimis la Auschwitz!» 

Taman după aceeaşi logică strâmbă, a răzbunării deviate 
(dădusem recent un alt exemplu, tot clasic: fiindcă ai constatat că 
nevastă-ta se regulează cu oricine altul, dar nu cu tine, tu, băiat foc de 
deştept, iei calul la bătaie... - de unde, cal?, ei, asta este “problema”: 
de unde cal?), israelienii se răzbună pe palestinieni pentru papara înca- 
sată în Liban de la hezbolahii “terorişti”... 

Cine vorbeşte: israelienii, terorişti-de-stat-şi-de-partid! 


Acum, dimineaţa, am primit de la Stănești: 


Dragii mei, 

lata ce am primit acum 5 minute de la Tudorel Urian. 

M-am bucurat. Puteti sa credeti? Am observat chiar si ca este soare 
afara. Am trecut si peste virgula dintre subiect si predicat, scapata, probabil, 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 544 


de emotie de catre secretarul se stat. 
O zi luminoasa, 
Flori 


Tudorel Urian <tudorelurian(âhotmail.com> wrote: 

Domnul loan Onisei, secretar de stat in Ministerul Culturii si Cultelor a 
remis Guvernului Romaniei urmatorul punct de vedere in cazul Goma. De 
asemenea, domnul loan Onisei doreste sa fie trecut printre semnatarii apelu- 
lui cu titulatura secretar de stat 

Toate cele bune, Tudorel Urian 


Către 

GUVERNUL ROMÂNIEI 

DIRECŢIA RELAȚII CU PUBLICUL 

În legătură cu adresa dumneavoastră Nr. 16/7398/A, din 09.10.06, vă 
informăm că Ministerul Culturii şi Cultelor nu deţine pârghiile legale nece- 
sare repunerii în drepturi a scriitorului Paul Goma. Pe de altă parte, ne facem 
o datorie de onoare din a recunoaşte meritele incontestabile ale lui Paul 
Goma în lupta împotriva regimului comunist. Paul Goma este, cel mai proe- 
minent caz de disidenţă anticomunistă dat de lumea culturală românească. 
Exmatriculat din şcoală, bătut crunt în temniţele comunismului, exclus din 
Uniunea Scriitorilor, izolat la domiciliu şi, în final, expulzat din ţară, cu retra- 
gerea definitivă a cetăţeniei, Paul Goma este un om care a rămas fidel pro- 
priilor convingeri de libertate şi nu a abdicat niciodată de la idealurile sale. A 
fost un exemplu de onoare şi principialitate într-o lume a laşităţii şi a tuturor 
compromisurilor. 

Din punct de vedere moral, Ministerul Culturii şi Cultelor susţine orice 
demers în favoarea recunoaşterii meritelor lui Paul Goma şi a acordării repa- 
raţiilor ce i se cuvin. Paul Goma nu a cerut niciodată să i se retragă cetăţenia 
română. Mai mult decât atât, a refuzat cetăţenia franceză, care i-a fost oferită. 
Prin tot ceea ce a făcut şi a scris a demonstrat că a fost şi rămâne român. 
A-l pune astăzi să facă cerere pentru recâştigarea cetăţeniei ce i-a fost luată 
printr-un act discreţionar înseamnă a-l supune la o nouă umilinţă pe unul 
dintre foarte puţinii oameni din România care nu a cedat în faţa terorii comu- 
niste. Credem că, împreună cu Ministerul Justiţiei şi Administraţia 
Prezidenţială avem datoria să găsim căile prin care să îi oferim lui Paul Goma 
tot ce se poate, în limitele unei interpretări elastice a legii, fără să îi cerem în 
schimb gesturi pe care, cu siguranţă, le-ar putea interpreta ca umilitoare. Şi, 
mai ales, nu trebuie să uităm că avem în faţă un caz, din păcate, atipic pentru 
România: un erou al luptei anticomuniste. 

Eventual, Ministerul Culturii şi Cultelor propune decorarea lui Paul Goma 
pentru opera sa, dar, mai ales, pentru faptul că prin gesturile sale eroice şi 
prin adeziunea sa la Charta 77, a fost un simbol al rezistenţei şi un reper 
moral pentru toți oamenii de cultură din România. 

Cu stimă, 
SECRETAR DE STAT 
IOAN ONISEI 


Bucuria este mare. Dar nu o realizez. Probabil este nevoie de timp 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 545 


ca să ajungă până la mine “mesajul” ei, după atâtea şi atât de crunte 
veşti proaste, ca să nu spun: catastrofale. 

Ana este sceptică. I-am cerut permisiunea ca măcar pentru o oră 
să nu fiu şi eu neîncrezător. Ce, mi-ar strica - un ceas, doar un ceas în 
care să cred în onestitatea, în normalitatea concetăţenilor mei ajunşi în 
“posturi de răspundere”? 


Trec aici “ecourile” prestaţiei mele dezastruoase la tembeliziune 
(TVR 1) din astă seară. Cele ale prietenilor, sunt, desigur, favorabile, 
consolante. Va fi nevoie de timp ca să-mi fac o idee mai apropiată de 
realitate. 


Flori Stanescu: 

Objet : dragi prieteni, draga domnule Goma ... 

Date : 26 octobre 2006 20:42:18 

„„ati fost emotionat, cine n-ar fi fost? mai ales ca v-ati aflat intr-o 
situatie dezavantajoasa. eu, de exemplu, n-as fi fost in stare sa leg o propozi- 
tie simpla fara sa tremur si sa ma bilbai. cred ca telespectatorii au inteles ce 
era important, mi-am dat seama din mesajele trimise prin SMS si care au curs 
pe banda televizorului. in ce ne priveste, emisiunea din seara aceasta a avut 
ceva fantastic, si anume marturia de 2-3 minute cu Haiducu. asa, romanii au 
aflat chiar de la Securitate, prin ofiterul ei, ca a planuit sa-i elimine pe scrii- 
torii Tanase si Goma. Mai mult, securistul a insistat ca in cazul lui Paul Goma 
a primit indicatia sa nu lase urme care ar fi putut implica serviciile de indor- 
matii romane. a vorbit chiar si despre aconitina si despre cum ar fi trebuit sa 
muriti... a fost foarte bine ca au dat asta! e o secventa care ramine in mintea 
oamenilor. 

A vorbit si Mircea. Si el a fost emotionat, dar s-a descurcat mai bine 
decit as fi facut-o eu. A subliniat ca noi ceream prin Apel repunerea lui Paul 
Goma in drepturile cetatenesti. Din pacate, n-a apucat sa citeasca ce spunea 
Onisei si nici Iorgulescu nu a marsat. In mod ciudat, nici Olaru n-a zis nimic, 
el care se lauda ca lupta in surdina pentru repunerea lui Paul Goma in drep- 
turi. 

Pe de alta parte, despre ce sa discute mai degraba atitia oameni, despre 
atitea probleme, doar intr-o ora? Am trimis si eu un SMS, imediat dupa ince- 
perea emisiunii, cu textul <dl ursu a auzit de apelul pentru repunerea lui paul 
goma in drepturi?> Nu l-am vazut pe banda miscatoare, cred ca nu a cadrat 
cu interesele moderatorului. sau nu l-am vazut eu. 

Mai vorbim, noapte linistita si odihnitoare. Flori 

P.S. Maine de dimineata plecam spre tzarile noastre de la sate. 
Fiecare in satul sau. Asa ca pina duminica spre seara nu vom fi dispo- 
nibili decit telefonic. Avem de aranjat parastase... 


Valerian Stan: 

Objet : TVR Date : 26 octobre 2006 20:45:24 HAEC 

Dupa parerea mea, interventia Dvs a fost foarte buna. (Compatriotii si 
prietenii dvs, insa, au mai schiopatat, saracii. Dar sa-i iertati si sa-i iubiti, 
pentru ca toti sunt romani, mai mult sau mai putin onesti.) Inainte sa intrati 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 546 


Dvs, au dat un filmulet cu securistul "Haiducu", explicand cum, prin sefii lui, 
a primit ordin, "tocmai de sus" sa va otraveasca. Dupa Dvs, au fost afisate 
cateva mesaje de la telespectatori care exprimau, in ce va priveste, o aprecie- 
re si un drag care nu puteau fi decat sincere.Va doresc numai bine! (Si, daca- 
mi ingaduiti, un pic de speranta in plus.) 

Valerian Stan 


Gabriel Pleşea (avusesem întâi o conversaţie telefonică el aflat la 
Bucureşti, unde urmărise la televizor emisiunea): 


Objet : Buna performanta lui Paul Goma la emisiunea TVR despre 
adevarDate : 26 octobre 2006 21:08:52 HAEC 

(...) Mie, unul, mi-a placut "prestatia" radiofonica a lui Paul Goma, in 
emisiunea de asta seara. A spus pe sleau, cu propria sa voce, lucruri care tre- 
buie spuse si iar spuse. Mi-a placut ca a spus si de Pestita si de Liiceanu si 
de Plesu, de Adamesteanu, de Manolescu (cu ambasadoreala sa bazata pe eti- 
chetarea lui Goma ca antisemit), de magarul Dinescu. Si cu Tismaneanu. SI 
mi-a placut chestia cu Israelul (stat terorist). Sa auda toate lumea. Ma intreb 
daca moderatorul nu va fi dat afara de la TVR, fiindca s-a multumit doar sa 
se poticneasca, dar nu si sa-l intrerupa cu totul. 

Mi-a placut si felul in care a fost introdus in emisiune, dupa Haiducu 
(pe care PG l-a identificat pe adevaratul lui Hirsh): "Poate stie domnul Paul 
Goma". Dupa care a inceput bombardamentul!! E de mirare ca l-a lasat sa 
vorbeasca atata, fara sa-l intrerupta. Adevarul este ca nu are importanta ce au 
imbalmajit ceilalti inainte si dupa. Cu exceptia lui Mircea Stanescu care a 
relatat ce s-a intampat cu Apelul. 

Am aflat de la Paul Goma ca nu a auzit ce au spus ceilalti, el intrand pe 
fir ca in zborurile prin ceata, conduse cu radarul. Mai bine. Nu a pierdut mare 
lucru. Dar s-a auzit bine si raspicat ce a spus. Pe urma, franturile de comen- 
tarii primite de la telespectatori, puse pe banda de la baza ecranului, au fost 
binevenite. 

(...) Cu toate cele bune si noapte buna, 

Gabe Plesea 


Ovidiu Nimigeanu: 


Objet : la cald Date : 26 octobre 2006 21:18:14 HAEC 

Iubite dle Paul Goma, 

Am urmarit (cu emotie, fir-ar sa fie!) interventia Dvs. La un moment dat 
crezusem ca v-au taiat tonul (dar ati explicat ca ati scapat Dvs. ceva). Imi 
inchipui cit de greu e sa intri "in orb" intr-o emisiune, fara sa-ti cunosti 
conlocutorii, fara sa simti atmosfera salii. S-a simtit precipitarea de a spune 
cit mai mult intr-un scurt segment de timp. Insa rezumatul asupra opozitiei 
Dvs anticomuniste si a consecintelor sale pina in prezent a fost coerent si 
expresiv. Iorgulescu, Parvulescu, Stejarel intepenisera, incercau, la rostirea 
numelor (Liiceanu, Manolescu, Adamesteanu), sa schitzeze un zimbet. Nu le 
prea iesea. 

In opinia mea, atributul "magarul", lipit lui Dinescu, putea sa lipseasca. 
Deasemenea, paranteza despre Israel. Nu cred ca telespectatorii sint deocam- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 547 


data capabili sa disocieze intre antisemitism si critica Israelului contempo- 
ran. Ar fi fost subiectul unei discutii separate. 

Ar fi fost preferabil ca dupa monolog sa acceptati si invitatia la dialog. 
Mi s-a parut o atmosfera buna in platou. Ehei, daca ati fi putut fi aici! Dar in 
scurt timp poate o sa fiti! 

Mircea a fost foarte coerent, desi zorit de limita de timp. 

Sa vedem ecourile din presa. (Spun aici: nu m-ar mira ca in unele publi- 
catii - sub semnatura de cobreslasi manolescieni... - titlul sa fie : Paul Goma 
denigreaza statul Istrael pe postul national de televiziune!. Sper totusi ca 
apatitul diversionist sa mai fi scazut in patria noastra.) 

Cam atit, la cald. Al Dvs, 


Luca Pitu: 


Objet : Interventia telefonica Date : 26 octobre 2006 22:14:14 
Maitre, v-ati concentrat si ati izbutit a trage in toate tintele: 
bravo! (...) Cu salut autumnal din Dumbravenii Suvorovieni, LP 


Andrei Vartic: 


Objet : am privit TVR-ul de asta seara Date : 26 octobre 2006 22:36:38 
HAEC 

Am privit TVR-ul. Asa sa procedati si mai incolo - nu-i lasati sa va puna 
intrebari - Goma trebuie sa puna intrebari si sa 1 se dea raspunsuri. Formidabil 
atacul la securistii ce formeaza comisia Tismaneanu. Chiar si Parvulescul, 
aparatorul de familie al Liicenilor, a luat apa in gura. Mircea Stanescu a fost 
f. bun, si problema a fost pusa etajat si foarte clar. Mi se pare ca acum cele 
doua palate se vor lua la intrecere in problema "retrocedarii" cetateniei lui 
Goma.(...) 

Multa sanatate! 

av 


Mircea Stănescu: 


Objet : TVR Date : 26 octobre 2006 23:09:36 HAEC 

Draga Domnule Goma, Dragi prieteni, 

Nu stiu cum s-a vazut emisia din afara - am sa cer o copie Madamei 
Serban, producatoarea, si o sa vedem atunci. Dinlauntru a fost o chestie 
baltoasa, asa cum ma asteptam de altfel, la care de-abia m-am abtinut sa nu 
sar in picioare si sa turui tot ce cred. 

Am asteptat insa interventia D-lui Goma ca sa iau cuvintul, caci: aveam 
intentia sa facem legatura cu tema Apelului, si apoi banuiam-stiam ca n-o sa 
mai am prilejul sa adaug ceva. Si am asteptat, si am spus ce era de spus (si 
cit am fost lasat) in legatura cu Apelul - ca doar de-aia ma dusesem acolo. 

Gabi Catalan nu a apucat sa spuna nimic - din pricina mincatorilor de timp. 

DI. Goma a fost foarte bun: in cinci minute a spus tot ce a avut de spus. 
A procedat foarte bine ca nu a acceptat sa fie intrerupt de post-scinteistul de 
moderator care, vezi Doamne, voia sa "dialogheze". 

In tot acest rastimp, cit vorbea Dl. Goma, numitul Pirvulescu facea 
grimase, lorgulescu strimba din nas plictisit, iar tovarasul Stroe s-a aratat 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 548 


lovit cind a auzit cuvintul "magar" alaturi de numele de Mircea Dinescu. 
Acum ca i-am turnat pe ticalosi, ma pot culca linistit. 
Noapte buna, 
Mircea S. 


Mihai Ciucanu: 


Objet : FELICITARI! Date : 27 octobre 2006 05:31:07 HAEC 

Am urmarit si eu emisiunea de aseara.Cunoscand moderatorul-Adrian 
Ursu, cat si invitatii nu credeam ca o sa evolueze asa. Daca ati fi putut vedea 
fetele invitatilor din platou! A fost bine ca ati impus moderatorului sa va lase 
sa vorbiti Dumneavoastra 5 minute fara intreruperi. Eu,care am urmarit de 
zeci de ori autofilmarile cu Dvs. v-am inteles perfect (vocea nu prea 'semana' 
cu cea de pe Internet).Cand ati spus ca "drojdia elitei" nu va vrea Iorgulescu 
se facea mic, mic, mai sa se ascunda sub masa (inaine era impozabil, cu tinu- 
ta; caci liberalii...), iar Stejarel Olaru pur si simplu a strambat din nas, i s-a 
schimbat fata (nu ca lisus!). 

Oricine a inteles, cred, ce ati spus:despre Culoarea Curcubeului, despre 
Manolescu, despre antisemitism (a fost totusi un mesaj expediat de pe tele- 
fon mobil care suna cam asa:"De ce Goma a fost expulzat din tara, ca pe cei 
patrioti ii baga la puscarii sau ii lichida", se vede treaba ca nu a citit nicio 
carte de-a Dvs.) Cel mai mult mi-a placut atunci cand ati ajuns la 'cazul Viata 
Romaneasca': 'criticam statul Israel. Da' binenteles ca-l criticam, un stat 
rasist, terorist'. Adrian Ursu a zis ceva de acuze, Dvs: "Astea nu-s acuze, sunt 
constatari!" Cand acelasi Ursu a vrut sa va intrebe de ce nu i-ati dat in jude- 
cata pe securisti, s-a bagat repede Olaru, cu: "stiti, domnul Goma a depus o 
cerere la judecatorie...", incerca sa se salveze, nu cumva sa apucati sa ziceti 
ceva despre el (eu am trimis un mesaj, care suna cam asa: "Domnule Olaru, 
de ce nu-l mai reprezentati pe P. Goma in justitie?"-se vede treaba de ce nu, 
moderatorul la prezentat ca "consilier al primului-ministru pe probleme de 
securitate"- mesajul n-a fost afisat pe ecran). 

Dupa incheierea convorbiri telefonice, Iorgulescu nu mai avea voce, 
ca atunci cand iti vine sa plangi si te 'tine' ceva in gat (n'am darul lui Fielding 
sau al Dvs. sa povestesc). 

A mai vorbit, spre sfarsit, si Mircea Stanescu, in legatura cu apelul. 

Cu stima si respect 

Ciucanu Mihai 


Vineri 27 octombrie 2006 
S-a făcut şi ziua de azi. 
Obosit. Deprimat. Prietenii au plecat, care la ţară, care în alte ţări. 
Eu: unde Dumnezeu, în care ţară să (mă) merg? 


Sâmbătă 28 octombrie 2006 


Astăzi a apărut primul ecou al emisiunii TV. LIS îmi transmite 
cele de mai jos, prefaţindu-le astfel: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 549 


“Mai Jos, o mostra din marfa vanduta de presa romaneasca, pentru 
Jurnalul Domnului Paul Goma... (Altfel, a fost binevenita interventia sa 
polemica pe TVR 1, sincer ii invidiez tineretea). Cu drag, LIS” 


Ziarul Cronica Romana / 28.10.2006: Joi seara, la TVR 1 

Paul Goma si-a scuipat si in direct fostii prieteni! (sublinierile îmi 
aparţin, P.G.) 

Gabriela Simon 

Joi seara, la emisiunea moderata de Adrian Ursu, “Discutii despre 
adevar”, difuzata pe postul national de televiziune, scriitorul Paul Goma a 
avut o interventie telefonica in direct. A fost un prilej pentru scriitorul aflat 
de 30 ani la Paris sa isi transeze problemele si sa incerce sa “marcheze” in 
meciurile pe care le are cu cativa dintre scriitorii romani. Lista incepe cu 
Mircea Dinescu si continua cu Nicolae Manolescu, Andrei Plesu, Gabriel 
Liiceanu, Gabriela Adamesteanu. Furia lui Goma s-a transformat intr-o ade- 
varata ploaie de invective, injurii, vulgaritati adresate tuturor “prietenilor” 
sai, morti sau vii. Brucan e un “dobitoc” pe care pamantul nu ar trebui sa-l 
rabde, Dinescu e un magar, Liiceanu si Plesu alcatuiesc “drojdia elitei”, 
Gabriela Adamesteanu si-a dat concursul pentru distrugerea cartilor sale. 
Despre Tismaneanu a spus ca se pricepe la maruntisuri. Acesta e blamat de 
scriitorul din exil cum ca dupa ce l-a invitat la comisia de studiere a comu- 
nismului, l-a exclus pentru a-i baga pe altii in locul lui. 

In acelasi timp, Goma e foarte suparat ca Manolescu l-a acuzat ca e anti- 
semit. Desi recunoaste ca a criticat Israelul spunand ca “e un stat rasist si 
terorist”, Goma sustine ca asta nu inseamna sa fii antisemit. “Acestea nu sunt 
acuze. Doar constatari”. Practic, Paul Goma nu a adus argumente in sustine- 
rea acuzatiilor pe care le-a adus. Marturiile sale par a fi mai degraba niste 
scenarii in care apar personaje cunoscute noua. Poate ca o samanta de ade- 
var o exista insa... ramane de vazut care e adevarul de fapt si de drept. 

Dintre scriitorii nominalizati de Paul Goma, doar Gabriela 
Adamesteanu a comentat spusele scriitorului Paul Goma. Redam mai Jos 
transcrierea interventiei telefonice a lui Paul Goma din emisiunea sus- 
amintita. 


Paul Goma: Cine a vorbit inaintea mea? 

Adrian Ursu: Un securist era mai devreme care a fost trimis sa va 
ucida.. domnul Haiducu se cheama dumnealui. Nu stim daca asta e numele 
real. Stiti ca securistii aveau nume de astea patriotice 

Paul Goma: Asa. Deci, incep. Va rog sa nu ma intrerupeti. Eu sunt unul 
dintre cei care si-au vazut dosarele in timpul arestarii - dosarele de ancheta - 
si care a suprevietuit anchetei si dupa ce a ajuns in Occident, a scris o carte 
de marturii. Dosarul meu, partial memorizat, a trecut in cartea Le tremblem- 
ment des hommes, a aparut mai intai in frantuzeste, iar dupa foarte multi ani 
a fost publicata de Liiceanu in romaneste. Si imediat a fost retrasa din libra- 
rii si trimisa la topit. Asta este documentul care la noi se numeste “Culoarea 
curcubeului”. Asta-i una. A doua. Din dosarul de securitate al meu - pe care 
m-a ajutat Stejarel Olaru, imputernicitul sa-l am, o parte din el, si sa-l public 
in anexa Barbosul - lipsesc o suma de documente esentiale. Eu vedeam atun- 
ci, in 1977, ca securistii scoteau documente, le rupeau... Din dosarele care 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 550 


erau sigilate, bineinteles. Le bagau in buzunar, le aruncau la cos, introduceau 
altele si asa mai departe. De atunci nu am incredere in dosare. Pe atunci inca 
nu cunosteam ca exista unul Pelin care senilizeaza Ipelinizează] dosarele de 
securitate. In dosarul meu, Stejarel Olaru m-a anuntat ca nu exista nici man- 
datul de arestare din 1977, nu exista nici documentul care probeaza ca 
Consiliul Uniuinii Scriitorilor m-a exclus in jurul datei de 16 aprilie 1977. Nu 
stiu ce a gasit Manolescu prin arhiva pe care a administrat-o... Dinescu e 
acolo pe platou? 

Adrian Ursu: Nu e. Am incercat sa-l aducem dar calatoreste mult. 

Paul Goma: Saracul de el. Pun eu mana si pe ala, pe magarul ala de 
Dinescu. Deci, nu exista document. Eu sunt omul fara documente. Dar mie 
nu-mi pasa. Satul de faptul ca de cand eram dusmanul poporului si mi s-au 
interzis cartile, am fost dat afara din tara si asa mai departe dar ziceam ca 
astia sunt comunistii. Comunistii m-au bagat in inchisoare, m-au bagat in 
domiciliu obligatoriu, m-au trimis peste hotare. Insa, dupa 1989, mi-am dat 
seama ca prietenii mei, colegii mei, scriitorii s-au purtat mult mai rau cu mine 
decat se purtase Plesita de exemplu. Manolescu nu mi-a dat nici un pumn, 
Liiceanu - doamne fereste - nu mi-a dat nici un pumn. Insa mi-a distrus carti. 
Asta nu se iarta intr-o tara, intr-o comunitate care nu are hartii. Deci. Amarat, 
prin 1992, Mircea Snegur, presedintele Republicii Moldova, venind la Paris 
a venit sa ma vada si m-a pofiit acasa. Chiar asa mi-a zis: “dar viniti acasa”. 
Si eu am fost foarte impresionat. Am zis sa ma mai gandesc dar deocamdata 
nu sa [n-am să] vin pentru ca si la voi, ca si la noi, la Chisinau si la Bucuresti, 
exista comunisti. Si atata vreme cat exista comunisti in guvern si peste tot, eu 
nu am ce cauta in aceste tari /a dispărut din transcriere “sic/ «KGB la 
Chişinău, Securitatea la Bucureşti»]. Am facut greseala sa trec peste acest 
cuvant pe care mi l-am dat mie insumi acum 6-7 luni cand Tismaneanu m-a 
anuntat ca formeaza o comisie si ca presedintele Basescu este de acord sa ma 
invite si pe mine. Si mi-am spus “domnule s-o fi schimbat ceva”. Ei, bine, nu. 
Nu s-a schimbat nimic. Pentru ca, dupa ce eu am fost de acord, Tismaneanu 
a inventat o chestie (la maruntisuri de astea se pricepe) ca sa nu ma mai pri- 
measca pe mine. In comisia care studia comunismul i-a bagat pe altii: pe 
[Antohi - de ce va fi fost suprimat numele antoh'?] Corneanu, pe Manolescu, 
pe Liiceanu si alti vajnici combatanti impotriva comunismului. Acum o luna 
si ceva am cedat propunerii unui prieten de lansa un apel pentru restituirea 
drepturilor mele care-mi fusesera furate de comunistii in momentul in care 
am plecat din tara. Deocamdata, imi dau seama ca am gresit pentru a doua. 
lar a treia oara nu va mai fi. Eu nu am ce sa caut in tara aceea. Ca nu ma vor, 
nu oamenii simpli, nu ma vrea elita. Drojdia elitei cum ii spun eu. 

A. U.: Nu credeti ca ati fi putut contribui si dumneavoastra la aceasta 
dare in vileag a securistilor, facand o actiune in instanta, de pilda, impotriva 
celor... 

P.G.: Ce am facut eu pana acum atatia ani de zile, 30 de ani de cand sunt 
in Occident? l-am pus in carti. Cartile mele au fost publicate partial in 
Romania dar cartile mele au fost retrase de prietenii mei Liiceanu, cu concur- 
sul Gabrielei Adamesteanu, a lui Manolescu, Plesu si asa mai departe. Astia 
sunt care m-au blocat, nu pe mine ca om (ca eu nu contez) ci pe mine ca pur- 
tator al unor informatii. Si atunci ce sa caut eu acolo? Ce sa caut eu acolo 
cand ei nu au loc de mine? Manolescu, ca sa scape de /ca să capete] un post 
de ambasador la UNESCO, aici la Paris a inventat povestea cu antisemitul 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 551 


Goma, cand el insusi acum doi ani a fost acuzat de antisemitism. Si a facut- 
o turnatorul ala, Zalis, care a facut un denunt la comitetul ala evreilor si gata 
au decretat ca Goma este antisemit pentru ca a publicat in Viata Romaneasca 
un fragment din Jurnal in care criticam... ce criticam? Pe evrei? Nu domnu- 
le. Criticam statul Israel. Dar bineinteles ca-l criticam pentru ca e un stat 
rasist, e un stat terorist statul Israel. Astea nu sunt acuze, sunt constatari. 
Acuze ca sunt antisemit le formuleaza Manolescu. Ca sa se stearga acuzatia 
la adresa lui, hai sa-l acuze pe altul. 

Stejarel Olaru: Eu as vrea sa reamintesc ca domnul Paul Goma are 
plangeri penale impotriva unor ofiteri de securitate... 

Paul Goma: Cu cine vorbesc acum? /am înţeles că Stejărel Olaru, deci 
lui mă adresez] Cand va veni pe rol procesul? Ca Plesita traieste. Uite, 
Brucan a murit. Sa nu-l rabde pamantul. Si voi il chemati la televiziune si-l 
tot intrebati. Dobitocul ala abia se gandea /?/. Stia doar sa acuze. Iar astalalt, 
analfabetul asta de Plesita, va furnizeaza spectacole. Nu mai mergeti la circ, 
mergeti la Plesita unde va explica cum ne-a batut pe noi, cum i-a impuscat el 
pe partizani, ce crede el despre nevasta lui Goma. E foarte rau ca este asa. 


Şi restul? Unde este ce am spus despre modul în care fusesem tra- 
tat în această emisiune, obligat fiind să aştept patruzeci de minute, să 
se deschidă “vizeta celulei” - pentru cinci minute! - şi prin ea să fiu 
anunţat: « Vorbiţi!», în mijlocul unei dezbaterii, fără a şti cine se expri- 
mase înainte, nici despre ce; 

Despre: «cu astfel de apucături necivilizate, neeuropene (televi- 
zuale) veţi intra în Europa, aşa cum aţi intrat în NATO, cu Securitatea 
intactă şi cu în frunte Caraman, distrugătorul NATO, la Paris..., 

Despre: «în NATO v-au băgat americanii, cărora puţin le păsa de 
martirajul la care fusese supus întreg poporul din partea comuniştilor, 
a securiştilor, v-au primit cu Securitatea intactă şi cu generalul 
Caraman drept moț... Pe ei îi interesa obţinerea de locuri pentru 
închisori secrete, unde să-i ancheteze pe bănuiţii teroriști şi unde să 
lucreze de zor anchetatori de-ai noştri, băştinaşi, pricepuţi în mese- 
rie...» - aici cineva - poate chiar A. Ursu - a intervenit, spunînd şi el 
că da, sunt pricepuţi la aşa ceva securiştii noştri... 


Gabriela Adamesteanu 

“Eu nu aveam cum sa-i distrug cartile lui Paul Goma. In cearta cu 
Liiceanu, am considerat ca Liiceanu nu merita sa fie scuipat pentru ca este cel 
care l-a publicat. Daca l-am contrazis pe Paul Goma, asta este urmarea. Din 
punctul meu de vedere este nerecunoscator. Primul articol care s-a scris 
despre el, in ianuarie 1990, aparut in Romania Literara este semnat de mine. 
Domnul Goma are o frustrare pe care nu o inteleg. O sa treaca timpul si o sa 
se vada ce a facut fiecare dintre noi. Liiceanu a dat la topit ceea ce nu i s-a 
vandut. E pacat. Din punctul meu de vedere este un foarte bun scriitor si un 
om de curaj. Dar nu este singurul. De ce nu spune niciodata ce a facut 
Tepeneag pentru el?” 


Ce să fac, acum? Să mă angajez, cu G. Adameşteanu, în 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 552 


polemică? Dar a fost posibilă “polemica” din momentul în care eu 
l-am acuzat pe Liiceanu că mi-a distrus cărțile, cu complicitatea 
prietenei mele Adameşteanu? Da de unde! 


Această Adameşteanu, scriitor bun, dar om de nimica: minci- 
noasă, perfidă, putredă, de parcă ar fi fost o viaţă întreagă activistă de 
partid - nu a fost ea, ci G. Bălăiţă cu care a paşnic convieţuit, fiindcă 
ticăloşia se ia de la un corp la celălalt (trup)... 

Ea ştie bine că eu nu am posibilitatea să-i dau replică la toate 
măgăriile, la toate neadevărurile, la toate neruşinările, la toate ilogis- 
mele ei (“Liiceanu nu merita sa fie scuipat pentru ca este cel care l-a 
publicat”! şi: “...este nerecunoscator. Primul articol care s-a scris 
despre el, in ianuarie 1990, aparut in Romania Literara este semnat de 
mine” şi încă: “ este un foarte bun scriitor si un om de curaj. Dar nu 
este singurul. De ce nu spune niciodata ce a facut Tepeneag 
pentru el?”). 

De aceea profită, cum a profitat de presa la care eu nu mai aveam 
acces (22), însă în care ea şi ai ei - puii Monicăi Lovinescu şi ai lui 
Virgil Ierunca - zburdau şi nechezau pe hârtie. Nu va fi ştiind ea multe 
alte lucruri, înainte de 1989 nu s-a opus nici cu un oftat comunismului 
(cu tovarăşul CC-ist Bălăiţă în poziţiune paralelă?), dar a învăţat unul 
din principiile activismului de orice culoare: tu deţii monopolul asupra 
mijloacelor de exprimare-difuzare, îl foloseşti - şi nu-i permiţi celuilalt 
să facă la fel! O fi ea proastă de rage, însă este o vacă vicleană/, draga 
de Adameşteană. Nu răspunde la acuzaţii: “Ai fost complicea lui 
Liiceanu la distrugerea cărţii-mărturie despre 1977”, susţin eu, însă 
ea, argumentînd ca o bulă (femininul de la Bulă), “răspunde pieziş: 
“Liiceanu nu merita sa fie scuipat pentru ca este cel care l-a publicat” 
- halal pentru-că!; cere să nu fie acuzată pentru că...“ Primul articol 
care s-a scris despre el, in ianuarie 1990, aparut in Romania Literara 
este semnat de mine” - ceea ce, în logica olteneţească a Coanei Vica, 
este perfect: pentru-că-ul acopere trecutul, prezentul, viitorul de jeg, 
de bordel, de crâşmă, de latrină: nu aveam dreptul să o acuz pentru 
complicitate la o crimă - nu doar la noi, la români distrugerea cărților 
este crimă, cu atât mai grav cu cât este vorba de cartea unui prieten 
care a fost interzis de comunişti vreme de 20 ani; şi perfecta, grosola- 
na, băşinoasa, obraznica diversiune purtînd marca activistului de 
partid, nu doar a amantei tovarăşului de la CC: “De ce nu spune 
niciodata ce a facut Tepeneag pentru el?” 


De jurnalista Gabriela Simon ce să mai spun, decât că şi ea face 
parte din cohorta ignoranţilor care scriu, doar aşa, fiindcă au au apucat 
să înveţe scris-cititul şi a căpătat convingerea - ca şi colegii ei de şaibă 
- că, tot scriind în neştire, neînţelegînd despre ce, până la urmă... are 
să înveţe. Nu, nu: n-are să înveţe - dacă nu fost în stare să o facă în 
aceşti 17 ani de libertate de expresie. Să-i fi folosit, anii, pentru a lua 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 553 


cunoştinţă de Cartea Întâia numită: Abecedar. Abia apoi să treacă, ea, 
la... scriere de articole în care “informează” - aşa cum se lăsase ea a fi 
“informată” - în care explică ea ceea ce nu a înţeles niciodată şi, după 
toate semnele (negre-pe-alb) nu are nici cea mai mică dorinţă de a o 
face: posmagii sunt gata-rumegaţi de tovarăşii-noştri-de-stat-şi-de-par- 
tid care au grijă de toate, mai ales de “conştiinţa” noastră, directorată 
de “directori” ca Adameşteanu, Pleşu, Liiceanu, Manolescu, 
Blandiana, şi ceilalţi hoitari, “rezistenți pe burtă”, deveniți jefuitori de 
cadavre, profitori de război. 


M-am interesat ce hram poartă ziarul Cronica română şi ziarista 
Gabriela Simon. Am aflat: 

Ziarul a fost înfiinţat de Horia Alexandrescu (fost comentator 
sportiv pana la în decembrie 89, uns cu toate alifiile, cu spatele asigu- 
rat de "băieţi”). La un moment dat (prin 2000) ziarul a dat faliment. H. 
Alexandrescu a găsit alţi sponsori şi a înfiinţat ziarul Independentul, 
care a dat şi el faliment dupa vreo trei ani şi a fost preluat de Fănuş 
Neagu şi Mircea Micu (stăm bine, stăm bine...), apoi de Razvan 
Voncu (duşmanul lui Grigurca la revista Cotroceniului sub Sorescu, 
Literatorul) si Grigore Arbore (ia te uită: şi el!), apoi de Octavian 
Andronic (de ce-mi sună scînteieşte acest nume?). Din acest an condu- 
cerea ziarului Cronica Româna a fost re-preluată de H. Alexandrescu, 
veteran în meseria de pupat papucii puterilor schimbatoare - Ion Iliescu 
fiind dragostea lui cea mare -, înghițind sume uriaşe din banii publici, 
papucii unor sponsori independenţi necurati. Lucrează cu Lucia 
Ivanescu. Oricum, ziarul e mort, nu conteaza, n-are tiraj, angajaţii abia 
îşi primesc salariile mizerabile de pe o luna pe alta (şefii, în schimb, au 
salarii uriase). 

Semnatara textului, Gabriela Simon: o jună lupă (!) fără mamă 
fără tată, dresată întru corectitudine “ternaţionalistă, din generaţia 
douămiistă, plină de pretenţii fără acoperire, de o rară rea-credinţă. 
Prelucrată iniţial la ziarul Cotidianul, adusă de cine trebuie la pagina 
elitistă de cultură. 

Pe mine a început a mă urî de când, la invitația lui Liviu loan 
Stoiciu am colaborat vreo şase luni (prin 1999?) în Cotidianul... 
Nu merită atenţie, poate fi trecută la pierderile colaterale ale gazetăriei 
uteciste, altfel este o cruntă analfabetă. 

Frumoasă fişă de cadre, nu? Să mai fac şi eu, că destul mi-au făcut 
alţii, nu doar fişe de cadre, ci “biografii adevărate”, la Securitate. 


Duminică 29 octombrie 2006 


Extremă oboseală - şi din pricină că s-a schimbat ora. 

Am găsit motivul! Ora schimbată - de parcă aş fi român... 

Motivul adevărat: am avut cu Andrei Vartic un schimb de 
mesaje mai... bărbătesc, în legătură cu textul lui despre “Genocidul în 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 554 


Basarabia şi în Bucovina”. M-a scăpat... limba şi l-am supărat. lar eu 
m-am supărat pe mine: cât de nesimţitor, neatent cu alţii sunt! Noroc 
de Stăneşti: puşi la curent de mine, ei au găsit că îl ofensasem pe 
Vartic, la un colţ de frază. Aveau dreptate. Drept care 1-am scris lui 
A.V., regretînd cele spuse şi cerîndu-mi iertare. 


Luni 30 octombrie 2006 


lată ce scrie prietenul meu Teşu - pentru a confirma, autentifica 
ce spusesem în urmă cu două luni, în toiul războiului din Liban - evi- 
dent, rezemîndu-mă pe presa occidentală - repet: occidentală, fiindcă 
extrem-orientala românească abia azi, 30 octombrie deschide gura 
prin... pana lui Teşu Solomovici, de la Ierusalim (altfel ar fi tăcut cu 
înţelepciune valahă încă o eternitate mioritică) : 


Ziua, EVENIMENT - Luni, 30 octombrie 2006 
Israelul si-a testat bombele secrete in Liban 

"The Independent" a dezvaluit in editia de ieri ca armata israeliana a 
folosit obuze cu uraniu * Oficialii israelieni au recunoscut in urma cu cateva 
zile ca au facut uz de bombe cu fosfor 

Ziarul londonez "The Independent" a dezvaluit ieri, intr-un articol inti- 
tulat "Misterul bombelor cu uraniu secrete ale Israelului", ca armata israelia- 
na a folosit astfel de dispozitive radioactive in cel de-al doilea razboi din 
Liban. Purtatorul de cuvant al Tzahal (armatei israeliena) a dezmintit, iar 
Mark Regev, purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe, solicitat de zia- 
rul "The Independent" a declarat ca "Israelul nu a folosit arme interzise de 
legea internationala si de tratatele internationale”. O poveste dramatica si 
care a trezit la maximum interesul mass-media internationala si israeliana. 
Daca dezvaluirea ziarului britanic este adevarata, se va confirma ca Libanul 
a fost campul experimental al unor noi arme si locul unde au explodat prime- 
le bombe atomice miniaturale. Scandalul a izbucnit dupa ce servicii secrete 
occidentale si experti militari au descoperit doua cratere ciudate aparute dupa 
bombardarea de catre aviatia israeliana a unor cazemate Hezbollah. 
Asemanatoare cu craterele provocate de meteoriti care lovesc solul pamantu- 
lui sau de eruptiiile vulcanice. Unul dintre aceste cratere e situat langa loca- 
litatea libaneza Bint Jebel, unde Tzahal a purtat lupte crancene cu fortele 
Hezbollah. Exista si o fotografie din timpul atacului aerian israelian in care 
se vede un imens nor de fum negru, de o forma care aminteste explozia unei 
bombe nucleare. Mostrele de pamant calcinat luate din aceste cratere au fost 
cercetate la un laborator european, care lucreaza si pentru armata engleza, 
constantandu-se un grad mare de contaminare radioactiva. 

O mica fisiune nucleara 

Dr. Chris Busby, secretarul stiintific britanic al "Comitetului European 
pentru Radiatii Periculoase" a declarat ca testele efectuate cu mostrele luate 
din craterele provocate de rachetele israeliene au confirmat banuielile, dove- 
dind "un grad inalt de radiatie”. Dovada ca dupa bombardament a crescut 
radioactivitatea in zona craterului si imprejurul ei. Specialistii nu au raspuns 
inca la intrebarea de ce au folosit militarii israelieni asemenea arme in ime- 
diata apropiere a granitei israeliano-libaneze, cand fumul radioactiv si un 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 555 


numar urias de elemente radioactive invizibile au ajuns poate si pe teritoriul 
israelian. In raportul prezentat, Busby arata ca exista doua explicatii posibi- 
le: prima, fie ca in sudul Libanului a avut loc un experiment cu o arma noua 
fabricata cu uraniu, fie ca au fost folosite asa numitele bombe care patrund in 
adancime, strapungand betonul armat al cazematelor, bombe cu cap exploziv 
din uraniu imbogatit. Si intr-un caz si in altul, e vorba deci de utilizarea ura- 
niului imbogatit, presupunand o mica fisiune nucleara. Aceste bombe intra 
totusi in categoria armelor conventionale. Busby nu exclude posibilitatea ca 
aparitia craterelor din sudul Libanului sa fie legata de "un nou si mic experi- 
ment de fisiune nucleara sau experimentarea unei arme termobarice care dez- 
volta o inalta temperatura prin oxidarea uraniului." 

Dr. Boutrus al-Harb, directorul programului ONU pentru mediu in Asia 
si Orientul Mijlociu, a declarat ieri ca "ONU nu poate confirma sau dezmin- 
ti folosirea uraniului. Cercetam si vom publica rezultatele”. Mai multi exper- 
ti ONU continua sa cerceteze afectarea mediului in urma razboiului din 
Liban, urmand sa prezinte un raport pana la sfarsitul anului 2006. 

Obuze cu fosfor 

Israelul a recunoscut, in urma cu cateva zile, ca in cursul razboiului din 
Liban armata a folosit bombe si obuze cu fosfor. Acestea provoaca rani foar- 
te grave si greutati serioase in respiratie. Cotidianul ebraic "Haaretz" subli- 
niaza ca numerosi specialisti considera aceste arme drept chimice, si ca ar tre- 
bui interzise de legea internationala. Dupa ce o vreme unii responsabili au 
negat folosirea armelor cu fosfor, ieri, ministrul lakov Edri a raspuns unei 
interpelari a deputatei Zahava Gilon, confirmand folosirea de catre armata 
israeliana a acestui tip de arme impotriva Hezbollah. Ministrul a subliniat ca 
legea internationala nu interzice folosirea fosforului. Si a adaugat: "Tzahal a 
folosit bombele cu fosfor in conformitate cu jurisprudenta internationala". In 
cursul razboiului din Liban, mass-media internationala a publicat informatii 
privind existenta in spitale a unor libanezi cu rani specifice celor provocate 
de fosfor, o substanta care ia foc in contact cu aerul. Industria militara ame- 
ricana produce bombe asemanatoare sub numele de DIME (Dense Inert 
Metal Explozive), si au fost folosite impotriva rebelilor irakieni de la Falujah. 

Teste pe palestinieni 

Televiziunea italiana RAI a transmis zilele trecute o emisiune privitoa- 
re la inexplicabile rani ale unor palestinieni din Gaza, in trupurile carora au 
fost gasite bucati de metal ciudate. Supuse razelor X aceste bucati nu au putut 
fi identificate si in nici un caz nu proveneau din explozia unui obuz sau a unei 
bombe obisnuite. Reporterii nu exclud posibilitatea ca armele folosite de 
israelieni sa fie de tipul DIME. Proiectilul are o capsula umpluta cu pudra de 
tungsten si explozibil, strabatuta de o fibra de carbon. In urma exploziei, par- 
ticulele de tungsten provoaca o temperatura foarte inalta, arzand totul pe o 
raza de patru metri. Televiziunea italiana a trimis mostre laboratorului 
Universitatii din Parma. Dr Carmela Vaccacio a descoperit "o foarte mare 
concentratie de carbon si prezenta unor metale neuzuale"”. Asociatia israelia- 
na neguvernamentala "Medici pentru drepturile omului" s-a adresat ministru- 
lui Apararii, Amir Peretz, cerand explicatii daca astfel de arme au fost folo- 
site impotriva palestinienilor. Fosforul a fost utilizat ca arma de distrugere 
inca din anii primului razboi mondial. Armatele americane si britanice au 
folosit masiv bombele cu fosfor in cursul celui de-al doilea razboi mondial si 
in Vietnam. Nu au ajutat cererile repetate ale Crucii Rosii internationale de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 556 


interzicere a acestei arme ingrozitoare. Tratatul privind folosirea armelor 
conventionale (Protocolul nr. 3), prevede restrictii severe privind folosirea 
bombelor cu fosfor. Statele Unite si Israelul nu se afla printre semnatarele 
acestui Protocol. In "Cartea Razboiului” a armatei americane, din 1999, se 
poate citi ca "folosirea fosforului e in contradictie cu legea razboiului 
terestru”. 

Corespondenta din Ierusalim de la Tesu SOLOMOVICI 


lată încă o ştire din Ziua, trimisă de Stăneşti. Să fie tot una auten- 
tificată-garantată prin lerusalim? La ce altceva să te aştepţi din partea 
unuia ca SRS?! 


POLITICA - Luni, 30 octombrie 2006 Magureanu si agentii KGB 

Dupa 16 ani de la caderea regimului comunist si preluarea efectivelor si 
arhivelor Securitatii de catre Ministerul Apararii Nationale si Serviciul 
Roman de Informatii, fostul director al SRI, profesorul Virgil Magureanu, 
incepe sa faca lumina asupra confruntarii pentru <<obiectivul>> Romania: 
KGB contra lumii. Invitat in cadrul emisiunii fostului nostru coleg Radu 
Tudor, "Puterea din umbra", difuzata vineri seara la Antena 3, Magureanu a 
spart tacerea. Dom' profesor, supranumit si <<Sarpele cu ochelari>>, a admis 
ca a facut parte dintr-un grup care si-a propus inlaturarea lui Nicolae 
Ceausescu in care l-ar fi angrenat si pe Ion Iliescu. Dezvaluirea cea mai 
importanta din cadrul interviului se refera la infiltrarea KGB la cel mai inalt 
nivel in Romania, inainte de 1989, chiar pana in interiorul Comitetului Politic 
Executiv al PCR. Personajul vizat, Gheorghe Radulescu, alintat Gogu, era 
eminenta cenusie din spatele Elenei Ceausescu si sustinatorul din umbra al 
asa-zisei "disidente culturale" prin care se urmarea schimbarea regimului 
Ceausescu cu unul de tip Gorbaciov, sustinut de KGB. (L.I) 


Ei bine, nu cred o iota din “dezvăluirile” Astaloşului. Astfel de 
adevăruri să i le şoptească la ureche Zoei Petre şi lui E. 
Constantinescu, “naşii” săi în materie de... universitarism, doar ei i-ai 
făcut din nimic o catedră de sociologie la Universitatea din Bucureşti. 
Că el era de-al KGB-ului... De ce atâtea eforturi pentru convingere? O 
ştiam din... 25 decembrie 1989, de la difuzarea, la televiziunea fran- 
ceză a “procesului Ceauşescu” (unde apărea şi prietenul meu Gelu 
Voican, alias Clystir). 

Nu cred însă varianta cu Gogu - în redactarea confuză din care se 
înţelege că Buldogogu era... elenaceauşist, deci contra KGB! Dacă 
asta a vrut să spună Măgureanu, a mai minţit o dată: Gogu a fost fidel 
sovietist, deci filoenkavedist, deci şi filokaghebist. A crăpat Brucan - 
i-a luat locul în fruntea diversioniştilor: Măgureanu. Tovarăşul care 
nega că ar fi securist şi care s-a dovedit a fi un tâlhar securist care din 
căcăţiş a devenit ditamai căcătoiul sec milionar (numai?). Protectorul 
lui Hurezean, fiul Blandienei - s-a uitat? 


Dan Culcer îmi transmite o ştire din Le Monde: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 557 


Wiesel veut voir l'Iran exclu de l'ONU et son président... 

L'écrivain américain et prix Nobel de la paix, Elie Wiesel, a affirmé à 
Jérusalem qu'il oeuvrait pour obtenir que l'Iran "soit exclu de l'Onu" et que 
son président Mahmoud Ahmadinejad, soit déclaré "persona non grata" dans 
le monde. 

Il a dénoncé, au cours d'une visite au mémorial de "Yad Vashem", les 
"menaces de génocide" proférées par le président iranien contre Israël :"Je 
livre une guerre contre lui pour qu'il soit déclaré persona non grata dans le 
monde entier et qu'il ne puisse voyager." 


Ce neruşinat acest impostor, calupzan, mincinos, filomaghiar 
(fără frontiere), antiromân până la isterie, Wiesel : denunță - ca un 
denunţător ce este - “amenințările unui genocid proferate de preşedin- 
tele iranian contra Israelului”, taman când află lumea întreagă că bie- 
tul Israel cel ameninţat cu genocidul a folosit în Liban, apoi în Gaza 
arme cu fosfor şi... o mică bombă nucleară (o micuță bombiţă nuclea- 
ricuţă)! 

Se vede că Israelului puţin îi pasă că s-a vădit a fi putred, nu doar 
în gândire (în doctrina criminală a sionismului), ci şi în comportamen- 
tul incalificabil al unor “capete” de stat (şi de partid), Katzav, Olmert 
- azi-mâine Gică-Frunte-Mică (Perez, marele strateg militar în campa- 
nia din Liban) - pe urmele lui Weitzmann, ale lui Sharon... Să mai vor- 
bim de evreii care au “contribuit” la Nenorocirea Planetară numită: 
Comunism - în Rusia, în Europa de Răsărit, în China, în Indochina, în 
Africa, în America de Sud? 

Unde sunt apostolii “purității” evreilor bolşevici: R. Ioanid, 
A. Cornea, Oişteanu, Al. Florian, Shafir, V. Tismăneanu, Volovici - şi 
nu în ultimul rând I. Vianu? Cei care neagă, cu sfântă mânie, 
afirmaţiile noastre: bolşevismul - ca ciumă, ca lepră, ca sida - ne-a 
venit de a Răsărit, adus de evrei - să-i mai numesc o dată pe veniţii pe 
tancurile sovietice? 


Flori Stănescu îmi trimite: 


Opinii 
Atat de nedrepti cu Paul Goma (de Radu F. Alexandru) 

Nu am acordat nici cel mai mic interes jocului de-a "Mari Romani". Am 
retinut doar ca este o licenta pe care televiziunea nationala a cumparat-o din 
Marea Britanie, unde, la fel ca si in alte tari, s-ar fi bucurat de un considera- 
bil succes. Poate fi o scuza pentru achizitionarea unui program care excelea- 
za prin superficialitate si diletantism. 

Cred insa ca ar fi infinit mai interesant si cu adevarat mai instructiv daca 
o institutie autohtona serioasa s-ar aventura in incercarea de-a stabili 
Decalogul pacatelor pe care noi, romanii, suntem dispusi sa ni le asumam. 

Fara a ma incumeta sa afirm ca am in minte imaginea virtuala a tablou- 
lui in ansamblul lui, de un lucru sunt sigur: Ingratitudinea este una din trasa- 
turile care nu vor putea lipsi din profilul ce va fi configurat. In fata celor scep- 
tici, poate ar trebui sa-mi sustin afirmatia cu o serie lunga de exemple, din 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 558 


intreaga noastra istorie, lucru pe care nu sunt dispus sa-l fac pentru simplul 
motiv ca mi se pare un exercitiu pe deplin accesibil oricarui om cu o minima 
instructie. 

Ma simt insa dator sa marturisesc ca, daca invoc astazi Ingratitudinea ca 
pe o adevarata tara, o fac sub presiunea unei intre-bari care a ajuns sa ma 
urmareasca pana la obsesie. Intrebarea suna astfel: "Cum Dumnezeu putem 
trai in buna pace, impacati cu gandul ca suntem atat de nedrepti cu semenul 
nostru Paul Goma?!". 

Am sa spun de la inceput ca il cunosc, ca am citit si ca am auzit de la 
multi altii cat de dificila, aproape imposibila este o relatie destinsa cu Paul 
Goma. Daca incep invocand aceasta "majoritate", o fac pentru a spune lim- 
pede ca mi se pare ca nu ar fi trebui sa aiba nici o relevanta, nu ar fi trebuit 
ascultata si nu ar trebui lasata sa aiba nici o influenta asupra felului in care ne 
pozitionam fata de "cazul" Goma. Din pacate, lucrurile nu s-au petrecut asa. 

Oameni care, pentru a ingropa in uitare faptele savarsite de el absolut 
admirabil, s-au precipitat sa invoce hibele caracteriale si au reusit sa plaseze 
o problema de interes national la coada unei interminabile liste de asteptare. 

Problema de interes national, cand vorbim de oameni ca Paul Goma, 
rezida in maniera in care, odata scapati din totalitarism, ne-am recuperat puti- 
nele repere morale alaturi de care am convietuit. Ar fi trebuit s-o facem cu o 
adanca recunostinta si cu nevoia sincera de a le apara de orice incercare de 
maculare, atat de lesne de anticipat. 

Nu am facut-o cu nici unul dintre cei carora le eram atat de indatorati. 
Dincolo de toate, Goma, cel care a dobandit pe deplin o valoare exponentia- 
la, a fost abandonat in voia unor forte care nici macar dreptul de a se prezen- 
ta ca cetatean al Romaniei libere nu au vrut sa i-l mai restituie. 

Ideea ca, dupa saisprezece ani de la caderea comunismului, Paul Goma 
si familia lui sunt si azi apatrizi, pe pamant strain, pare de necuprins. Si totu- 
si, realitatea nu comporta nici o nuanta, iar indife-renta care rasplateste un 
curaj si spiritul de sacrificiu iesite din comun a atins culmi de neimaginat. 

Desfid ca cineva ar putea sa dea un raspuns plauzibil la o situatie care 
sintetizeaza tot absurdul! Sigur, se pot gasi diversi functionarasi care, cu un 
corp sau altul de lege sub brat, invoca procedurile uzuale in situatia cuiva 
care vrea sa (re)devina roman! Nesansa, imensa nesansa a lui Paul Goma, si 
de data asta, este ca el rupe seria uzuala si se plaseaza in exceptie. 

El nu este un cineva care cere, care revendica un drept sau o proprieta- 
te. El este, si nu poate fi decat, un om in fata caruia Romania trebuie sa-si 
faca datoria si sa-i restituie un titlu pe care conducatorii vremelnici si vrajma- 
si ai acestei tari, in vremuri impotriva carora a luptat, i l-au ridicat: titlul de 
cetatean roman. 

Orice apel la proceduri sau norme legislative nu sta in picioare intr-o 
asemenea situatie si nu probeaza decat obtuzitatea clasei politice care, pe par- 
cursul a saisprezece ani, nu a ajuns sa inteleaga cat de mult datoreaza 
Romania si ea celor atat de putini ca Paul Goma. 

Oricat ne-am complacea la sanul Ingratitudinii, a venit timpul sa incea- 
pa sa ne crape obrazul de rusine pentru greselile noastre, in care persistam cu 
impardonabila vinovatie. 

Romania Libera, Radu F. Alexandru, 27 oct 2006 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 559 


Ca să vezi cine mă apără! Rămâne de văzut dacă fraţii mei româ- 
ni din moşi-strămoşi vor fi au ba ruşinaţi de cuvintele unui ovreu fiu al 
unui mare ştab. Sau exact asta o vor scoate în evidenţă: iată cine îl 
apără pe Goma: un jidan de-al lui! Trebuie să mă aştept la orice 
măgărie din partea con-înaţionalilor mioriţoşnici. Şi ţuţeolatri, pentru 
cei care uită ca “Socrate de la Casa Scriitorilor” fusese comunist 
fioros, apoi ceauşist zelos, totodată partizan înfocat al abandonării 
Basarabiei ruşilor, dar al apărării (!) Ardealului de unguri. 

Pe de altă parte... Pe de altă parte: sigur: discursul lui RFA este 
bine construit, este strâns argumentat - dar are un minuscul viciu de 
fabricaţie: nu este sincer. Dacă tot mi-a luat partea - ca între ovrei, nu? 
- am dreptul să-l întreb: De ce abia acum s-a trezit? Acum, după “şais- 
prezece ani”? Ştia ce se întâmplă cu mine - cum să nu ştie: suntem 
colegi de... Uniune a Scriitorilor de aproape patruzeci de ani, iar de 
cobresla-şitate de peste patruzeci: când venea la România literară 
schimba o vorbă două şi cu mine, nu doar cu Sami Damian, cel care îi 
publica orice ar fi prezentat, nu exista vreun risc de a fi introdus vreo 
şopârlă. El făcea parte dintre colaboratorii-protejaţii lui Sami (ca 
Andru, Simu, Schwartz), cei care nu puneau - în prozele lor - “proble- 
me”, fiindcă pentru ei Românii din România nu aveau probleme, 
noooo, totul era numai cânt şi voie bună (mai lipsea doar Rodica-cu- 
ulciorul), aşadar nici scriitorii patriei nu aveau ce “probleme” să 
zugrăvească în proza lor irealist-socialistă şi extrem de rezistentă - şi 
care să supere conducerea de stat şi de partid. 

De ce abia acum? Asta este prima “piedecă” de care m-a... 
împiedecat? Să nu fi auzit de distrugerea cărţii Culoarea curcubeului 
(Liiceanu)? Nici de distrugerea Gărzii inverse (Sorescu)? Habar 
n-avea de ukazul Monicăi Lovinescu? Nici de decretul lui Nicolae 
Manolescu? Şi mă rog, unde era el anul trecut, când... Directoratul 
Uniunii Scriitorilor îl alunga din fruntea Vieţii româneşti pe Liviu loan 
Stoiciu pentru că mă publicase pe mine? De ce nu protestase - măcar 
să fi pus întrebări cerînd precizări - în legătură cu antisemitizarea mea, 
propusă de Manolescu, exprimată de Gârbea, încuviinţată de 
Cistelecan, de Marta Petreu? 

Ce va fi urmărind RFA?: să dau aceeaşi semnificaţie textului scris 
de el ca şi semnătura pe Apel a unui Mihăieş? A Adameşteancăi? A lui 
Alex Ştefănescu? Deci şi el este de acord că am dreptul să-mi revendice 
cetăţenia furată (“o problemă administrativă”) - însă nu şi dreptul de a 
publica în limba mea, în ţara mea?; nu şi dreptul de a mă exprima, în 
româneşte, în presa românească despre trebile României? 


Reproduc aici textul “Despre genocidul comunist”... pe care 
mi-l trimisese Andrei Vartic şi în legătură cu care nu ne-am înţeles - eu 
l-aş fi vrut mai “tăios”, mai acuzator şi la adresa ucrainenilor care în 
Imperiul Bolşevic împărţiseră puterea cu fraţii lor, ruşii - dealtfel ei 
păţiseră ca şi alte etnii colaboraţioniste: Letonii, Evreii: după ce ruşii 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 560 


se serviseră de ei în treburile cele mai murdare, mai macabre, îi scur- 
taseră şi pe ei de capete. Oricum este un text de mare importanţă pe 
care îl trec aici: 


Despre genocidul comunist din Basarabia şi Bucovina, 
28 iunie 1940 — 1 ianuarie 1950 
Către 
Parlamentul României 
Parlamentul Republicii Moldova 
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei 
Chişinău, 24 octombrie 2006 


Începând cu ziua de 28 iunie 1940, când mari teritorii de la estul 
României (Basarabia şi Bucovina din hotarele României de la 27 iunie 1940) 
cu o populaţie de peste 3,2 milioane de oameni, au fost ocupate ilegal de 
URSS, regimul totalitar comunist din acest stat a început anihilarea (ucide- 
rea) în masă a cetăţenilor români care nu corespundeau din punct de vedere 
de clasă omului sovietic. Faptul că această neutralizare a început pe 28 iunie 
1940 în baza unor acte oficiale şi liste alcătuite cu mult înainte de ocupaţie, 
demonstrează că anihilarea în masă a cetăţenilor români din Basarabia şi 
Bucovina a fost un act premeditat, pregătit minuţios de serviciile secrete 
sovietice în afara teritoriului României. Astfel s-au încălcat flagrant prevede- 
rile tratatelor şi acordurilor semnate de URSS atât în cadrul Ligii Naţiunilor, 
cât şi cele bilaterale cu România. Proprietarii de pământ şi cei de întreprinde- 
ri industriale, mai mari sau mai mici prestatorii de servicii, comercianții şi 
medicii, avocaţii, inginerii, agronomii, profesorii din sistemul educaţional, 
poliţiştii, cadrele din armata română, preoțimea şi funcționarii de stat, cei 
care într-un fel sau altul au fost adepţii partidelor democratice legale din 
România, practic toată clasa de mijloc, dar şi mulți cetăţeni din păturile socia- 
le de jos, au fost lichidaţi fizic de regimul sovietic. Metodele sunt ştiute şi au 
fost cercetate de oamenii de ştiinţă: lichidarea fizică, lagărele de concentrare, 
procesele politice, deportările şi foametea organizată (devenită una din arme- 
le cele mai cumplite ale genocidului comunist), trimiterea la muncă forţată a 
tinerilor în regiunile de nord ale URSS, înrolarea forţată în detaşamentele ale 
Armatei Sovietice trimise la moarte sigură atât în cel de al doilea război mon- 
dial, cât şi după, distrugerea totală a sistemului medico-sanitar, schimbarea 
radicală a tradiţiilor economice, naționalizarea pământului, a întreprinderilor 
industriale şi comerciale, a mijloacelor de producţie, a animalelor şi păsărilor 
de pe lângă casă, impozitarea necruțătoare (se luau ultimele resurse de hrană 
chiar şi de la familiile cu foarte mulți copii) etc, etc, toate astea au dus la o 
reducere masivă a populaţiei în Basarabia şi Bucovina. Dacă în iunie 1940 
statul român lăsa în Basarabia peste 3,2 milioane de cetăţeni (fapt recunoscut 
şi de Sesiunea Sovietului Suprem al URSS din 2 august 1940 care a fondat 
ilegal RSSM fără nici un fel de alegeri în Basarabia şi Bucovina, dezmem- 
brând aceste vechi teritorii româneşti orin trasmiterea abuzivă către Ucraina 
a Bucovinei şi Basarabiei de Sud), apoi, în conformitate cu datele statistice 
ale URSS de la 1 ianuarie 1952, pe acel teritoriu locuiau aproximativ 2,2 
milioane de persoane. Tot acele date arată că imediat după 23 august 1944 în 
Basarabia şi Bucovina, în locul populaţiei anihilate, au fost aduşi peste 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 561 


300.000 de cetăţeni sovietici pentru a-i înlocui pe cei anihilaţi din adminis- 
traţie, poliţie, economie, sistemele educaţionale şi medico-sanitare, dar — şi 
mari unităţi ale Armatei Sovietice, militari împreună cu familiile lor, cu toţii 
având şi drepturi de vot, şi drepturi sociale pe care un fost cetăţean român nici 
nu le putea visa). Dacă adăugăm aici şi numărul noi-născuţilor din această 
perioadă (iar în aceste regiuni ale României de Est natalitatea era foarte mare) 
rezultă că numărul cetăţenilor români anihilaţi de regimul sovietic în 
Basarabia şi Bucovina între 28 iunie 1940 şi 1 ianuarie 1950 întrece 1/3 din 
cel care a fost lăsat de România la 28 iunie 1940, sau peste 1,2 milioane 
oameni. Adică este vorba de una din cele mai mari crime din secolul XX 
îndreptată premeditat împotriva ființei umane şi a drepturilor ei. Accentuăm 
că aceste acţiuni criminale au vizat cetăţenii români de toate vârstele (inclu- 
siv copii) şi de toate etniile: români, evrei, ruşi, ucraineni, găgăuzi, bulgari, 
nemți etc. Dintre aceştia, însă, numai românii au fost anihilaţi pe principii 
etnice (cine se declara român în RSSM era suprimat imediat fără nici un fel 
de proces, fapt unic în toată fosta URSS). 

Reieşind din cele expuse mai sus, şi în baza dreptului internațional în 
vigoare, prin care s-au denunţat şi alte acte de genocid, Forul Democrat al 
Românilor din Republica Moldova, la care au aderat peste 140.000 de 
cetăţeni, cere ca înaltele Parlamente ale României, ale Republicii Moldova şi 
ale Consiliului Europei 

a) să declare genocid anihilarea în masă a cetăţenilor români (români, 
evrei, ruşi, ucraineni, găgăuzi, bulgari, germani etc) de către regimul sovietic 
comunist în perioada 28 iunie 1940 — 1 ianuarie 1950; 

b) să condamne fostul regim totalitar comunist pentru crime împotriva 
umanităţii; 

c) să ceară Federaţiei Ruse, succesoare declarată a URSS, să plătească 
despăgubiri în valoare de 200 miliarde EURO (numai preţul pământului ara- 
bil expropriat, aproximativ 2,6 milioane hectare, valorează peste 50 miliarde 
EURO) urmaşilor celor ucişi şi represaţi, cât şi României şi Republicii 
Moldova, pentru daunele economice, sociale şi umanitare pricinuite de ocu- 
parea ilegală din 28 iunie 1940, inclusiv pentru scoaterea acestor teritorii din 
contextul democraţiei şi economiei de piaţă vest-europene, consfințit prin 
Tratatul de pace de la Paris din 28 octombrie 1920. 

Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova îşi asumă respon- 
sabilitatea de a informa întreaga opinie publică internaţională despre genoci- 
dul comunist care a fost practicat de fostul regim sovietic în Basarabia şi 
Bucovina. Acest document va fi trimis tuturor ambasadelor străine acredita- 
te la Chişinău. 

În numele Consiliului Director şi al Sfatului Înţelepţilor al Forului 
Democrat al Românilor din Moldova: 


Nicolae DABIJA, scriitor, Membru de Onoare al Academiei Române; 
Mihai CIMPOI, academician, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova; 
Constantin TĂNASE, director al publicaţiei „Timpul; 

Valeriu SAHARNEANU, preşedinte al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova; 
Grigore VIERU, academician; 

Dumitru MATCOVSCHI, academician; 

Ion UNGUREANU, ex-ministru al Culturii; 

Ion COSTAŞ, ex-ministru al Apărării; 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 562 


Petru SOLTAN, academician; 

Alexandru MOŞANU, Membru de Onoare al Academiei Române; 

Sergiu CHIRCĂ, Membru de Onoare al Academiei Române; 

Gheorghe PALADI, preşedinte al Asociaţiei Istoricilor; 

Gheorghe GHIDIRIM, academician; 

Anatol CODRU, academician; 

Anatol CIOBANU, academician; 

Diomid GHERMAN, academician; 

Aurelian SILVESTRU, doctor în pedagogie, directorul Liceului „Prometeu"; 

Ion MAHU, academician; 

Timotei MELNIC, preşedinte al Ligii Pedagogilor; 

Boris MOVILĂ, publicist; 

Ion BUGA, doctor în istorie, profesor universitar; 

Andrei VARTIC, regizor; 

Anatol VIDRAŞCU, director al Grupului Editorial „Litera"; 

Boris DRUŢĂ, avocat; 

Nina JOSU, preşedinte al Asociaăiei de Cultură Românească „Astra"; 

Alecu RENIȚĂ, preşedinte al Mişcării Ecologiste din R. Moldova; 

Petru MUNTEANU, avocat; 

protoiereu loan CIUNTU, preşedinte al Comisiei Cultură a Mitropoliei 
Basarabiei; 

Ion MELNICIUC, doctor în filologie, conferențiar universitar, Universitatea 

de Stat din Moldova; 

Ionut GROSU, magistru în filozofie, preşedinte al Ligii Tineretului 

F.D.R.M.; 

Ion GĂINĂ, profesor, director al Casei-Muzeu „A. Mateevici" din Zaim 

(Căuşeni); 

Valeriu DULGHERU, şef de Catedră, doctor în ştiinţe tehnice, preşedinte al 

Filialei F.D.R.M. de la Universitatea Tehnică a Moldovei; 

Mihai MORĂRAŞ, scriitor, preşedinte al Filialei F.D.R.M. de la 

Universitatea de Stat din Moldova; 

Lidia HANGANU, preşedinte al Filialei Ialoveni a F.D.R.M.; 

Gheorghe MAXIAN, preşedinte al Filialei Orhei a F.D.R.M.; 

Nicolae ARSEN, preşedinte al Filialei Cahul a F.D.R.M.; 

Maria CIOBANU, preşedinte al Filialei Nisporeni a F.D.R.M.; 

Sebastian VOINU, preşedinte al Filialei Cantemir a F.D.R.M.; 

Mihai ELADI, preşedinte al Filialei Anenii Noi a F.D.R.M.; 

Nicolae MÂRZA, preşedinte al Filialei Glodeni a F.D.R.M.; 

Grigore TESLARU, preşedinte al Filialei fitefan Vodă a F.D.R.M.; 

Gheorghe MIGOREANU, preşedinte al Filialei Rezina a F.D.R.M.; 

Victor BUZATU, preşedinte al Filialei Ciocana (mun. Chişinău) a F.D.R.M.; 

Vasile GRAMA, preşedinte al Filialei Botanica (mun. Chişinău) a F.D.R.M.; 

Ion BOTEZATU, secretar al Filialei Râşcani (mun. Chişinău) a F.D.R.M.; 

Natalia CREŢU, secretar al Filialei Cimişhia a F.D.R.M:; 

Ana NOVIC, preşedinte al Filialei Criuleni a F.D.R.M.; 

Sergiu COJOCARU, preşedinte al Filialei Călăraşi a F.D.R.M.; 

Ion NEGRESCU, preşedinte al Filialei Teleneşti a F.D.R.M.; 

Vasile FURDUI, preşedinte al Filialei Şoldăneşti a F.D.R.M.; 

Valeriu OSTAŞ, preşedinte al Filialei Căuşeni a F.D.R.M.; 

Iulius POPA, preşedinte al Filialei Bălți a F.D.R.M.; 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 563 


Alexandru ŞUŢU, preşedinte al Filialei Făleşti a F.D.R.M.; 

Victor DARIE, preşedinte al Filialei Drochia a F.D.R.M.; 

Anatol CROITORU, preşedinte al Filialei Dubăsari a F.D.R.M.; 

Ludmila PĂDUREȚ, preşedintele Aripei Tinere de la USM a F.D.R.M; 
Ion DICUSARĂ, preşedintele Aripei Tinere de la UTM a F.D.R.M; 
Eugen CEPOI, preşedintele Aripei Tinere a Filialei Botanica a F.D.R.M.; 
Jon GARAM, preşedintele Aripei Tinere a Filialei Râşcani a F.D.R.M.; 
Liliana GHEORGHIŢĂ, preşedintele Aripei Tinere de la Universitatea „A. 
Russo" din Bălţi a F.D.R.M. 


Marţi 31 octombrie 2006 


Mi-a parvenit pe căi ocolite - şi geografic: USA, Canada - un alt 
text semnat de Andrei Vartic: 


Lemn moral 


"Daca vrem matematicieni pentru anul 2020 , oameni de cultură cu 
raspunderea specialităţii lor, daca vrem să se abată şi la noi acea binecuvan- 
tată ruşine de-a nu şti tot, atunci n-ar trebui să întârziem editarea caictelor lui 
Eminescu". 

Constantin Noica, 1977: 


Societatea civilă din Basarabia, prin cei mai valoroşi reprezentanţi ai 
săi, a publicat joi, 26 octombrie 2006, un document, aşteptat de foarte mult 
timp, prin care se cere Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi 
Parlamentelor de la Bucureşti şi Chişinău să declare genocid atrocitățile 
comuniştilor în Basarabia şi Bucovina (peste un milion de victime doar în 
perioada 28 iunie 1940 - 1 ianuarie 1950). Dar numai o mică rămurică (cei 
drept ea este de aur!) a societăţii civile de la Bucureşti a salutat imediat acest 
document (hai să-i spunem aşa cum este, epocal). „Marilor” intelectuali ce 
reprezintă societatea civilă „democratică” la Bucureşti (foarte bine informaţi, 
de altfel, fiindcă se dau zilnic în spectacol prin ziare şi televiziuni) nu le pasă 
(încă de la începutul anului 1990) că în Basarabia şi Bucovina, teritoriu româ- 
nesc cu toate actele în regulă (vezi harta României de la 27 iunie 1940, ofi- 
cializată amănunțit prin Tratatul de pace de la Paris din 28 octombrie, 1920), 
comuniştii au ucis o treime din cetăţenii pe care statul român i-a lăsat 
(părăsit!) acolo pe 28 iunie 1940. Această nebăgare în seamă oportunistă, 
filocomunistă şi filorusă a societăţii civile „democratice” bucureştene, pune 
într-un nou cadru moral şi, de pildă, noua revoluţie anticomunistă a maghia- 
rilor... Deşi sunt îndreptate împotriva minciunii neocomuniste, protestele de 
la Budapesta nu au atins nici felul de a fi al clasei politice de la Bucureşti, 
nici pe cel al societăţii civile „democratice”. Talk-show-iştii televiziunilor i- 
au apă în gură când e vorba despre demonstrațiile sau corturile de la 
Budapesta (în sensul prezenţei în continuare a fostelor structuri comuniste în 
conducerea de vârf a României, făcându-se mare spectacol din foşti turnători 
sau ofiţeri de Securitate, care nu activau de capul lor, ci la comanda partidu- 
lui comunist). Or, evenimentele de la Budapesta au coincis (poate nu întâm- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 564 


plător) cu acţiunile de comemorare a 50 de ani de la cealaltă revoluție 
maghiară anticomunistă, din 1956. Primul ministru (anticomunist!!!) al 
României a fost aşa de „preocupat” de aceast? problem? încât a încurcat ple- 
carea la comemorările de la Budapesta, cu o vizită pe care nici nu trebuia să 
o facă la... Moscova. Dar de ce în capul lui de prim-ministru era anume 
Moscova, cea care a înăbuşit în sânge revoluţia maghiară de la 1956? 

Mai sunt şi alte semne şi întrebări nedumeritoare. Paul Goma, de pildă, 
în recenta dezbatere „anticomunistă” de la TVR (care a avut loc întâmplător 
tot joi, 26 octombrie 2006, dar seara) a vorbit despre comuniştii ce conduc în 
continuare România, dar şi de intelectualii ce îi corcolesc. Aceştea (cităm 
lista lui Goma: Pleşu, Liiceanu, Manolescu, Patapievici, Corneanu, 
Tismăneanu, Dinescu, Antohi etc) de ce au ascuns pe securistul Antohi atun- 
ci când erau membri CNSAS? De ce l-au băgat în comisia Tismăneanu dacă 
ştiau precis, încă din 2002, că a fost informator? De ce tot ei se dau cu fun- 
dul la gard (sic!) atunci când e vorba de felul cum generalul Pleşiţa „colabo- 
ra cu serviciile secrete americane” smulgând părul din barba lui Paul Goma? 
Nedespărţitul cuplu de „mari intelectuali şi anticomuniști” Pleşu-Liiceanu 
discută zilele astea la o televiziune mai mult despre sexul îngerilor. Poate ar 
fi trebuit să discute o strategie a anihilării mentalului comunist ce răvăşeşte 
devenirea neamului românesc şi a statului care îl reprezintă politic la intrarea 
României în NATO şi UE (că, iată, România cea ticăloşită a pedepsit tocmai 
la cel mai înalt nivel al UE pe uluitorul economist, politician şi creştin 
Varujan Vosganean, unul din foarte puţinii apărători bucureşteni ai 
Basarabiei)? Poate fostul ministru (al culturii, al externelor) şi consilier pre- 
zidenţial ar fi trebuit să-şi facă mea culpa pentru că nu a propus societăţii 
româneşti nici în 1990, nici în 2000, nici măcar în 2006, această strategie? 
Poate tot el ar fi trebuit să-şi facă mea culpa pentru felul cum se lungea şi se 
lăţea în faţa tovarăşului Nicolae Ceauşescu, demonstrându-i cât de fidel 
membru de partid comunist a fost? Poate ar fi trebuit să spună cetăţenilor 
unde au dispărut miliardele pe care ministrul Pleşu le-a virat din conturile 
naţionale ale ministerului culturii „filosofului şi păltinişistului” Liiceanu pen- 
tru a nu se edita manuscrisele lui Eminescu, despre care atâţia obscuri (unii 
ca Sorin Antohi, cu doctorate false) au strigat în ultimii ani că nu ne mai 
reprezintă, că sunt politizate şi naţionaliste? Poate intelectualul Pleşu ar fi tre- 
bui să ne arate pe unde a dispărut proiectul traducerii „academice” a Bibliei, 
care a fost lansat cu atâta vâlvă imediat după apariţia excepționalei redacţii 
realizată de mitropolitul Bartolomeu Anania (care, spun „marii intelectuali”, 
a avut imprudenţa să traducă neacademic cartea sfântă a creştinilor!)? 

Am pus aici problema anticomunismului fără anticomunism al unor 
intelectuali bucureşteni fiindcă afectează Basarabia şi lupta Basarabiei împo- 
triva neocolonialismului comunist de pe axa geopolitcă Moscova-Tiraspol- 
Chişinău-(Bucureşti). Volens-nonlens, semnalele pe care le transmit opiniei 
publice româneşti politicienii şi intelectualii de la Bucureşti ajung şi la 
Chişinău. Volens-nonlens, opoziţia parlamentară basarabeană, care se 
hrăneşte şi din banul public românesc (fără a da roade româneşti în Basarabia 
— a se vedea cum au fost excluşi din partidele de „opoziţie” deputaţii unioniști 
Neagu şi Pavlicenco), şi din opinia publică românească, nu poate să pună 
drastic (Gigi Becali ar spune — „războinic”) problema anticomunsmului în 
Basarabia. Partidele politice şi societatea civilă din Basarabia şi Bucovina nu 
pot striga doveditor, aşa ca să se audă şi la ONU, UE sau CoE, problema cri- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 565 


melor staliniste pe aceste vechi meleaguri româneşti fără ajutorul masiv al 
clasei politice, al diplomaţiei şi al societăţii civile de la Bucureşti. Istoricii din 
Basarabia au nevoie de documente adevărate pe care Moscova sau Voronin 
nu le vor da, adică de acces la arhivele armatei şi siguranţei române. 
Anticomuniştii basarabeni trebuie să facă parte din comisiile de condamnare 
a comunismului de la palatele Cotroceni şi Victoria. Societatea civilă de la 
Bucureşti trebuie să susțină deschis pe cea de la Chişinău în acţiunile ei anti- 
comuniste (nu am auzit de vreun document recent al Uniunii Scriitorilor de 
la Bucureşti care ar fi susţinut demersurile anticomuniste şi pro-europene ale 
Uniunii Scriitorilor de la Chişinău). Politicienii de la Bucureşti nu trebuie să 
tacă despre faptele antidemocratice, antieuropene şi procomuniste ale regi- 
mului politic de la Chişinău. Şi, toți împreună, ar trebui să arate, măcar de 
ochii lumii, dacă pentru cei ai inimii nu au văz, că le pasă de sutele de mii de 
cetăţeni români care au fost ucişi de comunişti în Basarabia şi Bucovina. 

Or, elitele „„democratice” bucureştene se fac a nu vedea evenimentele 
sângeroase, de necruţător genocid şi chiar etnocid (numai în Basarabia şi 
Bucovina cetăţenii erau ucişi de activiştii comunişti ai lui Stalin atunci când 
se declarau români), care au urmat după 28 iunie 1940, evenimente pe care, 
de pildă, comisia dlui Vladimir Tismăneanu (formată şi din atotprezenţii din 
de veche curte politică Patapievici şi Antohi) nici nu vrea să le ia în dezbate- 
re, comunismul românesc fiind încadrat la rubrica „condamnare” numai în 
perioada 1948-1989. Cum, însă, să judeci comunismul românesc fără ai arăta 
rădăcinile, care au ajuns în România de la Moscova trecând prin „Piemontul 
românesc” (cum denumea Maxim Litvinov, ministrul de externe al URSS, 
creatura RASSM din Trasnistria) şi Basarabia? Sau, poate, Ana Pauker şi 
generalul Nikolski au venit la Bucureşti direct de la Curtea Europeană a 
Drepturilor Omului? 

Cum, aşadar, să reacționeze săraca elită intelectuală de la Chişinău 
(majoritatea intelectualilor de renume ai Basarabiei sunt umiliţi de comunis- 
tul Voronin cu pensii de mizerie, sunt daţi afară din servicii, nu au acces la 
televiziuni şi ziare) la scrisorile comunistului Pleşu adresate lui Ceauşescu, 
sau la acţiunile „filosofului” Liiceanu (încă din anul 1990), împotriva cărţilor 
anticomuniste ale lui Paul Goma, dacă cuplul Pleşu-Liiceanu le este dat zi de 
zi drept pildă de mare elită intelectuală şi de mare rezistenţă anticomunistă pe 
toate televiziunile de la Bucureşti? Cum să promovezi prin societatea civilă 
de la Chişinău (care nu are televiziuni, edituri şi ziare ca dl Pleşu, care 
numeşte miniştri de externe ai României, preşedinţi ai Institutului Cultural 
Român şi mai dă şi premii ce te copleşesc) o strategie de anihilare a menta- 
lului comunist din Basarabia dacă nici dl Pleşu nu o promovează în 
România? Cum să ieşi legal, cu drept de la primărie, şi să strigi în Basarabia 
„Jos comunismul!”, dacă mai pe toate canalele de televiziune de la Bucureşti 
un „întotdeauna gata” luptător pentru pro-democraţie, apăra recent la 
Chişinău (în timpul trecutelor alegeri parlamentare) corectitudinea regimului 
comunist al lui V. Voronin (de parcă măcar undeva în lume regimul criminal 
al comuniştilor a fost corect), cel care numise deja către acea vreme tricolo- 
rul „steag fascist”, România — „ultimul imperiu al Europei”, editase 
„Dictionarul moldo-român”, condamnase NATO şi capitalismul, „punea (şi 
pune) flori la monumentul criminalului Lenin, cedase lui Igor Smirnov toate 
împrejurimile şi utilităţile Tighinei (împreună cu mănăstirea Noul Neamţ, 
fondată de călugării de la mănăstirea Neamţ), plătea cu banii cetăţenilor RM 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 566 


consumul de gaze al Trasnistriei, nu ieşea din CSI, refuza oferta României de 
a se integra împreună în UE şi nu depunea cerere de intrare în UE? 

Un clopot surd bate din arama miezului de noapte, necăjind somnul eli- 
telor româneşti de la Bucureşti: poporul român nu stă sigur în faţa pragului 
de incertitudini al Globalizării. Or, crimele celor care au vrut să anihileze sta- 
tul român în vara anului 1940 (dar şi mai târziu) pot fi trecute cu vederea de 
actulala „corectitudine politică”. Sufletele sutelor de mii de cetăţeni români 
care au fost ucişi de comunişti sunt şi ele în leagănul de stele al lui 
Dumnezeu. Dar tot viitorul României şi al poporului român poate fi decis 
într-o bifurcare neroadă a Globalizării şi pentru a trece prin ea, se pare, elite- 
le româneşti nu au acum nici barca necesară, nici lemnul moral din care ar 
putea la nevoie să o construiască. 


Scufundat până la cozoroc în ale mele nu am băgat în seama 
vânzoleala Varujan Vosganian. Adevărată dramă naţională! Îţi dai 
seama: trimiţi comisar la Bruxelles, dar Barroso nu-l acceptă! Şi nici 
nu dă explicaţii: că de ce, domnule, de ce, nene?... Nu înseamnă că 
Tăriceanu, Băsescu au înţeles ce trebuiau să înţeleagă înainte de trimi- 
terea lui V.V. gata-comisariat. Cum să accepte Marii Conducători de 
Oşti dupe Dâmboviţa că în realitate - şi în comparaţie cu bulgarii ! - 
românachii noştri sunt nişte târâie-obiele impotenţi, fără vindecare? Ei 
şi-au imaginat Europa ca un fel de Românie doar ceva mai măricică şi, 
sigur, mai bogată (din care vor pica multe piţule în căciula lor de milo- 
gi: «Dă şi la mine, boerule, mânca-ţi-aş...» «Na, mânca-mi-ai)). 
Aceşti tăriceni, băseşti sunt indivizi născuţi între două... scaune crono- 
logice: nu sunt nici activişti-securişti autentici - adică răi de tot - nici 
cai nici măgari, nici mere nici prune, nu au rădăcini, nu au memorie, 
nu au nici ură-de-clasă, cea care-i ţinea drepţi pe bestiile securisto-acti- 
viste în “misia” lor destructoare cu program. Aceşti responsabili de 
destinul a milioane de fiinţe care aşteaptă - de 17 ani! - să li se deschidă 
fereastra, să pătrundă, în sfârşit, aer neîmpuţit de băşinile comuniştilor 
şi ale securiştilor, aceştia, zic, nu cunosc nici măcar un pospai de limbă 
a locului, limbă a locuitorilor. Nu-mi aduc minte “vorbirea” lui Dej, 
dar a lui Ceauşescu, aşa, pocită, monstruoasă, avea... personalitate. 
Chiar a lui Iliescu, lemnatică (cum să scape Tovarăşul de determina- 
re?) este recognoscibilă; limba de lemn comunistă, a comunistului de 
rangul patru - bine: trei... - dar aceşti nevertebraţi: Tăriceanu şi 
Băsescu? Măcar Marinelu” se poate ascunde îndărătul moştenirii lim- 
bajului golănesc dă Co'stanţa: jumătate interjecţii, jumătate cuvinte 
pocite, ne-stăpânite de vorbitorul preşedinte. Dar Tăriceanu? L-a 
ascultat cineva rostind - fie şi citind - un text pregătit de secretarii lui? 
Nu sună - discursu-i - gol, găunos şi lătăreţit, cu “dă” -uri, cu “pă -uri 
regăţeneşti, leit celui al crainicelor de radio şi TV, al profesoarelor dă 
română ţinînd conferinţe, al ţoapelor care vor musai să fie luate drept 
“telectual(e)? Ba bine că nu. 

A fost amestecată în tărâţa vosganiană şi Monica Lovinescu: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 567 


Monica Lovinescu: "Ii cer scuze domnului Vosganian" 

"Din pacate, nu am nici o clarificare de facut deoarece am uitat cine 
mi-a spus zvonul despre domnul Varujan Vosganian. Imi pare foarte rau ca 
mi-am pierdut manuscrisele si am uitat cine a fost acea persoana. A fost un 
zvon ca oricare altul pe care l-am captat in Bucuresti. Imi pare foarte rau pen- 
tru domnul Vosganian. Acum trei ani de zile inca mai aveam manuscrisele. 
Daca aveam datele as fi spus cine a fost persoana (n.r. persoana care a susti- 
nut ca Varujan Vosganian ar fi facut politie politica). Imi cer scuze in fata 
domnului Vosganian daca dansul nu este culpabil. Imi pare rau." (R.G.) 


Din această treabă de mahala cu adevărat serioasă este pierderea 
manuscriselor. 

Nu am idee - şi este prima oară când aud - despre pierdere. 
Ale sale manuscrise ori şi ale casei (deci şi ale lui Virgil Ierunca)? Nu 
am auzit vorbindu-se despre aşa ceva, dealtfel, de la ruperea relațiilor 
între “cercul” lor şi celula mea nu au circulat veştile; nici bune, nici 
rele. 

“Pierderea manuscriselor”... Sper că a fost doar un fel de a vorbi, 
pentru a nu i se mai reproşa că ar fi colportat un zvon despre “securis- 
mul” lui Vosganian; sper că, totuşi, Liiceanu, editorul exclusiv al 
Monicilor a depozitat în loc sigur còpii după “hârtiile” lor. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 568 


NOIEMBRIE 


Miercuri 1 noiembrie 2006 


Este prima oară când, imediat după instalarea Jurnalului pe site, 
s-au semnalat primii 2 - doi! - cititori (am fost tentat să pun cuvântul 
între ghilimele, dar l-am lăsat aşa, oricum, cititorii mei - grație cultu- 
ralilor mei prieteni Monica Lovinescu, Liiceanu, Manolescu, 
Adameşteanu - sunt numai cei pe internet). 

S-a făcut frig. La orele 16, termometrul de pe balcon zicea - 
pe soare : 11°C. Şi eu care credeam că de ziua aniversară a lui Filip, 
mâine, 2 noiembrie, îi vom putea face cadou un coşuleţ cu 
pătlăgici/ele. Coapte, se înţelege. Adică roşii. Doar dacă sunt galbene 
din fire... 


De la un corespondent internetic am primit azi: 


Ma simt onorat sa am (din nou) prilejul de a va scrie si de data acesta 
pentru o cauza in primul rand romaneasca si in al doilea rand personala. 
Romaneasca pentru ca este vorba de domnia voastra ca simbol al rezistentei 
anticomuniste (in spiritul rezistentei din munti, legionare si nu numai) si per- 
sonala pentru ca personal il admir pe omul, scriitorul, luptatorul, martirul(in 
sensul crestin de marturisitor) Paul Goma care nu se lasa, nu cedeaza si nu 
face concesii, nici atunci cand (stupoare) la 17 ani de la asa zisa iesire din 
bezna comunista dar nu si din consecintele acesteia, este contestat, injurat, 
stigmatizat de catre cei care se presupun ca ar trebui sa reprezinte elita natio- 
nala (in realitate national-comunista) si carora nu le mai ajung limbile pentru 
a face curatenie in dosurile vest-europene sau autohtone. Eu nu vreau sa fac 
aici pe desteptul pentru ca ceea ce am citit in jurnalele domniei voastre repre- 
zinta cu adevarat radiografia societatii degenerate si gregare de la noi care 
daca nu se desteapta macar in al 12 -lea ceas si nu indrazneste sa paseasca cu 
dreptul si cu dreapta autentica (exista oare la noi?) inainte si sa faca dovada 
ca mai poseda demnitate nationala, riscam sa devenim slugi, daca nu suntem 
deja, ale occidentului sau estului si sa ramanem asa inca mult timp de acum 
inainte in spiritul smintelii si debusolarii iar nu al crestinismului si al man- 
driei nationale si apartenentei de facto la EUROPA, cultural, lingvistic, geo- 
grafic. 

Va rog sa-mi iertati stangaciile si poate exprimarea nu tocmai lapidara, 
dar asa cum va spuneam mai demult, mocneste in mine un foc al rusinii si al 
disperarii ca sunt contemporan cu oameni care habar n-au pe ce lume traiesc 
si care nu realizeaza ca doar intoarcerea la adevaratele valori autentice, cres- 
tine, nationale, si implicit la pretuirea celor care le-au purtat drept stindard si 
le mai poarta inca (cati au mai ramas dupa mai bine de 50 de ani de pustiire 
si distrugere sufleteasca si morala) ne mai poate salva in sensul de a deschi- 
de drumul unor generatii cu adevarat libere si demne care sa-si cunoasca in 
primul rand trecutul pentru a putea sa paseasca fara temeri in nebuloasele 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 569 


viitorului. 

Traiasca Romania Mare (nu cea a lui C.V.T.) si fie ca Domnul sa va 
deie sanatate domnule Paul Goma si sa va mai tina inca pentru a vedea impli- 
nit demersul atat de asteptat, care sa ofere atat o reparatie morala si o repu- 
nere in drepturi a statutului civic al domniei voastre si familiei cat si o oca- 
zie pentru spalarea pacatelor acestei natii care pare sa fie blestemata si 
condamnata la ratacire cu concursul chiar al celora care hotarasc sau au hota- 
rat destinele-i de-a lungul cel putin ultimului secol si cel mai smintit dintre 
toate. 

O ultima rugaminte mai am la d-voastra. As dori sa semnez acel apel 
despre care ati scris in ultima aparitie pe site si as vrea tare mult sa ma indru- 
mati catre cei care au luat initiativa. 

Al dumneavoastra camarad de suferinta (ce stiu eu la 28 de ani?... dar 
simt) inginer Romeo Iancu, nascut in Negresti- Vaslui, crescut pe meleaguri 
ardelene la Fagaras si casatorit la Sibiu (unde v-ati petrecut o parte din viata 
la randu-va). 


Să mă mai plâng că nu am cititori! Mult mai puţini - în comparaţie 
cu ai lui N. Manolescu (ce să mai vorbesc de editorul humanitetic 
Liicheanu Gabriel) dar muuult mai buni. In sensul de: drepți. 


Joi 2 noiembrie 2006 


Azi, la orele 11,02 (ora Bucureştiului) s-a născut Filip (îmi place 
prezentul-etern, de mor! - dar numai când vorbesc de mine şi de ale 
mele). Era, la Bucureşti, atunci ca şi acum, la Paris o mohorîtă zi de 
noiembrie, cu promoroacă şi aer greu respirabil. 

lar eu, tată de copil, ce-mi făceam?, vorba lăutarului. Păi, ce 
să-mi făceam: o gripă straşnică aveam! - atunci, pe vremuri, nu acum 
(pe o vreme ca asta). 

Mi-a făcut mare plăcere mesajul Elenei Andronache, zicînd că 
îmi aşteptase jurnalul. Şi că îl “frunzărise”... Chiar dacă a exagerat pe 
ici, pe colo, am avut viziunea: o tânără femeie, zgribulită, mutîndu-se 
de pe un picior pe altul, suflîndu-şi în mănuşi, aşteaptă să se deschidă 
chioşcul... internetic. 

Până acum, după informaţiile mele, trei cititori s-au semnalat. 
E-he, dar când vom ajunge, aşa, pe la zecesprezece, voi da în foc de 
mândrie! - vorbesc la pluralul cultural român, se înţelege. 

Discutînd cu Filip despre Jurnalul meu (cel internetizat), el a zis 
că e un fel de revistă lunară - dacă este aşteptat(ă) la sfârşit de lună, 
asta, sau la începutul următoarei... Da, domnule. M-am uitat la 
contorul pe ziua de 1 octombrie: la “Jurnal 2006 ian-oct” sunt semna- 
lati 36 vizitatori. Un fel de record. Care scade pe măsură ce înaintez 
în... lună, până pe la 5-4-3 vizitatori în 31 octombrie. 

«În câte exemplare este tras Manolescu?» întreabă Filip, vorbind, 
fireşte, de România literară. 

Răspund că nu ştiu. Nu ştiusem nici când lucram şi eu în redacţie. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 570 


Probabil între 10 000 şi 100 000 exemplare. Oricum, nu se poate face 
o comparaţie. 

De ce să nu se poată? Fiindcă Romlit este săptămânal pe hârtie şi 
Jurnalul (meu) lunar pe ne-hârtie? Că Romlir are cel puţin 50 000 de 
cititori pe săptămână (multiplicat cu 4 dă 200 000 pe lună), iar 
Jurnalul meu abia 300 (pe lună)? Dar asta este o adevărată 
comparaţie! : 200 000/300. Asimetrică, dar-însă-totuşi: faţă de niciun 
cititor-pe-hârtie la 300 pe-pe-sticlă... 

De ce să nu facem comparaţia (tot asimetrică)? Nu după numărul 
de cititori, ci după numărul de autori ? - la Romlit “contribuie” cel 
puţin 20 mari scriitori, la Jurnal un singur autor (oare cine?) şi acela 
neînsemnat, după autorizata opinie a Manoleştilor, Dimisenilor, 
Stefăneştilor, loanelor Pârvuleşti, Romaniţelor Constantineşti ; şi după 
pagini: Romlit scoate 100 pagini convenţionale pe lună, Jurnalul meu 
cam tot atâtea, în medie. Adevărat, Romlita este aşteptată în chioşcuri 
(săptămânal) - şi vândută, ca orice produs cultural, Jurnalul meu este 
gratuit (deşi i s-ar mări “tirajul” dacă i-ar plăti el pe cititori); aşteptat... 
lunar de Elena Andronache şi încă alte doamne, căci eu cu dânsele mă 
înţeleg bine - nu ziceam că nu poate exista comparaţie valabilă între 
cele două producte decât din punctul de vedere al autorilor...? La 
Romlită: Manolescu, Gârbea, Dimisianu, Alex Ştefănescu şi mai ales 
colhoznicul “Cronicar”; la mine, vai de capul meu, doar eu mi-s autor. Din 
acest motiv am imaginat... 


Primesc de la Stăneşti: 


Draga Domnule Goma, Dragi prieteni, 

Acum am intrat pe usa, si am vazut scrisoarea care venise de la 
Ministerul Justitiei. Are doua pagini, citez numai un pasaj (...): 

„În ceea ce priveste solicitarea privind «redarea cetateniei române» 
domnului Paul Goma, nascut la data de 2.10.1935 în localitatea Mana, jude- 
tul Orhei, Republica Moldova, precizam ca Serviciul Cetatenie din 
Ministerul Justitiei a solicitat Ministerului Administratiei si Internelor — 
Directia Generala de Pasapoarte informatii privind clarificarea statutului juri- 
dic al lui Paul Goma în raport cu Statul Român. 

Prin adresa nr. 112345/18.10.2006 ni s-a comunicat faptul ca domnul 
Paul Goma figureaza în evidentele acestei institutii cu statut de cetatean 
român, conform art. 34 din Legea nr. 21/1991 a cetateniei române, republi- 
cata, cu modificarile si completarile ulterioare. (subl. mea, P.G.) 

Referitor la statutul juridic al membrilor familiei domnului Paul 
Goma, nu am efectuat verificari întrucât nu detinem date de stare civila 
ale acestora, respectiv numele si prenumele, data si locul nasterii.” 


Mai departe, comentariul Floare: Stănescu: 


“(...) urmeaza o lunga însiruire de... ce nu pot face ei, si indicatii cu 
privire la legile privitoare la: acordarea de titluri — revolutionari, luptatori în 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 571 


rezistenta anticomunista — si a despagubirilor si indemnizatiilor aferente. 
Totodata, anunta ca „în dezbaterea publica” se afla proiectul unei legi 
de stergere a condamnarilor politice dintre 1945 si 1989. 
Semneaza însasi Monica Macovei. Scrisoarea este datată: 31.10.2006” 


Domnule! La multe porcării, strâmbării, manelării, românării mă 
aşteptam, dar la una ca asta: ba. 

Aşa, carevasăzică: am statut de cetăţean român (“conform artico- 
lului...”) cutare, din 1991 - mi-o garantează ministrul Justiţiei! Dar eu 
nu ştiam! Căci eu dormeam, soro ! Nici autorităţile franceze habar 
n-aveau, altfel nu mi-ar fi înnoit “bulentinul” galic de două ori în acest 
interval - pe ambele scriind citet, să fie văzut chiar şi de ministresele 
bucureştiote: “refugie”. Cât despre... membrii familiei - despre care 
compatrioata mea Monica Macovei - altfel o distinsă doamnă - nu a 
“efectuat verificări”, deci “nu deţine date de stare civilă...” 

Uite cum intră România în Europa! De-a-n curulea! De-a-n 
macoveilea! Culmea fiind că această adunătură de becali (şi de becaţe, 
doar n-o s-o cruţ pe ministreasa Justiţiei, cea care semnează cu mâna 
ei opera mai sus citată, asfel postulînd pentru postul de comisar la 
Bruxelles) va reuşi - tot prin minciuni, fraude, falsificări, promisiuni în 
dorul lelii («Să intrăm, “p-aia discutăm condiţiili în care-am intrat - ca 
în NATO!, cu generalul Caraman în fruntea Securităţii intacte!) 


Vineri 3 noiembrie 2006 


M-a tulburat “răspunsul” Justiţiei Macovei. Îl/o las să se mai 
răcească. Deşi, slabă nădejde: astfel de fiinţe sunt neameliorabile. 

Am scan(eriz)at actele şi le-am trimis la Bucureşti, la avocat, la 
Stăneşti, la Valerian Stan lui Niculiţă. Să fie. Să aibă şi ei “docomen- 
tele” emise de administraţia (şi încă: Ministerul Justiţiei!) unei tări 
cvasi-intrate în Evropa. 


Israelul nu se astâmpără. De vreo două zile a început Marea 
Bătălie de la Gaza (a câta?). Şi pentru că învinsul are mâncărici, nu 
şade locului, să-şi lingă rănile, să cugete la motivele paparei încasate, 
uite că s-a apucat de... “nu excludem un atac” - “de autoapărare”, “pre- 
venitiv”, cum altfel? - contra Iranului. Înţelepciunea întruchipată: Bush 
a zis că el - personal, ca Dinescu - nu ar fi împotriva unui atac aerian 
al Israelului asupra Iranului! În loc să-şi vază de Irak, devenit un 
Vietnam Bis, şi acest isteric analfabet evanghelic turbat se bate-n piep- 
tu-i de-aramă, răzbelnic. Are să piardă alegerile acasă la el, cu picioa- 
re-n cur are să fie dat afară din Irak - cu consecinţe catastrofale pentru 
biata ţară, martirizată de Saddam, apoi devastată de dobitocia america- 
nilor, iar Israelul, care a contribuit hotărîtor la dezinformarea Americii 
şi împingerea ei - prin Wolfowitz, prin Kagan, prin Perle, prin Frum, 
prin Capdemortul Rumsfeld să pornească la Cruciada (sic) contra 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 572 


Irakului, se agită isteric, amenințînd, cu stropi, că el face praf Iranul. 
Să râzi, să plângi? Dar cine, dacă nu Israelul (şi Bush), atacînd orbete 
- nu: orbeşte - Libanul, a stârnit furnicarul musulman (nu arab, 
iranienii nu sunt arabi ci... perşi) şi a întărit, atât prestigiul/influenţa 
lui, a Iranului, cât şi al/a Siriei... 

Ce dobitoci, israelienii! Vorba mea: de parcă nici n-ar fi evrei... 
Vai de steaua lui David! Israelul ar putea distruge instalaţiile nucleare, 
iar în ripostă, cu trei-patru misile, Iranul va face chisăliţă Ţara Sfântă. 
Şi de ce aşa? Cum, de ce? Fiindcă israelienii, de când au mâncat bătaie 
de la hezbolahi, au tentaţii sinucigaşe - dar şi de a-i ucide pe cei din jur: 
evrei, creştini, arabi... 


Sâmbătă 4 noiembrie 2006 


Azi fiind a doua zi de ieri: tot ceţoasă, tot friguroasă. Şi degeaba 
încerc să mă conving că, de-o pildă ieri, după ce s-a împrăștiat ceața 
dimineţială s-a ridicat un soaaaare... Uite-aşa de mare - şi de rece - că 
eu tot în noiembrie 1975 rămân (la naşterea lui Filip); iar dacă mai fac 
un efort de readucere la contemporaneitism, reuşesc să mă mut în 4 
noiembrie 1956... 

Când - ce făceam eu în 4 noiembrie 1956? Ce să fac? Nu mare 
lucru. Cam ca acum, în 2006. Să mai spună cineva că omul îmbătrâ- 
nind, involuează! Nu, oameni buni: rămâne veşnic tânăr şi ferice în 
profunda-i inocenţă. 


Ieri, în Palestina, Invincibila Armada israeliană (aia care se 
pregăteşte să declare război Iranului!) s-a luptat din greu cu un pâlc de 
palestinience. Am înţeles că tancurile (biruitoarele din Liban...) încer- 
cuiseră un grup de “teroriști” adăpostiţi într-o moscheie. Israelienii, 
ascunşi în tancuri, nu îndrăzneau să iasă la aer, măcar ca să se 
dezbăşinească fortărețele pe şenile, aşteptau să vină de urgenţă Brigada 
Culegătorilor de “terorişti”, aceia să-i arestuiască, să-i încătuşească şi 
să-i căruţeze în Israel... Pentru cei care se prefac a nu fi înţeles topo- 
grafia: toate acestea se petreceau pe teritorului Gazei, adică în 
Palestina, dragi tovarăşi, fii şi nepoți de komisari politici bolşevici de 
la Ternopol, ba chiar şi de la Vinniţa. Femeile, cu mâinile goale, dar 
iu-iu-ind (chiuind, arăbeşte) s-au îndreptat spre tancuri. Şi, minune: 
monştrii au început a da înapoi. Tot înapoi, tot înapoi... Ai fi zis că 
echipajele nu erau alcătuite din evrei d-ai noştri dupe la Astrahan, 
khazari adevăraţi, dârji şi deştepţi-foc, ci din goi fricoşi, umaniști, 
daraghie tavarişci! Păi, un adevărat evreu minteni le-ar fi călcat în 
picioarele şenilelor pe cioroaicele împuţite şi chirăitoare - dar unde se 
cred neobrăzatele? Să sfideze tancurilor noastre dragi şi juste? Dar 
unde ne trezim? În Piaţa Ten An Men - de a văzut lumea întreagă cum 
ezita şafiorul - acela nu era ca noi, de pe Primăverii, ci chinez-chinez, 
în curs de a se... umaniza... 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 573 


Cum-necum, bărbaţii din moscheie au reuşit să iasă din încerculi- 
re şi au tulit-o printre ruine... Însă femeile nu s-au mulţumit cu atâta, 
au continuat să ne amenințe pe noi, eterne victime ale Holocaustului!, 
cu pumnii şi cu iu-iu-urile lor arăbeşti, ai fi zis: aramaice, din neamul 
blestematului de profet-nebun loshua din Nasheret cel care ne-a prici- 
nuit atâtea rele, în ultimii 2000 ani... 

Şi atunci... Şi atunci! Ostaşii noştri, alaltăieri învingători ai 
hezbolahilor, ce să facă: s-au autoapărat!, vorba Pleonasmului H. Zalis. 
Au tras şi ei, ca omul. Cu mitralierele de bord, alea grele. 

Şi au, zi-i pe nume, ştiinţific: “rănit mortal” două teroriste. 

Femei, femei, dar palestinience, din cele cu cuțitul între dinţi. 


Din Gândul din 3 noiembrie. 


Scriitorii romani, intre frustrare si anonimat 
Ziarul Gandul Î 03 noiembrie 2006 

"Suntem indispensabili si inconturnabili" - Nicolae Manolescu 

"Daca noi, scriitorii, nu ne apucam de niscai crime, n-avem nici o sansa 
sa fim cunoscuti de public. Nu stiu insa pe cine ar trebui sa omoram", a 
sintetizat, cu ironie si resemnare, Nicolae Manolescu nu atat modul in care 
sunt priviti scriitorii, ci cum se privesc ei insisi. Insa presedintele Uniunii 
Scriitorilor din Romania, breasla care a lansat, miercuri seara, un program de 
crestere a vizibilitatii scriitorilor, nu s-a oprit la nivelul ironiei: "E clar ca fara 
noi nu se poate. Suntem indispensabili si inconturnabili! Totul e sa-i convin- 
gem si pe ceilalti, care nu-si dau seama de asta", a declarat, cu surprinzatoa- 
re seriozitate, Manolescu. 

Mai mult, el si-a marturisit "o oarecare nostalgie pentru perioada 
comunista, cand eram cunoscut ca scriitor si critic literar, nu ca fost politi- 
cian, cum sunt cunoscut acum, cand am devenit, din cauza asta, o tinta." 

De fapt, intreaga dezbatere "De ce nu sunt scriitorii VIP-uri?" s-a 
dovedit un banal "exercitiu de admiratie" fata de cum ar trebui sa arate lumea 
in care scriitorii ar primi consideratia pe care si-o doresc. "Trebuie sa existe 
o constiinta in societate ca scriitorii nu sunt niste betivi care stau la carciuma, 
ci unii dintre cei care au conturat fizionomia acestei tari", a incheiat 
Manolescu. "Problema e ca se pierd reperele valorice, pentru ca valorile sunt 
aruncate la periferie, iar centrul scenei este ocupat de o fauna bogata de 
impostori", a adaugat prozatorul Gabriel Chifu, secretar al USR si responsa- 
bilul programului "Sa ne cunoastem scriitorii”. 

In timp ce criticul Daniel Cristea-Enache a propus ca, dincolo de un 
respect reciproc in interiorul breslei, scriitorii sa organizeze "dezbateri civili- 
zate in presa", iar Doina Jela vorbea de invatatul din experienta scriitorilor 
din tarile europene, Gabriel Dimisianu s-a dovedit mult mai incisiv, revoltat 
de atacurile impotriva scriitorilor care au fost numiti de presa "dinozauri". 
"Fiecare trebuie sa raspunda pentru ce a facut in perioada comunista, dar nu 
e normala aceasta pornire incrancenata impotriva unor scriitori murdariti pe 
nedrept", a declarat Dimisianu. 

Parerea lui Mihail Galatanu a fost ca "scriitorul este un produs de 
comunicat. O campanie a unei agentii mari de publicitate ar avea un efect 
destul de imediat". Desigur, el nu a intrat in detaliile finantarii unei astfel de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 574 


campanii. Vocea cea mai interesanta, datorita umorului ei, s-a dovedit a fi cea 
a lui Alex Stefanescu, care declara, relaxat, ca el se simte oricum VIP in blo- 
cul in care locuieste, de cand a fost adus acasa cu masina atat de Nicolae 
Manolescu, cat si de Octavian Paler. In lipsa unor strategii coerente de apro- 
piere de public, probabil ca numai la asta pot aspira scriitorii romani. (C.S.D.) 


Comentarii: 

Paul GOMA, reperul moral al romanilor! de Gutza (2006-11-03 
12:28:02)Goma reprezinta un ideal prea inalt pentru noi toti, caldicei si 
"nuantati" (cititi cacaciosi, gregari, impuri). Ca urmare, toti l-ar sfasia, pen- 
tru ca demnitatea si suferinta lui au fost exemplare, atunci cand TOTI taceam 
malc. Cine sa-l reabiliteze? Manolescu - un smecheras semidoct cocotzat in 
Academie fara rusine? (Parca-l vaz la o emisiune TV, neintelegand nimic din 
ce marele om de stiinta si de cultura ii spunea despre analiza moderna a lite- 
raturii utilizand sofisticate metode informatice). Ce credeti ca facea estimp 
Manolescu? Tragea cu ochiul!! Semidoct, bun de gura, jucand cu o smeche- 
rie primitiva rolul de firoscos. Observati-l in toate aparitiile: o intoarce numai 
la politica, se fereste ca dracu de tamaie de analize culturale, ca n-are repere 
in afara romanelor. Nu latina, nu greaca, nu filosofie, nu teologie, nu lingvis- 
tica, nu cultura stiintifica...doar romane. Sa ne traiasca nea Manolescu si nea 
Simion. 


Paul Goma de Paul Goma (2006-11-02 22:33:59) 

Paul Goma, mare scriitor, care s-a purtat ca un mare magar si mare 
nerecunoscator fata de Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, odata ce s-a 
vazut cu sacii-n caruta la Paris... Mare scriitor cu mare problema de etica. 
Ca multi alti scriitori de pe plaiurile mioritice. (subl. mea, P.G.) 


Bravo Mefisto- Paul Goma de dumi (2006-11-02 22:16:20) 

Acesti "indispensabili" sa isi rezolve intai problemele lor de morala 
legate de Paul Goma si apoi sa ceara publicului sa ii respecte! Goma ar face 
vanzari uriase, daca ar fi publicat cum trebuie in Romania si daca ar fi primit 
cu onorurile care i se cuvin. Dar "dragilor" scriitori in frunte cu conducerea 
lor, tare le mai e frica : FRICA! .. De "elita" ce sunt! Iata ca poporul nu ii 
considera indispensabili ! In rest ..betivi au fost , betivi sunt, foarte multi din ei! 


Paul Goma .de MEFISTO (2006-11-02 21:30:12) Si pe Paul Goma 
continua sa-l ostracizeze acesti mari "scriitori Romani" . 


Cotidianul - Liviu Antonesei: 
1 horria-(19-10-2006 22:06) 
eu zic sa-l intrebam si pe dl. gabriel andreescu 
2 
nicolae75-(19-10-2006 23:13) 
degeaba, nu se va face nimic. ne meritam liderii, domnilor. 
3 
zikyx-(19-10-2006 23:19) 
Si ce naiba era sa faca Goma, pe langa gramadoiu ala de netalentati si lipito- 
rile alea din USR? Eu zic ca Dinescu i-a facut un serviciu :-D 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 575 


4 

Medesan-(19-10-2006 23:30) 

Vreau sa-l felicit pe d-l Antonesei pentru editorialele d-sale. Sunt intotdeau- 
na de bun simt, echilibrate. Nu degeaba dansul a fost si unul din cei mai 
corecti sefi de consiliu judetian din tara. Ca dovada si-a dat demisia. Pentru 
ca nu era dispus la compromisuri in defavoarea intereselor judetului pe care- 
l conducea. Ce pacat ca sunt asa de putini gazetari precum d-l Antonesei... 
Inca odata, felicitari, d-le Antonesei! 

5 

rupatoru-(20-10-2006 10:07) 

D-le Antonesei , salut interventia dvs.! Sugerez chiar o campanie a 
Cotidianului pe aceasta tema! Ar fi un gest reparatoriu grozav pentru Paul 
Goma Nu stiu; faceti-l membru al Academiei Catavencu -Presedinte onorific 
„ceva si Basescu daca va vedea o miscare mai serioasa aintelectualilor in 
directia asta va face un gest reparatoriu ! Ati facut atat pentru memoria disi- 
dentei romanesti (un cea mai mare parte disparuta, ati facut atat pentru 
Elisabeta Rizea sia Itii-merita si omul asta un efort deosebit! E un tip special. 
Se vede asat si in scrierile lui (chiar citesc acum Povestiri din calidor). Merita 
un gest special. E unul dintre putinele spirite adevarat romanersti care mai 
respira in Europa! 

6 trusca-(20-10-2006 11:13) Rupatoru, daca esti cu lectura la Din calidor? 
Cand vei citi Curcubeu 77, Usa noastra cea de toate zilele, Obstinato ( primul 
cuvant cu care a inceput articolul este o referire la roman) iti vei explica de 
ce nu este prea iubit, dorit P Goma. Nu mi s-a parut un foarte bun scriitor, dar 
, pentru ceeace a indurat, simtit, merita tot efortul. Stie prea multe lucruri, 
cunoaste adevarata fata a unor personalitati culturale, politice, de pe la noi. 
Este adevarat ca nu poti cere decat schimbarea legislatiei, sau cel putin modi- 
ficarea prin O.U.Se pune intrebarea : cati dintre disidenti au fost exonerati de 
faptele penale presupuse sub care au fost inchisi, deposedati de proprietati, 
torturati, eventual eliminati ? De aceea ar trebui sa vedem aceea vestita lucra- 
re de cercetare ORORILE COMUNISMULUI. 

7 Inima _Rea-(20-10-2006 11:18) 

Eu nu cred ca aici are dreptate Goma, cind refuza sa semneze o cerere de 
redobindire a cetateniei romane. Cit despre retragerea "abuziva" a cetateniei, 
e de discutat, mai ales in contextul exluderilor din partide, motivate de delic- 
tul de opinie. Goma are insa dreptate atunci cind compara doua fapte ale sta- 
tului roman democratic: repunerea in drepturi a lui Mihai Pacepa, si trata- 
mentul de care "beneficiaza" el insusi. Aici, legendara lui incapatinare inver- 
sunata are deplin temei. In anii cruntei sale suferinte de dizident, Mihai 
Pacepa era "coleg" cu Nicolae Plesita. Dupa 1977, macar timp de un an - sau 
citeva luni - Miahi Pacepa era adjunctul sefului DIE, institutie care "avea 
grija" si de romanii cu limba lunga, stabiliti in strainatate. Daca statul roman 
s-ar ingriji de propria-i reputatie, nu ar exista "cazul Goma". Cum d-lui - 
reprezentantul sau cel mai electoral autorizat, adica - nu se-ngrijeste nici 
macar de propriu-i prestigiu, Goma va fi reincetatenit post mortem. A nu se 
intelege ca ma iau de iubitul vostru presedinte. El este abia al treilea caruia i 
se filfie de Paul Goma. 

8 pericle2006-(20-10-2006 12:47) 

Si eu cred ca Goma are dreptate. Defectul lui este ca s-a comportat, mai ales 
in timpul regimurilor Iliescu, dur, critic, arogant cu amaritele alea de autori- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 576 


tati care trebuiau sa-i dea o hirtie. Din pacate a jignit pe foarta multa lume de 
calitate prin scrierile sale si ar trebui sa ne amintim doar contextul in care 
Monica Lovinescu careia Goma ii este extrem de datoare a spus ca "regerata 
ca l-a cunoscut pe P.Goma". In pofida campaniei din presa romaneasca, cu 
sustinerea unor intelectuali din Romania si diaspora, Goma a scris mai multe 
texte antisemite. Deci ar trebui sa se ajute si singur, macar acceptind ca n-a 
fost mereu in regula. Va face asta Goma vreodata? Fireste ca nu. Repet - in 
principiu are dreptate, iar cetatenia trebuie sa si-o recapete foarte repede. 
Evolutia lui, dupa anii de glorie, a fost alandala si chiar ma intreb daca tre- 
buie socotit cel mai important dizident roman. 

10 lulutza-(20-10-2006 15:11) 

Si Soljenitin este mai degraba un bun reporter sau "investigator literar", decit 
un scriitor de beletristica, dar ... scrie absolut cutremurator, la fel si Paul 
Goma. Recititi primele trei paragrafe din introducerea autorului la 
"Arhipelagul Gulag" (povestioara cu pestele fosila)... Hai sa initiem o petitie 
pentru repunerea in drepturi si cetatenie a lui Paul Goma! 

9 Mie mi s-a desfacut contractul de munca - litera "1" (indisciplina sau cam 
asa ceva) sau "e" (incompetenta) - am uitat, doar pentru ca am refuzat intr-o 
singura zi sa stau la slujba peste 9 ore. Lui Pacepa, care a lipsit nemotivat 
peste douazeci si cinci de ani, vor sa-i dea pensii si grade, ca si cum l-ar fi 
slujit neintrerupt pe Ceausescu... Piata asta "libera" a muncii este total 
confuza!!! 

11 iovescu-(20-10-2006 15:15) 

sa-l semneze scriitori publicati la expulzarea Dlui Goma. daca ei nu-l sem- 
neaza, semnez si eu un gaozar 

12 lulutza-(20-10-2006 15:47) 

Paul Goma este "vinovat" de consecventa si iubire de adevar, Pacepa este ras- 
platit pentru naiba stie ce... Eu tot nu am inteles ce servicii a adus generalul 
democratiei, in afara de ideea lui personala de democratie. Pina si dezvalui- 
rile lui erau rasuflate si neinteresante. 


Radu _Gropeanu-(20-10-2006 14:16) 
Doua exemple am sa va dau.Paul Goma, dizident, inflexibil. Comunistii nu 
l-au aruncat printre bolnavii psihici. Au fost mult mai perfizi. Astazi, tot 
comunistii, se ascund in spatele unor legi absurde. Si asteapta ca el sa se 
milogeasca. Dupa cum se vede, nu este cazul. 
IM Pacepa. Securistul care a defectat pentru ca i s-au descoperit afacerile. 
Fugit la americani, dat pe goarna totul. Acum are pretentia sa fie despagubit 
cu virf si indesat. Si sansele sint mari... 
Cine este adevaratul patriot? 


Duminică 5 noiembrie 2006 


O jumătate de secol de la re-intrarea ruşilor în Ungaria. 

Gyurcsany, cu un par (înghiţit - pe gură, nu prin cur) a depus o 
coroană de flori la monumentul victimelor. ÎL priveam şi încercam să 
pătrund “misterul”: este el nepotul unor eroi, victime - înscrise pe 
monument? Să fie nepotul unor călăi - al căror nume nu sunt înscrise 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 577 


pe monument? Au oare nepotul unor “impartiali”? Probabil-sigur. 

Întrebare perfect inutilă. Dacă în Ungaria eroică, atunci, azi 
se petrec atâtea porcării - cea mai mare fiind: menţinerea in cucuiul 
guvernamental al acestui hoitar: Gyurcsany - cum să ne mai mirăm că 
în România dau lecţii de anticomunism specimene securiste ca Pleşiţă, 
ca Merce, ca V.C. Tudor şi nimeni nu îndrăzneşte să-i ia de epoleţi şi 
să-i azvârle, cu-un picior în cur, în cea mai la îndemână latrină? 


Întreaga dimineaţă de ieri a fost dedicată unui dialog emailat cu 
Niculiţă. A pornit de la casa lor din Colentina: L-am rugat să-mi 
trimită poze cu ea. Aşa a făcut. Am observat că acoperişul “aduce” a 
uglă, dar nu (prea) este ce pare. L-am întrebat: mi-a răspuns că este 
tablă vopsită... şi că vara, în partea mansardată, viaţa este insuportabil, 
din pricina căldurii (mi-am adus aminte de mansarda lui Sterescu, cum 
zbârnâia tabla încinsă...); iarna: frigul dracului, acoperişul nu izolează. 

I-am sugerat: dat fiind că acoperişul are ape dulci, să îl acopere cu 
o plasă de sârmă, cu ochiuri largi, iar în ochiuri să planteze iarbă, flori 
cu tija scurtă şi mai cu seamă acel soi de cactus care se simte bine şi 
pe acoperişurile de țiglă, de stuf din România. Mi-a răspuns că se gân- 
dise, ştia şi numele unei plante potrivite: urechelniţă - însă... 
Acoperişul lor nu va suporta greutatea stratului izolator, nici operaţia 
de aşezare a plasei, a plantelor. În fine, impedimentul major: 
“meşterii” aflaţi la îndemână nu sunt deloc meşteri, ci completarea 
mea: ca la închisoare, când vin în celule comisii şi întreabă, de pildă: 
«Care eşti electrician - sau mecanic sau ceasornicar?y, trei sferturi 
dintre deţinuţi ridică mâna: «lo, dom'!»). 

Această “discuţie” mi-a retrezit înclinarea spre utopie: am început 
prin a zice (în legătură cu izolarea acoperişului prin un strat de 
vegetaţie): 

«Eu, dacă aş avea casă prin vecinătate, aşa aş face...” - şi chiar 
fără încurajarea lui Niculiţă de a lua utopia drept realizabilă, mi-am dat 
slobod delirului câsic (de la casă, desigur). 

Eu, dacă aş avea casă...- în Colentina, lângă Niculiţă... 

...Mi-aş amenaja o imprimerie - pentru cărțile mele, fireşte. 

“Sala maşinilor” ar încăpea într-o odaie de 4/5 m. 

Aici ar intra: 

- Unu, două, trei ordinatoare; 

- 2 imprimante uşoare (ca actuala mea: HP Laser Jet 1320), 
pentru confecţionarea “matriţelor”. Două, ca să nu rămân în pană, iar 
dacă fotocopioza vrea să se odihnească, să continuu imprimarea 
finalăla una din imprimante. 

- O fotocopioză (HP, multi-: laser, photo, scaner). 

Mai încăpător s-ar cere a fi “depozitul”: hârtia de-imprimat, 
hârtia imprimată, hârtia-“carte”. 

Vai, vai, vai: are să trebuiască să încep prin ceea ce sa va fi 
numind: legalizare administrativicolă: acte de aprobare a funcţionării 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 578 


“tipografiei” şi de, asta, zi-i pe nume: a comercializării produsului. 

Înapoi la “carte”: Mijloacele fiind cu totul modeste, mă voi 
restrânge (pe la buget): nu voi depăşi 5 000 euro (maşinile), hârtia, 
plicurile, dosarele (de unde cincimiile? Auzi, întrebare - de la lotărie!). 

Voi folosi metoda economică de până acum: imprim 4 pagini 
convenţionale pe o filă - câte 2 pe o pagină. Inconvenientul: pagina 
imprimată va trebui ţinută pe lat şi va conţine 2 pagini. 

Cum tot din spirit de economie am practicat recto-verso-ul, nu va 
fi comodă întoarcerea paginii, pentru lectură - dar nu am încotro. 
Pentru uşurare, aş putea folosi recto-verso-ul, numai cu o pagină... pe 
pagină, astfel obiectul va sta “în picioare”, dar se va dubla cantitatea 
de hârtie (ceea ce nu este deloc, dar deloc conzult, căci... neeco- 
nomic...). 

Coperta... Până acum am folosit, fie plicuri A4, fie dosare cu 
bretele de elastic - în care puteam pune 2-3-4 cărți. Probabil voi face 
la fel. Aceasta ar fi “ediţia ieftină”; 

“Ediţia ne-ieftină”: fascicolele alcătuind un titlul de carte - în 
medie: 50 file dacă sunt 2 pagini pe pagină /recto-verso - pentru un 
total de 200 pagini convenționale - vor fi, pe de o parte strânse între 
capse detaşabile, pe de alta perforate (cu 2 găuri) pe latura lungă. 
Astfel, într-un clasor mediu vor încăpea 2-3 titluri, iar în unul mare 4- 
5 titluri - un ciclu întreg. 

De pildă Primul Volum al scrierilor cuprinzînd romanele: 
Ostinato, Uşa..., În cerc, Gherla-Lăteşti, Gardă inversă. Adică... cca 
1 600 pagini convenţionale. În realitate aceste 1 600 pagini vor intra în 
800 file, ba chiar în 400, dacă vor fi câte 4 pagini pe o filă. 

Va fi grea o asemenea cantitate de hârtie, başca clasorul, dar nu 
am încotro. Cine doreşte Primul Volum - acesta va fi. 

Al Doilea Volum, tot de cca 1 600 pagini va cuprinde Patimile..., 
Bonifacia, Adameva, Justa, Profil, Altina, Infarct, Ela; 

Al Treilea Volum : romanele din “ciclul autobiografic”: Din 
Calidor, Arta Refugii, Astra, Sabina şi Roman Intim - 1 200 pagini. 

Al Patrulea Volum: mărturii-eseuri: Culoarea curcubeului 
&Bărbosul, Soldatul câinelui, Basarabia, Săptămâna Roşie: 1 500 
pagini. 

Al Cincilea Volum: Alfabecedarul: 500 pagini. 

După care vin volumele de Jurnale: 

Al Şaselea (1 200 pagini), Al Şaptelea (1 000 pagini), Al Optulea 
(1 200), Al Nouălea (2004-2005 = 1 200 pagini), Al Zecelea (2006: 7- 
800 pagini...) 

Al Unsprezecelea şi al Doisprezecelea Volum vor reuni Scrisurile 
(total: 2 500 pagini). 

Al Treisprezecelea : Scrisori întredeschise (cca 600, cele editate 
la Familia). 

Este frumoasă Utopia mea? 

Cum altfel? - ca o adevărată, reală utopie. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 579 


Pătlăgelele mele... Nu cred că vor depăşi stadiul-starea-condiţia- 
statutul de gogonele. Au prins - cele mai mari - o tentă galbenă, dar nu 
cred că le vine dinlăuntru. 


Luni 6 noiembrie 2006 


Am tradus Apelul, Scrisoare a Treia către Băsescu, “răspunsul” 
semnat de ministrul Justiţiei M. Macovei - în care mi se explică, senin, 
că... sunt, în continuare, cetăţean român! Mie, care am în mână acte 
franceze spunînd altceva: că sunt refugiat în Franţa, până în... 2014! 
Azi le voi duce la poştă şi le voi trimite lui Barroso, la Bruxelles. Până 
atunci le-am expediat prin e-mail la vreo 40 adrisanţi. 


Ultimul număr - octombrie 2006 - al Contemporanului (Ideea 
Brebană), avînd pe prima copertă un “Apel pentru salvarea culturii 
române vii” (că cea moartă -i moartă!) iar pe ultima, în ecou: “Salvaţi 
cultura română vie”. Mai alaltăieri Breban suna din Cornul Caprei 
chemînd omenirea la salvarea romanului. Gornisme brebane putînd fi 
trecute cu vederea datorită unui text omagial, în fine, lizibil, al Aurei 
Christi, închinat lui Vasile Gorduz. Se vede însă că autoarea, după 
două decenii de trai dâmboviţean, încă nu a fost pătrunsă de cultura 
cisprutică şi îşi intitulează, imprudentă - şi impudentă panegiricul: “Un 
Tertulian al formei '...Asta îi face să scrâşnească din dinţi pe oamenii 
de bună calitate, cei care ştiu foarte bine că “Tertulian” funcţionează 
ca pseudonume al banditului marxist-stalinist “anti-fascist” stabilit la 
Paris cu consoar- tă-sa, realist-socialista Georgeta Horodincă. Însă 
aceiaşi, dacă au răsfoit Contemporanul breban, se consolează (sic) 
zicîndu-şi că unde merg soţii Ianoși, Zalis, Wald, Cosaşu, “Tertulian” 
îşi are locşorul cald. 

Iertare, trebuia să mă ţin de “Tertulian al formei”, vorba scribei. 
Adică de Vasile Gorduz. 

Nu am aflat niciodată ce credea/simţea el în raport cu mine, însă 
eu am nutrit totdeauna pentru el, mai mult decât prietenie - frăţietate. 
Ne cunoscusem la Doi Mai, pe la sfârşitul anilor 60, el cu Silvia Radu 
“domiciliind” la Vama Veche. Nu-l agresasem, nu-l bătusem la cap cu 
întrebări tâmpite, de scriitor - la care simţisem de la început: nu numai 
că nu avea să le răspundă, dar pe care nici nu le auzea (şi le bine 
făcea!); îl priveam, din depărtare, căutînd pietre; alegînd o piatră; 
cercetînd-o, mângâind-o, răsucind-o, ca să vadă cum e făcută ea. Şi 
oricât aş fi fost de atent, nu l-am surprins niciodată debarasîndu-se de 
piatra... consumată, nu ştiu ce le făcea celor care nu-i mai trebuiau, 
dispăreau, se topeau in văzduh, sau le înghiţea Vasile, ca să le cunoască şi 
cu înăuntrul său cum sunt ele făcute. 

“Conversaţia” noastră... Nu exista (cel puţin cu mine), poate de 
aceea îmi dădea de înţeles că îi convine compania mea. Deşi fiecare 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 580 


ştia despre celălalt că şi el este basarabean, nu am vorbit niciodată 
despre asta. Ce am aflat despre tragedia sa, copil reuşind să treacă 
Prutul după 28 iunie 1940, fiindcă întâmplarea făcuse ca el să fie în 
căruţa din faţa căruţei familiei sale - şi care a fost prima oprită şi dată 
nazad! de ciolovecii închizînd noua graniţă - am aflat de la Silvia. Ei 
nu i-am cerut să povestească mai departe, iar lui nici vorbă să-i cer aşa 
ceva. Ce mai avea el de povestit din această nesfârşită, inimaginabilă 
nenoricire pe care noi, basarabenii ne-o comunicăm numerotată, ase- 
meni pacienţilor fericiţi ai spitalelor de boli... “de nervi” - enunţînd o 
cifră: toată lumea basarabeană înţelege ce reprezintă aceea, fie o-ceva- 
de-jale, fie o-ceva-de-veselie din aceea care astupă jalea...? 

Am fost în câteva rânduri cu Ana la ei, în atelierul lor de pe 
strada Pangrati. Am văzut lucrările Silviei, ale lui Vasile. 

În atelier, cu Vasile schimbam priviri... stranii: el parcă m-ar fi 
rugat să nu-l întreb nimic, fiindcă până la urmă (într-un târziu) are să- 
mi spună el ce era de spus; eu parcă l-aş fi ameninţat ştrengăreşte, că 
uite-acum deschid gura să întreb, dar, fiind băiat bun, îl las în pace... 

De câteva ori Silvia şi cu Vasile au venit la noi, la Breaza, pentru 
două-trei zile. Programul era: borş la prânz, borş seara, făcea Ana în 
oala de 20 litri. Nu ştiu pe unde va fi copilărit Vasile după ce trecuse 
Prutul încoace, fără părinţi, dacă nimerise tot în Moldova, unde 
mâncărurile erau tot ca în Basarabia - dar ochii lui căpătau o lumină 
specială când sorbea - a treia, a cincea strachină cu borş de ce era, în 
acea “şarjă”: de găină, de vacă, de doar legume - oricum, Ana era elevă 
ascultătoare a Doamnei Chicoş (mătuşa Silviei Chicoş de la radio, emi- 
siunea teatru pentru copii). Borşurile acelea, horpăite se vor fi tras din 
cine ştie ce pre-amintiri ale lui. 

Apoi s-au precipitat întâmplările. Presupun că de prin 1974 nu 
ne-am mai văzut. Deloc. 

Dar, iată, ne vedem şi acum - în ciuda “Tertulianului”. 


Că tot mă bălăcesc în apele căldicele ale Utopiei: 

Ziceam că, în cele din urmă mi se vor deschide porțile editurilor, 
ca să-mi pot tipări cărţile... 

Foarte bine!, aprob eu, din culise. 

Ceea ce nu înseamnă că, odată la Bucureşti, avînd şi un acoperiş 
deasupra capului (aşa spun basarabenii, chiar atunci când ştiu că un 
acoperiş nu se poate să-ţi fie sub cur), nu-mi voi încropi eu o tiparniţă, 
fie şi cu mijloacele pe care le am acum: un ordinator şi o imprimantă 
modestă. Cheltuielile vor fi: hârtia, tonerul (îl pun la singular, ca să nu 
se sperie buzunarul), dosare, clasoare, o agrafeuză mare, o perfora- 
toare de hârtie aşişderi. lar dacă nu va mai fi necesar să economisesc 
la sânge hârtia (ca să economisesc bănuţii pentru expedierea prin 
poştă), voi imprima (la imprimantă!) o pagină de a mea pe o pagină 
A4, rector-verso, în poziţie “în picioare”. 

Fiecare volum va fi strâns între două foi cartonate (aşa face Ion 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 581 


Solacolu - sau făcea, fiindcă după ce m-a antisemitizat dimpreună cu 
Pecican şi cu Laszlo, nu mi-a mai trimis productele-i, deşi nu i-am 
reproşat vreodată schimbarea de... direcţie), totul fiind “legat” cu o 
chestie din plastic, cu... gheare (deci va trebui să-mi procur şi o perfo- 
ratoare potrivită). Această metodă îmi va îngădui folosire unei hârtii 
mai uşoare, de 64 gr. - cea întrebuințată de mine până acum. 


Şi uite-aşa - pe scurtătură - îmi voi confectiona o autentică ediţie 
de autor; nu manuscrisă, ci manufactă (sic), de mâna autorelui făcută 
(îţi mai aduci aminte, doamnă?). 

Şi uite-aşa - în zilele fără ploaie, fără vânt o să-l rog pe Niculiţă 
să-mi căruţeze o masă pliantă, un scaun aşişderi şi o cutie-două cu 
volume de-ale mele (personale!) - dar înarmat cu autorizaţiune de la 
administraţiune că-mi pot desface fructul muncii !- am să mă instalez 
în holul Facultăţii de litere... 


...Şi am să-mi vând cărţile (manufacte, am spus) aşa cum făcea, 
prin 1955-56 pe vreme studenţiei mele dintâi bătrânul domn George 
Murnu (atunci, de vârsta mea de acum). El nu avea masă pliantă, cu 
atât mai puţin scaun (pliant), îşi căra cărţile într-o traistă mare, 
ciobănească, macedonească, pe care, acolo, în hol o păstra între picioa- 
re. Când se nimerea ca unul dintre studenţi să aibă bani, Moş Murnu 
scotea un exemplar din Iliada (tipărită la Fundaţiile Regale) sau/şi din 
Odissea - de el traduse - şi cum, de parcă el însuşi, traducătorul, ar fi 
fost... autorul - în fine: bătrânul cu ochi goi cioplit în piatră, căruia i 
se spune Homer, o depunea cu amândouă mâinile în mâinile amândouă 
ale studentului... 

Eu nu am cumpărat cărţi din chiar mâinile lui Murnu - le aveam, 
de vreun an, în aceeaşi ediţie, de la anticarul Sterescu, dar eram țintuit 
locului : spectacolul. Vai, studenţii nu aveau bani să-i dea pe comori 
ca acelea, dar ne uitam la el - şi la ele (mai rar, când el le scotea din 
traista aflată între picioare). 

Ce se va fi întâmplat cu Murnu..., fiindcă ultima oară când l-am 
văzut în holul Facultăţii de Filologie (aşa-i spunea atunci) ne aflam în 
preajma (!) Revoluţiei Maghiare. Cât am mai rămas liber - până în 22 
noiembrie - nu l-am mai zărit. Se va fi ferit el să iasă la vedere?; îl vor 
fi arestat şi pe el Securii-seci, ca pe un “telectual burghez ce era 
(se cunoştea după îmbrăcămintea obosită, mai ales după bocancii 
sparţi...)?; ca pe un macedonean, deci legionar? N-am aflat atunci, nici 
după liberare. Într-un dicţionar se spune că a murit în noiembrie 1957. 
Unde va fi murit Murnu, la un an după ce îl văzusem pentru ultima 
oară? 

Eu, dacă mai apuc Bucureştiul, voi beneficia de o masă, de un 
scaun, pliante - şi chiar de un tânăr prieten care să mă asiste: să mă 
ajute să mă aşez pe scaun, să mă ajute să mă ridic de pe scaun, iar după 
ce “unele elemente necontrolate” vor răsturna taraba dimpreună cu 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 582 


mine, să mă ajute să mă adun de pe Jos de pe urma “corecţiei cultura- 
le” aplicată mie de partizanii culturalnici ai lui Liiceanu, ai lui 
Manolescu, ai lui Mircea Martin, ai Adameşteancăi, ai Monicăi 
Lovinescu şi ai celorlalți participanţi la înmormântarea mea... 


Pe marginea Anunţului meu de azi - acesta: 


“Dragi prieteni 

Sunteti înstiintati: 

În ultimele zile am tradus în franceza: 

- Textul Apelului pentru restituirea cetateniei [şi a celorlalte drepturi 
furate] - redactat si lansat de Domniile voastre, mentionind semnaturile 
colectate pâna acum - peste 300; 

- Scrisoarea mea (a Treia) adresata lui Traian Basescu; 

“Raspunsul” Ministerului de Justitie - semnat de ministrul M. 
Macovei, în care mi se explica mie, avînd în mâna acte franceze, de refugiat 
- valabile până în 2014 - ca... sunt in continuare cetâtean român! 

Aceste documente însotite de un scurt rezumat al situatie mele vor fi 
trimise azi, luni, 6 noiembrie 2006 la Bruxelles, Comisiei care se ocupa de 
aderarea României la U.E. 

Va rog sa-mi comunicati impresiile Dvs. în legatura cu aceasta actiune. 

Va multumeste 

Paul Goma 


Între timp (cum sună o vorbă den betrani) ce face prietenul meu 
Țepeneag? Ce să facă decât ţepenegisme? lată una din ele - cu care 
atacă, la baionetă nu pe autorul Anunţului, mult-detestatul Goma, ci pe 
Flori Stănescu: 


Stimată Flori Stanescu, n-as vrea vrea să vă frânez entuziasmul cu care 
care vă agitati în jurul lui Paul Goma. Si eu am semnat "apelul" care era, ca 
să zic asa, mai complex si nu se reducea la redobândirea cetăteniei române. 
In realitate nu cred că lui Paul Goma i s-a retras cetâtenia română; de altfel 
din '78 de când a cerut azil politic ( fiind prigonit politic în România) si până 
prin anii '93-94 nu l-am auzit să se fi plâns în sensul acesta. Eu am semnat 
apelul pentru ca autoritătile române să facă tot ce trebuie pentru ca Paul 
Goma să se întoarcă în România si să nu se mai chinuie într-un exil care nu- 
si mai are rostul. Văd acum că el se încâpâtânează pe ideea cetăteniei pierdu- 
te. E ceva care nu e în regulă în comportarea lui. Oare nu vă dati seama că 
guvernul de la Bucuresti ca să aibă liniste i-ar restitui cetâtenia si-ar termina 
tot bâlciul! Goma are, cel putin teoretic, cetătenia română. Poti să fi cerut azil 
politic si să nu ti se ia cetâtenia, tot asa cum a fost posibil (în cazul meu!) să 
nu cer azil politic si totusi să mi se ia cetâtenia prin decret prezidential. 

Nu stiu dacă am fost destul de clar. Paul Goma trebuie ajutat si merită 
să fie resptectat pentru disidenta lui, dar nu trebuie să mergem până în pân- 
zele albe într-o chestie absurdă. Să cerem pentru Paul Goma o locuintă în 
Bucuresti, o pensie de merit, dar nu cetătenia pe care n-a pierdut-o. 

Cu cele mai bune sentimente, D. Tepeneag 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 583 


La aceasta Flori Stănescu îi răspunde: 


“Stimate Domnule Dumitru Tepeneag, 

Deoarece sunteti convins ca ma insel si ca ma agit exagerat (de altfel, 
as putea, nu-i asa?, sa inspir adinc de doua ori, sa-i citesc si citez pe Nicolae 
Manolescu, Pelin si altii, sa uit tot ce am deprins din studiul istoriei comunis- 
mului si sa-mi vad de treburi mai femeiesti... as putea chiar sa imbratisez teza 
potrivit careia Miscarea pentru drepturile omului din 1977 a fost una pentru 
pasaportari... ce-atita Paul Goma, domnilor?) nu prea stiu ce sa va raspund la 
problemele de mai jos, altceva decit am sustinut pina acum. 

Asadar - nu cred că lui Paul Goma NU i s-a retras cetătenia română. 

Ce sa facem, de-ale regimului ideologic giumbuslucuri! 

Pentru ca observ in lista destinatarilor Domniei Voastre adrese care nu 
au figurat in mesajul meu, imi rezerv dreptul de a trimite mesajul dvs. celor 
direct interesati de perceperea acestei probleme, adica initiatorilor Apelului 
si lui Paul Goma, cel direct vizat. 

Cu deosebita consideratie, 

Flori Stanescu 


Aşa făcînd, Flori Stănescu a transmis opera lui Țepeneag şi lui 
Valerian Stan. lar acesta: 


“(...) de unde stie asa de sigur DI Tepeneag ca lui Paul Goma nu i-a fost 
retrasa cetatenia? De la MAI? De la Securitate? I-a spus-o Ceausescu insusi? 
Ciudata siguranta asta la un intelectual de talia Domniei Sale, un om al dile- 
melor altminteri... Dar inca si mai ciudata staruinta asta de a descuraja pe cei 
care vor sa incerce sa clarifice pana la capat aceasta chestiune. Care vor sa se 
convinga ei insisi ca Ceausescu a fost mai ingaduitor cu Paul Goma decat cu 
Dumitru Tepeneag. Apropo de ciudatenii, trebuie sa observ ca D1 Tepeneag 
stie sigur-sigur cum e cu cetatenia lui Paul Goma insa bajbaie legat de a sa. 
Cetatenia nu-i putea fi luata prin "Decret prezidential" pentru simplul motiv 
ca acest lucru se facea prin Decret al Consiliului de Stat. 

VS 


Iată şi ecouri “mai aşa”: 


“Sper sa nu fie si tovarasii de la Bruxelles la fel de ticalosi ca ai nostri. 
Si eu imi pun speranta in ei in privinta unei retrocedari si a rejudecarii proce- 
sului (politic, zic eu) prin care tatal meu a fost condamnat la sase luni de 
puscarie. 

Un succes al dumneavoastra ar insemna ca se poate, ca lucrurile se pot 
indrepta. 

Va doresc succes. 

Marius lanus 


Elena Andronache: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 584 


“Domnule Paul Goma, 

Ati facut foarte bine, trebuie sa stie toata lumea ca Romania nu este un 
stat de drept si nu este o tara normala. 

Este limpede ca nu exista in Romania vreun partid politic sau persoa- 
na cu functii pe care sa ii intereseze soarta Romaniei sau a romanilor, oriun- 
de s-ar afla ei. 

Si FSN-ul si partidele asa-zis "istorice", "nationale" si "crestine" s-au 
dovedit a fi o adunatura de bolsevico-securisto-kgb-isti care au avut un sin- 
gur scop: de a inchina imperiului sovietic ce a mai ramas din Romania si 
romani, de a legitima pactul Hitler-Stalin sau cele semnate, dupa Revolutie, 
cu Rusia si Ucraina - parafate si aprobate de toate partidele, si aplaudate de 
oamenii politici si asa-zisele "elite" ale Romaniei!! 

De aseara, de cand am citit in Ziua ca a expirat termenul pana la care 
putea fi denuntat tratatul cu Ucraina (eram convinsa ca va expira in anul 
2007 !!), sunt ca lovita cu maciuca in cap. 

E clar, ASTIA au legitimat ceea ce rusii au ocupat cu tancurile in 
1940 !! Nici macar Groza, Pauker, Luka, Dej - cat de criminali si tradatori 
de neam (unii chiar ne-romani), au fost ei - nu au avut tupeul de a legitima 
furtul! au facut-o "liberalii", "taranistii” si "democratii" pe timp de pace !! 

Eu nu pot decat sa-i blestem din tot sufletul meu! 

Adio Basarabia, Bucovina, Herta, Insula Serpilor si Tezaur, adio 
milioane de romani de dincolo de sarma ghimpata !!Fara maini si picioare, 
legata la ochi si la gura, ca un handicapat in carucior, Romania e dusa la groa- 
pa de gunoi a UE!! 

Si daca neamul asta nu realizeaza ca e pe duca, inseamna ca-si merita 
soarta. 

Poate ca actiunea Dvs. le va deschide ochii romanilor, macar in al 12- 
lea ceas! 

Sunt alaturi de Dvs. si va doresc sa izbanditi in tot ceea ce faceti, 

Elena Andronache 


Jean Dumitraşcu: 


“Stimate Domnule Paul Goma, 

Inutil sa va spun ca procedati foarte corect. Domnia Voastra ati fost, 
sunteti si veti ramane un Luptator. Mi-a placut si cum l-ati pus la punct pe 
redactorul de la TVR, care a tot incercat sa va intrerupa... Desigur, se vor gasi 
voci in tarisoara noastra care sa spuna, vai, uite, ne paraste la batrana Europa 
(cum era acuzat, la inceputul anilor 90, Corneliu Coposu, cand denunta incal- 
carea drepturilor fundamentale din tara). 

In alta ordine de idei, sper ca ati primit ultimul numar din revista 
ARGES! Siteul cel nou al nostru, realizat de Mitica Ungureanu, se deschide 
chiar cu Apelul. Mai sper, din tot sufletul, ca nu am gresit cu ceva, mai ales 
fata de Domnia Voastra. Primarul chiar ma ruga sa va scriu (sa subliniez) ca 
nu incearca absolut deloc sa isi faca imagine pe seama Domniei Voastre, cum 
s-au grabit sa interpreteze unii, mai ales ca, aici, e primar din 1992, castigand 
mereu cu peste 80 la suta. Dimpotriva, sustinandu-va, primarul si-a atras 
unele critici de sus. 

Cu stima si incredere in rezolvarea problemei, 

Jean Dumitrascu 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 585 


Marţi, 7 noiembrie 2006 


M-am chinuit aseară cu Arta refugii - de trimis la Bucureşti, 
deocamdată la Niculiţă, în aşteptarea precizărilor editurii. Trezit pe la 
orele trei, acum, la orele 6, am terminat. Urmează ca Filip să prepare 
textul şi să-l trimită. 


România liberă de azi (A. Bădin) a publicat: 


Romania libera / 7.11.2006, sectiunea Eveniment: 

Goma face demersuri la UE pentru recuperarea cetateniei romane 

Cunoscutul scriitor si disident Paul Goma a trimis ieri o serie de docu- 
mente la Bruxelles, adresandu-se Comisiei care se ocupa de aderarea 
Romaniei la UE, in urma tentativelor esuate de a-si recupera cetatenia roma- 
na. Intr-un mesaj trimis pe internet unor scriitori si ziaristi din Romania, scrii- 
torul Paul Goma precizeaza: "In ultimele zile, am tradus in franceza textul 
Apelului pentru restituirea cetateniei, mentionand semnaturile colectate pana 
acum - peste 300; scrisoarea mea (a treia) adresata lui Traian Basescu; "ras- 
punsul" Ministerului de Justitie - semnat de ministrul M. Macovei - in care 
mi se explica mie, avand in mana acte franceze de refugiat - valabile pana in 
2014 -, ca... sunt in continuare cetatean roman!; copii dupa acte franceze, din 
care reiese ca sunt refugiat in Franta". Aceste acte, insotite de un scurt rezu- 
mat al situatiei lui Paul Goma, au fost trimise ieri la Bruxelles comisiei care 
se ocupa de aderarea Romaniei la UE. 


Azi s-a luminat un colţ de cer: editoarea Rodica Elena Lupu mi-a 
scris că va edita Arta refugii şi Bonifacia. l-am scris lui Niculiţă, el a 
contactat-o, mâine merge să ducă înregistrarea Bonifaciei şi să încheie 
contract. Vom vedea. 

Legătura mi-a făcut-o acelaşi Ovidiu Creangă. Care va încerca să 
amelioreze starea sănătăţii mele de la distanţă. 


Miercuri 8 noiembrie 2003 


Noapte agitată. Nu găsesc cheile, nu găsesc anume hârtii... 
Bătrâneţea, bat-o Creţea! 

Israelienii: o adunătură de isterici - după ce Gică-Minte-Mică, 
ministrul (auto)Apărării a ordonat în urmă cu vreo zece zile atacarea 
palestinienilor din Gaza, azi a... ordonat deschiderea unei anchete ca 
să se afle (!) cine este vinovat de uciderea atâtor femei şi copii la Beith 
Hanoun (Betania să fie?)! 


Nici americanii nu sunt mai breji - îi arăt pe iluminaţii evrei 
neoconi care l-au isterizat pe Bush, l-au împins la războiul în Irak - în 
folosul Israelului şi numai în folosul Israelului : Richard Perle, David 
Frum, Keneth Adelman, Wolfowitz, Rubin precum şi Rumsfeld, Dick 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 586 


Cheney, Condoleezza Rice. Acum, că Bush este dezavuat şi miroase a 
cadavru politic, ce fac ei, consilierii, şoptitorii, arătătorii pe unde să 
calce găgăuţă? Ce să facă: se... delimitează! Ca ultimii dintre plăvanii 
noştri cisprutici. 


Mircea Stănescu îmi atrage atenţia că greşisem scriind în Jurnal, 
la 24 septembrie că Țepeneag semnase şi Apelul precedent : 


“Tsepeneag nu a semnat Apelul de mai an, ba din contra: mi-a scris mie 
un mesaj de disuadare. La care nu i-am confirmat decit primirea. Apoi a 
incercat sa participe la redactare... dupa ce Apelul fusese dat publicitatii”. 


Îmi transmite două mesaje (ale lui Țepeneag): 


“D-le Stânescu, Nu cunosc, n-am citit textul cu pricina,mai mult: îl stiu 
pe Goma capabil să spună tot felul de prostii.Imi pare râu de destiruirea lui 
Stoiciu pe care îl stimez din toate punctele de vedere. Dacă protestul dv. nu 
l-ar privi decât pe el, l-as semna. Peste câteva zile, mă voi duce în România 
si voi putea să mă documentez la fata locului. De ce sunteti asa de gràbiti? 
Dacă Paul Goma se simte calomniat, el ar trebui să se adreseze justitiei, asa 
cum de altfel a si spus că va face. Dar a spus asta si după emisiunea TV a lui 
Plesită, atunci l-am sprijinit public, căci avea dreptate... Si n-a făcut-o! De ce 
nu se duce în România să pună lucrurile la punct!... Sunt gata să mă duc 
împreună cu el si să-l apăr asa cum l-am apărat cu aproape 40 de ani în urmă. 
Sau tot ce-l interesează e să se vorbească despre el? Cu stimă, D.Tepeneag” 


“Formularea lui Dorin Popa mi se pare cea mai potrivită. Accentul 
trebuie pus pe Stoiciu, căci el a suferit într-adevăr o sanctiune, nu Goma. 
Poate că ar fi bine să fie reformulat în acest sens protestul. Eventual, Goma 
a a fost calomniat si depinde de el dacă se adresează sau nu justitiei. Nu stiu 
dacă întelegeti ce vreau să spun... Oricum nu putem lăsa ca Stoiciu să devină 
un tap ispăsitor. Eu asa cred... D.Tepeneag”. 


Am făcut cuvenita rectificare. “Cuvenita”, un fel de a vorbi. 

Plictiseala: îi răspunde în ecou Dan Culcer. lar eu, suferind de 
delir de persecuție, mă întreb: 

«Ce au cu mine? Nu le-am făcut niciun rău - sau nu-mi dau seama 
câte rele voi fi făcut - pe când dormeam?» 

Ce-i mână pe ei în luptă (împotriva mea)? Dorinţa de a mă ajuta, 
de a-mi corija paşii greşiţi? Fiindcă “ceva” - suspect, rămirositor adie 
dinspre mesajele lor - adresate, nu mie, direct, ci Floarei Stănescu. 
“Ceva” interesat, în sensul cel mai pedestru al cuvântului, ceva şi 
minabil şi diversionist: la urma urmei de ce îi deranjează pe ei doi... 
gafele mele? Mai adevărat: pe cine/ce deranjează demersurile mele, 
“scandalurile”, “reclamaţiile” la Bruxelles, de se răscoală Țepeneag şi 
Culcer? Probabil-sigur: pe autorităţile politico-administrative de la 
Bucureşti. 

Mă simt prins în cleşte de amicii mei din dreapta, din stânga. Ce 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 587 


urmăresc ei, stârnindu-mă, provocîndu-mă: să scoată la lumină 
adevărul şi numai adevărul? Care adevăr, oameni buni? 

Lehămitit de hărţuială, am scris acest text pe care îl voi expedia 
mâine: 


Dragi prieteni, 

Am întârziat atâta să intervin, sperînd că lucrurile se vor potoli de la 
sine, mai ales că “enervatii” - oamenii-care-îmi-vor-binele - sunt prieteni, 
mai mult: semnatari ai Apelului... 

Deci ei stiau bine că Apelul fusese redactat si difuzat sub explicatia: 
“pentru repunerea lui Paul Goma si a familiei sale in drepturile de cetateni 
romani”. Si nu doar pentru... recăpătarea cetâteniei române. 

Toti cei din grupul de initiativă suntem persoane care stim ce este acela 
un text si cu ce se mânâncă el. lar faptul că Anuntul din 6 noiembrie a.c. suna 
astfel : “- Textul Apelului pentru restituirea cetateniei...” nu însemna Că i se 
modificase... continutul (reducîndu-se doar la “cetătenie”, ci era o replică 
imediată la comunicatul Ministerului de Justitie (semnat de D-na Monica 
Macovei) care pretindea că eu... as avea, în continuare, cetătenia română! 

Ceea ce m-a întristat, apoi revoltat: oameni din preajma mea, cunoscă- 
tori ai situatiei mele - oarecum “speciale” - au început a-mi reprosa apelul la 
“Bruxelles”, apoi de-a dreptul hârtzui cu “explicatii” de care nimeni nu are 
nevoie (că ar putea coexista azilul politic în Franta, cu... cetătenia română, 
păstrată). 

Fostul meu prieten D. Tepeneag s-a demult specializat în sâcâirea mea 
cu tot felul de aiureli, acuze, minciuni - dar Dan Culcer? Altfel cum se 
explică încrâncenarea cu care încearcă să cantoneze “cazul meu” doar la... 
afurisita de cetâtenie care... cică nu mi-a fost luată (vom vedea, după ce vom 
găsi documentele). 

Or eu nu cred în informatia (oportună si oportunistă!) a Ministerului 
Justitiei, imediat ce am anuntat trimiterea la Bruxelles a documentelor mele 
- printre ele si comunicatul grăbit - si incomplet - al D-nei Macovei. 

Nu cred - pentru că: 

- stiam - din vara anului 1977 - din gura lui Plesită si a lui Coman minis- 
trul de interne, că “tzara noastră” îmi va lua cetătenia - pe care nu o meritam; 

- din documentele recuperate de la CSNAS prin Stejarel Olaru si publi- 
cate în 2005 la Polirom în anexa “Bârbosul” la “Culoarea curcubeului”, reise 
limpede că hotârîrea de a-mi retrage cetătenia română - chiar înainte de a 
părăsi solul patriei iubite! - urma să fie pusă în aplicare; 

- stiu de la autoritătile franceze, din 1977: persoana care cere azil 
politic într-o tară (de pildă Franta) în mod automat pierde cetătenia tării din 
care s-a refugiat (România, de pildă) - pe motive politice. Altfel de ce ar exis- 
ta mentiunea pe pasaportul refugiatului: “poate călători în toate tările, cu 
exceptia României”? 

Nu mai cred afirmatiile Ministerului de Justitie si pentru că o altă 
institutie: Uniunea Scriitorilor - atât prin presedintele ei, N. Manolescu, dar 
si cu aportul voluntarei Anei Blandiana - a afirmat că nu fusesem exclus din 
Uniunea Scriitorilor în timpul arestării din 1977 - oricum, nu scriitorii hotă- 
rîseră “asta”, ci Puterea... Or: 

- în jurul datei de 14 aprilie 1977, colonelul Vasile Gheorghe, seful 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 588 


anchetelor de la Rahova îmi arătase o hârtie în care scrie, citetz câ... fuse- 
sem exclus! - document care nu a mai fost găsit în dosarele mele, ci doar o 
informatie manuscrisă a securistului Victor Achim - despre excludere; 

- după decembrie 1989, când îl întrebasem pe Mircea Dinescu, proaspă- 
tul presedinte când mă va anunta si pe mine de reprimirea în Uniunea 
Scriitorilor, el îmi răspunsese - golâneste; 

«Hai, bă, cà v-am re-primit pe toti !» - însă nici până în ziua de azi nu 
mi-a trimis o hârtie oficială care să ateste re-primirea. 

Dacă Dinescu mă asigurase de re-primire, înseamnă câ... fusesem 
exclus, nu? 

În care caz, de unde scoate Blandiana cà... nu fusesem exclus ?- iar 
dacă asa ceva s-a întâmplat, apoi nu scriitorii erau autorii, Doamne-fereste... 

Pătit fiind, am tot dreptul să cred că “adevărul” în chestiunea cetăteniei 
române este pe acelasi calapod dâmbovitzelin ca si exclu-derea din Uniunea 
Scriitorilor. 

Adică sunt - oportun - mintit. 

Să nu-si cunoască D. Tepeneag si Dan Culcer compatriotii? În acest caz 
de ce recurg la manevre nedemne de niste prieteni, de niste scriitori - care 
seamână a diversiune, ei luînd partea actualelor autorităti românesti pe care 
le apără de insinuările râuvoitoare ale mele, ba chiar de acuzatii - că nu-si res- 
pectă propriile legi - chiar acum, când ne integrâm... 

Cu tristete si cu asigurarea: nu voi “polemiza” cu nici unul dintre ei. Nu 
mai am nici timp, nici energie de cheltuit cu ne-prietenii. 

Paul Goma 


Joi 9 noiembrie 2006 


“Democraţia americană şi-a arătat colții...” - cu această constata- 
re m-am deşteptat din somn, încă neştiind că democraţii câştigaseră şi 
senatul. Însă de aseară ştiam că Geniul Rău, Capdemortul Rumsfeld 
demisionase (sau: fusese demisionat de Bush? - prea târziu). Ce va 
urma - în nici un caz raiul pe pământ, dar coabitarea va favoriza supra- 
vegherea reciprocă şi nu vor mai fi acoperite toate porcăriile republi- 
canilor, fie ele economice (Cheney), fie ideologice (Rumsfel), fie 
“etnice” - lobby-ul evreiesc, cel care, după ce l-a împins la “remodela- 
rea Orientului Apropiat”, la război în Irak, la ameninţări împotriva 
Iranului - l-a părăsit fără tresărire pe Bush, de cum corabia a început a 
lua apă. 


Amănunt semnificativ în legătură cu masacrul de ieri din Gaza 
(Beith Hanoun). lată explicaţia lui Shimon Peres, totuşi laureat al 
Premiului Nobel : “Artileria israeliană a vizat un loc viran de unde 
teroriştii lansau rachete în direcţia aşezărilor evreieşti. Un incident 
(subl. mea) regretabil, mai ales că victime au fost femei şi copii”. 

Ce cuvinte! Câte cuvinte! De ce atâtea cuvinte? Ca să ascundă 
adevăratele cuvinte, cele care spun adevărul? Bine-bine, Peres a jucat 
totdeauna rolul pompierului de serviciu pe lângă piromani ca Sharon, 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 589 


Nathaniaou, acum Olmert şi Gică-Frunte-Mică (Peretz). Dar cam prea 
multe cuvinte, din care jumătate mincinoase: “incident” să fie bombar- 
darea palestinienilor (20 victime doar ieri)?; “femei şi copii”? - dar 
până acum, în toate acţiunile vitejeşti ale Țahalului, nu femeile-şi- 
copiii cădeau pradă elicopterelor, artileriei, tancurilor, mitralierelor? 

Când Ana este îndurerată de ceea ce se întâmplă în Israel (adică 
de fiecare dată când vine vorba...), rezemîndu-se pe cuvintele priete- 
nilor ei care emigraseră în Israel, însă dăduseră din mâini şi din picioa- 
re ca să scape din acel Lagăr şi îşi căutaseră norocul în Occident - 
oriunde, ca să evadeze de-acolo - zice: 

«Țară le-a trebuit? Uite, au ţară - unde fac ei dublul, triplul răului 
care li se făcuse, pe când erau oameni fără ţară...» 

Mă întorc spre dobitocii evrei de la noi, care mă acuză de “antise- 
mitism” pentru că... critic politica statului Israel. Să spunem că aceştia 
au circumstanţe atenuante când mint: îşi apără ciocanul, oricât de prost 
ar fi acesta («E al nostru...»). Dar hiperdobitocii goi care, din servi- 
lism, din interes, din frică, preiau tezele evreilor şi, ca orice slugă 
zeloasă, nu le corectează, ci le umflă, le dă proporţii de l&se-majeste ? 

Fireşte, îi numesc pe N. Manolescu, pe Gârbea, pe Cistelecan, pe 
Marta Petreu, pe Antonesei, pe Laszlo, pe O. Pecican, pe G. 
Andreescu, pe Carmen Muşat, pe Lefter, pe Buduca - în fine, cei pe 
care i-am dat în judecată. Să nu ştie aceştia că a critica politica 
strâmbă, criminală, rasistă, teroristă a Israelului poate fi - eventual - 
“antiisraeli(ani)sm””, în nici un caz “antisemitism”? 

La această întrebare - retorică - îţi vine să răspunzi, cu indiferenţă: 
«Bineînţeles, că ei ştiu, însă, din politeţe, din deferenţă - din interes...» 

Ei bine, acestei întrebări (retorice) îi răspund (şi să fiu crezut pe 
cuvânt: sunt... documentat): 

«Nu. Aceste creaturi - intelectuale! - habar n-au că există o uriaşă 
diferenţă între “antisemitism” (opinie, atitudine faţă de evreu) şi 
criticarea politicii statului Israel». 

Dar... vorba Gabrielei Adameşteanu: 

«De unde vrei tu să ştiu eu chestiile astea?» - şi intonează astfel, 
încât “răspunsul” să devină acuzare: dar cum îndrăzneşti tu să-i ceri să 
ştie “chestiile-astea”?, cu ce drept?, cine eşti tu? 

Plictiseala: G. A. a fost, cronologic, prima dintre prietenii mei 
care, înainte de 1989, în vizită la Paris, m-a pus la punct astfel. După 
“revoluţie” au fost şi alţii şi altele, de te mirai: cum de a căzut 
Ceauşescu, avînd astfel de... opozanți? 

«De unde vrei tu să ştiu eu chestiile astea?» m-au luat din scurt, 
pe diferite tonuri, fie prieteni vechi, fie noi prieteni, cunoscuţi la Paris 
(şi în casa noastră) “după decembrie 1989”., 

Printre vechi, cel mai proeminent: G. Liiceanu... 


Întrerup ca să deschid o paranteză (care, ca de obicei, la mine, 
duce în altă parte...): prin 1988 Dan Petrescu venise la Paris, la un 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 590 


colocviu despre Eminescu, însă nu fusese autorizat să participe cu 
comunicarea pregătită din ţară fiindcă, printre alţii, Monica Lovinescu 
invocase o anume “prevedere din regulament”. Amărit, D. P. mi se 
plânsese de nedreptatea făcută de însăşi “Doamna Lovinescu”, eu 
încercasem să-l consolez, păzindu-mă de a o acuza doar pe Monica, 
dădusem vina pe Mămăligă, pe Barbăneagră - eu nu participasem la 
colocviu, nici nu fusesem invitat... La despărţire, ne îmbrăţişasem, 
lăcrimînd amândoi... 

În 1989, după ce reuşisem demersurile de cooptare în PenClub cu 
Mircea Dinescu şi cu Dan Deşliu, fiindcă Monica insista să fac acelaşi 
lucru cu Blandiana, eu îi spusesem că mai întâi să încerc cu Dan 
Petrescu şi cu Liviu Cangeopol, persoane care se manifestaseră împo- 
triva regimului, punîndu-şi pielea la bătaie, nu ca Blandiana ei şi-a lui 
Sami Damian. La care Monica s-a opus cu vehemenţă: «D-ta n-ai fost 
prezent, deci nu ştii ce ne-a făcut Dan Petrescu la colocviul despre 
Eminescu...» 

Ce le va fi făcut Dan Petrescu? Le pusese o grenadă sub... 
cultur’? Nu ştiam, apoi pe atunci eram în brigada de agitaţie a 
Monicilor, nu-i împărtăşisem nimic de ceea ce ştiam din gura lui Dan 
Petrescu... Atâta ne-am împleticit cu “cooptarea Blandianei” - unde 
rolul de împleticitor-şef-adjunct l-a jucat Sami Damian, coresponden- 
tul şi informatorul Monicăi, încât... cu lehamite (atunci am avut şi 
pre-infarctul), am pus-jos. Am abandonat naveta la Moş Tavernier, 
preşedintele Pen Clubului francez, cel care, de cum mă vedea, mă 
întreba: 

«Pe cine cooptăm azi dintre bravii scriitori români?» 

Rezultatul: Dinescu, Dan Deşliu apucaseră să devină membri ai 
Pen Clubului francez, Blandiana: ba - pentru că refuzase (am mai 
povestit, m-am plictisit s-o torn iară). Necazul: nici Cangeopol nici 
Dan Petrescu nu au fost propuşi... Însă eu, nefiind Monica Lovinescu, 
nu dau vina pe dânsa, părîndu-mi rău că o cunoscusem. 

Nostimada (haz de necaz, mie toate aceste semne de ne-mai- 
lipire de mine ale prietenilor mi se păreau accidente - începînd cu... 
necomplotul împotriva Monicăi, din vara anului 1989 dovedit a fi un 
minicomplot împotriva mea): “după Revoluţie” Dan Petrescu a deve- 
nit ministru adjunct la Cultură, sub Pleşu. El s-a ocupat de cooptarea, 
ca membri de onoare a Uniunii Scriitorilor a Monicăi Lovinescu şi a 
lui Virgil Ierunca; de cooptarea ca membri ai Uniunii a lui Sorin 
Alexandrescu şi a lui... Mihai Botez, foarte reputatul scriitor român... 

Eu, naiv, aşteptam ca prietenul Dan Petrescu să-mi dea un semn 
de viaţă, doar ne despărțisem mai mult decât cordial, nu? Se vede că 
nu. Dacă aş fi fost român-verde - ca el, ca Monica - , i-aş fi turnat-o pe 
doamna Lovinescu : «Uite, Dane (ah, acest vocativ nesuferit!) dânsa în 
persoană s-a opus cooptării tale în Pen Club, din pricina neînţelegerii 
(sic) dintre voi, de la Colocviul Eminescu...» Dar puteam face aşa 
ceva? Nu. Nici măcar ca să mă apăr de o nedreptate al cărei efect îl 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 591 


constatasem. Apoi acest adevăr (opoziţia Monicăi la cooptarea lui 
Petrescu şi a lui Cangeopol) era pe jumătate ne-adevăr: puteam foarte 
bine să mă prezant la Tavernier cu dosarul Petrescu-Cangeopol sub 
braţ, neînarmat cu bilet de voie de la dânsa. Nu am făcut-o. Să invoc 
boala care mă îngenunchiase chiar atunci? Nici vorbă: când trebuie să 
faci ceva pentru alții - o/îl faci!; pentru tine - n-ai decât să eziţi, să 
amâni, să renunţi. Or eu, egoist mizerabil, fusesem preocupat atunci de 
soarta mea, de faptul că doctorul îmi condiţionase viaţa în continuare 
de abandonarea fumatului (ce coşmar a început în septembrie 1989 şi 
nu a luat sfârşit nici azi: un regat pentru o ţigară; măcar pentru un 
fum...). 

Continuu cu paranteza-n paranteză: 

În prima parte a anului 1990 Dan Petrescu nu era singurul prieten 
de care “rivuluţia” mă despărţise - nu activ, prin vreo ruptură, ci prin... 
absenţa partenerului: nici Alecu Paleologu nu-şi mai aducea aminte de 
existenţa mea: ceilalți amici din Franţa: Monicii, Berindei, Marie- 
France Ionesco, Stolojanii, deveniseră nelipsiţi la cele mai mărunte 
ocazii festive de... “reconciliere naţională”, la Ambasadă (doar Alecu 
era ambasador al golanilor, nu?, comisese chiar şi o carte! - când 
ne-am, în sfârşit, întâlnit, în 29 iunie 1990, l-am întrebat dacă Iliescu - 
doar el îl numise, la Paris - pătrunsese adevărul din titlu: Paleologu era 
ambasador al golanilor Iliescu, Brucan, Roman, Voican). Ziceam: 
Paleologu mi-a dat primul semn de viaţă... în, hăt, 29 iunie (1990, 
totuşi), telefonîndu-mi - ia te uită: avea numărul meu de telefon! - ca 
să mă felicite de ziua onomastică... 

Înapoi la Dan Petrescu: el a lăsat să treacă... Doi ani? Trei? După 
ce nu a mai fost ministru, va mai fi fost la Paris, dar nu m-a căutat. 
A avut o bursă - la Blois? la Poitiers?; într-un Crăciun - 19927, 1993? 
mi-au telefonat de acolo, amândoi: Tereza şi el. Relaţiile noastre 
s-au... normalizat abia prin 1994, când, de la Bucureşti, prin telefon, 
cerîndu-mi o carte pentru editura Nemira, la care lucra, i-am 
încredinţat Justa. Apoi, prin 1995, venind el iar la Paris, Alexandru 
Călinescu îi vorbise despre Jurnalul (dactilografiat, legat în 11 exem- 
plare prin grija Ştefanei Bianu); mi l-a cerut, i-a plăcut, l-a publicat - 
în 1997. 

Închid paranteza Dan Petrescu: între noi se instalase un ma/enten- 
du - durează şi azi: el nu cunoaşte motivul pentru care nu făcusem 
demersuri în 1989 pentru a fi cooptat şi el în Pen Club (când merita din 
plin - ca şi Cangeopol); eu nu cunosc motivul pentru care ministrul- 
adjunct la Cultură Dan Petrescu nu m-a re-primit în Uniunea 
Scriitorilor în 1990 - e-he, de la acest refuz multe mi s-au tras şi mi se 
trag până în ziua de azi, atât că eu nu mă plâng - decât aici, în jurnalul 
personal şi intim... 

Mă întorc la înţelepciunitatea numită: Gabriela Adameşteanu: 

«De unde vrei tu să ştiu eu chestiile astea?»: 

Deci, ea a fost prima - însă nu cea din urmă: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 592 


N. Manolescu, revenit la Paris în prima lună din 1990, a fost şi la 
noi în vizită, totul era “în regulă”, prietenia lui s-a dovedit a fi fără 
falie... Mi-a publicat în România literară, fragmente din Patimile 
după Piteşti, însă, imediat după Mineriada Sângeroasă, din 13-15 
iunie 1990, m-a surprins dureros (ei da, eu re-simt cu viscerele) prin 
interviul luat lui Iliescu - cel cu “Omul cu o mare”. La prima ocazie i 
l-am reproşat - cu atât mai sever, cu cât... 

«...măcar pentru că după arestarea noastră, în 1956, a “ungariş- 
tilor” şi tu ai fost exmatriculat (ca “potenţialist”) - şi ştii: în Echipele 
Morţii, după Trofin locul doi îl deţinea Iliescu...” - i-am zis-o - ca între 
prieteni, nu? 

La care el, jenat, nefericit: 

«De unde vrei tu să ştiu eu chestiile astea?» 

«Cum, de unde: de la tine!» am zis, nedumerit: nu ştia cine erau 
bestiile de la UTM care organizau demascările-exmatriculările- 
execuţiile?; nu ştia că Iliescu făcea parte din Echipa-Morţii? 

Nu ţin minte ce a zis - dacă a mai zis ceva. Oricum: contrariat şi 
ranchiunos, Manolescu a ţinut minte “ofensa”, iar la sfârşitul anului 
(1990) mi-a plătit-o: aflînd că Gelu Voican Clystir (nu Clistyr?) fuse- 
se refuzat de Adameşteanu, în 22, cu “Scrisoare deschisă lui Paul 
Goma”, subtitlu: “dosarul de securitate”, l-a invitat la România lite- 
rară, unde i l-a publicat, pe cinci pagini, în ultimele două numere - cu 
o “prezentare” violent analfabetă, egalată doar de slugărnicia cu care îl 
slugărea pe Iliescu, “omul cu o mare...” 


Azi, în Parlament Mme Michele Alliot-Marie a comunicat 
următoarele: 

După ce în zilele din urmă aviația israeliană a survolat agresiv 
nave de război franceze şi germane (asta e noutatea: credeam că numai 
germane - în care curajoşii au şi tras), azi avioane israeliene au survo- 
lat - “agresiv” (citeşte: în picaj) posturi de comandă Finul, ale france- 
zilor. Nu este pentru prima oară, însă azi doar câteva secunde au lipsit 
(sic), pentru ca misilele franceze să fie trase. 

Sunt nebuni, israelienii? Da, doamnă: nebuni! 


Vineri 10 noiembrie 2006 


Zi grea, ziua de ieri. Cu ajutorul lui... Filip au fost trimise fişiere- 
le la editură, să vedem ce zice destinatara. 


Israelienii - prin ambasadorul lor la Paris - în legătură cu viteaza 
lor aviaţie care se joacă de-a picajul taman pe poziţiile franceze din 
cadrul Finul, în Liban: 

«Francezii au interpretat greşit evenimentul...» 

Cum altfel? Atacaţii sunt de vină!, autoapărătorii agresivi nu au 
agresat - victima a interpretat greşit “gestul”. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 593 


În continuarea insolenţei israeliene, Olmert pretinde că l-a invitat 
“de zeci de ori” la dialog pe preşedintele Autorităţii Palestiniene - dar 
acela a refuzat - c-aşa-s palestinienii: ei nu vor pace, ei vor război! 
EI - Olmert - face din nou apel la dialog - şi încheie astfel: 

«Palestinienii vor fi surprinşi să afle ce le oferim!» - şi a repetat, 
ca să nu fie nici un dubiu: «...vor fi surprinşi să afle ce le oferim!» 

Acest Olmert s-a arătat a fi un amărât de vânzător de şireturi de 
pe Gabroveni: pe cine crede el că minte atunci când pretinde că pales- 
tinienii vor fi... surprinşi? Poate pe troglodiţii concetăţeni ai săi, israe- 
lieni foşti securişti-activişti în URSS şi în ţările ocupate de bolşevici - 
de tipul Evreului mândru din Israel, al lui Roy, al lui Moş Grigore, al 
lui Sarkizian (fireşte, pseudonime de război) susținuți până în pânzele 
albe de “Oriana”, o Babă-Cloanţa aciuată în Italia. Şi cum îndrăzneşte 
acest nesimţit, neruşinat de Olmert să afirme că israelienii au ceva de 
oferit palestinienilor? Ce “daruri” pot oferi ocupanţii ocupaţilor? 


Au început a-mi parveni mesaje de la “necunoscuţi binevoitori” 
dătători de sfaturi... dezinteresate. Ultimul îmi explică : 


“Personal am incredere in Monica Macovei. Ma gandesc ca nu ar 
strica o discutie directa cu Doamna Macovei si daca este posibil chiar fata in 
fata. 

Cu toata stima, Vasile [...] 

Si noi suntem romani” 


Eu, “personal” nu pot spune că aş avea încredere în Monica 
Macovei. Vorba - deturnată - a lui Arghezi. “De ce-aş avea?” Hârtia pe 
care a trimis-o Floarei Stănescu, semnată de dânsa nu justifică o 
asemenea atitudine din partea mea. lar sugestia: “o discuţie directă cu 
D-na Monica Macovei” - ca între români ce suntem... “daca este posi- 
bil chiar fata in fata” rămâne de tot hazul, dacă nu de tot necazul. Şi 
dacă nu este posibilă discuţia “faţă-n fată”? Rămânem ca până acum: 
spate-n spate? Cum altfel - spre bucuria Justiţiei Române, cea care mai 
acum o lună, printr-un tovarăş anonim îi telefonase lui Flori Stănescu, 
sugerîndu-i să-i... sugereze lui Goma să facă o cerere... 

Cerere? Cerînd - cererea - ce anume? 

Nu contează, cerere să fie! 


Valerian Stan a pus degetul pe ceea ce eu, în textul de ieri... 
ezitasem să ating, cu toate că “cerința” lui Dan Culcer îmi dăduse o 
palmă peste ochi de la început: 


“In ultimul sau mail, adresandu-se Dlui Goma, DI Culcer a scris - intre 
mai multe altele! - o fraza pe care nu mi-as fi dorit niciodata s-o citesc scri- 
sa de dansul: «P.S. Nu mi-ati comunicat raspunsul la intrebarea mea esentia- 
la : aveti intentia reala sa va intoarceti si sa locuiti in Romania ori demersul 
dv (sprijinit de noi prin Apel) este strict de natura principiala? Sau veti deci- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 594 


de in functie de situatia viitoare? Ca sa stiu» (subl. îmi aparţine P.G.). 
Asadar, pentru DI Culcer asta e esential, sa stie daca Paul Goma chiar vrea sa 
se intoarca in tara sau face ce face - sprijinit de noi prin Apel - doar, asa, de 
dragul principiilor.” 


Această somaţie a prietenului Culcer mă paralizase, mă amuţise 
preţ de vreo săptămână - timp în care el îi înnebunise pe Flori şi pe 
Mircea Stănescu, îl scosese din fire pe V. Stan - dar îi plăcuse foarte 
lui O. Nimigean care, structural împăciuitorist, a formulat îndemnul 
“...de a depăşi momentul, altfel dialogul riscă să fie compromis”. 

Care dialog, soro? Să recitească citatul de mai sus, cu sublinierea 
lui Valerian Stan! Vasăzică Dan Culcer mă chestionează pe mine, 
victimă, asupra “intenţiei reale” (iată o adiere de trăscău dinspre 
Țepeneag, oricât ar protesta Nimigean), ca şi cum ar bănui el o 
intenţie... ne-reală - la prietenul său, Goma! De ce pune el această 
întrebare-somaţie? Dar e limpede: “Ca să ştiu. 

Dacă aş fi fost în acelaşi ton cu el - şi cu Țepeneag - i-aş fi 
întors-o lui Culcer: 

«Ce te interesează pe d-ta ce voi face cu cetăţenia recăpătată? - 
observ că numai cetăţenia te preocupă. Faptul că ai semnat Apelul 
nu-ţi dă dreptul să mă controlezi, să verifici dacă o pun (cetăţenia, 
obţinută prin fraudă, nu?) la coş, ori sub cur, doar aşa, ca să-mi bat joc 
de autorităţi, care, ele io-te ce proaste-s? “Ca să ştiu”, zici... În care caz 
am şi eu dreptul să mă întreb: de ce (să ştii)? Nu ai încredere în priete- 
nul d-tale Goma? Adevărat, neîncrederea e mai veche, de pe când 
insistai să-ţi spună dacă... posedă hârtii cu care să dovedească ridica- 
rea cetăţeniei (şi explicai: fiindcă te întreabă oamenii de bine, care nu 
semnează, dacă nu ştiu precis: are Goma atestate sau ba? A fost în mod 
oficial-legal privat de cetăţenie, sau este doar aşa, o vorbă care a 
umblat?) - să spună, ca să ştie Culcer...» 


“Asta, surpriză!” le-am scris prietenilor în legătură cu Mihnea 
Berindei. 

Fusesem buni prieteni până în 1988, când el împreună cu Dinu 
Zamfirescu si cu Alain Paruit au dat “lovitura de stat” de la Liga 
pentru drepturile omului - pentru a o introduce ca... vicepreşedinte - 
pe fata Doinei Cornea. In 1989 ne-am văzut foarte rar, iar “după revo- 
lutie” : o singură dată, în vara lui 1990, la alegerile pentru noul prese- 
dinte al Ligii (Paleologu), când l-am... alungat pe Berindei. 

Eu îl credeam când spunea cà o rupsese cu tatăl sâu, ceausistul 
Dan Berindei. Am cunoscut-o pe mama sa, o femeie minunată, care a 
născut-o în închisoare pe sora sa, Ruxandra (am cunoscut-o si pe ea, 
nu stiu pe unde mai este). 

La “L'Alternative” eu îl introdusesem - ca prieten... El venise, nu 
doar cu Lavastina, dar si cu Paruit si cu Karel Bartosek, tismâneano- 
logul! Din cauza acestora eu m-am... dezangajat. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 595 


Cine va citi “Jurnalul pe Sărite” 1990, va vedea conflictul meu cu 
Liiceanu în chestia lui Berindei (Marie-France Ionesco si cu mine 
fusesem împotriva lui...). După ce a devenit eminentă cenusie în 
România postrevolutionară, nu ne-am mai câutat nici la telefon. 

Incolo... Ce tristete, domnilor (şi doamnelor)! 

Dar Culcer indică publicaţia care a tipărit demascarea? Vă rog să 
mi-o comunicati - eu nu mai vàd bine... 

Salutare, 

P. Goma 


Am reluat explicaţiunile, pentru jurnal. Comentariile mele vor 
apărea în roşu, între croşete. Sublinierile - tot în roşu vor marca 
mirările... 


“Caz CNSAS pe care presa il cunoaste dar tace 
MIHNEA BERINDEI — o biografie murdara si complicitati actuale 

- Racolat in 1968, pe vremea studentiei. Primeste pseudonim. (Actualul 

ambasador al Japoniei la Bucuresti, care il frecventa pe atunci, ar avea 
o surpriza neplacuta daca i-ar vedea dosarul de retea.) 

- La inceputul lui 1971 i se aproba o bursa de studii post-universitare in 
Turcia. In mod greu de explicat, date fiind dificultatile de atunci pentru obti- 
nerea de vize occidentale pe pasapoarte romanesti, din Turcia ajunge in 
Franta si se stabileste la Paris. 

- Nu cere azil politic! Ramane ani de-a randul cetatean roman, calitate 
in care se duce chiar sa voteze la ambasada Romaniei, ambasada cu care, de 
altfel, intretine un timp relatii bune. /Nu ştiam] 

- Se apropie de: 

- mediile intelectuale romanesti de la Paris (Eugen Ionesco, Monica 
Lovinescu) 

- Europa Libera 

- cercurile franceze de extrema stanga 

- Sub egida editorului anarhist /fost castrist/ Francois Maspero, partici- 
pa la lansarea revistei “Alternative” /Inexact: revista a fost lansată de 
“disidenti”: Pliuşci, Gorbanevskaia, Maximov, Etkind, Siniavski... şi de 
mine. După vreun an eu l-am introdus pe Berindei - ca prieten!, pentru mate- 
riale documentare. El i-a tras după sine, mai întâi pe Bartosek (!), apoi pe 
Paruit, apoi pe Lavastinal. 

- în aceasta pozitie, cunoaste cuplul de militanti trotkisti Planche (Anne 
Planche va scrie multe din textele pe care le semneaza M. B., care e lipsit de 
abilitati de redactare, desi e cunoscut in Romania ca “publicist”; avocatul 
Planche ii va da sfaturi juridice ani de-a randul) 

- o aduce la “Alternative” pe tanara Alexandra Laignel-Lavastine, 
animata si ea de vederi stangiste (si care va deveni, mai tarziu, sotia lui Emil 
Hurezeanu) 

- in ziua de azi mentine relatii foarte bune cu Francois Geze, urmasul 
editorial si anarhist al lui Maspero 

- Se casatoreste. Sotia lui, de origine maghiara, are un tata si un frate 
membri ai Partidului Comunist Francez si un var membru in CC al Partidului 
Comunist Maghiar. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 596 


- Intra in miscarea romaneasca de dizidenta de la Paris. Element 
interesant : nu i se retrage cetatenia romana, desi daca la Bucuresti s-ar fi luat 
aceasta masura punitiva, ar fi fost pus intr-o situatie extrem de complicata, 
caci, neavand un alt statut, ar fi trebuit sa paraseasca Franta. 

- Rupe in mod public orice relatie cu tatal sau, istoricul Dan Berindei, 
pe care il acuza de colaborare cu regimul comunist (in decembrie 1989 va 
uita ca prin farmec de aceasta ruptura). 

- Isi consolideaza legaturile cu miscarea de extrema stanga franceza si 
internationala, care, de sorginte leninist-trotkista, militeaza si ea impotriva 
regimurilor staliniste din Europa centrala si orientala. De aici confuzia prin 
care M. B. va fi considerat un “anticomunist”. 

- In 1977, la Paris, participa la reconstituirea Ligii pentru apararea drep- 
turilor omului in Romania. Este ales vice-presedinte, calitate in care va 
conduce practic Liga pana in 1989 /Inexact: până în 1990; în 1988, de coni- 
vență cu Dinu Zamfirescu şi cu Paruit pune la cale “putsch-ul” prin care o 
impune ca vicepreşedinte pe inexistenta Adriana Combes (?), fiica Doinei 
Cornea; i se opun... doar Maria Brătianu şi Goma; la alegerile din vara 
anului 1990 - vezi Jurnal pe sărite. - M. B. este debarcat - ceea ce provoacă 
indignarea lui Liiceanu, aflat atunci la Paris, care nu poate înțelege cum “un 
om care a făcut atâtea pentru România a fost dat jos, prin voturile unor 
inconştienţi ” - inconştienţii fiind Rodica şi Eugene, părinții Mariei-France 
Ionescu. Cu toate acestea, M.B. pledează - sprijinit de Monica Lovinescu, 
Virgil lerunca, Sanda Stolojan... pentru mutarea Ligii la Bucureşti - imediat 
după Mineriada Sângeroasă din 13-15 iunie 19901] 

- In aceasta calitate isi constituie o reţea de prietenii printre ziaristii 
francezi, in special cei de stanga. Cea mai fidela dintre ei, Arielle Thedrel, 
stangista desi scrie in cotidianul de dreapta “Le Figaro”, ii este si azi colabo- 
ratoare. 

- Se ocupa intens de “problema transilvana”, pe care o trateaza de pe 
pozitii ambigue. Se stie ca, pe atunci, Moscova folosea acest subiect pentru a 
crea vrajba intre Bucuresti si Budapesta. M. B. merge pe aceeasi linie si isi 
gaseste usor parteneri in acest demers. 

- in anii 87-89 va face calatorii dese la Budapesta, unde va avea intre- 
vederi politice /nu singur: l-a acompaniat Dinu Zamfirescu, dimpreună cu 
care a difuzat un comunicat] 

- Are legaturi solide cu Federation de l'education nationale (sindicatul 
trotkist din invatamantul francez) si cu filiala trotkista CGT-Luvre a sindica- 
tului comunist francez CGT. Va invita chiar CGT-Luvre la o demonstratie in 
fata ambasadei Romaniei din Paris. /Cu CGT-Livre am fost, în perioada 
aceea în excelente relaţii - când manifestam frecvent în fata Ambasadei RSR 
şi îi huiduiam pe Ceauşescu şi pe securistul Aninoiu - dimpreună cu Monica 
Lovinescu, Maria Brătianu, Sanda Stolojan, Barbăneagră... şi alți trotskişti 
- însă nu şi cu Țepeneag, el fiind, din 1978 “retras, ca Cioran ”...] 

- In 1977, dupa ce a locuit 6 ani in Franta si a primit un nou pseudonim, 
activitatea lui de informator al Securitatii inceteaza. Situatia lui M. B. a deve- 
nit prea importanta pentru a ramine un simplu denuntator. Contactul M.B. 
este preluat de DIE. 

- Isi continua activitatea in cadrul Ligii pentru apararea drepturilor omu- 
lui in Romania si isi consolideaza legaturile in presa franceza si in cercurile 
internationale de extrema stanga. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 597 


- Devine membru in mai multe asociatii romanesti si le controleaza 
direct sau indirect. 

- La sfarsitul anilor 80, in numele Ligii pentru apararea drepturilor 
omului in Romania, se intalneste de mai multe ori cu delegatii sovietice veni- 
te in Franta in cadrul UNESCO (ceea ce in limbaj sovietic inseamna delega- 
tii KGB). [Nu ştiam] 

- Dupa moartea lui Vlad Georgescu, directorul sectiei romanesti de la 
Europa Libera, M. B. incearca sa candideze pentru aceasta functie, dar servi- 
ciul de securitate american al postului de radio se opune! Mai tarziu, lui M. 
B. 1 se va interzice pur si simplu accesul in redactie, iar ziaristii vor fi rugati 
sa nu mai preia informatii de la el. [Nu ştiam] 

- In cursul anului 1989 inceteaza brusc sa mai participe la actiuni publi- 
ce ale Ligii pentru apararea drepturilor omului in Romania. /Din 1988. Dar 
nu “încetează” deloc, din contra: devine extrem de activ: ia legătura cu 
oamenii curajoşi aflaţi în România, le trimite gazetari. Este adevărat: 
această “activitate” nu ţine doar de Ligă, dar orişicâtuşi] 

- Pe 23 decembrie 1989 face prima calatorie in Romania, unde isi 
constituie imediat un grup de prieteni influenti (Gabriel Liiceanu, Gabriel 
Andreescu, Stelian Tanase, Sorin Antohi si altii). 

- La sfarsitul lui decembrie 1989 impune ideea infiintarii GDS, pornind 
de la un principiu al extremei stangi internationale potrivit caruia viata poli- 
tica nu trebuie sa se bizuie pe partide, ci pe sindicate si organizatii civice. O 
idee pe care o sustin si gruparile din jurul lui Soros. In calitate de membru 
fondator al GDS, il are ca partener pe Sorin Antohi. 

- ani de-a randul, va fi membru de onoare al GDS si va ramane mem- 
bru in Consiliul consultativ al revistei “22” /Asta, da: însă nu doar M.B; ci 
şi Monica Lovinescu şi Virgil lerunca şi lon Vianu - dintre prietenii noştri 
din exil - aceştia au “militat” cu perseverenţă pentru izolarea lui Goma, pen- 
tru nepublicarea lui, pentru tratare de calomnii a plângerile lui potrivit 
cărora Liiceanu îi topise o cartel 

- Manipuland-o pe Sandra Pralong /Cine pe cine manipula? Şi de unde 
apăruse această perfect necunoscută - “consilier principal al preşedintelui 
Constantinescu” - impostoarea neruşinată, cea care se autoprezenta ca o 
militantă de vârf a organizaţiei Amnesty International? Din neant? Acolo s- 
a întors], controleaza distribuirea in Romania a primelor fonduri si burse atri- 
buite de organizatiile conduse de Soros. (De remarcat ca Sorin Antohi isi va 
face, mai tarziu, un drum tot pe aceasta filiera.) In aceasta calitate, dar si dato- 
rita faptului ca, la inceputul anilor 90, sustinut neconditionat de Gabriela 
Adamesteanu, “taia si spanzura” la revista “22”, se impune in societatea civi- 
la romaneasca, constituindu-si retele de prieteni. Exact tehnica de infiltrare si 
influenta pe care o aplicase in anii 70 si 80 in Franta. 

- Dezechilibreaza Alianta Civica, convingandu-l pe Nicolae Manolescu 
sa creeze PAC si sa se lanseze in politica. Ii serveste drept consilier si il pro- 
pulseaza in mediile de stanga franceze. A contribuit probabil la decizia aces- 
tuia de a opera o apropiere de Iliescu (calatoria impreuna in China). 

- Inca inainte de 2000 se apropie de Adrian Nastase, caruia ii devine 
consilier din umbra. Il insoteste in mai multe vizite la Paris si, prin Patrick 
Wajsman, redactor-sef al revistei “Politique internationale”, care are interese 
in Romania, obtine ca Sorbona sa ii acorde un premiu lui Adrian Nastase. 

- Personal sau prin ziarista Arielle Thedrel de la “Le Figaro”, incepe in 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 598 


Franta o campanie in favoarea lui Vladimir Voronin, pe care il viziteaza si 
intervieveaza in mai multe randuri. [Cine “face campania proVoronin”: 
Berindei sau Le Figaro? Oricum, Arielle Thedrel a scris texte “pe ne-linia ” 
colaboraţionistă a Figaro-ului, dar mai ales a riscat, călătorind în gura 
lupului, mai cu seamă în România lui Ceauşescu] 

- Colegiul CNSAS ii cunoaste dosarul de informator de mai multi ani, 
dar prietenii lui M. B. (in special Gabriel Liiceanu) intervin pe langa unii 
dintre membrii Colegiului pentru ca informatiile sa nu fie date publicitatii, 
nici chiar cand M. B. este numit in “comisia Tismaneanu”. 

- Cazul lui este, pe fond, identic cu cel al lui Sorin Antohi (membru fon- 
dator al GDS si membru in “comisia Tismaneanu”), dar, in realitate, mult mai 
grav. Dosarul (pana in 1977) se afla la CNSAS. Pentru perioada urmatoare 
trebuie cautat in arhivele SIE. 


Negăsind textul pe site-ul indicat, Valerian Stan recomandă 
prudenţă faţă de “informaţie”. Nu este nevoie, sunt deja mefient - apoi 
am tot timpul să o corectez, eventual să o elimin. 

Ceea ce sare în ochi: “redactorul” textului este fie un urechist - a 
auzit şi el ce se spune pe ici, pe colo - fie un informator în exil (tare 
aduce produsul lui a rezumat-raport), fie este un exilat veninos, înve- 
ninat de “tratamentul” la care ne supunea Occidentul pe noi, cei din 
Est. Mai degrabă: un bou de securist. Un astfel de exemplar cu epoleţi, 
alimentat cu “informaţii-impresii” culese, folclorizate, securizate - din 
“sursele noastre”, vorba lui I. Buduca, iar autorii lor sunt uşor de 
desemnat, atât prin “antiberindismul” lor (Barbăneagră), fie/şi prin 
“antidisidenţism” (vezi-l pe I. Varlam, cu delirurile sale). 


Insă următoarea informaţie este sigură: 


Despre Gaza si “scuturile umane” (de Alain Gresh) 
miercuri, noiembrie 08, 2006 

Istoria se repeta. În timp ce armata israeliana îsi continua ofensivele 
ucigase în Gaza, în indiferenta tarilor europene si cu sustinerea afirmata a 
Washingtonului, reapare o dezbatere care izbucnise în primele luni care au 
urmat declansarii celei de-a doua Intifada, la sfârsitul lui septembrie 2000. 
Din nou, presa vorbeste despre “scuturile umane” si de utilizarea de catre 
combatantii palestinieni a femeilor si a palestinienilor pentru auto-protectie. 
Cu o singura diferenta: în 2006, spre 2000, mass-media noastra pare cu mult 
mai tentata sa accepte termenul de “scuturi umane” utilizat de responsabilii 
israelieni. Încetul cu încetul, se impune versiunea israeliana asupra conflictu- 
lui. 

Înainte de a reveni asupra câtorva aspecte privitoare la ceea ce se petre- 
ce în Gaza, as vrea sa propun câteva pagini scrise în deschiderea cartii mele 
Israel-Palestina, adevaruri asupra unui conflict (Hachette), aparuta în septem- 
brie 2001, si care abordeaza aceasta problema a “scuturilor umane”. 

“Despicam firul în patru daca ne întrebam de unde veneau acesti copii, 
cine îi pusese în linia întâi, în cadrul carei lugubre strategii a martiriului? [...] 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 599 


Gresim oare daca sugeram ca brutalitatea irationala a armatei sud-africane, 
dezlantuirea ei si disproportia mijloacelor folosite sunt raspunsul la ceea ce 
ar trebui sa numim o declaratie de razboi a negrilor?” Daca aceste cuvinte ar 
fi fost scrise a doua zi dupa începerea rascoalei din Soweto din 1976, care a 
adus în atentia lumii tinerii Africii de Sud, l-ar fi discreditat definitiv pe auto- 
rul lor... 

Or, acest text a fost scris de Bernard-Henri Levy în Le Point, numarul 
din 13 octombrie 2000. Putem citi: “Despicam firul în patru daca ne întrebam 
de unde veneau acesti copii, cine îi pusese în linia întâi, în cadrul carei 
lugubre strategii a martiriului? [...] Gresim oare daca sugeram ca brutalitatea 
irationala a armatei israeliene, dezlantuirea ei si disproportia mijloacelor 
folosite sunt raspunsul la ceea ce ar trebui sa numim o declaratie de razboi a 
palestinilor?” Zeci de tineri de mai putin de 18 ani, uneori copii, au fost omo- 
râti de-a lungul primelor saptamâni ale celei de-a doua Intifada. Si Bernard- 
Henri Levy se întreaba ce faceau în prima linie. Si-ar fi pus aceeasi întreba- 
re daca acesti tineri ar fi fost bosniaci sau ceceni? 

Câteva saptamâni mai târziu, Bernard-Henri Levy îsi “rectifica” lejer 
tirul, daca se poate spune astfel, în urma unei calatorii în Palestina: “Un argu- 
ment pe care nu-l voi mai utiliza, recunoaste el, dupa ce am auzit mame 
palestiniene care-mi spuneau, ca toate mamele din lume, angoasa lor paroxis- 
tica atunci când, la ora întoarcerii de la scoala, nu-l vad pe fiul lor întorcân- 
du-se: “copii împinsi cu buna stiinta înainte, transformati în mod deliberat în 
scuturi umane, etc.”. Dar, el adauga ca micutul Muhammad al-Durra, copilul 
a carui moarte a fost filmata în direct de camere de televiziune, a fost omorât 
de “un glont pierdut” si nu de “tirul unui soldat evreu asasin de copii” (Le 
Point, 24 noiembrie 2000). Asadar, Bernard-Henri Levy are nevoie de o cala- 
torie în Palestina ca sa înteleaga ca mamele palestiniene nu urla de bucurie 
atunci când le sunt omorâti copiii, ca palestinienii sunt, pur si simplu, fiinte 
umane? 

Istoria joaca uneori feste ironice, asa cum o dovedeste anecdota ce 
urmeaza. Manifestatia a fost dura. Înfruntarile s-au prolungit. La finalul unei 
zile de razmerite, s-au cules 9 morti si 44 de raniti gravi. Dintre cei din urma, 
18 au între 8 si 16 ani, 14 au între 16 si 20 de ani. Presa îi denunta pe parin- 
tii care se servesc de copiii lor ca de niste “scuturi umane”, sau care-i trimit 
la moarte în vreme ce ei ramân linistiti acasa. Faptele se petrec în Palestina, 
desigur, dar în... noiembrie 1945 la Tel-Aviv. Manifestantii erau evrei care 
protestau împotriva restrictiilor migratiei. Davar, cotidianul centralei sindi- 
cale evreiesti (Histadrut), publica atunci o caricatura care 1-a adus interdictia 
timp de o saptamâna: un medic, alaturi de copiii raniti aflati pe un pat de spi- 
tal, spune unui coleg: “Buni tragatori, englezii astia! Nu rateaza nici macar 
tinte atât de mici!” 

Episodul a fost relatat de Charles Enderlin, corespondent al France 2 la 
Ierusalim, a carui echipa a filmat în direct moartea micutului Muhammad al- 
Durra. Bernard-Henri Levy ar fi scris la vremea aceea ca tinerii manifestanti 
fusesera omorâti de un “glont pierdut”? Si ce înseamna formula lui “soldat 
evreu asasin de copii”? Un avertisment dat tuturor celor care critica armata 
israeliana: sunteti purtatorii unui antisemitism camuflat, propagati cele mai 
rele clisee ale antisemitismului, despre evreii “bautori de sânge de copil”. 
Daca “filosoful” nostru ar fi citit pur si simplu presa israeliana, ar fi stiut ca, 
da, soldatii israelieni omoara premeditat, inclusiv pe copii. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 600 


Jurnalista israeliana Amira Hass a publicat acest dialog irational cu un 
tragator de elita al armatei israeliene: “Ni se interzice sa omorâm copii”, 
explica el vorbind despre ordinele primite de la ierarhia sa. Dar adauga: “Nu 
veti trage într-un copil care are 12 ani sau mai putin. Mai sus de 12 ani, este 
autorizat. Asa ni se spune” (Le Monde, 24 noiembrie 2000). Organizatia 
israeliana pentru apararea drepturilor omului Betselem, sprijinindu-se pe 
cifrele date publicitatii de armata israeliana însasi, a aratat ca în cazul a trei 
sferturi dintre incidentele cele mai mortale dintre începutul primei Intifada si 
15 noiembrie 2000, nu se decelase nici o prezenta a tragatorilor palestinieni 
(International Herald Tribune, 14 decembrie 2000). Presa a mentionat nume- 
roase cazuri în care palestinieni, da, copii, fusesera ucisi în mod deliberat în 
timp ce viata soldatilor nu fusese câtusi de putin în pericol. Refuzul armatei 
de a deschide anchete în cazul celor mai multe acestor evenimente încurajea- 
za desigur un astfel de comportament. De-a lungul celei de-a doua Intifada, 
116 copii au fost ucisi în Gaza, 253 în Cisiordania. lar o ancheta a unui alt 
ziarist israelian, Joseph Algazy, de la cotifianul Haaretz, a relevat cosmarul 
zecilor de palestinieni de 14, 15 si 16 ani batuti, maltratati si chiar, în cazul 
unora, torturati în închisorile israeliene. 

Sa ne întoarcem la ce se întâmpla azi în Gaza. Sa începem cu câteva 
cifre brute, fara suflet, dar graitoare. Dupa statisticile culese de Patrick 
O'Connor, în articolul sau din 4 noiembrie, Israel's Large-Scale Killing of 
Palestinians Passes Unreported, între 29 martie 2006 (data intrarii în functie 
a guvernului condus de Hamas) si 3 noiembrie, 491 de palestinieni au fost 
ucisi de catre israelieni în comparatie cu 19 israelieni omorâti de catre pales- 
tinieni, adica 26 de palestinieni la fiecare 1 israelian. Din 1 iulie încoace, pro- 
portia este de 76 de palesti-nieni la fiecare 1 israelian. 

Dar este vorba despre teroristi, ni se va spune, si exact acest argument 
a fost utilizat de catre primul ministru Ehud Olmert în fata parlamentului, în 
30 octombrie, afirmând ca armata israeliana omorâse 300 de “teroristi” în 
Gaza. Organizatia israliana pentru drepturile omului B'Tselem a raspuns ca, 
efectiv, armata israeliana omorâse 294 de palestinieni în Gaza de la rapirea 
caporalului Gilad Salit din 26 iunie si pâna în 27 octombrie. Dar, adauga ea, 
mai mult de jumatate — 155 de persoane dintre care 61 de copii — sunt civili 
care nu participau la lupte. 

Kofi Annan, secretarul general al Natiunilor Unite, a lansat în 3 noiem- 
brie un apel Israelului “pentru ca acesta sa dovedeasca cea mai mare retine- 
re, sa nu precupeteasca nici un efort pentru a proteja civilii si sa se abtina de 
la agravarea unei situatii deja grave.” A facut apel si la militantii palestinie- 
ni “sa înceteze sa lanseze rachete împotriva tintelor civile israeliene.” Ca ras- 
puns la aceasta declaratie, purtatorul de cuvânt al Departamentului de Stat, 
Sean MacCormack, a replicat, în 3 noiembrie, ca situatia din Gaza fusese pro- 
vocata de actiunea teroristilor si ca Israelul nu face decât sa se apere. 

Vom nota declaratiile tipice pentru “limba de lemn” ale purtatorului de 
cuvânt al ministerului francez al afacerilor externe din 2 noiembrie: “Am 
notat ca operatiunea israeliana din nordul Fâsiei Gaza a provocat moartea a 
unsprezece persoane. Reamintim ca este indispensabila evitarea escaladei si 
tensiunile trebuie reduse. Situatia care prevaleaza azi în Gaza este foarte 
preocupanta. Acest lucru întareste cu atât mai mult necesitatea relansarii pro- 
cesului de pace.” Ele sunt confirmate a doua zi: “Ne-am exprimat deja în mai 
multe reprize, cu precadere, în privinta situatiei din Fâsia Gaza. Aminteam si 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 601 


în cursul zilei de ieri ca eram preocupati de aceasta situatie si ca facem apel 
fireste la ambele parti sa se abtina de la escaladare. Franta doreste relansarea 
procesului de pace, si, asa cum stiti, este gata sa contribuie la el. Consideram 
ca actele de violenta nu sunt metodele care vor permite rezolvarea conflictu- 
lui.” Partea cea mai uimitoare a acestor declaratii, care evita condamnarea 
guvernului israelian, este ca responsabilii francezi nu par sa-si dea seama în 
ce masura ele discrediteaza discursul occidental despre drepturile omului, 
democratie, justitie, etc., si ca dau apa la moara fortelor celor mai extremiste. 

Pentru a sfârsi, iata traducerea integrala a textului lui Ahmed Yussef, 
consilier al primului-ministru Islamil Haniya, aparut cu o zi înaintea actualei 
escalade în editia din New York Times din 1 noiembrie si intitulat “Pause for 
Peace” (O pauza pentru pace, reprodus în International Herald Tribune din 2 
noiembrie). Semnalasem deja o autocritica a unui responsabil al Hamas inti- 
tulata “Mila pentru Gaza” într-un blog precedent. Daca opinia lui Yussef nu 
reprezinta fara îndoiala decât unul dintre curentele din interiorul organizatiei 
islamice, mi se pare interesant s-o ascultam si mai cu seama s-o întelegem. 

“Aici în Gaza putini oameni viseaza la pace. Pentru moment, cei mai 
multi îndraznesc doar sa viseze la o absenta a razboiului. Din aceasta cauza 
Hamas a propus un armistitiu de lunga durata în timpul caruia popoarele 
palestinian si israelian vor putea sa negocieze o pace durabila. 

În araba la armistitiu se spune “hudna”. Întinzându-se pe durata a 10 
ani, ea este recunoscuta de jurisprudenta musulmana ca un acord concomitent 
legitim si constrângator. Hudna este mai mult decât conceptia occidentala 
despre încetarea focului si constrânge partile sa utilizeze aceasta perioada 
pentru a cauta o rezolvare durabila si non-violenta a diferendurilor. Coranul 
acorda un mare merit acestor eforturi pentru a promova întelegerea între 
popoare. În timp ce razboiul dezumanizeaza inamicul si-l face mai usor de 
ucis, hudna da ocazia umanizarii opozanților si a întelegerii pozitiei lor în 
scopul rezolvarii conflictelor, fie ca sunt inter-tribale sau internationale.” 

O asemenea conceptie — cea a unei perioade de non-razboi dar si de 
rezolvare partiala a unui conflict — este straina Occidentului si a fost primita 
cu multa suspiciune. Multi dintre occidentalii cu care am vorbit se întreaba 
cum se pot opri violentele fara sa se rezolve conflictul. 

As spune, totusi, ca un astfel de concept nu este atât de ciudat pe cât 
pare. La urma urmei, Armata Republicana Irlandeza (IRA) îsi oprise actiuni- 
le militare îndreptate în directia eliberarii Irlandei de Nord fara sa recunoas- 
ca automat si suveranitatea britanica. Republicanii irlandezi continua sa aspi- 
re la unitatea Irlandei libere de tutela britanica, dar vor sa utilizeze în acest 
scop mijloace pacifiste. Daca IRA ar fi fost obligata sa renunte la viziunea 
unei Irlande reunificate înainte de negociere, pacea nu si-ar fi intrat nicioda- 
ta în drepturi. De ce sa se ceara mai mult palestinienilor, în conditiile în care 
se stie ca spiritul poporului nostru nu o va permite niciodata? 

Când Hamas se angajeaza într-un acord international, o face în numele 
lui Dumnezeu si-si tine cuvântul. Hamas a respectat precedentele sale acor- 
duri privitoare la încetarea focului, asa cum israelienii recunosc fara entu- 
ziasm, notând ca “cel putin Hamas face ceea ce spune”. 

Propunerea hudnei nu este un viclesug, asa cum afirma unii, pentru a 
întari aparatul nostru militar, pentru a câstiga timp în vederea unei mai bune 
organizari, sau pentru a întari controlul noastru exercitat asupra Autoritatii 
Palestiniene. Miscarile politice fundamentate pe credinta islamica din 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 602 


Algeria, din Egipt, din Irak, din Iordania, din Kuweit, din Malaezia, din 
Maroc, din Turcia si din Yemen au utilizat tactica hudnei pentru a evita extin- 
derea unui conflict. Hamasul va avea acelasi comportament întelept si onorabil. 

Noi, palestinienii, suntem gata de o hudna pentru a pune capat imediat 
ocupatiei si pentru a începe o perioada de coexistenta pasnica, în cursul careia 
cele doua parti sa nu utilizeze nici o forma de agresiune sau de provocare 
militara. În timpul acestei perioade de calm si de negociere, vom putea abor- 
da chestiuni importante ca dreptul la reîntoarcere si eliberarea prizonierilor. 
Daca negocierile duc la o solutie durabila, atunci viitoarea generatie de pales- 
tinieni si de israelieni vor putea decide prelungirea sau nu a hudnei, cautând 
astfel o pace negociata. 

Poate exista o solutie globala a conflictului azi, saptamâna asta, luna 
asta sau chiar anul asta. Un conflict care sângereaza de atât de mult timp 
poate totusi sa fie rezolvat de-a lungul unui deceniu de coexistenta pasnica si 
de negocieri. Aceasta este singura solutie de schimbare rezonabila a situatiei 
actuale. O hudna va conduce la sfârsitul ocupatiei si va crea un spatiu si cal- 
mul pentru rezolvarea problemelor în suspans. 

Putini dintre oamenii din Gaza viseaza. În ultimele sase luni a fost chiar 
dificil sa se doarma aici. Dar speranta n-a murit. Si când îndraznim sa spe- 
ram, iata ce vedem: o hudna de zece ani în timpul carora, daca Dumnezeu 
vrea, vom învata sa visam la pace.” 

Cf. sursa in limba franceza. 

posted by riliescu (4 10:16 PM 0 


x 


“Ceea ce am facut este nebunesc si barbar” (de Christophe Ayad) 
luni, noiembrie 06, 2006 

Este miezul zilei pe înaltimile de la Ras al-Ain. O enorma explozie scu- 
tura satul coplesit de torpoarea însorita a unui frumos sfârsit de luna septem- 
brie. Locuitorii de-abia tresar. O luna si jumatate dupa razboiul care a 
confruntat Israelul cu Hizballah, detonarile continua sa se faca auzite zilnic. 
Echipele de deminare explodeaza controlat mii de bombe care acopera ogoa- 
rele literalmente ca niste covoare. 

În ziua aceea, la Ras al-Ain, expertii de la Bactec, o societate britanica 
specializate în deminaj, tocmai a explodat o mie de dispozitive odata. Nici n- 
au avut macar nevoie sa le strânga: “Le-am gasit adunate, în mijlocul unui 
câmp, explica seful de echipa de la Bactec. Satenii le strânsesera ei însisi si 
le asezasera în lazi de lemn. Apoi ne-au chemat.” 

“Instalatii mortale ratacite” 

Satui sa astepte echipele de deminaj, debordate de amploarea operatiu- 
nii, locuitorii din Ras al-Ain, la vreo zece kilometri în sudul Tyrului, au demi- 
nat pe riscul propriu. “De fapt, i-au platit pe zilierii palestinieni ca sa faca 
aceasta munca”, marturiseste un lucrator municipal. Un dolar de fiecare 
bomba, acesta este salariul fricii. În fata acestei “performante”, expertii bri- 
tanici sunt pe cât de admirativi pe atât de agasati: “Ce-au facut oamenii aces- 
tia este incredibil. Obiectele explozibile pot sari în aer la cel mai mic contact. 
Dar procedând astfel, au distrus terenul. Atunci când noi deminam, o facem 
într-un mod sistematic. Însa acum, nimic nu garanteaza ca n-au mai ramas 
aparate mortale uitate.” 

Ca zeci de alte sate din sudul Libanului, anumite cartiere ale Ras al-Ain 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 603 


au fost lteralemente acoperite de munitii-ciorchine. Zidurile anumitor case 
poarta inscriptia CBU (Cluster Bomb Unit) pictata cu rosu, semnalând astfel 
ca sunt o capcana mortala. Satenii din regiune ezita sa se reîntoarca la livezi- 
le lor, si asta când culesul maslinelor ar trebui sa fie în toi. “Sunt peste tot, pe 
câmpuri, pe acoperisurile caselor, în livezi, agatate de ramurile arborilor, 
absolut peste tot”, explica Dalia Farran, purtatoarea de cuvânt a Mining 
Action Coordination Centre (MACC), organism jumatate-statal jumatate- 
onusian, însarcinat cu deminarea Libanului de Sud. MACC a vazut ziua în 
2000, în dezordinea retragerii israeliene din Liban. Pe vremea aceea deja, 
Israelul lasase o jumatate de milion de mine la plecare. Din 2000 si pâna 
2004, cinci milioane de metri patrati fusesera curatate si 62000 de aparate 
dezamorsate. Azi, totul trebuie reînceput, în conditii mult mai rele. 
“Nebunesc si barbar” 

Teoretic, bombele-ciorchine, care pot fi trase ca obuze de artilerie (88 
de “boabe” la fiecare obuz), rachete (540 de “boabe”) sau bombe aruncate din 
avion (640 de aparate mortale), sunt aruncate de la câtiva metri de sol. Se pre- 
supune ca pot patrunde prin blindaje, dar pâna la 40% dintre ele nu explodea- 
za la impact. Armata israeliana a tras zeci de mii, pare-se, pentru a interzice 
accesul în anumite zone a tragatorilor de rachete ai Hizballah. Dar cele mai 
multe dintre tiruri au fost efectuate în timpul ultimelor 72 de ore, atunci când 
încetarea ostilitatilor era aproape decisa prin rezolutia 1701 a Consiliului de 
Securitate al ONU. “Este ca si cum, de turbare si de suparare, israelienii ar fi 
vrut sa faca acest loc potrivnic vietii”, avanseaza un diplomat occidental. 
Comandantul israelian al unei baze de lansare a rachetelor, intervievat de 
cotidianul israelian Haaretz, a revelat ca 1,2 milioane de astfel de “boabe” 
ucigase au fost deversate în cursul ultimelor trei zile ale conflictului. “Ceea 
ce am facut este nebunesc si barbar”, concluziona el. Au fost recenzate 
aproximativ 750 de situri “poluate”: “În medie, explica Dalia Farran, fiecare 
sit reprezinta 197 000 de metri patrati care trebuie depoluati.” Dupa o evalua- 
re sumara, astazi ar fi între 1 milion si 1,5 milioane de bombe neexplodate în 
sudul Libanului. Aceasta zona se întinde chiar si la nord de fluviul Litani. 

Cu mai mult de 120 de raniti si 21 de morti (16 civili si 5 artificieri ai 
armatei libaneze) la jumatatea lunii octombrie, bombele-ciorchine, ale caror 
dimensiuni nu depasesc jumatate dintr-o doza de Coca-Cola, au provocat o 
medie de trei accidente pe zi. A început o veritabila cursa împotriva crono- 
metrului, caci intemperiile iernii risca sa înmormânteze instrumentele morta- 
le, facându-le înca si mai dificil de detectat. Armata franceza, dar si italienii, 
chinezii, spaniolii, etc, participa alaturi de armata libaneza, insuficient echi- 
pata pentru aceasta misiune, la operatiunile de deminaj ale Bactec si Mine 
Action Group (MAG), o ONG britanica prezenta în Liban de mai multi ani. 
În ziua aceea, expertii Bactec nu întârziara la Ras al-Ain. O noua urgenta îi 
astepta la Aita al-Saab, aproape de frontiera israeliana, unde doi copii au fost 
grav raniti de o bomba. În sudul Libanului, dupa terminarea razboiului, raz- 
boiul continua. 


K 


Indiferent daca ti-e sete sau nu (de Raja Chemayel) 
Orice revizionist care se îndoieste de existenta Holocaustului merge în 
închisoare. Dar Saron moare de batrânete, Pinochet moare si el de batrânes- 
te, iar P.W. Botha a murit ieri si el de batrânete. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 604 


În democratiile occidentale, nu este ilegal sa te îndoiesti de existenta 
propriului tau Creator. În Amsterdam unde traiesc, avortul este legal, iar hasi- 
sul de asemenea... Euthanasia este legala, iar un barbat se poate însura cu alt 
barbat... dar nu ai voie sa te îndoiesti de existenta Holocaustului. Poate tre- 
buie sa asteptam cu totii pâna Holocaustul va muri si el de batrânete...Pâna 
atunci, acest Holocaust serveste de nesfârsita fântâna unde se adapa zionis- 
tii... si te obliga si pe tine sa bei... indiferent daca ti-e sete sau nu. posted 
by riliescu @ 9:38 PM 


Au început a se manifesta căţeii lătrători şi chiar încolţitori ai 
cracilor nădragilor trecătorilor care nu-i bagă în seamă. Cu toţii pe 
urmele lui Țepeneag. 

Dintr-un text greu lizibil am dedus existenţa unuia, G. Cionoiu. 
Acesta semnase Apelul, dar se retrăsese: fusese răzgândit de “Părinte- 
le Boilă”. Care să fie “părintele”: Nelu Boilă, colegul meu de celulă, 
de la Jilava de la camera 5 (sau 6, de pe Reduit)?, ori frate-său, Matei 
- pe el nu l-am văzut vreodată, însă îl ştiam alături, în una din cele patru 
celule gemene “TBC”? Cionoiu mă atacă prosteşte, atât de neinteli- 
gent, încât nu cred că a înţeles normalitate replicii date de Aurora 
Mihacea, în New York Magazine. 

Spun eu că nu mă afecteză opiniile idioate ale idioţilor... Dar ce 
e în inima mea... 


Sâmbătă 11 noiembrie 2006 


Somn agitat, neliniștit. În aceste zile Filip a promis coperta 
pentru Bonifacia. Eu aş face-o simplă - fără flori. 


Ziua de azi publică: 


Ziua, EXTERNE - Sambata, 11 noiembrie 2006 
19 ani de la revolta din noiembrie 1987 

La 19 ani de la revolta muncitoreasca anticomunista din 15 Noiembrie 
1987, Asociatia "15 Noiembrie 1987" organizeaza, luni, conferinta cu tema 
"Crimele comunismului". Manifestarea, gazduita de sala 120 a Consiliuliului 
Judetean Brasov, va debuta la ora 10, propunandu-si sa surprinda etapele suc- 
cesive ale evolutiei comunismului, de la primele sale manifestari si pana la 
demolarea regimului totalitar comunist. "Este important de stiut ca in 
Romania, in timpul regimului comunist, au fost inchisi peste 2.000.000 de 
detinuti politici, dintre care 500.000 si-au gasit sfarsitul in puscariile comu- 
niste", afirma asociatia, intr-un comunicat remis redactiei, precizand ca mani- 
festarea de luni se inscrie in cadrul actiunilor privind condamnarea comunis- 
mului si survine intrunirii Rezistentei Romanesti Anticomuniste din mai, 
anul acesta, deschiderii expozitiei "Solidaritatea" si dezbaterii despre integra- 
rea europeana, la care au participat Ambasadorii Poloniei, Cehiei, Ungariei si 
Slovaciei. Prin rezolutia intrunirii Rezistentei s-a hotarat constituirea 
Centrului Rezistentei Anticomuniste, sub coordonarea reputatului disident 
Vladimir Bukovski. "Asociatia "15 Noiembrie 1987" crede ca, dupa modelul 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 605 


polonez, CNSAS ar trebui depolitizat si trecut sub coordonarea societatii 
civile. Nu putem scapa de comunism atata vreme cat reprezentantii fostelor 
strucuri comuniste detin pozitii de control in societate", precizeaza comuni- 
catul asociatiei, care solicita, totodata, "repunerea in drepturi a scriitorului 
roman anticomunist Paul Goma". "Redarea cetateniei romane, care i-a fost 
retrasa de comunisti, lui si familiei sale, trebuie facuta de urgenta. Nu putem 
intra in Uniunea Europeana fara a restabili drepturile firesti ale romanilor 
care au avut de suferit din cuza comunismului", conchide comunicatul sem- 
nat de presedintele Asociatiei "15 Noiembrie 1987" , Florin Postolachi. 
Astazi, pe traseul parcurs de participantii la revolta anticomunista a muncito- 
rilor de la Intreprinderea de Autocamioane in 1987, se va desfasura concur- 
sul international "Crosul 15 noiembriei. (D.E.) 


x 


Ziua, DOSARE ULTRASECRETE - Sambata, 11 noiembrie 2006 
Restituiri: ipostazele imposturii 
Andras Sütö incita la reprimarea revolutiei ungare 

In urma cu 50 de ani, trupele sovietice, chemate la 4 noiembrie 1956 de 
Janos Kadar, intrau in Budapesta pentru a inabusi in sange Revolutia ungara. 
Chiar in acele zile in care tancurile "fratilor de la rasarit" striveau sub senile 
lupta pentru libertate a ungurilor, la 7 noiembrie, aparea in cotidianul "Elore", 
editorialul "Bizalom" (incredere) - semnat de scriitorul Andras Sütö, laureat 
al premiului de stat. Dupa o desantata apologie a Marii Revolutii din 
Octombrie si a partidului comunist sovietic, articolul incita la reprimarea 
armata a celor care luptau pentru suveranitatea nationala a Ungariei si a 
sechestrarii poporului ungar intr-un sistem politic strain si neviabil. El dove- 
deste ca pentru a cunoaste trecutul cuiva nu este neaparat necesara scotocirea 
dosarelor securitatii, ci doar consultarea colectiilor ziarelor vremii... (...) 

Andras Sütö, laureat al premiului de stat 

Replica "acestea au fost vremurile" nu se sustine. In timp ce tancurile 
sovietice trageau fara mila in revolutionarii unguri iar Andras Sötü justifica, 
in numele "victoriei finale", folosirea "criticii armelor" fata de cei de acelasi 
sange cu el si cerea incredere in "revolutia lui Lenin si taria partidului sau", 
au existat in Romania numerosi maghiari curajosi si cinstiti care au fost soli- 
dari cu Revolutia ungara. Se numara printre ei poetul si scriitorul Geza 
Paskandi, studentii Benedek Nagy, Gyorgy Koczka, Kalman Kelemen, 
Gyula David, Lajos Vastag, Iren Peterffy, pentru a-i aminti doar pe cativa, 
sau universitarii dr. Istvan Dobai si dr. Janos Dobri. Toti au facut ani grei de 
temnita. Au fost condamnati si preoti: 12 evanghelici, 6 unitarieni, 11 la 
Institutul Teologic protestant din Cluj. Au fost insa si 13 condamnari la moar- 
te in procesele grupurilor Szoboszlay si Valea lui Mihai. A fost condamnat la 
moarte si romanul Teodor Marginean, locotenent major in regimentul de tan- 
curi de la Prundul Birgaului, pentru ca a pornit cu unitatea sa sa-i elibereze 
din penitenciarul din Gherla pe cei care fusesera arestati. Multi romani, 
indeosebi studenti, au infundat puscariile pentru curajul de a fi simpatizat cu 
revolutionarii din '56. La Timisoara lui Aurel Baghiu si Caius Mutiu li s-au 
confiscat tineretea si viitorul pentru vina de a fi organizat adunarile studenti- 
lor, iar la Bucuresti, Stefan Negrea (care s-a sinucis in inchisoare) si Paul 
Goma au avut aceeasi soarta pentru curajul de nu fi fost de acord cu baia de 
sange de la Budapesta. Si asta dupa infrangerea revolutiei! 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 606 


Devenit, dupa 1990, presedinte de onoare al Uniunii Mondiale a 
Ungurilor, Andras Sötü anunta in 1996, cand se implineau patru decenii de la 
izbucnirea revolutiei, ca este necesara depistarea si strangerea intr-o culege- 
re a tuturor documentelor aparute in Ungaria, Transilvania si Subcarpatia 
ucraineana care au legatura cu tragedia din 1956. Republicarea editorialului 
din Elore vine, chiar daca cu intarziere, in intampinarea acestei initiative... 
Recitind acest text, scris cu evidenta jubilatie estetica, de fostul scriitor pro- 
letcultist laureat al premiului de stat si membru al CC al PCR, reciclat dupa 
1989 in cel mai reprezentativ "carturar al maghiarimii", virulent anticomunist 
si presedinte de onoare al Uniunii Mondiale a Ungurilor, oricine isi poate da 
seama ca nu talentul sau cultura ii lipseau, ci doar caracterul si capacitatea de 
a se rusina. (D.S.) 


Dacă doar Sütö (nu Sötö) Andrâs ar fi fost... ce-a fost: dar, 
aproape toţi ungurii “ingineri ai sufletului” s-au declarat de partea 
Revoluţiei din Octombrie (bolşevică), nu de partea Revoluţiei 
Maghiare - antibolşevică, antirusească: dr. Antalffy Endre, Gagyi 
Laszlo, Galfalvi Zsolt, Hajdu Gyozo, Hajdu Zoltan, Kemeny Janos, 
Kovacs Gyorgy, Metz Istvan, Molter Karoly, Nagy Pal Olah, Papp 
Ferenc, Sütö Andras, Tibor Szabo Lajos, Tomcsa Sandor, Tompa 
Laszlo - de ochii... partidului, altfel ei voiau Ardealul... Şi, desigur, 
“scriitorii de limbă germană”; şi “scriitorii de limbă ucraineană” - cât 
despre... “scriitorii români” - iată, nu am spus: “de limbă română”, ce 
să mai vorbim! 

Nu am amintiri directe despre imunda campanie antirevoluţionară 
maghiară la care şi-au dat obolul (pentru care au primit talantul trădării 
de sine şi de cei de alături) javrele de serviciu. 

Am fost arestat în noiembrie 1956, iar pe unde am fost purtat nu 
ni s-au oferit jurnale - fie ele şi organe, ca Scînteia. Cât de scos şi din 
timp fusesem în doar doi ani - am scris în mai multe cărţi, sigur în 
Lăteşti - netipărită: liberat la Gherla, în noiembrie 1958, poposind la 
Miliția oraşului în aşteptarea alcătuirii “lotului săptămânal” pentru 
domiciliu obligatoriu, fireşte, am cumpărat cărţi şi ziare. Din Sportul 
am aflat că există o ţară: “RAU”. Întrebînd ce-i aceea “RAU”, am 
băgat spaima într-o chelneriţă de la o cofetărie şi în câțiva clienţi - care, 
văzind de unde veneam (de unde se venea, la Gherla, în zdrenţele în 
care eram îmbrăcat, cu urmele de răni pe obraz?), au refuzat să 
“converseze” cu mine, de teamă că sunt provocator. Abia la o frizerie 
(ştiam: frizerii şi chelnerii - bărbaţi - nu se temeau de... provocări, ei 
înşişi practicînd de zor acest auxiliariat), un client cu obrazul acoperit 
de prosop mi-a dezlegat taina: “RAU” era, nu Republica Autonomă 
Ungară, cum dedusesem eu (în sinea mea), ci... Republica Arabă 
Unită - rezultată din unirea Siriei cu Egiptul - peste Israel... 

Aşadar, nu citisem “cu ochii mei” în Scînteia campania de scui- 
pati, de vomă proletară, de blesteme (pe linie) “condamnînd contrare- 
voluţia din Ungaria”, dar citisem (cu ochii mei) alte campanii de stat şi 
de partid - contra unor evenimente, personaje odioase în ochii 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 607 


Kremlinului de la Casa Scînteii (contra americanilor în Coreea, contra 
lui Tito, contra... a tot ce nu era bolşevic). 

Visul meu - nu doar al meu: să fie continuată Antologia Ruşinii 
iniţiată de Virgil Ierunca. Să fie adunate acolo, în cât de multe volume 
“contribuţiile”, atât ale “activiştilor de partid înarmaţi cu condeiul”, 
vorba lui Beniuc, dar şi ale anti-activiştilor de mai târziu, 
anticomuniştii declaraţi după 1990, rezistenţii-prin-cultură Blandiana, 
Adameşteana, Manolescu, '[oiu, M.H. Simionescu, Mircea Martin, 
Lefter, Sorescu, Nichita Stănescu, Dimisianu (deşi la aceştia trei din 
urmă există şi prezenţă de ruşine - sub semnătură). La prima catego- 
rie, proba vinovăţiei să fie dată de însăşi prezența lor (în presa de par- 
tid); celor din a doua categorie absenţa strigătoare la cer a scriitorului 
la român din/de la evenimentele capitale ale acelei perioade - să zicem 
între 1965 şi 1989. Altfel spus: dezertarea de la trebile cetăţii. 


Aseară mi-a trimis Mircea Stănescu o înregistrare video după o 
emisiune de pe canalul TV LCI de marţi 12 septembrie - participau 
Luc Ferry şi Jacques Julliard - ambii oameni de stânga. Ce am auzit din 
gura acestora la adresa politicii Israelului în general, în special la adre- 
sa palestinienilor - dar asupra distrugerii Libanului! - nu au auzit holo- 
caustologii dâmboviţei din gura mea care, orişicâtuşi, e cumplit de 
“antisemită”. Fiecare din ei, la începutul... cuvântului au declarat cu 
mâna pe inimă că ei sunt prietenii Israelului (cine nu-i prietenul 
Israelului?), dar nu pot trece cu vederea... Când a venit vorba de spri- 
jinul necondiţionat dat de USA Israelului, nu au mai fost atât de pre- 
cauţionoşi (sic), au dat în America lui Bush ca într-un sac de box. Şi ei 
au salutat rezultatele alegerilor, cu cuvintele (aproximativ aceleaşi) ale 
mele din acest jurnal: “în sfârşit, democraţia americană a învins” - eu 
zisesem: “şi-a arătat colții...” 


Un necunoscut îmi scrie: 


New York, 9 noiembrie 2006 

Mult stimate si iubite Paul Goma! 

Indraznesc sa va scriu, ca unul care in perioada aprilie 1957-noiembrie 
1967 a fost lipsit in Romania de dreptul elementar la munca, fund invinuit de 
a fi "dezident" si incadrat oficial, in cartea de munca, potrivit unui alineat al 
Codului Muncii, ca fiind "dusman al poporului", pe motivul declararii fatise 
a simpatiei fata de miscarile de atunci din Ungaria si Polonia. Lucrasem in 
perioada 1952-1957 la Institutul Roman pentru Relatiile Culturale cu 
Strainatatea, raspunzand de schimburile culturale cu Polonia, limba polona 
fiindu-mi limba materna. Abia dupa zece ani, prima mea incadrare pe stat de 
salariu a fost la cooperativa Deservirea, ca traducator de documentatie tehni- 
ca, si aceasta numai dupa ce contabilul sef (basarabean ca Dvs si mine) a 
declarat ca el pierduse cartea mea de munca, odata cu cererea ce o facusem 
pentru acel post. Astfel, datorita marinimiei acestui om, mi s-a intocmit la 
cadre, pe baza declaratiilor mele, o alta carte de munca, in care nu s-a mai 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 608 


mentionat cauza desfacerii contractului de munca de catre I.R.R.C.S. In per- 
ioada sus-mentionata am trait exclusiv din colaborari cvasi-secrete la diverse 
publicatii si edituri, avand de intretinul si o familie. Am fost incadrat provi- 
zoriu in mai multe redactii si instituti, dar - intr-un termen de circa doua sap- 
tamani - mi de spunea "sorry", si o luam de la inceput. Cu vechea carte de 
munca nu am putut fi primit nici sa lucrez intr-o fabrica. Mi se raspundea, ca 
fiind un element dusmanos, sunt si periculos, care poate influenta in rau pe 
salariati. Ba chiar, mi se spunea, ar fi fost mai bine daca a-si fi avut vreo 
condamnare, care fiind ispasita, le dadea voie celor de la cadre sa ma anga- 
jeze ca muncitor necalificat. 

Toate acestea sunt astazi istorie, dar cati au avut totusi atunci curajul sa 
spuna ca in Romania trebuie sa se schimbe ceva? Dumneavoastra l-ati avut 
cu prisosinta, devenid un real, dar si simbolic, antemergator al schimarilor ce 
au urmat. 

Marsavii "epigoni" incearca sa va conteste, nu vor sa va restituie ceea 
ce este dreptul Dumneavoastra nativ, fiindu-le teama ca ve-ti deveni un erou 
national al timpurilor moderne. Ei vor deveni atunci, in constiinta romanilor, 
adevarati "pigmeiciorivopsite"”. De asta le este tema, dupa cum bine stiti! 
Cum adica, un Pacepa, partial un Raceanu, hiperintegral Regele si descen- 
dentii sai, au intrat in drepturile lor, iar Paul Goma trebuie sa ceara restitui- 
rea unui drept pe care legal nu l-a pierdut niciodata. Cetatenia este si ea un 
drept inalenabil, la fel ca si dreptul de propietate, daca nu a fost pierduta 
legal. Daca in cazul proprietatii pierdute abuziv trebuie s-o revendici pe baza 
dovezilor materiale, cetatenia poate fi revendicata pe simpla antecedenta a 
starii ei. Sunt cetatean fiinca sunt! 

In cazul Dumneavoastra, de a iesi din impasul indiferentei politice, 
intrevad o cale nu numai onorabila, dar care poate pune amprenta durabila a 
unei palme pe obrazul celor pe care prea bine ii stim, odata cu despagubirile 
morale si materiale ce cu prisosinta vi se cuvin. Este o cale neutra. Ea nu face 
un apel la putere , care este corupta si compromisa, ci o obliga sa va restituie 
cetatenia ca pe un drept uzurpat, fara ca s-o cereti in mod direct. Este calea 
Justitiei, la fel de corupta si de compromisa. Cu toate acestea, ea are desupra 
ei un organism european: Curtea de la Strasbourg. Atatia au castigat acolo in 
pofida strambatatii justitiei romanesi. Opinia mea este de a va adresa Justitiei 
romane pentru a vi se face dreptate. Daca ea va da gres, atunci aveti dreptul 
la apelul mentionat. Cred ca, in aceasta situatie, "carmuitorii” vor evita un 
blam european. Apoi pot urma celelalte revendicari, cum ar fi, de pilda, 
impiedicarea exercitarii profesiei, impiedicarea folosintei produsului aces- 
teia, sau chiar plata daunelor pentru distrugerea operei inainte sau dupa publi- 
carea ei. Nu apelati la "dreptatea" politicienilor. Ei se tem de unul ca 
Dumneavoastra, nascut sub o zodie cu totul diferita decat a lor si a multor 
altora din conationalii nostri, cu alte cuvinte un "unicat" national. Apelati la 
o cale obisnuita, gasiti un avocat dornic de renume (stiti ca sunt foarte orgo- 
liosi, iar renumele aduce bani) si cu armele de care a inceput sa le fie teama 
chiar si politicienilor, aveti mult mai multe sanse de reusita, chiar daca va 
dura ceva mai mult. Sunt convins ca trendul transformarilor ce survin acum, 
dublat de amenintarea "sabiei lui Damocles", a asa numitelor clauze de sal- 
vardare europene, vor favoriza reusita cauzei pe drep revendicate. 

Aceste randuri nu doresc nici de cum a fi "un sfat soptit la ureche". Ele 
exprima, dupa atatia ani de cand urmaresc si pretuiesc nu numai opera 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 609 


Dumneavostra, dar mai ales pilda unei vietuiri in deplina si combativa dem- 
nitate umana, resectul ce il am fata de Paul Goma, al carui destin face parte 
si din dainuirea mea. 

Al Dumneavoastra, 

T[...] RI...] 


Incă un mesaj balsamic: 


Stimate domnule Paul Goma, 

Linistea suspecta care va deghizeaza textele e balansata de oboseala care 
a cuprins si celelalte modele, fantosele pe care le demascati. Generatia din 
care fac parte, cati om mai fi ramas consumatori de texte, dupa un prim soc 
produs de republicarea scriitorilor interbelici, si care a premers solidarizarii 
cu nepotii acestei traditii, recunoscuti asa cum o stafeta ar fi fost aruncata la 
orb peste gard, a inteles ca trebuie cautat mai departe. In Romania acum e 
liniste si memoria joaca festa luciditatii chiar si pentru unii care - spuneti 
dumneavoatra - nu ar avea dreptul de a pronunta unele adevaruri, sau fapte. 

Eu sunt de vreo cinci ani in Amsterdam, asa ca in Romania e si mai 
liniste, dar sa va spun cum dupa ani de lecturi care evitau cu disciplina auto- 
ri romani in viata, v-am descoperit: m-am intalnit cu acel boxer de la Dinamo 
care a fost trimis de Pacepa sa va ambienteze intr-o doara, un cascador, prie- 
ten, il cunostea, ne-am salutat langa Universitate, am baut o cafea pe o tera- 
sa si eu am ramas tacut, privindu-l, repetandu-mi in gand ceea ce imi spuse- 
se cascadorul: Asta l-a batut pe Goma. Citeam de ani cate 8-10-14 ore pe zi 
si nu stiam cine e Goma. Ma intrebam daca trebuia sa stau la masa aia dar am 
stat sa ghicesc pana la sfarsit tacerile si pandele acelui individ. 

Si sa va mai spun ca semanati cu bunicul din partea mamei (pana si ges- 
turile), el s-a nascut langa Hurez, era la fel de frust in exprimare, de pornit 
pentru partida lui si de critic, de aceea nu pot sa fiu suparat pe nici o floare 
de cucuta care creste pe cate o fraza de-a dumneavostra, ca imi aduc aminte 
de bunicu' si imi place. Dar va scriu pentru cu totul altceva, in aceste zile am 
descoperit de ce nu citesc autori romani, citindu-va: eram asigurat ca ratau 
subiectul, dar nu stiam cum. Si nici istoricii, nici presa, nimeni nu ma ajuta 
asa ca ma intretineam cu romantici germani, romane sud-americane, ori lec- 
turi mai aride. Acum stiu ce se petrece in Romania, aveam toate faptele, toate 
declaratiile, vazusem ori cunoscusem oameni dar nu aveam cheia. Pentru asta 
va multumesc, pentru ca am reusit sa scap de povara unor neintelesuri din 
care unele, poate ca m-au si izgonit, asa cum securisti metabolizati in orga- 
nele noi, mai dau cate o improscatura de cerneala de sepia in ochii pruncului. 

Conspiratia tacerii din jurul dumneavoastra e mai subtila si mai lipsita 
de sensibilitati pentru chiar sonarul unor indivizi interesati de lectura, ceea ce 
e atat de grav incat il indic ca pe ciudatenia de capatai a istoriei nostre litera- 
re contemporane. Neintelegerile, piparate de zambete jenate ori solidarizari 
toptanice, va transforma intr-un autor care se disipa in marginea textelor sale, 
cum un chip s-ar scurge in clepsidra, langa o carte, este poate temperamentul 
si sabia textului. Caci in adanc lucrurile sunt clare dar ar trebui ca o genara- 
tie de scriitori de doctorate sa va purice si sa va decida aortele, sa va decapi- 
larizeze, sa va scoata din nou unghiile textelor, sa va parfumeze si sa zica: 
Uite, noi am sapat in Goma si am gasit uriasul asta, ia sa vedem care stie sa 
muste din el, care are stomac sa-l inghita. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 610 


L-am cunoscut pe Marcel Petrisor - fuindu-mi profesor de franceza in 
Spiru Haret - si l-am vizitat de cateva ori in vila lui de pe Stefan Furtuna - m- 
am bucurat de secventele in care il pomeniti intrebandu-ma si acum insa 
despre semnificatia tacerilor noastre, pe balconul in care il incarca Domn 
Profesor cu ceata parfumata a pipei: caci dincolo de lecturi, Petrisor are o 
seninatate pe care a castigat-o si pe care nu o mai cedeaza chinului, povestii 
mereu repetate. Ce m-as fi bucurat sa tipe o data la mine, sa ma sperie asa 
cum trebuia sa fiu speriat. Dar facand suma, am un nou inteles si pentru aces- 
te timiditati dialogale in care mi-am reperezentat, adolescent, pe scriitor, ca 
Scriitor, caci altul nu stiam pe vremea aceea. 

Domnule Goma, ar fi trebuit sa va citesc acum cinspe ani si pentru asta, 
nici eu nu 1-0 iert lui Liiceanu. Sa-mi spune-ti daca sa-i rup un picior. 

Cu batista in vant, din Amsterdam, 

R[...]B[...] 


lar acum un răspuns al meu la o invitație dealtfel sinceră şi 
politicoasă a cuiva - tot necunoscut: 


Regret, nu auzisem de forumul “andreigheorghe”, acum însà am aflat - 
si nu m-am bucurat: cu exceptia unei singure persoane (trebuia sà spun: cu 
exceptia unui pseudonim, ceea, dupà o viatà întreagà de hàituialà prin secu- 
ristii cu nume conspirative, înconjurat de “prieteni”, turnàtori cu nume de 
cod) - aflatà în cunostintà de cauzà - îmi cunoaste faptele=càrtile. Ceilalti 
“vorbesc” ca la crâsmà, toti de-odatà (este posibilà simultaneizarea succesiu- 
nii, m-am ocupat de ea încà în “Ostinato”) si dau drept informatii sigure ceea 
ce li se pare lor cà ar fi auzit de la altii. Folclorul este o ştiinţă, un tezaur al 
fiecărei comuni-tàti, însă creatorii lui au ràmas anonimi, fiindcă nu stiau 
carte. Or inginerimea de fatză se dă în vânt după pseudonume din fricâ-de- 
avioane intrată în măduva oaselor precum si din sigura descendentză din 
Farfuridi, una din emblemele natziei noastre (“Aibi curaj ca mine: dă-o ano- 
nimă!”); celalată fiind “Mioritza”, care îmbină cele două mituri criminale: 
Iuda si Cain. 

Re-regret, nu particip la astfel de discutii. Sunt prea bâtrân si prea obo- 
sit de analfabetismul iubitilor mei simpatrioti. Celor sincer inte-resati de scri- 
sul meu, le recomand să facă efortul de a câuta pe site-ul: paulgoma.free.fr - 
fiindcă, dacă între 1970 si 1990, două decenii, am fost un scriitor samizdati- 
zat, după 1992 (trimiterea la topit a cârtii de mărturii despre anul 1977 
“Culoarea curcubeului” de câtre editorul si prietenul meu, culturalul 
Liiceanu, sprijinit în această operă culturală de prietena mea, culturala 
Monica Lovinescu si de prietena mea pură si simplă Gabriela Adamesteanu, 
culturalizata fără profesor) am devenit, în tzara mea, un scriitor... interneti- 
zat. Or compatriotii mei care trăiesc tot timpul cu pizda-n gură, se simt sho- 
catzi, mă rog frumos, pe la bunacrestere care-i sublimă, dar le lipseste, când 
aud ei că... “Goma iar i-a înjurat pe cei buni...”, dar nu fac nici un efort de 
a se informa, deci de a afla că eu nu-i înjurasem (să-mi arate cineva, în tex- 
tele mele, unde am scris, adresîndu-mă unui porc-culturalnic precum 
Liiceanu, unei intrigante-complotiste amnezice ca Monica Lovinescu, unei 
tzatze ca Vica Adamesteanu: «Te bag în pizda mă-ti, futu-tzi...» Fiindcă nu 
există “injurături” - ci critice; acuzatii argumentate - de acestea se tem direc- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 611 


torii-de-opinie ai neamului nostru cel fără de... directie, dar obisnuiti cu min- 
ciunile acelora si cu credulitatea cititorilor-care-nu-citesc-cu-ochii-lor, ci 
cu... ochii-gura celor care-i mână, în turmă - îsi dau cu presupusul, în cel mai 
pur stil dâmbovitzelin. 

Vă salută Paul Goma 


Mircea Stănescu îmi trimite: 


“Potrivit unor informatii, Silvian lonescu ar fi fost seful directiei pentru 
Franta chiar in timpul derularii operatiunii "Haiducu", de lichidare a lui Paul 
Goma si a lui Virgil Tanase. 


EDITORIALUL EVZ: Deconspirarea ratata 3 Noiembrie 2006 

Ioana Lupea: "Rezultatele procesului de deconspirare nu se potrivesc 
nici teoriei ca elita politica a fost impanata cu securisti, nici informatiilor pe 
surse din presa." 

Verificarea trecutului politicienilor este pe cale sa se incheie. CNSAS 
se pregateste sa traga linia si sa declare misiunea indeplinita, inainte de sfar- 
situl anului. Pentru a intra in Uniunea Europeana cu o elita politica fara sche- 
lete in dulap, daca nu curatata. 

Rezultatele insa ne pun pe ganduri, nu se potrivesc nici teoriei ca elita 
politica a fost impanata cu fosti securisti si nici informatiilor aparute pe surse 
in presa. Ceea ce inseamna fie ca am trait intr-o legenda, fie ca a fost ceva 
putred in procesul de deconspirare. 

In conditiile in care cei mai multi politicieni au primit patalama de 
necolaborare cu Securitatea ca fosta politie politica, o lege a lustratiei va avea 
doar o semnificatie simbolica. 

Pe cine sa mai lustrezi, pe fostul ministru al justitiei, Rodica Stanoiu, 
care oricum si-a consumat cariera politica? Chiar si supermediatizatul caz 
Mona Musca se va incheia probabil cu un verdict in favoarea fostului politi- 
cian liberal, din moment ce Colegiului CNSAS ii este imposibil sa probeze 
ca a incalcat drepturile omului prin notele sale informative ori ca Eva nu e 
doar fantasma erotico-securista a unor fosti ofiteri. Pana acum, Dan 
Voiculescu este stingher pe lista politicienilor colaborationisti. 

Acuzat ca face jocuri politice si concurat de surse alternative de infor- 
matii, CNSAS-ului i s-a stins aura de deconspirator legitim. Institutia are un 
singur alibi pentru deconspirarea semiesuata si este obligatia acesteia sa 
determine cat de concludente si complete sunt documentele pe baza carora se 
pronunta, in conditiile in care dosarele cuprind doar rapoartele ofiterilor, nu 
si mapele anexe cu munca informatorului. 

Spre exemplu, dosarele ofiterilor acoperiti ai DIE Mircea Cosea si 
Serban Mihailescu, ambii absolviti de suspiciunea ca au facut politie politica, 
contineau doar fisele de evidenta, dar nu si produsul activitatii lor. 

Si nu ne putem imagina ca spionajul comunist era o institutie de carita- 
te care-si recompensa ofiterii pe degeaba. O curiozitate reala starneste si 
cazul liderului democrat Silvian Ionescu, seful Garzii de Mediu, cu certificat 
de la Onisoru ca nu a facut politie politica si la care verificarile noului 
CNSAS nu au ajuns inca. 

Potrivit unor informatii, Silvian Ionescu ar fi fost seful directiei pentru 
Franta chiar in timpul derularii operatiunii "Haiducu”, de lichidare a lui 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 612 


Paul Goma si a lui Virgil Tanase (subl. mea, P.G.). 

Daca si in privinta lui CNSAS va da aceeasi decizie ca la Mircea Cosea 
si Serban Mihailescu, putem banui ca, din motive operative sau politice, ser- 
viciile de informatii nu au respectat hotararea CSAT. Sau ca toate probele au 
fost distruse din timp. 

Sigur este insa ca, dupa ce deconspirarea oficiala a politicienilor se va 
fi incheiat, oricine va spune altceva despre relatia intre elita politica si 
Securitate decat ce va scrie in statisticile CNSAS poate fi considerat un obse- 
siv. Cu ce ne-am ales? 

Cu concluzia formulata in avans de Adrian Nastase ca au fost si secu- 
risti buni. Si cu victoria relativa ca acei politicieni, putini la numar, carora le- 
au fost dezvaluite secretele securiste nu vor mai fi conditionati de acestea. 
Asa cum arata, deconspirarea romaneasca este un act tratat. 


La adunarea uriaşă de la Rammalah prilejuită de împlinirea a doi 
ani de la moartea lui Arafat, Mahmud Abbas a anuntat “o veste bună: 
până la sfârşitul lunii se va constitui “un nou guvern de uniune 
națională, alcătuit din tehnocratți”. Actualul prim ministru hamas-ist s- 
a declarat gata să părăsească postul dacă absența sa va decide ridicarea 
blocusul financiar decretat de occidentali. Abbas a mai spus - de fapt 
repetat - că palestinienii nu vor renunța să lupte până ce vor obține 
“linia verde” (frontiera din 1967). Asta va presupune retragerea 
Israelului şi din Cisiordania şi în cel mai rău caz “rectificarea” Zidului 
Ruşinii Ierusalimului - presupun. 

Oricum, gravele erori ale politicii Israelului din ultima vreme au 
fost denunţate, atât în exterior (chiar şi în America!, de neconceput 
până de curând), cât şi în interior, unde travailiştii şi pacifiştii fuseseră 
laminaţi, de “patriotismul” şi de belicismul cretin al cretinoglodiţilor : 
manifestaţia ocazionată de comemorarea asasinării lui Rabin a cunos- 
cut un succes enorm, atât prin numărul de persoane, cât şi prin viru- 
lenţa atacurilor contra actualei conduceri, prin cuvântarea scriitorului 
David Grossman. 

Fiindcă printre evrei există mulţi oameni normali, drepţi, ce cre- 
dem noi, “antisemiţii”? 

Şi iarăşi şi iarăşi ne-am întrebat Ana şi cu mine: 

«Unde vor fi fost scriitorii israelieni de origine (şi de limbă) 
română?» 

Ei, unde - dealtfel întrebare era retorică: sub tol! Aşa cum se 
“opuseseră” terorii comunismului în România (ce, erau tâmpiţi?, ei, fii, 
nepoți de securişti, de activişti, de dirijişti-spre-îndărăt?), aceeaşi atitu- 
dine au adoptat şi în Israel: suflători în iaurt, să nu-şi piardă căcăcioa- 
sa lor “poziţie” de militanţi... neutri, de mânuitori de condei suferind 
de crampa-pianistului - iată de ce nu protestaseră nici în România, nici 
în Israel: îi durea mâna scriitoare, pe tovarăşii ingineri ai sufletului 
evreiesc! La urma urmei, tot mai bine cu curu-n două luntre, într-o per- 
manentă navetă în România: dacă o duc prost la Tel Aviv, sunt trataţi 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 613 


regeşte, plătiţi cu galbeni sunători la Bucureşti, Uniunea Scriitorilor 
abia aşteaptînd să se arate... slugarnică (până la greață) cu Taubman, 
cu Wiesel, deci bună-platnică în contul Holocaustului - mai vârtos 
recent, sub... vânătorul de antisemiţi Manolescu. Ce să mai vorbesc de 
profesioniștii Volovici, Katz, Shafir, Florian, Oişteanu (eliadologul!) - 
hai să-l pun şi pe Tismăneanu: aceştia nu doar huzuresc ca pe timpul 
domniei părinţilor lor, komisarii NKVD-işti, dar domnesc, contro- 
lează-dirijează justeţea gândiri şi faptelor românilor. Şi ce dacă s-au 
dovedit a fi turnători (doar) trei din “Comisia Tismăneanu ?, Volo îi 
păstrează pe ceilalţi dubioşi, analfabeți: Sorin Alexandrescu, 
Patapievici, Pippidi, Zub, iar pe turnători îi ţine la sufletul său - lângă 
Iliescu, de pildă... 


Duminică 12 noiembrie 2006 


„„„Mi-a rămas gândul atârnat de Mihnea Berindei. 

Sunt contrariat pentru că... nu m-a contrariat aflarea activităţilor 
sale (conexe). Judec egoist prin interogaţiune: mi-a făcut mie vreun rău 
Mihnea, legatul de securitate? Degeaba caut în memorie: nu găsesc aşa 
ceva. În relaţiile cu mine el s-a dovedit... nenociv (ce minimalist am 
ajuns!). Chiar pătrunderea lui în redacţia revistei L 'A/ternative 
(datorită mie!), chiar aducerea răfăcătorului diversionist Bartosek, 
a Lavastinei, a lui Paruit nu mi se arătase a fi acţiune destructivă. 
Mi s-a părut omenească dorinţa de a pune-mâna-pe-revistă (într-un 
moment când noi, fondatorii, în frunte cu Maspero ne oarecum sătura- 
sem de ea...), mai puţin de a-i schimba numele în La Nouvelle... 

Privesc - la prezentul... trecut - şi nu văd în ochii prietenilor de 
atunci vreo urmă de suspiciune la adresa lui, decât... omeneştile cusu- 
ruri, însă nu secureşti. Nici la Monica Lovinescu, nici la Barbăneagră 
- vina grea a Berindeiului, în ochii lui Barbă“ fiind... trotskismu-i!, 
acuzaţie rapidă şi neconcludentă, ca şi “antisemit”. Ba Monica a fost 
în relaţii bune cu Mihnea mult timp după “revoluţie”; or fi şi azi... 
Presupun că relaţiile lor se rezemau pe înclinarea amândurora spre 
complot, spre punere-bine, spre luxare a cutăruia, “impingere” a altuia 
- şi găsiseră în Liiceanu, în Adameşteanu, în G. Andreescu buni parte- 
neri de turcisme, fie ele şi olteneşti. 

Mi se va spune să nu-l judec pe Berindei prin prisma mea... 

Dar prin a cui prismă să-l judec, mă rog frumos? 

Eu îi păstrez multe gânduri bune şi un singur gând rău: cel legat 
de “putsch-ul” din 1988, pus la cale dimpreună cu Dinu Zamfirescu 
(şi cu Paruit) pentru a o introduce prin efracţie în conducerea Ligii pe 
Coarna de serviciu. Am resimţit această manevră ca pe o piedecă pusă 
pe la spate, ca pe o trădare, nu doar a Ligii, ci a mea. Încolo... 


La ONU un nou veto al USA: fiind vorba de o rezoluţie condam- 
nînd Israelul pentru masacrul de la Beith Hanoun (nu mai sunt sigur de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 614 


grafie). Sperie-Copiii, ambasadorul Bolton a zis: “Nier”! (nu e nici o 
greşeală; nu sunt americanii ruşii zilelor noastre?) Bravul emisar al 
bravului Bush: John Mustaţă de Morsă, Vâşinski contemporan, 
rosteşte acest cuvânt de ruşine (de la limba... ruşă) pentru a zecea oară 
în cariera lui la ONU - de şapte ori ca să se opună condamnării Israelul 
pentru şapte crime. Astfel este pavată calea celei de a opta, nu? 


Deprimat. Nimic nu merge. Nimic. In afară de acest jurnal, 
cronică a înfrângerilor succesive - până când? Până. 


Luni 13 noiembrie 2006 


Liga arabă a hotărît să ocolească Occidentul şi să finanţeze 
Palestina strânsă de gât de blocus. 

În sfârşit! S-au trezit arabii, au ieşit din cort, ca să fim citiţi. 

Să vedem ce iese din “ieşirea” arăbească. 

Îmi scrie V. Stan că luna viitoare se reia procesul - care, că sunt 
două? 

Filip a schiţat coperta Bonifaciei. 


Chiar acum, în plină efervescenţă mediatică a masacrului de la 
Beith Hanoun (cifra exactă a victimelor: 19), în plină “curăţenie” a 
comandamentului militar israelian (unul Hirsch, şi-a dat demisia - de 
ce nu-şi va fi dat un glonte în cap, pentru ce a făcut în Liban?), s-a găsit 
Congresul Mondial Evreiesc să se adune, la Paris. Va fi fost progra- 
mat de multă vreme, înainte de ultimele tragedii provocate de evrei - 
dar să anunţi programul: “lupta împotriva antisemitismului” (cam aşa 
ceva) este o neruşinare fără margini. Ce vrea Congresul Mondial să 
clameze: că antisemitismul - cel dinainte de războiul din Liban - 
trebuie combătut cu îndârjire? Cu ce, combătut? Cu obuzele cu fosfor, 
cu bombele cu fragmentaţie, cu “bombiţele nucleare”? Sau poate cu 
isteria-nebunia cu care Invincibila Armada Israeliană abia întoarsă de 
pe câmpul de luptă din Liban - unde învinsese pe toată linia... - din 
răzbunare deviată (niciodată nu voi osteni să repet această trăsătură de 
caracter a evreului dobitoc şi criminal) s-a năpustit asupra palestinie- 
nilor? Sau vânjoşenia cu care mai deunăzi aviația lor atacase nave 
germane din zona Beirutului, apoi făcuse proba impunităţii lor (ca vic- 
time eterne ale Holocaustului) deasupra poziţiei franceze a FINUL- 
ului de pe graniţa cu Israelului, atacînd-o în picaj, lipsind doar 2 - două 
- secunde ca să se declanşeze, prin replica franceză, un incendiu pe 
care mai apoi israelienii l-ar fi aruncat tot în spinarea goi-lor, evreii 
fiind curaţi ca lacrima, nevinovaţi ca pruncii nou-născuţi? Sau poate 
urmăreşte Congresul Mondial Evreiesc să... preîntâmpine “antisemi- 
tismul” provocat de înşişi evreii în ultimele 4-5 luni? Congresul are 
rolul de... campanie preventivă - ca “războiul nuclear preventiv” 
inventat de Wolfowitz, ca “bombiţele” lăsate moştenire copiilor şi 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 615 


babelor libaneze - aşa, de ţinere minte şi de iubire nesfârşită faţă de 
evreu? Ce nesimtiti! 


Am pescuit de pe internet ştirea următoare: 


Mihai Cimpoi reales, scriitorul si dizidentul Paul Goma omis 

Chisinau, Basarabia/Romanian Global News 06 Noiembrie 2006 

In cadrul Adunarii generale a scriitorilor din Basarabia, in cadrul careia, 
in calitate de presedinte al Uniunii Scriitorilor, a fost reales, cu 130 de votu- 
ri, academicianul Mihai Cimpoi(foto). 

Un alt candidat, Val Butnaru, a acumulat 45 de voturi, iar cel de-al trei- 
lea candidat, Nicolae Esinencu, s-a retras in favoarea lui Mihai Cimpoi. Tot 
in cadrul adunarii generale a fost ales noul consiliu al USM, format din 20 de 
membri (din 47 de candidati), intre care Nicolae Rusu (ales cu un numar 
record de voturi - 102), Arcadie Suceveanu (97 de voturi), Vlad Pohila, 
Luminita Dumbraveanu, Nicolae Popa etc. De asemenea, a fost desemnata 
noua componenta a Comisiei de cenzori. Din cei 273 de membri ai Uniunii 
Scriitorilor, la adunarea generala au participat 193. 

In cadrul forului scriitorilor au fost inaintate mai multe propuneri, inclu- 
siv cea de a-l numi in calitate de presedinte de onoare pe cel mai mare disi- 
dent roman — scriitorul Paul Goma, nascut in satul Mana, judetul Orhei. Dupa 
mai multe discutii, aceasta propunere nu a fost acceptata, motivul (ne)oficial 
fiind ca acum cativa ani acest titlu onorific a fost acordat scriitorului Ion 
Druta. Intre timp, acest titlu onorific nu i-a fost retras. 

Mai multi scriitori au apreciat aceasta propunere. Solicitat de FLUX, 
scriitorul Vasile Vasilache a spus ca „Paul Goma merita a fi trecut asa, cum 
este, cu zile si cu replicile lui taioase, in sanul celor care au iubit tara cel mai 
mult”. „Daca nu poate fi presedinte de onoare, sa ramana cel putin ca mem- 
bru al Uniunii Scriitorilor din Basarabia, pentru ca o alta stema mai duruta de 
catre Paul Goma nu a fost altceva decat Basarabia, meleagul copilariei si 
catunul primilor pasi in viata. Nominalizarea este simbolica. Imi dau seama 
ca Paul Goma nu poate fi momit de nici o marire. Merita, pur si simplu, sa-l 
tinem minte ca este in viata si ca il vrem intre noi”, a mai spus Vasile 
Vasilache. 


Cine zicea că basarabenii mei nu sunt românii lor? 


Olmert: la raport, la Washington. De dorit, normal, omeneşte ar fi 
ca americanii să-şi ia, în sfârşit mâna de pe Israel, să nu-i mai cauţione- 
ze crimele, altfel nu va fi pace, nu doar în Orientul Apropiat, cel pe 
care voia Bush să-l remodeleze, dar în lume. 

Eram sceptic în privinţa realelor schimbări în politica externă, 
mai ales că au rămas Condoleezza Rice şi Morsul Bolton, creaturi care 
nu gândesc cu capul propriu, ci cu al lui Găgăuţă Bush (s-a şi văzut în 
aceşti ani cât a valorat capul prezidenţial. ..). Poate-poate, dacă nu azi atunci 
mâine... 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 616 


Tonny Blair somat de parlamentari să se retragă din Irak a răspuns că 
“asta” ar fi o eroare, de a se despărţi (termenul a fost altul) de ameri- 
cani. În continuare - de parcă nu ar fi acţionat în sens contrar până 
atunci - a afirmat... necesitatea de a rezolva problema Palestinei, mai 
mult: a anunţat că va invita Siria şi Iranul la un dialog sincer. 

Blair: politicianul pur, cum doar Caragiale îl cuprinsese. Nu are 
memorie, nu are ruşine, pentru el fiecare clipă este “un alt moment” 
care cere o altă orientare, un alt adevăr... 

Este adevărat: este fidel alianţei tradiţionale cu America. Ceea ce 
este spre cinstea sa. Dar nu cred că are vreun merit în asta, ci Anglia, 
mama şi totodată fiica săracă a Americii. Există însă în istorie momen- 
te în care fidelitatea în alianţă vine împotriva interesului comunităţii 
tale faţă de care ai obligaţii morale - vezi-l pe Antonescu faţă de Hitler. 
Nu ştiu dacă... infidelitatea faţă de germani ar fi schimbat soarta 
României (eu cred că nu - vezi soarta Poloniei, a Cehoslovaciei, inexis- 
tente ca state în timpul conflagrației - şi unde au ajuns?, nu tot în 
acelaşi lagăr de concentrare cu România şi cu Ungaria?). Însă - 
“amănunt” capital: ar fi fost mult mai puţine victime dintre români. Să 
nu mi se ceră să gândesc ca un militar: nu sunt militar iar gândirea 
cazonă mă lasă rece (cea care recomandă zdrobirea definitivă a inami- 
cului) - atunci când nu mă respinge. Sunt un păcătos de tivil - în plus: 
basarabean - care zice, interesat: 

«Antonescu a făcut foarte bine că a liberat Basarabia şi Bucovina 
de Nord ocupate de bolşevici, dar... Dar nu trebuia să meargă dincolo 
de Nistru. Şi aşa muriseră prea mulţi soldăţei ca să ne libereze pe noi. 
Ei, da: un om ne-mort este un câştig». 


Marţi 14 noiembrie 2006 


Din tot sufletul nădăjduiesc, pentru ziua de azi veşti bune - la 
mine, veştile bune nu sunt direct-bune, ci doar... nu-chiar-rele. 

Se luminează cerul şi dinspre America: noua comisie desemnată 
pentru Orientul Mijlociu va aduna Irakul, Iranul, Siria, Turcia, 
Iordania, Arabia Saudită şi Egiptul - am uitat vreuna? Da, însă nu eu 
am uitat-o, ci Bush, programatorul. Baker şi Hamilton vor fi şefii 
claselor paralele. 

Blair repetă: vrea “parteneriat” cu Iranul şi cu Siria. 

Tot slujeşte la ceva înfrângerea bushilor în alegeri - măcar de nu 
s-ar repeta experienţa cu un preşedinte idiot, piroman şi proisraelian 
până-n pânzele albe. 

Polonia avertizează, prin ministrul ei de externe, o tânără doamnă 
blondă, saşie, cu voce potolită, aproape şoptită: va opune veto la intra- 
rea Rusiei în Acordul de Parteneriat cu UE. A acuzat-o (pe Rusia) că 
foloseşte rezervele de energie ca pe o armă politică împotriva Poloniei 
şi a Georgiei, aşa că Polonia se apără cu singura armă la îndemână: 
veto-ul. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 617 


Rusnacul de serviciu a zis că nu se miră de atitudinea Poloniei şi 
povesteşte ca un bou că ei (Ruşii) atrăseseră atenţia Europei (sic) să nu 
se mai (e)lărgească - asta întâmplându-se înainte de cooptarea Poloniei 
- că uite ce se întâmplă! Porcul! 

Ministrul de externe al Georgiei, Baranidze a vorbit la Bruxelles 
de “metode naziste, de netoyage ethnique” folosite de Rusia în Georgia 
(numai?). I-a comparat pe ruşi cu nemţii în “relaţiile” cu evreii... Hm. 

Şi Spania, prin Zapatero a iniţiat o... tentativă de rezolvare a 
“conflictului conflictelor” : israelo-palestinian: Prin apropierea cultu- 
rilor. Întâlnirea a avut loc în Turcia, unde a participat şi iranianul 
Hatami. 

Bush l-a primit pe Olmert, şi-au dat mâna, şi-au zâmbit, dar, spre 
ciuda mea, nu s-a spus nimic despre conţinutul convorbirilor lor, Bush 
ocupînd timpul cu lăudarea Comisiei Baker-Hamilton - care ce tipi 
inteligenţi sunt ei şi cum le ştiu ei pe toate... 


Mai întâi Anatol Juraveli mi-a scris ieri: 


D-le Goma, va anuntam ca noi, cu Oleg Brega, vom organiza (maine 
depunem cerere la primarie) pe 20 noiembrie (Ziua in care d-voastra ati para- 
sit Romania - pt totdeauna?! NU!) un PROTEST la IASI in fata Prefecturii. 
VOM CERE REPUNEREA IN DREPTURI DE CETATENI ROMANI pe 
Paul Goma impreuna cu familia... 

LUPTA CONTINUA! 
SANATATE! 


De unde va fi scos “Lupta continuă”? De la Luca Piţu? 
Apoi azi Oleg Brega: 


Actiuni stradale pentru Goma la Bucuresti si lasi (deocamdata) 

Pe 20 noiembrie 1977 Paul Goma a plecat definitiv din România 

Si n-a plecat pentru ca vroia sa vada Parisul (mai fusese în Occident un 
an, timp în care a putut sa scrie o carte despre faradelegile regimului comu- 
nist din România), ci pentru ca, mai ales în rezultatul “miscarii Goma” 
pentru drepturile omului din primavara anului 1977, Securitatea 1-a facut 
viaţa insuportabila. De atunci nu s-a mai întors, jurînd public sa nu mai cala- 
toreasca în țari comuniste. Dar nici n-a încetat sa scrie româneşte şi despre 
români, chiar şi despre cei basarabeni. Din Basarabia se refugiase împreuna 
cu parinţii sai în 1944, cînd avea aproape 9 ani. 

La Paris are statut de refugiat, şi nici astazi conducerile care s-au per- 
indat în România fli populaţia acestei ţări care îi este Patrie n-au dat semne 
ca regreta calvarul prin care a trecut scriitorul român şi familia lui (sotia şi 
baiatul). Chiar sa vrea ei sa revina acasa, aici nu-i mai aşteapta nimeni şi 
nimic bun, ei nu mai au formal nici acele puţine drepturi pe care le prevedeau 
legile ceauşiste. 

Acum cazul familiei Goma e unul reprezentativ pentru toti românii care 
s-au împotrivit dictaturii şi minciunii, sau doar au fost victime ale împarţirii 
de teritorii, schimbarii de regimuri, înalte tradari de stat. Acum România e 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 618 


populata şi înconjurata de milioane de români discriminați, abandonaţi, 
trădaţi. 

Recent un grup de intelectuali au scris o petiție adresată conducerii de 
vîrf a României, semnata de peste 300 de personalitaţi, expediata în diverse 
instanţe interne şi internaţionale, dar pîna acum lucrurile nu s-au urnit din loc. 
De aceea am hotarît sa ieşim în strada... 

Deocamdata doar cîţiva dintre semnatari, membri şi simpatizant ai aso- 
ciatiei civice Hyde Park care promovează libertatea cuvîntului şi accesul la 
informaţie. Vrem sa organizam pichetarea Palatului Cotroceni şi sediu 
Prefecturii laşi. Dar oricine doreşte, 3-5 persoane în orice localitate (dacă 
sunt mai curajoşi pot şi cîte 1-2) poate anunţa pîna vineri primaria din loca- 
litate (legea despre mitinguri prevede s? anunti autoritaţile cu cel puţin 3 zile 
înainte de acţiune) şi sa iasa în strada cu acest subiect. 

Paul Goma e chiar senator de onoare al HP, dar nu acesta e singurul 
motiv pentru care vrem sa marcam public ziua de 20 noiembrie fli situația 
creata. Vom afişa pentru public şi autorităţi nu doar petiția semnata de perso- 
nalitaţi importante la care nu se raspunde deloc sau doar formal, dar fli lista 
de acte, taxe şi proceduri birocratice impuse etnicilor români din afara 
graniţelor României care sunt impuşi sa-şi legalizeze activitatea şi şederea în 
România la “Autoritatea pentru străini”! 

Aşadar, cine vine cu noi la Bucureşti şi laşi dupa amiaza sa protestam 
pentru Goma şi alţii ca el? O.Brega, laşi 


Prin Juraveli încercasem să-l descurajez pe Brega - de ce? 

Din obişnuinţă; m-am săturat să pricinuiesc necazuri oamenilor 
care se apropie, se freacă de mine. Abia acum înţeleg însă că prin 
“pretextul Goma” s-ar putea, dacă nu rezolva situaţia câtorva basara- 
beni şi bucovineni - “români abandonaţi de România”, măcar să se 
facă puţin zgomot în legătură cu această a n-a măgărie a Patriei Mume 
- cea care ne-a lepădat sub gard, ca pe un plod nedorit, neiubit şi care 
numai necazuri are să-i aducă. 

Drept pentru care le-am scris lor, “băieţilor de la Iaşi”, precum şi 
celor de la Bucureşti. Se pare că au fost de acord cu această “strategie” 
de trei lulele. Cu o excepţie: “adolescenta de la Paşcani”, ea mă între- 
ba - pe mine! - ce va face în faţa Prefecturii din laşi. Eu nu i-am putut 
da un răspuns câtdecâtuşi. În primul rând pentru că nu mie trebuia 
să-mi pună această întrebare, ci ei, la oglindă. Am înregistrat-o 
(întrebarea) ca pe o înfrângere. 


Miercuri 15 noiembrie 2006 


Înecat până-n gât cu treburi administrativiceşti, am pierdut... 
calendarul. Poate că e mai bine, aşa. Să vedem însă cum ieşim din 
treburi: îmi miroase a mâna Securităţii de la Bucureşti-Paris (prin 
fililala sa: ambasada RPR-istă), ea frânează cât poate - şi poate, 
scroafa. Iar “diplomaţii”, în frunte cu şoferul, rânjesc, privind cum noi, 
țivilii, fraierii, ne zbatem ca muştele în plasa păianjenului. 

Dar lasă, lasă: le aflu eu numele şi faptele; îi pun eu bine şi pe ei 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 619 


- într-o carte. N-o să mor înainte de a-i încondeia şi pe aceşti viermi 
veninoşi. 


Şi de parcă nu eram destul de necăjit: V. Stan îmi atrage atenția 
că în Bio-bibliografie am scris că plecarea noastră din România a fost 
în... 20 decembrie 1977 - în loc de 20 noiembrie! Dacă ar fi singura 
greşeală... 


Lucrurile au stat astfel: 

Luni (în 13!) Ana a fost convocată la administrația Bibliotecii 
Nationale şi invitată să-şi rezolve “situaţia cu Prefectura”, altfel, 
începînd din 25 noiembrie, când îi expiră le tittre (de séjour), nu va mai 
putea lucra la BN. 

Ana a fost uluită. Si ultragiată. Niciodată nu i se mai vorbise aşa 
(mai ales că vorbitoarea era o necunoscută), nu fusese astfel somată - 
şi ameninţată. S-a dus la şeful său direct - acesta a ridicat din umeri. 
S-a dus la şeful şefului: care nu a ridicat din umeri, i-a sugerat să 
meargă la Prefectură, să-şi prelungească actul... 

Întoarsă acasă, Ana a povestit. Era foarte îngrijorată - mai 
trecusem prin astfel de vămi la începutul anului. A telefonat la 
Prefectură, să-şi programeze o vizită de “renouvelement” - i s-a spus 
că nu se programează prin telefon, să vină ea, în persoană... 

Ziua de marţi ne-a fost grea: Ana s-a dus la slujbă, a anunţat că a 
doua zi va lipsi - pentru Prefectură. 

lar eu am luat iar în piept Golgotha OFPRA - cu telefonul, se 
înţelege. Nu am izbutit să dau peste cineva “responsabil”. În cele din 
urmă, un individ (mânia m-a făcut să cred că era român de-al lui 
Ungureanu, cel cu light rumanian - atât că vorbea franţuzeşte) m-a luat 
la rost: de ce nu-mi rezolv eu “situaţia cu ţara mea”? Nu m-a lăsat să 
răspund, mi-a comunicat (cu certitudine avea în faţă dosarul nostru, pe 
ecranul ordinatorului) că uite, “se plâng prietenii de la Ambasada 
română că am făcut un denunţ la Bruxelles, cerînd ca România («votre 
patrie») să nu fie primită în Europa...” 

Și mi-a închis telefonul în nas. 

M-a cuprins o furie cumplită. Şi o panică: simţisem încă de la 
ultima... “experienţă” cu autorităţile franceze (în frunte cu DST-iştii, 
cei care îl stimau ca între profesionişti pe generalul Caraman, banditul 
securist care pur şi simplu distrusese NATO-ul, la Paris, în urmă cu 
vreo 40 ani, apoi devenise consilierul-prim al tripletei “revoluţionare” 
Roman-lliescu-Brucan): ăştia ar fi fost în stare să mă “dea” fără 
clipire, doar pentru că le ceruseră “un mic serviciu” legăturile lor, ca 
şoferul ambasadei (titulatură generică, pentru securistul şef de la Paris) 
- başca vreun “distins intelectual fost exilat, acum normalizat”. 

Consiliu de familie (şi de război): cum să facem, cui să ne 
adresăm, cu ce argumente... Vai, suntem obişnuiţi cu astfel de conci- 
liabule: doar cu Ana, de când ne căsătorisem (în 1968); şi cu Filip, de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 620 


când a început copilul să nu mai fie copil (de pe la 12 ani...); dar eu 
aveam o astfel de nenorocită experienţă de când mă ştiam pui de om: 
de la refugiu, începînd cu “data despicătoare de istorie”, (vorba 
Monicăi Lovinescu, scriind despre Blandiana...): 23 august 1944, 
când noi, basarabenii şi bucovinenii am început a fi hăituiţi, vânaţi, în 
vederea “repatrierii în Siberia”. 

Azi, de dimineaţă Filip s-a instalat la ordinator cu telefonul (are 
el o combinaţie: ordinator-telefon-magnetofon) şi a început încercarea 
mării cu degetul, la OFPRA - cheia soartei noastre. Pe de altă parte, eu 
am început a telefona la “relaţiile sus-puse”. Fiind dimineaţă devreme 
nu am putut contacta pe nimeni, însă fiecăruia am lăsat mesaje, fie 
telefonice, fie prin secretare-secretari; sunt cutare, vreau să vorbesc cu 
cutare în cutare problemă (o rezumam în trei cuvinte, dar o percepeau 
şi secretarele-secretarii). 

Spre prânz s-a luminat un colţ de cer: Filip - cu şarmu-i cunoscut 
- a reuşit să... le îmbobineze (telefonic) pe funcţionarele de la OFPRA 
şi să urce, ierarhic, până la un şef (la feminin). Care, întâi a zis că nu, 
nu este posibil (pas possibl”); apoi că să revină (Filip) peste jumătate 
de oră; apoi - peste încă o oră că... parcă da. Peste încă o oră: 

Să se prezinte Ana direct la Prefectură, să spună că a fost 
recomandată de OFPRA, prin Mme... (culmea: şi-a dat numele!). 

Şi am pornit în expediţie, la Prefectură: de luni de zile nu mai 
ieşisem în oraş decât în imediata apropiere, pentru pâine, pentru farma- 
cie, pentru poştă. Mi-a fost nesfârşit de greu (am ameteli, nu mai sunt 
stăpân pe picioare - şi alte bucurii), dar am strâns din toate şi am mers 
mai departe. Mă uitam la Ana: biata de ea, pentru întâia oară în viaţa 
noastră (cea fericită...) o constatam descompusă la obraz, de grijă: 
dacă nu avea prelungirea actului cu pricina, începînd de la 26 noiem- 
brie nu mai avea voie să lucreze la B.N. - or ea este stâlpul casei... Ne 
aşteptam ca, la Prefectură, să facem coadă, la poartă, cel puţin o oră 
până să intrăm. Copertina amenajată pentru ca aşteptătorii să fie prote- 
jaţi de ploaie era tot acolo, dar nici un solicitant. Am intrat ca într-o 
moară părăsită, iar la recepţie (eu scosesem dosarul Anei din geantă, 
pregătit de atac...) am fost anunţati că... pentru prelungire, să 
telefonăm la numărul acesta (ne-a dat o hârtie cu un număr) şi să ne 
programăm - pentru peste-o-săptămână, pentru peste-o-lună... 

Abătuţi, ne-am întors acasă, pe brânci. 

Din fericire, în absenţa noastră Filip aflase că... se schimbase 
politichia (!). Fiindcă nu ştim de ce, cine intervenise, nu mă hazardez 
în ipoteze, important fiind: de cum ajunsesem acasă (invinşi, amărâţi, 
disperaţi), am aflat, de la Filip - care ne aştepta cu un bileţel pe care 
notase nume, adrese, numere de telefon - că Ana poate să meargă 
imediat în cutare loc, unde i se va confecţiona - pe loc - o prelungire a 
actului. lar Ana şi-a îngăduit doar o ţigară şi a repornit. Peste trei ore 
era înapoi, cu actul! 

Pentru prima oară de o bună bucată de timp am răsuflat uşuraţi - 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 621 


vai, până la următoarea porcărie a “concetăţenilor” noştri - dacă este 
adevărată minciuna Monicăi Macovei. 

Aşa, deci Scrisorii mele pentru repunerea în drepturi răspund 
Băsescu, Tăriceanu - şi mai cu seamă Ungureanu, utecistul de serviciu: 
prin minciuni, prin diversiuni... oficiale (comunicatul Ministerului 
Justiţiei), prin lucrături securiste de cea mai abjectă speţă (pleonasm 
admis). Ce importanţă are cine anume dintre “diplomaţi” m-a turnat la 
DST, la OFPRA, că... mă plânsesem - pe nedrept! - la Bruxelles? Şi 
că să facă bine “prietenii noştri francezi” să-i închidă gura calomniato- 
rului Goma? Sabin Pop, ambasadorul? Din câte relata Culcer, acesta 
“înaintase” problema pe cale ierarhică. Deci o cunoştea, problema 
aceea - de la Culcer, care făcuse apel la el. Iată, pe N. Manolescu nu-l 
bănuiesc a fi dat o mână de ajutor întru neutralizarea mea: încă nu 
intrase în pâine - dar şi când va intra... Să te ţii activitate culturală, cu 
Ed. Reichman, cu Moscovici tatăl şi fiul, cu Chiva, cu Tertulian (ce 
pierdere pentru România lui Manolescu: Perahim nu mai este în viaţă, 
ce mână de ajutor ar fi dat politrikul bolşevic!). 


Mircea Stănescu Imi trimite: 


“Vladimir Tismaneanu, presedintele Comisiei prezidentiale pentru 
condamnarea comunismului: 

Îi prezentam pe tortionarii Securitatii de Andrei Badin 

Profesorul Vladimir Tismaneanu, presedintele Comisiei pentru 
condamnarea regimului comunist, vorbeste, în exclusivitate pentru Adevarul, 
despre concluziile Raportului acesteia si despre ceea ce urmeaza sa faca pre- 
sedintele Traian Basescu. 

- Care sunt concluziile si cum este structurat Raportul privind condam- 
narea regimului comunist? 

- Este vorba de o condamnare lipsita de orice ambiguitate a sistemului 
comunist din România, care a fost ilegitim, represiv si ostil însasi ideii de 
lege. A fost, de fapt, domnia faradelegii, a abuzurilor inspirate si justificate 
de o ideologie fals-egalitarista, de fapt un colectivism birocratic, utilizat de o 
casta parazitara pentru a-si impune dominatia asupra societatii. Nu a fost 
câtusi de putin domnia clasei muncitoare. As spune chiar ca, dimpotriva, a 
fost o dictatura asupra acestei clase, ca si asupra întregului popor. Sistemul 
nu a urmarit doar sufocarea liberei initiative si autonomiei umane. A dorit sa 
transforme conditia umana prin propaganda necontenita si agresiune împotri- 
va oricarei insule de rezistenta civica. Raportul examineaza rolul principale- 
lor institutii si documenteaza, pe baza de materiale de arhiva, responsabilita- 
tea partidului si a Securitatii, ca piloni institutionali ai unui regim criminal. 
[dar “responsabilitatea ” URSS, ca putere ocupantă?; dar responsabilitatea 
agenţilor sovietici - ca părinții lui V. Tismăneanu - în  martirizarea 
României? - întrebarea mea, nevinovată] 

- Care sunt etapele urmatoare pâna în 18 decembrie a.c., când presedin- 
tele Traian Basescu se va adresa parlamentului? 

- Acum suntem în faza în care discutam, între membrii si expertii 
Comisiei, ultimele retusuri. Sper ca, pâna la sfârsitul lunii, sa fim gata si cu 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 622 


acestea, astfel încât, în prima saptamâna din decembrie, sa actionam pe 
chestiuni pur tehnice. 

- Securitatea este o institutie criminala de la început pâna la sfârsit, 
aceasta este una din concluziile Raportului. În câteva interventii, presedinte- 
le Basescu a avut alta opinie, vorbind de o Securitate "rea" pâna în 1964 si de 
o alta "buna". Care va fi formularea acestui aspect în Raportul final? 

- Eu mi-am exprimat pozitia. Cazul de la Facultatea de Filosofie din 
aprilie-octombrie 1965, în care un numar de studenti au fost "infierati" si 
chiar maltratati de catre securisti si de catre uneltele acestora printre colegi, 
spune destul despre continuitatea dintre Securitatea dinainte si de dupa 
Congresul al IX-lea, decretat "piatra de hotar" în propaganda ceausista. Cazul 
inginerului Gheorghe Ursu, ucis pentru ca a tinut un jurnal, este mai mult 
decât revelator pentru procedeele criminale ale Securitatii în perioada 
Ceausescu. Nu mai vorbesc despre rolul Securitatii în represiunea din Valea 
Jiului (1977), de la Brasov (noiembrie 1987) si în timpul Revolutiei din 1989. 
[dar în cazul Mişcării pentru Drepturilor Omului din februarie-martie 1977? 
Ce uitare oportună!] 

- În privinta regimului comunist, care este concluzia? 

- A fost un regim impus prin dictat strain /care?/, o tiranie ideologica 
servita de un aparat politic însetat de putere si avantaje materiale. Nu a exi- 
stat vreun idealism veritabil în toata aceasta urâta poveste. /cum adică: 
revoluționarii Tismentki nu erau idealişti - veritabili?] Dupa plecarea trupe- 
lor sovietice, Dej si acolitii sai, apoi Ceausescu si sleahta sa au condus tara 
urmarindu-si propriile interese mafiotice. Rezultatul: o economie devastata, 
mizerie morala, suspiciune generalizata. Pe scurt, regimul comunist a fost o 
catastrofa nationala. 

- Ce i-ati sugerat presedintelui sa proclame atunci când va condamna 
comunismul în 18 decembrie ? 

- Presedintele va spune ce crede el ca trebuie spus, pe baza lecturii celor 
peste sase sute de pagini ale analizei noastre. Eu unul sunt sigur ca va rosti în 
chip clar si apasat acea despartire categorica de trecutul comunist de care 
avem atâta nevoie. Deci, astept o condamnare a dictaturii comuniste. /înce- 
pind de când - dictatura comunistă? Din 1948? Asadar, evitind perioada 
care începe la 28 iunie 1940 şi continuă şi azi, pentru Basarabia şi Bucovina 
de Nord? Ca să nu se supere Ruşii şi să ne dea în cap cu Tezaurul cedat de 
Băsescu-Tăriceanu-Ungureanu şi tot neamul lor?] Sper ca o versiune mai 
"populara" a Raportului sa devina manual scolar. Sper sincer ca acest Raport 
sa fie un antidot la tentativele negationiste si revizioniste care încearca sa rea- 
biliteze comunismul. Plesita si altii ca el vor fi mentionati drept ceea ce au 
fost: tortionari în slujba unui despotism criminal. 


Aşa este, tovarăşu” Tismăneanu. Întocmai! 
Tot Mircea Stănescu, din partea lui Dan Culcer: 


Noiembrie 13, 106 Vladimir Tismaneanu, in dialog cu ZIUA de Cluj 
In cea de-a doua parte a interviului acordat cotidianului nostru, 
politologul Vladimir Tismaneanu subliniaza lucrurile care l-au impresionat- 
cel mai mult in ancheta privind comunismul. 
Nu traduceti pentru cititori ce inseamna condamnarea comunismului? 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 623 


E vorba de condamnare morala, spunem ca a fost un regim fundamen- 
tal ilegitim si ilegal de la inceput si pana la sfarsit. Pana in prezent nu am 
vazut sa existe divergente pe subiectul asta. 

Regimul asta s-a bazat pe niste oameni. 

Ei vor aparea acolo cu numele lor, exista mentionati in introducere, 
mergem foarte adanc si pana la ultimele cazuri, fara a cadea in nebunia unei 
lumi transformate in dictionar, pentru ca vrem sa explicam anumite institutii 
si metode, deci ce a fost colectivizarea, ce a fost industrializarea fortata, ce a 
fost planificarea economica, ce a fost indoctrinarea. Unul din membrii 
comisiei, un ins din colectiv, deci nu trebuie sa spun cine anume, doar rapor- 
tul va fi asumat colectiv, si n-o sa mai spun cine ce a scris, deci este o opera 
colectiva. [sublinierea mea şi întrebarea: cui aparţine această limbă română: 
lui V. Tismăneanu sau clujenilor de la Ziua?] 

Dar o persoana foarte cunoscuta intre intelectualii publici din Romania 
contemporana, poate unul dintre cei mai cunoscuti, va scrie cate trei pagini 
despre omul nou, ce a insemnat ideea de a construi omul nou. E usor de ima- 
ginat cine e cel care se ocupa de Omul recent. Toti il vedem, toti vedem 
textele celorlalti. Calendarul este ca, in momentul de fata, la noi la comisie, 
grupul de experti care lucreaza isi vede de treaba, sunt cinci-sase oameni, 
deci nu poti gasi 20, sa pui pe picioare un material. Una din iluzii era ca ne 
vom putea limita la 100 de pagini. Evident, asta e imposibil. 

Notele, eventual. 

Da, in momentul de fata avem un text care promite a fi de peste 600 de 
bpagini la un rand. E foarte bine si asta nu include anexele, vom lucra la 
anexe dupa predarea raportului, nu se poate, omeneste, sa faci fata, ori vin 
inca 500 de pagini la un rand care vor fi admis documente. Deci va fi, 
intr-adevar, ceea ce s-a vrut. 

Dar domnul Basescu a cerut doar un rezumat. 

Nu, domnul Basescu a cerut ca acest raport sa fie mult mai mic, sub nici 
o forma, eu i-am facut un raport despre raport si eu as prefera sa vin aici 
inapoi in tara cam in jur de 5 decembrie, si la acea data raportul sa fie in 
forma sa finala legat, sa fi fost tiparit intr-un exemplar. Noi il trimitem la 
membrii comisiei prin email, pentru ca n-o sa ne apucam sa-l tiparim, atatea 
pagini, mai ales in strainatate, unde, sincer vorbim, n-am statusul sa fac 
chestia asta, n-am cu cine sa o fac. 

E vorba de o intreaga lucrare, desi am avut sprijinul Revistei 22, 
Academiei Civice, Uniunii Scriitorilor, domnul Manolescu mi-a acordat spri- 
Jin, dar avem de batut la masina, multe texte sunt trimise de oameni mai in 
varsta care nu folosesc computerul, deci ai tot felul de chestiuni de acest gen. 
Ideea ar fi cam in jur de 10 decembrie presedintele sa detina cel mai tarziu 
raportul. Va avea o saptamana la dispozitie sau cateva zile, dar el stie pentru 
ca acum 1-am dat eu introducerea si concluziile. Deci si-acolo e vorba de vreo 
60 de pagini, asadar el are acum viziune despre unde ajungem, cunoscand 
inclusiv marile greutati pe care le-am intalnit. Si dupa care forma de asuma- 
re publica a raportului o va decide dansul. E de presupus ca va fi o forma cat 
se poate de clara. 

Domnule profesor, care e perioada care v-a fascinat asa, cu manie, cel 
mai mult? 

Cred ca perioada 48-5 /lipseşte următoarea cifră - probabil 0 - oricum, 
e definitorie, pentru “Comisia Tismăneanu “perioada” care lasă la o parte 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 624 


tragedia ocupării Basarabiei şi a Bucovinei (1940-1941, apoi din 1944 până 
azi), nici ocuparea întregei țări şi sovietizarea ei, prin trimişii pe tancuri - el 
vrea s-o ia doar din 1945, când “băştinaşii” au devenit ei înşişi ocupanțţi ai 
propriilor... concetăţeni] 

Care este si cea mai neagra. 

Cea mai neagra, si perioada ultima a ceausismului, perioada 84-89. 

Nostalgicii invoca cu o mare voluptate, cu o mare placere momentul 68, 
de exemplu. Ce s-a intamplat atunci? 

Dupa datele pe care le avem noi, practic, 1968 este o strangere colosa- 
la a surubului, care a inceput spre sfarsit de 67, deci a fost o mare iluzie, 
inclusiv pentru generatia mea, sunt nascut in 51, ca-n 68 este momentul de 
maxima liberalizare. In realitate, documentele Comitetului Politic Executiv 
dovedesc ca-n 68 partidul isi pune foarte serios problema celor mai mici 
incercari de, sa spunem, nonconformism, nici macar de o eschiva de politica, 
exista un nonconformism intre studenti, dar nu la nivel comparabil cu 56, 
cand studentii pun probleme serioase, radicale. 

Nu, un bal la arhitectura, o intalnire de studenti la o cafenea, toate astea 
au ajuns la varful partidului si se discuta ca mari probleme serioase, ideolo- 
gice, intarirea muncii ideologice. 

Momentul 68 a fost o iluzie 

Faptul pe care-l constatam este ca nu exista nici un moment si-aici nu 
se continua teza stalinism pentru eternitate, nu exista nici un moment Oscar, 
o reala scadere a principiului fundamental care era rolul unui conducator de 
facto, si-anume despotismul de partid. Momentul 68 este un moment al unor 
iluzii, al unor iluzii rapid naruite, si, evident, coincide cu clipa de glorie a lui 
Ceausescu, cu discursul din Piata Palatului. 

Noi respingem ideea pe care personaje precum Paul Niculescu Mizil, 
Stefan Andrei si altii le difuzeaza in continuu, ca ar fi fost un moment al 
supremei independente a Romaniei, prin faptul ca a refuzat sa participe la 
invazia Cehoslovaciei. Nu a fost invitata sa participe, dar nu stim ce ar fi 
facut Ceausescu, poate ar fi refuzat, dar n-a fost invitat. Deci se schimba un 
accent, s-a vandut o iluzie, deci, practic, o iluzie care a prins la foarte multa 
lume. 

In acea perioada au intrat in Partidul Comunist un numar de tineri scrii- 
tori, care nu erau deloc fascinati de proiectul filosofic marxist saude partidul 
leninist, inclusiv, daca nu ma insel, Nichita Stanescu, [ba te înşeli: Nichita era 
veteran, de partid în 1968] Alexandru Ivasiuc si Paul Goma. Deci anul 1968 
este august 1968, pentru Goma, care explica intr-una din cartile sale cum ca 
a crezut ca daca mai e nevoie va pune mana pe arme si va tine piept invaziei 
sovietice. 

S-a vandut bine iluzia aceasta. 

Avem noi o chestie pe care o numesc specialistii tentatia determinis- 
mului retroactiv, acum noi stim unde s-a ajuns, si de-aia putem spune ca sunt 
iluzii, dar atunci cine stie daca luand in serios ce se petrecea si cu marja de 
toleranta pe care partidul parea sa o admita, cine stie daca ar fi existat un grup 
de scriitori care ar fi spus da, sigur, sprijinim partidul in directia independen- 
tei si suveranitatii, dar vrem nu doar suveranitatea tarii, ci si suveranitatea 
poporului. 

Sunt aceste doua principii care au fost despartite practic de cuplul 
Ceausescu, o fi fost o oarecare marja, desi nu a iesit din nici una din 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 625 


organizatiile internationale ale blocului sovietic, a ramas si in Pactul de 
la Varsovia si in CAER. Dar sa spunem ca in anumite chestiuni nu a jucat 
exact cartea sovietica. Prietenul meu Adrian Cioroianu, intr-un numar de 
interventii, a spus, sigur, nu dam roata istoriei inapoi, dar putem spune ca 
daca nu ar fi fost retragerea trupelor sovietice si daca nu ar fi fost toate 
aceste elemente, Romania poate s-ar fi dezvoltat sincron cu celelalte tari din 
Est, inclusiv la nivelul formarii unor miscari disidente. 

Ceausescu a descurajat si a delegitimat miscarile disidente din Romania 
care au fost, tocmai prin faptul ca spunea ca ele aduc, spre a cita din limba- 
jul lor de lemn, apa la moara celor care se impotriveau independentei tarii, 
deci rusii profita. 

Ideea era ca Goma ii serveste pe rusi 

Eram adolescent, sau, ma rog, student, cand a inceput campania 
impotriva lui Paul Goma si tot timpul se insinua ca este de origine rusa sau 
evreu rus sau chestii de genul asta, si ideea era ca Goma serveste pe rusi. Deci 
asta era, nu poti sa fii de acord cu Goma, pentru ca Goma ii serveste pe rusi, 
delegitimand pe liderul national Ceausescu, care era, de fapt, un spin iritant 
pentru partid. 

Daca nu ar fi avut loc conflictul cu Paul Goma, si el ar fi ramas in 
COMISIE, ar fi reprezentat acesta elementul de instanta morala al Comisiei 
Tismaneanu? 

Sunt singura persoana care l-a invitat pe Paul Goma. Mereu sunt 
criticat, in ciuda faptului ca alte institutii formate in aceeasi perioada nu stiu 
sa-l fi invitat, ar fi aparut si acel caz de corespondente pe web. In cazul meu, 
m-am trezit cu toata corespondenta pe web. Regret ca s-a ajuns aici, dar, in 
fine, sunt si scuzele domnului Goma, pentru ca a fost practic lucrat. A scris 
lucrurile alea despre mine pe baza unui citat fabricat si a observat dupa aia ca 
a fost fabricat. 

Mi-a trimis clar, o scrisoare de scuze, dar eu nu mai puteam sa dau 
ceasul inapoi, adica sa rescriu cronologia. Deci eu, la data cand l-am invitat 
pe Paul Goma sa fie membru al acestei comisii, habar nu aveam ca, cu trei 
zile inainte, Paul Goma spusese ca nu am nici o valoare stiintifica si ca sunt 
si eu un pui de bolsevic ca oricare altul pe baza unui citat care s-a constatat a 
fi fabricat. Intrebarea mea este cine a avut interes sa faca acest lucru, pentru 
ca era clar ca era cineva care nu era nici prietenul lui Tismaneanu, nici al lui 
Paul Goma. Deci e un fapt. Eu regret ca s-a ajuns la acest lucru, dar nu cred 
ca, prin pierderea domnului Goma nu avem dimensiunea morala. Avem in 
comisia asta pe Radu Filipescu, de pilda, care pentru mine reprezinta tot un 
reper moral, prin ceea ce a facut. 

Ce pot sa spun despre cinstea ambelor parti si pentru a descrema 
anumite lucruri care s-au spus, inclusiv de unii membri ai exilului de la Paris, 
ca s-ar fi facut anumite presiuni asupra mea de catre un membru sau alt mem- 
bru al comisiei, sa nu vina Paul Goma. Nici un membru al comisiei nu mi-a 
spus nu in momentul in care i-am spus ca il invit pe Paul Goma, punctul intai, 
si nici Paul Goma nu m-a intrebat cine vor fi membrii comisiei. /A, nu, 
Doamne fereşte! Nici “R. Ioanid”, nici Wiesel, nici Oişteanu, nici Shafir, nici 
Al. Florian, nici Katz - în nici un caz persoane iubitoare de adevăr, mai ales 
de adevărul istoric de care habar n-au precum Liiceanu, Monica Lovinescu, 
Pleşu, Manolescu! - ce să mai vorbesc de Antohi, Berindei, în acel moment - 
aprilie-mai - persoane onorabile...] 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 626 


Deci din acest punct de vedere, ambele parti au jucat, cred eu, foarte 
corect, sincer. Deci, nu de aia a plecat Paul Goma. Ideea ca cineva m-ar fi 
sunat si mi-ar fi cerut nu tine. Sau nu e adevarat. Nu mai voiam sa particip la 
aceasta orgie propagandistica 

Cum vi se pare politica romaneasca din ultimii 15 ani, obiectivata din 
perspectiva celui ce sta de 25 de ani in America? Cum vi se pare demersul 
asta chinuit al Romaniei? 

Nu mai e asa chinuit acum. Sigur ca exista patologii politice postcomu- 
niste, eu am si spus ca recentul caz al unui foarte bun prieten al meu si 
distins intelectual din Romania, care se pare ca nu a avut doctorat, si toata 
chestiunea legata de Sorin Antohi, eu am spus ca face parte din maladiile 
politice ale postcomunismului. Comunismul a fost, inainte de toate, ceva ce 
ne-a obligat sa traim in dedublare. Una spuneai, alta gandeai si asa mai departe. 

Am un student doctorand din Praga si scrie o teza despre duplicitate ca 
element fundamental al culturii politice. Gail Kligman are o carte, Politica 
Duplicitatii, si el dadea ca exemplu, o chestie foarte amuzanta, e un poem 
celebru, care spune asa: Partidul ne spunem, La Lenin gandim, lar Lenin ne 
spunem, Partidul numim, prin faptul ca in Rusia, isi spunea, asta e definitia 
perfecta a duplicitatii: spui una, gandesti alta. Cam asta era. 

Deci una din chestiunile care, nu vreau sa spun ca Sorin Antohi intra 
neaparat in aceasta zodie, dar foarte multa lume vine din aceasta cultura 
politica a dedublarii. Si care a devenit un mod de a exista. Unul din cele mai 
importante motive pentru mine de a pleca din Romania in 1982, spre 
deosebire de ce spune ziarul ZIUA din Bucuresti cand a scris enormitatea si 
aberatia cu agentul Volodea, cum ca am efectuat calatorii in Occident 
înainte. N-am fost in Occident. 

În 82 eu am facut prima si ultima mea calatorie in Occident, ca nu 
m-am mai intors. Deci n-am mai fost calator in Occident pana in momentul 
respectiv, dar nu mai voiam sa particip la aceasta orgie propagandistica cu 
care nu aveam nimic de a face. Am renuntat sa mai scriu si in Viata 
studenteasca in78-79 si am scris numai intr-o revista literara. 


ZIUA de Cluj redactia(Oziuadecj.ro 
Vladimir Tismaneanu explica, pentru cititorii nostri, cum lucreaza 
Comisiaprezidentiala pentru investigarea crimelor comunismului si cateva 
dintreimpresiile expertilor. 

ZIUA de Cluj: 

Domnule Tismaneanu, cand va fi finalizat, practic, demersul 
Dumneavoastra? 

Cred ca ne vom tine de cuvant, este ceea ce ni s-a cerut prin mandatul 
pe care l-a primit comisia pe care o conduc, mi-amintesc perfect cuvintele, 
Comisia Prezidentiala va elabora o sinteza coerenta si riguroasa privitoare la 
principalele institutii, metode si personalitati care au facut posibile abuzurile 
si crimele epocii comuniste, citez perfect, cred. Scopul este, evident, si unul 
de modificare, la nivelul propunerilor, pentru ca nici presedintele tarii nu 
poate modifica legile, dar poate propune modificari de legi. Deci noi vom 
solicita presedintelui o serie de interventii in viata publica, pe teme legate, in 
primul rand, de condamnarea comunismului, in al doilea rand, de memoria- 
lizarea comunismului si a ceea ce a reprezentat, eventual un muzeu in centrul 
Bucurestiului. Aceasta, ca un omagiu pentru ce au facut colegii nostri la 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 627 


Sighet, dat fiind faptul ca domnul Romulus Rusan este membru al comisiei 
prezidentiale, iar cercetatorii legati de Academia Civica fac parte si din 
Memorialul de la Sighet, si din grupul de experti ai Comisiei prezidentiale. 
Am ajuns la capatul drumului si pot sa spun ca am facut acest lucru delibe- 
rat, de a nu face tapaj pe numele expertilor, si mi-am purtat crucea de unul 
singur, mai mult sau mai putin, acceptand ca eu sa fiu tinta tuturor atacurilor 
si sa-i las pe oamenii aceia sa-si faca treaba. O sa apara raportul, raportul 
ni-l vom asuma cu totii sau, daca va fi cineva care nu si-l asuma, e dreptul 
acelei persoane, dar cred ca exista in general un consens. S-a discutat pe larg 
despre introducere si despre propuneri, acuma ne aflam pe drumul acesta. 
Deci vreau sa reiau ce am spus, va fi in primul rand condamnare pentru cred 
eu crime impotriva umanitatii ma grabesc sa adaug, nu din perspectiva 
Juridica, pentru ca acolo lucrurile sunt foarte complicate, dar din perspectiva 
politica si morala. In final, vor fi asumate de catre seful statului. Am avut o 
discutie de o ora cu presedintele Basescu acum cateva zile, si este mai dispus 
decat oricand sa faca din acest lucru un element central al mandatului sau 
prezidential. Deci memorializare, legislatie, arhive si educatie. Fiecare din 
ele e o finalizare. 

Haideti sa explicam un pic pentru cititorii ZIUA de Cluj ce ar insemna, 
sa spunem, un punct care este palpabil, cel al legislatiei, pentru ca multa 
lume, probabil, o sa citeasca un raport de condamnare. Nu exista cultura 
politica necesara a maselor. La modul palpabil, ce inseamna in legislatie o 
condamnare a comunismului? 

Exista propuneri foarte precise care vor fi facute si presedintele mi-a 
spus ca el si le va insusi doar pe acelea, deci noi putem sa propunem foarte 
multe lucruri, dar cred ca el are dreptate, doar pe acelea de care e absolut 
sigur ca vor trece si le va insusi. El chiar vrea ca aceste lucruri sa nu ramana 
la nivelul vorbelor. Bun, e vorba de legi care au functionat si care trebuie 
abrogate sau care n-au fost abrogate pana acum, inclusiv faimoasele legi 
privind parazitii sociali, care au fost uitate pe drum. Va dau un exemplu, 
propunem - nu stiu ce se va intampla - o completa regandire a legii arhivelor 
care interzice accesul la documente mai recente de 30 de ani care, din punc- 
tul de vedere al unei tari care a iesit din comunism, este o aberatie. Sustinem 
propunerea Ministerului Culturii ca arhivele sa treaca din subordinea exclu- 
siva si monopolizanta a Ministerului de Interne in, nu stiu, poate sa fie impar- 
tasita supravegherea, conducerea arhivelor, sau ar trebui scosi complet de sub 
Ministerul de Interne, sau sa fie sub o tutela cu Ministerul Culturii, sau doar 
la Ministerul Culturii. 

Sau e vorba de un CNSAS pentru comunism? Este necesar un organism 
de genul asta? 

Nu stiu, nu mergem in directia asta, noi vorbim de cooperarea cu 
diversele institutii care exista, IICC, institutul pentru investigarea crimelor 
comunismului, este un institut al Academiei pentru studiul totalitarismului, 
exista sectia de cercetare de la CNSAS, care scoate lucruri foarte importan- 
te, l-am laudat si eu prin ceea ce am scris in Cotidianul, au scos acuma doua 
volume-mamut cu Securitatea, care au aparut si care-s extraordinar de inte- 
resante, documente din istoria Securitatii, exista Academia Civica cu propriul 
sau grup de cercetare, Institutul Xenopol, deci banuiesc ca exista si aici o 
sectie a Academiei, la Cluj, care face astfel de cercetari. Ideea este coopera- 
rea intre ele, eu am mari rezerve legate de supercentralizare si institutii de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 628 


genul asta, nu sunt convins de ideea aparitiei unei institutii-mamut, ca este 
neaparat de urmat. Ramane de vazut ce vor spune si colegii mei, am spus-o, 
si o repet, eu am dreptul la opiniile mele, dar le respect pe ale celor-lalti. 
Sigur ca in ansamblu, oamenii acestia au acceptat sa faca parte dintr-o 
comisie condusa si coordonata de mine, ei stiau cam ce au de facut sa nu 
apara divergente fundamentale la interpretarea per ansamblu a ceea ce 
inseamna comunismul din Romania. Fiecare insa are expertiza sa si fiecare 
are domeniul de studiu. Deci, nu vreau sa anticipez mai mult la nivelul 
legislatiei, dar vor fi propuneri. 

Ce inseamna in viata si cariera dumneavoastra tot hiatusul acesta? 

Mi-am asumat-o, ca sa zic asa, pe nerasuflate, cand in martie, sfarsit de 
martie, eram pe malul Oceanului Pacific, in Seattle, si m-a sunat nevasta-mea 
si mi-a spus ca ai un mesaj de la Washington si doua mesaje de la Bucuresti, 
de la presedintele Basescu si ti-a lasat un numar de telefon. i-am dat telefon 
acolo si mi s-a spus ca voi fi sunat in cinci minute, sa las un numar de 
telefon unde pot fi gasit. M-a intrebat Ce faceti, domnule profesor? I-am spus 
ca ma uit la Oceanul Pacific. Mi-a spus: A, ce bine e de dumneavoastra, si e 
frumos. Da, e frumos, si dupa ce mi-a facut propunerea de preluare a comi- 
siei, am spus ca s-a terminat cu Oceanul Pacific in viata mea. La care prese- 
dintele Basescu mi-a spus atunci, lucru pe care i-l reamintesc mereu, si 
anume: Domnule profesor, in aceasta actiune, eu voi fi total de partea dum- 
neavoastra, dar trebuie sa avem amandoi stomac de otel, pentru ca a anticipat 
ca nu va fi usor. Deci eu i-am spus ca dumneavoastra ii veti mosteni pe toti 
adversarii mei si eu ii voi mosteni pe toti adversarii dumneavoastra. Pe 
fondul asta, intr-adevar, a fost o alianta intre oameni care nu se iubeau unii 
cu altii, dar au gasit un adversar comun. 

De la PRM? 

De la PRM-isti si din pacate de la liderul Tineretului Partidului National 
Liberal, care a tinut un discurs in Parlamentul Romaniei, care, pentru mine, 
in chip paradoxal, sub privirile benigne ale presedintelui Camerei, care zic 
asa nu, avea si el anumite amintiri de familie, a vorbit despre faptul ca e 
incompatibila numirea mea in fruntea acestei comisii, dat fund faptul ca vin 
dintr-o familie de nomenclaturisti. E ciudat ca eu sunt incompatibil pe o pozi- 
tie temporara si neplatita si fara nici un fel de functie in statul roman, eu nu 
detin nici o functie pentru ca sunt o comisie virtuala, care produc un raport 
cerut de presedintele tarii, eu nu-s presedintele Camerei Deputatilor, al 
treilea post din statul roman. Deci daca lucrurile stau asa, atunci hai sa 
stabilim, ori mergem pe criteri liberale, si atunci ca in America nu conteaza 
cine au fost parintii, nimanui nu i-ar fi pasat ca fostul sef al Marelui Stat 
Major al Armatei americane, generalul Shalikashvili, a avut un tata care a 
luptat in Vermot. N-are importanta, este un mod de a gandi care nu este 
acceptat in structura mentala a societatii americane. Aici s-a jucat, nu stiu cati 
din oamenii astia credeau, dar se juca o carte de discreditare a propunerii 
prezidentiale in cadrul unei lupte politice in care eu unul am refuzat sa ma 
implic. 

Probabil v-ati si impus sau trasat anumite coordonate temporare pentru- 
finalizarea proiectului? 

Da, la ora actuala suntem in faza in care practic s-au centralizat infor- 
matiile de la fiecare om, sunt multe lucruri pe care le-as face altfel in momen- 
tul de fata, n-am condus o asemenea comisie pana acum, asa ca de unde sa 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 629 


am experienta. In Romania, din cate stiu eu, a existat o singura alta experien- 
ta de comisie prezidentiala, si aia a fost comisia Vizer. Comisia Vizer a lucrat 
timp de un an si jumatate, eu am impus ritmul acesta, am vrut ca Romania sa 
intre in Uniunea Europeana fara balastul ne-condamnarii comunismului. Noi 
am lasat deoparte un proiect, aveam un semestru liber, trebuia sa scriu o 
carte, data de universitatea mea pe baza de competitie, l-am lasat total deo- 
parte, am vorbit cu seful de departament, deci aveam libertatea de a face acest 
lucru, altfel predam, nu puteam sa vin lunar in Romania, si nu doresc nici 
adversarilor mei sa traiasca experienta de a veni la fiecare trei-patru sapta- 
mani, sa traversezi Atlanticul, pentru ca in ultima instanta puteam s-o fac, sa 
ma duc la Paris, puteam sa ma duc la Londra, am prieteni minunati in 
Romania, dar m-am obisnuit sa-i vad odata pe an, deci nu era nevoie sa vin 
de cinci ori pe an. 

Domnule Tismaneanu, politologi aveti in comisie? 

Politologi au fost, paradoxal, nu atat de multi, dar in viitor, daca o sa fie 
o oarecare prelungire a unora din activitatile pe care le gandim: 

Dar nu aveti nici o instanta morala. 

Da, comisia este ceea ce raspundeam unuia din criticii mei recenti si 
unde spuneam ca comisia a fost alcatuita ca o comisie seculara si stiintifica, 
iar nu ca o comisie bazata pe criterii teologic morale. Noi nu intram in zona 
teologiei politice sau teologiei morale, nu asta este scopul, am spus nu este o 
comisie de razbunare si revansa, este o comisie stiintifica, dar al carei raport 
final va vorbi despre lucruri care nu pot fi scrise de pe un termen pe altul. 
Aceasta analiza a fost scrisa cu spirit riguros si analitic, cu compasiune pen- 
tru victime si cu manie. Şi cu manie, deci nu neg acest lucru. Cine asteapta 
un raport care sa fie un raport rece si ca nu ne-a pasat, asa cum am descrie 
niste reactii chimice, nu poate fi vorba de un asemenea lucru. Vor fi oameni 
in zona PRM, dar nu numai, dar raportul se opune categoric tendintelor revi- 
zioniste si negationiste din Romania contemporana, de a prezenta comunis- 
mul drept altceva decat a fost, pe nume, si-mi asum acest lucru cu oameni, 
fosti demnitari ai perioadei ceausiste sau altii care idealizeaza perioada Dej. 
Deci ii luam pe rand, raspundem de ce nu credem in teza celor doua securi- 
tati, de ce nu credem in teza celor doua partide, explicam, sigur, ca teroarea 
devine diferita in epoca Ceausescu, pana la sfarsit cand e marele masacru, dar 
altminteri nu mai e teroarea lagarelor de concentrare ale lui Dej, este teroa- 
rea internalizata. Astfel, oamenii au comportamente diferite, lumea intreaga 
evoluase intr-o alta directie, dupa condamnarea cultului personalitatii lui 
Stalin, dupa Revolutia maghiara, in perioada primaverii de la Praga, deci 
lucrurile nu mai mergeau ca in ?51-?5* Asta nu inseamna ca sistemul si-a 
schimbat natura. 

Teza centrala este ca toate institutiile epocii Ceausescu au fost create in 
epoca Dej, ca Ceausescu era maestru in a infiinta tot felul de consilii si comi- 
tete. Denumirile sunt la sfarsit, unde avem un dictionar. In particular, cu prie- 
tenii mei cu care lucram la acest dictionar, ii spunem Dictionarul ticalosilor. 


Am ocupat atâta spaţiu cu vorbăria lui V. Tismăneanu pentru un 
motiv simplu: azi sau poimâne, când el va afirma că nu afirmase ceea 
ce tocmai afirmase, alfabetizaţii noştri concetăţeni care nu cunosc 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 630 


secretul căutării “bibliografiei”, vor trebui să apeleze la... Jurnalul 
internetizat al unui scriitor român interzis şi în România lui Băsescu - 
şi a lui Tismăneanu - nu doar în România lui Ceauşescu şi a lui 
Popescu-Dumnezeu. 


Joi 16 noiembrie 2006 


Oboseală - plăcută. Pentru “reuşitele” Anei, ieri. Pentru coperta 
lui Filip la Bonifacia, găsită bună de D-na Lupu şi trimisă la tipogra- 
fie. lar dacă sunt cuminte, cartea va apărea pe la 1 decembrie. 
Adevărat, într-o editură nu foarte cunoscută, ANAMAROL, în doar 
500 exemplare... Zic eu, neţinînd seama de realitatea românească: 
dacă se vor găsi 200 cumpărători - cât să acopere costul tipografiei - să 
fiu mulţumit... Oricum, o să mă aleg cu câteva exemplare de autor. 


Vineri 17 noiembrie 2006 


A instalat Filip Jurnal 1-15 noiembrie. Şi Bio-Bibliografia 
corectată. 


Sâmbătă 18 noiembrie 2006 


Ieri am primit de la editoare (ERL) o veste ingrijorătoare: Ovidiu 
Creangă nu se simte bine, a fost internat. l-am trimis un mesaj de încu- 
rajare. Sper să-i ajute. 

Tot editoarea, Rodica Elena Lupu (ERL) mi-a comunicat că a 
trimis coperta Bonifaciei la tipografie şi crede că la sfârşitul 
săptămânii viitoare - 24, 25 nov.- cartea va fi gata. I-am propus o lan- 
sare combinată cu “aniversarea” plecării mele din România. Nu a fost 
posibil(ă): agenda ei a indicat ziua de 8 decembrie, atunci va fi, la 
Romania Plaza, libraria Diverta. Flori Stanescu mi-a spus că Diverta 
este o bună reţea de distribuţie a cărţii. Aşa să fie. 


Elena Andronache îmi transmite, din partea lui Andrei Vartic: 


Heine-zând despre Goma 


„Marele merit al lui Paul Goma e acela de a exprima adevărul cu o 
autenticitate ce nu admite nici o notă de contrafăcut şi cu o ardoare etică ce 
nu permite nesocotirea măcar parţială a lui...” 

Acad. Mihai Cimpoi 


Dintre nenumăratele diversiuni din ultimii ani împotriva culturii româ- 
neflti, cea mai obraznică este atacul la opera lui Paul Goma. În primul rând 
fiindcă atacând opera marelui desident se încetăţeneşte ideea că poporul 
român nu are repere morale, adevăraţi eroi ai timpului nostru, fli că tot „puii 
de bolşevici”, tot făcăturile ateiste de comintern ale fostului regim comunist 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 631 


(inclusiv cei care „au rezistat prin cultură”) sunt, adicătelea, toată averea 
noastră morală. Apoi faptul că şi desidenţa, şi lupta scriitoricească a lui Paul 
Goma împotriva terorii comuniste, fli experienţa lui de la securitatea şi închi- 
soarea comunistă, şi genocidul comunist din Basarabia pe care îl descrie şi 
ni-l descrie, şi titlul de „Soljeniţin al României”, şi „Jurnalul” lui ne-iertător 
sunt rateuri intelectuale ale unui oarecare scârţa-scârţa pe hârtie care îşi dă 
aere de mare luptător anticomunist. O minciună mai mare nici că se poate. 
Dar afla cum domnii care au pornit denigrarea anticomunistului Paul Goma 
prin denigrarea operei scriitorului Paul Goma au avut şi au mare putere 
mediatică la Bucureşti, deci şi politică, s-ar putea ca mulți din cei care au 
aplaudat curajul cetăţenesc al lui Goma să se înceapă a îndoi de talentul lui 
scriitoricesc şi de universalitatea operelor lui literare. Trebuie să recunoaştem 
că scrisul literar al lui Paul Goma este atât de neobişnuit şi special, dar mai 
ales aşa de puţin mediatizat în România, încât detractorilor lui nici nu le este 
prea greu să se dea în spectacol cu teze despre ne-talentul scriitoricesc al lui 
Goma. Mai ales că în „dezbaterile” lor, ei nu acceptă şi alte puncte de vede- 
re, nu dau citate din opera lui Goma, nu pun în evidenţă aprecierile critice 
europene sau pe cele naționale (de pildă, ce a spus Eugen Ionescu sau Eugen 
Simion despre opera lui Goma) ci declară fără nici o dovadă că „Goma nu e 
talentat” şi toarnă, şi toarnă astfel apă chiar la moara celor care au chinuit şi 
pe el, şi tot poporul român cu năluca comunistă. Ca la noi e ca la nimeni, 
adică sărăcimea proletară „intelectuală”, adică profitorii de ieri şi de azi, iar 
au ajuns primii şi la blidul cu binefacerile democraţiei şi hăituiesc de acolo 
anume pe cei mai talentaţi. Puteţi să vă miraăi mult şi bine, dar nu o să vedeţi 
pe ecranul de TV al Bucureştiului pe un Nicolae Breban, scriitor viu în toată 
legea, romanele căruia dau o sinteză excepțională a spaţiului românesc din 
perioada comunistă. Lipseşte de pe aceste ecrane, dar şi din foaia gazetelor 
zise centrale, de pildă, istoricul şi cronotopul Alexandru Zub, fost şi el întem- 
niţat în închisorile comuniste. A dispărut încetişor de pe ecrane şi istoricul 
Florin Constantiniu. Nu veţi regăsi în lumina „rampelor” lor bucureştene, 
repetăm, denumite tot de ei „centrale”, de pildă, pe un Petre Ursache sau 
Teodor Codreanu, pe un lustin Pârvu sau Arsenie Papacioc, adevărate repere 
de intelectuali români în viaţă de la începutul mileniului III. Ce să mai vor- 
bim despre Dumitru Stăniloaie, poate cel mai mare teolog al secolului XX? 
Sau Şefan Lupaşcu, poate cel mai mare filosof al acelui tenebros secol. 

Dar cum am putea să demonstrăm că un careva roman este scris „talen- 
tat”? Cum să punem în ierarhia valorilor începutului de mileniu III, de pildă, 
romanele lui Constantin Stere, despre care la data apariției lor George 
Călinescu a scris mai multe recenzii foarte laudative, iar în „Istoria literaturii 
române”, apărută în anii socialismului dezvoltat, a susţinut că sunt un eşec 
total? Cum să scoatem genialele povestiri şi nuvele din tinereţea lui Marin 
Preda de sub umbrela activităţilor lui de la editura comunist? „Cartea româ- 
nească”? Cum să scriem despre „Creanga de aur”, romanul unor cumplite 
încercări ale omului în chiar inima cetăţii ce guvernează lumea, unul din cele 
mai mari romane de dragoste ale lumii, fără năucitoarea cădere a omului pe 
suiflul de iluzie a piramidelor politice comuniste? Cum să-i convingem pe 
aceşti cetăţeni ai acestei Românii, înglobate deja şi în NATO, şi în UE, că 
valsul domol din vremea de pace, descris, iarăşi genial, de către Mateiu 
Caragiale în „Craii de Curtea Veche”, nu e doar o superbă operă literară, una 
din cele mai remarcabile ce s-au scris vreodată, ci şi o prevestire necruțătoare 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 632 


a poticnirilor de groază pe care ni le aduce anume îndepărtarea primejdiei 
războiului de hotarele în care locuieşte poporul român? Trebuie să 
recunoaştem, cu pilda scrisului lui George Călinescu despre Stere, că răspun- 
surile la aceste întrebări nu sunt simple. Fiindcă, vom observa, nu e vorba 
doar despre autorii pe care i-am dat mai sus, ci şi despre Eminescu sau 
Alecsandri, Cantemir sau Neagoe Basarab, despre arhitectura Putnei şi a 
Argeşului, dar şi al sângelui zidit în biserica bucureştean? a Kretzuleştilor. 
Întâmplător sau, cine ştie, poate cu bună ştiinţă, în leşii arhetipali ai lui 
Creangă şi Eminescu, nu s-a jucat încă „Geniu pustiu” (stranie această „mio- 
pie” a oamenilor de teatru români împotriva lui Eminescu), ci o piesă 
despre pretinsa homosexualitate a sfinţilor apostoli. În teatrul românesc 
actual se joacă mai toate patologiile scrise în mucegaiul euro-atlantic, şi nu 
se joacă mai deloc Lucian Blaga şi Camil Petrescu, şi, desigur, nu se fac spec- 
tacole după „Culoarea curcubeului” sau „Arta refugii” de Paul Goma. 

Să pornim, negaţionist, de la teza că Paul Goma nu rezistă ca scriitor în 
aceste vremi pleşiţite-pleşuvite (dar în faţa cui, în comparaţie hermeneutică 
savantă cu cine? cu autoarea piesei despre homosexualitatea apostolilor?). 
Fie că textele din „Culoarea curcubeului” sunt doar relatări documentare, lip- 
site de fiorul artistic, ale experienţei unui om în una din cele mai crâncene 
închisori ale tuturor timpurilor, cea comunistă? Oare nu merită poporul 
român, mai ales tânăra generaţie, să cunoască acea experienţă, acele tenebre 
tragice ce n-au fost încă nici anihilate, nici puse în vre-un scenariu de anihi- 
lare? Că, la o adică, dacă nu povestim lor, copiilor, tinerilor, experienţa prin 
care a trecut realmente copilul-omul Paul Goma, născut în 1935 la Mana, în 
Basarabia, parte a regatului României, ce să le povestim despre teribila carma 
a violenţei, ororii şi injustiţiei pe care, volens-nonlens, au moştenit-o de la 
epoca bolşevică şi cominternistă? Rătăcirile „desidente” prin şcolile şi saloa- 
nele Apusului, majoritatea tot stângiste, troţchiste, ateiste, anti-creştine, ale 
beizadelelor fostului regim comunist? Binele fecioraşilor de criminali 
bolşevici ajunşi profesori la Paris şi New York? „Încarcerarea” lor în peisa- 
jul frumos, lipsit de temniceri sadici, de la Tescani? Sau, poate, idealismul 
comunist al altor „pui de bolşevici”, cum îi numeşte tot Paul Goma, care nu 
au mai avut parte de privilegiile părinţilor lor cominternişti în noua piramidă 
a comunismului românesc şi care (vezi cazul lui Mihnea Berindei sau 
Vladimir Socor) au ajuns să „binecuvânteze” până şi românofobia comunis- 
tului stalinist V. Voronin? Aşa şi Troţkii, şi Kamenev, şi Buharin şi alţi cri- 
minali bolşevici ar putea deveni îngeraşi numai fiindcă Stalin i-a ucis ca să 
nu-i încurce să obţină puterea absolută în Comintern şi URSS. Aşa şi Stalin 
poate fi dat pildă de mare democrat, fiindcă a trecut la timp, corect din punct 
de vedere politic, din tratatul cu Hitler (din 23 august 1939) în cel cu 
Roosevelt şi Churchill (de la Ialta) 

Or, dacă este pus sub semnul întrebării talentul lui Eminescu (şi, 
straniu, tot de aceiaşi grupare „intelighentă” care ridiculizează şi talentul lui 
Paul Goma), dacă nici măcar dorul nemuritorilor de temporalitate sau cosmo- 
surile ce se nasc din goluri nu mai au valoare de metaforă artistică, ştiinţifică 
şi filosofică (ca în „Luceafărul”), „ce să mai vorbim” de opera lui Paul Goma, 
care, pe lângă toate, a mai avut şi curajul de a nu uita că este de origine basa- 
rabeană, străvechi pământ românesc vândut şi de unii guvernanţi români 
contemporani interesului geopolitic rusesc şi comunist, şi pe cel de a arăta 
cum (şi de cine, şi din cine) au fost organizate bandele de comunişti ce au 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 633 


maltratat Basarabia în zilele de la 28 iunie 1940 până la 3 iulie 1940? 

Se poate dezvălui în sute de pagini metafora odiseelor din scrisul artis- 
tic al lui Paul Goma. Un cercetător atent va descoperi similitudini în drumu- 
rile postbelice ale eroului grec ce a asediat Troia, şi arhetipurile contempora- 
ne ale mamei cu copil (de facto, în deplin stil renascentist, dar şi biblic, ale 
unei madone cu prunc) ce se retrage din faţa hoardelor de comunişti 
necruţători, se furişează prin hăţişurile crimei şi ale războiului, îndură cele 
mai straşnice umilinţe şi încercări, inclusiv foamea şi frigul, pe care le poate 
îndura o fiinţă umană, pentru a-şi proteja odrasla (adică Umanitatea). Alt cer- 
cetător poate scrie o monografie numai despre trezirea masculinităţii într-un 
copil ce este zdrobit necontenit cu instrumentele ororii comuniste (şi, se ştie, 
mii şi mii de copii au devenit oameni maturi, adică bărbaţi şi femei, chemaţi 
şi de Eros pentru destinul perpetuării fiinţei umane, în cele mai întunecate 
temnițe şi lagăre ale întunecatului imperiu comunist). Şi mai doveditoare 
(sub aspectul dovedirii talentului lui Paul Goma) va fi cercetarea chipurilor 
eroilor din romanele lui Goma, limbajul şi comportamentul lor, schimbarea 
arhetipală a caracterelor în dependenţă de schimbarea regimurilor, dar mai 
ales teatrul ego-ului în vâltoarea nivelelor de dominație ce lucrează clipă de 
clipă în fiecare celulă umană. Vorbim anume despre caractere fiindcă Goma 
nu s-a ferit să le descrie şi să le judece, dar cu mintea copilului, mai ales cu 
mintea copilului din anii cei mai straşnici ai trecerii României de la monarhia 
constituţională la regimul criminal şi dictatorial comunist? Sau, poate, 
reţeaua ce atacă până şi talentul scriitorului Goma, pricopsită cu posturi şi la 
CNSAS, şi în toate comisiile de condamnare a comunismului, nu mai 
consideră anii 1940-1950, cei mai apocaliptici pentru poporul român, drept 
genocid comunist? 

Nu vom ridica în acest eseu ştacheta cercetării estetice mai sus decât 
„Arta refugii”, teribila odisee a rupturii dintre noi şi noi văzută prin ochii unui 
copil ce creşte, devine om, bărbat, într-o lume în care zmeii sunt soldaţii 
(ocupanţii) sovietici, iar balaurii comisarii de la securitatea sau închisoarea 
comunistă românească din anii ce au urmat imediat după cel de al doilea 
război mondial. Legănat ba de braţele obosite ale mamei, ba de inima ei iubi- 
toare ce fuge de călăii comunişti (această cacofonie e bine să rămână aici!), 
sau de scârţiirea căruţei strămoşeşti pe drumurile de noroi ale unei Românii 
prădate şi de unii, şi de ceilalţi, sau, în fine, de bătaia necruțătoare a roţilor 
de tren în sufletul băieţelului lăsat de comisarii bolşevici fără mamă şi tată, 
absolut fără nici un reper în această lume... Cine a mai descris, domnilor şi 
doamnelor, o odisee atât de tragică în literatura română? Cine a mai transfor- 
mat această încercare a inimii copilului în catharsis luminos, în adevărată 
lumină lină, atunci când, în pofida hăului ce se deschidea din fractura 
bolşevică, dragostea de mamă şi tată, dar şi dragostea de România şi poporul 
român, dar şi mândria de a fi român şi de a rezista în faţa potlogarilor comu- 
nişti, dar şi vechea credinţă strămoşească, îi re-dă copilului demnitatea de a 
se cuibări din nou la sânul de iubire al mamei? 

Să analizăm măcar scrisul lui Paul Goma ce descrie clipele (din 
straşnica închisoare comunistă) dinaintea întâlnirii copilului (băieţelului, vii- 
torului bărbat) cu mama, acel mic episod „Heinrich”, de la finele „Artei refu- 
gii”. Să citim, măcar să citim, acest fragment de mare artă scriitoricească: „În 
faţa sobei, aşezat pe o lădiţă în care a fost marmeladă, cu genunchii mult 
înălțaţi şi înfăşuraţi în pieptar, un om. Ştiu cine-i, deşi nu văd decât profilul 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 634 


— fli acela prea de sus fli deformat de lumina mişcătoare a flăcărilor din sob?: 
Heinrich. Îl ating uşor pe umăr. Nu se sperie. Zice, de parcă mi-ar vorbi din 
altă încăpere, printr-o hrubă: - Să spui acasă. Să spui că eu... Nu mai spune 
ce să spun acasă. S-o fi astupat hruba. Scoate, încet, încet, mâinile băgate sub 
pieptarul învelind genunchii. Cu mâini-gheară dă la o parte pieptarul: cu 
mâini-gheară îmi arată fluierele picioarelor, dezgolite (pantalonii sânt 
suflecaţi până la genunchi). Şi văd fluierele picioarelor re-ţi-nu-te. Am văzut 
ceva şi la mâini, ceva ca la mâinile lui Sasu, acum văd şi mai bine, când 
Heinrich le potriveşte la lumina sobei, arătând dosurile. Sunt reţinute bine- 
bine şi mâinile, centimetru pătrat cu centimetru pătrat”. 

Ah, potrivirea asta a mâinilor lui Heinrich la flăcările ce răzbat din 
sobă... Potrivirea rănilor cu lumina, ce metaforă sublimă a încercării omului 
cu dezastrul bolşevic a dat lumii scriitorul român Paul Goma! Dar să 
înaintăm încet, cu un traveling onest şi profesional, de la aceste mâini zdro- 
bite cu ciocanul, cu baioneta, cu uşa, cu bocancii de comisar şi potrivite cu 
lumina spre ochii puri ai copilului ce vede „bine-bine” această dumnezeiască 
potrivire! Să intrăm apoi cu o panoramă lentă, ca în celebrele panorame din 
„Stalkerul” lui Tarcovskii sau „Reporterul” lui Antonioni, de la mâinile din 
penumbră ale acestui copil (viitor bărbat) spre picioarele iluminate ale lui 
Heinrich, luminate şi întunecate de unda flăcărilor ce răzbat din „soba cu gaz 
metan”, să intrăm în gros-planul acestor picioare sfărâmate până se va vedea 
toată lumina acestui om simplu, să-i ascultăm glasul ce vine parcă „printr-o 
hrubă”, să-i măsurăm profilul de neamt, dar „de sus”, doamnelor şi domnilor, 
aşa cum scrie Paul Goma, de sus, dinspre înălțimile copleşitoare ce străjuiesc 
fiinţa umană, dinspre izvorul omului de omenie românesc, dar mai ales al 
luminii ce pogoară mereu, iubitoare, peste fiinţa omenească! Să vedem şi să 
nu uităm şi în toamna târzie a anului 2006 chipul lui Heinrich, „deformat de 
lumina mişcătoare a flăcărilor din sobă”, şi apoi să revenim la chipul 
băieţelului care spune (cu buzele crăpate de foame, frig, sete şi stele, că a 
călătorit singur-singurel, mult-mult, aproape o veşnicie, cu trenul, căruțele, 
dar şi pe jos, până a ajuns la poale închisorii comuniste): Să nu plâng! Să nu 
plângi, Heinrich! Să nu plângi mamă! Să nu plângi, Românie! Să nu cazi în 
mreaja întunericului bolşevic şi post-bolşevic! Uite cât de genial rimează 
Heine cu Heinrich! Să râzi, aşa cum râde mama eroului lui Goma din finalul 
romanului „Arta refugii”, când descoperă mândră-mândră, că băiatul ei este 
mai înalt decât ea (aşa de lungă a fost încercarea ei cu temniţa comunistă). 
„Acum mă îndepărtează de la pieptul ei şi mă ţine aşa, cât i-s de lungi braţele. 
Mă strânge de umeri, până la durere: - Dar tu te-ai făcut mai înalt decât mine, 
băiatul mamei! - şi râde mama. Acum, fără lacrimi, n-o mai fi având. I s-a 
instalat verdele ochilor cu steluțe aurii. Şi râd, stelele mamei. Să nu plângi, 
când râde mama?” 

S-ar putea, desigur, să încercăm şi un demers mioritic, chiar blagian, al 
acestei epopei artistice româneşti despre o mamă şi un copil ce nu s-au dezu- 
manizat atunci când au fost aruncaţi în teribilul cazan al terorii comuniste. 
Stelele din ochii mamei, chiar dacă Paul Goma are o părere aparte despre 
spaţiul mioritic, sunt adevărate „stele făclii” şi reflectă toată înălţimea uriaşă 
a cerului ce iubeşte pe om. Deci, să nu plângem, atunci când le simţim cobo- 
râte şi în ochii noştri. Să nu plângem, atunci când parşiva corectitudine poli- 
tică a noilor timpuri ne leagă mâinile de picioarele lui Heinrich şi ne învaţă 
să nu avem lacrimi de sânge în ochii noştri de români. Să nu plângem dacă 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 635 


Heine rimează la Paul Goma, aşa cum rimează la Eminescu, tot cu haine, dar 
cu hainele potopite de sângele nevinovat al sutelor de mii de români ucişi de 
comunişti tot de la Nistru până la Tisa. Să nu plângem nici măcar atunci când 
noii ne-simţiţi ai României încearcă să şteargă cu guma lor ştirbă arta roma- 
nelor lui Paul Goma care descriu catharsic încercările timpului nostru cu 
iadul lor. Să nu plângem, fiindcă altă definiţie a artei decât măsurare a fapte- 
lor omului cu înălţimea cerului încă nu s-a dat. lar Paul Goma tocmai această 
măsurare o face în romanele sale, demonstrând fără drept de apel că există 
adevărată şi pură morală, adevărat şi neînfrânt curaj omenesc, adevărată şi 
dumnezeiască demnitate, omenească, dar şi românească. Să nu ne plângem 
nici măcar la acest început de mileniu provocator şi paradoxal că, adicătelea, 
nu avem opere literare de mărimea Europei în care am fost primiţi. Să ni-l 
punem pe marele scriitor universal Paul Goma la inima noastră de oameni, 
fără nici o rezervă, fără nici o întrebare, fără nici un suspin. Să-l punem şi în 
galeria casei strămoşeşti de la Mana, adică a casei sacre basarabene ce 
străjuieşte hrana manei noastre cereşti, una şi pentru poporul român, şi 
pentru tot poporul lumii. 


Probabil mâine am să termin verificarea textului Artei refugii şi 
mă apuc de traducerea unor fragmente din discursul lui David 
Grossman, “Israel, priveşte/te/ (în faţă) ”!, rostit în 4 noiembrie la Tel 
Aviv (aniversarea asasinării lui Itzak Rabin). A fost publicat integral în 
ultimul număr din Le Nouvel Observateur, eu am să aleg câteva 
pasaje. 


Duminică 19 noiembrie 2006 


REL (editoarea) îmi dă de veste, devreme, dimineaţa: Ovidiu 
Creangă se simte mai bine, i-a transmis Luminiţa, fiica sa. A început a 
mânca. Marţi va fi operat. Sperăm că va fi bine. 

Am reluat la pigulit Arta refugii. 


Ziceam că Utopia se răsuceşte, îşi arată partea cealaltă: Realitatea. 
Şi ce vedem noi - în realitate? 

Noi, în Realitatea cea reală vedem un Fond, o Fundaţie, o Casă, 
gospodărind o librărie-bibliotecă-editură. I-aş zice, fără fantezie: 

Autura Autorului ANA 

La început de tot ar fi librăria. Apoi editura. După ce se întăreşte: 
bibliotecă; un periodic (pornind de la “Program” - am în vedere o 
anume revistă fără noroc...); un post de emisie radio, internet, chiar 
unul de televiziune. 

“La început” ar fi editarea cărţilor mele. În două ediţii: prima să 
fie vandabilă (cu preţ simbolic). A doua: o ediţie gratuită, distribuită, 
fie în librăriile AAAnA, fie trimise şcolilor, bibliotecilor, mai cu 
seamă în Basarabia şi în Bucovina de Nord. 

Imediat după “început”: cărţi care să întreţină, să dezvăluie 
memoria. Studii, cercetări - despre istorie. Nu se va aştepta să vină 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 636 


autori sau îngrijitori de studii - ci redactorii vor “vâna” volume uitate, 
prost distribuite, le vor cumpăra drepturile şi le vor publica - apoi dis- 
tribui gratuit. 


Am zăcut - de oboseală. Mâine prietenii au de gând să manifeste- 
ze în faţa Patului Cotroceni. Dacă vor fi 11 persoane, are să fie foarte 
bine. Dacă nu - nu: nu ar să fie foarte-bine. 

Vom şti mâine seară. 


Luni 20 noiembrie 2006 


Plecarea noastră din ţară, în urmă cu o viaţă: 29 ani. 

Prietenii din cele două “ramuri”: regăţeană şi basarabeană s-au 
pregătit cu mijloacele avute le îndemână: Oleg Brega şi A. Juraveli au 
manifestat ieri la Iaşi, în Copou (în dimineaţa aceasta recidivează - în 
fața Prefecturii laşi). În prima fotografie sunt 5 persoane, însă în a 
doua: 7 (şapte, mari şi laţi, oameni buni!) lată întâiul reportaj - de pe 
site-ul www.curaj.net : 


“În Copou fierb spiritele 
Categoria: Jurnal, Rapoarte, Opinii, Cultura - o.brega @ 11:22 pm 

Azi ne-am adunat iar pe la amiază în parcul Copou din laşi, la foişorul 
de lîngă Tei, ca să mai punem ţara la cale. Mai ales ca să organizăm cît putem 
de bine mitingul de mîine, din faţa Prefecturii laşi. N-a lipsit polițistul comu- 
nitar (nu e înjurătură, aşa scria pe el), dar de data asta a fost unul cuminte, 
care a venit doar să afle de ce am legat tricolorul de stilpii colibei sub care ne 
adunăm, şi-a notat numele cîtorva dintre noi şi a plecat uşor descurajat de 
întrebările noastre îndrăzneţe şi ne-teama cu care l-am tratat. 

Ne manifestăm acum tot mai zgomotos şi mai liber, dar asta nu prea 
atrage ieşenii ca la început, ci îi cam sperie, mai ales pe acei care vin să stea 
în linişte ori să se giugiulească. Dar nu i-am lăsat comod, ba chiar am zis 
fetelor care prindeau să îngheţe, să meargă pe la toţi şi să le dea fluturaşi spe- 
cial pregătiți pentru promovarea mitingului dar şi a paginilor web Curaj.net 
şi PaulGoma.info, multiplicaţi în cîteva sute de exemplare. Majoritatea au 
acceptat curioşi hîrtiuţele, mulți nu reacţionau nici într-un fel, unii ne zîm- 
beau încurajator şi doar cîțiva, mai ales vîrstnici, vroiau să discute sau ne 
strigau din urmă că facem treabă bună. 

Am scris pe jos cu cretă. Cu un spray special procurat de Anatol 
(din bursă, că el are) pe o coală de hirtie, tot de Fix adusă, Laura a scris un 
mesaj care ne-a însufleţit pe toţi şi ne-a provocat la discuţii. 

Am stabilit în principiu că vom reveni asupra subiectului “Mişcarea 
Goma” spre primăvară, cînd se vor împlini 30 de ani de la apariţie dar şi de 
la înnăbuşirea violentă a firavei încercări de apărare a drepturilor omului în 
România. Am decis totuşi că sigur vom face pe 10 decembrie, în zi de dumi- 
nică, un prim Maraton oratoric, tot în Foişor, cu ocazia zilei internaţionale a 
drepturilor omului. Atunci sperăm să găsim nişte sponsori locali care să dea 
premii pentru cele mai bune discursuri despre drepturile omului, despre 
libertatea cuvîntului sau despre orice vor dori să cuvînteze hydeparkiştii ama- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 637 


tori, pe care sperăm să-i convingem să ni se alăture. 
O veste proastă: 


“Draga domnule Goma, 

ma bucur si ma mindresc ca va pasa de noi, dar va asigur ca veti avea 
pentruce suferi, fie pentru ca ceea ce vom pati ne asumam in intregime, sun- 
tem (macar unii ;-) maturi si vaccinati, fie pentru ca nu veti afla (presa noas- 
tra isi face datoria doar de la meciuri si scandaluri cu fumei usoare), decit 
daca o sa aveti imprudenta sa intrati pe www.curaj.net inainte sa fie inchis 
sau deturnat (ca www.paulsoma.net )... [sublinierea mea, P.G.] 

Va invit sa intrati azi, daca vreti sa vedeti o imagine balzamica chiar 
sus, in ultimul reportaj din Copou. Ce-o sa fie miine poate va povestesc copiii 
ceia, ca tot le sfiriie degetele sa va scrie. Io insa va trimit atasat o inregistra- 
re de la radio Romania Actualitati cu Ana Blandiana care raspunde asculta- 
torilor in galop (a fost o discutie mai lejera cu moderatorul, in care a martu- 
risit printre altele ca regreta mai ales ce n-a facut si putea, dar n-am reusit sa 
inregistrez. Seara buna! 

Cu drag, 

O.Brega, lasi” 


Iată cum arată deturnatul: 


paulgoma.net Search the Web: Christian Book Store Surrender 
Mormon Creation Victory Follow ME T D Jakes 

Christian Book Store Surrender Mormon Creation Victory 
Follow ME T D Jakes Family Christian Book Store New Testament 
Charles Stanley Pastoral 

Spirituality Tao Spiritualism Conversation With God Enneagram 
Illumination 

Judaism Judaism Star Of David Kabalah Jewish Book Child Jewish 
Book 

Earth-based Religions Pagan Paganism Wiccan Enchantment 
Pentacle 

2006 paulgoma.net All rights reserved. 


Cum vă place? Nu ne place. Mai ales că nu ştiu cine-cum-de ce 
face chestia asta - deturnarea. Şi dacă poate fi aflat numele măgarului, 
ca cel puţin să-l bag în pizda mă-si. 


Israelul acuză Franţa pentru că a votat rezoluția condamnînd 
masacrul de la Beith Hanoun. Nostimi, comici, de-a dreptul distracti- 
vi, prietenii noştri, israelienii: rezoluția aceea a fost votată de peste 120 
tări - chiar şi de către România! (contra ei: vreo-sub-zece) dar ei zbiară 
iar la Franţa - pe care iar au atacat-o în Liban, cu avioane în picaj. Până 
când unul din avioane are să... picajeze în bot - atunci să auzi urlete: 
că Franţa i-a sfidat pe autoapărătorii cu pricina care au buşit din 
pricina antisemitismului franc! 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 638 


Început de scandal anglo-rus: Litvinovski, un spion rus, exilat în 
Anglia, anchetînd în legătură cu asasinarea Anei Politkovskaia a fost 
atras într-o capcană (la Londra): un “informator” i-a dat întâlnire la un 
restaurant - urmarea: fostul kgbist a fost “otrăvit” de un actual kaghe- 
bist cu ceva, nu am înţeles! Presa acuză guvernul Blair că a fost prea 
“permisiv” cu putiniştii, iată cum Ivan se suie pe divan! 

Deh, zi-i presă şi pace. Politichia ea este cu totul, dar cu totul 
altceva. Dac-ar fi şi albionii tot atât de drepţi în cizme ca polonezii... 


Un mesaj cu ceva oxigen din partea Floarei Stănescu: 


“Stimate Doamne, Stimati Domni, Frumos din partea ziarului Ziua... 
Citeva observatii. In imagine apare dl Valerian Stan. 

Apoi, pe linga tinerii basarabeni (5-6?), au fost prezenti si initiatorii 
Apelului Goma, adica Valerian Stan, Mircea Stanescu, Flori Stanescu - la 
Bucuresti, alaturi de Ghenadie Brega, Ovidiu Nimigean - la manifestatia de 
la Iasi, alaturi de Oleg Brega. Dan Culcer n-avea cum pentru ca locuieste in 
Franta. 

A mai fost prezenta si Elena Andronache, administartorul site-ului 
www.g1d-romania.com, consilierul juridic Rodica Elena Lupu, precum si 
citiva tineri. (pe linga civilii din dotarea imprejurimilor Cotrocenilor...) 

In jurul orelor 15.30, V. Stan, Ghenadie Brega, Flori si Mircea Stanescu 
au depus la registratura Presedintiei Romaniei Memoriul-protest redactat 
special pentru aceasta zi, in care se face referire si la Apelul-petitie trimis de 
mine Presedintelui (am confirmare de primire din ziua de 19 sept. a.c.) si la 
care nu am primit raspuns legal, in 30 de zile, asa cum prevede legea. 

Un document similar a fost depus la Prefectura din Iasi.(...) 

Flori” 


Ziua luni, 20 noiembrie 2006 Editia de ora 16 


Paul Goma, romanul fara cetatentie 2006-11-20 ora 16:29 

Un grup de tineri basarabeni a pichetat astazi sediul Palatului Cotroceni 
pentru ca lui Paul Goma sa 1 se redea cetatenia romana. De asemenea, ei mai 
solicita ca si romanii din Basarabia si Bucovina de Nord sa obtina mai usor 
cetatenia. 

"Astazi se implinesc 29 de ani de la plecarea in exil (la Paris) a scriito- 
rului Paul Goma. Deoarece nici pana astazi Goma nu a fost repus in drepturi 
de cetatean roman, vom picheta Presedintia Romaniei. O actiune similara se 
face si la Iasi, incepand cu ora 14.30, in fata Prefecturii. De asemenea, vrem 
sa stim cine dintre demnitarii romani care s-au pronuntat in subiectul redo- 
bandirii cetateniei romane de catre basarabeni minte si cine spune adevarul. 
Ne-am hotarat sa iesim in strada", anuntau intr-un comunicat trimis redactiei 
tinerii basarabeni. Mai multe detalii la www.curaj.net. 

Tinerii basarabeni, grupati in ONG Hyde Park, au pichetat astazi 
Palatul Cotroceni, manifestandu-si revolta fata de nedreptatea la care e supus 
Paul Goma, pe de o parte, si cerand imbunatatirea procesului de acordare a 
cetateniei pentru romanii din Basarabia si Bucovina de Nord. Ei sunt nemul- 
tumiti de faptul ca premierul Calin Popescu Tariceanu a respins, saptamana 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 639 


trecuta, o initiativa legislativa care viza imbunatatirea acestui proces, in ciuda 
faptului ca fusese avizata de Consiliul Legislativ al Senatului. 

Deoarece protestul nu a fost autorizat, jandarmii s-au grabit sa-si faca 
simtita prezenta. 

Pentru a semnala autoritatilor romane nedreptatea facuta, Goma a trimis 
trei scrisori presedintelui Traian Basescu (gasiti continutul acestora la 
http://paulgoma.free.fr/index.php). Recent, si un grup de intelectuali a trimis 
o petitie in acest sens mai multor instante de decizie, interne si internationa- 
lg, adunand cateva sute de semnaturi (detalii la 
http://new.petitiononline.com/GomNobel/petition.html). 

Argumentul lui Basescu de pana acum a fost urmatorul: pentru ca Paul 
Goma sa fie repus in drepturile cetatenesti fara a depune cerere, e nevoie de 
abrogarea legii in virtutea careia i-a fost retrasa cetatenia de catre Ceausescu. 
Aceasta ar conduce la repunerea in drepturile de cetateni ai Romaniei a 
tuturor celor carora le-a fost retrasa cetatenia in virtutea aceleiasi legi si care 
nu neaparat isi doresc recapatarea cetateniei romane. Pe de alta parte, Paul 
Goma insista sa pledeze, in toate scrisorile adresate presedintelui, ca, asa cum 
nu a facut cerere pentru retragerea cetateniei (si aceasta s-a intamplat in urma 
unui abuz), nu vede de ce ar face acum cerere pentru a capata ceva ce i se 
cuvine. Astfel, Goma asteapta "restituirea - fara a face vreo cerere - a dreptu- 
rilor ce i-au fost luate de Ceausescu in 1977". 

"Nu voi cere niciodata sa primesc cetatenia pe care doar Dumnezeu 
mi-o poate lua (iertare: a mai fost unul: Ceausescu - veti fi auzit ce-a patit...), 
eu, ca si membrii familiei mele, fiind romani prin nastere", declara acesta in 
cea de-a treia scrisoare adresata lui Basescu. "Tot eu sa fac cerere? Atunci 
cand guvernantii comunisti mi-au luat cetatenia a fost cumva... la cererea 
mea? O cerere tapana, "conform legii", corect timbrata? Nu am cersit un 
favor (pentru care sa fac cerere), ci am anuntat ca este timpul - 17 ani! - sa 
mi se restituie drepturile civile, morale, materiale pe care Statul Roman mi 
le-a furat in 1977-78". 

Realitatea, insa, ramane urmatoarea: statul roman refuza in continuare 
reacordarea cetateniei unui puternic opozant al regimului comunist, care era 
cat pe ce sa fie membru al Comisiei Tismaneanu.(...) 

Pentru mai multe detalii, cititi editia ziarului ZIUA de maine. 


REACTII LA CALD: 

Victor RONCEA, redactor-sef, Departamentul Politica Externa: 

"Paul Goma trebuie repus neintarziat in drepturile sale, chiar daca acest 
lucru se petrece in al treisprezecelea ceas. Este o rusine pentru autoritatile sta- 
tului roman ca nu au gasit de cuviinta sa actioneze pana acum pentru repune- 
rea in dreptul sau natural la cetatenie, furat de comunisti. Goma ramane un 
simbol anticomunist, oricat de multi dusmani - produse expirate ale tuturor 
regimurilor - ar avea inca in Romania. Cand spunem '56, '68, '77 - date aprin- 
se ca facliile in bezna Europei ocupate de sovietici - ne gandim la Goma si 
lupta sa neincetata cu bolsevismul, sub toate formele sale". 
A. Gh. 


Pe la orele 17, Ana, întoarsă de la slujbă a urcat şi poşta. Printre 
alte plicuri de format mare şi unul marcat: “Ambassade de Roumanie 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 640 


- Paris”. Înăuntru: un alt plic al “Administraţiei Prezidenţiale”. 
Înăuntrul celui de al doilea plic într-un dosar, o scrisoare de la 
“Preşedintele României”. De mână a fost scrisă adresarea: “Domnule 
Paul Goma” şi încheiere: “Cu deosebită consideraţie”, iar “de maşină”: 
Traian Băsescu, Preşedintele României”. 

Mâine, odihnit, mă voi ocupa de scrisoare, deocamdată observ 
data conceperii ei: “7 noiembrie 2006” (?!) 


Marţi 21 noiembrie 2006 
Cu ziua de azi am intrat în al 30-lea an de exil. 
Miercuri 22 noiembrie 2006 


Iar cu cea de azi am intrat în al 50-lea an de când am fost “arestat 
cu Ungaria”. 


Prietenii zic să mai aşteptăm, ca să (se) găsească documentele din 
Arhive... 

Documentele... Din Arhive! Dar Documentele şi Arhivele se află 
în stăpânirea lor, ei le “administrează”, cum au făcut cu tezaurul ţării 
imediat după răsturnarea lui Ceauşescu; de atunci se află în proprieta- 
tea lor. Cum cred eu că îmi voi căpăta dreptatea mea în faţa lor, când 
ei administrează şi dreptatea? Eu produc argumente - dar ei? Ce 
nevoie de contraargumente, când au Arhivele, au Documentele? Şi, ca 
la Arhiva Uniunii Scriitorilor, ca la CSNAS, ei fac ce vor cu documen- 
tele: le distrug, le falsifică (le pelinizează), le ascund, pretextînd că nu 
le găsesc... 

Sunt obosit, descurajat, gata să renunţ la acest demers. Pe care 
prietenii şi cu mine l-am numit reintrarea în drepturile furate în 
1977... Dar ei, cei din faţă - autorităţile, de! - nu acceptă nici noţiunea 
(reintrare), nici finalitatea ei... În capul lor, nici măcar pătrat (în fapt: 
cubic; şi mai aproape: piramidal): nu încape aşa ceva. Dacă vrei să 
obţii ceva - ceri, măi tovarăşe! Faci o cerere! Cum, nu faci cerere? Vrei 
să ţi se dea aşa, fără cerere? Dar unde ne trezim, neică? 

Dar eu nu vreau să mi se dea - cum vi se dădea vouă: uleiul, 
zahărul, ghearele, voia-de-a-gândi - sub comuniştii-cinstiţi (vreau să 
spun: comuniştii care se declarau ca atare: comunişti, nu ca actualii: 
“liberali”, “democrați”, “patrioţi”, “creştini”) - ci să mi se restituie ce 
mi s-a furat. Tristeţea: nu doar troglodităţile (activişti, securişti, belişti) 
gândesc (sic) astfel, ci şi... masele largi de cetăţeni, în principiu de 
partea noastră, deci împotriva lor... În principiu, nu în realitatea-cea- 
reală. Şi nu doar prin clănţăi diversionişti ca alde Țepeneag, dar şi prin 
oameni oneşti, dar care încă nu au ajuns cu “însuşirea” materiei liber- 
tate până la pagina penultimă, unde scrie citeţ că aceea nu se dă - nu 
ţi-o dă nici partidul, nici tovarăşul de sus, nici măcar ministrul 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 641 


adevărului - ci ţi-o iei tu, ţi-o faci tu pe măsura ta. 

După ce am primit “răspunsul” lui Băsescu eram hotărît să-i 
dau replica, măcar anunţindu-l că am să traduc ultimul pasaj şi am 
să-l trimit la Bruxelles, să fie acolo, la dosar, alături de “răspunsul” 
tovarăşei Macovei. 

Acum, sincer: nu mai văd ce am de făcut, decât să mă declar 
învins. 

Dar pot? Mă lasă inima să pot aşa ceva? Adevărat: nu am cu cine 
mă înfrunta (nu “bate”, detest expresia “m-am bătut cu Cenzura, m-am 
bătut cu Securitatea, cu birocraţia...”), dar, citîndu-l pe poetul cu 
pricina, viaţa-i o luptă, însă nu totdeauna cu cineva, împotriva cuiva, ci 
şi cu tine, la oglindă. Iar cele mai substanţiale victorii sunt cele 
ne-câştigate; deci nu chiar cu totul pierdute. 


Joi 23 noiembrie 2006 


Am trudit toată noaptea la “Anunţ”. L-am trimis la vreo 30 
prieteni, acum Filip îl instalează pe site. lată-l : 


ANUNT 
Paris, 22 noiembrie 2006 
Am trimis la Bruxelles, în traducere franceză, şi “răspunsul” primit de 
la Preşedintele României (vezi-l în documentul ataşat), pentru a se aseza în 
dosar alături de luminosul “răspuns” al Ministrului Justiţiei trimis anterior - 
precum si comentariul următor: 


Scrisoarea mea (a treia!) către preşedintele Traian Băsescu, depusă 
la Paris, în 14 oct. a fost înregistrată de “Adm. prezidenţială” sub nr. 
33665 din 17 X 2006 şi începea prin a reaminti: 

“(...) în urmă cu şase luni V. Tismăneanu m-a contactat, invitîn- 
du-mă să particip la o Comisie ce avea să studieze “binefacerile” comu- 
nismului căzut pe capul Românilor, începînd din 28 iunie 1940. O 
făcea, afirma el, cu asentimentul preşedintelui Traian Băsescu, initiato- 
rul Comisiei. După ce am acceptat propunerea, el m-a asigurat că în 
câteva ore consilierul prezidenţial Săftoiu îmi va telefona pentru a 
stabili condiţiile colaborării mele - V. Tismăneanu le comunicase 
preşedintelui Băsescu iar acesta fusese de acord cu ele: 

- restituirea - fără a face vreo cerere - a drepturilor cetăţeneşti luate 
de Ceauşescu în 1977; 

- repunerea în toate drepturile furate, mie şi membrilor familiei 
mele (documente de la CSNAS arată că ministrul de Interne Coman, 
într-un “Plan de măsuri”, propunea retragerea cetăţeniei încă pe când 
mă aflam pe solul României, adică înainte de 20 noiembrie 1977): 
cetăţenia română, dreptul de a publica în editurile şi în presa din 
România - în care nu m-am putut exprima din martie 1970 până în 
ianuarie 1990 (total: 20 ani); nici după 1997 în urma acţiunilor “colegia- 
le” ale foştilor prieteni deveniti turiferari ai lui I. Iliescu, ai lui E. 
Constantinescu (total general: 30 ani de interdicţie); în fine, aştept de la 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 642 


statul român reparaţiile morale si materiale cuvenite, ca unul care a lup- 
tat pe faţă - şi a fost întemnițat - pentru... drepturile omului în România 
dinainte de 22 decembrie 1989 fix, taman când vitejii şi fidelii colabo- 
ratori ai Securităţii au devenit posesori de certificate de revoluționari 
anticomuniști! (...)” 


La cele trei scrisori ale mele adresate preşedintelui României 
Traian Basescu, Domnia Sa mi-a răspuns în 7.71.06; dar nu direct: misi- 
va a poposit la Ambasada română de la Paris, de acolo a fost reexpe- 
diată spre domiciliul meu parizian în 76.11.06, pentru ca, în sfârşit, să- 
mi parvină prin poştă, la... 20 noiembrie 2006 (sic). 

Atrag atenţia asupra ultimului pasaj al scrisorii prezidențiale unde 
stă scris: 

“Situaţia pe care o prezentaţi în scrisori poate fi deblocată printr-o 
adresă către Ministerul Justiţiei şi parcurgerea unei proceduri simple”. 

Şi, imediat: 

“Voi semnala personal cazul dv. Guvernului, asigurîndu-vă de între- 
gul meu sprijin...” 

De unde se înţelege ca Preşedintele nu era informat că Ministrul 
Justiţiei mă... informase: cetăţenia nu-mi fusese luată, nici vorbă, o am 
în continuare (nu fusese vorba doar de cetăţenie...) şi îmi sugerează, 
senin să mă adresez... “Ministerului Justiţiei [pentru] parcurgerea unei 
proceduri simple”! 


În limba română curentă astfel de “rezolvări” chiar la nivel înalt, 
intră sub semnul: Trimitere de la Ana la Caiafa. 

Pentru limpezirea “simplelor proceduri ”, Valerian Stan, înarmat 
cu o împuternicire legalizată din partea mea s-a adresat, la 8 nov. a.c. 
Directorului Direcţiei Arhivelor Naţionale Istorice Centrale: 

*...va rog sa fiţi de acord să se cerceteze şi să mi se comunice 
dacă în arhivele gestionate de către Direcţia Dvs există un Decret al 
Consiliului de Stat prin care scriitorului Paul Goma, opozant al regimu- 
lui comunist din România, i-a fost retrasă cetăţenia română. Acest 
Decret, în legătura cu a cărei existenţă sunt indicii serioase, a putut fi 
adoptat în perioada noiembrie 1977-decembrie 1989. (...) În situatia în 
care Decretul va fi identificat, solicit o fotocopie a sa, certificată pentru 
autentificare. În eventualitatea ca asemenea Decrete nu se află în gestiu- 
nea D.A.N.I.C., solicit să mi se precizeze instituţia căreia va trebui sa 
ma adresez in continuare”. 

Ei bine, această nevinovată şi inutilă cerere, fiindcă nu eu trebuia 
să caut documentele, depusă, repet, în 8 noiembrie, azi, în 22 noiembrie 
2006... nu mai este de găsit! S-a volatilizat! 


În România “post-revoluţionară” astfel de disfuncţiuni au devenit 
regulă : solicitantul rămâne mereu la cheremul monstrului numit, în 
continuare, Aparat-de-stat-s1-de-partid: 

Ca si documentele de la Securitate, promise de aproape două 
decenii - dar translate unităţii militare avînd nume de cod CSNAS, unde 
au fost pelinizate tot de către “lucrători” dintre călăi şi nu dintre victi- 
me; ca şi documentele din Arhiva Uniunii Scriitorilor, fie “rătăcite”, fie 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 643 


distruse de mâna poetului revoluţionar Dinescu (vorbesc în cunoştinţă 
de cauză: hârtia prin care fusesem exclus din Uniunea Scriitorilor pe 
când mă aflam arestat, în aprilie 1977, nu a mai fost găsită în 2002 de 
către Stejărel Olaru, împuternicitul meu), drept care foştii rezistenți- 
prin-cultură, ajunşi în fruntea bucatelor pentru meritele-deosebite în 
“opoziţia anticomunistă” - ca N. Manolescu, Blandiana, îsi îngăduie să 
afirme, cu seninătate că... nu fusesem exclus! Susţinea Monica Macovei 
altceva când afirma că... am, în continuare, cetătenia română? 

Am fost obligat să accept: pe meleagurile mioritice se practică - la 
nivel de stat - dispariția: dispar documente, dispar chiar şi cererile de a 
consulta Arhivele! 

Unde? Bineînţeles, înapoi, în hrubele Securităţii! - nu am folosit 
diversiunea : “fosta Securitate”, invenţie diversionistă a securiştilor eter- 
ni, ca şi “poliţie politică”... 


România - ţară şi a mea, nu doar a lui Iliescu, Măgureanu, 
Constantinescu, Băsescu, Tăriceanu, Ungureanu - vrea să fie acceptată 
în Europa, însă fără a îndeplini si cerinţele-reguli privitoare la drepturile 
omului. Tovarăşii noştri de veacuri îsi imaginează că Europa este un 
fel de NATO - în care fusese băgată la grămadă de către americanii în 
căutare de “terenuri” pentru închisori secrete, livrate la cheie, cu tot cu 
cadrele specializate în tortură. 

Ei îşi spun că din moment ce marii criminali: Dej, Groza, Pauker, 
Chişinevschi, Răutu, Nicolski, Maromet, Goiciu, Crăciun, Enoiu, 
Drăghici, Ceauşescu, Brucan - şi încă mulţi, mulţi alţii au... decedat, ei 
au rămas curaţi ca lacrima în faţa nefericiţilor compatrioți, deci pot să 
“intre” (în Europa, se înţelege) cu tot cu Iliescu, Roman, Caraman, 
Pleşită, Voican - zburdînd liberi şi ferici; cu trupeţi ca Merce, 
Voiculescu-Felix, C.V. Tudor, senatori si dipotaţi; cu tâlhari-criminali 
ca Pacepa, Turcu spălaţi la fântână, de sânge, onorabilizaţi - dimpreună 
cu întreaga liotă de securişti, miliţişti, activişti persecutori ai românilor 
până în 22 decembrie 1989, din 23, tot decembrie, deveniți - ca prin 
miracol! - prosperi oameni de afaceri, jefuitori de cadavre şi ai Avuţiei 
Naţionale, precum şi - vai - oameni politici... 

La o astfel de politică, astfel de “oameni”. 


Acest mesaj este ultimul pe care îl adresez Autorităţilor de la 
Bucureşti, cele care, de aproape 30 ani, îmi interzic, mie, intrarea în 
România, ţara mea - ele, care azi-mâine vor intra în Europa - pe care o 
vor jumuli cu talentu-le consumat, după care îşi vor face cu ochiul: 

«ŞI p-ăştia i-am tras în pept!» 

După o gafă ca cea cu Vosganian, să se aştepte la alte surprize 
neplăcute. 

Paul Goma 


lar eu mă întind puţin. Plouă, plouă - sunt mulţumit că am 
terminat treaba - dar nu că ar fi bine-făcută. Chiar dacă ţepenegii de 
serviciu mă ameninţă că o să-mi muşc degetele... 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 644 


M-am intins. Şi de parcă întinderea (întinsura?) ar fi fost în scop 
de obositură - Doamne, ce obosea” a rezulta”! 

Mai degrabă: deprimat. 

Nimic nu merge, nu iese, nu dă. Am senzaţia (?) că mă aflu 
într-un vis-rău, nu coşmar cinstit, ci baltă băltitoare, din care nici 
măcar nu încerc să mă extrag, extirp, fug. 


Vineri 24 noiembrie 2006 


A murit Lucian Raicu - în 22 noiembrie. Dumnezeu să-l ierte. 

A murit şi Philippe Noiret. 

A murit şi spionul rus “defector” (defectionist?) otrăvit de un 
coleg al său, încă nedefectalic (cu poloniu 210). 

Acum două zile a fost asasinat Pierre Gemayel, fiul lui Amin 
Gemayel, fost preşedinte al Libanului. Haos. 

lar Israelul îşi freacă mâinile de satisfacţie şi se râde cu gura 
până la urechile lui Olmert. Va fi ştiind el de ce. Chiar de nu era la 
afaceri când Harriri a fost ucis anul trecut, ştia ce-cum, doar se afla în 
Sfânta-Sfintelor (sic). 

Putin nu a reuşit să-şi impună diktatul la Helsinki. Polonia a 
menţinut veto-ul. Oricât s-au străduit Occidentalii să o convingă că, 
“pentru binele comun” să-şi retragă nu-ul. lar ieri Rusia a dat 
explicaţia: Rusia decisese anul trecut să nu mai cumpere carne de la 
Polonia pentru că... acea carne nu-i poloneză, ci bulgărească şi româ- 
nească (în tranzit prin Polonia), or Rusia a fost totdeauna foarte griju- 
lie cu... fitosănătatea populaţiei sale... 


Eu: la pământ. Nimic nu mai funcţionează. 
Reproduc câteva fragmente din mesajele primite de la 
necunoscuţi: 


“Domnule Paul Goma, 

Sa fie intr-un ceas bun! In mod sigur, la Bruxelles nu se vor "rataci" 
documentele, ca la Bucuresti! lar cei de aici vor fi obligati sa dea raspunsuri la 
toate intrebarile puse de acolo. Multa sanatate, E[...] A[...] 


x 


Uniunea Scriitorilor v-a reprimit, cu scuze? 
H- lBl-] 
x 

Buna ziua. Am citit anuntul de incheiere a "corespondentei" cu T.Basescu. 
Urmarind emisiunea de la sfarsitul lunii octombrie, la care ati participat 
telefonic, eu personal, cred ca nimeni nu va doreste pe teritoriul Romaniei. 
(subl. mele, P.G.)Am vazut atunci(la emisiune): Jorgulescu nu putea sa mai 
vorbeasca, Olaru nu stia ce sa faca. Pentru ca oamenii murdari nu pot sa 
stea fata in fata cu un om cinstit, care nu minte ca Dvs.Daca ati aparea la o 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 645 


emisiune televizata bunaoara in fata lui Liiceanu cred ca acesta ar intra in 
pamant topindu-se. Nimeni nu va vrea in Romania ca Dvs. sa spuneti una, 
alta. Eu m-am convins de mult. 

Sanatate, M[...] C[...] 


x 


Stimate domnule Paul Goma, 

Din Amsterdam particip cu drag la tot ce se face pentru dumneavostra 
in aceste zile. Am pus un apel de solidaritate pe forumul nostru www.roma- 
nians.nl unde sunt si cateva persoane lucide, nu stiu cat ar ajuta dar noi o sa 
scriem o scrisoare din partea romanilor din Olanda si s-o trimitem la amba- 
sada pentru Cotroceni. Sper ca si colegii nostrii forumisti din Belgia - cu care 
suntem in contact - sa faca la fel cu ambasada si Cotroceniul lor. 

Adineaori am ispravit "Din Calidor", splendida carte, am citit-o recur- 
gand la amintiri si sugestii din propia copilarie asa ca nici nu stiu cum ar citi- 
o altcineva, un olandez bunaoara, mi-e mai aproape decat orice text pe care 
l-as putea recenza. In curand am sa va citesc integral, daca merge ca pana 
acum. In romanul pe care l-am inceput pentru ultima oara (Ramura bastarda), 
am si eu un Iacob (unchi si Gheorghe), artist plastic, in atelierele (din 
Bucuresti) si curtea (din satul Malu Spart) in care am inceput sa pricep femei 
incolacite in semne abstracte, capete de draci in buturugile rosii din semineu, 
sa aschii lanusi in lemn ori chipuri de celti prin marmori. Si el si-a mesterit 
singur uneltele pe care le ascute la fel de staruit. In rastimpuri stranuta asur- 
zitor si din curtea vecina il norocesc pe unde il descopar asa ca vara stranu- 
tam de soare unul la altul peste un lan inalt de liliac care ne desparte curti- 
le, a lui plina de lanuri de flori si cu statui pe la radacina copacilor, a mea 
acoperita de corcodusi teposi si pe jumatate uscati, mostenirea alcoolicului 
de la care am cumparat casa. 

Va urez succes in actiunile dumneavoastra si sa vedem Romania Mare, 
ca acum in Basarabia rusii se dau romani, sa intre in Europa, vor unirea cu 
Tara. Cu cea mai aleasa pretuire, R[...] B[...] 


x 


stiu ca astazi impliniti 29 de ani de exil. 
tot azi eram in piata si ma intrebam tampeste : "ma, io cati ani am. 27 sau 
28?" 28 "ma facea" batran. insa cu 27 simteam ca am inca pentru ce sa ma 
bucur. auzi!? am scos telefonul din buzunar si am facut un calcul: 2006 minus 
1979. egal 27. deci ma bucur. mi-am adus aminte de mamaia mea, dumnezeu 
sa o odihneasca, ma intreba mereu: "mai, sergiu, io cati ani oi avea, am 
Onooouaaaazeci sigur!" nu ai mamaie, ai 85. acum nu mai are varsta, pentru 
ca s-a facut una cu vesnicia. 
cata metafizica in trei minute cat asteptam sa imi incarce un speriat care se 
grabea sa inchida (ca el lucra la stat) cartusul de negru ptr imprimanta. 
azi impliniti ... 2006 minus 1977 , egal 29 de ani de cand sunteti in exil. 
nu am eu varsta cat exil aveti. 
fiecare cu exilul lui. ma bucur ca v-am cunoscut, si va iubesc. 
ps. daca v-au dat lacrimile, sper ca pentru calitatea scrisului meu "scriitori- 
cesc" cu drag s[...] m[...]. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 646 


Un articol din Ziua: 


“Securisti la Bruxelles 

Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European a respins ieri 
amendamentul la Raportul Moscovici care cerea impiedicarea accesului 
informatorilor in legislativul comunitar 

Ieri dimineata, Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului 
European a votat textul Raportului Moscovici (si separat fiecare amendament 
in parte), el fiind aprobat cu 51 de voturi pentru, nici unul impotriva si o sin- 
gura abtinere. Eurodeputatii din Comisia pentru Afaceri Externe au respins 
amendamentul care cerea impiedicarea accesului securistilor in Parlamentul 
European /propus de olandezii Elly de Groen Kouwenhoven şi Erik Meijer - 
nota mea, P.G.]. Solutiile negociate de compromis se pare ca au fost discu- 
tate indelung toata seara de marti, atat intre raportor si grupurile parlamenta- 
re, cat si intre initiatorii individuali ai unor texte initial destul de dure la adre- 
sa Romaniei. 

Liber pentru turnatori 

Surpriza a venit in momentul in care, la vot, a cazut amendamentul 
nr.10, in termenii caruia parlamentarii europeni ar fi trebuit sa transmita tarii 
noastre chemarea de a "fi impiedicata nominalizarea candidatilor (pentru 
alegerile pentru PE de anul viitor din Romania, n.n.) care ar fi comis acte 
reprehensibile, asa cum ar fi exercitarea activitatii de agent sau de informa- 
tor pentru fostele servicii secrete comuniste sau/si implicarea in activitati de 
coruptie sau de violare a drepturilor omului |[subl. mea, P.G.]". Practic, 
votand astfel, europarlamentarii au deschis o poarta larga spre ceea ce ar 
putea fi o viitoare prezenta romaneasca mai mult decat interesanta si exotica 
in legislativul de la Bruxelles.(...) 

Observatorii romani, intarziati 

Nu pot incheia aceasta corespondenta fara a consemna si ca, pe parcur- 
sul votului, in sala s-au aflat patru euro-observatori romani, domnii 
Marinescu, Pascu, Popeanga si Szabo. Dupa ce dezbaterea pe puncte se 
incheiase si dupa ce si raportul fusese adoptat in forma sa finala, cand sa ies 
din sala, m-am intalnit cu un trio romanesc care tocmai intra: euro-observa- 
torii Cioroianu, Corlateanu si Podgoreanu. "S-a terminat votul?" - intreaba 
dansii. "S-a terminat"- raspund, iar ei pleaca mai departe, lasand in aer ras- 
punsul la intrebarea fireasca" dar de ce-ati venit de-abia acum?". O pun acum 
public. Oricum, stiu ca nu va avea nici o relevanta. Nu intereseaza pe nime- 
ni calitatea euro-parlamentarilor nostri, nici prestatia lor, e indiferent ca se 
bat pentru Romania sau stau la euro-turism. Poate, totusi, acum, cand se fac 
listele pentru candidati, macar un asemenea episod jenant si penibil sa le 
spuna ceva sefilor respectivilor pe linie de partid. 

Cristian Unteanu, Bruxelles 


Aşadar: securiştii, activiştii, beliştii, turnătoriştii vor putea intra în 
Europa, fluierînd şi dîndu-ne cu tifla nouă, victimele lor (dacă vârsta 
nu le-a favorizat direct activitatea “pe tărâm”, atunci părinţilor lor, 
veterani întru apărarea poporului de popor, 

Aşadar, m-am înşelat din nou: România a intrat cu Securitatea 
intactă, nu doar în NATO, datorită presiunilor americanilor şi israeli- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 647 


enilor, ci şi în Europa - datorită... lui Moscovici, deci caută-i tot pe 
israelieni. 

Greşisem când nu dădusem crezare lui Teşu Solomovici care 
scrisese în mai multe rânduri despre “invazia” evreilor (mai cu seamă 
israelieni, dar nu numai) în România: România urma să intre în 
Europa, ei bine, să intre nu doar cu liota de securiști şi turnători 
băştinoşi, dar şi cu diviziile de evrei nesecurişti şi turnători - deşi doar 
israelienii care au azi vârsta de 17 ani nu sunt aşa ceva! Deja puseseră 
laba în aceşti 17 ani pe o bună parte a afacerilor, a imobilierului, a 
băncilor; mişcarea următoare - pe plan internaţional - presiunile pentru 
intrarea Turciei în Europa, pentru a pregăti marea lovitură: intrarea 
Israelului în Europa (de parcă n-ar fi...). 

Da, domnule: mă înşelasem în “pronosticuri”, deşi intuisem 
pericolul pentru România noastră nu pentru România lor prezentat de 
clanul Moscovici. Bătrânul komisar bolşevic Serge Moscovici, şeful 
clanului - ca şi a “şcolii de sociologie” de la Paris, cel despre care se 
spune: după ce a activat în folosul şi la ordinele Armatei Roşii (i se 
atribuie chiar tentativa de a impune, la laşi, imediat după 23 august 
1944 când - aşa cum scrie el însuşi în lunga-i autobiografie: “România 
a fost liberată de către Armata Roşie” (scriau altfel alţi evrei?) o “repu- 
blică sovietică” din familia URSS). După 3 ani s-a prelins în 
Occidentul putred şi imperialist (ca şi Antschell-Celan şi el fost poet 
sovietist, “lucrător” la Cartea Rusă), declarînd sus şi tare că el urăşte 
România, îi urăşte pe românii “antisemiti” - ceea ce nu-l împiedecă pe 
acelaşi de a avea acţiuni printre altele - la Polirom. Nu va fi avînd şi 
la Humanitas?, doar Petre Roman este executorul testamentar al iubi- 
tului său părinte Valter, director al Editurii politice...?. Cu totul şi cu 
totul întâmplător Directorul Pohromului (şi al Cărţii româneşti, cedată 
de N. Manolescu, să nu se uite) este un consângean al dumisale, iar cu 
tatăl actualului “Lupescu” tovarăşul nostru Serge pusese de-o revoluţie 
şi de-o republică sovietică - am mai spus: la Iaşi, în septembrie 1944. 


Sâmbătă 25 noiembrie 2006 


Ce jale, la noi!, vorba poetului transilvan. Ce jubilaţie la ei, 
tâlharii, “învingătorii”! 

Cu instinctul de două ori sigur: de copil (încă) şi de (nu încă) 
femeie, eleva de la Paşcani mă întrebase dacă chiar vreau să mă întorc 
în țara asta... lar eu, bătrân, obosit răspunsesem că da, vreau să mă 
întorc - în țara asta. 

Şi acum ce fac: cedez realismului care mi-a mai rămas şi care zice 
că ţara mea este o ruină şi o latrină? Sau mă agăţ cu putere de iluziile 
care mi-au fost hrana obştească atâţia ani, atâtea decenii, o viaţă de om 
şi să-mi repet, în neştire: “Fie pâinea cât de rea...? 

Mă întorc în vizuină şi îmi ling rănile? 

Cam aşa ceva voi face în viitorul imediat. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 648 


Pe de o parte continuu a ţine jurnalul - jurnalul, pluta, paiul de 
care mă ţin, să nu mă înec; 

Pe de altă parte - în fapt, aceeaşi - îmi re-re-pregătesc de tipar o 
serie de cărţi. Până la 1 decembrie voi termina de pigulit Arta refugii. 
Dacă totul merge bine: Bonifacia va apărea în 8 decembrie (a.c.). lar 
Arta refugii în 2007, sper în ianuarie - bine, domnule, în februarie... 
Voi mai propune 2-3 cărţi “dulci” (vorbă să fie!); un volum adunînd 
între aceleaşi coperte Justa şi Ela (neterminata). Apoi... Apoi gândul 
îmi stă la Gherla-Lăteşti. Apoi la Jurnale: 2004, 2005, 2006. 


Duminică 26 noiembrie 2006 


Am să-i scriu Doamnei Elly de Groen-Kouwenhoven - ea a fost 
deputatul european care a insistat pentru ca România şi Bulgaria să nu 
trimită la Parlamentul european mocofani şi mocofănese: securisti şi 
activişti şi belişti. Îi am coordonatele şi am să-i scriu. Sunt convins că, 
pe lângă ea, voi avea succes - spre deosebire de colegii săi care au votat 
cu toţii (minus o curajoasă abţinere) intrarea românilor şi a bulgarilor 
cu taraful MAI intact. 


Luni 27 noiembrie 2006 
Altă veste proastă - iat-o : 


Ziua / 27.11.2006, pagina de politica 

“Paul Goma incheie corespondenta cu Basescu 

Scriitorul roman Paul Goma, care i-a trimis, pana in prezent, trei 
scrisori presedintelui Traian Basescu, in care conditiona colaborarea cu echi- 
pa privind condamnarea comunismului de reacordarea cetateniei romane si 
repunerea sa in drepturi, anunta incheierea "corespondentei" cu seful statului. 
"La cele trei scrisori ale mele adresate presedintelui Romaniei Traian 
Basescu, Domnia Sa mi-a raspuns in 7.1 1.06; dar nu direct; misiva a poposit 
la Ambasada Romana de la Paris, de acolo a fost reexpediata spre domiciliul 
meu parizian in 16.11.06, pentru ca, in sfarsit, sa-mi parvina la posta, la... 20 
noiembrie 2006 (sic)", explica Goma in acest ultim mesaj adresat autoritati- 
lor de la Bucuresti, datat 22 noiembrie. "Atrag atentia asupra ultimului pasaj 
al scrisorii prezidentiale unde sta scris: "Situatia pe care o prezentati in scri- 
sori poate fi deblocata printr-o adresa catre Ministerul Justitiei si parcurgerea 
unei proceduri simple", adauga Goma in text. "Acest mesaj este ultimul pe 
care il adresez autoritatilor de la Bucuresti, cele care, de aproape 30 de ani, 
imi interzic mie, intrarea in Romania, tara mea - ele, care azi- maine vor intra 
in Europa - pe care o vor jumuli cu talentu-le consumat, dupa care isi vor face 
cu ochiul: <<si pe astia i-am tras in piept!>>", conchide scriitorul Paul Goma. 
(L.P.) 


O adevărată lecție de rezumat gazetăresc românăchesc. 
Românul - prieten sau: din-contra - care se miră, ba chiar se 
indignariseşte că Goma refuză dialogul ar face bine să citească textul 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 649 


de mai sus, apoi să facă efortul-considerabil-pentru-un român de a-şi 
arunca ochii peste textul “Anunţul” -ui meu. Nu ştiu şi nu mă inte- 
resează cine este “L.P.”, semnatarul: june-tânăr sau moş-bătrân, bărbat 
sau din contra - are aceeaşi “şcoală de ne-gazetărie””: este incapabil de 
a rezuma în cinci rânduri o situaţie. Eu dau vina unui astfel de eşec - 
devenit regulă la gazetarul român relatator (citeşte: povestitor, pe scurt, 
al unei poveşti mai lunge) doar pe ne-/ectură. Jurnalistul (aici: doar 
ziuatic) nu citeşte, nici măcar în diagonală - e-he, ce bine ar fi fost! - 
ochii îi cad pe un pasaj, pe acela îl “extrage” şi îl bagă în faţă. 

După ce m-am arătat galanton, dînd vina impotenţei doar pe 
“nelecturare”, cum se exprimă dânşii, înde-dânşii, îmi îngădui o 
derogare, zicînd in petto: jurnalistul pricinatic, chiar de ar fi “parcurs” 
- alt tic profesional - întreg textul de rezumat (“Anunţ -ul), rezultatul 
ar fi fost acelaşi : nu ar fi înţeles despre ce este vorba. 

Am avut când să mă tot întreb în legătura cu mutaţia operată în 
mentalul scriitorului român, începînd din jurul anului...1984 - ei, da, 
Orwell fusese, cât timp trăise, doar profetul, după moarte a devenit 
cronicarul reeducării generale - observată cu surprindere, cu indig- 
nare, cu durere la oameni pe care îi cunoscusem bine înainte de 1977 
când plecasem din ţară, cu unii dintre ei fusesem prieten... Oricum, 
înainte de “rivuluţie” rămăsesem doar la întrebări retorice, de gen 
Horia Popescu: «Dar cum este posibil, domnilor. ..?», iar începînd din 
1990 eventualele răspunsuri îmi fuseseră blocate, neutralizate, anihila- 
te, pe de o parte pentru că eu însumi mă lăsasem tras în troaca lor, a 
reeducaţilor, pe de alta - pe din-contra - pentru că devenisem ţinta 
atacurilor concentrice ale lor (vorbesc de colegi şi prieteni: Monica 
Lovinescu, Adameşteanu, Liiceanu, Manolescu, Barbăneagră, Mircea 
Martin... - nu-l mai pun la socoteală pe Țepeneag) şi eram obligat să 
fiu mereu în stare de veghe, pentru a da replica... 

Pe scurt: resimţeam lipsa dialogului dintre mine şi ei - eu 
spuneam una, celălalt îmi dădea replica la ceva... inexistent (ilustra- 
tivă fiind analiza în trei numere din 22 - noiembrie 1999) intreprinsă 
de Mircea Martin - în care toate informaţiile erau false. 

Acum nu-l mai... resimt. Îl constat (într-adevăr, nu mai pot 
dialoga cu “colegii” - cu o excepţie-două, ceilalţi, fie au început să tacă 
sonor, să tacă astfel, încât să fie... auziţi de tovarăşii din conducere - 
că ei tac, deci cel care tace este de acord cu ce spune, dictează tovarăşul 
Manolescu de la prezidiu - fie s-au exprimat împotriva mea, ca 
Cistelecan, ca Marta Petreu). Şi îl deplor - fiindcă, orice-ar zice ei, sunt 
băiat bun... 

...Şi nu mă lasă, nu mă slăbeşte glasul (emailat) al “fetişoarei” 
de la Paşcani, elevă internă la laşi: dacă chiar vreau să mă întorc în 
ţara asta... 

Bătrân plin de cicatrice, mă întreb, cu veninozitatea-mi caracteristică: 

«Iubită Laura, cum vei gândi peste 7 (şapte) ani? Îţi vei mai aduce 
aminte ce spuneai-întrebai în urmă cu 7 - şapte - ani?» 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 650 


La compunerea mai-sus-citată - câteva comentarii: 


Anton Stan 2006-11-27 03:18:30 

paul goma ei mer dupa principiul "ciiniinlatra ursul merge" aceste 
mutatii genetice ale comunismului aveau loc si fara comunism. nu a-ti min- 
cat soia ci a-ti fugit asa ca suportati consecintile NOI NU NE VINDEM 
TARA 


doctorul 2006-11-27 07:06:15 Re: paul goma (...)Anton Stan a scris: 
(...) E clar ca nu se vrea revenirea in tara a lui Goma. Din doua parti : a celor 
care l-au sxpediat si a celor ramasi aici Şsau reveniti [.De gura lui, uneori 
subiectiva,dar niciodata mincinoasa.Si nu stie prea multe.Stie tot ! George 
Calalb 


sorge 2006-11-27 11:01:17 Nu sint prea multe de spus , d ul Goma si a 
asumat un risc cind a plecat din tara cu atit tam tam iar acum trebuie cu o ulti- 
ma rabdare chiar daca este satul,sa parcurga aceasta ultima Golgota.Cred ca 
dul Basescu a dat dovada de intelegere umana si bunavointa cind a trimis scri- 
soarea; cei care se opun din umbra sint altii. 


Isidor Livia 2006-11-27 11:04:14 Cei care cunoaşteti! 

Nu se poate sa nu existe un motiv necunoscut muritorilor ca mine. 
E bine ca cei ce sunt documentati asupra cazului Goma sa ne informeze pe 
ceilalti. L-am auzit la Europa Libera în anii aceia cumpliti pentru mine 
vorbind, i-am citit cartile, stiu si ce a fost cu "Carta 1977" , totusi, ce se 
întâmpla? Cui îi e asa frica de Paul Goma? Si de ce ? S-a aflat în fruntea 
disidentilor români! Ce se întâmpla? Cei care stiti mai multe, informati-ne. 
Destul tin autoritatile acest subiect sub obrocul tacerii, nu-l tineti si voi acei 
care aveti mai multe informatii decât au multi dintre noi 


doctorul 2006-11-27 12:27:31(...) Isidor Livia a scris (...): 

Pentru Isidor Livia.....Sunt gelos pe tineretea si naivitatea ta. Nu-ti inchipui 
ce-ar urma, dupa reantoarcerea lui Goma? Spui ca i-ai citit cartile.....Ura lui 
contra comunismului, a securitatii, a universului concentrationar, prin mani- 
festarile lui, a unui om care a invins frica si caruia nu-i mai pasa de nimic, ar 
zgudui aici, in interiorul sistemului, tot ce-i face pe bestiile care inca conduc 
nenorocita asta de tara, indiferent din ce parte a esichierului politic fac parte 
sa aibe cosmaruri numai la auzul numelui Sau. Dr.George Calalb viceprese- 
dinte al ACTIUNII POPULARE 


Arogantu' 2006-11-27 12:34:50 (...) Uite doua link-uri: 
http://paulgoma.free.fr/index.php - pagina principala Si o scurta biografie: 
http://paulgoma.free.fr/dl_links/biografie/bio_bibhografie.php 
PS Are dreptate Doctorul - sint multi care s-ar cere la tratament la confratii 
lui Vasalie Davidescu... 


Virgil Ciuca 2006-11-27 14:48:47 Re: Cei care cunoafite?i! 
Eu nu am citit prea mult si prea multe de si despre Paul Goma ! dar dintre 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 651 


putinele lucruri pe care le-am auzit am convingerea ca a fost si este pe 
nedrept ostracizat ! Motivele trebuie cautate nu in Romania ci la Tel Aviv si 
in US ! Nu Tismaneanu ci Paul Goma trebuia sa fie presedintele comisiei 
puse la cale de Basescu pentru analiza crimelor comunismului in Romania |! 
Din pacate Basescu a gasit de cuviinta sa puna la cale axa Bucuresti- Londra 
- Washington, axa mult prea controlata sau ingropata de Tel Aviv, actiune cu 
implicatii majore si in ceea ce priveste cazurile Paul Goma si Maresal loan 
Antonescu. 

Virgil Ciuca 


Don Quixote 2006-11-27 15:36:37 

Paulica draga Ai observat Paulica draga ca tzara poate si fara tine? 
Bine, prost, dar se descurca. Dar de ce ai renuntat la cetatenie? Ai abdicat 
precum Regele Mihai sub presiune? Nu. Ai facutv tot ce ti-au spus EI ca sa 
o stergi din tzara, ca asta era si scopul furtunii intr-un pahar cu apa ce ai 
iscat-o. De ce n-ai cazut acolo la datorie ca si fruntasii liberali si taranisti in 
beciurile comunistilor? Aceia CREDEAU IN CEVA, n-au facut-o sa-si dea 
aere mondene. Ca doar ai printzipii solide... Si un om fara printzipii vasazi- 
ca ca nu le are, noo? Acum sa nu-mi vii cu nu stiu ce lacrimogena cu tzarr- 
rishoara taaa ca nu te cred. Colegii tai de protest au ajuns in puscarii si tu 
ai intins-o la Paris. Asa nu m-ar deranja prezenta ta pe ecranele romanesti 
ca se perinda si alte specimene nesimtzite p'acolo catu-i ziua de lunga, toata 
gama de la Iliescu la IPS Teoctist trecand pe la Base, Copos si Becali. Dar, 
din cauza celor pe care i-ai lasat de izbeliste pe mana Securitatii si ai 
intins-o englezeste fara sa te zbati pentru ei, stai acolo unde esti ca stai bine. 
La fel acel Ivascu de la Tiraspol, el a-ntins-o datorita lui O.Brega si a 
Strasbourgului iar ceilalti doi au ramas in cutilor muscalilor. Tot ca tine si 
el, mai Paulica mai ! Doar ca el nu-i la Paris ci la CVT. In rest tot aia (subl. 
mea, P.G.) 


Isidor Livia 2006-11-27 17:52:48 Bine, d-le Calab, 

Accept ca "sunt naiva" cum spui Domnia ta, de ce as avea mari pretentii ? 
Dar la Uniunea Scriitorilor nu sunt naivi ca mine, sunt anticomunisti decla- 
rati si cunoscuti, personalitati care l-au citit pe autor ca si mine. De ce nu iau 
atitudine? Dati-mi voie sa ma întreb ce se întâmpla? Afla, ca Moromete când 
cu mintea lui nu mai putea întelege lumea. (O lume care 1 se paruse o struc- 
tura rationala.) Eu sunt o anonima, dar sunt oameni de cultura, cu greutate, 
mari personalitati, de ce n-au spus nimic în apararea lui Goma? Cum sa nu 
ma întreb? Cât de ticalosi am ajuns, daca e asa cum afirmati dv? Eu nu mai 
am replica. 


(Adrian D) Domnule dr.Calalb,daca domnul Goma ar avea o asa forta 
miraculoasa(ca sa nu zic <supraomeneasca>),pentru ca,doar prin prezenta sa 
la Bucuresti, ar "zgudui"totul(in primul rand pe criminalii care mai cred in 
dictatura si in ascunderea adevarului) de ce nu poate domnia sa sa complete- 
ze un formular si sa se reintoarca in Romania?!Sau dvs.il sfatuiti sa eludeze 
legile Romaniei?!(Eu n-as putea sa raman departe de ceea ce iubesc...de 
aceea vizitez tara de doua-trei ori pe an....) 

Cu respect Adrian D. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 652 


Tom Sawyer 2006-11-27 19:54:47 (...) O fi avand el mai nou pacatele 
lui, dar Goma a stiut sa stea drept cand nimeni nu prea mai stia cum se sta 
drept si pentru asta a fost torturat in beciurile securitatii, au incercat sa-i 
rapeasca copilul, i-au trimis bombe in pachet, etc. A-i cere sa se aplece acum 
ca sa completeze un formular e de-a dreptul kafkian. Insinuarea ca n-ar iubi 
Romania e josnica. Pur si simplu asa sunt unii: mai putin dispusi la compro- 
misuri. De-asta Goma e Goma, iar dumneavoastra sunteti v.D.(sau sa zic 
bmw?) 


fasolaboaba din Franta ([email protected])2006-11-27 20:52:36, IP: 
84.4.58...Domnule Tom Sawyer (ţ)Daca odata cu venirea Domnului Goma in 
Romania, toti oamenii de bine care conduc acum Romania adica cei ce au 
condus Romania de 60 de ani vor incepe sa le tremure usurel barbia, ochii lor 
se vor umezi si o sa-i busheasca plinsul cu sughituri, iar Romania va iesi 
falnic cu peptul bombat inainte, atunci zice domnu Adrian, domnul Goma 
poate sa treaca peste kafkiana situatie si sa vina in patria noastra. 
Daca ai fi in locul domnului Goma si sa stii ca venirea ta va darima SISTE- 
MUL n-ai sa completa un formular? Atita a zis! 


O, Doamne, mare Ţi-e grădina forumestră carpatoatlantică! 
Marţi 28 noiembrie 2006 


Un mesaj - semnat: 
(cau 

“domnule paul goma, 
peste toata colcaiala de informatori (fosti si actuali) si oportunisti strecurati 
abil in institutiile bugetare, peste toata armata nevazuta a oamenilor lui ceau- 
sescu care, iata, se pregateste sa intre in EU calare pe cai mari, numele dum- 
neavoastra a ramas ca un reper de moralitate. 

Regret profund ca istoria v-a rezervat doar un drum pe Valea Suferintei. 
Dar ma bucur ca existati. Prin ceea ce ati facut si faceti ati aratat si aratati la 
doua generatii succesive ca exista si Calea Adevarului. Viitorul o va arata. Va 
urez ani de liniste si de creatie... 

Ilie Chelaru, Timisoara, membru US, redactor-sef al revistei literare 
Orient latin, redactor-sef Editura Eubeca. 


Face bine - pe la inimă - un semnal scris, şi semnat (!) parvenit 
într-o dimineaţă de noiembrie copleşită de amintiri din urmă cu... 50 
ani (e-he, ancheta de la Interne, sub “conducerea înţeleaptă” a căpita- 
nului Enoiu...), mânjită de acest prezent de balegă. Chiar dacă îl 
cunosc pe expeditor doar după nume - dar ce importanţă poate căpăta 
un nume rostit-scris în această lume anonimizată! 


Filip mi-a preparat “Arta refugii” în vederea trimiterii la 
Bucureşti. Şi Niculită şi D-na Lupu mi-au confirmat primirea în bune 
condițiuni. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 653 


Miercuri 29 noiembrie 2006 


Niculiţă a fost la editoare, a luat exemplarele de autor, a lăsat 
câteva la Flori Stănescu. La cererea mea - insistentă - mi-a trimis o 
fotografie cu volumul: pe faţă, pe dos. 


Joi 30 noiembrie 2006 


Pătlăgelele mele... N-am mai scris despre ele: încă de acum vreo 
săptămână, în timpul unei furtuni, cea mare a căzut. Am fost foarte 
abătut: după toate relele care cad în capul meu, să-mi pice şi 
pătlăgeaua? Fiind ea doar gălbuie, am dus-o în bucătărie şi am pus-o 
pe o poliţă. Între timp au mai căzut două - tot acolo le-am pus - la copt. 
Au mai rămas în sânul naturii două: una mărişoară, alta cât o prună 
(mică). Azi-dimineaţă am constatat că din cele din bucătărie, a doua 
este galbenă-galbenă! 

Ce plăcere! Ce pătlăgic"facţie! 

Asta este Istoria unei Pătlăgele. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 654 


DECEMBRIE 


Vineri 1 decembrie 2006 


Am făcut-o şi pe asta: am trecut în ultima luna a acestui an 
nenorocit şi mai plin de înfrângeri decât precedenţii. Mai ştii: poate că 
se sparge ghinionul - cu ce?, prin ce? Nu ţ-oi spune, vorba basarabeanului. 


Iată ce-mi trimite Flori Stănescu (de la Dan Culcer): 


“Presedintele Romaniei ii promite sprijin lui Goma 

Autor: ATAC (Postat la 24-11-2006) 

Traian Basescu va interveni pentru restabilirea drepturilor celebrului 
luptator anticomunist Paul Goma. Se implinesc 50 de ani de cand Paul Goma 
a avut de suportat primele represalii pentru atitudinea si manifestarile sale 
impotriva totalitarismului comunist 

Un mare numar de personalitati ale vietii publice s-au adresat Presedin- 
tiei pentru repunerea lui Paul Goma in drepturile de cetatean roman. “In vara 
lui 1956, studentul la Litere Paul Goma a fost judecat, pentru scrierile sale, 
la Rectoratul Universitatii Bucures ti, iar in noiembrie 1956, avea sa fie ares- 
tat si anchetat de Securitate (in 1952, elev fiind, a fost, de asemenea, “reti- 
nut“ timp de opt zile la Securitatea din Sibiu). Au urmat 21 de ani de opozi- 
tie deschisa fata de regimul comunist si tot atatia de represiuni impotriva sa 
si a familiei sale - inclusiv 2 ani de inchisoare, 5 ani de domiciliu fortat, 
excluderea abuziva in niunea Scriitorilor etc. Iar din toamna lui 1977 si pana 
astazi, 29 de ani de exil si de proscriere nedreapta si dureroasa“. La invitatia 
de a sustine prin actiuni concrete demersul initiat de societatea civila, prese- 
dintele Basescu a raspuns celebrului oponent al comunismului intr-o scrisoa- 
re publicata in exclusivitate de ATAC. “ (...) - restituirea - fara a face vreo 
cerere - a drepturilor cetatenesti luate de Ceausescu in 1977; - repunerea in 
toate drepturile furate, mie si membrilor familiei ele (documente de la 
CSNAS arata ca ministrul externe Coman intr-un “Plan de masuri“, propu- 
nea retragerea cetateniei inca pe cand ma aflam pe solul Romaniei, adica 
inainte de 20 noiembrie 1977); - cetatenia romana, dreptul de a publica in edi- 
turile si in presa din Romania - in care nu m-am putut exprima din martie 
1970 pana in ianuarie 1990 (total: 20 de ani); nici dupa 1997 in urma actiu- 
nilor “colegiale“ ale fostilor prieteni deveniti turiferari ai lui I. Iliescu, ai lui 
E. Constantinescu (total general: 30 ani de interdictie); - in fine, astept de la 
statul roman reparatiile morale si materiale cuvenite, ca unul care a luptat pe 
fata - si a fost intemnit at - pentru... drepturile omului in Romania dinainte de 
22 decembrie 1989 fix, taman cand vitejii si fideli colaboratori ai Securitatii 
au devenit posesori de certificate de revolutionari anticomunisti! (...)“ Goma 
a mai precizat: “La cele trei scrisori ale mele adresate presedintelui 
Romaniei, Traian Basescu, Domnia Sa mi-a raspuns in 7.1 1.06; dar nu direct: 
misiva a poposit la Ambasada Romana de la Paris, de acolo a fost reexpedia- 
ta spre domiciliul meu parizian in 16.11.06, pentru ca, in sfarsit, sa-mi parvi- 
na prin posta, la... 20 noiembrie 2006 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 655 


Am întrebat ce este “Atac”: o publicaţie?, un pseudonim? Fiindcă 
ştirea - ştiu: este o noutate veche. 

Mi-a trimis una... şi mai veche : lista securistilor care au activat 
in perioada 1949-1989. Nu, mulţumesc. Şi pe asta o cunosc, a fost 
publicată demult, în Cacademia Cacaţavenciană. 


Sâmbătă 2 decembrie 2006 
Prietenul meu, Teşu Solomovici îmi dă bună-dimineţa cu: 


Tesu SOLOMOVICI: Cand un evreu e prost 

De catva timp, dl Liviu Rotman circula prin diferite medii, locale si 
israeliene, improscand cu noroi ZIUA si pe cativa redactori ai cotidianului 
nostru. 

Se spune ca atunci cand un evreu e prost, e cel mai prost om din lume. 
Mai demult, Liviu Rotman a trimis ziarului ZIUA o replica referitoare la o 
corespondenta trimisa din Ierusalim de sussemnatul. Corespondenta facea 
cunoscut scandalul editorial al publicarii la Bucuresti a cartii despre 
Holocaust scrisa de cercetatorul ierusalimitean Jean Ancel. Intr-o lume des- 
chisa si profund democratica, intre ale caror frontiere cu totii visam sa traim, 
povestea strict jurnalistica a controverselor provocate de actul editorial mi s- 
a parut atractiva. Nu i-am raspuns atunci lui Rotman, lasandu-l in plata 
Domnului. Tipul insa recidiveaza, ceea ce ma determina la o replica. Toata 
povestea pornise de la carturarii Zisu Ornea si Sergiu Singer, responsabili 
ai editurii "Hasefer", care ii obiectau lui Ancel ca prea ar culpabiliza intre- 
gul popor roman in legatura cu tragedia Holocaustului (sublinierile mele, 
P.G.). In plus, Singer il acuza pe Jean Ancel de "radicalism", "de duritate" si 
"aroganta fata de romani". Singer a acutizat conflictul, si in "batalia" pentru 
publicarea cartii lui Ancel au intrat in joc FCER, Ambasada Israelului la 
Bucuresti, Institutul "Yad Vashem" din Ierusalim si forte iudaice din straina- 
tate. [de ce nu-l pomeneşte pe Nicholas Taubman, ambasadorul USA?] 
Singer a trimis o scrisoare la Ierusalim, dar oamenii de la "Yad Vashem" 
l-au pus pe Singer la punct cu severitate, sustinand manuscrisul lui Ancel. 
Presiunile au dat roade, cartea lui Ancel a aparut fara modificarile solicita- 
te. Bizar, Rotman s-a lansat intr-o patimasa cruciada impotriva ZIUA si a 
corespondentului sau din Israel. Ulterior el a semnat si a facut sa circule 
prin Israel si in alte medii internationale perfida petitie in care patru 
jurnalisti ZIUA erau acuzati nefondat de antisemitism, xenofobie si chiar de 
legionarism. 

De multa vreme, Liviu Rotman isi semneaza foile scrise si se prezinta 
ca facand parte din corpul profesoral al Universitatii din Tel Aviv. Il acuz pe 
Liviu Rotman de impostura crasa: el n-a fost niciodata profesor la 
Universitatea din Tel Aviv si nu face parte din personalul sau academic. 
Alteori, el se impopotoneaza cu titulatura de director al Institutului de 
Cercetare a Diasporei. Rotman nu a fost vreodata director al unui asemenea 
Institut. Adevarul e ca el a trait din mila miliardarului evreu-italian 
Gorenstein-Goren care a creat la Universitatea din Tel Aviv "Centrul de 
Cercetari a Istoriei Evreilor din Romania". Aici a lucrat ca asistent Liviu 
Rotman, pana ce miliardarul, enervat de impotenta sa stiintifica l-a aruncat 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 656 


afara. Abia atunci, s-a instalat Liviu Rotman in Romania unde si-a procurat, 
de pe sub tejghea, o patalama de profesor universitar. 

Omul a innebunit dupa ce am publicat in ZIUA demascarea fostului 
colonel de Securitate lulian Sorin, cocotat in fruntea evreimii-romane si am 
publicat cele doua volume "Securitatea si Evreii”. Am socotit, in primul rand 
ca evreu, ca e o incompatibilitate cu democratia romaneasca si traditiile 
iudaice ca un fost ofiter superior al odiosului sistem represiv sa conduca des- 
tinele evreimii-romane. Ca ars a sarit Liviu Rotman intru apararea lui lulian 
Sorin, dar grav este ca pe unde are sau nu are treburi, el continua sa improas- 
te cu noroi in ZIUA si in sus-semnatul, acuzandu-ma, intre altele, nici mai 
mult nici mai putin, ca "aduc daune comunitatii de israelieni care au venit sa 
faca afaceri in Romania si innegresc imaginea Federatiei Comunitatilor 
Evreiesti din Romania”. Intoxicatie parsiva! Ma gandesc cata dreptate avea 
acad. Razvan Theodorescu sa spuna despre acest personaj ca "e zero ca isto- 
TIC si C.... ca om". [vai, vai, autorul citat nu merita a fi citat - nota mea, P.G.] 


Duminică 3 decembrie 2006 


Ieri toată ziua am lucrat la calibrarea Justei. Aseară am adormit 
devreme - şi mulţumit. Azi dimineaţă, pe la orele trei m-am trezit 
într-o stare de panică încă necunoscută. M-am apucat de lucru - 
calibraj, corectare (aveam în faţă cam 2 000 pagini). 

Destul de curând am înţeles de ce îmi era frică: de faptul că în 
clipa în care mi-e lumea mai dragă îmi cade pietroiul - mai aproape: 
drobul de sare. Atâţia bolovani mi-au căzut în cap (am fost tentat să 
pluralizez: capete, pentru ca efectul să se împartă pe cap de... cap), 
atâtea surprize neplăcute am avut de întâlnit (când îmi era lumea mai 
dragă), încât acum, am devenit un moş împanicat. 

Toată prima jumătate a zilei de azi mi-a fost aşa: tulbure, până 
când mi-am zis de parcă adineauri aş fi descoperit remediul: 

«Ei şi? Am murit cumva de pe urma pietroaielor?» 

Nu, nu murisem. Dar nici viaţă nu se mai chemase aceea. 


Duminică 4 decembrie 2006 


Pinochet agonizează. Are să scape şi criminalul ăsta nepedepsit. 
Nu le mai rămâne lui Iliescu şi lui Pleşiţă decât să crape şi ei în 
aşternuturile lor, bandiții. Că tovarăşul lor Brucan la fel s-a strecurat. 
Ma” mă-sii de viaţă! 

N-am avut timp de politichie “ternatională, deşi treburile se 
precipită în Irak, în Israel, în Palestina, în Liban, în Iran. Când voi avea 
eu timp ele, evenimentele vor lua altă turnură. C-aşa-i politica, soro! 


Vineri 8 decembrie 2006 


Azi, la Bucureşti, lansarea Bonifaciei. Am primit Cuvântul ce va 
fi rostit de surprinzătoarea fiinţă numită Rodica Elena Lupu, 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 657 


“Editoarea preferată”. 

În curând Filip va face coperta pentru Arta reFugii; apoi pentru 
Justa-Ela-Adameva; apoi pentru... La “pentru” lucrez de duminică şi 
nu cred că voi termina mâine. Aşa e pe la noi: într-un ritm măcar 
trienal pregătim “ultima ediţie din...”. Uneori se nimereşte - cum s-a, 
cu Sabina (dar nu mai departe); cum s-a, cu Calidorul, dar când să 
trecem la “pentru” (nici nu mai scriu titlul, ca să nu-i port ghinion), 
ajuns la intermediarul - eu credeam că va fi, în sfârşit, ediția definitivă: 
Culoarea curcubeului, a răsărit din pădure, dintre ruine Liiceanu II, 
altfel pseudonumitul Silviu Lupescu - şi m-a tăiat pe la brâu, în 
tentativa lui dictatorial-cenzuratoare-nimicitoare; nu s-a întâmplat 
“chiar aşa”, dar Culoarea... a rămas tot fără cap şi fără picioare. Până 
când? Până voi găsi, în sfârşit, o editoare-preferată care să aibă curajul 
şi dreptitatea de a-mi tipări ediţia adevărată a acestei cărți hârtie de 
turnesol a “directoratului de opinie” la români. 


La orele 11 mi-am văzut cartea. Ştefana Bianu mi-a adus de la 
Bucureşti câteva exemplare trimise de Niculiţă. Bucurie - şi la voi să 
fie. Arată bine - pe dinafară. Pe dinăuntru... Vorbim noi mai încolo. 


Ora 18 ora Parisului. A început de un ceas lansarea Bonifaciei. 

Editoarea, Rodica Elena Lupu difuzase prin internet “Confesiuni 
la o lansare de carte: Paul Goma, “Bonifacia”. 

Eu trimisesem editoarei şi lui Flori Stănescu următorul “Cuvânt 
/al/ autorului”: 


Paris, 8 decembrie 2006 

Dragi prieteni, 

Am zis bine: dragi - fiindcă se leagă de “prieteni”. 

O vorbă din bătrâni zice: “Prietenul la nevoie se cunoaste”. Or ce altă 
dovadă de prietenie decât prezenta Domniilor Voastre la lansarea 
“Bonifaciei”, o carte cu cântec (vezi ce scria, prin 1992 Eugen Simion despre 
ea), comisă de un autor nu doar lipsit de talent, dar atins de ciumă, ciuruit de 
antisemitism - doar râia căprească ocolindu-i? 

Cât sunteti cei care ati înfruntat vitregia oboselii de sfârsit de zi de 
lucru, vitregia Drumului Taberii (fostul cartier al meu)? Mai cu seamă ostili- 
tatea “solidaritătii românesti” ?- colegul, prietenul, fratele mirîndu-se foarte: 
«Te-ai dus la înmormântarea lui Ixulescu? Dar nu stiai ca era în conflict cu 
Ungureanu de la Externe, râu văzut de Muscă de la Interne, că se certase cu 
Marius Oprea de la Internele Externelor, deci rău-văzut de R. Ioanid, de la 
Exteriorul Interiorului - cel cu 400 000 evrei ucisi de români - la mine de ce 
nu te-ai gândit, când ai câlcat în picioare abject-corectitudinea ?» 

Bine, lansarea unei cârti nu e înmormântare, ci ba-chiar-din-contra, 
vorba lui Săraru, dar-insă-totusi, ca să nu rămână practicantii “politiei 
politice” ne-citati, autorul a fost decretat decedat - însă tot n-a mai murit, incă 
miscă, miscă... 

Dragi prieteni, 
Atâtia câti sunteti la lansarea “Bonifaciei” - în afară de editoare, de sotii 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 658 


Stanescu, de Valerian Stan, de Tudorel Urian, de Nicu Damaschin - să zicem: 
incă vreo zece, alcătuitori ai “masele-largi-de-cititori-pe-hârtie” ai mei - îmi 
sunteti destui ca să-mi tineti cald. Imi zic: dacă am scris vreo cincizeci- 
saizeci de cârti, până la urmă tot îmi cumpăr, din drepturile de autor, un 
costum de înmormântare (căci nu se face să mă prezant în fata 
Atotputernicului în trening ). 

“Bonifacia” ? A, “Bonifacia”! (Fiecare cu ciocanul sâu). Dacă spun că 
această carte este cea mai iubită de mine - să nu mă credeti. Cea-mai-iubită 
carte sunt toate celelalte, cât despre persoana-personajul Bonifacia (din 
romanul “Bonifacia'”), e-he, pe câte alte zeci, sute de fete, persoane-perso- 
naje cu fustă am iubit eu cu foc - si cu hârtia am rămas. 

Autorul nu este un bun prezentator al cârtilor sale. 

De aceea mă opresc din lauda de mine. 

Paul Goma 


Seara târziu am primit câteva semnale de la lansare: Flori 
Stănescu, Valerian Stan, Rodica Elena Lupu, Niculiţă... Cu toţii m-au 
asigurat că a fost bine, că a fost chiar foarte bine! Unora le scapă: 
“au fost cam puţini - dar buni”, un corespondent al meu i-a numărat: 
17! Adică “aproape” cât anunţasem eu, în textul citit de Flori Stănescu. 
Singurul indignat de ne-interesul românilor pentru Goma: Valerian 
Stan. 

Se vede că este încă tânăr. 


Sâmbătă 9 decembrie 2006 


Am în faţă două zile în care va trebui să termin (să termin! - ce 
glumă reuşită!) ceea ce am început recent şi să fac inventarul 
observaţiilor la volumul apărut. 


Duminică 10 decembrie 2006 


Am terminat pigulirea Jurnalului 2006 (fără decembrie). 

Nelinştit: va mai vrea editoarea să editeze un autor care, la 
lansare, abia a adunat 17 persoane? 

Cum eu, din nefericire, sunt obişnuit să pregătesc-pentru-tipar 
aceleaşi, mereu aceleaşi cărţi..., voi supravieţui şi acestei încercări. 


O prietenă epistolaricească de la Chişinău îmi scrie: 


„„„buna ziua si bine v-am gasit. Va scriu caci nu mai pot sa nu scriu - 
fiindca de atatea ori am scris si pe urma stergeam textul avand frica sa nu par 
ridicola si au mai fost si cazuri cand V-am scris ceva ce a demonstrat ca de 
fapt nu Va cunosc opera si nu V-am citit ori mai atent, ori integral. Scriu sa 
Va spun ca Va citesc si recitesc in continuare, ca de fapt mi-am gasit scriito- 
rul preferat, care ma indruma, pe care ma pot baza, care imi da atatea cunos- 
tinte, care ma invata sa urasc uratul si mai ales sa iubesc, dar cel mai mult sa 
pot diferentia minciuna de adevar, eu acum mi-am gasit cararea, punctul de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 659 


reper. Acum eu vad lucrurile prin prisma de vedere a D-voastra. Nu de atat 
ca sunt influientabila, dar punctele D-voastra de vedere imi sunt foarte apro- 
piate, am gasit atatea tangente in gandire, in vorbe ca raman uneori absolut 
frapata, de parca Va stiu de o viata. Nu Va ascund ca Va citesc cu multa dure- 
re, retraiaesc orice veste care Va amaraste si sunt alaturi de D-voastra la toate 
loviturile date de prieteni si neprieteni, mai ales de prieteni. Sunt enervata pe 
liicenii, manolestii, stejareii, basestii si restul luati toti la un loc! D-voastra, 
care de fapt ati inceput in Romania cu drepturile omului Vi se incalca acest 
drept fundamental pe care se tine astazi lumea civilizata si de care vorbesc 
toti laolalta fara sa tina cont de el: de libertate a cuvantului si scrisului - cel 
mai important pentru D-voastra, dreptul la Tara, dreptul la a avea o casuta in 
jurul careia sa creasca si leustean si patlagele si alte frumuseti care sa Va 
bucure. 

Poate basescu se teme ca repunandu-Va in drepturi va trebui sa ne 
recunoasca si noua, la restul din afara granitelor, dreptul ca suntem romani, 
nu sa umble lumea (care a depasit frica! si umilinta caci suntem tratati pe la 
ambasade ca handicapati - nu putem vorbi, nu stim macar cine-i presedintele 
Romaniei!) sa-si recapete cetatania, dovedind (!) ca sunt ceea ce sunt. 

Domnule Paul Goma, dragul meu, Paul Goma (o scriu cu inima 
stransa!) grijile mele s-au amestecat cu ale D-voastra ceea ce de fapt nu-i 
putin, e chiar mult, mult deoarece D-Voastra aveti grija intregii lumi si in 
special a acelei parti care este mai slaba, mai la nevoie. 

Va doresc multa sanatate D-voastra si intregii familii, Doamnei Ana, 
Filip si tuturor celor pe care ii aveti alaturi. 

Cu mult drag, Nina 

O.S. Mi-am cumparat calculator pentru a putea citi in voie si acasa. 


Luni 11 decembrie 2006 


A murit Pinochet. A scăpat şi criminalul ăsta de Justiţia cea 
legată la ochi. 

Un zâmbet păcătos, vinovat îmi provoacă argumentul cantitativist 
al occidentalilor, al amerlatinilor: «Pinochet a ucis peste 3 000 (sau 
4 000?) de oameni!» Pe de o parte îmi găsesc justificarea: “Crima 
începe de la unu”; pe de altă parte, chiar de nu cunosc ce făcuseră, ce 
dreseseră allendiştii acolo, în Chile, pe când erau ei mari şi tari, 
înainte de a fi răsturnaţi de militari, am cunoscut destui tovarăşi de-ai 
lor aici, la Paris: aveau o gândire - şi un comportament - de bolşevici 
fanatici, porniţi pe stârpirea (am găsit cuvântul potrivit în româneşte), 
nu doar a duşmanilor lor politici, dar a tuturor-care-nu-erau-ca-ei. În 
nici o ocazie nu s-au raliat nouă, celorlalți persecutați (închişi, 
torturați, internaţi în azile psihiatrice) în ţările noastre; fiindcă în capul 
lor, cubic, de “democrați comunişti”, victime în drept să se plângă, să 
manifesteze erau ei şi numai ei (pardon: şi comuniştii argentinieni de 
genul lui Cortázar), altfel zis... “antifasciştii”, deci noi, victimele regi- 
murilor comuniste - ruşi, polonezi, cehi, unguri, bulgari, chinezi, 
vietnamezi, cubanezi, români - eram, cum altfel: “fascişti””. Eram încă 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 660 


în România când au venit primele valuri de “exilați chilieni”: cu toţii 
primiseră - de la stat, desigur - slujbe-sinecuri, locuinţe (mai ales în 
Drumul Taberii), cei cu totul necalificaţi locuri-de-muncă fictive, ca 
femeile, la APACA, însă nu după mult timp îşi arătaseră nemulţumi- 
rea: lor, comuniştilor, nu le plăcea deloc, dar deloc într-o ţară comu- 
nistă şi au făcut pe dracul în patru, ca să se... mute. Unde? Mai la-ori- 
ginea comunismului, în URSS? Da de unde! Şi de acolo se cărau, pe 
rupte, în Occidentul putred! 

Că suferiseră şi ei de desţărare, de moartea, de dispariţia unui 
apropiat căzut în labele Securităţii lui Pinochet - este adevărat, însă 
nedumerirea noastră, a “fasciştilor”: suferinţa, dorul de ţară, militantis- 
mul pentru liberarea alor noştri ne apropia: români şi iranieni (perse- 
cutaţi de şah), polonezi şi vietnamezi (dintre care unii fuseseră în 
brigăzile de luptă comuniste anti-franceze, anti-americane, ca prietenii 
noştri Vo Van Ai), însă nu ne dădea prin cap să-i... urîm pe bolşevicii 
de ei, chilieni, argentinieni, ci doar să ne mirăm, întristăm, constatînd 
unde duce ideologizarea fără frâne, fără nuanţe: La un Piteşti fără 
Piteşti. 

Că Pinochet, călăul, a murit în patul său? Dar şi Stalin şi Mao 
şi Dej şi Groza şi Drăghici şi Nicolski şi Brucan au crăpat în paturile 
lor. Au să moară în paturile lor şi Iliescu şi Pleşiţă şi Stănculescu şi 
Voican Voiculescu şi chiar Ştefan Andrei, dîndu-ne cu sîc din... 
Mauzoleul Eroilor Socialismului, iar nouă, victimelor rămânîndu-ne 
doar ochii, ca să plângem. 


Seara: telefonează o doamnă de la ambasadă. Nu o rog să repete 
numele - pe care nu-l înţelesesem - fiindcă ştiam: mi-ar fi servit un 
pseudonim. Oricum, am desluşit cuvântul: “secretară”. 

lar secretara m-a anunţat într-un mod drăgălaş, încâlcit: 

Invitaţia ar fi trebuit să plece de la Bucureşti azi (11 decembrie 
2006, traduc eu în limba română, ceea ce Domnia Sa mi-a comunicat 
în... secretară), dar a întârziat, însă eu să ştiu că va veni în câteva zile... 

Concentrat ca să pătrund logica ambasadică, nu am cerut 
amănunte de genul: invitaţie - la ce?; invitaţie - pentru când?; invitaţie 
- unde? Doamna secretară şi-a continuat rostirea rolului. Am dedus că 
sunt invitat la Bucureşti, la Parlament (? nu sunt sigur, dar a fost ceva 
cu Parlamentul), ca să ascult raportul preşedintelui Băsescu în chestiu- 
nea condamnării comunismului. 

Ajuns în această staţie părăsită trenul meu a fluierat a jale: era silit 
- pentru a câta oară? - să explice, să lămurească, să alfabetizeze un 
consângean (în ultima lună: pe ministrul Justiţiei, Macovei; pe 
preşedintele României, Băsescu - acum pe doamna secretară de amba- 
sadă) că... aceştia - deocamdată: trei, dar reprezentativi - angajează cu 
mine un dialog în perfectă necunoştinţă de cauză: ei nu ştiu cine sunt 
eu, ce hram port, care-i situaţia mea civilă...- însă vor să dea impresia 
că sunt informaţi şi mă tratează ca pe unul de-al lor - fie acela informat 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 661 


(dar care nu vrea să recunoască!), fie habar n-avînd, dar nu contează: 
la noi, în România Nouă, are să afle “pe parcurs”... 

Ca să scurtez: doamna secretară nu pricepea - mai adevărat: nu 
admitea ce îi spuneam şi ei: că nu pot... onora o invitaţie (care nu 
există - dar se află pe drum, să fiu liniştit), dintr-un motiv simplu: sunt 
refugiat politic, deci nu am dreptul să călătoresc în ţara din care am 
fugit... Doamna secretară nu-mi punea întrebări ajutătoare, care ar fi 
cerut explicaţii suplimentare, de genul: «Da” de ce?», «Nu se poate!», 
«Cum este posibil?» (...ca eu să fiu refugiat politic român, în Franţa, 
taman acum când patria noastră a fost primită în Europa, cu tot 
Aparatul Securităţi, în frunte fiind generalul Caraman). Nu. Doamna 
secretar îşi continua zicerea partituri sale, fără opriri, fără poticneli, ca 
un tanc (adevărat cu voce suavă, de “doamnă secretară”. 

M-a auzit Filip şi a venit să vadă la cine mai zbier - fiindcă asta 
făceam: chiar dacă nu o acuzam pe interlocutoare de nimic (ba da: 
vorbind de Macovei, ea a zis «doamna ministrăy», eu am corectat-o: 
ministru nu are feminin în limba română, ca şi procuror, avocat, 
istoric, critic (literar, muzical, de artă) - doamna secretară nu s-a 
poticnit în observaţiile mele, ştia ea ce ştia despre limba română cea 
folosită la Ministerul de Externe - aceeaşi ca şi la Ministerul de 
Interne), ridicasem glasul în mod periculos pentru mine, fiindcă îmi 
pierdusem respiraţia: gâfâiam ca spre sfârşitul “prestaţiei telefonice de 
cinci minute la Televiziunea şi ea Română” de acum vreo lună. 

Astfel - un fel de a vorbi - s-a încheiat “dialogul” meu cu 
doamna-secretară. Urmează să văd când va ajunge invitaţia cu pricina 
- în mod necesar va face o haltă - de respiraţie - la ambasadă, abia apoi 
va porni spre adresa-mi. 


Marţi 12 decembrie 2006 


Azi, în principiu, va începe procesul intentat antisemitizatorilor. 
Dacă nu intervine avocăţimea adversă... (legioane - ca la scriitori: cu turma). 

Încet, încet, o părticică din oboseala adunată în ultimul trimestru 
- era să spun: “dispare”, “se duce”, acum corectez: se lasă la fund, ca 
materiile în suspensie. La cea mai neînsemnată clătinare, apa se va 
tulbura din nou... Până atunci mă bucur de pauza autoacordată. 


După amiază. Dna Eugenia Crângariu îmi scrie: 


Stimate Domnule Goma, 

Asa cum am promis, va spun ce s-a petrecut la proces. 

La dosarul cauzei nu au fost inapoiate dovezile de indeplinire a proce- 
durii de citare cu partile care au domiciliul in strainatate (Franta, SUA si 
Germania). 

De vina este lentoarea procedurii comisiei rogatorii, folosite de catre 
Ministerul Justitiei, la cererea instantei de judecata, care, desi a acceptat ideea 
ca se putea realiza citarea direct prin posta (scrisoare recomandata cu confir- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 662 


mare de primire), a considerat ca este mai prudent sa apeleze la varianta 
greoaie, birocratica. 

Ni s-a pus in vedere sa ne prezentam la grefa instantei de judecata, sa 
luam cate un exemplar din fiecare citatie, insotita de o adresa prin care li se 
pune in vedere celor citati sa-si aleaga o adresa de domiciliu in vederea 
comunicarii actelor de procedura, in Romania. De data asta, trebuie traduse 
in cate 3 exemplare numai citatiile si adresele. 

S-a amanat judecata pentru termenul din 19 iunie 2007, asa cum de 
altfel s-a procedat si la un alt caz inaintea noastra, ceea ce stiu ca nu va 
consoleaza. 

Cat priveste cealalta problema - invitatia pentru 18.12.2006 - Conventia 
de la Geneva din 1951 privind statutul refugiatilor prevede in art.l C) - cau- 
zele de incetare a protectiei, ca redobandirea cetateniei, dupa ce a fost pier- 
duta voluntar, solicitarea protectiei tarii a carei cetatenie o are refugiatul, 
dobandirea unei noi cetatenii, impreuna cu protectia tarii a carei cetatenie a 
fost dobandita, reintoarcerea voluntara PENTRU A SE STABILI in tara pe 
care a parasit-o sau in afara careia a stat de teama de a fi persecutat (deci nu 
pentru o simpla vizita sau pentru un eveniment determinat, cum este cel din 
18.12.2006) sau incetarea imprejurarilor pentru care a fost recunoscut ca 
refugiat, cu consecinta ca refugiatul nu mai poate continua sa refuze protec- 
tia tarii a carei cetatenie o are sunt situatiile se poate pierde statutul de 
refugiat. 

Opinia mea legala este un aspect al optiunii dumneavoastra. Felul in 
care exista si arata tara unde ati primit invitatia sa veniti, pentru 18.12.2006, 
priveste in primul rand pe conducatorii acesteia si pe cei cu functii cheie in 
mecanismele decizionale, cred eu, iar acum tocmai unii din ei va invita. 

Puteti oricum sa transmiteti un mesaj, pentru ca opinia publica nu se 
informeaza corect din taceri si nu e bine sa fie auzit doar corul detractornilor. 

Toate cele bune. Ganduri, alegeri in viata, sanatate si putere. 

Rabdare ati tot avut, deci cred ca nu mai e cazul sa va urez. 

Eugenia Crangariu 


La asta chiar că nu mă aşteptam! 

Am devenit plictisitor cu ne-aşteptarea: cum aşa: “vestea” îmi 
vine din România şi eu pretind că nu mă aşteptam la încă o românărie? 
Vestea vine dinspre Ministerul Justiţiei - şi nu mă aşteptam la încă o 
porcărie, la încă o măgărie, la încă o injustiţie? 

Aceste cusururi - dovedite - nu fac decât să... dovedească: nu 
merit România lui Macovei-Băsescu-Tăriceanu-Ungureanu; nu merit 
România lui Pleşiţă-Măgureanu-Petre Roman-Caraman. Aşa cum nu 
merit România lui Manolescu-Liiceanu-Dinescu-Blandiana-Pleşu- 
Gârbea-Patapievici-Marta  Petreu-A dameşteanu-Mircea Martin- 
Cosaşu, I. Vianu-Matei Călinescu... lar mai înainte nu meritasem 
România lui Ceauşescu-Popescu-Dumnezeu, Pleşiţă, Coman. Dacă 
merit ceva: să fiu ţinut la gard, la poarta închisă şi să nu fiu lăsat să 
intru în ograda - ceva mai a mea decât a Macovelei, la acasa hotărît mai 
a mea (0-ho, mult-mai!) decât a lui Ungureanu, komsomoleţul-cu- 
ochilari-de-"telectual-româno-european. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 663 


Dar ce-mi imaginam eu: că voi putea să dialoghez cu ei? Nu 
învăţasem - pâna la vârsta pe care o am - că ei nu au ştire de dialog? 
Că mă voi înfrunta cu ei? Dar cine sunt eu, ca să pretind înfruntare cu 
ei - care se bat numai înde ei, în bună tradiție mahalagească: scuipîn- 
du-se şi arătîndu-şi cururile - acelea cu adevărat arătabile, nu ca 
faciesurile lor porcine de securişti din bunic în strănepot (şi 
ameninţîndu-se cu procesul)? 

Nu mi-am dat seama până acum cât de ridicol sunt?, cu 
“pretenţiile -mi? C-adică ce urmăresc eu? Vezi (văd!) că nu ştii (nu, 
nu ştiu!) ce aveai de gând când ai pornit la calomnierea noastră, Organ 
- acum îi spune: “Stat” (şi încă intrat în Europa, dar noi ştim că tot 
Organ-de-stat rămâne). 

Auziţi, dragi tovarăşi, ce vrea ăsta - o fi avînd el un nume, ba chiar 
şi un prenume, dar l(e)-am uitat, cu câte alte treburi importante avem 
a face faţă - pe teren: 

- Să-i dea în judecată pe tovarăşii noştri Iliescu şi Pleşiţă şi 
Caraman şi, în fine, toată crema organatică a clasi’? Noroc că 
tovarăşul nostru de veacuri Brucan a murit, că-l murdărea şi pe dânsu” 
cu acuzaţiile!; 

- Să fie condamnaţi public tovarăşii noştri ingineri ai sufletului; 
Manolescu, Liiceanu, Pleşu, Dinescu, Blandiana, Adameşteanu, 
Patapievici, Zalis, B. Marian - în fine, smântâna clasi'!?; 

- Să fie condamnaţi tovarăşii noştri de veacuri, altenaţionalitiştii, 
cei care şi-au făcut datoria lor de patrioţi români, stabilind bilanţul 
Holocaustului în România (400 000 de victime dintre evrei, ucişi cu 
nespusă cruzime de fasciştii noştri), demascînd şi condamnînd antise- 
mitismul contemporan de la oraşe şi sate: Wiesel, R. Ioanid, Ancel, 
Braham, Shafir, Oişteanu, Katz, Volovici, Vianu, Al. Florian? Dar 
unde se trezeşte el? Nu ştie că ambasador al USA este tovarăşul nostru 
Taubman? Şi că tovarăşul nostru Taubman are misia de a apăra, în 
România, interesele evreilor? Uite: “Monumentul eroilor americani 
căzuţi pentru liberarea României de hitlerişti”, inaugurat în prezenţa 
ministrului Apărării, Athanasiu este proba vie că tovarăşii altenaţiona- 
litişti fac din noapte zi şi-ai zilei ochi închid, cum atât de bine scrie 
poetul nostru național Radu Cosaşu - în fine, poate altul, dar tot aşa, 
marţial, militar, patriotic. Şi acest neica-nime, cum atât de bine l-a 
caracterizat celălalt tovarăş al nostru, Eugen Barbu în Săptămîna dân- 
sului, unde activa puternic în fruntea UM din care făceau parte tineri 
promiţători: VC Tudor, Ceachir, Giurescu, şi mulţi alţii de-ai noştri, 
vrea să distrugă echilibrul cu atâta trudă re-echilibrat - tovarăşi? 


Miercuri 13 decembrie 2006 
Azi am fost iarăşi “la studenţi”, la Bastille. Mai puţini decât data 


trecută, cam câţi fuseseră la Bucureşti, la lansarea Bonifaciei. Prestatia 
mea: slabă, slabă. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 664 


Vineri 15 decembrie 2006 
Flori Stanescu mi-a trimis aseară : 


“tocmai se desfasoara acum o chestie moderata de Liviu Mihaiu. 
Invitati - N. Djuvara, Alina Mungiu, Tismaneanu, Stefan Andrei. 

Undeva intre spectatori (va amintiti emisiunea la care au fost Mircea 
Stanescu si Gabi Catalan? tot asa, invitati de mina a “enspea!) a fost si Marcel 
Petrisor, scriitor, fost detinut politic, martor al ororilor comuniste, in tinerete 
prieten cu Paul Goma. Care a ridicat problema aranjamentelor de regie. 
Mihaiu i-a spus - in cacaciosul-puturos stil al rev. Catavencu <nu pot sta 200 
de oameni pe 5 scaune!> - asa ca Petrisor s-a ridicat si a iesit din platou, nu 
inainte de a spune cam asa <Goma unde este?> La care marele moderator <de 
15 ani Goma nu vrea sa vina in tzara!> 

Mama lor de mateloti care stau cu gura cascata in ochii basestilor care 
se tot schimba la cirma paraginitei tzarisoare... pe care o exploateaza si-n 
culcare si-n sculare, cu zimbetul rascracarat pe fatza, in timp ce ne dau lectii 
de democratie!!! 

Iar acum Doina Jela ii pune intrebari lui Stefan Andrei, care ne spune in 
limba de fag cit de serioasa este problema procesului comunismului! 

Pai, nu merita dragi prieteni si (ne)cunoscuti sa respire Stefan Andrei 
acelasi aer cu V. Tismaneanu (sa se supere amicii lui pe mine! si ce daca? eu 
n-o sa ma pup niciodata cu el, stiti de ce? pentru ca minte cu un aer de 
primadona!), cu Moralitatea Sa Alina Mungiu si cu Neagu Djuvara (marele 
istoric?), care tocmai a spus <are dreptate si dl Stefan Andrei....>. 

Cum dracu sa nu-ti vina sa spui la uite cine Doamne-iarta-ma vorbeste 
despre procesul comunismului!? 

Am trimis si eu un SMS, vreau sa stiu daca apare pe banda albastra a 
televizorului. Suna cam asa <de unde stie mihaiu ca paul goma nu vrea sa 
vina acasa?> 

Toate fetzele astea fine au intrare neingradita in orice mediu (fie ca sunt 
mari politologi, sarmani fosti nomenclaturisti din primul esalon, tinere sau 
decrepite sperantze ale istoriografiei si politologiei, ziaristi etc.), in timp ce 
Paul Goma este publicat in Romania in tiraje confidentiale, la edituri de 
familie, mici si inimoase, si nu poate ajunge sub ochii romanilor asa cum s- 
ar cuveni... 

Cine nu este de acord, sa-mi explice si mie cum se face ca <marile> 
edituri (sa le numim aici pe citeva - Humanitas, Polirom, C. Romaneasca, 
Paralela 45 etc.) publica o puzderie de cacatzisuri dar n-au CURAJ sa-l 
abordeze pe Paul Goma? Ca n-o sa (mai) aiba cineva tupeul sa spuna si in 
2006 ca Goma n-are scriitura, ca n-are talent? (ah, si nici sa nu-mi spuneti ca 
s-a luat P. Goma de ei si, mai ales, de prietenii lor...) 

Stefan Andrei este Domnul Andrei si vorbeste de-l dor falcile, iar 
Marcel Petrisor a fost jignit si lasat sa plece. Asa ca dl Andrei vorbeste, ne 
povesteste cum a fost cu regimul comunist si, ce credeti?, pe banda albastra 
curg SMS-urile de la bizonii nationali nostalgici care isi amintesc ca daca n- 
ar fi fost comunismul Romania ar fi intrat acum in UE cu bordeie si veceuri 
in fundul gradinii. Romanasii nostri sunt amariti si nemincati dar au celulare 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 665 


ultima generatie de la care isi exprima nemultumirea... in direct. 

Ma scuzati, vorbeste Domnul Stefan Andrei... imi permiteti sa-i trimit 
si eu acest mesaj lui Paul Goma? El nu are tzara, nu are casa, nu are celular, 
nu prinde TVR! si, fie vorba intre noi, nu mai are nici cetatenia romana, ori- 
cit ar fi incercat sa ma abureasca pe mine Monica Macovei. Pe legea aia din 
1991 (pe care a invocat-o in raspunsul scris, la indemnul MAI, dupa ce mai 
intai l-a pus pe unul dintre secretari sa ma sune si sa ma prelucreze sa-i trans- 
mit lui P. Goma cum ca sa-si faca dumnealui o cerere scrisa pentru redobin- 
direa cetateniei...) sa se bazeze ea, dar Goma a plecat la Paris in 1977!!! 

Apropo, sper ca Tismaneanu a aflat intre timp cine este Vasile 
Paraschiv (si cum era drogat si batut si terorizat prin azilele psihiatrice pe 
vremea cind el avea o adolescenta si o tinerete fara lipsuri si traume, iar eu 
eram mica si nu stiam cum arata portocalele!!! apoi, de Scoala de la Frankfurt 
nici atit nu auzisem!) 

Dar, sa-l lasam pe Domnul Andrei sa ne spuna cum devine treaba... 
de-al de el si de Plesita au antena in tzara asta... 

O seara buna, 

Flori 


Un bun, un excelent reportaj de la faţa-locului. Mulţumiri, Flori 
Stănescu, să ne întâlnim la următorul prilej: în 18 decembrie. 


Sâmbătă 16 decembrie 2006 


Primele ecouri - în presă - privind “Raportul Tismăneanu”: m-am 
plictisit să tot spun-scriu: «Am avut dreptate!». 

Nu e mare scofală să-ai-dreptate când zici: “Un raport despre 
comunism nu poate fi măcar onest, din moment ce e condus de 
Tismăneanu, asistat de pricepători ai istoriei României ca Manolescu, 
S. Alexandrescu, Zub, Rusan, Berindei, Antohi, Corneanu - ce 
importanţă că ultimii trei au fost demascaţi? !” 

După semnele de până acum raportul este şi mai prost şi mai 
strâmb şi mai acoperitor al bolşevicilor decât mă temeam. Ar fi 
inte-resant de aflat ce vor spune “componenţii” comisiei, coautorii 
raportului despre opera lor - comună, dar fiecare să-şi asume păcatul 
ei. Se va găsi unul singur dintre ei care să se dezică de raport, să spună 
că el nu a “contribuit”, că a fost abuzat? Cam cum aş fi fost şi eu dacă 
aş fi fost acceptat de Manolescu, Monica, Mihăieş, Sorin 
Alexandrescu, Patapievici, Blandiana (prin Ilieşiu): «D-ta, Cutare nu ai 
nevoie să scrii - ai tot scris - de scris ne ocupăm noi...» ? 


La orele 10 dimineaţa, am găsit în cutia poştală invitaţia din 
partea lui Băsescu de a participa; de a lua parte. Cu drag. 

M-am obişnuit cu nesimţitoria noastră românească - mai ales cu 
cea venind dinspre autorităţi care sunt obligate să răspundă la o 
interpelare, la o întrebare. 

M-am obişnuit - greu, dar până la urmă... Îi cunosc pe ai noştri ca 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 666 


salcâmii: românachii. Ce mai bătrâiori, chiar dacă nu au profitat (la cel 
mai înalt nivel!) de comunism, au fost modelaţi de comunism: 
Băsescu, Macovei, Muscă - mai ales junele ungurean”, cel cu ochilari. 
Schimbîndu-şi uniforma, ca să spun aşa, au păstrat structura (comu- 
nistă) câştigată, cea de după 1990, a fost dată cu var, întru bucuria 
familiei aflată cu, pe nas, o muscă de dimensiunea Monei, din care pri- 
cină răcnise pe hârtie sluga lor, romancierul maramureşean Buzura: 
«Fără violenţă!». 

“Problema” mea, înainte de 1990 nu ar fi primit rezolvare... la 
lumina zilei - dacă până şi luarea cetăţeniei a rămas sub regim de mare- 
secret-de-stat. Sub Băsescu “problema Goma” este rezolvată astfel: 

Autorităţile fac pe proastele, ca să mă exprim îndelicat, se prefac 
a nu avea a face cu o adevărată problemă, deci: 

- mint - ca Macoveica cea care a pretins, sub semnătură, că am, 
în continuare, cetăţenia română; 

- mint - ca Băsescu: el “a-trecut-peste” de două ori (numărul 
scrisorilor sale): nu atinge nici de frică “problema” (care una este ea: 
statutul de refugiat politic în Franţa, în 2006) şi, fie promite o rezolva- 
re rapidă - prin guvern - a unei chestiuni secundare - fie trimiţindu-mi 
o invitaţie la Raportul lui din 18 decembrie, cum va fi trimis oricui 
altui cetățean român avînd hârtii doveditoare a cetăţeniei române - ca 
de-un exemplu Țepeneag; ca de-un exemplu Hurezean, fiul Blandienei 
şi nepotul şogorului Astaloş, altfel-zisul bandit securist Măgureanu. 

Faţă cu astfel de manevre, mă simt dezarmat, neputincios: Cum să 
dialoghezi cu ceva care nu există (ca animalul ardeleanului)? Cum să 
schimbi mesaje cu cineva care n-aude, n-a vede, n-a ştie, nici nu dă 
semne că ar avea chef să afle? 

Mi-am temperat mânia-mirarea faţă cu astfel de obişnuinţe ale 
compatrioţilor mei - totuşi, totuşi: treizeci de ani nu sunt de neglijat, în 
treizeci de ani faci cinci copii şi două revoluţii! - aducîndu-mi aminte, 
cu exemple, că Românul practică neştiismul agresiv din negura 
veacurilor: 

În chiar acest jurnal am scris - pentru a cât oară? - “răspunsul” pe 
care mi-l dăduse Gabriela Adameşteanu prin 1988 (?), când venise la 
Paris şi dăduse pe la noi. Vorbind despre cutare fapte, petrecute prie- 
te-nului ei, Goma, despre care “scriseseră şi ziarele”... constatasem că 
ele continuau a nu-i spune nimic prietenei Gabriela. Mi-am zis că va fi 
uitat, am trecut mai departe. Am ajuns la alte fapte - tot în România 
petrecute, iar dacă nu şi în prezenţa ei, atunci în... mediul ei, scriitori- 
cesc-editorialesc. Nimic. La un moment dat am şi supărat-o cu 
“noutăţile” mele, drpt care m-a pus la punct în cel mai curat stil al eroi- 
nei sale, coana Vica: 

«Nu ştiu, dragă...» 

Las suspensia... suspendată doar pentru necesităţi de continuare, 
fiindcă dacă partenerul meu de dialog - aici partenera - s-ar fi oprit aici, 
la nu-ştiu, ar fi fost bine oprită, “conversaţia” ar fi luat altă cale, mai 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 667 


puţin ignorată de el/ea. În să el-ea nu s-a oprit aici - şi cred că a fost 
pentru întâia oară în viaţa mea când un prieten - căruia nu-i pusesem o 
întrebare, ci doar îmi manifestasem, fără cuvinte, mirarea că nu are 
cunoştinţă de fapte arhicunoscute, răspundea-acuzator că... 1-aş fi pus 
o asemenea insolentă întrebare (când eu nu-i pusesem vreo întrebare): 

«...de unde vrei tu să ştiu eu asta?!» 

Ca să rezum pentru mine drumul “raţionamentului” devenit al 
majorităţii românilor (şi devenit al cvasitotalităţii “intelectualilor” 
după 1990: la o propostă a mea - neinterogativă, repet - celălalt falsifi- 
ca mesajul meu de două ori: prima oară când lua spusele mele, nu ca 
pe ceea ce erau: comunicare a unor fapte binecunoscute şi de Celălalt 
-, ci ca pe... altceva; a doua oară, când prietenul meu mă lua de guler 
(verbal), acuzîndu-mă de... ceva urât, ceva care nu se face (reproşul că 
nu ştiuse ceea ce eu ştiam cu certitudine că... ştie), ba cerîndu-mi soco- 
teală pentru obrăznicie şi, de ce nu, scuze pentru că o/îl ofensasem... 

Repet întregul “comentariu” al Gabrielei Adameşteanu în 
legătură cu un fapt (re-)amintit de mine, ceva despre care stiam că şi 
ea avea ştire: 

«Nu ştiu, dragă, de unde vrei tu să ştiu eu asta?!» 

În acel moment (1988? 1987?) Ana a intervenit - greşind şi ea, 
pentru că nu se va fi răspunzînd la un reproş ca acela: 

«Din cartea lui Paul, dragă, cea pe care tocmai ai frunzărit-o» - 
i-a arătat pe masă volumul Le Tremblement des hommes, apărut, hăt, 
cu aproape zece ani mai devreme. 

Gabriela Adameşteanu s-a aricit: 

«Cum, din cartea lui Paul? - dar e prima oară când o văd!» 

Ceea ce era strictul adevăr: nu mai văzuse până atunci varianta 
franceză a mărturiei. Dar... 

Eu aş fi oprit discuţia aici, simţeam că nu vom putea continua așa 
- însă Ana: 

«De acord, n-ai citit-o, însă în româneşte, citite chiar de el, s-au 
transmis fragmente la Europa liberă...» 

«Dacă tu crezi că eu ascult Europa liberă...” a făcut Gabriela 
Adameşteanu, clătinînd a compasiune - şi a reproş - din cap... 

Aşa s-a încheiat dialogul nostru cu prozatorul de excepţie 
Gabriela Adameşteanu. 

Alt episod cu un critic literar (de excepţie), Nicolae Manolescu: 

Acesta, imediat după Mineriada Sângeroasă (13-15 iunie 1990), 
i-a luat un interviu pentru România literară lui Ion Iliescu. În prima 
întrebare, N. Manolescu, citîndu-l “pe un prieten” (nu-i dădea numele), 
îl numea pe Iliescu, avînd încă mâinile pline de sângele victimelor 
“minerilor” pe care el îi chemase, pentru a introduce democraţia în 
România: “Omul cu o mare...” 

În anul următor, probabil la Salonul Cărţii de la Le Grand Palais, 
l-am întâlnit şi pe Manolescu. Din vorbă în vorbă am ajuns la interviul 
luat lui Iliescu. Nu a răspuns la reproşul legat de “Omul cu o mare”, a 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 668 


dat vina pe Z. Ornea, el îl dusese la Cotroceni... Eu însă nu am întâr- 
ziat la “o mare”, i-am reproşat că îi luase un interviu legitimator ilegi- 
timului Iliescu. Manolescu s-a prefăcut mirat: de ce “ilegitim”, doar 
fusese ales de popor. «Şi Ceauşescu fusesese ales de popor”, am zis, 
dar nu l-am clintit pe Manolescu. El era gazetar, zicea, un gazetar cere 
interviuri şi le publică... I-am replicat că nu fusese niciodată gazetar, 
iar acum ca intelectual de frunte al ţării, nu se mărginise la a-i informa 
pe cititori, ci făcuse inversul: îi dezinformase, legitimîndu-l pe Iliescu, 
criminalul, omul ruşilor, autorul războiului civil din România. 

S-a uitat la mine ca la cineva care făcuse un banc bun - atât. Nu a 
acceptat expresia “război civil”, a zis că Iliescu s-a comportat ca orica- 
re politician responsabil în timp de război: a luat măsurile trebuincioase. . . 

Ca de obicei, m-am înfuriat: cum adică, el, Manolescu chiar nu 
vedea cine îl înlocuise pe Ceauşescu, la ordinele Moscovei? Fiindcă el 
negase subordinea rusească, i-am zis cam aşa: 

“Dar tu îl cunoşti foarte bine pe Iliescu, încă din 1956, când ai fost 
şi tu exmatriculat. Cine conducea atunci Echipa Morţii? Nu Trofin, 
Burtică, Petre Gheorghe, Iliescu?” 

“Dacă nu intervenea Iliescu, nu aş fi fost reînmatriculat”, mi-a 
“ripostat” Manolescu. 

“Nu”, spusesem. “Dar înainte de a te ajuta să te reînmatriculezi, te 
exmatriculase! - n-ai pierdut şi tu un an, până când a intervenit şi 
unchiu-tău, tovarăşul academician Oțetea?’ 

Lui Manolescu i-au displăcut profund afirmaţiile mele. M-a 
întrebat de unde ştiu cu astea? I-am răspuns că de acolo de unde ştie 
toată lumea: din presă. Manolescu clătina din cap, că nu - nu, ce?: nu 
era adevărat?; nu înţelesesem eu bine? 

În acel moment Manolescu a adoptat fulgerător discursul 
Gabrielei Adameşteanu cu trei-patru ani mai devreme (ah, spiritele 
superioare, cum se întâlnesc ele, unde şi când nu te aştepti!): 

«Nu ştiu ce spui. Apoi tu nu aveai cum să ştii ceva, fiindcă erai 
arestat dinainte de exmatricularea mea”. 

După 12-13 ani de la interviul-cu-o-mare, într-o declaraţie dată 
presei, Manolescu “argumenta” ceea ce susţinuse vreme de peste un 
deceniu: Goma minţea când afirma că el îl tratase pe Iliescu, după 
Mineriadă de “om cu o mare”. Însă la câteva luni, după ce Iliescu nu a 
mai fost preşedinte, Manolescu, în sfârşit, a recunoscut că (cam) da, îi 
(cam) luase un interviu, însă la insistenţele lui Ornea! Dar Goma tot nu 
are dreptate fiindcă... “nu a citit interviul”! 

Cine mai are îndrăzneala să susţină că Manolescu este o persoană 
inteligentă? Recunosc: eu, în 1995 (în preajma alegerilor), când scri- 
sesem cam aşa: “spre deosebire de Constantinescu, Manolescu are 
măcar o inteligenţă normală” - însă mă înşelasem. Profund. 

Oricum, în 1991, la Salonul Cărţii de la Paris, ultimele cuvinte 
pe care mi le-a adresat Manolescu, în negația lui că greşise grav când 
îl legitimase pe un criminal ca Iliescu, fuseseră adameştenca; 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 669 


«De unde vrei tu să ştiu ce spui tu că trebuia să ştiu?» 

Atunci îi repetasem: «Din presă”, el nu a acceptat şi s-a 
îndepărtat, supărat. 

Ia-auzi, ce pretenţie aveam: să ştie - el! - ceea ştiam eu, din presă, 
despre el - mai ales faptul că Iliescu făcuse parte, în 1956-57-58 din 
echipa Morţii, cea care-l exmatriculase din facultate şi pe el... 


Duminică 17 decembrie 2006 
Două articole interesante: 


De la noul "antisemitism" la Holocaustul Nuclear (de Jonathan Cook) 
sîmbata, septembrie 30, 2006 
Cum mestereste Israelul la “ciocnirea civilizatiilor” 

Traiectoria campaniei de lunga durata care a dat nastere luna asta la 
raportul absurd despre antisemitismul în UK, alcatuit de parlamentari brita- 
nici dintr-un larg spectru de partide, îsi gaseste punctul de plecare în lobby- 
ul intensiv al guvernului israelian care a început cu mai mult de patru ani în 
urma, pe la începutul lui 2002. 

La vremea aceea Ariel Saron rupea în bucati ramasitele acordurilor de 
la Oslo reinvadând orasele Cisiordaniei controlate de Autoritatea 
Palestiniana, într-o escaladare distructiva cunoscuta sub numele de 
Operatiunea Scutul Defensiv, si acest lucru a provocat în media israeliana o 
vie dezbatere. Ziarele locale începura sa faca auzite nesfârsite îngrijorari 
despre aparitia unui “nou antisemitism”, o tema preluata rapid si cu entu- 
ziasm de puternicul lobby zionist din SUA. 

Desigur ca nu era prima oara, fireste, când Israelul facea apel la loiali 
americani ca sa-l scoata din belele. În Beyond Chutzpah, Norman Finkelstein 
trece în revista aparitia temerilor unui nou antisemitism în urma performan- 
tei sinistre din 1973, razboiul de Yom Kippur. Cu ocazia aceea s-a sperat ca 
acuzatia de antisemitism ar putea fi folosita împotriva criticilor pentru a redu- 
ce presiunea împotriva Israelului în directia returnarii Sinaiului catre Egipt si 
a negocierii cu palestinienii. 

Israelul a mai alertat lumea pe tema unui nou val de antisemitism la 
începutul anilor '80, tocmai când o atitudine critica fara precedent era îndrep- 
tata împotriva lui din cauza invaziei si a ocupatiei Libanului. Ceea ce distin- 
gea noul antisemitism de rasismul antievreiesc traditional de felul celui care 
condusese la lagarele mortii din Germania, era ca de data asta cuprinsese mai 
degraba stânga progresista decât extrema dreapta. 

Ultimele afirmatii despre noul antisemitism au prins viata în primavara 
lui 2002, împreunca cu versiunea în limba engleza a website-ului respectatu- 
lui ziar liberal Haaretz, care a sustinut timp de mai multe luni un supliment 
de articole despre “Noul antisemitism”, avertizând asupra faptului ca “vechea 
ura” a fost readusa la lumina în Europa si în America. Refrenul a fost imediat 
preluat de Jerusalem Post, un ziar de limba engleza situat la dreapta spectru- 
lui politic si utilizat în mod regulat de autoritatile israeliene pentru a obtine 
suport politic în diaspora evreiasca. 

Ca si precursorii sai, argumenteaza apologetii Israelului, ultimul val de 
antisemitism a fost responsabilitatea miscarilor vestice progresiste — desi cu 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 670 


un nou specific. Eternul dar totusi latentul antisemitism vestic a fost pus în 
miscare de influenta politica si intelectuala crescânda a imigrantilor musul- 
mani extremisti. Implicatia acestui lucru a fost nasterea unei aliante necurate 
dintre stânga si islamul militant. 

Asemenea pareri au fost enuntate initial de membri vechi al cabinetului 
Saron. Într-un interviu acordat în Jerusalem Post în noiembrie 2002, de 
exemplu, Binyamin Netanyahu a avertizat ca antisemitismul latent avea din 
nou sa devina activ: 

“În opinia mea, multi oameni se opun antisemitismului în Europa, si 
multe guverne, multi lideri se opun antisemitismului, dar tensiunea exista 
acolo. Sa spui ca nu este prezent este totuna cu a ignora realitatea. Acum s-a 
alaturat unei forte antisemite din ce în ce mai puternice si mai deschise, care 
este antisemitismul islamic generat de câteva minoritati islamice din tarile 
europene. Adesea acesta se deghizeaza în anti-zionism.” 

Netanyahu propunea “sa se atinga punctul de fierbere” prin începerea 
unei campanii de PR de “autoaparare”. O luna mai târziu presedintele 
Israelului, Mose Katav, se oprea la sarcina cea mai usoara dintre toate, aver- 
tizând în timpul unei vizite de stat ca lupta împotriva antisemitismului trebuie 
sa înceapa în Germania, unde “vocile antisemitismului pot fi auzite”. 

Dar, ca întotdeauna, principala sarcina a noii campanii împotriva anti- 
semitismului a avut audienta în SUA, protectorul generos al Israelului. 
Acolo, membri ai lobby-ului israelian s-au transformat într-un tribunal moral. 

În etapele initiale ale campaniei, motivatia reala a lobby-ului n-a fost 
ascunsa: era vorba de calmarea unei dezbateri aprinse din societatea civila 
americana, cuprinzând îndeosebi bisericile si universitatile, despre retragerea 
investitiilor substantiale din Israel ca raspuns la Operatiunea Scutul de 
Aparare. 

În octombrie 2002, dupa ce Israelul a reocupat efectiv Cisiordania, 
Abraham Foxman, omul care nu s-a dat niciodata în laturi de la justificarea 
oricarei actiuni israeliene, director al Anti-Defamation League, i-a numit pe 
criticii care faceau apel la retragerea investitiilor din Israel “noii antisemiti”. 
A îndemnat un nou corp constituit de guvernul israelian si numit Formul pen- 
tru Coordonarea Luptei împotriva Antisemitismului sa declare clar “ceea ce 
stim în inimile noastre: ca linia [spre antisemitism] a fost încalcata.” 

Doua saptamâni mai târziu Foxman facea înca un pas, avertizând ca 
evreii erau mai vulnerabili decât oricând dupa al doilea razboi mondial. “N- 
am crezut în viata mea ca eu sau noi am putea fi preocupati asa cum suntem 
acum, sau sa ne confruntam cu intensitatea antisemitismului din zilele de 
azi”, spunea într-un interviu din Jerusalem Post. 

Facând ecou avertismentului lui Netanyahu, Foxman adauga ca raspân- 
direa rapida a noului antisemitism fusese facuta posibila de catre revolutia 
comunicatiilor, în principal internetul, care le permisese musulmanilor sa-si 
difuzeze ura prin mesaje în întreaga lume, infectând în câteva secunde oame- 
ni de pe tot globul. 

Este acum clar ca Israelul si loialii lui aveau în minte trei scopuri 
principale atunci când si-au început campania. Doua erau motive familiare 
încercarilor anterioare de avertizare în privinta “noului antisemitism”. Al 
treilea era nou. 

Primul scop, si posibil cel mai bine înteles, a fost strivirea oricarui 
criticism la adresa Israelului, îndeosebi în SUA. De-a lungul lui 2003 a deve- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 671 


nit deosebit de clar jurnalistilor ca mine ca mass-media americana, si în 
curând cea europeana, era din ce în ce mai rezervata când era vorba de difu- 
zarea fie si unei critici blânde la adresa Israelului. În momentul în care 
Israelul a început construirea zidului monstruos din Cisiordania în primava- 
ra lui 2003, editorii nu mai erau deloc dispusi sa se apropie de subiect. 

Atunci când a patra putere în stat a intrat în mutenie, cele mai multe 
dintre vocile progresiste din universitatile si bisericile noastre au facut acela- 
si lucru. Ideea retragerii investitiilor a disparut cu desavârsire din agenda. 
Organizatii mccarthyste precum Campus Watch au contribuit la instaurarea 
unui regim de intimidare. Universitari care au ramas fermi pe pozitie, ca 
Joseph Massad de la Columbia University, au devenit tintele unor grupuri 
activiste vindicative ca David Project. 

Un al doilea scop, mai putin aparent, a fost dorinta urgenta de a preve- 
ni orice scadere a numarului evreilor din Israel, fapt care ar fi putut sa-i ajute 
pe palestinieni în conditiile în care cele doua grupuri etnice se apropiau de 
paritate demografica în aria cunoscuta israelienilor sub numele de Marele 
Israel iar palestinienilor ca Palestina istorica. 

Demografia a fost o obsesie de lunga durata a miscarii zioniste: în tim- 
pul razboiului din 1948, armata israeliana a terorizat si a expulzat cu forta 
aproximativ 80% dintre palestinienii care traiau în interiorul granitelor a ceea 
ce a devenit Israel, pentru a garanta statutul sau ca stat evreiesc. 

Dar la începutul noului mileniu, ca urmare a ocupatiei Cisiordaniei si a 
Gazei în 1967, precum si a cresterii rapide a populatiei palestiniene opresate 
atât în interiorul teritoriilor ocupate cât si în Israel, demografia a reaparut ca 
prioritate în agenda politica a Israelului. 

În timpul celei de-a doua Intifada, când palestinienii au raspuns împo- 
triva masinii de razboi a Israelului cu un val de sinucideri cu bomba în auto- 
buzele din majoritatea oraselor israeliene, guvernul lui Saron s-a temut ca 
evreii israelieni bogati ar putea începe sa priveasca America si Europa ca 
fiind un loc mai bun decât Ierusalimul sau Tel Avivul. Pericolul era ca bata- 
lia demografica sa fie pierduta si evreii israelieni sa migreze. 

Sugerând îndeosebi ca Europa a devenit un cuib al fundamentalismului 
islamic, se spera ca evreilor israelieni, multi dintre ei având mai mult decât 
un pasaport, le-ar putea fi teama sa plece. Un sondaj al Agentiei Evreiesti 
desfasurat în primele zile ale lui mai 2002 arata, de exemplu, ca 84% dintre 
israelieni cred ca antisemitismul a devenit din nou o amenintare serioasa 
îndreptata împotriva evreimii mondiale. 

În acelasi timp, politicienii israelieni îsi concentrau atentia asupra celor 
doua tari europene cu cea mai mare populatie evreiasca, Marea Britanie si 
Franta, ambele cu un numar semnificativ de imigranti musulmani. Subliniau 
o presupusa crestere a antisemitismului în aceste doua tari sperând sa atraga 
populatiile evreiesti în Israel. 

În Franta, de exemplu, unor atacuri antisemitice ciudate li s-a dat o 
acoperire mediatica imensa: de la un rabbi care fusese înjunghiat (de catre el 
însusi, dupa cum s-a dovedit ulterior) pâna la o tânara evreica atacata în tren 
de catre tâlhari antisemiti (cu exceptia faptului ca nu era evreica, asa cum a 
reiesit ulterior). 

Saron a profitat de climatul de frica instaurat în iulie 2004 pentru a afir- 
ma ca Franta era în ghearele “celui mai salbatic antisemitism”, chemându-i 
pe evreii francezi sa vina în Israel. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 672 


Al treilea scop, totusi, nu mai fusese niciodata formulat pâna atunci. El 
lega aparitia unui nou antisemitism de implantarea fundamentalismului isla- 
mic în Vest, implicând ca extremistii musulmani ar acapara gândirea vestica 
sub mantia unui control ideologic. Se potrivea bine cu atmosfera post 9/11. 

În acest spirit, academicieni evrei americani ca David Goldhagen carac- 
terizau antisemitismul ca fiind în continua “evolutie”. Într-un text numit 
“Globalizarea antisemitismului”, publicat în saptamânalul american evreisc 
Forward în mai 2003, Goldhagen argumenta ca Europa si-a exportat clasicul 
ei rasism antisemitic în lumea araba, care apoi a reinfectat Vestul. 

“Apoi tarile arabe au re-exportat noua demonologie hibrida în Europa 
si, utilizând Natiunile Unite si alte institutii internationale, spre alte tari ale 
lumii. În Germania, Franta, Marea Britanie si aiurea, expresiile si agitatiile 
antisemite intensive din ziua de azi utilizeaza expresii atribuite cândva evrei- 
lor locali — acuzatia de semanare a dezordinii, cu dorinta de a-i subjuga pe 
altii — cu un nou continut îndreptat covârsitor împotriva evreilor din alte tari.” 

Teoria contagiunii “libere” a urii împotriva evreilor, împrastiata de 
arabi si de simpatizantii lor prin intermediul internetului, a mass-mediei si a 
organizatiilor internationale, a gasit multi admiratori. Ziarista britanica 
neo-conservatoare Melanie Philips a sustinut peste tot, desi în mod ridicol, ca 
identitatea islamica transformase tara ei într-o capitala a terorii, “Londonistan”. 

Scopil final al opozantilor “noului antisemitism” a fost un succes atât de 
important pentru ca putea fi pus în legatura cu alte idei asociate razboiului 
Americii împotriva terorii, ca de exemplu ciocnirea civilizatiilor. Daca era 
“noi” împotriva “lor”, atunci noul antisemitism postula înca de la început ca 
evreii erau de partea îngerilor. Vestului crestin îi revenea sa decida daca face 
pactul cu binele (iudaismul, Israel, civilizatia) sau raul (Islamul, Usama bin 
Laden, Londonistan). 

Suntem departe de sfârsitul acestui drum înselator, atât pentru ca 
administratia americana este ruinata din cauza initiativelor politice facând 
abstractie de razboiul ei împotriva terorii, si din cauza faptului ca locul 
Israelului în inima agendei neoconservatoare este pe moment asigurat. 

Acest lucru a fost afirmat cu claritate saptamâna trecuta când 
Netanyahu, cel mai popular politician din Israel, a adaugat o noua tema 
dezastruoasa masinii de propaganda neoconservatoare care se pregateste sa 
se confunte cu Iranul în privinta ambitiilor nucleare. Netanyahu a comparat 
Iranul si presedintele sau, Mahmud Ahmadinejad, cu Adolf Hitler. 

“Hitler a pornit o campanie mondiala mai întâi, apoi a încercat sa obti- 
na arme nucleare. Iranul încearca sa-si obtina armele nucleare mai întâi. Din 
aceasta perspectiva, este cu mult mai periculos”, a spus Netanyahu. 

Implicatiile afirmatulor lui Netanyahu erau transparente: Iranul cauta o 
alta Solutie Finala, aceasta tintind Israelul ca si toata evreimea mondiala. 
Momentul judecatii este aproape, dupa Tipi Livni, ministrul de externe al 
Israelului, care afirma împotriva tuturor dovezilor ca Iranul e doar la câteva 
luni de la posesia armelor nucleare. 

“Terorismul international este un termen gresit”, adauga Netanyahu, 
“nu din cauza ca nu exista, ci din cauza ca problema este Islamul internatio- 
nal militant. Aceasta este miscarea care duce la teroare internationala, si 
aceasta este miscarea care pregateste teroarea finala, teroarea nucleara.” 

Confruntat cu planurile malefice ale “fascistilor islamici”, ca cei din 
Iran, arsenalul nuclear al Israelului — si Holocaustul nuclear pe care Israelul 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 673 


poate si pare pregatit sa-l dezlantuie — poate fi prezentat ca salvarea lumii 
civilizate. 

Sursa: Counterpunch Weekend Edition, September 23 / 24, 2006 

Cf. versiunea in limba engleza.posted by riliescu @ 12:06 PM 


x 


Buldozerele în actiune (de Dominique Vidal) 
sîmbata, decembrie 16, 2006 posted by riliescu (a 10:36 PM 

A treia zi de reportake în Orasul Sfânt, anexat în urma cuceririi sale din 
1967. Philippe Rekacevicz [cartograful mensualului Le Monde diploma- 
tique] si cu mine am decis, în acea dimineata, sa-l intervievam pe Meir 
Margalit. Functionar al orasului timp de douazeci si patru de ani, apoi consi- 
lier municipal al partidului de stânga Meret timp de cinci ani, acest evreu 
venit din Argentina în 1972 coordoneaza acum Comitetul Israelian Împotri- 
va Demolarii Caselor (ICAHD). 

În Ierusalimul de Est, autoritatile israeliene — care se considera “la ele 
acasa”, desi nu sunt, în ochii dreptului international, decât o “putere de ocu- 
patie” supusa strictelor obligatii ce revin în urma celei de-a patra Conventii 
de la Geneva — nu se multumesc sa instaleze colonii evreiesti în jurul orasu- 
lui vechi, ca si în interiorul ei. Ele distrug locuintele, magazinele si ateliere- 
le palestiniene, construite “fara permis”, explica muncipalitatea. Ceea ce ea 
uita sa precizeze, este ca si-a arogat “dreptul”, perfect ilegal, de a nu acorda 
autorizatii decât cu picatura si contra greutatii lor în aur — numai dosarul de 
cerere costa aproape la fel de scump ca si viitoarea constructie. Ultimele sta- 
tistici indica 152 de demolari în 2004 si 94 în 2005. O falsa diminuare: cal- 
culat în metri patrati, bilantul s-a agravat, crescând în doar un an de la 9000 
la 12000. 

În plina explicatie, militantul pacifist este întrerupt de soneria celularu- 
lui sau. Chemare la actiune: un prieten din Betselem, organizatia israeliana 
de aparare a drepturilor omului, anunta ca o casa este în curs de demolare la 
Al-Tur, unul din cartierele arabe ale orasului. În timpul în care taxiul îsi 
gaseste loc de parcare, este deja prea târziu. Gadir Hajjam Ghneim si familia 
lui îsi contempla, neputinciosi, casa pe jumatate distrusa. În fata ruinelor se 
îngramadesc dulapuri, cratite, jucarii haine — tot ceea ce au putut salva — bul- 
dozerul nelasându-le nici macar timpul sa-si recupereze mobilele din dormi- 
tor, nici cele din bucatarie. 

De-abia daca avem timp sa schimbam câteva cuvinte cu victimele si sa 
facem câteva fotografii ale dezastrului (reproduse mai jos), caci Kareem, din 
organizatia Betselem, afla ca demolizatorii îsi continua munca la Ras Al- 
Amud, alt cartier arab situat în interiorul frontierelor municipale largite ale 
Ierusalimului de Est. O jumatate de ora mai târziu suntem acolo, condusi de 
localnici, apoi de zgomotul masinilor municipalitatii. 

Strada este închisa, zeci de masini ale politiei si ale armatei, foarte multi 
oameni înarmati. Chiar si minibusurile care-i aduc pe copii de la scoala vor 
trebui sa faca un ocol semnificativ. Oricine încearca sa discute este repezit cu 
brutalitate, bogatul vocabular al fortelor de ordine coloniale merge de la 
“Cara-te!” la “Mars!”, fara sa uitam “Valea!”. Doar legitimatiile noastre de 
acreditare ca jurnalisti straini ne vor permite sa ne apropiem. Dar vecinii îi 
vor invita pe militantii de la ICAHD si de la Betselem sa se catere pe o tera- 
sa, de unde au imaginea completa asupra cladirii din beton supusa loviturilor de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 674 


berbece ale buldozerului. 

De data asta nu este vorba de o locuinta, ci de un atelier de mobila de 
lux, apartinând familiei Amer. În fata, la câteva sute de metri, la înaltimea 
unei coline destinate colonizarii, zidul separa Ras Al-Amud de Abu Dis. În 
spatele monstruosului sarpe de beton poate fi ghicit acoperisul sediului gol al 
Parlamentului palestinian. Aici, ca peste tot la Ierusalim, “bariera de securi- 
tate” îi separa nu pe palestinieni de israelieni, ci pe palestinienii tolerati în 
Ierusalim de palestinienii expulzati, fara macar sa se fi deplasat undeva! 

Cel mai rau este ca, în ambele cazuri, distrugerile acestei dimineti se 
dovedesc ilegale, chiar si în ochii legii israeliene. Într-adevar, justitia acorda- 
se un ragaz proprietarilor în cauza si “înghetase” ordinul de distrugere. Dar 
inspectorului municipal nu i-a pasat. În primul caz, a cerut sa vada actul ori- 
ginal si, în asteptare, a dat unda verde demolarii, pe care n-a întrerupt-o decât 
atunci când i-a fost adusa decizia juridica. Cât priveste al doilea caz, a proce- 
dat ca si cum ar fi ignorat orice ragaz, si n-a oprit jaful decât când a fost somat 
printr-un telefon direct al primariei. 

De data asta prietenii nostri din ICAHD n-au putut, ca cel mai adesea, 
sa-i opreasca pe demolatori. “Dar îi vom aduce în fata justitiei, cea israelia- 
na si cea internationala”, spune, într-un acces de mânie rece, Meir Margalit. 
Fiind vorba despre teritorii anexate, distrugerea de case, ca si cea de spatii 
destinate artizanatului sau industriei constituie, într-adevar, o “crima de 
razboi”. 

Simpla coincidenta? La mii de kilometri de aceste locuri, la New York, 
pe 1 decembrie 12006], Adunarea Generala a Natiunilor Unite adopta, ca în 
fiecare an, o rezolutie care reafirma ca “orice actiune condusa de Israel pen- 
tru a-si impune legile, jurisdictia si administratia asupra Orasului Sfânt este 
ilegala si în consecinta nula si neavenita, neavând nici cea mai mica validi- 
tate”. Singurele tari care au votat împotriva sunt: Israelul, Insulele Marshall, 
Micronezia, Nauru, Palau si Statele Unite. 

Aici, faptul împlinit. Acolo, discursuri de rutina. 


Luni 18 decembrie 2006 
Prin Ziua Teşu Solomovici ne informează: 


Jimmy Carter acuzat de antisemitism 

Jimmy Carter, fostul presedinte al Statelor Unite, si unul dintre arhitec- 
tii pacii dintre Israel si Egipt, a publicat o noua carte in care condamna 
ocupatia israeliana a teritoriilor palestiniene si sustine: "Statele Unite platesc 
un pret greu pentru sprijinul acordat Statului Israel". Au aparut si comentarii 
in care fostul presedinte american, detinatorul Premiului Nobel pentru Pace, 
este catalogat drept "antisemit". Intr-un interviu senzational Carter da 
explicatii. 

Romanul de dragoste, tesut vreme de trei decenii, intre presedintele 
american si lumea evreiasca, s-a erodat brusc, dupa aparitia noii sale carti, 
"Palestina. Pace, nu Apartheid". Imediat dupa ce s-a instalat la Casa Alba, la 
2 noiembrie 1976, senatorul democrat Jimmy Carter, si-a manifestat simpa- 
tia fata de Israel si a sustinut-o in permanenta si cu generozitate, politic si 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 675 


financiar. Dupa incheierea mandatului prezidential, Jimmy Carter si-a dedi- 
cat toate fortele rezolvarii conflictului isrealiano-arab din Orientul Mijlociu, 
progresului democratiei in lume si, in special, incetarii ocupatiei israeliene in 
teritoriile palestiniene, activitate care i-a adus Premiul Nobel pentru Pace. 
Acum, la 82 de ani, Jimmy Carter este una dintre personalitatile curtate intens 
de mass-media americane si internationale, o voce ascultata si pretuita nu 
numai de americani. 
"Palestina. Pace, nu apartheid" 

Noua carte intitulata "Palestina. Pace, nu apartheid" a presedintelui 
american circula prin lume si starneste controverse. Carter relateaza intam- 
plari senzationale si nestiute din numeroasele sale vizite in Orientul Mijlociu, 
convorbiri avute cu liderii zonei, in special cu presedintele Yasser Arafat si 
premierul israelian asasinat Itzhac Rabin, si-si exprima opinii in stilul sau 
liber, caustic, fara sa se auto-cenzureze. "Israel aplica o politica de apartheid, 
conform careia desi doua popoare traiesc pe acelasi teritoriu, totusi ele sunt 
despartite categoric unul de celalalt, iar Israel stapaneste terenul prin incalca- 
rea violenta a drepturilor poporului palestinian", scrie presedintele Jimmy 
Carter. Si adauga: "Israel este obstacolul principal care impiedica realizarea 
pacii in Tara Sfanta". E explicabil de ce in Israel si in cercurile evreiesti din 
Statele Unite si din alte colturi din lume, noua carte a presedintelui american 
nu a fost bine primita. Politicienii Partidului Democrat se tem ca dupa 
aparitia cartii fruntasului democrat Jimmy Carter, ei nu se vor mai bucura de 
sustinerea traditionala in viitoarele alegeri a celor aproape 6,5 milioane de 
evrei traitori in Statele Unite. Cativa congresmani democrati i-au cerut lui 
Jimmy Carter sa schimbe titlul cartii.(subl. mea, P. G.) 

Jimmy Carter isi mentine criticile 

"Cartea nu e despre Israel", i-a explicat fostul presedinte american lui 
Tzah Y oked, corespondentul cotidianului ebraic "Maariv" la New York. Nu 
am avut intentia sa analizez politici interne ale Israelului, un stat democrat 
care acorda drepturi egale tuturor cetatenilor, inclusiv cetatenilor arabi." 

"Atunci de ce vorbiti in carte despre apartheid?" l-a intrebat ziaristul 
israelian. Nu puteti, domnule presedinte, sa folositi expresia "apartheid" cand 
descrieti comportamentul israelienilor fata de palestinieni si concomitent sa 
spuneti ca nu criticati statul Israel". 

"Cartea se refera la palestinieni, i-a raspuns Carter. Si descrie eveni- 
mente petrecute in teritoriile ocupate de Israel, despre spolierea de pamantu- 
ri palestiniene de catre colonistii evrei, expulzarea palestinienilor din case- 
le lor, construirea de drumuri pe care nu au voie sa circule decat colonistii 
evrei, si construirea zidului de beton pe pamanturi palestiniene... O incalca- 
re a drepturilor populatiei palestiniene care este mai grava decat situatia 
care era pe vremea apartheidului din Africa de Sud."(subl. mea, P.G.) Tesu 
SOLOMOVICI 


Marţi 19 decembrie 2006 


Ieri: mare tămbălău-mare la Cotroceni. Eu am pierdut trenul 
interesului faţă de un astfel de ‘veniment epocal. Şi avionul. Va fi fost 
ceaţă în Balcani - sau doar la Bucureşti? 

Oricum, Ziua de azi: 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 676 


Cu Walesa, dar fara Goma Miruna MUNTEANU 

Dupa sapte luni de cercetari si 100.000 de euro cheltuiti, o comisie 
controversata a produs un document controversat. Pe baza acestuia, presedin- 
tele Romaniei a condamnat, ieri, in mod oficial, comunismul romanesc. 

A adus raportul Tismaneanu revelatii majore cu privire la epoca pe care 
a studiat-o? Nu. Se va schimba ceva de acum incolo? Nici pomeneala. Atunci 
la ce folosesc toate acestea? 

Vladimir Tismaneanu sustine ca "raportul este un antidot impotriva ten- 
dintelor negationiste si revizioniste care fie contesta, fie relativizeaza catas- 
trofa comunista”. Aiurea. Putinii nostalgici de astazi nu pot fi convinsi cu o 
bucata de hartie tiparita. Si nici un discurs prezidential nu-l va face pe gene- 
ralul Plesita sa roseasca de rusine si sa-si regrete ispravile din tinerete. Insa, 
pentru majoritatea coplesitoare a romanilor, comunismul a fost deja condam- 
nat - de istorie, in 1989. Ca a fost un regim criminal nu trebuie sa aflam din 
carti, am simtit-o pe pielea noastra. 

Atunci, a fost inutil demersul presedintelui Basescu? Nu si pentru el. 
Prezentarea "raportului Tismaneanu" in fata Camerelor reunite ale 
Parlamentului a reprezentat un simplu exercitiu de imagine. O ingenioasa 
lovitura publicitara, planificata din vreme. Se apropie Sarbatorile si, inevita- 
bil, romanii se vor interesa mai mult de porcariile din camara, decat de cele 
de pe scena politica. Presedintele a vrut sa le mai ofere, inainte de finalul anu- 
lui, un spectacol grandios - cu el in rolul principal. Sa aiba electoratul ce sa 
comenteze la o sarma si o cana de vin fiert, pana la "Revelionul integrarii”. 
Sa-l tina minte in chip de erou anticomunist, brat la brat si pe picior de ega- 
litate cu figuri legendare ca Vaclav Havel si Lech Walesa. 

Si Paul Goma a fost invitat sa participe la ceremonia de ieri. lata ce i-a 
scris presedintele, in urma cu cateva zile: "Sunt convins ca prezenta dumnea- 
voastra la sedinta reunita a Camerelor va fi semnul solidaritatii cu decizia 
politica de a asuma la cel mai inalt nivel responsabilitatea morala, intelectua- 
la si sociala de a condamna trecutul comunist, reprezentand totodata un oma- 
giu adus celor care au luptat, in tara sau in exil, pentru adevar si libertate”. 

Goma nu a cazut, insa, in capcana de a legitima o farsa publicitara. Spre 
deosebire de musafirii din strainatate, el a inteles perfect ipocrizia demersu- 
lui. Cum si-ar mai putea face iluzii, cand continua sa fie "refugiat politic" in 
Franta, la 17 ani de la rasturnarea regimului Ceausescu? In acest context, un 
pasaj din scrisoarea lui Basescu pare de-a dreptul cinic: "Declaratia pe care o 
vol sustine in calitate de presedinte reprezinta incheierea unei etape din isto- 
ria recenta a Romaniei, fiind totodata rezultatul dezbaterilor interne ale socie- 
tatii si raspunsul pe care statul roman il ofera apelului adresat de cetatenii sai 
in pragul integrarii europene". Dar de apelul pentru repunerea in drepturi a 
celui mai important disident roman ce s-a ales? De ce aceste solicitari (pe cat 
de legitime, pe atat de concrete) continua sa primeasca doar raspunsuri eva- 
zive si contradictorii? De ce autoritatile de la Bucuresti dau din colt in colt si 
se spala pe maini cand vine vorba de Paul Goma? E penibil sa infierezi sis- 
temul, daca nu esti dispus sa-i repari nedreptatile. Macar pe cele, atat de puti- 
ne, care mai pot fi indreptate astazi. O condamnare formala nu costa (aproa- 
pe) nimic. Asumarea trecutului inseamna, insa, cu totul altceva. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 677 


Un alt text: 

Refuzul lui Goma 

Scriitorul Paul Goma a decis sa refuze invitatia ce i-a fost adresata de 
presedintele Traian Basescu de a participa la sedinta Camerelor reunite ale 
Parlamentului, in care seful statului a prezentat concluziile Raportului elabo- 
rat de Comisia prezidentiala pentru analiza dictaturii comuniste. 

Motivul refuzului lui Goma se regaseste in ultima scrisoare pe care i-a 
trimis-o lui Traian Basescu, in noiembrie: reacordarea cetateniei romane si 
repunerea sa in drepturile cetatenesti. Un Apel pentru repunerea in drepturi- 
le de cetatean roman a lui Paul Goma, sustinut de 500 de semnaturi, a fost tri- 
mis autoritatilor de la Bucuresti, ramas pana in prezent fara un raspuns cert 
care sa duca la rezolvarea situatiei semnalate. De altfel, Paul Goma a decli- 
nat oferta de a face parte din Comisia prezidentiala pentru analiza dictaturii 
comuniste din Romania, desi initial acceptase propunerea facuta in acest 
sens, din acelasi motiv. La randul sau, presedintele Comisiei, politologul 
Vladimirl corespund standardelor procedurale dupa care vreau sa lucreze 
Comisia", mai spunea Tismaneanu. El a primit la acel moment replica scrii- 
torului exilat. Publicam in facsimil textul scrisorii trimise de presedintele 
Traian Basescu scriitorului Paul Goma. (A.H.) 


Miercuri 20 decembrie 2006 


Nu doar pentru că sunt prins până peste cap cu ale mele (persona- 
le, ar zice poetul român Dinescu Mircea), dar... nu mă interesează 
valurile făcute de “Raportul Tismăneanu”. L-am citit - în întregime - 
ieri şi am ştiut că nu voi rezista la o a doua lectură, fie ea şi fragmen- 
tară. Fiindcă este atât de vicios-fals, încât nu mai am replică. Apoi, fie 
vorba între noi: ce am făcut din aprilie, de când s-a constituit Comisia 
aceea: aflîndu-i Programul, l-am combătut din toate puterile, din toare 
resursele bibliografice, din toate viscerele. 

lar acum, la “dezvăluirea” lui, nu pot nici măcar să mă arăt 
mulţumit că... spusesem-eu! 

Fiindcă “Istoria României” fabricată de Tismăneanu este fiica 
naturală a “Istoriei R.P.R.” confecţionată de Roller - şi pe asta am mai 
spus-o şi nu mă jenez să o repet, aici, în intimitatea jurnalului meu 
internetizat. 

Probabil-sigur voi reveni mai încolo, cu repetitii, desigur. 


Joi 21 decembrie 2006 


Blestemînd noaptea-aniversară a lui Stalin, să ne bucurăm că de 
azi începe ziua să se mărească. 

Am terminat ieri de calibrat Jurnal 2004 (385 pagini). Tot ieri 
m-am apucat de Jurnal 2005 (838)? Spor la treabă! 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 678 


Vineri 22 decembrie 2006 
Am trecut pe cealălalt versant al muntelui. 
Sâmbătă 23 decembrie 2006 


Sunt aici, dincoace! 

Ca semn că am făcut-o şi pe asta, ne-am înfruptat toţi trei mem- 
brii familiei din prima pătlăgică crescută în grădina noastră balcones- 
tră, bellevilliotă. Asta - cea mai mare - căzuse în timpul unei furtuni. 
Am cules-o, am pus-o în bucătărie pe o poliţă. S-a înroşit - în vreo zece 
zile... De copt, da, era copticică, biata de ea. Oricum, avea gust de 
pătlăgică roşie, nu de plastic autentic. 


Duminică 24 decembrie 2006. 


Ajunul Crăciunului. 

Observ, mai cu seamă în urările-felicitările primite - prin poştă, 
prin e-mail) că dragii noştri români - altfel creştini-foc, pe deasupra 
deasuprelor ortodocşi - folosesc alegru (şi puturos, este necesar să 
spun): “Sărbătorile de iarnă”. 

Nimic incorect, dar totul profund strâmb: “Vă urăm, cu prilejului 
sărbătorilor de iarnă...”. Ba chiar doi expeditori, unul din Canada, 
celălalt din USA formulau urarea astfel: 

“Vă urăm, cu prilejul Sfintelor Sărbători de Iarnă...” 

Și, atenţie: niciun basarabean-bucovinean, fie “din afara 
graniţelor României” (în R. Moldova, în Ucraina, în Rusia, la mama 
dracului) nu a folosit “Sărbătorile de iarnă”, cu toţii au scris clar: 
“Crăciunul” şi “Anul Nou”, unii adăugîndu-l şi pe “Sfântul Vasile”. 

Ce semnificaţie să aibă acest tic-mental? Dar bineînţeles, că, 
vorba mătuşilor lor, aceşti oameni fuseseră “spălaţi pe la creiere”. Şi 
nimeni nu-i re-spălase (sau de-spălase), aşa au rămas, pe vecie. 

Chiar dacă exemplele sunt insuficiente pentru a trage o concluzie, 
uite, eu o trag, din cele câteva: 

Anticomunismul la român acesta este: în declarații, în afirmaţii 
rapide (făcute cu gândul în altă parte), nu în fapte. Când spun faptă nu 
mă gândesc neapărat la o faptă-de-arme: pui mâna pe o puşcă şi tragi 
în bolşevic! Ci în fapta-de-gând - există şi aşa ceva, dovadă că basara- 
benii, chiar striviţi de ocupantul rus, negaţi în fiinţa lor naţională (care, 
orice-ar crede N. Manolescu, începe cu alfabetul, cu limba), ajunşi să 
vorbească o “light rumanian”, gândesc totuşi, în româneşte, la 
România, nu ca Ungureanu, cel care gândeşte atunci când stăpânii lui 
americanii, israelienii îi ordonă) în ne-româneşte. Cele trei-patru-cinci 
milioane de români căzuţi sub ruşi, chiar dacă s-au lăsat contaminaţi 
de accentul, ba chiar de topica rusească, au gândit tot timpul că sunt 
români, că limba lor este româna, că locul lor este în România. 

Îşi mai aduce aminte cineva de cuvintele mele scrise în februarie 
1977 în Scrisoarea adresată lui Kohout, anume că ei, cehii; ei, polone- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 679 


zii; ei, ungurii sunt ocupați de ruşi, însă, vai, nouă, românilor, am ajuns 
să fim ocupați de români? Câţi dintre voi, maturi în acel moment, 
auzind citită la Europa liberă scrisoarea, nu l-aţi blestemat pe autor, nu 
l-aţi condamnat pentru “trădare de patrie” - dar cum afirma el că 
“România este ocupată de români”? Până în momentul de faţă nu am 
ştire de niciun român care, acum, după treizeci de ani, să recunoască 
public că se înşelase, el, atunci când mă condamnase şi, vai, eu avuse- 
sem dreptate: încă de atunci România, căpătase un alt ocupant în locul 
rusului: românul însuşi - într-atât am uitat Mioriţa, mitul uciderii de 
frate?; 

Îşi mai aduce cineva aminte de cuvintele mele - şi ele scrise în 
legătură cu Patimile după Piteşti, anume că reeducarea violentă - 
1949-1952 - nu dăduse rezultatele scontate : omul-nou, ci doar victime 
şi martiri, însă “reeducarea dulce”, de după 1964, anul golirii închiso- 
rilor cuprinsese întreaga ţară, aceea risca să producă fructele otrăvite 
ale acţiunii de descreierare? Şi atunci am avut parte numai de contes- 
taţii, de insulte, de acuzaţii (dar cum îndrăzneam cu să vorbesc aşa 
despre sfântul popor român: că se lasă dus la abator fără să proteste- 
ze?, am uitat de bravii partizani din munţi...?). Şi iată, nici acum, după 
17 ani de la “revoluţie” - când s-a constatat incapacitatea românilor 
declaraţi în opoziţie de a se opune; de a propune contrariul a ceea ce 
impuseseră sovieticii şi slugile lor, “ocupanţii români ai României” - 
nu am auzit o singură voce de român normal recunoscînd că se înşela- 
seră ei - căeu avusesem dreptate. 

Mi-ar fi dat - pentru a câta oară? - prilejul de a spune: 

«Imi pare rău, nespus de rău că s-a adeverit ceea ce spuneam, 
atunci...» 

Revin, ca să spun: 

Basarabenii, ca români au toate defectele românului (să le mai 
înşir?). 

Insă basarabeanul, spre deosebire de ne-basarabean, are o calitate 
necunoscută la “fraţii lor din dreapta Prutului”; se gândeşte tot timpul 
la România. 


Luni 25 decembrie 2006 


Primiţi colindători? 
Primim, dar trebuia să veniţi ieri, în Ajun. 
Ieri? De ce, Ajun? De ce trebuia? 
(rezumat al stării românului de Crăciun 2006) 


Ce generozitate din partea Israelului! Ce cadou - de Crăciun 
pentru Palestinieni! 

Ieri Mahmud Abbas l-a vizitat pe Olmert. Masa era decorată cu 
drapelele... Israelului şi ale Palestinei. Olmert, cu gura de la ceafă la 
ceafă, ai fi zis că a găsit o comoară. Îi strângea mâna palestinianului, 
schiţa chiar un gest de îmbrăţişare, Abbas rămânea de lemn şi nici nu 
zâmbea... lar Olmert părea a nu pricepe de ce oaspetele e atât de... 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 680 


sobru. Era şi tovărăşica vi pe-acolo - dacă-i cu externele, dânsa. 

În fine, discursul lui Olmert. Veselos, ai fi jurat că el câştigase 
războiul din Liban- a anunţat marea veste: 

Israelul dăruieşte Palestinei 100 000 000 euro (dolari?) - dar să nu 
care cumva să ajungă vreun sfant Hamasului! 

Mahmud o mormăit ceva, traducătorul nu a tradus - şi s-a încheiat 
nunta cu dar... 

Eu ştiam ce-i cu banii aceia - dar se uită cineva în gura mea de 
antisemit notoriu? Ştia şi Charles Enderlin, jurnalistul francez pentru 
Antenne 2, un alt... antisemit (evreu, ăsta, nu ca mine, doar asimilat). 
Şi zice - ceea ce toată lumea ştia, dar toată lumea tăcea (o să vaz ce 
spune ziarul lui SRS mâine când reapare): 

Cele 100 000 000 “dăruite” de paşă, ce darnic eşti! reprezintă 
doar o parte din banii palestinienilor, din sudoarea lor, reţinuţi (aşa a 
spune Enderlin, cu aş fi spus uşor altfel: furaţi!) de Israel, ca pedeapsă 
că aleseseră un guvern Hammas. 

Nu e un “dar” pe care să-l mai cauţi de dinţi - ceea ce a făcut 
Abbas, cu fălcile strânse. 


Noutăţi plăcute inemii mele de fost trompetist pe la balurile 
săteşti din ţinutul Făgăraşului (dar nu şi din al Amlaşului): 

Trompeta de buzunar: Stomvi, o tânără marcă spaniolă i-a propus 
în urmă cu câţiva ani celebrului trompetist francez Maurice Andre să 
colaboreze-supervizeze  elaborarea-construirea unui astfel de 
instrument. Rezultatul: din fotografie arată ca un cornet mai bogat în 
tubulatură: lungimea lui este exact cea a unei trompete obişnuite în si 
bemol - dar sonoritatea... Să avem incredere în cei care spun că este 
“uşor altfel”; 

O altă noutate - veche (din 1980, datorită lui Brian Wittman), însă 
eu o aflu abia acum: xafoonul. Inspirat din flautul drept (“cu cioc”), dar 
cu o gaură suplimentară. Este lucrat în bambus, iar ciocul, nedemonta- 
bil, primeşte o ancie de saxofon tenor. Sonoritatea lui se apropie de a 
saxofonului, însă nu se îndepărtează prea mult de a clarinetului. 

De ascultat. 


Ce văd eu, cu mâna straşină la ochi, privind încolo, spre soare- 
răsare, unde se află România-ţara-mea? 

Ceea ce este normal pentru o Românie-ne-ţara-mea: 

Cum doamna-secretară-de-la-ambasadă - încolo, binişor după 
Anul Nou, când se sting efectele cârnaţilor de porc, sarmalelor cu 
şampanie, dreasă cu ţuică bătrână de Văleni - îmi telefonează şi cu 
glasu-i drăgălaş îmi anunţă Marea Veste: s-a rezolvat problema! Totul 
e numai cânt şi voie bună. Mai rămâne o-mică-formalitate: să fac o 
cerere, una mică dă tot... 

Eu, băiat bine crescut - şi obosit de moarte (e de mirare? Ei sunt 
milioane de români adevăraţi, eu singurul român neadevărat!) tac. 
Şi zic, lehămitit: «Bine, doamnă, bine...» - ce altceva să zic? 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 681 


Valerian Stan îmi trimite un articol din Dilema veche (5 mai 2006) 
pescuit pe internet: 


Petru VODĂ Divanul Dilemei Vechi 

Stimate domnule Mircea Vasilescu, 

Divanul Dilemei vechi din nr. 110/2006, avîndu-l în dialog pe dl Ion 
Vianu, oferă dnei Simona Sora prilejul întrebării referitoare la Paul Goma. Ce 
se întîmplă cu Paul Goma, care n-a fost înţeles atunci, probabil nu este nici 
acum înţeles. La care dl Vianu îl caracterizează ca un Neinsager, care îi 
induce un dubiu asupra negaţiei lui de atunci. 

Cred că atunci cînd vorbim de Paul Goma se impune mai multă 
autoanaliză şi discernămînt. 

Paul Goma în Sabina citează pe un scriitor (de care Francisc Păcuraru 
scria că pentru talentul lui a considerat că România este prea mică): "Noi, 
Românii... Nu credem cu tărie în ceva fie şi rău, dar să credem. Nu avem 
credinţă, ci doar interese, multe şi întristător de mărunte. De unde concluzia 
că nu suntem un popor, abia o populaţie...". 

Argumentaţie susținută de dl Livius Ciocârlie - Orizont, nr. 10/2005 - 
"Dacă proiectăm România ceauşistă pe un alt fundal, acela al Ungariei, 
Cehoslovaciei, Poloniei, al samizdatului, atunci mi se pare incontestabil că, 
luaţi în ansamblu, noi n-am făcut ce ar fi trebuit.” lar, Victor Neumann - 
Orizont, nr. 1/2006 - "Spre deosebire de Praga, Budapesta şi Varşovia, 
Timişoara nu dezvoltase un proiect politic articulat şi util răsturnării regimu- 
lui dictatorial comunist". "Relativ insensibili faţă de suferinţele semenilor, 
formatorii aveau privilegii din partea regimului: salarii decente, case sau 
apartamente gratuite de la stat, burse, vacanțe în străinătate, asistenţă medi- 
cală de calitate şi pensii bune." Şi asta explică afirmaţia dlui Livius Ciocârlie: 
"Salvarea culturii mi-a părut mai curînd ca un contract social între Partid şi 
oamenii de cultură, decît un mod de a rezista”. 

Paul Goma n-a înţeles acest compromis şi toată viaţa îi este marcată de 
starea noastră de "populaţie" din care a încercat să iasă, dar românii, în bună 
tradiţie de Neinsageri, cu puţinele excepţii ştiute, merg cu şefii. Dna Doina 
Cornea mărturiseşte - Cotidianul, 23 dec. 2005 - că disidenţa sa a început 
după ce a citit în 1982 Camera de alături a lui Paul Goma. Pentru dînsa a fost 
un exemplu. În timp ce alţii au avut dubii. D1 Matei Călinescu în Un fel de 
jurnal - 1973-1981 - Orizont, nr. 1/2006 - notează: 

"5 ian. 1978, Breban crede că disidenţa lui Goma e un calcul, o simplă 
tactică pentru obţinerea unor avantaje materiale. 

27 oct. 1978, în conferinţă, la East European Institut bunăoară, Paul 
Goma vorbeşte acuzator despre «complicitatea» Occidentului cu guvernele 
comuniste, iar pe Jimmy Carter îl face co-responsabil împreună cu 
Ceauşescu, pentru încălcarea drepturilor omului în România. (Aceleaşi lucru- 
ri le-a spus şi la Washington, în faţa Comitetului senatorial Helsinki, cum 
rezultă din articolul din Washington Post, 13 oct. 1978). 

Îmi pun problema: dacă aş fi fost în România în 1977, aş fi aderat (fie 
şi numai în plan intelectual) la mişcarea Goma?" Asta după ce ştiam că în 
Consiliul Uniunii Scriitorilor, din 13-14 aprilie 1977, din care făceau parte şi 
N. Manolescu, Ana Blandiana, M. Sorescu,..., Paul Goma fusese exclus, ca 
"Duşman al poporului". 

DI Andrei Pippidi în "Cenuşă şi diamante" - Idei în dialog nr. 3/2006 - 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 682 


recenzînd cartea lui Tony Judt, Post war, afirmă: "Europa centrală şi de est, 
convulsată de samizdat şi de disidenţă, revine în centrul cărţii de-a lungul ani- 
lor '80 care au pregătit sfîrşitul ordinii vechi. Numele lui Soljeniţin şi 
Saharov, ale lui Havel şi Kundera, ale lui Michnik şi Goma au intrat în isto- 
rie, asociate definitiv cu coliziunea dintre două lumi". "Istoria secolului XX 
se construieşte treptat din straturi succesive de resentimente şi amintiri ale 
unor suferinţe de neiertat”. 

Asta îl determină pe Paul Goma să afirme, în interviul cu Andrei Bădin 
din Adevărul, 28 dec. 2005, la reacţiile privind articolul din Viaţa 
Românească: "Faţă de obrăzniciile, acuzaţiile, calomniile, actele de xenofo- 
bie (antiromânismul), de rasism ("numai evrei au suferit, numai ei au dreptul 
să vorbească despre Holocaust"), nu mai acceptăm dictatul, cu capul plecat, 
cu gura închisă. Şi noi, ne-evreii, am suferit, şi noi avem dreptul să ne apărăm 
suferinţa şi onoarea de victime". 

La Săptămîna Roşie a lui Paul Goma - Editura Vremea XXI, 2004 - 
adaug masacrele de la Ip şi Trăznea, din 1940, ale populaţiei româneşti, de la 
copii la bătrîni, la condamnările pentru vina de a fi român cu stație terminus 
la Dachau (Ana Mânzu, Gavril Rupea - Crişana, 1 martie 2006). 

Al. Cistelecan (1991): "Paul Goma ar fi trebuit să fie primul invitat de 
onoare al României postrevoluţionare. Cu toții, politicieni, scriitori sau 
oameni de rînd - îi datorăm această recunoaştere simbolică tardivă a ceea ce 
a făcut el împotriva comunismului şi pentru noi". 

Dar n-a putut să fie aşa pentru că, în primul rînd scriitorii, nu vroiau să 
se privească în oglindă ştiindu-se compromişi. Astfel, în 1990 s-au repezit la 
Paris la o întîlnire pentru care au cerut imperios ca Paul Goma să nu partici- 
pe, conform mărturiei dlui Paul Barbăneagră. 

Cum putea să se întîlnească N. Manolescu cu Goma pe care urma în 
1998 să-l stigmatizeze prin editorialul din România literară "Adio, Dle 
Goma", în care era făcut un gîndac ce trebuie scos pe făraş? 

De asemenea, dna Ana Coman Blandiana care afirmă că "solidaritatea 
nu era posibilă în timpul dictaturii”. În virtutea acestei afirmaţii este o scri- 
soare deschisă către Vladimir Tismăneanu - "Condamnată la împotrivire" - 
"22" - nr. 738/2004 - în care se dezice de dedicaţiile date pe cărți tovarăşului 
Ion Iliescu. Şi de domnul Ion Iliescu, contrazicînd sprijinul oferit de acesta în 
publicarea cărții la Editura Minerva, în vara anului 1989. Dar de sprijinul 
tovarăşului Gogu Rădulescu, a cărui prietenie a cultivat-o, nu aminteşte 
nimic. Nu o avantajează. 

Domnul Mircea Platon, Idei în dialog nr. 3/2006, afirmă: "Centrul 
dezbaterii istorice e să recunoşti că e o uriaşă diferenţă între a publica o carte 
şi a muri cu capul izbit de calorifer”. 

Pentru solidarizarea cu revolta din Ungaria din 1956, statul ungar l-a 
decorat pe Paul Goma. Democrata publicaţie "22" a găsit de cuviinţă să-l 
denigreze cu acest prilej pe Paul Goma, publicînd calomniile anonimei 
Bianca Balotă. 

În lista lui Secu al Academiei Caţavencu domnul Stejărel Olaru are o 
concluzie: "O fi fost şi Securitatea bună la ceva - să-i dea dreptate peste timp 
lui Paul Goma, arătînd cît de servili, găunoşi şi cruzi au fost profitorii şi slu- 
gile care s-au ridicat să apere un întreg regim împotriva unui singur om". 

Vă rog să adunaţi toți banii pe care-i iau o singură lună, ca pensii, acum, 
toţi aceştia şi existenţa precară a lui Paul Goma, pe seama căruia au mîncat o 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 683 


pîine. Poate aşa înţelegeţi valoarea unui om care zice "nu" tuturor celor care 
fac pe rezistenţii şi chiar pe disidenţii nedescoperiţi, acei care au colaborat 
sau au stat aplecaţi, uneori în genunchi, în timp ce el a stat în picioare, demn, 
apărîn-du-le drepturile încălcate. 

În faţa vrafurilor de hîrtie ce constituie dosarele de urmărire informativă 
Goma spune: "Nu vreau să refac o poveste care mi-a făcut rău şi continuă să- 
mi facă şi astăzi”. "Cine mă crede - m-a crezut şi fără aceste hirtii, cine nu - 
pe nu rămîne." 

Mă întreb dacă şi dumneavoastră aţi rămas pe "nu". 


O surpriză acest articol. Recunosc aici “teme” mai vechi, atât la 
I. Vianu, cât şi la M. Călinescu, însă cu totul altfel expuse decât în 
Observatorul cultural, la întrebările lui O. Simonca. 


Cu prilejul Crăciunului, o dezbatere pe canalul 5 despre 
“povesti”. Prilej de a afla că dacă acum cinci ani existau doar vreo 
cinci “povestaşi” în Franţa, acum sunt in jur de 400. Discuţii perti- 
nente despre nevoia omului de a trăi “nu doar cu pâine pământească”, 
CI Şi CU vis. 

Într-adevăr. Legat(ă) de asta: starea prozei româneşti din ultimii 
30 ani. Nu le-ar strica romancierilor noştri să înveţe a povesti o întâm- 
plare, nu doar de a bate într-un castron albuşul unui ou, pentru a-l 
umfla cu aer de cuvinte-cuvinte-cuvinte până la dimensiunile unui 
montgolfier (în trei volume). Să ia exemplu de la ruşi, de la polonezi - 
nu de la nemți (de ambe părți ale Zidului), unde singurul vechi 
meseriaş în viaţă rămâne Grass. Probabil va fi nevoie de o altă 
generaţie, în sensul strict (şi prozaic) al cuvântului. Aceştia ar putea lua 
exemplu de la “bătrâni” ignoraţi, când nu de-a dreptul batjocoriţi ca 
Dumitru Ungureanu, Radu Aldulescu, Magda Ursache. Aceştia (şi vor 
mai fi încă) sunt de admirat că nu s-au lăsat duşi de valul-zilei. 


Marţi, 26 decembrie 2006 


Valerian Stan mi-a trimis Stenograma din 30 martie 1970. 
Credeam că voi extrage un pasaj, un fragment care mă priveşte doar pe 
mine, însă citind-o, am înţeles că ar fi păcat să nu trec aici un docu- 
ment, nu doar politic. Nu am ştire de publicarea acestei stenograme şi 
cum nu am de gând să fac cercetări, o bag aici, în traista săracului de 
mine. Voi sublinia pasajele privitoare la mine: 


STENOGRAMA 
Şedinţei Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului 
Comunist Român 
- 30 martie 1977 - 

Au participat tovarasii: Nicolae Ceausescu, Emil Bobu, Cornel Burtica, 
Elena Ceausescu, Gheorghe Cioara, Lina Ciobanu, Ion Dinca, Emil 
Draganescu, lon lonita, Petre Lupu, Manea Manescu, Paul Niculescu, 
Gheorghe Oprea, Gheorghe Pana, Ion Patan, Dumitru Popescu, Gheorghe 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 684 


Radulescu, Leonte Rautu, Iosif Uglar, Ilie Verdet, Andrei Stefan, losif Banc, 
Ion Coman, Teodor Coman, Mihai Dalea, Miu Dobrescu, Ludovic Fazekas, 
Mihai Gere, Vasile Patilinet, loan Ursu. 

Tov. Nicolae Ceausescu: Sa stiti ca daca demolam tot Bucurestiul, va fi 
frumos. Am fost aici vis-a-vis unde este blocul acesta, cu sportul. Acesta tre- 
buie mutat la 23 August. Ce fel de sport este acesta? Toti trebuie mutati rapid 
de acolo. Nu se poate una ca asta. 

Tov. Elena Ceausescu: Este mare cladirea, este imensa. 

Tov. Nicolae Ceausescu: Este a constructie destul de buna. Pina una 
alta sa stea pe teren, la cluburile muncitoresti in judete. Sa stea la cluburi, 
pe teren. Nu avem nevoie de functionari; toata activitatea sa se desfasoare 
acolo. Federatia, antrenorii sa stea pe stadion. Tinem sa avem functionari la 
federatie. 

Sa vedem dece am convocat sedinta. In legatura cu unele probleme pri- 
vind activitatea magarului acesta de Goma, care continua sa ia legatura prin 
telefon, si acum, la Europa Libera, s-a publicat o lista cu aproape 180 de 
oameni care au semnat-o. 

Tot felul de oameni sint. Nici unul nu este cunoscut, este si asta adeva- 
rat. Aici este, inclusiv un antrenor Horvath Constantin. Nu-l cunoasteti. Asta 
inseamna ca organele noastre de securitate nu si-au facut datoria in nici un 
fel, desi ne-au spus ca ei urmaresc si stiu fiecare miscare a lui Goma. Am 
aflat ca alaltaieri seara a fost la Ambasada americana si intretine legatura 
cu ambasadorul. 

De altfel, ieri, tovarasii au arestat un istoric, pe Vlad Georgescu, de la 
Institutul acesta de istorie. 

Tov. Cornel Burtica: Institutul de studii sud-est europene. 

Tov. Nicolae Ceausescu: Tot institut de istorie este, si, care intretine 
legaturi de spionaj cu americanii si direct cu ambasadorul american. De alt- 
fel, acesta este un magar, asa de ultima speta si eu le-am dat aprobare sa-l 
aresteze, dar cu intirziere, dupa ce a depus documentele, cu intirziere, la 
ambasada americana. De ce trebuia sa stati sa depuna documentele. Avem 
din acest punct de vedere niste carente foarte serioase in activitatea organe- 
lor noastre de securitate. Pentru ca aceasta, indiferent de elementul declasat 
care este, trebuia de la inceput, ca si in cazul altora, de comunicat organiza- 
tulor de partid judetene, trebuia actionat cu fermitate. Nu s-a facut nimic. 

Tovarasii mi-au spus: “Am mai inregistrat, stim noi cite ceva"! Nu se 
poate sa stam asa; s-a introdus un spirit nu stiu cum dracu sa-l numesc, dar 
parca sint niste protopopi la interne. 

Problemele umanitare, problemele umanismului revolutionar, presu- 
pun inclusiv masuri ferme impotriva oricaror manifestari dusmanoase care 
lovesc in interesele poporului, ale clasei muncitoare. 

Am spus, nu o data, ca mai sint elemente deplasate pe care de aseme- 
nea, nu le poti folosi. Sigur, ca lumea, atmosfera generala, si astazi mergeau 

femei, batini, tineri, iti dadeau flori, dar pe linga cele 21 si ceva de milioane 
sint si niste derbedei si vor fi si peste 100 si peste 200 de ani. Impotriva aces- 
tora, a sta cu miinile in sin, inseamna a da dovada de lipsa de umanitarism. 

Nu il inteleg pe Coman si nici pe ceilalti de la interne. Stati jos, nu 
prin ridicarea in picioare se solutioneaza problemele. Mi-e imposibil sa 
inteleg acest lueru. 

Am convocat intreaga conducere, pina la sefii de sectie din Ministerul 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 685 


de Interne, din directiile acestea, pentru ca trebuie sa punem foarte seri 
ordine aici. In primul rind, trebuie pus capat oricaror activitati si legaturi 
ale lui Goma cu orice legaturi cu ambasade straine. Trebuie arestat si trimis 
in judecata pentru spionaj. 

In general trebuie sa atrag atentia ca chiar niste activisti ai nostri, care 
intretin legatura cu reprezentante straine, ambasadori chiar, s-a creat la mese 
o stare de liberalism, desi avem o lege care intrezice orice legatura cu strai- 
nii, decit prin organismul nostru si convorbirile nu se fac decit in mod orga- 
nizat si in prezenta a unei alte persoane, chiar daca cineva stie bine limba. Nu 
se respecta, insa, acest lucru. Trebuie sa interzicem complet sa se mearga la 
ambasadele straine. Iar la receptii cei care au aprobare. 

Sint unii tovarasi pe care ii gasesti la toate receptiile, cum este Mihnea 
Gheorghiu, care sta toata ziua la receptii si la cloaca. Trebuie cu hotarire pusa 
capat unor asemenea stari de lucruri. Sa se discute clar, cu activul, incepind 
de astazi si miine, cu activul central, in conformitate cu legea si cine o incal- 
ca, fara nici un fel de autocritica, imediat scos din munca, sanctiuni de partid 
si trimis in fabrica, la munca. Sa terminam cu aceasta indisciplina. 

Mai sint unii care o fac pe oamenii atotstiutori, pe oamenii un fel de 
“mecenall, care apar ca sprijinitori ai artei, ai culturii, poarta discutii libere, 
pina cind sint gata sa mearga si in piata sa discute. Trebuie si aici sa punem 
capat. Am mai discutat. Orice activist de partid, care discuta in afara organi- 
Zatiilor, va fi imediat sanctionat prin scoaterea din munca. Indiferent cine 
este. Nu am ajuns un grup mic-burghez. Sintem un partid revolutionar si cine 
nu se supune disciplinei revolutionare, trebuie sa traga consecintele. Nu 
putem sa admitem nici un fel de indisciplina si dezordine. Daca au ceva de 
spus sa spuna in organizatia unde isi desfasoara activitatea. Oricine va discu- 
ta aceste lucruri in afara, trebuie sa punem capat si sa traga invataminte. 
Indiferent ce probleme discuta: politice, economice, trebuie facute numai in 
organizatiile de partid. In afara, trebuie sa explice si sa sustina politica gene- 
rala a partidului. 

Aceasta este o obligatie elementara. ABC-ul de a fi membru al 
Partidului Comunist Roman si, cu atit mai mult, de a fi activist al Partidului 
Comunist Roman. 

Intr-un sir de domenii, sa revedem cum este si cu Institutul acesta de 
istorie. S-au aciuit tot felul de elemente deplasate. Nu vor lucra decit comu- 
nistii care au o pozitie ferma pe linia genarala a partidului. 

lata, la acesta, tovarasii au gasit o lucrare la el despre istoria P.C.R.,din 
ce perioada? 

Tov. Teodor Coman: Din 1944 pina in 1977 . 

Tov. Nicolae Ceausescu: In care era intreaga politica a partidului. Acum 
ca il platea institutul acesta, a scris alta lucrare. Cum ii zice? 

Tov. Nicolae Plesita: "Ciuma lui Caraqialell, o parodie in legatura cu 
acest caz, cu cutremurul din zilele noastre. Calomniaza grav politica partidu- 
lui, legata de eforturile de redresare ale economiei noastre. 

Tov. Nicolae Ceausescu: Si sa-i dam acum "ciuma”, sa-l trintim 20-25 
de ani si sa munceasca pina a invata istoria bine. Asa sa le facem la toti aces- 
tia, imbecili; nici un fel de inima fata de asemenea oameni. 

Tov. Elena Ceausescu: Sa folosesti si acest prilej, este calamitate natu- 
rala, sa-l dai pe seama partidului, este inadmisibil, este un ticalos. Libertatea 
este libertate, dar pentru a-si bate joc de popor, de eforturile lui, pentru aces- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 686 


tia nu exista nici un fel de libertate. 

Tov. Nicolae Ceausescu: Trebuie loviti, propriu-zis, fara crutare. 
Aceasta ca masura generala, tovarasi, care sa fie luate peste tot unde avem 
asemenea oameni. Sa discutam pe aceea, care nu au asemenea manifestari, 
sa-i facem sa inteleaga, sa-i determinam ca fiecare sa-si vada de treaba acolo 
unde este pus. 

Cu acesta care este aici, cu Goma, nici un fel de miscare. Intrerupt 
telefonul, orice legaturi, cum incearca sa ia legatura cu ambasadorul, ares- 
tat public, pentru spionaj si trimis in judecata. Fara nici un fel de discutii si 
cu toti care vor proceda asa. 

Acestia care sint pe lista aceasta, cu organele de securitate respective, o 
comisie de partid in fiecare judet, sa stea de vorba eu ei, sa se vada daca este 
asa sau nu, pentru ca nu s-a stat de vorba cu nici unul si sa se procedeze in 
raport cu pozitia pe care o vor avea. 

Chiar daca este asa cum se spune aici ca ia dat telefon, sa fie pusi in 
colectivul de intreprindere in discutie, judecati, si ce vor hotari muncitorii. 
Daca vor sa-i bata, sa-i bata. Sa-i lasam, intr-adevar, pe oameni sa-i judece 
si aici care se dovedesc asa, nu pot ramine in intreprinderile respective. 

Aici, comisia cu Verdet, Stanescu, Burtica, Popescu si ministrul de 
interne, ma refer la cadrul acesta, sa analizeze toate aceste probleme si sa 
urmareasca cum se aplica aceste masuri. Imi raporteaza zilnic. 

Am pus aceste probleme aici, la Comitetul Politic Executiv, pentru ca 
este vorba de probleme de munca, de partid, de masuri de partid si cu aceas- 
ta trebuie sa incetam cu activitatea de propaganda. Sigur, organele de securi- 
tate isi fac datoria pe linia lor in conformitate cu legile. Trebuia sa-si faca, 
pentru ca eu nu sint multumit de felul cum s-a actionat si consider ca nu si- 
au facut datoria. Aceasta in legatura cu problema aceasta. Pe urma vreau sa 
mai trec la un aspect. Spuneti ce parere aveti? Daca sinteti de acord. 

Tov. Dumitru Popescu: Cu ambasadorul american trebuie sa se 
mai discute. 

Tov. Nicolae Ceausescu: Da. Sigur, daca cineva are o alta parere, 
rog sa o spuna aici. Sintem de acord, da. Sa nu spuna nimeni ca am avut 
alte pareri si nu am fost ascultat. Daca are alta parere il rog sa spuna aici 
si sa hotarim aici. 

Cine are alta parere? Nu sint alte pareri. 

In legatura cu problemele ridicate alaltaieri cu emigrarea. 

Am dat deja tovarasilor din secretariat, care se ocupa cu domeniul aces- 
ta, nu la toti, Verdet, Burtica, Popescu, Andrei, Stanescu si ministrul de inter- 
ne, sarcina de a clarifica bine si de a spune raspicat, de a fi o linie foarte clara: 
nu se da nimanui autorizatie de emigrare. Se lichideaza orice autorizare. In 
afara de cazurile exceptionale. Problema reuniunii familiilor , care realmen- 
te, inseamna familie, care este prevazuta in legile noastre pina la gradul 3-4, 
unde este vorba de reuniune si, s-a demonstrat, ca prin comisia de partid le 
solutioneaza in general intr-un spirit de intelegere pentru a veni in intimpina- 
rea acesteia. Si, am spus, ca pe linia aceasta un sir de masuri de propaganda 
pe linia partidului, presei, radioului, televiziunii. 

Daca si asupra acestor probleme sintem de acord cu totii? 

Tov. Cornel Burtica: Sa indicati sa se intruneasca si Consiliul nationa- 
litatilor. 

Tov. Nicolae Ceausescu: Am stabilit pentru saptamîna viitoare, insa 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 687 


masurile acestea sint si pe linia politica. 

Tov. Petre Lupu: Poate ar trebui mai bine concretizat cadrul familiei. 

Tov. Nicolae Ceausescu: Noi avem o lege care prevede pina la gradul 
2-3, chiar si in codul muncii. 

Tov. Petre Lupu: Codul familiei este prea direct. 

Tov. Nicolae Ceausescu: Noi avem o lege. Este o lege speciala in mate- 
rie si aceasta este valabila. Aici sint parintii si copii. Nu merg nici la frate si 
nici la var. Acesta nu se poate duce la frate; numai daca este minor atunci 
merge la frate, la intretinere si,daca, nu are pe nimeni. 

Tov. Teodor Coman: Si la casatorii la fel. 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Si aici trebuie sa desfasuram o munca. Cind 
cineva este chemat, sa inteleaga ca gaseste si aici, barbati si femei sint destui 
aici. Numai pentru aceasta am convocat, pentru ca sedinta propriu-zisa o s-o 
facem pe marti. Trebuie sa discutam un sir de probleme legate de Congresul 
taranimii si alta legata de retributie, asa cum am stabilit sa le pregatim, ca sa 
realizam cresterea cu 30 la suta a retributiei si o serie de probleme cu pensii- 
le taranimii. O sa le vedeti cind sintem gata. 

Sinteti de acord. Cu aceasta am terminat sedinta. 30.11.1977 CV/2 ex. 


Regret că nu am avut Stenograma atunci când lucram la “Cod 
Bărbosul”, să o introduc acolo. Nu pentru a-i informa pe compatrioţii 
mei - care nu se lasă înşelaţi de nimeni de pe lumea asta, doar de ei 
înşişi: e mai economic - ci pentru ca o astfel de capodoperă să fie 
consemnată şi să rămână, negru pe alb, într-o carte a mea, fie una şi 
despiciorată de Liiceanu II, tot un oltean şi tot un editor. 

Am subliniat locurile unde era vorba de mine (cu italice), dar am 
marcat şi (cu bold) două pasaje delirante: cel al ridicării în picioare a 
ditamai vizirii, celălalt ilustrînd “stilul de conducere” al Ceauşescului: 
curat democratic. 


Miercuri 27 decembrie 2006 


Mă aflu într-o stare (hal) de oboseală+sictir+dezorientare, aşa că 
nu pot zice nimic despre Stenogramă. 

Pregătesc pentru internet: Anunt+Semnatari+ Mulţumiri, Jurnal 
2006. 

Flori Stănescu s-a mâniat-foc pe basarabenii mei. Fiindcă... 
mi-au dat premiul al 20-lea la o chestie cu inima de aur. Reproduc tex- 
tul ei după rezultatul... era să zic : al concursului, însă corectez: nu 
sunt al... 20-lea, ci premiat la a 20-a temă, mă rog frumos: 


“Lista premiilor si a laureatilor editiei 2006 a Galei Inima de Aur: 

1. Premiul pentru întreaga activitate si o cariera literara stralucita - 
scriitorului Vasile Vasilache (premiul a fost înmânat de Emilian Galaicu- 
Paun, poet, traducator, detinator al premiului Inima de Aur, editia 2005); 

2. Premiul pentru apostolat întru Hristos si Neam - poetului loan 
Alexandru, post-mortem (premiul, înmânat de Iurie Rosca, vicepresedinte al 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 688 


Parlamentului Republicii Moldova, presedinte PPCD, a fost primit de Liviu 
Petrina, vicepresedinte al Forului Civic Crestin din România); 

3. Premiul pentru servirea cu abnegatie a interesului national si a fami- 
liei politice democrat-crestine - istoricului Mihai Adauge, editor, consilier al 
vicepresedintelui Parlamentului Republicii Moldova (premiul a fost înmânat 
de Stefan Secareanu, vicepresedinte PPCD, presedinte al Comisiei parlamen- 
tare pentru Drepturile Omului); 

4. Premiul pentru solidaritate exemplara cu crestin-democratii din 
Republica Moldova si promovarea valorilor europene - domnului Jan van 
Larhoven, presedinte al Fundatiei "Eduardo Frei”, vicepresedinte al 
Partudului Crestin Democrat din Olanda (premiul a fost înmânat de Victoria 
Cusnir, presedinte al organizatiei de tineret "Noua Generatie"); 

5. Premiul pentru slujirea cu elan tineresc si inteligenta a valorilor 
democratiei crestine - domnului lon Rosca, fruntas al Miscarii de Eliberare 
Nationala (premiul a fost înmânat de Tatiana Curtescu, studenta USM, facul- 
tatea relatii internationale si stiinte politice si administrative, director 
Departament cultura si filantropie a organizatiei de tineret "Noua 
Generatie"); 

6. Premiul pentru curaj, competenta si contributie de exceptie la aseza- 
rea relatiilor dintre Georgia si Republica Moldova în spiritual valorilor euro- 
pene - doamnei Nino Burdjanadze, presedinte al Parlamentului Georgiei 
(premiul, înmânat de Vlad Cubreacov, a fost primit de Excelenta Sa Zurab 
Beridze, ambasador extraordinar si plenipotentiar al Georgiei în România si 
Republica Moldova); 

7. Premiul pentru un management administrativ de succes - domnului 
Andrei Turcanu, primar al satului Baraboi, raionul Donduseni (premiul a fost 
înmânat de Valentina Serpu, deputat PPCD); 

8. Premiul pentru o prezenta unica în arta muzicala din Moldova, în 
calitate de compositor, poet si interpret - doamnei Georgeta Voinovan (pre- 
miul a fost înmânat de Alexandru Corduneanu, scriitor, inginer, presedinte al 
fractiunii PPCD în Consiliul municipal Chisinau); 

9. Premiul pentru contributie de exceptie în opera de formare a noilor 
elite politice în spiritul valorilor democrat-crestine - domnului Sergiu Rabei, 
presedinte al filialei municipale Chisinau a organizatiei de tineret "Noua 
Generatie" (premiul a fost înmânat de Monica Babuc, una din fruntasele 
Societatii Doamnelor Crestin-Democrate, consilier al vicepresedintelui 
Parlamentului) ; 

10. Premiul pentru întreaga activitate artistica si renume mondial - com- 
pozitorului Eugen Doga (premiul, înmânat de Iurie Bors, întreprinzator, 
director al întreprinderii "Creator-lurie Bors" a fost primit de fiica laureatu- 
lui, Viorica Doga); 

11. Premiul pentru activitate profesionala remarcabila si contributie 
exceptionala la realizarea unui proiect mediatic de success - domnului Vitalie 
Calugareanu, director executiv al postului de radio "Noroc" (premiul a fost 
înmânat de Adriana Chiriac, deputat, presedinte al Societatii Doamnelor 
Crestin-Democrate) ; 

12. Premiul pentru un management administrativ de succes - domnului 
Vladimir Plesca, primar al satului Talmaza, raionul Stefan Voda (premiul a 
fost înmânat de Igor Ciuru, consilier municipal Balti, vicepresedinte al orga- 
nizatiei de tineret "Noua Generatie"); 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 689 


13. Premiul pentru curaj si angajament plenar în activitatea samizdat în 
perioada Perestroika, precum si pentru sustinerea exemplara a optiunii euro- 
pene a Republicii Moldova - domnului Petras Vaitekunas, ministru de 
Externe al Lituaniei (premiul, înmânat de lurie Rosca, vicepresedinte al 
Parlamentului Republicii Moldova, presedinte PPCD, a fost primit de exce- 
lemta Sa Vitautas Zalis, ambasador extraordinar si plenipotentiar al Lituaniei 
în Republica Moldova); 

14. Premiul pentru activitate exemplara în serviciul artei si culturii 
nationale - domnului Andrei Mudrea, pictor (premiul a fost înmânat de 
Anatol Rurac, presedinte al Uniunii Artistilor Plastici din Republica 
Moldova); 

15. Premiul pentru activitate sportiva de performanta si promovarea 
imaginii Republicii Moldova în lume - domnisoarei Lina Maftei (premiul a 
fost înmânat de Nicolae Serpu, antrenor al lotului national de atletism); 

16. Premiul pentru prezenta activa în viata publica si promovarea ener- 
gica a valorilor democratice printre tineri - domnisoarei Nina Ungureanu, 
presedinte al filialei Orhei a organizatiei de tineret «Noua Generatie» (pre- 
miul a fost înmânat de domnul Ion Moraru, fost detinut politic al regimului 
sovietic, detinator al Premiului Inima de Aur); 

17. Premiul pentru militantism exemplar si afirmarea curentului politic 
crestin-democrat - domnului Simon Taracila, profesor, Chisinau (premiul a 
fost înmânat de Eugenia Stârcea, consilier municipal Chisinau, presedinte al 
organizatiei PPCD din sectorul Botanica, detinatoare a Premiului Inima de 
Aur); 

18. Premiul pentru contributie semnificativa la afirmarea si consolida- 
rea democratiei în Republica Moldova - doamnei Philippa Broom, director al 
Departamentului Relatii Externe al Partidului Conservator din Marea 
Britanie (premiul a fost prezentat si urmeaza a fi transmis de Vlad 
Plamadeala, presedinte al Fundatiei Europene din Moldova); 

19. Premiul pentru cel mai reusit proiect teatral si manifestare artistica 
de talent - domnului Petru Vutcarau, director artistic al Teatrului "Eugene 
Ionescu" (premiul, spre a fi transmis laureatului, a fost prezentat de 
Alexandru Corduneanu); 

20. Premiul pentru spirit de rezistenta si tinuta morala exemplara în 
afirmarea libertatii si în servirea literelor române - domnului Paul Goma 
(premiul, spre a fi transmis laureatului, a fost prezentat de Ion Varta, doctor 
în istorie, deputat PPCD); 

21. Premiul pentru valorificarea originala si inspirata a filonului 
românesc în muzica jazz - domnului Anatol Stefanet, liderul formatiei 
"Trigon" (premiul a fost înmânat de Angela Arama, deputat PPCD). 

Gala s-a încheiat cu mai multe colinde ale copiilor de la Liceul "Ciprian 
Porumbescu" din Chisinau, în frunte cu Diana Draguta, conducator artistic, 
carora gazdele le-au oferit cadouri cu multa recunostinta si generozitate.” 


Când am primit ştirea prin Flori Stănescu, am luat-o cu umor. 
Dealtfel îmi telefonase ieri Vasile Călmățui, mă anunţase că primisem 
un premiu, nu am avut nimic de comentat... Însă recitind lista premia- 
tilor, m-a cuprins sfânta mânie, constatînd, nu cine au fost premiaţi, ci 
aceia care, deşi au făcut câte ceva pentru Basarabia (şi Bucovina) nu 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 690 


au fost luaţi în seamă (Vartic, Dabija...). 

Şi totuşi. Totuşi... Am făcut o scurtă fixaţie pe “apostolul întru 
Hristos si Neam”. Dar mă puteam eu bate în obiele cu Sfântul Ioane 
Alexandru? Nu, bineînţeles, cum nu mă putusem bate în izmene cu 
Sfântul Ghiţă Calciu. Am fost pedepsit de Doamne-Doamne pentru ca 
zisesem că noi românii nu am avut sfinţi, am cumpărat moaşte de la 
bulgari, de la ruşi, de la greci... Aşa m-am trezit în conflict cu piosul 
popor român, cel care, până la 22 decembrie 1989 fix nu-şi botezase 
copiii (nici vorbă să meargă şi el la biserică, măcare de Înviere), însă 
după... că tot dăduse Brucan voie şi la credinţă... Mamă-mamă ce 
cruciați s-au arătat securiştii, milițienii, activiştii care luptaseră 
împotriva misticismului - ca şi masele largi de boi şi de vaci brusc 
pişcaţi de strechea credincioşeniei. 

Ros până la măduvă de invidie... pun frâu gurii mele - până după 
Sărbători, atunci am să-mi dau drumul, să-i afurisesc (ei au să pretindă 
că-i înjur - dacă nu au cuvinte...) pe toţi aceşti creştini de trei lulele, 
bisericoşi cu bilet de voie de la poliţiune. În fruntea lor o să-l pun, 
desigur, pe loan (nu Ion, Doamne fereşte) Alexandru, cel care după o 
perioadă de mare poezie / a căzut în prostie - şi în ticăloşie (brâncove- 
nindu-l pe Ceauşescu!), sfântul care îi sfătuia pe cei apropiaţi să nu mă 
frecventeze, pe mine, prietenul lui fiindcă m-am însurat cu o jidoavcă! 
După ce-l cădelniţase pe Ceauşescu (în versuri chiar mai puţin proaste 
decât ale colegului să, Adrian Păunescu), s-a trezit din somn şi a 
poruncit, de la balconul Universităţii amărâţilor şi dezorientaţilor 
români abia ieşiti la un mal din canalul comunismului, să îngenunche- 
ze! lar bieţii de ei se lăsau în genunchi - dacă li se dădea un ordin... Şi 
nu s-a găsit un singur român normal constituit să-i strige boului de 
ceauşescolatru că românii sunt sătui de îngenunchiere, acum, când... 
sunt liberi să se pună din nou în genunchi? 

Dar... Dar... Aşa cum îl meritasem pe Ceauşescu, aşa îl merita- 
sem şi pe Adrian Păunescu. Si pe loan Alexandru. 


Iată textul Floarei Stănescu: 


Posted by: "Stanescu Flori" flowerstanescu()yahoo.comflowerstanescu 
Wed Dec 27, 2006 5:44 am (PST) 

“Stimati cititori ai site-ului Europa Crestina si nu numai, 

Cum ar veni, au existat 21 de criterii in decernarea premiilor de mai jos? 
Iar criteriul spirit de rezistenta si tinuta morala exemplara în afirmarea liber- 
tatii si în servirea literelor române a fost considerat al 20-lea ca relevanta? 
Interesant! Pai daca si basarabenii il pun pe Paul Goma-al-lor pe locul 20 ce 
sa mai zicem de romanii cu inima cit Arcul Carpatic? Poate ca unii dintre ofi- 
cialii de la Chisinau prezenti la aceasta decernare ar fi trebuit sa-l intrebe pe 
Basescu-lInima-de-Aur (care inteleg ca a fost gidilat cu acest titlu!) cum se 
face ca acum citeva luni doi basarabeni care tot trec Prutul incoace (oare 
cum/cit o vor mai putea face dupa 1 ianuarie 2007?) au fost consiliati tovara- 
seste-de-sus (noi stim mai bine, ma-ntelegi, ca doar suntem fratii mai mari, 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 691 


mai spalati, mai bine hraniti si cu mai multe bube in cap!) de catre diploma- 
tii de la Departamentul romanilor de pretutindeni s-o lase mai moale cu uni- 
rea! Asta in timp ce Basescu-viza-de-flotant se dadea-n barci in fata blitzuri- 
lor cum ca Basarabia trebuie sa se integreze odata cu Romania in UE? E-he, 
cu o barca plutitoare (oricit de stralucitoare) nu poti reinvia mareatza Flota! 

Vad ca le place si basarabenilor tot mai mult sa fie corecti politic! Dar 
nu-si dau silinta sa punem la cale o strategie marunta si nestiuta de a le trimi- 
te cartim de exemplu (eu am strins multe... dar ce sa fac oare cu ele? mi s-a 
spus ca nu pot trece granita. am fost descurajata dinspre Chisinau...) 
Nu mai sunt nici ei ce au fost, poate numai in amintirile dragi ale lui Paul 
Goma! 
Ma dezamageste sa-i vad transformati in strutzocamile... si pe noi vorbind 
atit de mult despre integrarea asta. 

Sarbatori cumpanite! 

Flori 

P.S. in ce limba a fost gindita oare expresia <spirit de rezistenta>? Paul 
Goma este un rezistent pur si simplu, asa cum este un opozant anticomunist 
nedezmintit si un scriitor mare... pacat ca de toate astea vor fi convinsi de- 
abia nepotii nostri. toti il vor pe Goma de mascota (l-a vrut si Iliescu, il vrea 
si Basescu, ba, si basarabenii lui...), sunt grei de cap, in frunte ca Marinarul- 
sef, nu inteleg un adevar la-ndemina: Paul Goma nu este Regele Mihai, el nu 
a avut niciodata parte de stralucire, a pierdut de fiecare data in mod constient, 
asumat. este in contrast evident cu orice farima de diplomatie. de aici si ver- 
tebralitatea sa, pe care ne place sa o amintim doar cind ne convine. ar fi fost 
atit de simplu sa se ia o decizie politica fireasca in privinta sa, fara sa se 
astepte ceva in schimb. iar Basescu si guvernul asta ar fi ramas in istoria 
aceea cutremuratoare, cea care face toti banii! dar de unde atita vointa politi- 
ca daca nu exista interes imediat? 

P.P.S. si daca tot a fost onorat Dan Dungaciu, de ce nu a fost invitat si 
Ilie Badescu (mentorul sau)...? 

restul informatiilor sunt pe site-ul EC... 


Pe site-ul Europa Creştina se arată indignat şi N.D.Rusu - când se 
adresează “crainicului” de la Chişinău care anunţase vestea:: 


“Stimate domnule Lazarev, 

Ne bucura nespus si va multumim stradania Dvs si de a ne aduce la 
cunostinta "Gala premiilor Inima de aur" (la a treia editie). Peresonal am 
remarcat si ma bucur pentru decernarea fie ea chiar si pe locul 20 (penulti- 
mul) a premiului "Pentru rezistenta si tinuta morala, exemplara in afirmarea 
libertatii si in servirea literelor romane" cunoscutului dizident roman, dom- 
nul scriitor Paul Goma, care nu ezita niciodata sa spuna lucrurilor pe nume. 

Dar din cate stiu, dl Paul Goma pretinde pe buna dreptate ca Basarabia 
este parte a pamantului stramosesc al lui Stefan cel Mare, deci romanesc, ca 
se vorbeste limba romana si ca suntem toti acelasi neam: neamul romanesc, 
impartasind o istorie comuna, o limba comuna, si deci si aspiratiile noastre ar 
trebui sa fie exclusiv pe primul plan in interesul national al statului unificat 
roman, celalalt, R. Moldova nefiind altceva decat o creatie artificiala sovieti- 
ca si mentinut de conducerea actuala a guvernului, condusa de P.C.M. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 692 


Deaceea, domnule Lazarov, exista in mentalul colectiv romanesc (si 
deci si basarabean dac-ar fi numai pentru faptul ca l-ati premiat si pe Paul 
Goma, care pretinde ca i s-a furat cetatenia romana (si are dreptate), o intre- 
bare: De ce nu ati acordat si un premiu pentru contributii la reunificarea sta- 
tului 
national roman (sau al Uniuni statale Romania-Moldova) care sa fie acordat 
concomitent domnului Goma sau doamnei deputat Vitalia Pavlicenco, ce 
militeaza in acest sens? 

Ar fi fost si un gest reparatoriu istoric dar si o speranta, vaga cxe-i drept, 
ca lucrurile se misca in directia cea buna. 

Va uram unj Craciun Fericit cu sanatate si noroc. 

N. D. Rusu” 


Posted by: "Octavian Mihaescu" billigzahnurlaub(îyahoo.de billigzah- 
nurlaub Wed Dec 27, 2006 9:34 am (PST) 

“Buna remarca D-vs, nu as fi complectat daca chiar in cursul zilei de 
azi nu primeam un telefon ("binevoitor"), care ma sfatuia sa o las mai moale 
cu Paul Goma, daca nu doresc sa ma compromit. Ceva in genul sfatului ace- 
lor românasi ce sfatuiesc basarabeni lasa mai moale cu unirea. 

Acum eu recunosc, sunt "compromis" de foarte multa vreme e-he inca 
de pe vremea impuscatilor la zid, urmata de ceea a Ilicilor, tapilor si bag eu 
seama si marinarilor, ce stampilat este, patat ramâne. 

Prin urmare nu ma mira pozitia 20 pe care DI Goma o "primeste", pe 
mine ma lasa masca faptul ca totusi l-au mentionat si in poz 20, pentru ca eu 
am fost sfatuit foarte "preteneste" nici numele sa nu-l mai mentionez ptr ca / 
tineti-va tare de spatare/ Goma este "expirat" 

O alta gaselinita a acestui "binevoitor" care doreste fi primit membru in 
ONG-ul nostru (am respins cererea din start), ar fi si conceptul Europa- 
Crestina, care trebuie sa dispara fiind incompatibil cu luropa moderna. Din 
pacate a trebuit sa acord (partial) dreptate acestui trepadusi, care argu- 
menta faptul ca nu voi avea niciodata sutinerea biserici ci doar a "mirenilor 
ciudati" ciumati, asemeni lui Paul Goma, cu totii pusi la index, ca si cum eu 
nu as fi in aceiasi barca. 

Ce nu s-a suit la mintea acestor binevoitorii este faptul ca; nu ma inte- 
reseaza sutinerea biserici, nici a institutiilor statului, MCC, DRP, nici a 
basescului sau al ultimului pe lista, ciuhandului! O alta sopârla pe care nu o 
pot întelge si tare-i musca in fund pe acesti trepadusi (care nu sunt securisti, 
NU ci as-zisi anticomunisti), este faptul ca mandea a investit toata averea 
pozitiona de partea celor care au pierdut batalia (nu razboiul). M-am pus de 
partea lu Coposu 
când puteam pune pe-a lui Iliescu , iar azi Dan Iosif era mic copil pe lânga 
mine, ma refer la ciordeala pe rupte, ca sa nu vorbesc de un alt expirat Regele 
Mihai. Am luat-o in ocarina, am luat-o, ce sa-i fac, asta este. Se observa 
ca eu sunt "deviat" genetic, ceea ce inevitabil ma pozitioneaza de partea altui 
as-zis "expirat" Goma, e-he inca de pe vrema când puteam linge manolestii- 
arpagici-liicenii in cur, ca sa ma umfle si pe mine ca pe Pata (pievici). Pai, 
daca nu fusasi curva penala cu zece miii de fete când "trebuia", acu îi prea 
târziu sa mai schimb macazul, nu de alta dar se pare ca nu prea mai este loc 
nici de ciordeala, nici de premieri vizuale, asa ca am hotarât, nu dau vrabia 
din mâna pe cioara manolesco-arpagico-marineros. (...) 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 693 


O.M 
P.S Mi-a soptit o pasarica (...) Goma le sta in gât ca un os de peste, sa 
le stea pâna crapa cu totii!” 


Joi 28 decembrie 2006 
În aceeaşi stare de zăpăceală. Mă încurajez: de vină e oboseala. 
Vineri 29 decembrie 2006 


Mai am un cititor (pe internet). Şi-a dat singur numărul de ordine: 
31. lată ce-mi scrie: 


“Domnule Paul Goma, 

“Va scriu cu multa emotie si as vrea sa incep prin a imi cere iertare pt 
ca va trimit un mesaj mediocru si lipsit de importanta, al carui scop principal 
(trebuie sa ma spovedesc de acest pacat) este de a-mi produce mie personal 
o placere — adica placerea de a va putea scrie. Spre marea mea rusine v-am 
descoperit cu adevarat abia acum o saptamana cand, “hoinarind” pe internet, 
am dat intamplator si peste site-ul dumneavostra. Inainte de aceasta fericita 
intamplare aveam o idee foarte vaga despre tot ceea ce ati cladit ca si scriitor 
al Gulagului (citisem din pacate doar una dintre cartile dumneavoastra — Justa 
— singura pe care la varsta de 15 ani o gasisem in biblioteca de emigranti a 
parintilor mei; am 27 de ani, dintre care ultimii 13 i-am petrecut in Canada 
unde familia mea a emigrat in 1994) De cand am descoperit jurnalul dum- 
voastra — pentru a carui “difuzare pe internet” va sunt profund recunoscatoa- 
re — nu mai sunt in stare sa fac nimic altceva decat sa citesc infometata mar- 
turia dumvoastra ca opozant direct al Holocaustului rosu, dar si ca opozant a 
tot ceea ce apartine de nefiresc la om — a omului ca si vanator de oameni, o 
ocupatie unde imaginatia, bolnava fiind, pare intr-adevar sa nu aiba limita. 
Cu toate ca emotiile sunt multe si variate, cred ca cel mai mult m-a impresio- 
nat dragostea pe care inca o purtati tarii noastre, in ciuda tuturor palmelor 
(sau mai bine zis batailor) NEmeritate pe care vi le administreaza de o viata, 
precum un copil care isi iubeste mama denaturata cu toata inocenta si purita- 
tea sufletului chiar daca il doare cumplit nedreptatea. Inchei vorbaraia mea 
ridicola aici, dar nu inainte de a va multumi din suflet ca mi-ati deschis ochii 
catre adevarul romanesc si ca mi-ati redat setea de a cunoaste. As putea oare 
sa-mi permit sa va rog sa mentionati si cateva carti de istorie adevarata a per- 
ioadei 1940 — 1989 ? Datorita compromiterii generale in care se afla Romania 
imi este si frica sa decid eu de una singura din ce surse sa ma documentez. 
Sa va dea Dumnezeu multa sanatate si multe multe generatii de patlagele de 
acum incolo! Astept cu nerabdare urmatorul numar al jurnalului (puteti conta 
pe mine ca si “abonat” pe viata). Cu multa stima si de ce nu si dragoste ade- 
varata, Maria T. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 694 


Sâmbătă 30 decembrie 2006 


Cum-necum, Saddam a fost executat. S-au grăbit americanii să-l 
lichideze pe tiran crezînd că moartea lui va potoli spiritele şi va face 
din America ce-a fost - ba mai mult decât atâta... 

Fireşte, nu regret că Saddam a fost pedepsit pentru o părticică din 
răul făcut propriului popor. Dar nici să nu mi se ceară să mă bucur, 
isteric, de pieirea lui, las acest spectacol pe mâna Gabrielei 
Adameşteanu, a Rodicăi Palade, ele au experinţă: s-au dedat la o 
şedinţă de extaz... erotic în prezenţa noastră, la Paris, prin ianuarie 
1990, chirăind, gâfâit, cu ochii albuşaţi de satisfacția că, uite, îl 
regulaseră şi ele o dată pe Ceauşescu, fiindcă Ceauşescu pe ele, 
eroinele rezistenţei anticomuniste, e-he, de câte ori, şi pe faţă şi 
pe dos... 

«Nici nu mai puteam ieşi din casă, de frică! Aşa-i trebuie! Bine că 
l-au omorît! Acum suntem liberi!» 

Această explozie muierină din pricina obiecţiei noastre, a Anei şi 
a mea: Ampotrofagul african Bokassa, fratele spiritual al lui nea Nicu 
avusese drept la proces european, iar Ceauşescu, în Europa, împuşcat 
ca un câine, dimpreună cu dimpreună-sa - trebuia să fie judecat întâi... 

«Ce judecat, întâi...? Şi noi? Noi să nu mai ieşim din casă...7» 

«...de sub pat», a precizat Ana» 

Ei bine, eu, deşi deschisesem gura, nu am lăsat păsărica să-mi 
iasă: pe atunci eram băiat-bun, Gabriela îmi era prietenă, ştiam că-i 
fricoasă ca o olteancă dârză, doar cu vreo doi ani înainte mărturisese 
că ei i-i atât de frică de comunişti, încât face pe ea... Nu i-am întors-o 
nici cu Bălăiţă, cu care trăia: ăsta nu era comunist, chiar dacă era 
membru în C.C., deci nu de el îi era (ei) frică /ci de veşnicia lui - nici 
nu ştii ce bine am nimerit-o... 


Prietenii mă alimentează cu bibliografie - din Ziua; 


“Exilul dupa exil 

Fenomenul exilului romanesc face parte din istoria recenta, de peste o 
jumatate de secol, a poporului nostru. Cu catva timp inainte, la un simpozion 
privind eforturile celor fugiti din raiul comunist de a demonstra strainatatii 
adevarata fata a dictaturii din tara noastra, Dinu Zamfirescu, presedintele 
Institutului National pentru Exilul Romanesc (INMER), afirma ca dupa 1990 
romanii din Occident nu trebuie sa se mai considere in exil, ci fac parte din 
diaspora, deoarece se pot intoarce oricand Acasa si-si pot exprima critic opi- 
niile privind noile realitati. Realitatea acestor ani il contrazice si chiar activi- 
tatea institutiei pe care-o conduce. Pe de o parte, multi exilanti si-au gasit 
casele/proprietatile instrainate, fund purtati prin zeci de procese, unii n-au 
avut voie, multa vreme, sa intre in tara (vezi cazul Regelui Mihai), iar altii 
nu-si primesc cetatenia furata decat daca indeplinesc anumite formalitati 
(vezi situatia lui Paul Goma). Pe de alta, existenta exilului este confirmata de 
scrierile tot mai numeroase, care apar in ultima vreme, despre aspecte cu totul 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 695 


inedite/necunoscute ale vietii unor destarati. In aceasta pagina avem trei 
exemple concludente despre exilul necunoscut. 
Pagina realizata de Valentin HOSSU-LONGIN” 


lar acum o altă manolescărie - o voi marca şi, pe scurt, comenta: 


“Iata cazul "Artur" si o ...bomba 

“15 decembrie a.c. Sala Oglinzilor a Uniunii Scriitorilor din Romania, 
arhiplina. Se lanseaza volumul de documente "Cazul <<Artur>> si exilul 
romanesc", aparut sub egida INMER, la Editura ProHistoria, prezentat de 
Dinu Zamfirescu, istoricii Delia Roxana Cornea si Dumitru Dobre (care s-au 
ingrijit de aceasta editie), criticii literari Gabriel Dimiseanu si Nicolae 
Manolescu, presedintele USR. 

O carte de exceptie; un eveniment, nu numai literar, cu privire la o per- 
sonalitate deosebit de complexa, supusa unei judecati severe, dar si justifica- 
rilor, despre un om cu doua fete, un Janus contemporan ca multi cei din sala 
- controversatul Ion Caraion. Poet si eseist de prima linie, de la inceputul ani- 
lor '40, orientat spre stanga democrata, dar neangajat pastinic si, mai mult, 
critic la adresa debutului sovietizarii tarii. Drept care, este inchis de doua ori, 
condamnat la munca silnica pe viata (MSV) si eliberat in primavara lui 1964, 
cu putin inaintea "marii eliberari a detinutilor politici”, datorita 
Angajamentului obtinut de Securitate, ca informator, cu numele conspirativ 
"Nicolae Anatol" (9 aprilie). 

Asa a inceput activitatea lui Stelian Diaconescu - alias Ion Caraion, 
fund repede ajutat/propulsat sa intre in publicistica romaneasca (devine 
redactor sef la "Gazeta literara”) [?- mirarea mea, P.G] si intra chiar in 
conducerea Uniunii Scriitorilor. Datorita valorii scrisorilor din tara si a cul- 
turii sale, dar mai ales a fostelor prietenii cu intelectuali din exil, poetul devi- 
ne principalul exponent al Securitatii, cu numele de cod "Artur", privind 
"neutralizarea activitatii ostile tarii noastre, desfasurate de unele varfuri sec- 
tionare [?] ale emigratiei intelectuale din Franta si colaboratori ai postului de 
radio Europa Libera". Avand acces la CNSAS, Delia Cornea dezvaluie fap- 
tul ca dosarul de delator al lui Caraion (21 august 1964-4 august 1981) 
cuprinde circa 400 de pagini pline de nume, ganduri, idei, remarci reproduse 
foarte fidel de agent, cele mai substantiale privindu-i pe prietenii Virgil 
Ierunca si Monica Lovinescu. Delatiunile, redactate cu condei de scriitor, se 
refereau, la cumpana anilor '60-'70, si la Leonid Dimov, Dumitru Tepeneg, 
Paul Goma, dar si la Nicolae Breban, N. Steinhard, Marin Preda, Nina 
Cassian, lon Negoitescu, Emil Manu si inca multi alti scriitori din exil si din 
tara. 

Chiar daca, dupa 1980, cand a ramas impreuna cu sotia si fiica, in 
Elvetia, poetul a adoptat o pozitie de disident, atacand virulent regimul din 
tara, argumentele sale nu mai convingeau. Mai ales ca Securitatea, prin inter- 
mediul revistei "Saptamana", condusa de Eugem Barbu si C.V. Tudor, au 
lansat o campanie de compromitere a lui Caraion, prin publicarea unui asa 
numit "Jurnal", prin care se urmarea dezbinarea exilului romanesc. 

„.Si iata ca vine randul lui N. Manolescu sa explice "evolutia" lui 
Caraion, printr-o bomba biografica. In iarna '45-'46, trei tineri planuiau scoa- 
terea unei reviste a tineretului comunist: Virgil Ierunca, Ion Caraion si 
Nicolae Ceausescu! Dupa zile si nopti de proiecte, dezbateri si propuneri de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 696 


colaboratori, grupul s-a dezmembrat si publicatia n-a mai aparut. Ajutat de 
Securitate, la catva timp dupa luarea puterii, N. Ceausescu a avut o intreve- 
dere cu poetul, caruia i-a promis tot sprijinul, numai sa nu-i ceara sa-l 
numeasca intr-o functie politica! Numai literar-publicistica... (subl. mea, 
P.G.) Ceea ce s-a si intamplat. 


Ce poate “explica” N. Manolescu, analfabet profund în materie de 
univers concentraţionar în general, românesc în special, deşi ambii 
părinţi îi fuseseră arestaţi, din această cauză i se schimbase numele din 
Apolzan în Manolescu - sau poate tocmai de aceea? Crescut de buni- 
cii materni (Manolescu), în o altă - nu falsă - identitate, copilul apoi 
adolescentul a fost crescut în spaima de persecuții comuniste dacă 
spune sau doar află adevărurile pe care toată lumea le cunoştea? 
Probabil sigur. N. Manolescu sufere de criză de identitate şi de totală 
lipsă de sentiment etic. Când a izbucnit scandalul cărţii Această dra- 
goste care ne leagă , am pus pe seama fidelității sale faţă de Monica 
Lovinescu violenţa - ura - cu care îl biciuia pe calomniatorul Caraion. 
Era şi asta, însă am observat şi la Matei Călinescu acelaşi “tratament” 
aplicat lui Caraion, (“monstrul”, îl zugrăvise el) însă nu ca unul al 
informatorului Securităţii - de ce nu şi lui Ivasiuc: fiindcă era bun prie- 
ten cu amândoi? - nu şi lui Doinaş (a, nu aveau destule probe - dar în 
privinţa lui Caraion care erau probele, atunci, în 19977, cele furnizate 
de E. Barbu prin 1981 şi - mai ales! - pelinizatele constituind izvorul 
informativ unic al Doinei Jelea (şi al Monicăi Lovinescu)? Ce altceva 
alimenta ura - din nou: cea din 1997 - a lui N. Manolescu, a lui M. 
Călinescu - faţă de Caraion? Ambilor le scapă în textele de condamna- 
re a Caraionului, nu motivul spaimei lor la aflarea începerii publicării, 
în Săptămina lui E. Barbu, ci eventualul efect. Dar motivul? 
Cunoscîndu-i pe amândoi, pot spune cu mâna pe inimă. Acesta nu 
putea fi politic : de la discuţii-duşmănoase la redactare de manifeste 
anticomuniste. Nu, nu. Dar ce anume? Presupun că în cazul lui 
Manolescu motivul spaimei era că vor apărea, în următorul număr al 
Săptăminii barbe oarecare informatii - nepolitice, desigur - ci...intime, 
dar care s-ar abate de la morala proletară (cu care mai ales cuplul 
Ceauşescu nu glumea - când era vorba de alţii...): un avort al amantei, 
o despărțire neconsfințită prin un divorţ, un abandon de copil, o 
legătură vinovată cu o minoră... Acestea erau, cu certitudine “abate- 
rile” de a căror demascare se temeau Manolescu şi Călinescu. Fiindcă 
numai în astfel de întâmplări frica de a se afla este intovărăşit de ură 
- nu în cele strict politice. 

Că Ion Caraion devenise “Artur” fiindcă fusese coleg de proiect 
(de revistă) cu Ceauşescu? Numai un cretin poate avansa o asemenea 
ipoteză (pardon: bombă) şi numai nişte cretinizaţi - ca membrii 
obedienţi ai Uniunii Scriitorilor cred teoria şefului - exact aşa cum 
crezuseră şi “bomba” cu legionarismul lui I.L. Stoiciu şi cu antisemi- 
tismul lui Goma. 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 697 


Un alt articol semnat de George Damian: 


“Gojdu, Catedrala, Deconspirarea, Icoanele, Tismaneanu 

“(...)CNSAS nu mai elibereaza aprobari pentru cercetatori si amana la 
nesfarsit solutionarea cererilor de verificare. Deconspirarea a intrat ca ursul 
la barlog si-si suge de sub unghii pe perioada iernii. Sper ca la primavara sa 
se mai invioreze, odata cu dezghetul si cu predarea integrala a arhivelor fos- 
tei Securitati.(...)(...) recomandarea Consiliului National pentru Combaterea 
Discriminarii de scoatere a icoanelor din scoli. Ne mai lipseste o politie a 
constiintei care sa ne caute pe sub tricouri de cruciulite si sa impoziteze icoa- 
nele de prin casele oamenilor. (...) 

Am incheiat anul oarecum nedumerit: raportul Tismaneanu ne-a trantit 
un scuipat gros peste ochi de nu mai sunt in stare sa disting raul de bine. In 
continuare sunt zapacit: Iliescu este bun sau este rau pentru Tismaneanu? 
Undeva se ascunde o forma de schizoidie: Iliescu este desemnat ca o bestie a 
comunismului, in schimb este preluata ca atare teoria revolutiei spontane 
pornite la Timisoara de pastorul Tokes (teorie care ii vine manusa lui Iliescu). 
Asta ar fi doar o rupere a discursului - cele 660 de pagini ale raportului sunt 
pline de astfel de minunatii. Nu stiu daca a reusit sa inteleaga cineva de ce a 
tinut Basescu sa condamne comunismul pe baza unui raport alcatuit de o 
comisie schioapa (Goma exclus prin metode obscure, Antohi zburat pe motiv 
de turnatorie, episcopul Corneanu habar n-avea ca e membru al comisiei si 
tot asa pitic dupa pitic). Din popor s-a vazut asa: Basescu a citit ceva total de 
neinteles, Vadim a urlat ca un descreierat si ca o cireasa pe tort Patapievici a 
miorlait pe la toate televiziunile ca Daniela Buruiana a vrut sa-l arunce de la 
balcon. Cam asta ar fi imaginea condamnarii comunismului - destul de vese- 
la daca n-ar fi trista. La multi ani, Romania!(...)” 


Un alt text, foarte important, însă care vorbeşte de fapte despre 
care am tot scris, mai pe larg în Săptămâna roşie: bestialităţile 
bolşevicilor în cumplita perioadă 28 iunie 1940-iulie 1941: 


“Un Katyn romanesc Crimele uitate ale comunismului 

Primele victime facute de comunism in randul romanilor sunt ignorate 
complet de Raportul Comisiei Tismaneanu * Documentul nu pomeneste 
nimic despre represiunea sangeroasa instaurata in Basarabia si Bucovina ime- 
diat dupa anexarea acestor teritorii de catre URSS, in 1940 * A urmat un an 
de bolsevizare fortata, cu deportari masive, executii sumare, torturi si gropi 
comune * O avanpremiera tragica pentru ceea ce avea sa fie soarta intregii 
Romanii (...) Consecintele Pactului Molotov-Ribentropp explica - pentru 
respectarea adevarului istoric - si decizia de neevitat a Guvernului roman de 
a se alatura puterilor Axei. De altfel, obiectivul teritorial strategic al URSS - 
Transnistria, Basarabia, Bucovina, Tinutul Hertei, Delta si accesul la Gurile 
Dunarii, Insula Serpilor - a fost reocupat dupa 23 august 1944. Alta data isto- 
rica evitata de Raportul Tismaneanu. Ignorarea crimelor in masa comise de 
regimul comunist sovietic impotriva romanilor in perioada 1940-1941 ar 
echivala, spre exemplu, cu omiterea, dintr-un Raport similar realizat in 
Polonia, a odiosului masacru de la Katyn. Cum ar explica, oare, polonezilor 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 698 


presedintele Lech Kaczinsky alegerea anului 1945 pentru un atare demers de 
condamnare a comunismului? Daca, pentru crima de la Katyn, Polonia a soli- 
citat Rusiei sa-si asume responsabilitatea si sa-si ceara oficial scuze, pentru 
crimele comise de sovietici in Romania ciuntita nu se gaseste nimeni sa avan- 
seze aceeasi cerere fireasca.(...) 

Pavel Moraru, autorul comunicarii "Documente romanesti despre 
atrocitatile bolsevice din stanga Prutului, 1940 - 1941" (prezentata in revista 
"Arhivele Totalitarismului") este doctor in istorie, cu numeroase lucrari stiin- 
tifice publicate atat la Chisinau cat si la Bucuresti. Istoricul basarabean pre- 
zinta in premiera pentru publicul larg dovezi si alte date concrete despre un 
Katyn romanesc ocultat de sovietici si urmasii lor. 

“Titlul si intertitlurile apartin redactiei Victor RONCEA 

“Documente ignorate 


(...) Costurile instaurarii si mentinerii regimului totalitar sovietic au 
fost estimate la colosale pierderi materiale si umane; au fost nimicite valori 
si traditii, distruse lacasuri sfinte si monumente de cultura. Prin violenta, 
lichidare fizica, deportari, supravegheri, intimidari etc., executate de NKVD 
- organul de represiune pe care s-a sprijinit regimul sovietic - s-a ajuns la 
mutatii in psihicul uman si la involutia intregii societati. Cei ce nu se lasau 
convertiti, opunand rezistenta aveau sa devina adevarati martiri.Crimele 
comuniste au fost pana acum bine ascunse. Unele continua sa mai ramana 
asa. Organele de represiune, dupa comiterea asasinatelor, au avut grija sa le 
camufleze cat mai bine, incercand sa stearga urmele, sa lichideze martorii si 
sa rescrie istoria. 

Actualmente, accesul la documentele sovietice (cel putin in Republica 
Moldova), care ar reflecta direct executarea atrocitatilor, este limitat, ca sa nu 
zicem oprit. Cu toate acestea, crimele regimului sovietic in Basarabia, 
Bucovina si Transnistria, comise pana la izbucnirea razboiului germano- 
sovietic, pot fi aflate, macar partial, din documentele romanesti din epoca - 
documente care, in fosta Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca au 
fost desecretizate pe motiv ca apartineau inamicului invins si, deci, erau pline 
de "falsuri", neprezentand vreun pericol pentru regim. De regula, pe dosare- 
le care contin documente romanesti referitoare la descoperirile facute in 
1941-1943 asupra crimelor bolsevice de la est de Prut, era notat: "Materiale 
falsificate despre inscenarea privind represiunile executate de organele 
NKVD in 1941". 


Autorul vorbeşte despre “Tactica pamantului parjolit” aplicată în 
iulie 1941, “Primele crime ale comunismului impotriva romanilor“ - 
pe acestea le consemnasem şi eu, cu o excepţie:“Katyn-ul romanesc 
uitat” Eu nu am avut acces la documente despre gropile comune de 
peste Nistru, deci consemnasem numai “urmele” bolşevicilor în 
Basarabia propriu-zisă. 


“Un alt caz din sirul crimelor bolsevice descoperite, cercetate si 
documentate de autoritatile vremii, este cel de langa localitatea Tatarca, 
regiunea Odesa, investigat in primavara-vara anului 1943. Autoritatile roma- 
ne din Transnistria au fost sesizate ca. in apropierea localitatii Tatarca, s-ar fi 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 699 


gasit gropi comune cu jertfe ale asasinatelor bolsevice. La mijlocul lunii iunie 
1943, organele din Transnistria si un grup de medici specialisti din Odesa 
(directorul adjunct al Directiei medico-sanitare a Guvernamantului 
Transnistriei, dr. K. I. Sapocichin, administratorul sectiei de dezinfectie, N. I. 
Grubianu, seful expertizei medico-legale, docentul I. I. Fidloveschi si capo- 
ralul jandarm de la Serviciul Pretoral Odesa, Grigore Tatarciuc) au cercetat 
terenul indicat si au constatat ca, pe o intindere de 1000 de metri patrati, se 
afla ingropat un mare numar de cadavre ale persoanelor executate de NKVD 
in urma represiunilor staliniste din anii 1938-1940, printre care s-ar fi aflat si 
cadavre ale deportatilor din Basarabia si nordul Bucovinei, pe care sovieticii, 
neputandu-i transporta in interiorul URSS, i-au impuscat. Pentru a facilita 
procesul de putrefactie, intregul teren a fost acoperit cu balegar. 

“Descoperirea de la Tatarca a socat autoritatile si opinia publica, provo- 
cand multe discutii inainte de elucidarea cazului. Dupa cum semnala 
Serviciul Special de Informatii la 28 aprilie 1943, prin agentul Kor-Marin, 
"aceasta stire a circulat in cercurile maniste si evreiesti din Capitala, fiind 
prezentate sub aspect contrariu celor comunicate de legatia germana si anume 
ca este vorba de cadavrele evreilor asasinati in diferite ocazii de germani si, 
mai mult chiar, maresalul (Antonescu) a plecat la Odesa pentru a inabusi 
acest scandal. Din soaptele inregistrate printre evreii rusofili, se pot trage 
indicii ca puterile aliate, cu concursul agentilor comunisti, intentioneaza, pe 
baza materialului strans de la declararea razboiului incoace (fotografii, decla- 
ratii ale ofiterilor romani si germani, statistici - mare parte din materialul 
documentar si informativ fiind detinut personal de Maniu), sa dea o replica 
pe plan international afacerii de la Katyn." De asemenea, agentul Kor-Marin 
informa ca, in acelasi timp cu zvonul care circula ca aceste cadavre le-ar fi 
apartinut evreilor asasinati de germani, "se poate spune ca este vorba de asa- 
sinarea in masa a populatiei romanesti evacuate din Bucovina si Basarabia, 
dupa cum o alta sursa precizeaza ca ar putea fi vorba de cadavrele ucraineni- 
lor sau a rusilor ostili regimului sovietic". 

“Intr-un alt document al SSI, datat 1 iunie 1943 si semnat de locotenent- 
colonelul Traian Borcescu, se mentiona: "Pe terenul denumit Spolka, situat la 
Km 7 al liniei Odesa-Ovidiopol, intre suburbia Tatarca si aerodrom, s-au des- 
coperit gropile comune ale victimelor NKVD. Lucrarile de deshumare, ordo- 
nate de Serviciul Pretoral Militar al Odesei, au inceput la 22 aprilie 1943. 
Concomitent cu sapaturile, s-au intreprins cercetari pentru a stabili cu exac- 
titate si a verifica informatiile relative la provenienta victimelor si la impre- 
urarile in care au fost ucise. Din declaratiile luate locuitorilor din vecinata- 
tea terenului Spolka rezulta ca organele NKVD le aduceau noaptea, cu un 
camion inchis, si le aruncau in groapa comuna, care era imediat astupata si 
nivelata. Totodata, mai rezulta din aceste declaratii ca circulatia era cu desa- 
varsire interzisa pe drumul paralel cu terenul in chestiune, care era pazit in 
mod sever.Investigatiile au stabilit ca executiile savarsite de NKVD s-au 
intensificat in 1940, dupa ocuparea Basarabiei si Bucovinei de Nord. loan 
Halip, Grigore Tatarcu si Alexandru Ivanov, locuitori din Basarbia si 
Bucovina, in prezent domiciliati la Odesa, adusi la fata locului, si-au recunos- 
cut, printre cadavre, rudele lor, deportate de NKVD dupa cedarea teritoriilor. 

“Comisiunea pentru examinarea cadavrelor si stabilirea imprejurarilor 
in care au fost suprimate victimele (a stabilit ca acestea) au fost ucise prin 
impuscare in ceafa de la o foarte mica distanta, vechimea executiilor fiind de 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 700 


2-3 ani, iar imbracamintea gasita in una din gropile comune aminteste portul 
basarabenilor si bucovinenilor." (...) 

“Victimele terorii NKVD (...) 

“Masacrul de la Tatarca investigat de expertii de la Katyn 

“Putem doar presupune ca printre victimele de la Tatarca s-ar fi aflat si 
detinuti basarabeni si bucovineni de la Tiraspol, dar si de la Chisinau. Pentru 
identificarea si stabilirea cauzelor exacte ale mortii acestora, a fost instituita 
o comisie speciala, condusa de dr. Alexandru Birkle, medic legist din 
Bucuresti - care de curand revenise de la Katyn, unde, alaturi de alti experti 
europeni, investigase cazul masacrarii de catre sovietici a 15.000 de militari 
polonezi. Dr. Birkle fusese si la Vinita, unde, la fel, se descoperisera gropi 
comune cu jertfe ale totalitarismului bolsevic. Din Comisie mai faceau parte 
dr C. Chirila, subdirector al Sanatatii din Guvernamantul Transnistriei, si cate 
un reprezentant al primariei municipiului Odesa, al Inspectoratului de 
Jandarmi Transnistria, al armatei germane si al Universitatii din Odesa. 

“La 6 august 1943, medicul legist Alexandru Birkle a prezentat 
"Raportul medico-legal provizoriu asupra cercetarilor de la Tatarca". Potrivit 
documentului, pana la acea data, fusesera descoperite 42 de gropi comune si 
reperate inca 10-20. In fiecare groapa se aflau aproximativ 80 de cadavre, 
adica in total 3500 de cadavre, insa se astepta ca numarul final sa fie mult mai 
mare, aproximativ 5000. Din cele 516 cadavre exhumate, 486 fusesera exa- 
minate medico-legal, iar concluziile care se impuneau erau urmatoarele: 

- cauza mortii a fost impuscarea in partea posterioara a craniului si 
numai in cateva cazuri in ceafa; 

- impuscarea a fost executata cu revolver militar, avand gloante cu 
invelis de metal de calibrul 7 milimetri si cu un revolver cu butoias, cu gloan- 
te de plumb de 5,5 milimetri; arma a fost descarcata din imediata apropiere; 

- cercetarile medico-legale au demonstrat ca vechimea cadavrelor era 
de 3,5-5 ani, dar din studierea actelor gasite asupra lor, reiesea ca unele vic- 
time fusesera ucise chiar cu 4,5-5 ani mai inainte (1938); 

- in gropi nu s-au gasit larve sau insecte, care desavarsesc procesul de 
putrefactie, ceea ce indica faptul ca executia a avut loc intr-un anotimp rece, 
iar cadavrele au fost ingropate imediat dupa impuscare; 

- procesul de putrefactie fusese intarziat si din cauza numarului mare de 
cadavre ingropate la un loc; 

- din cele 486 cadavre examinate, toate au fost gasite cu mainile legate 
la spate, cu exceptia unuia, la care nu s-a gasit legatura, dar care pastra urma 
legaturii pe maini; 

- din totalul cadavrelor cercetate, sapte erau de femei si 479 de barbati, 
dintre care unul parea sa fi fost militar, dupa uniforma; 

- asupra unui numar de 43 de cadavre au fost gasite acte (procesele- 
verbale de arestare sau perchezitie etc.) care au permis identificarea lor; 

- cei identificati erau originari din URSS (din 1940 inclusiv Basarabia 
si Bucovina de Nord) 

“Asadar, vorbind in limbajul statisticii, mentionam ca cercetarile prea- 
labile au dus la descoperirea a 42 de gropi comune (dar se estima ca ar fi fost 
50-60), cadavre deshumate - 516, cercetate medico-legal - 486, inmormanta- 
te - 385, inca neinmormantate - 131, cadavre apartinand persoanelor cu vars- 
ta de 20-30 ani - 60, 30-40 ani - 189, 40-50 ani - 186, peste 50 ani - 81 iar 7 
erau de sex feminin si 509 de sex masculin; erau 515 civili si un militar (iden- 


PAUL GOMA -JURNAL 2006 701 


tificare dupa imbracaminte), 43 de cadavre identificate dupa acte. 

“Din pacate, nu cunoastem rezultatele finale ale cercetarilor, insa si 
aceste date preliminare ne vorbesc despre amploarea represiunii staliniste din 
anii 1938-1940. Toate aceste crime au fost metodic ascunse de regimul sovie- 
tic pe tot parcursul existentei lui, iar cei ce stiau despre ele erau identificati si 
lichidati. De pe urma "operatiunii de lichidare a martorilor" a avut de suferit 
si medicul legist Alexandru Birkle, care a luat parte la elucidarea cazurilor 
Katyn, Vinita si Tatarca. 

“Trebuie mentionat ca, intre cele trei cazuri mentionate mai sus exista 
o stransa legatura, dar si o coincidenta stranie: 1. toate au fost descoperite in 
anul 1943 si numai "gratie" razboiului germano-sovietic, izbucnit din 1941; 
2. toate au avut acelasi autor - regimul stalinist -, care a utilizat aceeasi meto- 
da de lucru in toate cele trei cazuri de asasinat colectiv; 3. toate au fost inves- 
tigate de medicul legist roman dr. Alexandru Birkle; 4. gropile comune au 
avut un numar foarte mare de cadavre, in care erau militari, intelectuali si 
tarani, considerati ostili de catre regimul sovietic; 5. acestea raman neeluci- 
date din cauza lipsei documentelor sovietice, care ar clarifica multe aspecte 
ce raman deocamdata necunoscute. 

“Pavel MORARU” 


Deloc vesel şi acest episod. Nu este primul şi nu va fi ultimul. 
Despre Basarabia - din 1812 - numai jale, sânge, moarte. Aş fi dorit şi 
eu să vorbesc despre ceva, dacă nu tragic-optimist, vorba soviet-realis- 
tilor care ne-au otrăvit copilăria, adolescenţa, tinereţea, viaţa - atunci 
măcar ceva ne-mereu întunecat, nu chiar tot timpul în aşteptarea mai- 
răului? 

Şi ce intens aş fi dorit ca jurnalul pe 2006 să se încheie săltăreţ 
măcar pe o Sârbă în căruţă, dacă nu martial, cu inima ridicată-n gât de 
alămurile fanfarei înălţîndu-ne frunţile prin “Treceţi, batalioane...”. 


Duminică 31 decembrie 2006 


Ultima zi a acestui an. Coincidenţă: şi ultima zi a săptămânii. 
Semnificaţia: că de mâine vom începe o viaţă nouă?