Transilvania_1940_071_005_006

TRANSILVANIA 


BULETIN » TEHNICĂ A CULTURII 


Nr. 5—6 


ANUL 71 SEPTEMVRIE-DECEMVRIE 1940 
RR E A 0 ROC AER EQ NE E CE EEE 


SIBIU 


Anul 71.  Septemvrie-Decemvrie 1940. Nr. 5—6. 


TRANSILVANIA 


Buletin de tehnică a culturii 


Dies irae... 


Neamul românesc a trecut, în anul care s'a scurs, prin- 
tr'o zodie neagră. Hotarele țării, împinse în 1918, aproape 
până la limitele noastre etnice, au fost crunt sfârticate; 
de pe meterezele lor-a trebuit să se retragă, cu sufletul 
sfâșiat, o armată care ar fi fost gata să se jertfească până 
la ultima picătură de sânge pentru apărarea lor; o con- 
ducere nepricepută, lipsită de prevedere, adânc viciată 
în moravurile și sistemul ei, a asistat neputincioasă, fără 
curaj şi fără demnitate, la această prăbușire, care mai 
pe urmă, a târit-o şi pe ea în prăpastie. S'a început cu. 
Basarabia şi Bucovina de Nord, pentru a se încheia cu 
Transilvania şi Dobrogea. Sute de mii de Români din 
aceste provincii, părăsite fără luptă şi fără onoare, și-au 
lăsai agoniseala unei vieţi, şi-au frânt rosturile unei exi- 
stenje pentru a lua drumul pribegiei, sub privirea năucă 
de durere a milioanelor de fraţi, rămaşi să poarte jugul 
amarnic al străinului. Şi pentru ca paharul să se umple 
până la vârf, mânia lui Dumnezeu ne-a bătut frântura de 
țară, rămasă liberă, cu urgia celui mai cumplit cutremur 
pe care l-a cunoscut Europa în ultimele veacuri. Asifel, 
n'a rămas casă de Român fără jale, n'au fost ochi care 
să nu se umple de lacrimi, inimă care să nu fie încrun- 
tată de durere și pumni care să nu se strângă de revoltă. 

Dies, irae, dies illa... 

Sub acest morman de ruine a rămas însă teafără 
încrederea în puterile şi dreptul nostru, din care va în- 


143 1 


colți şi va crește, imaculată, floarea nădejdii. Ca un uriaș 
care se trezeşte dinir'un somn blestemat, neamul româ- 
nesc şi-a scuturai de pe corpul lui pigmeii, care şi-au 
pus de gând să-i otrăvească sângele și sufletul. Dinastia 
a fost restituită în rosturile ei; prăpasiia, care se săpa 
tot mai adânc între ea şi Națiune, a fost astupată. Un 
Rege tânăr, Regele Mihai, care a purtat ca prinţ numele 
simbolic şi măreț, vestitor de biruinţi, al Alba-luliei, o 
reprezintă astăzi, alăturea de Maica Lui, revenită după 
un lung și nemeritat surghiun, să redea Fiului, cu atât 
de grele răspunderi, căldura și tăria virtutilor materne, 
pe care nimic nu le poate înlocui. Generalul Antonescu, 
suflet de soldat în adevăratul înțeles al cuvântului, cu- 
rajul, iubirea de neam și de dreptate ale căruia au fost 
călite în suferință şi luptă a luat pe umerii lui marea 
sarcină de Conducător al Statului, la cea mai grea răs- 
cruce a istoriei lui moderne. Alăturea de el stă armata 
tânără a Legiunii, puternică și numeroasă ca oștile îm- 
păraţilor din poveşti.. „câtă frunză și iarbă..", gata să 
lupte cu toate împotrivirile lumii acesteia pentru a zidi 
o țară nouă. De sub crucile a sute de morminte proas- 
pete îi comandă martirii ei, în frunte cu cel mai neîn- 
fricat și mai adâncvăzălor decât toji: Căpitanul. Şi nu 
sunt porunci mai sfinte, decât acelea care vin din mor- 
minte de martiri.. 

Un freamăt de vieaţă nouă străbate trupul lovit și 
schinjuit al Najiei; o dorinţă de faptă, de jertfă și de cu- 
rățenie se ridică dintre amă:ăciuni şi prăbușiri, ca aburul 
proaspăt al unei dimineţi de vară, după o noapte de urgie. 
„Astra“ care s'a aşezat totdeauna pe linia permanenţelor: 
româneşti, își acordă glasul cu acest cântec al nădejdii 
şi al biruinţei care va veni. 


Transilvania. 


144 


Două cuvântări la adunarea generală a 
„Astrei“ 
L 


Discurs de deschidere 
de Dr. G. Preda 


vicepreşedintele „Astrei”. 
Onorată Adunare Generală, 


Domnul profesor Dr. I. Moldovan, președintele Asociaţiei 
noastre, fiind obligat prin împrejurări personale și familiare, să 
` părăsească localitatea, îmi revine, ca vicepreşedinte reprezentativ, 
sarcina de a conduce ședințele acestei adunări. 

Adunarea generală din acest an urma să se țină la Cluj. 
Era răspunsul ce se da invitației ce ni s'a făcut din partea des- 
părțământului central județean încă de acum doi ani. Din motive 
ce vi s'au adus la cunoștință anul trecut, această adunare nu a 
putut avea loc în Cluj, iar împrejurările ce Vă sunt cunoscute 
ne-a împiedecat și în acest an să o ţinem în această localitate, 

Conducerea „Astrei“ a intervenit din timp la Conducătorul 
Statului, d-l general lon Antonescu, solicitând dacă este posibilă 
publicarea unui protest contra neomeniei cu care au fost trataţi 
fraţii rămași sub stăpânirea maghiară și aprobarea ca adunarea 
generală a „Astrei” să aibă loc în unul din orașele regiunii ne- 
ocupate (Alba-lulia sau Sibiu), dacă nu într'un cadru demonstrativ, 
dar mai expresiv, mai impunător, dat fiind atingerile drepturilor 
noastre teritoriale, 

Probabil că din interese superioare de Stat nu s'a dat răspuns 
solicitării noastre și pentru ca manifestarea „Astrei“ să nu fie in- 
terpretată ca o stângenire a tratativelor şi relaţiilor politice, Co- 
mitetul Central, în şedinţa plenară, a decis ca această adunare 
să aibă loc la sediul „Astrei“, într'un cadru mai restrâns, cu spe- 
ranţa că în viitorul cât mai apropiat ea se va putea ţine în orașul 
în care am fost invitaţi, din regiunea ce trebue să ne aparţină 
pentru totdeauna. „Astra“, conform statutelor sale, înţelege să 
recomande de a nu se manifesta întrun sens ce ar putea atinge 
politica internă sau externă a ţării noastre, mai ales faţă de greu- 
tăţile ce Je pot întâmpina guvernanţii noștri. Cred însă că își 
poate exprima, în această împrejurare, durerea ei. 


145 1* 


Adunarea generală prezentă se deschide în împrejurări triste 
pentru neam, ţară şi „Astra“, căci războiul mondial, la care noi 
nu am participat direct, ne-a lovit dureros, în interesele noastre 
etnice, istorice, tradiţionale și aş putea spune chiar în demnitatea 
noastră naţională. 

Precum Vă este cunoscut, Basarabia, Nordul Bucovinei şi 
Cadrilaterul Dobrogean, am fost obligaţi să le lăsăm sub regimuri 
străine, iar cea mai mare parte din Nordul Ardealului a căzut 
sub stăpânirea unui duşman al nostru, aş putea spune de tot- 
deauna, căci atrocitățile, masacrele, expulzările neomenoase, de- 
scrise prin glasul autorizat al d-lui Horea Sima, vicepreședintele 
Consiliului de miniştri, dovedesc. odată mai mult firea primitivă a 
poporului acestuia asupritor şi întăresc proverbul, că lupul își 
schimbă părul, dar năravul ba. 

Cum această adunare a „Astrei“ este prima ce are loc după 
împrejurările acestea sfășietoare, cred că sunt în asentimentul 
D.- Voastră când, dela această tribună, trimit fraţilor lăsaţi sub re- 
gimuri străine și în special membrilor „Astrei“ noastre din aceste 
regiuni, un cald și frăţesc salut, un cuvânt de nădejde şi de îm- 
bărbătare, care să-i oţelească și mai mult în lupta ce trebue să 
o ducă pentru menţinerea fiinţei lor naţionale. 
| De altfel neamul nostru, așezat la răscrucea popoarelor 
şi civilizaţiilor ce au fost aproape veşnic în conflict, este destul 
de încercat în suferință şi prin felul cum a știut să îndure și să 
înfrângă vicisitudinile istoriei sale, poate servi de exemplu multor 
alte popoare, 

Infrăţit de-a-lungul timpului cu munţii săi pitoreşti, cu codrul 
verde, cu câmpia fertilă, cu apele curgătoare, cu cerul înstelat, el 
a știut să-și păstreze ființa sa naţională. 

Veac de veac, acest popor şi-a dus vieaţa sub scutul mun- 
ţilor, la adăpostul pădurilor ocrotitoare, când în pribegie, când 
în robie, când în libertate. 

Pe calea grea a suferinței, prin lupte scale. sau eroice, el a 
fost condus de instinctul său naţional, cât şi de conștiința sa, spre 
orizontul senin, spre supremul ideal, spre marele destin al liber- 
tății şi unităţii noastre, 

Dacă astăzi ne-am întoarce o clipă cu gândul îndărăt spre 
trecutul ce se pierde în negura istoriei, dacă am parcurge cu ochii 
minţii noastre firul vieţii noastre naţionale, am vedea că dela 


146 


marele împărat Traian și până la Regele Ferdinand, făuritorul 
României Mari, a existat la poporul nostru o pleiadă de bravi și 
luminaţi conducători şi eroi, consideraţi vizionari, care au călăuzit 
pașii naţiei noastre, păzind-o să nu cadă pradă lăcomiei nesă- 
țioase a dușmanilor, sau desrobind-o, atunci când împrejurările 
au făcut să cadă în robia vecinilor, 

Noi trebue să ne amintim totdeauna cu respect și pietate de 
toți acești premergători (conducători sau conduși) care s'au jertfit 
şi ale căror trupuri zac în glia acestei ţări. Mormintele lor sunt 
pentru noi faruri care luminează conștiința datoriei noastre, Răs- 
punzând acestei datorii, răspundem deci poruncilor ce ei ne dau 
de-a recâștiga drepturile noastre şi de a păstra cu demnitate mo- 
ștenirea ce ne-au lăsat-o. 


Onorată Adunare Generală, 


Ştiţi prea bine că Asociaţia culturală „Astra“, pe lângă operă 
de culturalizare, a ţinut să ducă la bun sfârșit operele sociale și 
naţionale ce aveau legătură cu această cultură, 

Ca o bună păstrătoare de obiceiuri, tradiţii şi credinţe, pe 
lângă cultura creştinească, a ţinut să scoată în evidenţă comorile 
trupești, sufletești şi spirituale ale poporului din părțile ardelene, 
maramureșene, bănăţene și crișene. 

Conştientă de dreptul de libertate și de vieaţă naţională a 
acestui popor, drept înscris prin pagini de sânge și suferințe, ea 
și-a manifestat în toate ocaziile elanul de vieaţă naţională şi în 
acest crez şi-a coordonat activitatea culturală, pregătind poporul 
pentru realizarea idealurilor sale. 

In clipele istorice prin care trece astăzi ţara și neamul, 
„Astra“ înţelege să-și continue, cu același avânt, misiunea sa cul- 
turală, socială și naţională, Ea nu se lasă intimidată de surprizele 
momentului şi nu se va lăsa antrenată sau descurajată de eve- 
nimente, fără a le rezista, 

Ea va păşi, pe calea trasă de înaintaşi, condusă de același 
ideal, însuflețită de puterea acelora ce i-au dat vieaţă, au susți- 
nut-o şi au încurajat-o, 

„Astra” va rămâne deci mai departe un far de lumină pentru 
popor, dar și o santinelă trează, neclintită dela postul de veghere 
naţional. 


147 


Oţelită în lupta cu greutăţile din trecut, ea este convinsă că 
le va înfrânge şi pe cele din prezent și viitor. Aş putea: spune 
că „Astra” și-a făcut din aceste lupte unul din scopurile vieţii şi 
existenţii ei, căci ori de câte ori ea atingea anumite țeluri, alte 
țeluri răsăreau şi acestea îi rezervau noi piedeci ce trebuiau în- 
vinse. Cu un fundament puternic pe cei doi piloni mai impor- 
tanţi ai naţiunii, școala şi biserica, „Astra” rămâne tot ca o crea- 
toare de energii care, potrivit evoluţiei culturii și naţiunii, trebue 
să-şi aducă contribuţia sa pentru asigurarea și ducerea mai de- 
parte a vieţii culturale şi naţionale. Prin aceasta „Astra“ intră în 
legea naturală. Căci dacă o instituţie ca şi un neam, atingându-și 
un ţel nu priveşte mai departe și nu mai acţionează, ea intră în 
amorţire, în decădere, Vitalitatea unei instituţii, ca şi a unui neam, 
se cunoaşte prin partea activă ce o ia, prin lupta ce o duce la 
noile transformări, ce le aduce evoluţia lucrurilor, 


Cred că cei ce vor veni la conducere vor ţine seamă de îm- 
prejurări, vor căuta însă să ţină cât mai bine aprins focul sen- 
timentului de solidaritate naţională, surpând îngrădirile veninoase 
dintre frații de același neam și sânge. | 

Când vorbim de solidaritate, nu înțelegem una venită oca- 
zional prin teama de a nu pierde aceea ce avem, dar una pe 
care trebue să o aducă complexul de factori ce înnobilează cadrul 
naţionalismului sufletesc. 


O sforţare comună pentru o bună şi trainică armonie a Ro- 
mânilor de pretutindeni, o nivelare justă a condiţiilor de vieaţă 
culturală a poporului dela sate, către care se adresează „Astra“ 
şi unde există depozitul de energii naţionale, o înfrățire a claselor 
sociale și profesionale dela orașe, ducerea unei vieţi decente, fără 
sfidări și ruşine şi, mai presus de toate, o solidaritate în gânduri 
şi simţiri faţă de aceia ce i-am lăsat sub regimuri străine și cu 
care vrem să fim împreună pentru veşnicie. 


În cadrul statului legionar român, ale cărui principii de 
vieață „Astra“ le practică de aproape 80 ani, „Astra“ înţelege 
să-și coordoneze activitatea sa culturală, socială și naţională, în- 
tărind virtuțile noastre şi destinul neamului. 


Căci între instinctul naţional depozitar de virtuţi şi destin 
există un strâns raport şi tot ceea ce poate mări sau micșora pe 
unul, mărește sau micşorează pe celalalt, 


148 


Cu o structură proprie, desvoltat în condiţii deosebite, neamul 
nostru îşi are un destin care priveşte înăuntru spre virtuţi, dar 
și spre cer. 

Faţa acestui neam care priveşte spre puritatea cerească are 
ceva blând în ea, o veşnică dar demnă dorință de pace. 

Neamul nostru a întins și înțelege să întindă o mână prie- 
tenească tuturor acelora ce-i respectă munca, libertatea, frontie- 
rele, dar el știe să reacționeze — şi istoria dovedeşte aceasta — 
contra acelora ce îl amenință, atacă sau se arată nedemni de 
mâna ce le-o întinde. 

Increzătoare în vlaga și puterile ei, „Astra“ care intră în 
al 80-lea an al existenţei ei, se crede obligată să atragă atenţia, 
odată mai mult, că ea nu aparține unei regiuni, căci deşi sa 
ocupat mai mult de părţile ardelene, maramureșene, bănăţene 
şi crișene principiile ei au fost însuşite de multe societăţi din cu- 
prinsul țării, ea nu aparţine unor persoane ce întâmplător se gă- 
sesc la conducere, ea aparţine ţării întregi, neamului, și așteaptă 
dela toți o bună colaborare pentru ca prin munca comună să 
i se stimuleze activitatea, ocupând locul ce-l merită în istoria cul- 
turii românești, dar în același timp, prin aceasta muncă comună, 
să se poată îmbogăţi cât mai mult şi mai bine patrimoniul cul- 
tural al ţării și neamului. 

Așa să ne ajute Dumnezeu! 


IL 
In numeie Bisericii Ortodoxe 


de |. P. S. Dr. Nicolae Bălan 
Mitropolitul Ardealului 


Domnule Preşedinte, 
Onorală Adunare Generală, 


În grele vremuri ne-am întrunit noi astăzi aici. Bătrâna 
„Astra“ a voit să-şi țină adunarea generală din acest an aici, 
în Sibiu, pentru a lua, ca eroul mitic, contact cu pământul din 
care a răsărit, primind astfel noi puteri de vieaţă şi pentru a-şi 
limpezi problemele ce i se pun în fafa situaţiei de azi. Situaţia 
actuală este nespus de grea, dar cu toată greutatea ei trebue să 
ne păstrăm curajul neștirbit, credința întreagă şi nesdruncinată, 


149 


nădejdile treze şi neşovăitoare în reînfăptuirea deplină a idealului 
nostru naţional, 

Oricât de mult s'ar cutremura pământul sub picioarele noa- 
stre, nu trebue să ne clătinăm o clipă în credința noastră în ma- 
rele ideal românesc. Suntem datori să ne îindrumăm toată vieaţa 
noastră, toate gândurile şi simțirile noastre spre o singură ţintă : 
hotarele. 

Domnule Preşedinte, în cuvântarea Domniei Voastre ați: 
formulat afirmația că „Astra“ e obligată prin statute să nu facă 
politică. Interpretarea aceasta a statutelor poate să fie simpatică. 
Dar eu sub politică înţeleg, în mijlocul unei instituţii culturale ca 
aceasta, tot ce poate contribui la înălțarea unui popor şi la rea- 
lizarea idealurilor lui. In sensul acesta noi şi în cadrul acestei 
instituții, prin orice gândire şi simţire, tindem la înfăptuirea idea- 
lului ce încălzeşte sufletele noastre. Un popor nu poate trăi 
din renunțări şi abdicări. Un popor trăieşte din afirmarea drep- 
turilor sale inprescriptibile. Cu cât împrejurările s'ar arăta mai 
mașştere, din mijlocul lor să strigăm cu toată puterea: Nu re- 
nunțăm și nu vom renunţa niciodată la drepturile noastre, la mo- 
ştenirea noastră strămoşească ! 

Noi nu vrem să facem nimănui dificultăți. Dar nu e nicio. 
dificultate pe care să o punem mai presus de revendicările noa- 
stre naţionale, Nimeni pe lume nu poate subordona altui interes 
ceea ce formează aspirațiunea fundamentală a unui neam întreg. 


Intre mijloacele ducătoare la ţintă ale infăptuirii idea- 
lului nostru național, am ales, ca cel mai scump cultura, To- 
vărășia noastră culturală „Astra”, care a văzut vremuri grele, să 
strângă cu luminile şi cu curajul ei, acumulat în curs de decenii 
aspre, în jurul vetrei sale, pe toți fiii neamului, Azi chemăm pe 
toți Românii să se întoarcă din împrăștierea lor la sânul acestei 
instituții, să-şi înfrățească gândurile şi puterile, să lase tot ce i-a 
desbinat şi într'o solidaritate unanimă să păşeasci pe drumurile 
ei, Cultura e chemată să adâncească, să înalțe conştiinţa nea- 
mului, făcând-o trează până în ultima colibă românească. Să 
ne întoarcem la o mai adâncă conştiinţă de noi înşine, de de- 
stinul nostru în lume şi de demnitatea noastră națională. Nici- 
când n'am avut o atât de mare nevoie de o refacere a forțelor 
sufleteşti ale naţiunii, ca azi. Incordându-ne puterile în această 
direcție, suntem convinşi că peste voința noastră, închegată într'o. 


150 


hotărire nesdruncinată, nu există forță pe lume care să ne poată: 
birui. Poţi să înfrângi rezistențe fizice, dar voința de a trăi a 
unui popor nu poate fi biruită de nimic. Vorbesc în numele 
acelei sfinte instituţii căreia i s'a încredințat, spre propovăduire, 
cuvântul din cer: „Nu vă temeţi de cei ce pot ucide trupurile 
voastre, dar sufletele nu”. 

S'a spus azi dela amvonul bisericii că, mai înainte şi mai 
presus de orice, un neam trăieşte prin sufletul său. Nu există 
neam care să fi verificat mai mult acest adevăr ca neamul no- 
stru, Totul ne-au luat dușmanii şi asupritorii noştri: avutul, li- 
bertatea, vieaţa. Sufletul însă nu l-au dat strămoşii. Și prin el 
au biruit şi vom birui şi noi în viitor, 

Să avem eroismul moral de a ne păstra neştirbită încre- 
derea în forţele neamului. Să ne păstrăm întregi nădejdile în vii- 
torul românismului. 

În numele bisericii, a acelei instituţii sfinte, care în toată 
bunăvremea s'a identificat cu soarta neamului nostru, fac măr- 
turisirea şi făgăduinţa sărbătorească de a sta cu toate puterile 
noastre în ajutorul „Astrei“ şi a țintelor ei; de a sta neclintiți 
cu rugăciunile noastre şi ale întregii preoțimi pe lângă aspira- 
țiunile integrale ale neamului nostru. 

Rog pe bunul Dumnezeu să-şi coboare binecuvântările sale- 
asupra ţării, a poporului nostru și asupra aspirafiunilor mari şi 
sfinte ale lui, 

Dumnezeu să ne ajute! 


151 


Părintele loan Moţa 
de lon Colan 


A murit și părintele Moța... 

De nu i-am ști vieaţa, liniștit povestită, în parte, de el insuși, 
nu l-am putea desprinde din Orăștia victorioasei lui munci pentru 
neamul acesta. 

De două ori învingător: 

Odată prin el, a doua oară prin cel ce i-a fost urmaș al 
faptei românești ce depăşeşte veacul, 

Popă ardelean din vechea gardă. 

Andrei Mureșianu la asemenea preoţi se va îi gândit, când 
i-a pus în fruntea armatei neamului. Toată vieaţa lui are ceva 
din măreţia epică a unei balade. Parcă şi-a trăit-o undeva, 
în Nord, 

Zilele i-au fost bătălii, anii bătălii, 

A învins renunțând la sine. Înfrânt uneori de oameni, i-a 
rămas credinţa întreagă, pe care nimeni nu i-a putut-o clinti, De 
a ci şi seninătatea în faţa loviturilor. 

A avut răbdarea cioplitorului în piatră, Fără graba celui 
ce vrea S'ajungă, fără încetineala comodă a celui ce pornește 

un drum lipsit de ţintă, 

Părintele dela Orăştie n'a avut decât un ideal: neamul. 

Pentru credinţa lui în destinul românesc, Ungurii i-au deschis 
şi lui porţile Seghedinului. A intrat în închisoare mândru şi senin. 

L-au închis şi guvernanţii români ai unor anumite vremi, 

Guvernanţii, nu Românii. N'a priceput de ce, dar tot atât 
de senin a făcut şi temniță românească, Probabil în locul unei 
remuneraţii naţionale, primite de alţii, după criterii de partid, 

Patruzeci și doi de ani de gazetărie, în vieaţa unui om, e 
toată vieaţa lui. Nu meserie, ci misiune a văzut el în ziaristică. 
Nu pentru el, ci pentru cei mulţi a scris părintele Moţa. Intro 
vreme când intelectualul ardelean avea câteva ziare mari cari, 
prin scrisul lor, să-l întărească în credinţa reînvierii unui neam, 
părintele Moţa și-a început scrisul pentru cei mulţi. E ziditorul 
cel mai de seamă al presei româneşti poporale, 

„Foaia Poporului” (1893), „Revista Orăştiei” (1895), „Tele- 
graful Român” (1898) şi „Bunul Econom” (1899) nu sunt decât 
treptele de ucenicie şi formare, pentru ca să ajungă ]„Libertatea" a 
lui, cu nume trainic în ziaristica românească, la atât de căutata 
„Foaie Interesantă“, la „Tovărăşia“ şi „Bobârnacii”, toate acestea 
anexe ale foii de care va rămânea pentru totdeauna legat numele 
părintelui lui Ionel Moţa. 

Când spui Brașov, ţi-e gândul la oraşul Murășenilor; Ci- 
teşti Humulești şi-ţi vine în minte Ion Creangă; nimeni nu poate 
despărți Mirceştii de Alecsandri, 


152 


Orăștia va evoca pe veci numele lui Moța. 

Foile dela Orăştie ajunseseră la 12.000 de abonaţi. Au stră- 
bătut, cerute, în toate casele. Un succes, peste ani, însemnează 
o victorie. Intreagă, e a părintelui Moţa. 

In zilele neutralității noastre, zilele luptătorului dela Orăștie 
începuseră să fie numărate de cei ce vedeau în el un dușman, 
Titlul foii avea o sonoritate neplăcută pentru magnații Budapestei. 
Dacă ar fi rămas aici, locul lui nu putea fi decât alături de zia- 
ristul Lugojului, dela „Drapelul“, neuitatul Valer Branisce, 
Amândoi și-ar fi măcinat zilele în inchisorile Clujului. Branisce 
a rămas. Din mila înălțatului împărat şi rege osândit la temniță 
pentru vina de a fi Român, a făcut temniţa. Când a ieșit de-acolo, 
omul cu sănătatea șubrezită de un regim neomenos, a fost îm- 
brăţișat de ţară, dar refuzat de ticăloşia unor guvernanţi profi- 
tori ai sacrificiului altora. 

Părintele Moţa a trecut la București. In 1915—1916 foile 
lui, „Libertatea“ şi „Foaia Interesantă“ apar aici. 


xí 


In 1917, cu „Misiunea patriotică” ardeleană — Dr. Vasile 
Lucaciu și Vasile Stoica, — trecând prin Rusia şi Japonia, ajung în 
America, în Cleveland şi „Libertatea“ şi „Foaia Interesantă“ apar 

i acolo. 

Apoi, în 19109, încearcă o reiînviere a ceea ce a fost, acasă 
la el, în Orăştie. Ardealul însă fu năpădit de presa bucureşteană. 
Scrisul lininiştit, stătos, creator de caractere, educator de mase, 
e înlocuit cu senzaţionalul de cea mai urită factură, de po- 
liticul electoral. Se dă lupta cea mare de terfelire a sentimen- 
tului naţional pentru blidul de linte. Supraviețuitorii, instalaţi oriental 
la tarabă, îşi supralicitau patriotismul, Părintele Moţa ar îi putut 
încerca o „acomodare“ pe lângă vreun partid „de guvernământ”, 
„Nu mă puteam eu duce cu cei ce poartă ca „medalion“ la gât 
pe Auschnii, pe Blank, nici cu cei ce își au pe Kauffmann-ii, pe 
Wieder-ii ori pe Wolff-ii lor masculini sau femenini... Mai bine 
să înceteze foaia, rămânând cu amintirea nepătată"”. 

Şi-a închinat vieaţa neamului. 

A lui, întreagă. 

Şi pe a lui Ionel Moţa, întreagă, 

Nicăiri educaţia spartană din familie nu-și găsește o mai 
strălucită exemplificare. Eroul dela Majadahonda este feciorul 
luptătorului dela Orăştie. Dacă bătrânul părinte Moţa nu s'a 
putut acomoda netrebnicilor care prăvăleau ţara în prăpastie, 
Ionel Moţa nu putea fi decât un fruntaş printre luptători împo- 
triva ticăloșilor și ticăloşiilor ce o desagregau. 

Dotă vieţi trăite fără compromis. 

Sfinții n'au putut fi altfel. 


153 


Așezarea și hotarele spaţiului transilvan 
de Laurian Someșan 


Evoluţia Românilor, de-a-lungul vremurilor, a fost determi- 
nată de o serie de factori geografici, istorici, economici şi geo- 
politici, dintre care cel mai important rol l-au avut așezarea, con- 
figuraţia şi hotarele naturale ale pământului carpatic, 

Până acum câteva decenii însă, cercetările despre trecutul 
neamului nostru n'au ţinut seamă de aceşti factori geografici. Stu- 
diul geografic din ţările Europei sud-estice se găsea abia în faza 
începătoare, iar istoria nu avea înțelegere decât pentru documen- 
tele scrise, Dincolo de ele, nu mai existau alte criterii, care să 
lămurească negura trecutului. Din această împrejurare, lucrările 
care se ocupă cu istoria îndepărtată a Românilor, aduc o mul- 
țime de interpretări greșite. Numai așa pot îi înțelese teoriile fa- 
buloase în care se afirmă că populaţia daco-romană s'ar fi retras 
în sudul Dunării de frica năvălitorilor, că Ungurii ar fi aflat Tran- 
silvania pustie, că Românii ar fi venit aici din Peninsula Balca- 
nică pe cale de nomadism și, în fine, că acest popor ar fi împru- 
mutat cunoștințele agriculturii dela niște triburi rătăcitoare cum 
fuseseră la început Ungurii și Bulgarii, așezați pe pământul no- 
stru. Această interpretare nu a putut fi posibilă decât prin ne- 
înțelegerea celui mai veritabil document: al spaţiului geografic pe 
care s'a jucat drama istorică a popoarelor şi pe suprafața căruia 
au rămas imprimate o mulțime de urme evidente pentru oricine 
vrea să le descifreze. Aceste urme se pot desprinde în unitatea 
şi repartizarea geografică a populaţiei, în structura limbii şi felul 
obiceiurilor, în ocupaţiunea locuitorilor şi în fine în manifestările 
lor istorice, politice, economice şi spirituale. 

+ j + 

Pământul Europei răsăritene este fragmentat într'o serie de 
compartimente geografice. Intenţia noastră este de a ne opri numai 
asupra acelora care prin însușirile lor au hotărit în măsură mai 
mare soarta popoarelor din vecinătatea României. 

Dacă Europa răsăriteană se împarte pe plan orografic în: 
atâtea fragmente, același lucru se întâmplă şi în repartizarea spa- 
ţială a popoarelor. Rușii ocupă câmpia stepică dintre Urali și 
Nistru, Ungurii câmpia aridă a Panoniei, Slovacii Carpaţii nor- 
dici, Rutenii Carpaţii de mijloc, iar Sârbii și Bulgarii ocupă jumă- 


154 


tatea nordică a Peninsulei Balcanice. În complexitatea acestui 
spaţiu geografic, Românii, aşezaţi pe spinarea ocolului carpatic, 
stăpânesc o poziţie centrală, fapt care nu poate fi trecut cu ve- 
derea, căci prin aceasta ei au venit în contact cu diferite influenţe 
dinafară. In concluzie, fragmentele din care este clădită Europa 
răsăriteană oferă popoarelor diferite condițiuni de vieață, care 
trebuesc puse în legătură cu structura orografică, cu regimul cli- 
matic şi cu natura deosebită a vegetației acestor regiuni naturale, 
lată deci o serie de factori care n'au rămas fără influenţă în re- 
partizarea etnică, în evoluţia istorică, politică, economică şi spiri- 
tuală a acestor popoare, 

Din acest complex geografic, Transilvania se ridică ca o 
cetate naturală, care dominează toate regiunile învecinate. Cele 
trei versante externe ale Carpaţilor românești se coboară spre 
centura apelor Nistrului, Dunării și Tisei. Dincolo de Nistru se 
întinde un pământ cu fizionomie străină. Stepa rusească, așternută 
pe o uriașă lespede cristalină, se prelungește până în Asia cen- 
trală, Ea oferă alt peisasiu, alt climat, altă istorie şi altfel de po- 
pulaţie decât pământul carpato-danubian. Nistrul este deci o gra- 
niţă naturală, care desparte nu numai două popoare, ci și două 
lumi cu totul deosebite. Spre apele lui se prelungește dinspre 
Apus frontul Carpaţilor Răsăriteni, prin Podișul moldovo-basara- 
bean, sfărmat în compartimente tectonice, datorită mișcării de ri- 
dicare a Carpaţilor, iar dinspre răsărit lespedea cristalină a stepei 
rusești se termină brusc pe ţărmul stâng al aceluiași râu. De o 
parte se întinde stepa, iar de altă parte pădurea carpatică, care 
decorează malul drept al Nistrului și toate spinările mai înalte 
ale Podișului moldovo-basarabean. Astiel, Nistrul străbate o zonă 
de luptă şi de frământare fizică, climatică, phitogeogralică, etnică 
şi politică. În contrast cu climatul transilvan în care se disting 
patru anotimpuri caracteristice Europei centrale, stepa rusească 
este dominată numai de două anotimpuri: o vară fierbinte şi se- 
cetoasă care produce o scădere vertiginoasă în nivelul apelor şi 
o iarnă lungă de aproape șase luni, cu multă zăpadă şi cu tem- 
peraturi obișnuite de — 30°, care fac să îngheţe apele luni de-a- 
rândul și să înceteze circulaţia uneori aproape cu desăvârșire, 


Malul Nistrului a marcat secole de-a-rândul granița politică 
răsăriteană a Voevodatului moldovenesc, sprijinit de veacuri pe 
versantele Carpaţilor răsăriteni. La apus de Nistru trăiește, de un 


155 


mileniu şi jumătate, aceeași populaţie autohtonă, moștenind dela 
strămoşii săi o formă de vieaţă sedentară și o superioară cultură 
carpatică, în timp ce, în stepa din răsăritul Nistrului, numai de 
curând a reuşit să se stabilească durabil un popor și o formă 
de organizare politică. 

În contrast cu răsăritul, pământul României reprezintă o 
suprafață defensivă unde elementul autohton a fost nevoit să se 
apere continuu pe sine și pe alții împotriva triburilor nomade, în 
timp ce stepa asiatică provoacă în răstimpuri frământări uriașe, 
cu repercusiuni în toată Europa. 

Un alt hotar important al pământului românesc este Du- 
nărea de jos care aleargă la poalele frontului sudic al Carpaţilor 
transilvani. Ea desparte nu numai două țări, două popoare, cli- 
mate, vegetaţie și peisagii deosebite, ci și două fragmente de con- 
tinent: Peninsula Balcanică și Europa Centrală. Dunărea ca linie: 
de hotar se manifestă prin adâncimea și lățimea sa, printr'o luncă 
largă, băltoasă şi mlăștinoasă şi în fine prin impresionanta dife- 
rență bruscă de altitudine între cele două maluri. Nivelul Câm- 
piei române se pierde treptat în lunca Dunării, în timp ce malul 
stâng se ridică ca o treaptă uriașă a podișului prebalcanic, do- 
minând suprafaţa apelor cu 150—200 m. Numai între Baziaş și 
Turnu Severin apare o asemănare între cele două maluri ale Du- 
nării. Carpaţii Apuseni şi Meridionali, întâlniți în nodul Reteza- 
tului, se prelungesc peste Dunăre în Craina sârbească, Aici Du- 
nărea străbate același sistem de munţi, cu aceeași vegetaţie și 
aceeași populaţie românească. Dar şi în această parte, Carpaţii se 
termină pe malul stâng într'un abrupt al cărui altitudine este cu 
câteva sute de m. mai înalt decât „planinele“ Crainei. 


In sfârșit, Dunărea de jos este un hotar natural, pentrucă 
desparte suprafețe orografice, regiuni climatice, vegetaţie și state 
şi civilizaţii deosebite. Desparte spaţiul Carpatic așezat în Eu- 
ropa Centrală, cu fizionomia de cetate naturală pe care i-o im- 
primă ocolul munţilor, dealurilor, depresiunilor, câmpiilor și a 
apelor navigabile, orânduite armonic în jurul Podișului Transil- 
vaniei, de altă parte, Peninsula Balcanică, presărată de munţi așe- 
zaļi în grupări risipite, fără legătură organică între ele. 

Faţă de această poziţie centrală a Transilvaniei, cu însuşiri 
de polarizare etnică, politică şi economică, Peninsula Balcanică 
are o așezare periferică. Ea n'a putut adăposti niciodată un singur 


156 


popor şi o singură organizaţiune politică, puternică și indepen- 
dentă. Cele trei popoare care o locuesc nu şi-au stabilit încă de- 
finitiv echilibrul etnic, economic și politic. Ele sunt într'o con- 
tinuă vânzolire, căutând fiecare o poziţie preponderantă în această 
parte a continentului, În realitate însă, spațiul vital al Bulgariei 
corespunde basinului Mariţei şi celor două masive muntoase ale 
Balcanilor şi Rodope. Spaţiul vital jugoslav se suprapune „planinelor“ 
Alpilor Dinarici, iar cel grecesc, Pindului și Peloponezului. Intere- 
sele economice ale Bulgarilor se leagă de Marea Neagră și Marea 
Egee, ale Jugoslaviei de Adriatica şi Dunăre, iar ale Greciei se: 
leagă de spaţiul mediteran. 


Răspândirea satelor românești, presărate pe ambele maluri 
ale Dunării de jos, uneori risipite, alteori adunate în grupări omo- 
gene până departe în interiorul Peninsulei Balcanice, deschide o 
problemă etnică interesantă cu care ne vom ocupa întrun ca- 
pitol viitor. Amintim deocamdată că acest fenomen poate fi pus 
în legătură cu răspândirea geografică medievală a populaţiei ro- 
manice pe toată suprafaţa spaţiului carpato-balcanic, cu rolul de- 
axă economică al Dunării, care a polarizat vechii locuitori ai ace- 
stor ţinuturi şi în fine cu contactul orografic dintre Balcani și 
Carpaţi în dreptul Porţilor de Fier, unde Românii carpatici, ten- 
taculaţi spre Craina în prelungirea catenei carpato-balcanice, se 
păstrează în masă compactă și aproape omogenă, la fel cu cei 
din Transilvania. 

La apus, hotarul pământului românesc se oprește în Câmpia 
Tisei; o depresiune tectonică așternută la poalele Carpaţilor apu- 
seni, din dreptul Maramureşului până la Dunăre. Fa a luat na- 
ştere printr'o prăbușire care a fragmentat-o în câteva comparti- 
mente, așezate la altitudini diferite. Cel mai adânc, străbătut de 
artera Tisei, e pus în evidență de o suprafaţă mlăștinoasă, aco- 
perită cu pâlcuri imense de stufărişuri, Primăvara, când se to- 
pește zăpada, cea mai mare parte a Câmpiei rămâne acoperită. 
săptămâni și luni de-a-rândul cu ape de inundație, a căror ac- 
țiune dezastruoasă n'a putut îi înlăturată decât prin digurile și 
canalizările începute în secolul al XVIII-lea. Astfel, Câmpia Tisei 
a fost dela început o zonă de mlaștină inundabilă, o barieră de 
despărţire între două regiuni deosebite, Contrastul între ele apare 
evident fe orice schiță de hartă fizică, hidrografică sau etnică. 
La răsărit se înalță Carpaţii Apuseni, închizând Podișul Transil- 


157 


vaniei, de altă parte se întinde pusta maghiară presărată cu bălți 
:și dune de nisip. La răsărit ţâşnesc nenumărate râuri de munte 
cu apă limpede, la apus șerpuiesc abia câteva şuviţe de ape le- 
neșe ce se pierd în nisipurile stepelor. De o parte codrii Tran- 
silveniei, de altă parte stepa aridă desbrăcată de orice fel de 
pădure. 

Munţii, dealurile şi depresiunile Transilvaniei adăpostesc 
-milenii de-a-rândul aceeaşi populaţie autohtonă care se ocupă 
dela început cu agricultura, oieritul, creșterea vitelor, cu exploa- 
tarea aurului, argintului şi fierului, într'o vreme când în stepa 
panonnică rătăcea o populație rară de pescari şi păstori călători, 

Cele două spații — Transilvania și stepa maghiară, — au 
acţionat cu totul deosebit asupra vieţii oamenilor, grupaţi în păr- 
tile acestea. Adevărul se desprinde din toată evoluţia lor istorică, 
etnică, politică, economică şi spirituală, începând din vremurile 
preistorice până în momentul de faţă. 

Spaţiul transilvan reprezintă o civilizaţie multimilenară. Așe- 
zările omenești preistorice, atât de frecvente pe pământul acesta, 
se opresc brusc pe zona de contact dintre câmpia dela poalele 
Carpaţilor apuseni și mlaştinele Tisei. Aceeași fâşie de pământ 
rămâne graniță și în vremea Geto-Dacilor, în epoca Daciei romane, 
în timpul voivodatelor carpatice româneşti, după înființarea Prin- 
cipatului Transilvaniei şi în fine, cu atât mai mult după înteme- 
ierea României Mari. 

Nu este deci de mirare că în stepa Panonniei, atât de băltoasă 
şi aridă, nu se întinde expansiunea politică a regatului dac şi a 
imperiului roman. Această regiune a continuat să rămână aproape 
pustie până la sosirea triburilor nomade maghiare din stepele în- 
„depărtate ale Asiei. Câmpia dintre Dunăre şi Tisa fusese singurul 
petec de pământ din Europa peninsulară, care putea oferi con- 
diţiuni favorabile unor triburi deprinse cu vieaţa de stepă. Aşe- 
zarea Ungurilor nici nu a întâmpinat nicio rezistenţă, ci, dimpo- 
trivă, condiţiunile de stepă i-a ocrotit împotriva vecinilor care 
ocupau regiuni prea fertile, pentru a râvni dominaţia unor teri- 
torii atât de pustii, 

z Mult timp mlaștinile Tisei au rămas un hotar vădit, împo- 
triva penetrației maghiare spre răsărit și împotriva pătrunderii 
Românilor spre apus. Delimitate astfel, granițele vechilor organi- 
zațiuni politice românești, din Maramureș, Oaș, Silvania, Bihor 


158 


şi Banat, n'au depăşit niciodată câmpia dela poalele Carpaţilor 
apuseni, Bineînțeles că rămânerea lor, lipite de Carpaţi, se ex- 
plică şi prin însușirea de ocrotire a munţilor, împotriva năvăli- 
torilor, 

Ținând seamă de condiţiunile geografice, amintite înainte, 
vom înţelege uşor pentru ce elementul românesc nu atinge nicăiri 
albia Tisei în formațiune compactă. Analizată pe acest plan, pro- 
blema graniţei apusene a elementului românesc aduce o serie de 
rezultate surprinzătoare. Ea nu este încă stabilizată definitiv, căci 
în ultimele două-trei secole, Câmpia Tisei a fost revărsată de di- 
ferite populaţiuni străine, iar, sub protecţia Ungariei, granița et- 
nică a elementului maghiar a fost împinsă spre răsărit, până la 
poalele Carpaţilor apuseni. Această bătălie seculară, dată între 
populaţia autohtonă şi elementele de pătrundere în spaţiul tran- 
silvan, sa terminat abia în 1918, cu victoria populaţiei românești, 
care a rămas în majoritate absolută până şi în cele mai ame- 
ninţate regiuni ale Maramureșului, Oaşului, Silvaniei etc. Faptul 
acesta este chezăşia că elementul românesc, rămas în părţile ocu- 
pate de Unguri după tragedia din Septemvrie 1940, își va men- 
ţine mai departe aceleași poziţii de superioritate numerică. 

Din această parte a continentului european cu insuşiri atât 
de variate, Transilvania se ridică deci ca un bastion de rezistență 
ale cărui influențe se răsirâng până la Nistru, Dunăre, Marea 
Neagră și Câmpia Tisei. Cu aceste regiuni de periferie, Transil- 
vania este legată direct prin configuraţia reliefului său, prin climă, 
vegetaţie, ape curgătoare, drumuri de comerţ și, în fine, prin popu- 
laţia românească, răspândită în masă compactă, din preajma stepei 
panonnice, până la Dunăre, Marea Neagră și Câmpia rusească, 
Din aceste motive, problema geografică a Transilvaniei se con- 
fundă cu însăși problema spaţiului românesc. 

Pantele externe ale Carpaţilor reprezintă trei fronturi, orien- 
tate în direcţii deosebite: Frontul răsăritean spre Nistru, frontul 
sudic spre Dunăre şi frontul apusean spre Tisa. Cutele care au 
ridicat relieful carpatic se răsfrâng până în dealurile peri-carpa- 
tice. Râurile repartizate radiar spre hotarele României, au așteraut 
pe câmpiile dela periferia ţării o saltea de nisipuri, prinsă de 
poala dealurilor subcarpatice, iar pădurea și populaţia româ- 
nească din Transilvania se revarsă de asemenea până în hotarele 


159 2 


naturale ale României. Aceasta e numai o categorie din însușirile 
care arată că Transilvania se încadrează în unitatea organică a 
pământului românesc, 

Delimitarea spaţiului transilvan după criteriul vechilor sale 
hotare politice este o enormă eroare. Acest criteriu este o năs- 
cocire a revizioniștilor maghiari, obișnuiți să privească pământul 
acesta din pusta panonnică, cu o graniţă silnică care aleargă pe 
cele mai externe spinări ale Carpaţilor, spintecând trupul unor 
popoare străine, Făcând cunoștință cu problemele Transilvaniei 
numai din cabinetele ministeriale, orizontul vecinilor noștri dela 
apus nu se izbeşte de niciun obstacol până in Munţii Bistriţei și 
până în Făgăraș. In faţa autorilor care ridică interesul politic 
deasupra adevărului ştiinţific, dispare podișul Transilvaniei, așezat 
în mijlocul pământului locuit de Români, dispare ocolul Carpaţilor 
românești, dispare bariera mlaștinelor Tisei şi a Munţilor Apuseni 
care închid frontul apusean al Transilvaniei și, în fine, mai du- 
reros este că în această iluzie de orizont al „Coroanei Siântului 
Ştefan”, dispare şi dreptul de libertate al milioanelor de locuitori 
de naţionalitate străină. Autorii maghiari însă uită un mare adevăr 
că apa unui torent nu se poate opri cu pumnul şi libertatea. 
popoarelor nu poate fi îngrădită mult timp cu baioneta. Fapta 
care încalecă dreptul n'a adus niciodată rezultate durabile. 

In cazul Transilvaniei mai ales, mult timp s'a confundat 
ideea de graniţă etnică și naturală, cu ideea de graniță politică. 
În realitate însă, spaţiul transilvan nu se oprește pe niciuna din 
spinările Carpaţilor, fiindcă acești munţi nu reprezintă configurația. 
unui zid despărțitor. Granițele politice se pot muta din epocă în 
epocă după împrejurări istorice, dar graniţele naturale ale unui 
petec de pământ sunt — am putea zice — eterne, adăpostind 
uneori tot atât de durabil grupări de popoare de aceeași origine 
şi aceeași limbă. Un asemenea exemplu de pâmânt ni-l oferă şi 
spaţiul transilvan. Datorită așezării sale în faţa năvălitorilor şi la 
răscrucea intereselor imperialiste ale Austro-Ungariei, Turciei şi 
Rusiei, graniţele politice ale Transilvaniei s'au modificat de multe 
ori în decursul istoriei, hotarele sale etnice însă au rămas nein- 
trerupt aceleași. 

Dacia, nu a figurat în toate vremurile cu aceleași graniţe 
politice. Din când în când organismul său politic a fost sdrun- 
cinat — ca și al statului nostru, — de loviturile diferitelor triburi 


160 


năvălitoare. Elementul autohton însă a continuat să resiste, la 
adăpostul spaţiului transilvan. 

În momentul când șesurile dela poalele Carpaţilor erau sub 
dominaţia unor mici state barbare, clientelare Romei, puterea 
Dacilor s'a polarizat în munţii Transilvaniei; dar nu peste mult 
timp graniţa lor politică a atins din nou Dunărea şi litoralul 
Mării Negre, 

In războaiele cu Romanii ultima speranță a lui Decebal a 
fost rezistența în Munţii Hațegului, iar Dacii nordici aduc neli- 
niștea imperiului din Munţii Maramureșului, Nu este deci de 
mirare că Roma a atribuit atâta importanţă politică şi economică 
spaţiului dacic. 

In noua sa ipostază, sub loviturile invaziilor dela răsărit, 
începând cu anii 271, Dacia înregistrează același proces politic. 
Granițele sale se adună treptat spre aria carpatică. Sub presi- 
unea Goţilor, Hunilor şi Gepizilor, etc., ele dispar cu desăvârşire, 
dar în vremea venirii Ungurilor, populaţia carpatică apare ca prin 
minune, grupată în mici organizaţiuni politice, risipite iarăși pe 
toată aria carpatică, uneori până în câmpiile din vecinătatea 
Tisei și a Dunării, Vlăsia, Vlaşca etc. Să nu se uite acest 
amănunt, pentrucă din frământarea seculară a nucleelor noastre 
politice, risipite între Nistru, Dunăre și Tisa, mai târziu va lua 
naştere organismul politic al României întregite. Evenimentul 
dureros din Septemvrie 1940, nu este decât un episod în evoluţia 
noastră politică. Neamul nostru a mai înregistrat asemenea încer- 
cări la diferite răscruci de istorie, 

In fine, prin dispariţia vechilor organizaţiuni politice româ- 
nești de pe arena spațiului transilvan după expansiunea politică 
răsăriteană a Ungurilor, Transilvania nu a abzis definitiv Ja vechile 
sale drepturi. In 1103 se afla în fruntea Transilvaniei un Princeps 
Ultra Silvanus, în 1538 principele acestei provincii era indepen- 
dent de regatul Ungariei, şi în fine în anul 1699 aceiaşi provincie, 
păstrându-și o oarecare autonomie, ajunge sub suveranitatea 
Casei de Habsburg până la dualismul din 1867. N'a trecut decât 
o jumătate de secol, şi soarta Transilvaniei se schimbă din nou, 
căci în 1918 Românii de aici cer unirea cu Regatul României, 
Rămâne deci clar, că în evoluţia istorică-politică a unui teritoriu, 
rolul pritcipal îl joacă elementul durabil, adecă solul şi populaţia 
înrădăcinată în acel sol, ale căror hotare oscilează mai greu decât 


161 2 


graniţele politice, Dacă ne-am servi în documentarea noastră de 
criteriul „însușirilor de primul rang” ale spaţiului geografic tran- 
silvan, expresie atât de frecventă în literatura revizionistă ma- 
hiară, ar trebui să arătăm că într 'adevăr hotarele naturale şi hota- 
rele etnice sunt cele mai importante în problema acestei provincii, 
Autorilor maghiari însă, nu le convine să le analizeze prea mult, 
Astiel, ei ar îi nevoiţi să mărturisească următoarele realităţi funda- 
mentale şi anume că, hotarele naturale ale Ungariei și ale ele- 
mentului maghiar se opresc în mlaştinele Tisei şi în Carpaţii 
nordici, odată cu stepa, iar hotarele naturale ale Transilvaniei 
depășesc vechile sale graniţe politice. Spaţiul transilvan atinge 
ambele câmpii dela apusul şi sud-estul Carpaţilor românești, Ele- 
mentul dominant: relieful, clima, vegetaţia şi populaţia româ- 
nească sunt aceleași pe toate versantele carpatice ale Transil- 
vaniei. În preajma vechilor frontiere politice, la sud, apus şi ră- 
sărit, nu se constată nicăiri vreo deosebire, orografică etnică, 
sau de peisagiu, care ar putea indica motive de frontieră. Carpaţii 
dintre Maramureș şi Dunăre de altfel, nici nu sunt alcătuiți dintr'o 
singură spinare de munte despărțitor. Ei se desprind într'o mul- 
time de ramuri, uneori paralele, ce se grupează în jurul câte 
unui masiv mai înalt, iar spinările lor întinse şi domoale, acope- 
rite cu fânaţe, păşuni şi ogoare, sunt adevărate ţări românești, 
Banatul şi Crişana, Țara Bihorului, Silvaniei, Oașului şi a Mara- 
mureșului, Țara Bârsei, Făgărașului, Amlașului și a Hațegului, au 
luat naştere în legătură cu muntele, la fel cu Moldova și Mun- 
tenia, Dar dacă ţinem seamă că unele din aceste ţări sunt așe- 
zate chiar pe înălțime, ca ara Moților sau pe fundul depresi- 
unilor introcarpatice, ca Loviştea, constatăm dimpotrivă că în loc 
să despartă aceeași populaţie, Carpaţii adună pe Români în gru- 
pări impresionante, Pe plan etnic aceasta însemnează că aria car- 
patică oferă cele mai potrivite condițiuni de conservare etnică, 
iar pe plan economic ea adăpostește cele mai variate resurse de 
vieaţă. Reclama bogățiilor noastre atât de cunoscută în străinătate 
se leagă de izvoarele de petrol, de sarea, cărbunele, gazul metan, 
pădurea și pășunea spaţiului transilvan, 

Alături de preponderența elementului, orografic, etnic și 
economic, Transilvania mai dominează și prin întinderea sa spa- 
ţială, căci în comparaţie cu celelalte regiuni naturale din vecină- 
tatea Carpaţilor, spaţiul transilvan ocupă cea mai mare suprafaţă. 


162 


Dela poalele Vrancii până în Șiria, este o distanță de 400 km, 
iar din Carpaţi până la Nistru, Dunăre, Marea Neagră, distanţa 
abia variază între 50—160 km. Această nouă însușire a spațiului 
transilvan are urmări nebănuite în evoluția şi în structura vieţii 
noastre etnice, politice, economice şi spirituale, 

Dacă spaţiul transilvan ocupă mai bine de 50%, din supra- 
fața pământului așezat între Nistru, Marea Neagră, Dunăre şi 
Tisa, populaţia din această parte prezintă 60—65%/ din totatul Ro- 
mânilor Carpato-danubieni, ceea ce înseamnă că România este 
în realitate mai mult o ţară de înălţime şi că suprafața câmpiilor 
joase pericarpatice reprezintă doar Vorland-ul spaţiului carpatic, 

De fapt, cea mai omogenă și mai deasă populaţie româ- 
nească, cele mai variate bogății agricole, pastorale și miniere, cele 
mai vechi organizaţiuni politice românești: cnezatele, ducatele, 
voivodatele, arta și vechea industrie rurală românească, obiceiu- 
rile și literatura noastră populară, se leagă în deosebi de spaţiul 
carpatic, căci au luat naștere în contact cu munţii, cu dealurile 
și cu drepresiunile intracarpatice, 


163 


Elena Pop Hossu-Longin 
(1862-1940), 


de Prof. L. Ghergariu 
fost președ. al desp. „Astra“, Sălaj 


In comuna Băsești din Codrul Sălajului, cedat vremelnic 
unei stăpâniri nedrepte şi nevrednice, iși doarme somnul de veci 
Elena Pop Hossu-Longin, fiica neuitatului luptător pentru drep- 
tatea şi drepturile Românilor, badea Gheorghe Pop de Băsești, 
și soția lui Francisc Hossu-Longin, advocat şi publicist, părtaş 
activ şi el la o bună parte din frământările naţionale ale nea- 
mului nostru dinainte de Unirea din 1918, 

A trecut la cele veşnice în ziua de 15 Mai 1940 și dato- 
rită sbuciumărilor politice, cari au premers marelui cataclism 
abătut asupra Transilvaniei, moartea ei a fost trecută cu vederea 
de marea majoritate a publicului românesc, care datora memoriei 
Elenei Pop Hosu-Longin un omagiu sincer pentru tot ce a făcut 
în interesul obştesc al neamului nostru. Pentrucă viaţa acestei 
mari dispărute a fost un șir nesfârșit de fapte şi străduințe, de 
acţiuni şi încurajări, îndreptate exclusiv în scopul ridicării nea- 
mului din care făcea parte cu mândrie şi demnitate, 

„Ilustra Doamnă”, cum îi spuneau Sălăjenii, a fost într'a- 
devăr una dintre femeile ilustre pe cari le-a avut acest neam 
în cursul istoriei. Cu educaţia ei aleasă, cu calităţile sufletești 
distinse şi cu posibilităţile ei intelectuale deosebite, Elena Pop 
Hossu-Longin a fost pe vremuri sietnică devotată a tătălui său în 
luptele naţionale, incurajatoarea tuturor conducătorilor politicei 
ardelene dinainte de Unire. Multe din acţiunile sale naţionale 
poartă pecetea sfaturilor luminate ale Elenei Pop Hossu-Longin 
şi nenumărate acte de rezistenţă își au sprijinul în încurajarea 
acestei alese fiice a nemului. 

Fără îndoială cel mai de seamă merit al Elenei Pop Hossu- 
Longin stă în faptul că ea a fost una dintre cele mai înflăcărate 
şi mai devotate reprezentante ale feminismului românesc din Tran- 
silvania. Strădaniilor ei se datorește înființarea Reuniunei Fem. 
Române Sălăjene, una dintre cele mai active reuniuni de acest 
soiu din Transilvania, care își fixase drept scop: „înfiinţarea în- 
vățământului poporal şi a industriei de casă“ pentru fetele ro- 
mânce din Sălaj. Din inițiativa şi sub conducerea ei, au colectat 


164 


Sălăjencele, alături de Româncele din celelalte judeţe transilvane, 
ofrande pentru răniții din războiul pentru independenţă, căutând 
prin aceasta să ţină legătură sufletească permanentă între femeile 
din Sălajul dela graniţa etnică a Neamului nostru și între Patria 
Mamă şi întărind prin această legătură puterea de rezistență a 
Românismului în acea margine de ţară, atât de expusă urgiei 
asupritorilor, 

Plecând din Sălaj la Hunedoara, unde activa soţul ei, Elena 
Pop îşi continuă munca închinată obștei, Participă şi aici la vieața 
culturală şi naţională cu aceiaşi râvnă cum făcuse și în Sălaj, Ea 
organizează la Viena, cu ajutorul tineretului universitar, grupat în 
societatea „România Jună“, cea dintâi expoziţie de cusături şi 
ţesături româneşti, care a câștigat admiraţia tuturor vizitatorilor, 
atrăgând în același timp atenţia lumii asupra comorilor noastre 
poporane și asupra specificului naţional al populaţiei române din 
“Transilvania, atât de deosebită de aceea a restului populaţiei 
din fosta Monarhie Habsburgică. 

Incurajată de reușita acestei expoziţii, ea înființează, îm- 
preună cu regretata Victoria Erdeli și cu alte doamne din regiune, 
vestitul Atelier de Țesături și Cusături Românești din Orăştie, o 
„adevărată școală de industrie casnică, unde ţărancele, pe lângă 
câștigarea existenţei prin muncă cinstită, învățau să iubească şi 
să cinstească portul naţional. Acest atelier n'a fost însă o simplă 
instituţie de interes local. El imprumuta costume naţionale tuturor 
amatorilor şi petrecerile de vară dinainte de unire, aranjate de 
desp. „Astrei” din Nordul Transilvaniei, străluceau prin pito- 
rescul și frumuseţea costumelor pe cari le împrumutau dela Atelier 
şi apoi le purtau cu mândrie fetele intelectualilor noştri. Impor- 
tanța educativă a acestor manifestări o poate aprecia numai acela, 
care cunoaște împrejurările locale şi care știe cu câtă furie în- 
cercau stăpânitorii de atunci să șteargă orice aspect de românism 
din partea locului. În sufletul multor Români, cari începeau să fie 
indiferenți faţă de problemele naţionale, vederea acestor costume 
trezea din nou conştiinţa adormită și îi făcea să se încadreze în 
familia mare românească. 

Dar Elena Pop Hossu-Longin a luat parte activă la toate 
manifestările culturale şi naţionale din Transilvania, N'a existat 
societate culturală inainte de Unire și societate feminină după 
Unire, cu ramificații și dincoace de Carpaţi, a cărei membră activă 


165 


să nu fi fost; Iar calitatea ei de membră nu se mărginea la o- 
simplă figuraţie, ci era o îndrumătoare prezentă cu sfatul și o spri- 
jinitoare cu banul. „Astra“, Societatea pentru fond de teatru, 
Uniunea Femeilor Române, Reuniunea Femeilor Sălăjene şi a 
celor !Hunedorene, Frăția Regina Maria, Reuniunea Femeilor 
Creștine, Gruparea Femeilor Române etc., au avut toate ca 
membră de seamă pe Elena Pop. 

După moartea tatălui ei s'a retras la casa părintească din 
Băseşti. De atunci şi până în clipa când i sa curmat firul vieții, 
mișcarea culturală din Sălaj și în special „Astra“, a avut în Elena 
Pop Hossu-Longin un statornic sprijin și îndrumător. Toate în- 
făptuirile mai de seamă ale „Astrei” sălăjene au avut încurajarea 
și îndemnul ilustrei dispărute, N'a fost nicio adunare a „Astrei“, 
mai ales în despărțământul Băsești—Cehul Silvaniei, la care să 
nu fi participat. În aceste adunări lua totdeauna cuvântul, care 
era de multe ori plin de mustrare, mai ales atunci, când i se 
părea că activitatea a început să lâncezească. 

Când am fost la Băsești pentru a fixa serbarea așezării unei 
plăci comemorative pe casa istorică a lui Gheorghe Pop de 
Băseşti şi aceasta cu trei zile înainte de moartea ei, după multe 
alte chestiuni, discutate în casa ei atât de primitoare, a venit 
vorba și de activitatea „Astrei”, Par'că aud și acum cuvintele 
cu care a încheiat discuția: „Astra“ a fost pe vremuri biserica. 
naţionalismului nostru. Voi, cei mai tineri, nu-i dați atenţia cuve- 
nită. Măcar, numai grupaţi în jurul ei veţi fi una. Şi va veni 
vremea, când veţi avea mare lipsă de unire şi de frăție". 

În liniștea casei dela Băsești, Elena Pop Hossu-Longin şi-a: 
scris și amintirile din cari a publicat un volum sub titlul „Amin- 
tiri", Scrisul ei e fără pretenţii. A scris însă cu multă căldură și 
ne-a desvăluit o pagină interesantă din vieaţa patriarhală a înain- 
taşilor. Citind aceste amintiri, ele îți evocă tabloul plin de pi- 
toresc al familiei româneşti transilvane din a doua jumătate a 
veacului trecut, cu multe lipsuri, plin de griji și frământări, însă 
învăluit în aureola nădejdii de mai bine şi chiar a biruinţii. Pentru 
naturaleţa, sinceritatea şi căldura cu care sunt scrise, amintirile 
acestea se citesc cu plăcere. 

Cadrele unui articol limitat sunt prea strâmte pentru a putea. 
cuprinde personalitatea întreagă a Elenei Pop Hossu-Longin. Va- 
veni însă vremea când se va scrie pe larg istoria mișcării cultu- 


166 


rale românești. În această istorie numele ei va figura în fruntea 
celor mai frumoase şi mai reprezentative capitole. 


Prin cele scrise noi am căutat să-i evocăm figura, pentru 
a-i aduce prin aceasta, în numele „Astrei“, un omagiu de pioasă 
amintire și pentru a-i dori odihnă veșnică în pământul de atâtea 
ori încercat al istoricului Sălaj. 


Martirajul Protoereului Aurel Munteanu, preș. 
desp. Huedin al „Astrei“ 


Adunarea generală dela 24 Nov. a adus un pios omagiu memoriei Pro- 
topopului Aurel Munteanu, despre a cărui mișelească schinjuire şi ucidere toată. 
suflarea românească a luat la timpul său cunoștință cu indignare. „Astra” a 
săvârșit acest gest de pietate nu numai pentrucă răposatul este un mort al 
Neamului, ci şi pentrucă este unul din marii ei dispăruţi Timp de 20 de ani,. 
Aurel Munteanu a fost preşedinte al desp Huedin, risipindu-şi cu generositate 
munca pentru ridicarea culturală și economică, pentru sufletul românesc al Mo- 
ţilor lui dragi. A rostit un mare număr de conferințe ; a organizat cooperative 
şi biblioteci populare; a ridicat troițe şi monumente, dintre care ultimul a fost 
închinat lui Gelu, lângă râul Căpuşului. Asemenea acestui erou legendar a căzut 
şi regretatul preot, răpus de aceleaşi hoarde asiatice, care n'au învăţat nimic 
într'o mie de ani. Drept omagiu pentru tragicul lui sfârşit, lăsăm să urmeze o 
relatare exactă a martirajului său, trimisă nouă de un'membru al „Astrei“, 
rămas în teritoriul ocupat: 

a- În 10 Sept. 1940 a fost atras în cursă de o bandă de vrăjmași, or- 
ganizată anume să-l suprime, Ziua mare, un soldat l-a chemat la o casă dintr'o 
stradă laterală, din care casă proprietarul a fost silit să fugă, iar soţia lui a 
fost găsită moartă, în fântâna din curte. Aici, vrednicul și paşnicul preot, era 
așteptat de călăii, păgâni cu sânge de tătar în vine, şi a fost ucis, sdrobin- 
du-i-se capul şi oasele corpului. A fost apoi aruncat în șanțul unui drum de 
câmp, la 2 km depărtare de oraș, împreună cu sergentul, ucis tot atunci, 
Gheorghe Nicola, care s'a grăbit în ajutorul preotului. Au fost acoperiţi sumar 
cu pământ în acest șanț, unde au stat până la 16 Nov. 1940. 

„La această dată, după două luni şi după stăruințe repetate, a fost ex- 
humat. I s'a făcut o autopsie de către o comisiune medico-legală, civilo-militară. 

„P. S. S. Episcopul Colan a delegat pe d-l consilier L. Curea să-i facă 
prohodul creștinesc. Nu s'a admis să fie dus în catedrala, ridicată de regre- 
tatul păstor sufletesc care ani de zile a depus străduinţă, muncă și jertfă pentru 
ridicarea acestei impunătoare biserici. Ceremonialul a fost admis numai afară, 
în cimitir, unde s'a adunat toată suflarea românească, cu sufletul şi cu haina 
mohorită, cu dorinţa să asiste cel puţin aici, la rugăciunile de inhumare ale 
rămășițelor descompuse ale mucenicului martirizat și ale tovarăşului său întru 
chinuire. Dar, odată cu sosirea sicrielor, jandarmii împănaţi au evacuat cimi- 
tirul și n'au lăsat să asiste decât pe văduvele îndoliate, pe preoţii celebranţi 
și pe câutăreți. Aceștia au celebrat, înconjurați de jandarmi, prohodul celor 
doi mucenici 

„Jertfa vieţii şi mucenicia lor fie bine primită de Dumnezeul dreptății, 
spre mântuirea Neamului”. 


167 


Problema transilvană 
(Aspecte istorice) 
de i. Moga 


Avem o graniţă care, săgetând prin Ciucea, se înfige în 
<orpul ţării aproape de Brașov, tăind în două românitatea arde- 
leană. 

Primind-o, am adus păcii cea mai dureroasă jertfă, a cărei 
sfințenie Ungurii au terfelit-o în noroiul instinctelor primitive 
răzbunătoare. Actele de teroare ale vecinilor noștri, pe noi Ro- 
mânii transilvăneni, nu ne-au surprins. Experienţa veacurilor de 
suferință ne-a cimentat convingerea că am fost hărăziţi să trăim 
în vecinătatea unui popor ale cărui instincte civilizaţia europeană 
nu le-a putut îmblânzi și care, neputându-se adapta felului de 
gândire și simţire al continentului nostru, păstrează o aversiune 
organică față de invăţămintele practice ale istoriei. Din acest 
motiv, fără a hrăni nicio iluzie privitoare la viitoarea atitudine a 
Ungurilor faţă de noi, să ne limpezim cât mai des și mai docu- 
mentat temeiurile neînţelegerii care ne desparte, pentru a da 
tărie nesdruncinată unităţii de credinţă pe care se va clădi viitorul 
stat românesc, 


* 


Suntem două popoare de rasă, gândire și sensibilitate dife- 
rită. Concepem politicul in sens contrar, fiindcă şi temeiurile din 
-cari izvorăsc aceste concepţii sunt diferite. 

Deosebirea își are rădăcinile în atitudinea rasială a celor 
două popoare faţă de spaţiul în care ele se încadrează și se 
suprapun. Este discordanța dintre optica şi instinctele omului de 
„stepă şi ale omului de munte. Ungurul stepei îşi afirmă prezenţa 
politică prin violenţa răspânditoare de groază până la limita zărilor 
inchise de munţii de cari se temea, în timp ce Dacul plaiurilor își 
exercită stăpânirea asupra şesurilor înconjurătoare prin fluidul 
vieţii dintre munte și şes pe care el, ca factor uman le incheagă 
organic ca feţe ale aceleași realităţi. Pentru orizontul Ungurului 
nomad, aşezat în mlaștinele Tisei, Carpaţii au rămas până azi un 
zid de apărare naturală, o limită maximă a stăpânirei încă neiîm- 
plinite. Pentru Românul carpatic zările se deschid larg peste 
coline şi şesuri, îmbrăţișând întreg spaţiul limitat de granițele 
râurilor şi ale mării. 


168 


Tragicul existenţei poporului maghiar se ascunde în nepu- 
tinţa caracteristică popoarelor de stepă de a înțelege şi domina 
muntele, Aceasta fiind pricina pentru care n'au putut cuceri etni- 
ceşte Carpaţii — pe cari elemente apusene catolice i-au fixat 
drept graniţă a regatului numai nominal, nu și etnicește maghiar, — 
Ungurii au ajuns prizonierii acestui lanţ de munți, pentru stăpâ- 
nirea cărora își mistue azi toată energia lor politică, Neputând 
umple cu prezenţa lor acest spaţiu intra-carpatic, l-au acoperit 
cu mistica coroanei Siântului Ştefan, căreia îi atribue virtuţi crea- 
toare de stat. Dimpotrivă, noi nam mai fost nevoiţi a făuri o 
asemenea mistică fiindcă am umplut spaţiul zărilor noastre cu noi 
înșine. De aceea, pentru Unguri, Carpaţii sunt un cadru, politic; 
pentru noi, esență politică. 


Izvorând astiel din realităţi, puncte de vedere şi sisteme de 
-gândire deosebite, conflictul dintre cele două idei de stat, cea 
ungurească și cea românească, prima de esență mistică, ultima 
de natură empirică, va dăinui cât însăşi existenţa acestor două 
neamuri, Miezul lui îl formează chestiunea transilvană. 


* 


In cadrul ideei de stat maghiar, Transilvania este finalitatea 
răsăriteană a unei alcătuiri politice de stepă; pentru noi, ea con- 
stitue punctul central de creare al unui organism politic în deve- 
nire. Ca vatră de formare și izvor de roire al neamului româ- 
nesc, pământul Transilvaniei se situează dintru începuturi ca 
temelia geografică a organismului nostru politic, în timp ce pentru 
alcătuirea de stat din stepa ungară el păstrează atitudinea de 
izolare defensivă, impusă de un destin geografic deosebit. Această 
aversiune a pământului transilvan faţă de șesul ungar e mărtu- 
risită de geograful ungur Cholnoky Jen6, care cercetând cauzele 
aşezării capitalei maghiare la cotitura de mijloc a Dunării, arăta 
că acea cotitură constitue centrul de polarizare pentru toate 
zonele geografice din Ungaria de Nord, Panonia şi stepa ma- 
Shiară, numai pentru Transilvania nu. „Această unică parte a 
patriei noastre — scria autorul ungur — nu se icuește aici; ea 
rămâne departe, ca o unitate fizică geografică deosebită. In întreg 
decursul istriei se învederează această situare a parte; fie ca 
Dacie, fie ca Principat al Transilvaniei, ea totdeauna şi-a făurit 
singură istoria”... 


169 


Mai mult însă decât constatările geografului ungur, vieaţa 
economică a acestei provincii arată și mai lămurit destinul diver- 
gent al pământului transilvan față de stepa ungară. Dunărea de 
Jos şi Marea Neagră, spre care se îndreaptă finalitatea râurilor: 
transilvane, se îmbie ca cel mai firesc drum de valorificare a 
produselor solului și industriei acestei provincii, De aici şi orien- 
tarea drumurilor transilvane spre Sud-Est, spre deosebire de 
orientarea Nord-Vestică a rețelei de comunicaţii ungare. Aceste 
căi, determinate de funcțiunea economică pe care în chip firesc o 
împlineşte stepa ungară deoparte, şi podișul transilvan de alta, 
arată limpede şi destinul politic al celor două individualităţi geo- 
grafice deosebite: Ungaria se îmbia ca spaţiu economic şi de 
subordonare politică al Austriei, în timp ce Transilvania se afirma 
ca bastion central de dominație economică, cu tendinţe de stă- 
pânire politică a întregului pământ dacic, 

Individualitatea geografică și economică a pământului tran- 
silvan, cu orientare divergentă de stepa ungară, a constituit în 
toate timpurile o forță hotărâtoare în îndrumarea destinului po- 
litic al acestei provincii, imprimându-i o tendinţă potrivnică ideei 
de stat maghiar: transilvanismul. El este o atitudine psihologică 
în primul rând, specifică neamurilor fără rădăcini în solul Tran- 
silvaniei, anume a Ungurilor, Secuilor şi Sașilor, nu însă și a 
Românilor. Primii trei, încărcați de regii ungari cu privilegii în 
dauna populaţiei băştinaşe, în urma izolării lor etnice în marea 
masă a Românilor, şi a neputinței autorităţii regale de a se face 
permanent simțită în Transilvania, se văd nevoiţi a se uni pentru 
apărarea cu mijloace proprii a puterii ce le-a fost încredinţată, 
făurind din această unire temelia viitoarei suveranităţi transilvane 
deosebite și potrivnice celei ungare. Această pornire separatistă 
s'a manifestat în primul rând prin afirmarea tot mai viguroasă 
a voevodatului, ca instituție autohtonă, ostilă autorităţii regelui 
ungar. 

Pentru evoluţia fenomenului transilvan este înadevăr semni- 
ficativ faptul că deşi regele ungar şi-a extins sistemul său politic 
şi asupra Transilvaniei, prin organizarea comitatelor, acestea totuși 
ajung a vedea în instituţia mai veche, băștinașe, a voevodatului 
puterea politică supremă în această provincie, ajutând-o în 
luptele pentru eliminarea amestecului puterii regale în chestiunile 
interne ale acesteia. Comitatele aşa zise ungurești sunt primele: 


170 


cari se identifică cu tendinţele autonomiste ale puterii voevodale, 
în timp ce comitatul secuesc şi cel săsesc îşi caută refugiu din 
calea atotputerniciei voevodului, în afirmarea și desvoltarea insti- 
tuţiei juridice însușite dela Români: scaunele de judecată. Totuşi 
şi aceste scaune secuești şi săsești sfârșesc prin a recunoaște 
întâietatea puterii voevodale, mai târziu princiare, participând 
viguros la acţiunea autonomistă şi la făurirea suveranităţii tran- 
silvane, 

Spre afirmarea acestei suveranități tindea toată evoluţia 
structurii politice a acestei provincii încă din epoca voevodatului, 
desăvârșindu-se în alcătuirea principatului transilvan, indepen- 
dent de statul ungar. Faptul este mărturisit de însuși organiza- 
torul acestui principat, Gheorghe Martinuzzi, care sintetiza într'o 
scrisoare din 1542 o pornire multiseculară scriind: „Iransilvă- 
nenii din vechime se frământă cu gândul să se rupă de regatul 
Ungariei şi după exemplul Moldovei şi Munteniei să se supună 
Turcului”. Voința Transilvănenilor de a rămâne separați de Un- 
garia era atât de categorică, încât în faţa ei trebuia să se plece 
chiar voinţa principelui. Astfel, la 1571, când loan Sigismund, 
prin convenţia incheiată cu împăratul Maximilian la Speyer, 
acceptă principiul că Transilvania dimpreună cu „părţile” anexe 
ar aparţine de drept coroanei ungare, dieta ardeleană refuză 
ratificarea acestei convenţii, declarând că Transilvania este stat 
independent de regatul din stepă. 


Acest transilvanism răspicat, având la temelie ideea unui 
organism politic nu numai distinct, ci chiar potrivnic coroanei 
ungare, a rămas linia de conduită permanentă a factorilor con- 
stituţionali ai acestei provincii, Stăruinţele desfășurate în urmă- 
toarele trei veacuri de conducătorii regatului ungar de a încor- 
pora Transilvania din nou sub autoritatea coroanei Sf, Ştefan, a 
întâmpinat cea mai hotărâtă rezistenţă în rândurile Transilvăne- 
nilor, Suveranitatea proprie a acestei provincii era atât de înră- 
dăcinată în conștiința publică, încât Transilvănznii chiar în îm- 
prejurări grele, — când în urma biruinţelor obținute de oştile împă- 
ratului Leopold I împotriva Turcilor în Ungaria au fost siliți să 
accepte soarta comună cu regatul maghiar, primind stăpânirea 
austriacă, — au căutat la acelaşi împărat sprijin pentru apărarea 
fiinţei de stat autonom a Transilvaniei, împotriva tendinţelor de 
încorporare ungurești, Drept urmare, după ce Leopold I garan- 


171 


tează prin diploma sa din 1691 constituţia și ființa de stat a 
acestei provincii, Maria Terezia, prin articolul de lege 3 din 1744, 
o declară de principat al imperiului austriac, iar prin decretul 
din 2 Nov, 1765 o ridică la rangul de Mare Principat. 


Astiel statul transilvan, produs al regimului feudal cuibărit 
în cetatea de munţi a pământului dacic, a căutat în toate tim- 
purile sprijin extern, fie la Domnii români sau Despoţii sârbi 
— ca pe vremea voevodului Ladislau Borza, — fie la Turci, sau 
la Austrieci în timpul principilor ardeleni, împotriva Ungariei, ale 
cărei pretenţii de dominaţiune răsăriteană constituiau principalul 
pericol pentru existenţa politică a acestei țări, Pretinsele drepturi 
istorice ale coroanei Sf. Ştefan, negăsind niciun sprijin în Transil- 
vania, Ungurii au pândit prilejul când puterea protectoare se sbătea în 
grele diiicultăţi interne sau externe pentru a-şi impune, peste voința 
Transilvănenilor, autoritatea coroanei ungare asupra acestei provincii, 
IÎntr'un asemenea prilej, la 1791, impăratul Leopold Il, ca urmare a 
dezastrelor militare suferite de Austriaci în acţiunea întreprinsă contra 
Turcilor, s'a resemnat să cedeze stăruințelor maghiare, decretând 
apartenenţa Transilvaniei la Coroana Ungară, dar concomitent a 
ținut să precizeze că această provincie își păstrează caracterul 
unui stat independent, cum s'a specificat în decretul din 1765, 
Totuși în iarna anului 1847 Ungurii în dieta din Presburg (Pojon) 
au decretat în chip samavolnic încorporarea Transilvaniei în 
regatul maghiar, încercând, în decursul revoluţiei din anii urmă- 
tori, să impună această „unire“ forțată prin puterea armelor, In 
locul vechilor „naţiuni politice”, căzuie din rostul lor prin pră- 
bușirea sistemului feudal, națiunea ținută până acum in afara 
vieţii constituționale a ţării, Românii lui Iancu, s'au opus victo- 
rios acțiunii militare revoluţionare ungurești, în timp ce Șaguna, 
în numele aceleași naţiunii, protesta, precum făceau şi Sașii, împo- 
triva acestei „uniri” samavolnice, 

Existenţa politică a Transilvaniei a mai dăinuit apoi până la 
1867 când Ungurii, profitând din nou de înfrângerile militare su- 
ferite recent de Austria, impun împăratului, drept preţ al com- 
promisului dualist, acceptarea incorporării Transilvaniei în regatul 
maghiar decretată de ei unilateral în anii 1817—8, Protestele 
ridicate cu acest rrilej și de Români și de Sași arătau însă că 
două treimi din populaţia Transilvaniei considera această încor- 
porare ca silnică și ilegală, 


172 


Astfel vieaţța de stat autonom a acestei provincii la 1867 
fusese desfiinţată nu ca o consecință a evoluţiei interne a feno- 
menului transilvan, ci prin actele de silnică presiune externă a 
regatului ungar, care nereușind să-și impună prin forța armelor 
extinderea stăpânirii până la Carpaţii răsăriteni, a obținut-o- 
printr'o politică de sabotaj față de Austria şi prin iscusita exploa- 
tare a împrejurărilor politice externe. 

* 


Transilvanismul, cristalizat în constituţia feudală care sta la. 
temelia fiinţei de stat a acestei provincii, s'a manifestat deci în 
cursul veacurilor prin categorica ostilitate față de ideea de stat 
maghiar, El a fost însă tot atât de potrivnic şi ideei de stăpânire 
românească, fulgerată în inimile îngrozite ale „naţiunilor“ politice 
transilvane de sabia lui Mihai. Dimpotrivă, ideea statului tran- 
silvan căută să se reverse și peste Carpaţi, prin supunerea Prin- 
cipatelor Române suveranităţii transilvane. Mirajul regatului Daciei, 
diriguit din Alba-Iulia, a ispitit mintea unora dintre cele mai 
proeminente figuri princiare transilvane. Ideea se îmbia ca o con- 
secinţă {firească a destinului comun politic al celor trei provincii 
strâns închegate prin legăturile economice impuse de desăvârşita 
unitate geografică a pământului dacic, Păstorii transilvăneni din 
întunecate veacuri făceau să svâcnească euritmic vieața econo- 
mică a acestor trei ţări și rețeaua de drumuri creată de ei, 
atârnată de culmile Carpaţilor, împânzea întreg teritorul dela 
cursul superior al Tisei, până la Dunărea de Jos şi Marea Neagră, 
Vadurile create de ei au devenit căi de scurgere a mărfurilor 
între cele trei provincii, dar mai cu seamă a produselor meşte- 
şugărești din Transilvania, care, datorită bogățiilor naturale şi a 
priceperii creatoare a burgheziei sale, devenise cea mai idustria- 
lizată provincie din Sud-Estul Europei, o adevărată ţară a arti- 
sanilor, Poziţia dominantă a Transilvaniei asupra Câmpiei Române 
și a Podișului Moldo-Basarabean se făcea simțită nu numai geo- 
graficeşte, ci mai cu seamă prin potenţialul ei industrial ridicat,. 
ducând la o adevărată cucerire economică a acestor provincii, 
Gândul subordonării şi a diriguirii comune politice a pământului 
dacic se desprindea deci ca un fruct copt. In calea acestui coman- 
dament politic, întemeiat pe primatul economic, se deschidea 
însă prăpastia religioasă-etnică dintre principele calvin și ungur 
al Transilvaniei şi între masa Românilor ortodocși. In lumina 


173 


„acestor fapte trebue să înţelegem preocupările luminatului prin- 
cipe Gavril Bethlen, care prin convertirea Românilor din Prin- 
cipate la calvinism visa să ţese peste unitatea economică o struc- 
tură spirituală unitară râvnitului regat al Daciei. Era răspunsul 
“Transilvaniei feudale la cucerirea militară alui Mihai. 

Gândul biruitorului dela Șelimbăr, continuat de Gavril Bethlen 
şi încercat de Râkoczi-eşti, se adâncea prevestitor în sufletele Transil- 
vănenilor pe măsură ce învechita structură feudală pornea să tros- 
nească din încheieturi sub presiunea maselor ţărăneşti, ale căror in- 
stincte rasiale, luminate de o tot mai clar precizată conștiință naţio- 
nală, se manifestau ca forţe politice încă neconstituţionale, dar cu atât 
mai de neînvins. Ideea daco-romană răsărită în Transilvania întâia 
oară ca forţă constructivă politică, începu să mistue sufletele în 
focul credinţei unei inevitabile împliniri a destinului. În faţa ei 
'“transilvanismul medieval păli şi cei dintâi cari și-au dat seama 
-de zodiacul care începea au fost Saşii, cari în preajma eveni- 
mentelor revoluționare ale anilor 1848-—9, prin peana lui Daniel 
şi a martirului Ştefan Ludvig Roth au recunoscut putinţa de 
existență a unui „regat daco-român“. El era fructul încă nepâr- 
guit al evoluţiei interne a fenomenului transilvan, 


Și 

Ideea daco-romană este fructul evoluţiei interne a fenome- 
-nului transilvan, ca urmare logică a biruinţii ţărănimii împotriva 
regimului economic și politic feudal; o victorie asupra tansilva- 
nismului, apărat cu îndârjire de „naţiunile istorice“ deţinătoare 
ale puterii din stat. 

In lupta împotriva regimului feudal Românii aduceau nu- 
mărul covârşitor, şi mai cu seamă o conștiință de drept natural, 
izvorât din bimilenara simbioză a omului cu pământul care „face 
legi“: datina, numită și „obiceiul pământului“, sau „dreptul ro- 
mânesc“ (jus valachicum), Faptul că acest drept cutumier ro- 
mânesc este singura formă de jurisprudență populară, care şi-a 
păstrat vigoarea alături de jurisprudenţa oficială a ţării, este sufi- 
cientă dovadă că cea mai veche organizare juridică pe pământul 
Transilvaniei este cea românească. Produs al experienţei istorice 
milenare, obiceiul pământului, sau dreptul românesc, se îmbia, 
în chip firesc, ca formă de vieaţă juridică și pentru țărănimea 
nou venită în această provincie, influențându-i traiul şi oferin- 
du-se ca singură temelie pe care se puteau clădi raporturile 
„dintre stăpânul politic şi stăpânul de fapt al pământului. 


174 


Faţă de acest drept țărănesc, care intrase în conştiinţa 
publică ca „dreptate românească“, dreptul feudal primi în Tran- 
silvania un caracter specific, impus de Unguri, deosebit de cel 
cunoscut în ţările agrare central și vest-europene. Ei nu era 
consecinţa firească a unei lente evoluţiuni politice şi sociale, a 
unei cristalizări de raporturi între stăpânul de drept şi stăpânul 
de fapt al pământului, ci o impunere cu forţa a sistemului feuda 
în temeiul cuceririi militare a acestei provincii, săvârşită de regii 
ungari. Violenţa şi usurparea sunt deci caracteristicele regimului 
feudal transilvan, ambele exercitate cu o neîndurată străşnicie de 
nobilimea maghiară, care păstra o atavică neinţelegere carac- 
teristică popoarelor de origine nomadă, pentru agricultură văzând 
în stăpânirea pământului numai izvorul dreptului de dominație 
politică, pe care nu o putea concepe decât în chip nelimitat, 

Din aceste motive, deși introducerea regimului teudal a 
întâmpinat în toată Transilvania rezistența locală a țărănimei, ea 
n'a luat proporţiile unei revoluții în masă, decât în așa zisele 
comitate ungurești. Identitatea ariei geografice a răscoalei din 
1437 şi a celei din 1784 arată limpede că țărănimea transilvană 
a identificat în primul rând in nobilimea ungară izvorul tuturor 
suferințelor provenite din ordinea feudală. De aceea ţăranii lui 
Horea sintetizau misiunea răscoalei lor în strigătul că trebue să 
curețe Transilvania de Unguri, fiindcă Ardealul e ţară româ- 
nească. In linia lor de gândire numai așa putea birui dreptul 
țărănesc — „dreptatea românească”. 

Cunoscând revendicările ţăranilor din răscoala dela 1437 
se poate constata că ea fusese deslănțuită pentru apărarea „obi- 
ceiului pământului” a „dreptului românesc“, găsind și formula de 
compromis între acesta și excrescențele pretențiilor feudale ungu- 
reşti. Dar tocmai spre a împiedeca biruinţa acestei dreptăţi, 
pentru apărarea căreia s'au ridicat țăranii români și unguri deo- 
potrivă, s'au unit privilegiaţii Transilvaniei alcătuind faimoasa 
„unio trium nationum", alianţa celor „trei naţiuni“: Ungurii, 
Secuii şi Sașii, pentru ca după răsmerița populară din 1514, 
alianța amintită să fie codificată în Tripartitul lui Verbâczi, cea 
mai intolerantă legislaţie feudală din câte se cunosc. Ea a rămas 
temelia copstituţională a transilvanismului feudal, împotriva căruia 
singuri Românii au dus greul luptei pentru drepturile ţărăneşti 
până la biruința finală. Numai ei au îndrăsnit ca din măsurile 


175 3 


reformatoare ale celei mai reprezentative figuri a „veacului prea- 
luminat”, împăratul Iosif II, să tragă concluzia faptelor, izbind în 
rădăcinile ord:nei feudale prin răscoala deslănţuită de Horea. 
Ceea ce a urmat: memoriul episcopilor români înaintat dietei 
ardelene în 1191, cunoscut sub numele de „Supplex libellus Va- 
lachorum“, era concluzia politică a acestei răscnale; prin el se 
cerea restituirea drepturilor politice și sociale dinainte de 1437 
așezând aceste revendicări pe temelia largă a principiului ziditor: 
de veac nou, că toţi locuitorii acestei ţări să fie egali în drepturi 
şi să poarte sarcinile publice potrivit stării și puterii lor econo- 
mice. Din clipa în care Românii şi-au afirmat drepturile politice 
pe temeiul dreptăţii sociale, ordinea feudală în Transilvania a 
intrat în declin, De aceea în timpul când memoriul Românilor 
ajunsese a fi discutat în dieta din Cluj, isbucnind un incendiu în 
oraș şi deputaţii grăbindu-se să părăsească sala, baronul Wesse- 
lenyi i-a oprit cu cuvintele: „Rămâneţi la loc şi nu alergaţi, căci: 
destul de mare foc arde acum în această patrie; pe acesta de 
l-am putea stinge“, Acest foc socotea baronul Bánffy că-l va. 
putea înăbuși, cerând Curţii din Viena să împiedece apariţia ga- 
zetelor românești în Transilvania, din pricina că se răspândesc 
cu iuţeală „primejdioasele idei ale libertăţii franțuzeşti“. Bâatiy 
ditorma astfel în ochii Vienei sensul revendicărilor românești, 
cari nu erau reflexul „ideilor galice“ condamnate de Curte, ci 
erau fructul copt al luptei de trei veacuri și jumătate pentru 
biruinţa „dreptăţi româneşti“ împotriva ordinei feudale. Ideile 
galice primeneau numai vremea pentru biruinţa acestei dreptăţi, 
zidind în sufletele Românilor credinţa în împlinirea ei apropiată 
ca un destin de neinlăturat. Numai în lumina acestei credinţe 
ne putem explica indiferența cu care țărănimea română din Tran- 
silvania privea, în anul 1848, adulmecările agenţilor unguri cu 
oferte de libertate socială şi împroprietărire, drept preţ al stă- 
pânirii politice ungurești, Această țărănime avea intuiţia limpede 
că libertatea și pământul, bunuri de atât amar de veacuri râvnite, 
sunt darul firesc al începutului de zodiac românesc pe pământul 
Transilvaniei, că agenţii unguri, crainicii ideei de stat maghiar, 
mistificând, se așezau în postura falsă a celui ce oferea ceea ce 
virtual nu-i mai aparţinea, De aceea în vâltoarea revoluţionară a 
anului 1848, toate puterile vrerilor românești, depăşind revendi- 
cările de ordin social, s'au concentrat dintr'odată pe plan politic, 


176 


fixând drept principal scop al revoluţiei dreptul de a hotări soartea 
Transilvaniei. Discursul lui Bărnuţiu, luptele neînvinsului Craiu al 
Munţilor, acţiunea diplomatică a lui Șaguna, dieta dela 1863—5 din 
Sibiu, s'au călit în dogoarea acestei credinţe în dreptul Româ- 
nilor de a făuri soarta pământului locuit de ei, ca o consecință 
firească a prăbușirii regimului feudal. 


Convingerea curentă a Ungurilor dela 1867 era că prin 
incorporarea Transilvaniei în regatul maghiar s'a reluat îirul unei 
evoluţii istorice firești, întrerupte de nenorocirile suferite în de- 
cursul veacurilor de regatul coroanei Sf. Ş:efan. Problema tran- 
silvană era considerată ca produsul artificial, exerescență bolnă- 
vicioasă a acestor veacuri, al căror sfârșit aducea cu sine și dis- 
pariţia ei, 

Această problemă, produs al solului și al istoriei locale, 
departe de a îi dispărut, prin desfiinţarea graniţei politice dinspre 
Ungaria şi-a lărgit raza de acţiune asupra întregei arii geogra- 
fice transilvane, cuprinzând și Maramureșul, Crişana și Banatul, în- 
slobând în ritmul acelorași aspiraţiuni masa compactă a Românilor 
dela izvorul Tisei până la Porţile de Fier. 

Această realitate, care acumula forța dinamică a unei pu- 
ternice mase etnice ostile dominaţiunii maghiare, departe de a 
determina pe factorii conducători ai regatului coroanei Sf. Stefan, 
să desprindă bazele unei colaborări ziditoare de viitoare ordine 
europeană, i-a îndârțit, mobilizându-le toată perfidia politică şi fa- 
natismul propriu rasei, pentru înfrângerea tuturor realităţilor po- 
litice, etnice, economice şi geografice, care prin funcțiunea lor 
făuritoare de istorie stăteau în calea creării statului național ma- 
ghiar in spaţiul intracarpatic. 

Spargerea blocului etnic românesc prin crearea unui coridor 
de coloniști Unguri pe linia Oradea—Cluj— Târgu-Mureş şi Se- 
cuime și ruinarea industriei și comerţului transilvan prin războiul 
vamal cu România, care constituia zona de alimentare și valori- 
ficare de totdeauna a acestei industrii, ţintea slăbirea rezistenţei 
etnice și economice a Transilvaniei, pentru a putea îi dominată po- 
liticește de simţita minoritate numerică a Ungurilor şi Secuilor, sin- 
gurii susţinători ai ideii de Stat maghiar pe pământul acestei provincii. 

Din bastion central cu funcţiune dominantă în vieaţa econo- 
mică a pământului dacic, Transilvania fu ruptă de mediul ei geografic 


177 % 


vital: Țările Române și transformată într'o provincie periferică a 
cărei unică misiune era alimentarea cu materii prime'a marei industrii 
improvizate în capitala ungară. Numai în acest fel pământul, care 
în decursul veacurilor n'a suferit adăpostirea ideei Statului ma- 
ghiar, putea fi îngenunchiat comandamentului politic din stepă. 


În schimbul acestei acţiuni destructive, suprem efort de a 
întoarce din rădăcini cursul istoriei, vizionarii statului naţional 
maghiar n'au putut oferi altă formulă constructivă decât hibrida 
teorie a drepturilor istorice ale coroanei Sf. Ştefan. 


Nimic nu arată mai limpede că această învechită teorie este 
țâșnită din conșkința că Ungurii şi-au asumat în spațiul carpatic 
o misiune care depășia potenţialul lor biolgic, decât eforturile 
desnădăjduite cu care perimatele drepturi feudale ale acestei co- 
roane au fost exaltate, ridicându-le la valoarea unei puteri supra- 
naturale în fața căreia trebuia să se întoarcă apele, să se închine 
munţii și să se plece popoarele. Atotputernicul a ridicat doar 
lanţul Carpaţilor pentru a străjui vatra poporului maghiar, căruia 
prin coroana aşezată pe fruntea primului rege ungur, i-a încre- 
dințat misiunea de a organiza şi stăpâni popoarele din acest spaţiu 
intra-carpatic. Statul naţional maghiar este deci o minune a na- 
turii prin desăvârşirea unităţii sale geografice şi o podoabă a Eu- 
ropei prin funcțiunea misiunii sale politice. Biserica, şcoala, știința, 
administraţia şi armata au fost mobilizate în slujba acestei psihoze, 
pentru a convinge, a ispiti, a corupe sau a constrânge pe toţi 
locuitorii de altă rasă și limbă, de a crede în ea, dea deveni, nu 
buni cetăţeni, ci buni maghiari, sporind astfel forța numerică a 
rasei, predestinațe să domine acest bazin. 


Această psihoză, în complet desacord cu realităţile geografice, 
etnice și economice, n'a putut cuceri însă decât pe Unguri. Spiritul 
critic și realist al celorlalte naţiuni, a respins-o și cum stăpânirea ma- 
ghiară n'a putut fi impusă şi întreţinută în teritoriile locuite de 
naţionalităţi decât prin sprijinul politic și militar al Austriei, în clipa 
când acest sprijin a încetat, regatul coroanei Sf. Ştefan s'a pră- 
bușit. El s'a redus la realele dimensiuni avute pe vremea orga- 
ganizării lui de primul rege ungur, corespunzând Panoniei și stepei 
ungare, care constituind mediul propriu ancestralelor însuşiri ra- 
siale ale poporului unguresc, acesta în decurs de o mie de ani 
etniceşte nu le-a putut depăşi. 


178 


_Pretinsele puteri mistice ale coroanei Sf, Ştefan s'au spul- 
berat în faţa imperativelor etnice, geografice şi economice, şi Tran- 
silvania și-a reluat misiunea firească dominantă în unitatea pă- 
mântului dacic. Astfel, ceeace veacuri de evoluţie istorică au 
făurit ca destin transilvan, s'a împlinit în ziua de 1 Decemvrie 1918 
la Alba-Iulia. Ca și la 1848, și acum, Sașii au înţeles sensul româ. 
nesc al acestui destin ; singuri Ungurii l-au respins, dovedind încă- 
odată că structura cerebrală a omului de stepă nu înțelege func- 
țiunea şi misiunea geografică și economică a podișului transilvan. 


Actul dela Alba-Iulia, ca imperativ geografic, etnic și eco- 
nomic al solului ardelean, rămâne deci unica formulă viabilă a 
ordinii și păcii în pământul dacic. El este biruința dreptăţii, în 
sensul făurit de o îndelungată experienţă istorică, cristalizată în 
„dreptul românesc” ca cea mai veche organizaţie juridică socială 
autohtonă, care în lupta împotriva regimului feudal a înfrânt tran- 
silvanismul, impunând pe plan politic formula ideea daco-română, 
realizată prin încadrarea la 1918 a Transilvaniei în organismul 
unitar al statalui român, ca expresie politică a unităţii etnice, 
economice și geografice a pământului dacic. 


Stăpânirea românească a Transilvaniei nu este numai un 
imperativ al pământului acestei provincii, ci și o necesitate de 
esenţială importanță central- şi est-europeană, determinată de 
misiunea politică a acestei provincii în funcțiunea economică a 
Dunării, Podişul transilvan constituind elementul de siguranţă și 
sprijin în stăpânirea şi controlul gurilor acestui fluviu. 

Această misiune nu o poate îndeplini regatul ungar care 
incapabil de a cuceri etniceşte Transilvania şi de a depăşi ca 
acțiune politică Carpaţii, a redus această provincie la rolul unei 
mărci periferice de apărare răsăriteană a stepei ungare, ci singur 
statul român, sprijinit pe desăvârşita unitate geografică, etnică și 
economică a pământului dacic în care Podişul transilvan are rol 
de comandament central. Faptul cade cu atât mai mare greutate 
în balanţa nouei ordine europene, în care Dunărea este menită 
a avea un rol hotăritor, cu cât statul român numai prin siguranța 
ce i-o dă posesiunea integrală a Podișului transilvan se poate 
emancipaede sub stăpânirea gurilor acestui fluviu, devenind stă- 
pânitorul lor, aşa cum interesele Axei și ale României o impun. 


179 


Răstignirea Bucovinei 
de N. Tcaciuc-Albu 


Granițele Moldovei, aşa cum ni le-a delimitat natura pentru 
veșnicie, sunt foarte vechi, Originea lor, în perspectiva de astăzi, 
se pierde în întunerecul istoriei daco-romane. Se poate susținea 
cu oarecare siguranță că ele au fost trasate definitiv pe la 1200, 
deci încă înainte de fondarea principatului moldovenesc. Unele 
atlasuri istorice din Apus ne arată la această dată un stat care 
prezintă întocmai aceste graniţe. Tătarii le-au şters sau le-au aco- 
perit numai pentru o vreme, iar moldovenii băștinași le-au rein- 
ființat şi le-au umplut de vieaţă nouă şi bogată, păstrându-le ne- 
ştirbite câteva sute de ani. Contribuţia elementului ardelenesc la 
întemeierea Moldovei este cunoscută. Unii voievozi moldoveni au 
putut să treacă, în mod vremelnic şi dincolo de aceste graniţe, 
la Nord, în Pocuția şi la Est, peste Nistru, 

Bucovina, leagănul Moldovei, n'a format niciodată o regiune 
sau provincie distinctă, ci făcea parte integrantă din voievodat. 
Abia Austriecii, dobândind la 1775 in mod paşnic o bună bucată 
din Nordvestul Moldovei, au creat provincia „Bucovina“ şi i-au 
fixat, după oarecari oscilări mai puţin însemnate, granițele cari au 
rămas definitive până în anul 1918. Câţiva ani după unirea eicu 
patria-mamă, Bucovina a fost împărţită în cinci judeţe şi n'a mai 
existat ca unitate teritorială decât prin puterea tradiţiei, care se 
formase în timpul dominaţiei austriece, prin 143 ani. 

Austria, trebue s'o recunoaștem, și-a dat destulă osteneală 
ca să câştige dragostea populaţiei pentru dânsa și anume cu 
mijloace cinstite: a încadrat nobilimea bucovineană în aceleaşi 
drepturi şi ranguri ca și nobilimea de nație germană, a sprijinit 
preoțimea și a apărat pe ţăran de abuzurile celor mai mari și 
mai tari decât dânsul, n'a deposedat pe nimeni de averea sa şi 
a respectat demnitatea omenească şi naţională, l-am reproșat şi-i 
reproșăm și astăzi că n'a făcut tot ce trebuia și că s'a lăsat în- 
demnată, sau poate silită de unele împrejurări politice, să jert- 
fească interese bucovinene în folosul sau de dragul altor naţii şi 
provincii ale sale, Unul din aceste păcate a fost alipirea admini- 
strativă a Bucovinei la provincia Galiţia, care a durat până la 
1848 şi a avut consecinţe care nu sau șters nici astăzi și au con- 
tribuit la tragedia noastră naţională de acum, 


180 


Nu vom desvolta aici laturea aceasta a chestiunii bucovinene, 
<i vom încerca să arătăm în linii sumare, care a fost pentru cul- 
tura românească valoarea Bucovinei, dela întemeierea ei priri Au- 
strieci şi până la sfâşierea ei în două prin alţii. 

Inceputul a fost mult promiţător, Administraţia militară, re- 
prezentată prin ofiţeri de seamă ca generalul Enzenberg, a re- 
cunoscut şi a respectat caracterul românesc al ţării și s'a pornit 
să creeze instituțiile necesare pentru ridicarea morală și mate- 
rială a populaţiei. Dar peste puţini ani această acţiune a fost în- 
treruptă şi Bucovina a fost alipită la provincia Galiţia. 

Dureroasă lovitură a fost aceasta și foarte periculoasă pentru 
evoluția isiorică a românismului bucovinean, deoarece Galiţia, 
atât ca întindere, cât şi ca populaţie, a fost de vreo zece ori mai 
mare. Şi totuși, în această epocă de dependenţă de o provincie 
cu o populaţie de altă rasă şi altă limbă, Bucovina n'a desperat 
și n'a depus armele. Când s'a înfiinţat la Cernăuţi, în 1808, un 
liceu, numărul elevilor români era în frunte. La 1820, Teodor 
Racoce are curajul să scoată o revistă, Crestomaticul Românesc, 
Își nicidecum „moldovenesc“ sau „bucovinean"“) şi editează la Cer- 
năuţi, cu litere cirilice, primul număr în 10 coale de tipar. A fost 
prima noastră revistă literară, dar încercarea a fost prea îndrăs- 
neaţă în raport cu numărul mic de cititori ce-l putea oferi țări- 
şoara atunci. In același an a murit și Ion Budai-Deleanu care se 
pare că a avut şi el un rol la editarea revistei. 


Dintre realizările epocei acesteia ar mai fi de amintit orga- 
nizarea Fondului bisericesc ortodox-român, format din averile mâ- 
năstirilor secularizate în epoca raționalismului împăratului losif l, 
Acest fond a constituit cea mai puternică cetate de apărare a ro- 
mânismului, în tot timpul dominaţiei austriece. Din veniturile lui 
s'au zidit biserici noui, s'au întreţinut şi reparat celebrele mână- 
stiri, s'au înființat şcoli și s'au plătit lefile clerului. Buna admini- 
strare a pădurilor şi moșiilor acestui fond a exercitat o influență 
binefăcătoare asupra vieţii materiale a locuitorilor și a servit de 
model şi altor ţări, 

Revoluţia anului 1848 a adus mari schimbări, Absolutismul 
vienez a slăbit foarte mult, iar provinciile au profitat, dobândind 
libertăţi şi, drepturi. Bucovina a avut norocul să aibă în fruntea 
ei pe fraţii Hurmuzachi, nobili luminaţi și mari patrioţi români. 
Fi au fost pătrunși de idealul unei Românii care să cuprindă toate 


181 


țările de limbă românească şi au căutat să câștige colaborarea 
spiritelor celor mai alese. Ei au editat la Cernăuţi ziarul „Buco- 
vina” (1848—1850), ei au întreținut legături de prietenie cu Va- 
sile Alecsandri și Gheorghe Bariț, ei l-au adus la liceul din Cer- 
năuţi ca profesor de limba română pe Aron Pumnul, originar din 
Cuciulata Făgărașului, ei l-au îndemnat pe episcopul Eughenie: 
Hacman să introducă limba română ca limbă de predare la Ia- 
stitutul teologic din Cernăuţi, o măsură de cea mai mare impor- 
tanţă, căci astfel cea mai înaltă instituţie de cultură din ţară, un 
fel de facultate universitară, deveni integral românească şi putea 
să aibă un rol în evoluţia culturii românești de pretutindeni. Tot 
meritul acestor fraţi, Eudoxiu, Gheorghe şi Alexandru Hurmu- 
zachi este eliberarea Bucovinei de legăturile administrative cu 
Galiţia şi ridicarea ei la rangul de provincie autonomă cu titlul 
de ducat, (duce fiind împăratul Austriei). 

După aceste evenimente, Bucovina n'a putut să urmeze un 
drum drept care s'o ducă la îndeplinirea tuturor dorințelor, pen- 
trucă s'au ivit prea curând greutăţi care au împiedecat-o, — cum: 
a fost, de pildă, o revenire, trecătoare, a absolutismului, primejdia 
rutenizării, sărăcirea clasei boierești (c'asă românească), înmul- 
țirea și întărirea evreimii germanizate, — totuși n'a dat înapoi, 
ci s'a luptat pentru păstrarea caracterului românesc al ţării cu. 
mijloacele de care s'a putut folosi. 

În jumătatea a doua a veacului al XIX-lea numărul popu- 
laţiei din Cernăuţi a crescut atât de mult, incât vieaţa comer- 
cială, industrială și culturală s'a concentrat aproape întreagă în 
acest oraş, care la origine n'a fost decât târg de vamă. Siretiul, 
Rădăuţii şi Suceava lui Ştefan cel Mare, care tustrele au avut un 
trecut glorios în istoria Moldovei, au rămas în urmă. Cernăuţii 
s'au împodobit cu o primărie cu turn înalt, cu un palat admini- 
strativ sever și impunător, cu o catedrală ortodoxă cu măreţe 
cupole bizantine, cu graţioasa biserică a Sf. Paraschive și deasupra 
tuturora cu strălucitul palat al Reşedinţei Mitropolitane, care s'a 
zidit între 1870 și 1880, cu mare cheltuială, ca palat reprezen- 
tativ al bisericii ortodoxe-române din Bucovina, Nu trebue să 
mai relevăm că bisericile şi reședința au fost construite din ve- 
niturile bogatului Fond bisericesc, căci aceasta se înţelege ușor. 

In această epocă s'a reorganizat, sau poate mai exact sa 
organizat, situaţia bisericii ortodoxe din Austro-Ungaria. Românii 


182 


bucovineni, conduși de idealuri politice superioare, au stăruit să. 
formeze împreună cu Românii ortodoxi din Transilvania, Banat, 
etc., o singură mitropolie, dar din cauza unor raţiuni de Stat, 
valabile atunci, cererea asta n'a fost aprobată, ci s'a înființat pe 
partea austriacă propriu zisă o organizaţie bisericească ortodoxă. 
cu o mitropolie în Bucovina și o episcopie în Dalmația, în anul 1873. 


Alt prilej de afirmare a sufletului românesc a fost înfiin- 
tarea universităţii din Cernăuţi în anul 1875, In această şcoală a. 
fost înglobat Institutul teologic ca facultate, cu limba de predare 
românească în cea mai mare parte, apoi sa creat la facultatea 
de filosofie și litere o catedră de limba română, pe care a ocu- 
pat-o I. G. Sbiera și a ilustrat-o în mod desăvârșit Sextil Puş- 
cariu. S'a acordat, în uricul de fondare, chiar câteva catedre ro- 
mânești la facultatea de drept, care însă nu s'au realizat. Facul- 
tatea de teologie a fost o atracţie pentru toate ţările ortodoxe, 
afară de Rusia. In deosebi şi-au completat aici studiile lor tinerii 
teologi din Transilvania. I. P. S. Sa Arhiepiscopul şi Mitropolitul 
Dr. Nicolae Bălan a fost de asemenea printre aceştia, 

Dar și liceele din Cernăuţi s'au bucurat de o reputaţie foarte 
bună şi au fost frecventate de mulți copii de boieri din Moldova. 
Cel mai celebru dintre aceştia a fost Mihai Eminescu, care a pe- 
trecut la Cernăuţi, ca elev public şi particular, vreo 5 ani (1860— 
1865) și şi-a început aici cariera literară. 


Cu toate greutăţile politice, cultura românească a Bucovinei 
n'a încetat să se manifeste, După modelul „Asociaţiunii transil- 
vane pentru literatura română și cultura poporului român“ în- 
ființată în 1861, s'a întemeiat la Cernăuţi întâi o modestă „Reu- 
niune românească de leptură“ în 18602, din care apoi sa des- 
voltat „Societatea pentru literatura și cultura română din Buco- 
vina“, În curând „Societatea“ s'a învredaicit să editeze o revistă 
cu titlul „Foaea Societăţii pentru literatura şi cultura română în 
Bucovina”, care a apărut timp de patru ani (1865—1868) şi a 
avut printre colaboratori pe Alexandru Hurmuzachi, Gheorghe 
Hurmuzachi, Vasile Alecsandri, Dimitrie Petrino şi alţii, redactor 
fiind |. G Sbiera. 


Au firmat apoi alte reviste, ca „Aurora Română“ (1881— 
1884) şi „Incercări literare” (1892—1893), un suflet naţional mat 
puternic însă pătrundea ziarele „Revista politică” din Suceava 


183 


(1886—1891) şi „Gazeta Bucovinei“ din Cernăuţi (1891—1897); 
cea din urmă condusă câtva timp de G. Bogdan-Duică. In anii 
când Bucovina nu putea scoate ziare româneşti, îi ofereau gene- 
roasă ospitalitate ziarele din Transilvania, participând astfel la 
grelele lupte naţionale ale fraților din Cernăuţi, 


Veacul al XX-lea, înainte de războiul mondial, ne-a adus 
.o renaştere a vitalităţii neamului românesc din Bucovina, care 
s'a manifestat în toate direcţiile, dintre care cea mai importantă 
a fost o creştere remarcabilă a populaţiei româneşti, care tindea 
să reducă pericolul instrăinării şi să restabilească preponderența 
elementului românesc. Expresia literară a acestei epoci a fost re- 
vista „Junimea Literară“ (dela 1904 inainte) condusă de I. Nistor, 
cu colaboratori ca G. Tofan, Sextil Puşcariu, Traian Brăileanu, 
Al, Procopovici etc, Acordurile energice ale poeziei lui Octavian 
Goga găsesc ecou în versurile bucovineanului G. Rotică, (Poezii; 
Câmpulung, 1912). 

In puţine cuvinte, am incercat să schițăm o istorie atât de 
bogată in biruinţe și înfrângeri. Anul 1918 a revărsat dărnicie, 
mângăiere și răsplată pentru atâtea dureri, pentru atâtea jertfe. 
Bucovina unită cu patria-mamă a început să-și lege rănile, a în- 
ceput să muncească pentru întemeierea unei fericiri durabile, fără 
a împărţi lovituri de răzbunare în dreapta şi în stânga. A fost o 
unire dreaptă și umană; adversarii de ieri au fost învitaţi la co- 
laborare leală şi folositoare în cadrele unui stat naţional al Ro- 
mâniei întregite. larăşi oraşul Cernăuţi a fost acela care a atras 
asupra sa foloasele cele mai mari, morale și materiale. Comerţul 
şi industriile, mai cu seamă cele textile, au cunoscut o înflorire 
nebănuită, numărul populaţiei se apropia de 120.000, confortul 
vieţii devenise foarte ridicat. Blocuri de case cu multe etaje se 
ridicau mândre în bătaia soarelui, Instituţiile culturale se lărgi- 
seră şi se înmulţiseră ; vieaţa științifică, literară şi artistică se im- 
bogăţise uimitor. Publicaţii de tot felul împodobeau vitrinele li- 
brăriilor, expoziţiile de pictură, de artă naţională etc. se ţineau 
lanţ, reprezentațiile teatrale şi concertele adunau un public nu- 
meros. Întrun cuvânt; Cernăuţii și Cernăuţenii au trăit 22 ani 
de fericire deplină. Hărnicia şi moravurile sobre ale populaţiei au 
răspândit mulțumire şi bunăstare în toate colţurile Bucovinei şi 
au înfrățit pe săteni şi pe orăşeni în iubire şi spirit de jertfă 
pentru patria întregită. 


= 


Dar, ca din senin, ca un fulger distrugător a căzut lovitura 
zilei de 28 Iunie 1940. Țara care ni l-a dat pe istoricul Eudoxiu 
Hurmuzachi, pe folcloristul Simion Florea Marian, pe compozi- 
torii Ciprian Porumbescu, Tudor Flondor şi Eusebie Mandicevschi, 
pe pictorul Epaminonda Bucevschi, pe mitropolitul Silvestru Mo- 
rariu- Andrievici şi atâtea figuri ale căror nume fac cinste cul- 
turii româneşti, a fost ruptă în două, dându-se partea de Nord 
unui Stat de care este cu totul străină, căci n-o leagă de el nici 
vreo tradiţie istorică, nici vreo înrudire de sânge și nici vreo as- 
piraţie politică, sau un interes de altă natură. Jalea indescripti- 
bilă care s'a lăsat asupra acestui colț de ţară este împărtășită de 
România întreagă şi de toată omenirea iubitoare de dreptate. 

Bucovina a pierdut jumătate din teritoriul ei de aproximativ 
10.000 km? şi mai mult de jumătate dintr'o populaţie de vreo 
900.000. Din punct de vedere cultural însă, ţărişoara aceasta, atât 
de scumpă nouă, este distrusă, pentrucă inima ei a fost orașul 
Cernăuţi și acesta a rămas în partea pierdută, Bucovina este mu- 
tilată, este lovită pe moarte. 

Noi nu putem renunța la ceea ce am pierdut! Dreptul no- 
stru, călcat în picioare, trebue să-l revendicăm şi să nu încelăm cu 
lupta, până ce nu vom izbândi. 


185 


Consecințele amestecului de populaţie 
de Dr. Petre Râmneanţu 


Corcii sau hibrizii. — Frecvența amestecului de populaţie dela noi. — Neamuri 

noui. —  Revitalizarea Neamurilor prin infuziune de sânge străin. — Revitali- 

zarea prin încrucişări interne. —  Disarmoniile fizice şi psihice în familiile 

hibride. -- Degradarea însuşirilor Neamului superior prin încrucișări cu membrii 
unui Neam inferior. — Privire de ausamblu. 

Corcii sau hibrizii. Aceștia sunt produșii amestecului între 
indivizi de rasă, de origină etnică sau de castă diferită. Ei întru- 
nesc caracterele fizice şi morale individuale ale celor doi părinți 
încrucişați și pe cele de familie, castă, neam şi rasă din care acești 
doi din urmă fac parte. Imbinarea caracterelor în corci se face 
conform legilor lui Mendel, care astăzi ne sunt suficient de bine 
cunoscute și sa crezut până de prezent şi se mai crede şi astăzi, 
că moștenirea unui caracter e absolut independentă de a altuia, 
vecin sau distanțat. Adică, se susținea că hibridul dacă moşte- 
neşte de ex. sexul tatălui nu va reprezenta legat de acesta în 
mod strict, după vreo lege oarecare și altele din caracterele ta- 
tălui, cum ar fi statura, culoarea ochilor, etc. Astăzi, la lumina 
noilor cercetări, se poate însă spune, că hibrizii „prezintă o multi- 
plicitate de combinaţii de caractere, care nu dau un produs in- 
termediar între cei doi părinţi, ci pot prezenta, cu o frecvență 
mai mare sau mai mică, combinaţii inferioare sau superioare față 
de perechile de caractere, defavorabile sau favorabile, ale părin- 
ţilor, Cu alte cuvinte, corelaţiile dintre anumite însușiri ale pro- 
geniturilor nu sunt egale cu cele obţinute pe aceleași caractere 
ale părinţilor de rasă pură. Cercetările experimentale făcute de 
E. M. East și D. F. Jones şi concluziile obţinute de L. C. Dunn 
pe hibrizi de Hawaieni și Chinezi, de Hawaieni cu Europeni, cele 
redate de F, Boag pe corci de Europeni cu Indiani din Nordul 
Americii şi de alți autori dovedesc această ipoteză. La aceasta 
mai putem adăuga și concluzii pe care le-am obținut împreună 
cu I. Facăoaru pe material uman măsurat la noi. Anume, am 
constatat că între indicele cefalic şi grupele de sânge, etc, există. 
corelaţii mai însemnate decât cele care ar fi date numai de hazard. 

Corcii prin urmare nu sunt exact intermediari între cele 
două rase sau neamuri pure din care purced. 

Astfel Mulatrii din America, produşi de Albi şi Negri, sau 
Țiganii corci dela noi, nu sunt jumătate Români și jumătate Ți- 


186 


gani. Comportarea aceasta are insemnate, după cum vom vedea 
mai târziu. 

Corcii se mai comportă 'diferit și în ce priveşte calitatea in- 
dividuală a însușirilor. Caracterele fizice sau psihice ale corcilor 
au o variaţie mult mai mare decât a Neamurilor pure, originale. 
lată, în această direcţie, o concluzie obţinută de noi: statura re- 
cruţilor Unguri din Banat, are o variație mult mai pronunţată 
decât aceea a Românilor şi Nemţilor. Această variaţie mai urcată 
se datorește nu unei însușiri specifice a Ungurilor, deoarece în 
alte regiuni nu o prezintă, ci e în funcţiune de amestecul pe care 
l-au suferit, înglobând în masa lor un însemnat număr de Români 
şi Nemţi maghiarizați. 


Frecvența amestecului de populație dela noi. Amestec de 
populaţie la noi are loc în special în oraşele din Transilvania și 
în satele din Oltenia și din Muntenia, In centrele urbane din 
Transilvania, între anii 1920 până la 1 Iulie 1937 din 45.454 de 
bărbaţi români 23,30/p s'au căsătorit cu Unguroaice 5,8% cu Ger- 
mane, 0,80], cu Evreice, 0,6'/0 cu Rusoaice și alte neamuri slave, 
3,4%], cu alte neamuri și 69,1% cu Românce. Amestecul acesta, 
în urma lucrării pe care am publicat-o acum trei ani, a fost con- 

` siderat. de întreaga noastră opinie publică drept foarte intens. În 

unele orașe, frecvența căsătoriilor bărbaţilor Români cu Ungu- 
roaice a fost chiar enormă. Așa, în orașele din Sud-Estul Tran- 
silvaniei, proporţiile au variat dela 49,5%,—66,1%,, Căsătoriile 
mixte au continuat şi până anul trecut, până când avem date 
publicate de Institutul Central de Statistică şi poate continuă şi 
astăzi. Astfel, în lunile Noemvrie şi Decemvrie 1939, 69,7°/, dintre 
bărbaţii români s'au căsătorit cu Românce, cu Unguroaice 23,9%/0, 
cu Germane 4,7%/0 și cu femei de alte neamuri 1,70/,. Propor- 
tiile au rămas deci absolut identice cu cele care au avut loc în 
intreaga perioadă de 18 ani după Unire. 

În satele din Oltenia și Muntenia, Românii s'au amestecat şi 
se mai încrucișează şi acum, în unele locuri pe o scară întinsă, 
cu Tiganii, Dela desrobirea lor Ţiganii, câştigând posibilități de 
existenţă şi drepturi egale cu Românii şi nefiind supuşi niciunui 
regim de restricţie, în ce priveşte migrarea și așezarea în sate și 
orașe chiar, s'au încrucişat cu Românii pe două căi, unilateral 
bărbaţii Români cu Țigănci nomade şi bilateral, prin căsătorie, 
Românii de ambe sexe cu Țigani de ambe sexe, stabiliţi definitiv 


187 


la marginea satelor. În ce proporţii a avut loc acest amestec e 
deficil să ne exprimăm, Cercetările pe care le vom începe în 
curând în această materie sperăm să aducă multă lumină. Totuşi 
chiar acum, dispunem de unele date care ne orientează asupra 
intensității amestecului. In judeţele, Dâmboviţa, Ialomița, Ilfov, 
Romanați, Dolj şi Vâlcea, în care a avut loc amestec mai frecvent 
constatăm o discrepanţă însemnată între informaţiile dela Oficiile 
Parohiale relativ la neamul populației de acum 20—30 de ani a 
unor comune și rezultatele obținute de recensământul din 1930. 
La recensământ s'a declarat mai puţini Țigani, decât ar trebui să 
fie, conform informaţiilor amintite și decât de fapt sunt. Noi dis- 
punem numai de câteva exemple, date de comunele: Româneşti 
(jud. Dâmboviţa), Cocârgeaua (jud. Ialomiţa), Bobeşti, Bolintin, 
Ciocănești, Piteasca, Poenari- Vulpești, Ștefănești (jud. Ilfov), Măr- 
finenii-de-jos (jud, Prahova), Lungești, Petculeşti, Striminoasa, Un- 
sureni, Vaideeni (jud. Vâlcea). E izbitoare reducerea numerică a 
Țiganilor din aceste comune, la recensământul din 1930. Cu si- 
Guranţă că se datorește corcirii și consecutiv preferirii Neamului 
românesc și abandonării celui ţigănesc, considerat inferior de toţi 
corcii de această origină. Aceasta e unica explicaţie a reducerii 
numerice suferite, deoarece se ştie prea bine, că pe calea ferti- 
lităţii, Ţiganii ar fi trebuit să-și menţină cifra, fertilitatea lor fiind 
pe alocurea chiar mai urcată decât a Românilor. O singură co- 
mună în întreaga Țară, Fântânele (jud. Dâmboviţa) cu 871 de 
locuitori a rămas pur țigănească şi la recensământul din 1930. 
Consideraţiunile acestea, care se bazează numai pe puţine date, 
credem că vor fi confirmate şi de cifrele recensământului viitor, 
când iganii şi mai ales corcii vor repeta şi poate chiar vor in- 
tensifica îmbrăţișarea neamului românesc. 

O altă dovadă care ne demonstrează corcirea locală pe scară 
mai întinsă, ne-o serveşte şi rezultatele reacției de izo-hemoglu- 
tinare, Indicele biologic de rasă, obținut de D. M. Georgescu pe 
Români din Oltenia are o orientare hotărită spre Extremul- Orient, 
locul de origină al Țiganilor. L-a găsit numai de 1,58, pe când 
al Românilor variază între 2,00—2,30, iar al popoarelor din Nord- 
Vest, al Germanilor și Englezilor variază dela 3.50 în sus. 


Neamuri noui. Problema formării de neamuri noui, pe cât e 
de interesantă, pe atât e de complexă. Nu ne angajăm aici în 


188 


soluționarea ei. Vom releva deci numai câteva aspecte care ne: 
vor fi mai utile în raport cu subiectul nostru, Pentru ca să se 
producă neamuri noui, încrucişările trebue să îndeplinească două 
condiţii importante. Corcii să aibă o fertilitate mai urcată decât 
rasele sau neamurile care se amestecă şi încrucișările să nu fie 
multilaterale. 

Bastarzii din Rehoboth, între Olandezi și Hotentoţi, studiaţi: 
de E. Fischer, au avut o fertilitate de 7,7 copii pe o familie, care 
e superioară atât faţă de a primilor, cât și faţă de a celor din: 
urmă. Se presupune în urma studiilor care sau făcut acolo, că 
în caz dacă nu ar fi intervenit războiul mondial și acţiunea de 
civilizaţie rapidă, în Rehoboth ar îi luat poate naştere un popor 
nou, Formarea Neamului nostru încă confirmă această observaţie. 
Romanii cuceritori, după cum ştim, în sec. IL. și al HI au avut 
acasă o fertilitate foarte redusă, despre Daci nu știm să fi avut. 
o fertilitate urcată, iar despre noul neam știm precis că avea ca- 
lităţile unei fertilităţi foarte urcate. 


A doua condiţie ca să se formeze neamuri noui, consistă in 
lipsa amestecului mai multor neamuri. Când se încrucişează mai 
multe neamuri, corcii cu același fel de părinţi au frecvență re- 
dusă față de masa populaţiei, lupta pentru vieaţa și selecţia se- 
xuală între ei şi alţi corci e deci urcată. Astfel cei inferiori şi cu 
combinaţii disarmonice, care cu toate că au de obiceiu fertilitate 
mai urcată sunt învinși mai ușor şi nu reușesc să formeze nea- 
muri noui, 

Aruncând, prin prisma acestor fapte, o privire asupra în- 
crucișărilor dela noi, problema se prezintă în felul următor: 

Ia Transilvania căsătoriile mixte au loc numai într'o frac- 
țiune de populaţie, numai în orașe. Vorba de neam nou nu poate 
fi. Este esclusă şi din alte puncte de vedere: orășenii dela noi,. 
au fertilitate foarte redusă, iar printre ei familiile încrucișate o- 
prezintă cea mai scăzută. 

In mediul rural, unde sunt încrucișări între Români și Țigani,. 
neam nou încă nu se poate făuri. Românii din aceste regiuni 
încă și-au păstrat, o fertilitate înaltă, iar în lupta pentru existenţă. 
cad Țiganii mai repede decât Românii. Cum vedem nenorocirea 
căsătoriilor «mixte dela noi nu poate duce la formarea unui neam. 
nou, dar asta nu înseamnă că ele nu ar avea repercusiuni foarte: 
grave asupra calităţilor viitoare ale Neamului românesc. 


189 


Revitalizarea neamurilor prin infuziune de sânge străin. Re- 
vitalizările prin sânge străin sunt foarte rari. De altfel în puţine 
ări au fost tolerate. Chiar Romanii cari practicau în anumite 
momente de denatalitate legile politicii demografice, au recurs la 
căsătorii cu barbarii rar și fără rezultat. Numai la câteva popoare 
sa putut observa că infuziunile de sânge străin a reușit să 
oprească decadenţa. Astfel a avut loc în urma amestecului de 
Albi cu Eschimoșii din Groenlanda, cu Maurii și cu alte câteva 
triburi şi neamuri aborigene din America. De fapt infuzia a de- 
“terminat numai prelungirea parabolei de coborire, de decadenţă 
numerică a acestor neamuri, 


Revitalizarea prin încrucișări interne. E interesantă problema 
'revitalizării popoarelor cari decenii sau chiar secole intregi au 
trăit în stare de torpoare demografică. Ele au revenit la normal, 
iba unele au început să aibă chiar şi expansiune, nu prin infu- 
ziune de sânge străin, ci prin încrucișări în sânul lor, între nuclee 
-de populaţie distanțată, între care timp îndelungat nu a avut loc 
amestec. Astfel Japonia, care până la 1848, a avut o populaţie 
«staționară, prin amestecul care s'a produs între populaţia diferi- 
“telor ei caste a atins in două generaţii o fertilitate care stă încă 
și acum deasupra celor mai multe ţări. La fel Italia, după Risor- 
gimento, și Spania, după ce şi-au unit populaţia din mai multe 
fragmente și provincii independente în State naţionale și-au urcat 
-considerabil fertilitatea. La noi pare că judeţele vecine din Bu- 
covina, Basarabia şi Moldova, în cari după Unire s'a produs un 
amestec mai însemnat de populaţie, scăderea natalității până la 
1940 a avut o rată anuală mai redusă, decât județele dela mar- 
ginile opuse ale celor trei provincii, între cari nu a fost posibil 
un asemenea amestec, Natural că această părere, care se ba- 
zează numai pe cifre globale din judeţe, ar câștiga mult în va- 
loare dacă ar fi confirmată și de mersul proporţiilor din anumite 
comune vecine ale acestor provincii, în care amestecul a fost 
intens. Dar bazându-ne chiar numai pe consideraţiunile amintite, 
putem să afirmăm că, din punct de vedere biologic, un neam 
reușește să-şi atingă fertilitatea maximă moștenită în plasma sa 
germinativă, numai atunci, când între grupele lui, din toate pro- 
vinciile, există un amestec maxim. 

Iacrucişările intense între locuitorii din regiunile distina 
ale unui neam, au pe lângă efectul cantitativ amintit și unul de 


190 


natură calitativă, Anume ele urcă considerabil atât media insu- 
şirilor, mai ales pe a celor psihice, cât și frecvenţa persoanelor 
excepţional dotate. În aceste regiuni de întâlnire, de contopire a 
celor mai variate însușiri ale unui neam, răsar personalitățile care 
îi asigură nemurirea pe terenurile științei, dreptului şi artelor. 
lată câteva exemple: In Italia amestecul cel mai intens a avut 
loc în Toscana, unde s'a și pus baza limbei literare italiene și 
unde literatura, artele, științele și chiar politica a dispus de cei 
mai iluştri reprezentanți. Unele provincii din Germania, mai ales 
cele din Sud, şi unele din Spania, încă cofirmă înzestrarea cor- 
cilor din sânul aceluiași neam, cu calități superioare față de 
media nucleelor încrucișate. 


Disarmoniile fizice și psihice în familiile hibride. Caracte- 
ristica principală a corcilor, după cum am amintit deja, e variaţia 
mare a însușirilor moștenite. Curba de frecvență, adică înșirarea 
frecvenţelor unui caracter măsurat pe mai mulţi corci, dela stânga 
spre dreapta, dela valorile mai mici înspre cele medii şi apoi in 
spre cele mai mari, ocupă un câmp mai larg, decât îl formează 
acelaşi caracter la neamurile originale. C. Gini se exprimă in 
raport cu disarmoniile dela hibrizi în felul următor: „în ce pri- 
veşte latura fizică, ele verosimil tind a determina o rezistenţă 
minoră a produsului, cel puţin în prima perioadă de desvoltare, 
pe când în raport cu latura intelectuală şi morală, cu siguranță 
reprezintă un inconvenient grav din punct de vedere social”, 
Exemple : Sunt bine cunoscuţi, ca desechilibraţi, corcii dintre Albii 
şi Negrii din America; cei din Coloniile portugheze din Africa ; 
hibrizii dintre Norvegieni și Laponi au o predispoziţie particulară 
pentru tuberculoză. 

Corcii zămisliți de două neamuri se manifestă ciudat nu 
numai în masă, ci şi individual], Neavând mistica sângelui de 
care vorbește D-l Prof. I. Moldovan, în broşura Igiena Națiunii, 
lipsindu-le şi legătura cu străbunii, dintre ei se recrutează, după 
cum reiese precis din toate datele statistice, mai toţi cosmopo- 
liţii, hoţii și vrăjitorii internaţionali, trădătorii de patrie și toţi 
aceia care nu se pot încălzi la flacăra naţionalismului. Marele 
naţionalist Aurel C, Popovici îi numește: „tipuri spălăcite, viclene, 
fără Dumnezeu și fără Patrie, fără cap şi fară adevărată cinste, 
<orupte şi corupătoare, simple stomacuri ambulante”. l 


191 4 


Degradarea însuşirilor Neamului superior prin incrucişarea 
cu membrii unui Neam inferior. Privind cazul acesta special, con- 
statăm că bastardul nu are însușiri intermediare între ale celor 
două persoane care se încrucișează. El se apropie mai mult de 
partea neamului inferior. Așa de ex. după Davenport şi Steggarda,. 
hibridul descendent din Albi şi Negri se îndreaptă aproape cu 
toate caracterele lui către Negri. Această comportare o explică 
prin dominanta caracterelor Negrilor, față de ale Albilor, care 
rămân recesive și deci neobservate la corci, La fel la noi, pare 
că corcii dintre Români şi Ţigani se menţin, prin cele mai multe 
însuşiri fizice și mai ales psihice şi morale, mai apropiaţi de ȚIi- 
gani decât de Români. Nici hibrizii dintre Români și Unguri nu 
sunt intermediari. Din datele culese de D-l Dr. P. Viad în Mu- 
nicipiul Cluj, pare că și ei se orientează tot mai mult spre neamul 
inferior, spre Unguri, fiind mult mai dispuși să le îmbrăţișeze 
limba, obiceiurile și portul lor, decât pe ale noastre. 


Se cunosc însă şi excepţii dela această normă. Hibrizii din 
Rehoboth, studiaţi de E. Fischer, par a se apropia mai mult de 
Olandezi decât de Hotentoţi. Statura, sobrietatea și rezistenţa lor 
la boli sunt superioare făță de ale ambelor rase încrucișate. 


Privire de ansamblu. Din cele expuse reiese clar, că nu 
toate încrucişările dau aceleaşi rezultate. Corcii sunt în funcțiune 
de însuşirile de rasă, de neam sau de castă ale populațiilor care: 
se amestecă; depind de intensitatea incrucişării; calităţile lor sunt 
supuse raportului dintre insuşirile unităților originale şi, în urmă, 
sunt sub influența insăşi a fertilității lor. Astfel, sub anumite: 
circumstanțe relativ rare, corcii pot forma neam nou. Câte odată 
prin ei se prelungeşte vieața unui neam. Când corcii sunt pro- 
duşi în sânul aceluiaşi neam, atunci joacă rol de regeneratori ṣi 
mai ales constituesc pietre de hotar, premize ale unei ascensiuni 
culturale. 


De cele mai multe ori insă, mai ales când popoarele cari 
se incrucişează sunt deosebite în compoziţia lor etnică, corcii n'au 
niciun rol, sau sunt de-a-dreptul defavorabili. Așa, în cazul când 
un neam se încrucișează de odată cu mai multe, corcii pier sau 
nu pot determina nicio modificare. Sunt defavorabili asupra 
Neamului superior când acesta se corceşte cu unul inferior, corcii 
urmând mai mult ` caracterele Neamului inferior decât pe ale 
celui superior. 


192 


„Astra“ in Moldova dela Nistru 


de T. lacobescu 
Cetatea-Albă. 


„Limba noastră-i graiul pâinii, 
„Când de vânt se mişcă vara. 
„In rostirea ei, bătrânii 

„Cu sudori, sfinţit-au țara”, 


Alexei Mateevici. . 


Zilele de 27 lunie şi 3 lulie 1940 vor rămâne încrustări de 
sânge în filele cărţii neamului românesc, 


Cu ochii în lacrimi, de crâncena suferință abătută de soartă 
asupra noastră, cu inimi sfășiate de durere, am însoţit steagurile 
plecate ale oștilor, silite să facă un drum pe care nu l-au dorit 
și nu l-au meritat niciodată. 


Soldaţii români au părăsit Basarabia şi Bucovina, pământ 
sfânt rămas moştenire din coroana vitejească a lui Ştefan Vodă, 
masacrat astăzi de hotăririle aspre ale unui trist destin. 

Suiletul ne-a rămas ca o apă adâncă, inima ni s'a călit în 
flacările nedreptăţii, întărindu-se ca piatra din stâncă, Dar nu 
vom uita niciodată pe fraţii noștri rămași sub vitregă stăpânire. 

A doua oară, fără niciun drept, în cursul istoriei, ne-a fost 
răpită Basarabia, pământ moldovenesc, udat cu sângele plăieșilor 
dela Nistru, dar noi n'am abdicat dela conștiința şi drepturile 
noastre, Nu ne plecăm umiliți, ci cu temeinica nădejde a reve- 
nirii fraţilor asupriţi în ţara tuturor Românilor, ridicăm în faţa 
lumii steagul desfășurat al idealurilor noastre. 

Peste graniţele trase cu nedreaptă hotărire, plutește veșnicia 
românească, legată strâns de mormintele vrednicilor noștri strămoși. 

Clopotele au amuţit, preoții și-au luat toiagul pribegiei, iar 
sfintele altare au rămas pradă celor fără de credinţă. 

Așezări româneşti din veacuri, întemeiate pe hrisoave dom- 
nești, asupra cărora sau pronunțat nenumărați scriitori şi oameni 
politici din împărăţia moscovită, sunt prefăcute silnic în goroni 
ce vor îndura asuprirea străină. . 

Dar totul e trecător în lumea asta, Ne-au fost hărăzite multe 
dureri şi nu ne-am plecat în fața primejdiei. 


193 4 


N'a stăpânit decât o clipă de fulger Mihai peste Ardeal şi 
pe veșnicie a rămas dobândită Românimii ţara Mureșului, Oltului 
şi celor trei Crișuri. 


* 
> kad 


Ani de trudă pentru ridicarea la lumină a blândului popor 
moldovenesc din Moldova lui Ștefan cel Mare, începusem la ho- 
tarul de Răsărit, presărat cu nesfârşite comori ale trecutului ro- 
mânesc. Steagul „Astrei” dela Sibiu a fluturat timp de 15 ani pe 
deasupra satelor dela Nistru, ducând fraților năpăstuiți un veac, 
calda îmbrățişare şi raza luminoasă a înfrățirii în veșnicie, 

Cum au fost în veac, sau păstrat Moldovenii, cu graiul dulce 
al fraţilor de pe Siret şi din jurul Ceahlăului, cu sfinte tradiţii, 
moștenite din bătrâni, 

Pământ curat am găsit în satele din Basarabia, în cei dintâi 
ani de luptă culturală la Cetatea Albă şi în celelalte ţinuturi. Cu 
inimi calde şi ochi plini de duioasă înțelegere, au primit țăranii 
basarabeni darurile bogate ale Asociaţiunii transilvănene. - 

La 12 lulie 1924, din inițiativa unui brav ostaş, Căpitanul 
Mihai Dumitraşcu, se întemeiază Despărţământul Cetatea-Albă, 
pe baza statutului Asociaţiunii dela Sibiu. Doi ani mai târziu, 
prin osârdia profesorului Onisifor Ghibu, luptătorul ardelean, care 
a pus piatră de temei Unirii, s'a înființat regionala „Astra“ la 
Chişinău, cu despărţăminte în județele: Lăpușna, Tighina, Orhei 
și Hotin. 

S'au publicat în trecut, numeroase dări de seamă despre 
activitatea „Astrei“ în Basarabia, care ajunsese a înființa 600 că- 
mine în satele moldovenești, făclii de lumină pe ogorul întunecat 
al Moldovei dela Nistru. 

S'au ridicat cu grele jertie case naţionale în nenumărate 
centre și sau tipărit în biblioteca „Astrei” din Chișinău multe 
volume, în legătură cu mișcarea culturală şi socială a Basarabiei. 

O reinnoire de torţe vii, spre a svârli mai departe scânteia 
luminoasă a unei vieţi, ce nu s'a trăit încă prin acele meleaguri 
— aceasta urmăria „Astra” la Nistru, 

Invăţători și preoţi, plugari fruntaşi din satele Basarabiei, au 
rămas fermecaţi de frumusețile văzute în pământul scump al Ol- 
tului, Târnavelor și Crișurilor și au dorit să aibă şi ei viaţa ci- 
vilizată de acolo, 


194 


Un secol de apăsare lentă, înnăbușise orice aspirații şi: à 
distrus orice energie. lar Unirea îngemănase sufletele, într'o 
țară cu hotare, pe care le-am socotit definitive, 

Pe linia acestor gânduri începuse vieață nouă Asociațiunea 
„Astra” răspândind pretutindeni aşezăminte de cultură românească, 
şcoli țărănești, tipărituri, cântece,. cu tendința de a lega strâns 
sufletele în aceeaşi credință. 

Am plecat prea curând de lângă frații, ce așteptau dela noi 
izbăvirea gândului. Am lăsat în urmă sfinte vestigii ale unui trecut 
glorios. Pe drumurile de lumină, trec astăzi sinistre convoiuri: 
suflete rătăcite în vârtejul unei lumi neînţelese. 

Ne doare adânc jalea şi durerea lor; ne cheamă cu focul 
iubirii de frate, pământul ce nu poate rămâne înstrăinat. fi 

Durerea nu ne-a strivit, hotăririle și apăsarea silnică nu ne-a 
sdrobit idealurile. Mai departe, pe drum greu de luptă, de muncă 
tenace, cu înfrăţirea dureroaselor jertfe, pornim în rânduri strânse 
cu nestrămutată hotărire să readucem pe toți fraţii în vechile și 
dreptele hotare. 


195 


CRONICI 


Semnificaţia activității „Astrei“ în anii din urmă 


Momente grele. — Actualitatea doctrinei biopolitice. — Organizarea regiunilor. — 
Şcolile fărăneşii. — Şoimii Carpaţilor. -—— Propaganda pentru o muncă unitară 
şi susținută. 


Adunarea generală a „Astrei“, ţinută in Sept. 1935 la Satu-Mare, a ales 
un nou Comitet Central, iar d-lui prof. Dr. Iuliu Moldovan, i-a prelungit man- 
datul de Preşedinte al „Asociaţiunii” (d-sa primise această inaltă misiune în 
1932) pe incă 5 ani. Potrivit acestei hotăriri — şi în conformitate cu statu- 
tele — adunarea generală din anul trecut trebuia să aleagă o nouă conducere 
în fruntea instituţiunii noastre, sau să prelungească mandatul actualului Co- 
mitet pe o nouă perioadă de 5 ani. Nici adunarea generală din anul trecut 
(menită şi pregătită pentru proporţii grandioase la Cluj), nici adunarea generală 
din acest an, ţinute ambele la Sibiu, n'au crezut că, în aceste vremuri excep- 
tional de grele, își pot îndeplini mandatul electiv. Ele au amânat fiecare cu 
câte un an marele eveniment din vieața „Astrei“. Să sperăm că in anul viitor 
vom pluti din nou în apele liniștite ale păcii, ale unei păci, care să reaşeze 
neamul nostru, crunt lovit de evenimentele din urmă, în drepturile lui firești 
şi Asociaţiunea să-și poată indeplini astfel marile ei rosturi. Căci „Astra” este, 
inainte de toate, o servitoare a spiritului şi spiritul numai în văzduhul păcii 
işi poate desface aripile in deplină libertate. 

Nici în preajma adunării generale din anul trecut şi nici a celei din 
acest an nu s'a făcut — aşa cum sar fi cuvenit — o reprivire asupra activi- 
tății Comitetului Central în timpul mandatului său, Credem că nu este inutil 
să se săvârşească acest act măcar acum. Şi aceasta din următoarele motive: 
1. Adunările generale iși îndeplinesc, de obiceiu, mandatul electiv fără să scru- 
teze mai adânc şi pe întreaga lui perioadă de activitate, opera Comitetului 
Central. Această scrutare este necesară pentru a se vedea dacă soborul care 
conduce Asociaţiunea, în îrunte cu președintele ei, și-a executat programul 
şi, în cazul că au făcut-o, ce semnificație se desprinde din munca lui. 2. Aso- 
ciațiunea a trecut in ultimii ani — şi se află şi acum — într'o perioadă de 
irumoase înfăptuiri dar şi de grele încercări. E bine să ştim cum a fost con- 
dusă barca ei spre limanul triumfurilor sau printre stâncile primejdiilor. Membrii 
ei pot astfel face unele aprecieri și scoate unele invăţăminte, care pot îi fo- 
lositoare ceasului mare prin care trecem. 

Ca orice instituţie veche, așa și Asociaţiunea este întemeiată pe tradiții 
vii şi puternice. Cea dintâi datorie a unui Comitet Central și a președintelui 
său este să respecte aceste tradiţii, să le înțeleagă şi să le fructifice. In tim- 
puri normale acest fapt nu este ceva neobişnuit; în perioada prin care am 


196 


trecut, el este un merit excepţional. Pentru a înţelege această apreciere să ni 
:se permită o comparaţie: Sub președinția lui Andrei Bârseanu, fruntaş între 
iruntaşii „Astrei”, Asociaţiunea a atins, prin intinderea, bogăţia şi prestigiul 
„activităţii ei, culmea desvoltării din anii precedenţi Unirii. Dacă ne-am obişnuit 
să-l aşezăm pe Andrei Bârseanu printre cei mai mari președinți ai „Astrei”. 
o facem însă nu numai pentru această prodigioasă activitate, ci şi pentru in- 
țelepciunea, îndărătnicia reţinută şi abilitatea, cu care a salvat „Astra“ in cursul 
războiului mondial, când însăşi fiinţa ei era primejduită. Perioada pe care voim 
să o caracterizăm este întru câtva asemănătoare cu aceasta. După o epocă de 
frumoase realizări, dar şi de șovăiri datorite nevoii de adaptare, „Astra” s'a 
regăsit pe sine, şi-a văzut clar rosturile în cadrele noului Stat şi în ritmul 
vremii şi a trecut la înfăptuiri, asemănătoare acelora atinse in cele mai mari mo- 
mente ale ei. Fie din gelozie faţă de aceste realizări, fie din pricina unui cen- 
tralism rău înţeles, sau a acelui despotism nefericit care a dus ţara la dezastru 
sub regimul de curând răposat, „Astra“ a fost mereu bănuită şi duşmănită. Pe 
faţă i se făceau declaraţii de dragoste, se admira „venerabilul“ ei trecut, i se 
împrumutau iniţiativele, în dos se căuta însă neincetat motivul pentru care ar 
putea fi ubătută din rosturile ei, infeodată unor instituţii centrale, create peste 
noapte, politicianizată, sau —- în caz de rezistență — pur şi simplu desfiinţată. 
S'a început cu diferite „formule” de organizare culturală a ţării (în cadrul că- 
rora Asociaţiunea ar fi avut rolul unei regionale oarecare), pentru a se încheia 
cu acel hibrid Serviciu Social, care ar fi dus la omorirea oricărei iniţiative 
particulare in domeniul cultural și ar fi viciat înseși temeiurile şi virtuțile Aso- 
ciațiunii. Acestor ameninţări venite din partea reformatorilor culturali, s'au 
adăugat amenințările reformatorilor politici, nu mai puţin primejdioase decât 
cele dintâi. A lupta cu aceşti reformatori intempestivi și, de cele mai multe ori, 
interesaţi, era foarte anevoios, deoarece fiecare din ei se considera interpret 
al intenţiilor Regelui, făcând uz cu orice prilej de numele lui. 

Este meritul Comiietului Central şi în deosebi al Preşedintelui său, de 
a fi veghiat fără întrerupere asupra destinelor Asociaţiunii, preîntâmpinând şi 
dejucând Jucrăturile din umbră, primind cu dragă inimă şi colaborând cu orice 
inițiativă bună, rezistând ademenirilor și amenințărilor, fără ide a merge însă 
-până la o atitudine de opoziţie tăţişă, care ar fi dus cu siguranţă la destiin- 
tarea instituţiei. Căci dacă s'au făcut unele concesii, acestea n'au mers nici- 
'odată dincolo de spiritul şi demnitatea „Astrei“ ; scopul lor a fost mai pre sus 
„de toate apărarea ființei şi patrimoniului Asociaţiunii, a căror suprimare — chiar 
temporară — ar fi fost dezastruoasă. A fost o luptă aproape cotidiană, care a 
reclamat multă bătaie de cap, multă risipă de energie şi timp ce ar îi putut îi 
intrebuințate pentru alte scopuri. Şi lupta a fost cu atât mai anevoioasă, cu 
cât a întâmpinat șovăiri și rezistență în insuşi sânul „Astrei“, iar publicul mare 
nu-și dădea totdeauna seama de proporţiile şi utilitatea ei, acuzând conducerea 
instituţiei fie de anchilozare, fie de lipsă de bărbăţie, Când vor putea fi de- 
stăinuite toate peripeţiile acestei lupte, se va vedea cum ceea ce sa numit 
șovăire n'a fost decât prudenţă, iar bărbăţia şi demnitatea, virtuţi care n'au 
lipsit niciodată din sanctuarul „Astrei“, au fost şi de astădată mereu prezente. 

Cu toate că multe puteri au fost irosite în această acţiune de apărare 
şi conservare, iar mijloacele materiale au fost mult mai reduse ca mai înainte, 


197 


impuţinându-se subvenţiile, munca de îndrumare, stimulare şi coordonare a 
despărțămintelor şi a organelor centrale a continuat după o ideologie şi un 
plan, urmărite cu stăruință până în cele mai mici amănunte. Nu vom inşira 
aici această activitate, despre care rapoartele prezentate adunărilor vorbesc în: 
mod suficient. Vom căuta să desprindem numai liniile ei generale şi caracterul 
ei specific. 

Unul din meritele principale ale conducerii centrale a „Astrei” este de 
a fi daţ instituţiei..o_idealogie clară şi bine articulată. Nu era o doctrină cu 
caracter revoluţionar pentru „Astra“, ci mai de grabă o adâncire cu argumente! 
ştiinţifice şi în acord cu spiritul vremii a crezului ei aproape secular, desprins 
din instinctul de apărare a neamului. Este concepţia biopolitică, pe care „Astra“ 
şi-a introdus-o în statute încă din 1926 şi a pus-o în aplicare cu stăruinţă, 
mai ales de când autorul ei, d-l prof. Dr. Iuliu Moldovan, a ajuns în fruntea 
instituţiei. Cât de actuală şi necesară a fost această ideologie ne putem da 
seama mai ales astăzi, după dezastrele din ultimul timp, de pe urma cărora 
ne-am ales cu trupul neamului ciopârţit şi cu sufletul incruntat in amărăciune 
şi revoltă. Dacă poruncile „Astrei” ar fi fost ascultate, cu siguranță că ciun- 
tirea hotarelor n'ar fi fost atât de adâncă, iar sufletele ar îi rămas, 'dincolo de 
ele şi inlăuntrul lor, cu o conştiinţă etnică mai vie şi mai pătruns de încredere 
în viitor. Faptul că aceste sentimente n'au dispărut cu desăvârşire, se dato- 
rește in oarecare măsură şi Asociaţiunii, care cu modestele ei mijloace a con- 
tribuit la menţinerea lor trează, 


Dar să vedem cum a înțeles „Astra“ să cultive și să întărească crezul 
ei. În urma împrejurărilor istorice deosebit de grele, prin care a trecut neamul 
nostru, mai ales în Transilvania şi Banat, unde se întinde câmpul de activitate: 
al „Astrei”, am rămas cu anumite răni care trebuiau vindecate fără întârziere. 
Cea mai gravă dintre toate, aceea care cerea o intervenție mai urgentă şi mai 
energică, era reromânizarea ținuturilor, desnaţionalizate după un plan diabolic, 
de stăpânirea maghiară. Două erau aceste ţinuturi: Secuimea și Frontiera de Vest. 

S'a inceput cu primul, mai întâi prin anchete ştiinţifice, care au dus la 
surprinzătorul rezultat al deosebirii sângelui secui de sângele maghiar, apoi 
prin conferinţe cu toţi reprezentanţii autorităţilor și specialiștii regiunii, a căror 
urmare a fost studiul sistematic al problemei sub toate aspectele şi formularea 
unui program de muncă, întemeiat pe realități. „Astra” işi revendică meritul 
de a fi ridicat problema reromânizării secuimii în faţa opiniei publice, de a fi 
impus-o organelor de Stat şi mai ales localnicilor. Despărţămintele din regiune 
au fost admirabil reorganizate. De unde înainte vreme activitatea lor era: 
aproape inexistentă, ea a devenit foarta vie, aşezându-le în fruntea organiza- 
țiunilor „Astrei”. Case culturale şi biblioteci au inceput să apară, numărul 
şcoalelor ţărăneşti a crescut întrun mod surprinzător; câteva organizaţii pu- 
ternice de Şoimi ai Carpaţilor luptau pentru a dărui o conștiință românească 
tineretului ; s'a contribuit la ridicarea de biserici şi de școli; s'au distribuit 
ajutoare, costume românești, etc. Dacă nu s'au atins rezultate mai remarcabile 
se datoreşte faptului că lupta a început — nu din vina „Astrei“ — cam târziu, 
iar organele de Stat n'au avut totdeauna înțelegerea necesară pantru ea. Lo- 
vitura dela 30 Aug. a frânt această acţiune de reparaţie etnică. Avem însă 


198 


certitudinea că „Astra“ a trezit acolo, in câteva conştiinţe, glasul sângelui, care- 
cu Greu va mai putea fi înăbuşit. 

Pe frontiera de Vest a fost întrebuințată aceeaşi metodă. Problema 

fiind însă acolo mult mai complexă, nu s'au putut atinge rezultatele din 
Secuime, Totuşi și acolo conştiințele au fost trezite, realităţile românești 
au fost studiate, despărţămintele s'au aşezat toate pe o frumoasă linie de luptă. 
Mai ales şcoalele ţărăneşti şi Şoimii şi-au risipit şi aici sămânța lcr binecu- 
vântată, din care va răsări increderea în biruinţa de mâine. Ce păcat că glasul. 
„Astrei“ n'a fost auzit și înţeles totdeauna la Bucureşti, de unde trebuiau să 
vină mijloacele pentru o acţiune, ce depăşia puterile Asociaţiunii! 
In Banat a fost întemeiată, după lungi şi anevoioase tratative, Regionala 
„Astrei“, care în scurt timp s'a impus drept cee mai puternică organizaţie cul- 
turală locală. Tot ce are Banatul mai de seamă luptă în rândurile ei, Din pro- 
gramul de muncă nu lipseşte problema depopulării, cea mai dureroasă rană a 
acestei provincii. 

În Munţii Apuseni s'a trecut, dela faza studiului și a conferinţelor cu 
fruntaşii locului şi cu specialiştii, la realizări. Mai ales despărțământul Zlatnei, 
cu admirabilele lui şcoale țărănești, cu Şoimii şi cu o cooperativă foarte activă 
luptă acolo, cu stăruință, pentru realizarea programului „Astrei”. 

În aceste regiuni Asociaţiunea a avut de scop ridicarea problemelor ro- 
mânismului local la rangul unor probleme general-româneşti ; gruparea în jurul 
lor nu numai a oamenilor din regiune, ci a tuturor factorilor de Stat și a in- 
stituțiilor publice. Evenimentul dela 30 Aug. 1940 ne-a arătat, într'un mod tragic, 
câtă dreptate a avut „Astra“, aşezându-se pe acest punct de vedere. 

Munca Asociaţiunii în această perioadă de timp nu sa mărginit însă 
numai le aceste ţinuturi. Ceea ce a fost bun în vechiul program de lucru s'a 
aplicat şi în aceşti ani. S'a continuat deci cu rostirea conferinţelor de popula- 
rizare și de educaţie naţională şi creştină; interesul pentru biblioteci a fost 
menținut; casele naţionale au fost incurajate ; biblioteca populară a fost con- 
tinuată ; activitatea secţiilor a avut momente frumoase, S'a crezut insă că atâta 
nu e deajuns. Timpurile moderne cer concentrare şi sistem. Iniţiativele locale, 
atât de numeroase la „Astra“, trebue, fireşte, încurajate; Asociaţiunea s'a aşezat 
totdeauna pe principiul localismului creator. Ele au nevoe însă de a fi selec- 
ţionate, răspândite şi aşezate pe linia biopolitică. S'a spus atunci, răspicat, de 
repetate ori: ţinta noastră supremă este păstrarea și îmbogățirea patrimoniului 
etnic. Discursurile d-lui preşedinte al „Astrei”, rostite la adunările generale, au 
arătat ţării întregi, în mod convingător şi cald, ce înțelege „Astra“ prin acest 
patrimoniu. 

Din grija pentru el au luat naştere școalele ţărăneşti, incepute inainte 
de 1935, dar ajunse la maximum de desvoltare în ultimii cinci ani, Până în 
1934, desp. au organizat 13 şcoli ţărăneşti; de atunci și până în 1940 au fost 
întemeiate, pe întreg cuprinsul „Astrei” nu mai puţin de 290 de astiel de in- 
stituţii, cu total de aproape 9000 elevi. Alăturea de şcolile pentru bărbaţi, s'au 
intemeiat şcoli pentru femei ; alături de cele ţărăneşti, şcoli pentru meseriași, 
muncitori şi servitoare. Dela școalele de scurtă durată, cu un viitor nesigur, 
s'a ajuns la școala permanentă țărănească (Școala dela Şimleul-Silvaniei). Inte- 
resul pentru aceste școale a fost ținut mereu treaz, prin revista Transilvania.. 


199 


prin conferinţe cu preşedinţii de despărţăminte, sau prin contact direct cu or- 
ganizatorii lor. Aproape toate despărțămintele au primit subvenţii pentru in- 
reținerea lor. „Astra“ are acum o tradiţie proprie a şcoalei ţărăneşti, care 
pentru nimic în lume nu ar trebui părăsită. 


Alături de grija pentru țărănime, comandamentul biopolitic cerea grija 
pentru tineret, Din ea a izvorit „Şoimii Carpaţilor“. Cu câte greutăţi n'a avut 
de luptat și această inițiativă! Câte nu ne-ar putea povesti profesorul Haţiegan, 
Tribunul Şoimilor, care și-a făcut din această organizaţie visul cel mai drag al 
vieţii lui! Din 1931 şi până in 1934 ea s'a lovit de greutăţile inceputului. In 
ultimii cinci ani a atins însă o desvoltare uimitoare, numărând aproximativ 
300 de organizaţii cu un efectiv de aproape 20000 de Şoimi şi Şoimane. Cea 
mai mare parte din cuiburile lor au fost răspândite in judeţele Cluj, Satu- 
Mare, Someş, Mureş 'şi Odorheiu, adecă in judeţe in care sufletul românesc 
este sugrumat astăzi de ghiara streinului. Oricât de îndrăcită va fi această 
fhiară, ea nu va putea înăbuşi dragostea de limba, cântecul, dansul şi portul 
românesc, cultivate intr'o uimitoare emulaţie, de miile de Şoimi. Atâta cât vor 
trăi, ei nu vor putea da uitării splendoarea neintrecută a Şoimiadelor, corurile, 
şi jocurile cu care cutreerau satele şi oraşele, mândreţa costumelor, cu care 
au stors admiraţia streinătății, A fi fost Şoim, va rămâne pentru ei cel mai 
mare titlu de mândrie românească. 


Ori de câte ori s'a ivit o iniţiativă care a avut de scop grija patrimo- 
iului etnic, ea a fost incurajată. Cu câtă dragoste a îmbrățișat Astra Cen- 
trală întrecerile de cântece şi dansuri din Țara Făgărașului, Muzeul Etnografic 
„din această localitate, expoziţiile şi cortegiile adunărilor generale. 


Prin Şoimi privirea „Astrei“ s'a îndreptat către zările viitorului, pe care 
nimeni nu le bănuia atât de innegurate. N'a fost dat însă uitării nici trecutul. 
Un mare număr de iniţiative pentru ridicare de monumente și plăci comemo- 
rative au fost incurajate; s'a făcut un apel pentru strângerea şi păstrarea arhi- 
velor şi documentelor vechi. 


Tot în acest răstimp a fost legată mai strâns de „Astra” femeia româncă, 
dela sate şi dela oraşe. In acest scop a fost întemeiată o secţiune femenină, 
în cadrul secţiilor literare şi ştiinţifice; au fost organizate şcoalele pentru ţărance 
și cursurile pentru servitoare și muncitoare 


Pentru răspândirea ideologiei „Astrei” şi îndrumări practice a fost utili- 
zată revista „Transilvania“, transformată în „buletin de tehnică a culturii“, 
Cuvântului scris, s'a adăugat cuvântul viu: contactul direct cu organizaţiile peri- 
ferice. S'a ajuns astfel, in 1936, la întemeierea unui secretariat al propagandei. 
Prin el, toate despărțămintele, atât cele centrale cât și cele de plasă, au putut 
lua cunoştiuţă, în mod amănunțit, de intenţiunile conducerii centrale, au primit 
îndrumări şi incurajări la faţa locului și şi-au putut desvălui secretele succe- 
selor lor, sau dificultăţile muncii pe teren. 


De mare folos a fost, pentru acest contact direct, vizitele în despărţă- 
minte ale membrilor Comitetului Central — între care, ale d-lui Preşedinte, 
au luat proporţiile unor adevărate turnee — și mai ales conferințele cu pre- 


200 


şedinții de despărțăminte dintr'o regiune, sau de pe intreg cuprinsul „Astrei“, 
nu numai la adunările generale, ci și cu alte ocaziuni. 

Numai prin această înstrunire a tuturor spre un scop unic şi bine pre- 
cizat s'a putut îmbogăți patrimoniul „Astrei“ cu un capitol atât de bogat și de 
specific, Căci mijloacele materiale au fost extrem de modeste. Subvenţiile au 
scăzut an de an, donațiile de asemenea, Pentru creşterea lor s'a organizat o zi 
a „Astrei“, ale cărei rezultate au fost la început destul de frumoase. De mare 
folos au fost însă spiritul de iniţiativă şi chivernisire al câtorva despărţăminte 
in fruntea cărora a stat totdeauna Brașovul. T. B. 


Adunarea generală a „Astrei“ 
(Sibiu, 24 Noemvrie 1940) 


Dela adunarea generală din Septemvrie 1938, ţinută la Abrud, sub semnul 
unor grele prevestiri, „Astra“ n'a mai avut răgazul să organizeze un congres 
de proporţia acelora cu care a obișnuit publicul românesc de opt decenii în- 
„coace. Adunarea generală, care trebuia să aibă loc la Cluj în Septemvrie 1939, 
ar fi fost poate unică în această glorioasă tradiție a instituţiei noastre’; atâta grijă s'a 
pus in pregătirea ei. A trebuit să fie insă amânată, în ultimul moment, din 
pricina agravării situaţiei internaţionale. Pentru a satisface dispoziţiilor statutare, 
ea a fost inlocuită cu o adunare generală administrativă, care a avut loc la 
Sibiu. Clujul spera să primească „Astra“ un an mai târziu, în toamna trecută. 
A căzut însă asupra românismului trăsnetul dela 30 August, care ne-a silit să 
lăsăm pradă străinului celui mai hain, aproape jumătate din pământul Ardea- 
lului, împreună cu capitala lui spirituală şi cu atâtea centre istorice și glorioase 
ale „Astrei“. Astfel, Clujul n'a putut să ne dea cel mai strălucit examen al lui. 
Adunarea din toamna trecută nu mai putea fi inlocuită insă cu una de un caracter 
pur administrativ. Asociaţiunea, care reprezintă lamura cea mai curată a su- 
fletului românesc al Transilvaniei, aspiraţiunile lui cele mai integrale și mai 
nobile, nu putea să nu strige în faţa ţării şi a lumii intregi, durerea şi revolta 
ei impotriva mutilării Ardealului şi a ne mai pomenitelor suferinţe de care au 
avut parte Românii din teritoriul ocupat. Intenţiunea ei era ca acest strigăt de 
protest să ţâşnească din Alba-lulia, cetatea tuturor suferințelor și victoriilor 
noastre. Guvernul a crezut însă că momentul greu prin care trece ţara nu în- 
gădue ţinerea unei mari adunări a „Astrei“, la Alba-Iulia, cu o astfel de sem- 
nificaţie. De aceea n'a putut avea loc decât o adunare generală in cadre mai 
reduse, la Sibiu, in ziua de 24 Noemvrie 1940. 

Cu toate proporţiile scăzute ale acestei adunări, cu toate că ea a fost 
lipsită de manifestările spirituale și festive obişnuite cu astfel de ocazii, ea a 
luat, atât prin numărul neobișnuit de mare al participanţilor, cât și prin sem- 
nificaţia discursurilor şi a declaraţiilor la care a dat prilej, proporţiile unui 
eveniment de mare şi roscolitor răsunet. 

Dela “n capăt la altul, ea a fost străbătută de durerea şi revolta una- 
nimă pentru actul dela 30 Aug.; de simpatia pentru fraţii subjugaţi şi indig- 
-narea împotriva schinjuitorilor lor ; şi de încrederea în biruința dreptului nostru. 


O spunem fără nicio exagerare: N'au fost în sala aceea, care gemea de 
lume, ochi fără lacrimi de amărăciune, dar și de nădejde în ziua de mâine, 


Ziua cea mare a început prin cele două servicii divine, din catedrala 
ortodoxă și din biserica unită, in fața unui public pe care zidurile acestor 
sfinte lăcașuri de abia îl puteau cuprinde. Predicile rostite cu această ocazie 
au scos în relief adânca semnificaţie a zilei. După terminarea serviciului divin, 
cortejiul delegaților și al participanţilor s'a indreptat spre sala Prefecturii Ju- 
deţului, unde a avut loc adunarea generală, 


In scurt timp măreața sală s'a dovedit neîncăpătoare pentru asistenţă. 
Din toate unghiurile ţării, dar mai ales de pe întreg cuprinsul Ardealului şi al 
Banatului, s'au grăbit fruntaşii românismului să fie de faţă la acest congres, 
al celei mai reprezentative instituţii publice ardelene. Era mare mai ales nu- 
mărul refugiaților, printre ei numeroşi preşedinţi de despărțăminte de judeţ și 
de plasă, rămase in teritoriul ocupat. 


La masa prezidenţială au luat loc d-l Dr. Gh. Preda, Vicepreşadinte 
reprezentativ al „Astrei“ și președinte al Adunării, Z. P. S. Nicolae Bălan, 
Mitropolitul Ardealului, P. S. Victor Macavei, Vicarul Mitropoliei Unite, P. S. 
Episcopul Slan, Dr Iuliu Maniu, fost Preşedinte de Consiliu, Sextil Puşcariu, 
Rectorul Universităţii „Regele Ferdinand |”, Albert Dörr, Primarul Munic!piului 
şi N. Băilă, Secretarul „Astrei”. 


Dintre membri Comitetului Central au mai fost prezenţi d-nii: 


Dr. Gheorghe Moga, vicepreşedinte administrativ, Ton Agârbiceanu, Victor 
Aron, Dr. Ilie Beu, 4Constanţa Bogdan-Duică, Dr. Vasile Bologa, Dr. Lucian 
'Borcia, Dr. Tiberiu Brediceanu, Emilian Cioran, Gheorghe Dănilă. Ioan Dăncilă, 
Dr. Onisifor Ghibu, Dr. Iuliu Haţiegan, Teodor lacobescu, Dr. Liviu lonaşiu, 
Dr. loan Lupaş, Dr. Ştefan Manciulea, Petre Olariu, Dr. Augustin Popa, Ilie 
Rusmir, Dr. D. Stăniloaie, Dr. Coriolan Suciu, Ioan Simu, Silviu Țeposu şi loan 
Vătășan. 

Intre delegaţii instituţiilor mai remarcăm prezenţa d-lor Gen. Georgescu- 
Pion, reprezentând armata, Gen. I. Manolescu, repr. Caselor Naţionale, Ema- 
noil Bucufa, repr. Casei Şcoalelor și Prof. Victor Papilian, Preş. Asociaţiei Scri- 
itorilor Ardeleni. 

Spaţiul ne este cu totul neincăpător pentru a însemna marele număr 
de delegaţi ai despărțămintelor şi oaspeţii dragi, veniţi din toată ţara. 


Congresul a fost deschis, — în lipsa d-lui Dr. luliu Moldovan, Preşe- 
dintele „Astrei“, silit de împrejurări familiare să nu poată lua parte la adu- 
nare — de d-l Dr. Gh. Preda, Vicepreşedinte reprezentativ, care a rostit dis- 


cursul inaugural, pe care-l publicăm în altă parte a acestui număr. Bărbăteasca 
d-sale cuvântare a fost subliniată adeseori de aplauzele unanime ale sălii. 


Au fost citite apoi telegramele omagiale cătră M. S. Regele, d-nii Ge- 
neral Antonescu, Conducătorul Statului, Horia Sima, Vicepreşedintele Consi- 
liului de Miniștri şi Comandantul Mişcării Legionare și Dr. Tr. Brăileanu, Mi- 
nistrul Educaţiunii Naţionale, Cultelor şi Artelor, 


202 


Trecându-se la programul adunării, d-l preşedinte prezintă raportul ge- 
neral publicat în Transilvania, care se consideră citit. Urmează apoi alegerea 
comisiunilor, care, la propunerea d-lui Liviu Rusu, prof. univ., au fost compuse 
după cum urmează : 

I. Comisiunea pentru examinarea raportului general: Prof. Olimpiu Boitoș 
Prof. lon Moga, Prof. S. Cosma, Preot Chioaru. Il Comisiunea pentru in- 
scrierea membrilor noi: Director I. Popa. Petre Olariu, Prof Beju. III. Comi- 
stunea pentru candidarea Preşedintelui, a membrilor Comitetului Central, a, 
membrilor Secţiunilor literare şi ştiinţifice și a censorilor pe timp de cinci ani: 
Rector Sextil Puşcariu, Canonic luliu Maior, Prof. Sabin Opreanu, Prof. D. D. 
Roşca, Dr. Liviu lonaşiu, Prof. N. Tărchilă. 

Pentru ca aceste comisiuni să-şi poată redacta rapoartele, s'a făcut o 
pauză de o jum. de oră, după care au fost ascultate omagiile instituţiilor re- 
prezentate. 

Seria lor a fost inaugurată de I. P. S. Nicolae Bălan, Mitropolitul Ar- 
dealului, care a rostit, în numele Bisericii Ortodoxe, discursul, publicat în altă 
parte a revistei. In cuvinte de foc, neintrecutul orator a sintetizat întreagă 
durerea, voinţa și nădejdea unui neam. Rar cuvântare care să fi sguduit atât 
de profund inimile şi conştiinţele. 

In numele Bisericii Unite a vorbit P. S. Sa Dr. Victor Macavei, Vicarul Mitro- 
poliei Blajului, care s'a asociat la sentimentele și credințele arhiereului dela Sibiu, 
promițând întreg sprijinul Bisericii Unite, pentru ca „Astra” să-şi poată în- 
deplini idealurile. „Precum în Ardealul robit — a spus P. S. Sa — nu se face 
deosebire între Român şi Român, când e vorba de persecuție, aşa şi noi, din- 
coace de acest hotar vremelnic, trebue să ne unim întro strânsă solidaritate 
pentru a izbândi“. 

D-l Prof. Sextil Puşcariu, Rectorul Universităţii „Regele Ferdinand i" a 
adus salutul acestei instituţii şi al Academiei Române. Cele două instituţii — a 
spus d-sa in rezumat — au dovedit în mod ştiințiic, legăturile din veac ale 
poporului român cu pământul pe care trăiește Stăpânirea politică a acestui 
pământ, de cătră poporul care este în drept să o exercite, nu a fost și nu va 
fi întreruptă decât în mod vremelnic. Prin însuşi numele ei „Astra“ este un 
protest împotriva înstrăinării Transilvaniei. Ea trebue să menţină trează nu 
numai voinţa de a fi Români, ci și credinţa în viitorul nostru, credinţă hrănită 
acum de Statul Naţional Legionar. 

In numele armatei a luat cuvântul d-l General Georgescu-Pion, coman- 


dantul Corpului de Armată, care a promis să dea „Astrei' — așa cum a fă- 
cut-o şi în trecut — tot sprijinul oştirii pentru desăvârșirea marilor ei idealuri 
şi credinţe. Să i se arate drumul — și armata va păși pe el, gata de jertfă. 


D-l Albert Dörr, Primarul Municipiului, salută adunarea în numele ora- 
şului Sibiu, al Prefectului de judeţ şi al Grupului etnic german, Cultura şi su- 
fletul național — a spus d-sa — au menţinut, de-a-lungul veacurilor, poporul 
german din România. Aceste arme puternice, de apărare şi creaţie vor asigura 
şi vieața şi anitatea poporului român. D-sa îşi exprimă credinţa în colaborarea 
dintre Români și Grupul etnic german, colaborare atât de rodnică în trecut, 
așezată astăzi în condiţii optime de Statul Naţional Legionar, 


203 


D-i Gen. Ion Manolescu, aduce omagiul Caselor Naţionale, al căror pre- 
ședinte este. 

D-l Emanoil Bucuja, salută „Astra“ din partea Casei Şcoalelor. Ca și 
altădată — spune d-sa — a venit şi acum la adunarea generală a Asociaţiunii, 
pentru a asculta lozinci naţionale, întemeiate pe o experienţă încercată. 


In numele Regionalei bănăţene a „Astrei“ vorbește d-l Dr. Aurel Cosma, 
cerând solidarizarea tuturor generaţiilor pentru marea înviere a neamului ro- 
mânesc. 


După ce mulţumeşte pentru aceste entuziaste saluturi şi 'cuvinte de im- 
bărbătare, d-l preşedinte dă cuvântul d-lui raportor al comisiei pentru censu- 
rarea raportului general Olimpiu Boiloş, care după ce analizează capitol de ca- 
pitol înfăptuirile Comitetului Central, ale despărțămintelor și secţiilor ştiinţifice - 
literare, propune să se mulţumească Comitetului Central, Ş secțiilor, Regionalei 
şi despărţămintelor pentru activitatea desfășurată şi să se dea acestora des- 
cărcarea cuvenită, cu laude pentru anul de gestiune expirat și pentru întreaga 
perioadă de 5 ani de conducere şi activitate, 


D-sa roagă apoi adunarea generală să păstreze câteva clipe de reculegere 
în amintirea celor decedați in cursul anului 1939/1940 şi a celor căzuţi pentru 
dreapta lor credinţă, în special pentru Profopopul Aurel Munteanu, fost pre- 
şedinte al despărțământului Huedin, ucis de bande maghiare cu prilejul cedării 
teritoriului din Nordu! Transilvaniei şi care prin sfârşitul lui tragic a sintetizat 
suferinţele de veacuri ale poporului românesc, indurate sub stăpânirea maghiară. 


In incheierea inimosului şi documentatului raport, d-l Boitoş cere o in- 
scriere masivă a tuturor intelectualilor din Ardeal printre membrii „Astrei“, 
fiind aceasta o datorie a ceasului de faţă. O aderare masivă a intelectualităţii 
ardelene — spune d-sa — garantează, intr'o bună măsură şi perfectarea unui 
program de activitate potrivit cu timpul şi garantează mai cu seamă execuţia 
acestui program. Ca să poată activa cu maximum de succes, „Astra” are nevoie 
de entuziasmul colectiv şi de devotamentul colectiv. 

Adunarea generală ia act cu aprobare de acest raport și dă cuvenita 
descărcare Comitetului Central, Regionalei şi secţiilor ştiinţifice-literare pentru 
activitatea, atât în anul de gestiune 1939/40, cât și în întreaga perioadă de 5 ani. 

D-! Petre Olariu, raportorul comisiei pentru înscrierea de membri noi, 
anunţă că s'au înscris 17 membri pe vieaţă și 2 activi. 

D-1 Rector Sextil Puşcariu, preşedintele comisiei pentru candidarea pre- 
ședintelui, a membrilor Comitetului Central, a membrilor secţiunilor literare şi 
ştiinţifice şi a censorilor pe timp de 5 ani, propune ca, dată fiind imposibili- 
tatea delegaților din Nordul Ardealului de a se prezenta la această adunare, 
precum și timpul prea scurt pentru a putea examina cu suficientă conștienţio- 
zitate lista membrilor care urmează să fie aleşi atât în Comitetul Central, cât 
şi secţii, să se prelungească mandatul preşedintelui şi a membrilor Comitetului 
Central, precum şi a membrilor secţiilor și a comitetului de censori până la o 
altă adunare generală. 

Adunarea generală primeşte propunerea d-lui raportor Sextil Pușcariu, 
lăsând la buna apreciere a comitetului cooptarea de membrii noi in Comitetul 


204 


Central, alegerea preşedintelui, a Comitetului Central, a membrilor secţiilor şi: 
a censorilor, urmând să se facă într'o altă viitoare adunare generală. 

D-l Dr. Nicolae Comşa, preşedintele comitetului de censori, ceteşte ra- 
portul acestui comitet, prin care se constată că gestiunea financiară a „Aso- 
ciaţiunii“ şi a Înternatului de fete a fost găsită în ordine şi în consonanţă cu 
registrul de contabilitate şi cu documentele referitoare Totodată comitetul pro- 
pune acceptarea proiectului de buget pentru anul 1941 al „Asociaţiunii“ și 
descărcarea cuvenită, atât Comitetului Central pentru gestiunea „Asociaţiunii” 
pentru anul 1939 cât și Internatului de fete pentru gestiunea anului 1939/40. 


Epuizându-se ordinea de zi, d-l Preşedinte mulţumeşte d-lor raportori,. 
numeroasei asistenţe și presei pentru participarea la această măreaţă afirmare 
naţională, declară apoi adunarea generală închisă. S'a ridicat atunci un glas 
din mulțime și a cerut să se revină la marea tradiţie ardelenească, când în 
. astfel de momente, toate inimile erau înălțate şi întările prin cântarea unanimă 
a lui „Deşteaptă-te Române“, imnul suferinţei, al răzbunării și al biruinţei noa- 
stre. Propunerea a fost ascu tată şi Răsunetul lui Andrei Mureşianu a fost 
intonat, ca o rugăciune, în picioare, de toţi cei de faţă, dela arhiereii şi frun- 
tașii încărunţiţi în lupte, până la tineretul, gata de a păşi pe urmele lor. 


În după masa zilei, la orele 6, aceeaşi sală a primit un public, tot atât 
de numeros și de reprezentativ, pentru a asculta conferințele d-lor prof. Z Lupaș, 
despre „Problema Transilvaniei în timpul Regelui Carol 1" şi O. Boitoş, despre 
„Progresul cul:ural al Transilvaniei după Unire“, 


Cel dintâi şi-a inceput documentata d-sale expunere prin a arăta că 
Regele Carol I, a avut, chiar dela începutul domniei sale, convingerea hotărită 
a soluţiei naturale și inevitabile a problemei Transilvaniei. Fără a neglija Ar- 
dealul, în primii cincisprezece ani de domnie, marele Rege, a arătat insă faţă 
de el o rezervă prudentă, pentru a nu expune, printr'o atitudine aventuroasă, 
soliditatea Regatului, factorul esenţial al unirii tuturor Românilor. In timpul 
războiului Independenţei, Regele a primit dovezi mişcătoare despre adeziunea 
spirituală a Românilor din Transilvania la idealurile Regatului liber. Incepând 
dela această dată, atitudinea lui a luat o formă mai precisă. În ultimii douăzeci 
de ani ai domniei sale, a ajuns până la intervenţia directă în vieaţa politică a 
Românilor din Transilvania. El a avut numeroase întrevederi cu şefii politici 
ai acestora, cărora le cerea „răbdare şi încredere“ pentru pregătirea momen- 
tului suprem. Nu este deci, de mirare, că Românii din Transilvania au consi- 
derat pe Regele Carol „adevăratul lor monarh”, — cum afirmă un observator 
englez, citat de d-l Lupaș, care, în 1888, a găsit portretul Regelui la loc de 
onoare în casele multor ţărani români de dincoace de Carpaţi. 

D-l Olimpiu Boitoş, a prezentat, sprijinindu-se pe numeroase date sta- 
tistice, progresele culturale ale Ardealului după Unire, insistând cu deosebire 
asupra realizărilor celor două biserici, ale Universităţii clujene și şcoalelor su- 
perioare, ale Teatrului Naţional şi ale „Astrei”. Datele, comunicate de d-sa, 
au dovedit cum numai Unirea a dat Ardealului posibilitatea să-și desvolte la. 
maximum virtuțile creatoare, in domeniul spiritual. 

Cronicar 


205 


Munca pe teren a despărțămintelor 


Cu toate măsurile Juate din timp, des- 
părţămintele noastre nu şi-au inaintat 
în termen rapoartele despre activitatea 
desfăşurată in cursul anului 1939/40, 
pentru a fi incadrată în raportul Comi- 
tetului Central, prezentat adunării ge- 
nerale. Menţionăm deci acum realizările 
din acest an ale despărțămintelor care 
și-au trimis aceste dări de seamă cu în- 
târziere. 

Despărțământul Huedin. Incepem cu 
acest despărțământ de plasă, în semn de 
omagiu pentru acela care l-a condus 
două decenii, încheindu-și vieaţa cu 
moarte de martir la 10 Sept. 1940. Este 
ultimul raport al protopopului Aurel 
Munteanu, care a înţeles să facă din 
„Astra“ sprijinitoarea şi ocrotitoarea cre- 
.dincioasă a tuturor acţiunilor româneşti 
din acest colţ de Ţară a Moților. Mijloa- 
cele desp. au fost modeste, dar sufletul 
celui care l-a condus a fost mare. A în- 
mulțit în anul trecut de gestiune cercu- 
rile culturale, a supraveghiat de aproape 
activitatea lor, străbătând de repetate 
ori satele; desp. a contribuit la ajuto- 
rarea soldaţilor de pe zonă şi a fami- 
liilor rămase acasă fără brațe de muncă; 
a menţinut vie activitatea organizaţiilor 
şoimăneşti, intre care cea din Huedin 
a fost înzestrată cu o admirabilă fan- 
fară; a organizat trei mari festivaluri 
naţionale; şi, în fine, a luat inițiativa 
ridicării unei troițe, la Huedin, intru po- 
menirea celor 170 de dorobanţi ai lui 
Mihai Viteazul, ucişi în mod mişelesc de 
cătră Unguri şi înmormântați tocmai în 
piaţa acelui oraş. Sunt tot atâtea fapte 
și iniţiative, care vor păstra neștearsă 
amintirea vrednicului preot-martir. 


Despărțământul Treiscaune. Face parte 
dintre despărțămintele care s'au înrolat 
în munca, atât de promițătoare, din Se- 
cuime, innăbuşită astăzi, dar gata de a 
fi continuată când neamul românesc va 
îi din nou aşezat in drepturile lui. La 
3 Apr. 1938 această organizaţie a ajuns 
sub conducerea d-lui Eugen Sibianu, 
funcționar la Prefectura judeţului. Dela 
această dată, activitatea despărțământului 
a luat un avânt de-a-dreptul uimitor, 
dovedind ce poate un om atunci când 
flacăra răspunderii etnice arde, puter- 
nică, in conştiinţa lui. Prin această râvnă 
neostoită, d-l Eugen Sibianu s'a ridicat 
printre cei mai de seamă președinți de 
despărțăminte ai „Astrei“ şi şi-a cå- 
ştigat un loc de onoare în pleiada pre- 
şedinţilor care au dus greul luptei pentru 
reparația românească din Secuime. In 
anul 1939/40, despărțământul a ţinut o 
legătură vie cu desp. de plasă din Tg. 
Săcuesc, Covasna, Ozun şi Baraolt, re- 
organizând pe cel din Olteni; a reor- 
ganizat 57 cercuri culturale ; pe lângă 
cele 18 biblioteci populare existente, a 
intemeiat alte 39, dăruindu-le 3363 vo- 
lume ; a distribuit 40 de aparate de pro- 
iecțiuni, împreună cu diafilmele, în va- 
loare de 320.000 iei; a purtat grija co- 
rurilor, — pentru care a organizat un con- 
curs judeţean — şia echipelor naţionale 
de dans, din mai multe comune; a con- 
fecţionat 150 de costume naţionale pentru 
15 comune; a luat iniţiativa băncii po- 
pulare şi a cooperativei „Renaşterea“, 
cu un capital de 300.006 lei; a inte- 
meiat 9 case naţionale, pe lângă cele 10 
existente; a editat şi redactat un buletin 
lunar al „Astrei“; a organizat un mare 


206 


număr de conferinţe şi festivități naţio- 
nale, atât la orașe, cât şi la sate; aor- 
ganizat şcoale țărănești locale în comu- 
nele Vâlcele, Araci, Arini, larăşi, Aita- 
Mare, Ormeniș, Comolău, Breţcu ; a con- 
centrat în jurul Casei Naţionale din Sf. 
Gheorghe, proprietatea despărțământului, 
toată activitatea culturală locală ; a con- 
tinuat lucrările pentru stadionul sportiv ; 
a administrat admirabil cinematograful , 
a întreţinut şi ajutat 20 eleve bursiere 
la Gimnaziul Industrial din Tg, Săcuesc, 
15 ucenici la Căminul de ucenici şi a 
plasat numeroşi elevi şi eleve la alte 
şcoale din ţară; a distribuit ajutoare 
celor 58 cantine din judeţ: și, în fine, 
a stimulat și ajutat construcţiile de bi- 
serici. Despărţământul a avut un buget 
de 797.100 lei la venituri şi 745.140 la 
cheltueli. „Am căutat — spune volumi- 
nosul raport general — ca „Astra" să-şi 
desfăşoare programul său autonom și in- 
dependent de orice alte combinaţiuni, 
fără nici o tendință de separatism, în 
aceeași unitate de gândire şi adevărat 
sprijin frățesc“, 


Despărțământul Sălajului, a căutat, 
de asemenea, să se menţină pe linia 
unei glorioase tradiţii, cu toate piede- 
cile de care s'a izbit în acest an greu, 
cu concentrări neîntrerupte și sate co- 
pleşite de armată. 

Desp. central, condus de astri- 
stul devotat și distinsul intelectual Le- 
ontin Ghergariu, a menţinut legă'ura cu 
desp. de plasă; a animat vieaţa cultu- 
rală românească a Zălaului, concentrată 
in jurul unei bogate şi spaţioase Case 
Naţionale ; o atenţie specială a fost dată 
Muzeului arheologic şi etnografic, pentru 
care s'au recoltat frumoase piese la să- 
păturile dela Moigrad, făcute sub con- 
ducerea d-lui prof. univ. C. Daicovici 
şi bogat maţerial etnografic, strâns de 
prin comune. S'au organizat festivități 
naţionale ; s'au rostit conferinţe ; au fost 


organizate noi cercuri culturale şi or- 
ganizaţii şoimăneşti şi, în fine, a sub- 
venţionat întâiul număr al atât de în- 
grijitei reviste regionale „Țara Silvaniei". 

Desp. de plasă Jibou, condus 
de d-l Dumitru llea, a organizat serbări 
naţionale ; a menţinut vie activitatea şoi- 
mănească ; a colectat îmbrăcăminte și 
alimente pentru concentrați ; a dat 6 re- 
prezentaţii teatrale cu piesa „Se face ziuă“. 

Desp. de plasă Băsești, con- 
dus de venerabilul protopop Laurenţiu 
Bran, are şi el, în Ulmeni, o casă na- 
țională, o bibliotecă şi un muzeu; câ- 
teva cercuri culturale şi o organizaţie de 
Şoimi. A sprijinit cooperativa „Iniră- 
ţirea românească“ din Cehul-Silvaniei ; 
a organizat serbări naţionale şi confe- 
rinţe la orașe şi la sate. El a avut du- 
rerea de a pierde, în Elena Pop-Hosu- 
Longin, o mare şi statornică sprijinitoare, 


Despărţământul central județean din 
Bistrifa, condus de d-l lon Pavel, a avut 
şi el de luptat cu mari greutăţi în anul 
trecut de gestiune, de aceea n'a putut 
să ne dea şcolile ţărăneşti şi pentru me- 
seriaşi, cu care ne obișnuise în anii din 
urmă. A organizat, totuşi, conferinţe in 
17 comune şi în oraşul Bistriţa. 


Despărțământul de plasă Tg. Lăpu- 
şului (jud. Someş), condus de protoereul 
Ştefan Gheţie, un vechiu şi inimos slujitor 
al „Astrei“, a menţinut de asemenea, cu 
modestele lui mijloace, viu sufletul ro- 
mânesc din această încercată regiune. 
In ziua de 1 Dec. a organizat o serbare 
în amintirea celor 22 de morţi în mă- 
celul dela Tg. Lăpuşului din 5 Dec. 1918, 
când Ungurii au atacat cu mitraliera, în 
zi de târg, pe Românii care au venit să 
asculte raportul delegaților dela adu- 
narea din Alba-lulia. A organizat o 
şcoală ţărănească la Lăpuș, cu partici- 
parea a 100 de ţărani și ţărance. Corul 
despărțământului a cântat la serbările 


207 5 


naționale şi a dat două reprezentații 
teatrale. 


Despărţământul central județean Alba- 
Julia, condus de d-l prof. Eugen Hulea, 
fost inspector general şcolar, şi-a con- 
tinuat şi el munca și și-a desvoltat ac- 
tivitatea cu un tineresc avânt. A inte- 
meiat 8 biblioteci populare, cu un total 
de 1376 volume (pe lângă cele 12 exi- 
stente); a menţinut vie legătura cu cer- 
curile culturale şi cu unitățile șoimănești ; 
a organizat colecte pentru concentrați ; 
un mare număr de conferinţe, atât în 
Alba-lulia, cât şi la sate; un concert în 
Alba-Iulia, cu concursul Șoimilor din 
Câmpia Turzii şi o serbare în com. Şard, 
cu care prilej s'a făcut o reuşită expo- 
ziţie de copii. Ținem să subliniem, în 


208 


mod deosebit, școala țărănească pentru 
fete, organizată de desp. în com. Şard, 
dela 18 IlI—14 IV 1940, cu participarea 
a 62 de eleve și cu concursul profe- 
soarelor din Alba-lulia; apoi şcoala ță- 
rănească pentru bărbaţi din comuna 
Cricău, ale cărei cursuri au avut aceeaşi 
durată și la care au luat parte 143 ţă- 
rani şi ţărance, cu conferenţiari care 
s'au deplasat din Alba-Iulia ; şi în mod 
cu totul deosebit asociaţia „Bunii Gos- 
podari“, întemeiată în cadrele cercului 
cultural din com. Ciugud, în care s'au 
înscris 32 de ţărani cu diferite suine, 
din care s'au cumpărat, pentru uzul 
comun ; o sfărâmătoare de porumb, un 
plug de săpat porumb și alte unelte. 


(ib) 


Cuprinsul anului 1940 
Articole de fond 


Preda Dr. Gh.: Rostul educaţiei în categoriile de indeletniciri 
Transilvania : Dies irae — — — ———— — 


Figuri și fapte pilduitoare din trecut 


Agârbiceanu I.: Nicolae Drăgan =x 

Colan I.: loan Moţa — 

Ghergariu Leontin : Elena Pop-Hosu-Longin. — — — — — 

Moga H: Problema transilvană — 

Teaciuc-Albu N. ; Răstignirea Bucovinei — 

E ei Martirajul Protoereului Aurel Munteanu, preş. 

desp. Huedin N e AR aa le ca era 
Indrumări culturale 

Dima AL: Frontul sufletesc al „Astrei“ — — — — 

Petra-Petrescu H.: Ceva despre mecenaţi = 

Someşan Laurian : Aşezarea şi hotarele spaţiului transilvan — 

Stoichifia Dr. I.: Cursurile de inițiere dela Orlat -- — — 


Pagini biopolitice, demografice şi eugenice 


Cupcea Dr. S. P.: Ereditatea defectelor psihice — — — — 
Făcăoaru Dr. L: Ereditatea geniului  — - 
Râmneanţu Dr. P.: Amestecul de populație şi consecințele lui — 


Din activitatea „Astrei” 


Breazu L: Conferința președinților de desp. și secțiuni 
ai „Astrei“ — — ~ ~ — — — — 

B.T.: Semnificația activității „Astrei“ în anii din urmă 
Cronicar: Adunarea generală a „Astrei“ din 24 Nov. 1940 
lecobescu T. : „Astra” în Moldova dela Nistru — — — 
Moga Dr. G. şi Băilă N.: Activitatea Comitetului Central — — — 
Moldovan Dr. I.: Introducere la raportul general — — — 
RC E Activitatea Secţiilor literare şi ştiinţifice  — 

» Activitatea Regionalei „Astra Bănățeană" și a 
despărțămintelor — — — — — — — 


209 Dă 


154 


186 


37 
196 
201 
193 

67 

62 

11 


83 


Bilanţ general al Asociaţiunii pe 1939 — — 
Bilanţ general al Internatului de fete al Asa- 
ciaţiunii pe anul şcolar 1939/40 — — — 
Proiect de buget pentru Asociaţiune pe anul 1941 
Tabloul bursierilor Asociaţiunii pe anul școlar 
1939/40 — — — — — — — — — 
Tabloul sumar al conferințelor şi prelegerilor 
poporale, al bibliotecilor pop. şi al desp. cen- 
trale judeţene şi de plasă, cu președinții lor 
Tabloul membrilor decedați — — — — 
Tabloul sumar al membrilor Asociaţiunii pe 
anul 1939,40— — — — — — — ~ 


Informaţii şi cronici 


Munca pe teren a despărțămintelor  — — 
Darurile „Astrei“ pentru armată — — — 
Noua Fundaţie a Asociaţiunii — — — — 
„Astra“ şi concentraţii — — — — — 
Desp. Săcueni-Bihor — — — — — ~ 
Şcoala ţărănească din Ocland — — — — 
Desp. de plasă din Tg. Lăpușului — — — 
Revue de Transylvanie — — — — — 
Noile contribuţiuni culturale ale Regionalei Bă- 
năţene ; reorganizarea „Luceafărului“ — — 
Propaganda culturală în Anglia, în special sal- 
varea folclorului — — — — — — — 
Iancu Brezeanu — — — — — — — 


210 


Pag. 
98. 


112 
116 


132. 


134 
137 


138. 


206: 
44 
45 
46 
46 
46 
47 
47 


48 


50 
53