Dimineata Copiilor/Dimineata Copiilor, 1931 (Anul 8, nr. 361-411) 750 pag/DimineataCopiilor_1931-1669230700__pages351-400

DIMINEAŢA COPIILOR 


PAG. 11 


nimeni nu s'a gândit să caute leac pentru pre- 
lungirea vieţii peste marginile ei fireşti. Fiecare 
din noi trăeşte de opt ori timpul de care are ne- 
voe să crească. Cred că atâta trăiţi şi voi, oa- 
menii de pe pământ. 

— Şi câţi ani crezi că trăim noi? l-am între- 
bat eu. 

— După cercetările şi socotelile făcute de spe- 
cialiştii noştri, îmi răspunse Bir-Bar-Bor, voi, oa- 
menii pământeni, creşteţi până la vârsta de 20 
de ani. Aşa dar, înmulţind 20 cu 8, avem 160 de 
ani. Prin urmare, fiecare din voi trebue să tră- 
iască până la vârsta de 160 de ani. Nu-i aşa că 
trăiţi până la vârsta aceasta? 

— Nu, zic eu. De când tiu minte, n'am auzit 
despre cineva să fi trăit 160 de ani. Ba chiar, 
socotim că a trăit destul de mult omul care 
moare la vârsta de 80 de ani, adică la jumătatea 
vârstei arătate de d-ta. 

— Dacă trăiţi aşa de puţin, îmi zise Bir-Bar- 
Bor, înseamnă că voi, oamenii pământeni, în- 
trebuinţaţi o jumătate din viaţa voastră, ca să 
omorâţi pe cealaltă jumătate. O omorâţi prin a- 
buzurile voastre, prin felul de viaţă ce duceți. 
Se vede treaba că vă culcaţi noaptea târziu, că 
staţi puţin la aer liber şi curat, că mâncaţi mai 
mult decât aveţi nevoe şi că mâncaţi lucruri 
care vă fac rău. 

„De asemenea, sunt încredinţat că vă prăpă- 
diţi sănătatea şi vă scurtaţi viaţa din pricina că 
beţi din băuturile acelea de care mi-ai pomenit 
întruna din conversațiile noastre de mai îna- 
inte: vin, ţuică şi cum le mai spune. Tot aşa, sunt 
sigur că trebue să vă facă mare rău acea pa- 
timă căreia voi îi spuneţi fumatul. Nu poate de- 
cât să vă strice sănătatea şi să vă nimicească 
puterea fumul pe care îl înghiţiţi şi-l băgaţi în 
plămâni. 

„Cât de nesocotiţi şi cât de înapoiaţi sunteți 
voi, oamenii pământeni”! îşi încheie această vor- 
bă prietenul Bir-Bar-Bor. 

Precum vedeţi, Bir-Bar-Bor mi-a ţinut o pre- 
dică de care n'am fost tocmai mulţumit, mai ales 
că nici nu aveam ce să-i răspund. Omul avea 
dreptate. Aşa este. Noi, oamenii pământeni, în- 
trebuințăm o jumătate din viața noastră, ca să 
omorâm pe cealaltă jumătate. 

Nu puteam să mint, spunându-i că se înşeală 
şi că noi, oamenii depe pământ, suntem desă- 
vârşiţi în toate privinţele. Dar nici nu-mi dedea 
mâna să-i mărturisesc că a spus adevărul şi că 
noi avem atâtea defecte şi păcate. De aceea, am 
căutat să mă depărtez dela chestiunea aceasta 
şi i-am zis: 

„Ascultă, prietene, eu, fără să fiu bolnav, sunt 


cam slăbuţ de constituţie şi tare aş dori să mă 
mai îngraş puţin. Nu uita, prin urmare, ca atunci 
când vii să mă vizitezi, să-mi aduci nişte injecții 
de îngrăşat şi de întărit. 

— Bine, îţi aduc, îmi răspunse Bir-Bar-Bor cu 
un aer, ca şi cum i-aş fi cerut un fleac de nimic. 
Insă, mă întrebă el, nu te-au întărit de când erai 
copil şi nu te-au făcut să te desvolţi cu-aiutorul 
maşinei radio-active de crescut? 

— Ce-i această maşină de crescut, căreia îi 
spui „radio-activă”? l-am întrebat eu mirat din 
cale afară. 

— A, te-am prins! îmi zise Bir-Bar-Bor cu un 
aer de mulţumire răutăcioasă. Din felul cum m'ai 
întrebat, am înţeles, că voi, oamenii pământeni, 
n'aveţi habar de maşina radio-activă de crescut. 
Am văzut, aşa dar, încă odată cât sunteţi de 
înapoiaţi. 

— In loc să-mi spui astfel de vorbe puţin plă- 
cute, i-am răspuns eu, mai bine lămureşte-mă 
iar această maşină şi despre întrebuinţarea ei. 

— Bine, aşteaptă-mă puţin”, îmi zise el. 


(Va urma) 


Ro 


CITITORI, A APĂRUT 


„Jerfia Lilianei“ 


cel mai frumos, cel mai înduleşător 
si cel mai interesant roman PA 
copii şi tineret 


„jeriia Lilianei“ 


a apărut într'un volum foarte 
frumos tipărit, împodobit cu nu- 
meroase ilustraţii şi având o mi- 
©  nunată copertă în culori © 


„Jertfa Lilianei“ 


este un roman care nu trebuie să 
lipsească din nici o casă. / Preţul 
unui volum format mare, Lei 60 
librăriile, 


De vânzare la toate 


2. o-o-oo-o-e 


-- 


PAG. 12 = AM ENEA 7 AGO PILILOR 


32% | de MARCU IONESCU | goo 
in 9 


scultaţi, vă rog, încă o poveste 
despre o rândunică. Cred că 
no să vi se pară mai puţin bună 
decât alte poveşti cu rândunici. 
lar dacă nu o găsiţi bună, vă 
mai rog să-mi spuneţi, ca să 
nu o mai povestesc şi altora. 
Rândunica din povestea de faţă 
a trăit multe zile de necazuri. Adică necazurile 
s'au ţinut de ea încă de când era un puişor mic, 
micut. 

Aşa, cuibul în care se născuse, se găsea sub 
stráşina unei case înalte, foarte înalte. Când i-a 
venit vremea să sboare, părăsind cuibul, ea a 
obosit repede şi a căutat un loc unde să se o- 
dihnească şi să mai răsufle. Şi na găsit loc mai 
bun decât să se aşeze pe marginea ferestrei dela 
casa sub a cărei straşină îşi avea cuibul. 

Insă, copiii din casa aceea au văzut-o, au prin- 
s-o şi au pus-o într'o colivie. 

Colivia era mare, curată şi frumoasă, aşa că 
mica rândunică putea să se simtă acolo cât mai 
bine. Cât despre mâncare, copiii aveau grije să 


- 


DIMINEAȚA COPIILOR =——— 


== == = —— —— = PAG. 13 


(9) îndoape chiar mai mult decât era nevoe. La în- 
ceput îi dădeau firimituri de pâine înmuiate în 
lapte, iar după ce a crescut mai mare, îi dedeau 
tot felul de seminţe. 

Rândunica era foarte mulțumită de hrana ce 
primea. Mânca totdeauna cu poftă şi bea apă 
dintr'o farfurioară ce era în colivie. 


Precum vedeţi, rândunica aceasta nu ducea 
lipsă de nimic, iar copiii, care țineau mult la dân- 
sa, se, sileau să-i facă traiul în colivie cât mai plă- 
cut. Şi credeau că, în adevăr, rândunica lor era 
fericită. 

Insă, dacă rândunica ar îi putut vorbi, le-ar fi 
spus micilor ei stăpâni: 

„Vă înselaţi, copii, dacă vă închipuiţi că eu 
sunt mulţumită de viaţa ce duc la voi. E ade- 
vărat că mă hrăniți mult mai bine, decât maş fi 
putut hrăni eu singură în libertate. Cu toate a- 
cestea, să ştiţi că aş sbura numai decât de aicea, 
dacă îmi deschideţi colivia şi fereastra. Decât 
orişice,, lucrul cel mai preţios este viața în li- 
bertate. 

„Aşa, cuibul în care m'am născut, era strâmt, 
puțin curat şi întunecos. Totuşi, m'aş simţi acolo 
mult mai fericită, decât în această colivie mare, 
curată şi luminoasă. Simt că aicea n'am mult de 
trăit. Vă rog, aşa dar, copii buni, daţi-mi dru- 
mul şi lăsaţi-mă în libertate”. 

Aşa ar fi vorbit rândunica. Numai că rându- 
nica nu ştia să vorbească, iar copiii, cu toate 
că ştiau că rândunicii îi este mai bine în liber- 
tate, decât în robie, o ţineau, totuşi, închisă. 

Poate că rândunica ar mai fi trăit aşa câtăva 
vreme, iar pe urmă ar fi murit de mâhnire şi 
durere. Insă i-a fost dat să aibă parte de altă 
soartă: 3. -? 

Era într'o frumoasă după amiazi de toamnă. 


Soarele încălzea şi lumina puternic colivia în 
care se găsea închisă rândunica noastră. 

In ziua aceea, rândunica era mai mâhnită şi 
mai amărâtă decât oricând şi iată de ce. 

Pe acoperişul caselor din vecini şi pe sârma 
de telegraf ce trecea lângă fereastră stăteau sto- 
luri de rândunici, care ciripeau necontenit, vor- 
bindu-şi în graiul lor. 

„Se pregătesc de drum în ţările calde”, îşi spu- 
neau unul altuia copiii, care le priveau dela fe- 
reastră. 

De acelaş dor de ducă şi de aceiaşi nevoe de 
a pleca în ţările calde fusese apucată şi rându- 
nica din colivie. Nici o dată, mai mult decât a- 
tunci, dorinţa de a părăsi” colivia nu se trezise 
mai puternic intr'insa. k 

De altfel, nu era de mirat să fie aşa. Toate ce- 
lelaite rândunici se vor duce în țarile unde nu 
e frig şi nu e iarnă şi numai’ ea e osândită să rä- 
mână în gerul din ţara noastră. 

„Cât de tristă e rândunica noastră, când vede 
că tovarăşele ei sunt gata să plece! zise frāțio- 
rul surorei sale. 

— Da, ii întări surioara vorba, rândunica noa- 
stră e foarte tristă. Mi-e teamă că în curând o 
să moară. lkândunicile nu pot trăi multă vreme 
închise. 

— Ce ar fi, dacă i-am da drumul? zise din nou 
frăţiorul. 

— Să-i dăm drumul!” 
surioara. 

Un minut după aceea, rândunica era pe aco- 
perişul casei din vecini, unde sa amestecat în 
stolul celorlalte rândunici. Nu trecu mult, si îşi 
luă şi ea sborul spre ţările calde cu tovarăşele ei. 

„Drum bun”! strisară cei doi copii; privind 
cam trişti dela fereastră. 


răspunse numai decât 


Marcu Ionescu 


-000-00-10 


COZONACI 


FRUMOSI 


|k FAINA DE AUR HERDAN 


Citiţi cu foţii: 


„Jertfa Lilianei'* 


Cel mai frumos roman pentru tineret. 


CE-I MINCIUNA? + 


Ştii ce-i o minciună ? 

Când e 'nourat, să spui că-i lună 
Când e senin că tună ~ 

Şi că ciocolata Suchard nu-i bună! 


ME) 


PAG. 14 


DIMINEAȚA COPIILOR 


CUM S'AU 


u cred să fie un om care să nu iubească 
florile. Sunt atât de plăpânde şi cu toate 
acestea, aduc întotdeauna bucurie, chiar 
şi oamenilor întristaţi. 
lată ce am aflat eu despre ţara de un- 
de vin florile şi despre felul cum au fost făcute. 

Când Dumnezeu a făcut pământul, pe câmpii 
nu creştea decât iarbă şi muşchi. Unde te uitai 
cu ochii, vedeai numai verde. Nici o altă culoare 
nu înfrumuseţea iarba din care pricină de multe 
ori ţi se părea că şi cerul — atât de albastru şi 
senin — este tot verde. De atunci chiar a rămas 
vorba românească: „Verde sus şi verde jos, 
Doamne câtu-i de frumos!”. 

Intr'o zi, Dumnezeu, înconjurat de îngeri, se 
plimba pe pământ. Fiecare înger era îmbrăcat în 
altă culoare. Era ceva minunat de văzut. 

Deodată, Florail cel mai iubit înger al Domnu- 
- lui, zise: „O! ce searbăd pare pământul îmbrăcat 
numai în verde! li lipseşte ceva, Doamne, Tu ca- 
re ştii toate, nu vrei să mă lămureşti?” 

Dumnezeu zâmbi şi întoarse vorba: „Ba da, 
Floraile! Pământului îi lipsesc florile. Şi îi voiu 
dărui flori, însă numai cu ajutorul vostru”. Şi 
făcând un semn cu mâna, un nour alb îl învălui 
impreună cu îngerii şi totul pieri. 

Se lăsase noaptea. Luna lumina pe cer blândă 
ca intotdeauna şi stelele ijucăuşe, ba  aprindeau, 
ba stingeau lumânările. Aşa cum fac şi astăzi. 


FĂCUT FLORILE 


Toată omenirea dormea şi numai ochiul lui Dum- 
nezeu veghea peste întreg pământul. 

Când se arătară zorile şi îngeraşii priviră pe 
gemuleţele cerului spre pământ, un strigăt de ad- 
miraţie eşi din toate piepturile. Câmpiile erau îm- 
pestriţate cu îlori frumoase, fragede, strălucitoare 
şi mai ales colorate. Culorile erau de tot felul şi 
alcătuite cu atâta măestrie, încât se cunoştea o 
mână cerească. 

Ingeraşii plini de bucurie, voiră să coboare re- 
pede spre pământ ca să pipăie, să simtă cum 
sunt florile, dar... ce durere! Hainele lor, până a- 
cum colorate, erau astăzi albe ca zăpada. Ce se 
întâmplase? Dumnezeu luase culori pentru flori 
din îmbrăcămintea îngerilor, lăsându-le-o albă. 
De atunci îngerii poartă numai haine albe şi ne- 
pătate. Când oamenii văzură noua minune, înge- 
nunchiară şi plini de smerenie, mulţumiră lui 
Dumnezeu. 

Florile îură iubite dela început şi oamenii şi le 
dau în dar la zile mari, cât şi în cele obişnuite. 
Ele împodobesc fruntea mireselor sub formă de 
„lămâiţă” şi sunt brodate pe mătăsuri ca şi pe 
pânză ordinară. 

Deasemenea, Dumnezeu a hărăzit -ca atunci 
când moare un om, să i se aducă flori, pentru ca 
durerea celor ce răniân părăsiţi să fie puţin ali- 
nată prin frumoasele culori şi prin mirosul fin pe 
care-l răspândesc. Elsa Glasberg-Wodan 


DIMINEATA- COPIILOR === 


fs 7, 
ay: 
U Aora 
ăi 


ti (ll pe! 


aaa 4” 

/ 

r 
(445 


Z 


pj 
6e) 
E) 


Q Silvia şi Titel aşteptau cu nerăbdare să 

sosească din nou Duminica, pentru ca 

D să meargă iarăşi la stupii din grădina 

lui Ilie. Sora lor mai mare, „Domnişoa- 

ra” Adina — nu uitaţi că este elevă în 

clasa a şasea de liceu — le promise să-i ducă 

din nou şi să le explice cum îşi fac albinele lo- 
cuinţa şi cum fabrică mierea. 

Adevărul este că lucrurile acestea îi interesau 
mai puţin pe Silvia şi pe Titel, amândoi elevi în 
clasele primare. Ceeace îi făcea să numere zi- 
lele până Duminică şi să li se pară că sunt foarte 
lungi şi că trec nespus de încet, era gândul la 
plimbare şi mai ales gândul că grădinarul Ilie îi 
va ospăta cu miere. 

In sfârşit, sosi şi ziua de Duminică. Timpul era 


= PAG. 15 


AC UNOȘTIMŢE - FOLOSI TOARE 
7999909090 099.099 


Da 4 


EA! 
AA, 


9029999090 


 J ecuipla - si 
oh ierea 
pa albigelor 


3009249000000 


„Bine aţi venit, le zise Ilie, primindu-i cu toată 
bucuria. Tocmai scosesem din stupi nişte fa- 
guri de miere, aşa că veţi avea şi voi partea 
voastră”. 


Insă Adina se aruncă în vorbă şi zise: „Mai 
întâiu să le explicăm cum îşi fac albinele locu- 
inţa şi cum fabrică mierea şi după aceea să ne 
ospătezi cu miere. Ba chiar, fii bun şi explică-ne 
d-ta, care ştii lucrurile acestea mult mai bine, 
decât aş putea să le ştiu eu. — Cu toată plăce- 
rea, răspunse grădinarul Ilie, care continuă în 
felul ce urmează: 


„Stupii i-am făcut eu. E adevărat că stupii fă- 
cuţi de fabrică sunt mai buni şi mai perfecţio- 
naţi, însă eu mă mulțumesc şi cu aceştia făcuţi 
de mine. Inlăntrul lor am făcut, tot din scânduri, 
unele despărţituri. Pe urmă, eu nu m'am ames- 
tecat în nici un fel. Au venit albinele şi au făcut 
mai întâiu planul ca nişte arhitecţi din cei mai 
pricepuţi. Un plan de oraş mititel, cu străzi, cu 
răspântii, cu străzi mai largi, aşa un fel de bule- 
varde bine aerisite şi pe unde albinele să poată 
umbla în voe. 


„Dar am uitat să vă spun că, mai întâi, fiecare 


frumos şi cerul senin. Silvia şi Titel s'au îmbră- roiu, compus din mai multe mii de albine, îşi a- 


cat şi s'au făcut gata încă de dimineaţă, cu toate 
că abia după amiazi trebuiau să meargă la stu- 
pii de albine. 

Cam pe la orele trei, „Domnişoara” Adina 
porni cu dânşii spunându-le mereu să umble mai 
încet, de oarece pe stradă, ei mai mult alergau, 
decât umblau. 

Când intră în grădina lui Ilie, avură norocul 
să dea peste acesta, care se plimba în jurul stu- 
pilor. 


lege stupul care îi place. Intră în stupul acesta 
şi începe prin a astupa pe din lăuntru cele mai 
mici găuri şi crăpături. In acelaş timp, mătură 
pe jos şi fac curat ca în palmă. 

„După ce au isprăvit cu aceste două treburi, 
se caţără grămadă în vârful locuinţei lor — bine 
înțeles, pe din lăuntru. Se prind una de alta şi 
iată că în scurt timp mii şi mii de albine formează 
un fel de căpăţână de zahăr cu vârful în jos. Aşa 
stau ele atârnate şi în nemişcare vreo zece ore. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


PAG;10 === mea SE ca EI ae 


In tot timpul acesta, în stup domneşte o căldură 
de nesuferit. 

„Insă, la sfârşitul celor zece ore, fiecare albi- 
nă are pe burtă o mică placă albă şi strălucitoa- 
re. Această placă este ceara, care a fost fabri- 
cată în felul curios ce vam arătat. După aceea, 
albinele lucrătoare frământă ceara cu o iuţeală 
de necrezut şi o lipesc în miilocul acoperişului. 

„Aşa încep ele să-şi clădească oraşul. Nu după 
mult, stupul e împărţit de sus în jos prin vreo 
zece cutioare paralele. Acestea sunt celulele. 
Celule mai mici sunt pentru albine lucrătoa- 
re, altele mai mari pentru trântori, în sfârșit, 
cele mai spaţioase sunt pentru regine. 

„In aceste cutioare mici albinele depun sucul 
florilor, mierea şi ouăle ce fac. Printre celule 
sunt străzile şi bulevardele prin care harnicile 
şi neobositele albine umblă şi forfotesc toată 
ziua. 

— Dar, întreabă Silvia, râzând, albinele nu se 
pun nici odată în grevă? 

— Nici odată, domnişoară, răspunse grădina- 
rul Ilie. Albinele știu numai să muncească, fără 
să ceară vreo plată şi fără să se plângă”. 

Maria Sorel 


A APĂRUT REVISTA 


„REBUS 


Publicaţie de specialitate, conţinând; 


Cele mai perfe-te forme d CUVINTE 
INCRUCIŞATE, cât şi orice formă de joc 
intelectua!. distractiv, cu ultimele nou'ăţi în do- 
meniul acesta, având şi un SUPLIMENT, 
cu pagina şahului, bridge, sport cinema- 
tograf, curiozităţi aritmetice, glume, etc 


PREȚUL 5 LEI 


rr vro vre 


Prerreeeeereroreoreooereeeeeeeororereveeeorereerevoeooeevoceorevet 


DE VORBĂ CU CITITORII | 


FI. Ob.-Craiova. — „Coada lui Pufi” se pu- 
blică — dar fără „dedicaţie”, ceeace, de sigur, 
este şi pentru d-ta un amănunt fară importanţă. 
Spiritualele d-tale scrisori în versuri ne mai în- 
veselesc, făcându-ne să petrecem câteva clipe 
senine în destul de obositoarea noastră muncă. 

Zt. Lin.-Ploeşti. — Ne spui chiar d-ta că nu 
eşti decât „trimiţătorul” poeziei „Pe seară”, cea- 
ce înseamnă că poezia e făcută de altul, iar d-ta 
ţi-ai dat numai osteneala să o copiezi. Insă, pen- 
tru atâta lucru mai dreptul să semnezi o poezie 
străină şi să ne ceri să o publicăm cu numele 
tău. 

Is. M.-Ocna-Sibiului. — In revista noastră nu 
publicăm poezii în genul celor trimise de d-ta, 
de oarece ele nu se potrivesc în nici un fel cu 
programul revistei. 

V. Pav.-Chişinău. — „Glumele trimise de d-ta 
sunt — unele — foarte cunoscute, iar altele, nu 
tocmai reuşite. Povestea cu domniţ? „Nu mă 
uita” ar putea fi publicată, însă cu următoarele 
condiţii: 1) Să o scrii din nou, ferindu-te cu grije 
de neologisme şi de fraze care încep cu pronu- 
mele personal „El, ea” etc. Al doilea. Să nu scrii 
pe ambele feţe de hârtie. Al treilea. Să ne spui 
titlul cărţii şi limba din care ai tradus-o. 

Iti mai spuneam că poveşti avem destule şi 
că noi înşine cunoaştem limba rusă, fără să mai 
vorbim de limba franceză, pe care o cunoaşte 
orice român cu oarecare ştiinţă de carte. 

Jos. M.-Loco. — „Primăvara a sosit” ne spui 
în poezia trimisă de d-ta, iar noi îţi răspundem 
că a îi „cititor” sau „cititoare”, nu înseamnă a 
fi şi colaborator. Mai află că „mii” cu „mirosi”, 
„câmpii” cu „ţi, ţi” nu prea rimează şi că ajunge 
câte poezii am publicat despre „Primăvară”. 


-P-P-.2-2-o 
x% 1 M 
PĂINEA 


HERDAN: 


Atelisrele „ADEVERUL“, 3. A. 


CEA MAI 
BUNĂ 


ANUL VII a a ATA 
N! 383 COPIILOR 


CunecTroa: N. BATZARIA. 


BIBLIOTECA 
UNIVERSITĂȚII | 
-IASŞT- 


PR ARDERII a i ea J 


„Vino, mieluşelule, să fim prieteni buni şi să cunoşti şi pe Cufu!“ PREŢUL 5 LEI 


. 


zi = DIMINEAŢA COPIILOR 


Izbânda a doi savanţi. 


Dragii mei cititori, să ne însemnăm o dată: 
data de 27 Mai 1931. Aceasta pentru motivul că 
în ziua de 27 Mai 1931, doi oameni învăţaţi şi în 
acelaş timp foarte curagioşi — profesorul Picard 
şi asistentul său inginerul Kipier — s'au urcat în 
aer până la o înălțime la care până în ziua aceea 
nu se urcase nici un aviator. Aceşti doi savanţi 
s'au urcat până la o înălţime de peste 16 mii de 
metri. 


Când ne închipuim că cea mai înaltă clădire de 
pe pământ nu trece nici de 400 de metri, înţelegem 
lesne ce înseamnă a ajunge până la 16 mii.de 
metri. i 

Nicuşor căruia îi povesteam aceasta mi-a zis: 
EA dacă s'ar fi suit încă puţin, ar fi ajuns la 
ună”, 


Nicuşor se înşeală, fiindcă, precum ştim dela- 


pământ la lună este o depărtare de 386 de mii de 
chilometri, iar d-nii Picard şi Kipfer au ajuns pâ- 
nă la înălţimea de 16 kilometri, aşa că erau foar- 
te departe de lună. 


Cum este la 16 mii de metri. 


La înălțimea la care au ajuns cei doi savanți, 
nu snt niciodată nouri, fiindcă nourii nu se pot ur- 
ca aşa de sus, şi nici fumul nu ajunge până acolo. 
Prin urmare, dacă ar fi cu putinţă să stai tot anul 
la înălțimea aceea, nu o să vezi niciodată ploaie 
şi nici zăpadă. 

S'ar părea deci că acolo e totdeauna timp fru- 
mos, mai ales că din cauza că nu plouă şi nu sunt 
nouri, nu sunt nici fulgere, nici tunete. Şi nici 
vânturile nu suflă aşa cum suflă în straturile de 
mai jos ale aerului. 

Insă, ce folos dacă la înălţimea de 16 mii de 
metri trebue să stăm bine încuiaţi şi ziua şi noap- 
tea şi nu putem scoate capul afară şi să privim 
pe îndelete în jurul nostru! i 

Mai întâiu, pentru că acolo e frig, un frig de 
crapă întradevăr pietrele. 

Iată, acum la sfârşitul lui Mai, d-nii Picard şi 
Kipfer au găsit acolo un frig de minus 75 de gra- 
de, aşa cum nu e nici la Polul Nord. 

Al doilea. Aerul acolo este aşa de rar, că nu ne 
ajunge pentru respiraţia noastră. Cei doi savanţi 
ar îi fost cu siguranţă asfixiaţi, dacă nu luau cu 
dânşii în nacela balonului aer comprimat şi mai 
ales oxigen, din care respirau. 


Ce au văzut cei doi savanţi. 


Mai întâi au văzut că, privit de la înălţimea de 
16 mii de metri, cerul nu e albastru, aşa cum îl 
vedem noi în zilele fără nouri. De acolo cerul se 
vede negru. Pricina e lesne de înțeles. Ceeace 
vedem noi albastru, nu este altceva decât coloa- 
rea aerului. Insă, pentru ca aerul să se vadă al- 
bastru, trebue să fie destul de des. 


Dar, precum am spus, la înălțimea de 16 mii de 
metri, aerul este rar. De aceea, îşi pierde coloa- 
rea albastră şi se vede negru. 

Al doilea.: Se văd stelele chiar în timpul zilei. 
Stelele sunt şi ziua şi noaptea pe cer şi în aceiaşi 
poziţie în care le vedem cu ochiul liber. Insă, da- 
că depe pământ nu le putem vedea ziua, cauza 
este lumina puternică a soarelui, care  întunecă 
lumina mult mai slabă a stelelor. 


Suferințele celor doi savanți. 


D-nii Picard şi Kipfer, cari nu sunt aviatori de 
meserie ci profesori de astronomie, nu s'au suit 
aşa de sus de plăcere sau pentru a-şi arăta cu- 
raiul. Scopul lor a fost cu totul altul: să facă cer- 
cetări ştiinţifice, să vadă cum e acolo aerul şi ce 
se mai poate vedea. 

Ei s'au suit într'un balon de care era atâr- 
nată o nacelă de aluminium. In nacela aceasta au 
stat ei închişi toată vremea, adică 48 de ore, pen- 
trucă atâta a durat urcarea şi scoborârea. 


Tot în nacelă își luaseră, afară de instrumen- 
tele ştiinţifice cu ajutorul cărora trebuiau să facă 
diferite observaţii, şi mâncare, apă şi baloane de 
oxigen. 

Totuşi, au suferit foarte mult. Aşa, în nacelă 
era o căldură nesuferită de 50 de grade, pe când 
afară, în jurul nacelei, era un frig de minus 75 de 
grade. Dar ei nu puteau deschide fereastra nace- 
lei şi să se mai răcorească, pentrucă s'ar fi as- 
fixiat. Ba chiar, ar fi stat, poate, mai multă vre- 
me acolo sus, dacă nar îi isprăvit oxigenul ce 
luaseră cu dânşii. 

In acelaş timp au fost grozav chinuiţi de sete. 
Isprăviseră apa, căldura înăbuşitoare din nacelă 
le aprinsese gâtleiul. Multă lume credea chiar că 
ei nau să se mai întoarcă în viaţă. Insă norocul 
i-a ajutat să poată cobari pe nişte întinderi de 
ghiaţă din munţii Tirol (Austria). 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI. — Str. CONST. MILLE (Sărindar), 12. — TELEFON 6/67. 


ABONAMENTE : 1 AN 200 LEI | IN STRĂINĂTATE DUBLU 
6 LUNI 100 „ UN NUMĂR 5 LEI 


2214 Iunie 1931 — Nr. 383 Director: N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 


REPRODUCEREA BUCĂȚILOR ESTE STRICT INTERZISĂ 


YVVVVYVYYVYVYvVY! TITYVVYVYYYYYYrYvvrrvvYvrrrvvvvrI 
T adie HHHHHH HHHH HA aao Er 
UTURASÜL 
| FLUTURAŞUL | 
„Ah ! ce flutur minunat, AÆ’nceput atunci băiatul 
„Ce frumos e colorat ! Ca să verse lacrimi multe, . 
„Hai să-l prind!—și-a zis în gând Şi să tacă i-a dat sfatul 
Un copil. Şi-o luă la fugă Mama sa, dar el s'asculte 
- Prin irugă Nici .c'a vrut să înţeleagă 
După fluturul plăpând. Şi a plâns o vreme'ntreagă... 
II aleargă, îl atinge şi îl prinde. Fluturașul are-un nume: 
„Ah! ce bine !”, Fericirea% 
Zise'n sine Dacă vrei să-l prinzi, el fuge, 
Copilaşul, şi-l cuprinde Sboară, sboară peste lume, $ 
Bucuria, care ira tinut o clipă: Luând cu el şi strălucirea... $ 
Fluturele şi murise. Il alergi mereu mai tare, $ 
Se lovise Il atingi... îl prinzi... şi moare... 
Şi-și rupsese o aripă. Nicolae Mihăescu 
sd Oe A bă obtii a Dei îi dal d dece cu antica de cae CAS e e e i iat 
-> 
AAA HHHH HH A: HHHH HHHH HHHHAHHH HAH 


MUNTILOR NOŞTRI 


O, munți cu crestele în soare, Trecut-au vremurile grele, 

Vă bucurați de-acum cu toții, Când vă călcau ades duşmanii 
Se bucură'mpreună Moţii: Ce'nvinşi plecau de noi, vulturii: 
Azi nu ne mai sunteţi hotare ! Apuse-s vremile acele ! 


Privind în zarea albăstrie, 
Nu mai gândiţi la vreo urgie; 
Azi nu ne mai sunteți hotare ! 


: Acum vă resfirați în soare, 


Costel Deleanu 


HHHH HHH HHH HHHH HHH HH 


= = DIMINEAȚA COPIILOR 


nE 


de Vasile Stănoiu 


3 recât îmi amintesc, povestea ce 
urmează am auzit-o în una din 
călătoriile mele prin ţările Nor- 
dului. Numai că n'aş putea spu- 
ne în care oraş Sau în care ta- 
ră. Decât amănuntul acesta in- 
teresează puţin. 

Ştiu numai, aşa cum mi-a ră- 
mas în amintire, că am auzit-o 
povestită de un marinar, care, după ce străbă- 
tuse timp de vreo patruzeci de ani, mai toate mă- 
rile şi oceanele de pe pământ, văzuse multe şi 
trecuse prin mari primejdii, se retrăsese la bă- 
trâneţe acasă la el, ca să petreacă în familie câți 
ani mai avea de trăit. 

Marinarul acesta povestea ceva, despre care 
el însuşi nu putea spune dacă este sau nu adevă- 
rat, de oarece povestea din auzite. In tinerețe, 
deci cu mulţi ani înainte, o auzise şi el de la un 
marinar, care în vremea aceea era un bătrân de 
şaizeci de ani. 

„Dar e mai bine să spun şi eu povestea. 

Intr'o seară, o corabie mare îusese apucată de 
o furtună groaznică în apele din apropierea Ame- 
ricii de Nord. Furtuna sfâşiase pânzele, doborâse 
la pământ catargurile, rupându-le în bucăţi şi um- 
pluse corabia cu apă. Corabia, răsturnată pe o 
parte, se scufunda văzând cu ochii. In curând 
chiar fu înghițită cu totul de apă. 

Dintre marinarii cari se găseau pe ea, nau pu- 
tut să scape cu viaţă decât numai doi — unul mai 
bătrân, iar al doilea mai tânăr. Scăpară  într'o 
barcă pe care izbutiseră să o desprindă din cora- 


—— == 


bie. Toţi ceilalţi tovarăşi ai lor se înecară îm- 
preună cu corabia. 

Peste furtuna care nu mai contenea, se lăsă o 
noapte neagră şi îngrozitoare. In barca lor uşoa- 
ră, din care furtuna şi valurile mării făcuseră o 
jucărie, cei doi marinari vâsleau şi se străduiau 
din răsputeri, ca să ajungă la țărm. Numai că 
țărmul nu se zărea nicăeri şi nici vre-o luminiţă 
cât de slabă. 


Sleiţi de puteri şi înspăimântați de  grozăvia 
nopţii aceleia, pierduseră speranţa că vor putea 
să scape de la moarte. Insă, marinarul cel tânăr 
strigă deodată: 

„Zăresc nu departe de noi pânzele unei coră- 
bii. 

— i s'a părut, îi întoarse vorba tovarășul său. 
Am şi eu ochi buni, dar degeaba îi sgâesc şi mă 
uit ţintă, că nu văd nimic. 

— Eu însă văd pânzele corăbiei, ba acum des- 
luşesc şi corabia ce se arată a fi o corabie mare”, 
grăi din nou marinarul cel tânăr. 

Omul avea dreptate. In adevăr, nu trecură mul- 
te minute la mijloc şi putu și marinarul cel bătrân 
să vadă cum o corabie mare, având toate pânze- 
le desfăşurate şi întinse, înaintează pe marea cea 
înfuriată şi se apropie de barca lor. 

„Ciudat, foarte ciudat şi de necrezut! zise ma- 
rinarul cel bătrân. Cum e cu putinţă ca această 
corabie să se ţină drept şi să aibă catargurile şi 
pânzele neatinse pe o furtună aşa de groaznică? 
Nu e lucru curat la mijloc. Corabia aceasta tre- 
bue să fie o corabie năzdrăvană. Te pomeneşti 


[+] 


DIMINEAŢA COPIILOR === 


chiar că e „eorabia nălucă”, despre care am au- 
zit povestindu-se atâtea şi atâtea”. 

Şi bătrânul marinar îşi făcu de trei ori sem- 
nul crucii şi scuipă de trei ori la stânga, vrând să 
îndepărteze de la el duhurile rele. 

Insă năzdrăvană sau nu, corabia înainta, fără 
să fie câtuşi de puţin clătinată de furtună, şi se 
apropia de barca în care se găseau cei doi mari- 
nari. 

Marinarul cel bătrân scoase din fundul bărcii o 
bucată de pânză şi începu să o miște, făcând prin 
aceasta semn celor din corabie. 

Dar lucru în adevăr ciudat. Pe puntea corăbiei 


; EEA ADER a a 0 
gat ga i 
A 


R 
CNY 


nu se zărea nici un om şi nu se vedea nici o lumi- 
nă. Părea o corabie părăsită şi care rătăceşte 
singură pe întinsul oceanului. 

„Să fugim din drumul ei, zise marinarul cel bă- 
trân care se speriase deabinelea. Să ştii, prietene, 
că aceasta e „corabia nălucă”. 

Insă marinarul cel tânăr era curagios din fire 
şi nu credea în poveştile despre corabia nălucă. 
Afară de aceasta, nici n'aveau cum să fugă din 
drumul ei, mai ales că ea înainta cu o mare . iu- 
țeală. : 

Corabia era acum la câţiva metri. de barcă, iar 
o frânghie atârna dealungul ei. Marinarul cel tâ- 
năr, fără să stea mult pe gânduri, se apucă de 
această frânghie şi dintr'o săritură se pomeni pe 
puntea corăbiei. Neavând încotro şi fiindu-i frică 


A 


PAG. 5 


să rămână singur, marinarul cel bătrân făcu la 
fel. 

Cei doi marinari priviră acum de jur împrejurul 
lor în corabie dar nu văzură pe nimeni. Traseră 
cu urechea, dar n'auziră nici vorbă, nici un glas. 

Se scoborâră înlăuntrul corăbiei, crezând că a- 
colo întâlnesc pe marinari. Insă când ajunseră 
tocmai la fund, încremeniră de ceeace le-a fost 
dat să vadă. Erau acolo mai multe butoaie, pline 
până la vârf cu galbeni strălucitori şi  orânduite 
unele lângă altele. De sigur, nu sar îi speriat ei, 
dând peste atâta bănet cu care ar fi ajuns cei mai 
bogaţi oameni depe lume. Insă, încremeniră de 


groază, când văzură că printre butoaie umblau 
mergând de colo până colo, mai mulţi marinari 
şi ofiţeri de marină. 4 

Toţi aceştia umblau fără să se audă cel mai 
mic sgomot de paşi şi vorbeau între dânşii, fără 
să se audă o vorbă, un sunet cât de slab. 

Aveau cu toţii înfăţişare de oameni şi unifor- 
mă de marinari, însă adevărul este că erau nişte 
umbre, nişte. năluci. 

Cei doi marinari, după ce-şi veniră puţin în 
fire, întinseră mâna marinarilor din corabie, dar 
îşi deteră seama: că mâna şi corpul acestora era o 
umbră. 

„E corabia nălucă şi marinarii de pe ea sunt 
nişte năluci!” putu să zică printre dinţii cari îi 
clănţăneau de spaimă, marinarul cel bătrân. Şi o 


PAG O SE 


DIMINEAȚA COPIILOR 


WA, 


ai ITI ist 


jur) 


m $ 
bno MDT AS. i) 
mnis YI 


| R N 
qa 
A 


rupse la fugă, vrând să scape mai iute din cora- 
bia cea blestemată. 

Tovarăşul său mai tânăr, deşi, lăcomindu-se 
de galbenii din butoaie, dorea să-şi umple măcar 
buzunarele, o luă şi el la fugă, 

Insă, tocmai când vroiau să sară din corabie, 


în barca lor, auziră dindărăt un glas groaznic, 
care le zise: „Cine v'a dat voe să veniţi în cora- 
bia mea?” 

Nu răspunseră şi nici nu întoarseră privirile, 
ca să vadă cine le strigă în felul acesta, ci se a- 
runcară iute în mare şi urcându-se în barca lor, 
vâsliră cât mai tare, vrând să se îndepărteze de 
corabia blestemată. 

Simţiră însă că erau urmăriţi. Marinarul cel 
tânăr întoarse atunci capul, ca să vadă cine e ur- 
măritorul. „E un şarpe cu aripi şi din gură scoa- 
te flăcări”, zise el încet şi cu glasul tremurător, 
tovarăşului său mai bătrân. 

„E şarpele de pe corabia nălucă, îi răspunse a- 
cesta. Să vâslim cât mai iute, pentrucă, altfel s'a 
sfârşit cu noi”. 

Işi încordară toate puterile, dar şi norocul le 
veni acum în ajutor. In adevăr, înaintea lor vă- 
zură altă corabie şi fură zăriţi de oamenii depe 
corabia aceasta. li luară în corabie, iar căpitanul 
corăbiei îi întrebă: "De unde veniţi şi cum se fa- 
ce că sunteţi singuri pe mare pe o astfel de vreme 
şi într'o barcă aşa de mică şi uşoară?” 

Cei doi marinari povestiră tot ce li se întâm- 
plase şi tot ce văzuseră în corabia nălucă. Poves- 
tiră despre butoaiele pline până la vâri cu gal- 
beni strălucitori, despre marinarii care erau niş- 
te umbre şi despre şarpele cu aripi care scotea 
flăcări pe gură. 

Insă căpitanul corăbiei în care se găseau acum, 
nu vru să-i creadă, ci le zise: „Groaza prin care 
aţi trecut, v'a făcut să aveţi vedenii, adică să vi 
se pară că aţi văzut lucruri care nu există, de oa- 
rece, tot ce se spune despre corabia nălucă sunt 
închipuiri, poveşti născocite”. 
Vasile Stănoir 


oeoo 


Citiţi cu toţii: 


mei lLilianei'“ 


Cel mai frumos roman cip tineret. 


Cereţi la librării: 


„INELUL PIERDUT“ 


2-22 oo 


: BANANIA 


Produs din făină de 
BANANE, 'apreciat 
în toată lumea pentru 
calităţile sale hrăni- 
toare şi reconstitu- 
ante, conţine, Vita- 
mine, Fosfate, Glu- 
coză şi altele 


Uzinele la 
COURBEVOIE 
(Seine) France 
Informaţiuni la soc. 
„BANANI A“ 
Constanţa 


Bul. Regina Maria 110 


DIN FĂINĂ 
DE BANANE 


DIMIN EA PA C OPITCDOR =- = aaa Aa. 


PENTRU CITITORII MAI MICUFI 


ÎPPPOPAAPOROROPARRARRRADARIA POPRORPLOOPRROPRe DORO IE E EErEE EEEE E O 


AAAA AAAA aa AAAA A AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA ALRLRRLALLLLRLEE E E REETTA TTT] 


- 
pi 
„li e ni + CE) R HHH HHHH H IHH H i 
Lili, Nety, Smărăndița Smărăndița, cea mai mare, | 
De cu vreme Sau sculat, Spală rufăria toată, 
Căci au mult de lucru astăzi, O vedeţi cum stă la mijloc 
Multe rufe de spălat. Cu mâinile în găleată. 
Au să spele multe rochii, Iară Lili şi cu Nety 
3 Cămăşuţe, ciorăpiori Dau o mână de-ajutor. 
i De-a păpușilor iubite, Nety spală'n apă rece, 
: $ Se sculară dar din zori. De frânghie Lilişor. 
$ Frumuşel le tot agaţă $ 
Şi le pune la uscat $ z 
Păpuşile, desbrăcate, ; : 
$ Cam de frig au tremurat. i : 
$ Sorina ¿$ ; 
LASA AARAA AA AAA AARAA AAAA RAAE AAAA A AEAEE : : Â100909000000000eopeeeteteetteeretbovopeteveretee : 
AER ME EET A We ARAI 0 EAE NA ÎN a L AE TE EE E ATE EAE a 


lat' acum că se desprinde 
Și se lasă dintr'un nor 
Birzamut ce se repede 
Ca un, fulger spre vapor. 


„Vezi pe inima-i o pată 
Mică-abia se desluşeşte, 


Text de MOŞ NAE | 


2 
Ed 
© 
o | 
| e 
| œ 
9 
| 9 
E = 
RA 
v 
g| 
"i 
E- 
El 
z 
par 
ez] 
ae 
i 
| N 
E 
g 
fey 
LL 


„Gata puşca, măi llie! 
Ghicitorul strigă iar, 

Să-l ocheşti cu primul glonte, 
Căci de noi e vai şarmar. 


„Dacă glontul merse-alături 
Birzamut nu va muri, 


Vezi că-i albă — drept într'insa Ci căzând asupra noastră, 


Caută de-l nimereşte. 


Pe toți ne va prăpădi”. 


„Dar nu te grăbi, ş'aşteaptă 
Mai aproape să coboare, 
Să-ţi arăt eu partea-i slabă 
Şi nu trage la'ntâmplare. 


pe pe 
fiti 
i 


| 
ý 
Al 
z 


O 


FRIIS 
AUDI 


= 


z 
Pz 


Dar llie ochitorul 

Nu se sperie de loc, 

Tot privind la ochi cu puşca, 
Trase doar un singur foc. 


Merse glontele la țintă, 
Drept la inimă, pe pată, 
Nici un fir de păr alături, 
Birzamut atunci de-odată 


Pi 
A 


SALA 
a Mit: 


Răsturnată e de valuri 

Si în apă a picat. 

Speriați, strigară frații: 
„Vai, domnitța s'a 'necat!”. 


Stim Sorin că-i mare meşter 
Lucruri sparte să lipească, 
Le lipeşte-aşa de bine, 


Că nu-i chip să se cunoască. 


Cade mort, se prăbuşeşte, 
Insă, vai, ce sa'ntâmplat! 
Pe vapor cum cade dânsul, 
Chiar în două l-a tăiat. 


m 


Dar Călin nu pierde vremea, 
Ci se-aruncă iuten apă. 
Acrobat cum e şi sprinten, 
Să sperăm că el o scapă. 


Ajutat de frați, impinge 
Părţile ce-s despărțite 

Una Spre-alta, mai aproape, 
Ca să poată îi lipite. 


Fiecare parte merge 
Razna, vântul cum o bate, 
lar domnița Mirileana 
Singură 'ntr'o jumătate, 


Insă strigă ghicitorul: 
„Măi Sorine, ce priveşti? 
Hai, t2-apucă şi vaporul 
Mai de grabă să-l lipeşti“. 


+ 


x 


A, A 
adi PESE A i 4 AID (e: 


.— 


lar apoi 'ntr'o clipită 

Le-a lipit aşa frumos, 
Că vaporul este-acurma 
Mai solid şi mai voios. 


(Va urma) 


In m-rul viitor: „CUM A SCĂPAT DOMNIȚA MIRILEANA DELA MOARTE“. 


PAG 4) see eee 


SJEBE) L] 


De vorbă cu un locuitor din planeta Marte 


DIMINEAŢA COPIILOR 


i || |: |] II 


oroc, Moş Nae! îmi strigă Bir-Bar- 
Bor, după ce se opri din vorbă cam 
o jumătate de oră. 

J — Noroc să dea Dumnezeu! i-am 
răspuns eu, dar ce s'a întâmplat? 

— Nu s'a întâmplat ceva deosebit, îmi zise el, 
decât că am terminat cu masa şi acum am băut 
un pahar cu apă rece, adusă de la izvorul din 
„Muntele Răcoarei”. 

— Să-ţi fie de bine, prietene, dar nu mi-ai pu- 
tea spune ce ai mâncat şi de unde ai găsit apa 
de la izvorul din muntele ce ai numit? Sau nu 
cumva izvorul acesta este la doi paşi de locul 
unde te afli acum?” 

Am auzit la aparatul meu de radio că Bir-Bar- 
Bor a râs de întrebările mele. 

„Dece râzi, prietene? l-am întrebat eu cam mi- 
rat. 

— Râd, îmi răspunse el, fiindcă ţi-ai închipuit 
că izvorul din „Muntele Răcoarei” este lângă lo- 
cul de unde stau de vorbă cu d-ta. 

De aci şi până acolo, sunt tocmai 560 de kilo- 

- metri. Insă, prin radio i-am trimis fratelui meu 
vorbă să-mi aducă mâncare de acasă şi să treacă 
cu avionul pe la muntele kăcoarei, ca să-mi adu- 
că şi apă de la izvor. Intr'o jumătate de oră, îra- 
te-meu mi-a adus şi mâncarea şi apa din care am 
băut un pahar în sănătatea d-tale. 

— ţi mulţumesc, i-am zis cu, adăogând: frate- 
le d-tale este mai mare sau mai mic decât d-ta şi 
cum îl chiamă? 

_— Se numeşte Ron-Flon şi este cu doi ani mai 
tânăr decât mine, însă, bineînţeles, are aceiaşi 
talie ca mine şi aceiaşi greutate la corp. 

— Cum de s'a nimerit să aveţi aceiaşi talie şi 
aceiaşi greutate? l-am întrebat eu. 

— Nu s'a nimerit deloc, însă am fost făcuţi aşa 
cu ajutorul maşinei radio-active de crescut. 

— Hai, spune-mi ce maşină e aceasta şi cum 
vă face să creşteţi. 

— Nu ne face numai să creştem, îmi întoarse 
Bir-Bar-Bor vorba, ci şi să ne desvoltăm şi să ne 
întărim, fie în întregime, fie în acele părţi ale cor- 
pului cari sunt mai slabe din naştere. Şi fiindcă 
din stăruința cu care mă întrebi am înţeles că 
voi, oamenii pământeni, n'aveţi ceva în felul ma- 
şinei noastre radio-active de crescut, îţi mai dau 
explicaţiile ce urmează: 

„Când la noi, în Marte, un copil ajunge la vâr- 
sta de un an, el este dus înaintea comisiunei spe- 


cialiştilor noştri, care se ocupă de creşterea şi 
desvoltarea trupească a copiilor. După ce e cân- 
tărit, este examinat înlăuntrul corpului său cu a- 
jutorul unui aparat special. | se examinează bine 
şi cu deamănuntul plămânii, inima, ficatul etc., 
ca să se vadă dacă toate sunt sănătoase şi nor- 
mal dezvoltate. Dacă se observă că un organ 
dinlăuntrul corpului nu este aşa cum trebue, să 
fie, specialiştii noştri iau numai decât măsuri, în- 
tărindu-l şi făcându-l să se dezvolte normal. 

„De altfel, fiecare locuitor din planeta Marte 
este obligat să se prezinte în fiecare an înintea 
specialiştilor care îi examinează interiorul cər- 
pului, aşa cum ţi-am arătat că se face cu copiii de 
un an. 

„Dar să mă întorc la copiii aceştia, zise raai 
departe Bir-Bar-Bor. Specialiştii înaintea cărora 
a fost dus, cercetează apoi, tot aşa de amănunţit, 
părţile exterioare ale corpului acestor copii. Da- 
că văd că mâinile, braţele, picioarele, gâtul etc. 
sunt prea mari sau prea grase pentru vârsta unui 
copil de un an, iau măsuri ca să le oprească de 
a se desvolta peste ceeace trebue să fie normal. 
Insă, dacă văd că sunt mai slabe şi mai puţin des- 
voltate, iau măsuri de întărire şi desvoltare. 

„E măsurată de asemenea talia copilului. Dacă 
întrun an de zile, de când a venit pe lume, copi- 
lul are o înălţime mai mare decât e înălțimea nor- 
mală, se iau măsuri de oprire. Dacă, din contră, 
este mai mică, se iau măsuri de creştere şi des- 
voltare. 

„Insă, continuă Bir-Bar-Bor cu lămuririle, se 
poate ca în cursul anilor de creştere, copilului sau 
tânărului care a eşit din vârsta copilăriei, să i se 
întâmple ceva, care să-i oprească întărirea sau 
desvoltarea unor anumite părţi ale corpului. De 
exemplu, în urma unei boli sau a unui accident 
oarecare, să-i slăbească sau să n'aibă destui 
muşchi la braţe sau la picioare. In cazuri de a- 
cestea, cu ajutorul maşinei radio-active de creş- 
tere, i se întăresc muşchii sau se face să-i creas- 
că din nou. 

„Ai înţeles acum, Moş Nae, ce este şi la ce folo- 
seşte maşina noastră radio-activă de creştere? 

— Am înţeles, i-am răspuns eu, şi vă felicit pen- 
tru frumoasa şi folositoarea voastră invenţie. In- 
să din cele ce-mi spui, am înţeles încă un lucru: 
anume, că la voi oamenii trebue să fie egali în 
înălţime, în greutate şi putere. 

— Ar putea să fie, îmi zise Bir-Bar-Bor. dar 


su PAG. 11 


DIMINEAŢA COPIILOR 


nu sunt, pentrucă nu doresc să fie. Unuia îi pla- 
ce să fie mai înalt, altuia ceva mai mărunt. Unul 
doreşte să fie mai plin la corp, altul, mai subţirel. 
Eu însă şi cu fratele meu Ron-Flon am dorit să 
fim egali în înălţime, în greutate şi în putere şi 
aşa suntem. 

— Nu cumva, l-am întrebat eu iarăşi, sunteţi 
cu toţii la fel şi la faţă, aşa ca să nu vă puteţi deo- 
sebi unii de alţii? 

— Nu suntem la fel, răspunse Bir-Bar-Bor, aşa 
că ne deosebim unii de alţii. Se întâmplă însă că 
nu toţi să avem din naştere trăsăturile feţei regu- 
late. Se întâmplă, de pildă, ca unul să se nască cu 
ochiul mai mic — ţi-am spus doar că noi, mar- 


> 


ţienii, avem un singur ochiu — sau cu nasul cam 
strâmb, sau cu urechia mai mare sau mai mică 
decât trebue. 


„Bine înţeles că omul acesta nu este lăsat să 
fie aşa. Incă de când e copil, specialiştii noştri iau 
măsuri ca toate trăsăturile feţei să fie cât mai re- 
gulate şi nici mai mari şi nici mai mici decât tre- 
bue. Nu faceţi la fel şi pe pământ? mă întrebă 
Bir-Bar-Bor. Sau te pomeneşti, adăogă el râzând, 
că sunteţi aşa de înapoiaţi, încât nu sunteţi în 
stare să dregeţi măcar un nas ce creşte strâmb? 

— Lasă-ne acum pe noi, i-am răspuns eu cam 
nemulțumit că mă sâcâia mereu, şi să nu ne depăr- 
tăm de vorba începută. Care va să zică, la voi în 


2-2 


pors BIR 77 7 < >. 3 
enez => LA 2 a { 7 s j: 


Marte, nu sunt oameni voinici şi oameni neputin- 
cioşi, nu sunt oameni frumoşi şi oameni urâţi, ci 
toţi sunteţi o apă. 

— Cum o apă? mi se împotrivi Bir-Bar-Bor. 
Noi, locuitorii din planeta Marte, suntem egal de 
voinici, ceeace înseamnă că suntem cu toţii foar- 
te voinici, iar oamenii urâţi la noi nici nu există... 
decât la muzeele de istorie. 

„In adevăr, adăogă Bir-Bar-Bor, strămoşii no- 
ştri de până acum două mii de ani nu cunoşteau 
maşina radio-activă de creştere şi nici nu ştiau 
cum să îndrepte sau să întărească diferitele părţi 
ale corpului. Ei, prin urmare, creşteau şi trăiau 
aşa cum se născuseră. Care cu nasul mai lung, 


N 
„„Inchipuiţi-vă că erau aşa de înapoiaţi, încât lucrau pământul cu nişte pluguri de fier... 


strâmb, care cu picioarele mai groase sau mai 
subţiri de cum ar fi trebuit să fie, care prea înalt, 
care prea mărunt. Ce vrei? Strămoşii noştri erau 
mult mai înapoiaţi decât noi, cei de astăzi. 

„Inchipuiţi-vă că erau aşa de înapoiaţi, încât 
lucrau pământul cu nişte pluguri de îier, trase de 
animale. Nici nu-ţi vine să crezi, nu-i aşa? 

(Va urma) 


Pa 


[| 


"A 


Poveste populară 
r 


u fost adată trei frați: Sorin, 
Călin şi Dorin. Sorin avea o 
maimuţă, Călin avea un câine, 
iar Dorin avea o pisică. Mai- 
muta lui Sorin era tare deş- 
teaptă şi ştia să facă o mulţime 
de drăcovenii. Fidel — acesta 
era numele câinelui lui Călin — 
un câine viteaz şi foarte credincios, iar Mimina, 
pisica lui Dorin, era o pisică foarte frumoasă şi 
bună vânătoare de şoareci. 

„Sorin îşi lăuda maimuța, spunând că n'ar da 
nici coada ei pe câinele şi pisica fraților săi, Că- 
lin îşi lăuda pe Fidel, spunând că o ureche a lui 
Fidel face mai mult decât maimuța şi pisica la 
un loc, iar Sorin îşi lăuda pe Mimina, spunând că 
mar da un fir de păr din mustaţa ei pe câinele şi 
pe pocitania ceia de maimuţă. 

Din pricina aceasta, cei trei fraţi se certau me- 
reu, până când într'una din zile, tatăl lor le zise: 
„M'am săturat, tot auzind cum vă certaţi şi cum 
vă lăudaţi fiecare cu ce aveţi. Insă, ca să se vadă 
care din cele trei animale este mai de preţ şi mai 
de folos, plecaţi în lume și cutreeraţi satele şi o- 
raşele, având fiecare din voi animalul său. Vă 
veţi întoarce acasă după un an de zile şi îmi veţi 
povesti ce isprăvi a făcut maimuța, ce isprăvi a 
făcut câinele şi ce isprăvi a făcut pisica. Să ştiţi 
că o jumătate din averea mea va îi pentru acela 
din voi al cărui animal se va fi dovedit mai har- 
nic şi mai de folos”. 

Cei trei frați porniră la drum şi cutreerară 
multe sate şi multe oraşe. Insă într'una din zile a- 
junseră într'o livede de jur împrejurul căreia nu 
se zărea nici o locuinţă omenească. Drumeţii no- 
ştiri erau flămânzi şi naveau nici un fel de me- 
rinde. 

„Ce ne facem?” se întrebară ei îngrijoraţi. In- 
să Călin zise: „Trimit pe Fidel în pădure după 


Sp 


TA 


DIMINEAȚA COPIILOR 


vânat. Sunt sigur că deşteptul meu câine ne va 
aduce ceva. 
— Ba şi Mimina mea, îi întoarse Dorin vorba, 


poate să prindă ceva păsări din care am putea. 


face o friptură. 

— Dar credeţi că Jac al meu (Jac era numele 
maimuţei), grăi Sorin, se va lăsa mai pre jos? Uite, 
colo în fundul livezii zăresc nişte meri şi nişte 
peri cari au în vârful lor mere şi pere care tre- 
bue să fie gustoase. Jac se va sui în pomi şi ne 
va arunca de acolo fructe cu care ne vom potoli 
foamea”. 

Nu trecu mult la mijloc şi Fidel se întoarse, 
purtând în gură un iepure mare şi gras, Mimina 
veni cu două potârnichi, pe când în vremea acea- 
sta Jac rupea şi arunca din vârful pomilor mere 
şi pere. 

Cei trei frați făcură un foc de lemne uscate în 
care fripseră iepurele şi cele două potârnichi. 
Mâncară bine şi se mai ospătară cu pere şi cu 
mere. Insă, nu se putea spune care dintre cele 
trei animale — maimuța, câinele sau pisica — au 
fost de mai mare folos. 

După ce petrecură noaptea în livada aceea, cei 
trei fraţi porniră mai departe la drum. Pe înse- 
rate, ajunseră într'un oraş peste care stăpânea 
un voevod. Chiar în seara aceea, voevodul dădea 
o mare petrecere la care putea merge oricine ar 
îi dorit. 

A „Eu, zise Dorin, mă duc şi iau cu mine şi pe 
ac. 

— Merg şi eu, zise Călin, dar las pe Fidel la 
ospătăria unde am poposit. 

— Cât despre mine, zise Dorin, nu pot lăsa pe 
Mimina singură şi nu pot merge cu ea. De aceea, 
stau la ospătărie şi păzesc şi pe Fidel”. 

Aşa dar, la petrecerea dela voevodul oraşului 
merseră Sorin, care luase şi pe Jac şi Călin.. 
Când intrară în sala de petrecere, nimeni nu-i 
întrebă cine sunt şi de unde vin. Ba chiar, mai 
mulţi oaspeţi se strânseră în jurul maimuţei şi 
râdeau şi făceau haz de strâmbăturile ei. Sorin 
nu mai putea de bucurie şi de mândrie că Jac al 
lui este aşa de prețuit. 

In vremea aceasta, Sorin, care se plimba prin 
sală, văzu că doi dintre oaspeţi, retraşi într'un 
colț, vorbeau între ei încet, ca să nu fie auziţi de 
Călin. 

„M'am înţeles, zicea unul din ei, cu secretarul 
voevodului şi i-am dat o sută de galbeni, ca să vie 
cu noi şi să deschidem împreună sertarele în care 
voevodul ţine încuiate scrisorile şi alte hârtii în- 
semnate. 


— Dacă-i aşa, îi întoarse voba tovarășul său, 


să-i facem secretarului un semn şi peste o oră să 
pătrundem în odaia de lucru a voevodului, pe 
când voevodul stă în această sală şi petrece cu 
oaspeţii. 


e a e re ae re e e a a PAG. 13 


— Oamenii aceştia au gânduri rele, îşi zise Că- 
lin în sinea sa. Merg să-l iau pe Fidel şi îi învăţ 
eu minte”. 

Insă, pe când el se duse la ospătărie, ca să se 
întoarcă cu Fidel, în sala de petrecere s'a mai în- 
tâmplat ceva despre care e bine să vă povestesc. 

Oaspeţii din sală sâcâiau mereu pe Jac, iar a- 
cesta începuse să se supere. Ba într'un rând unul 
din oaspeţi îl călcă pe coadă. Atunci Jac îi sări 
în obraz, îl sgâriă şi îl muşcă tare de ureche. Cu 
toţii încearcă să-l alunge, însă Jac sări pe umerii 
unei cucoane, care leşină de frică. 

"Se făcu în sală o zăpăceală şi o hărmălae, de 
credeai că toată lumea îşi eşise din sărite. 

„Alungaţi pe această maimuţă ticăloasă şi du- 
ceţi la închisoare pe stăpânul ei!” strigă voevo- 
dul spumegând de mânie. Jac fu în sfârşit prins, 
iar bietul Sorin fu aruncat în temniţă. 


Intre acestea, se întoarse şi Călin cu câinele. 
său Fidel. Călin nu ştia nimic de isprăvile mai-. 


muţei şi de păţania fratelui său. Se ascunse după 
o perdea din apropierea odăiei de lucru a voevo- 
dului şi aşteptă acolo cu credinciosul său Fidel pe 
cei ce îşi puseră în gând să fure scrisorile şi alte 
hârtii ale voevodului. 

insă când aceştia, însoţiţi de secretarul 'regelui 
se apropiară de uşe, Călin strigă: „Fidel, pe ei!” 

Fidel, despre care am spus că era un câine 
foarte viteaz, se repezi la cei trei hoţi şi cât a-i 
clipi din ochi, îi dobori pe câteşi trei la pământ. 
Ingroziţi, hoţii scoaseră nişte ţipete sfâşietoare, 
care răsunară în sala de petrecere. 

Alergă toată lumea din sală şi veni voevodul. 
Voevodul întrebă ce s'a petrecut, iar Călin îi po- 
vesti totul. 

„Să vii mâine dimineaţă la RA ca să vorbim 
mai pe îndelete”, îi zise voevodul. 

A doua zi, Călin se duse, iar voevodul îl întâm- 
pină cu o pungă de galbeni. 

„De unde ești, flăcăule, şi ce ai căutat prin lo- 
curile acestea?” îl întrebă voevodul. 

Călin îi spuse cum sunt trei fraţi, cum el are 
pe câinele Fidel, fratele său Sorin o maimuţă, iar 
cel de al treilea frate Dorin o pisică şi cum au 
plecat tustrei în lume, ca să se vadă care dintre 
cele trei animale este mai de preţ şi mai de foles. 

„Nu mai încape îndoială, zise voevodul, că a- 
nimalul cel mai de preţ şi mai folositor este câi- 
nele. Insă adu-i la mine şi pe fraţii tăi cu maimuța 
şi cu pisica lor. 

— Dar frate-meu Sorin, stăpânul maimutei cu 
care a fost la petrecerea de aseară, este la închi- 
soare”, îi întoarse Călin vorba. 

Voevodul porunci ca Sorin să fie scos numai 
decât din temniță. Acum cei trei fraţi, având fie- 
care animalul său, erau înaintea voevodului. 


(Citiţi urmarea în pag. 15 jom 


PAG. 15: ===> 


DIMINEAŢA COPIILOR 


NEPTUN, ZEUL MĂRII 


e muntele Olimp, se găsea un palat de 
aur, care aproape întotdeauna era de- 
W şert. Numai la anumite dăți, când se a- 
dunau zeii la sfat, venea şi stăpânul să-l 
locuiască — atlminteri îşi petrecea tim- 
pul în celălalt palat al lui, cu mult mai măreț, 
care se afla, puteți ghici unde? 

In fundul mării! Zidit din aur curat, era destul 
de încăpător pentru mii de oameni. Pardoseala era 
cu nisip alb, amestecat cu pietre prețioase, chili- 
bar şi mărgăritare. Avea dumbrăvi de mărgean 
şi stânci de cristal, grădini de mare, pline de vo- 
ioase degetele, erburi de mare şi iarbă înaltă, le- 
gănată de valuri. 

Peştişorii mici înotau înăuntru şi în afară, ba 
mai erau şi peşteri şi vizuine, în care se adăpos- 
teau nimfele oceanului. Regele căruia toţi se in- 
chinau, era Neptun, zeul mărei. El clădise acest 
măreț palat din fundul mărei şi aci domnea cu 
Amphitrita, soţia sa, şi Triton, fiul său, peste toţi 
locuitorii din ocean. In mâna lui purta o furcă cu 
trei dinţi, asemănătoare acelora, pe care încă le 
mai întrebuinţează pescarii din marea Medite- 
rană, pentru a pescui peştii. 

Se înţelege de la sine că Neptun nu-şi pierdea 
vremea vânând ţiparii cu furca. O întrebuința 
pentru a biciui valurile şi a stârni furtuni sau cu- 
tremure. Alte ori, ca să facă să apară noi insule 
din mare. Şi de-o împlânta în pământ, în acel loc 


apărea un şiroi de apă limpede. Neptun putea a- 
duce furtună ori vremea senină, după dorinţă. 

Când vechii greci zăreau valurile albe repe- 
zindu-se spre țărm şi bărcile asvârlite ca nişte 
scoici pe apă, ziceau că Neptun, pe care ei îl nu- 
mea:: Poseidon, este supărat. lar când marea de- 
venea din nou albastră, credeau că supărarea lui 
se potolise. 

Neptun şi zeiţa Pallas-Athena, pe care romanii 
o numeau Minerva, se certară odată, pentru nu- 
mele ce urma să se dea unui oraş. Athena spunea 
că trebue să poarte numele ei, iar Neptun că tre- 
bue să-l poarte pe al lui. Cum nu se puteau înţe- 
lege, Neptun ceru celorlalţi zei să hotărască în 
locul lor. 

Zeii ziseră că oraşul va purta numele aceluia 
care ar putea da omenirei darul cel mai folositor. 

„Eu le voi da calul”! zise Neptun, şi la porunca 
lui apăru un cal mândru şi voinic, primul ce se 
ivi pe pământ, dar frumos şi puternic, cum nu va 
mai fi un al doilea. 

„lar eu măslinul” zise Athena, atingând pămân- 
tul cu vergeaua ei. 

— A câştigat Athena! strigară zeii. Măslinul 
înseamnă pace şi belşug, iar calul este simbolul 
războiului şi al pustiirilor”. 

Şi astfel, oraşul primi numele de Athena şi Nep- 
tun se înapoiă mânios în palatul lui din ocean. 

Elsa Stănculescu-Bolton 


DIMINEAȚA COPIILOR === 


00000000000 000000000000 


ama Didinei cumpărase- nişte bumbac 
din care vroia să-i facă Didinei haine 
şi cămăşuțe. Didina îi ajută să-l curețe. 

„Mamo, întrebă ea, ce o fi boabele 
astea mici din care am găsit câteva în 
bumbac? 


— Sunt seminţe de bumbac, îi răspunse mama 
a a a Das rm mat II aa d II DR oma ae ema m nare 


Urmare dela povestea din pagina 13: 
„tot câinele mai bun“: 
Voevodul vorbi lui Sorin zicându-i: „Nu mai e 


nevoie să-mi arăţi ce ştie să facă maimuța ta. 


Am văzut aseară la petrecere. Insă pisica ta, zise 
el mai departe lui Dorin, mar putea scăpa de 
şoarecii de care e plin palatul meu? 

-- In câteva zile Mimina ti-i dă gata pe toţi”, 
zise Dorin mângâindu-şi pisica. 

Şi aşa s'a întâmplat. La plecarea lor spre a- 
casă, voevodul dete lui Călin încă o pungă de 
galbeni şi dărui câte o pungă lui Sorin şi Dorin. 

Cei trei fraţi se întoarseră acasă şi povestiră 
tatălui lor toate isprăvile animalelor lor. Tatăl 
lor socoti că — aşa cum era şi drept — câinele se 
dovedise mai de preţ şi mai folositor. De aceea, 
dărui lui Călin, aşa cum făgăduise, o jumătate 
din averea sa. Stan Protopopescu 


Xp sp ,/ AE 


Ky h n 
3 N 
AT 


sa, adică din planta din care se culege bumbacul. 


— Dar eu nam văzut niciodată planta pe care 
să crească bumbac şi credeam că bumbacul nu 
răsare din pământ, ci e făcut în fabrici. 

— Nu, draga mea, bumbacul se seamănă, aşa 
cum se seamănă, de pildă, inul şi cânepa. Insă, 
nu creşte decât în ţările calde, adică în ţările fără 
iarnă şi fără ger. La noi nu poate creşte, pentru- 
că ar degera în timpul iernei. 

In ţările calde, se pune în pământ sămânţa de 
bumbac. Primăvara, răsar plantele de bumbac, 
care dau nişte îlori de o culoare galbenă deschisă. 
După ce florile acestea se trec şi cad, în locul lor 
se formează nişte cutioare pline cu seminţe. Fie- 
care sămânță se deschide şi are pe ea bumbac 
alb şi moale. 

‘In timpul verei, bumbacul acesta este cules. 
Culesul bumbacului, care de obiceiu se face în 
luna August, nu este o treabă tocmai uşoară. Incă 
din zorii zilei, lucrătorii, purtând fiecare pe cap 
un coşuleţ, se duc la câmp sau, cum se zice mai 
bine, la „plantaţiile” de bumbac. Culeg bumbacul, 
scoţându-l cu mâinile din cutioarele în care a 
crescut. 

„Peste zi, căldura devine înăbuşitoare şi cu 


— TI == ET Sp Ais A TRI < TE 
. E. F 
Ga i A, 


PAG. 16 


totul nesuferită pentru un om dela noi din ţară. 


Lucrători şi lucrătoare muncesc sub arşiţa unui 
soare dogoritor. Nu adie nici un vânt şi nu e pic 
de umbră. Sudorile curg şiroaie de pe dânşii. To- 
tuşi, nau încotro. Trebue să strângă bumbacul şi 
chiar să se grăbească. Altfel, cade şi e risipit de 
vânt, aşa că se prăpădeşte recolta. 

„Bumbacul strâns în felul acesta în coşuri este 
curăţat cu maşini de seminţe. Dacă această cură- 
tire s'ar face cu mâna, ar merge prea încet. Bum- 
bacul curăţat e pus în vânzare sau trimis la fa- 
brici, unde e tors în fire. 


— Dar seminţele de bumbac nu sunt bune la 
ceva? întrebă din nou Didina. 

— Da, din seminţele de bumbac se scoate un 
uleiu, care se întrebuinţează la fabricarea săpu- 
nului, iar tulpina şi foile din planta bumbacului se 
dau vitelor ca hrană. 


„Uite, Didino, poţi face şi tu ceva. Să pui în 
ghivece câteva din seminţele acestea. Să ştii însă 
că în zilele reci şi de iarnă trebue să ţii ghivecele 
în casă, căci, altfel, sămânţa degeră şi se prăpă- 
deşte. 


„Insă, în zilele calde de vară le poţi scoate afară 
la soare. Să faci aşa cum se face cu portocalii şi 
cu lămâii cultivați în ghivece sau butoaie. Vei ve- 
dea şi tu cum este planta de bumbac, cum sunt 
florile şi cum se face bumbacul şi atunci vei înţe- 
lege mai bine tot ce ţi-am povestit”. 

Didina caută acum ghivece, ca să pună în ele 
seminţe de bumbac. 

Vladimir Astronomul 


LETEA EAER EE AEAEE ESARET AEAEE EEETEETE EEEE EEEE E E E EEE EE E E E a 


T 


Citiţi cu toţii 


HAPLEA 
ALTE PĂŢĂNII ŞI NĂZDRĂVĂNII 


Ediţia a Il-a 


"ana MERDAN Sini” 


Atelierele „ADEVËRUL", 2. A 


= : i m 


| CITITORI, A APĂRUT 7 


„Jerfia Lilianei“ 


cel mai frumos, cel mai înduieşător pe 
a cel mai interesant roman ati 
copii şi tineret 


„ertia Lilianei“ 


a apărut într'un volum foarte 
frumos tipărit, împodobit cu nu- 
meroase ilustrații şi având o mi- 
©  nunată copertă în culori © 


„Jerfia Lilianei“ | 


este un roman care nu trebuie să 
lipsească din nici o casă. / Preţul 
unui volum format mare, Lei 80 
De vânzare la toate librăriile, 


„CE A SPUS DOMNU MONITOR 


Im clasă don monitor N 
Ne spunea eri de ZOT, issu. 
Cine învaţă strună, $ 


Capătă o notă bună ; n ia i 
Ba şi ceva suplimenta N | V ERSITAȚII, 
Un pachet Suchard ! | -LAŞI- 


TORG E o 


CE e EEEE EE E EEEE E E E EEEE E E E E EE aaa ad 


CEL MAI FRUMOS ROMAN PENTRU COPII ESTE 


„Inelul pierdut“ 


De vânzare la librării şi la chioşcurile de ziare 


x] - 


mu." DIMINEATA 
| 384 COPIILOR 


REVISTĂ SĂPTĂMÂNALĂ 
DinEcron: N. BATZĂRIA. 


„0 să vadă Ticu ce fel de peşte o să prindă”. PREŢUL 5 LEI 


PAG. 2 


DIMINEAȚA COPIILOR 


IARĂŞI DESPRE SBORUL PROFESORULUI PICARD 


Cine este Picard ? 


Picard, despre a cărui ispravă aşa de frumoasă 
şi curagioasă am scris, tot la locul acesta, în n-rul 
trecut al revistei, este de origină elveţian, însă de 
mai mulți ani este profesor la Universitatea din 
Bruxelles (Belgia). 

: El'si cu asistentul său, inginerul Kipier, s'au ri- 
dicat în aer în noaptea de 27 Mai, la orele 3 di- 
Thineaţa şi au ajuns, precum am scris în numărul 
trecut, la înălţimea de 16 mii metri. 

Până la ei, cea mai mare înălţime fusese atinsă 
de doi aviatori germani, care se urcaseră până la 
aproape 11 mii de metri. 

Deosebirea principală stă însă în faptul că avia 
torii germani sburaseră numai ca să arate cât de 
sus se pot urca, pe când scopul pentru care pro- 
fesorul Picard s'a urcat asa de sus, a fost ca să 
facă unele cercetări ştiinţifice. El nu este. doar a- 
viator de profesiune. 


Peripetii de călătorie 


Profesorul Picard şi inginerul Kipfer s'au urcai 
într'un balon de care era atârnată o nacelă. Nace- 
la aceasta, făcută din aluminium şi închisă erme- 
tic, adică închisă bine din toate părţile, a fost 
locuința lor. Avea înălțimea de 2 metri şi 10 cen- 
timetri şi era aşa de subtire, că nici nu trecea d 
o treime dintr'un centimetru. 

Şi acum, iată unele întâmplări curioase: Abur” 
pe cari cei doi savanți îi scoteau respirând, ne- 
putând esi afară. s'au strâns sus în nacelă, în care 
la început se făcuse un frig aspru. De acee^ 
burii au înghetat, s'au prefăcut în zăpadă şi î 
nacelă a început să ningă. 

Ceva mai sus, însă, din cauza razelor soarelui. 
în nacelă se făcuse cald. Atunci aburii s'au pre 
făcut în apă, aşa că în nacelă s'a pornit să pl": 

' Si mai sus. tot din cauza soarelui. în nacelă se 
făcuse o căldură nesuferită, pe când afară fr' 
se apropia, aşa cum am mai scris, de minus 
de grade. 


=> 


Primejdiile de moarte 


Profesorul Picard şi inginerul Kipfer socotiseră 
mai înainte de a porni, să stea în aer mult m°’ 
putin de cât au fost nevoiti să stea. Totuşi, fiind 
oameni extrem de prevăzători, luară, pentru 
avea ce să respire. de două ori oxigen decât le-a 
fi trebuit pentru timpul calculat de dânşii. 

Faptul acesta a fost adevăratul lor noroc, gra- 


ție căruia au scăpat cu viaţă. Altfel, ar fi murit 
fără îndoială asfixiaţi de sus în stratosferă, unde 
aerul este aşa de rar, că n'ajunge pentru respira- 
ţia omului. 

Ba chiar, dacă ar mai fi întârziat să coboare, 
ar fi murit, de oarece la coborâre aproape tot o- 
xigenul ce luaseră cu dânşii era terminat. 

O altă primejdie dela care au scăpat ca prin 
minune, a fost aceea de a fi zdrobiţi la coborâre, 
cu balon cu tot. Coborârea a avut loc noaptea pe 
un platou de zăpadă îngheţată din munţii Tirol 
(Austria). Ei însă, din cauza întunericului, nici nu 
ştiau unde se găsesc. A fost nevoe să aştepte să 
se lumineze de zi, pentru a-şi putea da seamă de 
locul la care se găseau. 


Ce va fi în viitor 


Urcarea profesorului Picard şi a inginerului 
Kipfer până la înălțimea de 16 mii metri a fost un 
mare câştig pentru o mai bună cunoaştere a unor 
adevăruri ştiinţifice, care privesc astronomia 
şi meteorologia. Insă, chestiunile acestea fiind 
prea grele pentru cititorii noştri, nu vom scrie aci 
despre ele. 

Dar pentru aviatie şi mai ales pentru scurta- 
rea drumului prin aer, fapta profesorului Picard 
va avea, de sigur, urmări foarte importante. 

De exemplu, dacă un balon sau un aeroplan, 
care porneste dela Bucureşti la Paris, străbate 
astăzi această distantă în aproximativ 12 ore. în 
să, dacă se înaltă mai întâi în stratosferă, adică 
la înăltimea de 15—16 mii de metri, şi sboară la 
această înăltime, ar putea străbate aceiaşi dis - 
tantă în nu mai mult de două ore. 

Aceasta, pentrucă în stratosferă, aerul fiind 
rar, el nu opune balonului sau aeroplanului rezis- 
tentă, aşa că un aeroplan ar putea sbura cu o iu- 
teală de o mie de chilometri pe oră. 

De sigur, aceasta este o chestiune de viitor, 
însă de un viitor foarte apropiat de noi. Chiar 
de acum inginerul Kipfer a declarat că el voia să 
facă un nou sbor şi să se urce până la o înălţime 
de 30 de mii de metri. 

Cititorii noştrii. cărora le dorim viață cât mai 
lungă, sunt fericiti, pentrucă ei vor apuca timpuri 


când stiinta va face progrese pe cari astăzi nici 


nu le bănuim. 


Din cauză că am avut multă materie, continu- 
area povestirei „De vorbă cu un locuitor din 
planeta Marte” se amână pentru n-rul viitor. 


© 


© 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREȘTI. — Str. CONST. MILLE (Sărindar), 12. — TELEFON 6/67. 


ABONAMENTE: 1 AN 200 LEI | IN STRĂINĂTATE DUBLU 
6 LUNI 100 „ | UN NUMAR 5 LEI 


12 Iunie 1931 — Nr. 384 Director: N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 


REPRODUCEREA BUCAŢILOR ESTE STRICT INTERZISA 


LAAAAAAAAAAAAAAAAARAAAA AAA AA AAA) 


ii ia iiia i HHHHHHHHHHHHH PE E 
- a 
| 
| A SOSIT.BARZA! | | 
i la priveşte, ia priveşte! la priveşte, ia priveşte! 
Cine oare ne soseşte? Altă barză-acum soseşte. 
Este barza, este ea, O cunosc, ce bucurie! 
O prietenă a mea. Este-a „domnului“ soție. 
Barzo dragă, bun sosit, Clap! Clap! Clap! ea fot îi spune 
Nu ştii cât sunt mulțumit! Veşti frumoase şi rea, bune. 
i la priveşte, ia priveşte! la priveşte, ia priveşte! 7 N 
: Barza sboară, se roteşte. Oare 'n cuib ce străluceşte: 
* 
+ 
Ins'acuma S'a oprit, pai peri mag 
Cuibul vechiu că şi-a găsit. şi apa d Şez ida 
Şi se pune ea pe treabă, Pasarica e aoai; i 
: Să-l repare mai de grabă. s Moşulet 
+1000000000000000000000000000000000000000000009900000000eeeeeeai pd pri 
€-9-00-0-04-4-0-090 HHHH HHHH HHH HHH HAHH HHHH iale i 
| x] MAMEI |*| 
i i 
3 Te preamărim, iubită mamă, Sub aripa-ţi orotitoare $ 
Ce eşti menită pe pământ e Noi cregtem și ne 'nălțăm, 3 
Să îndrepțţi ai noștri pași spre bine, Dar nici odată, iubită mamă, pi 
Spre adevărul sfânt. Pe tine wo să te uităm. i 
Tu eşti simbolul bunătății Şi-acum închei aceste rânduri, 
Şi al bucuriilor omenești, Rugând pe bunul Dumnezeu, 
Căci fără al tău sfat bun de mamă Să-ţi dea o viață fericită, 
E greu în lume să trăești. Așa cum este gândul meu. 
Marieta Urzică 


La Aaaa AA AARAAAAAAAALAAARAAAAAAALAAAAAARAAAAAAARAAA AAA HHHH AA AAAARAAAAAAAĂAAAAAAAAAAĂAA AAA AAA AA AA AAAAAAA AA AAA AA a a ad 


PAG. 4 ——————O——>—>—— 


DIMINEAȚA COPIILOR 


A~ 


PA n WAT y N 


N 


VA 


za tai meet a pai 


Iain 
4 9 


Ñ 


Sa am 


NI 


N 
) 


N 
g 


POVESTE Fe ALI-BABA| 


ând domniţța Sorina era o fetiţă 
mititică, doică-sa îi spunea - în 
toate zilele poveşti multe şi îru- 
moase. Insă, din toate, mai mult 
îi plăcea povestea cu „porum- 
belul albastru”. 

„Ce fel de albastru era po- 
rumbelul acesta?” întreba dom- 
nita Sorina. lar doică-sa îi zicea: „Era albastru, 
aşa cum e cerul senin, aşa cum sunt ochii tăi. 

— Ochii mei sunt albaştri? întrebă iarăşi 
domniţa Sorina. 

— Da, îi răspunse doica, ochii tăi sunt alba- 
ştri şi sunt cei mai frumoşi ochi albaştri din câţi 
am văzut până acum”. 

An de an, domniţa Sorina crescu şi ajunse în 
vârsta de măritat. Mai ales, tatăl ei împăratul 
vroia să o mărite mai de vreme, fiindcă el era 
bătrân, iar alţi copii nu avea, aşa că hotărâse 
ca tânărul care îi va fi ginere, să-i fie ṣi urmaş, 
în scaunul împărătesc. 
= | £ Insă domnița Sorina se jurase să nu ia de băr- 
=y CA bat decât pe tânărul care îi va aduce „porumbe- 
< p i nia lul albastru”, adică un porumbel ale cărui pene 

Atilt 
- Să fi văzut acum ce de prinți şi de feciori 
de împărați, ce de alți tineri de neam boeresc 


TETE ; WiN | N i 
aaoi i 
ye 3% 3 e 3 Xe ke e Xe veneau în toate zilele la curtea împărătească, a- 
ducând fiecare în colivie porumbei albaştri. 


si AA | ÎN să fie albastre, aşa cum şi ochii ei erau albaştri. 
Sdi stilati AȘ 


9 


Q 


irria 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Ce folos însă că nici unul din porumbeii a- 
ceştia n'avea penele albastre, aşa cum erau ochii 
domniţei Sorina! De aceea, toţi prinții, toţi fecio- 
rii de împărat şi ceilalţi tineri de neam boeresc 
plecau dela palat, aşa cum veniseră, adică fără ca 
domniţa Sorina să aleagă de soţ pe unul din- 
tr înşii. 

Din pricina aceasta, tatăl ei era tare amărât 
şi nemulţumit. 

„Copila mea, îi zicea el, lasă încolo porum- 
belul albastru, care nici nu se găseşte, aşa cum 
îl doreşti tu, şi alege dintre prinții şi feciorii de 
împărat pe unul care să-ţi fie soţ, iar mie să-mi 
fie urmaş după moartea mea în scaunul împă- 
rătesc”. 

Insă, în loc să facă aşa, domniţa Sorina în- 
cepea să plângă, iar tatăl ei, care o iubea nespus 


de mult, văzând-o că plânge, nu mai stăruia. 
e". 


Nu departe de palatul împărătesc, îşi păştea 
turma de oi tânărul şi chipeşul păstor Călin. Un 
păstor voinic, desgheţat şi vesel, cum nu prea 
găseşti printre păstori. Mai avea Călin acesta o 
voce aşa de plăcută, că ori de câte ori cânta, 
drumeţii se opreau din drum, ba şi păsările ceru- 
lui se opreau din sbor şi veneau să-l asculte. 

Călin văzuse de câteva ori pe domniţa So- 
rina, când aceasta mergea să se plimbe sau în- 
soțea pe tatăl ei la vânătoare. Şi lui Călin i se 
întipăriseră în minte şi în inimă frumoşii ochi 
albaştri ai domniţei. 

De aceea, auzind ce fel de porumbel alba- 
stru cere domniţa dela tânărul, pe care l-ar lua 
de soţ, Călin îşi zise: „Numai eu cunosc mai bine 
coloarea ochilor domniţei şi ştiu ce fel de pene 
trebue să aibă porumbelul pe care îl doreşte”. 

In ziua următoare, Călin lăsă turma de oi în 
grija unui alt păstor, iar el porni în lumea largă 
în căutarea porumbelului albastru. Umblă multe 
zile şi multe nopţi, până ce eşi din graniţele îm- 
părăteşti şi pătrunse într'o ţară străină şi locuită 
de oameni, care vorbeau cu totul alt graiu si 
aveau cu totul alte obiceiuri. In ţara aceasta, Că- 
lin întâlni într'o livede pe o femeie bătrână, care 
strângea ierburi şi îlori. 

„Mătuşico, o întrebă Călin după ce îi dete 
„bună ziua”, nu se găsesc pe aicea porumbei 
albaştri?” 

Insă femeia, care era cam surdă, n'auzi de- 
cât pe jumătate. „Vino cu mine la coliba mea, îi 
răspunse ea, şi alege-ţi porumbelul care îţi place, 
pentrucă eu am porumbei mulţi şi frumoşi”. 

Călin merse la colibă şi văzu că în adevăr 
femeia cea bătrână avea porumbei mulţi şi că 
toţi erau frumoşi, însă nici unul nu avea penele 
albastre, aşa cum erau albaştri ochii domniţei. 

Işi luă, aşa dar, rămas bun şi îşi văzu înainte 
de drum. Umblă el din nou multe zile şi multe 


s 


nopți, dar nu fw chip să găsească un porum- 
bel ale cărui pene să fie albastre, aşa cum erau 
albaştri ochii domniţei Sorina. 

Ca să-i mai treacă de urât, cânta toată vremea. 
Cânta frumos, minunat de frumos. Şi iată că în- 
truna din zile, fu ajuns din urmă de nişte nuntaşi 
care, având în frunte un taraf de lăutari, condu- 
ceau la biserica din sat, ca să fie cununați, pe mi- 
re şi pe mireasă. Nuntaşii, auzind cât de frumos 
cântă Călin, îl rugară să ia şi el parte la nuntă şi 
să le cânte trei zile. 

„Sunt grăbit, le zise Călin. Caut porumbelul 
albastru şi mai am mult drum de făcut”. 

Dar mirele îi răspunse: „Am acasă la mine 
un porumbel albastru de toată frumuseţea. Dacă 
stai cu noi trei zile şi ne înveseleşti cu cântecele 
tale, să ştii că ţi-l dăruesc”. 

Călin primi bucuros şi stătu trei zile, înve- 
selind pe nuntaşi cu minunatele sale cântece. 
Dar în ziua a patra, când mirele îi arătă porum- 
belul albastru, Călin dete mâhnit din cap şi zise: 
„Nu, nici porumbelul acesta nare penele alba- 
stre, aşa cum sunt albaştri ochii domniţei.” 

Aşa dar, plecă şi de acolo, mergând mai de- 
parte în lumea largă. Cânta şi acum pe drum, 
însă în loc de cântecele vesele de până atunci, 
acum cânta cântece triste, care te făceau să 
plângi şi să oitezi. 

Aşi merse el luni şi luni de zile, cutreerând 
multe ţări şi cercetând multe sate şi oraşe. In- 
văţă limbi streine, învăţă să-i cunoască pe oa- 
meni şi să le cunoască legile şi obiceiurile. Dar 
tot nu putea să găsească porumbelul albastru. 

Oboseala drumului îl slăbise şi soarele îi ar- 
sese faţa. Şi cu cât trecea vremea, cu atâta 
slăbea şi nădejdea în el. li pierise veselia şi 
dorul de cântat. Umbla tăcut şi amărât pe drumu” 
rile ţărilor străine. Aşa sosi într'o după amiazi 
la o colibă în care locuia un bătrân, dar aşa de 
bătrân, încât credeai că moartea îl uitase. 


Aproape de tolibă era un izvor cu apă rece. 
La izvorul acesta, Călin se opri, ca să se mai 
odihnească şi să-şi mai potolească setea. Şezând 
jos, oftă aşa de adânc şi aşa de tare, că fu auzit 
de bătrânul, care se găsea în colibă. 

Moşneazul eşi şi-l întrebă: „Care ţi-e păsul, 
voinice? 

— Caut, îi răspunse Călin, porumbelul alba- 
stru, care mă va ajuta să iau de soție pe dom- 
nița Sorina şi nu e chip să-l găsesc. 

— Nu pierde nădejdea, îl sfătui moşneagul, şi 
cântă ca să-ți alungi mâhnirea”. 

Călin închise ochii şi se porni să cânte. Din 
gură-i eşea cântecul cel mai trist ce-l cântase 
vreodată. 


(Citiţi urmarea în pag 6 jos) 


E ES Aa. 


PAG O Ee = 


== DIMINEAȚA COPIILOR 


>% 


ÆT ase este un copil cuminte. Câteodată doar 
nu ascultă pe mămica lui, se loveşte... 
č plânge... dar repede se  înveseleşte 

á şi uită. 

Intr'o zi, pe când mânca, gura pimni- 
tei era deschisă şi Tase a alunecat. A căzut cu 
capul într'o sticlă, dar din fericire s'a spart... sti- 
cla, iar el a rămas cu câteva sgârieturi. Mămica 
sa nu l-a certat. 

Intr'o zi, pe când Tase se juca în curte, vinde- 
cat pe deplin, câteva vrăbii culegeau  firimituri, 
sărind uşor dela o fărimitură la alta. Tase cu o 
bucată de pâine în mână, făcea firimituri şi le as- 
vârlea vrăbiilor surâzând mulţumit că face o 


(Urmare din pag. 5) 


Dar Călin auzi fâlfâit de aripi şi puţin după 
aceea simţi că o pasăre i se aşeză pe mână. Des- 
chise ochii, ca să vadă ce pasăre e aceasta, dar 
deodată strigă cuprins de o bucurie nebună: „El 
este!” 


Fra porumbelul albastru, porumbelul ale cărui 
pene erau albastre, aşa cum erau albaştri ochii 
Domniței Sorina. 

Ce a urmat, ghiciţi, foarte lesne. Călin a luat 
de soţie pe domniţa Sorina, iar după moartea ta- 


tălui domniţei, se urcă el în scaunul împărătesc. 
Ali-Baba 


VRABIA ŞI COPILUL |%| 


faptă bună. Vrăbiile veneau până aproape de 
Tase. 

El întindea braţele spre ele şi le da  firimituri 
mereu. 

In altă zi, o vrabie abia se mişca lângă o firi- 
mitură în curte. 

Tase o zări. Alergă lângă ea şi-i puse mâna pe 
cap. Pasărea abia mai clătina capul îngheţată. 
Era un îrig straşnic în ziua aceea. 

Tase strigă tare: 

„Mamă..., mamă.., uite o vrabie bolnavă. 

— „Adu-o în casă”, îi răspunse mamă-sa. 

Tase o luă în palme şi o aduse în casă. 

In casă era cald, bine. Toţi se strânseră îm- 
preiurul păsăricei. Vrabia simţi o adiere de căl- 
dură şi se mai desmorţi. Avea aripile ude. 

„Sărăcuţa de ea!” oftă Tase. 

li aduse firimituri de pâine, grăunţe şi apă. Pă- 
ărica mânca privind cu. ochii înseninaţi de bu- 
curie împrejurul său. 

Către seară începu să sboare prin casă spre 
marele haz al lui Tase. 

„Dă-i drumul, Tase”, îi spuse mămică-sa. 

Tase ascultă, deschise fereastra şi vrabia sbură 
ca o săgeată afară. Se mai întoarse de două ori, 
ciripi la geam drept mulţumire şi se pierdu sub 
pânza fulgilor de zăpadă. 

Const. Goran 


DIMINEAȚA COPIILOR eee PAG: 3 


PENTRU CITITORII MAI MICUȚI 


Pasa aia baia AAA HOOOHOO ID HAA A O ALAIN iii iii HHHH H HH 


| SCRISOARE LUI TĂTICU | 


„Tăticule dragă, 
Noi ziua întreagă 
La tine-am gândit 
Şi mult te-am dorit. 


„A plâns şi mămica 
Şi Cuţu, pisica 

La tine gândesc 

Şi mult te doresc. 


„„Sănătos să fii, 
Mai iute să vii 
Şi de nu ţi-i greu, 
Frumos te rog eu, 


POPPRAAPAA-PPPA-POPRAPRRAPARARAPRAoRALoooee! HHHH HHHH HH 


Eu, Nelu, îți spun, 
Doresc ceva bun, 
Un cal mai voinic, 
Dar să nu-l iei mic. 
| „Ileana cuminte, „Să-i iei păpuşică, Mai mult decât toate 
Te roagă fierbinte Mare, frumuşică, ’°Ti dorim Sănătate, 
Să-i iei negreşit, Să-i cumperi, de vrei, Mereu te-aşteptăm, 
Precum ţi-a vorbit. Şi nişte cercei. Și te sărutăm“. 
Nelu şi Ileana 
Li AAH H HHH EEIE. 
A FE O IUNI aa ” 
| DRĂGUȚII DE EI! |: 
. 
Drăguţii de ei, N’auzi nici un glas, i 
Sunt şase căţei Nu strâmbă din nas. i 
Frumoși, grăsulii E o a 
Şi sprinteni şi vii. Copii, să-i priviți, i 
Apoi vă gândiţi, $ 
Cu toții sunt frați, Că, deşi căţei, i 
Acum vă uitaţi, Aveţi de la ei $ 
Cum heau ei frumos î 
Ceva de 'nvățat : 
Un lapte gustos. F T: : 
yea Şi de imitat 
Toţi beau liniştit, Aveţi să'nvățați 
N'auzi mârâit, Cum să vă purtați. 
m. St. Pr. 
HHHH HHHAHH HAH CERET KEKET TEATAR E A AARAA AIARA AAAA AAAA AEREA AAAA AAAA EEEE EEE EEE E 


PARO See ebeeiiiaf ae tit aeenin amine MINEA TAGCO PTI BOR 


Paves TEA (eo O TaânraRi 


| EAF ORT SE = a xi) 
| 10) Cum a scăpat domniţa Mirileana dela moarte | 


Călin, fratele mai mare, Pe vapor o duce iarăşi, Ochii 'nchişi şi 'nclusă este 
Se alundă tot în apă, Insă, vai; nenorocire! Mult frumoasa ei guriță, 

Pâr găseşte pe Domnița, Nu dă semne ea de viață, Rece, palidă la tată, 

lată că'n sfârşit o scapă. Nu e chip să-şi vie "n fire. Zici că-i moartă cea Domniţă. 


Plâng în juru-i, plâng flăcăii „Mai închideți-vă sura, Nu ştiu dacă ţineţi minte, 
Şi cuprinşi sunt de durere, A boci nu vă grăbiţi, Mai de mult ce-am povestit 
Insă Neagu-al treilea frate, Chiar de-i moartă, n'aveţi grijă, Despre Neagu, că ajunse 


Zice: „Fraţilor, tăcere! Ci la mine să priviţi”. Vioristul cel vestit. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


A 
Și vam spus că din vioara- Instrunindu-şi dar vioara, Dă-i şi trage-i cu arcuşul 
Când să cânte se-apuca, Incepu cu-atăta foc, Cântec vesel şi aprins, 
Pân' şi morţii din morminte Că şi cei fără picioare, Că şi eu ce stam departe 
Neagu-al nostru-i învia. Namişcați n'ar sta pe loc. Singur hora am încins. 


lar domnița Mirileana Ba se scoală şi porneşte „Să trăeşti; măi frate Neagu!" 
Işi deschide ochişorii, * Să sè salte într'un joc Strigă toţi şi se grăbesc 
Mişcă mână şi respiră, lute, sprinten, iară frații Să-l sărute, 'mbrăţişeze 
lar sunt rumeni obrăjorii. Joacă veseli şi cu foe. Și la drum apoi pornesc. 


Vântu-i bun şi vremea-i bună, Cu privirea, fiecare lar Domnița blândă, bună, 
Vaporaşul merge lin, Pe Domnița o cuprinde, Le zâmbeşte prietenos, 
Insă frații fiecare Pentru dânsa la toţi şase Și se poartă ca o soră, 
Scol în taină un suspin. Inima, rău li se-aprinde. Le vorbeşte tot frumos. - 


(Va urma) 


In n-rul viitor: „Mirileana e fata lui Verde-lmpărat“. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


// 


A 
Jii 4 t // 


NICULINA LA ŞCOALĂ |*]| - 


| iculina n'a împlinit încă şase ani. Cu toate 
acestea, ce-i veni în gând într'o diminea- 
tă când îrăţiorul ei mai mare Nelu, elev 
în clasa a doua primară, se pregătea să 
plece la şcoală? 


— Mamo, mămico, începu Niculina să se roage, 
trimite-mă şi pe mine la şcoală! Lasă-mă să merg 
cu Nelu! 

— Taci din gură, că nu se poate, tu eşti mică, îi 
răspunse maică-sa. La anu, când vei împlini şap- 
te ani, te voi da şi pe tine la şcoală. Până atunci, 
stai acasă şi mai joacă-te cu păpuşile. 

— Dar domnul învăţător nici nu o va primi în 
clasă, zise Nelu. La şcoala noastră nu se primesc 
copii mai mici de şapte ani. 

— Poate că mă primeşte, răspunse Niculina, 
ai cărei ochi se umplură de lacrimi. 


— Pune-ţi pofta în cuiu! încheie Nelu vorba. 

Nelu îşi trecu ghiozdanul cu cărţi în spate şi 
porni grăbit la şcoală. Niculina, care eşi în prag 
şi-l urmări cu privirile, îl văzu cum ajunse din ur- 
mă şi pe alţi camarazi de şcoală şi cum mergeau 
cu toţii veseli spre şcoală. 


La şcoală, prima oră de lecţie era pe sfârşite, 
când portarul intră în clasă şi spuse d-lui învăţă- 
tor că o fetiţă mică doreşte să-i vorbească. 

Invăţătorul eşi şi văzu pe Niculina, pe care o 
cunoştea. „Ce-i cu tine, fetiţo, o întrebă el cu 
blândeţe?” 

Niculina nu ştia cum trebue să-i spună d-lui în- 
vățător, care era un om cam în vârstă. Insă, des- 
gheţată din fire, nu stătu mult pe gânduri şi-i zise: 
„Nene învăţătorule, fii bun şi primeşte-mă şi pe 
mine la şcoală!” 

— Să te primesc la şcoală?! răspunse mirat în- 
văţătorul. Dar câţi ani ai? 

— Şase ani. 

— Eşti prea mică, zise învățătorul 
Dar dece ai venit singură? N'ai mamă? 

— Am mamă, dar mămica nu vrea să mă lase. 
Zice că e de vreme. 


— Ei, vezi, îi întoarse învățătorul vorba, cum 
vrei să te primesc fără voia mamei d-tale? Du-te 
mai bine acasă şi să vii după ce mai creşti. 

— Nene învăţătorule, se rugă din nou Niculina, 
prmeşte-mă cel puţin o zi. Uite, numai astăzi. Şi 


zâmbind. 


Pau. 11 


DIMINEAŢA COPIILOR 


fratele meu Nelu este tot aicea. Am să stau în 
bancă lângă el. 

— Ei, haide, vino pentru o zi, dacă ţii aşa de 
mol Şi luând-o de mână, învățătorul o duse în 
clasă. 

Nelu rămase foarte mirat, când văzu că d. în- 
văţător intră în clasă cu Niculina. O întrebă cum 
de a venit la şcoală, iar Niculina îi răspunse că 
nu ştie bine nici ea însăşi. A plecat de acasă, fără 
să-i spună „mămichii” şi a nimerit drept la şcoală. 

In tot timpul lecţiei, Niculina s'a purtat ca şcolă- 
rita cea mai bună. A fost aşa de atentă, că nu i-a 
scăpat un cuvânt din tot ce a spus d. învătător, 
iar pe tăbliță a mişcat şi ea condeiul de piatră la 
fel cu ceilalţi şcolari. 

— Foarte bine, bravo, fetiţo! a lăudat-o d. în- 
văţător. 

După lecţie, când copiii eşiră la recreaţie în 
curte, Nelu a văzut că a venit maică-sa şi că în- 
treabă ceva pe portar. Ghicind.cam ce întreabă, 
băiatul strigă: „Mamo, Niculina este aici la şcoală! 

— La şcoală?! A, ştrengărița! Şi eu am căutat-o 
peste tot! zise maică-sa supărată. 


— Bună ziua, doamnă. Ce doriţi? o întrebă în- 
văţătorul care de asemenea era în curte. 

— Am aflat că fetiţa mea Niculina este aicea şi 
am venit să o iau. 

— Da, e aicea. Să-ţi trăiască! Niuclina e o fetiţă 
minunată: cuminte, desgheţată şi atentă. 

— Niculino, vino încoace! strigă învățătorul 
chemând pe Niculina, care rămăsese în clasă, pri- 
vind tablourile depe pereţi. 

Niculina veni cu faţa strălucind de bucurie şi se 
aruncă la gâtul mamei sale. 

— Mămico, se rugă ea, lasă-mă la şcoală! Ai- 
cea este aşa de bine! 

„— N'are decât şase ani, e încă mică, răspunse 
maică-sa adresându-se d-lui învăţător. 

— O fi mică, zise învățătorul, însă dacă şcoala 
îi place aşa de mult, îi dau voe să vie. 

— Dacă d. învăţător primeşte, nu te opresc nici 
eu, îi zise Nculinei mamă-sa. Ai să vii cu Nelu. ; 

Aşa s'a făcut că Niculina a rămas la şcoală şi în 
scurtă vreme a reuşit să fie una din cele mai bune 


şcolăriţe. | 
N. Macedoneanul. 


-099--089- 


2-a. oo 2-2 o-c-o 


Eu ştiu un pom și-i cam ciudat, 
In pământ nu e plantat 
Şi-i destul de mititel, 

Dar un pom mai frumuşel, 
Zău ca dânsul nu găsiţi, 


GHICITORI ŞI INTREBĂRI CU PĂCĂLELI |] 


Diamantul cel de preț 

Nu luceşte-aşa măreț, 
Pasărea cea mai uşoară 

Așa repede nu sboară, 
Tragi cu glonte sau săgeată, 
Nu m'ajunge niciodată. 


Suntem patru fraţi pe lume, 
Fiecare cu alt nume. 

Merge un necontenit, 

Dar de loc nu-i obosit, 

Iar al' doilea — boală veche — 
E mâncău fără pereche, 


O plăcere să-l priviți. 

Are fructe aurii, 

Şi păpuşi şi jucării, 

Il iubesc copiii tare 

Şi-l aşteaptă'n nerăbdare. 

Nu-i aşa că l-aţi ghicit 

Şi că mult nu v'aţi gândit ? 
XX x 

„Tata, zice Nicușor, 

Bani câştigă prea ușor”. 

Il întreb eu mai de grabă : 

„Dar ce face şi ce treabă ? 

Zice el: „Nimica toată, 

Căci drăguțul meu de tată, 

Nici nu joacă, nici nu fură, 

Umblă doar cu mâna'n gură“. 

Cred acum ghiciţi uşor 

Ce-i tatăl lui Nicuşor. 


Eu văzduhul îl străbat, 
Până trei nai numărat. 
Dau viaţă, bucurie. 
Oare, cum îmi zice mie ? 
E i 
Şi eu am ca nume un singur 
cuvânt : 
Sunt albă ca neaua, născută'n 
pământ, 
Dar omul mă sparge ş'afară 
mă scoate 
Şin pâine, mâncare, mă pune 
la toate, 
Căci fără de mine nimic nu-i 
prieşte. 
Prietene dragă, te rog, mă 
ghiceşte. 


'Nghite tot, prefac'n scrum. 
Cred că ați ghicit acum. 
Ce-i în lumea asta mare, 
Cară-al treilea în spinare. 
Dar se joacă uneori, 
De ne trec pe toți fiori. 
Făr'al patrulea, cum ştim, 
Nici o clipă nu trăim. 
Staţi acum şi vă gândiţi, 
Cine suntem să ghiciţi. 

E E 
Mă poți scrie precum vrei, 
Cu patru litere sau trei. 
Insă, rog și ține minte : 
De mă scrii drept, merg înainte, 
De mă scrii +u răsturnat, 
Indărăt merg neapărat. 


Răspunsurile se vor publica în n-rul viitor. 


Omul care şi-a vândut locul din raiu 


O% 
959 


= == DIMINEAȚA COPIILOR 


© | | 99 
de D. C. Mereanu”|- —939 
© © 


ra odată pe pământ un om bun, 
care în viața lui nu făcuse nici 
cel mai mic rău, atât de bun şi 
milos că n'ar fi fost în stare să 
alunge nici măcar o muscă cei 
s'ar fi aşezat obraznică pe vâr- 
ful nasului. 

Pe cât era omul acesta de 
bun, pe atât de rău şi hrăpăreţ era vecinul său, 
un sgârcit ce nu-şi avea pereche pe lume. 

Vremea pusese de mult povara grea a bătrâ- 
neţii pe umerii celor. doi vecini şi fiecare din ei 
se pregătea pentru drumul cel lung şi veşnic al 
morţii, fiecare în felul său: 

Omul cel bun făcând fapte bune, sgârcitul a- 
dunând bani peste bani prin camătă şi vicleşu- 
guri, de parcă s'ar fi dus pe lumea cealaltă cu 
toate comorile de pe pământ. 

Omul cel bun, tot făcând pomeni în dreapta şi 
stânga, se trezi deodată sărac lipit. 

„De acum pot să mor, zicea el, D-zeu mă-va 
avea în paza Lui”. 


Moartea însă întârzia şi el nu mai avea nici du- 
pă ce bea apă. 

Intr'o zi, sleit de foame, se duse la vecinul cel 
sgârcit şi-l rugă să-l ajute cu o fărâmă de pâine. 

„Cât ai avut avere, zise sgârcitul, ţi-ai bătut 
joc de ea, împărţind-o netrebnicilor. Du-te acum 
să te ajute ei. 

— Cum vrei să mă aiute ei, când sunt tot aşa 
de săraci ca mine?” 

Atunci ce se gândi sgârcitul, ce se socoti, că 
zise: 

„Iti dau zece mii de galbeni, dacă îmi vinzi lo- 
cul tău din raiu. 

— Cum să-ţi vând locul din raiu? 

— Imi dai o hârtie la mână şi atât. 

— Bine, dar de unde pot şti eu sau tu că am un 
loc în raiu? 

— Ce-ţi pasă? Imi semnezi o hârtie. prin care 
arăţi că-mi vinzi partea ta din raiu şi eu îţi nu- 
măr zece mii de galbeni noi nouţi”. 

Ce se gândi atunci omul cel bun: „Eu n'am de 
unde şti, dacă este sau nu şi pentru mine un loc 


T 


n EN e PP o 


DIMINEAŢA COPIILOR 


PAG. 13 


în raiu şi chiar de-aş şti, cum aş putea să-l în- 
străinez de pe lumea aceasta? Ce preţ poate să 
aibă o hârtie semnată de mine? Apoi cu banii ca- 
re mi-i dă sgârcitul, pot face atâtea fapte bune, 
încât D-zeu îmi va erta acest păcat mic”. 

După ce se gândi astfel, primi târgul, iscăli hâr- 
tia şi luă galbenii. A doua zi chiar puse să se zi- 
dească un azil pentru săraci şi chiar în ziua când 
azilul îu gata, omul cel bun închise ochii, sburând 
către scaunul judecății dumnezeeşti. 

"Ajuns în faţa raiului însă, porţile rămaseră în- 
chise. Un glas ceresc se auzi grăindu-i: 

„Nu ai ce căuta aici. Locul tău ţi l-ai vândut u- 
nui necredincios, dar Dumnezeu în marea Lui bu- 
nătate, îţi dă învoirea să te cobori pe pământ și 
să incerci să-ţi răscumperi locul. lată ai aci în 
punga asta ultima ta faptă bună”. 

Glasul tăcu şi omul “se trezi cu o pungă în mâ- 
nă. O desfăcu şi găsi în ea cei zece mii de gal- 
beni cu care zidise azilul săracilor. 


Coborându-se pe pământ, se'ndreptă spre casa 
sgârcitului. Aci era adunată lume multă şi'n mij- 
locul mulţimii sgârcitul se văeta amarnic. Ce se 
întâmplase? Peste noapte o ceată de hoţi îl je- 
fuise de toată averea strânsă cu atâtea păcate. 
Nu-i mai rămăsese decât hârtia iscălită de omul 
cel bun. 


„lată, vecine, îţi înapoiez cei zece mii de sat 
galbeni. Dă-mi îndărăt hârtia iscălită”, zise omul 
cel bun vânturând în palmă galbenii zimţuiţi şi 
strălucitori. 


La vederea lor, sgârcitului i se luminară ochii 


de poftă. Numai decât înapoie hârtia şi luă cu lă- 


comie punga cu galbeni. Omul cel bun rupse hâr- 
tia prin care se lepădase de locul său în cer şi pe 
dată pieri din mijlocul mulţimei împietrite de ui- 
mire, ridicându-se la ceruri unde se deschiseră 
larg porţile raiului. 

D. C. Mereanu 


DOUĂ OI | 


Două oi se întâlniseră în livedea de lângă pă- 
dure. Una din oi era tânără, născută abia de un 
an, iar oaia a doua era bătrână. 

„Dece arăţi aşa de mâhnită şi amărâtă? între- 
bă oaia cea bătrână pe oaia cea tânără. 

— Cum să nu fiu mâhnită şi amărâtă? răspun- 
se oaia cea tânără. Oare nai aflat că stăpânii 
noştri au să ne tundă mâine toată frumuseţea de 
lână ce avem pe noi? 

— Şi aceasta te mâhneşte şi te supără? îi în- 
toarse vorba tovarăşa ei. Din potrivă, vestea a- 
ceasta ar trebui să te bucure. Mai întâiu, pen- 
trucă ne vom uşura de o povară grea. Acum e 
timp de vară şi lâna de pe noi ne aduce căldură. 

„Al doilea, trebue să fim mulţumite, pentrucă 
vom face stăpânilor noştri un mare bine. Cu lâna 
noastră, ei îşi vor face haine cu care să se îm- 
brace. Şi nu e mulţumire mai bună, decât atunci 
când ştii că eşti şi altora de folos.” 

St. Pr. 


2-2 o-.-2-L-oo- o 


[PREMIILE ŞCOLARE | 


Pentru premiile, ce se dau elevilor la sfârşitul anu- 
lui şcolar, recomandăm următoarele minunate volume: 
Cărticica păsărilor şi animalelor de Ion Cireşu Lei 30 


Ursulică, romanul unui căţel năzdrăvan de P. 
Ghiaţă-l. Rotaru . a 40 
Glume pentru copii de Horia Prundu-Petre ` i 
Cetină . 30 
Familia lui Chit- Chif (teatru pentru copii) « de` 
Ion Pas . Rs 30 
Haplea în străinătate de Moş Nae. e Pr 32530 
Jertfa Lilianei de N. Batzaria . . se + i 60 
Povestiri pentru oaie de L. Tolstoi, tràd. de i 
A. Toma. . PE E tul „100 
Iconita Zorinei de-C. Manolache ea nS, Eii » 90 
Irozii de Anton Pan . s a a s AE A |] 
Visul lui Bimbirică de Ion Cireşu IRI ale Pay AI 
Cei trei flutunaşi de -Cetină-Chirea. . . 3. 3 *20 
Evreica (nuvele şi povestiri de Andersen) . » 30 


Povești cu noroc de Ali-Baba, cu clişee în kalori 80 


Urechilă romanul unui măgar fără noroc. .,. „ 22 
Viața lui Eminescu de Gala Galaction . . . . „ 8 
Din viața animalelor de G. Panu . . 20 


Aceste volume se găsesc de vânzare la toate librăriile 
din țară şi se pot comanda şi direct dela editura „,A- 
deverul” S. A., București, Strada Const. Mille (Sărin- 
dar) No. 7-11 trimițându- se costul volumelor prin man- 
dat poștal şi indicându-se pe cuponul mandatului nu- 
mărul volumelor comandate. Expediția se face prompt 
şi franco la domiciliul indicat. Pentru  comenzlie co- 
lective ale școlilor 25 la sută rabat. 


e a 


PAG. 14 


DIMINEAȚA COPIILOR 


>% BROASCA 


alta prin împrejurimi, însă sgârcită cum 
un căpătâi de aţă... 
nevoile... 


IB e vremea când umbla Dumnezeu pe pă- 
I ) mânt, trăia o femee bogată, cât nu era 
t 
We nu se mai dovedise... 
N'ar fi căpătat un sărac dela ea nici 
Lăsa lucrul să putrezească în ogradă, decât 
să-l dea vre-unui nevoiaş, căruia i-ar fi îndeplinit 
lşi învăţa copilul cu îngrijire să facă economie, 
pentru ca să strângă avere multă... 


Intr'o zi, Dumnezeu supărat pe ea, vrând s'o 
pedepsească, luă pe sfântul Petre şi coborî pe 
pământ... 


Ajunşi în lume, se schimbară în doui moşnegi 
săraci, cu straele rupte, feţe supte şi — colindând 
pe stradă — se opriră în poarta femeii sgârcite, 
cerând pomană... 

Se milogeau jalnic, așteptând ca mila cerută 
să se reverse asupră-le... 

Sgârcita, auzindu-i, trimite copilul cu vorbă, să 
spue cerşetorilor că nu este acasă... 

Şi pentru ca să întărească spusele, se ascunse 
sub albia de rufe... 

Copilul sfios se supuse... 

Eşi la poartă şi spuse bătrânilor să plece, căci 
nu e nimeni acasă... 

Incidat, Dumnezeu grăi Sfântului Petre: 
Petre, ce suflet rău are femeia? 


„Vezi, 


eA N 


TES TOASĂ |% 


de Zaharia G Buruiană 


„Ca să n'o vedem noi — dacă am fi intrat în 
casă, s'a ascuns sub albie. Nu era mare lucru să 
ne fi dat o bucăţică de pâine, sau un gologan, 
cari i-ar fi deschis calea spre bine... 

„Pentru răutatea sa, vreau s'o pedepsesc, 
schimbând-o — de azi înainte — trăind în fundul 
apelor stătătoare — să fugă mereu de oamenii 
ce vor numi-o „broasca ţestoasă”... 

Albia sub care s'a ascuns, să i-se lipească de 
spinare, formându-i o coaie solidă!”... 

Rostind Dumnezeu acestea, se depărtă pe drum, 
Ara cu Sfântul Pepes 


Copilul, “intrând în casă, a găsit pe  maică-sa 
prefăcută într'o fiinţă ciudată, cu o coaie lipită în 
spate, sub care i-se ascundeau picioarele, mâinile 
şi capul... 

Femeia sgârcită, schimbată astfel, a pornit tâ- 
rându-se; ieşind din casă, se duse la marginea sa- 
tului, unde era o baltă mare, plină de miazme rele 
şi z cufundă în adânc, după cum îi era bleste- 
mul... 

Spusele lui Dumnezeu se îndepliniră întocmai... 
Aşa s'a făcut broasca ţestoasă... 

Sufletul femeii blestemate îşi poartă neîncetat 
sorocul sub albia din spinare, regretând sgârcenia 
care a dus-o la pieire... 

Zaharia G. Buruiană 
— „+ =Z2—— 


DIMINEAŢA COPIILOR 


IN 


RATON 
a5 7 
N 


nil 


EE 


N 


LA CULES DE FLORI DE TEI 


de Dinu Pivniceru 


aa ocaoaoaoaoa 9 


unt abia orele şapte de dimineaţă. Cu 
toate acestea, Lisandru, un băeţaş de 
nouă ani, și surioara sa Ileana de șapte 
anişori, au plecat de acasă de mai bine 
de o jumătate de orăg Casa lor nu este, 
de altfel, decât o odaie mică şi sărăcăcioasă de- 
la marginea oraşului. 


In odaia aceasta locuesc ei cu mama lor, spă- 
lătoreasa Rada, care spălând în toate zilele pela 
casele din vecini, abia poate să câştige atâta, 
ca să nu moară de foame cu cei doi copii. 


Im ajunul zilei în care Lisandru şi Ileana por- 
niseră la drum aşa de vreme, mama lor le zise 
„Au înflorit teii pe bulevard şi în grădinile pu- 
blice. Mergeţi mâine şi culegeţi flori de teiu. Da- 
că aduceţi mai multe, vom vinde o parte far- 


ON NON NON NON NON NOR NOR. 


macistului, iar pe celelalte le vom păstra pen- 
tru noi, ca să facem ceaiu la iarnă“. 

Mergând pe drum, Lisandru spunea Ileanei: 
„Știu în grădina publică un teju mare şi încăr- 
cat de flori. Eu mă voi sui în el, voi rupe flori 
și ți le voi arunca ţie jos. Tu să le strângi, dar 
şi să bagi de seamă să nu ne vadă sergentul, 
că dacă ne prinde, am păţit-o. Ne ia florile, 
poate mâncăm şi bătae“. 

Au ajuns la grădina publică, au intrat şi au 
mers, tot privind de jur împrejur, la teiul pe 
care îl ştia Lisandru. 

Din fericire pentru dânșii, nu întâlniră nici 
un sergent și. nici vre-un alt om de pază. Lisan- 
dru. cum era foarte sprinten şi curagios, se că- 
țără în teiu şi începu să rupă crăci pline cu 


i = i s 
. Sa 
PAG. 16 seri ri =D IMINE ATA- COPIILOR 
flori.. Le arunca Ileanei, iar a aceasta le strângea = = a iza 
îm șorțişor. - 
isa tocmai când erau pe isprăvite, iată că se i CITITORI, A APĂRUT să 
ivi dintrun colţ, un sergent. Era sergentul că- e x tk y: 
ruia lumea în zicea „Moş Ghiţă“, fiindcă era „jertfa Lilianei i 
cam înaimtat în vârstă. a 
„Ce căutaţi aicea, hoţilor?* se auzi puternic cel mai frumos, cel mai înduieşător i 
i glasul lui. Moş Ghiţă, care se apropia. şi cel mai Peri A Bani? ca-i kte 
Moş Ghiţă spusese vorbele acestea aşa de răs- 
tit, încât îţi venea să crezi că se va repezi nu- ti Lili x j“ 
maidecât asupra copiilor, şi-i va înşfăca pe a- 37 er a | ane 
mândoi şi le va trage. o bătae sau îi va duce la ‘a apărut întrun volum. foarte > 
p închisoare. frumos tipărit, împodobit cu nu- 
Dâr Moş Ghiţă era un om bun la suflet. Ştia meroase ilustraţii şi având o mi- 
şi el ce-i sărăcia şi era foarte milostiv cu copiii © nunată copertă în culori © 
de oameni săraci. De aceia, înaintă spre teiu, e kk- 
însă aşa de încet, că IHeana putu să fugă, ducând Jerfia Lilianei 
în şorțişor toate florile de teiu ce-i aruncase Li- 77 
sandru este un roman care nu trebuie să : à 
„Moş Ghiţă se făcu că seia după, nisa, stri- upami Sa erei ri ar iri a 
gând: „Prindeţi-o! Primdeţi-o!” însă cu un ac- | De vânzare la toate librăziile. | 
cent, caşi când ar fi zis: „Lăsaţi-o şi nu vă a- 
tingeți: de biata fetiță. Lăsaţi-o să ducă mamei ` fzo = e 
“sale florile de teiu, ca să aibă cu ce să-i facă Un FIE mai ee E E SEA, se 
ceaiu şi să o încălzească în timpul iernei“ eneoenaaeeai osre nceeecaeeeeeeeeerere 
In timpul acesta, Lisandru, văzând că Moş apa 25 e a a PEEL PR z 
£ Ghiţă îl lăsase pe el şi se luase după Ileana, se z 7 $ 
lad coborî iute din teiu şi o rupse şi el la fugă, |3 COFONACI FRUMOSI |x i 
p eşind pe poarta cealaltă a grădinei publice. FAIN DE AUR HERDAN a! a 
pS Ileana fugea mereu, cât o țineau picioruşele, Ei LEF, = BE F 
fără să observe că Moş Ghiță nu o mai urmărea, eoo e E 
= — La colțul unei străzi, cei doi copii se întâlni- - Ai iy 
5 ră din nou şi se întoarseră acasă speriați şi obo- 343>—033230934924004â 4438000408040000004 tan aaaa1.1â4 să 
h siți de alergătură, dar foarte mulțumiți că au 5 IE a k 
; putut să ducă mamei lor atâtea flori de teiu. A APARUT REVISTA | 


m | REBUS"| - 
È S ' j bo 
35 ; 


E SIE >= == Publicaţie de specialitate, conţinând; 2, 
x Cele i fe te f d> CUVINTE 
| DUPĂ FAPTA ȘI RĂSPLATA INCRUCISATE, cât și orice formă de joc e a 
3 intelectual. distractiv, cu ultimele nouăţi în do- a a 
Numai copilul prost meniul acesta, având şi un SUPLIMENT, 
. Cu pagina şahului, bridge, sport cinema- “ 
Nu ştie pe de rost tograf, curiozităţi aritmetice, glume, etc, y 
"Un pachet Suchard, cea mai fină ciocolată! «o PREŢUL 5 LEI 
Că fapta bună are răsplată : 

E DISCUTABIL Eg ER DAN E CEA MAI x% gm 
n FAN PAINEA BUNA 
sa n PE 
si Atelierele „ADE PR m sa, j * sd, 

| „| BIBLIOTECA | g 

s d SLUNIV ERSITĂȚII, si 
= „LAŞI 2 
= auzi cnd 5 semnata Ș oa a z PERT dă i Ai 20 


ANUL VII DIMINEATA 
|385 COPIILOR 


DIRECTOR: N. BATZARIA. 


| „Ticule, ține drept şi stai nemişcat, că vreau să fac ghemul cât mai frumos.” 


PREŢUL 5 LEI 


Cum să se scrie cuvântul „român“? 


D. D. C., părintele unui elev, ne roagă să-i 
răspundem la această întrebare. Adică e vorba 
de a se şti cum trebue scris cuvântul „român”, 
atunci când nu este la începul frazei. 

Răspundem, spunând că cuvântul „român” se 
va scrie cu R mare („Român”) numai atunci când 
începem fraza cu el, adică aşa cum facem cu 
orişice cuvânt. De exemplu. Românul nu piere. 
Insă, îl vom scrie.cu r mic, atunci când este 
înlăuntrul frazei sau la sfârşitul ei. 

Exemple. Am fost cu mai mulţi români în ex- 
cursie. Ţara aceasta a fost întemeiată de ro- 
mâni. 

La fel vom scrie şi „francez”, „englez”, „ita- 
lian” etc., adică orice alt nume de popor. 


Ca să nu greşim, să ne aducem aminte de re- 
gula că numai numele proprii (nume de persoane, 
de ţări, de râuri, de munţi etc.) se scriu totdeau- 
na cu prima, literă mare, pe când numele comune 
(iar numele de popoare sunt nume comune) nu 
se scriu cu prima literă mare decât numai la în- 
ceputul propoziţiunei sau frazei. 


Când să seriem â şi când i? 


E o întrebare ce ni se pune de drăguţa noastră 
cititoare, d-ra L. M. din Constanţa. 

Răspundem. Sunetul î îl vom scrie aşa. (adică 
cu i şi accentul circonflex) la începutul cuvinte- 
lor. De exemplu. Vom scrie îndurare, înfrățire, 
îmbrăcat, înger etc. (iar nu „ândurare”, „ânfră- 
tire” etc.). 

De asemenea, îl vom scrie cu i la verbele 
de conjugarea a patra care se termină cu acest 
sunet. De exemplu: a hotărî, a uri, a amări etc. 

In toate celelalte cazuri, vom scrie. â. Exem- 
ple: Român, mâhnit, intrând, strâns etc. 

Credem că aceasă regulă e foarte simplă şi 
uşoară, aşa că e deajuns puţină atenţie, ca să 
nu greşim. 

De altfel, repetăm ceeace am spus de atâtea 
ori, că ortografia limbei române este aşa de sim- 


plă, că dacă vom fi puţin atenţi, putem reuşi să ` 


scriem fără nici o greşeală de ortografie. 


Să se respecte limba literară. 


Un cititor din Basarabia ne trimite spre pu- 
blicare o schiţă în proză în care întrebuinţează 
unele forme de cuvinte, despre care ne spune 
că sunt din graiul românilor din judetul de unde 
este acest cititor. 

Să ne înţelegem. Când se fac direct dela po- 
zor culegeri de basme, poveşti, legende, cântece 
populare şi se publică în scopul de a arăta ce 
particularităţi de limbă sunt într'un judeţ sau în- 
tr'o provincie din ţară, în cazul acesta ele se 
scriu întocmai cum sunt auzite. 

Insă, când nu acesta este scopul şi când bu- 
cata scrisă este mai mult sau mai puţin originală, 
trebue să întrebuințăm limba română literară, 
adică limba în care sunt scrise atât cărţile de 
şcoală, cât şi lucrările scriitorilor nostri mai în- 
semnaţi. 

De aceea, nu vom scrie, de pildă, „şinsi” (în loc 
de cinci), „o venit” (în loc de a venit), „cartea 
me” (în loc de cartea mea), cum se pronunţă de 
obiceiu în Moldova. 

De asemenea, nu vom scrie „ăla de a venit” 
(în loc de acela care a venit), precum nu vom 
scrie „ăsta”, „aia” (în loc de aceasta, aceea), aşa 
cum se pronunţă în unele regiuni din Muntenia. 

S'a format o limbă română literară, care tre- 
bue să fie una şi aceiaşi pentru toţi românii. 


EERROR AAN aaa aaa aaa daia re 


| Raspunsurile dela „Intrebările ca păcăleli | 


Răspunsurile dela „întrebările cu păcăleli | 


Pomul de Crăciun. Dentist. Raza de lumină. 
Sarea. Apa, focul, pământul, aerul. Car-rac. 


Cififi cu fofi: 


„Jertfa Lilianei“ 


Cel mai frumos roman pentru tineret, 


Sar 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI. — Str. CONST. MILLE (Sărindar), 12. — TELEFON 6/67. 


ABONAMENTE : 1 AN 


6 LUNI 100 


200 LEI | IN STRĂINĂTATE DUBLU 
| UN NUMĂR 5 LEI 


F 


28 Iunie 1931 — Nr. 385 


Director: N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 


REPRODUCEREA BUCAȚILOR ESTE STRICT INTERZISA 


LAAAAAAAAAAAAAAAĂ 


INAAAAAAAARAARAAARAAAAAAAAAA AA AA) 


iddia A ac i ASE ar 5 i 50 207 ca 2 tit ARI N aa ga IE 


| PEŞTIŞORUL | 


Irinel şi Nicuşor 
Prinseră un peştişor, 

Dar pe gânduri au căzut: 
„Cu el ce e de făcut?“ 


Căci e mic și mititel 

Şi nu ştie, biet de el 

Să vorbească, nici să joace, 
Speriat tot stă şi tace. 


„Eu zic, dragă Nicuşor, 
Să-l lăsăm pe peştişor, 

Ca să meargă la părinți. 
Hai să fim copii cuminţi, 


iia 


$ 


CEHE HH HH HHHH HHH HHHH HHAH ERE, 


[*] CULME |] 


La un restaurant odată, 

Un domn bătrân îşi poruncește 
O supă; dar în ea un nastur 
Pe când mânca grăbit, găsește ! 


Căci aşa cât e de mic, 
Fără mamă şi tătic 

Nici nu creşte, nu trăeşte, 
Moare şi se prăpădeşte“. 


Irinel şi Nicuşor 

L-au dus iar pe peştişor 
Drept la gârlă şi l-au scos 
Şi în apă-apoi frumos 


I-au dat drumul mulțumiți — 
Bravo, mulți ani să trăiţi!, ^ > 


Moşuleţ 


Eoaea le 


LEA AAAAAAGĂAAĂĂAAA RAR SEERE EEEE EEETEEETEEEErrrE rrr rrer errre erreen 


HIHA 


Si supărat din cale-afară, 

Pe chelner l-a chemat îndată, 
li face aspre observatii 

Si nasturele i-l arată ! 


Iar chelnerul, scurt, îl calmează: 
„Vă supăraţi, şi nwnţeleg 

Dece, sau vreți într'o mâncare 
Ca să găsiți costumu'ntreg ? P” 


2. G. Buruiană 


$ EEH A A tt 


4 


Popa eRe tao ee000tee00000000 1000000 0ere 00PPRRRRRRRR 0000900090004 


Xe 3 e Ie e Ie e Ie 3 


DIMINEAȚA COPIILOR 


OSCUTE 


os Se 
(āo de Dinu Pivniceru =Z 0 
os 2o 


fost o dată o broscuţă..., dar 
să nu credeți că broscuța acea- 
sta era vreo domniță vrăjită. 
Era o broască din naştere. Incă 
de mică fusese prinsă la mar- 
ginea unei mlaștini de grădi- 
narul Ilie, care o aduse în gră- 
dina d-lui Marinescu, unde îi 


Li 


dete drumul. 

„Grădina, îşi zise Ilie, e plină de viermişori 
şi de tot felul de insecte care rod rădăcinile le- 
gumelor şi florilor sau le mănâncă seminţele. 
Insă broscuţa aceasta va vâna şi va mânca atât 
viermii, cât şi diferitele gângănii”. 

Aşa sa făcut că broscuţa noastră venise în 
grădina d-lui Marinescu, unde îi mergea bine, 
ba chiar foarte bine. Era singura broască în toată 
întinderea grădinei, aşa că se plimba în voe şi 
putea să mănânce după pofta inimei. 

Zi de zi, broscuţa creştea şi se îngrăşa. Din 
pricina traiului bun, se făcuse mai mare şi mai 
grasă decât semenele ei din mlaștină. 

Multe zile, singura ei cunoştinţă a fost grădi- 
narul Ilie. Broscuţa ţinea la Ilie şi îi era recu- 
noscătoare. Nu fugea şi nu se ascundea, când îl 
vedea că se apropie. Numai că nu era chip să 
stea de vorbă cu el. 

Ce ar fi inţeles Ilie din orăcăitul ei? „Coac! 
Coac!” Strigătul acesta o fi însemnând ceva în 
limba broaştelor, dar lui Ilie, limba aceasta îi era 
necunoscută. 

După trecere de vreo două săptămâni, bros- 
cuţa văzu în grădină pe  Miţu  Miţişor, care-i 
straşnic vânător. Vroi să se apropie şi să intre 
in vorbă cu el, însă Miţu Miţişor, îndată ce o 
zări, îşi zburli părul, îşi ridică în sus coada, pufăi 
şi scuipă de câteva ori, apoi îi întoarse spatele 
cu dispreţ şi se depărtă. 

„Ce răutăcioase sunt pisicile!” îşi zise ea. 


14 


DIMINEAȚA COPIILOR IS 


Două zile după aceasta, broscuţa se întâlni 
fată în faţă cu câinele Dorel. 

Vroi să-i dea „bună ziua” şi să i se recoman- 
de. Insă Dorel se uită încruntat şi se îndepărtă. 

„Nici câinii nu sunt mai bine crescuţi!” îşi zise 
broscuţa şi mai supărată şi mai mâhnită. 

Văzu, aşa dar, că nu e chip să lege prietenie 
cu animalele din casă. Atunci toată dragostea ei 
se întoarse spre oameni. li se părea că toţi sunt 
la fel ca grădinarul Ilie. De aceea, într'o după 
amiazi, pândind momentul când Veturia şi Clau- 
dia, fetitele d-lui Marinescu, eşeau în grădină să 
se joace, broscuţa vroi să le iasă întru întâm- 
pinare şi se aşează pe o treaptă dela scară. 

Dar Veturia şi Claudia, îndată ce o zăriră, în- 
cepură să tremure de frică şi să strige: „Aoleo, 
o broască! Aoleo, ce urâtă şi ce groaznică este!” 

La tipetele lor, alergară servitoarele, precum 
şi doamna şi domnul Marinescu. Sărmana bros- 
cuţă fugi şi se ascunse după un tufiş. 


„Sunt oare atât de groaznică şi urâtă, ca fe- 


titele să se sperie de mine?” îşi zicea ea, oftând 
de necaz şi de durere. Şi se apropie de o baltă 
de apă, ca să se oglindească. Insă apa oglindea 
în acelaş timp un trandafir şi o garoafă. 

„Da, mărturisi cu sinceritate broscuţa, aceste 
flori sunt frumoase, sunt mult mai frumoase de- 
cât mine, care am ochii eşiţi în afară şi pielea 
neagră şi urâtă. Da, văd că Dumnezeu nu ma 
facut frumoasă, dar mi-a dat un suflet bun şi o 
inimă iubitoare. Insuşirile acestea nu sunt, oare, 
mai preţioase şi mai de folos decât frumuseţea?” 

Trecură la mijloc vreo două, trei zle şi pă- 
rinţii Veturiei şi Claudiei primiră vizita mătu- 
şei Elena, care venea să stea toată vara. 

Mătuşa sau, cum îi spuneau copiii, „Tanti E- 
lena”, o persoană în vârstă, se îmbrăca după 
moda de acum 50 de ani, iar de ochelarii ei — o 


pereche de ochelari mari şi rotunzi — nu se 
despărţea nici în somn. De asemenea, nu se: 


putu despărţi de papagalul ei, pe care îl adusese 
într'o colivie de fier. 

Intr'o zi, Tanti Elena stătea singură pe o bancă 
din grădină, lucrând la gherghef. Văzând-o, bros- 
cuţa îşi zise: „Hai să mă apropiu de această per- 
soană. Te pomeneşti că mă  împrietenesc cu 
dânsa, mai ales că nici ea nu-pare a fi frumoasă”. 

Inaintă şi se opri tocmai în faţa ei. După câteva 
minute, Tanti Elena ridică din întâmplare ochii. 

„Ah, o broască, o spurcăciune!” strigă ea dând 
un țipăt ascuţit şi căzu leşinată pe bancă. 

La ţipătul ei, eşiră alergând toţi cei din casă 
şi frecându-i tâmplele cu oţet, dându-i pe la nas 
eter şi apă de Colonia, abia putură să o facă 
să-şi capete din nou cunoştinţa. 

Din ziua aceea, biata broscuţă stătea toată vre- 
mea ascunsă şi nu mai îndrăznea să se arate 
decât grădinarului Ilie. 


e ine A pati 


Intre acestea însă, se întâmplă ca una din cele 
două fetiţe — şi anume Veturia — să cadă bol- 
nâvă la pat, fiind cuprinsă de îriguri. Zăcu aşa 
vreo două săptămâni de zile. Când scăpă de fri- 
guri, era aşa de slabă, că abia se mai putea ţine 
pe picioare. De aceea, medicul care o îngrijise 
spusese părinţilor ei să o ţie câteva ceasuri pe zi 
în grădină la soare şi la aer curat. 

In vremea aceasta, Veturia trebuia să stea mai 
mult singură, de -oarece părinţii ei erau ocupați 
cu treburile lor, iar surioara ei Claudia trebuia 
să meargă la şcoală. Şi Veturia, care nici nu 
putea să se joace, se plictisea. 

Din ascunzătoarea ei, broscuţa se uita la Ve- 
turia şi simţea multă prietenie pentru dânsa. Cu 
toate acestea, nu îndrăznea să se arate. 

„Sunt aşa de urâtă, îşi zicea sărmana bros- 
cuţă, că fetiţa, dacă mă vede, se va speria şi va 
tipa ca de rândul trecut”. 

Intr'un rând, însă, broscuţei i se păru că Ve- 
turia doarme. Atunci, fără să iasă cu totul din 
ascunzătoare, scoase numai capul, privind-o cu 
ochi plini de dragoste. Dar Veturia deschise ochii 
şi fără să se sperie, zise: „Te văd, te văd!” 


Inima broscuţei tresări de bucurie. Totuşi, nu 


avu curajul să se apropie de Veturia, ci se as- 
cunse din nou. 

A doua zi, Veturia, văzând că bioşcuta nu se 
arată, o chemă zicând: „Cucu! Cucu! Broscuţă 
drăguță!” ay 

die drăguță! Pentru întâia oară în viaţa 

, broscuţa auzea astfel de cuvinte de mângâ- 
pa Acum teama îi pieri şi se apropie de Ve- 
turia, care, de asemenea, nu se sperie de loc şi 
nici nu se 'Strâmbă. 

Zi de zi, Veturia şi broscuţa 'deveniră prietene 
tot mai bune. 

Veturia se făcu iarăşi bine, aşa că nu mai avea 
nevoe să stea ceasuri întregi pe banca din gră- 
dină. 

Dar într'o dimineaţă se auzi din grădină un 


țipăt. Ţipase servitoarea care, pe când culegea 


nişte legume, văzuse pe broscuţă. 

„Broască scârboasă, zise servitoarea speriată 
şi supărată, stai că sfârşesc eu iute cu tine!” Şi 
se duse să se roage de băiatul dela măcelărie, 
ca să vină să o omoare. 

Băiatul luă un băț mai gros şi se duse în gră- 
dină cu servitoarea. Insă, tocmai când voia să 


„ridice băţul, două mânuşiţe îi apucară braţul, iar 


1” 


o voce de fetiță îi strigă: „Nu, nu omorî broscuta! 
E prietena mea!” 
E de prisos să spunem că era Veturia, care: să- 
rise în ajutorul broscuţei. 
Aşa scăpă broscuţa dela moarte şi trăeşte şi 
astăzi liniştită în grădina d-lui- Marinescu. 
5 Dinu Pivniceru 


Pe p= ——=- -t 


= DIMINBAȚA COPIILOR 


lutonierul maior Stroe cumpărase dela un 
) țăran un ied şi-l dusese la cazarmă. le- 
i 3 dul acesta a fost adoptat de toţi soldaţii 
din cazarmă, hrănit şi îngrijit cum nu 
se poate mai bine. 

Aşa se face că în câteva luni, dintr'un ied mic 
şi plăpând, deveni un tap de toată frumuseţea. Un 
tap cu o barbă lungă şi cu o pereche de coarne 
lungi şi întoarse spre ceafă, ceeace îi dedea o în- 
făţişare foarte războinică. 

Pe cât era de impunător la înfăţişare, pe atâta 
era de curagios și bătăios. Dacă îl aţâţai, se re- 
pezea la tine şi te izbea cu fruntea aşa de tare, 
că uneori te răsturna la pământ. 

In orele libere, soldaţii se jucau şi petreceau 
cu ţapul. Făceau cerc în jurul lui, apoi un soldat, 
mergând pe mâini şi pe picioare, înainta spre tap, 
ca şi cum ar îi vrut să se ia la luptă cu el. Ţapul, 
nici una, nici două, se, repezea drept şi-l izbea cu 
fruntea. Uneori însă dedea greş, de oarece solda- 
tul se ferea la timp, dându-se în lături. 

Insă, într'o zi, un soldat mai mărunţel fu izbit 
aşa de tare, că se prăvăli la pământ. 

„Măi, ăsta izbeşte, parc'ar fi un turc”, zise sol- 
datui care căzuse. 

De atunci, ţapului i s'a dat porecla de „Turcu” 
şi nimeni nu l-a mai numit într'altîel. 

„Lurcu” ajunse în curând cunoscut în tot car- 
tierul din jurul cazărmei. Mai ales copiii, în zilele 
şi în orele când nu aveau şcoală, se duceau în 
curtea cazărmei, ca să se joace cu Turcu. 

Râdeau cu mare poftă, când Turcu izbea cu 


aqist 


Dar râdeau cu o poftă şi mai mare, când Turcu 
greşea ţinta şi se lovea cu fruntea de zidul ca- 
zărmei. 

Intruna din zile, Turcu se repezi la doi copii, 
cari îl aţâţaseră mai mult. Se repezi plin de mâ- 
nie. Copiii se speriară şi împiedicându-se unul de 
altul, căzură amândoi la pământ. Turcu merse 
drept la dânşii. 

Insă, unul din cei doi copii putu să se ridice la 
timp şi să scape prin fugă. Al doilea fu mai puţin 
norocos. Se sperie şi se zăpăci rău de tot, când 
văzu că Turcu este lângă el şi se pregăteşte să-l 
lovească. 

In zăpăceala şi spaima de care fusese cuprins, 
se apucă de coarnele lui Turcu şi se pomeni, fără 
să vrea, călare pe spinarea ţapului. 

Turcu, care nu era obişnuit să poarte un călă- 
reţ, se înfurie peste măsură. Incepu să fugă, să 
izbească ridicând picioarele îndărăt şi să se sbată 
în toate felurile. De îrică, copilul depe el era mai 
mult mort decât viu. Tremura din tot cornul şi 
tipa ca din gură de şarpe. 

Eşiră soldaţii din cazarmă şi urmăreau acest 
spectacol în hohote de râs. La urmă, un soldat se 
duse, îl apucă pe copil în braţe și-l luă din spina- 
rea lui Turcu. 

Dela întâmplarea aceasta, copiii se duceau ia- 
răşi în curtea cazărmei, ca să se joace cu Turcu, 
însă nu mai îndrăzneau să se apropie prea mult 
de el. Il necăieau, strisându-i doar de departe: 
„Bea! Mec Mec!” Dar o rupeau la fugă, ori de 
câte ori vedeau că Turcu e gata să se repeadă la 
dânşii. St. Pr. 


== == = —_- a 


A 


DIMINEAȚA COPIILOR = : A 


PENTRU CITITORII MAI MICUFI 


20100000000000000000000000000000000cD000eetet LLERA ETETTTTTTITETEETIETTTITIIIIEIETTTTETYTTTYYTYEYEEYEYYEEYYYTEKTEYEYEEYEEEEEETEEETETEEE EE EEEE A 


Da ai 


| TINA SCRIE FRUMOS | 


Tina are, cum se știe, | 
Lecţii dż caligrafie. 
Scrie Tina cu cernèală, 
Scrie fără de greşală, 
Insă, cum aţi observat, 
Scrie mai ales curat. 
Dar priviți, că are haz. 
Pe năsuc şi pe obraz 
Sunt doar pete. Pe rochiță 
E pictată-o mânuşită. 
Incât bine nu s2 ştie: 
Scrie Tina pe hârtie 
Sau pe rochia ei îrumoasă, 
Pe mânuța-i albă, grasa, . 
Pe năsue şi pe obraz? 
Tino dragă, facem haz, 
Când privim noi toți la tine, 
_ Insă, parcă e ruşii, 
Aşa să te muirdărești 
Toată să te inesreşti. 
para ; Maica Lina 


Pe hârtie sus şi jos, | 
Scrie Tina "'ncet, frumos. 
i 
i 
: 
: 
i 
i 
i 


i a uit i E i dai aa pe RD cc ga 


PITT TITI III LALA HHHH HHHH HHHH 


|PORUNCA LEULUI| 


El va îi întemnițat 
Şin trei zile spânzurat. 


„voooeaa aAA AAAA AALALA LLLE EE re rrer eere TTT TTT TTT 


lepurilă, după masă, 

Cu nevasta-i stând în casă, 
lau o carte şi citesc 

Și din când în când vorbesc. 


„Nevestico, zice el, 

Stai să-ți povestesc niţel, 
La revista mea ce scrie, 
Că-o să-ți facă bucurie. 


Vremea noastră a sosit 

Să trăim mai liniştit”. 

Dar când Spune vestea bună 
F2 aproape'ndat' răsună 


Glas de câine, un lătrat, 
lepurilă, speriat, 
Doamnei sale i-a şoptit : 
„Oan wo fi auzit 


De poruncă şi de lege? 
Dar mai bine-i, seæ'nțtelege, 
De aci să nu eşim 


Cumva de va îndrăzni i nu es ER 
Şi pe noi ne va goni, Şi vre-un rău Să nu pățim”. 
St. Pr. 


(TETERE EEEE EEE EE TEE EEEE TETEE EEEE EEEE TEETE EEEE EEE EEE EE E EEE EE EEEE EEEE EEE EEEE aE EE EE EEE E EEEE E EEE EE EEE E EEE E E EAEE EEEE EREEREER EEEE EEEE EEEE EEEE a E n Ta r TEE E E a 


Leul rege-a poruncit, 
Că vânatul » oprit. 

Nici un câine voe n'are 
Să ne facă supărare, 


AAAA AAAA AAAA AAA POPORORRARRA PR a PP PPPO POPP ARRRRRAR PPPAARPAAAPoreereee 


PovEsTEA CELOR O TrånToRi 
| benene aero | |___zeze ae mos var | 


1 1) Marileana e fata lui Verde-Impărat | 


ZA 


QA 


20, 


Oare ştiţi că pân'acuma Dar Călin, mai viu din fire „Te rugăm, domniță dragă, 
Nu n2-a spus şi nam aflat Şi de fel mai curagios, Dacă nu-i cu Supărare, 
Cine-i tatăl Mirilenei Indrăzneşte să o întrebe, Cine-i tatăl fericitul 

E voevod sau împărat? Grăind dulce şi frumos : Ce pe tine fică te-are ? 


„Cum îl cheamă, unde-i ţara ? Marileana 'ntoarce vorba: „Tara noastră este'n partea 
Spune-ne, căci noi dorim „Tata-i Verde Impărat, Unde soarele răsare, 
Să te ducem pân'acolo, Bun la suflet; de poporu-i E bogată şi frumoasă 


P'urmă să ne despărțim”. Mult iubit şi lăudat. Și sunt largi-a ei hotare. 


-i 


DIMINEAȚA COPIILOR 


eee PAG: 


„Multumesc de toată grija 
Pentru mine c-aţi purtat, 
Cât voi fi să fiu în viaţă, 
N'am Să uit că m'aţi scăpat. 


„Mati scăpat şi dela inourte, 
N'am Să uit eu nici odată,, 
Ce-uş putea, nu pot să închipui 
Să vă duu eu ca răsplată. 


„Mati scăpat dela balaur 
Şi din apriga robie, 
Mati scăpat şi de durerea 
Să-i fiu monstrului soție. 


„Despre asta, hotărască 
Tata cum S'0 socoti, 

E bogat şi este darnic, 
Deci, frumos va răsplăti. 


Când aud aceste vorbe, 
Frații sar de bucurie, 
„Să trăiască Marilzana!" 
Strigă toți cu veselie. 


„Insă vreau ca mai 'nainte 

De a merge 'n țara mea, 
Vreau să merg la tatăl vostru, 
Căci doresc eu a-l vedea“. 


Le pieri lor intristarea 
Şi speranța s'a ivit, 

Cea speranţă ce în suilet 
O purtau ei tăinuit. - 


Deci, aşa cu voe bună, 
Ei au mers, călătorit, 
Și la tatăl lor acasă 
Sănătoşi au poposit. 
(Va urma) 


Căci cum lesne se zhiceşte, 
Fiecare doar spera, 

Că pe mândra Marileana 
De soție va lua. 


In n-rul viitor: „Călin și Dănilă cer pe Marileana de soţie“. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


ă spun drept că din ce în ce îmi era mai 
greu să stau de vorbă cu prietenul Bir- 
Bar-Bor. Din tot ce mi-a povestit până 
acum, am înţeles că locuitorii din pla- 
neta Marte sunt, în toate privinţele, mult 
mai înaintați decât noi, oamenii depe pământ. 
Cu toate acestea, doream mereu să aflu lu- 
cruri, despre care, de sigur, până acum nimeni 
„m'aflase ceva. lată, mi-a spus rândul trecut că 
ei au maşini de creştere, maşini de îndreptare 
şi întărirea corpului, adică lucruri-de care noi, 
oamenii pământeni, navem nici habar. 
Mi-a mai spus că de vreo două mii de ani în- 
coace, la ei pământul nu mai este arat cu plu- 
guri trase de animale. 


Aicea, am vrut să fac şi eu puţin pe grozavul. 


TE NAN 


aa 


gs 
A 
VA 


In planeta Marte nu e nici o dată 


noapte şi întuneric 


N'am vrut să mint, dar nici nu mi-a dat mâna să 
spun tot adevărul. Am mai vrut să-i arăt că în 
ce priveşte lucrarea pământului, noi stăm mai 
bine decât dânşii. 

De aceea, i-am zis: „Avem şi noi maşini, cu 
care arăm ogoarele, aşa că degeaba ai vrea să 
te lauzi. 


— Nu mă laud, îmi răspunse Bir-Bar-Bor, am 


vrut numai să spun cât de înapoiaţi erau stră- 
moşii noştri, care arau pământul cu pluguri de 
fier trase de animale. Acum însă, în toată pla- 
neta Marte, pământul e cultivat numai cu ma- 
şini electrice. 

— Şi cam. ce fel sunt maşinile acestea? l-am 
întrebat eu. 

— Sunt maşini care sunt puse în mişcare cu 
forţa electrică ce primesc dela uzina centrală din 


gti 


DIMINEAŢA COPIILOR 


Ce E PAG 


Valea Puterei. In -valea aceasta este construită 
o uzină, care trimite forța electrică pentru toate 
fabricile şi maşinile -din planetă, precum tot ea 
trimite căldura şi lumina. 

— In cazul acesta, i-am întors eu vorba, uzina 
despre care îmi vorbeşti, trebue să fie o clă- 
dire neînchipuit de mare. 


— Nu e chiar aşa de mare, mă lămuri Bir-Bar- 
Bor. Din când în când, merg până acolo în zbor, 
aşa că ştiu bine cum este şi cât e de mare. Insă 
e făcută aşa ca să atragă şi să folosească pute- 
rea şi mai ales căldura din centrul planetei noa- 
stre. 


„Ştii, continuă el, că în centrul planetei Marte 
este un foc ce.nu se stinge nici o dată şi având 
o putere mare. La fel e şi la voi, în centrul Pă- 
mântului, cu deosebirea că Pământul fiind mult 
mai mare decât Marte şi mult mai aproape de 
soare, voi aveţi în centrul lui mult mai multă 
căldură şi putere. Nu-i aşa, mă întrebă Bir-Bar- 
Bor, că şi la voi căldura, lumina şi forța cu care 
lucrează fabricile şi se pun în mişcare maşinile, 
se ia tot din centrul Pământului? Sau poate că 
voi, înapoiaţi cum sunteţi. n'aveţi habar de aşa 
ceva? 

— Lasă-ne acum pe noi, i-am răspuns eu, şi 
răspunde-mi la întrebarea: nu-i aşa că la voi în 
Marte, grâul, porumbul şi celelalte cereale se 
coc greu de tot şi se fac foarte puţin? 

— Dece să crescă greu şi să se facă puţin? 
mă întrebă la rândul său Bir-Bar-Bor cam mirat. 

— Pentrucă, i-am zis eu, la voi în timpul verii 
este mult mai puţin cald decât la noi pe pământ. 
Nu uita că planeta voastră e aşa de departe de 
soare, că primeşte o căldură foarte slabă. Din 
pricina aceasta, îmi vine chiar să cred că la voi 
tructele nu se coc nici odată, aşa că nici n'aţi 
gustat şi nici nu ştiţi ce sunt merele, perele, ci- 
reşile şi alte fructe”. 


Mai înainte de a-mi răspunde şi de a mă.lă- 


muri, Bir-Bar-Bor izbucni într'un hohot de râs. 
„Vai, Moş Nae, îmi zise el, după ce se mai 
potoli, nu-mi închipuiam ca voi oamenii pământeni 
să fiţi aşa de puţin pricepuţi şi aşa de scurţi la 
minte. Dar cum ai putut să crezi că noi ne lă- 
săm pe puţina căldură ce ne trimete soarele şi că 
aşteptăm dela această căldură, ca să se coacă 
grâul, porumbul şi celelalte cereale, precum şi 
fructele din care avem din belşug? 
— Şi ce faceţi, l-am întrebat eu, că doar n'aţi 
pus sobe la- fiecare palmă de pământ şi în toţi 
munţii şi în toate văile? 


— Nam pus nici o sobă şi nici nu stiu ce sunt ` 


sobele despre care îmi vorbeşti. Insă, uzina cen- 
trală din „Valea Puterei” încălzeşte cu ajutorul 
unor curenţi electrici calzi toate ogoarele şi toate 
grădinile noastre. Le încălzeşte atunci când este 


nevoe de căldură şi le încălzeşte atâta cât e 
nevoe. 

„Tot aşa, precum ţi-am spus altă dată, noi 
avem maşini care atrag nourii şi fac să plouă, 
când se simte nevoe de ploaie, sau împrăştie 
nourii, atunci când nu ne trebue ploaie. Oare, 
voi pe pământ nu faceţi la fel? mă întrebă el cam 
îm bătae de joc. . 

— Noi facem într'altfel şi nu facem rău”, i-am 
răspuns eu cam supărat, dar fără să-i spun că noi 
nici nu putem atrage ploaia şi nici nu o putem 
îndepărta, când nu vine la timp sau când vine 
prea multă. 

Intre acestea, noaptea înainta. Pe cer, sa ivit 
iuna, care trimitea o lumină tainică şi atâta de 
plăcută. Frumuseţea nopţii mi-a dat prilej să-i 
arăt prietenului Bir-Bar-Bor că pe pământ e mult 
mai frumos decât în Marte şi că marţienii nu 
ştiu ce sunt măreţele nopţi senine şi luminate de 
lună. 

De aceea, i-am zis: „Prietene, e noaptea târ- 
ziu. Ce trist trebue să fie la voi în timpul nopţii! 

— Dece să fie trist? mă întrebă el. 

— Pentrucă planeta voastră mare un satelit, 
cum e Luna, aşa că, de îndată ce apune soarele, 
în Marte trebue să fie întunerec beznă. 

— Aşa ar fi fost, îmi răspunse  Bir-Bar-Bor, 
însă noi am avut grije să nu fie de loc aşa. 

— Ce? nu cumva aţi fabricat o Lună şi aţi 
atârnat-o deasupra planetei Marte? l-am întrebat 
eu, vrând să-mi râd puţin de el. 

— Nam fabricat nici o Lună, îmi întoarse el 
vorba, pentrucă lucrul nu este uşor şi nici nam 
avut nevoe. Am făcut însă alt ceva. Uzina noa- 
stră centrală trimite în timpul nopţii lumină de- 
ajuns, ca să lumineze toată planeta Marte. 

— Toată planeta?! Şi câmpiile, şi munţii, şi 
pădurile şi văile? Dar aşa ceva nici nu e cu 
putinţă! am strigat eu. 

— N'o fi pentru voi, îmi zise el, la noi a fost 
cu putinţă şi chiar de multe sute de ani. La noi 
nu se ştie ce este întunerecul. Oriunde ai merge 
şi la orice oră din noapte, drumul îţi este lumi- 
nat, precum e luminat totul de jur împrejur. E 
drept, adăugă el, că afară pe câmp sau pe munţi 
şi în păduri, nu este o lumină aşa de puternică, 
precum este la locuinţele ` noastre sau în jurul 
locuinţelor noastre. Totuşi, se vede destul de 
bine. Intunerecul este alungat pentru totdeauna 
din planeta Marte”, îşi încheie el vorba. 

Am căzut pe gânduri. Despre orice am între- 
bat, am văzut că locuitorii din planeta Marte sunt 
aşa de înaintați că, în comparaţie cu dânşii, noi 
par'că am fi nişte sălbateci. 

Totuşi, nam vrut să mă las. „Trebue să-l 
prind cu ceva”, mi-am zis în gând. 

(Va urma) 

N. BATZARIA 


PAG O 


== DIMINEAȚA COPIILOR 


Povestea cuuniei Printului Wladimir i iși Dunei 


@g EREN ai Se 
O59 ———] Ia româneşte de MARIA IONESCU pn BOO 


iniştitul Dunai era un călător 
vestit, căruia îi plăcea să um- 
ble fără gălăgie, pe îndelete şi 
după bunul său plac. Rătăcea 
din ţară în ţară, văzând şi pri- 
vind toate; prin stepa întinsă şi 
verde în timpul verii, şi odih- 
nindu-se iarna în orice palat de 
piatră albă, unde putea să găsească un loc în col- 
tul cel mare printre boerii, care ascultau povesti- 
rile sale de pribegii depărtate. 


Intr'o bună zi, Voevodul Lituaniei se hotări să 
dea un ospăț mare la care fu poftită toată boeri- 
mea. Liniştitul Dunai era foarte grăbit cu pregăti- 
rile pentru ospăț. Dar Prinţesa Nastasia se uită 
lung la dânsul şi zise: 

„Nu te duce la ospățul acesta, liniştitule Dunai, 
căci acolo vor fi mâncăruri multe şi încă mai mul- 
tă băutură, şi când va fi masa pe sfârşite şi va 
veni ceasul laudelor, te vei lăuda cu mine. 

„Şi apoi, urmă Prinţesa Nastasia, musafirii toţi 
te vor zăpăci şi îţi vei pierde minţile”. 


Atunci Domnița alergă... 


Colindând aşa, ajunse la curtea Voevodului Li- 
tuaniei, unde sluji ca grăidar vreme de trei ani, 
îngrijind de caii şi armăsarii de război ai Voevo- 
dului; apoi timp de trei ani sluji ca chelar, cu în- 
sărcinarea marilor ospăţuri ce le dădea Voevodul 
în cinstea boerilor; încă trei ani de-a rândul, sluji 
ca vechil al sălaşului regesc. Şi în timpul acesta, 
el iubi, când mai sgomotos, dar mai mult în tih- 
nă şi smerenie, în răbdare şi nădejde, pe frumoa- 
sa Prinţesă Nastasia, care şi ea îl iubea. 


Insă Dunai, liniştit cum era, nici nu se gândea 
să lipsească de la petrecere. 

Sosi şi ziua ospăţului, şi după ce musafirii mân- 
caseră din belşug, şi băuseră încă mai mult, sosi 
ceasul laudelor şi palavrelor. Când îi veni rândul, 
Dunai cel liniştit povesti de pribesgiile sale depăr- 
tate, apoi începu să vorbească despre bunătatea 
Voevodului, despre răsplata ce primise şi mai cu 
seamă despre frumoasa şi tânăra Prinţesă Nasta- 
sia, care îl ţinea pe veci ascuns în inima de aur. 


pi