Rost anul IV, nr. 44, octombrie 2006

ROSI 


Revistă de cultură creştină şi politică 


Cert 
ET PAN 












Con Stig 


îl nzzeu | 


ile Drayizi 








Deconspirare şi reformă 
în Biserica Ortodoxă Română 
de Mihail Albişteanu 
Noica, o instituție 
supravegheată de Securitate 
de Cristina Anisescu 
an IV e nr. 44 e octombrie 2006 e 3 lei 





St Republicii 
Moldova 
de Octavian Sergentu 
Între Calvin 
şi Pangloss 
de Mircea Platon 


www.romfest.org 


Coperta I: Gabriel Constantinescu la 85 de ani 


sumar 


EDITORIAL 
Becalizarea României 
de Claudiu Târziu... cecene acneea ceea eecaeeece 3 


MARTORI Al VEACULUI 
Fapte, vorbe, gînduri.......................... 4 


REPERE 

Gabriel Constantinescu şi 
reconstrucția Dreptei 

de Răzvan COdresCu.........nn nn enunueueeeaeaa 9 


Pentru o filosofie arabă a istoriei 
de Constantin Mihai 14 





„Tradiţia poate răspunde 
provocărilor prezentului“ 
interviu cu dl Gabriel Constantinescu......L6 


POLITICA, LA DESCUSUT 

Despre crimă şi păcat 

de Varujan VOSganian.....cee maneaua aaa 18 
Umbra lui Traian în deşert 

de: Viorel. Patrichi scite eat său 20 


Finlandizarea Republicii Moldova 
de Octavian Sergentu....... nam aaaeneaaeneae 25 


PUNCTE NEVRALGICE 
Deconspirare şi reformă în BOR 
de Mihail AIDiŞteanu. «accea 28 


Dosarele preoților. Pledoarie 
pentru iertare 
de Antonio Aroneasa.... ne cneeennecenaecenaace 3] 


numărul 44 e octombrie 2006 


Riscurile dosariadei 


preoțeşti 
de Cristian Curte... nana ananas 34 


Asupra unei stări din Biserică. 
Nedumeriri 
de Constantin Mihai. 37 





Deconspirarea 
deconspirării 
de Demostene Andronescu... 39 


MARTIROLOGIU 

Părintele Ion Drăgoi, 

ucis pentru „banda Arnăuţoiu“ 

de Adrian Nicolae Petcu... nana 4 


DEZLEGĂRI 

Pe marginea manualului de 

„Istorie integrată“ 

de Ion Gherman... nnaeneaanaeeaannaaaaaeaee 47 


HISTORIA 

Noica - o instituție supravegheată 

de Securitate 

de Cristina ANiSESCU, „nana 48 


DECANTĂRI 

Virgil Nemoianu 

şi Triumful Imperfecțiunii 

de Mircea PIAtOn..... acneea 54 


LA ROST 
Între Calvin şi Pangloss 
de Mircea PIAtOn.... mms 56 





ROSI 


Revistă de cultură creştină şi politică 
Fondată 2002 


Revistă națională editată de 
Asociaţia ROST 


DIRECTOR 
Claudiu TÂRZIU 
tel.: 0740.103.621 
rostOromfest.org 


REDACȚIA 
Mihail ALBIŞTEANU 
Richard CONSTANTINESCU 
George ENACHE 
Cristi PANTELIMON 
Mircea PLATON 


COLABORATORI PERMANENȚI 
Antonio ARONEASA 
Corina BISTRICEANU 
Pr. Gheorghe CALCIU 
Răzvan CODRESCU 
Pr. Radu ILAŞ 
Arhim. luvenalie IONAŞCU 
Constantin MIHAI 
Viorel PATRICHI 
Adrian Nicolae PETCU 
Marcel RĂDUȚ SELIŞTE 
Mircea STANESCU 
Constantin N. STRĂCHINARU 
Nicolae STROESCU-STINIŞOARĂ 


COORDONATOR DISTRIBUȚIE 
Nicu BUTNARU 
tel.: 0723.504.807 
nicubutnaru?2romfest.org 


DTP 
Omni Press & Design 
omnipressErdslink.ro 


EDIȚIE INTERNET 
Dragoş DORAN 


CORESPONDENȚĂ 
CP 27, OP 23 - Bucureşti 


TIPAR 
Docuprint SRL 
tel.: 0234/588.930 


DIFUZARE 
Hiparion Distribution SA 
Rodipet SA 


ABONAMENTE 
La redacție sau prin Rodipet SA 
(nr. catalog 4843-VI) 


ISSN 
1583-6312 


www.romfest.org/rost 


Reproducerea unor articole apărute 
în revista ROST este permisă numai cu 
acordul scris al redacției. 
ROST este difuzată în țară şi 
în comunitățile româneşti din Europa, 
SUA şi Canada. 


EDITORIAL 








Becalizarea României 














Claudiu Târziu 





„Războinicul luminii“, care se crede sinteză a 
lui Mihai Viteazul, Vlad Ţepeş şi Ceauşescu, a gă- 
sit formula imagologică pentru a se diferenţia de 
restul politicienilor. Face pe exorcistul. Cei care 
nu sînt de acord cu el, cei care îndrăznesc să-l cri- 
tice au musai pe dracul în ei. Acest Petrache Lupu 
de Pipera zvirle anatema asupra tuturor „duşma- 
nilor“ lui, ca într-o manea tradusă în viață. „Are 
sînge de drac în el“, sună sentința prea bogatului 
oier. Şi prăvale peste preopinent o avalanșă de în- 
jurături şi ameninţări, al cărei laitmotiv este stri- 
gătul de luptă: „O să scot dracii din el!“. 

Sfătuit de alde Dan Pavel, noul barbar al po- 
liticii româneşti lasă de înţeles că becalizarea este 
o necesară operă de exorcizare naţională, la care 
se înhamă fără rest. Stăpînul Stelei foloseşte orice 
prilej, şi mai ales victoriile echipei sale de fotbal, 
pentru a promite asanarea morală, învierea spiri- 
tuală şi bunăstarea materială a naţiei. Într-un 
ultim delir, Becali, afirmîndu-se drept unica spe- 
ranță de renaştere a țării, a spus că mai are de re- 
zolvat o problemă pentru a deveni de neoprit: să-i 
aducă lîngă el pe intelectuali. Într-o manieră 
de-acum cunoscută, Becali a strecurat în stufoasa 
şi neinteligibila sa demagogie un adevăr. Ajutat 
de o echipă de intelectuali cu o bună vizibilitate şi 
în stare să-i traseze liniile directoare ale discursu- 
lui, ca şi principalele puncte ale unui program po- 
litic, Becali ar putea fi primejdios. Pînă atunci, 
urcuşul său grăbit spre un 40% în intenţiile de vot 
rămîne doar un avertisment. Avem experiența 
pilduitoare a lui Teodor Meleşcanu şi a defunctu- 


„O să becalizez tot în România, și fotbal, și politică, tot“. 

Este promisiunea cel mai des rostită în ultima vreme de Gigi Becali. 
O făgăduială fără rost, căci România e gata becalizată. 

Altminteri cum s-ar explica evoluţia spectaculoasă în sondaje 

a primului cioban al țării? 


lui său partid, ApR, care, după o creştere specta- 
culoasă în sondaje şi după un bun rezultat în ale- 
gerile locale, au rămas la uşa Parlamentului. 

Deocamdată, Becali are o conjunctură politi- 
că favorabilă şi culege roadele recunoştinţei de 
pe urma unor pomeni televizate. Însă, în campa- 
nia electorală, şeful PNG va avea nevoie de ceva 
mai mult pentru a transforma intențiile de vot în 
voturi. 

La banii pe care îi are - peste un miliard de 
euro, după cum pretinde -, însă, lui Gigi Becali 
nu-i va fi prea greu să-şi umple ograda de intelec- 
tuali din soiul blamabil al mercenarilor. Căci inte- 
lighenţia românească nu arată altfel decit întrea- 
ga societate: mare parte este becalizată. 

Bine consiliat, Becali a întors acest cuvînt de 
ocară, lansat de curînd pe piaţa ideilor, becali- 
zare, în folosul său propriu. A preluat expresia şi 
o foloseşte în sens pozitiv. Adevărul însă e că be- 
calizarea rămîne ce este, îndobitocire. lar Becali 
nu trebuie să facă vreun efort să becalizeze Româ- 
nia, ci doar să profite că ea este deja becalizată. 

Îndobitocirea României se vădeşte la tot pa- 
sul. O stare de prostraţie sub care bunul-simț e 
marginal, spiritul civic se stinge, logica a adormit, 
iar sufletul se ticăloşeşte. Iată explicația succesu- 
lui la mase al lui Gigi Becali, ca şi a temenelilor pe 
care i le fac unii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe şi 
unii intelectuali care simt mirosul banilor. 

Estimp, promotorii normalității şi adevărații 
constructori ai Dreptei, precum un Gabriel Con- 
stantinescu - omagiat în prezentul număr al re- 
vistei ROST -, luptă donquijoteşte cu „netreb- 
nicia românească“. Convinşi că istoria are discer- 
nămînt. 





anul IV e nr. 44 





MARTORI Al VEACULUI 





Fapte, vorbe, ginduri 


Capitala de-o clipă 

a istoriei religiilor 

În perioada 20 - 23 septembrie, la Bucureşti, 
s-a desfăşurat Congresul european de istorie 
a religiilor, sub semnul „Anului Mircea 
Eliade“ - declarat de Institutul Cultural 
Român. Eveniment internațional major, care 
are loc pentru prima dată într-o capitală 
est-europeană, a adus la Bucureşti 

250 de cercetători din peste 30 de țări. Tema 
congresului, „Istoria religioasă a Europei şi 
Asiei“, a fost analizată în zece sesiuni despre 
„religie şi modernitate“, „recepţia europeană 
a religiilor Asiei“, „interacțiuni religioase 
între Vestul şi Estul european“, „iudaism, 
creştinism şi islam în Evul Mediu“ etc. 

O sesiune aparte s-a referit la 

„Mircea Eliade şi evoluţiile în istoria 
religiilor (1986-2006). Personalităţi marcante 
ale domeniului, precum Giovanni Casadio, 
Giulia Sfameni Gasparro, Moshe Idel, Charles 
Long, Andrew Louth, Hans G. Kippenberg, 





Hubert Durt, Jean Kellens, Antoine Faivre, 
Lindsay Jones, au susținut conferințe 
publice. Manifestarea, patronată de 
preşedintele României, a fost organizată de 
Asociaţia Română de Istorie a Religiilor 
(RAHR), Centrul de Istorie a Religiilor 
(Facultatea de Istorie, Universitatea 
Bucureşti), European Association for 

the Study of Religions (EASR) şi 
International Association for the History 
of Religions (IAHR). Prin acest congres 

s-a urmărit producerea unor schimbări 
necesare în domeniul istoriei religiilor, 

în România, ţara care i-a dat pe Mircea Eliade 
şi loan Petru Culianu, neexistînd o catedră 
universitară de istorie a religiilor şi niciun 
institut de profil. 


Tabără de creaţie 

la Mănăstirea Dervent 

12 artişti plastici români au participat la o 
tabără de creaţie la Mănăstirea Dervent. 

Ei au re-creat un întreg concept plastic creştin 
adaptat mijloacelor de expresie de astăzi. 
Rezultatul se poate vedea Ia galeria Artexpo 
de la Teatrul Naţional Bucureşti. Iniţiativa 
acestei tabere aparţine stareţului mănăstirii, 
Părintele Andrei, şi artistului plastic Ernest 
Budeş, iar în organizare s-au implicat şi 
arheologii Muzeului Dunării de Jos. Aceştia au 
pus la dispoziţia artiştilor imagini ale 
descoperirilor făcute în bisericuţele rupestre 
de la Canaraua Fetii, Basarabi (Dobrogea) şi 
de la Valea Seacă (Suha Reka, Bulgaria). 
Întîlnim, de aceea, simbolul creştin 
multisecular al peştelui în cîteva dintre lucrări. 
Diana Brăescu l-a aşezat pe o toacă prelungă, 
pe care puzderia de cruci se termină, fiecare, 
în coadă de rîndunică. Maria Roxana Cioată 

a ales, ca model, coloanele bisericilor în ruină, 
pe care le-a înnobilat cu câte o aripă de înger. 
Expoziţia demonstrează un studiu atent al 
formelor şi sugestiilor creştine. Părintele 
Andrei a declarat că: „Toate lucrările au fost 





anul IV e nr. 44 


MARTORI Al VEACULUI 





ROST 

















făcute cu sensibilitatea omului credincios. 
Recunosc că am avut mari emoții la început, 
dar artiştii s-au încadrat uşor în programul 
mănăstirii şi au suportat fără probleme 
regimul nostru, posturile şi programul zilnic.“ 


Moștenirea comunismului 
Directorul revistei ROST, Claudiu Târziu, 

a fost invitat la 17 septembrie a.c., între orele 
23.00 şi 24.00, la emisiunea „Luminile nopții“ 
de la Radio România Actualităţi, realizată de 
Cristian Curte. Tema ediţiei, generoasă, dar şi 
complicată: „Moştenirea comunismului“ - 
văzută din perspectivă morală şi spirituală. 
Prin telefon, au avut intervenții lucide şi 
benefice scriitorul Răzvan Codrescu, un fin 
observator al vieţii religioase şi culturale de la 
noi, şi teologul Radu Preda, profesor la 
Universitatea din Cluj. Concluzia acestei 
dezbateri a fost că din comunism 

am moştenit tare grave de educaţie şi cultură - 
greu vindecabile şi numai cu un tratament 
adecvat —, dar că există o speranță 

pentru construirea unei punți între vîrfurile 
noii generații şi moştenirea spirituală lăsată 
de generaţia interbelică. Aşa se va salva 
viitorul românilor. 


Ecumeniștii, preocupați 

de starea Ortodoxiei în UE 
Conferinţa internaţională „Ortodoxia în 
Europa“, organizată în perioada 

6-7 septembrie 2006, la Mogoşoaia, de către 
Fundaţia Konrad Adenauer în colaborare cu 
Parohia Stavropoleos din Bucureşti, a încercat 
să răspundă la câteva întrebări esenţiale ale 
vremii. Ce aduce nou integrarea europeană 
pentru comunitatea religioasă din România? 
Cum vor reuşi „bisericile“ să se adapteze 
noului climat european? Va favoriza aplecarea 
spre ecumenism o strînsă legătură între culte 
în plan social? Avînd în vedere că 

între organizatori au fost o organizaţie 
catolică şi un preot pro-ecumenist, Iustin 
Marchiş, iar între reprezentanții proeminenţi 
ÎPS Daniel al Moldovei, IPS Iosif, era previzibil 
tonul şi, totodată, direcția acestei dezbateri. 
De altfel. Mitropolitul Daniel a intensificat, 

în ultima vreme, eforturile de convertire a 
credincioşilor ortodocşi la „ecumenism“. 
Dumnezeu să ne aibă în paza sa! 


ROST la TV Neamţ 

În ediţia de la 17 septembrie a.c. a emisiunii 
„Cuvînt bun“ de la TV Neamţ, profesorul 
Ovidiu Carp, prieten al revistei noastre, 


a prezentat 
ROST 


ultimele două 
Revistă de caltură creștină şi politică 





numere ale 
ROST. 
Emisiunea 
este realizată 
şi moderată 
de preotul 
Dorin 
Ploscarul din 
Piatra Neamţ 
şi tratează 
teme istorice, 
culturale, reli- 
gioase, avînd 
un profund şi frumos caracter naţional şi 
creştin. Mulţumim postului de televiziune din 
Neamţ, dlui profesor Carp şi Părintelui 
Ploscaru pentru acest gest menit să facă 
ROST mai cunoscut iubitorilor de cultură 
creştină din acel colţ binecuvântat al Moldovei. 





de True catatiu 
Feţele eabcanice ale 
Oodealei 


de Gabriel Mara 


EU e mpeg Pa a AN ra 














anul IV e nr. 44 





MARTORI Al VEACULUI 





Ura rasială 

pe ruta Brașov — București 

La Sfântu Gheorghe, recent, în timpul unul 
meci amical de handbal dintre echipele 
Rulmentul Braşov şi Ferencvaros Budapesta, 
cei peste 1.500 de suporteri localnici ai echipei 
maghiare au cîntat imnul naţional al Ungariei, 
au afişat drapele ale statului ungar şi 

au înjurat echipa din Braşov. Forţele de ordine 
au asistat impasibile. Nu avem cunoştinţă de 
vreun raport al Jandarmeriei care 

să consemneze aceste fapte, care intră 
categoric în sfera penalului. Le-a fost teamă să 
aplice legea? În schimb Jandarmeria Română 
are curajul să oprească intrarea pe un stadion 
din Bucureşti al unui grup de tineri români 
care vroiau să afişeze, în timpul unui meci de 
fotbal, un banner pe care scria simplu: 
„Basarabia, pămînt românesc!“. Aceşti tineri 
nu au înjurat pe nimeni, nu au cîntat imnul 
naţional al Republicii Moldova şi nu au afişat 
steaguri ale acestei țări. Vroiau doar să afişeze 
un banner. Argumentul forțelor de ordine a 
fost acela că această sintagmă incită la ură 
naţională. Dar ce s-a întîmplat la Sfintu 
Gheorghe nu incită la ură naţională? 

Astfel de gesturi trebuie sancţionate 
indiferent unde s-au petrecut. Aceeaşi unitate 
de măsură trebuie utilizată în toate cazurile, 
altfel se creează impresia că etnicilor maghiari 
le este permis orice. 


Un nou abuz al comuniștilor 

de la Chișinău 

La 30 august a.c., milițienii regimului comunist 
de la Chişinău au arestat nouă dintre 
reprezentanții şi simpatizanţii organizaţiei 
neguvernamentale „Hyde Park“ - participanți 
la pichetarea Casei Guvernului 

pentru a determina autorităţile să urgenteze 
instalarea bustului lui Liviu Rebreanu 

în centrul Capitalei R. Moldova. Cei nouă 
protestatari au demonstrat paşnic şi conform 
autorizaţiei recunoscute de Curtea de Apel 
Chişinău. Poliţiştii i-au provocat şi, 

sub un pretext oarecare, la ora 17.30 

i-au reținut, băgîndu-i la izolatorul 
Comisariatului de Poliţie Buiucani. 
Protestatarii au fost ţinuţi în stare de arest 





în mod ilegal. Nici avocaţii celor reținuți şi nici 
reprezentanții Comitetului Helsinki nu au fost 
lăsaţi să-i viziteze pe deţinuţi pentru a se 
convinge că integritatea fizică, sănătatea şi 
condiţiile de detenţie corespund normelor şi 
pentru a se documenta în ce măsură drepturile 
procedurale față de ei sînt respectate. Cei 
nouă au fost bătuţi de poliţişti în timpul 
arestului. Nimeni însă nu va da socoteală 
pentru acest abuz. Aviz nostalgicilor comunişti 
de pe la noi; poate au uitat cum era în „epoca 
de aur“. 


Baconsky pierde funcţia, 

cîștigă imagine 

Teodor Baconsky, una dintre cele mai 
luminate minţi pe care le-a avut guvernul 
actual, a fost demis din funcţia de secretar de 
stat în Ministerul de Externe pe motiv de lipsă 
de carnet de partid. Exact ca în timpul 
comuniştilor, pentru liberalii noştri 

falşi contează mai mult să fii membru 

de partid decit să fii competent. Guvernul 
tocmai mimează o restructurare şi a decis să 





anul IV e nr. 44 


MARTORI Al VEACULUI 








reducă numărul de secretari de stat şi şefi de 
agenţii guvernamentale. Dar la tăierea 
capetelor sînt protejați „ai noştri“ şi sacrificați 
cei care n-au spate politic. Premierul Tăriceanu 
a luat decizia eliminării lui Baconsky, 

pentru a-l putea păstra ca secretar de stat la 
Externe pe un coleg liberal, Valentin 
Naumescu. Acesta din urmă este novice în 
diplomaţie, dar are merite legate de campania 
electorală. Ce contează că Baconsky şi-a 
îndeplinit exemplar mandatul de ambasador 
la Vatican şi la Lisabona, ca şi pe cel de 
secretar de stat la Afaceri Globale? Ce contează 
că Baconsky este unul dintre cei mai erudiţi 
diplomaţi şi un scriitor de real talent? 

Fără carnet PNL, poate ocupa doar un post de 
director în minister - care i s-a dat - şi, 

cel mult, să spere la unul de ambasador. 

PNL este însă cel care pierde la 

capitolul imagine, prin această lipsă de 
discernămînt. 


Veniţi la „Copil isteţ*“! 

Complexul educaţional ortodox „Copil isteţ“ 
din Bucureşti şi-a redeschis oficial cursurile 
pentru grădiniță şi after school la 

15 septembrie. În prezenţa copiilor şi a 
părinţilor, ieromonahul Valentin, starețul 
Mănăstirii Turnu, părintele Tudorel Peiu de la 
biserica Spitalului de Copii „Grigore 
Alexandrescu“ şi părintele Dan Bădulescu de 
la biserica „Oborul Nou“ au ţinut o slujbă 
religioasă, pentru ca ajutorul Domnului să se 
pogoare peste cei care predau şi cei care 
învață în această instituție. Apoi, 

a fost prezentat programul educaţional, în 
tradiția creştin-ortodoxă şi națională, pentru 
copii de la 3 la 12 ani, pe grupe de vârstă şi 
tematice, grădiniță şi program after school 
la clasele I-IV. Conceput ca fiind o replică 
(modestă, dar cu mult suflet) ortodoxă şi 
românească la actualul curent anti-tradiție, 
cosmopolit, ecumenist globalist şi sincretist 
newage, complexul educaţional „Copil isteţ“ 
are binecuvântarea părintelui protosinghel 
Iustin Pîrvu, stareţul Mănăstirii Petru-Vodă 
(Neamţ) şi funcționează sub îndrumarea 
duhovnicească a părinţilor ierom. Valentin, 
starețul Mănăstirii Turnu (Prahova) şi ierom. 


Amfilohie, duhovnicul Mănăstirii Diaconești 
(Bacău), cu personal didactic recomandat din 
bisericile bucureştene. Aşezămîntul, 

o inițiativă particulară izvorâtă din nevoia de a 
le oferi propriilor copii o educaţie normală, 
ortodoxă şi românească, constituindu-se 
într-un demers către firesc, şi-a început 
activitatea în iunie 2004, iniţial prin 
programul after school, dezvoltat ulterior din 
august 2005 cu grădiniţă într-o nouă locaţie, 








urmată de extinderea programelor dincolo de 
aria curriculară MEC: artă tradițională 
românească (olărit, modelaj, cusături, icoane 
pe sticlă, decorațiuni lut şi lemn), religie 
creştin-ortodoxă, desen şi pictură, cursuri de 
specialitate în germană şi engleză, cursuri de 
înot, patinaj pe gheaţă iarna/role vara, 
coregrafie primară, pian etc. Pentru 
continuarea şi în sprijinul demersului 
educaţional în Bucureşti sînt aşteptaţi, în 
măsura posibilităţilor, voluntari - educatoare, 
învățătoare şi profesori, preoți, îngrijitori 

etc. - care pot contribui la extinderea 

şi dezvoltarea activităţii. Contact şi detalii la: 
www.COPILISTET.ro - telefon 0741.308.867; 
e-mail: officeocopilistet.ro 





anul IV e nr. 44 











ROST 


MARTORI Al VEACULUI 





Referendum pro-rus 

în Transnistria 

Guvernul de la Chişinău consideră că 
referendumul pe tema independenței, 
organizat în Transnistria, la 17 septembrie, 
reprezintă o formă de subminare a procesului 
de negocieri şi trădează dorinţa de a perpetua 
un regim autoritar şi criminal în regiunea 
transnistreană. Rezultatul referendumului, 
previzibil de altfel avînd în vedere că a fost 
trucat de liderii de la Tiraspol, a indicat că 











majoritatea votanţilor vor unirea Transnitriei 
cu Rusia. Într-o declaraţie de presă, Chişinăul a 
anunţat că „asemenea comunităţii 
internaţionale, nu recunoaşte rezultatele 
referendumului“. Executivul şi-a exprimat 
recunoştinţa faţă de statele şi organizaţiile 
care participă la procesul de reglementare 
politică a problemei transnistrene, respectiv 
Rusia, Ucraina, OSCE, UE şi SUA. Numai că, 
ştim bine, Ucraina şi mai ales Rusia nu au 
niciun interes în rezolvarea conflictului. 


Legea cultelor e contestată de 
„Soroși“ 

„Soroşii“ din România, anti-naţionali şi 
anti-creştini, îşi continuă demersurile de 
dărîmare a tuturor valorilor şi reperelor din 





societatea românească. La sfîrşitul lui 
septembrie, ei au protestat împotriva 

unei aşa-zise îngrădiri a libertăţii de expresie 
pe care ar pregăti-o Parlamentul. Mai precis, 
contra Legii cultelor, care va fi supusă votului 
în curînd şi care, la articolul 13, prevede că: 
„În România sînt interzise orice forme, 
mijloace, acte sau acțiuni de defăimare şi 
învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică 
adusă simbolurilor religioase“. Adică, legea, 
asumată de guvern, vrea să preîntîmpine 
scandaluri de tipul caricaturilor antiislamiste. 
„Societatea civilă“, însă, domne, protestează, 
nu-i de-acord. Pentru că s-ar limita dreptul la 
libertatea de expresie a artiştilor, vezi 
Doamne! Iată ce scriu nemulțumiții: „Numai în 
aparență, textul vizează impunerea unei 
anumite decențe în discursul şi exprimările 
publice. În fapt, însă, el poate deschide calea 
unei noi cenzuri. O serie întreagă de cărți de 
filosofie sau beletristică va putea fi 
considerată ofensatoare pentru unele culte şi 
interzisă. Romane şi ecranizări precum «Codul 
lui Da Vinci», piese de teatru precum 
«Evangheliştii» de Alina Mungiu sau concerte 
cu formaţii considerate «sataniste» ar putea fi, 
de asemenea, interzise“. În primul rînd, asta e 
o simplă presupunere, atîta vreme cât 
legiuitorul nu spune clar ce înseamnă ofensa 
adusă simbolurilor religioase. Dar chiar dacă 
ar fi ceea ce spun „soroşii“, nu vedem care e 
problema. Foarte bine ar fi. Căci porcării ca 
acelea înşirate mai sus nu sînt opere de artă şi 
nici măcar exemple de libertate de expresie. 
Sînt atacuri asupra credinţei şi manifestări de 
un prost gust desăvirşit. Ele sînt ruinătoare de 
suflet şi nu ajută cu nimic o societate, mai ales 
una bolnavă ca a noastră. La protest s-au raliat 
aceiaşi vechi adversari ai Ortodoxiei 

şi ai normalităţii: de la Remus Cernea 
(Asociaţia „Solidaritatea pentru Libertatea de 
Conştiinţă“) şi Gabriel Andreescu, pînă la 
Cristian Pirvulescu (Pro Democraţia) şi 
Romaniţa Iordache ( „Accept“ - organizația 
homosexualilor). Oarecum surprinzătoare 

a fost prezența pe listă a reprezentantului 
studenţilor de la „Miliția Spirituală“, Mihai 
Burcea. În cazul său, se vede că prima impresie 
înşală. 





anul IV e nr. 44 


REPERE 








Gabriel Constantinescu 
şi reconstrucţia Dreptei 


Răzvan Codrescu 








scriitorului Paul Constant (1895-1981), 

Gabriel Constantinescu, înainte de a fi 
autor de cărţi, publicist sau editor, este o vie şi lu- 
cidă conştiinţă românească, mărturisitor exem- 
plar al unei generaţii de excepție, care a ştiut să 
moară şi să învie pe toate crucile istoriei, zdrobită 
dar niciodată înfrântă, cu destinul tăiat în carnea 
vie a celui mai smintit dintre veacuri. 

Pentru că este un om de dreapta şi pentru că 
revista Puncte cardinale (pe care a întemeiat-o în 
1991) a susţinut vreme de 16 ani o fermă poziţie 
naţională şi creştină, Gabriel Constantinescu a 
trecut în ochii multora drept un fost deţinut po- 
litic cu trecut legionar, ceea ce ar fi poate ono- 
rant, dacă ar fi adevărat, pentru că marea aventu- 
ră legionară, dincolo de erorile, excesele şi neîm- 
plinirile ei, a avut şi o latură pozitivă de româ- 
nism jertfelnic şi de solidaritate europeană în nu- 
mele lui Hristos. Cînd se va scrie adevărata istorie 
şi exegeză a legionarismului interbelic, fără pa- 
timi şi fără prejudecăţi, se va vedea în ce măsură 
virtuțile lui răscumpără nu puţinele-i păcate. 

Dar patriarhul Punctelor cardinale n-a fost 
legionar şi nici măcar „frate de cruce. A fost doar 
contemporanul şi martorul parţial al unui fe- 
nomen pe care s-a străduit să-l înțeleagă şi cu care 
a venit în contact mai mult în prizonierat şi în 
temniță decit în Sibiul primei tinereți. A crescut 
însă organic în duhul românismului (care „suflă“ 
unde vrea“, iar nu doar în faldurile cămăşilor 


N ăscut la Sibiu (5 noiembrie 1921), fiu al 






verzi) şi în cultul sănătos al valorilor clasice, al 
moralității şi al onoarei. Generaţia sa intelectu- 
ală, încă imberbă la 1940, s-a caracterizat, în cea 
mai mare parte a ei, printr-o instruire temeinică 
(deşi adeseori nedefinitivată, din pricina contex- 
tului istoric), prin seriozitate, idealism curat şi 
spirit de dăruire. Ea n-a mai apucat decât agonia 
României Mari, iar comunismul a bulversat-o de 
timpuriu; de nu s-ar fi întîmplat aşa, acesta ar fi 
fost elementul uman capabil să facă din România, 
pe bazele puse deja de strălucitele generaţii ante- 
rioare, ale lui N. Iorga şi M. Eliade, o adevărată pu- 
tere europeană a Estului, creştină şi anticomu- 
nistă, cu o civilizaţie şi cu o cultură de nivel occi- 
dental, dar şi cu nota sa de specificitate (dată în- 
deosebi prin sinteza de Occident şi Orient, de la- 
tinitate şi Ortodoxie). Dar crudul „destin“ româ- 
nesc al lui „n-a fost să fie“ i-a împins pe tinerii de 
atunci - şi țara o dată cu ei - într-o tragică fundă- 
tură. Faptul că cei mai mulți dintre aceştia, deşi 
anulați social şi profesional, au rezistat moraltra- 
gicei încercări este o dovadă în plus a bunei lor 


Un neobosit luptător al Dreptei, dl Gabriel Constantinescu 





anul IV e nr. 44 





ROST 


REPERE 














DI Gabriel Constantinescu, alături de una dintre fiicele sale, Ligia Gabriela, şi de soția sa, Maria 


plămade, dar şi un posibil reper de „exemplari- 
tate“, din păcate insuficient valorificat în haosul 
imund al lumii postcomuniste. 

Traseul biografic al lui Gabriel Constantines- 
cu este grăitor pentru vitregul destin general al 
acestei elite sacrificate. În 1940, cînd actualul di- 
rector al Punctelor cardinale absolvea Liceul „Gh. 
Lazăr“ din Sibiu, marele război izbucnise deja, 
bătîndu-ne şi nouă la uşă. În faţa acestei situaţii, 
tînărul se simte dator, civic şi moral, să îmbrăţi- 
şeze cariera armelor. În 1942 absolvă Școala Mili- 
tară de Ofiţeri de Cavalerie „Regele Ferdinand 1“ 
din Tîrgovişte şi este repartizat în Regimentul de 
Gardă Călare, cu care ia parte, ca tînăr sublocote- 
nent, la campania anticomunistă din Răsărit. 
Cade în miinile ruşilor, refuză categoric actul de 
trădare militară de la 23 august 1944 (numit eu- 
femistic „întoarcerea armelor“ şi concretizat în 
înființarea, la inițiativa şi sub controlul Moscovei, 
a celor două divizii roşii numite „Tudor Vladimi- 
rescu“ şi „Horia, Cloşca şi Crişan“) şi rămîne în 
prizonierat pînă în mai 1948 (trecînd pe la Oran- 
ki, Mănăstirca, Krasnigorsk, Gorki, Marițeiska, 


Marşansk). Eliberat şi revenit în țară, încearcă 
să-şi croiască o nouă cale, în pofida potrivniciei 
vremurilor. Dă curs, cu o anume naivitate, mai 
vechii sale pasiuni pentru filosofie; capătă ane- 
voie dreptul de a se înscrie la Facultatea de Fi- 
losofie din Bucureşti (pe atunci doar în „tranzi- 
ție“ spre totala ideologizare), dar în cele din urmă 
reuşeşte, iar după numai doi ani obţine licenţa. 
Performanţa rămîne fără finalitate imediată, 
pentru că în iunie 1950 este arestat de Securitate 
(sub tripla acuzaţie de „tipărire şi difuzare de pu- 
blicaţii interzise“, „uneltire împotriva ordinii so- 
ciale“ şi „deţinere ilegală de arme şi muniţie“), ju- 
decat şi condamnat la 10 ani de închisoare (Se- 
curitatea Sibiu, Ministerul de Interne, Jilava, 
Aiud, Canal-Peninsula, Baia Sprie, Valea Nistru- 
lui, Lugoj şi Gherla, de unde s-a eliberat în 1960). 
Între 1960-1962 are domiciliu obligatoriu în 
Bărăgan (Satu Nou-Viişoara), unde se căsătoreşte 
(la aproape 40 de ani) cu Maria Blaj (la rîndul său 
deţinută politic, ca fostă membră a „Cetăţuilor de 
fete“) şi unde li se va naşte, în 1961, prima din ce- 
le două fete (Ligia-Gabriela2; cea de a doua, Euge- 


1 România intrase în război, de partea Axei, la 22 iunie 1941, nu doar cu năzuința reîntregirii, dar şi cu conştiinţa 
misionară a unei Cruciade împotriva bolşevismului. Cel puţin Ia nivelul corpului ofițeresc, ambele motivații 


erau la fel de puternice. 


2 Acum secretar de redacţie şi tehnoredactor la Puncte cardinale. 





10 


anul IV e nr. 44 


REPERE 





ROST 





nia-Tatiana, s-a născut un an mai tîrziu). Întors la 
Sibiu, unde casa părintească fusese între timp 
asaltată de „chiriaşii“ impuşi de Stat, trăieşte cu 
proaspăta familie în bucătăria şi dependinţele 
propriei case (a cărei reconquista se va încheia 
abia în 1976). Încercînd fără succes să se angajeze 
pe un post mai apropiat pregătirii sale, nu este 
acceptat nici măcar în învățămîntul ajutător, aşa 
că este nevoit să se mulțumească, pornind de la 
munca necalificată, să fie slubaş al Întreprinderii 
de Construcţii din Sibiu (unde mai tîrziu va face 
pe contabilul). Simţind că nu se va putea consoli- 
da social decât printr-o recalificare mai realistă, 
găseşte energia ca la 45 de ani să redevină stu- 
dent (de data aceasta la fără frecvență), la Facul- 
tatea de Cibernetică din Bucureşti (1966-1972), 
opţiunea fiind acum evident una pragmatică. Din 
1975 este informatician în cadrul Centrului de 
Proiectări Sibiu, de unde se pensionează, ca re- 
gretat profesionist, în 1987. După căderea comu- 
nismului, devine membru al Asociaţiei Foştilor 
Deținuți Politici şi al Uniunii Veteranilor de Răz- 
boi. Participă la constituirea Uniunii Democrat: 
Creştine din România, dar înțelege relativ repe- 
de, pe de o parte că, în inconsistența şi neorîndu- 
iala vieții româneşti postcomuniste, un efort de 
pedagogie naţională este mai urgent decât o ha- 
zardată acţiune politică de dreapta, iar pe de altă 
parte că adevărata misiune a generaţiei închisori- 


lor, cu precădere în fața lui Dumnezeu şi a morţi- 
lor săi, este una de mărturisire şi veghe morală. 
Din această atitudine principială şi din această 
stare de spirit s-au născut, în pofida puţinătăţii 
mijloacelor materiale, revistas şi editura+ Puncte 
cardinale. 

Aşa cum persoana lui Gabriel Constantines- 
cu a fost abrupt asociată cu legionarismul, tot 
astfel revista a fost mecanic pusă în legătură cu 
un faimos volum de publicistică ortodoxistă al 
lui Nichifor Crainic5. Directorul ei a lămurit, cu 
mai multe ocazii, că e vorba de o coincidență. 

În Puncte cardinale şi-a publicat iniţial Ga- 
briel Constantinescu, aproape în exclusivitate, lu- 
cidele şi uneori causticele comentarii politice şi 
morale (multe sub formă de editorial), precum şi 
- în serial - lungile studii despre arabi€, evrei”, 
Talmud8 şi Cabala”, iar mai recent despre istoric- 
ul relaţiilor politice româno-americane („Amăgiri 
& dezamăgiri“)10 şi despre monarhia româneas- 
că în secolul XX („Şah la rege...“)1!. 

Poate unora li se va părea straniu, dar după 
cultura română şi cea germană, fostul ofițer de 
Cavalerie a manifestat o pasiune constantă față 
de istoria şi valorile semitice!?. Teza sa de docto- 
rat în Filosofie (definitivată mult înainte de 1980, 
recomandată călduros de un Ion Banu sau de un 
Gh. Vlăduţescu, dar care n-a ajuns să fie susținută 
din pricina numeroaselor obstrucţii securistice şi 


3 Apărută lunar - fără nici o întrerupere sau amânare - din ianuarie 1991, a ajuns acum la numărul 190, fiind cea 


mea longevivă publicaţie de dreapta postdecembristă. 


4 În care au apărut pînă acum următoarele titluri: Dumitru Banea, Acuzat, martor, apărător în procesul vieții 
mele - 1995, Demostene Andronescu, Peisaj lăuntric (Poezii) - 1995, Claudio Mutti, Mircea Eliade şi Garda de 
Fier - 1995, Ovidiu Vasilescu, Templul unui păgîn (Aforisme) - 1996, Ovidiu Vasilescu, Pasărea abisului (Poezii) 
- 1996, Constantin Iorgulescu, Dimensiunea transcendentă a politicului - 1997, Ana-Maria Marin, Povestea 
neamului românesc scrisă de o bunică pentru nepoata sa - 1999, Mia Pădurean, De ce am fugit de acasă 
[biografia milionarului canadian de origine română Nicolae Pora] - 1999, *** Taina jertfei. Dosar istoric 
Moța-Marin - 2002. De remarcat, în treacăt, că d-l Gabriel Contantinescu nu şi-a publicat nici o carte la propria 


sa editură... 


5 Nichifor Crainic, Puncte cardinale în haos, Editura „Cugetarea“ - Georgescu-Delafras, Bucureşti, 1936; reed. 
Editura Timpul, Iaşi, 1996 (cu inadmisibile modificări de conţinut), şi Editura Albatros, Bucureşti, 1998. 


6 „Lumea arabă - adevăr şi prejudecată“ (de Ia Nr. 8-9/1993 pînă la Nr. 2/1996); cf. şi „Islamismul între adevăr şi 


prejudecată“ (de Ia Nr. 11/2001 Ia Nr. 7/2002). 


7 „Evreii în România“ (de la Nr. 7/1992 pînă la Nr. 4/1995). 


8De la Nr. 3/1996 pînă la Nr. 3/1999. 
9 De la Nr. 4/1999 pînă la Nr. 8/2001. 
10 De Ia Nr. 6/2002 pînă la Nr. 12/2003. 


11 De Ia Nr. 1-2/2004 pînă Ia Nr. 9/2006. Dacă va beneficia de sprijinul necesar, apariţia în volum ar putea prinde 


acest an calendaristic. 


12 Face parte din pitorescul tragicomic al presei dimboviţene faptul că anumiţi politruci ai „politicii corecte“ au 


crezut că-l pot învinui tocmai de... „antisemitism“! 





anul IV e nr. 44 


IN 





REPERE 








birocratice) a fost închinată filosofului arab Ibn 
Haldun (sec. XVI), recunoscut astăzi de tot mai 
mulți specialişti drept adevăratul părinte al soci- 
ologiei şi unul dintre cei mai interesanți pre- 
cursori ai filosofiei istoriei. Din cât am cunoştinţă, 
ampla monografie a lui Gabriel Constantinescu 
este unica pînă astăzi din bibliografia româneas- 
că de specialitate. Ea a constituit şi debutul său 
editorial, la virsta de 75 de ani!3. Citez de pe co- 
perta finală: „Fost ofițer în timpul celui de-al 
doilea război mondial, cu studii de Filosofie şi 
Matematică, autorul acestei cărți (...), deşi trecut 
prin cele mai cumplite experiențe ale acestui se- 
col (frontul de Răsărit, prizonieratul la ruşi, închi- 
sorile comuniste din România, domiciliul forțat 
în Bărăgan, apoi libertatea «controlată» şi margi- 
nalizarea socio-profesională), a găsit totuşi pute- 
rea să se întoarcă la filosofie, sfidînd «teroarea is- 
toriei». Cartea de față reprezintă nu doar rodul 
unei pasiuni constante şi unei competenţe înde- 
lung dobindite, dar şi un fel de răscumpărare a 





destinului...“ (pentru întreaga poveste a acestei 
cărți - Habent sua fata libelli- a se vedea postfața 
ediţiei Anastasia, pp. 237-243). 

Ulterior îi vor apărea alte trei volume (alcătu- 
ite pe baza textelor din Puncte cardinale!*): Mar- 
ginalii la Talmud (Editura Dacia, Col. „Homo re- 
ligiosus“, Cluj-Napoca, 1999), Evreii în România 
(secolele XVEXX) (Editura FRONDEI5, Alba-Iulia - 
Paris, 2000) şi Gilceava anticomunistului cu 
lumea. Cronica unui deceniu de tranziție (1991- 
2001) (Editura Christiana, Bucureşti, 2002). 

Acesta din urmă, reprezentîndu-l pe autor 
mult mai intim decît volumele anterioare, este o 
selecţie (inevitabil subiectivă)!6 din editorialele 
şi comentariile publicate în lungul interval 
menţionat. Se reconstituie astfel, prin prisma 
unei viziuni critice de dreapta, traseul sinuos al 
unui deceniu de istorie românească. Deşi politi- 
cul este punctul generator şi dominant al discursu- 
lui, el este conformat în adincime de o înaltă ri- 
goare morală. Dincolo de analistul politic (foarte 


13 Gabriel Constantinescu, Filosofia arabă a istoriei. Ibn Haldun, Editura Anastasia, Col. „Religiile Cărţii“, 


Bucureşti, 1996. 


14 Vezi mai sus, notele 6 şi 7. Se află în pregătire pentru editarea în volum şi studiul despre Cabala, precum şi cel 
intitulat Șafi Ia rege... (care s-a bucurat de cel mai mare succes în rîndul cititorilor, avind, spre deosebire 
de celelalte, şi şansa de a putea fi accesat pe internet: www.punctecardinale.ro). 


15 Fundaţia româno-franceză FRONDE a acordat revistei Puncte cardinale premiul său pe anii 1996 şi 1997. 


16 Alcătuită de autor, cu unele sugestii ale subsemnatului. 





12 


anul IV e nr. 44 


REPERE 





ROST 





„la zi“, cum se constată la lectură, cu lucrările de 
istorie, politologie şi filosofie politică ale momen- 
tului, atât din aria autohtonă, cât şi din cea occi- 
dentală), cititorul va descoperi aici un moralist 
superior, dublat de un temeinic om de cultură. 
Tocmai prin această dimensiune etică şi culturală 
(i-am putea spune deopotrivă „pedagogică“ sau 
„paideică“), textele se salvează de efemeritatea 
contextului, alcătuind nu doar un corpus docu- 
mentar, dar şi un coherent mesaj teoretic şi for- 
mator, însufleţit de accente testamentare şi chiar 
profetice. 

Deşi într-un mod nesistematic, scrisul gaze- 
tăresc al lui Gabriel Constantinescu conţine o în- 
treagă doctrină de dreapta, credincioasă princi- 
piilor tradiţionale, dar nu mai puţin atentă la pro- 
blematica specifică a actualității. Adversarii săi 
declaraţi sînt, îndeobşte, (neo)comunismul, poli- 





asumă să lupte donquijoteşte cu „nemernicia“ ro- 
mânească!, adoptînd fără rabat poziţia unui na- 
ționalism critic, străin de orice urmă de populism. 

Dacă Punctele cardinale ar fi avut posibili- 
tatea unei audienţe mai largi, Gabriel Constanti- 
nescu ar fi fost fără îndoială o voce mult mai 
„grea“ şi mult mai respectată în peisajul atât de 
pestriț al dezbaterilor etice, ideologice şi doctri- 
nare ale ultimului deceniu românesc. Mai cu sea- 
mă volumul Gilceava anticomunistului cu lumea 
(ce ar merita o reeditare cu adaosuri la zi) încear- 
că să recupereze ceva din această nobilă excelen- 
ță a marginalităţii, adăugându-se, cred, bibliogra- 
fiei esenţiale a unei drepte româneşti reconstrui- 
te din mers, spre în-dreptarea unei lumi ce se cere 
deopotrivă iubită şi certată, în numele lui Dum- 
nezeu şi al martirilor ei ştiuți şi neştiuţi. Adică al 
Eternităţii ce se cuvine să puncteze Istoria, pen- 


tru ca nu cumva apocalipsa să înceapă cu noi... 














17 „Nemernicia românească“ este chiar titlul unuia dintre articole. Semnificativ, pe această linie, este 


şi necruțătorul ciclu „Noroiul la români“ (1-IV). 





anul IV e nr. 44 


13 





ROST 


REPERE 





Pentru o filosofie 
arabă a istoriei 


Cercetarea monografică a unui important tilosof arab al istoriei, 
de Ia sfârșitul Evului Mediu, Ibn Haldun întreprinsă de domnul 
Gabriel Constantinescu, în lucrarea Filosofia arabă a istoriei. Ibn 
Haldun (Editura Anastasia, 1996, 264p), este o contribuţie 
importantă la studiile despre Islam din spațiul cultural românesc, 


DAS 
, 
Pa 

E -Wg- 


ÎL, a origine, o teză de doctorat care nu a mai 


Constantin Mihai 





putut fi susținută din motive care l-au depă- 

şit pe autor - istoria ei, cu toate meandrele, 
ne este relatată de cercetător în postfața volumu- 
lui -, cartea de faţă dă măsura vocației unui au- 
tentic specialist în studiile islamice. Gabriel Con- 
stantinescu, fiul scriitorului sibian din perioada 
interbelică Paul Constant, cu studii de filosofie şi 
matematică, fost ofiţer în timpul celui de-al doilea 
război mondial, a trecut prin cele mai dure expe- 
riențe: frontul de răsărit, prizonieratul la ruşi, de- 
tenţie politică în lagărele comuniste din Româ- 
nia, domiciliul obligatoriu în Bărăgan, marginali- 
zarea socio-profesională. 

Format în atmosfera intelectuală a unor per- 
sonalități remarcabile din zona occidentală a ca- 
drului de cultură islamic şi participând direct la 
frământările politice ale secolului al XIV-lea, Ibn 
Haldun este autorul cunoscutei lucrări Mugaddi- 
mah - Prolegomenele. 


Omul faţă cu adevărul istoric 


O primă problemă cu care filosoful arab se 
confruntă priveşte dimensiunea oportunităţilor 
cunoaşterii umane de a descoperi adevărul isto- 
ric. Ibn Haldun îşi propune, în pofida canonului 
culturii islamice, să definească istoria ca obiect de 
cercetare ştiinţifică. Cercetarea istoriei trebuie să 


lipsit de prea multe competenţe în acest domeniu, în raport cu 
direcţiile de cercetare occidentală (să amintim numai contribuţia 
lui Henry Corbin Ia studiile de tilosotie a Islamului). 


țină cont de numeroase delimitări conceptuale şi 
precizări epistemologice, conform viziunii filoso- 
fiei medievale cu privire la relaţia dintre filosofie 
şi ştiinţă. Ibn Haldun decelează eroarea majoră a 
filosofiei musulmane care postula că atât ştiinţa, 
cât şi religia şi metafizica se examinează cu ace- 
laşi utilaj metodologic. El operează distincţia netă 
între ştiinţă, „ca sumă a cunoştinţelor dobândite 
de rațiune din studiul existenţei naturale“ şi reli- 
gie „ca sumă a cunoştinţelor revelate“. Gabriel 
Constantinescu reliefează concepţia lui Ibn Hal- 
dun care vizează „organizarea cercetării ştiințifi- 
ce în cadrul unui sistem complex de ştiinţe parti- 
culare, definit prin obiectul şi metodele lor, la ca- 
re se adaugă drept criteriu de distincţie caracte- 
rul lor teoretic sau practic, fiecare ştiinţă practică 
fiind dependentă de o anumită ştiinţă teoretică, 
pe care o fundamentează“. 


Sedentari și nomazi 


Autorul subliniază contribuţia adusă de Ibn 
Haldun Ia cultura şi gândirea universală, crearea 
unei discipline teoretice pe care să se fundamen- 
teze, la nivel ştiinţific, istoria. Astfel apare „ideea 
ştiinţei despre societate şi cultură“. Disocierea pe 
care o face filosoful arab al istoriei între „noua şti- 
ință despre societate şi cultură şi filosofia politi- 
că“ este una esenţială. Dacă filosofia politică este 
„un instrument pentru conducerea efectivă a sta- 
tului“, noua ştiinţă se manifestă, în viziunea lui 





14 


anul IV e nr. 44 


REPERE 





ROST 








Ibn Haldun, ca „un instrument pentru înțe- 
legerea şi scrierea istoriei“. Cercetarea is- 
toriei, în raport cu o cunoaştere adecvată a 
realităților islamice, îl determină pe Ibn 
Haldun să afirme că „societatea este o ne- 
cesitate naturală a omului“. Plecând de la 
acest principiu fundamental, filosoful arab 
vorbeşte despre importanța „sistemului 
de relații sociale“, ca factor al existenţei 
umane, precum şi despre „relaţiile de coo- 
perare în vederea apărării“ care se remar- 
că la nivelul organizării politice. 

Cele două modele sociale prezentate 
de Ibn Haldun: societatea nomadă şi soci- 
etatea sedentară nu constituie „forme sta- 
tice, ci realităţi dinamice în continuă pre- 
facere“. Prima expresie de manifestare a 
dinamicii sociale este reprezentată de tre- 
cerea de la existența nomadă la cea seden- 
tară. Consecințele acestor metamorfoze 
sunt constituirea statului şi participarea la 





is 





















istorie. Ibn Haldun nu operează o distinc- 
ție între stat şi societate, ele fiind „fețele aceleaşi 
realități“. Analiza asupra societăţii sedentare se 
constituie şi într-un studiu asupra apariţiei şi dez- 
voltării statului musulman medieval. Ibn Haldun 
propune şi o analiză morfologică a celor modele 
sociale, cu accent pe activitatea economică. 


O nouă știință 


„Utilizarea realizărilor gândirii europene 
moderne ca sistem de referință pentru deter- 
minarea importanței şi valorii conținutului Prole- 
gomenelor poate însă conduce la interpretări 
eronate. Întrebarea dacă Prolegomenele repre- 
zintă o lucrare de sociologie, de filosofia istoriei 
sau de filosofia culturii este greşit pusă. Prolego- 
menele nu sunt nici un tratat de sociologie, nici 
de filosofia istoriei şi nici de filosofia culturii. 
Aceste concepte sunt determinări proprii gândi- 
rii contemporane, ele reprezentând sinteza unui 
proces pe care gândirea cadrului de cultură isla- 
mic nu l-a parcurs. Obiectul ştiinţei despre care 
Ibn Haldun afirmă că «este o ştiinţă întru totul 
nouă» îl constituie ceea ce exprimă termenul de 
'umrân, al cărui înţeles, în funcție de sarcina 
ideativă ce i se atribuie, poate fi populaţie, socie- 
tate, civilizație, cultură sau experienţă socială 


acumulată (idei, atitudini, comportament, activi- 
tăţi). În concluzie Prolegomenele sunt ştiinţa 
despre 'umrân, nu altceva. O ştiinţă cu domeniu 
şi problematică proprie, fără echivalent în actua- 
lele ştiinţe despre om, societate şi cultură, dar cu 
remarcabile corespondențe în toate aceste do- 
menii“. 

Ibn Haldun se înscrie în tradiţia marilor filo- 
sofi şi savanţi ai Islamului: Avicenna, Averroes, ar- 
Râzi care au fecundat gândirea occidentală euro- 
peană, depăşind rigiditatea scolasticii. Prezența 
filosofului arab, în contextul unei gândiri domi- 
nată de mistica sufismului, are semnificaţia unei 
fronde faţă de o dogmatizare şi de o sterilitate a 
ideii. Opera lui Ibn Haldun reuşeşte să refacă legă- 
tura cu tradiția ştiinţifică a gândirii islamice, 
oferind posibilitatea unei dezvoltări fireşti, creati- 
ve a tradiţiei, prin redefinirea conceptului de ştiin- 
ță şi deschiderea spre un nou orizont reflexiv. 

Meritul autorului este unul incontestabil, 
prin revalorizarea unui gânditor unic şi a unei 
opere exemplare, contribuind astfel la revigora- 
rea studiilor despre Islam în cultura română. 
Această cercetare a domnului Gabriel Constanti- 
nescu rămâne cu siguranță un reper în orice bi- 
bliografie consacrată problematicii filosofiei is- 
lamice. 





anul IV e nr. 44 


15 





ROST 


REPERE 





Interviu cu dl Gabriel Constantinescu, directorul revistei 
„Puncte cardinale“ 


„Tradiţia poate 
răspunde provocărilor 
prezentului“ 


- Cum s-a născut revista „Puncte cardinale“? 

- Spre jumătatea lui 1990, toţi oamenii cu ca- 
pul pe umeri au înțeles că speranţele din decem- 
brie '89 fuseseră doar o amăgire. Reînființarea 
Securităţii - în urma evenimentelor de la Tirgu 
Mureş -, rezultatele alegerilor din mai şi con- 
stituirea unui guvern „legitim“ - a cărui primă 
măsură a fost chemarea minerilor pentru a apăra 
„democraţia originală“ şi a spulbera fenomenul 
sublim al Pieţii Universităţii, m-au pus în fața 
alternativei: resemnare sau luptă. Valorificind 
singurele urmări pozitive ale evenimentelor din 
decembrie '89, libertatea de asociere şi libertatea 
de expresie, am optat pentru luptă, arma aleasă 
fiind cuvîntul. Cu un grup alcătuit din foşti deţi- 
nuți politici şi din tineri intelectuali sibieni, am 











luat iniţiativa înființării unei publicaţii care să 
apere tradiția românească autentică, demascînd 
diversiunile neo-comuniste, dar şi celelalte forme 
de stîngism anticreştin şi antinaţional. În legătu- 
ră cu apariţia revistei, îmi fac datoria să-i numesc, 
ca primi „militanți“ în redacţia „Puctelor cardi- 
nale“, pe camaradul de puşcărie Constantin Ior- 
gulescu şi pe tînărul inginer Constantin Apolzan. 

Iniţiativa noastră a găsit dintru început spri- 
jin în Bucureşti, mediator fiind scriitorul Marcel 
Petrişor, şi el fost deținut politic. Demostene An- 
dronescu şi Răzvan Codrescu, care scoseseră mai 
înainte o foaie numită „Veghea“, ni s-au alăturat 
în mod fericit. Pe urmă cercul colaboratorilor s-a 
lărgit, angajind şi vechiul Exil. Numărul de pagini 
a crescut şi el de la 8 Ia 12, apoi la 16, iar uneori la 
24. A fost o creştere calitativă, experiența acumu- 
lată spunîndu-şi cuvîntul. 

- De ce „Puncte cardinale“? 

- Unii cred că denumirea revistei a fost pre- 
luată din titlul cărţii lui Nichifor Crainic, Puncte 
cardinale în haos. E însă o simplă coincidență. 
Ceea ce am avut noi în vedere, dincolo de orice 
aluzie sau înrudire culturală, a fost ideea pură şi 
simplă de orientare, de recuperare a reperelor, 
atât de necesară unui popor dezorientat cu bruta- 
litate de lungile decenii de comunism. 

- Cine răsfoieşte colecţia revistei observă că 
pe frontispiciu scrie mai întîi „Periodic 
pentru afirmarea valorilor democrației 
creştine“, apoi, din februarie 1991: „Perio- 
dic independent de orientare democrat 
creştină“, iar din iunie 1992: „Periodic in- 
dependent de orientare naţional-creş- 





16 


anul IV e nr. 44 


REPERE 





ROST 





tină“. E vorba de o nuanţare a mesajului, 
de o evoluţie sau de schimbare Ia faţă? 

- Evoluție - da, schimbare la față - nu. Să mă 
explic. La începutul anului 1990, un grup de foşti 
deținuți politici înființase o formaţiune politică 
de inspirație occidentală, Uniunea Democrat 
Creştină (UDC). Prin ianuarie 1990, venind la Bu- 
cureşti, am întîlnit la sediul UDC mulţi camarazi 
de temniță şi de prizonierat în URSS, unii intelec- 
tuali de o valoare deosebită (ca regretatul Virgil 
Alexandru Ioanid), majoritatea foşti legionari. 
Dacă această formaţiune politică ar fi viat, ar fi 
fost, cred, un cîştig pentru Dreapta din România. 
Securitatea a avut însă grijă să infiltreze UDC, 
chiar la vârf, cu agenţi pregătiţi din vreme, unii 
recrutaţi chiar din emigrație. Unul dintre aceştia, 
lider al partidului, a şi făcut, cu un prilej oficial, 
următoarea declaraţie: „Primim în partid foşti 
comunişti, dar nu primim foşti legionari“. A doua 
zi, sediul UDC era gol de valori autentice... În acel 
moment, deşi personal n-am fost membru al Le- 
giunii, am hotărit să declarăm „independența“ 
„Punctelor cardinale“, ca să evităm orice confuzii 
sau suspiciuni. N-am fost niciodată „organ de par- 
tid“. 

Cea de-a doua schimbare de pe frontispiciu, 
„de orientare naţional-creştină“, s-a produs în 
momentul în care PNȚ şi-a adăugat, din interese 
conjuncturale, codița „creştin şi democrat“; „creş- 
tin-democraţia“ a fost atunci confiscată de politi- 
cianism. Ţărăniştii au ucis-o demagogic, ei rămi- 
nînd şi astăzi fără o adevărată identitate doctri- 
nară, şi cu atât mai puţin creştină... La fel se întîm- 
plă azi cu ideea de conservatorism - asumată 
abuziv de PUR, un partid care a oscilat între libe- 
ralism şi socialism, şi o face încă - şi cu noţiunea 
de partid popular - pe care a pus mîna PD, după 
eşecul PRM al lui C.V. Tudor şi după pruncul năs- 
cut mort de Emil Constantinescu, Acţiunea 
Populară. 

Revenind, în fapt, noi am fost consecvenți. 
Încă de la primul număr am afirmat ideea naţio- 
nală şi ideea creştină, chiar dacă din rațiuni stra- 
tegice am folosit etichetele menţionate mai sus. 

- Mulți v-au caliticat, mai mult sau mai puţin 

tendenţios, drept „publicaţie legionară“. 
În ce raport vă aflați cu legionarismul? 

- Avem convergenţe, nu la nivelul formelor, 

ci la cel al principiilor directoare: slujim acelaşi 


ideal naţional şi creștin. Ca şi vechiul legiona- 
rism, credem că înnoirea socială pleacă de la om, 
mai precis de la o reformă moraf-spirituală. Nu ne 
asumăm excesele trecutului legionar (care şi-au 
avut, totuşi, motivaţia lor politică şi psihologică), 
dar ne înclinăm cu respectul cuvenit în faţa sacri- 
ficiilor legionare şi nu uităm persecuțiile pe care 
aceşti cruciați ai românismului le-au îndurat sub 
toate regimurile (carlist, antonescian, comunist). 
- În revistă semnează mulți reprezentanți ai 
generaţiei războiului şi închisorilor comu- 
niste. În ce măsură aţi reuşit să captați inte- 
resul generațiilor mai noi? 

- Vreau să fac o confidenţă. De multe ori, 
mai ales în ultimul timp, m-am simțit atît de obo- 
sit încât mi-am zis că a sosit vremea să abandonez 
„Puncte cardinale“. Nu ştiu însă cum se face că, de 
câte ori mă simt împins să transpun în fapt acest 
gînd, primesc o scrisoare sau vreun telefon de la 
cîte un elev ori student, care mă întreabă cum 
poate procura „Puncte cardinale“ (noi nefiind 
legaţi de nici o reţea de distribuţie a presei). Şi 
deodată mă trezesc spunîndu-mi: mergi mai 
departe! 

„Puncte cardinale“ se vrea o punte între ge- 
neraţii. Principiile nu au vârstă. În practică, am re- 
zervat pagini şi rubrici tinerei generaţii, în care 
au scris deja numeroşi elevi de liceu, studenţi sau 
tineri jurnalişti. 

- Care credeţi că sînt principalele puncte cîş- 

tigate în toți aceşti ani? 

- Mai întîi, am ţinut să cinstim memoria 
celor căzuți şi să încercăm să le facem dreptate. 
Apoi am creat câteva punți: între bătrîni şi tineri, 
între ţară şi Exil, între confesiunile creştine 
ş.a.m.d. Ne-am atras un public fidel şi am arătat că 
o publicaţie serioasă de dreapta este posibilă şi că 
Tradiţia poate răspunde plauzibil provocărilor 
actualității. 

- Cum vedeţi lucrurile în perspectivă? Ce 

şanse are Dreapta în actualul context? 

- Dreapta adevărată în România este încă 
firavă şi marginalizată. În prim-plan este o 
„Dreaptă“ contrafăcută, de tipul PNL, PD sau PC. 
Însă, evoluţia Dreptei la nivel european este pro- 
mițătoare. Probabil că şi Ia noi se vor îndrepta lu- 
crurile, datorită falimentului galopant al stîngii şi 
tendințelor de revenire la putere a Dreptei în mai 
multe state europene. 





anul IV e nr. 44 


17 





ROST 


POLITICA, LA DESCUSUT 








Despre crimă şi păcat 


Varujan Vosganian 





aptul că unii au impresia că este mai degra- 
F bă o isterie decît o asanare morală, faptul 

că alţii, numind evenimentele acestea „do- 
sariada“, sugerează că ar putea fi vorba de o ră- 
fuială politică, iar alţii pur şi simplu nu văd rostul, 
socotind că au trecut deja şaisprezece ani, nu este 
decât consecința faptului că lucrurile nu au fost 
făcute la timpul lor, adică în anii '90. Acesta este, 
aşadar, costul unor decizii amînate care, ca orice 
tergiversare, nu vindecă boala, ci o cronicizează. 
De ce lucrurile nu s-au întîmplat la timp este lim- 
pede. Din acelaşi motiv nu s-a soluţionat la vreme 


E 
â 
E 
% 
ei 
=] 








Ceea ce se petrece în aceste zile în România cu privire la 
dosarele aflate spre studiu la Consiliul Naţional de Studiere a 
Arhivelor Securităţii era inevitabil. 


şi problema restituirii proprietăților abuziv pre- 
luate de regimul comunist, din acelaşi motiv nu 
s-a făcut în timp util reforma microeconomică, 
menită să ducă la reducerea inflaţiei. Caracte- 
ristica acestor ani rămîne tergiversarea care, cum 
bine se vede, are scadenţe inevitabile, dar costuri 
mai ridicate. 

Asumarea trecutului recent se face acum de- 
a dreptul ca o răbufnire. Cu toate excesele, ambi- 
guitățile, patimile şi răstălmăcirile care însoțesc o 
astfel de acţiune. Unii contestă faptul că adevărul 
nu poate ieşi în întregime la iveală. Este corect şi 
s-ar putea, în unele lucruri, limpezirea să se facă 
doar atunci cînd toţi martorii vor fi dispărut fizic. 
Important este, însă, că adevărul iese la iveală, 
chiar şi în trepte. 

Alții se întreabă ce rost au toate astea, dacă 
oricum legea nu pedepseşte colaborarea cu fosta 
Securitate. Cum spunea Alexis de Tocqueville, le- 
gea pedepseşte crima, nu păcatul. Să ne înţele- 
gem, transparentizarea dosarelor nu este o acţiu- 
ne punitivă. Nimeni nu doreşte să-i scoată în afa- 
ra societăţii pe cei care au colaborat cu fosta Secu- 
ritate. Ei vor putea fi pe mai departe vecinii noştri 
de bloc, colegii de serviciu sau partenerii de tai- 
fas microbistic în Cişmigiu. Chestiunea este ca 
astfel de oameni nu trebuie să ne conducă desti- 
nele. Ei nu trebuie să fie călăuzele lumii de azi 
pentru că drumul pe care ne-ar duce este mai de- 
grabă o rătăcire decât o îndreptare. Noi vrem să 
ne rupem de non-valorile perioadei comuniste şi 
să ne îndreptăm spre valorile democratice euro- 
pene, avem, aşadar, nevoie de altfel de călăuze. 
De aceea socotim că nu este bine ca printre oame- 
nii politici, printre oamenii de presă, printre li- 
deri sindicali, printre conducătorii de universități 
să se numere astfel de persoane care au acceptat, 
ca mod de viață, delaţiunea, compromisul moral, 
oportunismul şi trădarea. Fireşte că, dacă un par- 
tid de azi va socoti că astfel de oameni îi fac cinste, 





18 


anul IV e nr. 44 


POLITICA, LA DESCUSUT 





ROST 





îi poate chiar păstra pe listele sale. Alegătorii vor 
decide în cele din urmă. 

Cu totul altfel e situaţia celor care se dove- 
desc a fi fost colaboratori, deşi în declaraţiile date 
în preajma campaniei electorale sau a numirii în 
funcţii de demnitate publică au afirmat că nu au 
făcut acest lucru. Atunci e vorba de crimă de sper- 
jur şi asta legea penală pedepseşte. 

Există şi unii care socotesc că nu există nici o 
instanță care să decidă acest lucru, anume dacă 
cineva a fost sau nu informator. E drept că dezba- 
terea publică amestecă adesea pe urmăriţi şi pe 
urmăritori. Tot aşa de bine se vede că CNSAS azi 
zice una şi miine alta. 

Nu există, după părerea mea, decit o singură 
modalitate de a face această iniţiativa de asumare 
a istoriei credibilă. Anume aceea în care fiecare 
poate judeca după propriile criterii, căci nimic nu 
este mai credibil pentru cineva decât propriile 
convingeri. De aceea, singura şansă ca procesul 











să fie transparent este ca dosarele şi arhivele să 
devină publice într-un mod operabil adică pe In- 
ternet. Atunci oricine poate căuta şi găsi ce do- 
reşte şi îşi va putea da propriul verdict. 

Nu se va mai putea atunci obiecta că CNSAS 
este suprasolicitat şi că solicitările trebuie să aş- 
tepte cu lunile. Nici nu vom mai asista la situații 
dezagreabile de vot ca cele recente. Ba chiar am 
putea spune că votul CNSAS va conta mai puțin, 
căci fiecare român va decide pentru sine dacă o 
persoană publică merită sau nu încredere. 

E drept că această acţiune de stocare pe inter- 
net a informaţiei electronice nu e uşoară. În plus 
arhivele trebuie apărate de hackeri, care ar putea 
distorsiona datele publicate. Dar asta rămîne sin- 
gura soluție. Căci, aşa cum spuneam, legea pe- 
depseşte crima, şi nu păcatul. Păcatul, crima mo- 
rală, nu poate fi sancționat decît prin oprobriu 
public, iar asta nu se poate întîmpla decât dacă 
cetățenii au posibilitatea să-şi dea propriul verdict. 


7 Ă i 7 
d «( Ă 








anul IV e nr. 44 


19 





POLITICA, LA DESCUSUT 





Vedere de pe Centura Politicii 


Umbra lui Traian în deșert 


Când s-au întâmplat toate acestea? La 1800? La 1900? Nu. Totul 


Viorel Patrichi 








dat o hotărâre țapănă: vor fi daţi afară din 

partid toţi cei care au colaborat cu Securita- 
tea, sub orice formă. Bun! Cu unele derogări: nu 
vor fi expulzați foştii deţinuţi politici (de exem- 
plu, luptătorul Quintus, care a dat note informati- 
ve, mai multe decât epigramele publicate), ofiţe- 
rii de Securitate cu ştate vechi şi nici activiştii Par- 
tidului Comunist. Peste cinci minute, Delegația 
Permanentă a liberalilor a început curăţenia cu 
Mona Muscă şi cu loan Ghişe. Cum însă Mona nu 
prea ştia dacă a făcut poliţie politică, Ghişe chiar 
era complet nevinovat: omul făcuse publică rela- 
ţia lui cu Securitatea în timpul campaniei electo- 
rale. În plus, elera unul dintre puţinii liberali cu ma- 
re priză la public. Da, dar noi stăm bine cu morala 
şi cu Naşu Călin. Și bubuie Savonarola un editori- 
al din ograda lui Sorin Ovidiu Vântu despre Mona 
care ieşea din baie „ca o starletă sexy“ cu păr pe 
picioare direct în revista „Playboy“ sau „Plai cu 
boi“, nu mai contează, băi! Păi şi ce dacă? Nu a mi- 
litat ea pentru legea bordelurilor pentru toți oa- 
menii muncii? Să nu mai fie stresaţi în perioada 
de tranziţie? „Lăsaţi securiştii să vină la mine!“, a 
spus Tribunu. 

Haideţi să nu mai privim chiorâş ca să jude- 
căm ponciş. Poliția politică presupune folosirea 
serviciilor secrete pentru izolarea, neutralizarea 
şi chiar distrugerea adversarului politic prin ori- 
ce mijloace. Fiindcă am cunoscut foarte bine peri- 
oada în care Mona Muscă făcea rapoarte, aş putea 
demonstra oricând că informaţiile date de ea ofi- 
țerului nu au constituit activitate de poliție politi- 


ÎL, iberalii şi-au încordat muşchii primii şi au 


se petrece acum, în prezentul continuu. „Pe când scria musca pe 
perete: Mai mincinos e cel care nu crede!“ Marinelu a deschis 
cutia Pandorei și a început exorcizarea în Securistan. 


că. Numeroşi studenţi arabi ne-au creat atunci 
multe complicaţii, erau agresivi, unii violau, alţii 
făceau trafic de tutun, de cafea, arme şi droguri, 
comercializau valută, activități ilegale atunci. 
Pentru români, deținerea unui dolar devenise 
delict, iar ei făceau schimburi valutare la colț de 
stradă. Atunci s-a format generaţia agenților 
Omar şi Munaf, racolați nu întâmplător în Partidu 
lu Mucles, deveniți ulterior „investitori strategici“ 
pe foamea, frigul şi sărăcia noastră. Este limpede 
acum că asemenea indivizi trebuiau urmăriți in- 
formativ. Trebuie să înțelegem ce efect dezas- 
truos are vânătoarea de vrăjitoare asupra desti- 
nului serviciilor secrete româneşti, de care țara 
va avea nevoie mereu. Deşi, am convingerea că 
tocmai asta se urmăreşte. 


„Spălătorul moral al naţiunii“ 


Toată vara, a fost o chirăială fără precedent. 
Toţi Dominicii şi Felicşii au ieşit la interval, susți- 
nuţi de mafie. Ținta lor este Marinelu, care strigă 
în pustiu ca Eugen Jebeleanu către America: 
„Daţi-mi dosaru! Daţi-mi dosaru!“. Cânta un ma- 
telot la proră... Şi nimeni nu i-l dă. Dar dacă nu 
are, trebuie să fi avut. Măcar dosar de cadre şi tot 
are, că aşa am avut toți. Şi dacă tot nu are şi nu 
are, i-l facem noi. Ca să se apere, preşedintele țării 
intră în dialog prin telefon cu tot felul de pițifel- 
nici care, ştiu ei, ehe!... şi încearcă să-i convingă 
Sus şi tare că nu a colaborat cu Securitatea. 

Poate preşedintele să behăie Ia cârciumă pe 
teme de interes naţional? Poate, dacă nu dă două 
parale pe fotoliul lui. Se duce cu Bocii la cârciumă 
să-i potcovească pe toţi adversarii. Întâmplător, 
un muncitor din ograda lui Felix a ciulit urechile 





20 


anul IV e nr. 44 


POLITICA, LA DESCUSUT 





ROST 





şi a dat totul pe guşă la Analistu Neamului. Şi-avea 
muncitoru lu Felix nişte mâini rozalii aidoma şe- 
filor de şut care i-au dus pe ortaci glonţ la vila lui 
Ion Raţiu în 1990. Ei bine, acele mâini nu au văzut 
târnăcopu, hârleţu, barosu sau ciocanu dă lipit, 
cum n-am văzut eu Honolulu! „M-aţi dezamăgit, 
domnule preşedinte, fiindcă aţi mințit. Aţi băut!“, 
i-a întors-o proletarul care l-a votat şi nu-l mai vo- 
tează. De oftică politică. Eu i-aş sugera lui Felix să 
pună trustul la bătaie, pentru că muncitorul cu 
urechile lungi sigur ajunge la Cotroceni. 

„Eu nu-mi propun să fiu spălătorul moral al 
naţiunii. Pentru că n-aş putea spune că viaţa mea 
a fostuna de sfânt. Din acest motiv nu-mi arog au- 
toritatea de a fi cel care să facă morală naţiunii ro- 
mâne“, a spus Traian Basescu într-o convorbire 
telefonică interminabilă. Exact asta am vrut să 
auzim. Păi dacă nu eşti sfânt, de ce vrei să ne con- 
duci, mă tată, mă? Noi vrem să ajungă la Cotro- 
ceni Arhanghelul Mihail, că-l facem pe urmă să-şi 
muşte mâinile. 


De-atâta Securitate nu se mai 
vede hoţia 


Nu s-au rostit atâtea inepții în 16 ani câte am 
auzit numai în această vară. 














La adăpostul lor, nu mai avem probleme. In- 
stitutul de Statistică ne asigură că nivelul nostru 
de trai este la nivelul cerut de Uniunea Europea- 
nă şi creşte vertiginos, ca acțiunile lui Dinu Patri- 
ciu la bursa Naşului. Omar Hayssam, băiatul acela 
cu metastază puţin obosită, s-a dus spre țări mai 
calde, iar procurorii şi judecătorii au venit epuiza- 
ți dintr-o vacanţă prelungită. De-atâta Securitate 
nu se mai vede corupția. 

Să-l lăsăm pe Traian Băsescu să discute cu 
„analiştii“ la telefon, dacă tot nu are ceva mai bun 
de făcut. Nu pentru ţară. Tot Împăratu-de-Mătase 
e cel mai balaoacheş, mai bengos. Se joacă de-a 
băieţii duri cu forumiştii de pe Internet. „Ai furat 
fără neruşinare!“, îl atacă Anca. „Vai, Anca, proba- 
bil ai vrut să scrii ai furat cu neruşinare. Probabil 
că ai şi probe, nu doar acuzaţii politice din ziare. 
În ceea ce priveşte termopanele, vreau să-ţi spun 
că le-am plătit şi nu înțeleg de ce ar trebui să le 
restitui“. Fireşte, hoţia perfectă nu este o chestiu- 
ne de gramatică, fireşte. Unul Marinescu este mai 
direct, ce dracu: „Domnule, eşti hoţ sau nu? Și 
dacă da, nu ţi-e ruşine să mori hoţ?“ Cum să-i fie? 
Dovadă că răspunde: „Aş putea să-ţi întorc între- 
barea: domnule, eşti prost sau nu? Și dacă eşti 
prost, nu ţi-e ruşine să mori prost? Nu o fac însă, 
pentru că s-ar putea să nu fii prost“. Împăratu-de- 
Mătase a confirmat: chiar el scrie mesajele de sic- 
tir pe Internet! Altul se dă de-a dreptul Adrian 
Năstase: „Eram turnător zelos în liceu şi în facul- 
tate. La ambasadă, spuneam tot. Mi-au plăcut în 
mod deosebit relaţiile mele cu francezii. Ei sînt 
mult mai rafinaţi, mă ungeau cu icre negre“. Şi 
mooi! Nebunaticule! 


Nu-i mai împacă nici Lavinia 
Sandru 


Şi atunci, Marinelu face o politică de n-a vă- 
zut Parisul: după ce i-a suspendat pe şefii servici- 
ilor secrete, acum preşedintele dă de pământ cu 
şefii Armatei. Ministrul Apărării a fost suspendat, 
iar generalul Eugen Bădălan (foto), şeful Statului 
Major General, a primit a treia cizmă pentru scan- 
dalul cauciucuri contra maşini uzate. Umbra lui 
Traian Băsescu în deşert se întinde tot mai mare 
şi mai mare. Nimic nu-i rezistă. Pentru prima dată 
în istorie, armata şi serviciile secrete nu mai au 
comandanți, România nu mai are nici procuror 





anul IV e nr. 44 


21 





ROST 


POLITICA, LA DESCUSUT 





general. Este fără precedent în galaxie, dar parcă 
tot ar fi mai bine să plece toţi de-acolo, de sus. 
Măcar un an, să vedem dacă se-nvârte... şi iar 
chirăială naţională. Eşti nebun? 

Eu cred totuşi că aşa trebuia procedat. Îi dai 
afară până găseşti oamenii potriviţi, care să pri- 
ceapă ce înseamnă să fii în servciul public. Moş 
Teacă de la Armată uitase că şeful statului este co- 
mandantul suprem al structurilor militare şi 
luase decizia de retragere din Irak, fără să-l con- 
sulte pe preşedinte, indiferent cine ar fi acesta. 
Unde i-o fi fost mintea? Acesta este motivul real, 
ce nu poate fi invocat, iar nu supărarea doamnei 
Săftoiu. Suficientă sare pentru vanitatea de sânge 
a liberalilor. Războiul între PD+Marinelu şi PNL 
este pe faţă. Nu-i mai împacă nici Lavinia Şandru. 


Două elite 


Şi iarăşi despre „elite“, fiindcă Sfântu Gheor- 
ghe din Pipera le strică unora dispoziţia şi aici. S-a 
supărat rău Savonarola că Războinicu Luminii 
vrea să adune istorici, cu Alex Stoenescu în frun- 
te, care nu este istoric, dar gândeşte cel mai ade- 
sea româneşte. Gură bogată, Arhanghelu mai bi- 
ne făcea şi tăcea. 

Din perspectiva raportării la interesele na- 
ționale, în România se profilează două „elite“. 


Una cosmopolită, internaţionalistă, extrem de so- 
lidară, finanțată de binevoitori ca George Soros, 
foarte preocupaţi de educaţia noastră antiromâ- 
nească. Alta - mai „din topor“, naționalistă, frec- 
vent egoistă şi egocentrică până la ură şi răzbu- 
nare, foarte disipată, dar care cultivă totuşi valo- 
rile şi interesele româneşti. Apariţia personajului 
exotic din Pipera derutează, fiindcă el se va impu- 
ne tot mai mult prin ceea ce face pentru oamenii 
de rând, iar acest lucru îi irită pe cei din prima 
„elită“, care consideră că „românii au o cultură de 
tip second hand“. Iar dacă omul plăteşte pentru 
tot felul de ctitorii, dă bani pentru filme sau pen- 
tru cărți de istorie este un lucru lăudabil. Dacă a 
făcut mai multe case pentru sinistraţi decât a con- 
struit Guvernul lui Motocicleanu, foarte bine. 
Asta nu înseamnă că trebuie să- întreb de unde 
are banii, cum procedează Savonarola, care vrea 
să ne integrăm în Soare. Investigarea hoţiilor este 
problema Parchetului. Să-i vedem pe Dinu Patri- 
ciu, Adrian Năstase, Ion Țiriac, Nicolae Văcăroiu 
şi mulți alții ca ei cum îi ajută pe cei săraci, câte 
case au făcut pentru sinistraţi. 

„Elita“ internaţionalistă tratează talibanic 
inclusiv dosarele Securităţii. În primul rând, tre- 
buie hăcuiți puţinii oameni de calitate din parti- 
dele istorice, apoi ziariştii „colaboraţionişti“ şi, 
nu în ultimul rând, purtătorii de microfoane pe 











22 


anul IV e nr. 44 


POLITICA, LA DESCUSUT 





ROST 





sub sutane. Să stea Tataie liniştit cu tovarăşii lui, 
că are cine veghea să nu fie atinşi măcar cu o floa- 
re. Cine e de vină? Securitatea! 

Au luat modelul copt decenii la rând pentru 
Germania umilită. Există şi un model recent: 
scriitorul Gunter Grass, care a intrat în forțele 
Waffen SS la numai 17 ani şi a ascuns până acum, 
când a mărturisit. Putem condamna un om atât 
de uşor pentru ce a făcut pe când era adolescent? 
Dacă spunea până acum, mai lua Premiul Nobel? 


Au furat Ministerul Justiţiei! 


Mai este puţin şi intrăm, adică ne bagă în 
Uniunea Europeană, trebuie să chemăm veterina- 
rul să ne adoarmă porcul de Ignat. Habar n-au 
gânditorii de la Bruxelles cu cine îşi bagă boii în 
jug. Că noi nu mai avem nici boi, dar escroci - să 
te ţii! Doamna ministru Monica Macovei a aflat că 
s-au volatilizat birourile, fotoliile şi calculatoarele 
din Ministerul Justiţiei. Şi nimeni nu ştie nici când 
au fost furate şi nici unde au ajuns acele obiecte. 
Este un fapt unic în lume, nu doar în Europa: au 
furat până şi Ministerul Justiţiei! Eu cred că hoţii 
voiau acelaşi lucru: ca Traian să rămână în deşert 
cu totul. Cele mai multe bănuieli merg spre peri- 
oada în care şef de Guvern era Împăratu-de-Măta- 
se. Dar atunci care imbecili au luat în primire bi- 
rourile goale? Adică, au mai fost. Reamintim că 
Adrian Năstase, atunci când a aflat şi el cine era 
mătuşa Tamara, a ras totul în biroul de la Guvern, 
a făcut curat şi în cabinetul de preşedinte al Ca- 
merei Deputaţilor. S-a motivat atunci că mobilie- 
rul îi aparţinea fiindcă fusese obținut prin spon- 
sorizări. 

Perfect. Vă ofer un exemplu simplu. Un pro- 
fesor-diriginte primeşte din partea părinţilor din 
clasă o catedră frumoasă. Ce face un profesor 
când termină copiii clasa a VIII-a sau clasa a XII-a? 
Ia catedra în cârcă şi pleacă? Nu se întâmplă aşa 
ceva fiindcă donația s-a făcut către şcoală, iar nu 
către o persoană fizică. 


Puțin fariseism creștinesc 


M-am gândit de multe ori dacă nu ar fi fost 
mai bine pentru România ca noi, cei care am ieşit 
în stradă, nemembri sau membri ai Partidului Co- 
munist, să ne radicalizăm, să fi devenit un fel de 


iacobini, cum este Gabriel Liiceanu astăzi, şi să-i 
lichidăm pe toţi securiştii şi pe toţi activişti. Ar fi 
fost aşa de linişte acum. Şi dacă un nenorocit din- 
tre noi l-ar fi împuşcat şi pe Andrei Pleşu, după ce 
descoperea memoriul către Nicolae Ceauşescu, 
despre care face vorbire Gabriel Andreescu? Este 
un motiv în plus pentru care susțin şi acum că tre- 
buie să fim iertători, să nu ridicăm primii piatra. 
Asta nu înseamnă că nu aş vrea ca toţi cei vinovaţi 
de torturarea şi de uciderea deţinuţilor pentru 
opinie de prin puşcării nu trebuie să răspundă in- 
dividual, pentru comanda politică sau pentru 
fapta de torţionar. Legea trebuie să aibă caracter 
preventiv, coercitiv şi imperativ, iar răspunderea 
trebuie să fie personală. Altfel ajungem la genera- 
lizări groteşti, de genul „şi femeia de serviciu a fă- 
cut poliţie politică“. Atunci, toți am fost vinovați, 
şi copilul din burta mamei, inclusiv domnul Lii- 
ceanu, toţi purtăm stigmatul că nu am fost ceceni, 
că nu am luptat zi de zi în tranşee contra sovietici- 
lor, apoi contra lui Nicolae Ceauşescu. Ei bine, Ga- 
briel Liiceanu are tăria să ridice piatra (recunosc, 
însă, cu un excelent stil) şi asupra părintelui Mar- 
Chiş, care a spus că a dat note informative doar 
despre nişte străini care au trecut pe la mânăstire. 
Iar piatra merge spre absolut şi o ţine aşa, tot spre 
Soarele lui Savonarola. „Valoarea supremă, după 
mintea mea, nu e neamul, ci omenirea şi omenia 
ei. (...) Eu aş fi preferat ca părintele Marchiş să-l 
toarne pe securist soției ambasadorului, şi nu in- 
vers“. lar eu cred, cu mintea mea năroadă, că, 
dacă ai ca valoare supremă națiunea ta, atunci ai 
adus cea mai frumoasă recunoştinţă omenirii. 
Calea inversă este falsă. Nici eu nu judec, dar, pen- 
tru destinul României, mult mai util ar fi să ştim 
care „elitişti“ au fost racolaţi de serviciile secrete 
străine. 


Copita și cornul 


Că Partidu” lu' Mucles are zeci de miliarde da- 
torii este o realitate, iar că Prostănacu își face ilu- 
zii inutil că va fi în locul lui Tataie este o altă reali- 
tate, la fel de turmentantă. Dezastrul lor va mer- 
ge mai jos. Dan loan Popescu a spus că a demisio- 
nat din cauza preşedintelui, iar Rodica Stănoiu pe 
motiv de Secu. La o petrecere cu tinerii urmaşi ai 
lui Guevara, Manivelă l-a avertizat pe Prostănacu 
să nu facă reformă ca la animalele bătrâne. 





anul IV e nr. 44 


23 





ROST 


POLITICA, LA DESCUSUT 





Fiindcă ta-su, doctorul veterinar, le tăia pe toate. 
Dar animalele bătrâne dau cu cornu, cu copita, i-a 
spus Manivelă printre dinți lui Prostănacu care 
muşca aerul, nu mai putea articula. „Eu din func- 
ţia de secretar general nu plec“, a punctat Manive- 
lă definitiv în faţa micilor arivişti ai lui Guevara. 
şi Ceauşescu a zis că nu pleacă... Bine, noi avem 
datorii la partid şi Adrian Năstase se plimbă cu 
Mercedesu', a murmurat Prostănacu. Păi ce-ar 
trebui să facă? 

Împăratu-de-Mătase l-a dat în judecată pe 
Sergiu Sechelariu, care i-a făcut blocul din Zam- 
baccian, că şi el aşteaptă să se strângă lațul procu- 
rorilor. „Adriene, nici nu ştii cât de mic începi să 
fii... 


Putin: „Să fim conștienți de 
interesele noastre naţionale“ 


Ar fi bine să privim tot mai mult spre Ameri- 
ca, țara care dezvoltă cei mai fantastici anticorpi 
împotriva prostiei care guvernează. Judecătoarea 











Anna Diggs Taylor a redactat o motivare prin care 
îi demonstra lui George Bush că a încălcat dreptu- 
rile omului prin ascultarea telefoanelor sub pre- 
textul luptei contra terorismului. 

Dar noi ne aflăm în Europa şi aşa de aproape 
de Rusia. Acum, prietenii noştri europeni încep 
să-şi arate colții. După britanici, ungurii anunță că 
vor limita accesul lucrătorilor români şi bulgari 
în ţara lor. Să muncească aici atunci. 

Mai grav este că ne izolăm singuri, pentru că 
nu avem iniţiative concrete. Am pierdut corido- 
rul petrolului din Asia Centrală, pierdem şi mai 
mult acum. Rusia, Grecia şi Bulgaria au semnat 
un acord prin care vor începe să construiască 
oleoductul ce va lega Marea Neagră de Marea 
Egee, transportând astfel petrolul rusesc spre 
Uniunea Europeană şi spre Statele Unite. Proiec- 
tul a tot fost amânat timp de 14 ani. Conducta va 
duce petrolul rusesc pe mare până la portul bul- 
gar Burgas, de pe malul Mării Negre, apoi mai 
departe la portul grecesc Alexandropolis de pe 
coasta Mării Egee. Dintre toate variantele de 
transport spre Mediterana, inclusiv cea care ar fi 
trecut şi prin România (Constanţa-Trieste), ruşii 
au ales varianta Burgas-Alexandropolis. Conduc- 
ta va traversa Bulgaria pe o distanță de 155 de ki- 
lometri. Investiţia se ridică la un miliard de euro. 
Se evită astfel transportul cu tancurile prin Bos- 
for, unde se întârzie foarte mult. Kremlinul a 
amânat deliberat pentru a vedea dacă piața mer- 
ge spre asfixiere. Competiţia a devenit acerbă du- 
pă inaugurarea conductei Baku-Tbilisi-Ceyhan, fi- 
nanțată de Statele Unite, pentru a ocoli Rusia. 
Conducta care ocoleşte Bosforul are o capacitate 
dublă, față de conducta azero-georgiană, dă o lo- 
vitură grea Turciei şi transformă Grecia în lider 
energetic regional. „Trebuie să fim conştienţi de 
interesele noastre naţionale. Una este să vorbeşti 
despre problemele securităţii energetice şi alta să 
ai propria ta infrastructură“, a spus Vladimir Pu- 
tin la întâlnirea cu preşedintele grec Costas Kara- 
manlis. Se-aude, Traiane? Nu vorbe! 

Chiar dacă mai multe companii internaţio- 
nale şi-au anunţat participarea la proiect - British 
Petroleum, Chevron Texas, Hellenic Petroleum -, 
Rusia are grijă să păstreze poziţia dominantă prin 
companiile de stat Rosnefti şi Sibnefti. Conducta 
va adânci şi mai mult dependența energetică a 
Europei de Rusia. 





24 


anul IV e nr. 44 


POLITICA, LA DESCUSUT 








Finlandizarea 
Republicii Moldova 


În privinţa politicii externe şi de securitate mulţi îşi dau cu 
părerea. Însă, unora le lipsesc cunoştinţele teoretice, chiar cele 
elementare. Iar cunoașterea practică nu se poate dobândi diecât 
prin experiența directă. Evocarea modelului finlandez în timpul 
războiului rece, anii 1949-1989, pentru Republica Moldova, în 
actualul context, reprezintă o capcană, inspirată de strategii 
politici aserviţi interesului politic al Kremlinului. 


Octavian Sergentu 


ai întâi de toate, „finlandizarea“ ca pro- 

M iecţie este reţinută de laboratoarele stra- 
tegice ruseşti şi din alt considerent. Poli- 

tologul rus A. Panarin, în studiile sale politice, 
sprijină ideea că în anii '70 ar fi existat un scena- 
riu de „finlandizare a Europei“. Statelor racorda- 
te la vectorul american li se sugerau să adopte o 
politică de neutralitate. Nici cu SUA şi nici cu 
URSS. Franța, Italia şi alţi actori statali europeni 
erau cât p-aci să „muşte găluşca“ şi se vedeau 
într-un ocean al libertăților de acţiune, fără să 
mai ţină cont de Washington. Doar că, între timp, 
Moscova intensificase politica de promovare a 
centrelor sale ideologice, partidelor comuniste, 
ideologiei şi, de fapt, cu paşi mărunți, „comuniza 
Europa“. Germania de Vest a fost primul stat care 
a reacționat prompt la uneltirea comunistă. De 
asemenea, Marea Britanie. SUA şi-au intensificat 
proiectele democratice, stăvilind „expansiunea 
comunistă“ sub concepţia „finlandizării Europei“. 
Mai nou, Kremlinul insistă pe scenariul „fin- 
landizării“. Țările GUAM, enclavele separatiste - 
„finlandizarea“ lor, intră în scenariu. Adică, zona 
gri. După ce a pierdut statele baltice, un atare sce- 
nariu este valabil în accepțiunea ex-metropolei 
pentru țările care încă n-au aderat la NATO. În 
schimb, pentru R. Moldova, trecută într-o zonă gri 
- politică, economică, dar nu şi de securitate, o 
atare concepţie de „finlandizare“ are un temei în 
acțiunea tactică de-a scoate trupele străine de pe 





teritoriul său. În alte variante, se poate produce o 
racordare la vectorul eurasiatic, pierderea dosa- 
rului transnistrean sau menţinerea status quo- 
ului. Pe de altă parte, „finlandizarea R. Moldova“ 
are loc astăzi fără încadrarea regiunii nistrene. În 
enclavă mai staţionează trupe străine. Concepția 
de „finlandizare“, acceptată de Chişinău din con- 
siderentul gravităţii dosarului transnistrean şi, 
volens nolens, ca acţiune tactică este convenabi- 
lă. Recent, Adrian Severin a propus o nouă abor- 
dare a chestiunii transnistrene. Dar propunerea 
preşedintelui de onoare al OSCE-ului înseamnă 
abandonarea regiunii de est, într-o formă suspec- 
tă, şi împărţirea teritorială a R. Moldova de către 
marile puteri. 


Gestionarea dosarului 
transnistrean 


Debutând în 1990, pe fundalul destrămării 
URSS, printr-o criză manifestată în plan etnic, dar 
care avea o puternică amprentă politico-ideologi- 
că, conflictul din Transnistria a căpătat mai întâi, 
în 1991-1992, caracterul unui conflict armat, du- 
pă care, timp de 14 ani, cel de „conflict înghețat“. 
Până în prezent, medierea conflictului de către 
OSCE a reprezentat un bilanț mai degrabă deza- 
măşitor. Angajamentele internaţionale asumate 
de Federaţia Rusă cu ocazia summit-ului OSCE de 
Ia Istanbul (decembrie 1999), reiterate Ia cel de la 
Porto (decembrie 2002), de retragere a efective- 
lor şi a arsenalului Armatei a 14-a din Transnis- 





anul IV e nr. 44 


25 





ROST 


POLITICA, LA DESCUSUT 





tria, nu au fost îndeplinite decât parțial. Există un 
obiectiv fundamental al politicii ruseşti în 
Transnistria: păstrarea controlului asupra celui 
mai înaintat avanpost geopolitic vestic al Krem- 
linului, la granița comună a Alianţei Nord-Atlanti- 
ce şi Uniunii Europene - după preconizata adera- 
re la UE a României, la 1 ianuarie 2007. Strategia 
Rusiei este departe de a fi una nouă. La începutul 
anilor "90, văzând în statele CSI simpli sateliți, iar 
în spaţiul euro-asiatic ocupat de acestea, o zonă 
de responsabilitate exclusivă, Kremlinul a elabo- 
rat conceptul de „străinătate apropiată“. Actual- 
mente, comunitatea internațională s-a dumerit 
că federalizarea este o falsă soluţie, indiferent de 
conţinutul concret al diverselor variante sub care 
a fost ea prezentată succesiv - planul OSCE (iulie 
2002), rusesc (Memorandumul Kozak, noiem- 
brie 2003) etc. 


Soluţionarea conflictului 


După o lungă perioadă de stagnare, proble- 
ma transnistreană a căpătat o turnură nouă înce- 
pând cu 2003, pe fundalul extinderii NATO (no- 
iembrie 2002) şi a iminentei extinderii UE (mai 
2004) către Est. Mai întâi, în februarie 2003, SUA 
şi UE au dat publicităţii o Declaraţie comună ce 
introducea embargoul asupra circulaţiei liderilor 


separatişti transnistreni pe teritoriul lor. Ulterior, 
în martie 2003, prin intermediul iniţiativei Euro- 
pa extinsă - nouă vecinătate (Wider Europe - 
New Neighbourhood), UE circumscria zona asu- 
pra căreia se cerea extinsă influența sa, inclusiv 
în domeniul prevenirii şi gestionării crizelor. Mai 
apoi, în mai 2004, a urmat publicarea Documen- 
tului de Strategie a noii Politici Europene de Veci- 
nătate (PEV). În Planul de acţiune UE-Republica 
Moldova, care guvernează relaţiile dintre Bruxelles 
şi Chişinău pe termen scurt, până în 2008, 
dosarului transnistrean îi este rezervată o atenţie 
specială. În condiţiile opoziţiei previzibile a Ru- 
siei față de un scenariu exclusiv vestic de soluţio- 
nare a conflictului transnistrean şi a semnalelor 
Bruxelles-ului, care nu încurajează o implicare 
directă a României în medierea sau rezolvării 
conflictului, o ieşire din impas se amînă. În acest 
moment, UE şi SUA au doar statutul de observa- 
tori, postură care nu poate fi satisfăcătoare ţi- 
nând seama de vecinătatea imediată a noii fron- 
tiere euro-atlantice cu zona de conflict „înghețat“. 
Triunghiul UE-NATO-SUA ar putea găsi soluție 
viabilă. Cu îndeplinirea unor pre-condiţii: afir- 
marea voinței politice a UE, NATO şi SUA de a se 
implica hotărâtor în regiune, fără a leza sensibili- 
tățile Rusiei; rezolvarea incongruențelor concep- 
tuale, ce trădează diferenţe de viziune între UE şi 























26 


anul IV e nr. 44 


POLITICA, LA DESCUSUT 





ROST 





NATO, în abordarea problemelor de securitate 
din bazinul Mării Negre; conştientizarea de către 
UE şi NATO a faptului că o cooperare în zonă este 
fezabilă. 


Planul Voronin 


Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir 
Voronin (foto), a prezentat un plan de normali- 
zare a relaţiilor moldo-ruse Kremlinului. Denu- 
mit „plan de normalizare a relaţiilor ruso-moldo- 
veneşti“, care sunt considerate a fi într-o stare de 
amorțeală după ce Moldova a refuzat proiectul ru- 
sesc de reglementare a situaţiei din Transnistria, 
planul preşedintelui Voronin, propus lui Putin, 
este în esență un nou plan de reglementare a 
stării de fapt. Conform acestuia, Chişinăul prop- 
une Moscovei să-şi retragă din Transnistria tru- 
pele de menţinere a păcii şi întregul efectiv mili- 
tar, angajându-se să dea în mod public o înaltă 
apreciere eforturilor Moscovei de menţinere a 
păcii în zonă. Rusiei i se propune retragerea 
totală din zonă, deci respectarea de facto a obli- 
gaţiei pe care Moscova şi-a asumat-o la summitul 
OSCE din 1999 şi pe care nu a aplicat-o nici până 
acum. Se accentuează asupra retragerii trupelor 
de menţinere a păcii, astfel Rusia ar evita înlocui- 
rea soldaţilor săi cu cei ai NATO. Transnistria ar 
obţine o largă autonomie în cadrul Republicii 
Moldova. Chişinăul ar garanta Tiraspolului maxi- 
mă independenţă în limitele practicii internaţio- 
nale privind entităţile autonome. În schimbul 
acordului Moscovei pentru acest plan, Chişinăul 
este gata să fixeze într-o formulă juridică statutul 
de neutralitate al viitoarei Moldove reunificate cu 
Transnistria (acest statut este prevăzut şi acum în 
Constituţia Republicii Moldova). Cu alte cuvinte, 
Chişinăul îşi reînnoieşte angajamentul de a nu 
adera la NATO, ceea ce ar trebui să îndepărteze 
„îngrijorările“ Moscovei legate de posibile ampla- 
sări de baze sau trupe NATO în regiune. De ase- 
menea, conform planului Voronin, Chișinăul se 
oferă să dea un statut mai solid limbii ruse în Re- 
publica Moldova, să se preocupe de drepturile ce- 
tățenilor ruşi de pe ambele maluri ale Nistrului. 
Şi, nu în ultimul rând, Chişinăul va recunoaşte 
dreptul de proprietate rusească asupra activelor 
dobândite de Rusia pe teritoriul moldovenesc, 
inclusiv în Transnistria (zonă în care capitalul 





rusesc privat şi de stat a investit masiv, în condiții 
pe care autorităţile de la Chişinău le-au declarat 
nelegale). Şi va acorda capitalului rusesc statut de 
maximă favorizare pe teritoriul Republicii Moldo- 
va. Principalul scop al planului nu este numai o 
justificare a refuzului şefului statului de a semna, 
la 25 noiembrie 2003, Memorandumul Kozak 
privind soluționarea conflictului transnistrean, 
după ce îl parafase. Tezele de bază ale textului par 
să fie diferite de cele cum că Moldova ar fi intrat 
în zona de interese a Occidentului după extinde- 
rea NATO, care, în frunte cu SUA, şi-a început for- 
tificarea prezenţei militar-strategice în Europa de 
Sud-Est. De fapt, proiectul de normalizare a rela- 
țiilor dintre Moscova şi Chişinău vrea să ne suge- 
reze că Occidentul şi Rusia mai sunt în competiție 
geostrategică în regiune, iar Rusia nu a pierdut 
pârghiile de influență politică în R. Moldova. 
Exemplul elocvent îl constituie „războiul gazelor“ 
sau cel al „vinului“. Lansând planul, preşedintele 
Voronin propune găsirea unui „compromis multi- 
lateral“ într-un şir de probleme principiale. Iden- 
tificarea unui „compromis“ este oportună dacă 
părțile vizate sunt angajate într-o dispută sau 
competiţie de realizare a unor interese antago- 
niste. Semnarea unui astfel de document ar 
însemna recunoaşterea existenţei acestor intere- 
se antagoniste şi asumarea angajamentului de a 
nu le mai urmări pe teritoriul Moldovei. Avem 
nevoie de un altfel de Pact de Stabilitate, revăzut, 
fără deficienţe. Ceea ce i se propune Kremlinului 
este mai mult decât decent, iar populaţiei de 
etnie rusă (4%) privilegii speciale. 





anul IV e nr. 44 


27 





ROST 


PUNCTE NEVRALGICE 





Deconspirare 
şi reformă în BOR 


Dosariada de la CNSAS a atins recent un nou segment al societăţii 
românești: cultele. Evident, accentul cade în primul rând pe 
activitatea şi comportamentul înainte de 1990 al Bisericii Ortodoxe 
Române. Nu sînt scutite însă nici Biserica Romano-Catolică şi mai 
alte culte şi mișcări, considerate, unele dintre ele (și mă refer aici 
mai ales la Martorii lui Iehova), subversive, de către autoritățile 


comuniste. 


Mihail Albişteanu 





îndreptat către Biserica Ortodoxă ar fi alt- 

ceva, în esență, decât un indicator care să 
abată atenţia opiniei publice de la dosarele de 
securitate ale politicienilor. Totuşi, în condiţiile în 
care, la 17 ani de la evenimentele din decembrie 
1989, spre deosebire flagrantă de alte state foste 
comuniste, societatea românească se zbate astăzi 
să-şi regăsească sistemul de valori şi, printr-un 
efort de voinţă, să se scuture de balastul unui tre- 
cut imoral, este normal ca mult dezbătuta de- 
conspirare să cuprindă toate domeniile vieții pu- 
blice româneşti. Disputa cea mai aprinsă s-a con- 
centrat asupra cererii ca şi viața religioasă din pe- 
rioada comunistă să intre, în ceea ce priveşte po- 
sibilitatea colaborării cu Securitatea a clerului, 
sub lupa CNSAS. 

Voi spune de la bun început că noi, cei de la 
ROST, dorim curățirea societății româneşti în 
toate segmentele sale - şi asta fără a fi (aşa cum 
uneori am fost acuzaţi) habotnici. Nu milităm 
pentru o societate de sfinți, ci pentru acea „mini- 
ma moralia“, care îmbină ideea libertăţii indivi- 
duale cu aceea a normelor absolut necesare, care 
permit funcționarea societăţii, în acelaşi timp cu 
propăşirea naţiunii române. Dar, aşa cum altă- 
dată unii ne acuzau că suntem „oamenii Mosco- 
vei“, probabil că, datorită criticii noastre referitor 
la unele tare ale Bisericii Ortodoxe, vom fi acum 


N imeni nu-şi face iluzia că degetul acuzator 


acuzați că suntem „vânduți Occidentului“ ateu, 
care, nu-i aşa?, criticând relele din Biserică, urmă- 
reşte de fapt să o distrugă. Spun asta, deoarece, în 
ultima perioadă au apărut din neant o serie de 
vajnici „apărători“ ai Bisericii Ortodoxe. PC, PNG, 
PRM, chiar PD, PSD şi PIN s-au ridicat în sprijinul 
BOR, atacată, chipurile, de CNSAS. 


Ce-i mînă pe ei în luptă 


Motivele principale, cred eu, sunt două. Am- 
bele privesc, nu binele BOR, pe care aceştia îl pro- 
clamă, sufocaţi de indignare, în mass-media, ci 
binele propriu, astfel că acțiunea în sine a acestor 
contestatari nu este altceva decât ipocrizie pură. 
Ei nu urmăresc altceva (cel puţin unii dintre 
aceşti actori, care au mari „bube în cap“) decât să- 
şi scape proprii membri şi conducători de partid 
din „ghearele“ CNSAS. Primul dintre motive îl re- 
prezintă necesitatea de a crea excepții. Poate su- 
nă bizar, dar vă asigur că nu este. Una dintre cau- 
zele fundamentale pentru care s-a prăbuşit Ve- 
chiul Regim în Franța, la 1789, a fost imposibili- 
tatea de a reforma finanţele, printr-o lege care să 
impună un impozit echitabil, care să fie plătit de 
toți locuitorii regatului. Existenţa „stărilor“ în so- 
cietate permitea apariţia excepțiilor (scutirilor) 
de la plată. O excepţie atrăgea după sine altele şi, 
astfel, toate legile care au încercat să salveze mo- 
narhia au eşuat. Asta caută şi sus-numiţii petenți: 
o excepție. Ei ştiu foarte bine că „scutirea“ care se 





28 


anul IV e nr. 44 


PUNCTE NEVRALGICE 





ROST 





va da BOR, va trebui dată tuturor cultelor, apoi şi 
mişcărilor „spirituale“ underground, din perioa- 
da comunistă. Breşa astfel creată poate fi apoi 
mărită inteligent pentru a ruina întreaga acţiune 
de deconspirare. Al doilea motiv, la fel de egoist, 
este cel electoral. Se ştie că în toate sondajele, 
BOR se bucură în cea mai mare măsură de încre- 
derea românilor. Este pur şi simplu o modalitate 
de a crea simpatii, care se pot transforma apoi în 
voturi, în caz de alegeri anticipate. 


Timpul autodeconspirării 
preoților a trecut 


În ce priveşte deconspirarea legăturilor pe 
care unii membri ai clerului le-ar fi avut cu fosta 
Securitate, eu cred că intervenţia CNSAS în aceas- 
tă chestiune este necesară. Dacă Sinodul ar fi vrut 
să facă lumină în această problemă, era timp, 16 
ani, s-o facă. Poate acest imbold îi va hotări să 
apuce taurul de coarne. Dacă nu se face acum de- 
conspirarea, lucrurile pot evolua în rău, în con- 
dițiile luptei tot mai accentuate din BOR dintre 
tradiționalişti şi sincretişti. S-a spus că nu este 
normal ca mirenii să-i judece pe preoți şi că doar 





tuțiile laice în treburile interne ale BOR. Dar dacă 
ar fi vorba de un caz penal, de crimă sau furt, pro- 
duse, Doamne fereşte, de vreun slujitor al Biseri- 
cii? Nu ar trebui să intervină autoritățile statului? 
Nu spune nimeni că vreo față bisericească va fi 
pedepsită în vreun fel pentru colaborarea cu Se- 
curitatea. Dar noi, păcătoşii de rând, avem drep- 
tul de a şti cine ne păstoreşte. Credincioşii au 
dreptul de a-şi alege duhovnicii, aşa cum au drep- 
tul de a-şi alege medicul. Nimeni nu te poate obli- 
ga să ai un duhovnic care a turnat la Secu'. Şi ale- 
gerea nu o poţi face decât în cunoştinţă de cauză, 
ştiind adevărul. 

Apoi, noi ne înfierbântăm gândindu-ne la 
BOR. Dar să ne amintim că în România există şi 
alte culte. Dacă nu vrem să aflăm despre dosarele 
de Securitate ale BOR, va trebui să păstrăm tăce- 
rea şi neştiința şi în cazul celorlalte culte. Excepţia 
produce alte excepţii. Curând MISA şi alte organi- 
zații similare vor cere să fie tratate Ia fel. Văzând 
că se poate, lichelele de orice tipologie vor trans- 
forma toate aceste culte şi asociații în locuri de 
refugiu. Parcă nu era suficient că BOR găzduieşte 
tot felul de neaveniți, preoţi „din tată în fiu“, care 
îşi lasă „moştenire“ parohiile, care au dat la 
Teologie pentru că vor să aibă o viaţă bună, lip- 
Tal 





anul IV e nr. 44 


29 





ROST 


PUNCTE NEVRALGICE 





sită de griji materiale, care sunt mai preocupaţi 
de bani şi de ultimele tipuri de maşini apărute, 
decât de credincioşi. 


Epurarea lichelelor din BOR 


În acest context, revin la necesitatea ca Bise- 
rica Ortodoxă Română să se lepede de oamenii şi 
de faptele care nu îi fac cinste. Nu vreau să gene- 
ralizez, dar Biserica îşi are uscăturile ei şi, poate 
greşesc, dar mi se pare că acestea sunt tot mai 
multe. Cred că este timpul să nu mai ascundem 
gunoiul sub preş. Biserica are nevoie de o grab- 
nică şi completă curățire. Desigur, aceasta nu se 
poate face decât din interior, de către Sinod, iar 
nu de către mireni. Dar Biserica trebuie să devină 
transparentă. Nu este nimic mai odios decât păs- 
torul mincinos, care îşi conduce turma în pră- 
pastie. Nu pot fi sigur că unii preoți nu au turnat 
la Securitate, inclusiv spovedania unor credin- 
cioşi. Şi spun asta pentru că alte tare ale Bisericii 
se văd cu ochiul liber. Oare Iisus i-a îndemnat pe 
unii preoți să ia, cum se spune, şi de pe viu, şi de 
pe mort? Oare EI le-a ordonat să-şi facă vile, să-şi 
cumpere maşini scumpe şi să-şi crească rău pro- 
geniturile? Am văzut copii de preoți foarte rău 
educați, dintre care unii au ajuns mai apoi preoți. 
Dacă nu-ţi poți stăpâni copiii, cum vei putea con- 
duce turma? Să ne înțelegem, nu spun că preoții 
(şi nu mă refer aici la călugări) trebuie să fie să- 
raci - au familii şi trebuie să le întreţină. Ba, ei 














chiar trebuie să fie, a sate, modele de gospodari, 
pentru a fi urmați de întreaga comunitate. Dar 
lisus spunea că mai uşor va trece cămila prin ure- 
chile acului, decât va intra un bogat în împărăţia 
cerurilor. Preoții ar trebui să se aplece mai puțin 
asupra problemelor economice şi mai mult asu- 
pra sufletelor creştinilor. La fel, ar trebui să se de- 
taşeze de viața politică - nu însă de cea publică, 
caritabilă şi nici de marile probleme care hotă- 
răsc soarta neamului (acolo, sfatul Bisericii este 
aşteptat şi dorit). Biserica nu are ce căuta însă în 
luptele politice şi este de neconceput ca, aşa cum 
s-a mai întâmplat în campaniile noastre electora- 
le postdecembriste, preotul să sfătuiască enoria- 
şii cu cine să voteze. 

În plus, mulţi preoți lasă de dorit în ceea ce 
priveşte cultura generală şi chiar pregătirea lor 
teologică - am vorbit cu unii care abia de „ru- 
peau“ câteva elemente din ceea ce îndeobşte nu- 
mim cultura Vechiul Testament. Din păcate, regă- 
sim corupție, incultură, carierism, lichelism, im- 
postură, parvenitism, dorință de înavuţire şi 
printre preoți. Şi în plus - aici constatăm că, din 
păcate, ne deosebim în rău de catolicism - Biseri- 
ca Ortodoxă (nu doar în România) se confruntă 
cu problema obedienţei înalților prelați față de 
conducerea politică, mai ales dacă aceasta este 
autoritară. 

Drept este şi că cei din exteriorul Bisericii, şi 
mai ales partidele politice, nu ar trebui să se 
amestece în problemele interne ale acesteia. Dar 
indiferent de presiunile şi ingerințele, tot mai 
multe şi mai puternice, care se manifestă asupra 
Bisericii, aceasta trebuie să treacă printr-un pro- 
ces de curăţire. Deşi se spune că preoții trebuie 
să-şi tragă păcatele doar înaintea lui Dumnezeu, 
iar nu în faţa mirenilor, până la justiţia divină, Bi- 
serica Ortodoxă Română, ca instituţie, va ajunge 
totuşi în faţa judecății publice, care se va manifes- 
ta, nu la tribunal, ci prin dezinteresul pe care lai- 
cii i-l vor arăta. Dacă Biserica nu-și reia rolul său 
fundamental, de apărare şi de călăuzire a credin- 
ței ortodoxe şi a naţiunii române, fiind un bun 
exemplu prin preoții săi curaţi, va pierde defini- 
tiv locul pe care îl are astăzi în încrederea româ- 
nilor şi în societate. Deja nu mai este deloc mic 
riscul ca BOR să devină unul dintre multele şi tot 
mai puţin importante şi lipsite de credibilitate 
culte dintr-o ţară tot mai atee şi imorală. 





30 


anul IV e nr. 44 


PUNCTE NEVRALGICE 








Dosarele preoţilor. 
Pledoarie pentru iertare 


Încă un scandal a ieşit la suprafaţă punând serios Ia încercare 
Biserica și pe credincioşii ei. Este vorba despre dosarele preoților 
şi deconspirarea celor care au făcut poliţie politică în perioada 
regimului comunist, a celor care, cu alte cuvinte, au fost 


turnători. 


Antonio Aroneasa 





tă, pentru că este vorba de ierarhia biseri- 

cească, de cei care, prin voia Domnului, au 
fost puşi să ne conducă pe noi, cei care facem par- 
te din Biserică, spre mântuire. Cel care a cerut de- 
conspirarea, în primul rând a ierarhilor - şi nu 
este vorba doar de ierarhii ortodocşi, ci şi de con- 
ducătorii celorlalte culte, atât creştine cât şi ne- 
creştine - a fost ministrul Culturii şi Cultelor, 
Adrian Iorgulescu (foto). Reacţia Prea Fericitului 
Patriarh Teoctist la solicitarea ministrului a fost 
una așteptată, acesta spunând că Sfântul Sinod al 
BOR nu are nimic împotriva deconspirării. S-a 
mai spus, printre altele, că judecarea celor care 
au colaborat cu Securitatea nu poate fi făcută de- 
cât de către Biserică şi este perfect normal şi ade- 
vărat întrucât, în eventualitatea în care ar exista 
„cazuri grave“, posibilitatea de a lua măsuri apar- 
ține ierarhiei bisericeşti. Ce înseamnă cazuri gra- 
ve este greu de spus. Este de aşteptat deznodă- 
mântul acestei acţiuni în urma căreia vom vedea 
şi vom şti cu siguranță mai mult decât am ştiut pâ- 
nă acum. Ce va naşte în sufletele noastre această 
deconspirare este greu de spus şi de prevăzut. În 
mod sigur, unii se pot sminti şi pentru aceştia 
mereu îmi vine în minte exemplul lui Iuda, cel 
care, apostol fiind, l-a trădat pe Însuşi Mântuito- 
rul - şi acesta este adevărul în privința lui Iuda, 
chiar dacă unii au încercat din răsputeri să ne 
spună altceva! - şi cu toate acestea nimeni nu s-a 
gândit să îi condamne în grup pe toți ceilalți 
Apostoli. Aşa stau lucrurile şi cu BOR. Este vorba 
despre dosarele unor preoți sau ierarhi şi nu ale 


p roblema pentru noi este extrem de delica- 


tuturor reprezentanților. Câţi au fost colabora- 
tori? Deocamdată nu ştim, dar sperăm ca numă- 
rul lor să fie cât mai mic. Sigur, este regretabil că 
au fost astfel de cazuri, însă numai Dumnezeu 
poate şti în ce condiții au semnat aceştia un act în 
baza căruia noi cei de azi îi incriminăm, noi cei 
care am trăit în libertate, sau am prins regimul 
comunist la o vârstă la care nimeni nu ne putea 
cere să devenim turnători. 


Cui folosește? 


Într-un interviu televizat al teologului orto- 
dox Radu Preda, profesor la Facultatea de Teolo- 
gie Ortodoxă din Cluj, acesta remarca întârzierea 
cu care se face această acțiune, spre deosebire, de 








anul IV e nr. 44 


31 





PUNCTE NEVRALGICE 




















| 





exemplu, de alte țări cu ierarhie majoritară 
catolică - este vorba de Polonia şi de Ungaria -, 
în care ierarhii Bisericii Catolice care au colabo- 
rat cu Securitatea au făcut un gest firesc, creşti- 
nesc, cerându-și iertare de la credincioşi pentru 
acest lucru. Un asemenea gest a făcut la noi şi 
ÎPS. Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, 
care pentru aceasta a câştigat respect, mai ales 
din partea intelectualilor. Fireşte, Î.P.S. Sa nu a ur- 
mărit aşa ceva. Dar profesorul Radu Preda a mai 
amintit un adevăr, extrem de important, pe care 
din păcate l-am uitat şi anume faptul că mult mai 
mulți au fost preoţii şi ierarhii care au refuzat să 
colaboreze cu regimul comunist, pentru acest re- 
fuz mulți dintre ei înfruntând lungi perioade de 
temniță. Prin urmare, mai degrabă se poate vorbi 
de un martiriu al BOR în vremea regimului comu- 
nist. Din păcate, rolul presei din România - şi nu 
numai - este să scoată la iveală răul, negativul, 
pentru a face senzație şi chiar dacă acesta este re- 


dus în cantitate i se dă o atât de mare amploare, 
încât avem impresia că totul a fost numai rău. 
Este mult mai palpitant să aflu că ierarhul X, orto- 
dox sau nu, a colaborat cu regimul comunist pen- 
tru că subiectul respectiv oferă prilej de bârfă, 
dar şi de sminteală. Ce dacă au fost mult mai 
mulți cei care au suferit în închisoare? Nu este 
ceva senzațional, aceasta ține de trecut. Da, este 
interesant de ştiut cine a colaborat, dar în același 
timp nu trebuie să uităm că majoritatea celor care 
au făcut închisoare politică i-au iertat pe cei din 
cauza cărora au suferit. Şi, atâta vreme cât adevă- 
raţii turnători, cei care au făcut asta din pasiune, 
cu dragă inimă, nu sunt luaţi Ia rost, cui foloseşte? 
Da, aflăm că într-un moment de slăbiciune cutare 
personalitate a semnat un act - chiar dacă nu a 
dat nici o informaţie care să facă rău cuiva - şi ne 
alimentăm astfel patima de a bârfi, de a uri şi de 
a terfeli pe oricine. Cu bucurie. Şi asta este pe pla- 
cul dracului, în nici un caz al lui Dumnezeu. 





32 


anul IV e nr. 44 


PUNCTE NEVRALGICE 





ROST 





De când a început întreg, scandalul - şi nu 
mă refer doar la preoţi - am aflat numai adevă- 
ruri compromițătoare despre mari personalități. 
Despre Noica, despre Paleologu şi recent, cu mâh- 
nire, despre părintele Iustin Marchiş. Mă între- 
bam, la un moment dat, cum ar trebui să reacțio- 
nez dacă aş afla că părintele Constantin Galeriu, 
sau părintele Dumitru Stăniloae au „colaborat“ şi 
ei cu Securitatea. Nu ştiu! Știu doar că semnarea 
unui angajament putea fi făcută în atâtea împre- 
jurări. Ce valoare incriminatoare poate avea un 
document semnat, să spunem, cu pistolul la cea- 
fă, sau în urma unui şantaj? Şi, mai ales, ce preve- 
dea acel angajament? Sau, dacă informaţiile pe 
care „colaboratorii“ le-au dat au fost pozitive, 
care nu au făcut nimănui nici un rău, unde este 
vina? 


O şansă de fructificat 


Cred că reacţiile noastre în legătură cu 
deconspirarea, fie ea a politicienilor, a oamenilor 
de cultură, sau a reprezentanţilor cultelor religi- 
oase, sunt lipsite de logică şi de înţelegere. Nu 
este firesc să „lovim“ - pentru că, iată, fără să 
vrem ne întoarcem la Vechiul Testament şi la Le- 
gea Talionului - doar pe cei care au făcut rău şi nu 
pe cei care prin notele lor informative nu au făcut 
nici o nedreptate? În tot acest scandal mediatic, în 
acest haos produs de aşa-zisa deconspirare, mă 
întreb unde sunt adevărații turnători şi ofiţerii de 


, 











Securitate care i-au supus pe oameni la astfel de 
presiuni. Nebunia declanşată îi scoate la suprafa- 
ță pe unii a căror vină este extrem de mică şi îi as- 
cunde pe cei care au trădat cu pasiune. Dacă aceş- 
tia, înainte de '80, îşi băteau joc de noi forţân- 
du-ne să pârâm, acum râd în hohote când văd 
ditamai circul provocat tot de ei. Şi culmea, acum, 
ca şi atunci par să iasă câştigători. 

Este interesant, pe de altă parte, şi punctul 
de vedere pe care domnul Marius Vasileanu îl lan- 
sează în editorialul din „Adevărul Literar şi 
Artistic“ de la 2 septembrie, în care afirmă că 
dosariada este o şansă imensă pentru BOR, chiar 
dacă acţiunea poate avea un efect negativ. Este 
şansa de a elimina odată pentru totdeauna toate 
zvonurile răutăcioase întreținute de ani de zile şi 
de a arăta că Biserica nu este nici pe departe plină 
de informatori şi că reprezentanții ei nu au cola- 
borat în masă cu regimul comnist, ci că numărul 
acestora este nesemnificativ. Dacă au fost acci- 
dente, este cu totul altceva, iar acestea nu repre- 
zintă Biserica în totalitate. Este un exercițiu greu, 
dureros pentru Biserică, din care aceasta are 
şansa de a ieşi cu fruntea sus, iar dacă este cazul, 
curățată. Şi cred că, asemenea ÎPS Nicolae al 
Banatului, cei care se vor spovedi public, acolo 
unde este nevoie, vor câştiga înțelegerea şi apre- 
cierea celor din jur. 

Înainte de toate însă şi indiferent care ar fi 
rezultatul, cred că ar trebui să ne reamintim de 
învățătura iertării. Suntem creştini şi iertarea tre- 
buie să fie o virtute esenţială, care să lucreze în 
ființa noastră. Tare îmi este teamă că încă odată 
suntem traşi pe sfoară pentru ca preocupările 
noastre să fie abătute de la ceea ce este cu ade- 
vărat important. Mult mai mult decât deconspi- 
rarea celor care nu au fost atât de puternici şi au 
cedat în faţa unor presiuni, cei care ar trebui să 
plătească sunt cei ce au folosit diferitele metode 
pentru a îi „convinge“ pe cei dintâi să colaboreze. 
Până la urmă, noi ne legăm de victime şi îi lăsăm 
pe torționari în pace. Nu ar fi bine să avem mai 
mult discernământ atunci când ne bucurăm, cu 
bucurie drăcească, că încă unul a fost găsit cu do- 
sar? Şi să ne întrebăm o clipă, în toiul acestei false 
bucurii, dacă noi ne-a fi comportat altfel. Aşa cum 
este dificil să găsim un răspuns, la fel de greu este 
să judecăm fără noimă şi să ne menţinem în 
acelaşi timp şi în Adevăr. Nu greu, ci imposibil. 





anul IV e nr. 44 


33 





ROST 


PUNCTE NEVRALGICE 





Riscurile dosariadei 


preoțești 


Fâlfâind zgomotos din aripi, dosarele fostei Securități se întorc 
târziu în societatea noastră post decembristă, aidoma unor păsări 
migratoare betegite de efectul de seră al tranziţiei. 


Cristian Curte 





e ce abia acum, nu îmi propun să lămu- 
[) resc în prezentul articol, deşi poate că 

discuţia ar trebui să fie purtată. Ceea ce 
îmi reţine atenţia este recenta iniţiativă a unui 
grup de intelectuali de a cere deconspirarea cleri- 
cilor ortodocşi care au colaborat cu fosta Secu- 
ritate. 

Într-o emisiune difuzată de Deutsche Welle, 
Horia Roman Patapievici afirma că: „Există o con- 
cepție larg împărtăşită printre oamenii care înțe- 
leg într-un anume fel patriotismul, că ţara s-ar 
destabiliza şi că poporul ar părăsi în masă Biseri- 
ca dacă lumea ar afla adevărul despre colabora- 
rea cu Securitatea a unora dintre înaltele feţe bise- 
riceşti. Potrivit acestei concepții trebuie să ascun- 
dem adevărul dacă vrem să conservăm credința. 
Acest tip de patriotism nu este doar dăunător, 
prin faptul că intreține o confuzie imorală între 
minciună şi credință; nu este doar trufaş, prin 
aceea că refuză mulțimii ceea ce oferă câtorva: cu- 
noaşterea privilegiată a adevărului aflat în dosa- 
re; cred că este cu totul și cu totul ineficient, jude- 
cat în raport cu obiectivul pe care şi-l propune“. 
Într-un interviu acordat BBC şi difuzat în cadrul 
emisiunii „Puterea Credinței“, Teodor Baconsky 
pleda pentru deconspirare pe considerentul că, 
până la urmă, „clericii sunt cetățeni care au ace- 
leaşi obligaţii ca toţi ceilalți cetățeni printre care 
şi obligația transparenţei atunci când exerciți o 
funcţie publică. Şi apoi, lumea aşteaptă de la bise- 
rică sugestii de comportament moral. Cred că da- 
că această dosariadă va purifica spațiul public ro- 
mânesc ea nu trebuie să se oprească la uşile 


altarului. Se ştie că au existat membri ai clerului 
şi ai episcopatului care au fost colaboratori păti- 
mași ai Securităţii, cariera lor e bazată pe această 
fundaţie putredă şi dreptul lor de a da lecţii de 
moralitate e egal cu zero“. În aceeaşi emisiune, 
criticul Dan C. Mihăilescu făcea apel la cuvintele 
lui Iisus, care a spus: „Veţi afla adevărul şi adevă- 
rul vă va face liberi! Ţin la această exhibare, evi- 
dent, fără dorință de răzbunare. Noi trebuie să 
ştim ca să putem ierta! Ca să ierţi trebuie să ştii ce. 
Care este partea proastă acum... Că nu s-a dorit să 
se ajungă la înalții ierarhi ai Bisericii, pentru că 
acolo lucrurile sunt sigur mai delicate, de oame- 
nii aceia depind zeci, sute, poate chiar mii de per- 
soane. Pe urmă, este un conflict în faptul că multă 
lume, mai ales din societatea corectitudinii politi- 
ce, a cerut numai deconspirarea preoţilor orto- 
docşi. Or Securitatea a racolat clerici ai tuturor 
cultelor.“ 


Vânătoarea de vrăjitoare 


Ca o replică indirectă la această cerere a inte- 
lectualităţii româneşti, putem menţiona opinia 
Părintelui Patriarh Teoctist care, în predica sa de 
la 22 august anul curent, reafirma hotărârea Sfân- 
tului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care 
„încă din 1997 a declarat oficial că nu este împo- 
triva deschiderii dosarelor. Nu ne opunem. Se pot 
deschide dosarele preoțimii. Dar iată se repetă 
aceleaşi lucruri, învechite de acum, ca şi cum am 
fi vorbit atunci în vânt.“ Fost deținut politic, Mi- 
tropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramure- 
şului, Bartolomeu Anania, s-a arătat de asemenea 
deschis deconspirării clericilor ortodocşi pentru 





34 


anul IV e nr. 44 


PUNCTE NEVRALGICE 





ROST 





că: „Trebuie să-şi facă şi Biserica rânduială în pro- 
pria ogradă.“ În acelaşi timp, ierarhul ardelean a 
declarat: „S-ar putea ca mulți să fie dezamăgiți. 
Adică să fie un număr mult mai mic (de colabora- 
tori, n.n.) decât se aşteptau oamenii.“ 

La o primă trecere în revistă, avem radiogra- 
fia unei debut promițător: intelectualii creştin-or- 
todocşi cer deconspirarea, iar Biserica este des- 
chisă la această idee. E foarte firesc ceea ce ei cer 
şi argumentele lor sunt de bun simţ: nu poți as- 
cunde adevărul pentru a salva credința, clericii 
sunt cetățeni la fel ca noi, iar ca să îi iertăm tre- 
buie să ştim ceea ce au făcut. Totuşi, în procesul 
acestei deconspirări ar putea interveni mecanis- 
me în măsură să invalideze parțial argumentele 
de mai sus. În cazul în care se va ajunge la varian- 
ta fericită a postării integrale a dosarelor pe Inter- 
net, putem presupune că orice creştin nedumerit 
de etichete lipite în grabă de către presă pe mitre- 
le unor ierahi va putea să îşi limpezească nedu- 
meririle navigând prin dosare. Fără să ne punem 
problema tehnologică a unei astfel de soluţii 
(dacă e să ne gândim la cantitatea enormă de in- 
formaţie şi la costurile întreţinerii unui asemenea 
site, care ar trebui să poată fi accesat suficient de 
rapid, altminteri va avea mai degrabă un efect de 
propagandă decât unul informativ, vom avea in- 











gredientele unui eşec) nu e greu să ne imaginăm 
totuşi numărul redus de persoane care ar poseda 
timpul necesar, cunoştinţele aferente şi răbdarea 
pe măsură pentru a se documenta direct la sursă 
din simplă curiozitate. Imensa majoritate se va 
mulțumi în schimb cu etichetele fabricate la repe- 
zeală în varii medii şi din diverse interese, găsind 
în ele un subiect numai bun de bârfă în pauza de 
masă de la serviciu. La apetența aceasta grozavă 
a neamului nostru (creştin ortodox şi cu încrede- 
re în Biserică!) pentru senzațional de proastă fac- 
tură se va adăuga o presă pe măsură. Inaptă în a 
analiza fenomenul bisericesc şi cu un soi de anti- 
clericalism moştenit de la o societate civilă care 
iubeşte creştinismul dar ... nu în forma lui eccle- 
zială, presa va fi bucuroasă să pornească la o vâ- 
nătoare de vrăjitoare şi va exploata orice dialog 
cu potenţial de scandal. 


Incompetenţa primejdioasă 
a presei 


Am fi naivi să credem că principala grijă a pre- 
sei noastre va fi aceea de a informa corect şi deta- 
iat asupra colaborării cu Securitatea a diferiților 
clerici. Să ne aducem aminte de cazul Tanacu, 
când aceeaşi presă a inventat o cruce şi o răstig- 








ÎPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului 





anul IV e nr. 44 


35 





ROST 


PUNCTE NEVRALGICE 





nire, copiată parcă dintr-un manual medieval al 
torturilor, şi a etichetat drept criminal pe un iero- 
monah care era cercetat în stare de libertate, în 
timpul unei anchete abia începute. Prin compara- 
ție, presa franceză a evitat orice denumire incri- 
minatoare pentru asasina româncă a fratelui Ro- 
ger, atât timp cât ancheta a fost în desfăşurare. 
Dacă adăugăm la acest tablou faptul că în cazul 
fratelui Roger era vorba de o personalitate intens 
mediatizată, un simbol al iubirii pentru întregul 
Occident, iar omuciderea s-a petrecut în văzul a 
sute de persoane, şi îl aşezăm față în față cu cazul 
Tanacu, în care ieromonahul Corogeanu nu a 
ucis-o în mod direct pe sora Irina Cornici, necu- 
noscută pentru media până în momentul morții, 
avem imaginea unei incompetențe cel puțin sus- 
pecte. La acest caz putem adăuga alte zeci în care 
presa a căutat cu obstinaţie clerici pentru rugul ei 
mereu aprins. M-am referit la acesta pentru că a 
fost cel mai mediatizat, dar îi putem adăuga cazul 
dispariţiei din judeţul Tulcea, în care copilul tre- 
buia să fi fost răpit de călugări doar pentru că pă- 
rinții l-au pierdut în apropierea unei mănăstiri. 
Afirmațiile aberante s-au destrămat în această si- 
tuaţie odată cu descoperirea cadavrului fără ur- 
me de violență, dar câţi creştini au urmărit desfă- 
şurarea cazului până la capăt? 

Cu astfel de precedente, mă întreb cum vor fi 
edificaţi oamenii care vor „să ştie pentru a putea 
ierta“? Pentru că în cazul colaborării cu fosta Se- 
curitate lucrurile sunt infinit mai complexe şi mai 
greu de cercetat. Cine şi în ce fel va diferenţia în- 
tre colaboratorul benevol, care turna pentru a 
obţine diferite avantaje, şi informatorul „reedu- 
cat“ prin diferite mijloace care nu au exclus tortu- 
ra? Cine va publica notițele informative inofensi- 
ve ale unui „colaborator“ care refăcea pe hârtie 
diferite trasee, reale sau imaginare, excluzând 
persoane şi informaţii esenţiale pentru Securita- 
te? Din contactul repetat cu foştii deținuți politici, 
pot spune că variantele de a „fenta“ securistul 
care te supraveghea erau tot atât de variate pe cât 
erau cei supravegheați. Or astfel de note, care nu 
numai că nu erau în folosul Securității, ci încercau 
o luptă camuflată cu aparatul ei, pot fi folosite la 
repezeală pentru a inventa colaboratori care, de 
facto, nu au fost niciodată în această postură. Să 
ne amintim doar modalitatea în care Î.P.S. Barto- 
lomeu Anania a fost ponegrit drept colaborator al 


regimului în contextul înființării Mitropoliei de la 
Cluj şi să ne gândim că tovarăşi săi de suferință, 
cu care a pătimit în temniţă, l-au apărat catalo- 
gând atitudinile sale din închisoare drept o rezis- 
tență la reeducare şi nu drept o cedare, şi vom 
avea un prim exemplu despre cum legătura cu Se- 
curitatea poate fi folosită pentru a denigra toc- 
mai pe cei care i s-au opus. 


Iuda poate deveni erou 


În situaţia unei deconspirări lipsite de 
ştiinţă, discernămînt şi nuanță, am putea avea în 
viitor o Biserică în care Iuda ar fi confundat cu tâl- 
harul de pe cruce, deşi în tradiţia ecclezială unul 
e pomenit ca exemplu de pervertire, iar celălalt 
ca model al mântuirii. Am putea obține atunci nu 
o lustraţie, ci o pervetire demonică a valorilor 
atât în Biserică, cât şi în afara ei. Nu numai că ro- 
mânii nu vor ajunge să ştie pentru a putea ierta, 
nu numai că vor exclude oameni onorabili de la 
statutul de cetățean, dar mă tem că, ajungând să 
nu mai discearnă între adevăr şi falsitate, vor 
reuşi să îşi piardă tocmai ceea ce încă mai au într- 
o oarecare măsură: credinţa. Ei nu vor cunoaşte 
adevărul şi nu vor fi nicidecum mai liberi. Argu- 
mentele intelectualilor sunt folositoare într-o 
societate normală. O societate bolnavă ca a noas- 
tră s-ar putea să aibă nevoie de o perioadă înde- 
lungată de reanimare; altminteri, încercând să 
trezim din comă, prin mijloace intesive, bolnavul 
nostru rahitic, s-ar putea să obținem nu un om 
viu, ci un zombi. 

Iar dacă e nevoie de argumente pentru a do- 
vedi coma noastră profundă, mă întreb: cum de 
vorbim, la 16 ani după acel decembrie însânge- 
rat, de colaboratori şi nu de ofițeri? Cum de ne 
gândim la vina celor care au pus umărul şi nu îi 
căutam pe cei care au dat cu bâta sau, mai rău, cu 
ordinul. În capitalismul nostru de duzină, gene- 
rali şi activişti deopotrivă îşi împart limuzinele lu- 
xoase şi fotoliile în Parlament, zâmbind gigantic, 
pentru că ei nu au avut dosare. Ei le-au întocmit. 
Forțând lucrurile, dacă o canalie ca Țurcanu 
(călăul-şef al „reeducării“ de la Piteşti) ar mai trăi 
astăzi, ar putea ponegri un martir ca Părintele 
Gheorghe Calciu Dumitreasa. Nu i-ar trebui decât 
un post de televiziune cu audiență consistentă. 
Că dosare cine stă să citească? 





36 


anul IV e nr. 44 


PUNCTE NEVRALGICE 








Asupra unei stări din 
Biserică. Nedumeriri 


Iată-mă obligat să revin, după ce am tras un prim semnal de 
alarmă într-un număr anterior al revistei, asupra unei stări din 
Biserică. Nu o fac cu bucurie, întrucât îmi dau seama că 
problemele bisericeşti nu găsesc în publicul larg înțelegerea 
critică de care este neapărată nevoie. Evidenţierea unor asttel 
de aspecte constituie de cele mai multe ori prilej de spectacol. 


Constantin Mihai 





prea delicată. Dovadă, cazurile extrem de 

dese ale relei-credințe din partea unor 
preopinenți de a pretinde că, atunci când ai afir- 
mat ceva despre un om al Bisericii, ai insultat Bi- 
serica. De aceea, linia noastră directoare are 
drept ghid prudenţa. O problemă se dezbate o da- 
tă şi nu se revine asupra ei, în speranța că persoa- 
nele competente iau notă şi încearcă să îndrepte 
situaţia. Din păcate, lucrurile nu stau aşa. Trebuie 
să constatăm acest fapt. 

Nu există posibilitatea de ridicare a prestigiu- 
lui Bisericii şi de pătrundere în sferele mai ridi- 
cate fără recunoaşterea energiilor sale creatoare. 
Un sprijin al teologiei lucrătoare şi luptătoare, 
deopotrivă, este Părintele Arhimandrit Chesarie 
Gheorghescu, duhovnicul Mânăstirii Dintr-un 
Lemn, Vâlcea. Un teolog cărturar cu studii strălu- 
cite la Academia Teologică de la Moscova, precum 
şi cu un doctorat, sub îndrumarea Părintelui Stă- 
niloae, despre problema iconomiei divine şi a ico- 
nomiei bisericeşti în învățătura ortodoxă, Pă- 
rintele Chesarie contribuie la cercetarea teologi- 
că românească printr-o serie de studii ştiinţifice, 
riguroase şi erudite. Părintele Chesarie este du- 
blat şi de latura unei duhovnicii exemplare, înce- 
pută de la o vârstă fragedă (slujeşte patru ani la 
Moscova şi Zagorsk ca diacon şi, ulterior, ca 
preot). Părintele Chesarie denunță la Roma, la 
Ambasada Americană din Atena, precum şi la 


p roblema pe care încerc să o ridic este mult 


redacţia greacă a ziarului „] Fonis tis Elefterias“ de- 
cretul bolşevic din 1959, care cerea desființarea 
monahismului în România. Ca urmare a acestei 
atitudini tranşante, la întoarcerea în ţară, Pă- 
rintele Chesarie este arestat, trecând, alături de o 
întreagă generaţie de sacrificiu, prin geografia 
penitenciară de Ia Jilava, Uranus, Dej, Gherla, de 
unde este eliberat în 1964. 1 se fixează domiciliul 
obligatoriu la Mânăstirea Dintr-un Lemn, consi- 
derat persona non grata, dar având condescen- 
dența de la Episcopul Iosif al Râmnicului, de a ofi- 
cia ca preot şi duhovnic, deşi pe linie politică se 
afla sub interdicţie civică timp de 10 ani. Persecu- 











anul IV e nr. 44 


37 





PUNCTE NEVRALGICE 














i 


ză i 








| 











care se adaugă şicanele din partea Patriarhiei şi a 
Episcopiei Râmnicului. 

Traseul Părintelui Chesarie, un duhovnic 
prețuit, a fost şi rămâne unul complicat, purtând 
pecetea unui luptător anticomunist, asemenea 
regretaţilor preoți Liviu Brânzaş şi Constantin 
Voicescu, care a deranjat şi încă mai deranjează o 
parte a oamenilor Bisericii, nărăvită în ateismul 
securisto-comunist, mentalitate păguboasă la 
care încă nu a renunţat. Cu siguranță, o prime- 
nire a acesteia nu poate duce decât la o înnoire 
religioasă autentică, în duhul tradiției patristice. 
O condamnare publică, sub aspect spiritual-reli- 
gios, a comunismului ca doctrină a răului Absolut 
şi a Securităţii făcută din partea BOR, prin vocea 
Patriarhului şi a Sfântului Sinod nu este prea târ- 
zie pentru o primenire autentică, pentru o resta- 
bilire a lucrurilor în ordinea lor firească. Probabil 
că în actualul context de desecretizare a dosare- 
lor cultelor, vom asista la un proces de limpezire 
a apelor şi în Biserica Ortodoxă Română pentru a 
putea intra pe un făgaş normal. Recuperarea unei 
personalităţi de talia Părintelui Chesarie consti- 
tuie un act de reparaţie pe care Ierarhia Bisericii 
ar trebui să-l întreprindă spre cinstea ei, punând 
capăt unei nedreptăți care durează de mult. 

Cu toate acestea, Părintele Chesarie este în- 
tr-un exil de peste 60 de ani, fiind şi acum la Mâ- 
năstirea Dintr-un Lemn, sub o formă de domiciliu 
obligatoriu. Umilințele nedrepte Ia care este su- 
pus din partea Stareţei Mânăstirii, a Episcopului 


țiile din partea Securităţii îl vor urmări mereu, la 


Gherasim al Râmnicului care, credem noi, că este 
profund dezinformat de această situaţie intolera- 
bilă, precum şi tăcerea suspectă a Patriarhiei ne 
determină să reluăm în discuţie o stare ciudată 
care se petrece în Biserica Ortodoxă. Meritele Pă- 
rintelui Chesarie sunt absolut incontestabile atât 
pe plan duhovnicesc, cât şi pe plan cărturăresc şi 
totuşi planează aceste nedumeriri. Nu este vorba 
de acordarea vreunei distincţii sau funcţii, ci de 
reintrarea în normalitate, prin recunoaşterea şi 
respectarea calităţilor unei feţe bisericeşti. 

Ne întrebăm atunci: dacă nu i se reproşează 
nimic, care sunt motivele reale pentru care există 
această stare în Biserică, în cazul Părintelui 
Chesarie? Aşteptăm un răspuns din partea autori- 
tăților competente, care să ne lămurească această 
nedumerire. Pănă atunci propunem ca argument 
Biserica, instituţie care desigur garantează ade- 
vărul religios, dar e, în acelaşi timp, şi îndreptar 
pentru o aspră disciplină şi pentru înfrânare. Bi- 
serica trebuie să fie disciplină, control de sine şi 
lege. Să fie EA pildă şi început al înfăptuirii de 
aici, de jos, a cetății lui Dumnezeu. Se mai poate 
socoti nedumerit cineva de stăruința noastră 
pentru eliminarea acestei neclarități, după ce am 
afirmat deschis ce reprezintă pentru noi Biserica? 
Stricta respectare a ființei juridice a Bisericii, iată 
prima condiţie a valabilităţii ei. Nu este vorba de 
Ierusalimul ceresc care stă în grija lui Dumnezeu, 
ci de Biserica concretă, dată în paza oamenilor, 
pentru paza şi îndrumarea lor. Este dificil? Pro- 
babil. Dar altfel nu se poate. 





38 


anul IV e nr. 44 


PUNCTE NEVRALGICE 








Deconspirarea 
deconspirării 


Au dat în clocot şi acum fierb Ia foc mocnit toate 


„non-conştiințele“ clasei noastre politice. A tost deschisă 
cutia Pandorei și tot trecutul lor infam stă să se surpe peste 
ei. E bine? E rău? Pe de o parte e bine că, în sfârșit, a început 
să se miște ceva în problema esențială a societății românești 
postdecembriste: exorcizarea răului din sufletul colectiv al 


poporului român. 


Demostene Andronescu 





zarva care se face în jurul deconspirării in- 

formatorilor Securităţii care, în fond, este 
doar un aspect, şi nu cel mai important, al proble- 
melor care ne interesează şi anume: adoptarea 
unei legi a lustraţiei şi procesul comunismului. 
Am impresia că, această isterie a dosarelor, care a 
cuprins întreaga societate românească, este or- 
chestrată şi are menirea să oculteze problemele 
esenţiale amintite mai sus. Dacă această zarvă va 
mai dura mult, atunci problema deconspirării, de 
care se face atâta caz, va cădea în derizoriu şi, 
odată cu ea, vor cădea în derizoriu şi celelalte 
două (legea lustraţiei şi procesul comunismului), 
aşa cum se întâmplă, de fapt, şi cu lupta împotri- 
va corupţiei. După cum unii dintre marii rechini 
ai corupției sunt, pe de o parte, arestaţi de procu- 
rori şi, pe de altă parte, eliberaţi de judecători, şi 
în acest caz, unii dintre împricinați vor fi, pe de o 
parte, deconspiraţi, iar, pe de altă parte, vor fi 
avansați sau, în cel mai rău caz în ceea ce-i pri- 
veşte, vor fi lăsaţi în plata Domnului să-şi rume- 
ge, în linişte, agoniseala. De altfel sunt şi semne 
că aşa se va întâmpla. Căci iată ce năstruşnicii 
avansează, nu un oarecare, ci un scriitor mai mult 
decât respectabil, şi formator de opinie pe dea- 
supra, (l-am numit pe domnul Mircea Cărtărăs- 
cu), care, într-un articol intitulat „O posibilă solu- 
ție în cazul dosariadei“, apărut în Jurnalul 


p e de altă parte, însă, este foarte suspectă 


Naţional de la 29 august, propune, nici mai mult, 
nici mai puţin, să apelăm la o comisie de arbitraj 
europeană (un fel de instanță morală sui generis) 
care să ne facă dreptate! Dar să-i dăm cuvântul 
dumnealui: „Cine să facă la noi, dintre noi, deose- 
birea, fie şi pe bază de documente, dintre cei care- 
au fost vectorii sistemului comunist şi cei care 
doar l-au suportat? Cine a putut rămâne, timp de 
patruzeci de ani, atât de curat încât să poată fi, 
azi, o instanță credibilă?... În consecință, doar în- 
tr-o doară, ca încă o idee aruncată într-un brain- 
storming naţional, mă întreb dacă, din momentul 
intrării în Uniunea Europeană, n-ar fi mai bine, 
mai curat, mai eficient ca toate dosarele fostei Se- 
curități să fie predate unei comisii europene, care 
să delimiteze obiectiv zona de negru pur a socie- 
tăţii noastre şi să o aşeze sub incidența legii. În 
definitiv să ne amintim de un fapt: cândva româ- 
nii au comis gestul, aparent la fel de nepatriotic, 
de a apela la un principe străin. EI s-a dovedit, 
deşi era neamţ, cel mai mare român din istorie“. 
Hodoronc-tronc! Ce are a face una cu alta?! Dom- 
nul Mircea Cărtărăscu ori este înduioşător de 
naiv, ori este, pur şi simplu, cinic şi îşi bate joc de 
suferințele generaţiilor precedente. 


Legea deconspirării, 
0 diversiune 


Dar să revenim la problema dosarelor. În 
ceea ce mă priveşte, despre legea 187 privind ac- 





anul IV e nr. 44 


39 





ROST 


PUNCTE NEVRALGICE 





cesul la propriul dosar şi deconspirarea Securită- 
ţii ca poliţie politică, apărută în decembrie 1999, 
mi-am spus părerea încă de pe vremea cînd iniţi- 
atorul ei, domnul Constantin Ticu Dumitrescu, 
senator pe atunci, a introdus-o, sub formă de pro- 
iect, în Parlament. De pe atunci am considerat că 
această lege constituie o mare şi ticăloasă diversi- 
une. De pe atunci semnalam că prin ea se va aba- 
te atenţia opiniei publice de la problema esenţia- 
lă a societății româneşti postdecembriste (care 
era pe atunci, şi continuă să fie şi astăzi, decons- 
pirarea şi stigmatizarea marilor ticăloși ai istoriei 
noastre recente) spre o zonă a unor ticăloşii mult 
mai mărunte şi - având în vedere circumstanţele 
în care au fost săvârşite - mai puţin vinovate. 
Căci, oricât de aspru i-am judeca noi pe foştii in- 
formatori, trebuie, totuşi, să recunoştem că, în 
ultimă instanță, marea majoritate a acestora tot 
victime sunt. Victime ale propriilor lor slăbicini, 
laşităţi sau păcate. Unde ni-s, însă, adevărații 
călăi? 

Şi iată că acum se vădeşte că am avut drep- 
tate. Au trecut aproape şapte ani de la intrarea în 
vigoare a legii respective şi eu nu am auzit ca ea 
să-şi fi făcut vreun efect. Au avut de atunci loc 









alegeri prezidenţiale, parlamentare şi locale pen- 
tru două legislaturi, au fost aleşi sau numiți în 
diferite demnități ori funcţii înalte zecii, sute, de 
indivizi, unii dintre ei vădit suspecți, iar alţii chiar 
contestaţi pe față, şi eu nu am auzit ca vreunuia 
dintre aceştia să i se fi barat drumul spre demni- 
tatea sau funcţia respectivă în virtutea articolului 
2 lit. a) - 0) al acestei legi care prevede destul de 
clar obligativitatea verificării lor din oficiu. Toţi 
au avut dreptul să candideze şi să fie aleşi ori 
numiţi în funcţiile respective doar pe baza unei 
declaraţii dată pe propria răspundere. Iar acum, 
când a început, nu pot încă discerne din ce 
motive, în forță acţiunea aceasta numită „do- 
sariadă“ şi unii dintre ei au fost deconspiraţi, 
observăm cu stupoare că nici măcar nu sunt che- 
maţi în instanță, să răspundă penal pentru decla- 
rație mincinoasă, necum să fie sancţionați în 
vreun fel pentru turnătorie. Domnul Dan Voicu- 
lescu alias „Felix“, de exemplu, dovedit că a fost 
informator (ba se spune că ar fi fost chiar ofițer 
acoperit), e bine, merci. Nu i s-a clintit un fir de 
păr. Este pe mai departe parlamentar, votează 
sau respinge legi, dă verdicte, propune soluţii şi, 
cosiderându-se calomniat, amenință cu justiţia. 








Constantin Ticu Dumitrescu, autorul Legii deconspirării 





40 


anul IV e nr. 44 


PUNCTE NEVRALGICE 





ROST 





Ba mai are şi tupeul să pretindă că tot ce a făcut a 
făcut din patriotism şi că nu se consideră cu nimic 
vinovat față de poporul român. Şi asemenea lui 
sunt mulți. 


Tapul ispăşitor al poliţiei 
politice 


Spuneam mai sus că nu pot încă discerne 
motivele pentru care s-a iscat această furtună, toc- 
mai acum, într-un moment atât de neptrivit, (mă 
gândesc la „iminenta“ noastră integrare în Uni- 
unea Europeană). Dacă deconspirarea tot nu s-a 
făcut la timp, ea mai putea fi amânată încă vreo 
câteva luni, când ar fi putut fi făcută în cu totul alt 
climat. În orice caz, eu nu cred că ea a fost dema- 
rată, tocmai acum, din dorința „cuiva“ de a purifi- 
ca moral clasa noastră politică, cum pretind unii. 
Mai degrabă înclin să cred că ea face parte din 
lupta surdă pentru putere care se dă, de o bucată 
bună de timp, în sânul acestei clase. Prin ea se in- 
tenționează compromiterea adversarilor politici, 
reglarea unor conturi sau plătirea unor polițe. 
Este edificator, în acest sens, cazul doamnei Mona 
Muscă. Nu înțeleg de ce în jurul acestui caz s-a 
făcut atâta zarvă, de parcă ea ar reprezenta chinte- 
sența răului din societatea românească, când, de 
fapt, nu este decât unul din sutele sau chiar miile 
de informatori pe care Securitatea i-a racolat prin 
diverse metode. Sigur, se poate ca, la zarva făcută 
în jurul cazului dumneaei, să fi contribuit şi im- 
pactul emoţional pe care această deconspirare l-a 
avut asupra acelui segment din populaţie care-şi 
făcuse din ea un fel de „reper moral“. Nu pot însă 
să nu observ că domnul Tăriceanu nu este străin 
de acest scandal. Doamna Muscă a plătit, cu 
această ocazie, cu vârf şi îndesat, îndrăzneala de 
a- fi înfruntat cândva pe primul ministru în legă- 
tură cu anticipatele şi, spun unii, şi pentru faptul 
că ar fi râvnit la şefia Partidului Liberal. 

De asemenea, este suspectă reacţia pe care a 
avut-o, cu această ocazie, elita intelectuală româ- 
nească şi societatea civilă în general. Nu ştiu dacă 
domnul Gabriel Liiceanu are sau nu simpatii libe- 
rale, dar scrisoarea deschisă adresată de dum- 
nealui „împricinatei“, deşi, în principiu justifica- 
tă, este totuşi prea severă şi, mai ales, discrimina- 
torie. Se pune întrebarea de ce dumnealui nu a 
trimis o asemenea scrisoare şi altora mult mai 














*U ) Mona Muscă 
proeminenţi şi, în orice caz, mult mai vinovaţi 
precum Dan Voiculescu, de exemplu. Avea posibi- 
litatea, apoi, să se adreseze tuturor celor decon- 
spirați cum s-a adresat cândva tuturor lichelilor. 
De asemenea, este deosebit de suspect faptul că 
foarte mulţi dintre intelectualii noştrii de frunte 
au simțit nevoia ca, imediat ce a apărut scrisoa- 
rea, să ia poziţie şi să arunce cu piatra, deşi foarte 
mulți dintre ei nu aveau calitatea morală să facă 
acest lucru. Este clar că toată această tărăşenie a 
fost orhestrată. Şi, între noi fie vorba, dacă aceas- 
tă acţiune va merge până la capăt, atunci domnul 
Liiceanu va avea ocazia să trimită câte o astfel de 
scrisoare multora dintre cei pe care „păcatul“ 
doamnei Mona Muscă i-a „scandalizat“ atât de 
tare. 

Şi ar mai fi de observat un aspect. Se pare că 
asistăm, cu această ocazie, şi la începutul unei 
lupte între generaţii. „Lupii tineri“ au ieşit la atac, 
încercând să-i compromită pe „bătrâni“ pentru a 
le lua locul. Este edificatoare, în acest sens, sâr- 
guința cu care, alde Cosmin Guşă, Lavinia Şan- 
dru, Mugur Ciuvică şi alţii din generaţia lor, scoto- 
cesc, pe cont propriu, prin arhive pentru a desco- 
peri lucruri compromițătoare la adresa „dinozau- 
rilor“ pe care vor să-i dea afară din istorie. Acesta 
ar putea fi, poate, singurul aspect oarecum pozi- 
tiv al acestei acţiuni - care e posibil să intre în is- 
torie sub numele de Dosariadă. 





anul IV e nr. 44 


4 





ROST 


MARTIROLOGIU 





Părintele Ion 
Drăgoi, ucis pentru 
„panda Arnăuţoiu“ 


Adrian Nicolae Petcu 





comuna Vâlsăneşti, judeţul Argeş. După şcoala 

primară, urmează Seminarul Teologic de 
grad II, pe care îl absolvă în 1923. La 15 decem- 
brie 1925, Ion Drăgoi este hirotonit ca preot, 
apoi la 20 decembrie 1926 este numit la parohia 
Nucşoara, județul Muscel, în locul preotului Pom- 
piliu Dragomirescu care decedase. În acelaşi 
timp avea să urmeze şi cursurile Facultăţii de 
Teologie din Bucureşti!. A fost unul dintre inte- 
lectualii cei mai de seamă ai comunei Nucşoara, 
contribuind mult la educarea sătenilor. A avut 
patru băieți. 

În anul 1940, părintele Ion Drăgoi era paroh 
la Nucşoara, într-o parohie formată din satele 
Nucşoara, Secături, Slatina şi Sboghiţeşti, cu 382 
familii, respectiv 1816 suflete şi filia cu hramul 
„Duminica Tuturor Sfinţilor“2. 

„A fost un bun slujitor, spunea fiul său Cor- 
neliu după 1990. Slujea frumos, cânta frumos şi 
vorbea frumos. Dacă se ducea la vreun cerc pas- 
toral, cum aveau preoţii din când în când, cu pro- 
topopii şi episcopii, sau dacă erau la o înmormân- 
tare mai simandicoasă, ceilalți preoți ziceau: «Pă- 
rinte Drăgoi, lasă-mă pe mine să vorbesc primul, 


] on Drăgoi s-a născut la 20 octombrie 1900, în 


că dacă vorbesc după dumneata o să fie apă de 
ploaie»*3. 


Membru al Partidului Naţional 
Țărănesc 


În 1932, părintele Drăgoi aderă la politica 
Partidului Naţional Țărănesc, cu tradiţie în zonă 
datorită originii lui Ion Mihalache. Antecedentele 
politice ale părintelui vor constitui un motiv, dintre 
multele altele, de a fi urmărit împreună cu fami- 
lia de către Securitate. În martie 1949, după reve- 
nirea în Nucgoara a ofițerilor deblocați Gheorghe 
Arsenescu şi Toma Arnăuţoiu, se pun bazele gru- 
pului de rezistenţă ce avea să activeze în zonă. 
Alături de aceştia participa păstorul sufletesc al 
nucşorenilor, părintele Ion Drăgoi, care va depu- 
ne şi va primi jurământul membrilor grupului 
nou închegat în locuinţa lui Gheorghe Rizea. Însă, 
aceasta nu presupunea ca părintele să meargă în 
munți alături de partizani, ci de a reprezenta un 
suport în furnizarea de alimente şi alte lucruri. 
Totodată, potrivit declaraţiei lui Toma Arnăuţoiu, 
părintele Drăgoi a fost confesorul grupului, adică 
cel care îi spovedea şi îi cumineca, îndeplinân- 
du-şi astfel misiunea de slujitor al altarului. 

Însă, imediat Securitatea avea să procedeze la 
descinderi în localitate, în vederea arestării mem- 


1 ANIC, fond Dudu Velicu, dosar 277, f. 44; Anuarul Arhiepiscopiei Bucureştilor pe anul 1941, Tipografia Sf. 
Mănăstiri Cernica, p. 409; The Imprisoned Church. Romania 1944-1989, INST, Bucharest, 1999 , p. 156; Vasile 
Manea, Preoți ortodocşi în închisorile comuniste, Patmos, 2001, p. 100. 


2 Calendarul Arhiepiscopiei Bucureştilor pe anul 1940, Mănăstirea Cernica, p. 212. 
3 Irina Nicolau, Theodor Niţu, Povestea Eisabetei Rizea. Mărturia lui Cornel Drăgoi, Bucureşti, Editura Humanitas, 


1993, p. 148. 


4 ACNSAS, fond Penal, dosar 50, vol. 9A, f. 221; Alexandru Marinescu, Pagini din rezistența armată anticomunistă. 
Zona Nucşoara-Făgăraș, în „Memoria“, nr. 7, p. 48; Luptătorii din munți, p. 8. 

5 Luptătorii din munţi. Toma Arnăuţoiu-grupul de la Nucșoara. Documente ale anchetei, procesului, detenţiei, edi- 
tor oana Raluca Voicu-Arnăuţoiu, Bucureşti, Editura Vremea, 1997, p. 684. 


42 


anul IV e nr. 44 


MARTIROLOGIU 





ROST 





brilor grupului de rezistență. În această situaţie, la 
19 iunie 1949, părintele se va refugia la rudele din 
împrejurimi€. La familia părintelui Drăgoi, Securi- 
tatea avea să-l găsească pe fiul acestuia, Cornel, pe 
care îl va aresta. Ulterior, în toamna aceluiaşi an 
Securitatea o va aresta şi pe soția sa, Elena Drăgoi, 
pe care o va supune unei anchete dure pentru a 
mărturisi unde se ascunde părintele”. 


Arestat pentru implicarea 
în rezistenţa anticomunistă 


La 26 aprilie 1950, în baza mandatului de 
arestare nr. 110.205 emis de Parchetul Militar Bu- 
cureşti, preotul Ion Drăgoi avea să fie arestatt, 
pentru ca la 31 august 1950 să-i fie prelungit man- 
datul, fiind dus la Jilava”. La 1 noiembrie 1950 
avea să i se elibereze un alt mandat de arestare, 
de data aceasta pentru trimiterea sa în judecată, 
pentru faptele prevăzute şi pedepsite de art. 204, 
alin. 4 din Codul Penal!0. Conform procesului- 
verbal de încheiere a anchetei penale, din 28 mai 
1950, preotul Ion Drăgoi, fost membru PNT Ma- 
Niu, „l-a cunoscut pe Arsenescu în casa lui Arnău- 
țoiu. A doua oară s-a întâlnit cu Arsenescu tot în 
casa lui Arnăuţoiu, iar a treia oară s-a întâlnit cu 
Arsenescu în casa lui Gheorghe Rizea. Prima dată 
a fost chemat de Ion Arnăuţoiu, a doua oară de 
Victoria Arnăuţoiu şi a treia oară de Laurenţiu 
Arnăuţoiu. În casa lui Gheorghe Rizea s-a întâlnit 
în luna mai-iunie 1949 şi erau de față Benone Mi- 
lea, Ion Chircă, Luca $uţu, Toma şi Petre Arnău- 
țoiu. Este fugit de acasă de la 23 iunie 1949 şi a 
stat ascuns până la data arestării“. Totodată, pă- 
rintele era considerat de Securitate, ca unul din 
fostul PNȚ, care alături de ceilalți membri din re- 
zistență-conduşi de Arsenescu-, „au trecut la cri- 
me, terorizând astfel populaţia din comunele ve- 
cine, cât şi pe muncitorii din exploatările păduri- 
lor din această regiune“. 

În dosarul de anchetă se găseşte o singură 
declaraţie (probabil au fost mai multe) dată de 














Ion Drăgoi. Fotogratie din dosarul penal 
preotul Drăgoi în legătură cu faptele sale. Acesta 
poartă data de 28 mai 1950 şi are următorul con- 
ținut: „Activitatea în cadrul bandei Arsenescu nu 
am avut. L-am cunoscut în casa Arnăuţoiu, fără să 
ştiu că el este în localitate, după ce bătrânul 1. Ar- 
năuțoiu m-a invitat, spunându-mi că a venit fiul 
său de la Bucureşti cu noutăți, aşa după cum am 
mai declarat. De altfel, cu Arsenescu nu am vorbit 
decât de trei ori. Prima dată când lam cunoscut 
în casa Arnăuţoiu, a doua oară când am fost che- 
mat de Victoria Arnăuţoiu, în casa P. Arnăuţoiu, şi 
a treia oară în casa lui Gheorghe Rizea, chemat de 
Doamna Laurenţia Arnăuţoiu. Ultima dată când 
am vorbit cu Arsenescu, a fost în casă la Gh. Rizea, 
aceasta pe la sfârşitul lui mai, începutul lui iunie 
1949, data precisă nu-mi amintesc. Erau de faţă: 
Toma Arnăuţoiu, dacă nu mă înşel şi fratele său 
Petre, Benone Milea, Nel Chircă dezertorul şi fra- 
ţii Şuţu ce venise să cumpere un vițel. Unde se gă- 
seşte colonelul Arsenescu nu ştiu şi nici cu cine 
mai este, deoarece eu sunt plecat din comună de 
la 23 iunie 1949. Am stat adăpostit Ia părinţii mei 
ce locuiesc în comuna Corbeni-Argeş, la Constan- 
tin Şerban în comuna Albeşti-Argeş, la sora Con- 
stanța Toma în comuna Vâlsăneşti-Argeş şi la lo- 


6 ACNSAS, fond Informativ, dosar 6443, f. 25, 27, 33-35; Irina Nicolau, Theodor Niţu, op. cit., p. 118-119, 148-149. 


7 ACNSAS, fond Informativ, dosar 6443, f. 8-10. 


3 Idem, fond Penal, dosar 50, vol. 107, f. 2. Din declaraţia lui Toma Arnăuţoiu, datată 30 mai 1958, aflăm că părin- 
tele Drăgoi a fost arestat, „pentru că nu a avut dovada de rămânere în capitală“ (Luptătorii din munți, p. 39). 


9 ACNSAS, fond Penal, dosar 50, vol. 107, f. 11. 
10 Ibidem, f. 10. 


11 Ibidem, vol. 9A, £. 15; Idem, fond Informativ, dosar 675, vol. 1, £. 120. În lot au fost 36 de inculpați. 





anul IV e nr. 44 


43 





ROST 


MARTIROLOGIU 








cuitorii Maria şi Ion Nicuţ, Andrei Păuna, Filofteia 
Lom şi Petre Niţulescu, care nu sunt rudă cu mine, 
ci foşti colegi de şcoală primară şi consăteni; am 
mai stat la Matei P. Gheorghe, tot din Vâlsăneşti, 
care îmi este fin; le-am spus că sunt urmărit fiind 
bănuit că fac parte din banda Arsenescu. În tot 
timpul acestui refugiu, am fost singur şi nici n-am 
avut cu nimeni nici un fel de legătură cu cineva 
din banda lui Arsenescu. 

În continuare declar, în casa lui Gh Rizea, 
Arsenescu a luat jurământul lui Luca Şuţu şi Gh 
Şuţu şi mie. Jurământul consta în jurământul de 
credință față de fostul rege Mihai I contra comu- 
nismului şi nedivulgarea bandei Arsenescu. Fraţii 
Şuţu au jurat cu mâna pe armă, iar eu am jurat pe 
nimic, decât am vorbit următoarele cuvinte: «Jur 
că nu spun de nimeni şi nimic», adică nu spun ce 
mi-a spus Arsenescu că a găsit locuri bune de 
aterizare pentru avioane şi că în munţi se creează 
centre de rezistență, care vor împiedica armatele 
sovietice de a distruge în retragere“12. 

Declaraţia părintelui Drăgoi nu făcea decât 
să confirme cele spuse de alți participanţi la de- 


12 ACNSAS, fond Penal, dosar 50, vol. 9A, f. 248. 
13 Ibidem, f. 251. 

14 Ibidem, f. 254-255. 

15 Ibidem, f. 275. 


punerea jurământului din casa lui Gheorghe Ri- 
zea, conform celor spuse de acesta din urmă, la 7 
iulie 1949: „Declar că în ziua de 1-2 iunie, noap- 
tea, pe la orele 11 a venit un domn gras, Tomiţă 
Arnăuţoiu, Petrică Arnăuţoiu, Benone Milea, 
Chircă Ion (zis Nel), preotul Drăgoi şi alții care au 
mai stat pe afară şi nu au intrat în casă, care nu i- 
am cunoscut. lar Tomiţă Arnăuţoiu venind în ca- 
să, mi-a spus să depun jurământul şi să nu divulg 
şi să merg la pădure cu dânşii, iar eu am jurat [...]. 
Iar popa Drăgoi spunându-mi că are să [se] facă 
război şi are să se schimbe lucrurile şi între timp 
îmi spunea să ies mereu pe afară să nu vină cine- 
va. A stat circa una oră şi s-a retras spre Arnăuţoiu 
cel bătrân“15. La fel avea să susțină, dar la 28 mai 
1950 - în aceeaşi zi cu părintele - Victoria Arnău- 
țoiu şi Gheorghe Şuţu, potrivit declaraţiilor reți- 
nute la dosarul de anchetă!“. 


Condamnat la cinci ani 
de temniţă 


La 19 octombrie 1950, procurorul militar, 
prin referatul introductiv, îl trimitea pe părintele 
Drăgoi Ion, alături de ceilalți 35 inculpaţi, în jus- 
tiţie pentru infracțiunea prevăzută şi pedepsită 
de art. 209, partea IV din Codul Penal, pentru că 
„deşi nu a făcut parte din organizaţie a întreprins 
însă acțiuni în favoarea acelei organizații şi mem- 
brilor săi, precum şi a scopurilor urmărite de 
acea organizațiune“15. 

La înfăţişarea din 30 noiembrie 1950, părin- 
tele avea să nu propună nici un martor în apăra- 
rea sa, pentru termenul din 11 decembrie. La au- 
dierea de inculpat, părintele Drăgoi şi-a menținut 
declaraţia din 28 mai!6. 

Prin sentința nr. 1183 din 20 decembrie 
1950 a Tribunalului Militar Bucureşti, Secţia a 
II-a, instanţa nu a făcut decât să-şi asimileze con- 
cluziile de învinuire din ancheta Securităţii, astfel 
încât preotul Drăgoi Ion a fost condamnat la cinci 
ani închisoare corecțională, trei ani interdicţie 
corecțională, 4.000 de lei amendă şi 4.000 de lei 
cheltuieli de judecată, pentru delictul de uneltire 


16 Ibidem, £. 313, 373. În timpul procesului părintele s-a aflat închis la penitenciarul Jilava (Ibidem, f. 316). 





44 


anul IV e nr. 44 


MARTIROLOGIU 





ROST 





contra ordinii sociale, prevăzută şi pedepsită de 
209 art. 4 Codul Penal!?. Pedeapsa se comuta de 
la data prevenţiei, şi anume 25 aprilie 1950, 
având să expire la 20 aprilie 195518. La 24 iulie 
1951, prin Decizia nr. 2668 a Curţii Militare de Ca- 
sare şi Justiţie, părintelui Drăgoi i se respingea 
recursul!?. 

La 4 iunie 1954, preotul Ion Drăgoi se afla la 
penitenciarul Gherla20, pentru ca la 22 aprilie 
1955 să fie eliberat de la Formaţiunea 0893 Con- 
stanța, atunci când semna declaraţia de ieşire din 
detenţie?l. 

Pe dosarul său de penitenciar, întocmit 
pentru această detenţie, există o serie de însem- 
nări care ne determină să credem că la 20 iulie 
1953 părintele a fost transferat de la colonia de 
muncă Valea Neagră la penitenciarul Gherla 
(ajuns la 22 iulie), apoi la 24 decembrie 1954 să 
fie internat la Poarta Albă, unde după câteva 
luni era eliberat22. 

Revenirea sa acasă a fost foarte bine primită 
de către credincioşi, precum putem constata din 
relatarea făcută de un informator al Securităţii: 
„În seara de 26 aprilie a sosit la Nucşoara, de la 
închisoare, preotul 1. Drăgoi, care a fost întâm- 
pinat de lumea din Nucşoara aproape, ca şi |. Ar- 
năuţoiu. Între cei care l-au vizitat în aceea seară 
acasă a fost şi chiaburoaica Verona Cusbescu. La 
28 aprilie a.c., Drăgoi trecea pe şosea şi lumea ca- 
re era la pomana răposatului IP. Chelu, cum la 
văzut a ieşit toată să-l întâmpine strigând: «Uite, 
[pe] părintele nostru!» etc. A ieşit şi preotul N. 
Andreescu cu lumea şi s-a sărutat în şosea cu Dră- 
goi. Astăzi Drăgoi n-a fost la biserică, exprimân- 
du-se că el nu va veni la biserică, decât când va 
intra direct în slujbă“25. 


1 Ibidem, £. 391-400; Ibidem, vol. 107, f.9. 
18 Ibidem, f. 4; Luptătorii din munţi, p. 296, 299. 


Întors în parohie 


La parohie a revenit abia la 20 noiembrie 
1955, unde a slujit împreună cu preotul Nicolae 
Andreescu, iar la sfârşit fostul deținut „şi-a expri- 
mat mulțumirea că a revenit la biserică şi la lău- 
dat pe Andreescu. La fel şi Andreescu s-a exprimat 
cu cuvinte de bună primire față de Drăgoi. A vor- 
bit şi Iancu Arnăuţoiu, îndemnând pe cei doi pre- 
oţi să lucreze în armonie şi să nu ţină seamă de 
gura lumii“24. 

Probabil că 1. Arnăuţoiu se referea la faptul 
că părintele Andreescu era bănuit că ar fi infor- 
mator al Securităţii, deoarece face pe „eroul“, dar 
nu făcuse puşcărie. Această stare tensionată din 
Nucşoara fusese provocată de agenţii Securităţii. 
Se pare că acesta ar fi fost şi motivul pentru care 
avea Să intre într-un conflict cu părintele Drăgoi. 
Faţă de acest litigiu, Episcopia Râmnicului şi Arge- 
şului îi va pedepsi pe amândoi la mijlocul anului 
1957 cu trimiterea pe o perioadă nelimitată la 
mănăstirea Arnota, în acest timp, parohia fiind 
girată de parohul de la Domneşti?5. 

Cum cei din munți încă activau, cu legături la 
preoţii lon Constantinescu, Nicolae Andreescu, 
Ilie Dragomirescu şi Nicolae Mănescu, atunci Se- 
curitatea a considerat că şi părintele Drăgoi, care 
participase la înființarea grupului din munţi, 
avea contacte în continuare. Astfel, la reținerea 
întregului grup muscelean, părintele Drăgoi avea 
să fie arestat din nou la 28 ianuarie 1959 şi trimis 
Ia UM 0336, Securitatea din Piteşti, pentru infrac- 
țiunea de „favorizare de acte de teroare“, în con- 
formitate art. 284 combinat cu art. 207 CP36. 

Avea să fie anchetat încă din 29 ianuarie 
1959 asupra legăturii sale din 1949 cu rezistența 


19 ACNSAS, fond Penal, dosar 50, vol. 10, f. 85. La 2 august 1955, Episcopia Râmnicului şi Argeşului solicita 
Tribunalului Militar Bucureşti o copie de pe sentința de condamnare a preotului I. Drăgoi, pentru „clarificarea 
situației sale în cler în conformitate cu canoanele, legile şi regulamentele noastre bisericeşti“. La 13 august, 
Tribunalul Militar Bucureşti răspundea cu o copie de pe sentința amintită (Ibidem, f. 228-229). 


20 Ibidem, vol. 107, f. 5. 

21 Ibidem, f. 3. 

22 Ibidem, f. 15. 

23 1dem, fond Informativ, dosar 675, vol. 12, f. 411. 
24 Ibidem, f. 397. 

25 Ibidem, vol. 33, f. 2. 

26 1dem, fond Penal, dosar 50, vol. 77, £. 210-210v. 





anul IV e nr. 44 


45 





MARTIROLOGIU 





din munţi, pentru care fusese condamnat în 
1950. Potrivit documentelor din dosarul penal, 
părintele Drăgoi a fost anchetat în perioada 29 
ianuarie-16 februarie 1959, pentru ca la 11 mar- 
tie 1959 să fie confruntat cu Toma şi Petre Arnău- 
țoiu şi Titu Jubleanu, pe aceeaşi chestiune. La 14 
martie 1959 i se încheia ancheta, fiind acuzat de 
săvârşirea infracțiunii prevăzute şi pedepsite de 
art. 207, al. 1 Codul Penal. 

La proces, desfăşurat între 5-19 mai 1959, 
părintele Drăgoi era acuzat că „a îmbrăcat masca 
falsă a calităţii de preot în dosul căreia se ascun- 
dea chipul hâd al unor criminali josnici, pentru a 
lovi cu cruzime în oamenii cinstiţi. E a încercat să 
nege cu fățărnicie faptele lui, pentru a scăpa de 
pedeapsa dreaptă ce urmează să o primească 
însă crimele lui au fost dovedite cu prisosință“?8. 


Condamnat la moarte 
şi executat 


La 19 mai 1959, prin Sentința nr. 107, părin- 
tele Ion Drăgoi era condamnat la moarte şi con- 
fiscarea totală a averii, pentru infracţiunea pre- 
văzută şi pedepsită de art. 207, alineatul 1 Codul 
Penal?9. Punerea în executare a sentinței o aflăm 
în procesul-verbal din 19 iulie 1959: „Ne-am de- 
plasat la penitenciarul Jilava pentru a proceda la 
execuție. Am constatat că sentința a rămas defini- 
tivă prin respingerea recursului conform deciziei 
nr. 283 dela 1 iunie 1959 a Tribunalului Suprem, 
Colegiul Militar şi că a devenit executorie prin 
respingerea cererii de comutare a pedepsei cu 
moartea de către prezidiul Marii Adunări Naţio- 
nale, în şedinţa de Ia 16 iulie 1959, comunicare fă- 
cută de Ministerul Justiţiei, Direcţia Tribunalelor 
Militare, de Ia 18 iulie 1959, nr. 01116 şi transmisă 
de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a, cu nr. 0338 
de la 18 iulie 1959, dându-se şi dispozițiuni de pu- 
nerea în executare a sentinței, conform prevede- 
rilor art. 14 şi următoarele din Regulamentul pri- 
vind executarea hotărârilor în care s-a pronunțat 


27 Ibidem, vol. 46, 186-203, 216. 
28 Luptătorii din munţi, p. 687. 
29 Ibidem, p. 708. 





“+ 

















pedeapsa cu moartea. Executarea sentinței fiind 
fixată la orele 23.45, astăzi 19 iulie 1959, ne-am 
deplasat cu toţii la locul de execuţie împreună cu 
condamnatul la moarte susmenţionat, care a fost 
scos din penitenciarul Jilava, sub supravegherea 
comandantului penitenciarului, condamnatul a 
fost identificat şi apoi legat la ochi. La locul execu- 
ție, după ce condamnatul la moarte a fost din nou 
identificat şi datele de stare civilă corespunzând 
cu cele menţionate în sentința de condamnare, 
judecătorul delegat de Preşedintele instanţei de 
execuţie a dat citire dispozitivului sentinței de 
condamnare la moarte şi a dispoziţiei de executa- 
re. Procurorul militar a verificat identitatea con- 
damnatului, supraveghind ca execuţia să se facă 
potrivit legii. În afară de cei de mai sus, la locul de 
execuţie a sosit şi o echipă formată din trei mili- 
tari reangajaţi din personalul militar al locului de 
deţinere. Executarea sentinței a avut loc astăzi 19 
iulie 1959, orele 23.45 la penitenciarul Jilava prin 
împuşcarea condamnatului la moarte, menționat 
mai sus, cu pistoletul de către echipa de militari la 
comanda dată de directorul Penitenciarului Jila- 
va. Medicul penitenciarului, delegat din partea 
MAI a verificat şi a constatat moartea condamna- 
tului Drăgoi Ion, după care corpul celui executat 
a fost preluat de comandantul penitenciarului Ji- 
lava, care a dispus înmormântarea în locul unde 
se înhumează ceilalţi deţinuţi decedaţi“30. 


30 ACNSAS, fond Penal, dosar 50, vol. 77, £. 219-219. Mărturisitori de după gratii, p. 31. În The Imprisoned 
Church, p. 157 şi Preoţi ortodocşi, loc. cit., se susține în mod greşit 18 iulie 1959, ca dată a execuției. 
De asemenea, în Cartea de aur, p. 51, 321, Cicerone loniţoiu susţine data de 21 iulie 1959. Fiul părintelui, 
Cornel Drăgoi, a fost trimis în lagăr de muncă, fiind eliberat abia la 25 februarie 1962 (ACNSAS, fond 


Penal, dosar 50, vol. 78, f. 155-183) 





46 


anul IV e nr. 44 


DEZLEGĂRI 








Pe marginea „Istoriei 
integrate“ a Republicii Moldova 


Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, și comuniștii de 
care e înconjurat, cel puțin după cele ce le-au declarat în presă şi după 
intenţia pe care o au de a educa şcolarii din Basarabia, după un 
manual de Istorie integrată, vin să arate că în primul rând nu ştiu că 
atunci când generalul lon Antonescu le-a cerut ostașilor săi să treacă 
Prutul, alături de aceștia a fost întreg poporul român. Noi, cei care 
astăzi ne apropiem de a ti nonagenari, ştim bine acest lucru. 


Prof. dr. doc. Ion Gherman 


n fapt ca acesta îşi găseşte explicaţia nu 
U într-un moment conjunctural de entuzi- 

asm, ci în speranța tuturor că, astfel, vom 
obţine eliberarea fraţilor dintre Prut şi Nistru, a 
acelora din Nordul Bucovinei, care n-au fost nicio- 
dată sub stăpânire rusească şi a acelora din Ți- 
nutul Herţa, acel teritoriu locuit numai de ro- 
mâni, care, până în 1940, au făcut întotdeauna 
parte din România veche (Vechiul Regat), pe care 
sovieticii l-au invadat, ocupat şi anexat, printr-un 
grosolan abuz. Dacă, aşa după cum susțin şi isto- 
ricii, în 1944 am fost îndreptăţiți să luptăm în 
Apus pentru redobândirea Estului Transilvaniei, 
cel puţin tot atât de îndreptățiți am fost şi atunci 
când am luptat şi în răsărit, pentru redobândirea 
Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Tinutului Herţa. 

Or, pactul criminal Ribbentrop-Molotov, de 
la care au pornit în Europa aceste samavolnice 
răpiri şi anexări, trebuie să fie condamnat, iar 
consecinţele lui anulate, mai ales că şi un cunos- 
cut contemporan, cum a fost Klaus Mann, îl con- 
sidera în 1941, ca pe „unul dintre cele mai mari 
perversități şi unul din cele mai mari paradoxuri 
ale istoriei lumii“. 

Manualul de Istorie integrată - care urmea- 
ză să le înlocuiască pe cele după care se ţineau 
cursurile de Istorie a românilor şi de Istorie Uni- 
versală - promovat şi susținut de comuniştii de la 
Chişinău, pledează în principal pentru teza stali- 
nistă fantezistă despre existenţa şi a unei limbi mol- 
doveneşti, alta decât aceea română, și pledează cu 
insistență pentru o cultură moldovenească pro- 





prie, cu totul alta decât aceea din patria mamă. 

Noi deja am susținut („Aldine“, nr. 533/ 
19.08.06), cu suficiente argumente, că între Ro- 
mânia veche şi provincia noastră Basarabia, sub 
raport cultural, nu a existat nici o graniță, nici 
chiar atunci când un asemenea hotar artificial şi 
nedrept, le-a fost impus. 

Cu argumente tot atât de convingătoare 
vine recent şi dr. Vlad Bejan, împreună cu Ionel 
Maftei, în lucrarea lor Personalități universitare 
ieşene din Basarabia, apărută în 2006, care pre- 
zintă nu mai puţin de 75 de oameni de cultură 
născuţi între Prut şi Nistru. 

Manualul de Istorie integrată, pe care comu- 
niştii de la Chişinău încearcă să-l impună spre 
instruire elevilor din Republica Moldova, „exce- 
lează“ şi printr-o serie de nedrepte acuze, pro- 
fund jignitoare la adresa poporului nostru, care 
țintesc spre o evidentă politică antiromânească. 
Aceste aberaţii şi atitudini duşmănoase pe care le 
promovează manualul citat, ne indignează şi ne 
revoltă. 

Un sentiment de nelinişte îl trăim, însă, şi 
din cauza nepăsării şi indiferenţei cu care acest 
manual, cel puțin până în prezent, pare să fie tole- 
rat de oficialităţile şi societatea civilă din țara 
noastră. Se pare că se găseşte potrivit a face orice 
altceva, neluîndu-i în seamă pe aceia care ne umi- 
lesc şi care promovează o politică de etnocid cul- 
tural şi etnic împotriva românilor basarabeni. 

Biserica noastră ortodoxă, Academia Româ- 
nă, Ministerul Afacerilor Externe şi presa au dato- 
ria să deschidă calea unei reacţii corespunzătoa- 
re, care se impune în asemenea cazuri. 





anul IV e nr. 44 


47 





ROST 


HISTORIA 





Noica - o instituţie 
supravegheată 
de Securitate 


Cristina Anisescu 


u oricine are capacitate de dăruire şi de 
N influențare în cadrul procesului de for- 

mare şi de optimizare a performanţelor 
umane. Nu oricine are abnegaţia şi deschiderea 
pentru instruirea tinerilor sau specialiştilor, pen- 
tru iniţierea şi susținerea lor, în parametrii con- 
stanței şi perseverenţei, mai ales într-un cadru 
dictatorial al constrângerii şi manipulării. Aşa- 
dar, cu aceste câteva repere, deducem că ne refe- 
rim la semnificația noțiunii de mentorat, noţiune 
aproape dispărută în limbajul contemporan. As- 
tăzi pare să fie similară procesului de instruire, 
formare, supervizare sau consiliere, dar destul de 
departe de sensul iniţial introdus de şcoala lui 
Socrate şi Platon sau de academia aristotelică, 








sau mai de dinainte, de cel evocat în epopeea gre- 
cească a războiului troian, când Ulisse îşi încre- 
dinţa fiul, spre învățătură şi iluminare, credincio- 
sului său prieten, Mentor. 

Instituţia mentorală este proces instrumen- 
tal, organizat, în vederea atingerii unor perfor- 
manţe, un proces asistat, realizabil printr-un re- 
gim de întărire, de stimulare şi de competiţie, 
este un mod de interrelaționare multidimensio- 
nală, în care se proiectează maturizarea şi auto- 
nomia, precum şi schimbul valorilor şi competen- 
țelor. După cum sublinia E. Paul Torrance (în 
„Mentor Relationships -how aid creative achieve- 
ment, endure, change, and die“, New York:Bearly 
Limited, 1984), „prezenţa sau absenţa unui men- 
tor provoacă o diferență ce nu poate fi atribuită 
întâmplării“. 


Școala lui Noica 


Constantin Noica a rânduit o astfel de şcoală, 
grație unui instinct-dorinţă ce sfida obiceiurile şi 
regulile timpului său, încă de pe vremea când, la 
rându-i, se afla în situaţia discipolului „sedus“ şi 
fascinat de Nae Ionescu. Din 1940 a visat conti- 
nuu la „0 şcoală în care să nu se predea, la drept 
vorbind, nimic“ (Jurnalul filozofic, 1940). Proiec- 
tul său a devenit concretizabil parțial în perioada 
1945-1946, beneficiind de cele două proprietăţi, 
una de la moşia Chiriacu (de lângă Alexandria), 
iar cealaltă fiind casa Andronache (de lângă Bu- 
cureşti), spaţii în care erau nelipsite întâlnirile cu 
Mircea Vulcănescu, Alexandru Dragomir şi Mihail 
Rădulescu, cu muzica lui Bach sau Haendel, cu 
poezia şi filozofia. 

Instalarea terorii comuniste a distrus acest 
cadru al înălțimilor spirituale, condamnând şi su- 





48 


anul IV e nr. 44 


HISTORIA 





ROST 





primând, rând pe rând, orice încercare de a gândi 
şi exprima liber cuvântul de duh. 

În 1946, Noica şi-a pecetluit destinul autode- 
nunţându-se, el însuşi fiind cel „care îl provoca“ - 
acesta fiind „înscris de la bun început“ în chiar 
hotărârea sa (Gabriel Liiceanu făcând referire la 
frică în „Despre limită“, Editura Humanitas, 
2004) -, stârnind confuzia autorităţilor bolşevice 
prin decizia sa. E foarte posibil să nu fi suportat 
calvarul suferințelor celor din jur şi nici presiu- 
nea imensă care domina spaţiul românesc, la fel 
cum e posibil să fi fost conştient că simpatia pen- 
tru legionarism ar fi adus prejudicii imense fami- 
liei, iar proprietăţile moştenite l-ar fi inclus în ca- 
tegoria „chiaburilor“. Oricum, mai devreme sau 
mai târziu ar fi fost arestat şi atunci lucrurile ar fi 
luat un curs, poate, iremediabil. 

După confiscarea averii, ceea ce nu a avut 
prea mare însemnătate pentru Noica - scăpân- 
du-l de neplăcerea de a avea sau de a poseda -, în 
mai 1949 a fost expulzat din Bucureşti şi con- 
strâns să trăiască timp de 10 ani, cu domiciliu 
obligatoriu la Cîmpulung-Muscel, cu interdicția 
strictă de a părăsi locul. În aceste circumstanţe, 
nimic nu a fost mai înălțător şi binefăcător pen- 
tru călătoria spre centrul fiinţei şi devenirii uma- 
ne. Noica a valorificat experienţele acumulate în 
acest interval, exersându-şi puterea limitelor in- 
terioare sau exigenţele celor „de depășit“, cu o 
responsabilă „eleganță de eludare a realității“ şi 
întotdeauna arătându-şi îngăduința, înțelegerea, 
deloc superticială, pentru slăbiciunile sau răutăți- 
le celorlalţi. Unii chiar au interpretat gesturile 
aristocratice şi civilizate ale lui Noica ca defensive 
sau modalități de evitare. Informaţiile aflate în 
documentele redactate de organele Securităţii 
(note informative, rapoarte de filaj, note-sinteză 
sau notele de interceptare ale convorbirilor) sub- 
liniază adesea comportamentul echilibrat, civili- 
zat şi integrativ, atât de aproape de cel specific 
unei cure psihanalitice finalizate, chiar şi în cir- 
cumstanțele confruntării cu anchetatorii sau ofi- 
țerii de Securitate. 


Primejdioasele idei 


Presiunile mediului extern aproape nici nu 
le resimțea, pentru că îi erau suficiente ideile. La 
Cîmpulung, Noica a recurs la o altă modalitate de 


întâlnire cu filosofia şi cultura - alături de Nicu 
Steinhadt, Alexandru Paleologu, Arşavir Acterian 
şi alții -, obligat la conspirativitate, prefigurând 
astfel un alt mod de a dărui şi altora din cunoaș- 
terea şi trăirea sa. Se asemăna din ce în ce mai 
mult cu ipostaza de a prelua în proiect nu numai 
libertatea, ci bucuria împărtăşirii ei, „prin cultiva- 
rea limitelor“ în beneficiul ei. (vezi Gabriel Liicea- 
nu, op. cit. p. 191 şi 215) 

Devenise nu numai persona non grata, ci un 
pericol pentru stabilitatea şi linia partidului co- 
munist, un „duşman“ al ideologiei de „angajare“. 
Securitatea a instrumentat cazul Noica prin mă- 
suri operativ-informative sporite. În cele din ur- 
mă a fost arestat în 1958, „petrecând“ aproape 
doi ani în arestul Securităţii - la Malmaison şi 
Piteşti -, în condiţiile regimului de anchetă extre- 
mă şi prelungită până la epuizare fizică şi psiholo- 
gică. Toţi participanţii la seminariile de la Cîmpu- 
lung-Muscel au fost arestaţi şi condamnaţi în pro- 
cesul „lotului Noica-Pilatt“ - denumire dată de or- 
ganele Parchetului şi ale Securităţii. C. Noica fost 
judecat şi condamnat la 25 de ani de muncă silni- 
că, prin sentința nr. 34 din 1 martie 1960. Cei şa- 
se ani de detenţie pe care i-a executat până la 
urmă sunt evocați în volumul „Rugaţi-vă pentru 
pentru fratele Alexandru“, purtând, iniţial, titlul 
„Amintiri din închisoare“ (conform datelor din 
dosarul de urmărire informativă şi de anchetă 
întocmit de Securitate, aflat în arhiva CNSAS). 

Cu nevoia de a sublinia atât experiența dure- 
rii trăite în timpul anchetelor din beciurile Secu- 
rității, cât şi dialogul intim cu discipolii săi, redăm 
mai jos un fragment din Nota privind înregis- 
trarea discuţiilor purtate de Noica Constantin, 
Liiceanu Gabriel şi Pleşu Andrei (document re- 
dactat şi exploatat de Direcţia I în perioada oc- 
tombrie-noiembrie 1977). 

„Banda 11 

Noica începe să spună un episod din ancheta 
efectuată cu el: am fost mutat de la o Securitate la 
alta, din Dealul Spirii, în alt loc, pe Uranus. Am 
stat patru ani singur, apoi doi ani cu cineva. La în- 
ceput mi-au dat să citesc unele lucrări filosofice 
ale lui Marx, apoi [din] „Glasul Patriei“, „Contem- 
poranul“ şi „Stiinţă şi Tehnică“. 

La Uranus, celula mea avea mai multe ieşiri. 
Când am intrat, din toate părțile am auzit ciocăni- 
turi de Morse. După ce a plecat caraliul care m-a 





anul IV e nr. 44 


49 





ROST 


HISTORIA 





băgat, au început ciocăniturile de Morse. Eu nu 
ştiam să bat Morse, n-am răspuns. Apoi am învă- 
țat Morse şi țineam legătura. 

Ne scoteau la reeducare, dar pe mine m-a 
dus la un supliment de anchetă, apoi m-am îmbol- 
năvit şi nu mai m-au dus. Când eram mai mulți, 
era mai bine, că ţineam conferințe şi trecea tim- 
pul altfel. O dată ne-a pus cu fața la perete şi ne-a 
controlat. După aceea, eu care mă aşteptam să ne 
pună pistolul în ceafă şi să ne împuște, după ce 
am mers în celulă, am început să râd. Atunci, cara- 
liul a început să mă bruscheze, întrebându-mă 
«de ce râd?». l-am spus că mi-am adus aminte de 
ceva. Atunci m-a luat şi m-a dezbrăcat şi m-a arun- 
cat la izolare, unde o zi mâncai şi una nu mâncai, 
dar îți dădea apă caldă să bei. Mi-a dat şi două 
palme. 

Aveam dreptul să ieşim la raport. O dată am 
ieşit la raport şi am cerut hârtie şi creion, să fac 
filozofie. Atunci, m-au dat afară şi au spus: «ce, bă, 
tu te-ai găsit să faci filozofie, noi avem academi- 
cieni care fac asta!». După un timp, mi-au dat un 
sul de hârtie şi creion şi am făcut „Tratatul de lo- 
gică“. 

În continuare, explică celor doi modul cum a 
reuşit să înveţe semnalele Morse. 

În ianuarie a fost dat decretul, apoi în 8 
august '64, am fost pus în libertate; mi-au dat un 
costum de haine şi 5 lei. M-au controlat în celulă 
la toate hârtiile şi eu le-am spus «Domnule, sunt 
lucrările mele, nu au nimic în ele». Cel mai mult 
țineam la tratatul meu de logică reală şi pe acesta 
țineam să-l iau. Au zis că da, este opera dumnea- 
voastră, dar nu puteți pleca cu ele. 

La întrebarea lui Pleşu dacă aşa vorbeau cu, 
dumneavoastră, adică cu pronumele de reveren- 
ță, Noica arată că totdeauna cei de sus au vorbit 
frumos cu el, numai cei mici se purtau urât, îl 
loveau etc. !...“ (ACNSAS, fond Informativ, dosar 
15156, vol.1, ft 100-101) 


O școală a libertăţii 


Mărturia împărtăşită şi trăită empatic în- 
seamnă implicare, cunoaştere reciprocă, transfer 
de afecte - pe scurt, fundamentul oricărui mento- 
rat. Prin aceste secvenţe experienţiale, Noica ex- 
prima garanția, încrederea, responsabilizarea şi 
cerinţele unei relații paideice, pentru că doar în 


acest mod, discipolul avea prilejul de a exersa eli- 
berarea finală de maestru. 

A dorit să împărtășească altora trăirea, expe- 
riența, proiecţiile şi sensul spiritual, s-a angajat cu 
atâta râvnă şi fermitate să inițieze, să orienteze şi 
să favorizeze creşterea şi ascensiunea profesiona- 
lă a discipolilor săi, astfel că, imediat după ieşirea 
din temnița comunistă, Noica a devenit o şcoală 
informală în care se învăţa simţirea libertăţii şi 
„puterea limitei“, fără a-şi dori vreo clipă să fie un 
model „comunitar“ sau să aibă „moştenitori“ 
care să-i continue filosofia. Fără nici un dubiu, şi- 
a încredințat viitorul propriilor sale idei celor- 
alți, le-a oferit ca suport pentru a-şi dezvolta mij- 
loace de depăşire, având forţa de a „seduce“ prin 
trăire şi cunoaştere, asemenea unui „izvor din 
care curge mereu apă proaspătă“ (L. Wittgens- 
tein, Însemnări postume. 1914-1951, Editura Hu- 
manitas, 1995, p. 33). Toate aceste abilități ale în- 
zestrării iradiau necesitatea de a avea prin a fi, 
întocmai după legile unui tropism magic. 

Centrul de Logică şi apartamentul din strada 
Ornamentului au devenit în scurt timp după eli- 
berarea din temniță, locurile unde sublimul căpă- 
ta față umană. Tinerii cercetători ai Insitutului de 
Artă şi colegii de la Centrul de Logică participau 
cu regularitate la seminariile private ţinute de 
Noica în locuinţa sa, deloc încăpătoare. Securita- 
tea supraveghea orice spaţiu ocupat de Noica, fie 
prin intermediul reţelei de informatori, fie prin 
instalarea mijloacelor de tehnică operativă de în- 
registrare a convorbirilor sau filaj. Noica și tinere- 
tul devenea, aşadar, o temă obsedantă pentru au- 
torităţile statului. După pensionare şi retragerea 
sa la Păltiniş, urmărirea lui Noica a declanşat o 
adevărată isterie Ia nivelul conducerii Securității. 

Rapoartele, notele de analiză şi notele infor- 
mative întocmite de Securitate (Direcţia I) pentru 
obiectivului urmărit „Nica Dan“ (Noica Constan- 
tin) menţionau compulsiv-repetitiv faptul că: 

- „acest ideolog legionar manifestă multă 
preocupare pentru a polariza în jurul său ele- 
mente intelectuale asupra cărora exercită o influ- 
ență ideologică negativă de natură idealistă, îi 
influenţează să se ocupe de fiolosofia veche. Unii 
din aceşti tineri cum ar fi: Liiceanu Gabriel, Zam- 
firescu Vasile, Vieru Sorin, Surdu Alexandru, cer- 
cetători ştiinţifici, în anumite împrejurări îşi ma- 
nifestă dezacordul lor total cu filosofia marxistă, 





50 


anul IV e nr. 44 


HISTORIA 





ROST 





se manifestă ostil la adresa orânduirii sociale şi 
de stat din ţara noastră“ (ACNSAS, fond Informa- 
tiv, dosar, 15156, vol. 2, f81); 

- „Printre tinerii cercetători în filozofie pola- 
rizați în jurul lui Noica C-tin se află: Vieru Sorin, 
Surdu Alexandru, Liiceanu Gabriel, Zamfirescu 
Vasile, Masek Victor, Creţia Petru, Anghelescu 
Ion, Anca Gheorghe şi alții. Aceştia împărtăşesc 
concepții idealiste în filozofie şi evită să se anga- 
jeze în elaborarea unor teme filosofice materia- 
liste, socotindu-se discipoli ai lui Noica Constan- 
tin“ (ACNSAS, fond Informativ, dosar 15156, vol. 
1, £ 12, Notă-sinteză în dosarul de urmărire infor- 
mativă privind pe Noica Constantin, cercetător 
ştiințitic la Centrul de Logică al Academiei de 
Științe Sociale şi Politice, 6 august 1973); 

- „Atât în discuţii, cât şi în scrierile sale, sus- 
numitul se situează ca susţinător al teoriei dezan- 
gajării în filosofie. Noica Constantin se bucură de 
mult prestigiu şi chiar admiraţie din partea mul- 
tor tineri cercetători sau alți intelectuali din țară; 
continuă şi în prezent mai intens acțiunea aceas- 
ta cu tinerii, urmărind a polariza în jurul său în 
mod deosebit elemente intelectuale de valoare. 
(ACNSAS, fond Informativ, dosar, 15156, vol 2, £. 
14, în Fişa personală privind pe Noica Constan- 
tin, cercetător științific la Centrul de Logică al 
Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, 25 sep- 
tembrie 1974) 

- „În mod deosebit, în ultimele luni de zile 
s-au făcut simţite unele modificări în comporta- 
mentul lui Noica Constantin. EI îşi expune mai pe 
față ideile în diverse cercuri de oameni, manifes- 
tă multă virulență şi răutate în atitudinea sa, scrie 
articole despre care ştie că nu-i pot fi publicate 
datorită conţinutului lor. Unul dintre acestea a 
reuşit să-l trimită la Miinchen, difuzează în rândul 
tinerilor intelectuali din anturajul său astfel de 
materiale şi idei negative despre societate şi cul- 
tura noastră socialistă“ (ACNSAS, fond Informa- 
tiv, dosar, 15156, vol. 2, £ 20); 

- „Aici se întâlneşte el în idei cu Cioran. Revi- 
rimentul şi la noi va veni din partea tinerilor. [...] 
Dar, Noica reluând mereu ideea lui, repetă că 
foarte adesea mulți tinerii se plâng că nu au unde 
să publice, că pe timpuri, când Noica era tânăr, ti- 
nerii aveau multiple mijloace de afirmare a scri- 
sului lor. Astăzi, optuzitatea redacţiilor, cenzura, 
numărul redus de pagini al revistelor, sunt pie- 


dici serioase. Îmi spunea că tineri ca Surdu (fost 
la Centrul de Logică), Liiceanu, Creţia şi alții din 
rândul scriitorilor, au lucrări în manuscris, cu 
vederi foarte personale şi care nu pot fi publi- 
cate“ (ACNSAS, fond Informativ, dosar 15156, 
vol.1, ft 193,în Nota informativă dată de sursa 
„Cristian“”), 

- „Noica Constantin este preocupat şi acţio- 
nează pentru racolarea unor tineri cu pregătire 
superioară, pe care îi formează în acord cu con- 
cepțiile sale filosofice şi social-politice, după care, 
pe cei de încredere, îi recomandă şi susţine, prin 
relaţiile sale personale, să obțină burse de studii 
în străinătate. 

Din date verificate rezultă că Noica Constan- 
tin împreună cu Liiceanu Gabriel şi Pleşu Andrei, 
după întoarcerea acestora din RFG/august 1984/ 
intenţionează să scoată împreună o revistă tri- 
mestrială intitulată „Caietele de la Păltiniș“, de 
orientare filosofică idealistă.“ (ACNSAS, fond 
Informativ, dosar 4664, £ 25, în Radiograma De- 
partamentului Securității statului, Direcţia a III-a 
din 8. 06. 1984 către Inspectoratul Judeţean Si- 
biu, Securitate, Serviciul III). 


Frica de Păltiniș 


De ce anume se temea Securitatea? De Pălti- 
niş. De efectul catalizator generat şi întreținut de 
Noica în rândul tinerilor şi specialiştilor în for- 
mare, în rândul altor maeştri ai vieţii culturale şi 
ştiinţifice din ţară. 

Obiectivele lui Noica, declarate sau indirect 
formulate nu prezentau, de fapt, nici un pericol 
pentru regimul comunist. Ele vizau asigurarea 
unui mediu de dezvoltare, în care discipolii pu- 
teau dobândi performanţa rezistenței şi cunoaş- 
terii, unde se puteau exprima şi îşi puteau testa 
ideile, capabilitățile, produsele ideative, le pu- 
teau modela şi supune criticii lipsite de ostilitate. 
Pentru foarte mulți tineri, Păltinişul devenise 
locul cel mai propice pentru autoanaliză, autocu- 
noaştere şi responsabilizare, în care se puteau 
exersa intersubiectiv curiozitățile epistemice, 
căutările intuitive sau logice, meditaţia şi sensul 
rostului. Din documentele create de Securitate 
am selecționat, spre exemplificare, câteva pasaje 
în care Noica dădea sfaturi tinerilor, care nu pre- 
getau să-l contacteze: 





anul IV e nr. 44 


51 





ROST 


HISTORIA 








„Mi-ar plăcea să-ţi povestesc câte ceva despre 
viaţa mea, cu împlinirile şi neîmplinirile ei, ca şi 
despre dorința mea, din ce în ce mai accentuată 
cu trecerea anilor, de a avea fii spirituali. I-am 
căutat în câțiva tineri de vârsta ta, le-am trecut ce 
mi s-a părut că am mai bun de transmis şi m-am 
reîntors la gândul că pe deasupra tuturor...te am 
pe tine.“ (în scrisoarea adresată fiului său, Noica 
Rafael, 28.12.1971 - ACNSAS, fond Informativ, 
dosar 15156, vol.2, f. 76); 

„.„.Puţinul timp pe care îl am, îl dau tinerilor 
de excepţie, care se întâmplă să mă caute. O cultu- 
ră se face şi sau mai ales prin excepție (cu exem- 
plul lui Eminescu însuşi!). Dacă-mi puteți semna- 
la 2-3 tineri de excepție v-aş fi recunoscător.“ 
(Notă, 29.10.84, ACNSAS, fond Informativ, dosar 
4664, £ 12); 

„G. Decuble - student în vârstă de 18 ani, i-a 
trimis de curând sus-numitului una din creaţiile 
sale. Fiind foarte încântat de talentul tânărului, 
Noica îl îndrumă să fie preocupat şi pe viitor de 
creaţia sa, indicându-i o bibliografie obligatorie 
(ptr. îmbunătăţirea conținutului), însuşirea lim- 
bilor străine, precum şi a culturii greceşti în între- 
gime. Având în vedere că tânărul doreşte să cola- 
boreze cu Noica (iar Noica nu doreşte să risipeas- 


SS 
- 
/ 
4 











că un asemnea talent) îşi încheie mesajul astfel: 
«pe viitor nu-ți mai scriu decât dacă mă asculţi. De 
ai alte căi, mai bune, uită-m㻓 (ACNSAS, fond In- 
formativ, dosar 4664, £ 30, în Notă din 6.09 
1984); 

„[...] Noica vizitat de 3 tineri, veniţi din Sibiu 
şi Mediaş... NLoica] afirmă că este supărat pe tine- 
rii care nu ştiu să facă diferenţa între artă şi semi- 
artă (cinematograful), precum şi pe cei care prac- 
tică sportul. Este nemulțumit că peste tot s-a in- 
stalat o atitudine de văicăreală indiferent că e 
bine sau rău. Spune că este o ruşine a anului 
2000. Acum 1000 de ani era aceeaşi atitudine, 
dar într-un sens nobil, că va veni timpul să dea so- 
coteală la ceea ce a făcut până atunci. Dacă cineva 
de atunci ar putea să apară acum va fi decepţio- 
nat văzând că cei care trăiesc în prezent au de- 
venit nişte târâtoare, nişte lighioane, care se spe- 
rie de un rău pe care-l îl faceţi voi, cu mâna voas- 
tră. Alţii se văicăresc de prosperitate şi el nu poa- 
te înţelege acest lucru. Le cere, în continuare 
celor 3 [tineri] să îi spună ce au realizat şi ce vor 
să facă în continuare. Se discută în continuare de 
prieteni de calitate, de liceu, profesori, facul- 
tate.... N[oica] le care tinerilor să facă ceva deose- 
bit, aproape imposibil pentru a-şi da seama că 
sunt subiecte ale societăţii şi nu obiecte ale ei, să 
se debaraseze de acest lucru şi să-şi impună o dis- 
ciplină foarte severă. Afirmă că la noi se face car- 
te mult, mai multă ca în Apus şi atunci ce îi împie- 
dică pe tineri să facă mai mult...N[oica] îi sfătu- 
ieşte să persevereze în continuare şi să realizeze 
o continuare a profesiei, fie în domeniul respec- 
tiv, fie în domeniul artei, pe cont propriu, dacă în 
laborator nu se pot realiza. În continuare se dis- 
cută despre cartea „Al treilea val“.... N[oica] afir- 
mă că el împarte societatea în 3 categorii: cai de 
tracţiune, cai de circ şi cai de curse. Majoritatea 
sunt cai de tracţiune, câțiva sunt cai de circ - chiar 
dacă sunt scriitori, nu sunt artişti, câţiva sunt cai 
de curse. Nu te poţi resemna să rămâi toată viața 
cal de tracţiune şi trebuie să aspiri să treci peste 
ceea ce e dat. Un om poate face orice. Sau îţi faci 
profesiunea cu mâna stângă şi cu cealaltă faci alt- 
ceva, sau cauţi în ceva, în adâncul profesiunii pe 
care ţi-ai ales-o. Totuşi, trebuie să te angajezi, să 
realizezi ceva“ (în Nota redactată de organele de 
Securitate pe baza materialului înregistrat prin 
instalarea mijloaceleor de tehnică operativă în 





52 


anul IV e nr. 44 


HISTORIA 





ROST 





locuința lui Noica de Ia Păltiniș, 21.03.1984, ora 
19,30 - ACNSAS, fond Informativ, dosar 4664, £ 
340-341). 


Căutătorul de performeri 
culturali 


În primii ani ai deceniului "80, Noica îşi pro- 
punea un deziderat înalt: să identifice per- 
formerii, să le găsească calea de perfecţionare, 
asumându-și rolul de buffer pentru protecţia şi 
stimularea lor. Proiectul „Platon“, pentru cultură 
şi performanță, iniţiat de Noica în 1981, devenea 
acţiune operativă de interes pentru Securitate. 
Astfel: 

- în Notă-sinteză cuprinzând aspectele ce s- 
au desprins din lucrarea prin mijloace specitice a 
lui Noica Constantin, întocmită de Inspectoratu- 
lui Judeţean de Securitate Sibiu, la data de 
20.05.1985, se menţionează numele unor „antre- 
nori“ care aveau misiunea de a descoperi tinerii 
înzestrați, personalități care, la rândul lor, erau 
luate în evidență sau urmărite de organele de 
Securitate: Liviu Antonesei, Liviu Morar, Buhociu 
Iuliu, Papahagi Marian, Lăzărescu Mircea-Doru. 
De asemenea, în acest document se precizează că 
„în acelaşi timp şi cu acelaşi sens, Noica Constan- 
tin a corespondat şi direct cu tinerii pe care cei 
menţionaţi i-au selecționat, căutând să le insufle 
convingerea că au luat o hotărâre bună, că vor 
trebui să se angajeze ferm şi să-i dea o ascultare 
totală, dându-le asigurări că va face demersurile 
de rigoare şi le va crea condiţii de studiu. Dintre 
aceştia, i-am stabilit pe următorii: Mihăeş Mircea, 
Gherghel Valeriu, Hossu Andrei, Pîrvu Dan, 
Stamp Hans-Otto, Popovici Vasile, Codoban Au- 
rel, Ică loan“ şi că „Sensul declarat al creerii colec- 
tivului „Platon“ este sprijinirea celor ce-l compun 
de a-şi forma o cultură filosofică temeinică, care 
să aibă la bază filosofiile franceză, engleză şi ger- 
mană şi care ar presupune ca pe parcursul celor 
doi ani de studiu, cei în cauză să fie absolviţi de 
alte preocupări şi să fie subvenţionaţi de stat, de 
fonduri ce se cheltuiesc - după părerea lui - în 
scopuri mai puţin utile“ (ACNSAS, fond Informa- 
tiv, dosar 4664, ft 73-76); 

- în Nota întocmită de cadrele Inspectoratu- 
lui Judeţean de Securitate Sibiu din 7.02.1986 se 
preciza Că: 


„Este cunoscut faptul că Noica Constantin 
manifestă o intensă preocupare pentru tineret în 
care sens, potrivit spuselor sale, împreună cu alți 
oameni de cultură trecuți de 70 de ani, foşti aca- 
demicieni sau profesori universitari, au hotărât 
ca timp de doi ani să ajute tinerii intelectuali în- 
zestraţi, între 25-30 de ani, de specialitate, pentru 
a-şi forma „ o cultură de performanță“. Acest co- 
lectiv de tineri şi acțiunea în sine a denumit-o 
„Platon“. 

Între cei pe care obiectivul i-a angajat în 
identificarea unor asemenea tineri au fost per- 
soane, care în urma verificărilor a rezultat că: 

se aflau în atenția difleritelor] serv. op. din 
Inspectoratul M.I.; 

suspecte de evaziune şi semnalate cu mani- 
festări ostile; 

cu rude - fugarli]. 

După identificarea «tinerilor intelectuali în- 
zestraţi», Noica i-a selecționat căutând să le insu- 
fle convingerea că au luat o hotărâre bună, că vor 
trebui să se angajeze ferm şi să-i dea o ascultare 
totală, indicându-le printre altele şi ascultarea 
unor posturi de radio germane“ (ACNSAS, fond 
Informativ, dosar 4664, £. 40). 


Concluzii 


Documentele Securităţii se dovedesc a fi o 
sursă impresionantă de informaţii privind măsu- 
rile de represiune desfăşurate continuu asupra 
lui Constantin Noica, precum şi asupra discipoli- 
lor săi. În acelaşi timp, ele întăresc şi subliniază 
angajarea anxioasă a organelor de Securitate în 
operaţiuni de supraveghere, inutile şi costisitoa- 
re. Dincolo de aspectele tehnice, conținutul docu- 
mentelor atestă că Noica nu a pregetat să-şi expri- 
me dragostea firească, deloc mimată, pentru cu- 
Itura şi valorile româneşti, şi nici nu obosea în 
căutările sale de a germina şi transfera aceste 
sentimente cu prilejul fiecărei întâlniri cu tinerii 
şi profesioniștii. Mentoratul lui Noica avea să pro- 
moveze, să iniţieze chipul trăirii exclusive în di- 
mensiunile ideilor, catalizând minți şi spirite care 
îşi doreau înălțarea şi rezistența față de constrân- 
gerile regimului comunist - a funcționat, fără a-şi 
fi propus acest lucru, ca o formă de rezistență spi- 
rituală, devenind „negustorul de idei“, unica ma- 
terie de schimb pentru existență şi ființare. 





anul IV e nr. 44 


53 





ROST 


DECANTĂRI 





Virgil Nemoianu și 
Triumful lmperfecțiunii 





Mircea Platon 





irgil Nemoianu e unul dintre acele rare 
spirite ale căror scrieri academice se ci- 
tesc mai cu plăcere decât eseurile. Şi asta 
pentru că Virgil Nemoianu pare a se simţi mai bi- 
ne în trecutul admirat în note de subsol, decât în 
prezentul scrutat sever:profesoral. În compania 
lui Chateaubriand şi a lui Goethe, Virgil Nemoia- 
nu e ceremonios, înțelegător, iertător, felin chiar. 
În compania literaţilor contemporani e, de multe 
ori, fie iritat, fie de o moderație programatică şi 
cumva înfundată. Din această cauză cărțile acade- 
mice îi sunt, în mod straniu, mai autobiografice 
decât cele de scrieri ocazionale. Micro-armonia 
mi-a spus mai multe despre lumea interioară a lui 
Virgil Nemoianu decât Arhipelag interior, iar O 
teorie a secundarului mi s-a părut o carte mai 
mărturisitoare, mai fragedă ca să zic aşa, decât Jo- 
curile divinității. Nemoianu e at his best în cape- 
lele erudiţiei, unde oficiază avuncular o liturghie 
a paseismului moderat, cu tămâieri din Chateau- 
briand şi Goethe şi cu repezi extaze novaliene. 
Trecutul, la Virgil Nemoianu, e consistent şi 
de aceea are şi patină. Nu e trecutul-metodă, tre- 
cutul statistic sau trecutul de schemă ideologică. 
Dar nu e nici trecutul lirismului muzeografic, al 
acumulării sentimentale de antichităţi. Virgil Ne- 
moianu ne oferă un trecut după chipul şi asemă- 
narea sa, o istorie a „realismului poetic“. În 
această viziune, trecutul nu ţine de fantomaticul 
pitoresc, nu e o „țară străină“, ci mai degrabă e tot 
ce dăinuieşte, realitatea ascunsă în lucruri şi insti- 
tuită de oameni. Dacă Microarmonia s-a concen- 


trat mai ales pe secolul al XVIII-lea, Îmblânzirea 
romantismului a explorat perioada 1790-1848 şi 
O teorie a secundarului a survolat perioada mari- 
lor clasici ai modernităţii cu un simţ analitico-sin- 
tetic şi o originalitate a interpretării pentru care 
Virgil Nemoianu pare a-l avea drept concurent 
doar pe Denis Donoghue. În fine, volumele de 
eseuri au prins la insectar deceniile contempora- 
ne, iar în The Triumph of Imperfection: The 
Silver Age ofSociocultural Moderation in Europe, 
1815-1848 (Columbia, South Carolina, Universi- 
ty of South Carolina Press, 2006), Virgil Nemoia- 
nu îşi apropriază epoca romantismului Bieder- 
meier din perspectiva literaturii de călătorie, 
apologeticii creştine, istoriografiei, pedagogiei şi 
scrierilor politice. 

Triumful Impertecțiunii e, ca şi O teorie a se- 
cundarului, o carte în care ni se prezintă nu influ- 
ența societăţii asupra literaturii, ci a literaturii 
asupra vieţii. Literatura nu e văzută ca avatar no- 
minalist al „orânduirii crude şi nedrepte“ - în ma- 
niera unui Eminescu pesimist din cauză că resim- 
țea în rărunchi dispariţia clasei boiernaşilor. Lite- 
ratura €, în viziunea lui Virgil Nemoianu, un răs- 
puns şi o formă de modelare a „infrastructurii“. 
Ea e conectată la realitatea socio-economică nu 
ca „suprastructură“ derivativă, ci ca provocare, ca 
refugiu şi ca expresie a libertăţii umane, a capaci- 
tății de a transcende determinismul. Confruntată 
cu o explozie economică, tehnico-ştiințifică, geo- 
grafică şi politică, abia născuta lume modernă a 
căutat, scrie Nemoianu, să tempereze demiurgia 
şi milenarismul romantismului timpuriu/pur- 
sânge, şi să ofere variante de „discursuri modera- 
toare şi dialectici ale consensului“ între trecut şi 
viitor, între libertate şi egalitate, între estetic şi 
utilitar, între local şi global, între reacțiune şi re- 
voluţie. Printre soluţiile descoperite în acea epo- 
că a romantismului Biedermeier, Virgil Nemoia- 
nu enumeră: „înclinația de a folosi frumosul ca 





54 


anul IV e nr. 44 


DECANTĂRI 





ROST 

















vehicul epistemologic şi retoricile literare ca pro- 
cedură de comprimare şi ambalare a cunoaşterii; 
statornica rememorare a trecutului şi a tradiţiilor 
cărora le-a dat naştere; abila folosire a intertextu- 
alităţii substitutive şi a tehnicilor analogiei pen- 
tru absorbirea schimbării; revendicarea interiori- 
tății şi subiectivităţii ca potențatoare ale acțiunii 
şi cunoaşterii; justificarea utilitară a facultăţilor 
emoţionale; conservarea valorii prin transferul 
tradiţiei în noi idiomuri; şi reciproca relativizare, 
imperfecţie şi limitare“ (xi). 

Dintr-o carte prea densă pentru a o putea 
trece exhaustiv în revistă într-o scurtă semnalare, 
voi alege imagini şi episoade memorabile sau de 
folos discursului conservator românesc actual. 
Discutând despre Faust, dilemele progresului şi 
relevanța religiei în acest context, Nemoianu 
scrie Că, în opinia sa, ideea centrală a poemului 
lui Goethe e că: „Există doar probleme sistemice, 
nu şi soluţii sistemice. Soluţiile pot fi găsite doar 
în şi prin practica individuală. Faust e individul 
care trebuie să înveţe virtuțile individului; Faust e 
supremul anti-Candide. Fiecare episod care se în- 
cheie cu «nefericirea» sau alienarea lui Faust indi- 
că faptul că eroul e incapabil sau nu doreşte să se 
adapteze. Mai arată şi că sistemul sau structura ca 
atare e incapabilă să răspundă adecvat nevoilor 
reale ale individului. Valoarea semantică a ele- 
mentului religios la deznodământ e tocmai aceas- 
ta: că e extrasistemică“ (49). 

După ce eliberează astfel transcendența din 
aservirea istoricistă la care au obligat-o Hegel, 
Marx şi urmaşii lor întru inginerie socială şi „rai 





sistemic pe pământ“, Nemoianu îi extrage pe Hei- 
degger şi Nietzsche din dogmatica strânsoare 
multiculturală. Astfel, notând rădăcinile europe- 
ne ale „relativismului cultural“ american, Nemo- 
ianu comentează: „Heidegger, nu mai puţin ca 
Nietzsche sau Schopenhauer (ori ca Wittgenstein, 
s-ar putea adăuga, n.M.P.), au susținut în termeni 
neechivoci existența anumitor valori, epistemo- 
logice şi axiologice. Relativismul lui Heidegger 
era însoţit de anxietate, nu de exultare; al lui 
Schopenhauer, de adânc pesimism, iar exploziile 
de bucurie ale lui Nietzsche sunt provocate nu de 
descoperirea relativismului, ci de încrederea în 
forța afirmativă a vitalismului subiectiv.“ Aşadar 
actuala formă de „relativism“ nu e, în ciuda pre- 
tențiilor sale dialectice şi organice, decât o con- 
secință a neglijării contextului ideilor enunțate 
de gânditorii germani sus-pomeniți. Deşi se pre- 
tinde o eliberare a realității din concepte, decon- 
strucția nu e decât abolirea conceptuală a realită- 
ţii, refrigerarea instituțională a conceptului după 
ce, în prealabil, i-au fost retezate rădăcinile care îi 
dădeau substanță şi îl justificau. Astfel, actualul 
relativism cultural nu e decât un dogmatism, o 
subminare nominalistă a realității. Acest nihilism 
dogmatic şi abulic e, după cum scrie profesorul 
Nemoianu, contrar „productivității constructive 
şi diferenței umane“ (86). Ca sprijin anecdotic al 
judecății sale şi exemplu al „vicleniei istoriei“, Ne- 
moianu menţionează că: „În anii '80 Derrida a di- 
rijat sindicatele profesorilor în lupta lor împotri- 
va reducerii bugetelor pentru departamentele de 
filosofie care erau considerate irelevante sau re- 
dundante de către autoritățile administrative. 
Dar justificările guvernamentale erau inspirate 
chiar de deconstrucţia filosofiei predicată de 
Derrida“ (105). 

Chiar dacă se revendică de la ocasionalismul 
şi ironia romantice, postmodernii nu sunt dispuşi 
să accepte şi ceea ce Virgil Nemoianu consideră a 
fi suprema sa înflorire: „Romantismul devine cu 
adevărat el însuși, în bine sau în rău, numai când 
încetează să mai fie el însuşi.“ Încrezător în aceas- 
tă pulsaţie teleologică, în acest avânt către auto- 
suprimarea dialectică, aştept, totuşi, împlinirea 
multiculturalismului, postmodenismului, corecti- 
tudinii politice şi, desigur, a vremurilor. Până 
atunci însă, cărți precum cea a lui Virgil Nemoia- 
nu sunt menite a ne ţine/feri de urât. 





anul IV e nr. 44 


55 





ROST 


LA ROST 





Între Calvin şi Pangloss 


Încercând să folosească prilejul deconspirării dosarelor de 
securitate ale clerului BOR pentru a mai da o lovitură „credinţei 
strămoşeşti“, d Cătălin Avramescu promovează în nr. 859, 
25-31 august al săptămânalului 22 o „Românie reformată“. 


Mircea Platon 





cursul căreia „o doamnă amabilă din congre- 

gaţia locală“ i-a lămurit că „liderul public“ al 
prezbiterienilor e „Jesus Christ“, dl Avramescu ne 
somează să abandonăm Ortodoxia pentru a ne pu- 
tea bucura de „civilizația occidentală“: „Să părăsim 
cu toții bisericile acestea [ortodoxe],“ se înfierbân- 
tă dl Avramescu, „pentru a redeveni oameni liberi. 
Să nu vă pară rău după ele, căci sunt lucruri din 
lumea aceasta. Dacă e să avem un viitor întru spi- 
rit, el va fi într-o Românie reformată“. Un sceptic ar 
putea răspunde că şi „civilizația occidentală“ e „din 
lumea aceasta“ şi că deci nu are nici un rost să 
schimbăm o zădărnicie pentru alta. Din nefericire 
pentru sceptic dl Avramescu ştie că „zădărnicia“ 
occidentală e mai comfortabilă, are „tren, banii de 
hârtie şi apa la robinet“, nu iobagi şi latrine în fun- 
dul curții. Şi toate acestea datorită Reformei. 

„Modernitatea civilizată [...] a devenit pe de- 
plin posibilă abia după ce Luther a anunţat prinți- 
lor germani principiile Reformei“, scrie domnul 
Avramescu dându-ne a înțelege că „modernitatea“ 
aştepta undeva, într-o debara, fluierul de început 
al lui Luther. Această lectură teleologică şi prezen- 
tistă a istoriei Reformei — numită, în istoriografia 
britanică, „old hat“ (Whig) sau „old guard“ (mar- 
xistă) — nu se mai practică de aproximativ cincizeci 
de ani, de pe vremea debuturilor lui Sir Geoffrey 
Elton, fiind mai apoi demontată de întrega şcoală 
istoriografică revizionistă, de la Christopher Haig, 
Eamon Duffy şi David Cressy, la Peter Lake şi ].C.D. 
Clark. Neintimidat însă de bibliografia ultimilor 
decenii, dl Avramescu se dedă cu plăcere celor mai 
simpliste sloganuri istoriografice de sfârşit de se- 
col nouăsprezece: „Fără Reformă, nu am fi avut zia- 
re, nu am fi avut Societatea Regală cu ştiinţa meca- 


] mpresionat de o vizită în Perth, Scoţia, pe par- 


nică a naturii a lui Robert Boyle şi a lui Isaac New- 
ton [...] nu am fi avut nici măcar cerealele de la mi- 
cul dejun,“ se înfiorează domnia-sa. 


Reformă, reformă, 
dar care-i cîștigătoare? 


DI Avramescu alege să ignore nu numai rolul 
catolicilor în dezvoltarea „ştiinţei noi“ — de la Co- 
pernic la Galilei, şi de la jansenistul Pascal la lezuiţi 
şi Minimi - dar şi relaţiile de multe ori persecutoa- 
re pe care le-a avut protestantismul cu ştiinţa şi 
filosofia (de la prigoana anticarteziană dezlănţuită 
de Voetius şi concedierea profesorilor de la Oxford 
sau Cambridge care nu semnau declaraţia de cre- 
dință anglicană, până la actualele dezbateri între 
evoluționişti şi protestanții adepţi ai lui „inteligent 
design“, care nu e decât o reînviere a sistemului 
newtonian aşa cum a fost el elaborat teologic de 
celebrele Boyle Lectures). 

În plus, faptul că un lucru s-a întâmplat nu în- 
seamnă că el trebuia să se întâmple, aşa şi nu altfel. 
Nesocotirea contingenței istorice şi eliminarea 
variabilelor şi excepțiilor după modelul ştiinţelor 
sociale — precum politologia sau sociologia -, îl 
duc pe dl Avramescu Ia telescopări precum urmă- 
toarea: „Biserica prezbiteriană a introdus, pentru 
prima dată, în Scoţia, un sistem universal de edu- 
caţie, animat de ideea că fiecare în parte trebuie să 
fie în stare să înţeleagă singur Biblia. După două 
secole, scoțienii descopereau locomotiva, logarit- 
mii, macadamul şi economia politică modernă.“ 

Presupunând că cineva ar dori să se conver- 
tească la o religie al cărei merit se socoteşte în loco- 
motive şi metri pătraţi de macadam, nu putem de- 
cât să regretăm că dl Avramescu nu încearcă să fie 
mai specific. Domnia-sa scrie că prezbiterienii au 
dat lumii macadamul, calvinii genevezi au dat lu- 





56 


anul IV e nr. 44 


LA ROST 





ROST 





mii pe Rousseau şi pe „legendarii ceasornicari“, 
„„„.Uakerii au întemeiat Pennsylvania, iar puritanii 
Bostonul“, în vreme ce „Japonia s-a deschis către 
lumea modernă datorită protestantismului euro- 
pean şi tunurilor americane“. Dl Avramescu negli- 
jează însă să precizeze la care dintre aceste confe- 
siuni ar trebui românii să se convertească pentru a 
se bucura, în tihnă şi cu profitabil temei, de foloa- 
sele „civilizaţiei occidentale“? Pentru că ele nu sunt 
otova, între Archbishop Laud şi Cotton Mather e o 
distanță ca între TS. Eliot şi Armata Salvării. 
„„.uakerii au întemeiat Pennsylvania din cauza Pu- 
ritanilor care i-au amendat, întemnițat şi biciuit 
(au scăpat oricum mai ieftin decât indienii, căzuţi 
pradă „războaielor sfinte“) silindu-i să împungă 
fuga mai la sud. Istoria Noii Anglii e plină de pro- 
cese religioase, de persecuții şi de excomunicări în 
urma cărora diferite grupuscule reformat-milena- 
riste au fugit din Massachusetts în Rhode Island, 
Connecticut, Utah etc. Nici calvinii olandezi nu 
prea se dădeau în vânt după ...uakeri, după cum 
nici anglicanii nu se omorau după prezbiterieni. 
Adică, ba da, se omorau, deoarece din cauza lor, a 
intoleranței Kirk-ului, ziceau Anglicanii Vechiului 
Regim şi mai nou Conrad Russell, s-a ajuns la răz- 
boi civil în Anglia, la decapitarea lui Charles 1, şi la 
exilul lui Charles II. Aşadar, Reformă, Reformă, dar 
să ştim şi noi care e lozul câştigător, care denomi- 
naţiune e mai bună de primărie: să asfalteze, să fie 
punctuală cu ridicatul gunoiului, cu tunsul gazonu- 
lui şi cu alte asemenea victorii ale spiritului. 


Ochelarii de cal ai dlui 
Avramescu 


În comparaţie cu micile, deşi îndelungatele şi 
cumva sângeroasele, dispute intestine protes- 
tante, Ortodoxia are, în viziunea dlui Avramescu, 
păcate mult mai grave: „Este oare o coincidență că 
toate țările ortodoxe — Rusia, Belarus, Serbia, Bul- 
garia, Ucraina, cu parţiala excepție a Greciei — sunt 
exemple de dezastre economice şi si sociale?“ Aces- 
tei întrebări a dlui Avramescu i se poate răspunde 
cel mai bine, în adevărată dialectică evanghelică, 
printr-o altă întrebare: Este oare o coincidență că 
toate țările ortodoxe, cu excepția Greciei, au avut 
de suportat decenii de dezastru economic şi teroa- 
re socială comuniste? E oare o coincidență faptul 
că în Cuba şi în alte țări (catolice) din America La- 


tină, din Africa sau din Asia unde a încercat/reuşit 
să se instaleze, comunismul a produs dezastru eco- 
nomic şi social? Nu trebuie să nesocotim nici ipote- 
za Că, în nimicnicia noastră, nici măcar ingineria 
socială protestantă nu ne poate salva, după cum 
nu am observat să-i fi rentabilizat pe africanii con- 
vertiți de misionari baptişti, anglicani sau penti- 
costali. Sau poate apartheid-ul Africii de Sud ar fi 
un exemplu de reuşită protestantă africană. 

Oscilând astfel între Calvin şi Pangloss, între 
acuta conştiinţă a mizeriei omeneşti aşa cum apare 
ea în cadrele vieții româneşti şi elaţia indusă de 
contemplarea celei mai bune dintre lumile Occi- 
dentale posibile”, dl Avramescu, în răspăr cu isto- 
ria veacului trecut, e sigur că poate detecta în stra- 
nele Ortodoxiei viermele comunist: „În ce priveşte 
România, o istoriografie patriotardă ne învaţă că 
Biserica Ortodoxă a fost un element central în 
identitatea românilor. Dacă este aşa, atunci ar tre- 
bui să îşi asume răspunderea pentru marasmul în 
care se zbate această țară. [...] În secolul al XIX-lea, 
ortodoxia românească se organizează ca biserică 
de stat, ascunzându-se sub pulpana puterii politi- 
ce, o poveste tristă, al cărei final îl găsim în dosare- 
le de colaboratori de la CNSAS. Ce relevanță mai 
are O asemenea biserică, vă întreb?“ Aşadar, în vre- 
me ce bisericile protestante, edictate de prinții 
nordeuropeni şi folosite de aceştia ca departament 
al cultelor, educaţiei şi moravurilor, merită extaze- 
le dlui Avramescu pentru meritul de a fi fost „ele- 
ment central“ al identității şi civilizaţiei „omului 
european“ (să înțelegem că evreii nu sunt „oameni 
europeni“?), legăturile dintre Ortodoxie şi poporul 
român sunt pură invenţie patriotardă. 

DI Avramescu se declară consternat de predi- 
cile ortodoxe „în care se vorbeşte despre «tradiţie», 
valorile «neamului» şi despre <înainte-stătători». 
Dar Cristos nu a spus: Am venit să mântuiesc popo- 
rul român! Mă îndoiesc că în planul Mântuirii creş- 
tine națiunea aceasta are un loc rezervat. Nu cred 
că în Rai ne vom aşeza pe bănci tricolore.“ 


Despre protestantism 
şi naționalism 


Deşi nu ştiu prea multe despre Rai — până şi 
Dante e rezervat în privinţa asta -, aş îndrăzni să 
speculez că nu e ca o biserică protestantă unde se 
stă pe bănci. Dar până la băncile Raiului, tricolore 





anul IV e nr. 44 


57 





ROST 


LA ROST 





sau de pluş, un popas pe băncile unei biblioteci bu- 
ne i-ar da prilejul dlui Avramescu să-şi completeze 
bibliografia despre legăturile dintre protestantism 
şi naționalism (se poate începe cu Patrick Collin- 
son şi Adrian Hastings). Dacă protestanții au ceva 
în comun cu ortodocşii, atunci e faptul că sunt or- 
ganizați în biserici naţionale autocefale, spre deo- 
sebire de Catolici. De aici, şi pericolul filetismului. 
Discursul mesianic-național a jucat un rol impor- 
tant în dezvoltarea protestantismului, atât prin su- 
pralicitarea „purității“ germane/nordice opuse co- 
rupției Romei/Sudului superstițios, cât şi prin par- 
adigma „noului Israel“, a „poporului ales“. Engle- 
zii, olandezii, americanii, toţi au sucombat figuris- 
mului, ideii că au de jucat un rol mesianic după 
model veterotestamentar. 

Din punct de veder istoric, naționalismul e 
parte a discursului identitar protestant. Protestan- 
tă e şi ideea pe care se bazează articolul dlui Avra- 
mescu, şi anume că succesul material e un indiciu 
al „elecţiunii“, al „sfinţeniei“, al atletismului spiri- 
tual. Apărută din nevoia de a mai îmblânzi asceti- 
cul discurs teologic al lui Calvin, descurajant pen- 
tru credincioşii nevrozați de tensiunea posibilei şi 
probabilei damnări, belşugul exterior ca semn al 
mântuirii e o „erezie“ din punct de vedere al orto- 
doxiei predestinaţioniste calvin-augustiniene. 

Admiţând că algoritmii istoriei pot fi calculați 
cu abacul dlui Avramescu, de ce să ne oprim la ro- 
lul protestantismului în dezvoltarea ceasurilor cu 
cuc şi a căilor ferate, de ce să nu mergem de la vâ- 
nătorile de vrăjitoare, până la comunism (de la 
Marx şi Engels, până la fabienii eugenişti), rasism 
fundamentalist (vezi Episcopalienii în secolele 
XVII-XIX şi, în secolul XX, Southern Baptists şi 
K.K.K., organizat pe structură de lojă masonică 
protestantă), eugenia suedezilor care le-a îngăduit 
mai apoi să aibă un sistem de asigurări sociale re- 
laxat, eficientele masacre coloniale, militarismul 
prusac şi strânsa legătură dintre Biserica Luthera- 
nă germană şi hitlerism, persecuția catolicilor ir- 
landezi de către anglicani, colaborarea cu regimul 
comunist a clerului polonez şi maghiar, atât catolic 
cât şi protestant, şi alte delicatesuri „tolerante“ şi 
„verticale“. Dacă totul e determinat de religie, 
atunci extrema stângă occidentală („left-wing 
nuts“) are dreptate atunci când consideră religia o 


unealtă a exploatării, imperialismului şi opresiu- 
nii. De fapt, acuzaţiile intelectualilor de stânga occi- 
dentali ne arată că relaţia dintre protestantism şi 
„the chattering, classes“/,clasele sporovăitoare“, 
nu e cu nimic mai bună decât relația dintre Ortodo- 
xie şi „societatea civilă“ românească, cu singura 
deosebire că, la protestanți, pietismul, păşunismul 
popular ştie să combată mai cu spor convusliunile 
antireligioase ale „oamenilor de gust“. 

În fine, dacă tot e să ne convertim la o religie 
solvabilă, de ce să nu mergem pe mâna ateismului? 
Dacă protestantismul ne-a adus modernitatea, 
ateismul ne-a adus postmodernitatea. Căile ferate 
şi sistemul mecanicii celeste al lui Newton sunt de- 
păşite, şi protestantismul odată cu ele, după cum o 
dovedesc băncile goale din catedralele muzeu. 

Descoperirea şi decriptarea genomului uman, 
cea mai mare izbândă ştiinţifică de la Newton 
încoace, ne-au adus-o şi o duc la îndeplinire atei 
precum James D. Watson, Francis Crick sau cei 
93% dintre membrii Academiei Naţionale Ameri- 
cane de Ştiinţe care se declară „necredincioşi“. 
Poate că, în spiritul proverbialei noastre capacităţi 
de a „arde etapele“, am luat-o deja înaintea Occi- 
dentului, de vreme ce dl Avramescu e convins că: 
„Din punct de vedere practic, România este oricum 
o țară ateistă“. Suntem deci în avangardă! Poate că 
actuala stare a României nu se datorează Ortodo- 
xiei, ci ateismului prin care ne branşăm la „noua 
ordine mondială“. Poate că actuala mizerie româ- 
nească promite lucruri mari, poate că nu e decât 
echivalentul dezolării Angliei Revoluţiei Industria- 
le. Trăim în plin Dickens: orice anglofil autentic ar 
trebui să jubileze. 

În această lumină, proiectul reformator al 
dlui Avramescu ne apare doar ca mostră a paseis- 
mului unui intelectual pe care dragostea de 
Hobbes, Oldenburg şi Reform Club l-a făcut să se 
piardă cu firea. Oricui i se poate întâmpla, o dată. 
Singurul mod de a evita repetarea acestor momen- 
te ne e indicat tot de dl Avramescu atunci când ne 
îndeamnă să „interiorizăm şi să practicăm“ refor- 
ma în „interior“. Pornind de la acest principiu, mi- 
e teamă că, în conformitate cu logica precipitată a 
domniei-sale, dlui Avramescu nu îi rămâne altceva 
de făcut decât să se reformeze şi să tacă. „Elemen- 
tary, old bean.“ 


* „Se pune întrebarea dacă există o alternativă rezonabilă la opţiunea protestantă. Experienţa istorică ne arată că 


nu“, scrie dl. Avramescu. 
) 





58 


anul IV e nr. 44 


ROST: cuvint, rațiune, sens, ordine 


x 


În latină, rostrum însemna „deschizătură“, „cioc“, „plisc“, „bot“. Mai tîrziu, în latina populară, 
a început să însemne şi „gură“ în general. În româna veche, sub forma rost, a fost moştenit cu acest 
din urmă înţeles, păstrat astăzi doar în cîteva expresii de largă răspîndire (a învăţa pe de rost, a lua 
la rost) şi stînd la baza verbului a rosti. Rost a evoluat spre înțelesul „rațiune“, „sens“, „tâlc“, 
„Doimă“, „scop“, cu care se foloseşte astăzi în mod curent. Aşa a apărut verbul a rostui („a da sens“, 
„a pune ordine“), cu derivatele rostuire, rostuitor etc. 

Creat prin Rostirea (Cuvântul) divină, omul este el însuşi făptură rostitoare, dar şi rostuitoare. 
Omul are un rost dat de Dumnezeu, dar uneori caută să-şi facă singur alt rost, după mintea lui. În 
orice caz, starea cea mai rea a omului este aceea de a fi fără rost pe lume. Iar cel mai mare serviciu 
care poate fi făcut omului este de a-l ajuta să-şi (re)găsească rostul. 

Revista ROST îşi propune tocmai acest obiectiv la nivelul lumii româneşti, care în comunism 
şi-a pierdut rostul şi care trebuie să se redescopere pe sine, în primul rînd prin recursul la tradiţie. 





În acest număr semnează: e Mihail Albişteanu - profesor de istorie, doc- 
torand e Demostene Andronescu - istoric, publicist, fost deţinut politic 
e Cristina Anisescu - cercetător CNSAS, master în Comunicare şi Relaţii 
Publice, master în Psihologie, a publicat volumul de documente Nicolae 
Margineanu. Un psiholog in temnitele comuniste (2006) e Antonio Aroneasa - 
teolog, publicist e Răzvan Codrescu - scriitor, ultima carte publicată: Gâlceava 
dracului cu lumea. Mic tratat de demonologie aplicată (2005) e Cristian Curte 
- teolog, jurnalist e Ion Gherman - prof. dr. doc., preşedintele Societăţii 
Culturale „Ţinutul Herţa“ e Constantin Mihai - doctorand în litere (Universite 
de Craiova-Universite Michel de Montaigne, Bordeaux III, LAPRIL), eseist. Autor 
al volumelor: Arca lui Nae. Perspective culturale asupra generaţiei '27 (2004), 
La logique d'Hermes. Etudes sur L'Imaginaire (2006) e Viorel Patrichi - jurna- 
list, ultima carte publicată: Ochii şi urechile poporului. Convorbiri cu generalul 
Nicolae Pleşiță (2001) e Adrian Nicolae Petcu - istoric, publicist, a publicat 
(coord.) Partidul, Securitatea şi cultele (2005) e Mircea Platon - doctorand în 
istorie la Columbus University din Ohio - SUA, scriitor, ultima carte publicată: 
Ortodoxia pe litere. Îndreptar de fundamentalism literar (2006) e Octavian 
Sergentu - master în Ştiinţe Politice e Varujan Vosganian - scriitor, doctor în 
economie, ultima carte publicată Iisus cu o mie de braţe (versuri, 2004). 





Abonament 

Vă puteţi abona trimițind contravaloarea abonamentului prin mandat poştal (în care specificaţi citeţ numele, 
adresa completă, telefonul şi perioada de abonament) pe numele: Târziu Claudiu Richard, CP 27, Oficiul 
Poştal 23, Bucureşti sau achitînd contravaloarea abonamentului în contul nr. RO61CECEIS0143RON 0122556, 
deschis la CEC Iaşi pe numele Asociaţiei ROST, cod fiscal 12495302, după care veți trimite copia chitanţei şi o 
scrisoare în care solicitaţi abonamentul la CP 27, Oficiul Poştal 23, Bucureşti. 

Preţul unui abonament este 180.000 lei (18 lei noi) pentru 6 luni şi de 360.000 Lei (36 lei noi) pentru un an. 
Pentru cei din străinătate abonamentul este de 50 euro/an în Europa şi 70 USD/an pentru celelalte continente. 











Părintele Tustin 
un adevărat 
purtător de Hris 



































Nr. 1-— martie 2003, dedicat lui 
Nicu Steindhardt 
2 — aprilie 2003, dedicat lui Mircea Eliade 
3 — mai 2003, dedicat lui Lucian Blaga 
Nr. 4-— iunie 2003, dedicat lui 
Mihai Eminescu 
5 — iulie 2003, dedicat lui 
Nicolae Paulescu 
6 — august 2003, dedicat lui Sandu Tudor 
Nr. 7 — septembrie 2003, dedicat lui 
Nae Ionescu 
Nr. 8— octombrie 2003, dedicat lui 
Valeriu Gafencu 
Nr. 9 — noiembrie 2003, dedicat părintelui 
Dumitru Stăniloae 
Nr. 10-11 — decembrie 2003, dedicat lui 
Vasile Băncilă 
Nr. 12 — februarie 2004, dedicat lui 
Nichifor Crainic 
Nr. 13 — martie 2004, dedicat lui 
Mircea Vulcănescu 
Nr. 14-15 — aprilie-mai 2004, dedicat lui 
Radu Gyr 
Nr. 16 — iunie 2004, dedicat lui Vintilă Horia 
Nr. 17 — iulie 2004, dedicat lui Ștefan cel Mare 
Nr. 18 — august 2004, dedicat lui 
Ernest Bernea 
Nr. 19 — septembrie 2004, dedicat lui 
Constantin Noica 
Nr. 20 — octombrie 2004, dedicat 
Părintelui Arsenie Boca — epuizat 
Nr. 21-22 — noiembrie-decembrie 2004, 
dedicat Părintelui Constantin Galeriu 
Nr. 23 — ianuarie 2005, dedicat lui 
Vasile Lovinescu 
Nr. 24 — februarie 2005, dedicat lui 
Octavian Goga 
Nr. 25-26 — martie-aprilie 2005, dedicat 
Părintelui Constantin Voicescu 
Nr. 27 — mai 2005, dedicat lui 
Nicolae Iorga — epuizat 
Nr. 28 — iunie 2005, dedicat 
Părintelui Arsenie Papacioc 
Nr. 29 — iulie 2005, dedicat 
Părintelui Zosim Oancea 
Nr. 30 — august 2005, dedicat lui 
Vasile Voiculescu 
Nr. 31 — septembrie 2005, dedicat 
Părintelui Liviu Brânzaș 
Nr. 32 — octombrie 2005, dedicat lui 
Aron Cotruş 
Nr. 33 — noiembrie 2005, dedicat 
Părintelui Iustin Pârvu 
Nr. 34 — decembrie 2005, dedicat lui 
Paul Goma 
Nr. 35 — ianuarie 2006, dedicat lui 
Horia Bernea 
Nr. 36 — februarie 2006, dedicat lui 
Ioan Alexandru 
Nr. 37 — martie 2006, dedicat 
Părintelui Teofil 
Nr. 38 — aprilie 2006, dedicat 
Părintelui Calciu 
Nr. 39 — mai 2006, dedicat lui 
Pan M. Vizirescu 
Nr. 40-41 — iunie-iulie 2006, dedicat lui 
Ion Gavrilă 


Cei care doresc să-şi completeze colecţia publicației 
ROST pot trimite contravaloarea revistei (30.000 lei 
vechi/exemplar), prin mandat poştal, pe numele: 
Târziu Claudiu Richard, CP 27, OP 23, Bucureşti. 
Precizaţi pe mandatul poştal ce număr al revistei doriți, 
în câte exemplare şi adresa dvs. 

Pentru informații sunați la tel.: 0740.103.621