Sociologie românească — 1936 Nr.3 — An I

SOCIOLOGIE 
ROMANEASCA 


| Director D. GUSTI 


AnI-N:3. Martie -1936 


SOCIOLOGIE ROMANEASCĂ 


Revista Secţiei Sociologice a Institutului Social Român 


Director: D. GUSTI 
Anul I. Nr. 3. Martie 1936, 


CUPRINSUL: 


D. Gusti: Consideraţii în legătură cu un concurs universitar, Documente 
şi propuneri pentru modificarea legii si regulamentului. C. Brăiloiu : 
Cântec la sfârșit de clacă. Traian Herseni: Consecințe pedagogice 
ale sociologiei copilului. Raul Călinescu : Pescuitul la Sant (Năsăud). 


CRONICI: 


Tudor Vianu: Definiţia Europei. Mihai Pop: Un plan de cercetare 
linquistică, 

DOCUMENTE: 

Ion Conea: Nemesi şi rumâni în Clopotiva. H. H. Stahl: Cum și-a făcut 
Moş Bacioc, din Drägus, viaţa'ntreagă, o gospodărie cum nu se află 
alta. Lena Constante: Varvata Guse, susita din Sant. Florea Florescu : 
Un apocalips maramureșan: Cuvânt de arătare pentru viața Patriarhului 


Avraam, 


RECENZII: 


H. H. Stahl: Monografia comunei Aninoasa, Octavian Neamţu: Biserici 
vechi de lemn româneşti din Ardeal; Biblioteca poporală a Asociatiunii 
„Astra“ ; Căminul Cultural. Traian Herseni: Descartes în românește. 
Raul Călinescu: Analele Dobrogii; Archivele Olteniei. 


INSEMNĂRI. 
Coperta si vignetele de LENA CONSTANTE 


Apare lunar. Exemplarul: 15 lei. Abonamentul anual pentru școli şi 
particulari 150 lei, 1000 lei pentru autorităţi şi instituţii, 

REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA: Institutul Social Român, 
Piaţa Romană 6, etaj III. (Palatul Academiei de Inalte Studii Comer- 


ciale şi Industriale), București, | 
D-nii autori si editori sunt rugati sä trimitä publicatiile despre care 
doresc să luăm notă, în două exemplare, pe adresa redacţiei, 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


Director : D. GUSTI 
Anul L No. 3 Martie 1936 


CONSIDERAŢII IN LEGĂTURĂ CU 
UN CONCURS UNIVERSITAR 


— DOCUMENTE ȘI PROPUNERI PENTRU MODIFICAREA 
LEGII ȘI REGULAMENTULUI — 


Concursul pentru catedra de sociologie a Universităţii din Cluj, din luna 
Februarie a, c., la care am participat ca membru în comisia examinatoare, în 
calitate de profesor de specialitate, delegat de Universitatea din Bucureşti, a 
dat naştere unor incidente destul de grave, şi cu răsunet în presă și public, aşa 
că nu mai poate fi trecut cu vederea de nimeni dintre cei cari se interesează 
de soarta învățământului superior, Mă simt dator, din pricina aceasta, sä însemnez 
pe scurt neajunsurile Legii şi Regulamentului universitar, în speranţa că ele vor îi 
modificate, astfel ca pe viitor să nu se mai poată repeta lucruri de natura celor 
întâmplate la Cluj, Pentru aceasta nu ne întemeiem pe consideraţii teoretice, ci 
tragem consecinţele fireşti din experienţa câștigată într'un caz concret, 

Problema recrutării corpului universitar este dintre cele mai importante, 
pentrucă oricum s'ar organiza Universitatea si oricât de bine ar fi înzestrată 
totuşi ea va fi aşa cum o fac profesorii ei. Pe de altă parte, Universitatea, prin 
pregătirea pe care o dă păturii conducătoare a ţării, inrâureste de aproape atât 
cultura naţională, cât si viaţa de stat, De aceea Legea trebue să garanteze alegerea si- 
gură a celor mai capabili dintre candidaţi, pentru posturile acestea de înaltă răspundere, 
Să vedem acum care sunt dispoziţiile Legei pentru Organizarea învățământului uni- 
versitar din 1932 şi ale Regulamentului General de aplicare din 1933, şi care sunt 
neajunsurile lor? 

Se prevăd, după Art. 21 şi 22 din Lege si Art. 50 şi 53 din Regulament, 
două mijloace pentru recrutarea profesorilor universitari: chemarea și concursul, 
In răstimp, „Consiliul Facultăţii va desemna un suplinitor, de preferință din per- 
sonalul didactic al Universităţii” (după Art, 21 din Lege), precizându-se prin Re- 
gulament că „suplinitorii vor fi aleşi de preferință dintre profesorii titulari ori 
profesorii agregati dela catedre identice sau înrudite, sau dintre agregatii onori- 
fici sau în funcţiune, precum şi dintre conferentiarii definitivi dela aceeași facul- 
tate, Ei nu pot suplini mai mult de o catedră, nici mai mult de doi ani aceeași 
catedră” (Art, 50), 

Chestiunea suplinirii este mult mai însemnată decât se crede, mai ales în 
cazurile în care nu se pot aplica strict dispoziţiile regulamentare, Suplinirea aduce 
anumite avantagii, cari primejduesc în chip serios obiectivitatea şi bunul mers al 
concursului de mai târziu, E ceeace s'a întâmplat la Cluj. In loc să se numească 
suplinitor la catedra de sociologie un profesor universitar sau un conferenţiar defi- 


www.dacoromanica.ro 


2 SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


nitiv, a fost numit d-l Sudeteanu, care este docent, dar nu ocupă nici un post în 
Universitate, fiind în realitate profesor la Şcoala Normală din Cluj, Ce e mai 
ciudat, d-sa a suplinit cinci ani catedra, deci trei ani mai mult decât permite 
Regulamentul. In chipul acesta d-l Sudeteanu s'a bucurat de o favoare pe care 
nici unul dintre ceilalți candidaţi n'a avut-o. In cinci ani de zile se creează legă- 
turi cu profesorii si cu studenţii Facultăţii, profesori cari apar ca membri în co- 
misie şi studenţi cu cari se dau probele la curs şi seminar, se deprinde publicul 
cu un anumit gen de a face cursul şi de a face ştiinţă, în sfârșit se dă răgaz de 
pregătire în voie pentru concurs, Oricare dintre ceilalți candidaţi ar fi suplinit 
catedra cinci ani de zile, s'ar fi bucurat de aceeaşi simpatie din partea anumitor 
profesori, cari pun prietenia mai presus de interesul obstesc, şi mai ales din 
partea studenţilor, cari îşi văd primejduite lucrările în curs. Totuşi nimic nu e mai 
grav decât intervenţia sentimentelor şi a criteriilor subiective într'o asemenea 
chestiune, lată de ce Legea ar trebui să oprească în chip categoric ca suplinitorul 
unei catedre să se prezinte la concurs, cu alte cuvinte să nu aibă drept la supli- 
nire decât profesorii titulari sau aceia dintre conferentiari cari nu intenţionează 
să concureze la acea catedră, In nici un caz să nu se admită, pentru prestigiul 
Universităţii, numirea unui suplinitor în afară de cadrele Universităţii, 

Chemarea ne interesează mai puţin aici. Au dreptul la chemare numai pro- 
fesorii de specialitate, dela alte Facultăţi, sau cei înrudiți cu specialitatea şi con- 
ferentia ii definitivi. Nici unul dintre candidaţii dela Cluj n'a avut dreptul la che- 
mare, În orice caz Legea ar trebui să ceară condiţii speciale pentru chemare, 
anume să se limiteze numai la profesorii şi conferenţiarii definitivi de aceeași 
specialitate: altfel, după actuala Lege, poate fi chemat foarte bine un profesor de 
Latină la o catedră de Istoria Românilor sau unul de Geografie la Sociologie. 


Mijlocul cel mai obişnuit şi, de sigur, cel mai drept pentru recrutarea corpu- 
lui profesoral universitar rămâne concursul. Dacă acesta ar decurge în condiţii 
normale si ar fi bine legiferat, socotim că ar asigura o bună selecţie a profe- 
sorilor. Legea și Regulamentul în vigoare nu prevăd însă garanţii suficiente. Vom 
infätisa pe rând aceste neajunsuri, 

In afară de publicări şi termene, cari sunt foarte bine legiferate, întrucât nu 
lasă nimic la bunul plac al cuiva, operaţia cea mai însemnată, în ordinea cronologică, 
este constituirea comisiei, Art, 23 din Lege prevede între altele: „Comisia se compune 
din 7 membri; 4 profesori titulari, delegaţi de Consiliul Facultăţii unde e vacanţa 
catedrei şi câte un profesor titular delegat de fiecare din celelalte Universităţi, 
Facultätile unde se găseşte catedra vacantă vor desemna odată cu membrii delegaţi 
în comisie şi câte doi supleanti, iar celelalte Facultăţi vor desemna pe lângă 
membrii delegaţi în comisie şi câte un supleant“, Regulamentul precizează că: 
„Atât membrii delegaţi cât şi supleanti vor fi luaţi dintre profesorii titulari dela cate- 
drele similare cu catedra vacantă, sau, în lipsă, dela catedrele cât mai înrudite cu ea“ 
(Art. 54), Totuşi nici Legea, nici Regulamentul nu prevăd vreo sancţiune în cazul 
că se deleagă în comisie profesori mai îndepărtați ca specialitate, De aceea Regu- 
lamentul ar trebui să înșire exact specialităţile înrudite, în ordine de preferinţă, 
cu dreptul de a se anula concursul în caz de eludare. Dar Legea este şi mai im- 
perfectă în următoarele prevederi: Comisia „nu poate începe lucrările decât numai 
cu majoritatea absolută a membrilor ce o formează, Comisiunea, odată ce a înce- 
put lucrările, lucrează cu oricâti din membrii prezenţi dela începere, Dacă unele din 
Facultăţi nu desemnează delegaţii ceruti în termen de o lună, Comisia poate lucra ` 
cu ceilalți membri” (Art. 23), In chipul acesta comisia s'ar putea constitui foarte 
bine fără specialişti, iar după constituire ar putea lucra și numai cu doi membri, Inten- 
ţia legiuitorului a fost dintr®@ cele mai bune, pentrucă zădărnicește orice încercare de 


amânare a examenului după bunul plac al membrilor unei comisii, dat în ‘schimb 


+ 4 oa Tatje 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 3 


nu mai asigură nici o obiectivitate examenului. Mai ales lipsa specialiştilor este 
de-a-dreptul dăunătoare. La probele didactice orice profesor universitar poate 
să judece valoarea candidatului, dar la probele ştiinţifice faptul devine aproape 
imposibil. Fiecare știință este astăzi atât de desvoltată, încât nu poate fi urmărită 
decât de cei cari se dedică exclusiv ei. Nici chiar lucrările candidaţilor nu pot fi 
urmărite şi înțelese în întregime de cei cari nu lucrează în aceeași specialitate, 
Așa că fiecare profesor tinde să judece pe candidat după criteriile specialitätii 
proprii, de pildă, profesorul de psihologie judecă pe un candidat la catedra de socio- 
logie, nu după ce a făcut şi cunoaște acesta în sociologie, ci după ce i se pare 
că nu ştie sau nu aplică din psihologie $.a.m.d. De aceea Legea ar trebui să nu 
admită constituirea comisiei şi nici continuarea lucrărilor ei decât dacă participă 
cel puţin doi profesori de specialitatea catedrei. In schimb lipsa acestora să fie 
aspru sancţionată. Poate n'ar fi rău ca nota specialiştilor să fie hotärîtoare la 
anumite probe (cele ştiinţifice), Legea ar trebui să prevadă apoi şi pentru continu- 
area lucrărilor majoritatea comisiei, Din moment ce, împreună cu supleantii, sunt 
11 profesori delegaţi pentru un examen de agregatie, să fie obligaţi prin măsuri 
severe cel puţin 5 să se prezinte şi să lucreze efectiv, 

Un alt punct important în legătură cu comisia este președintele, Legea pre- 
vede: „Comisia este prezidată de cel mai vechi dintre profesorii titulari dela Fa- 
cultatea unde este catedra vacantă“ (Art, 23). Intenţia legiuitorului este si de astă 
dată bună, pentrucă înlătură dela început orice discuţie cu privire la preşedinte, 
numai că măsura are alte consecinţe, mai putin mulfumitoare, Președintele fiind 
dintre cei mai vechi din localitate, adică de acolo de unde se caută numirea unui 
specialist, în chip firesc nu este de specialitate, Astfel lucrările comisiei pot fi 
conduse cu totul arbitrar, împotriva intereselor specifice fiecărei catedre, La Cluj 
de pildă, a fost numit preşedinte pentru catedra de sociologie d-l Marin Ştefănescu, 
profesor de istoria filosofiei. D-sa cu toate sträduintele, pe cari probabil şi le-a 
dat, n'a pus nici o întrebare de sociologie şi nici la discuţii n'a căutat să dea as- 
cultare specialistului din comisie, ca să se salveze cel puţin pe calea aceasta in- 
teresele specialităţii, D-sa s'a interesat cu totul de alte chestiuni: atitudinea poli- 
tică, religioasă, cunoştinţele filosofice, vârsta candidaţilor, rudeniile lor, atitudinea 
studenţilor, a opiniei publice etc, A fost cu alte cuvinte un exponent al masselor, 
nu un reprezentant al ramurei particulare de știință despre care a fost vorba, lar 
atunci când a riscat să pună singura întrebare de specialitate, examinatorul a fă- 
cut-o în spirit deadreptul antisociologic, cerând socoteală politieneascä unui can- 
didat, pentru constatarea clăcii de furt de lemne din pădurile statului, ceea ce ar 
„compromite după, d-sa, ţara în străinătate” şi ar dovedi la cercetător o „concepţie 
primejdioasă de stânga“, De aceea Legea ar trebui să desemneze ca preşedinte 
pe cel mai vechi dintre profesorii de specialitate, Acesta să nu aibă însă decât 
dreptul de a conduce examenul și de a prezenta la sfârşit actele la Decanat, 

Ce e mai grav, legea nu prevede precis atribuţiile preşedintelui, încât dă 
acestuia anumite libertăţi, pe cari le poate întrebuința împotriva unor candidaţi şi 
chiar împotriva comisiei şi nici nu prevede vreo sancțiune pentru un preşedinte 
abuziv, care calcă din nestiinfä sau din rea voință prevederile legale şi 
regulamentare, Legea prevede dreptul Senatului de a anula un examen pentru 
vicii grave de formă, Indeplinirea formelor e chemat să o respecte mai ales 
preşedintele. De aceea acesta poate proceda în așa fel încât să facă anulabil 
un examen, împotriva întregei comisii, numai pentrucă n'a reuşit să-şi impună 
protejatul, sau să  zădărnicească lucrările unei comisii din pură vanitate 
sau proastă dispoziţie, Cele întâmplate la Cluj sunt în privinţa aceasta deosebit 
de instructive, Preşedintele, care n'a reușit să-şi impună punctul său de vedere 
comisiei, a refuzat la un moment dat să-şi mai îndeplinească îndatoririle, Din pricina 
aceasta majoritatea comisiei a cerut demiterea lui, Totuşi preşedintele n'a vrut 


www.dacoromanica.ro 


4 SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


nici să demisioneze, nici să lucreze mai departe, Astfel d-sa a refuzat să iscäleas- 
că ultimul proces verbal pe motiv că nu e de acord cu hotărîrea comisiei, Totuşi 
şi în asemenea împrejurări trebuia să iscălească, dar numai că iscălea cu opinie 
separată, Când i s'a lămurit acest lucru, a declarat că va iscăli,,., a doua zi, 
Lucrările au fost încheiate astfel în prezenţa sa, dar fără iscăliturile regulamentare, 
Pentru ca lucrările să fie salva'e, comisia a trebuit să consemneze toate acestea 
în procesele verbale. A doua zi președintele, în loc să iscălească, cum își luase 
angajamentul, a convocat comisia, cu eliminarea tocmai a specialistului, care nu 
a fost înștiințat sub nici o formă, şi interpretând greşit legea (vezi memo- 
riul către Senatul Universitar), a lucrat numai cu doi membri din comisie, faţă 
de cinci, și a scos cu totul alt rezultat. Cum vom vedea îndată, acelaşi președinte 
a călcat regulat prevederile regulamentare, fără să-și atragă nici o sancţiune le- 
sală. De aceea socotim că cea mai însemnată modificare ce trebue adusă Legii, 
este ca preşedintele, care calcă în mod abuziv dispoziţiile Regulamentului, să fie 
judecat de o comisie de judecată și să poată fi pedepsit foarte aspru, Măsura trebue 
să privească în chip egal şi pe membrii comisiei, cu toatecă ei au mult mai puţine 
posibilități de a călca Regulamentul, In orice caz, este inadmisibil ca cei chemaţi 
să asigure stricta aplicare a legii, să profite de insuficiența acesteia şi să proce- 
deze sistematic împotriva ei. 

Concursul propriu zis constă din următoarele probe: a) Un raport alcătuit 
de un membru delegat de comisie pentru verificarea titlurilor, lucrărilor și activi- 
tätii fiecărui candidat, Acest raport, întrucât e însuşit de întreaga comisie, poate 
înlătura dela concurs pe unii candidaţi. b) O probă de titluri și lucrări, care con- 
sistă în expunerea de către candidat, în public, a titlurilor și lucrărilor sale per- 
sonale. c) Un colocviu public asupra lucrărilor de specialitate ale candidatului, 
precum şi a oricărei chestiuni înrudite cu specialitatea, d) Două lecţii publice de 
câte o oră, după 24 ore de preparatie, asupra câte unui subiect tras la sorți, în 
prezenţa candidatilor.... După fiecare lecţie se va ține un colocviu... în legă- 
tură cu subiectul tratat. e) Două probe practice de seminar, 

Aici iar constatăm câteva neajunsuri cari trebuesc înlăturate la o né legi- 
ferare. Raportul alcätuit de regulä de un specialist din comisie, deci în stare sä 
aprecieze lucrările candidaţilor, în actuala Lege e aproape inutil, Pentrucä nu i se 
dă alt rost decât să înlăture pe unul sau mai mulţi candidaţi dela concurs, măsură 
ea însăși greu de realizat, pentrucă se cere însuşirea raportului de către întreaga 
comisie (în loc de majoritate), ceea ce practic e aproape imposibil să se întâmple, 
Cei cari intră în concurs scapă complet de consecinţele (bune sau rele) ale rapor- 
tului, In schimb se cere o nouă probă de titluri şi lucrări, făcută chiar de candi- 
daţi, oral, despre propria lor activitate, care se notează şi intră în calculul mediei 
care hotărăşte de soarta catedrei, lată cum o expunere scrisă, deci perfect contro- 
labilă, făcută de un profesor de specialitate, membru în comisie, nu are nici o în- 
semnătate, iar expunerea orală, imposibilă de controlat, chiar a candidatului, care 
stärueste normal numai asupra laturei bune a activităţii sale, este proba cea mai 
însemnată, Pentru expunerea titlurilor şi a lucrărilor se dă unui candidat o singură 
oră, încât sunt mai avantajaţi în genere cei cu lucrări puţine, pe cari le pot arăta 
amănunțit, față de cei cu lucrări multe, cari trebue să le arate numai în linii ge- 
nerale, De sigur, comisia poate aprecia diferențele, dar nu în măsura cea mai justă, 
pentrucă se apreciază mai mult expunerea decât lucrările propriu zise. In Raportul 
pe care îl publicăm în această revistă, noi socotim, de pildă, pe d-l Marica superior 
la lucrări d-lui Sudeteanu, totuși la expu-ere cel din urmă a reuşit să ia notă su- 
perioară, pentrucă şi-a expus mai îngrijit activitatea, De aceea socotim că ar fi 
bine să se desființeze proba orală, adică expunerea de către candidata titlurilor şi 
lucrărilor, şi să se noteze activitatea după Raport, întocmit obligator numai de către 
specialist şi adoptat de majoritatea comisiei, Acest Raport să se publice apoi în 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 5 


Monitorul Oficial, pentru o mai mare răspundere. Notele dela lucrări, date de co- 
misie în urma raportului, să fie eliminatorii şi să aibă preponderență la califi- 
carea generală, după cum sunt în actuala lege cele dela expunerea orală. 

Concursul mai are si alte desavantagii. Numai două probe din cele cari se 
notează, sunt științifice, pe când celelalte patru sunt didactice. Totuși Legea pre- 
cizează în Art, 2. că Universitățile „sunt aşezăminte de învățământ! universitar 
teoretic şi aplicat, precum şi institufiuni de cercetări pentru progresul ştiinţei şi 
răspândirea culturii”. Un profesor universitar trebue să fie deci în același timp un 
om de ştiinţă, sarcina lui nefiind numai să predea cunoștințele primite dela alţii, 
ca în învățământul secundar, ci să creeze noi cunoştinţe, prin cercetări stiintifice 
personale. E drept deci ca într'un concurs să se ţină seama si de cerinţele stiin- 
tifice si de cele pedagogice. De aceea Legea ar trebui să prevadă două note, una 
la probele științifice, alta la probele didactice, media cărora să hotărască rezulta- 
tul. Altiel orice profesor cu experienţă, chiar lipsit complet de valoare ştiinţifică, 
poate obţine până la sfârșit o medie apropiată, dacă nu superioară, unuia care are 
netăgăduite însuşiri ştiinţifice. Recrutarea profesorilor universitari se face astfel 
după calităţi cu totul întâmplătoare, cari nu vor ridica cu nimic prestigiul culturii 
si al ştiinţei, 

După Lege toate probele depuse de candidaţi sunt publice. Intenţia legiuito- 
rului a fost foarte bună. Fiind vorba de examene de mare interes obștesc, accesul 
publicului ar putea asigura printr'un control moral, o mai mare obiectivitate din 
partea comisiei, Dar măsura aceasta, practic, are desavantagii atât de mari, încât 
va trebui simțitor îngrădită., Publicul, lipsit de o pregătire ştiinţifică de specialitate, 
are în chip normal alte criterii de judecată decât comisia, Intervin astfel consi- 
deratiile politice, regionale, locale, legăturile de prietenie, de rudenie şi chiar in- 
teresele personale ale unora dintre cei cari asistă. Faptul e cu atât mai primejdios 
când publicul, cum s'a îrtâmplat la Cluj, nu se mulţumeşte să asiste, ci caută să 
se substitue prin aprobări şi desaprobări, juriului legal. Candidaţii cari nu sunt din 
localitate şi nu pot să-şi invite prietenii la concurs sunt, se înțelege, si mai ne- 
dreptätiti, Publicul nu are nici o răspundere, de aceea nu numai că nu judecă, dar 
nici nu vrea să judece obiectiv. La Cluj cei mai multi dintre cei cari se interesau 
de examenul de sociologie, nici nu asistau la toţi candidaţii, ca să-şi facă o opinie 
prin comparaţie, ci veneau numai la candidatul preierat, la care manifestau prin 
aplauze, felicitări şi imbrätisäri destul de curioase pentru locul în care se petre- 
ceau, Ce e şi mai grav, manifestările acestea de massă, cari se poate presupune 
că fuseserä puse anume la cale, pot antrena şi pe unii din membrii comisiei si le 
pot tulbura judecata rece, Am văzut la Cluj pe unii din colegi atât de impresionați 
de aceste manifestäri, încât au început ă judece candidaţii după simpatia pe care 
le-o arătau cei din sală și dădeau notele aşa ca să nu indispună „opinia publică”, 
Se înţelege că în condiţiile acestea concursul nu mai are nici un rost, el se schimbă 
în alegere populară, în care criteriile științifice sunt complet eliminate. Legea va 
trebui cel putin să oprească orice manifestare de aprobare sau desaprobare din partea 
publicului asistent ; iar preşedintele să fie însărcinat cu respectarea acestei măsuri. 

ultimă chestiune importantă este aprecierea probelor de către juriu. Legea 
prevede: „Fiecare probă este apreciată de juriu prin note dela 0-20“ (Art, 24), iar 
Regulamentul precizează: „Fiecare membru al juriului are dreptul să pună nota sa, 
după care comisia deliberează; apoi preşedintele face media care se va consemna 
în procesul verbal al ședinței juriului, ca notă a probei, După terminarea fiecărei 
serii de probe, notările obţinute vor fi comunicate candidaţilor, Candidaţii cari nu 
au obţinut la proba titluri și lucrări, sau la colocviu nota medie 16, nu pot îi ad- 
misi la celelalte probe, La sfârşitul probelor, președintele comisiunii face un tablou 
cu media obţinută de fiecare candidat la diferitele probe şi întrun proces-verbal 
de incheere, iscălit de toți membrii cari au luat parte în comisie, se consemnează 


www.dacoromanica.ro 


6 SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


rezultatul concursului. Când unii din candidaţi vor obţine medii egale, nota dela 
litera b, (lucrări) va avea precădere la clasificaţie” (Art, 58), 

Se prevăd deci trei operaţii pentru darea notelor: 1, notele preliminare, date 
de fiecare examinator, 2. deliberarea si 3, efectuarea mediei care se consemnează 
într'un proces-verbal, Regulamentul totuși nu e suficient de lămurit. Trebue să se 
spună precis ce însemnează a delibera, In cazul dela Cluj, am interpretat delibe- 
rarea, cum se poate vedea din Memoriul de mai jos, în sensul că se pot schimba 
notele preliminare, după obiecțiile sau cererea motivată a comisiei. Un jurist de 
profesie, d-l avocat Mihail Mora, interpretează Regulamentul în acelaşi fel, într'un 
articol : „Legalitate si dreptate”, apărut în ziarul Universul (14 Martie 1936), D-sa nu 
admite schimbarea notelor după ce au fost consemnate în procesele-verbale, ceea 
ce credem că se înțelege dela sine, dar argumentează întrun sens care admite 
schimbarea până la această consemnare. D-sa scrie: „Se presupune că profesorii 
universitari cari compun aceste comisii, își cântăresc toate notele ce pun și că, 
în orice caz, au timp să revină asupra lor înainte de a fi consemnate în procesele 
verbale comunicate candidaților şi devenite publice“, La Cluj s'au comunicat în chip 
abuziv notele înainte de a fi consemnate în procesele verbale, ceea ce n'ar fi trebuit 
să se întâmple, dacă s'ar fi respectat întocmai Regulamentul, Confuzia a fost pro- 
vocată deci de președinte, care n'a respectat nici de astă dată prevederile legale, 
Pe de altă parte, doi din membrii comisiei au interpretat Regulamentul, numai pen- 
tru ultima probă, în sensul că „a delibera” nu însemnează a schimba notele, ci numai 
a le justifica, Cele întâmplate la Cluj dovedesc cu prisosintä necesitatea schimbării 
notelor în decursul deliberării, pentrucă altfel se dă putinţa unui singur membru, 
cel care dă nota la urmă, să falsifice complet părerea majorităţii, după cum se 
poate vedea din Memoriul de mai jos. Regulamentul va trebui să precizeze acest 
lucru și să nu mai dea naștere nici unei controverse, Comisia să poată schimba 
prin deliberare colectivă notele, personale ca să se asigure o mai mare obiectivitate, 
fără dreptul, pe care nu-l cere nimeni, de a se mai schimba ceva după ce proce- 
sele verbale au fost încheiate și iscälite, La Cluj, președintele, voind să scape de 
ori ce răspundere, fără să accepte legalitatea, a declarat la un moment dat, spre 
surprinderea comisiei, că nu mai comunică nota pe care o dă,cio'calculează direct 
în media generală, In felul acesta făcea inutilă comisia si hotăra singur după 
cum voia, Regulamentul mai prevede ca notele să fie comunicate candidaţilor, 
nu publicului, Totuşi la Cluj președintele a socotit că poate să le comunice, de 
regulă studenţilor pe coridor, primind să fie aplaudat când rezultatul era cel 
dorit de ei. Ar trebui să se reglementeze şi procedura aceasta, In sfârșit, nu 
vedem nevoia notelor dela 0 la 20, când numai 4 sunt de trecere, Dimpotrivă, 
se dă putinţa ca printr'o notă foarte mică, dată de un membru pätimas, să se 
scadă notele mari obţinute la ceilalţi profesori. La Cluj d-l Marin Ştefănescu a dat 
nota 6, pe care a schimbat-o în urma deliberării, unui candidat care a obţinut 
trei 20 gi un 18, Ar fi mai simplu să se dea numai cinci sau șase note, din cari 
majoritatea să fie de trecere, Tot așa va trebui să se reglementeze, în cazul că 
nu se va admite schimbarea clasificării în decursul deliberării, felul în care să se 
dea notele, pentru ca fiecare profesor din comisie să le dea odată cu ceilalţi, nu 
pe rând, Altfel cel care dă nota la sfârșit poate să-şi calculeze nota, așa ca să 
scoată pe cel protejat de el, Președintele tot timpul şi-a calculat notele prevalându-se 
a un drept, inexistent în Regulament, după care președintele ar da nota la 
sfârșit, 

Ultima dispoziţie pe care ar trebui să o cuprindă Regulamentul, este înce- 
tarea oricărei atribuţii a președintelui după încheerea lucrărilor, Președintele să 
fie obligat să predea imediat dosarul Decanatului în prezența membrilor comisiei, 
Altfel se ajunge la abuzuri ca cel dela Cluj, unde Președintele a convocat, împo- 
triva Legii, comisia, după încheerea lucrărilor și a declarat cu doi din cinci 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 7 


membri ai ei, un nou rezultat, Această convocare, întâmplată după plecarea mea şi 
necomunicalä mie nici măcar „pro forma“, însemna implicit eliminarea mea din co- 
misiune, printr'o măsură ilegală a preşedintelui comisiei, E drept că nici Regulamentul 
actual nu permite acest lucru, mai ales că încheerea lucrărilor constă dintr'o simplă 
totalizare aritmetică, încât nu putem înţelege de unde s'au scos notele pentru o medie 
superioară, în favoarea unui candidat clasificat de comisie, cu o zi înainte, cu note 
inferioare. Chestiunea va lămuri-o de sigur Senatul Universitar din Cluj, dar din 
nou credem că este absolută nevoie de sancţiuni severe împotriva oricărei călcări 
a Legii și a Regulamentului, 

Legea si Regulamentul mai cuprind şi alte ciudätenii asupra cărora nu mai 
stäruim. Mai amintim numai Art. 25 din lege, după care dosarul oricărui concurs 
trebue să treacă la Senatul Universitar pentru verificarea formelor. Senatul poate 
anula pentru vicii grave de formă examenul. Măsura este absolut necesară. Ce e 
de neînțeles, e faptul că Senatul se compune excepţional și din profesorii din lo- 
calitate cari au făcut parte din comisie, Astfel aceştia devin judecători în propria 
lor cauză. Dimpotrivă, legea ar trebui să oblige întreaga comisie să asiste la şe- 
dinţa Senatului, dar numai pentru informaţii, la discuţie, nu şi la hotăriîre, adică 
fără drept de vot. In caz că rectorul a făcut parte din comisie, să prezideze pro- 
rectorul. S'ar garanta mai mult obiectivitatea, 

lată cele câteva consideraţii, pe care le socotim necesare în legătură cu con- 
cursul de sociologie dela Cluj, Pentru lămurirea completă a cititorilor, publicăm 
şi memoriul înaintat împreună cu d-nii colegi VI. Ghidionescu şi |. Lupaș, Senatu- 
lui Universitar din Cluj şi raportul despre titlurile şi lucrările fiecărui candidat, pe 
care l-am întocmit cu toată obiectivitatea şi nu ne ferim să-l supunem judecății celor 
competenţi, 

Ne rămâne să mai constatăm, cu titlu de curiozitate, faptul, că temperamentul 
nestăpânit al unui preşedinte ocazional şi lipsa totală de scrupulozitate si atitudine 
colegială, au căutat să scoată vinovaţi tocmai pe cei cari apărau „legalitatea“ 
şi „dreptatea“, In lunga mea carieră universitară experienţa concursului dela Cluj 
este dintre cele mai penibile şi triste, Modificările Pegel şi Regulamentului, care 
se impun cu necesitate din acest studiu, sperăm că vor asigura concursurilor viitoare 
acea seninătate ştiinţifică, prielnică alegerei de mare răspundere a candidaților cei 
mai calificaţi pentru o catedră universitară, 

D. GUSTI 


MEMORIU PRIVITOR LA LUCRARILE COMISIUNII PENTRU 
CONCURSUL LA CATEDRA DE SOCIOLOGIE A FACULTĂȚII DE 
FILOSOFIE ȘI LITERE DIN CLUJ, ADRESAT SENATULUI UNIVER- 
SITAR AL UNIVERSITĂȚII. „REGELE FERDINAND l", DIN CLUJ. 


Domnilor Colegi, 


Subsemnatii, membri în Comisiunea pentru concursul la catedra de Sociologie 
a Universităţii din Cluj, ne simţim datori să înfăţişăm punctul nostru de vedere, 
cu prilejul discutiunii în Senatul Universitar a lucrărilor pe care le-am îndeplinit, 
ca să apărăm până la capăt, atât dreptatea unui candidat, cât si prestigiul invätä- 
mântului superior şi demnitatea autonomiei universitare, 

Lucrările la care ne referim au decurs normal până în ziua de 26 Fevruarie 
a, c La sfârşitul lucrărilor doi dintre candidaţii cari au obţinut notele cele mai 
mari, d-nii Traian Herseni și Constantin Sudeţeanu, aveau aceeaşi medie, încât 
urma să decidă soarta catedrei, ultima probă (o şedinţă de seminar), In caz că 
notele erau egale, catedra ar fi revenit, conform legii, d-lui Traian Herseni, care 


www.dacoromanica.ro 


8 SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


a obtinut la proba titluri gi lucräri nota 19,60, fatä de nota 18 a d-lui C. Sude- 
teanu, In această şedinţă ultimă a Comisiunii s'au petrecut câteva incidente pe cari 
trebue să le punem în adevărata lor lumină, 

In timp ce Comisiunea delibera asupra rezultatelor, preşedintele ei, d-l Marin 
Ștefănescu, cu totul abuziv şi împotriva Regulamentului, cu toate că a fost făcut 
atent asupra actului său anarhic de ceilalți profesori examinatori, a comunicat 
studenţilor cari aşteptau pe sală, un rezultat pe care nu l-a acceptat decât d-sa, 
prin care declara ales pe d-l C, Sudeteanu ca agregat la catedra de sociologie. D-l 
Ştefănescu-Goangă, rectorul Universităţii, membru în Comisiune şi d-l Drăganu, 
decanul Facultăţii de Filosofie şi Litere, chemat arbitru, au desavuat fapta d-lui 
Marin Ştefănescu, ca şi ceilalți profesori examinatori, încât Comisiunea şi-a con- 
tinuat lucrările, pentru stabilirea rezultatului definitiv, E uşor de înțeles că nu ne 
puteam lăsa înșelați de această atitudine neacademică, prin care se creia o confu- 
zie regretabilă în opinia publică împotriva Comisiunii, care în realitate proceda 
conform Regulamentului, Ca rezultat al deliberării şi ca expresie a majorităţii Co- 
misiunii, a fost clasat întâiul d-l Traian Herseni, rezultat pe care domnul preşe- 
dinte al Comisiunii s'a oferit să-l comunice candidaţilor, ceea ce a şi făcut, aducând 
la cunoştinţa candidaţilor şi studenţilor pentru a doua oară un alt rezultat, recu- 
noscând deci implicit greşala anterioară şi ilegalitatea primului rezultat, comunicat 
tot de d-sa. La încheierea proceselor-verbale cuvenite, totuşi d-l Marin Ștefănescu 
a făcut opinie separată, interpretând Regulamentul cum i-ar fi convenit d-sale, că 
nu se pot schimba notele în decursul deliberării și, deci, rezultatul provizoriu al 
notelor preliminarii, pe care l-a comunicat întâiu, ar fi cel valabil. Majoritatea Co- 
misiunii a iscălit procesele-verbale fără nicio rezervă şi deci l-a declarat reușit pe 
d-l Traian Herseni. Unul dintre membrii Comisiei a revenit abia a doua zi şi a 
adăogat opinia separată că notele nu pot fi schimbate, încât astăzi subsemnatii, 
deci trei din cinci, reprezentăm punctul de vedere că legal catedra revine d-lui 
Traian Herseni, iar preşedintele Comisiei, reprezintă opinia că, dimpotrivă, catedra 
ar reveni d-lui C. Sudeteanu, Acestea fiind faptele, urmează să arătăm acum, pe 
ce ne intemeiem convingerea noastră, 

Art. 58 al Regulamentului general de aplicare a legii pentru organizarea 
învățământului universitar, din 1933, prevede în privinţa notelor patru operaţii 
distincte: 1) „Fiecare membru al juriului are dreptul să pună nota sa“ — 2) „după 
care Comisiunea delibereazä“ — 3) „apoi preşedintele face media care se va con- 
semna în procesul-verbal al şedinţei juriului ca notă a probei”, 4) „După terminarea 
fiecărei serii de probe, notările obţinute vor fi comunicate candidaţilor”, Operatiile 
acestea își au rostul lor, Ele n'au fost trecute arbitrar în Regulament, ci au scopul 
să asigure examenului o cât mai mare obiectivitate, 

Rezultatul unui concurs nu este socotit de lege ca un act individual al mem- 
brilor din Comisiune, ci ca un act solidar, de răspundere colectivă, De aceea se 
prevede dreptul unor note personale, ca bază de discuţie, cari pot îi însă modificate 
în decursul deliberării ca media să exprime opinia reală a întregei comisiuni, De 
altfel Regulamentul precizează numai dreptul, nu şi datoria, membrilor de a da 
fiecare nota sa, Se poate foarte bine ca un membru din Comisiune să nu dea o 
notă personală, ci să se asocieze la rezultatul global, iscălind procesul-verbal, sau 
Comisiunea să hotărască deadreptul o notă pe care să o accepte în unanimitate, 
In cazul cel mai obişnuit, în care fiecare membru dă o notă, Regulamentul prevede 
în chip justificat: deliberarea. Rostul acestei operaţii e cât se poate de clar, Deli- 
berarea e menită să asigure o apreciere comparativă a candidaţilor, să se dea deci 
notele in proporţie cu meritele fiecăruia, să se înlăture apoi putinţa de a se falsifica 
aprecierea majorităţii, ca și putinţa unuia dintre membri de a zädärnici hotärirea 
Comisiunii, prin şicane de tot felul, E destul de pildă, ca unul dintre membri să 
dea nota zero unui candidat, ca să il pună în inferioritate față de ceilalţi, cari 


www.dacoromanica.ro 


4 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 9 


altfel pot avea toate notele inferioare lui. Ca să se evite această posibilitate Comi- 
siunea deliberează, cu dreptul firesc de a se schimba notele preliminarii, într'un 
spirit de mai mare dreptate, Fără dreptul unei noi hotäriri, ce ar putea să însemneze 
deliberarea ? Aşa s'a procedat dealtfel la toate probele din concursul pentru 
catedra de sociologie, fără să fi protestat nici unul din membrii Comisiei și nici 
preşedintele, care n'a desaprobat procedeul decât când nu i-a convenit personal, 
Astfel, ca să dăm exemple precise, la prima prelegere de probă, preşedintele Co- 
misiunii, d-l Marin Ștefănescu, a mărit nota preliminară dată d-lui Herseni de la 
17 la 18, în urma deliberării Comisiei. La a doua prelegere de probă, d-lD. Gusti 
a mărit nota personală, tot în urma deliberării şi la amenințările cu părăsirea 
Comisiei de către d-l Marin Ştefănescu, pentru a salva prestigiul lucrărilor unei 
Comisiuni universitare, de la 17 la 19 în favoarea d-lui Sudeteanu. lată cum chiar 
d-l Marin Ştefănescu a recunoscut necesitatea deliberării și a interpretat-o în sensul 
schimbării notelor, Atitudinea aceasta au avut-o deasemenea si ceilalți membri din 
Comisiune. Dar dacă o notă se poate mări în urma deliberării, ea se poate si 
micşora, La ultima probă d:l Marin Ştefănescu prevalându-se de dreptul preşe- 
dintelui, de a da nota la urmă, fiind hotärîtsä-l scoată cu orice pret pe d-l Sude- 
teanu, fără nicio consideraţie față de Comisiune şi faţă de valoarea celuilalt can- 
didat, pe care a recunoscut-o chiar public, a dat d-lui Traian Herseni nota 6 (şase) 
la aceeaşi probă (ultima de seminar) la care ceilalți membri i-au dat trei 20 şi unul 
18. Suspendându-se şedinţa, în continuare, după două ore si după calcule prealabile 
d-l Marin Ştefănescu a revenit asupra notei, fără să-i facă totuși dreptate deplină 
d-lui Herseni si i-a urcat nota la 15, pentru a-l pune în inferioritate si a falsifica si 
mai departe părerea majorităţii. Cum d-sa n'a vrut să cedeze stäruintelor indrep- 
tätite ale Comisiei, d-l D. Gusti s'a simţit obligat pentru restabilirea evaluării juste, 
să scadă nota d-lui Sudeteanu de la 18 la 15, D-sa avea și dreptul si datoria morală 
să procedeze astfel, ca o măsură împotriva sabotării majorităţii de către un singur 
membru. S'a încheiat apoi cuvenitul proces-verbal, iscälit de toţi membri, cu opinia 
separată numai a d-lui Marin Ştefănescu si s'a declarat reuşit, printr'un proces- 
verbal de incheierea lucrărilor, d-l Traian Herseni, ca având media cea mai mare, 
Rezultatul acesta definitiv şi deci singurul legal, a fost comunicat candidaţilor chiar 
de domnul Marin Ştefănescu. Cu aceasta sarcinile regulameniare ale Comisiunii au 
luat sfârşit și urma ca dosarul să fie trimis spre cercetare Senatului Universitar, 
Totuși d-l Marin Stefänes:u n'a înţeles nici atunci să intre în legalitate, 
Intr'adevăr, după încheierea lucrărilor din 26 Fevruarie 1936, consemnată în 
procesul-verbal dela dosar, d-l Marin Ştefănescu o convocat din nou Comisia, știind 
că d-l Gusti e plecat la Bucureşti şi a cerut reluarea lucrărilor încheiate cu o zi 
înainte, Dealtfel în acest chip d-l D. Gusti a fost eliminat de d-l preşedinte 
din Comisiune, neavând delicateta colegialä de a-l convoca în termen util. D-nii 
L Lupaş şi VL Ghidionescu au refuzat această propunere, arătând că din momentul 
în care Comisiunea și-a încheiat lucrările, chestiunea concursului e de resortul 
Senatului Universitar, Totuşi d-l Marin Ştefănescu, împreună cu d-l FL Ştefănescu- 
Goangă, s'au constituit în comisiune si au redactat un nou proces-verbal, potrivit 
căruia au declarat reușit la examen pe d-l C. Sudeteanu. Juridiceste actul acesta 
este însă complet nul, pentrucă lucrările Comisiunei au fost încheiate cu o zi îna- 
inte de unanimitatea Comisiei, tot ce s'a făcut după această dată e fapta unor 
simpli particulari. Aliniatul 3 din art 55 al Regulamentului care prevede că „odată 
ce a început lucrările, Comisia lucrează cu oricâti din membrii prezenţi de la înce- 
perea examenelor“ — nu se referă şi la încheierea lucrărilor, în privința căreia 
acelaș regulament prevede alte norme. Aliniatul 5 al art, 58 dispune: „La sfârșitul 
probelor, preşedintele Comisiunei face un tablou cu media obținută de fiecare 
candidat la diferitele probe și într'un proces-verbal de încheiere, iscălit de toți 
membrii cari au luat parte Ja Comisiune, se consemneeză rezultatul concursului“ 


www.dacoromanica.ro 


10 SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


Aşa dar încheierea lucrărilor nu necesită o ședință specială convocată anume de 
preşedinte, ci se face, aşa cum s'a făcut în ziua de 26 Fevruarie, la sfârșitul lu- 
crărilor, Operația aceasta constă dintr'o simplă totalizare a mediilor precedente, 
deci nici cum nu se poate scoate alt rezultat decât cel din procesele-verbale ante- 
rioare, Insfârsit, pentru încheierea lucrărilor se cere semnătura membrilor cari au 
luat parte la Comisiune, ori conditiunea aceasta o îndeplineşte, ca majoritate, numai 
procesul-verbal din 26 Februarie, prin care se declară reușit d-l Traian Herseni, 
toate lucrările ulterioare fiind în afară de însărcinările legale, S'ar creia un ciudat 
precedent, dacă s'ar recunoaşte Comisiunii dreptul ca după încheierea lucrărilor 
cu toți membrii, să revină după placul unora, și să se anuleze hotărîrea ma- 
jorităţii, 

Aducem la cunoștința Senatului Universitar faptele de mai sus și interpretarea 
lor legală, fapte săvârşite de preşedintele Comisiunii, menite, după noi, să atingă 
grav prestigiul Universităţii, cum s'a ilustrat şi prin atitudinea studenţilor induși în 
eroare, cari s'au dedat la acte condamnabile, — şi cerem cea mai deplină lumină 
şi reintrarea în legalitate, Dacă Senatul Universitar confirmă alegerea d-lui Sude- 
feanu, trece peste voinţa majorităţii Comisiunii, care îl socoteşte vădit inferior ce- 
luilalt candidat, Rugăm să se citească în această privinţă raportul specialistului 
din Comisiune, care arată obiectiv valoarea ştiinţifică a d-lui Sudeţeanu, In același 
timp s'ar nesocoti toate formele legale pe cari Senatul Universitar e menit tocmai 
să le impună. 

Dacă se casează examenul, din nou se creiazä un precedent primejdios, 
penirucä se dă posibilitatea președintelui sau minorităţii Comisiei să anuleze 
examenul prin călcarea voită a formelor, oridecâteori nu-și pot impune preferatul, 
Dreptatea nu poate fi decât a majorităţii care a declarat în conformitate cu Legea 
şi Regulamentul Universitar, reuşit pe d-l Traian Herseni, De aceea vă rugăm să 
confirmaţi desemnarea d-lui Traian Herseni pentru Catedra de sociologie, d-sa 
dovedind în examen calităţi deosebite de om de știință si de profesor, având 
convingerea că o va ilustra cu vrednicie, 


VL. GHIDIONESCU, D. GUSTI, I. LUPAS 


RAPORTUL PENTRU VERIFICAREA TITLURILOR, LUCRĂRILOR 
ȘI ACTIVITĂȚII CANDIDAȚILOR LA CATEDRA DE SOCIOLOGIE 
A UNIVERSITĂȚII DIN CLUJ 

Domnilor Colegi, 


Sunt 17 ani de când, împreună cu mult regretatul meu coleg şi prieten, Vasile 
Pârvan, am primit greaua sarcină a face recomandările pentru ocuparea catedre- 
lor de la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj, în scopul nationalizärei ei, 

Nu fără emoție încep deci a redacta raportul de faţă, căci după 17 ani sunt 
iarăși chemat a-mi da părerea asupra ocupării unei catedre la Universitatea, care 
mi-a devenit atât de scumpă prin legăturile amintirii și care este atât de pretuitä 
prin prestigiul pe care l-a câștigat în lumea ştiinţifică si prin afirmarea naţională a 
acestui prestigiu în Clujul privirilor hipercritice și pătimașe ale minoritarilor, 

La răspunderea, ce o simt, faţă de Universitatea și Faculatea de Litere "din 
Cluj, se mai adaugă și răspunderea față de Știința căreia i-am consacrat cei mai 
buni ani ai vieţii mele și pe care, spre mare bucurie, am văzut-o la noi dince în 
ce mai înfloritoare, 

Larga mea experienţă de profesor și cercetător îmi impune a vă comunica 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 11 


criteriile sigure şi hotărite, după care voi incerca a-mi da avizul cerut de D-voastră 
asupra valorii candidaţilor la catedra de Sociologie, vacantă la Facultatea de Li- 
tere din Cluj. 

Dacă, fireşte, pentru ocuparea oricărei catedre se cere o calificare științifică 
specială, apoi pentru o catedră de Sociologie, care este o ştiinţă încă discutată şi 
disputată, deși pentru cunoscători de mult definitiv constituită, cu atât mai mult 
criteriile de selecţie trebuesc să fie cât mai riguroase, 

Fără îndoială suntem cu toţii de acord, că un candidat la o catedră universi- 
tară trebue mai întâiu să fie stăpân în mod suveran pe datele bibliografice ale ştiinţei 
şi să aibă o orientare cât mai completă și bogată în literatura problemelor, aşa 
cum ea se resirânge în munca științifică mondială; el trebue apoi, în al doilea 
rând, să ştie a se situa personal si critic în această lume științifică și să posede o 
concepție sistematică proprie a doctrinei ştiinţei ce o reprezintă; și, însfârșit, el 
trebue să dea dovada că poate mânui o metodă de cercetare, care să ducă la 
rezultate științifice noui și personale, contribuind astfel activ la creaţia ştiinţifică, 
punctul culminant al adevăratului rost al oricărei activităţi stiintifice. 

Să păşim acum la analiza activităţii științifice a candidaţilor. 

D-l Constantin Sudeteanu este docent al Universităţii din Cluj, în specia- 
litatea , Sociologie“, din Iunie 1926 şi suplinitorul catedrei de Sociologie din 
Decemvrie 1931. 

Faptul a fi fost nouă ani docent în specialitatea Sociologiei si cinci ani su- 
plinitor al catedrei de Sociologie, este de sigur o mare onoare şi poate chiar avea 
unele privilegii faţă de ceilalți candidaţi, el implică însă în același timp si mari 
îndatoriri față de ştiinţă, Să cercetăm deci mai departe, care a fost activitatea 
ştiinţifică a d-lui Constantin Sudeteanu în acest răstimp, dela 1926, data numirii 
de docent, şi până la 1935, data publicării concursului ? 

1) In ajunul tinerei concursului, abia în 1935, a apărut o mică broșură: Opi- 
nia publică, analiza condiţiilor şi aspectelor ei (Cluj, 1935, pag. 54, format mic), 

Lucrarea m'a interesat, pentrucă eu însumi am publicat un volum: „Die Grund- 
begriffe des Pressrechts" 1908, apărut în Berlin, la editorul Guttentag, în care lucrare 
unul din cele mai importante capitole este consacrat problemei opiniei publice, 

Lucrarea d-lui Sudeţeanu dovedeşte o lipsă totală de informație. Autorul 
spune în prefață: „Chestiunea pe care am tratat-o a atras atenţia de multă vreme 
„Şi a fost la început o preocupare, legată mai ales de un domeniu oarecum deo- 
„sebit. Ea se încadrează într'o mişcare de idei, care pornită cu Sighele, Rossi, Le 
„Bon si Tarde — spre începutul secolului XX — intra mai ales în domeniul de 
„studiu delimitat ca psihologia mulţimei si psihologie colectivă, Mișcarea aceasta 
„de idei era în primul rând, cum observă şi Dupréel, italiană şi franceză”, 

Această afirmare a d-lui Sudeteanu este cu totul eronată, Se cunosc foarte 
multe lucrări despre opinia publică, apărute înaintea lucrărilor datorite celor patru 
gânditori citați (si cari aparţin sfârşitului veacului al XIX-lea, nu începutului vea- 
cului al XX-lea, cum se afirmă l), cari ne dovedesc pe deoparte că problema s'a 
tratat mult mai înainte de începutul veacului XX, că ea era văzută apoi ca o preo- 
cupare independentă multă vreme înainte de tratarea psihologiei mulfimei și că ea, 
însfârşit, nu e o preocupare în primul rând francezä şi italiană, 

Este suficient să cităm lucrările; F. J, v. Hendrich „Ueber den Geist des Zeit- 
alters und die Gewalt der öffentlichen Meinung”, încă din anul 1797, apoi, Karl 
von Gersdorff „Ueber den Begriff und das Wesen der öffentlichen Meinung“, din 
anul 1846; sau, F. von Holtzendorff „Wesen und Wert der öffentlichen Meinung”, 
din 1880, care oferă o minunată expunere a problemei, o bogată informație bib- 
liografică până în 1880 și care mai are avantajul să fie tradusă şi în limba română; 
totuşi, nici sub această formă lucrarea nu este cunoscută de autor. 

Dar chiar în Italia, cum se cunoaște prea bine din istoria ideilor sociale şi po- 


www.dacoromanica.ro 


12 SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


litice, problema opiniei publice era cunoscută cu mult înainte de preocupările de 
peihologia maselor | 

Incă în 1780 Gaetano Filangieri, în vol. I al lucrärei sale „La scienza della 
legislazione”, tratează despre puterea opiniei publice, apoi asemenea vezi şi: G. D. 
Romagnosi, în „Dell' indole e dei fattori dell' incivilimento“”, 1835, — ori, Giuseppe 
Pecchio, în „Un' elezione di membri del parlamento in Inghilterra”, 1826, sau, 
Livio Minguzzi, în „La teoria della opinione publica nello stato constituzionale”, 1893, 

D-1 Sudeteanu nu aminteşte nici una din lucrările acestea, d-sa ignoreazä însă și 
lucrări mai noi, devenite clasice şi care tratează în mod special problema opiniei 
publice. Sunt lucrări cari nu pot scăpa unui cercetător, preocupat în chip serios 
de o problemă ştiinţifică. 

Cităm, în primul rând, voluminoasa lucrare a lui Ferdinand Tönnies, decanul 
sociologilor: Kritik der öffentlichen Meinung, apărută în 1922. Apoi: H. Kraus 
„Prolegomena zum Begriff der öffentlichen Meinung (in Festschrift, Fr. v. Lizt z. 
60. Geburtstage) ; W. Bauer : Die öffentliche Meinung und ihre geschichtlichen Grund- 
lagen, 1914, Acelaşi autor a mai scris: Der Krieg und die öffentliche Meinung, 
1915; G. Münzner: Oeffentliche Meinung und Presse, Eine sozialwissenschaftliche 
Studie, 1928, Asemenea, nu se citează autorii consacraţi, cunoscători ai „opiniei 
publice“ şi ai raportului dintre ea şi viaţa publică anglosaxonă, americană si engleză, 
stia T fi, pentru a ne mărgini la două nume din cele mai cunoscute: Bryce si 

icey 

In ce priveşte tratarea problemei, ea nu cuprinde nici o idee proprie şi nici 
cel putin o înfăţişare desvoltată a ideilor altora, cu autoritate, reducându-se numai 
la o expunere de compilație a unor lucrări de valoare inegală, dintre cari cele 
ale lui Le Bon şi Sighele sunt astăzi cu totul depäsite. 

Nu găsim în scrierea d-lui Sudeteanu niciun ecou mai adânc al lucrării lui 
Tarde (dealtfel citată de autor) „L'opinion et la foule“, căci nu întâlnim nicăeri o 
analiză a noţiunei fundamentale de „public“, „Opinia publică“ nu poate fi înţeleasă 
fără o astfel de analiză. Numai așa se explică de ce autorul defineşte greşit opinia 
publică, drept o opinie a majorităţii, 

Regret, dar sunt nevoit să constat că lucrarea d-lui Sudeteanu despre 
„Opinia publică“ a fost publicată de d-sa ca docent şi profesor suplinitor la o ca- 
tedră de specialitate, în plină maturitate de profesor, 

2) A doua lucrare publicată de d-l Sudeteanu între anii 1926 şi 1936, se in- 
titulează : Durkheim şi doctrina scoalei sociologice franceze, Cluj, 1936 (211 pag.) 
o lucrare apărută în ultimul moment al co1cursului, prezentată după ce a trecut 
termenul de înaintare a lucrărilor, conform Legii şi Regulamentului, 

Această lucrare oferă o mare surpriză pentru cititor, şi anume că titlul nu 
corespunde conţinutului ei, Intr'adevăr, lucrarea despre Durkheim şi doctrina şcoalei 
sociologice franceze, nu cuprinde mai nimic privitor la „şcoala sociologică franceză"! 

Dar ceea ce este mai curios, e că autorul însuşi mărturiseşte la începutul ul- 
timului capitol: „Spre a da acestei lucrări toată desvoltarea necesară, ar fi tre- 
„buit să ne ocupăm de activitatea şcoalei sociologice franceze, așa cum s'ar putea 
„prevedea mai ales din introducerea acestei lucrări şi din capitolul IL Dar cu 
aceasta lucrarea ar depăși mult întinderea ei actuală, care şi aşa e destul de mare“, 

Așa dar, iată un caz, cred unic în publicistica mondială, al unui autor care, 
de teamă să nu depăşească 200 pagini (— acestea sunt paginile volumului — 
cu propriile-i cuvinte „întinderea actuală şi aşa destul de mare“ |), renunţă a trata 
despre obiectul pe care şi-l propusese a-l desvolta în titlul lucrărei şi în „introducere“, 

Faţă de confesiunea autorului, dela sfârşitul lucrărei, care stă în contrazi- 
cere cu declaraţia programatică de la începutul ei, nu ne putem aştepta ca „şcoala 
sociologică franceză” să fie analizată, 

Justificarea nouă, pe lângă grija de a nu mări paginile volumului, că „școala 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 13 


aceasta are o docirinä unitară“, care însă nu se poate preciza pentrucä „opera 
continuatorilor lui Durkheim nu este încă încheiată, căci aproape toţi sunt în viață", 
iarăși nu se poate susține. Pentrucă se cunosc doar atâti savanţi şi atâti sociologi 
cari şi-au făurit doctrina lor ştiinţifică cât erau în viaţă, 

Dealtfel ar fi foarte greu ca o astfel de doctrină să se închege după moartea 
cercetătorului | Si iată un exemplu luat tocmai din tabăra scoalei sociologice fran- 
ceze. Marcel Mauss, cel mai cu autoritate reprezentant al acestei şcoli, publică în 
Annales sociologiques (coilection de l'Année sociologique, fondateur : E. Durkheim), 
Série A. Sociologie générale, din 1934, un program ce rezumă experienţa scoalei 
si indică directivele ei de lucru, sub titlul „Fragment dun plan de sociologie gé- 
nérale descriptive”. In 56 de pagini acest studiu, publicat în fruntea fasciculei, 
prezintă o importanţă capitală, el înseamnă o adevărată profesie de credinţă ştiin- 
tificä a scoalei. Este chiar doctrina scoalei. 

Si oare pentrucä Marcel Mauss se află încă în viață, la o vârstă înaintată, 
doctrina lui nu se poate studia şi nici expune? Dar se poate face o astfel de afir- 
mare ? 

D-1 Sudeteanu nu cunoaşte acest studiu, D-sa citează în cartea sa o singură 
lucrare, mai veche, a lui Mauss, din 1927, publicată în L'Année Sociologique, sub 
titlul „Divisions et proportions des divisions de la Sociologie“, Deşi ar fi fost in- 
teresant de citat si o altă contribuţie a scoalei lui Durkheim, de o însemnătate 
programatică, datorită lui Mauss şi urmașului lui Durkheim la catedră, Feuconnet, 
în articolul faimos „Sociologie“ din „La grande Encyclopédie", 

Nesocotirea lucrărilor dintre cele mai reprezentative ale scoalei Durkheimiene 
reduce în mod simţitor valoarea lucrării d-lui Sudeteanu, 

Astfel, când autorul tratează problema raporturilor dintre Sociologie şi Psi- 
hologie, după şcoala franceză, nu găsim nicăeri vreo referință la G. Davy, La 
Sociologie (în Traité de Psyhologie publicat de Dumas, 1924), ori C. Blondel, Les 
volitions (în același tratat), ori mai ales, Mauss, Rapports réels et pratiques de la 
Psychologie et de la Sociologie (în Journal de Psychologie, 1924), Asemenea nu 
se iau în considerare lucrări meritoase şi caracteristice, ca: G, Davy „El&ments 
de Sociologie, I. Sociologie politique“ (1921); D. Moret et G. Davy, Des clans aux 
empires (1923); Halbwachs, Les causes du Suicide: Maunier, L'économie politique 
et la sociologie (1930); Simiand, Le salaire, l'évolution sociale et la monnaie, etc., 
etc., etc, | 

Pentru a ilustra şi mai bine informaţia fragmentară a lucrării, este destul să 
amintesc că studiile, cunoscute si desbătute de toate seminariile de sociologie, ale 
lui Lévy-Bruhl, se reduc pentru d-l Sudeteanu numai la: „Les fonctions mentales 
dans les sociétés inférieures", şi nu se consultă celelalte lucrări fundamen'ale : La 
mentalité primitive (1921); L'âme primitive (1927); Le surnaturel et la nature de 
la mentalité primitive (1931); şi, însfârşit, ultima publicaţie: La mythologie pri- 
mitive (1935), 

Evident că întreaga problemă a „primitivului”, o problemă centrală a socio- 
logiei franceze contemporane, nu este deloc atinsă, deşi ar fi fost un prilej fericit 
să se confrunte teoria lui Lévy-Bruhl cu contradictorii săi eminenţi: Allier (Les 
non-civilisés et nous) şi D. Leroy, La raison primitive. 

Dar, dacă lucrarea d-lui Sudeteanu cuprinde o expunere, cu totul incompletă 
şi plină de lacune regretabile, a şcoalei franceze de sociologie, ea, în același timp, 
nu este decât o simplă dare de seamă a gândirei lui Durkheim, si aceasta incompletă. 

Durkheim nu este înfăţişat decât prin sistemul său de sociologie generală, 
lăsându-se la o parte toată partea, de o egală valoare, a sociologiei sale speciale: 
a sociologiei religiei, cunoștinței, familiei, dreptului, educaţiei, ș, a. m. d., tot atâtea 
ramuri de preocupare pe cari le-a ilustrat Durkheim prin lucrări considerate, unele 
dintre ele, cu drept cuvânt clasice, 


www.dacoromanica.ro 


14 SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


Astfel, studiile cunoscute ale lui Durkheim: Introduction à la Sociologie de 
la famille (1888), La prohibition de l'inceste et ses origines (1898), Deux lois de 
l'évolution pénale (1901), Sur le Totémisme (1902), Sur l'organisation matrimoniale 
des sociétés australiennes (1905), ca sä nu citäm decât pe acestea, nu sunt utilizate 
tocmai într'o monografie asupra doctrinei lui Durkheim! 

Luctarea despre „Durkheim“, ca şi cea despre „Opinia publică”, nu e numai 
neinformată, dar nu aduce nimic nou în lămurirea problemelor, ea nu oferă decât 
o expunere fragmentară atât asupra sistemului lui Durkheim, cât şi asupra şcoalei 
creată de el; din această lucrare nu se desprinde nicio idee personală; iar cap, 
VI, cu care autorul trebuea, însfârşit, să-și arate părerea personală şi să ia atitudine 
față de doctrina expusă, este cel mai scurt și mai lipsit de idei din toată cartea, 

Singura preocupare ştiinţifică a d-lui Sudeţeanu în cariera sa de publicist 
sociolog a fost: Comte, ca precursor al lui Durkheim și, apoi Durkheim, 

In 1924, din însărcinarea acelui ce face acest raport, a apărut traducerea 
„Regulilor metodei sociologice“, făcută de d-l Sudeţeanu, La această traducere d-l 
Sudeţeanua scris o introducere asupra „Sociologiei lui Emil Durkheim” (24 pag.) 

lar un an mai târziu, în 1925, în biblioteca de popularizare „Semănătorul“ 
din Arad, d-l Sudeteanu a scris „Introducere în sociologia lui Aug. Comte“ (o bro- 
şură de format foarte mic, de 116 pagini), 

Lucrarea sa ultimă, din 1935, „Durkheim şi școala sociologică franceză“, care 
cuprinde un prim capitol despre „Auguste Comte“, vedem că nu se dovedeşte a fi 
nouă nici faţă de propriile sale lucrări anterioare, 

Această lucrare, scrisă în vederea concursului, si pe temeiul căreia s'ar putea 
crede autorul îndreptăţit să ocupe o catedră universitară, nu atinge o valoare 
științifică elementară, 

O comparaţie oricât de superficială între studiul d-lui Sudeţeanu asupra lui 
Durkheim, prezentat pentru concurs, si între tezele de doctorat ale altor candidaţi, 
asupra aceluiaşi subiect, a d-lui Lupu si, mai ales, a d-lui Marica, ne întărește şi 
mai mult în părerea noastră, Faţă de ceilalți candidaţi este de amintit că d-l Su- 
deteanu, neavând teza sa de doctorat tipărită, nu a prezentat-o, de sigur nu din vina 
sa, căci pe vremea când a dat d-sa doctoratul nu se cerea publicarea lucrărei, 
Constatăm numai un fapt. 

D-l Sudeteanu, un distins profesor secundar și un talentat popularizator şi pe- 
dagog (vezi colaborarea sa vioaie şi variată la revistele „Noua revistă română”, 
„Ideea europeană“, „Studii filosofice“, etc.), nu a dovedit până acum, şi mă îndoesc 
că ar putea să o facă în viitor, că posedă o informație ştiinţifică sigură şi completă, 
că are păreri personale, ori că mânueşte o metodă de cercetare, care să producă 
rezultate noui, activitatea sa ştiinţifică reducându-se până acum, la lucrările anali- 
zate mai sus, studii apărute şi acestea din motive de oportunitate şi nu din o 
preocupare continuă si constantă ştiinţifică, 

D-l loan Lupu, profesor la liceul internat din laşi, prezintă teza sa de doc- 
torat „Die Grundlagen der Gesellschaft, das Recht und die Religion in der Durk- 
heimschule, Ihr besonderer Widerhall in der Janenser Jerusalemschen Soziologie“, 
lași, 1931; apoi două broșuri: Mystisches Denken bei den Rumaenen, Die Träume, 
Soziologische Beitrăge, Cernăuţi, 1926 și Lumea de dincolo, o problemă de socio- 
logie, laşi, 1931,— scrieri în care se aplică teoria lui Lévy-Bruhl, privitoare la 
gândirea mistică, la un material românesc, In „Die Träume” autorul culege, în 62 
de pagini, visuri și interpretări mistice ale lor, dar nu adaugă nimic nou la concep- 
tiile în deobşte cunoscute, In posesia unui material mai mare, dar asemănător, 
Allier, de pildă, a făcut o critică foarte serioasă lui Lévy-Bruhl și a ajuns la con- 
cluzii cu totul personale, în lucrarea „Les non-civilisés et nous", Se înțelege de la 
sine că nu pretindem d-lui Lupu să atingă valoarea cercetărilor unui Alia dar 
ne gândim numai la sträduintele si näzuintele legitime ale stiintei.. - 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 15 


Lumea de dincolo este reluarea, sub o formă ușoară, a temei de mai sus, în 
legătură cu cartea lui Visarion: Lumea ceilaltă, și nici ca întindere (15 pag.) nici 
ca valoare nu aduce nimic nou, chiar faţă de sine însuşi, 

Lucrarea d-lui Lupu, pe care o prezintă pentru ocuparea catedrei de sociologie, 
este: Vina şi procesul ei la Români, lași, 1934, 456 de pagini, — o lucrare de 
istoria dreptului, în care se colectioneazä preţioase și variate documente, privitoare 
la răspunderea colectivă și procesul de individualizare, 

Lucrarea aceasta ar fi putut fi interesantă şi pentru sociologie, Dar d-sa nu 
încearcă nici o teoretizare, oricât de timidă, a materialului, nici cel puţin o privire 
a lui în lumina concepției clasice a lui Fauconnet (așa cum a expus-o în „La res- 
ponsabilité"“). Socotim lucrarea d-lui Lupu ca o foarte interesantă strângere de mate- 
rial de istoria dreptului, care abia de acum îndreptățește o teorie sociologică a 
dreptului românesc, De altfel, pe lângă reproduceri de texte, d-l Lupu dă scurte 
relatări istorice, fără a se referi însă la alte lucrări, cari au cercetat problemele 
în mod special, cum ar fi: P, Negulesco: Etude sur le protimisis dans l'ancien droit 
roumain (în Nouvelle Revue Historique XXIII 1899, pg. 213—224); I. Peretz: His- 
toire de la vente en droit roumain (Tezä), Paris, 1903; G. Fotino; Contributions à 
l'étude des origines de l'ancien droit roumain (Tezä), 1926; E. Văcăreano: La pro- 
timisis en droit roumain (Tezä), Paris, 1909; Marcel Emerit: La solidarité du clan 
dans l'ancienne Roumanie (în ,Mélanges" de l'Institut des Hautes Etudes en Rou- 
manie, 1928); Mototolescu-Vädeni: Gesamtbiirgerschaft im rumänischen Rechte 
verglichen mit anderen Rechten, Praga, 1928, 

D-l Lupu este un foarte merituos profesor secundar, D-sale i se datorește o 
frumoasă traducere a admirabilei opere a lui Fr. Paulsen, Introducere în filosofie, 
în colaborare cu Puschilä, sträduintele sale de a publica „Cercetări sociologice” îi 
fac cinste, dar n'a ajuns încă să desfăşoare o activitate mai cuprinzătoare, care să-l 
indreptäteascä a reprezenta prin scrierile sale ştiinţa sociologică, 

D-l George Marica, doctor dela Universitatea din Colonia, în afară de exce- 
lenta sa teză de doctorat: Emil Durkheim, Soziologie und Soziologismus, lena, 
1932, n'a publicat decât o singură lucrare, care merită a fi luată în seamă: Pro- 
blema culturii moderne în sociologia germană, București, 1935, Aceasta cuprinde 
trei studii, despre Tôanies, Simmel și Max Weber, cu un capitol de încheiere, în 
care autorul se referă si la alţi autori germani, între alţii, la Alfred Weber şi Freyer. 

Studiile d-lui Marica sunt bine informate, dar ele nu cuprind decât expuneri 
corecte, dări de seamă mai mari despre opera sociologilor amintiți, ceea ce este, 
de sigur, de un real folos pentru publicul românesc, necunoscător al limbei germane, 

Dar d-l Marica nu încearcă nici încadrarea ideilor înfățișate în problematica 
generală a sociologiei culturii şi nici nu ia vreo atitudine critică, din care să reiasă 
o părere personală față de ele. Din cele două lucrări ale d-lui Marica, d-sa poate 
fi privit cu încredere pentru viitor, ca o frumoasă promisiune, Vezi și constiincioasa 
dare de seamă a lucrărilor monografice româneşti, cuprinse în vol. X. din 1932, al 
„Arhivei pentru știința si reforma socială“ din Kölner Vierteljahrshefte für Sozio- 
logie (Jahrg XII, Heft 2), sub numele de „Dorfsoziologische Untersuchungen in 
Rumänien" (11 pg.). 

Sperăm că d-l Marica va continua să activeze în sociologie și că, după cele 
două lucrări despre gândirea altora, va încerca să desbatä si o problemă personală, 
Abia atunci am putea să ne dăm o părere definitivă, 

Notăm însă că drumul pe care pare a fi înclinat să-l apuce, după cum ne 
lasă să bănuim prefața la „Problema culturii moderne“, nu este în niciun caz un 
drum fecund. D-sa pretinde că studiile sociologice comparative constitue „nu numai 
o necesitate științifică, ci si una naţională“. D-sa afirmă chiar că „singur un astfel 
de studiu” (adică al sistemelor sociologice din străinătate) „ne poate ajuta să vedem 


www.dacoromanica.ro 


16 SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


ce noţiuni pot fi aplicate şi ce rezultate pot fi întrebuințate în studiul realităţii 
românești“, 

Cercetarea realităţii româneşti se face numai direct, prin metoda vie, ce pune 
în contact activ pe omul de ştiinţă cu realitatea românească, 

O astfel de metodă este preconizată si aplicată de d-! Traian Herseni, : 

D-l Traian Herseni, doctor în sociologie, este de 5 ani asistent pe lângă 
catedra de Sociologie, Etică şi Politică de la București, 

D-l Herseni a desvoltat în aceşti 5 ani patru forme de activităţi: 

a) ACTIVITATEA DIDACTICĂ. In calitatea sa de asistent a fost însărcinat cu 
conducerea Seminarului de Sociologie generală (1931—1932) şi de introducere în 
sociologie (1932—1935) cu studenţii Anului I de specialitate şi apoi, potrivit Regu- 
lamentului Facultăţii, şi cu studenţii dela Geografie şi Istorie obligaţi a trece unul 
sau două examene de sociologie, 

D-l Herseni a reușit să dea o excelentă pregătire seminarială studenţilor, Rezul- 
tatul s'a putut constata la examenele de sfârșit de an, când profesorul titular cerând 
neapărat pentru admitere la examen, lucrări seminariale, studenţii seminarului d-lui 
Herseni erau printre cei mai bine pregătiţi, 

Dar dovada cea mai bună o oferă „Cercul studenţilor în Sociologie”, pe care 
d-l Herseni l-a întemeiat, dintre membrii ce i-au frecventat Seminarul, cu urmă- 
toarele lucrări în curs: comunicări privitoare la doctrinele sociologice, întocmirea 
unui fişier la Seminar al tuturor publicaţiilor de ştiinţe sociale (cărți și reviste) din 
bibliotecile din Bucureşti si întocmirea unui vocabular de sociologie, pentru începători, 

D-1 Herseni a întreprins cu Seminarul său anchete sociologice, astfel în anii 1934 
şi 1935 a organizat o astfel de anchetă privitoare la grupările de copii, adunând 
un material bogat, ce aşteaptă să fie redactat, 

Activitatea didactică a d-lui Herseni s'a completat prin publicarea, impreună 
cu titularul catedrei de Sociologie din Bucureşti, a unui manual pentru Clasa 8 a 
învățământului secundar, cu titlul: „Elemente de Sociologie, cu aplicări la cunoaşterea 
țării şi a neamului nostru“. 

D-1 Herseni, ca fost profesor suplinitor de Filosofie si Drept la liceul „Gh, 
Lazăr“ din Bucureşti, şi ca profesor de Etică socială la „Școala de asistenţă socială” 
din același oraş, a putut să constate din propria-i experiență necesitatea publicării 
unui astfel de manual, care însă prin felul cum este conceput şi redactat, depășește 
cadrul unui simplu manual de şcoală, fiind utilizat de studenţi si de oricine dorește 
o primă initiare în problemele sociologiei, 

B) ACTIVITATEA DE ISTORIC AL DOCTRINELOR SOCIOLOGICE. In studiul său, 
de o largă informaţie critică: Sociologia contemporană (p. 96 — 128) din Arhiva 
pentru ştiinţa şi reforma socială, An, 1934), d-l Herseni scrie (p. 98): „Grija noastră 
„de căpetenie va fi să expunem cât mai exact, deşi succint, concepţiile generale; 
„notăm apoi în treacăt variantele și le stabilim critic insuficientele şi aportul lor 
„pozitiv la ştiinţă, Vom obţine astfel la sfârşit bilanţul aproape complet al activităţii 
„sociologice de până acum, cu indicaţia precisă a câștigurilor, cari vor trebui 
păstrate şi a lipsurilor, cari vor trebui împlinite, Dela istorie vom päsi astfel spre 
sistematizare”, | 

D-l Herseni analizează astfel: 1, curentele individualiste (Mecanicismul, Con- 
tractualismul, Psihologismul şi Relaţionismul); 2 curentele integraliste (Natura- 
lismul, Istoricismul, Sociologismul şi Universalismul); 3, dincolo sau dincoace de 
individualism şi integralism (Noologismul şi Fenomenologismul), 

D-l Herseni ne oferă astfel o prețioasă contribuţie la clasificarea doctrinelor 
sociologiei contemporane, 

D-sa a tratat aceste doctrine şi prin alte studii, bunăoară: Tendinţe noi în 
Sociologia contemporană (Societatea de mâine, 1933); Socialul ca obiect de preo- 
cupare ştiinţifică în universităţile germane (Arhiva 1930); apoi prin nenumărate 


www.dacoromanica.ro 


Lena Constante : Varvara Guse, susita din Sant 


A 


X 


Anisia Maxim, fmbrăcată 


cu un cojoc cumpărat la Bistriţa, acum 25 de ani. 


www.dacoromanica.ro 


VOSVINYVWOYU 4190701905 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


Lena Constante : Varvara Guse, susifa din Sanf 


Pieptar brodat cu modelul numit „cronăr“, cumpărat, 


în 1935, la Rodna. , 
www.dacoromanica.ro 


Pieptare cumpărate Ja Rodna, 


Lena Constante: Varvara Guse, susija din Sani 


PAIE 


AR NT mn n 


Le ) 


Y ft w E 
CL e (fi Tu etes) 


Pieptar (de toate zilele) aparţinând Varvarei Guse, Lucrat de ea acum 2 ani, 


www.dacoromanica.ro 


VOSVINVNOX 210010120$ 


Varvara Guse, susifa din Sanj 


Lena Constante : 


DES Lips 


DIA 


Da, ON £ 


Ce 


Pieptar (de toate zilele) aparţinând Corneliei Pop. Lucrat acum 3 ani de Varvara Guşe, cu 150 lei, 


Y 


At 
EL 


DS 


VOSVINVHONH 21D0'10190S 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 17 


recenzii asupra celor mai noi apariţii în câmpul Sociologiei, publicate în „Arhiva“ 
şi, de curând, in revista „Sociologie Românească”, 

C) ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ PENTRU O SOCIOLOGIE SISTEMATICĂ. Dela în- 
ceput trebue accentuat că toate lucrările d-lui Herseni formează părţi integrante 
dintr'un program dc lucru personal. D-sa cere ca „să se aibă în vedere gândul 
„nostru întreg, realizat numai fragmentar în lucrările de până acum, dar cuprins, 
„ca situaţie logică şi ca näzuintä de înfăptuire“, în acest program, 

entru a fi drepţi cu d-l Herseni, trebue deci să vedem în ce constă acest 
program de lucru, 

„Pornim, zice el, de la constatarea că Sociologia este o știință realizată în 
„foarte multe multe şcoli si curente, și prin urmare, cunoaşterea ei nu este posibilă 
„decât pe cale istorică“, 

Dar, adaugă d-sa, „prin cercetarea critică a stadiului istoric în care se află 
„Sociologia, trecem pe nesimţite la problemele sistematice ale ei, şi anume la pro- 
„blema realităţii sociale, a constituirei soc ologiei ca ştiinţă autonomă și a studiilor 
„directe de sociologie”, 

lată programul de lucru al d-lui Herseni, cu propriile sale cuvinte: 

„Intâia sarcină sistematică a Sociologiei”, precizează d-sa, este „înfăţişarea 
„realităţii sociale ca o regiune existențială proprie, cercetarea omului, a culturii și 
„a societăţii în ce au ele specific“, Acestei probleme d-l Herseni i-a consacrat 
lucrarea „Realitatea Socială, Incercare de Ontologie regională “,Teza sa de doctorat,1935, 

„Obiectul singur, afirmă d-l Herseni, în continuare, nu asigură însă totdeauna 
„constituirea unei științe.. De aceea se impune o cercetare de teoria ştiinfei, ca 
„să se stabilească locul pe care îl ocupă Sociologia în sânul celorlalte discipline, 
„așa i să se stabilească unghiul ei propriu de vedere din care priveşte realitatea 
„socială“, 

Pentru a dovedi aceasta d-l Her:eni a publicat „Problema Sociologiei” în 
Revista de Filosofie, 1934 (26 pagini). 

Dar mai departe, d-l Herseni găsește că „odată Sociologia constituită, se 
„ridică în chip firesc problema cunoaşterii, în sens restrâns, Raportul dintre subiect 
„şi obiect nu este același în științele sociale ca în ştiinţele naturale... Cunoaşterea 
„sociologică cere altă teorie decât a științelor nesociale (problema trăirii, a expe- 
nrientei, a înţelegerii, etc.}", 

Tot în domeniul cunoaşterii d-l Herseni socotește si mijloacele de cercetare, 
de unde nevoia unei metodologii sociologice, 

Acestor probleme d-l Herseni le-a închinat lucrările: „Teoria Monografiei 
Sociologice", 1935; „Sociologie Experimentală” ; „Ştiinţa Națiunii” (în „Revista 
Fundațiilor Regale”, N. 9 şi 12, 1934); „Rostul Monofgrafiilor Sociologice” (în „So- 
ciologie Românească“, 1936, Nr, 1), 

D) ACTIVITATE DE MONOGRAFIE SOCIOLOGICĂ. D-l Herseni trage acum con- 
cluziile necesare: „abia după lămurirea acestor probleme... integrate organic în 
„problematica totală a sociologiei, ne putem socoti stăpâni pe ştiinţă şi putem 
„trece la cercetarea propriu zisă a realităţii sociale. De astădată e vorba de studiul 
„societăţii aşa cum se găseşte ea în realitate, adică de cercetarea stiintificä si 
„directă a unităţilor concrete de viață socială”, 

In acest scop d-l Herseni a participat la 8 campanii monografice, întreprinse 
de Institutul Social Român si de Seminarul de Sociologie din București, în satele 
românești, 

In 1927 a lucrat 4 săptămâni, ca membru al echipei economice si spirituale, 
la monografia sociologică a satului Nereju (Vrancea, Putna), depunând în Arhiva 
monografică de la Seminarul de Sociologie, materialul cules privitor la gospodăriile 
țărănești și la stânele vrâncene, 

In 1928 a lucrat 4 săptămâni, ca membru în echipa psihologic? si economică, 


www.dacoromanica.ro 


18 SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


in satul Fundul Moldovei din Bucovina, depunând materialul privitor la stâne si 
gospodăriile ţărăneşti, 

In 1929 a lucrat, ca şef al echipei cadrului cosmologic, 6 săptămâni pentru 
monografia sociologică a satului Drägus (Făgăraş); materialul redactat şi depus, 

In 1930, a lucrat 5 săptămâni în satul Runcu (Gorj) ca şei al echipei cos- 
mologice, 

In 1931, 3 săptămâni, ca şei al echipei cosmologice şi al echipei unităţi, 
relaţii şi procese sociale, în monografia satului Cornova (Basarabia). 

In 1932, 6 săptămâni, vara, şi o săptămână de Crăciun, ca şef al echipei de 
all relaţii şi procese sociale, în campania de completare a monografiei satului 

ăguş, 

In 1933, ca membru în comitetul de redactare, în campania de redactare 
definitivă a monografiei satului Drägus. Redactor responsabil pentru volumul, partea 
III a monografiei, Unităţi, Relaţii şi Procese sociale, 

In 1934 a luat parte la campania monografică întreprinsă de gruparea „Gând 
Românesc”, în cadrele Astrei, în satul Măguri (Munţii Apuseni), 3 săptămâni, ca 
delegat al I. S. R. pentru tehnica lucrărilor si studierea vieţii sociale în Mäguri. 
Membru în comitetul de redactare. 

Si, însfârşit, în 1935 d-l Herseni a participat la campania monografică a Insti- 
tutului Social Român conducând lucrările privitoare la unităţi, relaţii şi procese 
sociale, în satul Sant (Năsăud). 

Din această simplă expunere se vede cum d-l Herseni, an de an, a lucrat pe 
teren în sate româneşti pentru cunoașterea directă şi nefalsificatä a realităţii ro- 
mâneșşti, 

Materialul cules şi redactat de d-l Herseni n'a putut fi încă publicat în între- 
gime, fiindcă membrii echipelor monografice au obligaţia a remite Institutului Social 
Român contribuţiile lor. lar Institutul Social Român n'a putut încă găsi fondurile 
necesare unor astiel de publicaţii costisitoare, bunăoară, numai monografia satului 
Drägus ar costa, trei volume, fiecare de peste 1000 pagini, aproape un milion si 
jumătate lei, 

Totuşi, d-l Herseni a dat la iveală, din materialul redactat, dar nepublicat, 
cinci contribuţii de valoare ştiinţifică originală : 

1. Categoriile sociale cornovene (Arhiva, 1932), cu discuţia mai ales a trei 
probleme, descoperite în satul Cornova, în timpul cercetărilor monografice : conştiinţa 
de categorie, distanțele sociale şi mecanismul de opinie publică, 

2. Individ şi societate în satul Fundul Moldovei (Arhiva, 1932), studiind : in- 
dividul în viaţa de familie si viaţa de stat; conformism si inovaţie (analiza obiceiului); 
individualizare şi socializare (analiza vieţii religioase) şi concluzii pentru teorie, 

3, Observaţii sociologice privitoare la copiii din Drägus (in Arhiva pentru 
Ştiinţa şi Reforma socială, Nr. 1 — 4, 1933), în care se analizează pe larg grupările 
şi jocurile de copii şi se completează teoriile biologice şi psihologice existente, cu 
o teorie proprie, sociologică, Studiul a fost analizat şi de D. Warnotte in „Revue 
de l'Institut de Sociologie (Solvay), Nr. 2, 1934, pg. 425 — 427. 

4, Stâna din Munţii Făgăraşului (Boabe de Grâu, 1934). Aşezarea geografică, 
oile şi întreţinerea lor, ciobani şi ciobänit, mânzärile şi economia lor, celelalte 
animale din jurul stânei, sterpele şi sterparii, viaţa spirituală a ciobanilor si rela- 
ţiile lor sociale. Concluzia studiului este caracteristică pentru programul de lucru 
al d-lui Herseni: „Aşa dar, o sociologie românească va trebui să deslușească, in 
„primul rând, cele două chipuri de viaţă socială etnică, stâna şi satul, stabilind 
„atât însuşirile lor curate, cât și cele amestecate”, 

Cred că studiul d-lui Herseni asupra stânei este prima cercetare sociologică 
în această materie, 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 19 


5. Clubul Husarilor (Arhiva, 1935), unde se cerceteazä o interesantä organizare 
socială sătească, „un club“ de țărani din Drăguş, 

La Congresul Internaţional de Sociologie, ce a avut loc în August 1935 la 
Bruxelles. d-l Herseni reia şi pune la punct problema Stânei românești în studiul 
său: „L'organisation pastorale en Roumanie“. unde dă şi bibliografia problemei, 

Comunicarea d-sale a determinat biroul Institutului Internaţional de Sociologie 
să-l proclame membru asociat al său, 

Mişcarea monografică, în sensul şcoalei sociologice din Bucureşti, a prins 
rădăcini şi în Cluj, în cadrul studenţilor unguri, cari își propun, după metoda pre- 
conizată de Institutul Social Român, să cerceteze satele unguresti din Ardeal (vezi 
amănunte în revista „Sociologie Românească”, Nr. 1 si Nr. 2). 

Asemenea, această metodă a găsit un deosebit răsunet și în Ungaria (vezi 
aceleaşi numere ale revistei citate), 

Universitatea din Cluj are nevoe, poate mai mult decât orice ultă universitate, 
de o catedră de sociologie vie, care să fie ocupată de o personalitate dinamică şi 
în plină desfășurare şi care să poată să se impună printr'o muncă științifică continuă, 
de pe catedră, în seminarii, pe teren ori în publicaţii. 

Domnilor colegi, 

Dacă sunt de părere ca toţi candidaţii să fie admişi la probele examenului, 
prevăzute de Regulament, vă rog ca în urma analizei făcute în acest referat asupra 
activităţii lor ştiinţifice, să trageţi concluzia necesară. Adică cine este candidatul 
care prezintă acel complex de însușiri, indisp: nsabile pentru o catedră universitară, 
de cari am vorbit la începutul acestui referat: informaţie completă și critică, con- 
ceptie personală și mânuirea unei metode proprii de cercetări, în domeniul atât de 
complex şi variat al realităţii sociale, 

D. GUSTI 


Cântec ritual la sfârșit de clacă 


Găzdiţă, găzdiţă 
Ia'n ieşi in portiță, 

Te uită pe sus 

Stelele s'au dus; 

Te uită pe cer 

Că stelele pier. 

Găzdiţă, găzdiţă 

Tortu ce l-am tors 
Fie-ji de folos 

Că-i de noapte tors. 
Dumneata să-ți faci 

Tot mâneci bătute 

Să umbli prin munte 
Tot rochife crefe 

Să umbli *n ospefe. 

Sara bună gazda noastră 
Să nu rămâi mânioasă 
Că fi-am făcut pusderie prin casă. 


Inf. Sofia Ermolae Codrea, 55 ani Cules de: Prof, C, BRĂILOI U 
Drăguş, August 1929 


www.dacoromanica.ro 


CONSECINTE PEDAGOGICE 
ALE SOCIOLOGIEI COPILULUI 


Temeiurile teoretice, în deosebi sociologice, ale consideratiilor cari urmează, 
le-am infăţişat în studiul „Observaţii sociologice privitoare la copiii din Drăguş" 
(în Arhiva pentru Știința şi Reforma Socială 1933), împreună cu arătările cuvenite 
despre ce s'a făcut în străinătate si despre cărţile mai de seamă în legătură cu 
problema. Acum indicăm numai câteva din aplicaţiile pe cari le poate avea socio- 
logia copilului în materie de educaţie si învățământ, 


I 


Se pierde adeseori din vedere caracterul colectiv, de grup, al învățământului 
public, De aceea s'a studiat cu multă atenţie individualitatea copilului si s'a dat o 
largă întrebuințare psihologiei în îndrumarea învățământului, dar s'au nesocotit gru- 
pările si foloasele pe cari le poate aduce sociologia în cunoașterea şi mânuirea 
acestora, Învăţământul e colectiv în sensul obişnuit că învață mai. multi copii lao- 
laltä, constituti în clase. Faptul acesta înlesneste din multe privinţe educaţia, dar 
o poate și împiedica, O clasă este o unitate socială, care, prin firea ei, este tot- 
deauna ceva mai mult decât simpla adunare a celor cari o compun, Ca atare, 
clasa are legile ei de funcţionare, pe cari educatorul e bine să le cunoască, Ea își 
are conştiinţa ei și deţine o adevărată opinie socială, deci o coeziune interioară 
şi o putere de constrângere destul de însemnată. Opinia clasei poate veni în 
conflict cu opinia profesorilor şi să zădărnicească acţiunea acestora. De pildă, clasa 
nu socotește ca elemente de valoare si ca însușiri vrednice de câştigat aceleași 
elemente și însușiri ca profesorii. „Premianţii”, cari pot fi priviţi de profesori ca 
fruntași, pot fi socotiți de elevi ca „tocilari“, ca muncitori fără nici o însușire de- 
o ebită, Dimpotrivă, clasa apreciază pe cei cari știu să înfrunte pe profesori, pe 
cei cari se întemeiază numai pe inteligență, pe cei care „ştiu fără să învețe” 
sau „ştiu să ducă“ pe profesori, ca să nu le dea note rele, Se înțelege că 
opinia aceasta, dacă ia proporţii, devine tiranică şi influenţează în rău pe cei 
mai slabi de voinţă (de regulă partea cea mai însemnată dintre elevi) şi pe cei cu 
simțul solidarităţii mai desvoltat, La fel, clasa poate socoti supunerea la regula- 
mentele şcolare ca o slăbiciune, ca o lipsă de curaj, şi elevii pot cu greu să se 
opună acestui curent de opinie care îi târăşte cu el, chiar împotriva voinţei. Clasa 
îşi are apoi conducătorii ei fireşti, cari nu coincid întotdeauna cu cei socotiți de 
către profesori, Seful nominal al clasei, impus de diriginte după criterii personale, 
de cele mai multe ori nu are nici o putere asupra tovarășilor, Se înţelege ce în- 
semnătate are faptul unei potriviri, când este cu putintä, între șeful nominal si un 
şei real, în aceeași persoană, 

Clasa nu se înfăţişează întotdeauna ca o realitate perfect unitară. Se ivesc 
adeseori mai multe grupe, „partide“, înlăuntrul ei. Acestea vin, nu Odată, în 
conflict si sunt îndreptate spre scopuri diferite, De pildă, se strâng laolaltă elevii 
muncitori şi serioşi, în altă grupă cei „deştepţi“ şi „șmecheri”, Conflictul capătă 
o oarecare gravitate când intervine o erarhizare a grupelor și cea a elevilor răi câștigă 
o mai mare valoare în ochii clasei, Mulțimea celor indiferenți si chiar cei mai uşor de 
influenţat din grupa adversă trec în tabăra acestora, Intâmplärile de acest fel sunt 
frecvente în orice clasă școlară, Ce este însemnat pentru educaţie si 
trebue, prin urmare reţinut, este faptul că întâmplările acestea se opun 


i 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 21 


adeseori rostului pe care-l are şcoala. Se formează grupări de-a-dreptul po- 
trivnice educaţiei si cu cât sunt mai numeroase si mai întinse, cu atât sunt mai 
primejdioase si mai greu de desfăcut, Imprejurarea este cu atât mai gravă, cu cât 
Gruparea are întotdeauna un caracter amestecat, de atracţie şi constrângere în ace- 
lași timp, provocând schimbări de seamă în firea pärtasilor, Elevi cari, individual, 
sunt ușor de educat, opun în masă o rezistență neașteptată, Indărătnicia si chiar 
destrăbălarea aparentă a unor elevi sunt în cazul acesta de obârșie socială, nu le 
aparțin organic, ci le sunt impuse de gruparea din care fac parte. Când influ- 
enţa acesteia încetează, elevul își revine dela sine, dacă n'a apucat să câștige deprin- 
deri de cari nu mai poate scăpa cu ușurință. De aceea, cum vom vedea și mai 
încolo, educatorul nu trebue să cunoască numai sufletul elevului, ci şi viaţa lui 
socială, clasa si grupările cari se încheagă înlăuntrul acesteia, 


Il 


Grupările de copii iau ființă și îşi desfăşoară activitatea si în afară de 
școală, Se dă prea puţină atenţie vieţii copilului desfășurată alături de înrâurirea 
adulţilor, vieţii în afară de școală și în afară de familie. Elevii în orele lor 
libere, pe cari le au sau şi le fac, se întâlnesc, se grupează, și din nou 
activitatea lor poate să însemueze o piedică pentru educaţie. La sat, de pildă, 
sunt foarte bine cunoscute cetele de copii constituite în vederea furtului (mai ales 
poame de prin grădini), Tot așa se ivesc cete de fumători, de hoinăreală, etc, Ele 
sunt cu atât mai primejdioase, cu cât sunt lipsite de orice control și se constituesc 
pentru scopuri oprite de școală și părinţi. Si în cetele acestea apare o opinie 
socială adeseori potrivnică educaţiei, opinie care își prelungeşte puterea si în şcoală, 
Apar apoi conducătorii, de regulă elemente rele (cei mai bätäusi, cei mai răi de 
gură, mai batjocoritori), cari terorizează și împing la fapte urite pe cei mai slabi 
de voinţă, Asa, există opinia printre elevi că cel care nu fumează e încă ,mucos“ 
(sau, cu expresiile unui grai special, tot de natură socială, transmis fiind din gene- 
ratie în generaţie: „cu cas la gură“, „abia esit din găoace“, „umed încă după urechi“ 
etc.) Si pentrucă acest soiu de calificative nu se suportă cu ușurință, cei mai mulţi 
elevi fumează, cu toate că nu le place,numai să nu fie ţinuţi departe și denscon- 
siderati de camarazii cu autoritate, La fel se răspândesc în adolescenţă viciile 
„celor mari“: sexualitatea, beţia, etc.. Casele de toleranţă si cârciumile sunt frec- 
ventate tot în ceată, Cei vechi si cu experienţă târăsc după ei pe cei mai mici și 
îi silesc adeseori prin aceleași mijloace, lată cum, în fond, sentimente bune, cum 
e nevoia aprobării faptelor noastre din partea semenilor, se pot opune educaţiei şi 
o pot zädärnici. Apar câteodată chiar epidemii sufleteşti, cari cuprind mai toate 
grupările de copii, E vorba tot de vicii (onania, beţia etc.) E drept că nu întot- 
deauna cetele de elevi sunt îndreptate împotriva şcolii Se constituesc și asociaţii 
de lectură, de producţie si critică literară, dar mai ales asociaţii de sport, Acestea 
nu pot dăuna educaţiei decât prin caracterul lor exclusiv, Se cunosc cazuri de 
elevi cari își nesocotesc cu desăvârșire îndatoririle școlare pentru sport sau pentru 
o singură materie de învățământ (de regulă pentru literatură), In orice caz, dacă 
grupärile de copii n'ar veni în conflict cu educaţia, pedagogic nu ne-ar interesa, 
Cum de regulă faptele se petrec așa, educatorul trebue să urmărească pe elevi si 
în viața socială spontană a lor, să intervină prin mijloacele cele mai potrivite ca 
să le îndrepte în folosul educaţiei, 

(Stăruim mai puţin asupra acestei părţi, în nădejdea că vom putea revenicu 
date proaspete, Intreprindem cu Seminarui de Sociologie al Universităţii din Bu- 
curești o anchetă mai mare privitoare la grupările spontane și neatârnate ale co- 
piilor, pe întreaga ţară, după chestionarul publicat în numărul întâi al revistei, 
Rezultatele obtinute până acum, științific, sunt satisfăcătoare), 


www.dacoromanica.ro 


22 SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


HI 


Activiatea copiilor nu este întoteauna potrivnică educației. In privința aceasta 
s'a remarcat, cu drept cuvânt, rolul educativ al jocurilor. Din punct de vedere so- 
ciologic prezintă un interes mai mare jocurile pe echipe si cele instituționale, 
adică cele cari își au regulele stabilite mai dinainte, pe cari jucătorii le primesc 
de-a-gata, fără să le poată schimba cu ușurință. Jocurile de acest fel ajută nu 
numai educaţia individuală, ci şi educaţia socială şi morală. Prin ele copilul se 
obişnueşte să primească fără nici o împotrivire şi să îndeplinească o seamă de 
reguli cari îi vin din atarä, precum tot din afară îi vor veni, treptat, mai toate 
regulele de viață în societate. Fiind apoi jocuri de grupări si nu odată cu un 
număr anumit, jucătorii trebue să se aleagă, iar selecţia se face după criterii 
obiective. Jocurile cer o anumită iutealä, o anumită istetime, o anumită agerime 
trupească şi sufletească, cuprind apoi o seamă de greutăți (se primesc pumni 
palme, si alte lovituri, bătae cu zăpadă, cu pământ etc.). Cei cari nu le pot răbda, 
se îndepărtează singuri sau sunt îndepărtați cu sila de ceilalţi. Aceleași jocuri pre- 
supun o conducere și în același timp supunere din partea celorlalți. Mai cuprind 
diferite erarhii: stăpân şi slugă, căpitan și ostaş, rege şi supus etc. lată cum virtu- 
tile si funcțiunile cetăţeneşti de mai târziu îşi găsesc formal exercitarea în jocu- 
rile copilăriei. Jocurile pe echipe cer o integrare desăvârşită în echipă, o solida- 
ritate cu grupul, persoana jucătorului ca atare dispare, câștigul nu se asigură 
decât prin coordonarea tuturor mișcărilor, insul ca atare e neputincios, persoana 
jucătorului, ca existență de sine, dispare, el devine parte dintr'un întreg, la fel 
ca în multe împrejurări ale vieţii sociale de mai târziu, Copiii cunosc şi sanctiu- 
nile. Nu numai imediate și spontane, ca batjocura si bătaia, dar si organizate şi 
de lungă durată: copiii ocoliti, neprimiti în ceată etc., pentrucä au călcat regu- 
lele jocului, au stricat jocul, nu știu să se poarte, 

In privinţa jocurilor, sarcina educatorului este mai uşoară. Nu are decât să 
aleagă si să răspândească jocurile în stare de o mai mare şi mai statornică înrâu- 
rire educativă, 


Concluzii 


Din consideratiile de mai sus, oricât sunt ele de sumare, reese în deajuns 
nevoia cunoaşterii nu numai psihologice, dar și sociologice a scolarilor. In afară 
de fişele individuale, va trebui să se întocmească fişe despre viaţa socială a șco- 
larilor, ceea ce a numit Lochner: sociograme. Pe temeiul lor profesorul poate să 
intervină cu folos în configuraţia clasei și să îndrumeze după voie opinia socială 
a elevilor. Va trebui, la fel, să se urmărească viaţa socială independentă (extra- 
şcolară) a elevilor și să se răspândească jocurile după valoarea lor educativă. Așa 
cum psihologia prin psihotehnică s'a pus dela o vreme în slujba școalei, sociologia 
va trebui să procedeze la fel, constituindu-și chiar o ramură specială, pe care am 
pute-a o numi, prin analogie, sociotehnică şcolară. 

TRAIAN HERSENI 


PESCUITUL LA SANT (NĂSĂUD) 


Peştii din regiune. Peştii din regiunea Sant aparţin la şapte specii si anume: 
Bota sau Sglävoacea (Cotus gobio L.), Boişteanul (Phoxinus laevis Agass), Grindelul 
(Nemachilus barbatulus L.), Păstrăvul (Trutta fario L.), Păstrăvul american (Trutta 
iridea L.) Lipanul (Thymallus vulgaris Nils.), Chişcarul (Petromyzon planeri L.), 

Repartiția speciilor, Bota trăeşte în Someş şi Cärtibav, în asociaţie cu Boi- 
şteni si Grindei, în apă sipotoasä, spumoasă, rece, ascunsă pe sub bolovani şi pietre, ne- 
eşind decât dacă scormonim cu un băț sub bolovani sau miscäm bolovanii. Acolo 
Botele stau la pândă şi cum văd prada se aruncă asupra ei cu mișcări bruște. Boi- 
şteanul trăiește în Someş, la apă limpede, cu fund prundos. Grindelul trăiește de- 
asemenea în Someş, la apă repede, cu fund pietros sau prundos, ascunzându-se ca 
şi Bota, sub bolovani, E peste răpitor mâncând, ca si Bota, viermi, larve de insecte, 
insecte si chiar ouăle altor pești. Lipanul trăiește si el tot în Someș, la apă lim- 
pede, cu fund pietros, hrănindu-se cu viermi, insecte, musculitie, pe care le prinde 
sărind afară din apă ca păstrăvii. Mai mănâncă și ouăle altor peşti, li plac locurile 
umbrite de vegetaţia malurilor, Păstrăvul trăiește în Someş, dela Valea Mare în sus, 
mai ales în pârâul Smeului, spre Rotunda, apoi în pârâul Necitas, Preluci şi isvorul 
Gagilor; în Cobäsel, dela băi în sus, în jos de băi dispărând din cauza ruginei ce 
se scurge în acest pârâu dela minele de pirită (sulfură de fier), li plac şipotele 
unde stă ziua ascuns la fund, Preferă locurile umbrite cu arbori, care-i procură 
insecte, hrana sa preferată, 

Păstrăvul american e specie colonizată, crescută în Păstrăvării sistematice şi 
eliberată apoi în Someş, 

Chiscarul trăieşte în Someș, sub pietre, atacând peştii de care se lipeşte cu 
gura sa circulară, în formă de ventuză, rozându-le pielea şi sugându-le sucurile or- 
ganice, fiind astfel animal foarte vătămător pentru celelalte soiuri de peste din So- 
mes +— şi mai ales pentru Păstrăvi şi Lipani, 

Folosinfa peştilor din regiune. Dintre cele şapte specii de peşti care există 
în regiune, 6 se mănâncă; a 7-a, Chişcarul, nu se mănâncă pentru că seamănă cu 
un vierme, înfățișarea sa producând repulsie, 

La aceasta se mai adaogă şi obiceiurile Chişcarului de a se fixa cu ventuza 
sa de ceilalți pești si de a-i suge chiar şi după ce aceştia au murit, Si din cauză 
că nu se mănâncă şi nici nu se distruge întrun chip oarecare, devine un animal 
foarte stricător pentru ceilalţi peşti pe care-i atacă, contribuind şi el, in mare mă- 
sură, la imputinarea peştilor folositori, dat fiind că în Someş se află în cantitate mare, 

Dintre cele 6 specii comestibile, Păstrăvul și Păstrăvul american, colonizat, 
sunt în fruntea listei, având carnea cea mai delicată, 

Imediat după ei vin la rând Lipanii („Lipenii”), rude de-ale Păstrăvilor, 

Carnea Boiştenilor e şi ea gustoasă, bună pentru borş, 

La fel carnea Botelor, care atunci când e fiartă devine rosieticä, se'ntrebu- 
infeazä tot pentru borş. 

Deşi peştii din regiune nu se găsesc aici într'o cantitate atât de mare încât 
să formeze o bază a alimentaţiei, totuşi ei se pescuiesc şi astăzi din când în când, 
altădată probabil mai mult, 

Este sigur că altă dată administraţia avea mai multă solicitudine pentru în- 
multirea peştelui şi desvoltarea pescuitului în această regiune, 

Suntem informaţi că în dreptul „Arinului” a existat înainte de război, o 
Păstrăvărie sistematică din care se înpopulau apele Someșului și ale pâraielor sale, 


www.dacoromanica.ro 


24 SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


Această instituție, azi dispărută, a colonizat și Pästrävul american ce se mai 
prinde din când în când aici, 

Azi, o „societate de pescuit dela Rodna-veche“, se cäsneste a restabili ve- 
chea situaţie și a repopula cu peşti apele de munte ale ținutului, 

„Societatea de pescuit din Rodna-veche", E formată din 30 membri, prese- 
dinte fiind Prim-pretorul Emil Dumitru, Societatea numără si câţiva membrii dela 
Santu, printre care și notarul comunei, 

Investiţiile acestei societăţi sunt slabe, Instalaţiile lipsesc. Se simte mai ales 
lipsa unei păstrăvării, în genul celei a Direcţiei Silvice din dreptul „Arinului“, azi 
dispărută. Rolul societăţii se reduce doar la arendarea dreptului de pescuit si su- 
pravegherea pescuitului, 

Condiţiile de viaţă ale Cärtibavului ar fi excelente pentru creșterea Lipanilor, 
La fel condiţiile Cobäselului în sus de mine — şi ale Someșului în sus de Valea 
mare, pentru Pästrävi, Dar neexistând Păstrăvărie sistematică (artificialä) nu se poate 
face nimic, 

Mai ales că cu toată supravegherea societăţii, la Santu dăinuesc încă meto- 
dele cele mai primitive de pescuit, care fac mare rău faunei ichtiologice a regiunii, 
ce tinde să dispară chiar și din pâraiele comunei, precum a dispărut în mare 
parte în Someș, 

Metode de pescuit. Pescuitul păstrăvului, In epoca depunerii icrelor, când 
păstrăvii urcă spre isvoare, fiind plini de icre, grei și la apă mică, țăranii îi prind 
cu mâna, în modul cel mai simplu posibil, înainte ca peştii să-și fi depus icrele, 
Intelege orcine că metoda aceasta de pescuit duce direct la stârpirea pästrävilor 
din pâraiele Șanţului, 

Stăvilarele prea inalte, greu de sărit, opresc deasemenea păstrăvii să urce 
spre isvoare pentru a-și depune icrele, Un stăvilar mai oblic, pentru o scurgere 
mai lentă a apei, nu ar duce la acest inconvenient, 

Pe Cobășel, în sus de mine, sunt multe puncte cu mici ostroave, unde se 
poate răstoci, adică seca apa pe una dintre cele 2 ramuri ce curg de-o parte și 
alta a ostrovului, Secarea apei unei ramuri se face cu ajutorul a 2 stăvilare de ce- 
tină, dintre care cel din amonte este umplut cu brazde de pământ, pentru ca să 
nu mai treacă apa. 

Prin stăvilarul din aval apa se poate ușor scurge, nefiind întărit cu brazde 
de pământ, 

Cum simt că se imputineazä apa în răstoacă, păstrăvii urcă în sus pe ramura 
secată a pârâului, rămânând astfel nu numai la apă foarte mică dar chiar direct 
pe uscat, Atunci țăranul îi culege cu mâna, cu cea mai mare ușurință, 

Această metodă, pe cât de ingenioasă este dintre cele mai barbare pentrucă la 
un răstocit pier foarte mulţi pui de păstrăvi, fără nici un folos, lăsaţi neculeși și 
murind prin asfixie, deoarece țăranul uită sau neglijează a ridica stăvilarele şi a 
da drumul apei în ramura secată a pârâului, 

Alt mijloc de pescuit, tot atât de barbar, este pescuitul cu dinamita, la „hâr- 
bură“ (groapă cu vâltoare, a pârâului), Noroc că păstrăvul se fine vara şi toamna 
din sus de hârbură, 

Punându-se dinamita chiar în hârbură, aşa cum obișnuiesc sătenii la Sant, 
explozia omoară prea puţini păstrăvi (3 — 5), oricât de mare ar fi hârbura, 

Dealtiel metoda pescuitului cu dinamita este şi prea costisitoare, din care 
cauză nici nu prea se obisnueste, 

Deaceea asemenea explozii se provoacă cu alte substanțe mai ieftine cum este 
de pildă carbidul, 

Se ia o sticlă și se umple cu bucățele de carbid care, după cum se ştie, în 
contact cu apa desvoltă acetilenă, un gaz care comprimându-se ẹ capabil de a face 
o puternică explozie, 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 25 


Sticla odată umplută se astupä cu un dop de plută în care s'a introdus în 

prealabil o ţeavă de pană, care ajunge cu un capăt la carbid, 
. Astfel pregătită, sticla se pune în fundul hârburii, 

După câtva timp, intrând apa prin ţeavă, se produce explozia ca în cazul 
dinamitei,Dar răutatea omului merge şi mai departe, cu metoda varului, 

Doi oameni pleacă la pescuit. cu o cantitate oarecare de var nestins (3 — 10 kg) 
şi cu un sac, 

Se alege o porţiune a pârâului bogată în repezișuri şi bine populată cu 
păstrăvi, Această porţiune are o lungime de 300— 500 m, 

Un om fixează sacul în aval, la o strâmtoare, 

Prin sac trece apa mai departe și rămân peştii care ar veni în jos, 

Al 2-lea om se duce cu varul nestins în amonte și-l aruncă în pârâu la 300—500 
m, de primul, 

Venind în contact cu apa, varul nestins se transformă în hidrat de calciu 
(var stins), o substanţă foarte caustică, ce irită si atacă branchiile peştilor. 

Atunci păstrăvii o iau nebunește la fugă, dar nu în sus cum le e obiceiul si 
de unde vine pericolul — ci în jos, căzând aproape morţi în sac, 

Pescuitul cu mâslad (gogosi de peşte) se uzitează nu numai pentru păstrăvi ci 
şi pentru celelalte soiuri de peşte, fiind o metodă tot atât de barbară, oprită ca şi 
precedentele de Ministerul Agriculturii dar încă în practică la Sant, 

Mâsladul (cuvânt de origine maghiară), este fructul unei plante tropicale (Me- 
nispermum cocculus L.), liană indo-malaeză si din Africa tropicală, fruct ce se vinde 
în comerţ, la farmacii, Când e proaspăt acest fruct (drupă) este roşu şi de mărimea 
unei mici alune, Sâmburele acestui fruct conţine o otravă foarte puternică, numită 
picrotoxină, 

Pericarpul conţine un alcaloid {menispermina). 

In farmacii fructele de mâslad se vând uscate, scorojite, 

Pisat gi amestecat cu miez de pâine, mâsladul este aruncat în pâraiele de 
munte, ca hrană pentru peşti, Cum mănâncă din acest periculos aliment peştii 
ametesc şi chiar mor, Peştii morţi de măslad pot fi primejdiosi ca aliment pentru om. 

Ametiti, păstrăvii şi lipenii încep să plutească la suprafața apei parcar fi 
morţi, când se pot culege uşor cu mâna, 

Se înţelege dela sine că și acest mijloc de pescuit este de condamnat pentrucă 
se distruge tot peştele dintr'un pârâu, atât cel bun de mâncat, cât si cel care fiind 
prea mic n'are nici-o valoare alimentară, 

Mai rar se prinde păstrăvul cu undifa, ca dealtfel şi ceilalți peşti din ţinut, 

Pescuitul lipenilor. Lipenii se pescuesc cu ajutorul vârşelor, aşezate la gura 
hăitaşelor (stävilarelor) de pietris, spre care se goneste peştele din amonte, cu 
ajutorul bâtelor cu care se scormoneşte pe sub pietre şi se face sgomot ca să se 
sperie peştii, Această metodă se folosește mai ales în Someş, la vaduri de apă, 

Pescuitul botelor, Botele sunt peștii cei mai uşor de prins şi care nu necesită 
nici instrumente şi nici amenajarea ălbiilor pâraielor, E suficient ca cineva să dea 
într'o parte o piatră pentruca să vadă imediat o botă ieşind stângaci din locul în 
care era aşezată piatra, miscându-se greoi la fundul apei, 

Se prind cu mâna, cu furca (ostia) şi cu furcufa (furculita), Cu acest din urmă 
mijloc se indeletnicesc mai ales copiii. Dealtfel împunsul cu furca (ostia) — fără a 
se arunca instrumentul din mână —se folosește nu numai pentru bote ci şi pentru 
păstrăvi, lipani şi grindele, 

Pentruca botele, să se prindă mai sigur se întrebuințează şi un sac așezat 
într'o prăjină, care se pune lângă piatră şi în care intră botele deranjate prin 
mișcarea pietrelor, Pescuitul boiştenilor se face cu sacul, leasa şi la gärduf. 


RAUL CĂLINESCU 


www.dacoromanica.ro 


CRONICI 


DEFINIŢII A 


Cine vorbeşte astăzi despre cultura europeană 
ascunde deobiceiu sub acest cuvânt reprezentări 
atât de palide şi imprecise, încât trebue să fim 
recunoscători oamenilor şi împrejurărilor care 
pot aduce aci puţină lumină. Pentru clarificarea 
noţiunii Europei mari servicii au adus discuţiile 
care au avut loc în cadrul Congresului convocat 
de Academia Italiană. S'au adunat acolo per- 
sonalităţi excelente din toate ţările europene, 
specialişti ai feluritelor discipline politice şi 
morale şi rapoartele care s'au citit, obiecțiile 
care s'au ridicat şi răspunsurile cari li s'au 
dat, constituesc azi două volume, însumând lao- 
laltă peste o mie de pagini, grele prin substanța 
lor de o neegalată importanță (Convegno di 
Scienze morali e storiche, 14—20 Novembre 
1932—XI, Tema: L'Europa). Aceste lucrări au 
ajuns în puţine mâni, Socotesc însă că nu este om 
cultivat pe continentul nostru care, străbătându-le, 
să nu obţină impresia că cele discutate la Roma 
interesează soarta lui intr'un chip aproape dra- 
matic, Organizatorii Congresului, în fruntea că- 
ruia stăteau personalităţi ca marele fizician Mar- 
coni filosoful Orestano, secretarul sectiunei de 
ştiinţe morale şi istorice a Academiei italiene, 
au pornit dela îngrijorări care trebue să fie vii 
in sufletul oricui. Prestigiul Europei este sdrun- 
cinat, mai intâiu pe frontul colonial, apoi prin 
însăşi incertitudinea subiectivă a europenilor cu 
cu privire la valoarea culturii lor. De aci ne- 


EUR OPEL 


voia de a obţine o vedere limpede : despre ca- 
racterele specifice ale culturii europene, consi- 
derate ca o unitate, asupra functiunei Europei 
in lumea contimporană, asupra crizei care o zgu- 
due acum şi asupra posibilităţii unei solidaritäfi 
active tn Europa. Printre. rapoartele depuse in- 
semnăm şi două contribuţii româneşti remarca- 
bile, acele ale d-lor. N. lorga şi M. Manoilescu. 
Ne este cu neputinţă să istorisim în cadrul acestei 
dări de seamă imensul conținut al volumelor pu- 
blicate de Academia italiană. Substanţa lor ar 
putea forma materia unui tratat. Din bogăţia ide- 
ilor expuse in cele peste 60 de referate, vom 
izola problema „definiţiei Europei”, problemă 
de cadru şi de indicaţii generale care oglindesc 
bine spiritul în care s'au desfăşurat lucrările 
acestei importante şi savante adunări. 

Invăţaţii intruniti la Roma au fost în majori- 
tatea cazurilor de părere că Europa nu este pro- 
priu zis o noţiune geografică. Vorba lui Valéry 
că „Europa este o peninsulă a Asiei“ s'a bucurat 
de un succes deosebit. Ea nu este nici o realitate 
antropologică, linguistică sau politică. Europa este 
mai de grabă — cum a spus-o profesorul Hellpach 
dela Heidelberg — produsul unei „individuaţii 
etice şi istorice”. Formată pe o bază, comună, în 
eare putem distinge ştiinţa greacă, dreptul roman 
şi religia creştină (Gaxotte). Europa s'a păstrat tot- 
deauna ca o comunitate de experienţe“ (Erlebnis- 
gemeinschaft). Expresia este a istoricului E. Bran- 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


denburg, profesor la Universitatea din Leipzig, 
care a arätat cä din comunitatea europeanä fac 
parte toate popoarele părtaşe la procesul care 
a condus dela Imperium Romanum, prin feuda- 
lism, organizație de bresle şi absolutism, la par- 
lamentarismal modern ; toate popoarele implicate 
în procesul de formaţie al capitalismului şi care 
au participat pe rând la cultura Evului-mediu, a 
Renaşterii, Reformei şi Contra-Reformei, a ilu- 
minismului veacului al XVIII-lea, a romantismu- 
lui şi a realismului care i-a urmat. Menţinându- 
se tot pe terenul unei definiţii genetice, sociolo- 
gul Alfred Weber a procedat însă mai sintetic, 
distingând în structura dinamică a culturii euro- 
pene două elemente: unul antic şi aristocratic, 
apărat odată cu primele popoare călări, orientat 
către expansiune şi cucerire, celălalt de origine 
iudee, antiaristocratic, obținut prin interiorizarea 
vechilor instincte cuceritoare şi orientat eătre 
aprofundarea vieţii sufleteşti. Oricare ar fi însă 
varietatea influențelor care se fncruciseazä în 
ceeace numim noi azi „Europa“, o unitate cen- 
trală care le-a absorbit şi le-a iradiat se poate 
recunoaşte cu siguranță. Vorbitorii—un Hellpach 
un Carcopino, un Zielinski—au arătat în această 
privință rolul hotăritor pe care l-a jucat Roma. 
Fără ea, este sigur că nici cultura grecească, 
nici secta religioasă ivitä în Palestina n'ar fi ob- 
ținut importanța lor universală de mai târziu. 
Intr'acestea, d-l N. lorga, care şi-a trimes refe- 
ratul, reconstitue înţelesul Europei din etimolo- 
gia ei probabilă, Cuvântul Europa derivă poate 
din Arip (cp. si Erebul mitologiei greceşti), țara 
umbrelor în idiomele orientale şi—mai târziu— 
țara „des gens de l'Erèbe bouillant, qui ne reçoit 
pas la lumière, mais qui la crée” (II, pg. 87). 
Independenta Europei de suportul ei geogra- 
fic e atât de mare, în cât o regăsim pretutindeni 
unde oamenii au dus cu ei valorile care o ca- 
racterizează, în cele două Americi, în Australia 
sau in Africa de Sud. In adevăr, o altă notă spe- 
cifică a culturii europene este puterea ei expan- 
sivă (Einzig). Imperialismul Europei nu se des- 
voltă dealtfel numai în spaţiu, dar şi în intensi- 
tate. Spiritul european se desemnează prin in- 
doita tendinţă de a cunoaşte şi stăpâni natura şi 
de a cunoaşte şi modifica istoria. Europeanul 
nu suportă niciodată in chip pasiv condiţiile 
fizice şi sociale ale mediului său; el le tras- 
formă, utilizând in sensul 'său energiile naturii 
şi dând un curs voit mersului istoriei, Din această 
pricină, desigur, Europa se concepe pe sine ca 
o valoare şi se opune oricăror tendinţe de ni- 


27 


velare absolutä (Beckerath). O componentä indi- 
vidualistă şi aristocratică recunoaşte în cultura 
europeană şi cunoscutul publicist francez Daniel 
Halévy. Totuşi lucrările Congresului, în totalita- 
tea lor, au pus mai putin fa lumină latura indi- 
vidualistă a culturii europeene, procesul de eli- 
berare a omului, intensificarea conştiinţei de 
sine şi a valorii originale a fiecărei individuali- 
tăți, care creează un contrast atât de isbitor fn- 
tre omul european şi cel asiatic, de pildă. In 
această privință, sunt de notat numai precizările 
lui Brandenburg, care atrage atenţia asupra pa- 
ralelismului dintre desvoltarea personalităţii in- 
dividuale şi a celei colective, naţionale. Libera- 
Tea europeană a omului n'a mers însă niciodată 
pâna la anarhie. Caracteristic pentru Europa 
este mai degrabă, după cum a arătat juristul 
Bonfante, echilibrul dintre libertate şi autoritate, 
care, dacă a impiedicat anarhia, a făcut în acelaş 
timp imposibil despotismul, limitând puterea po- 
litică în unităţi minuscule sau de mărime potri- 
vită, cum ar fi cetatea sau națiunea. 


Intinderea puterii şi stăpânirii sale o datoreşte 
europeanul desvoltării, neintrecute până la el, a 
ştiinţelor pozitive, Si de fapt Bonfante a remar- 
cat aci o nouă particularitate europeană, spre 
deosebire de alte civilizaţii în care filosofia 
transcendentalä s'a bucurat de o preponderantä 
niciodată sguduitä, Istoria ştiinţelor arată insă 
cât a datorat desvoltarea lor în Europa altor 
culturi, ca d. p. celei egiptiene, assyro-babiloni- 
ene sau arabe. Astfel de împrumuturi se pot 
recunoaşte dealtfe] nu numai pe terenul ştiinţific, 
dar şi pe acel al instituţiilor sociale, apoi în fi- 
losofie sau în artă şi poate că puterea proprie 
Europei este tocmai extraordinara ei facultate 
de a asimila şi transforma. O împrejurare care 
il face pe istoricul P. Gaxotte să privească cu 
ingrijorare nevoia actuală a europeanului de a 
se opune şi limita, „o dovadă suplimentară că 
forța sa de „digestie“ sufere un declin“, In sfâr- 
sit, la acest tablou, cu atâtea nuanţe, D. Halévy 
a adăugat independenţa europeană dintre tem- 
poral şi spiritual, o circumstanfä care a permis 
cn cel din urmă să se desvolte şi afirme chiar 
in timpuri când cel dintâiu suporta înfrângeri şi 
cunoştea retogradări. Această independenţă a 
spiritualului lasă trează o speranță chiar pentru 
cazul unei posibile diminuări a puterii temporale 
a Europei, nefnfrânte atâta timp. 


TUDOR VIANU 


www.dacoromanica.ro 


28 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


UN PLAN DE CERCETARE LINQUISTICĂ 


Domnul lorgu lordan şi-a precizat altă dată (: cf, 
Der heutige Stand der romanische Sprachwissen- 
schaft. Stand und Aufgaben der Sprachwissenschaft. 
Festchrift fiir Wilhelm Streitberg. Heidelberg 1924 
şi Introducere în studiul limbilor romanice. Evo- 
lutia şi starea actuală a linquisticii romanice, laşi 
1932 :) poziţia față de orientările linquisticii con- 
timporane. Programul pe care îl publică în fruntea 
primului volum al Buletinului Institutului Al. 
Philippide, (: Programul nostru. Buletinul Insti- 
tutului de filologie romină Alexandru Philippide 
v. I, Iaşi 1934 p. 3—18 :) este numai o scurtă 
şi sistematică expunere a poziţiei principale cu- 
noscute. EI este însă deosebit preţios pentru apli- 
carea principiilor la studiul total al limbii române 
şi pentru planul de cercetare schiţat. 

Continuând linia istorică a catedrei de litera- 
tură şi filologie română dela Universitatea din 
Iaşi, D-1 Iorgu Iordan, leagă gândul infăptuirilor 
sale de infäptuirile lui Alexandru Philippide. Ca 
şi acesta este linquist nu filolog, dă însă prefe- 
Tință „aspectelor linquistice actuale“ şi caută să 
cuprindă „întreagă viaţa limbii romineşti“ (p. 4). 

Integrând cercetările sale linquisticii şi opu- 
nându-le celor filologice, impreuneazä într'un tot 
structural pătrunderea profundă pe care o cere 
faptul viu, cu amploarea pe care o impune des- 
crierea totală a limbii, păstrând totuşi rigorile 
criticii filologice şi raportând continuu faptele 
actuale la categoriile istoriei. 

Studiul limbii române aşa cum îl vrea D-l 
Iorgu Iordan, se va desfăşura deci, pe mai multe 
planuri. Domnia-Sa aminteşte cercetarea orizon- 
tală şi verticală a limbii şi vorbeşte despre studiul 
limbii dupe categoriile gramaticii şi de nevoia 
cunoaşterii relaţiilor intralinquistice. 

„Cercetarea linquistică verticală fnsemneazä 
luarea în consideraţie a tuturor nuanfelor deo- 
sebitoare dela o clasă socială la alta şi dela o 
categorie culturală la alta“ (: p. 5:) Cea orizon- 
tală fine seamă de deosebirile geografice. 

Este o limbă comună românească, mijloc de 
înțelegere generală. Un aspect al acestei limbi 
comune este limba comună scrisă, care la rândul 
ei, cuprinde limba literară, limba literaturii, şi 
limba scrisă propriu zisă, limba gazetelor, co- 
respondenfii, etc. Deasupra limbii literare este 
dialectul iar intermediar între dialect şi limba 
comună este limba mahalalelor. Pe acelaşi plan 
sunt şi limbile speciale, argot-urile (p 5-9). 


D-1] Iorgu Iordan dă o deosebită atenţie cer- 
cetărilor verticale şi subliniază necesitatea stu- 
dierii limbii comune româneşti, neglijată până 
acum în favoarea dialectelor. 

Numai, făcută din punct de vedere descriptiv, 
incercarea de a deosebi aspectele graiului după 
clase sociale, categorii culturale şi geografic, nu 
epuizează problematica. Descriptivul sincronic 
sau istoric, chiar atunci când ţine seama de ge- 
neza fenomenelor, nu poate fi singur criteriu de 
diferenţiere, El trebueşte coordonat cu teleolo- 
gicul, graiul fiind un tot structural în care fie- 
care element işi are funcțiunea dictată fie de 
structura internă, fie de funcțiunea însăşi a totului, 

Astfel in ansamblul graiului românesc, avem 
o limbă comună mijloc de înțelegere obştească, 
indiferent de clasa socială, de gradul de cultură 
sau de apartenenţa locală. Faţă de aceasta, limba 
literară, este limba comună a clasei culte, mijloc 
de comunicare zilnică prin vorbire sau prin scris, 
Limba poetică, limba literaturii, cea juridică, teh- 
nică sau medicală, sunt limbi speciale, aspecte 
specifice ale limbii literare, expresiile unei creaţii 
culturale speciale. 
` Dialectele față de limba comună generală, sunt 
aspecte deosebite geografic, 

` Funcțiunea lor este diferenfiatoare şi exprimă 

aspectul specific al fiecărei regiuni prin grai. 
Limba comună generală ca mijloc de înţelegere 
obştească deci şi interdialectală, este deasupra 
lor. Inläuntru dialectelor sunt ca şi tnläuntru 
limbii literare, limbi speciale. Deosebit de inte- 
resantă este azi acea limbă „politică“, ce s'a creat 
inläuntru dialectelor româneşti ca mijloc de co- 
municare a chestiunilor politice, sociale şi eco- 
nomice de interes obştesc, expresie a formei 
politico-sociale moderne a statului românesc, Este 
şi o limbă poetică in fiecare dialect, limba poeziei 
populare din regiunea respectivă, cu funcţiune 
bine precizată şi cu problematică proprie. Stu- 
diile dialectologice bazate pe poezie populară au 
un viciu inițial, nu prezintă dialectul ci numai o 
formă specială a lui, 

Limba mahalalelor se deosebeşte de limba 
comună, de cea literară şi de dialecte, nu atât 
prin situaţia ei geografică şi socială, cât prin 
funcțiunea ei intermediară, Augot-urile deşi limbi 
speciale şi ele, constitue totuşi o categorie aparte 
prin caracterul lor de limbi secrete, 

Dacă fiecare aspect social sau cultural al 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


limbi, să reflectă în unităţile Jinquistice diferen- 
tiate geografic, apoi fiecare deosebit după criterii 
de adâncime sau de răspândire, conţine elemente 
gramaticale, trebue deci supus cercetării potrivit 
categoriilor gramaticale. 


Pe lângă fonetică şi morfologie îndeajuns stu- 
diate, D-l Iorgu Iordan cere să se studieze lexicul 
şi sintaxa. O deosebită atenţie acordă stilisticii 
pe care o consideră o disciplină pur linquisticä 
premergătoare sintaxei. 


Fenomenul linquistic expresiv şi spontan, pro- 
dus al afectului sau fanteziei, deci de origine in- 
dividuală şi de natură psihologică, aparţine sti- 
listicii până la gramaticalizarea lui. Odată gra- 
maticalizat el devine element sintactic. (:p.9-10:) 


Insă, gramatical limba este un sistem de nor- 
me general valabile pentru toţi membrii unei 
comunităţi linguistice care se servesc de ea ca 
mijloc de înțelegere. Aceste norme sunt de na- 
tură fonologică, morfonologică, sintactică şi lexi- 
cală. Astfel privită gramatica este un sistem 
noetic, criteriile ei sunt criteriile teorii cunoa- 
şterii. Graiul oferă insă fapte extra gramaticale 
în fonetică, morfologie, sintaxă şi lexic, fapte ce 
sunt expresia spontaneităţii sau afectivității indi- 
viduale deci sunt de natură psihologică şi ser- 
vesc la marcarea deosebirilor dintre indivizii 
aceleaşi comunităţi linquistice, sau dintre deo- 
sebitele comunităţi. Toate aceste deosebiri stilis- 
tice faţă de gramatica limbii comune sau chiar 
a unei limbi speciale, dau în limbă, stilurile in- 
dividuale şi supraindividuale. Astfel stilistica 
constitue un domeniu aparte şi nu poate fi 
considerată una din categoriile gramaticii. 


Studiul cuvântului, etimologia, este „o adevă- 
rată piatră de încercare pentru linquist“ căci îl 
sileşte „să-şi dea la iveală stiinţa ca şi ignoranfa 
cu privire la istoria şi viaţa actuală a limbii” 
(p. 11): Pentru cercetarea cuvântului trebue să 
fie utilizate toate datele pe cari poate să le ofere 
linquistica. Pluralitatea de planuri pe care o 
cercetare linquistică se face, trebueşte coordo- 
nată intr'un tot sistematic căci numai astfel putem 
avea siguranţa că analiza unui cuvânt sau a ori- 
cărui alt fenomen linquistic, s'a făcut complet si 
totodată numai astfel putem obţine un studiu 
sintetic al unei limbi. 


Totalitatea cuvintelor unei limbi sau a unui 
grai constitue vocabularul, domeniu de cercetare 
aparte. D-l Iorgu Iordan propune pentru cerce- 
tarea vocabularului, metoda. „cuvinte şi lucruri“ 
(p. 10), legând prin aceasta faptele de limbă de 


29 


cele sociale şi de cele de cultură. Studiul vo- 
cabularului pune cel mai evident problema tm- 
prumuturilor dela o limbă la alta. Relaţiile 
intralinquistice nu se mărginesc însă numai la 
vocabular. Ele pot fi tot aşa de bine, fonetice, 
morfologice, sintactice şi lexicale. Ba mai 
mult, relaţiile intralinquistice trebuesc privite 
pe toate planurile cercetărilor linquistice nu 
numai pe cel al categoriilor gramaticale. Pentru 
limba română relaţiile intralinquistice sunt de 


două feluri: acelea cu limbile romanice şi acelea 
cu limbile popoarelor vecine, cu cari uneori 


limba română constitue prin comunitatea anumi- 
tor fenomene, uniuni linquistice (p. 13-15), 

D-l Iorgu Iordan subliniază posibilităţile de 
lămurire reciprocă dintre linquistică, folklor gi 
etnografie, arătând foloasele pe cari studiile 
linquistice le pot avea dela cele două discipline 
învecinate. (p. 15-16): Sfera putintelor de lămu- 
rire reciprocă dintre linquistică şi alte discipline, 
trebue lărgită, căci ştim câte probleme de lin- 
quistică au fost rezolvate cu contribuţia socio- , 
logiei şi a istorii culturii. 

Expunerea sa principală şi planul de lucru, 
le completează D-1 Iorgu Iordan, cu câteva obser- 
vatiuni tehnice pentru cercetători, G 

Orice cercetător trebue să aibă o bună pre- 
gătire teoretică. Metoda pur empirică nu poate 
duce la nici un rezultat. Totuşi nu insemneazä 
că realitatea linquistică să fie neglijată în favoarea . 
teoriei pure. 

Linquistul trebue să cunoască toate domeniile 
disciplinei. Specializarea într'un singur domeniu, 
este ca şi empiria pură. 


Precum se cere respectarea rigorilor criticii 
filologice 'tot aşa se cere o pregătire filosoftcă 
oricărui cercetător şi o serioasă cultură generală, 
căci limba fiind un fenomen cultural, linquisticä 
în sine şi pentru sine nu poate să existe. Eanu 
este decât o contribuţie la studiul culturii. 


Această complectare pe care D-l Iorgu Iordan . 
o dă programului său, este o frumoasă profesiune 
de credinţă ştiinţifică a unui intelectual român. 

Ea arată ca şi programul întreg, lărgimea de 
vederi şi adâncimea gândului romanistuiui dela 
Iaşi. 

Programul Buletinului Institutului Alexandru 
Philippide, este un frumos eveniment în linqui- 
stica românească şi o mare mulţumire pentru 
toţi cei ce să gândeau cu grije la atmosfera stiin- 
fificä a Universităţii din laşi. 


MIHAI POP 


www.dacoromanica.ro 


30 


SOCIOLOGIE RÔMANEASCA 


DOCUMENTE 


NEMEŞI ȘI RUMÂNI IN CLOPOTIVA 


Clopotiva — satul cel maí mare, si unul din 
cele mai vechi, — din istorica Țară a Hațegului, 
stă pitulat sub straşina de nord a Retezatului, 
ca un cuib de rândunică sub straşina ocrotitoare 
a unei case de ţară. 

E, Clopotiva, cuib de veche viaţă românească, 
Un document din 1360 menţionează, între alţi 
români hategani, şi pe următorii doi: Zampa de 
Clapatina şi Baija, fillus Buz de Clapatina. Ve- 
cinul de peste apa râului mare al Clopotivei: 
satul Râu-de-mori, (sau, cum spune poporul: 
Râ-di-moare) este atestat într'un document şi mai 
vechi: din 1351. lar amândouă aceste sate sunt 
numai la câţiva km. depărtare de Grădiştea Ha- 
tegului, satul care odihneşte pe ruinele Ulpiei 
Traiane Auguste, fosta capitală a Daciei Fericite. 
Din toate trei se vede spre apus, la numai 10 
km. depărtare, curmätura Porții de Fer transil- 
vane, cu munţii Poiana Ruscăi pe dreapta şi cu 
masivul Tarcului pe stânga. Pe după grumazul 
ei suia, în primăvara anului 102, impăratul care 
avea să fie ctitor al Daciei romane, în fruntea 
armatelor sale, biruitoare la Tapae. 

Dacă este adevărat, aşa cum spune un gân- 
ditor francez, că patria nu este altceva decât un 
imens cimitir de înaintaşi autochtoni — atunci, 
sigur, colțul acela, de sud-vest, al Țării Hate- 
gului, este o bucată de patrie. In adevăr: „aici 
tot locul e stercuit de sângele vitejiei romane şi 
al belicoşilor daci“—scrie în 1853, în „Foaia pentru 
minte, inimă şi literatură”, cărturarul vicar al 
Țării Hațegului — Stefan Moldovanu, după cum 
aproape la fel ni spunea pe vară părintele oc- 
togenar al Zăicanilor (sat vecin cu Grădiştea): 
„Aici, în dretul ăsta al Porții de Fier, nu găseşti 
loc unde, săpând, să nu dai de oseminte ome- 
neşti: aşa de multe lupte au fost, în toate tim- 
purile". 

Vrem să spunem că ținutul este extrem de in- 
teresant, în trecutul ca şi în prezentul lui. 

Şi Clopotiva este tocmai unul din principa- 
lele lui focare de viaţă omenească, 


Iată cum incepe a vorbi despre ea învățatul 


vicar Jacob Radu, în cunoscuta lui carte: Istoria 
vicariatului greco-catolic al Hajegului 1): 

„Unul din cele mai mari şi mai puternice 
sate din acest ținut... Locuitorii, voinici şi 
vânjoşi, dar stäpâniti de patimi şi aplecaţi 
spre crime... Clopotiva mai este şi un sat 
foarte vechi şi leagănul mai multor familii 
nobile... între cari mai mult s'a ridicat familia 

- Pogány de Nagy-Clopotiva“.., 

Nobilii de cari aminteşte aici Iacob Radu nu 
sunt, insă, aşa zişii nemeşi de care vrem să vor- 
bim. Nemeşii aceştia, numeroşi cândva în multe 
din satele Hațegului, erau şi ei un fel de nobili: 
nobili rurali. Adică ridicaţi din ţărani, dar nu 
săltaţi prea cu mult peste aceştia, Erau țărani 
investiţi cu anumite privilegii şi drepturi, răs- 
plată a faptelor de arme. Erau „țărani nobilitati 
pentru vitejia lor in luptă, mai ales din partea 
lui loan Huniade“... 2) Iată ce spune despre ne- 
meşi un învățat român, originar din aceleaşi lo- 
curi ale Hațegului: 

„In istoria Transilvaniei aceşti păstori (ro- 
mâni hafegani) au avut un rol însemnat în 
luptele ce s'au dat impotriva celor ce ame- 
ninţau hotarele ţării. Multi dintre ei au luat 
parte la războaele cu Turcii şi ca răsplată 
pentru vitejia lor regii Ungariei i-au ridicat 
printre nobili, Ei au format clasa nemeşilor 
häfegani şi unii şi-au uitat cu vremea legätu- 
rile de sânge, trecând la Unguri. Maghiari- 
zarea câtorva familii nemeşeşti apare in do- 
cumentele din primele timpuri“... 8) 

Sunt, nemeşi, în multe din satele Hațegului : 
Silvaşul de jos, Sălaşele, Zăicanii, Clopotiva, etc. 

Adică, mai bine spus, au fost. Azi, nu-i des- 
parte de gloata poporului decât numele acesta 
de nemeş — care, însă, mai mult doare decât 
bucură, pe acela căruia i-te adresezi, numindu-l 
aşa. Intr'adevär doare: „Păi când mi-aduc aminte 
Domnule, de ce eram odată şi când văd ce sân-’ 
tem astăzi, mă dor foalele 4), nu alta“ — ne spu- 


1) Lugoj, 1913, P. 183. 

2) Iacob Radu, op. cit. pag. 37. 

3) Ovid Densuşianu, Graiul din Tara Hate- 
gului, p. 5. 
4) Barta, stomacul, 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


nea astă vară, cu nostalgie în glas, nemesul foja 
Fărcaş din Clopotiva. 

Să mergem în gând la Clopotiva şi să retrăim 
vizitele de astă vară, făcute lui loja Fărcaş şi 
alor lui, 

Mai întâi, era primejdie dacă te simţia că-l 
bănui a fi de neam ungur 5): 

„Să mă feară Dumnezău, Domnule. Noi 
am fost tot rumâni. Mama mea era dintre 
Pogani şi o chema Pôgan Roji, iar tatăl meu 
o fost Fărcăşon şi-l chema Fărcaş lanăş. Şi 
uite cum o fost cu neamul nost': Bunul meu 
după tată o fost din Bäesti şi s'o ginerit în 
Cârneşti, iar tatăl meu o venit din Cârnesti 
şi s'o ginerit aici, la mama, în Clopotiva. Făr- 
căşoni nemeşi mai sunt şi acum în Cârnesti. 
lar Poganii nemesi din Clopotiva să ştiţi c'or 
fost şi ei tot Rumâni, de lege românească 
greco-catolică ; numai domnii Pogani or fost 
unguri, că sânt — cum vezi— două rânduri de 
Pogani: unii domni şi unii nemeşi. ê}. 

„Şi iată cum o fost cu Rumânii şi cu Ne- 
meşii. Nemeşii or avut averile lor, înainte 
vreme 1), numai ei — că Românii n'or avut 
loc. Şi Nemeşii or mers totdeauna de buna 
voie a lor la armată nu ca Rumânii care 
fugeau de armată ca de moarte... Când o fost 

- Avram lancu, tatăl meu o şezut o lună de 
zile la Simeria, că o luptat, vezi dumneata, 
pentru averile lui 3)... Românii or fost zileri, 
haia o fost averea lor; numa când o ieșit 
iobăgia în 48, numa atunct or intrat şi ei în 
ceva drepturi şi averi... Domnii, numa ei, 
or fost maghiari 9), dar nemeşii or fost rumâni 
greco-catolici. Noi dela Mâria Tereza şi dela 

Leopold am avut averi. 

„Care sântem nemeşi în Clopotiva ? Iaca: eu, 


5) Aşa cum susțin istoricii unguri, şi ungurii 
în genere, despre toţi nemesii şi aşa cum crede, 
despre mulţi din ei, insuş poporul românesc. 

6) Dacă va fi fost aşa cum spune Farcaş, tn- 
seamnă că nemeşii Pogani şi-au imprumutat nu- 
mele dela nobilii unguri Pogeni, atunci când au 
fost făcuţi nemeşi. 

1) Au fost, prin urmare, după spusa lui Far- 
cas ca şi după a documentelor, țărani cu pământ 
şi cu drepturi. 

8) Nemeşii, deci, deşi Români, făceau parte 
din trupele care trebuiau să inäbuse revo- 
luţia. Şi făceau aceasta din convingere şi din 
voința lor, ca unii cari, luptând impotriva lui 
Iancu, „işi apărau averile“.  Nemeşii-Rumâni, 
deci, luptau impotriva Rumânilor-rumâni. 

9) Domnii, deci, erau nobilii mai presus de 
nemeşi, 


31 


Ioja Fărcaş; apai Munean loje (tatal lui o fost 

maghiar '0); apăi Büghiul Elek (ăsta e ungur si 

el; tatăl lui e venit de pe la Călan), apă, 

Bora Arpad; apăi Pógan Jiga (ăsta e rumân); 

apăi Noâghi Elek (ăsta e ungur şi e venit 

ginere din Peşteana — o venit ginere la Mu- 
nean Îsvan, care era nemeş ungur aici în 

Clopotiva şi care o murit); apăi Pălcău Caroi: 

apăi Pogan loje Bogăt (hala e rumân, ca cum 

is eu). Or mai fost şi alți nemeşi, dar li s'o 

stâns sămânţa 11)... 

„Noi nu mărităm fetele după rumâni ; noi 
le facem nemeşoane, le mărităm după nemesi, 
că nu ne mestecăm unii cu alții"... 

Intră în vorbă, la un moment dat, una din 
fiicele lui Ioja Fărcaş, măritată după un fecior 
de nemeş, adus ginere în casă dela Sälas. O ru- 
găm să ne spună câte ceva despre deschilimirile 12) 
dintre nemeşi şi rumâni: 

„Cămeşa la nemeş e albă, cu guler inalt 
şi indoit şi are pumnaşi!?) la mânecă — şi 
mâneca e lată pogan!14). La rumâni cămeşa 
are mâneca îngustă şi pe mânecă ei poartă 
pui 15),iar nemeşii nu poartă pui, ei au cămeşa 
albă, fără nimic. Din bătae!6), s'or mai schimbat 
şi rumânii. Acum au şi ei mâneca o fârä mai 
largă ca înainte. Şi cămeşa le mergea până la 
obeală, aşa era de lungă — că puteau umbla 
fără izmeană —, dar acum e mai scurtă, 
Scurtă, de tot nu ca a nemeşilor. Si ei au 
chetori la cămeşă, nu bumbi — ca noi“...., 
Şi, pe incetul, fiica de nemeş lunecă fără să 

bage de seamă pe firul sentimentelor şi consi- 
deraţiilor nemeşeşti despre rumâni: 

„Vai de capu' lor; în iobăgie or umblat 
doi pe-o şubă, şi-acuma au căpiit!!) de piele. 
Ei în casă nu cumpără un pat fain, un scamn 
fain; au în casă ca în cocine. Fac o fârä mă- 
măligă, mâncă, şiies din casă fără să curețe. 
D'aia noi n'avem de unde lua o fată pentru 
un ficior şi umblăm prin alte părți, unde-s 


10) Ioja Fărcaş a uitat că adineaori spunea 
că nemeşii sunt toţi, rumâni de neam. 

11) Din fnsiruirea de mai sus s'ar părea, după 
nume, că toţi nemeşit au fost cândva unguri, pe 
când în realitate lucrurile stau aşa cum e scris 
în pasagiul reprodus mai sus din Ovid Densuşi- 
anu. 

12) Deosebirile. 

13) Manşete. 

14) Tare, foarte. 

15) Cusături 

16) Bătae = răsboiu; în speţă: räsb. mondial 

17) Haină. 


www.dacoromanica.ro 


32 


nemeşoane de-a noastre. Ei, preţ pe orândi- 
tura din casă nu pun. La ei, numa pui şi fa- 
Lă..... Femeile lor poartă ilie; noi purtăm ciu- 
peag. Femeile lor, tn tot postul Pastelui, 
şapte săptămâni şi d'abea gată o ile: aşa o 
'ncarcă de mult cu pui, că la ele haia e: 
fala. Şi d'aia nu fac curat nici în casă. Noi 
iarna purtăm catrântä de lână făcută în casă 
şi vara purtăm rochie de cartún 18). Ele poar- 
tă şi iarna şi vara numa catrânte. Inainte 
vreme purtau la spate opreg, ca în Bănat; 
acum nu mai poartă... Noi nu umblăm 
după fală: ciupeagu nost e cu putäni pui, nu- 
mai la grumaz si la mână o ţâră”..., 

Intervine din nou loja Fărcaş, cu o expresie 
ale cărei prime două vorbe nu ştim ce înseamnă: 
„Bucti Barato, că mă doare la foale de ce văd, 
domnilor. Innaïnte, din „Jupâne” nu mă scotea, 
numi zicea altcum, Acum, numa ce-l auzi: Mă 
1ojo, mă... Acum mulg ei vaca. Din bäfae incoa, 
o pierit cinstea”... Si nemegul loja, spunând 
aceste cuvinte, se scutură plin de revoltă şi de 
ură impotriva vremii noastre, care i-a făcut pe 
toți o apă — nemeşi şi rumâni..... 

Şi iar vine la rând fiica lui, care continuă 
cu deschilimirile în ordinea pe care o găseşte 
ea mai bună, sau, mai bine spus, care-i vine ei la 
gură: 

„Rumânele tncalță opinci şi papuci!) şi 
scarpeți 20) d'eia de dârză2'). lar nemeşoanele 
poartă papuci, hăle tinere, şi cizme — hăle 
bătrâne. Nemeşii şi nemeşoanele nu şi-or 
lăsat portu ; îl fin cum l-or apucat din bătrâni, 
— dar rumânii şi rumânele s'or mai dat după 
noi. 

Românele or purtat mai demult jolji (giolg, 
= un fel de maramă) de câte doi meteri şi 
jumătate şi or purtat coarne”), da nemeşoanele 
n'or purtat nici odată coarne. Noi ducem 
păru înapoi şi-l legăm şi-l punem în ace sau 
pieptene, impletit în coade. Rumânele să 
pieptenau câte o jumătate do zi, cu sucituri 
în două fire, cât de subţiri — care le avea 


18) Pânzeturi de târg. 

19) Ghete. 

20) Ceea ce în alte părţi se chiamă cipici: 
papucii — pantofi făcuți din cârpe şi bucăţi de 
stofă de lână. 

21) Toale vechi, 

22) Despre pieptenătura femeească cu coarne, 
cu Sancti cu gapse, v, Ovid Densușianu, op. cit. 
pé. 8-9. 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


mai subțiri, haia era mai făloasă — şi le da 
după urechi, făcute una, şi le băga in conci. 
La noi e lucru putän şi bun. La ele e umplu- 
tură şi fnfloriturä multă, degeaba. Ele să fin 
dă cheltuială să fie făloase. Daracu s'or lăsat 
de coarne! „ Când s'o 'nceput bătaia (räsb. 
mond.), s'or dus unele din ele să-şi vadă 
bărbaţii, la Deva, la Orăştie şi-apăi acolo 
le-or bätjocurit: „iată caprele măăă, or venit 
caprele", Şi-or mers şi la Viena cu coarne. 
Unele le-or lepădat chiar acolo, la Viena: 
le-or fost râzând soldaţii şi le-or fost trä- 
gând de cap, că în alte părţi nu să poartă 
aşa. Şapsele le lucrau în câte 2-3 zile şi tre- 
buiau tot altele mereu, la Paşti, la Crăciun... 
O fost port urât hăla. Numa baba Sânziana 
Simonesc nu vrea să le lepede şi toate 
râd de ea, că le vine şod când să uită la 
Sânziana şi să gândesc că or purtat şi ele la 


„Şi să-ţi mai spui de ine şi de ciupeag: 
ciupeagu nost'e fără pui şi fără poale, dar 
inea lor e totdeauna cu poale şi cu pui. Eu, 
dacă pui puţini pui, îi pun la tivitură şi numai 
la ciupeagu de umblare, la hăle de sărbătoare 
nu punem" 

Cam aşa vorbesc nemeşii despre rumâni— 
şi aça-i [privesc, Aşa s'a țesut istoria, că a 
despărţit frate de frate multă vreme, săpând 
prăpastie intre ei. Să vedem, şi ce spune şi 
crede o rumână daspre nemeşi şi neme- 
şoane': 

Inf. Băbăn Măriuca, măritată : Tomoni Pătru 
Măriuca, de ani 70. 

„Dintră nemeşi sânt unii şi Rumâni, da häi 
mai mulţi sânt Unguri, E deschilimire între 
ei şi Rumâni pentru cămeşile astea din cârcă. 
Nemeşii le poartă simple albe şi cu guler 
intors şi cu pumnaşi iar întorși, fără pui, 
fără nimic, dar au dedesubt bumbi. Neme- 
şoanele poartă tot numa papuci; pe ele le 
batjocuresc cân' să ‘ncalfä cu opinci. Da' noi 
purtăm mereu opinci şi nu e nici o ruşine. 
lacă loje Fărcaş e nemeş, da' nu e ungur ; el 
e rumân. lară Munenii-s doi şi ei ts Unguri; 
şi mai este hăla de lângă şcoală: Nandi —, 
hăla iar e ungur. Mai toţi nemeşii-s unguri“. 

Precum se vede, vorbeşte mai putin şi nici 

aşa de pornit, cum vorbesc nemeşii despre ru- 
mâni. E şi explicabil: primii se socot decăzuți 
din vechi şi însemnate drepturi şi privilegii. în 
timp ce ultimii apar favorizați de împrejurările 
de după unire. 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


Dar e mai interesant ce ne spunea un bătrân 
rumân, de ani 60, care însă ne-a rugat să nu-i 
dăm în niciun caz numele. 

„Da şi-acu-s otravă, Domnule; 's otravă 
ca şi 'nnainte, sub Unguri. Să nu-mi dea mie 

Dumnezeu ce doresc ei pentru Tara Româ- 


33 


nească. Toţi iş nație ungurească. 'Nainte, când 
ii agrăiam, trebuia să le spunem: jupâne. 
Acu... s'a dus. Acu le spunem pe nume, 
iac'aşa”, 


ION CONEA 


CUM ȘI-A FĂCUT MOŞ BACIOC, DIN DRĂGUȘ, VIATA'NTREAGÀ, 
O GOSPODĂRIE CUM NU SE AFLĂ ALTA 


Moş Bacioc avea, moşie, meşteşugurile lem- 
nului. Înalt şi puternic la trup, de câştiga rămă- 
şaguri de necrezut, blând și cuminte ca un copil 
bun, erea lotus ros de o patimă: gospodăria lui. 
Pentru ea nici-o jertfă nu era prea mare şi 
nici-o nebunie. Mai râdea putin, satul, când il 
vedea, om trecut de 80 de ani, ridicändu-si pă- 
lanul, înalt de 3 metri, tot din stejar, ca să-şi 
îngrădească ograda ca o cetate. Dar el era mul- 
fumit. Mi-a povestit viaţa lui, în ziua de 8 Au- 
gust 1933, cum steteam amândoi pe-o buturugă, 
alături de crucea pe care singur şi-o făcuse din 
vreme, pentru mormânt. Împăcat de vremuri, mai 
fremätau tofus în el, durerile trecute, din pri- 
cina „hoților de comitet“ silvic, care-l opreau de 
la pădurărit în voie, sau a feciorilor lui, care 
nu-i înțelegea dorința. Dar îl mai lumina şi o 
rază din bucuria trufaşă a izbânzilor. 

Foarte curând după aceia, moş Bacioc a murit 
după cum voise, Înaintea babii lui, aşa că a avu 
cine să-l îngroape şi să-i facă, cu cinste, cele de 
cuviinţă. 

„Meşteşugu, numai dela ăi bătrâni, l-am tot 
furat aşa. Am tot furat dela ăi bătrâni. 

Uite aici ! (Imi arată casa). Apoi am lucrat 
mult, Domnule |! Trei căşi am mai făcut, cu asta. 
Am făcut. Care mi-a dat-o bătrânii, am prefä- 
cut-o, i-am pus ţiglă. Nu mi-o plăcut şi am pă- 
lit-o odată cu umăru', am dat cu săcurea de 
grindä şi am svârlit-o la nevoia. 

M'am dus în pădure, că era lumea slobodä, 
tot ce vreai să faci; să fi tot sosit şi Duminică 
prin pădure şi nu te oprea nimeni, de loc! Şi 
apoi am făcut una şi asta nu era decât, uite, de 
acolo încoa. Am, făcut-o şi am făcut-o rău şi 
n'am lăsat-o. Şi eu de grabă am umplut desagii 
cu pită, am luat trei copuri de rachiu cu mine, 
acolo, şi în şase zile, 60 de bârne mi-am făcut 
mie, ca de aici până în uliţă acolo, de lungi. Si 
tot pe patru fete le-am făcut. Si puneam câte 
10, câte 12 într'o zi gata, acolo unde cădeau jos. 


Si le-am lăsat până cât toamna. S'au uscat. Si 
apoi aveam patru boi; ba şease aveam : doi erau 
dela bătrâni şi patru ai mei. Și apoi m'am dus 
tot singur. Umblam singur cu şease boi, ca un 
zmeu, pe acolo. Şi le-am adus până o vinit toam- 
na. Apoi am făcut-o. Asta e a treia, 

Apoi am făcut şi pentru meşteşug. Uite: aici 
lucram, aici am tot lucrat. De unde este chio- 
toarea aia incoace, aia este numai pentru meş- 
teşug (adică atelierul lui), 

Apoi o vint vremea că m'o oprit hoţii de 
comitet, că eu prădez pădurea, că fac şi eu, şi 
că tot am adus la alţi oameni. Că în toată vara 
aducem de o casă, cn şase boi, singur, singur 
ca un zmeu. Părea că sbor în nour, aşa sburam. 

Iştia care merg la iscoalä — că n'am avut soţ 
pe faţa pământului — şedea cu curu pe faţa pal- 
mii şi uite aşa îi dam în sus, că s'a mirat toată 
suflarea, cine vedea : mă ce-o fi cu românu ăla ? 
Par'că-i de hier, Uite aşa, uite aşa şedea şi uite 
aşa fi dam. Râdea ca la comedie, 

Apoi a venit vremea că m'a oprit; să nu mai 
mă duc prin pădure, la brad, acolo. De la fag 
nu. Fagu era mai ici, mai jos. Si o zis că'n 15 
ani să nu mă mai prinză, că ori îmi dă glontu, 
ori mă fuchide în temniţă pe viaţă. Era uite ve- 
cinu ăsta de peste uliţă. Era rudă. Şi vine in- 
tr'o seară şi-mi spune: „mă vecine, uite iţi spun 
o veste cam rea“. 

— „Apoi spune, că nu-i bai nimic. Ce-o fi 
acuş“. 

— „Uite te-o oprit dela comitet; că, în pă- 
dure, la brazi, să nu te mai prinză nimeni, că 
te inchide ori iţi dă glonţ de-ti stinge lumina”. 

— „Ori chiar aşa-i? D'apoi care-s ăia, să mă 
duc să le dau eu de lucru lor, să le fac eu de 
dus pe-acolo“. 

— „Ba nu vecine, 

— „Àm să le pui foc. O să-l aprind în 5-6 
locuri, 

— „Ba nu vecine, aia să nu te audă nimenea 


www.dacoromanica.ro 


34 


că de te-o auzi că faci dumneata lucru ăla, te 
inchide de nu mai vezi soarele“. 

Eram învățat de mai de mult, că eu de când 
am fost de 15 ani, eu am început a vinde roate 
pe la oameni. Aşa lucram de vrăjmaş. Părea că 
îmi dă Dumnezeu sănătate tot din zi în zi şi pu- 
tere mare. Aşa a dat Dumnezeu de am mers tot 
sănătos, tot sănăt s, până am fost de 18 ani. No! 
atunci eram apucat de putere, de făceam ce 
vream. Mă ducem la plug cu patru boi, singur 
aram. Si făceam ca un zmeu. 

Cum zic, m'a oprit dela brazi, nu mai m'am 
dus. Aşa m'a desgustat, că a trecut vreo două 
săptămâni, trei; m'a desgustat de acolo. Că mă 
duceam cu o pereche de opinci noi şi seara pă- 
rea că-s merse'n foc: erau tot sparte ; ‘se rupeau, 
că erau tot pietre ascuţite acolo şi bietii boi 
erau cu lanţurile rupte. 

Şi vecinu ăsta zice: 

— „Hai vecine, vecine, Ai pădurit destul, ai 
lucrat destul. Dă-o focului să arză. Aşază-te 
acolo pe meşteşugu ăla, că vei vedea dumneata că 
întinereşti al doilea”. 

Am venit în 32 de ani. Da eram tot june. Si 
m'am desgustat de pădure şi nu mai m'am dus. 
O zis că în 15 ani să nu mai mă duc, da eu nu 
‘m'am dus nici peste 30 de ani. Si m'am apucat, 
aici, de mestesug. Apoi veneau roţi din toate 
satele de nu mai puteam birui, 

Apoi m'am aşezat la piatră şi am început a 
aduce piatră. Am făcut-o casa asta dintâi, şi 
după ce am gătat-o, mi-am făcut eu de seamă 
să-mi fac un grajd după putere, să-mi bag vitele 
acolo, Să nu le mai bag acolo. Imi era tot frică 
de focuri, ştii! Că-l pălea câte o nevoie pe ro- 
mân. Că era tot asigurat şi dator. Şi apoi punea 
foc, să zică ca să capete bani de acolo dela 
siguranţă şi mai plătea din datorie. f 

Nu ştiu ce să mă fac! Na. Am pornit la 
piatră. Apoi am adus-o, în vre-o 7-8 ani. Am 
tot cărat piatră şi am făcut şi-o ţâr' de cără- 
midă şi am făcut toate astea. După ce am avut 
casa făcută, după ce am avut o fântână, no,acu 
să-mi fac şi grajd, să am băgate vitele în grajd 
Că numai se întâmplă un foc mare în uliţa aia- 
“laltă, la capătu de dincolo, Dar bătea o ţâr de 
aier, dela răsăritu de iarnă, de aici. Şi aducea 
scântei şi toamna era culeasă şi cucuruzu strâns 
şi erau şi nişte frasini mari ca scorbura aia, cât 
o fântână, acolo, după şură, dincolo, Am ieşit 
acolo şi am stat. Toamna este noaptea mare. 
M'am încins în bubou ăl slab. Da nu venea scântăi 
“către şură, că aveam două şuri de piatră. Tot 


SOCIOLOGIE ROMÂNEASCA 


mergea incolo. Tot aşa pe acolo, către miază 
noapte. Am stat până cătră ziuă. No, când am 
venit în casă, focu era potolit. Toamna-s pline 
toate de fân, de bucate, de ce-ţi trebue. Uite 
acum oamenii de aici: adună toţi acum. Si apoi 
am venit în casă. Zic cătră bătrână: tu bătrână. 
acum mi-au intrat năduşelile mortii in kiele. Cată 
să mă apuc să încep a aduna câte ceva. Eram 
om sărac, nu aveam bani. Da meşteşugu era bun, 
nu gäteam lucru cât e lumea. Lucram ca pe mama 
focului. 

Am apucat şi s'a ridicat fetişoara mai mare 
Era ca de 15—16 ani. Aveam doi boi, cai şi 
"căruţă. Nu erau boi ca ai mei, în tot satu, Si 
băiatul mergea la şcoală. Eu m'am aşezat apoi 
la mestesug şi numai am pornit cu şura şi am 
adunat în cinci ani, Domnule, uite tot! Să mergi 
în şură, să vezi lucru de ela ce nu ţi-au mai 
văzut ochii. Am cheltuit si 900 de zloți. Ştii 
dumneata cum erau zlotii atunci? Erau zloți cu 
spor, când erau coroane de elea ungureşti, ştiil 
“Şi am făcut-o în cinci ani. Uite am tot lucrat la 
ea, tot câte ceva, câte ceva. In toată Dumineca, 
mai tăiam acolo la grindă să văd ce mi s'a adunat 
pe săptămâna asta? Şi am avut şi o muiere 
vrednică şi grijitoare. Dumnezeu s'o ţie să mă 
îngroape ea, că a grijit şi ea: ce-i dam, punea 
acolo, şi găseam în toată Dumineca. Si numai o 
ieşit şura la cinci ani. Uite-o cum o vezi, că asta 
merge inainte şi este de stejar toată, e pe stâlpi 
de stejar, vânturile de stejar, cuiele în curmeziş, 
totul de stejar. 

Apoi am făcut 30.000 de cărămizi şi am adus 
ca vre-o 15 stânjeni de piatră şi am inchis-o, Că 
uite-o: este toată închisă cu zid, nu cu scândură, 
cum are alţi oameni. 

Şi apoi a venit vremea că mi s'a dus ficioru, 
la bătaie şi eu am rămas. Eram de 60 ani,atunci 
“când s'a dus el la bătaie, Şi lucram ca un balaur. 
Şi venea lucru de nu se mai găsea cât este lumea 
din 6—7 sate. Venea gloată. Erau toate grămadă 
aici, bietele muierile, că erau oamenii duşi toţi 
-şi nu mai era nimeni pe acasă, oameni de ăia 
de care lucră. Apoi lucram ca un zmeu. No, ce 
să mă fac eu? Că ar fi bine podit acum cu stejar. 
Să. mergi domnule să vezi, că nu vorbesc fleacuri 
şi să minţ, să te uiţi cu ochii, că-s aşezate acolo. 
-Si a dat Dumnezeu şi am adunat bani mulfii 
'100—200 de zloți. No, zic eu acum, că. fecioru' 
-meu mă opreşte! Că ştii, să fí fost acasă, nu mă 
lăsa să cheltui aşa, banii. Dar eu eram singur; 
numai mă duceam cu pită în traistă pe sate şi 
unde vedeam stejar mare pentru grindă, pe aici 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


incolo! Uite ca scorbura de pe fântână, de joasă; 
şi lungă, ca din poarta ulifii până acolo dincolo 
de gunoi şi uite aşa de groasă. Pe două care de 
abia paneam unu, cu câte patru bivoli. Si am 
adus vre-o 6 busteni de ăia mari, uite ca äia dupä 
fântână. Cu oameni cu plată, că singur nu aveam 
ce face. Câte 65, 75 de zloți dam pe rădăcini de 
ălea. Şi am adunat. Când a venit aici şi a fost 
aici in curte: „Tată, tată ai grijă că te găseşte 
moartea o dată: ce nebunii faci dumneata?“ 
„Taci mă, că acum este de mine. Acum pot face 
ce vreau eu". Eram de 60 de ani atunci. Si am 
adus. Zicea că mai bine să-i vindem, că căpătăm 
o mână de bani“. Ba, că zic, aia nu se poate. 
Să podobim aria şurii, acolo unde îmblătim“, că 
îmblăteam cu imblăcia : fi-oi arăta eu o imblăcie 
cu care am vecuit eu, cu un häla ca un băț aşa 
lung şi legată o nuia aşa de lungă, cu nişte obläji 
de kiele. Cu ele băteam grâu. Toată iarna şedeam 
în şură, cu bubou încins şi tremuram acolo şi 
‘nu mai puteam găta. Acum să ai o sută de kile, 
mai mult: o sută cinzeci de kile, mergi într'o zi 
şi ţi-ai băgat-o în şură, ciuruită gata, în cof si 
"te-ai scăpat într'o zi de tot lucru. Acuş îi lucru 
de minune, acum; aşa merge de iute cu maşinile. 
Atunci imblăteam acolo pe podină. Şi am făcut-o 
domnule, uite aşa de groasă în dungă şi aşa de 
lată, coastele elea de stejar! Eu am făcut un car 
la un Român din Cincul Mare. N'ai umblat pe 
la Cincu Mare, pe acolo pe Ardeal? Si mi-a dat 
vre-o 7 grinzi de elea mari, cât de aici în uliţă. 
uite mai groase ca asta, şi le-am băgat acolo 
dedesupt şi apoi am pus podinele elea groase 
pe ele. Am făcut la un om două roți şi mi le-a 
aşezat acolo. Poţi da cu limba pe ele, aşa-s de 
întomnite, ca pe masă. Să vezi ce lucru frumos 
este. Par'că ţi-e de drag. 

Zice fecioru: „tată nu avem ce mai face cu 


VARVARA GUSE, 


Pieptarul sau „tseptarul” in graiul satului, 
face parte nelipsită din îmbrăcămintea şănțeni- 
lor, atât bărbaţi cât şi femei sau copii. 

Din piele albă de oaie, sau din piele neagră, 
numindu-se atunci pieptar roşu, cu blana pe 
dinăuntru, scurt pânăn brâu şi fără mâneci, 
pieptarul este împodobit cu broderii multicolore 
de influenţă săsească, 

" Pe vremuri, „în bătrâni” cum spun säntenii, 
femeile purtau haine lungi de piele albă, cojoa- 


ce, cu broderii de lână şi mătase în 


35 


lucru ăsta, că uite acum nu mai îmblătim pe el 
E tot degeaba“. — „Mă, zic, de ai imblăti numai 
o târ de fasole toamna şi ţi-e drag să fmblätesti 
acolo, că nu se bagă nimic pe acolo, nu poate 
să spargă nimic, nici şoarecii, nimic, Este cum e 
fieru“. Am băgat tot bolovani şi le-am bătut cu 
maiul sub podinele elea. Nu am pus nisip mărunt 
ca să putrezească, aşa este un lucru de frumos. 
Aia m'a scos mult: ca vre-o şase, şapte sute, 
podina aia. No, să mergi numai la şură să vezi 
ce pălan am făcut. Acum un an numai l-am 
isprăvit. Apoi pălanu ăla, nu mai este pe sub 
soare un lucru de ăla. Si tot eu cu kielea mea, 
tot eu. Nu aveam fecior nici să aducă un stâlp 
şi sunt tot din Cincşor aduse: stâlpi de stejar 
ca ăi de şură, am băgat la pălanuăla. E de trei 
metri de sus dela pământ până deasupra acolo 
Şi scândurile pălanului tot de stejar îs. Aşa lucru 
bun. Ala încă mă costă vre-o 12.000 uite-aşa. 

Am gândit că să mănânc nouri, aşa eram de 
vräjmas. Acum nu am ştiut până astă toamnă 
ce-i boala. Nu m'a durut măcar odată capu' 
Capu-i ca hieru. Nici acum nu mă doare, mulju- 
mesc lui Dumnezeu. 

Uite toate astea cu mâna mea le-am aşezat, 
eram când cu bătaia şi atunci am isprăvit (pavajul 
din curte) tot cu mâna mea le-am bătut, cu maiu' 
Şi pe acolo prin baltă este făcută. Numai unde 
este gunoiu' nu ; încolo dearându'. Şi noaptea pe 
lună încă lucram, în genunchi jos. Da' acum a 
venit vremea de nici nu mai văz cumsecade. Mi 
s'o început a se pierde vederea. De abia văzcă 
untră cineva în curte, acolo pe portiţă, aşa am 
slăbit. 

Şi acum mi-a venit o nevoie mai mare decât 
toate şi caută să mă prăpădesc”. 


H. H. STAHL 


SUSITA DIN SANT 


tonuri 
foarte bogate şi cu ,burgäläi" (ciucuri) de mă- 
tase lungi de câţiva centimetri, cusuti printre 


„florile broderiei. Cojoacele erau tivite cu o făşie 


de blană. 

Mădălina Nistor o bătrână de 70 de ani mai 
poartă încă la biserică, în zilele de sărbătoare 
un astfel de cojoc. Bărbaţii purtau cojoace mai 
scurte tot atât de brodate ca şi ale femeilor. 
Astiel de cojoace au mai purtat astă vară doi, 


www.dacoromanica.ro 


36 


trei bătrâni la biserică, în ziua celebrării unei 
cununii şi chiar vreo doi flăcăi care luaseră co- 
joacele dela părinţi, 

Aceste cojoace „se cumpărau dela meşteri 
saşi din Reghin, că apoi Românii noştri nu ştiau 
să facă aşa frumos” (informator Părintele Gra- 
pini). Se mai găseau şi la Bistriţa unde se duceau 
gäntenii la târguri. „Erau foarte scumpe.— spune 
Mădălina Nistor —, numai care era gazdă mare 
purta“, Cei care nu erau „gazde mari“ purtau 
ca şi acum haine de dimie şi se vede că din 
cauza prețului lor mare, aceste cojoace au dis- 
părut încetul cu încetul din comerţ, Cele câteva 
existente au fost cumpărate acum 20-30 de ani. 
Mădălina Nistor spune: „Eu l'am cumpărat la 
Bistriţa cu vreo cinci ani înaintea bătăii”, 

Pieptarele sunt scurte şi fără mâneci, uşor 
de purtat sub hainele de iarnă şi din cauza 
frumoaselor broderii, ele se poartă şi pe vreme 
mai caldă ca o podoabă a îmbrăcăminţii. Se gă- 
sesc două modele de pieptare: 

„Pieptarul deschis în faţă se numeşte pieptar 
despărţit, cel inchis într'o parte se numeşte fn- 
fundat“ (inf. Varvara Mihai, 1? ani, 5 clase). 

Pieptarul deschis în faţă nu se prea poartă: 
„La pieptare inainte se purtau deschise ca la sas, 
în timpul mai nou se fac înfundate, să ţie ră- 
ceală la piept iarna” (inf, Gheorghe Moisil, 83 ani). 

„Pieptarul infundat fine mai cald la piept” 
(inf. Lucreția Domide, 61 ani, 7 clase). 

Un şănţean trebue să fie foarte sărac ca să 
nu aibă două pieptare: unul de sărbătoare, ce- 
lălalt de toate zilele. „Trebue s'ai două pieptare 
c'aici sunt oamenii cârtitori, că dacă ai numa 
unu te râde lumea“ (inf. Leontina Pop, 42 ani), 

Pieptarele de toate zilele sunt foarte simple, 
mai puţin brodate ca cele de sărbătoare ; brode- 
Tia este măruntă şi cu puţine culori. 

Cu toate că pieptarul este o parte a imbrä- 
cämintii foarte solidă, şi deci trec mulţi ani 
până să aibă nevoe omul să-şi cumpere altul, 
totuşi schimbătoarea modă intervine şi aci şi de 
unde până acum câţiva ani se brodau pe piep- 
tare în multe culori buchete de flori stilizate, 
acum este la modă modelul numit ,cronär“. 
Acest model îl găsim mai mult la fetele tinere 
care şi-au cumpărat pieptarele de curând. „Cro- 
nărul este o broderie într'un singur ton, foarte 
deasă, şi care formează ca o coroană lată pe 
partea superioară a pieptarului. „Modelul tine- 
resc la pieptare este cu broderie albastră, cu pene 
(firoi) albastre, de vreo doi ani“ (inf. Maria Câm- 
pan, 19 ani, 6 clase). 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


Docia Sot (40 ani) poartă pieptar nou roşu, 
adică pe fond negru, cu decorație cafenie, 
„Asta-i cu pene braune, e modă bätrâneascä" 
socotindu-se bătrână la 40 de ani şi purtând 
totuşi modelul nou, cronăr, dar într'o culoare 
închisă, 

Aceste broderii, albastre, roşii, sau cafenii 
sunt de multe ori potrivite cu culoarea pânză- 
turilor (fotelor). 

Foarte puţine puncte de alte culori sunt pre- 
sărate pentru a da un aspect mai viu broderiei. 
Pieptarele au mai întotdeauna unul sau două 
buzunare mai mult pretext pentru ornamentaţie 
decât în scop, utilitar, şi câte odată sunt tivite 
în partea de jos cu o făşie de catifea neagră de 
patru-cinci centimetri. „De 25 ani a ieşit moda 
cu braşon (catifea) la pieptare" (inf. Cornelia 
Cotu, 36 ani). 

Mai toate aceste pieptare se cumpără acum 
la Rodna cu preţuri variind între 300 şi 600 lei. 

„Sunt şi în Sant suşi (cojocari)dar nu lucrează 
aşa fain" (inf. Reghina Olari, 17 ani, 6 clase). 
Mai corect este să spunem că erau în Șanț suşi, 
pentrucă la Rodna se găsesc suşi care au ateli- 
ere şi nu se ocupă decât cu această meserie 
ajungând astfel la o dexteritate care lipseşte 
suşilor Sänteni, ce se ocupă cu pământul cel- 
au, si care încetul cu încetul nu maiau deloc 
de lucru. Astfel; Nistor Sot fratele Varvarei 
Guşe, de care vom vorbi mai mult, a plecat 
la Bucureşti din lipsă de lucru. Nistor Cotu nu 
are nici el de lucru şi e aproape muritor de 
foame, pentrucă nu mai are nici pământ din cauza 
unui proces, 

Suşi mai este şi Alexandru Plumbu venit din 
Rodna de puţin timp şi care s'a aşezat în capul 
satului. El are mai mult de lucru fiind venit cu 
modele mai noi. In fine Varvara Guşe dela care 
am cules mai multe date privitoare la meşteşu- 
gul ei. i 

Varvara Guse are 37 de ani. A urmat la 
şcoală 6 clase şi a mai urmat 3 ani cursuri de 
sărbătoare. 

„lo am avut un frate sus, io am fost băiată 
(fetiţă) micuță, umblam la şcoala mică de repe- 
tiție şi noi am avut o casă în câmp şi părinţii 
miei stau acolo şi ieu cu fratemieu stam jos. 
Şi aşa că cu frate mieu m'am deprins şi ieu cu 
lucru aista. Fratele mieu ie în Bucureşti acuma, 
Ie Nistor Şot. Pe urmă o început războiul, du- 
mnealui a rămas în război, şi io am rămas cu 
mult lucru şi m'am diprins şi m'am învăţat”. 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 37 


Varvara Guşe păstrează între foile unei cărţi a pieptarului pe care le coase în diferite feluri 
de şcoală nişte tipare de hârtie numite ,fifre“ pe pieptar, Cele de mai jos se aşează în partea 
care i-au rămas dela fratele ei. După aceste de sus a pieptului pieptarului, la mijloc şi de 
tipare taie bucăţi de piele de altă culoare decât imprejurul lor se brodează flori, „pene“. 


„Penele sunt din capu meu, fratele avia alt- Iel avia mustrele dila suşiu diunde o învăţat, di 
fel di modele atuncia, iel avea ‘forme, mustre' pe a lui mi-am disenat şi ieu, ca să am şiieu, 
tifre, i-o m'am diprins altminteri, fără mustre.  Oaşez frumos şi disenez cu foarfecile după disin” 


e le 
nm ae tt) nes unies ont men ea — 
K AA < oS PS raa IN AN j N Fd 
7 N 7 7 N ud 7 N N 7 \ / 
ES Je tace a, 


Figura 2. 
Varvara lucrează mai mult piepiare de zile  ţurile ei fiind mai mici decât ale susilor din 


de lucru şi doar pentru vreun om mai sărac Rodna. 
sau vreun copil un pieptar de sărbătoare, pre- „Cam tineri, veşini şi niamuri vin să le fac 


www.dacoromanica.ro 


38 


Din alt cap al satului nu vin, că-s şi alţi (susi). 
Vasile Roman încă-t suşi si un Roknian, nu ştiu 
cum fl chiamă, i venit nou; o lucrat şi Cotu 
Nistor da s'o lăsat“. 

Pieptarele bune se cumpără în Rodna si 
Varvara recunoaşte singură că nu ştie lucra de- 
cât ce-i mai simplu şi mai uşor. 

„Oamenii dau mai mult in Rodna, ieu îs 
o cârpâlaucă, mai mult dacă aduce unul rău 
eu fl cârpesc. Totuşi aş putea să mă'nvăţ şi 
cronăr da nu mi-a plăcut, mai bine îmi place 
simplu“, 

Pieptarele făcute de Varvara sunt mai toate 
albe şi brodate cu modele puţine şi mici. Piep- 
tarul este tivit cu piele neagră imprejurul gâtu- 
lui, la räscroiala mânecii şi jos. Această tiviturä 
poartă numele de ierhă neagră. După această 
ierhă vine o garnitură, compusă din diverse 
linii cusute la maşină cu aţă neagră, numită 
ierhă albă, apoi un rând de feston brodat cu 
acul, numit merisoare. Jn fiecare cerc al festo- 
nului este brodat câte un punct şi între festoane 


Lisaveta Guse spune: „când umblam la şcoală 
m'am apucat de aiste treburi, făciam pe petece 
numai pene. Care nu pot şi altele“. Rugată fotus 
să deseneze un cap de om, codindu-se ea face 
un desen foarte copilăresc, 

Lisavetii Guse îi plac modelele depe piepta- 
rele aduse din Bucovina şi a desenat pe un 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


sunt brodate trei mici frunze, numite frunzufe 
(vezi fig. 2). 

Merişoarele şi frunzuţele sunt brodate cu 
negru. Apoi vine „pana“ propriu zisă care diferă 
dela pieptar la pieptar, fiind desenată de Var- 
vara pe fiecare pieptar deadreptul, fără model, 
dar mai întotdeauna reprezentând o ghirlandä 
de mici floricele. 

„Florile, penele, le fac din a mia socotială, 
văd ceva şi-mi place, şi le fac, numai fifrele 
le-am luat dila fratele. Tot felul ştiu să fac 
din cap“. 

Varvara Guşe este ajutată la desene de cum- 
nata ei Lisaveta Guşe, de 37 ani, care stă în 
aceiaşi casă cu ea, 

„Lisaveta, cumnata mia disamnă bine, ie îmi 
mai disemnează unde nu ştiu eu g'apoi de cusut 
le cos eu“, 

Odaia in care stă Varvara Guse este spoitä 
cu albastru deschis şi decorată cu flori vopsite 
de Lisaveta Guse cu albastru inchis. După acest 
model Lisaveta a făcut desenul următor : 


pieptar la care tocmai lucra Varvara un astfel 
de model. 

„Modelele le-am luat de pe un pieptar din 
Bucovina ; n'am fost acolo, numai din videre; un 
ficior, Cornel a fost la un boldäs din Coşna şi 
o avut un pieptar di aista şi mi-o plăcut şi l'am 
făcut şi io". (inf. Lisaveta Guse). 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 39 


Pieptarele din Bucovina sunt brodate culori şi reprezentând un buchet de flori numit „tran- 
mult mai puţin stilizate decât cele din Transilvania. dafir" şi care se brodează pe cojoc în locul 

(Vezi fig. 4). buzunarului când acesta lipseşte. 

Și mai jos iată un alt desen făcut de Lisaveta (Vezi fig. 5). 


Figura 4. 


Varvara lucrează cu piei dela oile ei sau cu Dar Varvara nu lucrează tot timpul anului: 
piei aduse de cei ce fac comanda. „Işi aduce pielea „numai cam trei luni lucrez la susie, Novembärs 
nelucrată şi i-o lucru şi i-o dau gata. Am siieu  Deţembăr, Ianuarie, că mai mult în an lucrez la 
piei, fac şi cu pielea mea: dacă-i din pielea economia noastră, la cărat şi altele”. 
omului se socoteşte pielea şi se scade”: Nu ştie să spuie exact cât câştigă pe an: „io 


Figura 5. 


m'am sămăluit să vă spun curat cât câştig, cam  Varvarii Guse, care având o meserie nu e 
vo 1200 lei formal”. I se plăteşte „după fifrä, totuşi deloc o negustoreasă, i se pläteste, cum 
aşa daca are mai multe flori îi trei sute, cu pu- o spune singură „după cum vrea omul”, 


ține îi numa o sută şinzeci“ sau mai bine zis LENA CONSTANTE 


www.dacoromanica.ro 


40 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


UN APOCALIPS MARAMURESAN : 
CUVÂNT DE ARĂTARE PENTRU VIAȚA PATRIARHULUI AVRAAM 


In vecinătatea Cuhei lui Dragoş în care ac- 
tiva, cu dragoste şi mult suflet tineresc, o echipă 
regală — din care noi înşine făceam parte — şi 
anume În comuna Dragomirești, am aflat, după 
cât ştim, cel dintâi apocalips al lui Avraam în 
Maramureş — proprietatea familiei Dr. Gavrilă 
Iusco. 

Genul acesta de literatură işi face apariţia la 
noi odată cu literatura religioasă. Sub aceeaşi 
influenţă şi în aceeaşi epocă se incepe traducerea 
ei din slavă în româneşte. Locul acestor tradu- 
ceri se fixcază in Maramureș. (v. N. Cartojan: 
Cărţile populare. Buc. 1929). 


Cea mai veche legendă apocaliptică a lui A- 
vraam, a fost copiată de Popa Grigore din Mă- 
haciu în Codex Sturdzanus — provenită dintr'o 
versiune bizantino-slavă. 


Dacă intr'adevär legenda Codicelui nu se poa- 
te despărți de un prototip bizantino-slav, apo- 
calipsul maramureşean presupune un alt proto- 
tip, probabil de origine grecească, cum par a fi 
copiile manuscrise dela Ac. Română. 


Manuscrisul, nedatat este un format în 80 
cu 22 de pagini având imprimat pe hârtie numele 
Sibiului — Kronstadt — şi ca filigrană o coroană, 
un cerb s'au un câine, o roată cu spiţe lipsin- 
du-i cam a treia parte din circonferintä şi alte 
două forme nedesluşite. Deşi n'am putut stabili 
incă până acum epoca în care s'a fabricat acea- 
stă hârtie, manuscrisul pare a fi de pela sfâr- 
şitul secolului al XVII-lea sau inceputul celui al 
XVIII-lea. Nici copistul nu se ştie. Cerneala din 
următoarea notifä : „scris'am eu Oşan Nechita acea- 
stă carte”, e dintr'o epocă mai târzie. 


Sabiectul, în linii generale este cam acesta. 
Lui Avraam, care trăise 175 de anila Driia cé 
négrä, primind cu dragoste pe streini şi săraci, 
pe cei slabi şi bolnavi, îi ajanse vremea a gusta 
din paharul morţii. In acest scop arhanghelul 
Mihail e trimis la el de Dumnezeu şi fu găsit 
alături de sat, cu două slugi. Văzându-l Sara şi 
Isaac, i se închină, iar pe când Avraam îi spăla 
picioarele şi plângea, incepură toți să plângă. 
Dar lacrimile străinului se prefăceau în pietre 
fără pret. Două paturi fură pregătite pentru 
seară, iar 7 candile luminau odaia. Şi pe când 
stau la masă, îngerul iese afară la preumblare 
si se urcă la Dumnezeu spunându-i că unui ase- 


menea om nu-i poate pomeni de moarte. Totuşi 
el se intoarce — iar Dumnezeu va arunca peste 
noapte pomâna morții asupra lui Isaac. Visul, ar- 
hanghelul Mihail i-l desleagă astfel: soarele 
care stătea de-asupra capului lui Isaac era chiar 
Avraam, iar bărbatul care a răpit soarele gi luna 
este însăşi Mihail care îi va lua sufletul. Dar 
Avraam răspunde: nu-f voi pristăni. Din nou 
ingerul se urcă la Dumnezeu. După ce primeşte 
povatä pentru patriarh, se coboară. Acesta cere 
însă mai întâi să vadă făpturile omeneşti. Mer- 
gând prin nori, în carul Heruvimilor, el vede fără 
de legi, pământul se deschide la ruga lui şi-i 
înghite pe cei ce fac aceste lucruri. Mergând la 
poarta cea dintâi pe calea cea strâmtă, zäreste 
pe Adam care se bucură când vin suflete pe ea 
şi se vaetă când merg pe cea largă; iar la uşa 
cea largă, unde era judecata de apoi, îl vede pe 
Avel la o masă de pietre scumpe şi mărgăritar, 
având în dreapta un înger care scrie dreptäfile 
în stănga altul care scrie nedreptăţile, iar unul 
având o cumpănă cu care cumpănea faDptele. ra 
sfârşitul lui Avraam se apropie. Carul se tn- 
toarce dapă ce se roagă pentru iertarea sufle- 
telor blestemate. Din nou refuză să-şi facă toc- 
melele. Atunci Dumnezea cheamă pe moarte. Re- 
fuzând şi moartea — care după porunca lui 
Dumnezeu işi lepädase urâtenia ei — aceasta ia 
chipul adevărat „fața asorbitoare de singe si 
capul ca de zmeu... ca un val de mare şi ca o 
gârlă ce vine repede... încât „atunce au muritu 
feti şi fête, pentru a căror înviere Avraam se 
roagă. Discuţia între moarte si el, e destul de 
lungă până ce, după iertarea robilor şi roabelor, 
Avraam înşelându-se să sărute mâna morții, {si 
dă sufletul, 

Sufletul lui e prins de îngeri şi de arhanghe- 
lul Mihail. 

Manunscrisul se termină „Dragii mei“ — după 
care urmează opt rânduri de îndemn pentru a 
iubi călătorii, streinii şi a-i ospäta. 

Dar imediat urmează, scris de aceeaş mână 
iertarea de la cei rămaşi — „fiind şi eu cu trup 
dintru această lume care să chiiamă Zapodiia 
Plângerii — care sunt: vecini, prieteni, toţi cu- 
noscuții, cinstitii săteni, boieri şi mireni precum 
şi Dumilor voastre cinstite jupânese de toată 
vârsta”, 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


Deşi pare unitar textul are multe omisiuni 
comparându-l cu alte cdpii manuscrise dela Ac. 
Română. lată un pasaj de pildă din mss. 2629, 
aflat şi in altele, — destul de caracteristic, după 
ce Arhanghelul îl găseşte aproape de sat: „Şi 
zisă Avraam: blem să mergem dară Domnul 
mieu până la sat, Zisă Mihail: blem dară să 
mergem şi sezură puţintei si vorbiră. Deci zisă 
Avraam fetorilor lui: păsat în stava cailor si 
aduceţi doi cai blânzi şi învăţaţi şi-i gätiti să-i 
încalec eu şi prétinui mieu. Şi zisă Arhangelul 
Mihail cătră Avraam să nu aducă cai, că eu mă 
feresc să nu şez pe vită cu patru pitoare. Si 
blem suflete drépte pedestri până la casa ta cé 
gătită,... 

Şi plecară iară pre lângă cale. Pre unde 
mergeau un chiparos tare foarte înalt şi din 
voia lui Dumnezău strigă chiparosul cu glas tare 
de om: sfinte, sfinte, sfinte, Domnul Dumnezău 
te caută“, 


` Mai relevăm — pe lângă aceasta — faptul că 
Avraam în acest manuscris nu a ieşit în apropi- 
erea locuinței sale ca să aştepte călătorii care 
de câteva zile nu mai veneau — ceeace implică 
încă o omisiune importantă. 


Ceeace are în plus manuscrisul este cuvântul 
de iertare dela sfârşit, probabil un adaus sub 
influența obiceiului local unde se observă cazuri 
când mortul trebue să-şi ceară iertare prin pre- 
ot, dela un număr foarte mare de rude, priete- 
ni, cunoscuţi ce trec uneori chiar de 200. 

Dacă am incerca să fixăm locul unde s'a fă- 


41 


cut traducerea prototipului acestui manuscris — 
n'am putea rămâne la Maramureş şi ne-am opri 
în sudul Ardealului sau chiar Principate, 


Când se vorbeşte aci de „gârlă curätoare", 
precum „şi Dumnilor Voastre cinstite jupânese“, 
se amintesc parcă regiuniunde erau gârle şi unde 
erau tradiţii boiereşti pe lângă curţile domneşti. 
Şi nu este exclus ca omisiunile să se fi Jäcut 
chiar dela traducere dacă nu cumva chiar pro- 
totipul nu avea omisiuni — ceeace este mai de 
crezut, Nu ştiu iarăş dacă aflarea epocei in care 
s'a fabricat hârtia nu va aşeza apocalipsul ma- 
ramureşan la o dată mai veche ca a celorlalte 
versiuni greceşti, 

Coexistenta de elemente slave „nu-ţ voi pris- 
tăni“, să-mi poslusästi cu cele greceşti, Driia 
(dela Apic = stejar, elone cu acelaş sens în 
ebraică), ,lioasä", ,Despotis" „Zapodiia Plângerii 
ete. — deschide încă o problemă de lămurit, 


Cât de mult a circulat literatura apocaliptica 
în Maramureş ne mărturisesc urmele rămase în 
biserici : muncile în iad — o influență din apo- 
calipsul Maicii Domnului — se află pictate în 
biserica din Cuhea. Dincolo, in Ieud, bătrânul 
Gavrilă Hotico meşterul, a transcris cu mâna lui 
un apocalips al lui Avraam cu litere latine, 
ajuns acum, cu un vecin plecat la lucru, tocmai 
în Belgia dacă nu cumva i s'a pierdut urma. 


FLOREA FLORESCU 


RECENZII 


MONOGRAFIA COMUNEI ANINOASA, din 
judeţul Gorj, lucrată de d-l înv. Ilie Iscrulescu 
şi tipărită în 1935, la Craiova, reuşeşte să ne 
dea, in 87 de pagini, lămuriri foarte preţioase cu 
privire la viaţa trecută şi de astăzi, a sătenilor 
de prin acele locuri, Gândul de la care s'a pornit 
când s'a alcătuit această monografie, a fost „afla- 
rea adevărului“, pe baza tradiţiei orale a docu- 
mentelor şi a observaţiei directe, astfel ca ea să 
servească pentru generaţiile ce vin „ca e oglindă 
a trecutului, pentru prezent un findreptar, iar 
pentru viitor o temelie, pe care ele vor avea să 
zideascä", ceeace dealtfel este gândul care 
trebue să stea la temelia oricărei monografii, in- 


felese aşa cum trebue, Ni se dă în această bro- 
şură o descriere a aşezării geografice a acestui 
sat din sudul Gorjului, înşirat pe o singură linie, 
în trei cătune. Din istoricul comunei aflăm cum 
s'au aşezat clăcaşii acestui sat pe moşiile boeri- 
lor, şirul acestora, precum şi felul cum sătenii 
au putut intra în folosinţa pământului, aşa cum 
o au astăzi. Un alt capitol ne arată starea eco- 
nomică a satului, care pare a fi bună, Cele 327 
de familii, cu 1437 de suflete din Aninoasa, ocu- 
pându-se intensiv cu grădinăritul, sunt într'o stare 
cu mult mai bună decât a gospodăriilor de moş- 
neni din satele dimpreijur. Ni se dau şi câteva 
date statistice cu privire la fnsämâäntäri şi la 


www.dacoromanica.ro 


42 


vitele gospodarilor, In acelaş capitol se adaogä 
date cu privire la hrana populaţiei, care însă 
ar fi trebuit mai bine să fie trecute in capitolul 
de studiu biologic al satului, Cooperaţia, şcoala, 
biserica şi Căminul cultural, işi au deasemeni 
capitole speciale. Se trece apoi la o serie de 
capitole mai mici, pe care le-am fi vrut orân- 
duite altfel, după un plan mai sistematic. Aşa 
cum sunt în carte, ni se vorbeşte intâiu despre 
conştiinţa naţională, apoi despre higienă şi starea 
sanitară, despre caracterizarea psihologică a să- 
tenilor; se adaogă o statistică a cetitului şi în 
sfârşit un scurt studiu de mişcarea populaţiei şi 
unul asupra politicei din sat, Cartea se sfârşeşte 
prin un material, ceva mai bogat, cu privire la 
obiceiuri, superstiții, datini, descântece, strigäturi 
şi texte lirice, precum şi cântece de stea, 

Intreg materialul este bun şi folositor şi nu 
putem fi decât mulţumitori d-lui Iscrulescu pen- 
tru sträduinfa lui de a culege pentru noi, toate 
aceste date, Desigur că am fi vrut ca lămuririle 
ce ni se dau să fie cu mult mai bogate şi capi- 
tole de mare importanță pentru cunoaşterea sa- 
tului, să nu se rezume numai la câteva pagini, 
Ne dăm totuş seama, cu multă părere de rău, 
de greutăţile pe care le intâmpină cineva în 
alcătuirea unei monografii si de jertfele pe care 
trebue să le facă pentru ca să-şi poată tipări 
studiile monografice, Ni se pune deaceia, din ce 
in ce mai clară, problema unei organizări a mun- 
cei monografice in întreaga ţară, Dacă d-l Iscru- 
lescu ar fi avut la îndemână un plan sistematic 
de lucru, uniform pentru toate cercetările de 
viaţă sătească de la noi şi dacă materialul strâns 
ar fi putut să fie publicat de către o instituție 
oficială, fără îndoială că monografia Aninoasei 
ar fi eşit cu mult mai complectă, Poate că totuş 
nu sunt departe timpurile când o asemenea or- 
Ganizare a muncii monografice se va putea face 
in toată țara şi, atuncea suntem siguri că vom 
avea în d-l înv. Iscrulescu pe unul din cei mai 
harnici monografişti, 


H. H. Stahl 


BISERICI VECHI DE LEMN ROMÂNEŞTI 
DIN ARDEAL. — Insemnäm cu întârziere fapta 
vrednică de toată lauda a d-lui Atanasie Popa, 
care a adunat, în trei volumaşe de 70 şi 100 de 
pagini, date preţioase şi drepte, despre bisericile 
vechi de lemn, din Ardeal, 

Vechi şi harnic ostenitor pe tarâmul culturii 
poporului, d-l Atanasie Popa a străbătut, în lung 
sin lat, pământul Ardealului, purtat de indato- 


SOCIOLO GIE ROMANEASCA 


ririle sale de fruntaş al Astrei, al O. E. T.R-ului 
ori al Fundaţiei Culturale Regale „Principele 
Carol“, şi de răspunderea pe care o are ca in- 
spector şcolar, Dar drumurile numeroase prin 
Bihor, Tara Hațegului, Maramurăş ori Tara Oa- 
şului n'au fost pentru d. Atanasie Popa numai 
prilejuri oficiale pentru a face față unor obli- 
gatiuni. 

Prin sate dânsul n'a trecut în fugă, străbătând 
doar drumul care duce la şcoală şi la primărie, 
ci a socotit totdeauna nimerit să zăbovească stând 
de vorbă cu oamenii şi cu copiii, dibuind urma 
vre'unui moşneag ştiutor de lucruri de altădată, 
ori, cum ne-o dovedeşte lucrarea despre care 
vorbim mai jos, desluşind pe scândura veche a 
bisericilor de lemn, icoane despre sfinți și mu- 
cenici, cu iscălitura modestă a unor zugravi 
nestiufi. 

Astfel munca d-lui Atanasie Popa este nu 
numai prețioasă, prin ştirile pe cari le aduce 
într'o ramură de cercetare artistică şi istorică de 
cea mai mare însemnătate, dar şi pilduitoare, 
pentru toţi cei cari ar putea să facă la fel şi nu 
fac şi mai ales pentru toţi cei cari au datoria 
să lucreze pe acest tărâm și nu [lucreazä, Sunt 
sute şi mii de sate in cari zac, gi astăzi încă, 
tăinuite, comori de viaţă românească și de artă 
populară, despre cari nimeni nu spune nici o 
vorbă, fiindcă nici unul din cărturarii de-acolo 
nu se'ndură s'o facă, Şi munca n'ar fi aşa de 
grea, precum poate o socotesc dânşii, lată, cu 
multă bunăvoință, cu puţină băgare de seamă, dar 
mai ales cu nesfârşit interes pentru cunoaşterea 
vieţii româneşti, prin studii monografice, s'ar 
putea îmbogăţi repede, literatura noastră cuprin- 
zând lucrări privitoare la satele româneşii, aşa 
cum Sunt ele, 

Sunt foarte mulţi acei cari nu pornesc la 
lucru de teamă că n'au o pregătire indeajuns de 
temeinică. Fără 'ndoială că aci nu e vorba deo 
muncă uşoară, Ca lucrarea să fie folositoare, ea 
trebue să îndeplinească anumite reguli ştiinţifice, 
Dar iarăşi, nu este îngăduit ca preocuparea ştiin- 
țifică să devie un viciu şi cercetătorul să lase 
grija infäfisärii realităţii săteşti la locul al doilea 
de dragul unor nefolositoare consideraţii meto- 
dologice. Lucrările bune sunt de obicei cărți 
simple, scrise limpede şi fără prea multă oste- 
neală, în care autorul a notat ceeace a văzut, 
aşa cum a văzut. lar cele mai multe din lucră- 
rile nefolositoare sunt acelea în cari autorul a 
căutat să-şi argumenteze punctele de vedere şi 
să desvolte consideraţii teoretice asupra lucrărilor 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


expuse. În recenziile din revista aceasta, cititorii 
noştri au văzut pomenite şi lucrări bune şi lu- 
crări greşite. Cărţile d-lui Atanasie Popa sunt 
bune, folositoare şi bine întocmite. Marea lor 
calitate stă în faptul că d-l Atanasie Popa n'a 
plecat la drum cu idei preconcepute, nici despre 
vechimea bisericilor studiate, nici despre origi- 
nea stilului lor, nici despre influenţele cari se 
resimt în pictura care le'mpodobeşte pereţii. De 
asemenea trebue să însemnăm aici tot ca pildă 
bună de urmat, stilul limpede al cărţilor, dove- 
dind o frumusete necăutată, care vine dela limba 
curată şi ne îngreuiată cu neologisme inutile şi 
dela fraza naturală, care nu caută să fie savantä 
oricât de complicate ar fi lucrurile despre cari 
vorbeşte autorul. Cu asemenea mijloace simple, 
cărţile d-lui Atanasie Popa isbutesc, totuşi, să 
fie o lectură plăcută, fiindcă dânsul a ştiut să 
strecoare, din loc în loc, câte-o scurtă înfăţişare 
pitorească a satului în care se află biserica, ori 
o observație pătrunzătoare despre oameni şi 
foarte des, descrieri evocatoare şi caracterizări 
precise despre zugravi şi zugrăvelile lor. De altfel 
toată lucrarea d-lui Atanasie Popa are o atmo- 
sferă senină, în care se simte, nu numai atenţia 
cercetătorului care măsoară, cu băgare de seamă 
migăloasă, lungimea unei grinzi ori înălțimea unei 
turle, dar şi cucernicia unui creştin care pă- 
trunde in „biserici vechi de lemn româneşti din 
Ardeal“ cu o evlavie veşnic nouă. 

Despre fiecare biserică, d-l Atanasic Popane 
dă toate lămuririle trebuincioase ca să ne facem 
o icoană completă a ei; fiecare dare de seamă 
cuprinde ştiri despre: locul unde se află biserica 
dimensiunile ei, forma, istoricul, ctitorii, tablou- 
rile şi picturile de pe pereţi, cărţile aflătoare în 
ea: zugravii şi meşterii cari au impodobit-o şi 
lucrat-o, ş.a.m. d., insotind textul şi cu fotografii 
cari arată biserica şi detalii din podoabele ei 
dinlăuntru, In felul acesta, în cele două cărţi cari 
ne stau la'ndemână, ni se dau informaţiuni foarte 
bune despre 8 biserici şi anume, bisericile din: 
Copăceni (jud, Turda), Gâlgău (jud. Someş), Cuhea 
(Maramureş), Căpâlnea (jud. Someş), Corneşti 
(Târnava Mică), Iernut (Târnava Mică), Apahida 
(jud. Năsăud), Colţirea (jud. Satu-Mare). Lucră- 
rile pe cari le aflăm sunt deosebit de interesante 
şi fac cunoscută o podoabă uitată şi neglijată a 
satelor noastre, vechile biserici de lemn, din 
margini de sate, urme minunate şi mândre în 
frumuseţea lor arhitecturală, ale unui trecut de 
lupte. Inläuntru sunt împodobite cu pictura gre- 
oae uneori, vioae şi isteafä alteori, a zugravilor 


43 


modeşti şi rătăcitori, deopotriva cu faima lor. 
Aşa au fost: Nistor dela Feleac, care a lăsat 
icoane minunate, cu podoabă caracteristică de 
lalele, în biserica frumoasă din Copăceni, unde 
la colţurile altarului, „cornişele în prelungirea 
bârnelor pereţilor sunt ca aripile deschise ale 
unui fluture” şi unde, Muncile iadului, zugrăvite 
pe pereţi, deschid păcătoşilor perspectiva amară 
a unei vieţi viitoare de chinuri şi tânguire, deo- 
potrivă de aspră pentru morarul necinstit, 
pentru crâşmariul inselätor, ca şi pentru cei 
„carii ară pământul altuia“ ori pentru „birae 
cari fac lege strâmbă”, fiind astfel „o mus- 
trare permanentă şi un îndemn la o viaţa 
curată”; Mihăilă, ale cărui urme de zugrav mai 
neindemânatec, dar cu suflet bogat şi avântat, le 
găsim la Gâlgău, pe Someş, unde zugrăvind lumea 
cerească aşa cum o vedeau oamenii, a pus pe 
pereţi chipuri româneşti şi câteva inchipuiri 
despre „garop (groapa) a lui Isus Hs: cum au 
şezut îngerul”, despre „cum au crescuta struguru 
de sptă suoara Domnului Isus Hristos” şi despre 
„cum şi-au vărsat Domnul Isus Hristos sângele 
pentru noi păcătoşii”; Porfirie şi Leon dela Feisa; 
cu gust distins, dar fără suficientă ştiinţă technicä 
şi teologică ; şi apoi: lonaşcu din Făgăraş, Gri- 
gore şi Onut din 1763, Nistor din Răşinari care 
a făcut minunatele uşi impărăteşti la Iernut, în 
Târnava Mică şi alţii cu degete pioase şi sufletul 
şi inchipuirea pline de sfinţi şi arhangheli care 
ascultă de bunătatea şi atotputernicia Maicii 
Domnului, a lui Isus Hristos şi a lui Dumnezeu 
atoatefăcătorul. 


Despre asemenea lucruri şi oameni şi despre 
altele tot aşa de frumoase scrie, cu maestrie de 
cărturar cuminte, d. Atanasie Popa, arătându-ne 
biserici vechi de lemn, aşezate cu umilinţă cre- 
ştină la margine de sat, dar purtând în înălţarea 
de fulger a turnurilor lor svelte, mândrie şi no- 
bleţă de veacuri sădită în sufletul românesc. 


Octavian Neamţu 


DESCARTES IN ROMÂNEȘTE. — Numarul 
mic al traducerilor româneşti în materie de filo- 
sofie e de-a-dreptul surprinzător. Te aştepţi 
ca într'o ţară la începuturile desvoltării ei spiri- 
tuale, cărturăreşti, să se iveascä la fiecare 
pas îndemnul, înfăptuirea şi sprijinul material 
pentru tălmăcirea marilor gânditori ai lumii. 
Totuşi suntem o curioasă excepţie. Am tradus 
literatură, şi aleasă şi nealeasă, dar filosofie 
aproape de loc. Dintre toţi cei carise ocupă cu 


www.dacoromanica.ro 


44 


filosofia în țara românească, singur d-l N. Bag- 
dasar îndeamnă la traduceri de acest gen. Infäp- 
tuirile înseşi apar rar şi nu odată sunt lipsite 
de temeinicie. Dacă avem puţine traduceri filo- 
sofice, avem şi mai puţine de adevărată valoare. 
In ce priveşte sprijinul, nici o instituţie de cultură 
şi mai ales nici o editură nu înțelege să intre- 
prindă ceva, Nici chiar acelea cari în genere îşi 
indeplinesc cu prisosință rosturile, Dacă s'ar fi 
incercat o campanie de traduceri filosofice şi 
n'ar fi prins, s'ar fi putut pune vina pe cititori; 
aşa nu pot fi răspunzători decât cei chemaţi să 
îndrumeze şi să sprijine cultura românească, „Cul- 
tura Naţională“ a incercat pe vremuri, dar a 
trebuit să-şi înceteze activitatea din pricini de 
altă natură. „Casa Scoalelor", „Societatea Ro- 
mână de Filosofie” şi „Institutul Social Român” 
au făcut unele încercări, dar au renunţat din 
lipsa de fonduri. De sigur nu rămâne decât 
Statul în colaborare cu Fundaţiile Regale cari ar 
putea da un ajutor pentru o campanie de tra- 
duceri susținută şt bine îndrumată. 

Toate acestea sunt dator să le însemn cu pri- 
lejul cărţii: „Descartes: Regulae ad directionem 
ingenii", In româneşte după textul original, cu o 
introducere şi note de Constantin Noica. (Braşov, 
1935, 198 pg.). DI. Noica, după cum îl arată lu- 
crarea „Mathesis sau Bucuriile simple" (1934), un 
cartesian cu multe însuşiri originale, a ţinut să 
impărtăşească şi altora plăcerea unei lecturi pe 
care o făcea pe textul latinesc. Si a tradus astfel 
cu pricepere şi cu stäruinfä, o însemnată operă 
a lui Descartes, Nu s'a mulţumit cu atât. D-1 Noica 
are însuşiri de istoric şi de gânditor în acelaşi 
timp. De aceea a adnotat cu grijă textul tradus 
şi i-a pus în frunte un studiu serios în care, 
alături de informaţii istorice despre Descartes 
si operă, compară, judecă şi nu odată gândeşte 
totul din nou. Dacă adăugăm că puţine traduceri 
au izbutit să imbrace o limbă atât de curată şi 
de precisă ca cea datorită d-lui Noica, înțelegem 
că Descartes este infätisat în româneşte în condiţii 
cât se poate de bune. Totuşi d-l Noica n'a găsit 
un editor sau ca să spunem lucrurilor pe nume, 
Descartes n'a găsit un editor in România. Cunosc 
de aproape sträduintele d-lui Noica in această 
privință şi am fost unul dintre cei cari au avut 
naivitatea să creadă că până la urmă va izbuti. 
Dar nu s'a întâmplat aşa. Descartes a fost tipărit in 
româneşte pe cheltuiala unui om care nu este 
nici editor şi nici un îndrumător de cultură : d-l in- 
giner Corneliu Cassasovici, unchiul traducătorului, 
Tin să subliniez faptul, ventrucă dacă cei cari ar 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


fi avut sarcina să tipărească pe Descartes n'au 
făcut-o, e cu atât mai mare meritul cuiva care 
a făcut-o fără să aibă această sarcină, 


Traian Herseni. 


BIBLIOTECA POPORALĂ A ASOCIATIUNII 
#»ASTRA".— De curând, minunat de folositoarea 
bibliotecă poporală a „Astrei” a întrat în al 
26-lea an de apariţie, având peste 220 de broşuri, 
de cuprins felurit. 

In Ardeal, biblioteca poporală a Astrei este 
bine cunoscută, atât la sate, cât si la oraşe. Timp 
de douăzeci şi cinci de ani, Astra a irimis, prin 
această publicaţie periodică, dela Sibiu, sătenilor 
şi meseriasilor români, cărți uşoare şi plăcute, 
cu tâlc moral şi national, Aci au găsit tinerii, 
dornici să ,organizeze" petreceri de sărbători, 
mici piese de teatru şi poezii potrivite pentru 
recitat şi tot printre cărțuliile astea au fost şi 
povestirile morale şi istorice cari au mângăiat 
ceasurile lungi de iarnă ale sătenilor, ori bro- 
sürile cu sfaturi şi cunostiinte practice pentru 
buna rânduială a gospodăriei. Invätätorul care, 
trecând peste porunca şefilor, căuta o carte ro- 
mânească pentru tinerii elevi, ca şi preotul care 
strecura un îndemn pentru păstrarea limbii stră- 
moşeşti,  pomeniau, deopotrivă de entusiasti, 
modesta, dar statornica în lucrarea ei, bibliotecă 
poporală a Asociaţiunii „Astra“, 

Cărţile astea märuntele au pătruns si în ve- 
chiul Regat, cu atmosfera lor chibzuită, puţin 
posacă, totdeauna pusă pe sfat ori îndemn creşti- 
nesc şi cu toată culoarea lor sobră de povestire 
morală ori de educaţie cetățenească. Nu erau 
totdeauna cărţi de petrecere. Si nici cele vesele 
nu străluceau prin vioiciune. Erau cărți făcute 
de nişte cărturari îngânduraţi, pentru ceasurile 
de răgaz ale unui popor frământat de aspirații 
politice şi nevoi economice şi sociale grele, că- 
ruia nu-i era îngăduit să-şi uite nici o clipă 
datoriile naţionale. Si totuşi cärtuliile „Astrei“ 
au pătruns şi în Vechiul Regat, unde preocupările 
de cultura poporului erau prea putin cunoscute, 
acum douăzeci şi cinci de ani, când „Semănătorul“ 
abia-şi începea lucrarea. Fiindcă şi aci poporul 
simțea lipsa unor cărţi scrise pentru el, cărți de 
petrecere şi cărți de folos, in grai limpede şi cu 
literă citeatä, aşa cum erau broşurile „Astrei“. 

Nu ştiu dacă undeva la „Astra” s'a ţinut 
vre'o statistică despre răspândirea acestei biblio- 
teci poporale, Dar sunt sigur că rezultatele ei 

ar îi ioarte însemnate pentru cei cari işi pun 


www.dacoromanica.ro 


SÔCIOLOGIE ROMANEASCA 


intrebäri în legătură cu cultura poporului şi cu 
technica culturei. Douăzeci şi cinci de ani de 
apariţie şi de răspândire a 220 de volumaşe, 
inseamnă o experienţă plină de fnväfäminte, cari 
nu trebuesc lăsate neintrebuinţate în munca de 
astăzi. 

Ultimile 7 numere din „Biblioteca poporalä", 
primite de noi, cuprind lucrări bine alese şi bine 
intocmite, scrise intr'o limbă îngrijită, deşi pre- 
sărată cu multe „ardelenisme“, de multe ori de 
neocolit, dealtfel, şi înfăţişate într'o haină tipo- 
graficeascä modestă, dar curată, cu paginile pline, 
dar cu literă citeafä, Sunt cärtulii de format 
mic numărând între 40 şi 80 de pagini, apărute 
la Sibiu, în Editura Asociaţiunii „Astra“ (Strada 
Șaguna, 6); preţul unui exemplar este de 5 lei. 

Numărul 219 cuprinde trei „Povestiri istorice, 
din trecutul românesc al Clujului“, de Ion Filimon. 
Intâia dintre povestiri arată, cu mult dar de po- 
vestitor, „Arderea pe rug a lui Baba Novac”, 
comunicându-ne astfel „o întâmplare fioroasă din 
trecutul Clujului“. In decursul naraţiunii autorul 
are grijă să dea cetitorului nu numai ecourile 
folclorice ale faptelor haiducului Baba Novac, 
dar şi informatiuni istorice asupra activităţii lui 
militare, imbinând astfel rolul dascălului cu cel 
al scriitorului. Aceiaşi cale este urmată şi în cea 
de a doua povestire, anume „Cum au pătruns 
țăranii români în cetatea Clujulyi, în anul 1437", 
povestire legată de răscoala dela Bobâlna. Emo- 
fionantä este evocarea „zilelor procesului memo- 
randului" dela 1892, presărată cu citate din dările 
de seamă ale epocei, potrivit cu relatările din 
„Tribuna“, cari au prins aşa de bine, în însemnări 
gräbite, toată infläcärarea şi revolta demnă a 
agitatiilor de atunci. 

Sub titlul „Munţi, animale şi pământ“, se pu- 
blică (Nr. 220) unele lucrări ale cunoscutului 
povestitor ardelean Joan Pop-Reteganul, prece- 
date de o notă asupra autorului. Intâia bucată 
este o legendă despre Detunata; a doua tot o 
legendă „Căpcânii” ; iar a treia, o lucrare în care 
loan Pop-Reteganul vorbește despre „Iubirea de 
animale şi de pământ la Romani şi la Români“, 
pe temeiul câtorva colinde şi poezii populare, 
pe temeiul unor citate din (Zamfirescu, Haşdeu 
şi Alexandri şi referindu-se la istoria antică şi 
la autorii clasici precum Ovid, ori Pliniu, într'o 
expunere nepretenfioasä, curgătoare şi instructivä. 

Interesantă este şi colecţia de „Cântece olte- 
nesti", adunate de N. I. Dumitraşcu, publicată 
sub Nr. 221. | i 

Dar, plăcută şi cu o frumoasă tendinţă mora- 


45 


lizatoare este piesa de teatru sătesc (Nr. 222) 
„Stâlpii Satului“, (3 acte) de Petrea Dascälul, cu 
pasagii calde de evocare a vieţii virtuoase şi 
bărbăteşti „de odinioară” şi cu o susţinută apă- 
rare a cântecelor cu adevărat ţărăneşti şi a por- 
tului „din bătrâni“, impotriva produselor orăşe- 
neşti. Dealtfel d. Petre Dascălul (P. Olariu) este 
un meşter priceput şi incercat al teatrului sătesc. 
Revista „Transilvania“. într'o statistică specială 
de teatru (anual 66, Nr. 6, pg. 386), îl arată ca 
fiind cel mai căutat scriitor de teatru sătesc, 
Cele două broşuri următoare, (Nr. 224 şi 225) 
sunt scrise de povestitorul istoric Ioan Al. Lä- 
pedatu, care a trăit între 1844 şi 1878 şi a lăsat 
o serie de scrieri cu subiecte luate din istoria 
neamului românesc. „Moartea lui Asan", (Nr. 224) 
cuprinde o povestire istorică, în jurul unor în- 
tâmplări dela anul 1195, legate de istoria fraţilor 
Petru şi Asan. Cealaltă carte a lui Lăpedatu, care 
poartă titlul „Amor şi răzbunare", cuprinde, pe 
lângă povestirea care dă numele volumului şi o 
a doua întitulată „O tragedie din zile bătrâne”. 
Ioan Al. Lăpedatu îşi intocmeşte povestirile tn- 
temeiat pe date de cronică şi deapănă firul 
lor cu băgare de seamă, fără să dea prea mult 
avânt inchipuirii, In fruntea uneia din aceste 
cărți (Nr. 224), e publicată şi o schiţă biografică 
şi o prefaţă privind pe loan Al. Lăpedatu scrisă 
în 1904 de Andrei Bârseanu, 

A şaptea broşură, dintre cele pe cari le po- 
menim acum, este „Calendarul pentru popor al 
Asociafiunii pe a. 1936", intocmit de Horia Petra- 
Petrescu, lucrare despre care vom scrie altădată, 
pe larg. 

Biblioteca poporală a , Astrei" este o publi- 
catie bună şi bine îngrijită, pe care conducătorii 
muncii culturale Ja sate o pot folosi cu toată 
increderea, alături de publicaţiile aşa de preti- 
oase „Cartea Satului" şi revista ,Albina", pe 
cari le tipăreşte „Fundaţia Culturală Regală 
Principele Carol”. 

Octavian Neamţu 


„ANALELE DOBROGII", Revista Societăţii 
Culturale Dobrogene, Anul al XVI-lea, 1935.—Vo- 
lumul anual, de curând apărut, al „Analelor Do- 
brogii”, cuprinde uu variat material istoric şi 
archeologic (articole semnate de d-nii Al P. 
Arbore, Sauciuc Săveanu, O. Mărculescu, T. Tu- 
dor, Radu Vulpe), literar şi de geografie fizică 
a Dobrogii (C Brătescu). 

Deosebit de interesant este articolul d-lui N. 
Roman: „lredenta bulgară în Dobrogea.“ După 


www.dacoromanica.ro 


46 


ce face un scurt istoric al stabilirii coloniştilor 
bulgari în Dobrogea, în secolul al XIX-lea, au- 
torul descrie activitatea naționalistă bulgară în 
Dobrogea, între anii 1878—1913, între 1913—1916, 
între 1916—1918 (ocupaţia bulgară), apoi starea 
iredentei şi revendicările bulgare după 1918, 
autorul închee arătând rezultatele propagandei 
iredentiste bulgare tn Dobrogea. La sfârşitul arti- 
colului găsim o listă a centrelor organizației 
V. D. R. O. („Organizaţia internă revoluţionară 
Dobrogeanä"), id. a organizaţiei D. R. O. („Orga- 
nizatia internă revoluţionară Dobrogeanä", dizi- 
dentă a celei dintâi, subvenţionată de comunişti), 
apoi seria atacurilor comitagiilor bulgari în Do- 
brogea (1923—1933), o schemă a organizaţiei V, 
D. R. O., cu toate ramificatiile ei din cele mai mici 
sate dobrogene, id. o schemă a organizaţiei D. 
R. O. 


Raul Călinescu 


„ARCHIVELE OLTENIEI”, XIV, 79-82 (Mai— 
.Dec.), 1935, Craiova. — Ultimul număr al exce- 
lentei reviste regionale „Arhivele Olteniei“, 
aduce un-bogat material documentar şi informativ 
pentru cunoaşterea provinciei noastre de peste 
Olt. 

Având fn primul rând preocupări istorice 
(cu articole semnate de d-nii I. C. Filitti, V. 
Mihordea, N. A. Gheorghiu, I. Ionașcu, Ion Donat 
etc. si documente transcrise si comunicate de 
d-nii St Nicolaescu, O, G. Lecca, C. N, Mateescuă 
I. Ionașcu etc.), „Arhivele Olteniei“ nu neglijează 
nici cadrul cosmologic al regiunii (articole de 
I. Donat, Al. Grosu), — şi nici viaţa spirituală 
a ţăranilor olteni (Povestea satelor Rădina $} 
Rädinija, Miul Haiducul şi Doina Păcurarului, 
Cântece populare din Vâlcea etc.). 

O rubrică e consacrată literaturii culte, la 
care colaborează mai ales scriitorii olteni, iar o 
alta se ocupă cu mişcarea culturală din Oltenia, 
Numeroase note, comunicări şi recenzii complec- 
tează acest bogat număr. 

Foarte interesantă este iniţiativa revistei de 
a propune intocmirea unui Dicţionar geografic al 
României, pe care ea doreşte să-l înceapă ime- 
diat pentru Oltenia. 

Raul Călinescu 


CĂMINUL CULTURAL, — No. 3 din revista 
de cultura poporului „Căminul Cultural”, pe 
care o tipăreşte Fundaţia Culturală Regală Prin- 
cipele Carol pentru conducătorii de cămine cul- 
turale din ţară, este închinat problemei şcolilor 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


ţărăneşti, Se ştie că Fundaţia Culturală Regală 
Principele Carol a înființat câteva şcoli ţărăneşti 
cu ajutorul cărora intenţionează să formeze ele- 
mente ţărăneşti pentru conducerea activităţii cul- 
turale la sate. No. 3 din revista „Căminul cul- 
tural“ cuprinde o serie de îndrumări şi fOarte 
multe fapte cu privire la şcolile ţărăneşti de la 
noi şi din străinătate. Întâiul articol, semnat de 
D-1 Prof. Dimimitrie Gusti, arată rolul şcolilor 
ţărăneşti, în legătură cu instituţia culturală a că- 
-minelor, 


Domnul Profesor Gusti scrie: „Când am avut 
răspunderea conducerii departamentului Culturii 
Naţionale, am dat o deosebită atenţie acestei pro- 
bleme. In Mesagiul Regal cetit la deschiderea 
Corpurilor Legiuitoare in 16 Noemvrie 1932, s'a 
cetit pentu prima dată într'un Mesagiu Regal, 
"despre „crearea de gcoli superioare ţărăneşti, 
care să pregătească pătura conducătoare a sate- 
lor”. Am socotit şi socotim că o trebuinţă dintre 
cele mai de seamă este aceea de a forma con- 
ducători fireşti pentru sate, 


Pentru aceasta este însă nevoe de o şcoală 
nouă, de o şcoală a oamenilor vârstnici, o şcoală 
menită să dea deprinderi noi, pentru o nouăci- 
vilizaţie sătească. Că este aşa, o dovedeşte faptul 
că în câţiva ani numai ideea a prins şi a şi fost 
pusă în faptă“, 

Domnul Emanoil Bucuţa, în articolul intitulat 
„O sută de ani de şcoală ţărănească”, face un 
scurt istoric al şcolilor ţărăneşti, arătând des- 
voltarea frumoasă pe care au luat-o acestea în 
Danemarca, ctitorului lor Grundtwig. 

Sub titlul „Școala ţărănească centru de acti- 
vitate culturală sătească” d-1 Stanciu Stoian fixează 
câteva principii conducătoare ale şcolilor arătând 
şi unele rezultate ale şcolilor de până acum. 


D-1 H. H. Stahl în articolul întitulat „Şcoli 
pentru conducătorii de cămine”, întemeiat pe ex- 
perienta şcoalei de îndrumări sociale care a 
funcţionat în vara anului 1935 la echipa studen- 
feascä din comuna Leşu, arată rostul pe care 
„acest fel de şcoli îl poate avea pentru o educare 
a elementelor conducătoare din cămine în spiritul 
unei conlucrări regionale. Şcoala de acest fel 
este o şcoală activă: învățătorii şi preoţii dintr'o 
anume, regiune se adună pentrua munci laolaltă 
într'un cămin-model, timp de o lună. Se obţine 
astfel: o organizare regională şi o educare teh- 
nică a conducătorilor de cămine, 


In partea rezervată comunicărei de fapte, d-l 
-Apostol D, Culea arată care au fostintäile şcoli 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


ţărăneşti din România şi la ce rezultate au ajuns 
şi apoi se dau informatiuni despre şcoala supe- 
rioară ţărănească din Poiana-Câmpina, şcoala su- 
perioară țărănească din Tg. Fierbinţi (Ilfov), 
cursurile de îndrumări casnice gospodăreşti 
pentru femei ale Căminului Cultural Principele 
Ferdinand din judeţul Teleorman, precum şi 
despre rezultatele cursurilor ţărăneşti organizate 


47 


de Căminul Cultural „Patriarhul Miron“ din To- 
plita Română (jud. Mureş). 

Şcolile ţărăneşti, aşa cum le-a organizat fun- 
daţia Culturală Regală Principele Carol şi cu 
rostul de a forma conducători ai vieţii săteşti, 
constitue una din încercările cele mai de seamă 
cari s'au putut inregistra la noi în ultimul timp pe 
tărâmul muncii culturale. 


— S. N. — 


INSEMNARI 


Sfintia Sa Părintele Constantin Stănică din 
comuna Orodelul din judeţul Dolj, lucrează de 
12 ani de zile la alcătuirea monografiei comunei 
sale. Zilele acestea Sfinţia Sa ne-a făcut plăce- 
rea să treacă pe la noi şi să ne lase spre con- 
sultare întreg materialul adunat. Ne îndeplinim 
numai o datorie aducând cuvinte de laudă de- 
plină Sfinţiei Sale. Nu numai că acest sat Orodelu, 
vechiu sat de moşneni, este cât se poate de in- 
teresant, dar şi lucrarea Părintelui este cât se 
poate de bună. Urmărind în linii mari planul de 
monografie alcătuit de Profesorul Gusti, găsim 
în dosarele părintelui Stănică o descriere şi o 
analiză a tuturor împrejurărilor în care are de 
trăit satul şi a tuturor felurilor lui de a fi. In- 
formaţia istorică este deosebit de bogată, vreo 
câteva sute de acte inedite formând principalul 
ei material. Dar şi tehnicile propriu zis sociolo- 
gice sunt întrebuințate: cartograme, statistici, ob- 
servatii directe a faptelor, informaţii culese de 
la oameni din sat, nimic nu lipseşte din această 
monografie. Cei cari ştiu cu câtă greutate se 
poate alcătui o monografie rămân putin uimiţi în 
faţa sträduintei părintelui Stănică, cel puţin tot 
“aşa de mare ca şi aceea care pe vremuri a făcut-o 
învățătorul Păcală în satul Răşinari. Ne pare rău 
că mijloacele noastre materiale nu ne permit deo- 
'camdată să dăm la tipar monografii complete, 
Lucrarea părintelui Stănică va mai aştepta deci, 
“aşa cum aşteaptă şi monografiile Institutului So- 
cial Român, Dar cândva, tot va trebui să găsim 
"mijloacele de tipărire iar până atunci vom avea 

` plăcerea să infäfisäm în paginile Sociologiei Ro- 
mâneşti cât mai multe fragmente din monografia 
satului Orodelul. 

Domnul Henri Bonnet, Directorul Oficiului 
International de Cooperaţie Intelectualä, cu pri- 

“lejul ‘aflärii lui în Bucureşti, ne-a făcut cinstea 


unei vizite amănunțite la Fundaţia Principele 
Carol şi la Seminarul de Sociologie. A cercetat 
metoda noastră de lucru, rezultatele obţinute şi 
publicaţiile noastre, In sala cinematografului ARO 
a asistat la rularea ultimului nostru film docu- 
mentar „Satul Sant”. 

Un număr de 40 de elevi ai clasei a 8-a, 
Şcoala Normală a Societăţii pentru Învăţământul 
Poporului Român, ne fac cunoscută dorința lor 
de a participa la munca noastră de peste vară, 
prin următoarele frumoase cuvinte: 

„Mult stimate Domnule Profesor, Văzând 
„realizările minunate făcute de echipele stu- 
»denfesti din timpul celor două veri trecute, 
„pentru ridicarea elementului preponderent al 
„României, săteanul, nu putem rămâne indi- 
„ferenţi la aceasta, deoarece noi suntem aceia 
„Care mâine vom trebui să muncim la ridicarea 
„lui. Ascultând şi conferinţa pe care D-Voastră 
„ați rostit-o la Fundaţia J. Dalles în ziua de 
„5 Martie a. c., în care v'aji exprimat dorinţa 
„ca elevii ultimei clase normale să facă acest 
„lucru și apoi să li se elibereze diploma de 
„capacitate, ne-am decis ca să lucrăm și noi 
„în vara anului 1936, impreună cu echipele 
„ce Domnia-Voasträ le veţi numi. De aceea 
„vă rugăm, Domnule Profesor, a ne înscrie şi 
„pe noi în echipele ce urmează ca în vară să 
„meargă la sate, unde prin activitate rodnică 
„să le ridice, fiindcă în ele este viitorul nea- 
„mului nostru”. Cu adânc respect: elevii clasei 
„a 8-a a Şcoalei Normale a Societăţii pentru 
„Învățământul Poporului Român, Bucureşti” 
Nu putem decât să ne bucurăm la gândul că 

vom avea anul acesta echipe de muncă la sate 
alcătuite din aceşti inimoşi normalişti, sub su- 
pravegherea profesorilor lor. Insistäm din nou 
asupra importanţei pe care o are această pro- 


www.dacoromanica.ro 


48 


blemă. Se cere învățătorului o activitate extra- 
şcolară. Dar această activitate este lăsată la li- 
bera lui iniţiativă. Există totuşi o tehnică de 
muncă culturală, care trebue să fie învățată. Ce 
este mai firesc decât ca această învăţătură să 
se facă practic în sânul unui Cămin Cultural mo- 
del, sub supravegherea profesorilor care să le 
arate tot ceeace vor trebui să ştie mai târziu: 
organizarea unei biblioteci populare, a şezători- 
lor, sărbătorilor de deosebite caractere, a cam- 
paniilor de higienă publică, de îmbunătăţire a 
tehnicei ş. a. m. d. Nădăjduim să se înţeleagă 
insfârsit de către toaiă lumea lucrul acesta. 


În revista franceză A LA PAGE, scrisă pentru 
tineret, se publică un lung articol privitor la 
România, ţară de frumuseţe la porţile Orien- 
tului. D-l Jacques Lassaignes, autorul artico- 
lului, dupăce arată câteva din trăsăturile esen- 
fiale ale satului românesc, pe care-l socoteşte 
isvorul nesecat de viaţă al ţării întregi, vor- 
beşte despre activitatea de cercetare şi de acţiune 
culturală dusă de către Fundaţia „Principele 
Carol“, în următoarele cuvinte: „Există la Bu- 

cureşti, la Fundaţia Carol, unul din cele mai 
curioase așezăminte ale sociologiei aplicate 
din câte suni pe lume. Aci, sub conducerea 
domnului profesor Gusti, fost Ministru al Ins- 
tructiunei Publice, o pleiadă întreagă de tineri 
savanfi, adânc legaţi de fara lor, se trudesc 
să afle toate tradițiile româneşti, să le scape 
pe acelea care sunt gata să dispară şi să a- 
jute înflorirea celorlalte. In fiecare an, în tim- 
pul verei, echipe de studenţi se duc la sate 
pentru a trăi acolo aceeaşi viață cu a făra- 
nului. Fac dispensarii, case de adunare, bi- 
blioteci şi, în acelaş timp culeg tot ce 
poate interesa folclorul naţional. Pe de altă 
parte, arată sătenilor frumusefea vechilor lor 
obiceiuri şi le aduc tot ceeace viața modernă 
a descoperit mai esenţial, higienă şi educaţie. 
Institutul care a strâns o documentare remar- 
cabilă, publică o revistă hebdomadară de 
format popular, atrăgătoare şi instructivä, care 
este trimisă în fiecare sat pentru a duce mai 
departe munca misiunilor de peste vară. In- 
dreptätirea acestei sforfüri este dovedită prin 
excelentele rezultate obținute şi prin interesul 
pe care îl deşteaptă la toţi tinerii intelectuali 
din România. D-l Gusti, care a venit anul 
trecut la Paris, a ţinut la Muzeul Pedagogic, 
înaintea unui auditoriu de profesori, o serie 
de conferințe care au fost pentru toată lumea 
adevărate revelații”. 


SOCIOLOGIE ROMANEASCA 


După aceste foarte măgulitoare cuvinte, au- 
torul articolului ridică o problemă deosebit de 
interesantă, anume aceea a atitudinii pe care o 
poate avea un om de cultură din Franţa faţă de 
sträduintele noaste de a ne inchega o cultură 
specific naţională pe temeiul cercetării satelor 
noastre. Pentru cineva neinformat s'ar putea 
crede că această mişcare înseamnă în acelaş 
timp o rupere de la tradiţia noastră mai recentă 
profund influenţată de modelul occidental, adică 
mai bine spus franțuzesc. Se ştie cât de gelosi 
sunt francezii de influenţa pe care întotdeauna 
cultura franceză a avut-o la noi in ţară. Cu toate 
acestea d-l Lassaigne îşi încheie articolul cu ur- 
mătoarele cuvinte: „Franța trebue să privească 

cu simpatie acest naționalism cultural. Prea 
multă vreme o modă a voit ca patria intelec- 
tuală şi morală a Românilor să fie Franța. 
Dar noi nu avem nimic de câştigat dintr'o de- 
pendenţă care sfârşeşte totdeauna prin a fi rău 
văzulă. Legăturile de prietenie pe care le avem 
cu această fară sunt destul de puternice pen- 
tru ca să dorim înainte de toate să avem ală- 
turi de noi o națiune puternic închegată“. 

Nu putem fi decât mulţumiţi de această do- 
vadă de infelegere pe care ne-o arată un străin. 
Atât munca noastră cât şi rostul ei în crearea 
unei culturi adevărat româneşti, au fost înțelese 
de acesta aşa cum le înțelegem noi înşine. 


Fundaţia Culturală Regală Principele Carol, 
în colaborare cu Institutul Social Român, a în- 
ceput lucrările pentru alcătuirea unui viitor 
Muzeu permanent al satelor româneşti, care va 
fi aşezat în Parcul Naţional, în cadrul muzeului 
pe care Municipiul oraşului Bucureşti il va face 
pentru Luna Bucureştilor din acest an: 

Muzee în aer liber nu sunt prea multe. La 
noi în ţară n'avem decât începutul făcut la Mu- 
zeul Etnografic din Cluj. Ceeace voim să con- 
struim la Bucureşti tinde a fi un Muzeu în stil 
mare în care să se găsească reprezentate gospo- 
dării întregi, din cele mai caracteristice şi mai 
frumoase din toate regiunile ţării. Cine trece 
printr'un asemenea muzeu trebueşte să iasă cu 
o icoană credincioasă a întregei Românii. Fără 
îndoială că incercarea pe care o facem este deo- 
sebit de grea. Echipele noastre au şi plecat, în 
satele pe cari Je cunoaştem în urma studiilor 
monografice făcute acolo de zece ani de zile 
încoace, pentruca să aducă materialul. Vom arăta 
în numărul viitor amănuntele planului nostru de 
lucru şi rezultatele pe cari le vom fi obţinut până 
atunci. 


www.dacoromanica.ro 


www.dacoromanica.ro