Dimineata Copiilor/Dimineata Copiilor, 1931 (Anul 8, nr. 361-411) 750 pag/DimineataCopiilor_1931-1669230700__pages301-350

DIMINEATA COPIILOR 


— Ce să facem? îl întreabă „Stiti că'n insula cea verde „Tot palatul e de aur i 
Frații toți cu nerăbdare. E palatul spânzurat Şi de pietre lucitoare, 

Iar Călin Je'ntoarce vorba: In văzduh — de patru lanţuri Străluceşte, că-i mai lesne 

„Hai la insula din mare. Cu pământul e legat. Să te uiţi la mândrul soare. 


„In palat închisă plânge „A răpit-o un balaur, „Are cap de om, iar trupu-i 
In robie Marileana, Urâciosul Birzamut, E de tigru sau de leu, 
O domniță mai frumoasă Cel mai groaznic din balauri, ’N loc de coadă e un şarpe, 
Ca Ileana Cosinzeana. Dar şi cel mai de temut. Ş'are aripi ca de zmeu. 


„N'are păr, nici pene mare, „A răpit pe Marileana, „„Să pornim dar împreună, 
Ci cu solzi i-acoperit, De soţie vrând s'o ia, Pe Domnița s'o scăpăm, 
Nici o sabie nu-i taie — Nu te vreau, îi zice dânsa, E isprava cea mai mare, 
Şi nu-i chip de găurit: In bucăți de mai tăia”. Bani şi slavă câştigăm“. 
(Va urma) 


In n-rul viitor: „„Sosirea la palatul din insula verde“. 


PAG. 10 


EA ând am întrerupt pentru câteva momen- 
te vorba, prietenul Bir-Bar-Bor îmi spu- 
sese că se prea poate ca într'una din zile 
să vie şi să-mi facă o vizită pe pământ. 

Vestea aceasta m'a pus pe gânduri. Să 
vie, dar cum şi în cât timp? 

După scurta socoteală făcută în capitolul de 
mai înainte, dacă s'ar merge zi şi noapte cu o iu- 
țeală de 100 de chilometri pe oră, ar trebui vreo 
150 de ani, ca să străbaţi distanţa între cele două 
planete. Prin urmare, nici un om care ar pleca de 
pe pământ sau din Marte n'ar ajunge în viaţă la 
una din aceste două planete, pentrucă ar muri pe 
drum de bătrâneţe. 


Asta e una. A doua piedică peste care nu s'a gă- 
sit până acum un miiloc ca să se treacă, este lipsa 
de aer în drumul dintre cele două planete. Ştim, 
de pildă, că în jurul pământului nu este aer decât 
cel mult până la o distanţă de 70 chilometri. 


DIMINEAŢA COPIILOR 


7 
3 
A 


Cum vrea să vie Bir-Bar-Bor 
pe pământ 


Să zicem că — lucru care nu e de loc sigur, ba 
Chiar este aproape cu neputinţă — şi Marte are 
aer până la aceiaşi înălţime. 

Aşa dar, adunând cele două cifre, vom avea aer 
pe o distanţă de cel mult 150 de chilometri. Insă, 
aceasta e un fleac, e o nimica toată, când ne gân- 
dim că avem de făcut un drum de peste 150 de 
milioane de chilometri. Este ca şi cum un om din 
Bucureşti, vrând să meargă la Paris, ar face cu 
trăsura sau cu automobilul drumul de acasă la el 
până la marginea Bucureştilor, rămânând ca de 
aci şi până la Paris să meargă pe jos. 

Unde mai pui că între Pământ şi Marte — cum 
este, de altfel, între spaţiul dintre toate stelele şi 
planetele — e un frig de crapă în adevăr pietrele. 
E un frig că chiar dacă ar fi un eschimos, care tră- 
eşte în jurul Polului Nord şi îşi face locuinţe de 
zăpadă, totuşi n'ar putea să reziste, ci s'ar preface 
întrun bloc de ghiaţă. 


DIMINEAŢA COPIILOR 


Dar să zicem că oamenii din planeta Marte sunt 
— aşa cum mi-a spus Bir-Bar-Bor — obişnuiţi cu 
frigul mult mai bine decât noi, oamenii pământeni 
şi că prietenul meu nevăzut ar putea să rabde fri- 
gul depe drum. Rămân, totuşi, depărtarea şi lip- 
sa de aer. 

Mă gândeam la lucrurile acestea când Bir-Bar- 
Bor mă chemă din nou la aparatul de radio. 

„Moş Nae, îmi zise el vorbind mai mult în glu- 
mă, nu-i aşa că de când ne-am despărţit, n'ai mai 
fumat, n'ai mai pus carne în gură şi n'ai înghiţit o 
picătură de vin sau de alte băuturi drăceşti ce a- 
veţi pe pământ? 

— Lasă acum asta, i-am întors eu vorba, şi fii 
bun. de mă lămureşte. Cum şi prin ce mijloc vrei 
să vii pe pământ? Ştii tu ce depărtare este dela 
voi şi până la noi şi câţi ani îţi trebue? Şi ştii că în 
drum nu e aer, aşa că ai să mori asfixiat mai îna- 
inte de a fi făcut măcar a mia parte din drum? 
Ori, poate, spunându-mi că ai de gând să vii să 
mă vizitezi, ai vrut să faci o glumă? 

— Am vorbit foarte serios, îmi zise Bir-Bar- 
Bor. Ştiu bine, chiar până la milimetru, ce depăr- 
tare este din Marte până la pământ. Mai ştiu că 
nu este aer, însă învățații noşti, care sunt specia- 
lişti în astronomie şi în aviaţie, sunt aproape ga- 
ta să găsească miilocul pentru a birui aceste do- 
uă piedici. 

„Aşa, ţi-am spus, mi se pare, că eu am un a- 
vion cu care fac lesne 1000 până la 1500 de chi- 
lometri pe oră. luţeala aceasta este pentru noi 
ceva obişnuit. O facem atunci când nu suntem 
grăbiţi. 

„Dar se lucrează acum la construirea unui a- 
vion cu care să putem sbura cu o iuţeală de cel 
puţin 20 de mii de chilometri pe oră. E foarte cu 
putință să putem spori şi iuţeala aceasta. Dacă 
faci acum puţină socoteală, vei vedea că aşi pu- 
tea veni la d-ta, fără să mor pe drum de bătrâ- 
neţe. 

— Dar cu lipsa de aer ce te faci? l-am întrebat 
eu din nou. 

— Invăţaţii noştrii s'au gândit şi la lucrul aces- 
ta. Insă, d-ta, Moş Nae, greseşti, când ne compari 
pe noi, cei din Marte, cu voi, oamenii pământeni 
şi îţi închipui că şi noi nu putem trăi altfel de cum 
trăiţi voi. = 

„Aşa, în ce priveşte aerul de respirat, voi a- 
veţi nevoe de mult mai mult aer decât avem noi, 
locuitorii din Marte. La noi aerul este mult mai 
rar, aşa că respirăm mult mai puţin. 

— Bine, dar între Marte şi Pământ nu este de 
loc aer, i-am zis eu. 

—— Nu e chiar aşa de sigur că nu este de loc, mi 
se împotrivi Bir-Bar-Bor. Să zicem însă că ai 
dreptate şi că nu este. Ei bine, după cum îmi voi 
lua, ca să am pe drum, mâncare de acasă, voi face 
la fel şi cu aerul. Imi voi lua aer din planeta Mar- 


PAG. 11 


te. Avionul cu care am de gând să viu, va avea 
de jur împrejur o învelitoare. Voi îi, prin urmare, 
ca într'o casă bine închisă din toate părţile. In a- 
vion voi pune mai multe sticle pline cu aer con- 
densat. Nu voi uita să iau şi aparatul, care re- 
înoeşte şi reîmprospătează aerul. 

„Invelitoarea, continuă Bir-Bar-Bor, îmi va ser- 
vi şi la altceva. 

Anume, după socotelile făcute de învățații nos- 
tri, specialişti în această materie, noi, locuitorii 
din Marte, nu putem respira din aerul vostru de 
pe pământ. 

Mai întâiu că — te rog, să nu te superi — nu 
prea e curat, iar al doilea, pentrucă e prea cald 
şi mai cu seamă prea des pentru noi, obişnuiţi cu 
aerul nostru curat şi rar. Aşa că e aproape sigur 
că dacă, venind pe pământ ca să-ți fac vizită, es 
din învelitoare, am să mor înăbuşit. 

— Cum, i-am zis -eu râzând, ai să faci un drum 
aşa de lung în dorinţa de a mă vizita şi n'ai să-mi 
vii în casă şi n'ai să stai la mine câteva zile? 

— Am de gând să stau chiar mai multe zile, mă 
lămuri Bir-Bar-Bor, pentrucă vreau să cercetez 
şi să cunosc de aproape tot ce este pe pământ şi 
cum trăiţi voi acolo. Insă, n'am să mă dau jos din 
avion şi n'am să ies din învelitoarea mea. Locuin- 
ţa mea va fi, în aerul vostru, însă cât mai aproa- 
pe de pământ şi mai ales cât mai aproape de d-ta. 

— Va să zică, prietene Bir-Bar-Bor, vei veni 
tocmai din Marte, ca să mă vezi şi să ne cunoaş- 
tem mai bine şi nu ne vom putea măcar da mâna 
şi nu vom putea ciocni un pahar de vin... asta, 
am vrut să zic un pahar de apă. 

— Cam aşa are să se întâmple, îmi întări vorba 
Bir-Bar-Bor. 

O vizită foarte curioasă, nu-i aşa? Insă, deşi în- 
că nu cred că prietenul Bir-Bar-Bor va putea face 
călătoria după cum este vorba, totuşi l-am între- 
bat: „Şi cam pe când gândeşti să vii?” 

In tot cazul, pe vreme de iarnă, adică atunci 
când e iarnă la voi, îmi răspunse el. 

— E mai bine să vii vara, pentrucă vara pe pă- 
mânt e mult mai frumos decât iarna. 

— Să viu vara?! zise Bir-Bar-Bor, părând a fi 
în culmea mirărei. Asta înseamnă să viu ca să mă 
topesc şi să iau foc. Nu ştii, Moş Nae, că pe pla- 
neta Marte, fiindcă e mult mai departe de soare 
decât pământul, nu e nici în toiul verii nici pe 
sfert dn căldura dela voi? Noi chiar ne mirăm 
cum de nu vă încingeţi şi nu fierbeţi cu toţii în ar- 
şița soarelui de vară. 


____ (Va urma) 


Dee: 


= DIMINEAȚA COPIILOR 


| de D. C. Mereanu 


rin ce cuvinte aş putea oare să 
vă spun, dragi copii, bucuria 
mea  nemărginită pe care am 
simţit-o azi dimineaţă, când e- 
şind în pridvorul casei, am fost 
întâmpinat de ciripitul  zglobiu 
al rândunicii mele dragi, rându- 
nica de care în atâtea rânduri 
vam vorbit, rândunica vorbăreaţă, care mi-a 
spus atâtea ş'atâtea întâmplări de prin călătorii- 
le ei depărtate? 

Cu un strigăt voios, am salutat reîntoarcerea ei 
la cuib, pentrucă odată cu sosirea ei, adusese din 
țările calde frumoasa primăvară, primăvara ce 
îmbracă arborii în haină verde, ce pune câmpu- 
lui covor de flori mirositoare şi dă soarelui căl- 
dură. 

Rândunica mea mi-a răspuns cu zeci de ciripi- 
turi gingaşe şi a venit să se aşeze ca de obiceiu 
pe umărul meu, să-mi şoptească la ureche iarăşi 
una din poveştile-i minunate. 

„Cip, cip, cirip! gazda mea, am cam întârziat în 
anul ăsta, căci împreună cu suratele mele, păsă- 
rile de toate neamurile, am avut mult de luptat 
ca să putem, însfârşit, s'aducem pe aripele noas- 
tre draga primăvară. 

Nu te uita mirat la mine, căci asta este! 

Drumul pe care primăvara îl face cu noi îm- 
preună, e tare greu. Multe primeidii întâmpinăm 
în cale şi lupte grele se dau între noi și duşmanii 
primăverii. 

„Acum aproape o lună pornind din ţara caldă 
în care primisem adăpostul, am sburat tot nea- 
mul păsăresc către împărăţia minunată a pri- 
măverii în care Soarele — fratele ei — îşi are 
castelul său de foc şi coborându-ne spre grădi- 
nile ei veşnic înflorite, i-am zis: 


© 
SRR 
——990 
| 99 


DIMINEAȚA COPIILOR 


„Prea frumoasă şi bună Domniţă, nu crezi că 
ar fi vremea să pornim spre ţările cele depărtate 
în care de atâta vreme stăpâneşte dusmanca noa- 
stră larna? Niciodată ca în anul ăsta n'am lăsat-o 
să-şi întindă stăpânirea ei aspră atâta vreme. 

— Voi sunteţi gata? ne-a întrebat Domnița. 

— Gata! Am răspuns noi întrun glas, fâlfâind 
uşurel din aripi. Fâlfâirea aripilor noastre a trezit 
din visare pe Zefir, cântăreţul serilor calde, şi pe 
dată s'a înfăţişat şi el Domniței. 

— Sunt gata şi eu, stăpână! Fratele tău Soare- 
le mi-a împrumutat destulă căldură, ca să pot în- 
frunta cu curaj pe dusmanul meu de moarte Cri- 
văţul. Florile din grădinile tale mi-au dat din par- 
fumul lor suav, ca să-l împart surorilor lor de sub 
zăpada iernii. 

— Noi, păsările, a grăit o privighetoare, suntem 
aşa de multe la număr, cum niciodată nau fost 
armatele tale. 

— Atunci, la drum! grăi Domnița Primăvara şi 
toată ceata păsărilor făcând zid viu în jurul Dom- 
niţei, am pornit la drum. In fruntea noastră mer- 
gea voios Zefir, mângâind cu mâini nevăzute 
crengile copacilor. 

Am mers aşa cale lungă, când deodată zărirăm 
trotoarele de ghiaţă ale Iernii. 

Crivăţul, cum ne văzu, se repezi spre noi, ur- 
lând de furie şi împroşcând cu ace de ghiaţă. 


PAG. 13 


Zefirul însă nu se lăsă mai pe jos. Ridicându-se 
deasupra Crivăţului, lăsă să cadă peste el un suflu 
cald din razele de soare. Speriat de această armă 
ce-i topea puterile, Crivăţul se feri din drum, dar 
adunându-şi din adâncuri cetele lui de nori plini 
cu zăpezi, ne isbi furios din toate părţile. Atât de 
groasnică era furia lui, că ne-am simţit pentru o 
clipă pierduţi. 

Domnița noastră dete atunci poruncile sale. 
Fratele ei Soarele, ascultându-i porunca, se înălţă 
strălucitor în văzduhuri, dar nourii erau aşa de 
groși, că razele lui nu puteau răzbate prin ei. 

„Imprăştiaţi cu aripele voastre norii”, ne po- 
runci Domnița. 

La porunca ei, sute de milioane de aripi fâl- 
fâiră în văzduhuri alungând nourii. In scurtă 
vreme, cerul se limpezi şi razele calde din soa- 
re cuprinseră ca o bae caldă tot întinsul. Zefir 
umbla voios din ram în ram şi se desfăta cră- 
pând mugurii copacilor. Domnița sădea în calea 
ei florile gingaşe, iar noi păsările cântam  voioa- 
se cântecele bucuriei. Aşa am ţinut drumul Pri- 
măverii împărțţindu-ne rând pe rând pe la cui- 
burile noastre şi aşa s'a făcut că în dimineaţa as- 
ta plină de soare să-mi aflu iarăşi cuibul în care 
cu drag am să-mi cresc puişorii... cip, Cip, 
ciriiiiip!! 

D. C. Mereanu 


-099--009--009--080--029--009--009--009--009--009--000--009--009--069- 


Să-mi ghiceşti, amice dragă: 
Eu am oi o turmă "'ntreagă, 
Albe, negre, însă, vezi — 

Şi te rog ca să mă crezi — 
Cele albe regulat 

Mult mai mult, zău, au mâncat. 
Sunt mai lacome sau cum? 
Iute să ghiceşti acum. 


E o 


Patru ani am Stat afară, 
Apoi iar mă 'ntorc în ţară. 
Iarăşi vin şi iarăşi plec, 


Uite viața cum petrec, * 
Hai gândeşte-te mai bine: 

Cât mai mult vei pune 'n mine, 
Tot mai mică mă voi face, 
Insă, dragă, dacă-ți place, 

Ca să mă goleşti mereu, 

Mult mai mare mă fac eu. 


Dacă bine te-ai gândit, 

Cine sunt, cred, ai ghicit. 
x*% 

Abia tatăl s'a născut, 

Fiul iute-a şi crescut, 


Fuga 'n sus, se urcă 'n nor, 
Haide, ghici, că e uşor. 


GHICITORI ŞI INTREBĂRI CU PĂCĂLELI 


Eu de mult sunt construit, 

Totuşi, zilnic sunt gătit. 

Eu pe toți vă odihnesc 

Şi pe toți vă mulțumesc, 

Insă ştiu că nu doriți 

Să fim tot nedespărțiți. 
E ae 

Sunt cu spatele de lemn, 

Vă mai spun încă un semn, 


Am de păr eu burta toată, 
Deci ghiciți-mă îndată. 


Răspunsurile 


Sunt căsuță albă, mică, 
N’am fereşti, nici uşi, nimică. 
Iar stăpânul ce-am în casă, 
Sparge zidul, ca să iasă. 

E aig 
Sbor mai iute decât vântul, 
Ocolesc întreg pământul 
Intr'o clipă; de doresc 
Și prin cer călătoresc. 
Să te văd, deştept de eşti, 
Dacă poti să mă ghiceşti? 

**% 
Treaba-mi e la fiecare, 
Fie mic sau fie mare, 
Să-i spun drept dela obraz, 
Dac'ar face sau nu haz, 
Zău nu ştiu să linguşesc, 
Şi de loc nu mă sfiesc, 
Să te-arăt aşa cum ești, 
Ori şi când tu mă priveşti. 


se vor publica în n-rul viitor. 


PAG. 14 


ncă de dimineaţă, mama a plecat în oraş după 

cumpărături, iar copiii aşteptau cu nerăbdare 
întoarcerea ei. Fiecărui copil îi promisese să-i 
aducă ceva. 

„Ah! dacă mama mi-ar cumpăra o puşcă! zise 
Nicuşor, oftând. 

— lar mie un tren, care să meargă singur, zise 
Fănel. Tu, Tino, ce ai vrea să-ţi aducă? 

— Nu ştiu... Mămica o să-mi aducă! şi mie ceva 
bun”. 

In sfârşit, sa întors şi mama cu cumpărăturile 
făcute. După câteva minute, Nicuşor alerga prin 
grădină, trăgând mereu cu puşca adusă de mama. 
In timpul acesta, Fănel punea mereu prin odăi să 
umble trenul, care avea două vagoane galbene şi 
un vagon verde. 


„lată şi darul tău, Tino”, zise mama întinzând . 


fetiţei o cutioară înfăşurată în hârtie. 

Când Tina a deschis cutia, a văzut că înlăuntru 
era tot ce trebuia la cusut: foarfeci, un degetar, 
ace, mai multe mosorele cu aţă albă, neagră şi de 
alte culori. Lucrurile acestea nu i-au făcut Tinei 
nici o plăcere. Ea nu ştia să coasă şi cu lacrimile 


a 


*| DARUL CEL MAI BUN |% 


DIMINEAȚA COPIILOR 


în ochi, sucea şi învârtea în mâini darurile aduse 
de mămica, neştiind ce să facă cu ele. 

„Ce, te aşteptai la alt ceva? o întrebă mama râ- 
zând. Am să te învăţ lucrul de mână, aşa că, pre- 
cum vezi, ai nevoe de tot ce ţi-am adus. 


— Frumos dar, n'avem ce zice! o necăieau frații 
ei. Nu poţi măcar să te joci cu el”. 

Decât supărarea Tinei n'a ţinut mult timp. După 
trei, patru zile, mama s'a apucat să o înveţe să 
coasă, iar fetiţei i-a plăcut aşa de tare treaba a- 
ceasta, că nu se lăsa de ea toată ziua. 

Se apropia ziua onomastică a mătuşei Olga. Sub 
îndrumarea mamei, Tina a început să brodeze o 
faţă de masă. 

Broderia mergea aşa de drept şi regulat, încât 
Tina nu mai putea de bucurie. 

„Cucoană croitoreasă, ai câştigat mulţi bani?”, o 
întrebau frații ei, bătându-şi joc de dânsa. 

Insă Tina nu se supăra de loc de aceste vorbe 
ale fraţilor ei. 

„Dă încolo broderia ta!” îi spuneau ei a doua 


DIMINEAŢA COPIILOR 


Haidem mai bine să eşim în curte şi să ne ju- 
Cm, 

„Pe mine să mă lăsaţi în pace, le zicea Tina. Se 
apropie ziua mătuşei 'Olga şi vreau să fiu gata cu 
fața de masă. 

— Ah, jupâneasă croitoreasă!” îi strigară ei şi 
dădură fuga în grădină. 

Lui Nicuşor, pușca i se stricase de mult şi aceiaşi 
soartă avusese şi trenul lui Fănel, aşa că acum 
cei doi fraţi n'aveau cu ce să se joace. 

lată că a sosit şi zăia onomastică a mătuşei 
Olga. Incă de dimineaţă, copiii au fost îmbrăcaţi 
în costume noui, ceeace le-a făcut mare plăcere. 
Numai un singur lucru îi cam mâhnea. Anume, 
mama nu le dădea voe să se joace, ca să nu-şi 
murdărească şi să nu-şi strice costumele, aşa că 
cei doi fraţi umblau, posomorâţi la faţă, din odae 
în odae, așteptând cu nerăbdare ora când trebuiau 
să meargă la mătuşa Olga. 

Tina care în vremea aceasta îşi potrivea pălă- 
ria în faţa oglinzii din salon, auzi deodată un plân- 
set venind din camera în care erau frații ei. Alergă 
într'acolo şi văzu că Nicuşor, care şedea pe o ladă, 
plângea, acoperindu-şi faţa cu mâinile. 


PAG. 15 


„Ce-i cu tine, Nicuşor? De ce plângi? îl întrebă 
Tina. 

— lată... mi s'a rupt buzunarul, răspunse Nicu- 
şor printre lacrimi, 

— Dar cum s'a întâmplat? Şi când ai:putut să-l 
rupi? 

— M'am dus la grajd... să văd caii... şi... mi s'a 
prins buzunarul de un cuiu. O să vadă mama... o să 
mă lase acasă” 

Tina privi buzunarul rupt şi văzu că abia se mai 
ţinea de un fir de aţă. „Ei, taci, nu plânge, îi zise 
ea, am să ţi-l dreg eu”. 

Se duse, scoase din cutioara ei un ac, aţă nea- 
gră, îşi puse degetarul şi se apucă numai decât de 
treabă. In mai puţin de zece minute, buzunarul 
rupt stătea din nou frumos la locul său şi chiar 
nici nu se cunoştea că fusese rupt. 

Se uscară şi lacrimile lui Nicuşor, care privea 
mirat la lucrul surioarei sale. După ce totul fu gata, 
Nicuşor îşi îmbrăţişe surioara, zicându-i: „lartă- 
mă, Tino, că mi-am râs de tine. Dacă nu mi-ai fi 
cusut buzunarul, mama nu mar fi luat la mătuşa 
Olga... lar la mătuşa Olga o să fie astăzi petrecere 
şi veselie”. 

In româneşte de Marcu Ionescu 


„oc cc coc. cc cc cc cc coco... cc” 


| BOCANCII ŞI PANTOFII | 


O pereche de pantofi noui de lac au fost puşi 
„într'o zi alături de o pereche de bocanci vechi, 
rupti şi murdari. 

„Cum nu vă e ruşine să staţi aicea lângă noi? 
se răstiră pantofii de lac la perechea de bocanci. 
Nu vedeţi că sunteţi vechi, rupţi şi plini de no- 
roiu? Aruncaţi puţin o privire asupra noastră. 
Suntem noui-nouţi şi navem un pic de praf. 

— Da, e adevărat, răspunseră bocancii, sun- 
tem vechi, rupti şi plini de noroi. Insă, nu ne ru- 
şinăm, ci, dimpotrivă, ne mândrim. Noi ne-am 
rupt şi ne-am murdărit muncind şi făcând fapte 
frumoase. 


„Noi am umblat prin apă, prn noroi şi prin ză- 
padă. Nu ne-am gândit la noi şi la curăţenia 
noastră. Am purtat pe stăpânul nostru la război, 
unde s'a bătut vitejeşte şi a respins pe duşmanii 
care voiau să năvălească în ţară. 

„Voi, însă, ce ispravă aţi făcut până astăzi? 
Staţi ca nişte netrebnici în casă şi n'aţi ieşit nici 
măcar în stradă. De aceea, voi sunteţi noui şi 
lustruiţi, pentrucă nu faceţi nici o treabă. Aşa 
dar, nu nouă, ci vouă să vă fie ruşine să staţi a- 
lături de noi.” 

M. S. 


-300-400 


oeeo 


PAG sf 


DE VORBĂ CU CITITORII | 


Be. E. Cal.-Loco. — Te rugăm, continuă să fii 
cititorul nostru drăguţ şi lasă pentru mai târziu 
gândul de a scrie versuri. 

Mar. Bl.-T. Severin. — N'o să ne creadă nimeni 
dacă spunem că un măgar s'a săturat cu o mică 
firimitură ce luase dela o furnică. 

R. Râul Alb. — Versurile trimise de d-ta nu se 
potrivesc cu programul revistei noastre. In afară 
de aceasta, ce nevoie este să spui la toată lumea 
că ţi-e dor de o seamă de lucruri, pe care le înşiri 
într'una din poezii? Sunt chestiuni care te privesc 
personal, aşa că interesează puţin pe cititori. 

A. Roh.-Loco. — Legende despre cum s'a făcut 
„liliacul” am mai publicat câteva. In ambele po- 
veşti trimise de d-ta întrebuinţezi neologisme ca 
„imensă, feerie, mov, neglija, intrigat”, etc. ceeace 
nu se admit în povestiri cu caracter popular. 

Ar trebui să-ţi însuşeşti forma populară în care 
se scriu astfel de bucăţi. 

P. P.-Văleni. — „Copilul orb”. Poezia trimisă 
de d-ta este, prin forma ei, prea greoaie pentru 
micii noştri cetitori, iar prin conținutul ei, este 
prea tristă. Regretăm deci că nu o putem publica. 

N: P.-Loco. — Iti publicăm „Nenea Do”. Din 
celelalte două bucăţi trimise de d-ta, „Puiu” este 
o simplă caracterizare ce ar interesa puţin pe ci- 
titori. „Din poznele lui Puiu” poate fi o întâmplare 
adevărată, decât faptul acesta e un amănunt fără 
importanţă. D-ta ai talent, dar e nevoe să scrii 
mai concentrat şi... să vezi cu ochi mai obiectivi 
calitățile copilului care îţi este drag. 

I. St. M. — N'a fost loc în No. de Pasti pentru 
poezia „Invierea”. Cât despre poezia „Mi-e dor”, 
ea este prea personală, aşa că nu prezintă un in- 
teres mai mare pentru cititori. De altfel, avem 
poezii asa de multe, încât aproape nu e număr al 
revistei în care să nu-i rugăm pe cititori să nu ne 
mai trimită. 

Gheor. I.-Constanţa. — Micule şi drăguțule citi- 
tor, despre Haplea din Hăpleşti şi despre nume- 
roasele lui păţanii scriem de atâţia ani la revistă 
şi d-ta ne mai întrebi dacă trăeşte şi cum îi spune 
comunei de unde este. 


A apărut! ; A apărut în volam 


Haplea 
in străinătate 


de MOŞ NAE 


Uu volum format mare de aproa- 

pe 90 de pagini, cuprinzând toate 
păţaniile lui Haplea în străinătate. 

Are o splendidă copertă în culori, 

iar toate paginile sunt îmbogă- 

jito de desene minunate de 
talentatul desenator GEO 
PREȚUL UNUI VO- 
LUM LEI 50 


De vânzare la toato librăriile, 


NU UITA 


De vreme te scoală, 

Du-te la şcoală, 

Şi cere bani de buzunar . 
Să-ţi iei un pachet Suchard ! 


2-22 o-2->-o-o- oo oo o-o-o 


INDISCUTABIL 
PAINEA 


EI 


HERDAN: 


CEA MAI 
BUNĂ 


Atelioreie „ADEVERUL“, $. A. 


ps 


2X . . s f. A . 
„Păpuşico, iată că rândunica ne-a adus un nou număr din revista noastră 


PRETUL 5 LEI 


Despre ortografie. 


Precum am arătat de atâtea ori, nu există orto- 
grafie mai simplă decât ortografia limbei române. 
Este mai ales simplă, pentrucă, spre deosebire de 
ortografia multor altor limbi, ortografia limbei 
române este fonetică, adică o scriem aşa cum 
pronunţăm. Aceasta înseamnă că pentru fiecare 
sunet avem o literă şi numai una singură. 

De exemplu, pe când pentru sunetul ş noi n'a- 
vem decât această literă, în limba franceză se în- 
trebuințează pentru exprimarea  aceluiaş sunet 
două litere, ch, iar în limba germană sch. 

De asemenea, atât în limba franceză, cât şi în 
limba germană, se întrebuinţează foarte des con- 
sonante duble, adică aceiaşi consoană se scrie de 
două ori, iar în limba franceză cele mai multe 
consonante dela sfârşitul cuvintelor nici nu se ci- 
tesc. ; 

In privința ortografiei şi mai ales a modului de 
pronunțare, o altă limbă — limba engleză — pre- 
zintă greutăţi şi mai mari. 

In această limbă sunt litere cari se scriu într'un 
fel şi se citesc într'alt fel. 


Greşeli de ortografie. 


Cu toate că limba română are, precum am spus, 
o ortografie aşa de simplă şi uşoară, totuşi nu 
sunt puţini aceia cari scriu greşit unele cuvinte. 
Greşesc mai ales când scriu pronumele în forma 
prescurtată, fie că aceste pronume sunt urmate 
de un verb ajutător, fie că au înaintea lor con- 
iuncțiunea „să”, fie că sunt puse la sfârşitul unui 
verb. 

De exemplu, sunt destui care scriu greşit: „ia 
zis” (în loc de „i-a zis”), „iam scris” (în loc de 
„i-am scris”, „ma găsit” (în loc de „ma găsit”, 
„lam întâlnit” (în loc de „l-am întâlnit”), „săi spu- 
nă” (în loc de „să-i spună”), „sămi trimită” (în loc 
de „să-mi trimită”), „văzândul” (în loc de „vă- 
zându-l”), „aruncândo” (în loc de „aruncând-o”), 
„făcându-ise” său ,„ făcânduise” (în loc de „iăcân; 
du-i-se”) etc., etc. 

Credem că dacă s'ar scrie cu mai multă atenţie, 
nu s'ar face asemenea greșeli. 


Nume cu consoanâ dublă. 


Precum am arătat mai sus, în limba română, 
pentru un singur sunet se întrebuinţează o sin- 


gură literă, aşa că nu e nevoe nici de duble voca- 
le, nici de duble consonante. E drept că sunt unii 
care scriu cuvintele „a îneca”, „a înălța” cu doi 
n („a înneca”, „a înnălţa”), însă putem foarte bi- 
ne 'să le scriem cu un singur n, fără ca faptul a- 
cesta să fie o greşeală. 

Totuşi, sunt unii care îşi scriu numele de îami- 
lie sau de botez, aşa cum este mai deseori cazul, 
cu consoană dublă, adică scriu de două ori aceiaşi 
consoană. 

Acest fel de a scrie, ca şi întrebuinţarea literei 
y (igrec), se permite atunci când numele este de 
origină străină sau este întrebuințat într'o formă 
străină. l 

De exemplu, sunt domnişoare care au ca nume 
de botez Elena dar care îşi zic şi scriu Lily. De 
asemenea, Ady în loc de Adina sau Adela. Ba 
chiar şi multe, pe care le chiamă Maria sau Mari- 
oara, îşi zic şi scriu Mary, pronunţând chiar Meri. 

Acest mod de a scrie şi întrebuința nume pro- 
prii este străin. Însă, când îutrebuinţăm forma rc- 
mânească a acestui nume, nu e nevoe să scriem 
ge m fel de consoană dublă şi nici un fel de y 
igrec). 


Salut în limba străină. 


Sunt destul de mulți cei care întrebuințează 
pentru a saluta pe cineva cuvinte din limbi străine 
şi în mod deosebit cuvinte din limba franceză. Zic, 
de exemplu, „bon jour”, în loc de „bună ziua”, 
„bon soir”, în loc de „bună seara”, „au revoir” (ba 


“chiar, persoane care nu ştiu franţuzeşte zic: „ali- 


voar”), în loc de „la revedere”, adăugând apoi 
„mon cher”, în loc de „dragă” sau „dragul meu”. 

Acest îel de a saluta cu cuvinte din limba fran- 
ceză este o modă, dar o modă care nu este bună 
şi care trebue părăsită. Iţi vine chiar mai le gra- 
bă să râzi de ea, decât să o imiti. Să râzi, mai ales 
când ştii că multe din persoanele care îţi zic „bon 
jour” sau „bon soir”, în afară de cuvântul aces- 
ta, nu mai știu nimic din limba franceză. 

In afară de aceasta, un sentiment de dreptate şi 
de mândrie pentru limba română — o limbă cât se 
poate de frumoasă — trebue să ne facă să ne fe- 
rim de întrebuinţarea fără nici un folos a cuvinte- 
lor din limbi străine. 

Aşa dar, sfătuim cu tot dinadinsul pe cetitorii 
noştri să nu salute decât cu „bună dimineaţa”, 
„bună ziua”, „la revedere”. 


& 


o 


0000000000 eeoetea 0000 teooeROEORDRROCOCREREe HHHHHH HHHHHHHH 


PP400000900000000hre00000000000000000000000000000000000000000004 


pere 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREȘTI. — Str. CONST. MILLE (Sărindar), 12. — TELEFON 6/67. 


..— 


ABONAMENTE: 1 AN 209 LEI | IN STRĂINĂTATE DUBLU 
6 LUNI 100 „ | UN NUMĂR 5 LEI 


24 Mai 1931 — Nr. 38) Director: N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 


REPRODUCEREA BUCĂȚILOR ESTE STRICT INTERZISĂ 


YYYVYYYYYvw T LAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA) 


Â11199008000000000000Pe00P0PPPOPPPererePoPeRRePeReRoONROOOOROLRE PROPORODEORE POAOPODOREA PPPPPALROARRPRAARRRRROPORAAOAPRAPAAAOPRO HH H HHR HHH HHHH 


C UC e ad 


după Ratisbonne 


Cu-cu! Cu-cu! — Nu, tată. Intrebarea ta-i prea grea. 
Nu pot s'o lămuresc cu mintea mea. 
Eu, dac'ar fi să judec după mine, 
De cuc nu pot vorbi decât de bine! 


— Sus în pădure cântă cucul, dragă! 
Lauzi? E cânt de pasăre pribeagă. 
E cânt frumos și admirat de mulți. 
Dar când mai multă vreme stai şi-asculți, 
Desprinzi din el un lucru neplăcut, — O, fiul meu, deși tu ești prea bun, 
Cusurul cucului am să ţi-l spun: 
Un lucru ’n glasul lui ne plictiseşte: 
Intotdeauna doar de el vorbeşte! 


Sandu Brusture-Viroagă 
DE e HHHH HHHH HHH 


Ceva pe care altfel l-ai fi vrut. 

: O notă falsă și supărătoare. 

$ Ştii, fiul meu, ce e aceasta, oare? 
3 

LA 


LIe errrrE rrer rrer ETTETYTTTT TITTELIT 


i 
Lada aia EEEE EEEE REEERE EEE EEEE EEEE EEEE AEAEE EE EEE EEE adidas £ 
= + 
= - 
bd + 
- + 
- + 
. - 


E SEI AR EI EEE 
CUM SĂ NE JUCĂM CU FLORILE 
Când cu mâna smulgi o floare, Se mulțumeau copiii, din fiecare cupă 
Ea se ofileşte, moare... De floare parfumată mireasma să o soarbă. 
Farmecul și strălucirile Așa cuminţi văzându-și băeții, mama lor 
Prinde-i-le cu privirile... i-a întreabă mirată: — „Dece, copiilor, 


„Nu vă jucaţi și voi, frumos, pe cărărue ? 
ua z Ş — “Mămmică' ne dnem I 2 “ie a ri E 
Doi copilași odată de-o bunătate cum ian pa pal capat PA Abe mg age 
Sunt îngerii din ceruri, mergeau cuminţi, de “~ x AAS E a ml e Oare z 
I z I mAr „PRIVIM LA FLORILE DIN JUR ȘI RESPIRĂM 
4 PARFUM !...” 


Printr'o grădină plină de flori şi de parfum, 
Sin care Frumuseţea era de mult stăpână. 
Mergeau pe-o cărărue şi, fără ca să rupă 
Sau numai să atingă un firicel de iarbă, 


Și-a spus atunci mămica lor : 
— „Ce joc frumos, fermecător 1...” 


Nic. Mihăescu 


AAAA A Anaa A eee 0he0400b000000700900000000009000000eeeetbbetteteaneeeeri 


soseseees 


AAAA AALALA AAAAAAAAA AAAA AAA AAA AAAA AAAA ALAARA AAAA AAAA aa 


PAGINE OEI DIMINEAȚA COPIILOR 


HH de Dinu Pivniceru | 


oiosul era croitor într'o co- 
mună depe marginea Sire- 
tului. La botez, primise şi el 
un nume creştinesc, decât 
numele îl uitase de mult 
toată lumea. Ba chiar nici el 
însuşi nu prea îl ţinea minte. 
li zicea „,„Voiosul”, pen- 
trucă era din fire de o veselie fără margini. Şi pe 
cât era vesel, pe atât era şi bun la suflet. Oricine 
ar fi avut nevoe de un serviciu sau de o mână de 
ajutor, navea decât să-i spună un cuvânt, că Vo- 
iosul îşi lăsa treaba şi alerga să facă trebile altora. 


De dimineaţa şi până seara, când lucra la vre-o 
haină, îl auzi cântând fără încetare. Cânta frumos 
din gură, dar cânta şi mai frumos din vioară. De 
aceea, ori de câte ori în sat se făcea vre-o nuntă 
sau vre-o altă petrecere, era chemat să le cânte 
din vioară. lar el mergea, fără să ceară vre-o pla- 
tă, ci numai aşa din bunătate de suflet şi de plă- 
cere. 

Insă, tot cântând pe la nunţi şi petreceri şi tot 
alergând după trebile altora, Voiosul nu prea du- 
cea de grije trebilor sale. Hainele ce-i comandau 
clienţii, nu erau nici odată gata la timp. Ba dese- 


x 3k ori se întâmpla să coasă o mânecă pe dos sau să 
3k kkk facă o haină de două ori mai largă de cât ar fi 
fost nevoe. ] . 


n ad 


= 


— 


DIMINEAȚA COPIILOR 


De aceea, unul după altul, clienţii începură să-l 
părăsească. lar după ce veni în comună un alt 
croitor, care îşi căuta numai de treaba sa, Voiosul 
fu părăsit şi uitat cu desăvărşire de toti clienții. 

Insă, bietul om avea nevastă şi copii, care în- 
cepură să flămânzească. Intr'una din seri au tre- 
buit să se culce flămânzi cu toții. 

„Nu mai merge aşa, îi zise soției sale Voiosui. 
Mâine mă duc la verii mei, care locuesc în partea 
cealaltă a Siretului, şi le cer să mă împrumute cu 
50 de galbeni. Cu suma aceasta, pun din nou trea- 
ba pe picoare şi jur ca de azi încolo să-mi văd mai 
mult de treaba mea şi mai puţin de trebile altora.” 

A doua zi, dis de dimineaţă, Voiosul trecu cu 
barca în partea cealaltă a Siretului şi se duse în 
comuna în care locuiau verii săi. Când aceştia a- 
flară gândul cu care venise, îl luară peste picior, 
râzându-şi de el. 

— A, ai venit şi tu să ne ceri bani, după ce ai 
fost aşa de nătâng şi nătărău, că mai ştiut să-ţi 
câştigi pâinea cu bunătate de meserie. 

— A, ai făcut şi tu ca greerele, care a cântat 
toată vara. Iţi răspundem şi noi ca furnica: „Acum 
joacă, dacă poţi”. 

Aşa îi vorbiră verii dela care Voiosul vroia să 
ceară cu împrumut 50 de galbeni. Şi îi închiseră 
cu toţii poarta, fără să-i dea măcar un gologan. 

Mâhnit şi amărât, Voiosul luă îndărăt drumul 


„spre casă. Trecu din nou Siretul, dar iată că la 


țărm văzu un peşte mare, un crap care se sbătea 
pe uscat. 

„Sărmane peşte, zise Voiosul din care nu pie- 
rise bunătatea de suflet, văd că eşti în primeidie 
de a muri. Stai, că te scap eu.” 

Il apucă binişor şi-l aruncă în apă, pregătindu- 
se să-şi vadă mai departe de drum. Insă, deodată 
se înfăţişe înainte-i o femeie tânără şi de o frumu- 
seţe răpitoare. 

„Sunt, zise tânăra şi frumoasa femeie, zâna dea- 
lurilor din jurul Siretului. Dar un vrăjitor mai pu- 
ternic decât mine şi care îmi este duşman, mă 
vrăjise şi mă prefăcuse într'un peşte. Am fost o- 


sândită să rămân aşa până în ziua în care un om ` 


bun la suflet va veni să mă scape, aruncându-mă 
din nou în apa Siretului. Tu ai fost mântuitorul 
meu, aşa că vino după mine, ca să te răsplătesc.” 

Voiosul merse după zână, care se opri înaintea 
unei stânci. Isbi în stâncă de trei ori cu un băț 
vrăjit şi stânca se dete singură la o parte. 

Ce-i îu dat Voiosului să vadă? O peşteră mare, 
dar nu întunecoasă, ci mai luminoasă decât ziua. 
Era luminată de mulţimea fără număr de diaman- 

te şi de alte pietre preţioase, iar pe jos erau saci 
plini cu galbeni. 

„Voiosule, îi zise zâna, să nu crezi că am să te 
las să-ţi alegi ce vrei şi să iei tot ce doreşti. Eu 
sunt o zână zgârcită şi nu dau oamenilor care 
merită să fie ajutaţi, decât ceeace au nevoe. Cu- 


nosc necazul tău şi ştiu că te-ai dus la verii tăi, ca 
să ceri cu imprumut 50 de galbeni şi că ei nu ti-au 
dat nici o lescae. Au avut şi dreptate, fiindcă tu, 
în loc să-ţi cauţi de treaba ta şi de grija casei şi 
familiei tale, ai căutat numai să  înveseleşti pe 
ceilalți oameni din sat. De aceea, ai ajuns în să- 
răcie şi la grea strâmtoare. 

„Eu însă am să-ţi dau 50 de galbeni ce n'au vrut 
să-ţi dea verii tăi. Dar să nu crezi că ţi-i dăruesc. 
Ţi-i dau cu împrumut pentru un an de zile. Să ştii 
însă că va îi rău de tine, dacă la sfârşitul anului 
nu vii tot aci la stâncă şi nu mi-i aduci îndărăt”. 

Aşa vorbi zâna şi-i dete Voiosului o pungă în 
care erau tocmai 50 de galbeni. După aceea, eşi 
cu Voiosul din peşteră şi lovi din nou stânca de 
trei ori cu băţul vrăiit. Peştera se închise, iar zâ- 
na pieri în aceiaşi clipă, făcându-se nevăzută. 

Voiosul rămase singur şi cam uimit de tot ce 
văzuse, de tot ce i se întâmplase. Cu toate aces- 
tea, făcu un semn în stâncă, apoi se întoarse aca- 
să, alergând cât îl ţineau picioarele. li povesti to- 
tul nevestei sale şi îi arătă şi punga în care erau 
50 de galbeni. 

Din ziua aceea Voiosul se schimbă cu desăvâr- 
şire. Rămase tot omul bun la suflet, insă se puse 
să-şi vadă mai mult de treaba sa şi mai puţin de 
treaba altora. Muncea de zor, cât era ziua de 
mare şi muncea cu toată băgarea de seamă. Incet, 
încet, se întoarseră şi vechii clienţi, care îl pără- 
siseră. 

La sfârşitul anului, Voiosul putu să câştige atâ- 
ta, ca să strângă suma de 50 de galbeni ce-i dă- 
duse zâna dealurilor din jurul Siretului. 

In ziua în care trebuia să meargă şi să-i înapo- 
ieze banii, nu merse singur, ci se duse însoţit de 
nevastă şi de copii. Vroiau să mulţumească toţi 
zânei pentru binele făcut. 

Ajunse la stânca pe care stătea încă semnul ce 
făcuse, bătu de mai multe ori cu un băț, chemă pe 


zână, dar nu primi nici un răspuns. 


Aşteptă mai multe ore, dar aşteptarea îi fu za- 
darnică. La urma urmelor, neavând încotro, se 
hotărâ să se întoarcă acasă, însă, tocmai când se 
pregătea să plece, auzi o voce zicându-i: ; 

„Voiosule, păstrează cei 50 de galbeni şi poar- 
tă-te aşa cum te-ai purtat în anul acesta. Nu nu- 
mai că nu-ți cer banii înapoi, dar să ştii că voi 
avea mereu grije de tine, dacă munceşti cu chib - 
zuință şi îți cauţi de treabă”, 

Era vocea zânei care, de rândul acesta, nu vroi 


să se arate. 
Dika Pivniceru 


FRUMOSI 


R HERDAN 


T A ape an g.: KR mA i 
: j ; i PE E 


a Ni 
y. 
i 


== DIMINEAȚA COPIILOR 


= întrebarea ce-i făcea lui Gică o nespusă 
ie plăcere. | 
„Cât e ceasul, Gică?” Il puteai între- 

ba de zece ori pe oră, îl puteai întreba 

la fiecare minut, că Gică nu numai că nu se su- 
păra, ci, dimpotrivă, era gata să-ți mulțumească. 

Numai decât, ducea mâna în buzunarul de sus 
al hainei, scoatea ceasornicul — un ceasornic de 
nichel — şi îţi răspundea: „Şase fără opt” sau 
după cum era ora. 

Ceasornicul acesta, Gică îl primise de ziua o- 
nomastică. Părinţii săi, unchiul său Toma şi cele 
două mătuşi ale sale îi făcuseră şi alte cadouri, 
însă nimic nu-l bucurase mai mult decât ceasor- 
nicul ce-i cumpărase „tanti Sia”. 

Avea sau navea nevoe, Gică scotea  ceasor- 
nicul din buzunar şi se uita să vadă câte ore 
sunt. Pentru el, un ceasornic era lucrul cel mai 
de preţ şi cel mai folositor. Prietenilor şi tovară- 
şilor săi de joacă le plângea de milă, fiindcă n'a- 
veau şi ei ceasornice. 

„Dacă aş fi bogat, îşi zicea Gică, aş cumpăra 
cu toţi banii numai ceasornice şi aş da câte unul 
la toţi copiii, aşa ca să nu rămână un singur copil 
fără ceasornic”. 

Deocamdată, nu avea decât ceasornicul său 
de care nu se despărţea nici ziua, nici noaptea. 
Uneori, sora sa mai mare Dorina îi zicea: „Gică, 
împrumută-mi, te rog, pentru o zi, două, ceasor- 
nicul tău, fiindcă al meu nu mai merge.” 


Insă lui Gică îi puteai cere orice, dar nici gând 
să-ţi dea ceasornicul, fie şi pentru zece minute. 
Nu trecuse mult de când Gică avea şi el cea- 
sornicul de care era aşa de mândru. Intr'o după 
amiazi, Gică eşise în curte, ca să se joace cu alţi 
copii. Văzu însă că mai mulţi copii erau strânşi 


în jurul lui Vasile, băiatul spălătoresei. Vasile 
plângea. 

„Dece plângi, Vasile?” îl întrebă Gică. 

lar Vasile îi povesti printre lacrimi că în ziua 
aceea se dusese la şcoală cu o întârziere de o 
oră şi că din cauza aceasta, fusese pedepsit mai 
întâiu de d. învăţător, apoi acasă de maică-sa. 

„Azi dimineaţă, zise mai departe băiatul, l-am 
întrebat pe băcanul din colţ cât e ceasul, ca să 
ştiu când să merg la şcoală, dar el mi-a spus 
greşit că e „şapte”, pe când era „opt”, asa că 
m'am dus cu o oră mai târziu. Ce să fac, săracul 
de mine, dacă nici mama, nici eu navem un cea- 
sornic 2” 

Cuvintele acestea îl puseră pe Gică pe gânduri. 
Intră în casă şi zise mamei sale: „Mămico, Vasi- 
le, băiatul spălătoresei, nu ştie când trebue să 
meargă la şcoală, fiindcă n'are ceasornic. Dacă 
îmi dai voe, eu i-aş da în fiecare seară ceasorni- 
cul meu, pentruca dimineaţa când se scoală, să 
ştie ora exactă. I-l las noaptea şi îl iau dimineaţa 
îndărăt.” 

Mamă-sa îi dete voe, dar se miră de hotărâ- 
rea lui Gică de a se despărţi, fie şi în timpul nop- 
ţii, de ceasornicul la care ţinea aşa de mult. 

Vintilă Bratu 


„oo... 


2.00000000000000000000000000000000P0000ROPetPe0000PeeeReDIDORERA EEETETTEEEEEEEEEEEEEEEETEEEEEETTEEEEEEEEEEEEE TE EEE TE EEE EE EEE EEEE EE EE EEE EEE Coocoooesoooooes.? 


CTIA DE CALIGRAFIE | 


droototreaoverre 


Scrie-atent şi scrie'ncet, 

Căci doreşte ca să iasă 

Cea mai harnică din clasă 

Si să fie lăudată, 

lar la urmă premiată. 

Voi acum ce le priviti, 

Rog, să-mi spăneți, să ghiciţi. 


Zice doamna 'nvățătoare: 
„Voi, îotițe silitoare, 

Vreau să ştiu din toale care 
Scrisul mai frumos îl are. 
Deci începeţi, nu mai staţi, 
Dar hârtia nu pătaţi“. 

Fiecarn> în caet 


MEI TITEI TIT ITI NI NILE Li NIN aaa dana aaaaaaai 


REI PRIETENI MICUȚI | 


Trei prieteni, toți miculţi, 
Insă căteşi trei drăsuți, 
Au o carte de citit, 

Ce ca premiu au primit. 
E o carte cu poveşti 
Frumoase, cum nu gândeşti. 
Joc, distracții au lăsat 

Și de ea s'au apucat. 

Şi citesc ei mulțumiți, 
Ba se simt chiar fericiți. 
Deocamdată să-i lăsăm, 
Pân'termină Ss'aşteptăm, 
lar pe urmă le vom cere, 
Să ne facă o plăcere, 
Ce-au citit să povestească, 
Să ne mai înveselească. 


LARAAARARAAAAAAAAAARAAAARAAAAAAAR aaa aaaaaaaaaaaaaaa dada aaa NN RRRERRE Nara 


EPAPARA A OO H 


Dintre toate, care ştie 

Mai curat, frumos să scrie ? 

Dac'ar fi să mă'ntrebați, 

Un răspuns nu căpătați. 

Și vaş spune, însă, zău, 

Na, mă jur, nu ştiu nici eu. 
Maria Sorel 


: 
. 
š 
a a e a a AT 


HHHH 


LITET TEETE EETEAAAA EA ETEETETEEEEEEA AEAEE EEEE EEEE EEEE AEAEE EEEE EEEE EEEE TEER TEETE E AEAEE EEEE A EAE EAE EEEE EEE aa 


HHHH HHHH HHHH HHHH HHHH 


= cr - - - - ~ Tz v J Fi i îm 


| 
. 


PAG. 8 = eee DIMINEAȚA COPIILOR 


VESTEA CELOR O TaânreRi 


Intr'un glas strigară frații: Hotăriră dar cu toţii Insă lung şi greu e drumul, 
„Măi Căline, să trăeşti! Să pornească chiar îndată Zece zile şi mai bine, 
Minunată e gândirea-ți Drept la insula cea verde, Ş'apoi mau cu ce să meargă. — 
Şi tot ce ne sfătueşti“. La Domnița cea furată. Zice Stan: „Lăsaţi pe mine !* 


Stan e fratele ce ştie, Construeşte dar îndată Trec prin văi, păduri şi şesuri, 
Ca să-ți facă un vapor, Un vapor mai mititel, i Pân'ajung la țărm de mare, 
Pe uscat, ca şi pe apă, Când e gata, intră frații Şi împins de vânt vaporul, 


Merge iute şi uşor. Şi pornesc la drum cu el. Fuge, zboară în depărtare, 


[5] 


DIMINEAȚA COPIILORZ a a eta 


| 


Pe la prânz în ziua noua, Dar Dănilă ghicitorul „Căci lumina-aceasta vie 
Fraţii văd că sunt izbiţi Zice: „Capu'n jos plecați Este semn că am sosit 
!De-o lumină aşa de vie, Și la ochi cu cârpe negre La palatul cu Domnița, 
"C'au simțit că sunt orbiţi. Cât mai iute vă legați Iar cu daru-mi de ghicit, 
-= ` 


„Eu vă spun că cel balaur Au făcut aşa şi frații Am văzut palatul falnic, 
Doarme, 'n somn e cutfundat, Și umblând încetişor, Ce'n văzduh se ridica, 
Deci, încet şi nici un sgomot, Doar vorbind numai prin semne, Au văzut şi patru lanțuri 
Să nu fie deşteptat“. Au eşit de pe vapor. Cu pământul ce-l dega. 


„= 


Insă nau simţit plăcere De vrun om de lanţ cu mâna Insă frații astupară 
Când văzură atârnat Să se-atingă îndrăznea, 7 Clopotul cu paie, scamă, 
Printre lanțuri că-i un clopot, Birzamut sărea din somnu-i N'avea cum să sune-acuma, 
Ea Ce suna ca un turbat Și pe loc îl sfâşia. Au scăpat dar de o teamă. 
„i (Va urma) 


In n-rul viitor: „Călin scapă pe Domnița Mirileana”. 


ae ae De e ma IT a e sit DIMINEA TA COPIILOR 


= cum se învață la şcoală în planeta Mame 


ând am început să stau de vorbă cu prie- 
tenul Bir-Bar-Bor despre cele ce urmea- 
ză în capitolul de față, şcolarii se găseau 
în vacanţa de Paşti. 

Amintindu-mi de lucrul acesta, l-am în- 
trebat pe nevăzutul meu prieten din planeta Mar- 
te. „Bir-Bar-Bor, i-am zis eu, poate că în zilele 
acestea şi şcolarii de la voi sunt în vacanţă? 

— Nu ştiu ce înseamnă „vacanţă”, îmi răspunse 
el. Te rog explică-mi mai lămurit. 

— Vacanţă pentru şcolari, i-am întors eu vorba 
mirat că nu ştie un lucru aşa de simplu, înseamnă 
când şcolile sunt închise, iar şcolarii se odihnesc 
la casele părinţilor lor. In timpul anului avem trei 
vacanțe şcolăreşti: vacanţa de Crăciun, vacanţa 
de Paşti şi vacanţa mare de vară. 

— larăşi nu prea înţeleg, îmi răspunse Bir-Bar- 
Bor. Nu înţeleg ce nevoe au şcolarii să se odih- 
nească'. 

Din întrebările şi răspunsurile lui Bir-Bar-Bor, 
eu unul am înţeles că şcolarii din Marte n'au va- 
canţă şi că acolo lucrurile se petrec şi în această 
privinţă cu dotul altfel decât pe pământ. De aceea, 
în loc de a sta şi a-i lămuri pentru ce se dă la şcoli 
vacanţă, mi-am zis că e mai bine să aflu eu dela 
el cum sunt şcolile în planeta Marte şi cum înva- 
tă la şcoală copiii de acolo. 

Şi-aşa, l-am întrebat: „Nu cumva la voi nu sunt 
şcoli şi nu se ştie ce este învăţătura de carte? Da- 
că-i aşa, să vă trimitem acolo pe copiii leneşi de 
pe pământ, pentrucă aceşti copii ar fi încântați să 
nu meargă la şcoală şi să nu înveţe carte”. 


Mai înainte de a-mi răspunde, Bir-Bar-Bor iz- 
bucni într'un hohot de râs. După ce se potoli, 
îmi zise: „Dar cum ai putut să-ţi închipui, dragă 
Moş Nae, că noi, marţienii, am fi niscaiva dihănii, 
care nu se gândesc decât să mănânce şi să doar- 
mă? Ţi-am spus doar că la noi fiecare om — băr- 
bat sau femeie — se specializează în ceva încă 
dela vârsta de copil mic. Aşa dar, nu există în 
toată planeta Marte o singură fiinţă omenească 
fără învăţătură de carte. La noi, în Marte, un om 
care n'ar şti să scrie, să citească şi să aibă o spe- 
cialitate, o meserie, nici mar îndrăzni să iasă în 
faţa celorlalţi oameni. Ar sbura şi s'ar ascunde în 
vreo văgăună de munte sau şi-ar face singur 
moartea. Insă, până acum aşa ceva nu s'a întâm- 
plat, pentrucă nu a existat un astfel de om. Noi, 
marţienii, suntem fără doar şi poate cei dintâi, 
cei mai inteligenţi şi cei måi înaintați oameni ce 
există în toate planetele şi în întregul univers. 

— Mai domol cu laudele, prietene Bir-Bar-Bor, 
i-am tăiat eu vorba, nu face pe grozavul, ci mai 
bine spune-mi mai întâi, dacă la voi în Marte toţi 
copiii merg la şcoală şi ce fel se învaţă în şcolile 
voastre. 

— Nu înţeleg, îmi răspunse el, dece vorbeşti 
mereu despre şcoli pentru copii şi mă întrebi nu- 
mai despre ele. La noi sunt şcoli pentru toată lu- 
mea, adică pentru oamenii de toate vârstele. 

— Ce tot spui, prietene? i-am zis eu cam în bă- 
taie de joc. La voi merg la şcoală şi oamenii bă- 
trâni? Dacă-iaşa, se vede treaba că la voi oame- 
nii trebue să fie prea groşi la cap, prea nepri- 


Yy 


DIMINEATA COPIILOR: 


E Pat. 11 


cepuţi la minte, ca să aibă nevoie să meargă toată 
viaţa la şcoală. 

— Ba nu suntem nici groşi la cap, nici neprice- 
puţi la minte, îmi răspunse Bir-Bar-Bor cam su- 
părat. In privinţa minţei şi a priceperei, îmi dai 
voe să-ţi spun că voi oamenii de pe pământ, nu 
sunteţi nici cât degetul nostru mic. Insă, cât tră- 
eşte, omul are ceva de învăţat şi este dator să în- 
veţe. In toate zilele, specialiştii noştri fac — fie- 
care în specialitatea sa — o nouă descoperire, o 
nouă invenţie, sau dau la iveală o nouă lucrare, 
aşa că nu-i este permis unui locuitor din Marte 
să nu fie în curent cu totul. 

„De altfel, continuă Bir-Bar-Bor, nu prea ne 
înţelegem în chestiunea aceasta, de oarece nici 
eu nu ştiu tocmai bine cum sunt şcolile la voi şi ce 
înţelegi d-ta prin cuvântul „scoală”, pe când d-ta, 
până în ceasul la care ai început să stai de vorbă 
cu mine, naveai habar despre viaţa noastră, a 
locuitorilor din Marte. Ba chiar, în neştiinţa ta de 
om pământean, îţi închipuiai că în planeta noastră 
nu există nici o fiinţă vie şi că această planetă ră- 
tăceşte pustie şi fără nici un rost în  întinderile 
spaţiului ceresc. 

— Lasă partea asta, i-am tăiat eu vorba cam 
răstit şi povesteşte-mi, aşa cum te-am rugat, cum 
e la voi şcoala şi cum se face că la voi oamenii 
merg la şcoală până la bătrâneţe. 

— Ascultă să-ţi spun, îmi zise el. La noi în 
Marte, copiii merg la şcoală dela vârsta de patru 
ani, până la vârsta de zece ani, iar după aceea, 
mai mult şcoala merge la dânşii... Te rog, nu mă 
întrerupe din nou, fiindcă am ghicit ce anume 
vrei să mă întrebi. 

„Pentru şcoli, noi avem peste tot în planeta 
Marte clădiri foarte mari și frumoase. Insă, în 
clădirile acestea copiii sânt strânşi numai când 


plouă prea mult sau când este un frig neobişnuit. * 


De obieciu, şcoala este la aer liber: în câmp, pe 
munţi, în văi, pe apă sau pe uscat. 

„De exemplu, să zicem că profesorul vrea să 
le explice astăzi o lecţie de geografie. Din aiun, 
vestește pe şcolarii săi prin radio ca a doua zi să 
se strângă cu toţii la aerodromul din câmpia... cu- 
tare. 

„Până la aerodromul acela, copiii merg sbu- 
rând cu propriile lor aripi. Acolo, sunt puşi cu to- 
ţii în grupuri de câte douăzeci, în avioane sau hi- 
droavioane, după cum au lecţia de geografia us- 
catului sau de geograifa mărilor şi oceanelor. 

„In cazul dintâi, copiii se urcă în avioane con- 
duse de cei mai buni aviatori ai noştri. In fiecare 
avion este un aparat de radio, iar avioanele 
sboară cât mai jos, pentru ca toţi copiii să poată 


vedea bine de aproape tot ce le explică profeso- 
rul. lar dacă din cauza vântului, avioanele trebue 
să se înalțe şi să sboare mai sus, fiecare copil 
are în ochian cu ajutorul căruia vede tot aşa de 
bine, ca şi cu ochiul liber, munţii, văile, râurile, 
câmpiile etc. despre care le vorbeşte profesorul 
de geografie. 

— Dar, întreb eu, tăindu-i vorba, ce vă faceţi 
într'o zi când, după ce avioanele cu copiii de 
şcoală s'au ridicat sus, între ele şi pământ... adică 
pământul vostru din Marte, s'au aşezat nouri şi 
ceaţă? 

— Un lucru foarte simplu şi foarte uşor, îmi 
răspunse Bir-Bar-Bor. Profesorul de. geografie 
cere, vorbind prin aparatul de radio, dela cel mai 
apropiat institut metereologic să împrăștie şi să 
alunge nourii şi ceața pe toată întinderea de care 
el are nevoe pentru lecţia sa. Institutul metereo- 
logic pune numai decât în mișcare maşinile con- 
struite pentru scopul acesta şi în mai puţin de 
două minute nu rămâne pe partea cerului unde se 
găseşte profesorul cu elevii săi nici urmă de nor 
sau ceaţă. Nu faceţi la fel şi voi, oamenii de pe 
pământ? mă întrebă el cam în bătae de joc. 

— Am să-ţi povestesc altă dată cum facem noi 
cu nourii şi cu ceața, i-am răspuns eu, însă acum 
spune mai departe ceeace ai început să poves- 
teşti. 

—Când toate avioanele cu copii s'au ridicat în 
văzduli la înălțimea cerută de profesor, acesta, 
vorbind la aparatul său de radio, arată pe rând 
munţii, dealurile, câmpiile, văile, lămurind ce 
produce fiecare, ce înălţime sau ce întindere are 
etc. După aceea, îi pune pe elevi, care vorbesc la 
aparatele de radio din avioanele lor, să repete 
cele spuse de el şi îi îndreaptă, atunci când gre- 
şesc sau le explică din nou ceeace nau înţeles 
bine. 

„In timpul acesta, un aparat special imprimă 
pe plăci de gramofon tot ce spune profesorul. A 
doua zi, plăcile acestea sunt reproduse în multe 
sute de mii de exemplare şi trimise tuturor fami- 
liilor din planeta noastră. 

„Când e vorba de o lecţie de istorie..., dar, dra- 
gă Moş Nae, îmi zise Bir-Bar-Bor, lasă-mă să 
merg să fac o baie de zăpadă, apoi vin să-ţi ex- 
plic cum se face la noi o lecţie de istorie”. 

(Va urma) 


paG. 10 = DIMINEAȚA COPIILOR 


| de Eufrosina Semenescu BESI: e Qo 
99 


In odăița Doretei e linişte. Nu 
se aude decât respiraţia grea 
a fetiţei şi câte un suspin a- 
dânc. Mămica îi mângâe obra- 
zul îmbujorat şi-i pipăe mânu- 
tele fierbinți. „Doamne, ce în- 
tâmplare tristă!” gândeşte ea. 

Acum o lună, în ziua când 
împlinise şase ani, printre celelalte cadouri, Do- 
rela primise şi o cutie mare. Când o deschise, 
fetiţa sări de gâtul mămichii, acoperindu-i obra- 
zul cu sărutări. Dobândise ceea ce dorea de 
multă vreme: un păpuşel şi o păpuşică. 
__Şi din ziua aceea, cele două păpuşi îi luau tot 
timpul. De dimineaţă până seară era numai cu 
ele. 

„Ştii ce, mămico? îi zise Dorelo într'o zi. Vreau 
să-mi botez păpuşile. ` 

— Şi ce nume le pui? 


— Viorel şi Viorica; aşa vrea Didi, că ea va fi 
naşe. Dar ştii de ce am ales-o pe dânsa? Pentru- 
că Adelina, sora ei, lucrează lucruri aşa de fru- 
moase pentru păpuşi şi Didi mi-a promis să-mi 
aducă daruri frumoase la botez.” 

In Duminica hotărâtă, se făcu botezul păpuşi- 
lor cu invitaţi mulţi; bomboane şi prăjituri. O- 
chii Doretei străluceau de mulţumire ca două 
steluțe. 

Toţi o felicitau să-i trăiască copiii şi nu era 
mamă de păpuşi mai ferictă ca dânsa. 

După o bucată de vreme, Dorela zise sfioasă 
mămichii: 


yr 


DD 


DIMINEAȚA COPIILOR 


PAG. 13 


„Tu, mămico, nu cumva ai vre-o bucată de 
mătase albă? 

— Dar pentru ce îţi trebue? 

— Aş vrea, se codi fetița, aş vrea să fac o 
rochie de mireasă Viorichii. Vreau să o mărit cu 
Viorel. Şi ai să mi-o lucrezi tu, mămico, că eu nu 
ştiu. Şi ai să-i faci şi lui Viorel haine de mire, ştii, 
frumoase, să fie măcar ofiţer, că de, cum să mă- 
rit pe Viorica cu un marinar? 

Ai să vezi cum au să se mire prietenele. Parcă 
o aud pe Lucica: „Ştii tu, Mărioaro, că Viorica 
Doretei ia un ofiter de marină?” 

Şi ochişorii fetei sclipeau iar ca două steluțe. 

Mămica făgădui totul, ba pe deasupra un tru- 
sou frumos miresei, că o fată se mărită fără 
zestre? 

lat-o pe mămica la lucru, iar pe Doreta lângă 
ca, plină de nerăbdare. Se minuna de toate şi să- 
rea de bucurie, când vedea ceva gata. Lăudă 
frumusețea rochiei de mireasă, iar când hainele 
lui Viorel fură gata, ea întrebă: 

„Dar galoane nu-i pui, mămico? 

Cum să hu?! Dar ce vrei să-l facem pe Vio- 


rel? 


— Ştiu şi eu? Căpitan sau... mai bine amiral. 


Fă-l amiral, mămico, se rugă ea. Să vezi ce ochi 


au să facă fetele. 

— Amiral?! râse mămica. Dar e prea bătrân 
un amiral, Lasă, pentru Viorel e deștul şi locote- 
nent. 

Doreta primi, dar nu cu toată inima, căci tot 
mai mult ar fi vrut amiral. 

Sosi şi Duminica nunţii. Doreta nu-si mai gă- 
sea locul. Gigel, frăţiorul ei mai mare, îi da aju- 
tor. El araniă în fundul grădinii sub nuc. o bise- 
ricută; el împodobi cu flori trăsura ce va duce 
mirii la biserică. i 

După masă, începură să sosească invitații, fe- 
tite şi băeţi, toţi gătiţi ca de nuntă. Nasii sosiră 
cu lumânări gătite cu îlori. 

Mirii erau gata. Viorica era minunată în gă- 
teala-i de' mireasă, iar Viorel un adevărat ofiţer 
de marină, după părerea musafirilor. Sosi și tră- 
sura. la care Gigel înhămase doi armăsari negri: 
pe Haiduc şi Azorel. Mirii au fost aşezaţi în tră- 
sură şi cu toţii porniră la biserică, făcând multe 
ocoluri prin grădină. Steluţa şi.Traian au fost 
naşii. Tot ca la cununii, sau aruncat flori deasu- 
pra mirilor, sau primit felicitări şi pe urmă au 
pornit spre casă. 

Haiduc şi Azorel, ca doi căţei obraznici, au în- 
ceput să se hârjonească. Trăsura nu mergea cum 


04000000000 EEEE EEEEEETEEEE 


Fi + 
ar fi trebut să meargă, deşi Gigel se silea să-şi 
strunească neastâmpăraţii cai. Şi tocmai aproa- 
pe de casă, sa întâmplat nenorocirea. Căţeii au 
răsturnat trăsura şi capetele bieţilor miri s'au 
făcut ţăndări pe trotuarul de piatră, înainte ca 
cineva să fi putut sări într'aiutor. | 

Doreta şi-a dus mâinile la ochi, a dat un ti- 
păt şi s'a prăbuşit şi ea. Mămica a ridicat-o, dar 
Doreta era leşinată. Cu multă greutate a fost 
deşteptată, dar acum are friguri şi mămica îi pi- 
păe obrazul îmbuiorat şi mâinile fierbinţi. 

După o săptămână, Doreta sa făcut bine şi 
doctorul i-a dat voe să iasă în grădină, Mămica 
a scos-o la aer şi pe băncuţă ce să vadă? Pe Vio- 
rel şi Viorica. Adică nu tocmai ei, dar două pă- 
pusi asemănătoare. 

Ochii fetitei se umplură de lacrimi şi cum ră- 

mase singură cu Gigel, îl întrebă ce s'a mai pe- 
trecut pe urmă. 

— Oh, zise Gigel, a fost foarte frumos. 

— Foarte frumos?! se miră fetiţa. De ce a fost 
frumos, povesteşte-mi! 

ag Da, desigur! După ce s'au spart păpuşile şi 

tu ai căzut leşinată, copiii au început să tipe, să 
plângă. Era o mare zăpăceală. La început, mam 
speriat şi eu, dar văzând că tu ai deschis ochii, 
m'am gândit să nu ne stricăm joaca. Le- am pro- 
pus să înmormântăm păpuslie şi toţi s'au bucu- 
reta. 
Cutia lor am împodobit-o cu flori şi am prefă- 
cut-o în coşciug. Am adunat toate bucăţile şi 
le-am pus înăuntru, i-am pus pe cărucior şi i-am 
îngropat sub nuc. 

— Ajută-mă să merg şi eu acolo, se rugă Do- 
rela. 

Ajutată de frăţiorul ei, cu paşi sovăitori, Do- 
reta ajunse sub nuc. Aci găsi o cruce pe care 
scria „Viorel şi Viorica” şi un mormânt micut 
împodobit cu flori. 

— Eşti mulţumită? o întrebă Gigel. 

— Da, da, îţi multumesc. Şi Doreta isbucni în 
hohote de plâns. Plânse până veni mămica şi-o 
certă: 

— De ce eşti proastă? Erau nişte păpuşi. S'au 
spart, ti-am cumpărat altele. Nu-i nici o pagubă 
mare. Dar tu, cum ai fost bolnavă, dacă mureai, 
de unde-mi cumpăram eu altă fetiţă? Să te îm- 
bolnăvesti tu pentru atâta lucru! 

— Adevărat, mămico, de unde îţi cumpărai tu 
altă fetiţă?” Şi Doreta se lipi strâns, strâns. de 
pieptul mămichii. - 

Eufrosina PURPA 


BODOH 


PEFETETETEEETETETETTTITTTET 


LAARA AAAA AAAA AA 


AET AT OTOES ETE S 


LAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAĂ RANA A AAA aa d a aaa aaa aaa AAAA AtA 


HHHH 


DIMINEAȚA COPIILOR 


cald şi nici o adiere a vreunui fir de vânt 
nu se mai încurcă printre frunzele copa- 
cilor. 
Toţi ai casei sunt plecaţi, fiecare la 
serviciul său; nau mai rămas în curte 
decât neastâmpăratul de Mircea, înalt de-un cot, 
nepotolit şi gălăgios, împreună cu bunică-sa!... 

Bătrâna nu sa culcat în după amiaza asta, ci 
stă în bucătărie lângă soba încinsă, pe care fierbe 
nişte dulceaţă... 

l-a spus ştrengarului de Mircea să se culce în 
casă, la răcoare, dar de unde!... Ţi-ai găsit... cine 
să înţeleagă?... 

El şi să doarmă! Are chef de nebunii, nu de 
somn... 

S'a dus în bucătărie, aşezându-se pe un scăunel, 
în căldura înăbuşitoare, privind fiecare mişcare a 
mamei mari, care — ocupată — nu-l băgă de loc 
în seamă, nici nu aruncă măcar vre-o privire ră- 
tăcită, par'că n'ar fi acolo... 


SUPĂRARE E 
|__m___de Zaharia G. Buruiană m | Ae aSr 90-00 08| 


Stă cât stă cuminte, apoi începe să sufle grav 
şi des pe nări, din cauza căldurei, îşi şterge le- 
neş un strop de năduşeală pe frunte cu mâneca 
de la cămășuţă şi — plictisit de atâta neatenţie — 
mişcându-şi gingaş buzele roze, şopteşte: 

— Mamă mare, de ce tot taci din gură? 

— Ce vrei să-ţi fac? Nu vezi că am treabă? îi 
răspunde ea, fără să-l privească, prefăcându-se 
supărată că nu s'a culcat! 

Dar năpârstocul:-nu-i dă pace de loc: 

— Mai zi şi matale ceva! 

— Ce să zic? Eu nu vorbesc cu copii neascul- 
tători!... 

— Mamă mare, stărui şiretul, nevoind să se 
dea bătut, ştii ce să zici? „la ascultă, mă Mircică, 
tu nu vrei să mănânci o felie de cozonac?..” lar 
eu îţi voi răspunde repede: „De sigur, bunicuţo 
dragă, sărut mâna!...” 

— Vrei cozonac? Nu-ţi dau!... De ce nu te-ai 
culcat? şi în colţul gurei sale bătrâne, înflori un 


~ 


PAG. 15 


DIMINEAŢA COPI LORE 


zâmbet plin de bunătate... Du-te şi te culcă, şi-ţi 
dau două felii, nu una!... 

Când i sa pomenit de culcare, par'că i-ar fi 
spus cine ştie ce ocară grea, aşa se simţi de jic- 
nit în inima lui micuță cât a unui porumbel... 

Işi lăsă buza în jos, înctuntând sprâncenele şi 
multă vreme nu mai scoase nici o şoaptă... 

Când bunica uitase aproape de el, crezându-l 
dus la joacă, îl auzi scâncind: 

— Ce faci matale acolo, bunico? Ce tot fierbi în 
oala aia?!... 

— A! Aici erai, bată-te norocul să te bată! se 
preface mirată bătrâna... Mă întrebi ce fac? la 
nişte dulceaţă de caise!... 

— Dulceaţă? 

— Da! 

— Mie îmi place dulceaţa foarte mult... iar 
limba lui fragedă rotindu-se pe buze repede, linse 
parcă urmele dulci ale unei bunătăţi mâncate... 
Şi... ce o să faci matale cu ea?! 

— Ce să fac, o dau la musafiri!? 

— Pe toată, mamă mare? se miră piciul, pri- 
vind oala destul de mare, ce clocotea pe sobă!... 

— Da... toată!... 

— Dacă o dai toată la musafiri s'o mănânce, a- 
tunci eu voi fi musafir, mamă mare... 

Insă bătrâna nu mai are vreme să-i răspundă, 
fiindcă a ieşit repede, să aducă nişte borcane din 
casă... Mircea atât a aşteptat... 

Se ridică, apucă o lingură şi vârând-o în oala 
plină, ia dulceaţă fierbinte, căci simţea gura cum 
îi lasă apă... 

Ducând-o spre buze, un strop încins se pre- 
linge pe fundul lingurei şi desprinzându-se uşor, 
îi cade pe mână, frisându-i pielea moale!... 

Neputând să-şi stăpânească un strigăt de du- 
rere, ţipă ca din gură de şarpe... Lacrimi mari 
i-au pornit pe obrajii albi, ca două boabe de ar- 
gint!... 

Bunica vine speriată!... 

Văzând ce a păţit, l-a spălat cu apă rece, să-l 


eeose 


lase usturimile; iar drept mângâere, îl certă 
pentru neascultarea sa şi l-a dat pe uşe afară, în 
zăduful după amiezei din curte!... 

Supărat că în loc să-i dea dulceaţă sau cozo- 
nac fiindcă s'a fript, a fost certat, intră în casă cu 
mânie, se băgă după uşe, ştergându-şi cu dosul 
palmelor lacrimile... 

Scânceşte... Nu vrea să tacă, până când nu va 
veni bunica să-l împace cu bunătăţi... 

Dar bucătăria e departe, iar glasul lui nu are a- 
tâta tărie, ca să străbată zidurile până la urechi- 
le bătărânei... 

După un timp, moleşit de căldură, începe să 


„caşte... Simte cum îi învinge trupşorul mic, som- 


nul binefăcător... 

l-a trecut plânsul... 

In schimb l-a apucat o lene dulce, o toropeală 
caldă îi cuprinse corpul, şi întinzându-se pe duşu- 
mele ca să se răcorească, aşteaptă pe maica mare 
să-l îmbuneze... 

Aşteptă în liniştea odăii, nepierzându-şi răbda- 
rea... 

Şi bunica, nu mai vine... Nu-i pasă ei că el vrea 
o alintare, care întârzie să sosească... 

Când bunica a intrat în casă, l-a găsit întins pe 
jos, după uşe — cu capul pe mână, dormind dus 
ca un uitat de lume... 

Pe obrajii rumeni, două şiruri fumurii  însem- 
nau urmele lacrimilor ce curseseră în aşteptarea 
zadarnică a împăcărei!... 

Bătrâna l-a luat în braţe zâmbitoare, uşor, l-a 
aşezat în patul alb, sărutându-l cu dragoste ne- 
mărginită, apoi s'a dus să-i pregătească dulceaţă 


- şi cozonac, când se va scula să-i-le dea.. 


Când ea ieşi, pieptul lui micuţ flutură pe buze- 
le-i fragede, — în somn — un suspin de mâhnire 
par'că, fiindcă nu a venit nimeni să-l împace cu 
o mângâere, ci a adormit aşa, supărat şi uitat du- 
pă uşe, ca un căţeluş prigonit!... 

Zaharia C. Buruiană 


-909--089- 


oeeo 


STRAŞNICĂ PETRECERE 


Orice copil, mare sau pitic, ) 
Duminică petrece la Teatrul Mic. 


Se distrează bine şi mai ia suplimentar, 
La tombola norocoasă, un pachet Suchard. 


PAG.10 === 


æ SILVIA 


Silvia şi Mira erau două prietene bune. Să nu 

vă  înşele însă numele şi să credeţi că amândo- 
“uă erau două fetiţe. 

Silvia, da, era o fetiţă drăguță de vreo şapte 
anişori. Mira însă era o căţeluşe. Fusese dăruită 
Silviei de-un unchiu al ei. Mira navea atunci de- 
cât vârsta de două luni. Dar a crescut, s'a făcut 
mare şi astăzi s'au împlinit trei luni de când a 
devenit mamă, dând naştere la trei căţeluşi care 
de care mai frumos. 

Din ziua aceea Mira s'a făcut aşa de rea, că 
nimeni nu se mai poate apropia de coşuleţul în 
care stă cu căţeii şi nimeni nu mai poate trece 
prin partea aceea. Cum vede că se apropie cine- 
va, Mira se repede şi-l muşcă. 

Singura persoană pe care o lasă este Silvia. 
Nu numai că-i dă voe să se apropie de cosuleţ 
şi să privească de aproape pe nouii născuţi, ci nu 
se supără, când Silvia ia în mănă un căţeluş şi-l 
mângâie. 

Din pricina aceasta, numai Silvia este 


aceea 
care duce Mirei şi căţeilor de mâncare. De alt- 


DIMINEAȚA COPIILOR 


fel, s'a împrietenit cum nu se poate mai bine şi 
cu căţeii, care, îndată ce o văd, aleargă la dânsa 
şi se gudură. 

Insă, prietenia căţeilor pentru Silvia a fost pri- 
cina unei mari nenorociri. Aşa, într'o zi pe când 
Silvia era ocupată cu căţeii, auzi pe stradă su- 
netele unei muzici militare. Se repezi să meargă 
ca să vadă mai de aproape, dar nu observă că 


„unul din căţei se luă după ea, eşind şi el în 


stradă. 

Eşi, dar nu se mai întoarse, fiindcă a fost căl- 
cat de un automobil și omorât pe loc. 

Foarte greu i-a fost Silviei să se întoarcă şi să 
se arate din nou Mirei. Mira însă îi dădea mereu 
târcoale şi lătra, ca şi cum ar îi întrebat-o: „Ce 
ai făcut cu copilul meu?” 

Din ziua aceia prietenia între Mira şi Silvia se 
răci rău de tot. Mira nu mai era de acum bucu- 
roasă, când Silvia se ducea la cosuleţ şi voia să 
mângâie pe ceilalţi doi căţei. 


R. Bălan 
ODD E a a a a a a a a a a A a a a a a a a R 


| DE VORBĂ CU CITITORII 


C. N.-Botoşani. — „Ochiul lui Dumnezeu”. Ar 
fi fost mai bine, dacă fiul nu era ispitit de tatăl 
său să meargă să îure împreună. 

M. On. — Poezia „Paştile” n'a putut fi publi- 
cată în No. special. „La troiță” e binişor scrisă, 
dar avem aşa de multe poezii care îşi aşteaptă de 
mult rândul, că regretăm că nu o putem publica. 

Con. Gh. Caţ.-Broşteni. — „La muncă“. Pentru 
„un Simplu muncitor al pământului”, cum ne scrii 
că eşti, versurile d-tale sunt binişor făcute şi scrise 
cu puţine greşeli de ortografie. Totuşi, poezia e 
aa aşa că ne pare rău, dar nu o putem pu- 

lica. 


| Răspunsurile dela „întrebările cu păcăleli““ 


Fiindcă oile albe sunt mai multe 
decât oile negre. Ziua de 29 Fe- 


bruarie. Focul şi fumul. Patul. 
Peria. Gaura. Oul şi puiul. Gândul. 
Citiţi cu toţii: 


„Jertfa Lilianei'* 


Cel mai frumos roman pentru tineret. 


2-2 oo oo oo oo 


"panta HERDAN su 


"Atelisrele „ADEVERUL“, 3. A. 


T 


bod 


D 


EVISTĂ SĂPTĂMÂNALĂ 
m DIRECTOR: N. BATZARIA. 


Ce vițel nărăvaş! A răsturnāt dorifa şi i-a speriat pe cei din jurul său. 


i PREȚUL 5 LEI 


„Timp“ si „vreme“. 


Care este deosebirea dintre aceste două 
vinte? 

Aşa ne întreabă cititorul R. For. dela-Constanţa. 
iăspundem că din punctul de vedere al însemnă- 
rei acestor două cuvinte, nu este între ele nici o 
deosebire. De exemplu, putem spune „azi e timpul 
frumos” sau „sau azi e o vreme frumoasă”, că 
inseamnă unul şi acelaş lucru. 

Ca origină, cuvântul „vreme” este de origină 
slavă, iar cuvântul „timp” de origină latină. De a- 
semenea, cuvântul „vreme” a intrat mai.de mult 
în limba română, pe când cuvântul timp” a in- 
trat, în forma aceasta, mai târizu. 

Deşi de cele mai multe ori putem “întrebuința 
ori unul, ori altul din cele două cuvinte, sunt însă 
unele cazuri când lucrul acesta nu e cu putinţă. 

De pildă, în gramatică zicem că timpurile prin- 
cipale ale verbului sunt: prezentul, trecutul şi vi- 
itorul, însă nu putem spune vremurile. principale 
ale verbului. 

De asemenea, se zice „m'am sculat de vreme”, 
dar nu se poate spune „m'am sculat de timp”. 

Tot aşa, avem expresiunea „de vreme ce”, în- 
semnând „de oarece”, însă nu putem spune „de 
timp ce”. 


Cine a fost „Pythia“ ! 


cu- 


Aşa ne întreabă drăguța noastră cititoare; d-ra 
Em. Mar. din Capitală. 

kăspundem că Pythia era preoteasa oracolului 
dela Delii din Grecia. In localitatea Delfi din Gre- 
cia era vestitul templu ridicat zeului Apollo, zeul 
Soarelui. La templul acesta veneau în timpurile 
vechi oameni din toate ţările. Aduceau daruri şi 
veneau ca să se închine, însă mai ales ca să afle 
viitorul şi ce soartă îi aşteaptă. 

Acolo, era o preoteasă, numită Phytia, care 
prezicea viitorul şi era întrebată nu numai de 
particulari, ci şi de conducătorii de state şi de co- 
mandanţii de armate mai înainte de a lua o hotă- 
râre importantă sau de a porni la război. 

De sigur, Pythia n'avea cum să ghicească vii- 
torul şi să răspundă exact. Insă, răspunsurile date 
de ea erau aşa de meşteşuzite, că puteau fi luate 
şi în înţelesul dorit de ceice făceau întrebarea şi 
în înţeles contrariu. 


Ce sunt „macedonenii: ? 


Cuvântul „macedonean” îl cam încurcă pe ci- 
titorul nostru Sil. Fed. din Capitală. De aceea, 
ne întreabă: „De ce naţionalitate sunt Macedo- 
nenii şi ce limbă vorbesc ei?” 

Să-l lămurim, mai ales că cel ce scrie rânduri- 
le de faţă, fiind el însuşi macedonean, lămurirea 
e lesne de dat. 

In timpurile vechi, macedonenii erau un popor 
aparte, având e limbă, proprie şi o ţară neatârna- 
tă — Macedonia. Ca origină, erau de aceiaşi o- 
rigină cu strămoşii albanezilor de astăzi, cu tra- 
cii şi cu dacii. 

Macedonia în timpurile vechi a îost un regat, 
care sub Alexandru cel Mare aiunsese la culmea 
mărirei şi puterei. Alexandru cel Mare cucerise 
mai toată Peninsula Balcanică, iar în Asia cuce- 
rise întinsa împărăție persană. > 

Vechii macedoneni au dispărut însă cu desă- 
vârşire, precum n'a rămas nici urmă de limba lor. 
Astăzi, nu există nici o naţionalitate macedonea- 
nă şi nici o limbă macedoneană. De aceea, astăzi 
când spui „macedonean”, înţelegi pe unul care s'a 
născut în Macedonia. 

Insă, în Macedonia trăesc astăzi mai multe na- 
ționalităţi, având fiecare numele ei şi vorbind 
limba ei proprie. Aşa, în Macedonia de astăzi 
sunt rome greci, bulgari, turci, albanezi, evrei 
şi sârbi. 


4 


Cuvântul „ete“. 


Ce este cuvântul „ete.” şi ce înseamnă? E o în- 
trebare pusă de cititorul nostru Mih. Fr. din 
Brăila. 

Să-l lămurim. „Etc. 
citindu-se et cetera. 

Este de origină latină, fiind format din două cu- 
vinte: et, care înseamnă şi şi coetera, care în- 
seamnă celelalte. Deci, etcoetera, Sau cum se 
scrie de obiceiu etc. înseamnă şi celelalte, adică 
şi cele ce urmează. 

De aceea sunt unii scriitori care, în loc de a 
scrie etc., scriu ş. C. l, adică prescurtarea din „şi 
celelalte”. 

Scriitorii noştri vechi nu cunoşteau, deci nu 
întrebuinţau cuvântul etc. In loc de acesta, ei scri- 
au ucvântul slav i procii sau, prescurtat, i pr., ca- 
re înseamnă exact acelaş lucru: şi celelalte. 


, 


întreg este „et coetera”, 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREȘTI. — Str. CONST. MILLE (Sărindar), 12. — TELEFON 6/67. 


ABONAMENTE : 1 AN 200 LEI | IN STRĂINĂTATE DUBLU 
6 LUNI 10 „ UN NUMĂR 5 LEI 


31 Mai 1931 — Nr. 381 Director: N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 


REPRODUCEREA BUCĂȚILOR ESTE STRICT INTERZISĂ 
LAAAAAAAAAAAAAAAL 


YYYYYYYYYYYYYVYVYYYYYYYYYYYYYYYy 
OOOO EEH HHHH HNHH + AALALA AAAA AAAA AAA AAAA AAAA AAAA AEREA aaa iaaa E AEAEE AEEA EAEE E EEEE EEEE EEEE E EE EEE TEET LAAJ 


| COPILUL ŞI GHIOCELUL | 


Cu ultima zăpadă căzută pe pământ, Copilul stă şi cată 'ndeluns la shiocel; 
In faptul dimineţii sub razele de soare In ochi îi scânteiază plăcerea când îl vede, E 
Un ghiocel — micuțul — se 'nalță din răzoare Apoi îndată, vesel spre plantă se repede; 
Sfios, când îl sărută al primăverii vânt. Ar vrea s'o aibă 'n mână, s'o ia acas’ cu l. 
E alb ca aripioara de îngeraş ceresc Când fu aproape gata să-l rupă se opri: 
i Şi-i mic cât desetarul cu care mama coase. „La şcoală profesorul ne-a spus că nu-i frumos 
El a izşit din sânul osoarelor mănoase „Să facem rău la nimeni” 
Şi-i dornic de lumină. de traiul pământesc Şi tare bucuros, 
Cu mult pământ atuncia, de tot l-acoperi. | 
Paula Bellu 
7000090000000 OOOO OAAAAA EANA AAAA E H H HHHH HH H HHHH LEAAAARAĂRAARAAARARRĂAAAAAA ARN RANA Nr 
a i a ST E SE ea 
` TRANDAFIRILOR MEI 
‘Trandafiri albi și roşii, uşa voi mi-o împodobiți Intre voi îmi înalt gândul şi can vis cătătoreseţ 
Şi cu cei dela fereastră viața mi-o înveseliți. Prin minuni de frumusețe ce prin cărţi eu le ci- 
Vă privesc şi uit necazuri, uit a lumii răutate, tesc 
Zău, naș da a mea căsuţă nici măcar pentru Si străbat a lumei cale, filele tot răsfoind, 
palate. Invăţând ce e virtutea, idealul urmărind, z 
Voi, parfum şi frăgezime, lângă maica mea : 
iubită : 
Imi surddeți ca speranța şi mă faceți fericită. š 
: N'am nevoe de petreceri, cu măicuła și cu voi $ 
$ Sunt în rai, când pe-a mea frunte resfirați a voa- $ 
stre foi. : 
Maria Oprescu 


Aaaa AAA AA H H H HHHH AAA erp n 


IC esa 


a a 


X Ne” POVESTE. 
Rea eoo POPULARA 


E A ar 0 A DE 
i NU-BAA 


ănel locuia cu maică-sa într'o ca- 

să ce se ridica în vârful unui 
deal. Casa aceasta era mai mult 
o dărâmătură decât o casă îi- 
treagă şi adevărată. 

Mama lui Fănel, o femeie în 
vârstă şi văduvă de mult, avea 
o capră şi câteva găini. Laptele 
caprei era hrana lor, iar ouăle le strângea şi le 
vindea la oraş. 

Fănel creştea voinic, aşa de voinic că nici un 
îlăcău din partea locului nu îndrăznea să-l înfrun- 
te şi să se ia la luptă cu dânsul. Fănel creştea voi- 
nic şi era curajos cum nu se mai văzuse până a- 
tunci un alt tânăr sau om mai în vârstă. Aşa, se 
spune că într'o zi îi eşise înainte un urs mare şi 
groaznic la vedere. In loc de a se speria şi fugi, 
Fănel, care n'avea nici o armă, nici măcar un băț, 
se aruncă asupra ursului, se luă la trântă cu el şi 
îl dobori la pământ. După aceea, îl omori sugru- 
mându-l cu mâinile. 

Insă, cu toată puterea şi curajul său, Fănel şi 
maică-sa o duceau în mare sărăcie.Deseori, trebu- 
iau chiar să se culce flămânzi. Văzând aceasta, în” 
tr'o seară, Fănel zise mamei sale: „Mâine dimi- 
neață plec în lumea largă. Merg să-mi caut no- 
rocul. Să ştii insă că gândul îmi va fi tot la tine şi 
că voi munci, ca să-ţi asigur bătrâneţe liniștite”. 

Mamă-sa plânse,  neîndurându-se să-l lase. 
„Cum să trăesc eu singură fără tine? îi zicea cu. 
Afară de tine, eu n'am pe nimeni în lumea asta 
mare”. Dar nu fu chip ca Fănel să se lase îndu- 
plecat de rugzăminţile şi de lacrimile mamei sale. 

A doua zi în zori, după ce sărută mâna bătrânei 
sale mame care îl îmbrăţişe, scăldându-i obrajii 
în lacrimi, Fănel porni cu traista în băț, îndrep- 
tându-se încotro l-ar duce norocul. 

Pe la amiazi,.pe când trecea printr'o pădure, 
doi tâlhari de codru, eşind dintr'un desiş, înainta- 
ră spre dânsul, cu puştile întinse şi gata să tragă. 

„Scoate numai decât toţi banii, ori de nu, s'a 


LA AL 


4 


DIMINEAȚA COPIILOR = 


a 


sfârşit cu tine!” Îi s 
tăátor. 


strigară ci cu un glas, amenin- 


Fănel nu se sperie- de loc, ci râse,. când auzi. că - 


cei doi tâlhari îi cer bani lui, care navea para 
Chioară. Incrucişându-şi braţele pe piept, le răs- 
punse foarte liniştit: „Poftiti de-i luaţi!” 

Cei doi tâlhari se apropiară, ca să-i scotoceas- 


că buzunarele. Insă lonel repezi un pumn zdravăn - 


în tâmpla unuia din tâlhari, dete- lovitură tot asa 
de zdravănă de picior celuilalt tâlhar şi-i dobori 


pe amândoi la pământ. După aceea, cu cingătorile 


lor, îi legă buştean de mâini şi de picioare. 

In vremea aceasta, Fănel auzi ţipete şi plânsete 
venind din desişul pădurii. Se îndreptă într'acolo 
şi văzu mai mulţi oameni care erau legaţi de 
arbori. 

„Ne-au legat cei doi tâlhari, îi ziseră ci, după ce 
ne-au jefuit de toţi banii ce aveam” 

Fânel se grăbi să-i deslege, apoi îi întrebă? „Dar 
unde au banii? 

— l-au ascuns în scorbura bradului bătrân din 
aţă”, 

Fănel găsi acolo banii luaţi dela drumeți şi-i de- 
te îndărăt stăpânilor lor, fără ca el să vrea să pri- 
mească un ban ca răsplată. Apoi, îşi văzu mai de- 
parte de drum. 

Pe când mergea încă pe cărarea din pădure, 
väzu că un lup era gata să înghită o şopârlă. „Lu- 
pul acesta, îşi zise Fănel, e un ticălos, iar biata 
şopârlă nu face rău nimănuia. De aceea; trebue 
să o scap”. i 

Luă de jos o piatră mai mare şi o asvârli drept 
în capul lupului. Lupul, rănit greu, lasă șopârla şi 
fugi în pădure, urlând de durere. 

„Fănel, îţi mulţumesc!” îi zise şopârla ridicând 
capul. 

— Cum?! răspunse Fănel mirat, ştii să vorbeşti 
cu grai omenesc şi chiar ştii cum mă chiamă? 

— Eu nu m'am născut șopârlă, îl lămuri ea. 
Sunt o zână a pădurii acesteia, dar un vrăjitor rău 
şi care este duşmanul neamului nostru, m'a pre- 
făcut în şopârlă. Sunt osândită să trăesc încă un 
an ca şopârlă şi după aceea să-mi capăt din nou 
chipul meu de zână. Insă, pentrucă mi-ai scăpat 
viaţa, vreau să te răsplătesc chiar acum. lată, 
lângă mine este un băț vrăiit. Când viaţa ta va fi 
în mare primejdie, loveşte cu băţul acesta pe duş- 
manul tău. Oricât ar îi el de puternic, va cădea 
mort la “pământ dintro singură lovitură. Numai 
caută să nu te foloseşti de băț, decât atunci când 


te afli în mare primejdie. Altfel, să ştii că bățul E 


îşi perde toată puterea.” 


Fănel mulţumi zânei „prefăcută în şopârlă, TE 


de jos bățul vrăjit şi merse mai departe. = 


== PA(r, 5 


Incepuse: să se lase noaptea şi Fănel cra încă 
pe drum. Obosise de atâta mers pe jos, iar foa- 
mea îl. chinuia: rău. Şi-iată că zări © lumină la 
marginea unui râu. Merse într'acolo şi ajunse la o 
casă singuratică. Bătu în poarta casei, zicând: 
„Oameni buni, vă rog să-mi deschideţi!” 

“Eşi O femeie tânără care, după îmbrăcăminte, 
părea-a fi-sluinieă, şi-l întrebă speriată: „Ce cauţi 
aicea, nenorocitule? 

— Ma apucat noaptea pe drum. Sunt obosit şi 
flămând. Mă rog dar de găzduire şi de ceva mân- 
care. 

— Dar aci stă un balaur, care se hrăneşte cu 
carne de om, îl-lămuri femeia. Pe mine ma cru- 
tat, pentrucă avea nevoe de o servitoare. Să ştii 
însă că tu nu scapi. Il aştept să se întoarcă şi da- 
că te-prinde, te sugrumă şi te mănâncă. De aceea, 
îugi cât mai ai vreme. 

— Lasă că am eu ac de coiocul lui, răspunse li= 
niştit Fănel, strângând în mână băţul vrăiit. 

Neavând încotro, femeia îl primi în casă şi îi 
dete ceva să mănânce. Dar nici n'apucase Fânel 
să ducă mâncarea la gură, că se auzi din depăr- 
tare glasul răguşit şi îngrozitor al balaurului, ca- 
re venea ca o vijelie. 

Intră în casă şi când dete ochii cu Fănel, rânii de 
bucurie şi zise scârţâind din dinţi: „Mă voi în- 
frupta bine în seara aceasta”. Şi nici una, nici 
două, se repezi la Fănel, ca să-l sugrume. Insă Fă- 
ñel îi dete o lovitură cu băţul vrăiit şi dihania căzu 
într'o clipă moartă la pământ. 

„lată că ai scăpat de balaur, zise Fănel femeci. 
Iţi mulţumesc de mii de ori, îi răspunse ea, 


jar ca recunoştinţă, vino să-ţi arăt unde își ţinea 


balaurul comoara” 
Intrară amândoi int un beci, unde găsiră gră- 
-mezi de galbeni. 


— Sunt ai tăi, zise enoa 
— Sunt, ai noștri, răspunse Fănel. 


Făcu din toţi banii două. părti oro a îm- 
“părţindu-i cu femeia. 4 
A doua zi, amândoi se întoarseră bogați, mer- 
gând fiecare-la casa lor. 
De atunci, Fănel şi maică-sa trăesc în belşug şi 
sunt foarte darnici cu săracii nevoiaşi. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


PAG. 6 


*| PĂLĂRIA NICULINEI 


Niculina are o pălărie nouă. l-a cumpărat-o ma- 


ma, însă spunându-i să nu o pună decât de ziua 
ei. Până la ziua Niculinei mai este vre-o săptă- 


— 


E IE E DI MIRE IERI RR ERIE MURE IE ARE e IE E. IP, A a 
mână, iar Niculina nu poate să aştepte până a- 
tunci. 

De aceea, Niculina îşi puse pălăria chiar în zi- 
ua în care fusese cumpărată şi eşi să se plimbe. 


Li 


Vroia să fie văzută de toate prietenele şi colege- 
le, ca să se mire ce pălărie frumoasă are Niculina 
şi chiar să o invidieze. 

Insă în ziua aceea, sufla un vânt puternic. Vân- 
tul luă pălăria depe capul Niculinei şi i-o aruncă 
drept într'o băltoacă de noroi. 

Pălăria s'a murdărit şi s'a pătat toată. 

„Nu-i nimic, îşi zise Niculina ridicând-o de jos, 
acasă o curăţ şi o colorez din nou, ca să fie şi mai 
frumoasă.” 

Acasă, Niculina luă o sticlă plină cu cerneală şi 
o vărsă toată pe pălărie. Aşa credea ea că pălăria 
se poate vopsi din nou şi se poate face mai fru- 
moasă. 


A vărsat, aşa dar, toată cerneala pe pălărie, 
stropindu-şi însă şi sorţul şi rochita. 

Când a venit mama ei şi a văzut-o, nenoroci- 
rea era făcută. i 

Atunci mama a hotărât să-i dea Niculinei o pe- 
deapsă întrun fel pe care Niculina n'o să-l uite 
aşa de repede. l-a spus anume să-şi pună pălăria, 
aşa urâtă şi pătată cum era, şi să meargă îm- 
preună la o mătuşe care locuia tocmai la celalt 
capăt -al oraşului. 

Pe drum, Niculina ţinea capul în jos de ruşine, 
iar toţi copiii o priveau şi îşi râdeau de dânsa. 

Să sperăm că se va folosi de această lecţie şi 
se va lăsa de nebunii. 
Vintilă Bratu 


ooo 


i 
AN 


eoe 


DIMINEAȚA COPIILOR 


PENTRU CITITORII MAI MICUȘI 


090000000000000000000ee000000000000000000004000000000000000004 00000000000000000001 0000 0000000P0PRPPPOPRPOAOROPARRODOROLROOROORAPOAAPORPRLLOorr tor tota ret? 


o 


PPP. .-s--o-o 


„Cc... LL. LL LL... Los PL? oo 


| CAPRA ŞI IEZII | 


Capra să culcat, vrând să se mai odihneas- 
că. Vrea să închidă ochii şi să mai doarmă 
puţintel. Dar cei doi iezi, copiii ei, n'au as- 
tâmpăr. 

„Culeaţi-vă, copii !* le spune ea în graiul 
caprelor. 


e—a 


Dar copiii nascultă de urechea ceea. Vor să 
se bată, adică să se joace, fiindcă aşa e jocul 
lor. S'au aşezat unul în faţa celuilalt, sau în- 
ţepenit bine în picioare şi încep să se lovească. 


Să nu credeţi că se lovesc aşa încet, ca să 
nu-i doară. Se lovesc tare, însă nu se plâng de 
durere. 

Capra le zice: „Astâmpăraţi-vă, nebunilor, 
şi nu vă mai bateţi!” 

Dar cei doi iezi nici n'ascultă. Se bat înainte 


maea aa i ae aa 


şi nu o lasă pe mama lor să se mai odihnească 


şi să doarmă puţintel. 


Aşa sunt iezii. Insă copiii sunt cuminţi şi 
ascultători şi nu se bat între ei. 


Vor să dea unul într'altul cu coarnele, nu- 
mai că abia le-au răsărit coarnele, De aceia, St. Pr. 
se izbesc cu fruntea; 
-....-...L. LL... LL LPP --L LL o L-=--.sL-eoo.. 


PAG. 7 


IHHH 


Iina aaa AAAA AAAA AAAAAARLRLLLLLLLLLLLE E E Errr rrer erer rreren] LAAAAAARĂRAAARAARARARAAAAARAAAAAAARARARINENININNNIN INI i 


ALAARA AAAA AAAA ASERRE REA ETT EEEE EEEE AEEA AREKE R EEEE EEEE ARERIA EEE EEEE PRPRPRRA TARROAARRPRAODROARAARORRRAOPRADRADOLPPO. EE EEEE E E E E E E E E E EE EE E EE E E EE E 


PAG. 8 : = DIMINEAȚA COPIILOR 


Paves TEA CeLor O Taiuraai 
| 


| Penene de GEO | 


7) Călin scapă pe Domnița Marileana 


Text de MOS NAE | 


Tot Călin începe treaba, Cu domnița Marileana Dar Călin e acrobatul 
Treubă grea, periculoasă, Ce'ntr'o cameră "'ncuiută, Care umblă pe frânghie, 
In palat să intre singur Plânge ziua, plânge noaptea, Să se cațere pe lanţuri, 
Si do-acolo-upoi Să iasă Plânge ca o desperată. Pentru el e jucărie. 


lan priviţi-l cum Se suie, lar acolo o fereastră E o cameră frumoasă, 
O maimuţă crezi c'ar îi, Ce-i deschisă cum zăreşte, Toată aur şi rubine, 
Urcă lanțul si se lasă Sare 'ntr'însa şi pe dată Cu covoare şi perdele 
Pe palat, pân'ai clipi. In odaie nimereşte. De mătăsuri foarte line, 


DIMINEAŢA COPIILOR 


TE D 


wm. i (E 
—— 


7, 


Pe un pat sclipind de aur, 
Cu dantele garnisit, 

Doarme somnu-i lin şi dulce, 
Doarme... cine? Aţi ghicit. 


Sră Călin ş'o tot priveşte, 
Nu se'ndură S'o trezească, 
Crede chiar că e un inger, 
Că făptura e cerească. 


A eşit iar pe fereastră, 
Marileana s'u trezit, 

Dar Călin îi face semne, 
Că nu-i vreme de vorbit. 


[MĂ Umm 


© 
ANTT pi 


E domnita Marileana, 

Şi-i frumoasă, însă, cum? 
Nu e chip S'arăt cu vorba, 
Doar să ştiţi că pân acum 


N'a văzut pământul nostru 
O a doua frumusețe 

Ca domnița Marileuna, 
Nici de fată-uşa måândrete. 


Ca s'o ia din patu-i moale 

Si pe brațe s'o ridice 

Mai incet şi mai cu grije 
Somnul nevrând ca să-i strice. 


Ş'ar fi stat el mult şi bine, 
Dar pe urmă s'a gândit 
La balaur — şi de teama-i, 
Pe domnița s'a grăbit 


Şi tinând-o doar c'o mână, 
Se lăsă Călin uşor, 

lar pe lanțul cel de aur 

Si ajunse la vapor. 


Fraţii ceilalţi când văzură, 
Ce frumoasă-i Marileunu, 
Ziseră: „Pe lângă dânsa, 
E urâtă Cosinzeana”. 

(Va urma) 


In numărul viitor: „Vaporul este urmărit de balaur”. 


PAG. 10 - - — 


DIMINEAȚA COPIILOR 


De vorbă cu un locuitor din planeta Marte 


oş Nae, îmi zise Bir-Bar-Bor, ai vă- 

zut ce şcoli avem noi în Marte şi 

A! b cum învaţă copiii de la noi geo- 

Dy PERE, grafia. O învaţă călătorind în văz- 

duh, respirând aer curat şi sănă- 

tos şi văzând cu ochii tot ce le spune profesorul 
lor. Nu faceți la fel şi voi oamenii pământeni? 

— Cam facem, i-am răspuns eu cu jumătate 

de gură şi roşindu-mă îără' să vreau, de oarece 

nu i-am spus tocmai adevărul. Insă, i-am zis eu 


Acum DOUĂ Mii 
DE ANI, NU STI- 
AU SĂ FACĂ 

ALTFEL Foc 


(ui 


ii 


\ 


mai departe, ceeace mi-ai spus despre felul cum 
învaţă copiii din Marte, nu se potriveşte pentru 
celelalte materii. De exemplu, cred că nu învaţă 
istoria, sburând cu avioanele şi privind din văz- 
duh munţii, râurile, câmpiile şi apa mărilor. 

— De ce să nu înveţe tot în felul acesta? îmi 
răspunse Bir-Bar-Bor, Istoria, continuă el, nu 
este altceva decât viaţa din trecut şi viaţa ome- 
nirei din zilele noastre. Ca să se vadă cum tră- 
iau strămoşii noştri, adică ce fel de locuinţe a- 


veau, cum se îmbrăcau, cu ce se ocupau mai 
mult, noi avem în mai multe câmpii şi în unii 
munţi din planeta Marte diferite muzee, care sunt 
un fel de expoziţii permanente. De exemplu, în 
câmpia numită „Câmpul Furtunilor” sunt clădite 
vre-o cinci sute de case, locuite şi mobilate aşa 
cum au fost acum patru mii de ani. Numai că în 
loc de oameni vii, locuitorii acestor case sunt fă- 
cuţi de lemn şi îmbrăcaţi aşa cum se îmbrăcau 
strămoşii noştri din vremea aceea. Şi mobila şi 
toate sculele sunt, aşa cum se întrebuinţau acum 
patru mii de ani. 

„La dreapta acestei câmpii se ridică „Muntele 
Vânturilor”. Pe muntele acesta sunt case, mobile 
şi oameni, aşa cum erau acum trei mii de ani. 

„Ceva mai încolo, este „Valea Zeiirului”, în ca- 
re.sunt case care arată cum trăiau strămoşii no- 
stri acum două mii de ani. Ştii, Moş Nae, că pâ- 
nă acum două mii de ani, oamenii din Marte nu 
ştiau să facă altfel foc decât aprinzând lemne? 
Sărmanii de ei, cât de înapoiaţi erau! 


— Dar, i-am tăiat eu vorba, locuitorii din Mar- 
te nu mai fac astăzi foc din lemne? 

— Vrei să-ţi râzi de noi? îmi zise Bir-Bar-Bor 
adăogând: ne crezi oare aşa de sălbateci şi îna- 
poiaţi? Dece să ne pierdem vremea, ca să facem 
un biet foc din lemne, când avem căldura din 
centrul planetei Marte, căldură pe care puterni- 
cele noastre maşini o scot şi o trimit pe toată în- 
tinderea planetei? Nu faceţi şi voi la fel, mai a- 
les că Pământul fiind mai mare şi mai aproape 


X 


DIMINEAȚA COPIILOR === 


de soare, aveţi în centrul lui mult mai multă căl- 
dură, decât avem noi în centrul planetei noastre? 
mă întrebă Bir-Bar-Bor. 

— Am să-ţi povestesc altădată cum facem noi, 
i-am răspuns eu, decât acum nu te depărta dela 
vorba ce ai început despre felul cum şcolarii dela 
voi învaţă istoria. 

— Facă-se voia ta!” îmi întări vorba prietenul 
meu nevăzut. Apoi grăi mai departe zicând: 
„Prin urmare, pentru ca şcolarii să înveţe istoria 
trecutului, adică felul de viaţă al oamenilor din 
veacurile trecute, sunt duşi să cerceteze de a- 
proape muzeele sau expoziţiile despre care ţi-am 
vorbit, iar profesorii le dau explicaţiile trebu- 
incioase. Vezi dar că e simplu, e uşor şi totodată 
plăcut. 

— Aşa o îi, i-am zis eu, însă tot ce mi-ai spus, 
nu este decât o parte a istoriei. Rămân de ştiut 
şi de învăţat atâtea şi atâtea lucruri. De exemplu, 
cum învaţă la voi copiii istoria războaielor dintre 
popoare? 

— Care popoare? mă întrebă nedumerit Bir- 
Bar-Bor. 

— Diferitele popoare ce locuesc pe planetă, că 
doar la voi no fi ufi singur popor, cu o singură 
limbă şi cu una şi aceiaşi religie. 

— Fireşte că la noi nu e decât un singur popor, 
precum iărăşi se înţelege că toţi marţienii au una 
şi aceiaşi religie, pentru că ne închinăm cu toţii 
la Dumnezeu, care este unul şi acelaş pentru în- 
tregul univers. 

„Cât despre limbă, mă lămuri mai departe Bir- 
Bar-Bor, este adevărat că nu toţi marţienii vor- 
besc la fel şi că sunt deosebiri între graiul oame- 
nilor dela şes şi graiul oamenilor dela munte. In- 
să, trebue oare ca oamenii să se certe şi să se o- 
moare între dânşii, pentrucă nau cu toţii unul şi 
acelaş graiu? Nici unui nebun nu i-ar putea trece 
prin gând aşa ceva. 

— Dar cum, am stăruit eu mirat şi neîncreză- 
tor, între locuitorii din Marte n'au fost niciodată 
războaie? 

— Niciodată, nici nu ştim ce este 
îmi răspunse răspicat Bir-Bar-Bor. 

Cu tot răspunsul acesta, nu m'am lăsat convins. 
mânt, nu-mi venea să cred că ar îi undeva oa- 
Judecând după cele ce se petrec la noi pe pă- 
meni care de la începutul începuturilor şi până 
astăzi, au trăit toată vremea în pace şi în bună 
înţelegere şi nu s'au bătut niciodată între dânşii. 

De aceea, l-am întrebat din nou pe Bir-Bar- 
Bor: „Dar regii şi şefii statelor de la voi mau 
vrut niciodată să cucerească unul ţara celuilalt? 
Statele mai mari şi mai puternice nau pornit 
niciodată cu războiu împotriva statelor mai sla- 
be, ca să le cucerească sau cel puţin să le pră- 
deze? 

— Nu prea te înţeleg, îmi întoarse Bir-Bar-Bor 


războiul”, 


e ae A 


vorba.. Nu ştiu ce ai vrut să spui prin cuvintele 
„regi şi şefi de state” şi ce ai vrut să înţelegi 
prin „state mari” şi „state mici”. aşa ceva nu e- 
xistă la noi în Marte. 

— Cum, i-am zis eu foarte nedumerit, la voi 
nu există mai multe ţări, nu există regi sau împă- 
rati sau preşedinţi de republică? 

— Dece să fie mai multe ţări, când n'avem de- 
cât o singură planetă şi ce nevoe avem de atâţia 
oameni, ca să ne fie stăpâni? Precum ţi-am spus, 
la noi există un singur popor — poporul marțian. 
Prin urmare, tot poporul acesta face parte din- 
trun singur stat, care este statul marțian. 

„in fruntea acestui stat se găseşte „marele 
marțian” care ese ajutat de sfetnicii săi, fiecare 
sfetnic e cel mai mare specialist într'o ramură de 
învăţătură. Marele marțian, care este ales de 
noi, îngrijește cu sfetnicii săi de buna întreţinere 
a maşinilor care scot din centrul planetei, căl- 
dura, lumina şi forţa motrice. Mai îngrijesc ca 
toate câmpurile şi văile să fie lucrate la vreme, 
iar recolta să fie împărţită după trebuinţele fiecă- 
ruia, aşa ca nimeni să nu ducă lipsă de nimic. Tot 
în gripa lor sunt date muzeele, şcolile, bisericile, 
fabricile, serviciul de avioane. descoperirile şi in- 
venţiile ce se fac etc., etc. 

— De sigur că tot ei, am vrut eu să-l complec- 
tez, îngrijesc de armată, de poliţie şi de ijandar- 
merie. 

— Nu înţeleg ce sunt lucrurile acestea, îmi răs- 
punse Bir-Bar-Bor. Aşa ceva nu există la noi”. 

Auzind un astfel de răspuns, am căutat şi eu să 
schimb vorba. 

„Prietene Bir-Bar-Bor, i-am zis, explică-mi. te 

rog, la voi în Marte, cum învaţă copiii mici să 
scrie şi să citească? 
Cum să înveţe? Jucându-se şi distrându-se. 
De exemplu, sunt duşi la „Câmpul Invăţăturei”. 
Astfel de „câmpuri” sunt multe în planeta Mar- 
te. Acolo, proectoare luminoase fac din lumini 
de diferite culori o literă, iar alături figura unui 
obiect cunoscut de copil şi al cărui nume. începe 
cu litera aceea. In acelaş timp, din nişte pâlnii 
mari se strigă mereu numele literei: „O, o, a, a!” 
după cum e litera. 

Apare apoi făcut tot din lumini un copil care, 
cu un toc în mână, scrie litera. Copilul scrie şi în 
acelaş timp o pâlnie aşezată lângă el, strigă cu 
glas tare: Scrieţi şi voi litera... cutare, aşa cum o 

scriu şi eu!” 

„Insă, îmi zise mai departe Bir-Bar-Bor, învă- 
țaţii noştri specialişti în chestiunile acestea, au 
descoperit acum „pâlnia învățăturii”, despre ca- 
re am să-ţi povestesc, dar după ce fac o baie de 
zăpadă”. 

(Va urma) 


N. BATZARIA 


00 RE 00—— — 


PAG. 19 == 


US, sus pe coama munţilor fai- 
nici, cu vârfurile pierdute în 
nori, prin văgăunile cele mai 
ascunse, pe unde iarba sătulă de 
umezeală creşte grasă şi frumos 
mirositoare, pe acolo îşi păs- 
tea odinioară turma de oiţe un 
cioban chipeş şi “tinerel — să 
tot fi avut optsprezece ani. Oile, doi câini mari 
şi o carte erau singurii tovarăşi. 


Mânându-şi turma cuminte acolo unde iarba 
era mai bună, se aşeza pe covorul verde şi mă- 
tăsos şi lăsând în grija câinilor credincioşi paza 
oilor, scotea dela brâu cartea şi citea..., citea 
până la amiază, buchisind slovele vechi „chirili- 
ce” cu cari era scrisă cartea. 

La amiază scotea din traista cu merinde o bu- 
cată de mămăligă rece, un bulgăre de caş şi... 
gata masa. Isvorul cu apă rece îi potolea setea, 
apoi, până către seară, când soarele da sapună 
pe după creasta munţilor, citea şi iar citea “din 
cartea cea veche. Cartea aceasta se numea „Vie- 
tile Sfinților” şi tânărul cioban, om cu frica lui 
D-zeu, nu găsea mai mare desfătare decât în ci- 
tirea ei. 

Duminicile şi sărbătorile ar fi putut şi el, ca 
alţi ciobani, să coboare devale în sat unde se fă- 
cea horă şi să petreacă cu flăcăi şi fete, dar el 
se gătea frumos cu strae curate şi apucând pe 
poteci tăinuite, se oprea la schitul vechiu, as- 
cuns printre  văgăuni şi prăpăstii la gura unei 


DIMINEAȚA COPIILOR 


peşteri adânci. Acolo sta până în seară, ascul- 
tând sfânta sluibă şi vorbind cu bătrânii călugări 
despre cele sfinte. 

Când isprăvea de citit o carte, călugării îi dă- 
deau alta. Tot dela ei învățase şi slova veche şi 
toți îl iubeau pentru sufletul lui curat şi mintea-i 
limpede şi ageră. 

Intr'o zi, ciobanul îşi mânase turmă pe un 
brâu de munte plin cu iarbă moale şi flori. Lo- 
cul era foarte strâmt; deoparte, peretele ‘de 
stâncă cu vârful către cer, de alta, prăpastia a- 
dâncă. 

Deodată se pomeni cu-o namilă de om înar- 
mat până'n dinţi. Ciobanul îl cunoscu îndată, dar 
nu se sperie. Era un tâlhar vestit prin locurile 
acelea. 

„Mi-e foame! zise tâlharul. — Am venit să-mi 
dai o oaie! 

— Dacă ti-i foame, poftim şom mânca impre- 
ună din. merindele mele. C Ca să te saturi, “nu-ţi 
trebuie o oaie. i Si 

— Dacă nu-mi dai tu, o iau eu! 

— Dacă te-oi lăsa numai!” 

Tâlharul se'ndreptă către turmă şi puse mâna 
pe-o oaie. Ciobanul îi sări în-spăte şi se încinse 
o luptă aprigă.. Tâlharul mult mai voinic l-ar fi 
răsbit pe bietul ciobănaş:şi tocmaăi scoase cuțitul 
dela brâu să-l înjunghie, când cei doi câini cré- 
dincioşi săriră asupra tâlharului, silindu-l să dea 
drumul stăpânului lor. Ciobanul înfuriat în făţa 


(Cititi urmarea în pag. 14 jos) 


“a 


Pee a) A 129 


t 
K) 


LII 


ătrâna doamnă Ana Marinescu, 
care locuia la ţară, primi din 
partea  vechei sale prietene 
doamna Maria Bânilă, care dea- 
semenea locuia la ţară, serisoa- 
rea ce urmează: 


Y ig: i| | Poveste populară | de Dinu Pivniceru 
(N MBA (SE 


NAL 


7 TMS „Mâine e ziua de naştere a 
// i iai i nepoţichii mele Mioara, care 
f Aj 709997) pu) Eu împlineşte şapte ani. De aceea, te rog trimite-mi 
M a N pe nepoțeii d-tale Marin şi Anişoara, ca să ia parte 

n Mit Ban la această sărbătoare a familiei nostre. Te înşti- 


ințez numai că nam să le dau numai decât dru- 
mul, ci am să-i opresc să stea câteva zile la 
mine”. 

De câtva timp, d-na Ana Marinescu nu se sim- 
tea tocmai bine cu sănătatea, aşa că nu se putea 
ocupa, precum ar fi dorit, de nepoţeii care veni- 
seră să petreacă toată vara la casa ei dela ţară. 
De aceea, îi păru bine că-i poate trimite pentru 
câtva timp la moşia prietenei sale, despre care 
ştia că ţine la dânşii şi unde copiii ar fi putut să se 
distreze. 

Dintru început, Marin şi Anişoara nu prea vo- 
iau să plece. Intâiu, fiindcă trebuiau să se despar- 
tă, fie şi pentru câteva zile, de Jar. 

Jar era un căţel mic, lăţos, crescut — cum se 
zice-— în vată. Noaptea nu era lăsat niciodată în 
curte, ci era culcat în camera copiilor pe o saltea 
moale. Nu se dădea la oameni, însă era foarte vi- 
oi şi mare jucăuş. 


- 
Å< 


A 
| Sos. falt 


PAG. 14 == 


DIMINEAŢA COPIILOR 


Marin şi Anişoara nu se îndurau de loc să-l lase 
pe Jar. Totuşi, fiindcă bunica lor le-a spus că nu 
e frumos să nu meargă la invitaţia ce li se făcuse, 
se hotărâră să plece, însă după ce spuseră de ne- 
numărate ori bunichii şi servitoarei să aibă toată 
grija de Jar şi să nu-l lase singur în curte. 

„Să maveţi nici o grije despre Jar, îi asigură bu- 
nica. Lui Jar nu i se va întâmpla nimic, fiindcă şi 
eu ţin la el tot aşa de mult, cât ţineţi şi voi.” 

La plecare, copiii îl sărutară de zeci de ori pe 
Jar, spunându-i numai: „La revedere, Jar! Fii cu- 
minte, Jar!” 

Jar era cuminte, numai că din ora când a văzut 
că iubiții săi prieteni şi tovarăşi de joacă pleacă 
şi nu-l iau şi pe el, s'a simţit cuprins de adâncă 
mâhnire. In ziua aceea, Jar na vrut să se atingă 
măcar de mâncare. Ofta amărât, iar din ochi îi pi- 
curau lacrimi. 

Pe înserate, folosindu-se de un moment când 
nu era observat, Jar o şterse pe furiş de acasă şi 
o luă pe drumul mare în căutarea lui Marin şi A- 
nişoarei. Mergea mirosind la dreapta şi la stânga 
şi ţinându-se de urmele lăsate de trăsura cu care 
plecaseră prietenii săi. 

Drumul ducea printr'o pădure. Jar intră în pă- 
dure, mirosind mereu şi observând urmele tră- 
surei. Insă, de o dată se opri îngrozit de spaimă: 


înaintea sa se ivi, ca ieşit din pământ, un lup ma- 
re şi groaznic la vedere. 

Până atunci, bietul Jar mai văzuse doi lupi. Vă- 
zuse un lup pe care nişte vânători îl prinseseră de 
viu şi-l aduseseră legat şi mai văzuse lup, care era 
urmărit de ţărani. Dar lupul care îi eşise acum 
înainte, era mult mai groaznic decât ceilalţi lupi. 
Şi nici vorbă nu putea fi, ca să se lupte cu el. Am 
spus doar că Jar era un căţeluş mic şi plăpând. 

Căutând scăpare în fugă, Jar se abătu din dru- 
mul mare şi se cufundă în desişul pădurei. Insă, 
din câteva sărituri, dihania îl aiunse. 

Acum, se sfârşise cu Jar, când... pe neaşteptate, 
răsună o lovitură de puşcă. Lupul se sperie şi o 
luă la fugă, lăsându-l pe Jar. 

In timpul acesta, la casa doamnei Ana Marines- 
cu era vâlvă şi supărare. Se pierduse Jar, pe care 
zadarnic îl căutaseră în toate „părțile. 

„Cum să le scriu copiilor că s'a pierdut Jar? se 
întreba necăiită d-na Ana Marinescu. O să le fac 
o mare supărare şi o să le stric toată petrece- 
rea. Totuşi, trebue să le dau de veste.” 

Se pregătea tocmai să scrie, când deodată auzi 
glasul servitoarei: „Sa găsit, sa găsit Jar!” Şi 


servitoarea intră, ţinând în braţe pe Jar, care, du- ` 


pă ce se văzuse scăpat de lup, o luă îndărăt spre 


casă, unde ajunse cu bine. 
Dinu Pivniceru 


Urmare dela povestea din pag. 12: 


primeidiei, făcu un brânciu tâlharului, care se 
rostogoli în prăpastie... Bietul cioban rămase 
împietrit în marginea prăpastiei... 

— „Doamne, zise el, am omorât un om!” 

Tăcut, se ridică şi porni la vale. Către seară 
ajunse în sat unde de mult nu mai coborâse. Se 
opri la postul de jandarmi şi cu glasul scăzut, 
întinzând mâinile către şei zise: 

„Legaţi-mă. Am ucis un om!” 

Judecata a fost scurtă. Lumea toată cunoştea 
fărădelegile tâlharului. Mulţi erau cei ucişi şi je- 
îuiţi de el şi de mult jandarmii căutau să-l 
prindă. Tânărul cioban îşi apărase viaţa și ave- 
rea stăpânului. Judecătorii chibzuiră cu drepta- 
tea legilor. şi lăsară liber pe cioban. Oamenii îi 


HHHH 


„PĂCATUL CEL MARE“ 


mulţumeau pentru binele ce le făcuse, el însă 
plecă abătut dela judecată şi se opri, după lungă 
cale la schitul vechiu din gura peşterii. 

„Părinte, zise el stareţului, oamenii mau ju- 
decat cu judecata pământească şi m'au ertat. In 
faţa judecății cereşti, însă, sunt un ucigaş. Pri- 
meşte-mă printre slujitorii celor sfinte, ca să-mi 
pot spăla prin rugăciuni păcatul”... 

Acolo în inima munţilor falnici, cu vârfurile 
pierdute în nori, la schitul blagoslovit de Dum- 
nezeu şi slăvit de oameni, trăeşte şi.astăzi un 
bătrân călugăr, un sfânt între oameni, care, cu 
zâmbetul pe buze, îşi aşteaptă sfârşitul,  încre- 
dinţat că Dumnezeu i-a ertat de- -acum păcatul 
greu al uciderii. 

D. C. Merdani 
AAA AAA AAAA AAAA 


eee 


SE fe se af he ae fe he 3 fe he a fe he af fe 3 sf ke 3 fe e 3 fe RE 


HHHHHHHH 


reeeeete retroe t tE AA HHHH HHHH HHHH H 


kd 


DIMINEAȚA COPIILOR = 


= = PAG. 15 


© CUNOŞTINŢE FOLOSITOARE © 


LA STUPII DE ALBINE 


000000000000000 OSO OO Ool 5 


s dina este în clasa a şasea de liceu, ceea- 
ce înseamnă că peste un an şi ceva o să 
fie studentă la Universitate. 

Aşa dar, Adina, căreia acum mai toată 

lumea îi spune  „domnişioara Adina”, 

ştie o mulţime de lucruri, pe care nu le ştiu încă 

surioara ei Silvia şi îrăţiorul ei Titel. De aceea, 
Adina este ca şi profesoara lor. 

Şi aşa intro Duminică după amiază, au ieşit 
câteşi trei la plimbare. La marginea oraşului era 
casa grădinarului Ilie, un om bine cunoscut de 
părinţii celor trei copii şi chiar de ei înşişi. 

Intrară, prin urmare, în grădina acestei case, 
unde erau orânduiţi mai mulţi stupi de albine. 
Până atunci, Silvia şi Titel nu văzuseră de aproa- 
pe cum sunt stupii de albine, aşa că era pentru 
dânşii o ocazie bună. ® ~ 

După ce se apropiară. de stupi, Titel întrebă pe 
„domnişoara Adina”: 


| NON NOR NOR 0000000000000000 


- de MARIA SOREL 


„Să fie adevărat oare că înlăuntrul lui un stup 
de albine este ca un oraş, cu străzi şi locuinţe di- 
ferite? 

— Desigur că este adevărat, îi răspunse Adina, 
adăogând: Toţi stupii ce vezi orânduiţi aicea, sunt 
fabrici cu magazii şi cu depozite în care albinele 
strâng mierea. 

— Şi sunt multe albine întrun stup? 
Silvia. 

— Cu miile, uneori chiar cu zecile de mii. 

— O-ho! strigă Titel, care va să zică, e o ar- 
mată întreagă. 

— Da, îi întări Adina vorba, şi chiar armata 
cea mai disciplinată. E o minune frumoasa orân- 
duială a albinelor dintr'un stup. Mai întâiu, sunt 
„albinele lucrătoare”, care fabrică ceara şi mierea 
şi îngrijesc de cei mici. Vin apoi „trântorii” în nu- 
măr de câteva sute. Trântorii sunt albinele care 
nu muncesc, ci dorm cât e ziua de mare. Printre 


întrebă 


PAG. 7 == = => 


trântorii aceştia regina albinelor îşi va alege pe 


soțul ei. 

— Cum, zise Titel mirat, albinele au o regină? 

— Da, îi răspunse Adina, albinele au o regină 
pe care o iubesc şi o respectă foarte mult. Pentru 
ea pregătesc o miere specială, care este de o cu- 
răţenie fără seamăn. Când se plimbă prin stup, e 
însoţită de o gardă numeroasă, care stă de pază 
şi seara, când regina se odihneşte. Când trece, 
toate albinele lucrătoare se aşează frumos pe 
două rânduri, salutând-o cu tot respectul. 

„Insă, ce privelişte jalnică este atunci, când 
moare. De odată, tot lucrul în stup este întrerupt 
şi albinele aleargă ca nebune încoace şi încolo. 
Nu mai e cine să le comande și să le facă ordine. 

„Dar iată că se ivește o nouă regină şi ea e bine 
primită. Toate albinele lucrătoare fac cerc în jurul 
nouci lor stăpâne, care se pune pe treabă fără în- 
târziere. 

— Munceşte şi regina albinelor? întrebă Silvia. 

— Nu, dragii mei, le lămuri Adina, ea nu mun- 
ceşte, aşa cum muncesc celelalte albine, ci patru 
sau cinci ani, cât ţine viața ei, face necontenit ouă. 
Sa socotit- că o regină de albine face pe an cel 
puţin 100 de mii de ouă. 

— Dar ce se AUDI cu trântorii? întrebă Ti- 
tel. 

— După ce regina şi-a ales printre dânşii unul 
care să-i fie soţ, sa isprăvit cu ceilalţi. Albinele 
lucrătoare nu mai pot răbda ca ele să muncească 
şi să fabrice miere, iar trântorii să nu facă nimic 
şi să le mănânce mierea. De aceea, se reped cu 
toatele asupra lor, le smule aripile, picioarele şi îi 
trântesc la pământ. Ei sunt aşa de leneşi şi greoi, 
că nu pot măcar să se apere şi nici nu încearcă să 
se apere, ci primesc toate loviturile până ce îşi 
dau sufletul. 


„Insă, vorbi mai departe Adina, albinele au şi- 


alţi duşmani, care caută să pătrundă în stup şi să 
le mănânce mierea. Astfel de dușmani sunt omi- 
zile, iluturii şi şoarecii. Foarte cu greu pot să pă- 
trundă aceștia în stup, dar când izbutesc, nu le 
merge bine. Ori sunt omorâţi de înțepăturile al- 
binelor, ori înecaţi și înăbusiţi în miere 

— Ce lucruri interesante știi să ne spui, Adino! 
îi ziseră Silvia și Titel. Insă, n'ai să ne spui şi cum 
își fac albinele locuinţele şi cum fabrică mierea, 


E a i i a a a a L-a 


> | 


BIBLIOTECA | 


UNIVERSITATII | 
VA St 


ves 


TMIN E AT AnGORTECOR 


care ne place aşa de mult, fiindcă este aşa de gus- 
toasă? t 

— Da, pot să vă povestesc şi despre aceasta, 
dar acuma e cam târziu şi trebue să ne întoarcem 
acasă. Insă, Duminica viitoare vom veni din nou 
la stupii aceştia şi vă voi povesti despre felul cum 
albinele îşi fac locuinţele şi fabrică mierea. 

— Se poate, să ne vadă grădinarul Ilie şi să ne 
dea şi ceva miere, zise Titel, care cra cam laconi 
de felul lui. 

rén Se poate şi aceasta, 
şoara” Adina. 


îi întări vorba „domui- 


Maria Sorel 


Citiţi cu toţii: 


„Jertfa Lilianei' 


Cel mai frumos roman pentru tineret. 


CE A SPUS DOMNU MONITOR 


In clasă don monitor 
Ne spunea eri de zor: 
Cine învaţă strună, 
Capătă o notă bună 

Ba şi ceva suplimentar 
Un pachet Suchard ! 


- 


Cereţi la librării: 


„INELUL PIERDUT“ 


i HERDAN îi" 


Atelisrele e „ADEVERUL", S. A 


: ai 


B 


COBĂLOR 


REVISTĂ S K, 


pinEcroa: N. BATZARIA. 


DOREL: „Fă-mi şi mie parte, pentrucă; altfel, îți rup urechea.” PREȚUL 5 LEI 


"(la drumul de fier). 11) 


- 


a a a = a == 


PAG: 2 == 


pă 


La acest concurs oferim următoarele 5 premii: 
PREMIUL 1: 


n II : » » » » LL » 


-` Orizontal: 3) Fu în posesia cuiva. 8) Cotitură 
Cu ce merge locomoti- 
va?... 14) Vagon mic. 19) Ce vedeţi în faţa şin 
urma trenului de mai sus?... 20) Postav țărănesc. 
21) Posesiv (inv.). 22) De trei ori vagon şi odată 
un trew 27) Pană de despicat (Tr.). 28) Cel care 
vă aduce cărbuni! 29) Albia pe care merge apa 
la moară. 30) Dispune de... 31) Palate de prinți. 

Vertical: 1) Evadată, 2) Băutură. 3) Luptă 
crâncenă. 4) Posed. 5) Două consoane de porc. 


$ | Pagina . distractivă. | 


CONCURSUL LUNAR Nr. 38 


Cărţi alese în valoare de Lei 300. — 
250. — 


JOCURILE PENTRU DESLEG RE : 


2 Oe 


>] DIMINEAȚA COPIILOR 


valoare de Lei 200. — 
150. — 
100. — 


PREMIUL III: Cărţi alese în 


» IV : » » » » » LL 


vV : » » » » LLă 


1) Cuvinte încrucişate 


T RE NUL“ 
oT DE NTU E 


OGIOHOIOIO 


6) Cinzeacă mică. 7) Locul unde mâna este prinsă 
de corp. 8) Bucăţică de oală spartă. 9) Pe ce 
merge trenul? 10) Pun în acest loc. 11) Mâncare 
de post, preferată de turci şi copilaşi. 12) Pune 
unsoare pe osiile trenului. 13) Nume de bărbat, 
unguresc. 14) Secol. 15) Care nu-i subţire. 16) 
Poftim! 17) Slăbuţ. 18) Nu zice nimic! 22) Mai...! 
23) Un rac fără coadă!? 24) Măsură agrară. 25) 
Cum face gâsca? 26) Nota traducătorului. 


h ajrdan 


2) Carte de vizită magică 


NASTRATIN MEIDAR 


ALGER 


Schimbându-se ordinea literelor, se va afla 
funcțiunea acestui personaziu, în orice asociaţie 
care. are nevoe de administrarea unui capital de- 
pus. ua ; 


«Fiecare dezlegător este rugat, ca odată cu desle- 
gările trimise, să adaoge şi cuponul de mai jos. 


| CUPON PENTRU CONCURS 38 | 


3) Palindrom 


I. Se dau, pentru exemplu, următoarele cu- 
vinte: : 


UŞA IEPURASUL RUPE 


Aşezaţi-le în aşa fel, încât să obţineţi, acelas 
înţeles, fie că le cetiţi direct, fie că le cetiţi in- 
vers! 

II. Dăm alte cuvinte: 


MARE APA LA MAL ERA 


Se va proceda ca mai sus. 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI. — Str. CONST. MILLE (Sărindar), 12. — TELEFON 6/67. 


ABONAMENTE : 1 AN 200 LEI | IN STRAINATATE DUBLU 
6 LUNI 100 „ | UN NUMAR 5 LEI 


7 Iunie 1931 — Nr. 382 Director: N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 


REPRODUCEREA BUCAȚILOR ESTE STRICT INTERZISĂ 


LAAAAAAAAAAAAA AAA 


YTYYYYYYYYYYYYYVYYYYYYYYYYYvYrwr 
HHHHHH pa INA LC ARRIOE 


i | | GRĂ DINA MEA TI 


Pai iii iliaaaaaaadă 


Eu, în grădina mea am plantat doi meri, Voi răsădi din cei mai svelți, subțiri, 
Doi peri, S'aud 
Doi lămâi De sub dud, 
Așa frumoși... că, stând să-i vezi, rămâi Cum cere mama câte-un trandafir 
Năuc, Lui Profir. 
Mă duc Călători $ 
Să mai plantez vre-o şase corcodugi Şi când primi-voiu chiar vizitatori, : 
Aduși Să se mire, i 
Dela Huşi. Să respire : 
Căci eu, grădina — vreau s'o fac un parc, Aerul grădinii mele cu parfum. 
C'un arc Oricum, 
Săncare Vreau să fie 
Intrarea principală, știi, frumos Grădina mea, o dulce poezie, 
Pe jos, Să s'adune 
Pe-alei, Dar, ce mă stingherește de pe-acum, 
Se vor aşterne frunzele de tei Nu ştiu cum... 
Covor, E pricina 
Decor. TE 7 ce E Sha e 
Si-apoi, E n rond, Că nam găsit teren să-mi fac grădina... 
Trandafiri Mircea Ciobanu 
Da aa ai E SEPARE e ORN. 
: 
iai aaaaa HHH Dice it AEE dacica ali TET F aa ad 


UN SAT IN MUNTI | 


Un sat în munți, rezimat de Prin vechile păduri de ulmi. Un sat în munţi cu bolți 
culmi, Și casele-i se şterg sihastre, albastre ! 
Imprejmuit de codrul verde, Doar turnul schitului de lemn Tablou pictat de mâni 
Cărările tăcute-și pierde Sfâşie zarea plin de 'ndemn. măiastre... 
Al. Rottman 


ii anii ALAA AAAA AAA AAAA AAA aAA AA AAA AAAA aaa aaaRRARaa ananas iiaaiaaaaaă 


ALALA ETERRA AAEE AAAA AAAA AAAA AAAA AAA AAAA AAAA A 


PAG. === u um 


5 


A g / A fă R, A 
429] POVESTE POPU 


n vârful unui deal înalt şi stân- 
cos, a fost odată un palat, din 
care astăzi a pierit orice urmă. 
Intre poalele acestui deal şi un 
râu ce curgea prin apropiere, 
se întindea o câmpie, dar o 
câmpie ciudată de tot. Nu creş- 
tea pe ea nici o floare, nici un fir 
de iarbă şi nu se vedea răsărind nici un copac. 
Toată câmpia, atât cât puteai să o cuprinzi cu o- 
chiul, era plină de stânci şi pietre. 

Multe din stâncile acestea se ridicau drept în 
sus dela pământ şi, văzute de departe, aveau în- 
făţişarea de ceva dihănii cum se întâlnesc numai 
în basme. Mai ales văzute în timpul nopţii la lu- 
mina lunei, stâncile păreau nişte uriași, gata să 
se arunce asupra aceluia care sar fi încumentat 
să se apropie de ele. 

De altfel, nimeni, nici un om, oricât ar fi fost 
el de curagios, nu îndrăznea să treacă noaptea 
prin câmpia aceea. Aceasta pentrucă se credea 
că în timpul nopţii es dintre stânci şi de sub pă- 
mânt sute și mii de spiriduşi şi de pitici, care ju- 
cau până la revărsatul zorlor, făcând hore nebu- 
neşti. s 

Se spunea despre spiriduşii şi piticii aceştia că 
ar fi aşa de răi, că de îndată ce prindeau pe cine- 
va noaptea în câmpia despre care ziceau că este 
„câmpia lor”, îl luau cu ei la locuinţele lor de sub 


UNÁJATEA SPIRIDUȘILOR 


LARA pe MARIN OPREANU NEY 


DIMINEAȚA COPIILOR 


pământ, aşa că nenorocitul acela pierea fără 
urmă. x 

Insă, mai mult decât toți, stăpânul palatului 
din vârful dealului navea o clipă de linişte din 
pricina spiriduşilor, şi piticilor din câmpie. Nu-i 
văzuse niciodată, precum nu-i văzuse nici un alt 
om. Cu.toate acestea, era încredinţat că aceşti 
spiriduşi şi pitici trăesc în adevăr şi că sunt 
foarte răutăcioşi. - 


In zadar căutau prietenii şi servitorii săi să-l” 


liniştească şi să-i alunge frica de care. era stă- 
pânit. 

„Spiriduşii şi piticii, îi ziceau ei, sunt o închi- 
puire, o născocire din basme. Dacă ar fi fost 
aievea, până acum i-ar fi întâlnit cineva sau ar 
îi făcut cuiva ceva”. 

Insă stăpânul palatului le întorcea vorba, zi- 
cându-le: „Dacă aveţi credinţa că nu sunt spi- 
riduși şi pitici şi dacă ei nu es şi nu joacă în 
timpul nopţii, iată că dau o pungă cu o sută de 
galbeni aceluia care va trece noaptea prin câm- 
pia cu stânci”. 

Doritorii de a câştiga aşa de lesne şi aşa de 
repede suta de galbeni, mulţi tărani şi alţi oameni 
din partea locului îşi luaseră inima în dinţi şi în- 
cercaseră să străbată în timpul nopţii câmpia cu 
pricina. Insă, când se apropiau de câmpie, li se 
făcea frică şi li se părea că văd cete de spiriduşi 
şi de pitici că se reped asupra lor. Tremurând 


Pi > 


DIMINEATA GOPIILOR = 


din tot corpul şi clănţănind din toţi dinţii, o ru- 
peau la îugă, fără să mai privească îndărăt şi 
sa vadă dacă în adevăr sunt urmăriţi. 

O dată însă mama mare a micului lie căzu 
bolnavă. Băiatul acesta, care pe atunci era în 
vârstă de zece ani, locuia cu bunica sa într'o 
căsuţă dela marginea satului. Era orfan de pă- 
rinţi şi n'avea nici o avere. El şi bunică-sa tră- 
iau din ce puteau să câştige cu munca lor. Câş- 
tigau însă aşa de puţin, că deseori n'aveau cu ce 


să-şi cumpere puţin mălaiu, ca să-şi facă mă- 
măligă. 
Lui llie îi ziceau ceilalţi copii din sat: „De 


ce nu vrei să câştigi dintr'o dată o sută de gal- 
beni, trecând noaptea, aşa cum vrea boerul, prin 
câmpia spiriduşilor şi piticilor? 

— „Dece nu treceţi voi?” le răspunea llie, care, 
pe deasupra, era fricos din fire. 

Insă, într'o seară bunică-sa căzu aşa de greu 
bolnavă, că nu se ştia dacă mai poate trăi până 
a doua zi. 

„Mamă mare, zise Ilie ai cărui ochi se umplu- 
seră de lacrimi, merg să aduc pe Baba Rada din 
satul vecin”. Şi fără să aştepte răspunsul bunică- 
săi, Ilie se şi repezi afară, pornind la drum în în- 
tunerecul nopţii. 

Baba Rada era o bătrână vesută în toate sa- 
tele din partea locului pentru priceperea cu care 


ştia să găsească leac la orice boală. Satul în care,_ 


locuia se găsia în partea cealaltă a câmpiei spi- 
riduşilor şi piticilor, aşa că llie al nostru trebuia 
să străbată toată câmpia aceasta. 

Am spus că llie era băiat în vârstă mică şi fri- 
cos din fire. Insă gândul la bunică-sa, care trăgea 
să moară, îi înteţi puterile şi îi dete un curaj de 
care se mira el însuşi. 

Işi făcea drum printre pietre şi printre stâncile 
ce păreau la lumina lunei ca nişte uriaşi, gata să 
se repeadă asupra drumeţilor. 

Dar deodată Ilie se văzu înconjurat de mulţime 
mare de spiriduşi şi pitici care, jucând o horă ne- 
bună, se apropiau de el, privindu-l cu multă rău- 
tate. Bietului Ilie îi pieri curajul, iar inima i se fă- 
cuse cât un purice. Credea că se sfârşise cu el. 

Atunci un pitic ceva mai răsărit decât ceilalţi şi 
_şi care părea a îi căpetenia tuturor spiriduşilor, 

şi piticilor, se desprinse din horă şi îndesându-se 
în Ilie, îi zise cu un glas răstit: „Ai îndrăznit să 
vii în câmpia noastră, ca să câştigi suta de gal- 
beni făgăduiţi de stăpânul palatului din deal şi să 
arăţi că nu ţi-e frică de noi. Insă, îţi vei primi nu- 
mai decât pedeapsa”. 

Ilie îşi luă inima în dinţi şi răspunse: „N'am ve- 
nit pentru bani şi boerul nici nu ştie că eu trec 
pe aici în noaptea aceasta. E bolnavă rău mama 
mare şi merg să chem pe baba Rada. 

— Dacă-i aşa, se schimbă treaba, îi zise piti- 
cul vorbindu-i acum cu blândeţe. Vino cu mine!” 


se PAG. 5 


II luă de mână şi-l duse într'o peşteră ce era 
înlăuntrul pământului. Merseră aşa mână în mâ- 
nă până la jumătatea dumului, când deodată piti- 
cul fugi, lăsândul-l pe Ilie singur. 

„Sa isprăvit cu mine! îşi zise băiatul. Mau a- 
dus, aicea ca să mă lase să. mor de foame sau ca 


, 


sä vie să mă sugrume”. 


Bietului 


îi pieri 


Dar iată că o rază de lună pătrunse până la 
locul unde se găsea Ilie, luminând drumul de di- 
naintea sa. Ilie se luă după raza aceasta şi după 
puțin mers, se pomeni din nou pe pământ şi la 
aer liber. Ba, după ce mai făcu câţiva paşi, văzu 
că ajunse înaintea căsuţii în care locuia cu bu- 
nica sa. 

Mirat şi nedumerit, intră în casă,... când ce-i 
îu dat să vadă? Lângă bunică-sa, care zăcea în 
pat, stătea piticul, care îi vorbise şi-l dusese la 
peştera din pământ. Piticul vorbea bolnavei cu 
blândeţe şi îi dedea să bea o doctorie, care îi 
făcea bolnavei mult bine. 

Piticul zâmbi la vederea lui Ilie şi-i zise: „Vezi 
că şi noi, piticii, ştim să fim buni cu oamenii buni. 
Pentru bani, tu nai vrut să vii noaptea în câm- 
pia noastră. Ai avut însă curajul să vii, împins 
de dragostea pentru bunica ta. Se cuvine ca a- 
ceastă faptă să fie răsplătită. 

(Citiţi urmarea în pag. 14 jos) 


PAG. 6 


DIMINEAȚA COPIILOR 


ANU 
ma) 


W 


NINI ȘI MENNY, ŞAMPIONI DE BOX | . 


EA ot auzind despre box şi despre boxeuri, 

Menny s'a hotărît să-l provoace pe Nini. 

v Acesta a primit lupta. Aşa dar, ei au fu- 

rat mânuşile de piele roşie ale părinților 

şi le-au umplut cu capoc, scos din per- 

nele de pe divan, ca să stea umflate şi ţepene ca 

mănuşile boxeurilor mari. Apoi, au luat ca arbitru 

pe Lulu şi au strâns drept spectatori pe surorile 

şi pe prietenii lor: Cornelia, Lucica, Țuki, Jan, 
Sisy şi Ticuşor. 

Nini a început să lovească în Menny şi Menny 
a început să dea în Nini. Arbitrul a vrut să inter- 
vie, dar s'a ales cu o vânătae la ochi. Şi, după a- 
ceastă luptă aprigă, Nini a căpătat cucuie în cap, 
iar Menny s'a văzut cu nasul turtit. 

A doua zi, după această reprezentaţie, când 
Menny şi Nini intrară în clasă, micii lor colegi 
rămaseră cu ochii miraţi către ei. Pe urmă, is- 
bucnind în râs, începură să strige când lui Menny, 
când lui Nini: 

(Urmare din pag. 5) - 

Să ştii că bunică-ta se va face iarăşi bine şi că 
noi, spiriduşii şi piticii, vă vom duce la amândoi 
de grije”. 

Câteva zile după aceea, bunica lui Ilie era vin- 
decată şi mai sănăntoasă decât oricând. Pe lângă 
aceasta, stăpânul palatului din deal, aflând des- 
pre isprava lui Ilie, îi dărui punga promisă cu o 
sută de galbeni. Marin Opreanu 


Cum se poate, Menny cârn? 
Unde-i nasul cât un târn, 
Ca de el ceva s'atârn? 


Nini vine ca un hoţ 

Şi la toţi vrea să ne spuie 
Că acum face negoţ 

De cucuie! 


Clopotul sună pentru începerea lecţiilor. In- 
să veselia colegilor nu putuse să ia sfârşit, deşi 
se ştia că domnul institutor va intra în clasă. A- 
cesta, atras de sgomot, veni tiptil şi auzi glumele 
băeţilor. După ce luă loc pe catedră, strigă: 

„Să poftească cei doi boxeuri la lecţie!” 

Toată clasa începu să râdă. Băeţii eşiră din 
bancă. Dar Menny şi Nini nu ştiau nimic. Fiin- 
du-le gândul la alte lucruri, nici nu puseseră mâna 
pe carte. 


„Ei domnilor boxeuri, zise institutorul, mai bine 
aţi învăţa carte, decât să vă ţineţi de box care 
nu-i pentru copii!” 

Şi, ca pedeapsă, domnul institutor, în recreaţie, 
aşeză pe Menny şi pe Nini în mijlocul curţii. 

Băeţii din toate clasele — mai mari şi mai mici 
— trecură pe lângă ei, râzând în hohot, privin- 
du-i: pe Menny cu nasul turtit şi pe Nini cu cucuie 
în cap! 

de Alexandru Bilciurescu 


"089--009--009--000--099--009--009--099--009--009--009--009--009--009--009--009--009--080--009--000--009--909--009--009--009--099- 


PAG. ? 


DIMINEAȚA :GCOPIILOR= === 


PENTRU CITITORII MAI MICUȚI 


Â9000000000000000000ttov000e0eereeeeeeetere AAAA SEELE EEEE EEEE ETE TETTE ETETEYYTTYYETTTYTEYYYYEYEYKEYEEEYEEKETEEEETETEEEYEYEEEE EEEE EE EEEE EE EE a E E E E E E E a 


LAAdda dhA A ALEE EE EETTETEETErEYYYYrrr errre rererere rer rere TETTE LAEEEEES ESEESE SEESE EEEE EEEE 


TRANDAFIRUL LUI BUJOR | 


In grădina cea frumoasă, 
Ce se'ntinde lângă casă, 
Trandafiri sunt o grămadă — 
Merge lumea ca să-i vadă. 
Dar drăgutul de Bujor 
Cică e stăpânul lor. 
Dimineaţa când se scoală, 
Când copiii mèrg la şcoală, 
În grădină se grăbeşte, 
Trandafirii îi stropeşt», 
Cât mai mari dorind să crească 
3 Şi mai iute să'nilorească. 
lar vreunul mai frumos, 
Mai plăcut ce-i la miros, 
El îl rupe şi îndată 
Mamei sale îl arată, 
„Trandatirul ăsta nou, 
Mamă, ţi-l fac eu cadou“, 
Zice şi e mulțumit 
Un sărut când a primit. 
Dar să ştiţi voi că Bujor 
E cuminte, silitor, 
__Dela şcoală nu lipseşte, 
lar la carte se sileşte. 


Filina 


| 


NOD 0RReOPROOOPROCORRORARODODOROROOLOLODOORO DEO OPRPOORROOSL INCA L OCR VALOO Ret POOOAPOLRRROOReLeRARORLLLt trec PRAPOLLL Lt br brevet torettereteehe 


pia iileana dama lata adaaa alani H H HHHH HHHH HHHH HHHH HHH HHHH 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Povestea (oa O Taânreni 


8) Vaporul este urmărit de balaurul Birzamut | 


Uite-aşa, care de care 

Pe Domniţă proslăveşte, 

La primejdia ce-i paşte 
Mai că nimeni nu gândeşte. 


„Străluceşti tu ca un soare, 
Ca luceafărul dimineții, 
Eşti o zână, eşti un înger, 
Eşti zeița Frumuseții.” 


Inaintea Marilenei 
Fraţii toţi îngenuchiară, 
Şin cuvinte-alese, calde, 
Frumusețea-i lăudară. 


„E cu somnu-i pe sfârşite 
Şi pe noi de pune laba, 

Inţelegeţi ce ne-aşteaptă, 
Să vă spun eu e degeaba. 


„Fraților, le zise dânsul, 
Nu e vreme de vorbit, 
Nici de stat aci o clipă, 
Căci balaurul cumplit 


Dar Dănilă ghicitorul 
lute'n fire îşi veni, 

Căci cu darul ce'nvățase, 
Ce urmează ei ghici 


DIMÂNRA TA COPIILOR 


El 


„Am scăpat-o pe Domniță 
Din robie, dar acum 

Să scăpăm şi de balaur, 
Haideţi dar de grab’ la drum.“ 


II ascultă şi se'mbarcă 
Cu Domnița pe vapor, 
Ce pe marea ca oglinda 
Fuge-alunecă ușor. 


Mulţumită-i Marileana Dar de-odată... ait... ce-i asta? 
Că scăpată-i din robie, Soare, cer s'a 'ntunecat, 
Că balaurul cel groaznic Marea liniştea îşi pierde 
N'a luat-o de soţie. Şi din fund sa turburat. 


Ce senin şi albastru-i cerul ! 
Iar zetirul lin, duios, 
Suflăn părul Marilenei, 
Suflă'n păru-i mătăsos. 


Intuneric e ca noaptea, 

Nori mai deşi se'ngrămădesc, 
Marea geme, urlă vântul... 
Fraţii noştri se'ngrozesc. 


„Ce-i, Dănilă ? Ce sentâmplă ?” „E balaurul ce vine 


Il întreabă speriați Răscolind şi cer şi mare, 
Pe Dănilă, ce răspunde, De-ar sbura vaporul nostru, 
„Fără teamă, rog, să staţi. Chip nu este de scăpare. 


In n-rul viitor : 


MOARTEA BALAURULUI 


„Nu putem scăpa prin fugă, 
Dar tu, frate ochitor, 
Măi, Ilie, gata pușca, 
Tu ne vei scăpa uşor.“ 
(Va urma) 


BIRZAMUT“ 


PAG. 10 


DIMINEAȚA COPIILOR 


scultă, prietene  Bir-Bar-Bor, i-am 

spus eu, nu cumva „pâlnia învăţă- 

turei” despre care mi-ai pomenit că 
y specialiştii voştri din Marte lucrea- 

ză să o găsească, este la fel cu „pâl- 
nia învăţăturei” despre care noi, oamenii pămân- 
teni, povestim în glumă? 

— Ce povestiţi voi? mă întrebă Bir-Bar-Bor. 

— Cică pentru copiii leneşi ar îi o pâlnie. A- 
cestor copii le faci o gaură în cap, pui pâlnia şi 
prin ea torni învăţătură. Decât acestea sunt bas- 
me de care râdem. 

— Noi cei din Marte, îmi întoarse el vorba, nu 
ne pierdem vremea cu basme. Ceeace ţi-am spus 
şi ceeace îţi voi mai spune, sunt lucruri serioase 
şi adevărate. S'au gândit şi specialiştii noştri să 
facă „o pâlnie a învăţăturei”, aşa cum vă râdeţi 
voi cei depe pământ, dar au văzut că lucrul este 
aproape cu neputinţă. 

„Acum însă lucrează la altceva. Anume, să 
dea, fie copiilor, fie persoanelor mari, învățătură 
şi cunoştinţele de care au nevoe, cu ajutorul in- 
jecţiilor. Iţi face, de pildă, o injecție care te ajută 
să dezlegi foarte lesne şi repede cele mai grele 
probleme de matematică. Altă injecție, ca să ştii 
numai decât harta întregului univers, adică nu- 
mărul, mărimea şi poziţia stelelor, cometelor şi 
planetelor, Altă injecție pentru geografie, alta 
pentru ştiinţele naturale şi aşa mai departe. 

— Dragă Bir-Bar-Bor, i-am tăiat eu vorba, 
nu-i aşa că ai poftă să glumeşti şi că te-ai apucat 
să-mi spui basme? 

— Nici nu glumesc, nici nu-ţi spun basme, îmi 
răspunse el adaugând: vorbesc foarte serios şi 


îţi repet că noi, marţienii, nu ne pierdem vre- 
mea cu basme. 

— Şi unde aţi ajuns cu injecţiile acestea de 
învăţătură? lam întrebat eu tot cu un aer ne- 
încrezător. 

— Experiențele făcute până acum, îmi răs- 
punse el, au arătat că lucrul nu este numai po- 
sibil, ci pot spune că s'a reuşit foarte bine. S'au 
făcut mai multe injecții la copii, la tineri şi la 
oameni în vârstă şi rezultatele au fost destul de 
bune. E drept că mai lipseşte ceva, pentru ca 
injecţiile acestea să fie cu totul bine puse la 
punct. Specialiştii noştri ne-au asigurat că într'o 
lună, cel mai târziu două, totul va fi în regula 
cea-mai desăvârşită. 

— Ascultă, prietene, -i-am spus eu râzând. 
Când. vii să mă vizitezi pe pământ, adu-mi, te 
rog, şi mie câteva din injecţiile acestea. 

— ţi aduc cu plăcere, îmi răspunse Bir-Bar- 
Bor serios. Spune-mi, însă, de ce fel de injecții 
ai mai mult nevoe. 

— Păi, zic eu, adu-mi mai întâi o injecție, ca 
să învăţ repede limba voastră marțiană. După 
aceea, o injecție ca să câştig mulţi bani şi cât 
mai lesne. 

— i-am mai spus, mi se împotrivi el, că noi, 
marţienii, nici nu ştim ce sunt banii, aşa că nici 
nu înţeleg ce însemnează a câştiga. Cere-mi însă 
pentru ceva mai de seamă, ceva care să-ţi folo- 
sească în adevăr. 

— Dacă-i aşa, i-am zis eu, adu-mi cel puţin o 
injecție, care să mă ajute să trăesc cel puţin 
două sute de ani. 

— La noi în Marte, mă lămuri Bir-Bar-Bor, 


r;